ANUL XXX. — FASC. 9U COMISIUN1I lANUAR-MART 1937. PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALĂ 19 3 7 Așezământul tipografic DATINA ROMÂNEASCĂ * Vălenii-de-Munte http://patrimoniu.gov.ro MINISTERIUL INSTRUCȚIUNII PUBLICE Șl AL CULTELOR Ministru: C. ANGELESCU COMIS1UNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. 1ORGA Membri: IOAN ANDR1EȘESCU, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, CONST. MOIS1L, PR. NIC. POPESCU, VICTOR G. ȘTEFÂNESCU Șl ARTUR VERONA. Secretar-Director: V1RGIL1U N. DRÂGH1CEANU. Arhitect-Șef: N. GHIKA-BUDEȘTI. CUPRINSUL TEXT: Pagina VICTOR BrATULESCU: Biserici din Transilvania (biserici întărite) ..... 1 N. A. GHEORGHIU: Mici ctitori ai unei biserici de sat . . . . . .43 Cronică de Victor Brătulescu și N. lorga. ......... 44 Oficiale: A. Sacerdoțeanu : Monumentele istorice din comuna Costești, județul Vâlcea. 4b Resumat frances ............ 48 ILUSTRAT1UNI: Pagina Biserica din Dârjiu (Odorheiu). Fig- 1. — Biserica din Dâriiu, jud. Odorheiu. Vedere generala.................................. 1 Fig. 2. — Biserica din Dâriiu, jud. Odorheiu. Vedere din spre Sud-Vest......................... 1 Fig. 3 “ Biserica din Dârjiu. Intrare............... 2 Fig. 4. — Biserica din Dârjiu. Vedere spre Sud-Vest, in incinta................................ 2 Fig- 5. — Biserica din Dârjiu, jud Odorheiu. Bastionul din colțul nord-estic și adăpostul pentru hambare................................... 3 Fig. 6. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Con- traforții.............................................. 3 pjg. 7. — Biserica din Dârjiu. Locurile de unde se apârau................................................. 4 Fig- 3- — Biserica din Dârjiu. Intrarea prin ușa din laturea de Sud ....... 4 Fig 9 — Biserica din Dârjiu. Zidul incunjurâtor și bastioanele ........................................... 5 Fig 10. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Ner- vurile de piatrâ....................................... 5 pig. 11 — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Interior. Urme de zugiâveli din 1419. Arcurile de piatrâ a'e bolților. Vedere spre tâmplâ. 6 Fig. 12. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Fetele maghiare robite de Cumani. . 6 Fig. 13 — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Ludovic al Ungariei urmărește pe regele Cu- manilor ............................................... 7 Fig. 14.— Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Prin- derea și uciderea regelui Cumanilor. 8 pjg. 15 — Biserica din Dârjiu. jud. Odorheiu. . 9 pig. 16 — Biserica din Dârjiu. Călătoria la Damasc a Sfântului Paul...........................10 pjg. 17. — Biserica Dârjiu, jud. Odorheiu. Cumpăna dreptății .... ... 11 pjg. 18. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Cei trei magi . ..............12 pig. 19.— Biserica din Dârjiu. jud. Odorheiu. Ins- cripția de supt Răkdczy, 1640 , 13 pjg 20. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Piatra de mormânt a lui Mihail Petki. 13 pjg 21. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Piatrâ de mormânt din 1586 ... 13 pjg. 22. Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Piatrâ de mormânt ....... 14 pagina Biserica din Șard, jud. Alba. Fig. 1 — Biserica din Șard. Poarta de intrare . 15 Fig. 2. — Biserica diu Șard, jud Alba. Vedere generală. 15 Fig. 3. — Biserica din Șarg ...... 16 Biserica din Cricău, jud. Alba. Fig 1 — Biserica din Cricâu, jud. Alba. Vedere din spre Est. ... .... 16 Fig. 2. — Biserica din Cricâu, jud. Alba. Vedere din spre intrare. ................17 Fig. 3. — Clopotnița. Biserica din Cricâu, jud Alba. 17 Fig. 4. — Biserica din Cricâu, jud Alba. Interior. Arcurile de piatrâ ale bolților. Pardoseala cu cărămizi romane........................... 18 Fig 5. — Biserica din Cricâu, jud. Alba. Bastion spre Vest .................................................19 Fig. 6 Biserica din Cricâu, jud . Alba. Bastionul din spre Vest, din fața turnului, clopotniță. 19 Mesentea. Fig. 1. — Biserica din Mesentea, jud Alba 20 Fig. 2. — Biserica din Mesentea, jud. Alba. Fereastra de Sud a pronaosului.......................................20 Fig 3. — Biserica din Mesentea. Pâretele dintre naos și pronaos................................................ 21 Fig. 4. — Biserica din Mesentea, jud. Alba. Laturea de Nord a pronaosului......................................21 Biserica din Galda. Fig. 1 — Galda, jud. Alba. Castelul Kemeny, astăzi Albini................................................... 22 F,g. 2. — Biserica Galda, jud. Alba ..... 22 Fig. 3. — Biserica din Galda...........................23 Biserica din Geoagiu, jud. Alba. Fig- 1 — Valea Geoagiului, jud. Alba ... 23 Fig. 2. — Biserica din Geoagiu, jud. Alba ... 24 Fig. 3. — Biserica Geoagiu, jud. Alba ... 25 Fig. 4. — Biserica din Geoagiu. Sf. llie. 25 Biserici din Zlatna. Fig. L — Bisericile din Zlatna : in stânga, biserica unitâ ; in dreapta, biserica ortodoxă : in fund, biserica romano-catolicâ ... 26 pjg. 2. — Biserica ortodoxă din Zlatna .... 26 pjg 3. — Biserica unitâ din Zlatna. Vedere din față 27 7- http://patrimoniu-gov.ro VBISER1CI DIN TRANSILVANIA BISERICI ÎNTĂRITE DE VICTOR BRĂTULHSCLI. BISERICA DIN DÂRJIU (ODORHEIU). In ținutul Odorheiului, ascuns intr’o vâlcea, ca intr’o câldare, se afla satul Dârjiu Fig. 1. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Vedere generală. ale cârui împrejurimi pitorești plac și în- cântă totodată pe călătorul ce se abate pe aici (fig. 1). Cam la mijlocul satului, împărțit in patru vițe, după văile pe care stau așezările localnicilor, se înalță maiestoasă, inconjuratâ de ziduri tari, una din cele mai vechi biserici din ținutul acesta. Curtea, închisă cu ziduri înalte de șase metri, are forma unui patrulater neregulat, ale cărui laturi sânt legate intre ele prin cinci bastioane, dintre care patru la colțuri, iar al cincilea cam la jumătatea hturii de Vest (fig. 2). în afară de aceste bastioane, pe laturea de Sud, se înalță un turn puternic și inalt, de aproape pa- truzeci de metri. Acesta servește și de clopotniță și odinioară va fi servit ca punct de observație pentru cei cari se inchideau ca intr’o cetate intre zidurile mănăstirii. Pe supt acest turn este și intrarea in curtea bisericii (fig- 3). în colțul de Sud-Vest se afla o fântâna adânca. din care luau apa in vremuri grele acei cari erau asediați înăuntru (fig. 4). Astâzi singura clopotnița iși mai păs- treazâ rostul ei vechiu, acela de a adăposti clopotele, căci basti- oanele închid, la râcoare. șuncile sătenilor, cari se aprovisioneaza cu atâta cât trebuie, odatâ sau de douâ ori pe saptâmânâ. Fiecare sâtean are drept la un cuiu pe care il lașa, ca un privilegiu mo- ștenit, urmașilor. Dacâ s’a intâmplat insă ca unul sâ fure din slânina al- tuia, acesta pierde dreptul de a mai intra la șunci, iar. daca lucrul se repeta, pierde dreptul la cuiul moștenit, este expropriat in folosul altuia. în adăpostul din lâuntrul curții, format dintr’un acoperiș râzimat pe stâlpi și Fig. 2. — Biserica din Dârjiu. jud. Odorheiu. Vedere din spre Sud-Vest. urcând spre coama zidurilor, sătenii iși adăpostesc hambare cu grâu, făină, lâna, haine, obiecte de preț, etc. (fig. 5). Am dat aceste amănunte spre a-și face But. Com. Mon. Ist. Fasc. 91, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 2 BULETINUL COMISIUNI1 MONUMENTELOR ISTORICE oricine ideie de această organisare obștească, scară, in dreapta, spre cafas și in podul dainuitoare de veacuri. bisericii. Aci se păstrează vechile obiecte Biserica este lucrată in stil gotic, are de cult și se pot observa bine bolțile ci' big. 3. — Biserica din Dârjiu. întrare. acoperiș inalt, formă de nava, este spri- unită pe un număr de șaptesprezece con- traforturi. așezate aproape unul de altul (fig. 6). Pe jur imprejur. in partea superioara, se observă un număr de găuri de forma semi' circulara de asupra cărora se gă- sesc altele in forma de cheie simplă (fig. 7). Ele au slujit, de sigur, acelora cari se aparau d’i- năuntru. mlesnindu li să arunce săgețile lor pe de-asupra zidurilor, împotriva asediatorilor din afară, iar. când poarta era sparta și dușmanii nâvaliau înăuntru, bi- serica era cea din urmă fortăreață care cădea. In aceasta situație biserica din Dârjiu poate fi trecuta in rândul bisericilor intârite. ca. de altfel. foarte multe din aceasta epoca și din cele următoare. Intrarea in biserica se face printr’o ușă de pe laturea sudică (fig. 8), sau pe ușa principală, pe unde duce, de altfel, și o lindrice răzimate pe zidurile exte rioare. Acoperișul înalt este susținut de schelăria puternică, ale cării capete se proptesc pe aceleași ziduri ajutate, la rândul lor, contra Împingerilor d'i- năuntru de contraforturile din afară. Ca și la biserica lui Bogdan din Rădăuți, luptătorii de supt acoperiș erau ocrotiți de zidurile groase, in dosul cărora stăteau ca in dosul meterezelor de cetate, cu deosebirea ca aici, ca și in alte părți in Tran- silvania, s’au păstrat zidurile incon jurătoare (fig. 9). Bolțile sânt Împodobite in interior cu o serie de nervuri de piatră, ce se intretaie in formă de romburi și de alte figuri geometrice. Aceste nervuri inmănuchiate ele' gant, in trei vițe, sfârșesc, fie simplu, ca acele din mijlocul naosului, fie câ se incheie cu câte o figură, cum sânt acelea din spre altar: un cap de copil, un ornament, un alt cap de copil cu degetele in gură, de toatâ gingășia, iarăși un ornament (fig. 10). Dacă treci prin intrarea principală in big. 4 — Biserica din Dârjiu Vedere spre Sud'Vest, in incintă. biserică, ajungi printre coloanele care susțin un cafas scund și greoiu, adăugit, de sigur, mult mai târziu, poate la 1568. când, după http://patrimoniu.gov.ro BISERICI D.N TRANSILVANIA 3 informațiile date de paroh, biserica a trecut de la cultul catolic la cel unitarian, cum este acuma. Tot atunci se va fi construit un cafas și in altar, unde se află orga și unde cantorul și Însoțitorii săi, impreună cu toți credincioșii din bănci, cântă, acompaniați de orgă. La altar este și un fel de alcătuire ce-i zic tâmplă, așe- zată laolaltă cu orga și având ca emblemă : o stea, o cruce, un porumbel, — închipuind po- rumbelul lui Noe —, și niște trâmbițe, trâmbițele de la leri- hon (fig. 11) Ferestrele cu cadre de piatra, cu partea superioară in arc frânt, au o imbodobire in stil gotic, in unghiuri combinate cu acolade. Două ferestre mai înguste, tot gotice, datează d’i- naintea celor descrise mai sus. UCIDEREA LUI „KUN“, REGELE CUMANILOR. Pictura. Interesul cel mare il făcea odi- nioară pictura bisericii, din care n’au mai Fig 5. - Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Bastionul din colțul nord-estic și adăpostul pentru hambare. ramas decât urme, — prețioase, este drept, - dar prea puține; numai atâta, cât să ni dăm sama de marea valoare a a- cestei picturi din 1419, cum o arată in- scripția in latinește, de pe zidul de Sud Un fragment pe zidul de Nord, in stânga intrării, pare a arăta o martirisare, sau mai de graba, robirea fetelor maghiare Fig, 6. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorlieiu. Contraforții. de către Kiin, regele Cumanilor. Înfățișarea lor, legate de mâni și șezând jos, întărește cele de mai sus, dacă facem legătură intre această scenă și cele următoare. Acest fragment se află la o mică înălțime pe zidul bisericii (fig. 12). Cam la trei metri pe zidul de Nord, in naos, apar trei capete de cai, apoi un călăreț pe cal alb,, inaintea acestuia un altul pe cal roșu, mergând la luptă. Din felul in care ni se infați- șează și in celelalte amănunte, in restul picturii, călărețul pe cal alb este însuși regele Ladislau. El este imbrăcat in costum de ca vaier medieval, purtând o tunică de plăci metalice, scurtă pana dc-asupra genunchilor, și o cămașă de zale ; genunchere de asemeni metalice, de formă rotundă, legate de picior cu o chingă de zale Pe poale, tunica are un galon bătut cu ornamente de forma pătrată. Pe cap poarta o dia demă domnească, bătută cu pietre scumpe, având cinci ramuri in formă de cruce și asâmânându se cu acelea ale voevozilor de la Curtea-de-Argeș. în jurul diademei are o aureolă, a cârii margine este bătută cu perle. http://patrimoniu.gov.ro 4 BULETINUL COM1S1UN11 MONUMENTELOR ISTORICE Basarab Vodă este infațișat cam la fel m Chronicon pictam, când primește pe solul lui Carol'Robert Fig. 7. — Biserica din Dârjiu. Locurile de unde se apărau. Supt picioarele cailor oștenilor lui Ludovic, un cal și un călăreț vrajmaș stau dobonți, Călărețul pe cal roșu, care aleargă înaintea lui Ludovic, este însuși Kun. regele Cumanilor (fig. 13). In scena următoare este arătata prinderea lui Kun. Cei doi cai stau acum alături². Ludovic apucă de gât. cu mâna stânga, pe vrăj- mașul sau. pe care il ține cu dreapta de umăr, iar un ostaș așteaptă numai porunca pentru a ridica securea și a-1 izbi: regele Cumanilor poarta plete, musteți ¹ Curtea Domneasca din Arge misiunii Monumentelor Istorice, p. 13. ș. Huletinul Co- X-XV1, fig 7, ² Desemnurile cailor și ale costumelor din & acet-te picturi aduc cu picturile contemporane de la Ribița și Criscior unde aflam iarăși chipul lui Ladislau ; S. Dragomir, Vechile biserici din Zarand și ctitorii lor in secolul al XlVdea și al XV-lea, pp. 223-64, in Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, secția pentru Transilvania, pe 1929, Cluj 1930. lungi, haina lunga, aducând a cojoc, peste care este incins. Pe cap are o pălărie alba cu margenile ridicate in sus. în momentul următor Ludovic in picioare, ține de par pe Kun mort, căzut pe spate, cu pălăria in laturi (fig. 14). Obositde lupte, Ludovic doarme cu capul razimat pe mâna. Lângă el, o fata scapata de robie ii mângâie pletele, in spate un tânăr cu aureola, poate un sfânt, in dosul căruia se afla un preot bătrân cu barba alba, cu toiag și cu o carte in mâna (fig. 15)'. Pe zidul de Sud. începând din dreptul ușii, ni se înfățișează drumul Damascului: Apostolul Pavel cazând in fața calului, in vreme ce înainte ii rasare un personagiu bătrân, iar deasupra ¹ Supt numele de Kuni, Ungurii înțeleg pe Cumani. V, N. lorgj, Istoria Românilor, III, București, 1937, p. 55. în ce privește costumele Cumanilor, tot la d. lorga întâlnim această notiță foarte prețioasă pentru cele arătate mai sus. ,.Ca împrumut de costume, cu pârul lor lung și mustățile plecate in jos, Cumanii din fresca de la Gelecze au înfățișarea țâraniloi noștri. In Chronicon pictum ei apar cu căciuli albe, purtând haine largi. Vedem in miniaturi ungurești o pălărie tă- tărească la Cumani, dar in altele ei apar cu căciula noastră; ibid. p. 57. Cred câ s’ar putea face o legătură intre acest nume de Kun și Kunia, moșie in Ma- ramurăș, pe care acelaș rege Ludovic, la 1365, o confisca de la Bogdan, voevodul Moldovei, și o dăruește lui Pale, Biserica din Dârjiu. Intrarea prin ușa din laturea de Sud. fiul lui Sas. Punerea in posesie se face in 1373; Hurmuzaki I, p. II, pp. 94 șt 211. Pe lângă pârâul lui Dragoș este astăzi in Maramurâș un sat cu numele Cuhea, unde se zice câ a fost moșia lui Bogdan. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 5 apare Isus. Călăreții cari insoțesc pe Sf. Pavel sânt imbrăcați in costume medievale (fig. 16). Ceva mai departe, un inger, in felul arhanghelului Mihail al ortodocșilor, ține in mână o balanță, in brațe are un suflet. într'unul din talerele balanței se află un suflet, in celălalt taler diavolul și o piatră de moară, trăgând in jos pentru a lua sufletul m Iad. Nu izbutește sâ incline balanța, căci faptele bune ale celui de dincolo trag mai greu decât puterea dia- volului (fig. 17). Motivul acesta il întâlnim m mai toate scenele Judecății din urma, din picturile bisericilor noastre Ceva mai departe doi din cei trei crai de la Răsărit, in costume solemne, merg la peștera (fig. 18). Ceia ce este foarte de preț aici, este inscripția latină de pe steagul călăreților, insoțitori ai Sfântului Apostol Pavel Cuprinsul este următorul: .,Hoc opus fecit depingere seu reparare magister Paulus, filius Stephani de Ung, anno Domini milesimo quadringentesimo de- cimo nono ; scriptum scribebat et pulchram puellam in mente tenebaU, adecă : „Maestrul Paul, fiul lui Ștefan de la Ung, a făcut a se picta și a se repara actastă operă (pictură) in anul Domnului o mie patru sute nouăsprezece ; scria (picta) ceia ce era scris (desemnat) (scriptum) și avea n minte o copila frumoasa"'. Pe zidul de Nord, pe văruiala alba, se citește această inscripție pusa acolo târziu principe bastioanele. sau copiata după vre una mai veche. ¹ Să se fi gândit maestrul Paul la vre-o copila frumoasă ae undeva. de prin Ungaria, sau,— după obceiul zugravilor, — •< ruga Sfintei Fecioare să-l ajute in opera lui ? Inscripția rște mai mult pentru prima ipotesâ. „Templum hoc renovatum est lateribus denuo et integre, regnante serenissimo do[mi]no datim (!) principe Georgie Racoci. Anno Domini 1640“ (fig. 19). Fig. 10. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Nervurile de piatră. In românește: „Această biserică a fost făcută din cărămidă din nou și in întregime in timpul domniei prea strălucitului Domn... Gheorghe Râkoczy, in anul Dom- nului 1640’¹. Pe ogrindă de lemn, la cafas, urmă- toarea inscripție latino-maghiarâ Anno 1754 die 25 Maji Me fieri voluit curator Mihail Gukor emlekezzel meg a te teremtodrol ifiusagodnak napjaiban minek elotteeljojjdnagyotrelemnek ideje, e pred(icat) XII-111. „In anul 1754. in ziua de 25 Maiu. curatorul Mihail Gukor adu ți aminte de ziditorul tău in zilele tinereții. înainte să-ți vină timpul chinurilor. Orga e din 1837. In podul bisericii se păstrează un număr de obiecte de cult intre care un potir de argint aurit cu scene de vânătoare, intocmai ca acelea din Museul de artă religioasă din secolul al XVII-lea. Aceasta este inca o dovadă că ai noștri comandau obiectele http://patrimoniu.gov.ro b BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE de cult și cele de metal la Sașii din Astream donec vixit tellure colebat Transilvania. Atque inopum larga damna levabat ope. Pietre de mormânt. In adăpostul de la Postmodo iamque viri florens aetate vigebat Lustraque sex annis vicerat iile tribus. Christus quingentos et miile pere- gerat annos Atque octo decies et super hosce duos Bis seno radians September ful- serat orbe Impia cum fati licia parca secat Cuius clara volat toto iam fama sub orbe. Hune moerens lacrimis postera turba vocat Pignoribus coniunx carissima qu- inqu (sic) relictis, Quem flet et aeternum cupit esse polum loannes primus, Franciscus deinde Fig. 11 Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Interior. Urme de zugrăveli SeCUnduS din 1419. Arcurile de piatră ale bolților. Vedere spre tâmplă Tcrcia, matris honOS, nomcn ludit habet, intrarea de Sud se află o piatră de mor- Arma, pudiciciae custos pia, quarta vocatur, mânt cu inscripția latină. în partea supe- Dulcis imago matris postera Margris est.“ rioară este o emblemă a familiei Petki: pelicanul care sfâșie pântecele spre a-și hrăni puii. Motivul acesta al pelicanului a pătruns din literatura didactică in ceramică și in zugrăveală, cum am avut prilejul să arăt altă dată, atunci când a fost vorba de articolul d-lui Barbu Slătineanu, „Trei plăci de ceramică românească din secolul al XVI-lea",apărut in „Revistalstoricâ Română" pe anul 1935-36. Un ornament gotic închide această emblemă a familiei Petki. La a- ceasta se adaugă, de o parte și alta, două ornamente in spirală, aducând a frunză de stejar (fig. 20). Inscripția latinească de pe această piatră are următorul cuprins, in versuri. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Fetele maghiare robite de Cumani. în românește: „Aici, supt această piatră rece, zace Mihail Petki „Petchius ecce iacet rigida sub mole Michael Postubi iam vitae debita finis adest. Bathoreis placuit maturis firmior annis Principibus quorum numine fultus erat; Cognatis charus fuerat, iucundus amicis, Officys summos demeruitque viros. http://patrimoniu.gov.ro JOC Hf4 K&¹ P 0Ș 1 http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 1 Fig. 17. — Biserica Dârjiu, jud. Odorheiu. Cumpăna dreptății. http://patrimoniu.gov.ro 12 BULETINUL COM1SIUN1I MONUMENTELOR ISTORICE iar la 1270 se pomenește de un proto- ;popiat aici. Pe o piatră mai mica : EP1TAPHIV... GENEROȘI DNI C... E HV TH... ET... DIS MATRIS S... 0... TE SPES. MAXIMA P[A]T[R]IS PESTIFERA EXTINCTA A celui de bun neam, a domnului C... ...al mamei sale... Cea mai mare speranța (a tatalui) S’a stins' de o moarte (boală) molipsitoare Enelia ? Roșa. . Cinstitele oase ale corpului său sânt așezate aici Să se odihnească sufletul.. A trecut la cele dumnezeiești in ziua de 12 Septembre 1587. Fig. ÎS. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheju. Cei trei magi. EST MORTE ENELIA ROS A. HI[C].. A. CASTA CV1VS SITA CORPORIS OSSA QVIESCAT SPIRITUM AT IN. PALOȘ. TRADIDIT IA DEO DIE XII SEPT. MDLXXXVII Adecă: Piatra de mormânt... Pe turnul din colțul de Nord-Est se citește : „Tegitur lateribus 1788 sumptu huiatis F. C. C. 1. A. E. Unitariae“. Adecă: S'a acoperit cu țiglă in 1788, de biserica unitară. Un grafit in tencuicla din interior, unde se află șuncile, cuprinde data 1639. Pe bastionul din colțul sud-vestic „A. D. 1622‘‘. Pe laturea de Nord, chiar lănga zidul bisericii, se află o criptă acoperită, a cării existență o dovedește numai su- netul a gol pe care il face când izbești cu greutate între două contraforturi din mijlocul laturii de Nord. în turnul cel mare, pe un clopot de la 1607, următoarea inscripție pe două rânduri: Extindă est arata o persoana feminină. Aceasta inseamna că prima parte a inscripției trebuie interpretată in sensul ca un bărbat i-a pus piatra de mormânt, soțul sau un alt bărbat din familie. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 13 fig. 19. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Inscripția de supt Râkoczy, 1640. Rândul 1, loannes Petki regni Transil- vaniae cancelarius, Siculorum generalis ca pitaneus. Rândul 2, Propter utilitatem me fieri fecit An. Do. 1607, mense Augusti 21. M. Paulus N. Fidelus. 1. loan Petki cancelarul Transilvaniei, co- mandantul general al Săcuilor. Fig. 20 Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Piatra de mormânt a lui Mihail Petki. Fig. 21. — Biserica din Dârjiu. jud. Odorheiu Piatră de mormânt din 1585. 2. A făcui sa fiu de folosința in anul Domnului 1607, luna August 21. M. Paulus N. Fidelus. Din ^trecutul bisericii. Intr’o notiță publicata in ungurește, supt titlul „ Dârjiu-i egyhâzkozseg", „Comuni- tatea bisericească din Dârjiu", parohul bi- http://patrimoniu.gov.ro 14 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE sericii, părintele Balâzs Andrâs, vorbește de trecutul acestei biserici, amintitoare a timpului glorios al lui Francisc David. între 1332-1335, autorul afirma că bi- serica din Dărjiu era trecută in registrul de dijmă papală cu suma de 2 groși, preot fiind Toma. în timpul Reformei, biserica a fost spoită Fig 22. — Biserica din Dârjiu, jud. Odorheiu. Piatră de mormânt. zugrăvit pe zidurile bisericii; se știe până și locul „prânzului vânătoresc", al regelui ungur¹. In 1605 biserica aceasta a fost asediată și cucerită de unul din căpitanii lui Basta. Stricăciunile au fost reparate, la 1606-1607, de generalul loan Petki, același care a dăruit clopotul in 1607 și care a condus pe Secui supt steagul prin- cipelui Ștefan Bocskai. In cursul secolului al XVII-lea, au fost aici multe adunări ale Sinodului: „in 1654 a fost Sinodul pentru sfințirea preoțească, iar, in 1659, tot aici Sinodul a hotârit ca preotul care merge la cârciumă și se imbatâ să plătească a- mendă 6 florini, iar me- șterul căzut in asemenea păcat numai 3 florini. între documentele pri- vitoare la biserică se află scrisoarea de donație a soției lui Gheorghe Apaffy, născută Barbara Petki. Aici se arată că mama ei, Kata (Cătălină) Kornis, a zidit un bastion. Printre darurile făcute bisericii este și coroana in foi de lalea, lucrată de Andrei Elekes la 1759 și dăruită de Bartha Mihail și Dionisie Jutca. Printre vechii preoți se amintește Lukâcs Armany, din 1606, iar, intre me- șteri, Boloni Palii Andras, in 1680. BISERICA DIN SARD, JUD. ALBĂ. cu var, dar in 1887, când s’au făcut unele reparațiuni, au ieșit la iveală frescele descrise mai sus. impreună cu inscripția latină din 1419. Cu prilejul altor reparații, din 1929, au eșit câteva ferestre mici, gotice, infundate. Un număr de nume toponimice arată locurile străbătute de Ludovic-cel-Sfânt, Biserica din Șard slujește reformaților. Este închisă de ziduri tari, din bolovani de râu amestecați cu cărămidă supțire. Intrarea in curtea bisericii se face pe supt un turn de formă pătrată, construit din ¹ Aceiași legenda sta la L>asa numelor toponimice dc peste tot. Vânătoarea este motivul principal in cele mai multe cașuri. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 15 același material ca și zidul incunjurator, cu deosebirea că aici arcurile rotunde sânt mărgenite de piatră cioplită, de calitate slabă, cam de 40 cm. grosime. Arcurile de care vorbim mărgeniau odi- nioară bolta semi-cilindricâ a intrării, de-asupra căreia era o cameră ce va fi servit de clo- potniță intărită impotriva atacu- rilor din afară. Capetele arcurilor sânt de bolovani de râu, ca, de altfel, toată basa turnului. Grosimea totală a zidului este de aproape un metru și jumătate (fig- 1)- Camera de sus are trei ferestre și anume in laturea de Sud, in cea de Est și in cea de Vest, ale cârorchenare de piatră sânt tăiate gotic. La intrare, in partea din afară, de jos până sus, intre rama de piatră și zidul propriu-zis, este un loc, un fel de jghiab, pe care se mișca odinioară un oblon sau podul umblător, obișnuit in acele vremuri. Acesta se inchidea in cașul unei primejdii, despărțind in acest fel pe cei inchiși intre ziduri de asediatorii din afară (fig- 2). Biserica a fost lărgită la o reparație din urmă, lungindu-se și ridicându-i-se o turlă 1 Fig. 2. — Biserica din Șard jud. Alba. Vedere generaln. la intrare. Cu acel prilej i s’au dat două intrări laterale, in cele două laturi in aceiași axă, in pronaos. Din vechea construcție s’a păstrat in întregime altarul, mărgenit de șase contra- forturi și având două ferestre gotice; cea din spre Nord păstrând și chenarul de piatră. O ușă din laturea de Sud a altarului, cu chenar de piatră, in arc Fig. 1. — Biserica din Șard. Poarta de intrare. gotic, a fost astupată. Urma celeilalte nu se cunoaște, insă o parte din chenarul gotic, tot de piatră, corespunzând cu cea- laltă, este Întrebuințat in zidul de Nord, lângă intrarea actuală (fig- 3). Pragurile intrării laterale de Sud sânt de piatră, ușorii vor fi servit la aceiași intrare, cu deose- birea că la o reparație de mai târziu au fost intorși, căci unul dintr’inșii poartă data de 1690 și ceva, ultima cifră lipsind. Aceasta este data probabilă a inființârii bisericii reformate din Șard. Ar mai fi de adăugit la ele- mentele gotice intâlnite o nișă cu chenar gotic, aflată in altar, in laturea de Nord-Est. Intre comuna Șard și comuna invecinatâ Ighiu a fost o neînțelegere, pentru o moșie, neînțelegere pe care, la 1366, o curmă Ludovic, regele Ungariei. http://patrimoniu.gov.ro )b BULETINUL (.OMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Acesta ordonă Capitulului de Oradea să impartă moșia în două părți egale și Hg. 3. — Biserica din Șard. anume: o parte să se dea comunei Șard și episcopului de Oradea, iar cealaltă parte să se dea comunei Ighiu \ Capitulul de Oradea îndeplinește porunca primită in 1367. In act se vorbește de vii, a căror cultivare este in floare până astăzi, cum și de satul învecinat Cricău². BISERICA DIN CRICÂU, JUD. ALBA. In drum spre Cricău, treci prin Ighiu, pe lângă biserica reformară, datând din 1809. Comuna ca arhitectură, lipsită de zu- grăveli, biserica din Ighiu nu presintă vre-un interes deosebit. Biserica dm Cricâu, tot reformată, merită insă toată atenția cercetătorului. Ca și cea de la Șard, este închisă intre ziduri tari, mult mai inalte, in laturea de Nord, pe unde se află o intrare masiva, de piatrâ. Din aceasta n'a mai rămas astăzi decât o parte ca sâ ni putem face o ideie de grosimea zidurilor, ca de patru metri. Biserica a fost rău restaurată in 1902, când tocmai din această pricină a fost slăbită (fig. 1). Forma bisericii este de navă, având o ' Hurmuzaki I, p. p, p. 130, no 1.xxxix. ¹ Ibid., po. 140-11, no CUI. lungime cam de 20 de metri, iar lățimea de 8 metri. O clopotniță înaltă pe ziduri tari, cu ferestre ro- mane, împărțite in două prin coloanele de piatră, servia odi- nioară ca loc de obser- vație, in mijlocul ce- tății, mărgenită de zi- durile puternice de care am vorbit mai sus (fig. 2). Clopotul,păstrat as- tăzi, poartă data de 1774, arătată de in- scripția ungurească, al cării cuprins este cam următorul, după tra- ducerea părintelui pa- roh al bisericii. „Pentru biserica reformată din Cricău, din sumele preot, Utzas losef ajutor de curator". adunate de populația Cricău. Toldi Micloș curator, lacob Istvân Fig 1. - Biserica din Cricău, jud. Alba. Vedere din spre Est Pronaosul. Se pare că pronaosul și clo- potnița au fost adăugite mai târziu, poate http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 17 la 1684, cum arată data de pe pragul de de unghiu, păstrează numai partea perpen- sus, de piatră, al intrării principale, astăzi diculară. inchisă. Ar corespunde in acest fel unei epoci de re- staurări a bisericilor reformate din regiune, dacă ni amintim și data de 1690 și ceva, de care am vorbit la biserica din Șard. O despărțitură la j cafas face din partea aceasta a bisericii o unitate deosebită de rest. Intrarea actuală este prin laturea de Nord, având in laturea sudică alte două intrări, care au fost inchise cândva și mai apoi zidite, pentru a nu fi curent in biserică. In exterior, naosul era spri- jinit de două contraforturi: din acestea, cel de Nord a fost dărâmat cu prilejul re- parațiilor din 1902. Altarul se razima și el pe patru contraforturi, dintre care trei au forma' unei perpendiculare întâlnite de o oblică, formând un unghiu, iai Cel de al patlulea, căruia fjg 3 _ Clopctuța. Biserica din Cricău, jud Alba, i s’a dărâmat partea in formă Fig. 2. — Biserica din Cricău jud. Alba. Vedere din spre intrare. Com. Mon. Ist. - Fasc. 91, 1937. Zidul e de piatră cioplită, infățișând supt strașinâ un or- nament in relief, in forma unui lanț de unghiuri. Acesta în- conjoară biserica de jur împrejur. Ferestrele sânt în- guste. Pardoseala biseri- cii, in juma ta tea din spre altar, este făcută cu cărămizi romane, multe din ele pur- tând inscripția „Leg. XIII Gem.“ (Legiunea XIII Gemina), a carii garnisoanâ era in păr- țile locului. Pe multe din aceste cărămizi se mai află și semnul http://patrimoniu.gov.ro 18 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE S, rezultat din apăsare pe cărămidă crudă. Bulțile se sprijinesc pe o combinație de arcuri gotice de piatră, care se intretaie intr’un punct central. Punctul acesta este marcat de o rosetă sculptată și represintă cheia de boltă, ca- racteristică secolului al XV lea și al XVI-lea, in arta gotică. Fig. 4. — Biserica din Cricău, jud. Alba. In'tericr. Arcutile de piatră ale bolților. Pardoseala cu cărămizi romane. Judecând după arcurile in relief, exe- cutate in cărămidă și luând naștere de la fundații, biserica poate fi impărțită in trei zone principale, a patra formând ceva deosebit de restul clădirii, ca una ce este cuprinsă de clopotnița descrisă mai sus. Pornind din spre altar, prima zonă cu- prinde o serie de șase arcuri dintre care două iau naștere pe zidul de Est de la inălțimea ferestrelor, iar celelalte patru răsar din fundațiile zidurilor laterale, se arcuiesc pe bolți și se intretaie in punctul pe care l-am numit cheie (fig. 3). In zona următoare, care cuprinde partea de mijloc a clădirii, liniile de piatră ale arcurilor formează un mănunchiu, din care, la inălțimea la care ia naștere bolta, se desfac trei vițe, dintr’un punct numit „clef pendante". Acestea se intretaie, ca și cele descrise mai sus, in axa care leagă vărful bolților de la Est la Vest. Roseta cheii de boltă lipsește aici Ea a căzut cândva, de sigur la vre-o reparație. Urmează o nouă zonă cu două serii de arcuri. Prima serie de două arcuri se in- ciucișeazâ, ca și cele din zona anterioară, și ia naștere de la aceiași inălțime. Zona aceasta este despăr- țită in două de un arc trans- versal. Urmează alte doua arcuri intretâiate in boltă. Capetele arcurilor de pe laturea de Nord se spri- jină pe o coloană, iar cele de pe laturea de Sud se nasc din ziduri, la aceiași înălțime. Intre această zonă și cafas se află o alta, cam cât una din cele două jumătăți des- crise mai sus. Arcurile ei se sprijină pe ziduri. Piatra Întrebuințată la a- ceste arcuri este de calitate inferioară. Pictura. Supt stratul de var, acuma cojit, se află pictura veche din trei epoci deo- sebite; faptul insă că in toate straturile dăm de acelaș fond violet ni impune unele reserve in ce privește stratigrafia picturii și datarea ei, care nu sar putea face decât după ce se va coji cu mai multă băgare de sama intreaga pictură, mai ales că se cere o restaurare foarte ingrijită a intregii clădiri. Din zidurile inconjură- http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 19 toare, in partea de Vest, se inalță o turlă cu ferestre gotice (fig. 5). Judecând prin comparație și după puținele elemente de datare ce ni stau la indemână, biserica din Cricău presintă unele asa- mănari cu cea de la Dârjiu din jud. Odorheiu, și in acest cas ea nu e mai veche de secolul al XV-lea. Restaurarea ei ar da poate și alte resultate și, in acest cas. conclusiile de mai sus ar pu- tea fi verificate după criterii mai sigure. MESENTEA. Biserica din Mesentea servește ortodocșilor. Ea a fost zidită pe urmele alteia de lemn care a fost dăruită satului Oești, după măr- turia părintelui Oțoiu, parohul bisericii (fig. 1). Știrea aceasta, in ce privește ființa vechii bisericii de lemn, este intărită de o in- Fig 5. — Biserica dm Cricău, jud. Alba Bastion spre Vest, scripție zugrăvită de asupra ferestrei de Sud, in pronaos. lată cuprinsul inscripției: „Acest văleat AXOA (1674) au fost la biserica cea de lemn care sau stricat. Fig 6. - Biserica din Cricău, jud. Alba Bastionul din spre Vest, din fața turnului, clopotniță. Protopopul locului losij Adamovici Abrud, popa Ionul paroh și... cu zugrăvitul la leat (1782) Stan Popovici zugrav¹¹ (fig- 2). Numele zugravului mai este po- menit de o altă inscripție, tot zugră- vită, pe păretele de Nord, in naos,, lângă altar, cu deosebirea ca numele Popovici, care arată același lucru, adecă fiul popii, aici este trecut potrivit vechii datini: „Stan zugrav sin popii Radu. Ana, lacov, Ilinca, Anița, Dumnezeu săd ierte". 178 AU’IIA b. Așezată pe o inăițime, in margenea satului, biserica ortodoxa din Me- sentea a ocrotit, prin vrednicia slu- jitorilor ei, pe credincioșii puțini la număr, singurii cari n’au trecut la Unire in regiunea aceasta. Din depanare, turla inaltâ. prevăzută cu un coif ascuțit supt care se află un balcon deschis, scund, pe co- loane, face să pară că biserica ar fi de lemn. Aceasta înseamnă că la ridicarea bisericii de zid s’a păstrat planul și, poate ¹ Datele de mai sus, din se.olul al XVIIMea, sânt trecute și in litere cirilice și in cifre arabe. http://patrimoniu.gov.ro 20 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE chiar proporțiile vechii biserici de lemn, care a fost mutată la Oești '. Fig. 1. — Biserica din Mesentea. jud. Alba. Biserica, zugrăvită in pronaos, de-asu- pra ușii de intrare, cuprinde' numele sătenilor ctitori și data de 1782 (fig. 3). Naosul este despărțit de pronaos printr’un zid străpuns numai de un loc de intrare, fără ușă și de trei găuri, in partea superioară. Biserica are formă de navă, zugră- velile sânt făcute după tipicul obișnuit, infățișând la intrare, in dreapta, Ju- decata din urmă; diavolul cară cu roaba sufletele păcătoșilor pe care le duce la Iad. Așa ceva se mai poate vedea la biserica din Urșani, județul Vâlcea, și la biserica din Cuhea, din Maramurăș. Pe păretele din față „Strașnica moarte" cu pâharul in mână. Dedesupt numele: „Ana, Ion" și data in litere și cifre „ori fie 1782". Pictura naivă înfățișează laturea de Nord a aceluiași pronaos, pescuirea minunată intr’un panou de formă semi-circularâ. in care apa lacului apare cu malurile plantate. Pe un mal, Isus binecuvin- ¹ Obiceiul de a se muta bisericile de lemn din satele care iși făceau altele de piatră sau de zid este foarte răspăndit. Dacă era mutată de trei ori, era so- cotită ca făcătoare de minuni. Tradiția aceasta o cunosc din satul Buciumeni, județul Vlașca. unde se află o asemenea biserică. teazâ pe cei doi apostoli cari scot mrejile. Malul din potrivă este arătat de o linie cotită, vrând să arâte forma mătcii râului. De o parte și alta a pronaosului apar doi arhan- gheli. Cel din dreapta este arhan- ghelul Mihail, cel din stânga, in loc de Gavriil, cum ar fi normal, apare cu numele de Uriil. Meda- lioanele de de-asupra acestor scene cuprind prooroci și sfinți. Orna- mentația dintre ele este tulpina de vița incărcatâ de struguri de forma știuleților, lucru de care am mai scris când a fost vorba de biserica din Genuneni-Vâlcea, câ adecă ciorchinele de struguri este stilisat in forma porumbului fără ca aceasta sa insemne epoca lui Șerban Cantacuzino când s’a adus porumbul la noi, cum a afir- mat profesorul Tafrali, intr’o co- municare făcută la Academia Română in 1936 (fig. 4). Fig. 2. — Biserica din Mesentea, jud. Alba. Fereastra de Sud a pronaosului. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 21 Ușile cu chenare de piatră. Cea de sus, care a fost mutată din față la o reparație nouă inscripția „Anno 1778“. In exterior, de jur imprejur un brâu de flori roșii incon'jură biserica. Intr’o firidă, pe zidul de Sud, afara, stă zu- grăvită Sf. Paraschiva. Pe o Evanghelie tipărită la Blaj, in 1765, se cetește ur- mătoarea însemnare. „Iată pe popa Ion de Mesentea, fiind lipsită biserica noastră de această sfântă carte, adecă biserica neunită de la Me- sentea, adecă eu Popa Ion, cu cercetare o am câștigat la această biserică și am dat inștiințare sătenilor noștri din Mesentea, și din mila lui Dumnezeu au câștigat 10 florinți și, neajungându-ne, ne-am rugat de vecinii noștri de Tibrean' și am trimis pre crâsnicul pre losivuți (sic) și eu lo- sivuți viind am ajuns in casa bisericii in Sabdru (sic). Să vă² (sic) și spuind lipsa sătenilor ne-au dat și d-lui șase mariași³, ajutând la răscumpărarea cărții de mi- lostenie, și să fie pomenire și părinților lui. Șt alt pravoslavnic creștin, anume Rus loan, au dat trei mariași. Si mereanul lui Văo(?), doi mariași și Pădurean Luca doi pataci. loșca Simtion un patac și Dusa Gheorghie doi mariași, și de la Galda-de- Sus trei mariași, și s'au plinutu 15 florinți. Oricarilc preot va sluji să fie datoriu a pomeni pre acești ctitori care au răscumpărat această Sfântă Evanghelie. Fig. 4. Biserica din Mesentea, jud. Alba. Laturea de Nord a pronaosului Fig. 3. — Biserica din Mesentea. Pâretele dintre naos și pronaos. Ceia ce este interesant la biserica din Mesentea, este vasul de botez săpat in piatră, in formă de covată și care odinioară era așezat in partea dreaptă, in colțul de Sud al zidului dintre naos și pronaos, intr’un picior tot de piatra, prevăzut cu un canal prin care apele sfințite cu sfântul mir ale botezului se scurgeau la te- meliile bisericii. Nu era ingăduit nici alta dată și nici astăzi ca apele de la botez să fie aruncate ori- unde. La multe biserici orto- doxe tradiția aceasta se păs- trează cu sfințenie până in ziua de astăzi. ¹ Din satul Tibru, din apropiere. ² Sâ fie sârai din cântecele bătrânești ? ³ După numele Mariei-Teresa. Biserica din Mesentea este bine intreți- nută de parohulei.caremergepe urmele vred- nicilor preoți de altă dată ai acestui lăcaș. http: / / patrimoniu.gov.ro 22 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BISERICA DIN CALDA. Lângă trufașul castel, odinioară al ba- ronului Kemeny, astăzi cumpărat de Ro- mânul Albini, se inalță modesta bisericuța a fi din veacul al XVII-lea, spre deosebire de cea din altar și din partea superioară a tâmplei, care este din veacul următor, al XVIII-lea, când se va fi reparat biserica. Tâmpla este de zid.' Intrarea in biserică se face prin laturea de Sud a pronaosului, a cărui usă are un chenar de piatră (fig. 2). Pe laturea de Nord se mai păs- trează un număr de contraforturi Fig 1. — Galda, jud. Alba. Castelul Kemeny, astăzi Albini. din Galda, cuprinsa in curțile castelului de mai sus. Cum a venit aici d. Albini, a pus să se repare castelul, și cred că nu e vremea când, isprăvindu-se lucrul acolo, meșterii vor trece și la biserică, pentru ca s’o curâțeascâ de molozul din lâuntru și pentru a o reda cultului căruia i-a fost smulsă de multă vreme. Ar fi păcat să se părăgineascâ tocmai, acum in vremea ridicării noastre, o biserică așezată pe culme, de-asupia apei Galda, având cea mai frumoasă pri- veliște din Împrejurimi. Căci de aici pânâ spre munții Ceței și ai Aiudului, dincolo de satul Tibru, culmile domoale ale munților, pierduți in zări albastre, inchid un loc fermecător (fig. 1). Biserica din Galda este clădită din piatra de râu și are planul in formă de navă. Pronaosul este despărțit de naos printr’un zid in care sânt trei goluri : unul care servește de intrare, celelalte două, la oarecare inâlțime, de o parte și de alta a acestei intrări. Supt vă- ruiala zidului acesta se află picturi ce par ruinate de vreme, altarul se sprijină pe trei contraforturi, iar partea de Sud a bisericii nu mai păstrează niciunul. Acoperișul cuprinde două părți principale : acoperișul bisericii mari și, ceva mai scund, acoperișul altarului. In față, de-asupra pro- naosului, se ridică turla de formă pătrată, având un balcon deschis, scund, pe care se sprijină un coif ascuțit. Cele două linii paralele care mărginesc partea din față a turlei fac un unghiu de peste 17C" cu partea acoperișului, care, privită din profil, pare strașina coifului de sus (fig. 3). Cu puțină chieltuială biserica din Galda ar putea fi redată cultului. departe Fig. 2. — Biserica Galda, jud. Alba. BISERICA DIN GEOAGIUL, JUD. ALBA. Pânâ a ajunge la vechea biserică a mănăstirii Geoagiului, pe valea apei cu același nume, cam la șase chilometri spre http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 23 Nord, intr’o coastă de deal de toată fru- museța. stă pitulată intre pruni o biserică din secolul al XVlI-lea (fig. 1). Biserica aceasta are forma de navă, cu o turlă scundă, construită din cărămidă subțire. A fost inoită la înce- putul secolului al XlX-lea, când a fost repictatâ. Cu acel prilej cred că i s’a adăugit in exterior, de-asupra fe- restrelor, un brâu rotund scos in relief și o bandă de trei rân- duri de zimți pe supt streșini. Din acestea, cea de supt strașinâ este din cărămidă supțire, celelalte două din cărămidă groasă, din secolul al XlX-lea (fig. 2). Turla e de formă pătrată și are, in fiecare lăture, câte o fe- reastră. Naosul se desparte de pronaos prinir’un părete de zid, gros de aproape 1,20 m. Tâmpla e de zid. Pardoseala naosului și a altarului este fă- cută din cărămidă exagonalâ. Odată cu cel din urmă dintre slujitorii ei, Fig. 3. - Biserica din Galda. ingropat in față, părintele Sofron Pop, mort la șaptezeci și patru de ani, biserica din Geoagiu a inceput a se ruina. Laturea de Sud-Est a altarului s’a lăsat, pricinuind crăpă- f uri in bolțile altarului și ale naosului (fig. 3). Pictura naivă, din secolul al XlX-lea, infâțișeazâ in cele patru colțuri ale bolților Fig. 1. — Valea Geoagiului, jud Alba naosului, in locul evangheliștilor de la alte biserici, următoarele scene: Nașterea lui Isus. Cei trei magi aduc daruri. întâmpi- narea Domnului, învierea lui Lazâr și Botezul Domnului. In această scenă Isus este infâțișat stând cu picioarele pe o, ladă in Iordan. Intre alți sfinți apar aici: Sf. abate Diogene, Sf. Zosima, Sf. Maria Egipteanca. înălțarea Sfântului 1 lie la ceruri este caracteristică regiunii. Trăsura in care se află sfântul este trasă de patru cai inaintași, dintre cari cei doi d'inainte urcă spre munți (fig- 4) l. In fața bisericii se găsește un capitel de piatrâ. împodobit cu un ornament in relief. Pe o lăture se află un scut, pe care se află inscrisâ o cruce, pe cealaltă lăture, in fața acesteia, un alt scut, im- podobit cu trei bare orizontale. In laturea de Sud dăm de rui- nele unei case de piatră de râu, urmele locuințelor călugărești de altă dată. ¹ Asupra iconografiei Sfântului llie a se vedea articolul meu, publicat in „Buletinul Comisiunii Monumentelor Is- torice⁴, an. XXVIII, 1935, pp. 127-35 http://patrimoniu.gov.ro 24 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig.2. — Biserica din Geoagiu, jud. Alba. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 25 Localnicii au ridicat in sat, mai aproape de ei, o biserică nouă. Aceasta va grăbi ruinarea celei vechi, părăsită de mai mulți ani. O pândește pustiirea ca pe atâtea altele răvășite din a- celeași pricini: dorința de lucru nou, lipsa de pietate pentru ce este vechiu și lenea de a se osteni urcând pe inâlțimi, către lă- cașurile Domnului pe care inaintașii noștri, mai pioși, le-au așezat anume mai sus și mai departe de invălmâ- șeala zilnică a oame- nilor BISERICI DIN ZLATNA ². Cum urci in sus pe valea Ampoiului, in ținutul Albei, de o parte și alta se inșiră satele românești, in mijlocul cărora, pe un loc mai inalt, se ridică biserica. Fig. 3. — Biserica Geoagiu, jud. Alba. O caracteristică a acestor biserici, trecută neobservată, sau cel puțin necunoscută mie până acum, este că aceste biserici de zid, cu turle de zid, au un balconaș de Fig. 4. — Biserica din Geoagiu. Sf. Ilie. lemn, scund, sprijinit pe un număr de coloane. De-asupra balconașului se inalță un coif ascuțit. Poate că odinioară și balconașele vor fi fost de piatră, cum este cel de la biserica unită din Zlatna, sau poate că meșterii din timpurile mai noi au găsit că greutatea acestor vârfuri ar fi prea mare pentru turlă și ar dăuna intregii clădiri prin apăsarea lor, din care pricină le-au făcut de lemn. Iată insă câ, intr’un articol pu- blicat in volumul omagial „închi- nare lui N. Iorga“, apărut in 193D d. Coriolan Petranu arată că origi- nea turnurilor de lemn la bisericile din Ardeal trebuie căutată in arhitectura gotică din acest ținut. Bisericile din valea Ampoiului au păstrat arhitectura gotică in ce privește ansamblul lor, in ce pri- vește materialul, ele au imbinat lemnul cu piatra și cărămida, fă- când in acest chip transiția intre turnul gotic și intre turla de bi- serică românească. ¹ Privitor la documentele bisericilor din Geoagiu la cărțile și inscripțiile de acolo, precum și la o mare mulțime de alte biserici, din Ardeal și Maramurăș, cetitorul poate urmări, cu mult folos, lucrările d-lui profesor N. lorga, Scrisori și Inscripții ardelene și maramurășene, I și II București 1906, for- mând voi. XII și XIII din colecția de „Studii și Documente". ² O familie Câni ea, in ceartă cu loan Voevodul din Beiuș. se pomenește in Zlatna pe la 1363. Se mai pomenește nu- mele românesc Roman. Străinii, ca și cetățenii din Zlatna, erau supt jurisdicția capitulului catolic din Alba lulia, căruia ii plăteau taxe; Hurmuzaki 1-, no. LVI, p. 75; no. CCCCXL1V, p. 533. But. Com. Mon. Ist. — Fasc. 91, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 26 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 1. — Bisericile din Zlatna: in stânga, biserica unită; in dreapta, biserica ortodoxă; in fund, biserica romano-catolică Fig. 2. — Biserica ortodoxă din Zlatna. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 27 Acest fel de turle formează deci tipul de transitie intre construcția de cărămidă sau de piatră și între cea de lemn. Balcoanele cu ferestre și coloane de piatra presintă, in general, arcuri gotice, impodobite câte odată cu ornamente tot gotice. Cele de lemn au dat arcului gotic forma arcului obișnuit, aproape semicir- cular, ale cărui capete le-a sprijinit pe câte două coloane. Une ori, ca in Maramurăș, arcurile acestea presintă pe fața inferioară un ornament in forma unui nod, un fel de ieșitură sau mai multe, de formă rotundă. Biserica ortodoxă din Zlatna. Spre deosebire de cealaltă, turla acestei biserici este in afara cor- pului principal, de care se leagă insă (fig. 1). Balconul este de scânduri, in- chis, iar coiful are la basâ forma de ceapă a cupolelor rusești, ins- pirată, de sigur, de la aceia a bisericii romano-catolice. Acoperișul de șindrilă e compus din două părți: una, mai inaltă, pentru naos și pronaos și alta, mai scundă, pentru altar. Pisania săpată in piatră la in- trare sună: „Bine este cuvântat cel ce vine intru numele Domnului zidită in 1624. Renovată in 1924“. Capela cimitirului catolic, din apropiere, are înfățișarea unei bi- sericuțe din Bucovina (fig. 8). Acoperișul este mai inalt pentru altar și naos și mai scund pentru pronaos. De-asupra pronaosului se inalță o turlă mică. In cimitir este o piatră exagonalâ cu ornamente ca acelea de la turla bisericii unite. Materialul de construcție il formează bolovanii de râu, la care s’a adău- git, la vre-o reparație mai nouă, cărămidă. Pe un act, in capelă, scrie: „Fr. Hene, născut in 1753, 1 Ian.; a murit in 1835. A. Carolin“. Biserica unită din Zlatna. Acoperișul de țiglă infățișează trei părți deosebite și anume aceia a pronaosului mai inaltă, care se prelungește până la transept, alta de-asupra naosului, ceva mai scundă, și in sfârșit a treia, mult mai scundă, a altarului. Planul este astăzi in formă de cruce, odinioară va fi fost dreptunghiular, for- mând in exterior trei pătrate: Pronaosul ceva mai larg, naosul mai ingust, altarul și mai ingust. Fig. 3. — Biserica unită din Zlatna. Vedere din față. Soclul a fost construit din bolovani de piatră amestecați cu cărămidă și cu piatră cioplită. Cărămida pare adăugită la vre-o reparație mai târzie. Odinioară soclul pre- sinta o ieșitură acoperită cu plăci de piatră, judecând după resturile de la contrafortul de Nord, de lângă altar și după o rămășiță tot din această lăture a naosului. Contraforturile. Sânt patru contraforturi http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUN1I MONUMENTELOR ISTORICE principaleșidouăadause,probabil mai târziu. Două din acestea sânt așezate in colțul zidului care desparte naosul de altar și au forma obișnuitâ in trepte, cu strașini de piatrâ cioplită. Alte două contraforturi, de altă formă, sprijină zidurile pronaosului in colțurile din față. Se infățișează deosebit. Două contraforturi au fost adăugite pro- babil pentru a sprijini greutatea turlei inalte. Supt strașină apare un rând de ocnițe. ornamente oarbe, tot gotice, insoțesc coiful care se inalțâ din mijloc. Materiale. Piatră de râu și colțuri de cărămidă printre pietre. Bolțile sânt ci- lindrice. In pod zidurile laterale arată același material de piatră de râu. Ferestrele gotice ale turlei sânt săpate in plăci de piatră. Biserica unitâ este din secolul al XVI-lea, dupâ caracterele ferestrelor gotice de piatră. Altarul este ceva mai scund. Bolțile sânt Fig. 4. — Biserica unitâ din Zlatna. Vedere laterală. Turla are ca basâ un pătrat și se ridică din pronaos. Pe trei laturi, aproape de basâ, presintă un ornament asâmânător celui de la naos și pronaos. Pe cele patru laturi câte o fereastră gotică. Balconașul deschis presintă câte patru deschizături, cu cadre de formă gotică, pe laturea de Nord și și pe cea de Sud, iar pe celelate două câte cinci. In cele patru colțuri, patru turnulețe cu marcate de două nervuri gotice care se intretaie. Tâmpla a fost de zid și a fost zugrăvită. Se mai păstrează partea de sus, in care apare Isus răstignit, având de o parte și alta un număr de personagii. Dedesuptul acestei scene este un grup de trei sfinți. Peste restul zugrăvelii s’a tras cu vopsea de apă. Naosul este despărțit de pronaos printr’un transept, care dă forma unor ieșituri in laturi, mai scunde decât restul bisericii. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 29 Prima zonă, cea de lângă altar, presintă o boltă marcată prin două arcuri de piatră, care se razimă pe capetele a patru coloane așezate in cele patru colțuri: două de o parte și alta a tâmplei, două in colțurile formate de În- tretăierea zidurilor laterale cu zidul care formează o boltă in arc gotic, despărțitor de restul bisericii. Cele două arcuri de piatră se intâlnesc la mijlocul bolții amintite. Transeptul, de care am vor- bit, formează o zonă deose- bită. Pronaosul se desparte de rest printr’un arc rotund. Cândva bolțile au avut unele nervuri gotice care se inmănunchiau in felul celor de la Dârjiu, judecând după Fig. 5. — Biserica unita din Zlatna. Contrafort și fereastra gotica pe laturea de Sud- capetele arcurilor rămase in laturea de Nord și cea de Sud. La reparațiile făcute in vara anului 1937 s’au mai găsit ceva zugrăveli și s’au Fig. 6. — Biserica unita din Zlatna. Picturi vechi la tâmpla. scos câteva inscripții zugrăvite pe pâreții laterali și in altar. In stânga, la intrare, pe supt turlă, se mai păstrează un frag- ment din Scena iadului, și anume : Cei cari dorm Dumineca. Tot in stânga, pe pâretele de Nord in pronaos se află scena înălțării Sfintei Cruci, iar in naos, aproape de altar, la o inălțime de patru metri, de jos, un șir de medali- oane despărțite de restul picturii printr’un galon colorat in felul următor: două benzi roșii-cafenii, intre caie se desfășură o linie in zigzag de coloare roșă, pe un fond verde, presărat cu puncte albe. Inscripții zugrăvite în naos. Pe zidul de Nord: „S'au zidit această sfântă biserică d’intăiu cu tinda (?) pănă la mijlocul zidului cu toată cheltuiala dumnealui jupânului Tănislav i suprujnița ego¹ Anica și............................ intr’ale ale............................. loan. Pe zidul de Sud : „Carolina Augusta, imperatrix Austriac, hicexistens, hturgtae lingua ' Și a soției lui. http://patrimoniu.gov.ro 30 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE valachica celcbratatae interfuit, liturgiam cele- brante Georgio Angyal [parochjus ecclesiae graeco ......................................... atque honoratis (?). Die 4 septembris anno 1817“'. Inscripția de mai sus a fost repro- dusă aproape aidoma, in românește in altar. Fig. 7. Piatră de mormânt cu inscripție latină, in zidul de Nord. In altar pe zidul de Sud : împărăteasa noastră Carolina Augusta (cu roșu) . . . la liturghie biserica aceasta . . . Gheorghe Angnial . . . . intru vecinica sa pomenire; amin². ’ Dedesuptul acestei inscripții se mai află una, in româ- nește. ¹ Se pare câ este traducerea celei din naos. In cimitir: Pe o cruce, in dreptul altarului. Maria Nyagoi, consors, dumviveret, inc R. indici M, secretarii loannis, quondam Nyagoi, aetatis suae a 60, die 21 ian. 1841. După tradiție biserica aceasta a fost ridicată la 1424 cu cheltuiala lui Stanislav Hrabor. Intre preoții bisericii se pomenesc: Petru Popa pe la 1773, Gheorghe Anghial intre 1828 și 1862, Grigore Mihali, intre 1862' 1867, Ghedeon Didu Blasi' anu, profesor, care face unele insemnări la 21 Septembre 1867 in condica bisericii, iar astăzi este paroh părintele losif Bogdan, căruia i se da- torește restaurarea bisericii, făcută cu ajutorul enoriașilor și cu sprijinul foarte puternic al doamnei și domnului AP bini. La acoperirea unor cheltuieli mai mici a contri- buit și Comisiunea Monu- mentelor Istorice, impreună cu Ministeriul Cultelor, in urma unor rapoarte intocmite de cel care semnează aceste rânduri. ÎNCHEIERE. Bisericile cercetate in acest grup, fac parte din acelea pe care d. Virgil Vătâșianu le-a caracterisat: de tip longitu- dinal'. Aici insă, pentru a se vedea legătura dintre bi- sericile românești și cele catolice sau reformate, care li-au slujit ca model, in ce privește arhitectura, le-am luat împreuna. O deosebire se poate stabili chiar dintru inceput; ea con- sta in aceia că bisericile românești n’au avut ziduri de apărare de jur imprejur, cum au avut și au incă ale minoritarilor. Foștii stâpânitori ai ținuturilor de peste Carpați au avut grija aceasta ca printre ce- ¹ Virgil Vâtâșianu, Vechile biserici de piatră românești din jud. Hunedoara, pp. 1-222, in „Anuarul Comisiumi Monumentelor Istorice", secția pentru Transilvania, 1929^ Cluj, 193(1. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 31 tățile și castelele lor, in tot cuprinsul Ardealului, să presare biserici intârite. Acestea erau tot atâtea fortărețe in calea dușmanului care putea să se ivească oricând de dincoace de munți și tot atâtea adă- posturi in cașul unei răzvrătiri interne. Asupra caracterului defensiv al castelelor de pe lângă șirul Carpaților, despre a căror importanță s’a notat cetitorul se poate documenta urmărind capitolul respectiv in noua Istorie a Românilor a d-lui lorga. Țesătura aceasta de puncte strategice, im- pânzite in interiorul țării făcea parte din arta războiului de cetate din evul mediu. Vederea generală. Văzute din depărtare, cu turnurile inalte, unele cu bastioane, legate prin ziduri groase, biserica din Dârjiu, cea din Șard și cea de la Cricău au aparența unor cetăți. După ce ai intrat in curte, singura care mai păstrează acest caracter este biserica din Dâr jiu, ale carii ziduri inâlțate de-asupra bolților infâțișează, supt aco- periș, visitatorului deschizături in formă de cheie, de unde se apărau ultimii păzitori ai cetății. Vederea bisericilor arată pre- facerile pe care le-au suferit de-a lungul vremurilor, pentru nevoile cultului. Cea de la Cri- cău, la care se pot observa ferestrele și ușile infundate, se presintă cu modificări esențiale, chiar in planul ei. Cea de la Me- sentea și cea de la Calda amintesc tipul bisericilor de lemn din care au derivat. Se distinge totuși silueta eleganți a bisericilor românești. Planul tuturora este longitudinal, lăsând insă ca impărțirea in compartimente să se facă după nevoile cultului respectiv, iar axa centrală, Vest-Est, să impartă in câte două părți simetrice corpul clădirii. Zidurile fiind inalte, apăsarea laterală a bolților a fost preîntâmpinată prin con- traforturi, mai dese sau mai rare, in raport direct cu inâlțimea zidurilor și cu greu- tatea bolților. La Cricău turla a fost refăcută la ince- ¹ N. lorga, Istoria Românilor, III, București 1937, p. 225 putui secolului al XVIblea, din care pri- cină ea nu mai e in planul general al bisericii. Pătratul care măria odinioară naosul bisericii prin alte două ziduri paralele, a fost desființat la o reparație ulterioară, când zidurile s’au dărâmat, iar ușile laterale au fost infundate. La Șard, din potrivă, pentru a se lărgi spațiul, sau desființat zidurile laterale, in dauna simetriei planului. La Mesentea planul arată despărțirea bisericii in compartimente bine distincte: altar, naos și pronaos. Dacă pronaosului de aici i se adaugă turla, atunci spațiul ocupat este aproape un pătrat, de mărimea pătratului naosului. Fig. 8. — Biserica cimitirului catolic din Zlatna. Planul bisericii unite din Zlatna presintă mai multe caracteristici. Cea mai de samă este aceia că aici întâlnim transeptul: un compartiment dreptunghiular, care desparte naosul de pronaos, ieșind in laturi: o altă caracteristică in planul acestei biserici este că pronaosul, de forma unui pătrat, cu- prinde și turla pe supt care este intrarea in biserică, naosul, tot un pătrat, este mai mic, iar altarul, și mai mic, are forma, aproape de pătrat, a unui dreptunghiu Pronaosul presintă patru contraforturi: două la colțurile Sud-Vest și Nord-Vest și două pe cele două laturi. Naosul presintă și el două contraforturi in colțurile in c.ire zidurile pornesc spre zidurile altarului. http://patrimoniu.gov.ro 32 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Secția longitudinală scoate in evidență bolțile bisericilor românești și imbinarea nervurilor gotice și romane, la bisericile reformate și catolice. Bolțile sânt cilindrice și susținute de nervuri de piatră. Nervurile inseși sânt gotice, cum le intâl- nim la Dârjiu, și imbinate cu nervuri ro- manice, cum le găsim la Cricâu, unde aflăm nervuri romanice, in altar, iar in restul bi- sericii nervuri gotice. Cele de la Dârjiu formează o țesătura mai deasă in naos, unde greutatea bolților e mai mare și mai rară in altar, unde această greutate e mai mică. In naos ele se razimâ câte patru pe o consolă, pe câtă vreme in altar se razimâ numai câte două pe o consolă. In vedeiea aceluiași scop, al sprijinirii bolților, in dreptul consolei din biserică, in afara zidurilor răspunde un contra- fort. La Cricâu și la Șard, problema de mai sus a fost resolvită la fel, judecând dupâ contrafor- turile de la altar, singurele râ- mase după atâtea prefaceri. La biserica unita din Zlatna nervurile naosului se sprijină pe cele patru colțuri ale pă- tratului format de cele două ziduri laterale cu zidul tran- septului și cu acela al altarului. Pentru altar și pentru cele doua capete ale transeptului, greutatea nefiind mare, nu s’a simțit nevoia contraforturilor. Pronaosul a avut boltitura la fel cu naosul, insă focul de la 1848 a făcut să se dărâme nervurile, din care causă nu mai găsim astăzi decât urme in această parte a bisericii. Bolțile bisericii din Mesentea sânt deose- bite de ale celorlalte biserici descrise. Pronaosul are o boltă elipsoidalâ, naosul o calotă sferică, sprijinită pe patru arcuri in formă de semicerc, iar altarul infâțișeazâ două calote sferice: una mai mică, spriji- nită pe o alta mai mare, făcute la vre-o reparație târzie. Turlele au servit ca puncte de observație Fig. 9. — Coloană romană, in curtea bisericii romano-catohce din Zlatna. prin inălțimea lor și a locului ridicat pe care se află de obiceiu biserica. Ea face corp cu biserica sau este așezată in axa zidului incunjurător, in cașul când bi- serica este construită pentru a servi ca loc de apărare. In cașul d’intâiu sânt toate bisericile descrise in acest studiu, in cașul din urmă este numai cea de la Dârjiu, care, d n acest punct de vedere, poate fi pusă alături de biserica lui Bogdan, din Radâuț. Basa mai tuturor turlelor este un pătrat sau un dreptunghiu foarte apropiat de pătrat. Corpul lor este un paraleli- piped, cu excepția aceluia al turlei de la Dârjiu, care este un trunchiu de piramidă, cu basa un pătrat. Partea supe- rioară a acestui turn a fost refăcută la reparația de la 1607. Partea de sus este despărțită, la cele inalte, in camere su- prapuse. Vârful turlei este de obiceiu un coif lung și ascuțit. La Zlatna coiful este pre- cedat de un balcon deschis, cu ferestre gotice decorate cu arcuri ogivale, iar in cele patru colțuri ale coifului mare apar patru coifuri mai mici. Aceasta este obârșia balconului turlelor la bisericile de lemn, cum am arătat mai sus. Decorația exterioară o alcă- tuiesc chenarele de piatră ale ușilor și ferestrelor, ornamentele și arcurile gotice ale acestor chenare, meneau-urile și pro- filele executate in piatră, ca și colonetele ferestrelor tur- lelor, care dau acestor ferestre un caracter romanic. Materialul întrebuințat, obișnuit aici, este piatra de râu amestecată cu cărămidă la zidurile obișnuite; plăcile de piatră cioplită și profilată sânt folosite pentru a imbrăca soclul sau contraforturile; țigla pentru înve- liș, sau șindrila, pentru cele mai sărace. Astăzi găsim și tablă, ca la Cricâu și chiar eternit ca la Mesentea. Acoperșul se infâțișeazâ uniform pentru, toata clădirea, la bisericile minoritare, și http: //patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA 33 in părți distincte, după impărțirea bisericii, la cele românești. Cercetate laolaltă, bisericile de mai sus represintă ceva din desvoltarea artei arhi- tecturale pe pământul Ardealului. Adusă din Apusul Europei și sădită in aceste locuri, ea s’a adaptat cerinților cultului românesc, iar Românul a știut să pună bine propria-i pecete, pentru a se ști că e și el pe acolo moștenitorul autentic al pământului daco-roman. Se cuvine ca la sfârșitul acestui articol sâ aduc mulțămirile mele cele mai vii acelui care m’a îndemnat la aceste cercetări, d lui profesor lorga, președintele „Comisiunii Monumentelor Istorice", căruia cel d’intâiu i-am comunicat, prin raport, cele descoperite. N’aș putea trece cu vederea nici pe d. Țațu, care a executat lucrările fotogra- fice, și iarăși pe fostul mieu școlar d. N. Chioreanu, care, înfruntând gerul cel mare de la începutul lui Ianuarie, a lucrat pla- nurile și secțiile la fața locului, după in- dicațiile ce i-am dat. Un cuvânt de mul- țâmire și d-lui profesor Popescu Zimnicea pentru verificarea traducerilor din latinește. Aceasta răsplătește toată osteneala mea și supărarea altora. Com. Mon. Ist. — Fasc. 9), 1937. http://patrimoniu.gov.ro 34 BULETINUL COMIS1UNII MONUMENTELOR ISTORICE ta Planșa 1. — Biserica Dârjiu, Odorheiu, clopotnița. Basa pătrată. Locul clopotniței in zidul incunjurător. http://patrimoniu.gov.ro Planșa. 2. — Biserica din Dârjiu. Vedere, secție longitudinala, planul și vederea bolților cu împărțirea nervurilor. BISERICI DIN TRANSILVANIA GJ http://patrimoniu.gov.ro 36 BULETINUL C0MIS1UN1I MONUMENTELOR ISTORICE Planșa 3 - Planul de S'tuație al bisericii din Dârjiu zidurile incunjuratoanț, turla și baitiouielț. http://patrimoniu.gov.ro Planșa 4, — Biserica din Șard. Vederea, fațada, planul B1SPRICI DIN TRANSILVANIA http://patrimoniu.gov.ro 38 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Hanța 5. - Biserica din Cricâu. Vedete, secție longitudinală, pl http://patrimoniu.gov.ro Planșa 6. — Biserica unit* din Zlatna. Vedere laterală, fațadă, secție longitudinală, plan, secție transversală. BISERICI DIN TRANSILVANIA http://patrimoniu.gov.ro 40 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Planșa 7. — Biserica din Mesentea. Secție longitudinală, vedere, pl, B'SERKA MESENTEA iu a ALBA http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN TRANSILVANIA •II Planșa 8. — Biserica din .Mesentea. Fațada. Bul. Con. Mon. Ist. — Fasc. 91, 1937. 6 http://patrimoniu.gov.ro 42 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Planșa 9. — Biserica din Galda. Vederea, fațada, planul și secția longitudinală. http://patrimoniu.gov.ro v MICI CTITORI AI UNEI BISERICI DE SAT DE N, A. GHEORGH1U. ---o---- Smeritii ctitori ai bisericilor noastre de tară, prin frământările, grijile și osteneala lor, înfrun- tate spre a putea duce la bun sfârșit umilul lă- caș închinat lui Dumnezeu, vorbesc mult mai mult despre sentimentul religios al acestui popor și despre datoria creștinească de a-și fi legat nu- mele de o faptă deplină decât toți aceia cari au fost mari ctitori de mândre lăcașuri. „Brat Bratov“, care pusese „silință... la zidirea sfintei biserici" din satul Izvoarele (jud. Prahova) — probabil vechea biserică ridicată din nou la 1854 —, este unul dintre aceștia. Când a văzut însă că zidurile își așteptau împodobirea și că întârzierea ar putea scoate la iveală pe cineva care i-ar usurpa numele de ctitor, atunci s’a grăbit și a „tocmit doi zugravi" — de sigur dintre meșterii noștri, al căror nume am fi dorit mult să—1 știm — „ca să zugrăvească biserica". Li-a dat și „arvună taleri șaptezeci... ca să cumpere văpsele bune". Iar despre vrednicia lor se con- vinsese Brațul, fiindcă văzuse „cum au lucrat și la alte biserici foarte frumos", spre deosebire de „alte biserici", unde văzuse lucruri „foarte proaste". Și, pentru a mântui lucrul început, nu înțelegea să se dea îndărăt de la nicio jertfă, chiar dacă n’ar mai avea „ajutorința" popei Ilie și a tuturor acelora împreună cu cari ridicase lăcașul. El nu îngăduie ca „alții... să să amestece" in lucrul în- ceput de ei și de aceia îi roagă să se îngrijească „măcar cu mâncarea meșterilor": alminteri, li va purta tot el „de grijă". Pentru toate acestea așteaptă răspunsul cât „mai curând", pentru ca să se înceapă lucrul, de oare ce, „când ar întră alții în lucru nostru, ar fi cu cudă si cu rușine". Iată scrisoarea lui din anul 1801, Fevruarie 8, către cei cari îl ajutaseră (Arhivele Statului, schi- tul Crasna, pachetul IV, doc. 10): t Cinstite duhovnice Sfințiia Sale (sic) părinte popa Ilie i dumitale logofete Panait i dumitale logofete Dinule i dumitale logofete Micle i dum- neavoastră tuturor megiașilor de la Izvoară, multă și fericită sănătate poftescii de la milost[iv]ul Dumnezeu ca să vă dăruiască cu dragostea scri- soare (?)■ Veți ști dumneavoastră că am tocmit doi zugravi ca să zugrăvească biserica de la Iz- voare, oprin[d] pre alții prin Costea Salgiu, vrăndii să meargă la acela, și le-am dat și arvună tl. șaptezeci, zicând și așăzându-i ca să cumpere văpsele bune, după cum am văzut cum au lu- crat si la alte biserici foarte frumos, că, după cum am văzut lucrul [al altora] la alte biserici, am văzut lucru[ri] foarte proaste și la văpsele. Ci mă rog dumneavoastră, după cum știind dumneavoastră că câtă silință am pus la zidirea sfintei biserici, și acum m’au îndemnat Dumne- zeu cu inima ca să o zugrăvescîî eu, și, de va fi cu supărare dumneavoastră, pentru acasta să fiți și dumneavoastră după cum am foștii și la aju- torința [c]titorii să fim cu toții; iar, de voiți să fiu eu singur, eu nu voi face supărare dumnea- voastră. Ci dumneavoastră, de veți voi, măcar cu mâncarea meșterilor să le dați, bine; dar.de nu, l[e]-oi purta eu de grijă. Că eu așa m’am legat cu ei ca, daca m’aș lăsa eu, fiind opriți de la alții, să fie arvuna perdută. Că eu pe alții nu îngăduescu să să amestece în lucru care am cu dumneavoastră, după cum nici nu este cu cale. Că bine știți dumneavoastră că începătura s’au făcut de la noi, și să fim cu dra- goste. Și să-mi trimiteți răspunsu pe cine veți găsi mai curând, că vremea pănă acum nu e târzie, că, când ar intra alții în lucru nostru, ar fi cu cudă și cu rușine. Că am avut gând ca să viu eu numai pentru acasta. N’am putut și pentru lăzăret. Ci mă rog să nu să Întârzie cu răspunsu. Acasta, și rămâi al dumneavoastră bun voitor și de sănătate cu dragoste cătră Dumnezeu rugător, Brat Bratov. 1801, Fevr. 8. t Sfinții Sale părintelui duhovnecului popa Ilie i dumneavoastră tuturor moșneanilor de la Iz- voare, cu sănătate să să dea. http://patrimoniu.gov.ro J CRONICĂ —o D. Barbu Slătineanu a publicat în „Revista Istorică Română", 1935-6, n-le 184-190, un articol intitulat: „Trei plăci de ceramică românească din secolul al XVMea“, arătând în acest fel că și noi, nu numai vecinii noștri, am avut în cursul vremii o desvoltare a acestei arte a ceramicei. După ce vorbește de ceramica din epoca lui Ștefan-cel-Mare, descoperită de d. Drăghiceanu la Hârlău și de d. 1. Mihail la Șipote, d-sa ni în- fățișează (fig. 3) „o placă de sobă“ din Tran- silvania, datată 1581. Ocupându-se de „motivul decorativ principal, reliefat", care înfățișează o pasăre înaltă în picioare cu gâtul lung încovoiat și cu „aripile desfăcute", arată că această pasăre ține în cioc un șarpe care va servi ca hrană celor trei puișori cu ciocurile întinse, „amintind puii de barză" ’. Cred că acest ceramist de la 1581 a cules motivul de pe zugrăvelile exterioare ale vre unei bi- serici, pe care l-a interpretat cum i s’a părut mai potrivit scopului său și anume : „Pilda pelicanu- lui"² care, în aceiași atitudine, cu gâtul încovoiat, își sfâșie pântecele cu ciocul, pentru a-și hrăni puii înfometați. Motivul acesta, de altfel, se gă- sește și în literatura didactică, din care se pare că a trecut în zugrăvelile bisericilor. Se întâlnește, între altele, la biserica mănăstirii Valea, pe zidul de Miazăzi al pridvorului, adăugit și zugrăvit la 1792³. Cercetând acum în urmă biserica unitariană din corn. Dârjiu, lângă Odorheiu, am găsit că această scenă a pelicanului era emblema familiei Petki din Transilvania. Este săpată pe piatra de mormânt a lui Mihail Petki, din secolul al XVI-lea⁴. Ca atitudine, pasărea de pe placă și puii ei re- presintă aidoma pilda pelicanului. Nu este exclusă însă nici ipotesa d-!ui Slătineanu, și anume că ar putea fi pui de barză, fiindcă și acest motiv se întâlnește în unele zugrăveli de biserici, cum este aceia de pe fațada bisericii cimitirului din Că- ¹ O. c., p. 187. ¹ La o fântână de la Vieroș era sculptat același mo- tiv. — N. 1. ’ Victor Brătulescu, Mănăstirea Valea, ctitorie necunos- cută a lui Radu Paisie; Bul. Com. Mon. Ist., 1931, p. 17. ‘ Vezi fig 20, p. 13. linești-Vâlcea, unde găsim „următoarele scene cu caracter profan: O barză care prinde un șarpe, o vulpe urmărind un Cocoș, un vânător la cerbi“ *. în acest cas, ar fi o înbinare a două motive: „Pilda pelicanului și Barza care prinde șarpele". Aceasta vine însă în sprijinul afirmației de mai sus: că, deci, ceramistul se va fi inspirat din motivele cu caracter profan ale bisericilor, cu atât mai mult, cu cât la Museul de Artă Națională din București întâlnim plăci cu acest caracter: Vânătorul la cerbi, străvechii! motiv cu caracter profan cuprins în viața Sfinților: Eustatie Plachida la ortodocși și Hubertus la catolici ². Legenda convertirii la creștinism a Sf. Hubert a inspirat un tablou cu acest subiect celebrului pictor Albert DLirer, tablou ce „a făcut parte din colecția ultimului rege al Olandei", iar pe la 1861 se află, în colecția cuiva cu numele de Roos ³. Victor Brătulescu. V c.ₜ .* .. 1. Pe o icoană a Maicii Domnului la d. profesor N. Șerban din Iași: „La prea-sfântul Tău chip, împărăteasă, privesc și cu smerenie ție, păcătosul, mă căesc. Dă-mi pre pământ intru pocăință a vieții, iar în ceriu spre Tine și spre Fiiul în veaci a privi. 1817, Casian zug[rav]“. 2. Pe o Evanghelie, la biserica din Feredieni, lângă Hârlău (ar trebui cercetată) : „Io Matei Ghica Voevoda bojiiu m[i]l[o]st[iiu] gjojspodar zemle moldavscoi. Acastă Evanghelie s’au afierosit de Domnie Me la mănăstirea Slatina ot Sucava, unde să prăznuește Schimbare de față a Domnului Nostru ¹ Idem, CălimăneStii și Monumentele Istorice din im- prejurimi, ed. a )I-a, 1936, p. 54. ² Idem, Elemente profane în pictura religioasă, Bul. Com Mon. Ist., 1934, p. 61. ³ L’Univers illustre, anul 1861, semestrul al ll-lea, p. 364. La biserica mănăstirii Valea se găsește zugrăvit și un șarpe. http://patrimoniu.gov.ro CRONICĂ 45 Is[us] Hțristojs, pentru a noastră vecnica pomenire; 7262, Iun[ieJ. De mini este ferecată, iar Evangheliia o am luat de la mănăstire Slatina după alta in locu și, pentru ca să să știe, am iscălit; lordache Cru- pfenschi] Spătfariu]. Mult greșitul Athanasie Petrache Măcărescul, logofăt de taină, am scris răvașul de rugăminte de s’au câștigat acastă Evanghelie; Athanasie Logofăt; 7262, Iul. 9. Smeritul intre ermonaș și multul păcătos lui Dumn[e]dzău eu, Ghedeoan, proin egumen sf[i]ntei mănăstiri Slatina, au dat răvaș cu rugăminte Mării Sale lui Matei Ghica Vod de un rănd de veș- minte și de cărți bisericești și abie s’au câștigat aciastă sfântă Evanghelie. Ghed[e]on proin egumen Slatina; 7262, Iul. 9 dni. Pe care am luat-o eu de la Slatina, dând altă Evanghelie, și aciasta o am ferecat-o. lordache Crupfenschi] Cliuețer]. Și fiind Mitropolit chiriu chir lacov a toate Moldovlahie, dichiu sucavschi chir Calistrat ; egumen slataanschii chir Parthenie i Agaton proin egumen Slatinei..., Isaiia ermonah, Calistru ermonah, Ghenadie erodiiacon, Varlaam biv dichiu, ero- diiacon Serafin Uiat (?) săn Antohia, R... gsd., ero- diiacon loil ot Lozna, monah Aftănas, monah Nicodim, monah Leonte,monah Mitrofan Blașna(?), monah Vărnav, monah Dionisi, monah lonichi ot Vorniceni, monah lonichi Băul ot Birvoești, monah Vărnav, monah lorestu Păisa, monah Efrosin Vărvăroiul ; It. 7262, Iul. 31, Av. 1. Argintăriile ce am făcut la bisărica me din Feredieni: un discopotiron, svănta aciasta Evan- ghelii, o svăntă cruce, un artoforion, o cădelniță un brâu i ieratia (?). Toate aceste sânt făcute de mine, robul Domnului lordache Crup[enschi] biv Vel Com[is], la 1799, Mart. Și bisărica aciasta ci o am zădit de piatră, unde s’au afierosăt toate acestea de sus arătate și altele cele trebuincoase spre podoaba ei, unde să prăznuește hramul Adormirii a Svintei Precestii. Rog dar și pre moștenitori cei după mini să fii pe svănta biserică cu toate după cum va rămâne de la mini, și mult agutoriu vor sămță, Lt. 7262, Iul. 30, s’au în- semnat în dumnezeiască mănăstire Slatina, Sâmbătă. 3. Schitul Zagavia : 1. Pe un mormânt la stânga, cu semnele epis- copiei, crucea și cârja : Moarte biruește... pe coroană, pe misă... toate... E al lui Anfilohie, episcop de Hotin. 2. Pe un alt mormânt: Supt această piatră, acoperindu 1, să odihnește mult păcătosul trup al arhimandritului Nil, carele au fostu mulți ani proestos de... schiturilor Za- gaveiul și Sbierenii, încă spori și moșia Prăjeni, precum e învederat prin numitul cu... schitul Zagavei vii și livezi înmulțite, cum tuturor sânt știute. In svărșitu... s’au odihnit de urmașii săi... itul; 1820, Fevruarie 15. 3. Aceste chilii s’au zidit din temeiul lor pre- cum se văd prin osârdia și toată chieltueala Sf. Sale părintelui Veniamin protosinghel, la anul 1830. 4. Pe alt mormânt: Moarte biruește... de omul lui... Aice jos o- di[hnește] robul lui Dumnezeu [Lejonte Brâilean..., aice cu vrâsta s’au mutat la.... 4 Hlincea, Pe o piatră : lanache, protopop Mitropoliei ; 1802. • Reparații la Golia. In cronica lui lenachi Kogălniceanu, Letopiseț! III, ed. a 2-a, p. 198, supt Domnia a doua a lui Grigore Matei Ghica: „tn zilele lui s’au făcut și un cutremur mare, care a ținut un mi- nut de ceas, și mare spaimă a căzut asupra no- rodului, și multe ziduri au căzut, care si mănăs- tirea Goliei, fiindcă o tocmia într’acea vară și o acoperia cu fier alb, că arsese in zilele lui Cons- tantin-Vodă Mavrocordat („și toate casele câte au fost in ograda mănăstirii"); și, fiind meșterii un- guri din Țara Ungureasca, au căzut toate cubelele mănăstirii peste dânșii și au omorît șapte oameni dintr’inșiî, care pre unii peste trei zile i~au găsit turtiți supt pietre". ♦ Biserica lui Mihai Viteazul la Făgăraș La Făgăraș Mihai Viteazul făcuse in Domnia sa o biserică. La 1617 prințul Ardealului dă lui Mihail Gyulai locul pe care fusese această zidire sfântă, care a fost distrusă de bună samă odată cu căderea Domnului: „super quo quidem fundo et sessione praediali olim templum quoddam Ml- chaelis, Vajvodae Transalpinensis, fuerat extruc- tum“ '. O nouă publicație cu vederi de monumente Linele reproduceri de monumente în publicația Episcopia Argeșului, Glas pentru reînzestrarea ei, 1937: Cotmeana, înainte de restaurare, Bascovele, Brâdetul, cu țesătura lui de cărămizi aparente, Stănișoara, Vălenii, Clocociovul, Striharețul, incă închis in goanga de tencuială, Borleștii, Vărzarul. N. lorga. ¹ Veress, Documente, IX, 1937, pp. 130-1, no. 110. http://patrimoniu.gov.ro V RAPORT DESPRE STAREA ACTUALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE DIN COMUNA COSTESTI, JUDEȚUL VÂLCEA DE A. SACERDOTEANU. ---o-- Domnule președinte, în urma însărcinării verbale pe care d-voastră ați avut bunăvoința să mi-o dați pentru a mă interesa de starea actuală in care se găsesc mo- numentele istorice din comuna mea natală, Cos- tești, județul Vâlcea, am onoarea să raportez cele ce urmează. în numita comună se află două mănăstiri. Cea mai veche este Bistrița, de care mai tine bol- nița și cele două capele din peștera Bistriței. A doua este mănăstirea Arnota, de pe muntele cu același nume. Asupra acestora nu am făcut nicio cercetare, fiind în de ajuns de cunoscute. La Ar- nota se lucrează acum la refacerea clădirilor din jur, făcute de Știrbei-Vodă. Astfel toate ruinele de pănă ieri vor fi refăcute, iar monumentul in întregimea lui va fi salvat. în ceia ce privește pictura din interiorul bisericuții lui Matei-Vodă de la Arnota, am avut bănuiala că se face în co- lori prea vii, care nu represintă nuanțele celei vechi. Cu privire la mănăstirea Bistrița, îndrăz- nesc să adaug o mică observație. Pe dealul din stânga mănăstirii s’a zidit un palat episcopal nou. Am impresia ca stilul adoptat în locul pe care s’a făcut, nu se armonisează cu mănăs’irea si zidurile ei. Mult mai în față decât planul mănăs- tirii, pe care o și domină de la înălțime, aceasta pierde mult din causa asimetrici. Pentru a păstra întru totul perspectiva mănăstirii, care și așa o cred destul de greoaie ca expresie si realisare, trebuie să se interzică în mod absolut de a se mai construi ceva de o parte si de alta a dru- mului mănăstirii, pe toată întinderea lui. Pentru acest lucru este loc destul în partea de N.V. a mănăstirii, unde sânt și vechile case ale egume- meniei. In felul acesta nu se va depăși cu nimic linia fațadei. Această măsură trebuie luată cât mai răpede, fiindcă s’ar putea întâmpla mari prefaceri, mai ales acum de când s’a deschis o fabrică de cherestea, a cării linie ferată de exploatare s’a construit în imediată apropiere a mănăstirii. De asemenea să se intervină ca varnița de la poarta mănăstirii să fie mutată în altă parte. Aceste ob- servații sânt cu totul personale. Aș putea să mă insei. Un trimes special a! d-voastră, cu deose- bită grijă pentru estetica monumentelor și pentru conservarea caractrrului strict mănăstiresc al lo- cului, ar putea da referințe precise in acest sens. în afară de monumentele istorice amintite, se mai găsesc in această comună și nouă biserici sătești. Sase dintre ele sânt de zid, si anume: 1. bise- rica Țigănia, din satul cu același nume, zidită la 1689; 2. biserica Patruzeci de izvoare, din satul Pietreni, de la 1701; 5. biserica Păpușa, din satul Bistrița, de la 1712; 4. biserica Ciorobesti, din. satul cu același nume, zidită la 1750 ; 5. biserica Săcături, din satul cu același nume, terminată in 1919, și 6. biserica Costești, din satul Feregile,. neterminată. La aceasta din urmă pictorul s’a in- spirat de la pictura Bistriței de Tătărescu, în ceia ce privește distribuirea portretelor. Capetele de sfinți lasă însă cu totul de dorit, fiind străine de iconografia noastră. Țin să atrag atenția in mod special asupra privirii tuturor sfinților, de inspirație cinematografică. Mă îndoiesc să fie aprobate de Sf. Episcopie. Dacă se va întâmpla acest lucru, faptul în sine rămâne regretabil, și ar fi de dorit să nu se mai încerce astfel de inovații lipsite de simț estetic. Alte trei biserici sânt de lemn : K biserica Qrămesti, din satul cu același nume, ridi- cată la 1664; 2. biserica din Grusetu, din satul Costesti, de la 1799-1801 ; si 3. biserica Văratici,, din satul cu același nume, din 1818. La acestea se adaugă trei cruci de piatră, din 1756, 1798 și 1829, și o fântână din 1874, pe care le-am putut vedea. De la toate aceste monumente istorice am cules tot materialul pe care l-am mai aflat, fie epigra- fic, fie manuscriptic. îl presentăm în întregime în studiul alăturat, insoțit de lămuririle necesare.. Aproape tot este necunoscut. Din șaizeci și opt de inscripții și însemnări nu cunosc decât cinci care au fost date publicității. Multe din icoanele acestor biserici sânt datate:- la Ciorobesti cu 1775, la Grămesti cu 1779, ta Păpușa cu 1835, la Grusetu cu 1839. Tin să. http://patrimoniu.gov.ro OFICIALE 47 -atrag atenția in mod special insă asupra a două lucruri. Mai intâiu, si lucrul il consider de o deosebită importanță, am descoperit icoanele Mi- tropolitului Ștefan, ctitorul de la Grămești, care stăteau nebăgate în seamă pe o poliță de lemn. Cu ajutorul zugravului Bogdan, pictor local, probabil același cu Bogdan cel îngropat acolo, Mitropolitul a făcut icoanele de la altar în 1666, iar prăznicarele în 1668. Execuția și coloritul sânt dintre cele mai interesante. De curând au fost înlocuite cu altele noi, dăruite de un eno- riaș. Am rugat pe preotul deservent să le re- pună imediat la loc spre nu se pierde. Co- misia Monumentelor Istorice trebuie să le inven- tarieze pe toate, să le declare proprietate a sa și să înlăture astfel orice înstrăinare a lor. Al doilea lucru se referă la ușa bisericii din Țigănie, foarte frumos sculptată. Aceasta nu este decât părechea ușii de la biserica Arnotei. împreună au fost la vechea biserică a mănăstirii Bistrița. Meșterul lor iscălește cu litere latine, la 1688. Sânt de părere că, de și au fost mutilate spre a putea fi adaptate noilor împrejurări, ele ar trebui impărechiate și ferite de stricăciune, poate chiar la Museul de artă religioasă. La acestea se adaugă câteva coaie dintr’un manuscris slavon, secolul al XVl-lea sau al XVIl-lea, aflat la biserica din Ciorobesti, si trei pomelnice din secolul al XlX-lea, ale bisericilor •Grusetu si Văratici. De toate acestea m.ă voiu ocupa in mod special cu altă ocasie. Credem, Domnule Președinte, că, prin acestea spicuiri întâmplătoare, se îmbogățesc simțitor da- tele sigure privitoare la trecutul acestei comune fruntașe din Vâlcea. Dacă se va continua cerce- tarea, se poate să se mai găsească și alte lucruri, care azi au scăpat atenției noastre. încheind acest raport, ținem să mai aducem la cunoștința Onor. Comisii următoarele lucruri, asupra cărora este necesar să se ia măsuri urgente. Biserica din Pietreni, de la 1712, se minează cu răpeziciune. Acoperișul, stricat pretutindeni, a și căzut de-asupra pronaosului. O parte din bolta de acolo, de asemenea. Dacă nu se repară cât mai răpede și nu se. pune un nou acoperiș, năruirea este sigură într’un an cel mult doi. Tânărul preot al parohiei, C. Constantinescu, s’a străduit să strângă material pentru această reparație, dar n’a putut aduna decât varul, pănă acum. Se anga- jează insă a da tot varul, piatra și cărămida de care va fi nevoie, cum si mâna de lucru, din sat. Ii lipsește lemnăria pentru acoperiș, cum și meșterii specialiști, pentru care roagă Onor. Co- misie a Monumentelor Istorice să-i ia asupra sa. l-iu Octombre 1936. _____ , In ceia ce privește lemnăria și ‘ița, cred că se pot căpăta de la ocolul silvic Hurezi. Trans- portul l-ar face gratuit oamenii din sat. Aceste lucrări ar trebui făcute cât mai grabnic, pe de o parte spre a nu se nărui biserica, iar, pe de alta, sătenii, dorind să-si facă biserică nouă mai încăpătoare, când s’ar începe lucrul la aceia, nu vor mai da ajutorul lor bucuros pentru cea veche. Comisiunea poate însă interzice începutul lucrării celei nouă până nu va fi asigurată cea veche. Intru cât locul bisericii este îmbibat cu apă de la izvoarele alăturate, pentru consolidarea teme- liilor trebuie să se facă și un șanț de scurgere umplut cu pietriș, cel puțin spre Nord. Lucrările tota’e nu vcr fi prea costisitoare și prin ele se va salva de la peire unul dintre cele mai pre- țioase monumente ale locului, așezat in cea mai frumoasă posiție. îmi îngăduiu o suggestie și in ceia ce privește cele două biserici de lemn din satele Văratici si Costesti, care se ruinează. La cea d'intăiu au în- ceput să cadă păreții la altar. A doua are ne- voie numai de acoperiș nou. Cred că trebuie să se intervină să nu fie lăsate paraginii, cu toate că nu au o vechime prea mare. Repararea lor și întreținerea de acum înainte ca monumente istorice n’ar fi prea costisitoare, dacă vor fi date pe sama preotului deservent. Oamenii locului sânt săritori la lucru si ar face acest sacrificiu de muncă si de cheltuială. > in cașul când nu s’ar putea face aceste repa- rații, atunci să se iea toate lucrurile de preț de la amândouă bisericile, să se desfacă însăși grinda cu inscripția de la cea din Văratici și toate să formeze un deposit istoric, expus la biserica cea nouă din satul Feregile, care are destul de mult loc pentru a face aceasta. Spre a feri de distrugere și crucile existente, ar fi bine să fie strânse toate in curtea bisericii celei nouă si așezate acolo într’un mod oarecare estetic. Ar forma piese interesante pentru trecutul satului. In felul acesta n’ar mai tenta pe nimeni si, fiind supt supravegherea continuă a preotului, nu ar mai risca să fie nimicite nici de vreme. Presintând astfel resultatul cercetărilor noastre în comuna Costești și atrăgând atenția Onor. Co- misii a Monumentelor Istorice asupra stării ac- tuale a monumentelor de acolo, nădăjduim că ni-am putut îndeplini, cel puțin în parte, gra- țioasa însărcinare cu care ati binevoit a ne onora. Cu speranța că ne vom mai putea bucura și de acum înainte de onoarea pe care ni-ați fă- cut-o de data aceasta, primiți, vă rog, Domnule Președinte, asigurarea deosebitului mieu respect. http://patrimoniu.gov.ro RESUME F R A N Q A I S VICTOR BRÂTULESCU, Eglises de Transylvanie (eglises fortifiees): Celle de Dârjiu, dans le pays des Szekler: forte tour, murs anciens, fresques du moyen-âge, avec la representation d’une bataille du roi Louis contre Ies Infideles (XlV-e sieclejr pierres tombales. Celle de Cricâu: meme docher, sans doute ancien. Eglise de Mesentea : type roumain du XVIII-e siecle ; fresques populaires, Eglise de Găldea : meme type, XVll-e siecle. Eglise de Galdea : pareille â la premiere. Eglise de Geoagiu ; base ancienne. Eglises de Zlatna ; type roumain, XVIII-e et XlX-e siecles, sauf celle des uniates, â fenetres gothiques et fresques anciennes: une colonne romaine. V. A. GHEORGH1U : Hiimbles fondateurs d’une eglise de village: contrat pour une eglise de Izvoare, district de Prahova (1801). CHRON1QUE par Victor Brâtulescu et N. lor ga: sur l'iconographie d’une plaque de ceramique; quel- ques notices sur des livres et des objets du culte. DOCUMENTS ADMJMSTRAT1FS: A. Sacerdoțeanu„ Monuments historiques du village de Costești,. district de Vâlcea (en dehors du deux anciens. couvents, eglises du XVII-e-XIX-e siecles). http://patrimoniu.gov.ro Pagina Pagina p:„ 4 — Biserica unitâ din Zlatna Vedere laterală. Fig — Biserica unitâ din Zlatna Contrafort și fe- reastră gotică pe laturea de Sud Fie. 6- — Biserica unitâ din Zlatna Picturi vechi la tâmplă .................................................... 7. — Piatră de mormânt cu inscripție latină, in zidul de Nord.................................... Pig 8. — Biserica cimitirului catolic din Zlatna pig 9. — Coloană romană, in curtea bisericii romano- catolice din Zlatna ...................................... Planșa 1 — Biserica Dârjiu, Odorheiu, clopotnița, t'asa pătrată. Locul clopotniței in zidul Înconjurător . ...................... Planșa 2. — Biserica din Dârjiu. Vedere, secție lon- gitudinala. planul și vederea bolților cu 28 Planșa 3. 29 29 Planșa 4 Planșa 5. 30 31 Planșa 6. 32 Planșa 7. 34 Planșa 8. Planșa 9. impârțirea nervurilor . Planul de situație al bisericii din Dâr- jiu, zidurile încunjurâtoare, turla și basti- oanele ......................... . . . Biserica din Șard. Vederea, fațada, planul. Biserica din Cricâu. Vedere, secție lon- gitudinală, plan........................... Biserica unitâ din Zlatna Vedere laterală, fațadă, secție longitudinală, plan, secție transversală............................... . Biserica din Mesentea Secție longitudinală, vedere, plan . . Biserica din Mesentea Fațadă Biserica din Galda. Vederea, fațada, planul și secția longitudinală 35 36 37 38 39 40 41 42 REDACȚIA: SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 26. Secretar-Director: VIRG1LILI N. DRĂGHICEANU. Buletinul se găsește de vânzare la principalele librării din țară. Studenții, învățătorii, profesorii, preoții și funcționarii au 45% reducere, adresându-se Secretariatului. Fiecare fasciculă apare în două ediții: Ediția pe hârtie chromă, Lei 120. — Ediția pe hârtie velină, Lei 90. La secretariatul Comisiunii se poate procura Buletinul Comisiunii pe anul 1923, consacrat Curții Domnești din Argeș. Exemplar de lux cu text frances Lei 1.100, fără text frances Lei 1.000. Exemplar pe hârtie velină cu text frances Lei 600, fără text frances lei 500. http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL L E I 9 O http://patrimoniu.gov.ro ANUL XXX. - FaSC. 92. APRIL-IUNIE 1937. COMISIUNII PUBLICAT1UNE TRIMESTRIALĂ * ________________________19 3 7 _________________ Așezământul tipografic DATINA ROMÂNEASCĂ * Vălenii-de-Munte http://patrimoniu.gov.ro MINISTERIUL INSTRUCȚIUNII PUBLICE ȘI AL CULTELOR MINISTRU: C. ANGELESCU COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri: IO.\N ANDR1EȘESCU, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, CONST. MOISIL, PR. NIC. POPESCU, VICTOR G. ȘTEFÂNESCU ȘI ARTUR VERONA. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRAGHICEANU. CUPRINSUL TEXT: VICTOR Brătulescu: Biserici din Vâlcea N. 1ORGA: Biserici Prahovene D. Șl I. B. BERCIU: Antichități medievale din Oltenia .... N. IORGA: O descriere din 1859 a monumentelor Țării-Românești . . . . D. BERCIU: Asupra „balaurului" dacic Raportul Secțiunii Regionale Cernăuți a Comisiunii Monumentelor Istorice pe anul 1936 Resumat frances 49 66 72 84 87 91 96 ILUSTRATIUNI: > Pagina Biserici din Vâlcea. Fig. 1. — Biserica din Olănești. In față, clopotnița . 49 Fig. 2. — Biserica din Olănești-Vălcea .... 50 Fig. 3. — Biserica din Olănești-Vâlcea. Raiul . . 51 Fig 4. — Biserica din Olănești-Vâlcea. Iadul . . 52 Fig. 5. — Olănești. Llșa bisericii.......................53 Biserica cu hramul Sf. loan, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe. Fig. 1. — Biserica din Olănești, cu hramul Sf. loan, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe ... 54 Fig. 2. — Biserica Sf. Ion, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe din Olănești. Fațada . . . . 55 Fig. 3. — Ctitorii bisericii: loan Sărăcinescu arhiman- dritul, boierul Gheorghe Brânescu și ju- pâneasa llinca, împreună cu fiii lor, boie- rul Barbu Brânescu, fratele lui Gheorghe. 56 Fig. 4. — Ctitorii fane Brânescu și lana ... 57 Fig. 5. — Ctitorii bisericii : Sanfira, cu fiicele ei, și incâ o femeie fără nume .... 58 Fig. 6. — Maica Domnului, tipul rugătoarei. Pictură de pe bolți, in pronaos .... 59 Fig. 7. — Facerea lui Adam și a Evei. Scenă din pridvor. 60 Fig. 8. — Izgonirea din Raiu................................61 Biserica din Foleștii-de-Jos, județul Vâlcea. Fig. 1. — Biserica din Foleștii-de-Jos, Vâlcea . , 62 Fig. 2. — Biserica din Foleștii-de-Jos. Filosofii . 63 Fig. 3. - Biserica din Foleștii-de-Jos, Vâlcea. Sibilele și filosofii....................................63 Fig. 4. — Biserica din Foleștii-de-Jos, Vâlcea, pictură exterioară in laturea de Nord . . . 64 Pagina Fig. 5. - Biserica din Foleștii-de-Jos, Vâlcea. Ușile de altar....................................65 Biserici prahovene. Fig 1. — Mislea, Vederea bisericii....................66 Fig. 2. — Mislea. Vederea de Sud-Vest a bisericii . 67 Fig. 3. — .Mislea. Icoana Sf. Arhangheli ... 68 Fig. 4. Mislea. Vechile clădiri ..... 69 Fig. 5. — Mislea. Zidurile inconjurâtoare ... 69 Fig $ — Xlislea Interior........................... 70 Fig. 7. — Mislea. Interior ............................70 Fig 8. - Mislea. Arcurile de zid ale pivniței . • 71 Fig. 9. - Mislea. Arcurile și bolțile pivnițelor , . 71 Antichități medievale din Oltenia. Fig. L — Coșovenii-de-Jos, jud. Dolj. Colecția C. Negrescu, Craiova.........................................73 Fig. 2. — No. 1, fibula de la Plenița. No. 2, brățara din mormântul de la Hinova. No. 3, sabia de la Poloveni .... 74 Fig. 3. — Fragmentul de fibulâ de la Orlea (mărit). Colecția G. Georgescu, Corabia . • 75 Fig. 4. - Inventariul mormintelor de la Balta Verde, Mehedinți ................................................76 Fig. 5. — Cerceii din mormântul de la Hinova. Me- hedinți ..................................................77 Asupra „balaurului" dacic. Fig L — „Balaurul" dacic de la Nova Palanca, Ba- natul iugoslav. Museul din Vârșeț . . 37 pig. 2. — LIrna funerară cu șerpi din mormântul ger- manic de la Lechința-de-Mureș. secolul al IV-lea după Hristos. Museul din Viena. 88 http://patrimoniu-gov,ro V BISERICI DIN VÂLCEA DE VICTOR BRĂTULESCU. ----o---- BISERICA SF. NICOLAE DIN OLÂNEȘTI. Sânt patru biserici in Olânești : Cea veche, cu o ușă frumos sculptată este așe- zată pe un bot de deal, celelalte trei pe trei văi deosebite. De cea de mai jos și de incă una s’a ocupat Enache lonescu '. Clopotnița celei d’intâiu, de formă pătrată, are o cameră a clopotelor, despărțită de partea de jos, pe unde este intrarea, printr’o boltă de cărămidă (fig. 1). Biserica, in formă de navă, are pridvor deschis, sprijinit pe opt coloane, dintre care două sânt angajate in zidurile laterale, între coloane sânt arcuri simple (fig- 2). Naosul este despărțit de pro- naos printr’un zid inalt ca de un metru și jumătate, lăsând la mijloc un loc de intrare. De o parte și de alta a acestei intrări, și sprji- nite pe zidul despărțitor, se inalță câte o coloană de piatrâ, de formă rotundă, supțiindu-.se spre vârf, și terminându-se cu un capitel de formă pătrată. Din vârful acestor două coloane se inalță două arcuri simple, care se sprijină cu câte un capăt pe zidurile laterale. Tampla de lemn, sculptată după un model mai vechiu, datează din secolul al XlX-lea. Ușile împărătești ale vechii tâmple stau, fără Întrebuințare, in altar. Tabloul votiv înfățișează biserica, in forma ce s’a păstrat până acum : cu pridvor deschis, cu brâu de jur imprejur, învelită cu șindrilă. Ctitorii zugrăviți lângă tabloul votiv sânt: de o parte jupân Drăghici, căpitanul Olânescu, având lângă el doi co- Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, VIII, pp. 177- 1 e 1 r r pii: o fată, cu numele, rar întâlnit, de Hrista, și un băiat, Nicolae. în dosul jupanului Drăghici apare jupan Teodor, tânăr, poate fiul său, iar lângă el un copil cu numele tot Nicolae. în urma lui Teodor, jupâneasa Catrina, soția lui Drăghici probabil, și, in acest cas mama lui Teodor. Vine apoi o tânără al carii nume e șters și apoi niște Fig. 1. — Fiserica din Olânești. în față clopotnița. copii: Ruxanda, unul cu numele intunecat, Anicuța, Maria și Nicolae. Spre Sud: jupân Radul Olânescu, vornic, sin..., jupanița ego, Ancuța Cherața, jupan Constantin, apoi copiii..., Radul, loan, Bălașa, Ilinca, Ana“. Pe zidul de Nord: logofătul Tudosie, sin Tudor logofătul, jupanița ego Anca, logofătul Sima sin Tudor logofătul, jupa- nița ego Ancuța, logofătul Drăghici sin Sima logofătul, logofătul Pârvu Olânescu și Tudor logofătul. Bul. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 92, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 50 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Pe zidul de Sud, incepând din spre naos: „lo Șerban Cantacuzino Voevod, Steanvil ghinăral“ (generalul austriac din Ardeal, Stainviile!), „părintele loan monah, fratele jupânesei Ecaterina, logofătul Tudor Olane- scu, logofătul Sima schileriul, logofătul Popa Ghinea, ispravnicul acestei sfinte biserici". Pe o icoană, de bună calitate, a Maicii Domnului: „Această sfântă icoană s’au făcut de dumnealui logofăt Niță Olănescu ot Că- limănești, ca in veci să [se] pomenească; 1837 Martie 26". Cu toate acestea, icoana pare mult mai rig. 2. — Biserica din Olănești-Vâlcea veche și aduce intr’o măsură cu icoanele de la Episcopia de Argeș, din aceiași e- pocă. Ea se datorește unui zugrav dintr’o bună școală de iconari din acest timp. Pictura este remarcabilă. Câteva scene caracteristice in pronaos. Pe panoul de supt arcul de Nord, o scenă in care apare Isus, o masă de oaspeți. Printre aceștia se află și ingeri care pedepsesc cu sabia și cu sulița. Pe panoul de supt arcul de Sud, Maria, sora lui Lazăr, spală picioarele lui Isus. In panoul de de-asupra ușii, Isus izgonind pe vânzătorii din templu. Pisania a fost publicată de răposatul Enache lonescu. Scena judecății din urmă amintește pe cea de la Cozia. Pe supt grădina Raiului curg patru râuri: Gheon, Fison, Tigru și Eufrat. Judecata din urmă. Scena Raiului cuprinde două registre și este așezată in stânga intrării, cum privești din față. în primul registru in stânga, gra- dina Raiului este inchisă cu ziduri, ale căror capete sânt străjuite de turnuri. în lăuntru se ridică o serie de coline, pe care cresc copaci orientali, flori și copaci de ai noștri. Maica Domnu- lui stă pe un scaun, peste care este așezat un câpătâiu (o pernă), cum se obișnuiește pe la țară pentru per- soanele de samă, și se roagă. De o parte și de alta, câte un inger; din spre intrare apare tâlharul care a fost răstignit cu Isus. Pe un alt plan, mai jos, se văd : Avram, in mijloc, ținând un suflet, de sigur al lui Lazăr ; de o parte și alta, Isac și lacob. La ușa Raiului, un număr de sfinți, in fruntea cărora, ca de obiceiu, apare Petru, purtăto- rul cheii. De-asupra o inscripție având cu- prinsul: „Toții copiii merg la Rai". In registrul de sus „Proforoc] Solomon" poartă in stânga o filacteră de-asupra ca- pului unui muribund, al cârui suflet este primit de ingerul Domnului. Mortul este Lazăr, iar pe filacteră scrie; „Sufletele drep- ților sânt in mâna" [lui Dumnezeu]. In urma lui Solomon vin cetele : „ceata apos- tolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, pre- podobnelor, mucenițelor" (fig. 3). Pilda bogatului nemilostiv. Dacă privim cu atenție, zugravul a avu http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIX VÂLCEA 5i in vedere un anumit subiect, și anume: Pilda bogatului nemilostiv. Intr’adevâr, in partea de sus se vede sufletul dreptului, primit de ingerul Domnului, dreptul fiind infățișat prin Lazăr ; in poala lui Avram un suflet, al lui Lazăr, cum am arătat. Urmărind subiectul, găsim in scena Iadului pe bogatul nemilostiv, luptându-se in vă- paie și făcând semne lui Avram, pe care-1 roaga, după cum știm, să inștiințeze, prin Lazăr, pe frații sai de pe pământ despre chinurile din Iad. Scena aceasta este pan- dantul celei din Raiu, in care găsim pe clipa din urma. Și aici apare ingerul, dar nu aplecându-se ca să primească sufletul, ci ținând o cange cu care il scoate din corpul păcătos al bogatului; la picioarele bogatului stă diavolul, care și el intinde o cange pentru a atrage la sine sufletul bogatului nemilostiv. Scena Iadului. Scena Iadului are trei registre principale, despărțite in doua zone printr’o diagonală formată din flacăra ce iese din gura ba- laurului așezat in colțul din dreapta și Fig. 3. Biserica din Olânești-Vâlcea. Raiul. Lazăr in momentul morții. Moartea bo- gatului nemilostiv formează un alt pan- dant, in Iad, al scenei in care ni se infă- țișează sufletul lui Lazăr bucurându-se in sânul lui Avram, in Raiu. Pe cât este de ușoară despărțirea sufletului lui Lazăr de trup, pe atât este de chinuită aceia a bo- gatului nemilostiv. Cu figura bârboasâ și tristă, bogatul nemilostiv stă intins pe patul morții; la căpătâiu veghiazâ soția, stând pe un scaun, iar lângă ea, in pi- cioare, un bărbat, cineva din familie sau preotul, căci are barbă și plete, așteaptă merge pana supt picioarele lui Isus, la scaunul de judecată. Flacăra aceasta des- parte patrulaterul in care este zugrăvit Iadul in două triunghiuri neegale. Registrul de jos cuprinde scena morții bogatului nemilostiv, descrisă mai sus. Urmează o a doua scenă, in care găsim doi oameni: bărbat și femeie, culcați in pat și acoperiți cu plapoma; de-asupra lor un diavol, la capătul patului altul, iar la picioare al treilea. Acesta din urmă ține două capace, din care pare a lovi ușor, pentru ca, in cântări, să doarmă cei doi http://patrimoniu.gov.ro 52 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE și să nu se trezească spre a merge la bi- serică. Inscripția de de-asupra sună : „Cei care doarme (sic) Dumineca mult și nu se duce la biserică". în continuare, un diavol merge călare, ținând-o de păr și lovind-o cu un ciocan, „Curva", un diavol mai mic li arată drumul spre focul nestins. De-asupra acestor scene stau trei diavoli: Unul duce din greu trei pietre de moară spre „cum- păna dreptății", altul ține de păr cu stânga și lovește cu o măciucă din dreapta pe o femeie cu mânile legate la spate in lanțuri, „care iea laptele vacilor", al treilea pe doi lei și doi vulturi, simbolul puterii. Lângă această scenă, un mormânt deschis din care iese, infășurați, după ritul oriental, trei corpuri: „învierea Marților", dincolo de flacăra Iadului, și, tot in acest registru, un alt mormânt, din care iese două corpuri. Tot aici, „Marea" simbolisatâ printr’o femeie ce stă de-asupra unor pești, ține in stânga o corabie cu pânze și are inscripția curioasă : „Stihiariul"; in jur, valuri agitate, monștri inaripați, cerberi și o scorpie. în colțul din stânga, de sus, un cap, „Chir", in cel din dreapta: „Alexandru", in cel din stânga, de Fig 4. — Biserica din Olănești-Vâlcea. Iadul. duce in spinare, ținând-o de picioare cu capul in jos, pe femeia „care scoate pe dracul". în registrul de mijloc, in stânga, apare „Cumpănă Dreptății". O balanță cu două talere, pe care o ține in mânile sale, prea lungi, un inger; de talerul din stânga se agață un diavol, pe care il impunge cu sulița un inger din fața celui care ține cumpăna dreptății. Alături e „Lumea", in chip de împă- răteasă incununatâ, având in dreapta sceptru, in stânga un șarpe inălțat și stând jos, scris râu: „Nabucodonosor", in cel din dreapta, de jos, este de sigur, August Cesarul, pe care il intâlnim in registrul de de-asupra in ipostasa de împărat. Ei apar aici sim- bolisând cele patru vânturi care agită marea, lucru pe care l-am mai găsit in Maramurâș, la biserica din Rozavlea, supt altă formă. în registrul de sus, in stânga flăcării, „Moise cu Ovreii", in dreapta flăcării: „Impar. Nabucudonosor", cu sceptru, Chir, scris Bir, Alexandru, cu sceptrul și sulița, „August Chesar", cu sceptrul. Toți au cununi și http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 53 mantii împărăteștiIn fața lor, ingerul cu trâmbița din urmă, sună învierea Morților. Focul Iadului. Chiar in gura balaurului sta Scaraoschi, pe un scaun, ținând in brațe pe Iuda; mai sus „gbemariul", apoi patru „împărați tirani", mozafirul (trădă- torul), iubitorul de bani, cu punga de gât, cu capu ’n jos, un oarecare fârâ inscripție și, sus, ,,bogatul nemilostiv" de care a fost vorba (fig. 4). într’o viitoare cercetare a acestei scene vom arăta contribuțiile per- sonale ale zugravilor noștri, cari au pus in focul Iadului, câte odată, pe proprii lor vrăjmași (fig. 5). Ușa sculptată este intr’un canat de formă dreptunghiulară : laturea de sus are insă formă de acoladă, urmărind linia pragului de piatră de de-asupra ei. Un chenar pe margene, cu un ornament in forma de spirală, inchide o serie de șapte panouri, a căror descriere urmează mai jos. Spirala este compusă dintr’o serie de zale ce se leagă unele de altele, lăsând ca spațiile goale să fie intregite prin frunze de stejar și flori. Același ornament împodobește banda care desparte panourile unul de o parte, altul de alta, vertical, și două câte două, afară de cel superior, care este singur, orizontal. Ornamentul de care vorbim ia naștere dintr’un butuc de pe laturea de jos, in chipul arborelui lui Esei, și se des- parte in trei vițe, arcuindu-se spre colțuri, iar a treia urcând in jos și umplând banda din mijloc. Am spus mai sus că spirala este com- pusă dintr’o inlănțuire de zale care al- ternează, in sensul că una se deschide intr’o parte, iar cealaltă in cealaltă parte, în locul unde se intâlnesc două benzi, pentru a face legătura intre ele, se desparte din lugerul principal o viță care se ar- cuiește și prelungește, in mod firesc, lugerul din care s’a desprins. Cele două lugere, care se urcă pe banda de pe margenile ușii, se intâlnesc in mijlocul laturii de sus, unde se resfrâng in forma unui X, intre ale cărui ramuri apare un ornament potrivit cu nodul acoladei, pe care o face aici laturea superioară a ușii, pentru a se imbuca in pragul, sculptat la fel. Panourile. Cel de sus are forma unui dreptunghiu, incadrat de o ramă sculptată ¹ Este vedenia proorocului Daniil, de care vorbește „Erminia". in puncte. Se desparte in două : partea de sus înfățișează un medalion, in mijlocul căruia este un vultur cu două capete: de o parte și alta medalionul este susținut de câte un leu ridicat in două picioare Spațiile goale sânt umplute cu ornamente vegetale. Partea de jos a panoului este mârgenitâ de o ramă ceva mai latâ decât Fig. 5. — Olânești. Ușa bisericii. cea de pe laturi și cu doua rânduri de puncte. între această ramă și o alta la fel, care formează laturea de jos a panoului descris mai sus, găsim următoarea inscripție cirilică: „Această ușă a sf. bisearici s’au făcut vă leat 7237“ (1729). Supt acest panou urmeaza o bandă in- ¹ Motivul acesta il intâlnim si in miniaturi, din secolul al XVIMea, cum vom vedea cu altă ocasie. http://patrimoniu.gov.ro 54 BULETINUL COMISlUNiI MONUMENTELOR ISTORICE floratâ, desparțind două panouri dreptun- ghiulare, așezate vertical. Cel din stânga este încadrat intro ramă sculptată in puncte. Partea superioara a panoului este o dantelărie de linii curbe ce se intretaie intre.ele in chip elegant, terminându-se la capete prin câte o floare in formă de treflă. Partea inferioară infățișează, in mijloc, un inger cu aripi desfăcute, având de o parte și alta câte un ornament in formă de semicerc. Panoul din dreapta, din ace' iași zonă, diferă de cel descris mai sus, cum, de altfel, diferă toate intre ele, prin Nicolae și Sf. Gheorghe. Fig. I. — Biserica din Olânești, cu hramul Sf. loan, Sf. aceia că aici ornamentul principal este o combinație de linii curbe și frânte, care dau naștere la patru romburi, inscrise intr’un romb central mai mare, și la alte patru figuri, in cele patru colțuri rotunjite. In romburi este inscrisâ câte o floare sau o frunza. In zona următoare, despărțită de asemenea printr'o bandă sculptată, alte două panouri, ceva mai asămânătoare intre ele. Aici rombul e inlocuit printr’o buclă, derivată tot din romb. Vârfurile acestea sânt strânse printr’o legătură, iar in mijloc este inscrisâ o floare. Sânt douâ rânduri Panourile principiu de are forma a de jos, impod( două in laterale de asemenea zigzaguri. Intre acestea mai este unul, in mijloc, resultat din apropierea și depărtarea liniilor celor două marginale. Din punctul de legătura dintre ele se ridică o floare. Panoul din dreaptaesteimpodobit printr’o combinație de linii curbe, ce se intretaie in formă de romburi ale căror spații sânt in- tregite cu frunze și flori. Partea de sus și cea de jos presintă colțuri foarte rotunjite, ultimele, au un alt obire. Cel din stânga imi puse cap la cap; spațiile goale din in- terior se intregesc prin frunze de stejar, iar, intre spațiile exteri- oare, o acoladă leagă cele două laturi mar- ginale ale inimilor, tinzând oarecum să dea aceiași formă și acestor spații. Panoul din dreapta e impărțit in patru unghiuri prin douâ diagonale. In punctul de intâlnire, care e și centrul panoului, o rosetă formează or- namentul central. Un- ghiul superior, ca și cel inferior, față de care este așezat vârf la vârf ca și cele douâ inimi din panoul de- scris, cuprinde trei o- vale,resultate din linia curba impletită, pline cu flori. Cele douâ unghiuri laterale cu- prind câte două semicercuri, un fel de zale din ornamentul principal, umplute de ase- menea cu ornamente vegetale. Se pare ca sculptorul de la biserica din Urșani s’a inspirat din sculptura de la ușa bisericii din Olânești. încheiere. Ca și cealaltă biserică, tot din Olânești, biserica aceasta e fără turle, cu pridvor deschis pe coloane de piatrâ. îm- podobirea exterioară o face brâul in relief, insoțit de un rând de zimți, care incinge biserica pe de-asupra coloanelor. în afară de acest brâu, in partea de sus biserica http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 55 este închisă de o banda compusă din dcuă rânduri de zimți, mai mici decât la brâul celălalt, mărgenit de trei dungi in relief, care merg scăzând in adâncime, incepând cu cea de sus. Spre deosebire de celelalte, ornamentul de aici pare a sprijini con- solele de lemn care impart fațada bisericii in panouri albe. De-asupra acestora, și formând aproape un unghiu drept, se ivesc capetele grinzilor de de-asupra păreților, scobite ca și consolele. Acoperișul, in pantă dulce, se termină printr’o strașină elemente deosebitoare ale acestei biserici. Biserica însăși face parte din aceiași grupă ca și aceia care urmează și a carii incheiere se referă și la biserica descrisă aici. BISERICA CU HRAMUL SF. IOAN, SF. NICOLAE ȘI SF. GHEORGHE. O a doua biserică are hramul Sf. loan, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe. Pisania de de-asupra ușii de intrare, scrisă in relief, are cuprinsul următor: Fig. 2. — Biserica Sf. Ion, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe din Olănești. Fațada. proporțională cu construcția. Coloanele pridvorului sânt de piatră, in număr de opt, cu base și căpițele de formă pătrată. Fațada arcurilor de cără- midă sprijinite de coloane este impodobită cu pictură ornamentală: linii in zigzag sau șerpuite punctate in golurile ce fac și lăsate anume. In unghiurile formate de aceste arcuri, de-asupra coloanelor, sânt zugrăvite coline și copaci locali : brazi, fagi și plante. Ușa sculptată și clopotnița, zidită deo- sebit și așezată in axa bisericii, sânt două „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, amin, ziditu-s'a această sfântă și dumnezeiască biserică din in (sic) temelie de piatră intru cinstea și lauda a sfântului proorocu și botezătorului loanu și a sfântului arhiereu Nicolae și a sfântului marelui mucenic Gheorghe și cu cheltuiala și osteneala robilor lui Dumnezeu boeri Gheorghe Brânescu ot Olănești i Barbu, braț ego. losif, arhimandritu Sărâcinescu, fid (sic) Domu al Țarâfi] Io Alicsandru Niculae Suțu Vvd. și cu blagoslovenia Preasfinții! http://patrimoniu.gov.ro 56 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Sale iubitului de Dumnezeu chir Galaction, arhiepiscopii Râmnicului, leat 7328, iar de la Hristos 1820, Ap. 2“. Pridvorul deschis, pe șase coloane, a fost adăugit in 1832. Aceasta se deduce din arhitectura lui și din data zugrăvelii insemnată sus, care este 1832 (fig. 2). Scena Iadului, cu păcătoși mai numeroși decât in alte părți, are in preajmă pe Sf. Haralambie. Lumea este o femeie încunu- nata, stând pe un leu și ținând de-asupra capului un șarpe. Marea, o femeie, jumă- tate pește, ține in mână o corabie. Scena Raiului, cu cele patru râuri: Gheon, Fison, Eufrat și Tigru. Lângă ea se află proorocul Ilie, stând in picioare. în afară, de-asupra coloanelor pridvorului, golurile lăsate de șerpuirea acestei linii între arcuri, in capetele coloanelor În- tâlnim un număr de scene cu caracter rustic. Toate au ca element comun un număr de linii arcuite, închipuind colinele regiunii, iar in mijloc câte un copac mare, in fața căruia se ridică două, trei tufe de flori, iar in fund copaci mai mici, mai depărtați. De-asupra coloanei din colțul de Sud, in stânga copacului este „barza“, in josul căreia paște o căprioară; in dreapta, ridi- cate in două picioare ca să mănânce frunze, două căprioare mai mari, iar alături una mică, păscând. De-asupra coloanei a doua, in stânga copacului, „vânătoru", cu pușca in mână, cu pantaloni strânși pe picior, cu o haină Fig. 3- — Ctitorii bisericii : loan Sârâcinescu arhimandritul, boierul Gheorghe Brănescu și jupâneasa llinca, impreunâ cu fiii lor, boierul Barbu Brănescu, fratele lui Gheorghe. se intâlnesc scene cu caracter didactic. Coloanele pridvorului, lucrate din că- rămidă, in torsadă, sânt legate intre ele prin arcuri de zid zugrăvite. Arcul din stânga, aproape un semicerc, este mârgenit de o bandă colorată. Partea de mijloc cuprinde un ornament vegetal compus din ramuri și frunze care se unesc intr'un punct, din distanță in distanță, închizând un oval. Asămânâtor acestuia este orna- mentul arcului din dreapta, cu deosebire că aici ovalul este ceva mai redus și se asamânâ și cu cel din mijloc din punct de vedere al infățișării generale. Orna- mentul arcului din mijloc este, in fond, linia șerpuită, din care se desfac ramuri încărcate de frunze și flori, care umplu inchisâ până sus, incins la mijloc, purtând pălărie, așteaptă gata, căci, dincolo, „ogaru“ urmărește un „epure“ ce fuge la deal, în- fățișat aici de indoitura arcului. în capul coloanei a treia, in stânga, „vulpea", mergând tiptil spre „cocoși" (sic), aflat in dreapta. In sfârșit, in vârful celei de a patra coloane, in coroana capacului, pe care aproape o acopere, un „ciuhurez", asupra căruia dau năvală, din toate părțile, un stol de păsărele, lucru obișnuit in lumea acestor viețuitoare. De-asupra arcurilor dintre coloane ur- mează o bandă colorată, formând cu cea din capul coloanelor și cu cea de pe laturi un cadru care inchide arcurile și scenele http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 57 descrise mai sus. Cam tot așa se presintă și cele două părți laterale ale pridvorului. De-asupra acestei bande colorate ur- mează un ornament compus din două zigzaguri albe ce se impletesc și sânt punctate cu negru; romburile formate de zig-zag sânt colorate. Urmează o altă bandă ca și cea de mai jos, apoi un ornament care por- nește de la o figură centrală in multe colțuri și se desvoltă mergând intr’o parte și alta a acestor figuri, aducând in câtva cu cercurileformatein lemn, arătând vârsta copacului. Aceiași bandă colorată mărgenește și acest or- nament. De-asupra, in mijloc, este pictată i- coana hramului bisericii, cuprinzând trei sfinți : Sf. loan Botezătorul, Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe. Spre Nord de această icoană este zugrăvit Sf. Dumitru, călare, invin- gând pe împăratul pă- gân, iar spre Sud Sf. Teodor Tiron, ucizând un balaui întocmai ca și Sf. Gheorghe din alte icoane. în fața lor, din colțuri, câte o mână dumnezeiască binecu- vintează pe acești doi sfinți. Urmează, de o parte și alta, câte trei medalioane, intre care stâ zugrăvit un număr de buchete de flori. Medalioanele acestea și cele de pe laturi cu- prind chipurile celor doisprezece fii ai lui lacob. Supt strașinâ o fâșie de. trei rânduri de cărămizi colorate, așezate in formă de zimți, incunjoară biserica, după cum, in dreptul capetelor coloanelor, un brâu in relief, insoțit de două rânduri de zimți, incinge biserica, împărțind zidul in două zone egale, pornind de la soclu. Pe laturea de Sud un ursar, jucând ursul, este arătat de inscripție: „Ursu“. în pridvor, am văzut mai sus că e vorba de Judecata din urmă. în pronaos găsim pe ctitori, boieri de țară din neamul Brâ- neștilor. Sânt imbrăcați in costume nați- onale și sânt așezați, după cum urmează: „loan Arhimandiitul Sârăcinescu, ctitor", stă in dreapta ușii și susține cu dreapta biserica, iar in stânga poartă o cruce și un șir de metanii. E imbrâcat in rasă, pe de- desupt are anteriu și este incins. Chipul pre- lung este impodobit cu barbă albă și mustăți lungi, iar pe cap are culion și camilafcâ. Fig- 4 — Ctitorii lane Brânescu și lana. în stânga, ținând biserica in mâna stângă, se află ..boier Gheorghe Brânescu, ctitor sf. biserici". Boierul Gheorghe poartă pe cap un fel de căciulă și este imbrâcat cu haină albă, cu mâneci largi, impodobite cu blanâ neagră. Tot așa gulerul și mar- genea hainei sânt tot de blana. Dedesuptul hainei acesteia este un veșmânt lung, tot alb, puțin deschis la gât și incins cu brâu. Lângă el stau trei băieți, imbrăcați la fel. Pe umărul celui mai răsărit dintre ei, boierul Gheorghe razimă mâna dreaptă. Alături Bul. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 92, 1937. 2 http://patrimoniu.gov.ro 58 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE „jupaneasa Ilinca", îmbrăcată intr’o haină de coloare inchisă, îmblănită ca și a so- țului ei, poartă pe dedesupt o rochie in- florată, iar cingătoarea se încheie cu două paftale de metal. Lângă ea se găsesc trei fetițe îmbrăcate la fel. Haina de de-asupra, tot îmblănită, este insă mai scurtă (fig. 3). Lh'mează un „lane Brănescu", in același costum ca și Gheorghe Brănescu, insă cu capul gol. Se observă mai bine mâneca strânsă și bumbii cu care se incheie la gât Fig. 5. — Ctitorii bisericii : Sanfira, cu fiicele ei, și încă o femeie fără nume. camașa sau veșmântul de dedesuptul hai- nei albe, la care se văd buzunarele, iar in dreptul lor, in poale, o tăietură in formă de unghiu. Lângă el „lana", soția lui de sigur, îm- brăcată mai modest decât jupâneasa Ilinca. Poartă pe cap maramă albă, pe corp o haină lungă cu mâneci, impodobite cu blană ca și margenile hainei. Cingâtoaiea e simpla, iar rochia de dedesupt se încheie cu o dantelă. în laturea cealaltă, după arhimandritul loan Sârăcinescu, vine „boier Barbu, brat Gheorghe ctitor". Lângă el, un copil, in dosul lui un altul, Nicolae, apoi „jupâneasa Sanfira", soția lui Barbu, probabil, având in față o fetiță mai mare, iar lângă ea alta mai mică. Pe cap poartă maramă albă ca și lana, haina de de-asupra este insă scurta iar pe dedesupt poartă o rochie lungă in râuri, cu mâneci strânse. Este încinsă cu o cingătoare albă. Fetițele au aceiași haină scurtă, rochiile lor insă sânt albe și impodobite cu linii sau puncte. După îmbrăcăminte și după așezarea lor, alături de ctitorii principali, acestea sânt rudele mai sărace ale boierului Gheorghe Brănescu. După jupâneasa Sanfira urmează insă o cucoană, fără nume, care pare chiar mai bine imbrăcatâ decât insăși Ilinca. Ea poartă pe cap o pălăriuță rotundă, pe umeri duce o haină lungă cu guler lat de blană, cu mâneci și margeni îm- blănite. Pe dedesupt o rochie sau haină cu mâneci largi, iar mai dedesupt o rochie înflorită cu ramuri, flori rotunde și frunze in formă de egretă. Rochia aceasta este acoperită de un șal de mă- tasâ, cu ciucuri și țesut in dungi. în degetele mânii drepte ține o floare, iar stânga o ține pe creștetul unei copile, îmbrăcate la fel. Vor fi poate rudele apropiate ale ar- himandritului loan Sârăcinescu? Este o intrebare. E de observat că zugravul de la această biserică, pentru a arăta vârsta copiilor, ca și alți zugravi de sigur, i a făcut de diferite inâlțimi, dar, când a fost vorba de a-i pune ală- turi de oamenii mari a căror mână a so- cotit el că trebuie să stea neapărat asupra capului copiilor, n’a știut cum să resolve problema. De aceia vedem pe copiii cti- torilor ridicați de la nivelul pământului pe care calcă cei mari și aduși până la mâna părinților așa fel, incât copiii par suspendați sau ridicați de pâr de proprii lor părinți. Biserica din tabloul votiv infâțișează biserica de astăzi : cu pridvor pe coloane, cu ferestre zăbrelite, in velită cu șindrilă și fără turlă. Tâmpla e de zid, fără uși laterale. Pe dosul tâmplei, in altar, e zugrăvită jertfa lui Isaac. In fereastră, pe arcul de sus, „mie- http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 59 lușelul lui Dumnezeu", Isus, in leagăn, supt un acoperemânt, imitând stema de la im- pârtâșit și simbolisând insâși Împărtășirea. Pe o icoană a Maicii Domnului. „Această sfântă și dumnezeiască icoană a Născătoarei de Dumnezeu s’au făcut cu osârdia și cheltuiala de dumnealui postelnic Dimitrie Sărăcinescu \ ca in vecinica po- menire sâ pomenească". Pe icoana lui Isus: „Leat 1820, de Ilie și loan ot... zug;¹. Pictura bisericii, de și din secolul al XlX-lea, de la 1820, păstrează totuși buna tradiție care s’a păs- trat aici mai bine decât in alte ținuturi. Pe bolțile pronaosului apare, in medalion, Maica Domnului, tipul rugătoarei (Platitera), cu mânile ridi- cate spre rugăciune și având in față pe Isus. Inscripția grecească a icoanei: ^nAATIITEPA, MP. WX, arată numai izvorul de inspirație al zugravului, nu și originea acestuia, care a fost Român, fiindcă toate inscripțiile sânt românești, în jurul medalionului stâ scrisă următoarea inscrip- ție, in românește: „Ceia ce ești mai cinstită decât berii' vimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, carea fără stricăciune pre Dumnezeu cuvântul ai năs~ cut pre tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim". In jurul inscripției este un ornament in colorile curcubeului, executat din- tr’un șir de romburi ca și in alte părți, iar dincolo și de acest ornament se află un arc mai lat, impârțit in opt porțiuni, astfel: in patru laturi stâ de strajă câte un arhanghel cu suliță. De o parte și de alta câte un heruvim cu patru aripi, purtând in mâni un fel de ripide de formă rom- bică, pe care apare inițiala S. ' Rudă de aproape, probabil, cu arhimandritul Ion Sărâ- cmescu, zugrăvit intre ctitori. în cele patru colțuri, dintre ei apar patru serafimi cu șase aripi, flancați de câte un ingeraș cu douâ aripi. Serafimii țin in mâni câte o ripidă de formă rotundă, cu douâ inițiale .,Sf.“, care și acestea și celelalte amintesc și aici, ca și in alte părți, cănta- rea ingereasca : „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Dom- nul Dumnezeu Savaot, plin este cerul și Fig. 6. — Maica Domnului, tipul rugătoarei. Pictură de pe bolți, in pronaos. pământul de mărirea Ta. Osana intru cei de sus“. Asupra scenei judecății din urmă, asâ- mănătoare cu altele din regiune, pe care le-am descris la locul cuvenit, trecem, spre a ne opri la Crearea celor d’intâiu oameni: a lui Adam și a Evei. înlăuntrul pridvorului, in capul coloa- nelor, apar scenele următoare, incepând din spre Nord: http://patrimoniu.gov.ro 60 BULETINUL COMIS1UNII MONUMENTELOR ISTORICE In capul primei coloane, „Facerea lui Adam“. Un inger in alb, cu aureolă și o tiară in șase unghiuri, atribut obișnuit pentru Dumnezeu Tatăl, chiamă la viață pe A dam. în capul coloanei a doua, „Facerea Evei“. Adam doarme, in timp ce din coasta lui răsare Eva, in fața aceluiași inger descris mai sus (fig 7). în capul coloanei a treia, „înșelarea Evei“. Un copac mare, din care un șarpe solzos, incolăcit pe tulpină, aduce in gură un măr. Eva intinJe mărul mușcat de ea lui Adam, care il ia. Este de observat că zu- gravul a prins foarte bine acest moment. coloane și „fără abside laterale", cum a caracterisat-o d. N. Ghika Budești *. Pictura este de bună calitate, dovedind buna școala tradițională, păstrată pe alocuri pănă spre jumătatea secolului al XlX-lea. Scenele exterioare, de caracter profan, sănt destul de răspândite aici. Numele zugravilor ni s’au păstrat pe icoana lui Isus Hristos. Ei sânt Ilie și Ion, deci Români. BISERICA DIN FOLEȘTII-DE-JOS, JUDEȚUL VÂLCEA. Este deformâ dreptunghiulară, cu pridvor Fig 7. — Facerea lui Adam și a Evei. Scenă din pridvor. Eva, mușcând din măr, iși dă samă că e goală și cu mâna stângă cearcă să se aco- pere; Adam insă, care n’a gustat incă din măr, nu face același gest, cu mâna stângă liberă. în sfârșit, in capul celei de a patra coloane găsim „Izgonirea lui Adam“. Din Raiul cu pomi și flori, inchis cu ziduri, ingerul Domnului, cu un biciu cu două sfârcuri, alungă pe cei doi muritori, acoperiți cu un brâu de frunze in jurul mijlocului {fi& 8). Încheiere. Biserica cu hramul Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe din Olănești este ridicată de boierinași localnici, face parte din grupa celor fără turlă, cu pridvor deschis, pe deschis, pe șase coloane, dintre cari două sânt angajate in zidurile late- rale. Coloanele sânt de formă rotundă, din că- rămidă ; cele două din mijloc au un ornament in torsadă. Capitelurile sânt de formă pătrată, ca și basele coloanelor, de altfel. Ele sânt legate intre dânsele prin drugi de lemn in muchi. Ar- curile dintre coloane sânt trilobate caracteristic, intru cât lobul din mijloc nu este din linia celor- lalte două (fig 1). Bolțile pridvorului sânt in calote sferice; cea de Nord a fost spartă pentru a face loc scării ce duce la clopotnița de lemn, ridicată prin spargerea acoperi- șului, a cărui linie continuă a fost ruptă in chip nepotrivit de apariția acestei turle lipsite de gust. Pronaosul este despărțit de naos printr’un zid de formă semicirculară in partea supe- rioară, sprijinit pe patru coloane rotunde; dintre acestea, două sânt angajate in zidurile laterale. La rândul lor, aceste patru coloane se ridică de pe un zid, inalt de un metru și ceva tăiat la mijloc pentru a face loc intrării in naos. Spațiul gol dintre coloane ' N. Ghika-Budești, Evoluția Arhitecturii in Muntenia și Oltenia, IV, Noul Stil din veacul al XVIll-lea, in Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, an. XXIX (1937), pp. 56-7. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 61 servește celor cari asistă la slujbă in pro- naos: după obiceiul vechiu acesta era locul sortit femeilor. Pe zidul de Vest al pronaosului, tabloul votiv înfățișează numai biserica, fără turlă și fără ctitori. Aceștia vor fi fost rași la reparația din 1855. Pictura e de caracter țărănesc, naiv, și, judecând după data de pe filactera Sf. loan Botezătorul, ea a fost refăcută in 1855. In jurul tabloului votiv intâlnim urmă- toarele scene pictate. De-asupra, in stânga: losif și Maria in ipostasa indoielii lui losif, având inscripția: „Vifor de gânduri losif având", alături Isus, cu inscripția: „Vrând sâ mântuiască lumea impodobitorul tuturor". Scenele care insoțesc pe aceste două, urmând un semicerc, sânt: Sf. Alexie „omul lui Dumnezeu", Sf. Melania, Sf. Teodora, Sf. Nimfodora, Sf. lulita, Sf. Minodora. O bandă, care incepe de pe zidul de Nord, cuprinde intreaga boltă și se sfârșește in fereastra de Sud a pronaosului, cuprinde următoarele scene: Sfântul Cuvios Stelian ținând in stânga un copil, iar in dreapta, având pe filacteră ur- mătoarele cuvinte: „Al pruncilor fusei streajă, al lui Hs. e daru¹ Ală- turi, Sf. loan Boteză- torul, pe filactera căruia stă scris : „Pocăiți-vă, că sa apropiat împărăția ceriului, 1855". De aici se deduce data refacerii picturii, a cării tehnică, prin meșterii zugravi de aici, s’a păstrat in ciuda inoirilor de caracter occidental pe care le inaugurează pictorul Tâtârescu și alții cari au determinat un curent de occidentalisare in pictura noastră tradițională. Urmările acestei occidentalisări se văd și astăzi, când incercăm a inoda firul rupt acum o sută de ani. Urmează scena fugii in Egipt, cu inscrip- ția „Când fuge Precista la Egipt". losif merge pe jos, purtând pe toiagul de pe ¹ Cf și V. Grecu, Cărți de pictură bisericească bizantină, Cernăuți, 1936, p. 234 La p. 343 a aceleași lucrări inscripția de mai sus e dată supt forma : „Darul a fi păzitoriu prun- cilor am luat de la Hristos". umeri un veșmânt. Măgărușul care poarta pe Maria cu Isus in brațe aduce a cal la făptură și e condus de un servitor *. Pe boltă, in mijloc Maica Domnului, cu inscripția : „Ceia ce ești mai cinstită decât serafimii și ești mai mărită fără de asemăn nare decât heruvimii". De o parte și de alta a acestei scene, câte doi ingeri purtând câte un glob. Scoborând pe zidul de Sud, găsim întâl- nirea Sf. Fecioare cu Elisabeta, de-asupra ferestrei un inger, paralel cu fereastra, Sf. Eftimie, iar, de o parte și alta, in insuși cadrul ferestrei, Sf. Marina și Sf. Varvara. Pe zidul despărțitor dintre naos și pro- naos, in panoul format de semicercul de de-asupra celor patru coloane impodobite cu zugrăveli ce imită torsada coloanelor de piatră, in jumătatea din dreapta este Fig. 8. — Izgonirea din Raiu. zugrăvit Izvorul Tămăduirii, după tipicul cunoscut: Maica Domnului pe un stâlp din care țâșnesc izvoare de apă mântuitoare, la care aleargă suferinzi de toate felurile. în stânga, Maica Domnului, in fața căreia mulțimile se roagă in genunchi. Este de sigur o scenă explicativă, un alt moment din scena Izvorul Tămăduirii, fie inainte, fie după ce bolnavii au folosit apa vindecătoare. Dedesuptul acestora și potrivit cu spa- țiul ce rămâne liber in dreptul coloanei sau de-asupra arcului apare câte un sfânt sau câte un inger. începând de la Nord, de-asupra coloanei angajate in zid apare Sf. Chiriac; de-asupra arcului ce ia naștere de aici, un inger. De-asupra coloanei ur- Ibid., pp. 150 și 216. http://patrimoniu.gov.ro 62 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE mâtoare, Sj. Onujrie, de-asupra celeilalte Sj. Antonie, iar de-asupra celei din Sud, Sj. Teodosie. De-asupra celorlalte două ar- curi, dintre coloane, apare câte un inger ca și cel de de-asupra primului arc. In naos, pe același zid despărțitor, in capul coloanelor apare câte un serafim. Urmează apoi un rând de medalioane, care incunjurâ intreg naosul impodobit cu lujere, foi de viță și struguri. Aceștia sânt asămănători știuleților de porumb, ceia ce inseamnă că este o stilisare a strugurelui care nare nimic a face "cu epoca lui Șerban Cantacuzino, cum, grăbit, Fig. 1. — Biserica din Foleștii-de-jos, Vâlcea. s’a afirmat. Porumbul presupune o tulpină dreaptă și o frunză lunguiață, iar nu un lujer, o coardă și o frunză ca acelea ale viței. Stilisarea de care vorbim o intâlnim la o mulțime de tâmple din secolul al XVIII-lea, care au acest ornament. Motivul acesta, de origine asiatică, este foarte vechiu și a fost intrebuințat in pictură și in sculp- tura de toate felurile, incâ din cele mai vechi timpuri '. Tâmpla e de zid și se inchide altarul pana sus, sprijinind in acest fel și bolțile ¹ Victor Brâtulescu, Frescele de la Voroneț, p. 8. altarului, precum zidul sprijinit pe coloane, despărțitor al pronaosului, sprijine bolțile acestuia și ale naosului. Constructorul bisericii a căutat să resolve și problema apăsării bolților naosului, ri- dicând un arc de zid, in relief la jumătatea naosului. în acest fel bolta semicilindricâ a intregii biserici este asigurată. Ca la mai toate bisericile din regiune și din alte părți de altfel pe dosul tâmplei de zid este zugrăvită jertfa lui Avram. Scena aceasta lipsește la bisericile cu tâmpla sculptată in lemn. Fiind in altar, ea are și un caracter simbolic, acela al jertfei lui Isus. Pictura exterioară. Are un ca- racter profan și nefiind ingrăditâ de „Erminie", meșterul iși ingăduie să ni infâțișeze personagiile mai libere in mișcări, mai svelte, pe cele feminine chiar elegante, in costumele vremii. In afară de nota aceasta cu caracter laic, costumele feminine se pot cerceta in amănunte. Si- bilele,—așa se numesc personagiile feminine—, poartă rochii lungi, cu mânecile până la cot, cu guler răsfrânt, de coloare deschisă. La mijloc sânt incinse cu un brâu care se incheie cu două paftale rotunde. Pe cap poartă un fel de turban, legat cu o bandă, un fel de fișiu lung, pe care il trec cu eleganță dintr'o parte in alta, pe supt o mână pentru a-1 ținea cu cealaltă (fig. 2 și 3). Una singură, Sivila Projichia, poartă, peste ro- chie o haină mai scurtă, strânsă la mijloc. Pentru simetrie, două din aceste patru sibile sânt așezate de o parte, două de cealaltă parte a filosofului Platon. In ce privește rânduiala personagiilor din exterior, acestea urmează o normă ce pare a avea in vedere o scenă cen- trală, aceia de la altar, și anume: Buna Vestire. Pe laturea de Nord se grupează cei doisprezece fii ai lui lacov, cu inscripții ca acestea: „Levi sin Iacov“, „Dan sin Iacov“, etc. Caracterul picturii exterioare și ins- cripțiile slave menționate dovedesc două lucruri și anume : Că pictura exterioară n’a fost refăcută la 1855 și că biserica actuală datează din secolul al XVIII-lea, judecând dupâ aceste elemente. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 63 Fig 3. — Biserica din Foleștii-de-Jos, Vâlcea. Sibilele și filosofii. Pictura fațadei, in care apar Sfinții hra- bica \ Numele lor este cunoscut supt mului, având de o parte și alta pe Sfântul forma : Persica, Libica, Delfica, Himeria, Teodor Tiron și Sfântul Dumitru, este indepen - dentă de restul pic- turii exterioare pe care in parte o văzurăm. Pe laturea de Sud, in- cepând din spre altar, stau rânduite persona- giile următoare: Proo- rocul Solomon, proo- rocul Moisi, proorocul lacov, filosoful Emice, sivila Profichia, sivila Levica, filosoful Farton, sivila Persica, sivila... sivila Frighia, filosoful Ditimi, filosoful la- ripi, filosoful Dioghie — poate Diogene —, filosoful Stoicii \ filo- soful Platon, filosoful Sait, filosoful Erostrat. Numele Sibilelor de aici nu cores- punde intru totul numelor celor zece sau Samia, Cumeea, Helespontica, Frighia, Ev- douăsprezece sibile cunoscute. Întâlnim ropia, Tiburtina, Eritreica și Agrippa. Sânt zugrăvite ca prevestitoare, alături de filosofii cari au proorocit despre Isus. E curios că și aici apar filosofi cu alte nume decât cele o- bișnuite, sau cu nume apropiate, ca filoso- ful Parton, de sigur Platon, filosoful Dio- ghie, pentru Diogene, filosoful Ditimi, filo- soful laripi, filosoful Stoic, unde atributul ține locul numelui ade- vărat, filosoful Emice, poate Ermis. latâcespune „Ermi- nia“, privitor la sibile: „înțeleaptă Sivilla zice : „Veni-va din ceriu împărat al veacu' nume ca Profichia, Levica pentru Li- rilor, care iaste să judece tot trupul și lumea Stoicu este pus de meșter in legătură cu numele de Stoica, luând noțiunea de stoic drept nume propriu. ¹ Dan Simonescu. Sibilele in literatura românească, 1923, p. 16, București. http://patrimoniu.gov.ro 64 LULET1NUL COM1S1UNH MONUMENTELOR ISTORICE toată. Vedca-vor și oamenii Dumnezeu, cre- dincioșii și necredincioșii. Din pântece de mireasă cu totul neîntinată fecioară, laste să se intrupeze unul Dumnezeu însuși fără de început, neapropiat, un Dumnezeu cuvântul, de care se cutremură certurile și gândurile oamenilor" După „Erminie",filosoful Platone înfățișat bătrân, cu barbă lungă și lată și grăiește : „Cel bătrân tânăr și tânărul bătrân ; Tatăl e intru Fiiul și Fiiul in Tatăl; cel unul se impaite in trei și ceale trei in unul: fără de trup intrupăcios și născăcia^, pământul l au făcut ceriu și al pământului făcătoriu". Fig- 4. — Biserica din Foleșfii-de-Jos, Vâlcea. Pictură exterioară in laturea de Nord. Ermis a zis: „Sa făcut din pămănteani, pogorind prea mare apă, pre neam a luat milă, pre cuvântul cel prea necovârșit să-l ințăleageți pricină" 5 Exteriorul bisericii mai este împodobit cu un brâu in relief, mărgenit de o parte și de alta de câte o bandă pictata. Motivul principal al acestor bande este un zigzag pe care se înșiră alternativ puncte și flori cu trei ramuri, după mărimea spațiului ce ocupă. In dreptul pridvorului, brâul face un unghiu, se îndreaptă in sus, reducând la ¹ Vasile Grecu, o. c.. op. 1+6-36.°. ’ Ibid, pp. 1 + 6 360. bust personagiile din această regiune, în- cinge pridvorul la aceeași înălțime și împarte, in acest fel, in două zone intreg exteriorul. De o parte și de alta a celor două bande se află o dungă colorată. De aceiași coloare este și rama care inchide panourile zugră- vite din zona de sus și ornamentele din zona de jos. In fiecare panou din zona inferioară găsim câte un ornament zugrăvit, având ca punct central un cerc in care se află înscrisă o cruce. în jurul cercului, o spirală, ale carii capete se prelun- gesc in lungimea perpendicularei panoului. La cele două ferestre câte o jumătate de ornament de o parte se în- tregește cu jumâtitea cealaltă la fereastra de alături, în partea opusă. Ornamentația aceasta, in formă mai redusă, insoțește și pridvorul. în laturea de Nord, unde or- namentația panourilor s’a păstrat mai greu, găsim o scenă cu ca- racter didactic: in mijloc un cerc in care este înscrisă o floare in formă de cruce, din partea ex- ternă a cercului pornește o spi- rală, care face un nod și scoboarâ in jos; de o parte un vânător ‘ cu arma intr’o mână privește spre vârful unui copac. în partea de sus, o pădure, un cal cu un corn in frunte; inorogul, ridicat in două picioare, pare a face față atacului unui urs, ridicat și el in două picioare d’inaintea ca- lului. Din dreptul unui copac, din dosul ursului, un vânător ochește cu pușca (fig 4). Judecând după exterior și lăsând la o parte turla adăugită stângaciu, la reparația din 1855, biserica din Genumeni face parte din bisericile fără turlă, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de la care ni s’a păstrat pictura din afară. Prototipul bisericilor de acest fel din regiune cred că a fost biserica veche de la mănăstirea Bistrița din apropiere, după care s’au făcut cele de la Olănești și din imprejurimi. Ușile împărătești. Ceia ce face podoaba de căpetenie a bisericii pomenite sânt ușile împărătești, lucrate in secolul al XVlll-lea de un mare meșter. Ele pot sta alături de http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 65 cele mai bune exemplare din această epocă, într’adevăr ușile impărătești de aici amin- tesc pe cele de la Arnota, pe cele de la Hurezi, pe cele de la Stavropoleos din București, pe cele de la Cotroceni, de la începutul secolului al XVIII lea (fig 5). Fiecare canat cuprinde douâ părți prin- cipale: partea inferioară, sculptată ă jour și mârgenită sus și jos de un ornament sculptat in spirală, având spațiile margi- nale intregite cu câte o floare, iar cel din mijloc o frunză de stejar și partea supe- rioară pictată. Panoul sculptat ă jour este compus din patru benzi verticale impletite cu cinci orizontale. Fiecare bandă este brăzdată de un șanț, prin mijlocul căruia se inșirâ o serie de bumbi, un fel de puncte in relief. Partea superioară cuprinde scena Bunei Vestiri, infâțișată in modul obișnuit, adecă având in dosul Sfintei Fecioare pe David, iar in dosul arhanghelului Gavriil pe So- lomon. O ramă îngustă, sculptată in flori de forma unei cupe, fără picior, inchide fiecare panou, tinzând pe lângă pilastru câte un punct inalt, de unde scoboarâ, in formă de acoladă, către partea exterioară a panou- lui, pentru a inchide in unghiuri drepte basa fiecărui panou. De-asupra fiecărui panou un ornament sculptat â jour și compus din coarda in spirală, cu spațiile intregite de flori și cu frunze de stejar și struguri bâtuti bob lângă bob, închide cadrul de sus al ușilor im- părâtești. Pilastrul, care acopere partea de închidere a ușilor, este sculptat in solzi, presintă la mijloc un nod sculptat și odinioară se va fi terminat cu o iconiță in medalion sau cu o cruce, care astăzi lipsește. Sânt foarte asâmănătoare ușilor impârâ- tești din Colecțiile Comisiunii Monumen- telor Istorice. Pe o cruce, in fața bisericii: „Cu ajutorul Sfintei Troițe s’au ridicat această sfântă cruce de robul lui Dumnezeu Ștefan arhimandritu, Mihail ermonahu, Matei ereu, Gbeorgbe, Catrina, Maria, Păuna, Di' mitrie, Pârvu ereu, Calistra monahia, llinca erița, Pahomie ermonah, Ana monahia cu tot neamul lor. „Pe laturea de Nord, anul 7306 (1798). Pe o piatră de mormânt: „Supt această piatră să hodinește co- coana Păuna, fiica dumnealui Nicolae..., soția...; 1854“. Condușii. Din punct de vedere arhitec- Fig. 5. — Biserica Foleștii-de-Jos, Vâlcea. Ușile de altar. tural, biserica din Genuneni păstrează caracterul bisericilor fără turlă din secolul al XVIII lea din această regiune. Pictura exterioară este cea originală, cea interioara este refăcută in 1855, păstrând imparțirea scenelor de la cea veche. Sculptura in lemn este bine represintatâ prin ușile impărătești, datorite unui mare meșter din secolul al XVIlI-lea. Bal. Cum. Mon. Ist. — Fasc. 92, 1937. 3 http://patrimoniu.gov.ro BISERICI PRAHOVENE --o-- DE N. IORGA. I. Biseiicuța din Bordeni (Prahova) (de la strămoșul Bordea; v. gluma cu „calul murg la fântâna Bordei", făcută Grecului, care nu poate pronunța așa, in Cronica mol- dovenească), lângă Sccrțeni și nu departe de ceia ce a fost, la Mislea, ctitoria lui Antologhion slav, fără titlu, cu intercalări românești probabil din epoca brâncove- nească, merită să fie culese și presintate: Pe Antologhionul din secolul al XVlI-lea : „Adecă eu, Vlad, mult păcătos și ticălos, am scris aceste puține slove, iar cine va citi să zică: „Doamne, pomenește". Fig 1. — Mislea. Vederea bisericii. Radu-Vodă Paisie, in cea d’intăiu jumătate a secolului al XVI-lea, e o veche înjghe- bare de lemn, din care a rămas brâul împletit ce o incunjură, iar pe urmă s’au adaus tencuieli, coperiș de tablă și un turn împodobit cu linii pretențioase, total ne- potr'vit cu umila făptură, așa de simpatică în proporțiile ei de la început La catapeteasmă, o icoană de o colorație vioaie represintă intr’o formă populară pe cei doi Arhangheli purtând intre ei în rotocolul tradițional Înfățișarea lui Isus copil. Unele însemnări pe cărți dintre care un Să să știe de când am scris aici, pe acest Anthologhion, din zilele lui loan Nicolai Voivod, de acum, la leat 7231, Av. 8 dni.“ Pe o Evanghelie din București, 1775: „Acastă sfântă și dumnezeiască Evanghelie am cumpărat Radu Cernica ot Bordeni cu braț ego leordache ot tam cu tl. 10, adecă zece, și am luoat la sfânta biserică ot Bor- deni de la margine, ca să fie pentru veșnica pomenire. Și am scris eu, popa Gheorghie ot Scorțeni ; Noemvrie, leat 1780. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI PRAHOVENE 67 La acastă s[făn]tă Evanghelie s’au făcut ostenitor și Radu, dimpreună și popa Stan duhovnic; Noem. 5, 1780“. Pe un Octoih de Râmnic, 1776: „Acest Oftoic este al sfinții băsereci ot Bordeni..., cumpărat de titori sfint. beserici“. Pe un Triodion de Râmnic, 1777 : „Să să știe de cănd s’au tăiat Domnu Hangarlău, pentru căci au scos văcărit în Țara-Romănească ; 1799, Dchmv. 20. Să să știe de cănd m’am căsătorit eu, loniță logf. ot Bordeni Veichi, în zilele Ilinca de boia cumii; leat 1813, Sep. 7. Să să știe de cănd au răposat soția mea Safta pre[s]v[ite]r[a] și toț copii miei, anume Costandinu i Dobra, căte trei într’o zi, tot de boia cumii; leat 1813, Secv. (sic) 2. Popa loniță proestos ot Bordeni Veichi". (La 1866 pomenire că pănă la 24 Mart au înfrunzit pomii, iar apoi a fost „fifor cu zăpadă" trei zile.) Pe un Catavasier'.u din Iași, 1788: „Să să știe, de căndu au dat potopu și au venit pănălacasapopiloan.era leat 1842, Octvr... zile. Fig. 2 — Mislea. Vederea de Sud-\ est a bisericii. prea-inălțatului Domn lo Alicsandru Muruz Voivod : l-au adus în urma Hangarlăului, Domnul ce l-au tăiat în p[alatul] Bucureș- tilor, pentru căci au scos văcăritu în Țara- Romănească ; 1799, Novr. 13. [Nașteri de copii:] și au născut Sâmbătă. Să să știe de căndu au răposatu preotu State ce au slujitu la sfânta biserica din sat Bordeni cea cu bradu, în anul ce au venitu Muscali de au scos Turci din București. Să să știe de cănd au răposat frate-mieu Părvul de boia cumi; leat 1813, Ocv. 3. Să să știe de căndu au răposat fi-mea Să să știe de căndu cu iarna care n’au ninsu de locu, și am scrisu ca să să [știe de aca minune, era leat 1843: Noem., Dechv, Ghenar și Fevroriie n’a ninsu de locu, decăt numai în zio de Sfăntu Du- mitru, la Octv. 26. Stan sin popa". Pe Cazanii din București, 1828: „Este a preutului State din satul Telega- de-jos, cumpărată de la d-lui jupânu Antonu Brașovian din orașu Tărgoviști, în lei 45. Sfintele și dumnezeeștile Lyturghii, in Bu- cur^ști, in tipografia lui Eliad 1833. http://patrimoniu.gov.ro 68 buletinul comisiunii monumentelor istorice Fig. 3. — Mislea. Icoana Sf. Arhangheli. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI PRAHOVENE fiQ Fig. 4. Mislea Vechile clădiri. Fig. 5. — Mislea. Zidurile înconjurătoare. http://patrimoniu.gov.ro 70 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Fig. 6. — Mislea. Interior. Fig. 7. — Mislea. Interior. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI PRAHOVENE 71 Fig. 8. — Mislea. Arcurile de zid ale pivniței. Fig. 9. — Mislea. Arcurile și bolțile pivnițelor. http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA DE D. Șl I. B. BERCIU. Dacă despre archeologia preistorică se poate spune azi că a ajuns la noi să lă- murească cele mai multe dintre problemele de căpetenie ale Daciei preromane, ingă- duind chiar priviri de sintesă, cu inter- pretări istorice, ceia ce a realisat d. profesor N. lorga in partea de inceput a operei de sintesă asupra istoriei Romănilor ', nu tot așa se presintă cea medievală, care se află abia la inceput. Descoperile nu lipsesc nici pentru epoca postromană. Este o falsă interpretare a scopului și metodelor pre- istoriei ca disciplină când i se fixează acesteia in mod obișnuit o limită care ar corespunde cu cucerirea Daciei. într’adevâr un moment luminos putem vedea in vre- mea acestei cuceriri, a stăpânirii romane și a eforturilor care vin, fie de la Roma, fie de'la noua capitală din Răsărit, de a păstra cu orice preț ceia ce se câștigase de către împăratul Traian ². S’a dat o deosebită atenție stâpânitorilor, fără a se căuta a ințelege viața modestă a celor stăpâniți, a localnicilor. S’au neglijat des- coperirile mărunte din epoca romană, așa- zisele „kleine Funde¹¹ mulțumită cărora sar putea studia temeinic legătura dintre civilisația superioară romană și cea locală. E simptomatic faptul că pană acum nu posedăm un studiu sintetic asupra civili- sației provincial-romane din Dacia. El ar fi, nu numai util, dar chiar necesar pentru lămurirea procesului romanisârii noastre, care incepe tocmai printr’o strânsă și activă colaborare a celor două culturi³. Preistoria are nu numai dreptul, dar chiar datoria de a interveni cu metoda sa de lucru, atât in epoca romană, cât mai ales in cea ulterioară, a evului mediu, intrerupt lu- ¹ N lorga, Istoria Românilor, voi I, partea La : Strămoșii înainte de Romani. București 1936. ‘ Ibid., voi 1. partea 11-a, Sigiliul Romei; și voi. II: Oa- menii pământului (până la anul 1000). ³ Ibid.. voi. I, 2, pp. 243-249. Cf. D. Eerciu, in Bul. Com. Mon. Ist , 1934, p. 3o. minat de puținătatea izvoarelor scriptice.. De aceia cu multă dreptate d. profesor 1. Andrieșescu prelungia, incă din 1924, domeniul de cercetare al preistoriei până către intemeiarea Principatelor \ Credem că adunarea laolaltă, măcar dintr’o singură provincie, a antichităților medievale, atât pe cât se poate face deo- camdată și in cadrul unui repertorium, la care adăogăm scurte observații cu deosebire la descoperirile intâmplătoare, nu poate sa fie fără interes. Asupra descoperirilor provenite din săpături vom insista mai mult. Descoperiri germanice². 1 . Coșovenii-de-Jos, jud. Dolj. Din această localitate provine, ca descoperire Întâm- plătoare, tesaurul publicat in 1933 de către d-nii C. N. Plopșor și H. Zeiss’ și care cuprinde o fibulă de argint și mai multe piese de harnașament. Printre acestea din urmă sânt de notat cele patru atârnătoare in formă de secure, din argint, având partea superioară acoperită cu foiță de aur ornamentată cu cercuri concentrice „dinți de lup“ și alte motive geometrice. Altele au caracter vegetal, foarte stilisat. Analogii de formă și de ornamentare pentru atârnătoarele de curea de la Coșoveni se găsesc, precum a observat Zeiss, in inven- tariul mormintelor germanice de la Unter- siebenbrunn⁴, nu departe de Viena. Be- ninger le crede de influență orientală ⁵. ¹ I. Andrieșescu, De la preistorie la evul mediu, București 1924. ² Cf D. Bcrciu și E. Beninger, Germanenfunde aus Kletn- Walacbei in Mitteilungen der Anthropologischen Gesellscbaft in Wien, LXVII, 1937, pp. 192-195. ³ Ein Schatzfund de' Gruppe Untersiebenbrunn von Coșoveni (Kleine Walachei), in Germania, 17, 1933, pp. 272-277 ⁴ H. Zeiss, o. c. (nota 6); W. Kubitschek. Grabfunde in Unteisiebenbrunn (auf dem Marscbfeld), in Jahrbuch fur Alter- tumskunde, V, 19.1, pp. 32-74 pi. iv, 1 și 4; E Beninger, Die Germanenzeit in NiederOsterreicb von Marbod bis zu Ba- benbergern, Viena, 1934, p. 43. ⁵ O. c„ p. 88. http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 73 Ca o variantă a exemplarelor noastre se pot considera cele două piese de la Râ- barpordâny din Ungaria ¹ și cele de la Oescus (Ghighen) din Bulgaria², in față cu Sucidava (Celeiu). Dacă această formă de podoabe lasă să se intrevadă presența unor elemente de influență orientală, fi- bula de argint insă dovedește pe de o formă inrudită cu cele din Oltenia o intălnim și la Selce, in Slovacia Un pas mai departe in evoluția acestor fibule o constituie tocmai tipul Coșoveni cu piciorul romboidal, care este o transiție spre „SiL berblechfibel“, iar cronologic acest tip nu poate fi mai de vreme decât ultimul șfert parte câ lucrurile de la Coșoveni au a- al veacului al IV-lea, d. Hr. Forma rom' parținut unor neamuri germanice și, pe de altă parte, ea datează intreg complexul in perioada timpurie a năvălirilor barbare. 2. O fibulâ similară s’a descoperit in boidalâ a piciorului s’ar datora unei in' săpăturile d-lui C. N. Plopșor făcute in fluențe gotice, dar schema rămâne in directă legătură cu cele anterioare. Zeiss a văzut ca analogiile cele mai pO' trivite cu Untersiebenbrunn ar plasa pri- mul nostru „tesaur“ de la Coșoveni in „brazda lui Novac¹' pe proprietatea co- grupa acestui cimitir, dar in privința de- munei Lazu, jud. Dolj. în asociate cu ea terminării cronologice se pot face reserve s. s’au găsit fragmente ce- ramice analoage celor din cetatea dacică din pădurea de la Bucovăț (jud. Dolj; săpăturile d—lui Plopșor) și care au caracter „ger- manic“. Cele două fibule represintă tipul cu un picior din grupa VI, 2 după Almgren³. Fibula de la Coșoveni a fost consi- derata ca prototip al seriei Wiesbaden ‘ și Winaritz⁵, pe aceiași linie de evo- luție cu exemplarul de la KiS'Kdszeg (Ungaria)⁰, care după Brenner ar marca cert trecerea de la tipul așa-zis „mit umgeschla- Fig. 1. — Coșovenii-de-Jos, jud. Dolj. Colecția C. Negrescu, Craiova. genem Fuss“ la cele tipice visigotice de argint O ¹ A. Alfoldi, Funde aus der Hunnenzeit und ibre etbniscbe Sonderung, in Arcbaeologia Hungarica, IX, 1932, pl. X, 5-6. CI. Zeiss, o. c.. p 275, nota 2. La Răbarpordany este de asemenea o brățară de argint, impletită cu sărmâ tot de argint și de care atărnă trei podoabe similare celor de la Coșoveni și care iși găsesc corespondentul, nu numai in forma acestora, dar mai ales in motivele ornamentale ale exemplarelor noastre („tăiușul securii" despicat in două, Alfoldi, o. c., pl. XI, 4), V. și Fettich, in Ipek, 1926, p. 265 și urm., pl. 19, 11 (Kâbapordâny). ² J. Welkov, Ein friibvblkerwanderungszeitlicbes Pferdegescbirr von Oescus, Bulgarien. in Germania, 20, 1936, pp. 203-4, fig. 1, 1 și 4 („amazonenschildformige"). Cf Isvestia, Bull. de l'lnst. arch. bulgare, VIII, 1934 (Sofia 1935), p 452. Autorul face apropierea stilistică și cronologică cu cele de la Coșoveni. ³ O Almgren, Studien liber nordeuropăische Fibelformen, Stock- holm 1897, și ed. II, Leipzig 1923. ⁴ H. Zeiss, o. c , p. 276. ⁵ D. Berciu-E. Beninger, o. c. ⁶ Arcb. Ert., XXVII, 1907, fig. la pag. 187. ⁷ E. Brenner, in Altertiimer unserer beidniseben Vorzeit, V, pp. 425-7, pl. 72; cf. H. Zeiss, in Germania, 14, 1930, p. 15 și urm., și Germania, 17, 1933, p. 276. Cf. D. Berciu- Eeninger, o. c. Beninger a arătat că apropierea Coșo- venilor cu Untersiebenbrunn nu este cea mai fericită. Untersiebenbrunn ar avea unele relații și cu cimitirele alane, ceia ce nu pare să fie de loc cașul cu Coșoveni³. Pe de altă parte, pentru Untersiebenbrunn se poate lua ca terminus post quem anul 395, când cade Carnuntum. Observațiile stilistice, amintite mai sus, arată că „te- saurul“ de la Coșoveni trebuie să fie mai timpuriu decât Untersiebenbrunn. Zeiss a datat Coșovenii pe la 376⁴, dar mai pO' ¹ Ondrouch, Ein Beitrag zur Besiedlung der Niederen Tatra und der Grossen Tatra (revista „Bratislava", IX, 1935), Bra- tislava, 1936, p 538, fig. 23. ² O. c., p. 276. ³ E. Beninger, in Mannus-Bibliothek, no. 51, p. 88. ⁴ O. c., p. 277. But. Corn. Mon. Ist. — Fasc. 92, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 74 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE trivit ni se pare anul 377, când au loc in Oltenia evenimente de care se poate lega „tesaurul“ din Dolj și de care H. Zeiss n’a ținut samă. Până la 377 Oltenia a fost ocupată de Taifali, o ramură a Visigoților, cari locuiau, precum se știe, la Vest de Nistru. După C. Diculescu, Taifalii ar fi stăpânit și o parte din șesurile Munteniei, unde s’au deprins a fi călăreți \ Ei s’ar fi intins și in Sudul Transilvaniei². O așezare a lor in Moldova nu ni se pare întemeiată ³. Pasagiul din Amian Marcellin, reprodus de către d. profesor N. lorga ⁴, in care Fig. 2. — No. 1 fibula de la Plenița. No. 2 brățara din mormântul de la Hinova. No. 3 sabia de la Poloveni. este vorba de intăriturile ridicate de Ata- naric in vederea luptelor ce avea de su- portat cu noii năvălitori, Hunii, și care „urmau de aproape pământurile Taifalilor¹¹, arată că această ramură visigotă se afla la Vest de neamurile de supt directa as- cultare a regelui Atanaric. Nu poate fi verosimilă nici părerea lui C. Patsch că ¹ C. Diculescu, Die Wandalen und die Goten in Ungarn und Rumănien, in Mannus-Bibliothek, 34, Leipzig 1923, p. 15. CI. I. Andrieșescu, o. c., p. 64. * Ibid. ’ V. C. C. Giurescu, Istoria Românilor, București 1935, voi. 1, p. 179. V. și D. Berciu și E. Beninger, o. c. ¹ O. c., voi. II, p. 64 și nota 3. Taifalii ar fi ocupat Banatul', fiindcă aci se constată in vremea aceasta Hasdingii, ziși și Vandali². în timpul când Atanaric incearcă a resista Hunilor cu orice preț, mai ales că un jurământ făcut tatălui său il impiedeca de a trece in imperiul roman ³, o parte a neamurilor Visigoților trece peste Dunăre, supt Fritigern și Alaviv. Se pare că Visigoții au folosit de o potrivă cetățile dacice de pământ și valurile romane in apărarea lor contra Hunilor, după cum o dovedesc descoperirile de pe „brazda lui Novac¹¹, numirea populară a valului roman care desparte in Oltenia și Muntenia re- giunea dealurilor de aceia a câmpiei, și de la cetatea dacică de la Bucovâț. Re- tragerea lui Atanaric in „Caucaland¹¹ ¹ nu pare a fi străină de ținuturile Olteniei⁵, de și in mod obișnut cercetătorii noștri caută să identifice acest ținut in județul Buzău⁶. Totuși C. Patsch ⁷ și L. Schmidt⁸ se gândesc la regiunile Banatului. In 376 limes-ul roman cade, și in 377 Taifalii trec Dunărea, urmați apoi de O- strogoți și mai târziu de Alani și Huni. în legătura cu aceste evenimente pro- vocate de năvălirea Hunilor credem că trebuie privit „tesaurul¹¹ de la Coșoveni. El pare a fi aparținut cuiva din ramura visigotică a Taifalilor, a căror stăpânire, o oarecare durată de vreme, s’ar fi extins și la Sud de Dunăre, in dreptul Olteniei, ipotesâ la care ni dă dreptul descoperirea de la Oescus. Primele descoperiri de la Coșoveni sânt un bun exemplu de artă gotică de la inceputul năvălirilor barbare ⁹. 3. O altă descoperire tot de la Coșoveni, dar ulterioară celei d’intâiu, se află azi in colecția d-lui C. Negrescu din Craiova. Ea cuprinde: ¹ C. Patsch, Banater Sarmaten [Beitrâge zur Vdlkerkunde von Sudesteuropa II], Anzeiger d. Akad. d. Wiss. in Wien, phil.-hist. KL, 62, 1925, pp. 181-216. - C. Diculescu, o. c., p. 16. ³ N. lorga, o. c, II, p. 65. ‘ Ibid. ⁵ CI. D Berciu-Beninger, o, c. ⁶ Al. Odobescu, Le trișor de Petroasa, voi. III, p. 19 și urm. ; C. Diculescu, o. c., p. 43. CI. I. Andrieșescu, o. c., p 68. CI. C. C. Giurescu, o. c, p. 188 și ibid., in Rev. Ist. Rom., V-VI, 1935-1935, p. 342. ⁷ C. Patsch, o. c., vezi mai sus. ⁸ L. Schmidt, Die Ostgermanen, ed. Il-a, Munchen 1934, pp. 226-546. ⁹ Câteva obiecte aflâtoare in colecția d-lui Dr. Severeanu și publicate de d. C C. Giurescu (o. c., p. 318 și fig. 93) ca provenind din același tezaur de la Coșovenii-de-jos nu pot avea nicio legătură cu acest tezaur, de oare ce, după informațiile d-lui Severeanu, ele au fost cumpărate in 1914, pe când tezaurul de care este vorba a fost găsit in 1932 (C. N. Plopșor, o. c., p. 272). http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 75 a. O fibulâ de argint cu placaj de aur: placa inferioară e flancată de căte patru capete de păsări, care poartă resturi de safir: lungimea 0.20 m. (fig. 1, 1). b. Doi cercei de argint, dintre cari unul cu foiță de aur (fig. 1, 2, 3). c. Trei fragmente de cercei (fig. 1, 4, 6). d. Un torques din argint; un capăt ascutit; pe corp puncte incisate; lungimea 31 cm. ¹ (fig. 1, 7). Forma cerceilor nu este obișnuită in descoperirile germanice. Ca tehnică și formă, ei orientează către tipurile bizantine. Cercei similari se intâlnesc in ținutul Niprului². Exemplarul cel mai de preț rămăne insă fibula. Placa superioară semicirculară poartă nouă brațe ornamentate cu linii paralele. De o parte și alta a corpului se află două adausuri in formă de semilună, care fac legătură intre cele două plăci ale fibulei. Ochii păsărilor de pe placa infe- rioară sănt impodobiți cu pietre scumpe, dintre care unele au căzut. Partea de sfărșit a plăcii inferioare (Fussplatte) se termină cu un fel de ramură cu trei crăci, două laterale cu capse in filigran și a treia, cea centrală, cu o mască. Unele dintre capetele de păsări poartă capse gra- nulate, similare celor de pe ramura amintită. Suprafața fibulei este acoperită in ge- neral cu o ornamentare in foarte strănsă dependență cu stilul animalier, de și aci intr’un stadiu evolutiv târziu, care ne duce inapoi spre arta scitică. în primul rând avem motivul denticular Zabnschnitt, care este in ornamentare un element animalier caracteristic stilului II, după Salin³ Benzile din interiorul plăcii inferioare pe care s’au aplicat acești „dinți" sânt similare acelor de pe catarama de la Jgar din Ungaria, care se datează in a doua jumătate a se- colului al VH-lea, după analogiile de la Ozora, unde s’a găsit o monetă de aur de la Constantin Pogonatos (669'670) *. ¹ Fibula și cerceii au fost reproduși prima dată de d. C. C. Giurescu, o. c., p 328 și fig. 95, socotindu-i insă greșit de aur. D-sa datează descoperirea pe la 700. Pentru o presintare completă a se vedea D. Berciu și E. Beninger, o. c. ’ Collection Kanenko, Chiev, 1902, fig. 26; A. Alfoldi, Zur historischen Bestimmung der Avarenfunde, in ESA, IX, p. 300, și pl. III 13 (Knin). a B. Salin, Die altgermanische Tierornamentik, 1904, p. 43 și urm. ⁴ N. Fettich, Beitrâge zum Enstehungsproblem des altger- manischen II. Stiles. in Arch. Ert., XLIII, 1929, p. 328 și urm., și fig. 28, p. 75. Catarama aparține stilului II, in „Zahn- schnittechnik". Acest motiv apare și pe garniturile de curea, de stil „bizantin" '. Ochii păsărilor de la fibula noastră sânt inramați ca in stilul II, care durează cât prima jumătate a secolului al Vl-lea și al VIMea². Animalele de pe fibulâ sânt foarte stilisate, incât nu se pot determina zoologicește. Ele fac parte din patrimoniul aceleiași arte animaliere ca și motivul denticular, de origine și in- spirație orientală, pe care Sciții il aduc in Europa, unde a dăinuit chiar după pe- rioada carolingiană ³ Cine sânt purtătorii acestei arte in Dacia in perioada stilului II din jurul anului 600 și răstimpul se- colului al VH-lea, când cel mai de vreme se poate data fibula de la Coșoveni? Or- namentul in „Zahnschnittechnik" este spe- cific artei avare ⁴ și germanice, ca și mo- Fig. 3. - Fragmentul de fibulă de la Orlea (mărit). Colecția G. Georgescu, Corabia. tivele cu animale fantastice. După aceste considerații, fibula noastră ar urma să fie un produs al unui atelier avarO'germanic. Dar presența cerceilor in același complex, care pare a fi inventariul unui mormânt, de o factură bizantină, precum și așa-zisul „Strichpunkt"⁵ de pe placa inferioară, ca și „masca", ne fac să ne gândim de o potrivă și la un atelier bizantin, unde nu sânt insă neglijate tradițiile și preferințile artei ger- manice și in parte avare. Intr’adevăr Avarii contribuirâ mult prin arta lor la râspân- ¹ Salin, o. c., p. 50. ’ Ibid. • Boulanger, Le mobilier gallo-romain et franc en Picardie et Artois, Paris 1902-1905, p. 168. Pentru stilul cu păsări a se vedea G Kossinna, Germanische Kunsl im 1. Jahrtausend nach Christus, Leipzig 1932, p. 226. * Salin, o. c., p. 42. ⁵ Care ar fi caracteristic bizantin (Salin, o. c., p. 50 ; cf. A. Riegl, la Berciu-Beninger, o. c). http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL (.OMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE 76 direa elementelor bizantine, atât in Vest, cât și in Râsârit, precum și a stilului zis „bizantin¹¹, in difusarea căruia arta avară a jucat un rol de mare importanță¹. în ceia ce privește o atribuire mai pre- cisă a podoabelor de la Coșoveni unei anumite seminții, este greu de incercat, mai ales in vremea aceasta, când populații diverse locuiesc laolaltă pe aceleași teritorii. După moartea tragică a regelui Hunimund, din 566, Gepizii nu dispar. Ei se mențin descoperire de la Coșoveni pare a aparține neamurilor germanice și se datează in secolul al VII lea. 4. Plenița, jud. Dolj. D. C. N. Plopșor publică in 1925 o fibulă de bronz din această localitate (fig. 2, 1) \ Placa superi- oară este semicirculară, prevăzută cu șapte brațe, iar cea inferioară se termină cu o mască. Ornamentarea, după cât se poate vedea de pe desemnul d-lui Plopșor, pare a fi in excisie. Motivele decorative au un Fig. -4. — Inventariul mormintelor de la Balta Verde, Mehedinți. supt noua stăpânire a Avarilor, bucu- rându-se de o situație privilegiată și dând ajutor acestora contra Bizantinilor. împă- ratul Mauriciu (582-602) ia numele de Gepidicus, de și bătuse pe Avari in apro- piere de Adrianopole. Gepizii sânt amintiți și cu ocazia expediției lui Priscus din 601 contra Avarilor, cari sânt de fapt stăpânii regiunilor noastre din acest timp². A doua ¹ Cf. Salin, I. c. ² N. lorga, o. c., p. 235. caracter pur geometric. Interesante sânt cele două răsuciri spiralice din zona de legătură intre corpul fibulei și placa in- ferioară. Acest tip aparține grupei de la Nipru și se datează cel mai de vreme in secolul al VI lea. 5. Vela, jud. Dolj. Un fragment de fibulă ¹ Arhivele Olteniei, IV, 1925, p. 47, fig. 2. ² Guide to Anglo-Saxon Antiquities, London (British Mu- seum), 1923, fig. 227. Cf. D. Berciu-Beninger, o. c. http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 77 și anume placa inferioară, cu „mască" '. E din secolul al Vlldea. 6. Orlea, jud. Romanați. în colecția ddui G. Georgescu din Corabia se află un fragment de fibulă de bronz, care repre- sintă placa superioară și o parte din corp. E inalt de 4 cm. și lat de 5 cm. (fig. 3). întreaga piesă e turnată, amintind fibulele grele din regiunea Niprului. Placa, de formă semicirculară, este prevăzută cu cinci brațe terminate cu capete rotunde și pline. Brațele sânt unite printr’o bară, care trece pe la jumătatea acestor brațe, formând cu ele un fel de coroană sau cunună in jurul plăcii. Ornamentarea a fost realisată prin două tehnici: a. excisia (Kerbschnittechnik), care a dat ornamentele in relief și b. incisia, prin lovire, care a realisat decorul in a' dâncime. Din prima categorie fac parte liniile reliefate din centrul plăcii, precum și spiralele. Din grupa a doua fac parte cercurile in formă de ochi („Kreis- augen") așezate douâ câte doua pe fiecare braț, in mod simetric, precum și adânciturile paralele de pe bara de legătură și de pe relieful-bandă din interiorul plăcii. Motivul in „cercuri-ochi" il în- tâlnim in general pe fibule din pe- rioada târzie germanică. Astfel le găsim, de o potrivă in Sudul Rusiei, cât și in Europa centrala, ca la Suuk-Su ³ la Gâter (Ungaria, corn. Pesta³), la Statzdorf (Austria)⁴, precum și in Sudul Tirolului și in Italia⁵, unde N. Aberg le atribuie seriei longobardice ⁶. Ornamentul de pe bară, dobândit prin lovire și care nu trebuie confundat cu „Zahnschnitt"-ul, il găsim pe o fibulă din Craina, descoperită intr’un cimitir din secolul al Vl-lea și al VÎII-lea ⁷. Ornamentarea prin săpare, care stâ in strânsă legătură cu xilogravura, fiind poate de origine germanică⁸, nu ne poate C . N. Plopșor, in Arh. Olt., IV, 1925, p. 49, fig 1. ’ G. Muller, Die gotische Fibel von Gâter in Ungarn, eine siidrussische Fibelform und ihre Bedeutung fiir die ausgehende Volkenvanderung, in Mannus, 27, 1935, p. 114 și urm, fig. 2. ⁸ Ibid., fig. 1. ⁴ E. Beninger, Die Germanenzeit in Niederdsterreich, Viena, 1934, fig. 46. ⁵ N. Aberg, Die Goten und die LongobarJen in Italien, 1923. fig. 50, 110 și 170. ⁶ O. c„ P 74. ’ A. Riegl, Die Krainburger Funde, in Jahrbuch d. Zentral- Komm., I, 1933, p. 217 și urm , pl IU, 7. J. Strzygowski, Altai-fran und Vdlkenvanderung, Leipzig, 1917, p. 274. servi prea mult in privința cronologiei și tipologiei. Ea este insa preferată de Ger- manii pontici spre a căror artă indică de asemenea spirala și „Kreisaugen" de pe fragmentul nostru. Amănuntul cel mai de preț al fibulei de la Orlea este fără îndoială cununa din jurul plăcii, care la origine nu este decât o coroana zoomorfică. G. Mtiller a făcut observația că fibula de la Gâter intră in aceiași grupă cu cea de la Suuk-Su, atât cea reprodusă de autor, cât și cea din mormântul 28 de acolo *, de și exemplarul din Ungaria nu are coroană, ci doar cinci brațe libere. Noi credem insă că fibulele de la Suuk-Su represintă un tip de sine stătător, care se concentrează in Sudul Rusiei, având afiliații stilistice cu grupa l-a a lui H. Ktihn („frânkische Variante") din Vestul Europei ³ și cu „Thiiringer Typus"‘. Salin le-a înglobat in grupa sud- germanică⁵. Punctul de plecare al evo- Fig. 5. — Cerceii dm mormântul de la Hinova, Mehedinți. luției coroanei zoomorfice ar trebui căutat ' E. Beninger, Die Germanenzeit, p. 86 ² O. c., fig. 2 și p. 28. tn mormântul 28 s’au gâsit mo- nete din secolul al Vll-lea (ibid , p. 115). A se vedea de asemenea și: N. Rietn’koff, Quelques cimetieres du pays des Goths, in Isvestia, Petersburg, voi. XIX, 1909, pp. 1-80, pl. 6/6 și pl. 7, 1. Fibula din mormântul 55 și la : de Baye, Memoires de la Societe naționale des Antiquaires de France, Vll-e serie, voi. VII, Paris 1908. p. 111 și fig. 19 Asupra datârii mormântului 87, cf. Hemke, in Sitzunpsber. d. Alter- tumsgesell. Prussia, XXIII, 1919, p. 42 E vorba de incine- rație și monetele de pe la 600. Cf. D. Berciu-Beninger, o. c. A se vedea și : E. Brenner, in VII. Bericht d. rdm. germ. Komm., 1915, p. 282. ’ H Kuhn, Germanische Fibeln der Vdlkerwanderungszeit in Amerika, in Ipek, Vili, 1932-1933, p. 113 și pl |2, 2. Autorul dâ o listâ de patruzeci și cinci de localități, intre care intrâ și Dacia. Cele mai multe localități sânt in Franța, apoi in Rusia și Ungaria. H Ktihn dateaza acest tip, cu brațele in formâ de capete de pasăre, ale căror ciocuri au o vădită tendință de a se uni, pe la 500-550 (o. 115). El crede câ ciocul și capul de pasăre sânt caracteristice go- tice, intâlnindu-se și in materialul sarmato-scitic de la Marea Neagră. De la Goți le-au luat Francii (p. 113). A se vedea și : N. Aberg, Ostpreussen in Vdlkerwanderungszeit, 1916, fig. 69-70. ⁴ H. Preidel, Zur Kenntnis der Thiiringer Fibeln. in Man- nus, 27. 1935, pp 330 333 și fig. 4, datată cu monete de la Zenon (474-491) Cf H Kiilin, Die Fibeln mit ausgezackter Kopfplatte, in Schuma^her-Festschrift. 1930, p 343 și urm. ⁵ O. c„ p. 28 și fig 60 și 61. Cele mai numeroase le intâlnește in Cherci; ibid. http://patrimoniu.gov.ro 78 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE in brațele zoomorfice, simple, isolate, dar plastic redate, ca la unele exemplare din Franța, Elveția și din ținutul Rinului \ Pentru acest prim stadiu evolutiv nu cu- noaștem deocamdată niciun exemplar in Sudul Rusiei, dar trebuie să existe. Un pas mai departe il face tipul Suuk-Su², la care forma capetelor de pasăre nu mai este plastic redată, ci in cea mai mare parte avem a face cu o redare orna- mentală. Totuși aici capetele de pasăre se pot recunoaște ca atare³, de și au fost stilisate. Ornamentarea lor li subliniază forma și o redă mai clară. Dar evoluția nu se oprește. Ea va duce printr’o sim- plificare crescândă la crearea unei bare de legătură a brațelor, in felul celei de la Orlea, și la o formă a brațelor analoagă aceleia a exemplarului nostru. Vor fi avut loc două procese, unul la crearea barei, prin unirea ciocurilor de pasăre, și al doilea la crearea brațelor prin evoluția insăși a capului de pasăre. Cercurile de pe brațele fibulei de la Orlea par a fi o reminiscență ornamentală a ceia ce represinta anterior ochiul de pasăre. Tipul Orlea marchează un stadiu evo- lutiv destul de inaintat între el și tipul Suuk-Su vor fi fost stadii intermediare, pe care nu le cunoaștem incă. Observațiile stilistice de mai sus ingă- duie și datarea fibulei de la Orlea, care corespunde secolului al Vll-lea. în ceia ce privește originea și incadrarea cultural-istoricâ a fibulei din Romanați se pot adăugi următoarele considerații. Atât tipul Gâter din regiunea Tisei, a cărui origine și răspândire fuseseră puse in legă- tură de către Muller cu Sudul Rusiei și Germanii pontici, — după el ar fi Gepizii⁴—, cât și tipul Suuk-Su și Orlea sânt produse ale atelierelor germanice. Pseudo-fibula de la Fenlac, județul Timiș⁵, face impreună cu Orlea legătura spre Europa centrală a acestor produse, și Sudul Rusiei. Dacă ținem sama de datare și de împrejurările din vremea aceia, atunci ar trebui să ne gân- dim, in ceia ce privește atribuirea etnică, la neamurile germanice. ¹ B. Salin, o. c., fig. 80. 82 și 120 * La care se pot adăuga fibule din Suedia, Prusia Orien talâ, Elveția și f ranța (Salin, o. c., fig. 60, 61 și 123). ³ Cf. G. Miiller, o. c., p. 120. ’ O. c., p. 120. ⁵ N. Fettich, in Arch. Hungarica, 1, pl. 4 21. Fibula de la Orlea rămâne pana acum singura in felul ei. Ea dovedește ca arta germanică, influențată in Sudul Rusiei de cea orientală, caută să se descătușeze de elementele naturaliste, de represintările zoomorfice, tinzând spre simplificări, atât de firești eil. 7 . Tumul Severin. Din castrul Drubeta provin două fibule germanice de tip Sân- tana-de-Mureș, din secolul al IV-lea. Un exemplar a fost publicat in: D. Berciu, Colecția „Gh. Georgescu“, fig. 32,2, pp. 72 și 80-81. * <» $ Antichități bunice. Puține mărturii se cunosc până azi in provincia din dreapta Oltului din vremea Hunilor. Deocamdată nu sânt decât douâ descoperiri, datorite și acelea întâmplării. 1. Cazanul de bronz de la Ciuperceni, județul Dolj, a fost descoperit in prundurile din apropierea Dunării. Se găsește in co- lecția d-lui D. Neamțu. Vasul nostru repre- sintă tipul cazanelor cu corp inalt și cilindric, cu douâ apucători verticale, trilo- bate, sprijinit pe un picior. Ornamentarea constă din dungi înguste și cercuri in relief. Piciorul e inalt, proporțional cu mărimea vasului. Cazanul are un profil de o rară eleganță. Vasul a fost publicat in 1935 de către d. C. C. Giurescu ². 2. In Museul Regiunii Porților de Fier din Turnul-Severin se găsește o toartă simi- lară acelora ale cazanului de la Ciuperceni. Ea provine de la Hotarani, județul Mehe- dinți. Asemenea vase de sacrificiu au o origine răsăriteană, central-asiatică. Analogii se pot găsi până in China³. în Europa aceste vase de cult au fost aduse de către Huni și răspândite din Caucas până la Rin “, în urma deselor lor incursiuni spre Vest. Material comparativ pentru exem- plarul de la Ciuperceni se poate aduce deopotrivă din Sudul Rusiei⁵ și din Un- ¹ Cf. E. Beninger, o. c , p. 88. A se vedea și: D Berciu, Colecția de antichități „Gh. Georgescu" Corabia, Caracal, 1937. fig. 25 și 36, pp 49-50. ² C. C. Giurescu, o. c., fig 78. ⁹ Z. von Takăcs, Chinesiscbe-hunnische Kunstformen, in Bul! de l’lnstitut Arck. bulgare, HI, 1925, pp. 194-229. P. Reinecke a arătat înrudirea vaselor de cult hunice cu cele chinese (Zeitschr. f. F.thnologie, 1897, p. 141 și urm.). ¹ Alfoldi, Funde aus der Hunnenzeit, p. 36. Cazanul de la Hockricht din Silesia poate fi al acestor oameni (ibid., și pl. XIX, 9 ; cu picior scurt și torți fără lobi). ⁵ Z. V. Takăcs, o. c., fig. 35 (Otaka). http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 79 gariaLa origine cazanele hunice sânt înrudite cu cele scitice, ca semnificație și tipologie. P. Reinecke a făcut apropierea tipologică intre cazanele scitice din Sudul Rusiei și cele hunice cu picior inalt și corp hemisferic ². în mediul din Dacia cazanele de sacrifi- ciu atribuite Hunilor s’ar putea in general data in vremea stăpânirii acestora, adecă de la sfârșitul secolului al IV-lea și până in a doua jumătate a secolului al V-lea, când „Statul" lor dispare după lupta de la Netao, dar populația rămâne in parte, iar politica Hunilor va fi continuată de rudele lor, Avarii³. Mormintele „slavo-bizantine“ de la Balta-Verde, județul Mehedinți. Pe proprietatea comunei Balta-Verde, cunoscută după cele două câmpuri de urne din epoca bronzului și a Hallstatt-ului, la locul numit „Grindul cu tunul", in ținut de dune caracteristic, in fiecare an iese la iveală datorită vântului o mulțime de oase incinerate, fragmente ceramice și alte o- biecte arheologice. Une ori se puteau vedea grămezi mari de oase calcinate. Acestea erau bune indicii pentru existența unui cimitir, care, din causa dunelor, a fost aproape in intregime distrus, așa precum ni-au dovedit-o și săpăturile efectuate aici in 1934. Cu această ocasie am avut no- rocul să dăm peste două morminte incă nedistruse. Mormântul I a fost descoperit la adân- cimea de 0.30 m. pe coama unuia dintre numeroasele „grinduri" din punctul amintit. Ritul de înmormântare este incinerația. Oasele incinerate, împreuna cu multa cenușe și cărbuni, ca și inventariul funerar, erau așezate direct pe nisip. Pe o distanță rela- tiv mare nisipul purta urme de foc. Acest lucru, cât și presența in mare cantitate a cenușei și a cărbunilor, ne-ar face să ere- ¹ Alfoldi, o. c., pl. XVIII, 1-2; G Wilke, in Reali, d. Vorgeschicbte. XII, pl 68-a (com. Tolna : „scitic", pe când in realitate este hunic, cu ornamente și torți similare celui din Dolj). ² In Zeitschr. j. Ethn.. 1896, p. 12 și urm. O dovadă a acestor înrudiri in forma de la: Alfoldi, o. c., pl. XVlP, 3-a și b • N. lorga, o. c., II, p 235. Cazanele pot insă dăinui în privința aceasta mormântul de la Pottsching din Burgen- land ni oferă un exemplar. Inventariul lui, printre care și un cazan cilindric, este ulterior secolului al V-lea El se poate data între secolul al Vl-lea șt al VIH-lea (Museum Vor- und Friihgeschichte, Berlin, No. înv. IV, p. 4150-4190). dem că rugul funerar care a consumat corpul celui mort s’a construit chiar pe locul unde s’a făcut și Înmormântarea. Obiectele din mormânt au fost aruncate de asemenea pe rug. Așa se explică, nu numai urmele de ardere ce le poartă, dar și lipsa vaselor întregi. Obiectele de fier au fost aproape complet distruse din a- ceastă causă. Inventariul funerar cuprinde : A. Obiecte de metal, a) de bronz: 1. un fragment dintr’o cataramă și anume placa in formă de inimă, terminată cu un scurt apendice. Lipsește toarta cu cuiul, dar se poate reconstitui pe basa analogiilor de care va fi vorba mai departe, in felul fig 4, 1. Pe verso sânt două piciorușe perpendicu- lare pe placă, prevăzute cu câte o per- forație, care ingăduia fixarea catarămii de curea. Avem deci a face cu o piesâ de harnașament. Fragmentul e lucrat cu ciocanul, ale cărui urme sânt foarte visibile. Cu totul interesantă este ornamentarea realisată prin săpare, astfel că ornamentul rămâne in relief. Această decorațiune redă motive florale stilisate, in forma florei de acantus. b. Obiecte de fier: 1. mânerul unei sulițe â douille; 2. pedunculul unei săgeți, pro- babil cu două aripi (fig. 4, 2); 3. o mare grămadă de bucăți de fier, care nu se pot determina. B. Obiecte de piatră: un arcer fragmen- tar, foarte rău păstrat din pricina trecerii prin foc, care a provocat desfacerea in bucăți a gresiei. C. Obiecte de os : Un fragment, probabil dintr’o veriga, având douâ găuri verticale și o a treia perpendiculară pe linia celor- lalte (fig. 4, 3). D. Ceramica. Mormântul nu conține niciun vas întreg, ci numai trei fragmente, care nu aparțin nici macar aceluiași vas. Douâ dintre ele sânt lucrate cu roata, al treilea cu mâna. Lutul este de coloare roșiatecă, păreții relativ supțiri, resonanți, bine arși. Ornamentarea in incisie oferă motive in valuri și linii paralele (fig. 4, 4). Fragmentul III este din pastă grosolană, cu multe impurități, de coloare negricioasă (fig. 4, 5). Profilele redau vase in forma literei S. Mormântul 11 s’a descoperit la distanța de 1.10 m. de cel d’intăiu. Aceleași ob- servații stratigrafice ca și la I. Ambele http://patrimoniu.gov.ro 80 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE morminte par să fi fost la origine in formă de tumul, care insă cu vremea s’a distrus din causa caracterului de dună al regiunii. Inventariul: A. Obiect de metal: a. de bronz: 1. un inel de sârmă cu secțiunea rotundă, dar de o grosime inegală; unul dintre capete se termină cu un fel de aripioară, iar al doilea cu o ușoară răsucire in S (fig. 4,8) ; 2. un fragment de inel similar (fig. 4,9); 3. un inel mic de sârmă răsucită (fig. 4,10); 4. douâ fragmente de placă supțire ornamentală cu câte douâ șiruri de butoni au repausse, probabil din aceiași garnitură a unei plâsele de cuțit (fig. 4,11), b. obiecte de fier: o masă de fragmente atipice. B. Obiecte de piatră și silex: 1. un per- cutor, lung 0,068 m.; 2. un instrument de silex (fig. 4,12). C. Ceramica: fragmente ca și in mor- mântul I (fig. 4, 6, 7). Inventariul mormântului 1 arată prin caracterul său că ne găsim in fața unui luptător, probabil călare, după cum o ar dovedi piesa de harnașament, pe când acela al mormântului 11 evidențiază un caracter pașnic. O determinare cultural istoricâ a celor douâ morminte, precum și a întregului cimitir, ni este inlesnitâ de inseși ele- mentele de inventariu, pe care le conțin. Ceramica, atât prin formele sale, cât și prin tehnică, dar mai ales prin ornamen- tare, face parte din manifestările similare ale epocii migrațiunilor popoarelor. In stadiul de față al cercetărilor de la noi insă, unde lipsește incâ, din păcate, un studiu al ceramicei medievale cu catego- risiri pe specii și cu atribuiri etnice pe cât ar fi posibil, așa precum s’a procedat in alte țâri, ea nu poate servi pentru o mai precisă fixare cronologică a celor douâ morminte. Fragmentele noastre ceramice pot fi. ca o vagă cronologisare, plasate in prima jumătate a evului mediu. Orna- mentele in valuri sânt caracteristice ce- ramicei slave, dar ele apar in forma in- tâlnitâ pe fragmentele noastre de o potrivă pe vasele „germanice¹¹ și ,.avare" *. Analogii ¹ J. Hampel, Altertiimer des friihen Mittelalters in Ungarn, 1, fig. 323, II, 1905, fig. 331-332 (Kesztely) și fig. 321. La Mistelbach, in Austria, au apărut morminte care au dat o ceramică de caracter „barbar", ornamentată cu valuri și cu profile similare celor redate de fragmentele de la Balta mai apropiate avem in jurul Bucureștilor, la Dâmâroaia '. Obiectele de fier, cele de piatrâ și cele de os nu ni spun nici ele mare lucru. în schimb mormântul I are un prețios ele- ment pentru datare și incadrare culturala. E vorba de catarama de bronz. într adevăr, dacă urmărim mai de aproape forma acestei catarămi, observăm că avem a face, nu numai cu analogii, dar chiar cu forme identice. Astfel in Sicilia cunoaș- tem câteva exemplare, unele asâmănătoare până la cele mai mici amănunte, care au apărut atât pe litoral, cât și in regiunile centrale ale insulei: Siracusa (Buffaloro), Vizzini, Belvedere și Canicattini (Alfam) ². Din Italia centrală se află o cataramă identică in formă și ornament, descoperită in Roma impreună cu lucruri medievale³. Alte șase exemplare provenind tot din Italia le-am intâlnit in Museul din Berlin⁴., în același Museu se află o cataramă iden- tică, expusă la un loc cu alte materiale din Sudul Rusiei⁵. în Crimeia, asemenea catarămi par a fi asociate cu lucruri gotice in cimitire din diverse perioade⁶, iar la Mesembria apare o atare piesă in mediu bizantin’. Cele mai multe care ni sânt cunoscute se concentrează insă in Italia. La lista de mai sus se pot adăuga și altele, ca de la Nocera Umbra (mormântul 156, Verde. Cimitirul de la Mistelbach se datează in secolul al VILlea, după monetele bizantine ce s'au descoperit in mor- minte (M. Abramie, Funde aus der Vdlkerwanderungszeit in Mistelbach, in Jahrbuch f Altertumskunde, VI, 1909, p. 222 și urm., fig. 19, și p.226). Ceramică similară a dat vasta ne- cropolă „avaro-slavă" Devinska Nova Ves din Slovacia, unde sănt, ca și la Balta Verde, morminte de incinerație din prima perioadă a „ringurilor", înainte de anul 800 (J. Eisner, Slovensko v pravecu, Bratislava, 1933, pp. 337-8 și pl. LXXXIX, 2 și 4 ; compară de asemenenea pl. XCV1I, 3-4, cu fragmen- tele noastre). ¹ Dinu V. Rosetti, in Germania, 18, 1934, p. 207 și urm., fig. 6. * P. Orsi, Byzantina Siciliae, in Byzantinische Z.eitschrift XXI, 1912, p. 187 și urm., fig. 23, 1, p 203; N. Aberg, Die Goten und die Longobarden in Italien, 1923, fig. 204; Idem, Vorgeschiehtlicbe Kulturkreise in Eurcpa, Copenhaga, 1936, pl. XLIV, 56. Exemplarele se află expuse in Museo Civico din Siracusa, Vitrina No. 79. ³ In Antiquarium Ccmmunale din Roma, Sala IV, No. Înv ¹⁹⁶⁶ ⁴ Museum jur Vor- und Friihgeschichte, Sala 18, Vitrina 10, No. înv. L 49 („Italien"). La un loc cu aceste șase exemplare se găsește și un altul cu placa in forma literei U (Seria A, la P. Orsi, o. c., fig. 11, 1). ⁵ Sala 18, Vitrina 17. O nouă piesă in Albom Risonkov , Arch. Komm., 1882-98. No. 1597. O formă similară; Russ. Arch. Komm. Bericbte Otscbet, 19C5, fig. 116, p. 96; și orna- ment analog fig 110, p 95. ⁶ N. Rietnikoff, o. c., pl. X, 19. Forme similare, pl. X, 20 și 27. ’ G. 1 Kazarov, in Iswestia, Bull.de l'lnstitut Arch. bulgare,. VII, 1932-33, pp. 256 și 66. http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 81 cu inventariu corespunzător stilului II, Castel Trosino, Fornuovo (Bergamo)Ornamentul floral de pe catarama din mormântul I de la Balta Verde, ca și de pe seria amintită, se intălnește pe o mare mulțime de piese de harnașament, in special avare sau de caracter mixt, germano-„bizantin“. 11 găsim la Vrap din Albania, in bogatul tesaur de aur², probabil aparținând Avarilor, in te- saurul de la Akolan, in Turcia, căruia i se poate da ca termin post quem anul 610, după monetele ce le conține³, apoi la Keszthely din Ungaria, al cărui cimitir, prin analogiile cu Pusztatoti, unde s’a găsit o monetă de aur de la Constantin Pogo- natos (669'670), se datează in a doua jumătate a secolului al VlIUlea⁴, precum și in ținutul Caucasului⁵ șiinBoemia⁶, ca și pe vasul No. 3 de la Sân-Nicolaul Mare din Banat⁷. Ornamentul nostru se poate compara de asemenea cu motivele xilogravurii și cu acelea ale artei arabe ⁸, străbătută puternic de influențele bizantine. Din cele amintite până aici reiese câ tipul de cataramă de la Balta Verde are o largă răspândire, și plasarea lui crono- logică, basată pe analogiile aduse, nu depășește secolul al VUI lea. După forma sa, dar mai ales după motivul ornamental, ea se Încadrează in așa-numitul stil „bizan- tin", căruia ii aparțin toate exemplarele semnalate. Cel d’intăiu care le-a tratat ca o grupă a parte, deosebindude de cele germanice sau de cele cu caracter mixt, german și „bizantin", a fost N. Aberg ⁹. Stilul „bizan- tin" apare, după cum am văzut, alături de stilul II, iar in Apusul Europei corespunde ¹ N. Aberg, Die Goten und Longobarden, fig. 2j6, 2C0, 265. ² J. Strzjgowski, Altai-Iran und Vdlkerwanderung, Leipzig 1917, p. 47 și urm., fig 40, pl. IIȚ20; cf. pl. V, 19. Aceleași flori de acantus poarta și cupa pl. 111 Autorul se gândește la Slavi ⁸ N. Aberg. o. c., p. 132. ⁴ N. Fettich, Bronzeguss und Nomandenkunst, 1929, pl. I, 3-7 și p 18. ⁵ W. A. Jer.ny, Bronzescbnalle aus dem Nord-Kaukasus, in Prâbistorische Zeitschrift, XXIII, 1932, pp. 270-5 (secolul al Vl-lea și al Vll-lea). ⁶ H Preidel. Fin arvarischer Fund aus Bdhmen, in Sudeta, III, 1927, pp. 64-6, fig. la p. 64 (sfârșitul secolului al Vl-lea și al Vll-lea). ² G. Nemeth, Ies inscriptions du tresor de Nagyszentmi- klos, in Revue des etudes hongroises, XI, 1933, p. 32. Același ornament il avem in Transilvania pe garnituri de curele din secolul al Vll-lea (J. Banner, in Dolgozatok, 111, 1927, p. 157 și urm, fig. a. c, p 159). ⁸ Strzygowski, o. c., p 4/ și urm., fig. 68, cu pp. 122, 126. ⁹ O c., p 103 și urm. Cf. pp 112 și 149. Idem., Vorges- chichdiche Kulturkreise, p 60 („târziu merovingian", secolul al VII lea). But. Com. Mon. Ist.,— Fasc. 92, 1937. cu perioada târzie merovingianâ. Primele două stiluri nu se exclud geograficește. în Sicilia lucruri „bizantine" apar in mor- minte care pot fi tot atât de bine bizan- tine, cât și gotice '. Forma catarămii din mormântul I amintește pe cele avare, pre- văzute une ori chiar cu peduncul ², dar se deosebește de ele prin ornamentul său de caracter bizantin, bine definit. înainte de a ajunge la condușii, ni ră- mâne a insista asupra unui alt element de inventariu prețios și anume asupra inele- lor din mormântul II. Cele trei inele de la Balta Verde aparțin tipului de podoabe numite in general, fie „Schlafenringe", fie „Lockenringe“ sau „anneaux temporaux", inele de pâr sau de cârlionți —, atât de preferate de lumea slavă, de care pare a se lega și un rit oarecare in evul mediu³. în mormintele slave apar in mari cantități in special in secolul al VUI-lea până in secolul al XII-lea*, când au cea mai mare răspândire. Dar aceste podoabe, caracteri- sate printr’o răsucire mai mult sau mai puțin pronunțată a uneia dintre extremi- tăți in forma literei S⁵, apar anterior se- colului al VIII-lea. Hampel amintește,— fără a-1 ilustra—, că acel mai vechiu exem- plar pe care l-a cunoscut înainte de râz- boiu a apărut in asociate cu monete de la Teodosiu al II-lea (408-480), și-l descrie ca având extremitatea „turtită", in locul spira- lei S⁶, ceia ce, ca tipologie, nu pare a fi departe de inelul nostru, fig. 4,8, Exem- plarele din mormântul II de la Balta Verde represintâ, pare-se, un stadiu evolutiv mai timpuriu decât secolul al VIII-lea. în Tran- silvania s’au descoperit unele inele analoage, care se pot data intre secolul al V-lea și al Vll-lea⁷. Forma, insă, oarecum primitivă, nu poate fi un indiciu că ne găsim, ca vreme, inainte de secolul al \ IlI-lea, fiindcă tot in Transilvania, ca să ne mărgenim numai la teritoriul Daciei, ea apare alături ¹ P. Orsi, o. c., p. 204. ' J. Hampel, o. c., I, fig. 2083 („Ungaria": cu „Zahns- chnitt"). Cf. fig 2001 și 2076. Cf. Fettich, in Arcb. Hung., 1, p. 49 și fig. 14. ⁸ Hampel, o. c., I. p. 438. ‘ I . Niederle, Manuel d’antiquite slave, II, 1926, p, 89. P. Reinecke crede ca asemenea ine'e vor fi fost folosite și drept cercei. Ele se întâlnesc și in mormintele germanice. Reinecke este pentru originea slava a acestor podoabe (Zur Herkunft der slavis hen Schlafenringe), in Germania, 18, 1934, pp. 218-19. ⁵ Ibid., fig 29 și 30, de pildă. O. c., p. 438. ‘ Doloozatok, Iv. 1903, p. 429, fig. 24,1 (I. Kovâcs). 5 http://patrimoniu.gov.ro 82 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE de forma clasică și cu monete de la În- ceputul secolului al Xl-leaObservațiile stilistice nu conduc totdeauna la precisări cronologice indiscutabile; de aceia trebue să se aibă in vedere intreg inventariul mormintelor, precum și împrejurările des- coperirii. între cele două morminte descope- rite nu poate fi vorba de o distanță de vreme, ele fiind contemporane. Am văzut mai sus că mormântul I ni-a oferit un element de datare mai precisă, mulțâmitâ căruia am putea spune că cimitirul medie- val de la Balta Verde se plasează cel mai de vreme la sfârșitul secolului al Vl-lea și inceputul secolului al VII lea. In vremea aceasta de nestabilitate și de vânturate a neamurilor, supt care rămâne insă ca basâ permanentă doar populația autohtonă ”, este greu a vorbi de o civi- sație sau o artă specific națională. Nu se poate determina o artă „avară", „hună" sau „slavă", și nici chiar „bizantină", cu deosebire la periferia Imperiului, fiindcă atâtea componente intră in alcătuirea a- cestora, ca și in cea „scitică" ori „sarmatică". Așa incât ar fi prematur a afirma că mormintele de la Balta Verde aparțin unor anumite populații. Totuși o incercare să ni fie ingăduitâ. Am văzut că această ceramică „barbară" din morminte afectează un ca- racter „slav", iar inelele de cârlionți ar fi chiar un bun al lumii slave. Ca un argument in favoarea atribuirii Slavilor vine și ritul de Înmormântare. Descoperirile arheologice sânt de acord cu știrile istorice in a arăta că Slavii iși ardeau morții inainte de a fi primit creștinismul. Incinerarea pare a fi ritul de înmormântare in civilisația păgână slavă, care a cedat, puțin câte puțin, fârâ a dispărea complet până târziu, in fața influențelor romane și orientale³. Mor- mintele vechi slave sânt in tumuli⁴, cum par a fi fost la origine cele de la Balta Verde. Slavii erau la Nordul Dunării cu multă vreme inainte de a se fi așezat definitiv in Balcani, așa precum o dove- desc mărturiile istorice ⁵. Presența pe malul stâng al Dunării a unor elemente de ori- gine certă bizantină nu trebuie să ne ' Dolgozatok, IV, 1913, p. 198, fig. d; p. 170 (M. Roska). ² N. lorga, o. c., II, passim ’ I Niederle, o. c.. pp. 43-44. ⁴ Ibid., fig 4: tumulii funerari de incinerație de la Gnez- dovo. aproape de Smolensk. ⁵ N. lorga, o. c., cap. III, Sintesa slavă, in special p. 247. surprindă. Ele provin, fie dintr’o influență ce se exercită aici in mod constant, fie dintr’o perioadă de stăpânire efectiva la Nordul fluviului, ceia ce in cașul de față pare mai verosimil. Se cunoaște politica lui lustinian de la Dunăre, urmată de o ofensivă a Imperiului in aceste regiuni și campaniile ce au avut loc in jurul anului 600 *, in legătură cu care sar putea pune și a doua descoperire de la Coșoveni. Părerea noastră este că acest cimitir de la Balta Verde ar fi dintr’o vreme când li- niștea se restabilise la Dunăre prin colo- nisarea Slavilor in Imperiu și recâștigarea malului stâng, ceia ce corespunde cu în- ceputul secolului al VH-lea². în felul acesta am avea o confirmare arheologică a da- telor istorice referitoare la stăpânirea bi- zantină din acest răstimp dincoace de Dunăre și la presența populațiilor slave, printre care vor fi fost și elemente locale, puse poate in slujba Imperiului. Denumirea noastră de morminte „slavo-bizantine" are o accepțiune cultural-istoricâ, și nu etnică, de și constatările de mai sus ni-ar in- gâdui-o intr’o oarecare măsură. Mormântul de inhumație de la Hinova, jud. Mehedinți. Pe proprietatea d-lui C. Trocan s’a dat, in săpături regulate, întreprinse de către noi, peste un mormânt de inhumație, la adâncimea de 20 cm. Scheletul era așezat cu fața in sus și orientat N V. S. E. în pământul scos s’au găsit fragmente cera- mice caracteristice epocii de bronz târzii, de tip Bivolarii (= Gârla Mare), precum și câteva din prima epocă a fierului. Acest lucru dovedește că pentru amenajarea gropii in care era scheletul s’au deranjat cele două straturi de cultură. Continu- ându-se săpătura supt mormânt s’a putut precisa aici stratul de cultură Turdaș, din fasa mai târzie, care era documentată la Hinova prin cunoscuta cupă cu picior ³ și alte descoperiri ulterioare. Inventariul acestui mormânt conține ur- mătoarele obiecte găsite in situ: 1. la mâna dreaptă o brățară de bronz cu un capăt ascuțit și celalt drept având secțiunea ușor ¹ Idem, Histoire de la vie byzantine, I, 1934, p 252 și urm.; idem, Istoria Românilor, II, p. 247. ’ Idem, Istoria Românilor, II, p. 393 ³ I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsjorschung in Rumănien, in Bericht der romisch-germanischen Km., 22, 1933, pl I, 1. http://patrimoniu.gov.ro ANTICHITĂȚI MEDIEVALE DIN OLTENIA 83 concavă (fig. 2, 2); 2. in urechea dreaptă purta un cercel cu toartă din sârmă de bronz care trece printr’un globul gol in interior și ornamentat in filigran (fig. 5, 3); 3. in urechea stângă se găsia un cercel puțin deosebit de cel d’intâiu, format dintr’o toartă de sârmă de bronz, pe care este impletitâ, din distanță in distanță, sârmă foarte supțire, tot de bronz; globului este decorat de asemenea in filigran, dar avea un alt dispozitiv de a se prinde de toartă (fig. 5, 1, 2). Brățara, lipsită de ornamente, apare intr’o perioadă târzie slavă *. Toarte de cercei, care une ori servesc de cercei, fără niciun adaos, cu ornament obținut prin impletire de sârmă subțire, le intâlnim destul de frecvent in mormintele din Ungaria (corn. Tolna¹)- Tehnica in filigran a cerceilor noștri consistă din împletirea firelor' de bronz foarte supțiri, care dau la suprafața globulelor diferite motive ornamentale, impârțite la rândul lor pe zone, spre deose- bire de filigranul granulat, care-și are altă tehnică. Supt influența bizantină lucrarea in filigran atinge apogeul la lumea slavă in secolelor al IX-lea și al Xfl-lea, care au April 1937. arătat o predilecție pentru asemenea po- doabe *. în special in tesaurele de argint, datate prin monete din secolul al IX-lea și al XH-lea, abundă lucrările in filigran » Din nou, și supt alt aspect, se afirmă in- fluența culturii bizantine in mormintele din valea Dunării. Mormântul de la Hinova aparține secolelor al IX-lea și al X-lea. Din aceiași vreme se poate socoti și sabia de fier (lungă 1,17 m.) de la Poloveni' Dolj³, care amintește pe acelea ale Vikin- gilor in Apus, din secolul al IX-lea și al Xl-lea, ca și o serie întreagă de securi de fier, aflătoare in museul din Craiova și descoperite in Dolj⁴. Pentru a incheia scurta presentare a antichităților medievale din Oltenia mai amintim și mormântul in tumul de la Poiana, județul Gorj⁵, care ar fi din vremea cruciatelor. în felul acesta credem că studiul de față va contribui intr’o măsură oarecare la înțelegerea unor vremuri atât de tulburi din viața provinciei din dreapta Oltului. Cât de util ar fi un altul—, fie chiar supt formă de repertoriu, — pentru întreaga Dacie 1 ¹ Compară; Hampel. o. c., I, fig. 414. * Ibid., o. c.. fig- pag- 263. Cf. voi III. pl. 226, 1 și 2. în ?rupa Keszthely. din Vestul Ungariei, apar cercei în fili- gran (ibid , voi. I, fig. 966). ¹ L. Niederle, o. c., II, pp. 219 și 220. ² /bid. ³ C. N. Plopșor, in Arhivele Oteniei, 1, 1922, fig 3, p. 8L ⁴ A se vedea exemplarul de la Fundeni din jurul Bucureș- tilor (Dinu Rosetti, o. c, fig. 25) și cele din Slovenia (J. Eisner, o. c., pl. XCI, 17, și pl XCI1I, 42 ; și pl. XCVI, 5 pentru sabia de la Poloveni). Cf. L. Niederle, o. c., II, fig. 107. ⁵ D. Berciu, Morminte tumulare in Oltenia, Craiova, 1935, P. 25. http://patrimoniu.gov.ro V) DESCRIERE DIN 1859 A MONUMENTELOR ȚÂR1I-ROMÂNEȘT1 Dt N. IORGA. O La 1859 tipăria, in Tipografia lui C. A. Roserti din București, un Frances. Theodore Margot, altfel necunoscut, o descriere a călătoriei sale prin Țara-Romănească. O viatorie in cele șaptesprezece districte ale Ro- mâniei, antikuități, curiozități naturale, situe, orașe, monumente, date istorici, usuri șt mo- ravuri. Lucrarea, de vre-o sută de pagini, e in- chinată Pitarului Constantin Slăvitescu. însemnările privitoare la mănăstiri și bi- serici și alte „anticvități", scurte, nu sânt totdeauna fără interes. La Gâești (p. 12) Margot vede „multe case ruinate, abandonate fiind de către proprietarii lor, cari se strămutară d’aici de când cu desființarea sa de cap de district, la 1832“. La Câmpulung, care se explică autorului de scriitorul N. Rucăreanu, care-și avuse și o fabrică de sticlă, lângă Nâmâ- iești, se observă că gârla care străbate orașul se chiamâ „Șcheiul" (cf. Șcheii, Șcheia). La mănăstire nu află „decât câteva celule, locuite de prea puțini monahi, și casa preotului. Toate acestea sânt ocolite cu zidul de tărie, ruinate in multe părți¹¹. Și continuă naiv: „Unii zic că templul ocupă, d’impreună cu dependințele sale, locul unde se inâlța altă dată antica cetate de Basarabea (sic); alții pomenesc de chiar Romula'¹ (p. 14). Deci amintirea lui Bâsâ- rabă-Vodă era vie. La Nâmâiești, cu amintirea „cloașterului¹* catolic din Câmpulung in minte: „Acolo se vede un closter (sic), a căruia origine este foarte curioasă și mai cu samă foarte interesantă. Acest closter se află zidit pe o stâncă; o scară tăiată in piatră duce până sus. Capela e făcută d’o singură piatră și poate conținea ca la cincizeci persoane inlăuntrul ei, este insă foarte în- tunecoasă: in fundul ei se află sfânta icoană a Maicii Mântuitorului, inegritâ de timp, astfel de veche ce este, și care se descoperi printr’un miracul¹* (pp. 14-5). Și aici „mi- raculul". Semnalează „eclesia foarte antică*¹ de la Dragoslave, pomenind turnul și inscripția pe clopot, fără a o reproduce (p. 17). La Rucăr amintește trecerea Ungurilor in ajutorul lui Radu de la Afumați (pp. 17-8). La „cetatea lui Radu Negru¹¹, „nu se mai văd nici urme, afară din două capele in ruine. Una din ele ținea de ritul ortodox, iar cealaltă de ritul catolic, căci se pretinde că Radu Negru luase de soție o princesă catolică; pe pâreții lor se vede un mare număr de inscripții¹¹. I se arată urmele lăsate de copitele calului domnesc și de pasul Domnului insuși in stânci (pp. 20-1). „Mai de vale de deal se află o pictură in formă d’o căpățină de zahăr, ce iea nu- mele de „masa lui Radu-Vodă". Pe acel loc obișnuia prințul a face ospățuri. Se dă cu socoteală că pe dealul opus există o a doua cetate, care comunica cu cea d'intâiu printr’un pod făcut din piei de bivoli. în mijlocu-i era lăsată o gaură sau gură prin care se scotea apa din Dâmbo- vița spre a intâmpina trebuințele garni- soanei in timpul de incunjurare¹¹ (p. 21). Se descrie frumoasa incunjurime a mă- năstirii Flămânda, lângă Mâțâu (p. 22) *. La Pitești, unde autorul crede că află ca locuitori, in cea mai mare parte, „Bulgari, Sârbi și Greci Macedoni, plus Evrei cu două havre¹¹, se văd urmele focului din 1847. Și o frumoasă temniță (pp. 28-9). La Curtea-de-Argeș i se vorbește de mormântul lui „Radu Negru¹¹. Admiră zidirea lui Neagoe Basarab. „Templul este ¹ Pe larg, pp. 23-4, despre costum. In legătură cu el se spune că, la câmp, in loc de „hora“, se zice : .govie" ; p. 24. A se pune la masă e „refenea" ; ibid. http://patrimoniu.gov.ro O DESCRIERE DIN 1859 A MONUMENTELOR TĂRII-ROMÂNESTI 85 superb; stâlpii, coloanele, parchetul (sic) sânt toate de marmurâ. Bolta (sic) este incârcatâ de desemne și de flori sculptate, precum și zidurile de din afarâ. Icoanele sânt ornate cu pietre prețioase și incrustate cu aur. Lampe de aur și de argint, sculptate, atârnâ de boltâ și arde neincetat. în fine toatâ mânâstirea este un adevârat cap d’operâ, atât prin avuția, cât și prin deli- cateța și fineța ornamentelor ei, și poate câ surpasâ (sic) cu mult prin magnificența artei pe multe din eclesiile renumite din Italia, pentru construirea lor. Aceastâ mă- năstire este visitată de mulți străini și de către mai toată nobilimea țării" (pp. 29-30). La Stânișoara, „subterane secrete". Fe- meile sânt oprite printr’un farmec de a ajunge acolo. Cotmeana e notată fără descripție (pp. 30-1). La Râmnicul Vâlcii, urmele focului din 1847. Episcopia, făcută de episcopul Calinic, fost stareț la Cernica, e nouă; pictura, de Tâtarescu (pp. 32-3). La Cetâțuia, „odată exista pe acest deal o cetate ce corespundea cu alta asemenea pusă pe malul Oltului" (p. 23). Și aici, exacte amintiri istorice. La Ostrov i se pare câ a fost inscripția „populo sergidaviensi". La Cozia, „campanela este minunată in structura ei și se dă cu socoteala că ar fi un turn vechiu ce dată incă din timpul Romanilor. Era ocolită cu tării ce se dă- rimară in parte spre a face loc unor ziduri moderne, ce stau neisprăvite. în curte se admiră o fântână săpată de diverse desemne și foarte antică" (p. 3c). Toate, lucruri dis- părute. „Nu departe de mănăstire, intre munți, se află Puturoasa, cunoscută supt numele de Visteriile lui Mircea-Vodă și unde acest prinț inâlțase o cetate de apă- rare, in care se păstrau avuțiile Statului" (P. 36). „Mai inainte d'a ajunge la Olănești, intâmpină cineva ruinele de la Pribagă, așezate pe un inalt deal, din sus de satul de la Arhanghel. Aceste ruine sânt incă bine conservate, și se spune c’a fost lo- cuința unui prinț pribegit, dar care, nu se știe"; ibid. în treacăt, „troianul"; p. 37. La Mânâstirea dintr’un lemn, legenda fundației; p. 38. Se laudă forma, refăcută, a caselor stă- reției de la Bistrița și picturile din biserică ale lui Tâtârescu. Și Arnota i se arată „prefăcută după stilul modern"; p. 39. Putină intelegere pentru Hurezi; pp. 39-40. în cale de la Râmnic spre Craiova, „dealul cărămizilor", „numit astfel de către țărani din causa mulțimii de cărămizi ce se află intr’acolo și a zidurilor groase ce-1 incunjură"; p. 40. Vede in aceste ruine o cetate romană. „Cărămizile... sânt de o lungime ca de trei palme pe o lățime de '/₂, din care unele sânt și țifrate. Zidurile sânt iară foarte groase și astfel de tare cimentate, incât este cu neputință la unele locuri de a le deslipi din clădirea lor. Tărâmul este acoperit de ruine, și insemna- răm și acelea ale unui apâduct. Alăturea se mai află și un alt deal, numit Dealul Războaielor. Ruinele acestea sânt cunoscute de locuitorii învecinați supt numele de Cetatea Uriașilor" ; p. 43. La Slâviteștii Pitarului, in curte, „se văd urmele unei turle in care se inchise Dră- ghici Slăvitescu și susținu oarecare timp o luptă invierșunată in contra unei cete numeroase de Turci, precum și, alăturea, o biserică foarte veche, ale cărora (sic) zi- durile din față se văd ciuruite de gloanțe și de darapuri (sic)... Această [turlă] avea o ușă de intrare făcută din lespezi de piatră La Ursani, casa boierului Ursanu ; pp. 43 4. Mănăstirea Șerbânești, cu „arhivi istorice" și amintiri. Movile pe câmp arată locul unei lupte din secolul al XVI-lea. La Străjești, inscripția din 1601 a lui Stroe Buzescu : p. 44. Tot Buzeștii și la Mamul, cu schit bine ținut, dar puțin vi- sitat, a cărui fundație se descrie; pp. 44-5. Mențiunea Polovraciului; p. 45. Tismana, cu pagina ei de cronică, și atât; p. 47². La Tatomirești-Filiaș, casa boierului Fi- lișanu, a cârui familie va fi dat numele cel nou. „Bisericuță frumoasă": p. 50³ La Craiova. picturile lui Leca la vechea Precistâ, — dispărute: p. 52. Se menționează, „in centrul orașului marile ruine numite Hanul Nemților"; ibid. „într’o mică stradă locuită de Evrei leșești se găsește incă * in drum, descrierea paparudei, cu versuri ; pp. 42-3. ² Datini la munți ; pp. 48-9. Ospârarea de „cumetrenie*', „fratele mirelui⁴¹, etc. Asâmânarea ar fi perfecta cu ce știe autorul din a sa Bretanie. ³ Descrierea dacii ; pp. 50-1. http://patrimoniu.gov.ro 86 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE turnuri, beciuri, ziduri d’o grosime extra- ordinară." La poartă, „o inscripțiune latină nedescifrabilă și cercetată de d. Maiorescu, ex-inspector Liceului din Craiova"; p. 53. Se descrie in margene palatul lui Bibescu, in mijlocul parcului; p. 53. „Eleganta mănăstire de la Bucovăț¹..., cu intinse curți și cu minunate grădini. Apar- tamentele sânt spațioase, bine aerisite și foarte ornate. Templul este mic, d’o arhi- tectură modernă, dară inavuțit cu icoane, sculpturi și poleieli bine lucrate" ; p. 53². Sadova, „cu ruine antici", și mănăstirea. „Cercându-se pământul, se găsește multe mici monede de argint, pietre antici, și chiar s’au și aflat inscripțiune și vase fu- nerare (urne)" ; ibid. Pe podul făcut supt Bibescu de ingi- nerul Balzano, spre Slatina (1846), cu men- țiunea școlii și bisericii lui lonașcu. Se dă istoria Bucureștilor după focul din 1847 și teama „lovirii de căluș". Pe Podul Mogoșoaii, „palatul prințului Grigore Ghica, cu eleganți porției, ornați de sculp- turi" ; p. 60. Nicio descriere de biserica. La Târgoviște, tot așa. Numai fapte istorice se pomenesc la Dealu. La Buzău autorul iși amintește petrecerea acolo la 1838 a primelor serbâtori de Crăciun in țară ; p. 70. Cu acest prilej, se presintă pitoresc obiceiurile. Simpla mențiune a mănăstirii de la Râmnicul Sărat. La Focșani, cele doua mănăstiri „mărețe", Sf. loan și Precista ; in județ, mănăstirile Poiana Mărului și Dâlhăuții; p. 72. Firește, nimic la noua Brăila. Cu un „ceauș neguțătoresc" la Călărași, în drum, la Piua Petrei (și aici „Pietrei"), ruine; p. 76. Drumul, „viatoria", se ur- mează apoi pe Dunăre până la Severin '. Mențiunea săpăturilor de la Antina și Reșca; p. 84; a descoperirilor de la Celeiu, cu troianul ; p. 85. Dar și amintirile mănă- stirii Brâncoveni; pp. 84-5. Nimic la Baia- de-Aramă, cu care se incheie descripția. ¹ Cel nou. ! Danțul călușarilor ; pp. 54-5, ¹ Descrierea bordeielor ; p. 82. Unele cu „mai multe odăi curate, luminoase, pardosite, ce sânt proprietatea sau închi- riate de neguțători, de ofițeri", din lipsa lemnăriei Port popular ; pp 82-3. http://patrimoniu.gov.ro v ASUPRA „BALAURULUI" DACIC -----o----- DE D. BERCIU. Profesor, Doctor in litere. Cu ocasia primei noastre călătorii de studii, pe care am intreprins-o in anii din urmă in Europa centrală și sud-esticâ, am avut norocul să dăm in Museul din Vărșeț peste o interesantă descoperire, provenind de la Nova Palanca de pe Dunăre, vechea Lederata, și pe care o ilustrăm alăturat, mulțumită bunăvoinții ddui F. Milleker, custodele Museului amintit, care ni-a pus la disposițe fotografia și ni-a ingăduit pu- blicarea ¹ (fig. 1). E vorba de o piesă de bronz in minia- tura, care s’ar apropia ca formă generală de „balaurul" pe cared intălnim frecvent pe Columna lui Traian, ca steag național al Dacilor². Se știe că acest stindard dacic este o curioasă impărechere de doua elemente deosebite: capul de lup prelungit cu corp de șarpe, care era redat prin insăși fâlfâirea stofei din care era fâcutâ aceasta a doua parte. Represintări similare intâlnim pe Arcul de Triumf al lui Constantin-cel- Mare din Roma³ și pe Columna lui Marcu- Aureliu ⁴. Toate acestea sânt insă sculpturi. Pentru prima dată apare un exemplar de bronz in felul celui de la Palanca, din Banatul iugoslav. Tot din mediul Daciei romane mai cunoaștem un „balaur" de bronz de la Apulum ⁵, dar n’are mișcarea atât de expresivă și de viguroasă ca a celui din Banat. E o lucrare mai grosolană. ' A se vedea și F. Milleker, Ftihrcr durch die Altertums- sammlung des stădtischen Museums in Vriuc, Vârșeț 1933, p. 15 („dakische Gottheit", fără ilustrare). ² Lehmann-Hartleben, Die Trajanssdule, Viena 1930, pl. 35 = scena LXII. V. Părvan, Getica, București 1926, fig. 359 și p. 519 s Gr. Florescu, Arcul de Triumfal lui Constanin-cel-Mare, București, 1927, fig. 27. * E. Petersen, A. von Domaszewski, Caldarini și Momm- sen, Die Marcussăule auf Piazza Colonna in Rom, 1897, pl. 64-5 și fig. 71 in text ⁵ Museul din Cluj, no. înv. 4863 (inedit). D C. Daicovici imi comunica presența unor atari .balauri" in castelele ro- mane din Germania (Der romische Limes in Osterreicb, XXXII 41, pL III, 10 și p. 38). Felul de a fi fost Întrebuințat ca aplică, se deduce din presența unei tortițe, cu care se termină coada, pe când cel de la Palanca are pe partea inferioară un foarte ușor semn, visibil de altfel și in fotografie. După tehnică și mediul in care a fost descoperit, „balaurul" din Museul de la Vărșeț pare a fi o lucrare romană, ieșită probabil dintr’un atelier din epoca imperială târzie. Dacă incercâm să-l apropiem de represintârile stindardului dacic de pe Columna lui Traian, ob- servăm că există oarecare deosebire in ceia ce privește forma generală, dar mai Fig. 1. — „Balaurul" dacic de la Nova Palanca, Banatul iugoslav. Museul din Vârșeț. ales redarea capului de lup, de o vi- vacitate de toată evidența. în schimb regăsim aceiași formă, mișcare și chiar a- mânunte, cum este de pildă „creasta", in relieful de pe flancul estic al Arcului de Triumf al lui Constantin, care represintă triumful împăratului la Treveri Acești dracones, pe cari Amian Marcellin ii descrie cu atâta exactitate ², ca unul care-i văzuse in 357, serviau ca signa in armatele ro- mane chiar in vremea lui Constantin. Observațiile stilistice, pe care ni le oferă sculpturile constantiniene ne îndeamnă să credem că „balaurul" de la Palanca ar putea să fie din același timp, folosit poate de vre-o cohortă al carii sediu era in Le- ¹ V. nota 3 ² Pasagiu! la V. Pârvan, o c„ p 521. http://patrimoniu.gov.ro 88 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE derata. Aceiași conclusie sar impune și pentru cel din Apulum, care pare totuși a fi mai vechiu. Răspândirea „șarpelui¹¹ ca stindard in imperiul roman sar datora armatelor au- xiliare de Daci ', sau poate că Romanii să-l fi luat chiar de la Părți, cari folosiau in lupte același steag². în orice cas, in luptele de invierșunată resistență contra Romanilor, Dacii lui Decebal aleargă, fără deosebire de rang, la chemarea regelui supt fâlfâirea acestui stindard național. în afară de sculpturile de pe Columna lui Traian, nu aveam până acum nicio măr- turie arheologică din cuprinsul Daciei, care Fig 2. — Urna funerară cu șerpi din mormântul germanic de la Lechința-de-Mureș, secolul al IV-lea după Hristos. Museul din Viena. să ateste presența acestor steaguri, fie chiar dintr’o perioadă ulterioară cuceririi. Exem- plarul de la Vârșeț și cel de la Cluj sânt cele d’intâiu in această privință. Ele ni prilejuiesc o reluare a problemei originii și semnificației celor douâ componente, problemă incâ nelămurită și de sigur unită cu multe dificultăți. V . Pârvan a incercat o lămurire, care ni se pare insă unilaterală și nesatisfăcă- toare. El credea că originea „balaurului" dacic stâ in strânsă legătură cu Orientul asiro-babilonian, aducând și material com- ¹ V. Pârvan, o. c., p 522. ² Fiebiger, in Pauly-Wissowa, ReaEEncyclopâdie, s. v. Draco. parativ pentru susținerea tesei sale. El ii atribuia de asemenea un caracter de demon al văzduhului, fiind chiar „imaginea mitică a „zmeului¹¹, care stăbate văzduhul infuriat de furtună¹¹ *. Pârvan inlătura posibilitatea interpretării „șarpelui¹¹ ca putere subpă- mânteană și se gândia la un cult al cerului². Părerea noastră este că trebuie urmată o altă cale in clarificarea șarpelui din stindardul dacic. într’adevăr șarpele apare in Orient dintr’o foarte indepârtată anti- chitate, și se bucura, ca și in Egipt, de un cult special, dar, atât la Caldeeni, Asiro-Babilonieni, Fenicieni, la Egipteni, cât și la toate popoarele orientale, șarpele simboliseazâ principiul răului ³. în religia lui Zoroastru este esența acestui râu ⁴. Credințile Orientului, — și in special cele semitice, la care se referia Pârvan —, au influențat religia Grecilor și apoi s’au prelungit până la noi prin creștinism. Prin această filieră se explică gigantomachia din mitologia greacă, uciderea șerpilor de către Hercule, pe cari răsbunarea lunonei ii trimisese ca săd piarză, precum și șar- pele Bibliei. Evident, mitologia greacă ni oferă o dualitate a naturii șarpelui, dar trebuie ținut samă că șarpele apare cu un caracter sacru și chtonian numai in cre- dințile locale, pur elenice. El este un pro- tector al locurilor sacre, — un genius loci, — atribuție care justifică, după Pottier, apro- pierea de cultul zeilor mani ⁵. Pe multe monumente el apare alături de mortul eroisat⁶. Ca tutelar al căminurilor il găsim in credințile străvechi indigene italice, făcând abstracție de influențele orientale, care aduseră și in Italia credința că șarpele este incarnarea principiului negativ al vieții. Șarpele apare pe monumentele romane și ca divinitate⁷, pe când in Creta preistorică șarpele rămâne un atribut al divinității ¹ O. c„ p. 161, nota 1 și p. 520. De la Asiro Babilonieni l-ar fi luat Trero-Cimerienii și prin aceștia sa transmis Dacilor. Cf. R. Vulpe, L’ăge du fer dans Ies regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930, p. lOZ ² Ibid., p 521. ³ E. Pottier, in Daremberg Saglio-Pottier, s. v. Draco. ¹ Ibid. ⁵ Ibid. ⁶ ibid. ' Cumont, in Pauly-Wissowa. s. v., Dracones sandi, (la Roma apare pe inscripții : CIL VI, 143) Cf Pottier, l. c. (pe monumente funerare, unde șarpele poate fi socotit ca tovarăș al zeilor Lari). Intr’o inscripție din Caesarea găsim dens Manus Draconis (CIL VIII. 9326 ; V. Stending. Dracones, in \\. H. Roscher, Lexikon der griechischen und rdmischen Mythologie, 1, p. 1200). http://patrimoniu.gov.ro ASUPRA „BALAURULUI" DACIC 89 femeninecretane,simbolisând puterea chto- niană, in vreme ce porumbelul, un alt atribut, infâțișeazâ puterea cerească¹. în Dacia șarpele se cunoaște pe cera- mica din a doua epocâ a fierului și in special pe produsele locale, autohtone. Astfel il gâsim la Zimnicea ² și la Ostrovul Șimianului (Mehedinți), in colibe modeste din ultima perioadă a La Tene-ului³. Care era semnificația acestor represintâri, este greu de spus, totuși trebuie amintit ca- racterul ritual al acestei ceramice, așa pre- cum pare. Foarte frecvent este insâ in tesaurele de argint dacice, cu deosebire brâțârile care se terminâ cu cap de șarpe⁴. în urma constatărilor de mai sus s’ar putea scoate următoarea conclusie : șarpele stindardului dacic nu poate fi de origine orientală, cum crezuse Pârvan, fiindcă ar fi trebuit luat cu semnificația de spirit râu și, in acest cas, credem câ Întrebuințarea sa pe un steag național ar fi fost greu de acceptat. Originea sa trebuie căutată in Europa. O apropiere de „Zmeul¹¹ .credin- ților noastre populare nu poate fi susținută din aceleași motive. Zmeul din mitologia slavo-românâ este un duh rau. E drept câ șarpele apare in legătură cu „cavalerul thrac“ și zeul Mithra ⁵, dar aici se pare că avem un sincretism intre credințile orientale și mediteraneene. Pe de altă parte, se știe câ șarpele n’a fost legat de la inceput de cultul mithriac. în Nordul „barbar¹¹ și dunărean șarpele va fi avut o sem- nificație, nu departe de aceia din mito- logia greco-romanâ, care vede in șarpe un genius loci. Cu acest prilej este potrivit a aminti și povestea Argonauților și a șar- pelui care păzește lâna de aur, poveste ce se petrece undeva, la Dunăre și la Marea Neagră, in Nordul traco-getic. în popor e răspândită credința câ fiecare casă ¹ G. Glotz. La civilisation egeenne, Paris 1923, fig. 43 și pp. 286-7. Cf. J. Charbonnt aux, L'art egeen, Paris-Bruxelles, 1929, pl. XX, 1-2, „deesses aux serpents”. Cf Hoernes- Menghin, Urgeschicbte der bildenden Kunst, ed. III, 1925, fig. pp. 375-377 ¹ Gr. Tocilescu, Dacia înainte de Romani, 1880, pl X, 5. ” Museul Regiunii Porților de Fier, Turnu-Severin (inedit), în Slovacia se intâlnește insâ pe ceramică provincială romană; (]. Eisner, Slovensko V praveku, Bratislava 1933, pl. LXXXII, 6. Nu lipsește nici pe ceramica din Elam (P. Torcanne, Etudes sur le serpent figure et symbolc dans l'antiquite elamite, in Mem. de la Delegation en Perse, XII, p. 209 și urm.). ⁴ V. Pârvan, o. c., fig. 383-5. Nu este lipsit de interes a aminti aici câ brățări similare s’au descoperit in lumea germanică și in Suedia (V. Pârvan, o. c., pp. 620-1). ⁵ Ibid., o. c.. pp. 520, 522. But. Com. Mon. Ist., — Fasc. 92, 1937. trebuie sâ aibe un șarpe protector, este „șarpele casei¹¹, pe care, dacă il ucide ci- neva, nu numai că ar săvârși un păcat, dar aceasta ar atrage un blâstâm asupra intregii familii : o rămășiță a credinților totemiste. în lumea germanică precreștină șarpele joaca un mare rol. Povestirile fraților Grimm sânt pline cu legende nu lipsite de interes. Șarpele aduce fericirea copiilor. Dacă l-ar ucide, copiii mor *. Dacă in unele legende germanice se infâțișeazâ ca ingerul protector al copiilor, in altele șarpele este spiritul bun al unui intreg neam și sufletul însuși al celor dispăruți ². în le- gătura cu aceste fapte adăugăm o obser- vație de caracter arheologic. La Lechința- de-Mureș din Transilvania s’a descoperit un mormânt germanic de incinerație, care conține o urnă funerară (fig. 2). două vase de pământ și o fibulâ de bronz³, după care putem data mormântul in secolul al IV-lea după Hristos⁴. Urna este foarte interesantă și unică până acum in toată lumea germanică. Ea are trei torți. Pe fiecare dintre ele se afla câte un șarpe, — care face impresia că privește spre in- teriorul urnei, unde se află oasele incinerate ale celui dispărut. Credem câ presența șarpelui pe asemenea urnă dintr’un mor- mânt germanic se poate explica, nu prin religia mithriacâ, ci prin tradițiile vechi germanice precreștine, care atribuiau, după cum dovedesc și legendele cu substrat păgân, șarpelui o putere protectoare, dar mai ales acelea care il considerau ca simbol al sufletului celui mort. Chiar dacă vasul provine dintr’un mediu pur roman, folosirea lui ca urnă funerară intr’un mormânt ger- manic inseamnă că neamurile germanice aveau anumite legături cu cultul șarpelui. Se pare deci câ in Nordul germanic și ¹ C. Olbrich, Deutsche Schlangensagen, in Mitteilungen der Scblesiscben Gesellschaft fiir Volkskunde, lll, 1898, p. 39 și urm. ² Ibid., pp. 42-3. ⁸ Inventaria) mormântului se aflâ in Naturhistoriscbes Mu- seum din Viena, no. inv. 62578-81. Mulțâmesc cu aceastâ ocasie d-lui E. Beninger, care a avut bunâvoința sâ ni co- munice fotografia alâturatâ și sâ ni ingâduie studierea ma- terialului. între timp d-sa a publicat acest mormânt in revista Mannus, voi. 30, 1938, pp. 122-41. Autorul crede câ urna cu șerpi provine dintr’un mithracum roman și folositâ apoi ca vas funerar. ⁴ Fibula de la Lechința-de-Mureș corespunde tipului de la Santana-de-Mureș (un cimitir „visigotic”, îa trei chiiometri departe de Târgul-Mureș) și care aparține secolului al IV-lea (v. Kovăcs, in Dolgozatok, III, 1911. p. 250 și urm. Cf. E. Brenner. Der Stand der Forschung liber die Kultur der Mero- wingerxeit, in „VIL Bericht der romisch-germanischen Komm.“, 1915, p. 253 și urm., fig. 2 (mormintele 40, 46, 49 și 55). 6 http://patrimoniu.gov.ro 90 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE traco-getic șarpele nu era numai tovarășul zeilor Lari ca in lumea romană și cea greacă, dar el represinta insuși sufletul celor trecuți in lumea de dincolo, al Îna- intașilor. Dacă șarpele este sufletul stră- moșilor, care in toate vremurile și la toate popoarele e considerat ca protector al fa- miliei, al neamului sau al națiunii întregi, atunci „balaurul" dacic nu poate fi pus in legătură decât cu cultul strămoșilor, ci nici de cum cu un cult al cerului. Aici ar trebui să vedem și explicația avântului și jertfei de sine cu care au luptat Dacii supt protecția acestor stindarde naționale, ele insele simbolul sufletului atâtor gene- rații de inaintași. Dar capul de lup al stindardelor Dacilor dă loc iarăși la interpretări. V. Pârvan l-a crezut ca „simbol religios de apărare", un -poĂaz-ițpioD. El a făcut apropierea stilistica de animalele de la Pașachioiu, Dalj și Mi- khalkovo, dar s’a gândit la aceiași origine orientală, asiro-babiloniană’. Lupul poate fi animalul sacru al Dacilor, dar el poate simbohsa puterea, resistența și sacrificiul. Dar capul de lup este însăși icoana vie a patriei, — in codrii căreia lupul este ani- malul cel mai de temut, dar și cel mai admirat —, ca și bourul Moldovei de mai târziu ? La basa „balaurului" dacic stau, pare-se, aceste două concepte : cultul strămoșilor și cultul patriei, materialisate prin două sim- boluri, contopite la rândul lor intr’un singur tot original și semnificativ, ase- menea poporului din Carpați, indestructibil unit dintru început și pentru totdeauna de pământul Daciei străvechi. http://patrimoniu.gov.ro ¹⁷ RAPORTUL SECȚIUNII REGIONALE CERNĂUȚI A COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PE ANUL 1936 După semnele bune ale anului precedent, anul 1936 aduce un plus nou în activitatea pentru în- grijirea de mai bine a multiplelor și valoroaselor monumente istorice din cuprinsul Secțiunii Re- gionale Cernăuți. Chiar la începutul anului 1. P. S. S. Mitropolitul Visarion al Bucovinei cere secțiunii noastre să se alcătuiască un tablou al acelor biserici și mănăstiri, — monumente istorice —, care necesită cele mai urgente lucrări de restaurare. Răspunzându-se acestei îmbucurătoare invitații, s’a arătat mai întâiu că în Șiret, una din cele mai vechi așezări orășenești din Bucovina, cele două monumente istorice: biserica Sfintei Troițe, din mijlocul secolului al XlV-lea, cât și biserica Sf. loan, de la sfârșitul secolului al XlV-lea, presintă din nou multiple și serioase deteriorări, care ne- cesită lucrări de restaurare ce nu mai pot fi amâ- nate. In special acest din urmă monument istoric, după tradiție atribuit Margaretei, maicii Voevodului Petru J-iu, a suferit în timpul din urmă deteri- orări importante în exterior, iar, în interior, din causa fumului lumânărilor de composiție inferioară, s’a așezat pe păreți și pe iconostas o pojghiță de fum și praf, defecte care dau acestei biserici, atât de vechi, un aspect prea întunecat, aproape sinistru. Menționăm că această biserică a fost supusă în anul 1922 unor radicale lucrări de restaurare, tencuindu-se și zugrăvindu-se pe din afară și pe din lăuntru; cu această ocasie au fost refăcute radical contraforturile clopotniței, întreaga lucrare fiind executată supt supravegherea secțiunii re- gionale. înainte de Unire, biserica a mai fost restaurată în anul 1837 și, mai înainte, între anii 1858-1860. Al doilea monument, biserica Sf. Treime din Șiret, numită de localnici „Biserica Domnească" una din cele mai vechi biserici de piatră din Bucovina, după tradiție zidită de Voevodul lancu Sasul', este astăzi biserică filială; din causa vechimii această clădire se află într’o stare destul de rea și aproape amenințată să cadă în ruină. Se pare că terenul pe care se află nu este prea solid. Chiar pe vremea stăpânirii străine, după ultima restaurare integrală în anul 1873, represintanții autorităților administrative preconisau ideia de a se dărâma această biserică, chiar din motivul relei stări a fundațiilor și zidurilor clădirii. Totuși biserica aceasta atât de șubredă a scăpat de dărâmare, fiind apoi, după războiu, restaurată parțial în anul 1922. Iconostasul, restaurat în anul 1841 pe cheltuiala negustorului din Șiret Panaite Goraș, se găsește azi în stare foarte deteriorată, stranele cele vechi, exemplare interesante de vechiu mo- bilier moldovenesc, cu meșteșug lucrate, sânt de asemeni stricate, astfel că atât interiorul bisericii, cât și exteriorul, se presintă în condițiuni cât se poate de nefavorabile. In continuare s’a arătat că la biserica Sf. Petru și Pavel din târgul Solea, zidită pe la anul 1620 ca biserică mănăstirească de Domnul Moldovei Ștefan Tomșa, atât șarpanta acoperișului, cât și învelișul de țigle, trebuie refăcute în părțile deteriorate, iar turnul principal de la Intrare, care servește și de clopotniță, necesită radicale lucrări de restaurare. La fel s’a arătat că la biserica, având hramul Tă- ierii capului Sf. loan, din comuna Arbore, ctitorie din anul 1502 a pârcălabului Sucevei Luca Arbore, a cărui gropniță se află în pronaosul bisericii, la care de altfel se executaseră înainte cu vre-o zece ani lucrări importante de restaurare, s’a produs o crăpătură de oarecare importanță pe păretele din spre Nord, între altar și naos. Mai departe s’au semnalat lucrările de restaurare necesare la admirabila biserică a lui Ștefan-cel- Mare din Voroneț (zidită în 1488), și aici impu- nându-se imperios refacerea parțială a învelișului acoperișului și a șarpantei lui, restaurarea turnului ¹ De fapt Sas-Vodă cel vechiu. — N. 1. http://patrimoniu.gov.ro 92 OFICIALE clopotniței și a zidului de împrejmuire, precum și, mai ales, indiguirea pârăului, care în timpul ploilor mari ajunge pănă în zidul clopotniței. Concomi- tent, și oficiul parohial din Voroneț arată că la biserica de acolo s’au produs atât la păreții bi- sericii, în mai multe locuri, crăpături, în deosebi însă una mai serioasă între pridvor și pronaos; această crăpătură a mai fost astupată înainte cu câțiva ani, dar acum a ieșit din nou la iveală, dând întregului părete un aspect neplăcut, astfel că, dacă se ține cont de valoarea și importanța acestui monument neîntrecut, este absolut necesar a se executa cât mai răpede lucrările de restaurare, în tinda bisericii, de-asupra fereștii, se observă de asemeni o crăpătură și în fine a treia mai serioasă la bolta altarului. Acest juvaier de artă bisericească necesită însă și alte lucrări de resta- urare, de mică importanță. Pe tabloul lucrărilor de restaurare, prevăzute pe anul 1936, a mai fost trecută și ctitoria lui Petru Rareș din 1531, foasta mănăstire din comuna Vatra Moldoviței, necesitând diferite lucrări de restaurare la acoperișul bisericii și la zidul de împrejmuire și la turnurile acestuia. Pentru o mai bună presintare a mănăstirii Putna, mai ales vara în sesonul de vilegiatură și de visite, s’a arătat că se impune a se crea împrejurul mă- năstirii o zonă de protecție a pădurii, existentă încă, și de reîmpădurire a Dealului Crucii, astăzi pleșuv, de a se opri sau reglementa exploatarea carierelor de marnă pe panta acestui deal în fața mănăstirii, de a se impune fabricii de ciment instalarea de exhaustoare pentru îndepărtarea pra- fului de ciment și a fumului, ce-1 împrăștie fur- nalele fabricei în tot timpul verii Cercetări și o corespondență mai amplă s’a desfășurat asupra condițiunilor în care urmează să fie restaurat turnul de pază și apărare, zidit în anul 1641 de Vasile-Vodă Lupu la biserica din comuna Mănăstirea Humorului, ctitorie a Marelui Logofăt Toader Bubuiug și a soției lui, Anastasia, •din anul 1530. în primăvara anului 1936, oficiul parohial din această comună cerând să se acorde autorisația pentru așezarea unui acopeiiș nou pe turnul de apărare, ne-am adresat Consiliului Eparhial din Cernăuți cu rugămintea ca, ținându-se samă de importanța acestui unic monument, din punct de vedere arhitectonic și istoric, să se acorde nu- mitului oficiu parohial, fie materialul lemnos ne- cesar pentru executarea unui nou acoperiș, fie o sumă de 5.000 de lei, care ar fi suficientă ¹ De fapt, trebuie închisă fabrica. — A'. lorga. pentru această lucrare, absolut necesară pentru ca să se pună la adăpost zidăria turnului. Ca răspuns la intervenția noastră, Consiliul Eparhial trimite secțiunii noastre un plan împreună cu devisul pentru restaurarea turnului mănăstirii Humorului, evaluându-se costul lucrărilor la suma de 80.000 de lei. Fiind o lucrare de importanță, secțiunea noastră a înaintat planul și devisul Comisiunii Monumen- telor la București, împreună cu un raport detaliat, arătând că, intru cât acoperișul vechiu este com- plect putrezit, urmează a se reconstrui integral, atât șarpanta, cât și învelișul acoperișului. Tot odată s’a atras atențiunea că Serviciul Arhitecturii al Consiliului Eparhial proiectează să restaureze cu ocasia acestor lucrări și galeria turnului, conform releveului ce s’a anexat, menționându-se că astăzi mai sânt visibile, într’o lăture a turnului, găurile în zid în care au fost fixate pe vremuri consolele ce purtau galeria. Față de proiectul Consiliului Eparhial s’a făcut reserva că scândurile care for- mează balustrada galeriei sânt perforate după gustul și stilul vilelor din Elveția de acum treizeci de ani, iar nu așezate întregi una lângă alta, în mod sobru, așa precum corespundea scopului acestei galerii de pază și apărare și cum se găsesc încă și azi la turnurile de apărare ale ve- chilor biserici săsești din Ardeal; în consecință, după ce secțiunea noastră consultă și pe arhitectul Municipiului Cernăuți, propune în privința galeriei dc lemn și, pentru cașul că și Comisiunea Centrală ar fi de părere să se reconstruiască și această galerie, refacerea acesteia conform planului mo- dificat, și anume: scândurile, care formează ba- lustrada galeriei, să fie așezate, fără nicio perforare decorativă, direct una lângă alta, și galeria să fie legată cu șarpanta acoperișului prin stâlpi de susținere, conform proiectului secțiunii noastre. De altfel, pe păreții exteriori ai turnului se mai cunosc încă și azi urmele unor scări acoperite, care serviau la urcarea în turn. Aceste scări ne- fiind prevăzute în proiectul Consiliului Eparhial, secțiunea noastră a propus să se reconstruiască și scările acoperite, așa precum au existat de sigur pe vremuri, căci fără de astfel de scări nu se poate ajunge în interiorul etajului întăiu al tur- nului și nici la galeria lui. Secțiunea a mai spe- cificat că pentru o bună conservare a turnului este suficient dacă se reface numai șarpanta și învelișul de șindrilă ale acoperișului. Comisiunea Centrală a aprobat întocmai pro- punerile de modificare făcute de secțiunea noastră privitor la proiectul de reconstruirea turnului din Mănăstirea Humorului, elaborat de către Serviciul http://patrimoniu.gov.ro OFICIALE 93 de Arhitectură al Consiliului Eparhial din Cernăuți ; din causa sesonului înaintat, lucrarea proiectată nu s’a mai executat în anul 1936, rămânând re- ervată anului următor. Cerând Oficiul Parohial Ortodox Român din comuna Zaharești, județul Suceava, autorisația să nzestreze păreții exteriori și interiori ai bisericii de acolo cu picturi, pentru care scop anga- jase un pictor sătesc din împrejurime, secțiunea noastră, ținând cont de faptul că biserica de acolo a fost zidită la anul 1542 de pârcălabul Hotinului Nicoară Hâra și cunoscând, pe de altă parte, me- diocritatea lucrărilor pictorului angajat, a refusat autorisația cerută, aprobând numai ca tencuiala păreților să fie colorată cu o coloare de var, într’un ton foarte deschis. Biserica parohială din comuna Mănăstioara, ju- dețul Rădăuți, fostul schit închinat Sf. Onufrei, o ctitorie a Domnului Moldovei Ștefan Petriceicu, din anii 1672-3, a suferit grele deteriorări în timpul războiului mondial, când chiar pe lângă bi- serică trecea linia principală a tranșeelor, și este numai o minune cum de a rămas biserica în picioare și nu a împărtășit destinul trist al fru- moasei ctitorii a lui Ștefan-cel-Mare din Bădăuți. De la războiu încoace se manifestă diferite cră- pături, mai mult sau mai puțin importante, și numai din lipsă de fonduri Consiliul Eparhial al Bucovinei a tot amânat restaurarea acestui frumos monument istoric. Abia în vara anului 1936 Con- siliul Eparhial, aflat în regenerare financiară și sesisat de un raport al oficiului parohial local, cere autorisația pentru lucrările de întreținere, presintând și proiectul pentru consolidarea zidurilor crăpate, reparațiuni de zidărie la soclu și păreți, tencuiala și văruitul păreților și curățitul și spă- latul iconostasului. Executarea acestor lucrări s’a aprobat, cu condiția ca prin ele să nu se modifice întru nimic starea arhitectonică actuală a bisericii și să nu se deterioreze pictura sau inscripțiile vechi ce eventual s’ar descoperi cu ocasia lucră- rilor de curățire. în imediata apropiere a municipiului Cernăuți, în margenea unei mici păduri de stejari, se găsește biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului", din comuna suburbană Horecea Mă- năstirii, zidită în anul 1767, din material vârtos, ca biserică mănăstirească, de către egumenul Artemon, pe locul unde, pe la anul 1730, episcopul Rădă- uților Antonie, ulterior Mitropolit al Moldovei, ri- dicase o bisericuță de lemn și câteva chilii. Arhitectura bisericii este interesantă pentru faptul că aceasta are un etaj de-asupra întregii clădiri, împrejurul bolților turnurilor; acest etaj servia altă dată pentru adăpostirea chiliilor călugărilor și a unei mici capele. Și această biserică, situată pe malul drept al Prutului, în drumul ce duce din Cernăuți prin Boian la Nouă-Sulița, a suferit multe deteriorări în timpul războiului mondial, ale cărui urme se mai găsesc încă și azi chiar lângă biserică, în formă de adăposturi construite din beton armat; biserica a fost literalmente ciuruită de gloanțe, tencuiala păreților era căzută și din învelișul de tinichea a acoperișului bisericii și turnurilor nu mai rămăsese nicio tablă întreagă. Primele lucrări de restaurare după războiu la acest monument istoric s’au executat în anul 1920, când s’a tencuit din nou corpul clădirii și turnul din mijloc, cele două turnuri de-asupra pronaosului și altarului rămânând mai departe în starea în care le-a lăsat războiul. în vara anului 1936 se- cretarul secțiunii a cercetat la cererea părintelui paroh de acolo în două rânduri această frumoasă biserică în stil baroc, pentru a se putea da avisul cerut în vederea lucrărilor de restaurare. în urma celor stabilite la fața locului s’a aprobat apoi de către secțiunea noastră restaurarea întregii zidării în exterior și interior, schimbarea pardoselii bi- sericii și zugrăvirea cu coloare de lapte de var a acelor părți din interiorul bisericii care nu sânt înzestrate cu pictură în fresco, adecă numai restaurarea brâului de jos al păreților interiori, precum și a celor două coloane frumoase, ce despart naosul de pronaos. Curățirea sau spălarea picturii iconostasului și a picturii în fresco a pă- reților, din epoca zidirii bisericii, nu s’a aprobat, de oare ce aceste picturi se află într’o stare relativ bună și nu se poate executa cu mijloacele și de către profesioniștii de cari ar putea dispune deocamdată această biserică. S’a pus în vedere părintelui paroh că restaurarea sau curățirea picturii s’ar putea eventual executa numai de către un pictor academic specialist în asemenea lucrări și recomandat de către Comisiunea Centrală. în limitele acestei autorisări întreaga clădire a fost supusă unei radicale restaurări, în urma căreia biserica, visitată de multă lume din Cernăuți și împrejurimi, a fost adusă în stare de bună rându- ială și plăcut aspect. Consiliul Eparhial a mai presintat în vara acestui an un devis pentru o largă restaurare a bisericii din târgul Burdujeni, zidită de Teodor Movilă, a începutul secolului al XVlI-lea ; acest proiect de lucrări a fost aprobat în întregime. Secțiunea noastră fiind informată că la clădirile mănăstirii Sucevița se execută ample lucrări de restaurare, a trimis Consiliului Eparhial o adresă http://patrimoniu.gov.ro 94 OFICIALE prin care a atras atenția asupra disposițiilor legii pentru conservarea monumentelor istorice, conform cărora niciun fel de lucrare de conservare sau restaurare nu se poate executa la biserici, mănăstiri și orice alte clădiri declarate monumente istorice decât numai cu autorisarea și supt su- pravegherea Comisiunii Monumentelor Istorice. La această minunată mănăstire s’a restaurat întreg zidul de împrejmuire, turnurile lui, precum și clădirea chiliilor. Tencuiala zidului și turnurilor, evident de dată mai recentă, din timpul domina- ției străine, a fost îndepărtată, astfel că a fost scos la iveală zidul de piatră al primului aspect, iar clădirea arhondaricului a fost restaurată, ten- cuită și văruită. La fel s’a atras atenția Consiliului Eparhial și asupra faptului că la vechea biserică de lemn din Putna fără autorisarea și știrea secțiunii noastre s’au văruit în interior păreții din bârne de stejar, acoperindu-se astfel caracteristica patină a lemnului bătrân. Această mică biserică, clădită în prima jumătate a secolului al XlV-lea (1346?), în comuna Volovăț, județul Rădăuți, după tradiție de Dragoș-Vodă, mutată de Ștefan-cel-Mare în anul 1468 la Putna, represintă deci tipul celei mai vechi clădiri de lemn din părțile de Nord ale Moldovei. Pentru executarea lucrărilor de consolidare, pre. cum și de întreținere, semnalate la biserica din Voroneț, serviciul arhitecturii al Consiliului Epar- hial din Cernăuți a înaintat secțiunii noastre în toamna anului 1936 proiectul de lucrări și devisul estimativ, în valoare de treizeci și cinci de mii de lei, anexat în copie raportului de față. Acest proiect a fost aprobat cu condiția ca lucrările menționate să fie executate în așa fel ca pictura păreților să nu fie în niciun cas deteriorată. Enoriașii ortodocși români din comuna lacobești, județul Suceava, neavând mijloace să-și ridice o biserică, s’au adresat oficiului parohial din comuna Capul-Câmpului, județul Câmpulung, cu rugămintea, să li se dăruiască vechea biserică de lemn, de care comuna nu se mai folosia, ea clădindu-și un nou lăcaș de închinare. Fostul egumen al mă- năstirii Voroneț, Macarie, zidise în anul 1782 bi- sericuța veche, și, materialul ei fiind încă sănătos și iconostasul bine întreținut, o mutare a acesteia nu presinta niciun pericol. La cererea oficiului parohial local, secțiunea noastră a aprobat des- facerea bisericii menționate și mutarea ei și re- clădirea în comuna lacobești, punând condiția ca la reclădire să se păstreze forma de pănă acum a bisericii. în comuna Țureni, județul Cernăuți, clopotnița bisericii, zidită în anul 1820, a fost cu desăvârșire distrusă în timpul războiului mondial, așa că după războiu sătenii au improvisat o clopotniță dirt. material moale. La cererea Consiliului parohial din această comună s’a aprobat clădirea unei noi clopotnițe. Pentru întâia oară de la crisa economică de după războiu, Consiliul Eparhial al Bucovinei ajunge în situația fericită de a putea realisa eco- nomii și de a pune la disposiție suma importantă de două milioane de lei pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice din Bucovina. Reproducem textual adresa 1. P. S. S. Mitropo- litului Bucovinei Visarion din 16 Novembre 1936, prin care aduce acest îmbucurător fapt la cunoș- tința secțiunii noastre : „Domnule Președinte, Profund impresionat de lipsa de mijloace bănești arătată de această secțiune a Comisiei Monumen- telor Istorice Cernăuți prin darea de samă publicată în numărul „Buletinul" Comisiei centrale din Bu- curești pe lunile Aprilie-Iunie 1935, dar apărut abia zilele acestea, venim a vă aduce la cunoștință că, ajutându-ne bunul Dumnezeu să realisăm câteva economii bugetare pe anul în curs 1936, punem la îndemâna Comisiei, în scopul reparațiilor și restaurărilor necesare monumentelor istorice (bi- serici și mănăstiri) din cuprinsul acestei Mitropolii, suma de două milioane lei. în asemenea scop, rugăm să binevoiți a dispune să ni se arăte și nouă numele bisericilor și pro- gramul de lucrări cărora urmează a se distribui apoi arătata sumă pe temeiul deviselor ce vor fi întocmite de d. arhitect Teodoru, delegatul Cen- tralei din București, împreună cu arhitectul Mi- tropoliei noastre, d. Virgil lonescu. Mitropolit: Visarion. Consilier: Negură. Domniei Sale, Domnului Președinte al Comisiei Istorice, Secția Cernăuți". în ședința din 4 lanuar 1937, secțiunea regi- onală Cernăuți ia act cu mulțămire sufletească de adresa sus menționată a 1. P. S. S. Mitropoli- tului Visarion. Tot odată comisiunea hotărăște să se aducă la cunoștința 1. P. S. S. Mitropolitului Visarion propunerea de cooptarea I. P. S. S. în Comisiunea Monumentelor Istorice, secțiunea re- gională Cernăuți și că în sensul acesta s’au făcut cuvenitele demersuri la Ministeriul Cultelor și Artelor. Având în vedere că unele din cele mai de http://patrimoniu.gov.ro OFICIALE 95 preț monumente istorice și de artă din Bucovina, ca biserica din Voroneț, cele din Arbore, din Vatra- Moldoviței, din Șiret, Sf. Onufrei și Mănăstirea Humorului, au mare nevoie de urgente măsuri de conservare și restaurare, comisiunea hotărăște să intervină pe lân ;ă Comisiunea Centrală din București ca să delege un expert în arhitectură și pe altul în pictură, cari să constate lipsurile și să întocmească cuvenitul devis pentru lucrările de restaurare și conservare, urmând ca, apoi, creditul de două milioane să servească în primul rând pentru -aceste lucrări. Terminându-se în vara anului 1936 restaurarea iconostasului din biserica schitului Crișceatic de pe malul Nistrului, cât și refacerea bisericii, aceasta a fost sfințită și redată slujbei religioase. In anul 1935 Museul Regional din Cernăuți a fusionat cu Museul Industrial local și a fost re- organisat pe basa unor noi statute, adaptate ce- rinților și situației schimbate, primind numele de „Museul Regele Carol a Il-lea“. In conformi- tate cu disposițiile acestor statute, Museul esle condus de un curatoriu, din care face parte ca membru de drept și un delegat din partea sec- țiunii regionale a Comisiunii Monumentelor Istorice. Dr. Petre Luța. http://patrimoniu.gov.ro RESUME F R A N q A I S ------o VICTOR BRĂTULESCU, Eglises du district de Vâlcea. — Eglises du XVIII-e siecle, du type com- mun, avec de tres belles fresques et des portes remarquables. Quelques portraits de folklore. N. IORGA, Eglises du district de Prahova. — Eglise de village preș du couvent de Mislea, qui est une fondation du XVI-e siecle (reproduction des murs et des arcs de cave de ce dernier monument). D. et J- B. BERCIU, Antiquites medievales de l'Oltenie. — Analyse minutieuse d’objets de carac- tere byzantino-germanique. D’autres appartiennent ă l’influence asiatique des Huns. N. IORGA, Une description de 1859 des monu- ments de la Valachie. — II s’agit de l’opuscule pu- blie en 1859 par le Franțais Theodore Margot. D. BERCIU, Sur le „dragon dace“. — Ce serait, avec la tete de loup, la personification du genie de la race. Rapport de la section de Cernăuți. http://patrimonlu.gov.ro REDACȚIA: SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 26. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRĂGHICEANU. Fiecare fasciculă apare în două ediții: Ediția pe hârtie chromă, Lei 120. — Ediția pe hârtie velină, Lei 90. http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL L E I 9 O http://patrimoniu.gov.ro ANUL XXX. - FASC. 93. lULlE-SEPTEMBRE 1937. COMISIUNI1 PUBLICAT1UNE TRIMESTRIALĂ 5 19 3 7 Așezământul tipografic DATINA ROMÂNEASCĂ * Vălenii-de-Munte http://patrimoniu.gov.ro MINISTERIUL INSTRUCȚIUNII PUBLICE Șl AL CULTELOR Ministru: C. ANGELESCU COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri : 1OAN ANDR1EȘESCU, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, CONST. MO1S1L, PR. NIC. POPESCU, VICTOR G. ȘTEFÂNESCU ȘI ARTUR VERONA. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRÂGHICEANU. CUPRINSUL TEXT: Pagi-» Victor BrâTULESCU: Biserici din Vâlcea 97 D. TUDOR: Monumente inedite din Romula • 110 N. IORGA: Un caiet de miniaturist. .......... 125 MARIA GOLESCU: Saint Georges d^livre l’adolescent emmenă en captivii par Ies Infideles. 128 Comunicări de Al. Bărcăcilă și Barbu Slătineanu • • 132 Cronică de N. lorga .143 Resumat frances 144 ILUSTRAȚIUNI: Pagina Biserici din Vâlcea Fig. 1- Biserica din Urșani, jud. Vâlcea. Vedere ge- nerală ....... 97 Fig. 2. - Biserica din Urșani-Vâlcea. Vedere din spre altar....................................................98 Fig. 3. - Biserica din Urșani-Vâlcea. Ușa, pisania și chenarul ........ 99 Fig. 4.— Biserica din Urșani-Vâlcea. Fragment din Judecata din urmă și Pisania . . . 100 Fig. 5.- Biserica din Urșani-Vâlcea. Scena Raiului. 101 Fig. 6.— Biserica din Urșani-Vâlcea. Iadul . . . 102 Fig. 7- Biserica din Urșani-Vâlcea. Sfântul Arhanghel Mihail. Pictura din pronaos . . 103 Fig. 8.- Biserica din Urșani-Vâlcea. Picturi pe bolți. 104 Fig. 9.- Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Vest, in dreapta.....................................105 Fig. 10 - Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Vest, in stânga ușii. . . . 106 Fig. ÎL- Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Sud..................................................107 Fig. 12.- Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Nord.................................................108 Monumente inedite din Romula. p-g. 42.- Museul Național din București . . ,110 fig. 43.- Museul Național de Antichități din București. 110 pig. 44.- Col. Istrati-Capșa, Turnu-Severin . . .111 Fig. 45.— Col. Istrati-Capșa..............................112 46- Col. Istrati-Capșa și Col. Georgescu-Corabia. 112 Fig. 47.— Col. Istrati-Capșa . .... 113 Fig. 48.— Col. Constantinescu și Col. Capșa , , 113 pig. 49.— Col. Constantinescu . . . . .114 Fig. 50.— Col. Georgescu..................................115 Pagina Fig. 51— Colecție particulară la Reșca ... 115 Fig 52— Col. Constantinescu ... . . 116 Fig. 53.— Col. Constantinescu.........................116 Fig. 54.— Col Constantinescu . . . . 117 pig. 55- Col. Capșa.................................118 pig. 56.— Col. Constantinescu........................119 Fig. 57.— Col. Constantinescu . .... 120 pig. 58.— Col. Constantinescu........................121 Fig. 59.- Col. Georgescu.............................122 pig. 60.— Col. Capșa.................................123 Un caiet de miniaturist. pjg. 1.— Probe de litere ornate dintr'un carnet de miniaturist ..... 125 Fig. 2.— Probe de litere ornate dintr’un carnet de miniaturist ...............................................125 Fig- 3..................................................126 Fig' ⁴..................................................126 Fig ⁵..................................................126 Fig- ⁶................................................ 126 Fig- 7- - .....................................127 Fig- ⁸..................................................227 Fig- ⁹..................................................127 Fig- ¹⁰- 127 Fig- ¹¹..................................................127 Fig- ¹²..................................................127 Saint Georges ddltvre l’adolescent emmene en captivite par Ies Infideles pig 1 — Saint Georges delivrant l’adolescent; icdne du Musee municipal de Oradea. . 128 pjg. 2. - Sceau du monastere grec de Galați . ,129 pjg. 3 — Agrandissement du meme sceau . . 130 7- http: //patrinioⁿⁱu’gov’ro BISERICI DIN VÂLCEA DE VICTOR BRĂTULESCU. ii. o BISERICA DIN URȘANI-VALCEA. Biserica din Urșani este așezată pe o colină, incunjurată de dealuri impadurite, la câțiva chilometri de Hurezi (fig. 1). Ea este ctitoria unui vătaf de plaiu din pâr' țile locului, ale cărui rude, foarte nume- roase, sânt zugrăvite pe păreții de Vest, de Nord și de Sud ai pronaosului. Ei sânt imbrăcați in costume naționale și dau, in acest chip, o notă de vioiciune zugrăvelilor acestei părți de bi' serică. Planul are forma de treflă: biserica se prelungește printr’un pridvor deschis, pe opt coloane, din care două sânt angajate in ziduri. Pentru a ocroti frescele din pridvorul deschis, im potriva plo' ilor și a zloatelor mâ- nate de vânturile pu- ternice de pe aici, panta din față a aco- perișului s’a prelungit printr’un aplecător de șindrilă, sprijinit pe stâlpi de lemn, după modelul de la Grâmești. Acest aplecător slujește insă și la mesele de la praznice, când e vremea rea, sau la pomenile făcute pentru sufletele celor morți, obiceiu răs- pândit la Românii de pretutindeni, până in Maramurâș, unde pridvoarele iși au rolul acesta bine determinat. Câ este așa, nare cineva decât să urce in foișorul deschis de de-asupra pridvorului adaus de la biserica mănăstirii Vârbila din Prahova, pentru a găsi lingurile și stră- chinile puse la păstrare, impreună cu alte lucruri trebuitoare la pomeniri. Podoaba din afară a bisericii este redată de brâul care o incinge de de-asupra fe- restrelor, de picturile din panourile de de-asupra acestui brâu, de rândurile de zimți de supt streșini și de cadrele lun- guiețe ale ferestrelor turlelor (fig. 2). Coloarea albă a păreților contrastează Fig. 1. — Biserica din Urșani, jud. Vâlcea. Vedere generala. cu aceia cenușie a acoperișului de șindrilă măruntă. Vertical, păreții bisericii sânt impârțiți în panouri de formă dreptun- ghiulară, intrerupte la jumătate de brâul amintit. Din pricina acestor panouri, care sânt executate din cărămidă, forma exte- rioară a bisericii este a unui poliedru. Un soclu streșinit face parte din ele- mentele de arhitectură ale bisericii de la Urșani, iar, in măsura in care acest soclu, are o coloare mai inchisâ decât restul, el Bu!. Com. Mon. Ist., — Fasc. 9?, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 98 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE poate fi socotit și ca element decorativ. Cadrele ferestrelor mici ale bisericii sânt de piatră și au formă dreptunghiulară. Brâul este alcătuit dintr’un relief lucrat din cărămizi rotunjite, mărgenit de câte o bandă foarte îngustă, iar de o parte și alta câte un rând de zimți resultați din cără- mizi așezate in colțuri. Partea din josul brâului, până la soclu, este alcătuită din panouri dreptunghiulare, egale intre ele. Partea de de-asupra lui cuprinde un număr egal de panouri, încadrate in rame, scoase in relief din materialul de cons- Fig. 2. — Biserica Urșani-Vâlcea. Vedere din spre altar. trucție și rotunjite in formă de arc, in partea de sus. Fiecare panou inchide câte un personagiu biblic, in părțile laterale, sau câte două personagii in cele trei pa- nouri ale altarului. Ca și la biserica din Folești, ca și la alte biserici cu „sibile“, ca: Paraclisul de la Episcopia din Râmnicul- Vâlcea, Biserica cu Sfinți din Caracăl, Bi- serica cu Sfinți din București și in atâtea alte locuri, picturile exterioare de la Urșani infâțișeazâ filosofi și sibile cari au proorocit venirea lui Hristos. In unghiul format de arcuirea ramelor panourilor, precum și de-asupra acestora. se observă un ornament floral pe care il intâlnim și la turle. De-asupra acestui or- nament incepe un brâu de trei rânduri de zimți care împodobește biserica pe supt streașină. Turlele au ca basă un pătrat, împodobit cu ornamente florale de colțuri, streșinit cu șindrilă și incunjurat de două rânduri de zimți. In aceste pătrate se înscriu ba- sele in formă stelară, in opt laturi, ale turlelor. Pe fiecare lăture apare câte o fe- reastră lunguiață, închisă de un cadru ro- tunjit in partea superioară și împodobit cu câte două arcuri de zimți. Arcurile de zimți se sprijină in capetele colo- netelor rotunde care inlocuiesc mu- chiile prea ascuțite ale poliedrului, care este însăși turla. De-asupra acestor arcuri, ca și de-asupra celor ale panourilor de supt streașină, urmează un orna- ment floral zugrăvit, iar supt stre- șinile turlelor aceleași două rânduri de zimți. Acoperișul turlelor este un coif de forma piramidală, având ca basă un octogon, a cărui streașină continuă forma octogonală a pira- midei. Pictura exterioară. Scenele zugră- vite in panourile amintite, incepând de la altar, pe laturea sudică, sânt următoarele: Buna Vestire, Avraam și Isac, losaf¹ filosof, Rovim² filosof, ludita³ (sic) filosof, Melcorâ⁴ (sic,) filosof, Gaspar filosof, Balthazar fi- losoP, Rovavachel⁰ fsic^ filosof, Es- tirâ' filosof (femeie), Afathan filosof', losaf filosof⁹, Veniamin filosof¹⁰, Aminandac¹¹, filosof, luda filosof. Pe zidul de Nord, incepând de la aceiași scenă a Bunei Vestiri, urmează: Varlaam filosof¹², Nahor filosof’³, in ace- ¹ Pentru losif patriarh. ⁹ Pentru Ruvin patriarh. ⁸ Zugravul a incurcat numele lui luda, din rândul pa- triarhilor, cu acela al luditei din rândul femeilor sfinte ale testamentului vechiu. * Melchior. ⁵ Numele celor trei magi. “ In loc de Zorobabel de sigur. ’ In loc de Estera. ⁸ In loc de Nathan prooroc. ’ întâlnit mai sus -¹' Fiul lui lacob, din rândul patriarhilor. " Aminadam din rândul drepților. ” Din rândul cuvioșilor. ¹¹ Din rândul sfinților strâmoși. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 99 laș panou, Gad filosof Alisandru (sic) filosof²,... filosof, Hevurtica filosof (femeie)³, Calipâson filosof⁴, Aristotel filosof⁵, Ne- vitalem filosof⁰, Avimeleh filosof⁷, Adel- fica filosof⁸, Ruf filosof⁹, lasug filosof¹⁰, îngerul Domnului de-asupra unei ferestuici, Euripid filosof, Esop filosof De-asupra coloanelor pridvorului: Jertfa lui Avei si uciderea lui Cain. Din cele inșirate mai sus, se vede că zugravul n’a făcut nicio deosebire intre filosof și sibilă, de aceia și numele femenine sânt insoțite de cuvântul filosof. Tot așa cu privire la fiii lacob. între Hevurtica-Heles- pontica, după cum am propus noi, și „Alisandru filosof", mai e un nume, pe care nu l-am descifrat. Zugravul. Pe laturea de Sud găsim, insemnat cu roșu, numele zugravului, și anume: „Dinu zugrav sud Gorj“, apoi numele și insemnarea: „Ion An- drei dă var sfintei biserici la zugrăvit, 7314“, adecă 1806. însemnarea este preți- oasă, in rândul intăiu fi- indcă ni dă numele zu- gravului și, al doilea, ni putem face ideie de tehnica lucrului de artă, păstrată de acest zugrav și de to- varășii lui din Gorj În- semnați in pronaos și la ’ Din rândul fiilor lui lacov. * Din rândul patriarhilor cari au Fig. 3. — luat parte la Soboare. ⁸ Hevurtica poate in loc de He- lespontica, una dintre sibile. ⁴ în loc de Calipso ⁵ Care după Erminie grăiește: „Firea nașterii lui Dumnezeu iaste fără trudă; căci de la sineși se înființează însuși cu- vântul" (V. Grecu, o. c., p. 146). ⁰ In loc de Nethalim sau Neftali, unul din cei doisprezece fu ai lui lacov. ⁷ Cel care scoate din groapâ pe Ieremia. * In loc de Delfica, sibila. ⁸ Trecut in rândul filosofilor din rândul celor șaptezeci de apostoli. ¹⁰ Sâ fie un numeconrupt? ¹¹ Filosofi greci. proscomidie, după cum urmează mai jos. După inscripția, care insoțește pe ar- hanghelul Mihaill, din naos, se adaugă „Predja] zug[rav], leat 1805, iar, la pros- comidie: Milcu zugrav, Gheorghe fiind ucenic, Preda zug. ot sud Gorj“². Arhitectura. Turla de de-a'upra pronaosului pare a se fi adăugit mai târziu, judecând Biserica Urș mi-Vâlcea Ușa, pisania și chenarul. după resturile de zugrăveli care infățișează, in laturea de Sud, capetele ctitorilor, ră- ¹ „Cine va intra in bisericâ necurat, de aceastâ sabie va fi tăiat.“ Despre aceastâ inscripție, care amintește pe cea de la .Argeș, am vorbit in „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", XXVII (1934), p. 43. a Numele zugravului Dinu și al lui Gheorghe le întâlnim și la biserica din Viorești, ctitorie a aceluiași vătaf de plaiu Ion Urșanu ; Maria Golescu, Biserica din Viorești în „Boabe de grâu“, IV, no. 1, 193J, p. 27. Zugravul Dinu apare singur și la Cociobei, o altâ ctitorie a vătafului ; ibid. http://patrimoniu.gov.ro 100 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE mase după ce s’a făcut loc ușii scării ce duce, prin grosimea zidului, la pod. Pronaosul este despărțit de naos printr’un zid care servește in același timp și la spri- jinirea greutății bolților, atât de o parte, cât și de cealaltă, anulând apăsările laterale ale pantocratorului și ale calotei din pro- naos. Naosul, cu cele două abside laterale, unde Fig. 4. — Urșani-Vâlcea. Fragment din Judecata din arhitectul a găsit cheia apăsării turlei pan- tocratorului, puternic sprijinită pe cele patru arcuri mari ale căror capete cad pe Încheieturile zidurilor absidelor. Tâmpla de zid face și ea legătura intre pâreții laterali ai celei de a treia abside, care formează altarul, implinind funcția pe care o Îndeplinește zidul dintre naos și pronaos și impărțind biserica in com- partimente mai mici, in același scop al susținerii greutăților de sus. în resumat, biserica de la Urșani se in- fățișează arhitectonic așa: cu pridvor des- chis, sprijinit pe opt coloane, cu un pronaos inchis de patru ziduri groase care sprijină calota sferică, de-asupra căreia se inalță turla din față, cu un naos mărgenit intre zidul tâmplei și cel despărțitor de pronaos și presintând două abside laterale, boltite in calote sferice, de-asupra cărora, pe patru arcuri larg des- chise, se inalță turla pan- tocratorului și cu un altar, — a treia absidă —, propor- ționat cu restul bisericii și bine legat de ea. în axă ușile de intrare in pronaos in naos și altar. Sculptura în piatră este slab represintatâ la Urșani. Cadreleferestrelor sânt sim- ple, ca și laturea de de-a- supra a cadrului ușii de intrare, a cării linie dreaptă este scobită intr’un singur loc la mijloc, in unghiuri drepte. Părțile laterale ale cadrului,—ușoriide piatrâ—, incearcâ a ni infățișa li- nia șerpuitâ, lujerul unei plante, cu câteva flori sim- ple, in lungime, iar la basâ o floare deschisă ca o rosetâ. Pisania, in relief, lucrată fără nicio artă, dintr’o pia- tră slabă, având de-asupra un fronton sculptat, arată ca pietrarii dispăruseră de pe aici. Sculptura in lemn este mâ și Pisania. ⁱⁿsâ altceva. Ea arată că meșteșugul acesta a con- tinuat pe aici, lucru explicabil de altfel prin aceia că țăranul insuși știe a-și im- podobi locuința cu lucruri de mâna lui și că lemnul, așa de răspândit atunci ca și acum, in acest ținut, era materialul cel mai la indemânâ. Ușa de la intrare este sculptată linear. Este formată din două canate, fiecare canat având câte cinci panouri sculptate, iar http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 101 legătura intre canate o face un pilastru sculptat și el ca și celelalte părți. Motivul principal in sculptura ușilor este linia frăntă, care dă un zig-zag ce se impletește cu un altul, dând naștere la romburi și triunghiuri, ca forme geometrice, înlâuntrul lor apare un ornament floral: o- frunză cu trei foi, mai desvoltată sau mai puțin desvoltată, după spațiul ce-i stă la îndemână. Margenile laterale sânt sculptate in lung, ca și benzile dintre panouri; panourileinsă, de formă dreptunghiulară, inscriu in ele un romb, tăiat la rândul sâu de diagonalele dreptunghiului și dând cu ele naștere la alte patru romburi mai mici și la opt triunghiuri isoscele pe margene. Panoul al doilea, de sus, din dreapta, poartă data de 1805, iar cel din stânga, de sus, inițialele Z și T, de sigur din numele meșterului. Singur pilastrul este sculp- tat deosebit, căci zig-zagul din restul ușii potolit până ce dă naștere liniei șerpu- ite, care, aici, este lujerul unei plante cu frunze și flori stilisate in legătură cu go- lurile prelungi ale liniei șer- puite. în dreptul belciugelor și al incuietorii, sculptura pi- lastrului este ca și in restul ușii : lineară (fig. 3). De-asupra ușii, pisania, in relief, are cuprinsul următor f „Această sfântă și dum nezeiascâ biserică iaste din temelie zidită și înfrumuse- țată cu toată cheltuiala și osteneala dumnealui jipanu (sic) loan Popescu’, care și vătafii să află acestui plaiu Hurezii intru cinstea și lauda praznicului Vovedenia Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, care și intru pofali² (sic) sfântului Ion Botezâtoru aceste amândouă sfinte praznice le săvărșaște. Dumnealui ¹ In zugrăveli e numit Ion Urșanu. El e ctitorul mai multor biserici din regiune. * Intru lauda. ctitoru cată de a să pomeni dumnealui și părinții cei răposați in veașnică pomenire pe tot neamu dumnealui. Și s’au zidit această biserică in zilele Măriei Sale Costandinii Moruzi-Vodâ cu blagoslovenia Sfinției Sale episcopii Nectare¹, la ani de la [Hs.] 1800, Iulie 22. începutU'S’a lucrarea sâ desă- vârșită 180... Și la această besearică s’au Fig. 5. — Biserica Urșani-Vâlcea. Scena Raiului. mai îndemnat de au mai ajutat și alți ctitori cu bani și cu ajutori, cum cu osăbire a sâ pomeni. Vii: Ionii, Nedelea, Costandin, Dumitru, Nicolae ereu, Ion, Florea, Stanca, Nicolae diaconu, Dumitru, Stanca, Patru, Dumitru, Mihai. Morți: Mihâilă, Barbu, Nectarie Moraitul, mai târziu Mitropolit (1792, 16 De- cembre 1812); N. lorga, Istoria Bisericii Rimâne, voi. II, ed. a 2-a, Vâlenii-de-Munte 1932, p. 323. http://patrimoniu.gov.ro 102 BULETINUL COM1S1UN1I MONUMENTELOR ISTORICE Patru, Stan, Stanca, Dumitru, Ion ereu, Florica, Costandin, Radu, Stoica, Dumitru, Costandina și cu tot neamul lor, Gheorghe, Florica¹, Pătru, Dumitru² (fig. 4). Pictura. Este capitolul cel mai de samă al bisericii Urșanilor. într’adevâr mișcarea și vioiciunea personagiilor, așezarea gru- pelor, frământarea din Iad, pacea desă- Fig 6. — Biserica din Urșani-\ âkea. Iadul. vârșită a celor din grădina Raiului, mâ- nuirea săbiilor in mâna arhanghelilor din pronaos și a celor trei împărați din scena judecății din urmă, te fac să te gândești la o altă epocă, mai veche și, de n’ar fi atâtea date care să arâte anul 1805, ai fi ¹ Cu altă literă. * Inscripția a fost așezată cănd s’a terminat biserica, în- scriind și ; omelnicul ctitorilor cu viii și morții lor. inclinat a crede că pictura acestei biserici este făcută măcar pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. judecata din urmă. Va fi cercetată mai pe larg cu un alt prilej. Fiindcă insă despre acest subiect mai este vorba și la biserica din Olânești, vom incerca a face unele apropieri intre această scenă la Urșani și intre aceia de la Olănești. De-asupra pisaniei se află scaunul de judecată străjuit de ingeri, dintre cari cei doi din lături au aripile intinse. Pe scaun stă un porumbel alb cu aripile intinse, in dreapta scaunului, Adam in- genunchiat, in stânga Eva. In față, ciocanul, cleștele și cuiele, intr’un vas rotund. De o parte și alta a scaunului de Judecată, stând in jețuri, doi sfinți cu săbii; unul mai tânăr, altul mai bătrân, pro- babil, Sf. Petru și Pavel. Scena este insoțită de inscripție: „Gătiră scaun de judecată". De-asupra acestora, in nori, cu un număr de șase roate supt picioare, Isus Hristos, având in dreapta pe Maica Domnului, iar in stânga pe Sf. loan. Raiul. Lipsesc din grădină cei doi ingeri de lângă Maica Domnului; in schimb avem pe cele cinci fete ințelepte, in dosul cărora, dincolo de zid, așteaptă cele cinci fete nebune. în locul dreptului Lazăr din scena de la biserica Olă- nești, găsim, la Urșani, scena trezirii proorocului Daniil pe care, alături de aceia cu La- zâr, o intâlnim la Cozia. Cetele, in număr de șase, sânt grupate pe douâ rânduri in lung câte trei, ca și la Cozia. în rândul de jos, începând de la margene : „Ceata cuvioaselor mucenițe", „ceata cuvioșilor", „ceata arhiereilor". în rândul de sus: „Ceata mucenicilor", „ceata apostolilor", „ceata proorocilor". Cetele sânt inchise intr’o perdea de nori având forma unui oval ascuțit. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 103 In fața cetelor șase cerșetori, cu toiege și traiste atârnate de gât, „săracii": orbi, șchiopi și un olog (fig. 5). Iadul. Spre deosebire de cea de la Olă- nești și cea de la Cozia, scena Iadului de la Urșani, prin mișcarea celor din munci și a diavolilor negri, se apropie mult de scena de la Hurezi. Limba de foc ce des- parte in două zone scena Iadului, lăsând in dreapta invierea morților, iar in stânga muncile păcătoșilor, pornește din gura unui balaur și in- vâluie in para ei pe cei pe- depsiți. Spre a reda cât mai bine zbuciumul din mijlocul vâlvătăii, in jurul fiecărui chinuit flăcările se inalță și se rotesc intocmai ca brațele unei helici (fig. 6). In stânga sus: Cumpăna dreptății de care se agață diavoli; ceva mai jos, cei cari dorm Dumineca, apoi moartea bogatului nemilostiv. In dreptul celor cari dorm Dumineca, diavolul intinde de picior pe unul din flacără, mai jos „muerea curvă", pe care merge călare un diavol; in dreptul acesteia „hoții" mânați la iad de diavol; mai jos „Antichrist", intins, ca de obiceiu, de doi diavoli, și mai jos „călugărițele curve". Intre cei cari dorm Dumineca și intre moartea bogatului nemilostiv sânt niște foaie care intețesc focul, apoi un diavol care duce cu o roabă elegantă trei „curvari egu- meni". De cealaltăparte,sus: „Inge* nemilostiv", alături de incă unul cu tridente, apoi Moise cu Evreii,cu inscripția: „Moise prooroc arată Turcilor și Ovreilor venirea lui Isus Hristos". „Țar Alexandru", „Țar Faraon", „Țar Nabucudonosor" ; pe zidul de Sud „Țar Chesariu", mai jos: „vulpea", „lupu", „ursu",in „invierea morților", trâm- bițată de ingerul de alături. „Lumea", o femeie călare pe leu, ține de-asupra capului un șarpe in formă de arc. Are in față o broască țestoasă și un fel de scorpion mare. „Marea", tot o femeie, călare pe doi pești, ține in mâni o corabie. Iată insă câ, făcând apropierea intre di- feritele scene din Judecata din urmă, găsim explicația așezării proorocului Daniil in atitudinea omului culcat și rostul Impă- Fig 7. — Biserica din Urșani-Vâlcea. Sfântul Arhanghel Mihail. Pictura din pronaos. raților zugrăviți in această scenă. Cu unele ușoare intregiri avem a tace cu „Vedenia proorocului Daniil". „Casă și pre un pat dormind Daniil și mare din afară de casa aceaia; și la ceale patru mărgini ale mării, suflând cele patru vânturi și patru fiară, suindu-să in sus din marea aceia; întâia fiară, leu cu aripi de http://patrimoniu.gov.ro 104 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE vultur; și deasupra lui șezând Nabucu- donosor, impăratul Vavilonului, ținând in mână un schiptru ; fiara a doua, o ursoaică având trei coaste in dinții ei și de-asupra ei împăratul Perșilor Darie, o sabie goală țâind in mână; fiara a treia, pardos, pes- triță cu patru aripi și cu patru capete; și de-asupra lui împăratul Machedonenilor Alexandru țâind in mână o suliță; fiara a patra ca un leu negru cu dinții de fier și cu zeace coarne, ceale trei sfărâmate și intre coarnele acelea un mic corn ră- sărit, care cornișor ochi avea de om și agățate de umeri, 5. „cel ce ascultă la ușă", 6. „cârciumarul", 7. „croitoru", 8. „ne- milostivu", 9. . , , 10. „inșelătoru", 11. „mincinosul", 12. „fermecătoarea", 13. „curvariu", 14. „ucigașu", 15. „muiarea care ia mana", 16. „călugării curvari", 17. „popa curvar", 18. „mozaviru", 19. „cârciumaru", 20. , . 21. „bețivu", 22. „muiarea care ia laptele", 23. „preoteasa", 24. „Ține Satana pre Iuda". în brațele unui diavol cu coarne șade Iuda. Spre gura balaurului: 25. „lacomu", 26. „pizmașu", apoi o mul- țime pe care o inghite acesta gură de Fig. 8. — Biserica din Urșani-Vâlcea. Picturi pe bolți. gură; și de-asupra lui împăratul Romanilor August, o topazie țâind in mână (carea e o piatrâ scumpă și nâstâmată). Și cealelalte, precum e la venirea a doua" ’. Scena aceasta este foarte bine redată in zugrăvelile de la Olânești (fig. 4). începând de sus in jos, iată puzderia de păcătoși pe cari ii arde focul Iadului: 1. „mozavirul nesățios", 2. „morariu", cu o piatră de moară pe cap, 3. „hoțu", 4. „cantaragiul", cu cârligele și balanța ¹ V. Grecu, o. c., pp. 128-129. balaur. De-asupra capului balaurului sânt insemnate numele arhiereilor: Ana și Ca- iafa, urmate de numele lui Pilat. Dedesuptul flăcării și a scenelor arătate mai sus dăm de o bandă de coloare mai inchisă, in care sânt schițate mulțime de corpuri. Aceasta cuprinde partea numită: „Plângerea și scrâșnirea dinților", foarte răspândită, ca, de altfel, intreaga scenă. Șânt și unele grafite, care cuprind nume comune, fără vre-o însemnătate. Arhanghelul Mihail este înfățișat cu sabia scoasă, adusă puțin la vârf, cu garda mare. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 105 cu aripile înălțate și călcând pe un mu- ribund. Când se va răspândi in straturile largi ale celor interesați așezarea mormân- tului lui Duca in fața arhanghelului răs- bunător, se va face numai decât legătura intre emblema politică și această Întâm- plare, și imaginația populară va crea le- genda. Scena este in pronaos (fig. 7). Supt icoanele zugrăvite pe zid, draperiile sânt înlocuite prin niște panouri care in- fățișează un vas cu flori, precum întâlnim alături, la Hurezii lui Brâncoveanu. Pictura bolților absidei de Sud cuprinde ne înlesnește să facem deosebirea dintre unii și alții. Altfel nu ni-ar rămânea alt- ceva de făcut pentru a-i deosebi și asta numai la câțiva, decât: părul alb, bărbile la doi clerici și zbârciturile feței la unul singur. Femeile au același chip. In total sânt infâțișați la Urșani treizeci și șapte de oameni mari, dintre cari optsprezece băr- bați, nouăsprezece femei, la cari se adaugă și șase copii. Ca și la Olănești, copiii n’au același nivel la picioare ca oamenii mari, ci sânt ridicați ceva mai sus, ca și când Fig. 9. — Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Vest, in dreapta. o scenă centrală: Coborirea lui Isus la Iad, sfărâmarea porților și a încuietorilor Iadului. In jurul ei scene praznicare, și anume : „Coborirea de pe cruce", „Dumineca To- mei“, „Dumineca Mironosițelor", „Dumi- neca Slăbănogului", „Dumineca Samari- nencii", „Dumineca Orbului". In registrul următor, in medalioane, dăm peste un rând de sfinți. Spațiile dintre medalioane sânt intregite cu flori (fig. 8). Ctitorii. înfățișați de profil, ctitorii de la Urșani apar cu același chip, in aceiași atitudine, și numai numele scris de-asupra ar fi suspendați. Impârțiți după locurile ce ocupă, ctitorii de la Urșani sânt așezați astfel: pe zidul de Vest, de o parte a ușii, anume spre Nord, trei bărbați, trei femei și trei copii, de cealaltă parte, spre Sud, doi bărbați și patru femei. In urma acestora, pe zidul de Sud, vin doi bărbați, o femeie și un copil, despărțiți prin locul lăsat pentru fereastă, de alți doi bărbați, două femei și doi copii. Pe zidul de Nord găsim nouă bărbați, dintre cari doi sânt preoți și nouă femei. ui. Corn. Mon. Ist., — Fasc. 9?, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 106 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE în mod obișnuit, ctitorii bisericilor noastre sânt așezați unul după altul, după gradul de rudenie cu ctitorul principal. în unele locuri ordinea aceasta se păs- trează, iar așezarea lor unul după altul, țintind către tabloul votiv, este respectată. în altele, cum e la Hurezi și aici, rân- duiala aceasta nu s’a păstrat, căci pe zi- durile laterale zugravul a așezat pe ctitorii de aici cu fața spre biserică, iar nu spre tabloul votiv. Așa i s’a părut lui că se cade. Numai la biserica din Călinești, de pe malul Oltului, am mai intâlnit un număr mâneca strânsă și inchisă cu un rând de bumbi negri, mărunți, mărgeniți de amân- două părțile de găietane de aceiași coloare. Se incheie la gât printr’un șir de bumbi de aceiași coloare ca și cei de la mâneci. Legătura de la gât, amintitoare a șalului, este de o materie prețioasă, lăsând să i se vadă broderiile de pe margeni și florile cu cari este impodobit. „Stana, jupâneasa dumnealui¹', se poartă cu pălăriuță albă, de blănițâ, imbodobită la frunte cu o pană scumpă de coloare neagră și de forma unei flori umbelifere; Fig. 10 — Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Vest, in stânga ușii. -așa de mare de ctitori, dar parcă tot nu sânt așa de numeroși ca cei de la Urșani. Primul este jupanul loan Urșanu, cu inscripția: „Jupanii loan Urșanu și vătaf fiind au inceput această biserică și au stat ctitor" (fig. 9). Costumul. Cu capul gol, cu mustață lungă, vătaful Ion poartă plete lungi lăsate pe umăr. Este imbrăcat cu o haină cu mâneca largă, cu guler lat răsfrânt pe umeri și drept nasturi niște talere rotunde, câte cinci pe fiecare parte. Pe dedesupt e imbrăcat intr’un anteriu boieresc, având in urechi are cercei bogați, inrămați m aur și cuprinzând o piatră prețioasă de formă ovală. Peste pălăriuță poartă, lăsate pe umeri, marama albă, pe care o au toată femeile acestei ctitorii. Gâtul este impo- dobit de o salbă cu trei rânduri de perle. Pe umeri are o haină bogată, imblănită, cu guler lat de blană, lăsat pe spate, cu margeni late, imblânite, cu mânecile de asemenea bogat imblânite. Pe dedesupt are o rochie de coloare deschisă inflorită, peste care poartă o cingătoare care se inchide cu două paftale de argint, in formă http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 107 de inimă, puțin curbate la vârf, cum se purta incâ de pe vremea lui Brâncoveanu. înaintea jupânesei Stana stă cu mânile Încrucișate, ca pentru rugăciune, o copilă cu plete negre, cu capul gol, imbrâcatâ cu o dulamă albă, fără mâneci, imblânită, iar pe dedesupt poartă o iie cu râuri. Urmează rudele mai sărace. „Costandin Urșanu, braț ', au ajutorat cu taler". Poartă plete lungi ca și toți ceilalți; ca vârstă apropie pe ctitorul principal, ca Îmbrăcă- minte se deosebește de el. Costandin poartă o zeghe lungă, albă, imblânită, fără cina soțului și a altui bărbat care urmează, n’o vedem decât de la umeri in sus. La gât poartă două șiruri de mărgele, in urechi cercei mai modești decât ai Stanei, iar pe cap nare decât o maramă. „Dumitru Urșanu, braț, au ajutorat cu taler", este imbrăcat la fel cu Costandin. Este mai tânăr insă, mustața lungă, și pletele lăsate pe umeri sânt negre. In fața lui se află un copil. „Măria, jupăneasa dumnealui", cu mâna pe umărul soțului, este imbrâcatâ ca și cealaltă Mărie. Poartă la gât trei rânduri Fig. 11. — Biserica din Urșani-Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Sud. mâneci. Pe dedesuptul acesteia are o altâ haină, cu mâneca strânsă, imblânită mai sus de cot, inchisâ pe piept cu un șir de bumbi negri și cu găitane de coloare in- chisâ. Capetele mânecilor se răsfrâng in afară, dând forma unui unghiu, impodobit cu bumbi și cu găitane. Peste această haină, tot lungă, poartă un brâu lat. In față are un copil imbrăcat ca și ceilalți. „Mătia, jupăneasa dumnealui", neavând loc sâ fie zugrăvită in intregime, din pri- ’ Frate cu Ion Popescu, de sigur. de perle albe. De cealaltă parte a ușii susține biserica „Jupăneasa Nedelea, muma vătafului", despre care inscripția spune mai departe că „au inceput biserica și au isprăvit-o". Ea poartă pe umeri o haină blânitâ ca și a soției vă- tafului; in schimb nare pălăriuță, ci numai marama care incunjoară gâtul, ca la mai toate femeile mai in vârstă zugrăvite aici. Se observă încheietura in bumbi și sco- bitura rochiei de-asupra bustului (fig. 10). După această jupăneasa urmează chipul negricios, fără inscripție, al unui bărbat http://patrimoniu.gov.ro 108 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE de o altă factură decât celelalte portrete¹. „Florica, sora vătafului", deci fiica Ne- delei, este imbricată la fel cu mamă-sa și cu cele două surori care o urmează, și anume : „Ioana, sora vătafului", și Stana, sora vă- tafului". Singura deosebire față de jupă- neasa Nedelea este că aceste trei surori poartă la gât șiraguri de perle, iar cea din urmă are o rochie cu dungi, spre deosebire de celelalte, care au rochii cu flori. Ur- mează apoi un bărbat, imbrâcat in felul secolul al XVIII-lea¹. Dincolo de fereasta care-i desparte de cei de mai sus, urmează: „Jupan Barbu Urșanu, braț vătafu, a fost purtător de grijă la această biserică și au și isprăvit-o". In fața lui o copilițâ cu o hăinuță scurtă, fără mâneci, cu blană, cu rochiță in dungi, iar cingătoarea cu paftale rotunde. Vine apoi „Dumitra, soția lui", „jupan Pătru, braț vatafu", cu un copil in față, „Stanca, soția lui". Costumele lor sânt cele descrise mai Fig. 12. — Biserica Urșani jud. Vâlcea. Ctitorii. Pâretele de Nord. celor doi descriși mai sus, Constantin și Dumitru. N’are insă nicio inscripție. Pe zidul de Sud, incepând din spre naos: „Jupan Mihăilă, tatăl vătafului", apoi „Toma, gineri-său", in costume asămănâtoare celorlalți. înaintea lui Toma e un copilaș. „Stanca, sora vătafului", in costumul femeiesc descris mai sus, infățișează o pafta rotundă, impodobită cu o floare deschisă, floarea soarelui, motiv ornamental răspândit in ¹ Lipsă de spațiu ? SUS (fig. 11). Șirul cel mai numeros este cel de pe zidul de Nord, care incepe cu : „Jupan Mihai..., singur in tot acest șir cu haină imblănită ca a jupănese- lor. Îmbrăcămintea de dedesupt, înflo- rată ca a femeilor, ne-ar putea face să credem că zugravul a inlocuit o femeie cu acest Mihai, căruia i-a schimbat fisi- onomia numai prin adăugirea unor mustăți lungi. ' Motivul acesta se intâlnește și in cadrul de piatră al ușii de la Viorești, de care a fost vorba mai sus. http://patrimoniu.gov.ro BISERICI DIN VÂLCEA 109 II urmează „Măria, soția dumnealui", cu pârul împletit in coade care atârnă pe lângă urechi, purtând pălăriuță ca și Stana, soția vătafului, și niște cercei pandantivi, în urechi. Ea și soțul ei sânt, de altfel, singurii cu costume apropiate de ale vătafului și de al soției acestuia. Ca și cele două preotese care vin mai in urmă, poartă la gât mărgele colorate, nu perle albe ca și celelalte. „Popa Dumitru", cu barbă, mustăți și plete, este îmbrăcat in veșminte. „Preoteasa Mira" il urmează. „Popa Nicolae", tot in costum preoțesc, urmat de „Preoteasa llinca". „Diaconu Nicolae" poartă un costum dia- conesc, mai simplu decât al preoților. „Diaconița Stanca". „Filip Tânăsescu" e un bătrân cărunt. „Ioana", apoi „Radu, braț Filip", „llinca", „Dumitru", „Stanca", Du- mitru snă popa". Acesta din urmă, cu incă alte trei figuri care urmează, sânt retezați de la umeri in jos, pentru a face loc ușii ce duce la pod. De-asupra lor inscripțiile sânt șterse. Ici-colo au mai rămas ceva urme. De-asupra capetelor celor zece din urmă apare și inscripția aceasta lămuritoare pentru așezarea lor acolo: „Aceste ce să numesc prisoa[se] au ajutorat cine cu ce au putut; mai mult cu alergătura" (fig. 12). încheiere. La începutul veacului al XlX-lea arhitectura bisericii de la Urșani păstra liniile și proporțiile veacului trecut, pictura se menținea la tehnica ei veche, iar sculp- tura in lemn iși avea incă represintanții ei destoinici. O lume credincioasă bunelor tradiții ridica, după puterile ei, între co- linele verzi ale plaiului Hurezi un monu- ment de artă românească, amintind stră- lucitele vremi ale acestei arte, in timpul lui Matei Basarab și al lui Constantin Brâncoveanu, in aceste locuri. http://patrimoniu.gov.ro \) MONUMENTE INEDITE DIN ROMULA ₒ DE D. TUDOR. Membru coresp. al Com. Mon. Ist. VI. TĂBLIȚE VOTIVE ALE „CAVALERILOR DANUBIENIA 258. — Fragment dintr’un relief de marmoră. Museul Național de Antichități din București. Mă- Fig. 42. — Museul Național din București. soară: 0,080 x 0,070 X 0,020 m. Fig. 42. Din repertoriul figurativ al scenelor se mai păs- trează o parte din două registre. a. In primul registru, care era central și prin- cipal, se vede un cavaler cu bustul rupt, îmbrăcat cu o tunică, pantaloni și mantie fluturândă în vânt. Supt copitele calului e căzut un om cu fața la pământ. b. Din zona următoare au rămas: un șarpe ce se întinde supt omul căzut și capul unui perso- nagiu, imediat supt reptilă. 259. — Alt fragment dintr’un relief de marmoră. Museul din București. Măsoară: 0,066 x 0,050 x 0,010 m. Fig. 43. a. In centrul registrului central se află o femeie, ce are în față un trepied pe care stă un pește. Ea e flancată de doi cavaleri. Din cavalerul care era la stânga se mai păstrează un picior și partea din față a unui cal. Din celălalt cavaler, supt care e un om căzut pe spate, se păstrează o bună parte din cal și un picior al stăpânului. Femeia din centru duce palmele supt botul cailor. b. In ultima zonă se mai mențin doi șerpi, ce însoțesc pe cei doi cavaleri și sânt dispuși în schemă haraldică. 260. — Tăblița de plumb. Descoperită în 1905 de maiorul Tzupagu, care o vându colecției Capșa, unde se păstrează. Măsoară : 0,083 x 0,077 X 0,004 m. Fig. 44. Repertoriul e încadrat de două colonete răsu- cite și terminate cu căpițele corintice, care susțin un dublu arc rupt în centru. Cele două arcuri formează două mici nișe legate între ele și com- puse din trei liniii boltite, ale căror goluri sânt umplute cu șiruri de perle. a. La intersecția nișelor se află o acvilă ce privește spre stânga și e gata de zbor. în colțu- rile superioare ale plăcii stau două capete ome- nești ; cel din dreapta fiind mai clar, se vede că suflă într’o trompetă. b. In nișa din stânga e bustul lui Sol îmbrăcat într’o mantie, cu capul încununat cu o coroană Fig. 43. — Museul Național de Antichități din București. de raze și cu o tolbă de săgeți alăturea de arc, pe spatele lui. Nișa din dreapta e reservată bus- tului Lunei, îmbrăcată și ducând în spate un corn http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 111 de semilună. Lângă basa ce unește cele două nișe, e pus un cap de taur flancat de doi șerpi ce se ridică spre coarnele lui. c. Centrul monumentului e ocupat de o femeie în picioare, de profil spre dreapta, îmbrăcată cu un chiton și un chimation. Ea stă pe o basă simplă, așezată de-asupra unui pumnal pus orizontal pe pământ și duce palmele supt botul cailor. Cava- lerul din stânga e un soldat, înarmat cu coif și platoșă, peste care flutură o hlamidă. Cu dreapta ridicată face salutul roman spre fe- meia din centru. Un acolit la fel îmbrăcat stă în picioare la spatele stăpânului. Cavalerul din dreapta e îmbrăcat în costum oriental (tunică și mantie fluturândă în vânt) și cu capul descoperit. Face și el același salut. E urmat la fel de un acolit, purtând tot un costum oriental, cu beretul frigian pe cap. Se pare că e agățat cu mânile de coada calului. Supt copitele cailor sânt căzuți cu fața la pământ, doi oameni. d. In zona următoare, începând de la stânga spre dreapta, se văd: un leu înfuriat spre un kantharos; un trepied încărcat cu un pește (del- fin?), spre care își ridică ciocul un cocoș; un om ce stă în picioare lângă un altar, de-asupra căruia întinde mâna și privește spre un mic edi- ficiu care are forma unui templu, cu un fronton susținut de trei coloane, acoperișul și păreții for- mați numai din bârne și fiind umplut cu niște obiecte neclare, de o formă circulară și punctate în centru. e. Ultima fâșie a repertoriului conține de ase- menea o serie de lucruri și ființe destul de clare. Un câne aleargă spre dreapta. In fața lui sânt trei oameni goi ce se țin de mână: primul poartă barbă și pare a îndemna pe cei doi tineri să-l urmeze. Vedem apoi: trei lucernae puse pe câte un suport, trei pâni în formă de inel, supt ele un candelabru cu trei brațe și un cap de berbec. 261. — Tăbliță de plumb, ruptă în mai multe bucăți (unele lipsă) și descoperită în aceleași îm- prejurări ca și cea precedentă. Măsoară: 0,115 x 0,088 X 0,004 m. Col. Capșa. Fig. 45. Are forma unui mic edicul, cu frontonul tri- unghiular susținui de două colonete răsucite. a. în timpan stau busturile lui Sol cu cununa de raze (la stânga) și Luna (la dreapta). Soarele e urmat de un mic șarpe, care figura și după Luna, acum distrus. b Prima zonă cuprinde : un taur ce merge spre dreapta, o acvilă cu aripile desfăcute și apoi un obiect neclar (un om căzut pe pântece?). C. In regestul central, care e și cel mai mare, stă la mijloc o femeie cu hainele drapate și cu un polos pe cap. Cei doi cavaleri dispuși în schemă eraldică în jurul ei, sânt rău conservați, însă e sigur că cel din stânga e un soldat, cu platoșă, mantie în vânt, coif și lance. Fiecare cavaler e urmat de o femeie la fel îmbrăcată ca și cea din centru, și care duce mâna la gură. De-asupra cailor și femeii din centru se ridică, față în față, doi șerpi. Alți doi șerpi stau de-a lungul picioa- relor cailor, cu capetele ridicate spre un trepied așezat de-asupra a două vase (cratere). De o parte și de alta a trepiedului se află două corpuri ome- nești, goale și căzute pe o lăture și apoi câte un delfin cu capul spre trepied. Colțurile de jos ale regestului sânt ocupate de câte un crater, fiecare cu picioare și mănușă. Lângă picioarele omului Fig. 44. — Col Istrati-Capșa, TuYnu-Severin. căzut în stânga, mai sânt patru pumnale, ori o colonetă învârtită de patru ori. d. Ultima zonă conține: un patruped cornut (căprioară ?) ce aleargă spre dreapta, trei altare având de-asupra lor trei pâni și trei lămpi (?), un trepied încărcat cu un pește, un crater enorm, asămănător cu cele descrise mai sus, și un berbec ce merge spre vas. Cu cele patru monumente descrise mai sus, m’am ocupat pe larg într’o lucrare a mea relativă la acest cult L Deocamdată menționăm numai contribuțiile, unele necunoscute pănă acum, pe ¹ „l Cavalieri danubiană, \n Ephemeris Dacoromâna, VII. http://patrimoniu.gov.ro 112 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE care le aduc acestea la cunoașterea zeilor cărora fuseseră dedicate. 1ⁿ E pentru prima dată când ni se atestă exis- Fig. 45. — Col. Istrati-Capșa. tența acestei religii și la Romula. Pănă acum era cunoscută în Dacia Inferioară numai la Drobeta¹ și Orlea, în jud. Romanați². 2ft. Cele două plăci de plumb de mai sus sânt cele mai bogate în representațiuni din cele 134 de ex-voturi ale acestui cult adunate de mine din Museele țărilor dunărene. 3°. Șarpele stând pe pămând de-a lungul picioa- relor cailor, motiv întâlnit pe trei tăblițe romulense, era cunoscut în această situație numai pe o tăbliță din Transilvania³ și fusese rău interpretat⁴. Acum el ni apare clar a fi însoțitor în luptă al zeilor, ca pe unele icoane mithriace⁵ și ale cavalerului trac⁶. ¹ La mine, in An. Inst. Studii Clasice-Cluj, II (1933- 1935), n. 181 și nr. 1. ² Eph. Dacorom., VII, mon. 26 și 27, Vezi și harta anexă. • Ibid., mon. 18. * Buday, Dolgozatok-Szeged. 1928, r. 101: valurile mării. ⁵ Cumont, 1 extes et monuments figures relatifs aux mysteres de Mithra, II, p. 424-, Rostovtseff, in Mitth. d. Deutsch. Arch. Inst., 1934, p. 190 și urm. ’ Kazarow, în Pauly-Wissowa, Realencycl., Suppl. III, col. 113°. 4ft. Represintarea vânturilor supt forma unui cap de om cu părul răvășit și suflând intr’o trompetă e de asemenea un lucru nou în plastica tăblițelor noastre, împrumutat fără îndoială din arta mithriacă \ 5ft. Tot nou este și capul de taur flancat de cei doi șerpi, ce poate fi interpretat ca un sim- bol astral, capul de taur fiind emblema cons- telației cu același nume, iar corpul sinuos al șerpilor indică drumul urmat de astru pe bolta cerească ². 6°. Pumnalul pus supt picioarele „Zeiței", din centrul unei tăblițe, face alusie la marile jertfe sângeroase ce i se aduceau prin crio- taurobol³. 7ft. Noutatea cea mai importantă pe care o aduc cele două tăblițe de plumb descrise mai sus, e presintarea unui cavaler în aspectul unui soldat roman. Acest militar apărea numai pe unele tăblițe de plumb panonice, servind de acolit zeului cavaler⁴ și fusese bine identificat de Rostovtseff cu Marș⁵. Plăcile de plumb romulense ni arată că zeul războinic roman, nu numai că era subordonat unuia din cei doi cavaleri, dar, într’un moment, fusese și asimilat cu ei, și aceasta fu opera soldaților de la Du- năre, adoratorii cei mai fideli ai acestor divi- nități războinice. 8 °. Omul sacrificând la altar apare pănă acum numai pe cele mai vechi monumente, Fig. 46. — Col. Istrati-Capșa și Col. Georgescu- Corabia. acolo unde cavalerul nu fusese încă dublat⁶ Căsuța din fața lui e întâlnită pe un singur ¹ Cumont, o. c., I, p. 96 și îl, n-le 245, 251, 253, 257, etc. ’ Eph. Dacoromâna, VII p. 261. • Ibid. * Ibid., mon. 59 și 71-94. s Une tablette votive thraco-mithriaque du Louvre (în Men?. Acad. Inscr., XIII, Paris 1923), p. 8 ⁶ Eph. Dacoromâna, VII, mon. 7, 10, 17, 35, etc. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 115 medalion panonic ¹ și prin conținutul ei poate fi interpretată ca o cistă mistică încărcată cu obiecte sacre. 9°. Cei trei miști goi formau o caracteristică tot a tăblițelor panonice ². Faptul că unul din ei divinități poleiade, nuanță căpătată de această zeiță prin sincretism. llⁿ. Orânduirea șarpelui, peștelui și a omului ucis supt copitele cailor apare pentru prima dată. Se cunosc însă numeroase exemple unde fiecare Fig 47. — Col. Istrati'Capșa. apare conducător și cu barbă ne duce la conclusia că e mistagogul, ca și în misterele mithriace³. 10°. Polos-ul pe capul zeiței ce stă între ca- valeri, e cunoscut pănă acum numai pe un mo- nument, și acela inedit \ El e specificul unei mari dintre acestea stă separat în acest loc. Rolul lor ar fi bine lămurit dacă s’ar cunoaște mitul cultului. 12". Plastic, figurativ și religios, cele două plăci de plumb din Romula se leagă, nu de grupul din Dacia, ci de cele panonice, turnate în acelaș metal¹. Vil. OBIECTE DE PĂMÂNT. A. FIGURINE. 1. Colecția Maria Istrati-Capșa. 262. — Acvilă. Lut roșu. înaltă de 0,077 m. Fig. 46, b. Stă cu aripile desfăcute gata de zbor, cu capul întors în spre stânga și cu corpul acoperit peste tot cu mici scobituri ce caută a imita penele. E în general sumar modelată și servia ca mănușă la buza unui vas (poate și opaiț), din care se mai păstrează o bucată drept postament. 265. — Acvilă. Lut roșu lustruit cu o patină verde. Capul și ghiarele îi sânt rupte. înaltă de 0,110 m. Fig. 46, a. 264. — Venus. Pământ roșu. înaltă de 0,075 m. Fig. 46, c. Bust rău avariat (brațele și ceafa lipsesc). Părul, despărțit în două de-asupra frunții îi cădea ' Ibid., mon. 36. * ibid., mon. 62, 64, 71-94 și 110. ’ Minto, in Noi. degli Scavi, XXI (1924), p. 368 și urm. * Eph. Dacoromâna, VII, mon. 124. E o piatră gravată aflată de noi într’un desemn la Institutul arheologic german din Roma. Bul. Corn. Mon. Ist., — Fasc. 9?, 1937. pe umeri și spate. Cu palma mânii drepte își acopere o mamelă. 265. — Capul unei figurine de terra rossa. Fig. 48. — Col. Constantinescu și Col. Capșa. înaltă : 0,037. Fig. 47, a. Are fața de la ochi în jos complect distrusă. Represintă o figură masculină ¹ Compară cu mon. 71-94. 3 http://patrimoniu.gov.ro 114 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE cu trăsăturile distinse ale unui roman: fruntea ușor bombată, părul grupat în șuvițe mari și dat pe spate, iar în golurile ochilor va fi avut două bucăți de sticlă colorată. 266. — Fața unei figurine. Lut cenușiu. înaltă : 0,060 m. Fig. 47, b. înfățișează un interesant portret masculin neroman: fața ovală, cu fălcile și bărbia mult desvoltate, fruntea mică și teșită; sprâncenele îngroșate, arcuite și împreunate de-asu- pra nasului scurt și gros ; ochii mari mult deschiși, cu pleoapele cărnoase; urechile mari și ovale, Fig. 49. — Col. Constantinescu. buzele groase, iar gâtul scurt. Trăsăturile acestui personagiu represintă fără îndoială un tip etno- grafic local și nu sânt ieșite din nepriceperea meșterului. în niciun cas, acesta nu poate fi un Dac, căci e imberb, și nici aspectul feței nu samănă cu chipurile de Daci de pe Columnă. Samănă a fi mai mult un barbar asiatic. 267. — Figură femenină. Pământ roșu. înaltă de 0,035 m. Fig. 47, c. E mult tocită de apă și avea părul desfăcut în două de-asupra frunții. Poate o Venus. 268. — Fața unei figurine. Pământ roșu. înaltă de 0,027 m. Fig. 47, d. E o figură ovală, cu ochii mult deschiși și circulari, nasul, îngroșat, gura scurtă și plină, iar șuvițele de păr ce se mai păs- trează, îi cad pe frunte. Ar fi prin urmare un lucru din vremea lui Traian-Hadrian *. 269. — Phallus. Lut roșu. Lung de 0,140 m. Fig. 48, a. A fost găsit în 1889 de farmacistul Hențiescu din CaracăL E de pus în legătură cu cultul lui Priap, atestat și de alte monumente ale acestui zeu, descoperite în câmpia romănățeană, unde el era mult venerat alături de alte divinități cu caracter agrest². 270-4. — Patru mari figurine de pământ roșu, pentru care vezi n-le 284 și 290 de mai jos. 2. Colecția Ilie Constantinescu-Caracăl. 275. — Capul unei figurine femenine. Pă- mânt roșu. înalt: 0,048 m. Fig. 49, a. Poartă o bogată coafură terminată în tutulus. Fața e puțin tocită, dar se observă că nici tiparul cu care fusese turnată nu era prea bun. 276. — Ceafa unei figurine. Lut roșu. înaltă: 0,055 m. Fig. 49, b. Formele părului sânt în- semnate prin linii adâncite în lungul capului. Pieptănătura e caracteristică epocei lui Traian- Hadrian : o diademă rotundă, ridicată pe creș- tetul capului și un mic tutulus fixat cu un pieptene. 277. — Cap de Selen. Argilă roșie. înalt de 0,031 m. Fig. 49, c. Faunul are un aspect foarte expresiv prin exagerarea diformităților: craniul mic și pleșuv, urechile cărnoase și aple- cate, nasul socratic, gura deschisă și cu bărbia desvoltată, peste care se răsfrânge buza de jos. 278- 9. — Fața unui cap femenin. Pământ galben. înaltă 0,044 m. Fig. 49, d. Găsită în dublu exemplar. Poartă părul desfăcut în două de-asupra frunții și căzut pe umeri. Peste aceasta, e un văl fin și de-asupra urmele unui modius. Modelarea feței ni arată o figură orientală: bărbia prelungită, nas prelung și acvilin, fruntea dreaptă, etc. Poate fi o zeiță ca: Fortuna, Ceres, Cybele, etc. 280. — Tipar pentru o figurină. Argilă roșie, înalt de 0,052 m. Fig. 49, e. Se turnau cu el ¹ Compară cu un alt exemplar, la mine, Antichităfi din Scythia Minor, in Analele Dobrogii, XVJ (1935), no. 17 și fig. 3, b ’ Pârvan. Știri nouă din Dacia Malvensis, An. Ac. Rom., XXXVI, București 1913, Mem. Secț. Ist., p. 28, și pl. VIII, 4. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 1 15 capete de figurine femenine înalte de 0,040 m. Părul era grupat în mari șuvițe pe frunte. Formele feței sânt slab adâncite. Nu s’a aflat până acum nici un model ieșit din acest tipar. E interesant de observat că reproduce în mic același model întâlnit la marile figuri de pământ descrise supt n-le 284, 200 și 270 4. 281. — Bust feminin. Pământ galben. înalt de 0,058 m. Fig. 49, f. Era turnat in nud și cu fața întoarsă puțin spre dreapta. O cărare îi desparte părul în două, căzut pe spate, De și rău măcinată de apă, poate fi bănuită ca Venus. 282. — Cep. Pământ galben. înalt de 0,065 m., diam. disc., 0,075. Fig. 49, g și fig. 54, i. E for- mat dintr’un disc puțin ciupit și dintr’un ghivent cu cinci învârtituri. E un obiect destul de intere- sant prin raritatea și materialul în care a fost turnat. Va fi servit la un vas mare de lut. 283. — Cap de leu. Lut roșu-gălbuiu. înalt de 0,050 m. Fig. 49, h. Expresiv turnat și cu gura amenințătoare. 284. — Figurină feminină, pentru care vezi n-le 290 și 270-4. Fig. 49, i. 285. — Fragment din șoldul unei statuete fe- minine. Pământ roșu. înalt de 0,047 m. Fig. 49, j. Pe haina cutată se razimă mâna stângă a persoanei representate. Turnarea se făcuse în gol- Fig. 50. — Col. Georgescu. 286. — Frunză de acont. Argilă roșie și fină, înaltă de 0,109 m. Fig. 49, k. Era turnată cu un tipar îngrijit săpat. 287. — Venus. Statuetă de lut roșu. înaltă de 0,110 m. Recent descoperită. Turnarea e făcută neîndemânatec, și cele două tipare nu au fost pe deplin suprapuse ca să dea o figură isolată. Zeița e în nud și cu mânile își acopere goliciunea corpului. Un văl fin îi în- Fig. 51. — Colecție particulară la Reșca. fășoară bustul și cade pe pământ. 3. Colecția Gh. Oeorgescu-Corabia. 288. — Bacantă. Argilă roșie. înaltă de 0,070 m. Fig. 46, e. Se păstrează numai masca ei cu părul împletit cu ciorchine de struguri și legat cu o taenia perlată. In golurile ochilor era fixată sticlă colorată. 289. — Minerva. Pământ galben. înaltă: 0,078 m. Fig. 64, d. Bust cu capul rupt și turnat în gol. E îmbrăcat cu un peplos ce face de la brâu în jos cute mari și drepte. Peste umărul stâng poartă o curea în diagonală, de care era prinsă în spate o tolbă cu săgeți. In mâna stângă ține un scut lipit de corp, de o formă elipsoidală și cu umbo. în dreapta, sumar modelată și lipită de corp, ținea o lance de metal, al cării orificiu se vede în palma mânii. Lucrarea e mediocră și se vede că, după ce a fost arsă, fu remodelată cu cuțitul. 290. — Mască femenină. Pământ roșu. înahă : 0,160 m. Fig. 50. Atari figuri se găsesc în număr mari la Romula. în colecția Capșa se află patru exemplare (v. n-le 270-273 și unul în colecția Constantlnescu, v. no. 284^. Sânt turnate cu un tipar comun ce are trăsături rudimentare. Părul e tratat în șuvițe groase, dispuse parale) și per- pendicular în jurul frunții. Peste el se pare că era aruncat un văl căzut până pe gât, ce e de ghicit în dungă groasă ce-1 încunjoară. Fruntea e îngustă, ochii mari, genele îngroșate, nasul lung http://patrimoniu.gov.ro 116 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE și puțin proeminent, iar buzele scurte și prea groase. Obrajii și bărbia rotunjite ies mult în relief. Sânt de văzut în aceste modeste ornamente niște represintații plastice, cu care se împodo- biau păreții caselor, după cum probează și urmele de mortar păstrate pe unele din ele¹. 291. — Figurină-vas. Pământ roșu. înălțimea aproximativă de 0,150 m. Fig. 51. Vasul era modelat în cap de femeie, pe al Fig. 52 — Col. Constantinescu. cărui creștet era gura lui, cu două mănuși (rupte) în formă de modius. Gâtul ce servia de suport, e îngust, încât îi da o stabilitate nesigură. Execuția lasă mult de dorit. Obiectul a fost fotografiat de noi în primăvara anului 1935, de la o femeie din Reșca. Neputându-1 cumpăra din causa prețului enorm ce-1 pretindea descoperitoarea, a dispărut mai apoi în comerțul de antichități, de unde a fost recent achisiționat pentru colecția sa de d. Seb. Neamțu. Plastica în lut era destul de desvoltată și căutată Romula. Necesitățile estetice de a împodobi n exterior și interior casele lor i-a determinat pe ocalnici a se mulțumi cu produsele atelierelor ocale. Multe erau duse ca ex-voturi in sanctuarele orașului sau în capele domestice -. Când nu mai aveau loc aci, erau îngropate în vecinătatea tem- plelor, și astfel se explică frecvența lor³ (n-le ¹ Motiv decorativ frecvent, întâlnit la stiașinele caselor pompeiane. Era in general cunoscut multjr edificii gteco- romane; cf. Zamont, s. v. figliniim, în Daremberg-Saglio, D et.. II, 2, p. 1133. ⁵ Jamont, art. cit, p. 1134. ‘ Blanchet și Gattier, s. v. sigillum, in Daremberg- Saglio, Dict, IV, 2, p. 1303. Cf. și art Favissae, in -același Dict. 264, 287, 288, 289, etc.). La serbătorile Satumalia și în ziua Sigi/laria, ele se făceau cadou copiilor sau se schimbau ca daruri între prieteni⁸ Sculp- turile de piatră trebuiau să aibă primul loc în aceste gusturi, cum însă aceasta lipsia prin împre- jurimi și cea adusă de peste Dunăre nu putea fi lucrată în mic și până la cele mai de samă detalii, — fără a mai vorbi de marmoră, ce se aducea din mari depărtări și cu un preț mult ridicat la Romula, — ei au căutat cât mai mult produsele de argilă. Acestea stau în concurență cu cele de bronz, care nu puteau intra decât în casele celor mai bogați. Figurinele de lut din Romula sânt ale unei populații de mâna a doua și cu puține pretenții artistice. S’au turnat cu ajutorul tipare- lor în două feluri de pământ, roșu și galben ⁴. Pământul galben se întâlnește în Sudul județului Romanați, pe lângă Dunăre, iar cel roșu în ținutul Romulei. Astfel, se poate presupune că acele din lut gălbuiu, mai puțin numeroase în colonia ro- mană, veniau din oficinile teritoriului sucidavens. Figurinele de argilă erau opera acelorași sigillarii cari pregătiau și vasele pentru populația locală, căci se găsesc amestecate cu rămășițele de cio- buri în cele trei fornaces din pădurea satului Reșca. Printre ele găsim și interesante tipuri et- nografice locale, barbare (no. 266) sau orientale (no. 278-9). E un nou document pentru amalgamul etnic al orașului, unde localnicii se amestecă și cu veneticii ex toto orbe romano. Venus se bucură de cele mai multe reproduceri, alese pentru gra- țiosul chip, în gusturile domestice (n-le 264, 287, etc.). Copii după modele în bronz sânt prea puține Fig. 53. — Col. Constantinescu (n-le 269 și 277), căci se toarnă în general cu ti- pare anume făcute, cum ni indică un singur exemplar ieșit la lumină pănă acum (no. 280). ¹ Suetoniu, Claudius, 5, șl Seneca, Epist , XII, 3. ’ Pentru tehnica turnării v. art. cit. al lui Jamont, pp. 1132-36. Vor fi fost multe vopsite, așa cum se obișnuia (Jamont, art. cit., pp. 1113 și 1136), însă coloarea nu a resistat supt asprele intemperii atmosferice din această regiune. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 117 A. CĂRĂMIZI, ȚIGLE, OLANE ȘI ALTE OBIECTE DE PĂMÂNT. 292-3. — Două cărămizi circulare, ce se folo- siau la construcții de coloane. Col. Capșa. Dia- metrul lor: 0,170 m., groase de 0,060 m. Fig. 48, d. 294. — Fragment de cărămidă pe care se păs- trează urma unei labe de câne. Col. Capșa. înaltă de 0,120 m. Fig. 48, c. 295. — Cărămidă de formă pătrată, având în centru o proeminență de forma unui umbo. Pe colțurile conservate sânt mici adâncituri în care erau așezate ieșiturile altor cărămizi ce se supra- puneau pe aceasta, lăsând un spațiu gol între ele. Asemenea tipuri de cărămidă se folosiau la băile romane, și exemplarul de față se pare să provină de la hipocaustul castrului roman, recent dărâmat Măsoară în stare bună: 0,430 x 0,280 x 0.055 m. Fig- 48, f. 297. — Cărămidă în formă de L. Se întrebuința la canale de scurgere, ce aveau o gură pătrată. Col. Constantinescu. Lungă de 0,300 m. Fig. 48, g. 298. — Colț de cărămidă. Pe el sânt imprimate adânc trei rosete circulare. De sigur, marca unui fabricant local. Col. Constantinescu. Măsoară : 0,105 X 0,040 x 0,030 m. Fig. 48, h. 299. — Fragment dintr’o cărămidă, având di- mensiunile: 0,127 x 0,105 x 0,046 m. Col. Cons- tantinescu. Fig. 52. Stampila ce o poartă, GREC, mai e cunoscută în câmpia romănățeană ’. Fig. 54. — Col. Constantinescu. de săteni. Col. Constantinescu. Lungă de, 0,450 m. și groasă de 0,050 m. Fig. 48, e. 296. — Cărămidă fragmentară, ce avea o lormă pătrată. Pe una din fețe se disting, adâncite cu degetele, paralel și în diagonală, două canale. Pe laturea dreaptă e un ornament ce represintă o ramură de copac cu trei crăci, și în golurile dintre ele stau două cruciulițe. Atât ramurile, cât și cru- cile sânt adâncite în pământ crud cu un obiect ascuțit și în felul unor perle punctate. Dacă ar fi posibil a se dată acest obiect dintr’o epocă târzie, secolul al IV-lea și al V-lea p. Chr., am avea fără îndoială un simbol creștin în acest ornament¹. ¹ Asupra creștinismului târziu de la Romula v. la mine, Antichități din Romula, p. 1 și urm. 300. — Fragment de țiglă. Măsoară: 0,120 X 0,110 x 0,035 m. înălțimea literelor e de 0,020 m. Col. Constantinescu. Fig. 53. Cele câteva litere conservate ni arată precis numele unui corp de trupă necunoscut pănă acum la Romula. Cetim cu certitudine: [leg/țio) XI C[l/(audia). Legiunea XI Claudia se afla în anul 100 p. Chr. încă în Germania Superioară ². De aici ¹ C. I. L., III, 8075,45, a (Sucidava). Pentru a'ți fabri- canți civili din aceiași regiune mai vezi Tocilescu, Mo- numentele, pp. 361-2; Christescu, Viața economică a Daciei Romane, Pitești 1929; p. 76, iar asupra cărămi- dăriilor militare, la mine, o. c., pp. 18-27. ² C. I. L., XIII, 6298. http://patrimoniu.gov.ro 118 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE fu mutată la Durostorum, pe Dunăre. Schimbarea lagărului ei se făcu cu ocasia războaielor daco- române ale lui Traian. Filov crede pe dreptate că ea vine la Dunăre la sfârșitul primului războiu L Fragmentul de țiglă de la Romula poate fi din vremea celor două războaie, când detașamente de ale ei au staționat la Romula și au participat la operațiile militare. E de asemenea probabil că aceste vexilații din armatele Moeski rămân în noua provincie și după sfărâmarea regatului dac, unde participă la marile construcții civile și militare. Tot în aceleași misiuni întâlnim în Ro- mula și detașamente din legiunile VII Claudia, a V Macedonică² și a XXII Primigenia Pia Fidelis ³. 301. — Tub cilindric de lut roșu. Lung de Fig. 55. — Col. Capșa. 0,800 m. și cu diametrul gurii de 0,120 m. Col. Constantinescu. Fig. 48, b. Un capăt al lui e amenajat pentru a îmbuca un alt tub, iar celălalt, pentru a fi îmbucat. Asemenea conducte se scot din apăductul subteran ce ali- menta Romula cu apă din izvoarele de la Frăsinet. Drumul lui urma pe lângă malul de Nord al Tăsluiului și apoi apuca pe câmpie în direcția vestică (v. și fig. 1, de la începutul acestui stu- diu) Acum șase ani, săpându-se adânc lângă grădina regimentului 19 Infanterie, situată la Apus- de Reșca, el a fost distrus pe o lungime de câțiva metri și cu această ocasie a fost scos la lumină și tubul de față. 302. — Cap de tub, de pământ galben. Lung de 0,450 m. Col. Constantinescu. Fig. 54, u. Servia pentru o mare conductă, din care se desfăcea una mai mică, după cum arată deschi- zătura elipsoidală din partea de jos a lui. Capătul- păstrat intact se desface ca o pâlnie pentru a îmbuca tubul următor. 303. — Tuburi mici de pământ. Lungi de la 0,180 — 0,100 m. Fig. 54, d, e și g. Col. Capșa și Col. Constantinescu. Asemenea tubușoare, din care avem un mare număr în cele două colecții amintite, au un capăt retezat drept, iar celălalt cu buza îngroșată și deschis ca o pâlnie. Ele vor fi servit ca mici canale în nevoile cas- nice sau acolo unde nu se cerea un debit mare de scurgere. 304. — Basă de colonetă. Turnată în lut roșu, înaltă de 0,160 m., și cu diametrul basei lung de 0,150 m. Col. Constantinescu. Fig. 54, c. Coloana ce era goală se odihnia pe patru plinturi circulare, ce se micșorează pe măsură ce se apropie de fus. Ruptă probabil de la un altar domestic. 305. — Greutăți piramidale. Pământ roșu. Co- lecția Capșa și Constantinescu. Fig. 54, f. înălțimile lor variază între 0,100 — 0,250 m. Basa piramidei e un pătrat regulat. în apropiere de vârf se găsește de obiceiu o perforație paralelă cu basa. Destinația ce li se poate atribui poate fi judecată în felurite chipuri Puteau servi și drept greutăți la plasele de prins pește. 306. — Bucăți de rnosaic. Pământ roșu sau vânăt. Col. Capșa și Constantinescu. Lungi- mea lor e variabilă între 0,050 — 0,090 m. Fig* 54, t. E o specie de pavaj pentru case, bine cunoscută- în tot imperiul roman. Piesele erau de dimensiuni egale, având capetele umflate și laturile scobite în așa mărime, încât se îmbucau perfect cu ca- petele pieselor vecine. ¹ Die Legionen der Prcvinz Moesia, p. 66 (extras din Klio, VI (1906). Cf și Paribeni, Optimus Princeps, Mes- sina 1927, I, p. 228. * La mine, o. c., p. 25. • Două inscripții recent descoperite, una de mine și alta in posesia d-lui Seb. Neamțu din Craiova. ¹ Despre acest canal ni dau ample referințe ingi- nerul Popovici, maiorul Papazoglu și D. A. Sturdza. Cf. la Odobescu, Antichitățile jud. Romanați, pp. 47, 60 și 65. ¹ Cf. și Praschniker, în Jahreshefte d. dsterr. Inst , XXI- II (1922-3), Beibl., col. 223 și fig. 130; Webergewicht oder Netzbeschwer. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 113 C. LĂMPI. 307. — Tipar pentru funduri de opaițe, pământ roșu și de o formă bombată ’. Lung de 0,093 m. Lungimea lămpii: 0,083 m.; lățimea ei: 0,058 m. Col. Capșa. Fig. 55, d și 56, c. De o parte și de alta a golului în care se turna basinul lămpii, stau două grupe de adâncituri ce ajutau la deslipire de tiparul cu care se turna capacul². Nu am putut afla decât o singură lampă în Col. Constantinescu, al cării reservoriu cores- punde mărimii tiparului de față. 308. — Tipar pentru capace de opaițe, rupt pe laturea dreaptă și de o formă plată³. Lungimea lui: 0,185 m., iar a lămpii: 0,158 m. Col. Capșa. Fig. 56, b și 55, c. față era făcut pentru o lucerna bilychnis, de un tip bine cunoscut'. Centrul adâncit al capacului era împodobit cu un ornament în forma unui vârf de lance, prin care se va fi perforat și orificiul pentru alimentare cu combustibil. Pe dunga tiparului mai este un semn de forma de trident cu vârful în jos. Explicația ce se poate da acestuia nu poate fi decât a unui semn ce corespunde cu un altul și cu unghiurile adiacente, de pe tiparul reservoriu- lui, folosite de lucrător pentru a-i înlesni perfecta suprapunere a celor două părți ale lămpii, atunci când se făcea lipirea lor *. Până acum nu am reușit să descopăr niciun exemplar turnat cu acest tipar, de și lămpile cu Fig. 56. — Col. Constantinescu. Cu el se turnau operculi de tipul lucernelor marilor fabricanți din secolul al II—lea p. Hristos, ce aveau pe margene obișnuitele proeminențe pă- trate, fără ansae, ciocul lung și cu un uluc ce mergea de la orificiul pentru turnat oleum pănă la cel cu ellychnium. Observând cu atenție linia marginală din partea dreaptă, lângă rostrum, se vede că ea caută să se ridice, lărgind forma lămpii Această particularitate ni arată că tiparul de ¹ Menționat de Christescu, o. c., p. 72, nota 4. ’ Toutain, s. v., lucerna, în Daremberg-Saglio, Dict., III, p. 1333. Caracteristice identice și la alt tipar, cf. Walters, Catalogue of the Greek and Roman lamps in the British Museum, London 1914, no. 1401, pl. XXXVI, și p. 212, reprodus și la Toutain, art. cit., p. 1130 și fig. 3045. * Notat de Christescu, l. c. două până la cinci lumini sânt numeroase la Romula. E de remarcat tendința fabricanților locali de a imita prin produsele lor pe ale marilor ex- portaturi din Occident. 309. — Tipar pentru capace de opaițe din bronz. Pământ roșu. Col. Constantinescu. Măsoară: 0,115 X0,081 X 0,030 m. Lungimea opaițelor tur- nate era: 0.132 m. Fig. 56, a și 57, m. ¹ Egger în fahreshefte, XVII (1914), Beibl. col. 52 și fig. 32 și Evelein, De romeinische Lampen, pl. XIU, 4, Haga, 1928. Cele trilychnis ale lui lanuarius, la Walters, o. C., n-le 941 și 6485. ’ Exemple similare la Toutain, art. cit., p. 1334 și fig. 4603; alte exemple la Hug, în Pauly-Wissowa, Realencycl., XIII’, col. 1589, s. v. lucerna. http://patrimoniu.gov.ro 120 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Capacele au ca ornamentație două linii în relief arcuite '. 310. — A. A. Lucerna. Pământ gălbuiu. Col. Constantinescu. Măsoară: 0,083 X 0,064 X 0,027 m. înălțimea literelor: 0,005 m. Fig. 58, c. Forma lămpii e de tipul marilor fabricanți din epoca Antoninilor. Are ciocul rupt. Pe fund, în- chisă într’un cartuș se află inscripția prescurtată : A. A. Numele fabricantului nud întâlnesc nicăiri. Poate fi și local². 311. — Armenius. Lucerna. Col. Constantinescu. Măsoară : 0,093 X 0,060 X 0,034 m. înălțimea lit., 0,007 m. Fig. 58, i. Același tip. Reservoriul spart. Pe fund inscripția, abia visibilă : Campili. Exportatorul, care fabrică în timpul lui Hadrian e de asemenea întâlnit și în Dacia ². 313. — Cassius. Lampă de pământ roșu. Col. Capșa și Col. Constantinescu. Cele patru exem- plare aflate la Romula sânt de diferite mărimi. Cel mai mare măsoară : 0,085 X 0,057 X 0,030 m Fig. 58, b. Același tip. Pe fund inscripția: Cassi. Cassius e activ în Italia nordică prin secolul Fig. 57. — Col. Constantinescu. Același tip. Pe fund, închisă între două cercuri concentrice, e stampila : Armeni. Fabricantul e bine cunoscut în Dacia ’. 312. — Campilius. Lampă de pământ galben. Col. Constantinescu. Măsoară : 0,062 X 0,033 X 0,025 m. înălțimea lit. 0,004 m. Fig. 58, d. ¹ Modele asemănătoare la Walters, o. c., p. 213, n-le 1402-1403 și fig. 333-334. ’ O serie de fabricanți ce semnează prescurtat la Loeschke, Lampen aus Vindonissa, Ziirich 1919, p. 247, fig. 9. • C. 7. L., 111, 1634, 3 (Apulum). Un examplar de la Sucidava și în Col. Georgescu-Corabia; la mine, Decou- vertes archeologiques ă Sucidava et dans Ies environs (extr. din Arh. Olt., 1936, n-le 83-85), p, 7. no. z. al ll-lea p. Chr., și-și trimite marfa până la Rin, la Dunăre și în Dacia '. 314. — Flavus. Două fragmente din basinele a două opaițe identice. Pământ roșu. Col. Cons- tantinescu. înalte de 0,068. înălțimea literilor: 0,009 m. Fig. 58, g și h. Pe fund inscripția fragmentară : [Fijavi. E un fabricant cunoscut până acum numai la ¹ Loeschke, o. c., p. 296. - C. 7. L., III, 1634, 4 și 8076, 7. ’ C. 7. L, III, 1634, 5, a-b ; 8076, 8. Apare și in Dro- beta; Christescu, o. c., p. 72, no. 4, și Bărcăcilă, Drubeta, București 1933, fig. 42. Stampilă identică și la Walters, o. c., p. 137, no. 9C0. Cf. încă și C. 7. L. XV, 5359, și Loe- schke, o. c., p. 107. Recent l-am aflat și în săpăturile de la Sucidava. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 121 Drobeta¹. Tehnica neîngrijită a turnării ni arată o producție locală, dintr’un centru al Daciei Inferi- oare, poate Romula. 315. — Fortis. Lucerna. Pământ roșu și galben. Col. Capșa, Constantinescu și Georgescu. Cel mai mare exemplar măsoară: 0,094 0,062 0,032 m. Fig. 60, nr. 6, fig. 58, a și fig. 59, nr. 1. Este exportatorul cel mai cunoscut la Romula. S’au aflat până acum peste zece lămpi cu firma : For tis. El este activ de la Vespasian până la Marcu Aureliu. Fabricile acestei officina erau la Modena și de aici s’au trimis lămpi în tot Imperiu) roman ’. lanuari. lanuarius e activ în secolul al 11-lea, p. Chr. ¹ și lămpile lui apar regulat și în Dacia ’. 317. — Sextus. Lampă de lut galben, vopsit în roșu. Col. Constantinescu și Georgescu. Măsoară: 0,072 X 0,062 X 0,028 m. Fig. 58, j și fig. 59, nr. 7. Același tip. Pe fund inscripția : Sexti. Pe fundul exemplarului din Col, Constantinescu mai sânt în jurul inscripției trei proeminențe circulare și un strugure. Fabricantul e de asemenea cunoscut în Dacia ³. 318. — Atimetus și Strobilus. Numele lor ni-1 Fig. 58. — Col. Constantinescu. Produsele lui vin în Dacia odată cu noii cuceritori ’. 316. — lanuarius. Lămpi de pământ cenușiu și galben. Col. Capșa și Col. Constantinescu. Măsoară: 0,071 X 0,062 X0,027 m. înălțimea literi- lor: 0,010 m. Fig. 55, a și 58, k. De tipul marilor fabricanți din secolul al 11-lea p. Chr. Inscripția de pe fund e abia inteligibilă: ' Chiistescu, l. c., și Bărcăcilă, o. c , fig. 42, nr. 2, dă greșit lectura Iuti, în loc de Flavi, după cum resultă din fot grafie. ’ Cf. Bull. deli’lnstit., 1875, p. 195 și C. L L., XI, 6689 Lista răspândirii, la Loeschke, o. c., p. 280 și urm. ³ C. /. L., hi, 1634, 7, a-d 8076, 16, a-m; Tocilescu, o. c , p. 374 ; Bărcăcilă, o. c., fig. 42, nr. 1 și Christescu, l. c L-am aflat și la Sucidava. Bul. Com. Mon. Ist.,— Fasc. 93, 1937. lac cunoscut două lămpi de pământ din Colecția d-lui dr. Severeanu, unde i-am notat în treacăt*. ¹ Loeschke, o. c., p. 107. * C. f. L., lll, 8076, 18, a-c. întâlnit și la Drobeta ; Chris- tescu, l. c.; Bărcăcilă, o. c., fig. 42, nr. 4 și Florescu în Rev. Ist. Rom, III (1933), p. 51, fig. 10, nr. 1. Tot un lanuari e de cetit și în desemnul de la Tocilescu, o. c., p. 384. ³ C. I. L., III, 1634, 8 ; 6286, 6 , 8076, 25, a-b, și Keune, s. v. Sextus, în Pauly-Wissowa, Realencycl., II, A, 2, col. 2065, d. Un exemplar și de la Sucidava, în Col. Constan- tinescu, la mine, o c., p. 6 no x ⁴ Strobilus: C. 1. L., III, 1634, 9, a-b ; 8076, 29 a-b; cf. și Loeschke, o. c., p. 288 și urm. Atimetus : C. /. L., III, 6286, 1 ; 80/6, 6, a-b ; cf. Loeschke, o. c., pp. 273 și 427. în toamna trecută am mai găsit la Romula și un opaiț semnat Probi. 4 http://patrimoniu.gov.ro 122 BULETINUL COMISIUNU MONUMENTELOR ISTORICE 319. — Lucerna bilychnis. Măsoară: 0,095 X 0,088 X 0,078 m. Col. Capșa. Fig. 35, b. Mănușa e plină și stilisată în frunză. Marginile capacului sânt ornamentate cu linii adâncite. 320. — Idem. Aceiași tehnică și ornamentație. Mănușa mai ascuțită și cu un cioc rupt. Col. Georgescu. Măsoară: 0,155 X 0,083X 0,085 m. Fig. 59, nr. 2. 321. — Idem, cu ciocul și mănușa mai scurte. Lut roșu. în dosul mănușii are o mică proemi- nență perforată pentru atârnat. Col. Constantinescu, Măsoară: 0,085 X0,080 X 0,060 m. Fig. 56, g. 322. — Fragment din capacul unei lucerna bilych- nis. Pământ negru. Col. Constantinescu. Lungimea opaițului era : 0,074 m. Fig 56, j. Era frumos împodobit cu o acvilă cu ciocul spre stânga, în care poartă o corona, tn jurul ei Fig. 59. — Col. Georgescu. se întretaie numeroase linii în relief, în diverse sensuri și până la basa mănușii. 323. — Lucerna bilychnis. Pământ roșu local. Col. Constantinescu. Măsoară: 0,095 X 0,055 X 0,049 m. Fig. 57, n. Formă circulară, cu ciocurile puțin ieșite. Mănușa mică și plină. Capacul adâncit și încunjurat de două cercuri. 324. — Lucerna trilychnis. Pământ roșu. Mă- soară: 0,085 X0,080 X0,060 m. Col. particulară în Caracăl. Fig. 56, d. Ca tehnică și formă e mult asemănătoare cu două exemplare bilychnis de mai sus (n-le 319 și 320). Intre rostra se află câte un mic canal arcuit mărginit de ornamente striate. 325. — Idem. Pământ galben. Col. Constan- tinescu. Măsoară: 0,080 X 0,075 0,030 m. Fig. 56, h. De o formă circulară, mănușa plină și cu cio- curile puțin eșite. Centrul capacului e spart și peste tot roasă de apă. 326. — Lucerna cu cinci brațe. Pământ roșu. Col. Constantinescu; fiind recent descoperită. 327. — Lucerna de bronz. Col. Constantinescu. Lung de 0.135 m., lat, 0,068 m. și înalt de 0,065 m. Fig. 58, e., capacul și /, profilul. Avea un căpăcel pentru orificiul de aprovisio- nare, acum pierdut. Peste mănușa inelată se în- tinde o frunză de viță ce poartă în cele patru colțuri câte un mic strugure, iar in centru o urechiușă. Pe marginile capacului, ridicate, mai aflăm resturile încă a două tortițe, așa că lampa se atârna cu un lănțișor'. Fundul lămpii e mic și concav. Obiect artistic turnat și probabil de import la Romula. 328. — Lucerna. Lut galben vopsit în exterior cu roșu. Col. Constantinescu. Dimen- siunile: 0,065X0,052 X 0,035 m. Fig, 57, g. Formă circulară, cioc mic și mănușă scundă și plină. Bordura capacului e împodobită cu un șir de perle striate, iar centrul lui cu o amforă, din care causă orificiul pentru ali- mentare cu combustibil a fost puțin deplasat spre stânga. 329. — Lucerna. Lut galben vopsit cu roșu. Col. Constantinescu și Georgescu. Dimensiunile : 0,076 X 0,052 X 0,035. Fig. 57, h și fig. 59, nr. 4. Aceiași formă și tehnică ca și cea prece- dentă. Pe centrul capacului și închisă între două cercuri concentrice, o acvilă e gata pentru zbor cu un fulger în ghiare. Orificiul uleiului e deplasat spre dreapta. 330. — Lucerna. Pământ roșu. Col. Capșa și Col. Georgescu. Dimensiunile: 0,062 X 0,054 X 0,037 m. Fig. 59, nr. 8 și fig. 5b, e și fig. 60, nr. 10. Ciocul rupt. De o formă circulară, cu mănușa plină și ciocul mic. Pe capac poartă în jurul orificiului de combustibil o rosetă cu treisprezece brațe, iar pe bordură un rând de cercuri con- centrice. Atari opaițe se fabricau la Sucidava, cum ni arată un tipar al lor, descoperit aici ². 331. — Lucerna. Pământ roșu. Col Constan- ¹ Decorații, cu palmete la mănușile opaițelor de bronz, la Ohnefalsch-Richter, Kypros. I, Berlin, 1893, 370 și Hug, art. cit., col. 1574. Sisteme de atânat similare la Evelein, o. c., pl. xvm, 8, 10-12. Opaițele de bronz sânt rari în provincii. La Vindonissa din 1600 exemplare descoperite, abia 16 sânt din bronz. Cf. Loeschke, o. c., p. 132 ² La mine, Decouvertes archeologiques ă Sucidava, p. 6 și fig 8. http://patrimoniu.gov.ro MONUMENTELE INEDITE DIN ROMULA 123 tinescu și Col. Capșa. Măsoară: 0,085 X 0,066 X 0,040 m. Fig. 57, e și fig. 60, n-le 11 și 9. Același tip ca cel precedent. Numai c.l roseta centrală are nouă brațe în loc de treisprezece. Ciocul puțin stricat. 332. — Lucerna. Lut roșu vopsit în exterior. Col. Georgescu. Dimensiunile : 0,070 X 0,043 X 0,040 tn. Fig. 59, nr. 3. E de tipul marilor fabricanți din secolul al 11 lea p. Chr. Are însă o mănușă mare stilisată într’o palmetă și neobișnuită la acelea. Centrul capacului e spart. Pământul, ca și tehnica, neglijate, ni indică un produs local, ce are de model unul de import. 333. — Două lămpi. Pământ roșu vopsit. Col. Capșa și Constantinescu. Măsoară : 0,072 X 0.047X 0,028 m. Fig. 60, nr. 8 și fig. 59, nr. 10. Tipul marilor fabricanți din secolul al 11-lea p. Chr. Pe fund poartă o stampilă ștearsă, din care nu se poate birui decât numele unui: Fortis, Cassius sau Sextus. Fig 60. — Col. Capșa 334. — Lucerna. Pământ gălbuiu. Col. Constan- tinescu. Lung: 0,085. Fig. 56, i. De o formă alungită, mănușă perforată și ornamentat cu scobi- turi paralele pe bordura capacului. Poate din secolele IV-V, p. Chr. 335. — Lucerna. Pământ roșu. Col. Constan- tinescu. Lung : 0,085 m. Fig. 57, g. Formă circulară, cu mănușa ruptă. Pe capacul adâncit stă în jurul unui cerc simplu un ornament perlat. 336. — Lucerna. Pământ roșu. Col. Georgescu. Lung de 0,081 m. Fig. 59, nr. 9. Lucru neîngrijit. Pe capacul puțin adâncit stau dispuse în sensul unor raze și în jurul orificiului de alimentat o serie de striaturi. E dintr’o epocă târzie, secolele IV-V p. Chr. 337. — Lampă. Spartă în mai multe bucăți. Col. Capșa. Măsoară : 0,060 x 0,045 X 0,040 m. Fig. 60, nr. 12 și fig. 57, l. Lucru rudimentar și nepriceput. Avea o formă conică alungită. E produsul unei populații nevoiașe sau dintr’o epo: ă târzie a vieții de aci (sec. IV-V p. Hristos). Modelată cu mâna. 338. — Opaiț. Pământ galben. Col. Capșa și Col. Constantinescu. Lung de 0,064 m. Fig. 60, nr. 15 și fig. 5/, b. Are o formă plată, cu un cioc ce face corp comun cu basinul. Mănușa e o simplă proemi- nență prost lipită. Tehnica e foarte neîngrijită, fiind modelat cu n âna. E dintr’o epocă romano- barbară a Romului. 339. — Lucerna. Pământ roșu. Col. Capșa (trei exemplare)și Col. Georgescu(1 exemplar). Măsoară: 0,078 x 0,066 x 0,025 m. Fig. 60, n-le 2,20 și 25-, fig. 59, nr. 5 și fig. 57, a și c Tipul se remarcă printr’un basin circular, corpul plat, ciocul mic, cu sau fără mănușă, orificiul fi- tilului larg deschis, iar cel de alimentat era astupat cu un căpăcel, acum pierdut. 340. — Opaiț. Pământ roșu. Col. Capșa și Constantinescu. Mărimi variabile, de la 0,065 — 0,095 m., lungime. Fig. 60, n-le 3-5; 18; 19; 27 și 33 și fig. 57, d. Cele opt lămpi de acest tip se remarcă printr’o siluetă circulară-plată, cioc mic, mănușă perforată și mică, și cu capul mărgenit de o dungă groasă și turtită '. 341. — Lămpi diferite. în afară de cele des- crise mai sus, se mai găsesc în colecțiile amintite încă aproape o sută de lămpi de la Romula, unele în stare fragmentară sau de proastă conservare, ce nu au nimic specific ca formă și ornamentație. Execuția lor puțin pretențioasă și pământul regi- unii ni arată atelierele locale. 342. — Patru mănuși de op.g- 2. Probe de litere ornate dintr’un carnet de miniaturist. http://patrimoniu.gov.ro 126 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE „Rămânând pătrunși de cea mai adâncă durere, simțind străinătatea, fiind orfani fără părinți, am alergat labunul Dumnezeu niamin, și strângândumi (dej ai lui orfani, ne-a strâns la piept, zicând: „Voi, orfani nenorociți, iată un al doilea părinte!'. Iar Fig 3. prin rugăciuni, glasul cel ceresc am auzit strigând: „Voi, orfani străini, nu [vă] veți desparți până ce eu nu voiu Fig. 5- noi [cari], ascultam glasul lui, iam răspuns: „Indulgența ta nu ne va părăsi". Astfel Fig. 4. F'g- ⁶- trimite fericirea. Bunul nostru Dumnezeu, Dumnezeu, [ce] vede toate, văzând pe arătându ni pe acest evlavios unchiu, Ve- acest bun unchiu, pe care Dumnezeu l-au http://patrimoniu.gov.ro UN CAIET DE M1N1ATURIST 127 înzestrat cu norocirea sa, prin rugăciunea rânduri, dar alte notițe vorbesc de amo- și lacrimile acestor nenorociți, având milă rurile tânărului, câruia-i răsare ca rival un Fig. 7. Fig. 8. Fig. 9. Fig. 10. Fig. 11. Fig 12 de ai lui nepoți; Catulescu Veniamin, Titupoleos, arhiereu in luptă apriga pentru Catulescu Pană“. o Rosalie in 1853. E multă evlavie și morală in aceste http://patrimoniu.gov.ro SAIMT GEORGES DEL1VRE L’ADOLESCENT EMMENE EN CAPT1V1TE PAR LES INFIDELES PAR MĂRIE GOLESCU. La representation de Saint Georges â cheval portant en croupe un enfant, un adolescent qui tient une aiguiere ă ia main, soit qu’elle se superpose â la composition bien connue de Saint Georges tuant le Fig 1. — Saint Georges delivrant l’adolescent; icone du Musee municipal de Oradea. dragon, avec Ies personnages accessoires (au premier ou au second plan la prin- cesse; tont au fond, au haut de la tour, le roi et la reine tenant â la main Ies clefs de la viile), soit qu’elle nous montre le saint avec son piotege montes sur un beau cheval blanc, galopant sur Ies flots, est bien plus ancienne que nous ne le croyions. Le professeur Jos. Sauer la ren- contre dans une crypte du Caucase qui date certainement du debut du XlV-e siecle, mais qui pourrait etre anterieure â l’annee 1300’. Le prof. Sauer pense qu’elle represente Gregoirc l’Illumina- teur, l’eveque d’Armenie, avec son fils et coadjuteur, Gregoire, parce que Saint Georges serait deja represente par le cavalier transperțant le dragon. Mais ce dernier pourrait aussi bien etre Saint Theo- dore Tiron, auquel on attribue un mi- racle semblable. M. Jch. Aufhauser, qui a etudie un grand nombre de manuscrits pour son ouvrage „Das Drachenwunder des hl. Georg in der byzantinischen Kunst“, et qui reiate â plusieurs reprises la legende ayant trăit ă la delivrance de l’adolescent, en publiant la traduc- tion de textes grecs, ne songe pas, et le fait est curieux, n la mettre en relation avec la representation, continuant ă penser qu’il pourrait s’agir d’un domes- tique du saint, ou bien de Pankratios, Pasikrates ou Passekras, celui qui se fait passer pour temoin oculaire â la fin du recit de la passion de Saint Georges². Didron a decrit cette representation dans une note de son Manuel (p. 372) et Schăfer en fait mention â son tour. M. Aufhauser, qui la trouve dans le ca- tholicon du monastere de Philotheou, sur l’iconostase meme de l’eglise, la decrit ainsi: „Saint Georges monte un cheval blanc, derriere lui se tient l’adoles- cent, si souvent rencontre dans Ies re- ¹ Jos. Sauer, Die christlichen Denkmăler im Gotengebiet der Krim, Sonderdruck aus dem Oriens Christianus, p. 193. ’ Joh. 15. Aufhauser, Das Drachenwunder des HL Georg in der byz. Kunst, Byz. Archiv, Leipzig 1911, pp. 165-166. http://patrimoniu.gov.ro SA1NT GEORGES DELIVRE L’ADOLESCENT EMMENE EN CAPT1VITE PAR LES INF1DELES 129- presentations grecques, qui est son do- mestique et qui tient unc aiguiere dans la main tendue ; le roi et la reine re- gardent du haut d’une fenetre; devant lui s’agenouille la princesse. L’image est en- touree des scenes du martyre. Cette re- presentation date, ainsi que beaucoup d’autres, semblables, rencontrees dans l’e- xonarthex des eglises principales de l’Athos, du XV-e, XVI-e siecles“'. Le theme est assez frequent: on le brode au XVII-e siecle â Pateritsa, on le peint â Vaiopedi, tandis que dans des estampes plus tardives on le voit circuler assez largement. Ceci n’est pas fait pour nous surprendre, la legende qui l’a inspire pouvant etre tracee dans des redactions differentes jusqu’au Xl-e siecle. Cest dans le Codex Parisinus membr., s. XI, fol. 293, que M. Joh. Aufhauser trouve la plus ancienne version de ce miracle „post mortem" attribue ă Saint Georges: „du jeune homme de Paphlagonie reduit eu captivite“. „Dans une invasion qu’ils firent en Paphlagonie, ies Agarenes emmenerent un grand nombre de prisonniers. Parmi ceux-ci se trouvait un adolescent qui ser- vait dans l’eglise de Phratris, dediee â Saint Georges. Menes devant le chef des Infi- deles, Ies uns furent decapites, Ies autres reduits en esclavage. Get adolescent dut â sa beaute d’etre designe pour le service du chef. Mais, comme il ne consentait point ă abjurer sa foi, on l’employa aux menues besognes de la cuisine, lui faisant porter l’eau et fendre le bois. Dans son extremite, il adressait des prieres â saint Georges. Comme il allait un soir retrouver son grabat, il s’entendit appeler par son nom dans la cour. Ouvrant la porte, il se trouva devant un magnifique cavalier qui se pencha comme pour l’embrasser, le fit monter en croupe et l’emmena au galop. Ce cavalier le deposa dans une demeure etrangere et puis dispărut. Le jeune homme tomba dans un profond sommeil. II fut trouve le lendemain par l’un des habitants de ce lieu, qui s’epou- vanta de lui voir le costume des Agarenes et se mit â pousser de hauts cris. Le jeune homme reconnut l’habit monacal de son hote et l’eglise de Saint Georges d’oii il avait ete enleve. Tous Ies habitants loue- rent Dieu pour la miraculeuse delivrance du captif“. Cette version a ete encore trou- vee par M. Aufhauser dans Ies manuscrits. suivants: „Chalki 39, chart. a. 1559, fol. 263- 265; Athous Josaphaion 66, chart. a. 1617, fol. 60-63: Athous Paulu 91, chart. s. XV1L fol. 97-98'“. Toujours du XLe siecle, un recit lege- rement different se rattache visiblement au meme miracle: „de Geoiges, fils de Leon,. chef des armees de Paphlagonie" Saint Georges jouissait d’une veneration particuliere en Paphlagonie. On venait de loin en pele- rinage â son eglise situee dans l’endroit nomme wj TK-iyyj i-at -m Le chef des armees, Leon, et sa femme, Theophano,. veneraient profondement le saint. Quand un fils leur naquit, ils le firent baptiser dans cette eglise et lui donnerent le nonx Fig. 2. — Sceau du monastere grec de Galați. de Georges. Plus tard, ils le confierent au: pretre de cet endroit pour l’initier dans la connaissance des Saintes Ecritures Cest â ce moment que Ies peuplades infideles de l’Ouest, Bulgares, Hongrois,. Scythes, Medes et Turcs, envahirent le pays. Grâce â la protection du Tout- puissant, la viile fut epargnee. L’empereur ordonna une campagne vengeresse que Leon etait designe â conduire. Etant donne son âge avance, il se fit remplacer par son fils Georges, qui atteignait â peine l’adolescence. Avânt son depart, Leon le recommanda â la protection du saint dans cette meme eglise oii il avait rețu le bapteme. Jour et nuit, Ies parents pri- aient pour leur fils. La campagne dans le- pays des barbares echoua. Châtiment de- ¹ Ibid. ¹ Ibid., p 16. Bul. Com. Mon. Ist.,— Fasc. 93, 1937. http://patrimoniu.gov.ro 130 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE l’impiete! Celui qui ne fut pas tue, qui ne perit pas dans Ies flots ou bien qui ne fut pas foule sous le sabot des chevaux, mourut de faim dans l’esclavage. Georges, â cause de sa grande beaute, fut destine au service du chef des Infideles. A la maison. Ies parents ne cessaient de gemir, murmurant contre le saint dans son eglise meme. La mere surtout etait inconsolable quand elle rencontrait Ies jeunes gens de l’âge de son fils. De son cote, Georges importunait le saint de ses prieres. L’an- niversaire de la fete de Saint Georges revint; nouvelle occasion d’implorer son .aide pour la delivrance du prisonnier. Au Fig. 3. — Agrandissement du meme sceau. festin il n etait question que de Georges, qui se trouvait l’annee precedente parmi Ies convives, et tous le regrettaient. Ce meme jour, Georges s’occupait aupres du fourneau, tandis que ses souvenirs retour- naient ă son pays natal et imaginaient le festin. 11 lui fut alors ordonne de porter â son maitre le recipient nomme zg'jzguiugv, rempli d'un mets bouillant. Mais ce reci- pient l’enleva dans Ies airs et le deposa en un instant au milieu du festin dans la maison paternelle. A l’aspect de ses ve- tements bulgares et du zgjzqj'ugv fumant, Ies hbtes pousserent des cris d’effroi et ses parents sevanouirent. Quand Georges se fut ressaisi, il se mit â raconter corn' ment, se trouvant en Bulgarie sur le point de porter â son seigneur le zguzgu;ugv, un beau cavalier l’aurait enleve, le transportant au-dessus des flots sur son cheval, et l’au- rait depose dans la maison paternelle. On chercha vainement le liberateur. Les parents se remirent â leur tour, et tous se sentaient heureux et pleins de reconnaissance â legard de Saint Georges. Le miracle ne s’arreta pas lâ, car tous les convives se rassasierent en gotitant au mets apporte. Apres cela, ils se rendirent â 1 eglise pour formuler leurs remerciments et pour de- mander pardon d’avoir murmure. Quant au zoozouiuov, il fut donne â leglise pour servir de calice au Saint Sacrement. Georges n’etait alors qu’un adolescent. Devenu vieux, il raconte maintenant ce miracle dont il fut l’objet“. Cette redaction-ci a pour base le ma- nuscrit Cod. Mosquensis bibi. syn. 38, (Wlad.) membr. a. 1023, fol. 367. On la retrouve dans les mss. Vatic. 679, membr. s. XI, fol. 89; Paris 502. membr. s. XII, fol. 275-81: Ambros. C. 92, chart. s. XIV, fol. 16'18; Athous Xenophon 4, membr. s. XIV, 6 ; Athen.es, Bibi. Nat. 278, chart. s. XIV, fol. 286 ; Paris chart. s. XIV-XV, fol. 78'105; Paris Coislin 275, chart. s. XV, fol. 396-413; Chalki Ecole theologique 39, chart. a. 1617, fol. 47; Athous Josaphaion 66, chart. s. XVII, pp. 69-85 ; Athencs, Bibi. Nat. 1026. chart. s. XVII, pp. 1059'82; Barlaam (Meteores) 191. chart. s. XVII, fol. 52-56 ’. Cest celle qui a inspire les trois scenes, peintes â la fresque, decorant le monastere de Voroneț en Roumanie: dans la pre- miere on voit le jeune homme offrir le vase en forme de calice au chef des In- fideles assis sur une espece de trone â baldaquin; dans la seconde, Saint Georges sur son cheval blanc galopant sur les flots, le soutient en croupe ; dans la troisieme, Saint Georges, debout, presente le jeune homme calice en main, â ses parents in- visibles. Une troisieme version, sensiblement rac- courcie, change la toponymie: „le jeune homme de Mytilene reduit en captivite Dans l’ile de Mytilene se trouvait une eglise dediee â Saint Georges. Les corsaires de Pp. 1 -13. http://patrimoniu.gov.ro SAINT GEORGES DELIVRE L’ADOLESCENP EMMENE EN CAPTIVITE PAR LES 1NFIDELES 15 ti Crete concurent le projet d’envahir l'ile. Ils choisirent le jour de la fete de Saint Georges, quand tous Ies habitants se trou- vaient â l’eglise pour mettre leur plan en application et emmenerent en captivite tous ceux qu’ils purent surprendre. Parmi Ies captifs se trouvait le fils d’une veuve. Etant jeune et beau, il fut destine au service de l’emir de Crete. La veuve ne cessait d’implorer Saint Georges pour la delivrance de son fils. Au moment oii le jeune homme se preparait â remplir son office d’echanson, Saint Georges l’enleva sur son cheval et le rendit â sa mere. Tous glorifierent Dieu et son saint“. Cette redaction, qui se trouve dans la plupart des synaxaires et menologes rou- mains ă partir du XVII-e siecle, se rencon- tre, d’apris M. Aufhauser, dans la collection de recits hagiographiques du Cod. Vatic. 1190, chart. a. 1542; Athenes 1026 chart. s. XVII, pp. 1082-84, vulgar.; Barlaam 191, chart. XVII fol. 56-57 vulg.; Athous Josa- phaion 308, chart. s. XIX, p. 15, edite dans le Synaxarium Eccles. Constantinopol (ed. Delehaye), p. 623 ’. 11 nous semble, comme nous l’avions deja dit?, qu’il serait oiseux de chercher une interpretation differente pour expli- quer la presence du petit personnage chevauchant derriere Saint Georges, per- sonnage que l'aiguiere ou le calice iden- tific si manifestement avec l’echanson de l’emir des Agarenes. On fera remarquer que, dans Ies versions roumaines de cette legende, ainsi que dans l’Hermineia le chef des Infideles porte le nom d’Amira,. corruption du titre demir. Les fresques et Ies icones illustrant ce theme et suivant de si preș le recit, se rencontrent assez souvent en Roumanie²: on le retrouve- sculpte sur le bois de l’iconostase prove- nant de l’eglise de Cotroceni, datant du XVIILe siecle, qui est conservee au Musee- d’art religieux de Bucarest, et jusque sur le sceau du monastere grec de Saint Georges de Galați, portant la date de- 1836. L’icone que nous reproduisons ici nous a ete signalee par le professeur Elie Minea et se trouve dans le Musee muni- cipal de Oradea. Vu le nombre de ces representations, il n’etait pas inutile, cro vons-nous, de revenir sur ce motif que les recits du miracle de Saint Georges eclaircissent definitivement, en faisant re- monter assez loin dans le temps la for- mation de son iconographie, â laquelle nous venons ajouter ces quelques nou velles preuves de survivance. ' Ibid., pp. 22-23. ² M. Golescu, Sfântul Gheorghe izbăvește copilul de la A mira, București 1935. ¹ V. Grecu, Cdrfi de pictură bisericească bizantină, Cernăuți.- 1936, p. 258. ² V. Brâtulescu, Elemente profane in pictura religioasă, Bull. de la Commission des Monument! historiques, XXVII, Bucarest 1935, fig. 10, 11, 13, 16. http://patrimoniu.gov.ro M COMUNICĂRI --₀_- „BĂRBOIU, BOTOȘEȘTI-PAIA". Infoimat că la Școala Primară din Bărboiu- Mehedinți se găsesc antichități strânse de entu- siastul director, d. N. G. Pârvulescu, am cercetat la 12 și 13 Decembre a. c. această comună și împrejurimile, cu următoarele resultate : La Școala din Bărboiu am găsit: 1. Un fragment de relief votiv mithriac (fig. 1), găsit prin 1925 în comuna Botoșești-Paia, jud Dolj, de d. 1. Sârbu, pe atunci învățător suplinitor, acum plutonier de jandarmi. Relieful este săpat pe o placă neregulată de calcar, de dimen- siunile 33 29, 3^/b⁶ cm. Pe dos placa este ciocănită, spre a se fixa cu tencuială de părete, și poartă încă urme de mortar de var. Pe soclul reliefului se păstrează sfârșitul celor două rânduri din inscripția de dedicație : VAL VIT care se poate completa: [D[eo] S[oli] l[nvicto] Mithrae ...Val[erius|... [ex voto posjuit. Din relief avem partea anterioară a taurului ingenunchiat pe amândouă picioarele de d’i- nainte; este încins cu o bandă tivită pe ambele margeni; pe spinare, supt grumaz, a rămas urma genunchiului stâng al zeului, care i-a împlântat cuțitul; la ospățul sângelui se răpăd, la dreapta șarpele cu creastă iar în față, pe salba revărsată a taurului gras, cânele. Jumătatea posterioară a corpului acestuia este acoperită de corpul tânărului Cautes, cu picioarele încrucișate, și care ține facla ridicată ; tunica, încinsă la brâu, i se oprește de-asupra genunchilor, făcând cute pronunțate în față și de-a lungul coapsei drepte. Este unul din cele mai îngrijit executate reliefuri din această categorie, din secolul al ll-lea după Hristos, indicând un templu mithriac, poate chiar la locul unde s’a găsit². ¹ Cf. Fr. Cumont, Mysteres de Mithra, tome II, fig. 207. ’ Pentru alte indicii de cult mithriac în jud. Mehedinți, v. AI. Bărcăcilă, Monmentele religioase ale Drubetei, în Arhivele Olteniei, 1934, n-Ie 71-3. 2. Statuetă de bronz, Mercur ius (fig. 2). îi lipsesc picioarele de din jos de genunchi și din jos de cot, mâna dreaptă, în care ținea punga. în stânga avea caduceul, prins în palma întredeschisă. Părul i se lasă în jurul frunții, acoperit de pălă- rioara cu aripi (petasos). De pe umărul stâng îi cade pe spate mantia, care i se înfășoară pe după cot, căzându-i pe antebrațul întins în sus și lă- sându-i restul corpului gol. înclină capul spre dreapta, stă răzimat pe piciorul drept. Fig. 1. — Fragment de relief votiv mithriac din Botoșești-Paia (Dolj). Fără să pot obținea deocamdată date mai precise asupra locului unde s’au găsit aceste două sculpturi romane, cercetând comuna Botoșești-Paia, am găsit pe Valea Păii, mai jos de botul Piscului Cazacilor, unde e și o fântână, un întreg cimitir vechia pe coasta de Nord a văii, iar ceva mai sus, în dreptul Piscului Cazacilor, pe aceiași coastă, fragmente de ceramică romană (fig. 3) de coloare gris și roșcată. Locul acesta este ca la trei chi- lometri în sus de satul Paia. Sânt indicii suficiente pentru o așezare romană aici și în apropiere. în aceiași comună, pe culmea Plata, care tivește http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 153 •spre Nord valea Botoșești, am cercetat locul numit Cetatea, de care se leagă tradiția unor lupte ‘ntre „cetățenii" de supt stăpânirea lui Micu și dușmanii veniti din spre Miazăzi, supt conducerea Fig 2. — Mercurius. Bronz din Botoșești-Paia (Dolj). a. Urme continui de pământ ars, provenit din valul de pământ și lemn distrus prin incendiu, iar acum răscolit de plug. Pe laturea de Est am constatat aceste urme pe o lungime ca de 75 m. și o lățime de 10 m. b. Bucăți de cărămidă, atât din cea arsă la cuptor, cât și din cea uscată numai la soare (chirpiciu), făcută din pământ amestecat cu paie (fig. 5 a, b). C. Fragmente de vase de teracotă primitivă (fig. 6). d. Zgură metalică (fig. 5 c). e. O lamă de silex, co- loare gris, în secțiune tri- unghiulară, dinfată pe laturile de basă, lungă de 4 cm. (fig- 7 c). f. Blocuri de piatră, nu din cea de gârlă, unele căzute pe coasta de Sud. Este probabil să avem aici una din cetățile dace de re- sistență împotriva năvălito- rilor de la Miazăzi. lui Ciroza (fig. 4). Aceștia au săpat șanțul adânc ce se vede pe Poiana Grozii, la Miazăzi de Valea Botoșești, și de acolo au înaintat pentru atacul ce- tății pe la Apus de ea. Este o plăcere să asculți pe bătrâni povestind scena legendară a cuceririi cetății ca pe un eveniment la care au asistat și arătând cu precisiune, pănă la poarta cetății, drumul năvălitorilor sbiruitori. Terenul presintă modificări care nu sânt ale agentilor naturali. E greu urcușul din spre Miazăzi pe acest bot de deal abia desprins din culmea Pluta prin vâlceaua scurtă de la Nord de cetate, numită Ogașul Micului și Ogașul Cetății. Mai spre Apus, din aceiași culme se desprinde, lăsându-se spre Valea Bo- toșești, Valea Micului. De partea aceasta era mai ușor accesul la acropolea pri- mitivă, pe un drum săpat, visibil mai jos. dar și mai pronunțat în spatele cetății, către ogașul ce o taie de culmea principală. Punctul unde acest drum (acum numai urmă) ajunge în dreptul platoului cetății, locuitorii îl arată ca poartă a cetății. Dimensiunile acestei acro- pole sânt foarte reduse. Că a servit odată de cetate, mi arată urmele de pe vârful ei, unde am găsit: Alte câteva materiale pre- și protoistorice, adu- nate de d. învățător director Pârvulescu și mai jos descrise m’au determinat să cercetez, în graba impusă de împrejurări, și comuna Cernătești-Dolj. Fig. 3 — Ceramică romană de pe Valea Păii, com Botoșești-Paia (Dolj). în cuprinsul satului este un mare deal de nisip și pietriș aluvionar, bogat în animale fosile, numit Dealul Calului, unde s’ar găsi și „ulcele". De aici mi s’a atătat că provin : http://patrimoniu.gov.ro 134 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE a. Un fragment de ulcică preistorică de tera- cotă, cu ornamente adânc incisate și punctate: o spirală între două grupe de linii paralele ce cad în jos; basa vasului presintă la margenea Din comuna Bărboiu ni s’a arătat că provin r: a. O fusaiolă-perlă și un căpăcel de vas, am- bele din teracotă, preistorice (fig. 1 g, h). b. O lespejoară ovală de silex negricios, la vâr* Fig. 4. — Cetatea de pe Valea Botoșești, corn. Botoșești-Paia (Dolj). de superioară un șir de puncte, la cea inferioară o dungă adâncită și punctată, tivind ornamentația de pe corpul vasului. Are păreții groși, pasta coloare cenușie (fig. 7 f.). b. Un corn de cerb fosilisat cu urme de tăieturi (fig. 7 a). Tot în Cernătești, la locul numit Poiana tancului, s’au găsit: a. Un vârf de mică lance de fer, în formă de frunză, cu coada ascuțită de introdus în mânerul de lemn (fig. 7 k). b. 0 săgeată lunguiață de fer, cu basa vârfului tăiată în colți laterali: coada răsucită spre vârf se lărgește conic spre basă, lăsând golul pentru mânerul de lemn (fig. 7 j). c. Săgeată de fer mai scurtă, cu vârful și colții laterali mult mai desvoltați, golul conic de basă solid încheiat (fig. 7 i). De remarcat în comuna Cernătești găsim ;ncă : a. Bătrâna troiță uriașă de stejar ce stră- juiește fântâna abundentă de supt Dealul Calului (fig. 8). b. Cula Cernăteștilor, cu contrafort, cu chenare profilate, cu uși și obloane de blane masive de stejar (fig. 9). Fig- 5. perforată, amuletă epotropeică (fig. 7 d). c. Un topor dublu și un toporaș cu capătul opus- tăișului, servind de ciocan, ambele din fier (fig._ — Fragmente de cărămidă (a), cărpici (b), zgură metalică (c), de la cetatea Botoșești (Dolj).'- 7 b, c), cu prototipuri din eneolitic, trecute și evoluate în epoca bronzului și fierului l. Toporul ' Cf. O. Menghin, Weltgeschichte der Steinzeit, 1931, tabla XLVII; Schuchardt, Alteuropa, 1935, fig 11. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 135 dublu este de aceiași formă, dar mai mic, ca acelea din Bălvănești-Mehedinți Fig. 6. — Fragmente de ceramica de la cetatea Botoșești (Dolj). Socotim vrednice de însemnat și următoa- rele vestigii mai recente, creștine, din comuna Bărboiu: a. Un inel de bronz, având placa ro- tundă ornamentată cu patru dublu-cerculețe, unite printr’o cruce incisată; între cercuri, alte dungi paralele incisate. Și cercul ine- lului este dungat la îmbinarea cu fața (fig- 10 c). b. O cruciuliță de alamă, înfățișând în relief, pe o față Botezul Domnului, pe cea- laltă Răstignirea. Atât Domnul Isus, cât și evangheliștii și celelalte personagii sfinte figurate poartă cununa de raze; mănunche de raze, pornind din dosul capului Domnului Hristos răstignit, umplu câmpul dintre stâlpii împletiți ce mărgenesc această scenă. S’a găsit la hotarul dintre comunele Bărboiu și Gogoși. Are dimensiunile de 11-5S cm. (fig. 10 a, b). c. De la vechea biserică de lemn din Bărboiu, cumpărată în 1812 de la locuitorii din Botoșești- Paia, cari își făcuseră alta de zid, d. învățător Pârvulescu a găsit trei bucăți egale, tăiate din grinda sculptată de la catapeteasmă (fig. 11). Atâta mărturie a rămas dintr’o biserică risipită, care a fost și un monument de artă, ceia ce se poate deduce din frumuseța de sculptură ce împodobește laturea din față a grinzii: frunze de stejar stilisate, înmă- nunchiate două câte două, se desfășoară în mijlocul spațiului ornamentat, tivit de câte un chenar îngust, sus din capete de frunze de stejar stilisate, jos dintr’un și- rag de semi-alveole. Margenea de jos poartă urmele flăcării luminițelor ce au ars supt ea, în dreptul icoanelor împă- rătești. Nu ne putem opri de a face o apropiere între soarta acestui monument de artă creș- tină și soarta templului lui Mithras, depăr- tate unul de altul cam cu o mie cinci sute ale de ani. Nu e cu neputință ca arheologia să poată găsi și apropia și alte elemente acestor monumente din comunele învecinate Bărboiu și Botoșești-Paia, înviind valoarea lor Fig. 7. — Obiecte și arme preistorice din Bărboiu-Mehedinți și Cernâtești-Dolj. artistică și culturală. Turnul-Severin, 24 Decembre 1936. Al. Bărcăcilă. DESPRE TERACOTELE SUCEVENE. Intr’un articol foarte interesant apărut în „Bu- letinul Comisiunii Monumentelor Istorice"², d. dr. R. Gassauer ni face o descriere a diverselor ¹ Al. Bărcăcilă, Dacia, 1, 1924: Antiquites pre- et pro- tohistoriques des environs de Turnu-Severin, p. 296. ² R. Gassauer, Teracote Sucevene, But. Corn. Mon. •Ist., no. 86, 1935, apărut in 1938, p 145. teracote găsite la Suceava. In afară de bucățile puțin cunoscute, dar reproduse în lucrarea lui Romstorfer¹ și care se găsesc la Museele Re- gionale de la Suceava și dela Cernăuți, autorul publică încă o serie de teracote descoperite cu ¹ Romstorfer, Cetatea Sucevei, publicată de Alexandru Lapedatu, „Ediția Academiei Romăne“, 1913. http://patrimoniu.gov.ro 136 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 137 Fig. 10. — Cruciulița de alama; inel de bronz; douâ monede dace. Fig. 11. — Fragment de sculptură in lemn de la vechea biserică de lemn din Bârboiu-Mehedinți. Bul. Corn. Mun. ist., Fasc. 93, 1937. 6 http://patrimoniu.gov.ro 138 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ocasia diverselor lucrări sau săpături edilitare din orașul Suceava. înainte de toate trebuie să aduc cuvenitele mulțămiri d-Iui dr. R. Gassauer pentru frumoasa contribuție ce o face aducându-ni la cunoștință un material documentar atât de interesant. Ținând samă de caracterul nepărtenitor și ex- clusiv științific ce-l are o publicație ca „Bul. Corn. Mon. Ist.", mă simt dator să fac o punere la punct asupra câtorva păreri ale autorului care ar putea lăsa impresia că această ceramică n’ar fi româ- nească. Fără a face o recensie a lucrării, mă voiu mulțămi să aduc numai cuvenitele îndreptări pentru lămurirea cetitorilor. Este păcat ca bogatul material de care a dispus autorul și frumoasa documentație de care se servește a fost întrebuințată mai cu samă pentru susținerea unor țese tendențioase. Astfel autorul este de părere că mai toată ceramica din Moldova și în deosebi ceramica de la Suceava este de origine săsească cu ca- racter Sud-Est german. Basându-se pe afirmația lui Nicolae Costin că „olâria se chiamă săsește Baia" și că orașul Baia era un vechiu centru săsesc și unguresc ', atribuie negustorilor de acolo și meseria de olari. La noi insă, Baia însemnează mină ⁱ, iar orașul Baia se chiamă pe săsește „Stadt Molde" sau pe hărți „Moldavia" sau „Civitas Moldaviensis" cum îi zic străinii s, și ar putea proveni și de la ungurescul Bănya, echivalent cu slavunescul Banja. în ce privește originea germană a cuvân- tului „Baia", care ar însemna „olătie", este expli- cabil ca Nicolae Costin să facă o asemenea con- fusie, dar nu se pricepe cum d. Gassauer a putut-o face, fiind un cunoscător al limbii ger- mane. De altfel, am spus că, pe nemțește, orașului Baia i se zicea „Stadt Molde“, iar Lăpușneanu într’o scrisoare scrie; „în târgul nostru Baia, care pe nemțește se zice Moldova" L De altă parte faptul că, după d-sa, majo- ritatea ceramicei găsite ar fi de stil gotic sau german ⁵ il face să creadă că această ceramică ¹ Gassauer, o. c., p. 145, nota 2, citează articolul A. Lapedatu Ia p. 26, in loc de 60. ¹ Vezi Candrea și Adamescu, Dicționarul Enciclopedic, Ia cuvântul ,Baiau, p. 112. * Al. Lapedatu, Antichitățile de la Baia, Bote Istorice, Bul. Com. Mon. Ist., 1909, p. 53. * N. lorga, Documentele din arhivele Bistriței, pp. lxi-lxii. ⁴ Gassauer, o. c., p. 161. „Caracteristică pentru epoca gotică este încadrarea scenei printr’un arc frânt (Kiel- este de origină săsească, făcută de Germani și de Sași localnici. însă figurile reproduse de autor la n-le 1-8 și 10-13 sânt caracteristic bizantine și nici de cum săsești. Tehnica aceasta „sgrafitto" cu smalț monocrom se întâlnește la Bizanț și în mai toate coloniile bizantine, cum sânt Cetatea- Aibă, Cherson, etc., de unde probabil a și venit. De altfel este foarte greu de hotărît dacă bu- cățile de la fig. 14 (caracteristic mai tardivă), 16, 20, 22, 24, 29, 30, 35, 37 și 38 sânt mai să- sești decât moldovenești. Fig. 37, unde d. R. Gassauer vede un câne, este fără îndoială re- presintarea unui leu oriental, cu coada încovoiată, amintind baso-reliefurile achemenide și sasanide, dar de o execuție nedibace. în schimb, bucățile represintate la fig. 17, î8, 25, 32, 33, 34 dovedesc o influență occiden- tală. Fără a căuta originea lor în Legenda Aurea a lui lacob de Voragine și nici în Physiologus, ni pare mai firesc ca ochii să se fi inspirat după modelele de cusături, în care costumul avea o mare însemnătate, sau după icoane slu gravuri germane, din timp. Poate chiar că unele erau importate L Mai toate representările de animale apocaliptice erau venite poate pe calea Occidentului, dar de sigur că originea lor este orientală, persană sau bizantină. Dar, prin culegerea bucăților ceramice repro- duse, autorul elimină, supt cuvânt că ni sânt cu- noscute, o serie de bucăți găsite la Suceava, având ornamente caracteristic orientale, cum sânt mo- tivul solar, împletiturile, precum și motivele discurilor de pe biserici, întrebuințate ca plăci. în fine avem încă o serie de bucăți neîndoios bizantine sau moldovenești, ce au fost repro- duse de Romstorfer și n’au fost menționate. Cum mare parte din materialul publicat de d. R. Gassauer fusese publicat odată de Romstorfer, nu înțelegem de ce această selecționare a fost făcută în dauna bucăților românești sau româno- bizantine. Dar este interesantă afirmația că olarii sași de la Suceava erau constituiți în bresle. Ni pare rău însă că d. R. Gassauer nu ni dă documentul după care s’a informat. Până acum nu se cunoaște existența unei bresle de olari în acea epocă, fie chiar în Transilvania². De sigur că bogen) cu fioarea crucii in vârf, iar pe de lături (genunchi) ornamentația de frunze stilisate“. ¹ G. Balș, Bisericile lui Ștefan-cel-Mare, Bul. Com. Mon. Ist., 1925, p. 235. ² E. Sigerus, Siebenbiirgisch-săchsische Tdpferwaren Ostlond, III, 1919, Sibiiu, afirmă că breasla olarilor http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 159 dacă opera ceramică de la Suceava ar fi fost făcută de breslași, ea ar purta un semn distinctiv al breslei, așa cum s’a obișnuit în alte părți¹. Pe de altă parte, breslele zidarilor și pietrarilor și-au lăsat însemnele pe cele mai multe din monu- mente unde au lucrat și, cum se știe exclusivi- tatea acestor bresle, nu vedem cum ei ar fi admis amestecul breslei olarilor în opera ar- hitectonică, amestec ce s’a făcut în ornamen- tația ceramică a fațadelor. Aceste amestecuri au fost posibile tocmai prin faptul că olarii români nu erau constituiți într’o breaslă căreia să i se poată opune breasla pietrarilor. De sigur că existența unei bresle a olarilor, care ar fi avut o producție atât de însemnată, ar îi lăsat urme în socoteli lor sau ar fi fost pomenită de breslele din alte părți cu care trebuie să fi fost in legătură. Tot odată atragem atenția că o ceramică săsească, după câte știm, aproape că nu exista în secolul al Xlll-lea și al XVI-lea în Transilvania-'. Cum sași a- fi existat în Transilvania încă din anul 1376, când aceștia ar fi fost primiți intre celelalte corporații. Dar să ni fie îngăduit să dorim o dovadă mai si- gură de existența acestor bresle înainte de secolul al XVII-lea, căci nu cunoaștem alte acte, afară de afirmația de mai sus. ¹ Multe din ceramicile breslelor habane și cehe, precum și cele olandese sau francese, iși aveau semnul dis- tinctiv sau numai semnătura maestrului ; Lacour-Brcval, Dictionnaire pratique de cdramique ancienne, Paris, 1937. ’ în privința ceramicei săsești, d. profesor G. Oprescu, in recensia sa din Viața Românească, April 1938, asupra cărții mele Ceramica Românească, crede că vechimea cera- micei săsești este mi It mai mare decât cea pe care i o atribuiu: in secolul al XVII-lea. Spre o mai complectă lămu- rire asupra vechimii olâriei săsești mă voiu mârgeni să amintesc cele scrise de autorul sas E. Sigerus in Sieben- burgisch-sâchsische Topferwaren, Ostland, III, August 1919, pp. 132-3: „Topfergeschirr aus dem XVI. und XVII Jahrhundert ist keines auf uns gekommen". „Wie Topfereien hat sich iiberhaupt auch kaum nen- nenswerter anderer Hausrat aus dem XVI. und XVII. Jahr- hundert auf dem 1 ande erhalten... Die Volkskunst, auch die keramische, hat sich erst im XVlIl. Jahrhundert voii entwickelt und eine wertvolle kul- turhistorische und kiinstlerische Ausbeute bietet erst die zweite Hălfte dieses Jahrhunderts". In ceia ce privește materialul săsesc din Museul Bruc- kenthal, pe care d. profesor Oprcscu il crede mai vechiu, el aparține cel mult secolului al XVII-lea. Singurele plăci datate mai vechi, de altfel cu decorații de motive orientale in antrelacuri (cercuri întretăiate), sânt datate 1671, cu ini- țialele L. S., iar alta 1679, și sânt trecute supt inventar cu n-1 8268. Cea din 1671 este micasatâ, in timp ce a doua este smălțuită cu verde, albastru și galben. De asemenea se poate vedea un vas mare de nuntă, cu inscripție germană, care este datat din 1717 și este ușor smălțuit pe d’inâuntru. O altă placă, foarte interesantă, cu reliefuri accentuate, re- se fece că Sașii de odată să fi avut atunci, tocmai in Moldova, o manifestație unică în genul ei? Păcat că în numeroasele cetăți săsești din Transilvania nu s’a găsit un material asămănător *, căci numai așa s’ar putea admite că parte din ceramica de la Suceava ar putea fi și de origine săsească. De altfel toate lucrările de specialitate nu pot să documenteze o mai mare antichitate a ceramicei săsești decât în secolul al XVII-lea și în special supt renașterea săsească în secolul al X VUI-lea. De altfel autorul însuși, la pagina 153, spune: „Constatăm însă că până în ziua de astăzi, in țările imediat învecinate Moldovei, nu s’a găsit niciun exemplar identic cu cele moldovenești;. de altfel de mult s’ar fi semnalat descoperirea lor“. Dintre teracotele găsite în Casa Domnească de la Curtea de-Argeș și la Târgoviște, aproape niciuna nu presintă ornamente asămănătoare cu teracotele sucevene, ceia ce însemnează că la Românii din Muntenia exista la aceiași epocă & ceramică bine definită, care iși avea caracterul ei propriu ca și cea de la Suceava. Dacă ceramicile din Suceava și cele din Mun- tenia ar fi suferit influența săsească sau germană, ele ar fi avut un caracter comun. La ele, în schimb, caracterul comun este de proveniență bizantină și preistorică. Fără a tăgădui aportul de influențe occidentale care se văd pe unele motive de la Suceava, aport venit atât prin intermediul Polonilor, al Germanilor din Sud-Est și al Italienilor, trebuie să spunem că această influență a fost destul de restrânsă și mai cu samă mărgenită la motive în legătură cu îmbrăcămintea occidentală. De altfel și aici obiceiurile românești au început să presintând un zgripțor înaripat, fârâ datâ, poate fi de la începutul secolului al XVII-lea. Aș fi foarte recunoscâtor dacâ d. profesor Oprescu ni-ar da informații mai precise asupra ceramicei sâsești mai vechi decât secolul al XVII-lea, mai cu samâ asupra ceramicelor ce le-a vâzut, aparținând secolului al XV-lea și al XV 1-lea. ¹ Prea puțin material sâsesc a fost identificat pânâ acum, in cetâțile sau sâpâturile sâsești din Ardeal. La Museul din turnul bisericii din Sighișoara se poate vedea un fragment de cahlă represintând un câlâreț medieval cu arcul in mână, și cu un peisagiu jos in stânga, având o coroanâ cu trei vârfuri. Acea'tâ bucatâ ar putea data cam de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Bucata este una din cele mai vechi cahle sâsești pe care le cunosc. O bucatâ mai veche pare a fi acea reprodusă de d. V Roth, Geschichte des deutscben Kunstgewerbes in Siebenburgen Strassburg 1908 (Die Keramik, tabl XXI, fig. 1), care repre- sintâ un cavaler omorând balaurul. Aceasta bucatâ poate fi de la sfârșitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea. Ea este caracteristic occidentală și pare a fi o bucatâ importată, probabil din Boemia http://patrimoniu.gov.ro 140 BULETINUL COM1SIUN11 MONUMENTELOR ISTORICE se impună răpede. In Moldova mai mult ca criunde, se poate urmări succesiunea transpu- nerilor L Cum se face că unele ceramice smălțuite de la Suceava să fie datate, chiar după d. R. Gassauer, din secolul al Xlll-lea, când faimosul Augustin Hirschvogel n’a venit in Transilvania decât în secolul al XVl-lea, adecă tocmai după trei secole de la făurirea celor mai interesante bucăți de ceramică suceveană. Cum s'ar fi exercitat atunci înrâurirea germană, când nici ei nu aveau la acea epocă o ceramică echivalentă? Începuturile artistice ale ceramicei săsești fiind destul de târzii, nu poate fi vorba de o influențare a ceramicei româno-bizantine până în veacul al XVl-lea ² Este regretabil că autorul nu a cercetat în de ajuns literatura de specialitate și că s’a mul- ¹ Slâtineanu, Trei plăci de ceramică din secolul al XVl-lea, ffev. Ist. Rom., 1335-6, p. 184, fig. 2. ² Pentru o mai complectă lămurire a d-lui dr R. Gas- sauer, vom cita pe autorul sas Misch Orend, Kriige und Teller, Sibiiu, 1932, p. 5: „Dadurch kommt es dass aus der Zeit- spanne von 1003, vom ersten Auftreten deutscher Menschen in Siebenbtirgen, bis zum 17. Jahrhundert kaum Tongefăsse aufbewahrt wurden“ („Așa se face dar că din anul 1003, de când a apărut rasa germană in Transilvania, până in secolul al XVII-lea aproape câ nu s'au păstrat vase de lut“). Și, mai departe : „Die Renaissance bleibt ebenfalls ohne kunstlerische Ton- Avaren, vvie denn die Renaissance in Siebenbiirgen auch in der Baukunst, dem hauptsăchlichsten kiinstlerischen Betătigungsgebiet (auch in der Volkskunst in den Kirchen- burgen) ohne Niederschlag vorilbergegangen ist“ („Renaște- rea rămâne de asemenea fără olârie artistică, intocmai ca arta și arhitectura din Transilvania din acest timp, care re- presintâ principalul teren de activitate pe tărâmul artei (chiar și arta populară din burgurile bisericești) a rămas fără urme"). „Erst mit dem Barock und dem wiener Einfluss, der nach 1691 einsetzte, beginnt die Keramik bei den Sieben- biirger Sachsen“ („De abia cu stilul baroc și cu influența vienesă, care-și face apariția după 1691, incepe să infloreascâ ceramica la Sașii din Transilvania" ; p. 6) „Die Gefâsse aus der Zeit bis zum 17. Jahrhundert sind nur durch ihre Gestalt von Wichtigkeit, da sie keinerlei Verzierungen tragen; erst nachher werden die siebenburgisch- sâchsischen Topfereien, ein, zwei —, drei —, und dann mehr- farbig" („Până in secolul al XVll-lea, vasele iși au importanța prin forma lor, de oare ce nu poartă niciun fel de orna- mentație ; abia după aceia, olâria săsească din Transilvania iși primește coloritul, fie intr’una, două, trei sau mai multe colori"). Așa dar, ținând samâ și de nota precedentă și de cerce- tările mele, cred câ n'am „comis o eroare", cum spune d. profesor Oprescu, când am afirmat câ Sașii n’au o ceramică proprie anterioară a secolului al XVll-lea. în lucrarea mea arăt câ toatâ ceramica folosită de Sași inainte de secolul al XVII-lea era de factură românească, făcută de autohtoni, simplă și nesmâlțuitâ. țămit să consulte numai pe directorii Museelor de la Viena spre a identifica fragmentele găsite, ceia ce l-a făcut să nu țină samă de unele ma- teriale, găsite tot în Moldova, care, fiind în legătură cu ceramicele sucevene, îl puteau mai bine lămuri. D-sa datează cu precisiune toate fragmen- tele și plăcile de sobă găsite la Suceava, fără să aibă la basă un criteriu mai sigur decât în- fățișarea lor. De sigur că această metodă poate fi bună atunci când există un bogat material com- parativ, dar, în cașul nostru, fără asemenea ele- mente, ar fi îndrăzneț să se preciseze spații de timp mai restrânse ca un secol. Pe de altă parte, înfățișarea plăcilor și subiectele folosite se repetă de multe ori de-a lungul mai multor secole, ceia ce causează un decalaj în timp care poate foarte ușor induce în eroare pe cercetător când se călăuzește după înfățișare \ Numai datarea scrisă permite să se afirme cu siguranță că formele (tipare) au fost săpate la acea epocă. în privința negustorilor și meșterilor sași ce se găsiau la Suceava, cari n’au lăsat nicio operă artistică de niciun fel, este cașul să amintim ce ni spune d. profesor N. lorga ². „Ils (Ies Alle- mands-Saxons) ne laisserent pas sur cette terre (Ies Principautes) une page dans l’histoire des ¹ In privința decalajului in timp, existâ numeroase exemple. Cel mai izbitor este pâstrarea stilului gotic pânâ aproape la sfârșitul secolului nl XVll-lea in bisericile moldovenești, unde era folosit la chenarele porților și ușilor, precum și in alte diverse ornamentații Poate cel mai vâdit exemplu de de- calaj ni-l infâțișeazâ gravurile din cârțile religioase românești de la inceputul secolului al XlX-lea, care folosesc motive și tradiția secolului al XV lea și al XVl-lea. Același lucru se petrece și cu plâcile de sobâ, mai cu samâ acelea de inrâurire goticâ sau occidentalâ. Sigerus, in o. c., aratâ, la p. 133, o placâ de la Museul Bruckenthal cu data de 1675. cu decor gotic, despre care spune: „zeigt, tvie lange sich alte Formen hier erhalten haben". De asemenea o placâ sâseascâ de L Cluj are motivul clasic folosit la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar po.irtâ o datâ de la inceputul secolului al XlX-lea Acest decalaj in timp al stilului arimpâca afirmația mea despre oalele gotice din secolul al XVII-lea „cu kachelele gotice, pe care le-am vâzut insumi (d-1 profesor Oprescu, Recensie, Viata Rom., 1938 Ap.) in comerț și in colecții, care proveniau din case aparținând secolului al XV-lea și inceputul secolului al XVI lea“. Este pâcat câ aceastâ prețioasâ documentație despre locul și vechimea cahlelor, care ar putea ajuta intru câtva la datare (câte sobe noi in locuințe vechi !) n’a fost pâstratâ de d. profesor Oprescu. N. lorga, Histoire des Roumains et de leur civilisation, Bucarest 1922, p. 124. D. profesor lorga mai adaugâ mai departe : „Ces etrangers, auxquels se melaient sans cesse des nombreux marchands de passage, n'eurent jamais des at- taches avec le pays ; parasites sans aucun but politique, ils empecherent le creation, chez Ies Roumains, d’une bourgeoisie naționale". http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 141 arts", căci, dacă ne gândim chiar la bisericile ca- tolice mai însemnate, ele au fost clădite de Domni români, cum este cea de la Baia și probabil cea de la Cotnari¹. Negustoria nu însemnează nu- mai de cât arta. Așa încât ni pare rău să nu putem admira în de ajuns „lucrări ale unor meșteri veniți din aiurea (sic), dar așezați la noi în țară“. „Totuși aceste lucrări ale unor oameni harnici, cinstiți și pașnici", făcute „pentru podoaba Țării Românești" sânt foarte rare-. Evidențierea calităților „acestor străini" era cel puțin inutilă. în ceia ce privește afirmația că „ortodoxismul a constituit o piedecă pentru îndeletnicirea Ro- mânilor cu arta ceramică", amintesc numai faptul că pe pământul țării noastre s’au făcut din tim- purile străvechi cele mai frumoase olării, meșteșug care s’a urmat până în zilele noastre, păstrându-se tradiția peste care s’au suprapus, cum era firesc, diferite înrâuriri din afară. Ortodoxismul n'a îm- piedecat pe Români să facă ceramică, după cum putem s’o vedem prin minunata olărie oltenească, maramurășeană, bihoreană, moldovenească, pre- cum și prin vechea olărie de tradiție bizantină, pe care o găsim la Șipote, Hârlău, Târgoviște, Curtea-de-Argeș, Turnul-Severin, București, etc. De sigur că autorul gândindu-se că, ortodoxismul nu dă voie să se facă „chip cioplit", a gene- ralisat această noțiune și nu a priceput că e vorba numai de sculptură, cioplire. fn adevăr represintările divine sau omenești sânt cunoscute în toate celelalte ramuri ale artei și ni pare rău că d. dr. Gassauer, la Suceava, nu-și amintește de frumoasele picturi ale bise- ricilor din Bucovina și nu cunoaște represintările de sfinți de pe plăcile de aiurea, de la Târgoviște, Buda-Lapoș³ sau de la Șipote, etc., din care probabil unele serviau de icoane. întrebuințarea ceramicei reliefate, cu motive diferite, ca ornamentație exterioară a monumen- telor este caracteristic românească și dovedește cel mult o influență bizantino-mediteraneană, dar ¹ Biserica Sfânta Fecioara de la Baia a fost clădită de Alexandru-cel-Bun la 1410, pe mormântul soției sale Mar- gareta Doamna; Al. Lapedatu, o. c., p. 55; Nicolae Costin, Kogâlniceanu, Letopisețe, I, Apendice, p. 67. Biserica de la Cotnari sa făcut pe vremea lui Despot-Vodâ, 1561- 1563: „Și, in Cotnar fiind Sași mulți, pre atunci le-au făcut biserică și școală și au adunat bibliotechi. Pre semne biserica cea stricată den Cotnar a papistașilor, el o au făcut, de nu va fi și cea mare ce stă și până azi cu Sași". ’ R. Gassauer, o. c., pp. 163-4. ' V. Drâghiceanu, in acest „Buletin", Săpaturile din Buda- Lapoș și Tisău, p. 175. fig. 38: un Sf. Gheorghe: „Teracotă .cu icoana Sfântului Gheorghe in chiliile de la Buda". nici decum influențe germane. Ornamentația fa- țadelor și interioarele cu ceramică sânt de tradiție mesopotaniană și s’au răspândit prin Bizanț în mai tot cuprinsul basinului mediteranean. Nu cunosc până acum exemple de realisări de po- licromie a fațadelor la Sași sau la Germani; în schimb au fost întrebuințate târziu la Ruși, la Poloni și în unele cașuri la Spanioli !. în ceia ce privește motivele întrebuințate la discurile bisericilor, acelea care par mai germanice d-lui dr. R. Gassauer² sânt în realitate motive mediteraneene de proveniență orientală, care au fostîntrebuințate, așa cum o aratăBalș, în arhitectura Italiei de Nord. Analisa motivelor ni arată ori- ginea curat orientală a majorității lor și exclude tocmai influența germano-săsească, astfel; Motivul balaurului cu gâturile încolăcite se întâlnește în Armenia Sudică, la Citadella din Alep și Haifa³. Motivul vulturului bicefal este un motiv hitit, folosit în Asia Mică, la Yasili-Kaya, de unde l-au luat probabil Paleologii, direct sau prin inter- mediul Turcilor ortochizi *. Numai în urmă a trecut și în Occident, după călătoria lui Ma- nuil Paleologul, în 1402. Chiar Domnii noștri, Mircea, spre pildă, îl întrebuințau ca ornament pe haine³. Motivul grifonului înaripat cu cap de pa- săre se găsește mult anterior în arta sasanidă și in stofele fatimite din Egipt, din secolul al X-lea de unde a fost adus și adoptat de arta roma- nică, lombardă⁶. Motivul leului este un motiv oriental prea cunoscut, caracteristic artei sasanide și folosit și de Bizantini. Pe pământul țării noastre a fost găsit și la Cetatea-Albă și la Turnul-Severin. Motivul sfinxului masculin încoronat și înaripat se găsește in cele mai vechi represintări meso- potamiene, precum și în cele tardive. Asirienii îl folosiau din secolul al Vlll-lea a. Chr., de ex. Ia ¹ Puig y Cadafalch, Le premier art roman, Paris 1934. ² D. R. Gassauer crede greșit că fa Suceava unele fațade erau acoperite cu „sgrafitti“, p. 156. Lapedatu, o. c., pp. XXXI1-XXXIII, și N. Costin, p. 436, nu vorbesc de „casele boierești din Suceava, care erau impodobite cu un sgrafitto", dar spun că : „au pus de au zugrăvit pe păreți războiul lui Alexandru" ; deci nu este vorba de ceramică, singura care putea fi cu tehnică sgrafitto, ci probabil numai de pictura in frescă. ⁸ Max van Berhem, Amida : p. 84, fig. 33-34, „Diyar- Berk, Ortokide de Kaifa". ⁴ După d. G. Brâtianu, in Rev. Ist, Rom., 1931, p. 56. ⁵ Portretul lui Mircea de la Cozia, ⁸ Koechlin et Migeon, Islamische Kunstwerke, Berlin, 1928, pl. LV. http://patrimoniu.gov.ro 142 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE Khorsabad '. Cele expuse la Museul Luvrului și la Constantinopol sânt bine cunoscute. Motivul capului de bour cu doi tenanți sau cu un singur tenant, singur sau peste coif, este un motiv scitic și în urmă românesc, care a fost probabil luat din Sighetul Marmației, a cărui stemă este, și de unde a fost adus de Maramu- rășeni cu ocasia descălecării Moldovei. Acest motiv al capului de bou era mesopotamian și mediteranean, fiind întrebuințat de Minoeni². Motivul solar, soleil tournant, este vechiul motiv oriental al cultului solar, care se găsește in părțile noastre foarte răspândit la populațiile de munte, la Huțulii din Bucovina și în părțile Topliței, care păstrează și astăzi vechea tradiție, purtând cercuri de aramă, tăiate sau zgâriate, ti- pice cultului solar. Originea lor este feniciană și frumoase exemplare se pot cita în Siria’. Motivul antrelacului este arabo-bizantin, încât nu mai este nevoie să insist. Motivul cerbului poate să fie tot așa de bine un motiv german sau un motiv maghiarisat, cum poate să fi venit din Orient, unde il în- tâlnim ca motiv decorativ supt forma căprioarei caracteristice vaselor elenistice sau sasanide¹. Sirena cu două cozi sau Melusina pare a fi un motiv occidental, care de altfel s’a românisat răpede, devenind un om care ține doi pești în mână. ★ în conclusie se poate spune că toată ceramica de la Suceava, lucrată poate într’un vechiu centru- de olărie, a primit la început înrâuriri bizantine la care s’au adăugat o sumă de motive deco- rative cumanice și gotice. Așa cum am arătat și eu, unele motive sânt de inspirație occidentală, lombardă, din sculpturile monumentelor din Nordul Italiei și Sudul Franciei, de unde le-a reprodus Balș. Dar arta lombardă este adusă direct din Orient, mai cu samă din Egipt, Armenia, Siria, așa cum o arată atât de docu- mentat d. E. Mâle'. La noi de sigur că maeștrii pietrari vor fi adus motivele atât de apreciate de arta mediteraneană. Nu trebuie să uităm că ele nu se întâlnesc supt nicio formă la Sașii din Transilvania. Aceste motive diferite, contopite și folosite de Români, pentru opere românești, une ori executate și cu maeștri zidari străini, sânt opere cu caracter românesc, atât ca spirit, cât și ca realisare, chiar când unele din ele dovedesc înrâuriri venite din afară. Arta este mai întotdeauna sortită să primească influențe diverse care, contopindu-se laolaltă cu lemente autohtone, dau caracterul specific al epocii și al artiștilor cari le-au lucrat. Astfel se poate spune că, deci, ceramica de ia Suceava este caracteristic moldovenească, ma cu samă când se ia în considerație tot ansam- blul ceramicei: vase, farfurii, olane de sobe, plăci de ornamentații și de pardosele, etc., ce s’au. găsit acolo. Barbu Slătineanu. ¹ Dr. Henry Frankfort. Discoveries at Khorsabad, Sargons City, in The lllustrated London News, 1934, 14 Iulie. * G. Brătianu, l. c., p. 53; R. Vuia, Legenda lui Drago ș, Anuar. Ist., Cluj, I, 1921-2, p. 300 ; P. V. Năsturel, Stema României, București, 1892; Ep. Ghenadie, Eraldica veche a Românilor, București 1894. ⁸ Emile Mâle. L'art allemand et l'art franțais du moyen- âge, p. 43. ⁴ Arhur Uphaur Pope, Săpăturile de la Damghen, in lllus- trated London News, 1931, Mart, p. 482, fig. 3. ⁵ G. Brătianu, l. c., p. 56; fimile Măle, o. c., p. 44 „Ce n’est donc pas seulement l’Egypte, cest l'Orient touc entier qui a fourni des modeles â la Lombardie Car en Orient, de l’Egypte â l’Armenie, le meme art a regne“. In resumat arată că, din diferite motive, Lombardia, partea cea mai bogată a Italiei, a avut legături cu tot Orientul, de unde a luat modelele ornamentelor, ale sculpturii și că de acolo modelele s'au răspândit in Sudul Franciei, in Istria, etc. http://patrimoniu.gov.ro CRONICĂ "Jn broșura de propagandă Polen ladet sie ein, publicată de „Reisebiireau Orbis“ la 1934, bise- ricuța din Zywieck are un acoperiș ca al biseri- cilor bucovinene, cu care samănă și ca structură. Adi ian C. Corbii și Horia Oprescu, București, ■documente iconografice (Arhivele Bucureștilor, n. i), Vieux Bucarest, documents iconographiques. Splendidă culegere de vederi bucureștene, cu o introducere. Unele vederi sânt de închipuire, dar, de la no. IV, realitatea insăși apare cu Bouquet, Mayer, Meyerson, Ferel, Bielitz, Monde illustrd, Lancelot, — foarte frumoasă înfățișare, luată de la Văcărești — , Huber, Doussault, Raffet, Preziosi, intre 1840 și 1860; un desemn spaniol de la 1877. •Curioasă vederea de Ungurul Barabas (1832). Un ;prea frumos Bouquet din lllustrated London News pe 1854. O vedere a focului din București, neiscălită, și una a cutremurului din 1838. Admirabilă casa cu pridvor și bisericuță în aceiași revistă englesă. Apoi biserica Stelei, de Doussault, focul de la Sf. Gheorghe Nou, de Biichner, casa Banului Mihai Ghica, de Bromser. De tot interesanta vedere a mănăstirii Radu-Vodă, cu minunatele chilii dispă- rute și vechile turnuri. O vedere colorată a bise- ricii Bucur. Urmează casarma de la 1855, Stavro- poleos de Lancelot și altele. Mai notăm : Palatul (casa Golescu, în 1866) și Teatrul, de Huber, Batiștea, minunată schiță de Szatmary, de care și Radu-Vodă (și de Schmidt), Sf. Spiridon de același (în colori). Pe urmă, gra- vuri ale d-nei Maria Radianu, un Turn al Colței necunoscut, un Cotroceni de Venrich, casa de la Tei din Monde Illustre. Se adaugă scene, numai în parte cunoscute (primirea lui Sir Robert Ain- slie, 1794). Urmează acelea din l'Illustration, din opera lui Aman, a lui Szatmary și Preziosi, a lui E. Schlegel, plus cele, cu text reprodus de mine odată, ale lui Kramer. De mare interes prinderea lui Nicolae Mavrocordat de către Imperiali (1716), cele cu primirea la 1789 a altor Imperiali (unele după natură ; boierii întăiu la nl. LXXVI, în co- lori, cu vederea Curții, în nl. LXXI). Dar și scene mai nouă (1877). ♦ în Anuariul Liceului din Ploești pe 1936 (Ploești 1937), descriere de d. Oct. Dobrotă-Odorheiu a bisericii din Porumbenii-Mari, in Secuime. Zidire din 1787, cu frumoasă piatră a ctitorilor, Dima și Elena, Panait, loan și două Marii, de sigur din lumea negustorească de la Brașov. Câteva icoane din aceiași epocă (un Sf. Nicolae, intre doi sfinți). O catapeteasmă ceva mai nouă. în Artă și tehnică grafică se reproduc admi- rabilele coloane sculptate de la Berea și biserica Olari din Argeș. N. lorga. http://patrimoniu.gov.ro R E S U M E F R A N Q A I S VICTOR BRÂTULESCU, Eglises du district de Vâlcea, II. Eglise d'Urșani. Elle date du XV]II-e siecle. Fresques populaires interessantes. D. TUDOR, Monuments inedits de Romula, VI, etc. Tablettes votives des „chevaliers danubiens". Catalogue illustre. N. 1ORGA, Un cahier de miniaturiste. I) date d'en- viron 1807. MĂRIE GOLESCU, Saint Georges delivre l'adolescent emmene en captivite par Ies Injideles. Texte franțais. AL. BĂRCACILĂ, Elements d’art antique trouves. dans le district de Dolj. BARBU SLÂT1NEANU, Sur Ies plaques de terre- cuite â Suceava. Refutation de l’article de Rodolphe Gassauer: ces plaques, d’inspiration byzantine, sur laquelle s’exercent differentes influences, ne sont pas le produit d’une industrie saxonne en Mol* da vie. http://patrimoniu.gov.ro Anul xxx. - Fasc. 94. Octombre-Decembre 1937. COMISIUNII PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALĂ 19 3 7 Așezământul tipografic DATINA ROMÂNEASCĂ ♦ Vălenii-de-Munte http://patrimoniu.gov.ro MINISTERIUL INSTRUCȚIUNII PUBLICE ȘI AL CULTELOR MINISTRU: C. ANGELESCU COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri: IOAN ANDRIEȘESCU, PETRU ANTONESCU, ALEXANDRU LAPEDATU, CONST. MOISIL, PR. NIC. POPESCU, VICTOR G. STEFĂNESCU SI ARTUR VERONA. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRĂGHICEANU. CUPRINSUL TEXT: Pagina N. GHIKA-BUDEȘTI: Ceva despr i Biserica Mănăstirii Tismana. 145 AL. BĂRCĂCILĂ: Cetatea Severinului (început de cercetări arheologice) 149 N. GHIKA-BUDEȘTI: Artele minore bizantine și romane. ... .167 L. MOGA: Lămuriri cu privire la vechimea Bisericii Sf- Pantelimcn din București (o rectificare). 175 -—L. MOGA : Un plan inedit de la 1847 al unui sector din orașul București. 179 Comunicări: N. Ghika-Budești: Recensie. 185 Cronică de N. lorga ...... 189 Oficiale: N. Ghika-Budești: Raport privitor la lucrările Serviciului tehnic al Comisiunii Mo- numentelor Istorice pe anul 1935. ..... 190 Resumat frances 192 Cetatea Severinului. ILUSTRAȚIUN1: Pagina Fig. 1. — Pâretele nordic a! turnului de Nord-Est. 149 Fig- 2. — Bloc din colțul de Sud-Vest al turnului de Nord-Est ..... 150 Fig- 3- — Capela din incinta cetății .... 150 Fig. 4. — Vatra de la Nord de capelă. . . . 151 Fig- 5. — In pâretele exterior al naosului capelei, locul ușii astupate........................151 Fig- 6. — Fața zidului estic al incintei interioare . 152 Fig. 7. — Zidul estic al incintei, din dreptul capelei către turnul de Nord-Est. . . . 152 Fig- 8. — Vatra de la Sud de capelă. In fund blocuri căzute de la capelă, iar in spatele lor blocuri doborite din z dul de incintă. 153 Fig 9. — Cuptorul alăturat la zidul estic al incintei, la Sud de capelă............................................153 Fig- 10- — Pragul de sus boltit al porții din zidul sudic al incintei interioare, inainte de săpături....................................................154 Fig. 11. — Poarta din zidul sudic al incintei interioare. 154 Fig. 12. — Din turnul sud-estic spre poarta pătrunsă in zidul incintei interioare. , . . 155 Fig 13- — Zidul sudic al turnului de Sud-Est: a, pa- rament și blocaj interior ; b, zidul sudic al incintei interioare ; c, prelungirea spre Sud a zidului vestic al turnului . , 155 pig. 14. — Zidul sudic al incintei interne (in fund); la dreapta zidul vestic al turnului de Sud-Est.................................. . 156 Fig- ¹⁵- — Zidul estic al incintei exterioare; in fund, turnul rotund.................................156 Fig- 16. - Zidul estica! incintei exterioare, spre Sud de turnul rotund..............................157 Fig ¹⁷- — Aghiasmatarul capelei . . , . . U7 Pagina Fig, 18. - Piese de la construcția și mobilierul ca- pelei; la mijloc, un mojar. . . . 158 Fig. 19. — Materiale romane; a, fragment de monu- ment funerar ; b, fragment de iscripție ; c, din mosaic de pardoseală; d, greutăți ; e, corn de cerb ; j, diatr’un vas de piatră. 158 Fig. 20. — Ghiulele de piatră. .... 159 pjg. 21. — Țeavâ de tun de bronz ; a, pila și diferite obiecte de fier și de bronz , , . 159 pjg. 22. — Fragmente din țevi de tun de bronz a, d, culatâ e, și bulgăre de bronz f. . , 159 Fig. 23a — Fragmente de ceramică........................160 Fig. 23b.— Fragmente de ceramică.......................161 Fig 24. — Fragmente de vase smălțuite . , . 161 Fig. 25. — Ceramică ornamentală smălțuită. , . 162 pjg. 26. — Ceramică ornamentală smălțuită. . 162 pjg. 27. — Fragme«t de inscripție de la capela cetății. 162 pjg. 28. — Cruce săpată in piatră (jos la mijloc), in materialul urnit din zidul vestic al tur- nului de Sud-Est...........................163 Fig. 29. — Cruce incisatâ pe un conglomerat de pietriș. 163 pjg. 30. — Inscripția onorifică pentru împăratul Cara- calla, găsită in capela cetății . . . 168 pig. 31. — Capela cetății, după schița din 1915 : A, A, mese de zidărie; a, â, ă, firizi ; D, ins- cripția lui Caracalla ; c, pilaștri ; B, pi- cioare de stâlpi, din zidărie ; E, E, ziduri barbare ................................................164 pig. 32. — Planul cetății, ridicat de Teohari Antonescu. 164 pjg. 33. — Planul cetății, ridicat de contele Marsigli. 165 pjg. 34. — Planul cetății, ridicat in 1936; a, zidul turnului nordic; b, c, turnuri; d, cuptor; e, j, capela și presupuse morminte. . 166 http://patrimoniu-g°v'ro Pagina Pagina Comunicări. Fig 1. - Fragment de relief votiv mithriac de Boto- șești-Paia (Dolj) . . ... 132 Fig. 2. — Mercurius. Bronz din Eotoșești-Paia (Dolj). 133 Fig. 3. — Ceramică romană de pe Valea Păii, com. Botoșești-Paia (Dolj) ... . 133 Fig. 4. — Cetatea de pe Valea Botoșești, com. Boto- șești-Paia (Dolj) . ■ 134 Fig. 5. — Fragmente de cărămidă (al, cărpiciu (b), zgură metalică (c), de la cetatea Botoșești (Dolj). 134 Fig 6. — Fragmente de ceramică de la cetatea Boto- șești (Dolj) . . . . . • .135 p,g. 7 — Obiecte și arme preistorice din Bărboiu- Mehedinți și Cernătești-Dolj . . . 135 fjg. 8.— Troiță de stejar de la făntăna din Dealul Calului, com. Cernătești-Dolj . . . 136 fjg. 9.- Cula Cernateștilor, com. Cernătești-Dolj 136 pjg. 10.- Cruciuliță de alamă; inel de bronz; doua monede dace. .... 137 pjg. 11.— Fragment de sculptură in lemn de la vechea biserică de lemn din Bărboiu-Mehedinți. 137 Cronică. fjg. 1- Bisericuță din Zywieck (Polonia) . . . 143 REDACȚIA: SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 26. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRĂGHICEANU. Fiecare fasciculă apare în două ediții: Ediția pe hârtie chromă, Lei 120. — Ediția pe hârtie velină, Lei 90. http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL L. E I 9 O http://patrimoniu.gov.ro 1/ CEVA DESPRE BISERICA MÂNÂST1RII TISMANA DE N. GH1KA-BUDEȘTI. Istoricul acestui monument este destul de bine cunoscut, atât din lucrările lui Al. Ștefulescu, cât și din „Istoria" și „Inscripțiile" d-lui profesor lorga. Acum, în urmă, lucrarea d-lui V. Drăghiceanu, pu- blicată în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", fasc. 79, anul 1934, ni-a mai dat prețioase lămuriri. Ceia ce este însă mai greu de deslușit e arhitectura monumentului. într’adevăr cercetările făcute pănă acum nu au dat în această privință resultatele așteptate, căci nici forma de la origine a planului bisericii nu a putut fi precisată, nici diferitele feluri de zidării, de cărămidă și de piatră, ce s’au găsit supt tencuielile de astăzi, nu au adus lămuriri suficiente spre a putea fi ele datate măcar cu aproximație. Zidăria de cărămidă comună cu rosturi mici ce s’a găsit supt tencuiala fațadelor pare a fi din veacul al XVIII-lea și chiar din al XlX-lea, iar cele câteva părți din zidăria de piatră neregulată ce s’a găsit pe fața de spre Sud a pro- naosului nu pot fi datate, căci nu au un caracter special. S’au mai găsit unele chenare de ferestre în piatiă și rosete ajurate, sculptate, care par a aparținea veacului al XVIII-lea. Dar nimic nu s’a găsit pănă acum care să poată fi atribuit veacului al XVl-lea, când biserica pare a fi fost restaurată de către Petru-Vodă (Radu Paisie) la 1541, decât doar chenarele de piatră sculptată în gen armeno- georgian, ale ușilor făcute de egumenul Vasile. De asemenea nicio urmă nu s’a găsit din veacul al XlV-lea, când Radu l-iu, tatăl lui Mircea-cel- Bătrân, a zidit biserica, decât forma frontoanelor de la naos, ce se văd și astăzi în fața basei turlei naosului; dar și aceste frontoane au profile nepreci- sate, ceparafi suferit modificări în cursul vremurilor. Cele spuse aici au nevoie de oarecare explicații. Studiul amănunțit al monumentelor din primele veacuri ale arhitecturii noastre, adecă începând din veacul al XlV-lea, când, odată cu înfiin- țarea Țărilor române independente, începe și zi- direa bisericilor de zid, și pănă în veacul al XVl-lea, ni-a arătat că în veacul al XlV-lea se întrebuința ori piatra brută netencuită, alternată Bul. Com. Mon. Ist. — Fasc. 94, 1937. cu rânduri de cărămizi orizontale aparente, după sistemul bizantin, cala bisericile ruinate din Turnul- Severin, ca la Sân-Nicoară și la Biserica Domnească din Cur1ea-de-Argeș, ca la Brădet, etc., ori același gen de zidărie după varianta școlii sârbești, ca la Vodița sau la Cozia, ori, în sfârșit, cărămida aparentă cu rosturi largi, formând firide și arcaturi, ca la Cotmeana. Dar toate cercetările și sondajele făcute pănă acum la Tismana nu au dat la iveală nicăiri niciun indiciu despre unele zidării de felul celor descrise mai sus. Trebuie să deducem din acestă constatare că fațadele bisericii au fost într’atât de mult modificate, restaurate, cârpite și căptușite pe fețele căzute la diferite epoci, încât nu s’au putut găsi urmele zidăriilor de la origine; dar este posibil ca sondaje mai adânci să ducă la resultate mai positive în această privință. în ce privește veacul al XVl-lea, din care ni-au rămas monumente mai numeroase decât din al XlV-lea, studiul lor amănunțit ni-a dovedit că, în această epocă, caracterul arhitecturii și felul zi- dăriei este tot atât de cunoscut și chiar mai bine cunoscut decât cel din veacul al XlV-lea, căci toate bisericile din acest timp, afară de prea rare excepțiuni, sânt de o arhitectură foarte unitară, derivată tot din școlile bizantină și sârbească, și caracterisată prin fâșiile de cărămizi orizontale aparente, așezate la depărtări egale unele de altele și despărțite de fășii tencuite formând dreptun- ghiuri care sânt legate între ele cu cărămizi apa- rente, așezate vertical și situate din distanță în distanță. Dar nici asemenea zidării nu s’au găsit supt tencuielile ce acoperiau fațadele bisericii de la Mănăstirea Tismana, ci, cum am arătat mai sus, zidăria de supt tencuiala fațadelor este cea obiș- nuită, cu rosturi mici, cu cărămida de calitate co- mună, care s’aîntrebuințat de la veacul al XVIII-lea încoace, când obiceiul constant a fost de a se acoperi fațadele cu tencuială. Singurele părți care par a fi rămas aproape nemodificate sânt părțile interioare ale bisericii, în special structura naosului ce are configurația sârbească. în schimb, pro- 1 http://patrimoniu.gov.ro 146 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE naosul și părțile din spre altar ni arată prefaceri adânci, dar nici aici datele nu pot fi precisate, cum vom vedea mai departe. Așa dar mândrul monument de care ne ocupăm este încă departe de a ni fi predat tainele pe care le ține ascunse în bătrânele lui ziduri. De aceia cercetările vor trebui urmărite cu și mai multă sârguință, și nu este cu putință ca la urma urmelor să nu se găsească unele indicii care să permită stabilirea principalelor caractere și forme ce erau ale bătrânei biserici, în timpul ziditorului ei, Radu l-iu. Să cercetăm diferitele documente ce posedăm. Singura înfățișare mai veche a bisericii ni este dată de un pomelnic de la 1840: ea o represintă așa cum era înainte de restaurarea de la 1855, când Vodă-Bibescu, prin arhitectul său, Schlatter, a dărimat zidul exterior al pronaosului, acel care, pe desemnul de la 1840, arată a fi mai scund decât celelalte și formând ca un „bas-c6te“ în jurul pronaosului. Dar acest element arhitectonic este necunoscut în rrhitectura noastră veche, poate că din această causă arhitectul Schlatter s’a crezut îndreptățit să-I dărâme, considerându-1 ca un adaus străin de ctitoria lui Radu l-iu. Dar iată că, apoi, cercetările mai recent întreprinse de d. arhitect E. Costescu au dovedit că acest zid exterior al pronaosului, ale cărui temelii s’au regăsit, făcea parte integrantă din biserica de la origine. Intr’adevăr zidăria de piatră-bolovani a temeliilor lui s’a găsit identică, atât în ce privește piatra, cât și mortarul, cu temeliile înseși ale bi- sericii, cu care este intim legată în cele două puncte de lângă absidele laterale, unde temeliile lui se leagă cu temeliile bisericii propriu-zise. Resultă prin urmare de aici că tipul de plan al bisericii de la origine nu este cel de astăzi, ci că pronaosul era supra-lărgit și avea forma în plan a unui pătrat sensibil mai larg decât naosul. Să căutăm a> reconstitui acest plan de la origine, care ni este cunoscut ca tip, căci îl găsim întrebuințat în arhitectura românească din toate timpurile. Intr’adevăr caracterele lui principale sânt: 1. Forma în lungime a naosului în formă de treflă, compus din trei travee, din care cea de la mijloc este pătrată și supra-înălțată cu o turlă, iar celelalte două sânt mai mici, mai înguste și încadrează pe cea de la mijloc spre Apus și spre Răsărit. Această formă a naosului este specific sârbească, și o găsim în arhitectura românească de la începuturile ei și pănă în veacul al XVII-lea, când încetul cu încetul ea dispare. 2. Forma în lărgime a pronaosului ni este de asemenea cunoscută, căci o găsim în veacul al XVI lea la Biserica Episcopală din Curtea-de- Argeș, zidită la 1517, apoi la Cobia, care e din 1572; în veacul al XVII-lea o regăsim la biserica Radu-Vodă din București (1615), la Bălteni-llfov (1626), unde a suferit însă modificări ulterioare, apoi la Mitropolia din București (1655) și la bi- serica Mănăstirii Cotroceni (1679); în sfârșit re- găsim același plan, cu oarecare diferențe, în veacul al XVIH-lea, la biserica Mănăstirii Văcărești (1722) și la Mănăstirea Cernica (1780). Iată dar un tip de plan curat românesc, întrebuințat în tot lungul veacurilor, din al XVI-lea pănă în al XVIII lea, pe care îl găsim și în veacul al XlV-lea la Tismana și poate și la Vodița, unde ar trebui cercetat dacă acel zid exterior de la pronaos, ale cărui temelii se mai văd, este făcut din același material ca și temeliile bisericiii sau dacă este un adaus. (Această din urmă ipotesă pare mai probabilă.) Oricum să fie, planul nostru cu pronaosul supra-lărgit mai are și o altă particularitate: el nu se găsește în niciuna din țările vecine cu a noastră ; nu-I găsim nici la Constantinopole, nici în Serbia, nici în Peninsula Balcanică. Ar fi prin urmare un plan esențialmente românesc, în oposiție cu celelalte planuri de bi- serici de la noi, din care știm că unele n’ar fi de origine balcanică, sau altele constantinopolitane sau sârbești. E un plan foarte dese ori întrebuințat de Voe- vozii noștri și chiar la bisericile cele mai impor- tante și mai mari, precum am arătat mai sus. Ceia ce pare însă și mai interesant e faptul că Tis- mana ar fi din punct de vedere cronologic primul monument în care acest plan a fost întrebuințat. Care poate fi originea lui? Răspunsul la această întrebare nu poate fi dat, cum nu poate fi pre- cisată nici originea bisericii de tip moldovenesc a lui Ștefan-cel-Mare, căci cea mai mare parte din monumentele ce au fost zidite de primii noștri Domni din ambele Principate au dispărut. în stu- diile mele analitice asupra monumentelor din Muntenia și din Oltenia, am dat acestui tip de plan numele aceluia care mi s’a părut că a fost creatorul lui: numele meșterului Manole, legen- darul arhitect a lui Neagoe Basarab, care se zice că a construit Biserica Episcopală din Curtea-de- Argeș. Am crezut intr’adevăr ca acest monument a fost cel d’intăiu cu acest tip de plan, dar se poate afirma acum, că el este inspirat de la bi- serica Mănăstirii Tismana a lui Radu l-iu. Pla- nul monumentului nostru fiind acum principial stabilit, să căutăm a ni da sama de structura lui, comparându-I cu celelalte biserici de același tip pomenite mai sus. Aceste biserici, afară de cea de la Bălteni, http://patrimoniu.gov.ro CEVA DESPRE BISERICA MĂNĂSTIRII TISMANA 147 care a fost remaniată, au toate zidul exterior al pronaosului de aceiași înălțime cu cel de la naos ; trebuie să deducem de aici că și la Tismana acest zid a fost, când s’a redus la jumătate din înălțimea lui, cu ocasia unei reparațiuni sau restaurări, în urma unui foc sau a unui cutremur de pământ, care trebuie să fi dărâmat sau stricat unele din părțile de sus ale monumentului. Putem dar să presupunem că forma generală a bisericii de la Tismana era, în disposițiile sale principale, aceiași cu forma uneia din bisericile de același tip, în- șirate mai sus, asămănătoare cu Episcopala din Curtea-de-Argeș. Ea avea poate două tuile ca și astăzi, sau poate încă patru, ca Biserica Episco- pală din Curtea-de-Argeș, adecă două turle mai mici, în plus, peste colțurile din spre Apus ale pronaosului, ca la Cobia sau la Văcărești. Să căutăm a reconstitui ipotetic planul bi- sericii de la origine, întru cât, ca arhitectură ex- terioară, nu avem nicio posibilitate în această privință, căci, precum am spus, niciun element nu ni-a rămas, nicio fereastră, nicio urmă de zidărie din această epocă, căci remanierile succesive ale fațadelor au nimicit total formele exterioare de la origine ale bisericii. Să comparăm releveul bisericii de astăzi cu planul A desemnat de Weiss la 1733 și publicat de d. V. Drăghiceanu. în acest din urmă plan, conturul absidelor laterale este rotunjit, iară nu teșit, ca astăzi. în privința formei de la absida altarului, desemnul nu pare precis, și nu se poate deduce nimic. Forma exterioară de astăzi a celor trei abside nu poate fi cea de la origine; pentru a ne convinge de aceasta, este destul să exa- minăm planurile bisericilor citate mai sus, care sânt de același tip de plan cu Tismana, precum și în genere toate bisericile românești, sârbești și bizantine, pentru a vedea că toate urmează aceiași tradiție și că formele absidelor se asa- mănă între ele, dar numai cu cele de la Tismana, nu. Absidele bizantine sânt în genere poligoane regulate înscrise într’un arc de cerc ; ceia ce nu e cașul la Tismana. Care poate fi originea celor două contraforturi ce flanchează absidiolele de la altar? Pare probabil că e un adaus din veacul al XVI-lea, întru cât acest element nu a existat în arhitectura românească din Muntenia înainte de această epocă. Confi- gurația și locul ce îl ocupă aceste contraforturi sânt prea asămănătoare cu cele de la Curtea Veche din București pentru a nu fi contimporane, adecă de la mijlocul veacului al XVI-lea, când Petru- Vodă (Radu Paisie) și egumenul Vasile au făcut lucrări la biserică. Forma celor două absidiole a fost și ea modi- ficată, lungită spre Răsărit ; adausul e ușor de văzut în fațade. Toate aceste remanieri exterioare sânt, probabil, dintr’o epocă destul de târzie: unele sânt din epoca lui loan egumenul și a Stanei Glogoveanu (1733- 66), iar altele de la Schlatter (1855), care a restaurat fațadele, tencuindu-le din nou. Forma de la origine a pronaosului a fost de sigur asămănătoare cu acea de la Episcopala din Curtea-de-Argeș și mai de aproape cu acea de la Radu Vodă din București, în care patru stâlpi de zidărie primesc patru arcuri peste care este ridicată turla centrală; este prin urmare probabil că zidurile de astăzi ale pronaosului au fost re- maniate de Schlatter, care a umplut golurile dintre arcuri cu zidăria resultată din dărâmarea zidului exterior. Se poate de altfel constata că aceste ziduri sânt făcute de cărămizi, pe care se văd încă urme de tencuială și chiar de zugrăveală, cum constată și d. Boșcovici în articolul publicat de domnia sa în „Buletinul Comisiunii Monumentelor lstorice“. Dărâmarea zidului exterior al pronaosului a lăsat prin urmare afară mormântul lui Nicodem, care se afla mai înainte în interior, în colțul din spre sud-vest. Pridvorul de astăzi, care avea altă formă înainte de restaurarea lui Schlatter (vezi figura din pomelnicul de la 1840), a fost refăcut de Schlatter, dar nici cel d’inainte, arătat în po- melnic, nu poate fi de la origine, ci probabil din veacul al XVIII-lea, când se pare că s’au făcut bisericii importante reparații, și dându-i-se o în- fățișare nouă, cu firide lungi în fațade, brâuri orizontale, ferestre mari și ochiuri de piatră aju- rată și sculptată la partea superioară a absidelor. Toate aceste remanieri par a fi lăsat bisericii un caracter arhitectonic foarte mediocru, care cu restaurarea lui Schlatter a dispărut și el. Credem ca și d-1 V. Drăghiceanu că biserica de astăzi este, în ce privește principalele ziduri, mai ales cele de la naos, tot cea de la Radu l-iu, însă transformările și remanierile, mai ales cele din fațade, refăcute de atâtea ori, au schim- bat total înfățișarea arhitectonică de la origine, care nu se mai regăsește nicăieri. Grosimea de peste un metru a zidurilor a în- lesnit refacerea paramentelor de sus pănă jos, poate și de mai multe ori. Nu mi se pare vero- similă părerea d-lui V. Drăghiceanu a zidirii bi- sericii lui Radu l-iu de către un meșter sas, pentru următoarele motive. Nu se găsește nimic „săsesc", adecă romanico- gotic, în biserica de la Tismana, căci planul este bizantino-sârbo-românesc; din cele de mai sus http://patrimoniu.gov.ro 148 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE cred chiar că resultă că și configurația planului este foarte românească. Nu nise pare cu putință ca, în veacul al XlV-lea, adecă înainte de epoca eclectică a Renașterii, să se fi găsit un meșter, crescut într’o anumită tradiție, care să fi putut executa o clădire într’o tradiție diferită de a sa. Singure contraforturile ar putea fi considerate ca de ori- gine gotică, însă modul cum sânt tratate și mai ales locul unde sânt așezate, asămănarea dispo- sițiunilor cu aceia de la Biserica Curtea Veche din București ni dovedesc că meșterul nu înțe- legea rostul constructiv al contrafortului. Ni se pare că acesta ar fi un argument care ar dovedi mai degrabă că el nu era Sas. De altfel, am arătat mai sus motivele pentru care credem că sânt un adaus din veacul al XVI-lea contraforturile și că în consecință nu ar putea fi atribuite mește- rului constructor a lui Radu l-iu. Săpături ce vor trebui făcute la fundația contraforturilor vor lă- muri această chestiune. Dacă se va dovedi că temeliile contraforturilor sânt de la origine, va fi o probă că meșterul de la Curtea Veche este acel care s’a inspirat de la Tismana. Zidăria de cărămidă cu rosturi înguste de un centimetru, pe care d. V, Drăghiceanu o consideră ca occidentală, ni se pare a fi zidărie modernă curentă, adecă din veacul al XVUI-lea încoace, când tehnica bizantină cu rosturile largi cât gro- simea cărămizii nu s’a mai întrebuințat, tocmai fiindcă se pierduse tradiția bizantină încă din veacul al XVII-lea, când se văd în Țara-Românească ultimele biserici de acest tip și când tencuiala ce se apleacă pe fațade i-a dat acestei tehnice lo- vitura de moarte. Dăm aici o încercare de reconstituire ipotetică a planului bisericii de la Tismana. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA SEVERINULUI ÎNCEPUT DE CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE AL. BÂRCĂCILĂ. în partea de Sud-Vest a grădinii „General Dra- galina" din Turnul-Severin, se detașează, printr’un șanț adânc, de terasa înaltă a malului Dunării, colina cu vechea fortificație, în bună parte evi- dentă, cunoscută acum supt numele de „Turnul lui Sever", după masivul și impunătorul zid rămas în picioare în colțul de nord-est al colinei (fig. 1). Cetatea nu a fost pănă acum de nimeni cerce- tată. Marsigli', crezând-o romană, îi ridică un plan de aproximație, înfățișând-o ca un dreptunghiu de 70/27 toase (fig. 33). Teohari Antonescu, identificând-o cu o cetate dacică de pe Columna Traiană, îi ridică planul în 1906 (fig. 32), mai apropiat de realitate în ceia ce privește conturul zidurilor, pe care le pre- sintă dublate pe laturile de Est și de Vest. în acest plan se însemnează șapte turnuri. în locul unuia dintre acestea noi am găsit o biserică (fig. 34)². In 1915, într’un raport către Comisiunea Mo- numentelor Istorice³, am dat resultatele unei cer- cetări parțiale, la care ne-a determinat apariția unei construcții vechi pe platoul colinei, de unde grădinarul scotea pământ pentru florărie. In scrisoarea noastră din 20 Aprilie 1935 către d. profesor N. lorga ⁴, stăruiam și asupra însem- nătății cetățuii din mijlocul grădinii publice, Castrum Zeurinense, ce a durat din prima jumătate a vea- cului al Xlll-lea pănă ce l-au doborît ghiulelele de piatră turcești, spre toamna anului 1524. tn ultimii doi ani, determinați și de data aceasta de lucrări edilitare, descoperind thermele romane ⁵ ¹ Description du Danube, Haga 17‘4, p. 22, și tab. 8, fig. XXXII. ² In acest plan al nostru s’au trecut numai construcțiile aparente și cele descoperite de noi. Alte eventuale turnuri sau casemate intre cele două ziduri lungi de incintă, așa cum le dă Teohari Antonescu, Columna Traiană, Iași 1910, pp. 101-107, rămăne să se verifice prin săpături. ³ Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, an. VIII, fasc. 31, 1915, p. 141. ⁴ Ibid., an. XXVII, fasc. 80, 1934, p. 95. ⁵ Publicarea acestei descoperiri o avem in pregătire ; o descriere sumară am dat o in „Arhivele Olteniei", n-le 95- 96, 1938: „Les thermes romaines de Drubeta". de lângă ruinele podului lui Traian, iar, suprapus a .estora, un întreg cimitir anterior vieții actualului oraș, care deci trebuie pus în legătură cu epoca cetății medievale a Severinului, și cum și în gră- dina publică se fac azi însemnate lucrări edilitare¹, având tot îndemnul și concursul Comisiunii Mo- Fig. 1. — Păretele nordic al turnului de Nord-Est. numentelor Istorice, am început, în toamna anului 1936, la „Turnul lui Sever" o cercetare arheologică, redusă deocamdată la platoul cetății, în jurul bi- sericii descoperite în 1912. De la această mai veche descoperire păstrăm în Museu materialele atunci găsite². Firul lucrării și timpul prielnic ³ ¹ In toamna anului 1936 s’a pus piatra fundamentală a unui mare otel de turism, acum ridicat din roșu. ² în parte publicate de noi, numai ca ilustrare, in „Turnul Severin, Trei veacuri de viață medievală", extras din „Arhivele Olteniei", n-le 65-66, 1933, pp. 6-8, fig. 3-6. ³ Am putut lucra pănă la 15 lanuar 1937. http://patrimoniu.gov.ro 150 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ne-au dus la descoperirea aproape a întregului zid estic al incintei interne, pe fața lui interioară, precum și a porții de la zidul sudic al aceleiași incinte și a turnului din spatele acestuia zid acum descoperit L Vom expune resultatul acestei prime cercetări, introducând și toate observațiile făcute la cons- Fig. 2. — Bloc din colțul de Sud-Vest al turnului de Nord-Est. trucțiile d’inainte evidente, ca indispensabile pentru înțelegerea planului ce presintăm și pentru vii- toarele cercetări. Cetatea este situată în colțul de Sud-Est al grădinii publice, pe o ridicătură de teren isolată printr’un șanț adânc de terasa ridicată a Dunării, pe care spre Răsărit avem thermele romane, iar mai departe ruinele podului lui Traian și castrul Drubeta. Spre Sud terenul se lasă către linia ferată și port. Șanțul ce încun- joară cetatea pe trei laturi a fost evident tăiat în terasa superioară a Dunării. In deceniile trecute cetatea a avut de suferit pe urma unor lucrări edilitare. La construirea portului și a căii ferate s’a distrus în întregime zidul extern sudic, precum și părțile alăturate din zidurile de Est și Vest, între care s’a construit un restaurant de port. In turnul de la mijlocul zidului estic de pe panta colinei s’a făcut o ghețărie, iar pe trei laturi, către platoul cetății, s’au tăiat patru drumuri înguste, parte cu scări de beton și cu ziduri de sprijin. Zidul rămas în picioare din marele turn păstrat, ce se ridică în colțul de Nord-Est pe ¹ Acest turn era la mare adâncime (v. fig. 10-12), cu totul acoperit de ruine. Aceasta ne face sâ credem câ turnul b., însemnat aici de Marsigli, este cel pe care La vâzut in colțul extrem de Nord-Est al cetății, cu impunătorul zid rămas și azi in picioare terasă, a fost bine consolidat cu patru mari con- traforturi și i s’a împlinit lipsa la basa laturii vestice, apoi a fost închis cu un grilaj de fier, care prinde și câteva blocuri căzute din turn L. Pe platoul de sus al cetății sânt risipite mari blocuri de zidărie de piatră prăbușite, între care o deosebită importanță presintă blocul ce repro- ducem (fig. 2), rostogolit din colțul sud- vestic al turnului. Pe creasta de Sud a platoului era aparent zidul de incintă, pătruns spre Răsărit de o poartă, din care rămăsese neacoperit numai arcul pragului de sus. Crestele de Est și Vest ale'platoului, piin nivelul lor mai ridicat, indicau existența unor ziduri de incintă, pe lângă alt rând de ziduri de mai jos, la poalele colinei. * ♦ Săpăturile noastre au dat la iveală: 1. Capela², orientală spre Răsărit, cu despărțirea în pronaos și naos, ca la bi- sericile ortodoxe, însă cu masa altarului construită din zidărie și lipită de fundul absidei. Aceasta, semi-circulară în interior, este ¹ Aici s’au păstrat, pănă la înființarea Museului regional,, la 3 Maiu 1912, inscripții și alte monumente de piatră, găsite in regiune, cele mai multe din săpăturile lui Gr. Tocilescu la castrul Drubeta. ’ Prima schiță, cu detalii prețioase, am dat-o in raportul' publicat in Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, an. Vili, fasc. 31, 1915, p. 141. Nu era evidentă atunci ușa ce Fig. 3 — Capela din incinta cetății. dă in naos din spre Sud, descoperită de noi mai târziu, cu prilejul consolidării zidurilor, după care d. N. Ghika-Budești o publică in Evoluția Arhitecturii in Muntenia, Bul. Goni. Mon Ist., p. 123, și fig. 1 t, pl. iv. La săpăturile recente s’a precisat, corespunzând ușii de Sud, alta din spre Nord, ul- terior astupată. In timpul Războiului Mondial au fost distruse zidurile barbare E. E. și masa de zid A. din prima noastră schiță (fig. 31). http://patrimoniu.gov.ro CETATEA SEVERINULU1 151 pentagonală în exterior. In colțul sud-estic al na- osului a fost încă o masă de zidărie, în forma unui paralelipiped drept, înalt de 1 m., cu basa de 1,27—0,84; în fața ei, jos, era așezată lespedea de piatră de calcar de 1,16—0,87—0,27 m., cu inscripția de dedicație a Coloniei Septimia Drubeta pentru împăratul Caracalla \ zidită, cu Nord dând direct în naos, dar care ulterior au fost astupate. Dintre ferestre a rămas visibil locul uneia sin- gure, și aceasta astupată ulterior cu cărămidă. Locul ei cade exact la mijlocul absidei altarului, cu 10 cm. de-asupra mesei. aproape a treia parte din lățimea ei supt masă (fig. 3, 30 și 31). Naosul pare a fi fost boltit cilindric. Patru pilaștri semi-cilindrici, de piatră de gresie, iese din planul păreților laterali. Fiecare pilastru este lucrat din mai multe piese suprapuse, având dosul prelungit paralelipipedic și încastrat în zid ; piesa de jos este cioplită din același bloc cu basa lărgită a pilastrului, care este pro- filată în trepte, cu o lungime de 65 cm. Stâlpul de mijloc dintre pilaștrii drep- tunghiulari, cari despărțiau pronaosul de naos, este format dintr’un bloc mai mare Fig. 5. — In pâretele exterior al naosului capelei, locul ușii astupate. de piatră ecarisată, servind de basă, peste care s’a așezat alt bloc din piatră de calcar. Acesta din urmă a făcut parte dintr’un monument funerar roman, având pe două fețe opuse doi lei în relief ; lipsește fața cu capetele leilor și capul de bou dintre ei. Este motivul de monument fu- nerar frecvent în regiune². Biserica a avut trei intrări ; una din spre Vest, Fig 4. — Vatra de la Nord de capelâ. dând în pronaos; celelalte două din spre Sud și ¹ Publicată de noi in raportul sus citat și de V. Pârvan, in $tiri noi din Dacia Malvensis 1913. N’a servit ca material de construcție pentru fundamentele unei clădiri, cum o arată V. Părvan, ci ca treaptă largă inaintea mesei de zid, și cruțată, după cum reiese din buna stare in care s'a păstrat. ⁵ Cf. Al Bărcăcilă, „Noi Mon. Fun. ale Drubetei", 1932, extras din „Arhivele Olteniei", unde am dat mai multe exem- iplare ; altul, recent descoperit, este incă inedit. în dreptul ușii de Nord, într’un bloc de zidărie căzut din această parte a construcției, s’a găsit prins un fragment din stâlpul ușii, cioplit dintr’o lespede funerară romană, din care se păstrează parte din mijlocul inscripției. Ambele laturi au fost cioplite pentru folosirea pietrii ca stâlp de ușă (fig. 5). Cetim : 1. [D(eis) M(anibus) 2................... 3. RO 4. O. VIX[IT] 5. [ANNIS] XXIII 6- OCII 7. [FI]LIO [CARIS] 8. [SIM]O. POS[VIT] ’. Aproape întreg materialul din cons- trucția bisericii provine din ruinile unor monumente anterioare romane. Cărămida este toată romană, parte dela pile de hi- pocaust, pătrate și rotunde. Zidurile sânt uniform construite, în straturi regulate de cărămidă alternând cu straturi de moeloane de piatră ecarisată, de aceiași înălțime; acestea sânt despărțite și lateral unul de altul cu cărămizi de aceiași înălțime. Pe laturea nordică a bisericii s’au descoperit ¹ Adecă: Zeilor Mani. Cutăruia — a trăit ani XXII. Cutare (tată sau mamă) — fiului prea scump — a pus (monumentul) In răndul 6 avem probabil... ocil, din mijlocul numelui pă- rintelui. http://patrimoniu.gov.ro 152 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE trei lespezi, distincte una de alta, cu aspect de capace de sarcofag, alăturate cu capătul lor de soclul bisericii și la înălțimea acestuia. Sânt ori- entate de la Nord spre Sud (fig. 4). Bordurile li sânt mai ridicate față de câmpul de mijloc. De-a lungul capătului lor nordic se așterne o singură Fig. 6. — Fața zidului estic al incintei interioare, lespede comună, similară, dar fără proeminența margenilor. Nu sânt din piatră, ci din mortar de var cu nisip și pietriș mărunt, în care întră și rari sfărâmături de cărămidă. Suprafața lor este de: 1,60—0,60, 1,70—0,75, 1,74—0,76 m., gro- simea de circa 5 cm.; cea de la capătul lor nordic are 2,45—0,67—0,04 m. ². Ca materiale prin care se poate deter- mina atât ritul bisericii cât și particularități arhitectonice, s’au găsit: 1. Vas aghiasmatar, obișnuit numai la bisericile catolice, scobit în piatră gresie, octogonal în exterior și pe jumătate din adâncimea interiorului, unde se reduce, spre centrul basei, la un con cu vârful în jos și, în exterior, spre basă, grosimea vasului se reduce, păstrând însă forma exagonală; diagonala basei este de 23 em., față de 35 cm. la fața superioară, înălțimea 27 cm. Una singură din fețele vasului este lustruită și poaită ușor in- cisat semnul crucii; celelalte sânt numai burciardate (fig. 17 și 18). Piciorul acestui vas este din piatră de calcar, dintr’o singură bucată, înalt de 75 cm.; este și el octogonal, pănăla basa dreptunghiulară de 24/26 cm., redusă la partea ei superioară la 20/20 cm. Fixarea vasului de picior s’a făcut prin introducerea unei ¹ Deslegarea enigmei lor și alte cercetări la capelă sănt reservăte pentru campania viitoare. bare Drumul Oii, al Untului sau Drumul Mocanilor, făcea unirea dintre munte și câmpia de la Miazăzi. Venind din Nord, acest drum al Sării, însemnat, ca atare, numai pe planul lui Pleșoianu, pășește pe moșia Pantelimonului pe la bariera lancului, o ia oblic în jos pănă la bariera Vergului, iar de acolo îl putem urmări pe celelalte planuri con- temporane. ¹ Cf hotărnicia anexă ¹ In 1871 Strada Raionului, azi botezată, din nou, Te- odor Speranți. • Strada Călușeilor și capătul Străzii Traian, ce dă in Calea Moșilor. * Actualul Bulevard Pache. ⁵ lonnescu-Gion, o. c., p. 9. ⁶ Dicționarul Geografic al României http://patrimoniu.gov.ro UN PLAN INEDIT DE LA 1847 AL UNUI SECTOR DIN ORAȘUL BUCUREȘTI 181 Deci, de aici, de la bariera Vergului, el pornește la vale spre Salhanâ (Abatoriu), la Blaremberg: Salhanaoa Hagi-Moscului, de unde se îndreaptă spre Răsărit, către comunele Cioplea și Dudești, ieșind astfel din cuprinsul orașului de astăzi. Acum e mai greu de a urmări acest drum ce merge, fără îndoială, la Dunăre. Harta cea mare a României din 1864 ni arată un drum pe aici, ce pleacă din Cioplea pe la Tânganu, Oltenița și Călărași. Iar Dionisie Fotino, vorbind de județul Ilfov, arată că era o trecătoare sau schele către Dunăre pe la Ciocănești „departe patru ore de la Călărași, trecând printr’un crac al Dunării spre Silistra, pe Ia Călărașii Vechi Iar mai departe el spune că „drumul comun de la București la Oltenița e de douăsprezece oare, iar acel al curierilor e de trei poște de la București la Tângan, la Negoești și la Oltenița". Pe de altă parte, o hartă veche grecească a Țării-Românești (Muntenia), din preajma anului 1780 ², indică un drum pe la Răsăritul Bucureștilor, pe la Văcărești, Podul Pitarului, Negoești, Oltenița, ducând apoi la Lichirești-Călărași și la Dunăre. Iar Dicționariul geografic al României ni arată că pe la anul 1836 se afla pe drumul dintre Tân- ganu și Obilesci o stație de poște cu numele de Drumul Sării. Deci posibil ca pe aici să fi trecut vechiul Drum al Sării, pe unde se transporta, în vremuri, sarea de la saline și pănă Ia Dunăre, întocmai cum e constatat și în Oltenia un alt Drum al Sării, din Nord de la Ocnele-Mari și pănă la schela din Bechet. Și, lucru ciudat, drumul oltean pătrundea prin comuna Călărași din Dolj, după cum cel muntean ducea spre Silistra prin Călărașii din Ialomița. Și nu numai atât, acest drum pare să fi iost și o arteră de circulație foarte căutată, cum reiese din relația lui Fotino, ca și din faptul că o stație de poștă cu acest nume se află pe acest drum. Așadar, prin Răsăritul Bucureștilor se îndreptau toți curierii și călătorii, cari treceau mai departe, pe la Silistra, în Imperiul Otoman. Dacă Boroczyn nu-i pomenește numele, de și e bine arătat, cu aceiași orientare nord-sudică, din drumul Târgoviștii și pănă la Salhanâ, pla- nurile ulterioare, cel din 1871 al lui Hiotu și Papazoglu, numesc vechiul Drum al Sării cu un nume rămas pănă astăzi: Șoseaua Mihai Bravul. ¹ D. Fotino, Istoria generală a Daciei, trad. G. Sion, p. 168. * N. lorga, O hartă a Țării-Românești din anul 1780, ■etc., An. Ac. Rom., Mem. Secf. Ist., XXXVI, 1914. Mai sânt însemnate pe planul de hotărnicie din 1847 încă trei drumuri, ce merg în interior: Ulița Vergului, Ulița lancului și Drumul Izvorului. Ulița Vergului, azi Strada Călărașilor, taie moșia Pantelimonului dintr’un cap la altul și iese pe la bariera Vergului, peste drumul Sării, în drumul Pantelimonului, cum ni arată și hărțile austriace din 1790, ca și planul lui Blaremberg din 1842, unde este numită chiar Ulița Pantelimonului. în Boroczyn e trecută, însă, supt numele de Ulița Sfântul Ștefan, de la biserica cu același nume care se găsește alăturea. Ulița lancului. Mai sus de Ulița Vergului e Ulița lancului, „drumul Mărcuței" din hrisovul de la 1752, „ce-izic și ulița Oborului Vechiu", spune hotarnicul de la 1847, — fiindcă trece alături de vechiul Obor, unde se găsește biserica cu același nume, — și care va constitui, câteva decenii mai târziu, Bulevardul Pache. Dar, pe când actualul bulevard taie drept pănă în Calea Moșilor, vechea Uliță a lancului o ia abia către Sud-Vest pe stră- zile de azi Avram lancu, Plantelor, ieșind la bi- serica Măntuleasa și în Strada Negustori, așa cum ni-o arată așa de limpede planul lui Pleșoianu. Drumul Izvorului. AI treilea drum însemnat pe plan, care pornește din marea uliță a Vergului pănă în „ulița dintre vii ce merge la Vergu", e Drumul Izvorului. Nu ni se dă alte amănunte ca să-l putem identifica: o putem face însă cu ajutorul celor două planuri, al lui Boroczyn din 1852 și al lui Jung din 1856, unde ni se arată drumul acesta ca începând din Ulița Vergului, lângă bi- serica Delea Nouă și se continuă peste ulița dintre vii pănă la biserica Izvor, de unde, pe semne, și numele drumului. E de remarcat că acest drum e constatat și pe planurile austriece din 1790, deci e unul din drumurile cele vechi. Pe planul lui Pleșoianu sânt însemnate încă alte ulițe, fără nume, dar care se pot ușor iden- tifica, dat fiind spiritul tradiționalist al Bucureș- teanuhii, care a păstrat, mai ales în partea aceasta de Răsărit a orașului, sensul vechilor ulițe, lăsân- du-li aceiași inclinație și aceiași orientare. Așa bunăoară în partea sud-vestică a moșiei, în jurul bisericii Olteni, unde hotărnicirea cerea o grijă mai atentă, căci nu se găsește pe aici nicio uliță mai mare, o mulțime de ulițe și ulicioare se îm- pletesc între ele, ulițe ce există într’acest fel pănă în zilele noastre: Labirint, Legislatorului, Zaverei, Olteni, Mircea-Vodă, Anton Pan, Lucaci și Ro- mulus. însă aici, în jurul bisericii Lucaci, există, cum am spus mai sus, o nedumerire: în planul de Ia 1847 sânt arătate o mulțime de ulițe, care nu se http://patrimoniu.gov.ro 182 BULETINUL COM1SIUN11 MONUMENTELOR ISTORICE constată nici în planurile de azi, nici pe cele con- temporane cu planul de hotărnicie. Tot la Sud de marea uliță a Vergului este o uliță mare care merge din Ulița Vergului și pănă in Ulița Dudescului : e actuala Stradă Traian, în- treruptă în plan între Ulița Vergului și Ulița lan- cului și e continuată pănă în Ulița Oborului cea de sus. Alte două uliți ale Oborului sânt arătate la Sudul bisericii Pantelimon și care pot fi ușor identificate cu Strada Pop de Băsești și Bulevardul Ferdinand. Din ulița Podului Târgului de Afară, se desface o altă uliță, Strada Olarilor de astăzi, care întâl- nește Strada Traian. Bisericile. Opt sânt bisoricile însemnate în planul lui Ple- șoianu, toate, bine înțeles, pe marginea hotarului, ca semne mai vajnice pentru fixarea liniei de de- marcație decât gropile de nisip, frasinii, pietrele, mușuroaiele și chiar crucile de piatră ori de lemn, ce se luau de obiceiu în lipsa altor mărturii mai dăinuitoare. Biserica Olteni, biserică veche, despre care vorbește un act de la Brâncoveanu, care e po- menită totuși în hrisovul din 1752. Aici e bine situată între Străzile Olteni și Mircea-Vodă și porțiunea din Calea Dudeștilor, numită atunci Ulița Tabacilor, fiindcă aici locuiau tăbăcarii, cum ni arată un document din 1696, Februar 8, care vorbește de biserica Tabacilor, de pe ulița care vine de la biserica Olteni. 2. Biserica Lucacilor, de pe la începutul veacului al XVIII-lea, cum am arătat mai sus, e greșit în- semnată în plan, căci în planurile contemporane e arătată, ca azi, între străzile Logofătul Udriște și Ma- teiu Basarab, care se formează în ovalul din dreptul no. 8 din plan și unde legenda spune că e „gura uliții care merge la biserica LucaciC 3. Biserica Sf. Ștefan, bine situată chiar pe marea uliță a Vergului, din cara causă, am văzut, Boroczyn a dat numele bisericii întregii uliți din apropiere. Este zidită, ni spune lonnescu-Gion, de Ștefan-Vodă Racoviță și Tudora Doamna, la 1764, ori la 1768, de un Stoica Clucerul, după domnul G. Florescu. 4. Biserica Măntuleasa, zidită la 1732 de Manta Precupețul și soția sa Stanca, este de asemenea indicată cu precisiune pe Ulița lancului. adecă la capul Străzii Negustori de azi. 5. Biserica Olari, însemnată just chiar pe Podul Târgului de Afară, e zidită la 1758 de Dumitrașcu Racoviță Vel Vistier. Un amănunt interesant ni dă planul din 1847: se spune anume „Biserica Cea- ușului Precup, ce-i zice astăzi a Olarilor, așa cum glăsuia testamentul-hrisov din 1752, „drept pe pod de-asupra Răsăritului, dinaintea Bisericii Ceauș Precup". Să fie oare greșită data pe care ni-o dă lon- nescu-Qion asupra zidirii bisericii ? Să fie deci mai veche ca 1758? Sau, cum e mai probabil, va fi fost și aici, ca la multe alte biserici bucu- reștene, vre-o bisericuță de lemn, ctitoria vre unui Ceauș Precup, care mai ființa încă în 1752, iar apoi, năruindu-se, în 1758 boierul Dumitrașcu Racoviță o zidi de „piatră". In sprijinul acestei ipotese avem mărturia pre- oților mahalalei, cari arată că lângă actuala bise- rică, pe locul casei parohiale, ar fi fost mai îna- inte o bisericuță, așa cum s’a aflat dinlr’o însemnare veche *. 6. Biserica Pantelimon. în partea de Nord a moșiei e arătată această biserică, despre care lonnescu-Gion spune numai că e zidită la 1790 de preotul loan. Cercetări noi au adăugat alte cunoștințe, și anume că au fost mai mulți ctitori ai bisericii: popa loan ot Silivestru, logofătul t ostantin Borănescu, jupân Constantin ( aramzulea și Ene Mănciulescu. Insă marele hrisov al Panteli- monului din 1752, atât de des citat în cursul expunerii, vorbește încă de atunci de biserica Pantelimon, deci această biserică exista cu patru- zeci de ani în urmă, dacă nu și mai d’inainte. 7. Biserica tancului sau lancu Vechiu, cum o numește lonnescu-Gion, e situată chiar pe ulița lancului, adecă pe bulevardul Pache, colț cu Strada Mătăsari. E zidită în 1775 de Gheorghe Măce- larul și de popa loan ot Silivestru, pe locul dăruit de căpitanul Nicolae Petre și moșul acestuia, Frangulea. 8. Biserica Sf. Troițe este aceia situată în Calea Dudeștilor, la întretăierea cu Strada Raionului șt Șoseaua Vitan, adecă acolo unde în 1848 Ulița Dudeștilor se îmbina cu ulița dintre vii, ce duce la Vergu. lonnescu-Gion, în monumentala sa operă, nu pomenește nimic de ea. Testamentul voevodal din Iulie 1752, arătând hotarele acestei moșii a mănăstirii Pantelimon din cuprinsul Bucureștilor și amintind de bisericile din margene: Lucaci, Ceauș Precup, Pantelimon și lancului nu putea să nu menționeze și această biserică așezată tot în hotarul moșiei. De asemeni ¹ Intr’o condică, de pe la 1850, se arată că la Miazăzi de biserică, sau pe locul unde se ridică azi casa pa- rohială, se găsia un pătrat îngrăcit, care însemna locul unde a fost pristolul vechii biserici (probabil a lui Ceauș Precup). http://patrimoniu.gov.ro UN PLAN INEDIT DE LA 1847 AL UNUI SECTOR DIN ORAȘUL BUCUREȘTI 183 cele două planuri austriace ale lui Ernst și Purzell din 1790-91 iarăși nu arată vre-o biserică pe marea uliță a Dudeștilor. Deci nu poate fi vorba de existența acestei biserici din veacul al XVlII-lea. Prin urmare când a fost clădită ? Cercetând la fața locului, o pisanie pusă recent, în 1887, la restaurarea bisericii, ni-a deslegat problema, căci se spune aici lămurit, probabil după pisania cea veche sau după pomelnic: „în numele Sf. Treimi s’a zidit în anul 1804 cu cheltuiala lui Păun Plu- garul" și a soției lui Stanca, adaugă pomelnicul. Așa dar lonnescu-Oion, care n’a făcut decât is- toricul orașului pănă la 1800, n’a amintit această biserică din prima jumătate a veacului al XlX-lea, cum nici Biserica Popa Rusu, clădită în 1813. Locul viei domnești. Cu prilejul hotărniciei acestei moșii, hotărnicii înseamnă și celălalt loc pe care-1 avea numita mănăstire chiar în Târgul din Năuntru, pe Podul B eilicului. Marele hrisov din 1752 spune relativ la această stăpânire a mănăstirii că este pe „locul de unde era via domnească, de spre poarta din jos a Curții Domnești, unde și lednița(?) domnească este, și lem- năria era. Adecă, cu alte cuvinte, acest loc se află cuprins în colțul dintre Strada Patria, vechea uliță a Rahtivanului de pe planul din 1847 și Strada Carol, începutul uliții Podului Beilicului, în preajma bisericii Sf. Ion cel Nou și mergând în jos peste Calea Călărașilor pănă la Strada Mămulari. Spre Răsărit hotarul merge de-a lungul unei linii nedefi- nite pe lângă casele locuitorilor pănă în Strada Patria. Locul viei domnești e străbătut de-a lungul lui de Ulița Jigniții, care pornește din Ulița Rah- tivanului și merge, cum ni se arată și în planul lui Boroczyn, dar încă și mai lămurit in planul de situație a locurilor incendiate din centrul Bucu- reștilor, întocmit de doi ingineri germani în 1847, pănă în vecinătatea Dâmboviței, unde se indică altă „St. Nikolaus-Kirche", biserica Sf. Nicolae de la Boroczyn sau Sf. Nicolae Jignița de astăzi. Ulița Jigniții e numită încă din 1871 Strada Sf. Ionică, iar azi Sf. Ion cel Nou, după numele bisericii din apropiere, numele cel vechiu rămânând numai pentru o frântură a uliții de atunci, ce este între srăzile Mămulari și Negru-Vodă. Boroczyn însă, cum am mai văzut și în alte părți, o arată fără a-i da un nume. Și la el, ca și în fragmentul german din 1847, nu sânt numite decât marea uliță a Podului Beilicului și biserica, aceia care a dat ulterior nu- mele ei unei întregi mahalale nou-create în jurul ei. Această biserică, de la poalele dealului unde era via domnească, situată între Ulița Podului Beilicului și Ulița Jigniței, este clădită în 1766 de către loniță Croitorul pe locul ce-1 are de la Bi- serica Domnească de Jos. Acest „schit", cum îl numește actul din 1766, August 12¹, va fi mai târziu biserica Sf. Ion a Vornicului Pârscoveanu, „pentru că boierii Pârșcoveni erau mari proprietari lângă dânsa și probabil au reparat o și au dăruit-o după vremuri", spune lonnescu-Qion. In fine, numita biserică a dat numele ei, in chip oficial, încă de pe la începutul veacului al XlX-lea, unei întregi mahalale, care s’a înființat pe locul viei domnești, după cum se constată dintr’o poruncă din 1801, Septembre, adresată logofătului lanache pentru hotărnicirea unui loc al mănăstirii Pantelimon din mahalaua Sf. Ion pă via domnească ². Am zis: în mod oficial, căci, în vorbirea curentă, la facerea zapiselor, se știa tot de locul unde a fost via domnească, de „locurile viii domnești", cum reiese și din înfățișarea acestui plan de la jumătatea veacului al XlX-lea. Proprietăți menționate în acest plan. Dar, în vreme ce marele plan al lui Boroczyn, atât de complect în unele privinți, nu ni spune prea mult despre ulițile bucureștene, el ni vor- bește de unele proprietăți care, cel puțin pentru aceste locuri ale mănăstirii Pantelimon, se pot ușor controla cu planul și hotărnicia întocmite de inginerul Pleșoianu. Așa în colțul sudic al viei domnești e arătată la Boroczyn casa Măcescu, pe care o constatăm și în planșa 1847, unde ni se lămurește că e vorba de casa Păharnicului lordache Măcescu, pe care o găsim încă și în 1871, situată la sudul Fundăturii Mămulari. Pe moșia de Răsărit am văzut cum Chirilov și Fotachi din planul lui Boroczyn sânt menționați aici în mahalaua Oltenilor și în 1847. Mai departe, pe Ulița lancului se constată, tot la Boroczyn, un Mateiu, care în 1847 e arătat cu numele său întreg: Mateiu Ciocan. Ștefan de la Boroczyn, ce stă lângă „Streaja" sau bariera lancului, trebuie să fie acel Ștefan Curărarul ce are băcănie pe aici în 1847. Dar, în afară de acești locuitori, cari sânt aflați și la Boroczyn, se pomenesc aici, în hotărnicia de la 1847, o sumedenie de boieri și neguțători cari-și aveau casele aici pe moșie sau pe locul viei domnești. In jurul bisericii Lucaci sânt men- ționați: Bobescu, Hagi-Pandele și Căminarul Ștefan Ogredeanu sau Ogrezeanu, pe Ulița Vergului, Lo- gofătul Stanciu; mai sus, pe actuala stradă Pale- ¹ Cbndica no. 5 a Mitropoliei; Arhivele Statului, fila 200. ’ Arhivele Eforiei Spitalelor Civile, cartonul 159. http: //patrimoniu.gov.ro 184 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ologul erau casele Serdarului loniță Roșianu și pe Strada Negustori de azi, vechea uliță a lancului, casa Clucerului Răducan Tocilescu. Hotărnicia din 1848 citează încă și alți boieri în aceste locuri, din preajma bisericii Lucaci: Ser- darul Costache Niculescu, Luxandra Cândescu, Serdăreasa Frusina Cuțarida, etc. Alături de locul viei domnești inginerul hotarnic arată casele Clucerului lanache Arion, între Ulița Jigniții și Ulița Rahtivanului, iar, în celălalt colț, din spie Piața Sf. Anton, înseamnă „Hanul Grădiș- teanului*, al acelorboieri Grădișteni decarilonnescu- Gion spune că erau „armași, păzitori ai Cuiții și cârmuitori ai Pușcăriei Domnești" și locuiau, în consecință, aici, lângă Podul Beilicului, pe unde este astăzi „Bazaca". Iar de cealaltă a Uliții Jigniței aflăm casele Pitarului Andricu Mavru, Zinchii Cerchez, Elenchii Bilciurescu, Vistierului Nicolae și a Căminarului Arion, a cărui casă e arătată încă și în planul din 1871 al Coloarei de roșu. Dar alături de aceste proprietăți boierești găsim și o sumă de neguțători, români sau străini, cari, de-a lungul Podului Beilicului, înșiră prăvăliile lor. Se arată aici un fapt, ce se petrecea și în celelalte cartiere bucureștene, de amestec tot mai accentuat, între boierime și negustori. Se adeverește ceia ce a spus cu bună dreptate lonnescu-Gion, că : boierii au locuit pretutindeni pe podul Târgului din Afară, ca și aiurea, în mahalaua Dudescului, in mahalaua Izvorului, în mahalalele mărginașe ale Lucacilor sau Oltenilor, în Târgul din Năuntru ori în Târgul Cucului. * ¥ • înainte de a încheia acest studiu, vom arăta încă mijloacele tehnice în care a fost presintat acest plan. Desemnat pe hârtie groasă, acesta ni e înfățișat colorat în acvarelă: bisericile sânt în- semnate cu roșu, iar de-a lungul uliților o dungă albastră pare să indice casele oamenilor de pe această moșie. De asemenea moșiile vecine sânt colorate fiecare într’altfel. Din cele expuse în această sumară» dare de samă despre un plan inedit, de o im- portanță atât de mare pentru topografia orașului,, nu putem decât să regretăm că acest plan, sin- g rul întocmit, în acea vreme, de doi ingineri români, nu ni-a înfățișat o zonă mai mare din Bucureștii de acum o sută de ani, căci, ținând sama de realitatea lucrurilor, cei doi hotărnici au înțeles că, pentru o mai bună orientare, e necesar să se dea și numele uliților, așa cum o vom constata în planurile de mai târziu, începând cu cele din 1871, — și, în acest chip, el ar fi constituit cel mai însemnat document topografic, întrecând, în multe privinți, planul cel, atât de complect, al lui Boroczyn. Dar informațiile pe care ni le dă acest plan cu privire la locuitorii de pe aceste meleaguri, din lăuntrul moșiei sau de pe hotar, ar putea servi să trezească amintirile unora, urmași ai celor din 1847, vechi Bucureșteni deci, cari, poate, locuiesc încă pe aceste locuri sau mai au încă unele măr- turii prețioase ale vremurilor apuse ori mai știu ceva despre părinții și moșii lor. Astfel divulgarea acestui plan și a hotărniciei anexate la el ar putea să mai fie și un prilej de multe povestiri ale bătrânilor mahalalelor sau mai ales acelora cari au venit în contact cu acești bătrâni conlocuitori cu aceia de cari vorbește nu- mita hotărnicie. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI DE N. GHICA-BUDEȘTI. ---o-- R E C E N S I E. Istoria Arhitecturii Românești, publicată de curând de către d. arhitect Grigore lonescu, în editura Cărții Românești, este prima lucrare complectă ce posedăm asupra artei noastre monumentale din trecut. Autorul expune în mod sistematic fasele suc- cesive ale arhitecturii din Principatele Române, însoțind descrierile sale de un bogat material de planuri, de desemne frumos presintate și de foto- grafii excelente. D. arhitect Grigore lonescu începe cu arhitec- tura bisericilor de lemn, ale căror origini se pierd în timpurile îndepărtate, pe când arhitectura de cărămidă sau de piatră nu apare decât în veacul al XlV-lea, odată cu întemeierea Principatelor Ro- mâne independente. Tipurile bisericilor de lemn se deosebesc unele de altele în fiecare din cele trei regiuni principale ale țării: Muntenia, Moldova și Transilvania. în Muntenia ca și în Oltenia forma planului este dreptunghiulară și are în față un pridvor deschis sprijinit pe stâlpi. Peste acest pridvor se ridică, în genere, o mică clopotniță. Proporțiile bisericii sânt scunde, tavanul are, în genere, forma unui semi-cilindru compus din scânduri așezate în lung, peste ferme transversale. în Moldova planul este în formă de treflă; pridvorul se află, în general, pe partea laterală din spre Miazăzi, unde se găsește și ușa de la intrare, iar clopotnița este situată sau peste pronaos sau peste pridvor. Proporțiile sânt mai înalte și în- velitoarele au, în genere, pantă mare cu strașină Jată. Tavanul are în interior forma unei bolți piramidale și este compus din nervuri, peste care sânt așezate scândurile. Această boltă imită întru câtva formele impuse de tehnica lemnului, înfăți- șarea unei cupole de zidărie. In Transilvania for- mele sânt încă diferite. In genere, planul este cel dreptunghiular și bolta semi-cilindrică întocmai ca în Muntenia, dar înfățișarea exterioară este cu totul alta, foarte înaltă și influențată de arhitectura gotică. Bul. Cotn. Mon. Ist. — Fasc. 94, 1937. Pridvoiul de pe laturea de Apus se întinde câte odată și pe laturile de Nord și Sud, supt formă de portițe. Clopotnița, situată peste pronaos, este foarte înaltă și proporțiile ei ascuțite amintesc „fleșa“ bisericilor gotice. In genere proporțiile acestor biserici sânt de o mare eleganță. în veacul al XlV-lea, după constituirea Prin- cipatelor Române, Voevozii încep a construi și biserici de zid. In Muntenia primilor Basarabi, după o epocă nesigură, cu înrâuriri occidentale, monumentele ce ni-au rămas arată în mod lămurit două înrâuriri deosebite, ambele orientale. Mai întâiu înrâurirea bizantină constantinopolitană, care ni a dat biserica Sânicoară din Curtea-de-Argeș, cu planul drep- tunghiular și cu o singură navă, precum și monu- mentala biserică a Sfântului Nicolae Domnesc, tot din Curtea-de-Argeș, aceasta din urmă fiind un tip de biserică bizantină în formă de cruce greacă înscrisă. A doua înrâurire este cea sârbo-bizantină, da- torită călugărului sârb Nicodim, care ni-a dat biserica mănăstirii Vodița de lângă Turnul-Severin și biserica mănăstirii Tismana, în Gorj. Mircea- cel-Bătrân zidește la 1386 biserica Mănăstirii Cotmeana, cu planul în formă de treflă, dar mai- de aproape înrudită ca decor exterior cu monu- mentele balcanice, și, în sfârșit, biserica mănăstirii Cozia, pe care o clădește la 1389 și care, atât ca plan, cât și ca arhitectură, este foarte aproape de bisericile sârbești din Valea Moravei. De la Mircea-cel-Bătrân pănă la sfârșitul vea- cului al XVI-lea, d. Grigore loneseu constată, în special la începutul veacului al XVI lea, o fașă a înrâuririlor armeno-georgiene și otomane, care se observă în frumosul decor exterior și în ornamen- tația de piatră cioplită a bisericii de la mănăstirea Dealu, zidită la 1502 de către Radu-cel-Mare, și a Bisericii Episcopale din Curtea-de-Argeș, cti- torie a lui Neagoe Basarab, ridicată la 1508. O a doua fașă este aceia a înrâuririlor bizantine 6 http://patrimoniu.gov.ro 186 COMUNICĂRI de la Muntele Athos, care sânt evidente în forma planului bisericii de la mănăstirea Snagov, plan asămănătorcu acel al .catolicoanelor" de la Sfântul Munte. Biserica din Snagov este, de altfel, singura în Țara-Românească având această disposițiune de plan. Un alt monument apropiat ca decor este vechea Mitropolie din Târgoviște. înrâuririle atonice sânt greu de precisat, fiindcă, pe de o parte, monumentele de acest tip sânt foarte rare în Țara-Românească și fiindcă, pe de altă parte, bisericile de la Muntele Athos au fost în mare parte restaurate în veacurile următoare și acoperite cu tencuieli și văpseli care împiedică studierea arhitecturii lor de la origini. In a doua jumătate a secolului ai XVI-lea se constată o epocă de formație a unei școli locale, în care mai toate bisericile au planul trilobat, „cu o arhitectură simplă, care este învăluită într’un foarte pitoresc aier local“, și care sânt clădite toate după aceleași norme. Ele se pot împărți în trei clase distincte după forma planului și chipul de boltire : prototipurile lor sânt biserica din Brădet, recte Cozia, biserica mănăstirii Dealului și biserica episcopală din Curtea-de-Argeș. Grupând aceste biserici după arhitectura lor exterioară, d. Grigore lonescu le împarte tot în trei clase și anume: o primă clasă cu bisericile ale căror fațade sânt construite exclusiv din cără- midă (Stănești și Cobia), al căror prototip ar fi biserica mănăstirii Cotmeana. A doua clasă, cu bisericile având fațadele compuse din fășii orizon- tale de cărămizi aparente, alternate cu fășii tencuite, și o ultimă clasă, mai importantă, cu bisericile având fațadele subîmpărțite în două printr’un brâu median, care determină două registre decorate cu firide, care, în ultimă analisă, apar ca o interpretare în cărămidă a decorului de arcade construite din piatră de pe fațadele bisericilor de la mănăstirea Dealului și de la Episcopia din Curtea-de-Argeș. Studiind cele mai importante biserici din această ultimă clasă, d. Grigore lonescu ni arată deslușit „efortul pe care meșterii locali îl făceau în con- tinuu pentru găsirea unor forme și disposițiuni noi", care, după Tîrgșor, Bucovăț, Căluiu, Tutana și Mărcuța, culminează în arhitectura bisericii Mihai-Vodă din București, cea mai monumentală și mai complectă dintre bisericile din vechiul stil local, din veacul al XVI-lea, „care represintă chin- tesența formelor căutate în tot lungul ultimilor ani ai secolului". Un monument a parte, fără legătură cu sforțările meșterilor români din această epocă, este Biserica Domnească din Târgoviște, ctitorie a lui Petru Cercel, care a fost restaurată în veacul al XVII- lea de către Matei Basarab ori de Constantin Brâncoveanu. Din mănăstirea Comana, zidită de Radu Șerban, nu ni-a rămas decât o parte din chilii ; biserica însă a fost complect refăcută „de călugării greci, cari după 1850 au fost ultimii locuitori ai mănăstirii". „La începutul secolului al XVII-lea sânt ani de stagnare pentru arhitectură, căci se clădește foarte puțin, iar meșterii noi se mulțămesc să copieze de-a dreptul modelele vechi; mai mult chiar, cons- truind de cele mai multe ori cu materiale de proastă calitate, ei tencuiesc fațadele și văpsesc apoi cu roșu peste tencuială un decor înșelător de cărămidă aparentă. Biserica Radu-Vodă din București, zidită de Radu Mihnea la 1615 și bi- serica din Bălteni-Ilfov, ctitorie a Vornicului Hrizea din 1026, merită să fie menționate. „Suirea pe tron în 1632 a lui Matei Basarab înseamnă pentru arhitectura românească începutul unei ere noi. Față de monumentele din secolul trecut, numeroasele ctitorii din veacul al XVII-lea sânt lipsite de unitate, atât în ce privește decorul exterior, cât și planul. Unele urmează după mo- delul bisericilor din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu decorul lor caracteristic de cără- midă aparentă alternată cu tencuială, împărțite de un brâu median în două registre; altele au fațadele exclusiv în cărămidă aparentă decorată cu arcade oarbe, construite din foruri de cărămidă. Cele mai numeroase însă sânt construite din cărămidă în întregime, tencuite în fațade". în ce privește configurația planului, se cons- tată o variațiune destul de mare. Ele sânt în genere o reeditare a tipurilor cunoscute din veacurile precedente. Dar, alături de planurile cunoscute și frecvent întrebuințate în veacurile precedente, apare, către mijlocul secolului,un tip nou, simplu, dreptunghiular, cu o singură absidă spre răsărit și având pe bolta pronaosului o clopotniță înaltă și puternică, la care se ajunge pe o scară practicată într’un turnuleț alipit fațadei, fie pe o scară tăiată în grosimea zidului. D. Grigore lonescu clasifică aceste monumente în cinci grupuri, pe care le descrie în mod amă- nunțit. în vremea lui Matei Basarab se constată și un început de înrâurire moldovenească în arhitectura Munteniei: ea este datorită zidirii în Târgoviște, de către Vasile Lupu, Domnul Moldovei, a bise- ricii Stelea, în anul 1645. Elementele introduse în arhitectura Munteniei, din Moldova, sânt chenarele de piatră ale ușilor și ferestrelor, inspirate de formele gotice și croite http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 187 în chipul celor de la Iași și contraforturi puternice de piatră în exterior. Acest curent dăinuiește, devenind însă din ce în ce mai slab, în tot timpul celei de a doua jumătăți a secolului al XVll-lea. In vremea lui Șerban Cantacuzino, d. Grigore lonescu mai dis- tinge două monumente de o înfățișare nouă; d-sa observă că, încă din timpul Domniei lui Matei Basarab, multe din bisericile de oare- care importanță primesc în fața pronaosului, după modelul întrebuințat încă din secolul trecut, la vechea Mitropolie din Târgoviște și la Biserica Domnească din același oraș, un pridvor deschis, de formă dreptunghiulară, ridicat pe stâlpi cu arcade: ele se găsesc la bisericile de la Plătă- rești, de la Gura Motrului, de la Mitropolia din București, etc. în ultimii ani ai secolului al XVll-lea unii meșteri constructori caută să puie în bisericile ridicate de dânșii o notă aparte de variațiune și origi- nalitate; ei părăsesc forma obișnuită dreptunghiu- lară a pridvoarelor de pănă atunci, dându-li o formă nouă, mai complicată, poligonală și asămănă- toare oarecum cu cea a absidelor. Biserica din Ludești, zidită la 1680, și biserica din Filipeștii- de-Pădure sânt două exemple a e acestui nou tip. Arhitectura Munteniei de la sfârșitul veacului al XVII-lea, din timpul Domniei lui Șerban Canta- cuzino, precum și a lui Constantin Brâncoveanu, este considerată de către d. Grigore lonescu ca o continuare a acelei din epoca lui Matei Basarab, cu deosebirea că ornamentația este mai bogată. Ni se pare totuși că arhitectura zisă brânco- venească aduce însemnate inovațiuni și îmbunătățiri reale în ce privește structura bisericilor, ale căror bolți în porte ă faux și arcuri pe console sunt nouă și dau bisericilor, atât în exterior, cât și în interior, o înfățișare de o desăvârșită eleganță, pe care nu o aveau bisericile lui Matei Basarab ; în ce privește decorația și în special sculptura în piatră, evoluția ei este radicală, și principiile de artă ce urmează în veacul al XVJIl-lea sunt cu totul altele decât cele din veacurile anterioare. Tehnica ei, mult influențată de arta italo-venețiană, a cării plastică puternic modelată o urmează, este cu totul diferită de săpăturile geometrice plate și stilisate ale artei armeno-georgiene din trecut. Ni se pare că, în evoluția artei de atunci, rolul Cantacuzinilor și în special al lui Șerban-Vodă și al fratelui său, Marele Spătar Mihail, a fost foarte important. Ctitoriile lor, descrise de d. Grigore lonescu, justifică, socotim, această părere prin inovațiile și formele lor originale, necunoscute în Muntenia până atunci. Se pare, într’un cuvânt, că arhitecturii din veacul- al XVlll-lea i se cuvine un loc mai important decât acel ce i s’a dat până acum și că așa-zisa decadență a ei este mai mult o evoluție, care merge treptat de la marele ctitorii domnești de la începutul veacului, trecând prin acele ale Mi- tropoliților, ale egumenilor și ale boierilor spre a ajunge, în a doua jumătate a veacului, la o artă populară, un folklor românesc de cel mai mare interes și având un caracter foarte original, care se vădește în frumoasele ctitorii negustorești de la orașe și mai ales în pitoreștile biserici ridicate la sate de fruntașii țărănimii. Credem că valoarea artistică a acestei din urmă fase a artei noastre nu a fost până astăzi în destul de bine cunoscută și apreciată. în Moldova din veacul al XlV-lea epoca de formațiune a arhitecturii este supt tripla înrâurire a artei romanice, a artei gotice și a artei bizantine. Biserica din Rădăuți, care a fost probabil zidită în vremea lui Bogdan-Vodă,întrunește caracterele esen- țiale ale celor trei arte. Planul este dreptunghiular și e împărțit în două încăperi după tipicul ortodox, iar în sensul longitudinal e împărțită în trei năvi, din care cea mijlocie este de două ori mai înaltă și mai largă decât cele laterale. Cu totul altul este planul bisericii Sf. Treime din Siretiu, care este foarte asămănător cu cel bizantin sârbesc în formă de treflă ; un plan de tip „simplu“, în care absida centrală este alipită direct arcului de Est al naosului, spre deosebire de celălalt plan, zis „complex", în care absida este separată de naos prin unul, două sau trei arcuri. Acest din urmă plan este aproape constant, atât la bisericile mol- dovenești, cât și la cele muntenești, care își au ori- ginea la Constantinopol saula Muntele Athos. Planul Sf. Treimi din Șiret este prototipul bisericilor ce se vor zidi mai târziu în veacul al XV-lea și al XVI-lea, însă formațiunea lui nu poate fi urmărită, fiindcă ni lipsesc monumentele din această primă epocă. Epoca lui Ștefan-cel-Mare și a lui Petru Rareș sânt studiate de d. Grigore lonescu în mod te- meinic. Monumentele sânt împărțite în grupe. Ctitoriile lui Ștefan-cel-Mare, foarte numeroase și frumoase, sânt descrise, atât ca structură, cât și ca decor; bolțile atât de caracteristice sânt analisate amănunțit. In urmă vin ctitoriile urmașilor lui imediați, Bogdan cel Orb și Ștefăniță-Vodă. într’un alt capitol sânt studiate frumoasele monumente ale lui Petru Rareș, apoi lui Alexandru Lăpușneanu. La sfârșitul veacului al XVI-lea, d. Grigore lonescu vede începutul decadenții arhitecturii moldovenești supt o nouă înrâurire orientală, venită de-a dreptul din Muntenia. http://patrimoniu.gov.ro 188 COMUNICĂRI La Galata de lângă Iași, zidită de Petru Șchiopul la 1584, formele muntenești se amestecă întăiu cu cele moldovenești.La Aroneanu, de asemenea: aici se mai văd și influențe orientale. La Dragomirna, zidită de Mitropolitul Atanasie Crimca în primii ani ai veacului al XVII-lea, înrâurirea armeno- caucasiană este foarte simțită. Cu zidirea acestui monument, arhitectura Moldovei este îndrumată pe o cale nouă. La mănăstirea Secu avem o biserică munte- nească, atât ca plan, cât și ca decor exterior. De asemenea și proporțiile scunde ale bisericii înde- părtează acest monument de tradiția moldovenească a formelor înalte, încă accentuate la Galata și mai ales la Dragomirna. Cu Bârnova, zidită de Miron Barnovschi la 1629, se ivește în bisericile moldovenești începutul clo- potnițelor așezate peste pronaos, o disposițiune care apare tot pe atunci și în Muntenia, la Golești (1046), la Bărbuleț (circa 1660) și la Cornet (1661). în epoca lui Vasile Lupu, d. Grigore lonescu vede continuarea decadenței; totuși, atât compo- siția, cât și proporțiile perfecte a bisericii Trei- lerarhi din lași, apoi și decorațiunea ei, atât de bogată și de frumos stilisată, nu pot fi calificate drept decadente, precum nici realele calități arhi- tecturale ale bisericii mănăstirii Cetățuia de lângă Iași. In veacul al XVIII-lea înrâurirea Munteniei este covârșitoare în ce privește decorul exterior al multor biserici din Moldova, totuși leit-motivul vechii tradiții, după expresia lui Gheorghe Balș, se menține pănă mai târziu, atât în forma planului, cât și în structura bolților, atât de caracteristice. Pe la sfârșitul veacului al XVIll-lea, decorul devine neo-clasic și influențat de stilul baroc ; acest decor clasic este combinat și cu forme orientale turcești, ocnițe cu arcuri în acoladă și medalioane de forme complicate. La sfârșitul lucrării d-lui Grigore lonescu mai găsim și câte un capitol asupra arhitecturii mo- nastice, asupra arhitecturii militare și asupra ar- hitecturii civile. La urmă de tot d-sa expune arhitectura din veacul al XlX-lea. Textul este scris cu multă îngrijire și frumos ilustrat cu desemne foarte precise. La un loc, lu- crarea d-lui Grigore lonescu ni dă o imagine foarte vie despre arhitectura noastră veche. Din cetirea ei se desprind și lipsurile ce există încă în „Istoria Arhitecturii Românești" și care sânt următoarele: I. Originile arhitecturii din Moldova, în care nu cunoaștem monumentele zidite în veacul al XlV-lea, d’inainte de Ștefan-cel-Mare, pentru că ele au dispărut, și nu putem ști cum s’a format tipul de biserică moldovenească cu planul în treflă și cu bolțile ei specifice, bolți care nu se gă- sesc, ori ce s’ar zice, nici în arta armenească, nici în cea arabă, în aceleași forme și disposițiuni ca în arta moldovenească. II. Monumentele din veacul al XV-lea în Mun- tenia, care ni lipsesc complect de la 1386, când Mircea-cel-Bătrân a zidit biserica mănăstirii Cozia, pănă la 1502, când Radu-cel-Mare a ridicat bi- serica mănăstirii Dealului. Doar biserica din Brădet, care pare că a fost zidită pe Ia 1400, a rămas încă în ființă. Din causa acestor lipsuri nu se poate lămuri îndestul formațiunea bisericilor de la începutul veacului al XVl-lea, din Muntenia. III. Un alt punct al istoriei arhitecturii noastre, care pare încă insuficient precisat, este formația așa-zisului stil brâncovenesc pe la sfârșitul veacului al XVII-lea și stabilirea importanței reale a celor trei înrâuriri care au contribuit la formația lui, adecă: a curentului moldovenesc, căruia se pare că se datorește structura bolților bisericilor lui, a curentului italienesc din Veneția și a celui oriental, venit din Imperiul Otoman, influenți cărora stilul brâncovenesc li datorește formația bogatei lui or- namentații. Dacă acest din urmă punct pare mai ușor de lămurit, pentru că documentele și monumentele din această epocă sânt foarte numeroase și studiul lor va putea duce la o mai bună cunoaștere „a desvoltării tehnicei și a progresului mește- șugului în diferitele lui compartimente", cum foarte bine spune d. profesor lorga în prefața cărții d-lui Grigore lonescu, lipsurile arătate la cele două d’uităiu puncte par mult mai greu de împlinit, fiindcă au dispărut monumentele însele, al căror studiu ne-ar fi putut lumina și din care nu ni-au rămas decât unele fundațiuni de clădiri și câteva rămășițe răzlețe. Se cuvine să aducem mulțămiri d-lui arhitect Grigore lonescu pentru valoroasa sa lucrare, care dă marelui public putința de a cunoaște arhitectura din trecut a Țărilor Române, tocmai în momentul când o reacțiune în favoarea redeșteptării simțului românesc în artă este atât de necesară. http://patrimoniu.gov.ro y C R O N I C A DE N. IORGA. -----o „SABIA LUI CONSTANTIN PALEOLOGUL". Asupra săbiei atribuite greșit lui Constantin Paleologul, și anume asupra exemplarului de la Turin, a scris și Victor Langlois, în Revue Ar- ch^ologique, XIV¹ (1857), pp. 292-4. Ea a fost adusă de baronul Tecco, ministru ai Sardiniei la Constantinopol, care și el o căpătase de la un negustor, care zicea că o furase de la mormântul lui Mohammed al Il-lea. Armeanul Papazian din Turin nu-i putea stabili o proveniență. Spriji- nindu-se și pe proveniență. Langlois o credea fără îndoială a ultimului împărat bizantin. O reprodu- cere e dată acolo, ca planșă 312. * BISERICA DIN ZLATNA ȘI PROBLEMELE EI. în Anuariul Comisiei Monumentelor Istorice pentru Ardeal, d. Virgil Vătășianu vorbește despre picturile găsite la Biserica Unită din Zlatna. Ins- cripția care-1 oprește are acest cuprins: „S’au zidit acastă sfântă besearică dinu ăi cu zidii pănă la mijloc zidululu (sic) cu toată chel- tuiala dumnealui Piucu Stănislav; jupanița ego Anna (?) ...pop... anu ..jsn... Stănislav e, de sigur, un boier muntean refugiat aici. Ne-am putea gândi la Stănilă de pe vremea Mirceștilor l. După caracterul literelor trebuie să se admită o dată din secolul al XVI-lea. Aceasta o arată și fereasta gotică, pe care n’o putem pune decât la începutul secolului aceluia. D. Vătășianu crede că o poate ridica pănă la al XV-lea, răzimându-se și pe data de 1421 din „condica bisericii", asupra căreia nu dă lămuriri (p. 8). Dar întrarea la Sud e ca la bisericile lui Ștefan-cel-Mare (p. 10). Tot d-sa observă că sânt și elemente ale Renașterii. Pictura, care e de un caracter destul de popular, îndreaptă cam după 1500 ². Dar ceia ce nu putea influența asupra deduc- țiilor d-lui Vătășianu e inscripția de mai sus. * ¹ V. lorga, Hurmuzaki, XI, tab’a. s Tendința aceluiași de a muta Cotmeana în veacul al XlII-lea e greșită (v. ibid.). PATRAFIRUL DE LA STĂNEȘTI AL LUI STROE BUZESCU. în Arhivele Olteniei, XVII, pp. 95-6, d. Marcel Romanescu presintă patrafirul Buzeștilor de la Banja, lângă Risano, în Bocche di Cattaro. Pomenește și actele de danie ale lui Matei Basarab și Brân- coveanu pentru mănăstirea din Trebinje (Herțe- govina). Patrafirul se pretinde a fi adus de ia Milișevo; de fapt e însă de la Stănești. Inscripția sună așa: ...CT|)0i RCA CTOAHHK H CX JKSlIdHHtțA iPO CHMd. Cuo ntTpdXnd k8a«t axohacthp «mS ctxhhuth. Data e 7114 (1605-6). E o lucrare de o rară perfecție artistică. Apar Stroe Buzescu și soția Sima, cea care, pe mor- mântul soțului la Stănești, îi povestește viața, is- prăvind că „n’a fost pe voia câinilor de Tatari". Se amintește și de patrafirul de la Belgrad, care e dat de Manea Clucerul și soția Viădaia, la 7035. VARIA. în Arhivele Olteniei, Maiu-Decembre 1935, d. 1. lonașcu publică o cercetare din care se văd pagubele suferite la Hurezi de pe urma ocupației de Turci supt Mavrogheni (pp. 98-9 din extras, Contnbuții la istoricul mănăstirii Hurez, Craiova 1935). * Plină de pitoresc și de dreptate cartea din 1924 a d-lui E. O. Hoppe, In Gypsy câmp and royal palace, Wanderings in Romania, cu foarte frumoase ilustrații. O capelă la drumul mare în Ardeal, la pagina 100. Și o biserică mănăstirească (Ani- noasa?), la pagina 150; Turnul-Roșu, p. 169. O splendidă cruce, pe care se vede un preot între două figuri de îngeri, de-asupra inscripției, — cas rar —, la pagina 172. Autorul e un pictor bine primit la Curte. Are și legătură cu d. M. Beza, care i-a dat note despre literatura românească. Se semnalează și călătorul, neîntrebuințat, Ed- ward Daniel Clarke, Travels in various countries, din 1816. http://patrimoniu.gov.ro RAPORT PRIVITOR LA LUCRĂRILE SERVICIULUI TECHNIC AL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PE ANUL 1935 DE N. GH1CA-BUDEȘTI. Lucrările subvenționate de Stat au avut de su- ferit ca și în anii precedenți din causa întârzierii cu care se obțin sumele aprobate pe tabloul de lucrări și din causa formalităților contabilicești. Numărul și importanța lucrărilor ce se execută din fondurile particulare, ale parohiilor sau ale donațiilor sânt, din contra, în creștere. Lucrările de restaurare mai importante ce s’au executat în acest an sânt următoarele: 1. La biserica Crețulescu din București lucrările, executate din fondurile Eforiei respective, au fost în continuare la basele turlelor, unde s’a terminat zidăria și betonul armat. Apoi s’a executat șar- panta și asteriala acoperișului de la corpul bise- ricii, învelindu-se provisoriu cu carton gudronat. 2. La biserica din Rebegești (Ilfov) lucrările, studiate și pregătite din anul 1934, s’au executat în cele mai bune condițiuni, ridicându-se biserica cu circa patru metri în sus, cu verniere, după ce s’a consolidat monumentul printi’o centură de beton armat, executată supt temeliile sale. S’au reparat de asemenea tencuielile exterioare și s’a refăcut invelitoarea cu șiță, făcându-se și o mică clopotniță de beton armat în curte. în interiorul bisericii, care conține frumoase zugrăveli din veacul al XVII-lea, ele s’au acoperit cu pânze lipite, spre a se păstra neatinse acele zugrăveli în timpul lucrărilor. în jurul bi- sericii s’a făcut nivelarea terenului prin umplutură, un trotuar în jurul bisericii și împrejmuirea locului. Lucrările s’au executat de către dd. ingineri Tiberiu Eremia și Emil Prager din fondurile Pri- măriei București, Direcția U. C. B., și supt con- trolul Comisiunii Monumentelor Istorice. 3. La biserica din comuna Stâlpul (Buzău) s’au început lucrările de restaurare conform planurilor aprobate de C. M. 1. 4. La biserica Mănăstirii Pobrata, județul Baia, s’au terminat restaurarea ferestrelor, degajate de supt zidăriile care le astupau. 5. La biserica Mănăstirii Tis mana din județul Gorj, materialele necesare fiind aprovisionate, s’a executat refacerea acoperișului bisericii și înveli- toarea bisericii. 6. La Biserica Episcopală din Curtea-de~ Argeș s’a reparat învelitoarea din foi de plumb, care de câtva timp se găurește mai ales în partea din spre Miazăzi, care este mai expusă soarelui. Se pare că aceste stricăciuni se datoresc faptului că învelitoarea de plumb este așezată direct pe zi- dăria bolților lucrate cu ciment și că plumbul este atacat de ciment. Același defect s’a constatat și la învelitoarea Mitopoliei din Târgoviște, care este de aramă și tot astfel așezată direct pe bolți. 7. La biserica Mi hai- Vodă din București s’au continuat lucrările în regie, care se execută de către parohie. în Muntenia s’au făcut, între altele, următoarele lucrări de întreținere: La chiliile Mănăstirii Antim d n București s’a făcut consolidarea șarpantei acoperișului în partea din spre Nord-Est și s’a învelit cu olane. La biserica din Mărcuța (llftv) s’au făcut în regie, prin parohie, lucrări de întreținere. La biserica mănăstirii Văcărești de lângă Bucu- rești s’a înlocuit o coloană de piatră de la pridvor, pe latura din spre Miazăzi cu alta nouă, de piatră lucrată la fel. A trebuit a se lua aici măsuri de precauțiune, proptindu-se cu multă grijă zidurile din prejurul coloanei peste care se razimă turla de peste pridvor. La Giurgiu s’au terminat lucrările de restaurare a turnului din centrul orașului, executate în anul precedent. La clopotnița mănăstirii Negru-Vodă din Câmpu- Lung s’a refăcut șarpanta turlei, ce fusese dis- trusă de un incendiu, și s’a învelit cu tablă zincată arămită. S’a refăcut cornișa de zid unde era stri- cată și s’au executat două planșe de beton armat http://patrimoniu.gov.ro OFICIALE 191 în interiorul clopotniții, punându-le în legătură printr’o scară cu trepte de lemn. Tot în Câmpulung s’a reparat casa veche, vecină cu clopotnița, unde se afla Museul orașului: i s’a făcut șarpanta din nou și învelitoarea cu șiță, după ce s’au învelit zidurile la partea lor superioară. La biserica Maica Precista din P/oești s’au făcut importante lucrări de restaurare din fondurile adunate de enoriași, conform proiectului aprobat de C. M. L, așa că această biserică, ce nu presintă mult interes archeologic, a fost complect înoită în stilul bisericilor noastre vechi. La biserica din Curtișoara, Gorj, s’au executat lucrări curente de întrețineie. La biserica Filip din Vălenii-de-Munte s’a în- velit din nou cu șiță o parte din biserică. în Moldova activitatea particulară este mai redusă. La biserica Golia din lași s’a făcut restaurarea ferestrelor; lucrări de întreținere s’au făcut la Precista din Bacău, la mănăstirea Bogdana, la Huși, etc. La Sfântul loan din Vasluiu s’au făcut planuri pentru o clopotniță și pentru amenajarea grădinii din jurul bisericii. Parohiile din Moldova dau de câtva timp dovadă de o mai bună gospodărire și monumentelor istorice li se dă o mai mare atenție, enoriașii silindu-se a aduna bani pentru păstrarea lor în mai bune condițiuni decât pănă acum. Acest ultim raport al subsemnatului este in- complect, fiindcă nu am putut căpăta toate rapoartele de activitate ale arhitecților Comisiunii. http://patrimoniu.gov.ro RESUME F R A N Q A I S -----o------ N. GHICA-BUDEȘT1, Sur l’eglise du couvent de Tismana. — Elle conserve, malgre Ies etudes re- centes, son secret. Observations sur Ies hypotheses de M. Drâghiceanu. AL. BARCACILA, La forteresse de Severin, com- mencement de recherches archeologiques. — L’auteur a decouvert ce qui reste du château des Hongrois d’environ 1500, mais, ă cote d’une chapelle et des restes des rnurs, aussi des inscriptions ro- maines et autres elements anciens. II rappelle l’histoire de la forteresse. N. GH1CA-BUDEȘT1. — Arts mineurs byzantins et roumains. Anal) se des ouvrages de MM. L. Brehier et N. lorga. L. MOCA. — Sur l'origine de l’eglise de St. Pan- teleimon ă Bucarest. L’auteur donne le texte d’une delimitation de cette petite eglise, qui existait encore au commencement du XlX-e siecle. L. MOGa, Un plan inedit, date de 1847, d’un secteur de la viile de Bucarest. Analyse minutieuse des donnees de ce plan. N. GHICA-Bl DEȘTI. - Compte-rendu sur l’ou- vrage de M. Gregoire lonescu, Histoire de l’arhi- tecture roumaine. Chronique. — N. lorga sur le pretendu sabre de l’empereur Constantin Paleologue, sur l'inscription de l’eglise de Zlatna (Transylvanie), qui est du XVl-e siecle, et sur l’epitrachile de Radu Buzescu, meme epoque. Quelques notes sur l’eglise de Hurezi et sur un livre de voyage de M. E. O. Hoppe. Rapport sur Ies travaux de la Commission en 1935 http://patrimoniu.gov.ro REDACȚIA: > SECRETARIATUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI. — STRADA GENERAL BERTHELOT No. 26. Secretar-Director: VIRG1LIU N. DRĂGHICEANU. Fiecare fasciculă apare în două ediții: Ediția pe hârtie chromă, Lei 120. — Ediția pe hârtie velină, Lei 90. http://patrimoniu.gov.ro PREȚUL L E I 9 O http://patrimoniu.gov.ro