Anul XXXIII - Fasc. 103. Ianuar-Mart 1940. COMISIUNII PUBL1CAȚIUNE TRIMESTRIALĂ 19 4 0 Așezământul tipografic DATINA ROMÂNEASCĂ ’ nttp://patnmoniu.gov.ro * Văleuii-de-Munte MINISTERIUL CULTELOR ȘI ARTELOR MINISTRU: I. NISTOR COM1SIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri: IOAN ANDR1EȘESCU, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, AURELIAN SACER- DOȚEANU, PR. NIC. POPESCU, VICTOR G. ȘTEFÂNESCU, ARTUR VERONA, G. OPRESCU ȘI V1RGIL DRĂGH1CEANU- Secretar-Director: VICTOR BRĂTULESCU. CUPRINSUL TEXT: Pagina N- IORGA: Vederi ardelene în cartea unui Engles.............................................. 1 Victor BRĂTULESCU : Inscripții de curând descoperite......................................... 5 D. TUDOR: Castra Daciae Inferioris.......................................................... 1$ G. T. KlRILEANU: Schitul Cozla ............................................................. ³⁴ PREOTUL C. MÂTASÂ: Săpături de preistorie în Județul Neamț...................................38 GhEORGHE BEZVICONI: Comunicări.............................................................. 43 Resumat frances...................................• ..................................48 ILUSTRAT1UNI: Pagina Pagina Vederi ardelene în cartea unui Engles. Fig- 14. --- Biserica din Brâtieni-Argeș. Piatră de mor- mânt........ 12 Fig. 1. --- Vedere din Ardeal..... 1 Fig- 15. _ Brâtieni-Argeș Piatră de mormânt . 13 Fig 2. --- Fete de lângă Sibiiu..... 2 Fig- 16. --- Brâtieni-Argeș. Cruce de mormânt . 13 Fig 3. --- Biserică săsească...... 2 Fig 17 --- Brâtieni-Argeș Cruce de mormânt . 14 Fig. 4. --- Biserică românească..... 2 Fig- 18 --- Din biserica din Valea Orlei-Chițorani, Fig- 5 --- Româncă din Ardeal..... 3 Prahova .... 14 Fig. 6. --- Ruinele Cârței...... 4 Fig- 19. --- Din biserica din Valea Orlei-Chițorani, Fig. 7. --- Biserica din Agnita..... 4 Prahova ..... 15 Fig- 20. --- Jiblea. Cruce ... 15 Inscripții de curând descoperite. Fig- 21. --- Cruce de la biserica Sf. Ilie Gorgani 16 Fig >• --- Biserica Sf. Vineri, Târgoviște. Pisania 6 Fig- 22. --- Cruce de la biserica Sf. Ilie Gorgani 16 Fig 2. --- Ruinele bisericii de la Suslânești-Muscel 7 Fig 23. --- Cruce de la biserica Sf. Ilie Gorgani 17 Fig. 3. --- Schița ruinelor bisericii din Suslânești-Mus- Castra Daciae inferioris. cel cu așezarea pietrelor mormântale . 6 Fig. 4. --- Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de Fig 1. --- Castrul roman de piatră din Bumbești- mormânt a lui Negre ; 1558 . 7 Gor;........ 19 Fig 5. --- Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de Fig 2. --- Secțiune in șanțul zidului și valul castrului 20 mormânt a Stancâi, soția lui Pârvul ; 1562 8 Fig- 3. --- Zidul castrului, fața interioară , . , 21 Fig- 6' --- Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de Fig 4. --- Șanțul castrului...... 22 mormânt a lui Pârvul, mort intre 1572 Fig- 5. --- Zidul castrului ...... 23 și 1579 .... 8 Fig- 6. --- Valul castrului ...... 24 Fig- 7- --- Cruce de drum de la Suslânești-Muscel 9 Fig- 7. --- Poarta de Sud...... 25 Fig- 3. --- Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de Fig 8. --- Pragul porții de Sud ..... 26 mormânt a lui Stoica .... 9 Fig 9 --- Castrul Bumbești, vedere spre râpa Jiiului 27 Fig. 9- --- Biserica din Suslânești-Muscel . 10 Fig 10. --- Clădirea interioară, la N. de via decumana 28 Fig- 10- --- Biserica din Suslânești-Muscel . 10 Fig- 11. --- Clădirea interioară, la S. de via decumana 29 Fig- 1L --- Biserica din Suslânești-Muscel. Ușa 11 Fig- 12. --- Baia castrului Bumbești .... 30 Fig 12’ --- Biserica din Suslânești-Muscel. Cadru de Fig 13. --- Praefurnum ...... 31 piatră cu inscripție . 11 Fig 14. --- Obiecte descoperite în 1897 . 32 Fig 131 --- Biserica din Brâtieni-Argeș .... 12 Fig- 15 --- Inscripție dedicată lui Caracalla , 3^ http://patrimonⁱu,goVTO VEDERI ARDELENE IN CARTEA UNUI ENGLES DE N. 1ORGA. ——o--- Una din cele mai prețioase cârti despre Ardeal, bogată, imparțială, plină de senti- ment uman, e a lui Charles Boner, Ar- dealul, țara și oamenii, publicată in limba englesă, a autorului, și tradusă in cea ger- mană, la Lipsea, in 1868. Având relații cu cărturari ardeleni, el poate Întrebuința materialul ce i s’a dat hadiei, din causa Băilor Herculane. Se dă descrierea costumului femeiesc in Banat (pp. 28 9) (fig. 2, 5). De aici Boner intră in Ardeal, spre Hațeg și Orăștie. Capitolele IV și V au. nu numai o frumoasă descriere a Sibiiului, dar și două splendide planșe (la pp. 54, 72). Din nou, in varianta lui de aici, e descris costumul Fig. 1 — Vedere din Ardeal. de profesorul ungur Finaly, din Cluj, ar- cheolog, de bunul său prieten sas, Johann Karl Schuller, de cunoscutul cercetător geografic și etnografic, de aceiași națiune, Albert Bielz, pentru cărți. Dar ilustrațiile, pe care le reproducem, in mică parte, aici, vin de la Friedrich Miiller, pe atunci rector săsesc, și, mai ales, de la baronul Blasiu Orbân. Avem o călătorie pe Dunăre, pornită de la Viena. Un capitol e consacrat Me- femeilor noastre, lângă al Săsoaicelor (pp. 58, 71). Nu lipsește nici infățișarea unui portal de biserică apuseană (p. 68). Câteva pagini despre găzduire, pentru a trece la arta ardeleană (cap. VII). în al VIII—lea capitol sânt „imigranții*¹. Adecă istoria colonisârii săsești, care se continuă și in cel următor, foarte pe larg. Se vorbește apoi de Biblioteca Bruckenthal, și din nou costumul românesc il atrage pe călător, cu „invelitura“ („volutura") (pp. 141-2). Bal. Cern. Mon. Ist. — Fasc. 103, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 2 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Amatorii de vânătoare pot consulta cu folos paginile 151 și următoarele. „Vin și politică" e titlul capitolului XII: pentru prima parte se arată o deosebită înțelegere (aici, la pagina 192, și „biserica din B6- Fig. 2. — Fete de lăngâ Sibiiu. Ion" (săsească). Despre Mediaș, p. 197 și urm. (biserica de la Trapold), p. 200; cea de la „Kaisd“, p. 202, cele de la Denndorf, Bonesdorf (No. 3), „Baassen" (pp. 205-6). De acolo se trece la Sighișoara (vederi la Fig. 3. — Biserică săsească. paginile 225, 227, 228). Deosebit stau „Ce- tați și cetățeni" (p. 239 și urm), dar se descrie și catrința și covoare (pp. 252-4). Gohalmul e înfățișat prin planșa de la pagina 276. Brașovul și Țara Bârsei au un capitol (XVI). O critică a condițiilor sociale urmează. Din Carpați, se dă vederea Branului și a unei localități de băi (la p. 292). La Secuime se ajunge cu capitolele XIX-XXII (casă de nobil, p. 318; biserici la pagina 342; Vașarheiul, p. 366. Țigani, la pagina 372. Castelul de la Gernyeszeg. p. 395. Turnul castelului de la Keresd, p. 386. In mijloc o sprintenă bisericuță a noastră (Fig. 4) și lângă ea cruci de cimitir (p. 361). Mai departe, cerceii unei Ro- mânce (p. 371). Vine apoi regiunea Bistriței (biserica de la Mdnchsdorf, p. 399). Călătorul se suie spre Năsăud (cap. XXIV), cu ceva despre pro- gramul Românilor, cari ar tinde spre Ru- sia (pp. 418-9). Un prieten pretinde că la 900.000 de ai noștri sânt doar 120 de cărturari (p. 418, nota 1), dar se vorbește pe larg des- pre hoțul Gheorghe Maftei (p. 421 și urm.), lângă simpatia pentru o serbare „valahă", cu cântece (p. 431 și urm.). Despre birouri, cap. XXV. Apoi Valea Someșului, de la Dej la Cluj (cap. XXVI) și însuși Clujul (cap. XXVII). Ca pitoresc, sat țigănesc, p. 468. Căruța de poștă, p. 469. Uioara e presintată la cap. XXVIII. Sașii au capitolele XXIX-XXXI. Avem apoi Aiudul (p. 543 și urm.), Alba- http://patrimoniu.gov.ro VEDERI ARDELENE ÎN CARTEA UNUI ENGLES 3 Fig. 5. — Româncă din Ardeal. http://patrimoniu.gov.ro 4 BULETINUL COMLS1UNJI MONUMENTELOR ISTORICE lulia (biserica veche; pp. 546-50), Agnita (biserica; p. 555), Cârța (p. 562; fig. 6), Inidoara și Deva, Abrudul (cu Detunata, la pagina 540; „Cetatea", p. 581). Urmează observații politice (cap. XXXV). Se revine la peisagiu cu Moții pp. 625-8). Fig. 6. — Ruinele Cârței- Un capitol ultim resumă totul. Românii sânt maltratați și in ce privește pe cei din Principate. Englesul iși râde de originea romană pe care și-o atribuie acești „parveniți", de organisarea in le giuni a luptătorului de la 1848, de portul lor de paradă (p. 9, nota 1). Dar e atâta adevăr in această rară lucrare, incât, de și Ungurii, cărora li doria să iasă din isolaie și să co- laboreze cu Austria, s’au supărat, Bo- ner a menționat in ediția germană criticile la adresa lor. Iar, pentru Români, scrie așa: „Tot așa ca pentru Unguri și Sași, am căutat a fi drept cu Românii; despre dânșii nu s’a spus nimic care să nu fi fost supus prea- labil unei incercări temeinice. Dar mi se scrie in această privință cele ce urmează din Ardeal, și, de oare ce această manifestare vine de la un om care e cu totul nepărtenitor și a cărui părere trebuie s’o recunosc de valoare, dau aici un extras din scrisoarea lui: „Adevărul iși găsește pretutindeni calea și cartea cuprinde adevăr, nimic decât a- devăr, până la judecata asupra Valahilor, care, in amănunte care se aduc inainte pentru confirmarea ei, este oricum justă, mie cel puțin, pe temeiul cunoștinții mele de persoane și de lucruri, nu mi se pare intemeiatâ in conclusia ce se leagă de acolo cu privire la națiune ca atare. Pe lângă aceasta, nu găsesc nici multele circumstanțe atenuante, a căror ținere in samă singură permite o dreaptă judecată, îmi lămuresc aceasta infățișare, ce miră, fața de privirea d tale pătrun- zătoare in concepția împrejurărilor ardelene, prin împrejurarea că ai avut a face cel mai puțin cu Valahii și că ai ajuns să auzi la Unguri și Sași judecăți de o potriva de nefavorabile, care iese din lunga obișnuință de a privi pe acești oameni ca pe niște pariași, judecăți invierșunate prin des- baterile Dietei. De alminteri, iți voiu mai mărturisi că sânt singurul de a- ceastă părere asupra acestei părți din frumoasa d-tale carte, nu numai intre Unguri, ci și intre conaționalii miei" (deci autorul e Sas). „Se pare deci că greșeala Fig. 7. Biserica din Agnita. nu stă in ochiul d-tale, ci mai curând. in al mieu" (p. x). http://patrimoniu.gov.ro INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE DE VICTOR BRĂTULESCU. I. BISERICA SF. VINERI DIN TÂRGOVIȘTE. La biserica Sf. Vineri din Târgoviște s’au făcut unele reparațtuni prin grija pă- rintelui paroh Emil Popescu și cu ajutorul Comisiunii Monumentelor Istorice. Pe zidul de Miazăzi s’a descoperit, supt tencuială, o piatră incastrată in zid, purtând o inscripție slavonă, a carii tra- ducere este următoarea: „Rugăciunea robului lui Dumnezeu ju- pan Manea Cliucer și a jupânesei Vlădae. Veșnica lor pomenire, la anul 7025, luna Iulie 13 zile“ (Fig. 1). Frumoasa inscripție este tăiată in relief, iar forma laturii inferioare a pisaniei arată că piatra aceasta a servit ca prag superior pentru ușa de la intrarea in biserică. Se întregesc in acest fel inscripțiile pu- blicate de d. profesor N. lorga \ fixându-se numele ctitorilor și data zidirii bisericii, care este 1517. Jupâneasa Vlădaia este inmormântată in biserica fostei mănăstiri Seaca, din județul Olt. Alături de soțul ei Manea, acum vornic, este ctitoră a acestei biserici, și moare in 1528. Lectura inscripției slave a fost publicată de d. Virg. Drăghiceanu¹. Traducerea aces- tei inscripții sună așa : „A răposat roaba lui Dumnezeu Vlădaia, jupăneasa jupanului Manea, Mare vornic, luna Ianuarie, anul 7036'-“. Manea și Vlădaia erau boieri din Dră- gășani. II. PIETRELE DE MORMÂNT DE LA SUSLANEȘTI-MUSCEL. O cercetare întâmplătoare pe moșia de da Suslânești a d-lui Chiriacescu a dus la ¹ N. lorga, Inscripții, 1, p. 109. ¹ But. Com. Mon. Ist., an. XXIV, p. 47 1528. descoperirea temeliilor de piatră de râu a unei biserici inlăuntrul căreia sânt și patru pietre mormântale, din secolul al XVI-lea dintre anii 1558-1579 (Fig. 2). Aceasta inseamnă că biserica datează din prima jumătate a secolului al XVI dea. Forma bisericii este aceia de navă, pro- naosul, de formă dreptunghiulară, era des- părțit de naos printr’un zid, ale cărui urme se văd, și inchidea cele patru morminte descoperite. Pentru o mai ușoară înțelegere am în- tocmit și o schiță, numerotând pietrele descoperite cu n-rele 1-4 (Fig. 3). 1. Piatra de mormânt a lui Negre. In stânga, s’a găsit piatra cu inscripția ur- mătoare : np-kCTAKHCf pAKOy K/KIO /K0ț'nAn[x] Hfrpf KX A^H IW AVHpMA KO£K0A(k). *'<țA AllpHA, A«H KC, RK «SndH npKRSa AhH' iiadroMfCTHKdro h YpHCTO/UCEiKăro iw aaiSdHApS koikak, anpiaîf a a(hh). k& ‘’ ^t /3.n (?) Adecă: „A răposat rohul lui Dumnezeu jupan Pârvul in zilele blagocestivului și de Hristos iubitorului Io Alexandru Voevod, luna Aprilie- zi intâiu, la anul 708— ⁱ(?)“ MICA DIN WfTI -NW LMORMNTVl LVI NKBf (7066) 155X 2 -- /MHCĂI țSOTIA LUI PAPVUL (7061)1562 3 — LW PÂPVUL W (1572-1515) ⁴ - LVI STOICA Fig. 3. — Schița ruinelor bisericii din Suslănești-Muscel cu așezarea pietrelor mormântale. Nu se mai cunoaște cifra unităților a- nului, și, in acest cas, trebuie să presupunem că Pârvul a murit intre 1572 și 1579. în câmpul pietrei este săpată o cruce cu trei bare, cea de jos fiind oblică, iar Intre 1512-1579. http://patrimoniu.gov.ro INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE 7 Fig. 2. — Ruinele bisericii de la Susiânești-.Muscel. Fig 4. — Biserica din >uslânești-Muscel. Piatra de mormânt a lui Negre; 1558. http://patrimoniu.gov.ro 8 Bfl.ETIXU COMISIUNH MOXEMEXTELOR ISTORICE Fig'. 5. — Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de mormânt a Stancăi, soția lui Pârvul ; 1562. Fig. 6. — Biserica din Suslânești-Muscel. Piatra de mormânt a lui Pârvul, mort intre 1572 și 1579. http://patrimoniu.gov.ro INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE 9 basa se sprijină pe un cadru deschis, de forma unui pătrat (Fig. 6). 4. Cea de-a patra piatră a fost spartă in mai multe bucăți, din care pricină nu cunoaștem anul morții lui Stoica, pe care il pomenește fragmentul de inscripție păstrată. Acest fragment cuprinde cele ce urmează: ...CTOHKA KX 3.IIKI KVII RfTpS KCHKOAK AU. .UApTÎf AHM A> K* akT.... „...Stoica, in zilele Ini Ion Petru Voivod, luna Martie, 4 zile, la anul—“ (Fig. 7). Se pare că inmormăntații aici erau boieri de țară, cari se ocupau numai de moșia lor, de vreme ce nu se spune nimic despre rangurile lor. Biserica de azi a satului Suslănești este modestă, are formă de corabie și e așe- zată pe o coastă. Pronaosul se desparte de naos prin două coloane, care se spri- jinesc pe ziduri (Fig. 8.) Tâmpla de zid inchide altarul. Bolțile sânt inlocuite printr’un plafon. Pardoseala este de lespezi. Pisania zugrăvită are cuprinsul; „Biserica, fiind de lemn veche și mică, s’a făcut din nou de D-nu Postelnecu Popescu, din Pietroșița, cu toată cheltuiala d-lor, tărnosindu-se la 6 Dechemvre 1848, Fig. 7. — Cruce de drum de la Suslânești-Muscel Fig. 8. — Biserica din Suslănești-Muscel. Piatra de mormânt a lui Stoica. loan Simion Jumărescu, boer de neam, din iar zugrăveala s’a terminat la 20 Iulie 1859. Suslănești, și de soția sa, Ana, născută loan Iar acum, la anul 1931, s’a mai reparat Bal. Com. Mon. Ist. — Fasc. H3, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 10 BULETINUL COMISIUNTI MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 9. — Biserica din Suslânești-Muscel. Fig. 10. — Biserica din Suslânești-Muscel. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 11. - Biserica din Suslănești-Muscel Ușa. Fig 12. — Biserica din Suslănești-Muscel. Cadru de piatră cu inscripție. INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE http://patrimoniu.gov.ro 12 BLI.ET1.XCL comish nii monumentelor istorice atât la zugrăveală cât și legatu cu fer prin stăruința d-lui Nicolae Cojeanu¹. Ctitorii sânt in haine nemțești. Lângă tată, „Gheorghe, fiul d-lor". Fig- 13. — Bisetica din Brătieni-Argeș Pe zidul despărțitor de naos, in pro- naos: „Cocoana Eleana a postelnicului Si' mion sor (sic) și cu postelnicii loan, titon". Din vechea biserică s’au Întrebuințat ca ușori pietre cu inscripții in relief, din care se mai disting unele cuvinte răzlețe: ..............i s’au ostenit [r]obul lui Dumnezeu Tudor, Stancu [P]etra, Dumitru ..............hramul sfântului Dumitru ..............Stana, Vlaste, Stanca, losif, ..............Târâlâ(?), Sora, Vasile“. Pe marginea drumului, spre Câmpulung inscripția unei cruci din secolul al XVILlea, văruită, din exces de zel, de vre-un primar: abia se mai poate descifra (Fig. 9). III. BRĂTIENI-ARGEȘ. Am ajuns la Brătieni cu ajutorul d-lui colonel Cameniță, fost prefect al județului Argeș, un iubitor al trecutului nostru. Din bisericuța veche de pe coastă n’a mai rămas astăzi decât altarul acoperit cu șindrilă și păstrând frescele de la inceputul secolului trecut. Cimitirul satului s’a intins, până in ușa acestei clădiri in fața căreia mai stăruie astăzi două pietre de mormânt ale ctitorilor, de sigur din secolul al XVIII-lea (Fig. 13). Una cu inscripție românească, mâncată de pământul grămădit de-asupra, alta, cu inscripție slavă, mai bine păstrată. Mai către stânga se inalță o cruce de piatră, cu inscripție slavonă, cu mult mai veche decât cele două pietre. Inscripția de pe piatra de mormânt, săpată in românește, are cam următorul cuprins: „Să se știe că aice zac oasele duni' nealui răposatului robului Dumnezeu jupan Gherghe, robul lui Dumnezeu... (probabil un alt nume, după care urmează o serie de cuvinte ale căror litere sunt mâncate de pământ) ...să fie pomenit“. Rândul al doilea cuprinde data când a murit jupân Gheorghe (Fig. 14). Fig. 14. — Biserica din Brătieni-Argeș. Piatră de mormânt. Pe cea de-a doua piatră, in slavonește, inscripția sună: np-kcraKHc^ pact» kîkih jkS- http: //patrimoniu.gov.ro INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE 13 fidHk ahau c... (piatra e ruptă in această lăture) r.iȚt spmr (7142) K-k) 225 lecturii „soția" in loc de „Domnia" lui Constantin Nicolae Vcevod! http://patrimoniu.gov.ro INSCRIPȚII DE CURÂND DESCOPERITE 17 V. CRUCEA DIN CURTEA BISERICII DE LA JIBLEA. Maria, Enache, loniță, Ilinca, . . . lana, Radu Șărban, . . . dorie, icrei Radu, Ilinca, Crucea care a fost ridicată și așe- zată in Călimănești de d. Stepleanu- Horbatsky a fost transportată de acolo prin grija părintelui paroh din Jiblea și instalată in curtea bisericii de acolo. Inscripția, ornamentată și frumos scrisă, cu caractere deosebite, păstrând vechea tradiție a secolelor anterioare, are cu- prinsul acesta: „Cu vrearea lui Dumnezeu ridicatu-s’au această svântă cruce intru cinstea sfântului marelui arhiereu Nicolae, in zilele lui Ion Mihai Voivod, ms² S. 4 zile, vă leat 7230\ cu osteneala robului lui D umnezeiP Matei, Samfira, Curcan (?), Dumitra, Gheorghe, \eagoe. Mihai, Dumitra, Stan, Tran- [dafir] (?) (Fig. 20). VI. BISERICA SF. ILIE-GORGANJ, BUCUREȘTI. Pe o cruce încastrată la intrare, m pridvor: Pe față: p Această sfântă cruce s'aurădicatu-s’au (sic dă robul lui Dumnezeu Radul logofătu za Divan in zilele Măriei Sale Costandin- Vodă Mavrocordatul, cu blagoslovenia Prea Sfinției Sale părintfelui m]itr[o] (Fig- 21). Pe laturea dreaptă: ...politulu(i) țării chiriu chir Grigorie 1, spre cinstea sfântului și marelui ierarhii Neculae de robii lui Dumnezeu Radu, Mira, lamandi, Bălașa, Stoica (Fig. 22). Pe laturea stângă : Petca, Dumitru, Andronache, Chiafna, Fig. 23. - Cruce de la biserica Sf. Ilie Gorgani Rucsanda, Dumitrașcu. (Fig. 23.) ¹ Cf But. Com. Mon. kt., XXVI, p. 140. ’ Mesița Septembrie. ' 1721. Bul. Com- Mon. Ist. — Fasc. 103, 1940. http://patriinoniu.gov.ro CASTRA DACIAE 1NFER1ORIS i. CASTRELE ROMANE DE LA BUMBEȘT1-GORJ DE D. TUDOR După ce terminase desgroparea și editarea monumentului de la Adamclisi, Tocilescu și-a organisat un plan larg de săpături și cercetări arheologice, în Oltenia. Campania de lucru începu după o îndelungată visită în lungul și latul provinciei, unde cercetă mai toate stațiunile cu urme preistorice, romane și medievale între anii 1894 și 1902, fură săpate, rând pe rând, ruinele romane de pe Olt, Dunăre și Jiiu. Conducerea săpăturilor au avut-o numai asistenții săi de la Museul Național de Antichități . din București, dintre cari cel mai folosit și priceput a fost d. inginer Pamfil Polonic. în afară de inscripții², To- cilescu nu a publicat mai nimic asupra săpă- turilor din Oltenia. în schimb, ni s’au păstrat, în manuscrisele sale de la Academia Română, nu- meroase rapoarte de săpături, schițe și planuri, care presintă un mare interes științific. Față de importanța lor, ni-am propus a le cerceta și a culege material pentru o serie de monografii asupra castrelor romane din Oltenia. Acestea vor mai fi însoțite de cercetările făcute de alții, sau personale, îmbogățite de obișnuitele descrieri to- pografice și interpretări de material documentar³. * * Comuna Bumbești se găsește în gura de Miazăzi a defileului Jiiului. Numeroasele fortificații ce s’au ridicat aici de Daci, Romani, Unguri, ¹ Carnetele cu însemnările sale din această excursie se găsesc la Academia Română, Mss. voi. 5141, passim. ² Archâologisch-epi graphische Mittheilungen, anii 1894-1899. și Fouilles et recherches archdologiques en Roumanie, București 1900, passim. Comunicările scurte făcute în ședințile Academiei Române și păstrate tot in depositul de manuscrise al acestei instituții nu spun mare lucru. ’ Așa cum am făcut pentru cel de la Jidava, lângă Câmpulung-Muscel; cf Bucureștii, 11 (1936), pp. 89 117 (extras, p. 29). Români și Turci ni dau cea mai sigură dovadă despre importanța strategică a regiunii. Pentru stăpânirea porții de la Bumbești, s’au dat lupte învierșunate între armatele noastre și Germani. La ieșirea Jiiului din munți, se găsesc trei lagăre, dintre care, numai două sânt romane: Vârtopul și BumbeștiP. Celelalte întărituri, înșiruite pe defileu, sânt dace sau medievale. Cercetări și săpături. Castrele din Bumbești, ca mai toate așezările vechi, au fost scormonite în primul rând de obișnuiții căutători de comori. Primele săpături sistematice fură făcute, cu aju- torul armatei, între 8 Iulie—17 August 1897, de Gr. Tocilescu. Conducerea lucrărilor fu încredin- țată d-lui inginer topograf P. Polonic, care ni-a lăsat opt rapoarte de săpături, însoțite de schițe¹. Tocilescu a făcut doar o scurtă comunicare în ședința de la 30 Mart 1898 a Academiei Române, și ea nu s’a tipărit². Cercetările și săpăturile au fost reluate în 1937 de d. N. Plopșor. S’a desvelit cea mai mare parte din zidăria castrului de piatră, complec- ⁴ Fortificația de pe pârâul Porceni are formă de castru roman (156 X 234 m.), dar e târzie. De altfel, nici son- dagiile lui Tocilescu n’au scos nimic roman. Lagărul e numai de pământ, are opt porți, un val incunjurător, inalt azi de 2-3 m., lat jos de 10 m. și un șanț obișnuit Acesta samănă mult cu lagărul de la Schela Cladovei (lângă Turnul-Severin), ridicat de Austrieci in secolul al XVIII-lea Cf. De Marsigli, Descriplion du Danube, tom II, p. 21 și fig. XXX. Lagărul Porceni, așezat pe pârâul cu același nume, care l-a distrus in parte, e Ia 500 m. V. de matca Jiiului. Polonic l-a cercetat prin sondagii numeroase și i-a ridicat un plan. Cf. Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, pp. 146 și urm., 186, și voi. 5139, pp 70 și urm. ¹ Tocilescu, Mss Ac. Rom., voi. 5133, pp. 118-46; 182-7 ; voi. 5134, p. 308, și voi. 5139, pp. 68-70. Pla- nurile și desemnele ridicate de Polonic, în afară de o planșă anexată, voi. 5133, s’au pierdut. ² Materialul epigrafic publicat de Tocilescu, in Arch.- epigr. Mitth., XIX (1896), p. 85, și Fouilles, p. 1?8. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 19 tându-se datele din 1897, și s’a descoperit o serie de obiecte³. A. CASTRUL DE PĂMÂNT PE PÂRÂUL VÂRTOP. E așezat pe malul stâng al Jiiului, in locul unde pârâul Vârtop se împreună cu acesta. Față spre Nord. 0 șosea națională, construită prin anii 1880—1890, de inginerul Costescu (fratele lui Teodor Costescu), îl taie pe mijloc, între kilo- metrul 82 și 83. Forma lui e aproape pătrată, cu laturile lungi, de 126 m. (direcția lor N.-S.) și cele scurte, Fig. 1. — Castrul roman de piatră din Bumbești-Gorj. II castro romano di Bumbești-Gorj (Romania). de castrul de piatră (Bumbești), e la 1 kilometru ³ Săpături făcute supt auspiciile Museului „Ștefulescu“ din Târgul-Jiiului, cu sprijinul material al d-nei Aretia Tătărescu. Bunăvoinții d-lui Plopșor îi datoresc reprodu- cerea mai multor clișeie și informații din acest studiu ; pentru care ii aducem cuvenitele mulțămiri. lungi de 115 m. (direcția E.-V.). Va fi fost orientat cu poarta principală spre trecătoarea Lainici. Originea romană a fortificației s’a putut precisa prin ceramică și cărămizi date de sondagiile făcute în 1897. Valul ce o închide, e lat la basă de 14 m. și http://patrimoniu.gov.ro 20 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE păstrat pe o înălțime de 0,50-2.00 m. Are în față un șanț larg de 11 m., și adânc de 0.50'1.00 m. Cum cea mai mare parte din cetate a fost distrusă de pârâul Vârtop și prin construcția șoselei naționale, nu se mai poate precisa decât locul porților de N. și V. La o depărtare de 30 m. spre S. de acest castru, d. Polonic menționează două ziduri antice, paralele, groase de 0.60 m., și între ele au fost găsite cărămizi, țigle, olane sparte și urme de arsură. Se pare că în acest loc a fost o instalație termală, similară ca așezare și funcție cu cea de la castrul Bumbești. B. CASTRUL DE PIATRA DIN BUMBEȘTI. Așezarea castrului este dintre cele mai nemerite din punct de vedere strategic. E situat tot pe malul stâng al Jiiului, între satele Bumbești și Bâr- lești. Șoseaua națională Târgul-Jiiului-Pietroșani rece la o depărtare de 35 m., față de laturea V. au foat complect distruse. Zidăria lor s’a pră- vălit în apa Jiiului, plin cu cărămizi, țigle și piatră de construcție, pe o distanță de câțiva kilometri. Forma lagărului era puțin neregulată. Nu putem ști dacă era dreptunghiulară sau pătrată, dar avea colțurile mult rotunjite. Din ceia ce s’a păstrat azi, se poate vedea ușor că unghiul de la colțul de S. E. e mai mic decât cel de la N. E. Neregularitatea a resultat prin faptul că, laturea de S. nu a mai urmat traseul vechiul castru de pământ și a fost retrasă mult spre interior. Această modificare a avut urmări și asupra or- ganisării interioare a fortificației (Fig. 1). Șanțul ce încunjură castrul (fossa), era larg de 15 m. și adânc de 2 m. Panta din spre zid e mai pronunțată decât cea din afară, iar fundul era oval și nu ascuțit. Adâncimea, disproporționată față de lățime, se datorește nestabilității solului. Șanțul putea fi umplut cu apă adusă printr’un Fig. 2. — Secțiune in șanțul zidului și valul castrului. Sezione della fossa, muro e vallo del castro (Polonic). de Răsărit a castrului. în fața lui, e marcat km. 82. Până în gura defileului Lainici sânt numai 3 kilometri. El a fost ridicat în câmp deschis, lângă o apă curgătoare și cu vederi largi in toate părțile. Datorită acestui fapt, putea fi ferit de atacuri date asupra lui prin surprindere, dacă în jurul lui ar fi existat acoperiri. în această privință, avea o situație strategică și geografică asămă- nătoare cu a celui de la Jidava, lângă Câmpu- lung-Muscel'. Starea de conservare a castrului e foarte slabă. Jiiul a năruit mai mult de jumătate din suprafața lui. Roaderea și prăbușirea au fost grăbite de natura solului pe care e situat, format din alu- viuni cu pietriș, depuse de râu. Se păstrează întreagă numai laturea de E., lungă de 167 m., iar din cea de la S. mai rămâne un fragment de 88 m. (fig. 1). Laturile de N. și * Tudor, Castrele romane de la Jidava, p. 2 și urm. canal din matca Jiiului. Se pare că, de-a lungul laturilor N. și V., șanțul de încunjur nu exista, și protecția o îndeplinia albia adâncă a Jiiului. De altfel, castrul era ridicat pe un tăpșan încunjurat pe două părți de Jiiu, a cărui roadere a survenit in urma schimbării cursului apei (Fig. 2 și 4). Din fundul șanțului s’au scos multe cărămizi și piatră de construcție, căzute din zid (Fig. 2). Berma nu a fost precisată. De altfel, ea pare că nici nu a existat, sau era așa de mică, încât e greu de a o stabili pentru a doua fașă a lagărului, când a fost cuprins prin fundația zi- dului ridicat în 201 p. Chr., între șanț și oval. Zidul castrului e gros de 1.30—1.40 m. și se păstrează până la înălțimea de 3 m., socotită de la temelie. Fundamentul are adâncimea de 1 m., restul de 2 m. se menține în afară de vechiul nivel al pământului. 1 s’a dat o temelie adâncă, fiindcă îi lipsia berma și era prea apropiat de șanț. (Fig. 2). O caracteristică a acestui zid o formează o http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 21 ■serie de ieșituri, lungi de 1.30 m. și groase numai de 0,25 m., așezate la o depărtare intre ele, de 5.50—6.50 m., ce se observă numai pe linia interioară a laturii de Est (Fig. 3). Fiind înfipte în val, aveau misiunea de a contribui ia stabilitatea zidului¹. Pe laturea de S., acești colți de zid nu au îost construiți, fiindcă, aici, se crease o bermă prin retragerea acesteia. Zidul e construit din bolovani de râu și lespezi nefasonate, legate prin mortar de var (opus incertum). Partea superioară, sau cel puțin cre- nelele (pinnae), le va fi avut zidite în cărămidă. Numai astfel ni putem explica mulțimea cără- mizilor aflate, căzute în șanțul din față (Fig. 5 și 7). înălțimea zidului, împreună cu crenelele, cal- culată de la nivelul pământului, nu trece de 4 m. acesta pare a fi fost exclus din construcție. Valul din spatele zidului (vallum), înalt azi ca și acesta, are la basă o lățime de 5.80 m. El a resultat din săpătura șanțului primului castru de pământ și, până in 201 p. Chr., când i s’a adaus în față zidul de piatră, nu știm dacă era răzimat pe un gard de bârne sau palisade. Săpăturile nu ni-au putut da nimic nici despre „drumul de rond“ al valului, șanțul de scurgere de la poala lui, via sagularis, etc. (Fig. 2 și 6). Turnuri în zid, afară de ale porților, au existat numai la colțurile lagărului. S’a săpat și deter- minat bine numai cel de la colțul de S. E. Acesta nu are temeliile la același nivel cu zidul cetății, și a fost construit de-asupra valului ce exista în 201 p. Chr., dându-i-se o mică temelie Fig. 3. - Zidul castrului, fața interioară. La faccia interiore del muro. Nu putem precisa dacă acesta avea in exterior și un parament de blocuri (opus quadratum), pentru protecție Din causa lipsei de spațiu, ¹ In niciun cas nu pot fi atribuite unui pod de lemn ce inlocuia valul interior, fiindcă au o grosime insufi- cientă: acesta există și le îngroapă complect. Atari ziduri cu misiunea de a susținea (în locul valului) un pod de bârne s’au găsit la Cășei ; Panaitescu, Castrul roman de la Cășei, p. 8 și urm. extr. din Anuarul Comis. Mon. Ist. Transilv., Cluj 1930); Bivolari, Titești și Copăceni pe Olt; cf., pentru ambele, Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, p. 95 și urm. și p. 64. ¹ Ca la Micia ; Daicoviciu, Micia, I, p. 20 (extr. din An. Comis. Mon. Ist. Transilv., Cluj 1931) și Jidava (Tudor, o. c., p. 11). Dată fiind importanța strategică și îngrijirea cu care a fost construit, se pare că și castrul Drobeta •era protejat cu această haini. de piatră. Constructorul a fost silit la acest com- promis de grosimea și tăria valului, mult mai mare la colțurile castrului de pământ, unde se crease o platformă lată pentru așezarea mași- nilor balistice (Fig. 1). Forma turnului e aproape pătrată, cu zidurile interioare groase de 0.80 m.Intrarea, ce va fi fost pe laturea opusă colțului castrului, nu s’a stabilit în săpătură. Camera sa era de mărimea •_ 3.30X3.90 m. în interior, zidul lagărului presintă o ultimă ieșitură de stabilitate, similară cu cele constatate pe laturea E. Acest turn ar fi trebuit să aibă zidul din spre inamic mult îngroșat, ca ¹ Asămănătoare la Bologa • cf. Macrea, in Anuar. Comis. Mon. Ist. Transil., IV (1932-1938), p. 219. http://patrimoniu.gov.ro 22 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ia toate castrele romane din acea vreme. Dar tot lipsa de spațiu intre șanț și val l-a determinat pe constructor să renunțe la această normă. (Fig- D- Fiind construit pe coama valului, turnul nu putea avea decât o încăpere ridicată din bârne pe fundamentul de piatră constatat. Cum, la colțul de N. E. al lagărului, cercetările nu au putut precisa urmele unui turn similar, e de bănuit că fusese lucrat numai din lemn și tot de-asupra valului; fiindcă regula cerea pentru toate colțurile același mecanism de apărare. Porțile descoperite sânt în număr de două, câte una pe fiecare lăture rămasă. (Fig. 1). Cea de pe laturea de E, cade exact pe mij- locul acesteia și e largă de 4.50 m. E flancată din pricina lipsei unei berme normale. Zidurile de către flancul intrării au grosimea de 1.30 m., ce era cerută de greutatea bolții de cărămidă ridicată între cele două turnuri și de-asupra porților. în ruinele porții de E. fu aflată inscripția de înoire a lagărului, făcută în anul 201 p. Chr. (C. I. L. 111, 14485, a). Acest fapt i-a determinat pe Tocilescu și apoi pe d. Plopșor să creadă că intrarea se identifică deci cu porta praetoria. Din motive ce se vor expune mai jos, identificăm această poartă cu porta decumana. Ca mărime, formă și construcție, poarta de pe laturea de S. apare identică, astfel, cu cea descrisă mai sus. Are deosebit numai laturile mici de către interiorul castrului, îngroșate ca și zidul exterior Fig. 4. — Șanțul castrului. La fossa del castro. de două turnuri, cel de N. fiind distrus de son- dagiile căutătorilor de comori. Au o formă mult alungită spre interior, determinată de existența valului vechiu, ce nu a fost tăiat decât puțin, dar până la vechiul nivel al pământului, încât porților li s’a dat aceiași adâncime a temeliilor, ca și zidului castrului '. (Fig. 7). Un turn măsoară în exterior: 9.75X3.00X6.60 m. și camera ce închide e de mărimea: 7.25 X 1.80 m. In fața din spre inamic, zidul lor are o grosime excepțională (care e și a celui mare) de 1.70 m. îngroșarea s’a făcut spre interior, tot ¹ Turnuri de o formă apropiată, la castrele din Dacia, s’au stabilit, până acum, numai la Arcidava ; cf. Florescu, in Istros, 1, 1 (1934), p. 64. și prevăzute cu două ieșituri pentru fixat țițina unei porți. Ea nu cădea pe mijlocul laturii respective. La ambele intrări închiderea se va fi făcut prin porți duble!. Turnurile lor aveau un etaj zidit în cărămidă și erau acoperite cu țiglă, găsită în mare număr căzută pe lângă poartă. Intrările erau pavate cu lespezi de piatră așternute pe un strat de pământ galben, bine bătut. Un prag de piatră obișnuit a fost descoperit in situ de d. Plopșor (Fig. 8). Pretoriul sau clădirea centrală (praetoriuni) e păstrat foarte puțin². Distrus de Jiiu, a mai fost ¹ După sistemul celor constatate la Jidava ; Tudor, l. c. ’ De aceia nu-1 putem încadra intre tipurile stabilite de Lorenz, Untersuchung zum Prătorium, Halle 1936. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS răscolit și de căutătorii de comori- Față de poarta răsăriteană e la o distanță de 45.40 m. (Fig. 1). Zidurile i se mențin pe o înălțime de 0.50 m.; sânt de 0.80 m. grosime. Compartimentul rămas din pretoriu e lung de 28.65 m., format din două ziduri paralele ce fac colț cu un al treilea și sânt la o depărtare de 8.60 m. Zidul din afară are o intrare largă de aproximativ doi metri și terminată la stânga cu un ușor de cărămidă. De aici și până la colțul din stânga lungimea zidului este de 12.75 m. In acest cas, lățimea pretoriului nu trecea de 28 m., socotind că această intrare cădea pe mijlocul laturii. Către colțurile clădirii se observă două ziduri, lungi de 4 și 2.80 m. (dar groase de 0.50 m.) spatele clădirii (oecus)', deci aici nu avem fața ei (atrium). Pe laturea de S. a pretoriului se observă alte două fragmente de ziduri ce iese în afară, și, fiind prea apropiate, formau o cameră (armamen- tarium?). Din ruinele pretoriului s’a scos între alte obiecte o inscripție dedicată lui Caracalla (v. mai jos) și numeroase fragmente de bronz, rupte dintr’o statuie imperială’. Magazii pentru provisii alimentare (horrea) se pot stabili după ruinele vecine pretoriului. La S., d. Polonic a desgropat resturile unei clădiri de zid depărtată de corpul pretoriului cu 14.20 m. și lată de 13 m. în exterior edificiul presintă o serie de contraforți, așezați din 4.50 în 4.50 m. Fig 5. — Zidul castrului. II murs del castro. După locul ce-1 ocupă în arhi- tectură se identifică, sigur, cu o magazie (horreum sau grana- rium)³. (Fig. 1). La N. de pretoriu s’a mai găsit in 1897 un colț de clădire cu ziduri fragmentare de 4 m. lun- gime, dar așezate pe aceiași linie cu a magasiei precisate în partea opusă. Se pare că și aceasta era tot o magasie, similară celei des- crise (Fig. 1). Mai e de observat că aceste granaria nu stau pe aceiași linie cu intrarea pretoriului, ceia ce ar fi trebuit să existe, dacă în această parte ar fi fost fața lui. Clădiri interioare stabile, in număr de două, se pot precisa între pretoriu și poarta decumană (Fig. 1). Cea mai mare e în dreapta intrării, de al cării front interior ce cad perpendicular pe linia intrării. E probabil că aceste ziduri, ce nu au o legătură cu altele ca să formeze camere, susțineau o streașină fixată pe stâlpi de lemn în fața intrării. La stânga intrării și în interior, s’a desgropat o cămăruță, întărită la colțuri cu zid de cărămidă, și în exterior dimensiunile: 2.35 X2.95 m. Era pavată cu cărămizi mari, pe care s’au găsit resturi de foc, burlane de pământ și stâlpi de cărămizi pentru susținere (suspensurae), elemente ce do- vedesc că aici exista un obișnuit sistem de în- călzire (hypocaustum). în construcția pretoriilor, locul acestui sistem de încălzire e totdeauna în (turnuri) e la o distanță de ¹ Cășei, cf. Panaitescu, o. c., p. 12; Răcari, Florescu, Castrul roman de la Răcari-Dolj, p. 14 (Mein. Inst Arch. Olteniei, Craiova 1931) și Jidava; Tudor, o. c., p. 18. ’ Ca la Răcari, Tocilescu, Fouilles, p. 140. La Drobeta se păstrează un soclu (in sita) pentru una ecvestră (observație proprie). ³ Numită de archeologii germani Pfeilerbau. Cf. Fa- bricius, Das Kastell Urspring, pp. 20-2 și pl. i-n ; care citează și alte exemple de pe limesul german (O. R. L., no. 65 a, Heidelberg 1905). In Dacia Inferioară, la Jidava ; Tudor, o. c., Răcari, Tocilescu, Mss. Ac. Rom., 5133, p. 178, și Drobeta, unde sânt două, dar neprecisate in săpăturile și planurile ridicate castrului de Tocilescu, d Bărcăcilă și Florescu. http://patrimoniu.gov.ro 24 buletinul comisjunji monumentelor istorice 7.50 in. Clădirea e lungă de 31.60 m. și lată de 9.70 m. Zidurile, făcute din piatră, sânt groase de 0.60 m. și conservate pe o înălțime de 0,40 m. Conține trei camere neegale, ale căror dimen- siuni, începând cu cea de Răsărit, sânt: 5.10X 9.50 m.; 11.20 X 5.10 m. și 9.70 X 9.70 m. Colțul de S. E. al camerei pătrate era întărit cu cără- midă. în fața camerelor mici exista o prispă lată de 3.35 m., care se sprijinia pe stâlpi de lemn între colțul de cărămidă și zidul prelungit în formă de L al primei camere. (Fig. 9). A doua clădire, de aceiași lungime și lățime ca și cea de mai sus, e in față cu de aceasta, cu fața tot spre via decumana, dar cu laturea de Răsărit pe aceiași linie cu extremitățile turnurilor porții decumane. E formată din trei camere egale (5.10X9.70 m.), cu o prispă similară în față (Fig. 11). E sigur că acele două clădiri aveau numai temeliile din piatră; restul era lucrat în lemn. Destinația ce au avut-o nu se poate stabili cu certitudine. Pot fi socotite ca barăci pentru soldați (hibernacula), edificiile unor colegii militare, deposite pentru materiale ș. a. m. d. între aceste clădiri și lângă drumul de- cumanei, s’a dat peste un puț de apă roman (puteus). Era umplut cu dărâmături, cenușă, cărbuni cioburi, gunoiu, etc., cu care fusese astupat încă din vremea romană '. S’a săpat până la o adâncime de 10 m., fără a i se da de fund. (Fig. 1). ORIENTAREA CASTRULUI. Numai prin examinarea resturilor pretoriului și a celorlalte clădiri interioare poate fi lămurită această problemă. (Fig. 1). După cum am amintit, cercetătorii acestui castru l-au orientat spre Răsărit, și în acest cas poarta de Est ar fi praetoria. Această orientare nu convine, și i se pot aduce obiecții sigure. Niciodată o instalație de hipocaust n’a fost descoperită lângă intrarea principală a unui pre- toriu, și încălzirea își avea o încăpere în spatele clădirii. Intrarea constatată e prea mică în raport cu lățimea construcției, căci cea care dă în curtea ' Fusese căptușit cu bârne de lemn (Holzbrunnen) și nu cu piatră. Când a putrezit, lemnul a fost părăsit și astupat, săpându-se altul, într’alt loc, ce nu s’a pre- cisat. Pentru atari tipuri de fântâni, cf. H. Jacobi, Die Be-und Entwăsserung uitserer Limeskastelle, pp. 5-7 (fără an și localitate). pretoriului (atrium) trebuia să fie mai largă. După resturile de zidărie ce o flanchează, ea mai avea în față și un fel de strașină cu prispă, element neobișnuit la intrarea de onoare. Cele două magasii, la toate castrele romane au fațada pe aceiași linie cu a pretoriului, ceia ce nu e cașul la Bumbești. Imediat în fața intrării, în loc să găsim o curte pătrată (atrium), dăm, la o depărtare de S.60 m., de un zid ce închide drumul. Deci sânt de reconstituit între cele două ziduri paralele o serie de camere după sistemul celor ce se ridicau in spatele pretoriului (oecus). Puțurile cu apă potabilă se situează nu in fața pretoriului (praetentura), ci înapoia lui (reteniura) sau pe laturi (laiera praetorii). Dacă prelungim axul drumului ce pornia de la poarta de S., constatăm că nu trece paralel și prin fața pretoriului, ca să-1 putem denumi via Fig. 6. — Valul castrului. principalis, ci se oprește în zidurile celor două construcții interioare. In sfârșit, dacă poarta pretoria ar fi fost la E.,, acest lucru nu se împacă nici cu prescripțiile scriitorilor militari antici, cari cer a o situa în spre punctul de unde ne putem aștepta la un atac dușman'. Un atac trebuia să vie asupra castrului de la Bumbești numai pe valea Jiiului, deci de la N. sau S. Din aceste constatări resultă că aceia ce mai rămâne azi din pretoriu nu e fața lui (atrium), ci spatele (oecus). Compartimentul păstrat era ¹ Vegetius, I, 23, și Hyginus, de munitione castrorum, c. 56: porta praetoria semper hostem spectare debet. Regula nu e respectată totdeauna ; cf. Fabricius, o. c., p. 3 și no. 2. La Turnul-Severin porta praetoria e spre S. (în loc de N), fiind in legătură cu podul roman și cu, cerințe de estetică; cf. Florescu, în Rev. Ist. Rom., III (1933), p-. 38. h ttp: //patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 25 reservat pentru biurouri (tabularia), cabinetul, cu locuința comandantului, capela (sacellum), etc., de unde și necesitatea de a le încălzi¹. Poarta păstrată e decumana, iar praetoria, dis- trusă de Jiiu, se afla la V., deci către pasul Lainici. Poarta păstrată pe latura de S. nu e o principalis, ci una secundară, care da în via quintana din spatele pretoriului, iar cele două părți principale (sinistra și dextru), care dau în drumul cu același nume din fața pretoriului, trebuiesc socotite ca distruse de Jiiu. Inscripția de refacere a castrului (C. /. L., III. 14.485 a), s’a pus de-asupra porții decumane, fiindcă drumul roman trecea prin fața ei. Nu este de asemenea imposibil ca fiecare din por- o gură de încălzire (praefurnium), largă de 0.60 m. și lunge de 2 m. Gura cuptorului, zidită în cărămidă, e formată din două bolți, cea din afară lungă de 1.20 m., înaltă de 1.40 m., iar cea in- terioară lungă și înaltă de 0.80 m. La intrare e flancată fiecare cu doi stâlpi din cărămizi etajate (Fig. 13). O gură de încălzire va fi avut și că- măruța semicirculară, neprecisată în săpătură. Camerele mari de la intrare au pardoseala cu un metru mai ridicată decât vecinele lor. Ambele sânt pardosite cu un strat de ciment, gros de 0.22 in., făcut din var bine legat cu cărămidă și așternut pe o pătură de lut galben. Cum sub- solul lor nu are instalație proprie pentru încălzire, vor fi primit căldura de la camerele vecine prin Fig. 7. — Poarta de Sud. La porta sul lato Sud. țile mai de samă ale lagărului să fi avut câte o copie după această inscripție. C. TERMELE. O interesantă și bine conservată instalație pentru baie, legată de viața castrului, a fost desvelită în 1897, de supt un strat de pământ gros de 1.50 m. Baia e situată Ia S. de lagăr și la o depărtare de 45.70 m. (Fig. 12). Corpul clădirii termale e lung de 15.90 m. și lat de 13.75 m. I s’a precisat numai o intrare, pe latura de N. Are cinci încăperi mari și două adiacente (Fig. 12). Cele trei camere mari de la S. conțin urme de hipocaust, având fiecare câte ’ Asupra denumirii și destinației acestor încăperi, la Cagnat, s. v. praetorium, în Dict. antiquites, IV, 1, p. 640. țevi de pământ (tubuli), ori pe supt o rețea de cărămizi cu colți (tegulae mammatae), fixate pe păreți. Camera cu intrare e de mărimea: 6.90 X 6.50 m., iar vecina ei: 6.90 X 7.80 m. Una din ele, dacă nu ambele, servia ca vestiariu pentru cei ce se imbăiau (apodyterium). Dintre camerele cu hipocaust fu săpată siste- matic cea de la colțul de S.-V. al fermelor, lungă de 4.50 m. și lată de 3.40 m. Pavimentul ei e construit dintr’un strat de prundiș amestecat cu cărămidă spartă, slab legat cu mortar de var, peste care se întinde un alt strat, de beton pu- ternic, compus din var, pietriș și cărămidă pisată (opus signinum). Pe acest pavaj s’au ridicat stâlpi (pilae), înalți de 0.50 m., depărtați unul de altul cu 0.30 m. și formați la basă dintr’o cără- But. Com. Mon. Ist. — Fasc. 103, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 26 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE midă pătrată (0.20 X 0.20 m.), peste care se etajau alte șapte cărămizi (0.14 X 0.14 m.), legate cu mortar. Stâlpii sânt așezați cam neregulat, de grosimi puțin diferite. Unii sânt dubli și așezați alăturea, altii sânt din cărămizi circulare, ridicati in felul unor coloane sau din cărămizi fragmentare de toate tipurile, probabil reparații ulterioare. In sfârșit, mai găsim in locul acestor stâlpi, tuburi de argilă, perforate sau cu gura d* jos deschisă, a căror misiune era de a îndruma căldura, prin rețele de tuburi sau cărămizi cu colți, la camerele vecine. Peste capetele stâlpilor era așternută o nouă pardoseală, groasă de 0.30 m. Era alcătuită dintr’un pat de cărămizi mari (0.40X0.40X0.07 m.), peste care urma un strat Fig 8. — Pragul porții de Sud. La soglia della porta sul lato Sud. de beton obișnuit (opus signinum), dar bine lustruit la suprafață¹. Intre stâlpii hipocaustului era un strat de cenușă gros de 0.30 m. încăperea descrisă se identifică cu o cameră cu aier cald pentru uscare (tepidarium). Sisteme similare de încălzire erau și în cele două camere vecine, dar în afară de planul lor: rapoartele de săpături nu dau descrieri amă- nunțite. Basinele ce vor fi fost din ciment erau ¹ Sistem obișnuit pentru încălzire; cf. Thedenat, s. v. hypocaustum, in Dict. Ant., III, 1, pp. 345-50 ; pentru cele militare, Jacobi, Das Romerkastell Saalburg, Homburg v. d. Hoție, 1897. p.250 și urm. și fig. 37-8, Pentru cel mai bun exemplu din Sudul Daciei, la Jidava, Tudor, o. c., pp. 17-19. puternic încălzite și dau apă caldă (caldaria). Cămăruța pătrată, legată de cea din mijloc, lungă de 3.50 m., lată de 2.90 m., n’are sistem de încălzire, e adâncită și alcătuia un basin be- tonat, în care se aducea apă rece (frigida- rium ). Alături, stă o cămăruță semicirculară, lungă de 2.50 m. și lată de 1.50 m. Era și ea betonată ca un basin, adânc de 1.10 m., dar prevăzut cu hipocaust înalt de 0.75 m. Un tub fixat în pă- retele basmului servia pentru scurgerea apei după întrebuințare. In acest basin, apa se incălzia puternic, dând vapori. Aburul putea fi întărit și prin aruncare de bolovani înfierbântați în foc. Este sigur un laconicum. D. OBIECTE DESCOPERITE ÎN SÂPÂTURI. 1. Monetă de argint. Aver. fmp. Sept. Geta Caes. Rev. Princ. luventutis. M. N. A. 2. Monetă mare de bronz, mult oxidată și descoperită în pretoriu. Se cetește bine inser. PHIL1PPVS. 41. A/. A. 3. Vârf de pilum, din fier. M. N. A. (Fig. 14). 4. Vârful unei săgeți de formă triunghiulară și cu vârfurile îndoite, lucrată in fier. M. A. A. (Fig- 14). 5. Cataramă de bronz din pretoriu. M. N. A. 6. Placă fragmentară din bronz, lungă de 6 cm. și pe care e schițată în relief o mână. Găsită în pretoriu. M. N. A. (Fig. 14). 7. Două chei de fier aflate în pretoriu. Al. N. A. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 27 8. Clește de fier în formă de T, ce servia pentru făcut focul în hipocaustul termelor. S’a găsit în gura unui prefurnium. M. N. A. (Fig. 14). 9. Două văscioare cu o siluetă de taler, ce serviau pentru turnatul metalelor. Au o stampilă circulară, ce închide o rosttă. M. N. A. (Fig. 14). 10. Cap masculin din argilă și de mărime apropiată de cea naturală. Înalt de 0.150 ni. Modelat cu totul sumar și neîndemănatec. M. Șt. 11. Fragment de cărămidă lung de 29 cm. și lat de 24 cm. Cu un obiect ascuțit a fost de- semnat pe ea și, înainte de a fi arsă, un soldat roman cu o ramură în față. E mai mult o schi- țare. M. Șt. 12. Basă de coloană din calcar, înaltă de 0.15 m. și cu plintul lat de 0 31 cm. M. Șt. Presența lui e de pus în legătură cu elementul militar oriental din garnisoana locală. M Șt. 16. Șapte fragmente dintr’o inscripție săpată pe o lespede din calcar, descoperită în ruinele pretoriului (Fig. 15). Era încadrată de un profil obișnuit și fixată în zid sau pe o basă de statuie. A fost dusă la Museul din București. întregirea ce i-o dăm se sprijină numai pe schițele și în- semnările d-lui Polonic \ IMP. caesari. M. AVRELIO. AN TONz/zo. p. F. AV^. parthico. MAximo. brittan[n]ico. MA XIMo. germanico. maxiMO. 5. pontifici, maximo, trib. pot. XX. lₘp_ XI. cos. IV- pro. cos. .... LV ............................. c. iulWS. SEptimius. cA Fig 9- — Castrul Bumbești, vedere spre râpa Jiiului. La ripa della Jiiul colla distruzione del castro. 13. Sarcofag de calcar, fără capac, lung de 1.07 m., lat de 0.50 m. și înalt de 0.68 m. M.Șt. 14. Statuetă de marmoră cu partea de sus pierdută. înaltă de 0.18 m. și cu soclul lung de 0.20 m. înfățișează pe zei a Venus ieșind din lac, întovărășită de doi Amorași, cari i presintă hainele și oglinda. Lucrare aleasă și de import. M. Șt. 15. Fragment dintr’un relief de marmoră de- dicat zeului Mithra. Din repertoriu se mai văd șarpele și scorpionul de supt pântecele taurului. Pe un câmp netezit, e o inscripție fragmentară, cu litere înalte de 0.02 m., ce se întregește; Deo Soli INVIC/o Mithrae. Cultul lui Mithra era necunoscut la Bumbești. stinus. legat, aug. pro. pr. 10. pro\r\nciae. daciae. . . . . . . MERITO. DEdicavit. Numele lui Caracalla, împărat, căruia i se face dedicația, se întregește fără de nicio dificultate, ca și titlurile de glorie, care, nu numai în această inscripție, dar în mai toate ce i se ridică după anii 213-214 p. Chr., se trec regulat. (C. I. L., III, 5185). Rândul 6 se întregește pe basa celor ce-i urmează. Mijlocul inscripției nu ni s’a păstrat, încât se poate ca aici să mai fi fost loc pentru • O publicare sistematică a ei se poate face numai văzând originalul. http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE două-trei rânduri, din care făceau parte și literele LV din rândul 7. Literele... IVS.SE..., după cum observă și To- cilescu, intr’o notă marginală de pe raportul de șantier, suggerează numele legatului provinciei Dacia, Calus lulius Septimius Castinus, care, pentru merite deosebite atribuite împăratului, va fi pus dedicația. Castinus e un personagiu destul de bine cu- noscut. După o carieră strălucită, ajunge supt Caracalla guvernator al Daciei, unde e pomenit de o inscripție (C. J. L., III, 7638). Cum îl arată și numele, era înrudit cu împăratul, pe lângă care avea și mare trecere. Dar înrudirea și fa- voarea de care se bucură îi aduc disgrația după locale (C. I. L., III, 14485 a); de aceia dedicațiile acestuia trebuiau îndepărtate'. E. CONSIDERAȚII STRATEGICE, ISTORICE ȘI TEHNICE. La Bumbești se găsesc două castre romane, unul de pământ și altul de piatră, regulă obser- vată în multe stațiuni militare ale Daciei Infe- rioare ². Cel de pământ (Vârtop), de și mai vechiu e sărac în urme romane, fiindcă pare a fi fost folosit mai mult ca un deposit de materiale, furaje, grajduri de vite, etc. Cel puțin acest lagăr ia viața odată cu insta- larea stăpânirii romane in Oltenia, deci prin ani* 101-102 p. Chr. Prin posiția lui domina cheia Fig. 10. — Clădirea interioară, la N. de via decumana. Casa al N. della via decumana. asasinarea lui Caracalla (217 p. Chr.). Macrin, noul împărat, îl înlocui de la conducerea pro- vinciei cu Marcus Agrippa, fiindcă, după cum spune Dio Cassius (LXXVIII, 13), se temea de sentimentele și amiciția lui pentru Caracalla*. Se pare că, odată cu înlocuirea lui Castinus, fu distrusă și această inscripție. Din rapoartele să- păturilor unele fragmente s’au aflat folosite în ziduri ale pretoriului, refăcute fără mortar de var. Numele lui Caracalla și al guvernatorului său aveau mare popularitate în sinul garnisoanei ¹ Cf. Jung, Fasten der Provinz Dacien, Innsbruck 1894 ; p. 32; Dessau, Prosop. imp. Rom., II, Berlin 1897, pp. 213-4» no. 368, și Hohl, s. v. C. Julius Septimius Castinus, in Pauly-Wissowa, Realencvcl., XIX, col. 803-5. sudică a trecătorii Vâlcanului și drumul cel mai scurt spre capitala dacă. Din primele timpuri, Romanii îl vor fi prevăzut cu o puternică gar- nisoană, fiindcă prin această trecătoare o armată dacă ataca ușor, pe Jiiu în jos, basele de luptă și aprovisionare ale trupelor romane adunate pe linia Dunării sau în cele două Moesii. Cu al doilea războiu, rolul strategic al punctulu * Obiectele descrise mai sus se găsesc azi in Museul Național de Antichități din București (M. N. A.) sau în Museul Ștefulescu din Târgul-Jiiului (M. Șt.). Vom reveni asupra lor de îndată ce ni va fi posibil a le vedea și a avea la îndemână fotografii sau dei-emne. ’ Islaz pe Olt, Romula, Băneasa, Urlueni, Săpata-de- Jos și Jidava (ultimele patru situate pe limesul tran- salutan). http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 29 Bumbești se mărește’. Armatele romane trec Dunărea pe la Drobeta (Turnul-Severin), și grosul lor taie Oltenia în diagonală spre Turnul-Roșu. în acest moment, o armată dacă, trimisă prin defileul Jiiului, ar fi putut cădea în flancul stâng al Romanilor și ar fi putut compromite cu totul reușita războiului. Probabil cu această ocasie, paza fu dublată prin ridicarea unui nou castru tot de pământ (Bumbești), mai mare, fiindcă situația militară nu permitea zidirea unuia din piatră. După cucerirea Daciei, numai castrul cel mare devenia sediu al garnisoanei, iar celui mic i se putea da destinația amintită mai sus. Pe cât de importantă fusese stăpânirea pasului Lainici în epoca războaielor de cucerire, pe atât transformări, de Hadrian, Antonio Piui și Marcu Aureliu, pe când, la Bumbești, aceste măsuri se ieau numai la începutul secolului al IlI-lea p. Chr. Septimiu Sever și apoi Caracalla reîntăresc paza pe Jiiu, fiindcă acum încep mari mișcări barbare la granițile de Nord și Răsărit ale Da- ciei. Dacă atacurile barbare ar fi venit din spre Olt, trebuia ocrotită Sarmisegetuza de o even- tuală invasie pornită pe Jiiu în sus. în ipotesa că barbarii s’ar fi mișcat din spre Nord, prin Transilvania, pătrunderea lor peste Carpați tre- buia stăvilită la Olt și Jiiu, singurele porți deschise spre Balcani, De și, din punct de vedere general al apărării Daciei, Bumbeștii au un rol secundar în secolul Fig. 11. — Clădirea interioară, la S. de via decumana Casa allo S della via decumana. de neînsemnată devenia în tot secolul al II-lea p. Chr. Transilvania și Oltenia erau ocupate în întregime, pericolul îndepărtat, și la un atac dat prin surprindere, pe valea Jiiului, cu un drum puțin practicabil, folositor mai mult localnicilor, care îl cunoșteau, nu se aștepta nimeni. Bum- beștii rămâneau în afara zonei de războiu a lime- sului alutan, de unde atacurile barbare porniau pe Olt în os, sau în Sudul Daciei. Numai astfel ni putem explica de ce în întreaga Dacie Infe- rioară se executa lucrări militare, reparații și ¹ Descrierea geografico-militarâ și la Ștefulescu, în- cercare asupra istoriei Târgul-Jiiului, București 1899-, p. 9; Teohari Antonescu, Columna Traiană, lași 1910, pp. 192-194, care face greșeala de a vedea la Porceni •un castru roman, iar de Bumbești se îndoiește. al II-lea p. Chr., o garnisoană romană și-a avut aici un sediu permanent. Odată cu ocuparea Olteniei, la 101 p. Chr,, se stabilește la Bumbești cohors IV Cypria. Să- păturile ni-au dat, din ambele castre, numeroase cărămizi și țigle cu stampila acestei unități, im- primată retrograd¹. Trupa, al cării nume oficial era cohors IV Cypria civium Romanorum, par- ticipă la războaiele lui Traian cu Decebal. In anii 103-107 p. Chr,, o diplomă militară o men- ționează între armatele Moesiei Superioare co- mandate de L. Herennius Saturninus Ea staționa ¹ C. 1. L., III, 14216²⁷-, cf. Tocilescu, Arch.-epigr. Mitth., XIX (1896), p. 85, și Mss. Ac. Rom., voi. 5133, p. 128. ’ C. I. L.. XVI, Dipl. no. 54. http://patrimoniu.gov.ro 30 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE atunci la Bumbești, și e pomenită în Moesia, fiindcă provincia Dacia nu fusese creată, iar Oltenia și Banatul, cuprinse în 101 p. Chr., ad- ministrativ și militar, țineau de Sudul Dunării. La supravegherea pasului Vâlcan, cohorta mai fu sprijinită, în epoca operațiilor de cucerire, și de un detașament dat de legiunea V Macedonică. Diploma militară dată de Traian la 17 Februar 110 p. Chr. o menționează între trupele co- mandate în Dacia de guvernatorul D. Terentius Scaurianus s. In fasa actuală a cercetărilor, nu putem ști până la ce dată ea a rămas la Bumbești. O altă diplomă militară, emisă de Hadrian, la 22 Mart Fig. 12. — Baia castrului Bumbești. La terme del Castro Bumbești. Numai astfel se pot explica cărămizile găsite în castrul de piatră, pe care e imprimată stampila; l[egio] V Macfedonica] l. în anul 110 p. Chr., cohorta IV Cypria ținea de armatele Daciei și staționa tot la Bumbești. ¹ Bărcăcilă, in Bul. Com. Mon. Ist., XX (1927), p. 44 și urm. 129 p. Chr., nu o cunoaște între trupele Daciei Inferioare³. Dar acest document nu e hotărîtor pentru plecarea ei în timpul lui Hadrian din * C. /. L„ XVI, Dipl. no. 57 = C. 1. L., III, Dipl. no. XXXVII. ' C. /. L„ XVI, Dipl. no. 75 = C. 1. L III, Dipl. no-, XLVI. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIOR1S 31 Dacia Inferioară, de oare ce n u sânt menționate decât unitățile ce au făcut concedieri de veterani. Urma ei se pierde la Bumbești⁴. La 201 p. Chr. staționa la Bumbești cohors 1 Flavia milliaria Bryttonum. Din ordinul legatului imperial al celor trei Dacii, ea transformă vechiul ■lagăr de pământ intr’unul de piatră¹. In cinstea lui Caracalla, cohorta își ia pe această piatră epitetul de Aurelia Antoniniana. Cu toate că ea a întreprins la Bumbești o în- semnată construcție, până acum nu s’au găsit cărămizi stampilate cu numele ei. în schimb, ștampilele ei s’au descoperit la Boroneasa, pe Olt⁵, și Dierna³ (Orșova), localități unde pare a fi stat mai înainte de a veni la Bumbești. ⁴ Pentru istoricul ei: Jung, o. c., p. 117 ■ Ștefulescu, o c., p. 8; Cichorius, s. v. cohors, în Pauly-Wissowa, Realencycl., IV, col. 277; Christescu, Istoria militară a Daciei Romane, București 1937, p. 186, și Tu dor, Oltenia Romană (supt tipar). ¹ C. I. L., III, 14485, a: Imp(erator) Caes(ar) L(ucius) Severns Pius Pertinax Augustus, Arabic[us], Adia- b(enicus), Part(hicus) Maximus, pontifex maxinius, tri- b(unicia) pot(estate) Vilii, imp(erator) XI e[t] imp(era- tor) C(aesar) M(arcus) Aur(elius) Antoninus Pius Felix Aug(ustus), trib(unicia) pot(estate) HU, muros ces- p[it](icios) castro[ru]m coh(ortis) I Aureliae Britto- num (milliariae) Antoniniana(e) vetust(ate) dila[psos] lapide eos restituerunt, per Octavium lulianum leg(a- tum) ipso[rum] pr(o) pr( aetore). Kornemann, Klio, VII (1907), p. 105, no. 6, crede : lapideos în loc de lapide eos. Inscripția măsoară: 0,86 X 3.37 m., e încadrată cu ornamente sculptate; era ruptă în patrusprezece bucăți și a fost dusă de Tocilescu la București. O fotografie sau desemn al ei nu a publicat. Cf. Tocilescu, Mss. Ac. Rom., 5133, p. 128, și Fouilles, p. 138, no. 4. Legatul Octavius lulianus e cunoscut și din inscripții; C. I. L., 111,876; 1308 și 1393. Cu începutul secolului al lll-lea, nu se mai zidesc castre nouă, ci se transformă în piatră cele vechi, ruinate, sau din pământ; cf. Kornemann, l. c. Nn se mai respectă armonia și arhitectura lor din secolul al II-lea, folosin- du-se mult vechiul material; cf. Cohausen, Die Befesti- gungsweisen der Vorzeit and des Mittelalters, Wies- baden 1898, p. 121. ’ C. 1 L„ III, 14216”. ³ Ibid , 8074 ”, Cohorta mai e cunoscută și dintr’o inscripție pusă la Salonic în onoarea lui M. Aurelius Cas- sianus, praeses provinciae Daciae Malvensis, de fiii săi M. Aurelius Philippicus și Cassianus, care era trib(unus) coh(ortis) I F(laviae) (milliariae) Bryttonum Malvensis*. Inscripția se datează, cred, după Caracalla, și unitatea și-a reluat vechea denumire. Epitetul Malvensis face alusie la pro- vincia unde staționa (quae est in Dacia Malvensi), spre a o deosebi de alte trupe de Brittoni'. Stațiunea romană de la Bumbești era și un centru de legătură al mai multor drumuri romane cu caracter strategic și economic. O arteră sco- bora pe Jiiu, din Transilvania până la vărsarea râului², alta venia de la Drobeta, prin castrele de la Puținei—Cătune—Rovinari, iar a treia pleca din Bumbești, pe supt munte, către Olt, prin așezările romane de la Ezureni-Glodeni-Săcel³— Polovraci. De și materialul pentru construcție era la îndemână, sarcina cohortei I FI. Brittonum nu a fost așa de ușoară. Folosindu-se elementele defensive ale castrului existent, trebuiau resolvate mai multe probleme tehnice pentru transformarea lui în lagăr de piatră. Din această causă, cetatea are o serie de caracteristici și neregularități, ce iese din normele clasice⁴. Constructorul a trebuit să ție samă, in primul rând, de valul existent (muri cespiticii), care se întărise de vechime¹. Zidul a fost înfipt pe panta ⁴ Ibid., 13704 = Dessau, I. L. S., 9009 ¹ Cichorius, o. c., col. 262 și urm. ; Mommsen, în Arch.-epigr. Mi:th„ XVII (1894), p. 117 și urm.; Ritter- ling, Arch.-ep. Mitth., XIX (1896), p. 84, no. 15, și Chris- tescu, o. c., p. 184. * In defileul Jiiului, Ștefulescu, Gorjul istoric și pito- resc, Târgul-Jiiului 1904, p. 83 și urm,, ar fi găsit săpate pe stânci inscripții romane ca: centuria Kaeso, sau centurio quartae cohortis, de sigur Cypria. ’ La Glodeni se pare a fi un castru roman care a dat țigle stampilate ; cf. I. Moisil, in A. O., V (192o), p. 126. In Sâcel, pe lângă un castru, sânt instalații termale pentru ape sulfuroase; cf. Ștefulescu, o. c . p. iv. ⁴ Cagnat, s. v. castra, in Dict. Ant., I, 2, pp. 941-58; Domaszewski, s. v. castra, în Realencycl., III. col 1762-6; Cagnat-Chapot, Manuel a’arch. romaine,{, Paris 1916, pp. 252-64. Pentru cele din Dacia în afară de cele citate, mai vezi-, Christescu, o. c., pp. 128-33; același, in Dacia, V-Vl (1936), pp. 435-47 (Săpata-de-Jos) ; Băr- căcilă, Une viile daco-romaine ; Drubeto, București 1938, pp. 20-8; Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133-41-, Gh. Ștefan, în Bul. Straja Țării, 1938, nle. 11-12, pp. 65-70, și a mea Oltenia romană. Publicațiile germane, O. R. L., și austriece, R. L. O., nu mi-au fost la îndemână, lipsind in cea mai mare parte din bibliotecile de la București. ¹ însemnările de săpături nu spun dacă valul castelului de pământ avea în față palisadă de lemn, ancorată cu http://patrimoniu.gov.ro 32 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE din afară a valului, într’un spațiu restrâns, și pentru siguranța stabilității lui i s’a dat o temelie adâncă, iar, în unele locuri, colți de zidărie înfipți în val. Unde nevoile reclamau, îngroșarea lui s’a făcut numai spre interior¹. Tot acest val sili pe arhitect a da turnurilor de la intrare o formă alungită, tăindu-se puțin din val. Dar la colțurile lagărului nu mai era posibil acest lucru, valul Fig. 14. — Obiecte descoperite in 1897. Oggetti scoperti negii scavi di 1897. fiind prea gros, și turnurile fură așezate de- asupra lui. Pe laturea de S. nu mai era posibil un atare compromis. Zidul fu retras, ceia ce aduse o vădită neregularitate a formei castrului; șanțul și vechiul val fură desființate și înlocuite cu altele⁸. Așa se explică de ce unghiul din colțul de S. E. al castrului nu are deschiderea reglementară de 90°, iar pe laturea de S. nu a mai fost nevoie de colți de zid pentru legătura în val. Numele localității antice de la Bumbești ni este necunoscut. Unii cercetători, între cari și Tocilescu, așezau aici, orașul Arcinna, cunoscut numai de Ptolemeu (III, 8) și care, după indi- contraforturi de lemn, rrinse în val, cum s’a stabilit la Urs- pring, castel a cărui transformare în lagăr de piatră presintâ unele analogii cu cel de la Bumbești-, cf. Fabri- cius, o. c, p. 8. In Dacia, numai la Micia ; Uaicoviciu, o. c., pp. 16-22, s’au studiat serios elementele topografice ale transformării. ’ La turnurile porților, care, conform tipului de castru din secolul al IH-lea, trebuiau a fi rotunjite spre inamic și scoase mult în afară, cum e la Cășei -, cf. Cohausen. Der obergermanische Raetische Limes, p. 117 (ap. Pa- naitescu, o. c). ’ Ca la Micia ; Daicoviciu, l. c. cațiile geografului antic, e de localisat undeva în Sudul Daciei. Identificarea Arcinnei cu Bum- bești e arbitrară. In urma unor săpături recente și descoperirii unei inscripții, se pare că Arcinna lui Ptolemeu era de fapt la Cioroiu-Dolj. Ultima monetă descoperită în castru e de la Filip Arabul (244-249 p. Chr.). Părăsirea lui are loc nu mult după aceia, probabil la începutul domniei lui Gallus (251-253 p. Chr.). 1 CASTR1 ROMANI DI BUMBEȘTI-GORJ (ROMANIA) (RIASSUNTO.) II castro romano di Bumbești e ben co- nosciuto al mondo scientifico. Qui, fu sco- perta una famosa iscrizione: C. I. L., III, 14485 a. Pure gli scavi di Tocilescu, fatti nel 1897 e quelli del mio collega N. Plopșor, nel 1937, sono rimasti inediti, ed i loro risultati sono pubblicati per la prima volta in questo studio. ÎLa stazione militare di Bumbești, situata sulla sponda sinistra del fiume Jiiul, assi- curava la dominazione romana nella stretta văile di Lainici o Surduc, che conduceva a Sarmizegetusa. Al tempo delle guerre di Traiano, essa difendeva la Dacia interiore contro gli attachi dei Daci. 11 castro di Bum- bești formava anche una base militare dei Romani, che minaciava la capitale daca. Colla Fig. 15. — Inscripție dedicată lui Caracalla. sconfitta dei Daci, l’importanza strategica di Bum- bești diminuiva, e solamente al tempo di Settimio Sevtro e Caracalla, quando comminciano i mo- vimenti barbariei, diventava di nuovo un posto di difesa nei Carpati. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 33 A Bumbești esistono due castri, uno in terra (Vârtop) ed altro in pietra (Bumbești). II castro di Vârtop. Era una fortificazione di terra, situata presso il fiumicino Vârtop ed a 1 km. di Bumbești. La sua forma quadrata mișura 115X 126 m. E orientato S. N., colla porta principale verso la văile di Surduc. Gli scavi fatti nel 1897 si limitarono a stabilire la sua origine romana. Un vallum di terra (14 m. spessore) ed una fossa (11 m. larghezza) Io circondavano. Negii scavi furono scoperti mattoni e ceramica romana, II castro Bumbești. Situato tra i villagi Bumbești e Bârlești, sulla sponda sinistra del Jiiu, si vede a 35 m. vicino al km. 82 della via Târgul-Jiiu-Pietroșani. La metă settentrionale del castro e stata dis- trutta dai fiume. Si conservano il lato E., lungo di 167 m. ed un frammento del lato S., lungo di 88 m. (Fig. 1). Anzitutto, si fissano due periodi per questo castro: il primo fu costruito di terra, al quale fu sostituito nel 201 p. Chr. un altro di pietra (C. I. L, III, 14485, a). II secondo castro non ha seguito fidelrnente il contorno del vecchio castro di terra. Sul lato E., il muro di pietra e stato costruito innanzi al vecchio vallo, ma, sul lato S., questo fu ritirato e costruiti una nuova fossa ed un altro vallum. La fossa era profonda di 2 m. e larga di 15 m. (Fig. 2 e 4). La berme non si pub stabilire. Lo spessore del muro e di 1.30 rn.-1.40 m.; alto di 3 m. e costruito in opus incertum. II lato E. possedeva sulla faccia interiore piccole proeminenze (1.30 X 0.25 m.), fissate nel vallo. Le pinnae erano di mattoni (Fig. 2, 5 e 7). Sul muro poggia il vecchio agger, alto oggi di 2-3 m. e largo in bâsso di 5.80 m. (Fig. 2 e 6). Negii angoli del castro le torri furano costruite colla fondazione sopra il vallo. La stanza di una torre misura: 3.30 X 3.90 m. II piano superiore fu costruito in legno. La porta che si trova nel mezzo del lato E. (porta decumana) e munita con due torri rettan- golari (9.75X3.75 m). L’altra porta, sul lato S., conduceva nella retentura del castro. Le porte avevano doppie chiusure, la larghezza di 5 m., ed erano coperte con volte di mattoni (Fig. 1, 7 e 8). Del pretorio si conserva solamente la parte posteriore (oecus), nella quale sono state preci- sate una entrata ed uno hypocaustum (Fig. 1). Nelle rovine del pretorio furono scoperti sette frammenti appartenenti ad una inscrizione dedicata ai l’imperatore Caracalla (217) a cura del gover- natore Calus Septimius Castinus (Fig. 15, e no. 16). Due horrea fiancheggiavano il pretorio (Fig. 1). Tra il pretorio e la porta decumana furono scavate due costruzioni simili (9.70 X 31.60), cias- cuna con tre stanze per abitarvi nell’inverno (hibernacula). Fra loro si trova un pozzo romano. A 50 m. dai castro fu scoperta un istalazione termale che misura al esteriore: 13.75 X 15.90 m. (Fig. 12). La casa possedeva sette stanze: due grandi all’entrata (apodyterium), tre che si ris- caldavano bene (tepidarium e caldarium), una, quadrata, con acqua fredda (frigidarium), ed una semicircolare, che poteva essere riscaldata forte- mente (laconicum). Le terme avevano tre prae- furnia, per gli hypocausta del bagno caldo. (Fig. 13). Gli oggetti scoperti nel 1897 sono stati per- duti (Fig. 14). I due castri in terra di Bumbești furono cos- truiti nel tempo delle guerre di Traiano contro i Daci. La prima guarnigione dei castri e stata la cohors IV Cypria (C. I. L., 111, 14216s⁷; C. I. L., XVI, Dipl. no. 54 e 57). Nel 201 p. Chr. soggiornava a Bumbești la cohbrs I Aurelia Brittonum milliaria Antoniniana. Questa coorte ha sostituito il vecchio castro di terra con uno di pietra (C. I. L., 111, 14485, a, e). II nome antico della stazione romana di Bum- bești rimane per noi sconosciuto. L’ultima moneta romana scoperta nel castro e di Filippo 1 (244 249 d. Chr ). But. Com. Mon Ist. — Fasc. 103, 1940. http://patrimoniu.gov.ro SCHITUL COZ LA UN SCUMP ODOR DE ARTĂ BISERICEASCĂ de G. T. KIRILEANU. împrejurul orașului Piatra, din Județul Neamț, este o bogată salbă de sfinte lăcașuri pe care ni le-au lăsat inima și credința strămoșilor noștri. Cu multă trudă le-au înălțat ei în mijlocul poie- nilor din codrii seculari, lărgind locul pentru fânețe și pomi roditori, pentru prisăci, heleștee cu pește și mori, întemeind astfel o sănătoasă viață de muncă și de evlavie, care a durat pănă acum șaizeci-șaptezeci de ani. între aceste sfinte lăcașuri strălucesc pănă astăzi, prin vechimea și măreția lor, mănăstirea Bistrița, cu mormântul ctitorilor săi, Alexa dru-cel-Bun și Ana Doamna, biserica Sf. loan Domnesc a luj Ștefan-cel-Mare, din orașul Piatra, apoi cele ajunse în părăsire, ca mănăstirile Bisericani și Pângărați, și, ceva mai departe, mănăstirea Tazlău, zidită de Ștefan-cel-Mare în drumul spre valea Trotușului către Ardeal. Alăturea cu aceste mănăstiri avem schituri mai modeste de lemn, în locuri ascunse, pentru tre- buințile sufletești și mângâierea credincioșilor creștini. Vom spune câteva cuvinte despre unul din acestea, anume Schitul Cozla. cel mai apropiat de orașul Piatra, ca lămurire pentru călătorii cari ar dori să se bucure de rămășițile artei bisericești din trecutul nostru și ca un călduros îndemn pentru păstrarea cu sfințenie a acestui prețios odor artistic. Ascunsă fiind de privirile călătorilor neștiutori și necunoscută chiar de mulți Pietreni, vechea săhă- strie a muntelui Cozla, zisă și schitul Draga, după numele poienii în care este așezat pe partea de răsărit a Cozlei, dincolo de parcul orașului, de- asupra malului drept al Cuejdiului, ajungi la el cu greutate din satul Dărmănești, pe prundul fără drum, peste o punte îngustă a Cuejdiului și pe coasta râpoasă de supt poiana Draga. Răsplata sufletească o ai însă cu priveliștea din față spre dealul Balaurului, încununat cu puțina pădure ce a mai rămas din vestitul codru care îmbrăca toate coastele dealuiilor, și spre frumoa- sele fânețe de supt poala de codru verde a dealului Mintiana, din drumul spre Oârcina. Tot în față este dealul Țicla și Fundătura, cu vechiul drum pe la Vatra Balaurului, spre Cășăria Dobre- nilor, unde este un loc așezat, despre care legenda spune că acolo a căzut un balaur în vremea unei groaznice furtuni. Iar, mai în dreapta, în dosul bisericii din Dărmănești, se vede Movila, și mai Fig. 1. departe în fund dealul Vulpea, care, într’o hotar- nică de la începutul al XlX-lea, se numia dealul Nedeii, unde, după vechea datină, se va fi adunat la zilele de iarmaroc lumea din satele vecine. Ajungând la schit, printre numeroșii pruni cari au mai rămas de la călugări, rămâi uimit de arta desăvârșită a bisericuții durate din lemn de stejar, împodobită cu un pridvor deschis, având stâlpii http://patrimoniu.gov.ro SCHITUL COZLA 35 lucrați în strung și de-asupra un privaz curbat de stejar, cu frumoase săpături, iar în jurul teme- liei de stejar și în lemnăria de supt streșină vezi felurite flori săpate în lemn. înainte vreme păreții de stejar ai bisericii erau descoperiți, așa că se vedea puternica bârnuială încheiată, dar, la repa- rațiile făcute, păreții au fost acoperiți cu dulapi de brad, tămânjiți cu boia urîtă, care a acoperit frumoasa coloare a lemnului învechit. Pănă și minunatul pridvor, care la început era deschis, a fost închis cu scânduri de brad (fig. 2, 3, 5), de Fig. 2. către acei cari n’au mai fost în stare să prețuiască frumuseța de la început. Acoperemântul este cu șindilă în solzi. Pănă acum câțiva ani, turnul de la clopotniță, așezat la mijlocul păretului de Apus și ridicat ceva mai sus ca de obiceiu, era în armonie cu toată clădirea. Dar, la reparația făcută supt fostul protoiereu Gheorghe Popovici, s’a săvârșit și această faptă rea a înlocuirii turnului vechiu al schitului printr’un turn mai înalt, cu totul nepo- trivit, șubred și urît boit. Forma bisericii este în chip de cruce, cu sânuri pentagonale la strana cântăreților și la altar. Lungimea este de 8 metri altarul și naosul, 2 metri tinda femeilor și 2.60 metri pridvorul deschis. Lățimea este de 4.30 m., iar la stranele cântă- reților de 7 metri. Ușorii de la intrare sânt de stejar, împodobiți cu frumoase săpături în lemn (doi balauri cu floarea in gură). De o parte și de alta a ușii, la mijlocul păretelui este un brâu încolăcit, săpat in lemn, care încingea toată biserica, dar care a fost cioplit când au fost acoperiți păreții cu scânduri. De-asupra ușii este inscripția următoare (fig. 4), frumos săpată în lemn de stejar: „Aciastă sfântă și dumnezăiască biserică care să chlamă săhăstrie în muntele Cozla, în poiana Draga ot Dărmăneștii Neamțului. Și s’au ridicat în numele Sfinții Troițe, cu osteneala și cheltuiala robului lui Dumnezeu Vasile schimnicul săn San- dului și a călugăriții Varvari ot mănăstirea Soveji. Și s’au făcut întru ertarea păcatelor lui și a tot neamul lui, întru vecinica lor pomenire în vecii vecilor, amin, în zilele Mării Sale Io Grigorie Calimah Voevod,și Mitropolit fiindu chir Gavril, voleat 7272, Maiu 10 (1764)“. In mijlocul inscripției era zugrăvită icoana hra- mului Adormirea Maicii Domnului, care a fost stricată de ploaie, rămânând numai o mică parte din zugrăveală. Din pridvor întri în tinda femeilor, unde ico- nostasul este cu o arcadă de lemn sculptat și cu două arcade mai mici la cele două icoane mari din dreapta și din stânga. Din tinda femeilor este scară pentru suișul în clopotniță, trecând printr’un interesant balcon cu săpăluri în lemn. în pod se vede că a fost o ascunzătoare pentru păstrarea de cereale. în naos este o boltă mare, cu nervuri săpate în lemn, asămănătoare cu cele de piatră din tolțile gotice. Basa bolții are și ea săpături în lemn. în altar, la proscomidie, la diaconicon, la cele două sânuri ale naosului și la tinda femeilor sânt altfel de boite. Se păstrează în bună stare vechiul pomelnic al schitului Cozla, de lemn de teiu, cu două uși, pe care este zugrăvită icoana Bunei Vestiri, iar înlă- untru sânt zugrăvite, pe trei coloane, cu slove tiparnice, numele ctitorilor și ale celor ce au dat ajutoare la înființarea schitului. Lungimea pomelnicului este de 80 cm., iar lățimea de 40 cm. Ușile au solide balamale de fier. Pe coloana de la mijloc este pomelnicul ctito- http://patrimoniu.gov.ro 36 BULETINUL COMISII NU MONUMENTELOR ISTORICE ridul ieroshimonah Vasilie și ale celor ce au dat clopotul. Pe coloana din stânga este pomelnicul boe- riului ctitor Costin Darie, lordache, Miron. Apoi urmează pomelnicele lui Ștefan Popul, Vasile Șoldan, Qheorghe Ghirău ot Ocnă, Ioana, care a dat Evanghelia, Țintilă. Pe coloana din dreapta este pomelnicul Deli- ului ctitor, apoi al lui Stroe și al preotului Vasă- lachi din Gârcina. Dedesuptul coloanei din mijloc este adaos pomelnicul lui Gheorghie, ciobanul Dediului. Pe dosul ușii din oreapta este lista locuitorilor Fig- 3. din satul Dărmănești cari au făcut reparația bisericii îu anul 1910. Pănă la războiu se păstra pe părete chipul zugrăvit pe pânză al shimonahului Vasilie, stricat de umezeală (Fig. 1). Acum este înlocuit printr’o copie slabă și neasămănătoare cu originalul. Înainte de același războiu erau la biserica schi- tului vre~o douăzeci de cărți de slujbă de pe care am cules însemrările scrise în cursul anilor. Pe cele mai multe era scrierea frumoasă a lui Vasilie schimnicul. Din aceste cărți s’au păstrat o parte, iar altă parte s’au împrăștiat pe la alte biserici (Dărmănești, Tarcău). Ca o pildă, iată însemnările de pe Triodul tipărit în Iași la 1747. însemnare dedesuptul paginilor de la început, cu scriere bună: „Acastă sfântă carte ce să chiamă Triodion este a sfinții săhăstrii a Cozlii ot Dărmăneștii Neam- țului, și este cumpărată de robul lui D[umne]dzău F>g 4. Vasile schimnicul. Și cine ar îndrăzni a o lua sau a o fura să fie neertat de Hs. și de Maica Sfinții Sale și de 12 ap[osto]li și de 318 oteți sfinți de la Nechiia, și partea lui să fie cu Iuda, în veci, amin. Vealeat 7275, Noemv. 14 (1776).“ Cu altă scriere, dedesuptul paginilor de la mijlocul cărții : „Acastă sfântă și dumnezăiască carteces[ă]chiamă Fig- 5. Triod s’au dat de mine, smerita roaba lui Dumne- zău, Mariia preoteasa, împreună cu toți fii miei, însă o am dat la sfânta mănăstire care s’au zidit din nou în muntele Cozlii, în poiana Draga, unde este hramul Adormirea Precestii. Și s’au dat ca s[ă] fie pentru ertare și pomenire soțului mieu ermonah Silivestru și pentru sufletele noastrea și http://patrimoniu.gov.ro SCHITUL COZLA 37 a tot neamului nostru. Iar cine o ar înstreina, ori din neamul nostru ori dintr’alții streini, vrănd ca s[ă] ia adastă carte de la acia sfântă mănăstirea ce s’au numit mai sus, acela om să fie neertat și blăstămat de Domnul Hs. și de Maica vieții și de 12 Apostoli și de 318 părinți sfinți care au așezat lege pravoslavnică, și să aibă parte lui cu luda văndzătoriul și cu trecletul Ariia în veci. Lt. 7275, Ian. 21 dnă“. Pe păretele cărții, cu scriere mai slabă: ,Acestu sf[ă]nt Triod iaste a sf[ă]ntului schit Cozla, unde să prăznuiaște Adormirea Preacuratii și pururea fecioarii Marii; ieromonah Serafim naci- alnic ; 1777, Mart 14. Dintre manuscriptele care s’au copiat în schitul Cozla vom aminti pe acel care se află acum la Academia Română, supt nr. 491, cuprinzând : Mân- tuirea Păcătoșilor, Viața și minunile lui Vasilie cel Nou, Vederea înfricoșatului județ, Viețile cuvi- oșilor părinți. în însemnarea de la sfârșit se spune : „Și s’au scris de mine, smeritul și mult păcă- tosul și mai micul între iermonași Serafim iero- diacon, nacialnic ot schitul Cozla, ținutul Neam- țului, și cu toată cheltuiala robului lui Dumnezău Gheorghe Nădeajde ot Târgul Pietrii. Și s’au început acest sfânt lucru la Noemvrie în 17, și au luat sfârșit la Martie în 24, că și noaptea o am făcut în loc de zi. Scrisu-s’au în anul 7289 (1781)“. * * * După cele arătate mai sus, putem spune că înființarea schitului Cozla se datorește schimni- cului Vasilie, fiul Sandului și al călugăriții Varvarei de la mănăstirea Sovejei, din ținutul Putnei, care pe la anul 1760, purtat de flacăra mistică a cre- dinții, a venit în valea Bistriții, către cele mai vechi măntstiri, spre a găsi un loc potrivit unde să clădească un lăcaș dumnezeiesc pentru petre- cerea vieții sale de schivnicie. In înțelegere cu boierul Costin Darie, stăpânul de pe atunci al moșiei Dărmănești de lângă Târgul Pietrii, a ales o poiană numită Draga, din vecinătatea Dărmă- neștilor, așezată pe coasta muntelui Cozla, lângă apa Cuejdiului: a lărgit poiana, tăind pădurea, după vechea datină a curăturilor, care urma să fie proprietatea acelor ce au curățit locul de pădure, și a însemnat locul unde va fi altarul și unde a clădit apoi sfântul lăcaș din lemnul de stejar de pe loc. Se poate vedea și acum piciorul de stejar al sfintei mese, frumos cioplit în formă de vas mare și împodobit cu săpături în lemn. De sigur că el este făcut din stejarul menit pentru altarul bisericuții. Ajutătorii schimnicului Vasilie se văd în fru- mosul pomelnic descris mai sus. Intre ei este Dediul și ciobanul său Gheorghe, care s’ar putea să fie acel Moș Dediu, Mocan ardelean așezat în Vânătorii-Neamțului, despre care vorbește David Creangă din Pipirig, în Amintirile nepotului său, marele oovestitor Ion Creangă, după cum s’ar putea să fie acel Dediu Țintea, Bârsan, care a făcut danie un clopot la mănăstirea Râșca, în anul 1779 (N. lorga, Inscripții din bisericile României, I, p. 55). întreaga clădire, cu înfrumusețările ei, a fost făcută cu multă râvnă, bun gust și îngrijire, de asemenea și înzestrarea cu toate cele trebuin- cioase la o biserică. Trăinicia și frumuseța celor ce ni-au rămas pănă astăzi sânt îndestulă dovadă. Și, dacă acoperemântul bisericuții ar fi fost reparat și înlocuit la timp, ea ni s’ar fi păstrat în cea mai bună stare, precum dovedesc părțile neatinse de stricăciunile ploii. Din nenorocire, sânt unele părți care au putrezit din cauza ploii, iar temelia s’a lăsat pe multe locuri, cu lemnărie cu tot, amenințând cu stricarea păreților, mai ales la altar și la sinurile naosului. Acoperemântul făcut la ultima reparație este de tot putred, iar turnul nepotrivit, făcut de curând, trebuie înlocuit cu altul întocmai după forma celui d’intăiu, al căruia schelet se vede aruncat mai la vale de biserică. Părintele Gh. Crivăț, actualul paroh al Dărmă- neștilor, însuflețit de multă râvnă pentru buna stare a sfintelor lăcașuri din parohia sa, își dă toate silințile pentru strângerea sumei trebuincioase cu care să se poată începe repararea temeliei și a acoperișului bisericuții de la Schitul Cozla, în care scop a cerut și ajutorul din partea Comisiei Monumentelor Istorice. Să sperăm că înaltele autorități din orașul Piatra, precum și toți bunii creștini iubitori ai sfintelor lăcașuri ce ni-au lăsat strămoșii, vor întinde o mână de ajutor pentru buna păstrare a acestei adevărate comori pentru arta săpăturilor în lemn, decât care aici, fn valea Bistriții, numai măiestrele strane din mănăstirea lui Vodă-Barnovschi din Buhalnița sânt mai presus. (Din ziarul Avântul, de la Piatra Neamțului.) http://patrimoniu.gov.ro SĂPĂTURI DE PREISTORIE ÎN JUDEȚUL NEAMȚ DE PREOTUL. C. mATASĂ. ---o--- Domnule Ministru, Subsemnatul, îndeplinind delegația ce mi s’a dat prin decisia On. Ministeriului Cultelor și Ar- telor No. 15.026 din 1938, am onoare a vă raporta resultatul cercetărilor făcute în cursul lunilor Maiu, unie și Iulie a. c. Continuând prin sondagii sistematice identifica- rea stațiunilor pe care, lipsindu-mi aprobarea, nu o putusem face până în present numai prin cerce- sărace de cultură La Tene, iar mai spre Răsărit rari cioburi pictate stil B. La 28 am visitat regiunea de pe dealul Mă- lăiștea, Valea Pârăului Verde, din comuna Podc- leni. Slabe urme de La Tăne. Tot în această comună am constatat urme din epoca bronzului^ pe Dealul Teiului. Straiul se găsește la jumătate de metru adâncime. Tot în aceiași zi, am săpat pe coasta Călima- nului de pe Cracău, unde am găsit, la un metru Fig- L tarea materialului de la suprafața pământului, am constatat următoarele : La 26 Aprilie, revenind în comuna Vasile Conta (Ohindăoani), am visitat așezarea de pe dealul Brașovanului, 600 m. alt. Supt pătura de pământ vegetal apare un strat gros de chirpiciu cu abun- dență de ceramică pictată, stil B. Materialul, de o tehnică rudimentară, e lipsit de decor. In aceiași zi am trecut la Căciulești, cercetând așezarea de la Murgucești. Aici am găsit urme adâncime, un strat de ceramică pictată stil B, de o tehnică deosebit de fină. De aici am trecut în comuna Siliștea, unde, la Goșmani, am găsit, la jumătate de metru adâncime, un strat foarte gros- de chirpiciu, dar sărac in ceramică de un caracter rudimentar. La 16 Maiu am făcut sondagii pe pârâul Bor- deielor, în satul Negrești, unde am găsit o cera- mică eneolitică rudimentară, râșniți ovale și ins- trumente din piatră și silex. De aici am trecut http://patrimoniu.gov.ro SĂPATURI DE PREISTORIE ÎN JUDEȚUL NEAMȚ 39 Fig. 3 http://patrimoniu.gov.ro 40 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE http://patrimoniu.gov.ro SĂPĂTURI DE PREISTORIE ÎN JUDEȚUL NEAMȚ 41 Fig- 7. Fig- 8. But. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 10?, 1940. 6 http://patrimoniu.gov.ro 42 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE la Turturești, pe dealul bisericii, unde am cons- tatat urmele unei sărăcăcioase așezări din La Tfene și, mai spre Nord, ceramică de stil B. Tot în această zi am săpat la Qirov, găsind un bogat strat cu ceramică stil B. La 19 am visitat Războienii, și am săpat la Rădeni, unde am găsit un strat cu material din La T^ne și, în imediată vecinătate, urme bogate și foarte interesante din medieval. La 20 Maiu am adus și așezat la Museu dol- menul găsit la Brășăuți (Fig. 1). In ziua de 19 și 20 Iulie am început săpături sistematice pe Cetățuia Frumușica de pe malul Cracăului, săpături ce le-am continuat Ia 6 și 7 Iulie, scoțând un foarte interesant material din cultura ceramicei pictate stil A, foarte bine păstrat. Fig. 2 arată un frumos ulcior cu două rânduri de torți și pictat cu roșu și brun pe fond alb. Fig. 3 dă, la mijloc, un interesant vas-suport cu lustru, iar, de o parte și de alta, două cupe. Fig. 4 înfățișează un bol mare pictat, tricrom, întregit, iar fig. 5 un bol mai mic, împodobit cu meandre în trei colori. Fig. 6 arată o splendidă cupă lus- truită și pictată pe ambele părți. Fig. 7 arată un idol-pasere. Fig. 8 un idol animal, iar fig. 9 un idol pictat, având capul făcut în relief. E unica piesă de acest fel găsită până acum la noi, în țară. Fig. 10 ni dă trei pintadere, care serviau la împodobirea pieii cu văpsea. Afară de cele de mai sus am așezat în museu încă alte obiecte, tot atât de interesante. La 26-30 Iulie, d. R. Vulpe a săpat la Izvoare tot pentru museul nostru și din fondurile noastre. Materialul scos e neprețuit. Cu cel mai deosebit respect. Delegat, preotul C. Mătasă. Domniei Sale Domnului Ministru al Cultelor și Artelor, București. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI de Gheorghe Bezviconi. ----o---- MATERIAL ISTORIC DIN BASARABIA. „Domnule Profesor, Alăturez un resumat din răspunsurile la ches- tionarul ce am trimis, în lanuar 1939, la Prefec- turile județelor dintre Prut și Nistru, pentru a fi complectate. Este o contribuție importantă în ce privește ctitoriile bisericilor și inscripțiile de pe morminte. Vor mai urma (! N. R)., de oare ce nu am primit încă cele trimese, județele Lăpușna, Hotin, Tighina, Cahul (afară de comuna Borceag) și plășile Cotiugenii-Mari, Otachi și comuna Sănă- tauca, din județul Soroca." JUDEȚUL BĂLȚI. Comuna Albineți, biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din 1786. Satul Musteața, biserica Sf. Nicolae din 1757. La Albineți este înmormântat mareșalul nobilimii lordachi Balș (1805 - Sep- tembre 1857). „Aci se odehnește întru sfârșit lordache Balșa. Și vei vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii". Bilicenii, biserică de lemn zidită după 1750. Bleștenii, sat. Volodeni, biserică zidită în 1830 de Stoian Solomon. Bocănii, sat. Burghelea-Soci, biserică zidită de Constantin Burghelea în 1830; este înmormântată familia lanușevici. Bolotina, biserică zidită în 1849 de Mihail Bădărău, înmormântat acolo. Borosenii-Noi, sat. Pârjota, biserică zidită în 1863 de I. și D. A. Ciolac. Sânt înmormântați Dimitrie Anastase Ciolac, ț 29 Februar 1874, în vrâstă de șaizeci și trei de ani; soția sa; Maria Gheorghe..., Ț 5 Iulie 1888, în vrâstă de cinci- zeci de ani; Elena Dim. Ciolac, măritată Ciuhu- reanu. Brătușenii, biserică zidită în 1873 de Petre V. Cuzminschi, înmormântat acolo cu familia. Călineștii, biserică zidită în 1862 din îndemnul epitropului moșiilor Sf. Mormânt, arhimandritul Nicodim, mai pe urmă Patriarhul Ierusalimului (1883-90). Chirilenii, sat. Bușila, biserică zidită de Vel Căpitanul Andrei Bușilă. Sânt înmormântați: lordache Carastati, Ț 12 Februar 1858; Dimitrie Ermolinschi și fiica sa Elena. Ciuciulea, biserica Sf. Gheorghe, zidită în 1810 de boierul Tufecciu, zis Tufecci-Baș. Sânt înmor- mântați Mihail și sora sa, Ecaterina Buznea. Ciuciuenii, sânt înmormântați Ștefan P. și Anas- tasia Dunin, decedați în 1887. Copăcenii, biserică zidită în 1812 de boierul Cheșco. Coșenii, sat. Teșcureni, biserică de lemn zidită în 1786 de Carabet Muratov. Cubolta, biserică zidită de Șt. Leonard, în amintirea fiicei sale, Elisabeta. Sânt înmormântați: Ștefan P. Leonard, 9 Februar 1800—18 Decembre 1864; Elisabeta Șt. Leonard, 23 lanuar 1840 — 8 April 1855 („Inteligența și frumuseța au dispărut ca rouă dimineții"); Locotenent-Generalul Nicolae Șt. Chișinschi, 1814 - 18 Novembre 1868; Ana Șt. Leonard, măritată Chișinschi, 17 lanuar 1836 — 25 Mart 1890; Ecaterina N. Chișinschi,3 Mart 1868— 17 lanuar 1890; gentilommul Curții Imperiale Pavel Șt. Leonard, 10 April 1837 — 8 Iulie 1891; generalul de corp de armată în artilerie Pavel llie Bulgacov, 3 August 1856 - 6 Mart 1919. Cuhneștii, biserică zidită în 1873 de Al. Bodescu, Sat. Bisericani, biserică zidită în 1859 de boierul Bădărău și alta, în 1896, de d-na general Rosalia Clocaceov; ctitorii Bodescu (Alexandru și Elena) și Clocaceov (cu fiul ei Pavel) sânt înmormântați pe lângă bisericile de ei zidite. I. Duca, sat. Pepeni, biserică zidită în 1867 de moșierul Cheșco. Făleștii, sânt înmormântași: Dim. D. Ciolacoglu 1848 - 1906; Nic. D. Ciolacoglu, 1884 - 1905 : Nic. loan Nicopol, ț 1895; — Ecaterina Dim., măritată Calvocoresi, ț 1903 ; Nicolae Buharin, ț 1907; Ana Dim., măritată Semigradov, 1880—1911. Hasnașenii-Mari, biserică zidită în 1874 de Mihail Hasnaș și Hristofor Tolomuzi; sânt în- mormântați Hristofor, Ana și Anatol Tolomuzi, http://patrimoniu.gov.ro 44 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Constantin Pisarjevschi, Serghie levreinov, ș. a. Hechiul- Vechiu, sat. Țiplești, biserică zidită în 1790 de colonelul Gheorghe Hâjdău. Limbenii-Vechi: sânt înmormântați mai mulți represintanți ai familiei Leonard. Apoi: locote- nentul Vasile Leonard, f 19 Februar 1876; fiica lui, Elena Miclos, f 10 Iulie 1873, în vrâstă de douăzeci și șase de ani, și fiul lui, Constantin Leonard, f 4 Iunie 1879, în vrâstă de treizeci și doi de ani; Nicolae Leonard, ț 4 lanuar 1890, și Nicolae Leonard, 1888-1902. Mălăieștii, sat. Gălășeni, biserică zidită de lere- mia Ciuhureanu, înmormântat acolo cu soția sa și cu Gh. Bacalu. Mdndreștii, este înmormântată Elena Șt. Stârcea, 1813-1873. Obreja-Veche, biserică zidită în 1864 de Cons- tantin Buznea, a cărui familie e înmormântată acolo. Ochiul-Alb, biserică zidită în 1874 de Mihail D. Sturdza. Rădenii-Vechi. Există un monument al prin- țului Gr. Al. Potemchin. Râșcanii, sânt înmormântați: lordachi Matei Râșcanu, Gheorghe Leopold Râșcanu-Derojinschi, loan Gh. și Vladimir Gh. Râșcanu-Derojinschi. Sângerea, biserică zidită în 1870 de Vasile Gh. Calmuțchi. S’a păstrat un obiect din vechea bi- serică, purtând numele lui loan Cheșco și anul 1806. Sânt înmormântați: Vasile Gh. Calmuțchi, 5 Februar 1823—14 lanuar 1888; Gheorghe Cal- muțchi, ț 15 Mart 1853, în vrâstă de șaizeci și doi de ani. „Mihail Calmuțchi, fiul de veci stă- pânilor moșiei aceasta Sângerei, născut la anii de la Hristos 1829. După ce au îngropat pe soția sa, Ana, născută Ledndari,și pe fiul, Neculai, la biserica Sf. Gheorghe pe moșia Ciuciulea și aicea pe a lui doi fii Gheorghe și Elena, scârba pentru pierderea a toată familia, în curgerea de douăzeci și nouă de ani ridicându-i viața, la 1848 s’au săvârșit în orașul Chișinău, împreună cu alți doi fii: aice odihnește". Slobozia Măgura, e înmormântată Băiașa Leon- dari, f 20 Februar 1821. Sofia, biserică zidită în 1875 de loan D. Hasnaș, înmormântat acolo. Sofrâncani-Lambu, biserica Sf. Gheorghe, zidită în 1867 de G. D. Lampo și nepoții săi, Sp. și St. Stremiade. Printre ctitoarele bisericii din satul Stolniceni sânt Elisa Stroescu și Elisa Chișinschi soțul căreia, Petru N. Chișinschi, este înmormântat pe lângă fostul lor conac. La Sofrâncani-Lambu sânt înmormântați: Gheorghe Dim. Lampo din satul Rendina din Tesalia, decedat la 17 Iulie 1866, în vrâstă de șaptezeci și cinci de ani; Ste- lian Const. Stremiade din Rendina (1832-1876); Spiridon C. Stremiade (1826-1898); Elena loan..., măritată Stremiade (1841-1910): „Supt această piatră zace unul ce au fost nenorocit mai multu de câte toată lumea, șe câte vremea ceasul au trăit e întru nenorocire, acest feliu sau osendit în mormântul seu se zacă ca unul ce au fost de norocu, osendit am venit, am văzut șe m’am dusu : robul lui Dumnezeu Dimitri loann Ciola- coglu din orașul Rendin a Thessaliei. Au murit in vrâstă di șaptezeci di ani la 15 lanuar 1867“. Stolnicenii (gara), sat. Florești, biserică zidită în 1809 de Teodor Bradabur, iar la Buciumeni, în 1822, de medelnicerul loan (lenachi Const. Cristian) și soția sa Maria. Sânt înmormântați la Buciumeni: Smaranda loan Brăescu, soția lui Dim. Gh. Caramoscu, decedată la 9 August 1891, în vrâstă de cincizeci și cinci de ani; medelnicerul loan (ț 1829); Maria Manoil Buznea, t 15 August 1839, în vrâstă de douăzeci de ani; Const. Corloteanu și soția sa Ana. La Florești: Ecaterina Manole, 1802-1849, ctitoara bisericii; registratorul colegial Manoil Buznea, 1780 -10 Iulie 1850; Maria Șutovschi, născută Brăescu, 1825 —2 August 1850; Ecaterina, soția boierului Nicolae Buznea, fiica lui loan Scordeli, născută la 16 Mart 1829, decedată la 7 Septembre 1851; Nicolae, fiul lui Andrei Bușilă și al soției lui, Maria; Nicolae Nic. Gafencu, 27 Iulie 1839 — 6 Decembre 1888. Sturzenii, biserică zidită de Gheorghe Scutaru- Hâjdău, înmormântat acolo. Văraticul, sat. Horodiștea, biserică zidită în 1915 de loan Burschi, înmormântat acolo. Zaicanii, biserică zidită în 1872, ca și în sat. Pociumbenii, în 1904, de V. Stroescu. Zgărdeștii, sat. Cozeștii, sânt înmormântați: Maria Sava..., mama locotenentului în reservă Nicolae Const. Bocancea, decedată la 30 Oc- tombre 1891, în vrâstă de șaizeci și patru de ani; Mardare Bocancea, f 20 Iulie 1892, și soția sa, Maria, f la 1 Octombre 1830, precum și ginerele lor, Lupu Andronovici, f 1 Octombre 1844; Grigore Luchianov, 1823-1888, și soția sa Alexan- dra loan... Au mai răspuns comunele: Alexandreni, Bălanu, Baraboiu, V. Brătianu, Cajba, Catranic, Ciolacul- Vechiu, Chișcăreni, Cornești, Coșcodeni, Cubani, Danul-Vechiu, Drăgănești, Funduri-Vechi, Gașpar, Ghiliceni, Glingeni, Glodeni, Grinăuți, Hâjdieni, Harcești, lablona-Nouă, Mărăndeni, Mihăileni, Nă- pădeni, Năvârneț, Nicoreni, Parcova, Părlița-de- http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 45 Sus, Părlița-Târg, Pelinia, Pravila-de-Sus, Rădoaia, Recea, Stânești, Sărata-Veche, Scumpia, Strâmba, Sturzești, Todirești, Valea-lui-Vlad, Zăbriceni, Zazuleni-Vechi. JUDEȚUL CETATEA-ALBĂ. O sută douăsprezece chestionare, care presintă puțin interes. Bisericile cele mai vechi nu se ridică decât până la 1808. Altele sânt zidite mai târziu, în parte și de coloniștii bulgari și germani. Comuna Purcarii, două pietre de pe morminte din secolul al XVIII-lea. Palanca, resturi de amfore; au mai existat și pietre funerare, distruse în 1918. Tatar-Bunar, urme de cetate și cișmele tătărești. Seimenii, ruinele criptei prinților Volconschi foștii proprietari ai moșiei, transportați și îngro- pați la biserica bulgară din Cetatea-Albă. Șabolat, mormintele lui Vladislav și Mihail Oculici. Budachi, biserică zidită de Pavel Demidov, a cărui familie e înmormântată acolo. Turlachii, biserică zidită de colonelul regimen- tului Cazacilor de Don, Daniil Alexei Hoperschi, răposat la 9 Februar 1881 și înmormântat acolo, împreună cu contesa Eugenia Nicolaevna Morcov, decedată la 3 Decembre 1874. JUDEȚUL ISMAIL. Șaizeci și două de chestionare. Bolgrad. Catedrala din 1838; mormântul gene- ralului I. N. Inzov (1768-1845) în biserica Sf. Mitrofan. Două hrisoave de la Caimacamul Vogo- ridi (1858) și Domnitorul Alexandru Cuza(1861). Chilia-Veche, biserica din 1648. Broasca, în biserică e înmormântat arhiepis- copul Neofit, ctitorul ei. Necrasovca-Veche, monumentul meridional. JUDEȚUL CAHUL. Comuna Borceag, biserică zidită de un urmaș al lui Ghica-Vodă. JUDEȚUL ORHEIU. Șaptezeci și cinci de chestionare. Comuna Bravicea, biserică zidită în 1859 de moșierul din satul Târzieni, Onufrie Grigore Do- liva-Dobrovolschi. In satul Mălăești, în 1900, de Teodor I. Peretiatcovici. La Bravicea sânt în- mormântați: Melania Grigore Doliva-Dobrovolschi, măritată Lâcoșin, 15 Septembre 1867 —20 De- cembre 1919; Ipolit Gr. Doliva-Dobrovolschi, 1864 — 20 Octombre 1917; Grigore Doliva-Do- brovolschi, sublocotenent în gardă, 1821—19 Iulie 1871. La Mălăești: loan Ignate Peretiatcovici, Ț 22 lanuar 1857, în vrâstă de șaizeci și patru de ani; soția sa, Elena, născută Nicolae Vârcolici, t 16 April 1872, în vrâstă de șaizeci și șapte de ani; studentul Victor I. Peretiatcovici, 1833 - 1855; Leon I. Peretiatcovici, 1838-1886; nepoata, Elena Lozinschi, 1858-9; profesorul universitar din Odesa, doctor în istorie, Gheorghe I. Pe- retiatcovici, 26 Novembre 1840 — 7 August 1908. Căzăneștii, biserică zidită de Mihail Avgus- tovschi, înmormântat acolo împreună cu familia Uvaliev. Chipercenii, sat. Voroteț, biserică zidită de Nicolae Donici. Sânt înmormântați la Chiperceni: colonelul Luca Lașcu, Ț 1907, și preotul Vasile Lașcu, Ț 1893, iar la Voroteț, Alexandra Donici, t 1874. Cinișeuții, biserică zidită de Matei Ziloti în 1826; la Echimăuți biserica distrusă a fost zidită de lenachi Lazo (1800), iar acea nouă, de loan și Victoria Lazo (1862), înmormântați acolo. La Mincenii-de-Jos sânt înmormântați Eudochia Co- truță și pruncii Alexandru și Varvara. Crăsnășenii, biserică zidită de Ion I. Țangulea. Sânt înmormântați boierii Panait Țangulea, f 10 Mart 1848; Const. Țangulea, ț 8 April 1852; Stamata Țangulea, Ț 12 Septembre 1851. Criulenii, sânt înmormântați moșierii Hristofor D. Dimo, ț 1856, și Hristofor Mihail Trembo- vețchi, ț 1896. Cuizovca, sat. Cogîlnicenii, biserică zidită de Șeptelici-Herțescu. Curtenii, este înmormântată cneaghinea Elena Cuza, la 185.— Dașcova, e înmormântat Costache Milu. Furcenii, biserică zidită în 1857 de loan Ilie Russo, care e înmormântat acolo; biserica din satul Păhărniceni, în 1852, de Pavel Petru Co- hanovschi. Mănăstirea Hirova, sânt înmormântate călu- gărița, fiica moșierului Botezatu, și sora Mitropo- litului Moldovei Gavril Callimah. Izvoare, sat. Pogribeni, biserică zidită de Har- tingh. La Izvoare este înmormântată familia Donici. Leușenii, sat. Vasieni, biserică zidită de loan V, Anghel, ț 1889, înmormântat acolo împreună cu Vasile Șt. Anghel, Ț 1854. Lipcenii, sat. Parcani, printre ctitorii bisericii, Nicolae Dimo, ț 1867. Mășcăuții, biserică zidită în 1851 de Alexandru Panaioti. Este înmormântată familia fabulistului L Sârbu. http://patrimoniu.gov.ro 46 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Morozenii, sânt înmormântați: lordachi loan Millo, f 4 August 1828, în vrâstă de șaizeci și trei de ani, ctitorul bisericii de lemn; fiica sa, Maria Faesy, ț 13 Septembre 1855, în vrâstă de cincizeci și cinci de ani; nepotul său Alexandru Faesy, ț 1837, și Gheorghe Catargiu, f 1838. Onișcanii, biserică zidită de Constantin Herța, înmormântat acolo (14 Maiu 1836 — 24 Februar 1899). Ordășeii, sat. Pistruenii-Vechi, sânt înmor- mântați Anastase I. Țambali, f 1888, și Ion Cru- șevan, f 1927. Piatra, biserică zidită în 1774 de loan Lazo, iar în satul Joloboc, în 1868, de loan Russo. Sânt înmormântați la Piatra: loan Lazo, 24 Au- gust 1824 - 2 Februar 1869, și Matilda L^zo, 1833-1893. Răspopenii, sânt înmormântați moșierii An- drianov. O placă lângă biserica veche: „Aici odehnește roaba lui Dumnezeu Ecaterina, soția lui mare-căpitan de lefegii Sandu; mă rog: cine a ceti, să zică: Dumnezeu se o erte, anul 1822, Iunie 11“. Samașcanii, sat. Pecestea, biserică zidită de Luca Ducantoni, înmormântat acolo. La Samaș- cani este înmormântat Constantin Andrianov cu fiica sa, Elisabeta. Șoldăneștii, sânt înmormântați: colonelul Șu- hanov, j- 1828; ginerele său, Petre T. Râșliacov, ț 1864, și colonelul Eugen P. Râșliacov, ț 1908. Stețeanii, sat. Miclești, biserică zidită în 1802 de Ștefan și lordachi Donici, iar în satul Isnovăț, în 1810, de Matei Donici (reconstruită în 1884 de loan Russo). La Isnovăț sânt înmormântați Matei Donici și fiii săi, Ștefan și Alecu. Suslenii: la zidirea bisericii (pe la 1815) a contribuit Postelnicul Măcărescu. Se păstrează un potir: „Acest sf. potir este făcut de vtori Postelnic Pavel Măcărescul, stăpânul moșiei Suslenii-de-Jos și de Sus, fiul răposatului Vasilie Măcărescul și a maică-sa Elinca, și de soția sa Elenco Măcăreasca, fiica răposatului Sulgeriu Șerban Botescul și a maică-sa Fotini, ce au avut moșie Suslenii-de-Jos, și fiind dat zestri Măcă- rescului, 1819". Teteneștii, biserică zidită în 1812 de Teodosie Teodosiu. Sânt înmormântați: Teodosie Gh. Teo- dosiu, născut la Iași în 1758 și mort în 1823; lordachi Teodosiu, 10 April 1797 —28 Mart 1870; Anastasia, soția lui lordachi, f 4 Decembre 1869; Gheorghe lordachi Teodosiu; Mihail și soția sa Maria Teodosiu. Teteșeul, biserică zidită de loan și Grigore Cristi; sânt înmormântați: loan, Grigore, Vasile, Constantin V. Cristi (12 lanuar 1830— 14 April 1899), Marghioala Cristi și Maria Șmidt. In satul Camencea: Aristia și copila Natalia (ț 1847\ soția și fiica lui Andronache Donici: „Aici odih- nește roaba lui Dumnezeu Aristia Donici, fiica Logofătului Nicolae Cantacuzino. Moartea fără de vreme a răpit-o din brațele bărbatului său în anul 1841, Oct., ziua 3“. în satul Bezin, Nicolae Donici. Vaticii, sat. Mana, biserică zidită în 1845 de Constantin Scordeli. Au mai răspuns comunele : Alcedar, Berezlogi, Biești, Boșcana, Brânzeni, Bușovca, Chiștelnița, Crițcani, Ciocâlteni, Cobâlca, Cornova, Cucuruzeni, Dereneu, Ghirova, Hârtop, Hoginești, Horodiștea, Ignăței, Ivancea, Izbiștea, Jora, Mârzești, Mateuți, ’Molovata, Negureni, Olișcani, Onești, Onițcani, Peresecina, Răculești, Rezina, Saharna, Sârcova, Sărățeni, Scorțeni, Seliștea, Suhuluceni, Țăreni, Târșiței, Țibirica, Trifești, Trebujeni, Vâprova, Verejeni, Ustia, Zahaicani. JUDEȚUL SOROCA. Comuna Bascani, sat. Schineni. Răspunsurile sânt eronate. A se vedea revista Din trecutul nostru, I-IV, 1939, p. 24. Ciutuleștii, biserică zidită în 1859 de familia Casso, înmormântată acolo. Coșernița, biserică zidită în 1812 de Vasile Anastasiu Sulger, înmormântat acolo cu soția sa, Zoița, fiica Clucerului Drăghici. Cotova, sat. Macareuca, biserică zidită în 1854 de C. Russo. Dondușenii, sat. Corbul, biserică zidită în 1902 de Alexandra Mavrocordat, înmormântată acolo. In satul Rediul-Mare, biserică zidită în 1864 de Al. Brjozovschi; sânt înmormântați: Colonelul loan Matei Brjozovschi, 1784 -24 August 1866,. veteranul războiului din 1812; soția sa, Ana Nicolae Cerchez, 1800 — Decembre 1872; Alexan- dru loan Brjozovschi, 23 lanuar 1822 — 13 Sep- tembre 1895; Elena C. Dombrovski (soția d-lui general Dombrovski). Dumbrăvenii, sat. Vădeni, sânt înmormântați Manuil Sandu și loan și Constantin Strajețchi. Floreștii, biserica Sf. Mitrofan, zidită în 1853 de generalul Simion Starov, decedat la 27 Maiu 1856, și soția sa Varvara, născută Vasiliev, de- cedată la 22 lanuar 1872. Mai este înmormântat acolo: ștab-rotmistrul Vladimir Dim. Bolgarov, nepotul Varvarei Ivanovna Vasiliev, născut la 10 Octombre 1831, t 14 lanuar 1869. Lunga, biserica Sf. Constantin, zidită în 1836 de consilierul de Curte Constantin Botezatu, a. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 47 cărui soție Ecaterina, născută Panaiot, e înmor- mântată acolo (27 April 1860). Grânăuții, sat. Rujnița, biserică zidită în 1885 de Adelaida Biberi. Gura Căinări, ca și la Putinești, bisericile zidite în 1816 de loan N. Panaioti, înmormântat la Putinești, împreună cu soția sa, Maria. La Gura Câinari e înmormântat moșierul Leonard (1846). Gura Camenca, biserică zidită de Vasile Ga- fenco, înmormântat acolo. larova, biserică zidită în 1854 de Pelaghia Leonidovna Vinogradschi; cavoul familiei lui Ilie Vinogradschi. In satul Cremenciuc, biserică zidită în 1899 de loan Anghel, înmormântat acolo. Ocolina, biserică zidită în 1745 de Ion Nemeș, înmormântat acolo, ca și moștenitorul său, Leo- nard, și moștenitorii acestuia, Chersnovschi. Plopii, biserică zidită de Gh. Toma Stamati, înmormântat acolo împreună cu Eufrosina, Cons- tantin, Gheorghe și Elena Stamati, Serghie, Boris V. și Liubov Boutmi de Katzmann. Prajila, sânt înmormântați: Zinovia Meleli, + 27 Februar 1846; Constantin Țâru, f 12 De- cembre 1829, în vrâstă de cincizeci și șapte de ani, și Pavel Meleli. In satul Bogrinești biserica ■e zidită de familia Casso. Rădulenii-Vechi, biserică zidită în 1842 de mo- șierul Izmană; sânt înmormântați: Gheorghe Atanase Meleghi, 7 April 1852 — 21 Mart 1894; Dimitrie Atanase Meleghi, 10 April 1844 —10 Iunie 1913; loan loniță (1797 — 1860 și Maria (1803-1874) cavaler de Perjul. Rusenii, biserică zidită în 1783, reclădită în 1883 de Const. Orâș; sânt înmormântate famiha Ștefan Orâș și Nicolae Strencovschi. 7ara, sat. Ghindești, sânt înmormântați Spiri- don Teodor Gore, t 21 Fevruar 1874, în vârstă de 72 ani, și Vasile și Leon Gore, cu soțiile lor. Tâmova, biserică zidită în 1848 de Manoil Negruzzi, înmormântat acolo, împreună cu soția sa, Maria Pavel. Văscăuții, biserică zidită în 1819 de Ion Stră- jescu, înmormântat acolo. Au mai răspuns comunele: Bodiceni, Căinării Vechi, Chetrosul. Ciripcău, Cosăuți, Dânjenii-de Jos, Domințeni, Drochia, Frasin, Ghizdița, Hristici, Izvoarele, Mândac, Moara Nouă, Nădușița, General Poetaș, Popești, Rublenița, Stoicani, Țarigrad, Tă- tarușii Vechi, Țaul, Trifănești, Vărăucan, Vârtejeni, Vasilcău, Visoca, Voloavele, Zgurița. http://patrimoniu.gov.ro RESUME F R A N Q A I S o N. Iorga. — Vues de Transylvanie dans le livre d’un Anglais.— II s’agit de celui de Charles Boner, public en anglais et en allemand (1868). Victor BRÂTULESCU. — Inscriptions depuis peu decouvertes. — Quelques-unes de ces ins- criptions (Valachie) datent du XVl-e siăcle. V. Tudor. — Castra Daciae Inferioris. — R£- sum£ en italien. Pretre C. MÂTASÂ. — Fouilles de prehistoire dans le district de Neamț. — Surtout objets en c^ramique peinte (^poque de La Tăne). Quelques idoles. O. T. KlRILEANU. — Le skite de Cozla. — Fondation rurale du XVlU-e siăcle. Travail soign£ du bois. GEORGES BEZVICONI. — Catalogue des norii- breuses £glises de village en Bessarabie. http://patrimoniu.gov.ro Pagina Pagini Schitul Cozla. Fig. 1......................................................34 Fig. 2.................................................... 35 Fig. 3. 36 Fig. 4......................................................36 Fig. 5. . ..............................36 Săpături de preistorie în Judeful Neamț- Fig. 1........................................................38 Fig. 2.........................................................39 Fig. 3.........................................................39 Fig. 4.............................................. . . 40 Fig. 5........................................................40 Fig. 6.........................................................41 Fig. 7.........................................................41 Fig. 8.........................................................41 Fig. 9........................................................41 Fig. 10....................................................... 41 REDACȚIA: SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 28. Secretar-Director: VICTOR BRÂTULESCU. http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL LEI 120 http://patrimoniu.gov.ro ANUL XXXIII — FASC. 104. APRIL-IUNIE 1^40. COMISIUNII PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALĂ 1 9 4 0 Așezământul tipografic DATINA ROMANEASCĂ ♦ Văienii-de-Munte http://patrimoniu.gov.ro MINISTERIUL CULTELOR SI ARTELOR MINISTRU: ȘT. CIOBANII COMISUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri: 1OAN ANDRIEȘES U, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, AURELIAN SACER- DOȚEANU, PR. MC. POPESCU, VICTOR G. ȘTEFÂNESCU, ARTUR VERONA, G. OPRESCU Șl VIRGIL DRÂGHICEANU- Secretar-Director: VICTOR BRĂTULESCU. CUPRINSUL T E X T: Pagina N. IORGA : Țâri Românești in forma lor de artă populară și religioasă ... 49 VICTOR BRĂTULESCU: Biserici din Prahova . ........................................ 68 PREOTUL Paul MiHAILOVICI: Un buzdugan vechiu moldovenesc 83 MARIA GOLESCU: «Prea puternicul Samson“ . 85 AL. BăRCÂCIL : Câteva icoane cu mucenici și arhangheli ostași călăreți..............88 Cronică ....... • - ■ ⁹⁴ Resumat frances ⁹^ ILUSTRAȚII: Pagina Țări Românești in forma lor de artă populară și religioasă Fig. 1. — Monumentul ungar la Poarta-de-fier 49 Fig- 2. — Casă românească din Sarmisegetuza . 49 Fig- 3. — Sarmisegetuza. Cadru de fereastâ . 50 Fig. 4. — Biserica catolică din Hațeg ... 50 Fig. 5 — Case românești din Hațeg . 51 Fig- 6. — Case românești din Hațeg . 51 Fig. 7. — Casă românească din Hațeg . . 52 fig. 8. — Casă românească din Hațeg ... 52 Fig- 9. — Casă românească din Hațeg . . 53 Fig 10. — Biserica SL Maria-Orlea .... 53 Fig. H. — Biserica Sf. Maria Orlea. Ușa de intrare 53 fig. 12. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Bolțile . 54 Fig 13. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Fragmente vechi incastrate..................................54 pig. 14. — Biserica Sf. Maria-Orlea Fereastâ gotică 54 Fig. 15. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Grup de copii 55 p!g. 16. — Biserica Sf. Maria-Orlea. închinarea la Si- criul Maicii Domnului .... 56 pjg 17. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Un arhiereu . 57 pjg. 18. — Biserica Sf Maria Oriea Apostolii din altar 58 pig. 19. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Scena sărutării 59 fig- 20. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Scenă religioasă 60 pig. 21. — Biserica Sf. ."atia-Orlea. Heruvimii . . 60 pjg. 22. — Biserica Sf Maria-Orlea. Cele două sfinte 61 pig. 23. — Biserica Sf. Maria Orlea. Ostașii . 62 pjg. 24. — Biserica Sân-Pietru-Hațeg. Huniedoara . 63 pjg, 25. — Inscripția romană din biserica de la Sâm- pietru......................................63 pig. 26. — Biserică din Bâcia .... 63 pig. 27. — Biserică din Bâcia . . . 64 pig. 28. — Parte din turnul bisericii precedente, vâzut din față....................................64 Pagina Fig 29. — Mnseul din Alexandria, icoana 65 Fig- 30 — Biserica din Comuna Peret, jud. Teleorman 65 Fig 31 Casă în stil românesc la Caracal 66 Fig. 32. — Casă in stil românesc la Caracal . . 66 Fig. 33. — Biserica Postelnicu Firu Craiova , . 66 Fig. 34. — Biserica Postelnicu Firu. Craiova , 67 pjg. 35. — Biserica Postelnicu Firu. Craiova 67 Biserici din Prahova. pjg 1 — Biserica de lemn din Valea Oriei, com. Chițorani-Prahova. Vedere din spre altar 68 pjg. 2. — Biserica de lemn din Valea Oriei, com Chițorani-Prahova Vedere din față 68 p-jg. 3 — Biserica din Valea Oriei Chițorani. Coloa- nele pridvorului arcurile de lemn și coada de rândunică formează capetele grinzilor...............................................69 pjg. 4. - Biserica din Valea Oriei, com Chițorani- Prahova. Isus tronând. Icoană împără- tească ....... 69 Fig- 5. — Biserica din Valea Oriei, com. Chițorani- Prahova. Icoană din 1822 ... 70 planșa I. Planul și secția bisericii din Valea Oriei 71 pjg 6. — Biserica din Chițorani-Prahova. Vedere 72 pjg. 7. — Biserica din Chițorani-Prahova Vămile văzduhului. Pictură din pridvor . 72 pjg. 8 — Biserica din Chițorani-Prahova. Judecata din urmă 73 pjg. 9. — Biserica din Chițorani-Prahova . 73 pjg. 10. — „ 74 Fig- pig- 12. - . 75 Fig- ¹³- 76 pig. 14. - , „ . . 77 http: / /patrimoⁿⁱu'gov’ro ȚĂRI ROMANEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTĂ POPULARĂ ȘI RELIGIOASĂ DE N. IORGA. I. TARA NEMEȘILOR ROMANII DIN ARDEAL. Tn studiul mieu despre vechiul Hațeg, pus, in fruntea a sute de documente, care Fig. 1. — Monumentul ungar la Poarta-de-fier. Una din aceste „țări" ale Românilor băștinași, spuneam acolo, cuprinde Bana- tul apusean, de la Caransebeș incoace, ținutul Hațegului și acela al Inidoarei. L-am visitat acuma in urmă, impreună cu amicul mieu d. Victor Brătulescu, și cu fotograful, inteligent și devotat, al Co- misiunii noastre, d. Comânescu, și am cu- les elementele pe care le presint aici, lă- sând pentru alte răgazuri și altă atmosferă adăugirea lor. Linia bănățeană care duce la Poarta- de-fier a luptelor lui loan Hunyadi cu Turcii, pe care le pomenește, pe dealul din dreapta șoselei deteriorate, buzduganul de simplă discreție, pus de vechea cârmuire ungară (fig. 1), nu oferă același interes in ce privește portul și clădirile bisericești ca linia Dunării și aceia, de mare circu- lație, de la Mehadia la Caransebeș, descrisă stă să apară in editura Aca- demiei Române, am arătat că impărțirile, trecute sau actuale, ale teritoriului româ- nesc, astăzi dureros și stupid sfărâmat, la Nordul Carpa- ților, n’au decât in dreptă- țiri administrative, intr’un sens sau in altul, și că viața in desvoltarea ei, a creat țări de adevăr, și geografic și etnic, pline de o energie nebiruită, care se continuă peste vicisitudinile vremilor. O arată oamenii, in chi- pul, portul, vorba, rangurile sociale și toate tradițiile lor, și o arată clădirile, de la cea mai modestă casă țără- nească la monumentele bise- Fig. 2- — Casă românească din Sarmisegetuza. ricești ce s’au putut intruchipa in condi- pitoresc, de mine, in Revista Fundațiilor țiile, totdeauna grele pentru noi, de acolo. Regale din acest an, apoi, supt raportul But. Com. Mon. Ist. — Fuse. 104, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 50 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE inscripțiilor, in cartea mea recentă, Obser- vații și probleme bănățene, cu unele înfățișări de priveliști și costume („Studii și cercetări" ale Academiei Române) și, in ce privește, bisericile, cu elementele lor de artă, in anul precedent al acestui Buletin. Pentru publicația mea, supt presă, atupra Hațegului și regiunii vecine (in Studii și cercetări ale Academiei Române) am crezut că e bine, ca și in acest Buletin chiar, pentru ilustrațiile, de curând date aici, din cartea Englesului Boner, de acum aproape un secol, să cultg câteva probe și pentru vecinătatea arde- leană, care nu dovedesc de- cât părăsirea, cel puțin in portul de fiecare zi, a celor mai nobile tradiții de veș- mânt românesc. N’am făcut să se foto- grafieze, cu atât mai puțin să se reproducă, niciuna din bisericile de acolo. Sânt toate moderne, sau, mai curând, modernisate, cu un foarte urât turn, care arată ambiția preo- ților și poporanilor, dar, in același timp cu desprețul datinei vechi, cea mai desă- vârșită lipsă de simț estetic. E altfel, când cu Grădiștea, căreia i se zice acuma, după cetatea daco-romană care a fost aici: Sarmizegetusa, intrăm in altă lume. Firește că nu voiu spune nimic despre ruinele, acuma, și prin darul fostului pre- ședinte al Consiliul de miniștri, d. Gh. Tătărescu, foarte bine consolidate, cu adau- sul unui Museu care-și are numai două defecte: arhitectura banală și lipsa de lumină in săli. Interesează, alături de un costum mult mai ales pentru un tip deosebit de distins, care se poate vedea și la atât de deștepții copii, gata de răs- punsuri „archeologice", locuința. Vechea locuință, pentru că o lipsă totală de gust a stricat, pe calea oficială, care mai totdeauna o nemerește strâmb, toată admi- rabila priveliște a circului de munți, prin aceia că a ridicat, ca la „satul-model" Dioști, — altă greșeală—, case de munte cu două rânduri, ca in Muscel sau Dâmbo- vița, unde mediu și tradiții sânt cu totul altele, inzestrându-le cu cerdace pe stâlpi de zid și acoperindu-le cu strigătoarea țiglă bănățeană, care ni strică aspectul satelor și pănă in Barăgan. Ci interesantă e casa cea veche, cu coperișul de șindilă Fig. 4. — Biserica catolică din Hațeg. inegrită sau, la cei mai instâriți, cu prid- vorul in arcade elegante (fig. 2), une ori cu foarte delicate ornamente lineare in jurul feteștilor (fig. 3). http://patrimoniu.gov.ro ’ȚĂRI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTĂ POPULARĂ ȘI RELIGIOASĂ 51 Fig 5. — Case românești din Hațeg Fig. 6. — Case românești din Hațeg. http://patrimoniu.gov.ro 52 BULETIXIL COMJSIVXII MONU.M EXTELOB ISTOB1CE Fig. 7. — Casă românească din Hațeg. Fig. 8. — Casă românească din Hațeg. http://patrimoniu.gov.ro ȚÂRI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTA POPULARĂ ȘI RELIGIOASA 53 Fig. 10. — Biserica Sf. Maria Orlea. Ftg. 11. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Ușa de intrare. http://patrimoniu.gov.ro 54 BL I.EHM L CONHSIUNH MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 12. — Biserica Sf Maria-Orlea. Bolțile. Fig. 13. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Fragmente vechi încastrate. Fig. 14. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Fereastă gotică. http://patrimoniu.gov.ro târî românești in forma lor de artâ popularâ si RELIGIOASA • > » 55 lig. 15. — Biserica SI. Marin-Orlea. Grup de copii. http://patrimoniu.gov.ro 56 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. ÎS. — Biserica Sf. Maria-Orlea. închinarea la Sicriul Maicii Domnului. http://patrimoniu.gov.ro ȚÂRI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTĂ POPULARĂ ȘI RELIGIOASĂ 57 Din nenorocire, Hațegul, a pierdut in centru, tot ce era odinioară pe vremea Sfatului a cărui istorie o presint in publica- ția anunțată. Nu mai e nici atmosfera intim românească pe care am întâlnit-o acum patruzeci de ani, și cu familiile, sigure de sine, numai românești ca spirit și strâns, unite la luptă. Pentru Nemți și Evrei, pen- tru ceva Unguri sânt clădiri ca oriunde aiu- rea, reci, seci. Bisericile noastre, ambele in- chise la trecerea mea, au suferit multe refa- ceri, unele cu totul recente (fig. 3), păstrându- și doar silueta, in acea Stradă a Grecilor care pomenește pe membrii bogați ai vechii Companii de comerț. Ale noastre chiar dacâ-și vor fi schimbat locuitorii in copleșirea de străini, sânt numai acele case șindilite din cealaltă margene, pe care le-am cules si le redau aici (fig. 4, 5, 6, 7, 8, 9). Oprirea la Hațeg avea insă drept scop de căpetenie admirabilele fresce din Sân- tămăria-Orlea, lângă Hațeg, despre care am vorbit de mai multe ori fără a le putea insă reproduce, ceia ce se face acuma. Orlea s’ar putea pune in legătură cu Or- lății, deveniți, Urlați, din Prahova, sau și cu Valea Oriei, in acest județ, iar cultul „Sân- tămâriei" se intâlnește și la acel sat, din aceiași regiune, nod de cale ferată, pe care nu știu de ce Ungurii il numesc Piski, dar acolo Românii zic: Simeria. Alături de biserică, de mult calvină, e frumosul castel, in stilul secolului al XVIII-lea, in care locuiește contele Ken- deffy, Înțelegător și pentru arheologie, care e aici pretutindeni. Contele se coboară din nemeșii români Gândea, și mulți săteni din frumoasele case d’imprejur poartă nes- chimbat acest nume. Biserica (fig. 10), in care se intră printr’o nobilă ușă romană, de tip apusean (fig. 11), și-a pierdut bolțile (fig. 12), din care sfârmături sânt prinse după o veche repa- rație la intrare, de-asupra porții (fig. 13) sau depuse in dosul zitului de fațadă, in locul lor fiind intinse simple scânduri; o refacere ar trebui să o readucă la frumoasa formă veche, din care se păstrează ferești gotice (fig. 14), intocmai ca acelea pe care meșteri sași din Ardeal le-au dat biserici- lor moldovene din epoca lui Petru Rareș. Planul general e al tuturor bisericilor, și românești și străine, din această regiune : permanentul dreptunghiu catolic. Calvi- nismul a înlăturat orice urmă a altarului care a trebuit să fie. Căci biserica a fost românească, ase- menea cu aceia de la Râul-de-Mori. O dovedesc sfinții ires. ei din dreapta, cu Iar- Fig. 17. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Un arhiereu. gile lor veșminte purtând pătrate ca in altarul Bisericii Domnești din Argeș (fig. 13), apoi felul cum e redată Răstignirea, grupul copiilor (fig. 15), inchinarea la si- criul Maicii Domnului (fig. 16), heruvimii cari zburătăcesc in cutare scenă, arhitec- turile fantastice, asemenea cu acelea din Bul. Com. Mon. Ist. — Fa«c. 1C4, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 58 BULETINUL COMISIIXII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 18 — Biserica Sf. Maria-Orlea. Ap istolii din altar. http://patrimoniu.gov.ro ȚARI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTĂ POPULARA ȘI RELIGIOASA 59 Fig 19. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Scena sărutării. http://patrimoniu.gov.ro 60 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 20 - biserica Sf Maria-Orlea. Scenă religioasă. Fig. 21. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Heruvimii. http://patrimoniu.gov.ro ȚÂRI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTA POPULARĂ ȘI RELIGIOASĂ 61 Fig. 22. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Cele două sfinte. http://patrimoniu.gov.ro 62 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 23. — Biserica Sf. Maria-Orlea. Ostașii. http://patrimoniu.gov.ro ȚARI ROMÂNEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTĂ POPULARĂ ȘI RELIGIOASĂ 63 icoane și mai ales in jurul evangheliștilor din manuscripte (fig. 17), ca și faldurii pânzei in decorația din jos, dar, mai un servitor ii intinde „flabelul“ ca in vechile reliefuri asiriene (fig. 20), hidosul heru- vim, voit caricatural, chipurile prăvălite, Fig. 24. — Biseric Sân-Pietru-Hațeg. Huniedoara. ales, in grupul de trei sfinți ai altarului: in- scripția „Sf. Apsl. Mathei“, in românește (fig. 18). Dar aici e o altă, și foarte ciu- dată, tradiție iconografică, pentru a cării identificare și expli- Fig. 25. — Inscripția romană din biserica de la Sâmpietru. cație imi lipsesc elementele, dar cei cari o pot urmări au acuma documen- tele inaintea lor. Astfel: scena îmbră- țișării (fig. 19), grupul celor doi, cărora cu minile diform de lungi (fig. 21). O puternică notă occidentală, care ar indica un artist străin, e in pălăriile ca in Fig. 26 — Biserică din Băcia. Franța secolului al XlV-lea, de pe păretele din stânga (dar, la una din ele, ornamentul de la gât e bizantin) (fig. 22) și în scena grupului de soldați cu un steag, un pra- http://patrimoniu.gov.ro 64 buletinul comisiunii monumentelor istorice por cu trei prelungiri (fig. 23) sămănând cu balaurul dacic, care o mai fi rătăcit in Fig. 27. — Biserică din Băcia. aceste locuri unde nu s’a stâns amintirea lui Decebal. într’altsat, cu numele de Sfânt Sămpietru tină (fig. 24), a oamenilor fără port tradi- țional e interesantă, nu atât prin câteva icoane mai vechi, totuși rari in aceste- părți, cât prin inscripția onorifică romană, prinsă in zidul fațadei și prin cea sla- vonă, cuprinzând o inchinare, greu desci- frabilă la această înălțime, care s’a zgâriat? stângaciu pe o bucată de marmură an- tică (fig. 25). Apoi, la vale, spre Orăștie, ici și colo,, ca la Băcia, biserici — cu puternicul turn- clopotniță, legat de zidire ca in bisericile moldovenești din secolul al XVIll-lea inainte (fig. 26) și, tot acolo un tip care,, in lemn, se continuă până in Maramurășul (fig. 27, 28), astăzi total pierdut și lăsat pradă străinilor, cu comorile de viață populară, nobiliară și artistică. Le dăm aici pe amândouă. Mai jos sântem intr’o lume unde nu se mai poate descoperi. II. ȚINUTUL RAIELEI MUNTENE Toată banda, de o mare bogăție in grâne și alte produse, la care se adauge astăzi așa de căutata floare a soarelui. Fig. 28. — Parte din turnul bisericii precedente, văzut din față. (așa ceva, influență apuseană, nu se mai află decât in Secuime), biserica modestă, cu înfățișare de templu antic, la care s’a adaus in față un supțirel turn după da- care se întinde in valea Dunării din Vlașc.r prin Teleorman și Romanați până la va- dul din jos al Oltului, iar in sus până la Găești, Alexandria, Rușii-de-Vede, cu uit. http://patrimoniu.gov.ro ȚARI ROMANEȘTI ÎN FORMA LOR DE ARTA POPULARA ȘI RELIGIOASĂ 65 mic Museu orășenesc, dine orânduit și îngrijit, având si câte o icoană interesantă (fig. 29), și Caracal, a ajuns, mai ales prin Fie. 29. — .Museul din Alexandria, icoana. cucerirea turcească și crearea raielei, o altă „țarâ“. O cunoșteam, din nenorocire, prea puțin, apară in Buletinul Comisiei Istorice, e o adevărată revelație pentru „pădurea mare“ cumana, a Teleormanului. Din dăinuirea de o jumătate de ani a Turcilor a rămas ceva in costumul cu bro- boadă neagră pe cap al femeilor, in utilisarea măgarilor, prin Teleorman, in locul cailor, în tot acest timp, firește ca nu se putea ridica biserica in adevăratul ințeles al cu- vântului, cu turnul de straja. De aceia in toata această parte numai biserici de după 1829. Dar nici dintre acelea nu se mai afla care să fi păstrat caracterul de la început. Mocanii cari s'au așezat lângă locuitorii mai vechi n’au adus tradițiile ardelene ale unor lăcașuri de inchinare solide, din piatră. Avem a face, — afară de unele cașuri rari, ca la Peret (fig. 30), de biserică ve- che, inca din secolul al XVlI-lea poate, păstrând fresce, in mare parte aproape șterse, dar la vechea zidire s’a adaus un lung pridvor disgrațios și un turnuleț de lemn s’a înfipt de-asupra —, cu înjghe- bări de pe la 1860—70, cu totul vulgare, in care nu se păstrează măcar sprinte- neala celor mai slabe din alte părți. Fig. 30 — Biserica din Comuna Peret, jud. Teleorman. căci vechile documente românești s’au pierdut. Am putut găsi numai rari acte din Vlașca, din Romanați nimic, dar co- lecția d-lui Matei Peucescu, care stă sâ 111. DINCOLO DE OLT. Lucrările de restituire a vechiului tip, la Caracal, cu câte o frumoasă casă boierească Bul. Com. Mun. Ist. — Fasc. 104, 1940. 3 http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 31. — Casă in stil românesc la Caracal. Fig. 32. — Casă in stil românesc la Caracâl. Fig. 3T — Biserica Postelnicu Firu. Craiova. http://patrimoniu.gov.ro târî românești In forma lor de ARTA POPULARĂ Șl RELIGIOASĂ 67 din secolul al XVllUea (fig- 31, 32), biserica zisă Postelnicul Firu (fig- 33), unde ele au început abia, apoi la unele înlăturarea tencuielilor vulgare îngăduie să Fig- 34. — Biserica Postelnicii Firu. Craiova. Fig. 35. — Biserila Postclnicu Tiru.-Craiova. biserici ^din Craiova urmau in toamnă, cu invoirea unor parohi înțelegători, cari au găsit une ori și fonduri: astfel, la se vadă ornamente florale (fig. 34) și, in registrul de sus, delicate fresce in colori șterse (fig. 35). http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA DE VICTOR BRĂTULESCU. ----3--- II. 1. BISERICA DE LEMN DIN VALEA ORLEI. Biserica din Valea Oriei, cu hramul Sf. Nicolae, este așezată intre vii, supt coasta unui deal, de pe a cărui muche ochiul poate cuprinde până departe câmpia de peste Teleajăn, spre Dunăre. Este de lemn și invelită cu șindrilă (Fig. 1). Pridvorul deschis se sprijinește pe Fig. 1. — Biserica de lemn din Valea Oriei, corn. Chițorani-Prahova. Vedere din spre altar. unsprezece stâlpi de lemn, iar o prelungire care acopere scara, alcătuită din trepte de piatră, dintre care două cu inscripții evreiești, iși sprijină capetele grinzilor pe două co- Ioane, sculptate, având ca motiv frunze de stejar. Fig. 2 — Biserica de lemn din Valea Oriei corn. Chițorani-Prahova. Vedere din față. Capetele grinzilor se imbucâ in forma cozii de rândunică, așa cum o găsim până in Maramurăș, la bisericile românești, cea din față fiind cioplita in formă de arc, intre coloane (Fig. 3). Biserica este incinsă de un brâu de lemn, de forma funiei impletite. Ușa pre- sintă, ca element ornamental, un cadru care inchide o cruce, având ca motiv funia impletită ca și brâul, ca și tocul ușii, http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIX PRAHOVA 69 a carii parte superioara este tăiată in O icoană curioasă, lucrată de sigur supt acolada. influența celor rusești, cuprinde un număr în cele patru panouri ale ușii sânt în- de scene amestecate, al căror rost nu se Fig. 3, — Biserica din Valea Oriei Chițorani. Coloanele pridvorului arcurile de lemn și coada de rândunică formează capetele grinzilor. scrise patru cruci, ale căror base au ca ornament un cerc, in care sânt înscrise rosete. Planul are formă de navă, cu altarul poligonal, cu o curioasă prelungire a laturii de Nord (PI. 1). Hramul bisericii este Sf. Nicolae. Dicționarul Geografic menționează că aici este imormântată Doamna Stanca a lui Constantin Nicolae-Voda, la 1756 '. din causa unei greșeli de lectură a inscripției de pe piatra mormântală. lemne. Una dintre icoane, înfățișând pe Isus arhiereu, având și o aureolă de argint, poartă însemnarea, cu numele zugravului: Constandin zugrav [Prah]oveanu. O alta, înfățișând acelaș chip, de o alta fac- tură, puțin retușată de curând, se păstrează ceva mai bine decât cea de mai sus (Fig. 4). Aceasta din urmă il presintă pe Isus intre Maica Domnului și Sfântul loan Botezătorul, după tipicul obișnuit, in vreme ce icoana lui Constantin zugravul înfăți- șează in locul lor, de o parte și alta a scaunului, doi îngeri cari se roagă. ¹ Voi. V, p. 7'4. Cf. Victor Brâtulescu, Inscripții de curând ■descoperite, Buletinul C. M. /.. an. XXXIII Fig. 4. Biserica din Valea Oriei, com. Chițorani-Prahova. Isus tronând. Icoana impăratească. explică decât prin influența supt care a lucrat meșterul nostru. Tntr’adevăr atenția http://patrimoniu.gov.ro 70 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ni este reținută numai de două scene mai deosebite : Scena care incearcă a arăta pe Maica Domnului incunjurată de sfinții apostoli, iar, ca pandantal acesteia, pe Isus legat de mâni și isolat, fără nicio legătură cu restul zugrăvelilor din jur. Prin despărțiturile pe care zugravul le face in icoană, cred că a incercat a reda in triptic scene cu un caracter atât de diferit. Nu se poate urmări nici concepție, nici subiect central, nici ordine logică in ex- aprinsă se îndreaptă spre scena Răstignirii,, zugrăvită in față. Șase sfeșnice aprinse stau de o parte și alta a unei lădițe, de sigur chivotul legii. Tn registrul superior, Buna Vestire lângă Judecata din urmă, Botezul Domnului, Isus Pantocrator și, lângă un sfânt alături de o cetate și de simbolul evanghelistului loan, vulturul. In laturea din stânga a tripticului astfel alcătuit, in registrul de jos, apare o corabie,, alături de un zid de cetate, apoi Iuda spân- Fig. 5. - Biserica din Valea-Orhei, com. Chițorani-Prahova. Icoană din 1822. punere, ci o amestecătură desordonată, inspirară, cum am spus, din vre-o icoană rusească de aceiași factură. Tn această si- tuație nu putem tace altceva decât să ne mulțămim cu inșirarea diverselor scene. în primul registru, un călător, ducând de frâu calul său alb, este intâmpinat de diavol; alături, doi tineri poartă pe umeri un sicriu. Jn registrul de de-asupra, acestuia, un tânăr, o scară, o cetate, de-asupra porții căreia, supt un baldachin, Isus, inviat, se inalță. De-asupra tânărului, Sf. Gheorghe ucide balaurul, de cealaltă parte a în- vierii lui Isus un preot cu o lumânare zurat de un copac, un sfânt razimat in cot simbolul evanghelistului Luca, un bou, iar, de asupra, Maica Domnului cu Isus in brațe, incunjurată de cei doisprezece apostoli. în laturea din dreapta, in primul re- gistru, apar .'simbolul evanghelistului Marcu, un leu inaripat, proorocul Ilie, Nașterea Domnului. De asupra acestora, Sf. Dumitru biruind pe impăratul păgân. Isus Hristos legat de mâni, Adormirea Maicii Domnului și un arhanghel in același amestec arătat mai sus (Fig. 5). Icoana datează din 1822, după cum o arată o însemnare cu roșu de pe dosul ei. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 71 în partea dreaptă a pronaosului se află Înmormântată, la 1756, Stanca, in vremea lui Constantin Nicolae Voevod, după cum .spune inscripția *. Tâmpla este de zid și zugrăvită in par- Biserica Paharnicului Cantacuzino are un pridvor deschis, care se sprijine pe opt coloane rotunde, de cărămidă, unite intre ele prin arcuri simple. Cele din colțuri se leagă prin zidărie, iar cele din spre păreți BlfERICA Mi COM VALEA-ORIEI JUb. PRAHOVA tea superioară. Pronaosul se desparte de naos printr’un părete de scânduri (Pl. I). BISERICA DINiCHITORANI. La o mică depărtare de Ploești, in rând cu Valea Călugărească, este așezat, intre vii renumite, satul Chițorani. Din pridvo- rul primăriei sau din fața bisericii boierului Cantacuzino, privirea aleargă peste viile de pe coastă, peste câmpia verde de pe malurile Teleajenului, străjuit de fabrici ale căror coșuri spintecă văzduhul și ale căror fumuri albicioase pătează orizontul ca un roiu de fluturași albi. ¹ ibid.. sânt incastrate in ziduri. Intr’un ieșind din laturea nordică, o scară ascunsă duce la turla de de-asupra pronaosului. Un brâu rotund, care trece pe de-asupra coloanelor, incinge biserica și desparte ex- teriorul in două zone. Zona inferioară, mai lată, este împărțita in panouri drep- tunghiulare, prin niște bande lucrate din cărămidă. Zona superioară, care merge de de-asupra brâului până supt strașinâ, este marcată prin niște medalioane lucrate in adâncime. Ferestrele sânt inguste și împodobite cu chenare de piatră. Patul turlei este de formă pătrată, turla însăși prea mică pentru proporțiile bisericii (Fig. 6). http://patrimoniu.gov.ro 72 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Biserica din Chițorani-rr.ihov.i. Vedere. Vămile văzduhului. Pictură din pridvor. http://patrimoniu.gov.ro Sul. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 104, 1940. Fig. 8. — Biserica din Chițorani-Prahova. Judecata din urmă. Scena Iadului. Fig. 9. — Biserica din Chițorani-Prahova. Judecata din urmă. Isus judecător. BISERICI DIN PRAHOVA http://patrimoniu.gov.ro 74 151 LETIXUL COMIS1UXII MONUMEXTELOR ISTORICE Pridvorul presintă două calote sferice, sprijinite de patru arcuri: trei laterale, al patrulea, comun, le desparte și le susține. Bolțile. Bolta pronaosului are forma ci- lindrică și se sprijine pe patru arcuri, unde să cinstește și să prăznuește Sfânt Stiliano fsicj s’au zidit din temelie de dumnealui Păharnicul Constandin impre- ună cu soția dumnealui Smaranda pentru ertarea păcatelor și veșnica pomenire a Fig. 10 — Biserica din Chițorani-Prahova. „Cel ce vrea să vie după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea“. Crearea Lumii. Pictură din pridvor. bolta naosului, mult lărgită, este susținută de patru arcuri deschise. Aceia a altarului este de formă cilin- drică și este mai scundă decât restul bolților bisericii. Inscripțiile arată 1797 ca an al fundării. Inscripția, săpată ’n relief in piatră, a fost spoită stângaciu cu bronz. Cuprinsul este următorul: „Această sfântă și dumnezeiască biserică, dumnealor și a tot neamul dumnealor, in zilele prea-inălțatului Domn Io Ale- xandru Ipsilanti Vd. și ale prea-sfinți- tului mitropolitu (sic) Ungrovlahiei Do- sithei, la leat 1797, Iunie 20 ¹ Vezi și Dicționarul geografic II, p. 393. Aici se men- ționează că satul se numia Gălmeele. In Anuarul Casei Bisericii pe 1909 p 115, biserica Sf. Stelian din Chițorani este trecută in parohia Valea Popii din comuna Valea Călugărească. D.ita clădirii este arătată ca fiind 1793-1797. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 75 Fig. 11. — Biserica din Chițorani-Prahova. Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Facerea primilor oameni. Pictură din pridvor. Fig 12. — Biserica din Chițorani-Prahova. Pilda secerișului. Adam și Eva in Raiu. Pictură in pridvor. http://patrimoniu.gov.ro 76 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Inscripția din pronaos este zugrăvită, și are cuprinsul următor: „Această sfântă biserică s’au zidit și s’au înfrumusețat după cum să vede de dumnealui pan Constantin Cantacuzino diția epocii, de înflorire a acestei arte, mai ales in ce privește decorația, a lui Vodă- Brâncoveanu, iar, ca o continuare a celei- lalte epoci de inflorire, a lui Matei Basarab: aureolele sfinților sânt executate in relief. Fig. 13. -- Biserica din Chițorani-Prahova. Pi'da Samariteanului milostiv. Pictură din pridvor. Vel. Pah., dinpreună cu soția dumisale [Smaran]da Cantacuzini, ca să fie pentru a dumnealor pomenire [și a părin]ților dumnealor, la anul 1798, Iulie 1“. Pictura. Pictura interioară este afumată, și pe alocuri inoitâ. Păstrează totuși tra- Ferită de fumul lumânărilor, cea mai bine păstrată este pictura pridvorului, in care găsim, pe lângă scenele tradiționale, unele elemente adăugite de meșterul zu- grav. între acestea este scara ce duce la cer, prin vămile văzduhului, și care a- http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 77 rnintește, in mic, aceiași scenă, bogat ex- pusă in pictura exterioară a bisericilor din Bucovina (Fig. 7). Pentru a ilustra ridicarea aceasta spre ceruri, oarecum simbolică, zugravul s’a folosit de arcul care susține cele două ■calote din pridvor și anume de jumătatea Fig. 14. — Biserica din Chițorani-Prahova. Icoana hramului ferecată in argint, dăruită de ctitori. din spre Vest, jumătatea de Est fiind o- cupată de chipul lui Isus. Judecata din urmă. în dreapta intrării, ca de obiceiu, este zugrăvit Iadul, după tipicul obișnuit, infățișând, in dosul cetei Iudeilor, pe impărații: Por, Dariu, August și Alexandru (Fig. 8). în stânga este Raiul, iar, de asupra ușii de intrare, un panou intreg e ocupat de a doua venire a lui Isus Hristos. Spre deosebire de alte scene de acest fel, scaunul de judecată al lui Isus este format din em- blemele celor patru evangheliști, amintind o străveche tradiție (Fig- 9). T n panourile formate de spațiul de de- asupra coloanelor și dedesuptul calotelor zugravul nostru a căutat să redea câteva pilde din Evanghelie, împlinind pandantivii dintre căpițele cu scene din viața primilor oameni și urmărind in același timp și o notă originală. în panoul de Sud este înfățișată pilda a carii inscripție glăsuiește: „Cel ce va să vie după mine să se lepede de sine“ http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 15. — Biserica din Chițorani-Prahova. Isus tronând. Icoană impârâteascâ Fis;. 16. — Biserica din Chițorani-Prahova Maica Domnului tronând. Icoană Împărătească. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 17. — Biserica din Chițorani-Prahova. Icoana Sf. Dinaitrie și Sf Nicolae. BISERICI DIN PRAHOVA Fig. 18. — Biserica din Chițorani-Prahova. Maica Domnului tronând. Icoană impărâteascâ. http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 19. — Biserica din Chițorani-Prahova. Icoană impârăteascâ. Fig. 20. — Biserica din Chlțor’ni-Prahova Maica Domnului tronând. Icoană împărătească. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 81 T n poarta u nei cetăți, u n bărbat cu o cruce pe umeri se desparte de soția care plânge și de copilul său, ca să urmeze pe Isus, alături de alții cari iși poartă crucea. De- desuptul acestei scene, in colțul de Sud-Est, Dumnezeu Tatăl, „când au despărțit lumina de intuneric“, iar, in celalt colț, cel de Sud-Vest,DumnezeuTatăl zidește pe Adam, care este zugrăvit in colțul alăturat acestuia, spre Vest. Inscripția, care trece și pe zidul de Vest, are cuprinsul : „Când au zidit Dumnezeu pe Adam“ (Fig. 10). Pe zidul de Vest sânt două pa- nouri. Cel d’intăiu înfățișează pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, pur- tând inscripția: „Sparge-voiu jitnițele mele“. Bogatul are chipul și imbrăcămin- tea unui boier român din această epocă, și sar putea ca zugravul să fi luat de model pe insuși ctitorul bi- sericii, pe Păharnicul Cantacuzino; el stă intr’un jeț, in același stil al epo- cii, și privește cum lucrătorii dărâmă jitnițile pentru ca, alături, diavolul să apară pândind ridicarea sufletului. Dedesupt, in pandantivul din dreapta, Dumnezeu face pe Eva din coasta lui Adam (Fig. 11). Cel de-al doilea panou cuprinde „Pilda secerișului", in care secerătorii inoată in lanul inalt, culegând spi- cele. In colțul din spre Sud al acestui panou, apare un cap de balaur, a cărui explicație stă in lepătură cu scena Vămilor văzduhului de pe arcul care desparte panoul acesta de cel descris mai sus. Depesupt, in raiul țarmurit de ziduri, supt pomul cunoașterii bi- nelui și răului, pe care se încolăcește șarpele, Adam și Eva gustă din fruc- Fig 21 tul oprit. Inscripția însoțitoare, scrisă de o parte și alta, sună: „Inșălarea lui AdanT, pentru ca in colțul celalt să ur- meze „Izgonirea" lor din raiu (Fig. 12). Panoul de Nord înfățișează pilda celui căzut intre tâlhari, in care levitul și preotul trec alături, Samariteanul coboară și ridică pe cel rănit, in vreme ce tâlharii se inde- părtează. In colțul de Nord Vest, Adam și Eva pleacă din Raiu, iar, in cel de Nord- Est, plâng pierderea Raiului (Fig. 13). Tâmpla este de zid și zugrăvită. Sin- gure icoanele împărătești sânt pe lemn Icoanele. Icoana hramului ferecată in ar- gint este dăruită de ctitori, după cum o arată inscripția grecească de pe rama de jos. Ea infățișeazâ pe Sfinții Stelian și loan Botezătorul, ale căror îmbrăcăminte și aureole sânt lucrate in relief. Rama care inchide icoana este împodobită cu orna- mente florale, iar colțurile cuprind cele patru simbole ale evangheliștilor. Inscripția grecească are cuprinsul acesta: — Biserica din GWțora ni-Prahova Candelă din sec. al XVIII lea IGvcazo^Go’j’ 1.7117. ăl'/ijaO/pt, Kupis, 0.7. ~oi> 271'02 -cj lazcivcov Xo'J 5oUAWV : KtDVG'WcIvb j, 7.71 TîZVIOV autor/ : 'For,700(0 XzapZato'j, Fswp'po'j, NrzoZâou; ă-.-czoEv (?), twv ‘l’iZtnzâjzoAwv, „Adecă: Constantin, Smaranda Canta- cuzino, 1797. „Adu-ți aminte Doamne, pentru sfântul Tău, de Constantin, Zoe și de copiii lor :. Grigore, Scarlat, Ecateiina, Gheorghe, Ni- colae, nepotul (?), Filipeștii, Toma“ (Fig. 14). Bal. Com. Mon. Ist. — Fasc. 11)4, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 82 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Celelalte icoane zugrăvite pe lemn sânt de facturi deosebite. Patru dintr’insele, și anume: Isus tronând, Maica Domnului, icoana Sfinților Dimitrie și Nicolae și o alta, cu Maica Domnului, sânt de factură populară și datează de la sfârșitul seco- lului al XVIlI-lea, lucrate poate de același spirală, după un cunoscut sistem al ve- chilor clădiri românești. Altarul, de formă semicirculară inlăuntru, este presintat cu laturi care dau forma unui pentagon in exterior (PI. II.). Din odoarele de odinioară, candelele de argint au fost inlocuite cu altele, de .tec r/E. Z ori@iruj)inAL a PI. II—a. Biserica din tecriE Chițorani-Prahova. meșter care a făcut și icoana hramului sau de vre unul din ucenicii lui (Fig. 15. 16, 17, 18). Alte două, înfățișând pe Isus și pe Maica metal prost și de un gust indoielnic in ce privește arta. Înfrângerea bunului gust tradițional s’a exercitat supt influența ne- fastă a orașelor apropiate, a căror popu- Pl. II-b. Planul bisericii din Chițorani-Prahova. Domnului, sânt de factură occidentală, de la inceputul secolului al XlX-lea (Fig. 19, 20). Vechile candele de argint urmează aceiași linie tradițională a epocii brâncovenesti (Fig- 21). Planul are formă de navă, infățișând pe laturea nordică, in dreptul pronaosului, o ieșitură in care se inalță scara, alcătuită din trepte de stejar, așezate in formă de lație s’a lăsat ușor sedusă de înșelătorii străini, de soiul celor cari au lucrat temeinic la pervertirea sufletelor numai in folosul lor și in dauna onestității spirituale a Ro- mânilor. O intreagă zestre națională se cere restaurată in drepturile ei, fără de care toată strădania spre mai bine este dintru inceput condamnată. http://patrimoniu.gov.ro UN BUZDUGAN VECH1U MOLDOVENESC DE PREOTUL PAUL M1HAILOVICI. ---o--- Se știe că Voevozii români întrebuințau ca arme de luptă și buzduganul, iar cro- nicarul Miron Costin arată că printre alte insignii ale boierilor era și buzduganul. Pârcălabul Sucevei, purta la tabără buz- duganul '. Hatmanul taberei trebuia să resideze totdeauna la Orheiu sau la Lă- pușna, lângă hotarul Tătarilor². în județul Orheiu, com. Carnova, la săparea unei pivniți in ograda mea, s’au iar pe de-asupra are numeroase puncte simetric așezate. Tn tine, două cuie, din care unul leagă agățătoarea de mâner, iar altul leagă ghioaga de mâner. Totul e din aramă turnată, ciselată artistic. Tn ghioagă trebuie să fie și plumb, de oare ce greu- tatea ei formează 720 grame, iar intreg buzduganul cântărește 1,130 chilograme. De ce origine este și din care vremuri ? Semnele care sânt turnate pe cele patru Fig 1 aflat mai multe fragmente, care impreunate alcătuiesc un buzdugan. Bucata principală o formează ghioaga, in patru fețe și două- sprezece colțuri, cu nouăsprezece cm. su- prafață. La mijloc, ghioaga e străpunsă de un ghivent. Apoi un mâner in lungime de treizeci și unul cm, care se termină cu o agățătoare largă de patru cm., in forma unei scări ele șea. Mânerul inferior e gol, ¹ Miron Costin, Opere complecte, ed. V. . Urechiâ, tom. II, București 18S8, p. 131. ’ Ibid., p. 135. fețe m-ar indica-o intru câtva. Fața intăia și a patra o formează zgripțori cu două ca- pete, bizantini. Fața a doua e formată din- tr’un zgripțor cu un cap și fața a treia dintr’un animal ce pare a fi cal³. Toate semnele sânt incadrate la margeni cu un brâu. Se știe câ zgripțor cu un cap întâlnim la bisericile din epoca lui Ștefan-cel-Mare și nu mai târziu de Domnia lui Aron-Vodă. ³ Părere susținută de d. llie Minea, care l-a văzut http://patrimoniu.gov.ro 84 BULETINUL C0MIS1UN1I MONUMENTELOR ISTORICE Se știe de asen.enea că semnul pârcâlăbiei Orheiului era calul, astfel că putem pre- supune că acest buzdugan este din veacu- Din informațiile primite aflu că Museul Militar din București n’are exemplare de acest fel și nici nu e cunoscut un astfel Fig 2. rile al XV-XVI-lea, poate chiar din timpul Domniei lui Ștefan-cel-Mare și aparținea pârcălabului de Orheiu. de buzdugan : cu atât deci e mai însem- nat acesta pentru arta veche militară la români ¹ In Cornova, s'au mai aflat pe vremuri : Cartea românească a Mitropolitului Varlaam din 1642; Viețile Sfinților ale Mitropolitului Dosoftei, cruci din veacul al XVII-lea, ma- nuscripte și zapise. http://patrimoniu.gov.ro „PREA PUTERNICUL SAMSON* DE MARIA GOLESCU Un pârâiaș numit Geamăna arată drumul spre comuna Dozești din județul Vâlcea, unde, în locul «is „la Mănăstire", după poarta cu turnul-clopot- niță, se zărește bisericuța care a folosit drept model urmașilor Popii Vasile zugravul și ai diaco- nului Anghel Dozăscul, zugrav și dânsul, cari au știut continua meșteșugul părinților și moșilor lor în satele învecinate. Pe această biserică se cetesc mai multe leaturi, cel mai vechiu aflându-se la hramul care repre- sintă pe Sfântul Nicolae între Sfinții Gheorghe și Dimitrie : este anul 1828. La fresca interioară, care înfățișează pe arhanghelul Gavril, se cetește: 1842. Peste „Duciupalul" zugrăvit în afară, pe tindă, de spre Miazăzi, s’a scris cu văpsea roșie și cu cifre grosolane: 1842 ; pe icoanele mai vechi: 1848- 1868; pe o icoană mai nouă: „Preotu duhov. Vasilie zugravu, 1868“; pe iconostas: „Barbu, Pătru, Sandu, Alicsandru" și „Când s’au acoperit biserica, 7301 (1793)“. Ce deducem din această suprapunere fără rost de date și de nume? Că neamul de țărani chiaburi al Dozeștilor a dat preoți și meșteri cari neîncetat și-au reparat și zugrăvit biserica. Ultima restaurare se datorește strănepoților și datează din 1954 ; această repa- rație a șters unele din represintările exterioare și a întărit pe altele, revenind cu văpsea asupra lor. Părintele Vasile, să-i spunem și lui: Dozescu, zugravul, care a împodobit lăcașul de la început, în anul 1828, și care a înviorat cu coloare unele din scene la o dată mai târzie, a ilustrat, pe zidurile din afară, următoarele teme: fabula lui Esop, cu bătrânul care chiamă moartea, cerându-i apoi, după ce s’a răsgândit, să-i ajute la ridicarea sarcinii de lemne ; calul lui Alexandru Machedon, „Diciupalul" cu corn în frunte ; o pasăre luată din „Fisiolog"; Roata lumii cea nestatornică; o horă cu lăutarii, pândită de un balaur închipuind Iadul, luată poate din „Certările bisericii pentru lăutari"; „moartea făcătorilor de rele“, cu coasa în mână, ieșind din gura altui balaur, călare pe un cal roșu, apoi, în cele din urmă, „prea-puternicul Samson“, luptând cu leul căruia îi deschide fălcile. Am întrebat pe urmașii preotului zugrav de nu știu nimic despre o carte cu modele de pictură care ar fi rămas de la dânsul, și au răspuns că-și amintesc de un „izvod“ cu zugrăveli, luat de un unchiu de-al lor, care moștenise meșteșugul bătrâ- nilor, dar a cărui urmă s’a pierdut în pribegia războiului din 1916. Avem astfel siguranța că „Erminia zugravilor" stă la basa inspirației popii Vasile, determinând alegerea subiectelor și com- posiția lor. Din acestea din urmă, am mai reținut un detaliu pitoresc : pe Iuda îl vedem într’una din scenele Patimilor lui Isus, întinzând capu ’n timp ce un diavol negru, întraripat, îl ispitește. „Prea puternicul Samson”. Cadru de piatră de la biserica Stavropoleos din Bucureșii. șoptindu-i la ureche. Să fie și el luat din izvodul pomenit, sau, mai degrabă, să recunoaștem aici o inovație populară a părintelui Vasile ? Dozeștii d’intăiu erau trei frați, toți zugravi; de la dânșii își trage mahalaua cătunului unde-și aveau locuința, numele de Jugravi, pe care-1 pcailăși azi. Avem intenția să ne oprim numai la motivul, mai rar întâlnit, al lui Samson; constatăm însă că s’a impus, ca de la sine, această situare a lui în cadrul în care l-am descoperit, așa că ni va fi iertat dacă am repetat unele amănunte pomenite și în altă parte. „Prea-puternicul Samson", cum îl numește inscrip- http://patrimoniu.gov.ro 86 BULETINUL COMISIUNII MONUUZNTZLOR ISTORICE ția, este represintat călare pe leul căruia îi deschide cu sila fălcile. Eroul-profet e fără barbă, poartă pletele pe umeri și este îmbrăcat cu o tunică ale cării mâneci largi îi vin la jumătatea antebrațului și care coboară pănă la genunchi. Scena de care vcrbim se află zugrăvită pe pridvor, de spre Miază- noapte, între streașină și brâul care înconjoară biserica. De o parte a ei vedem fabula lui Esop> de cealaltă, o barză pe cuib. Represintarea lui Samson corespunde învățăturii din „Izvodul lui Macarie după ellinogrecie", adecă traducerea după redacția lui Dionisie din Furna de către Macarie Arhimandritul din anul 1805, publicată de profe- sorul Vasile Orecu, învățătură aflată și în alte erminii. Iată textul: „Sampson îl omoară pre leul Stând Sampson: cu un picior pre leu călcându-1 și cu mânile sale capul întorcându-i și zdrobindu-I pre dânsul"¹. Tot cam așa in manuscriptul lui Ghe- rontie, descris și adnotat de Ghenadie al Râmni- cului ². Motivul ca atare, eroul învingând fiare sălba- tece în luptă, ni vine de la străvechea închipuire răspândită în Asia, în Egipt și în toată Medite- rana. 11 găsim întocmai și în tradiția clasică a mitului eraclean ’. Legenda lui Herakles se con- topește la un moment dat cu legenda biblică a tui Samson, această sincretisare făcându-se probabil în Alexandria elenistică, pentru ca să ajungă, în cele din urmă, să îmbogățească repertoriul de teme artistice folosite în primele veacuri ale creș- tinătății ⁴. Pe țesăturile copte, atât de minunat colorate, și pe mătăsurile bizantine din veacurile VI-VI1I, ce ni s’au păstrat, motivul luptătorului care deschide fălcile leului se întâlnește adesea⁶. Po- vestea lui Samson, alături de puține alte istorii de caracter anecdotic luate din Vechiul Testament, ilustrează bucăți alese din Patrologie sau Psaltiri imperiale în manuscripte împodobite cu miniaturi⁶. De ce s’a bucurat această temă de atâta căutare, menținându-se vreme îndelungată, atunci când scenele luate din Vechiul Testament se răresc? încă de mult, teologii căutaseră să cumpănească ¹ Vasile Grecu, Cărți de pictură bisericească bizantină, Cernăuți 1936, p. 128. ’ Iconografia, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1891. • Ch. Picard, Bibliographi», în Revue Archeologique, 6 e Se ie. t. XII, Oct.-Dec. 1938, p. 304. ‘ O. Wulff, Altchristlche und byzantinische Kunst, Berlin, 1924, p. 316. • Ch. Diehi;⁻ Manuel d'art byzantin, Paris 1925, I, p. 268, și Kunst der Spătantike im Mittelmeerraum, catalog întocmit de dr. Helrnut Schlung, Berlin, August 1939, p 75, fig. 79. “ O. Wulff, o. c., p. 523, și Ch. Dlehl, Mantiei, p. 378. unele scene din Testamentul Nou prin scene din Testamentul Vechiu, văzând în acesta din urmă o prevestire a celui d’intăiu. Numeroase scene din Vechiul Testament erau interpretate de către dânșii drept închipuiri profetice ale celui Nou; ele erau numite țipi, și corespundeau antitipilor, cari represintau îndeplinirea acestor mai d’inainte vestite închipuiri. Paralelismul celor două Legi s’a numit simbolism tipologic, și el este adesea singurul mijloc de interpretare al multor represin- tări ce țin de arta religioasă a evului mediu L Acest sistem s’a răspândit pretutindeni în lumea creștină de-a lungul veacului al V-lea, stator- nicindu-se mai ales în Apus, unde a dăinuit până și în arta carolingiană. Că el a fost cunoscut de asemeni și în Răsărit, se poate găsi mărturie la Epifan, în Nilus Sinaiticus și la Cicil din Alexan- dria ⁸. Conform acestui simbolism tipologic, Samson care omoară leul este prevestirea lui Isus care învinge pe diavol, — ni se lămurește aceasta de către Walafrid Strabo, în a sa Glossa ordinaria, de unde și-au tras artiștii evului mediu de atâtea ori inspirația s. întocmai precum Samson a smuls falca leului, așa a sfărâmat Isus încuietorile Ia- dului ; întocmai precum a desgrădinat Samson porțile Gâzei, tot așa a înviat Isus, călcând pe porțile Tartarului. Sfântul Augustin a găsit în a sa Civitas Dei următoarea formulă: In veteri Tes- tamento novum latet, in novo vetus paiet ¹⁰. Din pricina acestei interpretări, scenele paralele se alăturau sau se opuneau una alteia în decorația bisericească u. Nu mergem până într’acolo să spunem că zu- gravul de la Valea Mântuirii din Dozești era conștient de acest simbolism formal, el lămurește însă în de ajuns introducerea acestui motiv în pro- totipul „Erminiei zugravilor", care păstrează cele mai învechite tradiții, transmițându-ni-l și nouă. De altfel, și Atosul înfățișează pe Samson în luptă cu leul în nartexul paraclisului de la mănăstirea Sfân- tului Pavel, din 1555 ,s. Credem că numai această alegorie tipologică explică zugrăvirea lui Samson pe ușa dintre naos și pronaos de la biserica din Cuhea, răspunzând la întrebarea d-lui Atanasie ⁷ L. R6au et G. Cohen, L’art du moyen-âge et la civili- sation franfaise, Paris 1935, p. 25. ’ O. Wulff, o. c., pp 3j8 339. ⁸ L. Br^hier, L’art chretien, son iconographie, Paris 1928, pp. 231-232. ¹⁸ Cf. L Reau, o. c.. p. 27. ¹¹ L. Brehier, o. c., p. 30i, și M Didron, Manuel efi- conogr. chret., Paris 1845, pp. 103-4. ¹⁸ G. Millet, Les Monuments de l’Athos, Paris, Leroux, 1927, p. 192, 2. http://patrimoniu.gov.ro „PEA PUTERNICUL SAMSON" 87 Popa: „De ce va fi Samson aici, nu știu" '. Pe ușile din biserici se represintă de obiceiu Buna- vestire, cu personagiile secundare, David și So- lonion, cari au prevestit nașterea lui Isus. Dar atât regele David, cât și regele Solotnon, au fost asă- muiți cu Hristos. Dup' simbolismul tipologic, David, care învinge pe Goliat, prevestește izbânda lui Isus asupra Diavolului, iar Solotnon, care pri- mește daruri de la regina din Saba, prevestește închinarea crailor de la Răsărit *. N’au folosit numai zugravii de la noi din țară tupta lui Samson cu leul: tema aceasta a fost să- pată și de pietrari, cum ni-o dovedește parapetul ajurat al pridvorului de la biserica Stavropoleos di.; București. Panourile care leagă între ele pie- destalele coloanelor represintă, cel din mijloc, lupta lui Samson, iar cele două din părți câte un leu, care și el este o figură a lui Isus. Să nu se vadă aici o contradicție absurdă în interpretarea noastră: ea există în tot simbolismul evului mediu, fiind adesea o caracteristică a iconografiei ale- gorice din acea vreme. D. L. Reau ni atrage atenția că „același animal poate fi, după împrejurări, ierogliful unor idei diferite și chiar opuse", dând drept pildă „șarpele luat drept Hristos îₙ in quan- tumprudens est, și drept diavolul în in quantum ve- nenosus est“ și „leul simbol al lui Isus devenind une ori simbolul diavolului, de pildă când este învins de Samson" ’. Pietrarul anonim de la Stavropoleos, care, după cum spune d. Ghika-Budești \ pare să fie unul din meșterii cari au lucrat la mănăstirea Văcărești, ni înfățișează pe Samson cu barbă și cu plete, călare pe leul căruia îi deschide fălcile ; el este îmbrăcat într’o tunică scurtă strânsă într’un brâu răsucit. Tulpini vegetale cresc și se încolăcesc înflorind prin colțuri, de o parte și de alta a lup- tătorului, umplând astfel cadrul de piatră. Stilistic, atunci când comparăm represintarea de la Dozești cu cea din București, avem a face cu două tradiții: prima este vădit orientală sau bi- zantină, urmând cu stângăcie un model asămănător cu fresca atonită; cea de-a doua este occidentală și amintește composițiile de acest fel de pe ca- tedralele romanice. Desprindem deci cu acest prilej încă odată conclusia, asupra căreia s'a stăruit de nenumărate ori, că arta religioasă s’a ramificat, pornind însă de la același trunchiu. Noi am putut întâlni în țara noastră ultima vegetație a amânduror vlăstarelor. ¹ Biserici vechi de lemn românești 'din Ardeal, în ¹ O. c., p. 38. An. Corn. Monumentelor Istorice, Secția pentru Transil- ⁴ Evoluția arhitecturii in Muntenia și Oltenia, IV, p. vania, 1930-1931, p. 223. 74, fig. 442. ’ 1. Reau, o, c., p. 25. http://patrimoniu.gov.ro CÂTEVA ICOANE CU MUCENICI Șl ARHANGHELI OSTASI CĂLĂREȚI DE Al. BĂRCACILĂ Una din cele mai vechi represintări la noi a unei părechi de mucenici, ca ostași călăreți afron- tați, o avem în minunata operă de artă sculp- ta stânga sf. mucenic Ghecrghe ucigând balau- rul, la dreapta sf. mucenic Mercurie ținând stea- gul și pășind călare ptste câmpul înflorit l. Fig i turelă în lemn a ușilor împărătești de la Mănăs- tirea Snagov, aflate la Muzeul de’Artă Religioasă din București. In partea superioară a acestor usi se înfățișează scena Bunei Vestiri, încadrată de regii David și Solomon ; in partea lor inferioară, ' L. Brăhier, L’Art Chretien, Paris 1928, fig- 93, vede- în ostașul din dreapta pe Sf. Dimitrie ; Al. Odobescu, Câteva ore la Snagov“, pe Sf. Mercurie. Aceste uși au fost re- produse și de noi ia .Buletinul Uniunii Ofițerilor de Re- servă", n-rele 7, 8/1939, alături de art. „Mănăstirea Snagov“ http://patrimoniu.gov.ro CÂTEVA ICOANE MUCENICI Șl ARHANGHELI OSTAȘI CĂLĂREȚI 89 Pentru interesul iconografic ce presintă dăm aici trei icoane (fig. 4-6) din colecția Museului Regiunii Porților de Fier din Turnu-Severin, pro- venite din județul Mehedinți și care în partea lor inferioară, înfățișează, călări și afrontați, fie pe Sfinții mucenici Gheorghe și Dimitrie, fie pe arhanghelul Mihail cu Sf. Gheorghe. Pentru com- plectarea elementelo iconografice adăugăm încă (fig. 1-3), detând din pragul veacului al XlX-lea, la care pictura pe lemn, lucrată și ea cu toate detaliile composiției, este acoperită, cu excepția capetelor personagiilor, de aceiași icoană cu ace- leași elemente, bătută în argint. Icoana de lemn (fig. 1) a suferit mai mult la poale șl pe laturi, dir causa unui incendiu. Tebloul central înfățișează pe Fecioara cu prun- Fig 2. două icoane, una înfățișând, tot în partea ei in- ferioară pe cei doi mucenici (fig. 1-3), alta numai a arhanghelului Mihail ca ostaș vestitor, luptător și orânduitor la a doua venire a Domnului Hris- tos¹ (fig. 7). începem cu frumoasa icoană a Fecioarei Maria ¹ Prima din aceste două icoane (fig- 1-3) aparține d-nei Maria ing. C. Dumitrescu din București, cea de a doua (fig. 7) d-nei Emilia de Rey din București. cui în brațe, împărătește împodobită, cu coroana susținută de doi arhangheli așezați pe nouri M fiecare purtând câte o ramură cu trei flori. Deo- parte și de alta sânt două sfeșnice cu luminile aprinse ; de de-asupra binecuvintează Dumnezeu Tatăl, ieșind dintr’un arc de nouri. Pe laturi sânt încadrați, fiecare osebit, cei doisprezece apostoli; supt grupul Fecioarei se înfățișează, afrontați și călări, cei doi mari martiri din epoca lui Dio- cletian, Sfinții Gheorghe și Dimitrie, în fapte de Sul. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 104, 1940. http://patrimoniu.gov.ro 90 BULETINUL COMISIUNII biruitori asupra duhului celui râu (fig. 3). Sfântul Gheorghe calcă cu calul și înfige lancea in gura balaurului de lângă cetatea Virutului ¹ în fața fiicei Impăratuiui, Alexandra, care in ziua aceia fusese trimisă de părinții ei ca jertfă fiarei necruțătoare Alături, despărtțit printr’un stâlp cu capitel cu duble volute, ni se înfățișează Sf. Dimitrie din Tessalonic, in gestul de biruitor asupra Împăra- tului Maximien, doborit supt copitele calului. Se înțelege că avem aici numai înfățișarea simbo- lică a biruinții credinți! creștine asupra incume- MONUMENTELOR ISTORICE creștinul Nestor cu îndemnul și binecuvântarea Sfântului Dumitru, aflat atunci în închisoare \ Această grupare de câte doi călăreți afron- tați, ostasi ai credinței, este una din realisările artistice remarcabile ale artei creștine, cu vădite transmiteri și împrumuturi de la arta păgână, asupra cărora nu insistăm ². Ea revine foarte des ca element de întregire la diferite icoane, în partea lor inferioară, vădind puterile biruitoare ale credinței, — la care fapt se mai adaugă și satisfacerea dorinței celui ce pune să i se facă Fig 3 tării puterii păgâne, biruință vădită prin uciderea uriașului ostaș al lui Maximian, Lie, de către ¹ Viețile Sfinților, luna April, București 1905. Mirat este forma românească a vechiului oraș fenician Berit azi Beirut, in Siria. ² Pentru aceiași scenă, cu elemente mai complexe, v. două icoane din Museul Simu reproduse de d. Victor Bră- tulescu in ,Elemente profane în pictura religioasă, „Bul Com. Mon. Ist., fasc. 80/1934, fig. 4, 16; ibid., alte picturi cu aceiași scenă, fig. 10, 13-15-, iar pentru fasa următoare, a uciderii balaurului târit in cetate de Fecioară, fig. 12. Această Alexandra este, după tradiție, fiica împăratului Libiei. O altă Alexandra, martira din epoca lui Dioclețian, care s’a creștinat la vederea minunilor Sfântului Gheorghe, este dată fie ca soție a regelui „Dacian” al Persiei (Ermi- nia lui Didron la V. Brătulescu, 1. c., p. 50), fie ca soție a lui Dioclețian, după Synaxare. (Baudrillard, Dict.d’His- toire et de geographie ecclesiastique, t. II, Paris 1914; Smedt, Backer, etc., Propylaeum ad acta Sanctorum, Bruxelles). icoana, de a se figura acești sfinți ca patroni ai anumitor membri ai familiei. Mai sumar se înfățișează cei doi mucenici in jumătatea inferioară a icoanei din fig. 4, In partea superioară a căreia avem pe Domnul Isus Hris- tos si pe Sf. Nicolae. Sf. Gheorghe, pe cal alb ca și în celelalte icoane, înfrânge cu lancea pu- terea balaurului; la Sf. Dimitrie se indică numai gestul, nu și obiectul biruinței. ¹ Gherasira Timuș, Dicționar Aghiografic, 189S. ’ Sânt date in parte de d. Victor Brătulescu, in lucrarea citată, unde urmărește și filiația antologică din antichitate pănă la miturile și basmele românești Ca asămănare de grupare, de și nu cu aceiași unitate a elementelor com- ponente în represintările creștine, se pot cita și relicvele votive pentru zeii gemeni din Samotracia, Cabirii (v. la V. Pârvan, începuturile vieții romane la gurile Dunării, fig. 70, 71). http://patrimoniu.gov.ro CÂTEVA ICOANE CU MUCENICI ȘI ARHANGHELI OSTAȘI CĂLĂREȚI 91 http://patrimoniu.gov.ro 92 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE http://patrimoniu.gov.ro CÂTEVA ICOANE CU MUCENICI ȘI Mai deosebită este îmbinarea în grupe similare a arhanghelului Mihail din scena apocaliptică a celei de a doua veniri, cu Sf. mucenic Gheorghe. acesta în scena uciderii balaurului; primul ocupă locul de precădere din stânga privitorului. Am- bele icoane ce reproducem (fig. 5, 6) au, in par- tea superioară, la stânga pe Fecioara cu Pruncul, la dreapta pe Sf. Nicolae; una din ele (fig. 6) presintă în plus, in spațiul cruciform amenajat in mijlocul ei, pe Hristos răstignit, iar deoparte și dealta busturile Fecioarei și Sf. loan; de-asupra, in același spațiu, Dumnezeu Tatăl binecuvântând. Sf. Gheorghe este înfățișat in gestul cunoscut al uciderii balaurului; la arhanghelul Mihail insă avem concentrate acțiuni atribuite in apocalipsul Sf. loan Teologul mai multor îngeri puternici anonimi, de unde îngrămădirea de atribute. Cele mai multe din aceste atribute apocaliptice le avem in cealaltă icoană ce reproducem (fig. 7) și care înfățișează pe arhanghelul Mihail singur, străbătând văzduhul pe calul de foc înaripat. Aceste atribute corespund următoarelor texte biblice: Apostolul Pavel, vestind a doua venirea Dom- nului Hristos, spune : „...însuși Domnul va cobori din cer cu strigăt de îndemn, cu glas de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu..." (I, Tessaloniceni, cap. 4, V, 16, 17); iar în Apocalipsul Sf. loan găsim : „...și ieși un alt cal, roșu, și cel care-1 călăria primi puterea să alunge pacea de pe pământ... și o sabie mare" (cap. 6, V. 4); „...Veni un alt înger și se opri înaintea altarului cu o cădelniță de aur..." (cap. 8, V, 3); „...Văzuiu un alt înger puternic..., învăluit de nour; de-asupra capului lui era un curcubeu și chipul lui era ca soarele... ținea în mână o carte mică deschisă și piciorul drept l-a pus pe mare, cel stâng pe pământ... și mi s’a dat o trestie ca o prăjină de măsurat și mi s’a arătat inaerul zicându-mi: scoală-te și măsoară templul Domnului si altarul și pe cei ce se în- chină în el'..." (cap. 10, V, 1-2; cap. 11, V, 1); „Văzuiu un alt înger în zbor... ținând Evanghelia cea de veci spre a o vesti celor de pe pământ" (cap. 14, V, 6); „...Văzuiu apoi un cer nou și ARHANGHELI OSTAȘI CĂLĂREȚI 93 un pământ nou... și cetatea sfântă, noul Ierusalim, împodobită ca o mireasă...; și unul din cei șapte îngeri... avea o trestie de aur să măsoare cetatea și porțile și zidurile ei" (cap. 21, V, I, 2, 9, 15). Această concentrare aproape a tuturor elemen- telor apocaliptice la un singur arhanghel este cerută de nevoia de a presintă drept-credincio- șilor icoana sumară a celei de a doua veniri, de la momentul de groază al pitirii lumii de azi pănă la așezarea unei noi orânduîeli a păcii și fericirii veșnice.• Pe calui înaripat, roșu ca para focului, străbate văzduhul peste nouri, având supt el marea și pământul, de-asupra capului curcubeul buciumând din trâmbița lui Dumnezeu și pur- tând cădelnița și evanghelia cea de veci; sabia este înlocuită, in icoanele ce reproducem, cu o lance lungă cu capătul prăjinei in cruce, cu vâr- ful în furcă cu trei dinți (fig. 7). Cădelnița este ținută în aceiași mână, fie cu cartea ca in fig. 7, fie cu lancea ca in fig. 6; curcubeul este înfă- țișat prin două arce liniare concentrice (fig. 7), sau redus la un singur arc punctat (fig. 5). Am mai căuta, dar nu se înfățișează prăjina de aur cu care „să măsoare cetatea și porțile și zidurile ei", una din uneltele de samă a noii orânduiri, in care îngerul îndeplinește întocmai funcția agrimen- sorulul roman la determinarea pe teren a unui nou oraș pentru coloni, cu zidurile și cu porțile lui... Avem in această serie de icoane, anume in partea asupra căreia am stăruit in deosebi, o concepție de viață cu noi năzuinți și cu forme de represintare așa cum ne sânt cunoscute din manifestările de viață și din monumentele de artă ale primelor veacuri ale Imperiului roman, când s’a născut si a triumfat creștinismul. Asa avem motivul vechiu clasic al ostașului călăreț biruitor, intre nenumărate exemple, pe cutare monadă a crasului Tarent din epoca ocupațki lui Anibal, revenind așa de des pe monedele imperiale romane, in scene de luptă de pe columna lui Traian și de pe arcul de triumf al lui Constantin-cel-Mare, pe monumente funerare '. Ele vor fi primite in arta bizantină, care le va fixa și transmite de-a lungul veacurilor, introdu- când elementele proprii ale creștinismului și ale acestei arte. Se înțelege spațiul rânduit pentru aceștia. ¹ Așa fig. 1-4 din Arte Romana stil Reno, fig. 500 din Arte Romana sul Danubio, ambele de Silvio Ferri, Mi- lano 1931 și 1933. http: //patrimoniu.gov.ro CRONICĂ Preotul Ion Sachelarescu, Din istoria Bucureș- tilor, Plumbuita, București 1940. Parohul bisericii Plumbuita a cercetat bogatul material din Archivele Statului pentru a lumina trecutul acestei vechi mănăstiri odinioară in mar- genea Bucureștilor. Prin acest inedit se vede (p. 37 și urm.) că adevăratul ctitor, Petru-Vodă, nu e Radu Paisie, ci Petru al Chiajnei; unele ele- mente de sculptură la jețul domnesc, evident arhaice, au făcut să se propună cealaltă ipotesă. Asupra unor etimologii naive, ca a Coientinei (pp. 22-4), nu e locul să ne oprim. Fresca, azi de sigur ca basă, din secolul al XVII-lea poate fi suprapusă celei din secolul precedent: cerce- tări nu s’au făcut incă; nimburile în relief arată epoca lui Matei-Vodă. Interesantă a doua pă- reche de ctitori: Alexandru-Vodă si Ecaterina (p. 50). Forma primă e destul de visibilă și la chipurile lui Matei Basarab și a Doamnei Elina (p. 63). în jurul mănăstirii la 1645 erau „coli- bași“ (p 69). De observat și „dealul Moldove- nilor", lângă București, in legătură cu luptele dintre Matei și Vasile Lupu (p. 70). Icoana de la pagina 138, cu ctitorii: Alexandru, Ecaterina și fiul lor Mihnea, e din 1817 numai ca lustruire ; stilul e veneto-cretan de pe la 1570. * * * I. Minea, N. Grigoraș și ing. Gh. Cojoc, Din trecutul Cetății Neamțului, — în legătură cu cam- pania noastră de săpături din vara anului 1939, Iași 1940. începând cu considerații generale asupra ve- chilor cetăți moldovenești și cu menționarea lor in izvoare, mai ales in Miron Costin, se trece la Cetatea Neamțului însăși, a cării fundație de Cavalerii Teutoni („crijaci" pentru Moldoveni și și nu „Nemți"), admisă de Hasdeu și de D. On- ciul, e cu dreptate răspinsă (numele vine de la râul vecin); regiunea nici nu intră în raza de expansiune a Cavalerilor, cari nu veniau decât chemați, și regele Ungariei n’avea nîciun drept aici pănă la trimeterea lui Dragoș și a lui Bog- dan. Se încearcă o etimologie : „Neamț" = „tăcut", sau mai bine „mut“, deci ar fi: „fără zgomot“ (râul dar); p. 7. Nu merita relevată mai puțina „probabilitate" teutonică dintr’o prelucrare isto- rică recentă, al cării autor admite si o cetate săsească. Dar se relevă nume vecine în legătură cu Sașii. Pentru presupusa listă de orașe și ce- tăți moldovenești din „secolul al XIV4ea“, adusă înainte și de Xenopol, v. p. 8 și nota 4. ♦ * * Preotul dr. Erast Costea (Horliuc) Mănăstirea Sânt Ilie, ctitoria Voevod ului Ștefan-cel-Mare (1488-1783-1938), Cernăuți 1940. Părintele Erast Costea, care a scris despre Pă- trăuți, dă o expunere sprijinită pe toate izvoarele de informație și o bogată colecție de documente, privitoare la mănăstirea închinată lângă Suceava, de Ștefan-cel-Mare, sfântului trăsnetelor, Sfântul Ilie, — se arată pe larg încercările prin care ea a trecut. Am scos la lumină, mai de mult, pro- cesele pe care au avut să le îndure călugării. Se adaugă și știri nouă, ca aceia, de la pagina 43, despre familia Nacu. Se semnalează o ru- găciune din „1762“ pentru Ecaterina a II—a, fiul ei și Mitropolitul Gavriil (Bănulescu, nu Călii— machi), care n’ar putea să fie decât de o dată mai târzie. Pe egumenul de Sântilie, Macarie, îl gă- sim, in adevăr, la 1778 (p. 46). Un capitol întreg arată situația mănăstirii in Bucovina austriacă, mai mult după Zieglauer și d. R. Gassautr : Macarie trece prin grele prigoniri, și din causa Arme- nilor suceveni cari contestau dreptul mănăstirii asupra unui pământ: e închis și la Liov și ju- decat. Era învinuit de oposiție față de noul regim și de dinastie. E un capitol interesant din viața românească acolo. Se va face apoi o cercetare a gestiunii lui Ma- carîe, însărcinându-se cu aceasta dușmanul lui personal, Meletie (p. 66 și urm.). Constatările fură cu totul defavorabile. Episcopul bucovinean Dosoftei declară că egumenul nu avea cunoștință de carte, ceia ce e absurd, Macarie Foaga fiind și dichiu al Mitropoliei (p. 71). Urmează știri despre delimitarea moșiilor mănăstirești (t timologia populară de atunci: Areni = oameni de la arie e de sigur bună, (o. 70). Viața monahală se urmă http://patrimoniu.gov.ro CRONICA 95 la Sântilie in 1783. O „direfie", cu un „derector", iea locul egumenului! Se dau și pagini asupra culturii la mănăstire (p. 79 și urm.), unde guvernul austriac a învoit o trecătoare școală. Viitorul episcop, Daniil Vra- hovici a fost acolo dascăl, apoi și Ardeleanul Melchisedec Lemeny, Se pomenesc și manus- cripte slavone, două studiate de d. Vlad Bănățeanu de acolo (sec. al XVI-lea și al XVll-lea ; biserica „pre poartă,, e aceia de de-asupra porții la Curtea din Iași, p. 82). Ultimul capitol descrie frumoasa bisericuță (G. Balș semnala portretul vestitului Mitropolit Varlaam, în pronaos). O icoană din Moscova, de la 1708, e de adaus la influențele rusești presintate, acum în urmă, de d. Grabar, in Archivium Kondakovianum. „Aierul foarte ve- chiu dăruit de Voevodul Petru Rareș,,, semnalat de parohul de la Sântilie, Vasile Suciu, (p. 31 și nota 2), va trebui fotografiat și reprodus aici. Cele mai multe documente sânt reproduse din colecții anterioare. Cel din 28 Octombre 1680 (no. XXXIX, pp. 148-9) dă pe dregători de la Cotnari. Pavel Ciocârlan, pârcălabul, Sasul Hanas (Hanăș, Han), pivnicer, Ungurul Mătiaș Bărcogi (Bar- koczy), șoltuzul Gașpar, tot străin, cu pârgarii lor, preotul Vasile „Strugi" și diaconul pro- topopul[ui]“ Nacu. La ascultarea egumenului Macarie sânt răs- punsuri care dau despre dânsul altă ideie decât aceia pe care o primește și autorul. Astfel in ce privește pe ctitor: „Ștefan cel Bătrân, care a păzit și apărat țara cu sabia timp de patruzeci și patru de ani“ (e interesant că, privitor la cel mai vechiu act slavon, comisiunea, în care Român e numai tălmaciu, a cetit în cronică despre Moldova, consiliul din Florența și introducerea literelor chirilice; p. 155). Câteva ilustrații. * * * Stampe privitoare la vechea Moldovă (mai ales cetăți basarabene), în Vatra de la Craiova, VI, 13. * • Despre Schitul Maicilor din București, clădit de monahia Tatiana (de ce „nobila Rusoaică"?) și o jupăneasă Smaranda, supt îngrijirea lui Pas- hali Vel căpitan de Seimeni, supt Nicolae Ma- vrocordat la 1725-6, d. Stoica Nicolaescu in Ga- zeta Municipală, IX, 433 (inscripții, documente). Tot acolo o stampă, înfățișând pe Cuza-Vodă străbătând, la 1864, cartierele inundate ale Bu- cureștilor (vederea siluetei unei biserici cu unul din frumoasele turnuri pe care le-a prăbușit cu- tremurul). * * • 0 lungă listă de înfăptuiri mărunte, acum pier- dute pe pământul ardelean de curând răpit nouă, în frumoasa carte a d-rului Eugen Nicoară, ră- mas el însuși prins la Reghin, Vrednicii mureșene, realisări românești în judelui Mureș, 1920-1940, o sută de imagini, Reghin [1940|, Sânt și multe biserici in adevăr frumoase. * * ♦ In Fornvănnen din Stockholm, 1940, 4, se re- produce frumoasele picturi din biserica de la Ysane, datorite, la 1409, pictorului Nils Hăkans- son. Ele sânt foarte interesante și prin inovațiile iconografice. Tot așa cele din aceiași epocă la sfârșitul fasciculului. • * A apărut Dansmarks kirker udgivet an Na- tionalmuseet. Se descriu, cu ilustrații, 170 de mo- numente. Lucrarea e arătată ca trebuind a fi mai bogată decât cea, analogă, din Suedia. Deocam- dată se dau numai cele din două provincii. • » A se compara sicriul Sf. loan de la Suceava, de curând reprodus in revista Imprimeriilor Sta- tului cu un cassone italian din secolul al XV-lea, conservator la South Kensington Museum din Londra, la G. Woolliocraft Read, chats on cos- tume, Londra 1906, p. 111. * $ * In cartea d-lui Christache Georgescu, Matei Basarab, București 1936, se dau, in micile ilus- trații, biserica din Soveja (p. 26) și Sfinții îm- părați din Târgoviște (p. 55). * * ♦ Despre bisericile din Turcheș, dă, in Plaiuri săcelene, VII, 4-5 (și ilustrații). N. IORGA. V Mutare de biserică. — Biserica de lemn din comuna Zimboru, județul Cluj, a fost dăruită sa- tului Poiana din județul Brașov. V. BRĂTULESCU. http://patrimoniu.gov.ro RESUME F R A N Q A I S ---o- N. IORGA. - Pays roumains et leurs arts po- pulaires et religieuses. - II s’agit de l’art rournaine dans le pays des nobles Roumains de Transylvanie (Hațeg), Valachie et Oltenie. Victor Brâtulescu. - Egiises du district de Prahova. - Eglise en bois de Valea Oriei. Eglise de Chițorani, fondation de Constantin Cantacuzene du XVIII-e siecle. Int6ressantes pein- tures, icânes et reliure en argent d’une icone votive de 1797. PAUL MihaiLOVICI. - Un vieux sceptre mol- dave du XV-e ou XVl-e siecle. Maria Golescu. - „Le plus fort Samson“, theme iconographique dans la peinture et dans- la sculpture religieuse rournaine. Al. BâRCAcilâ. - Quelques icânes des martyrs et des archanges cavaliers. — Saint D^metre et Saint Georges dans le folklore iconographique roumain. N. IORGA. - Chronique (sur l’eglise de Plum- buita, sur Ies fouilles de Cetatea Neamț, sur le couvent de Saint Elie, fondation d’Etienne le Grand, sur divers publications etrangeres et rou- rnaines.) Victor BRĂTULESCU. - Chronique (sur l’e- glise de Zimboru, district de Cluj, transporte- â Poiana preș de Brașov.) http://patrimoniu.gov.ro Pagina Pagina fjg. 15. - Biserica din Chițorani-Prahova ... 78 pig, 16. - . . . . . . . 78 pig, 17. - . . . 79 pig. 18. .79 pig. 19. . . .... 80 pig. 20. - . . . , ... 80 pig 21 — . . .... 81 planșa ll-a Biserica din Chițorani-Prahova . . 82 planșa Il-b. Planul bisericii din Chițorani-Prahova 82 Un buzdugan vechia moldovenesc. pjg, 1 .83 pig- ²........................................... 84 „Prea puternicul Samsen“. Fig- L — ■T>rca puternicul Samson" pe biserica Valea Mănăstirii, Dozești, Vălcea ... 85 O o < 1—1 CM CM 00 O O O O Oh Câteva ‘coane cu mucenici și arhangheli ostași călăreți Fig- * ....................................88 Fig- ²- Fig- ³ Fig ⁴- Fig- 5- Fig- ⁶- Fig- ⁷- REDACȚIA: SECRETARIATUL COMISIUN1I MONUMENTELOR ISTORICII BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 28. Secretar-Direclor: VICTOR BRĂTL1LESCL1 http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL LEI 120 http://patrimoniu.gov.ro Ol ANUL XX XIII FASCICOLA 105 IULIE - SEPTEMVRIE 1940 _______ 19 4 0 MONITORUL OFICIAL ȘI IMPRIMERIILE STATULUI, IMPRIMERIA NAȚIONALĂ, BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ANUL XXXIII FASCICOLA 105 IULIE - SEPTEMVRIE 1940 1940 MONITORUL OFICIAL ȘI IMPRIMERIILE STATULUI, IMPRIMERIA NAȚIONALĂ. BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro MINISTERUL EDUCAȚIUNII NAȚIONALE, CULTELOR ȘI ARTELOR Ministru: TRAIAN BRÂILEANU COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE Președinte: N. IORGA. > Miniștri: C. C. Qiurescu, 28 Iunie—4 Iulie. Horia Sima, 4—9 Iulie. Radu Budișteanu, 9 Iulie— 18 Septemvrie. Traian Brăileanu, 18 Sept.—26 Ian. 1941. Membri: Petru Antonescu, N. Qhika'Budești, Sc. Lambrino, Alexandru Lăpedatu, Q. Oprescu, Pr. Nic. Popescu, Aurelian Sacerdoțeanu, Victor Ștefănescu, Arthur Verona. Secretar-Director: VICTOR BRĂTULESCU http://patrimoniu.gov.ro Maica Domnului. Icoană din sec. XVI-lea. Muzeul de Artă religioasă. Victor Brdu> \ La început acești Suri sagittarii «alcă- tuiau cete care se conduceau independent, mai târziu s’au organizat in numeri dintre care unul avea reședința într’o localitate din Dobrogea, pe lângă gura lalomiței, poate la Carsium. Rostul acestor numeri era să aibă în observație și apărare câmpia getică; făceau, mai bine zis, un fel de poliție. întocmai ca Maurii și Palmyrienii, ei trebue să fi fost călăreți »². Rezultă cu prisosință, din cele de mai sus, că Dunărea a fost păstrată ca linie strategică de Romani ca și de Byzantini cari au urmat învățămintele Romanilor. «Când valul năvălirii barbarilor se abate asupra Daciei romane, niciodată imperiul nu cedează linia Dunării. Acolo se dau luptele cele mari, susținute de cetățile tari ce acoperiau întreg ținutul » ³. Pentru păstrarea acestui hotar împotriva barbarilor, împărații romani din Byzanț fac toate sforțările. « Paza Dunării o făcea flota care avea și ea din loc în loc statii întărite ca niște cetăți pe malul înalt al Dunării »⁴. La adăpostul acestor măsuri, vieața ro- mană a Dobrogei înflorea în sate (viei), conduse de magistri, în ținuturi rurale (territoria), conduse de quinquennales, în slobozii (braniști), (pagi), conduse de prae- fectus pagi sau princeps loci care aduna dările către stat prin acei questores vicorum. Pentru sfaturile obștei erau acele con- silii de «oameni buni si bătrâni », decu- riones ⁵. Apărarea Dunării a fost înțeleasă și de Otomani nu numai de Bizantini și Romani, căci au întărit și au refăcut și ei cetățile de pe malul drept ⁶. Și lucrul acesta l-au ¹ Vasile Christescu, o. c., p. 200. ² Ibid., p. 200. ³ N. Bănescu, Dobrogea byzantină, Ducatul de Paristrion. Dohioged. Cincizeci de ani de vieață românească, 1928, p. 297. ¹ Ăl. Arbore, înfățișarea Dobrogei in antichitate. Dobrogea, p. 185. ⁵ Ibid. După Pârvan, începuturile vieții romane ia gurile Dunării, p. 105. ⁶ N. lorga, Les chateaux occidenteaux en Roumanie. Bu- letinul Corn. Mon. Istorice, 1929, p. 51. văzut și Domnii de mai târziu ai Țării Românești și ai Moldovei. Dar încetul pe încetul lumea se trans- formă ; sub presiunea Goților, Slavii încep a se strecura pe aici, în drumul lor spre Balcani încă de prin secolul al Il-lea pentru a continua în al JILlea și al IV-lea L Qoții. Prin secolul al IV-lea apar Hunii din fața cărora Goții sunt nevoiți să se re- tragă. In înțelegere cu Procopius, adversarul lui Valens, Goții pătrund în imperiu dar sunt bătuți de Valens și colonizați pe mar- Fig. 5. — Hârșova. Colți de stâncă și urme de ziduri în laturea de Sud- ginea Dunării care și în acest războiu este folosită de flota romană pentru susținerea atacurilor împotriva Goților, în 367 ². In anul următor, în 368, Valens este obli- gat de împrejurări să reia proiectul unei ofensive în Muntenia », iar punctul de tre- cere pe care și-l alege este locul din care poate supraveghia cu ușurință mișcările de pe celalt mal și de pe Dunăre, Carsium. «Apele mari ale Dunării, revărsate îl fac să-și piardă vara așteptând, cu armata adu- nată, în apropiere de Carsium în vicus Carporum » ³. Goții pradă Scythia Minor în 378 și parte din ei se așează aici. în epoca lui Teodosie al Il-lea (408—450) Scythia Minor (Dobrogea) cuprindea un număr de șaptesprezece garnizoane puse sub ascultarea șefului militar al Traciei, a cărui grijă deosebită era paza Dunării ⁴. ¹ AL Arbore, O încercare de reconstituire a trecutului Ro- mânilor din Dobrogea. Analele Dobrogei, an. III, no. 2. ² R. Vulpe, Histoire ancienne de la Dobroudja. La Do- broudia, p. 310. ³ R. Vulpe, o. c., p. 310. ⁴ N. Bănescu, o- c., p. 297. http://patrimoniu.gov.ro 12 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Hunii. La 449 împăratul Teodosie Il-lea este obligat să încheie pace cu Hunii lui Atila cărora trebue să le plătească tribut. Pe acea vreme și mai ales după plecarea Vizigoților (408), Dobrogea era slab apărată. Teodosie nu mai poate stabili vechea auto- ritarte romană, fiind obligat a ceda câteva capete de pod, pe malul drept și « după o informație fragmentară cetatea Carsium fu cedată Hunilor. Situată în fața vărsării lalomiței, la capătul drumului principal care străbătea stepa Bărăganului, această localitate era destinată să supravegheze un important punct de invazie » L Din acest cuib întărit Hunii puteau « ame- nința necontenit pe federații imperiului din lăuntrul Dobrogei și din cetățile pon- tice » ². Contra lor cari, pe lângă ocuparea ce- tății Carsium, mai stăpâneau și la Novio- dunum, între domnia lui Teodosie l-iu și Teodosie al Il-lea, si contra Goților se începe ridicarea valului dintre Torni și Axiopolis, lucrându-se cu grabă dela am- bele capete ³. Hunii însă nu rămân aici prea mult și după refuzul împăratului Marcian (450 — 457) de a le plăti tributul ei se îndreaptă spre Apus, răspândind groaza printre na- țiunile peste care călcau, până când, în anul 451, sunt zdrobiți în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, de generalul roman Aetius, de fel dela Durostorum. Acesta le cunoștea obiceiurile fiindcă în copilărie fu- sese ostatec la Vizigoții lui Alaric și la Huni ⁴. Cel care a reluat cu mai multă energie problema apărării Dunării, linie strategică permanentă în preocuparea împăraților ro- mani, este împăratul Justinian (527—565). Cu gândul la o nouă perioadă ofensivă, el ia măsuri de întărire a capetelor de pod « stabilind puncte de sprijin ofensive la Daphne în fața Transmariscei și poate la Bărboși în fața Dinogetiei. Capul de pod, care exista în secolul II și III la gura lalo- miței în fața Carsiumului, își va fi recăpătat valoarea » ⁵. în această vreme, comandantul oștilor ¹ R. Vulpe, o. c., p. 319. ² Ibid., p. 319. ³ Ibid. ⁴ Ibid., p. 320. ’ Ibid., p. 327. din Scythia Minor era Baduarius, iar în Moesia Inferior, Iustin L Avarii au trecut și ei prin Dobrogea după ce au părăsit drumul Naissus-Serdica (Niș-Sofia), luptând în Dobrogea cu ge- neralul Priscos al împăratului Mauriciu (582—602) A în timpul unor prădăciuni făcute de acești năvălitori prin părțile Balcanilor, la 571, un soldat din armata generalului bi- zantin Comentiolus, care lupta împotriva lor, a rostit « în graiul țării», celebrele cuvinte însemnate de cronicarul bizantin: « Torna, torna, fratre ! » ³. IV EPOCA BIZANTINĂ Bidgării sunt și ei trecători ca și ceilalți barbari năvălitori. Ei trec Dunărea din Onglos în Peninsula Balcanică sub condu- cerea lui Asparuch, la 679, în timpul în- păratului Constantin Pogonatos care a în- treprins o expediție nefericită contra lor ⁴, își aleg de capitală Preslavul în fața trecă- torilor care duceau la Constantinpol, înte- meiază un stat în părțile Balcanilor, fără a ajunge să stăpânească cetățile de pe lito- ralul Mării Negre și nici Scythia Minor și ajung la mare înflorire în vremea țarului Simion, care moare în anul 927. După el puterea Bulgarilor scade. Ca să scape de ei, Byzantinii chiamă pe Sviatoslav, un prinț rus din Kiev care îi bate în două reprize în anii 968 și 969, dar nu mai pleacă înapoi și se așează la Silistra ⁵. Rușii lui Sviatoslav sunt bătuți de loan Tzimiskes la Durostolon (Silistra) în anul 972 și sunt alungați; moștenitorul tronului bulgar este scos din mâna lor și adus la Constantinopol unde i se dă un rang no- bilitar, Patriarhul de Silistra e coborît la rangul de Mitropolit și supus Patriarhiei de Constantinopol. Silistra devine reședința strategului pen- tru părțile bulgărești ⁶. ¹ N. Bănescu, o. c., p. 298. ² AL Arbore, O încercare de reconstituire a trecutului Ro- mânilor clin Dobrogea. Analele Dobrogei, an. III, no. 2. ⁸ C. Brătescu, Populația Dobrogei. Idem, p. 211. ⁴ Ibid., p. 211. N. Bănescu, o. c., p. 298. ⁵ Ibid. ³ Ibid., p. 298. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA HÂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA ȘI CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE 13 După sfărâmarea puterii Bulgarilor, după alungarea Rușilor din părțile Silistrei și așezarea strategului bizantin la Durostolon, Scythia Minor căpătă o mai mare depen- dență de Byzanț, iar Silistra căpătă im- portanța cuvenită unei capitale de ținut. Strânsă din trei părți de imperiul bizantin Bulgaria de Vest cade sub loviturile împă- ratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul care, la 1018, isprăvește cu țara lui Samuel, așe- zând la Scoplje un «strateg (duce, cate- pano ») al Bulgariei x. O nouă împărțire administrativă va că- păta părțile sud-dunărene ale imperiului bizantin, care amintea, în această formă, imperiul lui Aurelian. Ducatul dela Sco- plje numără patrusprezece duci dela 1026 la 1185. In această vreme apare și ducatul de Punstrion cu reședința la Dristra (Silistra). Un alt ducat este cel cu reședința la Adria- nopol, care toate la un loc dădeau ar- matele trebuitoare pentru luptele ce se purtau contra Pecenegilor și Cumanilor din Nordul Dunării. O ultimă încercare a Rușilor de a cuprinde Byzanțul dă greș. Ei sunt bătuți la intrarea în Bosfor. La întoarcerea pe uscat, Rușii lui Vladimir sunt întâmpinați la Varna și crunt bătuți în 1043, de vestitul general Katakalon Ke- kavmenos, trimis mai apoi în Armenia, împotriva emirului Tovin. Fiindcă acest general se înrudește cu noi să ne oprim asupra iui. Qenerahd Katakalon Kekavmenos se tră- gea dintr’o familie nobilă a lui Demetrios Polemarchios și din șeful Valahilor din Elada, Niculiță ². In două opuscule asupra cărora s’au ivit discuții în ce privește pe autor ³, fie el, fie altul care îi cunoștea vieața de familie, dă sfaturi militare urma- șilor, se fixează norme de conducere în vieață, îndemnând pe urmași la supunere față de împăratul bizantin. Oricare ar fi autorul care, după argu- mentele aduse de d-1 Bănescu împotriva învățatei engleze Georgina Buckler, nu este generalul, găsim în opera aceasta o mulțime de știri privitoare la întâmplările timpului, foarte folositoare pentru Istorie. ¹ Ibid., p. 299. ² N. lorga, Medallions d'histoire litteraire byzantines I. Les historiens. Byzantion 2, 1925, p. 278. ³ N. Bănescu, Păreri nouă asupra lui Kekavmenos. Mem. Sec. Ist. s. III, T. XIX, mem. 20, 1937. Aflăm de aici despre luptele Bulgarilor și Pecenegilor ca și ale Rușilor și Waregilor împotriva imperiului bizantin, felul cum se administrau provinciile, prăbușirea « de pe tron în Constantiopole » a lui Mihail al V-lea, pierderea coroanei de către Stra- tiotikos, biruința lui Kekavmenos asupra rebelului Isaac Comnenul, același general Kekavmenos «care a mai asistat la căderea lui Mihail al VH-lea Dukas și la aceea a lui Botaneiates » x. Fig. 6. — Hârșova. Spărtură intre stânci cu locul de coborîre spre Dunăre. Cel care apără palatul lui Mihail al V-lea împotriva mulțimilor întărîtate este gene- ralul Katakalon Kekavmenos. Mai aflăm și de sfatul lui Kekavmenos de care nu s’a ținut seamă și care era de a se «odihni trupele înainte de luptă », din care pricină, în lupta dela Diampolis în iarna anului 1048—1049, armata bizantină pusă sub comanda lui Constantin Arianitis este înfrântă ². Singur Kekavmenos cu o mână de ostași de ai săi se împotrivesc Penecegilor până ce cad cu toții. Un Peceneg, Qalinos, vă- zându-1 grav rănit și cunoscându-1 «de când avusese comanda în Paristrion, îl ridică, îl duse în cortul său și-l îngriji aducându-1 la vieață » ³. Generalul Katakalon Kekavmenos este acela care în ziua de 19 Aprilie 1042, încărcat de glorie, venea să raporteze ¹ Ibid., p. 7. ² Ibid., p. 9. Faptul că autoarea engleză n’a observat că in cartea amintită se tace confuzie intre comandanți, fiind trecut Constantin Arianites, in locul lui Nikephoros, pe lângă alte argumente, dă dreptate d-lui N. Bănescu. ³ Ibid., p. 10. http://patrimoniu.gov.ro 14 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE împăratului succesele avute împotriva Arabilor în luptele din Sicilia, după ce apărase strălucit Mesina și care, vă- zând palatul amenințat de mulțimea fu- rioasă pe împărat, un parvenit, fiindcă alungase pe împărăteasa Zoe, ia măsuri de apărare Luptele pe care le purtase sub comanda lui Maniakes, împotriva Arabilor în Si- cilia s’au dat în 1038. La 1042 îl găsim, împotriva răsculaților din" Capitală, în 1044 în calitate de sef al orașelor si ținuturilor dela Dunăre, nimicește, lângă Varna, pe Rușii cari se întorceau pe uscat, după în- frângerea suferită în fața Bosforului în 1043, în 1044 este duce de Iberia, în locul generalului lasites, destituit în urma deza- trului suferit în Armenia. In 1047 este guvernator al Armeniei, în Ani ; în această calitate ajută pe Aaron, comandantul Vaspurakanului, în lupta ace- stuia cu Turcii Selgiucizi. Datorită sfaturilor și măsurilor pe care le ia Kekavmenos, armatele bizantine bi- ruesc pe Turci. Sultanul Togrul trimite contra Bizantinilor pe Ibrahim Inal, numit Abramios de aceștia. Kekavmenos este de părere să atace pe Turci dincolo de fron- tierele imperiului, Aaron, celalt general, se opune și în 1048 se dă lupta de la Qadubru, unde centrul armatei bizantine comandat de Lipartes este înfrânt, deși în cele două aripi comandate de Kekavmenos și Aaron, armatele bizantine bat pe Turci. Succesele nu pot fi exploatate din pricina defecțiunii dela centru. Se încheie pace apoi între Turci și Bizantini. Urmează chemarea lui Kekavmenos la Dunăre, împotriva Pece- negilor precum am văzut mai sus. Pacea cu Pecenegii se încheie în 1053 și generalul se întoarce în ConstantinopoL Ajunge apoi duce de Antiohia unde se cerea un general energic împotriva Arabilor. Răsturnarea po- litică dela Constantinopol aduce rechemarea lui, după care se pare că vestitul general s’a ținut de o parte de orice manifestare, până la adânci bătrâneți ². Pecenegii. In secolele IX-lea — X-lea îi întâlnim și în câmpia dobrogeană. ¹ Gustave Schlumberger, Byzance et Croisades. Paris, 1927, pp. 39—40. ² N. Bănescu: Un duc byzantin du XLe siecle: Katakalon Kekavmenos. Bulletin de la Section Historiqiie. Tom. XI. Congres de Byzantinologie de Bucarest. Memoires, pp. 6—12. Sub Constantin al Il-lea Monomahul ei năvălesc peste Dunăre în 1027. împotriva lor este adus generalul Constantin Dio- genes, cel care înfrânsese, cu câțiva ani înainte, ultima rezistență bulgară înfrân- gând pe Sermon la Sirmium, unde este apoi așezat ca strateg de Vasile Bulgaro- ctonul. De aici este luat și dus la Dristra (Dorostolon), Silistra, «cea mai puternică cetate pe atunci, pe linia întărită a Dunării de Jos & L Singuri sau împreună cu frații lor, Cu- manii, ei atacă imperiul bizantin. Se pare că au stat în Borcea multă vreme, de unde, în timpul iernii, treceau Dunărea pe ghiață². La 1048- în timpul lui Mihail, fiul lui Anastasios, duce de Silistra, se produce o mișcare în sânul Pecenegilor cari, în număr de 20.000, trec Dunărea sub conducerea lui Kegen, se botează și se așează în apro- piere de Silistra, intrând în serviciul im- periului bizantin. Din această pricină Tyrak, șeful legitim al Penecegilor se răzbună atacând și biruind armatele bizantine ³. Pecenegii au fost folosiți și în interesul râvnitorilor la tronul Bizanțului. Romanos Diogenes, duce de Paristrion, comandă trupele bizantine contra Pecenegilor, dar ca să ajungă împărat la 1067, el provoacă o răscoală contra lui Constantin al X-lea, Dukas, sprijinit chiar de Penecegi, pe cari îi combătuse. Cumanii. Ca și Pecenegii, Cumanii for- țează trecerea în imperiul din Sudul Dunării sub Isac Comnenul. Acesta trimite împotriva lor pe Basilios Apokapes, duce de Paraduna- vis, deci de Paristrion, căruia îi adugă pe Nikephoros Botaneiates, duce de Scoplje. Cei doi comndanți încercară zadarnic să împiedice trecerea Cumanilor. Aceștia izbutesc să treacă Dunărea, să bată armatele bizantine și să prindă pe ambii comandanți. Fenomenul ridicării celor dela margini împotriviră ordinei centrale se va repeta întocmai ca și în epoca înălțării generalilor romani la rangul de împărați, cu sprijinul armatelor de sub comandalor. Cu ajutorul Cumanilor sau al altora, cum erau Pecenegii, duci de Paristrion ajung împărați. Este cazul ¹ N. Bănescu, « Paristrion >>. Un ducat de graniță bizantină in Dobrogea de astăzi. Analele Dobrogei. An. II, no. 3, p. 315. Idem. Dobrogea, 1928. ² Al. Arbore, o. c., Analele Dobrogei, III, no. 2. ă Ibid.; N. Bănescu, Paristrion. An. Dobrogei II, no. 3. http: //p atr i m o niu.gov. r o CETATEA HÂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA Șl CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE ] 5 lui Nikephoros Botaneiatos care ajunge împărat la Bizanț, după ce fusese duce de Skoplje și mai apoi, alături de Basilios Apocapes, duce de Paristrion. Amândoi luptă împotriva Cumanilor la 1065. O ne- mulțumire vagă se ridica din cetățile de margine împotriva Bizanțului. Această nemulțumire era hră- nită și de starea de spirit a nă- vălitorilor de dată recentă, care întrețineau și profitau de pe urma acestor turburări. Câte odată însuși ducele trimis să liniștească lucrurile se dădea de partea nemulțu- mirilor și în loc de limpezire a lucrurilor imperiul bizantin se trezea într’o mai mare în- curcătură, pricinuită, chiar de acei chemați să-l ajute. De aceea câteodată apar, în aceeași vreme, doi duci, pentru același ținut. Unul din ei supra- veghea pe celalt sau amândoi se spionau între ei și raportau autorității centrale. în asemenea împrejurări, în care Bizantinii cu ajutorul Cu- manilor bat pe Pecenegi la Leburnion, în Aprilie 1091, este trimis, ca al doilea coman- dant de Paristrion, Leon Nike- rites. Celălalt era Georgios al lui Dekanos, nesigur și sus- pectat la Byzanț l. «Bandele de Cumani ale lui Tzeglu-Han, nimicite la 1086, tăbărîseră pe Dunăre, dar Alexios Comnenul pornise îm- potriva lor » ², pentru ca cinci ani mai târziu, să-i găsim alături contra Pecenegilor care năvă- Fls- liseră în Tracia, de unde sunt bătuți și alungați. Flota bizan- tină stăpânea Dunărea. Cumanii, la rândul lor, fac și ei necazuri imperiului, căci la 1148 Manuel I Comnenul trece Dunărea pe la Demnitzikos (Zimnicea de azi), îi ajunge la Tennorum (în Teleorman) și îi bate ³. Organizarea cumană a lăsat nume și în vechea organizare a principatului muntean, după cum, la îndemnul lor, pare a fi luat naștere Statul bulgar dela Târnova «pe care l-au apărat și ajutat ». « Prin tovărășia cu cei din muntele dela Argeș și Muscel, Fig. 7. — Hârșova. Piatra sculptata, încastrată la temelia ridului turnului comandantului. idul ei au putut da Românilor un impuls către i la alcătuirea Domniei, care dela Borciu Cu- irea mânui a putut trece prin Seneslav și a lui , îi la Basarabă cel cu numele cuman»¹. ?i îi Goniți de Tătari în 1241, Cumanii se refugiază în Ungaria, întemeind Cumania Mare și în Dobrogea (Cumania Mică) unde ¹ N. Bănescu, Paristrion. Analele Dobrogei II, no. 3. ² Idem. Ducatul de Paristrion. Dobrogea. 1928. ³ Ibid. ¹ N. lorga, Imperiul Cumanilor și Domnia lui Basarabă. Mem. Acad. Rom. S. III, I, VIII, Mem. 3, p. 5. http: //patrimoniu.gov.ro 16 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE se creștinează, dând naștere, prin amestecul cu alte populații, Găgăuților de astăzi, după unele păreri ’. O parte dintr’înșii se pierd în Bulgaria ². Luptele date de Unguri împotriva lor au trecut în legendele zugrăvite pe zidurile bisericilor catolice din Ardeal ³. VLAHII De acum în colo apar în roluri de frunte Vlahii, al căror număr impresionează și a căror valoare militară începe a fi prețuită de imperiul bizantin. Cronicarii îi semnalează la diferite ocazii nu atât singuri cât mai ales alături de alții cu cari luptau alături, sau împotriva Bi- zantinilor, după împrejurări. Ei vorbesc de Vlahii pontici de pe lângă Anchialos și Bizye, în anii 1095 ⁴. Ana Comnena amintește prin anii 1086, 1091, chiar de formațiuni vlahe la Dunăre, sub conducerea unor căpetenii ca Saccea (de unde Isaccea), Seslav, Chalis și Tatul ⁵. Manuil Comnenul îsi adună de aici nu- meroase oști valahe cu care luptă împo- triva Ungurilor în 1166 ⁶. Dependența Ducatului de Paristrion de Byzanț și ridicarea oștilor de Vlahi din aceste părți arată stăpânirea efectivă a acestor locuri de către o populație româ- nească, a cărei vitalitate, în această vreme, în care nu se făcea distincția între neamuri, este remarcabilă. Imperiul bizantin pierde sprijinul Vla- hilor, care se ridică împotriva dărilor împă- rătești și împreună cu Bulgarii întemeiază un nou stat: imperiul româno-bulgar. Interpunerea noului stat între ducatul de Paristrion și Byzanț face ca legăturile dintre ele să slăbească fără ca să fie rupte cu desăvârșire, mai ales în ce privește litoralul care putea fi legat de imperiu pe cale maritimă. Domnul Zagorei, cum este numit împăratul loniță de cronicarii bizantini, stăpânea partea de răsărit a Bul- gariei de astăzi, fără cetățile maritime care împreună cu partea apuseană a Bulgariei, ¹ C. Brătescu, Populația Dobrogei. Dobrogea. Cincizeci de ani de viată românească, 1928, p. 219. ² Ibid.,' p. 219. ³ Victor Brătulescu, Biserici din. Transilvania, Biserici în- tărite. Bul Corn. Mon. Ist. XXX, fig. 14. ⁴ Al. Arbore, o. c., p. 247. ⁵ Ibid. ⁹ Ibid, și N. Bănescu, Paristrion. Analele Dobrogei, II, 3. inclusiv Sofia, erau în mâinile imperiului bizantin E Cronicarii francezi ai imperiului latin de răsărit (1204 — 1261) ca Geoffroy de Ville- Hardouin și Henri de Valenciennes vor- besc de Asănești, iar despre Vlahii și Cu- manii lui loniță cari au prins și au în- chis, pentru ca mai apoi să-l omoare, pe Balduin de Flandra, « vorbește cronica ri- mată a cuceririi Constantinopolului de că- tre Frânei, a lui Philippe Mouskes, episcop de Tournay (1274—1282)» ². Despre firea lor și despre felul cum a știut Vlahii să înduplece pe împăratul bizantin ni-a lăsat însemnări cronicarul Nicetas Cho~ niates. El ni-i înfățișează ca pe niște adevărați stăpâni ai țărmurilor Mării Negre, pescari pe marginea Dunării, plugari între Dunăre și Balcani, ciobani sprinteni și destul de iscusiți la vorbă pentru a face pe împăratul bizantin să le dea pace și să se întoarcă la Constantinopol³. Ca și cronicarii francezi de mai sus, Ansbertus, cronicarul expediției cruciate a lui Frederic Barbă-roșie, dă știri prețioase despre «Vlahia lui Asan», arătând că Vlahii se întindeau spre Dunăre până la vărsarea ei în mare⁴. Un călugăr numit Vilhelm de Rubruquis, trimis în 1253 la Tătari, cu misiunea de a-i cerceta, spune că Tătarii stăpânesc Vlahia lui Asan, ca și Bulgaria Mică, care le plătește tribut °. Ca să ne dăm seama de teritoriul stă- pânit în acest timp de Vlahi, e bine să ne amintim de Vlahiile din Sudul Dunării care erau: Vlahia Albă, a Asăneștilor, între Balcanii răsăriteni și gurile Dunării, Vlahia Mare în Tesalia, Vlahia Mică în Pind, Vlahia de Jos în Epir, la care se mai poate adăogi Vlachia de lângă Salonic, pomenită de Ansbertus și Vlahia Neagră dela Nordul Dunării. Numărul cel mare al Vlahilor, pontici mai ales, a impresionat în așa măsură pe împăratul Andronic Paleologul încât acesta, de teamă ca nu cumva Vlahii să se unească ¹ C. Brătescu, Populația Dobrogei. Dobrogea, p. 214- ² Ibid. ³ Ibid., p. 214. ⁴ Ibid., p. 217. ⁵ Ibid. p. 218. Idem, Analele Dobrogei, an. II, no. 4, p. 509. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA HĂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA ȘI CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE | 7 cu Sciții (Rușii) sau cu alți năvălitori, îm- potriva Bizantinilor, hotărăște să-i treacă în Asia Mică. Din această pricină se pro- duce o stare de enervare în imperiu, pa- gubele Vlahilor în turme și oameni sunt destul de mari, până când, cu mari sacri- ficii și plătind mari sume de bani, izbutesc să-și răscumpăre dreptul de a rămânea în locurile natale E V EPOCA ROMÂNEASCĂ Invazia tătară întâmplată în 1241 a turburat adânc vieața popoarelor Europei răsăritene și centrale. Ea a fost ca o viitură de ape mari care îneacă suprafețe întinse și care se trag la matcă pe încetul. In fața primejdiei comune, popoare de rasă și de credințe deosebite se unesc și izbutesc în cele din urmă să-i birue și să-i alunge. Bătuți la Olgerd, la gura Nistrului, de marele principe al Litvaniei, trei șefi tă- tari se refugiază în Dobrogea, cam prin 1330, în vremea în care în văile prăpăstioase ale Carpaților Românii băteau armatele ungurești ale lui Carol Robert de Anjou. O mare expediție ungaro-română se por- nește la 1343 împotriva Tătarilor cari sunt alungați peste Nistru. Cam în aceeași vre- me un arhonte Vlah, Balică, stăpânește la Cavarna ². El dă ajutor pretendenților la tronul By- zanțului, trimițând o armată de călăreți sub comanda a doi generali: Teodor și Dobrotici. Dobrotici se însoară cu fiica unui dem- nitar bizantin și în această calitate primește comanda cetății Midia, lângă Marea Nea- gră. După vreo patru ani el apare ca despot bizantin la Cavarna, stăpânind în numele imperiului bizantin, statul care se întin- dea dela cetatea Emona, de lângă capul Emineh, până la gurile Dunării, având re- ședință la Caliacra. Dobrotici moare în 1385, iar pentru moștenirea lui se luptă Dan, fratele lui Mircea cel Bătrân, și Sișman, țarul Bul- garilor. Prin mama sa, Calinichia, de neam bi- zantin, Mircea se socotește îndreptățit să ia ¹ Ibid., p. 219. ² C. Brătescu, o. c., p. 221. moștenirea lui Dobrotici, în anul următor, 1386. In titlul său Mircea este numit și despo- tul cetății Dârstorului, cum era firesc, după vechea titulatură a înaintașilor săi în acest ținut. Titlul acesta, care e bine a fi repetat, mai ales pentru ceea ce încă de atunci re- prezintam noi în aceste părți \ dovedește orientarea firească în cursul văilor, spre mare, a unei puternice și viguroase națiuni, aceea din care facem parte. Fig. 8. — Hârșova. Friză de colț. Sculptură romană in piatră, descoperită în săpăturile din 1939. Asupra lui Dobrotici, al cărui nume re- gretatul Bogrea îl derivă din Dobrotă, nume cuman ca și al fratelui său Balica, derivat din cumano-turcescul balyk (pește) nume ce se întâlnesc și în onomastica româ- nească, arată legătura dintre cele două popoare conlocuitoare: Cumanii și Ro- manii ². Stăpânirea lui Mircea în aceste locuri este curmată de invazia turcească, în 1416. Noua stăpânire avea să dureze mai bine de patru sute de ani, în care timp, ținutul înfloritor de odinioară avea să decadă re- pede. Numai după aproape treizeci de ani de stăpânire otomană, refugiații din lupta dela Varna trec printr’un adevărat deșert pentru a ajunge la Hârșova, pe unde au trecut Dunărea în Muntenia, în 1444. Vadul dela Hârșova, ca și cetatea își recapătă valoarea de punct strategic, din antichitate. Dar în același timp, pe malul ¹ N. lorga, Istoria Romanilor, București, 1937, voi. 111, p. 291. ² V. Bogrea, Note de prosopograjie dobrogeană. Analele Dobrogei. An. II, no. 1, pp. 41—42. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro 18 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE din față, la vărsarea lalomiței, se ridică pe locul de odinioară al castrului roman, Ce- tatea de Floci, numită astfel după comerțul cu lână nedărăcită pe care îl făceau aici mo- canii ardeleni. Cetatea aceasta putea servi ca adăpost și punct de plecare pentru acei cari, în vreme de iarnă, ar fi atacat Har- șova pe ghiață, după obiceiurile din stră- vechi timpuri. Ștefan cel Mare în atacurile date împotriva Muntenilor, ajunge și la cetatea de mai sus pe care o arde în 1470 L MIHAI VITEAZUL Dunărea și cetățile de pe marginea ei își recapătă însemnătatea tactică și strate- gică în vremea lui Mihai Viteazul care atacă imperiul otoman în mai multe puncte, după ce mai întâi pune stăpânire pe cape- tele de pod de pe țărmul stâng al Dunării. Repeziciunea cu care dă loviturile uluește pe Turci și încurajează pe oștenii lui Mihai cari răsar acum la Hârșova, acum la Si- listra, acum la Siștov etc. La 10 Decemvrie 1594 Mihai trimite pe un căpitan al său, pe Albert Kiraly, cu o ceată, la Cetatea de Floci, pe care o arde alungând dintr’însa pe Turcii jefuitori ai ținutului ². La 30 Decemvrie același căpitan atacă Siștovul. Măsura aceasta o ia Mihai pentru a opri pe hanul Tătarilor de a trece pe aici, iar trecerea spre Siștov și atacul de acolo este chizbuit pentru a opri năvala altor Tătari de peste Dunăre ³. După alungarea Turcilor din Cetatea de Floci, la 1 Ianuarie 1595, în ziua de Anul Nou, Mihai poruncește să se atace Har- șova. Lupta se dă pe ghiață în fața cetății, Românii comandați de frații Buzești, Preda Spătarul și Radu Comisul, iau prăzi mari. Două mii de Turci sunt puși pe goană de 360 de Români ⁴. între cetățile arătate de harta italiană a lui Francesco Tosi, apărută la Florența în 1595 « anul biruinții lui Mihai asupra Tur- cilor, este arătată și Hârșova cu numele Corsov»L «La 24 Octomvrie 1596 Hanul își ridică tabăra dela «Hârstov» sub care am putea înțelege Hârșova ». Folosirea acestui punct de către Tătari era cu atât mai îndreptă- țită cu cât numai cu câteva luni mai înainte, aici se produsese atacul Românilor. Urmașul lui Mihai Viteazul, Radu Șer- ban, urmează în totul sistemul de luptă al înaintașului său. El atacă cetățile de pe marginea Dunării în Februarie 1603, înainte de a se desgheța Dunărea. După atacul Silistrei trimite pe Gheorghe Raț împotriva Hârșovei, de unde acesta izbutește să atace pe Turci cari fug până la Bazargic ². Cu aceasta se încheie perioada de lupte dintre Români și Turci pentru stăpânirea Dunării. Ele vor fi reluate numai peste aproape trei sute de ani, când Dunărea intră, așa cum e firesc, sub stăpânirea noa- stră românească. Vadul dela Hârșova este folosit însă ca și mai înainte. La 1691 Tătarii lui Calga trec pe aici, pentru ca împreună cu Brân- coveanu, pe care îl întâlnesc la Cetatea de Floci, să pornească în urmărirea genera- lului Heissler. în perioada de încleștare războinică din- tre Ruși și Turci, între anii 1770—1829, Rușii treceau des la Hârșova după pradă. Colonelul rus Domașev trece în 1771, și se întoarce cu prizonieri și tunuri. în 1773 generalul Romanzoff, după un atac împotrica cetății Hârșova, apărată de 10.000 Turci, în frunte cu Osman Pașa, izbu- tește s’o cucerească destul de greu³. Timp de aproape un secol după aceste în- tâmplări, Dobrogea rămâne liniștită dinspre partea războaielor. Elementul românesc se coboară spre mare, înaintând încetul cu în- cetul și întărindu-și stăpânirea pământurilor, împrejurările politice din Țara Românească, mai ales, îi fac pe unii să emigreze în aceste părți, iar străvechiul obiceiu al mocanilor din Ardeal de a-și mâna turmele la iernatic, în aceste regiuni cu climă dulce, nu fac ¹ Mihai Costăchescu, Arderea Târgului de Floci și a lalo- miței în 1470, Iași 1935, p. 8. ² I. Sârbul, Istoria lui Mihai Viteazul, București 1904, I, p. 210; N- lorga, Istoria armatei românești, București 1930, voi. I, pp- 13—14. ³ A. Veress, Campania Creștinilor în contra lui Sinan Pașa. Mem. Acad. Rom. Sec. Ist. S. III. I. IV. ⁴ I. Sârbul, o. c., p. 210; N. lorga, Istoria lui Mihai Viteazul, București, 1935, I, p. 150. ¹ N. lorga, Știri noui despre sfârșitul sec. al AV 1-lea româ- nesc. Meni. Acad. Rom. Sec. Ist. III, T. XIX. Mem. 2, p. 8, pi. V. ² N. lorga, Istoria armatei românești, Buc. Ed. II, voi. II, p. 89; V. Motogna, Războaiele lui Radu Șerban (1602—1611). Meni. Acad. Rom. Sec. Ist. S. II. T. VI. Mem. 11, pp. 22—23. ³ Dan M. Iliescu, Cetatea de Floci, București 1930, pp. 40—41. http: //patrimoniu.gov.ro CETATEA HÂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA ȘI CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE 19 altceva decât să întărească elementul ro- mânesc statornic așezat în Dobrogea. In 1603 Românii din Dăeni se împo- trivesc lui Radu Șerban, ridicându-se cu armele și alungându-i oștile de aici, fiindcă ei vedeau într’însul, nu pe Domnul român, ci pe repezentantul împilatorilor poporului, din pricina cărora emigraseră la Dăeni¹. Călători străini ca negustorul bolognez Thomaso-Alberti, menționează în 1612, un sat românesc în interi- orul provinciei, Straggia (Straja). La 1659, episcopul catolic bulgar, din Nico- pole, Filip Stanislavici, arată că la Babadag pe lângă Turci sunt Valahi, Bulgari și Greci, iar către sfârșitul secolului al XVI II-lea, Dimitrie Can- temir vorbind de satul Alibeg, în care sunt peste o sută de mun- citori creștini, pome- nește de obiceiul aces- tora de a sărbători pe Sf. Foca la 22 Iulie. Tot el ne spune că proprie- tarii turci foloseau plu- gari români, arătând între locuitorii Silistrei pe Români, cari îm- preună cu alți creștini, pe Turci ² Secolul al XVIII-lea întrec în număr va deschide noi probleme din pricina ridicării imperiului rusesc a cărui țintă era și a rămas de a cu- ceri Constantinopol ul din mâinile Turcilor. Pentru a ajunge acolo însă, în fața Rușilor, stătea imperiul austriac și diplomația apu- seană. în vederea evenimentelor ce aveau a se desfășura aici, statele majore ale armatelor rusești și austriace au luat măsuri să se ridice hărțile locurilor în care aveau să se dea luptele: Moldova, Țara Românească și Dobrogea. ¹ N. lorga, Istoria Armatei Române. Ed. II, București 1930, voi. II, 89. Idem, Studii și Documente, IV, pp. 114 117. Idem, Un isvor cu privire la Mihai Viteazul și Radu Șerban. Meni. Acad. Rom. Sec. Ist. S. III. T. XII. Mem. 9, p. 13. V. Motogna, Războaiele lui Radu Șerban (1602—1611). Meni. Acad. Rom. Sec. Ist. S. III. T. VI. Mem. 11, pp. 22—23. ² Ibid., p. 226. Se cunoșteau până atunci un număr de hărți, datorit unor învățați români. Harta lui Constantin Cantacuzino tipă- rită în 1700, la Padova, cu nume grecești. Aceasta a fost folosită de Del Chiaro, care dă o copie mai mică, a hărții lui Cantacuzino și a fost prelucrată de Hrisant prin 1702 — 1705. Dimitrie Cantemir înfățișază și el harta Moldovei din 1710—1711 ¹. Marsigli, fost ofițer în armata austriacă, Fig. 9. — Hârșova. Zidul de miazăzi care face legătura intre două stânci. ridică harta Dunării până la 40 km. de Giurgiu, lăsând porțiunea dinspre mare, între 1769—1774, în timpul războiului, Statul major austriac încearcă ridicări de hărți în Moldova, Țara Românească și Dobrogea. Harta aceasta este cea reprodusă în 1835, în care Hârșova apare ca Qirschow, după fonetica rusească H = G. Generalul german Bauer, din serviciul armatei rusești, scoate în 1781, o hartă, în trei sute de exemplare, în care Dobrogea este foarte bine înfățișată. La 1782, Lauteree studiază Dunărea dela Rusciuk la Mare, ridicând și harta, care întregește în acest fel pe a lui Marsigli ². ¹ N. Docam Lucrările cartografice privitoare la războiul din 1787—1791- Mem. Acad. Rom. S. II. Tom. XXXIV. ² Ibid. http://patrimoniu.gov.ro 20 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR. ISTORICE Hărțile din acest secol 'întregesc cu nume proprii prezența și distribuția elementului românesc în Dobrogea Războiaele ruso-turce din a doua ju- mătate a secolului al XVIII-lea și din se- colul al XlX-lea răscolesc și Bulgaria, de unde pornesc mulți Bulgari, certați cu au- toritatea turcească să-și găsească un re- fugiu în Dobrogea, care ajunge drumul de aus den Jahren 1835 bis 1839, Berlin, 1841, p. 162, arată că în Hârșova mai ră- măsese 60 de case. Asupra pustiirilor aduse de războiul Crimeii se poate cita C. Al- lard, La Bulgarie orientale, ca și călugărul rus Partenie căruia locuitorii români i se plâng de aceste neajunsuri la care se adăogă mai apoi ciuma, care pustiește ce mai rămâne h Fig. 10.— Hârșova. Vederea cetății la 1826. După o stampă contemporană. trecere al oștilor celor două împărății. Pustiirea provinciei este un fapt confirmat de toți cei cari au călătorit pe aici după războaiele amintite. Moltke, în a sa Campagne des Russes dans la Turquie d’Europe en 1828—1829 și un ofițer turc din această perioadă o înfățișază ca atare ². F. Ritter, în Briefe liber Zustânde tind Begebenheiten in der Tiirkei, ¹ C. Brătescu, o. c., p. 229. ² Jbid., p. 229. Căpitanul M. D. lonescu, Dobrogea in pragul veacului al XX-lea, București. 1904, p. 921. în 1809 armatele țarului «comandate de contele Prosorski și mai apoi de prințul Bragation », cuceriau Isaccea, Babadag, Mă- cin, Hârșova și Constanța ². în ziua de 25 Iunie 1828, misiunea din care făcea parte Hector de Bearn ³ popo- sește la Kara-Su, unde află de căderea Hârșovei și a Constanței în mâinile Rușilor. ¹ Ibid-, p. 230 și urm. ² A. Oțetea, Contnbtttion a la question d'Orient. Academie Roumaine. Etudes et Recherches IV, 1930, p. 149. ³ Hector de Bearn, Quelques souvenirs d’ttne campagne en Turquie, Paris 1828. In Analele Dobrogei IX, voi. II, p. 194. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA HÂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA ȘI CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE 21 Asupra bogăției malurilor Dunării ob- servă Boucher de Perthes, care, zărind zi- durile în ruină ale cetății Hârșova, amin- tește de vechiul Carsium « în preajma că- reia Rușii și Turcii și-au încercat de multe ori puterile ». El mai observă o tabără de corturi, herghelii de cai mici dar foarte viguroși «cirezi de boi și cârduri de porci » h vară pentru strângerea fânului, în vederea iernării. Când statul maghiar a luat măsuri să nu se mai strice ogoarele, mulți dintre acești păstori au rămas în Dobrogea. Numărul lor se socotește a fi fost cam de 200.000 de suflete. Ei se încuscresc cu Dicienii și fac agri- cultură, pe ruinele vechilor sate întocmesc Fig. II. — Hârșova. Vederea cetății la 1826. După o stampă contemporană. Cu toate aceste nenorociri ce se abat asupra provinciei « permanența » elementu- lui românesc se poate constata prin Di- cieni (plugari români), prin pescarii dela Turtucaia până la gurile Dunării, pe am- bele maluri, mult mai vechi decât Lipo- venii și Rușii, prin păstorii ardeleni dela Săcele, Săliștea, Tilișca, Galeș, Rășinari, Poiana și Bod cari veneau cu turmele la iernat în Dobrogea, unii rămânând și peste ¹ Boucher de Perthes, Voyage â Consta ntinople par V Italie, la Sicilie et la Qrece, retour par la Mer Noir, la Roumelie, la Bessarabie russe, Ies Provinces danubiennes etc. Paris 1853. Traducere de I. Cornea. Analele Dobrogei, an. IV, no. 2. altele, ocupă plășile Hârșova, Medgidia și Constanța, întemeiază mănăstirea Cocoș. Cam pela 1850 numărul oilor acestor cio- bani se ridică la 1.000.000 care cutrereau toată Dobrogea mergând până spre Varna. Concluzia care se impune este aceea pe care o trage profesorul C. Brătescu: « Per- manența elementului român în Dobrogea în toate timpurile este un fapt real. Această permanență se explică prin rolul antropo- geografic pe care a trebuit să-l joace provin- cia față de drumurile ce treceau prin ea sau duceau către ea. Dacă pentru alte neamuri cari au circulat dela Sud la Nord http://patrimoniu.gov.ro 22 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE și dela Nord la Sud, Dobrogea a fost nu- mai o poartă sau o porțiune dintr’un drum mai lung — pentru Românii din Carpați, Dobrogea este însuși termenul final al dru- murilor lor, care toate se concentrează spre acest pământ >> L Războiul din 1877 pune capăt stăpânirii turcești în aceste locuri cărora li se deschide o nouă eră. După abuzurile lui Said Pașa care este destituit pentru amenințarea cu distrugere a orașului Tulcea, pe baza unui ordin fals, este numit pașă la Tulcea, Fahri bei. Acesta vine în ziua de 7 Aprilie 1877, dar pleacă a doua zi din cauza războiului. La 10 Apri- brogea este cetatea din care țara poate fi apărată împotriva atacurilor dela Sud și dela Nord-Est. Din punct de vedere etnic Dobrogea este pământul spre care se îndreaptă, ur- mând cursul văilor, populațiile carpatice prisoselnice încă din cele mai vechi tim- puri. Ea nu poate fi stăpânită decât de aceste populațiuni carpatice a căror per- manență n’a fost întreruptă de nicio stă- pânire străină, oricât de aspră și oricât de îndelungată ar fi fost acea stăpânire. Direcția normală a drumurilor ei este Vest-Est dela uscat la mare ca o conti- nuare a marilor drumuri de comerț din Fig. 12. — Hârșova. Pietre romane. lie Rușii intră în Măcin, la 12 Aprilie sunt la Tulcea, iar după un an și jumătate, la 14 Noemvrie 1878, trupele române, comandate de generalul Angelescu, iau în stăpânire orașul, fiind primite cu mare entuziasm de mitropolitul Nichifor, consulul francez Emil Langle și de fruntașii români Costache Boambă, fost judecător sub Turci, Nedelcu Gâscă, Petre Uzumtoma, Mihalache Pe- trescu, Vasile si Mihalache Sotirescu, precum și alții ². Concluzii- Cetatea Hârșovei de care ne-am ocupat în studiul de față, reprezintă prin așezarea ei un punct strategic la o răspântie de drumuri terestre și fluviale și se înca- drează ca bastion a unei cetăți imense care este Dobrogea însăși. (PI. III). După cum podișul Ardealului reprezintă pentru Ro- mâni cuibul de apărare împotriva atacurilor din Nordul și Vestul Țării, tot astfel Do- ¹ C. Brătescu, o. c., p. 235. ² Analele Dobrogei IX, voi. II, 1938, pp. 336—338. Vestul și Nord-Vestul Europei către Orien- tul asiatic. Odinioară peninsulă, înconjurată de trei părți de apele Mării Negre și legată de Continent printr’un istm, spre cotul Car- paților, apele saline ale Mării Sarmatice și-au lăsat urme la Amara, la Lacul Sărat și în alte locuri pe șesul dintre Carpați și Dunăre h Despre această cetate care este Dobrogea, acel care i-a cercetat cu mai multă compe- tență vechile cetăți, Vasile Pârvan, scrie: «Dobrogea e o cetate. Zidurile ei sunt malul înalt al Dunării și Mării. Șanțurile ei cu apă sunt Dunărea și Marea. Iar la Miazăzi râpele adânci, care despart Do- brogea noastră de Delioramnul turco-bul- găresc fac a patra lăture întărită a mărețului nostru fort de flanc. Ca orice fel de cetate, veche ori nouă, Dobrogea are un mare ¹ C. Brătescu, Mișcări epiro genetice și caractere morfolo- gice in bazinul Dunării de Jos. Analele Dobrogei, an. I, no. 4, p. 593. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA HĂRȘOVA IN LEGĂTURĂ CU DOBROGEA ȘI CU ȚINUTURILE ÎNCONJURĂTOARE 23 ținut deschis, pe care îl priveghiază și-l apără de jur împrejurul ei ». Este câmpia munteană, sudul Moldovei și Basarabiei și prelungirile joase ale po- dișului Deliormanului. Ea nu poate fi stăpânită decât de cei din Nord iar de cei din Sud numai în cazul când au și stăpânirea șesului muntean, al Moldovei si Basarabiei. > « Luarea în stăpânire a Dobrogei, care, în trecutul istoric înseamnă: țărm grecesc de mare, țărm românesc de Dunăre, drum turcesc pentru oști prin mijloc, se înfăți- șează ca un lucru nenatural, adus de îm- prejurări neașteptate. O mai atentă obser- vare a împrejurărilor arată că nu e așa. România a putut să nu ceară această întindere teritorială, poporul românesc, Mo- Fig. 13. — Hârșova. Vedere. In fund școala și biserica. Lucrul l-au observat și cei din vechime cari i-au zis Sciția Mică, iar Romanii au despărțit-o de Tracia prin valuri, ca și de Sciția prin valurile din Basarabia și Moldova. « Domnii Țării românești în veacul al XlV-lea și al XV-lea au ascultat de aceste legi ale pământului scitic » cuprinzând gu- rile Dunării și Sudul Basarabiei. Luptele date de Germani contra noastră urmează linia Romanilor cu etapele acestora marcate de valuri». Iar pentru rostul Românilor în aceste locuri regretatul profesor lorga scrie: canid, Cojanul, au pretins-o prin desvoltarea însăși a necesităților istorice » K La 1826, înainte de pacea de la Adrianopol, înche- iată în urma războiului ruso-turc cetatea se prezintă încă destul de bine. Ea a fost distrusă de Turci, în 1829, din pricina condițiilor tratatului care îi obliga la aceasta. (Fig. 10, 11). Prin grija domnului V. Cotovu, fostul director al Școlii primare din localitate, ¹ N. lorga, Români și Bulgari in Dobrogea. Câteva simple observații nouă. Dobrogea, București, 1928, p. 259. http: //patrimoniu.gov.ro 24 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE s’au adunat cu pietate o mulțime de obiecte care dovedesc trecutul Hârșovei și al altor localități din împrejurimi. Risipirea acestui muzeu în războiul din urmă nu l-a des- curajat ci l-a îndârjit pe d. Cotovu care și-a refăcut colecțiile și le-a așezat din nou în primitoarea dumisale casă. Pentru a servi de îndemn învățătorilor si > > elevilor d. Cotovu a așezat pietrele vechi în grădinița din fața școlii. (Fig. 12). Este aici și tradiția lăsată de tatăldumisale prin a cărui stăruință s’a ridicat școala încăpătoare și frumoasa biserică a orășe- lului. (Fig. 13). Intr’un studiu viitor vom arăta rezultatele săpăturilor începute în vara anului i939. R E S U M E LE CHATEAU DE HÂRȘOVA, L’ANTIQUE CARSIUM II s’agit de la fondation, de la situation et de l’histoire du chateau de Carsium. Fonde probablement au IV-e siecle a. Chr. le chateau de Carsium fut utilise au de- cours des siecles par Ies Romains, Ies Bar- bares, Ies Byzantins, Ies Turcs, Ies Rou- mains et Ies Russes. L’endroit ou il se trouve situe, au som- met d’un rocher, au bord du Danube, face ă l’embouchure de la Ialomița, ă l’endroit ou se reunissent Ies eaux des marais formes par le Danube, au croisement des routes de comunications terrestres et fluviales, a contribue a en faire un point fortific des Ies temps Ies plus recules. Ceci explique la concurrence et Ies luttes entre Romains et Daces, Byzantins et Barbares, Turcs et Roumains, Turcs et Russes. Ci joint des illustrations et des planches explicatives: vues de sculptures romaines decouvertes au cours des fouilles, de re- sultat de ces fouilles sera publie dans une prochaine etude. http://patrimoniu.gov.ro Planșa I. KlZililttQJ- Axeu- Oniric uja timpul romanilor A ar era. După vasile pa’rvan Salu. fișu- ^^nc^ioL TERRlTOaiVM CARlOAvENiE Eria TERBlTORlVM rtlSTRl AE ni^SOV ro^o8vv\ rcvairoVivM TERRlTOQiVM Copaia c o Ca la dn oi T£?«I^O»«VA\ AVSDEC LEGENDA CETÂri ANTICE DR'u/^vB' anTiCE l 5T*uPi MILITAR» OLOCAUTATi CV VHME BOMAhE oLQCAMTATiCV VRMECRECE5TI o lOCaliTATI CV VRME TmRACC “OTA RE LE T E 81 TOfțULa R VALYL MKDEPAmLnt VAL^L bt PiATB* ....- VAL VL MAtE DE PĂMÂNT HaJadm Tjdulesk /an^Umonul dejvL /; KorcA^ -4 AjI«l 3l£0E q Vd/ea Hoyti Baboda? HaQiQhi ol MUA^VUot. Hmo/t tM AâtuZulw^ R as ova- Ostror AmrJaQ SoraaÂtc QOofobtMltu t 5Ewne«u.Man. Mrci'a. ^ddxi EdtlcĂ/al ^Qn^nlui Parjoo^ CcLuica, ^"B^rvcrrt. zsr< Ablalcalest o^lahchitÂ. oAdarncUw ^ia udîuUu, o Caxacva^ Thrinaaocul Drumurile, valurile și cetățile Dobrogei in epoca romană. http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro Planșa III. Hârșova folosită ca punct strategic în decursul timpurilor. http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro V BISERICI DIN PRAHOVA BISERICA DIN VADU-SĂPAT de VICTOR BRĂTULESCU Este așezată în coasta dealului acoperit de vii, pe un tăpșan de pe care poți vedea până departe în zare. (Fig. 1). Are formă de treflă, este bine proporționată însă a suferit unele modificări la fațadă în 1877, când s’a refăcut pictura. Biserica aceasta are hramul Bunei Vestiri, este numită Mărășasca, pa- re-se, după numele unui Mareș, ctitor ; este de zid, cu pridvor sprijinit pe coloane rotunde de cărămidă, legate între ele prin arcuri în acoladă. Pisania este săpată în piatră, în relief, iar cadrul de piatră al ușii este înflorat. Ornamentul florat al ușii constă dintr’o margine în relief a cărei parte superioară luând forma de acoladă se termină deasupra mijlocului laturii superioare printr’un ornament care este potirul unei flori. (Fig. 2). Din pricina văpsirii pisaniei, literele se deslușesc foarte greu. Cuprinsul pisaniei, pe cât se poate citi, cuprinde hramul și numele ace- lora cari s’au ostenit cu ridicarea ei, iar la sfârșit data zidirii, 1810. Exteriorul este împărțit în panouri care merg dela soclu până sub stra- șină, printr’un sistem de eșituri în formă de coloane dreptunghiulare, având căpițele ce amintesc vechiul stil grecesc, răspândit în se- colul al XlX-lea, supt influența culturii din epocă. Pridvorul a fost închis la aceeași reparație pentru motivul că trebuia prelungită biserica și, în acest fel, mărit spațiul. Panta acoperișului a fost modificată când s’a înlocuit vechiul înveliș prin tablă. Turla însăși, de formă octogonală și cu patul de aceeași formă, s’a acoperit cu tablă din care pricină înfățișarea ei distonează, deși este bine proporționată. Pe laturea de Est a altarului s’a așezat un con- trafort în vederea proptirii zidurilor și din cauza pantei care începe la câțiva metri. Planul are formă de treflă. Pronaosul este prevăzut cu o calotă sferică, sprijinită pe arcuri laterale spre Nord și spre Sud, angajate în ziduri și sprijinite prin câte un adaos de cărămidă. Naosul, a cărui boltă este tot o calotă sferică, este ceva mai încăpător. Bolta naosului este spri- 1. — Biserica din Vadu-Săpat. Vedere din spre Sud. jinită pe patru arcuri dintre care unul deschis, cel dinspre pronaos, iar altele trei formând bolțile absidelor laterale și a altarului, toate de aceeași înălțime. Timpla este de lemn, lucrată în panouri care încadrează icoanele și ușile, simplu sculptată și puțin ornamentată. Icoanele tâmplei sunt lucrate în stil apusean, la 1855, de un Theodor sau Thoma zugravul, cum ne arată inițiala și data pusă pe icoanele împărătești: « 1855 0. Zug. ». (Fig. 3). Pictura a fost refăcută în 1877, dacă luăm de bună data pusă pe o icoană de zugravul « C. Popescu, 1877 Noemvrie 10 » și dacă judecăm după factura http://patrimoniu.gov.ro 26 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE acestei picturi. Se mai păstrează in altar. In restul bisericii a fost spoită cu var. Se pare că supt această spoială se păstrează vechea zugrăveală dela începutul din mai multe epoci de către sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XlX-lea. Sunt două icoane împărătești de factură țărănească, de la sfâr- secolului al XlX-lea. Un fragment din această veche pictură se mai păstrează în pridvor, unde se poate urmări linia vechilor calote stricate și ele și înlocuite cu un plafon urît, la 1877. Icoanele sunt de mai multe facturi și datează șitul secolului al XVIII-lea, înfățișând pe lisus tro- nând între Maica Domnului și Sfântul loan Boteză- torul (fig. 4) și pe Maica Domnului, în aceeași atitudine, intre arhanghelii Mihail și Gavriil. (Fig. 5). http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 27 De aceeași factură, însă de altă mână și cu o vădită influență rusească în privința alungirii cor- purilor, apare icoana Bunei Vestiri (fig- 6), la care Domnului și pe Sfântul Nicolae. Figurile pline, atitudinea și linia veștmintelor trădează maniera apuseană. (Fig. 8, 9, 10). Fig. 3. — Biserica din Vadu-Săpat. Cadrul ușii. se adăugă aceea a shnților arhangheli Mihail și Gavriil. (Fig. 7). De altă factură, din secolul al XlX-lea, supt in- fluența picturii apusene, sunt o serie de icoane împărătești care înfățișează pe lisus, pe Maica La acestea se adăugă scena Bunei Vestiri: un interior cu o măsuță cu baldachin. Pe măsuță este așezată o filacteră pe care stă scris: «Fie mie după cuvântul tău ». Deasupra este zugrăvit Duhul Sfânt, în chip de http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUNU MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 4-—Biserica din Vadu-Săpat. lisus Hristos tronând. Fig. 6.—Biserica din Vadu-Săpat. Icoana Bunei Vestiri. Fig. 7.—Biserica din Vadu-Săpat. Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Fig. 5. — Biserica din Vadu-Săpat. Maica Domnului tronând. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 29 Fig. 8. — Biserica din Vadu-Săpat. lisus Hristos. Fig. 10. -Biserica din Vadu-Săpat. Sf. Nicolae. Fig. 9. — Biserica din Vadu-Săpat. Maica Domnului. Fig- 11.— Biserica din Vadu-Săpat. Buna Vestire. http://patrimoniu.gov.ro 30 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 12.—Biserica din Vadu-Săpat. Sf. Treime. porumbel, iar sus în nori, înconjurat de heruvimi, Dumnezeu Tatăl. (Fig. 11). Buna tradiție a acestei epoci este redată de icoana Sfintei Treimi, de factură apuseană. In această icoană Maica Domnului, înconjurată de serafimi, stă îngenunchiată primind cununa din partea Tatălui și a Fiului. (Fig. 12). Pentru a ilustra școala unde se formase, zugravul C. Popescu, acel care datează o icoană cu 1877, Noemvrie 10, redăm însăși acea icoană, fără un caracter deosebit, comandată sau lucrată anume de meșter cu sfinții ce și-a ales el însuși pentru conside- rații personale, de sigur. Altfel nu s’ar înțelege rostul sfinților cari nu prea au legături între ei: Sf. Nifon, Sf. mucenic Vah, Sf. mucenic Serghie, Sf. muceniță Filotheea și Sf. muceniță Tatiana. (Fig. 13). Inscripțiile de pe potirul de argint cu paharul aurit pe dinăuntru, arată numele donatorilor: « ManoiI, Smaranda, Petre, Mara și tot neamul lor». Pe câmpul unei pietre de mormânt din pronaos, împodobită pe margine cu un ornament vegetal, constând dintr’un lujer cu flori in formă de pocal și frunze curbate, se citește inscripția: « Supt această piatră odihnește-se oasele răposa- ților robilor lui Dumnezeu Scarlat ierei, Mihail . . . . Maria .... Manole . . . ». După cutremurul întâmplat la 10 Noemvrie 1940, biserica din Vadu Săpat stă să se năruiască. BISERICA DIN DRĂGĂNEȘTI-PRAHOVA Pisania săpată în piatră cu litere aurite: + « Intru slava, cinstea și lauda prea sfintei și de viață făcătoare Treime. Această sfântă și cinstită ortodoxă biserică la care să prăznuește hramul sfin- ților împărați Constandin și Elena, al sfântului ierarh Nicolae și al sfântului mucenic Mina s’au rădicat din temelie cu toată cheltuiala și osteneala a fra- ților Xenocrat, Teodor, Atanasie și Constandin și de sora dumnealor Anastasia Xenocrat proprietară fiind a moșiei Drăgănești din districtul Prahova spre a să proslăvi numele Domnului Dumnezeu și Mân- tuitorului nostru Is.Hs. și spre a numiților ctitori sufletească și veșnică pomenire și a părinților lor. Incepându-se zidirea din temelia la anul 1857, Iunie 24, fiind caimacamii țării Măria sa prințul Alexandru Dimitrie Qhica. Cu blogoslovenia Preasfințitului Mi- tropolit D. Nifon și s’au săvârșit in zilele prea înăl- țatului nostru prinț Domnitor Prințipatelor Unite Moldaviea și Valachia Alexandru loan I la anu, 1860, luna Octomvrie ». Ca arhitectură și pictură biserica nu prezintă vreun interes deosebit, iar ca împodobire exterioară un număr de turnulețe compromit prin încărcarea fără rost, o atare construcție. Biserica cea veche din Drăgănești a fost total transformată prin lărgirea ferestrelor și înlocuirea vechilor frsece în epoca de înoire a secolului trecut. Pisania comunicată mie, încă din 1930, de elevul seminarist Marinescu C. Constantin, are cuprinsul acesta: «Această svăntă și dumnezeiască beserică rădi- catu-o-a den temelie și o au zidit până in săvăr- Fig. 13. — Biserica din Vadu-Săpat. Icoană din 1877 a lui Constantin zugravul. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 31 !ttMCBCHHnWMH€5EM(^ WHVrf»mn2HmianmkWHwm^ reHMUUHK^AL YllHLW^IW I A«KX5HH0^MI(KTUMiHIU-rfKXM^ IQMdW^bWWTlTCMM^Hf^^ njfflHMiHAWWIHHWM^^ A Fig. 14- — Biserica veche din Drăgănești-Prahova Pisania. șitn și o au înfrumusețam cu a sa osteneală și chel- nului lisus Hristos. Și i-am rușinat și i-am gonit tuială cinstitul și de bună rudă dumnealui Șerban den pământul Țărăi. Și am rădicat aici această Cantacuzino vel Postelnicii. Acum in zilele luminatului Domnii Io Radul Leon Voevodil. Intru pomenirea vea- cnică dumnealui și părinților. Fiind ispravnicii Neagoe Vătavu leat 7175 Av (gust) 1 ». Literile sunt săpate în relief iar partea de jos cuprinde un ornament din frunze împletite. (Fig. 14)- BISERICA DIN GHERGHIȚA A fost înoită la sfârșitul secolului trecut, păstrându-i-se decorațiunea exterioară care constă din panouri așezate în două registre ce se despart printr’o bandă alcătuită dintr’un brâu în relief, mărginit de două rânduri de zimți iar banda de sub streașină din trei rânduri de zimți, despărțite prin două dungi drepte (Fig. 15). Cadrul ușii este de piatră sculptată în caneluri și în drugi în relief, partea de sus prezintă un lujer cu flori, sculptat în spațiul dintre cadrul exterior în relief și dintre acolada în relief care închide partea aceasta și leagă drugii laterali ce formează marginea dinlăuntrul cadrului. Inscripția, mărginită de o sculptură cu motive vegetale, are cuprinsul următor : «Această sfântă și dumnezeiască be- serică den temelia ei ziditu-o-am eu robul lui Dumnezeu Io Mateiu Bă- sărab Voevod întru numele Marelui al lui Hs. Mucenic Procopie de care lucru tâmplându-i-se Domniei Mele, avându războiu la Nănișiori pre lalo- miță cu vrăjumași (sic) Domniei mele și a țărăi cu Vasilie Voevod Moldo- vlahiei mi-a trimis într’ajutor de bi- ruință pre Marele Mucenic Procopie și cu vreare milostivului Dumnezeu și cu ajutorul Sfântului Mucenic supus-am vrăjmașii supt picioarele Dom- Fig. 15. — Biserica veche din Gherghița-Prahova. Vedere. beserică pentru biruința cea de vitejie a puternicului marelui Dumnezeu și pentru ajutorul svântului mucenic Procopie să fie Dumnie meale pomeană http://patrimoniu.gov.ro 32 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 16. — Biserica veche din Gherghița-Prahova. Pisania. Fig. 17. — Biserica Sf- Dimitrie din Gherghița Prahova. Pisania. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN PRAHOVA 33 nesăvărșită în veci amin. Mai 26 dni (zile). Văleat 7I49. (1641). (Fig. 16). Inscripția a fost tipărită și de N. lorga L în mijlocul inscripției, într’un medalion cu ramă sculptată în linii împletite, flancat de două orna- mente florale, este sculptată stema țării: vulturul cu cruce în cioc având deasupra cununa domnească, de o parte și alta a căreia apar două stele. La cealaltă biserică pisania este închisă într’un cadru în relief, în jurul căruia evoluiază un lujer încărcat de frunze și fllori. « t Această sfântă și dumnezeiască beserică zidi' tu-o-oti den temelia ei robul lui Dumnezeu Preda Căpitanul, feciorul Paraschivie vornicul întru numele sfântului și marelui mucenicii Dimitrie, în zilele prea luminatului Domnului nostru Constandin Băsărabu Voivod și părintelui nostru chir Theodosie Mitropolit ci și pe urma noastră care den creștini cu îndemnuri să de, au mult, au puțin s(ă) fie ctitor cași noi measeța Mai in 10 leat 7213 » ². (Fig. 18). ¹ N. lorga, Inscripții din bisericile României, București, 1908, voi. II, p. 1. ² 1705. Cf. și N. lorga, o. c.. p. 1. BISERICA DIN CEPTURA DE JOS-PRAHOVA CUTREMURUL DIN 1838 Pe coperta unei evanghelii din 1837, la păr. C. Iliescu. «Leat 1838 Qhenarie opt zile, Marți noaptea spre Miercuri la ceasul 8 din noapte s’au cutremurat pământii și s’au dărâmat mănăstirea pă jumătate amvon și tinda toată. Și pentru știință am însemnat aicea în sfânta evanghelie ca să să știe ș’am iscălit loan sin popa Iordan Duhovnicii ot Ceptura Pe foaia interioară: «Această sfân(tă) și dumnezeiască evanghelie s’au cumpărat de robul lui Dumnezeu Teodor po- stelnic în drepți lei 46 și au hărăzit-o sfintei biserici Ceptura de Jos, unde să cinstește și prăznuește hramul Intrării in biserică a Maicii Domnului și spre știință a celor ce vor ceti am însemnat. 1838 Aprilie 29. Popa Qheorghe David ». http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS ii CASTRUL ȘI AȘEZAREA ROMANA DELA SLĂVENI-ROMANAȚI A) DESCRIEREA STAȚIUNE1 Drumul roman ce scoboară din munți, pe malul drept al Oltului, se bifurcă, după ce iese din Ro- mula (Reșca-Romanați). Ramura de apus tae în linie dreaptă câmpia romănățeană și se termină la Dunăre, în Sucidava (Celei-Romanați). Pe malul drept al Oltului continuă ramura de răsărit, ce lega odinioară așezările romane civile sau militare dela: Hotărârii (o suburbie a Romulei), Fărcașele, Slă- veni (castru), Qostavăț¹, Brezuica² Băbiciul Epis- copiei ³, Scărișoara, ]ieni-Rusănești ⁴, Cilieni, Tia Mare (castru) și Izlaz (două castre), pe Dunăre ⁵. (Fig. 1). Ca centru militar și civil, Slăvenii apar cea mai de seamă stațiune romană, între Romula și Islaz. Față de Romula e la 15 km, iar de Dunăre la 48 km. Castrul e situat azi în mijlocul satului Slăveni, iar terenul pe care se întinde, fiind expropiat de stat, e al nimănui. Nefiind protejat (ca mai toate cetățile noastre), marginile îi sunt cotropite de vecini, iar pe aria lui, s’au făcut numeroase gropi pentru scos material constructiv și pământ. (Fig. 2). Primele știri, asupra castrului și așezării civile, ni le dau VI. de Blaremberg ⁶, Felix Lajard ⁷, A. T. Laurian⁸, ziarul Curierul românesc ⁹, I. Neigebauer¹⁰, ¹ CIL. III, 14216¹¹ și Tudor, în Arh. Olteniei (XV), 1936, p. 114, nr. 14- ² Tudor, o. c., p. 115, nr. 15—17. ³ CIL. III, 13802. ⁴ CIL. III, 8039 și 8040. “ Pentru drumul și urmele romane in această regiune, note importante sunt adunate de Tocilescu in Mss. Ac. Rom., voi. 5133; 5137 și 5139. Vezi și Odobescu, Antichitățile jud. Romanați, in Mem. Acad. Rom-, t. X (1877), p- 173 și urmat. Descoperiri și cercetări personale, în a mea, Oltenia romană (sub tipar). ⁶ In ziarul Muzeul Național din 8 Noemvrie 1837. ' Mem. de l’Acad. des Inscriptions et Belles Lettres, t. XIV (1845), p. 178 și La decouverte du Mithraeum de Slăveni en Valachie, in Nouvelles Annales ptibliees par la section franțaise de ['Institut archeologique de Rome, t. II (1838), p. 7 și următ. ⁸ Istriana, in Magaz- ist. pt. Dacia, t. II (1845), pp. 88 și următ. ’ An. VIII (1857), ns. 46—47 din 22 și 27 Noemvrie (Blaremberg). ¹⁰ Dacien nach. d. Cberrest. klas. Altert., p. 116, Kron- stadt, 1854- de D. TUDOR D. A. Sturdza ¹ și AL Odobescu ². Singurele săpă- turi, mai mult sondagii au fost începute de Qr. Tocilescu, dar părăsite după trei săptămâni de lucru, cu toate că rezultatele obținute, erau foarte promi- țătoare ³. Ele s’au limitat în a descoperi parțial, porțile praetoria și decumana, iar în interior, un colț al pretoriului. Fură găsite multe cărămizi scrise și inscripții pe plăci de marmoră, singurele publicate de Tocilescu ⁴. Până acum, o descriere sau un plan de situație, ale lagărului, nu s’au pu- blicat. Castrul e orientat V — E, cu poarta principală așezată către drumul roman ce trece printre el și Olt. Orientarea stă în legătură cu apărarea drumului și a vadului Oltului, împotriva unui atac dinspre răsărit. Aceiași dispoziție se constată și la cele trei castre din vecinătate, dela Romula. Măsurat pe linia zidului, castrul avea laturile mari lungi de 140 m, iar cele inguste de 120 m. Era protejat. în afară, de trei șanțuri și două valuri, care se succedau, din incintă spre exterior: fossa- vallum — fossa — vallum — fossa. Acestea urmează fidel linia zidului incintei. Măsurată pe coama va- lului celui mai din afară, cetatea are dimensiunile: 167 X 198 m. Un al treilea val se găsește în interior și pe el se reazimă zidul înconjurător. E înalt azi de 2 m, pe când cele exterioare abia ajung la 1 m. Șanțu- rile mai păstrează adâncimea de 0,70—1 m. O secțiune făcută în 1893, prin șanțuri și valuri, a arătat că pământul lor era amestecat cu numeroase fragmente ceramice, bucăți de țiglă, cărămizi, și ¹ Note manuscrise, publicate de Odobescu, o. c., p. 232. ² O. c., passim; unde sunt reproduse și cea mai mare parte din studiile citate mai sus. ³ Au avut loc dela 10 Oct.—15 Nov. 1893 și conduse de d. P. Polonic, ce ne-a lăsat un scurt raport în I. germană: Rap- port iiber die Ausgrabungen im romischen Lager bei Slăveni; cf. Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, fii. 83—88. Cf. dease- menea, An. Ac. Rom. t. XVIII, p. ICO—101. ⁴ Arch. epigr. Mitth., XIX, 1 (1896), pp. 80—84, nrs. 7—14 și Fouilles et recherches archeologique s en Roumanie, p. 120, Bucarest 1900. Cf. și CIL. III; 13799; 13800; 13801, b—d; 14216¹⁶; 14216¹⁷; 14216²⁴; 14216²ea-b; 142 1 6⁸⁰-³¹ și 14216⁸⁴-³⁹. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 35 dărâmături de zidărie, ceea ce indică o ret acere târzie a lagărului, după cum rezultă și dintr’o inscripție (CIL. III, 13800). Zidul incintei, distrus în întregime de locuitori, s’a construit numai din cărămidă de mărimea 0,30 X 0,18 m, bine legată cu mortar de var f Cetatea e așezată pe un teren slab, format din aluviuni ale Oltului. Deaceea, pentru a feri zidul de prăbușire și crăpături, solul s’a întărit printr’o platformă de beton primitiv, formată din mai multe straturi, compuse din pământ frământat cu petriș, nisip, bulgări de var, cărămidă sfărîmată și lut cleios, totul fiind bine bătut. Acest sistem constructiv a fost bine stabilit la castelul roman dela Săpata de Jos², și mai puțin de Tocilescu la castrele Acidava ³ (Enușești-Romanați) și /oneștii Qovorii ⁴. Lățimea zidului și alte detalii asupra lui, ne lip- sesc. Castrul are patru porți ce se văd și azi pe teren: câte una pe fi ecare latură și au lățimea de 10—12 m, mult prea mare, spre a fi socotită a fi cea primitivă. Ele aveau turnuri pătrate în interior, cu dimensiunile necunoscute. Porta praetoria cade în mijlocul laturei de E, către Olt și spre drumul roman. Fiind la drum și intrarea cea mai de seamă, era construită cu grijă și toată din cărămidă. Sondagiile făcute în 1893, au scos din dărâmăturile ei, 260 fragmente de mar- moră ale unei inscripții ce pomenește refacerea lagărului (C/L. III, 13800). Placa de marmoră fusese fixată deasupra bolții porții. Porta decumana, opusă porții pretoriene fu cer- cetată cu un singur șanț și nu a dat nimic important. Porta principalis dextra și porta principalis sini- stra nu cad pe mijlocul laturilor respective, ci se apropie de linia porții pretoriene. Via principalis ce le unea, se distinge și azi. In interiorul castrului s’au făcut două șanțuri de control, numai la praetorium. Forma acestuia nu s’a urmărit sistematic. Fură aflate în afară de ziduri mai multe camere, o curte și cinci mari baze de coloane, dintre cari trei erau încă in situ, în 1932 s. Reconstruite, erau lungi de 0,93 m., înalte de 0,50 m. și cu diametrul fusului de 0,520 m. Sunt alcătuite din două plinturi inegale și alipite cu un disc, ce forma profi lul inferior al coloanei corintice ⁶. Ca toate monumentele de seamă, arhitectonice, sculpturale și epigrafice, ale așezărilor romane din câmpia romanățeană, sunt lucrate în calcar de Vrața (Bulgaria). Coloanele, așezate pe ele, separau com- partimentul central al pretoriului ('peristyllumj de cel dela intrare ('atriumj. Arhitectura impunătoare a pretoriului este arătată de aceste baze. La o depărtare de 95 m față de un colț al castrului, D. A. Sturdza ⁷ a notat un turn pătrat, lung de 24 m și lat de 20 m. Temeliile lui nu mai pot fi stabilite, fiind distruse și acoperite de gospodăriile sătenilor. ¹ Vezi pentru aceste cărămizi, D. A. Sturdza la Odobescu, o. c., p. 233 și figura. ² V. Christescu, Ist. militară a Daciei Romane, p. 151, București, 1937 și in Dacia V—VI, pp. 435—447. ³ Mss. Ac. Rom., voi. 5 139, fila 40. ¹ Id., p. 44- ⁰ Tudor, în Bul. Comis. Mon. Ist., XXVI (1933), p. 78, fig- 5. ⁸ Mem, p. 79, fig. 6. ⁷ La Odobescu, 1. c. Față de mărimea, forma și așezarea acestui turn, bănuim identificarea lui cu niște terme ale castrului. Exemple similare sunt numeroase în Dacia infe- rioară, lângă castrele dela: Bumbești-Qorj \ Săpata de Jos-Argeș z, Bivolari ³ Copăceni ⁴ și Rădăcinești ⁵ toate în Argeș, pe valea Oltului). în ceeace privește descrierea așezării civile, in- formațiile noastre se reduc numai în a constata prezența a numeroase bucăți de cărămidă, olărie Fig. 1.—Castrul dela Slăveni-Romanați. romană, fragmente de ziduri și monete de bronz, răspândite pe lângă castru și acoperite de sat. Urmele cele mai bogate sunt de fapt, între castru și Olt, dealungul șoselei romane, pe ale cărei mar- gini și în afară de limitele așezării civile, sunt multe movile de pământ, desigur, morminte romane. In fața conacului d. dr. Traian Georgescu sunt aduse: un sarcofag cu capacul fragmentar, o coloană și o bucată din profilul unui altar ®. Un vast cimitir roman, însemnat și cu mici tumuli funerari s’a identificat la gura pârâului Caracal, în Viile Stoe- neștilor. Așezarea romană dela Slăveni, mai este cuno- scută lumii științifice și prin aflarea, în 1837, a unui interesant templu mithriac. Descrieri și date reduse despre acest Mithraeum ne-au lăsat Blarem- ¹ Tudor, în BuL Comis. Mon. Ist., XXXIII (1940), p. 25 și următ. ² Christescu, în Dacia V—VI, l. c. ³ Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, fii. 98. Cf. și Tudor, Castrul și termele romane dela Bivolari pe Olt, în Bul. Muz. Militar (supt tipar). ⁴ Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, fii. 12—20. ’ Idem, fii. 21 și 36. ⁶ Tudor, în Arh. Olt., XV (1936), p. 114, nrs. 10—13. Descrierea așezării și la mine în Oltenia romană (sub tipar). http://patrimoniu.gov.ro 36 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE berg, Lajard, Laurian, Curierul românesc și Odo- bescu L Templul fusese scobit în malul Oltului, la o cotitură a râului. Hruba fu descoperită de săteni și din ea se scoaseră două altare dedicate lui Mithra ², basoreliefuri cu scene din mitul zeului persan, precum și alte lucruri. Banul Mihalache Qhica, ministru de interne și mare amator de antichități, achiziționă aceste obiecte pentru colecția sa (unde s’au pierdut) și ordonă săpături, asupra cărora, Blaremberg a scris: . . . « s’a dat peste o locuință supterană ale cărei podele fuseseră unse cu o tencuială de ipsos zugră- vit în deosebite fețe. Mai înainte, în locul din afară al locuinței, zăceau încă cărămizi de o mărime ¹ Toți citați mai sus. ² CIL. III, 8038 = 1591, unde se arată greșit a fi fost un singur monument cu inscripția: SOLI INVICTO MITHRAE ARA SOLIS. Despre două altare deosebite vorbesc Blarem- berg fl. c.) și Curierul românesc fl. c.). strașnică, ce seamănă că sunt din temelia unui portic sau peristil ce slujea ca un fel de intrare la pomenita locuință. Pardoseala din lăuntru era dea- semenea de cărămizi ». Laurian mai menționează aflarea unei baze dela o statuă ', vase de sacrificii și câteva piedestale. După Lajard, sculpturile din mitreu (dintre care el reproduce numai trei), cu mici deosebiri, repre- zentau acelaș subiect. B) CONSIDERAȚIUNI ISTORICE ȘI TECHNICE In forma actuală, castrul dela Slăveni este o con- strucție a fundamentis, executată supt Septimiu Sever, în anul 205, p. Chr. Lucrarea fu opera garni- ¹ Se pare că aceasta a fost luată de proprietarul local, Murgășeanu și dusă în casele sale dela Craiova, unde a fost văzută și publicată de Tocilescu, în Arch. epigr. Mitth., XIX, 1 (1896), p. 81, nr. II ; reeditată în CIL. III, 13799: ob v(icto- riam) imp(eratoris) și deasupra soclului, rest dintr’o sculp- tură ce arată pedes figurae. Vom da un studiu aparte în le- gătură cu mitreul dela Slăveni. http: //patrimoniu.gov. r o CASTRA DAC1AE 1NFERIOR1S 37 zoanei locale, ala I Hispanorum, care pune și inscripția de fundație deasupra porții pretoriene ’. Numele cohortei apare imprimat și pe o cărămidă, se pare, găsită în ruinele castrului ². Din îmbinarea mai multor fragmente ale altei inscripții, găsită în dărâmăturile pretoriului, se vede că lucrul fu exe- cutat din ordinele legatului imperial al celor trei Dacii, care era în 205 p. Chr., Mevius Surus ³. Co- horta completează aceste fortificații supt domnia lui Caracalla, când se numește și Antoninianu ⁴. Pentru prima dată, ala 1 Hispanorum e constatată în Dacia inferioară de o diplomă militară dată de Hadrian la 22 Martie 129 p. Chr.⁵. Ea pare a se fi stabilit la Slăveni, odată cu supunerea Daciei. Șederea ei la Slăveni, poate fi urmărită în tot cursul secolului al Il-lea p. Chr. în vremea lui Antonin Piui, prin anii 160 p. Chr., e cunoscut un prae- positus al ei, Sextus lulius Possessor, ce comandase, mai înainte numerus-ul de Sirieni din Romula, îndeplinind, în acelaș timp, funcțiunea de curator al orașului ⁶. Supt Septimiu Sever și Caracalla, prezența ei pe malul Oltului se precizează din ins- cripțiile amintite mai sus. Este foarte probabilă, permanența ei la Slăveni, până la părăsirea provinciei. Nu știm dacă era milliaria sau quingenaria. Dacă nu va fi trimis detașamente și în castrele dela Tia Mare sau Islaz, cel dela Slăveni ii era neîncăpător pentru adăpostirea a o mie de soldați călăreți. In orice caz, caracterul ei de equitata se acomoda foarte bine cu misiunea de a supraveghea partea inferioară a limesului alutan și într’o regiune de câmp, cum e cea romănățeană. Din săpăturile lui Tocilescu, cunoaștem mai multe fragmente de țigle și cărămizi, cu însemnări ale unor soldați din această unitate. întâlnim astfel, pe un Anrfelins] CI . . . tis Mu.... (CIL. III, 14216₃₅); un trac Mticiann[s].............ins Cas . . . (CIL. III, 142 1 6₃₇); pe un secretar anonim... s libraritts al[ae] Hispanorum]. . . (CIL. III, 14216₃₁); precum și alte fragmente epigrafice ⁷. ¹ CIL. III, 13800: [I]m[p. Caes.] L. Sept. Severfus] Pert. Aug. | [Ar]ab. Ad[iab.] Parth. Max. Trib. Pot. XIII |, [impjera- to[r] XI, cos. III. p.p. et [imp.J Caes. M. [Aur. A]nt[o]ni[n]us Pius Aug. Cos. III [p]ontif. max. [trib, .pot.] XIII. Alae I Hispanor. a [funda]m[entis] fecerufut]. începutul r. 5 este scris peste P. SEPT. GETA. NOB. CAES, martelat. Cf. și Tocilescu in Arch. epigr. Mitth, 1896, p. 80, nr. 7; Fouilles, p. 120 și An. Acad. Rom , XVIII, i (figura). ² Acum în colecția prof. Ilie Constantinescu Caracal, cf. Tudor, Quelques monuments inedits de la Dacie inferieure, nr. 7, în Dacia VII (sub tipar). ³ CIL. III, 14216¹⁶ = 13801: I[mp. Caes. L. Se]ptim[io Severa Pio Per]t. Au[g. Arab. Adiab. Parth. max. tr. p]ot. [XIII, imp.] XI, co[s. III. p.p. de]dic. Me[tio Suro, leg.] Au[g. pr. pr.]. Legatul e cunoscut in Dacia, CIL. III, 1377, 7647 și 7741. ¹ CIL. III, 14216¹’. Tot astfel la Butnbești-Qorj, castrul e refăcut in 201 p. Chr. când cohors I Aurelia Brittonum mil- liaria are și epitetul Antonimia, cf. CIL. III, 14485, a. Și acolo avem in pretoriu, o dedicație pusă lui Caracalla (Tudor în Bid. Comis. Mon. Ist., 1940, p. 27, nr. 16). Toate inscripțiile stau in legătură cu campania de refortificare strategică a provinciei, începută de Septimiu Sever și continuată de Caracalla. ⁵ CIL. XVI, 75 = CIL. III, XLVI. ⁶ CIL. II, 1180: Sextfo] lulio Sexfti] f[ih°], Quirfina] [tribu], Possessori, praef[ecto] coh[ortis] III Qallorfum], praeposito nu- meri Syror[um] sagittarior[um], item alae pnmae Hispanor[u>n], curatori civitatis Romulensium, etc. Cf. și Cichorius s. v. ala în RE, 1, col 1247 si următ. ’ CIL. III: 14216³⁶; 14216³⁸; 14216³⁹ și Tocilescu, Mss. Ac. Rom. voi. 5133, p. 85 și 86. în castrul dela Slăveni au mai staționat și acti- vat temporar la construcții, detașamente trimise de alte unități. Sunt cunoscute aci, cărămizi cu stampila legiunii V Macedonică ', ale legiunei XI Claudia ², ale cohortei I Flavia Commagenorttm³ și ntimerus Sinonim sagittariorum⁴. Prezența deta- șamentelor din cele două legiuni, se poate explica prin participarea lor la cucerirea Daciei, sau prin trimiterea unor vexilații pentru apărarea Oltului, în vremea marilor invazii din secolul al IILlea p. Chr. Cohors I Flavia Commagenorttm și numerns Surorum sagittariorum au făcut parte din garni- zoana Romulei s, încât, numele lor, pe cărămizile dela Slăveni, se explică prin legături de vecinătate, detașamentele lor dând mâna de ajutor la con- strucția castrului sau completând paza regiunii. Refacerea castrului dela Slăveni face parte dintr’un program de lucrări militare inițiat de Septimiu Sever. El repară sau transformă radical multe castre ale Daciei sudice. Pentru a proteja drumul și așeză- rile romane de pe Olt, împăratul împinse granița mai spre răsărit, creind limesul valachictts sau transahitunus ⁶. Rezidirea castrului dela Slăveni ce nu mai făcea parte din linia de apărare a graniței de răsărit și întărirea lui prin trei șanțuri cu două valuri, explică importanța strategică a locului. La Slăveni a fost și e un însemnat vad și loc de tre- cere peste Olt. Dacă limesul transalutan era rupt, pe aci se da atacul în inima provinciei. Castrul dela Slăveni constituia și un avantpost de apărare pentru orașul cel mai bogat și mai mare al provin- ciei : Romula. Dela Slăveni se desfăcea un alt drum roman care trecea în Muntenia, spre noua frontieră creiată de Septimiu Sever. Castrele fortificate cu două sau trei valuri și mai multe șanțuri, sunt caracteristice castelelor con- struite sau refăcute la începutul secolului al IILlea p. Chr. In Dacia inferioară le întâlnim numai pe limesul transalutan ⁷. Ultimamonetă găsită în castru, e delaGordian III. Celelalte descoperiri mărunte se vor publica separat. ÎL CASTRO ROMANO DI SLĂVENI- ROMANAȚI (ROMANIA) (RIASSUNTO) La stazione militare di Slăveni e situata sulla sponda destra deU’OItiiL Essa difendeva la via che conduceva a Romula ed il limes Alutaniis. (Fig. 1). Gli scavi di Tocilescu, fatti nel 1893 no sono stati pubblicati sistematicamente. ¹ CIL. III, 14216²*. ² Inedită, în Tocilescu, Mss. p. 84. Cărămizi ale legiunei și la Romula, cf. Tudor, in Bul. Comis. Mon. Ist., XXX (1937), p. 117, nr. 300 și Tocilescu, Mss. Ac. Rom., voi. 5133, fii. 77. ³ CIL. III, 14216.²⁰ ¹ CIL. III, 14216³ ⁰ Tudor, Para Romulei și a împrejurimilor ei, în Arhivele Olteniei, XII (1933), pp. 228—237 și Christescu, Ist. milit., pp. 185 și 199. ⁶ Christescu, în Istros I, 1 (1934), pp. 73—80 și Tudor, Castrele romane dela Jidava lângă Cdmpulung-Muscel, in Bucureștii, II (1936) pp. 89—117- ’ Valea LMuii, Qbioca (CrâmpoiaJ, Isbășesti, Băneasa, Urlueni și Săpata de Jos, cf. Tocilescu, Fouilles, pp. 121—133 și Christescu, in Dacia V—VI, 1. c. Pe limesul german: O.R.L. V, 42; VII, 29 XVI, 75, XXXI, etc. http://patrimoniu.gov.ro 38 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE II castro fu costruito in mattoni e orientate V-E, ha la forma quadrata e misura: 120 X 140 m. Tre valii di terra e tre fosse la circondavano. (Fig. 2). Nelle rovine della porta pretoria e nel pretorio stesso, frammenti epigrafici trovati nel 1893, mostrano che il castro attuale fu costruito sotto Settimio Severo e Caracalla, nel 205 d. Chr. A Slăveni soggiornava nel secondo e terzo secolo d. Chr. l’ala I Hispanorum. Questa ala costruisce il castro, forsse coll’aiuto delle altre guarnigioni. Negii scavi Furono trovati mattoni appartenenti alle legioni V Macedonica, XI Claudia, coorte I Flavia Commagenorum e numerus Surorum sagittariorum. Vicino il castro e nella sponda dell’Oltul e stato scoperto, cento anni fa, un grande mitreo. http://patrimoniu.gov.ro Sf. Ilie. Icoană din sec. XVIII-lea. Biserica Sf. Ilie Gorgani. București. Victor Brâtulescu, Icoane românești- http://patrimoniu.gov.ro UN ZUGRAV ROMÂN NECUNOSCUT DIN VEACUL AL XVIII-LEA (1750—1838) de Pr. I. POPOVICI Existența zugravului necunoscut din veacul al XVIII-lea, despre care scriem, este dovedită prin însăși lucrarea rămasă dela dânsul și care se află în ctitoria Movileștilor din Târgul Burdujeni. Aici, zugravul acesta și-a lăsat numele pe două icoane din catapeteasmă. Lipsa pronumelui, a făcut, vreme îndelungată, aproape imposibilă obținerea de lumini asupra originei sale și nici posibilități de identificare cu persoane mai cunoscute. întâmplarea făcând să pot prinde firul unor cer- cetări fructuoase și văzând că zugravul rămas uitat și necunoscut este Român, am găsit de cuviință să dau la iveală lucrarea de față, cu scopul de a-1 pune în discuția specialiștilor, spre a fi studiat și cunoscut precum, pe tot dreptul, merită. Căci zugravul acesta nu numai că este neaoș Român — dar este totodată un om cu vaste cunoștinți și pionul introducător al genului italian în iconografia română. 1 In comuna Burdujeni județul Suceava, se află actualmente ca biserică parohială a parohiei Târ- gului Burdujeni, vechea ctitorie a Movileștilor — fosta monastire de călugări « Pantocrator » cu patronul înălțarea Domnului, zisă mai târziu « Mă- năstirea Teodoreni>>. Această biserică este zidită în anul 1597 și este socotită ca a doua ctitorie movilească. Cea dintâi fiind « Mănăstirea Sucevița» zidită prin 1582—84 L ¹ Lucru curios că ambele ctitorii, nici până azi nu-și au inscripție. Sucevița are numai lespedea — însă goală — iar aceasta din Burdujeni are numai locul unde avea să fie pusă. Legendele spun că Movileștii voiau să vadă mai întâi înfăptuit pe deplin gândul lor de « reînviere a gloriei străbune unire și reînălțare a neamului românesc de pretutindenea » și apoi să imortalizeze evenimentul prin inscripțiile ce aveau a fi puse. Și cum evenimentul n’a avut loc complet — pe timpul lor — nici inscripțiile dorite nu s’au mai pus. Ba ceva mai mult, constrânși de împrejurări, Ieremia și Simion au renunțat formal, așa că prima ctitorie cu hramul învierea a rămas pe numele Mitropolitului Gheorghe, iar a doua ctitorie cu hramul înălțarea, a rămas pe seama lui Teodor Postelnicul, de unde i s’a zis Mănăstirea Teodoreni. Dintre ambele ctitorii, cea mai greu încercată și expusă tuturor nenorocirilor, a fost aceasta din Burdujeni, deoarece ea este așezată la întâlnirea tuturor drumurilor ce leagă țara cu fosta capitală Suceava L In această situație, nu o singură dată a fost arsă și prădată de avutul său, de către cei ce căutau să atace orașul și marea cetate. Nu mai departe, privească-se desfășurarea evenimentelor cu luptele de succesiune la tronul Moldovei dintre 1608 și 1612, apoi celelalte lupte de până la Miron Barnoschi, apoi cele ale Cazacilor lui Timuș Hmelnischi ca și cele din timpul lui Sobieschi ². In anul 1664, ajunsă în stare rea, marele cronicar Miron Costin, care ținea în căsătorie pe Ileana fiica lui loan Movilă, urmașul ctitorului fondator, în calitate de ctitor o închină la Sfântul Munte, lavra Sfântului Pavel Tebeul ³. Evenimentele dintre 1762—1775, care au precedat pierderea Bucovinei, o aduseseră într’un așa hal de suferință încât Turcii o prefăcuse în grajd pentru caii lor, după ce mai întâi îi scosese și distrusese frumoșii ușori de piatră dela ferestre. Așa că se cerea o restaurare radicală atât internă cât și externă. Restaurarea aceasta s’a făcut în 1785 cu o atenție și un lux excepțional, așa precum se și cuvenea Poate că astăzi, când visul Movileștilor s‘a împlinit și întregirea neamului s’a înfăptuit — lucru curios, chiar prin brațul unui glorios descendent în linie temenină din Movi- Ieștii ctitori. (Marele Rege Ferdinand 1 este în a 13-a generație din Ieremia Movilă: Albina, ziarul Fondației Regale, luna VI, tr. II, 15 Iunie 1934, pp. 8—9) — seva găsi nimerit a se pune cuvintele inscripției sorocite atunci acestor două ctitorii, ce revin de drept și de fapt ctitoriile actualei Coroane Regale a României. ¹ Pe timpul lui Ștefan cel Mare 1457—1504, aici era cea mai puternică zamcă (fortăreață) care servea, dimpreună cu alte două, la apărarea marelui pod de peste apa Sucevei. In ea fusese internată, pentru o vreme, însăși Domnița Maria soția lui Radu cel Frumos, cu fiică-sa Maria-Vochița (1472). Fortăreața a fost distrusă în 1476. ² Cronicele României le numără pe toate. Vezi și in In- scripții de pe manuscripte și cărți vechi din Bucovina, partea I de S. Fl. Marian, Suceava 1900, p. 45—52. ³ Actul de închinare se află în : Marian, Portretul lui Miron Costin, Buletinul Academiei Române din a. 1900; idem, In- scripțiuni . . ., p. 52; Melchisedec, Notițe de pe la 48 mona- stiri din țara, a. 1885. Miron Costin, Opere complete. http: //patrimoniu.gov.ro 40 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE la o ctitorie domnească. Numai ferestrelor nu li s’au putut repune la loc ușorii de piatră precum le avusese dintru început; ci li s’au pus ușori de lemn de stejar, simpli și ferestre cu saltare care să se poată deschide pe jumătate pentru aerisire. Pictura, atât cea de pe pereți cât și cea de pe cata- peteasmă, s’a făcut toată din nou, deoarece din cea dela întemeiere (1597—1604) nu se mai putea păstra nimic: cele câteva petece erau imposibil de menținut — și nici de reconstituit nu se putea¹. Actuala pictură, deci, este cea din veacul al XVIII-lea odată cu restaurarea din anul 1785, restau- rare făcută de Arhiepiscopul și Mitropolitul Anania al Sevastiei, precum se dovedește cu cele din inscripția frumos executată pe catapeteasmă, cu caractere mari slavone z. Ca să fi u complet, adaog că în anul 1864 i s’au secularizat acestei foste mănăstiri absolut toate bunurile și a fost lăsată ca simplă biserică pentru popor. Reparații nu i s’au făcut în stil mare. Așa că pictura din interior și catapeteasma nu au suferit nicio schimbare. 2 Oricine privește această zugrăveală rămâne plăcut impresionat. Constată imediat că întreaga operă este fructul unui maistru bun, priceput, îndemâ- natec și cu foarte largi cunoștinți. Privind mai cu deamănuntul, se vede bine că lucrarea dă pe față în mod distinct patru școli cu stilul și genul lor deosebit. Mai întâi pereții peste tot — școala decorativă pur italiană cu admirabila-i peisagistică, coloritul vioi, cu efect dela distanță, lucrare în tempera. Pe fondul albastru închis, obținut din cretă sau vargras ame- stecat cu praf de cărbune de stejar, sunt simetric rânduite tablourile biblice, fiecare cu ramă bine adaptată locurilor, lată de 8—9 cm., imitație de sculptură aurită, bine reliefate prin umbră și pe- numbră. Vine apoi catapeteasma — care nu mai este în formă de perete drept, vrâstat orizontal cu brâe de sculptură; apostolii în firiduțe separate și variate motive naționale uzitate; cu iconițele hra- murilor împărătești îmbinate câte două subiecte pe aceeași bucată, din care rama sculptată pare mai mult o floare-capriciu, prinsă la distanță. Vine apoi însăși pictura ei, cu totul alte stiluri și genuri decât cea a pereților. Pictura aceasta — icoanele mari, apoi ale celor 12 praznice cu Cina și Sf. naframă, apoi a Mântuitorului ca Arhiereu, apoi a Proorocilor cu Maica Domnului cum și grupa de sus cu Sfânta ¹ în altar la proscomidie, s’a dat de părți din vechea pic- tură fresco din 1600. Acea pictură era făcută de către același maistru care a zugrăvit tot atunci și Sucevița. Legendele spun că zugravul din 1600 nu și-a mai terminat lucrarea, deoarece a căzut de pe schele — tără să ni se precizeze unde s’a întâm- plat nenorocirea: la Burdujeni sau la Sucevița — căci lucra in răstimpuri, când la una când la alta. ² Deasupra ușilor împărătești se afla scris cu slove de aur: « Siiâ catapetazma izdealana blagosloveniemti icoștonift preos- viașteinago Arhiepiscopa i Mitropolităi Ananii Sevastiiscugo v pomianovenie svoe iroditelei 1785 lulia 25 ». Adică: « Această catapeteasmă s’a făcut cu blagoslovenia și cheltuiala Prea Sfinției Sale Arhiepiscopul și Mitropolitul Anania al Sevastiei, pentru pomenirea sa și a soborului, 1785 Iulie in 25 ». Cruce — este în stil bizantin ; cei doisprezece apo- stoli tot în stil bizantin, în fine ușile laterale de nord și sud cum și două icoane dela despărțitura a doua a naosului, în genul neo-grec. Cu toate aceste varietăți de stiluri și genuri, departe de a produce vreo nepotriveală, totul este deplin armonic și se cunoaște că a lucrat peste tot aceeași mână. Două însemnări scurte de tot, aflătoare pe două icoane din catapeteazmă, dau numele al acestui maistru: pe o icoană cu data de 1785 Iulie 25 semnează « Veniamin irodiacon zugraf », iar pe alta cu data de 1783 își strecoară, tot acest nume, printre florile și înfrumusețările perinuței de sub picioarele Mântuitorului ca Arhiereu. Iar ca o sintetizare a celor arătate până aici, precizăm că: 1. Pictura din biserica Movileștilor dela Burdu- jeni este cea din 1785 de pe timpul restaurării făcută de Mitropolitul Anania al Sevastiei; 2. Că este opera unui « Veniamin irodiacon zu- graf» între 1783 și 25 Iulie 1785. 3 Se pune întrebarea: Cine să fi fost acest « Veniamin irodiacon zugraf » în 1785? Până în anul 1932, toate sforțările depuse ca să aflu ceva despre acest zugrav, mi-au fost zadarnice. Din notița sa, nu se putea desprinde altceva, decât că, fiind irodiacon, era, va să zică, un cleric din cinul călugăresc. Alta nimic mai mult. Am întrebat pe unii localnici mai în vârstă, dar cu răspunsurile lor nu puteam face o dovedire sigură și satisfăcă- toare. Un fost paracliser al bisericii, Petru Galin tatăl actualului profesor de desen și pictor biseri- cesc, Victor Galin din Botoșani, îmi dăduse unele informațiuni pe care eu le credeam de domeniul fanteziei. Am întrebat pe unii vizitatori aleși — so- mități culturale—precum: Grigore Tocilescu în 1904; Nicolae lorga în 1904, 1908 și încă odată (după întregirea neamului); O. Tafrali; G. Balș etc., dar toți mi-au spus că n’au cunoștință cu acest nume de zugrav — notându-și-1 doar ca să-l aibă în atenție pe viitor. In anul 1932, datorită celor publicate în Revista Bi- serica Ortodoxă Română, de către P. S. Arhiereu Veniamin Pocitan, vicarul Episcopiei Hușilor, relativ la vechea Episcopie a Hotinului, am putut prinde firul dorit. In adevăr, pornind la început în mod îndoelnic, am dat curând peste dovezi sigure. Așa că astăzi întemeiat pe ele, am putut clarifica și alte lucruri precum se va vedea. 4 Identificarea cu un anonim. In cele ce urmează vom arăta cu probe, cum că el este « fratele trupesc » — din același tată și aceiași mamă — cu cel ce se întitulează pe pecetia sa <1 Amfilohie smeritul episcop Hotinului ». Și iată cum dovedim: a) Amfilohie, într’o scrisoare a sa din 10 Ianuarie 1768, adresată « Celui întocma Arhiereilor, marele http://patrimoniu.gov.ro UN ZUGRAV ROMÂN NECUNOSCUT DIN VEACUL AL XVlII-lea (1750—1838) 41 Arhimandrit al sfintei dumnezeești și împărătești Lavre Pecerski, Chiriu Chir Zosima » arată că, el, Amfilohie, « a fost cinstit cu darul arhiereesc, cu voia și știrea Patriarhului Țarigradului, prin mânile a trei sfinți Arhierei, câte și trei Mitropoliți: Anania al Sevastiei Partenie al Durostorului și Daniil al Brăilei, stăpânul său L Să reținem deocamdată lucrul acesta că •— docu- mentat se probează — cum că pela anul 1767, Episcopul Amfilohie a fost hirotonisit Arhiereu de cei trei Mitropoliți, dintre care, primul pe care îl enumeră în scrisoarea sa este Anania al Sevastiei, adică exact aceeași persoană, care peste 18 ani — în anul 1785 —a făcut restaurarea ctitoriei Movile- știlor din Burdujeni. Din această enumerare, se reliefează și însuși raportul de o deosebită dragoste ce trebue să fi existat între Episcopul Amfilohie și Mitropolitul Anania ². b) Tot din aceiași scrisoare din 10 Ianuarie 1768, mai găsim ca post scriptum: « Mai înștiințez pe Sfinția Ta și mă rog că, având noi un după trup frați ci l-am dat acum cinci ani sunt, acolo la zugrăvie în mănăstire în Pecerska, la zugraful Vartholomei, în școala mănăstirii și mă rog milii Sfinției-Tale, ca să nu-1 treci cu vederea când vei lua sama au doară va hi învățat și va hi pomenire Sfinției-tali » ³. P. S. Arhiereu Veniamin Pocitan Bârlădeanul, vi- carul Sfintei Episcopii a Hușilor, autorul studiului, publicat în Biserica Ortodoxă Română adaogă: « Iată și un frate a lui Amfilohie, care învăța de cinci ani la școala de zugrăvie dela Mănăstirea Pecerska de lângă Chiev la zugravul Vartholomei. Acasta ne arată că Amfilohie era în strânse raporturi cu Rusia, unde trimisese pe fratele său, care trebue să fi fost tot călugăr, ca să studieze arta de a zu- grăvi ». Să reținem și acest al doilea lucru — documentat probat — cum că Episcopul Amfilohie avea, prin anul 1767—1768, un « frate trupesc » dat acolo la școala Pecerski, de cinci ani (1763) pe mâinele lui Vartholomei, să învețe zugrăvia. Din cele spuse până aici — chiar dacă n’am dis- pune și de alte dovezi în plus — încă parcă ar fi un motiv de presimțire și am zice: n’ar fi o imposi- bilitate ca acest «Veniamin irodiacon zugraf în 1785 » să fie una și aceiași persoană cu anonimul « cel după trup frați » al lui Amfilohie din 1768, «dat acum cinci ani» (deci în 1763) «la Vartho- lomei spre învățătura zugrăviei. Sentimentele de prietenie între Episcopul Amfilohie și Mitropolitul Anania al Sevastiei, restauratorul din 1785, dă loc posibilității faptice unei asemeni identificări. ¹ Scrisoarea din 10 Ianuarie 1768, publicată în Biserica Ortod. Rom. pe luna Septemvrie 1932, p. 577. ² Acest Anania venise în țară odată cu fostul Mitropolit al Salonicului, Gavriil Calimachi, cel care a fost imediat așezat Mitropolit Moldovei la anul 1758. Anania era poate chiar o rudă a familiei Calimachi, măcar cineva bine văzut al acestei case. în documentele familiei Calimachi, publicate de marele istoric Nicolae lorga, se vorbește despre acest prelat. ³ Scrisoarea, în originalul ei, a fost scrisă în limba română de Amfilohie — lucru ce ne interesează și servește mult la deslegarea misterului. c) Dar, din cele ce se descriu mai departe acolo în revista Biserica Ortodoxă Română pp. 581 și 583 în biografia Episcopului Amfilohie, referitor la absența sa din eparhie între anii 1769 și 1772, deci îndată după încheierea anului 1768 și dovada făcută că în acest timp Episcopul Amfilohie era în Italia, de unde s’a reîntors abia în Decemvrie 1772 ; apoi, din întrebarea nedumeritoare ce și-a pus-o P. S. autor că adică « ce teologie ortodoxă putea învăța în școlile papistașe ...» fără de voie alu- necăm cu mintea la opera lui « Veniamin irodiacon zugraf» din 1785 dela Burdujeni, în care abundă stilul și genul decorativ italian; și ne întărim în convingerea că această lipsă de trei ani consecutivi, se vede că Amfilohie o făcuse în interesul « fratelui său după trup» care nu-i altul decât «Veniamin irodiaconul zugraful», îndată după isprăvirea școlii de zugrăvie din Rusia. Lucrul pare a vorbi dela sine. Așa că, nu singur Amfilohie — și de-o simplă plim- bare — s’a dus prin Italia cei trei ani; ci ambii frați împreună, și încă cu scopuri superioare precise: Veniamin pentru desăvârșirea studiilor de zugrăvie și arhitectură — iar el, Amfilohie, ca fratele deplin matur, pentru a-1 ajuta pe încă nevrâstnicul frățior printre străini, la priceperea studiilor și nepărăsirea ortodoxei credințe, cum și pentru a se ocupa chiar el însuși, printre timpuri, cu științele reale neteologice, traducând și prelucrând operele sale cunoscute. Aceasta nu mai poate fi o taină sau o simplă presupunere astăzi; deoarece opera lui «Veniamin zugraful » de aici dela Burdujeni, o dovedește cu prisosință. Căci, dacă numai pentru cei doispre- zece apostoli din catapeteazmă, la care se observă distinct genul rusesc al Pecerskăi, se capătă oarecum ușor o lămurire — că doară în Rusia la școala lui Vartholomei învățase acest gen — apoi și pentru restul operei avem nevoie de căpătat lumini. In acest caz apar inevitabilele întrebări: de unde cuno- știnți la artistul acesta ca să închipuiască o catape- teazmă atât de neobișnuită cu aspectul de rococo ? de unde tablourile murale în genul decorativ italian ? ¹ De unde chiar crucifixul din altar pentru scos în seara de Joia-mare, pe care, ca la romano- catolici, Mântuitorul are picioarele suprapuse și prinse cu un singur piron ?² De unde însăși technica și coloritul pur italian, admirabila peisagistică cu efect și de aproape și dela distanță? De unde? Răspun- sul se capătă numai prin cele afirmate mai sus — că între 1769 și 1772 «Veniamin irodiacon zugraf în 1785 » a făcut studiile sale de perfecționare în Italia. Așa că, de data aceasta, însăși opera mâinilor sale de aici dela ctitoria Movileștilor din Burdujeni îi ¹ Italianul loachim Giacomelli — venit în România ca maistru de făcut schele, când cu construcția monumentalei gări Burdujeni, și rămas apoi definitiv la Burdujeni căsătorindu-se aici cu o Româncă — cum locuia chiar la poarta bisericii, venea adesea Ia această biserică și-i admira cu nesaț pictura, oftând. întrebat odată de mine de ce oftează când privește la pictură, mi-a dat acest răspuns: îmi trece dorul de țara mea privind-o. Aceasta este o pictură curat italiană. Vorbele lui, spuse prin anul 1904 mi s’au părut glumă. Astăzi descoperirile făcute, confirmă complet adevărul. ² Iconografia ortodoxă reprezintă pe Mântuitorul crucificat având fiecare din picioare câte un piron. Iconografia, Tip. Căr- ților Bisericești, ed. București 1903, p. 260. http: //patrimoniu.gov. ro 42 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE dovedește identitatea acestui « Veniamin irodiacon zugraf» cu anonimul « după trup frați » dat prin 1763 la zugravul Vartholomei, Pecerska, Rusia. Identificarea, deci este probată și așa precum am fost afirmat-o la începerea acestui paragraf. Totodată mai este probat — din cele de până aici — că în anul 1772, Veniamin făcuse două școli: 1. Cea din Rusia între 1763—1769 și 2. Cea din Italia între 1769—1772. 5 încă alte două școli. Am arătat că opera lui «Veniamin irodiacon zugraf » are toate celelalte icoane din catapeteasmă în stilul pur bizantin genul panselinian din Sfântul Munte al Atonului și că numai ușile laterale dela altar, cum și două icoane din nartica bisericii sunt în genul neo-grec școala din Corfu a timpului. Vin dela început cu afirmarea că a făcut și școala de pictură bizantină, pe motivul că ambele notițe, despre care am vorbit, sunt puse numai pe icoanele în stil bizantin. Se întreabă numai — când și unde a făcut și aceste școli ? Judecând după genul stilului bizantin panseli- nian, nu greșim a spune că școala aceasta și-a făcut-o la Sfântul Munte al Atonului, unde ctitoria Movi- leștilor din Burdujeni, știm că era închinată încă din 29 Februarie 1664, de către Miron Costin cronicarul. Acolo în Sfântul Munte era renumita școală de zugrăvie în stilul bizantin panselinian. Arta picturii acesteia este cultivată și până azi de călugării atoniți. La această școală, deci, trebue să fi învățat și el. Genul icoanelor sale îi destăinuesc sursa culturală și aici; așa precum și cele în genul italian i-au dovedit școala italiană. Cât privește pentru genul neo-grec, poate tot acolo la Sf. Munte îl va fi învățat; dar nu-i exclusă și posibilitatea șederii unui timp chiar în Corfu. Genul icoanelor din nartica bisericii cum și ușile laterale ale cata- petesme! probează că a făcut și această școală. Constatăm deci, că Veniamin a făcut încă două școale. Și mai constatăm că lucrul său nu era un lucru de mântuială cum obișnuesc astăzi aproape toți maiștrii L ¹ Cele cinci icoane mari ale catapetesme! — Mântuitorul ca proroc, Maica Domnului, înălțarea (a hramului) și Sf. Proroc loan precum și cea din centrul catapetesmei, Mântui- torul ca Arhiereu — au în partea de jos a lor semnătura auto- grafă a lui Anania mitropolitul Sevastiei. Neștiutorul ar putea crede la prima vedere că ele sunt zugrăvite de mâna celui ce le semnează. Lucrul se lămurește însă, de îndată ce — în urma unei cercetări atente — găsim strecurat cu o desăvârșită artă, printre înfloriturile periniței de sub picioarele Mântuitorului ca Arhiereu, numele lui <■ Veniamin zugraf 1783 * aproape de autosemnătura lui Anania. Aceasta înseamnă că Anania a semnat cele cinci icoane mari pe carele-a plătit el cu din banii săi proprii. II. Tot la icoana din centrul catapetesmei, lucru curios, din tăldurașii și încrețiturile artistic executate pe garnitura de aur a hainelor Maicii Domnului și ale Mântuitorului, apare dela distanță — pe românește — cu caractere amestecate, latine și slavone, cuvintele << Isus nevozut». Faptul acesta destăinuește, în plus, origina românească a lui Veniamin. Data când a mers și timpul cât a stat în Sfântul Munte, nu-1 putem preciza exact. Atâta doar putem spune că înainte de 1783 —deoarece între 1783 și 1785 a executat lucrarea din Burdujeni Credem aă aceste ultime două școli, el și le-a făcut prin mijlocirea fratelui său Amfilohi către Mitropolitul Anania sau poate chiar și a însuși Mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi, fost al Salonicului. De asemenea credem că, în tot timpul cât a durat studierea, nu s’a depărtat de Sf. Munte ci a rămas locului acolo până la terminare. Cum va fi dus-o, atât pe acolo cât și prin Rusia și prin Italia, și ce doruri de țară l-o fi pălit, numai el singur le știe. Numai el singur știe și cauza pentru care a pus în graiul părinților săi măcar singurele acele două cuvinte — Isus nevozut — pe prima sa operă! De asemenea numai cât el știe ce-i va fi simțit sufletul, când, după moda timpului, trebuia să pue în grecește sau în slavonește inscripțiunile ce se cereau, iar în românește niciuna ... Va fi suferit, desigur; dar s’a reîntors în țară cu cel mai bogat capitol de cunoștințe în cele ale picturii, sculpturii, arhitecturii, etc. Privitorul atent se con- vinge ușor din minuțiozitatea și migălositatea cu care-s executate aceste icoane in stil curat bizantin, de gradul de perfecțiune la care a ajuns, cât de stăpân era el pe mâna sa, pe penelul pe care-1 mânuia, pe ochiul său de adevărat artist, pe po- leitul pieselor și toate secretele iconografice ¹ —pe toate le știa, și limbi streine ! 6 Timpul cât a lucrat la Burdujeni. Dacă ne conducem după datele puse la acest zugrav pe cele două icoane, ar urma că el și-a în- ceput lucrarea în anul 1783 și că a terminat-o în anul 1785 Iulie 25. Deci cam doi ani de zile i-au trebuit pentru această operă. Dar el a stat mai mult timp în Burdujeni și anume cam până ce s’au terminat refacerile tuturor clădirilor și transformarea vechiului palat domnesc al Movileștilor în palatul, după moda și cerințele vremii, al stăreției; apoi facerea a o mulțime de alte binale — fie aici la Burdujeni fie pela celelalte moșii pe care le avea w w . .O manastirea pe atunci . De mai bine de un veac și jumătate, această operă a acestui uitat « Veniamin irodiacon zugraf», for- mează obiectul de admirare neîntreruptă. Parte cu parte satură aviditatea ochiului și a sufletului în același timp, deopotrivă. Pe vremea de atunci nicăeri prin împrejurimi nu era o altă biserică mai mândră ca ea. Ba ceva mai mult, nu cunosc biserici zugrăvite prin epoca aceea, care, în loc de <■ biblia pauperum » cum se obișnuia, să fie ca o adevărată sală de ex- poziție, cu o măestrită îmbinare a tuturor genu- rilor picturale. Bătrânii, deprinși cu moda veche ¹ Monogramele și îngerașii scoși pe fonduri de aur, prin coloare, cu vârful de ac, dovedesc o răbdare excepțională pe care numai omul îndrăgostit de artă sau evlaviosul călugăr o are. El le avea pe amândouă. s Tot de dânsul a fost dat și planul velniței și al morilor de vânt și cai. Și chiar dacă a mai avut și alte lucrări prin alte părți, tot venea din timp in timp chemat de Mitropolitul Anania, care locuia aici. http://patrimoniu.gov.ro UN ZUGRAV ROMÂN NECUNOSCUT DIN VEACUL AL XVIII-lea (1750—1838) 43 picturală, văzând-o pe aceasta, o considerau ca o minune a timpului și ziceau că figurile «par’că-s vii și par’că vorbesc ». Dintre rezultatele obținute prin renovarea și pictura din 1785, enumăr numai două: 1. însăși înființarea târgului dela Burdujeni, la anul 1786, cu hrisov în toată regula — nici după un an dela sfințirea bisericii; ceea ce înseamnă că datorită afluenței vizitatorilor s’a înființat, iar vizitatorii erau atrași de luxul și frumusețea Ctitoriei restaurate L Ii mersese curând vestea pretutindenea. După spusele acelorași bătrâni, la epocile fixate, prin hrisovul domnesc din 1792, a iarmaroacelor anuale, se adunau atâția oameni la mănăstire, încât nu mai încăpeau nici în curtea bisericii ² ; iar de Ipas, la hram, era un adevărat pelerinaj. 2. A născut un curent nou artistico-pictural, care a culminat prin înființarea Școalei de Belearte și Pinacotecei din Iași. Bine-cunoscuții Gheorghe Panaiteanu, întemeietorul și directorul Școalei și Pinacotecei dimpreună cu nepotul său Emanoil Baltazar își au originea de aici din Burdujeni. Pronu- mele lor adevărat era Curcă. Panaite Curcă, tulpina, a avut între alții pe Ștefan, pe Gheorghe și pe o fată Maria. Gheorghe este Gheorghe Panaiteanu; n’a fost căsătorit la tinerețe și n’a avut copii. Ștefan a fost căsătorit și a avut între alții pe Emanoil, care și-a luat numele de Baltazar; a fost purtat prin școli de moșul său Gh. Panaiteanu; a avut un fiu Rafael, care a murit prin străinătate cu pri- lejul studiilor, și două fete. Maria, din căsătoria sa, a avut, între alți copii, o fată Anica, pe care a ținut-o în căsătorie Petrache Galin fiul preotului lordache Galin din Burdujeni. Din această ramură femenină din Panaite Curcă, avem astăzi pe profe- sorul pictor Victor Galin din Botoșani și pe fiul său Rafael actualmente pictor și profesor la Hotin. Afară de acești pictori cu școală, tot prin Gheorghe Panaiteanu (Curcă) dela Burdujeni și-au făcut edu- cația artistică pictorii: Stahi (Iași) și Dăceanu (Galați); iar ca simpli practicanți mai sunt de nu- mărat : un loan zugraf ot Fetești ; un Bartolomeu zugraf ot Siminicea; Fonici ot Dumbrăveni etc., dela care au rămas lucrări. Unii mi-au mai spus că însuși pictorul Tătărăscu autorul picturilor dela catedrala mitropolitană din Iași, tot după îndemnul lui Gh. Panaiteanu să se fi devotat artei, studiind prin diverse centre din apus. Din Burdujeni mai plecase și absolvise școala de Belearte din Iași Dimitrie Vasilescu dar acesta a murit prea de ¹ Hrisovul domnesc de întemeierea oficială din 1792, face mențiune despre cel din 1786, probabil neconform cu Sobor- nicescul Hrisov din 1785. Planul târgului a fost elaborat tot de Veniamin irodiaconul, în loturele cu bezmăn, după legile uzuale de pe atunci, și condițiuni fixate de Hrisov. ² Curtea bisericii între 1785 și 1864 nu era ca astăzi, ci mult mai mică. Pe lângă zidul incintei erau clădiri: arhon- daricul spre apus lângă clopotniță (a servit și pentru școală primară o vreme după secularizare); spre Sud erau cămările și droșcăria; spre Est erau grajdurile cu cei șaisprezece cai de lux; în colțul de Nord-Est era moara de cai (în cazuri de asediu și bombardări); în partea de Nord-Vest palatul dom- nesc al stăreției; în jurul bisericii o zonă pentru mormintele de elită separată printr'un grilaj de lemn prins în stâlpi și temelii de piatră. timpuriu lăsând în urmă unele tablouri. Tot din Burdujeni, un tânăr Const. Șoiman, urmând școala normală din Botoșani, unde avusese profesor pe Victor Galin, s’a amorezat de această artă, a făcut studiile de diferență la școala de Belearte Iași și ajunsese profesor prin Bucovina, dar iarăși a murit prea de timpuriu '. Iată ce frumos buchet de profesori și artiști, prin tulpina lor « Panaite Curcă » toți originari din Burdujeni, s’au trezit cu dragostea și gustul picta- tului datorită operei din ctitoria Movileștilor, de către cel ce se semnează «Veniamin irodiacon zugraf. . .» 1783 sau 1785 Iulie 25. .... Astăzi, mai cu seamă după focul din ziua de Luni 11 Septemvrie 1917, din timpul războiului nostru de întregire, ctitoria Movileștilor din Bur- dujeni este o adevărată jale. împrejurul clădirii bisericii — care a scăpat ca prin minune — sunt numai ruine. . . printre care au crescut: plopi, mesteacăni, sălcii și ruguri de mure. O coincidență fatală și neexplicabilă a făcut ca realipirea Bucovinei să o găsească, aproape exact, în aceiași stare în care o lăsase la deslipire. In biserică pătrunde ploaia și deteriorează această aleasă pictură ². II. IRODIACONUL VENIAMIN ZUGRAF ÎN 1785, IDENTIFICAT CU VENIAMIN ARHIMANDRI- TUL ȘI IGUMENUL DIN 1838 Dela început afirmam că acest maistru zugraf și irodiacon în 1785, trăia încă, și era deplin sănătos în luna Iulie 1838. Dar acuma el era Arhimandrit și Igumenul Mănăstirii Zagavia din apropierea Hâr- lăului. Documentul ce-1 vom da mai departe, nu numai că dovedește această afirmațiune, dar desleagă tot- odată și o altă chestiune interesantă precum vom vedea. ¹ Iată ce-mi spusese paracliserul Petru Galin prin anul 1903 ca informații asupra ierodiaconului Veniamin. El îmi spusese că era Român — și nu l-am crezut; el îmi spusese despre acel Panaite Curcă și copiii săi . . . curioasă dispo- ziție artistică în copiii săi — despre ajutorul ce i s’au dat din partea superiorilor mănăstirei lui Gheorghe Panaiteanu ca să-și facă studiile artistice prin școlile din apus; că pictura aceasta din ctitoria Movileștilor a deșteptat gustul artistic intr’o mulțime de tineri care au mers apoi prin străinătate să învețe arta; că picturei acesteia se datorește și însăși înființarea Pinacotecei și Școalei de Belearte din Iași și n’am crezut. Astăzi în urma cercetărilor și rezultatelor căpătate văd că se adeveresc. Panaite Curcă fostul băețandru de ajutor la frecatu] colorilor — tulpina atâtor artiști! ² Eu, după priceperea mea, am muncit două veri consecu- tive și am ridicat aproape toate schițele de planuri: situație . . . elevație . . . secțiuni longitudinale și traversale — biserică și clopotniță; apoi aceleași lucrări și pentru fostul palat de vară al Movileștilor devenit palatul stăreției; incinta cu crenelurile; celelalte clădiri foste în curtea bisericii; am reconstituit schița foastelor ferestre cu ușorii de piatră sculptată condus după bucățile întâmplător găsite azi; am copiat ceea ce mi s’a părut de mai mare interes din interior: parchetul dăruit de Ecaterina împărăteasa Rusiei . . . schița catapetezmei . . . schița repar- tizării tablourilor murale . . . etc. Le arăt vizitatorilor ca probă a interesului depus și mă mângâi cu gândul că poate vor folosi cândva. Parte din aceste schițe au fost împrumutate și serviciului arhitectonic de pe lângă Mitropolia Bucovinei spre a fi copiate. http://patrimoniu.gov.ro 44 BULETINUL COMIS1UNII MONUMENTELOR ISTORICE Din cele câte cunoaștem, se pare că atât Ve- niamin zugraful cât și fratele său Amfilohi Episcopul, n’aveau obiceiul a-și da pronumele — ci numai simplu numele cu rangul eclesiastic ce-1 aveau. Așa, Amfilohie se iscălește cu mâna «Amfilohi episcop Hotinului » sau chiar « Amfilohi Hotiniul »; iar în pecetea sa, stă scris « Amfilohie smerit episcop Hotinului ». Veniamin, așa precum cunoaștem: Ve- niamin irodiacon zugraf 1783 și 1785 sau Ve- niamin Arhimandrit, 1838 luli 1. Aceasta, poate mai mult după datina călugărească — adică cel călugărit s’a lepădat de toate cele ale lumei. Pe noi ne interesează foarte mult pronumele, fiindcă prin acesta își arată omul vița și neamul din care se coboară. Pronumele ajută constituitei unui arbore genealogic și înlesnește mult cercetările biografilor. Documentul ce-1 vom da la locul său, dându-ne și însuși pronumele, ne-a dat po- sibilitatea de a stabili o controversă istorică de până azi asupra obscurității originei lui Amfilohi episcopul Hotinului 1767—1780, făcând lumină pe viitor. Iată seria de probe: A) Referitor la Amfilohi: Din același studiu asupra vechei episcopii a Hoti- nului, în Biserica Ortodoxă Română pag. 583, găsim scris așa: «... Când și din ce împrejurări Amfilohi se retrage dela Hotin, nu cunoaștem. Dintr’o scrisoare a Mitropolitului loachim al Proilaviei, cunoaștem că la 23 luli 1780 Amfilohi se afla la Iași; iar Epis- copia Hotinului o administra loanichie Mitropo- litul Proilaviei, care se întitula « și al Hotinului» (Frățiman op. cit., p. 77—78). La 9 Dechembrie 1782, ia parte la ipopsifierea episcopului lacov Stamati al Hușilor împreună cu episcopul grec Matei al Mitelor și cu Leon Gheuca episcopul Romanului, iar a doua zi, în 10 Decembrie la hirotonia lui, împreună cu aceiași episcopi, în biserica episcopiei de Huși (Melchised. Cronica Episcopiei Hușilor, p. 345 și C. Erbiceanu Istoria Mitropoliei Moldovei, p. 37). Pela 1784—1785, îl aflăm trecut în milele domnești (lorga, Studii și Documente, V, p. 61). La 1787 stetea la Zagavia, comuna Bădeni, județul Iași, pe lângă starețul Daniil. Dintr’o însemnare pe care o găsim la Melchisedec, episcopul Romanului, aflăm că Antonie, fost episcop de Roman între 1787 și 1796, foarte rar liturghisea, de aceea, adeseori chema pe Amfilohi Hotiniul dela schitul Zagavia de liturghisea la Episcopie în locul său (Cronica Ro- manului, II, București, 1875, p. 159). Prin urmare se știia de toți că-și alesese locul de retragere la Zagavia (Pr. C. Bobulescu, Schitul Zagavia în Rev. Miron Costin, VII, 1919, Chișinău, p. 39—45, dă date interesante despre acest schit). De aici venea adesa la Iași pe lângă Mitropolitul lacov Stamati, la a cărui hirotonie ca episcop de Huși luase parte și care-1 avea ca mâna dreaptă a sa. La Iași săvârșea felurite servicii bisericești (Ședințele sf. Sinod se- siunea toamnă, an 1913, București, p. 79). La Za- gavia și-a petrecut el ultimile zile. Aici a închis ochii și a fost înmormântat». La pag. 585 din Biserica Ortodoxă Română mai găsim că pe mormântul său din biserică este scris: «... moartea biruește pre coroană, pre mitră și pre toate ale omului». Mai este și azi încă un rest din prima lespede de piatră ce fusese pusă prin 1800 când a murit. Biserica din Zagavia este o bise rică de piatră, zidită, cum arată inscripția, la 31 Maiu 1830, în locul uneia vechi de lemn din 1624, daramată ». Am transcris aceste lungi citate pentru a scoate în relief cele ce ne interesează și anume: 1. Că Amfilohi, când s’a retras, a venit la Iași — nu în altă localitate. 2. Că își alesese locul de stabilitate la Zagavia, unde este și înmormântat. 3. Că dela Zagavia venea adesea la Iași, săvârșea felurite servicii bisericești etc. 4. Că Mitropolitul lacov Stamati îl avea ca pe mâna sa cea dreaptă. 5. Că există o coincidență între data restaurării bisericii din Burdujeni 1783—1785 cu data când figura în contul milelor domnești 1784—1785, lucru ce explică însăși constrângerea de a-1 fi recomandat pe fratele său Veniamin zugraful către Anania al Sevastiei să fie preferat. 6. Că data de 31 Mai 1830 când a fost sfințită biserica din Zagavia confirmă adevărul deplinei identificări după datele ce le vom da curând, culese din alte surse. B) Referitor la Veniamin: Trecem acuma și la cele referitoare asupra fra- telui său Veniamin, pe care le culegem din Revista Moldovei, care apare în Botoșani în anul 1926. în această revistă, în numerile 2 și 3 anul V, 1926, sunt publicate articolele referitoare la Istoricul Monastirei Agafton de lângă Botoșani. Articolele sunt datorate părintelui Alexandru Simionescu, protoiereul județului Botoșani. Isto- ricul acesta întocmit numai pe baza documentelor aflătoare în arhiva veche a protoieriei, arată că marele Mitropolit Veniamin Costache, pela 1803, când cu înființarea Seminarului clerical dela So- cola-Iași, a scos maicele de acolo dela Socola și le-a repartizat pela alte monastiri, unde fuseseră până atunci călugări; iar pe călugări i-a trecut pela alte mănăstiri de călugări. Cam pe la 1814, a trans- format și acest schit de călugări a lui Agafton, în schit de călugărițe. Pe atunci schitul Agafton avea o mică bisericuță de lemn. Venind maicele în număr mare și mai târziu grupându-se și cele de pela schiturile desființate din împrejurimi, nu mai aveau loc în bisericuța schitului; așa că se simțea nevoia de o a doua biserică mai mare. Cum pe atunci erau călugărițe nu numai din poporul de jos ca în prezent, ci și din cele mai nobile familii, ca: Pisoschi, Bosie, Dabija, Moscovici, Holban, Dimachi, Tăutu, Codrescu, Iurașcu, Curt etc., starițele erau alese dintre acestea de viță nobilă, care erau cu trecere mare în fața tuturor autorită- ților— nu ca astăzi. Așa pe la 1814, la Agafton era Stariță Magdalena Pisoschi; iar pe la 1828 Agafia Curt — ambele cum vedem din familii boerești renumite. Agafia Curt, era burdujeneancă și avea aici în Burdujeni frate pe Nihotar Curt care ținea în arendă moșii de ale mănăstirii bezmănul și chiar vama. Documentat se știe că această sta- reță — Agafia Curt — cu învoirea Mitropolitului http://patrimoniu.gov.ro UN ZUGRAV ROMÂN NECUNOSCUT DIN VEACUL AL XVIII-lea (1750—1838) 45 Veniamin, adunase o parte de material și mai aduna încă, în vederea construirii nouei biserici. La 1838 fiind adunat material îndestul, tot această stareță dimpreună cu soborul maicelor, cer Mitropoli- tului Veniamin pe «Preacuviosul Arhimandrit Ve- niamin igumenul mănăstirii Zagaviei » să le fie po- vățuitorul și închipuitorul planului . . . etc. Iar Mi- tropolitul le satisface de urgență dorința dând cuvenitul ordin — prin care, spre surprinderea noastră, ne dă pronumele acestui Veniamin. Iată acel ordin: « Prea Cuviosului Arhimandrit Veniamin Velișcu, Igumen Mănăstirei Zagaviei. — Arhiereiască blago- slovenie trimitem Prea Cuvioșiei Tale. — Starița dimpreună cu soborul dela Schitu Agafton, ni-a făcut aratare că în urma blagosloveniei ce mai înainte li s’au dat, puind în lucrare, au adunat materialul trebuincios pentru facerea unei din nou biserici la acel Schit, cerând ca spre a avea oarecare povățuite la începerea și facerea acestui dumne- zeesc lăcaș, să fii Preacuvioșia Ta rânduit. După cum vei lua pliroforisire din alăturata lor jalobă, în urmarea căreia scriem Prea-Cuvioșiei-Tale și te însărcinăm ca să mergi la aratatul Schit, și făcând chemarea calfelor de meșteri, vei închipui și planul după împrejurări, adecă de ce mărime să fie și ce proporție să aibă. După care de va fi material dea- juns, îți dăm blagoslovenie a să pune temelia și a se începe lucrarea, dându-le tot felul de povețuri întru aceasta și odată cu înștiințare de urmare să ne trimiteți și planul aici spre a-1 videa. Al preacu- vioșiei tale părinte, blagoslovenie: Veniamin Mi- tropolit Moldovei. No. 691—1838 Mai 3 — Eșii». O însemnare din dosul acestui document, făcută de însuși Arhimandritul Veniamin Velișcu, ne arată că, în adevăr, în ziua de 1 Iulie 1838, s’a pus temelia bisericii, față fiind și Protopopul ținutului loan Iconomul. Iată și acea însemnare: «După porunca înalt Preasfințitului nostru Mi- tropolit din 3 Mai 1838, aratată pe fața hârtiei, astăzi 1 Iulie s’au pus și temelia bisericii pomeni- tului Schit, cu punerea temeliei după tipic, când s’au și început zidirea, față fiind și Protopopul ținu- tului Iconomul loan 1838 luli 1. Veniamin Arhi- mandrit » *. Din analiza acestui document, desprindem pentru teza ce susținem următoarele trei puncte: întâiul. Că starița Agafia Curt, cerându-1 direct Mitropoliei, în mod special, pe Arhimandritul Mănăstirii Zagavia și nu pe altul indiferent care, trebue să fi avut motive temeinice. Acele mo- tive nu pot fi altele decât următoarele: a) Ca una ce era burdujeneancă — avea cunoștință completă despre ctitoria Movileștilor, restaurată de Mitropolitul de Sivas, Anania, în 1785. b) Avea știință completă și despre actualul «Arhimandrit Veniamin igumenul Mănăstirii Zagavia » — care pe la 1785 pe când era irodiacon, zugrăvise atât de frumos interiorul bisericii și dăduse toate planu- rile de restaurare ale tuturor binalelor și însuși palatului stăreției. c) Avea știință că, el, Veniamin ¹ în Revista Moldovei Nr. 3, pp- 16—17, an. 1926, Boto- șani. Acesta este documentul la care am făcut aluzie când am început capitolul II. Velișcu, și nu altul prin priceperea sa adusese ctitoria ruinată la atâta înfrumusețare încât atrăgea lumea de pretutindeni și că, se cauzase prin lucrările sale și însuși înființarea târgului, d) Ba mai știa că și bisericii de piatră dela Zagavia, ter- minată la 31 Mai 1830 tot el îi închipuise planul. e) Și mai știa că — ceea ce nu fusese un altul — acesta avusese o mulțime de lucrări importante pe mâna sa, precum bunăoară palatul mitropolitan din Iași făcut din îndemnul Mitropolitului lacob Sta- mati; și că fusese consultat la închipuirea planului măreței Catedrale Mitropolitane de către însuși Mitropolitul Veniamin Costache. f) îl știa și-i avusese cuvântul său încă cu 10—15 ani mai înainte — de când începuse a strânge materialul — când acesta îi și dăduse o însemnată sumă bănească drept ajutor *. Ea conta pe promisiunea lui — că de va trăi, le va face și planurile necesare, după materialul de care vor dispune. Așa că acum, la 1838 deși avea vârsta de aproape 87—88 ani, îi avea cuvântul că nu le va refuza concursul când i-1 vor cere. I l-au cerut și i l-au și căpătat. Iar el, în puțin timp a rânduit toate celea, pornind și zidirea. Iată, în plus, că și dintr’acestea se probează că el a fost «irodiaconul zugraf» care nu-și pusese pronumele ci numai numele — Veniamin — pe icoanele de care a fost vorba în capitolul I. Stareța Agafia Curt — burdujeneanca — le știia foarte bine, având și ea o vârstă destul de înaintată: aproape 70 de ani. Al doilea. Alt lucru care se desprinde din docu- mentul sus citat este că și Veniamin zugraful de care ne ocupăm, își avea, prin urmare, sediul său tot la Mănăstirea Zagavia ca și fratele său Amfilohi. Ba, poate, chiar aceasta îl motivase pe Episcopul Amfilohi de și-a ales locul la Zagavia, unde nădăj- duia că nu va fi fără căutare pe patul de moarte, în adevăr, Veniamin, făcând biserica de piatră la 1830, a avut grijă și de mormântul prea scumpului său frate, puindu-1 alăturea cu starețul Iustin cel mort la anul 1820 și după care, poate era el acuma stareț, ca unul ce era cel mai vechiu și mai destoinic ². Dintr’o altă sursă mai aflăm că Veniamin Arhi- mandritul, era la 17 Iunie 1830 și ca «Dichiu ă Mitropoliei de Iași » unde ținea sama Țiganilor Mitropoliei ³. La acea dată, unul din Țigani purtându-se necu- viincios cu Dragomanul Grigore Boțan dela Con- sulatul Prusienesc, acesta a reclamat poliției cazul și Mitropolitul Veniamin Costachi, care nu i-a ¹ in adevăr, între subscriitorii din fruntea listei figurează: întâi ea, Agafia cu 7000 lei, al doilea Arhimandritul Nicon Mironescu cu 3000 lei și al treilea, el Arhimandritul Veniamin Velișcu cu 1000 lei, apoi loan și Maria Sorocianu cu 1000 lei etc. Rev. Mold., 3, p. 17. ² Rămâi adânc impresionat de-o așa dragoste frățească: Amfilohi depusese o râvnă atât de mare pentru educația și sprijinirea fratelui său nevrâstnic încât și-a lăsat și eparhia timp de trei ani, spre a fi lângă dânsul în Italia; iar Veniamin, drept recunoștință, i-a zidit biserică pe mormântul său și i-a întru - mușețat sălașul de veci cu lespedea pe care să steie scris v moartea biruește pre coroană, pre mitră și pre toate ale omului ». ³ Istoria Mitropoliei Moldovei de C. Erbiceanu, p. 460 și 463—464- http: //patrimoniu.gov. ro 46 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE putut răspunde imediat, «fiindcă Preacuvioșia Sa Arhimandritul Veniamin carele a trebuit a răspunde la cele coprinse în scrisoare a avut neaparată tre- buință într’aceiași zi a porni la mănăstirea sa pentru osebite pricini, unde a zăbovit până la 12 a aceștia, a urmat întârzierea » L Iată cum se completează izvoarele și ne lămuresc apoi tocmai ceea ce ne interesează. « Dichiul Veni- amin Arhimandritul » era, deci, același cu «Arhi- mandritul Veniamin Velișcu din 1838 Iunie 1 » către care se trimisese ordinul No. 691 din 3 Mai. Al treilea. Tot din documentul dela 3 Mai 1838, vedem clar că zugraful nostru « Irodiaconul Venia- min 1785 » — era Arhimandrit în 1838 și-i zicea « Prea Cuviosul Arhimandrit Veniamin Velișcu igu- menul Mănăstirei Zagaviei». Deci vița și neamul din care se coboară «Veniamin irodiacon zugraf 1785 Iulie 25 precum și « Amfilohi smerit episcop Hotinului » 1767-—1780 este Velișcu ². în lipsă de alte colecțiuni de documente, cerce- tând Istoria Mitropoliei Moldovei de C. Erbiceanu, am găsit la pag. 37, că la anul 1760 August în 28, exista un « proin protopop Velișcu la biserica cea albă din Iași, unde este hramul Nașterea (Sf. loan Botezătorul) Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos » ³. La 1760 zugraful Veniamin avea cam 10-11 ani, iar fratele său Amfilohi cam 33—35. Precis n’am avut de unde afla ⁴. Se prea poate, deci, ca « proin protopopul Ve- lișcu » să nu fi trăit mai mult, așa că fratele mai mic a rămas complet în grija celui mai mare. Cum între ei era diferență de peste douăzeci de ani vârstă, ușor se explică interesul depus de fratele « matur • pentru cel încă « nevrâstnic » pe care in 1768 Ianuarie 10, îl găsim « acum cinci ani» dat la învățătura zugrăviei la Vartholomei — având cam 17 ani — și intervine cu rugămintea știută. Dar ceea ce interesează mai mult și încă mult de tot, este constatarea faptului că el — Zugraful Veniamin — «Velișcu» este de origină român; născut în orașul Iași din părinți români; viță de cleric distins cu rangul de «Protopop»— slujitor al altarului « Sfintei Mitropolii! ». Cine a știut, sau măcar presupus lucrul acesta ?! . . Cine a știut că el este fratele Episcopului Amfilohie?! ⁵. 1. Se va ști pe viitor, că acești doi frați — Amfi- lohi episcopul Hotinului (1767—1780 și Veniamin irodiaconul zugraf, 1785, ajuns Arhimandrit și egumen mănăstirei Zagaviei în 1838 — erau fiii proin protopopului Velișcu din 1760 dela Mitro- polia din Iași. Se va ști că sunt Ieșeni, născuți și crescuți în Iași. ¹ Adică la Zagavia cu ocazia sfințirei — căci inscripția dă data de 31 Mai 1830, cum știm — și acolo a zăbovit până la 12 Iunie. ² De aici inainte se ușurează mult cercetarea datelor dorite. ³ Adică biserica pe locul căreia s’a ridicat mai târziu mă- reața catedrală a lui Veniamin Costachi, care este actual- mente Mitropolia din Iași. ⁴ Aproximația vârstei lui Amfilohi am făcut-o in raport cu vârsta canonică cerută pentru Arhierie; iar pentru Veniamin, care la 1763 era dat in Rusia Ia zugrăvie, i-am dat 12—13 ani. ⁵ Despre Amfilohi în anul 1932 atâta se știa : Că este sin- gurul episcop român, cunoscut sub numele de Hotiniul. Obârșia și vieața lui nu ne este cunoscută. D-l lorga il soco- 2. Se va ști că începutul culturii trebue să și-l fi făcut în Iași. 3. Că studiile imediat superioare — cel puțin Veniamin și le-a continuat la Chiev. 4. Că — cel puțin Veniamin — și-a făcut studii de perfecționare în Italia. 5. Că fratele « Zugraf» și-a îmbogățit cultura de specialitate făcând și școala de pictură bizantină dela Sfântul Munte al Atonului. 6. Că fratele mai mare a ajuns Episcop Hotinului și mare cărturar al timpului său; iar cel mai mic, deși numai Arhimandrit, igumen și dichiu mitro- politan dar a fost — sui generis — poate unicul exemplar, unica figură din veacul al XVIII-lea, unicul om din clerul monahal cu o cultură atât de vastă în specialitatea sa: care să cunoască desăvârșit în toate amănunțimile, cele ale artei picturale și arhitectonice de pe atunci. 7. Că datorită smereniei cinului din care a făcut parte cum și vitregiei timpurilor în care a trăit, el, omul cu atâtea școli a rămas în umbră, dat uitării, ignorat de autorii de manuale didactice-științifice atâta vreme. 8. Că el este pionul care a introdus în icono- grafia modernă școala decorativă italiană. Ia tă-1 adus la lumină, pus în discuție și reco- mandat tuturor: El este inițiatorul introducerii picturii italiene la noi. Doritorii cari dispun de timp și au posibilitatea de a cerceta pretutindeni, vor da, de sigur, de mul- țime de alte documente, din care vor putea culege date cu mult mai complete și vor putea broda o biografie și un studiu precum merită un asemenea autor. Se va mai ști, în fine, că pictura ctitoriei Movi- leștilor din Burdujeni, nu este o pictură a unui mâzgâlitor de rând, ci primul fruct al celui mai mare cunoscător pe care l-au avut, în veacul al XVIII-lea, Românii moldoveni — clerul monahal. Locul, ce trebue să-l ocupe această figură distinsă, nu-1 pot fixa eu. Eu, cel mult, pot face un apel călduros către toți onorații domni, cari se ocupă cu probleme de felul acesteia, să aibă în cercetare cu o deosebită atenție toate lucrările picturale și arhitectonice dintre anii 1780 și 1840, spre a se vedea «de care dintre ele se leagă numele lui tește probabil « Putnean » ceea ce nu este exclus, știute fiind vechile legături între Hotin și episcopia Rădăuților. Alții îl cred « moldovean » poate chiar din Basarabia. Vezi Biserica Ortodoxă Română pe Septemvrie 1932, p. 577. Iată deslegarea tuturor nedumeririlor și întrebărilor puse asupra cauzei pentru care Amfilohi, când s’a retras, prin 1780, dela Hotin, a venit la lașul său scump: Era leșan ! Venea la rudele și cunoscuții săi . . . venea ca la el acasă, și . . . poate chiar la el acasă. S’a stabilit la Zagavia — loc liniștit — unde mai era și fratele său cu metania și unde se putea ocupa in liniște cu științele, care-i plăceau foarte mult, și, ca Român cu dragoste de tot ce este românesc, să lucreze cărțile și tra- ducerile atât de necesare școlilor. Iată și deslegarea misterului cu sprijinul ce li se dădea amân- durora din partea tuturor Mitropoliților — începând cu Gavriil Calimachi, continuând cu lacob Stamati și isprăvind cu marele Veniamin Costachi: căci tatăl lor fusese om cu vază, protopop al Mitropoliei pe timpul marelui naționalist «Mitropolitul lacob I Putneanul •> care la 1752 a adunat Sinod și a hotărît cu blăstăm să nu se mai facă Mitropolit grec în Moldova. Vezi Istoria Mitropoliei Moldovei de C. Erbiceanu. p. LIX. http://patrimoniu.gov.ro UN ZUGRAV ROMÂN NECUNOSCUT DIN VEACUL AL XVIH-lea (1750—1838) 47 Veniamin Velișcu»— fie că poartă semnătura numelui său, fie că nu o poartă. Al doilea, aș dori ca să se găsească persoane care să copieze în colori, sau măcar în fotografie, întreg tezaurul operilor sale, parte cu parte și-n ansamblul lor și apoi să-l editeze în volum așa precum fac alte na- țiuni pentru oamenii lor. Aceasta cu atât mai mult, cu cât se răspândise odată părerea că arta noastră este lucrată toată de artiști streini și că Românul nu-și are propriile sale valori decât cu începere din veacul al XlX-lea încoace. Oare cine fa face aceasta? și când? Iar în Istoria artelor: pomeni-i-se-va măcar numele și această primă operă a sa dela Burdujeni ? ANEXĂ Copie de pe comunicarea făcută profesorului Nicolae lorga la Vălenii-de-Munte în Septemvrie 1934. « Irodiaconul Veniamin Zugraf 1785 » Precizări documentate 1. El trăia încă pela anul 1838 Iulie 1. Dovadă este că a făcut la această dată planul bisericii celei mari din Mănăstirea Agafton de lângă Botoșani. Dar la 1838 îi zicea « Prea Cuviosul Arhi- mandrit Veniamin Velișcu igumenul Mănăstirii Zagaviei ». El fusese cerut Mitropolitului Veniamin Costachi de stareța Agafia Curt, care motivată prin aceea că era originară din Burdujeni (familia Curt de aici era rudă apropiată) îi cunoștea calită- țile de când cu restaurarea Mănăstirii Burdujeni. II mai cunoștea și din alte lucrări ale sale precum chiar biserica de piatră a Mănăstirii Zagavia făcută în 1830 (A se vedea Ordinul Nr. 691 din 3 Mai 1838, dat din Iași de Mitr. Veniamin Cost, publicat în Revista Moldovei (Botoșani) an. 1926, Nr. 3, pp. 16—17). 2. Pronumele său, deci, era Velișcu — sau Ve- lișco. Dovadă aceeași adresă a Mitropolitului Veniamin Costachi din 3 Mai 1838 cu Nr. 691. 3. Era « fratele trupesc » a lui Amfilohi Hotiniul» episcopul Hotinului (1767—1780). Dovadă, cele din Revista Sfântului Sinod Biserica Ortodoxă pe Septemvrie 1932, pp. 579—580. Deci Episcopul Amfilohi era și cel cu pronumele Velișcu. 4. Tatăl ambilor frați este «Sfinția Sa părintele Velișco (la 1760 August 28) proin protopop, dela Sfânta biserică cea albă din Iași, unde este hramul Nașterei (Sf. loan Botezătorul) Domnului Dum- nezeu și Mântuitorului Nostru lisus Christos ». Vezi Ist. Mitr. Mold. de C. Erbiceanu, 1888, p. 27. Doc. XXIV. 5. Deci atât Amfilohi cât și Veniamin sunt năs- cuți în orașul Iași. ¹ în prezent, biserica din Burdujeni e gata să-și înceapă reparațiunile externe și interne. Momentul este cel mai nimerit pentru studierea și fotografierea propusă. Prin aceasta se curmă orice controversă istorică asupra originei obscure a Episcopului Amfilohi Hotiniul (1767—1780). 6. «Veniamin irodiacon zugraf 1785 >> a fost dus la școala mănăstirei Pecersca în anul 1763 la zu- graful Vartholomei. Dovadă. Rev. Bis. Ort. Română, p. 580. (Emit părerea să fi avut 12—13 ani. deci în acest caz s’ar fi născut pela 1750—1751; iar la 1838 era aproape de 88 ani. Când a murit nu se știe exact). Acolo în Rusia a învățat el pictura în genul rusesc. 7. Reîntors în țară, acum fratele său era Episcop de Hotin. Fig. 1. — Cadru de fereastră pentru bisei ica din Eurduieni. Dovadă. Biser. Ortod. Rom. 1. c., p. 577. Amfilohi fusese « cinstit cu darul arhieresc, cu voia și știrea Patriarhului Țarigradului, prin mâinile a trei sființi arhierei, câteși trei Mitropoliți: Anania al Sevastiei (cel care s’a stabilit la Burdujeni îndată după răpirea Bucovinei (1774—1775) și a restaurat biserica Mă- năstirei lui Teodor Movilă Postelnicul la 1780-1785), Partenie al Dristorului și Daniil al Brăilei » (Biser. Ort. Rom., idem.). Ușor, deci se explică angajarea lui «Veniamin irodiacon în 1783—1785 zugraf» pentru efectuarea lucrărilor de restaurare, mai cu seamă că era la această dată maistru deplin format în studiile arhitectonice și picturale — avea 35 de ani etate. 8. El a însoțit pe fratele său în Italia, sau mai bine zis Amfilohi pe dânsul între anii 1769—1772 (Biser. Ortod. Rom., p. 581) unde a studiat pictura italiană și arhitectura. 9. A stat un timp la Zagavia, apoi prin Anania al Sevastiei și Gavriil Calimachi a mers la Sfântul http://patrimoniu.gov.ro 48 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Munte Atos, unde a studiat atât stilul bizantin cât și cel neo-grec. 10. La Burdujeni și-a sintetizat și imortalizat el, prin opera sa, aproape totul cât învățase. Aici a executat: catapeteasma, icoanele catapetesmei, ușile laterale din catapeteasmă și cele două icoane din biserică. Afară de aceasta, tot el—Irodiaconul Venia- min — a dat planul de restaurare și prefacere a « Palatului Movileștilor » în « Palatul stăreției », palat, care a ars, precum se știe, dar totuși datorită Icono- mului loan Popovici, avem planul acestui palat pe care îl locuia în anul 1904, fiindcă ținea loc de casă parohială (și pe care l-ați găsit zugrăvind atunci când, în anul 1904, ați vizitat pentru prima oară biserica din Burdujeni. Dovadă. Sate si Mănăstiri de N. lorga, p. 16, ed. II. RESUME F R A N Q A1S Victor Brâtulescu, Le chateau de Hârșova, l’antique Carsium (v. p. 24). — Eglises du district de Prahova. — Eglise de Vadu-Săpat, fondee au corn.' mencement du XlX-e siecle. Interes- santes sculptures et icones. — Eglises de Drăgănești. Inscriptions de fondation du XlX-e et duXVII-e siecles. — Eglises de Qherghița fonde'es au XVI Pe et XVIII'e siecles. — Eglise de Ceptura. Notice sur le trem- blement de terre de 1838. D. T u d o r, Castra Daciae Inferioris II. Resume en italien. Pr. I. Popovici, Un peintre roumain inconnu auXVII Pe siecle (1750—1838). II s’agit d’un moine peintre, l’archi- mandrite Benjamin, l’igoumene du cou- vent de Zagavia, frere de l’Eveque Am- filochius de Hotin. http://patrimoniu.gov.ro TABLA DE MATERII Pagina TEXT Victor Brătulescu, Cetatea Hârșova în legătura cu Dobrogea. și cu ținuturile înconjurătoare ... 3 — Biserici din Prahova.................................25 D. Tudor, Castra Daciae Inferioris (Castrul și așezarea romană dela Slăveni-Romanați)......................34 Pr. L P o p o v i c i, Un zugrav român necunoscut din veacul al XVIII-lea (1750—1838) 39 — Rezumat francez................................48 ILUSTRAȚIUNI Cetatea Hârșova în legătură cu Dobrogea și cu ținuturile înconjurătoare Fig. 1. — Hârșova. Vedere de peste Dunăre................. 3 Fig. 2.—Hârșova. Vedere generală. In fund turnul comandantului ........................................ 5 Fig. 3. — Cetatea Hârșova. Vedere de peste Dunăre . 7 Fig. 4- — Hârșova. Stânca pe care se află cetatea Carsium 9 Fig. 5. — Hârșova. Colți de stâncă și urme de ziduri în laturea de Sud........................................11 Fig. 6. — Hârșova. Spărtură între stânci cu locul de coborîre spre Dunăre..................................13 Fig. 7- — Hârșova. Piatră sculptată., încastrată la temelia zidului turnului comandantului........................15 Fig- 8.—Hârșova. Friză de colț. Sculptură romană in piatră, descoperită în săpăturile din 1939 . 17 Fig. 9. — Hârșova. Zidul de miazăzi care tace legătura între două stânci.....................................19 Fig. 10. — Hârșova. Vederea cetății la 1826. După o stampă contemporană..................................20 Fig. 11. — Hârșova. Vederea cetății la 1826. După o stampă contemporană...............................21 Fig. 12. — Hârșova. Pietre romane .......................22 Fig. 13. — Hârșova. Vedere. In fund școala și biserica . 23 PI. L — Drumurile, valurile și cetățile Dobrogei în epoca romană PI. II. — Drumurile și cetățile principale în epoca romană. PI. III. — Hârșova folosită ca punct strategic în decursul timpurilor. Pagina BISERICI DIN PRAHOVA Biserica din Vadu-Săpat Fig. 1. —Biserica din Vadu-Săpat- Vedere dinspre Sud 25 Fig. 2.—Biserica din Vadu-Săpat. Tâmpla.............26 Fig- 3.—Biserica din Vadu-Săpat. Cadru! ușii ... 27 Fig- 4.—Biserica din Vadu-Săpat. lisus Hristos tro- nând 28 Fig. 5. — Biserica din Vadu-Săpat. Maica Domnului tronând .............................................28 Fig. 6.—Biserica din Vadu-Săpat. Icoana Bunei Vestiri 28 Fig. 7.—Biserica din Vadu-Săpat. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril ....................................28 Fig. 8. — Biserica din Vadu-Săpat. lisus Hristos ... 29 Fig. 9. — Biserica din Vadu-Săpat. Maica Domnului - 29 Fig. 10.— Biserica din Vadu-Săpat. Sf. Nicolae ... 29 Fig- 11-—Biserica din Vadu-Săpat. Buni Vestire ... 29 Fig- 12.—Biserica din Vadu-Săpat. Sf. Treime .... 30 Fig- 13. — Biserica din Vadu-Săpat. Icoană din 1877, a lui Constantin zugravul .............................30 Biserica din Dragă ne ști -Prahova Fig. 14. — Biserica veche din Drăgănești-Prahova. Pisania 31 Biserica din Qherghița-Prahova Fig. 15.—Biserica veche din Gherghița-Prahova. Vedere 31 Fig. 16. — Biserica veche din Gherghița-Prahova. Pisania 3 2 Fig. 17.—Biserica Sf. Dimitrie din Gherghița-Prahcva. Pisania ..................................................32 Castra Daciae Inferioris Castrul și așezarea romană dela Slăveni-Romanați Fig. 1. — Castrul dela Slăveni-Romanați..................35 Fig. 2. — Castrul Slăveni................................36 Un român necunoscut din veacul al XVIII-lea (1750—1838) Fig l. — Cadru de fereastră pentru biserica din Burdu jeni 47 http://patrimoniu.gov.ro Redacția: SECRETARIATUL COMISII NI] MONUMENTELOR ISTORICE București, Strada General Berthelot Nr. 28 Secretar-Director: VICTOR BRATULESCU http://patrimoniu.gov.ro ’REȚUL 120 LEI. C. 68.134. http://patrimoniu.gov.ro ANUL XXXIII FASCICOLA i o 6 OCTOMVRIE - DECEMVRIE 1940 19 4 0 MONITORUL OFICIAL ȘI IMPRIMERIILE STATULUI, IMPRIMERIA NAȚIONALĂ, BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ANUL XXXIII FASCICOLA 106 OCTOMVR1E- DECEMVRIE 1940 1940 MONITORUL OFICIAL ȘI IMPRIMERIILE STATULUI, IMPRIMERIA NAȚIONALĂ. BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro MINISTERUL EDUCAȚIUNII NAȚIONALE, CULTELOR ȘI ARTELOR Ministru : TRAIAN BRĂILEANU COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE Președinte: N. IORGA Ț 28 Noemvrie 1940. Membri: Petru Antonescu, N. Qhika'Budești, Sc. Lambrino, Alexandru Lăpedatu, Q. Oprescu, Pr. Nic. Popescu, Aurelian Sacerdoțeanu, Victor Ștefănescu, Arthur Verona. Secretar-Director: VICTOR BRÂTULESCU http: //patrimoniu.gov.ro T N. IORGA 1871—1940 A pierit dintre noi, în chip năpraznic și neașteptat, acela care a fost președintele Comisiunii Monumentelor Istorice de la 1923 și până la 28 Noembrie 1940. Qrija deosebită pe care o purta vechilor noastre lăcașuri de credință și rugăciune, truda pe care a depus-o într’un lung șir de ani, răscolind depozite întregi de material i N. lorga. Prin numeroasele sale cercetări întreprinse în câmpul vechei noastre arte religioase, multe din ele apărute în această publicație sau prin îngrijirea Comisiunii Monumentelor Istorice, profesorul Nicolae lorga era socotit și aici, ca și în alte domenii istorice, o înaltă autoritate. documentar, străbătând pe orice fel de vreme drumuri anevoioase, până la așezările din funduri de văi, de pe plaiuri de munți și coaste repezi de dealuri, îl așează în rândul marilor ostenitori pentru sfintele ctitorii românești. învățat ca nimeni altul, deschizător de drumuri și cercetător neobosit, sfătuitor http: //patrimoniu.gov.ro 4 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ascultat, a fost pentru Comisiune un neprețuit îndrumător, iar pentru monumentele istorice, de pe întregul cuprins al țării, un aprig ocrotitor. Il vor pomeni în rugile lor slujitorii bisericilor și mănăstirilor românești a căror apărare a luato cu vorba și cu scrisul, la toate prilejurile, își vor aminti cu duioșie acei cari au cercetat in tovărășia lui vechile mănăstiri și au întârziat alături de el, la lumina slabă a lumânării, în ceasuri târzii de noapte, ca să descifreze o inscripție ștearsă de vreme sau un document învechit. «Comoară nesecată de informații», cum Pa numit la ultimul Congres internațional de Istorie, la Ziirich, învățatul german Holtzmann, Nicolae lorga a coborît în lumea umbrelor înainte de vreme. Congresele internaționale de istorie și de bizantinologie vor fi lipsite de acum încolo de strălucitoarea lui inteligență, iar loctd prins de el în atâtea ramuri de cercetare, în câmpul românesc al științelor istorice, va rămânea vreme îndelungată văduvit de o covârșitoare personalitate. O pioasă amintire pentru toți acei cari Pau cunoscut și un creștinesc Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. http://patrimoniu.gov.ro Sf. Nicolae. Icoana lui Neagoe Basarab. Vicror Brdntlescm Icoane românești- http://patrimoniu.gov.ro MANASTIREA POLOVRAGI în marginea satului cu același nume, sub o culme împădurită, pe malul stâng al Oltețului care curge zgomotos în albia lui adâncă, stă singuratecă între zidurile ei de piatră Mănăstirea Polovragi. (Fig. 1). Intrarea în curte e străjuită de o clo- potniță scundă așezată în laturea de miază- zi, în rândul zidului care închide curtea. Hramul bisericii este Adormirea Maicii Domnului și este zugrăvit în panoul de de-asupra porților de intrare ca și de-asupra ușii bisericii înălțate aici de boierul Dan- ciu Pârâianul în vremea lui Matei Ba- sarab. Biserica însăși se profilează pe un covor de iarbă verde și este păzită la intrare, de o parte și alta, de doi brazi înalți ale căror frunze vuiesc puternic în vreme de furtună, întregind în acest fel muzica apelor învolburate ale Oltetului din vale. (Fig. 2). Privită din afară clopotnița cu câte două ferestre laterale, spre partea de Sud, lasă a se vedea un număr de locșoare prin care, la cazuri de nevoie, cei dinlăuntru se apărau cu armele. (Fig. 3). Biserica a fost ridicată dar neterminată de jupân Danciu Pârâianul, precum arată inscripția zugrăvită în pronaos. Soclul de cărămidă așezată în trei rân- duri ce se alternează cu piatră de râu, lasă ici și colo, între bolovani, a se ivi și cărămizi așezate vertical, după vechiul sistem de construcție din secolele an- terioare. El iese din linia zidului lăsând în afară o pantă înclinată. Apareiajul e alcătuit din cinci șiruri de cărămizi așezate pe trei rânduri. între ele, în locul pietrei de talie, tencuiala este de VICTOR BRĂTULESCU marcată de câte o cărămidă verticală. (Fig. 4). Deasupra se vede o bandă lată de cără- midă aparentă, apoi un ciubuc în relief și altă bandă de trei rânduri de zimți. Până sub streașină biserica e tencuită ca și cele trei rânduri de zimți care încunună partea superioară a zidului, pe care se sprijine acoperișul înfundat. Turla pantocratorului este de forma unei prisme poligonale, cu douăsprezece laturi și se sprijină pe un pat de formă pătrată. în patru laturi sunt patru ferestre iar între ferestre câte două firide oarbe, de aceeași lungime. Arcurile firidelor sunt în- cununate cu câte două rânduri de zimți. Greutatea turlei este susținută de un pat de formă patrată, care la rândul său se sprijină pe patru arcuri ale căror picioare marchează deschiderile spre pronaos, spre altar și spre sânii laterali de Nord și de Sud și care fac parte din însăși grosimea zidului. Pridvorul deschis se razimă pe opt co- loane în opt laturi, cu căpițele și baze de formă patrată și legate între ele prin ar- curi simple. Arcurile sunt împodobite pe toate cele trei fețe prin decorațiuni de stil brâncovenesc. (Fig. 5). Capitelele de coloane cu caneluri, în- castrate în zidurile pridvorului arată pro- veniența lor dela altă construcție mai veche. Provin de bună seamă dela vechea biserică înființată în vremea lui Moise Vodă E Judecând după inscripția pusă de Con- stantin zugravul lângă scena Acoperămân- ¹ Al. Ștefulescu, Polovragii, Tg.-Jiu, 1906, p. 55. După C. Bilciurescu, Mănăstirile si bisericile din România. Buc. 1890, p. 99. http://patrimoniu.gov.ro 6 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE tului Maicii Domnului din fațadă, prid- vorul a fost adăugit la 1712. Casele din laturea de Vest, cu pridvor pe șase coloane, cu pivnița boltită cilindric, arată că sunt contemporane cu biserica și în stilul epocii, multă vreme păstrat la construcțiile de orice fel, ca rod al unei îndelungate experiențe tehnice care avea în vedere climatul țării și al regiunii, spre deosebire de vremi le noastre. Hramul bisericii (Adormirea Maicii Do- mnului) este arătat de inscripția zugrăvită Fig. 1. — Mănăstirea Polovragi. Vedere generală. în pronaos, deasupra intrării, inscripție din care se deduce și istoricul bisericii, înce- pute de jupân Danciul Pârâianul și termi- nată de loan Arhimandritul, egumenul Hu- rezilor, în vremea lui Brâncoveanu. Pisania zugrăvită în pronaos, deasupra intrării are cuprinsul următor: «Acastă sfentă și dumnezeiască besea- rică ce într’însa se preznuia Adormirea prea sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dum- nezeu și pururea Fecioarei Maria, care be- searică fostu-o-au zidit den temelia ei ju- pan Danciul Pârâianul marele post (elnic), in zilele luminatului Domnii loan Matei B (asarab) Voevod și n’a apucat a o isprăvi nici a o împodobi și o au fost și închinat așa negătită la Sfântul Ierusalim și părinții de acolo până la o vreame o căuta iar de pe vremi întâmplându-se în țara acasta multe întâmplări și primejdii de alte limbi streine așa i-au venit lucrul aceștii sfinte case de s’au părăsit de tot de au stătut pustie ani 50. Iar cându au fost leatu 3PlHI¹ dăruit-au Dumnezeu cu stema țării de domnie pre bunul creștin loan Costan- din B. ² B ,³ Voevod a fi Domnu a toată Țara Românească și zidi sfânta mănăstire dela Urezi (sic), pre aceale vremi. Și fiind năstavnec (sic) la Urezi chir loan arhi- mandrit j carele văzându de pustie ⁴ această casă așa de tot stricată și părăsită adus-au amente cu îndemnare și cu multă rugăciune cătră al său Domnu și marile ctitor loan Costandin Voevod și iubitoriu de Hfristofs Domnu; tocmeală au făcut cu prea sfințitul patriar- hul al Ierusali- mului Dosothei de au dat această părăsită casă pre seama Măriei Sale. Și Măria Sa o au dat sfintei mănăstiri dela Urezi metoh iar Măria Sa au dat în locul aceștii case la sfanț(ul) Ierusalim 3 pungi de bani cu care bani s’au făcut odăile de la S( fe)ti Qheorghe den București. Iar de pe dorința acestui pă- rinte loan câștigându această părăsită case așa s’au îndemnat și ca de iznoavă toată le-au ridicat și cu înfrămusețarea zugră- velii o au împodobit și slomnul acesta al besearicii l-au făcut ca întru pomenire să aibă in veaci nesfârșiți. Și cei ce au început și cei ce au cumpărat și cei ce în urmă au isprăvit întru slava lui Dumnezeu și întru pohvala Maicii Sfinției sale. Și s’au isprăvit la leat bcbî ⁵, Msțn ⁶ Sep. di zile. (Fig. 6). Se adaugă în grecește numele zugravilor. Twv AvSpsS MoTpare XpavvjT ^wvpacpoi;⁷. Alte inscripții. Deasupra scenei de pe fațadă inscripția lui Costandin zugraful din ¹ 7198, adică 1690. “ Basarab. ³ Brâncoveanu. ’ Purure la Ștetulescu. ⁵ 7212, adică 1703. ⁶ Luna Sept. 1 1 zile. ⁷ Dintre cei mai mici Andrei. Simion, Hrănit, zugravi. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 7 1712: «Toată nădejdea mea o pui cătră tine Maica lui Dumnezeu păzește-mă suptii acoperământul tău» iar dedesubt, «Con- standin zugr. 7220 » x. La intrarea în pronaos, deasupra ușii este scrisă o inscripție slavă al cărei cu- prins este troparul Adormirii Maicii Dom- nului, hramul bisericii, zugrăvit deasupra inscripției: « Intru naștere fecior ia ai păzit, întru ador- mire lumea nu ai părăsit Născătoare de Dumnezeu, mutatu-te-ai la viață maică fiind vieții și cu rugăciunile tale izbăvește din moarte sufitele noastre ». La proscomidie, pe zidul de Nord o inscripție zugrăvită: H H «I1CAUIIH TU tlAPfW GhAURV HcTjMTf T CT T XPAHH 3SrpJKÎH aS «j»® *,K f' 3CAI». Adică: Pomenește, Doamne, Andrei, Simian Istrate, Hrănit zugravii care au fost Avfgust) 15 leat 7211 ². Pe o cădelniță: «Această cădelniță s’a făcu(t) cu che- Ituila sfinții (sic) sale părintelui protosinghelu Hrisant Polovro- gean ». Pe o candelă: NK. IIS K. MK KB. Zugravii pomeniți de inscripția dela pros- comidie au lucrat și icoanele dela tâmplă însemnându-și numele, precum urmează: Pe marginea de jos a icoanei împărătești înfățișând pe lisus se citește însemnarea: « Istratie zugr. leat 7213 »³. Cealaltă icoană împărătească, a Maicii Domnului, poartă însemnarea: «Hrănit zug. leat 7213 ». Icoana hramului Adormirea Maicii Dom- nului, așezată în dreapta, la tâmplă, arată pe acel care a plătit, pre arhimandritul loan dela Hurezi: «Aceste d(ouă) icoane făcutu-le-am eu smeritul loan egumenul dela Hurezi, la leatu 3C3 ... ⁴. ¹ 1712. - 1703. ³ 1705. ⁴ 7217 adică 1709. Piatra de mormânt a lui Andrei Scorei, este împodobită cu un ornament vegetal. în partea de sus, o cunună închide o mână ce poartă sabie și inițialele S.A. De o parte și alta numele: Sco rei And rei f «Aicea supt aciastă piatră se odihnește robtd lui Dumnezeu Andrei Scoreai i sni ego Toma, Elisafta, de când au murit leat 7200 ¹ H 3TUTR ego ² loan Bengescu. Aceștia Fig. 2. — Mănăstirea Polovragi. Interior. aici w^AH.E. la sfânta mănăstire au dat ». Pe icoane Sf. Apostoli Petru și Pavel. «Aceste sfinte icoane s’au făcut prin osârdia și cheltuiala dumnealui marile pitari Petru Qheorghiu Peloponisiu din județul Lachedemoniei Spartiatis și le-au dăruit sfânt schit Polovragi 1847 Iulie 12. De Qheorghie zugrav ». Pe icoana Sf. Nicolae. Cu roșu : « Zugrăvitu-s’au aceste sfinte și dumne- zeești icoane de mine Qheorghie zograf și cântăreț al sfintei mănăstiri Horezu 1846 Iulie 12 ». Mai jos, cu alb: « Aceste sfinte icoane s’au făcut prin osârdia și cheltuiala a marelui pitar Petru 1 1692. ² Și ginerele său. http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 3. — Mănăstirea Polovragi. Clopotnița. Qheorghiu Peloponisiu din județul Lachedo maniei Spartiatis, și an dăruit acestei și steagul Botezului Sfentului schit Polovragi, la care a fost îngrijitor 35 de ani. supt protecția cuvioșiei sale Hrisant o peneti arhimfandrit) și egumen sffinteif m(ănăstiri) Horezu». Pe icoana Maicii Domnului, în pronaos «De Qheorghie Zugraf 1861, Iulie 30. Leontie protosinghel și egumen schitului Polovragi ». Pe icoana lui lisus Hristos, din pronaos: « Aceste sfinte icoane s’au făcut cu toată cheltuiala sfinției sale părintelui Leontie protosinghelul și egumenul acestui sfânt schit Polovragii. Zugrăvite de Qheorghie psaltul mănăs(tirii) Hurez 1861, Iulie 30». Pe o icoană, cu mai multe scene, aflată la stăreție: « Această sfântă și dumnezeiască icoană s’au făcut cu toată cheltuiala sfinții sale părintele arhim(andrit) Hrisant și au dă' ruit'O acestui sfânt schit Polovragi unde să află și egumen 1832 Octomb. 20. Qrafite. Pretinsul grafit al lui T. Vladi- mirescu are cuprinsul: «Am venit și eu robul lui Dumnezeu la această sfântă și dumnezeiască mănăstire . . . la leat 1821 Mai 28 în zilele lui Ale' xandru Suțu . . . ». Inscripția zugrăvită în pronaos, deasupra intrării, cuprinde întregul istoric al ridi- cării și sfârșirii bisericii. Ea a fost începută în vremea lui Matei Basarab, pe urmele unei alte vechi biserici, care este semnalată în vremea lui Moise Vodă și se termină în 1703 prin grija omului lui Constantin Brâncoveanu, egu- menul Hurezilor, arhimandritul loan. Inscripția grecească adăugită la cea de mai sus arată și numele celor patru zu- gravi principali: Andrei, Simion, Istrate și Hrănit cari lucraseră și la Hurezi. Numele lui Istratie mai este pomenit de inscripția românească de pe icoană împărătească a lui lisus Hristos iar al lui Hrănit de inscripția de pe cealaltă icoană împărătească a Maicii Domnului, ambele datate cu anul 1705. Alte două icoane împărătești pomenesc numele egumenului loan și data 1709, ceea ce înseamnă că tâmpla și icoanele s’au lucrat între anii 1703 —1709, când lucrarea va fi. fost desăvârșită în interior, fiindcă pridvorul pare să fi fost adăugit în 1712, când a fost zugrăvit de Constantin zugravul. Fig. 4. — Mănăstirea Polovragi. Cadrul de piatră al ferestrei. Paramentul exterior. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 9 Pictura. Judecând după datele din inscrip- țiile de până aci și după inscripțiile scenelor, unele grecești, altele românești, pictura interiorului a fost executată de cei patru dintre care unii erau Greci sau de școală grecească, probabil Simion și Andrei al căror nume nu e pomenit de nicio inscrip- ție românească, precum am văzut că sunt pomenite numele celorlalți doi, de inscrip- țiile de pe icoanele împărătești. Pridvorul. Deasupra ușii de intrare în- tr’o lunetă, este zugrăvită scena Adormirii Maicii Domnului, dedesubtul căreia in- scripția slavă reproduce troparul Ador- mirii. (Fig. 7) Un ornament floral împodobește arcul care încadrează scena, pornind de deasupra inscripției, iar un altul, tot floral, format de lugere subțiri și frunze stilizate acopere fața arcului, în formă de semicerc. Deasupra, pe arcul de Est al boitei, Maica Domnului, într’un medalion sprijinit Fig. 5. — Mănăstirea Polovragi. Pridvorul bisericii. de doi îngeri, este flancată de două gru- puri ocrotite de câte un înger. Grupul din stânga, dinspre Nord, are cinci personagii, cel dinspre Sud cuprinde șease figuri. în dreapta Maicii Domnului și un înger izolat. Spre deosebire de bisericile din împre- jurimi, în pridvorul cărora se zugrăvește ■taittttininw' iuti» f w wnunvitn (. r>« w hwnt«u* ■MWiEwaViieGJ.w: w rmi miji Um™ itm i M nu WH HCTi.«rftitmrank wwo* wiopulik * ra millff fc'W ' , UI>!U.4Ât!K9n| EMAlĂmi tmiU■' WJ"... mw «n mi imuu u mito kVsniHM toiot iwi- r ■ ii,;^ ,iHWIiUXH\ ■MflimniMIKUl’M!: 1 nr m ' Hm/w Ulvpip ' ■ wAlrtiOuT'’i r H^hlWIICWh ft r »l«m înnr GiJMMWCUlîiaff ni o ikn-nii-iiiTrta- in- .iiunw Jli JUMJi umjM Fig. 6. — Mănăstirea Polovragi. Pisania. scena judecății din urmă, obișnuită în acest loc, aici, la intrare, de o parte și alta este zugrăvit Sfântul Munte, cu inscripțiile: «Muntele Sfetagorii despre amiazăzi », în stânga și «Muntele Sfetagorii despre răsărit», în dreapta. (Fig. 8 și 9). Printre vârfuri muntoase apar bisericile din Muntele Atos, pentru a căror urmă- rire, am întocmit un plan. (PI. III). într’o parte și în cealaltă a intrării apare numele Athon iar pe diverse coline mănăstirile cu numele lor: 11. Rusicon, 12. Costamonit, 13. Pavel, 14. Anna, 15. Simopetra, 16. Xiropotamu, 17- Dionisie, 18. între ele apare chipul unui călugăr, «Mardarie ispravnic », 19. Dochiar, 20. Xeno/on, 21. Qrigorie. S’ar părea că acest Mardarie ar fi fost ispravnicul pridvorului zugrăvit în 1712, de Constantin zugravul, dacă nu cumva se referă la ispravnicul vreunei mănăstiri din Sfântul Munte. în registrul de dedesubtul acestor mă- năstiri sunt zugrăvite țărmurile cu intrările și marea pe care plutesc două corăbii mai mari și una mai mică. (Fig. 8). Pe laturea din dreapta acolo unde in- scripția arată «Muntele Sfetagorii despre Răsărit », se însemnă numele mănăstirilor: 25. Panaghia, 26. Cotlumuz, 27. Filofteia, 28. Ilie, 29. Zugraf, 30. Iverul, 31. Casai, 32. Caracal, 33. Lavra, 34. Hilantar (sic), 35. Pantocrator, 36. Stavronichita, 37. Va- toped, 38. Semenu. în registrul inferior apar țărmurile și intrările cum și marea pe care plutesc http://patrimoniu.gov.ro 10 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE două corăbii mari și una mai mică, întocmai amintind culmea împădurită din dosul ca în cealaltă lăture. Printre colinele pe mănăstirii. (Fig. 8 și 9). Fig. 7. — Mănăstirea Polovragi. Adormirea Maicii Domnului. Pictură din pridvor. care se află mănăstirile curg râuri iar par- Pictura bolții pridvorului. în fundul ca- tea superioară este acoperită de copaci, lotei este zugrăvit Isus Emanoil înconjurat http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI II de patru cete îngerești, zugrăvite pe cercul înscris în figura pătrată formată de cele patru aripi punctate cu alb, ținând în mâini ripide și doi serafimi cu câte șase Fig. 8. — Mănăstirea Polovragi. Muntele Atos. Picturi din pridvor. patru arcuri care susțin calota. Intre ce- aripi. în fruntea cetelor îngerești se gă tele îngerești apar doi heruvimi cu câte sesc trei îngeri purtând într’o mână câteun http://patrimoniu.gov.ro 12 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE glob pe care stă însemnată inițiala H (Hri- stos), iar în cealaltă o suliță. în cele patru colțuri, în medalioane, sunt zugrăvite simbolurile celor patru evan- gheliști purtând evanghelia. Deasupra fie- cărui simbol este scris numele evanghe- listului. (Fig- 10)- Pe cele două arcuri laterale sunt zugră- viți opt prooroci, patru pe arcul de Nord, patru pe cel de Sud, precum urmează: « Prooroc Miheea », « Prooroc Sofonia », « Prooroc Ilisei », « Prooroc Ammos », (fig. 11), «Prooroc Malahia », «Prooroc loil », « Prooroc Avvadih », « Prooroc Anghia ». (Fig. 12). Deasupra arcurilor ce leagă între ele co- loanele pridvorului se formează panouri în forma unui semicerc în care se zugrăvesc scene din martiriul apostolilor. Fețele ar- curilor sunt decorate cu motive vegetale brâncovenești. Unghiurile din capul coloanelor cuprind scene din vieața primilor oameni. Pe laturea de Sud « Zidirea lui Adam ». Scena aceasta e de factură dogmatică, zu- gravul ținând seamă de cele trei ipostase ale lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Sf. Duh, cari au apărut sub chipul celor trei îngeri la stejarul Mamvri. Adam este zidit aici de unul din cei trei îngeri, închipuind însăși Dumnezeirea: îngerul tânăr poartă auroală și o cunună în colțuri, un atribut al Tatălui iar Adam, ca deșteptat din somn, se trezește. Amănuntul acesta este sufi- cient pentru a demonstra că zugravul era grec sau avea școală grecească. în spațiul din semicercul de deasupra este zugrăvit martiriul apostolilor: Pavel Petru și Andrei. Celui dintâi i se taie capul, Petru este răstignit pe cruce, cu capul în jos, după dorința sa și spre deosebire de învățătorul său lisus, care, fiind răstignit cu capul spre cer, a mers mai întâi la Iad și apoi s’a urcat la cer. Apostolul Andrei este răsti- gnit tot cu capul în jos, însă pe un copac. Apostolul loan este ridicat spre cer de doi îngeri. (Fig. 13). Pe arcul dela intrarea în pridvor sunt zugrăvite scenele dela crearea primilor oa- meni, în ordinea și locurile arătate mai sus: « Zidi Dumnezeu pe Eva den coasta lui Adam». Același chip de înger, din scena anterioară, binecuvintează cu dreapta iar Eva se desface din coasta lui Adam, care doarme. în colțul dinspre Nord « Șar- pele au înșelat pă (sic) Eva de au mâncat meare ». Arcul e bogat decorat prin motivul ve- getal care desvoltă frunza și lujerul încărcat de crengi și floricele. în semicerul de deasupra, alte martirii de sfinți: Apostolul Toma este ucis cu suliți, Apostolul Simon este răstignit. Alături un păgân, purtând în dreapta o floare, iar în stânga o suliță, pășește spre cruce. Apostolul « Marco » este târît pe jos, legat cu frânghii de picioare, de care trag doi. în planul superior un alt apostol poartă în mâini o icoană. (Fig. 14). Pe laturea de Nord, în unghiul format de cele două coloane apare: « Qonirea lui Adam din raiu », iar în semicercul de de- asupra martirizarea apostolilor Matei, Bar- tolomeu, Filip și lacov. Matei este ars pe rug, Bartolomeu răstignit pe cruce, Filip spânzurat cu capul în jos de un copac, lacov ucis cu ciomegele. (Fig. 15). Pronaosul. Pictura pronaosului este în- chinată Maicii Domnului, al cărui acatist se desfășură pe zidurile de Nord și de Sud în registrele superioare. S’ar putea pune în legătură cu locul femeilor. Registrul de jos cuprinde chipurile ctitorilor, zugrăvite pe cei patru pereți. Peretele dintre pro- naos și pridvor cuprinde patru registre: primul prezintă pe ctitori, al doilea un rând de sfinți despărțiți în două grupe spre Nord și spre Sud, cei doi din fruntea fie- cărei grupe purtând filactere. în registrul al treilea alte două grupe de sfinți, la fel despărțite în fața unei intrări cu turnuri, pare a fi intrarea în raiu. Dintr’o parte și alta se desfac ziduri în zig-zag, având în colțuri turnuri de apărare și închizând o grădină în mijlocul căreia Maica Domnu- lui, purtând în brațe pe Isus, tronează înconjurată de sfinți, cari se grupează cași în celelalte două registre inferioare. (Fig. 16). Pe zidul de Est, dintre pronaos și naos, deasupra ușii de intrare, este zugrăvită Maica Domnului, tipul Platitera, flancată de doi îngeri. în registrul superior Sf. Constantin și Elena urmați de grupe de sfinți, de o parte și alta a crucii. In registrul de deasupra acestuia, în centru, un înger cu o carte, flancat de Adam și Eva îngenunchiați și urmați de http: //patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 13 grupuri de sfinți. Deasupra și tot în centru, într’un medalion, lisus tronează înconjurat Botezătorul, urmați la rândul lor, de câte două rânduri de sfinți. (Fig. 17). Fig. 9.— Mănăstirea Polovragi. Muntele Atos. Picturi din pridvor. de simbolurile celor patru evangheliști și Imnul Acatist începe din colțul de Sud- flancat de Maica Domnului și Sf. loan Est din registrul superior, se continuă pe http://patrimoniu.gov.ro 14 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE peretele de Nord, pe același registru care la rândul lui, se continuă cu registrul in- ferior de pe peretele de Sud. Celelalte scene urmează în cele trei registre următoare. Fiecare scenă este însoțită de o inscripție care este un fragment din condacele și icosele Bunei-Vestiri precum urmează. Fig. 10. - Mănăstirea Polovragi. lisus Emanuil. Pictura calotei pridvorului. (Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sint intru intunerec). (Icos 11), (Vrând să dea har datoriilor celor de demult). (Condac 12). (Cântând nașterea ta te lăudăm toți). (Icos 12). fO Maică prea lăudată, care ai născut pre Cuvântul). (Condac 13). (Văzut-au pruncii Haldeilor) în mâinile Fecioarei» (Icos 5). Acesta însoțește figura în care magii sunt zugrăviți în fața Sfintei Fecioare. « Mărturisitori de Dumnezeu (fiind filo- sofii) » este cuprinsul inscripției scenei în care magii călări pleacă. (Condac 6). «Strălucind în Eghipet lumina (adevă- rului ) * arată inscripția scenei în care se redă Fuga în Egipt. (Icos 6). «Vrând Simeon să m(ute dintru) această (vreme) » scrie deasupra scenei în care bătrânul Simeon pri- mește pe lisus în fața templului. (Condac 7). («Pre ritorii cei) cu multe voroave ». Maica Domnului în mijloc iar de o parte și alta « ritorii ». (Icos 9). «Vrând a mântui lumea împodobitoriul tuturor» (Condac 10). lisus în fața mulțimei îngenunchiate. « Părete ești fecioarelor, Năs- cătoare de Dumnezeu» (Icos 10). Sfânta Fecioară e urmată de două grupuri de fecioare. « împărate sfinte, de-ți dăm cântări și psalmi» (Condac 11). lisus tronează în timp ce în jurul său îngerii și sfinții îl proslăvesc. In deschizătura ferestrei sunt zugrăviți sfinții: Antoniu, Qri- gore Decapolitul, Alexie (omul lui Dumnezeu), Theodosie chinoviarchos (sic). Pe bolți sunt zugrăviți proo- rocii: David, Solomon, lezechil, Isaia, Avacum, Ieremia însoțiți de inscripții grecești. în mijloc Maica Domnului, în medalion, având în jur ins- cripție românească. (Fig. 18). Zidul de Nord continuă cele trei registre cu scenele și versetele acatistului împreună cu registrul superior care flanchează medalionul în care este zugrăvită Maica Domnului, însoțită de inscripția pomenită mai sus, tipul Pla- titerei. lldirniTGP. dIP. 0M. « Bucură-te Prea curată care ești mai pe sus decât ceriurile, care fără de osteneală ai purtat în pântecele tău pre împăratul H (risto)s >>. Proorocii din registrul de sus sunt: lacov, Varlaam, Daniil, Zaharia, David, Moise. http://patrimoniu.gov.ro Fig. H.- Mănăstirea Polovragi. Proorocii Ilisei, Amos, Mihea, Sotonia. Picturi pe arcurile pridvorului. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 12. — Manastirea Polovragi. Proorocii Avadih, Anghia (sic), Malahia, loil. MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 16 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE în fereastra de jos și însoțiți de inscrip- ții grecești: ’O &yloș Sava, ’'0 avioc loan ’O zrAmAiz, ’O ayioț A'Xkțuoc, 6 avioc Efraim o Sipos. Acatistul începe din colțul de Nord-Est, de sus cu scenele însoțite de inscripții ca și pe zidul de Sud. «Având Fecioara pe Dumnezeu (în pân- tece)» însoțește scena în care Sf. Fecioară Maica Domnului tronând cu lisus prunc, primește pe cei ce vin să se închine. «Văzând nașterea cea streină să ne înstreinăm». (Condac 8). De o parte și alta a Maicii Domnului care poartă pruncul câte doi preoți sau slujitori ai bisericii. «Cu (totul a fost întru) cei de jos» (Icos 8). lisus între apostoli. Fig. 13. — Mănăstirea Polovragi. Martirisarea apostolilor Pavel, Petru, loan și Andrei. Crearea lui Adam. întâlnește pe Sf. Elisabeta mama sfântului loan Botezătorul. (Icos 3). Scena următoare care cuprinde îndoiala lui losif, este însoțită de inscripția: «Vifor de gânduri necred (incioase având înlăuntru înțeleptul losif) ». (Condac 4). « (Auzit-au păstorii pre îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup) » însoțește . . . Nașterea lui Hristos. (Icos 4). Magii merg după steaua luminoasă despre care pomenește condacul 15. (« Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzându-o înțelepții)». în registrul inferior scenele următoare: «Arată făptura nouă arătându-l zidi- tor iu » . . . «Toată (firea îngerească s’a minunat de lucrul cel mare). (Condac 9). lisus îmbrăcat în haine albe șade pe scaun înconjurat de îngeri. Al treilea și cel din urmă registru din imnul acatist prezintă în capul rândului pe Maica Domnului însoțită de mulți- mile îngenunchiate. «Făclia cea primitoare de lumină». (Icos 11). In scena următoare lisus stă în mijlocul mulțimilor îngenunchiate, având inscrip- ția: «Vrând a da dar datoriilor celor de demult ». (Condac 12). «Cântând nașterea ta te lăudăm toți» (Icos 12). Maica Domnului ține pe lisus în brațe, înconjurată de călugări. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 17 «O maică prea curată », este inscripția care însoțește scena ultimă în care Maica Domnului este înconjurată de arhierei și împărați. (Condac 13). (Fig. 19). Ctitorii. în registrul de jos din pronaos, pe cei patru pereți, sunt zugrăviți ctitorii și ostenitorii. Pe zidul care desparte pronaosul de naos sunt zugrăviți, începând dinspre Nord « Ju- cu flori, închis la piept cu bumbi, cu mâneca strânsă în jurul mâinii. Cingătoarea de peste mijloc este îno- dată în față. în mâna dreaptă ține o cruce, iar stânga o ține la piept. (Fig. 20). De cealaltă parte a intrării, către zidul de Sud sunt zugrăviți « Bunul și înțeleptul și mult lăudatul loan Costandin B (asarab) Bfrâncoveanu) Voevod și Doamna sa Maria >>. Fig. 14. — Mănăstirea Polovragi. Martirisarea apostolilor: Toma, Simon, ................, Marcu. Crearea Evei. Șarpele ispitește pe Eva. pan Danciul Pârâianul vel post (cinic) », bătrân, cu capul gol, păr scurt, barba și mustața albe. Poartă pe umeri o haină îmblănită cu guler îngust, pe dedesubt un anteriu înflorat, cu mâneca strânsă și îmbodobită cu bumbi. Peste mijloc e încins cu o cingătoare care face nod în față. Cu mâna dreaptă ține bisericuța, iar pe cea stângă o ține în brâu. In față stă «Bunul creștin și pururea pomenit loan Matei Bas (arab) Voevod». Poartă pe cap coroană domnească, cu barba și mustățile albe, pe umeri având mantie de stofă bogată, împodobită cu guler lat de blană ; pe dedesubt anteriu împodobit Buletinul Comisia nii Monumentelor Istorice. Brâncoveanu poartă coroană domnească, deosebită, ca împodobire, de a lui Matei Basarab. în mâna dreaptă ridicată, ține o cruce, iar în stânga biserica, al cărui ctitor a devenit prin terminarea lucrărilor. Man- tia de stofă bogată, pe care o poartă pe umeri, este îmblănită și garnisită cu un guler lat de blană albă, punctată cu negru. Anteriul de stofă bogată, ce poartă pe dedesubt, se încheie la piept prin bumbi și are mâneci înguste ale căror manșete se încheie cu bumbi și sunt înflorate. Doamna Maria în costum domnesc, bogat împodobit cași al lui Brâncoveanu. Pe zidul de Sud urmează cei patru fii ai lui Brâncoveanu « Și coconii lor Constantin http://patrimoniu.gov.ro 18 BULETINUL COMIS1UNU MONUMENTELOR ISTORICE Voevod, Ștefan Voevod » iar dincolo de fereastră « Radul Voevod », « Matei Voevod ». Chipurile tinere ale băieților lui Brân- coveanu nu poartă barbă și mustăți; pe cap au coroane domnești în colțuri, mar- cate cu perle, în mâna dreaptă poartă câte o cruce iar îmbrăcămintea, mai puțin bogată, amintește pe a tatălui lor și pe a lui Matei Basarab. (Fig. 21). și la poale cu înflorate plăci de stofă, de formă dreptunghiulară. In lat mantia are râuri albe în țesătură, în lung prezintă cutele obișnuite la asemenea mantii. (Fig. 22). Pe zidul de Nord și urmând lui Danciu Pârâianul, sunt zugrăviți un șir de boieri din neamul acestuia. începând din colțul de Nord-Vest aceștia sunt: « Jupan Patru itforij Clucferf», « Jupan Barbul vel Ban». Fio. 15. — Mănăstirea Polovragi. Martirizarea apostolilor Matei, Vartolomeu, Filip, lacov. Izgonirea din Rai. Pe zidul de Vest, în partea de Sud a ușii este zugrăvit « loan arhimandritul de Urezi și ostenitorii! aceștii sfinte case ». Pe cap poartă potcap cu camilafcă, are barbă și mustăți negre, este îmbrăcat în anteriu de coloare închisă, iar în dreapta ține bățul de egumen. (Fig. 21). De cealaltă parte a ușii, spre Nord este zugrăvit « Theodosie mitropolit al Ungro- via hi ei >>. Cu dreapta binecuvintează iar cu stânga ține cârja arhierească. Pe cap are potcap și camilafcă, barba și mustățile sunt albe, iar peste anteriul negru, este îmbrăcat cu o mantie arhierească îmbodobită la gât Sunt îmbrăcați în costume boierești ce amintesc pe acela al lui Danciu Pârâianul, poartă în dreapta câteo cruce. Ei stau cu capul descoperit ca și Danciul, cu părul negru tuns, cu barba rotundă și mustățile subțiri de coloare neagră. Man- tia de pe umeri este îmblănită, are guler îngust si e de stofă simplă fără flori. (Fig. 22). Dincolo de fereastră sunt zugrăviți: « Jupan Preda vel Că)p(itanJ » și « Ju- pâneasa Stanca sora Danciului vel P^osteR nic) ». Preda pare mai în vârstă decât ceilalți doi. Jupâneasa Stanca poartă pe dedesubt http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 19 un anteriu deschis cu mâneca strânsă, iar pe deasupra o haină de coloare închisă, îmblănită, cu mâneca largă și de tăietură Pictura naosului. Inscripțiile ce însoțesc scenele din naos sunt românești. Pe zidul despărțitor dintre naos și pronaos sunt dreaptă. Pe cap este îmbrobodită cu o maramă albă. Nu poartă cercei. în mâna dreaptă ține o cruce ca și ceilalți boieri. (Fig. 23). zugrăvite, în registre, scenele următoare, în primul registru, spre Sud de intrare, Sf. Agapie, iar spre Nord Sf. Teopistu, cu aureole simple. Acolada intrării este http: //patrimoniu.gov.ro 20 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE însoțită de o bandă decorată floral tot in acestor sfinți, în panoul de forma seniicer- formă de acoladă. Motivul floral este des- cului și sub arcul de Vest care susține Fig. 17. — Mănăstirea Polovragi. lisus in slavă. voltat în forme ce amintesc pe aceea a frunzelor, lăsând în spațiile din jur să se ramifice codițe cu flori și frunze. Deasupra bolta Pantocratorului, este zugrăvită « Po- gorirea Sfântului Dnhii ». In mijloc, pe jeț, șade Maica Domnului, într’un interior http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 21 mărginit de ziduri, cu intrări și turnulețe. De o parte și alta, câte șase apostoli în atitudini de mișcare dau vieață scenei; zugrăvite trei scene din vieața lui losif, toate însoțite de inscripții precum urmează: «Văzând# frații lui losif». « Silindud deasupra, în medalion, Sf. Duh. (Fig. 24). în spațiile dintre acest arc și pereții laterali sunt zugrăviți David, spre Sud și Isaia spre Nord. în registrul de deasupra acestuia sunt muiarea lui Pentifie și-au lăsat haina și au fugit ». « losif s’au pus Domn » • - • * țara Israel itului 9 (1). « Pentefie au băgat pe losif in temniță ». http://patrimoniu.gov.ro 22 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Turla pantocratorului se sprijine pe e dus la judecată, Lepădarea lui Petru, bolțile sânului și pe cele două arcuri Batjocorirea lui lisus, Bătaia cu vergi, Spart' transversale, unul spre altar și altul spre znrarea lui Iuda, Pilda celor zece fe- zidul despărțitor dintre naos și pronaos. Pe arcul acesta și începând dinspre Sud, sunt zugrăvite scenele și sfinții ce urmează: Sf. lacov Persul, Ca un leu adormit, lisus doare, Zahei în smochin, Sf. Qovdelae (sic). Sânul de Nord are patru registre. Cel de jos cuprinde următorii sfinți începând din- spre Vest: http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 23 « Sf. Teodor Stratilat, Sf. Nistor (sic). Sf. Areta, Sf. Trifon, Sf. Anemie, Sf. Boni- fatie (sic) și Maica Domnului sus, în glaful primei ferestre. Sf. Dimitrie, între ferestre, Sf. Victor, Sf. V echentie (sic), Sf. Ermolae, Sf. Pantelimon, lisus Hristos sus, în glaful ferestrei a doua. Spre altar Maica Domnului tronează între arhan- ghelii Mihail și Ga- vriil. Decorația vegetală a scaunului amintește pe aceea a poalelor de icoane, de pe tâm- pla de aici, de pe cea dela Hurezi, dela Surpatele și de la Ar- nota. Atitudinea prun- cului lisus este puțin rigidă și capul prea pronunțat pe spate. Aureolele în relief amintesc vechia tra- diție din vremea lui Matei Basarab. (Fig. 26). în registrul supe- rior sunt zugrăvite scene din ciclul Pa- timilor lui lisus: Răs- tignirea, Coborirea de pe cruce, Punerea în mormânt, Ostasii stră- juesc mormântul, în- gerul și femeile la mormânt. Cel de al treilea în- cepe cu scena în care lisus intră în casa lui Lazăr, urmată de în- vierea lui Lazăr, In- trarea în Ierusalim Cina, Buna Vestire. Pe bolțile sânului, formând ultimul re- gistru este zugrăvită Schimbarea la față ». Scenele înșirate mai sus au mult vieață, multă mișcare și caută a reda sentimentele personagiilor. Printre acestea se înscriu « Pogrebania lui Hristos », în care bocetele femeilor mironosițe sunt însoțite de ge- sturi de mare durere. Femeile la mormânt, prin atitudinea lor, par a vorbi cu îngerul așezat pe piatra de mormânt răsturnată. învierea lui Lazăr si Intrarea în Ierusalim, cuprind multe amănunte de mișcare. în Fig. 20. — Mănăstirea Polovragi. Jupan Danciul Pârâianul și Matei Basarab. colțul dinspre altar, Arhanghelul Gavriil într’o poziție de mișcare, foarte bine alea- să, este însoțit de proorocul David care ține în mână o filacteră. Schimbarea la față cuprinde întreaga boltă a acestui sân al naosului. în mijloc pe un vârf de munte, într’un medalion http://patrimoniu.gov.ro 24 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE este zugrăvită o stea în patru colțuri iar deasupra acestei stele chipul lui lisus, îm- brăcat în alb. La poalele muntelui și ale celor doi care flanchează pe cel din mijloc, apostolii cad mirati. Fig. 21. — Mănăstirea Polovragi. Radu și Matei, fiii lui Constantin Brâncoveanu și loan arhimandritul, egumenul Hurezilor. in cele două vârfuri proorocii Moise si Ilie. (Fig. 25). Pictura absidei de Sud. Ca și cea de Nord cuprinde patru registre, cel de jos având sfinți în mărime naturală, iar celelalte trei superioare, scene din vieața lui lisus, pline de mișcare și de vieață. în registrul de jos, începând dela altar, găsim scenele și sfi nții ce urmează: Deisis (lisus tronând între Maica Domnului și Sf. loan Botezătorul). Scena aceasta co- respunde cu cea de pe peretele de Nord, în care Maica Dom- nului tronează între cei doi arhangheli. Aureolele personagii- lor sunt în relief. (Fig. 27). în glaful primei ferestre ca și în al celei de a doua sunt zugrăviți câte doi sfi nți de o parte și alta, iar deasupra Domnul Savaot, deasupra pri- mei ferestre și lisus E m a n o i 1 deasupra celei de a doua. Sf. Cosma, Sf. Da' mian, Sf. Serghie, Sf. Bacho (sic). între fe- restre apare Sf. Qhe~ orghie, în glaful celei de a doua: Sf.Nichita, Sf. Platon, Sf. Mer' curie, Sf. Leontie, iar sus lisus Emanoil. Pe spațiul ce mai rămâne sunt zugrăviți Sf. Pro' copie și Sf. Teodor Tiron. Registrul superior cuprinde: Spălarea pi' cioarelor, din care nu se mai vede decât un fragment; « RugăciU' nea lui Hristos» în care sunt zugrăvite siluete de munți la poalele cărora stau și dorm grămădiți, apostolii lui lisus, în timp ce El primește dela înger vestea su- ferințelor simbolizate prin crucea, sulița și trestia pe care acesta le poartă în mână. «Vânzarea lui Hristos». în laturi si- luete de munți, în fund ziduri de cetate în fața căreia mulțime de soldați înarmați și însoțiți de Evrei, prind pe lisus. luda, Zugrăvit cu aureolă, se apropie de lisus. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 25 Ceilalți apostoli lipsesc. Se pare că Petru e cel mai mic dintr’un colț, care taie urechea lui Malhus. « Spălarea lui Pilat ... îl înfățișează pe acesta spălându-se pe mâini; alături soția sa îl roagă să nu facă vreun rău lui lisus, care stă în picioare, legat de mâini și păzit de soldați. «Pă Hristos il duc să-l răstignească », este titlul scenei care ur- mează, zugrăvită în două planuri: în pri- mul plan lisus legat de mâini este tras de un soldat și împins de alții din spate. In planul de sus Maica Domnului și femeile plâng în urma celor cari își duc pe umeri crucile pentru a fi răstigniți. In registrul supe- rior se vede un frag- ment din scena Bunei Vestiri în care apare numai împăratul So- lomon. Nașterea iui Hris- tos, însemnată de inscripția slavă de deasupra, se prezintă după normele obiș- nuite. Păcat că partea de sus a scenei urmă- toare care prezintă Uciderea pruncilor, este ștearsă. Planul inferior, în care sol- dații smulg mamelor copiii dela sân, este redat în toată cruzi- mea. « Stretenia gos- pojde» arată pe Maica Domnului împreună cu o altă femeie și cu losif în fața bătrânului Simion, care primește pe lisus, la intrarea în templu. Botezul lui lisus cuprinde și amănuntul folkloric în care lisus strică zapisul lui Adam aruncat de diavol în fundul Iorda- nului. De sub zapis țâșnesc doi șerpi. învierea, zugrăvită pe boltă și cuprin- zând ultimul panou, se distinge mai greu din pricina grinzii de lemn care leagă ba- zele bolților. (Fig. 28). Turla Pantocratorului cuprinde zugrăve- Fig. 22. — Mănăstirea Polovragi. Theodosie mitropolit, Patru vel clucer, Jupan Barbul vel Ban. Iile următoare: Pantocratorul, înconjurat de îngeri. Registrul inferior are doispre- zece îngeri așezați câte trei între cele patru ferestre, următorul registru are doisprezece sfinți, așezați tot câte trei între ferestre. Deasupra pandantivilor apare un rând de cincisprezece medalioane iar pe fiecare http://patriinoniu.gov.ro 26 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE pandantiv este zugrăvit un Evanghelist având între ei simbolurile: un leu, un bou, un vultur și un înger. Pictura altarului a fost executată de doi meșteri unul Român si altul Grec sau cu școală grecească. Fig. 23. — Mănăstirea Polovragi. Jupan Preda vel căpitan și Stanca soția sa, sora lui Danciul Pârâianul. Registrul întâi cu sfinți, având aureole în relief, poartă inscripții grecești, cele- lalte scene au inscripții românești. Pe arcul de susținere al turlei Pantocra- torului, dinspre altar, sunt zugrăviți sfinții și scenele ce urmează, începând de pe la- turea nordică : Sf. Nicolae, Sf. Fotie, Dumineca Tomii, Maica Domnului intre doi îngeri în costume albe, lisus în medalion, susținut de doi în- geri, Soborul apostolilor, lisus în templu, Sf. Neofit, Sf. lacov, fratele Domnului. Registrul de jos al altarului cuprinde sfinții obisnuiti, având aureole în relief și inscripții grecești. La pros- comidie apare Crucea răstignirii, Răstignirea lui lisus, având de o parte pe Maica Domnului, de cealaltă pe Sf. loan, iar dede- subt inscripția grecească cu numele zugravilor iar în față figura lui lisus. Urmează, în mărimea obișnuită, Sf. arhidi' acon Ștefan, Sf. Spiridon Tau~ maturgul, Sf. Qrigore Dialogul, Sf. Qrigore Teologul, Sf. loan Qură de Aur, în fereastră sus: lisus prunc în potir, simboli- zând prefacerea împărtășaniei in trupul lui Hristos, străjuit de două laturi de câte un arhan- ghel cu ripidă. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Atanasie al Alexam driei, Sf. Chirii al Alexandriei, Sf. Andrei Critis, Sf. Romanos. Deasupra registrului urmează o bandă ornată iar scenele și medalioanele de pe bolta și arcurile altarului sunt însem- nate cu inscripții românești. Registrul al doilea cuprinde «împărtășirea apostolilor», bolta centrală înfățișează pe Maica Domnului tronând, arcul ur- mător, marcat la capete cu David și cu Scena nașterii Sf. Fecioare la naștere, înfățișează șase medalioane cu chipurile lui Daniil, David, Moise, Aron, Solomon și lacov. Arcul bolților de lângă tâmplă înfățișează Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Vindecarea celui îndrăcit, Vindecarea slă~ bănogului, Dumineca Orbului, Dumineca Samarinencii si Nașterea Maicii Domnului. Tâmpla împreună cu ușile împărătești este din epocă și este sculptată după mo- delul celor menționate mai sus. Icoanele împărătești sunt închise în colonete sculp- tate cu căpițele care susțin o bandă în- gustă, de asemenea sculptată. http: //patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA polovragi 27 Deasupra acesteia o friză mai lată și bogat sculptată închide un număr de me- dalioane grupate în jurul lui lesei, motivul principal al acestei frize, care arată genea- logia lui Hristos. Urmează prăznicarele, mărginite de co- lonete sculptate, apoi o friză lată sculptată, icoanele apostolilor despărțite prin colo- nete ce susțin arcuri cari formează corona- mentul icoanelor și fac parte dintr’o friză Sculptura celor două panouri de jos converge tot spre un punct central care e o floare. Din cele patru colțuri pornesc spre centru patru frunze de stejar iar din cele patru mijlocuri de laturi, patru or- namente în forma unor boboci. Ramele ușilor și pilastrul, până sub scena Bunei Vestiri, sunt sculptate floral: un lujer șer- puind în forma unei linii ondulate umple spațiile libere cu ornamente florale. Rama Fig. 24. — Mănăstirea Polovragi. Pogoârea Sfântului Duh. Pictură in naos. deosebită. Ultimul rând de medalioane, cuprinzând pe prooroci, susține o altă șu- viță sculptată, având in mijloc Cina de taină deasupra căreia se înalță crucea răstignirii, mărginită de cele două icoane: a Sfântului loan cel Jalnic și a Maicii Domnului, cu ramele sculptate. (Fig. 29). Ușile împărătești sunt lucrate în două canate cu câte trei rânduri panouri: două sculptate iar cel de sus pictat cu scena Bunei Vestiri. Intre acest rând, cu scena Bunei Vestiri și între cele de jos se interpune o bandă sculptată floral. Al doilea rând de panouri este sculptat în benzi împletite, punctate și având în mijloc o floare sculp- tată. icoanelor Bunei Vestiri este dințată iar pilastrul este sculptat în torsadă, începând dela jumătate în sus. In vârful lui un spațiu in formă de cruce înfățișează un sfânt zugrăvit, având în capăt un serafim sculptat. Marginile de sus ale icoanelor și vârful pilastrului sunt îm- brăcate de ornamente sculptate floral. (Fig. 30). Mobilierul. Stranele sunt din epocă, scau- nul zis al lui Danciu Pârâianu aproape ruinat a fost restaurat în atelierul Comisiunii Monumentelor Istorice. în fața altarului iconostasul mic numit și tetrapod este zugrăvit cu scene din ciclul icoanelor Maicii Domnului. http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Pe laturea de Sud este zugrăvită scena ridicării la ceruri a Maicii Domnului pe fată «Cortul mântuirii», iar pe laturea de de pe acea vreme, Pârvul Mutu și ai lui Constantin zugravul. Acesta lucrase la para- clisul dela Hurezi a lui Constantin Brân- Nord Maica Domnului tronând în slavă între îngeri si sfinți așezați în registre. (Fig. 31). Meșterii zugravi ai bisericii mănăstirii Polovragi sunt ucenicii vestitului zugrav coveanu ¹ si la biserica cea mare a Coziei » ¹ C. Bobulescu, Zugravii Pârvul Mutu, Constantinos Grecul (1682—1735) Nifon I drescu starețul mănăstirii Secului (1657—1765J, cu autobiografia lui Ghenadie Pârvulescu Arhi- mandritul (22 Octomvrie 1805—6 Septemvrie 1873). In Ar- hiva Romaneasca, V, 1940, pp. 103 —156. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 26. — Mănăstirea Polovragi Maica Domnului tronând. Pictură murală în naos. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 27. Mănăstirea Polovragi. Deisis. Scenă în naosul bisericii. MĂNĂSTIREA FOLOVRAG] 'O 30 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE cași la biserica Doamnei din București în timp ce Pârvu Mutul a lucrat cel puțin cincisprezece în diferite părți ale țării. Arhitectura bisericii mănăstirii Polovragi o grupează între acelea cu caracter mai vechi, din secolul al XVI-lea. Tot așa che- Cred că acela care semnează frumoasa scenă de pe frontonul pridvorului dela Polovragi, în 1712, să fie însuși acest Cons- tantin zugravul căci pe ceilalți îi întâlnim și la Hurezi. narele de piatră ale ferestrelor care «au un arc în vârf» h ¹ N. Ghika-Budești, Evoluția Arhitecturii în Muntenia Oltenia, III, p. 53. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 31 Fig. 29. — Mănăstirea Polovragi. Tâmpla bisericii. După tipul de plan, biserica Polovra- gilor intră în rândul celor cu plan trilobat, cu turlă pe naos, cu pronaosul un patrat \ Din punct de vedere al documentelor și ¹ Grigore lonescu, Istoria Arhitecturii Românești, Bucu- rești, 1937, p. 175. al legăturilor de alt ordin cu trecutul este a se cerceta cu folos monografia întocmită de Al. Ștefulescu care s’a devotat trecutului întregului ținut al Gorjului \ ¹ Al. Ștefulescu, Polovragii, Tg. )jᵤ, 1906. http: //patrimoniu.gov.ro 32 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE înainte de a încheia adaug, pentru pitorescul așezării ei, bolnița Polovragilor, Fig. 30. — Mănăstirea Polovragi. Ușile împărătești. zidită in afara zidurilor mănăstirii, in secolul al XlX-lea, de proporții reduse, cu pictură delicată iar pentru întregire vederea spre cheile Oltețului către Peștera Polovragi, așa de mult cercetată și frumos descrisă de literații noștri. (Fig. 32 și 33). încheiere. Veche așezare, pomenită în vremea lui Moise Vodă și mai veche decât acesta, dacă ținem seamă de locul prielnic pentru așezări omenești, Mănăstirea Polovragi este un loc de reculegere și de liniște pentru cei cari o doresc și o caută. Ea a avut norocul așezării în apropierea ctitoriilor brâncovenești din Vâlcea, de unde, acel modest dar inimos egumen al Fig. 31. — Mănăstirea Polovragi. Tetrapod. http://patrimoniu.gov.ro MĂNĂSTIREA POLOVRAGI 33 Hurezilor, arhimandritul loan, ispravnicul ei, a pornit și s’a așezat la lucru, împlinind porunca lui Vodă Brâncoveanu și desăvâr- șind, după cincizeci de ani, opera începută de jupân Danciul Pârâianul, boier de-ai lui Matei Basarab. Proporțiile, liniile arhitec- turale, decorația sculpturală amintesc epoca românească în toate domeniile, a slăvi- tului Voevod Matei Basarab, iar pictura, sculptura în lemn și decorația picturală, stră- lucita epocă de înflorire culturală a lui Constantin Brâncoveanu, voevodul martir. Meșterii zugravi, pomeniți în studiul de față au știut să împartă spațiile cu scenele cerute de Erminie și cu unele inovații cum este aceea din pridvor a înlocuirii Ju- decății din urmă cu înfățișarea Sfântului Munte. în despărțitura, perfect închisă, rezervată femeilor, ei au zugrăvit Acatistul Bunei Vestiri, de sigur, tocmai pentru motivul că scenele din viața Maicii Domnului sunt Fig. 33. — Cheile Oltețului spre Peștera Polovragi. mai potrivite scopului pentru care s’a făcut despărțitura aceasta. Bogata decorație din pridvor, minunata îmbinare a elementelor decorative vegetale, care limitează spațiile pictate, împodobesc arcurile sau șerpuesc în jurul medalioanelor, dovedesc îndemânarea în această artă și talentul desăvârșit al meșterilor brâncove- nești cari au lucrat aici. Fig. 32.—Mănăstirea Polovragi. Bolnița. Motivele principale sunt linia în zig-zag, din care derivă triunghiul și linia șerpuită dată de lujerul unei plante care se arcuește, amintind un alt motiv străvechiu: spirala. Câteodată lujerul plantei este reprezintat ca o tulpină dreaptă, încărcată de frunze și flori bogate prin codițe, iar din loc în loc o frunză bogat desvoltată, adusă în forma unui boboc de floare care începe a se deschide. Elemente de folclor cum este acela în care lisus sfarmă zapisul lui Adam, în momen- tul când se botează în Iordan arată puternica influență a credințelor populare, în această epocă. Sculptura este bine repre- zintată prin ușile împărătești și tâmplă cum și prin scaunul, zis al lui Danciul Pârâianul despre care a fost vorba mai sus. Pentru ușurința cercetătorilor și pentru pictorii bisericești am crezut ne- cesar să dau o împărțire a scenelor, în desfășurarea lor în biserică. (PI. I, II, III, IV, V, VI). Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro R E S U M E LE MONASTERE DE POLOVRAGI Au bord de l’Olteț, ă cote de la grotte du meme nom fut bâti au XVI-e siecle le monastere de Polovragi. Au siecle suivant l’eglise fut refaite par un boyard de Matei Bassarab, du nom de Danciul Pârâianu, qui ne put la terminer, Constantin Brancovan la finit cinquante ans plus tard. D’apres Ies dernieres recherches, ce fu- rent Ies eleves du celebre peintre de l’epo- que de Brancovan, Pârvu le Muet ainsi que Constaiyțin le peintre et ses eleves qui travaillerent ă cettș eglise. Les proportiopș de Parchitecture, la pe- inture de l’eglise, ainsi que la decoration, la sculpture en bois, et en pierre, rappellent une magnifique epoque de floraison de Part roumain au XVII-e et XVIII-e siecles. http://patrimoniu.gov.ro Planșa 1. Mănăstirea Polovragi. Secție longitudinală Nord. Distribuția picturilor. Buletinul Comisiuni» Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro Planșa II. % RinM Mănăstirea Polovragi. Secție longitudinală Sud. Distribuția picturilor. Buletinul Camisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro Planșa 111. VR00HOG blIHÎ A 6 VKOOROt SOFOHÎA 8. 9RMAM6HT A - mOH . lO.HyRTîLt STASOR» tUHSPRS AHi«l U.RX3150H . 12_t«STrtM0mT. 15. MVÎ.L. rt . SIHOPtTRA \6.XIR0PmM ■ n.VWHm 1WHIAR. as.r»iwwa ■ M.DOttHXLBI . U.lUll PROOROC SIMBOL țVRHt; MĂRW. IS.XÎ.SMRNWL ram tțrs îhwrsști st sjRanwi ^W»WO»Wt¥ StiHȚ,- y SIMBOL %V*W. LX» *- 7 VROOROS, IO1L IH. ăNud . 11. MtiRWRIț. ispRAvaic 23. HRasii și BĂRti w ara S05LV. M.niMHmi iHC-țRivoa si AfusTOun . 8 ORMANSHT a. ATtiw. 16. MXHT5W STAMRii oiHSPRS RĂSĂRIT. 27. FILOTHSi . 26 COTLXHRț . 2.9 1VWW M.WttWU. 31 Î.ASAL. 32 33JJIVRA. îARA^AU . 34. HÎLRHMR 1 TrîRHVK." Z2.MXHT1 țțTÂȚi și MSHÂSTiRi ZOiCSIWON. 21 Mismî. H-RM VOLOVRACl PRltMRXL. WW Ot tST 35 MHTOtRATOR ■ 36. STAVROHILHITA . 3 8 SVM9WX. 37. VATOPCTI. 39. W8LXR1 ți MAHASTUti . m. MRRsit și a» . S1CW Distribuția picturilor pe peretele de Est a] pridvorului, pe bolți și arcuri. Rttlednul Comisiunii \Iontanenrelor Istorice- http://patrimoniu.gov.ro Planșa IV. sis.wrai rewu D^^esT RW^TITĂA b’vSH^LO^ miWI - > Peretele mai mic de Vest al pronaosului. Distribuția picturilor. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro Planșa V. 1S.HS. 1H H1HE Dfi C.L0RI5. Ih&EKL M.DOMNXm. IOAH EOT£$. IHC.2.RI . SIMBOLVRIU î.VANWdeLISTlLOR SFINȚI -PROFEȚI. SFINȚI PĂRINȚI -PROFEȚI. SFINȚi . APOSTOLI. ADAM. 6VA. SFiNTUFĂRlNTl SFIHTI. SF.C0NSTAND1N Șl SLGNÂ. 5FINT6 15SUH OAHcixLPĂRÂiANÎIL VEL POSTELNIC. E^N-UL tRCSTIH SIVJSRXREA FOMEHIT VOANHATEIB. VOEVOO. 3. M.DOMNULUI. B8NKL Șl ÎNȚELEPT XL Șt H>SLT LĂSOATiSL I0AH £.ONSTAN\>iH B.SVOCVOD 51 OOAHNA 5A MW.. λOCL¥. 50C.L>S. BÎ5.M-RSÎ POLOVRAGI, V&R&T6L6 D<& £ST ÂL PRONAOSX1AH K&FARTiTIA SGSNtUOR FÎGTlSRt. Peretele de Est al pronaosului. Distribuția picturilor. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro Planșa VI. VA7ÂHD FRAȚII L^l tOSlF siLiNb^-L MxieneA tui FCNTirie ax lasat haina si jvtsm.iT. lOSlF 5’AX FX5 DOHH IH ȚARA iSRAlL-iTUUd . FCNTlFit AX EÂtAT FS i«SIF IH TEHHiȚA . BiS.bi-Rtî FOLOVKAțt. FERWfcLS O£. V£ ST AL NAOSXLXL V\£FARTlȚiA StSHSLOK CB VÎCTBRl . Peretele de Vest al naosului. Distribuția picturilor. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro * CASTRA DACIAE INFERIORIS in CASTRUL RACOVIȚA-ARGEȘ A) SITUAȚIA GEOGRAFICĂ In defileul Oltului, 12 km mai jos de Câineni și la 40 km spre miază-noapte de R.-Vâlcea, se deschide în stânga râului, larga depresiune geo- grafică a Titeștilor. Mărginită la intrare de masi- vele Măgurei și Cărbunarilor, valea închide nume- roase sate, ca: Racovița, Copăceni, Bratovoești, Bumbuești, Titești, Boișoara, etc. Un drum roman secundar se desprindea din șoseaua Oltului ce urma malul stâng al acestuia, trecea râul și se îndrepta spre ră; ărit printre castrele dela Racovița și Copăceni. Calea se oprea în castrul dela Titești, așezat in capul văii. Dela Titești se desfăceau alte două ramuri de comunicație ce mergeau paralel cu Oltul și în sens deosebit. Una se îndrepta spre Nord prin Boișoara-Qăușani, Qră- blești și se lega cu castrul dela Câineni. A doua lua direcția spre Sud, prin CucoiuRPerișani—Pri- poarele—Sudoiu—Dăngești—Rădăcinești (castru ro- man) — Berislăvești—Jiblea—Călimănești, pe Olt (castru). Castrele și drumurile secundare con- struite de Romani în aceste văi din stânga Oltului, unele supt Hadrian, dovedesc prezența unei nu- meroase populații autohtone și o importantă regiune strategică pentru apărarea văii Oltului. (Fig. 1). Castrul dela Racovița e așezat la 500 m spre răsărit de malul stâng al Oltului, în locul numit la Cetatea lui Decebal. Pe supt el se scurge pârâul Clocotiș, care izvorăște de lângă Titești, străbate în lung depresiunea amintită și se varsă în Olt. Castrul roman stă în gura văii, fiind orientat V.-E., cu misiunea de a bara atacurile populațiilor dace semilibere, din ținutul muntos al Argeșului și Muscelului. Rolul lui era asemănător cu al lagă- relor dela Copăceni, Titești și Rădăcinești: apă- rarea marei artere de comunicatii de pe Olt. (Fig. 1). BJ SĂPĂTURI ȘI CERCETĂRI ARHEOLOGICE Cetatea e cunoscută încă dela începutul veacului trecut fără a i se fi putut stabili originea. Primele și singurele săpături în castrul Racovița, fură anga- de D. TUDOR jate de Qr. Tocilescu și conduse dela 9 Mai—1 Sept. 1894, de asistentul său, d-1 P. Polonic. Rapoartele și schițele luate pe șantier se păstrează la Academia Română *. Tocilescu a dat atenție numai materia- lului epigrafic ; dar face marea greșeală, că îl arată descoperit la Racovița—Copăceni, în realitate, fiind numai din ultima localitate, unde e un castru de altă natură ². C) DESCRIEREA CASTRULUI (Fig. 2) Forma lui, e aproape pătrată, cu colțurile rotun- jite și poarta pretoria deschisă spre răsărit. Latu- rile mari au lungimea de: 112,29 m cea de Nord, 112,41 m cea de Sud; iar laturile înguste sunt lungi de 100,92 m cea de Vest și 101,10 m cea de Est. Suprafața cetății se apropie de 1,13 ha. Șanț înconjurător (fossa) la acest castru nu a existat și nici o altă râpă, care să-l înlocuiască. Zidăria castrului, în interior și pe margini, e făcută cu piatră spartă legată cu mortar de var (opus incertum) și scoasă din numeroasele cariere ce se constată pe văile Clocotișului și Băiașului. Cărămida, greu de fabricat din pământul local, pietros sau nepotrivit la ardere, s’a folosit în mică cantitate la colțurile zidurilor. Ea are mărimea 0,30 x 0,40 m. ¹ Voi. 5133, fii. 10—36: P. Polonic, Lagărul roman dela Racovița. Rezumatul lor s’a publicat de V. Christescu, Istoria militară a Daciei romane. București, 1937, pp. 144—147. Săpăturile au fost vizitate și îndrumate de generalul v. Sarvey, unul din conducătorii lucrărilor de pe limesul germano-retic. ² CIL. III, 13795; 13796; 13797; și 14216,40. CE și Tocilescu, in Arch. epigr. Mitth., XVII (1894), pp. 224—225 ; XIX (1896), pp. 84—85; acelaș, Monumentele epigrapce și sculpturali ale Muz. Naț. de Antichități, București, 1902, p. 226 și Fouilles et recherches archeologicjues en Roumanie, Bucarest, 1900, p. 128. Asupra acestor săpături, Tocilescu lace comunicări la Academia Română în ședințele dela 9 și 16 Dec. 1894, cE An. Ac. Rcm. Ser. IU. Tom. XV!! (1894— 1895), pp. 27, 28, 82 și 83. rezumate în câteva rânduri în al său Raport asupra lucrărilor de exploatare întreprinse la Limes Alutanus din An. Ac. Rom. Ser. UI. Tom. XVIII, I (1896), pp. 107—108. Tocilescu nu a participat la săpături. De aci, contuzia intre materialul epigrafic al celor două castre, precum și nerezolvarea problemelor stratigrafîce sau cronologice. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorce. http: //patrimoniu.gov.ro 36 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Zidul de incintă se păstrează pe o înălțime de 0,50—1,10 m, e gros de 1,50 m și are temelia afun- dată până la 1 m. Prezintă îngroșări la colțurile castrului (în fața turnurilor) pe o lungime exte- rioară de 11,65 m (coarda de 10,10 m) unde e gros de 1,75 m și în fața turnurilor celor patru porți pe o distanță de 5—6 m, unde are 1,62 m. In aceste locuri, el face un colț, în afară de linia flancului obișnuit, lung de 0,25 m. Nu putem ști dacă partea Fig. 1. Limes Alutanus. superioară a zidului, sau cel puțin crenelele erau construite din cărămidă. Nici placajul cu blocuri cioplite regulat (opus quadratum), nu s’a putut stabili pe fața expusă. Turnuri de colț se constată în fiecare din cele patru unghiuri ale castrului. Ca formă (trapezoi- dală) sunt asemănătoare, dar inegale ca dimensiuni. Ele fac corp comun cu zidul incintei și au temeliile la aceeași adâncime. Intrarea, ce trebuia să existe pe latura de către interior, nu le-a fost găsită. Toate au cele trei ziduri din interior groase de 0,80 m. Turnurile vor ti avut și un etaj construit numai din bârne de stejar. Din camerele lor s’a scos numai zidărie prăbușită fără urme de țigle sau incendiu. Aceasta dovedește că erau acoperite cu șindrilă și nu au fost incendiate la evacuarea lagărului. (Fig. 3). Turnul din colțul de S.-V., singurul săpat siste- matic și în întregime avea zidăria din interior înaltă de 0,40 m. Laturile sale măsoară: 3,50 + 3,80 + 3,70 m și le corespunde o secantă de 6,70 m, mă- surată între colțurile exterioare ce le face turnul cu zidurile incintei. (Fig. 3, IV). Turnul din colțul de S.-E., golit în cea mai mare parte avea zidăria păstrată pe o înălțime de 0,35 m, laturile lungi de 3,50 5 3,85 + 3,77 m și secanta lor de 7,55 m (Fig. 3, I). Turnul din colțul de N.~E. cu zidurile înalte de 0,70 m și necercetat în interior, măsoară în afară : 3,32 + 4,20 4- 3,58 m cu secanta de 7,32 m. (Fig. 3, II). Turnul din colțul de N.-V. s’a golit în întregime, constatându-se înălțimea zidurilor de 0,70 m și măsurile lor exterioare de 3,20 + 3,25 + 3,85 m, iar secanta de 6,70 m. (Fig. 3, III). Porțile în număr de patru și câte una pe fiecare latură a cetății, deși de forma asemănătoare, ca și turnurile de colț, prezintă numeroase abateri de simetrie și dimensiuni. Fiecare poartă e flancată de două turnuri pătrate bine legate de zidul cel mare, puțin îngroșat în fața lor. Turnurile aveau câte un etaj încheiat tot din bârne groase, acoperite cu șindrilă. Un pod de grinzi de stejar fusese așternut deasupra porții și între turnuri. El înlocuia bolta de cărămidă ce nu putea fi susținută de zidurile prea înguste ale intrării și cu o deschidere de 4,75 — 5,73 m. (Fig. 4). Porta praetona era pe latura de răsărit. Corpul ei nu cade exact pe axul lung al castrului. Turnul din dreapta întăririi e la 38,30 m în față de corpul turnului din colțul de N. E., iar turnul din stânga, la 37,44 m de turnul dela colțul de S.-E. Dintre toate porțile, ea apare cu cea mai largă deschidere, fiind de 5,73 m. Intrarea îi era pavată cu lespezi mari de piatră. Porțile de lemn (probabil două) se prindeau de ușori laterali, alipiți de turnuri și lucrați numai din cărămidă. Săpătura a constatat numai unul, ruinat și de mărimea 0,25 X 0,70 X 1,20 m. Pragul culcat pe pământ între cei doi ușori, va fi fost lucrat dintr’o grindă puternică. Corpul celor două turnuri de apărare măsoară în exterior: 6,25 dealungul intrării; 5,10 m către interior și 4,75 m spre turnurile dela colțurile lagărului. In fața lor, zidul incintei e îngroșat pe o lungime de 5,00 m. Zidăria interioară groasă de 0,80 m se păstrează pe o înălțime de 0,35—1,00 m și are colțurile întărite cu cărămidă. Măsurătorile camerelor turnurilor ne sunt necunoscute, deoarece n’au fost golite în 1894. Ca și la celelalte porți, nu știm lărgimea ușilor ce dau în aceaste încă- peri. (Fig. 4, I). Porta decumana situată pe latura de apus a castrului, e deasemenea deplasată de linia axului principal al cetății. între turnul din dreapta al ei și turnul din colțul de S.-V. al lagărului sunt 37,85 m; pe când între celălalt turn și colțul de N.-V. sunt 41,70 m! Deschiderea între turnurile http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 37 porții e de 4,77 in, iar ușorii de cărămidă, bine precizați măsoară 0,60 X 1,17 m; încât poarta propriu zisă făcută tot din lemn era largă de 3,57 m. Vor fi fost tot două uși ce se deschideau fiecare dealungul unui turn. Către front, zidul turnurilor pe o lungime de 6,00 m are grosimea de 1,62 m. de al celui dela S.-V. în țața turnurilor, zidul pre- zintă o îngroșate pe o distanță de 5,70 m. Golul dintre ele, e larg de 4,78 m și flancat cu doi ușori din cărămidă ce au, acum, mărimea: 1,30 X 0,83 X 0,40 m. Lățimea porții de lemn ajungea la 3,12 m. Zidurile din interior, întărite cu cărămidă la colțuri Fig. 2. — Castrul Racovița. Pe din afară, cele două turnuri măsoară : dealungul porții, 5 m; către interior, 4,50 m și spre flancurile interioare, 4,38 m. Zidurile din interior, întărite cu cărămidă la colțuri, sunt groase de 0,80 m și păstrate pe o înălțime de 0,40—0,80 m. Fu săpat complet numai turnul de Sud, a cărui cameră e lungă de 3,20 m și lată de 2,45 m. Dărâmăturile ridicate nu prezentau nici o urmă de foc sau obiecte romane. (Fig. 4, II). Porta principalis dextra cade pe latura de Sud. Turnurile ei sunt la o depărtare de 34,82 m de turnul din colțul de S.-E. al castrului și cu 55,90 m se păstrează pe o înălțime de 0,40—1 m. în exte- rior, corpul turnurilor măsoară : 5,25 m, în lungul intrării, 4,85 m, spre interior și 3,52 m către col- turile castrului. Camerele din ele nu au fost săpate. (Fig. 4, III). Prin fața acestei porți trecea un drum roman ce venea dela Olt și continua până in castrul dela Titești. Porta principalis sinistra e situată pe laturea nor- dică, față în față cu dextra, dar nu pe acelaș ax. între turnurile ei și cele dela colțurile cetății aflăm o depărtare de 58,20 m (la V.) și 33,13 m (la E.). 4* http://patrimoniu.gov.ro 38 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Lărgimea totală a porții, e de 4,75 m și i se păstrează un singur ușor de cărămidă ce are mărimea 0,80 X 1,70 m. îngroșarea zidului turnurilor spre front se vede pe o lungime de 5,70 m. Dimensiunile zidurilor din interior, păstrate pe o înălțime de 0,55—0,80 m, sunt: 5 m, pe lângă intrare; 4,70m spre interior și 3,35 m către colțurile lagărului. Nu s’au golit camerile turnurilor. (Fig. 4, IV). Valul (vallum) din spatele zidului nu a fost găsit fiindcă nici nu fusese ridicat. De obiceiu, el rezultă din săpătura pământului șanțului din jurul castrului și această, înainte de a se construi zidul incintei. Fig. 3.—Turnurile dela colțurile Cum ambele lipsesc, se vede că s’a lăsat săparea lor pentru ultimul moment. în planul de construcție va fi fost prevăzută ridicarea mai multor șanțuri și valuri de protecție pentru castru, cum găsim la Slăveni, Băneasa, Săpata de Jos și Valea Urluii, unde avem castele din aceeași epocă (secolul III), în acest caz, pământul primului șanț de lângă zid nu se mai aruncă în incintă și se folosea la ridi- carea primului val din afară. Valul interior alăturat zidului incintei putea fi înlocuit cu un pod de lemn așezat pe stâlpi bătuți în pământ sau pe picioare de zid, ca la castrele Bivolari, Copăceni, Titești și Cășei. S’au făcut sondagii în fața celor patru porți, dar nu s’a descoperit inscripția de fundație sau alt material arheologic. Viu principalis ce lega poarta de Nord cu cea de Sud, precum și via praetoria, nu au fost căutate. Pretoriu! (praetorium) e la o depărtare de 52,90 m față de frontul intrării porții pretoria, la 38,13 m de al porții decumane și la 43,25 m de al porții principale, din dreapta. Clădirea e lungă de 28 m, lată de 21,38 m și are o intrare largă de 6 m deschisă spre răsărit. Zidurile îi sunt lucrate din aceeași piatră și mortar, la colțuri și uși întărite cu cărămidă. Au o grosime variabilă între 0,60—0,90 m și se păstrează pe o înălțime de 0,50—1 m. (Fig. 5). Compartimentele pretoriului imită cele trei părți distincte din aranja- mentul interior al casei romane. La intrarea princi- pală e o curte (atrium), lungă de 19,85 m și lată de 10,10 m. Zidu- rile păstrate pe o înăl- țime de 0,50 m au o grosime mai mică decât restul pretoriului, fiind numai de 0,60 m. In- trarea e puțin deplasată spre stânga, latura zi- dului din dreapta fiind de 7,78 m, iar a celui din stânga de 6,85 m. La alte castre se găsesc pe laturile în- guste ale acestei curți, mai multe cămăruțe în care se păstra arma- mentul (armamentaria ). Dacă existau și la Ra- covița fuseseră cons- truite din lemn ce a putrezit fără urme. Din curtea preto- riului se trecea în sala castrului sacră situată la mijlocul clădirii (peristyllum), lungă de 19,85 m și lată de 9,70 m. Zidurile ei, au grosimea de 0,85 —0,90 m și se păstrează până la înălțimea de 1,05 m. Ușile dintre curte și sala sacră nu s’au găsit, deși vor fi fost cel puțin două. Una pare a fi indicată prin câteva cărămizi rămase prinse de zid, material folosit, după cum am văzut numai la colțuri de zid și la intrări. O ușă a sălii, largă de 2,38 m, încadrată cu zid de cărămidă, ce da în afară de pretoriu s’a stabilit lângă colțul de Sud-Vest. Două sondagii făcute în latul acestei săli, până la adâncimea de 1,20 m au scos numai bucăți de țiglă, material cu care fusese acoperit pretoriul L ¹ Au fost găsite și două schelete îngropare, în parte, peste zidul de Sud. Sunt morminte târzii și în gura unuia, Tocilescu arată că s’a aflat o monetă de argint ungurească din secolul al XlII-lea. O altă monetă tot de argint și din aceiași vreme nu s’a putut descifra. http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 39 Deasupra nu exista un alt etaj și ea era înaltă cât și etajele vecine. Ultimul compartiment (oecus), situat în spatele clădirii e format din trei camere, cu ziduri groase piatră cu mortar, alternează cu rânduri de cărămizi. Se știe, că în subsolul acestor capele (necercetat la Racovița) se păstra tezaurul și alte obiecte pre- țioase ale garnizoanei. de 0,80—0,85 m și păstrate pe o înălțime ce ajunge în unele locuri la 1,30 m. în mijloc, e o încăpere de mărimea 6,83 X 6,08 ce nu are intrare. Aici e locul capelei a cărei par- doseală va fi fost mai ridicată și în loc de uși va fi avut o largă boltă închisă cu draperii sau para- vane de lemn. Spre deosebire de camerele vecine, capela are zidurile mai bine legate și straturile de Camera din stânga capelei (S.) e de mărimea: 6 X 5,90 m, cea din dreapta (N.) de 6 X 6,03 m. Fiecare avea câte o ușă largă de 1,02 m deschisă spre sala sacră. Cum în aceste încăperi nu s’au găsit sisteme de încălzire (hypocaustum J ca la alte pretorii, vor fi servit ca birouri. Marea cantitate de dărâmături aflate în cele trei camere dovedește că deasupra lor există un etaj, acoperit http: //patrimoniu.gov.ro 40 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE tot cu țiglă, loc rezervat locuinței comandan- tului. Magazia fhorreum/ are formă dreptunghiulară ți se găsește la 13,85 m spre Nord de pretoriu L E lungă de 27,10 m și lată de 17,60 m. Zidurile îi sunt groase de 1,10 m, fără urmă de intrări și pă- strate pe o înălțime de 0,30—0,65 m. Nu are des- părțituri in interior. (Fig. 6). Pretoriul ca și magazia nu arată urme de foc, ceea ce dovedește distrugerea lor de intemperii și 1. Fragment de cărămidă găsit la poarta de Sud, pe care se mai vedea dintr’o stampilă, litera . . . .O . .. Poate o [c]o[h](ors) ? 2. Bucată de cărămidă găsită în ruinele preto- riului. Pe ea se scrisese cu un obiect ascuțit înainte de ardere : D............................... T .............................. 3. Alt fragment de cărămidă tot din pretoriu și la fel scris: Fig. 5. — Praetorium (scava, la tig. 6k nu o evacuare forțată. Alte clădiri de zid nu mai existau în interiorul castrului Racovița. D) OBIECTE DESCOPERITE O caracteristică a castrului Racovița stă în sărăcia materialului arheologic aflat in săpăturile din 1894, deși s’au făcut săpături serioase. Rapoartele nu ne menționează decât obiecte de mai jos ce se găsesc în depozitele Muzeului Național de Antichități din București ². ¹ Denumită greșit de Polonic și Tocilescu «Casa Coman- dantului ». Christescu, o. c., p. 147, încearcă să se pronunțe pentru o magazie. O altă clădire ca arhitectură și dimensiuni nu se cunoaște la alte castre ale Daciei interioare Magaziile lor au forma clasică: dreptunghiulare, cu contraforți in afară și așezate pe aceiași linie cu pretoriul (Drobeta, Răcari și Bumbești). Că, cea dela Racovița, e in adevăr, un horreum sau granarium, ne-o spun numeroase exemple din castrele Ger- maniei superioare, unde o găsim cu aceeași formă și așezare, iar in unele locuri fură aflate in ruine, grâne arse sau putrezite, cf. O.R.L. XII, 3 și in special, XXV, pp. 9—10. ³ Desemnele obiectelor de metal găsite la Racovița il vom da împreună cu al celor aflate în castelul dela Copăceni. Ele se păstrează la Muzeul Național, pe mai multe planșe, legare de Tocilescu. ... ITV. POTC:.......... ..........INA........... 4. Patru săgeți de fier (pretoriu). 5. Stil de fier ascuțit la un cap și la celălalt bom- bat. Pe corp prezintă trei rânduri cu profile circulare. 6. Cuțit de fier, lung de 9 cm și aflat lângă poarta de Nord (poate fi și modern). 7. Fibnlă de bronz, lungă de 0,035 m, descope- rită în ruinele pretoriului. Corpul agrafei e stilizat în corp de păsărică (secolul al III-lea p. Chr.). E) CONSIDERAȚIUNI GENERALE In comparație cu castrele din Dacia inferioară, cel dela Racovița prezintă serioase particularități și neregularități. Ele se datoresc condițiilor și epocii in care s’a lucrat. 11 socotim printre ultimele ridi- cate în această regiune și cu lucrările încă ne terminate la data evacuării. Simetria planului său lasă mult de dorit. Porțile praetoria cu decumana și dextra cu sinistra, nu cad pe cele două axe principale ale castrului. Turnurile din colțurile castrului sunt inegale și neregulat construite. Zidul exterior al pretoriului nu-și pă- strează peste tot aceeași grosime. După regulile obișnuite, magazia trebuia așezată lângă via prin- cipalis și întărită pe margine cu obișnuiții ccntra- forți de zid. Numai castrul cel mare dela Jidova, lângă Câmpu- lung-Muscel prezintă unele afinități cu cel dela Racovița, la pretoriu, porți și colțurile cetății, și acesta ridicat, cel mai de vreme, supt Septemiu Sever L Lipsa șanțului protector și a valului pe care se alipea zidul incintei nu e un lucru voit de con- structor. In secolul al III-lea, e tendința ca în jurul castrelor să se ridice cât mai multe valuri și șanțuri, cum s’a procedat la Slăveni în anul 205 p. Chr. ². Se pare, că săparea acestora s’a lăsat pentru ultimul moment și din pricina evacuării, nu a mai avut loc. Castrul Racovița nu a fost ocupat oficial de o unitate militară și nu s’a locuit mult timp in el. Faptul e bănuit și de Tocilescu. E hotărîtoare pentru aceasta, lipsa obiectelor mărunte ce se descopăr in mari cantități la alte castre (nici o monetă ro- mană !). Nu s’au aflat vetre de foc sau o pătură de incendiu. Castrul va fi fost evacuat fără a fi ¹ Tudor. Castrele romane dela Jidova, in Bucureștii, II (1936), nr. 1—2, pp. 89—117. Asemănări cu cele de pe limesul german: cf. O.R.L., XV, 7; VIII. 13; XII, 3 și XXV. ³ Tudor, in Bnl. Comis. Mon. Ist. (fasc. 105). http://patrimoniu.gov.ro CASTRA DACIAE INFERIORIS 41 ars, fiindcă nu era terminat, iar o apărare a lui împotriva barbarilor, era inutilă, prin lipsa valurilor și șanțurilor. Epoca ridicării castrului Racovița nu poate fi stabilită cu certitudine. Ne putem gândi numai la ultimii ani ai stăpânirii romane în Dacia, sau la completa evacuare a tuturor punctelor fortificate, de Romani pe malul stâng al Oltului. Nu cunoaștem nici garnizoana ce l-a ridicat. Poate că a fost tot de numerus burgariorum et vere- dariorum constatat în vecinătate la Copăceni, supt Hadrian (CIL. III: 13795; 13796 și 14216¹⁰). Rolul castrului Racovița era de a întări pe cel dela Copă- ceni mai vechi și neîncăpător. In numeroasele sale scrieri, Tocilescu urmat și de alți învățați, identifica așezarea romană dela Racovița-Copăceni cu Praetorium din Tabula lui Peutinger. Verificând distanțele date de Tabidă cu realitățile de pe teren, am ajuns la concluzia, că in acest loc cade Pons Vetus, iar Praetorium e lângă Cozia (la Bivolari). Hotărîtoare pentru aceasta e și situația geografică a depresiunei Titești, care trebuia legată cu un Pod Vechiu de malul drept al Oltului, înainte de Hadrian, drumul pe Olt, din Transil- vania și până la Dunăre, urma numai malul drept al râului. Supt acesta și Antonin Piui, șoseaua fu trecută și pe malul stâng al Oltului între Qura Văii (castru) și Caineni (castru). Pe această distanță se cunoaște în unele locuri a fi săpată în stâncă după procedeul folosit în regiunea Dunării, la Cazane L IL CASTRO ROMANO DI RACOVIȚA-ARGEȘ (RIASSUNTO) Si trova a 40 km lontano di R.-Vâlcea sulla sponda sinistra dell’Oltul e nella bocea della stretta văile che conduce verso Titești. Questo castro difen- deva la via romana che passando i Carpazi condu- ceva sul Danubio. (Fig. 1). La stazione e stata scavata sotto la direzione di Gr. Tocilescu, nel 1894. I suoi manoscritti e le piante si trovano adesso aH’Accademia Romena. II castro misura 101 X 112 m e fu costruito di pietra con pochi mattoni. (Fig. 2). Non possedeva la fossa ed il vallum. Lo spessore del suo muro e di 1,50 m. Negii angoli del castro, muniti con torri, ¹ Pentru drumul roman al Oltului date in a mea, Oltenia romană (supt tipar). După completarea cercetărilor pe teren, vom da și un studiu, aparte, asupra lui. Io spessore e di 1,75 m. Davanti alle porte lo spes- sore e di 1,62 m. (Fig. 3). Le quattro porte munite ciascuna con due torri, sono simili, ma non uguali frâ loro, e situate sullo stesso asse. Avevano la larghezza di 4,75 —5,73 m, con una sola chiusura. (Fig. 4). II pretorio misura 28 X 21,38 m, coi muri esterni di 0,60—0,90 m (in spessore). La sua pianta presenta : il cortile (19,85 X 10,10 m), con una entrata di 6 m; Fig. 6. — Horreum. la sala sacra (19,85 X 9,70 m) e tre stanze in fondo (sacello ed uffizi)- (Fig- 5). II magazine (horreum), lungo di 27,10 m e largo di 17,60 m, sta vicino al pretorio. (Fig. 6). Negii scavi furono scoperti pochi ogetti e nessuna moneta. II castro di Racovița e stato costruito negii ultimi anni della dominazione romana in Dacia. Al mo- mento dell’abbandono, i suoi lavori non erano ancora finiti. A Racovița-Copăceni c’era la stazione militare romana Pons Vetus. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI BISERICA DIN T E L E Ș T1 - C O ST E Ș T I, ARGEȘ La biserica veche din satul Telești-Costești jud. Argeș, pe o placă de lemn, este săpată următoarea inscripție, a cărei descifrare este îngreuiată de puțina știință de carte a celui care a săpat-o in anul 1773. Ea cuprinde numele sătenilor și sumele cu care au ajutat la ridicarea bisericii. ț Pisat¹ cine au dat la biserică păntru șindrilă. S’a dat taleri 76. A dat Con- standin i Barbu 20 taleri. Căpi(tan) Stan 13 taleri, Stan i........ 6 taleri, Toder (sic) 4 taleri, Ionii 2 taleri, Dumitrașcu 2 taleri, Ion 1 taler, Preda 3 taleri, Pătru .........................3 taleri, Voinea • • .. taleri, Pop(a) Arsene 23 taleri, Costea 3 taleri, Voicu 4 taleri, Stan dă 1 taler, Pop(a) Stan 4 taleri, Dragii Kir 1 taler Pop(a) Voicu 1 taler, Nedelea Voicu a plă(tit) 2 taleri. (Fig. 1). ■ • •• și șindrilit (taleri 22. Au dat Pop(a) Arsene 15 taleri, Mihăi Căpitan 4 taleri, Costandin 1 taler, Stan 1 taler, Vladul 1 taler, Văleat 7281 ². (Fig. 2). BISERICA UDRICANI DIN BUCUREȘTI In altar se păstrează o veche evan- ghelie ferecată în argint. La proscomidie pe o piatră cu litere în relief, pomelnicul scris pe două rânduri, în stânga: Pomelnicul Popii Nicolae Zogravu ctitor cel vechiu care au dat bisericii casele care sântu in dosul altarului și o prăvălie in carele cu pește și toate cărțile bisericii: Nicolae ierei, Ecaterina ereiță, Theodosie eromonah, Radu, Mirica, lane. în dreapta: Pomelnicul jupdnesei Marii a Pita- rului loan, care au dat bisericii șase pogoane de vie la Cernătești: loan, Maria, lordache, Marica, Jitco, Neaga, Manda, Bălașa, Patrașco, Ecaterina, erei Enache, Preda, CordaM?). ¹ Scrie. ² 1773. ³ Cu mici deosebiri la N. lorga, Inscripții din bisericile României, București, 1905, p. 291. Se găsesc în biserică cincisprezece candele de argint, împodobite cu ornamentul vegetal, foarte răspândit ca motiv, în secolul al XVIII-lea, ca o continuare a epocii brâncovenești, laleaua. Patru candele mari în fața altarului, cinci în naos, două mici la iconostas, trei mici în pronaos, una mică în altar. Fig. 1. — Biserica Telești-Costești, Argeș. Inscripție. Fig. 2. Biserica Telești-Costești, Argeș. Inscripție. Pe unele profesorul lorga a cetit inscripția în grecește: « Timoteiu episcop al Troadei; 1847»¹. COLECȚIA Dr. H. SLOBOZ1ANU Pe un potir, aflat la d-1 dr. Slobozianu, inscripția săpată pe marginea de jos, cuprinde: cm «muia cwp&KtiniA khct k k( k) .luiiCTHp k iihkckiiii Scjiwîa Koro.naTepj k( k) «majk- CKCH UlIKOLUTCAVh YrSMtna 1756 ro.vi P,fKaE|>hi\ 16 MHCAd. ¹ Ibid. p. 291. http: //patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 43 Pe față: Kiev cc ik Pe cât se vede, potirul provine dintr’un atelier rusesc și a fost dăruit de egumenul mănăstirii Călărășanca (?) cu hramul Adormirea Maicii Dom- nului, din Moldova (Basarabia), în anul 1756. VICTOR BRÂTULESCU BISERICA IZVORUL TĂMĂDUIRII DIN SATUL IOAN LAHOVARI (CACALETI) JUDEȚUL ILFOV Biserica de zid, a fost rău stricată, mai ales acoperișul care era învelit cu șiță. De doi ani s’a dres și s’a învelit cu tablă. Catapeteasma e de zid. Hramul, Izvorul Tămăduirii este zugrăvit în frescă într’o firidă din față. Deoparte și de alta a icoanei hramului câte două firide zugrăvite cu sfinți, tot în fresco, dar cari nu se pot identifica. La intrarea în biserică ușciorii sunt de stejar; care cel de sus are săpat în lemn anul zidirii bisericii «1808» (însă cifra zero este tăiată vertical prin mijloc, în cât s’ar putea citi și ca cifra unu, și deci ar putea să fie și anul 1818). Cred că este anul 1808, căci pe un Mineiu pe Martie, ediția 1780, este o însemnare a lui Costan- din logofătul din jud. Mehedinți cu data de 1814, Octomvrie 18. în interior între naos și pronaos o despărțitură de lemn lucrată simplu. Nu mai are pictura decât pe catapeteazmă, pereții fiind văruiți. Turla, în față, e de zid cu ferestrele desfăcute. Aici e și clopotul. Suirea se face pzintr’un turn în partea nordică. Biserica este încăpătoare, dar măruntă; totuși e de luat în seamă, căci este tipul bisericilor de țară de acum un veac. BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI DIN COMUNA CĂCIULAȚI, JUDEȚUL ILFOV Biserica, o construcție aparte, seamănă mai mult cu o clădire comună, zidul dela altar despre răsărit fiind drept, și nu rotund ca de obiceiu. De asemenea nu este păstrată proporția între lungime, lățime și înălțime. Cred că s’au adaos pridvorul, Ia intrarea căruia găsim inscripția următoare: « Această sfântă biserică s’a făcut din temelie de Prea Piosul Alexandru Chica Domnul Țării Româ- nești la 1832, și s’a restaurat din nou de Doamna Maria Blaramberg proprietara moșiei 1890». Iar în pridvor la intrarea în biserică o a doua pisanie sună: « Renovatu-s’au acest sfânt lăcaș în anul 1931, Septemvrie în 6, de către locuitorii satului Căciu- lați, fiind preot paroh Dimitrie Rădulescu, ajutat de către robii lui Dumnezeu Mihai Muscalu cân- tăreț, Vladimir Barbu, epitrop și enoriașul Costică Marica. Pictor V. G. Nițescu ». Interiorul bisericii e foarte luminos. Are și cafas pentru cor, de care atârnă în dreapta, cum intri, un portret, bust trei sferturi, în ulei pe pânză al Domnitorului Alexandru Ghica, având însemnat pe o placă de alamă: « Alcxindru Ghica, Domnul Țării Românești, a ridicat din temelii acest sfânt lăcaș la anul 1832 ». Iar in stânga un alt portret, la fel ca mărime și încadrare al Măriei de Blaramberg cu însemnarea: « Maria de Blaramberg, născută Băleanu, 1840— 1924, a restaurat acest sfânt locaș în anul 1890 ». D. Victor Brătulescu în lucrarea sa Mănăstiri și Biserici din județul Ilfov, 1935, p. 39, mai dă și această pisanie: «Această sfântă biserică ce să prăznuește hramu Adormirea este făcută din temelie după cum se vede de robul lui Dumnezeu Vasile Isvoranu biv vel serdar i soția dumisale Ecaterina, pentru a dumnealor pomenire, în zilele prea marelui îm- părat Alexandru Pavlovici la anul dela Hristos 1812» L între cărțile de cult se află o evanghelie îmbră- cată în aur greu cu icoanele de pe ea în email. Aici sunt legate două texte de evanghelii, un text grec din 1803 și altul românesc din 1837. Iată ce scrie pe copertele lor: I. « Osîov zal Upov sua'/veXiov âșispcofigv țdv vâj —o-z uv.zyp'.toG.Ttp zal aocpwzaTcp Tracrpiap/T; ' IspocToXuțtwv Kupîco Kupîco Xpv;aâv6w vcă Novap/.. Nîwgz'. p.sTa"'j~co6svxal snițisĂcăș ă'.6p6w6sv, yyM ( (1803), Trapa NixoXao> rXuxeî t<~> ec ’lwmw/». II. «Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie acum în- tr’acest chip tipărită întru întâia Domnie a prea minunatului și prea înălțatului Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod cu blagoslovenia și cu toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu chir Kesarie episcopul Buzăului în tipografia Sf. Epis- copii Buzăul, 1837 Mai în 8 ». BISERICA SF. NICOLAE-BALOTEȘTI DIN JUDEȚUL ILFOV Biserica este de zid, cu o turlă tot de zid, în față (astăzi dărâmată de cutremur); grosimea zidului 1 m.; două ferestre la naos, două la sănuri, una la altar, deschizătura lor (120 40) cm., cu chenar săpat în piatră, lat de 20 cm. Deasupra ferestrelor se află câte o răsuflătoare rotundă, prevăzută cu o rozetă de piatră săpată în filigran, pentru ca să intre aerul, având diametrul de 40 cm. La altar sunt încă două ferestre mai mici (60/50) cm făcute în urmă, fără chenar de piatră, una în dreptul proscomidiei, și alta în partea opusă. Câmpul pereților în exterior este împărțit în două părți neegale, de un brâu. Deasupra brâului sunt firide rotunde și semi circu- lare, fără pictură. La mijlocul acoperișului, deasupra pantocratorului un scaun de zid pentru turlă, care scaun de zid pentru turlă, a fost așa dintru început. în fața bisericii, la intrare, un pridvor deschis cu stâlpi de zid, arcuiți sus, iar jos înfipți într’un pălimar tot de zid înalt ca de 2 m. Ușa dela intrare e de lemn, în două canaturi, foarte îngustă, cu chenar de piatră în juru-i și pisanie săpată deasupra. ¹ Este a bisericii din cătunul Canela. V. B. http://patrimoniu.gov.ro 44 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Interiorul foarte mic și întunecos. Catapeteazma e de zid. Dedesuptul picturii în ulei, se află o alta în frescă. Ctitorii sunt la locul cuvenit. Figurile ctitorilor sunt aproape șterse, se citesc însă bine inscripțiile cu numele lor în grecește « Zamfirachi cămăraș și Elena ». Pisania acestei biserici este inedită, scrisă în grecește în versuri și anume în 12 hexapodii iam- bice. 1. ’E-î zpiwopoc Kcuwtxvt'.vov Kxi Fpvfopîo’j OuvypooZz/gjv —oițievoț Azluxvto 'rj.w ~b') —xpovra zz ^lOpcav '0 zxuapxGT]; tcov ozvwv Zap.9gipâzvjz 5. zz ’ Ap6xv.ro/wplou Kxt r, guveuvo; rou ăz tgu voii’ 'E/.sv/; Ei; r/v ăz 86;xv tcov rpiwv zv xyÎol; Tău NtxoXaou rou Ozouăwpou apta Asyco rou Tu provo; zxi vz rou Stt/j.xvou 10. ’AZZ’ izzTzuz, ;wv Soit^Topwv —zpi 1 pGA’ xyÎxv, v; rptx; twv zviwv 1703 Maiou 5. Stan isprăvnicel 5. ’AXoxviro/ojpîou, 15 axuzuvo: 'EaZzvv;, 7 H/d tmv, 11 vpiâ;) pix;. • Traducere Pe vremea domnitorului Constantin Cehan și păstorind Grigorie al Ungrovlahilor, au clădit această biserică din temelie cămărașul ocnelor Zam- firachi, având ca patrie Arvanitohori și soția ace- stuia cu numele Elena, întru slava celor trei întru sfinți Nicolae, Teodor Tiron și Stelian. Ci roagă tu treime de sfinți, pe sfânta Treime pentru ctitori. (Colaționarea este făcută cu d-1 Alexandru Elian, profesor de Paleografia greacă la Arhivele Statului). Inscripția de pe clopot: « Acest clopot s’a turnat cu ajutorul obștii locuitorilor com. Balotești și a d-lui loan Lahovari Ministru agriculturii și al Domeniilor și soția d-sale Zmaranda Emma, năs- cută Mavrocordat în zilele M. S. Carol I Regele României și a I. P. S. S. losif Georgian Mitropolit al Ungrovlahiei Primat al României în anul mân- tuirii 1906. Alex. Spireanu clopotar 80 kg ». BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE DIN COMUNA BRÂNIȘTARI-VLAȘCA Cea mai veche amintire despre comuna Brăni- ștari, ce am putut găsi până acum este dela sfâr- șitul veacului al XVl-lea și anume într’un docu- ment dela Mihai Viteazu din 26 August 1597, prin care megieșii acestui sat se vând rumâni de bună voe lui Dumitru Brn. Din acest act cunoaștem și numele locuitorilor, dar și numele satului de atunci. Iată în traducere după originalul slavon partea care ne privește: « Cu mila lui Dumnezeu Io Mihail Voevod și Domn a toată Țara Ungrovlahiei fiul marelui și prea bunului Pătrașcu Voevod, dă Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele slugii Domniei Mele Dumitru ban și cu feciorii câți Dumnezeu îi va da, ca să-i fie lui tot satul Brăniștari din Măgura, cu tot hotarul din câmp și din apă și din pădure și din vadurile de moară și cu vii, de oare ce a cumpărat sluga Domniei Mele, Dumitru ban, dela toți megiașii din sat, anume: popa Oprea și fratele lui Stoica și Radul și Golea și Dude și Radul și Stan și Neagoe și luga și Stoica și Dorin și Stănimir și Oprea și Manea și Stoica și Radul și Tudoran și Stanciul și Zăbavă și Luțcan și Bobe și Dobrișan, anume stânjeni 616 pentru 14.000 aspri gata și a mai cumpărat sluga Domniei Mele Dumitru ban și altă ocină aleasă și hotărâtă dinspre Brăniștarii din Măgură alți stânjeni 112 dela Andreicu și dela Stoica din (onești pentru 1120 aspri gata...». (Moșia loneasca proprietatea fraților Panait și Costantin Vartiade din comuna Uzunu-Călugăreni vecină cu Brăniștarii din Măgură). După trecere de 31 de ani, în a doua domnie a lui Alexandru Vodă Iliaș, 1628, Dumitru dvornicul din Mogoșești face zapis de iertăciune de rumănie în schimbul de 2.000 de aspri gata Popei Opri și cu frate-său Tudor feciorii lui Stan și lui Stroe vărul lui Stan din Brăniștarii dela Măgura. Actul este întărit mai apoi peste 9 ani și de Matei Basarab Voevod la 26 Iulie 1637, căci între timp se ridicase cu pâră la divan Pătrașco Postelnicul și jupâneasa lui Zamfira, cum că ei n’au fost rumâni ai lui Du- mitru D vornic, ci au fost rumâni ai jupâniței lui, Zamfira. Și a dat Matei Basarab Voevod lege 12 boeri să jure, să spargă cărțile acelor oameni, iar ei îndată n’au putut să apuce de lege, ci au rămas de lege și de judecată. (Arhivele Statului, secția copiilor, pachet 3, nr. 2770). Urmașii acestora și-au păstrat ocinile lor până în zilele noastre, numindu-se satul lor Brăniștari- Moșteni, iar ei la 1892 erau aceștia: Popa Dumitru sin Vlad Buricea, Dumitru Panait, Marin Panait, Preda Panait și alții, zidind și biserică la 1851, cu hramul Sf. Nicolae. De unde vine numele de Măgura din documentele vechi al comunei Brăniștari ? In harta austriacă din 1790 găsim satul Brăniștari așezat pe o muchie de deal, iar biserica satului pe o măgură înconjurată de ape. Această măgură a fost făcută de oameni, fiindcă se cunoaște scobitura în deal de unde s’a cărat pământul. Despre această măgură găsim lămuriri și într’o însemnare făcută pe o evanghelie (1704) a bisericii din Brăniștari. Iată acea însemnare: « Această evanghelie este a bisericii cei de lemn ce s’au aflat clădită din vechime pe măgura din vale ce-a fost în mijlocul apelor, împrejmuită de sălcii bătrâne și plantată cu mulți peri altoiți și nuci tot bătrâni, cari toți au fost distruși din pământ și măgura s’a fărâmat de răul și necredinciosul pro- prietar Necula Pupa albanez din Macedonia (1905), profanând și osămintele strămoșilor noștri, cari au fost înmormântați împrejurul bisericii cu hramul sfinții mucenici Gheorghe și Dimitrie ale cărora icoane se păstrează și acuma în podul actualei bi- serici ce s’a zidit de cărămidă de fericitul proprietar de pe atuncia, pitar lordache Grecescu, la anul 1840, în satul Brăniștarii din deal. Și slujind pe rând pe această evanghelie preoții loan, mort la 1820, Matei, mort la 1843 Aprilie 20, Cristea, mort la http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 45 1857, Gheorghe Dărășteanu, mort la 1873 și eu care scriu 1875—1908 Septemvrie 8. Preotu Sachelarie Dumitru G. Mușețeanu din satul Singureni, fiul lui Gheorghe Mușat și Neaga. Această însemnare lămurește în parte și zidirea bisericii din Brăniștari, a căreia pisanie sună: «Această sfântă și dumnezeiască biserică ce să prăznuește hramul sfântului Gheorghe și al sfân- tului pitaru lordache Grecescu în zilele Prea Înăl- țatului Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod ia leat 1840 Iunie 10 ». In pronaos erau ctitorii zugrăviți la locul lor cu inscripția: «Pitaru Gheorghe Grecescu, Cocoana Elenca In altar, la proscomidie, pe o piatră este scris pomelnicul ctitorului: «Vii: Gheorghe, Elenca, Eftimie, Costache, Maria, Efrosina, Maria, Joița, Casandra, Manolache, Bălașa, Petrache, Ștefan, Uța, Costache, Catinca, Arsache. Morți: Dumitru, Neacșa, Nicolae, loan, Casandra, Nicolae, Seva- stița, Dănăilă Ieromonah, Gheorghe, Calița, Ur- sache, Gheorghina, Tudorache, Maria, Anton, Gheorghe, Petre ». Biserica s’a dărâmat în anul 1932 și s’a ridicat o alta pe aceleași temelii, însă deosebită ca formă. Fotografia ce dăm înfățișează vechea biserică cea zidită de Grecescu. (Fig. 1). La această biserică, pe lângă preoții amintiți se pomenesc și următorii cântăreți: lordache Popescu sin popei Cârstea (f 1857), Ghiță Stoica Cioroacă zet popei Gheorghe (t 1873), loniță Logofătu ce cânta după plăcere pe lângă cei doi cântăreți și Gheorghe Mușețeanu, fiul preotului Dumitru Mu- șețeanu (ț 1920) in ființă și astăzi. Cărți vechi sunt: o evanghelie din 1784 și un Penticostarion din 1785. Fig. 1 ■ Și în sfârșit o icoană a Sf. Ilie Tesbiteanul cu însemnarea: «Această sfântă icoană s’a plătit de Dobre Mușat și fiica sa Ioana, 1882 Iulie 10 ». Pr. IOAN MUȘEȚEANU http://patrimoniu.gov.ro CRONICĂ I. BARNEA G. A. SOTIRIU, KEipr^Xta tou O’.zoup.svizo’j Ila- Tpixp/siou: riarptap/izo; vaoc zal Xz£uo9uXâziov, 114 pag. + 64 planșe și 30 fig. și schițe în text. Athena, 1938 -este una dintre ultimele lucrări ale cunoscutului profesor și academician din Athena. Deși târzie, anunțarea ei aici o cer câteva date și odoare ce ne interesează, amintind legăturile noa- stre din trecut cu Patriarhia ecumenică. Astfel, ușa din mijloc ce dă din nartică in naosul bisericii reînnoită în 1720 poartă inscripția: «Mvvjafivjn zupie tou ăouXou erou Kcowravrîvou zaKouzs/aY'.â MoXăooXayia;, o5 Tok E'oăoiț âvv)YEp0v) r. —apotitra — lX^ stei AYK ». (cf. și M. Tsăecov, « Xpov.zi to'j riaTpta.pyizo'j oizou zod top vxov »ₜ Constantinopol, 1884, p. 87, nota 168— 170). In- scripția de deasupra intrării din nartică în nava dreaptă a bisericii amintește de același « zup Kwv- crravrlvou 7tpw7]v zx~i zs/xy'-x OuYYpooXa/îac, ATK (1720) ' AszE^opiou (p. 12,¹). In fața tronului patriarhal din dreapta navei de mijloc, se află tronurile în care ședeau, când se aflau în Constantinopol, voevozii Țărilor Ro- mâne (p. 15). Tronul patriarhal, din lemn incrustat cu fildeș, e una din cele mai de seamă podoabe ale bisericii Patriarhiei. Vătămat de Turci, a fost reînnoit pe vremea patriarhului lacob, cu cheltuiala voevodului moldovean Dumitrașcu Cantacuzino. O spune inscripția de pe frontonul de lemn: 'O [iapoâpGjv (iev wXzas &p6vov yoXoț Tou j3wî66văx t’ a5 koQoc ArJp.7;Tpâ âoiEpw0-/j ev tț; (xr/dcXT) "ou XpiaTO'j âvîa EzzXvpia riaTpiapyo'jvTOț x- purrx to’j IIxvxYtwTâTou Kuttptavo’j to'j SfauțiaoTou tou —pw7]v KaiaapEÎxc Xapoâvw Ka-azou^ajvw Bopvîzw tw jxEYaXtp ek sauTOti (xv^jxocruvov zal ctuyysvwv ârtâvTwv. 1708 ». (p. 48, pl. 32, y» îⁿ stânga). Ajungând la colecția perdelelor ușilor împără- tești, autorul notează: «Dintre cele folosite ca perdele pentru ușile tâmplei altarului, Scherofilakiul Patriarhal deține o serie întreagă de tot atât de frumoase perdele din catifea roșie, provenind din donația casei fanariote a Ipsilanților, cu emblemele casei dom- nești a Ungro-Vlahiei, ajunsă în Schevofilakiu din mănăstirea Kamariotissa, reînnoită de Ipsilanți. O perdea dintre acestea alăturăm și noi aici (pl. 45). Aceasta e împodobită cu o cruce înaltă cusută în fir de aur, având patru raze la încrucișarea brațelor și fiind așezată pe emblema casei domnești a Ungro-Vlahiei, cu cunoscuta înfățișare a pasării phoenix, ce renaște din propria-i cenușe: marginea perdelii e împodobită cu o coardă de viță și alte ornamente cusute în fir de aur. Dedesubtul emble- mei, numele donatoarei: « A’.zaTspîva Aoțiva »: soția voevodului Alexandru Ipsilanți, voevod al Ungro- Vlahiei. Din descrierea a nouă astfel de perdele de către Bartolomeu Cutlumușanul (' f'noțivr^ux «TToptzov —spl tî); zări t//-¹ XâXzrp Movîjc Oeotozou, Constantinopol, 1346, p. 73 sq.), cunoa- ștem că acestea au fost confecționate în Germania, la comanda Doamnei Ecaterina, care «răpită de ¹ Subsemnatul cred că mai curând e vorba despre Mihail Șuțu Xou£ou ca domnitor al Moldovei (1793—1795). http://patrimoniu.gov.ro CRONICĂ 47 moarte mai înainte, n’a apucat să le vadă >; au fost însă dela început afierosite mănăstirii Kamar- iotissa, în anul 1805, August, de către soția lui Alexandru ». Trecând peste celelalte odoare (tron patriarhal, amvon, icoane în mozaic și zugrăvite, veșminte liturgice, cruci sculptate în lemn, vase sfinte, manuscrise ș. a.) — unele de foarte mare impor- tanță artistică și istorică ale bisericii și schevofila- kiului Patriarhiei ecumenice, pe care autorul le descrie făcând, unde e nevoie, și foarte importante considerațiuni critice, regretăm împreună că odoa- rele păstrate sunt foarte puține față de cele odi- nioară existente, îi mulțumim pentru seviciul ce ne-a făcut și-i dorim totdeodată ca, după trecerea acestor zile grele, să dea cât mai curând luminii tiparului și bogatul material strâns cu prilejul vizitei la Muntele Sinai. http://patrimoniu.gov.ro R £ S U M E FRANC A IS Victor B r ă t u 1 e s c u, Le monastere de Polovragi (v. p. 34). D. Tud o r, Castra Daciae Inferioris III. Resume en italien. Victor Brătulescu, Inscriptions de l’eglise en bois de Telești-Costești du district d’Argeche, de l’eglise de Udri~ câni (Bucarest) et d’un calice. Pr. I. Mușețeanu, Inscriptions des di' verses eglises de villages du district d’Ilfov et du district de Vlașca. CHRONIQUE I. B a r n e a, Sur un livre de monsieur Q. A. Sotiriu, Athenes, 1938. http://patrimoniu.gov.ro TABLA D E MATERII Pgaina TEXT Necrolog N. lorga (1871 —1940) 3 Victor Brătulescu, Mănăstirea Polovragi ... 5 D. Tudor, Castra Daciae Inferioris. Castrul Racovița- Argeș..............................................35 COMUNICĂRI Victor Brătulescu, Biserica din Telești-Argeș. Biserica Udncani-București. Colecția Dr. H. Slo- bozianu '....................................42 Pr. I. Mușețeanu, Biserica din satul loan Lahovari (Cacaleți). Biserica Adormirea Maicii Domnului din comuna Căciulați. Biserica Sf. Nicolae-Balo- tești din județul Ilfov............................43 Biserica Sf. Qheorghe din comuna Brăniștari- Vlașca.......................................44 CRONICĂ 1. B a r n e a, G. A. S o t i r i u, Keiiiqha tv tbcovne- nxov TI orgia oyEiov: xaigiatyixbi; rob* nai qr/.dxtor. Âthena, 1938 ..................................46 Rezumat francez..........................................48 1LUSTRAȚIUNI t N. lorga............................................. 3 Fig. 1. — Mănăstirea Polovragi. Vedere generală . . 6 Fig. 2. — Mănăstirea Polovragi. Interior ............. 7 Fig. 3. — Mănăstirea Polovragi. Clopotnița .......... 8 Fig. 4- — Mănăstirea Polovragi. Cadrul de piatră al tere- strei. Paramentul exterior ............................ 8 Fig. 5. — Mănăstirea Polovragi. Pridvorul bisericii . . 9 Fig. 6. — Mănăstirea Polovragi. Pisania................ 9 Fig. 7. — Mănăstirea Polovragi. Adormirea Maicii Dom- nului. Pictură în pridvor............................ 10 Fig. 8. — Mănăstirea Polovragi. Muntele Atos. Picturi în pridvor ........................................... 11 Fig. 9- — Mănăstirea Polovragi. Muntele Atos. Picturi în pridvor............................................ 13 Fig. 10. — Mănăstirea Polovragi. lisus EmanuiL Pictura calotei pridvorului ................................. 14 Fig. 11. — Mănăstirea Polovragi. Proorocii Ilisei, Amos, Mihea, Sofonia. Picturi pe arcurile pridvorului 15 Fig. 12.—Mănăstirea Polovragi. Proorocii Avadih, An- ghia (sic), Malahia, loil. Pictură pe arcurile pridvorului............................................... 15 Fig. 13. — Mănăstirea Polovragi. Martirizarea apostolilor Pavel, Petru, loan și Andrei. Crearea lui Adam 16 Fig. 14. —Mănăstirea Polovragi. Martirizarea apostolilor Toma, Simion, Marcu. Crearea Evei. Șarpele ispitește pe Eva........................................... 17 Fig. 15. — Mănăstirea Polovragi. Martirizarea apostolilor Matei, Vartolomeu, Filip, lacov. Isgonirea din Rai ................................................... 18 Fig. 16. — Mănăstirea Polovragi. Preamărirea Maicii Domnului................................................... 19 Pagina Fig. 17.—Mănăstirea Polovragi. Isus în slavă .... 20 Fig. 18. — Mănăstirea Polovragi. Picturi în pronaos. Zidul de Sud. Acatistul Bunei Vestiri ... 21 Fig. 19. — Mănăstirea Polovragi. Acatistul Bunei Vestiri. Picturi pe zidul de Nord în pronaos ... 22 Fig. 20. — Mănăstirea Polovragi. Jupan Danciul Pârâia- nul și Matei Basarab ....................................23 Fig. 21. — Mănăstirea Polovragi. — Radu și Matei, fiii lui Constantin Brâncoveanu și loan arhimandritul, egumenul Hurezilor.......................................24 Fig. 22. — Mănăstirea Polovragi. Teodosie mitropolit, Pătru vel clucer, Jupan Barbu vel Ban ... 25 Fig. 23. — Mănăstirea Polovragi. Jupan Preda vel căpitan și Stanca soția sa, sora lui Danciul Pârâianul 26 Fig. 24- — Mănăstirea Polovragi. Pogorîrea Sfântului Duh. Pictură în naos..........................................27 Fig. 25. — Mănăstirea Polovragi. Picturi de pe bolțile naosului. Scene din vieața lui lisus .... 28 Fig. 26. — Mănăstirea Polovragi. Maica Domnului tro- nând. Pictură murală în naos.............................29 Fig. 27. — Mănăstirea Polovragi. Deisis. Scenă în naosul, bisericii ...............................................29 Fig. 28. — Mănăstirea Polovragi. Pictura bolților naosului Sud. Scene din vieața lui lisus..........................30 Fig. 29.—Mănăstirea Polovragi. Tâmpla bisericii ... 31 Fig. 30. — Mănăstirea Polovragi. Ușile împărătești . . 3 2 Fig. 31. — Mănăstirea Polovragi. Tetrapod.........3 2 Fig. 32. — Mănăstirea Polovragi. Bolnița...........33 PI. I. — Mănăstirea Polovragi. Secție longitudinală Nord. Distribuția picturilor. PL II.—Mănăstirea Polovragi. Secție longitudinală Sud. Distribuția picturilor. PI. III.—Mănăstirea Polovragi. Distribuția picturilor pe peretele de Est al pridvorului, pe bolți și arcuri. PI. IV. — Mănăstirea Polovragi. Peretele de Vest al pronaosului. Distribuția picturilor. PI. V. — Mănăstirea Polovragi. Peretele de Est al pro- naosului. Distribuția picturilor. PL VI. —Mănăstirea Polovragi. Peretele de Vest al nao- sului. Distribuția picturilor. Castrul Racovița-Argeș Fig. 1. — Limes Alutanus .......................... 36 Fig. 2. - Castrul Racovița.............................37 Fig. 3. Turnurile dela colțurile castrului.............38 Fig. 4- — Porțile .....................................39 Fig. 5. — Praetorium (scava, la fig. 6) 40 Fig. 6. — Horaeum .....................................41 Comunicări. Biserica din Telești-Costeșth Argeș Fig. 1. —Biserica Telești-Costești, Argeș. Inscripție . . 42 Fig. 2. — Biserica Telești-Costești, Argeș. Inscr pție . . 42 Biserica Sf. Qheorghe din corn. Brăni stări-Vlașca Fig. 1.—Vedere exterioară......................................44 http://patrimoniu.gov.ro Redacția: SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE București, Strada General Berthelot Nr. 28 Secretar-Director: VICTOR BRĂTULESCU http://patrimoniu.gov.ro