BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ANUL XXIII 1930 (BIBUOTECA •A MONUMENTE I 'TCWE Jj FASCICOLA 63—66 DE N. G H I K A B U D EȘT I ARHITECT INSPECTOR GENERAL PROFESOR LA ȘCOALA SUPERIOARA DE ARHITECTURA ARHITECT ȘEF AL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PARTEA A DOUA 1931 TIP. -DATINA ROMANEASCA' - VĂLENII DE MUNTE CLIȘEE SI PLANȘE INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE E. MARVAN BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro N. GHIKA-BUDEST1 EVOLUȚIA ARHITECTURII IN MUNTENIA ȘI OLTENIA II. VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN VEACUL AL XVLLEA DE LA NEAGOE BASARAB PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VEACULUI. http://patrimoniu.gov.ro MINISTERUL CULTELOR ȘI ARTELOR MINISTRU; AUREL VLAD COM1SIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE PREȘEDINTE: N. IORGA Membri: IOAN ANDRIEȘESCU, PETRU ANTONESCU, GEORGE BALȘ, ALEXANDRU LÂPEDATU, CONST. MOISIL, PR. NIC. POPESCU, MIHAIL SUȚU, ARTUR VERONA. Secretar-Director: VIRGILIU N. DRăGHICEANU. Arhitect-Sef: N. GHIKA-BUDESTI. CUPRINSUL T E X T .* VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN VEACUL al XVI-lea. Pagina Pagina Introducere ...... 5 Cap. VIII. Formația vechiului stil în Muntenia . 9 Câteva biserici premergătoare . . , c ^i Grupa a 7-a. Biserica din Brădetu (Argeș) 11 Grupa a 8-a. Paraclisul mănăstirii Bistrița (Vâlcea ..... 12 Biserica din Ostrov (Vâlcea) . . , Biserica mănăstirii Valea (Muscel) . 13 Biserica din Lopușnia (în Serbia) . . „ Cap. IX. Caracterele generale ... 14 Deosebirile față de epoca precedentă . , Planul în fomă de treflă. Decorul extern . Materialele și procedeele de construcțiune 15 Plastica monumentală ... 16 Plastica decorativă . . . . , Detabile . . . . . .17 Cap. X. împărțirea pe grupe a bisericilor în stil vechiu . . 20 Grupa a 9-a. Tip: botnița mănăstirii Cozia (Vâlcea) ....-, Cap. XII. Grupa a 10-a. Tip: Biserica din Mărcuța (lifov) ...... Grupa a 11-a. Tip: Biserica Bucovăț (Dolj) „ Grupa a 12-a. Tip: Paraclisul m-rii Cozia (Vâlcea) ..... 22 Descrierea monumentelor . . 23 din grupa a 9-a: Bisericile Stănești, Olteni și bolnița Ccziei (Vâlcea) . . , Biserica Curtea Veche din București . 26 din grupa a 10-a: Biserica m-rii Căluiu (Romanați) . . . . . 2S Biserica de la Mărcuța (Ilfov) . 29 Biserica și clopotnița Mihai-Vodă din București . . . .30 din grupa a 11-a: Biserica Bucovăț (Doii) 31 Biserica și clopotnița m-rii Tutana (Argeș) .... 32 din grupa a 12-a: Paraclisul m-rii Cozia (Vâlcea) . . . .34 Ruinele bisericii din Târgșor (Prahova) , Biserica din Cobia (Dâmbovița) . 35 Un tip isolat—Biserica Domnească din Târgoviște . . . .37 Resumat ...... 39 Textul frances ..... 43 Planșa 1 L I-XL Biserica din Brădetu (Muscel) Xli-XV. Bolnița mănăstirii Bistrița (Vâlcea)........................ XV1-XXI. Biserica din Ostrov (Vâlcea) XXII-XXIX. Biserica mănăstirii Valea (Muscel)........................ XXX.Bisericiledin Lopușnia și Petrușa XXXI-XXXIII. Biserica din Lopușnia (Serbia)........................ XXXIV-XL. Biserica din Stănești (Vâl- cea) ........................... XLI-XLVIL Biserica din Olteni ( Vâlcea) XLVIII-LXI. Bolnița mănăstirii Cozia (Vâlcea)........................ LXII-LXIX. Biserica Curtea Veche din București....................... LXX-LXXIIL Biserica din Căluiu (Ro- manați) ........................ LXXIV-LXXX. Biserica mănăstirii Mărcuța (Ilfov) .... LXXXI-LXXXVIIL Biserica Mihai- Vodă din București . LXXXIX-XGV. Biserica din Bucovăț (Dolj)......................... XCVl-CVIII. Biserica mănăstirii Tu- tana (Argeș) .... U S TR A ȚI UN I: fig. 1-12 Planșa , 13-18 „ 19-24 „ 25-33 , 34-35 , 36-45 , 46-56 „ 57-65 „ 67-78 „ 79-88 „ 89-101 , 102-109 n „ 110-119 „ 120-127 . 128-147 CIX-CXV. Paraclisul mănăstirii Cozia CXVI-CXVII. Ruinele din Târgșor (Prahova) .... CXVIII-CXXVIL Biserica din Cobia (Dâmbovița) .... CXXVII1-CXXXV1. Biserica Dom- nească din Târgoviște CXXXVII-CXXXV1II. Clopotnița bi- sericii Stelea din Târgoviște . CXXXIX. Biserica din Gorgota (Dâm- bovița) ........................... CXL. Ușa bisericii din Snagov . CXLI. Chenarul ușii bisericii din Tis- mana. Usa bisericii din Cobia (1570) ’ ......................... CXLIL Mormântul lui Negru-Vodă (Curtea-de-Argeș) . CXLUL Mormântul lui Radu de la Afumați (Curtea de Argeș) CXLIV. Mormântul lui Albu Golescu (Vieroși).......................... CXLV. Ușa bisericii mănăstirii Cot- meana ............................. CXLVi. Harta localităților . „ 148-158 „ 159-161 „ 162-173 . 174-1 '4 „ 185-186 „ 187 „ 188 „ 189'150 , 191-193 . 194 „ 195 196 „ 197 http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA SI ÎN OLTENIA > * II. VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN VEACUL AL XVDLEA DE LA MEAGOE BASARAB PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VEACULUI. INTRODUCERE. înainte de a începe studiul perioadei a doua a artei monumentale din vechea Țară-Românească, să ni întoarcem mai întâiu privirile spre perioada precedentă pe care am studiat-o \ și să căutăm să o resumăm cât mai scurt, să o concretisăm cât mai precis în acele câteva tipuri principale de bi- serici care ni-au rămas din această epocă. Cum vom vedea mai târziu, aceste tipuri constituiesc elementele de basă ale întregii arhitecturi din Mun- tenia în veacurile următoare; ele represintă sâm- burii din cari printr’o evoluție normală și prin jocul combinațiilor arhitectonice și constructive s’au format mai toate monumentele religioase ale epocelor ce urmează. Am văzut cum în această primă perioadă a is- toriei noastre, din veacul al XlV-lea până după începutul veacului al XVI-lea, diferite înrâuriri de artă, venite din țerile cu civilisație mai înaintată, au produs pe pământul românesc o serie de monumente foarte importante, remarcabile din toate punctele de vedere, presintând caractere definite și aparținând unor școli de artă superioară bine cunoscute și ale căror origini pot fi prin urmare stabilite. Studiind mai de aproape aceste monumente, relativ puține la număr, și nu toate ajunse până la noi întregi și în starea lor originală, ci mai toate deteriorate sau modificate în epocile urmă- toare, am căutat să le clasificăm după originile lor probabile, după caracterele lor principale, grupân- du-le după asămănările ce presintă între ele. Mai toate — și sânt aproape exclusiv biserici — se disting prin calități de artă deosebite și re- marcabile care dovedesc originile lor nobile. Am arătat într’adevăr că ele se trag din vechea și stră- ¹ Evoluția arhitecturii în Muntenia, partea l-a, de N. Ghika-Budești, 1927, Bul. C. M. I., fasc. n-le 53-54. lucită civilisație a Bizanțului, a cării înrâurire s’a întins în timgul evului mediu departe, nu numai spre Răsăritul asiatic, spre Nordul slav și spre țermurile europene și africane ale Mediteranei, dar chiar și spre Occidentul european. Printre școlile de artă formate de expansiunea civilisației Bizanțului, acelea care ne interesează aici și care au putut avea legături cu arta țerii noastre sânt, pe lângă școala însăși a Constanti- nopolului, ca înrâurire directă, școala sârbească, care ajunge în veacul al XlV-lea și al XV-lea la o strălucire deosebită, apoi alte școli formate la Muntele Athos, în Balcani, pe coastele apusene ale Mării Negre și mai departe în Caucas, în Georgia și în Armenia. în Muntenia înrâuririle principale cărora li se da- toresc începuturile noastre artistice sânt, dacă le reducem pe cât posibil la cele mai importante, cele următoare: I. înrâurirea directă a școlii bizantine din Constantinopol, care produce ca tip de- săvârșit biserica din Curtea-de-Argeș cu următoarele caractere principale: plan central în formă de cruce greacă, fără sânuri laterale, cu o turlă pe naos, poate și alte două turle mai mici pe pronaos. Decor exterior în cărămidă aparentă lucrată cu rosturi largi și,alternată cu piatră necioplită în fășii orizon- tale ; arcuri și cornișe tot în cărămidă aparentă. îl vom numi tipul lui Negru-Vodă. El este moștenit de la împărații bizantini din epoca Comnenilor. II. înrâurirea școlii sârbești, căreia-i datorim biserica cea mare a mănăstirii Cozia cu următoarele caractere principale : plan în formă de treflă, adecă cu sânuri laterale, și cu o turlă pe naos. Decor exterior în cărămidă aparentă și în piatră cioplită și sculptată. îl vom numi tipul lui Mircea-cel-Bă- trân, care a ridicat această biserică moștenită de la școala Moravei sârbești a cneazului Lazăr. http://patrimoniu.gov.ro 6 BULETINUL COMISIUNI1 MONUMENTELOR ISTORICE III. înrâurirea balcanică, căreia îi datorim nu- mai biserica din Cotmeana, monument mic, format dintr’o singură navă dreptunghiulară boltită cilin- dric și terminată spre Răsărit cu un altar semi- circular; spre Apus pare a fi fost un pridvor cu arcade. Trebuiește făcută o apropiere între planul acestei biserici și acel al celor două ruine din gră- dina de la Turnu-Severin, mai ales că sânurile la- terale de la Cotmeana sânt adausuri ulterioare. Decor exterior numai din cărămidă aparentă, îm- podobit cu discuri de teracotă smălțuită. Tip ar- haic, fără înrâurire asupra epocilor următoare. IV. înrâurirea școlii Muntelui Athos, căreia îi datorim biserica mănăstirii Snagov, care întrunește ca plan caracterele principale ale primelor două tipuri de mai sus: planul central al tipului l-iu, la care se adaugă sinurile laterale ale tipului II. La aceste elemente principale se mai adaugă un prid- vor pe arcade, element nou. Două turle principale, una pe naos, alta pe pronaos sau pe pridvor, poate și alte turle mai mici. Decor exterior exclusiv din cărămidă. îl vom numi tipul lui Neagoe Basarab, care se pare că a ridicat această biserică pe locul unde fusese alta clădită de Țepeș-Vodă. V. înrâurirea sârbească ca dispoziție de plan și construcție, combinată cu înrâurirea armenească ca decor exterior de piatră cioplită și sculptată ni mai dă un tip de biserică cu plan în treflă, cu o turlă pe naos și cu alte două turle mai mici pe pronaos, cu fațadele în întregime de piatră de talie cioplită fin și sculptată. E biserica mănăstirii Dealului, pe care o vom numi tipul lui Radu cel Mare, întemeietorul ei. VI. Cam“ aceleași înrâuriri ca la punctul precedent produc un tip a parte și cu totul nou, cu următoarele caractere principale: naos informă de treflă încoronat cu o turlă; pronaos foarte desvol- tat și lărgit cu trei turle din care una în centru răzimată pe douăsprezece coloane de piatră for- mând un pătrat. Decor exterior exclusiv din piatră de talie cioplită perfect și sculptată foarte bogat. Decorul este aici ca și la tipul precedent în stil armenesc, dar cu o pronunțată înrâurire arabă în unele forme și procedee. Acest din urmă tip, care represintă punctul culminant al arhitecturii din această primă epocă, biserica episcopală din Curtea- de-Argeș, îl vom numi tipul meșterului Manole, după numele genialului său creator. Din aceste șase tipuri, care resumă pe scurt arhitectura acestei prime epoci, am putut constata că l-iul și al Il-lea sânt tipuri străine importate din afară. Biserica Domnească din Argeș este pur bizan- tină și clădită de meșteri iscusiți veniți din Con- stantinopol, cari cu multă măiestrie au știut să adapteze acest tip străin condițiunilor locale și să se folosească de materialele rustice pe care le-au avut la îndemână în localitate. Biserica mare a mănăstirii Cozia este un tip sârbesc din Valea Moravei, clădit în Oltenia de către meșteri sârbi și probabil pietrari armeni veniți prin Serbia. Aici construcția nu mai este rustică, piecum era la Dom- neasca din Argeș, ci, din contra, foarte îngrijită, atât ca material, cât și ca execuție. Aceasta poate din causa apropierii Serbiei, care a permis să se aducă de acolo toți meșterii, zidarii, pietrarii, sculptorii, etc. Tipurile I, II și III știm că au fost clădite în veacul al XlV-lea, pe când cele urmă- toare, IV, V și VI, sânt de la începutul veacului al XVI-lea, iar din veacul al XV-lea nu ni-a rămas nicio biserică. Această deosebire de peste o sută de ani între primele tipuri și ultimele explică de ce cele d’intăiu sânt străine ca origine, ca stil și ca execuție, iar cele din urmă au o parte de ori- ginalitate pe care o datoresc mediului în care s’au născut, probabil și meșterilor locali formați supt direcția arhitecților străini chemați de Voevozii țerii de prin centrele de cultură mai înaintată spre a clădi pentru ei monumentele domnești. Caracterele generale ale tipurilor IV, V și VI aparțin, evident, tot unor școli străine. înrâuririle bizantine, atonice, sârbești și armenești se cetesc fără greutate; arhitecții cari le-au clădit erau pro- babil Greci, Sârbi sau Armeni, poate și o parte din meșterii cari i-au ajutat, însă nu se poate spune că aceste biserici sânt monumente din Ar- menia, din Serbia sau din Athos transpuse în țara noastră, cum se poate afirma pentru tipurile I și II, și aceasta pentru motivul că nu există nici în Serbia, nici în Armenia, nici aiurea monumente asămănătoare cu tipurile IV, V și VI, pe când știm că există la Constantinopol biserici similare cu Domneasca din Argeș, precum știm că și în Serbia există biserici similare cu biserica mare a mănăstirii Cozia. într’adevăr, dacă am compara, de exemplu, biseri- cile din Muntele Athos cu aceia a mănăstirii Sna- gov, sântem siliți a recunoaște că există între ele deosebiri foarte pronunțate, aceasta atât ca dis- posiții de plan, cât și, mai ales, ca înfățișare exte- rioară: bisericile athonice au în marea lor majori- tate un naos cu o cupolă centrală răzimată pe patru stâlpi interiori isolați, naosul lor fiind încă mărit prin adăugirea sinurilor laterale. Această dis- posițiune, care constituie chiar principala caracte- ristică a planurilor athonice, o regăsim în Muntenia numai la Snagov, dar ea mai există și la o serie de biserici sârbești: Pavlița, Ravanița, Manasia și http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 7 Liubostinia l, clădite toate în veacul al XlV-lea, deci cu mult înainte de Snagov, și situate pe valea Moravei. Pronaosul acestor biserici din Serbia însă, afară de acel de la Liubostinia, care are altă con- figurație, este adăugat la o altă epocă; știm că și pronaosul, adecă pridvorul vechii Mitropolii din Târgoviște, este un adaus ulterior și s’ar pu- tea ca aceste adause să fie din același timp. Am emis ipotesa că pridvoarele de la Snagov și de la vechea Mitropolie din Târgoviște sânt datorite unei înrâuriri athonice. Credem de aseme- nea că originea pronaosului pătrat cu patru stâlpi interiori de la bisericile sârbești citate mai sus trebuie căutată tot la Muntele Athos și anume la mănăstirea Chilandar, întemeiată în veacul al Xll-lea de către cneazul sîrb Ștefan Nemania, care, după o lungă Domnie -, s’a călugărit în mănăstirea în- temeiată de el, unde a murit, fiind pomenit ca sfânt supt numele de Simion. în ceia ce privește biserica din Snagov, se poate deci admite că și meșterul care a clădit-o s’a inspirat de la biseri- cile din Athos. Dacă urmăm cu comparația începută cu naosul bisericilor de origine athonică, trecând la pronaos, vom constata că el este diferit la Athos de acel de la Snagov și de acelea de la bisericile sârbești pomenite mai sus, și, dacă totuși unele biserici din Athos³, cum este catoliconul mănăstirii Zograf și acel al mănăstirii Sfântul Pavel, se asamănă întru câtva în conformația pronaosului lor cu acel de la Snagov și cu acelea de la Ravanița și Manasia, dacă le examinăm mai de aproape vom vedea că deosebirile sânt simțitoare: la Athos pronaosul este închis ca și la bisericile din Serbia mai sus pomenite, pe când la Snagov el este deschis pe trei laturi. La Athos de multe ori un pridvor des- chis însoțește și complectează pronaosul, ceia ce lipsește la Snagov, unde pronaosul este el însuși deschis ca un pridvor. înfățișarea exterioară se deosebește de asemenea mult în cele trei re- giuni pe care le comparăm, fiecare având arhitec- tura ei proprie: Bisericile din Athos sânt mai toate de piatră în genere alternată cu cărămizi aparente dispuse în fășii orizontale; proporțiile lor generale sânt joase, turlele late și scunde; în Ser- bia decorul exterior este acel al bisericilor din Valea Moravei, cu zone alternate de piatră și de cărămizi aparente. Zonele de piatră sânt întrerupte prin cărămizi așezate vertical, proporțiile sânt înalte ¹ Vezi G. Balș, O visită la câteva biserici din Serbia, București 1911. ² Ibi'd. ³ Vezi G. Balș, „Notița asupra arhitecturii Sfântului Munte“, Bul. C. M. I., no. 21, București, 1912. și decorația este cea caracteristică a artei sâr- bești cu piatră cioplită și sculptată. La Snagov fața exterioară este în întregime de cărămidă aparentă, deci fără fășii alternate; proporția turlei înaltă, că- rămida fabricată cu multă îngrijire după profile variate, composiția și construcția îndemânatecă și foarte diferită de aceia a bisericilor din Athos și din Serbia. Ea se asamănă totuși mai mult prin proporțiile mai elegante cu acelea din Serbia, însă arhitectura nu are asămănare, piatra și sculptura lipsind cu desăvârșire, ca de altfel orice altă formă din arhitectura sârbească. Se poate deci admite că arhitectul de la Snagov s’a inspirat de la Athos ca plan, însă caracterul exterior este cu totul altul și specific românesc. Originile acestor biserici sânt de sigur comune, dar modul de expresiune și arhitectura sânt dife- rite în fiecare regiune. Deosebirile de rasă și de mediu, clima și condițiunile locale, materialele dis- ponibile în fiecare țară au produs divergențele pe care le constatăm în aspectul și conformația aces- tor biserici surori din Athos, din Serbia și din Muntenia, iar pronaosul deschis pe stâlpi și arcade rămâne un element caracteristic românesc. Cons- tatări de același gen le putem face și pentru tipul V, adecă pentru biserica mănăstirii Dealului, unde naosul are o conformație de origine sârbească și un decor exterior armenesc. Structura pronaosului acestei biserici însă nu se întâlnește la biseri- cile bizantine din alte regiuni, cel puțin din câte cunoaștem. Modul cum sânt dispuse turlele mici pe un arc longitudinal așezat în axul bisericii nu-1 întâlnim la bisericile sârbești, unde turlele mici sânt așezate la colțurile clădirii pe niște bolți lungi de formă cilindrică (Ravanița, Manasia). Pronaosul bisericii Mănăstirii Dealului ni se pare o concepție originală și specială arhitecturii românești pe care o vom mai întâlni-o, de altfel, la unele biserici din țară în veacurile următoare. în sfârșit, dacă trecem la analisa tipului Vî, adecă biserica episcopală din Argeș, putem face aceleași observații ca și pentru biserica mănăstirii Dealului: naosul este de tip sârbesc ca structură, afară de mici diferențe l, și decorul exterior urmează școala armenească. Pronaosul însă are, după cum am spus, o disposiție specială și cu totul originală, care nu se întâlnește în nicio altă țară în afară de a noas- tră : abia dacă i se poate găsi o îndepărtată în- rudire cu pronaosul unora din bisericile de la Muntele Athos, cum ar fi biserca mănăstirii Xe- ¹ Vezi N. Ghika-Budești, Evoluția arhitecturii în Mun- tenia, partea l-a, Bul. C. M., I., facsimilele 53-54, pagina 28. http://patrimoniu.gov.ro 8 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE ropotam, și încă această asămănare privește numai proporțiile generale ale planului și forma în lăr- gime a pronaosului, dar atât. Pe de altă parte, dacă comparăm tipurile V și VI cu bisericile din Armenia, vedem că, în afară de caracterul deco- rului exterior și al sculpturii în piatră, nu este nici- o altă asămănare nici ca plan, nici ca forme ex- terioare. Tipurile IV, V și VI au deci partea lor de originalitare, cu toate că la formația lor au contribuit diferite școli străine și diferiți arhitecți de diferite proveniențe. Ele constituie monumente a căror composiție și înfățișare nu se întâlnesc în alte țeri, și, dacă prin concepția și prin decorul lor ele derivă încă de la diferite modele străine, prin expresia lor însă ele presintă un caracter lo- cal particular, datorit condițiilor și mediului în care ele au fost clădite și în care se află așezate. Din observațiile precedente se poate deci trage conclusia că la începutul veacului al XVI-lea se făcuse în Muntenia o asimilare a metodelor și a tehnicelor străine importate în veacurile ante- rioare și o adaptare a lor la însușirile specifice ale neamului nostru. Numai astfel se poate explica înflorirea unor monumente ca Snagovul, Dealul și Episcopala din Curtea-de-Argeș, a căror frumu- seță nu a fost niciodată întrecută în veacurile ur- mătoare. în aceste monumente strălucite și de o măreție incontestabilă se oglindește splendoarea artei bi- zantine și a diferitelor școli create de ea în Ser- bia, la Muntele Athos și mai departe în Caucas și în Armenia. Este netăgăduit că diferitele con- tribuții aduse de aceste școli de artă la formația monumentelor noastre din această epocă se ar- monisează perfect atât între ele, cât și cu aportul local românesc și că ele ajung la o atât de feri- cită expresie de artă, încât în tot cursul evoluției artei monumentale din vechea Țară-Romănească nu se mai ajunge în veacurile următoare la un apogeu artistic comparabil cu acel din această în- depărtată epocă, apogeu a cărui formație rămâne pănă acum incomplect deslușită din causa lipsei monumentelor din veacul al XV-lea, care să ni permită studiul evoluției caracterelor și a formelor. Vom vedea mai jos cum asimilarea metodelor bi- zantine se desăvârșește și dă naștere unei școli de artă curat românească, în care înrâuririle străine dispar. Este drept că monumentele create de această școală sânt departe de a avea strălucirea celor pe care le-am studiat mai sus ; ele sânt mult mai mici și mai modeste, mai simple în composiție și mai rustice ca materiale. Și este firesc să fie așa, căci la această epocă Bizanțul era căzut supt do- minația Turcilor și razele strălucitei sale civilisații se sting cu încetul. Arta vechii Țeri-Românești va trăi de aici îna- inte prin propriile ei puteri, urmând exemplul Mol- dovei, care de câteva decenii avea stilul ei propriu de arhitectură L Veii G. Balș, Bisericile lui Ștefan-cel-Mare, București 1925. http://patrimoniu.gov.ro Capitolul viii. FORMAȚIA VECHIULUI STIL IN MUNTENIA. Lipsa complectă a monumentelor din veacul al XV-lea, din care nu ni-au rămas nici măcar urmele unei singure biserici care să ni dea vre-o indi- cație asupra arhitecturii acestui veac, nu permite a se stabili vremea când s’a născut primul stil ro- mânesc din Muntenia. Istoria ni vorbește de o biserică zidită de Vlad Țepeș la Snagov, de alta la Qherghița, la Bolin- tin lângă București, la Târgșor lângă Ploești, la Tânganul. Vlad Călugărul ridică mănăstirea Gla- vacioc și schitul Babele, mănăstirea Govora \ etc., dar nimic nu ni s’a păstrat din toate acestea, și acest gol în istoria artei noastre monumentale, gol care se întinde de la Domnia lui Mircea-cel- Bătrân pănă la Neagoe Basarab, adecă peste o perioadă de mai bine de o sută de ani, îngreu- iază în mod considerabil cercetările, urmărirea formelor și stabilirea evoluției tipurilor de arhi- tectură și a metodelor de construcție. O altă greutate constă în modificările și trans- formările repetate pe care le-au suferit cea mai mare parte din monumentele mai vechi. Fiecare din ele trebuie deci studiat spre a se cunoaște care sânt părțile care aparțin cutării sau cutării epoci; aceste cercetări și studii sânt încă la înce- putul lor și din această causă datele ce posedăm sânt departe de a fi suficiente pentru a ne putea pronunța cu mai multă precisie. Fapt este că încă din veacul al XlV-lea pare că s’au clădit biserici care prin arhitectura lor dovedesc că nicio înrâu- rire străină nu a contribuit la formarea lor; ca exemplu avem biserica din Brădetu, care se zice că a fost ridicată de Mircea-cel-Bătrân. De asemenea, la începutul veacului al XVI-lea, în același timp când se ridicau frumoasele monu- mente domnești ale lui Neagoe Basarab la Sna- gov, la Târgoviște și la Curtea-de-Argeș, se mai clădiau și alte biserici, care formează o grupă cu totul diferită de acestea, căci, pe cât acestea sânt de bogate și de rafinate ca artă, pe atât acelea sânt de modeste și de rustice. Aici, în afară de principiile generale ale artei bizantine, nu se pot ¹ Vezi N. lorga, l’Art Roumain, Paris 1922, p. 39. precisa înrâuriri străine speciale. Aceste mici mo- numente urmează tradiția cultului ortodox în ce privește planul: ele sânt compuse din două încă- peri după cerințile cultului Bisericii noastre orien- tale și cuprind: naosul cu sau fără sinuri, cu sau fără turlă; altarul semi-circular; pronaosul mic, despărțit de naos printr’un părete și poate un pridvor deschis pe stâlpi. Materialele sânt rustice: piatră necioplită sau cioplită simplu, dar fără sculp- tură ; cărămidă formând cornișă în zimți și arcuri. Pare evident că pentru a se clădi aceste mici bi- serici pe care le studiem în capitolul următor niciun meșter străin nu a intervenit și nimic nu permite a presupune că a fost aici vre-o mână străină. Este prin urmare probabil că la începutul veacului al XVI-lea se afla acum în ființă o școală locală, a cării existență este dovedită prin aceste câteva biserici și că numai pentru monumentele domnești ca Dealul, Snagovul sau Episcopala Argeșului se mai făcea apel la câte un meșter străin reputat care să dirigeze, să coordoneze și să complecteze pe meșterii locali. Această ipotesă ar explica și dublul caracter pe care l-am constatat la aceste biserici, adecă pe de o parte acel pe care îl dau înrâuririle străine ce se pot ceti în alcătuirea lor și pe de altă parte caracterul specific românesc al unor disposiții și forme care nu se întâlnesc în alte țeri L Din studiul bisericilor de mai jos, clădite toate la începutul veacului al XVI-lea, se va putea oareși- cum vedea cum pe la mijlocul acestui veac se în- chiagă vechiul stil românesc din Muntenia. Câteva biserici premergătoare.— între bi- sericile care ni-au mai rămas.din veacul al XlV-lea și între acele de la începutul veacului al XVI-lea pre- mergătoare formației vechiului stil, în golul lăsat de veacul al XV-lea în evoluția artei monumentale din Muntenia, trebuie să facem loc la unele bise- rici răzlețe, fără însă a li putea precisa acel loc, și aceasta tocmai din causa lipsei punctelor de reper necesare, căci, cum am spus, monumentele ¹ Vezi Introducerea. http://patrimoniu.gov.ro 10 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE lips esc cu totul în timpul unui veac întreg și mai bine. Aceste câteva biserici pe care le vom studia aici nu-și au locul nici printre grupele de monu- mente pe care le-am studiat în partea întâia a lu- crării de față, dar nici printre acelea care cons- tituiesc la un loc vechiul stil muntenesc, căci în formele și disposiția lor nu se pot ceti nici în- râuririle străine ale celor d’intăiu, dar nici carac- terele generale ale celor din urmă. Vom împărți aceste monumente în două grupe. Prima este aceia a bisericilor mai vechi, între care nu putem găsi decât cea din Brădetu (jud. Argeș), care pare a fi din veacul al XlV-lea; a doua grupă este aceia a bisericilor de la începutul veacului al XVI-lea, între care se găsesc: paraclisul mănăstirii Bistrița din Vâlcea, biserica din insula Ostrov și biserica vechii mănăstiri Valea din Muscel, la care trebuie să mai adăugăm biserica din Lăpușnia din Serbia, care este clădită de Radu-cel-Mare. în prima din aceste două grupe, care este grupa a șaptea de la origine, nu putem clasifica decât biserica din Brădetu din jud. Argeș, care, crono- logicește, ar trebui să facă parte din epoca pre- cedentă, căci e clădită, se zice, de Mircea-cel- Bătrân; este însă o biserică românească, probabil prima ca dată, și din această causă nu o putem număra printre bisericile de origine străină cla- sate în partea întâia a acestui studiu. De aseme- nea nu o putem clasifica printre bisericile care constituie vechiul stil din Muntenia, atât din causa datei clădirii ei, cât și din causă că nu presintă acele caractere generale ale veacului al XVI-lea. Pentru aceste motive, trebuie să considerăm bi- serica din Brădetu ca un monument intermediar, care face transiția între cele două epoci urmând ca plan disposițiile școlii sârbești, dar fiind totuși prin materialele ei rustice și prin formele ei simple o biserică românească în care nu se văd înrâuriri străine. în grupa a doua, care este a opta de la origine, vom găsi mai întăiu două biserici mici care au fost clădite aproape în aceiași epocă și care se află situate amândouă în Oltenia. Prin dimensiunile lor restrânse, prin simplicitatea composiției lor, prin rusticitatea materialului de piatră brută din care sânt construite, ele trebuiesc considerate ca printre primele, împreună cu Brădetu, care au fost clădite de meșteri români fără amestecul vre unei înrâuriri străine. Acestea sânt: paraclisul mănăstirii Bistrița, care se zice că e întemeiat de către Barbu Cra- iovescu în 1495 ori 1517, și biserica din insula Ostrovu, pe Olt, în fața Călimăneștilor, care este clădită de Neagoe Basarab și de Doamna Des- pina în 1520. Prima este o mică capelă fără sinuri, cu altarul semi-circular și cu bolta cilindrică; în față are un pridvor pe stâlpi, care pare a fi din veacul al XVIl-lea sau al XVIIl-lea. A doua este o biserică ceva mai mare decât pre- cedenta, cu planul în formă de treflă, cu turla pe naos și urmând principiile constructive sârbești; pronaosul, poate din altă epocă, este pătrat și bol- tit cilindric. în fața bisericii se găsește astăzi un pridvor de lemn adăugat ulterior. Turla frumos proporțională și bine compusă se asamănă cu acelea din școala constantinopolitană cu colonete lungi pe muchile ei verticale. Ambele aceste bi- sericuțe sânt construite din piatră brută cu ceva cărămizi așezate fără artă și probab'l numai pen- tru a umplea golurile rămase între pietre. Ele sânt astăzi complect tencuite cu mai multe straturi de mortar suprapuse. O a treia biserică, situată în județul Muscel în comuna Țițești. la vechea mănăstirii Valea, este zi- dită de Radu Paisie în 1532. Ea este mai apro- piată de bisericile din vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea printr’aceia că exteriorul ei este alcătuit din fășii orizontale de cărămizi aparente alternate cu fășii tencuite, în care se văd pentru prima oară cărămizile așezate în picioare, care con- stituie unul din caracterele bisericilor din stilul veacului al XVI-lea. Nu găsim aici firidele din fa- țade, care încă nu-și făcuseră apariția și care se văd pentru prima oară în acest veac la biserica din Stănești, unde sânt scurte și rare, despărțite unele de altele, apoi la bolnița Coziei, unde sânt lungi și mai apropiate. Planul este în formă de treflă și nu diferă ca structură de bisericile din prima perioadă a vechiului stil din veacul al XVI-lea ; găsim și aici naosul cu turla și pronaosul pătrat boltit cilindric ca la Cozia. O a patra biserică, aflată în Craina sârbească, care însă este clădită de către Radu-cel-Mare, Domnul Țerii-Romănești, în 1501, este biserica din Lăpușnia, descrisă de d. G. Balș în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice", anul 1911, p. 194. Prin disposițiile planului, compus dintr’un naos în formă de treflă cu turlă și dintr’un pro- naos pătrat, prin forma altarului, compus din trei părți, absida principală flancată de două absidiole, această biserică se apropie mai mult de acelea din veacul al XVI-lea pe care le vom studia mai la vale decât de acelea din epoca precedentă care au planul în formă de treflă (Cozia). între această biserică și acelea din Valea Moravei sârbești și biserica mare a mănăstirii Cozia, diferențele sânt însă mari și nu poate fi o înrâurire directă. Asă- mănarea exterioară ar fi mai sensibilă cu biserica http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA mănăstirii Dealu, mai ales în ce privește materialul, care e de piatră cioplită la ambele biserici; de asemenea data clădirii lor este aceiași. Biserica este executată toată din piatră cioplită, de dimensiuni relativ mici; cărămizi se găsesc nu- mai pe ici, colo, câte un rând, în afară de cornișe, unde ele sânt dispuse după cunoscutele procedee bizantine. Basa turlei presintă pe fiecare față câte un arc de cărămidă, care amintesc pe cele de pe Valea Moravei și cele de la Cozia; în centrul acestor arcuri se găsește câte o rosetă de piatră ajurată, cu ornamente geometrice simple ca la unele biserici din veacul al XVl-lea, pe care le vom studia mai departe. Zidăria de piatră este frumos și îngrijit executată dintr’un tuf calcaros, iar pla- nul ca și caracterul fațadelor arată o epocă de artă valoroasă. Nu este posibil în starea de astăzi a cunoștinților noastre despre această epocă să precisăm originea acestei biserici, nici pe aceia a bisericii din Petrușa, care presintă multă asămă- nare și se găsește tot în Serbia b Biserica din Brădetu. — Se pare că este clă- dită de către Mircea-cel-Bătrân pe la 1400. Forma planului este inspirată după biserica mănăstirii Cozia, însă este mult simplificată ca arhitectură. Presintă unele din disposițiile generale și din ca- racterele constructive ale bisericilor din școala sârbească. Regăsim aici planul în formă de treflă și turla Pantocratorului pe naos, stând pe cele patru picioare proeminente în interiorul bisericii; în consecință, regăsim și arcurile interioare alipite de păreții din spre Nord și Sud, atât spre altar, cât și spre Apus; nu găsim însă poala de la partea su- perioară a zidurilor; întrezărim din exterior arcu- rile de descărcare de pe fețele basei turlei, însă nu vedem arcurile corespunzătoare interioare ră- zimate pe console, care la Cozia susțin turla ; aces- tea lipsesc aici. Mai constatăm boltirea în formă cilindrică a pronaosului, ca la Cozia. Aceste ca- ractere constituie însă numai principii generale de construcție, căci ca mod de execuție nu găsim nicio formă arhitectonică sau decorativă care să amintească bisericile sârbești din Valea Moravei. Materialul din care e clădită biserica este în- tr’adevăr cât se poate de rustic: e piatră brută de munte și cărămidă de calitate destul de ordi- nară, simplă, însă bine arsă; ea nu este presată și nu presintă nici profilele, nici fabricația îngrijită pe care o găsim atât la bisericile din veacul al XlV-lea, cât și la acelea din veacul al XVl-lea. ¹ Vezi Kanitz, Das Konigreich Serbien und das Serben- volk, și G. Balș, Bul. Corn. AI. anul 1911. 11 Fășii orizontale de piatră brută alternează cu fășii de cărămidă visibile, dar fără de cărămizile verti- cale caracteristice din veacul al XVl-lea. Corpul bisericii este terminat la partea superioară cu o cornișă de cărămizi urmând tehnica bizantină cu- noscută; această cornișă este foarte simplă și pare a fi din aceiași cărămidă ca și cea de la corpul bisericii, poate însă să fi fost refăcută sau com- plectată la o altă epocă. Turla, așezată pe o basă cubică simplă, este ca și aceasta în întregime de cărămidă; fețele turlei sânt plane și nu găsim aici nicio arcadă sau altă decorație decât cornișa și cele opt ferestre simple și lungi care luminează interiorul. Toate ferestrele, atât cele de la corpul bisericii, cât și cele de la turlă, sânt simple și fără chenare de piatră; ele sânt în formă de semi-cerc la partea superioară; arcurile însă sânt lucrate rustic și fără artă. Este greu de precisat dacă turla datează de la înte- meierea bisericii sau dacă este refăcută la altă epocă. în fațada principală cornișa care înconjoară toată biserica se încovoaie în arc de cerc, formând un fronton rotunjit, cam în genul celui ce s’a găsit la biserica mănăstirii Cozia supt învelitoarea care o ascundea pănă acum, și ca la Dealu. Chenarul ușii de la întrare este din piatră cioplită; el este simplu și fără profile. Dimensiunile aproximative ale bisericii sânt de șaisprezece metri lungime pe șase lățime în in- terior. în fața bisericii se află actualmente un prid- vor rustic pe stâlpi de lemn, peste care este pre- lungit acoperișul de la pronaos; regiunea mun- toasă în care se află această biserică explică atât acoperișul de șindilă, cât și piatra brută utilisatg la clădirea bisericii. Din cele de mai sus credem că se poate de- duce că niciun meșter sârb nu a lucrat aici, ci numai meșteri localnici cari lucraseră probabil la celelalte biserici ridicate în timpul Domniei lui Mircea-cel-Bătrân; acești meșteri au știut să se servească de principiile constructive sârbești care se întrebuințau în acea epocă și să utiliseze ma- terialele ce se puteau găsi și fabrica în această localitate retrasă supt poalele munților; ei sânt probabil primii meșteri români cari au clădit o bi- serică în vechea „Țară-Românească“. în 1733 această biserică a fost zugrăvită din nou, atât în interior, cât și în exterior, pe fațada principală. Se poate ca, cu această ocasie, să se fi făcut și oarecare renovări care încă nu se pot precisa. * * * http://patrimoniu.gov.ro 12 BULETINUL COMIS1UNII MONUMENTELOR ISTORICE Paraclisul mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea este clădit de către Barbu Craiovescu, că- lugărit supt numele de Pahomie, în 1495 sau 1517. Este singurul monument care ni-a mai rămas din veacul al XV-lea, însă este greu de prevăzut dacă, așa cum este astăzi, el este același ca la origine. Trebuie observat, în legătură cu data clădirii acestei mici biserici, că este singura din acea vreme care nu are planul în formă de treflă și care este fără turlă. Ea s’ar înrudi astfel cu bisericile din Turnu- Severin și cu aceia din Cctmeaiia, unde se știe că sinurile au fost adăugate în urmă. Paraclisul Bis- triței este un edificiu foarte mic, de unsprezece metri lungime totală pe patru lărgime. Se com- pune dintr’un naos pătrat fără sinuri, eu altarul rotunjit în interior și poligonul in exterior; pro- naosul lipsește și pridvorul pe stâlpi din fața bi- sericii este din altă epocă, probabil de la Vornicul Șerban Cantacuzino, care este pomenit aici, într’o inscripție cu data de 1710, și al cărui chip este zugrăvit cu doamna sa, Andriana, pe păretele din stânga ușii. Bolta bisericii este în formă de ci- lindru și fără turlă, ceia ce ar fi un indiciu de vechime mare, căci este o disposiție asămănătoare cu Cotmeana și chiar cu Turnu-Severin. Construcția este de piatră, bolovani de munte, cu cărămidă pe alocui ca, însă acestea sânt așezate fără regulă și fără fâșiile alternante ale monumen- telor din veacul al XVl-lea. Exteriorul este astăzi acoperit în întregime cu o tencuială groasă, care ascunde arhitectura ce poate a avut-o altă dată. Niciun alt indiciu nu ni permite să facem vre-o ipotesă care să ne ducă la o altă legătură cu vre un monument anterior sau posterior. Disposiția planului, cu naosul pătrat și cu bolta cilindrică, care probabil la origine era visibilă în fațada prin- cipală supt forma unui fronton rotunjit, care este astăzi ascuns, ni arată că principiile constructive ale acestui mic monument sânt în directă legă- tură cu acelea din veacul al XlV-lea, dar că nu are nicio legătură cu școala sârbească, ci cu Cot- meana și cu Brădetu, iar ca boltire o putem con- sidera ca derivând și din biserica din grădina pu- blică de la Turnul-Severin. Trebuie să mai observăm că forma rotunjită a altarului în interiorul bisericii nu este un semi-cerc, ci o curbă mai adâncă, apropiindu-se de o jumă- tate de elipsă; în interior forma pentagonală a al- tarului e cu laturi neegale între ele. Pridvorul, care este zugrăvit, după inscripție, la 1710, pare a fi dintr’o altă epocă decât biserica, precum arată bolta lui în calotă sferică proptită pe arcuri laterale largi, o disposiție neusitată încă în veacul pe care îl studiem aici și care apare numai în veacul al XVII-lea. Se poate însă ca acest pridvor să fi fost clădit în locul altuia sau în locul unui pronaos mai vechiu. * * * Biserica din Ostrov (Vâlcea) este clădită în 1520 de către Neagoe Basarab și Doamna Despina. E o biserică mică, de 12 metri lungime aproximativ, zidită din piatră brută amestecată cu cărămidă. Planul se compune dintr’un naos în formă de treflă și cu arcurile interioare laterale după prin- cipiile școlii sârbești, turla ortogonală bine pro- porțională, cu arcade încadrând ferestrele și răzi- mate pe colonete angajate la colțurile octogonului, ca ia bisericile bizantine. Pronaosul pătrat e boltit cilindric după modelul bisericilor din veacul al XlV-lea; se observă că aici pronaosul, în oposiție cu cel de la Lopușnia, este mai îngust decât naosul, în fața naosului s’a adăugat ulterior un pridvor de lemn care nu permite a vedea arhitectura din fațadă, unee prooaoii s:ar găsi pridvorul rotunjit ca la Dealu, la Cozia și la Brădetu. Este un tip isolat, care nu se poate clasifica nici între maiestoasele monumente ale lui Neagoe de la Argeș, Snagov și Târgoviște, nici între biseri- cile care vor urma și pe care le-am grupat în stilul vechiu ; de acestea din urmă ea se apropie mai mult decât de cele d’intăiu prin dimensiunile ei restrânse și prin forma planului, dar nicidecum prin decorul exterior, care nu presintă fâșiile alter- nate de cărămidă aparentă și de piatră sau de tencuială. Turla, cum am văzut, urmează mai mult școala bizantină, iar planul pe cea sârbească. Decorul exterior, astăzi ascuns supt o ten- cuială groasă compusă, se pare, de mai multe stra- turi succesive, nu se poate studia. El trebuie să fie probabil foarte rustic, căci piatra brută între asisele căreia se găsesc și cărămizi așezate neregulat, arată o construcție simplă și fără artă. Turla pare, din contra, mult mai îngrijit com- pusă și executată, cu colonete bizantine tipice la muchile verticale, cu arcuri concentrice în jurul ferestrelor și cu arcade cu zimți, încadrând totul ca la biserica din Nicopole. Astăzi, peste arcadele superioare ale turlei vedem ridicându-se mai sus zidăria ; peste această zidărie trebuie să fi fost cândva o cornișă, care astăzi a d ispărut. Am văzut în studiul monumentelor din veacul al XlV-lea că turlele sânt încoronate la partea su- perioară când cu cornișa orizontală (Domneasca din Argeș), când cu arcadele în zimți d’imprejurul ferestrelor (Nicopole). Această din urmă formă pare a fi cea originală, moștenită de la arta bizantină. Cealaltă formă http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA pare a fi o modificare necesitată de clima noastră mai aspră, care a cerut ca peste boltă să se așeze o șarpantă de lemn care să primească pe ea în- velitoarea. în forma originală bizantină, învelitoarea este așezată de-a dreptul pe boltă fără intermediarul unei șarpante de lemn. Biserica foastei Mănăstiri Valea, în județul Muscel, este clădită în 1532 de Radu Paisie; ea are aproximativ douăzeci de metri lungime (în afară de pridvorul care a fost adăugat în urmă) pe cinci metri lărgime medie în interior. Planul urmează principiile școlii sârbești moș- tenite din veacul al XlV-lea: naosul în formă de treflă cu turla în centru (astăzi dispărută) și pro- naosul pătrat, boltit cilindric. Găsim și aici picioa- rele proeminente din interior, pe care se razimă turla Pantocratorului și, ca o consecință, arcurile se- cundare laterale, alipite de păreții din spre Nord și Sud; însă arcurile din spre altar nu urmează principiile sârbești: ele sânt reduse la firide joase, pe când arcurile din spre Apus sânt înalte, cum sânt la bisericile din veacul al XlV-lea. Ca o con- secință, bolta altarului este mai largă și mai înaltă decât arcurile care susțin turla. Această structură se îndepărtează de aceia a școlii sârbești și do- vedește oarecare nehotărâre de principii din partea meșterului care a clădit biserica. Se poate ca a- ceastă disposiție a bolții altarului să fie o medi- ficare din altă epocă. Decorul exterior are caracterele bisericilor din vechiul stil, însă nu se găsesc încă firidele care decorează în genere fațadele. Avem aici numai fâ- șiile orizontale de cărămidă aparentă alternând cu cele tencuite. Avem și cărămizile așezate ;n pi- cioare, două câte două, care împart zonele tencuite în compartimente dreptunghiulare. Nu găsim însă nici soclu, nici brâu orizontal. Cornișa este formată din cărămizi așezate în dinți de fierăstrău ; partea superioară a acestei cornișe pare că lipsește: a fost probabil la origine com- pusă din cărămizi arcuite concav și așezate pe muche ca și aceia de la basa turlei, care este încă astăzi bine conservată. Fereșfile sânt înguste și lungi, cu chenare de piatră simplă, însă având la partea superioară o 13 decorație în formă de arc ascuțit, pe care nu am întâlnit-o la. alte biserici din-această epocă. Mai trebuie observată disposiția neregulată a ferestrelor de la sânuri, care nu sânt simetrice față de ax. Cum am arătat mai sus, turla primitivă a dis- părut și a fost înlocuită cu alta de șipci și ten- cuită. Acest monument este, ca înfățișare, cel mai a- propiat de acelea care constituiesc stilul vechiu, din secolul al XVl-lea. în această privință s’ar fi cu- venit poate să fie trecut în prima grupă a bi- sericilor în stil vechiu, alături de biserica din Stă- nești, care în unele privinți diferă mai mult decât aceia a mănăstirii Valea de caracterele generale ale bisericilor în stilul vechiu din veacul al XVl-lea. Biserica din Lopușnia diferă mult de cele precedente. Avem aici zidărie de piatră cioplită, lucrată frumos, arhitectură îngrijită, care amintește arta armenească. Părerea d-lui G. Balș, care crede că această biserică a fost executată de meșteri cari au lucrat pentru Radu-Vodă-cel-Mare la Mă- năstirea Dealu pare verosimilă. Ca plan, biserica din Lopușnia se asamănă cu unele dintre bisericile din veacul al XVl-lea (Mihai-Vodă, Curtea Veche, Bucovăț) în ceia ce privește disposiția naosului și a altarului cu absi- diolele. Pronaosul pătrat și ieșit în lături, mai larg decât naosul, îl vom regăsi de asemenea la unele biserici din veacul al XVl-lea și XVII-lea. în resumat, acest monument se leagă în ceia ce pri- vește calitatea arhitecturii și a execuțiunii cu tehnica savantă a școlilor sârbești și armenești din epoca anterioară, iar disposiția planului său o vom regăsi în epoca următoare. E un tip intermediar între cele două epoci. între biserica din Lopușnia și cea din Brădet e o diferență cronologică de aproximativ un secol; totuși biserica din Lopușnia, cea mai recentă dintre ele, e mai aproape de monu- mentele din școala armenească și sârbească decât biserica din Brădetu, care, după cum am văzut, nu datorește nimic școlii sârbești decât principiile constructive. Această din urmă biserică e mai a- proape, prin simplicitatea procedeelor și a mate- rialului, de acelea din veacul al XVl-lea, care consti- tuie primul stil românesc din Muntenia, și aceasta se poate explica printr’aceia că nici la Brădet, nici a bisericile din vechiul stil românesc din veacu XVl-lea nu se constată nicio înriurire străină. Buletinul C omisiunii Monumentelor Istorice. http://patrimoniu.gov.ro Capitolul ix. CARACTERELE GENERALE ALE VECHIULUI STIL DIN MUNTENIA DEOSEBIRILE FAȚĂ DE EPOCA PRECEDENTĂ. Ne aflăm la începutul veacului al XVl-lea după moartea lui Neagoe Basarab în punctul unde a- portul străin în arhitectura Munteniei și a Olteniei s’a sfârșit. De aici înainte, precum vom vedea mai departe, na vom găsi nici o înrâurire venită din afară, ci modelele de la care se inspiră arta mo- numentală sunt chiar bisericile mai vechi aflate în țară și pe care le-am studiat mai sus. în această a doua epocă, arhitectura țerii trăiește prin pro- priile sale mijloace, basată pe însușirile artistice ale neamului nostru; ea și-a asimilat tehnica bi- zantină, adaptând-o complect mediului ambiant și modelând-o în tipuri originale. Caracterul unitar al monumentelor. Bise- ricile pe cari le vedem ridicându-se în veacul al XVl-lea, atât în Muntenia, cât și in Oltenia, atât în orașe, cât și în sate, la mănăstiri și schituri, se deosebesc de acelea din veacurile precedente prin caracterul lor unitar pronunțat și original; de unde pănă acum nu am găsit decât biserici de origini dife- rite, având prin urmare caractere foarte variate, de aici înainte, din contra, nu vom mai întâlni de- cât biserici de același tip, presintând între ele a- sămănari importante și multiple și, din contra, deosebiri numai de ordin secundar și de amănunt. Suntem în consecință îndreptățiți a considera acest grup nou de biserici ca alcătuind un stil local bine închegat și constituit, primul și vechiul stil româ- nesc din Muntenia. Din studiul amănunțit pe care îl facem mai jos resultă următoarele trăsături principale ale bise- ricilor, puține la număr, care ni-au mai rămas din cele clădite în tot veacul al XVl-lea și unele chiar până în mijlocul veacului al XVll-lea, care pot f, considerate ca făcând parte din vechiul stil „mun. tenesc". Toate aceste monumente, afară de rare excep- țiuni, și mai ales la începutul acestei epoci, sunt de dimensiuni reduse, câte odată chiar foarte mici. Ele au tot planul în formă de treilă, deci cu sânuri laterale, după tipul bisericilor de la Mă- năstirile Cozia șî Dealu, adecă tipul II și tipul V. Naosul este întotdeauna încoronat cu turla Pan- tocratorului, cu foarte rare excepții. Altarul semi-circular este simplu, mai ales la începutul epocei; mai tărziu el se complectează câte odată cu cele două absidiole ale bisericilor bizantine clasice din Constantinopol. Pronaosul este la început destul de redus, ca la bisericile din Turnul-Severin, mai tărziu se inco- ronează și ei, sau cu două turle mai mici ca la Mănăstirea Dealu, sau, mai rar, cu o turlă centrală și încă alte două mai mici și egale, ca la biserica episcopală din Argeș. In acest din urmă cas, pro- naosul se lărgește față de naos, ceia ce dă bise- ricii, văzută din exterior, o înfățișare deosebită: ea nu mai apare ca pănă acum dintr'o singură bucată, ci, din contra, alcătuită din două elemente alipite. Această din urmă disposiție nu apare decât în mod excepțional la Cobia și la Târgșor, apoi la paraclisul Coziei, în dimensiuni mai mici, așa că tipul unitar al vechiului stil din Muntenia ră- mâne planul în formă de treflă cu o turlă pe naos, cu pronaosul ori fără turlă ori cu două turle mici; câte odată în locul pronaosului se găsește un pridvor pe arcade deschise, însă acest din urmă element nu este în această epocă decât o excepție, și numai în veacul al XVII-lea el va deveni obiș- nuit, ba chiar aproape nelipsit. înfățișarea exterioară urmează principiile teh- nicei bizantine din veacurile trecute; fâșiile orizon- tale de zidărie, alternate, le găsim și aici ; piatra este înlocuită cu cărămidă având fața tencuită; fâșiile orizontale de cărămidă aparentă sunt compuse din două, trei rînduri cu rost larg; cărămizile sunt de bună fabricație, cu fața frumos netezită; ele sunt adesea ori profilate în diferite forme ca și cele de la Snagov. Avem șî parcurile de cărămidă care for- mează arcade, firide, cornișe și brâuri după tehnica bizantină cunoscută. O inovație a veacului al XVl-lea este intercalarea de cărămizi verticale aparente care despart fâșiile tencuite în suprafețe dreptunghiulare, formând ca niște compartimente. Acest mod de construcție, http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 15 care se întâlnește și la unele biserici din Valea Moravei și din Serbia bizantină, este foarte logic în cașul când materialul de construcție este piatra neregulată și necioplită, moelonul sau piatra-bo- lovan, fiindcă atunci cărămizile verticale mențin mai bine pietrele la locul lor și împiedecă tasarea zi- dăriei pănă la întărirea mortarului. Se știe că o asemenea zidărie din piatră brută și cărămidă se întâlnește adese ori în Orient; o găsim și în țara noastră în regiunile muntoase, unde piatra brută este materialul curent și se găsește oriunde. în Serbia bizantină și în Balcani, unde se usitează mult piatra în construcție, acest procedeu este obișnuit E La noi, unde materialul de construcție aproape exclusiv usitat este cărămida, în afară de regiunea muntoasă, este destul de firesc, de și nu tocmai logic din punct de vedere al regulelor arhitec- tonice, ca, în lipsa pietrei, fâșiile orizontale tra- diționale să se exprime prin tencuială imitând piatra care se usita în epocile precedente. De altfel acest procedeu nu este nou, căci l-am mai întâlnit în veacul al XlV-lea la biserica mare a Mănăstirii Cozia, unde fâșiile de piatră brută sunt acoperite cu o tencuială de var care imitează piatra cioplită și care dă paramentului din fațade o înfățișare mai îngrijită. Dar s’ar putea ca și aici acest para- ment să fie dintr’o epocă mai târzie. Această imitație a pietrei prin tencuială se explică mai ușor în epocile sărace, când este exclusă utilisarea ma- terialelor scumpe și greu de transportat, cum este piatra de cioplit. O asemenea epocă pare a fi fost și veacul al XVI-lea. într’adevăr, în bisericile din acest veac piatra lipsește aproape complect; o întâlnim numai la chenarele ușilor și ale ferestrelor, dar nesculptată și abia profilată. Se mai găsesc mici plăci de piatră ajurate în mod rudimentar, de formă pătrată sau rotundă, așezate la partea superioară a fațadelor, în dreptul altarului și al sânurilor, unde servesc pentru luminarea și ventilarea interiorului bisericii. înfățișarea de la origine a acestor monumente este destul de greu de stabilit din punct de ve- dere al siluetei și al formelor acoperișului, și aceasta din causa modificărilor ce au suferit în cursul vremurilor și din causa incendiilor sau a cutre- murelor de pământ care au dărâmat mai toate turlele. Tablourile votive ce se mai găsesc pe ici colo zugrăvite în interiorul bisericilor, represintând pe ctitori, cari oferă biserica a cării miniatură o țin în mînă, sunt foarte rare. Ele ni arată câte odată o ¹ Vezi G. Millet, L’ancien ari serbe. siluetă înaltă cu acoperiș ascuțit, ca la Stănești, altă dată un acoperiș mai jos în formă de cupolă la turlă, ca la bolnița Coziei. Aceste mici-monumente din veacul al XVI-lea, cât sunt ele de modeste, au calități reale : simpli- citatea și logica ce domină în alcătuirea lor, ca- racterul lor propriu, simplu, rustic și armonios le deosebește de toate celelalte Ele sunt primele din cele ridicate pe pământul țării care au fost în în- tregime concepute și clădite de meșteri români, și cu atât mai mult ele ni sunt scumpe. Aici, într’adevăr, nicio înrîurire străină directă nu se mai poate găsi, ci numai unele procedee de cons- trucție și unele forme din epoca precedentă, dar și acestea asimilate mai de mult. Materiale și procedee de construcție. Pre- cum am spus mai sus, materialul aproape exclusiv utilisat aici este cărămida. Ea este de mai multe feluri. Cărămida obișnuită, destinată a fi tencuită pe din afară, și cărămida aparentă, care rămâne văzută și este lucrată cu mai multă îngrijire, bine presată, cu suprafața compactă și lucie, cu mu- chile regulate ; ea se fabrică în tipare de diferite forme și profile, așa cum le-am studiat la biserica mănăstirii Snagov L Dimensiunile cărămizilor sunt mici; ele au 4—5 centimetri grosime, 12 —14 centimetri lărgime și de la 25—34 centimetri lungime, după localități. La unele din aceste biserici se mai găsește și un al treilea gen de cărămizi, mult mai mari, de 8 centimetri grosime pe 40 lat și 50 lung. Ase- menea cărămizi s’au găsit la Stăneștii din Vâlcea, ctitoria Buzeștilor, întrebuințate ca pardoseală inte- rioară, și la biserica din Bucovăț, lângă Craiova, ridicată în timpul Domniei lui Mihnea-Vodă de către Banul Ștefan. Aici zidirea păreților exteriori este alcătuită din cărămizi aparente mici, înguste și cu rostul larg, iar, supt părțile tencuite, zidăria e din cărămizi mari, așezate într’un plan mai re- tras cu câțiva centimetri, astfel că tencuiala care le acopere este în același plan vertical cu fața cără- mizilor aparente. Acest mod de construcție se găsește la mai toate bisericile din această epocă, care au fășii tencuite întrerupte cu cărămizi apa- rente verticale. Cărămizi mari însă nu am găsit decât la Bucovăț: ele ar fi după unii de origine romană și provenite de la un castru; după alții ar fi medievale. în genere procedeele de construcție din această epocă sunt cele moștenite de la epoca anterioară, însă mult simplificate. Planul bisericilor este, mai ales la început, redus la cea mai simplă expre- ¹ Vezi partea I, p. 19 și pi. XL—LII. http://patrimoniu.gov.ro 16 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE siune, atât ca dimensiuni, cât și în composiție. Unele urmează încă disposițiile moștenite de la școala sârbească, cu cele patru picioare interioare proeminente ale naosului pe care se razimă arcurile pantocratorului; altele nu presintă aceste dispo- siții și adoptă procedeul păreților interiori drepți, fără arcurile laterale secundare alipite de păreți, din spre Nord și Sud. în genere ultimele rămășițe ale înrâuririlor sârbești de altă dată tind să dispară, și procedeele constructive par a fi cele bizantine, reduse la o mai mare simplicitate. Această simpli- care este justificată și de dimensiunile puțin con- siderabile ale acestor biserici. Plastica monumentală resultă în linii gene- rale din forma planului în treflă, cu turla domi- nând în centru, fiind proptită și încadrată în lături de altar și de pronaos, spre Răsărit și spre Apus, și de absidele laterale spre Nord și Sud. în ceia ce privește proporțiile și mai ales silueta generală, în afară de câteva biserici, ele nu sunt ușor de precisat, căci foarte puține dintre ele au ajuns în- tregi până la noi; turlele, cum am spus, sunt mai toate căzute, unele reclădite la altă epocă și foarte rare acelea care s’au păstrat așa cum erau la ori- gină. Forma și felul acoperișurilor neputându-se determina, aspectul primitiv, afară de câteva sasuri (Stănești, bolnița Coziei, etc.), nu se poate recon- stitui nici cu oarecare aproximație. Decorul exterior este caracterisat prin alternanța fâșiilor de cărămidă aparentă și a celor tencuite, acestea din urmă împărțite în compartimente drep- tunghiulare prin cărămizi aparente verticale, de obiceiu câte două alături una de alta, altă dată, dar mai rar, câte una. Apoi avem tot în cărămidă apa- rentă, simple sau profilate, firide, arcade, cornișe, brâuri și socluri destul de variate în composiția lor. Efectul obținut cu aceste mijloace foarte simple este totuși cât se poate de pitoresc și de carac- teristic. Asistăm aici la o întoarcere spre formele și procedeele pur bizantine, în oposiție cu înrâu- rile sârbești, armenești și arabe din epoca prece- dentă. în composiția arhitectonică a acestor biserici nu lipsește nici varietatea: într’adevăr aproape toate diferă unele de altele, cu toate că sunt de același tip și au același caracter unitar constatat și mai sus. Credem că este încă o dovadă, și cea mai bună, că ne găsim aici în fața unei „școli de artă originală", unde fiecare meșter care clădește o bi- serică o compune, nu căutând inspirația sa în mo- dele străine, ci după propria sa imaginație, rămâ- nând, bine înțeles, pe de o parte în cadrul tradiției și, pe de altă parte, în limitele programului la care trebuie să răspundă. Plastica decorativă este obținută prin pro- cedeele pe care le-am studiat mai sus și care vor fi precisate la descrierea fiecărui monument în parte. în mod general, avem fășii orizontale alter- nante de cărămizi aparente și altele tencuite, des- părțite prin cărămizi aparente verticale, apoi firide, arcade, cornișe, brâuri și socluri, variind de la o biserică la alta. Vom întâlni și cașuri în care tot exteriorul bisericii este în cărămidă aparentă fără părți tencuite (Stănești), alt cas în care tot exte- riorul este din cărămizi smălțuite colorate (Cobia), dar acestea sunt excepții; Stăneștii sunt dintr’o epocă anterioară formației „vechiului stil", care pare a începe pe la 1540-1550, iar Cobia este un monument isolat în veacul al XVI-lea, care urmează, atât ca plan, cât și ca exterior, forme diferite de acelea care constituie laolaltă „vechiul stil" din veacul al XVI-lea, în care această biserică nu-și poate găsi locul. Dacă examinăm mai de aproape composiția fa- țadelor, se poate observa o evoluție: primele bi- serici din această epocă au un singur rând de fi- ride, care sunt ori scurte și așezate supt strașină (Stănești, Curtea Veche), sau lungi și înguste, mer- gând de supt strașină până la soclu sau chiar până la pământ (bolnița Coziei, Olteni, Cobia). Aceste biserici nu au brâu orizontal și presintă oarecare analogie în composiția fațadelor cu bise- rica din Cotmeana. Apoi sunt cașuri în care găsim un brâu ori- zontal bine desvoltat, dar firidele lipsesc ; fațada este decorată numai prin fâșiile orizontale alter- nate de cărămizi aparente și cu zone tencuite, îm- părțite și ele prin cărămizi așezate vertical (Târg- șor, Mănăstirea Valea). Apoi pare a se stabili dis- posiția celor două registre de firide suprapuse, separate printr’un brâu. Firidele sunt la început formate din cărămizi simple formând un cadru fundului, care este cu 13-14 centimetri mai retras (Căluiu, Bucovăț). Această disposiție o cunoaștem mai de mult: am văzut-o la Sân-Nicoară și la Bi- serica Domnească din Argeș, la Cotmeana și mai târziu la Snagov. Pe urmă firidele par a se apro- pia unele de altele, și picioarele lor verticale sunt formate din două cărămizi rotunjite, alcătuind o păreche de colonete angajate în părete, care su- portă arcurile firidelor (Mărcuța, Mihai-Vodă). La Tutana găsim ambele disposiții de mai sus întrunite la un loc : la registrul inferior picioarele verticale sunt formate din cărămizi dreptunghiu- lare și la cel superior din cărămizi rotunjite. Mai târziu însă, cărămizile rotunjite înlocuiesc pe cele dreptunghiulare și la arcurile firidelor, care până acum erau din cărămizi dreptunghiulare, și la la- turea inferioară a firidelor, astfel că e'e formează http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA un cadru în relief, încunjurând toate firidele pe toate laturile, și de jur împrejur cu un ciubuc ro- tund continuu. Acest ciubuc devine chiar dublu la arcuri și triplu la părțile verticale (Biserica Dom- nească din Târgoviște). E ușor de văzut că această nouă disposiție nu este decât transpunerea pro- filaturii de piatră a firidelor de la Mănăstirea Dea- lului și de la Episcopala din Argeș într’un alt ma- terial: cărămida aparentă și tencuiala. Acest nou decor al fațadelor se desăvârșește în veacul al XVlI-lea, atunci cînd jocul alternat al cărămizilor aparente și al zonelor tencuite dispare și este în- locuit prin fațadele în întregime din cărămidă apa- rentă (clopotnița din Brebu) sau cele în întregime tencuite, ca Biserica Domnească din Târgoviște și aproape toate monumentele din a doua jumătate a veacului al XVlI-lea și din veacul al XVlII-lea. Sunt biserici din veacul al XVl-lea care au fost retencuite în întregime la o altă epocă. La unele din ele decorul s’a regăsit supt tencuială (Polo- vraci, Sfinții Arhangheli din Craiova), și e foarte probabil că se vor mai găsi și altele. Putem notă aici că noul decor al chenarelor în relief, rotunjite în formă de tore (boudin), care reapare în veacul al XVII-lea, este de origine ar- menească sau georgiană, căci îl găsim executat în piatră la bisericile din aceste țeri; îl găsim însă și în istoria artei noastre monumentale aproape în toate epocile: în veacul al XlV-lea, la Cozia, în piatră și cărămidă, în veacul al XVl-lea, la Mănăs- tirea Dealu și la Episcopala din Argeș, unde este direct inspirat din Armenia și executat tot din piatră. La sfârșitul veacului al XVl-lea el tinde să reapară progresiv, însă în cărămidă aparentă și în tencuială, alternate în fășii orizontale; în veacul al XVU-lea el se generalisează, și este atunci execu- tat, când în cărămidă în întregime aparentă, clo- potnița de la Brebu, Brădești, când în cărămidă tencuită. Altă dată pe tencuială se găsește zugră- vită cu roșu o decorație imitând fâșiile de cără- mizi aparente și apareiajul de cărămidă al arcade- lor: acest procedeu dovedește o epocă de deca- dență, când nu se mai știa fabrica o cărămidă în- grijită și de bună calitate care să poată rămânea visibilă și să resiste intemperiilor; se găsia atunci că este mai expeditiv a se imita decorul de ată dată pe suprafața tencuieleii. în veacul al XVlll-lea vom vedea că fața ten- cuită se modifică încă odată: arcurile devin trilo- bate în formă de acoladă sau de festoane orientale, iar cornișele, brâurile, chenarele sânt zugrăvite al fresco, cu motive decorative înflorate de origină orientală. Detaliile. Soclul lipsește la bisericile de la în- 17 ceputul acestei epoci, ca la Stănești, la O teni și la bolnița Coziei; mai târziu el se profilează într’un mod destul de plastic. E compus în principiu dintr’o cărămidă concavă, așezată pe muche și însoțită de-asupra și dedesupt de alte cărămizi, formând diferite jocuri, variind de la un cas la altul (Bucovăț, Curtea Veche, Căluiu, Tutana, etc.). B/âul lipsește în perioada întâia (Bolnița Coziei, Stănești), pe urmă însă îl găsim în mod constant aproape la toate bisericile și în toate epocile ur- mătoare. în veacul al XVl-lea cele mai de multe ori el este bine desvoltat și compus dintr’un tore convex, făcut dintr’o cărămidă rotunjită sau câte o dată din două cărămizi, așezate pe muche și încadrate de-asupra și dedesupt sau cu mai multe rânduri de cărămizi așezate în dinți de fierăstrău sau cu cărămizi concave așezate pe muche. Se mai gă- sesc și alte disposițiuni, care se deosebesc între ele de la cas la cas. Cornișele urmează la început formele și dispo- sițiunile cunoscute și studiate la bisericile din epoca precedentă, cu cărămizi în formă de dinți de fi- răstrău alternând cu rânduri drepte; mai în urmă, ele devin mai variate și se compun, ca și soclul și brâul, din cărămizi concave sau convexe, așezate pe muche și câte odată combinate cu rânduri de cărămizi așezate în dinți de firăstrău. Partea su- perioară mai ieșită a cornișei se compune de obi- ceiu din cărămizi ascuțite având forme speciale și care sânt așezate astfel ca să formeze console anume destinate ca să permită o ieșitură mai mare a profilului cornișei, ca la bolnița Coziei, la Mihai- Vodă sau la Curtea-Veche. Aceste cărămizi speciale ale cornișelor au forme diferite; de cele mai multe ori ele sunt fabricate anume, câte o dată în forme romboidale cu vârful ascuțit, altă dată cu vârful pe ax și în unghiu drept (Mărcuța, Bucovăț, Bolnița Coziei, Mihai-Vodă). Firidele și arcadele au la început câmpul retras cu o jumătate de cărămidă adâncime, față de zidul exterior; arcurile simt totdeauna în formă de semi- cerc; câte odată sunt două semicercuri mici ală- turate, despărțite printr’o mică consolă, comună, de cărămidă (Căluiu). în urmă, plastica lor se modi- fică. Am descris la studiul plasticei decorative a a- cestor biserici diferitele forme supt care se pre- sintă firidele și arcadele începând din veacul al XVl-lea și până în al XVII-lea și modul cum au evoluat aceste forme în acest timp. în veacul al XVl-lea primele firide și arcade sunt, ca și ale mo- numentelor din veacurile anterioare, compuse din cărămizi simple, în urmă picioarele lor verticale http://patrimoniu.gov.ro 18 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE devin colonete alăturate două câte două: mai ârziu profilele rotunjite ale colonetelor se întind pe tot perimetrul firidelor, încunjurându-le complet. E ușor de văzut ca prin această schimbare a plas- ticei ornamentale fundul firidelor, care era într’un plan mai retras cu 14 centimetri, a devenit în ace- lași plan vertical cu fața zidului. Cu alte cuvinte, prin plastica cea nouă, chenarul arcaturilor este o decorație aplicată pe suprafața zidului din fațadă, pe când în plastica veche firidele erau ca niște nișe adâncite, arcadele lor erau constructive, iar nu aplicate, cum au devenit în urmă. în tot timpul veacului al XVl-lea și chiar la unele monumente din prima jumătate a veacului al XVll-lea, care urmează încă principiile vechiului stil din Muntenia, acest mod de decorație a fața- delor este supus, afară de rare excepțiuni, alter- nanței zonelor orizontale de cărămidă aparentă și zonelor tencuite, împărțite prin cărămizi așezate vertical două câte două și câte odată câte una. Fereștile sânt mici și foarte înguste; ele au în genere chenare de piatră simplă, fără profile: mai ales la începutul acestei epoci; ele sânt prevăzute cu grile de fier. L/șile sânt de asemenea cu chenare de piatră în genul celor de la ferestre; piatra este de obiceiu fără ornamentație. La Căluiu, se află în fața bisericii o piatră care probabil a fost altă dată așezată de-asupra unei uși. Ea este dintr’o singură bucată cu intradosul în formă de arc semicircular compus din festoane înflorate, amintind partea superioară a ușii de la intrarea în Biserica Episcopală din Argeș, însă mult mai simplă și mai rudimentar executată. E greu de precisat epoca în care a fost executată această piatră și dacă ea datează de la clădirea bise- ricii. Credem însă că e mai probabil din veacul al XVll-lea decât din al XVl-lea. Șosetele de piatră ajurată pe care le vedem așezate de obiceiu în unele arcade ale registrului superior din fațadă și din care unele sânt încă la locul lor, sânt pietre relativ mici, de formă rotundă și foarte rudimentar cioplite; forma ornamentelor este geometrică, simplă, și modul cum sânt lucrate este mai mult un traforaj decât o sculptură. Turlele, dacă trebuie să judecăm după acelea care au mai rămas în ființă, foarte puține la număr, și acele care au fost refăcute poate la alte epoci, păstrează în principiu plastica celor din epoca pre- cedentă și în special a celor din grupa athonică, care sunt și ele din cărămidă; diferența principală provine din zonele orizontale alternate cu cărămizi aparente și tencuite la turlele bisericilor din veacul al XVl-lea (Bolnița Coziei, Căluiul), pe când cele anterioare de la Snagov sunt în întregime din că- rămidă aparentă. Trebuie să ni amintim că mai avem și biserica mare de la Mănăstirea Cozia, unde turla este și ea în zone altermate de cărămidă apa- rentă și de piatră, ca și celelalte părți ale fațadei. Se poate dar ca originea vechiului stil din veacul al XVl-lea să provină în parte și de la înrâurirea exercitată de biserica lui Mircea-cel-Mare. Dar s’ar putea bănui că și turla bisericii din Mănăstirea Cozia a fost reconstruită prin veacul al XVl- lea; totuși proporția mai scundă a acestei turle, mai apropiată de aceia a Bisericii Domnești ditr Argeș decât de aceia a bisericilor din veacul al al XVl-lea, care sunt mai înalte, ne face să cre- dem că turla bisericii celei mari a mănăstirii Cozia este din vremea clădirii acestui monument. Turlele din veacul al XVl-lea sunt judicios con- cepute, de altfel ca și cele din epoca precedentă pentru a resista împingerii bolței pantocratorului; fiecare picior al poligonului format în plan este ca un contrafort având dimensiunea cea mai mare în sensul presiunilor la care trebuie să resiste (figura). Basele turlelor par în genere bine desvoltate și având aparența unui cub destul de înalt; la în- ceput fețele verticale ale cubului presintă câte un arc de cerc care ocupă centrul pătratului după modelul arcurilor sârbești de la biserica mănăstirii Cozia; în centrul arcului se găsește câte odată o rosetă ajurată (bolnița Coziei). Pe urmă aceste arcuri dispar și rămâne basa turlei, cubică, simplă, după modelul bizantin (Că- luiul). Câte odată găsim peste basa cubică o parte octogonală, obținută prin teșirea colțurilor și care face transiția cu turla poligonală (Bucovăț). Mai târziu basele turlelor sunt ornamentate cu firide ca și corpul bisericii (Mihai-Vodă din București). Acest decor se va generalisa în veacul al XVll-lea. Acoperișurile sunt astăzi din materiale variate și cu pantele și formele cerute de aceste mate- riale. Este probabil că la origine acoperișurile bi- sericilor din părțile de câmp erau de olane, cum s’au găsit urme la Bucovăț, sau de plumb; din acest din urmă material nu ni s’a păstrat însă niciun exemplu din veacul al XVl-lea. în părțile de munte, acoperișul obișnuit a fost probabil în toate epocile cel usitat încă astăzi, adecă șindrila, cum este la Brădet, la Căluiu, la Bolnița Coziei. La această din urmă biserică forma acoperișului turlei este rotunjită în formă de cupolă și să poate ca la origine să fi fost o cupolă de olane așezate de-a dreptul pe boltă; aici avem tabloul votiv zugrăvit în interior, care ni dă prețioase indicații asupra formelor primitive ale acestui frumos monument. Un indiciu care ni poate fi util pentru găsirea http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA Șl ÎN OLTENIA 19 formelor acoperișurilor primitive este înălțimea basei turlei, care este oarecum în legătură cu panta acoperișului, căci aceasta vine de se incrus- tează în fețele verticale ale basei turlei. Acoperișurile turlelor par a fi avut și ele forme diverse după materialul din care erau executate: unele ascuțite și înalte ca la Brădet, Căluiu și Stănești, unde tabloul votiv ni arată biserica cu acoperiș înalt și de formă conică la turlă, altele mai joase san în formă de cupolă. Credem că, în genere, la origine acoperișurile bisericilor din veacul al XVl-lea trebuie să fi fost de olane și poate așezate de-a dreptul pe boltă: aceasta este într’adevăr forma primitivă moștenită de la Bizantini. E probabil că numai în urmă s’a introdus șarpanta de lemn peste bolți, și aceasta din causa climei noastre mai aspre și mai ploioase decât a țerilor de unde ni-au venit aceste forme și procedee și din causă că materialul lemnos se găsia din abundență în țara noastră și se putea executa mai ușor. Bisericile din această epocă fiind de dimensiuni mici, cu atât mai mult credem că ele erau la în- ceput învelite cu olane așezate de-a dreptul pe bolți după tradiția bizantină. Această problemă devine într’adevăr cu atât mai grea, cu cât suprafețele de acoperit devin mai mari, și în acest din urmă cas șarpanta de lemn permite soluțiuni mai simple și mai expeditive. http://patrimoniu.gov.ro CAPITOLUL X. ÎMPĂRȚIREA pe grupe a monumentelor in stil vechiu Din punct de vedere al composiției lor gene- rale, bisericile din veacul al XVl-lea se pot îm- părți în patru grupe. Ținând sama de grupele anterioare, vom da celor parru grupe noi numerele de la nouă la două- sprezece. Cum am arătat în capitolele precedente caracteristica generală a bisericilor din acest veac este planul în foimă de treflă și naosul încoronat cu turla pantocratorului. Prima grupă cuprinde biserici cu o turlă pe naos și cu un pronaos boltit cilindric; axul acestui cilindru este longitudinal; această disposiție este aceia a unora din bisericile din veacul al XlV-lea, și anume a acelor cu planul în treflă (Biserica Mare a mănăstirii Cozia, Brădetul, Cotmeana), și din a- ceastă grupă fac parte biserica din Stănești (1531) și bolnița mănăstirii Cozia (1542); câte o dată avem și un pridvor deschis, ca la bolnița Coziei, unde acesta înlocuește pronaosul. Altaiul este simplu la bisericile de nai sus, mai târziu el este însoțit în dreapta și în stânga de câte o absidiolă, proscomidia și diaconiconul, care formează două corpuri mai joase, alipite de altar. Aceasta din urmă disposiție o găsim la Curtea Veche din București (1559); am mai întâlnit-o în veacul al XlV-lea la Biserica Domnească din Argeș. Decorul exterior este simplu; un singur rînd de firide îm- podobește fațadele; sunt sau firide lungi și înguste, ca la lolnița Coziei (ele se asamănă cu cele de la Cotmeana), sau sunt firide scurte, așezate la partea superioară supt cornișă, ca la Curtea Veche: aici ele sunt mai dese și mai apropiate una de alta, la Stă- nești sânt mai răsfirate. Brâul orizontal din fațadă lipsește la toate aceste biserici. Ele derivă ca plan din tipul II al bisericii mănăstirii Cozia, adecă din școala sârbească ; decorul însă este mai bizantin. A dcua grupă cuprinde biserici având aceleași disposițiuni de plan ca acele precedente, însă fața- dele sunt mai evidente în composiția decorului lor. Găsim aici două registre suprapuse de firide despărțite printr’un brâu orizontal așezat cam la mijlocul înălțimii zidurilor; la Căluiu (1588) firi- dele se compun din două arcuri mici alăturate; la Măreața (1592) și la Mihai-Vodă din Bucu- rești (1594) ele sânt mai evoluate și compuse cu- chenare de cărămidă rotunjită formând tore (bou- dins)'. acestea sunt întrebuințate câte o dată numai la părțile verticale formând coloanele, iar arcurile fiind încă făcute cu cărămizi dreptunghiulare simple sau, altă dată, de jur împrejurul firidelor formând chenare complecte, duble și chiar triple. Bisericile acestei grupe derivă tot din tipul II al bisericii mănăstirii Cozia ; forma altarului și a absidiolelor provine însă din tipul cel d’intâiu al Bisericii Dom- nești din Argeș, cu deosebire că la Mihai-Vodă absi- diolele sânt supt același acoperiș ca și altarul și tot atât de înalte ca și acesta. Ca o composiție de plan, ca proporții generale, ca structură și ca de- cor exterior, aceste biserici tind a se îndepărta de școala sârbească și se aprepie de cea bizantină. Pentru bisericile din aceste două d’intăiu grupe, singură bolnița Coziei se leagă încă prin unele disposițiuni constructive și prin proporțiile sale svelte de școala sârbească din veacul al XlV-lea. Aceasta se poate constata mai bine examinând tabloul votiv, unde se văd formele primitive ale părților superioare ale bisericii, a basei turlei, a aticului retras și a frontonului din fațada dinspre Vest, care astăzi au dispărut în urma unor repa- rațiuni care au modificat forma acoperișului, as- cunzând părțile din imediata lui apropiere. A treia grupă cuprinde biserici mai desvol- tate ca o composiție de plan: structura lor arată a fi avut la origine trei turle, din care una mai mare pe naos și două mai mici, alăturate pe pronaos. Aceste monumente derivă din tipul V, adecă din biserica mănăstirii Dealu; disposițiunile construc- tive se deosebesc și se îndepărtează tot mai mult de acelea ale școlii sârbești, decorul exterior se asamănă cu acela al grupei a doua, cu cele două registre suprapuse de firide despărțite printr’un brâu orizontal; avem în această grupă două bise- rici importante, care pot fi considerate ca fiind cele mai bine desvoltate și mai reușite ale acestei epoci: Biserica din Bucovăț, lingă Craiova (1570), și bi- serica fostei mănăstiri T ut ana, în Argeș (1589). Prima este ridicată de Banul Ștefan, în timpul Domniei lui Mihnea-Vodă. Planul ei este foarte http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 21 frumos alcătuit, cu ziduri puternice, cu proporții strânse după tehnica bizantină. Nu mai găsim aici decât abia urme ale disposițiunilor constructive sârbești : arcurile interioare alipite de zidurile de la Nord și Sud lipsesc spre altar; doar în partea din spre Apus a naosului se mai vede o rămășiță a acestei disposții, a cării semnificație se pare că se pierduse. Altarul este compus din absida centrală încadrată între cele două absidiole laterale, după disposiția bizantină, adecă formând două corpuri mai joase, cu acoperișuri separate, alipite de absida altarului. Turlele bisericii au dispărut, basa turlei mari s’a păstrat însă bine, precum și planul turlei mari, care s’a regăsit și care avea forma unui poligon cu zece fețe egale. Basa turlei pătrate are la partea ei superioară colțurile teșite, ceia ce reduce această parte la un plan octogon regulat care, face tran- sițiunea între turlă și basă. Cealaltă biserică care face parte din această grupă, dar care diferă mult de cea precedentă prin proporțiile ei generale, este aceia din Tutana, clă- dită de Mihnea-Vodă în 1589. Ea pare a fi avut la origine tot trei turle, una pe naos și alte două mici pe pronaos; același număr de turle ca și astăzi, însă ele sânt de lemn și au fost de sigur executate mult mai târziu. Toată partea superioară a bisericii, turlele, basele lor și toate bolțile au dispărut complect, așa că nu se pot cunoaște precis disposițiile constructive și formele pe care le-a avut la origine. în oposiție cu biserica precedentă, aceasta din urmă este foarte înaltă și cu planul tras în lun- gime, așa că pare să fi fost aici, în această pri- vință, o înrâurire mai mult moldovenească, care s’ar putea explica prin relațiile de atunci a celor două țeri și prin înrudirea familiilor lor domnitoare. Se poate ca arhitectul care a dat planul să fi fost din Moldova; meșterii zidari însă erau din școala muntenească de oare ce arhitectura exterioară este aceiași ca la Bucovăț și ca la celelalte biserici din această epocă în Muntenia. A patra grupă este caracterisată prin desvol- tarea în lărgime a pronaosului, așa cum îl vedem la biserica episcopală din Argeș și mai puțin pro- nunțat la biserica din Lopușnia. Puținele biserici din această grupă care ni-au mai rămas sunt astăzi foarte deteriorate ; nu li s’au păstrat nici turlele, nici bolțile, ba chiar nici unele disposiții ale planului, cari să ni permită o re- constituire ipotetică. Ele sânt în mare parte ruinate sau prefăcute la alte epoci: Târgșor (Prahova), Cobia (Dâmbovița). Biserica ruinată din Târgșor, ale cării rămă- șiți se văd la marginea drumului spre Apus de Ploești, se compune astăzi din zidurile naosului și partea din spre Răsărit a pronaosului; nu a rămas nicio boltă sau vre-un alt indiciu. Pronaosul este mai larg ca naosul. Ceia ce rămâne din planul ei dovedește neîn- demânarea meșterului care l-a conceput, căci ab- sidele naosului sânt rău trasate și rău conformate, cele patru puncte de razim ale turlei pantocra- torului sânt insuficiente ca dimensiuni și defec- tuase ca formă; conformațiunea pronaosului nu se poate precisa, ceia ce ar fi foarte important, într’adevăr un pronaos larg, având o dimensiune de aproximativ 5 metri, cum e cașul de față, este totdeauna greu de boltit și cere punctele de razim interioare care ar fi interesant să se poată stabili prin săpături. Decorul exterior a] păreților bisericii este fru- mos executat după procedeele acestei epoci, însă fără firide nici arcade, ci numai cu un brâu orizontal puternic. Nicio dată sau inscripție nu ni permite a fixa mai precis epoca clădirii acestei biserici. Biserica din Cobia, județul Dâmbovița, este din 1572. Pronaosul este mai desvoltat în lărgime ca la Târgșor : el este aproape pătrat și cu di- mensiuni relativ considerabile (șase metri pe șase în interior). Părțile superioare, turla și bolțile au dispărut și au fost înlocuite mai târziu cu lemnărie și șipci; din această cauză nu putem ști a priori cum a fost boltit pronaosul. Din cauza formei sale pătrate și a dimensiunilor sale destul de mari, o boltă răzimată numai pe păreți nu ar fi fost posibilă, din cauza grosimei destul de reduse a acestor păreți și din cauza lipsei unor alte elemente care să permită proptirea sau contraventarea bolților. Din această cauză, de la primele cercetări, am ajuns la ipotesa că pronaosul trebuie să fi avut puncte de razim interioare, poate doi stâlpi, în genul pronaosului unor biserici de la Muntele Athos (Chi- landar, Stavronichita ') și poate turle peste aceste bolți, una centrală și alte două laterale în față. Nicio urmă nu ni permitea să precisăm, pănă cînd săpături interioare făcute în 1929 ni-au permis să lămurim această interesantă problemă a aco- peririi cu bolți a unui pronaos pătrat. Aceste să- pături au confirmat prevederile de mai sus, sta- bilind presența temeliilor a trei ziduri interioare îngropate în pămînt și formînd basa sistemului constructiv dispărut, care se compunea din doi ¹Vezinotita asupra arhitecturii Sfântului Munte, Gh. Balș, B. C. M. I., nr. 21/1912. 3 http://patrimoniu.gov.ro 22 BULETINUL COMISIUNT1 MONUMENTELOR ISTORICE stâlpi interiori pe cari se răzimau o parte din bolți. O altă confirmare a acestor ipotese ni-a fost dată de studiul d-lui N. lorga l, care reproduce fotografia ușii bisericei din Cobia, păstrată în Mu- zeul Mănăstirii Sinaia, fotografie care ni arată sculptată în lemn vederea primitivă a bisericii, cu patru turle, una pe naos și alte trei pe pronaos, din care o turlă centrală răzimată pe cei doi stâlpi interiori și pe păretele despărțitor între naos și pronaos, și alte două turle mai mici, așezate pe fațada din spre Apus, alături una de alta. E ușor de văzut, după cele de mai sus, că această biserică derivă din Episcopala din Argeș și că este o reducere simplificată a acesteia, prima care se inspiră ca plan și composiție de la acest strălucit model, păstrind însă dimensiuni mai mici, cu materiale și procedee mai modeste. Decorul exterior al acestui monument este ca- racterisat printr’o îmbrăcăminte de cărămizi apa- rente smălțuite în trei nuanțe diferite. Fațadele sânt acoperite cu firide lungi și înguste, cam ca la Cotmeaua și la bolnița Coziei, cu un mic soclu neprofilat la basă, însă fără brîu orizontal. Acest important monument are deci țișare foarte diferită de acelea din aceiași epocă. D. lorga o caracterisează în cîteva cuvinte tipice: „o impresie de sprintenă și veselă armonie, care se regăsește în sculptura de pe ușa veche a bi- sericii". Nici ca plan, nici ca înfățișare generală, cu cele patru turle ale ei, nici ca decor exterior, nu o putem clasifica printre bisericile vechiului stil din Muntenia. Data întemeierii ei ne silește a-i da loc între monumentele din veacul al XVl-lea: ea rămîne însă un tip izolat în această epocă. Este de sigur una dintre cele mai gingașe biserici ale noastre, și meș- terul care a ridicat-o merită înalta laudă pentru că a îndrăznit să se inspire de la cel mai frumos model pe care îl avea și pentru că a reușit cu mijloace mult mai mici și cu limitele unui pro- gram mult mai modest să facă totuși o lucrare de artă atât de originală. Paraclisul mănăstirii Cozia face parte din grupa bisericilor cu pronaos desvoltat în lărgime. Este un mic edificiu clădit în 1594. Decorul exterior se inspiră de la bolnița ace- leiași mănăstiri clădită, cu o jumătate de veac mai de vreme. Aceiași eleganță de forme și de pro- porții, cu turla înaltă având aceiași structură, ace- leași firide lungi și înguste fără brâu. Ca plan și ca structură, este singurul monu- ment din această grupă care întrunește aproape toate elementele caracteristice ale vechiului stil și care a rămas în stare de conservare suficientă pentru a putea fi studiat mai amănunțit. Singura particularitate care-1 îndepărtează de stilul vechiu este pronaosul lărgit, care pare a fi fost foarte rar întrebuințat în veacul al XVl-lea. Dintre bisericile din această grupă este de sigur aceia care resumă mai bine caracterele ei. ¹ Vezi P. C. M. I., nr. 59,1929. http://patrimoniu.gov.ro Capitolul xi. DESCRIEREA MONUMENTELOR BISERICILE DIN GRUPA ÎNTÂIA, adecă a noua de Ia origine: naos ix forma de treflă, DESPĂRȚIT DE PRONAOS PRINTR’UN PĂRETE CU O USA DE COMUNICAȚIE ; PRONAOS SAU PRIDVOR APROAPE PATRAT FĂRĂ TURLĂ. FRONTONUL ÎN FAȚADA PRINCIPALĂ. IN EX- TERIOR UN SINGUR RÂND DE FIRIDE SAU DE ARCADE, FĂRĂ BRÂU ORIZONTAL. PROVINE DIN TIPUL II AL BISERICII MARI DE LA MĂNĂS- TIREA COZIA. (PI. XXXIV-XL1). Biserica din Stănești (Vâlcea) pare a fi cel mai vechiu dintre monumentele din această epocă, a fost construit de Qiura Logofătul, din nea- mul Buzeștilor, în 1537, pe locul unei alte biserici, și mai vechi ridicată de părinții acestuia jupan Mogoș Ban, și cu fiul său, Mogoș Armașul L Astăzi, înfățișarea primitivă a vechii biserici e Buzeștilor este transformată prin adausul unui pridvor și a două galerii laterale cu arcade pre- cum și prin înălțarea turlei și a cornișei și acope- rirea zidăriei primitive cu tencuială și var (fig. 53). Dar cercetările făcute au permis recunoașterea bisericii vechi, care se regăsește întreagă supt tencuielile și adausele mai noi. Această recons- tituire e confirmată de tabloul ctitoresc zugrăvit în interiorul bisericii. Dimensiunile generale sânt: 14 metri lungime pe 5 lărgime în exterior (fig. 48). Examinând planul bisericii, vedem că naosul urmează principiile școlii sârbești cu cele patru ieșituri formând picioarele interioare proeminente, pe care se reazimă arcurile mari de supt turla pantocratorului; de asemenea ca o consecință găsim și arcurile interioare secundare alipite de păreții din spre Nord și Sud, atât spre altar, cât și spre pronaos. Aceste arcuri sânt însă reduse aici la mici firide scurte, cari, nu mai joacă rolul cons- tructiv de altă dată Pronaosul este de dimensiuni reduse și boltit cilindric, ca la bisericile din veacul al XlX-lea. Din această formă de boltă resultă un fronton în fațadă. Arhitectura exterioară primitivă, pe care o regăsim supt tencuială, se compune din cărămizi aparente, așezate uniform, fără fâșiile alter- ¹ Vezi B. C. M. I., anul 1911: I. D. Trajanescu, Schitul Stănești. ² Vezi B. C. M. I., anul 1927: N. Ghlka Budești, Evo- luția arhitecturii în Muntenia, partea 1, p. 129, 13. native cu tencuială și fără cărămizile verticale ca- racteristice acestei epoci (fig. 46 și următoarele). Firide largi și scurte, depărtate unele de altele, decorează partea superioară a păreților supt cor- nișă. Acest element nu-1 vom mai găsi astfel dis- pus la bisericile ce vor urma; precum am arătat și precum vom vedea la descrierea acestora, firidele, atunci când sânt scurte, sânt mai apropiate unele de altele și formează un șir continuu, iar, atunci când sânt lungi și înguste, ele sânt se- parate prin picioare având lărgimea unei cărămizi sau chiar a unei jumătăți de cărămidă. Elementele caracteristice ale bisericilor care fac parte din vechiul stil din Muntenia par a nu fi fost încă bine stabilite la data când s’a clădit biserica din Stănești, căci abia după prima jumătate a vea- cului al XVl-lea le vedem afirmându-se și precizân- du-se. Se mai poate ca arhitectura acestui mo- nument să repete pe aceia a fundatorului primei biserici, a lui jupân Mogoș Banul, care astăzi a dis- părut. Turla are tamburul octogonal și stă pe o basă cubică, fețele exterioare sânt plane fără retragerile succesive ale resaliturilor caracteristice turlelor monumentelor ce vor urma. In fiecare față a turlei e înscrisă câte o arcadă, din care patru sânt pre- văzute cu câte o fereastră lungă și îngustă, iar celelalte patru sânt oarbe. Atât ca proporții, cât și ca formă, această turlă se asamănă mult cu aceia a bisericii Brădetu (fig. 47). Fațadele, după cum am spus, sânt în întregime din cărămidă aparentă de dimensiune relativ mare față cu cele obișnuite în monumentele de origine bizantină; ele au într’adevăr 5 până la 5,5 cen- timetri grosime cu rostul relativ mic, pe când în genere la celelalte biserici ele au 4 pănă la 5 cen- timetri grosime și rostul aproape egal cu gro- simea cărămizii. Celelalte dimensiuni sânt 14 cen- timetri lățime și 32 centimetri lungime aproxima- tivă. Aceste cărămizi samănă mai mult ca dimen- siuni cu cele sârbești decât cu cele bizantine. Altarul presintă în exterior o particularitate foarte rară. El este format dintr’un poligon cu patru laturi, pe când se știe că altarul are de http://patrimoniu.gov.ro 24 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE obiceiu cinci sau șapte laturi spre exterior, un nu- măr întotdeauna nepăreche; resultă că aici altarul este luminat prin două ferestre laterale, în loc de una în ax sau trei la bisericile mai mari. Planul altarului presintă în consecință aici un vârf în axul longitudinal, unde se întâlnesc două fețe ale po- ligonului care formează perimetrul exterior al altarului. Soclul lipsește complect. Ferestrele și ușile au chenare de piatră sim- plă, nesculptată și neprofilată. Ferestrele sânt mici și înguste. Pare a fi fost pe laturea de Sud o a doua ușă laterală, ca la bisericile din Turnul-Severin și la Sân-Nicoară; ea fost astupată cu zidărie, pro- babil când s’au adăugat arcadele (1730). Se poate ca la origine să fi fost aici o fereaslră simetrică cu aceia de pe fațada de Nord, transformată mai târziu în ușă și apoi încă odată în fereastră, atunci când s’au adăugit arcadele laterale. Brâu nu este și nu a fost, nici rosete de piatră pentru ventilarea interioară. Fronton trebuie să fi fost în fațada din spre Apus, ca la bisericile din veacul al XlV-lea și ca la bisericile sârbești; el a dispărut atunci când s’a adaos pridvorul dinspre Apus. Făcându-se son- dagii, poate că s’ar regăsi urmele lui. Cornișele sânt compuse din cărămizi aparente, așezate după procedeele bizantine. La partea lor superioară se găsește un rând de cărămizi pro- filate concav, așezate pe muche ; se poate ca peste acestea să fi fost alte rânduri de cărămizi; ele însă astăzi au dispărut, căci atunci, când biserica a fost supra înălțată, ele au fost de sigur în parte distruse. Coperișul primitiv pare a fi fost cu panta des- tul de răpede, după cum arată tabloul votiv zugră- vit în interiorul bisericii; materialul din care era executat nu se poate precisa. Pardoseala interioară este formată din cără- mizi pătrate mari de 40 pe 40 cm. și de 7 cm. gro- sime. In interiorul bisericii se află piatra mormân- tală a lui Stroe Buzescu, frumos sculptată cu, un basorelief unde el e arătat călare omorând pe șeful Tătarilor. Transformarea bisericii așa cum o vedem astăz s’a făcut în 1733, de către un urmaș al Buzeștilor. * * * Bolnița Mănăstirii Coziaclădită la 1542 de către Petru-Vodă, zis Radu Paisie, este o gin- gașă bisericuță de dimensiuni foarte reduse, însă de proporții foarte reușite și de o composiție deosebit de îngrijită. Ea are doisprezece metri lungime aproximativă și patru metri lărgime. Se ¹ Vezi B. C. M. I., fasc. 52. Gh. Balș, Câteva observații în privința bolniții Coziei. compune dintr’un naos în formă de treflă, înco- ronat cu o turlă, și dintr’un pridvor cu arcade deschise (fig. 67-78). Principiile constructive sânt aici tot cele moș- tenite de la școala sârbească: avem cele patru picioare interioare proeminente, pe care se razimă arcurile care susțin turla ; avem arcadele oarbe la- terale din interior care contraversează împingerile produse de greutatea turlei, avem și bolta cilindrică a pridvorului, care înlocuiește aici pronaosul. Ca o consecință avem și frontonul din fațada principală spre Apus. El astăzi nu se mai vede, și a fost pro- babil distrus atunci când s’a reparat acoperișul, dar tabloul votiv din interiorul bisericii ni-1 arată, și, dacă s’ar face cercetările necesare, e probabil că el s’ar putea reconstitui. Mai avem și poala care se află peste cornișa principală, ca la Dealu și la biserica mănăstirii Cozia din apropiere : ea este actualmente ascunsă supt învelitoarea de șin- drilă, care are probabil o pantă mai mare decât a învelitorii primitive. O altă aminlire de la școala sârbească sânt ar- curile semicerculare încadrate în fețele de la basa turlei Știm că rostul lor este de a descărca arcurile care susțin turla, spre a repurta presiunile pe punctele de razim. în centrul arcurilor se află câte o deschidere mică, care răspunde în interior. Astăzi însă ele sânt astupate și nu se văd din exterior, căci învelitorile de șindrilă ale sânurilor le acopăr. Tabloul votiv însă ni le arată foarte deslușit; de altfel ele se văd și astăzi din interiorul bisericii. Vedem aici pentru prima oară cărămizile verticale din fațadă, caracteristice monumentelor din veacul al XVI-lea : originea lor probabilă este tot din Serbia, căci le găsim atât pe Valea Mo- ravei, cît și în Serbia bizantină; Iernai găsim și la mănăstirea Chilandar, care este întemeiată în veacul al Xll-lea de către cneazul sârb Ștefan Nemania. Toate aceste disposiții arhitectonice arătate mai sus sânt moșteniri de la vechea școală sârbească. Trebuie să notăm însă că ele nu sânt copiate din Serbia, ci inspirate de la monumentele vechi din țara noastră, cum sânt Biserica Mare a mănăstirii Cozia, aceia a mănăstirii Dealului și de sigur altele ale căror urme astăzi au dispărut însă, care exis- tau încă de bună samă, în veacul al XVI-lea și care trebuie să fi servit drept modele meșterilor români din acest veac. Dacă trecem acum la examinarea arhitecturii ex- terioare, vedem că decorul nu mai e de origine sârbească. Din punct de vedere cronologic sântem aici în fața primului exemplar care întrunește aproape toate elementele decorative ale vechiului stil din Muntenia. Avem fâșiile orizontale alter- http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 25 nante de cărămizi aparente și tencuite, avem, cum am arătat mai sus, pentru prima oară cărămizile aparente verticale; avem și firidele lungi și înguste într’un singur registru și fără brâul orizontal care devine curent numai la bisericile următoare. Acest brâu, care desparte cele două registre suprapuse de firide la bisericile în vechiul stil, nu există în Ser- bia, unde găsim în Valea Moravei numai arcade largi, întinzându-se pe toată înălțimea zidurilor, de la soclu până la cornișă. Așa dar, dacă principiile constructive sânt încă de origine sârbească, înfățișarea exterioară este românească, și bolnița Coziei este pe de o parte ulti- mul monument în care întâlnim întrunite la un loc elemente vechi de origine sârbească împreună cu elementele arhitecturii noi și, pe de altă parte, este primul exemplar al vechiului stil muntenesc. Acest admirabil monument ocupă deci un loc special în istoria artei monumentale a acestei epoci. Detalii. Am studiat mai sus caracterele naosului. Trebuie să mai notăm forma conică a interiorului de la basa turlei; această configurație am obser- vat-o și la Biserica Mare a mănăstirii Cozia. Scopul ei este de a micșora diametrul turlei, deci greutatea ei, precum și împingerile exercitate pe arcurile mari. Pronaosul este aici înlocuit printr’un pridvor deschis, pătrat și boltit cilindric, ca la bisericile din veacul al XlV-lea. D. Qh. Balș, în studiul, citat, atribuie acest pridvor unei înrîuriri sârbești, căci se găsesc asemenea exemple în unele biserici din veacul al XlV-lea și al XV-lea din această țară. Despre ușa și ferestrele primitive nu se poate spune nimic, ele fiind stricate și înlocuite cu altele. De asemenea despre rosetele de piatră ce îm- podobiau partea superioară a firidelor, precum ni arată tabloul votiv. Ele au fost scoase de la locu- rile lor, și acestea au fost în urmă retencuite. Ro- setele nu răspundeau în interior și erau probabil numai decorative. Cornișele sânt în cărămizi aparente, și par a fi avut disposiția celor de tip bizantin. Cornișa principală pare a fi fost foarte bogată și largă ; partea ei inferioară se mai vede, și e bine păstrată, partea superioară însă, adecă partea proeminentă, susținută de console făcute din cărămizi ascuțite, pare a fi fost refăcută în altă epocă. O altă cor- nișă, mai mică, pare a fi fost peste poală : ea a dispărut. Cornișa basei turlei este astăzi complect tencuită, aceia de la partea de sus a turlei, nu se mai vede, dar s’ar putea să se mai găsească supt streșina acoperișului care o ascunde. Turla este înaltă și gingașă ca proporții; ea este astăzi tencuită, dar arhitectura ei se gâcește, și s’ar găsi, de sigur, în întregime, dacă s’ar cer- ceta supt tencuieli. Ea se compune dintr’o arcadă înscrisă în fiecare din cele opt fețe ale turlei: patru din ele sânt oarbe și celelalte patru conțin câte o fereastră lungă ; la intersecția fețelor se află câte o coloniță verticală supțire, făcută din cărămizi; peste ele stau arcurile de sus, care sânt ascunse de tencuială; ele samănă cu cele de la turlele bisericilor din Nicopoli, din Ostrov și din Snagov. Peste ele pare a fi fost o cornișă orizon- tală, căci așa se vede pe tabloul votiv. Acoperișul pare a fi fost cu pantă mică, iar a turlei în formă de cupolă. Cel de astăzi e din șin- drilă cu panta destul de răpede. Acel de la turlă se asamănă cu acoperișul unora din bisericile din Moldova. Ni putem închipui și fericita composiție a fa- țadei principale în forma ei primitivă, cu frontonul flancat de ceie două poale laterale și cele trei firide, din care cea de la mijloc,, mai ridicată, con- ținea icoana hramului. Interiorul este tot atât de frumos și de elegant ca proporții ca și exteriorul și zugrăveala este dintre cele mai frumoase. Am văzut că tabloul votiv ni dă cele mai prețioase indicații asupra formelor originale ale acestui monument. în prid- vor se mai găsește portretul lui Mircea-cel-Mare și al fiului său, în costume de cavaleri din evul mediu, iar portretul lui Radu Paisie este în haine lungi orientale, bogat împodobite. Acest frumos edificiu este ultimul care depinde încă de vechea înrîurire sârbească, meșterul Maxim, care l-a ridicat, fiind, după numele lui, probabil Sârb de origină. Trebuie însă observat că, cu toate că principiile constructive după care s’a clădit această biserică urmează întocmai pe acela ale bisericii mari de la mănăstirea Cozia, proporțiile sânt cu totul altele, cu mult mai înalte și mai elegante. Din această causă monumentul are o înfățișare foarte diferită de celelalte biserici din Muntenia, fie ele de origine bizantină sau sârbească. Această înfățișare îl apropie ca proporții generale de bise- ricile moldovenești. Dacă, acum, comparăm bolnița Coziei cu biserica din Stănești, vedem o deosebire de proporții foarte mare. Dimensiunile lor în plan nu diferă mult, însă, pe cât una este de scundă, pe atât cealaltă este de supțiată. Vom vedea mai departe că mai toate monumentele din această epocă au proporții joase și planul strâns: ele urmează înrâuriri bizantine, mai directe; singură bolnița Coziei face excepție. Ea pare ca un exemplar răzleț în care învie toate calitățile rafinate ale unei școli apuse, pe când celelalte sânt examplarele unei școli în formațiune. http://patrimoniu.gov.ro 26 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE care caută a-și face drum pentru a ajunge la ex- presiunea sa desăvârșită. La unele din ele vom găsi nedumeriri în com- posiție, la altele vom constata disposiții neînde- mânatece sau chiar greșeli de construcție, pe când la bolnița Coziei nu putem decât să admirăm ca- litățile care fac din acest monument cel mai per- fect din această epocă. * « * Biserica din Olteni, în județul Vâlcea, este clădită în 1562, după o nouă inscripție așezată în 1907, când a fost reparată. E un mic edificiu de nouă metri lungime pe patru lățime în exterior, situată lângă malul Oltului; se zice că a fost bi- serica Episcopiei de Râmnic (fig. 57-66). Planul se compune dintr’un naos în formă de treflă, cu o turlă care astăzi este înlocuită cu alta de scânduri. Pronaos se pare că nu a avut, sau mai bine, ambele încăperi, naosul și pronaosul, nu fac decât una, căci zidul despărțitor dintre ele nu există și se pare că nu a existat nici la origine, căci din cercetarea planului nu resultă posibilitatea acestei ipotese. Această disposiție este unică sau, în tot cașul, foarte rară în veacul al XVl-lea. Aici vedem pentru prima oară o derogare de la tipul naosului de origine sârbească din veacul al XlV-lea, moștenit de la biserica centrală a Mănăstirii Cozia ; într’a- devăr nu găsim aici picioarele interioare proemi- nente supt arcurile care susțin turla, și nici arcu- rile secundare laterale spre altar și spre pronaos; e o întoarcere spre tipul bizantin. Bolta părții din spre Apus care ține loc de pronaos este de formă cilindrică și se termina probabil la origine în formă de fronton visibil în fațada din spre Apus. Astăzi, din causa adausului din fața bisericii, acest fronton a fost ascuns, de asemenea a dispărut și ușa primitivă, cu inscripția veche. Decorul exterior este compus din firide lungi și destul de largi, care ocupă toată înălțimea fața- delor, de la soclu pănă la cornișă. Aceste firide au fața arcului puțin retrasă față cu a picioarelor ver- ticale. Cornișa este largă și compusă din trei rân- duri de console ieșite, susținând fiecare un rând de cărămizi așezate în lung; ea este toată din că- rămizi aparente. Toată fațada este decorată cu fășii orizontale de cărămizi aparente, așezate în câte trei rânduri, iar între ele fâșiile tencuite sunt întrerupte prin cărămizi așezate vertical, două câte două, pe alocuri și câte una. Ferestrele sânt mici și foarte înguste, fără chenar de piatră; doar la partea superioară sânt încoronate cu o piatră rotunjită în arc la intrados. Trebuie observată diferența de proporții între această biserică și bolnița Coziei. Pe cât una e de sveltă și înaltă, pe atât cealaltă este de scundă și de joasă; în prima domină încă prin- cipiile moștenite de la școala sârbească de altă dată, în a doua învie principiile școlii bizantine re- duse la cea mai simplă expresie, principii care sânt basa vechiului stil românesc în formație. * * * Biserica Curtea Veche din București este clă- dită la 1559 (?) de către Mircea Ciobanul. Ca- racterele generale sânt cam aceleași ca la bisericile precedente: ea este însă sensibil mai mare, căci are 25 metri lungime pe opt metri lărgime a- proximativ, acestea fiind dimensiunile exterioare. Avem și aici naosul în formă de treflă, turla însă, căzută cândva, a fost refăcută pe la mijlocul veacului al XlX-lea și reconstituită din nou în 1914. Pronaosul de asemenea pătrat cu boltă ci- lindrică. Altarul bine desvoltat, cu două absidiole laterale, ale căror urme s’au regăsit la temelii și care s’au reconstituit: ele sânt mai joase ca absida al- tarului, după modelul Bisericii Domnești din Argeș. Pridvor se pare că nu a fost (fig. 79-88). De altfel această biserică, care este în curs de restaurare, a fost atât de mult transformată si a suferit atâtea prefaceri succesive, încât cu greu se mai pot găsi urme care să ne lămurească asupra calităților pe care le-a avut la origine. Afară de disposițiunile de plan care s’au regăsit la facerea săpăturilor și afară de unele disposițiuni construc- tive care se pot reconstitui, nu se găsesc aici decât prea puține elemente rămase de la origine. în exterior, avem un rând de firide scurte, la partea superioară, supt cornișă; ele se înrudesc ca proporții cu acelea de la Stănești, însă sunt mai apropiate unele de altele. Restul fațadei presintă suprafețe drepte pe care numai fâșiile alternate în cărămidă aparentă și în tencuială le ornamen- tează în mod uniform ; fâșiile tencuite sunt între- rupte prin cărămizi aparente verticale, așezate două câte două. Nu se constată nicio urmă de brâu orizontal. Soclul s’a putut reconstitui. El se compune din cărămizi de profil concav, așezate pe muche. Este aici primul cas de soclu profilat pe care-1 întâl- nim în această epoca. Cornișa a putut fi recons- tituită: ea urmează procedeele bizantine cu cărămizi în formă de dinți. Din bolta cilindrică a pronao- sului resultă un fronton rotunjit în fațada princi- pală; el se asamănă în principiu cu acel de la biserica Mănăstirii Dealului, care, la început, era, probabil și el rotunjit. Este de observat că la am- bele aceste biserici frontonul este așezat peste cornișa principală, care trece neîntreruptă supt el. http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 27 Am văzut la alte biserici, cum este Biserica Mare a mănăstirii Cozia, biserica Brădetu și bolnița Co- ziei, că la ele cornișa urmează forma frontoanelor; dacă mergem retrospectiv mai departe pănă la bise- ricile în formă de cruce greacă, Mitropolia Veche din Târgoviște și Biserica Domnească din Curtea- de-Argeș, ne amintim că acolo cornișele orizontale sunt întrerupte în dreptul frontoanelor. Frontonul de la Curtea Veche s’a putut recon- stitui în urma cercetărilor amănunțite făcute supt tencuieli și în zidăriile vechi din diferite epoci. O particularitate a acestei biserici sunt contra- forturile pe care le avea de la origine, după cum s’a constatat în mod neîndoielnic. în urma săpăturilor și a cercetărilor făcute cu ocasia restaurării bise- ricii, s’au găsit temeliile a două contraforturi la absidiolele altarului: unul la axul altarului și două spre pronaos. Temeliile lor s’au găsit executate din același material ca și zidurile vechi de la origine, și, mai mult decât atât, în aceste temelii s’a găsit locul legăturilor de lemn care solidarisau aceste temelii cu acelea ale zidurilor primitive. Ne aflăm aici în fața unui exemplu foarte rar, poate unic, care ar putea dovedi o înrâurire occi- dentală, și poate că e bine să facem aici o apro- piere cu cele două picioare ce se află în fațada principală a bisericii Sân-Nicoară din Curtea-de- Argeș, care par a fi fost și ele niște contraforturi, în acest din urmă cas, s’ar putea găsi poate o explicație în faptul că această biserică, clădită de Doamna Clara, a fost catolică și că prin urmare o înrâurire occidentală nu ar fi de mirat. în cașul nostru însă, de la Curtea Veche, expli- cația e mai grea, căci de la mijlocul veacului al XVl-lea, când a fost clădită această biserică, va mai trece un veac, pănă când se va ivi la unele bise- rici din timpul lui Matei Basarab înrâurirea mol- dovenească venită probabil odată cu zidirea bise- ricii Stelea de către Vasile Lupu în Târgoviște. La această din urmă biserică din Târgoviște vom vedea pentru prima oară contraforturi așezate după tecnica gotică, în dreptul arcurilor transversale și la colțuri spre a resista la împingerile laterale pro- vocate de aceste bolți și arcuri. Tot în Târgo- viște vom mai întâlni contraforturi la biserica Sf. împărați, care este probabil din aceiași vieme ca și Stelea, cu toate că s’a spus că ar fi din veacul al XVl-lea și că în ea s’ar fi încoronat ca Domn Mihai Viteazul. Trebuie să mai notăm că locul unde sânt așe- zați cele două contraforturi de la absidiolele alta- ruluila biserica Curtea Veche este neobișnuit și neexplicabil, întru cât rostul constructiv al unui con- trafort este de a se opune unor împingeri laterale, proptind punctele unde această împingere este mai mare. Aici îl vedem în dreptul unui părete puțin înalt și care nu suportă presiuni laterale im- portante. Modul lipsit de logică cum sunt între- buințate aceste contraforturi arată că ele erau ele- mente technice puțin utilisate încă și rău cunos- cute în această epocă. De altfel se știe că în tot întinsul domeniului artei bizantine nu s’a între- buințat niciodată acest element ; principiul artei bizantine este de a anula împingerile laterale prin puncte de sprijin interioare ; iar punctele de sprijin aparente în exterior aparțin artei gotice. Ferestrele actuale, foarte înalte și largi, sunt din veacul al XlX-lea ; cele primitive, din care s’au re- găsit urme pe fațada din spre Nord, erau mult mai mici, însă nu se poate precisa forma lor exactă. Ușa actuală este din epoca lui Constantin Brân- coveanu, când s’a adăugat poate bisericii un pridvor deschis pe doi stâlpi de piatră, ale căror urme s’au regăsit; acest pridvor trebuie să fi fost în genul celui de la Mitropolia Veche din Târgoviște, exe- cutat în aceiași epocă. Planul bisericii arată multiplele adause și trans- formări ce a suferit. Absidiolele au fost de mai multe ori refăcute pe alte temelii și cu alte forme. Pronaosului i s’au adăugat cândva două capele laterale, deschizându-se arcadele ale căror urme se văd și astăzi pe fațadele din spre Nord și Sud. în apropierea bisericii trebuie să fi fost Palatul domnesc ale cărui urme nu s’au găsit până astăzi. BISERICILE DIN GRUPA A ZECEA, naos în FORMĂ DE TREFLĂ CU TURLĂ, DESPĂRȚIT DE PRONAOS PRINTR’UN PĂRETE CU O UȘĂ DE CO- MUNICAȚIE. PRONAOS APROAPE PĂTRAT, PRO- BABIL UN PRIDVOR DESCHIS. FAȚADĂ CU DOUĂ REGISTRE DE FIRIDE ȘI BRÂU ORIZONTAL. PRO- VINE CA SI GRUPĂ PRECEDENTĂ DIN TIPUL II ĂL BISERICII MARI DE LA MĂNĂSTIREA COZIA. în principiu bisericile din această grupă au cam aceiași configurație ca și acelea din grupa pre- cedentă; deosebirile constau mai mult în înfățișarea exterioară, în composiția fațadelor, care este mai desvoltată și mai evoluată. De altfel decorația fațadelor cu două rânduri de firide orizontale suprapuse am mai văzut-o la unele biserici din epoca precedentă. într’adevăr, dacă ea lipsește la bisericile din vea- cul al XlV-lea, atât la cele de supt înrîurirea di- rectă a Constantinopolului, cât și la cele de ori- gine sârbească și balcanică, căci ele n’au decât un singur rând de firide, când au, ea apare la mo- numentele de la începutul veacului al XVl-lea. O vedem încă abia indicată la Mitropolia Veche din Târgoviște, apoi la Snagov, unde e mai accentuată. http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE cu toate că brâul propriu-zis nu este încă format, și o găsim, în sfârșit, complect exprimată la biserica Mănăstirea Dealului și mai ales la Biserica Epis- copală din Argeș, unde, e drept, ea este altfel ex- primată, materialul fiind diferit. Trebuie observată o deosebire destul de impor- tantă, cu toate că pare secundară, față de bise- ricile din prima grupă: este configurația pro- naosului în ceia ce privește boltirea lui. Acesta, în loc de a fi un cilindru longitudinal care se tra- duce în fațada din spre Apus printr’un fronton, ca la bisericile de pănă acum, este boltit în alt mod. La Căluiu e o boltă cilindrică transversală, adecă cu axul perpendicular pe axul bisericii, la Mihai- Vodă, unde zidul despărțitor dintre naos și pro- naos a dispărut, bolta a căzut de asemenea : astăzi e un cilindru longitudinal terminat spre Apus prin- tr’o semi-calotă sferică, răzimată pe pandantiv la colțuri. Această boltă este de șipci, dar se poate ca ea să repete formele bolții primitive. La Mărcuța pronaosul este boltit cu o calotă sferică proptită pe arcuri alipite de păreți; această formă e rară în veacul al XVI-lea și este probabil că această construcție datează din veacul al XVlll-lea, când s’a adăugat pridvorul pe stâlpi, care și el poate că înlocuiește pe un altul mai vechiu. Pridvoarele deschise ale bisericilor din această grupă par a fi fost de la întemeierea lor; ele au fost însă modificate cu timpul; la Călui el nu s’a reconstituit, dar temeliile lui există și astăzi. La Mihai-Vodă pridvorul actual este diu veacul al XlX-lea și zidit din cărămidă pe stâlpi rotunjiți și arcade în semi-cerc. Presența pridvorului ar putea explica la aceste biserici schimbarea boltirii pro- naosului, față cu cele din grupa precedentă; această boltă este logic să fie, ca la Căluiu, un cilindru trans- versal, căci acesta transmite presiunile în spre naos și în spre pridvor, adecă tocmai acolo unde ele pot fi proptite prin contra-greutatea bolților acestora. Nu s’au făcut până acum cercetări destul de complecte pentru a se verifica dacă aceste biserici aveau pridvoare de la origine spre a se putea con- trola ipotesa de mai sus. O examinare mai de aproape a structurii bisericilor din această grupă mai dovedește că dispare din ce în ce disposiția constructivă moștenită de la școala sârbească de altă dată. Aici nu mai găsim arcurile secundare la- terale din interiorul naosului care proptesc și echi- librează arcurile mari pe care se sprijină turla pan- tocratorului. Spre altar acele arcuri secundare sunt reduse la două nișe joase, care servesc drept pros- comidie și diaconicon, ceia ce observasem și la Stănești ; spre Apus, acele arcuri se mai văd câte odată, altă dată dispar cu totul. La bisericile cu absidiole laterale în dreapta și în stânga alta- rului acele arcuri servesc drept uși de comunicație interioară. * * * Biserica mănăstirea Căluiu, din județul Roma- nați, clădită de frații Buzești în anul 1588, este încă o biserică mică; ea are 15 metri lungime pe 6 lățime în exterior. Este foarte simplă, com- pusă în plan dintr’un naos în formă de treflă cu o turlă și dintr’un pronaos dreptunghiular boltit cilindric. Această boltă are însă axul ei perpen- dicular pe axul principal al bisericii, în oposiție cu boițile bisericilor de până acum. în fața pro- naosului pare a fi fost un pridvor ale cărui temelii se mai văd; el era poate în genul, celui de la bol- nița Coziei, care de sigur trebuie să fi avut o în- râurire deosebită asupra epocei acesteia, fiind date marile ei calități atât technice, cât și estetice. Tra- seul planului de la Căluiu, foarte simplu, cum am spus, dacă trădează oaieșicare timiditate, însă nu mai presintă nicio amintire a structurii sârbești din veacul al XlV-lea (fig. 89-101). Composiția fațadelor este frumoasă și tre- buie să fi fost și mai frumoasă când exista pridvorul. Un brâu puternic încinge toată biserica pe la mij- locul înălțimii, între cele două registre de jiride. Acestea sunt largi și despărțite prin picioare ver- ticale înguste. în registrul superior firidele sunt arcuite și compuse din două semi-cercuri despăr- țite printr’o mică consolă de cărămidă. în registrul inferior firidele devin niște chenare dreptunghiu- lare. Brâul este compus din cărămizi convexe și concave, așezate pe muche și încadrate între două rânduri de cărămizi în dinți de fierăstrău. Soclul este frumos profilat prin cărămizi concave, așezate pe muche. Cornișele sunt compuse și ele din cărămizi concave, la fel cu cele de la soclu, peste care stau două rânduri de zimți proeminenți în afară. Basa turlei este simplă, fără de arcurile sârbești de până acum și fără firide. Turla este bine proporționată, puternică și to- tuși elegantă. E însă greu de afirmat că ea este cea de la origină. Modul cum este construită este diferit de acel al turlei de la bolnița Coziei și de la Stănești. care sunt, credem, singurele cu siguranță ori- ginale, dintre turlele bisericilor din veacul al XVI-lea. Turla de la Căluiu s’ar asămăna mai mult cu aceia de la Snagov sau acele de la Vechea Mitropolie din Târgoviște, dar nici acestea nu par a fi cele de la întemeiere. Turla de la Căluiu are ferestre lungi și destul de largi; ele sunt dintr’o singură bucată de sus până jos, fără despărțirea http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 29 orizontală de la mijloc, cum sunt cele de la Sna- gov și cele mai multe din veacul al XVII-lea și al XVIU-lea. Ferestrele sunt cu chenar de piatră, simple, cu un mic profil teșit pe muche. Rosetele de piatră de la registrul superior al firidelor au dispărut; locul lor există însă și formează un ochiu rotund. Acoperișurile actuale nu ni pot da nicio in- dicație asupra celor de la origine. în fața bisericii se mai vede, așezată la pământ, o frumoasă piatră sculptată cu fleuroane, formând un arc de cerc. E probabil coronamentul superior al unei uși, poate de la pridvorul dispărut, cu toate că pare a fi dintr’o epocă mai târzie, pro- babil din veacul al XVII-lea. E de sigur inspirată ca formă după coronamentul ușii de la intrarea în Biserica Episcopală din Argeș. E însă o deose- bire foarte mare între perfecția composiției și ele- ganța desemnului și a execuției pietrei de la Curtea- de-Argeș și stângăcia desemnului și rusticitatea execuției celei de la Căluiu. Se observă că fațada principală a bisericii este astăzi ascunsă și diformată printr’o tencuială care o acopere în întregime. Cercetări care trebuiesc făcute ar putea arăta dacă acest părete este refăcut, cum e de bănuit, și dacă se vor găsi urmele arătând formele prid- vorului dispărut. Se mai observă că toți păreții exteriori au fost cândva reparați printr’o împrospătare a tencuie- lilor și prin acoperirea cu o văpsea roșie a că- rămizilor aparente de la origine. în interior biserica este în întregime zugrăvită, însă această zugrăveală a fost împrospătată în urmă, și spălarea ei ni-ar da poate indicații asupra arhitecturii vechi a bisericii, dacă s’ar găsi tabloul votiv. Se vede aici, printre mai multe portrete de ctitori, acel al lui Mihai Viteazul tînăr și înco- ronat. * * * Biserica de la Măreața (Ilfov), clădită supt Domnia lui Mihnea-Vodă, în 1587-93, nu diferă mult la prima vedere de cea precedentă, nici ca disposiție, nici ca dimensiuni; ea are douăzeci și doi metri lungime pe șase metri lățime măsurată în exte- rior. Aceleași disposiții interioare, aceiași structură fără urme de la vechea înrâurire sârbească (fig. 102-10^). în fața pronaosului a fost clădit în 1733, în tim- pul Domniei lui Qrigore Chica, un pridvor pe stâlpi de cărămidă cu totul tencuit. Pe pronaos pare a fi fost o clopotniță. Se naște întrebarea dacă pridvorul a fost refăcut Hui elinul Comisiunii Monumentelor Istorice. în veacul al XVlil-lea pe locul altuia, care era poate de la întemeierea bisericii și dacă și clo- potnița dispărută era și ea de la origine, sau din altă epocă. Cercetările viitoare vor dovedi care din aceste două ipotese corespunde cu adevărul. Turla a dispărut de asemenea, precum și o parte din bolți; bolta pronaosului se pare a fi fost o calotă sferică răzimată pe arcuri laterale și pe console; ele se mai văd și astăzi, dar sânt probabil din altă epocă, de oare ce acest mod de construcție nu se întâlnește în veacul al XVl-lea, însă adesea ori în epocile următoare, la bisericile cu clopotniță pe pronaos, ceia ce ar fi un indiciu că această boltă nu este de la origine. Mai este de observat că între naos și pronaos nu este nicio despărțitură, niciun părete, cum este la toate bisericile anterioare. Este probabil că acest zid a fost dărâmat în veacul al XVIII-lea, când s’a modificat și transformat biserica în urma vre-unui cutremur sau incendiu, așa cum s’a făcut, în ne- numărate cașuri, la mai toate bisericile mai vechi- Decorul exterior al acestui monument repre- sintă un pas important în evoluția plasticei stilulu¹ din veacul al XVl-lea. Firidele din ambele registre sânt constituite din stâlpi verticali formați din două colonițe rotunjite alăturate; pe ele se razimă arcadele firidelor, care sânt constituite însă din cărămizi simple drept- unghiulare, ca și la bisericile anterioare, însă cu deosebirea că aceste arcade, în loc de a fi simple ca pănă acum, sânt duble, deci compuse din două arcuri concentrice de o jumătate de cărămidă lățime fiecare și așezate în planuri diferite, adecă arcada interioară mai retrasă și cea exterioară mai în față. Arcadele exterioare se razimă la locul lor de întâlnire cu cele vecine pe o cărămidă orizon- tală așezată în sensul lungimii, care formează ca un mic capitel peste ambele colonete alăturate ; arcadele duble le-am mai văzut însă altfel dispuse la fațadele bisericii Snagov (fig. 105-109). La registrul inferior se poate vedea cum cadrul cu profil rotunjit al firidei, format prin cele două colonete, continuă și pe laturea inferioară a firidei care e așezată direct pe soclul bisericii. Din acest punct al evoluției mai avem un pas de făcut pentru a ajunge la chenarul rotunjit con- tinuu de jur împrejurul firidelor; acest ultim pas vom vedea că a fost făcut și el in aceiași epoci, când vom descrie biserica Mihai-Vodă, care ur- mează imediat după aceasta. Astfel în veacul al XVl-lea vedem firidele care decorează fațadele evoluând de la forma lor primitivă din veacul a XlV-lea, când sunt compuse dintr’o arcadă simplă care are fundul ei într’un plan mai retras cu o 4 http://patrimoniu.gov.ro 30 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE jumătate de cărămidă față cu planul vertical al zidului bisericii, spre a ajunge încetul cu încetul la decorul bisericilor din veacul al XVll-lea, în care chenarele firidelor sânt formate din ciubuce ro- tunjite alăturate două câte două și chiar câte trei, formând cadre continue, în relief față cu zidul. Aceste ciubuce sunt aplicate direct pe zidul ver- tical al bisericii, astfel că acum „fundul" firidelor și zidul exterior al bisericii sânt în același plan vertical, pe când în veacul al XlV-lea fundul firi- dei era retras cu o jumătate de cărămidă față cu planul vertical al zidului exterior. De aici înainte nu mai avem în decorul fațadelor acestor biserici astfel evoluate, firide, ci arcade sau arcaturi, căci o firidă este principial un arc având un „fund" mai retras decât fața zidului în care este, orișicum, săpată. La registrul superior vedem că, acum, cadrul cu profilul rotunjit se mărginește la colonetele de la părțile verticale și că laturea inferioară a firidei e compusă din cărămizi simple așezate în lung, în oposiție cu registrul inferior, unde cadrul inferior e compus din cărămizi rotunjite, așezate pe muche. Brâul este aici mai simplu decât la Căluiu și compus numai din cărămizi rotunjite așezate pe muchie, fără de zimții orizontali cari-1 încadrează de-asupra și dedesupt. Soclul este cam în genul celui de la Căluiu, cu ieșitură destul de pronunțată. Ferestrele au chenare din veacul al XVIII-lea. Cornișele au dispărut în parte, probabil în ace- iași vreme când s’au supraînălțat zidurile bisericii. Ele s’au putut reconstitui în parte când s’a cercetat mai de aproape zidăria rămasă supt tencuială (fig. 105). * * * Biserica Mibai-Vodă din București, clădită de acest Domn în 1594, este ceva mai mare ca aceia de la Mărcuța : ea are 27 metri lungime pe 6 metri lărgime în exterior (fig. 110-119). Disposițiile generale ale planului sânt cam ace- leași, cu excepția că altarul este aici însoțit de absidiolele laterale care formează proscomidia și diaconiconul. Aceste elemente, care sânt destul de desvoltate, au zidurile lor exterioare înalte ca și al altarului propriu-zis, iar cornișa la același nivel, învelitoarea lor este una și aceiași cu învelitoarea altarului. Această disposiție am mai întâlnit-o la biserica din Snagov și la Vechea Mitropolie din Târgoviște. Cellalt procedeu al absidiolelor altarului formând două corpuri mai scunde și cu acoperișuri mai joase, diferite de a altarului, procedeu care derivă de la Biserica Domnească din Argeș și pe care l-am văzut la Curtea Veche din București, îl vom mai regăsi în grupa următoare acesteia. Și aici ca la Mărcuța pronaosul este astăzi nedespărțit de naos, dar e probabil că la început era între ele un părete cu o ușă de comunicație, ca la toate bisericile precedente. Pronaosul este și aici pătrat, și boltirea lui de la origine nu este certă. Cercetările ce se fac astăzi vor putea să ne lămurească. Pridvorul actual este un adaus ulterior, execu- tat, probabil, pe temeliile unui alt pridvor, ale cărui disposiții nu ni sânt cunoscute și care datează, poate, de la întemeiarea bisericii. Decorul fațadelor urmează o plastică și mai evoluată ca acea de la Mărcuța, căci colonetele verticale rotunjite care despart firidele urmează conturul acestora, atât la partea superioară arcuită, cât și la laturea inferioară. Aceste ciubuce rotunjite formează astfel chenare, care încadrează câmpul firidelor de jur împrejur. Cum am arătat la des- crierea bisericei Mărcuța, aici nu mai avem firide propriu-z.ise cu „fundul" mai adânc decât păretele bisericii, ci avem arcaturi aplicate în relief pe acest părete. Originea acestei disposiții o găsim în fațadele bisericei Mănăstirea Dealului și a Bisericii Episcopale din Argeș, cu deosebirea că ele sânt transpuse în alt material, în cărămidă aparentă și tencuială, în loc de a fi în piatră cioplită. Acest decor îl vedem și la bisericile armenești din Ani și din Qeorgia, de unde ni-a venit probabil la în- ceputul veacului al XVI-lea cu meșteri pietrari cari au lucrat la Mănăstirea Dealului și la Episcopala din Argeș supt ordinele Meșterului Manole. Brâul, soclul și cornișele urmează aceiași tehnică întocmai ca la bisericile precedente cu va- riațiuni de detaliu de la o biserică la alta. Turla bisericii, căzută mai de mult, a fost re- făcută probabil în veacul ai XlX-lea printr’o con- strucție de șipci; ea a fost înlocuită de curând cu alta nouă de zid. Basa turlei a rămas în parte neschimbată de la origine; ea este decorată cu un rând de firide sau, mai bine zis, de arcaturi ca și cele de la cor- pul bisericii. Ferestrele par a fi cele de la origine, cel puțin în parte; ele sânt cu chenar de piatră simplă, ca la bisericile precedente. Trebuie să observăm că actuala tencuială exte- rioară este înoită; pe ea s’a văpsit cu coloare roșie apareiajul de cărămizi aparente, care se re- găsesc supt această tencuială destul de bine con- servate. Interiorul bisericii a'suferit modificări și nu se mai găsește nimic din zugrăveala veche. http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 31 în apropierea bisericii se mai văd urmele unei clopotniți care pare a fi contimporană cu biserica; ea se compune dintr’un cub de zidărie boltit și străpuns printr’un gang in formă de arc în semi- cerc, care era probabil la origine intrarea în curtea mănăstirii; partea ei superioară este dărâmată și a fost înlocuită cu o altă clopotniță, mai nouă. * * * BISERICILE DIN GBUPA A UNSPREZECEA: naos ÎN FORMĂ DE TREFLĂ, CU TURLĂ, DESPĂRȚIT DE PRONAOS PRINTR’UN PĂRETE. PRONAOS CU DOUĂ TURLE EGALE MAI MICI, FĂRĂ PRIDVOR. DECOR EXTERIOR CA LA BISERICILE DIN GRUPA PRECEDENTĂ. PROVINE DIN TIPUL V AL BISE- RICII MĂNĂSTIREA DEALULUI. Bisericile din această grupă diferă de cele pre- cedente numai în configurația pronaosului, care este altfel boltit spre a primi două turle sau două calote egale așezate una lângă alta. La Bucovăț pronaosul este mic și bolta des- părțită în două compartimente aproape pătrate printr’un arc puternic, așezat în mod longitudinal în axul principal al bisericii; pe fiecare din acele două elemente pătrate astfel formate se ridică astăzi câte o calotă sferică și la origine probabil câte o turlă ca la Nicopol și la Domneasca din Curtea-de-Argeș. La Tutana pronaosul este mult mai desvoltat și mai apropiat de disposiția celui de la Mănăstirea Dealului, pe când cel de la Bucovăț s’ar apropia mai mult de forma primitivă a celui de la Biserica Domnească din Argeș, precum și a celui de la Ni- copol. Bolțile de la Tutana fiind însă complect distruse, e greu de precisat forma exactă a bol- ților de la origine. Decorul exterior se asamănă mult cu cel de la bisericile precedente. Fațada principală de la cele două biserici care ni-au rămas din această grupă sânt bine păstrate, în oposiție cu cele două din grupa precedentă, care am văzut că au fost dis- truse sau desfigurate ori ascunse de pridvoare din alte epoci. * ♦ * Biserica foastei Mănăstiri Bucovăț de lângă Craiova,' clădită de către Banul Ștefan în timpul Domniei lui Mihnea-Vodă, la 1570, este una din cele mai interesante din această epocă. în afară de turlele ei, care au căzut, ea este relativ bine -conservată în ce privește caracterul -arhitectural (fig. 120-127). Planul este dintre cele mai frumos compuse și dintre cele mai bine proporționale. E un plan bi- zantin cu proporții strânse, cu ziduri puternice. Naosul are o formație în care vom putea re- găsi o amintire a structurii bisericilor sârbești: picioarele interioare pe care se razimă arcurile de supt turlă sânt proeminente spre Apusul nao- sului, unde vom găsi arcurile laterale interioare alipite de zidurile din spre Nord și Sud; spre Ră- sărit însă nu le regăsim, ceia ce probează că nu ne mai aflăm aici în fața unui sistem constructiv, ci numai a unei amintiri al cării înțeles real nu se mai cunoștea. Altarul este înzestrat cu cele două absidiole laterale formând corpuri mai scunde, alipite de el într’o parte și într’alta. Aceste absidiole au aco- perișurile lor mai jos ca acoperișul altarului propriu- zis, întocmai ca la Biserica Domnească din Argeș și ca la Curtea Veche din București; ele au însă aici o formă pătrată în plan, în loc de a fi drept- unghiuri lungi alipite de corpul altarului, ca în ca- șurile amintite. Ca înălțime absidiolele ajung până la brâul din fațadă, care le cuprinde și pe ele. Pronaosul este, relativ, mic având forma unui dreptunghiu mai mult lat decât lung ; el este as- tăzi boltit cu două calote sferice pe pandantivi, răzimate pe arcuri laterale și despărțite printr’un arc larg, așezat în axul principal al bisericii. Aceste bolți sânt diforme și zidite foarte neregulat; ele sânt de sigur refăcute după vre-un cutremur care le-a dărâmat împreună cu turlele care se aflau zi" dite peste pronaos; turla pantocratorului, căzută și ea, a fost rezidită în veacul al XlX-lea și re- constituită în anii din urmă prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice. Pronaosul este aici similar cu acel al Bisericii Domnești din Argeș în forma ei de la origine și cu acel al bisericii din Nicopol, care știm că au avut amândouă la început câte două turle alăturate. Zidurile acestei biserici sânt groase de peste un metru, cu toate că dimensiunile ei nu sânt toc- mai mari. Ea are nouăsprezece metri lungime pe opt metri lărgime, socotite în exterior. Turla pantocratorului avea la origine zece laturi formând un poligon regulat; forma ei s’a regăsit cu ocasia lucrărilor din ultimii ani, ceia ce a per- mis reconstituirea ei. Basa turlei are o conformație pe care nu am întâlnit-o pănă acum și care e destul de rară în țara noastră ; partea ei inferioară formează în plan un pătrat, iar partea ei superioară devine octo- gonală prin teșirea colțurilor; ea este decorată cu firide scurte. Peste ea se ridică tamburul vertical al turlei, care e poligonală și are zece laturi și zece ferestre. în interior turla e rotundă pe pan- dantive. Nu vedem aici construcția pe „trompe d’angle" http://patrimoniu.gov.ro 32 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE adecă cu colțurile teșite ca la Tismana și la panto- cratorul Episcopiei din Argeș, cuin am fi putut să ne așteptăm, fiind dată forma exterioară a basei cu colțurile teșite. Decorul fațadelor nu diferă mult de cele des- crise în grupele precedente; găsim și aici brâul orizontal care desparte zidurile exterioare în două registre de firide destul de largi. Arcurile în semi- cerc la ambele registre sânt formate din cărămizi drepte, iară nu rotunjite, de asemenea și pilaștrii verticali cari le despart și cari sânt și ei compuși din cărămizi simple așezate în lung. în această privință, decorul acestei biserici este mai puțin evoluat decât acel de la Mărcuța și de la Mihai- Vodă și mai aproape înrudit cu acel de la bise- ricile din grupele anterioare. Brâul este compus dintr’un „tor" format din cărămizi convexe,-supt care se află trei rânduri de cărămizi așezate diagonal și formând zimți; acești zimți nu se repetă și de-asupra torului, cum este la Căluiu. Soclul este, ca și la bisericile precedente, com- pus din cărămizi concave, așezate pe muche. Cornișele s’au regăsit la basa turlei și la ab- sidiolele altarului; ele mi diferă de cele prece- dente. Cornișa principală este complect distrusă din causa supraînălțării zidului, care s’a făcut pro- babil în veacul al XlX-lea. Fațada principală a acestei biserici este bine păstrată, afară de ușa care a dispărut. Ea se află într’o firidă mai mare și mai înaltă decât celelalte, care taie brâul orizontal și îl întrerupe. în partea superioară a acestei firide se afla zugrăvit hra- mul bisericii, care a dispărut. Ferestrele au chenare de piatră în mare parte deteriorate sau lipsă; ferestrele sânt simple, fără sculpturi, nici profile de piatră: în registrul su- perior al firidelor se pare că nu au fost rosete. Pisania originală lipsește. Cercetările făcute cu ocazia lucrărilor de res- taurare au arătat că zidirea acestei biserici e din cărămizi foarte mari, de șapte până la opt cen- timetri grosime, 40 pe 50 centimetri, în genul celor găsite la Stănești și formând acolo pardoseala in- terioară ; decorul exterior din cărămizi de 4,5 până la 5 centimetri grosime este aplicat la suprafață spre a forma firidele, brâul și cornișele. S’a mai găsit că temeliile acestei biserici sânt formate din pietre mari de formă paralelipipedică, având un metru până la un metru și jumătate lun- gime și 50 până la 60 centimetri înălțime. Aceste pietre, după forma lor, par a fi de origine romană; poate ca și cărămizile mari din interiorul zidurilor: ele provin poate de la un castru în ruină, al cărui material s’a utilisat la construcția bisericii. Interiorul bisericii este frumos proporțional, însă în stare foarte rea; pe păreți se văd urmele mai multor straturi de zugrăveli suprapuse, executate la diferite epoci, dar care nu par de mare valoare. Această biserică a fost de sigur adesea ori trans- formată și reparată. Săpăturile făcute în anii din urmă au dat la iveală temeliile unei clopotnițe cu o scară rotundă, care fusese adăugată în fața bisericii. S’au mai găsit și urme din chiliile foas- tei mănăstiri, distrusă de apele Jiiului, care curge în apropiere. * * Biserica Mănăstirii Tutana în județul Argeș este clădită tot în timpul Domniei lui Mihnea-Vodă, în 1589 (fig. 128-147). Ca plan, ea nu diferă principial de cea din Bu- covăț, însă ca proporții generale și ca dimensiuni deosebirile sânt mari. Dimensiunile sânt de 22,50 metri ungime pe 7,60 metri lărgime, măsurată în exterior. O simplă privire a ambelor planuri ni arată că, pe când Bucovățul are un plan strâns, bizantin, care tinde a se apropia de pătrat, Tutana are, din contra, un plan tras în lungime. Aceste deosebiri se constată și la dimensiunile verticale, care la Bucovăț sânt relativ mici, biserica fiind scundă, la Tutana foarte mari, zidurile exteri- oare fiind înalte de aproape zece metri pănă la cornișă. Aceste dimensiuni impunătoare dau bisericii oarecare asemănare ca proporții cu monumentele din Moldova care sânt și ele trase în lungime și în înălțime. Naosul presintă tot conformația și structura sârbească și se asamănă cu bisericile de la Cozia. Altarul este simplu, fără absidiole. Pronaosul este bine desvoltat și aproape pătrat; pe la mijlocul lungimii lui el presintă în ambele părți două pi- cioare de zid care nu se pot explica decât dacă admitem că peste ele se află un arc transversal asămănător cu acela de la pronaosul bisericii mă- năstirii Dealului. Pe partea din spre Răsărit a pro- naosului se află și astăzi două turle mici alăturate ; ele sânt de lemn ca și turla pantocratorului și toată partea superioară a b sericii, căci bolțile au dispărut peste tot. Atât disposiția de astăzi a pro- naosului, cât și locul unde se găsesc turlele mici ne îndreptățește să credem ca și la origine existau două turle mici de zid așezate într’o parte și în- tr’alta a unui arc longitudinal aflat în axul însuși al bisericii, întocmai după disposiția aflată la pronaosul bisericii de la Mănăstirea Dealu; com- http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA Șl ÎN OLTENIA 33 parația cu pronaosul de la Bucovăț ni arată deci deosebiri considerabile, care sânt datorite diferen- ței ce există în forma dimensiunilor pronaosului ia ambele biserici. într’o parte, la Bucovăț, pronao- sul mic dreptunghiular așezat în lărgime nu cere spre a fi boltit decât un arc longitudinal peste care se pot răzima, într’o parte și într’alta, turlele, pe când la Tutana, din causa dimensiunilor mai mari ale pronaosului, a trebuit să se arunce un arc transversal care să reducă spațiul liber și să per- mită clădirea peste el a acelui arc longitudinal ne- cesar proptirii celor două turle alăturate. Cercetările ce s’au făcut la această biserică au arătat că la origine un zid despărția naosul de pronaos, după cum există unul și la biserica Mă- năstirii Dealului șl la toate bisericile din această epocă; acel zid s’a dărâmat spre a se mări spațiul interior, ca și la biserica Mihai-Vodă și la altele. Decorul exterior este asămănător cu acel ce am studiat la bisericile precedente: Două registre de firide destul de largi și înalte sânt despărțite printr’un brâu orizontal puternic. Firidele de la registrul inferior sânt compuse din cărămizi sim- ple, pe când la registrul superier picioarele verti- cale dintre firide sânt formate din cărămizi rotun- jite, ca la Mărcuța. Cercurile firidelor la ambele registre sânt însă toate formate din cărămizi drepte. Avem prin urmare aici un exemplu care întrunește în același monument ambele feluri de firide usitate în veacul al XVl-lea, atât cele din prima epocă, cât și cele, mai evoluate, din ultima epocă. Mai e de observat că firidele de la ambele re- gistre, cu toate că sânt egale ca lărgime, nu se suprapun, ci, din contra, axele lor alternează astfel că picioarele verticale ale registrului de sus co- respund cu axele arcurilor de la cele de jos, și vice-versa. Brâul este compus dintr’un tor convex, astăzi tencuit și încadrat de-asupra și dedesuptul lui prin câte trei rânduri de cărămizi aparente așezate în diagonală și formând dinți de ferăstrău. Soclul este format din cărămizi concave, așezate pe muchi. Cornișa principală este astăzi ascunsă supt o scafă tencuită, supt care se va putea găsi probabil conformația ei originară. Fercștile sânt înguste și foarte înalte, cu che- nare de piatră simplă neprofilată. Rosetele de piatră de la registrul superior de firide sânt încă la locul lor. Ele sânt pătrate, și partea perforată formează o floare rotundă, com- puse din motive geometrice. Turlele și bolțile, după cum am spus, au dis- părut complect. Acoperișul actual este de șindilă. Trebuiește să menționăm aici frumoasa compo- siție a fațadei principale a acestei biserici, astăzi însă în parte ascunsă de pridvorul ce i s’a așezat în față în veacul al XlX-lea. Avem și aici ca la Bucovăț în dreptul ușii de la intrare un arc mai larg și mai înalt, care trece mai sus de brâul orizontal; acesta, în loc de a fi în- trerupt, așa cum l-am văzut la biserica din Buco- văț, se întoarce în unghiu drept spre partea supe- rioară și ocolește arcul cel mare, formându-i aces- tuia un chenar frumos. Vedem aici desăvârșit rea- lisată ideia încă incomplect exprimată la Bucovăț. în apropierea acestei biserici se mai văd rămă- șițele unei clopotnițe care pare a fi din veacul al XVl-lea. Ea este în parte scufundată în pământ și amenințată a se prăbuși complect. E un turn pă- trat, având la partea inferioară o trecere în formă de arc în semi-cerc, care constituia probabil la origine intrarea în curtea mănăstirii. Această tre- cere este astupată cu o zidărie de cărămidă, care a împiedecat pănă astăzi prăbușirea părții de sus, în care se aflau de sigur clopotele, căci e des- chisă pe cele patru laturi prin ferești largi în arc de cerc. Se mai văd pe fețele exterioare fâșiile de cără- mizi aparente orizontale, alternate cu fâșiile tencuite care sunt despărțite în dreptunghiuri prin cărămizi aparente așezate vertical și două câte două. Această clopotniță, împreună cu rămășițele celei de la Mihai-Vodă din București, sunt, credem, singurele urme ale clopotnițelor din veacul al XVl-lea ce au mai rămas pănă astăzi; la Târgo- viște, în apropierea bisericii Stelea să află o altă clopotni⁺ă care se asamănă în părțile inferioare cu cele citate mai sus și care e probabil tot din veacul al XVl-lea. La foasta mănăstire Qorgota lângă Târgoviște se mai vede un arc asămănător cu cele de mai sus, care este tot din veacul al XVl-lea. * * * BISERICILE DIN GRUPA A DOUĂSPREZECEA: NAOS ÎN FORMĂ DE TREFLĂ CU O TURLĂ. PRONAOS MAI DESVOLTAT. Bisericile din această grupă nu au unitate de concepție între ele, ca acelea din grupele precedente, nici asămănare în ceia ce privește aspectul lor exterior. Le-am grupat împreună, fiindcă ele par a fi clă- dite cam în aceiași vreme și fiindcă particularitatea pe care o presintă, cu pronaosul care se întinde în lături, este nouă în această epocă și destul de rară. Ne amintim că am mai întâlnit-o în epoca anterioară, la începutul veacului al XVl-lea, la Lo- http://patrimoniu.gov.ro 34 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE pușnia și, mai desvoltată, la Biserica Episcopală din Argeș. Din cele câteva biserici grupate aici avem unele care urmează caracteristicele stilului vechiu (Pa- raclisul Coziei și biserica din Târgșor, asupra că- reia nu avem însă nicio indicație de dată). Alta urmează, în dimensiuni mai reduse, Biserica Epis- copală din Argeș în ceia ce privește planul (bise- rica din Cobia), pe când ca decor exterior ea iese cu totul din cadrul bisericilor care compun stilul vechiu din Muntenia; nici fâșiile de cărămizi a- parente alternate cu fășii tencuite, nici cărămizile verticale, nici brâu, nici soclu, ca la bisericile stu- diate ma: sus; ci numai firide lungi și înguste, cam ca la Cotmeana, și toată biserica îmbrăcată în cărămizi smălțuite în trei nuanțe. * * * Paraclisul Mănăstirii Cozia, clădit, în 1594, de către ieromonahul Amfilohie, este un edificiu foarte mic, așezat la catul întăiu al clădirilor Mă- năstirii, în colțul din spre Sud-Est; el nu are mai mult de opt metri lungime totală, împreună cu pro- naosul, și se compune din naosul în formă de treflă care comunică printr’o trecere arcuită cu pronaosul așezat în lărgime și boltit în formă de cilindru, având axul perpendicular pe axul bi- sericii, ca la Căluiu (fig. 148-158). Naosul, redus la cea mai simplă expresie, nu are travee secundară spre Apus, ca bisericile prece- dente, iar pronaosul, prin forma și disposiția sa în i me nu samănă cu niciunul din monumentele de până acum. Turla de pe naos are proporții foarte reușite și a Ț intește pe aceia a botniței vecine. E com- pusă ca și aceasta dintr’o basă cubică, având pe taturile ei desemnat câte un arc de cerc amintind școala sârbească și dintr’un tambur vertical, cu opt laturi cu ferestre lungi. Decorul exterior se înrudește mult cu acel al bolniței lui Radu Paisie. Aceleași proporții fru- moase, aceiași eleganță și svelteță. Firide arcuite lungi și înguste, încoronate cu cornișe bine pro- porționale, urmând tehnica vechiului stil din veacul al XVI-lea. Brâul lipsește, ca și la bolniță, care se pare că a servit drept model meșterului care a ridicat acest mic, dar prea frumos monument. Interiorul are aceleași proporții svelte ca și ex- teriorul și este în întregime zugrăvit în frescă. La basa turlei se văd, din interior, patru mici ferestre, care par a fi fost deschise la origine; as- tăzi ele sunt însă astupate, căci răspund suptiîn- velitoarea de șindrilă. Am observat aceiași parti- cularitate și la bolnița Coziei, și e probabil că cercetări viitoare ar duce la găsirea formei ori- ginale a acoperișului, care s’a supraînălțat când a fost refăcut din șindrilă, care cere pantă repede. Biserica din Târgșor, ale cării ruine se mai văd la marginea drumului ce duce din Ploești spre Apus, nu ni dă nicio indicație asupra datei clă- direi ei. Ea ar putea fi și din veacul al XVII-lea, căci găsim, până în mijlocul acestui veac, biserici al căror decor urmează tot caracteristicile vechiului stil din veacul al XVI-lea. Dacă clasificăm aici acest monument, este din causă că proporțiile joase ale zidurilor și simplicitatea decorului exte- rior, atât de puțin evoluat, ni se par mai mult din veacul al XVI-lea, cu toate că forma planului și stângăcia traseului său ar putea indica o pe- rioadă de transițiune, cum e aceia din prima ju- mătate a veacului al XVII-lea, pe care o vom studia mai departe. Planul acestei biserici se presintă, cum am spus, destul de diferit de cele studiate până acum; nu- mai naosul urmează principial normele cunoscute, însă absidele laterale au o conformație defec- tuoasă, arcurile acestor abside au o rază prea mare, așa că nu sânt decât niște segmente de cerc în loc de a fi semicercuri ca în configurația obiș- nuită, constatată la bisericile studiate pănă acum. Resultă din acest traseu greșit că racordarea acestor segmente de cercuri cu păreții bisericei se face în mod stângaciu și după un unghiu obtus, ceia ce îngreunează execuția arcurilor de descăr- care care susțin turla și care nu mai sânt cilin- drice ; mai resultă că masivele de zidărie care pri- mesc greutatea turlei sânt rău conformate pentru a resista presiunilor, ceia ce se poate ușor cons- tata din planul bisericii, dacă îl comparăm cu alte planuri similare. Nu se mai găsește astăzi nicio urmă de bolți: nu se poate deci cunoaște configurația originală a bisericii. Se poate să nu fi fost turlă pe naos, ca la biserica diu Bălteni; se mai poate ca naosul să fi fost boltit cilindric, ca la Cotmeana; în acest din urmă cas, conformația defectuoasă a punctelor de racordare dintre absidele laterale și păreții drepți nu mai are aceiași importanță. Pronaosul este desvoltat în lărgime ca la Bise- rica Episcopală din Curtea-de-Argeș, dimensiunile sunt însă aici mai mici; forma pronaosului în plan pare să fi fost un pătrat; astăzi partea din spre Apus a dispărut complet și nu mai este cu putință a se reconstitui forma sa primitivă. Lungimea probabilă a bisericii la origine trebuie să fi fost de aproximativ douăzeci de metri. Dacă s’ar face săpături, s’ar regăsi poate unele indicii care ar lă- muri această problemă; de sigur trebuie să fi fost http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 35 aici puncte interioare de sprijin, căci un spațiu pă- trat având dimensiuni relativ mari nu se poate bolti dintr’un singur element, cilindru, calotă sau altul, mai ales dacă bolta trebuie să susțină și o turlă sau mai multe turle, cum pare a fi fost cașul aici, dacă o comparăm cu cașurile asămănătoare de la biserica episcopală din Curtea-de-Argeș sau de la Cobia. Decorul exterior al fațadelor este relativ bine conservat. El este executat dintr’o frumoasă zidărie de cărămidă în fășii orizontale alternate, unele aparente, altele tencuite și întrerupte prin cărămizi-așezate vertical. Nu găsim aici nici firide, nici arcade oarbe, ci numai un brâu puternic, care încinge păreții pe la jumătatea înălțimii lor. Soclul e simplu, fără profile; cornișele au dispărut; ușa și chenarele de la ferești de asemenea. Pe păreții interiori nu se vede nicio urmă de zugrăveală. Trebuie notat că în tot cursul veacului ai XVl-lea nu am întâlnit, afară de aceia de la Mănăstirea Valea, nicio biserică lipsită, în deco- rația fațadelor, de firide, cum este cazul bisericii din Târgșor; în veacul al XVII-lea, vom găsi un cas asămănător la biserica mănăstirii Cornetu, clădită de Matei Basarab. Ea are însă un plan și o composiție cu totul diferită, cu o clopotniță pe pronaos și o scară laterală așezată într’un turnu- leț alipit în exterior pe fațada din spre Nord. Cu toate că este clădită pe la mijlocul veacului al XVII-lea, această biserică urmează însă ca decor exterior arhitectectura veacului al XVl-lea, și cre- dem că biserica din Târgșor este clădită în același veac. * * * Biserica din Cobia, din județul Dâmbovița, este clădită în 1572 de către jupan Badea Pos- telnicul. E singurul monument din această grupă care ni permite un studiu mai amănunțit al dis- posiției planului sau și al composiției structurii sale, care sunt mult mai interesante decât par la prima vedere. Dificultatea de a reconstitui ipotetic acest monument este mărită prin lipsa complectă a bolților și a elementelor interioare ale prona- osului; într’adevăr numai zidurile exterioare sânt încă în picioare, iar părțile superioare, acoperișul, turla de pe naos, sânt toate din emnărie și șipci, refăcute probabil în veacul al XlX-lea (fig. 162-173). Planul este compus dintr’un naos în formă de treflă, peste care se afla altă dată turla pantocra- torului ; altarul simplu este prevăzut în spre Nord cu o firidă mare, care servește drept proscomidie; în dreptul ei și în partea exterioară s’a ridicat într’o epocă nedeterminată un masiv de zidărie spre a propti zidul slăbit din causa golului prea mare făcut în zid de nișa proscomidiei. în spre Apus naosul nu presintă arcada secundară inte- rioară pe care am întâlnit-o până acum, în mod aproape constant, la toate bisericile cu planul în treflă. între naos și pronaos se găsește aici o ar- cadă scundă în locul ușii obișnuite. Pronaosul, foarte încăpător, este pătrat. Cerce- tările făcute de noi în 1929 supt pardoseala bise- ricii au dovedit că la origine se aflau aici doi stâlpi interiori cu ajutorul cărora s’a boltit acest spațiu pătrat de șase metri pe șase. E ușor de văzut că principiul constructiv este același ca la Biserica Episcopală din Curtea-de- Argeș ; pătratul pronaosului este despărțit în mai multe elemente : un pătrat mai mic așezat în ax și delimitat de cei doi stâlpi împreună cu zidul des- părțitor din spre naos și împrejurul acestuia o zonă periferică încunjurând acel pătrat pe trei laturi. Pe pătratul mic se razimă o turlă, iar pe spațiul din spre Apus, spre întrare se aflau încă două turle mai mici. Această disposiție ni este confirmată de singurul document care ni-a rămas și care ni arată înfățișarea monumentului sculptat în lemn pe ușa acestei biserici, care se găsește astăzi la Mu- seul mănăstirii Sinaia. Ea ni arată lămurit că bi- serica avea patru turle întocmai ca Biserica Epis- copală din Curtea-de-Argeș. Singura diferență este că turla din centrul pronaosului se razimă aici numai pe doi stâlpi și pe zidul intermediar între naos și pronaos, pe când la Curtea-de-Argeș ea se razimă pe doisprezece stâlpi isolați. Re- găsim aici principiul realisat pentru prima oară cu atâta măestrie de către Meșterul Manole. Găsim o disposiție de plan similară la unele biserici de la Muntele Athos, la Stavronichita și la Grigoriu; de asemenea la biserica mare a mă- năstirii Hurezi, unde însă nu există turlele mici, ci numai cea din centrul pronaosului. Trebuiește ob- servat că la Cobia se pare că turlele mici din față erau așezate una lângă alta, iară nu ca la Curtea- de-Argeș, unde ele se găsesc pe cele două colțuri din spre Apus ale pronaosului. Vom regăsi o disposiție similară a turlelor mici la biserica mănăstirii Gura Motrului din Mehe- dinți, clădită de Matei Basarab, unde turlele sânt încă bine păstrate. Cam aceiași disposiție pare a fi fost și la biserica din Brebu, în Prahova, unde turlele însă au dispărut și sânt înlocuite cu altele de lemn. Astfel săpăturile făcute în pronaosul de la Cobia ¹ Vezi N. [orga, Două biserici dâmbovițene, fasc. no. 59, p. 20. http://patrimoniu.gov.ro 36 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE au confirmat în totul ipotesa făcută anterior, iar sculptura de pe ușa bisericii a confirmat-o încă odată, arătându-r.i forma originală a bisericii la în- temeiarea ei. Decorul exterior al bisericii este compus din firide lungi și foarte înguste, simple, mergând de la soclu până la cornișă, fără brîu orizontal, întoc- mai ca la Cotmeana lui Mircea-cel-Bătrân. Materialul însă e deosebit de acel ce l-am văzut întrebuințat până atunci: cărămizile sânt toate aparente și smălțuite în trei nuanțe bine armoq,- tisate, fără preocupare de o composiție basată pe aceste colori, de oare ce ele sânt amestecate între ele în mod uniform. Colorile sânt: verde mai în- chis și mai deschis, galben și cărămiziu. Soclul e simplu, fără profitecornișele au dispărut. Ușa e cu un chenar de piatră simplă, fără sculp- tură. Ferestrele sânt astăzi fără chenare de piatră, și se poate să nu le fi avut nici la origine. De-asupra ușii de la întrare vedem o firidă mai largă ca la Bucovăț și Tutana, însă mai rudi- mentar concepută și de o composiție inferioară acestora. O pisanie de piatră este așezată de- asupra ușii, scrisă cu litere frumoase și încun- jurată cu un chenar cu arabescuri orientale. în firida de de-asupra este zugrăvit chipul Sfântului Nicolae, hramul bisericii. în fața bisericii se află astăzi un mic pridvor pe stâlpi; el însă nu este de la origine, ci probabil din veacul al XlX-lea. De altfel chipul bisericii, represintat pe ușa de lemn ni-o arată fără pridvor. Această ușă de lemn sculptat este unu! din cele mai vechi documente de acest gen păstrat pănă astăzi. Lucrările din lemn sculptat din această epocă sânt într’adevăr foarte rare. Inferiorul bisericii este cu totul desfigurat: lipsesc bolțile și arcurile, lipsesc și zugrăvelile. E probabil ca această biserică a fost distrusă sau a ars într’o epocă nedeterminată și că a rămas multă vreme părăsită și expusă intemperiilor, ca atâtea altele, înainte de a i se face reparația care ni-a păstrat până astăzi rămășițile ei. Distrugerea acestui monument este o mare pier- dere pentru arta noastră, căci el se arată a fi fost unul din cele mai interesante și de sigur cel mai original din această epocă. Așa cum îl vedem re- presintat pe ușa bisericii, el ni dă „o impresie de sprintenă și veselă armonie", după expresie atât de fericită a d-lui N. lorga, în studiul citat mai sus. Meșterul care l-a ridicat era de sigur un artist de samă, căci a fi avut îndrăzneala de a lua drept model splendida ctitorie a lui Neagoe de la Curtea- de-Argeș și a fi reușit să dea o reducere a ei,, cu materiale mult mai modeste și în proporții mult mai mici, dovedește din partea meșterului o- cunoștință desăvârșită a artei lui și un simț al mă- surii care așează pe acest artist anonim în rândul celor mai iscusiți dintre acei cari au contribuit la propășirea artei românești în Muntenia. între toate bisericile din această epocă, remar- cabilă tocmai prin caracterul unitar al monumen- telor pe care le-a produs, singură biserica din Cobia ni arată un tip diferit de celelalte și care pare a fi fost o excepție aproape unică în veacul al XVl-lea. http://patrimoniu.gov.ro CAPITOLUL XII. UN TIP ISOLAT: BISERICA DOMNEASCĂ DIN TÂRGOVIȘTE. Cele patru grupe de mai sus cuprind aproape toate bisericile care ni-au mai rămas din veacul al XVI-lea, căci foarte multe din ele au dispărut. D. G. Balș, în cercetările sale, a găsit menționate în „Istoria bisericii române" a d-lui N. lorga peste patruzeci de biserici din acest veac, despre care nu ni-a mai rămas nicio urmă L Din punct de vedere cronologic, trebuie să po- menim aici Biserica Domnească din Târgoviște, întemeiată de Petru-Vodă Cercel în anul 1583. Acest important monument, atât ca dimensiuni, cât și ca plan și ca înfățișare exterioară, nu presintă niciunul din caracterele vechiului stil din Munte- nia. într’adevăr planul, în loc de forma obișnuită în treflă, este în formă de „cruce greacă"; ca în- fățișare exterioară, ea nu presintă cunoscutele jocuri de cărămizi aparente, caracteristice veacului al XVI-lea, ci, din contra, e o biserică în întregime tencuită, și cercetările făcute supt tencuială arată în afară de pridvor o zidărie de cărămizi ordinare care deci nu a fost la origine aparentă și apoi tencuită la o altă epocă, ci a fost tencuită de la început. Decorul exterior este acel al bisericilor din veacul al XVIl-lea și al XVlll-lea. Două rânduri de chenare din ciubuce rotunjite suprapuse și des- părțite printr’un brâu orizontal. Arcaturile au profile rotunjite (boudins), adecă geometricește „tores", care formează chenare duble de jur împrejurul fi- ridelor. La întrare, biserica are un pridvor deschis cu arcade pe stâlpi octogonali de cărămidă. într’un cuvânt Biserica Domnească din Târgoviște este de tip constantinopolitan, fără sinuri; ea desemnează forma crucii, atât în plan, cât și în spațiu; e o biserică cu frontoane rotunjite, de același tip cu Biserica Domnească din Argeș și cu vechea Mi- tropolie din Târgoviște. Nu o putem cu niciun chip clasifica printre bisericile de stil vechiu din veacul al XVI-lea, căci nu are niciunul din carac- terele acestora, ci, din contra, se asamănă, cum am văzut, ca plan, cu unele biserici dintr’o epocă anterioară, pe de-o parte, și ca înfățișare exterioară cu altele din veacul al XVIl-lea, pe de altă parte. Credem că acest monument a fost restaurat în ¹ Vezi N. lorga, Istoria Bisericii Române. veacul al XVIl-lea, probabil de către Matei Basarab, care a mai clădit sau restaurat o altă biserică de același tip și anume biserica Sfântul Dumitru din Craiova. Se știe că Biserica Domnească din Târ- goviște a mai fost restaurată mai târziu, în 1698, de către Constantin Brâncoveanu (fig. 174—184). Se poate să fi existând încă unele părți ale bisericii lui Petru Cercel, dar cercetările de până acum nu au dat la iveală nicio urmă din veacul al XVI-lea și nici nu s’au găsit nicăiri soluțiuni de continuitate care să indice punctele de legătură eventuale dintre zidăriile din diferitele epoci ale veacurilor al XVI-lea și al XVIl-lea, când acest mo- nument ar fi suferit poate oareșicare transformări. O altă ipotesă ar fi că Biserica Domnească din Târgoviște să fi fost clădită de către un meșter din epoca lui Petru Cercel, inspirându-se de la Mitropolia Veche din același oraș, zidită de Nea- goe Basarab și terminată, se crede, de Radu Pai- sie². Decorul exterior de astăzi ar fi din epoca lui Constantin Brâncoveanu, când biserica a fost restaurată (fig. 174-184). Descrierea Bisericii Domnești din Târgoviște. — Acest important monument este, cum am arătat mai sus, o biserică de tip constantinopolitan în formă de „cruce greacă" de o potrivă cu Bise- rica Domnească a lui „Negru-Vodă" din Curtea- de-Argeș, cu pridvorul în plus, ca și vechea Mitro- polie din Târgoviște a lui Neagoe Basarab, ca și biserica Sf. Dumitru din Craiova a lui Matei Basa- rab. Avem aici aceiași composiție a naosului, cu turla pantocratorului răzimată pe patru stâlpi in- teriori izolați, același altar cu absidiolele laterale; aceleași frontoane rotunjite în fațadele laterale. Pronaosul este așezat tot în lărgime, ca și la celelalte biserici pomenite mai sus, și este cons- tituit la fel, cu mici diferențe; avem și aici două turle egale, cum a fost probabil la Curtea-de-Argeș și cum ni arată documentele că a fost și la bise- rica Mitropoliei din Târgoviște și la Sf. Dumitru din Craiova. Pridvorul este aici altfel conformat decât la Ve- chea Mitropolie din Târgoviște și se asamănă mai ² V. Drăghiceanv, Monum. Istorice din jud. Dâmbovița. 5 http://patrimoniu.gov.ro 28 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE mult cu acel de la Sf. Dumitru din Craiova și în ge- nere cu pridvoarele bisericilor din veacul al XVII-lea. El are cam aceleași dimensiuni ca și pronaosul aceleiași biserici și e format din arcade deschise, răzimate pe stâlpi de cărămidă, de formă octo- gonală în plan, și este boltit cilindric. Atât forma stâlpilor, cât și a bolții ar indica veacul al XVII-lea, unde se întâlnesc adesea ori — (Biserica Doamnei București), Cotroceni, Dintr’un Lemn, Flămânda (Argeș), Strâmbeanu (Dâmbovița), Brădești (Dolj), pe când în veacul al XVl-lea știm că pridvoa- rele sânt foarte rare și au forme și disposițiuni cu totul altele (bolnița Coziei, Snagovul, Vechea Mitropolie din Târgoviște) și în veacul al XVIll-lea pridvoarele, foarte numeroase, se fac cu arcade largi pe coloane rotunde de piatră cioplită și sculptată, iar bolțile în genere cu calote pe pan- ditivi (Hurezi, Cozia). Trebuie să observăm fru- moasa soluțiune găsită aici pentru ușa de la in- trare în pridvor cu icoana hramului într’o firidă așezată de-asupra ușii, disposițiune asămănătoare cu aceia de la biserica Sf. Dumitru din Craiova, care a fost însă schimbată la restaurarea acesteia în veacul al XlX-lea. Mai este de observat că, în configurația exte- rioară a altarului cu cele două absidiole laterale, la bisericile de tip constantinopolitan întâlnim la noi în țară două soluțiuni: prima este aceia de la Biserica Domnească din Curtea-de-Argeș; ea are absidiolele mai joase, acoperite cu învelitori dis- tincte. Această soluțiune, mai clasică decât cealaltă, o regăsim și la unele biserici în formă de treflă, cum este Bucovățul de lângă Craiova și Curtea Veche din București. A doua soluțiune, care este aceia de la Vechea Mitropolie din Târgoviște și de la biserica Sf. Dumitru din Craiova (cea dărâ- mată, iar nu cea reclădită), are absidele înălțate pănă la cornișa principală a bisericii, așa că înve- litoarea lor se confundă cu aceia a altarului. Acesta este și cașul Bisericii Domnești din Târgoviște, pe care o studiem aici. Această a doua soluțiune e mai puțin perfectă decât prima și dă naștere la di- ficultăți de traseu în execuția șarpantei de lemn de supt învelitoare. Mai întâlnim această a doua so- luție și la unele biserici în formă de treflă, cum este aceia din Snagov și biserica Mihai-Vodă din București, și în toate cașurile se pot constata de- fectele ce resultă din această soluțiune în forma învelitorii. Se poate însă ca această a doua soluțiune să fi fost la origine altfel aplicată, și anume prin așe- zarea directă a învelitorii de olane sau de plumb de-a dreptul pe bolți și fără intermediarul șarpantei de lemn, care este un material rigid, cerând pla- nuri și suprafețe geometrice, pe când olanele și plumbul sânt materiale mult mai maleabile, care se pot aplica pe orice forme și suprafețe. Materialele și procedeele de construc- țiune sânt cele cunoscute, însă cărămida aparentă a dispărut; ea este peste tot acoperită cu tencu- ială. Piatra este puțin întrebuințată: o vedem numai la chenarele ușilor și ale ferestrelor, ca la bisericile din vechiul stil; ea este cu profile simple și deco- rate foarte sobru, în motive geometrice, linii sau flori stilisate. Plastica monumentală diferă mult de acea a bisericilor în stil vechiu. Dimensiunile impunătoare și proporțiile masive ale acestui monument con- trastează cu dimensiunile în genere reduse și cu proporțiile trase în lungime ale bisericilor cu planul în formă de treflă; de asemenea și decorul exte- rior în întregime tencuit, unde nu mai găsim fâșiile alternate de cărămidă aparentă și de piatră sau de tencuială ale bisericilor de pănă acum. Acest nou caracter apropie încă acest monument de acelea din veacul al XVII-lea. Plastica decorativă în sine nu diferă mult de aceia pe care o cunoaștem, cu deosebire că de- corul exterior este aici în întregime tencuit și mo- nocrom, în oposiție cu alternarea de cărămidă și tencuială pe care am studiat-o la bisericile de pănă acum ; în afară de aceasta, composiția fațadelor, forma și profilatura diferitelor elemente este aceiași ca mai înainte. Se poate spune că ea imitează întocmai plastica monumentelor din epoca anteri- oară. Nu putem precisa cum a fost această plas- tică la întemeierea acestui monument, nici cum și când a fost modificată prin diferitele restaurări pe care le-a suferit. Detalii. — Soclul este relativ puțin desvoltat și este decorat cu un profil destul de simplu. Fereștile au chenare de piatră profilate fără sculptură. Ușile de asemenea. Aici se mai găsesc ceva or- namente sculptate, rosete săpate, sau nasturi cu relief. Arcurile superioare de la uși sunt în formă de acoladă, ceia ce ar da de bănuit că au fost restaurate în veacul al XVIll-lea. Fațadele sunt decorate cu două registre de pa- nouri suprapuse, despărțite la mijloc printr’un brâu orizontal. Chenarele panourilor sunt formate din ciubuce rotunjite (tore), duble la arcuri și triple la picioarele verticale. Registrul inferior este com- pus din panouri dreptunghiulare și cel superior din arcade în semi-cercuri. Brâul este în genul celor din veacul al XVl-lea, cu singura deosebire că este tencuit. Această http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 39 composiție a fațadelor ni este cunoscută din vea- cul al XVl-lea. Am întâlnit-o la biserica Mănăstirii Dealului și la Episcopala din Argeș, executată în piatră; am mai întâlnit-o la bisericile în stil vechiu, execufată în cărămizi aparente alternate cu tencuială, și nu este aici decât o nouă transpunere a acelorași forme în materiale diferite. Trebuie să observăm că brâul orizontal este cotit în sus și în unghiu drept în fața pridvorului, ale cărui arcade sunt mai înalte decât panourile din registrul inferior. Această disposițiune decorativă se întâlnește foarte adesea ori în veacul al XVlI-lea, însă nu am găsit-o în nicio biserică din veacul al XVl-lea. O primă încercare în acest sens, o intenție care abia dacă se poate pune alături de cașul de față, este motivul deja pomenit cu cotirea brâului în drep- tul arcadei principale de la ușa de intrare a bisericii din Tutana. Cornișele sânt după tipicul cunoscut la bise- ricile bizantine; aceleași ca în vechiul stil, însă tencuite. Aici mai mult ca la celelalte elemente decorative din fațade un atare procedeu pare lipsit de logică și este o imitație fără justificare. Rosetele de la ferestrele din registrul superior al fațadelor nu există așa cum le cunoaștem din veacul al XVl-lea. Găsim aici în locul lor ferestre dreptunghiulare mai mici, care nu par a fi de la origine, căci locul lor nu corespunde cu axele ar- cadelor în fațadă; poate că ele au fost altă dată în flori sculptate și ajurate, ca la multe biserici din veacul al XVII-lea și al XVIII-lea; astăzi însă aceste ferestre sânt fără chenarele lor de piatră, ceia ce s’ar putea interpreta în sensul că pietrele ajurate au fost cândva scoase de la locurile lor, poate fiindcă erau stricate. Frontoanele laterale au cam aceiași confor- mație ca la Vechea Mitropolie din Târgoviște, cu trei ferestre alăturate aflate în centrul lor. Turlele au proporții robuste și nu diferă mult de cele pe care le-am studiat la unele monumente anterioare. Turla mare e în plan un poligon cu nouă laturi așezate nesimetric față de ax. Celelalte două turle sânt octogoane regulate. Multe din ferestrele tur- lelor sânt astăzi zidite spre interior. Arcadele pridvorului sânt în semicerc și arcul propriu-zis este puțin retras față de planul zidului. Proporțiile lor sânt elegante și totuși robuste; capitelele stâlpilor sânt simple, de formă pătrată și fără nicio profilatură sau teșitură ; basele sânt la fel cu capitelele. Interiorul bisericii este impunător prin fru- moasele sale proporții. în partea din față a naosului se află o tribună superioară, așezată pe un sistem de arcuri și de bolți ingenios răzimate pe unul din cei patru stâlpi interiori și pe o gingașă colonetă de piatră. Această tribună era în comunicație di- rectă cu Palatul Domnesc prin o ușă menajată în peretele din spre Nord la partea superioară. Locul e încă visibil. Scara interioară ce urcă la tribună este frumos lucrată din piatră, cu balus- tradă și stâlpi sculptați în motive orientale, care par a fi din secolul al XVII-lea. La altar spre proscomidie se mai află o gingașă disposiție de arc trilobat, sprijinit într’o colonetă bogat sculptată, care pare a fi dintr’o epocă mai târzie. în pronaos se află mormântul Doamnei Elena a lui Matei Basarab, sculptat într’o piatră în re- liefuri puternice și într’un stil Renaissance, cu amintiri gotice. Resumat. — în epoca pe care am studiat-o aici am văzut ridicându-se o serie de biserici relativ mici, toate cu planul în formă de treflă și presin- tând o mare unitate de stil. Se formează meșteri cu tradiții locale, lucrând, mai ales la început, după principiile constructive moștenite de la vechea școală sârbească, dar cu încetul aceste amintiri dispar; apoi dimensiunile bisericilor cresc și com- posiția lor se amplifică. Dacă naosul rămâne aproape același ca structură, când cu, când fără absidiolele laterale, pronaosul din contra se des- voltă mai întăiu în lungime, apoi și în lărgime; forma bolților care îl acopăr se adaptează dimen- siunilor tot mai mari; când pronaosul se lărgește, puncte interioare de razim devin necesare. Astfel am văzut planul acestor biserici inspirân- du-se la început de la tipul bisericii mari de Ia mănăstirea Cozia, trecând apoi cu lungirea pro- naosului la acel al bisericii Mănăstirea Dealu și, în sfârșit, cu lărgirea pronaosului la acel al Bisericii Episcopale din Curtea-de-Argeș. Se pare însă că acest din urmă tip nu a servit ca model în această epocă decât în mod excep- țional. Se poate însă ca monumentele urmând acest tip să fi fost mai numeroase și că, din cause ne- cunoscute, ele să se fi dărâmat și să fi dispărut, cum a dispărut o mare majoritate din bisericile clădite în veacul al XVl-lea. Se mai poate ca unele din ele să fi fost desfigurate și transformate prin adause ulterioare. Din aceste considerații studiul monumentelor din veacul al XVl-lea este încă foarte incomplect, și se poate ca cercetări viitoare să ajute la com- plectarea lui prin descoperirea supt tencuieli și adause mai noi a altor biserici din această epocă. Se știe că supt Domnia lui Matei-Vodă Basarab http://patrimoniu.gov.ro 40 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE s’a clădit mult, și de sigur că o parte din bise- ricile de atunci sânt transformări, restaurări sau amplificări aduse unor monumente mai vechi. Același lucru se poate spune și despre Domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu. Faptul că de la mijlocul veacului al XVII-lea în- coace monumentele sânt toate tencuite în întregime pe din afară și zugrăvite pe dinăuntru îngreunează de- sigur cercetările, și numai în cas de reparații radicale se poate găsi prilejul de a face investi- gațiile necesare, săpături, sondaje în zidării, etc., care să permită identificarea zidăriilor din epocile mai vechi. în tot timpul înfloririi vechiului stil din Mun- tenia, care, cum vom vedea mai târziu, se întinde până la mijlocul veacului al XVII-lea, am găsit, în afară de rare excepții, o unitate remarcabilă, atât în composiția planului, cât și în arhitectura exte- rioară. De aici resultă la monumentele din acest stil o înfățișare caracteristică și originală. Analisa pe care am făcut-o mai sus ni-a dovedit că această arhitectură este tot atât de remarcabilă din punctul de vedere al logicei, adecă al adăptării formelor la materialul întrebuințat, ceia ce este încă o do- vadă de valoarea acestei epoci din punctul de vedere al artei arhitecturale. Originile elementelor arhitectonice ale acestui stil le găsim la monumentele din veacul al XlV-lea, la Biserica Domnească din Curtea-de-Argeș și la Biserica Mare a mănăstirii Cozia, apoi la Vechea Mitropolie din Târgoviște și mai ales la biserica mănăstirii Snagov, unde aproape toate elementele lui se găsesc deja întrunite, în afară de brâul ori- zontal și fâșiile alternate de cărămizi aparente și de tencuială cu cărămizile așezate în picioare. Nu e mai puțin adevărat însă că întreaga expresiune a stilului vechiu nu se realisează decât începând de la bolnița Coziei (1542). Materialul de cărămidă este de o foarte bună și frumoasă calitate, perfect fabricată, cu o supra- față compactă și lucie, care îi asigură o durată în- delungată și o resistență mare la intemperii. Aceste cărămizi au forme potrivite cu nevoile; ele se adaptează și se pretează perfect la composiția tuturor profilelor, a soclurilor, a brâurilor, a ar- curilor, a capitelelor, a baselor și a stâlpilor, așa că se poate spune că și composiția și forma tu- turor elementelor arhitectonice sânt la aceste mo- numente consecința logică a materialului din care sânt alcătuite. Acest material, care este cărămida, ajunge la perfecție, atât în ce privește calitatea de fabricație, varietatea de forme, cât și ca mod de întrebuințare. Dacă insistăm asupra acestui punct, este pentru că adaptarea formelor arhitectonice la materialul din care sânt făcute, pe de-o parte, și fasonarea a- cestui material pentru a fi perfect potrivit cu rolul ce este chemat a-1 îndeplini în armonia generală a arhitecturii monumentelor, sânt calitățile primor- diale care caracterisează tocmai epocile care au ajuns la o expresie desăvârșită, la ceia ce se chiamă „stilul". Și, dacă această armonisare între mijloa- cele și scopul urmărit o găsim așa de frumos re- alisată în veacul al XVI-lea, vom vedea mai departe că nu tot astfel va fi în prima jumătate a veacului următor. într’adevăr, în această perioadă, care se întinde de la începutul veacului al XVII-lea, când se pare că s’a clădit foarte puțin, și până la Domnia lui Matei Basarab, când s’a clădit mult, nu mai există „unitatea" care caracterisează veacul al XVI-lea, ci vom constata, din contra, monumente foarte dife- rite unele de altele, din care primele urmează tra- diția „vechiului stil" din veacul precedent, cu pla- nul în formă de treflă și cu decorul în cărămizi aparente orizontale și verticale, apoi altele care în aparență par a urma aceiași tradiție, însă care se mulțămesc a imita decorul exterior, zugrăvind cu văpsea roșie pe tencuială cărămizile de altă dată. Meșterii nu mai știau să fabrice frumoasa că- rămidă din trecut, și erau obligați a o ascunde supt un veșmânt falș pe care represintau cu mij- loace artificiale o imitație a arhitecturii vechi. Tot în aceiași epocă o a treia serie de monu- mente sânt în întregime îmbrăcate în cărămidă aparentă, însă fără fâșiile alternate ale veacului precedent; unele din aceste monumente sânt clă- dite cu cărămizi de bună calitate, din care o parte a resistat până astăzi, altele din cărămizi mai slabe, care ulterior au trebuit să fie acoperite cu ten- cuială ; decorul lor nu se depărtează mult de acel din trecut. în sfârșit, o a patra serie de monumente sânt cele tencuite în întregime pe din afară : decorul lor exterior urmează tot formele cunoscute din trecut, în special formele inaugurate la biserica Mihai-Vodă din București, cu chenarele rotunjite formând cadre proeminente aplicate împrejurul panourilor. în veacul al XVI-lea însă, aceste forme resultau în mod logic din technica proprie a cărămizii; a- ceasta rămânea aparentă în părțile profilate, asi- gurând prin calitatea ei durata și resistență la intemperii. în veacul al XVII-lea, din contra, pro- cedeele se schimbă, pe când formele rămân ace- leași. De aici resultă o nepotrivire între ele, o lipsă de logică ce ar clasifica această epocă printre cele decadente, capabile numai de a imita, iară http://patrimoniu.gov.ro EVOLUȚIA ARHITECTURII ÎN nu de a se adapta la condițiuni noi și de a creia. Trebuie să recunoaștem totuși că în această epocă se căutau noi disposiții de planuri și noi procedee de construcții. Prima jumătate a veacului al XVll-lea, din căușele arătate mai sus, nu putea deci avea stilul ei, căci ea nu constituie o epocă de creație, ci de tran- siție, în care varietatea procedeelor și a formelor învederează mari sforțări în căutarea de noi mij- loace de expresie. Ea ne duce la o renovare a tipurilor: din frământările ei va ieși în a doua ju- mătate a veacului o serie de monumente impor- tante presintând iarăși o unitate destul de pro- nunțată, caractere bine definite și o înfățișare spe- cifică—care ni va permite să le grupăm într’un nou stil romanesc. * Alte biserici din veacul al XVl-lea se mai gă- sesc, însă deformate sau transformate, la Cornățel MUNTENIA ȘI ÎN OLTENIA 4t și Qăiseni în județul Dâmbovița, la schitul lezeru și Dobrușa în județul Vâlcea, la Sadova Șegarcea în județul Dolj, la Turia-Buicești în județul Olt, etc., la Străjești și în județul Romanați, etc. Alte monumente în afară de clopotnițile de la Tutana, Mihai-Vodă, biserica Stelea și Qorgota, pomenite mai sus, case, cetăți sau chilii de mănăstiri din secolul al XVl-lea nu s’au regăsit pănă acum (fig. 185-187). La începutul veacului al XVII-lea vom întâlni o serie de biserici care urmează încă principiile ve- chiului stil din veacul al XVl-lea. Le vom studia în partea a treia a acestei lucrări. Acestea sânt: Zlătioarele, Arnota, Dintr’un Lemn, Cornetul în județul Vâlcea, Ciutura în județul Dolj, Flămânda în județul Argeș, Călinești în județul Prahova, Băl- teni și Turbați în județul Ilfov, Golești în județul Muscel, Biserica Sfântul Dumitru și Sfinții Arhan- gheli din Craiova, etc. Pe lângă documentele arhitectonice din acest volum, am mai adăugit la urmă reproducerea câtorva pietre de pe morminte, chenare de uși în piatră, inscripții (pisanii) și câteva uși în lemn sculptat. Aceste rare documente sânt, după cunoștința noastră, singurele care ni-au mai rămas din aceste epoci. http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE. II. L’ANCIEN STYLE DU XVI-eme SlfiCLE. INTRODUCTION. Avânt d’aborder l’etude de la seconde periode de l’art monumental en Valachie, jetons un rapide coup d’oeil sur la premiere periode pour en resumer Ies principaux types, car ceux-ci consti- tuent la base meme de l’architecture de la Valachie pendant Ies siecles suivants. Nous avons etudie Ies diferentes influences qui ont contribue â creer sur le sol roumain des monuments remarquables aux caracteres bien de- finis et appartenant ă des ecoles d’art d’origines connues, emanant ou directement de Constantino- ple ou de Serbie, du Mont Athos ou des Balcans du Caucase ou de l’Armenie. Reduites aux plus importantes, ces influences peuvent se resumer ainsi: 1. L’influence directe de l’Ecole de Cons- tantinople, dont le produit parfait est 1 ’Eglise Dom- nească de Curtea-de-Argeș. Caracteres generaux: Plan central en forme de croix grecque, sans ab- sides laterales, une tour au-dessus du naos, peut- etre deux petites tours egales au-dessus du pronaos. Decor exterieur en pierre non taillee, alternant avec des assises horizontales en briques apparentes; arcs et corniches en briques apparentes, avec de larges joints de mortier. C’est un heritage de l’e- poque des Comnenes. 2. L’influence serbe, d’oîi resulte l’eglise con- trale du monastere de Cozia. Caracteres generaux: Plan trefle; une tour au-dessus du naos. Decor exterieur en pierre taillee et sculptee alternant avec des assises en brique apparente. C’est un heritage de l’Ecole serbe du cneze Lazare. 3. L’influence balcanique, qui nous donne la seule eglise de Cotmeana: nefăvoute cilindrique et porche â arcades, decor exterieur en brique ap- parente, relevee de disques en terre cuite emaillee. Type archaîsant, sans influence sur Ies epoques suivantes. 4. L’influence du Mont Athos, qui nous donne l’eglise du monastere de Snagov. EUe reunit Ies caracteres principaux du plan des deux premiers des types precedents: Plan central du type I, au- quel s’ajoutent Ies absides laterales du type II. A ces elements principaux se joint un grand porche â arcades. Deux tours principales et parfois d’au- tres tours plus petites. Decor exterieur exclusive- ment en brique apparente. 5. L’influence serbe comme plan et comme structure combinee â l’influence armenienne, comme decor exterieur en pierre de taille sculptee, nous donne encore l’eglise du monastere de Dealu: plan trefle avec une tour au dessus du naos et deux petites tours egales au-dessus du pronaos. 6. Des influences ă peu preș semblables â celles du point precedent, mais plus complexes, nous donnent un type â part et tout nouveau : Naos trefle surmonte d’une tour; pronaos tres developpe en largeur, surmonte de trois tours, dont l’une au centre posant sur douze colonnes formant un carre. Decor exterieur tout en pierre de taille richement sculptee. Ce decor est, ainsi que celui du type precedent, de style armenien, mais melange de motifs arabes. Ce dernier type est le point culminant de l’art de cette premiere periode. C’est l’Eglise Episco- pale de Curtea-de-Argeș, oeuvre du celebre „Maî- tre Manole“. Des six types que nous venons de resumer, Ies deux premiers sont d’importation etrangere: L’Eglise Domneasca de Curtea-de-Argeș est un monument byzantin execute par des artistes grecs venus de Constantinople qui ont adapte leur art raffine au milieu et aux materiaux rustiques dont ils pouvaient disposer a Argeș. L’eglise du monastere de Cozia est une eglise serbe de la Morava, bâtie en Oltenie par des ar- tistes serbes et probablement par des tailleurs de http://patrimoniu.gov.ro BULLETIN DE LA 44 pierre d’origjne armenienne, ayant deja travaille en Serbie. Cette eglise n’a pas la rusticite de celle d’Argeș; la pierre en est taillee avec soin et richement sculptee; ce qui peut s’expliquer par la proximite de la Serbie et la facilite d’en faire venir Ies maîtres mațons, tailleurs de pierre, sculp- teurs et autres elements necessaires â l’edification de ce monument. Les types I, 11 et III sont du XlV-eme siecle; du XV-eme il ne nous reste rien. Les types IV, V et VI suivants sont du commencement du XVl-eme siecle. Cette distance de plus d’un siecle entre les premiers et les derniers est cause que, tandis que ceux-lâ sont etrangers comme origine, comme style et comme execution, ceux-ci ont une part d’originalite qu’ils doivent au milieu dans lequel ils ont pris naissance; ils sont certainement inspires d’apres des modeles etrangers; l’influence de Byzance, celle de la Serbie ou de l’Armenie s’y lisent clairement. Les architectes qui les ont conțus etaient pro- bablement armeniens, serbes ou grecs, comme peut- etre aussi une pârtie de leurs ouvriers, mais on ne retrouve ni au Mont Athos, ni en Serbie, ni en Armenie, ni ailleurs des monuments semblables aux types IV, V et VI, tandis qu’il y a, â Byzance, des eglises semblables â la Domneasca de Curtea- de-Argeș et de meme en Serbie des monuments semblables â l’eglise du monastere de Cozia. Les types IV, V et VI ne sont donc pas des monu- ments byzantins, athoniques, serbes ou armeniens transposes en Valachie, comme le sont evidement les types I et II. En effet, si l’on compare les eglises du Mont Athos ă celle du monastere de Snagov, l’on est oblige de reconnaître qu’il existe des differences tres considerables entre elles et ceci, aussi bien comme plan que, et surtout, comme aspect ex- terieur. Le naos ă coupole centrale posant sur quatre piliers isoles, encore amplifie par l’adjonction de deux absides laterales, est une disposition carac- teristique des eglises du Mont Athos et se re- trouve dans la grande majorite de ses „catholicons“; il se rencontre en Valachie â une seule eglise, qui est celle du monastere de Snagov; de meme on le retrouve â une serie d’eglises de Serbie: â Pav- litza, Ravanitza, Manassia et Lioubostinia, qui para- issent toutes dater du XlV-eme et du commence- ment du XV-eme siecle et sont toutes situees dans la vallee de la Morava. Pour les eglises serbes, l’origine de ce plan doit etre recherchee au mo- nastere de Chilandar, fonde au Mont Athos par le prince serbe Etienne Nemania, au XILeme siecle. COMM1SSION DES MONUMENTS HISTORIQL’ES Si nous continuons la comparaison, nous obser- verons que le pronaos des eglises de l’Athos est' different de celui dc Snagov et de celui des egli- ses de Serbie; celles-ci different aussi de celui de Snagov. Si certaines eglises de l’Athos, comme le catholikon de Zographou et St. Paul, ont un pro- naos qui presente â peu preș la meme disposition de plan que celui de Snagov et que celui de Ravanitza ou de Manassia, nous constaterons cepen- dant, si nous les etudions de plus preș, qu’ă l’Athos le pronaos est ferme ainsi qu’en Serbie, tandis qu’ă Snagov il est ouvert sur trois cotes. A l’Athos un porche ouvert accompagne souvent le pronaos, ce qui manque â Snagov ainsi qu’en Serbie. La configuration et l’architecture exterieure sont de meme tres differentes dans les trois regions. A l’Athos les eglises sont en general en pierre,. souvent alternant avec des assises de brique ap - parente, les proportions sont trapues, les tours larges et basses. En Serbie le decor exterieur est celui des eglises de la Morava, avec leurs assises alternees de pierre et de brique : les assises de pierre sont interrompues par des briques verti- cales; les proportions elancees et la decoration de pierre taillee et sculptee sont bien caracteristiques. de l’art serbe. A Snagov le decor est entierement en brique apparente sans pierre, donc sans l’alternance des. assises que nous avons trouvee â l’Athos et en Serbie. La brique est tres soigneusement fabri- quee et profilee selon des formes tres variees. La composition et la plastique monumentale sont tres differentes de celles de l’Athos et de la Serbie; les proportions elancees se rapprochent des eglises de Serbie, mais on ne retrouve aucune des formes de l’architecture serbe : ni pierre, ni sculpture. On peut donc admettre que, si l’architecte qui cons- truisit l’eglise de Snagov s’inspire de l’Athos au point de vue du plan, le caractere exterieur est tout different, et bien roumain. L’origine des monuments que nous venons de comparer est commune, le mode d’expression, l’ar- chitecture en sont tres differents et varient d’a- pres les regions. Les differences de race et de milieu, le climat et les materiaux disponibles dans le pays determinent les differences dans la con- formation et dans l’aspect de ces eglises, â l’Athos, en Serbie et en Valachie. L’examen semblable au precedent peut etre fait pour le type V, c’est-â-dire pour l’eglise du mo- nastere de Dealu, dont le naos est de configu- ration serbe, le decor exterieur armenien. Le pro- naos de par sa structure ne se retrouve pas dans http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 45 Ies eglises serbes, ni dans Ies eglise byzantines situees dans d’autres regions, du moins â notre connaissance. La disposition des petites tours que l’on retrouve dans quelques eglises serbes y est toute differente. Le pronaos de Dealu nous paraît donc etre une conception originale et speciale â la Va- lachie, que l’on retrouvera, du reste, dans certaines eglises de ce pays aux siecles suivants. Enfin, si nous passons ă l’analyse du type VI, c’est- ă-dire de l’Eglise Episcopale d’Argeș, nous ferons Ies memes remarques que pour l’eglise de Dealu; Le naos est de type serbe comme structure, sauf de petites differences, et de style armenien comme decor exterieur. Le pronaos, nous l’avons vu, a une conformation toute speciale, que l’on ne re- trouve dans aucun autre pays. A peine pourrait- on lui trouver une ressemblance lointaine avec le pronaos de certaines eglises de l’Athos, comme l’eglise de Xeropotamos, et encore uniquement dans Ies proportions generales du plan et la forme en largeur du pronaos; mais rien de plus. Par ailleurs, si l’on compare Ies types V et VI avec Ies eglises de l’Armenie, l’on peut constater qu’en dehors du decor exterieur et du caractere de la sculpture en pierre, il n’existe aucune res- semblance ni comme plan, ni comme plastique monumentale. Les types IV, V et VI ont donc leur part d’o- riginalite, et, quoique differentes ecoles etrangeres aient contribue â leur formation et que des archi- tectes de differentes provenances paraissent avoir collabore â leur edification, ils constituent toute- fois des monuments dont la disposition et l’as- pect ne se retrouvent pas dans d’autres pays, et, si par leur conception ils derivent encore de mo- deles etrangers, par leur expression ils revetent deja un caractere local, adapte au milieu dans lequel ils se trouvent situes. On peut deduire des observations precedentes ^u’au debut du XVI-e siecle il s’etait deja pro- duit en Valachie une assimilation des methodes et des techniques etrangeres importees pendant les siecles precedents ; ce n’est qu’ainsi que peut s’expliquer l’eclosion de monuments tels que Sna- gov, Dealu et l’Eglise Episcopale d’Argeș, dont l’eclat ne fut jamais depasse dans les siecles suivants. II est tres malaise dans l’etat actuel de nos con- naissances d’etablir avec plus de precision la for- mation et l’evolution de l’architecture des monu- ments du commencement du XVI-e siecle, ainsi que l’apport de l’element roumain qui s’ajoute â la contribution des ecoles etrangeres; d’autant plus difficile que, de tout le XV-e siecle, il ne nous est reste aucun monument qui puisse nous donner quelque indication sur l’evolution de cette epoque. Un siecle entier nous manque dans l’e- fude de l’art monumental de la Valachie. Quoi qu’il en soit, les quelques beaux monuments eleves au debut du XVI-e siecle par leur incon- testable eclat refletent les brillantes qualites de l’art byzantin et des ecoles qu’il crea en Serbie, â l’Athos et plus loin, au Caucase et en Armenie. L’apport de chacune de ces ecoles â la for- mation de ces elements s’harmonise parfaitement avec la contribution des elements locaux, comme en temoigne l’heureuse expression d’ensemble de ces eglises. Nous verrons plus loin comment l’assimilation complete des methodes et de la technique byzan- tines creera une ecole d’art purement roumaine. Cette modeste ecole est loin d’avoir l’eclat de l’epoque qui la precede ; les monuments en sont bien plus reduits comme dimmensions, beaucoup plus simples comme composition et plus rustiques comme materiaux. Byzance etait tombee sous la domination des Turcs et les rayons de sa bril- iante civilisation s’eteignent peu â peu. L’art de notre pays en est reduit dorenavant â ses pro- pres forces. C’est dans ces conditions que prend naissance l’ancien style roumain de la Valachie. 6 http://patrimoniu.gov.ro CHAPITRE VIII. LA FORMATION DE L’ANCIEN STYLE VALAQUE. îl ne nous reste pas une seule des eglises bâties en Valachie au XV-eme siecle, ce qui est evidem- ment un grand obstacle dans l’etude de la for- mation du style du XVI-eme siecle. Un autre obstacle est la transformation de la plupart des monuments au cours des siecles, car tous ont ete recouverts par la suite d’enduits ex- terieurs qui cachent leur architecture originelle. II paraît probable que des le XlV-eme siecle on eleva des eglises qui ne' doivent rien aux influen- ccs exterieures: l’eglise de Brădet, bâtie par Mir- cea-le-Qrand, en est un exemple. De meme, au debut du XVI-eme siecle, donc si- multanement avec l’edification des beaux monu- ments princiers de Neagoe Basarab â Snagov, â Târgoviște et ă Curtea-de-Argeș, on bâtissait une serie d’eglises qui sont tres differentes de celles- lă, car, autant celles-lă sont imposantes et d’un art raffine, autant celles-ci sont modestes et rusti- ques ; en dehors des principes generaux de l’art byzantin, on n’y peut preciser aucune influence spe- ciale; le plan en est compose des deux parties imposees par la tradition du culte orthodoxe: le naos avec ou sans absides laterales, surmonte ou non par la tour; l’autel en demi-cercle; le pro- naos de dimensions restreintes, qu’un mur perce d’une porte separe du naos. II se peut qu’ă cer- taines de ces eglises un porche ouvert en ait complete la composition. Les materiaux sont fort rustiques: la pierre en moellons ou parfois taillee, mais sans sculpture, et la brique aux corniches et aux arcs. II paraît evident qu’aucune influence etrangere ne peut etre decouverte ici; il est donc probable qu’au commencement du XVI-eme siecle il s’etait forme en Valachie une ecole locale et que le prince ne faisait appel ă quelque architecte etranger de grande reputation que pour l’edifi- cation de certains monuments tres importants; cette hypothese expliquerait le double caractere que nous avons constate aux eglises de Neagoe Basa- rab, oii l’on peut aisement lire les influences etran- geres et oii nous avons trouve en meme temps certaines dispositions locales speciales ă la Valachie et qui ne se retrouvent pas dans d’autres regions. QUELQUES Q LSES INTERMEDIAIRES. Entre les monuments du XlV-e et du commence- ment du XVI-e siecle, eleves sous I’influence de diverses ecoles etrangeres et ceux qui vont suivre et forment l’ecole valaque du XVI-e siecle, nous devons faire place â quelques eglises qui ne peu- vent se classer dans aucun de ces deux groupes. Ce sont des monuments de petites dimensions, de formes tres simples et de materiaux rustiques. La premiere en date de ces eglises paraît etre celle de Brădet, dans le district d’Argeș, elevee, dit-on, par le prince Mircea-le-Grand au XlV-e siecle, mais ce monument ne peut etre classe dans aucun des groupes de cette epoque, car on n’y trouve aucune influence etrangere, si ce n’est la forme du plan et la structure, qui derivent de l’ecole serbe; mais l’architecture ne releve ni de l’ecole de Constantinople, ni de celle de la Mo- rava serbe, ni de l’Athos, ni de l’Armenie; de meme nous n’y trouvons aucun des traits qui caracterisent l’ancien style valaque du XVI-e siecle. Le plan de Brădet derive du type II de l’eglise centrale du monastere de Cozia. Plan trefle, au naos couronne d’une tour, au pronaos voute en berceau, accuse en fațade par un fronton arrondi. Le decor exterieur est des plus rustiques: assises alternees de pierre brute et de briques apparentes, mais sans les compartiments limites par des bri- ques posees verticalement, qui sont caracteristiques du XVI-e siecle. La tour, toute en brique appa- rente, ainsi que la base cubique sur laquelle elle pose. Les faces de la tour sont planes, sans arcs concentriques ou arcades en dents de scie. Le cadre de la porte d’entree est seul en pierre taillee; les fenetres sont sans cadres. La toiture est en bardeaux. Cette eglise, la seule du XlV-e siecle qui n’ait pas subi d’influence etrangere, forme le septieme groupe d’edifices, si l’on compte â partir des ori- ginea. Le huitieme groupe se compose de petites eglises tres rustiques bâties au debut du XVI-e siecle. Ce sont: le parecclesion dn monastere de Bistrița (1517), petite eglise composee du seul naos sans tour, recouvert d’une voute en berceau http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 47 et precede d’un porche datant du XVIl(-e siecle; l’eglise d'OstrOY (1520), au plan trefle et â la tour byzantine, classiquement composee. Ces deux edi- fices sont aujourd’hui recouverts â l’exterieur d’en- duits epais, qui masquent leur aspect originel; elles sont bâties en moellons non degrossis, avec, par ci par lâ, des briques posees sans regie et sans art. Une troisieme eglise est celle de Valea (1532). Elle se rapproche de celles de l’ecole valaque du XVI-e siecle parce que l’exterieur en est recou- vert de rangees de briques apparentes alternees de zones enduites et entrecoupees par des briques posees verticalement; on ne trouve pas encore ici Ies arcades aveugles decorant Ies fațades; celles' ci n’ont pas encore fait leur apparition, et ce n’est qu’â Stănești que nous Ies trouverons pour la premiere fois. Le plan est trefle et le naos est surmonte d’une tour, le pronaos carre voute en berceau tout comme â l’eglise centrale du monas- tere de Cozia. Une quatrieme et derniere eglise que l’on peut rattacher â ce groupe est celle de Loponcbnia, qui se trouve situee en Serbie, quoique bâtie par le prince Radu-le-Grand, en 1501. Plan trefle, naos surmonte d’une tour; autel compose d’une pârtie centrale flanquee de deux absidioles ; pronaos carre saillant lateralement. Decor exterieur en pierre taillee de petites dimensions; belle mațonnerie executee avec soin. Cette eglise se rapproche comme plan de celles de l’ecole du XVI-e siecle; comme decor exterieur elle en differe beaucoup. L’eglise de Brădetu bâtie, semble-t-il, vers 1400 par le prince Mircea-le-Grand, s’inspire comme plan de l’eglise du monastere de Cozia, qui fut bâtie par le meme prince. Elle est cependant beaucoup plus simple comme architecture; on y retrouve la plupart des dispositions de construc- tion des eglises de l’ecole serbe, mais aucune des formes exterieures de l’architecture de cette ecole (fig. 1-12). Le plan est trefle, le naos surmonte d’une tour qui pose sur quatre piliers bien accuses ă l’inte- rieur de l’eglise; nous retrouvons, comme conse- quence, Ies arcs secondaires lateraux, mais nous ne voyons pas l’attique en retrăit des eglises serbes. On entrevoit de l’exterieur Ies arcs de decharge sur Ies faces du cube de base de la tour, mais Ies arcs correspondants ă l’interieur, qui â Cozia sou- tiennent la tour, ne se retrouvent pas ici. Le pronaos est voute en berceau comme â Cozia. Les materiaux de construction sont des plus rustiques; ce sont la pierre en moellons et la bri- que, alternant, par zones horizontales. La tour ainsi que la base cubique sur laquelle elle pose, sont en briques apparentes, sans aucune ornementation; pas d’arcades, ni de saillies d’au- cune sorte : rien que les fac es planes et Ies lon- guesfenetres en arcs rustiquement executes. Sur la fațade principale la corniche qui entoure tout l’edifice se releve en arc de cercle, suivant la forme en berceau de la voute du pronaos; un fronton arrondi en resulte, qui est visible de l’ex- terieur comme ă Cozia, â Dealu et â d’autres eglises du XVI-e siecle, comme nous le verrons plus loin. Les dimensions de l’eglise sont de seize metres sur six â l’exterieur. La cbapelle du monastere de Bistrița en Ol- tenie est bâtie par Barbu Craiovescu, qui devint moine â ce meme monastere fonde par lui. C’est un tout petit edifice, ne mesurant pas plus de onze metres en Jongueur. II se compose d’im naos carre sans absides laterales et sans tour, voute en berceau, et d’un autel arrondi, sans pronaos. Le porche sur arcades de devant l’eglise est d’une autre epoque. Le tout est construit en pierre non taillee, melangee de briques posees sans regularite; aujourd’hui tout l’edifice est recouvert d’un enduit epais. Cette eglise se rattache de par sa structure â celles du XlV-e siecle â Cozia, Brădet et Cot- meana, qui ont des voutes en berceau, et aussi â l’eglise dont les fondations ont ete retrouvees dans le jardin public de Turnu-Severin (fig. 13-18). L’eglise d’Ostrov, situee sur roit, est fondee par le prince Neagoe Basarab et son epouse, la princesse Despina, en 1520 (fig. 19-24). Cet un petit edifice de douze metres de long et construit en pierre non taillee, comme la pre- cedente. Le plan se compose d’un naos trefle couronne d’une tour; un pronaos carre le precede, dont la largeur est moindre que celle de naos et dont la voute est en berceau. La tour, bien pro- portionnee, est de structure byzantine; les arcs qui encadrent les fenetres sont entoures d’une corniche en dents de scie, qui suit la forme des arcs; les angles de la tour sont ornes de minces colonettes verticales. Le decor exterieur est aujourdhui enduit. La mațonnerie de pierre non taillee et de briques irregulierement disposees paraît avoir ete tres rudimentaire. L’eglise de l’ancien monastere de Valea, bâtie en 1532 par le prince Pierre, connu sous son nom de moine: Radu Paisie, a neuf metres de long sur cinq de large (fig. 25-33). Le plan est de structure serbe : le naos en http: //patrimoniu.gov.ro 48 BULLETIN DE LA COMMISSION forme de trefle couronne d’une tour qui aujour- d’hui n’existe plus, le pronaos can e voute en ber- ceau. Remarquer la disposition de la voute du sancfuaire, qui differe de celle des eglises d’origine serbe et qui paraît etre ici une faute de com- os tion. Le decor exterieur se rapproche, ainsi que nous ’ avons dit, de celui des eglises de style valaque du XVI-e siecle: on y trouve pour la premiere fois Ies zones alternees de brique apparente et d’enduit, celles-ci interrompues par des briques posees sur champ. Ni socle, ni bandeau horizontal, ni arcades aveugles. Les corniches sont en dents de scie; leur pârtie superieure paraît avoir ete detruite; elle etait probablement ă l’origine composee de briques au profil concave arrondi, posees sur champ, comme celles que l’on voit encore â la base de la tour, oii elles se sont bien conservees. Les fenetres sont longues et etroites, entourees d’un cadre dc pierre sans sculpture. On y voit â la pârtie superieure un profil en arc, qui ne se retrouve pas aux autres eglises de cette epoque. Cette eglise fait deja presque pârtie des monu- ments de style ancien valaque et sous certains rapports s’en rapproche plus que l’eglise de Stă- nești. L’eglise de Lopouchnia est assez differente des precedentes. Elle est situee en Serbie, mais fut construite pai le prince valaque Radu-le-Orand, DES MONUMENTS HISTORIQUES en 1501. Le plan est trefle, le naos surmonte d’une tour et l’autel compose d’une pârtie centrale flan- quee de deux absidioles. Le pronaos est carre et sa largeur depasse celle du naos; cette par- ticularite se retrouve assez rarement au XVI-e siecle et plus frequemment aux siecles suivants. Nous en connaissons jusqu’ â present un seul exemple : c’est l’Eglise Episcopale de Curtea-de- Argeș (fig. 34-45). La disposition du plan de cette eglise se rap- proche de celle des monuments du XVI-e siecle. Comme decor exterieur, elle ne s’apparente â au- cune autre. Elle est construite entierement en pierre taillee; la brique ne s’y trouve que par en- droits, aux corniches, aux arcs ou sur les ban- deaux. Le tour octogonale s’appuie sur une base cubique. Sur les faces de cette base on retrouve les arcs plein- cintre des eglises serbes; au centre de ces arcs on voit de meme une rosace en pierre ajouree. Cette eglise, dont la construction soignee et les beaux materiaux revelent une bonne epoque d’art, par opposition â la rusticite des precedentes, est, d’apres l’opinion de M. O. Balș, peut-etre bâtie par les artistes qui edifierent l’eglise de Deal pour le prince Radu-le-Orand. L’eglise de Pe- troucha, situee de meme en Serbie et mentionnee par Kanitz, presente une disposition de plan sem- blable. http://patrimoniu.gov.ro CHAPITRE IX. CARACTERES GENERAUX DE L’ANCIEN STYLE DE VALACHIE Apres Ia mort du prince Neagoe Basarab, en 1521, l’influence de l’art byzantin en Valachie paraît prendre fin. A partir de ce moment nous ne pourrons plus trouver d’apport etranger, de Serbie ou de l’Athos, de Constantinople ou d’Armenie. Ce sont Ies vicux monuments de la Valachie meme qui servent de source d’inspiration et de modeles aux archi- tectes. L’art monumental du pays est livre ă ses propres ressources, et la technique byzantine com- pletzment assimilee et adaptee au milieu ambiant se modele en des types originaux. Les monuments que nous voyons s’elever en Valachie et en Oltenie ă partir de ce moment jus- qu’au debut du siecle suivant se distinguent de ceux de l’epoque precedente par leur caractere fortement unitaire. Nous avons constate en effet aux siecles precedents des eglises d’origines di- verses, presentant par consequent des caracteres varies; dorenavant, par centre, nous ne trouverons plus que des eglises du meme type, ayant entre elles des points de ressemblance accentues et multiples et rien que des differences d’ordre se- condaires ou de detail. L’analyse que nous faisons plus loin des rares monuments de cette epoque peut se resumer en quelques caracteres principaux. Monuments de petites dimensions, parfois meme tres reduites: Plati trefle, naos ornemente d’une tour, â demi-circulaire, d’abord simple, ensuite amplific parfois par l’adjonction des deux absidio- les laterales classiques de l’ecole de Constantinople ; pronaos reduit au debut, se developpant par la suite, voute d’abord en berceau, puis surmonte de deux tourelles, comme a l’eglise de Dealu, plus rarement par une tour centrale et deux autres tours plus petites, comme â l’Eglise Episcopale d’Argeș. Dans ce dernier cas, le pronaos s’elargit par rapport au naos, ce qui donne â l’eglise un aspect particulier. Cette derniere disposition paraît avoir ete peu usitee au XVl-e siecle car nous ne la retrouvons qu’ă Cobia, â Târgșor (?), puis en plus petit au parecclesion de Cozia. Le type unitaire de l’ancien style de Valachie reste donc le plan trefle, au naos surmonte par la tour du pan- tocrator, au pronaos sans tour ou bien avec deux petites tourelles egales; parfois ă la place du pro- naos se trouve un porche ă arcades ouvertes; ce dernier element est cependant une exception ă cette epoque, car ce n’est qu’au ^XVII-e siecle qu’il deviendra courant et pour ainsi dire constant, L’aspect exterieur s’inspire des principes des siecles precedents; les assises de briques apparen- tes alternent avec des assises en enduit, qui rem- placent ici la pierre de jadis. Nous retrouvons les jeux de briques des cor- niches, des bandeaux, des arcs en plein-cintre. La fabrication des briques est tres soignee; elles ont les profils deja etudies ă Snagov. Une innovation du XVI-e siecle consiste en bri- ques posees verticalement: elles partagent en com- partiments rectangulaires les assises d’enduit. Ce mode de construction se retrouve en Serbie, dans la vallee de la Morava au Mont Athos et aussi dans la Serbie byzantine; dans ces regions, la brique encadre les assises de pierre: ce procede est surtout logi- que quand la mațonnerie est faite de moellons de formes irregulieres, car les briques posees verticalement maintiennent les pierres et contri- buent ainsi â la stabilite de la maconnerie jusqu’â la prise du mortier. En Valachie, ou la pierre est rare, sauf dans les regions montagneuses, et oii le materiei le plus usite est la brique, le procede precedent s’est transforme: la brique remplace la pierre, et le pa- rement se fait en enduit. La surface de l’enduit paraît constituee de chaux et de sabie tres fin. La pierre ne se trouve dans l’architecture de ces eglises que comme encadrement des portes et des fenetres : elle n’est pas sculptee, et meme rarement profilee. On trouve encore des plaques de pierre ajouree, d’un dessin assez rudimentaire; elles forment sous la voute des jours qui ser- vent aussi ă la ventilation des eglises. La silhouette et la forme primitive des toits est assez difficile ă preciser â cause des degra- dations que ces eglises ont subies: les tremble- http://patrimoniu.gov.ro 50 BULLETIN DE LA COMMISSION ments de terre ou les incendies ont detruit presque partout les tours, qui parfois ont ete reconstruites â d’autres epoques. Ces modestes monuments ont de reelles quali- tes: la simplicite et la logique qui preside â leur composition, ainsi que leur caractere sobre et rus- tique, les distinguent de toutes les autres. Materiaux et procedes de construction. La brique est, nous l’avons dit, le materiei presque exclusivement employe. Elle est de plusieurs es- peces; la brique ordinaire, destinee â etre recou- verte d’enduit; la brique apparente, qui reste vi- sible et se fabrique avec soin ; elle est pressee, la surface en est compacte et lisse, les angles en sont reguliers, elle se presente en differentes for- mes, en talon et doucine, en boudins, telles que nous les avons vues ă Snagov. Les dimensions des briques sont de 4-5 et parfois 6 centimetres d’epaisseur, de 12 â 14 de largeur et de 25 â 34 de longueur. On trouve parfois une troisieme genre de bri- ques, beaucoup plus grandes, ayant 8 centimetres d’epaisseur, qui s’emploie au gros oeuvre et se recouvre d’un parement de briques pressees, qui restent apparentes. Les procedes de construction de cette epoque sont ceux de l’epoque precedente, mais tres sim- plifies. Le plan des eglises est surtout au debut de cette periode reduit â sa plus simple expres- sion, comme composition aussi bien que comme dimensions. Parfois on retrouve encore la dispo- sition des anciennes eglises de l’Ecole serbe, avec ses quatre piliers proeminents â l’interieur du naos et servant de points d’appui aux grands arcs qui supportent la tour du pantocrator; d’au- tres fois nous ne retrouvons plus ces dispositions: les murs interieurs sont droits, sans les arcs late- raux adosses des cotes Nord et Sud. Laplastique monumentale est fixee dans ces lignes generales par le plan trefle surmonte d’une tour centrale, qui se trouve epaulee par l’autel ă l’Est, par le pronaos â l’Ouest et par les absides laterales au Nord et au Sud. Les proportions generales et la silhouette pa- raissent assez variables; les unes elancees, avec une tour haute, d’autres plus ramassees, avec une tour assez basse. Bien peu de ces eglises nous sont parvenues entieres; les tours en ont ete de- truites, quelques-unes reconstruites ă d’autres epo- ques; parfois, mais rarement, nous retrouvons les tableaux votifs, qui nous donnent des indications precieuses. L’aspect exterieur est caracterise par les lignes DES MONUMENTS HISTORIQUES alternees rouges et blanches des assises de bri— ques et d’enduit; les arcades, les corniches, les bandeaux et les socles de profils assez varies sont en briques apparentes. Par ces moyens tres sim- ples, mais logiques, l’aspect obtenu estpittoresque et caracteristique. L’on revient â la technique by- zantine pure, par opposition aux influences serbes, armeniennes et arabes de l’epoque precedente. La plastique decorative resulte des procedes etudies plus haut. En lignes generales: assises alternees de briques et d’enduit, les assises d’en- duit, interrompues par des briques verticales, habil- lement posees deux par deux. Les arcades, les corniches, le bandeau et le socle en briques appa- rentes profilee set disposees de fațons assez variees. Nous trouvons exceptionnellement la brique api- parente sur toute la surface exterieure ă Stănești; aussi, exceptionnellement, tout le parement exterieur en brique emaillee de differentes nuances melangees â Cobia. Mais Stănești qui est anterieure ă la forma- tion de l’ancien style, est un monument â part, qui ne trouve pas sa place parmi les monuments qui composent l’ancien style du XVI-e siecle. En examinant de plus preș, la composition des fațades, nous observerons une evolution dans les formes et la disposition des elements decoratifs. Au debut nous trouvons une seule rangee d’ar- cades aveugles, placees â la pârtie superieure de la fațade sous ia corniche; dans ce cas le bandeau horizontal est absent (â rapprocher du decor de l’eglise de Cotmeana et de San Nicoara). Dans d’autres cas, les arcades aveugles sont ab- sentes ; les fațades sont decorees par la corniche,. un large bandeau â mi-hauteur et les asssises ho- rizontales alternees de brique et d’enduit, celui- ci interrompu par des briques verticales (Tîrgșor). Plus tard nous voyons s’etablir la disposition des deux registres d’arcades aveugles superposees et separees par le bandeau horizontal. Les arcades aveugles sont d’abord composees de briques formant un cadre en saillie de l’epaisseur d’une demi-brique. Cette disposition est ancienne: nous l’avons etudiee â Sân-Nicoară, â la Domneasca d’Argeș, â Cotmeana et ensuite â Snagov. Plus tard encore,. les arcades aveugles se rapprochent les unes des au- tres et leurs piedroits, au lieu d’etre composes de briques simples, se composent de deux bri- ques arrondies formant comme une paire de co- lonnettes engagees dans le mur et supportant les arcades, qui sont en briques simples (Mărcuța, Matei-Vodă). Nous trouvons meme ces deux procedes em- http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 51 ployes simultanement a Tutana (Argeș), l’un dans le registre inferieur des fațades, l’autre dans le registre superieur. Plus tard encore, les briques arrondies s’eten- dent aux arcs, formant ainsi un cadre complet, au profil arrondi. Ce cadre devient double et triple : il est pro- eminent et forme des lignes continues, se dedou- blant parfois aux arcs. Cette decoration n’est que la transposition en brique et en enduit des profils en pierre qui ■ornent les fațades de l’eglise de Dcalu et celle de l’eglise episcopale de Curtea-de-Argeș. Nous verrons plus loin qu’au XVlI-e siecle ce procede se generalise, mais se modifie encore quant au materiei, car les briques apparentes disparaissent et la surface exterieure des fațades est entierement enduite. Parfois, au contraire, les fațades sont toutes entieres en briques apparentes. D’autres fois encore, dans des enduits ulterieurement appliques, on retrouve l’appareillage caracteris- tique du XVl-e siecle; d’autres fois encore, cet appareil de brique apparentes et d’enduit est imite sur le nouvel enduit par des lignes peintes en rouge, reproduisant l’ancien decor du XVI-e siecle. Plus tard, au XVIlI-e siecle, la forme des arcades aveugles change encore : elle devient trilobee, ou bien en forme d’accolade ou de festons; l’enduit des corniches, des bandeaux, des cadres de fenetres et d’arcades se recouvre de fresques. Details. — Le socle manque au commence- ment de cette epoque (Stănești, Bolnița Cozia); plus tard il se profile nettement: une brique en forme de doucine ou de talon, posee sur champ, parfois appuyee par d’autres jeux de briques, quj varient d’une eglise â l’autre (Bucovăț, Curtea- Veche, Căluiu, Tutana, etc.). Le bandeau horizontal. Manque dans la pre- miere periode (Stănești, Bolnița Coziei); plus tard on le trouve d’une fațon constante â presque toutes les eglises jusqu’aux siecles suivants. Au XVl-e siecle il est en general compose d’un tore forme d’une brique ou parfois de deux briques ar- rondies posees sur champ et encadrees au dessus et au dessous par d’autres briques, parfois con. caves, d’autres fois posees en dents de scie. Les corniches sont dans la premiere periode composees, comme celles des epoques precedentes, en rangees de briques, disposees en dent de scie, alternees avec des rangees de briques droites; plus tard la composition en devient plus variee : on y voit les briques en forme de doucine ou de talon posees sur champ, comme au socle et au ban- deau ; ces briques profilees se combinent parfois avec les dents de scie qui composent la pârtie superieure de la corniche : elle est faite de briques pointues de forme speciale formant consoles et permettant une saillie plus considerable du profil de la corniche. Les arcades aveugles ont une saillie d’une brique; les arcs sont en plein cintre; parfois ce sont deux arcs juxtaposes posant sur une petite console commune (Căluiu). Nous avons etudie plus haut l’evolution plas- tique des arcades et de leurs piedroits. Au XVI-e siecle, sauf de rares exceptions (Stănești, Cobia), nous retrouvons dans la composition de ces ar- cades l’alternance des zones horizontales en brique et en enduit, separees par des briques verticales posees deux par deux. Les fenetres sont petites et etroites, elles sont encadrees par de la pierre sans profils, surtout au debut de l’epoque. Les portes sont dans le meme genre que les fenetres, en general sans ornementation. D’autres ouvertures de pierre en clairvoie se trouvent dans le registre superieur des arcades aveugles: elles sont en general de petits dimen- sions, de forme ronde et rudimentairement per- forees selon des dessins geometriques. Les tours, si l’on doit en juger d’apres les ra- res exemplaires qui se sont conservees, sont com- posees selon les memes principes que celles des monuments dejă etudies, specialement de celles du groupe athonique, qui sont en brique ; au debut les tours paraissent â l’exterieur (Stănești), com- posees de huit panneaux plâns, perces de simples fenetres allongees, plus tard ces panneaux se de- composent en arcades concentriques qui se mul- tiplient et decoupent toute la surface exterieure en piedroits se trouvant en retrăit les uns par rapport aux autres. La base des tours evolue avec le decor exte- rieur. Au debut nous voyons sur ces faces verti- cales un arc place dans l’axe, et au centre de cet arc parfois une petits rosace en pierre ajouree, comme au XlV-e siecle â Cozia, mais plus simple. Ensuite ces arcs disparaissent et sont remplaces parfois par de petites arcades aveugles formant une frise tout autour de la base; ce decor se ge- neralisera au XVIl-e siecle. Parfois encore nous trouvons ă la pârtie superieure du cube qui forme la base une pârtie octogo- nale qui fait la transition au plan polygonal du tambour de la tour. Les toitures sont aujourd’hui probablement tres differentes des toitures primitives, sur lesquelles nous avons peu de donnees precises. C’etaient pro- http://patrimoniu.gov.ro 52 BULLETIN DE LA COMMISSION DE MONUMENTS HISTORIQUES bablement, dans la pârtie montagneuse, les bar- deaux et, dans la plaine, les tuiles rondes ou le plomb. A l’origine la tradition byzantine impliquait la toiture en tuile romaine posee directement sur la mațonnerie des voutes, ensuite le climat dupays, different de celui des regions meridionales d’oîi nous venaient les modeles, l’abondance du bois et l’emploi presqu’exclusif de ce materiei dans la cons- truction des habitations a contribue ă remplacer la couverture posee directement sur les voutes par la couverture posee sur la charpente en bois superposee â la voute, d’ou est resultee peut-etre la toiture en plcmb, qui peut se poser aussi bien sur la mațonnerie que sur le bois, et la toiture en bardeaux, qui demande de fortes pentes et ne peut se poser que sur la charpente en bois. http://patrimoniu.gov.ro Chapitre X. LA SUBDIVISION DES MONUMENTS DE L’ANCIEN STYLE Les eglises faisant pârtie de l’ancienne ecole de Valachie peuvent se diviser en quatre groupes que nous numeroterons de IX ă XII, en tenant ainsi compte des groupes de inonuments precedem- ment etudies. Ainsi que nous l’avons dejă cons- tate, toutes les eglises de ce style ont le plan trefle et sont surmontees d’une tour au dessus du naos. Le premier groupe correspond aux eglises dont le pronaos est voute en berceau: l’axe de ce ber- ceau est longitudinale, comme la plupart des eglises ă une nef du XlV-e siecle et meme des siecles plus eloignes de l’art chretien en Orient (l’eglise de Cozia, de Brădet, de Cotmeana, les eglises de Turnu-Severin, les eglises des premiers siecles de l’art chretien en Dobrogea). Parfois, ă la place du pronaos, on trouve un porche ouvert. L’autel est demi- circulaire, plus tard il est accompagne de deux absidioles laterales, qui forment deux corps plus bas, accoles sur les cotes de l’autel, tel qu’â la Domneasca d’Argeș (XlV-e siecle). De ce groupe font pârtie les eglises de Stănești (1531), la petite eglise de Cozia (Bolnița, 1542), l’eglise de l’ancienne Cour princiere de Bucarest (Curtea Veche, 1559). Le decor exterieur est des plus simples et comprend une seule rangee de petites arcades dont le champ est en retrăit de l’epais- seur d’une demi-brique (14-15 centimetres). Les arcades aveugles sont parfois longues et etroites. comme ă la petite eglise de Cozia, ou elles oc- cupent toute la hauteur du mur, sur les faces du naos, d’apresle modele de Cotmeana(XlV-e siecle); parfois elles sont courtes et, dans ce cas, situees ă la pârtie inferieure des murs, sous la corniche (Stănești). Parfois ces arcades aveugles sont plus rapprochees les unes des autres (Cozia), tantot plus eloignees (Stănești). Le bandeau horizontal manque. Les eglises de ce groupe derivent evidemment du type II de l’eglise centrale du monastere de Cozia et par consequent de l’ecole serbe. Le second groupe comprend des monuments qui ont, â peu de chose preș, le meme plan que ceux du groupe precedent; le decor des fagades en est cependant plus evolue. Nous y trouvons les deux registres d’arcades aveugles superposes et le bandeau horizontal qui coupe les murs vers le milieu de leur hauteur. A Căluiu (1588), les arcades sont fournies de deux demi-cercles acco- les ; ă Mărcuța, preș de Bucarest et ă l’eglise de Michel-le-Brave ă Bucarest, les arcades sont plus evoluees et leurs piedroits se composent de deux petites colonnes engagees dans le mur; â l’eglise de Michel-le-Brave le profil en boudin de ces colonnettes se prolonge tout autour des ar- cades et forme un cadre complet, parfois double et meme triple, aux piedroits. L’origine de ces eglises est aussi le type II; la disposition de l’au- tel et de ses absidioles laterales derive du type I de la Domneasca de Curtea-de-Argeș L Comme plan, comme proportions generales, comme structure et comme decor exterieur* ces eglises s’eloignent de l’ecole serbe et se rappro- cheux de l’ecole byzantine classique. Le troisieme groupe comprend des eglises dont la composition est plus developpee; leur struc- ture parait prouver l’existence de trois tours ă l’ori- gine; l’une plus grande au dessus du naos et deux autres plus petites et egales au dessus du pronaos. Ces monuments derivent du type V de l’eglise du monastere de Dealu, leur structure s’eloigne en- core de l’ecole serbe. Le decor exterieur est semblable â celui du groupe precedent: on y re- trouve les deux registres superposes d’arcades aveugles separees par le bandeau horizontal. Les deux eglises de ce groupe, celle de Bucovăț, preș de Craiova (1570), et celle de Tutana (Argeș, 1589), comptent parmi les plus importantes et les plus reussies de cette epoque. L’eglise de Bncovăț, au beau plan, bien corn- pose, aux murs puissants, a les proportions ramas- sees de l’ecole byzantine, Nous ne retrouvons ici que des traces â peine marquees de la structure des eglises de l’ecole serbe: les arcs interieurs * Voir B. C. M. I, 1923 et 1927. 7 http://patrimoniu.gov.ro 54 BULLET1N UE LA COMMISSION accoles aux murs Nord et Sud manquent du cote de l’autel; du cote oppose, vers le pronaos, on en voit encore les traces, dont cependant le sens reel paraît avoir ete oublie. L’autel, aux absidioles laterales plus basses, formant â l’exterieur comme des bas-cotes, est de type byzantin, tel qu’ă la Domneasca de Curtea-de-Argeș et â l’eglise de l’ancienne Cour princiere ă Bucarest. Les tours de cette eglise ont dispăru; la base de ia tour du pantocrator s’est bien conservee, ainsi que la forme en plan de la tour elle-meme, qui a ete retrouvee et a pu etre reconstituee: elle formait un polygone regulier de dix cotes, tandis que Ia base de la tour, carree â sa pârtie infe- rieure, devient octogonale dans sa pârtie superieure par l’ablation des quatre coins du carre. L’eglise de Tntana, qui a un plan presque ana- logue comme disposition, differe cependant par les proportions plus allongees du plan et plus elevees en facade. L’on peut reconstituer en principe la disposition primitive des voutes, qui sont toutes detruites aujourd’hui; les trois tours disposees comme â l’eglise de Dealu s’y retrouvaient tres probablement, car la disposition du pronaos paraît avoir ete identique â celui de Dealu. Aujourd’hui meme, trois tours en pans de bois, refaites apres un incendie ou un tremblement de terre, reproduisent les meme dispositions qu’ă l’origine (fig. 128-147). Le quatrieme groupe comprend des eglises au pronaos developpe en largeur, tel que nous le voyons â l’Eglise Episcopale de Curtea-de-Argeș et d’une facon moins accentuee â l’eglise de Lo- pușnia en Serbie. Bien peu d’eglises nous restent encore, et bien deteriorees, pour nous permettre d’analyser de plus preș leur caractere particulier. Les rnines de Târgșor (Prahova), dont une pârtie seulement des murs, du naos et du pronaos sont encore debout; plus de tour, ni meme de voutes. Le pronaos, en grande pârtie inexistant, ne peut etre reconstitue; ses dimensions relativement con- siderables supposent tres probablement des points d’appui interieurs, qui ne peuvent etre precises. Le decor exterieur des murs se compose des assises alternees de brique et d’enduit, celles-ci divisees par des briques verticales (fig. 159-161). DES MONUMENTS HISTORIQUES Les arcades aveugles manquent; le bandeau horizontal seul orne les facades. Ni date, ni ins- cription ne permettent d’en fixer l’origine. L’eglise de Cobia (district de Dâmbovița) est de 1572. Le pronaos est ici plus developpe en largeur qu’ă Târgșor; la proportion en est carree et ses dimensions, relativement considerables, sont de six metres de cote. Plus de tours, ni de voutes pour permettre la reconstitution des formes du pronaos. Mais l’examen du plan devait conduire â l’hypothese des points d’appui interieurs, sans lesquels la couverture du carre forme par le pro- naos est irrealisable (fig. 162-173). Les fouilles entreprises en 1929 ont confirme nos previsions et ont etabli la presence en fon- dation de trois murs formant un carre situe dans l’axe de l’eglise; aux angles de ce carre s’elevaient certainement les deux piliers qui aidaient â supporter les voutes du pronaos. Une confirmation de l’exac- titude de cette hypothese nous a ete donnee par l’etude de M. N. lorga, publiee dans le fascicule no. 53 du „Bulletin de la Comission des Monu- ments historiques", 1929, qui reproduit la pho- tographie de la porte de l’eglise de Cobia, con- servee au Musee du monastere de Sinaia, photo- graphie qui nous montre l’aspect primitif de l’eglise, avec ses quatre tours, l’une au dessus du naos et les trois autres sur le pronaos, dont l’une cen- trale et les deux autres plus petites, situees en facade l’une â cote de l’autre. 11 est aise de voir que cette eglise derive du type de l’eglise Episcopale de Curtea-de-Argeș, dont elle est une reduction simplifice et executee en materiaux plus modestes. Le decor exterieur de ce monument est de brique vernissee et coloriee en trois tons. Les fațades sont recouverles d’arcades aveugles lon- gues et etroites dans le genre du celles de Cot- meana et de la petite eglise de Cozia, sans bandeau horizontal, mais avec un simple socle sans profil. Ce monument a donc un aspect tres different des eglises de cette epoque et il ne peut aucune- ment etre classe parmi les eglises du style ancien valaque. II occupe dans ce XVI-e siecle une place ă part. http://patrimoniu.gov.ro CHAPITRE XI. DESCRIPTION DES MONUMENTS EGLISES DU NEUVIEME GEOUPE. Naos trefle SURMONTE D’UNE TOUR. PRONAOS OU PORCHE CARRE SANS TOUR. FRONTON EN FACADE PRINCIPALE. UN SEUL RANG D’ARCADES A VEU- GLES, SANS BANDEAU HORIZONTAL. PROVIENT DU TYPE II DE L’EGLISE CENTRALE DU MO- NASTERE de Cozia. L’eglise de Stănești (district de Vâlcea), paraît etre le plus ancien des monuments de cette epoque, bâti par un aîeul des Buzești, en 1537 (fig. 46-56). Aujourd’hui l’aspect en est altere par l’adjonc- tion d’un porche et de deux galeries laterales ă arcades, qui datent du XVlll-e siecle; la tour fut aussi surlevee ă cette epoque, ainsi que toute l’eglise, qu’on recouvrit d’un enduit general. Les recherches faites l’an dernier ont permis de reconnaître les formes de l’ancienne eglise, qui a ete retrouvee en entier; le tableau votif peint ă la fresque â l’interieur de l’eglise confirme le re- sultat de nos recherches. L’examen du plan nous montre que le naos suit encore les principes de construction de l’ecole serbe, avec ses quatre pi- liers interieurs ressortants, ainsi que les arcs secon- daires lateraux accoles aux murs du Nord et du Sud. Cependant ces arcs sont reduits ici ă la di- mension de petites niches basses, qui n’ont plus de role constructif, comme jadis: le pronaos est voute en berceau, comme au XlV-e siecle (Cozia, Cotmeana). II en resulte un fronton en facade, au- jourd’hui cache. Le decor exterieur qui se trouve sous l’enduit du XVIII-e siecle est entierement en briques apparentes, uniformement disposees, sans Ies assises alternees, ni les briques verticales carac- teristiques du XVI-e siecle. Une rangee d’arcades aveugles courtes et assez larges, espacees les unes des autres, se trouve sous la corniche. La tour est octogonale et pose sur une base de forme carree. Les pans du tamboursont plâns, perces chacun d’une simple arcade, dans laquelle s’inscrit la fenetre; les quatre arcades dirigees vers les axes sont seules percees de fenetres, les quatre autres sont aveugles. A rapprocher de la tour de l’eglise de Brădet. Le decor exterieur est tout en briques appa- rentes d’assez grandes dimensions, si on les com- pare aux monuments byzantins; elles ont de 5 ă 5,5 centimetres d’epaisseur et le joint de mortier est relativement petit par rapport ă l’epaisseur de la brique. Line particularite de l’autel est sa conformation exterieure, qui se compose de quatre cotes, au lieu de cinq ou sept, comme le veut la tradition. II en resulte qu’en plan, l’autel a comme un eperon dans l’axe. Le socle manque, les fenetres, ainsi que la porte, ont des cadres en pierre, sans sculpture ni pro- fils. Lebandeau manque; les rosacesde pierre ajouree de meme. Le fronton, qui a du exister, a dis- păru lors de la constructions du porche: on en retrou- verait probablement les traces. Les corniches sont en dents de scie; ă leur pârtie superieure on trouve des briques au profil concave posees sur champ. La toiture paraît avoir ete en pente assez forte, ainsi que le montre le tableau votif. Le pavement interieur est en grandes briques carrees de 40 centimetres de cote et de 7 centimetres d’epaisseur. A l’interieur se trouve la pierre tombale de Stroe Buzescu, qui y est represente ă cheval tuant d’un coup de massue le chef des Tatars. La petite eglise de Cozia (Botnița). Ce mot si- gnifie hopital. C’etait la chapelle de l’infirmerie du monastere, servant aussi de chapelle funeraire. Elle fut bâtie en 1542 par le prince Pierre (fils de Radu-le-Qrand, fondateur de l’eglise de Dealu). C’est un grâcieux monument de dimensions re- duites, mais de proportions reussies et composee avec un gout des plus surs (fig. 67-78). Le plan comporte un naos trefle, surmonte d’une tour et un porche ouvert, de forme carree. Les principes constructifs sont encore ceux de l’ecole serbe: conformation du naos aux quatre piliers proeminents, arcs secondaires interieurs adosses aux murs Nord et Sud, voute en berceau du porche, http://patrimoniu.gov.ro BULLETIN DE LA COMMISSION DE MONUMENTS HISTORIQUES 56 fronton en facade principale aujourd’hui detruit, mais apparent au tableau votif, peint ă l’interieur de l’eglise. Ce tableau nous montre encore l’attique qui sur- montait la corniche, semblable ă celui de Dealu et de l’eglise centrale de Cozia, ou il ete retrouve sous la toiture, qui fut modifiee au XVIl-e siecle on meme plus tard. II est evident que sous la toiture actuelle on doit retrouver les traces des anciens frontons, tant de celui de la facade principale que de ceux qui surmontent les absides laterales. Un autre souvenir de l’ecole serbe sont les arcs en plein centre, inscrits sur les faces de la base de la tour, avec leurs rosaces en pierre situees au centre (aujourd’hui cachees sous la toiture, mais visibles de l’interieur). La plupart de ces dispo- sitions, d’origine evidemment serbe, se trouvent cependant employees dans nos eglises des siecles precedents, ă l’eglises centrale de Cozia, ă Dealu et probablement ă d’autres aujourd’hui disparues, mais qui existaient au XVI-e siecle et qui servaient vraisemblablement de modeles ă cette epoque; les monuments du XVI-e ne sont donc pas des copies d’apres des monuments serbes; l’aspect de nos eglises du XVI-t siecle, tres different, le prouve: les petites arcades aveugles qui consti- tuent la principale decoration de ces eglises n’exis- tent pas en Serbie, ou l’on ne trouve que des arcades assez larges, occupant toutela hauteur des murs : on ne retrouve ici ni la sculpture serbe, ni les fenetres aux formes variees ; les principes cons- tructifs seuls subsistent, mais ils sont herites des anciennes eglises des siecles precedents, bâties dans le pays meme. Details. —Le socle n’existe pas: les portes et fenetres sont aujourd’hui sans cadres. Les rosaces que l’on voit au tableau votif ont dispăru. Les corniches sont en dents de scie ; la pârtie superieure paraît avoir ete refaite plus tard, les parties superieures de l’eglise paraissent avoir souf- fert d’importantes modifications. La tour est haute et d’elegantes proportions, les angles de l’octogone sont ornes d’une longue co- lonne comme les eglises byzantino-grecques; la corniche superieure de la tour paraît aussi avoir ete horizontale des l’origine, car le tableau votif nous la montre ainsi. Ce meme tableau nous montre la forme en coupole de la toiture de la tour; celle de l’eglise proprement dite paraît avoir ete ă pente peu inclinee. L’interieur est de proportions tres elegantes, la peinture des plus interessantes. Ce remarquable petit monument a toutes les reminiscences de raf- finement d’une ecole ancienne; il est ă cette epoque le seul qui se rattache encore ă l’ecole serbe de jadis, car, comme nous le disions, les autres egli- ses contemporaines sont bien plus simples, de proportions plus trapues: les unes ont parfois des defauts de constructions ou des dispositions qui manquent de savoir-faire; elles font pârtie d’une ecole en formation, tandis qu’ă Cozia nous ne pouvons qu’admirer les qualites qui font de ce monument le plus parfait de cette epoque. L’eglise d’Olteni, sur l’Olt, est bâtie vers 1562. C’est un petit edifice de neuf metres de long sur quatre de large. Le plan est compose d’un naos tre- fle, surmonte d’une tour, aujourd’hui remplacee par une construction en planches. Le pronaos manque et n’a probablement jamais existe, car cette pârtie de l’eglise ne fait qu’un avec le naos, et le mur, qui, en general, separait ces deux parties au XVI-e siecle, paraît, dans le cas present, etre une impossi- bilite resultant de la conformation meme du plan. Cette configuration de plan paraît etre unique ă cette epoque. Observons encore que nous voyons ici pour le premiere fois un naos dont la forme n’obeit pas aux principes de structure de l’ancienne ecole serbe: Les quatre piliers saillants qui sup- portent la tour, de meme que les arcs lateraux secondaires, font defaut; c’est un retour vers les types byzantins. La voute de la pârtie Ouest, qui remplace le pronaos, est en berceau (fig. 57-66). Le decor exterieur estcomposed’arcades aveu- gles longues et montant du fond, le tout termine par une corniche en dents de scie. Les fațades sont entierement recouvertes par les zones alter- nees de briques apparentes horizontales et d’en- duits, interrompues par des briques posees verti- calement. Les fenetres sont petites et fort etroites, sans cadres de pierre, mais surmontees d’un petit lin- teau de pierre arrondi vers l’interieur. Observez la difference de proportions entre cette eglise et la precedente, situee ă Cozia. Autant l’une est svelte et elegante, autant l’autre est basse et ecrasee. Dans l’une survivent les formes raffinees de l’ancienne ecole serbe, dans l’autre renaissent ]es principes de l’ecole byzantine, reduits ă leur plus simple expression, principes qui sont la base du style roumain, alors encore en formation. L’eglise de l’ancienne Cour Princiere a Bucarest, bâtie par le prince Mircea-le-Pâtre, en 1559. Memes caracteres generaux; dimensions plus importantes; naos surmonte d’une tour detruite et reconstituee recemment; autel flanque de deux absidioles, dont http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 57 les fondations ont ete retrouvees et qui sont dis- posees comme â la Domneasca de Curtea-de-Argeș, avec toitures basses (fig. 79-88). Le pronaos, de forme carree, voute en berceau. Monument ayant subi maintes trasformations et ayant garde peu d’elements qui datent de l’origine. A l'exterieur on trouve une rangee de petites arcades aveugles dans la region superieure, sous la corniche; elles ont les proportions de celles de Stănești, mais plus rapprochees les unes des au- tres. Pas de bandeau horizontal, mais un socle profite; le reste du parement ne comporte que les assises alternees de briques apparentes et d’enduit, celles-ci interrompues de briques verticales. Le socle reconstitue comporte un profil con- cave, obtenu par des briques posees sur champ ; c’est le premier en date des socles profiles que nous avons trouves. La corniche ne differe pas des precedentes : elle est de type byzantin. Le fronton arrondi de la facade principale re- sulte de la voute en berceau du pronaos; il a la meme disposition qu’â Dealu: la corniche coupe horizontalement la facade principale sous le fronton, en opposition avec Cozia et Brădet, oii elle suit la courbe du fronton. Nous savons qu’aux eglises plus anciennes, en forme de croixgrecque (Dom- neasca d’Argeș et ancienne Metropolie de Târgo- viște) la corniche s’interrompt au droit des frontons. Une particularite de ce monument: des contre- forts places comme ceux des eglises moldaves se retrouvent dans les fondations est datent indubi- tablement de l’origine. La place peu appropriee oii se trouvent places les contreforts, adosses aux absidioles, prouve que cet element constructif est etranger â cette epoque, car ce n’est qu’au milieu du XVII-e siecle que l’on verra venir par la Mol- davie le contrefort, employe d’abord ă l’eglise de Stelea, bâtie par le prince moldave Basile Lupu â Târgoviște apres sa reconciliation avec son voi- sin de Valachie, le prince Mathieu Basarab. EGLISES DU DIXIEME GBOUPE: naos trefle, SURMONTE D’UNE TOUR, PRONAOS CARRE, PEUT-ETRE UN PORCHE OUVERT. FACADE A DEUX REGISTRES DE PANNEAUX, SEPARES PAR UN BANDEAU HORIZONTAL. Provient, ainsi que le groupe precedent, du type II de l’eglise cen- trale de Cozia. L’eglise du monastere de Căluiu, bâtie en 1588, est un monument de petites dimensions et tres simple de composition. Le pronaos est voute en berceaux, mais l’axe de ce berceau est perpendi- culaire ă l’axe principal de l’eglise. Devant le pro- naos paraît avoir existe un porche, dont on ne peut pas connaître la configuration. Le plan de Căluiu est tres simple et on n’y trouve plus les points d’appuis saillants de la tour ni les arcs secondaires interieurs, qui marquent les dernieres traces de l’influence de l’ancienne ecole serbe du XlV-e siecle (fig. 89-101). Le decor exterieur est plus evolue que dans les eglises precedentes. Un large bandeau separe les deux registres de panneaux superposes; ceux-ci sont larges et leurs piedroits sont tres etroits. Le registre d’en bas se compose de panneaux rectangulaires ; ceux du registre d’en haut sont formes de deux arcs ac- coles posant sur une petite console commune. Le socle est profile comme celui de l’eglise de la Cour Prindere precedemment etudie. Le bandeau se compose de briques convexes et concaves, posees sur champ et encadrees de briques en dents de scie. La corniche est formee de briques concaves, posees sur champ, comme le socle, et surmontees de deux rangs de briques en porte â faux et en dents de scie. La base de la tour est simple sans les arcs serbes et sans arcades aveugles. La tour est bien proportionnee, d’impression robuste et en meme temps elegante. Nous croyons qu’il est douteux qu’elle soit de l’origine; la com- position paraît plus evoluee; les tours de Stănești et de la petite eglise de Cozia sont probablement les seules qui nous restent du XVI-e siecle. Les fenetres sont encadrees de pierre au pare- ment simple et sans profil. Les rosaces de pierre du registre superieur de la facade, qui â l’origine ornaient les cercles en brique que l’on voit encore, ont dispăru. La toi- ture actuelle ne peut donner aucune indication sur sa forme primitive, car le tableau votif manque. L’eglise de Mărcuța, situee aux portes de Buca- rest, est bâtie sous le regne du prince Mihnea, en 1587. Tres semblable comme plan et comme struc- ture ă la precedente. En 1733 on y a ajoute un porche sur colonnes de briques enduites; la tour et une pârtie des voutes ont dispăru (fig. 102-109). Le decor exterieur est d’un plastique plus evo- luee que celle des eglises precedentes ; les piedroits des arcades aveugles se composent de deux co- lonnettes engagees et juxtaposees, formees par des briques arrondies; on peut encore voir qu’au registre inferieur ce profil en forme de tore se prolonge sur le cote horizontal d’en bas. Encore un pas et nous arrivons au cadre conținu en forme de tore entourant tout autour les arcades aveu- gles. Ce procede est celui qui se generalise au http://patrimoniu.gov.ro 58 BULLETIN DE LA COMMISS1ON XVIl-e siecle. Au point de vue plastique il differe du procede du XlV-e siecle parce que dans ce dcrnier le champ interieur des arcades est en re- trăit par rapport au nu du mur exterieur, tandis qu’au XVII-e siecle les deux sont au meme nu, et c’est le cadre profile qui est en saillie. L’eglise de lUichel-le-Brave, situee â Bucarest, date de 1594. Elle est plus grande que les prece- dentes, mais les dispositions du plan n’en diffe- rent que par la conformation de l’autel, qui est flanque de deux absidioles bien developpees. II est â remarquer que les murs de ces absidioles s’ele- vent jusqu’au niveau de la corniche; cette dis- position est celle de Snagov, en opposition avec celle de la Domneasca d’Argeș, ou les absidioles sont basses et recouvertes par des pans de toi- tures distinctes (fig. 110-119). Le decor exterieur est plus evolue encore que celui de l’eglise precedente : les cadres des arca- des sont en effet composees de boudins qui les entourent de toutes parts, tant au registre supe- rieur qu’au registre inferieur. Ce procede est celui de l’eglise de Deal et de l’Episcopale de Curtea- de-Argeș, transpose en brique et en enduit; nous le trouvons, mais en pierre de taille, comme aux deux monuments cites plus haut, en Armenie et en Georgie, d’oîi il nous est venu avec les tail- leurs de pierre amenes par „Maître Manole" â Curtea-de-Argeș et Dealu. A proximite de cette eglise on voit encore au- jourd’hui la pârtie inferieure d’un ancien docher qui date tres probablement du XVI-e siecle : c’est un cube de mațonnerie en brique et enduit, dis- posees en zones horizontales alternees ; il est perce d’une large ouverture en arc de cercle, qui servait d’entree au monastere. C’est le premier et peut- etre le plus ancien exemplaire de docher dont les restes nous soient parvenus. La pârtie superieure est de date plus recente. EGLISES DU ONZIEME GHOUPE: Naos tre- fle, SURMONTE D’UN TOUR. PRONAOS AVEC DEUX TOURELLES EGALES. SANS PORCHE. MEME DECOR EXTERIEUR QUE LES GROUPES PRECEDENTS. Provient du type V de l’eglise de Dealu. La disposition des eglises de ce groupe ne differe des precedentes que par la configura- tion du pronaos, dont les voutes sont construites pour porter deux tourelles placees symetrique- ment par rapport â l’axe principal de l’eglise. L’eglise de Bucovăț, preș de Craiova, bâtie par le Ban Etienne en 1570, est l’une des plus interessantes de cette epoque et, ă part les tours, qui ont ete detruites, l’une des mieux conservees comme architecture. Le plan en est bien com- DES MONUMENTS HISTORIQUES pose, de belles proportions trapues, aux murs epais, un dernier vestige de la structure des egli- ses serbes, s’y retrouve; ce sont les arcades lată- rales interieures du naos du cote Ouest qui de- terminent les deux points d’appui proeminents de la tour du pantocrator. II est curieux de re- marquer que cette disposition n’apparaît pas du cote Est, mais seulement du cote Ouest; ce n’est plus un principe de construction, comme jadis, mais bien un dernier vestige, dont le sens est dorenavant perdu. L’autel est pourvu de ces deux absidioles laterales plus basses aux toitures dis- tinctes ă l’exterieur, telles qu’ă la Domneasca de Curtea-de-Argeș et ă l’eglise de l’ancienne Cour Prindere â Bucarest. La forme de ces absidioles est carree, comme du reste les proportions gene- rales de l’eglise, en opposition avec les absidio- les des monuments cites plus haut, qui sont al- longees. Le pronaos est relativement restreint et recouvert aujourd’hui par deux calottes, qui posent sur des arcs formerets accoles aux murs, ainsi que sur un arc intermediaire situe dans l’axe de l’e- glise et qui partage le pronaos en deux parties egales. A rapprocher cette configuration du pro- naos avec celui de la Domneasca de Curtea-de- Argeș et celui de Nicopolis (fig. 120-127). La tour du pantocrator, qui a pu etre recons- tituee, avait en plan la forme d’un polygone regu- lier a dix cotes. La base de la tour est un cube, dont les arretes verticales ont ete coupees dans la pârtie superieure de fațon ă former un octogone regulier, qui fait la transition vers le tambour de la tour. Les faces verticales en sont decorees par de petites arcades courtes. Le decor exterieur est peu different des pre- cedentes eglises, cependant la forme des profils est rroins evoluee, car nous n’y trouvons pas les boudins qui entourent les arcades des eglises pre- cedentes. Sur la fațade principale on voit pour la premiere fois se dessiner dans l’axe au dessus de la porte un motif forme par un arc plus large et par un arret du bandeau horizontal, qui determine ainsi la place ou se trouve represente le saint auquel l’eglise est dediee. L’on peut en deduire que cette eglise n’avait pas de porche au devant du pronaos. II est â remarquer que la mațonnerie de ce mo- nument est faite de briques de 7 a 8 centimetres d’epaisseur et ayant 40 sur 50 centimetres de dimen- sion. Le parement en est fait de briques plus petites, de 4 â 5 centimetres d’epaisseur, appli- quee â la surface des murs pour en former le decor. L’eglise de Tutana, situee dans le district d’Ar- http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 59 geș, est bâtie en 1589 par le meme prince Mihnea. Si les dispositions du plan ne different pas de celles l’eglise precedente, les proportions en sont tout autres. Tandis qu’â Bucovăț le plan est byzan- tin et tend â se rapprocher du carre, â Tutana il est tout en longueur. Meme observation pour les proportions exterieures: â Bucovăț la hau- teur est moyenne et les proportions trapues, â Tutana les murs ont preș de dix metres de haut jusqu’â la corniche. Ces dimensions imposantes rapprochent l’eglise de Tutana de celles de Mol- davie, qui sont aussi tirees en longueur et en hau- teur. Le naos est de structure serbe et ressemble â l’eglise centrale de Cozia comme configuration. L’autel est simple, sans absidioles. Le pronaos est plus developpe qu’aux eglises precedentes. Vers son milieu il presente lateralement deux piedroits, qui ne s’expliquent que si l’on suppose qu’ils sup- portaient un arc semblable a celui du pronaos de Dealu. Les tours et les voutes de l’eglise ayant dispăru, on ne peut que faire des conjectures sur leur disposition. La tradition confirmee par les tours actuelles qui sont construites en bois laissent supposer que l’eglise avait primitivement trois tours, dont une plus grande sur le naos et deux plus petites sur le pronaos, comme â l’eglise de Dealu, dont ce monument derive evidemment (fig. 128-147). Le decor exterieur est semblable â celui des eglises precedentes. Nous trouvons ici reunis les deux genres d’ar- cades aveugles usitees au XVI-e siecle; au re- gistre inferieur les arcades et leurs piedroits sont formees de briques simples, tandis qu’au registre superieur, ces piedroits sont formes de briques arrondies. La fațade principale de cette eglise presente une belle composition. Nous trouvons ici au-dessus de la porte d’entree un arc plus large et plus eleve; le bandeau ho- rizontal, au lieu de s’interrompre comme â Bu- covăț, se releve â angle droit par un resaut pour entourer le grand arc et l’encadrer. Nous voyons ici realisee l’idee incompletement exprimee â Bu- covăț. On retrouve preș de l’eglise de Tutana les restes d’un docher qui date tres probablement du XVI-e siecle. II est en pârtie effondre, mais l’on peut encore voir qu’il etait forme, ainsi que celui du monastere de Michel-le-Brave â Bucarest, d’une pârtie inferieure largement ouverte, qui servait d’entree carrossable et d’une porte superieure plus elevee qui servait de docher. Celui-ci est perce • de quatre larges fenetres en arc de cercle. A Târgoviște, preș de l’eglise de Stelea, on voit encore un docher, dont la porte inferieure est semblable â celui de Tutana et â celui de Bu- carest, cite plus haut. Ce sont, croyons-nous, peut-etre avec un autre arc semblable aux precedents, situe â l’ancien mo- nastere de Qolgota, preș de Târgoviște les seuls vestiges encore debout des anciens clochers du XVI-e siecle. * * * EGLISES DU DOUZIEME GROUPE. naos trefle, SURMONTE D’UNE TOUR ; PRONAOS PLUS DE- VELOPPE EN LARGEUR QUE LE NAOS. Les mo- numents que nous avons reunis ici sont depourvus d’unite et n’obeissent pas, comme ceux des grou- pes precedents, â la meme conception, ni comme plan, ni comme aspect exterieur; toutefois la configuration de leur pronaos en largeur, qui est une exception â cette epoque, les rapproche les uns des autres, ainsi que des deux eglises du commencement du XVI-e siecle que nous connais- sons : Lopouchnia et l’Eglise Episcopale de Curtea- de-Argeș. Deux des eglises de ce groupe (la chapelle de Cozia et l’eglise de Târșor), suivent les decors de l’ancien style valaque; une autre (Cobia) est du meme type de plan que l’Episcopale d’Argeș, tandis que, comme decor exterieur, il est d’un as- pect tout different: ni assises alternees de briques et d’enduit, ni briques posees verticalement, ni bandeau horizontal, ni socle profile, mais rien que des arca- des aveugles longues et etroites, comme aussi â Cotmeana, et tout le parement exterieur en briques vernissees de trois nuances : jaune, bleu et vert. La chapelle du monastere de Cozia, qui date de 1594, est un tout petit edifice, place â l’angle Sud- Est des bâtiments qui entourent l’eglise du Prince Mircea ¹: elle mesure en tout 8 metres de long et se compose du naos trefle, communiquant avec un pronaos en largeur et voute en berceau ; l’axe de ce berceau est perpendiculaire â celui de l’eglise, comme â Căluiu. Comme vestiges de l’ancien style, nous retrouvons les arcs en plein cintre, visibles de l’ex- terieur, â la base de la tour (fig. 148-158). Decor exterieur tres rapproche de celui de la petite eglise voisine du prince Pierre (Radu Paisie). Les rnines de l’eglise de Târșor, situee ă peu de distance de la viile de Ploiești. Le plan, assez different de ceux de cette epoque, se compose du naos trefle, dont aujourd’hui on ne retrouve que les murs, les absides laterales en segment de cercle sont gauchementtracees, les points d’appui de la tour mal ¹ Voir L’evolution de l’architecture en Muntenie par Ghica-Budești, l-ere pârtie, page 152. http://patrimoniu.gov.ro 60 BULLETIN DE LA COMMISSION DE MONUMENTS HISTORIQUES conformes, le pronaos, tres saillant comme largeur, paraît avoir ete de forme carree ; une pârtie en est completement detruite; l’absence des voutes, au- jourd’hui disparues, et aucun autre indice ne per- mettent de reconstruire la disposition du pronaos. Le decor exterieur est relativement bien con- serve, du moins dans sa pârtie inferieure. II est execute avec soin en assises alternees de bri- ques apparentes et d’enduit, entrecoupees de bri- ques posees verticalement deux par deux. Un large bandeau horizontal coupe les murs â mi hauteur; pas d’arcades aveugles, mais rien que le mur nu ; plus de corniches visibles. Exemple unique de decor sans arcades aveugles, â rapprocher de l’eglise de Valea et pour la meme raison de l’eglise de Cornet, qui est du XVII-e si- ecle, mais dont le plan est tout autre. L’eglise de Târgșor peut etre du XVI-e siecle ou de la premiere moitie du XVII-e (fig. 159-161). L’eglise de Cobia est bâtie en 1572. C’est un type â part, qu’il est difficile de grouper avec d’autres eglises de l’epoque : elle n’a pas de rap- port avec l’ancien style valaque. Elle est en mau- vais etat de conservation, les tours et les voutes ont dispăru; cependant on peut la reconstituer hypo- thetiquement. Le plan se compose du naos trefle dont la tour, tombee, est aujourd’hui refaite en tor- chis. Le pronaos, tres developpe, est un carre de 6 metres de cote; les fouilles entreprises en 1929 ont montre la presence en fondation, en mațonnerie de deux piliers interieurs qui permettent de resoudre le probleme des voutes qui recouvrent le pronaos: le principe en est le meme qu’ă l’Eglise Episcopale de Curtea-de-Argeș, ou le centre est surmonte d’une tour et ou le perimetre sur trois cotes est couvert de voutes qui l’encadrent et le soutiennent. Sur l’avant deux tourelles jumelles completent l’ensemble dont on peut se faire une idee assez precise par la sculpture en bois qui recouvre la porte de cette eglise, aujourd’hui conservee au monastere de Sinaia. On retrouve des disposi ions de plan similaires au Mont Athos, â Stavronikita, ă Grigoriou et aussi â l’eglise centrale du monas- tere de Hurez, en Oltenie, oii toutefois les deux tourelles de la fațade n’existent pas. II faut encore observer qu’ă Cobia les deux petites tours paraissent avoir ete placees l’une preș de l’autre, tan- dis qu’ă Argeș elles se trouvent aux angles de l’e- difice. Le decor exterieur se compose d’arcades aveugles longues et tres etroites, telles que celles de Cotmeana et montant de fond. Les briques de la fațade sont vernissees sur toute son etendue, en trois nuances bien harmonisees. En fațade une arcade plus large encadre la porte d’entree, qui est surmontee d’une pierre portant l’inscription du fondateur; plus haut dans l’arcade se trouve re- presente St. Nicolas, le patron de l’eglise, au- jourd’hui en pârtie cache par l’adjoncticn d’un petit porche du XlX-e siecle. L’interieur de l’eglise ne presente plus aucun vestige ancien(fig. 162-173). http://patrimoniu.gov.ro CHAP1TRE XII. L’EGLISE PRINCIERE DE TÂRGOVIȘTE. 1 La plus grande pârtie des eglises bâties au XVI-e siecle ont dispăru. On en compte plus de qua- rante dont aucune trace ne nous a ete conservee, et celles que nous venous d’etudier sont â peu preș les seules qui nous soient parvenues plus ou moins endommagees, comme nous venons de le constater. Chronologiquement nous devrions mentionner l’eglise princiere de Târgoviște, fondee en 1589 par le prince Pierre Cercel, frere de Michel-le- Brave, mais cet important monument ne presente aucun des caracteres de l’ancien style valaque. C’est en effet une eglise en forme de „croix grecque", comme la Domneasca de Curtea de-Argeș. Son aspect exterieur est de meme tout different des eglises du XVI-e siecle que nous venons d’etudier: elle ne presente pas en fațade les assises alter- nees de briques et d’enduit, car elle est entiere- ment enduite et les recherches faites sous l’enduit ont montre que la mațonnerie n’etait pas â I’ori- gine faite d’assises de brique et d’enduit alternees, mais qu’elle etait enduite des le commencement. Le decor exterieur est semblable â celui des eglises du XVlI-e siecle Deux registres de pan- neaux superposes et separes par un bandeau ho- rizontal. Le profil des panneaux se compose de boudins doubles et triples, qui forment des cadres fermes. Un porche ouvert sur arcades precede l’eglise. Les arcades en forme de plein cintre re- posent sur des piliers en brique de forme octogo- nale. C’est un monument de type constantinopo- litain, sans absides laterales, oii la forme de la croix se dessine en plan et dans I’espace; il en resulte les frontons arrondis, comme â l’eglise Domneasca de Curtea-de-Argeș et comme ă I’an- cienne Metropolie de Târgoviște. On peut rap- procher encore ce monument de St. Demetre de Craiova, qui est aussi une eglise en „croix grec- que“, bâtie au XVII-e siecle, par le prince Mathieu Basarab. On ne peut donc pas classer l’eglise princiere de Târgoviște parmi les monuments de l’ancien style valaque (fig. 174-184). DESCRIPTION DE L’EGLISE PRINCIARE DE TÂRGOVIȘTE. Type constantinopolitain, ce monument au naos carre, avec une tour posant sur quatre piliers isoles, au sanctuaire flanque des deux absidioies laterales, au pronaos en largeur, surmonte de deux tours egales, possede en plus un porche ouvert, de memes dimensions que le pronaos et voute en berceau. Cette disposition est du XVIl-e siecle, et on la retrouve ă Cotroceni, au monastere Din- tr’un Lemn, â Flămânda, Brădești et Strâmba. Au XVI-e siecle, nous I’avonsvu, les porchessont rares et ont d’autres formes (Ia petite eglise de Cozia, Snagov et I’ancienne Metropolie de Târgoviște). Au XVlIl-e siecle les porches sont nombreux, mais les arcades sont plus larges et posent sur des colonnes en pierre sculptee; les voutes sont en forme de calottes sur pendentif (Hurez, Cozia, Văcărești). Details. — Le socle, peu developpe, est d’un profil simple. Les fenetres ont des cadres en pierre taillee, sans ornement. Les portes ont des cadres semblables : on y voit cependant certains ornements peu importants, de petites rosaces taillees ou des boutons en re- lief. Les arcs superieurs des portes sont en forme d’accolade, ce qui laisse supposer qu’elles datent du XVlIl-e siecle. Les fațades sont decorees de deux registres de panneaux superposes. Entre ces registres se trouve un bandeau horizontal, coupant les murs de la fațade en leur milieu. Les cadres de ces panneaux se composent de profils arrondis (bou- dins) doubles aux arcs et triples aux piedroits. Ces panneaux sont rectangulaires au registre in- ferieur et en arc plein cintre au registre su- perieur. Le bandeau est d’une composition semblable â ceux du XVI-e siecle, avec la seule difference qu’il est enduit, tandis que ceux-Iă, nous I’avons vu, sont en briques apparentes; le decor des fațades 8 http://patrimoniu.gov.ro 62 BULLETIN DE LA COMMISSION nous est aussi connu; nous l’avons rencontre â l’eglise de Dealu et âl’Eglise Episcopale de Curtea- de-Argeș, ă peu de difference preș, mais il etait execute en pierre de taille; nous l’avons rencontre de meme aux eglises de l’ancien style du XVI-e siecle, execute en brique apparente, en assises al- ternees avec de l’enduit. Nous nous trouvons ici devant une nouvelle transposition des memes formes en materiaux differents. Observons que le bandeau horizontal est coude â angle droit et se releve devant les arcades plus allongees du porche. C’est lâ encore un precede courant au XVlI-e siecle, tandis qu’au XVI-e nous ne trouvons qu’en un seul cas une intention du meme genre, ă l’eglise de Tutana, oii le bandeau se releve de meme â angle droit pour encadrer l’arcade principale situee au dessus de la porte d’entree. Les corniches sont du type byzantin, en dents de scie; elles imitent celles des eglises de l’an- cien style valaque qui sont en briques apparentes, avec la seule difference que celles-ci sont entie- rement enduites, ce qui n’est, du reste, qu’une imitation peu logique. Les tours sont de proportions robustes et ne different pas de celles que nous avons deja etu- diees. La tour du pantocrator est tres exception- nellement un polygone de neuf cotes, asymetri- quement oriente; les deux tours du pronaos sont octogonales. Les frontons lateraux ont la meme conformation que ceux de l’ancienne Metropolie de Târgoviște. Les fenetres du registre superieur de la fațade paraissent etre d’une epoque plus recente; elles n’ont pas de cadres de pierre et sont placees de fațon irreguliere par rapport aux panneaux des fațades. Les arcades du porche sont en plein cintre et de proportions elegantes, quoique robustes. Les chapiteaux et les bases sont des abaques simples, de forme carree, sans aucun profil. L’interieur est de proportions imposantes. On y voit une tribune, ă laquelle conduit un escalier de pierre, avec une belle balustrade sculptee. Cette tribune, soutenue par un systeme ingenieux d’arcs et de voutes, repose ă l’angle sur une elegante colonne sculptee. C’etait la tribune princiere, qui communiquait directement avec le palais, par une porte dont on voit encore la place sur la fațade Nord, au-dessus du bandeau horizontal. * * * RESUME. — Les monuments de cette epoque sont tous, nous l’avons vu, de dimensions rela- DE MONUMENTS HISTORIQUES tivement restreintes, au plan trefle et d’une re- marquable unite de style. Leur structure est au debut celle de l’ancienne ecole serbe, mais bientât ces reminiscences s’effacent, les dimensions des eglises s’accroissent et leur composition s’am- plifie. Si le naos reste identique â lui-meme ou â peu preș, il n’en est pas de meme du pronaos, qui augmente d’abord en longueur et ensuite aussi en largeur; il en resulte des formes de voutes variees, adaptees aux espaces plus grands â re- couvrir et qui exigent alors des points d’appui interieurs. Les types d’ou derivent ces eglises sont, au debut, celui de Cozia, ensuite celui de Dealu par l’allongement du pronaos et enfin celui de l’Eglise Episcopale d’Argeș par l’elargissement de celui-ci. Ce dernier type paraît n’avoir servi de modele ă cette epoque que d’une fațon acciden- telle. L’etude des monuments du XVI-e siecle est forcement incomplete, car une grande pârtie des eglises de ce siecle a dispăru, d’autres ont ete transformees et amplifpiees, et souvent il est diffi- cile de distinguer les parties anciennes des nou- velles, les unes et les autres etant dans la plupart des cas recouvertes d’enduits â l’exterieur et de peintures â l’interieur. II est fort probable que de nouvelles investigations meneront ă la decouverte d’autres eglises ou fragments d’eglises du XVI-e siecle. Quoiqu’il en soit, les monuments que nous ve- nons d’etudier ont, sauf de rares exceptions, un caractere nettement defini et une remarquable unite, tant comme composition de plâns que comme decor exterieur, et, pour la premiere fois dans l’histoire de l’art en Valachie, nous nous trouvons devant un style propre ă ce pays. Ce style, qui ne s’affirme completement que vers le milieu du XVI-le siecle pour attendre son epoque ă la fin de ce siecle, ne s’eteint qu’ă la moitie du XVII-e, comme nous le verrons plus loin. L’analyse que nous en avons faite nous a prouve que l’architecture en est tout aussi remarquable au point de vue de l’adaptation des formes aux mate- riaux qui sont employes, ce qui est une une preuve de la valeur de l’art de cette epoque. La brique y est, en effet, d’une qualite parfaite au- tant au point de vue de la resistence qu’au point de vue des differentes formes et profils qu’elle presente et qui s’adaptent on ne peut mieux ă la composition des elements de l’architecture de ces monuments. L’adaptation des formes aux materiaux est evi- demment la caracteristique des bonnes epoques d’art et, si nous la voyons parfaitement realisee au http://patrimoniu.gov.ro L’EVOLUTION DE L’ARCHITECTURE EN VALACHIE 63 XVl-e siecle, il n’en sera pas de meme ă l’epoque suivante. Au debut du XVII-e siecle l’on ne ren- contre plus l’unite de style du XVl-e et, si une porție des monuments qui s’elevent alors, suit en- core la bonne tradition, une autre pârtie se contente d’en imiter le decor exterieur de belles briques ap- parentes, en faisant peindre ă la couleur et ă la surface di l’enduit des rectangles imitant les bri- ques. A cette epoque on trouve aussi des monu- ments entierement revetus de briques apparentes; on en voit aussi qui sont entierement enduits, comme ă l’Eglise Princiere de Târgoviște, qui, nous l’avons vu, imitent le decor du XVl-e siecle, mais en recouvrant le tout d’un enduit general; c’est une epoque de transition, oii l’on cherche de nou- veux moyens d’expression. Pour toutes ces raisons la premiere moitie du XVII-e siecle ne pouvait avoir son style propre, mais ses efforts vers un renouvellement des types aboutiront dans la seconde moitie de ce siecle â creer une nouvelle serie de monuments impor- tants, presentant des caracteres particuliers bien definis, qui nous permettent de les grouper den un nouveau style valaque. http://patrimoniu.gov.ro E R R A T A în loc de — a se citi pag. col. linie 12—2—17 în fața naosului — în fața pronaosului. 13—1—23.24 a se suprima cuvintele : ca o consecință. 14—2—36 20—1—39 22—1—24 23—1—39 24—2— 8 parcurile de cărămizi — arcurile de cărămizi, mai evidente — mai evoluate. a se citi — are deci o înfățișare. al al XlX-lea — al XlV-lea. contraversează — contraventează. Dans la traduction franțaise. au lieu de — lire pag. col. ligne 50—2—12.13 habillement — habituellement. 51—2— 6.7 53—2— 5 57—1—52 59—2— 1 59—2—23 59—2—30 59—2—30 59—2—40 60—1—30 62—1— 3 62—2—38.39 63—2—11 d une brique — d’une demi-brique. fournies — formees. berceaux — berceau. porte inferieure — pârtie inferieure. les decors — le decor. il est — elle est comme aussi — comme. De l’anciens style — De l’anciens style serbe en fondation — d une fondation mais iletait — mais il y est. atendre son epoque — ateindre son apogee. qui nous permettent — qui nous permettront. 63—2—. den — en http://patrimoniu.gov.ro PLANȘE http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. I Fig. 1. — Biserica din Brădetu (jud. Argeș). Planul orizontal. Releveu V. Moisescu http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC. DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. II O » 2. A 5 M ‘ - Fig. 2. — Biserica Brădetu (jud. Argeș). Fațada principală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PJ. 111 Fig. 3. — HisiTici din Hrădeln (jiul. Argnij). Filmul» întindă. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL HOMÂXESC DIX MUXTEX1A ȘL DIX OLTENIA PI. IV Fig. 4. — Biserica din Brădelu (jud. Argeș). Secțiune Iransversală prin naos. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA Șl DIN OLTENIA PI. V Biserica din Brădeln (jud, Argeș). Secțiune longitudinalul http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PL VI Fig. 6. — Biserica Brădelu (jud. Argeș). Fațada dinspre apus. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMANESC DIN MUNTENIA șl DIN OLTENIA PI. Vil Fig. 7. — Biserica din Brădetu (jud. Arreș). Vedere generală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIX MUNTENIA SI DIN OLTENIA Pi. VIII Fig. 8. — Biserica din Brădetu (jud. Argeș). Vedere laterală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DTN MUNTENIA Șl DIN OLTENIA PI. IX Eig. ’J. — Biserica ilin Brădelu (jud. Argeș). Vedere dinspre pridvor. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. X Biiierîca _ I..........!■,,,! I_____LiJ । ! I ' I Fig. 19. — Biserica din Ostrov (jud. Vâlcea). Planul orizontal. Releveu V. Moisescu http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XVII Biserica din Ostrov (jud. Vâlcea). Secțiune longitudinală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XVIII 0 12 3 4 5 A._ U.liml I Li 1 1- I I I Fig. 21. — Biserica din Ostrov (jud. Vâlcea). Fațada principală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XIX b'ig. 3. — Biserica din Ostrov (jud. Vâlcea). fațada laterală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA șl DIN OLTENIA PI. XX Biserica din Oslrov (jud. Vâlcea). Vedere exterioară. http://patrimoniu.gov.ro VKCini L STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. XXI Fig. 24. — Biserica din Ostrov (jud. Vâlcea). Vedere exterioară. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXII Fig-. 25. — Biserica Mănăstire! Valea (jud. Muscel). Planul orizontal. Releveu V. Moisescu http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA Șl DIN OLTENIA PI. XXIII Fig. 26. — Biserica Mânăslirei Valea (jud. Muscel). Fațada laterală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXIV http://patrimoniu.gov.ro VRCIin^L STIL ROMANESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXV http://patrimoniu.gov.ro VECIIUL STIL HOMÂXESC IUN MINIEXIA ȘI |(IX OLTEXJA PI. XXVI http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXVII Biserica Mânăslirei Valea (jiul. Muscel). Vedere laterală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA DL XXVIII .Mănăstirea Valea (jud. Muscel). Vedere generală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIEL STIL ROMÂNESC DIX MUNTENIA SI DIX OLTENIA PI. XXIX Hg. 33. — Mănăstirea Valea (jud. Muscel). Vedere generată. http://patrimoniu.gov.ro VECIIUL STIL HOMÂNESC DIX MENTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXX Fig. 35. — Planul orizontal al bisericii din Pelrușa după Banitz. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXXI Fig. 37. Fig. 38. I Fig. 36. Fig. 39. Fig. 40. Fig. 36. — Secțiune transversală prin naosul bisericii din Lopușnia. Fig. 37, 38, 39. — Pietre perforate de la biserica din Lopușnia. Fig. 40. — Cărămidă mare de la biserica din Lopușnia. După G. Balș http://patrimoniu.gov.ro VECI III L STIL ROMÂNESC DIX MIXTEXTÂ șl DIN OLTEXIA PI. XXXII Fig. 41, 42, 43. — Biserica din Lopușnia. Vederi exterioare. Fotografii G. Balș http://patrimoniu.gov.ro VECIIII'I. STIL RoMAXESC DIN MIXTEXIA SI DIX OLTEXIA PI. XXXIII Fig. Vt. V. — Biserica Lopușnia. Vederi iiiterioare. Fotografii ( . Balș http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. XXXIV o A 1 14 5 M. Fig. 4t>. — Biserica din Slăneșli (Vâlcea). Planul orizontal. Releveu 4 '. Moisescu http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA Șl DIN OLTENIA PI. XXXV Fig. 47. — Biserica din Slăneșli ( Vâlcea. Fațada InleraUi in siarca aciuat Imul >1IrAiWi Tui).]î-VALt ea —Bw_ W aLa ■— http://patrimoniu.gov.ro Fig'. 48. — Biserica din Stănești (Vâlcea). Fațada laterală reconstituită. VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. XXXVI http: //patrimoniu.gov.ro E=— I3ZZSZZZT zidărie de In J53f MLiMimi /n^rar! u/t e rio&re ioili jiâ rc ur î cld^inule lug'. 49. — Biserica din Stănești (Vâlcea). Secția longitudinală. VKC.mrL STIL ROMÂNESC DIX MT’NTENTA SI DIX OLTEXIA PI. XXXVII -5 e t http://patrimoniu.gov.ro Kig’. 50. — Biserica din Slănești (Vâlcea). Detaliu 10 M_____________________ I 1 4 Fig. 177. — Secția transversală El¹’ prin altar. VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXNNI Fig. 178. — Biserica Domnească din Târgoviște. Fațada principală. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXXX1I Fig. 179. — Biserica Domnească din Târgoviște. Fațada laterală. http://patrimoniu.gov.ro VECHII L srik roaiâxe>c T»IN mixtexia SI DIX oltenia PI. CXXX1II Fig. 180, — Biserica Domnească din Tărgovișle. Vedere interioară. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXXX1V Fig. ISI. — Biserica Domnească din Târgoviște, înainte de restaurare. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXXXV Fig. 164. — Biserica Domnească din Târgoviște înainte de restaurare. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. CXXXVI Fig. 183. — Biserica Domnească din Târgoviște după restaurare. Fig. 184. — Biserica Domnească din Târgoviște. Fațada laterală după restaurare. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA pi. cxxxvn Fig. 185. — Clopotnița vechei Mănăstiri Stelea din Târgoviște. http://patrimoniu.gov.ro VECII IEL STIL KOMÂXESC DIX Ml’XTEXIA Șl DIX ()LTEXIA PI. CXXXV1II Fig. 186. — Clopotnița fostei Mănăstiri Stelea din Târgoviște văzută din pridvorul bisericii. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA PI. CXXXIX Biserica salului Gorgota in starea de astăzi. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA Șl DIN OLTENIA PI. CXL Fig. 188. — Ușa veche a bisericii Snagov aflată la Muzeul din Bucureșli. http://patrimoniu.gov.ro l’’ig. 189. — Ușa bisericii din Cobia (1570) aflată la Muzeul Mănăstirii din Sinaia. I?ig. 190. — Chenarul ușii bisericei Mănăstirii Tisinana (1541). VECHIT’L STIL ROMÂNESC DIN MI’NTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXLI http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA SI DIN OLTENIA XLII Mormântul lui Negru Vodă din Biserica Domnească Curtea de Argeș. Fig. 191. — Vederea laterală. Fig. 192. — Vederea feței superioare. Fig. 193. — Vederea perspectivă. http://patrimoniu.gov.ro vechiul stil românesc din muntenia si din oltenia PI. CXLIll Fig. 194. — Mormântul lui Radu de la Afumați (1529) la biserica Episcopală din Curtea de Argeș. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA PI. CXLIV Fig. 195. — Mormântul lui Albu (lolescu (1574) în biserica Mănăstirii Vieroși. http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC LIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA Fig. 196. — Ușa bisericii Cotmeana. (Muzeul național din București). http://patrimoniu.gov.ro VECHIUL STIL ROMÂNESC DIN MUNTENIA ȘI DIN OLTENIA http://patrimoniu.gov.ro