INSTITUTUL NAȚIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE ANUL XIX, NR. 1-2 2008 INMI INSTITUTUL NATIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE r BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE 1908 - 2008 Anul XIX, Nr. 1-2 2008 COLEGIUL DE REDACȚIE: Dan Maniu LUNGU ' Dana MIHAI Voica Maria PUȘCAȘU Virgil POLIZU Editor: Dana MIHAI Responsabil număr: Raluca IOSIPESCU Tehnoredactare: Ruxandra ȘERBAN Traducere rezumate: Ruxandra BAKER © Copyright 2008, Institutul Național al Monumentelor Istorice (București) Autorii textelor și ilustrațiilor și I.N.M.I. dețin toate drepturile asupra ediției de față și își asumă responsabilitatea conținutului articolelor. Reproducerea integrală sau parțială a textului din această lucrare este posibilă numai cu acordul scris al I.N.M.I. Adresa Redacției B.C.M.I.: Institutul National al Monumentelor Istorice Str. Zossima Demarat, nr. 8, sector 3, București, tel. 021 528 02 35; 021 528 02 33; fax. 021 327 09 019 Coperta I: Desen al pridvorului bisericii Stavropoleos din București realizat de arhitectul Ion Mincu, 1899, Arhiva INMI, fond C.M.I. Coperta IV: Stema Principatelor Unite, prima coperta a B.C.M.I., 1908 ISSN 1842-5720 Volum tipărit de Editura Cetatea de Scaun Târgoviște, 2008 str. Ion Ciorănescu,bl. IA, sc. A, ap. 1, jud. Dâmbovita; Tel./Fax.: 0245 218318; www.cetateadescaun.ro Editura etatea de Scaun Anul I, No- 1. BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALA BUCUREȘTI InsL de Arte Grafice CAROL GOBL S-r 1. St. Rasldescu. 16, STRADA DOAMNEI, 16 1906 ■ COMITETUL DE REDACȚIE = D-nii : I. KALINDERU, GR. G. TOCILESCU, GR. CERKEZ, N. GABRIELESCU Membrii Comisiunii Monumentelor Istorice Și P. GARBOV1CEANU Administratorul Casei Bisericii. Secretar, ALEX. LÂPEDATU. ABONAMENTUL ANUAL: IN ROMÂNIA............•..............IO Lei IN STRĂINĂTATE.......................12 o REDACȚIA: la Administrația Casei Bisericii, București. Extras din Deciziunea Ministerială privitoare ta redactarea Buletinului; 1- Cu începere dela Ianuarie 1908 se va pu- blica, sub direcției Comisiunii monumentelor istorice și in editura Administrației Casei Bi- sericii, o reviUă periodică numită Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. 2- Acest Buletin va fi organul oficia) al Co- misiunii, v<] apărea trimestrial, și va cuprinde : a) O parle științifică, in care se vor publică lot felul de monografii, studii, lucrări, comu- nicări și inaterialuri de natură istorică, arhi- tectonică și artistică, privitoare direct și numai la monumentele noastre istorice; b) O parle oficială, in care se vor publică rapoartele anuale ale Comisiunii, procesele- verbale ale ședințelor ei, referatele arliitec- ților însărcinați cu conducerea și executarea lucrărilor de conservare și restaurare, precum și eventualele circulari, informațiuni și deci- ziuni ede Ministerului și ale Comisiunii, pri- vitoare ia monumentele noastre istorice- 3- Buletinul apare sub direcția membrilor Comisiunii, cari, împreună cu administratorul Casei Bisericii, alcătuesc comitetul de re- dacție, și sub îngrijirea secretarului C o misiunii, care e îndatorat: să pregătească și să procure materialul necesar, să-l aducă la cunoștința comitetului de redacție și sâ supravegheze tipărirea lui. 4. Pentru ca puhlicațiunea să se prezinte cât mai sistematică și cât mai folositoare, se stabilește următorul program cu privire la felul lucrărilor ce va trebui să cuprindă Buletinul: a) Monografii istorice, arhitectonice și ar- tistice asupra monumentelor noastre istorice, monografii cari vor fi ilustrate și documentate cu reproduceri necesare de fotografii, desem- nuri, aquarele ele. : b) Releveuri dela cele mai însemnate și caracteristice, din punct de vedere arhitec- tonic, monumente istorice ; c) Studii și lucrări unitare, asemenea ilus- trate și documentate, bunăoară: asupra in- scripțiunilor murale și tombale din epoca lui Ștefan-cel-Mare, Matei Basarab, Vasile Lupii, Constantin Brâncoveanu ele., asupra artei decorative, in sculptură și pictură, întrebuin- țată în bisericile și mănăstirile noastre în anu- mite epoci, asupra portretelor murale, de cu- lori : Domni, Doamne, Arhierei, Boeri, Jupâ- nese ele-, asupra picturii bisericești, asupra costumelor ele-: d) Malerialuri: scurte fragmente, comuni- cări, însemnări și note de interes deosebit privitoare la monumentele noastre istorice : c) Note bibliografice și critice asupra pu- b 1 ic a țiu n i I o r și periodicelor de specialiiaie ; f) In sfârșit, suplimente artistice, in culori, cari să înfățișeze biserici, mănăstiri, repro- duceri de portrete murale, dc picturi, de or- namenta|iuni etc. în cadrul lucrărilor înșirate mai sus se cu- prind și acele privitoare la monumentele is- torice din afară de Regat. întru cât aceste vor fi de origină românească — înăllale de Voevozii noștri. Abonamentele se fac numai prin Librăriile Socecu, Sfetea, Națională și Alcalay BULETINUL C0M1SIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PUBL1CAȚIUNE TRIMESTRIALĂ SUB AUSPICIILE MINISTERULUI DE CULTE Șl INSTRUCȚIUNE PUBLICA Șl IN EDITURA ADMINISTRAȚIEI CASEI BISERICII. 19 0 8 I ANU A R I E-M ART1 E BUCUREȘTI Inși ae Arie Grafice CAROL GOBL S-r Ion Sl. Rastdsacu )6. Strada Doamnei, 16 008 20.iP.ij CUPRINSUL TEXT Cuvinte începătoare. Mănăstirea Comana: I . Note istorice- IL Note arhitectonice și lucrări noui. Raport general cu privire la lucrările Comisiunii monumentelor istorice in lu(H. Cronică. ILUSTR AȚIUNI I. Mănăstirea Comana: I. Vedere generală. 2- Pisania bisericii. 3. Epitaf în biserică. 4. Vedere clin afară, spre ihlrare- 5- Vedere din lăunlru. spre intrare. 6 . Foișorul. 7 - Paraclisul. 8 9. Galeriile chiliilor din spre apus. IO. Temeliile vechii clopotnițe. II. Biserica. 12. Planul- 13. Vedere generală pe latura din spre nord. 14. Detaliu dela Foișor. 15. Coloane dela Foișor. 16—17- Copitele de coloane dela Foișor. IL Raportul Comisiunii : 18. t B. F. Hasdeu- 19-20. Biserica mănăstirii Snagov. 21. Clopotnița dela Păpău[i. 22. Mănăstirea Cașin : Clopotnița și zidurile. 23- ,, Biserica. 24- ,, ,, Planul bisericii. 25- ,, ,, Intrare de pivniță. 26-7. Bolni|a Coziei- III. Afară de text: 28. Foișorul mănăstirii Comana (fototipic). NOCA. Desenurile dela pp. 9. 16 și 17 sunt lucrate de d. <5avril Popescu. iar cele dela pp. 23. 25 și 41 de d. arh. N. Ghika. — Ilustrațiile sunt făcute după fotografii luate de d-nii: Stelian Petrescu (No. 2, 3. 13. 18. 19 20 și 28), i. Voinescu (No. 1. 4 5. 9-10. 11 și 15), arh. N. Qhika (No. 6. 16-17. 22 —23 și 25) și alții. Portretul lui B. P.Nasdeu e după un tablou de N. Grigorescu fn posesiunea d4ui V. Cosmovici. — Finalele dela pp. 8. 28. 46 și 48 sunt reproduse după Bibliografia veche româ- nească (i. a 118, 278, 225 și 512). cunoscuta operă a d-lor l. Bianu șt N. Nodoș. ublicarea acestui Buletin, a cărui realizare a fost, in ultimul timp, una din preocupațiunile de căpetenie ale Comisiunii monumentelor isto- rice, are întreit scop: sa răspundă unei cerințe a regulamentului de aplicare a legii pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice, să contribue, în măsura putincioasă, la progresul studiilor istorice, arhitectonice și artistice, cu specială privire la monumen- tele noastre istorice, și să rămâe, pentru cei viitori, o arhiva de icoane mai credincioase, sub toate raporturile, a stării în care se găsesc monumentele noastre străbune. i. intr’adevăr § tt alin. 4 din menționatul regulament prevede, intre atri- buțiunile Comisiunii monumentelor istorice, „deșteptarea și răspândirea în popor a simțului și priceperii pentru conservarea monumentelor, prin publicarea de lu- crări speciale asuprii monumentelor și de instrucțiuni asupra chipului conservării sau restaurării lor“. Acestei cerințe — nu numai sub raportul formal, ci și sub raportul intrinsec al dezideratului ce exprima nazuește, ca întâi scop, să răs- pundă Buletinul ce dăm azi la iveală: aceasta s’a avut în vedere la întocmirea lui, și aceasta se va avea in vedere la elaborarea lui. Astfel credem ca, alături de silințele lăudabile ale tuturor celor chemați a lucră in aceeaș direcție, publica- țiunca noastră va contribui și ca la cultivarea spirituală și sufletească a publi- cului cărturar românesc, întru buna cunoaștere, trebuitoarea înțelegere, cuve- nitul respect și datorita pietate ce cu toți trebuc să avem față de monumentele noastre, istorice, aceste singure mărturii vădite și obștești a vieții strămoșești. 2. Pe lângă aceasta, stadiul in care se găsesc azi studiile istorice la noi, impune oarecum, - a o necesitate, publicarea acestui Buletin, al cărui al doilea scop este, cum am as, să contribuie, pe cât va putea, la progresul acestor studii. Căci, să ne gândi1 . numai la starea in care se găsiâ istoriografia noastră nu mai departe de cât acum 15- -20 de ani: câțiva bărbați bine cunoscuți erau singurii cari lucrau in ogorul atât de vast al trecutului nostru. Ei trebuiau să facă totul: să limpe- zească marile probleme istoricc-naționalc, pe cari le ridicaseră și le știuscră susține predecesorii lor, să cerceteze și să expună, in general și in particular, desvoltarea istorică a neamului, să caute și să publice mărturiile documentare ale trecutului. Lucrare mare, pentru efectuarea căreia trebuiau pregătite și chemate puteri noua. Astfel de atunci încoace, prin îndemnul și silințele tuturora, rând pe rând, o sumă de bărbați și tineri se angajară la aceasta lucrare: material nou, prețios și foarte 6 BULETINUL COMISIUNII MONUMEN I El.OK IS TORICE variat se publica tot mereu, lucrări serioase și de valoare se. ivesc clin toate păr- țile, cercetând cu egal interes toate domeniile de manifestare ale vieții noastre trecute politic, social, religios și cultural; mai mult inca, chiar înlauntru acestor domenii, studii speciale, monografii de tot felul, au început a se alcatui cu o lău- dabila cmulațiune. Ne găsim, cu alte cuvinte, in deplin progres de desvollare al studiilor istorice, așa că, din acest punct de vedere, și la noi, ca in toate părțile, cultivarea studiilor istorice va fi caracteristica, cel puțin in domeniul științelor mo- rale, culturii generale a timpului. Ca urmare apoi a interesului pe care studiile istorice l-au deșteptat in clasa cărturarilor români, o scamă de bărbați, cu ocupațiuni diverse--artiști, militari, juriști,clerici, oameni de științăchiar —s’au devotat acestor studii, dând la lumina cercetări și lucrări interesante și prețioase. Intre aceștia s’au deosebit acei a căror cercetări s’au îndreptat asupra monumentelor noastre istorice, biserici și mănăstiri mai cu scamă, cărora le-au consacrat ■ ■ chiar și unora mai puțin în- semnate -monografii istorice, între cari sunt câteva de reala valoare. Paralel cu aceste cercetări au mers, din norocire, și cercetările arhitectonice, din cari maeștrii pricepuți și zeloși au năzuit să scoata elementele caracteristice vechiului meșteșug de clădire îndatinat la construirea bisericilor și mănăstirilor din Țările Române, spre a Ic întrebuința apoi, cu înțelegere și dibăcie, in lucrările lor moderne. Și a- ceastă lăudabilă îndreptare de naționalizare a arhitecturii a găsit un teren pri- incios de cultivare mai ales în rândul celor tineri. Frumoasele releveuri de mo- numente istorice din Palatul Artelor dela Expoziția jubilară, din care, dacă nu ne înșelam, unele s’au și publicat, sunt dovadă vie că la Școala de arhitectura, sub coduccrea d-lui E. Pangrati, se lucrează sistematic și cu multă tragere de inimă in această direcție. în această îmbucurătoare stare de progres se găsesc așa dar astăzi studiile arhitectonice cu privire la monumentele noastre: istorice. Și să nădăjduim ca prcocupațiunea cc se manifestă azi în arhitectura pentru studierea și cultivarea vechiului nostru meșteșug de clădire, în curând se va ma- nifestă și in pictură pentru vechiul nostru meșteșug de zugrăvire. Căci, dacă astăzi abia 2 3 din pictorii noștri cercetează și studiază cu predilecție arta de zugră- vire și ornamentație îndătinată în străbunele noastre lăcașuri dumnezeești, mâne- poimânc, curentul de progres al desvoltării culturii noastre naționale va mână și pe alții într'acolo. Atunci se va vedea, mai bine și de mai mulți, caracterul spe- cific românesc pe care l-a căpătat în desvoltarea sa de patru secole in Țările Ro- mâne arta de zugrăvire și decorațiune atonica. Când dar așa stau lucrurile, se impune, de sigur, cu necesitate firească, o publi- cațiune specială, în jurul căreia să se strângă toți binevoitorii ce lucrează în cele trei direcții de studii arătate mai sus, istorice, arhitectonice și artistice, contribuind astfel la progresul acestor studii. O atare publicațiune năzuește să fie Buletinul Co- misiunii monumentelor istorice, careva căută, în acest scop, să fie de o potrivă de folositor, atât cclor ce vor binevoi să sprijinească silințele noastre, cât și celor cc vor căută aci cunoștințele necesare pregătirii și cultivării lor: cclor întâi, deschi- zându-lc Larg coloanele pentru tot felul de studii, lucrări și comunicări cc intră în programul cc s’a dat acestei publicațiuni prin dcciziunea ministerială dela 18 Nov. 1907; cclor al doilea, împărtășindu-lc, treptat și sistematic, întregul material - 7 istoric, arhitectonic și artistic - cc vom putcă pregăti pentru cunoașterea și stu- dierea monumentelor noastre istorice. 3. Așa urmând, acest Buletin, daca bine înțeles va avea sprijinul trebuitor din partea celor chemați a-l ajuta material și moral, c menit să publice material documentar, pe cât va putea mai mult și mai prețios, cu privire la întreaga seric a monumentelor noastre istorice. în acest chip el iși va îndeplini și cc'l de al treilea scop pe care ziceam mai sus că-l arc: să rămăe, pentru cei viitori, o bogată arhivă de icoane cât mai credincioase, sub toate raporturile, a stării în care se găsesc azi și se vor găsi mâne monumentele noastre naționale. Dai' asupra acestui punct e ncvoe să mai stăruim puțin. Cu toții cunoaștem starea de plâns în care se găsesc cca mai mare parte a monumentelor noastre, biserici și mănăstiri mai ales. O îndreptare, totală și radi- cală, în spre bine nu e de așteptat, dintr’atâtca și atâtea pricini, pe cari, dacă pe unele le înțelegem, pe altele nu putem decât să le regretăm. Acestea vazăndu-lc și înțclegându-le, Comisiunea monumentelor istorice a adoptat de câțiva ani ca principiu conducător in lucrările sale recomandarea de lucrări parțiale și raționale de conservare și întreținere, prin cari se realizează un îndoit beneficiu: să păstrează mai întâi monumentele până la vremuri mai priincioase și oameni mai înțelegători și mai cu interes pentru ele și să pot împărtăși apoi mai multe de asemenea lucrări. Dar oricât s’ar putea face pe această calc, totul nu se va putea face niciodată. Și atunci, fiindcă, ca lucruri ce sunt făcute de mână păcătoasă omenească, monumen- tele sunt expuse pcirii, care, întocmai ca și pornirile cele rele ale oamenilor, cari grăbesc degradarea și nimicirea lor, nu se poate propn prin legi, -- trebue să ne gândim ca daca nu putem păstră aievea ființa lor materială, suntem datori fața de urmași sa păstrăm măcar icoana lor cât mai credincioasă, ca astfel să nu fim in- vinuiți de cei următori pentru nepăsarea și nepriceperea cu care ne învinuim azi așa de des unii pe alții. Aceasta datorie își impune să îndeplinească Buletinul nostru, cu toată grija și scumpătatea cuvenita. Precum dar intr'o Arhivă se strâng laolalta cu acclaș interes și se păstrează cu acecaș scumpătate toate, mărturiile trecutului, — tot astfel și intr’acest Buletin cetitorii și cercetătorii vor găsi adunat și publicat material documentar -istoric, arhitectonic și artistic-— privitor la toate monumen- tele noastre, atât a celor mai vechi și mai prețioase, cât și acelor mai puțin vechi și mai puțin prețioase. Căci și unele și altele, ca rămășiți materiale a veacurilor apuse, reflectează acecaș lature de manifestare, interesanta și prețioasă, a vieții noastre trecute, pe care c nevoie s’o cunoaștem cât mai bine și cât mai complet. .Aceștii este așa dar întreitul scop la care c chemat să răspundă Buletinul, a cărui întocmire și program de lucrări s’a statorit prin deciziunea ministerială mai sus pomenită. -Lucrările cc el va cuprinde vor privi: în primul loc, monumentele asupra cărora Comisiunea va fi chemată a se ocupă in mod curent; în al doilea loc, monumentele asupra cărora se vor hotărî cercetări speciale istorice și arhitecto- nice; în al treilea loc, monumentele asupra cărora se vor primi studii meritorii dela binevoitorii cc se vor simți îndemnați a colaborâ Ia această publicațiune. De aci se poate vedea că latitudinea Comitetului de redacție, in ceeace pri- vește alegere;» și pregătirea materialului destinat a fi publicat, va fi totdeauna țâr- 8 BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE murită prin lucrările din prima categoric, de cari el neapărat va trebui sa țină scama, așa ca nu odată va fi nevoit a da preferința unei lucrări mai puțin importante și pre- țioase, fața de o alta cu mult mai importanta și prețioasa, întru cât cea dintâi face parte din lucrările curente ale Comisiunii. Aceasta considerațiune a făcut de altfel ca și No. acesta dintâi al Buletinului de fața sâ Înceapă cu o lucrare asupra unei mănăstiri decât care sunt zeci mai importante și mai prețioase în țara noastră. Dar, repetam, cei ce au luat asupră-le această publicațiune urmăresc îndeplinirea, cu stăruință și răbdare, a unui întreg program de lucrări, în care, cum am zis, c menita a intră întreaga serie a monumentelor noastre istorice; astfel preocuparea lor de căpetenie nu este deșteptarea interesului public prin lucrări de trufie, ci prin lucrări cari' să cuprindă, ca material documentar, tot ce e necesar și tot- odată cu putință de adunat și publicat. Și acum, încheind aceste cuvinte de începere a Buletinului nostru, mulțumim din inimă Domnului Ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice pentru sprijinul ce a binevoit a ne oferi spre publicarea Iui și rugam călduros pe toți cei ce sunt în măsură a sprijini silințele noastre pe cale de colaborare, sâ binevoiasca a ne da prețiosul lor concurs, ca astfel sa putem duce, mai ușor și mai sigur, la capăt această întreprindere de interes cultural și național. București, Fevruarie jyoS. BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE A nul XIX, Nr. 1-2, 2008 Cuprins I. LEGI, REGULAMENTE, NORMATIVE Extras din Ordinul nr. 2260/2008 - fișe de inventariere a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.................................. 15 IL COMUNICĂRI, STUDII loan Opriș, Prestigiul centenar al Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice................................................ 29 luliu Șerban, Dănuț Istrate, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, o sută de ani de la apariție (1908 -2008).......................... 35 Cristina Crăciun, Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1 - 6 d.Chr.).................................................. 53 Adriana Stroe, Locuințe datând din sec. XVI în Cetatea Brașovului.... 81 Liviu Brătuleanu, Ctitoriile românești de la Athos - Considerații arhitecturale........................................... 89 lozefina Postăvaru, Schitul Robaia și alte monumente pierdute din județul Argeș................................................... 109 Emil Lupu, Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților (Buzău și Râmnicu Sărat pînă în secolul XVI)............. 123 Dana Mihai, Raluca losipescu, Ciprian Sandu, Ecaterina Țânțăreanu, Curtea întărită a Bălăcenilor din Tătărăștii de Sus................. 143 Aurelian Stroe, Localitățile balneo-climaterice din România în date și cifre. Privire generală.................................. 151 Ruxandra Nemțeanu, Parcelarea din strada lenăchiță Văcărescu nr. 22 din București................................................ 159 III. RAPOARTE DE MONITORIZARE - INVENTARIERE A MONUMENTELOR ISTORICE Raport de verificare-reactualizare LMI2009............................ 173 Dana Mihai, Raport statistic- Programul eGISpat 2008.................. 187 Adriana Stroe, Ana Mojolic, Raport monitorizare LPM Maramureș......... 195 IV. IZVOARE Raluca losipescu, Mănăstirea Aninoasa. Note istorice și arheologice... 201 Alexandra Țânțăreanu, „O efigie inedită a lui Carol I"................ 215 12 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 1 LEGI, REGULAMENTE, NORMATIVE Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 - Fișe de Inventariere a Monumentelor, Ansamblurilor și Seturilor Istorice Anexa 3 FIȘA ANALITICĂ DE INVENTARIERE A MONUMENTELOR ISTORICE Abreviere FAI -M 1. IDENTIFICARE 1.1. Cod LMI 1.2 Categorie 1.3. Denumire oficială 2. LOCALIZARE ADMINISTRATIVĂ 2.1. Stat 2.2. Județ 2.3. Localitate 2.4. Cod poștal 2.5. Stradă, număr actuale 2.6. Localitate anterioară 2.7. Stradă, număr anterioare 2.8. Coordonate geografice 2. 8.1. Referințe geografice 2.8.2. Identificare cartografică 2..8.3. Sistem cartografic utilizat 2.8.4. Coordonate Y, X, Z 3. TIP DE PROPRIETATE 3.1. Stat 3.1.1. Proprietate publică a statului 3.1.2. Proprietate privată a statului 3.2. Mixt 3.3. Privat 4. DATARE 4.1. Epocă1 4.1.1 Datare început 4.1.2. Datare sfârșit 4.2. Datare prin perioade 4.3. Datare prin intervale de date 4.4. Datare precisă 5. ISTORIC. PERSOANE ȘI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI 5.1. Istoric 5.2. Autor 5.3 Comanditar 5.4. Ctitor ■ 1 Dicționar de termeni, epoci 5.5. Meșter 5.6. Pictor 6. DESCRIERE 6.1. Zona 6.2. Elemente de peisaj cultural și natural 6.2.1. Peisaj cultural 6.2.2. Peisaj natural 6.3. Categoria de arhitectură 6.3.1. Funcțiunea actuală2 6.3.2. Funcțiunea anterioară 6.4 Descriere obiectiv individual 6.4.1. Plan 6.4.2. Elevație 6.4.2. Fațade 6.4.3. Formă acoperiș 6.4.4. Extinderi 6.4.5 Anexe 6.5. Structură 6.6. Materiale de construcție 6.6.1. Materiale de construcție acoperiș 6.7. Tehnici de construcție 6.8. încadrare stilistică 6.9. Inscripții 7. CONSERVARE, RESTAURARE, AMENINȚĂRI -------- ' — '_______l___ 7.1. Starea generală de conservare3 7.2. Lucrări anterioare de restaurare 7.3. Riscuri/ amenințări 7.3.1 Eroziune 7.3.2 Inundații 7.3.3 Alunecări de teren 7.3.4 Agricultura 8. DOCUMENTARE 8.1. Bibliografie 8.2. Dosare și rapoarte, în arhive 8.3. Hărți, planuri, desene 8.4. Fotografii 8.4.1. Fotografii satelitare 8.4.2. Fotografii aeriene 8.4.3. Fotografii alb-negru 8.4.4 Fotografii color 8.5. Atestare documentară 9. NIVEL CLASARE 9.1. Grupa valorică -A -B 9.2. Categoria după natura obiectivului -I -n -m 2 Dicționar de termeni 3 Vocabular controlat, vezi anexa 16 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 -IV 9.3. Criterii de evaluare globală 9.4. Data și documentul protecției 9.5. Reglementări urbanistice 10. INVENTARIERE 10.1. Instituția în cadrul căreia s-a redactat fișa 10.2. Autorul fișei și calitatea acestuia 10.2.1. Nume 10.2.2 Prenume 10.2.3. Calitatea acestuia 10.2.4. Semnătura autografă a specialistului care a întocmit fișa 10.2.5. Semnătura și ștampila conducătorului instituției în cadrul căreia s-a redactat fișa 10.3. Numărul procesului-verbal de validare în Comisia regională a monumentelor istorice 10.3.1 Nr. documentului de clasare 10.3.2 Data ordinului de clasare 10.4. Data redactării fișei FIȘA MINIMALĂ DE INVENTARIERE A MONUMENTELOR ISTORICE Abreviere - FMM 1. IDENTIFICARE 1.1. Cod LMI 1.2. Denumire oficială 2. LOCALIZARE ADMINISTRATIVĂ 2.1. Stat 2.2. Județ 2.3. Localitate 2.4. Cod poștal 2.5. Stradă 2.6. Localitate anterioară 3. Tip de proprietate 3.1. Stat 3.1.1. Proprietate publică a statului 3.1.2. Proprietate privată a statului 3.2. Mixt 3.3. Privat 4. DATARE 4.1. Epocă4 4.1.1 Datare început 4.1.2. Datare sfârșit 4.2. Datare prin perioade 4.3. Datare prin intervale de date 4.4. Datare precisă 5. ISTORIC. PERSOANE ȘI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI_________ | 5.1. | Istoric | | 4 Dicționar de termeni, epoci 17 5.2. Autor 5.3 Ctitor 5.4. Meșter 5.5. Pictor 6. DOCUMENTARE | 6.1. | Fotografii 7. INVENTARIERE 7.1. Instituția în cadrul căreia s-a redactat fișa 7.2. Autorul fișei și calitatea acestuia 7.2.1. Nume 7.2.2. Prenume 7.2.3 Calitatea autorului 7.3. Data redactării fișei FISA DE INVENTARIERE A SITURILOR ARHEOLOGICE ABREVIERE FAI-S I. IDENTIFICARE 1.1. Cod LMI 1.2.Categorie 1.3. Denumire oficială 1.4. CodRAN 2. LOCALIZARE 2.1. Stat 2.2. Județ 2.3. Localitate 2.4. Descrierea localizării 2.4.1. Microrelief, elemente de peisaj natural 2.4.2. Adresa 2.4.3. Toponim/Sector urban 2.4.4. Cod poștal 2.4.5. Referințe cadastrale 2.5. Coordonate geografice 2.5.1. Identificare cartografică 2.5.2. Sistem cartografic utilizat 2.5.3. Coordonate Y, X, Z 2.5.4. Punct 2.5.5. Reper 2.5.6. Toponim 3. DATARE 3.1. Epoca5 3.1.1.Datare început 3.1.2. Datare sfârșit 3.2. Cultura 3.2.1. Faza culturala 3.3. Secol 3.4. Interval de date 3.5. Atestare documentară 5 Dicționar de termeni 18 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 4. UTILIZARE 4.1 Tipuri de exploatare a terenului (AGRICULTURA, PĂȘUNI, PĂDURE, LOCUIRE, EXPLOATARE AGRICOLĂ, MINIERĂ) 5. DESCRIERE 5.1. Descriere sit 5.2. Tip sit 5.3 Categorie sit 5.4 Stratigrafie generală 5.5. Materiale și tehnici de construcție 5.5.1 Materiale de construcție 5.5.2. Tehnici de construcție 5.6. Inscripții 5.7 Patrimoniu mobil 6. CONSERVARE, RESTAURARE, AMENINȚĂRI 6.1. Starea generală de conservare 6.2. Lucrări anterioare de restaurare 6.3. Riscuri/amenințări 6.3.1 Eroziune 6.3.2. Inundații 6.3.3. Alunecări de teren 6.3.4. Agricultura 7. DOCUMENTARE 7.1. Bibliografie 7.2. Dosare și rapoarte - arhive 7.3. Hărți 7.4. Planuri 7.5 Desene 7.6. Fotografii 7.6.1 Foto satelitare 7.6.2 Foto aeriene 7.6. 3. Fotografii alb -negru 7.6.4. Fotografii color 8. NIVEL CLASARE 8.1. Grupa valorică -A -B 8.2. Criterii de evaluare globală 9. INVENTARIERE 9.1 Instituția în cadrul căreia s-a redactat fișa 9.2. Autorul fișei și calitatea acestuia 9.2.1. Nume 9.2.2 Prenume 9.2.3. Calitatea acestuia 9..2.4. Semnătura autografă a specialistului care a întocmit fișa 9.2.5. Semnătura și ștampila conducătorului instituției în cadrul căreia s-a redactat fișa 9..3. Numărul procesului-verbal de validare în Comisia regională a monumentelor istorice 9.3.1 Nr. documentului de clasare 9.3.2 Data ordinului de clasare 19 9.4. Reglementări urbanistice 9.4. Data redactării fișei Anexa 4 NORME METODOLOGICE DE INTRODUCERE A DATELOR ÎN FIȘA ANALITICĂ DE INVENTARIERE A MONUMENTELOR ISTORICE 1. IDENTIFICARE 1.1 Cod LMI - inserarea codului LMI 1.2. Categorie Se specifică daca este vorba de categoria - Monument - Ansamblu - Sit 1.3. DENUMIREA OFICIALĂ Text liber, memo, obligatoriu. Text liber care permite identificarea edificiului prin numele său actual. 2. Localizare administrativă 2.1. STAT (alfanumeric, multivaloric, obligatoriu) România -RO; în cazul unor monumente aflate pe teritoriul a doua state se menționează ambele state. Ruinele Podului lui Traian, de lângă Drobeta Tumu-Severin, se află atât pe malul românesc cât și pe cel iugoslav (YU). 2.2. JUDEȚ Se completează în funcție de structura administrativă actuală a României, județul cu sigla alfabetică a acestuia 2.3. LOCALITATE 2 4. COD POȘTAL 2.5. STRADĂ, NUMĂR ACTUALE alfanumeric, multivaloric Se completează cu numele străzii, dacă obiectivul corespunde mai multor străzi, se trec toate, prima adresă fiind cea sub care este înregistrat în inventar, LMI. Dacă nu există număr i se atribuie un număr artificial, recunoscut ca fiind atribuit. Se menționează toate numerele poștale la care figurează obiectivul. 2.6. LOCALITATE ANTERIOARĂ (alfanumeric, multivaloric, facultativ) Provincie, regiune, etc. Se utilizează pentru indicarea diviziunilor geografice și politice ale statului în timp. 2.7. STRADĂ, NUMĂR ANTERIOARE 2.8. COORDONATE GEOGRAFICE 2.8.1. REFERINȚE GEOGRAFICE (alfanumeric, multivaloric, obligatoriu) Se dă numărul de parcelă, numărul de tarla. Se precizează suprafața lor și unitățile de măsură (mp; ha; ari; pogon; etc.) Se precizează în cazul în care exista nr. Carte Funciara, nr. Registru Ipoteca. Se anexează copie după planul cadastral la o scară convenabilă: 1:500-1:2000 pentru monument, 1:2000-1:5000 pentru ansamblu, 1:10000-1:25000 pentru sectoare urbane sau localități. 2.8.2. IDENTIFICARE CARTOGRAFICĂ Hărți și planuri 3. TIP PROPRIETATE (alfanumeric, multivaloric, facultativ) Se poate preciza tipul de proprietate. Tipul de proprietate poate fi, conform legislației în vigoare: stat, privat, mixt. 20 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 4. DATARE Este o rubrică ce conține informații primare. Permite a da date precise când ele simt cunoscute sau a indica datarea aproximativă în caz de incertitudine. 4.1. DATARE PRIN PERIOADE MARI ISTORICE Anexa epoci istorice COD Epoca 21 La Tene 1 Preistorie 211 La Tene timpuriu 11 Paleolitic 212 La Tene mijlociu 111 Paleolitic inferior 213 La Tene târziu 112 Paleolitic mijlociu 3 Epoca antică 113 Paleolitic superior 31 Epoca greacă 12 Mezolitic 311 Epoca arhaică 13 Neolitic 312 Epoca clasică 131 Neolitic timpuriu 313 Epoca elenistică 132 Neolitic mijlociu 32 Epoca romană 133 Neolitic târziu 321 Epoca romană timpurie 14 Eneolitic 322 Epoca romană târzie 141 Eneolitic timpuriu 33 Epoca post-romană 142 Eneolitic mijlociu 34 Epoca romano-bizantină 143 Eneolitic târziu 41 Epoca bizantină 15 Epoca bronzului 4 Epoca medievală 151 Epoca bronzului timpuriu 42 Epoca migrațiilor 152 Epoca bronzului mijlociu 43 Epoca medievală 153 Epoca bronzului târziu 431 Epoca medievală timpurie 16 Hallstatt 432 Epoca medievală târzie 161 Hallstatt timpuriu 5 Epoca modernă 162 Hallstatt mijlociu 6. Epoca contemporană 163 Hallstatt târziu 2 Protoistorie 4.3. DATARE PRIN INTERVALE DE DATE Se menționează "între". > 5. ISTORIC. PERSOANE ȘI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI 5.1. ISTORIC - Un scurt istoric cu privire la fazele de construcție, evenimente importante legate de monumentul istoric. 5.2. AUTOR Se menționează persoanele asociate la construcția edificiului, de exemplu arhitecți, ingineri, etc. 5.3- 5.4 CTITOR/COMANDITAR Se menționează persoanele asociate istoriei monumentului, spre exemplu organizații, proprietari, utilizatori, personalități istorice marcante a căror activitate este legată de obiectiv In cazul în care este necesară menționarea unor informații mult mai detaliate, se pot folosi fișiere biografice asociate. Ex.: ruinele podului lui Traian, de la Drobeta Tumu-Severin, persoane asociate: împăratul Traian, Arhitectul Apollodor din Damasc. Rubrica precizează numele și rolul profesional al arhitecților sau firmei de construcții, sculptor sau artist, constructor sau titular de contract, inginer sau chiar patron, asociați, ctitori sau sponsori. Se pot da autorii și în secvențe cronologice. 5.5. MEȘTER - Se menționează persoanele asociate la construcția edificiului 5.6. PICTOR - Se menționează persoanele asociate la construcția edificiului 6. DESCRIERE 6.1. DESCRIERE ZONĂ ȘI UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ Descrierea poate include suprafața, amplasamentul, aspecte privind proprietatea și personalul (locuitorii), care formează arealul (amplasamentul). Se pot înregistra suprafața și numărul de loturi dintr-un sit istoric. 21 Pentru cartiere se pot înregistra dimensiunile suprafeței, populația totală ca și numărul locatarilor, numărul construcțiilor și obiectivelor studiate. Se pot nota și multitudinile de relații urbanistice care apar. Pentru orașele istorice se vor face raportări la alte orașe istorice asemănătoare, pentru protecția lor, etc. Se vor menționa relațiile sector-oraș și funcția lor trecută și actuală în oraș. 6.2. ELEMENTE DE PEISAJ CULTURAL ȘI NATURAL Descrierea zonei, a poziționării geografice, dacă obiectivul sau ansamblul are elemente de peisaj cultural sau natural așa cum este definit prin legislația în vigoare6. 6.3. CATEGORIA DE ARHITECTURĂ (alfanumeric, dicționar de termeni, multivaloric, obligatoriu) Text liber, care definește precis edificiul prin funcțiunea sa istoric caracteristică . CATEGORII FUNCȚIONALE (PROGRAME DE ARHITECTURĂ) Dicționar de termeni • clădire ADMINISTRATIVĂ (primărie, prefectură, guvern, minister, ș.a.) • clădire pentru CORPUL DIPLOMATIC (ambasadă, consulat, ș.a.) • clădire FINANCIAR-COMERȚ • clădire de CULT • clădire pentru INDUSTRIE • clădire pentru INVĂȚĂMÂNT • clădire de LOCUIT (unifamilială, colectivă, ș.a.) • clădiri cu caracter MILITAR (fortificații, cetății, etc.) • clădire pentru SĂNĂTATE • clădire pentru SPORT • clădire pentru TURISM • clădire pentru TRANSPORT (gară, autogară, ș.a.) • clădire cu DESTINAȚIE SPECIALĂ (poliție, S.R.I., armata ș.a.) • clădire cu ALTE FUNCȚIUNI z • clădire cu FUNCȚIUNI MIXTE (se precizează care funcțiuni și în ce proporție) • amenajare PEISAGERĂ - AGREMENT (parc, grădină, scuar, ș.a.) • construcție FUNERARĂ (cavou, cruce, ș.a.) • construcție de FOR PUBLIC (artă monumentală, troițe, cruci comemorative) 6.4. DESCRIEREA OBIECTIVULUI • tip de plan, mod de acces, scări • descriere fațadă principală, fațade secundare • număr niveluri/formă învelitoare • extinderi • anexe, așezarea lor față de corpul principal 6.5. STRUCTURĂ La această rubrică se vor menționa date despre structura edificiului. 6.6. ELEMENTE DE CONSTRUCȚIE, MATERIALE ȘI TEHNICI DE CONSTRUCȚIE (alfanumeric, multivaloric) La această rubrică se vor menționa date despre structura edificiului. Elemente portante, elemente de acoperire, planșee de b.a., lemn, sisteme de boltire, structuri subterane, scări, turnuri,etc. Un control al vocabularului printr-un tezaur de cuvinte este de dorit. 6.6.1. MATERIALE DE ACOPERIȘ La această rubrică se specifică ce tip de învelitoare (înclinată, orizontală), din ce material. 6.7. TEHNICI DE CONSTRUCȚIE La această rubrică se vor menționa date despre tehnicile utilizate în construcția edificiului. 6 Legea 451 din 8 iulie 2002 peisajul desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani; politica peisajului este o expresie prin care autoritățile publice competente desemnează principii generale, strategii și linii directoare care permit adoptarea de măsuri specifice care au ca scop protecția, managementul și amenajarea peisajului; c) obiectiv de calitate peisajeră desemnează formularea de către autoritățile publice competente, pentru un anumit peisaj, a aspirațiilor populațiilor cu privire la caracteristicile peisajere ale cadrului lor de viață; d) protecția peisajului cuprinde acțiunile de conservare și menținere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configurația naturală și/sau de intervenția umană; 22 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 6.8. ÎNCADRARE STILISTICĂ La această rubrică se vor face aprecieri referitoare la încadrarea stilistică a edificiului. 6.9. INSCRIPȚII La această rubrică se vor menționa diversele inscripții, pisanii ale edificiului. 7. CONSERVARE / RESTAURARE / AMENINȚĂRI Se referă la practicile profesionale de salvare și menținere a stării optime de conservare a unui sit, ansamblu, monument și la starea actuală de conservare. Poate conține câmpuri separate pentru lucrările de conservare anterioare și lucrări necesare pentru conservare în viitor. Un control al vocabularului prin tezaure de cuvinte este indicat. 7.1. STAREA GENERALĂ DE CONSERVARE (alfanumeric, multivaloric, obligatoriu) Se descrie starea actuală de conservare a obiectivului, în special a structurii. se vor trece următoarele nivele de conservare standard: a. stare foarte bună a. bună b. medie c. precolaps d. colaps 8. DOCUMENTARE Rubrica este împărțită în cinci subcategorii. Prima rubrică se referă la bibliografia publicată, celelalte la documentația parțial nepublicată. 8.1. BIBLIOGRAFIE Consemnează referirile din publicații. In cazul în care nu există sau nu se cunosc până în momentul introducerii datelor referințe, se consemnează că nu există. Fiecare publicație se scrie în ordine alfabetică astfel: • pentru documente scrise, autorul (autorii), titlul, editura, an, locul, colecția, pagina, ilustrații, dimensiuni (eventual), • pentru arhive, depozitul, seria, titlul (fondul), cota, data, fila, • pentru documente figurate, titlul, natura documentului, autorul, data, depozit, cota. 8.2. DOSARE ȘI RAPOARTE Rapoartele și dosarele de avizare, restaurare, clasare. Se poate specifica doar ultimul număr de dosar avizat C.N.M.I. sau ultimul raport de săpături arheologice. 8.3. HĂRȚI, PLANURI ȘI DESENE Este o rubrică obligatorie. Se referă la hărțile ce localizează obiectul în contexte mai largi, ca și planurile și desenele care îl localizează în contextul sau apropiat. Pentru localități rurale și obiective se vor utiliza planuri l:200;l:500;l:1000. Se precizează dacă există releveu. 8.4. FOTOGRAFII Este obligatoriu a se atașa fișei fotografii sau copii după fotografii. Pentru sectoarele urbane, situri arheologice, ansambluri mari de arhitectură se vor atașa fotografii aeriene - vezi capitol "Fotografie". 8.5. ALTE INFORMAȚII Se menționează surse arhivistice și referiri ca: legi de înființare, autorizație de construcție, atestări documentare 9. NIVEL CLASARE (alfanumeric, multivaloric, obligatoriu) Este o informație primară, obligatorie, pentru obiectivele clasate. Nivelul de clasare nu se schimbă frecvent, dar trebuie actualizat. 9.1. GRUPE Se specifică grupa în care este încadrat monumentul după grupa valorică în legislația în vigoare: • grupa A - monument de valoare națională, excepțională, reprezentative pe plan universal • grupa B - monument de valoare locală 23 * * * 9.2. CATEGORII DUPĂ NATURA MONUMENTULUI ISTORIC Se specifică din ce categorie face parte obiectivul după natura lui: I. Arheologie II. Arhitectură III. Monumente de for public IV. Monumente memoriale /funerare 9.3. CRITERII DE EVALUARE GLOBALĂ Se vor menționa criteriile legale prin care s-a făcut clasarea. Se vor consemna pe scurt din documentele anexe, care sunt criteriile care stau la baza fundamentării clasării, selectării, reperării, etc. (vezi cap. V.) 9.4. TIPUL DE PROTECȚIE (alfanumeric, mul ti valoric, obligatoriu.) Cadrul legal sau periodic care determină protecția: lege specifică, ordin, regulament urban, etc. Copii sau texte după actele legislative sunt informații opționale ce pot fi înregistrate. 9.5. DATA PROTECȚIEI Data și numărul clasării este o rubrică facultativă. Se poate nota și data anunțării clasării. 10. INVENTARIERE 10.1. DATA REDACTĂRII 10.2. INSTITUȚIA, ORGANIZAȚIA, AUTORUL TEXTULUI (alfanumeric, monovaloric, obligatoriu). Permite identificarea provenienței fiecărui text. Utilizarea subdiviziunilor administrative implicate. 10.3. TRIMITERE LA DOCUMENTAȚIA FOTOGRAFICĂ (alfanumeric, multivaloric, facultativ) Se menționează fotografiile de epocă din diverse arhive sau din publicații, care se atașează în copii, menționându-se sursa. 10.4. TRIMITERE LA DOCUMENTAȚIA DESENATĂ Nume, prenume, calitatea autorului fișei. NORME METODOLOGICE DE INTRODUCERE A DATELOR ÎN FIȘA DE INVENTARIERE A SITURILOR ARHEOLOGICE - FAIS 1. IDENTIFICARE 1.1. Cod LMI 1.2. Categorie 1.3. Denumire oficială 1.4. CodRAN 2. LOCALIZARE 2.1. STAT 2.2. Județ Se completează județul în care este localizat obiectivul (monumentul, situl arheologic, etc.). 2.3. Localitatea (oraș / sat, etc.) Se completează orașul, satul, etc, în care este localizat obiectivul (monumentul, situl arheologic, etc.). Se completează comuna sau unitatea administrativă superioară în care este localizat obiectivul (monumentul, situl arheologic, etc.). 2.4. Localizare 2.4.1. Microrelief, elemente de peisaj natural 2.4.2. Adresa în cazul monumentelor (siturilor arheologice) situate în mediu urban se indică adresa exactă a obiectivului, respectiv strada și numărul poștal 2.4.3. Toponim/sector urban 2.4.4. Cod poștal 2.4.5. Referințe cadastrale 2.5. Coordonate geografice 2.5.1. Identificare cartografică 24 Extras din Ordinul nr. 2260/2008 2.5.2. Sistem cartographic folosit 2.5.3. Coordonate x, y, z 2.5.4. Punct Se completează punctul în care este localizat obiectivul (monumentul, situl arheologic, etc.). 2.5.5. Reper Se completează elemente de reper pentru localizarea obiectivului (de ex. situarea pe malul unei ape a unui sit arheologic) sau în cazul monumentelor din mediul urban precizarea unor vecinătăți (de ex. Sibiu, Piața Albert Huet, spre pasajul către Piața Mică) 2.5.6. Toponim 3. DATARE 3.1. Epoca Se completează conform Anexa epoci istorice 3.1.1. Datare început 3.1.2. Datare sfârșit 3.2. Cultura 3.3. Secol 3.4. Interval de date 3.5. Atestare documentară 4. UTILIZARE 4.1. Tipuri de exploatare a terenului Se menționează ce tip de exploatare se practică pe terenul pe care este situat situl. 5. DESCRIERE 5.1. Descriere sit Se face o scurtă descriere a sitului 5.2. Tip sit Se precizează dacă situl este parțial suprateran, subteran, submers, etc. 5.3. Categorie sit 5.4. Stratigrafie generală Se completează cu date privind fazele de evoluție ale sitului 5.5. Materiale și tehnici de construcție 5.5.1. Materiale de construcție 5.5.2. Tehnici de construcție 5.6. Inscripții 5.7. Patrimoniu mobil Capitolele 6,7,8,9,10 din Fișa analitică de inventariere a siturilor arheologice se vor completa după modelul prezentat pentru Fișa analitică de inventariere a monumentelor istorice. Vocabular Abație, amfiteatru, apeduct, așezare civilă, așezare deschisă, așezare fortificată, așezare urbană, așezare urbană fortificată, așezare rurală, ansamblu rupestru, barbacană, bazilică, bastion, biserică, biserică fortificată, dava, donjon, canabae, castellum, castru, cetate, cetate de pământ, cetate de piatră, cetate țărănească, chilii, castel, capelă, catedrală, consistoriu, claustru, criptă, cavou, curie, curte boierească, curte domnească, curtină, conac, closter, cimitir, cimitir de inhumație, cimitir biritual, locuire, locuire civilă, locuire în peșteră, locuire sezonieră, fort, fortificații, fortificații de piatră, fortificații de pământ, locuire militară, fortificație de pământ cu palisadă, fortificație Vauban, foișor, galerie de mină, han, limes, edificiu religios, edificiu public, incintă fortificată, templu, sanctuar, mănăstire, geamie, episcopie, drum, terme, necropolă, necropolă plană, necropolă tumulară, mansio, mausoleu, mină, moară, mormânt izolat, mormânt tumular, mormânt, pod, pivniță, turn, tum/clopotniță, tum-locuință, teii, tum de apărare, val, val de pământ, val de piatră, valum, vicus, vilă, villa rustica, zid, zid de incintă, zona sacră, etc. 25 Anexa 5. JUD. NOTĂ DE CONSTATARE PENTRU MONUMENTE ISTORICE DISPĂRUTE Se constată că obiectivul înregistrat în Lista Monumentelor Istorice - Anexă a OMCC nr. 2314 /2004 la poziția nr. , cod din oraș/sat com. nu există pe teren din motivul: Data dispariției Demolat fără aviz Abandonat Calamități / Neidentificat pe teren Altele Detalierea motivului: Data constatării: Ștampila și semnătura: D.C.C.P.C.N. Județ Reprezentant: PRIMĂRIA ORAȘ/COMUNĂ p INSPECTORATUL JUD. î CONSTRUCȚII / N J Reprezentant: DLIȚIA DE PATRIMONII Reprezentant: 26 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 II COMUNICĂRI, STUDII Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Prestigiul Centenar al Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice Niciun alt loc din sfera diversă a culturii majore nu are consistența și nici durata monumentelor isto- rice. Materialitatea lor se întinde pe perioade lungi și, revelată de arheologie, de istorie și de artă, probează cel mai bine activitățile umane în toată complexitatea acestora. Caracterul de mărturii, de probe concrete, indubitabile, conferă monumen- telor și inventarului lor credibilitate, și le asigură o aură simbolică la care generație după generație își manifestă sentimentele. Din masa lor rezultă, frecvent, mulțimea artefactelor, obiectelor, compo- nentelor ce se constituie apoi în colecții muzeale. Niciunde în câmpul manifestărilor cultural- artistice nu se manifestă mai vizibil creativitatea - inițială, sau de parcurs, mai ales când e vorba de investigațiile fizico-chimice și biologice frecvente în lucrările de restaurare - și logica impusă de reguli, norme, cerințe tehnice. Exuberanța creativă este echilibrată în acest domeniu de o luciditate conti- nuă ce are în vedere cunoașterea legilor construc- tive, adaptarea lor la materialitate și la tehnică. Tocmai din perspectiva acestor vizibile ra- porturi, inovația și aplicația prin proiectul de res- taurare a făcut din conservarea și protecția monu- mentelor istorice un sector cu protagoniști de excepție: arhitecți, ingineri, topografi, istorici, isto- rici de artă, biologi, filologi, arheologi etc. Nicicând în planul european al acțiunilor umaniste ca la încheierea veacului al XlX-lea nu s- au avansat, consistent și mai convingător opiniile savante care servesc monumentele istorice. Atunci, la amurgul romantismului, numeroși gânditori, artiști și tehnicieni au fundamentat, în fine, con- cepte și atitudini ce numesc filozofia monumen- telor, din care decurg cadrele juridice și practicile specializate. Istoria, arheologia, arhitectura, artele, își conjugaseră efortul - prin iluștrii protagoniști - pentru a denumi strategiile și practicile privind protecția patrimoniului cultural. Consolidarea acestora va fi apoi un proces urmărit de generațiile veacului al XX-lea, dar pe fundațiile așezate de prevăzătorii și vizionarii învățați ai celui anterior: Boitto Camillo, Violett le Duc, John Ruskin, Prosper Merimee, Andrei Uvarov, A. Riegl ș.a. loan Opriș Traiectul european al conștientizării sensului istoric profund al conservării monumentelor îl pu- tem urmări și în cazul României modeme. De la ro- mantismul generației pașoptiste la tezele istorice bine conturate de Mihail Kogălniceanu, B. P. Haș- deu. Al. Odobescu, precis aplicate monumentelor de continuatorii lor (Dim. Onciul, Gr. Tocilescu, loan Bogdan, Nicolae lorga), firul este clar și strâns legat. In România modernă, burgheză, în urma măsurilor luate de Alexandru loan Cuza, în 1859, privind înregistrarea bunurilor culturale mobile și imobile - finalizate prin secularizarea mănăstirilor închinate și desăvârșite în 1864 prin decretele care fondau muzeele naționale. Problematica patri- moniului a luat o turnură ascendentă. Codicele civil (1865), anunțând la articolul 1002 obligațiile și responsabilitatea proprietarilor de edificii, a lărgit problematica, iar suita de măsuri pragmatice datorate lui Carol I a grăbit procesul unei necesare clarificări domeniale. Astfel, Decretul regal nr. 754 din 6 aprilie 1874 - o emanație a conceptelor lui Ti tu Maiorescu privind modernizarea - a instituit prima Comisiune pentru Monumentele Publice. Reînnoită prin Decretul regal nr. 1307 din 14 aprilie 1890, acest organism - în compunerea căruia intrau: M. Kogălniceanu, Dimitrie Sturdza, Titu Maio- rescu, V.A. Urechia, Grigore Tocilescu, G. Lahovari, Mihail Sutzu, mitropolitul Primat și Ion Bianu (secretar) - a asigurat reușita unui proces îndelung și dificil. Această Comisiune a promovat Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice (aprobată prin Decretul regal nr. 3658 din 17 noiembrie 1892) și Legea pentru descoperirea monumentelor și obiectelor antice, lansate odată cu regulamentele de aplicare a lor.1 Ambele legi dovedesc un spirit modem, atent la prefacerile din România, se arată deopo- trivă prospective și articulate, unind diferitele categorii patrimoniale. Prevederile precise pentru evidență, cercetare și protecție sunt marea lor noutate. Prin apariția lor, construcției politice i s-au adăugat - ca semn de suveranitate și independență 1 Momentul este surprins de arhitectul George Stelian cu a sa lucrare Conservarea monumentelor istorice din România și din străinătate, București, 1892. loan Opriș - instrumentele esențiale pentru politica culturală națională. Statul român modem a luat astfel măsurile necesare pentru a da o notă științifică și impuls economico-tehnic efortului de identificare, afirmare a specificului istoric românesc2. Clarificările produse după 1900 au adus pe lângă necesare adecvări și îmbunătățiri o nouă denumire - Comisiunea Monumentelor Istorice. La 19 octombrie 1907, Ministrul Cultelor și Instrucțiu- nii Publice, Spiru C. Haret a adăugat acestora și decizia de a se publica, începând cu 1 ianuarie 1908, „Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice3. Perio- dic prevăzut să apară de 4 ori pe an (ianuarie, aprilie, iulie și octombrie), revista trebuia să cu- prindă „o parte științifică, în care se va publica tot felul de monografii, studii, lucrări, comunicări și materialuri de natură istorică, archi tec tonică și artistică, privitoare direct și numai la monumentele noastre istorice"; i se vor adăuga acesteia „o parte oficială, în care se vor publica rapoartele anuale ale Comisiunii, procesele verbale ale ședințelor ei, referatele architecților însărcinați cu conducerea și executarea lucrărilor de conservare și restaurare, precum și eventuale circulări, informațiuni și deri- ziuni ale Ministerului și Comisiunei, privitoare la monumentele noastre istorice"4. Deriziunea în cauză s-a referit direct și la conținut, detaliind enunțul de mai sus: „monogra- fiile istorice, architectonice și artistice" asupra monumentelor trebuiau ilustrate și documentate cu reproduceri, desene, aquarele, relevee; studiile și lucrările se cereau a fi unitare, ilustrate și do- cumentate ca acelea - iată modelul -" asupra inscripțiilor murale și tombale din epoca lui Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu etc; asupra artei decorative în sculptură și pictură, întrebuințate în bisericile și mănăstirile noastre, în anumite epoci, asupra portretelor murale de ctitori: Domni, Doamne, Arhierei, Boieri, Jupânese, etc., asupra picturii bisericești, asupra costumelor etc."5. Remarcăm în cerințele expuse un adevărat program - nu doar unul editorial - al unui organism științific animat de autorități academice. Ministrul a preluat în corpul actului administrativ, ideile și 2 Surprinderea procesului, cauzalității și măsurii, și la loan Opriș, Monumentele istorice din România (1850-1950), Editura Vremea, București, 2001. 3 Cf. Deciziunea nr. 34329/19 octombrie 1907, în Deriziune în privința publicării și administrării Revistei Comisiunei Monumentelor Istorice, București, Tipografia Cărților Bise- ricești, 1908, publicată sub egida Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice - Administrația Casei Bisericii. 4 Ibidem, art. 2, p. 4. 5 Ibidem, art. 4, p. 6. tezele pe care membrii notorii ai Comisiunii, Dimitrie Onciul, Gr. Cerchez și, mai ales, Nicolae lorga, le profesau la catedră și în foruri publice, transmițându-le emulilor, elitei, specialiștilor. Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice trebuia să fie o tribună publică, deschisă acestora, dar mai ales intelectualității din cuprinsul țării, care să regăsească prin comunicări, însemnări, note de interes deosebit (atât bibliografice, cât și de semnalare sau cu caracter critic) elemente proprii preocupărilor de conservare, protecție și valorizare a patrimoniului cultural - artistic. Din rândul și prin această intelectualitate - a învățătorilor, preoților, profesorilor, notarilor și altor funcționari publici -, și-a recrutat, de altfel, Comisiunea factorii de sprijin, pe ei i-a stimulat să-și realizeze proiectele. Lor le-a adresat mesaje care au susținut entuziasmele culturale, și a solidarizat în jurul ideii de înaltă valoare a patrimoniului istoric. Ministrul Spiru C. Haret - legat direct în tinerețea sa de preocupări privind monumentele și muzeele - a preluat din practica inițiatorilor cerând revistei să publice suplimente artistice în culori, cu reproduceri de monumente, scene de pictură murală, ornamente și care să cuprindă inclusiv „monumente din afară de Regat întrucât acestea vor fi de origină românească, înălțate de voievozii noștri".6 Acestor deziderate clar exprimate, ministrul a adăugat rostul și răspunderea ce reveneau secre- tarului Comisiunii Monumentelor Istorice, care era îndatorat „să pregătească și să procure materialul necesar, să-l aducă la cunoștința consiliului de re- dacție și să supravegheze tipărirea lui"; tot el trebuia să pregătească unele studii și să asigure colaboratori „dintre bărbații și scriitorii de specialitate"7. Omul potrivit să transforme un proiect în realitate era la data deciziei ministeriale deja identi- ficat în persoana lui Alexandru Lapedatu. Acesta, afirmat prin studii și lucrări de restituire istorică, cu o bună practică în descifrarea și publicarea docu- mentelor, era elevul lui Dimitrie Onciul, N. lorga și loan Bogdan, și s-a dovedit a fi alegerea providen- țială pentru funcția de secretar al Comisiunii și de editor al Buletinului ei. Alexandru Lapedatu fusese numit la 1 aprilie 1906 în respectivul post, Decretul regal consemnând lapidar decizia și punând un început unei cariere culturale de excepție8. 6 Ibidem, art. 4, p. 7. 7 Ibidem, art. 3, p. 4-5. 8 Decretul regal face trimitere expresă la rolul său de secretar și editor al Buletinului, vezi Decretul regal nr. 1535/1.IV.1906, comunicat prin Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice - Direcțiunea învățământului Secundar și Superior nr. 22109/12.IV.1906, în Alexandru Lapedatu, Amintiri, Editura 30 Prestigiul centenar al Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice Cât datorează Comisiunea și Buletinul lui Lapedatu, ce viziune și ce linie a imprimat și cum a asigurat substanță celei mai prestigioase publicații istorice din prima jumătate a veacului XX, ne stau astăzi în sprijin numeroase mărturii. Programul său a fost, de altfel, enunțat prin consistentul studiu: O scurtă istorie asupra cestiunii conservării și restaurării monumentelor istorice din România (1911). In primul număr al Buletinului, scopul acestuia era fixat la a contribui „în măsură puti- ncioasă, la progresul studiilor istorice, arhitectonice și artistice, cu specială privire la monumentele noastre istorice, și să reînvie, pentru cei viitori, o arhivă de icoane cât mai credincioase, sub toate raporturile, a stării în care se găsesc azi monu- mentele noastre străbune"9. Scopul era însoțit de o conștientă strategie, căci „Comisiunea Monumen- telor Istorice a adoptat de câțiva ani ca principiu conducător în lucrările sale recomandarea de lucrări parțiale și raționale de conservare și întreținere, prin care se realizează un îndoit bene- ficiu: se păstrează mai întâi monumentele până la vremuri mai priindoase și oameni mai înțelegători și mai de interes pentru ele și se pot împărtăși apoi mai multe de asemenea lucrări"10. In însuși Raportul - Program - semnat de I. Kalinderu, Gr. Tocilescu, Gr. Cerchez, N. Gabrielescu și Al. Lapedatu - era evaluat ludd contextul economic și ideatic al epocii: „cântărind trebuințele cu relati- vitatea mijloacelor, a văzut (C.M.I.) că principiul conducător adoptat în lucrările sale, de a recoman- da, în locul lucrărilor mari și costisitoare de restaurare, lucrări mai mid și parțiale de conservare și întreținere, este cel mai acomandat împrejurărilor și nevoilor. Aceasta însă, dacă e un mijloc, nu e și un scop, care trebuie să rămână: readucerea la deplină viață a vechilor noastre monumente, văzând chiar piedicile ce astăzi stau în calea unor asemenea lucruri, lipsa nu numai a mijloacelor ci și a oamenilor meșteri și bine pregătiți pentru a restaura și conserva"11. Așadar, Programul Comisiunii - consolidat și diseminat prin paginile Buletinului - au urmărit, în primul rând, nu „deșteptarea interesului public prin lucrări de trufie, ci prin lucrări cari să cuprindă, ca material documentar, tot ce e necesar și totodată cu putință de adunat și publicat"12. Luci- Albastră, Cluj-Napoca, 1998, cu prefață, ediție îngrijită, note și comentarii de loan Opriș. 9 Cf. B.C.M.I., nr. 1, an I,1908, ianuarie - martie, p. 6. 10 Ibidem, p. 7. 11 Ibidem, p. 46. Mai multe explicații și contextul epocii, la loan Opriș, Comisiunea Monumentelor Istorice, Editura Enciclopedică, București, 1994. 12 Ibidem, p. 8. ditatea demersului editorial a fost asigurată de me- todologia adoptată, urmărindu-se publicarea „în mod cronologic și sistematic a tuturor studiilor pri- vitoare la antichitățile omenești ce ne-au lăsat pă- mântenii și străinii călători prin Țările noastre, până acum foarte împrăștiate, deci greu de urmărit și cules de cei mai puțin familiarizați cu izvoarele trecutului nostru13. Harnicul și talentatul secretar a introdus în programul periodicului - complet scos din zona influențelor politice - prin susținerea Cronicii și a Inventarului un model de informare curentă în spirit modem, istoric, insistând asupra nevoii acute de păstrare și transmitere a zestrei monumentale. Siste- matic și consistent documentată, acțiunea conștientă și clar asumată de ocrotire a monumentelor istorice a devenit parte a politicii statale. Or, ulterior, în magis- tratul său cultural - ca ministru al Cultelor și Artelor în repetate rânduri (1922-1926; 1927-1928; 1933-1937), vice și președinte al Senatului, președinte al Academiei Române - Lapedatu a dat substanță unei asemenea politici domeniale. Prin strădania sa, treptat, Buletinul și-a lărgit tematica și numărul contributorilor, „cu ajutorul cărora am îmbrățișat întregul teren al antichităților pământene, începând de la cercetările preistorice, trecând prin rămășițele culturii greco-romane și ajungând la monumentele romane, cari cu deosebire au fost cercetate și studiate atât cele sacre - biserici și mănăstiri, cât și cele profane - palate, cetăți, etc."14. Coleg și prieten al lui Vasile Pârvan, editorul Buletinului a încurajat intensificarea săpăturilor arheologice sistematice, cercetări aplicate direct la vestigiile urbane greco-romane și la centrele rezi- dențiale civile și ecleziale, la marile fortificații medievale din cuprinsul întregului spațiu locuit de români15. Buletinul a reflectat pe parcursul deceniilor demersul de limpezire și sistematizare a concep- telor privitoare la conservare, restaurare, protecție și valorizare a avuției culturale. In paginile sale s-a răsfrânt bătălia între cupiditatea capitalului agresiv și apărătorii monumentelor istorice, aid a fost lăudat gestul altruist de a veni în sprijinul acestora. Lectura Buletinului dă sens evidenței unei societăți active, cu vădite rezultate în drumul său spre modernitate, care, ca într-o radiografie, se întoarce spre adevăratele ei valori cu multă grijă și orgoliu. 13 Ibidem. 14 Cf. A[lexandru] L[apedatu] redacțional, B.C.M.L, III, 1, 1910, p. 199. Alte detalii la loan Opriș, Alexandru Lapedatu și contemporanii săi, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 1997. 15 Vezi la loan Opriș, Alexandru Lapedatu în cultura românească, Editura Științifică, București, 1996, supra, p. 30- 35. ' 31 loan Opriș O societate animată de spiritele treze ale celor care - e drept, nu multi, dar deosebit de atașati unor idealuri naționale - au așezat monumentele în rândul celui mai de seamă capital. In sensul acestor idealuri, Buletinul a unificat idei și curente, a oferit spațiul pentru prezentarea și comentarea lor, a fost un forum academic de dezbatere și, totodată, o înaltă tribună de educație publică. Asemenea preocupări au avut consecințe fiind reținute în epocă, Buletinul și celelalte publicații editate de Comisiune dobândi elogiile unor comentatori avizați ca „o dovadă demnă de interesul ce România îl manifestă de mai mulți ani pentru monumentele sale vechi"16. De la primele expoziții, modeste, dedicate monumentelor istorice - fie în împrejurări comemorative, (Ștefan cel Mare la 1904 sau 40 de ani de domnie a lui Carol I, la 1906) sau cele de Școală (expozițiile din 1904 și 1908 ale Școlii de Arhitectură), Buletinul a încurajat documentarea - prin proiecte de restaurare, relevee și planuri - de specialitate ca pe o fericită conjugare a studiilor de istorie, arhitectură, arheologie și inginerie. Acestea au avut darul să evidențieze rolul arhitecților și istoricilor în acțiunea directă de ocrotire a zestrei istorice construite. Pe o atare direcție, muzeificarea componentelor arhitectonice și muzeistice, a inscripțiilor și inventarului monumentelor s-a bucurat de sprijinul direct al Buletinului. Inaugura- rea la 23 noiembrie 1909 a Muzeului de Artă Religioasă al Comisiunii, a condus în mod fericit la unificarea colecțiilor acesteia și ale Casei Bisericii, a deschis drum unor zeci de inițiative, stimulând recuperarea, colecționarea și activitățile muzeale. Prin Comisiune și periodicul ei, faptele, eveni- mentele și animatorii ocrotirii tezaurului cultural au devenit tot mai bine cunoscute, contându-se pe eforturile comune ale celor din muzee. îndeosebi Vasile Pârvan a fost cel care - din poziția de director al Muzeului National de Antichități și, totodată, membru al Comisiunii a influențat semnificativ colaborarea interdisciplinară. Lui i se datorează asocierea Muzeului Regional din Constanta - ca secție a Muzeului National de Antichități din anul 1910 - la o politică fermă de protecție arheologică și istorică în Dobrogea, ca și la inițierea primelor muzee de sit din această bogată regiune (primul la Adamclisi, tot în 1910)17. Legat 16 Apreciere aparținându-i lui Charles Diehl și făcută cunoscută de loachim Crăciun, în Alexandru I. Lapedatu. Note bio-bibliografice, în Fraților Alexandru și Ion Lapedatu la împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1936, p. XXXVI. 17 Vezi detalii la Angela Pop, Contribuția cadrelor didactice la viața culturală a Dobrogei în anii 1878-1916, în Comunicări de istorie a Dobrogei, nr. 2,1983, p. 143-145. strâns de Buletinul, de politica Comisiunii, Pârvan are cele mai notabile rezultate pe linia instaurării primelor rezervații și parcuri arheologice, exemplul castrului de la Drobeta constituind prima referință de gen în practicile de la noi18. Datorăm demersului Buletinului impulsul puternic spre consolidarea personalității Comisi- unii în sensul votului ei, nu unul consultativ, d decisiv în materie de politică patrimonială. In urma unor evidente pledoarii, Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice din 1913 a insistat pe deșteptarea și răspândirea în public a simțului și priceperii revelării valorii istorice și artistice a monumentelor, păstrând intact rolul Buletinul de reflectare a activității ofidale și neofidale privind lucrările, comunicările și materia- lele referitoare la acestea19. Corelarea Codului Penal (art. 522) - cu prevederi privind afectarea monu- mentelor istorice de cei ce considerau târnăcopul simbol al progresului - cu prevederile noii legi a consolidat sistemul. Din nou Pârvan a venit aia cu propuneri de sporire a autorității, evocând ca exemple numărul mare de monumente antice (și nu numai) folosite drept cariere. Asodat lui Nicolae lorga și sprijinit de Comisiune, învățatul a avansat și propunerea susținerii de către membrii Comisi- unii a unor conferințe publice, ca și a oferirii de clișee gratuite editorilor dispuși să popularizeze monumentele istorice prin cărți poștale20. Comunicarea publică - prin Buletin - este menținută și de Deeretul-lege pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice din 191921. Din deceniul al treilea, mai ales după alegerea sa ca președinte al Comisiunii (1923), Nicolae lorga a dat un impuls hotărâtor lucrărilor de restaurare, acesta fiind vizibil în Buletinul ca și în anuarele regio- nalelor. Publicație de cel mai înalt prestigiu 18 Raportul său și Hotărârea Comisiunii la Oficiale, în B.C.M.I., V, 1912, p. 87-88. 19 Cf. art. 2.VI și 3. e din lege, anunțată și prezentată la Oficiale de B.C.M.I. V, 1913, p. 87. E de trebuință încă un studiu atent asupra legii, care modifică substanțial autoritatea Comisiunii, mărește autonomia ei și accentuează asupra unității de tratament a patrimoniului civil - religios, mobil - imobil, și asigură un rol superior arhitecților, arheologilor și muzeografilor, inclusiv prin sistemul membrilor onorifici corespondenți. 20 Cf. „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice", 1914, ședințele din 21 aprilie, 5 mai, 23 iunie și 10 noiembrie, cu intervențiile arheologului, p. 31,33,41,54,55. 21 In art. 2.e se precizează - între altele - ca scop al Comisiunii publicarea de studii și a unui Buletin, cf. Legea nr. 3229/28 iulie 1919, publicată în Monitorul Oficial nr. 82/29 iulie 1919, și reprodusă de Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor - Comisiunea Monumentelor Istorice, sub formă de broșură, Vălenii de Munte, Tipografia „Datina Românească", 1936, p. 6. 32 Prestigiul centenar al Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice științific, periodicul Comisiunii, este în toată perioa- da interbelică un adevărat barometru al confruntă- rilor directe dintre apărătorii și agresorii monumen- telor istorice. In paginile sale pledoariile pentru conservare, restaurare și protecție nu sunt întrecute de nimic, ele fiind presărate în toate celelalte abordări de natură strict istorică sau arhitecturală. Oferind spațiul cel mai potrivit prezentărilor de studii și analize punctuale, Buletin a fost și o potrivită cale pentru a reflecta inovațiile tehnice, demersul interdisdplinar și opiniile savante care au structurat treptat disciplinele conservării și restaurării în România. Atelierul de restaurare al Comisiunii a fundamentat, din anul 1921 începând, practici și aplicații determinate de nevoia de valorificare culturală. Prin spațiile sale au trecut, fiind readuse la viață, capodopere ale artei vechi ro- mânești prezentate cu mare succes la expozițiile internaționale de înalt prestigiu de la Paris, Geneva, Berlin, Milano, Barcelona, New York. Ecourile și comentariile asupra acestora și-au găsit loc în Buletin, iar efectele s-au dovedit benefice încurajând cercetările, lucrările de investigații și cele de mai bună evaluare muzeografică. Această susținere inteligentă a patrimoniului cultural a stimulat nu doar interesul specialiștilor - lărgind vizibil cercul acestora prin cuprinderea unor chimiști, antropologi, biologi - dar și pe cel al autorităților. Nu e nici o îndoială că reglementările din anii '40 asupra patrimoniului cultural-artistic, dintr-o perioadă dificilă, atunci când l-au numit Patrimoniul cultural al țării reflectau ceea ce decenii la rând a pus în discuție Comisiunea Monumentelor Istorice prin publicațiile ei. S-a ajuns, astfel, după o perioadă a împrumutului neasimilat și de copiere a unor modele străine, la identificarea formelor tradițio- nale și adaptarea acestora la modernitate. Discursul specializat, de înaltă calitate, documentarea la zi și dialogul profesional înlesnit de Comisiune au fost așezate în cadrele unei largi mișcări de regenerare națională, nu de puține ori soluțiile și practicile fiind la nivelul celor occidentale. O școală româ- nească de istorie aplicată la monumente și sitari arheologice, îndeosebi privind restaurarea lor, ca și la protecția și muzeificarea acestora distingea deja România, dobândind recunoaștere internațională. Investiția în tineri arheologi, istorici, arhitecți, istorici de artă și artiști, specializați prin școlile românești de la Paris și Roma, ca și demersul constant al universităților din țară de a lega pregătirea studenților de mărturiile istorice dăduse bune rezultate. Or, la toate acestea Buletinul Comisiunii își are rostul său și și-a câștigat mari merite, punând în discuție publică valorile, performanțele și utilitatea lor; în cuprinsul paginilor sale patrimoniul istoric a fost tratat ca un bun public, diminuând agresivită- țile și cultivându-i pe apărătorii săi. Orice evaluare corectă a contribuțiilor acestei eminente tribune scrise reține serviciul făcut societății22. în fața acesteia a pledat pentru a considera monumentele expresii ale avuției naționale, forme de acumulare și dezvoltare economică, dar și de stabilitate și conștiință civică, adevărate cauționări ale unui înalt nivel de viață și de dialog cultural. De peste un veac, economia României a primit - ca pe un lucru de la sine înțeles - rodul inteligenței, efortului devotat, creativității și, adeseori, sacrificiului specialiștilor legați de patrimoniul cultural. Prin munca lor s-a sporit și se sporește mereu capitalul național, zestrea istorică construită, iar cultura crește și se îmbogățește în argumente. Prestigiul țării în afară datorează mult acestor pasionați, care măresc mereu colecțiile muzeale și asigură sau redau statului român siturile arheologice și monumentele istorice. Fără acest patrimoniu cultural, nu există și nu se poate face susținere națională. Fără acest admirabil corp profe- sional - a cărui muncă, energii și idealuri sunt cuprinse și în miile de pagini ale Buletinului Monu- mentelor Istorice - cultura în sine, istoria și artele oferă doar teze teoretice, lipsite de probele care se cer obligatoriu pentru a convinge. Acestea îndeosebi - conținând noi prezentări, note, evaluări și semnalări - au intrat și s-au consolidat în conștiința publică prin numeroase lucrări de specialitate, manuale, cursuri, conferințe, discursuri politice, materiale de propagandă culturală. Le regăsim reproduse de industriile culturale ca logo- uri sau brand-uri ce desemnează specificul național, local sau regional, ori sunt comercializate cu profit de cei interesați. Frecvent aceste însemne înlesnite de corpul profesional ce lucrează la monumentele istorice ne individualizează în muzeele, colecțiile, arhivele și bibliotecile din străinătate. La un asemenea moment de evocare a unui veac de la apariția Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice a aduce o pioasă recunoștință celor care s-au înnobilat cu idei, gânduri și lucrări, ca și continua- torilor acestora este, deopotrivă, onorant și semnificativ. 22 Vezi la Radu Șt. Greceanu, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (1908-1916) și Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914, 1915, 1942-1943), Indici bibliografici, în BMI, s.n., I, 3-4,1990. 33 loan Opriș ACADEMIA ROMÂNA il. 1 - Scrisoare Ion Bianu (1912) MINISTERUL CULTELOR »< INSTRUCȚIUNII PUBLICE DIRECȚIUNEA InvIjUIntului SECUKOAR $1 SUPERIOR iB. — S2e. UAERuSM 5ucure;IL il. 2 - Numirea ca secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice (1906) il. 3 - Alexandru Lapedatu, Nicolae lorga și loan Scurtu la București 34 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice O Sută de Ani de la Apariție (1908 -2008) La 17 noiembrie 1892 era promulgată prin decret regal prima Lege pentru conservarea și restaurarea monu- mentelor publice. Legea prevedea înființarea unei Comisiuni care va lucra pe lângă Ministerul In- strucțiunii Publice și se va compune din trei membri numiți de minister „dintre bărbații cei mai competenți în științele istorice sau arheologice" - din care doi vor fi membrii Academiei Române -, direc- torul Muzeului de Antichități din București și un arhitect. De-a lungul celor 55 de ani de existență (1892-1948), Comisiunea Monumentelor Istorice (CMI) își va mări numărul de membri la 9 și va avea membrii corespondenți în județele țării. Princi- palele atribuții ale Comisiunii au fost inventariere, clasarea, declasarea, cercetarea, restaurarea și între- ținerea monumentelor. In Regulamentul legii pentru conservarea și restaurarea monumentelor se prevedea la para- graful 11, alineatul 4: „deșteptarea și răspândirea în popor a simțului și priceperii pentru conservarea monu- mentelor, prin publicarea de lucrări speciale asupra monumentelor și de instrucțiuni asupra chipului conser- vării sau restaurării lor". In aceste scopuri Comisi- unea va publica Buletinul Comisiunii Monumen- telor Istorice (1908 - 1945) și Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914-1915, 1942-1943). Pentru detalii privind conținutul celor două peri- odice științifice ale Comisiunii se recomandă Indicii bibliografici, lucrare foarte minuțioasă și neprețuită întocmită de Radu Sc. Greceanu, publicată în BCMI nr. 3-4/1990, nr. 1/1991 și nr. 2/1991. Amintim câteva nume de autori de studii și articole publicate în BCMI în prima lui perioadă de apariție (1908- 1945): Nicolae lorga, Virgil Drăghiceanu, Alexan- dru Lapedatu, Victor Brătulescu, George Balș, Nicolae Ghika-Budești, Constantin Moisil, Vasile Pârvan, Aurelian Sacerdoțeanu, P. P. Panaitescu, I. D. Ștefănescu, I. D. Trajanescu, L. Brehier, G. de Jerphanion, Dj. Boskovic, A. Grabar, J. Strzygowski. Ultimul număr al BCMI scos de Comisiunea Monumentelor Istorice va apărea în 1945, iar în anul 1948 Comisiunea va fi desființată. f Printre noile structuri care au preluat atri- buțiile fostei CMI a fost și Comisia Științifică a luliu Șerban Dănuț Istrate Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice (1951-1959), de pe lângă Academia Republicii Po- pulare Române. Comisia va încerca ani de-a rândul să reia publicarea unui periodic științific asemă- nător cu fostul BCMI. Va reuși să scoată un singur număr, în anul 1958, denumit „Monumente și Muzee", Editura Academiei R.P.R.. Comitetul de re- dacție era compus din acad. Petre Constantinescu- lași, prof. Horia Teodora, acad. George Oprescu, acad. Emil Condurachi, prof. Virgil Vătășianu, conf. univ. Barbu Câmpina, Dan Bădărău-secretar de redacție. Spicuim din sumar: P. Constantinescu- lași, Respect față de monumentele istorice; Emil Con- durachi, Histria romano-bizantină în lumina ultimelor săpături; Duiliu Marcu, G. Russu, Descoperirea frescei din sec. al XVI-lea de la mănăstirea Tismana; Oliver Velescu, Castelul de la Hunedoara. Scurtă privire istorică; Teodora Ivănescu, Note asupra tezaurului istoric și artistic cu ocazia restituirii lui de către U.R.S.S.; Eugenia Greceanu, Casa de piatră din Herăști. Studiu arhitectonic; Vasile Drăguț, O biserică cu gropniță în Oltenia- sec. XVI. Biserica schitului Dobrușa; Dan Berindei, Cu privire la biografia inginerului și „arhitectomdui” Moritz von Ott. începând cu anul 1970, Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă și apoi, din 1972, Consiliul Culturii și Educației Socialiste reiau publicarea periodicului dedicat monumentelor istorice care se va numi, în perioada 1970-1973, Buletinul Monu- mentelor Istorice. Colegiul de redacție al noului Buletin era compus din Ștefan Balș, Constantin Bălan, Virgil Bilciurescu, Richard Bordenache, Constantin Daicoviciu, Mișu Davidescu, Vasile Drăguț, Constantin Florea, Grigore lonescu, Comei Irimie, Emil Lăzărescu, Marcel Locar, Paul Petrescu, Dionisie Pippidi, Adrian Rădulescu, Lucian Roșu (redactor șef), Virgil Vătășianu. Din cuprinsul primului număr al BMI menționăm : Richard Bordenache, Victor Munteanu, Criterii științifice în activitatea de restaurare a monumentelor istorice; Horia Teodora, Contribuții la studiul originii și evoluției planului triconc în Moldova; Grigore lonescu, Necesitatea sistematizării și restaurării centrelor istorice; Andrei Pănoiu, Contribuții la cunoașterea tipologiei bisericilor de lemn; Corina Popa, luliu Șerban, Dănuț Istrate Tabernacole gotice din zona Bistriței. în finalul Buleti- nului sunt prezentate monumentele restaurate cu ajutorul Direcției Monumentelor Istorice în perioa- da 1959-1969. In cadrul rubricii „Fișier", Tereza Sinigalia prezintă scurte comentarii referitoare la unele publicații internaționale având ca temă monumentele istorice. Din anul 1974, numele periodicului se va schimba în Revista Muzeelor și Monumentelor- • seria Monumente Istorice și de Artă (1974-1989). Pentru lista autorilor, articolelor și studiilor din această perioadă sunt de consultat indexurile apărute în RMM-MIA nr. 2/1975, nr. 2/1978, nr. 2/1985 și RMI nr. 2/1990. Din anul 1990, nou înființata Comisie Națio- nală a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice va continua activitatea publicistică în dome- niul monumentelor istorice editând periodicele Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice (BCMI) și Revista Monumentelor Istorice (RMI). Primul număr al BCMI din anul 1990 avea următorul colegiu de redacție: Aurel Botez, Peter Derer, Ștefan Gorovei, Eugenia Greceanu, Călin Hoinărescu, Sergiu losipescu, Ion Istudor, Dan Mohanu, Cezara Mucenic (responsabil de număr), Paul Nieder- maier. Constantin Pavelescu, Radu Popa (președin- tele colegiului), Marius Porumb, Georgeta Stoica, Nicolae Stoicescu, Aurelian Trișcu, Elisabeta Ruși- nam (redactor de rubrică), Georgeta Pop (redactor principal), Sanda Guști (macheta artistică și tehnică). începând cu anul 2001, conform Legii privind protejarea monumentelor istorice (nr. 422/2001), editarea periodicelor revine Institutului National al Monumentelor Istorice. Ultimul număr BCMI (2007) are următorul colegiu de redacție: Dan Maniu Lungu, Dana Mihai (editor), Voica Pușcașu, Virgil Polizu; responsabili de număr - Irina Paveleț, Ciprian Buzilă; tehnoredactare computerizată - Ruxandra Șerban; traducere rezumate - Ruxandra Baker. Parcurgând periodicele BCMI, RMI se conturează un bogat material documentar referitor la monumentele istorice și la oamenii care s-au preocupat de ele. Deoarece o parte din Buletine și Reviste au început să prezinte îngrijorătoare degradări, iar numărul exemplarelor la unele ediții este redus, propunem urgenta lor arhivare digitală. întrucât pentru conținutul periodicelor 1908- 1945 și 1970-1989 s-au publicat deja indici și indexuri, cum aminteam mai sus, vom prezenta în continuare sumarele BCMI 1990-2007, pregătind pentru un număr viitor al Buletinului și, eventual, pentru site-ul Institutului Național al Monumen- telor Istorice întreaga listă a autorilor și articolelor (1908-2008). Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Sumare (1990-2007) An Nr. Autor Denumire articol 1990 1-2 Peter Derer Cuvânt înainte 5 1990 1-2 * * * Decretul nr. 91 /1990 6 1990 1-2 * * * Lista membrilor Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice 8 1990 1-2 ♦ * * Regulament de Organizare și Funcționare a Comisiei Naționale 8 1990 1-2 Peter Derer, Aurel loan Botez Organizarea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice 15 1990 1-2 Sergiu losipescu Activitatea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (februarie - iunie 1990) 16 1990 1-2 Andrei Pănoiu Bucureștii: Intervenție pe marginea expoziției „Starea orașului" 19 1990 1-2 Viorica Pisică Expoziția „Arhitectura gălățeană" 23 1990 1-2 Daniela Marcu Cea de-a XXIV-a sesiune anuală de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1989 28 1990 1-2 Sergiu losipescu Dicționar: Bastion 32 1990 1-2 Mariana Nițelea Ce se întâmplă cu Hanul Roșu... ? 35 1990 1-2 Cezara Mucenic "Eliminarea din listă, zonă sistematizată !" (Documente) 36 1990 1-2 Șerban Cantacuzino Masacrul cultural în România 42 1990 1-2 * * * Atitudini și mentalități 43 1990 1-2 Doina Mândru O rezervație de arhitectură din București: Calea Călărașilor - Str. Popa Soare - Str. Plantelor - Str. Mântuleasa 56 1990 1-2 Gheorghe Cantacuzino Ruinele Curții feudale de la Coiani (Mironești) - județul Giugiu 62 36 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1990 1-2 Nicolae Noica Tehnici de construcție în România 70 1990 1-2 Teodora lanculescu Spătaru, Dan Mohanu Lucrările de conservare - restaurare a picturilor murale de la biserica Icoanei din București 77 1990 1-2 * * * Decretul nr. 187/1990 87 1990 1-2 * * * Instrucțiuni ale Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice pentru primării și Oficii de patrimoniu 88 1990 1-2 * * * Instrucțiuni ale Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și ale Comisiei Naționale de Urbanism și de Amenajarea Teritoriului 89 1990 1-2 * * * Monitorul oficial al României nr. 46 90 1990 1-2 * * * Metodologie 98 1990 1-2 Anne-Marie Cousin Politica de ocrotire a patrimoniului în Franța 99 1990 1-2 Cezara Mucenic Organizarea Direcției monumentelor în Franța 99 1990 1-2 Cezara Mucenic Monuments in France 101 1990 1-2 Cezara Mucenic ICOMOS, ICCROM 103 1990 1-2 Dan Mohanu Secția de restaurare a Academiei de Arte din București 105 1990 1-2 Radu Greceanu Premiul ICCROM post-mortem pentru Vasile Drăguț 108 1990 1-2 Silvia Păun Memoriei arhitectei Henrieta Delavrancea - Gibory (1894-1987) 109 1990 1-2 Lidia Brînceanu Gheorghe Leahu: București - Arhitectură și culoare 111 1990 1-2 Sergiu losipescu "ICOMOS Information" 111 1990 1-2 Raluca Verussi "Monuments Historiques", Nr. 162 112 1990 1-2 Daniela Marcu "Monuments Historiques", Nr. 166 113 1990 1-2 Radu Greceanu "Pamiatky - Sucasnost" Nr.1/1990; "Pamiatky a priroda" Nr. 3/1990 114 1990 1-2 * * * Curier 115 1990 3-4 Paul Niedermaier Problematica păstrării patrimoniului arhitectonic țărănesc săsesc din Transilvania 4 1990 34 Anne-Marie Cousin Mission â Bucarest (Roumanie) 10 1990 34 Ioana Bogdan-Cătăniciu Arheologia la ora revoluției 11 1990 34 Raluca Verussi Situri subacvatice 17 1990 34 Grigore lonescu Carta internațională de la Veneția privind conservarea și restaurarea monumentelor istorice 18 1990 34 Radu Popa Charta pentru protecția și conservarea patrimoniului arheologic 21 1990 34 Mihai Sorin Rădulescu Scrisori către Nicolae Ghika-Budești (I) 26 1990 34 Peter Derer Activitatea DMASI - Raport de deplasare în Austria 17-21 sept. 1990 33 1990 34 luliu Șerban Recuperarea arhivei Comisiei Monumentelor Istorice și a Direcției Monumentelor Istorice 34 1990 34 Georgeta Pop Conferință de presă la Direcția Monumentelor Istorice 34 1990 34 Sergiu losipescu Al XVIII-lea Congres Internațional de Științe Istorice, Madrid, 26 august - 2 sept. 1990 36 1990 34 Cezara Mucenic Colocviul Internațional privind monumentele, Bratislava, 1990 37 1990 34 Corina Popa Dinu C. Giurescu - The Razing ofRoinania's Past 38 1990 34 Anca Zamfirescu Hermann Fabini - Gotik in Hermannstadt 39 1990 34 Suzana More-Heitel Muemlekvedelem, nr.l, 1990 41 1990 34 Radu Sc. Greceanu Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (1908-1915) și Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914-1915,1942-1943) - Indici bibliografici (I) 45 1991 1 Aurelian Trișcu Profesorul emerit doctor arhitect Grigore lonescu, membru corespondent al Academiei Române 5 1991 1 Șerban Cantacuzino Speranțele patrimoniului românesc 7 1991 1 Peter Derer Protejarea moștenirii urbanistice 16 1991 1 Constanța Costea însemnări de călătorie în Bucovina de Nord 18 1991 1 Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn mehedințene pentru întregirea listei monumentelor istorice 25 1991 1 Mihai Sorin Rădulescu Scrisori către Nicolae Ghika-Budești (II) 33 1991 1 Paul Mihail Arhitectul G. M. Cantacuzino 40 1991 1 Radu Popa Informații ICOMOS 46 1991 1 Georgeta Pop Activitatea Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice oglindită în procesele verbale ale ședințelor Comisiei 46 1991 1 Peter Derer Activitatea Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice 49 37 luliu Șerban, Dănuț Istrate 1991 1 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Interviu cu dr. Chr. Machat 51 1991 1 Sergiu losipescu Al XVIII-lea Simpozion Internațional al Comitetului Internațional de Fotogrametrie arhitecturală (CIPA) - Cracovia, octombrie 1990 51 1991 1 Georgeta Pop Simpozionul Internațional "Satul european azi". Casa țărănească - arhitectură și mentalitate, București, 14-18 noiembrie 1990 56 1991 1 Cezara Mucenic, Georgeta Pop Priorități în evidența, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice. Sesiunea anuală de comunicări, București, decembrie 1990 57 1991 1 Aurelian Stroe Sesiunea a Xl-a de comunicări a Oficiului pentru Patrimoniu de la Muzeul municipiului București, decembrie 1990 60 1991 1 Ștefan Măndulescu Expoziția "Patrimoniul românesc - istorie și actualitate", Paris, iulie- septembrie 1990 62 1991 1 Radu Sc. Greceanu Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (1908-1915) și Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914-1915,1942-1943) - Indici bibliografici (II) 65 1991 2 * * * Comunicatul Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice 5 1991 2 Liviu Popescu Aspecte ale condiționării spațiu construit - om. Creația de arhitectură și răspunsul social , 6 1991 2 Sergiu losipescu Focșanii vremurilor Unirii 8 1991 2 Paul Mihail Biserica Sf. Arhangheli „Soborul Vechi" (1747-1802) din Chișinău 12 1991 2 Steluța-Viorica Pisică Măsuri de modernizare a orașului Galați în sec. al XlX-lea 17 1991 2 Alexandru Guțu Fotogrametria arhitecturală 22 1991 2 loan Mareș Metoda „Aquapol" de eliminare a umidității din structuri 30 1991 2 Gh. Sebestyen Fortificațiile orașului Făgăraș din sec. al XVII-lea 32 1991 2 Georgeta Stoica Henri H. Stahl la a 90-a aniversare 34 1991 2 Aurelian Trișcu întrunirea Comitetului Consultativ ICOMOS. Paris, 27-29 mai 1991 36 1991 2 Georgeta Pop Din ședințele Comisiei Naționale (martie-mai 1991) 37 1991 2 Ina Postăvaru Inițiative ECOVAST pentru satele României 39 1991 2 * * * Protocoale de colaborare 42 1991 2 Cezara Mucenic Arhitectura din România în context european. Manifestări organizate cu ocazia centenarului Societății Arhitecților Români, 26 februarie -2 martie 1991 44 1991 2 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Pe marginea sesiunii de rapoarte asupra rezultatelor săpăturilor arheologice, campania 1990 46 1991 2 Georgeta Stoica Dr. D.St. Pavlovic: Arhitecture traditionelle des Balknns, Yougoslavie 48 1991 2 loan Mareș „Guide technique" nr.l, Chauffage par panneax radiants electriques de sol. Direction du Patrimoine, Mission technique (janvier 1990) 49 1991 2 Ana Dobjanschi Expoziția „Icoane românești, sec. XVI-XVIII" 50 1991 2 Nicolae Goga Necrolog: Arh. Constantin Joja 57 1991 2 Alexandru Daia Curier 60 1991 2 Radu Sc. Greceanu „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice" (1908-1945). „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice" (1942-1943). Indici bibliografici (IU) 62 1991 3 Mihai Sorin Rădulescu Convorbire cu arh. Em. Miclescu 5 1991 3 Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn hunedorene. Documente de istorie și artă 10 1991 3 Vasile Oprișan Considerații privind „Casa turcească" din Timișoara 20 1991 3 Gh. Diniță Repertoriul monumentelor de tehnică populară de pe Valea Gurghiului și a Mureșului Superior 30 1991 3 Dan Basarab-Nanu Pe marginea unor picturi pe lemn din sudul Moldovei 40 1991 3 Dan Mohanu Hurezi. O problemă complexă privind conservarea patrimoniului artistic post-bizantin. Observații preliminare 51 1991 3 loan Mareș Raport cu privire la umiditatea din ziduri și metode de eliminare 59 1991 3 Ștefan Balș Sfaturi pentru tinerii arhitecți restauratori 63 1991 3 Andrei Pănoiu Un memoriu adresat de arh. A. Orăscu Caimăcăniei Țării Românești în 1848 ' 64 1991 3 Radu Popa Simpozionul privind moștenirea culturală, organizat de Conferința pentru Securitate și Colaborare în Europa (CSCE), Cracovia, 28 mai-7 iunie 1991 65 38 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1991 3 Georgeta Pop Din activitatea CNMAS1 66 1991 3 Georgeta Pop Colaborare româno-franceză în domeniul restaurării monumentelor istorice 67 1991 3 * * * Protocole de cooperation concemant le patrimoine architectural 69 1991 3 Georgeta Pop Conferința de presă organizată de DMASI cu ocazia încheierii protocolului de cooperare cu Direcția Patrimoniului din Franța 70 1991 3 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Moment aniversar la Muzeul Satului 71 1991 3 Doina Mândru Simpozionul de la Suceava - Civilizația moldovenească în secolele XV-XVI ' 72 1991 3 Ina Postăvaru Simpozionul de la Sibiu - Mărturii semnificative ale civilizației sătești din Transilvania 75 1991 3 Gh. Lenevschi Sesiunea științifică „Artă și arhitectură. Barocul", Arad, 4-6 iunie 1991 78 1991 3 Elisabeta Ancuța- Rușinam Vizită la Comisia teritorială Oltenia 78 1991 4 Gheorghe Sion Mănăstiri vechi - mănăstiri noi 5 1991 4 Aurelian Trișcu Agapia Veche 7 1991 4 Virgiliu Z. Teodorescu Monumentul eroilor pompieri 11 1991 4 E. Kovacs Restauration Problems of Stone Facades in Hungary 15 1991 4 Sergiu Selian Bisericile armenești din România 16 1991 4 Silvia Păun La valeur de l'architecture populaire roumaine authentique 24 1991 4 Dan D.Ionescu O veche casă bucureșteană în mahalaua Dudescului - „Casa Cilibiului" 39 1991 4 Sanda Ignat Arhitectul Ștefan Balș despre restaurarea monumentelor istorice (interviu) 49 1991 4 Aurelian Trișcu Ziua porților deschise 58 1991 4 Georgeta Pop Din ședințele Comisiei Naționale (iulie-septembrie 1991) 74 1991 4 * * * Constituirea Secțiunii Parcurilor și Siturilor Naturale Istorice 75 1991 4 Adriana Stroe Vizita unor membri ai Comitetului Internațional ICOMOS și ai Comitetului Național German ICOMOS în România 76 1991 4 Georgeta Pop Bursieri români ai DMASI în străinătate (1991) 77 1991 4 Cristina Crăciun Simpozionul „Tehnici fotogrametrice și de teledetecție în ingineria mediului", Suceava, 1991 78 1991 4 N. Gospodinov Cel de-al XlV-lea Simpozion Internațional al CIPA de la Delfi - Grecia 79 1991 4 Sergiu losipescu Misiune de studii la Paris, în Languedoc, la Marsilia și Lyon 79 1991 4 Gheorghe Cantacuzino Colocviul internațional „Roma e le capitali europee dell'archeologia" 86 1991 4 Aurelian Stroe Simpozionul internațional „850 de ani de la stabilirea primelor grupuri de sași în Transilvania", București, noiembrie, 1991 87 1991 4 Georgeta Stoica Kikos Kalagrou, Greek Tradițional Architecture Veroia 90 1991 4 Dan Nicolae Busuioc - von Hasselbach Din nou despre mănăstirea cisterdană Cârța în legătură cu o contribuție recentă: THALGOTT MICHAEL, Die zisterzienser von Kerz. Zusammenhonge 91 1991 4 Georgeta Pop O istorie a Bucureștilor în cărți poștale ilustrate ■ 95 1991 4 Andrei Pippidi H. H. Stahl (necrolog) 96 1992 1 Paul Binder Catedrala episcopală din Biertan 5 1992 1 Peter Derer Unele aspecte privind conservarea bisericilor-cetăți ale sașilor din Transilvania 9 1992 1 Hermann Fabini Biserica-cetate din Biertan 16 1992 1 Marina Iliescu Considerații privind tipologia incintelor de apărare ale biseridlor- cetăți transilvănene . 21 1992 1 Tereza Sinigalia Pictură, sculptură și artă decorativă la Biertan 28 1992 1 Arme Heitz Quelques eglises fortifiees de France: formes et problematique 41 1992 1 Peter E>erer Redclarea fondului clădit 45 1992 1 Andrei Pănoiu Biserica „Sfântul Nicolae" din Târgu-Jiu. Portretele ctitorilor 56 1992 1 Gheorghe Cantacuzino Cercetări arheologice la fortificațiile de la Hârșova 58 1992 1 Comeliu Mirescu Hanul Dobrescu din Chiojdu, județul Buzău 68 1992 1 Andrei Pănoiu Urmările cutremurului din 1838 . 71 1992 1 Radu Popa Comitetul român ICOMOS în anul 1991 79 39 luliu Șerban, Dănuț Istrate 1992 1 * * * UNESCO - Convenția patrimoniului mondial 81 1992 1 Virgil Pop Pentru o istorie a artei românești - Convorbire cu academicianul Virgil Vătășianu cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani 83 1992 1 Cezara Mucenic Lista contractelor DMASI, 1991 87 1992 1 Ștefan Petre Organizația "Tineretul și patrimonial" 114 1992 1 Aurel Stroe Aventuri în Orient, recenzie 115 1992 2 CNMASI Cazul Alba-Iulia . 5 1992 2 * ♦ ♦ Expoziția "Monumentele României 1977-1989" 9 1992 2 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Masa rotundă "Monumentele României după 1989" 35 1992 2 Corina Popa Elemente de morfologie otomană din Țara Românească (sec. XVI- XVII) ' 37 1992 2 Luminița Dumitriu Evoluția fostei mănăstiri Cobia (județul Dâmbovita) în lumina cercetărilor arheologice 54 1992 2 Florea Pavel Mircea Identificarea unei pietre de mormânt de la începutul secolului al XVII-lea 66 1992 2 Varvara lonescu Restaurarea picturii la biserica de lemn din Techirghiol 68 1992 2 Radu Boroianu Ministerul Culturii. Comunicat 85 1992 2 Cezara Mucenic Din ședințele CNMASI 86 1992 2 ♦ * * Acordul comitetului româno-maghiar pentru monumente, ansambluri și situri istorice 87 1992 2 Georgeta Pop Conferință de presă 89 1992 2 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Restaurarea ansamblului Cotroceni - artă și meșteșug 91 1992 2 Georgeta Pop Zilele arhitecturii și urbanismului la Cluj, 8-10 aprilie 1992 91 1992 2 Adrian Silvan lonescu Szathmari - fotograf 93 1992 2 Daniela Marcu Ars Transsilvaniae, 1 /1991 95 1992 3 Aurelian Stroe Câmpulung - un oraș amenințat 5 1992 3 Radu Popa Muzeul Satului - Un caz viu sau dosar de arhivă ? 8 1992 3 * * * Din dosarul« Muzeul satului» 10 1992 3 Andrei Pănoiu Frescele de la Biserica Goranu 19 1992 3 Gh. I. Cantacuzino Cercetări arheologice la mănăstirea Govora 21 1992 3 Eugenia Greceanu Valori urbanistice și arhitecturale ale orașului Constanța văzute de arhitectul Dan Comeliu 35 1992 3 Gheorghe Vecerdea Constanța, particularități arhitecturale în evoluția orașului modem 40 1992 3 Sergiu Nistor Asupra unor sisteme de inventariere a patrimoniului cultural imobiliar 42 1992 3 Andrei Pănoiu Moșii, sate, târguri și orașe: I. Râmnicu-Vâlcea 46 1992 3 ♦ * * Legea monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice (proiect) 60 1992 3 Eugenia Greceanu Definițiile termenilor folosiți în Legea monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice 69 1992 3 » * * Regulament de organizare a Comisiilor zonale a monumentelor ansamblurilor și siturilor istorice 73 1992 3 * * * Protocolul de colaborare încheiat între Comisia Națională și Direcția Muzeelor și Colecțiilor și Comisia Na țională și Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice 76 1992 3 Cezara Mucenic Din ședințele CNMASI 78 1992 3 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Din activitatea Comisiei zonale Banat 80 1992 3 Adriana Stroe Vizită la DMASI 82 1992 3 T. O. Gheorghiu Crearea „Comisiei de istoria orașelor din România" și sesiunea de comunicări „Istoria orașelor în cercetările istoriografice românești" 83 1992 3 Daniela Marcu Cea de-a XXVI-a Sesiune națională de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1991, Iași, 15-17 mai 1992 84 1992 3 Viorica Pisică Simpozionul "Aspecte specifice ale restaurării monumentelor istorice și de arhitectură din județul Galați" (Galați, 21 mai 1992) 86 1992 3 Daniela Marcu Ephemeris Napocensis, nr.1/91 87 1992 4 Peter Derer Reciclarea fondului clădit (II) 5 1992 4 Oliver Velescu Remember: demolările. Reflecții la un centenar 16 40 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1992 4 Andrei Pănoiu Monumente dispărute: Biserica de lemn din satul Fețeni, comuna Goranu, județul Vâlcea 21 1992 4 Tereza Sinigalia Model și interpretare în arhitectura monastică din Țara Românească la mijlocul secolului al XVIII-lea 23 1992 4 Gh. I. Cantacuzino Aspecte ale cercetării arheologice a orașului medieval din Țara Românească 29 1992 4 T. O. Gheorghiu Elemente de compoziție spațială și funcționalitate urbanistică la începuturile orașelor medievale românești extracarpatice 34 1992 4 Andrei Pănoiu Moșii, sate, târguri și orașe: II. Târgu-Jiu 61 1992 4 Consiliul Europei Convenția pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Europei 73 1992 4 Consiliul Europei Convenția Europeană pentru protecția patrimoniului arheologic 76 1992 4 Doina Mândru Conferință de presă la DMASI 80 1992 4 Cezara Mucenic Raport de deplasare la Gyor (Ungaria), 3-5 iunie 1992 80 1992 4 Georgeta Pop Simpozionul "Principii de consolidare antiseismică a monumentelor istorice", Târgoviște, 3-5 iunie 1992 82 1992 4 Aurelian Trișcu Duminică 20 septembrie. Ziua monumentelor - Ziua porților deschise 83 1992 4 * * * Lista monumentelor propuse de DMASI 84 1992 4 Georgeta Pop Ziua monumentelor 85 1992 4 Sanda Voiculescu Necrolog - Profesorul Grigore lonescu 87 1993 1-2 Radu Popa Monumente, ansambluri și situri istorice din România - între centrul și sud-estul Europei 5 1993 1-2 Peter Derer Reciclarea fondului clădit (III) 8 1993 1-2 Cezara Mucenic Raportul dintre noile lăcașuri de cult și monumentele istorice 20 1993 1-2 Andrei Pănoiu Biserica de lemn din Glodeni, județul Gorj 22 1993 1-2 Gh. I. Cantacuzino Cercetări arheologice din incinta fostei mănăstiri Mărcuța 26 1993 1-2 Anca Brătuleanu, Liviu Brătuleanu Curtea de la Sâmburești 35 1993 1-2 Emil Crișan Restaurarea casei Hermes din Sibiu 39 1993 1-2 Petre Munteanu-Beșliu Cercetări arheologice la casa Hermes din Sibiu 43 1993 1-2 Cristina Crăciun Completări și îndreptări la Lista siturilor arheologice din Dobrogea (I) 51 1993 1-2 Gabor Winkler Lucrări de restaurare în așezări istorice din Ungaria de vest (traducere și adaptare de Daniela Marcu) 54 1993 1-2 loan Mareș Mic îndrumar pentru studiul umidității în ziduri (II) 61 1993 1-2 Dan D. lonescu Despre planificarea urbană și ocrotirea patrimoniului în Israel - convorbire cu arhitectul Joe Sevitzky consemnată de Dan D. lonescu 77 1993 1-2 Andrei Pănoiu Moșii, sate, tîrguri și orașe (III): Târgu-Neamț 80 1993 1-2 Marina lliescu Arhitectul Giinther Schuler la 88 de ani - interviu realizat de Marina lliescu 90 1993 1-2 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Activitatea DMASI în perioada 1990-1992 94 1993 1-2 Cezara Mucenic Din ședințele DMASI, iulie-decembrie 1992 96 1993 1-2 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Cum simt apărate monumentele istorice ? - conferință de presă la DMASI ' 100 1993 1-2 Adriana Stroe, Raluca Venissi, Cristina lonescu, Aurelian Stroe Sesiunea aniversară „100 de ani de la înființarea Comisiei Monumentelor Istorice", București, 29-31 octombrie 1992 103 1993 1-2 Marina lliescu Colocviul "Protecția monumentelor și patrimoniului lor artistic împotriva delictelor și distrugerilor voluntare", Anvers, 3-6 noiembrie 1992 106 1993 1-2 Daniela Marcu Colocviul "Burg și modernitate", Bistrița, 26-27 noiembrie 1992 106 1993 1-2 I. Andron Sesiunea națională de etnologie și muzeologie etnologică, Bran, 1-3 decembrie 1992 108 1993 1-2 Adriana Stroe Monuments Historiques, nr.182, iulie-august 1992 109 1993 1-2 Cristina lonescu Historic Preservation, martie-aprilie 1992 110 1993 1-2 Camelia Sandor Conseil de l'Europe. Assemblee parlementaire, februarie 1992 110 1993 1-2 Adrian loniță Ephemeris Napocensis, II, 1992 111 1993 1-2 Daniela Marcu Ars Transsilvaniae, II, 1992 113 1993 1-2 Sergiu losipescu Un mare ardelean: dr. Radu Popa (necrolog) 115 1993 3-4 T. O. Gheorghiu Despre Iași (ce a fost, ce este, ce ar putea fi) 5 41 luliu Șerban, Dănuț Istrate 1993 3-4 Elisabeta Ancuța- Rușinaru „In București nu-mi regăsesc amintirile" - interviu cu Alexandru Ciorănescu 12 1993 34 Andrei Pănoiu Biserica de lemn din Bibești, județul Gorj 14 1993 34 Anca Brătuleanu Curtea din Bălăci, județul Teleorman 17 1993 34 Gh. I. Cantacuzino Sondajele arheologice de la conacul Rosetti-Balș din Pribești 23 1993 34 Sergiu losipescu, G.M. Cantacuzino Parcul și palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia - memoriu pentru reconstituirea integrală a silului 29 1993 34 Daniela Marcu Complexul roman de la Bumbești 32 1993 34 Ion Scheletti Contribuție la cunoașterea arhitecturii bisericilor românești din zid din județul Cluj 39 1993 34 Ruxandra Nemțeanu Inventaire architectural du village de Micșunești 47 1993 34 Sergiu Nistor Sistemul european de inventariere a patrimoniului cultural 51 1993 34 Andrei Pănoiu Moșii, sate, târguri și orașe (TV): Construirea unui oraș liber numit Tumu-Măgurele 53 1993 34 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Sesiunea de comunicări „Arta în spațiul românesc", București, 25-26 mai 1993 62 1993 34 Aurelian Stroe Sesiunea de comunicări „Cercetări privind patrimoniul cultural săsesc din Transilvania", Cluj, octombrie, 1993 62 1993 34 Dan Kissilievici Misiunea Apostolache 64 1993 34 Doina Mândru Raport privind misiunea UNESCO la Probota 65 1993 34 Elisabeta Ancuța- Rușinaru Călătorie documentară în județul Vâlcea 68 1993 34 Adriana Stroe Colaborare româno-germană 70 1993 34 Aurelian Stroe Ion Băcănaru, Gh. lacob, Harta schiturilor și a mănăstirilor din România 70 1993 34 Ana Barcă Muzeul westfalic în aer liber de la Detmold, Germania 71 1993 34 Daniela Marcu Muzeul internațional al Ceramicii de la Faenza 74 1993 34 Viorica Pisică Expoziție la Galați 75 1993 34 Virgil Pop Virgil Vătășianu (necrolog) 76 1994 14 Sergiu Nistor Reabilitarea vechilor cartiere - între metodologie și strategie 5 1994 14 Adina Nanu O fărădelege - Repictarea bisericii Bălteni, județul Dâmbovița 7 1994 14 Gh. I. Cantacuzino Cercetări arheologice la mănăstirea Polovragi 11 1994 14 Daniela Marcu Șantierul arheologic de la Drăușeni 19 1994 14 Florin Dobrescu Architecture et paysage des eglises fortifiees de Transylvanie 25 1994 14 Adriana Stroe, Aurel Stroe Localitatea Cincu, județul Brașov - Propuneri pentru impunerea calității de zonă protejată 32 1994 14 loan Mareș Sisteme de încălzire a bisericilor 43 1994 14 Andrei Pănoiu Moșii, sate, târguri și orașe (V): Brăila 49 1994 14 Oliver Velescu Un concurs de pictură din anul 1904. Documente inedite privind istoria restaurării murale 61 1994 14 Cezara Mucenic Activitatea CNMASI în anul 1993 77 1994 14 Adriana Stroe Vizita delegației ICOMOS german la DMASI 79 1994 14 Daniela Marcu Seminarul internațional „Protejarea și punerea în valoare a siturilor arheologice", Dijon, 13-21 septembrie 1993 80 1994 14 Raluca Verussi, Cristina Vărzaru Simpozionul „Teoria și practica reabilitării monumentelor istorice", Tușnad, 21-26 februarie 1994 81 1994 14 Sergiu losipescu Expoziția "Zsâmbek - Restaurarea bisericii și a mănăstirii premontreene", februarie 1994 82 1994 14 Adriana Stroe Ars Transsilvaniae, T. 3/1993 84 1994 14 Vlad Bulat Materiale de istorie și muzeografie, T. XI/1992 85 1994 14 Daniela Marcu Mărie Claire Berducou, La conservation en archeoloRie 86 1994 14 Sergiu losipescu Dinu Giurescu, Distrugerea trecutului României 1994 14 Andrei Pippidi loan Opriș, Comisiunea Monumentelor Istorice 89 1994 14 Sanda Ignat Ștefan Balș (necrolog) 91 1994 14 Alexandru Ligor, Anellise Ilinca, luliu Șerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMASI (partea I, A-B) 92 1995 1-2 Sergiu losipescu Comisiunea Monumentelor Istorice și peisajul istoric 5 1995 1-2 Anca Brătuleanu Ipoteze. De la „albumele de modele" la reședințele brâncovenești 7 1995 1-2 Oliver Velescu Ușile unui iconostas bănățean de la începutul secolului al XlX-lea 12 42 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1995 1-2 Liviu Brătuleanu Propuneri de punere în valoare a unui patrimoniu amenințat cu dispariția - bisericile cu pictură exterioară din zona colinară a Valahiei 32 1995 1-2 Dan Căceu Pictură murală de la biserica Sf. Gheorghe din Beregsăul Mare, jud. Timiș 38 1995 1-2 Marina Iliescu Aspecte legate de restaurarea unui ansamblu de arhitectură civilă din epoca Renașterii - case din Piața Primăriei Brașov, nr. 15-16 38 1995 1-2 Hanna Derer Evaluarea patrimoniului arhitectural. Studiu de caz: București 49 1995 1-2 Petre Oprea Sculpturi decorative de pe dădiri bucureștene de la începutul veacului XX 55 1995 1-2 Teodora Speranța - Diaconescu, Adrian- Silvan lonescu, Lucian Mașek, Alexandm Seferovici Repertoriul monumentelor de for public și funerare ale sculptorilor Storck existente în București și în teritoriul aferent (partea I) 60 1995 1-2 Eugenia Greceanu Reluarea activității de protecție a monumentelor istorice din România după desființarea în 1948 a Comisiunii Monumentelor Istorice 87 1995 1-2 * * * Procesele-verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, cu începere din 1952 91 1995 1-2 Cezara Mucenic Activitatea CNMASI în 1993, partea a Il-a 96 1995 1-2 Elisabeta Rușinam Muzeul Gorjului la 100 de ani, Târgu-Jiu, 6-8 octombrie 1994 101 1995 1-2 Marina Iliescu Sesiunea anuală a restauratorilor din Austria, Graz, septembrie 1994 102 1995 1-2 Elisabeta Rușinam Buletin Informativ, nr. 4-5/1993 104 1995 34 Peter Derer Intervențiile pe clădiri și statutul de monument 9 1995 3-4 Sanda Voiculescu Dilemele restaurării. Intre conservare integrală și compromisurile necesare 11 1995 3-4 Liviu Brătuleanu Cuhnia de la Broșteni. O particularitate în boltirea monumentelor istorice din Țara Românească 16 1995 3-4 Hanna Derer Despre activitatea de construcții în Sibiul secolului al XVIII-lea 21 1995 3-4 Petre Munteanu-Beșliu Cetatea medievală de la Sadu 36 1995 34 Dan lonescu Arcul de Triumf din București 45 1995 34 Teodora Speranția - Diaconescu, Adrian- Silvan lonescu. Lucian Mașek, Alexandm Seferovici Repertoriul monumentelor de for public și funerare ale sculptorilor Storck existente în București și în teritoriul aferent. Monumente de for public (II) 62 1995 34 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Valchid-Waldhiitten. Fișă de localitate 122 1995 34 Florin Dobrescu Necesitatea organizării unui serviciu de evidență r131 1995 34 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, 1953 139 1996 1-2 Adriana Stroe Valoarea de monument istoric a satelor din zona de colonizare săsească din Transilvania 5 1996 1-2 Adriana Stroe Proiectul comun româno-german de inventariere a patrimoniului cultural-artistic al localităților de colonizare săsească din Transilvania 9 1996 1-2 Corina Popa Arhitectura rurală și arhitectura de tip urban în Râșnov și Cristian (jud.Brașov) între 1820-1910 10 1996 1-2 Monica Lotreanu Semnalarea unor elemente specifice arhitecturii orășenești în fondul rezidențial al comunei Biertan. 24 1996 1-2 Corina Popa Considerații privind tipologia pivnițelor din Biertan 35 1996 1-2 Ruxandra Beldiman Tipologii de gospodării din satul Richiș 45 1996 1-2 Cecilia Teodom Sisteme constructive ale șarpantelor în localitățile Râșnov și Cristian 53 1996 1-2 Ruxandra Beldiman Râșnov. Fișă de localitate 57 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Prejmer-Tartlau. Fișă de inventariere monumente 72 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Biserica Ortodoxă 84 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Școala 86 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Gospodărie 87 43 luliu Șerban, Dănuț Istrate 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Gospodărie 88 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Casă 89 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventariere Prejmer - Ansamblu moară de apă cu locuință 90 1996 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișă de inventarier Prejmer-Cimitirul evanghelic 91 1996 1-2 Eugenia Greceanu Reluarea activității de protecție a monumentelor istorice din România după desființarea în 1948 a Comisiunii Monumentelor Istorice. Procesele verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții cu începere din 1952 (partea a in-a) ' 92 1996 1-2 Oliver Velescu Indicele proceselor verbale ale Comisiei de avizare a CSCAS, 1952- 1967 98 1996 1-2 Cocina Popa Salonul internațional al patrimoniului - conservare, restaurare, reconstituire, Paris, 6-9 aprilie 1995 112 1996 1-2 Liviu Brătuleanu Cursurile Universității de vară pentru monumente istorice, Eger, Ungaria 113 1996 1-2 Cristina lonescu Ziua Porților Deschise, septembrie 1995 114 1996 1-2 Adriana Stroe Simpozion româno-german. Sibiu, 3-5 noiembrie 1995 115 1996 1-2 Liviu Brătuleanu Atelieml „Patrimoniul arhitectural în zone seismice", București, 3-5 noiembrie 1995 116 1996 1-2 Adriana Stroe Topografia monumentelor din Transilvania 117 1996 1-2 Viorica Pisică Expoziția „Galații în imagini de epocă" 117 1996 1-2 Andrei Pippidi Constantin Bălan - Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric Argeș, sec.XIV-1848 118 1996 1-2 Constantin Chirculescu Expoziție comemorativă. Arta lui Nicolae Georgescu își omagiază autorul la București 119 1996 1-2 Sergiu Dinculescu Expoziție comemorativă. Nostalgie la o torță 120 1996 3-4 Sergiu Nistor Operațiuni complexe de reabilitare a patrimoniului arhitectural în centre istorice 5 1996 34 Peter Bugod Le Cardo de Jerusalem - integration et restauration 23 1996 34 Marina Iliescu Cetatea Făgăraș - restaurare și punere în valoare 32 1996 3-4 Irina Popa Les peintures murales du pays du Zarand au debut du XV-erne siecle. Consideration sur la technique de la peinture murale 38 1996 34 Petre Munteanu-Beșliu Cercetări arheologice la biserica nobiliară, astăzi dispărută, de la Dumbrăveni, județul Sibiu 49 1996 34 Petre Oprea Clădiri din București cu sculpturi decorative pe fațade (II) 58 1996 34 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, partea a IV-a, mai-iulie 1953 68 1996 34 Sergiu Nistor Patrimoniul românesc în contextul reglementărilor internaționale ale protecției patrimoniului cultural 84 1996 34 Andrei Pippidi Legea monumentelor istorice - proiect pregătit pentru Societatea Academică din România 89 1996 34 Marius Porumb Raport asupra participării delegației Comitetului Național Român la cea de-a Xl-a Adunare Generală ICOMOS, Sofia, 5-9 octombrie 1996 91 1996 34 Alexandru Avram, loan Bucur Aspecte privind ocrotirea monumentelor istorice în județul Sibiu în perioada 1990-1996 93 1996 34 Dukret Geza Activitatea Comitetului pentru protecția monumentelor istorice și a locurilor comemorative din Crișana și Banat 96 1996 34 Marina Iliescu Destinul locuințelor nobiliare central est-europene. Simpozionul internațional de la Tușnad, martie 1996 97 1996 34 Liviu Brătuleanu Posibilități de integrare a patrimoniului cultural românesc în programele itinerariilor culturale ale Consiliului Europei. Realități și perspective 101 1996 34 Liviu Brătuleanu Simpozionul și expoziția "Principesa Martha Bibescu între arhitectură și literatură", 18-21 octombrie 1996 105 1996 34 Liviu Brătuleanu Primul seminar internațional dedicat reabilitării patrimoniului arhitectural din România, București, World Trade Center, 28-29 noiembrie 1996 108 44 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1996 3-4 Sentimentul federal, prezentarea tezei de doctorat a lui Alexandru Comescu, București, ianuarie 1997 ' 109 1996 34 Marina Iliescu Expoziția U.N.R.M.I. "Restaurarea monumentelor istorice din România" 111 1996 34 luliu Șerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI, partea a Il-a (C) 112 1997 14 Petre Munteanu-Beșliu Primăria Veche - 500 de ani din istoria Sibiului 5 1997 14 Hermann Fabini Vechea primărie sibiană 6 1997 14 Irmgard Sedler Tavanul casetat din Primăria Veche - mărturie a dorinței de reprezentare socială a burgheziei transilvănene la sfârșitul secolului al XVII-lea 22 1997 14 Olga Beșliu Reprezentări grafice ale Primăriei Vechi din cabinetul de stampe al Muzeului Brukenthal 28 1997 14 Liliana Popa Două documente despre amenajări la Primăria Veche în secolul al XlX-lea 31 1997 14 loan Albu Die Inschriften am Hermannstadter Alten Rathaus 32 1997 14 Oltea Dudău Egregius Magister Camerarius Urbis Cibiniensis Thomas Altemberger 36 1997 14 loan Hapca Sibiu - Date geomorfologice și geologice 38 1997 14 Petre Munteanu-Beșliu Cercetări arheologice de la Primăria Veche din Sibiu 39 1997 14 Thomas Năgler, Martin Rill, Petre Munteanu- Beșliu Primăria Veche - Tumul de locuit 50 1997 14 Petre Munteanu-Beșliu Groapa cu gunoaie arse de la Primăria Veche 55 1997 14 Horst Klusch Keramikfunde aus den 17. und 18. Jahrhundert im Alten Rathaus von Hermannstadt 59 1997 14 Silvia Galea Ceramică modernă descoperită la Primăria Veche, Sibiu - Analiza statistică 66 1997 14 S. Luca, N. Boroffka Noi descoperiri preistorice din Sibiu 75 1997 14 Livia Bucșă, Alexandru Dobrescu Analiza fragmentelor osoase descoperite în groapa de gunoi de la Primăria Veche din Sibiu 79 1997 14 Petre Munteanu-Beșliu Cercetări inter- și multidisciplinare de la Primăria Veche din Sibiu: stadiu și perspective 81 1997 14 Agata Olariu Characterization of the Fourteenth-Century Bell-Casting Pit from the Old Town Hali in Sibiu, Romania 89 1997 14 N. Deac, M. Guttmann, V. Ciuntu Primăria Veche: analiza probelor de mortar 94 1997 14 Dan Botezatu Expertiza paleoantropologică asupra materialelor osteologice descoperite în curtea mică a Primăriei Vechi 98 1997 14 Eugenia Greceanu Procesele-verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții 99 1997 14 Cezara Mucenic Noua Comisie Națională a Monumentelor Istorice 113 1997 14 Daniela Enescu Simpozionul științific internațional de teoria și practica reabilitării monumentelor istorice, Tușnad, 16-23 martie 1997 115 1997 14 Daniela Popescu Conferința "Notre Diversite Creatrice" asupra Raportului Comisiei mondiale pentru cultură și dezvoltare, Jablona (Polonia), 6-7 mai 1997 118 1997 14 Marina Iliescu Simpozionul Culturii Renascentiste "Castele din secolele XV-XVII din partea estică a bazinului carpatin", Sârospatak (Ungaria), 1-6 octombrie 1997 119 1997 14 Valeriu-Eugen Drăgan Andrei Pănoiu, Arhitectura tradițională gorjeană 120 1997 14 luliu Șerban Inventarul Fondului CMI din arhiva DMI (IU, D-H) 122 1998 1-2 Sergiu Nistor Sensul și rolul juridic al documentelor internaționale 11 1998 1-2 Cezara Mucenic, Mariana Nițelea Lista principalelor Carte și Convenții europene și internaționale 12 1998 1-2 Mariana Nițelea, Sergiu Nistor Norme juridice internaționale ratificate de România până în prezent 13 1998 1-2 Cezara Mucenic, Mariana Nițelea Carte internaționale și europene privind protejarea monumentelor istorice - istoric și evoluția conceptelor 14 1998 1-2 Rodica Crișan Metodă de analiză și dedzie în reabilitarea clădirilor, pe baza conceptului de performanță 16 1998 1-2 Mircea Crișan Stabilirea tipului de intervenție în restaurarea structurală 20 45 luliu Șerban, Dănuț Istrate 1998 1-2 444 Convenția de la Haga, privind protejarea patrimoniului cultural în caz de conflict armat, 1954 25 1998 1-2 *4* Carta de la Veneția privind conservarea și restaurarea monumentelor istorice, 1964 39 1998 1-2 444 Convenția privind patrimoniul cultural și natural mondial, UNESCO, 1972 (trad. Sergiu Nistor) 41 1998 1-2 444 Carta europeană a patrimoniului arhitectural, Amsterdam, 1975 48 1998 1-2 444 Declarația de la Amsterdam, 1975 (trad. Rodica Crișan) 50 1998 1-2 444 Carta turismului cultural, ICOMOS, 1976 55 1998 1-2 444 Carta de la Florența, ICOMOS, 1982 57 1998 1-2 444 Convenția de la Granada privind salvgardarea patrimoniului arhitectural european, Consiliul Europei, 1985 (trad. Rodica Crișan) 60 1998 1-2 444 Carta de la Toledo privind conservarea orașelor și zonelor istorice, ICOMOS, 1986 (trad. Sergiu Nistor) 64 1998 1-2 444 Carta de la Washington privind salvgardarea orașelor istorice, ICOMOS, 1987 (trad. Rodica Crișan) 66 1998 1-2 444 Carta de la Bura, ICOMOS, 1987 68 1998 1-2 444 Carta de la Lausanne, pentru protecția și gestiunea patrimoniului arheologic, ICOMOS, 1990 (trad. Ioana Bogdan Cătiniciu) 81 1998 1-2 444 Convenția de la La Valetta - revizuită -, Consiliul Europei pentru protejarea patrimoniului arheologic european, 1985-1986 84 1998 1-2 444 Carta de la Sofia privind protecția patrimoniului subacvatic, ICOMOS, 1996 ' 88 1998 1-2 444 Convenția UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilicit, Consiliul Europei 92 1998 1-2 444 Cartele italiene de restaurare (Rodica Crișan) 98 1998 1-2 444 Convenția de la New Delhi, recomandări definind principiile internaționale de aplicat în domeniul săpăturilor arheologice, UNESCO, 1956 (trad. Ioana Bogdan Cătiniciu) 110 1998 1-2 444 Recomandări referitoare la protejarea bunurilor culturale periclitate de lucrări publice sau private - extrase - UNESCO, 1968 (selecție și traducere Sergiu Nistor) 115 1998 1-2 444 Recomandări referitoare la protecția la nivel național a patrimoniului cultural și natural, extrase, UNESCO, 1972 (selecție și trad. Sergiu Nistor) 117 1998 1-2 444 Recomandări referitoare la protejarea și rolul contemporan al zonelor istorice - exrase - UNESCO, Nairobi, 1976 (selecție și trad. Sergiu Nistor) 119 1998 1-2 Mariana Nițelea "împreună pentru protecția monumentelor" - masă rotundă organizată la sediul GDS, aprilie 1998 125 1998 1-2 Eugenia Greceanu Procesele-verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, partea a Vl-a 126 1998 1-2 Liliana Roșiu Patrimoniul universal. Natura și cultura protejate de UNESCO. Europa Centrală și de Nord, ed. Schei, Brașov 143 1998 1-2 luliu Șerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI (I - L) 145 1998 34 Cornelia Stoica Istoricul legislației privind ocrotirea patrimoniului arheologic imobil și mobil, cu privire specială Ia secolul al XlX-lea 7 1998 34 Thomas Naegler, Petre Munteanu-Beșliu Fortificații medievale la marginea voievodatului Transilvaniei: Cetatea de la Rășinari, jud. Sibiu 13 1998 34 Li viu Brătuleanu Les Koulas de Roumanie, XVI-eme - XVDI-eme 19 1998 3-4 Petre Oprea Sculpturi decorative de pe clădiri bucureștene de la sfârșitul veacului al XlX-lea și începutul celui următor (III) 24 1998 3-4 Laurențiu T. Spoială Consolidări de biserici - probleme specifice 39 1998 34 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale ședințelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, partea a Vl-a, nov.-dec., 1953 (îngrijite de Eugenia Greceanu) 47 1998 34 Liviu Brătuleanu Prezențe românești - Salonic 1997 63 1998 34 Vasile Crișan, Alexe Tatu Sinteza lucrărilor colocviului "Sibiu - confluențe europene", 12-15 mai 1998 ' 70 46 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 1998 34 Petre Munteanu-Beșliu Un punct de vedere critic asupra lucrărilor colocviului "Sibiu - confluențe europene" 71 1998 3-4 Marian Neagu A XXXII-a Sesiune anuală de rapoarte arheologice, Călărași, 20-24 mai 1998 74 1998 3-4 Sanda Voiculescu CEZARA MUCENIC, București - Un veac de arhitectură civilă 77 1998 3-4 Marina-Ruxandra Iliescu G. I. IONESCU-GION, Istoria Bucureștilor 79 1998 3-4 Doina Horea, Sanda Ignat In memoriam ELENA POPA, O făptură de abur 80 1998 3-1 luliu Șerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI (M - T) 81 1999 14 Oliver Velescu Intenția de demolare a Coloanei Infinitului (1951) sau cum au devenit sculpturile lui Brâncuși de "Inspirație Folclorică ” 5 1999 14 Anca Brătuleanu Ansamblul de la Coțofenii din Față, Dolj. Studiu istoric - arhitectural (raport preliminar) 17 1999 14 Dana Mihai Materiale și tehnici de construcție documentate arheologic în grupa monumentelor religioase și civile din Țara Românească, sec. XVI- xvn ' 29 1999 14 Raluca losipescu, Sergiu losipescu Ansamblul caselor domnești brâncovenești de la Potlogi 40 1999 14 Petre Munteanu-Beșliu Fortificațiile medievale de la Tălmaciu și Tumul Spart, Raport arheologic preliminar 47 1999 14 Zeno K. Pinter, Marian 1. Țiplic Cercetările arheologice de la biserica Sf. Nicolae din Hunedoara 60 1999 14 Raluca losipescu, Sergiu losipescu Castelul Bethlem - Criș, jud. Mureș, Raport de cercetare arheologică 68 1999 14 Cristian Moisescu Din nou despre Tismana 80 1999 14 Cristian Luca Activitatea ctitoricească a lui Petru Cercel (1583-1585), expresie a unei politici culturale consecutive 93 1999 14 Ruxandra Nemțeanu Fostele clădiri ale Legației austro-ungare (str. Dem. Dobrescu, nr. 7-9). Studiu istoric-arhitectural 102 1999 14 Elena Ploșniță Despre un centru de cultură al Basarabiei interbelice 131 1999 14 Florin Dobrescu Situația patrimoniului în Austria 138 1999 14 Anca Brătuleanu Raport privind participarea la UNESCO World Heritage Regional Thematic Meeting, Bialystak, Polonia, 29 septembrie - 4 octombrie 1999 141 1999 14 *** SIMPOZIONUL "Concepte și tematici de restaurare", Focșani, 26-29 Mai 1999 142 1999 14 Sabin Adrian Luca Descrierea cercetărilor arheologice sistematice de la Turdaș-Luncă- campaniile de cercetare sistematică ale anilor 1992-1995 171 1999 r 14 Cezara Mucenic Povestea caselor. București - orașul pierdut 186 1999 14 luliu Șerban Inventarul arhivei C.M.l. (S -Z) 189 2000 14 Florin Dobrescu Proiect de consolidare și restaurare a bisericii ortodoxe 'Sf. Gheorghe" - sat Bicsad, jud. Covasna 7 2000 14 Ruxandra Nemțeanu Palatul Legației Elene. Scurt istoric 29 2000 14 Dan D. lonescu Proiectul primei capele a Legației Regatului Elen din București 41 2000 14 loan George Andron Evoluția istorică a orașului Dumbrăveni - jud. Sibiu 45 2000 14 Sorana Georgescu Gorjan Istoricul realizării "Coloanei fără sfârșit" din Târgu-Jiu (1936-1937) 56 2000 14 Cezara Mucenic Cronologia evenimentelor privind restaurarea "Coloanei fără sfârșit" 89 2000 14 Rodica Crișan Coloana fără sfârșit - Principii de restaurare 94 2000 14 Dorin Dănilă Coloana fără sfârșit - Restaurarea modulelor și a stâlpului central 104 2000 14 Mircea Crișan . Coloana fără sfârșit - Restaurarea structurală a stâlpului central 136 2000 14 Tatiana Pogonat Instrucțiuni privind executarea mortarelor de var pe ziduri de cărămidă și piatră 143 2000 14 Simona Samoilă, Viorel Ciuntu, Petre Munteanu- Beșliu Analiza comparativă a unor probe de mortar prelevate de la fortificațiile medievale din sudul Transilvaniei și Țara Loviștei 148 2000 14 Marta Guttmann, Viorel Ciuntu Analiza probelor de mortar prelevate la săpăturile arheologice de la Palatul Brukenthal 160 2000 14 Cezara Mucenic Inventarierea patrimoniului construit al unei străzi bucureștene. Propunere metodologică 165 2000 14 Raluca losipescu Metodologia cercetării și protejării patrimoniului maritim și fluvial 172 47 luliu Șerban, Dănuț Istrate 2000 14 Ruxandra Nemțeanu Metodologia evidenței monumentelor istorice (rezumat) 175 2000 1-4 Sergiu losipescu Cercetarea și restaurarea patrimoniului arheologic 186 2000 1-4 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale ședințelor de avizare organizate de Direcția Generală a Monumentelor Istorice din Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, cu începere din 1952. Stadiul publicării 190 2000 1-4 *** European Landscape Convention - Florence 2000 228 2000 1-4 *** Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil 237 2000 1-4 *** Ordonanța de urgență nr. 228/2000 privind protejarea monumentelor istorice 258 2000 1-4 Ordonanța nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național 280 2000 1-4 *** Ordinul Ministrului culturii nr. 2032/1999 pentru înființarea Comisiei de Atestare în domeniul Monumentelor Istorice și aprobarea normelor și criteriilor de atestare a experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice 290 2000 1-4 Ordonanța nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice ce fac parte din Lista patrimoniului mondial 304 2000 1-4 *** Ordinul ministrului Culturii nr. 2080/2000 privind lista membrilor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și componența structurilor acesteia 309 2000 1-4 Ordinul Ministrului Culturii nr. 2092/2000 referitor la Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice 327 2000 1-4 *** ’ . Ordinul nr. 2013/2000 privind aprobarea criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice 336 2000 1-4 Cartea albă a monumentelor 342 2000 1-4 Eugenia Greceanu In memoriam Tatiana Pogonat 350 2001- 2005 1 Mircea Diescu Vasile Drăguț - câteva lecții de atitudine și de ținută 11 2001- 2005 1 ' loanOpriș Vasile Drăguț, fondator de sistem cultural 16 2001- 2005 1 Petre Oprea Amintiri despre Vasile Drăguț 19 2001- 2005 1 Cezara Mucenic Domnul rector Vasile Drăguț 21 2001- 2005 1 Barbu Cioculescu Vasile Drăguț, camaradul de la colegiul "Sf. Sava" și prietenul de o viață 24 2001- 2005 1 Constantin Blendea Mărturisiri despre Vasile Drăguț 27 2001- 2005 1 Gheorghe Leahu In memoria profesorului Vasile Drăguț 30 2001- 2005 1 Sorin Dumitrescu Testamentul iconografic al lui Vasile Drăguț 32 2001- 2005 1 Gabriela Pătulea Drăguț Cuvânt de mulțumire 36 2001- 2005 1 Oliver Velescu 1945, un an dramatic din istoria CMI 37 2001- 2005 1 Virgiliu Z. Teodorescu Vasile Drăguț și ansamblul istoric "Mihai Vodă" din București » 39 2001- 2005 1 Peter Derer Atelierul de Integrare din Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu" - București - 48 • 2001- 2005 1 Sergiu losipescu Discuții și controverse privitoare la monumentele istorice în ultimii. treizeci de ani 51 2001- 2005 1 Gheorghe Cantacuzino Observații arheologice privind pridvorul bisericii " Radu Vodă" din București 55 2001- 2005 1 |Nicolae Pușcașul, Voica Pușcașu Prima biserică a mănăstirii "Sfântul Sava" din Iași 64 2001- 2005 1 Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna Despre acoperământul de mormânt al Episcopului Leontie de la Rădăuți 80 48 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 2001- 2005 1 Mira Dordea Pictura exterioară a monumentelor de arhitectură din Moldova - o ipoteză asupra influenței picturii exterioare a monumentelor civile și religioase din Germania și Transilvania 84 2001- 2005 1 Dana Jenei Imaginea Fecioarei cu Pruncul între Sfinte de la Biserica Neagră din Brașov 86 2001- 2005 1 Liana Tugearu O reprezentare iconografică aparte ilustrată de două manuscrise rusești din colecția Muzeului Național de Artă al României 95 2001- 2005 1 Adrian-Silvan lonescu Pictori în slujba principelui Carol I 99 2001- 2005 1 Tereza Sinigalia Pridvoare cu clopotniță în arhitectura Țării Românești din secolul al XVII-lea ' ' 107 2001- 2005 1 Dan Mohanu Vasile Drăguț, creator sau purtător de doctrină în domeniul restaurării operei de artă? 110 2001- 2005 1 Irina Mardare Restaurare - știință - artă 117 2001- 2005 1 Dan D. lonescu Biserica "Sfinții Apostoli" a mănăstirii Hotărani: date preliminare în vederea reconstituirii turlei de pe pronaos și a restaurării pridvorului 124 2001- 2005 1 Șerban Popescu Dolj Odiseea unei biserici de lemn 138 2001- 2005 1 Hanna Derer Biserica fortificată din Moșna / Meschen. Certitudini și ipoteze 141 2001- 2005 1 Mihai Opreanu Moșna - Biserica evanghelică fortificată. Probleme de conservare și restaurare 148 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu Et in Athos ego 155 2001- 2005 1 Kovacs losef Monitorizarea monumentelor UNESCO 163 2001- 2005 1 lozefina Postăvam Vasile Drăguț. Repere biografice. Opera. 168 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu ITER - Metodă operativă de abordare a zonelor cu potențial balnear. Studiu pilot: tradiție și dezvoltare durabilă pentm stațiuni termale 193 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu Băile Herculane 195 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Baia Hebe 199 2001- 2005 1 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Casinoul 203 2001- 2005 1 Adriana Stroe Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Baia Diana 211 2001- 2005 1 Adriana Stroe Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Gara CFR 215 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu, Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Hotel Roman 221 2001- 2005 1 Adriana Stroe Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Ediculul care adăpostește izvorul de ochi 226 2001- 2005 1 Adriana Stroe Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Ediculul care adăpostește izvorul de stomac 229 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Baia Apollo 232 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Băile Neptun 237 2001- 2005 1 Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Pavilionul de hidroterapie, cu bazinul termal deschis 248 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile 1 Mai 255 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu, Ruxandra Nemțeanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile 1 Mai - Bazinul termal cu valuri 256 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Felix 261 2001- 2005 1 Liviu Brătuleanu, Ruxandra Nemțeanu - z. - Fișe analitice de evidență a monumentelor istorice: Băile Herculane - Ștrandul Apollo 262 49 luliu Șerban, Dănuț Istrate 2001- 2005 1 Cristina Crăciun O fortificație necunoscută din județul Iași 266 2001- 2005 1 - Dana Mihai Evidența monumentelor istorice, bilanț și perspective 269 2001- 2005 1 Dan D. lonescu Simpozionul "Dnunul înaintașilor - Săptămâna arhitecturii" -1-8 oct. 2003 274 2001- 2005 1 lozefina Postăvaru Simpozionul "Vasile Drăguț, 75 de ani de la naștere" -19-20 dec. 2003 ' 275 2006 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Biserica Sf. Nicolae a fostului schit Bălteni. Studiu istoric și de arhitectură 9 2006 1-2 Ruxandra Nemțeanu, Sergiu losipescu "Institutul de Fiziologie Normală și Patologie - prof. dr. D. Danielopolu", parte a Așezămintelor spitalicești "Filantropia" din București 25 2006 1-2 Raluca losipescu, Sergiu losipescu Orașe porturi din România - un patrimoniu ignorat 43 2006 1-2 Ciprian Buzilă Casa Mincu 71 2006 1-2 Irina Paveleț Contribuții cu privire la moara de apă din satul Drajna de Jos, județul Prahova 84 2006 1-2 Ecaterina Țânțăreanu O ctitorie de la cumpăna veacurilor XVII și XVIII. Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostului schit Didești, județul Teleorman 100 2006 1-2 Cristina Crăciun Observații privind topografia Drobetei în secolele II -III 105 2006 1-2 Emil Lupu Ctitorii dispărute la curbura Carpaților în secolele XV-XVI (1) 145 2006 1-2 Dana Mihai Biserici de lemn descoperite în urma investigațiilor arheologice, Țara Românească - Secolele XVI -XVII 166 2006 1-2 Ciprian Sandu Scurtă analiză statistică a listelor monumentelor istorice publicate, (1903,1955,2004), pentru județul Vaslui 187 2006 1-2 Mircea Angelescu, Dana Mihai, Cristina Oana, Cristian Vasile, Laurențiu Ichim A Centrally Managed GIS System for Protection of the Romanian Archaeological Sites and Historical Monuments 199 2006 1-2 Inge Podbrecky, traducere lozefina Postăvaru Inventarierea patrimoniului cultural construit în Austria 213 2006 1-2 Dana Mihai RESTARH - Digitizarea arhivei INMI - un nou început 219 2006 1-2 Adriana Stroe, Ana Mojolic Raport de monitorizare a bisericilor din lemn din jud. Maramureș, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial 221 2006 1-2 Irina Ene Credință și mentalitate în Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea 233 2006 1-2 Alexandru Suceveanu Din nou despre conservare și restaurare 240 2006 1-2 Liviu Brătuleanu Considerații asupra unor posibile atitudini legate de conservarea integrată. Sulina, parte a peisajului cultural 255 2006 1-2 Oliver Velescu Monumentele istorice. Valori spirituale - valoare turistică 264 2007 1-2 — Legea 259/2006 modificări și completări la Legea 422/2001 7 2007 1-2 Dana Mihai The National Framework for Protection and Administration. UNESCO monuments (proposal) 23 2007 1-2 Laurențiu Spoială Câteva probleme privind consolidarea unor biserici 36 2007 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Stroe Casa monument istoric din Sighișoara, Strada Școlii nr. 13, județul Mureș 42 2007 1-2 Ciprian Buzilă Case cu geamlâc. (I) Studiu de caz 53 2007 1-2 Marina Sabados, Aurelian Stroe Zugravul Evghenie Lazăr de la Mănăstirea Căldărașani în documente inedite 68 2007 1-2 Emil Lupu Ctitorii dispărute la curbura Carpaților în secolele XV-XVI (2) 75 2007 1-2 Raluca losipescu, Sergiu losipescu Din nou despre evoluția istorică și urbanistică a orașului Roman 113 2007 1-2 Irina Paveleț Biserica Sf. Nicolae Tabaci din Vălenii de Munte, județul Prahova. Fișa analitică de evidență 130 2007 1-2 Ruxandra Nemțeanu Raport bianual de monitorizare a Mănăstirii Hurezi, obiectiv înscris în Lista Patrimoniului Mondial 139 2007 1-2 Adrian Stroe Verificarea Listei Monumentelor Istorice din municipiul Brașov, 2006 144 2007 1-2 Irina Paveleț Verificarea Listei Monumentelor Istorice din comuna Măneciu,județul Prahova 2006 - 2007 149 50 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice. O sută de ani de la apariție (1908 -2008) 2007 1-2 lozefina Postăvarii Verificarea Listei Monumentelor Istorice din comuna Malu cu Flori, - județul Dâmbovița, 2006 156 2007 1-2 Liviu Brătuleanu Verificarea Listei Monumentelor Istorice din județul Olt, 2006 166 2007 1-2 Ruxandra Nemțeanu O "listă" a monumentelor istorice din București, 1947 180 2007 1-2 Anca Păunescu Un izvor cartografic referitor la ruinele Orașului de Floci 198 51 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Studiu Preliminar Privind Topografia Sitului CARSIUM (SEC. 1-6 D.CHR.) 1. Actualul oraș Hârșova, în antichitate Carsium, își datorează poziția de prim ordin pe limesul moesic, ulterior scythic amplasamentului geografic, de o excepțională va- loare strategică. 1.1. Brațul Borcea, care se desparte de Du- nărea veche la est de Silistra se unește cu fluviul la 1 km sud de Hârșova, Dunărea având o singură albie majoră pe o distanță de câțiva kilometri. La 13 km ■ în aval de Hârșova, se desprinde din fluviu privalul Băroiu, care urmând direcția sud-vest-nord-est, curge prin dreptul actualelor localități Ciobanu, Gârliciu și Dăieni pentru a se uni cu Dunărea veche în dreptul fortificației de la Beroe. Pe tronsonul Carsium-Beroe, privalul Băroiu sau Dunărea veche era în antichitate cursul navigabil al fluviului. Cotul dublu al fluviului, la sud și nord-est de Hârșova face ca zona Hârșova - Ciobanu să se prezinte asemeni unui propugnacuhtm între bălțile fluviului și câmpia de pe malul stâng al fluviului. Poziția dominantă a malului drept favorizează supravegherea bazinelor hidrografice ale lalomiței și Călmățuiului, ale căror guri spre Dunăre erau situate în apropiere. Carsium a fost imul din punctele fortificate importante ale limesului. In perioada romană tim- purie, trupele auxiliare documentate epigraphic simt toate trupe de cavalerie, a căror mobilitate per- mitea o riposta rapidă contra unor eventuale infiltrări dinspre Câmpia getică sau Moldova In veacurile trecute Ialomița curgea paralel cu Dunărea, în porțiunea de la Brăilița până la Gura lalomiței, iar punctul de la Vadu Oii a fost întot- deauna o trecere lesnicioasă pe malul stâng1, (il.l) Necesitatea de a asigura controlul zonei explică o dată în plus importanța sitului atât în perioada traianee, dar mai ales după 118, când granița imperiului, respectiv Moesiei inferior este definitiv stabilită pe Dunăre. Ipoteza unui cap de pod la Gura lalomiței, este argumentată de mărturiile 1 General Karte des Filrstenthums Walachei, ausgefiihrt und herausgegeben durch das k.k. militărisch geografische Insitut im țahre 1867. In antichitate cursul lalomiței a fost mult mai la vest, după cum dovedesc cercetările arheologice de la Piua Pietrei. Cristina Crăciun privind o fortificația patrulateră din acest punct și de descoperirile arheologice întâmplătoare, cu toate rezervele exprimate față de locul real de descope- rire al inscripției puse de Havius Avitianus2. Ipote- za unor fines pe malul drept al lalomiței în zona din fața Hârșovei era impusă chiar de concepția tactică a organizării limesului atât în perioada ofensivă din sec. 1-3, cât și în sec. 4-6.3 2. Intre toate aspectele istoriei sitului Carsi- um, relativ puțin cercetat4 sau cercetat prin săpături de salvare5 înainte de ultimele două decenii6, recon- stituirea topografiei antice este obiectiv limitată de caracterul adeseori rezumativ al rapoartelor arhe- ologice, de suprapunerea nivelelor antice de struc- 2ISM V,127 cu comentariul editorului, Emilia Dorutiu-Boilă, p.149-150. ’ 3 La Piua Pietrei s-au descoperit de-a lungul timpului artefacte de epocă romană timpurie și romano-bizantină. Este de remarcat că singurul edificiu cu fundație de blocuri ecarisate prinse cu mortar de var, așa zisul edificiu cu contraforți, are dimensiunile (14,50 x 7,25m) și planimetria specifică unui horreum de epocă romană). 4 V. Brătulescu, Cetatea Hârșova în legătură cu Dobrogea și cu ținuturile înconjurătoare, BCMI, XXXIII, 1940, fasc. 105, p. 19- 21; Gr. Florescu, Raport asupra activității arheologice de la Hârșova în 1943, ACMI, 1943, 1946, p. 179; Andrei Aricescu, Date noi despre cetatea de la Hârșova, Pontica 4,1971, p. 356; E. Condurachi - Neue Probleme und Ergebnisse der Limesforschung in Scythia Minor, Studien zu den Militărgrenzen Roms, Koln, 1967,p.l70. 5 Săpături efectuate de MNIR în colaborare cu MINAC în perioada 1987-1989. 6 Panait et alii 1995-1996 = Panait I. Panait, Adrian Rădulescu, Aristide Stefănescu, Daniel Flaut - Cercetările arheologice de la cetatea Hârșova. Campania 1995, Pontica 28 - 29,1995 -1996, p. 123 - 134; Adrian Rădulescu, Constantin Nicolae, Gabriel Talmatchi, MINAC; Costel Chiriac, Cetatea Carsium, CCA 1997; Costel Chiriac I.A.I., Constantin Nicolae, Gabriel Talmatchi, Cetatea Carsium. CCA 1998; Rapoartele prelimina- re de săpătură privind Carsium în CCA. 1999; Adrian Rădu- lescu, Constantin Nicolae, Gabriel Talmatchi, Costel Chiriac, Cetatea Carsium, CCA 2000; Gabriel Gheorghe Custurea, Gabriel Talmațchi, Constantin Nicolae; Costel Chiriac, Cetatea Carsium în CCA 2001; Gabriel Custurea, Constantin Nicolae, Gabriel Talmatchi, Costel Chiriac, în CCA 2002; Zaharia Covaceff, Constantin Nicolae, Gabriel Talmațchi, Cătălin Dobrinescu, Cetatea Carsium, CCA 2004; Zaharia Covacef, Constantin Nicolae, George Dumitru; CCA 2005; Zaharia Covaceff, C. Nicolae - Sector Incinte vest, în CCA, 2006. Cristina Crăciun turi edilitare modeme și mai ales de cantitatea și calitatea documentației planimetrice și stratigrafice disponibile. 2.1. In lipsa unei ridicări topometrice pre- mergătoare săpăturilor7 pe un areal mai mare decât cel al cetății Hârșova, o serie de informatii despre întinderea sitului arheologic Carsium se datorează lui P. Polonic8 (il. 2a și b), M. D. lonescu Dobrogi- anu9 (il. 3) sau hărților Marelui Stat Major Român (il. 4), care furnizează o documentație utilă privind configurația ruinelor, structura urbană, drumurile din zona Hârșova și identificarea unor repere pentru descoperirile epigrafice de la finele secolului 19. Astfel, marcarea pe harta din 1900 a cimitirului turcesc de la Hârșova în zona necropolei tumulare este un indiciu important pentru localizarea precisă a locului de descoperire a stâlpilor miliari10. Documentele cartografice menționate înre- gistrează țesutul urban al orașului la începutul secolului 20, cu separația dintre nucleul vechi al orașului și așezările satelite Varoș și cea dezvoltată la est. Spațiul liber dintre cele trei locații, astăzi ocupat de construcții, delimitează la vest, nord și est nucleul urban, considerat astăzi centrul istoric al orașului (il. 5). Harta adnotată de P. Polonic, pe lângă deta- liile privind spațiul urban propriu-zis, oferă indicii obiective pentru analiza sistemului de mici forti- ficatii din jurul orașului care controlau zona de la sud de Hârșova, dar mai ales frontul nord-vestic și nordic, (il. 2a). Sunt menționate micile fortificații otomane Ceanac Kale, tabia Kiopriu și tabia ru- sească de la Cetatea Oii11. In apropierea punctelor strategice otomane fotografia aeriană descoperă fortificațiile minore din sistemul defensiv roman sau romano-bizantin. Toate cele trei planuri topografice menționa- te indică o incintă mult extinsă către vest fată de fortificația de pe dealul Cetății, unde s-au concen- trat toate săpăturile sistematice. Curbele de nivel înregistrate de harta Marelui Stat Major Român explică cel mai bine rațiunile pentru care cele trei 7 Primul plan topografic este cel publicat de E: Condurachi, op. cit, p. 170, reactualizat și refăcut pe baza cercetărilor din 1995, cf. Panait I. Panait, A. Rădulescu, Aristide Ștefănescu, Daniel Flaut, în Pontica, 28-29, p.123, fig. 1. Pe baza cercetărilor ulterioare un nou plan al fortificațiilor de pe dealul Cetății apare în CCA 2007. 8 Harta Marelui Stat Major Român, scara 1.50 000 adnotată de P. Polonic (arhiva IA, fond MNA) 9 M. D. lonescu, Dobrogia în pragul veacului al XX-Iea, București, 1904, crochiul II io ISM V 95; ISM V 96; ISM V 97; ISM V 98; ISM V 99; ISM V 100. 11 Vechimea fortificațiilor otomane, mai ales Tabia Kiupriu, ar justifica înscrierea lor în LMI. zone mai înalte - Dealul Cetății, dealul situat în dreptul actualelor străzi Lunei, Venus, Revoluției (în jurul Școlii generale 1) și dealul dintre străzile Telegrafului, Canaralei și fosta stradă 6 Martie au fost incluse într-o incintă care proteja zona depre- sionară din interior (cotele de nivel cele mai joase se înregistrează pe strada Portului și la vest de aceasta). 2.2. Incinta mare AFDEB12, (il. 6a), care cuprinde și dealul Belciug, corespunde imaginilor de pe stampele din sec. 1913 și fotografiilor de la mijlocul sec. 20. (il. 6c). Pentru latura vestică a acestei incinte mari, planul lui lonescu Dobrogianu este cel mai amă- nunțit (il. 3), indicând trei turnuri (sau mici for- turi)14 rectangulare adosate incintei, unul chiar în zona stâncoasă a dealului Belciug, cu frontul orien- tat către vest. Al doilea, de formă rectangulară în plan, este desenat în dreptul intersecției actuale dintre str. Independenței și spațiul dintre str. Lunei și str. Minerva. Ultimul este figurat la vest de inter- secția actualelor străzi Carsium și Venus. Pentru acesta din urmă, informația din schița menționată este confirmată și de observații recente15. Forma și poziția lor față de marea fortificație le încadrează mai degrabă în categoria bastioane decât în cea a unor turnuri de incintă. Traseul incintei mari este vizibil și pe fotografiile aeriene (il. 6b). în ceea ce privește data- rea, există ipoteze care o plasează în antichitatea târzie16. Primele referiri explicite îi aparțin lui A. Aricescu17 care vorbește de „un zid pătrundea adânc în intravilanul actual, care poate fi urmărit pe latura paralelă cu fluviul, și care ajungea să închidă dealul bisericii, în aval, unde de asemenea se constată urmele unor construcții antice, dar fără material X-XI. Putem conchide că zidul funcționa pe vremea lui lustinian, nu 12 Pentru a ne racorda la alte încercări de delimitare topografică, am optat pentru folosirea acelorași simboluri ca și cele utilizate de C. Nicolae, Despre topografia anticului Carsium, Pontica 26,1993, p. 217, fig. 1. 13 M. Boca, Dobrogea veche în stampe și gravuri (1826-1882), Pontice 1,1968, pl. 31-32; v. și I. Băcila, Stampe și hărți privitoare la trecutul Dobrogei, An. Dobr, II, 1928, (IX), p. 247- 279, passim. 14 Dimensiunile sunt prea mari pentru a le considera turnuri de incintă. 15 C. Nicolae - Descoperiri de epocă romană și bizantină la Carsium, Pontica 28-29,1995-1996, p. 220 și nota 31 p. 220. V. și CCA 2003 (săpături Zaharia Covacef - responsabil, Con- stantin Nicolae, Gabriel Talmațchi, Cătălin Dobrinescu). Zidul către vest al marii incinte a fost semnalat și de Aricescu, loc. cit. 16 C. Nicolae, Despre topografia anticului Carsium, Pontica 26, 1993, p. 221 presupune că "cel puțin" zidul de incintă de pe actuala stradă Carsium ar fi putut fi construit în sec. VI. 17 A. Aricescu, op. cit, p.356 ' 54 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) putem preciza începuturile." 2.2.1. înainte de a discuta o serie de indicii înregistrate în fotografiile aeriene, socotim utilă o sumară trecere în revistă a informațiilor arheologice existente pentru spațiul închis de incinta AFDEB. (il. 6 a și b). a. In zona dealului Belciug au fost surprinse cu ocazia unor lucrări de canalizare fundațiile a trei ziduri dispuse paralel, aflate la distanțe de 8 și res- pectiv 20 m unul de celălalt18. Păstrarea lor numai la nivelul asizelor din fundație, ca și lipsa cercetărilor pe un spațiu mai mare nu a permis atribuirea lor vreuneia dintre etapele de fortificare ale orașului (romană, romano-bizantină, medievală, modernă) b. Săpături arheologice de salvare, cu obser- vații stratigrafice importante și încadrarea cronolo- gică a inventarului au fost făcute numai la intersecț- ia străzilor Carsium și Unirii (il. 6a și b), punct F (il. 7). Aici a fost descoperit un zid a cărui grosime de 3,30 m îl încadrează în tipul zidurilor de incintă, cu un turn în formă de U (dimensiuni interioare în dreptul zidului de incintă de 3,80 m și dimensiuni exterioare în același punct 8 m)19. La sud-est de acesta, a fost descoperit un alt tum în formă de U, care aparținea unui zid de incintă suprapus de carosabilul actual al străzii Unirii. Deși materialele arheologice, an trena te de nivelările ulterioare nu permit o datare a construcțiilor ca atare, este de reținut că cea mai mare parte a inventarului desco- perit în secțiunile SII-S V se datează în sec. 4-6, iar restul în sec. 1-3. Având în vedere că nici unul dintre cele două turnuri nu are planimetria speci- fică unui tum de colț, ca și orientarea zidurilor de incintă descoperite, concluzia care se impune este continuarea zidului de incintă la est de str. Carsium. c. Un alt fragment dintr-un zid de incintă a fost descoperit pe str. Vadului, în fața cinematogra- fului orășenesc20 (il. 6a și b), punct D. Lipsa unui releveu sau a oricărei indicații privind orientarea zidului sau încadrarea cronologică a inventarului mobil nu asigură conexarea lui cu una dintre cele două incinte descoperite de săpăturile arheologice de pe str. Carsium sau str. Unirii. Subliniem că o eventuală datare a acestui fragment de incintă în sec. 4-6, ne-ar obliga să admitem o schimbare majoră de traseu al zidului în acest punct sau în imediata apropiere, datorită necropolei de inhumație din sec. 4-5. 18 Gh. Cantacuzino, Cercetări arheologice la fortificațiile de la Hârșova, BCMI, 3,1992, p. 67 și fig. 1, p. 59. 19 Gh. Cantacuzino, op.cit., p. 65. 20 C. Nicolae, op. cit, p. 220. Descoperirea altor segmente ale zidului/zi- durilor de incintă pe străzile Lunei și Venus, în anul 1997 au permis „identificarea și cercetarea sumară a unui ansamblu fortificat (posibil chiar o fortificație de sine stătătoare, legată de celelalte, la un moment dat, printr-o incintă) a cărui datare se poate întinde, ipotetic, din perioada romano-bizantină până în secolul al XIX- lea, când cetatea medievală își încetează existența”2'. Având în vedere absenta unor cercetări arheologice în partea de vest a orașului, ca și împre- jurarea că între străzile Portului-Vadului și str. Telegrafului se întinde necropola de înhumație din sec. 4-5 (așa numită necropolă romano-bizantină II), datarea resturilor zidului de incintă de la vest de intersecția str. Vadului cu str. Carsium, ca și a celor din fața bisericii de pe strada Venus, de așteptat de la viitoarele cercetări, trebuie să ia în calcul posibili- tatea ca incinta mare să fie posterioară antichității romane târzii. Spre această concluzie îndeamnă ansamblul datelor arheologice privind fazele fortifi- cațiilor de pe limesul scythic, dar mai ales situația constatată arheologic la Capidava22 sau observațiile de fotointerpretare de la Slava Rusă23. Reorganiza- rea și reconstrucția sistemului de fortificații de pe limes, începută sub Anastasius și terminată de lustinian, documentată de izvoare și constatată arheologic va fi fost cu atât mai necesară în cazul Hârșovei după episodul hunic24, dar nu a putut avea o asemenea amploare. Situația arheologică, așa cum reiese din cercetările efectuate până în pre- zent, plasează necropola romano bizantină II între două nuclee fortificate25, unde s-au descoperit deo- potrivă materiale romane-timpurii și de sec. 4-â26. d. Ocuparea arealului de la vest de fortificația de pe Dealul Cetății a mai fost investigată cu ocazia cercetării arheologice a celor trei edificii romano bizantine E1-E3 de pe străzile Alexandru cel Bun - Cetății (il. 6a) punct E. Imediat la sud de edificiul El, a apărut în secțiune o porțiune dintr-un zid Z 10 orientat sud-vest-nord est, distrus de o groapă medievală și a cărui fundație are grosimea de 2,50 m27. Orientarea lui 21 Covaceff et alii, op.cit., CCA, 2003. 22 Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava, I, Buc.,1958, p. 70. 23 Al. Suceveanu, AL S. Ștefan, Recherches de photointerpretation archâologique sur le limes de la Scythie Mineure ă l'epoque du Bas- Empire, în Actes du IX-eme Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines, Bucarest-Koln-Wien, 1974, p. 105. 24 Al. Bamea, La Dobroudja romaine, 1991, p.183. 25 C. Crăciun, comunicare la Sesiunea națională de rapoarte arheologice, Sibiu 1989. 26 Covaceff et alii, 2003, loc.cit. 27 Oana Danian, P. Damian - Date preliminare despre un edificiu romano-bizantin descoperit la Hârșova (campaniile 1990, 1992), în CAX, 1997, p. 230, pl.l. 55 Cristina Crăciun este concordantă cu cea a zidului suprapus de carosabilul străzii Unirea, fiind până în prezent singura situație în care elemente ale unui plan apropiat de cel ortogonal au putut fi sesizate28. Din punctul de vedere al ocupării sitului în diferite epoci istorice, subliniem că autorii săpăturii din cele trei edificii romano-bizantine (dintre care edificiului E 1 trebuie să i se atribuie cu certitudine funcție thermală) menționează în două cazuri așezarea nivelelor romano-bizantine direct pe stra- tul steril arheologic: pavajele din încăperile dispuse pe latura de nord a edificiului El și respectiv nive- lul cel mai vechi din S VI (edificiile E 2 și E 3).29 In cazul incintelor de pe dealul Cetății, unde situl a fost bulversat de carierele de piatră din perioada interbelică30 ca și de lipsa de continuitate a săpăturilor arheologice, numai cercetarea arheo- logică este în măsură să stabilească succesiunea cronologică a fortificațiilor din acest punct. 2.2.2. In afara incintei mari AFDEB (il. 6a și 6b) descoperirile arheologice se referă la următoa- rele locații: Arii de locuire civilă a. Prima dintre ele, asimilată unei așezări getice de epocă romană a fost identificată în punctul "La moară", situat la cca 1,5 km est de dealul Cetății, practic pe malul Dunării. Din așezarea a cărei suprafață a fost estimată la 10-12 ha31, au fost cercetate prin 15 secțiuni câteva locuințe. Autorii săpăturilor de salvare subliniază caracterul unitar al artefactelor descoperite în singurul nivel arheologic, datat pe baza ceramicii romane, între mijlocul sec. 1 și mijlocul sec. 2, eventual sfârșitul aceluiași secol. Observațiile privind existența unui șanț de apărare32, eventual anteroman, bazate pe vizita făcută pe șantierul unor colegi de breaslă, rămân, din păcate, imposibil de verificat, zona fiind acoperită de clădiri industriale. Relativ la șanțul de apărare atribuit unei așezări anterioare venirii trupelor romane sau perioadei de existență a sitului, "La moară", să ne fie permise următoarele observații: - toate așezările fortificate Hallstatt sau Latene se așează într-un punct dominant față de formele de relief din jur, ceea ce nu se poate afirma în cazul acestui sit, descoperit pe o terasă a Dunării cu o cotă de nivel inferioară nu numai față de 28 Aceste observatii se bazează în exclusivitate pe articolele publicate și pe orientarea zidurilor în planurile publicate. 29 O. Damian, P. Damian, op.cit., p.232. 30 Arhiva INMI,Jbnd CMI Hârșova. 31 Oct. Bounegru, Puiu Hasotti, Actuan Murat -Așezarea daco- română de la Hârșova și unele aspecte ale romanizării în Dobrogea, SCIVA, 40,3,1989, p. 273 și urm. 32 C. Nicolae, op.cit., nota 15, p. 227-228. Dealul Cetății, ci de tot relieful de la nord și est. Existența unei așezări deschise anterioare sec. 1, asemănătoare așezărilor corespondente descoperi- rilor funerare din punctele Abator, Rasim33 poate fi presupusă, dar inventarele arheologice edite nu demonstrează suprapunerea nivelului arheologic identificat peste un altul, imediat anterior, fortificat sau nu. - presupunerea că această așezare fortificată, getică sau getică în curs de romanizare (procentul ceramicii romane fiind de 60% din ceramica desco- perită) ar mai fi putut funcționa în sec. 2 nu necesită nici un comentariu. - faptul că apar și descoperiri posterioare ni- velului indicat de autorii săpăturii de salvare34 este o dovadă a continuării locuirii, fără aceeași intensi- tate ca în etapa inițială35, așa cum s-a subliniat deja. - în domeniul soluțiilor posibile, explicația pentru „șanțul de apărare în care s-au găsit resturi de vase romane" ar fi existența unei fortificații ro- mane în acest punct, în care caz așezarea din punctul „La moară" ar fi de fapt vicus-ul militar al castrului respectiv, ipoteză spre care ne îndreaptă parțial adnotările lui Pamfil Polonic36 (il.2), dar mai ales analogia cu situl de la Bugeac-Valea lui Marin- au, încadrat în același orizont cultural. In cazul acestuia din urmă, imaginile satelitare indică existența unei fortificații37 de epocă romană imediat la sud, către Almalău. Aș adăuga că problema insuficient explicată arheologic și istoric a sitului „La moară", ca de altfel și a celor de la Bugeac- Valea lui Marinciu sau Straja este aceea a începutu- lui și sfârșitului lor brusc, niciodată violent, pentru care se așteaptă răspuns de la cercetările viitoare. b. Așezarea civilă din zona adiacentă străzii Revoluției38 (il. 6a) este documentată numai de descoperiri arheologice întâmplătoare făcute cu ocazia construcțiilor de blocuri. Dintre ele, cea mai semnificativă este tegula descoperită pe actualul am- plasament al blocului A7, singura cu legenda AL-FL descoperită în afara zonei fortificației de pe dealul 33 M. Irimîa - Date noi privind necropolele din Dobrogea din a doua epocă a fierului, Pontica 16,1983, p. 112-114. 34 C. Nicolae, Câteva opaițe descoperite la Carsium, Pontica 27, 1994, p. 199-207 și 1994,p.l99-207; Idem, Descoperiri de epocă romană și bizantină la Carsium, Pontica 28-29,1995-1996, p.135 și 140 35 M. Bărbulescu, Viața rurală în Dobrogea romană (sec. I-III p. Chr) 2001, p.102 36 Bibi. Acad.Rom, mss. Polonic, caiet 12,f.2 37 C. Crăciun 2008, Structuri antice descoperite prin fotointerpre- tarea imaginilor aeriene, Pontica 41, în curs de apariție. 38 C. Nicolae, Despre topografia anticului Carsium, Pontica, 26, 1993, p. 224-225, Victorița și.C. Nicolae, O tegula stampilata descoperita la Carsium, SCIVA, 42,1-2,1991, p. 79-80. 56 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) Cetății39. Materialele arheologice edite40 sunt datate în sec. 2-3. O concluzie posibilă pe baza datelor cunoscute din publicații este aceea că așezarea romană timpurie era extinsă pe o suprafață foarte mare, în zona de la nord de castrul roman timpuriu. Mai trebuie spus că dacă inventarul desco- peririlor înregistrează piese din sec. 4-6, identi- ficarea incintei AFDEB ca incintă romano-bizantină plasează extra muros toate nucleele de locuire civilă semnalate de reconstituirea topografică din 1993. c. Urme de locuire au fost sesizate și pe strada Vadului, la vest de dealul Cetății41. 2.2.3. a). In apropierea nucleului de locuire de pe str. Revoluției se află necropola romano- bizantină I (il. 6a), delimitată de centrala termică, străzile Vântului, str. Avram lancu și DN Hârșova - Constanța și str. N. Bălcescu către vest42. Dintre cele trei necropole descoperite la Hârșova este și cea mai cunoscută, datorită calității excepționale a artefactelor descoperite. b). In fine, la est de oraș, săpăturile de salvare din 1987-1989 au cercetat 6 tumuli ai necro- polei tumulare, care este și prima necropolă de epocă romană de la Carsium43. 2.2.4. Drumurile de epocă romană și roma- no-bizantină sunt clar documentate de itinerariile antice, dar și de descoperirile epigrafice, Hârșova fiind alături de Callatis, situl arheologic unde s-au descoperit cei mai mulți stâlpi miliari (Anexa 1). Faptul că în linii mari trama rutieră modernă, și cel mai probabil și cea medievală, reproduce orienta- rea drumurilor antice de pe fotografiile aeriene sau chiar utilizează porțiuni ale drumurilor antice, așa cum indică harta austriacă din 1867 (il. 1) ne determină să credem că miliarii descoperiți la sfârșitul secolului 1944 în cimitirul turcesc se aflau chiar pe locul lor din antichitate. 3. înregistrările fotografice aeriene. In arhivele INMI se află un lot relativ numeros de înregistrări aeriene din anii 1953,1959, 1960, 1961, 1968, 1969, 1977, 1990 (DTM, IGFCOT, ISPIF) și 2003-3004 (ortofotoplan color). Acestora li 39 Contra atribuirii ah Gallorum Flavhna presupusă de toți descoperitorii, se singularizează opinia lui C Petolescu, care consideră că ștampila aparține alei I Gaetulorum cf. Fl.M.Popescu, Trupele auxiliare din Moesia Inferior, în SCIVA, 52-53,2001-2002, p. 181, nota 77. 40 C. Nicolae, op. cit nota 15,p.224 și notele 38 și 39. 41 Ibidem, p. 224 și nota 36, p. 224. 42 Ibidem, p. 226. 43 C. Buzdugan, D. Popovici, Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna, Actuan Murat - Cercetările preliminare în necropola tumulară de h Hârșova, jud. Constanta, în CA XI/2, 1998 - 2000, p.427; Liana Oța, Busta in Moesia Inferior, în Acta Terrae Septencastrensis, VI, 1,2007, p. 75-86 și în special p. 82. 44ISM V, nr. 95,96,97,98,99,100. se adaugă singura înregistrare aeriană în scopuri arheologice, cea efectuată în 197745, pentru elaborarea planului la scara 1:1000 a fortificației de pe Dealul Cetății. 3.1. Dacă fotografia aeriană din 1953 (il. 6b) permite reconstituirea traseului incintei mari AFDEB, care din punctul nostru de vedere nu este fortificația romano-bizantină, detaliul preluat din înregistrarea aeriană din 1959 (Fig. 8) este semni- ficativ pentru amplasarea fortificației pe dealul Cetății, în pofida problemelor dificile pe care amenajarea patului de fundație la cote diferite ale terenului stâncos, drenarea apei sau egalizarea nivelului asizelor le-a pus în fața constructorilor. In acest punct, pe lângă poziția dominantă față de singurul braț favorabil navigației, fortificația avea cel mai eficient control asupra malului stâng peste ostrovul Chidu, prelungire a ostrovului Gâscă Mare, mărginit la sud sud-vest de brațul Borcei. Fără ca fotografia aeriană să ofere indicii indu- bitabile, descoperirea unui tum de supraveghere pe ostrovul din fata dealului Cetătii este de luat în considerare. Toate imaginile aeriene, inclusiv cea din 1969 (il. 8 și 9), ca și planul stereorestituit al fortifi- cației de pe dealul Cetății, arată că prelungirea ide- ală a zidul incintei (denumită convențional AFDEB) de pe strada Carsium se orientează pe direcția zidului incintei interioare de pe latura estică46. La nord și est de intersecția străzii Unirii cu str. Carsium, în dreptul actualei intersecții dintre ultima și str. Soarelui, fotografia aeriană din anul 1953 (il. 6b), ca și cea din 1959 (il. 8) indică un traseu posibil spre nord est al zidului de incintă cu tum în formă de U (il. 7), descoperit în 1987-1989 (secțiunile SII-S V).47 Existența unor bastioane ale incintei mari la est de str. Carsium până în dreptul străzii Gheo- rghe Doja sau către nord până la strada Soarelui este de asemeni posibilă și este susținută de trama stradală și rutieră de la începutul sec. 20, când o bună parte a ruinelor antice și medievale se detașa printre construcțiile recente (il. 4). în ceea ce privește dealul Belciug, existența unei fortificații independente de epocă romană sau romano-bizantină este argumentată de trama drumurilor antice identificate la vest și nord-vest, despre care vom vorbi mai jos. Fotografia aeriană (il. 6b) din anul 1953 indică pentru zona Canarale suprapunerea zidului de incintă EB (zidul trece 45 Arhiva INMI, L35-116-D-d Situl arheologic Hârșova, scară de zbor 1:4000 și plan stereorestituit scara 1:1000. 46 Panait et alii, op.cit. p. 124 și fig. 1, p. 123. 47 Gh. Cantacuzino, op.cit., fig.l, p.59. 57 Cristina Crăciun prin fața bisericii de pe strada Venus) peste o platformă stâncoasă de formă aproape pătrată în plan. Faptul că platforma coincide cu cea din planul lui lonescu Dobrogianu și ar putea deci aparține fortificației turcești, că nu cunoaștem descoperiri arheologice pe str. Școlii și Telegrafului (ultima fiind, cel puțin până acum, limita vestică a celei de a doua necropole) și că nu avem posibilitatea de a identifica drumuri antice în intravilanul actual, ne determină să lăsăm săpăturii arheologice sarcina de a lămuri mărimea și încadrarea cronologică a unei așezări fortificate în acest punct de pe malul Dunării. 3.2. O modalitate obiectivă de delimitare a spațiului construit antic este legată de traseul drumurilor antice, de cele mai multe ori ele fiind cele care indică o posibilă structură constructivă la caput viae. Din acest motiv, delimitarea arealului primei necropole romane de la Hârșova, cea tumulară, este extrem de importantă pentru topografia sitului și stabilirea nucleului sau nucleelor de locuire. Fotografia aeriană din 1953 (il. 10 a și b) indică suprafața apreciabilă a necropolei tumulare față de numărul tumulilor cercetați, precum și dispunerea tumulilor la est de prelungirea străzii Revoluției pe două direcții principale - către nord- est în direcția DN Hârșova - Tulcea și spre sud-est, în direcția DN Hârșova-Constanța.48 Cel mai mare număr de tumuli apare în zona de la nord-vest de Mov. Țiganului, situație înregistrată și de harta din 1900 (il. 4). Un detaliu al înregistrării aeriene din 1969 permite și decelarea drumurilor din interiorul necropolei tumulare (il. 11). Un alt indiciu oferit de fotografia aeriană este descoperirea unor morminte tumulare (rarefiate) și în estul arealului necropolei plane de la nord-est de strada Nicolae Bălcescu. Amplasarea necropolei plane din acest punct, la vest de necropola tumulară din perioada romană timpurie, mai aproape de fortificație, semnifică restrângerea habitatului în perioada romano- bizantină. Fotografia aeriană stabilește ferm, că deși o serie de tumuli apar dispuși pe drumul de la nord de așezarea din punctul "La moară", arealul principal al necropolei tumulare ca și drumurile principale antice despre care vom vorbi în continuare se leagă de zona de locuire de la nord de Dealul Cetății. De altfel, comparația dintre inventarele mormintelor de tip busta ale necropolei tumulare și inventarul mobil din situl respectiv suscitase deja primele dubii privind atribuirea necropolei tumulare locuirii din acest punct"49. Observații asupra unei eventuale necropole tumulare imediat la vest dealul Cetății nu sunt posibile, datorită construcțiilor din această zonă. Singurii tumuli care mai apar pe fotografiile aeriene sunt cei de la vestul intravilanului actual, spre Vadu Oii. Alți tumuli au fost identificați la nord de intravilanul actual, de-a lungul drumurilor antice dintre Hârșova și Ciobanii. O analiză completă a repartiției și evoluției topografice a spațiului funerar, și implicit a așe- zărilor corespondente, cu eventuale diferențieri etnice, semnalate deja de cercetarea antropologică, va fi posibilă după publicarea rezultatelor săpă- turilor din cele două necropole plane. 3.3.1. Fotografia aeriană din anul 1953 (il. 10 a și b) permite identificarea unui punct de pornire major al drumurilor de la est de Hârșova - Al în a- propierea intersecției actuale dintre str. Păcii și str. Revoluției - chiar la extremitatea zonei așezării civile a delimitată pe baza descoperirilor întâmplătoare. Din punctul Al pleacă o serie de drumuri antice, care vor fi descrise în continuare. Mențio- năm că identificarea drumurilor antice este validată pe de o parte de tumulii înșirați de o parte și de alta a drumului (pentru perioada romană timpurie), iar pe de alta de trasee concordante cu spațiile de locuire sau spațiile funerare pentru secolele 4-6. 3.3.1. a. Drumul A1-A2, marcat de tumuli, are o direcție sud vest - nord - est (il. 10a și c). După ce trece prin valea din dealul Carierei, este tăiat de DN Hârșova Constanța Pe fotograma din 1953 (il. 10) poate fi urmărit până la intersectarea lui de DN Hârșova-Tulcea (punct A2 a), iar pe fotograma din 1960, la est de punctul A2a (il. 13). Traseul este vizibil și pe imaginile sa teii tare50. La nord de punctul A2a se observă grupuri de tumuli de mid dimensiuni care indică un drum către nord, în direcția satului Ciobanu. In continuare, drumul Al - A2 trece pe la coada lacului Gârlidu (il. 14) unde intersectează o necropolă tumulară compactă de epocă nepredzată. Tot la coada lacului Gârlidu se observă intersecția cu un drum antic, orientat nord-vest - sud-est dinspre actualul sat Ciobanu. Singura abatere de la traseul perfect rectiliniu spre coada lacului Gârlidu se petrece la est de punctul A2 (il. 12), unde direcția (în prelungire ideală) către malul de nord vest al lacului Gârlidu este părăsită, drumul urmând un traseu foarte apropiat de cel al drumului actual, spre coada lacului menționat. Intre punctul în care traseul drumului antic este tăiat de DN Hârșova - Constanța și coada lacului Gârlidu - malul vestic, traseul Al - 48 V. Anexa 1. 49 Liana Oța, op.cit., p.82. 50 Google Earth 58 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) A2, reconstituit pe baza fotografiilor aeriene, are o lungime de circa 7 km. Pe traseul Al - A2 este posibilă existența unui mici fortificații de supraveghere a drumului, la nord de drumul național Hârșova-Tulcea, relativ aproape de malul vestic al lacului Gârliciu. Locul se detașează net în peisaj, nefiind atins de arături (il. 12b) și nu este menționat ca movilă de docu- mentația cartografică mai veche.51 Până la veri- ficarea pe teren, încadrarea lui în categoria forti- ficațiilor romane minore, în absenta unei incinte vizibile rămâne ipotetică. 3.3.1. b. Drumul Al - A3 (il. 10a și b) este marcat de tumuli și are, după traversarea văii de la sud de Movila Țiganului, un traseu orientat nord- vest - sud-est, vizibil și pe imaginile satelitare. După ce este intersectat de actualul DN Hârșova - Constanța, trece pe la sud de valea pârâului Bentu, apoi prin punctul Trei movile, la sud de punctul de pornire al văii Bălăceanu (il. 15) In dreptul văii Ceala Mare, la nord de drumul antic, înregistrarea aeriană din anul 1959 permite identificarea unui tum de supraveghere a drumului, amplasat pe unul din tumulii șirului cu direcția sud-nord, observati aici Aceasta este cel puțin interpretarea pe care o dăm incintei patra te în plan care închide în interior hunului respectiv (il. 16a și b). Folosirea unor movile pentru amplasarea unor fortificații de mici dimensiuni are analogii la Bugeac (jud. Constanța), unde un quadriburgium utilizează doi tumuli ca turnuri de colt52, la Traian (jud. Tulcea)53, și foarte posibil la Mihai Viteazu, punctul Trei movile.54 Mica fortificație de la nord de Ceala Mare este identificabilă pe ortofotoplanul din 2004. La est de valea Ceala Mare, în dreptul unei ușoare flexiuni a drumului A1-A3 se observă un șir de tumuli dispus paralel cu colinele vestice ale dealului Dovlegelu, în direcția lacului Gârliciu și care, marchează, cel mai probabil, drumul antic de legătură între Al - A3 și Al -A 2. Drumul A1-A3 menține aproximativ aceeași orientare și același traseu rectiliniu și la est de valea Ceala Mare (il. 17). Traseul identificat al drumului antic identificat pe fotografiile aeriene de la est de 51 Dimensiunile măsurate pe ortofotoplan-sunt de circa 30 x 30m. 52 Al. S. Ștefan, Contract ISPIF1985, sub voce Bugeac. 55 C. Crăciun, Proiect de delimitare a siturilor arheologice din județele Constanța și Tulcea, contract Prodomus - MLPAT 1994-1995. Fortificația se află pe versantul estic, iar quadriburgium-ul menționat de P. Polonic (mss I nr. 7 caiet 11, f. 51-52) și prezentat de Al. S.Ștefan (MCA Brașov) pe versantul vestic. 54 C. Crăciun, comunicare la sesiunea ARA 2007. zona industrială Hârșova până în dreptul satului Horia este de 10,5 km. Drumurile Al- A2 și drumul Al - A3 sunt, după intensitatea indiciilor de pe fotografiile aeri- ene, cele mai importante drumuri, din perioada an- tică, fapt explicabil, deoarece pe aceste trasee se asigura legătura cu fortificațiile și așezările de pe ar- tera danubiană și din centrul provinciei. Fragmente ale drumurilor antice identificate pe fotografiile aeriene au fost folosite până în epoca modernă, după cum indică harta austriacă din 1867 pentru traseul A1-A2. 3.3.l. c. Drumul antic A4a -A4b A4 (il. 10b) se desprinde din drumul Al - A2, în punctul A 4a situat puțin la răsărit față de limita estică a parcului industrial Hârșova. Drumul, cu tumulii care-1 marchează poate fi urmărit si după ce este intersectat de drumul actual Hârșova-Constanța. Are un traseu foarte apropiat de axa vest-est. Tra- versează dealul Dovlegelu, unde se intersectează cu o semită care face legătura dintre Al - A3 și Al - A2. Tronsonul A4a-A4b este documentat cu certitu- dine ca drum prin necropola tumulară (Fig.ll). Din cauza drumului modem (continuarea spre zona industrială a str. Revoluției) nu putem preciza o eventuală legătură directă cu drumul A1-A3, situație în care drumul prin necropolă ar fi drumul de legătură între cele două drumuri importante menționate Traseul drumului A4a - A4b - A4 poate fi urmărit la nord de satul Miorița55 (com. Sarai) până aproape de punctul de formare al văii Câșla. Traseul reconstituit pe baza fotografiilor aeriene și ortofotoplanului este de circa 8,5 km. 3.3.3. d. Drumul antic A5a - A5 a putut fi reconstituit numai pe traseul vizibil în înregistrarea aeriană verticală din 1953. Un tronson al acestui drum traversează de asemeni necropola tumulară (il.lOb). 3.3.1. e. Drumul Al - A6a - A6b (il. 18a) nu este marcat de tumuli și are un traseu mai puțin rectiliniu, datorită faptului că urmărind în amonte Dunărea se apropie sau se îndepărtează de mal în funcție de lungimea sau amplitudinea ravenelor de pe malul drept al fluviului. El poate fi, sub rezerva confirmării arheologice, un drum tardiv, de impor- tanță secundară sau chiar un drum recent. Singura motivație a încadrării lui în categoria drumurilor antice se datorează traseului care lonjează imediat la nord-est siturile identificate în zona dealului Ceala Mică și Ceala Mare56. Pentru acestea din urmă, fotointerpretarea 55 Denumiri veche Bălăceanu și Pașa Câșla. 56 C. Nicolae, Descoperiri de epocă romană și bizantină la Carsium, Pontica 28-29,1995-1996, p.140, fig.l 59 Cristina Crăciun confirmă și completează observațiile privind exis- tența unor situri în punctele Ceala Mică și "La Lac". Astfel, fotografia aeriană din 1969 (IGFCOT) (il. 18 a și b) evidențiază tumuli de dimensiuni mid și mijlocii, de o parte și de alta a drumului antic de la nord-est de Dealul Ceala. O structură pătrată, pe care o considerăm de asemeni o mică fortificație de supraveghere a rețelei rutiere se află amplasată în imediata apropiere a drumului de pe malul Dunării57 (il. 18b). Un drum de legătură poate fi observat între turn și drumul Al - A3. Un alt turn cu baza pătrată se observă pe dealul Ceala Mică (il. 19). Presupunem că în ruinele acestui turn a fost descoperit stâlpul miliar recent publicat58. între Ceala Mică și Ceala Mare, chiar pe malul Dunării, între două ravene se singularizează o structură rectangulară fortificată, ce poate fi bănuită a fi antică (il. 19). Pentru zona sitului "La Lac" (il. 20) existența unui șanț care delimitează și apără situl este vizibilă pe fotografia aeriană din 1959. Toate structurile fortificate menționate, care pot data din perioade diferite trebuiesc validate de cercetarea arheologică. 3.3.2. Un interes aparte trebuie acordat descoperirii pe fotografiile aeriene a drumurilor A7 - A7a - A7b și A8a - A8) (il. 10b). Trebuie precizat că drumul A7 - A7a - A7b are un alt punct de plecare decât traseele drumuri- lor antice prezentate anterior. Traseul și observațiile referitoare la traseu sunt făcute în cele ce urmează Zona de la nord de Hârșova, inclusiv satul Ciobanu era în antichitate frontul cel mai expus unor atacuri dinspre balta care separa Dobrogea de teritoriul Munteniei. Intr-un context geografic mai larg, acelorași cauze li se datorează amplasarea fortificației de la Gârliciu - Cius pe malul estic al lacului omonim59. 3.3.2. a. Deși la est de satul Ciobanu, în dreptul capătului dinspre lac al drumului numit "linia scurtă" de pe coasta dealului sunt semnalate descoperiri întâmplătoare de amfore romane frag- mentare și monede Traianus, Constans, Maxentius, Iustin I60, nu am descoperit pe înregistrările aeriene 57 Dimensiunile fortificației identificate sunt de circa 40 x 40 m, identice cu cea descoperită în cartierul Dunărea din Galați, cf. O. Țentea, S. Cleșiu, Fortificația și necropola romană de Ia Galați, cartier Dunărea, Raport arheologic C.A. 13,2006, pp. 39- 88. ’ 58 C. Nicolae, op. cit., p. 143 și pl. V, 1 (A și B). 59 R. Vulpe, HAD, p.l 11 și 121. 60 E. Comșa, Limesul dobrogean - Cercetări de suprafață de-a lungul Dunării între Ostrov și Hârșova, MCA, V, 1959, p. 765- 766. V. și ISM V, 126. V și reticențele editorului privind proveniența locală a cippus-ului onorific, ISM V, p.147-148. eventuale structuri fortificate pe malul dinspre Ciobanu al lacului Gârliciu, situație la care ne-am fi așteptat, pe baza asemănării situației topografice de aici cu cea de la gura lacurilor Bugeac, Oltina, Dunăreni, etc. Nici verificarea imaginilor aeriene din zona dintre coada lacului Gârliciu și gura dinspre lac a văii Topologului nu a dus la descope- rirea unor structuri fortificate, deși ele trebuiesc luate în calcul, având în vedere importanța strategi- că a acestui drum natural, care prin valea Topolo- gului, lungă de 38 km, conduce prin Ciucurova, direct în valea Slavei. Drumurile dinspre actualul sat Ciobanu, care se unesc cu drumul antic A1-A2 (il. 14 e și b), la coada lacului Gârliciu au putut fi reperate până la capetele lor, amplasate fără excepție, pe malul privalului Băroiu. Nu s-au descoperit structuri sau elemente de fortificație. 3.3.3. Un câștig real pentru topografia Carsium-ului, amplasarea fortificațiilor și a siste- mului de drumuri în acest sector al limes-ului o reprezintă reperarea prin fotointerpretare a dru- murile antice de la nord și vest de Hârșova. (il. 22 a și b). Zona de la nord de Hârșova din care aceste drumuri antice pot fi urmărite se află imediat la nord de strada Plantelor (punct Bl). Precizăm că la sud de strada menționată, a fost individualizat un alt nucleu de locuire61 (il. 6a, punct b). Din punctul Bla, pleca un alt drum Bla-B2 identificat în apropierea necropolei tumulare. 3.3.3. Către punctul Bl (subliniem că punctul sau reperele prezentate pentru stabilirea traseelor drumurilor antice sunt puncte de referință strict topografice) converg și drumurile antice sesizate la nord vest de Carsium în direcția punctului numit Cetatea sau Vadul Oii. Este mai mult decât posibil ca în apropierea punctului de convergență al drumurilor menționa- te să existe o fortificație din categoria celor minore. Referitor la drumurile antice marcate de tumuli de la nord de Hîrșova în direcția Ciobanu sau Vadul Oii, consider necesare următoarele precizări Nu cred că aceste drumuri semnifică că Hârșova a fost un vad de trecere sau o punte pentru schimburi economice pașnice între cele două maluri, așa cum s-a susținut destul de recent.62, fie și numai dacă ne amintim de clauzele păcii din 369, care permitea practicarea comerțului dintre barbari și romani numai în două locuri 61 C. Nicolae, op.cit., p. 224 și fig.l, p. 217. 62 C. Nicolae, Vlad Nicolae, Vadul Dunării de la Hârșova, Pontica, 39, p. 295 și urm. 60 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) determinate.63 Din acest motiv cred că descoperirea unor drumuri în direcția Câmpiei muntene (il. 22 a și b) nu este nici surprinzătoare și nici nu modifică contextul economic și militar specific așezărilor fortificate de pe limes. Necesitățile apărării limesului au impus însă cu certitudine misiuni în Vorland, dovada cea mai pertinentă fiind fortificația de la Piua Petrii. După domnia lui Constantin cel Mare, fortificația de la Piua-Petrii a împărtășit soarta tuturor fortificațiilor de la nord de Dunăre, încetându-și existența la mijlocul secolului 4.64 3.3.4. Analiza fotografiilor aeriene a permis identificarea unor mici fortificații din categoria turres, la vest de dealul Belciug 3.3.4. a. Primul turn, de formă pătrată în plan a fost identificat în punctul "La Rasim" la circa 3 km de fortificația de pe dealul Cetății și 1500 m nord vest de dealul Belciug (il. 24). La sud-est și nord- vest de mica fortificație, apar indicii de fortificare a unei zone mai largi, în interiorul căreia se conturează urme de construcții. 3.3.4. b. Al doilea turn, tot de formă pătrată în plan, mai bine păstrat decât primul, se află la est de DN Hârșova - Slobozia, spre Vadu Oii.(il. 25 a și b). ' Dimensiunile lor (30 x 30 m) le încadrează de asemeni în categoria fortificațiilor minore. 4. Elementele suplimentare privind topogra- fia zonei arheologice Hârșova, datorate foto- interpretării impun un minim de considerații pri- vind funcția topografică și încadrarea cronologică a celor descoperite. 4.1. Datarea drumurilor în epoca romană - și anume în secolele 1-3 - este asigurată de perfecta concordanță între traseul acestora și tumulii care le însoțesc. Deși admisă cu reticențe, poate și din cauza numărului redus de tumuli cercetați, concluzia arheologică a echipei care a cercetat în anii 1987-1989 necropola funerară, este aceea a datării ei în sec. 2-3. Subliniem de asemeni că punctele de convergență ale rețelei rutiere descoperite prin fotointerpretare coincid cu ariile în care descoperirile întâmplătoare sau cercetările arheologice au configurat ariile locuirii civile. 4.2. Nu putem discerne în țesutul urban actual puncte de convergență ale drumurilor mai apropiate de fortificația de pe dealul Cetății. Traiectoriile identificate ne determină să credem că ele se subordonau mai degrabă drumurilor din așezarea/așezările din jurul castrului, decât axelor cardo și decumanus maximus ale fortificației militare, atât cât se pot bănui din rapoartele de cercetare arheologică. 4.3. Convergența tuturor drumurilor de la est de Carsium către un punct unic, destul de îndepărtat de castru și foarte apropiat de așezarea civilă rămâne deschisă ipotezei unei arii mult mai mari a așezării romane din sec. 2-3, ipoteză spre care ne îndreaptă și restrângerea spațiului funerar în perioada sec. 3-6 (poziționarea celor două necropole plane față de necropola tumulară) și analogia cu situațiile de la Capidava și Salsovia, asupra cărora vom reveni cu altă ocazie. 4.4. Cercetările viitoare vor trebui să definească mai bine aria așezării sau așezărilor civile a și b. Faptul că drumurile spre nord au alt punct de convergență față de marile artere identificate în necropola tumulară și la est de ea, și că numai unul din drumurile de la vest și dinspre nord se atașează rețelei rutiere de la est, impune verificarea existentei unei fortificatii între nordul orașului Hârșova și actualul sat Ciobanu 4.5. Este, de asemenea, evident că aceste drumuri, sau cea mai mare parte a lor au rămas artere de circulație și în epoca romană - bizantină, chiar în condițiile dispersării spațiului de locuire sau ruralizării teritoriului, sesizabilă în numărul așezărilor de mici dimensiuni identificate atât la vest cât și la est de Carsium lângă dealul Ceala Mică și la "La Rasim". 4.6. Tot viitoarele cercetări vor trebui să rezolve o anumită incongruență a dispunerii drumurilor către nord, inclusiv în direcția Cius. Drumul identificat de noi pe fotografiile aeriene corespunde distanței de X mp. dintre Carsium și Cius din Itinerarium Antonim numai dacă de coada lacului Gârlidu urma un traseu cu direcția nord- nord-est și se unea la nord de vărsarea Topologului în lacul Gârlidu cu drumul ce pleca din fortificația Cius către acest punct. Acest tronson nu apare pe fotografiile aeriene, iar drumurile antice cu direcția nord-sud identificate pe sectorul Cius - Beroe, sau între Carsium și Capidava sunt situate mai departe de albia fluviului comparativ cu traseul identificat al drumului militar de pe tronsonul Izvoarele - Oltina - Muzait - Rasova Pescărie65. 63 Themistios, X, 133-140. w R. Vulpe, I. Bamea, DID, II, p. 419 ; A; Aricescu, Armata in Dobrogea romană, p. 69; Dorel Bondoc, Repertoriul fortificațiilor de pe ripa nordică a limesului Dunării de Jos m epoca romană târzie, sub voce Piua Petrii. 65 C. Crăciun, Via miliataris pe tronsonul Durostorum-Rasova, comunicare la sesiunea Pontica 2007. 61 Cristina Crăciun Anexa 1 Daniela Bănoiu-Nicolae Recuperarea informației topografice privind necropola tumulara de la Carsium66 în prezent, zona industriala a orașului Hârșova suprapune cea mai mare parte a necropolei tumulare și a sitului La moară, unde au fost descoperite structuri arheologice din epoca romană timpurie (sec.1-3). Au fost cercetați doar 6 tumuli identificați pe baza indiciilor de microrelief, restul, aplatizați deja de lucrări agricole, fiind foarte greu de delimitat67, (il. la). Toate aceste elemente motivează demersul de a recupera toate informațiile posibile privind întinderea și structura necropolei prin analiza fotografiilor aeriene ce acoperă zona și definirea unor zone în care mai există tumuli nedistruși de intervenția antropică modernă. Au fost utilizate înregistrările aeriene verticale din anii 1953 (il. 1b) (DTM), 1959 (il. Ic), 1960 (il. ld), 1968 (il. le) (IGFCOT) și 1977 (INMI). Pentru recuperarea informației arheologice am utilizat programul Sistemul Geografic Informa- țional, care permite colectarea, recuperarea, sto- carea, transformarea, prelucrarea, analiza, vizuali- zarea și prezentarea informațiilor spațiale/geogra- fice ca o reflectare a lumii reale. Principalul avantaj al folosirii sistemelor geografice informaționale este reprezentat de capa- citatea acestora de a combina tipuri diferite de date, atât de natură spațială cât și non-spațială, într-un mediu unitar, ceea ce reduce timpul necesar găsirii diferitelor informații și oferă un mod practic de stocare și manipulare a acestor informații. Alte avantaje sunt: organizarea mai bună a datelor, facilitarea actualizării și verificării informațiilor, căutării mult mai ușoare, manipularea intuitivă și rapidă a acestor tipuri de informații. O altă compo- nentă importantă a unui astfel de sistem este posibilitatea de a produce hărți, atât pe hârtie cât și digitale, conținând diferite tipuri de date68. Aerofotogramele din zona Hârșova au fost georectificate prin identificarea unor puncte de con- trol folosind ortofotoplanul zonei (de exemplu in- tersecții de drumuri, marginea parcelelor, etc) (il. lj)- ' Odată procesul de georeferențiere încheiat a fost creat un strat tematic separat în care au fost vectorizați tumulii identificați pe fotografiile aeriene, folosind diferite tehnici de procesare a imaginilor (il. le). Următorul pas a fost crearea unei baze de date conținând informații despre fiecare tumul în parte - anul fotografiei sau fotografiilor pe care a fost identificat; dacă a fost cercetat sau nu; în cazul în care a fost cercetat precizarea anului și a inventarului; referințe bibliografice, etc. și legarea acestei baze de date de stratul tematic respectiv. Un avantaj major al folosirii sistemelor geografice informaționale față de simplele hărți sau planuri prelucrate cu alte programe este dat de faptul că informațiile sunt georeferențiate. în cazul acestui proiect aceasta se traduce prin faptul că fiecare tumul identificat și vectorizat este definit printr-un set de coordonate geografice. In prezent tumulii sunt greu de identificat pe teren, chiar și cu ajutorul reperelor, deoarece în majoritatea cazurilor nu mai este vizibilă nici o urmă la suprafața solului. Coordonatele și informațiile din SIG pot fi însă foarte ușor transferate într-un GPS cu ajutorul căruia tumulii individuali pot fi identificați pe teren cu o precizie destul de mare. 66 înregistrările aeriene verticale utilizate, copii sau originale se află în arhiva INMI. 67 Nicolae C., 1993, Despre topografie anticului Carsium, Pontica, 26 68 Abordarea teoretică a acestor tip de aplicații G1S la Conolly, J., Lake, M., 2006, Ceographical Information Systems in Archaeology, Cambridge, Cambridge University Press, p. 86. 62 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) Anexa 2 Loc de descoperire Anii 106-235 Anii 235-284 Anii 284-395 Distanța Corespondența cu distanțe din itinerariile antice Bibliografie Observații, comentarii Locație stâlpi miliari din aceeași perioadă Hârșova 1 = Cimitirul turcesc an 200 (Septimius Severus, Caracalla, Geta) 293-305 Diode tian Gr. Tocilescu, AEM, 8,1884, p.29-30,nr.6 = CIL III 7603 = ISM V, 95 și 1GLR, 230 Hârșova 2 = Cimitirul turcesc an 200 X mp (14790 m) It. AtU 224.4: Carso -10 mp - Cio Gr. Tocilescu, AEM, 8,1884, p. 29, nr. 5 = CIL III 7604 = ISM V, 96 E.Doruțiu -Boilă crede că stâlpul miliar a fost adus aici de la Cius (ISM,V) M.Barbulescu, A. Câțeia, Pontica 31, p. 124-distanța până la Topalu - Seimeni ( ISM V, 2) - Tomis (cf. E. Doruțiu Boilă, p. 24) - Topalu (M. Bărbulescu, A. Rădulescu, Pontica 13, 1980, p. 140-144, nr. 1 Hârșova 3 = Cimitirul turcesc C.Iulius Verus Maximinus și Verus Maximus, (236-238) mp CIL III 7605 = ISM V, 97 - Capidava (cf. E. Doruțiu-Boilă, ISM V, 1980, nr. 9, p. 33- 34) - Mănăstirea Saun (ISM V , 250 bis) - Corbii (CIL III 14462-ISMI, 320) - Histria ISM 1,321 Slava Rusă (ISM, V, 223 Hârșova 4 = Cimitirul turcesc Gordian III (238-244) 293-305 II mp (2959 m) Gr.Tocilescu, AEM, 8,1884, p. 27, nr. 3 = CIL III 7606 = ISM V, 98 și IGLR, 231 distanța Hârșova - Ciobanu? Hârșova 5 = Cimitirul turcesc Gordian III (238-244) Gr.Tocilescu, AEM, 8,1884, p.28,nr.4 = CIL III 7607 = ISM V, 99 63 Cristina Crăciun Hârșova 6 = Cimitirul turcesc Valerianus și Galienus (254-258) XVIII mp (26622 m) It.Ant 224.4: Cnpidava -18 mp Carso Gr.Tocilescu, AEM,8,1884,p. 31, nr. 7 = CIL III 7608 = ISM V, 100 Distanța Carsium- Capidava - Tomis (2 exemplare) (M. Barbulescu, A. Rădulescu, Pontica 24, 1991, p. 131-138) Hârșova 7 a) 293-305 b) 323-337 Gr. Tocilescu - O. Hirschfeld, AEM, 8,1884, p. 31, nr. 8 = CIL III 7609 = IGLR, 232 Hârșova 8 Celea Mică mp C. Nicolae, Pontica 28-29 (1995-1996), p.143 și pl.V, 1 (A și B) și Pontica, 37- 38 (2004-2005), p. 393 Hârșova 9 C.Nicolae, Pontica 28-29(1995- 1996),p.143 și pl.V, 2 Hârșova 10- Descoperit poziție secundară (emplectonu 1 unuia din zidurile de incintă de la Carsium- Hârșova (poziție secundară) XI(I) mp săpătură de salvare: Proiect Sala sport, str. Carsium, secțiune SI cf. Zaharia Covacef, Constantin Nicolae, Gabriel Talmațchi, Cătălin Dobrinescu, CCA 2003 64 Studiu preliminar privind topografia sitului Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) Anexa 3 Inventarul obiectelor rezultate în turna săpăturilor din 1939 ale Comisiunii Monumentelor Istorice (Arhiva INMI, Hârșova, fond CMI, fila 11) Raportul săpăturilor arheologice efectuate de Victor Brătulescu în cetatea Carsium, anunțat în scurta prezentare din 194069 nu a văzut lumina tiparului și nu apare în documentația de arhivă70 a Comisiunii Monumentelor Istorice. Dosarul cuprinde însă procesul verbal cu menționarea obiectelor ce au fost predate la 20 august 1939 de conservatorul colecțiilor CMI, Nicolae Chioreanu, directorului de atunci al muzeului Vasile Cotovu. Având în vedere utilitatea unei astfel de documentații pentru depistarea locului de proveniență al unor piese arheologice, reproducem în cele ce urmează obiectele menționate: 1) o piatră cu inscripția romană (D.M. Ulpius, etc) 2) 11 ghiulele (D=27 cm) plus 2 sparte 3) O coloană de marmură cu inscripție turcească (D = 21 cm, h = 55 cm) 4) Câteva cărămizi romane fără inscripție și câteva cioburi de vase de pământ, iar piatra cu ornamente și 2 fragmente au rămas pe teren fiind grele de transportat. Având în vedere că dintre inscripțiile funerare de la Carsium, praenomen-ul Ulpius apare numai în inscripția ISM V, 110, procesul verbal din arhiva INMI confirmă nota din Repertoriul arheologic, semnalată de Emilia Doruțiu Boilă, editorul ISM V, privind descoperirea altarului funerar în săpăturile din 1939. SUMMARY The reconstitution of the topography of the ancient habitat in the Hârșova area, a process objectively limited by the superposition, on the ancient levels, of modem municipal structures, is approached from the perspective of older cartographic data and, most important, from that of the vertical aerial images' interpretation. The INMI archive has a rather large number of aerial recordings, dated 1953, 1959, 1960, 1961, 1968, 1969, 1977, 1990 (copies of aerial recordings made by & V. Brătulescu, Cetatea Hârșova în legătură cu Dobrogea și cu ținuturile înconjurătoare, BCMI, XXXIII, 1940, fasc. 105, p. 19- 21. 70 Arhiva INMI, fond CMI, Hârșova. DTM, IGFCOT, INMI) and 2003-3004 (color ortho- photo plan). The analysis of the archaeological data, combined with the photo-interpretation, points out a remarkable extent of the early roman site, also supported by the limits of the tumulus necropolis, which has, according to the aerial recordings, an area far larger than the one researched, by means of salvaging digging, during the period 1987-1989. The aerial recordings in the INMI archive also allowed the identification of a number cf tumulus tombs unaffected by the construction activities carried on during 1988-1989 (appendix 1) The Photo/interpretation of the aerial images does not confirm the hypotheses claiming the existence of fortified structures in the La moară (The Mill) site. As far as the author is concemed, the Getic settlement dating from the Roman era is interpreted either as a settlement dependent on an early roman fortification (vicus militar), or a satellite settlement within the territorium. The plane necropolis identified, by archaeological means, in the north/east and the south/west of Dealul Cetății (The Fortress Hill), in positions which are closer to the Dealul Cetății fortifications than to the tumulus necropolis, point to a reductions of the habitat, in the fourth to the sixth centuries. In the works' present state, the analysis cf the archaeological discoveries (the Carsium, Unirii, Vadului, Lunii-Venus streets) and the photo-interpretation regarding the ancient causeways lead us to a reserved position in what concems the dating of the AFDEB large enclosure to the late roman-Byzantine era. The large enclosure seems to be more recent than the sixth century, but contains the two nudei of ancient habitat, one endrcling the Fortress Hill (with a maximum western Urnit between the Portului and Vadului streets and an Eastem Urnit to the East of Carsium Street), and the other located in the Belciug Hill area. The photo-interpretation of the aerial images allows the reconstitution of the ancient causeways from the present day's city limits to the East, North and West. The A 1-A 2 road, guarded by tumuli, has a South West/North/East direction and can befollowed up to the Crossing of DN Hârșova-Tulcea (A2 a). The Al A2 road then goes by the end of the Gârliciu Lake. By the end of the lake we notice an intersection with an ancient road, going to the North-West-South-East from the present-day Ciobanii village. The A1-A2 course between the intersection with DN Hârșova Constanța and the end of the Gârliciu Lake (the Western edge), as reconstituted based on aerial imaging, has a length of circa 7 km. The Al - A3 road (il. 10a and c) is guarded by tumuli and has, after Crossing the valley, North of Movila Țiganului, a North-West - South-Eastem course. After Crossing the present-day DN Hârșova Constanța, it passes south of the Bentu creek, then by the 65 Cristina Crăciun Trei movile (Three Knolls) point, south of the Bălăceanu valley starting point (il. 15). The A1-A3 road keeps, roughly, the same course and straight route to the East of the Ceala Mare valley. The ancient road’s course, as identified in the aerial photos, East of the Hârșova industrial area and up to the Horia village, has a length of 10,5 km. The A4a -A4b A4 ancient road (il. 10b) appears from the Al - Al road, in point A 4a, slightly to the East of the Eastem limits of the Hârșova industrial park. The road has a course closely following the West-East direction. After Crossing the present-day Hârșova- Constanța road, it crosses Dovlegelu HUI, where it intersects a semită connecting Al - A3 and Al - Al. The A4a-A4b-A4 road course may be followed, on the aerial images, for 8.5km (north of the Miorița village, Sarai commune, almost at the beginning of the Câșla valley). The roads of the present-day Ciobanii village, merging with the Al-Al ancient road (il. 13 a and b) at the end of Gârliciu Lake have been traced up to their ends, all of them located on the banks of the Băroiu torrent. No fortified structures or elements have been identified on the aerial images. A real gainfor the Carsium topography comes in theform of identifying, by means of photo-interpretation, the ancient roads to the North and the West of Hârșova. The area North of Hârșova in which these roads can be traced lies North of Str. Plantelor (point Bl) (il. 13) ’ The aerial photos' analysis made possible the identifying of small fortifications West of Belciug Hill, close to the Danube banks. A plane square tower has been identified in the "La Rasim" point. To the South-East and the North-West of this small fortification lie clues of thefortification of a wider area, an area hosting remnants ofbuildings. The second tower, similarly square and in a better state than thefirst, isfound to the East ofDN Hârșova - Slobozia, towards Vadu Oii (dimensions 30 x 30 m.). (il. 14,15 a și b). Based on the photo-interpretation of aerial images, the following have been identified East of Hârșova: - a square structure, possibly a small fortification related to the surveillance of the road network, found North of Ceala Mare valley. - a square-based tower, on Ceala Mică Hill. - South-East of Ceala Mică, on the very bank of the Danube, between two ravines, stands out a rectangular fortified structure, possibly datingfrom the ancient era (il,18b) As for the "La Lac" (The Lake) site, identified following field research, the 1959 aerial photography reveals the existence of a ditch, defining and defending the site (il. 10). The dating of most of the ancient roads to the early Roman era (namely to the lsl to the 3^ centuries) - is provided by the absolute congruence between their course and the tumuli guarding them. Moreover, the convergence points of the road network, discovered bi/ means of photo-interpretation, are coherent with the areas in which random discoveries or archaeological research has delimited areas ofeivilian presence. The convergence of all roads East of Carsium towards a unique point, rather far from the Fortress Hill fortification, also supports the theory proposing an extended Roman settlement in the l"d and 3'" centuries. The ancient road network North of Carsium, related mainly to the control of the area delimited by the Danube and the ancient course of Ialomița river, but also to the control of the left bank, implies the possible existence of fortified structures between the Northern part of Hârșova and the present-day Ciobanii village. Compared to other segments of the Moesian and scythian limes (Izvoarele-Oltina-Muzait-Rasova Pescărie or Mahmudia-Murighiol), via militaris in the Carsium-Cius-Beroe segment is located quitefarfrom the Danube, thus avoiding the Crossing of the lower parts of the Danube's right-hand tributary streams (Topolog or Rostilor). 66 II. 1. Detaliu din harta austriacă din 1867, care înregistrează cursul paralel al lalomiței cu Dunărea în dreptul Hârșovei. Pe teri- toriul dobrogean sunt marcate princi- palele drumuri dinspre Vadu Oii și localitățile actuale Ghindărești și Sarai IL 2. Harta Marelui Stat Major Român, scara 1:50.000, adnotată de P.Polonic, cu reprezentarea zidului mare de incintă. La vest și nord vest sunt marcate fortificațiile Ceanac-Cale, fortul circular-Tabia Chiopriu și Tabia rusească de la Cetatea Oii. IL 3. Detaliu al planului Hârșovei, cu fortifi- cațiile de pe latura de vest a marii incin- te (lonescu Dobrogianu, Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, București, 11. 2a.Harta Marelui Stat Major Român, scara 1:50.000, adnotată de P. Polonic, cu marcarea amplasamentu- lui unei fortificații la nord-est de dealul Ceala Mică 1904 - crochiul 2) II. 4. Detaliu din harta Marelui Stat Major Român, ediția 1900, scara 1.20000 II. 5. Hârșova - harta zonei de protecție a monu- mentelor istorice, IPJ Constanta (arhiva INMI) II. 6c. II. 6a. Dispunerea punctelor arheologice la Car- sium apud Constantin Nicolae, Pontica 26,1993, p.217 II. 6b. Detaliu din înregistrarea aeriană din 1953 (DTM) cu ruinele vizibile ale incintei AFDEB. Punctele d, f, e, bl marchează zonele cu difer- ențe de nivelment unde este posibilă existența altor ziduri II. 7. Planimetria săpăturilor și struc- turilor de fortificație cercetate arheologic în 1988-1989 pe străzile carsium și Unirii (apud.Cantacuzino, BCMI, 1, 1992, p. 59). Se observă ori- entarea diferită a zidului de in- cintă descoperit la sud-vest de str. Carsium, față de turnul de incintă descoperit la nord de str. Unirii II. 8. Detaliu din înregistrarea aeriană din anul 1959 (IGF- COT). Dispunerea zidurilor de incintă de pe dealul Cetății și urmele secțiunilor din săpătura lui V.Bră- tulescu pe latura vestică a incintelor și în sfertul sud-vestic al fortificației. Pe latura de est sunt viz- ibile cele trei incinte menționate în planurile publi- cate de E. Condurachi și 1. Panait. II. 9. Detaliu din în- registrarea aeriană verti- cală din 1969 (IGFCOT) cu înregistrarea săpăturilor efectuate în 1963 de A. Aricescu pe dealul Cetății II. 10. înregistrare aeriană verticală din anul 1959 (IGFCOT) - Sunt vizibile necropola tumulară, drumurile antice care pleacă din necropola tumulară și dru- mul marcat de tumuli din de la nord de oraș, care se unește cu drumul antic tăiat de DN Hârșova - Tulcea la est de stația Peco de pe Calea Con- stantei. / 11.11. Detaliu din înregistrarea aeriană verticală din anul 1960. Drumurile antice în zona ceamai in- tens ocupată a necropolei tumulare. il.13. înregistrare aeriană verticală din anul 1960 (IGFCOT). Intersecția dintre drumul antic dinspre estul localității Ciobanu cu dru- mul antic A1-A2 i!.12b. Posibil turn de supraveghere al drumului la nord de drumul antic A1-A2 și la vest de lacul Gârliciu iL12a. înregistrare aeriană verticală din anul 1953 (DTM) la nord de DN Hârșova - Tulcea. Drumuri antice marcate de tumuli în direcția Ciobanu și un drum cu direcția nord-est către malul dinspre privatul Băroiu (caput viae la est de Ciobanu) iL14.a,b. înregistrare aeriană verticală din anul 1977 (IGFCOT). Coada lacului Gârliciu: intersecția dintre drumul antic A1-A2 și drumurile orientate nord-vest sud-est din direcția Ciobanu. Pe malul sud-estic al lacului, necropolă tumulară de epocă neprecizată. în partea de sus a imag- inii, fortificația de la Cius-Gârliciu. II. 15. înregistrare aeriană verticală din anul 1959 (IGF- COT). Drumul antic A1-A3 la nord de dealul Ceala Mică și de situl "La Lac". Câțiva tumuli sunt vizibili între Ceala Mică și drumul antic A1-A3. II. 16a, b. înregistrare aeriană verticală din anul 1959 (IGFCOT). Drumul A1-A3 în dreptul văii Celea Mare și turnul de supraveghere a dru- mului (detaliu) il. 17. înregistrare aeriană verticală din anul 1953 (DTM). Drumul antic A1-A3, la sud est de valea Ceala Mare și la sud de dealul Dovlegelu. La sud-est de dealul Dovlegelu, necropolă tumulară de epocă neprecizată II. 18. Turn pe o mică înălțime între Ceala Mică și Ceala Mare.în- registrare aeriană din anul 1969 (IGFCOT). In imaginea de detaliu se observă drumul antic care merge para- lel cu malul fluviului și drumul către mica fortificație 11.19. Punctul de observație de pe dealul Ceala Mică.Turn cir- cular înscris în incintă rec- tangulară II. 20. Punctul "La lac" identificat de arheologul C. Nicolae. în- registrare aeriană din anul 1959 (IGFCOT), care indică o posibilă structură fortificată 11. 21. înregistrare aeriană din anul 1953 (DTM). Dru- muri cu direcția generală sud-est - nord-vest la vest de localitatea Ciobanu, pe care le pre- supunem drumuri de legătură cu turnurile de supraveghere sau alte fortificații minore de pe malul bălții, azi dis- părute datorită modi- ficării cursului Dunării i l. 23 a,b. Drumuri antice identificate între Hârșova și Ciobanu. Dispunerea lor în plan sugerează existența unei structuri fortificate în nordul orașului actual. Drumul antic a asigurat comunicațiile dintre sistemul de turnuri din zona Vadu Oii și cele de la sud-est de Carsium, continuarea lui fiind identificată în necropola tumulară. i l. 22. a,b. înregistrare aeriană din anul 1953 (DTM). Zona dintre Hârșova și Vadu Oii, cu drumurile an- tice identificate și turnurile care de pe malul Dunării și din puncte de La Rasim și Vadu Oii 0 250 500 I--1--1--1--1- Il.la. Tumulii cercetați în necropola tu- mulară de la Carsium, apud Buz- dugan et alii, CA XI-2,1998-2000.p. 427 fig.2a Fotografii aeriene: 195? 1959 1960 1968 prezent Tumuli vizibili pe ftilvunfiile nerifnc din: O 195? ° 1959 ° 1960 Z o |9/>R 1/ prezent Z h«U E23 cercetat da/nu an inventar bibliografie II.b. Suprapunerea tu- mulilor pe fotografia aeriana din 1953 și exemplu ex- tras din baza de date Fotografii aeriene; 1953 1959 Z 1960 1968 prezent Tumuli vizibili pe futograftilc aeriene din; O 1953 Z ° 1959 Z ° 1960 Z o |96R Z prezent Z harta E23 Il.lc. Suprapunerea tumulilor pe fotografia aeriana din 1959 Fotografii aeriene; 1953 1959 1960 1/ I96S prezent Tumuli vizibili pe fotografiile aeriene tiu O 1953 1/ ° 1959 1/ ° 1960 1/ O 196? 1/ prezent 1/ harta |Q3 Il.ld.Supra- punerea tumulilor Pe r fotografia aeriana din 1960 Fotografii aeriene: Tumuli vizibili pe fotografiile aeriene tiin: II.le. Supra- punerea tumulilor Pe fotografia aeriana din 1968 Fotografii aeriene: 1953 1959 196») 196X prezvnd/ Tumuli vizibili pe fotografiile aeriene tiin: O 1953 1/ O 1^54 |Z ” 1960 IZ* o 196? 1/ prezent iz'* harta 1^3 Il.lf. Supra- punerea tumulilor pe ortofo- toplan COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI, STR. GENERAL BERTHELOT, 28 TELEFON: 4-39.00 | D. J.' * 5 A P H । v A ; IUOiWh'EHTE ISJU’uCE i nr. filă g.......- I Anexa 3. Procesul verbal din arhiva INMI (fond CMI) cu piesele arheologice descoperite în campania arheologică din 1943 de prof. Victor Bratulescu Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Locuințe Datând din Secolul XVI în Cetatea Brașovului Adriana Stroe Ca și în cazul altor orașe medievale din România, patrimoniul arhitec- tural al Cetății (Innere Stadt), centrul istoric al Brașovului, este cunoscut prin monu- mente aparținând arhitecturii de cult, arhitecturii militare sau prin clădiri de folosință publică pentru care există fie studii, fie suficiente surse scrise credibile, arhitectura locuințelor fiind mai puțin studiată și, deci, mai puțin cunoscută. Importante pentru cunoașterea arhitecturii locuințelor din Cetate din perioada susmenționată sunt monografia din 1928 a orașului (Das Bttr- zenland, Dritter Bând, Kronstadt, 1. Teii, Verlag Burzenlănder Sachs Museum, Kronstadt, 1928) și studiile lui Paul Niedermaier privitoare la dezvol- tarea urbanistică și arhitectonică a unor localități de colonizare săsească din Transilvania, printre care se numără și Cetatea Brașovului. Monografia din 1928 a orașului schițează evoluția locuinței din Cetate din sec. 13 până în sec. 18 și prezintă câteva locuințe databile sau datate 2/2 sec. 16 (în prezent dispărute), iar Paul Niedermaier punctează, în studiile sale, evoluția generală a casei orășenești din Brașov între sec. 12- 16, fără analiza unor cazuri concrete. în cercetarea arhitecturii locuințelor din Cetate, data de 21 aprilie 1689, când orașul a fost mistuit de un incendiu generalizat, este o dată de referință. Distrugerile au fost atât de mari, încât, chiar luând în considerație cu prudență relatările contemporanilor privitoare la imaginea orașului după catastrofă, pierderile suferite au fost impresio- nante: au rămas intacte structura stradală și par- celarul, clădirile din piatră și cărămidă au pierdut părțile din lemn și o parte a zidurilor. Pentru completarea imaginii trebuie luată în considerație existența, menționată și de bibliografie, a clădirilor (locuințe sau anexe) din lemn - blockbau sau fachwerk cu diferite umpluturi -, pradă sigură și pentru un incendiu de proporții mai reduse. Stadiul actual al cercetărilor nu permite decât în mică măsură reconstituirea imaginii orașului anterioară anului 1689. Ceea ce este cunoscut prin bibliografie1 este completat de părți 1 Das Burzenland..., p. 183-211 (Das Biirgerhaus) și Studii de istorie a naționalităților conlocuitoare din România f a înfrățirii lor și fragmente păstrate, anterioare acestui an fatidic, identificate în decursul inventarierii cartierului Cetate (1997 și 1998). Cele mai vechi exemplare de locuințe păstrate în bună stare de conservare datează din sec. 16. Este vorba de două locuințe de zid, una datată 1571, aflată în str. Poarta Schei 35 și cealaltă databilă sec. 16, aflată în Piața Enescu nr. 11B. Locuința din str. Poarta Schei 352 (IL 1), cea mai bine păstrată, se află la parter, în latura dreapta a construcției de la această adresă. Construcția este așezată la limita vestică a uneia din cele mai vechi străzi ale Cetății, în imediata apropiere a fostului drum de-a lungul fortificației (azi str. G. Coșbuc). Are plan dreptunghiular, cu latura îngustă la stradă, pivniță semiîngropată și parter cu două încăperi în filă: spre stradă se afla încăperea de locuit, iar spre curte, bucătăria, prin care se făcea și accesul în locuință. încăperea spre stradă, amplă (cca. 5x7 m) și nu foarte înaltă (cca. 2,3 m), are plafon de grinzi aparente, transversale, din stejar, groase de cca. 40 cm, cu muchiile rotunjite subliniate de caneluri. Aceste grinzi sunt sprijinite pe grinzi din lemn longitudinale, încastrate în pereții spre curte și spre clădirea învecinată, de la nr. 37. Grinda datată „1571" se află la locul convențional (la mijlocul încăperii); datarea și ornamentele vegetale care o încadrează sunt incizate superficial (și, din păcate, acoperite de straturi vopsea). încăperea este luminată de două ferestre spre stradă (lărgite), dar păstrează și ambrazurile interioare ale celor două ferestre spre curte; acestea din urmă au fost obturate o dată cu apariția pasajului acoperit. Bucătăria a fost transformată în hol-casă a scărilor, atunci când locuința a fost extinsă și nu mai păstrează sistemul de acoperire originar, ci este acoperită cu boltă cu penetrații datând de la extinderea din sec. 18; vatra liberă, care se păstrează în colțul de nord-vest, are o formă tipică pentru 2/2 sec. 18. Prin analogie cu o locuință de sec. 16 similară, care se afla pe str. cu națiunea română. Naționalitatea germană, voi. I, Ed. Politică, București, 1976, p. 160-202. 2 Semnalată într-o notă în "Mitteilungen des Burzenlănder Museiims", 1944, nr. 1-4, p. 28. Adriana Stroe Postăvarului, la nr. 543, putem presupune că bucătăria avea inițial o vatră liberă care ocupa toată latura de fund a încăperii, iar pivnița un plafon de grinzi aparente și acces din încăperea de locuit, printr-un chepeng. In sec. 17, locuinței de la 1571 i-au fost adăugate, în filă, o pivniță înaltă, supraînălțată de o amplă încăpere de locuit, iar în prima jumătate a sec. 18 (vezi ancadramentele din gresie de la nivelul doi, tipice pentru perioada menționată) întreaga clădire a fost supraetajată și unificată cu cea din latura stânga a parcelei, prin construirea pasajului acoperit. Acest mod de extindere a spațiului locuibil constituie o evoluție exemplară pentru un număr de locuințe din Cetate (ex. Piața Sfatului 25). Pivnița a fost, și ea, modernizată cu prilejul extin- derii locuinței și are în prezent o boltă semici- lindrică longitudinală și acces dinspre pivnița semiîngropată a extinderii din sec. 17. Nucleul casei vecine, de la nr. 37 (II. 2), este constituit, de asemenea, de o locuință databilă ]n sec. 16. Regăsim aici încăperea de locuit, scundă și amplă, având același sistem de sprijinire a grinzilor transversale ale plafonului pe grinzi longitudinale (și console) încastrate în pereți. Pivnița semiîngro- pată, luminată de guri de aerisire înguste, este acoperită cu o boltă semicilindrică longitudinală, care datează, probabil, de la extinderea locuinței din deceniul trei al sec. 18. O grindă de stejar, cu datarea incizată „1581", se găsește în casa de pe str. Castelului 42 (în fosta Kotzenmarkt), dar nu se mai află pe amplasamentul originar, ci a fost reamplasată la construirea casei alăturate (Castelului 44). Datorită faptului că nu a fost supraetajată, locuința din str. Castelului 42 păstrează, însă, silueta originară (11.3), cu acoperișul înalt cu pinion decorat cu friză de arcaturi asemănătoare celor ale barbacanei de la Prejmer și ale Bastionului Țesătorilor, databile tot sec. 16. Locuința databilă sec. 16 din Piața Enescu 11B se află în imediata apropiere a punctului de greutate al Cetății - Piața Sfatului (fosta Marktplatz); Piața Enescu, a cărei denumire istorică este Rosenanger, era, la începuturile așezării, o zonă protejată cu o împrejmuire din mărăciniș (vezi numele istoric al pieței) în care erau ținute noaptea vitele, iar mai apoi spațiu-anexă al Pieței, care a fost separat de aceasta, prin gangul de la Piața Sfatului nr. 4, abia prin sec. 18. Casa, care nu a avut inițial număr propriu, făcând parte din parcela situată în str. Republicii 15, este încorporată într-o construcție 3 "Mitteilungen des Burzenlander Museums", 1944, nr. 1-4, p. 28-30. (locuință și depozit) realizată în etape în sec. 18 și a servit ca bucătărie, respectiv cămară a acesteia. Era, ca și casa din Poarta Schei 35, o locuință parter, cu plan dreptunghiular cu latura îngustă spre stradă, cu 2 încăperi în filă, dintre care încă- perea de locuit, situată spre stradă, foarte amplă. Pereții încăperii de locuit sunt din piatră de râu și de carieră, legați cu mortar, iar cei ai fostei bucătării, din piatră în amestec cu puțină cărămidă. încăperea de locuit păstrează, pe fațada estică, o fereastră mică/nișă, în arc frânt la partea superioară (II. 4). Materialele și tehnica de construcție, ca și forma ferestrei sunt tipice pentru sec. 16 (în ceea ce privește materialele și tehnica de construcție, vezi, de exemplu, clădirile din Piața Sfatului nr. 15 și 16, care au, în părțile cele mai vechi, aceleași materiale și tehnici de construcție; casa de la nr. 16 este databilă, în nucleu, 1566 printr-un fragment de ancadrament aflat în pivniță (II. 5) și prin alte ancadramente similare contemporane, reamplasate în clădire (II. 6), iar casa de la nr. 15 păstrează fragmente de ancadramente tripartite și pile din zidărie de la fosta galerie aflată la parter, tipice aceleiași perioade; ambele case nu pot fi anterioare sec. 16, deoarece se aflau pe locul/pe drumul de circulație în jurul incintei Bisericii Parohiale, care exista încă la 1516 și care și-a pierdut importanța defensivă abia după ce fortificația orașului a fost desăvârșită). Așezarea nișei/ferestrei din încăperea de locuit indică înălțimea redusă a casei din Piața Enescu 11B; diferența de materiale de construcție între cele două încăperi ar putea indica faptul că încăperea de locuit aparține unui nucleu anterior al clădirii. Ambele încăperi sunt acoperite cu bolți semicilindrice, transversale, din cărămidă, datând de la una din extinderile locuinței. Spre deosebire de casa din str. Poarta Schei, casa din Piața Enescu nu avea pivniță datorită terenului foarte umed din zonă în acea epocă (vezi și denumirea istorică a locului, Rosenanger - Prundul Rozelor) și, poate, datorită faptului că locuința aflându-se inițial pe fundul parcelei din str. Republicii 15, era una din locuințele secundare ale acesteia. In 1714 (datare prin inscripție incizată pe grindă, cu monogram MT și simbolul breslei tâmplarilor) locuința a fost extinsă cu o pivniță, supraînălțată de o încăpere de locuit. încăperea de locuit a casei de sec. 16 a devenit bucătărie a noii construcții, cu acest prilej pe latura estică a acesteia fiind amenajată o vatră liberă amplă, care a suprapus fereastra în arc frânt menționată mai sus; tot atunci din bucătărie a fost amenajat accesul spre pivniță și spre camera situată deasupra acesteia. In 1737 (datare incizată pe grindă și monogram IS) locuința a fost din nou extinsă cu o încăpere așezată 82 Locuințe datând din secolul XVI în cetatea Brașovului peste bucătărie și cămară; coșul vetrei libere servea drept sursă de căldură pentru noua încăpere; tot acum cele două încăperi de la demisol au primit bolți semidlindrice transversale. Acest mod de extindere a spațiului locuibil e întâlnit la multe clădiri din Cetate, ex. clădiri de pe latura estică și sudică a Pieței (nr. 5,11, 12,13,15), și este frecvent întâlnit în fostele localități de colonizare săsească din Țara Bârsei, ex. Hărman, Prejmer. Spre sfârșitul sec. 18 pe parcela alăturată locuinței susmenționate a fost construit un depozit, fațada a fost unificată, a fost creat gangul de acces, deasupra locuinței, a gangului și a depozitului fiind ridicat un pod amplu, cu trei niveluri, care păs- trează una din cele mai frumoase șarpante de sec. 18 din oraș. O locuință similară celei din Piața Enescu 11B, semnalată de literatura de specialitate4, exista, încă, pe str. Poarta Schei, dar a fost demolată la începutul sec. 20. Locuințele prezentate mai sus - cea datată 1571, aflată în str. Poarta Schei 35 și cele databile sec. 16, aflate în Piața Enescu nr. 11B și în str. Poarta Schei 37, ne ajută să reconstituim imaginea locuin- țelor aparținând păturilor mijlocii ale cartierului. De asemenea, prin așezarea la limita vestică a str. Poarta Schei, locuințele de la nr. 35 și 37 documentează faptul că spre sfârșitul sec. 16 întreaga suprafață a Cetății era ocupată. Prin așezarea pe fundul parcelei de pe str. Republicii 15, casa din Piața Enescu 11B indică faptul că, la data construcției, în Cetate se manifesta deja lipsa de spațiu construibil, una din modalitățile de rezolvare a acestei probleme fiind modificarea modului de ocupare a parcelei prin construirea unei locuințe suplimentare pe linia de fund a parcelelor cu ieșire în două străzi paralele; procedee similare au fost documentate, de exemplu, pe latura de sud a Pieței Sfatului, între nr. 10-14. Fragmentele de pietrărie păstrate, în special ancadramente sau fragmente de ancadramente de uși și ferestre, sunt înglobate în construcții situate în Piața Sfatului (fosta Marktplatz) sau pe străzile „mai nobile" ale cartierului - Mureșenilor (fosta Klostergasse) și Republicii (fosta Purzengasse) și pot sugera aspectul locuințelor elitelor economice și sociale ale Cetății. Trăsătura caracteristică a majo- rității acestor ancadramente sunt elementele deco- rative renascentiste: profile-baghete cu capetele întoarse, cornișe profilate subliniate de denticuli și cu motive heraldice, vegetale sau animaliere la cheie. Dintre acestea merită menționate, datorită atât stării de conservare cât și datorită valorii artistice, ancadramentul datat „1550" al casei din str. Mureșenilor 9 (și ancadramentele de ferestre de la aceeași adresă), cel datat 1587 din Piața Sfatului 1 sau ancadramentele de ferestre datate 1583 ale clădirii din str. Republicii 2. Ancadramentul de ușă, datat „1550", din str. Mureșenilor 9 (II. 7), se află în aripa dreapta a clădirii. Este un ancadrament dreptunghiular, decorat cu baghete cu capetele întoarse; baghetele de pe lintou sunt intersectate de o baghetă în acoladă. Cornișa profilată, subliniată de denticuli, are în ax un scut cu datare și monogram (MB?). La aceeași adresă, în aripa dreapta a clădirii, se află două ancadramente de fereastră, de asemenea din piatră, dreptunghiulare, bipartite, decorate cu ba- ghete cu capetele întoarse; unul dintre ancadra- mente păstrează și cornișa subliniată de denticuli. In aripa de la stradă a aceleiași clădiri se află un ancadrament de fereastră similar precedentelor, dar tripartit. Acest ancadrament păstrează, pe lângă cornișa subliniată de denticuli, și sohlbankul profilat (II. 8). In clădirea din Piața Sfatului 1 se află un fragment de antablament compus dintr-o cornișă cu multiple profile și un panou dreptunghiular încadrat de baluștri scunzi, pătrați, decorați cu rozete; în câmpul panoului, de o parte si alta a unui scut cu monogramul GW, se află datarea „1587" (II. 9). Restul ancadramentului a fost pierdut la demolarea, în anii '20 ai sec. 20, a părții la stradă a clădirii. Un alt ancadrament de ușă, din aceeași perioadă și care se afla în aceeași clădire, a fost reamplasat la nivelul trei al Liceului Honterus (Curtea Honterus 3) în 1928, cu același prilej (II. 10). Acesta din urmă are usciori canelați, cu baze scunde, decorate cu rozete și capiteluri profilate, care susțin un lintou masiv, pe al cărui extrados se află un relief - un medalion circular, cu motivul pelicanului (parțial distrus în anii '50 ai sec. 20) susținut de îngeri. Panoul este încadrat de baluștri scunzi, pătrați, decorați cu măști de faun; aceștia susțin o cornișă cu profile în alternanță cu ove și frunze de acant; cornișa are în ax un cap de putto. Potrivit articolului al lui Gemot Nussbăcher, "Cine a fost W. G., comanditarul casei din Brașov, Piața Sfatului nr. 1" (Wer war W. G. der Erbauer des Hauses Kronstadt, Marktplatz, Komzeile nr. I)5, clădirea căreia aparțineau cele două ancadra- mente a fost construită de un Valentinus Gemerle, aurar (Goldschmidt), membru al Sfatului orașului, înnobilat de principele Sigismund Băthory. Clădirea din str. Republicii 2 păstrează, reamplasate la nivelul 2, șapte cornișe duble, din J Kronstadt, 1928, p. 198. 5 "Karpatenrundschau", 11 Septembrie 2008, p. III. 83 Adriana Stroe piatră, subliniate de denticuli (II. 11); fiecare cornișă are în ax un scut cu datare (15//83), monogram (IS) sau semne de meșter (o parte a acestora se regăsesc pe ancadramente de ferestre din fostele Hale). O pivniță cu două compartimente, bine păstrată, aparținând aceleiași perioade, se află în Piața Sfatului 25 (Casa Mureșenilor); atât pereții cât și bolțile semicilindrice sunt din piatră de carieră legată cu mortar, accesul făcându-se printr-o ușă cu deschidere în arc frânt, cu traseu imprecis. Aceeași clădire păstrează, la parter, un ancadrament din piatră, dreptunghiular, cu baghete cu capetele întoarse și o încăpere cu bolți pe nervuri din cărămidă. Alt element arhitectural tipic acestei perioade, identificat în construcții din Piață și zonele adiacente, este galeria pe pile din piatră, similară celei a fostelor Hale. Astfel de pile simt încastrate în zidurile caselor din Piața Sfatului nr. 14, 15 și 16, iar un fragment de galerie este păstrat în casa parohială evanghelică (Curtea Honterus 2). La aceleași clădiri sunt păstrate pietrele fasonate care marcau colțurile (II. 12 și II. 13). Pentru a completa aspectul arhitecturii din zona centrală a orașului în sec. 16, trebuie să amintim bowindow- ul de colț existent la construcția de pe locul actualei case din str. G. Baritiu 1, menționat atât docu- mentar cât și într-un desen de la sfârșitul sec. 18. Formele renascentiste coexistă cu forme ale goticului târziu, ex. ancadramentele treflate sau în arc frânt de la nivelul 1 al casei parohiale evanghelice (Curtea Honterus 2), ancadramentul în arc frânt de la fostele Hale, cel din clădirea din str. Republicii 2 sau cel menționat de bibliografie ca aparținând casei din Piața Sfatului 29L Elementele menționate permit să schițăm, pentru zona centrală a Cetății, imaginea unei arhi- tecturi de calitate comparabilă cu cea a clădirilor patriciatului, păstrate încă în centrele istorice ale Sibiului, Mediașului, Bistriței. SUMMARY In researching the architecture of the housing within the Fortress, we found April 21st 1689 to be a reference date, the date of a generalized fire that swept the town. The present state of related research allows only limited reconstruction of the torwn's image, prior to 1689. Information passed on by means of bibliography is completed with preserved parts and fragments from before that fateful year, identified during the procedures related to the inventory of the Cetate neighborhood (1997 and 1998). The oldest well preserved housing dates from the 16th century. Specifically, there are huo masonry dwellings, dated 1571 (the one at the address Str. Poarta Schei nr. 35), respectively datable to the 16th century (the one at the address Piața Enescu nr. 11B). The above mentioned housing helps us reconstruct the image of the neighborhood's middle class housing. 6 Kronstadt, 1928, il. 213. 84 II. 1. Fațada casei din str. Poarta Schei 35 II. 2. Fațada casei din str. Poarta Schei 37 II. 3. Fațada casei din str. Castelului 42 II. 4. Ferestruică în arc frânt din Piața Enescu 11B / II. 5. Fragment de ancadrament de ușă, datat 1566, din casa din Piața Sfatului 16 I I. 6. Ancadrament de ușă din casa din Piața Sfatului 16 I I. 7. Ancadrament de ușă, datat 1550 din casa din str. Mureșenilor 9 II. 8. Ancadrament de fereastră din casa din str. Mureșenilor 9 11. 9. Ancadrament în casa din Piața Sfatului 1 / II. 10. Ancadrament din clădirea Liceului Johannes Honterus (Curtea Honterus 3), mutat aici din casa din Piața Sfatului 1 IL 12. Blocuri de piatră fasonată în clădirea din Piața Sfatului 15 II. 13. Colț de clădire marcat cu blocuri de piatră fasonată în clădirea din Piața Sfatului 16 / II. 11. Cornișe de ancadramenet din casa din str. Republicii 2 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Ctitoriile Românești de la Athos Consideratii Arhitecturale / Liviu Brătuleanu „Uitați-vă In ea, e zidită cu cărămizi bine potrivite, Această zidărie într-adevăr e minunată: Bolta înaltă sub care tămâia îmbată; Zidarul a jăcut-o și arhitectul a conceput-o" (G. M. Cantacuzino - O biserică oltenească) £ n anul 1997 Salonic a fost Capitala Cultu- I rală a Europei; pentru acest eveniment a JL fost construit Muzeul Civilizației Bizan- tine care a adăpostit cu acel prilej o colecție reunită a unor obiecte tezaurizate în așezămintele monastice de la Sfântul Munte Athos. Bisericile, bibliotecile și arhivele de la Sfântul Munte cuprind un uriaș tezaur de obiecte cu mare valoare artistică și istorică, un fond de documente încă necercetat în întregime. Cercetări și studii izolate, au fost făcute mai ales în domeniul artelor plastice dar o imagine de ansamblu oferită publicului, a fost posibilă abia în anul 1997. Atunci au fost făcute pentru prima dată cunoscute publicului valorile tezaurizate în peste un mileniu de existență a comunității monastice de la Sfântul Munte - documente, manuscrise, incuna- bule, artefacte, fotografii și două-trei machete de ansambluri mănăstirești (a fost editat și un volu- minos catalog al expoziției). Am recunoscut câteva piese de artă donate de principii români - printre acestea portretul atribuit lui Neagoe Basarab și chivotul cu moaștele sfântului Nifon. Ceea ce a fost aproape neglijat atunci în 1997, a fost - ca de altfel și în ce s-a publicat anterior și după 1997 - compo- nenta arhitecturală - clădirile cu diferite destinații care alcătuiesc ansamblurile. Aceasta m-a interesat mai întâi atunci ca și în urmă cu trei ani când am călcat pe teritoriul Athonit. Ca orice român am dorit apoi să văd dove- zile palpabile ale moștenirii lăsate de un Neagoe Basarab, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, să văd ceea ce s-ar numi amprenta românească. Atunci nu eram pregătit să înțeleg (nu artefactele aduse în muzee) arhitectura ansamblurilor mona- hice de la Athos. ATHOSUL, UN LOC APROAPE IGNORAT Legat de trecutul românilor mai mult decât alte locuri, cel mai complex ansamblu monastic al lumii creștine, Muntele Athos - Sfeta Gora pentru înaintașii noștri - este foarte puțin cunoscut la noi. Acele puține albume-ghid accesibile pe piața europeană sau în Grecia, menționează și rolul țări- lor române care, printre numeroși alții (Ungaria, Rusia, Serbia, Bizanțul etc.) au susținut monahis- mul de la Sfântul Munte. Scrierile datorate româ- nilor, de la Dimitrie Bolintineanu la Virgil Cândea, unele albume cu fotografii, nu pot decât să fie un îndemn, dar nicidecum să ofere o imagine reală. Este cu atât mai frustrant pentru acei foarte puțini români care vizitează Athosul, să constate că la fața locului nu există nici un semn al prezenței țărilor române, să nu vadă o pisanie, un tablou votiv, o plăcuță scrisă măcar, care să ateste prezența înainta- șilor. Ca să nu mai spunem de acele elemente grafice care pot diferenția vizualizând etape con- structive relevante (desigur la Agion Oros debarci ca pelerin nu ca turist, dar pentru cine are urechi de auzit și ochi pentru văzut în puținele ore disponibi- le pentru contemplație, ar fi suficiente și cele 4-5 zile cât se poate ședea în acel teritoriu)1. Singurul care dă relații asupra amplasării, alcătuirii și tipologiei clădirilor - mai mult decât o notiță, o relatare, sau simplă impresie - care nu localizează, nu exprimă amploarea și nu dă infor- 1 Este vorba aici de planurile de sinteză care, coroborând cercetarea de arhivă și cercetarea arheologică, cu cercetarea de arhitectură și de istoric a artei, să ilustreze în planurile generale și pe planurile clădirilor principale prin mijloace grafice - etapele constructive. Astfel de planuri de sinteză nu e de așteptat să fie afișate la fața locului, la fiecare mănăstire, deoarece Athosul nu este obiectiv turistic. Trebuie să apară însă în cărțile dedicate ansamblului Sfântul Munte Athos, în afara unor fotografii mai mult sau mai puțin lămuritoare asupra alcătuirii ansamblurilor ca și a clădirilor principale. Că este un tărâm aproape necunoscut o dovedește și mențio- narea regatului Ungar alături de statele întemeietoare; asta face dovada slabei cunoașteri a acestei părți a Europei fiind deja de notorietate confundările făcute, de altfel de persoane importante, între Budapesta și București. Probabil că menționarea Ungrovlahiei - Țara Românească, plus o anume ignoranță, a dus la asemenea erori. Liviu Brătuleanu mâții asupra gradului de implicare a donatorului român - este G. Balș. G. Balș este primul și ultimul care la 1913 privește cu ochiul specialistului, face observații și, ceea ce este mai important oferă imagini pe baza cărora cel interesat poate face o evaluare; dă planuri și secțiuni ale clădirilor compo- nente ale ansamblurilor, descriind cu ochiul specia- listului. Deși numită „notiță" lucrarea lui G. Balș dă primele informații privind funcțiunile unor clădiri care compun un ansamblu mănăstiresc. Aflăm astfel ce este un pirg2, o arsana3, o trapeză4, un catolicon5, o cuhnie6, o fială7. Aflăm astfel cum sunt alcătuite bisericile principale (catoliconul) prin planurile publicate: tipul planimetric al catolicoane- lor - proporțiile, încăperile componente (altarul, pastoforiile, naosul, nartexul, exonartexul), forma și dimensiunile trapezelor și cuhniilor. Mă voi referi la trei programe de arhitectură despre care avem informații mulțumită lui G. Balș: bisericile, trapezele și cuhniile. Aflăm astfel că predominant este tipul planimetric „cruce greacă înscrisă cu abside laterale" (cu patru reazeme coloane sau stâlpi care susțin turla Pantocrator), alcătuire ce seamănă mult cu biserica mănăstirii Snagov. Am numit „predominant" planul cruce greacă înscrisă absidată deoarece mai există un tip planimetric fără abside laterale la Stavronikita și la Docheiariou. Lipsa absidelor laterale, poate fi explicată prin marea înghesuială din incinta mănăstirilor Stavronikita și Docheiariou, sau mergând mai departe, se poate explica, știind cine este ctitorul care a făcut în Moldova în aceeași perioadă o biserică fără abside laterale - biserica mănăstirii Slatina. Și aici se poate spune, chiar dacă nu sunt dovezi ci doar coincidente, că Moldova a avut înrâuriri asupra arhitecturii athonite. Aflăm cum sunt făcute cuhniile - proporțiile și dimensiunile cuhniilor. Poate nu întâmplător G. Balș acordă importantă acestei funcțiuni, alături de catolicon. Cuhniile mănăstirilor de la Athos din punct de vedere structural-volumetric sunt, unele, construcții simple ca alcătuire cu o boltire simplă, așa cum este la noi cuhnia de la Cozia sau cea de la 2 Pirgos - turn de apărare 3 arsana, pristanișle - turn de veghe pentru corăbii - construcție portuară care deservește o mănăstire, fortificată uneori și având un pirgos așa cum este arsanaua mănăstirilor Zograf, Marea Lavră, Ivir, Caracal „...făcu o pristanișle la Ascalon, la mare să fie de corăbiari... și o au zidit cu zid împrejur și au făcut o culă cu arme și cu tunuri..." 4 trapeza, refectoriul - îndeobște situat în fața catoliconului și cu orientarea inversă bisericii 5 catolicon, biserica principală (catedrala mănăstirii). 6 cuhnie, magherion - bucătăria, magherniță. 7 fiala, aghiazmatarul. Alte clădiri funcționale: Magopia - brutăria; Archontarion - arhondaricul Plumbuita. Altele însă, ajung la dimensiuni impor- tante așa cum numai la Topcapi Sarayi se mai putea vedea în această parte a Europei. Structural, cuhniile mai evolute amintesc de cele din Țara Românească - cele de la mănăstirile Cotroceni, Hurezi, Văcărești, sunt însă probabil mai târzii și de-asemeni mai complicate (acestea au în plus cele patru coșuri laterale la baza coșului-lantemou cen- tral). Cele de mai sus sunt relatări făcute cu un secol în urmă și, rămase până astăzi cele mai relevante. Imaginea mediatizată a prezenței românești la cel mai complex ansamblu monastic, nu numai în lumea ortodoxiei, Muntele Athos, este aceea de continuatori ai Bizanțului pe toată durata stăpânirii otomane. Comunitatea athonită a fost susținută direct cu sume importante de bani de voievozi și marea boierime în refacerea, extinderea și întreține- rea marilor ansambluri mănăstirești. Este un aspect arhicunoscut, dar ceea ce nu se cunoaște la noi, este ponderea acestei contribuții și anume ce este făcut de români. Practic nu există mănăstire la Athos în care să nu fie implicate țările române. Există un număr imens de documente (neinvestigate în totalitate) care probează vocația de ctitor al românilor8. Mari ansambluri, mănăstirile athonite au suferit numeroase distrugeri, care au necesitat ex- tinderi, refaceri, reparații - intervenții care constituie tot atâtea etape istorice. De aceea nu este ușor (și uneori poate că este imposibil) de a stabili corect etapele de construcție, de la edificiile primei înte- meieri până la ansamblurile complexe actuale. Menționarea distinctă a edificiilor care există încă, grație efortului susținut de populația româneas- că pe durata unei jumătăți de mileniu, cercetarea aplicată în viziunea proprie, este o datorie științifică și un omagiu adus înaintașilor, care cu mari eforturi au susținut și finanțat cel mai important ansamblu monastic creștin. Susținerea materială a fost consistentă, practic neexistând mănăstire care să nu fi fost întreținută, reparată, sau extinsă cu bani sau cu veniturile asigurate de bunurilor imobile închinate. Daniile și bunurile imobile - moșiile, mănăstirile și schiturile închinate - au asigurat existența și bunăstarea marilor așezăminte athonite. Practic nu s Deficitara percepere a ansamblurilor athonite ca spațiu cultural și patrimoniu arhitectural, de care românii privit istoricește nu erau străini, am simțit-o încă din anii 1990-1991 când solicitasem (fără succes) sprijinul Comisiei Naționale a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice (CNMASI) pentru a accede în teritoriul athonit. La acea vreme când tot românul privea doar spre vest, o astfel de dorință pănise desigur năstrușnică (deși Athosul era și pe atunci parte a unei țări membră a Uniunii Europene). 90 Ctitoriile românești de la Athos - considerații arhitecturale există mănăstire la Athos în care să nu fie implicate principatele române. Nu trebuie să așteptăm ca alții să releve rolul, nu de participant anonim, ci determinant, al Țării Românești și al Moldovei de ctitori și protectori ai Sfântului Munte. Nu o vor face nici marile edituri, nici specialiștii străini cu credibilitate și formatori de opinii. O primă descindere la Sfântul Munte pe cont propriu, în pripă, trebuie recunoscut, este un prim contact care permite doar culegerea unor impresii și cunoașteri facile. Existența multor șantiere deschise în ultimii ani, ne face să deducem că au la bază nu numai proiecte ci și relevee și studii de sintetiză arhitecturale9. Existența unor studii de arhitectură ti ansamblurilor, bazate pe cercetare arhivistică, arheologică, de istorie a artei pentru componenta picturală, ar putea fi edificatoare pentru cel ce vrea să cunoască unde se păstrează substanța originală și în consecință ceea ce este o etapă pe parcurs, respectiv contribuție românească10. UN MARE ANSAMBLU MONASTIC, UNIC ÎN LUME Sfântul Munte Athos numit și Grădina Maicii Domnului este un peisaj cultural recunoscut din anul 1988 ca parte a Patrimoniului Cultural Mondial (World Heritage); are statut special întrunind valori ale peisajului natural și ale patrimoniului arhitectural („patrimoniul arhitectu- ral" în înțelesul legislației europene - cuprinzând monumente, ansambluri, situri). La Sfântul Munte este o nemai-întâlnită concentrare de așezăminte monastice; poate doar Lassa din Tibet și Mecca musulmană pot fi comparate ca vastitate și impor- tantă cu Athosul. / Peninsula nu este mai lungă de 60 km. și lată de 20 km. Cea mai mare parte a peninsulei are un relief muntos, cu coline împădurite ca în zona Obcinelor spre continent și, din ce în ce mai acci- M Unele ansambluri au fost cel puțin parțial „restaurate" (Ossiou Grigoriou, Agiou Dionysiou, Agiou Pavlou, Panto- cratoros, Stavronikita, Koutloumousiou, Iviron, Pliilotheou, Megisle Livra). Existența schelelor la Dochciariou, Xenofon- tos, Xeropotamou, Agiou Panteleimonos, Agiou Dionysiou Vatopediou, Karacalou, dovedește că reabilitarea mănăstiri- lor este în curs. 10 Centrul pentru Salvgardarea Patrimoniului Athonit (Kentron Diafylaxeos Agioreitikis Klironomias - K.D.A.K.) cu sediul în Thessaloniki, asigură planificarea și realizarea programelor de documentare și intervenție asupra patri- moniului arhitectural și natural athonit cu bani proprii sau ai Comunității Europene. Aceasta este instituția care asemenea fostelor D.M.I. și D.M.A.S.I. deține fondul documentar, care ar trebui să fie investigat de cercetătorii români. dentat, mai aspru, pe măsură ce ne apropiem de extremitatea estică unde se înalță muntele Athon cu cei 2030 m. Aici sunt 20 mănăstiri suverane (Megas Lavras fiind întâia în ierarhia mănăstirilor athonite); cele 12 schituri și câteva sute de mai mici edificii răspândite pe cuprinsul peninsulei sunt situate pe pământul mănăstirilor suverane, dependente de acestea. Cea mai mare parte a mănăstirilor care-și împart teritoriul peninsulei11, sunt situate pe țărm sau în apropierea acestuia (afară de Zografou, Kastamonitou, Hilandariou, Koutloumousiou- re- trase mult de la țărm). In evul mediu înainte și după cucerirea Bi- zanțului de către cruciați Sfîntul Munte a fost o comunitate multiculturală, plurietnică - chiar și catolicii aveau o mănăstire cu călugări amalfitani, Morfono. Istoria consemnează o alternanță de perioa- de de înflorire a monahismului și perioade de declin când mănăstirile ajung în pragul părăsirii sau la abandonare12. Comunitatea athonită s-a bucurat de autonomia conferită de bazilei, apoi de sultani - Mahomed Cuceritorul respectând locul unde numele lui Dumnezeu este glorificat ziua și noaptea. Elenizarca peninsulei care aduce în ochii noștri a purificare etnică aparține ultimului secol, negrecești rămânând doar trei mănăstiri: Hilandari- ou (sârbească), Zografou (bulgărească) și parțial Agiou Panteleimonos - Russicon (rusească și grecească) - acum autonomia Athosului tinde a rămâne în fapt doar descentralizare (este teritoriu autonom al statului grec, dependent dogmatic de Patriarhia Ecumenică). După cum se știe cea mai bună conservare se asigură prin menținerea funcțiunii specifice. Având în vedere adevărul celor de mai sus și 11 Situarea celor 20 mănăstiri pe cei doi versanți ai peninsulei: la sud-vest- Zografou, Kastamonitou, Docheiariou (Dohia- riou), Xenofontos, Xeropotamou, Agiou Panteleimonos (Russicon), Simonopetra (Simon Petras), Ossiou Grigoriou, Agiou Dionysiou, Agiou Pavlou; la nord-est - Hilandariou (Chelandariou), Esphigmcnou, Vatopediou, Pantocrator (Pantokratoros), Stavronikita, Koutloumousiou (Koutlou- moussiou), Iviron, Pliilotheou, Karacalou, Megiste Livra (Megas Livras). Schiturile (Sketes), chiliile (fallia), colibele (Knlyves, Knthisimta) și adăposturile eremiților (Isyhnstrion, Asketaria), sunt situate pe pământul mănăstirilor suverane, dependente de acestea. 12 Așa s-a întâmplat cu cele mai multe mănăstiri care după cucerirea cruciată (Imperiul Latin) au fost grav afectate. Mai târziu, în secolul al XVII-lea spre exemplu Marea Lavră ajunge de la 700 călugări la doar 5 în jumătate de secol, iar mănăstirile Dohiar, Filoteu, Russicon, Costamonitu sunt părăsite. Jafurile, uzura, dar mai ales incendiile au cauzat ruina; ceea ce a determinat reconstrucții și reveniri, așa s-a întâmplat cu Simonopetra, Koutloumousiou, Zografou, Ag. Pavlou, recent Hilandariou care a ars, ș.a. 91 Liviu Brătuleanu dorința păstrării identității cultural-spirituale Comunitatea athonită, cu tot ajutorul primit din exterior, nu dorește transformarea teritoriului într-o zonă turistică (asemenea unei rezervații, tipică pentru societatea de consum) - ceea ce ar altera inevitabil caracterul unic al Sfântului Munte. Athonițiilor li se aduce acuza că sunt ultracon- servatori, ei însă, se consideră păstrători ai dreptei credințe creștine, singurii care se pot opune globalizării, contaminării culturii de consum, ofensivei sectelor neoprotestante. Nu islamul este perceput ca potențial agresor, ci neoprotestantismul și catolicismul - amintirea stăpânirii latinilor nefiind ștearsă încă. Am remarcat, deși aparent nu s-a schimbat nimic, dotările modeme mergând de la „barăcile" de șantier până la bateriile solare și, până la hidranții de incendiu amplasați pe coastele împădurite - toate acestea sunt făcute fără a frapa sau altera caracterul monastic medieval sau specificul vernacular13. După cum caracteriza G. M. Cantacuzino arhitectura bizantină, aceasta este prin excelență (opus arhitecturii catolice) o arhitectură a intrado- sului - interioarele bisericilor sunt strălucitoare, în contrast cu exteriorul care este mai degrabă modest. La Athos mai mult ca în alte locuri, bise- ricile și celelalte clădiri mănăstirești se carac- terizează prin sobrietate cazonă, prin austeritate - unele accente de culoare sunt mai de grabă accidentale și relativ recente (culorile vii în care-s zugrăvite după restaurările recente chiliile exte- rioare, trapezele, catolicoanele de la Pantocrator, Ivir, Lavra, Vatoped, sau arhondaricul de la Caracal, sunt o modalitate curent utilizată de a mai atenua caracterul cazon). Sobrietatea catolicoanelor apare cu atât mai evidentă dacă se face o comparație cu paramentul prețios al bisericilor mănăstirilor românești Dealu, Curtea de Argeș, Golia, Trei Ierarhi sau ale bisericilor cu pictură exterioară din nordul Moldovei. Remarcabilă la Athos este pictura, practic neafumată deoarece lumânările au fost folosite (ca și în prezent) cu zgârcenie. CE IMPRESIONEAZĂ PRIVITORUL LA ATHOS? In 2003 am pășit pe teritoriul Sfântului Munte ca pelerin. Aceasta este singura modalitate obișnuită de vizitare a mănăstirilor athonite, unde după cum se știe accesul este drastic restricționat. Cinci zile cât am stat la Athos (se permit de regulă, maxim patru nopți de ședere), sunt extrem de puține pentru a cuprinde o asemenea aglomerație de edificii cultice, de aceea semnalez câteva aspecte care frapează de la bun început: Totul aici depășește scara cunoașterii obișnuite. Scara arhitecturală - este alta fată de ceea ce se poate vedea în țările balcanice și în România. Cele mai multe mănăstiri sunt mari ansambluri - adevărate burguri medievale, precum Marea Lavră (Megistis Lavras), Russicon (Agiou Panteleimonos), Vatoped (Vatopediou), Ivir (Iviron), sau schitul fost rusesc Agiou Andreiou. Doar mănăstirile rusești și Rila bulgară se pot compara cu aceste uriașe ansambluri care adăposteau sute de persoane (la 1902 Lavra avea 1187 viețuitori, Vatoped 966, Ivir 456, Russicon 1928, schitul Sf. Andrei aproape 1000)14. Aspectul de fortăreață inexpugnabilă - toate mănăstirile sunt înconjurate de ziduri înalte și puternice, aproape toate au un donjon (pirg) care pare a fi de ne cucerit. Unele sunt situate pe promotorii sau stânci care le fac și mai puțin vulnerabile: Sinionopetra, Agiou Dionysiou, Ossiou Crigoriou, Stavronikita. Totuși, în afara așezării pe stânci greu accesibile a zidurilor înalte și a crenelurilor, nu am observat amenajări defensive asemenea celor ce se pot vedea, spre exemplu, la bisericile fortificate din Transilvania. Pirgurile fac excepție ele dovedindu-se deopotrivă invulnerabile în fața atacatorilor și a flăcărilor - acestea sunt cele care au salvat tezaurele și bibliotecile. Specificul vernacular - marile ansambluri ca și mai micile clădiri au un specific local ce se încadrează în arhitectura produsă în spațiul balcanic-otoman. Arhitectura Athosului este deci, un produs de sinteză balcanică ce exprimă caracterul plurietnic al Sfântului Munte. Imperiul Otoman a fost pluriconfesional, plurietnic, pluricultural, a fost un factor unificator, cel puțin în ceea ce privește arhitectura - anumite elemente de morfologie arhitecturală și de detaliu, ceea ce aș numi "sigiliul otoman", pot fi văzute în toată zona balcanică15. Specificul vernacular este conferit în primul rând de chiliile multietajate ieșite în afara zidurilor, de învelitorile din plăci de piatră, de vechile catolicoane mari și greoaie tencuite și zugrăvite cele mai multe în roșu sau vișiniu. Este totuși o arhitectură diferită de cea balcanică propriu zisă, 13 Noile clădiri și amenajări sunt făcute într-o viziune manieristă - vemaculară, folosind forme și materiale ale locului. u Rapocsany Laszlo, „ATHOSZ" A SZENT NEGY ES LAKOI, Ed. Gondolat, 1979, pag. 44. 15 Se poate vorbi de un commontwcalth otoman în care a apărut o arhitectură cu specific balcanic 92 Ctitoriile românești de la Athos - considerații arhitecturale care se poate vedea în Albania, în Turcia la Edime și Antalia, în Bulgaria Ia Tâmovo, Plovdiv sau Melik, în fosta Jugoslavie la Bitola, Saraevo sau Ohrid, în Grecia la Meleora, Mega Spileo (Pelopo- nez), Xanti sau Salonic. Un tahneș-bahneș de etape constructive - nenumăratele refaceri sau reparații radicale, extinderile suferite de mai toate mănăstirile, fac ansamblurile deosebit de eterogene, greu de descifrat ca vechime a clădirilor sau a etapizărilor. Doar Marea Lavră, Iviron, Chilandarul, Vatopedul par a fi mai puțin atinse de înnoiri și de focul care în alte cazuri a avut caracter nimicitor. Istoriti consemnează o alternanță de perioade de înflorire a monahismului și perioade de declin când mănăstirile ajung în pragul părăsirii sau ki abandonare. Jafurile, incendiile, uzura, lipsa fondurilor, au cauzat ruina urmată de refaceri totale sau parțiale (sau de repictări). CINE AU FOST ÎNTEMEIETORII ȘI CTITORII? - Bazileii înainte de Imperiul latin - Bazileii după alungarea latinilor și refacerea Imperiului Bizantin - împărații Comneni și Paleologi - Regii iviri (georgieni) - Tarii bulgari - Cnezii ruși, înainte de invazia mongolă. Din secolul al XVII-lea țarii Rusiei până-n secolul XX se implică masiv ca protectori și finanțatori. - Kralii și despoții sârbi - Inalții prelați sau persoane avute din imperiu (patriarhi, arhonți, negustori, bancheri). - Principatele române extracarpatice. După căderea Constantinopolului dispărând celelalte entități statale creștine de rit oriental înglobate în imperiul Olhoman, intră în scenă cu adevărat voievozii români și se implică împreună cu marea boierime până-n secolul al XX-lea ca protectori și finanțatori. Amintesc ca un aspect insolit, rolul de pro- tectori, chiar de ctitori, pe care l-au avut Sultanii și sultanele: Mara Brancovici soția lui Murad II, Mohamed II, Selim I, Roxelana, soția lui Soliman Magnificul, sau soția lui Aii Pașa Tepelene - Kyra Vassiliki. OARE PARTICIPAREA CELOR DOUĂ PRINCIPATE EXTRACARPATICE ESTE DOAR UN MIT ? Știm ca o axiomă, că țările române au susținut mai mult ca alții cu bani și cu averile moșiilor și mănăstirilor închinate așezămintele athonite. O spune Porfirie Uspenski, o spune și Nicolae lorga. Dar atunci de ce nu au și românii o mănăstire a lor, ci doar un schit, Prodromul, e drept important, dar recent întemeiat. Românii nu au întemeiat mănăstiri la fel ca bulgarii, rușii, georgi- enii (ivirii), sârbii. Se pune întrebarea, de ce? Românii nu au întemeiat mănăstiri proprii, deoarece la data la care intră în scenă domnii din principate, după căderea Constantinopolului, așe- zămintele monastice erau deja statornicite, unele cu jumătate de mileniu mai înainte. Românii doar continuă reconstruind și completând, reabilitând ansamblurile, reparând clădiri existente (nu știm dacă și cu mâna de lucru așa cum se întâmplă în prezent când lucrează numeroși români). Românii continuă să mențină în funcțiune ansamblurile aflate în pragul părăsirii, asigurând repopularea și bunăstarea. In sec. XVI când Basarabii și Mușatinii ctitoresc ceea ce pot fi considerate „etape construc- tive", refăcând mai vechile edificii, fie decăzute fie distruse de incendii - ei pot fi socotiți ca principali ctitori pentru o mare parte din ansamblurile mănăstirești16. A fost, e drept, o primă implicare ctitoriceas- că românească în secolul al XlV-lea prin primii Basarabi, în special Vladislav vv la Cuthmiușul lui Hariton (era mitropolit al Ungrovlahiei17 și Protos al Sfântului Munte). Oare Hariton numind Cutlumu- șul cel grecesc Lavm Țării Românești, nu urmărea doar obținerea banilor de la Vlaicu, din moment ce călugării români erau doar tolerați și datori de a da ascultare deplină călugărilor greci? Cutlumuș deși rămâne în continuare mănăstire grecească (Hariton a cerut și ajutor bulgar și sârbesc) este încă considerată la noi, poate din orgoliu, ca fiind românească. Oare numind Zograful (dintotdeauna al bulgarilor) hivm Moldovei nu se urmărea așa cum se făcuse pe vremea lui Hariton, doar atragerea banilor lui Ștefan cel Mare? M-am rezumat doar la două exemple rămase stereotipuri. In cele ce urmează sunt prezentate acele ansambluri și clădiri cu certă paternitate munte- nească și moldovenească reieșită în urma selectării informațiilor oferite de inscripții (traduse) și portrete ctitoricești. RECUNOAȘTEREA „AMPRENTEI ROMÂNEȘTI" Lucrările datorate implicării domnitorilor și boierimii române sunt menționate vag sau doar semnalate de cei ce au scris despre Athos. Această 16 Sc detașează în primul rând Neagoe Basarab, Petru Rarcș, Alexandru Lăpușneanu, care au o activitate aici la Athos mai prodigioasă decât în țările lor. 17 Poate că plecând de la titulatura medievală Ungrovlehin, unii autori occidentali enumeră regatul ungar ca susținător al Athosului. 93 Liviu Brătuleanu semnalare nu este convingătoare și nu asigură chiar la fala locului o reală percepere a gradului de implicare a ctitorilor și donatorilor români. Este greu să identifici spre exemplu inscripții (pisanii pe plăci de piatră) sau portrete ctitoricești care să ateste prezența românească doar pe baza unei semnalări. Nici albumele de fotografii oricât de minuțios făcute, nu ne vor ajuta prea mult, dacă ele nu vor fi anexe ale unor studii de specialitate (ca documentar fotografic). O reală percepere cred că este posibilă doar vizualizând pe documente critice: planuri generale, planuri, elevații, secțiuni pe care să fie transpuse concluziile studiilor și investigațiilor. Un plan al ansamblului Hilandariou au publicat sârbii - catoliconul acestuia, fiind păstrat fără modificări (biserica, care de altfel, nu semănă cel puțin în exterior cu celelalte catolicoane, a constituit după cum se poate lesne observa, modelul pentru arhitectura religioasă sârbească de mai târziu, și la rându-i pentru primele biserici din vestul Țării Românești din sec. XIV). Probabil că slaba percepere a teritoriului Sfântului Munte la noi și numărul extrem de mic al românilor care au cunoscut Athosul pleacă, așa cum menționasem anterior și de la lipsa aproape totală a unor publicații serioase18. G. Balș19, Mircea lliescu211 - publică doar planuri sumare ale unor catolicoane, cuhnii și trapeze. Numai din cele scrise, de la G. Balș și Nicolae lorga, Teodor Bodogae, Virgil Gândea ș.a.21 cuprinzând și mai recentele statistici (liste cu danii sau cu contribuții ctitoricești - daniile în bani, moșii și așezămintele monastice închinate Athosului), nu poți avea o imagine reală, care să depășească nivelul legendei și care în ultimă instanță să convingă și să faciliteze identificarea. ,s Românii și Muntele Athos, Editura Paralela 45, București, 2002 - aceasta este o colecție memorabilă de articole și comunicări. 15 Notiță despre arhitectura Sfântului Munte, BCMI, VI, fasc. 21, ianuarie-martie 1913, pag. 1 111 Mircea lliescu, Exonartex, Stockholm, 2001, pag. 156-157 17Cele mai interesante informații, dar care nu ajută la a stabili implicarea concretă, sintezele făcute de Pr. prof. dr. Teodor Bodogae: Ajutoarele românești la mănăstirile din Sfîntul Munte Athos {Situația daniilor in hani făcute de voievozii români la Athos; Tabloul clădirilor, reparațiilor și picturilor făcute de voievozii români la Athos); Sibiu, 1940. Sunt menționate cheltu- ieli: curente asigurând viețuirea - prin danii și venituri din principatele extracarpatice; extinderi refaceri fortuite după jafuri, seisme, incendii pustiitoare sau parțiale. Nu se pot face aprecieri cantitative și nuanțate privind amploarea lucrării, sau asupra daniilor fără a se cunoaște și daniile altora și mai ales ce era folosit pentru reconstrucție și ce pentru cheltuieli curente. Mari ansambluri, mănăstirile athonite au suferit numeroase distrugeri, care au necesitat extinderi, refaceri, reparații. Trebuie avut în vedere că ceea ce au construit sau restaurat voievozii valahi sau moldoveni constituie etape istorice, care în cele mai multe cazuri nu se mai păstrează în teren. Construcții făcute integral sau în asociere de către Vlaicu, Ștefan, Neagoe, Rareș sau Lăpușneanu au fost mare parte refăcute ulterior - la Zografu de exemplu aproape toate clădirile ansamblului sunt din secolul al XlX-lea. Unele ansambluri ca Agiou Panteleimonos, Simonopetra, Agiou Andreiou, Agiou Pavlou, Esphigmenou, sunt construite cu beton și profile din oțel laminat. Ceea ce se vede astăzi sunt refaceri parțiale sau reconstrucții ulterioare din ultimul secol. Poți să te întrebi, de bună seamă, dacă se mai păstrează și, în ce măsură, substanța originară a zidirii datorate lui Neagoe Basarab, Petru Rareș sau Alexandru Lăpușneanu? Dacă o anume clădire este ridicată sau reparată nemijlocit cu ajutor românesc, cu copar- ticipare, sau din daniile făcute de domnitori? Ceea ce se înfățișează azi pelerinului sunt refaceri din epoca contemporană? Refaceri, a câta oară? Această ultimă între- bare apare cu atât mai mult cu cât ca arhitectură, ca alcătuire în detaliu, se pot găsi greu asemănări cu arhitectura ex traca rpatică. Revenind la ceea ce numisem amprenta românească, aceasta poate fi observată la Dochiar (Dokiariou) și la Vatoped (Vatopediou) și cam atât. Este vorba de catoliconul de la Dochiar, ctitorit de Alexandru Lăpușneanu (care tine macheta bisericii), singurul catolicon care nu are abside laterale - ele sunt săpate în grosimea zidului scos în rezalit - (doar micul catolicon de la Stavronikita are plan drept) și, cu contraforți. Alt aspect demn de a fi remarcat, este pridvorul catoliconului, închis, ce nu-și găsește corespondent ca alcătuire, la Athos ci mai degrabă la bisericile moldovenești din secolele XVI-XVII. Exonartexul (pridvorul) asemenea bisericilor mănăstirilor Moldovița (1532) și Slatina (1553-1564) este îngust, așezat transversal, slab luminat; bolta este împărțită în trei sectoare prin arce transversale. Considerăm semnificativ și faptul că biserica mănăstirii Slatina a lui Lăpușneanu este anterioară catoliconului de la Dochiar (1568) ridicat „din temelie" de către acesta. De asemeni diferit de celelalte catolicoane, la Dochiar sunt folosiți contraforți, elemente struc- turale ce au o largă utilizare în Moldova. Paraclisul Sf. Brâu de la Vatoped (cca. 1526, restaurat la 1794) atribuit lui Neagoe Basarab amintește prin parament, turle și proporții de 94 Ctitoriile românești de la Athos - considerații arhitecturale bisericile valahe. Poale din acest motiv' paraclisul atrage atenția din primul moment după ce se intră în vasta incintă a Vatopedului. Nu lipsită de interes este prezența la Sfântul Munte a uneia din cele mai mari personalități a ortodoxiei secolului al XVIII-lea - Paisie Velicicovschi. Paisie Velicicovschi este autorul curentului de împrospătare duhovnicească, ascetică și teologică, pornit la Athos și continuat în Moldova la Dragomirna și Neamț (unde a fost înmormântat), înainte de a se stabili la 1763, în Moldova, Paisie fost egumen al Pantocratorului a refăcut mănăstirea Simonopetra (cca. 1762) și a întemeiat marele schit rusesc Profetul Ilie. SFÂNTUL MUNTE PENTRU ROMÂNI - ÎNTRE ADEVĂR ȘI MIT „.. .acest turn de apărare (efăcut) în amintirea Dumnezeului meu" (inscripție pe pirgul de la Sfântul Pavel) Văzând cât de complexă este o mănăstire alhonilă, ce volum uriaș și efort constructiv a necesitat construcția ansamblului, te întrebi ce poate să însemne un apeduct, un paraclis, o fială, o arsana, un pirg făcut de Neagoe Basarab sau Petru Rareș? Este o întrebare ce apare inevitabil când observi vastitatea ansamblurilor mănăstirești de la Athos, ce nu-și găsesc corespondent în România. Asemenea clădiri, scoase din context, atribuite unui ctitor român par importante dar, privit față de o mare mănăstire precum Marea Lavră sau Valoped, pot fi nimicuri față de întregul ansamblu. Dacă românii au făcut doar câte o clădire, atunci se ridică întrebarea cine a făcut catoliconul, aripile de chilii multietajate, paraclisele, trapezele, fortificațiile? Acestea sunt întrebări ce apar invariabil în fața unui ansamblu constituit în secolul X, XI, sau XIII precum Zografou, Iviron, Xiropotamou, Vatopediou sau Megiste Lavra. Nu cumva este vorba de o dezinformare și necunoaștere a celui mai important centru religios și totodată cel mai vast din lumea creștină? Ce temei mai pot avea spusele lui Porfirie Uspenschi despre rolul prim al românilor în susținerea Sfântului Munte? Oare numitele reîntemeieri ale Cutlumușului sau Zografului nu sunt doar etape de revigorare, de reabilitare a unor mănăstiri decăzute și care au fost doar salvate prin ajutorul bănesc al voievozilor români? Daniile nu asigurau contravaloarea lucrărilor pentru clădiri importante precum un catolicon sau arsana, nu erau anuale și existau diferențe mari între o mănăstire sau alta. Unele mănăstiri primesc numeroase danii (înde- obște sunt danii sporadice) printre primele ca frecvență sunt: Xenofont, Russicon, Megiste Lavra. Altele primesc foarte rar precum Xiropotam sau Stavronikita. Valoric erau puțin importante rar depășind 10000 de aspri pentru o mănăstire. Pentru a avea o comparație, Ștefan cel Mare dă 25000 aspri pentru cumpărarea unei chilii Sf. Trifoii la Caryes, iar Doamna Ruxandra Lăpușneanu alocă pentru răscumpărarea datoriilor mănăstirii Dohiar (Docheiariou) 165.000 aspri - o sumă care pare imensă (comparată cu daniile celorlalți domnitori). Pentru a aprecia corect implicarea boierilor și domnitorilor din cele două principate extracar- patice a trebuit să elimin acele referiri confuze sau neverificabile22 - reținând în acest sens doar textele unor inscripții și portrete ctitoricești identificate. Au fost întâmpinate greutăți în interpretarea unor relatări făcute la modul general, descriptiv și cu exprimări confuze - fără a se tine seama de mărimea unei mănăstiri de la Athos, fie fără a se stăpâni terminologia23. Care a fost coparticiparea românească știind că mănăstirile trimeteau colectori în țările ortodoxe așa cum făcuse Hariton sau Arhiepiscopul Macarie al Antiohiei24? Cum se pot interpreta formulările din inscripțiile identificate și traduse: cu cheltuiala..., cu banii..., cu ajutorul..., prin contribuția și cheltuielile..., a contribuit... (ca unic finanțator, sau copărtaș ?) Ce este facere din nou (de iznoavă), ce este reparație capitală, ce este extindere, ce este doar o reabilitare a ansamblului? Sau, cum se pot inter- preta formulările din inscripții: a făcut..., a refăcut din temelie..., s-a ridicat din temelie..., s-a înoit din temelie..., a zidit...(construcție nouă, refacere mai mult sau mai puțin totală, reparație, completare)23? 22 în multe cazuri atribuirea unor anumite etape (clădiri) se face în baza a ceea ce se numește tradiție - poate nicăieri în altă parte tradiția/folclorul nu are o asemenea pondere ca la Athos - din păcate acestea sunt dovezile aduse de mulli autori care se referă la prezența românească. 23 Se confundă mănăstire cu biserică, se atribuie un an pentru rezidirea unei mănăstiri (a se citi biserici), se confundă facerea din nou cu refacerea parțială sau reparația capitală ș.a și nu se face nici o referire la participarea altora drept cofinanțatori sau contribuabili. 2J Categorii de intervenții: reconstrucție - rectitorire mai mult sau mai puțin totală după calamități (Cutlumuș, Simono- petra), facerea din nou a unor clădiri noi sau completări - refacere componente: catolicon, paraclis, fială, magazie, arsana, apeduct, pirg ș.a. (Dochiar, Lavra, Vatoped, Zografu, Sf. Pavel, Grigoriu, Zografu, Caracal.); reparații mai mult sau mai puțin radicale; întreținere (conservare) cu danii și veniturile asigurate de metocuri, moșii ș.a. 25 Forme de ajutor. Implicarea voievozilor români ca protectori ai Sfântului Munte: sub formă de principal finanțator când apare ca ctitor (eventual asigurând mâna de lucru urmărind cum se desfășoară lucrările); sub formă de 95 Liviu Brătuleanu Informațiile asupra finanțării sau a daniilor sunt relative și nu pot fi luate decât cu titlu informativ.Trebuie amintit dintru început, că multe construcții datorate românilor au dispărut, fiind refăcute ulterior după calamități ce au avut loc uneori după doar câteva decenii după reconstrucție - așa a fost la Simonopetra sau la Cutlumuș. Nu trebuie uitat că foarte puține edificii mai păstrează pisanii săpate în plăci de piatră sau inscripții. Nu trebuie uitat de asemenea că unele portrete aflate în diferite clădiri reconstruite sau prefăcute, sunt repictări - putem doar presupune că în acele locuri existaseră tablouri ctitoriceșt care certificau implicarea voievozilor români. Având în vedere dificultatea descifrării înțelesurilor textelor inscrip- țiilor traduse consider că nu putem face o evaluare cât de cât reală, doar cu aceste texte fără a utiliza și elementele de reprezentare picturală grafică. Din acest motiv am selectat în tabelul ce urmează doar acele ansambluri și clădiri a căror edificare poate fi localizată și poale fi atribuită cert unui anumit personaj pe bază de documente - grafice și picturale. Gradul de implicare a fost apreciat pe baza documentelor amintite pe de o parte și pe de altă parte în urma interpretării textelor publicate. Unele portrete ce au fost identificate - aflate în diferite clădiri reconstruite (refăcute) sunt repictări. Acestea cred că nu au rol documentar ci doar informativ (vezi Simonopeta sau Zografu) și pot confirma afirmațiile din textele unor pisanii. Relevarea distinctă a edificiilor care există încă, grație efortului susținut de populația românească pe durata unei jumătăți de mileniu, cercetarea aplicată în viziunea proprie este o datorie științifică și un omagiu adus înaintașilor care cu mari eforturi au putut finanța cel mai important ansamblu monastic creștin. Iată în cele ce urmează mănăstirile situate pe cei doi versanți ai peninsulei la care se certifică cofinanlare - contribuții cu bani (coparticipanți, când emisarii athoniți plecau în țările ortodoxe pentru a colecta ajutoare); sub formă de danii către o anumită mănăstire (nu permanente, ci cu intermitențe din secolul XIV, până în secolul XX); sub formă de venit permanent asigurat de veniturile aduse de moșiile și mănăstirile închinate și care au asigurat reabilitarea și bunăstarea așezămintelor monastice. Diverse scrieri semnalează numeroase danii, sau finanțarea construcției a nenumărate clădiri - catolicoane, paraclise, turnuri, chilii, ziduri numindu-le anume ca și pe ctitorii acestora. Netrimiterea la o publicație anume sau măcar reproducerea unor texte originale (traduse) ne obligă să le amintim doar sub titlu de inventar ca o știre neconfirmată. Asemenea nenumărate atribuiri nu le putem lua în seamă fiind parte a unui folclor, neputând fi verificate și în nici un caz să stea în picioare în fața criticilor unor străini nedispuși să recunoască rolul jucat de ctitorii români. calitatea de ctitor a domnilor moldoveni și munteni, pentru o anume clădire. O parte din obiectivele menționate au fost văzute și fotografiate de subsemnatul: - pe coasta sudică: Zografou, Docheiariou, Agiou Panteleimonos, Simonopetra, Ossiou Grigoriou, Agiou Dionysiou, Agiou Pavlou; - pe coasta nordică: Philoteou, Vatopediou, Pantocrator, Karacalou, Karyes). CTITORII ALE DOMNITORILOR DIN MOLDOVA CUNOSCUTE, SELECTATE PENTRU A COROBORA IZVOARELE SCRISE (PISANII) ȘI IMAGINILE PICTURALE: Zografou - 972 atestată documentar -1307-incendiu - după 1453 - Ștefan cel Mare construiește arsana (tum de veghe pentru corăbii) -1976-incendiu - aproape toate clădirile ansamblului sunt din secolul al XlX-lea ■ pisanie piatră - arsana: ,,/o Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod am făcut acest turn de corăbii la anul 6983 (1474-1475)"26 ■ Inscripție slavonă pe piatră pe turnul arsanalei Zografu „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Bogdan Voevod a zidit acest turn în numele Sfântului mucenic Nicolae. In anul 7025 (1517)" ■ pisanie (dispărută): „...binecredinciosul Io Ștefan Voievod cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, am făcut această trapezărie, în anul 7003 ( 1495)... s-a zidit și s-a săvârșit în luna lui iunie 7, iar a Domniei Sale, anul al 40-lea curgător" ■ portrete ctitoriceșt! (în pridvor): Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu, Antioch Cantemir (repictare) Docheiariou - 1045 - atestată documentar - după 1453 - jefuită, părăsită - 1567-1568 - voievozii Moldovei construiesc, reîntemeind mănăstirea - fac trapeza, cloptnița, catoliconul (refacere și pictare) - înc. sec. XVII - completări - pirgul, aripa de chilii Vest ■ mormântul mitropolitului Teofan cu pisanie a doamnei Elisabeta Movilă ■ pisanie (catolicon, deasupra ușii): „Acest sfânt și faimos locaș al Dumnezeieștii și sacrei mănăstiri a prea mărtifilor Taxiarhi Mihai și Gavril, pomenit Dohiariu s-a ridicat din temelie și împodobit prin contribuția și 26 Citatele reprezentând textele pisaniilor și inscripțiilor sunt preluate din lucrarea de sinteză Românii și Muntele Alhos, Editura Paralela 45, București, 2002. 96 Ctitoriile românești de la Athos - considerații arhitecturale cheltuielile prea slăvitului domn Io Alexandru Voievod a toată Moldovlachia, care a domnit pe timpul lui Teofil, an 7076 (1567-1568), luna decembrie 8" ■ pisanie (deasupra portretelor citorilor): „întru Hristos Dumnezeu, evlaviosul și credinciosul Domn a toată Moldova, Io Alexandru Voievod și ctitor al mănăstirii acesteia"; „Io Bogdan, ctitor"; „Prea evlavioa- sa Doamnă Ruxandra" • portrete ctitoricești: Alexandru Lăpușneanu (ține macheta bisericii) și copiii Constantin și Petru ■ portret al doamnei Ruxandra (trapeza, cloptnița, botnița) Agiou Panteleimonos - Sec. X - întemeiată de ruși - După 1453 - sec XIX - susținută intens cu bani de domnitorii principatelor române - 1812 - 1821 - Scarlat Callimachi face catoliconul, Russicon devine cea mai mare din Athos - Sec. XX - incendii și abandon ■ pisanie: "Această preafrumoasă biserică a sfântului și slăvitului Marelui Mucenic și tămăduitoriu Pantelimon s-a ridicat din temelii, precum și toată sfânta și venerabila mănăstire acesta, ce se zice rusească, de către prea cucernicul domn a toată Moldova, Scarlat Callimachi.. .de la 1812 până la 1821..." Simonopetra - 1368 - atestată documentar - 1580 - incendiu distrugător - 1599 - refacere datorată lui Mihai Viteazul (este a cincea refacere) - 1625 - incendiu distrugător - 1762 - Paisie Velicicovschi vine cu discipolii săi pentru a reînnoda viața mănăstirii distrusă de incendiul ce a urmat etapei de construcție datorată lui Mihai Viteazul - 1891 - incendiu distrugător ■ inscripție - Pirgul e construit de „...Oxotie Aga, mare dregător la curtea lui Petru cel Tânăr la 7075 (1557), indicția 10, luna martie" ■ portret (în trapeză) - Mihai Viteazul (spre aducere aminte; pictura e de dată târzie) Ossiou Grigoriou - 1347 - atestată documentar - 1394 - locul 22 în ierarhia mănăstirilor - 1497 - abandonată - 1502 - Ștefan cel Mare și Bogdan Voievod reconstruiesc (refac) clădirile ruinate (conform pisanie - pe tumul clopotniță) - 1/2 sec. XV - minată - 1/2 sec. XV - revitalizată de voievozii Petru Rareș, Alexandm Lăpușneanu și Doamna Ruxandra - 1761 - incendiu distrugător - 1762-1783-1762 - revitalizare datorată suveranilor români (1779 - pictura) - catoliconul; 1783 - finalizarea refacerii prin mitropolitul Ungrovlahiei Agiou Dionysiou - 1347 - atestată (chrysobul) - 1553 - etapă Radu cel Mare și Neagoe Basarab (pirgul) - 1534 -1535 - incendiu distrugător - 1537-1547 refacere Petru Rareș (noul catolicon și chilii aripa E) - 1568 - Alexandm Lăpușneanu (trapeza și chilii aripa S) ■ inscripție pe piatră (Pirg): „S-a ridicat din temelie acest turn cu ajutorul și cheltuiala prea cucernicului domn Io Neagoe Voievod al Țării Românești, în anul 7028 (1520)" - etapa Neagoe Basarab ■ Inscripție: (în limba greacă): „ s-a înălțat din temelii și s-a zugrăvit această sfântă și venerabilă mănăstire....cu ajutorul și cheltuiala prea cucernicului domn Io Petru Voievod a toată Moldovlahia..." * portrete ctitoricești: (în catolicon ținând „macheta" bisericii): Petru Rareș, Prințesa Elena, Alexandm Lăpușneanu și fiul (lui) Constantin ■ (în catolicon): Neagoe și copii; Petru Voievod cu doi fii ■ (în trapeză): Doamna Ruxandra ■ mănăstirea deține cunoscutele portrete atribuite lui Neagoe Basarab și Teodosie (atribuite ca atare în publicațiile românești și străine) care reprezintă așa cum demonstrase dr. Tereza Sinigalia în realitate pe voievodul Petru Rareș, cu fiul său. Agiou Pavlou - 1259 - atestată (chrysobul) - înc. sec. XVI - Ștefan aduce apă, Bogdan începe pirgul (după N. lorga); etapă Radu cel Mare și Neagoe Basarab (1522) Pirgul este singura construcție veche păstrată - înc. sec. XIX - distrusă în timpul războiului de independență - 1902 - incendiu distrugător - 1911 - inundație distrugătoare - 1920 - incendiu distrugător ■ inscripție pe pirgul lui Neagoe: „Bine credinciosul Io Ștefan Voievod și domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, au adus această apă și au făcut și cristelnița și canalul de apă din aceasta, în anul 7009 (1501), al Domniei lui curgător anul 45, sub egumenul de la Sfântul Pavel Nectarie ieromonah". ■ inscripție: „Bine credinciosul și de Hristos iubitorul Io Bogdan Voievod a făcut acest turn întru numele Sfântului Nicolae, la anul 7025 (1516-1517)" Vatopediou - 972 - atestată (primul Typikon) - extinsă de suveranii sârbi - 1496 - Ștefan cel Mare face arsana (transformată la 1672) - cca. 1526 - Neagoe Basarab face pirgul, magazii, paraclisul Sf. Brâu (restaurat la 1794) 97 Liviu Brătuleanu ■ Inscripție pe marmură: „Prea cucernicul și de Hristos iubitorul Io Ștefan Voievod, anul 7004 (1496/ egumen fiind Chirii ieromonahul". Pe placă este sculptat bourul Moldovei și chipul lui Ștefan ce închină clădirea arsanei către Maica Domnului. * frescă cu Vasile Lupu și Logofătul Golia ținând chivotul bisericii (?) Esphigmcnou - 1030 - atestată - sec. XIV - incendiu distrugător - înc. sec. XIX - revitalizare cu contribuție românească ■ portrete ctitoricești (în catolicon) - mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi Pantocratoros -1337 - atestată - 1390 - incendiu distrugător - 1759 - Paisie Velicicovschi a venit și a fondat schitul rusesc Profiți Elia, (a fost egumen; la 1763, urmat de 100 călugări pleacă în Moldova - schitul se află în teritoriul și sub autoritatea mănăstirii Pantocratoros) - 1773 - incendiu distrugător -1817-incendiu - 1864 - incendiu - 1879 - incendiu - după 1945 - incendiu (distruge chilii, aripa N) ■ Inscripție pe placă de marmură - aducțiunea de apă este făcută de Gavriil Trotușanu Karacalou - 1087-atestată - sec. XIV - ruinare - 1535 - Soliman Magnificul autorizează prin firman reconstruirea, numai pe vechile fundații fără a adăuga construcții noi - 1535 - Petru Rareș - face arsana, face pirgul și reface ansamblul - 1548-1563 - Doamna Ruxandra comandă ornamentația catoliconului - 1879 - incendiu distrugător. ■ Firman de la Suleiman (Soliman Magnificul): „Către înalta mea Poartă a venit scrisoare, cum că dintru început ctitorii nănăstirii Caracalu a Sfântului Munte se trag din Voievozii Moldovlahiei și pe vremuri înoirile dânșii le-au făcut. încât și acum, aceste noui clădiri preschimbându-se în grămezi de ruine ce-au nevoe de înoire, din partea pomenitelor raiale, cei numiți loan și Petru, ne aduc la cunoșitință și ne cer a face înoiri pe vechile temelii... "27 ■ Portrete ctitoricești - Două portrete de călugări în straie stărețești (în stânga pronaosului): "Ctitorii noi ai acestei sfinte mănăstiri Petru și Pahomie (Pahomie = Lăpușneanu?; după alte surse: Pahomie și Pahomie)" Karyes Protaton; - Sec. X - atestată ■ Inscripție pe placă de marmoră - Pronaosul și catuhecumenele făcute de „Binecredinciosul Io Bogdan Voievod al Moldovlahiei a zidit în anul 7016 (1507-1508)"- dispărută ■ Inscripție - „Neagoe Basarab, ctitor a toată Sfeta Gora" La următoarele mănăstiri (care au fost ajutate prin diverse danii) nu am identificat ctitorii ale domnilor din Moldova și din Țara Românească ( prin pisanii și portrete). Kastamonitou -1097 - atestată documentar - 1288 - distrusă - 1438-1442 - incendiu -1553-incendiu - 1650 -1722 - părăsită - 1788 -1822 - refacere cu participarea soției lui Aii Pașa din lanina - Kyra Vassiliki Xiropotamou - 972 - atestată documentar - 1507 - incendiu distrugător - 1520 - refăcută cu sprijinul lui Selim I și care ia Muntele Athos sub protecție împărătească - 1609 - incendiu distrugător - 1952 - incendiu distrugător - 1974 - incendiu distrugător Hilandariou - Sf. sec. XH - recunoscută ca sârbească (chrysobul) - 1722 - incendiu - 2004 - incendiu Philotheou - 1015 -atestată - 1650 - părăsită - 1746, 1764 - cu banii dați de domnitorii C. Mavrocordat și Grigore Ghika se reface catoliconul, fiala, pictura trapezei, clopotnița, - 1871 - incendiu Stavronikita - 1533 - atestată - 1607 - incendiu 27 Marcu Beza, Urme românești la Muntele Athos, Boabe de grâu, anul IV, Nr. 10,1933 98 Ctitoriile românești de la Athos - considerații arhitecturale CTITORII ALE DOMNITORILOR DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ CUNOSCUTE, SELECTATE PENTRU A COROBORA IZVOARELE SCRISE (PISANII) ȘI IMAGINILE PICTURALE: „Iar mănăstirea Ini Hariton, care de obște se chiamă Cotlumuz, care au început a o zidi den temelie Radu vodă, Neagoe vodă o au săvârșit, și cu toate frumusețile și podoabele o au împodobit denlăuntru și denafară, iar împrejur o au îngrădit cu zid. Și au făcut biserică sfântului Nicolaefăcătoriul de minune, cu turle, chilii și trapezărie, pimnița, maghernița și magazia, grădina și poartă mică și mare, botniță și ospătărie și dohirie, jitniță și vistierie și alte case de toată treaba. Iar biserica și chiliile le-au umplut de frumusețe și le-au săvârșit de acoperământ, iar biserica și tinda o au învălit cu plumb, și au pus sticle pre la toate ferestrile .... Iar lavra sfântului Athanasie..iar în lavra Iveruhii..., iar la mănăstirea Pandocrator..., iar în lăudata mănăstirea Vatopedului.. .și marea mănăstire Xeropotam ..., iar la sfeti Pavel au zidit o culă den temelie..." Megiste Lavra (Megas Lavras) - 963 - întemeiată de Sf. Athanasie, dobândește întâietatea față de celelalte mănăstiri și o menține până în prezent -1621 - aproape părăsită - avea 5 călugări - 1653 - Matei Basarab face paraclisul „Sf. Mihail Mărturisitorul" ■ Inscripție: „S-a ridicat și s-a înoit din temelie, din pământ, dumnezeiescul și prea venerabilul lăcașul acesta...de către prea luminatul domn Io Matei Voievod a toată Ungrovlahia..." ■ Portrete ctitoricești: „Sfântul Mihail. Io Matei Basarab Voievod, Doamna lui Elena" Koutloumousiou -1169-atestată - sec. XII, XIII, înc. XIV distrugeri (cruciați, pirați, mercenari catalani) - 2/2 sec. XIV - Hariton mitropolitul Țării Românești și Egumen, reface mănăstirea cu ajutorul lui Io Vladislav Voievod (și cu ajutor bulgar și sârb). Deși Hariton o numește nu fără interes ascuns lavra Țării Românești; rămâne în continuare grecească, (fusese un timp scurt bulgărească), cu egumen grec, călugării români fiind doar tolerați (sub deplina ascultare) -1497 - incendiu distrugător - după 1497 - Radu cel Mare finanțează refacerea mănăstirii lui Hariton (pirgul 1508) - după 1512 - Neagoe Basarab continuă reconstrucția anamblului (Pirgul - există placă piatră cu inscripție?) -1540 - refacerea catoliconului -1767 - incendiu (distruge chilii, aripa E) - 1857 - incendiu (nu afectează catoliconul - cel refăcut la 1540 - tezaurul, biblioteca) -1870 - incendiu (nu afectează catoliconul, tezaurul, biblioteca) -1893 - incendiu (distruge chilii, aripa E) -1980 - incendiu * Pirgul este singura construcție veche păstrată - (etapa Neagoe Basarab) Xenofontos -1033 - atestată documentar -1225 - devastată - după 1453 - principatele române asigură refacerea și prosperitatea - 1564 - paraclisul Sf. Gheorghe e făcut de boierul (Nil Coman ?) - 1637 - Matei Basarab rezidește catoliconul și trapeza (contribuție?). Paisie Velicicovschi atrage aici mari fonduri - 1817 - incendiu distrugător (catoliconul este din 1819) * portrete ctitoricești: în pronaos, la intrare, erau pictați Matei Basarab și Doamna Elena care țin macheta bisericii Iviron - Sec. X - atestată - 1525 - tumul orologiului datorat lui Visarion din București -1737 - paraclisul Sf. Nicolae datorat lui Visarion -1845 - incendiu -1865 - incendiu ■ Inscripție - (în catolicon): „Io Mihnea Radu Voievod. Preasfmțitul categumen chir Gavriil. De trei ori fericitul Marcu Ivireanul și zugrav" ■ Portrete ctitoricești (în naosul catoliconului - zugrăvit la 1610): Mihnea Turcitul cu un copil și Radu Mihnea și între ei mitropolitul Theodosios (idem în nartex Teofan, arhiepiscop a toată Moldovlahia) Pantocratoros -1537 - atestată -1390 - incendiu distrugător - 1759 - Paisie Velicicovschi a venit și a fondat schitul rusesc Profiți Elia (a fost egumen; la 1763, urmat de 100 călugări pleacă în Moldova) -1773 - incendiu distrugător - după 1945 - incendiu (distruge chilii, aripa N) -1817 - incendiu -1864 - incendiu -1879 - incendiu ■ Inscripție (în catolicon - distrusă la 1847): „Robul lui Dumnezeu Barbul marele logofăt al Țării Românești, ctitor al acestei mănăstiri" (pictat ca ctitor la 1536 !). O altă sursă menționează pe Barbu (Craiovescu?) și Gavriil arhonți valahi. 99 Liviu Brătuleanu Timiou Prodromou - miji. Sec. XIX - schit românesc Agiou Pavlou - 1259 - atestată (chrysobul) - înc. sec. XVI - Ștefan aduce apă. Bogdan începe pirgul (după N. lorga); - înc. sec. XVI - etapă Radu cel Mare și Neagoe Basarab (1522) Pirgul (este singura construcție veche păstrată) - înc. sec. XIX - distrusă în timpul războiului de independență - 1902 - incendiu distrugător - 1911 - inundație distrugătoare - 1920 - incendiu distrugător ■ inscripție pe pirgul lui Neagoe: „...acest turn de apărare (efăcut) în amintirea Dumnezeului meu" ■ inscripție: „Cu voia Tatălui și cu învoirea Fiului și cu săvârșirea sfântului Duh, întru Hristos Dumnezeu iubitorul și binecredinciosul lo Neagoe Voievod și domn al Țării Românești, și ctitori ai acestui sfânt hram, am făcut acest pârg pentru asigurarea acestei mănăstiri și pomenirea domniei mele; s-a făcut în anul 7030 (1522)". * inscripție (pe scara de marmură a pirgului): „A început acest pârg Neagoe Voievod și l-a sfârșit (l-a săvârșit) Petru Voievod (Petru cel Tânăr, sau după N. lorga, Radu Paisie) și Teodor Clucerul". Cum ar fi anterior nu există mănăstire la Athos în care să nu fie implicate țările române. Există un număr imens de documente (ne investigate în totalitate) care probează vocația de ctitor a boierimii și a voievozilor români. Mai mult, imaginea mediatizată a prezenței principatelor românești - este aceea de continuatori ai Bizanțului pe toată durata stăpânirii otomane. De aceea consider că din nici un manual școlar de istorie nu trebuie să lipsească capitolul care să releve locul Sfântului Munte în trecutul poporului român. Consider, repetând cele afirmate anterior, că cele mai convingătoare dovezi în a recunoaște in situ amprenta ctitoricească românească asupra componentelor ansamblului, sunt clădiri ce mai păstrau sau mai păstrează în exterior sau interior inscripțiile și portretele ctitoricești (cele mai multe inscripții descifrate și redate textual de Nicolae lorga, probabil că nu mai există acum după un secol). Bazându-mă pe aceste criterii consider că nu putem avea o evaluare cât de cât reală, doar pe baza textelor și portretelor. Acestea au fost avute în vedere în cele de mai sus ca demne a reține atenția și a suscita interesul pentru viitoare investigații fără riscul de a cădea în populism. O primă descindere la Sfântul Munte pe cont propriu, trebuie recunoscut, este un prim contact care permite doar culegerea unor impresii, însă care îndeamnă la o revenire mai în tihnă, mai temeinică. Este o lucrare ce cade în sarcina viitorilor cercetători români, cu atât mai mult cu cât actualii ocupanți ai mănăstirilor: greci, bulgari, sârbi, ruși nu au interesul să o facă. SUMMARY Although with a stronger connection to the Romanians' past than many other places, the most complex monastic ensemble of the Christian worid, Mount Athos, is very little known in our country. The publicized image of the Romanian presence at Mount Athos is that of Byzantine forbearers during the entire ottoman domination. The athonite community has been directly supported with large amounts ofmoney by rulers and the notable boyars, in rebuilding, extending and maintaining the great monastic ensembles / an endless list of contributions. This is commonly known; what remains unknown is the importance of this contribution and the location of the remaining buildings belonging to Romanian rulers and acknowledged as such. Various writings point out numerous donations or the financing of numerous new buildings - chapels, towers, walls, specifically identifying them and the donors. The lack of a certain publication or at least of a reproduction of the original texts (which cannot be verified) obliges us to name them only for inventory purposes or as folklore. Large ensembles, the athonite monasteries have been subject to ample destruction, therefore finding themselves in need ofextensions, reconstructions, repairs - interventions that are also historical stages. There is no actual monastery in Athos not related, in some way, to the Romanian countries. The most convincing proofs for the in situ recognition of the Romanian patronage of the ensemble's elements, there are buildings still bearing or which used to bear, on the inner or outer walls, portraits of the patrons. Therefore, we only selected in the following table only the ensembles and buildings whose building may be localized and attributed without any doubt to a certain character, based upon documents - graphic and pictorial - buildings still bearing or which used to bear, on the inner or outer walls, portraits of the patrons. 100 11. 2. Muntele Aton văzut de la Karakallou *' AMpuiiBtp^ N Po6a * EWWtrov ura * a^~ M ^“r0*o» M. Amrropovrrw A A M. Baromfaw M Ai nnrtiunm * M nrrmptnfn A M. Imponutra KdpuCț V* a*<’*“ HAt.rtxnoUai A " H. Al taMtou * ^/U^fAmn Ațipi LlAni»VAMK II. 1. Sfântul Munte Athos - situarea mănăstirilor athonite II. 3. Karyes - sediul Sfintei Comunități (Iera Kinotita) II. 4. O veritabilă cetate medievală (Megas Lavras) II. 5. Fortăreața Megas Lavras (în planul ultim, pirgul) IL 6. Inexpugnabila Simonopetra (în prim plan, arsana). II. 7. Fortăreața Agiou Dionyssiou (unul din multele șantiere de restaurare). II. 8. Culori aprinse - (Iviron) II. 9. Clădiri multi-etajate - (Koutloumousiou) II. 10. Arhitectură vernaculară - (Agiou Pantelei- II. 11. Megas Lavras - fiala monos-Russicon) II. 12. Megas Lavras - fiala. Capitel en stalactite II. 13. Megas Lavras - fiala panou de parapet II. 14. Zografou - arsana lui Ștefan cel Mare II. 15. Docheiariou 11.16. Docheiariou - biserica lui Alexandru Lăpușneanu II. 17. Karakallou - pirgul II. 18. Karakallou- arsana lui Petru Rareș II. 19. Koutloumoussiou - pirgul lui Neagoe Basarab (în plan secund) II. 20. Karakallou - nartex - ctitorii (Petru și Pa- homie) II. 21. Agiou Pavlou - pirgul lui Neagoe Basarab II. 23. Iviron- catoliconul (Radu Mihnea) II. 22.. Vatopediou - paraclisul Sfântului Brâu (Neagoe Basarab) II. 24. Simonopetra (Mihai Viteazul,1599) II. 25. Agiou Dionyissiou (Neagoe Basarab, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu) II. 26. Un mare duhovnic - Avva Dionisie (Ignat) - chilia românească Colciu, septembrie 2003 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Schitul Robaia și Alte Monumente Pierdute din Județul Argeș Pierderile în domeniul patrimoniului cultural sunt percepute cel mai con- cret în momentele de bilanț. Actuali- zarea, în vederea republicării, în anul 2009, a Listei Monumentelor Istorice este un astfel de moment, întrucât permite o nouă evaluare a patrimoniului protejat prin lege. Verificarea pe teren a LMI 2004 a relevat un număr important de monumente a căror substanță istorică s-a diminuat sau a fost pierdută în totalitate. Articolul de față propune un exercițiu asupra metodei prin care diferitele forme și grade de distrugere ale unui monument istoric pot fi reflectate corect în LMI, interfața publică și juridică a inventarierii monumentelor istorice. Au fost analizate trei astfel de cazuri din județul Argeș: Casa Felicia Proca din Domnești, demolată de proprietar și reconstruită de primărie, Poarta de zid pictată a bisericii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului" din Domnești, distrusă aproape total într-un accident auto și Schitul Robaia, desființat ca monument istoric prin „restaurare". I. Dacă pentru primele două exemple documentația este minimală, Schitul Robaia, monu- ment reprezentativ pentru arhitectura epocii lui Matei Basarab este subiectul unei bibliografii sufi- cient de ample1, pe care o sintetizăm în continuare: Așezământul monahal este citat documentar începând din secolul al XlV-lea. O biserică din lemn atribuită banului Armc-ga a precedat bisericii din piatră, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe" construită în 1644 (dată antequem) de către Sava Sifarul și soția sa, Livera. închinată de aceasta din urmă Mănăstirii Argeșului după 1671, a fost restaurată de Episcopul losif I (1793-1820). O refacere importantă este consemnată în 1848. 1 Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească, 1-2, Craiova, 1970, p. 547; Uritescu, Gheorghe, Schitul Robaia - Argeș, în Glasul Bisericii, 1934, nr. 11-12, p. 1123, Nicolae, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, București, 1982, p. 200; Arta creștină în România, voi V, sec. al XVI - lea, Ed. Institutului Biblic și de misiune al B.O.R., Buc. 1989, p. 51; Sinigalia, Tereza, Repertoriul arhitecturii în Țara Românească, 1600-1680, voi. I, București, 2002, p. 84-85; Moisescu, Cristian, Arhitectura epocii lui Matei Basarab. II. Repertoriul edificiilor de cult, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 60,117-118. lozefina Postăvaru Probabil, cu această ocazie se montează deasupra naosului o turlă de scânduri iar accesul de pe latura de sud a pronaosului se transferă pe fațada de vest, unde se adaugă pridvorul de lemn. Tumul clopot- niță este construit după întocmirea Catagrafiei eparhiei Argeș din 1824 întrucât acesta nu-1 citea- ză2. Biserica a fost repictată în anii 1848, 1901 și 1951. La Robaia s-a refugiat Sofronie de la Cioara (1764-1766), lider al rezistenței anti-uniaționiste din Transilvania (canonizat) și s-a călugărit, în ultimii ani din viață pictorul muralist Pârvu Mutu (1657- 1735). în 1935, din dispoziția episcopului Cozma al Argeșului, pe latura de nord a incintei a fost construită clădirea Stăretiei. Biserica schitului Robaia (il. 1), așa cum s-a consacrat ca reper al arhitecturii din epoca lui Matei Basarab, ilustrând Tipul structural al bisericilor de plan triconc3 este un edificiu de dimensiuni mici (12,93 x 7,99), cu o înălțime de 5,02 m la cornișă și de 8,24 m la coama acoperișului (il. 2, 3). Fațadele sunt decorate doar cu specificul brâu median dispus la două treimi din înălțime. Șarpanta acoperișului are pantă moderată și învelitoare de șindrilă. Tumul clopotniță, masiv, de plan pătrat, cu 3 nivele (gang, tainiță, camera clopotelor) și acope- riș piramidal scund, din șindrilă, împreună cu corpul de chilii alipit pe latura de vest se annoni- zează cu biserica, în ciuda epocilor diferite de con- strucție. Pe latura de nord, Stăretia, clădire inter- belică tipizată4, este construită din piatră de râu și lemn pentru a se integra ansamblului și peisajului. In aceeași perioadă a fost construită casa monahală amplasată la sud-est de incintă, lângă cimitir. Aceasta este configurația sub care Schitul Robaia a fost pus sub protecție legală prin clasarea ca Monument Istoric prin HCM 1160, în 19555. Prin 2 Ghika-Budești, Nicolae, Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia IV, veac XVII, BCMI, 1936; tip. Datina Română, Vălenii de Munte, fig. 967. Datorită formelor sale arhaice, tumul este atribuit secolului al XVIII-lea. 3 Moisescu, Cristian, Arhitectura epocii, p. 60. 4 construită de Episcopia Argeșului în 1935, similară celei de la mănăstirea Văleni. 5 Arhiva INMI deține în fondul CMI, 1892-1948, Dosarul 2899, Robaia, chestionar, corespondență, schițe, relevee, autori N. Gliika Budești și Virgil Drăgliiceanu, 1921-1923. lozefina Postăvaru acest statut îi era garantată ansamblului prezerva- rea ca martor semnificativ al istoriei. în Lista Monumentelor de Cultură de pe teritoriu RPR din 1955, schitul Robaia (cu tumul - clopotniță) din com. Mușetetești, Raion Curtea de Argeș figurează cu codul 1980. Fișa de evidență CSCAS/DMI din 1965 enumeră în componența ansamblului, Biserica “Sf. Gheorghe", Clopotnița cu 2 chilii, Stăreția și Casa veche. La rubrica inscripții este transcrisă pisania zugrăvită în pridvor deasupra intrării în pronaos (repictată scrupulos în 1951 după pisania originară din 1848)6: întru slava Sfintei și cei de o ființă făcătoarei și nedespărțitei Troiță și întru cinstea și lauda Sf. Mr. M. Gheorghie purtătorul de biruință s-au zidit din temelie această Sf. biserică de Dumnealor Ctitori: Sava, Livera, Mușat, Mușetești și a s-au înzestrat cu moșia aceasta pe care este zidită biserica încă și un munte ce-i zice Dara și o vie. Iar într-o vreme risipindu-să călugării și rămâind Skitu pustiu, s-au luat moșia, muntele, via, sub comanda Sf. Episcopii Argeși. Apoi iar adunându-să călugări pe vremea răposatului losif Episcopii fiind iubitor de Dumnezeu. Iară la leat 1843 s-au orânduit stareț și îngrijitor Sfinția Sa, părintele Visarion Ieromonah de Prea o Sfinția Sa Kiriu Kir. Harion Episcop al Argeșului. Deci având râvnă și dragoste acest Părinte Stareț s-au nevoit de au întemeiat acest Sf. Schit. Iar la 2848 aflându-să biserica cu totul întunecoasă și afumată și iarăși nevoindu-să a să împodobi și aduna părinți ca un bun părinte s-au îndemnat și Sfinția sa zmeritul Ieromonahu Teodosie Duhovnicii de au zugrăvit, nouăzeci galbeni spre podoaba și ajutorul bisericii. Asemenea tâmpla s-au săpat cu toată podoaba ei de sus până jos de Sfinția sa părintele Naum monah. încă s-au mai îndemnat și alți făcători de bine care cu ce s-au îndurat a ajuta ca să aibă pomenire vecinică. In fișă este transcrisă și inscripția votivă a picturii din 1951, scrisă în continuarea pisaniei: Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin stăruința viețuitorilor sfintei mănăstiri și contribuția bine credincioșilor Toma, Ana și Valeriu și altor buni creștini, s-a pictat din nou acest anvon (advon / pridvor) sfânt în anul 1951 luna iulie. Theodor Petrescu, pictor, Tutana-Argeș 1951. în LMI 1992 Ansamblul schitului Robaia, datat sec. XVH-XIX figurează sub codul 3 B 388, cu compo- nentele: Biserica „Sf. Gheorghe", 1644 și „Clopotnița". în 1991 se constituise noua comunitate de călugărițe, caracterizată printr-un ridicat spirit întreprinzător, susținut pe cale ierarhică. Când, în martie 1997 mănăstirea a cerut fonduri pentru restaurare, o comisie a CNMI a constatat executarea 6 Textul a fost confruntat cu transcrierea pisaniei din 1848 publicată de Alexandru Frunzescu în BCMI, anul XXXV-Fasc 113-114, 1942, p.190. îl redăm aici datorită bogăției documentare și pentru că inscripția a fost distrusă la "restaurarea" din 1997. unei picturi noi, de proastă calitate, în biserică și construcții noi executate fără aviz (chioșcul și un corp de chilii). Finanțarea nu a fost acordată iar DMI a solicitat remedierea intervențiilor ilegale și elaborarea unui proiect de restaurare pentru elementele valoroase care încă se păstrau. Biserica a fost pictată din nou, pe baza unui proiect. Pentru restaurarea bisericii a fost elaborat un proiect de restaurare științific, avizat de CNMI7 (il. 4). Lucru- rile cu adevărat grave au urmat începând cu anul 2000 când s-a intervenit incisiv asupra bisericii ignorându-se proiectul avizat. Locul restaurării a fost luat de frenezia ctitoricească iar cultura a pierdut teren în fața cultelor. în urma „restaurării" biserica și-a dublat volumul: planul a fost extins spre vest (în locul pridvorului de lemn) cu un „exonartex" compact8, zidurile au fost înălțate cu cca. 2 m și prevăzute cu o friză de ocnițe sub cornișă. Șarpanta, cu o formă elansată este excesiv evazată deasupra fațadei de vest. In incintă au apărut construcții colosale. După 2002 cauza mănăstirii a fost asumată de către MCC, care a prevăzut în PNR finanțarea unor proiecte de remediere a intervențiilor la biserică, restaurarea turnului clopotniță, a stăreției și „temperarea" construcțiilor noi9. în LMI 2004, Schitul Robaia figurează cu codul de ansamblu AG-II-a-A-13778, și compo- nentele: Biserica „Sf. Gheorghe", Tumul clopotniță și Stăreția, cu subcoduri de monument. încadrarea ansamblului în Grupa valorică A a fost argumentată de către DJCCPCN prin întrunirea calificativului excepțional la toate criteriile de clasare prevăzute în OM nr. 2682 /2003 (vechime, valoare arhitecturală, raritate, valoare memorial simbolică). încadrarea în grupa valorică A (monument de importanță națională) impune supravegherea strictă a intervențiilor asupra monumentului prin avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și permite accesarea fondurilor publice prin Planul Național de Restaurare. Lucrările efectuate după 2004 prin cofinanțare PNR/ISC (vezi rapoartele ONMI din anii 2005 și 2006) au avut caracterul unor rectificări și integrări ale intervențiilor neautorizate. In 2005 ferestrele au primit ancadra- mente de piatră sculptată iar accesele în exonartex și în pronaos au fost înzestrate cu portaluri sculpta- 7 Proiectant REMON PROIECT SRL, șef proiect arh. Constanța Carp, 1999, Aviz CNMI nr. 589/M/09.08.1999. 3 Avizul CNMI insista pe varianta fără pridvor care punea în valoare imaginea originară a bisericii. 9 Sinteza eforturilor MCC de stopare și contracarare a efectelor intervențiilor ilegale de la Robaia ne-a fost pusă la dispoziție de d-na arhitect Daniela Enescu, inspector de zonă, drept pentru care îi mulțumim. 110 Schitul Robaia și alte monumente pierdute din județul Argeș te somptuoase. Atât tumul cât și biserica au primit acoperișuri ascuțite, învelite în tablă de cupru. în expoziția "Monumentele istorice, repere ale identității culturale românești", organizată de Institutul Cultural Român, Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România, deschisă în 2007 la Institutul Cultural Român, Robaia figurează cu noua înfățișare drept unul dintre “monumente istorice de referință, resta- urate în perioada 1990-2006, în România" (alături de Mănăstirea Aninoasa și capela înhumării regelui Carol al ll-lea din județul Argeș). Substanța istorică a monumentului este însă grav prejudiciată (il. 5, il. 6). Mica biserică mun- tenească din secolul al XVII-lea a fost „corectată" pe gustul comanditarului și al pelerinilor și a dispărut sub grefe de inspirație moldovenească (siluetă, ocnițe, acoperiș) și sub podoaba excesivă a pie- trăriei care imită ancadramentele bisericii Domnești „Sf. Gheorghe" din Pitești (il. 7). în PNR 2008 sunt prevăzute noi lucrări la Stăreție (il. 8). Publicarea periodică (5 ani) a LMI, instru- mentul juridic de primă importanță în politica de protejare a monumentelor istorice are rolul de a reflecta cu acuratețe situația reală, “la zi" a monu- mentelor clasate. Intervențiile efectuate asupra Schitului Robaia (îndeosebi asupra bisericii) au ridicat problema declasării și a radierii din LMI10. în LMI 2009 transformările trebuie să se reflecte în conținutul rubricilor ei. La biserică, Grupa valorică A conținută în cod nu mai poate fi susținută prin aplicarea criteriilor vechime, valoare arhitecturală și unicitate care tind spre valoare nulă. Criteriul valorii memoriale poate fi menținut ca excepțional dar nu compensează celelalte 3 criterii pentru menținerea în categoria II - monumente de arhitectură, însă poate argumenta transferul la categoria III - monumente memoriale. Și într-un caz și în altul schimbările de grupă valorică sau de categorie "după natură" trebuie să urmeze procedura prevăzută în lege și avizul CNMI. Varianta minimă este menționarea transformărilor radicale dintre anii 1997-2006 la rubrica Datare. Varianta ideală ar fi însă aducerea monu- mentului cât mai aproape de starea originară și menținerea în LMI în Grupa valorică A. Este datoria morală impusă de moștenirea lăsată de Matei Basarab Voevod printr-un hrisov domnesc din 15 Aprilie 1644, dat în timpul Egumenului Damas- 10 Subiectul declasării Schitului Robaia din motivul denaturării prin intervenții neautorizate a fost dezbătut într-o ședință a CNMI în anul 1997. S-a convenit atunci că scoaterea de sub protecția legală nu este benefică mai ales atâta timp cât șantierul de reconstrucție era în desfășurare. chin, prin care, pentru că mănăstirea era săracă și fără venit, o scutește de orice dijmărit ca stupi, oi, vinăriciu domnesc, cal împărătesc și o înzestrează cu moșie, păduri, vite, și alte ajutoare, cum însuși zice: Pentru pomeană, ca să fie Domniei mele și răposaților părinților Domniei mele, vecinică pomenire, iar Sjanta Mănăstire Robaia și dumnezeeștilor călugări de întărire și de hrană1'. II. Comuna Domnești de lângă care se deschide sălbatica vale a Robaei se află la jumătatea drumului dintre vechile reședințe domnești de la Curtea de Argeș și Câmpulung. Parcursul acestei artere istorice prin fostul sat Domneștii de Sus era jalonat, până în anul 2007 de două monumente istorice amplasate în două puncte de schimbare a direcției drumului, mobilând capete de perspectivă pitorești, veritabile landmark-uri ale localității (il. 9). Casa Felicia Proca a fost inclusă în LMI în 1992. în LMI 2004 figurează cu codul AG-II-m-B- 13673. La verificarea pe teren a LMI în 2006 (il. 10) imobilul urma să fie achiziționat de primărie și organizat ca muzeu de etnografie de către Asociația Culturală Domnești. Casa a fost demontată însă de către proprietar în anul 2007, terenul a fost ocupat cu rezervoare de butan - gaz iar primăria s-a anga- jat, față de DJCCPCN să reconstruiască casa pe alt amplasament. Chiar dacă succesul operațiunii de restituire va argumenta menținerea obiectivului în LMI (cu specificarea datei strămutării și a proporți- ei materialului prezervat), dispariția casei de pe amplasamentul său originar este o importantă pierdere urbanistică pentru localitate. III. In centrul vechiului sat Domneștii de Sus, drumul descrie o curba accentuată în dreptul Ansamblului bisericii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului" (cod AG-II-a-B-13675), format din bise- rică, incintă și poartă de zid, ridicate de ctitori țărani moșneni, în 1828. Biserica nouă - implantată în 1907 în incintă - a rupt relația funcțională dintre biserica veche și poarta ei, situată pe latura de sud (il.ll). în bibliografia destul de vastă privitoare la biserică12, poarta cu picturi murale este menționată laconic, de regulă doar ca element pitoresc (il. 12). Monumen- tul s-a impus însă în memoria colectivă ca simbol al comunei, fiind chiar logo-ul Asociației Culturale Domnești. 11 Citat de Alexandru Frunzescu, în Comunicări, Biserica Mănăstirii Robaia, în BCMI, anul XXXV-Fasc 113-114, 1942, p.190. 12 Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească, 1-2, Craiova, 1970; Ghika- Budești, L'ancienne architecture religicuse de la Valachie, în BCMI, 1937, p. 52, PL. XXVIII. Biserica a fost restaurată prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice între anii 1907-1909. 111 lozefina Postăvaru La începutul anului 2008, poarta a fost distrusă în proporție de 80% într-un accident auto. Din compoziția tripartită a porții (cu un arc central mare, deschis, între două arce scunde, pline) a fost cruțat doar arcul estic. Documentația fotografică realizată în timpul verificării LMI13 din anul 2006 mi-a permis iden- tificarea iconografiei picturii murale și transcrierea inscripțiilor, operație ce poate recupera lipsa informațiilor despre monumentul dispărut și poate fi utilă la o eventuală reconstituire. Cele două fațade ale porții (cea sudică orientată spre drum și cea nordică spre incintă) au programe iconografice distincte, adaptate traseului ritualic parcurs de credincios între lume, biserică și viata veșnică. Fațada de sud, menită să avertizeze privi- torul asupra condiției sale de păcătos și să-l purifice pentru intrarea în spațiul sacru este reprezentarea ilustrată a Evangheliei despre înfricoșata judecată după Matei, Capitolul 25, versetele 31- 46. Arhivolta arcului central este dominată de reprezentarea lui lisus în ziua judecății de Apoi, care desparte sufletele drepte de cele păcătoase, repartizându-le la dreapta și la stânga Sa (il. 13). De o parte și de alta sunt transcrise, în caractere chirilice, textele versetelor biblice, pornind din centru. Textul din dreapta este transcris în oglindă, de la dreapta la stânga pentru a sublinia sursa mesajului: Veniți blagosloviți părin- telui/ Meu, moșteniți împărăția ce e gătită vouă/ de la întemeierea lumii. Cel din stânga este scris în sens normal: Duceți-vă de la Mine, blestemaților/în focul cel de veci, care e gătit diavolului / și îngerilor lui. In registrul de dedesubt, de o parte și de alta a deschiderii arcului sunt reprezentate grupurile drepților și damnatilor. Personajele din dreapta, intitulate prin inscripție Cetele drepților, converg în trei grupuri compacte spre lisus. In stânga, 2 grupuri de damnați sunt împinși de doi arhangheli roșii în jos, spre stânga, spre gura monstrului Leviatan. Registrul de dedesubt corespunde nișelor laterale în care sunt reprezentați Arhanghelii (în câmpul central) și sfinți militari în medalioane, pe arhivolte. De la mâna Arhanghelului Gabriel pornește, diagonal, spre scena superioară, inscripția ce rezumă textul Evangheliei după Matei, Capitolul 7, versetele: 13 și 14 țlntrați prin poarta cea strâmta, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este calea care duce la viață și puțini sunt aceia care o află). Pe poarta de la Domnești, ea însăși întruchipare a “porții strâmte" textul transcris în partea dreaptă este: Intrați prin 13 Realizată de fotograful INMI, dl. George Dumitriu. poarta strâptă/ care duce la viață iar cel din partea stângă, deasupra damnaților: Lată e calea largă e poarta / care duce la peire. întreaga compoziție a fațadei de sud este încadrată de simboluri exhatologice, serafimi, în colțurile superioare și heruvimi pictați pe fațetele turnulețelor laterale. Fațada de nord (spre interiorul incintei) (il. 14), ce conduce credincioșii spre întoarcerea în lume are o iconografie menită să-i încredințeze pe aceștia de protecția divină și mai ales de cea a Fecio- arei Maria, patroana bisericii. Deasupra arcului este reprezentat Acoperământul Maicii Domnului, ca în Viziunea Sfântului Andrei în care Fecioara apare strălucind cu lumină și acoperind pe popor cu cinstitul sau omofor, încadrată de Sfântul loan înaintemergă- torul și Evanghelistul loan. Registrul median este ocupat, la dreapta deschiderii arcului, de scena Sf. Gheorghe omorând balaurul, iar la stânga, de scena denumită prin inscripție Taina Ispovedaniei în care două personaje definite ca Duhul Drept sunt călăuzite de îngeri spre Judecata lui lisus, reprezen- tat în nimb, în colțul din stânga. Fețele turnulețelor sunt decorate cu motive florale. Similitudinea cu picturile exterioare de la biserică, semnate, pe masivul sud-vestic al prid- vorului de “Ștefan i Nicola zografi, 1831" îndrep- tățesc atribuirea picturii porții acelorași meșteri și aceleiași campanii de înfrumusețare. Dispariția porții pictate de la Domnești corespunde pierderii unui unicat în arhitectura muntenească. Prezența, între ctitori, a unui Irimia, originar din Rășinari induce supoziția unei posibile contaminări transilvănene având ca reper concret poarta de zid pictată a bisericii ortodoxe din Boița, ridicată între 1812-1822 (il. 15). In LMI 2009, monumentul se va numi “Fragment din poarta de zid pictată". Ca oglindă a situației patrimoniului istoric, LMI înregistrează pierderi care pot fi cauzate de neștiință sau fatalitate. Cea mai gravă este însă pervertirea moștenirii istorice cu bună știință, așa cum s-a întâmplat în cazul Schitului Robaia. De o dureroasă actualitate este observația arhitectului Paul Smărăndescu dintr-o recenzie din 1942: După cum am arătat, Comisia Monumentelor Istorice are marele merit de a repune, acolo unde ea are posibilitatea să lucreze, monumentele noastre în starea lor primitivă...Cu mare durere trebuie, totuși, să afirm că și astăzi sunt preoți, epitropi, cari - fără învoirea Comisiei Monumentelor Istorice, transformă, adaogă și vopsesc operele de artă ale trecutului nostru14. 14 Paul Smărăndescu, Note și reflexii la Istoria Bucureștiului de N. lorga, în BCMI, anul XXXV - Fasc 113-114,1942, p.193. 112 Schitul Robaia și alte monumente pierdute din județul Argeș SUMMARY The losses from the cultural patrimony are most actual and painful when the balance is made. Such a moment is the actualization, in 2009, of the List of Historical Monuments, as it makes possible global evaluations, percentages and quantitative comparisons. The article raises the problem of the method which allows the accurate reflection in the LHM of the various fbrms and degrees of destruction of an historical monument, making the LHM an interface of public and judicial inventory of the historical monuments. Three such cases have been analyzed in the Argeș district: Casa Proca of Domnești, demolished by the owner and rebuilt by the local administration, Poarta de zid pictată (The painted masonry gateway) of the „Intrarea în biserică a Maicii Domnului" church in Domnești, almost completely destroyed in an auto accident, and Schitul Robaia, destroyed by restoration. The paper also has a recovery-oriented character, as huo of the ajbrementioned documents have not made the subject of scientific research. 113 II. 2. IL 3. II. 1. Schitul Robaia. Fotografie din fișa de evidență DMI, 1965 II. 2-3 Biserica schitului Robaia. Plan și secțiune din fișa de evidență DMI, 1965 II. 4. Proiectul de restaurare 1999, avizat de CNMI, nerespectat; propuneri de restaurare - fațada sud și secțiune. Pus la dispoziție de REMON PROIECT SRL II. 5. Biserica și turnul clopotniță ale schitului Robaia. Fotografie din fișa de evidentă DMI, 1965 IL 6. Biserica și turnul clopotniță ale schitului Robaia. Foto 2008 II. 7. Biserica schitului Robaia. Fațada sud. Foto 2008 / II. 8. Stăretia schitului Robaia, 1935. Foto 2008 II. 9. Casa Felicia Proca și o fântână din Domnești, pe șoseaua Câmpulung-Curtea de Argeș. Foto 2006 II. 10. Casa Felicia Proca din Domnești. Foto 2006 II. 11. Bisericile din Domneștii de Sus. Foto 2006 a* llllllii mu ii iiiiiiiiiiiiii Hilliitiiilili iiiiiiiniiHi II. 12. Poarta de zid a bisericii vechi din Domneștii de Sus. Fațada sud. Foto 2006 IL 13. Detaliu de pictură murală. Foto 2006 II. 14. Poarta de zid a bisericii vechi din Domneștii de Sus. Fațada nord. Foto 2006 IL 15. Poarta de zid a bisericii din Boita, jud. Sibiu. După Kurt Hielscher, România, 1933 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Câteva Drumuri Comerciale și Orașe Medievale de la Curbura Carpatilor (Buzău și Râmnicu Sărat Până în Secolul al XVI-lea) Interesul istoriografiei române privind problema drumurilor „internaționale" și a începuturilor vieții urbane medievale beneficiază de puține date concrete, oferite de „studiul pe obiect". Aflată, paradoxal - după mai bine de 100 de ani de cercetare arheologică - abia la început, cunoașterea civilizației urbane1 presupune cunoașterea vechimii și importanței drumurilor comerciale de legătură. Dacă produsele materiale și spirituale ale civilizației urbane au determinat evoluția societății locale și au influențat atât elitele, cât și civilizația rurală, atunci este necesară o mai atentă studiere a modelului urban medieval românesc, chiar dacă partajarea sa de modelul rural nu poate fi atât de lesne realizată. Problematica axelor comerciale inter- naționale ce au tranzitat teritoriul Țărilor Române și a influențelor pe care acestea le-au exercitat în pro- cesul genezei statelor medievale Țara Românească și Moldova, dar și în planul apariției orașelor medievale românești, a devenit o constantă a istoriografiei române; Nicolae lorga a formulat o teorie, larg acceptată și dezvoltată de alți istoricii români, potrivit căreia, drumurile comerciale de legătură între Europa Centrală și de Vest, pe de o parte, și Orientul mătăsii, pe de alta, și dintre bazinul Mării Baltice și Constantinopol, au fost factori determinând în cristalizarea vieții statale la sud și răsărit de Carpați2. O poziție asemănătoare a avut Gheorghe Brătianu, adept al lui H. Pirenne în ceea ce privește influenta comerțului internațional în viata internă a / / / / Emil Lupu statelor feudale europene. în ampla sa operă de analiză a influenței exercitate de bazinul Mării Negre asupra popoarelor ce au gravitat pe lângă aceasta în decursul epocilor istorice, Gh. Brătianu a afirmat nu o dată că „navigația de pe Dunăre dobândise o importanță nouă, datorită negustorilor din orașele Transilvaniei și ale Ungariei, care îi folosesc resursele. Pe de altă parte „drumul Moldovenesc"deschidea comerțului orașelor din Galiția, Cracovia și Lwow, accesul la porturile de pe coasta Mării Negre. Aceste împrejurări noi de ordin economic explică brusca dezvoltare a principatelor românești în a doua jumătate a secolulului al XIV-lea"3. Un alt promotor al determinismului econo- mic în înțelegerea organizării statelor medievale românești, de la est și sud de Carpați, a fost P. P. Panaitescu. El considera că „dualitatea formei de stat corespunde unor cauze adânci, unor deosebiri organice, geografice și economice"-1. Astfel, „(...) între drumurile de comerț din Țara Românească și cele din Moldova nu era, deci, nici o legătură, cele două țări aveau orientări economice deosebite (.. J"5, prin urmare, ele „(...) erau două zone deosebite de influență politică, ce erau urmarea zonelor de influență comercială: zona ungurească era în Muntenia, iar Moldova cădea în zona de interese și de influențe polone"b. Ceva mai târziu, P. P. Panaitescu își reconsideră concepția, contestând tezele lui Nicolae lorga și Gheorghe Brătianu (după apariția unui punct de vedere contrar, exprimat de Barbu T. Câmpina7), afirmând că: „Drumurile comerciale n-au creat orașele și cu atât mai puțin statele”8. O primă sinteză asupra punctelor de vedere privind influența drumurilor comerciale asupra Țării Românești și Moldovei a fost realizată de către 1 Pentru cel mai recent studiu în domeniu, vezi L. Rădvan, Orașele din Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Iași, 2004. 2 Nicolae lorga a dezbătut această temă în numeroase lucrări, din care cităm doar câteva: N. lorga, Trei lecții de istorie despre însemnălalea românilor în istoria universală, Vălenii de Munte, 1912; Idem, Drumuri vechi, București, 1920; Idem, Drumurile de comerț creatoare ale statelor românești, București, 1928; Idem, Istoria comerțului românesc. Epoca veche (voi. I), Epoca mai nouă (voi. II), ediția a Il-a, București, 1937, passim. Către sfârșitul vieții, această poziție a fost ușor atenuată, identificând și alți factori în apariția primelor state medievale românești (Idem, Elemente economice în cultura noastră, în voi. Conferințe și prelegeri, București, 1943). 3 Gh. I. Brătianu, Marea Neagră, ediție îngrijită de V. Spinei, voi. II, București, 1988, p. 144. 1 P. P. Panaitescu, Interpretări românești. Studii de istorie economică și socială, Postfață, note și comentarii de Șt. S. Gorovei și M. M. Szekely, ediția a Il-a, București, 1994, p. 99. 5 Ibidem, p. 103. 6 Ibidem, p. 104. 7 Barbu T. Câmpina, Despre rolul genovezilor la gurile Dunării în secolele XUI-XIV, în Studii, anul VI (1953), nr. 1, p. 191-236 și nr. 3, p. 79-119. s P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, 1969, p. 281. Emil Lupu Sergiu losipescu9, apoi de Șerban Papacostea, care concluziona: „(...) drumul nu a «creat» statul, cum afirmase marele istoric (Nicolae lorga, n.n.), în exuberanța descoperirii unei deosebit de însemnate corelații a istoriei noastre; și totuși nu e mai puțin adevărat că drumul comercial și lupta pentru controlul acestuia a fost o componentă hotărâtoare a etapei finale de constituire a statului feudal, atât în cazul Țării Românești cât și al Moldovei"10. Dacă rolul drumurilor comerciale a fost apreciat la adevărata sa dimensiune în ce privește organizarea vieții statale, el nu trebuia neglijat nici în privința influențării componentelor sociale și culturale ale zonelor pe care le traversează. Pe șleaurile adânc săpate de roțile căruțelor încărcate cu mărfuri, se deplasau și constructorii catedralelor, artiștii și tipografii de mai târziu. Locurile de popas, târgurile și orașele de tranzit erau toate marcate de influențele locurilor îndepărtate de plecare și de destinație ale acestor drumuri. Spațiul exterior al curburii Carpaților a fost racordat din zorii evului mediu românesc la o axă internațională de circulație, la vest reprezentată de orașele hanseatice și la est de marile antrepozite conectate la drumul mătăsii. Fiind o deviație secun- dară a acestei axe, creată prin efortul militar și politic al coroanei maghiare și prin calitățile sașilor colonizați în Transilvania, acest drum comercial a apărut odată cu orașul Brașov. Beneficiind de scutiri și o largă autonomie comunală, Brașovul a mono- polizat comercial spațiul dintre gura râului Ialomița și cea a râului Șiret, încă din secolele XIH-XIV. Negustorii brașoveni au fost marii benefici- ari ai eforturilor complexe ale regalității maghiare, directe sau prin intermediari, de prelungire a graniței estice până la Dunăre. Ei au fost favorizați de protecția inițială a cavalerilor teutoni11 (care au curățat nu numai acest spațiu extracarpatic de grupurile nomade ale cumanilor), apoi de Episco- patul Cumaniei (care încerca să pună în practică o vastă campanie de colonizare cu popoare de diverse etnii, aduse din Transilvania și de pacificare prin creștinare a triburilor turanice12), într-un spațiu ce depășea cu mult granițele eparhiei catolice. 9 S. losipescu, Drumuri comerciale în Europa centrală și sud-estică și însemnătatea lor politică (secolele XIV-XV1), în AHA, XIX, 1982, p. 265-284. 10 Ș. Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, Cluj- Napoca, 1988, p. 204. Subiectul a fost reluat de curând în Idem, Drumurile comerciale internaționale și geneza statelor românești în viziunea lui Nicolae lorga și în istoriografia zilelor noastre, în SMIM, XVIII, 2000, p. 45-56. । ’ DIR, C, veacul: XI, XII și XIII, voi. I, nr. 77, p. 150-151. 12 Ibidem, nr. 185, p. 228; nr. 188, p. 230-231; nr. 189, p. 231; nr. 193, p. 235) nr. 194, p. 235-236; nr. 228, p. 273-274; nr. 230, p. 275-276. Deocamdată, primul document ce atestă existența unui coridor comercial în zona curburii exterioare a Munților Carpați este privilegiul co- mercial acordat la 28 iunie 1358 de regele Ungariei, Ludovic cel Mare, negustorilor brașoveni. Binecu- noscut și intens analizat de istoriografia româneas- că, documentul nu mai poate suporta nici un fel de interpretări noi. „Controversa provocată în istoriografia română de interpretarea acestui document se poate rezuma la două poziții principale: a lui Nicolae lorga și Emil Lăzărescu ce deduc existența unui culoar angevin și a Măriei Holban care îl socoate un act de pretenție într- un moment de criză a relațiilor dintre voievodul Nicolae Alexandru și regele Ludovic I"13. Privilegiul semnifică un gest de autoritate al regatului maghiar față de voievodul Țării Românești, în subordonarea căruia se afla și teritoriul cuprins între vărsarea râurilor Ialomița și Șiret, teritoriu care ar corespunde unei părți din fostul Episcopat al Cumaniei. Documentul confirma negustorilor brașoveni dreptul exclusiv de liberă circulație prin acest „coridor", care le permitea astfel accesul la porturile de la Marea Neagră și Dunăre. Pentru ca accesul brașovenilor să fie asigurat în totalitate, la scurt timp după ce Vladislav Vlaicu le dădea și el un privilegiu comercial, la 20 ianuarie 1368, textul fiind probabil conceput de cancelaria regală de la Buda14, „regele Ludovic, după cererea anume a brașovenilor, îngăduie ca „negustorii domnului Demetrius, princeps Tartarorum» (Dimitrie, principe al tătarilor), să nu-i mai plătească lui tricesima obișnuită, așa încât și voi în pământul (terre) aceluiași domn Dimitrie să puteți trece sigur și liber, fără plata tricesimei, cu lucrurile și mărfurile voastre'"15. Relațiile comerciale din acest coridor comer- cial erau cu multă vreme înainte stabilite, pe baza unor înțelegeri care nu presupuneau obligatoriu emiterea unor documente scrise. Spre exemplu, negustorii sibieni nu au solicitat și n-au primit (sau nu s-au păstrat), acte privind de drepturi de liberă trecere (nici din partea regelui Ungariei, ca putere suzerană, nici din partea domnitorului Țării Româ- nești sau a cnezilor și voievozilor locali de dinainte de constituirea statului Ungrovlahiei, ce își exerci- tau autoritatea asupra drumurilor tranzitate de aceștia), totuși au desfășurat obișnuitele activități comerciale la sud de Carpați și au beneficiat de dreptul de depozit, pentru mărfurile aduse din Ța- ra Românească. 13 S. losipescu, op. cit., p. 275, care și conchide că „întreaga construcție a Măriei Holban întărește caracterul de excepție al drumului Brăilei față de căile comerciale ale Țării Românești". 14 M. Holban, Din cronica relațiilor româno-ungare în secolele XIII-X1V, București, 1981, p. 152-153. 15 lorga, Istoria comerțului, p. 457; doc. republicat în DRH, D, voi. I, nr. 49, p. 90. 124 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților De la Brașov, pentru intrarea în Țara Româ- nească erau folosite patru căi importante: drumul Brunului, drumul Prahovei, drumul Teleajenului și drumul Buzăului, toate pomenite explicit într-un salvconduct acordat brașovenilor în noiembrie- decembrie 1476, de către Vlad Țepeș16. Dintre aces- tea, două tranzitau zona care ne interesează: drumul Teleajenului și drumul Buzăului. Plecând de la Bra- șov, acest drum al Teleajenului, avea două rami- ficații: pe Calea Zizinului și Calea Teliului până în depresiunea Intorsurii Buzăului. De aici, drumul urca pe valea Buzoelului, pe Tabla Butii (un platou aflat la peste 1300 de metri altitudine), de unde, pe lângă cetatea Teleajenului, cobora pe drumul Telea- jenului17 sau drumul Bufilor, pe la Vălenii de Munte, Bucov; de aici se bifurca spre Târgșor (pentru a se îndrepta către București) și Gherghița (pentru a urma traseul către Orașul de Floci, Brăila, București și Buzău)18. De sub Tabla Butii se desfăcea și drumul Buzăului, care cobora fie pe apa Bâscii Chiojdului, fie pe apa Siriului și apoi, mai sus de Nehoiașu, însoțea apa Buzăului. Acest drum, care a repre- zentat un foarte important catalizator pentru creșterea economică a zonei de curbură exterioară a Carpaților, cobora până la Buzău, iar de aici se îndrepta către Brăila. Către sfârșitul secolului al XIV-lea, după stabilirea contactelor politice și comerciale între Țara Românească și Polonia, crește în importanță drumul Bogdanului, ce făcea legătura între Târgoviște și Suceava, apoi București și Suceava. Acest drum intra în zona de curbură pe sub Dealul Istrița, pe moșiile satelor Greci, Bădeni, Lipia, Cucuteni, venind dinspre Gherghița și Bucov, se intersecta cu drumul Brăilei la Buzău, apoi mergea tot pe sub poala dealurilor, pe la Potâmi- chești, Poșta Câlnău, Sinești, Râmnicu Sărat, Dum- brăveni, Tâmboiești, trecând apa Milcovului pe raza orașelor ce apar în jurul unor puncte de vamă de hotar, în secolul al XVII-lea, Focșanii Munteni și Moldoveni. Aceste mari drumuri comerciale ale zonei erau completate în acea vreme de un număr de poteci și drumuri secundare, pe care se făcea spartul plaiului (umblatul plaiului sau vama cucului), pentru evitarea punctelor de vamă în comerțul de 161. Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească in sec. XV și XVI, voi. I (1413 - 1508), București, 1905, p. 98. 17 Pentru descrierea amănunțită a traseului transilvănean, v. P. Binder, Drumurile și plaiurile Țării Bîrsei, în SAI, XIV, 1969, p. 209-211. ’ 18 G. M. Petrescu-Sava, Tărguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București, în dezvoltarea istorico-geografică și economică și socială, București, 1937, p. 110. contrabandă; unele dintre aceste poteci vor deveni, în timp, drumuri oficiale, prin amplasarea unor puncte de vamă și control pe traseul lor. Cea mai importantă influență a drumurilor comerciale asupra zonelor pe care le-au traversat s- a manifestat în domeniul economic. Pe traseul drumurilor enumerate au apărut hanuri, stații de schimbare a cailor, puncte de vamă, iarmaroace, ce au implicat populația locală în activități comerciale și manufacturiere. Multe din localitățile rurale aflate de-a lungul acestor drumuri apar mai devreme în documentele medievale păstrate, decât cele aflate în afara zonei de influentă. Dintre locuitorii acestor localități sunt „recrutați" negustorii ce participă la comerțul cu Brașovul19, în aceste localități apare cea mai intensă circulație monetară (la nivel rural), ce demonstrează nevoia de bani și determină mai rapid dezagregarea obștilor țărănești devălmașe; boierimea ce deține proprietăți în prejma acestor drumuri manifestă interes pentru participarea la activități de comerț. Efectele benefice ale acestor drumuri sunt reprezentate de dezvoltarea economică mai rapidă a localităților, ajungându-se la realizări în plan edilitar, prin construcții civile și religioase: biserici parohiale, mori, poduri, conace boierești; ele determină și stabilirea unor elemente umane alogene20. Dincolo de prosperitate, drumurile aduc însă locuitorilor îndatoriri și neplăceri: trebuie să asigure întreținerea și paza lor, răspunzând solidar pentru infracțiuni petrecute pe raza localităților de reședință. Au obligația de a asigura cai de olac precum și cazarea și hrana soliilor importante. Aceste drumuri sunt folosite și de armatele de invazie și de cele ale Țării Românești, determinând de multe ori exodul populației în timpul campaniilor militare și distrugeri ale edificiilor. Pe aceste drumuri se deplasează totodată și marile molime ale epocii, locuitorii din preajmă fiind primii afectați. Dar, dincolo de toate neajunsurile, existența rutelor comerciale dintre Brașov și Brăila, apoi apariția drumului Bogdanului, a adus zonei de curbură o dezvoltare sesizabilă în toate planurile vieții medievale. De departe, beneficiul cel mai evident este evoluția civilizației urbane. Singurele orașe din zonă în perioada de timp investigată sunt Buzăul și Râmnicul Sărat, fiecare dintre ele având un specific și o cale proprie de apariție și dezvoltare. 19 R. Manolescu, Comerțul Țării Românești și Moldovei cu Brașovul (secolele XIV-XVI), București, 1965, p. 259-303. 20 E. Zaharescu, Vechiul județ al Saacului în lumina istorică și antropogeografică, București, 1923 (extras din Buletinul Societății Geografice Române, tom. XLI (1922), p. 149-173). 125 Emil Lupu Orașul Buzău a apărut ca loc de târg per- manent, într-o zonă de concentare a unor așezări rurale, atestate documentar în evul mediu, reperate arheologic sau păstrate și astăzi. Aleatoriu, mențio- năm satele Băncești (înglobat în cartierul Si- mileasca), Gârlași, Balta Plopului, Vernești, Mără- cineni, Vadu Pașii, Focșănei, Atârnați, Lipia. Nu există nici un izvor intern, nici o legendă despre întemeierea orașului și nici o știre despre un personaj fondator, dar analiza numelui acestuia, preluat de la cel al râului pe malul căruia s-a format, ne poate oferi o cale de înțelegere a acestui îndelungat proces, plecând de la terminația cu rezonantă maghiară -ău. Apariția așezării a fost favorizată de poziția sa geografică, la un vad de trecere peste râul Buzău, la răscrucea unor drumuri străvechi, într-un loc de contact a două zone naturale cu bogății și produse complementare (câmpie și deal), ideal pentru schimburi comerciale. Orașul s-a format pe malul drept al râului Buzău, la ieșirea acestuia dintre dealuri, pe o câmpie aluvionară (formată de râu), cu un pământ extrem de fertil și cu o climă blândă. La acestea se adăuga poziția strategică, care îi oferea o oarecare siguranță, fiind apărat pe de o parte de râu, ce nu putea fi trecut decât prin vad, pe de altă parte de pădure și de brațele moarte ale râului. La începuturile sale, așezarea s-a ivit probabil într-o poiană din întinsa pădure care pornea de pe dealul Istrița și care acoperea cea mai mare parte a actualului oraș. Resturile acelei păduri sunt astăzi Crângul Buzăului, pădurile Frasinul și Spătarul. Din râu porneau mai multe brațe, dintre care o parte, în timp, au secat dând naștere unui teren mlăștinos, unele s-au transformat în bălți iar în altele, locuitorii au amenajat numeroase iazuri, pentru creșterea peștelui sau pentru funcționarea morilor de apă. La un moment dat, contextul istoric (înteme- ierea statului medieval Țara Românească, privi- legiile comerciale acordate de domni negustorilor străini) a asigurat un climat de anumită stabilitate în zonă, care a permis dezvoltarea activităților comerciale, ceea ce a făcut ca așezarea rurală să capete un loc de târg permanent și apoi, ca urmare a prosperității aduse de acesta, să-și dezvolte caracteristici urbane, transformându-se în oraș. Cre- dem că începuturile orașului Buzău sunt aproape sincrone cu începuturile celor mai vechi orașe sud- carpatice: Câmpulung, Argeș, Brăila, Slatina, Târgoviște, Târgșor, Gherghița și Râmnicu Vâlcea. O probabilă tradiție, înregistrată pe la sfârșitul secolului al XVI-lea de raguzanul Giacomo di Pietro Luccari (care a vizitat Țara Românească în timpul domniei lui Mihai Viteazul), considera Buzăul printre primele orașe ale Țării Românești, fortificate de legendarul Negru Vodă. Informația a fost inclusă în lucrarea sa Copioso ristretto deglli annali di Ragusa, publicată la Veneția în 1605: „Negru Vodă - legendarul întemeietor al Țării - a fondat orașul Câmpulung și a tras câteva întărituri de cărămidă arsă la: București, Târgoviște, Cetatea de Floci și Buzău"21. Negru-Vodă și descălecatul încep să apară în cronici pe la începutul secolului al XVI-lea și transfigurează fapte istorice mult mai complexe, petrecute într-o perioadă mai lungă de timp. Important ar fi să avem confirmarea faptului că tradiția plasează Buzăul printre cele mai vechi orașe ale Țării Românești. El a devenit cu timpul capitală a județului cu același nume și reședință episcopală. Deși știrile documentare lipsesc, putem presupune că așezarea de pe râul Buzău a căpătat caracteristici urbane pe la sfârșitul secolului al XIV- lea, simultan cu procesul de centralizare a statului medieval Țara Românească. Prima pomenire a Buzăului ca târg și punct de vamă apare într-un document din 1431, după 30 ianuarie, emis de Dan al II-lea (1420-1431). După reînnoirea privilegiului comercial acordat negustorilor brașoveni, domnul trimitea o poruncă „târgurilor și vămilor" țării, anunțându-le că s-a înțeles cu brașovenii ca negus- torii locali să poată vinde și cumpăra produse din Brașov, iar negustorii brașovenii să aibă deplina libertate de a cumpăra și vinde în Țara Româ- nească, vama urmând să se ia ca și în vremea lui Mircea cel Bătrân. „loan Dan, marele voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei. Scrie domnia mea întregii țări a domniei mele, celor mici și celor mari și tuturor târgurilor domniei mele și vămilor: rucărenilor și câmpulungenilor și arghișanilor și târgoviștenilor și târgșorenilor și săcuianilor și gherghiceanilor și brăileni- lor și buzăenilor (s.n.) și flocenilor și cetății de la Câm- pulung și tuturor celorlalte târguri și vămi și altora, mici și mari. Și aceasta să știți, că s-a întocmit domnia mea cu brașovenii, ca să neguțătorească oamenii domniei mele și să ducă la Brașov ce le va plăcea: fie ceară, fie său, fie argint, fie aur, fie mărgăritar, fie ce le va plăcea (...). Și iarăși, din Brașov să aducă în țara domniei mele, ce le va plăcea și să neguțătorească: fie postav, fie argint, fie florini, fie ce le va plăceai...)"22. Se reconfirma astfel vechiul privilegiu comercial acordat de Mircea cel Bătrân negustorilor brașoveni în 1413, prin care se stabileau și taxele vamale ce trebuiau plătite pentru mărfurile exportate, importate sau tranzitate prin Țara Româ- 21 Apud P. Simionescu, P. Cemovodeanu, Cetatea de scaun a Bucureștilor, București, 1976, p. 92. 22 DRH, B, voi. I, nr. 69, p. 130. 126 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților nească23. Târgul Buzău nu este expres menționat în acest prim document, dar existența sa se subînțelege din enumerarea buzoienilor în calitatea lor de târ- goveți sau vameși, alături de brăileni, câmpulungeni, argeșeni, târgșoreni, gherghiceni, secuieni, etc., adică alături de cele mai importante grupări negustorești din Țara Românească. Prin urmare, orașul (sau târgul) Buzăului ființa în prima treime a secolului al XV-lea, având o comunitate negustorească implicată în relații comerciale cu brașovenii și brăilenii, aici existând și un punct vamal important. întrebarea care persistă este aceea a momentului sau perioadei de apariție a orașului. Izvoare scrise mai vechi de anul 1431, nu avem încă. Sursele nescrise, reprezentate în principal de inventare arheologice, sunt încă foarte puține. Prezența unor situri arheologice aparținând unor așezări, cimitire, tezaure (cercetate arheologic sau doar semnalate prin descoperiri întâmplătoare), asigură suportul pentru a afirma că teritoriul ocupat de actualul oraș Buzău a fost folosit de comunitățile umane încă din neolitic. Pe teritoriul ocupat de Parcul „Crâng", în perimetrul dintre sere și obelisc, au fost descoperite fragmente ceramice, obiecte din silex, fragmente de chirpic, provenind dintr-o așezare aparținând culturii Gumelnița. Tot din această epocă, la kilometrul 5 al căii ferate Buzău-Nehoiașu a fost reperată o altă așezare a acestei culturi24. In epoca bronzului, teritoriul acesta propice pentru locuire a fost folosit de către comunitățile culturii Monteoru. S-a descoperit un mormânt de inhumație la circa 15 metri sud de statuia „Leu cu mistreț", o așezare monteoreană la vest de castelul de apă din „Crâng" și o alta, la același punct al căii ferate Buzău-Nehoiașu25. Din prima epocă a fierului (Hallstatt) datează o așezare aflată în zona suburbană actuală a orașului, în vecinătatea pădurii Frasinul; din a doua epocă a fierului (Latene) este așezarea descoperită la vest de castelul de apă din Parcul Crâng26 și & alta, în perimetrul cuprins între strada Bucegi, Centrul Militar și Liceul de Muzică și Artă, unde a fost determinată și o necropolă din aceeași epocă (Latene)27. 231. Bogdan, o/>. cit., p. 4-6. 24 Gh. Diaconu, Buzăul din cele mai vechi timpuri până în anul 1000, în Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților (sub îngrijirea dr. Antonie Plămădeală), (în continuare, Spirit, și ist.), voi. I, p. 32. 25 Drâmbocianu, Repertoriul arheologic al județului Buzău, (în continuare Rep. arh.), ms. 26 Gh. Diaconu, op. cit., p. 35. 27 Vasile Drâmbocianu, Rep. arh., ms., descoperiri ale lui Victor Teodorescu. După ocuparea unei părți a Daciei de către romani și apoi după retragerea administrației imperiale din provincia Dacia, în zona orașului Buzău se dezvoltă un sistem de așezări, din care una a fost reperată în zona străzii Bucegi și a Liceului de Muzică și Artă, o alta în Parcul „Crâng" și o altă așezare, între Cimitirul evreiesc și Pădurea Frasinu28. Din aria de ocupare a culturii Ciurel face parte o importantă așezare aflată tot în Parcul Crâng, la vest de castelul de apă29, iar din perioada culturii Dridu și din secolele XI-XIII, au fost descoperite mai multe monede bizantine și emisi- uni imitative ale celui de-al doilea țarat bulgar (fără o localizare precisă a lor)30, fapt ce demonstrează că teritoriul orașului a fost cuprins în zona de schim- buri comerciale și influență culturală a centrelor comerciale din Dobrogea și sudul Dunării. în afara fostei moșii a orașului, la 2 kilometri sud-est de fosta uzină Metalurgica, pe malul drept al râului Buzău, în anul 1977 a fost descoperită și investigată arheologic o necropolă de inhumație, datată la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, care a aparținut cu siguranță unei așezări din vecinătatea sudică a orașului, pe drumul Brăilei, așezare probabil acoperită de actuala groapă de gunoi sau de balastieră31. Din câte se poate observa, există un hiatus între momentul primei atestări a orașului și peri- oada acoperită numai de documente arheologice, care se termină în primii ani ai secolului al Xl-lea. Izvoarele numismatice prezentate în lucrări de istorie locală suferă de absența contextului și locului de descoperire, fapt pentru care a fost deja contestată apartenența unora dintre ele la arealul actualului oraș Buzău32. De fapt, în perioada secolelor XIII-XIV trebuie căutată constituirea orașului, care nu credem că poate fi abordată decât printr-o metodă de cercetare regresivă (sau contextualistă33), pomindu-se de la analiza orașului 28 Ibidem. 29 Ibidem. 30 E. Oberlander-Tâmoveanu, E. M. Constantinescu, Monede romane târzii și bizantine din colecția Muzeului județean Buzău, în Mousaios, IV, partea 1,1994, p. 323-326. 31 V. Drâmbocianu, Săpăturile arheologice de salvare în necropola feudală din punctul „Balastiera" (Buzău-est), în Mousaios, II, 1978, p. 26-33. 32 B. Mitrea, Un mic tezaur de monede bizantine de bronz din secolele XII-XIII, în SCN, m, 1960, p. 499. 33 T. O. Gheorghiu, Buzău - Orașul medieval, în Arhitectura, anul XXXIV (1986), nr. 6, p. 41; mai recent, același model de cercetare este prezentat, cu rezultate excepționale în Idem, începuturi ale urbanisticii medievale românești extracarpatice - secolele XIII-XVl, în Arheologia Moldovei, XXVH, 2004, p. 137- 163. 127 Emil Lupu (a relației dintre arealul său geografic și cel construit), în perioada bine acoperită de documente scrise și din care se păstrează complexe monu- mentale și arheologice. Potrivit celor mai vechi hărți păstrate (o schiță din 1830, - il. 2 - restituire a lui Basil lorgulescu, apoi hărțile din anii 1881 și 1892 - il. 4), teritoriul orașului era organizat în trei moșii, cu hotarele mai vag sau mai corect precizate: moșia târgului, moșia domnească și moșia Episcopiei14. Moșia Episcopiei începe să se constituie în primul sfert al secolului al XVI-lea, printr-un proces continuu de cumpărare și donație de terenuri de la orășeni și domnie către Episcopie. De asemenea, din moșia domnească, preexistentă apariției moșiei episcopale, Episcopia primește „braniștea târgului", înainte de 7 aprilie 1536-154035. Moșia Episcopiei ocupă toată partea de nord, vest și est a hinterlandului, fiind adiacentă moșiei domnești și moșiei orașului. La sud, între vatra orașului și moșia acestuia, se afla moșia mănăstirii Banu, mănăstire care datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea36, fiind construită pe o moșie particulară, probabil cumpărată de la orășeni. Astfel, încorsetat de proprietăți diferite, orașul a funcționat cel puțin 400 de ani pe aceeași vatră. Nucleul său medieval (il. 3) timpuriu se consideră a se afla în perimetrul cuprins între biserica Greci (Negustori), sinagogă, clădirea Bazar și Piața Dacia37, lazul morilor - un braț al râului Buzău folosit pentru alimentarea cu apă a 19 mori în evul mediu și a 10 mori la sfârșitul secolului al XlX-lea - este considerat o lucrare hidrografică artificială, având o lungime de 8-10 kilometri, ce închidea hotarul orașului la est38. Prezența unor arbori seculari - martori ai întinderii inițiale a braniștei sau crângului târgului - ne ajută să estimăm că acesta înconjura orașul la nord, vest și sud. Biserica Sfinții îngeri a fost cunoscută, până târziu, cu supranu- mele Biserica din pădure. Spațiul pentru sediul Epis- copiei, situat în afara vetrei orașului, a fost obținut prin defrișarea unei părți din crângul târgului. Nu întâmplător, aceasta a fost amplasată într-un punct din care se puteau controla drumurile care mer- 34 V. și descrierea orașului la Basil lorgulescu, Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București, 1892 (în continuare, Dicț. al jud. Bz.), p. 116-123. 35 DRH,B, voi. IV, nr. 9, p. 11. 36 Pentru datarea și evoluția ansamblului, v. Lăudat Vasilescu, Biserica Banu din oraștd Buzău, în GB, anul XVII (1958), nr. 11, p. 1070-1078; Dimitrie Gh. lonescu, Biserici vechi din orașul Buzău, în GB, anul XXIV (1965), nr. 1-2, p. 83-103. 37 Idem, Istoria orașului Buzău. Din cele mai vechi timpuri până astăzi, București, 1980, p. 91-92. 38 Gh. Ceaușel, M. Vlad, Contribuții cu privire la morile de la Buzău, în SAI, II, 1957, p. 209-236. geau către nord, pe valea Buzăului și est, către Râmnicu Sărat, respectiv Focșani, prin vadul Buză- ului de la Mărăcineni (drumul Bogdanului), (il. 1) Analiza tramei stradale păstrată până la sfîrșitul secolului al XlX-lea - efectuată de experții în urbanism - a dus la încadrarea Buzăului în categoria Angersdorf9, a orașelor cu structură fusiformă (alături de Pitești, Câmpulung, eventual Roman); această structură a fost determinată de evoluția așezării între doi poli comerciali importanți: piața permanentă -pazarul (bazarul) - și piața temporară - oborul, târgul, iarmarocul, dejugătoarea, poli legați prin intermediul uneia sau mai multor ulițe-străzi, cu denumirea generică de ulița târgului, ulița tăbăcarilor, ulița boiangiilor etc. în cazul Buzăului se cunoaște sigur doar locația târgului periodic - oborul - aflat pe locul actualei clădiri „Bazar". Pentru localizarea celuilalt pol comercial (bazarul), un indiciu prețios ne oferă amplasarea bisericii Greci-Negustori și a cartierului negustoresc; negustorii se așezau întotdeauna în vecinătatea bazarului, iar biserica lor ne sugerează că bazarul buzoian medieval trebuie căutat în vecinătate. Meșteșugarii (boiangii, tăbăcarii, bru- tarii și măcelarii) și-au stabilit cartierele în preajma oborului - târgul periodic, de unde se puteau aproviziona cu materia primă necesară; până la sfârșitul secolului al XlX-lea, mahalalele lor erau situate între obor și iazul morilor. Ulița târgului era, la sfârșitul secolului XIX, actuala stradă Cuza Vodă, însă traseul său a fost configurat în a doua jumătate a secolului respectiv, pentru a asigura relația între Piața Dacia (o mlaștină asanată, pe care regele Carol I a putut vâna rațe sălbatice), spațiu administrativ de epocă modernă, și Hala de came și pește, de asemenea o creație târzie, din anul 1890. Fronturile de clădiri ce mărginesc Ulița târgului se datează (prin stil și feroneriile balcoanelor) în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. De aceea, ampla- sarea pazarului trebuie căutată în preajma bisericii Negustori, atât cât procesul de sistematizare din ulti- mele decenii ale secolului XX a mai lăsat nealterat. Pomindu-se de la afirmațiile lui Giacomo Luccari, i-a fost atribuită orașului Buzău o fortificație din cărămidă40, în interiorul căreia viata 39 Gheorghiu, Metodă de abordare și modele ale genezei unor orașe medievale românești extraairpalice, în Arhitectura, anul XXXVI (1988), nr. l,p.39. 40 „După consolidarea orașului medieval, târgul (locul acestuia) s-a stabilit, mai întâi, în incinta fortificată, din necesități lesne de înțeles, mai apoi, odată cu dezvoltarea economică a orașului și extinderea spațiului construit destinat locuirii, târgul se ținea în afara incintei fortificate, la est de aceasta (în 1624 este amintit «Târgul de Jos»), unde a funcționat până la începutul secolului al XlX-lea, pentru ca, după o întrerupere de câțiva ani (1806-1812- 1831 ?), să se mute la sud-vest de oraș, pe locul unde se organizează 128 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților urbană se desfășura după modelul orașelor săsești. Cronica evenimentelor petrecute la Buzău în toamna anului 1600, când trupele poloneze stațio- nează aici înaintea bătăliei din apropierea Năenilor, ne înfățișează imaginea orașului, realizată de un anonim ofițer polon: „La 10 octombrie (1600, n.n.) sunt așezate tunuri de bronz în trei biserici mai înalte din orașul Buzău, pentru a apăra cu ele câmpia dinspre sud de eventualele atacuri neașteptate (...) căci dinspre sud locul este apărat de biserici, ca niște întărituri făcute anume, iar dinspre răsărit și apus de carele legate în șir"il. Dacă această fortificație de cărămidă a orașului ar fi fost prezentă, suntem convinși că polonezii ar fi folosit-o pentru apărare și ar fi fost pomenită în cronică. Nici Paul de Alep, aproape 60 de ani mai târziu, nu vorbește de vreo fortificație a orașului, ca de altfel nici un alt document scris, cu excepția menționată a lui Giacomo Luccari. Prezența unei astfel de fortificații, nu ar fi trecut neobservată de strategii epocii și nici o cronică de epocă nu o menționează. în fapt, orașul a beneficiat de minima apărare naturală asigurată de crângul târgului (la nord, vest și sud) și iazul morilor (la est), la care s-au adăugat incinta ansamblului episcopal (la nord), incinta mănăstirii Blagoveștenia-Banu și biserica Grecilor (la sud) și biserica Sfinții Îngeri (la vest). Fără a deține capacități economice necesare pentru edificarea și întreținerea unui sistem defensiv, fără disciplina organizării de breaslă, care crea și obligativități militare, orașul s-a rezumat per- manent la asigurarea pazei împotriva tâlharilor, ce- și făceau deseori sălaș în crângul târgului. „Tradiția" vehiculată de izvorul literar italian, care atribuie Buzăului o fortificație medievală, nu se regăsește în tradiția locală și nici nu a găsit un suport arheologic pentru confirmare, devenind o „tradiție cultă" preluată și vehiculată doar de istoriografia locală42. fi astăzi" (Eugen Marius Constantinescu, Buzău, București, 1988, p. 20). Autorul confundă pozând (piața permanentă) cu târgul anual Drăgaica și târgul săptămânal (oborul). •" Călători străini, voi. IV, p. 233-235. 42 C. Gh. Dumitrescu {Orașul Buzău. Studiu monografic, Buzău, 1926, p. 20-25) nu face nici o referire la o astfel de fortificație, deși are meritul unei serioase documentări de teren; lonescu {Istoria orașului Buzău, p. 34) preia o scltilă a arhitectului Gustav Treiber, despre care precizează că: „fără să cunoască istoria orașului, ii descoperă însă vechile temelii" (p. 92, n. 268), pe care „distinge nucleul primitiv, bine hașurat, iar tot ce se vede în afara lui, mai slab hașurat, precum și zidul împrejmuitor (s.n.), pot fi atribuite secolelor XII-XIV" (p. 92); E. M. Constantinescu, afirmă că „existența orașului Buzău, înainte de constituirea statului feudal țara Românească a Munteniei, este menționată în unele documente externe. Astfel, cronicarul raguzan Giacomo di Pietro Lacuri, iu lucrarea «De gli annati de Rausa» (1601), valorificând o cronică mai veche, a lui Nicolo Lucari, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XlV-lea, menționează Buzău printre Buzăul medieval era un oraș deschis, cu o tendință de maximă concentrare a locuirii în prejma pazarului. Cu excepția zonelor comerciale, deja pomenite, existau o serie de cartiere - mahalale reprezentând aglomerări de case, prăvălii, biserici și ateliere, legate între ele de obișnuitele ulițe întortocheate. In imediata apropiere a aglomerării comerciale și de locuire se afla câmpul orașului. în privința acestuia, nu se poate face o precizare strictă a hotarului, el fiind alcătuit din loturi agricole aflate în proprietate privată. Chiar și după ce Episcopia primește prin danie domnească crângul târgului, acest pâlc de pădure va continua să fie defrișat de buzoieni pentru extinderea vetrei orașului, pentru lucrări agricole și pentru obținerea lemnului de foc și construcție. Aceste încălcări de proprietate vor constitui sursa conflictelor periodice dintre Epis- copie și orășenime. In afara vetrei orașului s-au constituit și mari proprietăți boierești și mănăstirești. La nord și vest se afla moșia Episcopiei, pe care, după 1500, se înființează țigănia episcopiei (numită și mahalaua episcopiei în secolul al XVII, iar mai târziu Simileasca). La început, era alcătuită numai din sălașele de țigani robi, aflați în proprietatea și serviciul casnic al Episcopei. Cu timpul, aici se vor așeza și scutelnicii, ruptașii, poslușnicii sau alți oameni aflati în serviciul reședinței eparhiale. Intrată abia în a doua jumătate a secolului al XIX- lea în componența orașului, Simileasca a fost mai degrabă o localitate rurală, ce a apărut pentru necesitățile Episcopiei și a existat pe seama orașului. La marginea de sud a Buzăului, în jos de târg, a apărut în jurul anului 1586 mănăstirea Banului, deținând o întinsă proprietate funciară, hi imediata ei apropiere a fost întemeiată țigănia Banului, iar ceva mai la vest, tot în afara perimetrului „urban", s-au constituit mai multe proprietăți boierești. La sfârșitul secolului al XVII-lea, cea mai importantă dintre acestea aparținea căpitanului Mănăilă43. Prezența unor arbori seculari din pădurea crângul târgului pe fosta proprietate a lui Mănăilă, ne determină să credem că extinderea proprietăților la vest și sud-vest de oraș, s-a făcut tot prin încălcarea drepturilor Episcopiei, respectiv prin defișare. Alături de izvoarele scrise și de analiza evoluției urbane, cercetarea arheologică urbană ar fi putut avea rolul cel mai important, atât în stabilirea perioadei în care a apărut orașul Buzău, cât și în cele cinci orașe din Țara Românească unde existau cetăți din cărămidă (...)" {op.cit., p. 8). 43 D. Gh. lonescu, Casa Vergu-Mănăilă, în Revista Muzeelor, V, 1968, nr. 2, p. 174. ' 129 Emil Lupu clarificarea organizării sale teritoriale. Din păcate, până la această dată nu a fost realizată decât o singură campanie arheologică în presupusa vatră medievală a orașului44. încă înainte de debutul activității de teren, indispensabilul acord al autorităților locale, al proprietarilor de terenuri, al posesorilor de rețele subterane de distribuție a fost condiționat de atât de multe servituti, încât am fost nevoiți să ne rezumăm cercetarea doar la sondarea a două terenuri virane, nerevendicate la acea dată. Prima secțiune a fost trasată în apropierea clădirii „Bazar" (il. 5) (o hală de came și pește, construită la sfârșitul secolului al XlX-lea), pe un teren viran rezultat în urma demolării (înainte de 1989) unor clădiri de secol XIX45. In acest perimetru, situat pe un mic mamelon natural, se presupunea că s-ar fi aflat „fortificația" din cărămidă, citată de Giacomo Luccari. Stratigrafia sectorului era următoarea: sub solul actual, reprezentat de un nivel de moloz rezultat din demolările de sfârșit de secol XX, au fost surprinse trei straturi (de arsură, nisip și apoi moloz), care suprapuneau un pavaj, realizat din bolovani de râu de dimensiuni medii, ce se datează în perioada interbelică; acest pavaj a fost așezat pe un suport de nisip și fragmente de cărămizi. Sub acesta a fost determinat nivelul de construcție al parterului clădirii de secol XIX (demolată înainte de 1989), ce suprapunea un strat de pământ purtat, conținând pigment de mortar, fragmente de cărămizi, nisip, pietricele. Acest strat de nivelare acoperea calota semisferică a unei pivnițe, construită din cărămizi de epocă medievală. Cheia de boltă era prăbușită în interiorul pivniței umplută, până la nivelul nașterii calotei, cu moloz. Pe latura sa estică, pivnița a fost parțial demantelată în zona de naștere a calotei, cu ocazia săpării unui șanț pentru instalarea unei conducte de dejecție, de secol XX. Pereții pivniței erau din cărămizi de epocă, dispuse în asize regulate, legate cu mortar de var și nisip, având un plan circular (în secțiune orizontală). Sub nivelul de construcție al pivniței, reprezentat de un strat de loess aruncat, pigmentat cu mortar de var și nisip și pământ brun, au fost surprinse niveluri de humus afânat cu mult cărbune și chirpic ars, conținând fragmente ceramice, care se datează larg în secolele XVI-XVII; sub această depunere se afla pământul q4 Cercetările au fost realizate în vara anului 1995, de către Emil Lupu, în calitate de responsabil științific într-un colectiv alcătuit din prof. univ. dr. arh. Teodor Octavian Ghcorghiu și arh. Carmen Magazin. Emil Lupu, Teodor Octavian Ghcorghiu, Raport de cercetare arheologică - Buzău, în CCA, Campania 1995, Brăila, 1996, p. 20-21.* steril, fără urme antropice, reprezentat de loess cu urme de combustii vegetale. Pivnița surprinsă in situ avea aspectul unui cuptor pentru ceramică, dar nu prezenta urme de ardere internă. Ea făcea parte dintr-un complex de pivnițe, datate larg în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, care ar putea aparține hanului Episcopiei, ce a funcționat aici până la desființarea oborului de vite, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea (pe amplasamentul căruia s-a construit clădirea „Bazar"). Pivnițele au fost funcționale până la demolarea din anii '80 ai secolului XX. A doua secțiune a fost realizată lângă biserica „Negustori, în afara curții sale actuale, la aproximativ 100 de metri sud-vest de punctul „Bazar" Pe acest amplasament, cu ocazia demolării caselor din preajmă și a săpării fundațiilor blo- curilor din jur (în perioada „sistematizării" cen- trului istoric, în anii '80), au fost descoperite morminte de inhumație de epocă medievală, dar nu a fost efectuată nici măcar o supraveghere arheologică. Stratigrafia sectorului respectiv era urmă- toarea: sub stratul de humus actual (adus pentru nivelare, după terminarea blocurilor din preajmă), se afla un nivel de moloz aparținând etapei de demolare a caselor din secolele XIX-XX, în anii '80 ai secolului XX. Acest strat suprapunea imediat pavajul din piatră de râu al unei străzi, anterioară anului 1985, iar la capătul de sud al secțiunii, resturile fundației gardului din secolul al XlX-lea, aparținând curții bisericii „Negustori". Intre acest gard și capătul de sud al secțiunii au fost surprinse in situ două morminte de inhumație din secolul al XlX-lea. Parțial suprapusă de gardul din secolul al XlX-lea, a fost surprinsă o groapă menajeră de la începutul secolului al XlX-lea, iar în capătul de nord al secțiunii o altă groapă, ce conținea frag- mente ceramice din secolele XVI-XVII, ambele gropi fiind săpate până în pământul viu. Cel mai vechi nivel, suprapunând imediat pământul viu, era reprezentat de un humus vechi de pădure, care prezenta la partea superioară urme de incendiere. Groapa, datată în secolele XVI-XVII, pornea de la partea superioară a acestui strat de humus vechi. Cele două sondaje arheologice din anul 1995 nu au produs dovezi ale existenței unei locuiri umane mai vechi de secolul al XVI-lea. Ampla- samentele alese erau creditate, până atunci, cu cele mai mari șanse de a deține urme ale orașului din secolele XTV-XV, însă nu au probat prezența unor urme antropice din această perioadă. Tot în perioada 1994-1996, au fost efectuate sondaje arheologice, pentru „descărcare de sarcină arheologică", pe actualele amplasamente ale Banc- 130 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților Post, sucursala Buzău și magazinul Husqvama, aflate în același perimetru, considerat a aparține vetrei medievale a orașului. Nici în aceste puncte nu au fost surprinse complexe arheologice ante- rioare secolelor XVII-XVIIL Pe de altă parte, în perioada 1992-1998, au fost urmărite săpăturile efectuate"16 în perimetrul cuprins între bulevardele N. Bălcescu, Unirii, Tran- silvaniei și Palatul Comunal. In vecinătatea bisericii „Sf. Sava Gotul", aflată în construcție, au fost descoperite mai multe morminte de inhumație cu urme de sicrie din lemn iar pe amplasamentul sucursalei Buzău a Băncii Naționale au apărut, la adâncimea de 3,5-4 metri față de cota terenului actual, resturile unui pod din lemn și ale unui canal sau iaz. Pe amplasamentul sucursalei Buzău a Băncii Agricole au fost descoperite de cupa excavatorului resturile unei pivnițe cu boltă în leagăn, realizată din cărămizi de epocă medievală, dar prezentând în interior gunoaie de secol XX și amenajări pentru o rețea de alimentare cu energie electrică, ha partea de sud-vest a așa numitei vetre istorice a orașului, pe strada Crizantemelor, au fost secționate mai multe cuptoare medievale, iar în perimetrul cuprins între străzile Pompiliu Ștefu, Gării, Crizantemelor au fost descoperite morminte de inhumație, unul dintre acestea conținând ca inventar o pafta17. Din păcate, toate aceste com- plexe, necunoscute până la data dezvelirii lor, au fost distruse fără nici o posibilitate de cercetare de specialitate. Important rămâne faptul că prin punctarea acestor descoperiri fortuite ajungem la concluzia că aspectul orașului medieval avea altă configurație decât cea apreciată până acum și că ocupa o suprafață mult mai extinsă decât se credea. In ordinea cronologică dată de atestarea documentară, al doilea oraș din zona curburii Carpaților este Râmnicu Sărat. El a fost menționat pentru prima dată într-un privilegiu comercial acordat de voievodul Vlad Dracu, la 8 septembrie 1439, negustorilor poloni, ruși și moldoveni. Privilegiul avea următorul conținut: „In Cristos Dumnezeu prea credincios și prea-pios și de Cristos iubitor și de Dumnezeu uns și singur stăpânitorul loan Vlad Vodă cu mila lui Dumnezeu și cu dumnezeiasca bună voință stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei până la Mare și duce al Amlașuliu și 4b Lucrările an fost realizate fără contract de supraveghere arheologică și fără aplicarea măsurilor de protecție a sitului arheologic, stipulate în certificatele de urbanism eliberate (care prevedeau obligația beneficiarilor de a realiza măcar o așa-zisă „descărcare de sarcină arheologică"). 47 Informație oferită de către Valentin Constantinescu (desenator tehnic la Muzeul județean Buzău). Făgărașului (...) am binevoit domnia mea (...) și am eliberat acest (...) hrisov al domniei mele (...) înștiințând pe toți negustorii și pe toți oamnenii care ar dori să vină în țara domniei mele din toată țara polonă, (...) din Galiția, din Moldova, (...) să vină în pace și în libertate fără nici o frică; iar vama se va plăti la Râmnic, de car câte doi florini ungurești iar în celelalte locuri vama cea dreaptă precum plătesc și oamenii mei (...). Dată în Argeș iar scrisă la Târgoviște, septembrie 8, anul 6948 (1439)"48. Râmnicul a apărut la încrucișarea a două căi importante: drumul Bogdanului, care venea din Polonia, prin Moldova, trecând prin Suceava, Bacău, Adjudul Vechi, îndreptându-se spre Buzău- Târgoviște sau București și drumul care cobora din Transilvania către Brăila, un drum comercial secundar, dar foarte cunoscut ca drum de transhumanță49. De altfel, până în 1862, când are loc mutarea reședinței județului Slam Râmnic de la Focșanii Munteni la Râmnicu Sărat, orașul a avut o importanță comercială mai mică față de Buzău. Probabil că a cunoscut o dezvoltare impresionantă după anul 1439, ca punct de intrare și ieșire obligatoriu pentru drumul comercial de legătură cu Moldova, dar după mutarea punctului de vamă la Focșanii Munteni (la sfârșitul secolului al XVI-lea sau începutul secolului al XVII-lea) a rămas cunoscut doar ca un loc de schimb pentru satele din zonele de deal și câmpie din preajmă. Mai mult decât în cazul Buzăului, numărul redus al documentelor scrise referitoare la existența orașului în secolele XIV-XV, plasează în zona probabilităților participarea Râmnicului la marile evenimente ale istoriei românilor. înconjurat de tăcerea documentelor, orașul a continuat să existe după anul 1439, la fel precum probabil că exista încă de pe la sfârșitul secolului al XTV-lea, odată cu stabilirea graniței dintre Țara Românească și Moldova sau poate cu mult mai devreme, odată cu organizarea județelor. O scrisoare din 15 martie 1481, trimisă de Ștefan cel Mare din tabăra de la Roman, readuce Râmnicul în prim-plan, atunci când domnitorul se adresează „tuturor boierilor mari și mici și tuturor judecilor și tuturor judecătorilor și tuturor săracilor, de la mic până la mare, din ținutul Buzăului și Râmnicului''50, solicitându-le să-1 recunoască drept domn pe 4S B. P. Hasdeu, Documente inedite în limbi străine, în Arliiva istorică a României, tom I, partea 1, București, 1865, p. 84-85, nr. 108. 49 Constanța Tănase, Alexandru Gaiță, O pagină de istorie economică. Transhumanța transilvăneană la Curbura Carpaților, în voi. Direcția județeană Bacău a Arhivelor Naționale - semicentenar -, voL II, București, 2001, p. 21-22. 501. Bogdan, op. cit., p. 155. 131 Emil Lupu pretendentul Mircea. Insolitul (dar și insolentul) răspuns al acestora, redactat pe spatele scrisorii lui Ștefan, venea „de la toți boierii buzoieni și râmniceni și de la toți cnejii și de la toți rumânii"51. Fără a face vreo precizare directă în acest sens, cele două docu- mente sunt primele atestări ale existenței județului Slam Râmnic și implicit a reședinței sale. Deoarece la acea vreme nu exista încă târgul Focșanii Munteni, considerăm că cele două scrisori sunt și dovezi indirecte privind continuitatea existenței orașului Râmnic în tot cursul secolului al XV-lea. Răspunsul dat de buzoieni, râmniceni și brăileni la scrisoarea lui Ștefan cel Mare și refuzul de a-1 sprijini pe pretendentul Mircea a determinat intervenția oștilor moldovene în Țara Românească. Spre deosebire de campania din anul 1473, de această dată a avut loc o confruntare amplă în preajma orașului Râmnic, la 8 iulie 1481, descrisă pe larg de Letopisețul de la Bistrița: „în anul 6989, luna lui Iulie în 8, într-o Duminică, au fost răsboiu cu Muntenii și cu Țepeluș la Râmnic și au biruit iarăși Ștefan voevod cu mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile prea curatei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor sfinților și cu rugăciunea sfântului și slăvitului marelui mucenic Procopie; și mare și nenumărată mulțime de oameni fură bătuți cu totul și toate steagurile lor fură luate și nici unul nu le rămase, și toți vitejii și boierii căzură atunci; și-și vor aduce aminte de acea luptă și de acea moarte până la sfârșitul hunei. Atunci au căzut și Șandrea în acel răsboiu și au fost dus și îngropat lângă tatăl său, la Doljești (...) în anul 6990, Martie în 10, luat-au Ștefan voevod cetatea Crăciunei și au așezat într- însa pârcălabii săi Vâlcea și Ivanco"52. Urmare a acestei bătălii a fost și ridicarea unei biserici în târgul Râmnicului (cunoscută sub numele de Piatra)53, probabil în timpul scurtei domnii a lui Mircea sau poate după ce a fost ocupată cetatea Crăciunei, de pe Șiret; această cucerire dovedește că, pentru o scurtă perioadă, un teritoriu muntenesc din jurul cetății (în care putea să se afle și Râmnicul) a intrat în componența Țării Moldovei. Pentru excursul nostru, prezența acestei biserici și poziția pe care a ocupat-o în cadrul orașului reprezintă una dintre puținele posibilități de a realiza o hartă istorică a orașului medieval. Intre orașele medievale românești, Râmnicul Sărat a rămas (încă) una din necunoscutele istorice. 51 Ibidem, p. 282. 52 1. Vlădescu, (Izvoarele istoriei românilor, I.) Letopisețul de la Bistrița și Letopisețul de la Putna, București, f.a., p. 123-125. 53 Al. Lapedatu, O biserică a lui Ștefan cel Mare în Țara Românească, în BCMI, anul III (1910), p. 107-109 și H. Constantinescu, ctitorie a lui Ștefan cel Mare în Țara Românească, în GB, anul XXIV (1965), nr. 7-8, p. 684-690, consideră că Ștefan cel Mare a ctitorit o biserică la Râmnic după bătălia de la „Cursul Apei" din 1473, situând acest punct lângă Râmnic. O hartă a siturilor arheologice nu a fost realizată, pentru că, exceptând două intervenții arheologice (din ultimii 12 ani), nu au fost efectuate nici măcar periegheze și supravegheri de specialitate în perioada sistematizării sălbatice a centrului istoric urban, în anii '80 ai secolului XX. Până acum a fost determinată prezența a două situri arheologice, aparținând culturii Boian, în perimetrul cartierului Dărâmați și pe locul magazinului Victoria. De asemenea, pe Strada Mare a fost descoperită o seceră de bronz, atribuită culturii Monteoru54 iar în apropierea sa, o amforă databilă în secolele III-IV p. Clar. In Parcul Municipal, situat în fața Primăriei, a fost descoperit în perioada interbelică un cimitir otoman din secolul al XVIII-lea55, la intersecția dintre Strada Mare și strada Al. I. Cuza, mai multe morminte medievale iar în zona Străzii Digului, fragmente ceramice medievale, inclusiv un sfeșnic de lut, smălțuit, pe care le-am datat în a doua jumătate a secolului al XV-lea56. Nu știm pe baza căror argumente a fost stabilită vatra istorică a orașului între sediul actual al Primăriei, Casa de cultură și fosta mănăstire „Adormirea Maicii Domnului”57. Primele cercetări arheologice sistematice în orașul Râmnic au fost efectuate de către Ion Motzoi-Chicideanu în anul 1977, în incinta fostei mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului", aflată acum între străzile Constantin Brâncoveanu și Primăverii, (il. 8) A fost efectuată atunci o secțiune și două casete adiacente, parte a unui plan amplu de investigare arheologică a fostei mănăstiri. Lucrările au fost abandonate din cauza desființării DMI. Cu acea ocazie, au fost surprinse două morminte de inhumație, anterioare Casei Domnești de pe latura vestică a incintei mănăstirești, acestea „tăind" un complex arheologic reprezentat de un nivel de chirpic ars, aparținând pereților unei locuințe. în acest nivel a fost descoperită o cahlă decorată cu scena „Sfântul Gheorghe omorând balaurul", datată în secolele XV-XVI58. Cercetările arheologice necesare realizării proiectului de restaurare a ansamblului monahal, 54 Informație prof. Florentin Liviu Cristea, fost arheolog la Muzeul Municipal Râmnicu Sârat. 55 Informatic prof. Mihai Ceaușii, fost director al Muzeului Municipal Râmnicu Sârat. 56 Obiectele au fost recoltate de prof. Mihai Ceaușii, cu ocazia demolărilor din anii '80 ai sec. XX, prin amabilitatea dumnealui având posibilitatea de a le studia. 57 Conform Lista monumentelor istorice. Județul Buzău, ms., realizată la Muzeul Județean Buzău. 5S Ion Chicideanu, Raport preliminar de cercetare arheologică la Fosta Mănăstire Adormirea din Râmnicu Sărat, ms., în Arhiva INMI București. 132 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților au fost reluate în anul 199159, fiind efectuate până acum șapte campanii arheologice. Astfel, au fost descoperite în jumătatea vestică a incintei fostei mănăstiri, patru complexe reprezentate de locuințe de suprafață de plan rectangular, cu podeaua lutuită, cu resturi de vetre din lut și o groapă menajeră, toate locuințele fiind distruse, după evacuarea lor pașnică, prin incendiere. S-au găsit puține fragmente ceramice, mai ales în interiorul gropii menajere. Pe lângă ceramica de tip comun, aparținând unor oale cu toartă, au fost descoperite și fragmente ceramice smălțuite, cu decor sgrafitat, cu decor policrom, aparținând unor străchini cu fundul inelar, cu două perforații pe fund, cu o bună datare în secolul al XV-lea, și fragmente ceramice cenușii, fine, lucrate la roata rapidă, cu decor lustruit în rețea, cu analogii în grupul ceramicii de tip săsesc. Mormintele care suprapuneau (și perforau cu gropile lor) locuințele descoperite, au putut fi datate absolut, pe baza inventarului numismatic, între anii 1558 și 1590. Numai că, între acest orizont de înmormântări și locuințele descoperite, exista un strat de pământ brun-închis, fără urme antropice, ce ne-a determinat să considerăm că distrugerea locuințelor a intervenit cu mult timp înainte de primele înmormântări. Prin urmare, nivelul de locuire a fost datat relativ numai pe baza fragmentelor ceramice descoperite, între sfârșitul secolului al XTV-lea și sfârșitul secolului al XV-lea. Abandonarea locuințelor ar putea fi coroborată cu prima sau a doua incursiune a oștilor lui Ștefan cel Mare în Țara Românească, fie în 1473, fie în 1481. Orizontul de înmormântări descoperit, căruia îi aparțin morminte de ambele sexe, adulți și copii, suprapus de prima incintă mănăstirească (atestată documentar în anul 1593), este legat de construirea unei biserici de lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe'', ce deservea probabil o mahala dispărută a orașului Râmnic. Tot în anul 1991, pe amplasamentul filialei râmnicene a Băncii Agricole a fost efectuată o cercetare arheologică de salvare, de către Muzeul Municipal Râmnicu Sărat60. Cercetarea s-a concentrat asupra unor pivnițe cu boltă în leagăn, aparținând frontului de prăvălii de secol XIX, ce existaseră până în anii '80 ai secolului XX pe Strada Mare. Au fost însă surprinse și gropi menajere, 59 Responsabil științific Emil Lupii. Rapoartele arheologice se aflâ în arhiva DMI iar rezumatele au fost publicate în CCAR, anii 1993-2001; v. și Idem, Dale arheologice privind Mănăstirea „Adormirea Miticii Domnului’’ din Râmnicu Sărat, județul Buzău (secolele XVI-XIX), în Mousaios, IV, partea 1,1994, p. 269-309. w) Manuscrisul raportului ne-a fost oferit pentru studiu de către responsabilul șantierului, Florentin Liviu Cristea, căruia îi mulțumim. conținând ceramică cu monograma mănăstirii Râmnic („MP")61, datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și fragmente ceramice smălțuite, cu decor sgrafitat, ce aparțin aceluiași nivel de locuire de secol XIV-XV, din perimetrul mănăstirii. Nu se precizează în raport, dacă au fost descoperite și complexe de locuire aparținând acestei epoci. Harta descoperirilor și a cercetărilor arhe- ologice din actualul oraș Râmnic, coroborată cu poziționarea vechilor biserici din urbe, ne permite să conturăm un areal de locuire medievală în peri- metrul cuprins între: biserica „Sfânta Paraschiva" (ridicată pe locul ctitoriei lui Ștefan cel Mare) și biserica Câta, la nord; malul stâng al râului Râmnicu Sărat, la vest; fosta mănăstire „Adormirea Maicii Domnului”, la sud; parcul central al orașului, la est. Credem că acest areal înglobează vatra medievală a orașului, (il. 7) Vatra se situează cu latura sa de nord pe drumul comercial „al Bogdanului", de legătură între Țara Românească și Moldova; latura de vest controla vadul de pe apa Râmnicului și lanțul de mori de apă așezate pe Iazul Morilor (un canal artificial ce se aproviziona cu apă din râul Râmnic, mergând paralel cu acesta, care trecea pe lângă zidurile de vest ale mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului", la aproximativ 30 de metri de ea); între Iazul Morilor și talvegul actual al râului, în dreptul mănăstirii, se afla oborul (târgul săptămânal), iar de la fosta biserică Piatra, a lui Ștefan cel Mare, pe traseul actual al Străzii Mari, marcând începutul drumului către Brăila, se afla Ulița târgului. Nu avem până acum nici o mărturie privind existența unui bazar al orașului, dar acesta probabil că se afla la intersecția dintre Ulița târgului și Drumul Bogdanului, deci în vecinătatea bisericii Piatra. Din documentele din secolul al XlX-lea, aflate în fondul fostei comune urbane Râmnic62, știm că exista o moșie a orașului, ocupând o suprafață mare la nord și est de oraș; moșii boierești și moșia mănăstirii Precista, la sud și vest. Orașul medieval (il. 6) era înconjurat de o rețea densă de așezări rurale, care participau la viața economică a acestuia: Zgârciți, Jideni, Barasca, Costieni, Domirești, Poșta, Râmnicelu. De la primele lor atestări documentare, Buzăul și Râmnicul au fost cunoscute drept centre urbane cu funcție comercială; locuri de vamă obligatorii, pe drumurile dintre Brașov și Brăila 61 Astfel de ceramică, produsă într-un atelier al mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, a fost descoperitei anterior, în complexe închise datate absolut în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea. 62 DJANBz, Fond. Primăria Râmnicu Sărat, dosar 18/1866, f. 3-114. 133 Emil Lupu (Buzăul) și dintre Moldova și Țara Românească (Râmnicul), au avut parte de o amplă dezvoltare economică în secolul al XV-lea, în domeniul schimbului de mărfuri efectuat în prăvăliile din bazarele celor două orașe. Spre deosebire de Râmnic, Buzăul este constant prezent în relațiile comerciale cu Brașovul, primul neavând decât prez.ențe singulare, sporadice. Prin urmare, este foarte posibil ca Râmnicul să fi fost, de la începuturile sale, loc de tranzit pentru mărfurile vehiculate între Liov, Suceava și schela Brăilei. In secolul al XVI-lea, Buzăul primește un nou impuls economic datorită înființării Episcopiei Buzăului, ce-și stabilește reședința la marginea vetrei orașului; după anul 1571, aici apare o importantă colonie de negustori greci, refugiați din Cipru după căderea insulei sub ocupație otomană, care înființează prima companie comercială din oraș. Spre deosebire de Buzău, Râmnicul primește o dublă lovitură; organizarea raialei Brăilei, aduce posibilitatea raidurilor otomane la doar câteva ore distanță de oraș, apoi mutarea punctului de vamă și a reședinței județului la Focșanii Munteni. Această conjunctură scade și mai mult activitatea comercială a Râmnicului, la sfârșitul secolului al XVI-lea. Nu încape nici o îndoială că Buzăul și Râmnicul existau cu mult înainte de primele lor atestări documentare. însă geneza, modul și motivele evoluției lor de la așezări rurale la târguri sau orașe se înscriu în problematica specifică tuturor orașelor extracarpatice românești. Absența, pentru o lungă perioadă de timp, a acestui subiect din preocupările specialiștilor a lăsat istoria de început a acestor două orașe în domeniul speculațiilor. Pentru începuturile medievale ale Buzăului au făcut „școală" afirmațiile lui Giacomo di Pietro Luccari63. Teoria privind existența de o mie sau chiar două mii de ani în urmă a orașului, ca sediu al unei organizări politice locale, în preajma căruia și- ar fi găsit tragicul sfârșit mucenicul Sava Gotul (la 12 aprilie 372 d. Chr.), a fost insistent vehiculată de istoriografia locală. Cea mai importantă monografie istorică publicată până acum, consideră că „orașul Buzău însumează o existență certă de peste o mie de ani. Mai întâi - loc de popas pentru neguțătorii și cărăușii în trecere, dar, totodată și loc propice unor activități productive ale unor meșteșugari sătești (lemnari, fierari, rotari, curelari, zidari etc.) ce se aglomerează, prin diviziunea socială a muncii - unii devenind cu timpul și negustori ai propriilor produse (...). Bineînțeles, apariția acestei așezări, cu o zi de târg periodic, nu însemna 1,3 Supra, p. 129. constituirea orașului, cu toate că, în secolele X-XIII se înregistrează o concentrare vizibilă de așezări (...) când drumul de pe sub dealuri, care lega Țara Românească cu Moldova, iese în câmpie"M. în cazul Râmnicului, terenul a rămas în continuare deschis oricăror speculații65. In singura lucrare monografică a fostului județ Râmnic, se afirmă că „nu se cunosc fapte relative la fundarea orașului; nu se știe când și de cine s-a fundat. Pe la anul 1474 exista, căci vedem pe Ștefan cel Mare în războiul lui cu Radu cel Frumos, că intră în oraș și pune temeliile bisericii catedrale”^. C. C. Giurescu încadra spațiul acestui județ medieval într-o presupusă Țară a Buzăului67, afirmând apoi, într-o scurtă notiță, că târgul Râmnicului exista poate chiar din secolul al XlII-lea68. Toate aprecierile privind premisele vieții urbane la Buzău și Râmnic sunt limpede influențate de teoriile istoriografiei interbelice69, ce plecau de la postulatul lui H. Pirenne, conform căruia comerțul și drumurile au creat și asigurat dezvoltarea orașelor70 sau de aprecierile marilor noștri istorici postbelici71. O primă premisă a apariției vieții urbane în cele două așezări ar fi existența unor drumuri comerciale, care se intersectau la Buzău și Râmnic. In strânsă legătură cu aceasta ar fi existența unor grupări de așezări umane în preajma intersecțiilor comerciale, adevărate furnizoare de resurse umane și materii prime, atrase de târgurile periodice care se desfășurau în spațiul cele două viitoare orașe. Tot în perioada interbelică se conturează și o a treia premisă, cea a elementelor alogene, cu un rol determinant în apariția orașelor. Prezența unor negustori transilvăneni, ce făceau popasuri în aceste locuri, ar fi stimulat interesul elementelor locale, apte să participe la activități comerciale. 6J lonescu, Istoria orașului Buzău, p. 31. 65 Istoria orașului a fost doar tangențial abordată, începând cu bătălia lui Ștefan cel Mare, de la Râmnic; alături de lucrările citate, adăugăm, N. lorga, Drumuri și orașe din România, București, 1904, p. 133-136; O. Moșescu, Râmnicu Sărat. Călăuză întocmită de..., București, 1931. 66 Grigore Gr. Dănescu, Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Râmnicu Sărat, București, 1896, p. 241. 67 C. C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, București, 1977, p. 83. 68 Idem, în Magazin istoric, anul VII (1973), nr. 7 (76), p. 96. 69 lorga, Istoria comerțului, passim; Gh. I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, ed. V. Râpcanu, București, 1980, passim. 70 H. Pirenne, Les villes du Moyen-Ăge. Essai d'histoire economique et sociale, Bruxelles, 1927, p. 114. 71 Panaitescu, Introducere, passim; Giurescu, Târguri sau orașe, passim. 134 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților Pentru a nu fi acuzați de părtinire, se impune o trecere în revistă a tuturor premiselor propuse de istoriografia privitoare la orașele medievale românești extracarpatice, care ar fi putut concura la apariția vieții orășenești la Buzău și Râmnic: 1. existenta unor drumuri comerciale, care se intersectau la Buzău și Râmnic. 2. existența unor grupări de așezări umane în preajma intersecțiilor comerciale, ce au funcționat ca rezervoare umane și de materii prime pentru cele două viitoare orașe. 3. afirmarea celor două așezări ca târguri de vale, centre de schimb periodice. 4. concentrarea în târgurile periodice a unor grupuri de meșteșugari, care înființează centre de producție pentru piețele locale. 5. existența unei autorități politice locale, care captează în prejma reședinței boierești fortificate grupuri umane cu activități preponderente de schimb și producție, pentru piața ce funcționează sub controlul feudalului local sau liber. 6. intervenția autorității feudale, locale (pentru epoca anterioară constituirii statului centralizat Țara Românească) sau centrale (domnitorul), pentru înființarea și organizarea activităților de tip orășenesc. 7. apariția centrelor urbane sub influența unor factori religioși (preexistenta unei reședințe eparhiale sau a unei organizări cenobitice). Observăm că există o gamă întreagă de posibilități; în stadiul actual al informației privitoare la existența celor două așezări în perioada secolelor XIV-XV, avem o posibilitate redusă de a stabili premisa sau grupul de premise care au favorizat cu prioritate trecerea la etapa orășenească. Pe de altă parte, caracterul orășenesc al vieții unei așezări este la fel de greu de stabilit pentru perioada de început a evului mediu românesc. Pentru vestul Europei, caracterul urban al unei așezări poate fi recunoscut pe baza prezenței următoarelor elemente: 1. Creșterea populației, prin imigrarea unor grupuri de meșteșugari și negustori. 2. Existența unei incinte fortificate, în interiorul căreia să se grupeze centrul negustoresc, administrativ, eclesiastic, laic. 3. Existența unui drept particular al orașului. 4. Organizarea comunității burgheze, pe bază de jurământ. 5. Poziția superioară a negustorilor, în cadrul comunității. / 6. Autonomia așezării față de puterea feudală locală72. Dacă acest model de analiză ar fi aplicat orașelor extracarpatice românești, toate ar fi descalificate, deoarece nici una dintre ele nu întrunește caracteristicile enunțate la punctul 2. De asemenea, numărul mic al documentelor de epocă păstrate, care sunt departe de a oferi datele necesare reconstituirii structurii sociale, economice și aspectelor demografice ale celor două localități până în secolele XVII-XVIII, face inoperant acest model de clasificare. Penuria documentelor interne se datorează, printre altele, și distrugerii arhivelor orășenești73. Actele care s-au păstrat au ca subiect o serie de interese funciare sau fiscale ale așezămintelor religioase71. Toate acestea sunt ulterioare începutului de secol XVI și oferă doar mărturii indirecte (prin pomenirea ca părți contractuale a unor locuitori ai orașelor), privind structurile sociale și economice existente la acea vreme. Singurele documente importante rămân cele citate anterior, care atestă cele două localități ca puncte vamale obligatorii, în 1431 (Buzăul) și 1439 (Râmnicul). Dacă acceptăm că vechimea unei localități poate fi estimată cu cel puțin 25-30 de ani înainte de prima ei atestare documentară, existența unor puncte de vamă la Buzău și Râmnic ar începe la pragul dintre secolele XIV-XV. Prezența acestor puncte vamale este oglinda unei politici comerciale active, dusă de domnia Țării Românești încă din vremea lui Vladislav Vlaicu. Interesul puterii centrale pentru controlul activităților comerciale desfășurate pe teritoriul statului este determinat în primul rând de obținerea de venituri, dar, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân se păstrează și dovezi despre o politică comercială protecționistă, atunci când sunt stipulate condițiile tranzitării țării de către negustorii brașoveni și poloni. Cele două puncte vamale sunt, în mod evident, puncte obligatorii de trecere pentru toți cei ce se deplasează în zona de nord-est a Munteniei. Ele sunt, implicit, așezate pe rute comerciale importante, însă nu suntem de acord că prezenta acestor rute a determinat apariția așezărilor urbane respective. De la intrarea dinspre Brașov, pe teritoriul județului medieval al Buzăului și până Ia 72 Ph. Dollinger, La Hause (X1L-XIIL siedes), Paris, 196-4, p. 27. 73 Câteva documente, din 20 februarie și 28 mai 1619, vorbesc despre actele de proprietate rupte sau arse de poloni sau tătari (DIR, B, veacul XVII, voi. III, nr. 287, p. 321-323 și nr. 335, p. 372-373). 74 In special acte de danie și cumpărare, grupate în fondurile Episcopiei Buzău și mănăstirilor Banu, Râmnic, Dedulești, Băbeni, Golanii. 135 Emil Lupu Brăila nu a existat în epoca medievală (și nu numai) nici o altă așezare urbană pe drumul Brăilei, cu excepția orașului Buzău. Multe din localitățile de pe parcurs au beneficiat de privilegiul feudal de a ține târguri periodice73, dar nici una, deși se aflau în poziții geografice favorabile, nu s-a ridicat la rangul de oraș. Și Râmnicul, până la sfârșitul secolului al XVI-lea - când vama țării este mutată la Focșanii Munteni - nu are nici o localitate orășenească concurentă, pe tot cuprinsul județului. Desigur că prezența drumurilor comerciale a alimentat dezvoltarea celor două localități, însă nu credem că a determinat saltul lor la statutul urban. Este evident de observat că nici Buzăul nu se află pe cea mai scurtă cale între Brașov și Brăila (aceasta având de fapt un traseu mai direct pe ruta Brașov- Teleajen-Vălenii de Munte-Gherghița-Brăila), și nici Râmnicul nu se află pe cea mai scurtă relație între Lwow-Suceava-Bacău-Adjud-Brăiki (care ar fi trebuit să treacă prin Tecuci). Pentru explicarea acestei situații, credem că teoria lui P. P. Panaitescu referitoare la preexistenta unor târguri de vale7b, necesare schimbului între areale geografice complementare economic, este cea mai potrivită. Așa cum bine se știe, încă din antichitate s-a creat o interdependență între spațiul intracarpatic, deținător și producător de metale și teritoriile extracarpatice. Această situație s-a perpetuat și s-a accentuat în evul mediu, când Țara Românească și Moldova s-au străduit să evite orice embargou pe care l-ar fi putut institui singura lor sursă de produse metalifere, orașele săsești transilvănene. Tot de aici proveneau majoritatea produselor manufacturate mărunte, pentru care nu a existat niciodată o producție internă suficientă, produse obținute din materii prime, livrate de spațiul extracarpatic. Numai prezența (anterioară înființării rutelor Brașov-Brăia și Suceava-Brăila) acestor două târguri de vale, periodice sau permanente, poate explica traseul acestor variante de drumuri. Preexistența unor grupări de așezări în jurul viitoarelor orașe, nu a fost până acum probată, nici documentar și nici arheologic. Toate localitățile pomenite deja, gravitând în secolele XVI-XVUI în jurul Buzăului și Râmnicului, au o atestare documentară ulterioară celor două. Dispărute sau înglobate în vetrele actualelor orașe, ele nu au păstrat nici monumente de arhitectură, care să probeze vechimea lor. Descoperirea, izolată și fără un context clar, a unor monede din secolele XI-XIII, în preajma sau pe raza celor două orașe, nu ne dă posibilitatea de a le considera dovezi privind 75 lorgulescu, Dicț. ni jud. Bz, p. 545-549. 76 Panaitescu, Introducere, p. 232. existența unor așezări în locurile respective. Singura prezență materială care ar putea aparține secolului al XH-lea, reprezentată de fragmente ceramice cu analogii la Garvăn-Dinogetia, în ceramica din grupa a Vl-a, a fost surprinsă la poalele dealului Cetățuia de la Sărata Monteoru, în anul 193977. Ipoteza privind capacitarea unor grupuri alogene de negustori și meșteșugari, care ar fi pus bazele unei colonii urbane în teritoriul extracarpatic, întemeiată pe exemplele orașelor Câmpulung, Baia și Șiret, este în continuare viabilă, fără a putea fi probată. Acum se cunoaște că negustorii buzoieni au fost participanți activi la comerțul cu Brașovul78, dar nu se regăsesc în aceste registre nume de origine străină decât în proporție mică79, fără să știm când au intrat în comunitatea locală. Prezența unor grupuri alogene în cele două orașe, în epoca de început, ar fi trebuit să lase urme materiale importante. Ne referim în special la segregarea comunităților în jurul unor biserici parohiale proprii, așa cum la Buzău s-a întâmplat cu orășenii de origine greacă-cipriotă, așezați pe lângă biserica Greci (Negustori), după anul 1571; la cei de origine bulgară, colonizați în oraș după războiul din 1806-1812, care ridică biserica Sârbi (Sf. Nicolae); la comunitatea mozaică, ce ridică o sinagogă pe Calea Brăilei în secolul al XlX-lea. Singura biserică catolică din Buzău datează de la începutul secolului XX. în privința Râmnicului, a fost în mod repetat comisă o enormă confuzie între relatările unor călători străini privind Râmnicul Vâlcii și Slam Râmnic80, astfel că este necesară precizarea că nu există nici o informație scrisă privind existența unei comunități catolice la Râmnicu Sărat în epoca medievală. Pentru Buzău, a fost prezumată de mai multe ori, ca etapă dirijată, urmând celei spontane (orășenesc-incipientă), edificarea unui ansamblu 77 I. Bănică, M. Comșa, Gh. Ștefan, Dinogelia, I, București, 1967, p. 186, 203, fig. 123/4,8,10 și fig. 125/1-2. Informația și posibilitatea studierii materialului, ne-a fost oferită de d-na Eugenia Zaharia, responsabil științific al șantierului arheologic. 78 R. Manolescu,op. cil., p. 259-303. 79 lonescu, Istoria orașului Buzău, p. 81 și 84, care a beneficiat de listele manuscrise de participanți din jud. Buzău, oferite de Radu Manolescu, nepublicate în volumul citat al acestuia din urmă. 80 Valeriu Nicolescu, Argumente documentare privind ansamblul monumental „Adormirea Maicii Domnului" Râmnicu Sărat, în Mousaios, IV, partea a Ii-a, 1994, p. 70-71; Idem, Buzăul și Râmnicul în mărturii externe, în Mousaios, VII, 2001, p. 135, 136,138. 136 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților fortificat în prima jumătate a secolului al XTV-lea81 sau constituirea spontană a așezării (orășenesc- incipientă), lângă reședința feudală preexistentă82. In ceea ce privește Râmnicul, acesta nu beneficiază de aprecieri privind existența unei fortificații preorășenești, considerându-se că ocupă un spațiu nou, fără tradiție de locuire, fiind sincron cu o formațiune prestatală sau cu întemeierea statului muntean. Interesul puterii muntenești pentru acte de ctitorire, se manifestă în cazul Râmnicului la aproape un secol, după cel al lui Ștefan cel Mare83. Singurul aspect care poate fi argumentat privește intervenția autorității centrale în viața economică a celor două orașe. Așa cum am mai precizat, cele mai vechi documente ce atestă existența celor două localități sunt privilegii comerciale, adresate unor negustori străini, în care sunt precizate punctele vamale ale țării. între acestea se află cele de la Buzău și Râmnic, deci în aceste locuri fusese implantată o instituție a domniei, având un reprezentant local, însărcinat cu strângerea taxelor vamale. Existența unei autorități religioase impor- tante, eparhiale sau mănăstirești în perioada pre- orășenească, nu poate fi luată în calcul. Se cunoaște destul de bine că la Buzău a fost stabilit sediul unei episcopii ortodoxe, imediat după anul 1500. Anterior acestei date, populația ortodoxă din zona Carpaților de curbură se supunea direct Mitropoliei Tării Românești, având probabil reședința la Curtea de Argeș, apoi la Târgoviște. Până acum nu a fost determinată prezența vreunei reședințe nobiliare, din secolele XIV-XV, în vatra orașului. Cu privire la sediul Episcopiei s-a emis și ipoteza ridicării sale pe amplasamentul unui fost metoh al mănăstirii Vintilă Vodă, schitul Frăsinet, anterior secolului al XVI-lea. Astfel, cu ocazia lucrărilor de restaurare la palatul episcopal, din anul 1981, au fost descoperite fundațiile unui foișor de epocă brâncovenească, contemporane cu pivnițele palatului, ce supra- puneau fundațiile unei clădiri anterioare84. în absența oricărei investigații sau supravegheri arheologice în timpul lucrărilor de săpătură din biserică și de la palatul episcopal, se consideră și în momentul de față, că fundațiile clădirii din prima etapă ar aparține perioadei de refacere din vremea lui Matei Basarab. în ceea ce ne privește, credem că, 81 Ghcorghiu, Metodă și modele, p. 39. S2 Idem, Așezări umane. Fascicolul I. Istoria așezărilor umane de la origini până la renaștere, Timișoara, 1996, p. 244; Idem, Cetățile orașelor. Apărarea urbană in centrul și estul Europei în Evul Mediu, București, 2000, p. 98. ^Ibidem, p.89,102,104. 81 Antonie Plămădeală, Trei descoperiri recente la Episcopia Buzăului, în Spirit, și ist., voi. II, p. 33 și pl. I. la fel de bine ele ar putea aparține unei clădiri anterioare chiar și catedralei episcopale, având în vedere că pivnița palatului se adosează la aceste fundații, aflate între intrarea în biserica episcopală și palat. La Râmnic, autoritatea religioasă locală a fost considerată a fi reprezentată de personalul ce deservea biserica lui Ștefan cel Mare. Cunoscută în secolul al XVII-lea cu apelativul de biserica domnească din Râmnic*5, ea a polarizat o parte a locuirii urbane, fiind cel mai important obiectiv arhitectonic din perimetru. Abia la sfârșitul secolului al XVI-lea, după ridicarea mănăstirii Grecilor (în preajma iarmarocului), ce beneficia de o centură de ziduri de apărare, securitatea locuitorilor se va îmbunătăți substanțial, iar monumentul emblematic de până atunci va fi eclipsat de acest ansamblu. Așa precum se înțelege, părerea noastră este că cele două orașe medievale existau deja la granița dintre secolele XIV și XV. Absența unor documente scrise sau arheologice, nu ne permite să coborâm, deocamdată, perioada preorășenească mai jos de mijlocul secolului al XTV-lea. Suntem întru-totul de acord că „premisele civilizației urbane s-au format în cadrul procesului de feudalizare a societății românești și într-o legătură directă și indisolubilă cu acela al organizării politice a acesteia"*7. Orice propunere de coborâre a perioadei de întemeiere a celor două orașe în secolul al XHI-lea, comportă cea mai mare doză de relativitate. Nu considerăm că pot fi aplicate șabloane evolutive procesului de apariție și dezvoltare a acestor două orașe, ca de altfel nici celorlalte din teritoriul extracarpatic. Este foarte adevărat că formarea și dezvoltarea lor a fost influențată și de componente economice. Suntem de părere că cele două așezări au avut o etapă preorășenească în care au funcționat ca târguri de vale, servind ca locuri de schimb pentru zone complementare economic. Apariția lor nu a fost influențată de crearea sau existenta prealabilă a unor rute comerciale „internaționale" ci dimpotrivă, au determinat crearea unor rute paralele care le puteau introduce pe traseele importante ale comerțului. Situate la două stații de poștă unul față de celălalt, ca și față de cele mai apropiate orașe (Gherghița, Focșanii Munteni, Bucov), cele două orașe au beneficiat de condiții de mediu diferite. Buzăul s-a aflat într-o S5 DRH, B, voi. XXIV, nr. 391 (la 20 octombrie 1634). S6 I. R. Mircea, Catalogul documentelor Țării Românești. 1369- 1699. Secția Istorică de Ia Arhivele Statului din București, București, 1947, p. 241, nr. 1671 (doc. din 13 decembrie 1593). S7 M. D. Matei, Geneză și evoluție urbană în Moldava și Țara Românească. Până în secolul al XVII-lea, Iași, 1997, p. 78. 137 Emil Lupu luncă adăpostită de marele codru al Vlăsiei, beneficiind de o bună aprovizionare cu apă potabilă, lemn, pământ argilos potrivit ca materie primă pentru cărămizi, pământ agricol foarte mănos. Râmnicul s-a amplasat pe un strat de loess nisipos, pe malul unui râu cu apă sărăturoasă, improprie consumului sau irigațiilor; până la începutul secolului XX, a suferit o permanentă criză de apă potabilă; nu a beneficiat de materii prime pentru construcții, solurile argiloase și nisipoase conținând un mare procent de sare, iar lemnul trebuia adus din păduri situate la mari distanțe. Ambele au fost orașe deschise; prezenta unor sisteme fortificate de apărare ar fi contravenit principiilor de tactică militară defensivă, utilizate pe tot parcursul epocii medievale românești. Evoluția urbană a celor două așezări nu a fost determinată de existența prealabilă a unor reședințe feudale locale. Apariția Episcopiei Buzăului, cu apetență de constituire și apoi de mărire a domeniului funciar propriu, a generat lungi procese cu orășenimea buzoiană, pentru braniștea orașului88, ca și pentru tentativele de control și supraimpozitare a activităților comerciale. In aceeași măsură, construirea de reședințe boierești - în vetrele orașelor sau la periferie - a provocat permanente tulburări reciproce de posesie cu orășeni. Nici veleitățile negustorești pe care le manifestau familiile boierești locale, care se prevalau de privilegii de clasă, încălcând regulile corporative ale negustorilor, nu au reprezentat, în linii principale, un factor de progres pentru Râmnic și Buzău. Cele două orașe au atras forța de muncă excedentară din lumea satelor și meșteri, oameni de cultură, militari și clerici. Pentru zona de întorsură a Carpaților ele au fost centre de civilizație, alimentate de arterele comerciale care le tranzitau. Deși pentru unii călători - chiar și în prima jumătate a secolului al XlX-lea - erau mai mult niște „sate adorabile”**’, cu mult sub orice standard de civilizație urbană occidentală, cele două așezări nu pot fi apreciate potrivit punctajului propus de Dollinger. Absența unor documente scrise, pentru secolele XIV-XV, care să ateste prezența unei conduceri autonome a orașelor, a breslelor, a normelor particulare de drept sau a existenței unei piețe permanente (bazarul), ne împiedică să facem aprecieri privind calitatea vieții urbane la Râmnic și Buzău. Tentativele de reconstituire a nucleelor ss 12. Gh. lonescu, Lupta orășenilor din Buzău cu Episcopia (1550- 1850), în SAI, VIII, 1966, p. 83-103. S9 Apud Al. Lapedatu, Doi misionari scoțieni în Țările Române acum o sută de ani, în Analele Academici Române, Memoriile Secțiunii Istorice, seria a IlI-a, tom. XV (1934), p. 185. primitive orășenești, plecând de la tramele stradale cunoscute90, credem că nu au decât o valoare orientativă. Intre secolele XV-XIX, cele două orașe au trecut prin nenumărate distrugeri totale, urmate de reconstrucții ample. Până acum, datele oferite de observațiile arheologice ne determină să afirmăm că toate construcțiile monumentale, subterane sau supraterane, ce au reușit să ajungă întregi sau în stare de ruină până în secolul XX, nu sunt anterioare sfârșitului de secol XVIII91. Mai mult decât atât, după anul 1831, străzile celor două orașe au suferit ample regularizări92, fiind organizate fronturile liniare de prăvălii de pe ulițele târgului, ce nu puteau decât să șteargă orice date privind structura urbană din perioada de început. SUMMARY The Romanian historiography's interest in the commercial routes is more than one century old. A certain theory, supported by Nicolae lorga and Gheorghe Bratianu, clahns the commercial routes had an essential role in the birth of the medieval States. Barbu T. Câmpina and P. P. Panaitescu have realized a criticai analysis of the economicul determinism in the organization of the medieval Romanian cities and States. The synthesis of the theories and currents on this subject belongs to Sergiu losipescu and, later on, to Șerban Papacostea, both of them amare of the interdependence between the roads, the states and the cities. Following the latter historiography current, we have analyzed the road connecting the city of Brașov with the Danube, a road which used severul gorges in the Buzău Mountains. We also presented an equally important route traversing the area, connecting the medieval states Vallachia and Moldavia. Both roads were already in existence in the 13th century, in a relationship of interdependence with the local towns: Brașov, Brăila, Buzău, Râmnicu Sărat. Given their economicul significunce, theyhave been a subject of conflict between the three medievul stutes: Vulluchia, Moldaviu und Transylvuniu. In whnt concerns the city of Buzău, we reached the conchtsion that its existence is duting, ut the very least,from the second half of the I4th century, a vital role 90 Gheorghiu, Metodă și modele, passim. 91 Un punct de vedere diferit la E. M. Constantinescu: „însuși traseul străzii Caza Vodă îl păstrează pe cel al străzii principale din târgul protejat, în secolele XIV-XV1, de o incintă fortificată, hi aceste pivnițe, suprapuse, care comunicau între ele printr-un complex sistem de scări și Urnele, se ascundea populația orașului atunci când, nu rareori, acesta cădea pradă tătarilor sau otomanilor" {Buzău, p. 23). 92 Pentru Buzău, v. DJANBZ, Fond. Primăria orașului Buzău, dos. 18/1835-1838, f. 3-45; pentru Râmnic, v. DJANBZ, Fond. Primăria orașului Râmnicu Sărat, dos.: 10/1834, f. 1-5; 7/1837, f. 1-10; 8/1839, f. 1-10; 7/1897, f. 1-33. 138 Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților in its birth being played by the German merchants in Brașov. We believe that its medieval center laid between the huo commercial points of interest: the permanent market (the bazaar) and the temporary market (the cattle- fair). The mapping of the known sites and the few archaeological inquiries cond neted so far have not provided Information related to the beginnings and the development of the town. An important element of evolutionary coherence is the settlement, in this town, of the Seat of the Bishop of Buzău, in the early 16th century. Râmnicu Sărat remains a great archaeological unknown, as its site has not been mapped yet and has hosted only huo archaeological investigations. Its evolutionary nucleus is believed to lay between the „Sf. Paraschiva" and „Câta" churches, the left bank of the Râmnic river, theformer „Adormirea Maicii Domnului" monastery and the Central Park. Both towns are documented in the early 15th century, and their existence may be extended towards the end of the 14th century. We have found the towns to be inconsistent with existing birth and evolution models of the central and western European medieval towns< the development of the two towns is atypical, consistent with the geo-political status of the medieval state they belonged to. 139 II. 1. Harta Specht (1791), detaliu asupra orașului Buzău. II. 2. Planul orașului Buzău din 1830 (Apud D. lonescu, Istoria orașului Buzău, București, 1979, p. 126) II. 3. Evoluția orașului Buzău (apud Teodor Octavian Gheorghiu, Metodă de abordare și modele ale genezei unor orașe medievale românești, în „Arhitectura", anul XXXVI, nr. 1988, fig. 15). IL 4. Planul orașului Buzău din anull892 (apud Basil lorgulescu. Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București, 1892). II. 5. Orașul Buzău, vedere satelitară http:// maps.google.com/maps/ II. 8. Orașul Râmnicu Sărat, vedere satelitară http://maps.google.com/maps/ II. 7. Râmnicul medieval, (apud Teodor Octa- vian Gheorghiu, Cetățile orașelor. Apărarea urbană în centrul și estul Europei în Evul Mediu, fig. XMIV). II. 6. Harta Specht (1791), detaliu asupra orașului Râmnicu Sărat. Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2,2008 Curtea Întărită a Bălăcenilor din Tătărăștii de Sus Cercetările arheologice s-au des- fășurat în luna iulie 2006, fiind de- marate în vederea obținerii datelor arheologice pentru proiectul de restaurare realizat de S.C. Proiect Argeș S.A. „Curtea întărită a Bălăce- nilor", se află în localitatea Tătărăștii de Sus, jud. Teleorman, pe malul stâng al râului Teleorman, la 60 km de Pitești, pe traseul șoselei Pitești- Alexandria. (il. 1, il. 1.1). Ansamblul este situat în centrul localității, pe un vechi drum comercial ce făcea legătura între Dunăre și munți. Satul Tătărăștii de Sus este atestat documentar pentru prima dată în anul 1538. Boierii Bălăceni, proprietari de moșie în aceste locuri, sunt menționați mult mai târziu, spre sfârșitul sec. al XVIII-lea, prin șetrarul loniță Bălăceanu. Deși începuturile lucrărilor de edificare a curții rămân aproape necunoscute, este sigur că ele au fost terminate de Zoita Bălăceanu înainte de 1798, când își îngroapă soțul, pe Anghelache Amiras, în biserica de la Tătărăștii de Sus. Mai târziu, în anul 1817, ea cedează drepturile de proprietate asupra curții de la Tătărăștii de Sus lui Ștefan Bellu, cu condiția îngrijirii lor și a unei rente pentru donatoare. Neîndeplinirea condițiilor de către epitrop va conduce la un șir de procese cu moștenitorii Zoiței și colateral la degradarea și ruinarea acestei reședințe boierești. Curtea de la Tătărăștii de Sus, corespun- zătoare programului arhitectonic al epocii, se prezintă ca un ansamblu unic, ridicat după un plan închegat, perfect axat, care integrează atât locuința și acareturile, cât și biserica și tumul-clopotniță. Din păcate, deși încă se prezintă ca un ansamblu de arhitectură monumental, starea de conservare este destul de precară, astfel încât turnul - clopotniță este amenințat cu prăbușirea. Celelalte elemente ale ansamblului suportă urmările nefaste ale lipsei de întreținere, precum și a unei degradări continue, din cauza lipsei unei restaurări recente. Ansamblul „Curtea întărită a Bălăcenilor" ocupă o suprafață de aproximativ 5400 mp. Ansamblul este format din două incinte, inegale ca întindere și diferite ca formă, din care incinta mare este de cca. 3774 mp, iar incinta mică de cca. 1628 Dana Mihai, Raluca losipescu, Ciprian Sandu, Ecaterina Țântăreanu mp, incintă în care este situată și biserica paraclis, întregul ansamblu este construit din cărămidă, în afara ancadramentelor intrărilor dintre cele două incinte, care sunt realizate din piatră. La curtea boierească de la Tătărăștii de Sus, caracterul de apărare este dominant, el subordonând toate celelalte funcțiuni, chiar și pe cea de reprezentare. Prima incintă, de formă pătrată, este înconjurată de un zid de cărămidă înalt de aproximativ 7 m, care dispune la colțuri de câte un tum circular dotat cu metereze, singurul păstrat fiind cel de SE. Celelalte turnuri se păstrează la nivelul fundațiilor, distrugerea lor datând de la mijlocul sec. XX. Dispozitivul principal de apărare era tumul-clopotniță, situat deasupra porții principale, dispunând de metereze care traversează pieziș zidurile și de un sistem de baricadare a ușilor masive, (il.2) hi interior dispunerea construcțiilor respectă compoziția simetrică față de axul longitudinal al ansamblului. Pe latura sudică este locuința boierească, din care se păstrează numai pivnița acoperită cu o boltă în leagăn. Pe latura de nord erau magaziile și grajdurile. Pe latura de est, pe lângă bucătărie, adosată zidului de nord-est, existau trei deschideri: două porți de acces în exterior, iar în centru poarta către al doilea sector al curții, la rândul lor dotate cu un sistem de baricadare. Cea de-a doua incintă este mai mică, de formă poligonală, pe latura estică zidurile fiind fortificate în interior cu 12 contraforturi. O clădire de mai mari dimensiuni, care cuprindea trei încăperi, era amplasată în colțul de sud-vest. Edificiul cel mai important era biserica, aliniată pe axul longitudinal ce traversează cele două incinte, înscrisă într-un plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară în interior și poligonală în exterior, cu pridvor deschis, biserica a fost cel mai probabil lipsită de turlă. în interior arcadele care permiteau accesul dintre pronaos și naos, cât și deschiderile de la tâmpla de zid sunt închise cu arc frânt, în timp ce arcadele pridvorului sunt semicirculare și inegale. Intrarea în biserică se făcea printr-o ușă masivă de lemn, înzestrată cu o grindă pentru baricadare în interior. Dana Mihai, Raluca losipescu, Ciprian Sandu, Ecaterina Țântăreanu Scopul principal al cercetării a fost acela de a pune în valoare etapele de construcție ale ansamblului, precum și de a oferi date inedite proiectului de restaurare care s-a lovit tocmai de lipsa acestor investigații. Suprafața finală cercetată a fost de cca. 65 mp, fiind trasate trei secțiuni și trei casete. S.I a avut ca scop stabilirea stratigrafiei în incinta mică și eventual descoperirea unei ame- najări de tip alee principală. S.I a fost trasată de la intrarea în incinta mică până la intrarea în pridvorul bisericii, ulterior fiind lărgită prin două casele laterale (C.l și C.2 ), cu dimensiunile de 1,75 x 0,75 m. S.II a fost trasată pentru a stabili relația stratigrafică între zidul de incintă nordic și biserică. S.II a fost trasată perpendicular pe latura de N a bisericii, la joncțiunea dintre pridvor și pronaos, suprapunând o parte din primul contrafort. în incinta mare a fost trasată o secțiune, denumită S.III, cu dimensiunile de 10 x 1,5 m, al cărei scop a fost de a pune în evidență zidul despărțitor al celor două construcții, care cad perpendicular pe latura nordică a incintei. In pronaosul bisericii a fost trasată o casetă, denumită C.3, pentru a se verifica existența mor- mântului ctitorului, având dimensiunile de 2 x 2 m. In fata bisericii a fost descoperită intrarea in biserică, ce are deschiderea maximă de 2,62 m. Nivelul de amenajare al intrării este format din cel puțin două rânduri de cărămizi (cu lățimea de 0,35 cm) legate cu mortar, (il.3) A putut fi cercetată fundația bisericii și a contrafortului amplasat între pridvor și pronaos. Talpa fundației bisericii se găsește la -1,92 m față de nivelul actual de călcare, iar talpa fundației contrafortului este la -1,45 m sub nivelul actual de călcare, fapt ce indică o succesiune în timp a fazelor de construcție ale bisericii. Succesiunea este confirmată și de faptul că contrafortul este construit peste brâul soclului bisericii, realizat din cărămizi profilate. Fundația bisericii are înălțimea de 0,85 m. A fost surprins nivelul de distrugere al bisericii, având în compoziție fragmente de cărămidă și mortar. Conform stratigrafiei, se poate deduce faptul că mai întâi s-a ruinat bisericii și apoi zidul de incintă. Zidul de incintă nordic are fundație de cărămidă înecată în mortar. Fundația are o înălțime de 0,40 m, deasupra înălțându-se 10 asize de cărămidă până la nivelul actual de călcare, (il.4) S.III a surprins zidul exterior (ZI) al unei construcții, a cărei funcționalitate probabil că era aceea de grajduri. în C.l și 2, la -0,50 m față de nivelul actual de călcare, a apărut un zid de compartimentare (Z2) al aceleiași construcții, perpendicular pe zidul exterior (ZI), (il.5) In capătul nordic al S.III s-au putut face următoarele observații în legătură cu fundația și elevația zidului de incintă nordic. Astfel, talpa fundației zidului de incintă, construit din cărămidă înecată în mortar este la -1,30 m, având un decroș de la fața zidului, de 0,20 m. Pe zid mai sunt încă vizibile urme de tencuială. Zidul de comparti- mentare (Z2), perpendicular pe incintă, suprapune decroșul fundației incintei, dar asizele de mortar fac masă comună cu cele ale incintei. Elevația păstrată are maxim 0,22m, iar grosimea fundației zidului de compartimentare (Z2) este de 0,40 m. Talpa fundației este la -1,12 m fată de nivelul solului. Zidul exterior (ZI) are o lățime de 0,58 m. Elevația este înaltă de 0,50 m (7 asize de cărămidă). Fundația din mortar amestecat cu fragmente de cărămidă, se păstrează pe o înălțime de 0,40 m și este așezată pe un strat de amenajare, din piatră de râu și nisip. Talpa fundației este la -1,07 m față de nivelul solului. în interior, zidul are un decroș lat de 0,20 m cu grosimea de 0,40 m (4 rânduri de cărămizi). Pe latura sudică a pronaosului, s-a trasat o casetă, constatîndu-se sub nivelul actual de călcare, un nivel de demolare, conținând: mortar, tencuială, pământ și fragmente de cărămidă. Sub acest nivel de demolare, la -0,30 m s-a descoperit nivelul de călcare din interiorul bisericii, fiind vizibilă o porțiune dintr-un paviment de cărămidă profilată cu dimensiunile de: 30x20x5 cm. Singura informație cu privire la înmormântările efectuate în biserică se referă la piatra de mormânt a lui Anghelache Arniras, pusă la 1798 de soția sa Zoița Bălăceanu, piatră care apărea figurată într-un plan aflat în arhiva INMI, realizat de arh. V. Moisescu, datat 1945, din păcate neconfirmat arheologic, (il. 6,7) Cercetarea arheologică, dublată de cea de parament, a pus în evidență faptul că ansamblul de la Tătărăștii de Sus, nu a beneficiat până în prezent de investigații sistematice, aducând date prelimi- nare noi cu privire ta fazele de construcție ale ansamblului. Cercetările din acest an au avut un caracter de sondare a problematicii acestui sit. Astfel, s-a putut constata faptul că din punct de vedere stratigrafie, biserica a fost primul edificiu care a suferit distrugeri masive, urmând apoi prăbușirea zidului de incintă de pe latura de nord. Cercetarea arheologică efectuată 1a fundația bisericii și a contrafortului a pus în evidentă faptul că contrafortul este construit peste brâul soclului bisericii, construit din cărămizi profitate, deci este adosat. Se constată în același timp existenta unei diferențe de 0,47 m între adâncimea de fundare a acestuia și cea a bisericii. Contrafortul face corp 144 Curtea întărită a bălăcenilor din Tătărăștii de Sus comun cu zidul bisericii doar la partea superioară a acestuia. Se mai remarcă faptul că fundația bisericii a fost tencuită cu mortar pentru o mai bună izolație. Biserica a avut cel puțin două faze de distrugere, puse în evidență stratigrafie. Cercetarea arheologică a descoperit amenajarea din fața intrării în pridvor despre care nu existau informații până în acest moment, treptele semicirculare din cărămidă și piatră. Nu s-a constatat arheologic existența unei alei care să facă legătura între biserică și intrarea în incinta acesteia. In interiorul bisericii, în pronaos, a fost descoperit nivelul de călcare original, realizat din cărămizi profilate. Acestea erau așezate pe un nivel de amenajare din nisip cu mortar. în această zonă a existat o intervenție antropică ulterioară nivelului pavajului de cărămizi, groapa săpată având în umplutură și fragmente din pavaj. în privința presupusului mormânt al lui Amiras, localizat pe planul amintit anterior, în pronaosul bisericii, nu avem în stadiul actual al cercetărilor date care să confirme ipoteza. în stadiul actual nu ne putem pronunța în legătură cu existența în jurul bisericii a unui cimitir (il. 8). în incinta mare au fost descoperite două ziduri ale unei construcții (un zid exterior și unul despărțitor), adosate zidului de incintă nordic. Zidul despărțitor este perpendicular pe zidul nordic al incintei mari, încălecând decroșul fundației. Pe cele câteva asize din elevație păstrate sc poate observa încercarea de țesere a cărămizilor acestui zid cu zidul de incintă. Zidul exterior este fundat pe un pat din piatră de râu și nisip. Construcția aceasta este posterioară zidului de incintă. Din cauza stării precare a zidurilor bisericii, cercetarea arheologică s-a limitat la o zonă restrânsă pentru a nu afecta și mai mult starea actuală a monumentului. Având în vedere concluziile cercetării arheologice se impune continuarea acestora, atât în incinta mică, pentru descoperirea unui posibil cimitir și pentru lămurirea fazelor de construcție și de refacere a elementelor ansamblului, a relației între acestea, precum și în incinta mare, pentru evidențierea construcțiilor interioare: clădiri, pivnițe, turnuri de colț, etc. Proiectul de restaurare va trebui să își însușească rezultatele prezentei cercetări arheologice, precum și pe cele viitoare. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ l.N. Ghika-Budești, Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, partea a IV-a, veacul XVIII, în BCMI, XXIX, București, 1936. 2. Rada Theodoru, Curți întărite târzii, în SCIA, 1963, nr. 2 ' 3. Anca Brătuleanu, Curți domnești și boierești din România veacurilor al XVH-lea și al XVIII-lea, București, 1977. 4. Virgil Drăghiceanu, Inscripții referitoare la Bălăceni, în BCMI, VII, fasc. 27,1914, p. 195-196. 5. Ștefan Greceanu, Genealogiile documentate ale familiilor boierești, București, 1913. 6. C. Bălăceanu - Stolnici, Cele trei săgeți. Saga Bălăcenilor, București, 1990. 7. Mihai D. Sturdza, Familii boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, I, București, 2004. SUMMARY archaeological site is located in village Tătărăștii de Sus, Teleorman County, on the left bank of Teleorman River and on Pitești-Alexandria highway. The ensemble is a boyar's fortify residence, from 18"' century, composed by two inegal precincts, with a church within thesmallerprecinct, and an entrance tower placed in the middle of the west wall. The a im of the archaeological research project is to provide useful data for a restoration project made by S.C. Project S.A. The research had a prospective character, one that provide general information about stratigraphy and chronological relations between the elements of the ensemble. Therefore the church was the first element that collapse, then the north precinct wall. The research on the church foundation revealed that the buttress was built above churches string course, and the church foundation was plastered for better isolation. The research made in front of the church revealed a semicircular entrance, with semicircular steps. Inside the church was found the original walking level made of profiled bricks. In the bigger precinct was found a divisive wall and an exterior wall belonging to another building attached to the north of the precinct wall. The research had to Urnit to a small area because the precarious conservation of the monument and not to risk any damage of the specific elements of the ensemble. Due to the important signification of the cultural objective we sustain that the research must continue to clear relevant issues about this unique monument. 145 11.1. Vedere de ansamblu II. 1.1. Planul cercetărilor arheologice II. 2. Intrarea în biserică pe sub turnul-clopotnița II. 4 - Fundația bisericii / II. 5. Zidurile unei construcții descoperite în incinta mare, probabil grajd -i 49,55 II. 6. Plan de ansamblu al curții de la Tătărăștii de sus IL 7. - Ruinele bisericii Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Localitățile Balneo-Climaterice din România în Date și Cifre. Privire Generală ROMÂNIA MARE £ n 1932, pe teritoriul României Mari se I aflau 212 "stațiuni balneare, balneo- JL climatice si climatice". Pentru a ne raporta numai la teritoriul României actuale, vom scădea 16 - respectiv pe cele aflate pe teritorii care astăzi nu mai fac parte din componența statului român, rezultând un număr de 196‘. Ele erau împărțite astfel (numărul se referă numai la cele de pe teritoriul actualei Românii): - "Stațiuni balneare și balneo-climatice. Turism și alpinism" 69; - "Stațiunile balneo-climatice maritime din Dobrogea" - 6; - "Stațiuni balneare de interes local" - 60; - "Stațiuni climatice. Turism și alpinism" 61. Noțiunile "turism și alpinism" nu trebuie să ne conducă la concluzia că aria cercetării ar fi extinsă și spre alte localități decât cele balneo- climaterice, deoarece, în epocă, se punea accent pe "legătura strânsă care există între stațiunile balneo- climatice și turism"2 Toate aceste stațiuni aparțineau fie celor patru mari grupe de tratament - crenoterapia (apele minerale), climatoterapia, helioterapia și hidroterapia (rece și caldă), primei și ultimei grupe revenindu-le cele mai importante și mai multe stațiuni -, fie "stațiunilor de vilegiatură" - termen pe care nu îl vom mai regăsi în publicațiile științifice, medicale sau turistice din anii comunismului. Amintim câteva cazuri care, astăzi, trec drept curiozități prin încadrarea lor în marea familie a stațiunilor balneo-climaterice: - Rupea' - "una din puținele ape cloruro-sodice sulfuroase de la noi"; - Veneția de ]os‘ - "ape cloruro-sodice iodurate și brom urate"; - Baia Mare5 - "stațiune de vilegiatură"; - Mănăstirile Agapia6, Cozia7, Neamț8, Pângărați9, 1 Emil Țeposu, Valeriu Pușcariu, România balneară și turistică. 2 Ibidem, p. VIII. 3 Ibidem, p. 144-145. -1 Ibidem, p. 334. 5 Ibidem, p. 368. b Ibidem, p. 452-454. 7 Ibidem, p. 395-396. Aurelian Stroe Palavragi10, Suzana11, Tismana12, Văratec13 - "stațiuni de vilegiatură și climatice"; - N icul iței14 - "stațiune climatică": - Sighișoara15 - "stațiune de vilegiatură". Mari sau mici, mai apropiate de centre urbane sau mai izolate, toate aveau "vile bine ame- najate", după cum își amintește Amelia Pavel, într-o evocare din 200316, referindu-se la Sovata. în acest sens, câteva exemple sunt, credem, edificatoare: - Rupea ("ape cloruro-sodice sulfuroase") - "trei hoteluri și numeroase case particulare"17. Astăzi, orașul nu mai are nici apele, nici hotelurile. - Govora - "HOTELURI, VILE, RESTAURANTE. Hfotelul] Palace (il. 1), aparținând Soc. Govora- Călimănești (200 camfere]), hotel de lux, confort modem: calorifer, ascensor, săli de lectură, terasă pentru cura de soare, etc. Hotelurile 1 și 2 (il. 2) cu câte 45 camere; Ștefiinescu (il. 3), Aslan. VI.[vilele] Dr. Popovici, Ivanovici, Țăranii, Constanța-Marieta. Vlădescu, Bunescu, Morarii, Maria, Bereșteanu, Butta, Hortensia, Eftimiu, Cecilia Ciobanii, Carmen Sylva. Georgescu, Costescu. Sanatoriu[l] militar. Casa funcționarilor y". Ati mai auzit astăzi, în România, de hoteluri cu săli de lectură și terase pentru cura de soare? EPOCA DE AUR In 1967 existau 138 "stațiuni și localități balneoclimaterice"'9. Cartea care le prezintă le împarte pe arii geografice. Sunt specificate indicațiile terapeutice pentru fiecare stațiune, lipsesc, în schimb, dotările: hoteluri, camping-uri, alte unități de cazare (de vile nu mai putea fi vorba, iar de cazare la particulari nu se amintea fiind semi- legală), restaurante. S-au "pierdut" 35 de stațiuni s Ibidem, p. 454-455. 9 Ibidem, p. 443. 10 Ibidem, p. 396. 11 Ibidem, p. 435. 12 Ibidem, p. 397. 13 Ibidem, p. 451. 14 Ibidem, p. 451. 15 Ibidem, p. 370-371. 16 Amelia Pavel, Prieteni din anii '30,2003. 17 Emil Țeposu, Valeriu Pușcașu, op. cit., p. 144. 18 Ibidem, p. 226. 19 Costin Ștefănescu, Stațiuni balneare și climaterice din România. Aurelian Stroe balneoclimaterice față de situația din 1932. Cele mai multe din "stabilimentele" din anii "puterii burghezo-moșierești" (vile, case, pavilioane) au dispărut, fie năruindu-se de la sine - căci, acum, proprietar era I.C.R.A.L.-ul -, fie fiind "ajutate" să se năruie pentru a face loc hotelurilor - de îndoielnice gust, finisaje și dotări - pentru oamenii muncii. Locul restaurantelor și al pensiunilor a fost luat de cantine sau cantine-restaurant, iar al cazinourilor și sălilor de dans de casele de cultură. Dintre "curiozitățile" amintite la perioada interbelică, nu mai apare menționată decât Veneția de Jos. ASTĂZI Anexa Nr. 2 a Hotărârii de Guvern Nr. 1.122/10 Octombrie 200220 cosemneazti 65 de "stațiuni turistice de interes național" și "local" împărțite în: - "Stațiuni turistice de interes național" - 29; Stațiuni turistice de interes local" - 36. Deja terminologia - "stațiune turistică" - cuprinde o arie mult mai mare decât noțiunile cu care am operat până acum - "balnear" și "climateric". Cu toate că umbrela este mult mai mare ca și conținut, ea acoperă un număr mult mai mic de stațiuni - cu 131 mai puține față de 1932 și cu 73 mai puține față de 1967. Scăderea este dramatică și ea explică, în bună parte, de ce turismul românesc și starea de sănătate a populației sunt la un nivel așa de scăzut. Hotărârea de Guvern prezintă tehnic con- dițiile și procedura de atestare a stațiunilor turistice. La art. 3 și 4 apar câteva noutăți îmbucurătoare pentru noi: protejarea "valorilor de patrimoniu natural și/sau cultural", "zonele protejate", "ariile naturale protejate", "documentațiile de urbanism". "Curiozitățile" din 1932 sunt și ele total dispărute. CÂTEVA CONCLUZII în ceea ce privește principalul domeniu care ne interesează acum - respectiv arhitectura de vilegiatură -, ținta noastră este aceea de a găsi, încă în picioare, și de a inventaria acele "vile bine amenajate", de care își amintește Amelia Pavel. Cele mai mari șanse de a mai găsi, încă, respectivele construcții le avem în stațiunile care figurează în toate cele trei perioade la care ne-am referit. Și în acest caz trebuie făcute nuanțări, ca, de exemplu, Ia Băile Herculane, unde, în urma unei recente vizite (Iunie 2008), am constatat situația mai mult decât precară în care se află un patrimoniu de excepțională calitate (il. 4). Pe locul doi ca șansă de 20 Guvernul României, HOTĂ RÂRE, 2002. a găsi arhitectură balneară și de vilegiatură ar trebui să figureze localitățile care erau menționate atât în 1932, cât și în 1967. Nici în acest caz, surprizele nu lipsesc, ca la Zizin - stațiunea de "cură" a brașovenilor -, unde am putut constata, în 1998 (în cadrul Proiectului de inventariere a localităților de colonizare săsească din Transilva- nia), că nu se mai păstra aproape nimic din "stabili- mentele" stațiunii de odinioară. Locul trei nu mai există, deoarece localitățile care figurează exclusiv în H.G. din 2002 nu au, în general, decât construcții modeme, construcții dintre care mult prea puține au șanse să ajungă vreodată într-o listă de monumente. Anexa A LOCALITĂȚILE BALNEO-CLIMATERICE ȘI DE VILEGIATURĂ ÎN ANUL 1932 (după Emil Țeposu, Valeriu Pușcariu, România balneară și turistică, Editura "Cartea Românească", București, 1932) "Stațiuni balneare si balneo-climatice. Turism si alpinism" 1. Amara (jud. Ialomița); 2. Anieș (jud. Năsăud); 3. Archita (jud. Ciuc); 4. Bazna (jud. Târnava Mică); 5. Băile Episcopale (jud. Bihor); 6. Băile Felix (jud. Bihor); 7. Băile Herculane (jud. Severin) (il. 5); 8. Băița (Chirău) (jud. Someș); 9. Băltățești (jud. Neamț); 10. Bicsad (jud. Satu Mare); 11. Bodoc (jud. Trei Scaune); 12. Borsec (jud. Mureș); 13. Borșa (jud. Maramureș); 14. Breazu și Mircea (jud. Iași), 15. Breb (jud. Maramureș); 16. Buziaș (jud. Timiș-Torontal); 17. Casin-lacobeni (jud. Ciuc); 18. Călan (jud. Hunedoara); 19. Călimănești-Căciulata (jud. Vâlcea); 20. Cojocna (jud. Cluj); 21. Corund (jud. Odorhei); 22. Covasna- Voinești (jud. Trei Scaune); 23. Geoagiu (jud. Hunedoara); 24. Govora (jud. Vâlcea); 25. lacobeni (jud. Câmpulung); 26. Ivanda (jud. Timiș-Torontal); 27. Jabenița (jud. Mureș); 28. Jigodin (jud. Ciuc); 29. Lacul Sărat (jud. Brăila); 30. Leghia (Jeghina) (jud. Cluj); 31. Lipova (jud. Timiș); 32. Malnaș (jud. Trei Scaune); 33. Maria (jud. Satu Mare); 34. Moneasa (jud. Arad); 35. Nastasachi (jud. Bacău); 36. Ocna Mureșului (Uioara) (jud. Mureș); 37. Ocna Sibiului (jud. Sibiu); 38. Ocnele Mari (jud. Vâlcea); 39. Ocnița (jud. Vâlcea); 40. Oglinzi (jud. Neamț); 41. Olănești (jud. Vâlcea); 42. Poiana Negrei (jud. Câmpulung); 43. Pucioasa (jud. Dâmbovița) (il. 6); 44. (Izvorul) Repat (jud. Ciuc); 45. Rodbav (jud. Făgăraș); 46. Rupea (Cohalm) (jud. Târnava Mare); 47. Săcelu (jud. Gorj); 48. Sărata Monteoru (jud. Buzău); 49. Sângeorz-Băi (jud. Năsăud); 50. Seiche (jud. Odorhei); 51. Slănicul Moldovei (jud. Bacău) (il. 7); 52. Slănicul Prahovei (jud. Prahova); 53. Sovata (jud. Mureș); 54. Stoiceni (jud. Someș); 55. Strunga (jud. Roman); 56. Șuligul (jud. Maramureș); 57. Ținea (jud. Bihor); 58. Toplița (jud. Mureș); 59. Turda (jud. Turda); 60. Turia (Fidelis) 152 Localitățile balneo-climaterice din România în date și cifre. Privire generală (jud. Trei Scaune); 61. Tușnad (jud. Ciuc); 62. Valea Vinului (Principesa Elena) (jud. Năsăud); 63. Vatra Dornei (jud. Câmpulung); 64. Vata de Jos (jud. Hunedoara); 65. Vâlcele (jud. Trei Scaune); 66. Vizantea (jud. Putna); 67. Vlăhița (Homorod) (jud. Odorhei); 68. Vulcana (jud. Dâmbovița); 69. Zizin (jud. Brașov). "Stațiunile balneo-climatice maritime din Dobrogea" 1. Constanța; 2. Mangalia (Dobrogea); 3. Sulina (jud. Tulcea); 4. Tekirghiol-Eforie (Plajă); 5. Tekirghiol- Movilă (Carmen-Svlva); 6. Tekirghiol-Sat. "Stațiuni balneare de interes local" 1. Agighiol (jud. Tulcea); 2. Balta Albă (jud. Râmnicu Sărat); 3. Băile Ana (jud. Sălaj); 4. Bâsca Penteleu (jud. Buzău); 5. Belthiug (jud. Satu Mare); 6. Biborțcni (jud. Odorhei); 7. Bivolari (jud. Argeș); 8. Bizușa (jud. Someș); 9. Bobâlna (jud. Hunedoara); 10. Boboci (jud. Buzău); 11. Bogdan (jud. Timiș-Torontal); 12. Botiza (jud. Maramureș); 13. Brădet (jud. Argeș); 14. Bughea (jud. Muscel); 15. Călacea (jud. Timiș- Torontal); 16. Cărbunar (jud. Satu Mare); 17. Coștiui (jud. Maramureș); 18. Cozla (jud. Neamț); 19. Craiu (jud. Odorhei); 20. Crăciunești (jud. Maramureș); 21. Cristur (jud. Odorhei); 22. Dănești (jud. Satu Mare); 23. Dobogo (jud. Odorhei); 24. Doboșani (jud. Odorhei); 25. Doma Căndreni (jud. Câmpulung); 26. Dragomirești (jud. Maramureș); 27. Filiași (jud. Odorhei); 28. Finiș (jud. Bihor); 29. Fundata (jud. Ialomița); 30. Hangu (jud. Neamț); 31. Honterus (jud. Târnava Mare); 32. Ideciul de Jos (jud. Mureș); 33. leud (jud. Maramureș); 34. Jitia (jud. Râmnicu Sărat); 35. Lobogo (jud. Odorhei); 36. Măgheruș (jud. Satu Mare); 37. Micula (jud. Satu Mare); 38. Miercurea (jud. Sibiu); 39. Moinești (jud. Bacău); 40. Ocna Dejului (jud. Someș); 41. Ocna Șugătag (jud. Maramureș); 42. Odorhei (jud. Odorhei); 43. Ouar (jud. Satu Mare); 44. Pintic (Slătinița) (jud. Năsăud); 45. Poiana Mărului (jud. Râmnicu Sărat); 46. Poiana Sărată (jud. Bacău); 47. Puturoasa (jud. Satu Mare); 48. Racășul de Sus (jud. Odorhei); 49. Sărata (jud. Bacău); 50. Someșeni (jud. Cluj); 51. Șarul Dornei (jud. Câmpulung); 52. Șugaș (jud. Trei Scaune); 53. Târna Mare (jud. Satu Mare); 54. Telega (jud. Prahova); 55. Țăgșor (jud. Mureș); 56. Valea întunecată (jud. Ciuc); 57. Valea Vinului (jud. Maramureș); 58. Veneția de Jos (jud. Făgăraș); 59. Zalnoc (jud. Sălaj); 60. Zăuan (jud. Sălaj). "Stațuni climatice. Turism și alpinism" 1. Abrud (jud. Alba); 2. Aurora Banatului (jud. Caraș); 3. Avrig (jud. Sibiu); 4. Azuga (jud. Prahova); 5. Baia Mare (jud. Satu Mare); 6. Bicaz (jud. Neamț); 7. Bisericani (jud. Neamț); 8. Bocșa Montană (jud. Caraș); 9. Borca (jud. Neamț); 10. Bran (jud. Brașov); 11. Brașov (jud. Brașov); 12. Breaza de Jos (jud. Prahova); 13. Breaza de Sus (jud. Prahova); 14. Brebu (jud. Prahova); 15. Brezoiu (jud. Vâlcea); 16. Broșteni (jud. Neamț); 17. Bușteni (jud. Prahova); 18. Câmpeni (jud. Turda); 19. Câmpina (jud. Prahova); 20. Câmpulung (jud. Muscel) (il. 8, 9); 21. Câmpulungul Moldovenesc (jud. Câmpulung); 22. Cheia (jud. Prahova); 23. Cisnădioara (jud. Sibiu); 24. Colibița (jud. Năsăud); 25. Comarnic (jud. Prahova); 26. Curtea de Argeș (jud. Argeș); 27. Marilla (jud. Caraș); 28. Măguri (jud. Cluj); 29. Mănăstirea Agapia (jud. Neamț); 30. Mănăstirea Cozia (jud. Vâlcea); 31. Mănăstirea Neamț (jud. Neamț); 32. Mănăstirea Pângărați (jud. Neamț); 33. Mănăstirea Polovragi (jud. Vâlcea); 34. Mănăstirea Suzana (jud. Prahova); 35. Mănăstirea Tismana (jud. Vâlcea); 36. Mănăstirea Văratec (jud. Neamț); 37. Meledic (jud. Buzău); 38. Niculițel; 39. Noua (jud. Brașov); 40. Novaci (jud. Gorj); 41. Păltiniș (jud. Sibiu); 42. Piatra Neamț (jud. Neamț); 43. Poiana (jud. Trei Scaune); 44. Poiana-Brașov (jud. Brașov); 45. Poiana Țapului (jud. Prahova); 46. Predeal (jud. Prahova); 47. Râșnov (jud. Brașov); 48. Rucăr (jud. Muscel); 49. Schitul Durau (jud. Neamț); 50. Sighișoara (jud. Târnava Mare); 51. Sinaia (jud. Prahova); 52. Solea (jud. Rădăuți); 53. Soveja (jud. Putna); 54. Stana (jud. Cluj); 55. Stâna din Vale (jud. Bihor); 56. Șarul Dornei (jud. Câmpulung); 57. Târgu Ocna (jud. Bacău); 58. Timișul de Sus (jud. Brașov); 59. Vad (jud. Bihor); 60. Vălenii de Munte (jud. Prahova); 61. Văliug (jud. Caraș). Anexa B STAȚIUNILE BALNEARE ȘI CLIMATERICE ÎN ANUL 1967 (după Costin Ștefănescu, Stațiuni balneare și climaterice din România, Editura Meridiane, București, 1967) 1. Agigea (orașul Constanța, regiunea Dobrogea); 2. Albești (raionul Muscel, reg. Argeș); 3. Amara (r. Slobozia, reg. București); 4. Anieș (comuna Maieru, r. Năsăud, reg. Cluj); 5. Azuga (r. Câmpina, reg. Ploiești); 6. Bala (r. Baia de Aramă, reg. Oltenia); 7. Balta Albă (r. Făurei, reg. Galați); 8. Bazna (r. Mediaș, reg. Brașov); 9. Băile Felix (orașul Oradea, reg. Crișana); 10. Băile Herculane (r. Orșova, reg. Banat); 11. Băița (com. Livada, r. Gherla, reg. Cluj); 12. Bălțătești (r. Tg. Neamț, reg. Bacău); 13. Beltiug (r. Satu Mare, reg. Maramureș); 14. Biborțeni (r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov); 15. Bicsad-Malnaș (r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov); 16. Bilbor (r. Toplița, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 17. Bixad (r. Oaș, reg. Maramureș); 18. Bizușa-Băi (com. Ileanda, r. Dej, reg. Cluj); 19. Bodoc (r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov); 20. Bohol (com. Boholț, r. Deva, reg. Hunedoara); 21. Borsec (r. Toplița, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 22. Borșa (r. Vișeu, reg. Maramureș); 23. Bran (orașul Brașov, reg. Brașov); 24. Brădetu Argeș (com. Brăduleț, r. Curtea de Argeș, reg. Argeș); 25. Breb (com. Ocna Șugatag, r. Sighetul Marmației, reg. Maramureș); 26. Broșteni (r. Vatra Dornei, reg. Suceava); 27. Bughea de Sus (r. Muscel, 153 Aurelian Stroe reg. Argeș); 28. Bușteni (r. Câmpina, reg. Ploiești); 29. Buziaș (r. Lugoj, reg. Banat); 30. Călan-Băi (r. Hunedoara, reg. Hunedoara); 31. Călacea-Băi (com. Ortișoara, r. Timișoara, reg. Banat); 32. Călimănești- Căciulata (r. Rm. Vâlcea, reg. Argeș); 33. Cărbunari (com. Dumbrăvița, r. Șomcuta Mare, reg. Maramureș); 34. Câineni-Băi (r. Făurei, reg. Galați); 35. Câmpulung- Muscel (r. Muscel, reg. Argeș); 36. Cheia (com. Mâneciu Ungureni, r. Teleajen, reg. Ploiești); 37. Cojocna (orașul Cluj, reg. Cluj); 38. Constanța (reg. Dobrogea); 39. Corund (r. Odorhei, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 40. Costinești (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 41. Costiui (com. Rona de Sus, r. Sighetul Marmației, reg. Maramureș); 42. Coșna (r. Vatra Domei, reg. Suceava); 43. Covasna (r. Tg. Secuiesc, reg. Brașov); 44 Crăciunești (com. Bocicoiu Mare, r. Sighetul Marmației, reg. Maramureș); 45. Dănești (com. Sisești, r. Baia Mare, reg. Maramureș); 46. Dâmbovicioara (r. Muscel, reg. Argeș); 47. Didești (r. Roșiorii de Vede, reg. București); 48. Dorna Cândreni (r. Vatra Domei, reg. Suceava); 49. Drânceni (r. Huși, reg. Iași); 50. Eforie-Nord (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 51. Eforie-Sud (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 52. Geoagiu-Băi (r. Orăștie, reg. Hunedoara); 53. Govora (r. Rm. Vâlcea, reg. Argeș); 54. Harghita-Băi (orașul Miercurea Ciuc, r. Ciuc, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 55. Homorod-Odorhei (com. Căpâlnița, r. Odorhei, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 56. lacobeni (r. Vatra Domei, reg. Suceava); 57. lacobeni-Cașin (com. Plăeși, r. Ciuc, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 58. Ivanda (r. Deta, reg. Banat); 59. Jigodin (orașul Miercurea Ciuc, r. Ciuc, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 60. Lacul Roșu (orașul Gheorghieni, r. Gheorghieni, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 61. Lacul Sărat (orașul Brăila, r. Brăila, reg. Galați); 62. Lipova (r. Lipova, reg. Banat); 63. 1 Mai (orașul Oradea, reg. Crișana); 64. 2 Mai (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 65. Malnaș-Băi (com. Malnaș, r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov); 66. Mamaia (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 67. Mangalia (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 68. Maria (r. Oaș, reg. Maramureș); 69. Miercurea Sibiului (r. Sebeș, reg. Hunedoara); 70. Moinești (r. Moinești, reg. Bacău); 71. Moneasa (r. Gurahonț, reg. Crișana); 72. Movila Miresei (r. Brăila, reg. Galați); 73. Năvodari (r. Tulcea, reg. Dobrogea); 74. Neptun (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 75. Novaci (r. Novaci, reg. Oltenia); 76. Ocna Dejului (r. Dej, reg. Cluj); 77. Ocna Mureș (r. Aiud, reg. Cluj); 78. Ocna Sibiului (r. Sibiu, reg. Brașov); 79. Ocna Șugatag (r. Sighetul Marmației, reg. Maramureș); 80. Ocnele Mari (r. Rm. Vâlcea, reg. Argeș); 81. Ocnița (com. Ocnele Mari, r. Rm. Vâlcea, reg. Argeș); 82. Oglinzi (r. Tg. Neamț, reg. Bacău); 83. Olănești (r. Rm. Vâlcea, reg. Argeș); 84. Păltinș (com. Rășinari, r. Sibiu, reg. Brașov); 85. Perșani (r. Făgăraș, reg Brașov); 86. Piatra Șoimului (r. Piatra Neamț, reg. Bacău); 87. Poiana Câmpina (orașul Câmpina, r. Câmpina, reg. Ploiești); 88. Poiana Negrii (com. Doma Cândreni, r. Vatra Domei, reg. Suceava); 89. Poiana Sărată (com. Hârja, r. Tg. Ocna, reg. Bacău); 90. Poiana Țapului (orașul Bușteni, r. Câmpina, reg. Ploiești); 91. Praid (r. Tg. Mureș, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 92. Predeal (orașul Brașov, reg. Brașov); 93. Pucioasa (r. Târgoviște, reg. Ploiești); 94. Răducăneni (r. Huși, reg. Iași), 95. Rotbav (com. Șoarș, r. Făgăraș, reg. Brașov); 96. Săcelu (r. Gilort, reg. Oltenia); 97. Sărata- Câmpulung (r. Muscel, reg. Argeș); 98. Sărata-Deva (orașul Deva, reg. Hunedoara); 99. Sărata-Monteom (r. Buzău, reg. Ploiești); 100. Sărata-Odorhei (orașul Odorhei, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 101. Sângeorgiu de Mureș (r. Tg. Mureș, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 102. Sângeorz-Băi (r. Năsăud, reg. Cluj); 103. Seiche (r. Odorhei, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 104. Sf. Gheorghe (r. Tulcea, reg. Dobrogea); 105. Sinaia (r. Câmpina, reg. Ploiești); 106. Siriu (r. Cislău, reg. Ploiești); 107. Slănic-Muscel (com. Aninoasa, r. Muscel, reg. Argeș); 108. Slănic- Prahova (r. Teleajen, reg. Ploiești); 109. Slănicul Moldovei (r. Tg. Ocna, reg. Bacău); HO. Someșeni (orașul Cluj, reg. Cluj); 111. Sovata (r. Tg. Mureș, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 112. Stoiceni (com. Dumbrava, r. Lăpuș, reg. Maramureș); 113. Strunga (r. Pașcani, reg. lași); 114. Sugaș (r. Sf. Gheorghe, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 115. Sulina (r. Tulcea, reg. Dobrogea); 116. Șarul Domei (r. Vatra Domei, reg. Suceava); 117. Tăuții-Măgheruși (orașul Baia Mare, reg. Maramureș); 118. Târgu-Ocna (r. Tg. Ocna, reg. Bacău); 119. Techirghiol (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 120. Telega (r. Câmpina, reg. Ploiești); 121. Timișul de Sus (orașul Brașov, reg. Brașov); 122. Ținea (r. Salonta, reg. Crișana); 123. Toplița (r. Toplița, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 124. Turda (r. Turda, reg. Cluj); 125. Turia (r. Tg. Secuiesc, reg. Mureș- Autonomă Maghiară); 126. Tușnad (r. Ciuc, reg. MureșAutonomă Maghiară); 127. Țintea (r. Câmpina, reg. Ploiești); 128. Valea întunecoasă (com. Lunca de Jos, r. Ciuc, reg. Mureș-Autonomă Maghiară); 129. Valea Roșie (r. Oltenița, reg. București); 130. Valea Vinului (r. Năsăud, reg. Cluj); 131. Vama Veche (orașul Constanța, reg. Dobrogea); 132. Vatra Domei (r. Vatra Domei, reg. Suceava); 133. Vața de Jos (r. Brad, reg. Hunedoara); 134. Vâlcele (r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov); 135. Veneția de Jos (r. Făgăraș, reg. Brașov); 136. Vizantea (r. Panciu, reg. Galați); 137. Vulcana (r. Târgoviște, reg. Ploiești); 138. Zizin (com. Purcăreni, r. Sf. Gheorghe, reg. Brașov). 154 Localitățile balneo-climaterice din România în date și cifre. Privire generală Anexa C STAȚIUNILE TURISTICE ÎN ANUL 2002 (după Guvernul României, HOTĂRÂRE pentru aprobarea condițiilor și a procedurii de atestare a stațiunilor turistice, precum și pentru declararea unor localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, [Anexa 2], București, 10 octombrie 2002, Nr. 1.122, în "Monitorul Oficial al României", Partea I, Nr. 770/23.X.2002, p. 16) Stațiuni turistice de interes național 1. Amara (jud. Ialomița); 2. Bușteni (jud. Prahova); 3. Buziaș (jud. Timiș); 4. Băile Felix (jud. Bihor); 5. Băile Herculane (jud. Caraș-Severin); 6. Băile Olănești (jud. Vâlcea); 7. Băile Tușnad (jud. Harghita); 8. Cap Aurora (jud. Constanța); 9. Călimănești- Căciulata (jud. Vâlcea); 10. Costinești (jud. Constanța); 11. Covasna (jud. Covasna); 12. Eforie Nord (jud. Constanța); 13 Eforie Sud (jud. Constanța); 14. Geoagiu-Băi (jud. Hunedoara); 15. Jupiter (jud. Constanța); 16. Mamaia (jud. Constanța); 17. Mangalia (jud. Constanța); 18. Moneasa (jud. Arad); 19. Neptun- Olimp (jud. Constanța); 20. Predeal (jud. Brașov); 21. Saturn (jud. Constanța); 22. Sinaia (jud. Prahova); 23. Sângeorz-Băi (jud. Bistrița-Năsăud); 24. Slănic- Moldova (jud. Bacău); 25. Sovata (jud. Mureș); 26. Târgu Ocna (jud. Bacău); 27. Techirghiol (jud. Constanța); 28. Venus (jud. Constanța); 29. Voineasa (jud. Vâlcea). Stațiuni turistice de interes local 1. Albeștii de Muscel (Bughea de Sus) (jud. Argeș); 2. Balvanyos (jud. Covasna); 3. Bazna (jud. Sibiu); 4. Bălțătești (jud. Neamț); 5. Băile Homorod (jud. Harghita); 6. Băile Turda (jud. Cluj); 7. Băile Băița (jud. Cluj); 8. Borsec (jud. Harghita); 9. Borșa (jud. Maramureș); 10. Breaza (jud. Prahova); 11. Călacea (jud. Timiș); 12. Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava); 13. Crivaia (jud. Caraș-Severin); 14. Durău (jud. Neamț); 15. Harghita-Băi (jud. Harghita); 16. Izvoru Mureșului (jud. Harghita); 17. Lacu Roșu (jud. Harghita); 18. Lacu Sărat (jud. Brăila); 19. Lipova (jud. Arad); 20. Ocna Șugatag (jud. Maramureș); 21. Păltiniș (jud. Sibiu); 22. Pârâul Rece (jud. Brașov); 23. Praid (jud. Harghita); 24. Săcelu (jud. Gorj); 25. Sărata Monteoru (jud. Buzău); 26. Secu (jud. Caraș-Severin); 27. Semenic (jud. Caraș-Severin); 28. Snagov (jud. Ilfov); 29. Stâna de Vale (jud. Bihor); 30. Straja (jud. Hunedoara - greșeală, n.n.); 31. Soveja (jud. Vrancea); 32. Timișu de Sus (jud. Brașov); 33. Ținea (jud. Bihor); 34. Trei Ape (jud. Caraș-Severin); 35. 1 Mai (jud. Bihor); 36. Vața de Jos (jud. Hunedoara). BIBLIOGRAFIE 1. Guvernul României, HOTĂRÂRE pentru aprobarea condițiilor și a procedurii de atestare a stațiunilor turistice, precum și pentru declararea unor localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, București, 10 Octombrie 2002, Nr. 1.122, în "Monitorul Oficial al României", Partea I, Nr. 770/23.X.2002, p. 16. 2. Amelia Pavel, Prieteni din anii '30, în "România Literară", Anul XXXVI, Nr. 30, 30 Iulie - 5 August 2003, p. 25. 3. Costin Ștefănescu, Stațiuni balneare și climaterice din România, Editura Meridiane, București, 1967. 4. Emil Țeposu, Valeriu Pușcariu, România balneară și turistică, Editura "Cartea Românească", București, 1932 (pe copertă, apare anul 1935). RESUMEE En 1932, sur le territoire de la Grande Roumanie il y avaient 212 stations balneaires - climatiques. On doit y eliminer 16 - celles situees dans Ies territoires qui n'appartiennent plus ă la Roumanie il y a donc ă ce moment-lă 196 - sur l'actuel territoire du pays. Elles etaient divisees ainsi (seulement, celles de l'actuel territoire de la Roumanie): - "stations balneaires et balneo-climatiques " - 69 - "stations balneaires et climatiques maritimes de Dobrogea"-6 - "stations balneaires d 'interet local" - 60 - "stations climatiques" -61 En 1967 il y avaient 138 "stations et localites balneaires-climatiques ". La Decision du Gouvemement (HG) 1.122 /le 10 octobre 2002 a enregistre 65 de localites, divisees ainsi: - "des stations touristiques d 'interet național29 - "des stations touristiques d 'interet local36 Une dynamique impressionnante! Quelques analyses comparatives vont mettre en evidence des causes, l'evolution ou l'involution des criteres de "classification", de meme que des zones geographi- ques d'interet special. 155 11.1. Băile Govora - Hotel Palace (1914) II. 2. Băile Govora - Hotelul Satului Nr. 2 (începutul sec. XX) Băile Govora Hotel Palace 11. 3. Băile Govora - Hotel Ștefănescu (sfârșitul sec. XIX) II. 4. Băile Herculane - Hotel Carol (1869-1871), azi II. 5. Băile Herculane - Băile Neptun (1883-1886) II. 6. Pucioasa - Str. Regală în perioada interbelică II. 7. - Slănic Moldova - Casinoul (1894), cu parcul II. 9. Câmpulug Muscel - Băile Kretzulescu, azi II. 8. Câmpulug Muscel - Băile Kretzulescu (1905) Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Parcelarea din Strada Ienăchită Văcărescu nr. 22 din București n 1922, arhitectii Gheorghe Simotta și I Arghir Culina, în baza Legii încurajării JL construcțiilor, proiectează în București, pe terenul viran dintre străzile Ienăchită Văcărescu nr. 22 și Aleea Mitropoliei o parcelare: „Imobile de raport sistem pavilionar, șapte corpuri pentru câte una sau două familii. Construc- țiunile vor avea parter, etaj și pivnițe" Ei înaintează Cererea cu numărul 13489 din 22 Martie 1922 Primăriei Orașului București, pentru acordarea Autorizației de Construcție pentru aceste vile-pavilion1. Amândoi arhitecții, Gheorghe Simotta și Arghir Culina, macedo-români din Peninsula Balcanică, au venit, ca mulți alții, în București pentru a urma Școala Superioară de Arhitectură din România și au rămas să lucreze aici. Arhitectul Gheorghe Simotta s-a născut în localitatea Vlaho-Clisura din Macedonia la 19 iunie 1891. Pe atunci localitatea făcea parte din Imperiul Otoman. Din 1912, după dezmembrarea acestuia, regiunea a trecut sub stăpânire grecească. A 1 Arhivele Primăriei Municipiului București, fond PMB- Sth./1922, ■ Cerere nr. 13489/ 22.03.1922 către Primăria Orașului București, pentru: „Dorind a construi pe proprietatea noastră din strada Enăchiță Văcărescu (și Aleea Mitropoliei) No. 22 vă rog să bine- voiți a-mi libera autorizația necesară. Construcțiunile ce voim a face sunt: Imobile de raport sistem pavilionar, șapte corpuri pentru cate una sau două familii. Construcțiunile vor avea parter, etaj și pivnițe. Anexez aci și o coală timbrată de 50 lei pentru transcrierea autorizațiunei și câte un plan în dublu exemplar de fiecare construcțiune întocmit și semnat de D-nii A. Culina și G. Simotta de profesiune arhitecți cu domiciliul în strada Melodiei 8 și Calea RahaveiNo. 101." ■ Adresă nr. 5748/21.03.1922 din partea Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale Direcțiunea Generală a Asistenței Sociale către Primăria Orașului București, prin care se solicită pentru: „Domnii A. Culina și Gh. Simotta, domiciliari în București Str. Melodiei No. 8, prin cererea D-lor înregistrată la No. 23870 din 20.111.922, a solicitat beneficiul legei încurajării construcțiilor pentru imobilul ce intenționează a construi în Str. Enăchiță Văcărescu No. 22 și Aleea Mitropoliei, Loco. Anexat vă înaintăm vizate de noi, două exemplare din planurile imobilului ce urmează a fi construit. in caz de aprobare a lor, binevoiți a dispune reducerea la jumătate a taxelor de construcțiuni, potrivit art. 15 din sus menționate lege." Ruxandra Nemțeanu absolvit liceul român din Bitolia2 și în toamna aceluiași an, 1910, a venit la București, hotărât a face studii de pictură. Datorită maestrului George Mirea, director al Școlii de Belle Arte s-a îndreptat spre Școala Superioară de Arhitectură. La exa- menul de admitere s-au prezentat numai trei candidați, pe atunci arhitectura nu era o meserie atractivă. In anul 1916 obține diploma de arhitect, iar din anul 1915 și, în continuare, ca arhitect diplomat, a lucrat în biroul profesorului Petre Antonescu până în august 1916, când a plecat în război. După primul război mondial revine de la Iași, unde a stat concentrat pe tot parcursul războiului, la București, unde începe să lucreze ca liber profesionist și mai apoi ca angajat la Comisia Monumentelor Istorice, până în 1920 când pleacă pentru un an în Italia3. Arhitectul Arghir Culina (? 1883) s-a născu! în Gramos-Grecia, a venit în București unde a absolvit Școala Superioară de Arhitectură în 1909. Deși cu 10 ani mai mare decât Gh. Simotta se asociază cu acesta pentru a construi vilele din mica parcelare, din strada lenăchiță Văcărescu. în 1921, Gh. Simotta revine în București și în 1922 cumpără împreună cu Arghir Culina prin actul de vânzare-cumpărare din 13 februarie auten- tificat nr. 2267, terenul lui Mihai Ghermănescu în suprafață de cca. 1838 mp pe Dealul Mitropoliei4. 2 începând din a doua jumătate a secolului XIX., statul român a înființat în Macedonia, din inițiativa lui Dimitrie Bolintineanu, mai multe școli având ca limbă de predare româna literară (daco-româna). Este vorba atât de școli primare, cât și de licee (la Bitolia, loanina, Salonic, etc.). Această măsură a determinat o și mai mare apropiere între aromânii din sudul Dunării și românii din nordul Dunării. Bitolia, unde se află liceul la care a învățat Ghe. Simotta, era situată mai aproape de Vlaho-Clisura. După cel de al doilea război mondial, toate școlile românești din Macedonia au fost desființate. 3 Bogdan Gheorghiu, „Arhitectul, profesorul și omul Gheorghe Simotta", în ARHITECT GHEORGHE SIMOTTA, Editura Simetria, București, 2003, p. 34-35. J Arhivele Naționale Direcția București, fond Carte Femeiară, Dosar 1180/1940: ' „- cu privire la imobilul str. lenăchiță Văcărescu nr. 22A și Aleea Mitropoliei nr. 17, proprietari Arh. Ghe. Simotta și Ar. Culina - cu titlul de cumpărare și partaj - 1) cu titlul de cumpărare de la Mihail Ghermănescu, cu act. autoris. de Trib. Ilfov - S. Notariat Ruxandra Nemțeanu Dintr-un act conex studiului de fată, un memoriu adresat Patriarhiei și găsit în arhiva Institutului National al Monumentelor Istorice, fond CMI, dosarul „Bisericii Sf. Mitropolie din București", Patriarhia voi. II, Palatul și Paraclisul 1914-1949, am aflat cum s-a obținut terenul: „MEMORIU ' Domnule Arhitect Șef, Ministerul Cultelor prin dv. a luat hotărârea dea ridica un gard de separație între proprietatea mea și locul viran răspunzând spre aleia mitropoliei. In acest scop dl. arhitect delegat de dv. s-a prezentat la fața locului, fixând țărușii. Modul arbitrar cum e fixat mă face să vă adresez acest memoriu, rugându-vă a lua hotărârea de a studia amănunțit și pe bază de acte, delimitarea între proprietatea și terenul pretins al Mitropoliei. Subsemnatul stăpânesc acest teren dat cu embatic pe timpuri de către Mănăstirea Sfta Ecaterina iar mai târziu dat tot cu embatic de către Stat și stăpânit în baza acestui titlu până în Ianuarie 1921 când autorul meu advocatul N. Ghermănescu l'a răscumpărat prin actid de rescumpărare al Ministerului de Domenii. Linia așa cum ați proiectat-o e pe locul meu pe care autorii mei l-au folosit în bază de acte încă de la 1862 împreună cu toată porțiunea până la aleie. Pe el sunt o mulțime de cărări și scări primitive. Pe una din acestea, eu am întărit-o și circul timp doi ani. Cu onoare vă rog a lua în considerare că în baza respectului care-1 păstrez Sft. Mitropolii, atât ca Instituție cât și ca Monument istoric, accept să renunț în favoarea ei la toate drepturile pe care actele și titlurile noi și vechi mi le acordă asupra fășiei de teren până la aleie, rămânând ca împrejmuirea ce o proiectați să pornească de la 1 m 50 de la punctul vecin din dreapta și să meargă după o linie paralelă cu aleia după cum arată schița alăturată. în felul acesta, în loc de ieșire la aleie voi avea o cărare spre stradela Primăriei, care leagă strada fostă a Poetului cu aleia. în caz de nu voiți să aprobați vă rog să admiteți ca de comun acord să ne adresăm Tribunalului ca prin numirea de experți și pe baza actelor ce vom prezenta atât eu cât și d-voastă să ne fixeze delimitarea. Cu onoare vă fac cunoscut că dacă veți menține linia fixată de cei doi țăruși bătuți de arhitectul delegat de dvs. cu această lucrare, voi fi nevoit a cere prin ordonanță prezidențială, oprirea lucrărilor, până ce Tribunalul judecând fondul afacerei se va pronunța. 2267/13 febr.1922, nelranscris, prin care A. Culina și Che. Simotta na cumpărat împreună și în mdiviziune un teren în suprafață de cca. 1838 mp și 2) cu titlu de partaj intervenit între A. Culina și Che. Simotta, ca urinare a susmenționatului act, prin care Ghe. Simotta își rezervă proprietatea imobilului descris mai sus, conform udului de împărțire voluntară aut. de Trib. Ilfov la nr. 24564 din 17 oct. 1923, nelranscris." Un memoriu asemănător am înaintat și d-lui Ministru al Cultelor. Cu distinsă stimă, Arhitect, G. Simotta" Probabil, în urma acestor dispute a ajuns Gheorghe Simotta să lucreze, în final, pentru Patriarhie, întrucât între anii 1929-1931 va proiecta Palatul Patriarhal de pe Dealul Mitropoliei. Revenind la strada lenăchiță Văcărescu nr. 22 și la parcele, șapte la număr5, ele erau înșiruite de-a lungul unei alei înfundate între str. lenăchiță Văcărescu și scările care urcau pe Dealul Mitropoliei (plan parcelare). Parcelele cuprindeau un număr de trei vile identice, tipul nr. 3, așezat pe dreapta aleii (est) și trei vile identice, tipul 2 pe stânga aleii (vest). O a șaptea vilă, singulară, tipul 1, era amplasată vis-ă-vis de parcelarea propriu-zisă, pe frontul sudic al străzii lenăchiță Văcărescu. Pavilionul nr. 1 - (il. 1, 3, 4, 5, 6, 7) cum este notat pe planul de situație -, azi nu mai există a fost demolat și înlocuit cu clădiri de locuințe noi. Parcela avea 174 mp, iar suprafața construită a vilei era de 77,40 mp. Avea subsol parțial, parter și etaj și avea două apartamente cu două intrări separate, la parter. Un apartament conținea vestibulul de intrare, un hol-sufragerie, o cameră-birou, un dormitor. Din holul central cuplat cu sufrageria se intra într-un oficiu, prin intermediul căruia se făcea legătură cu bucătăria și cu un wc de serviciu. Unica scară era și pentru apartamentul de la etaj și pentru parter, ea făcând legătura cu subsolul parțial - destinat depozitării - și cu podul. Fațadele sunt simple, au decorații doar la cornișă (il. 13) și parapetul de zidărie al ferestrelor. Sub cornișă există friza de vrejuri și flori și profil din cărămizi zimțate, iar intrări sunt copertine din lemn sculptate. La ferestre sunt jardiniere din profile metalice. Acoperișul în patru ape se desface pe volumele rezultate din articularea în plan a încăperilor, cu accent pe volumul casei scării. Vilele-locuințe cu două apartamente așezate în centrul parcelelor sunt croite și decorate în stilul neoromânesc, agreat Ia acea dată de ambii arhitecți proiectanți. Maniera compozițională rezultată, pare să semene mai mult cu cea a lui Gh. Simotta, mai plată și mai austeră, decât cu ceti a lui Arghir Culina, mai sculpturală. Pavilionul nr. 2 și respectiv 3 (foto 1) au parcelele mai mari decât pavilionul 1, de cca 254 * A.N.D.B., fond Carte Funciară, Dosar 1178-1184/1940 - Carte Funciară - pt. parcelare 7 parcele și planul. Parcela A - vândută lui C. Văcărescu cu imobilul și sarcinile ce gravau asupra imobilului. 160 Parcelarea din strada lenăchiță Văcărescu nr. 22 din București mp. O vilă are subsol parțial, parter și etaj și două apartamente cu două intrări separate, la parter. Un apartament din pavilionul 2 sau 3 conținea: vestibulul de intrare, hol și sufragerie, o cameră-birou, un dormitor. Din sufragerie se intra într-un oficiu prin intermediul căruia se făcea legătură cu bucătăria și un wc de serviciu. Și aici scara unică făcea legătura pentru apartamentul de la etaj și pentru parter cu subsolul parțial - destinat depozitării-și cu podul. Subsolul are: o pivniță și spălătorie; parterul are 3 camere, bucătărie și baie; etajul are 3 camere, bucătărie și baie; podul cu o cameră de servitori. Fațadele, ca și pavilionul 1, la fel de simple, au decorații doar la cornișă și sunt tot în stilul neoromânesc. Aceeași friza de vrejuri și flori la cornișă, copertine în trei ape pe console de lemn, sculptate, jardiniere din profile metalice la ferestrele etajelor, acoperiș în patru ape, întrerupt de volumul casei scării, care se ridică independent din corpul compact al „pavilionului". Aceste vile se adresau unor proprietari cu venituri medii spre modeste. Vilele au primit autorizație de construcție6 și au fost realizate parțial. Strada lenăchiță Văcărescu, fiind o stradă rezidențială, a urmat regulamentul zonei, înălțimi, gabarite, etc. în 1923 intervine actul de partaj între Arghir Culina, și Gheorghe Simolta - (Act partaj voluntar din 17 oct. 1923 nr. 24564), prin care parcelele de pe latura de vest a stradelei parcelării revin arhitectului Culina iar cele din estul stradelei arhitectului Simotta. Probabil așa a rămas Simotta cu parcela pe care și-a construit casa proprie pe Dealul Mitropoliei, iar Culina o avea pe sora soției lui, arhitecta Ada Zăganescu, proprietară în casa alăturată de pe Dealul Mitropoliei. O singură casă o vor vinde împreună în 1924 lui Leon Lichtenbey Naftulea și Emestina Lichtenbey7, restul le vor vinde separat. Ce a rezultat practic din această parcelare se vede astăzi intrând pe aleea strâmtă cu scări ce face legătura între platforma dealului pe care se află ansamblul Patriarhiei și strada lenăchiță Văcărescu, situată cu cca 14 m mai jos, la poalele dealului. în amonte, pe aleea Dealul Mitropoliei la nr. 15 a rămas Casa Simolta, într-o arhitectură Art 6 Arhiva Primăriei Municipiului București, fond PMB - Serviciul Tehnic, 1922 A. Culina 7 A.N.D.B., fond Carte Funciară, dosar 1178-1184/1940, Leon Lichtenbey Naftulea și Emestina Lichtenbey au cumpărat pe bază de act de vânzare-cumpărare (11 februarie 1924, act autentificat de Trib. Ilfov, Secția Notariat la nr. 2533/ 1924 și transcris la nr.1593/1924) de la arhitect A. Culina și arh. Gh. Simolta. Deco cu puține, dar bine amplasate compozițional pe fațade, decorații sculptate în piatră, cu elemente zoomorfe și florale, dar care este total diferită de vilele parcelării (il. 25, 26, 27, 28, 29, 30). Lăsăm pe stânga această vilă, excentric situată față de parcelarea proiectată, și coborând spre strada lenăchiță Văcărescu avem pe stânga o vilă conformată în stilul neoromânesc, apropiat de casele propuse în parcelare, dar la care au mai fost personalizate fațadele - vezi detaliu decorație parapet balcon - (il. 2); o a doua și o a treia vilă, la coltul dintre str. lenăchiță și intrarea cu trepte, sunt executate după modelul din proiectul parcelării (il. 13,14,15,16,17,19). Reluând aleea tot din amonte, dar de data asta frontul din dreaptă (vest), există o porțiune de teren viran - probabil cel supus revendicării de patriarhie. Prima construcție (il. 20, 21) pe care o întâlnim, o clădire impunătoare, este cu certitudine o locuință unicat, proiectată de Arghir Culina în maniera stilului său inconfundabil declarat drept neoromânesc, dar mai curând eclectică, cu loggie amintind de Mănăstirea Văcărești, ancadramente puternic reliefate la ferestre, ce evocă asize și bosaje din piatră medievale, în jurul golurilor și la colțuri de clădire, precum și nelipsitul lui decor de la parapet, care este una din amprentele decorative personale (vezi și Dealul Mitropoliei nr. 5, str. Atena nr. 3, Bd. Dacia nr. 60). Această vilă ocupă echivalentul a două parcele și nu seamănă cu „pavilioanele" tip proiectate. Următoarea vilă, a două, este cea executată după proiectul inițial al parcelării și se poate identifica cu pavilionul tip. 3. Un alt amănunt, nu foarte semnificativ, dar poate de reținut: această vilă a fost vândută profesorului de liceu Teodosiu Dumitru și soției sale Teodosiu D. Elena, părinții arhitectei Rodica Vrancu8. (il. 18,17) în loc de concluzii: din toată suita de clădiri enumerate aici, doar casa Gheorghe Simotta din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 15 este protejată prin statutul de monument istoric. Pe strada lenăchiță Văcărescu la nr. 16 este sediul central al Institutului Național al Monumentelor Istorice, singura clădire declarată monument istoric pe această stradă. Poate acest studiu va declanșa oportunitatea unor noi clasări din mica parcelare prezentată. Nu am cunoștință de alte proiecte comune realizate de cei doi arhitecți macedo-români; este posibil, ca urmarea acestei afaceri imobiliare, să nu s Rodica (Teodosiu) Vrancu, arlritect cu o bogată activitate anterior anului 1990, în cadrul fostului ISLGC - Institut de Sistematizare Locală și Gospodărire Comunală, datontă căreia am început cercetare de arhivă cu privire la parcelare. 161 Ruxandra Nemțeanu fi rămas în bune relații. Nici unul dintre ei nu menționează proiectul de parcelare în lista proprie de lucrări! SUMMARY In 1922, the architects Gheorghe Simotta and Arghir Culina, acting on the Building Encouragemenl Act, divide the empty lot between Str. lenăchiță Văcărescu nr. 12 and Aleea Mitropoliei (Bucharest) into seven villas and seven lots, along an alley. Architect Gh. Simotta was born in Vlaho- Clisura, in Macedonia, on June 19th 1891, graduating the Superior Architecture School in 1916. Architect Arghir Culina was born in 1883 in Gramos-Greece and came to Bucharest, where he graduated the Architecture Superior School in 1909. While lOyears older than Gh. Simotta, Culina fbunds an association with the latter, towards building the villas on the small lots of Str. lenăchiță Văcărescu. They jointly purchase, in 1922, the lot owned by Mihai Ghermănescu, having roughhy 1838 sq. m., on the Metropolitan Church Hill. The planned lots were aligned to a dead-end alley, between Str. lenăchiță Văcărescu and the stairs going up to the Metropolitan Church Hill. The lots contained three identica! villas, type 3, to the right of the alley, and three identicul, type 2 villas, to the left of the valley. A seventh, singular, type 1 villa was placed across the Street from the other lots, on the Southern front of Str. lenăchiță Văcărescu. Each villa contained two apartments. Each apartment contained the entrance anteroom, a dining hali, an office and a bedroom. The dining hali lead into an office space, connected to the kitchen and a small bathroom. The only stairway serviced both the ground level and the firstfloor apartments, while also connecting the basement (partially used as a storage space) and the attic. The facades are simple, decorated only around the cornices and the Windows masonry. Beneath the cornices the profiles show vines and flowers and a cogged bricks profile, the entrances have three-layered roofs on wooden, sculpted consoles, the Windows have cast iron flower stands, the building roof is fbur-layered, opened on the voiumes resulting from the plane articulation of the rooms, with a hyphen on the strairway. The two appartments villas, placed in the center of the lots, are planned and decorated in neo-Romanian style, preferred, at the time, by both planners. The resulting composition seems to have been influenced by Gh. Simotta's flat and severe style, more than the rather sculptural style of Arghir Culina. 162 N 1. Proiect plan parcelare str. lenăchiță Văcărescu nr.22, autori arhitecții Ar. Culina și Gh. Simotta, din 1922 2. Plan situație din anul 2000. Din parcelare s-au construit în str. lenăchiță Văcărescu la nr. 26-o Vila tip 3 și fa nr.22 și 22A-două Vile tip 2. în aleea Dealul Mitropoliei s-au construit vile unicat la nr. 15,17 și 19 3. Proiectul Vilei tip I, semnat arh. Ar. Culina și Gh. Simotta, vilă nerealizată - Fațadă latera- lă 4. Proiectul Vilei tip I, Fațadă principală 5. Proiectul Vilei tip I, Plan parter 6. Proiectul Vilei tip I, Plan subsol 7. Proiectul Vilei tip I, Plan subsol 8. Vila Aleea Dealul Mitropoliei nr.17, arh. Gh. Simotta - Detaliu fațadă Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 17 9. Vila Aleea Dealul Mitropoliei nr.17, arh. Gh. Simotta - vedere spre intrarea din str. lenăchită Văcărescu / 10. Vila Aleea Dealul Mitropoliei nr.17, arh. Gh. Simotta - Detaliu decorație balcon / 11. Intrarea din str. lenăchită Văcărescu 12. Aleea Dealul Mitropoliei nr.17, arh. Gh. Simotta - Detaliu fațadă strada lenăchită Văcărescu / 13. Vila tip 2- str. lenăchiță Văcărescu nr. 22A, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta - Detaliu decorație cornișă 14. Vila tip 2- str. lenăchiță Văcărescu nr. 22 A, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta - Detaliu decorație ferestre 15. Vila tip 2- str. lenăchiță Văcărescu nr. 22A, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta - Detaliu decorație ușă 16. Vila tip 2 - str. lenăchiță Văcărescu nr. 22A, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta - Fațadă intrare lenăchiță Văcărescu / 17. str. lenăchită Văcărescu nr.26-Vila tip 3 și nr. 22-Vila tip 2, arh. Ar. dulina și Gh. Simotta 18. str. lenăchită Văcărescu nr. 26- Vila tip 3, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta 19. str. lenăchită Văcărescu nr.22-Vila tip 2, arh. Ar. Culina și Gh. Simotta 20. Vila „arh. Ada Zăgănescu", aleea Dealul Mitropoliei nr.19, arh. Ar. Culina 21. Fațadă principal spre str. lenăchiță Văcărescu 22. Intrare scară din str. lenăchiță Văcărescu / 23. Fațadă principală 24. Detaliu decorație parapet 25. Vila „arh.Gh. Simotta", aleea Dealul Mitropoliei nr.15, arh.Gh. Simotta - Detaliu intrare scară fațadă principală 26. Vila „arh.Gh. Simotta", aleea Dealul Mitropoliei nr. 15, arh. Gh. Simotta - Fațadă principal spre aleea Dealul Mitropoliei 27. Vila „arh.Gh. Simotta", detaliu trafor circular-decoratie zoomorfă / 28. Vila „arh.Gh. Simotta", detaliu decorație ferestre / 30. Vila „arh.Gh. Simotta", detaliu trafor dreptunghiular-deco- ratie zoomorfă / 29. Vila „arh.Gh. Simotta", detaliu decorație trepte intrare Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 III RAPOARTE DE MONITORIZARE - INVENTARIERE A MONUMENTELOR ISTORICE Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Raport de Verificare-Reactualizare Lista Monumentelor Istorice 20091 Dana Mihai, Raluca losipescu, lozefina Postăvaru, Adriana Stroe, Aurelian Stroe, Emil Lupu, Cristina Crăciun, Liviu Brătuleanu, Alexandra Țânțăreanu, Ciprian Sandu n cursul anului 2008 specialiștii Servici- I ului de evidență-cercetare din cadrul In- JL stitutului National al Monumentelor Istorice au verificat Lista Monumentelor Istorice în vederea atingerii următoarelor obiective: 1. Verificarea corectitudinii adreselor, a componentelor ansamblurilor și altor elemente ce se menționează în L.M.I. sau în Fișele de evidență. 2. Sesizarea unor monumente dispărute pentru a pregăti viitoarea ediție a L.M.I., precum și pentru completarea băncii de date. 3. Identificarea amenințărilor și intervențiilor neconforme statutului de monument istoric. 4. Reactualizarea bazei documentare fotografice a LMI. I. OBSERVAȚII GENERALE: Cu excepția municipiilor, mare parte din orașe și localitățile din mediul rural nu au o numerotare poștală actualizată. Uneori este întâl- nită situația inversă, și anume mai multe numere poștale atribuite aceluiași imobil. O problemă majoră este dată de faptul că au fost introduse nume de străzi în unele comune și sate, ceea ce determină o și mai mare confuzie în identificarea monumentelor din L.M.I. Identificarea pozițiilor din L.M.I. după numele proprietarului (care este fie cel inițial, fie cel actual, fie unul intermediar) este ineficientă, foarte rar memoria locală păstrând aceste informații. Prin urmare, de primă importanță este identificarea monumentelor pe planuri ale loca- lităților și prin coordonate geografice. Semnalizarea monumentelor, conform legislației, este realizată parțial, doar la nivelul municipiilor și reședințelor de județ. în restul localităților este practic inexistentă. Un caz notabil este cel al județului Vrancea unde toate monumentele de arhitectură sunt inscripționate. O altă situație întâlnită este aceea din municipiul Arad unde toate monumentele au fost inscripționate în 2003, deci înaintea apariției L.M.I. 2004, figurând astfel pe ■Textul a fost redactat de Raluca losipescu pe baza rapoartelor întocmite de membrii Serviciului de Cercetare- Evidență. plăcuțe codul din L.M.I. 1991-1992, chiar și pentru delimitarea zonei protejate (il. 1). S-a constatat că absența unor deplasări ritmice pe teren determină dificultăți majore pri- vind gestionarea activă a patrimoniului imobil; nu au fost corectate erorile din LMI, ce ar fi putut fi introduse în ediția editată până în prezent, cuprinzând modificări și completări. Nu au fost completate și înmânate (de către direcțiile de cultură), obligațiile de folosință ale monumentului, către toți proprietarii de drept, cu excepția unui singur județ. In situația monumentelor transformate - monumente de arhitectură și ansambluri de arhitectură - autoritățile locale și proprietarii invocă necunoașterea statutului de monument. Dintre monumentele transformate, într-o situație specială se află ansamblurile de arhitectură rurală și urbană. Deși noțiunea de „ansamblu" este definită de Legea 422/2001, ca una din cele trei categorii de monumente istorice, bucurându-se de toate măsurile de protecție prevăzute pentru acestea, în practică protecția acestora este deficitară, fiind afectate chiar elemente definitorii precum volumetria clădirilor, decorația fațadelor, ritmul și forma deschiderilor, forma și materialele de construcție ale împrejmuirilor, etc. Situațiile întâmpinate în teren sunt foarte variate, diferind de la județ la județ, în funcție de specificul fiecăruia. Astfel: • In județul Argeș în cazul categoriei "Ansamblu", componentele nu sunt enumerate în totalitate sau sunt mai multe decât în realitate (v. zidurile de incintă de la mănăstirile Robaia și Văleni). O serie de poziții clasate ca "monument" sunt de fapt „ansambluri" (v. Casa Gabriel Mari- nescu din sat Tigveni, corn. Tigveni, cod AG-II-m- B-13812, care este de fapt un complex coerent de clădiri - uzină electrică, moară, cămin cultural și bibliotecă construite de către Gabriel Marinescu în 1939) (il. 2). Un astfel de caz, Casa Coculescu, semnalată în bibliografie împreună cu anexele și clasată împreună cu acestea (Pitești, str. Armând Călinescu, nr. 32-34), dar ca „monument" și nu ca * * * „ansamblu" a fost alterată prin transformarea anexelor (il. 3). O serie de case numite în bibliografie cu numele proprietarului antebelic (v. Casa Agata Raicu, de fapt "Agate Raiciu") din mun. Pitești, cod AG-II-m-B-13434) au fost divizate în anii comu- nismului și trecute la adrese diferite (str. Sf. Vineri, nr. 18 și str. Vlad Țepeș nr. 1-lbis); LMI men- ționează o singură adresă (str. Sf. Vineri 18) lă- sându-se neprotejată partea de clădire de la cealalte adrese)2. Aceeași situație se întâlnește în cazul Casa Căpitan Iov, Pitești, str. Victoriei nr. 56, cod AG-II- m-B-13463, care este constituită din 2 corpuri, fiecare purtând câte o inscripție în piatră, dar care se află azi la numere diferite (nr. 56 și nr. 58). Arhitectura vemaculară a județelor din Muntenia este reprezentată predominant prin case de pământ bătut în cofraj. Casele nelocuite sau neglijate (cazul majorității monumentelor clasate) nu au șansa să reziste, în afara unor programe speciale de revitalizare (il. 4). • în județul Caraș-Severin patrimoniul tehnic constituie o caracteristică, dar, în același timp, pune mari probleme de protejare a monu- mentelor istorice - vezi cazul furnalului pe care TMK Reșița intenționează să-l declaseze pentru a-1 demola (il. 5). • In județul Giurgiu problema cea mai frecventă în cazul LMI este clasarea ansamblurilor de arhitectură drept monumente singulare. Conace - cu anexe și parcuri, biserici - cu case parohiale și cimitire vechi, depozitele de tutun - cu anexe și parcuri au fost clasate sub denumirea „Conac", „Biserică", „Depozit de tutun" în categoria "m" (monument) și nu „a" (ansamblu), lăsându-se neprotejate ansamblurile din care fac parte și care le conferă valoare. Este cazul monumentelor: 1. Conacul Voinea, azi secție a Institutului Pasteur din sat Bulbucata; comuna Bulbucata, cod GR-II-m-B-14951 care face parte dintr-un ansamblu coerent de clădiri (il. 6). 2. Depozit de tutun din sat Crevedia Mare, comuna Crevedia Mare, cod GR-II-m-B-14974 care face ansamblu cu corpuri administrative, hambare și parc (il. 7). 3. Depozit de tutun din sat Ghimpați, comuna Ghimpați cod GR-II-m-B-14995 este de fapt un ansamblu cu 2 corpuri administrative și parc 4. Conacul Pascale lagăr, azi Baza agricolă Maia din sat Golească, comuna Bucșani, cod GR-II- m-B-15002 este de fapt un ansamblu, cu corpuri 2 Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Pitești, seria „Arhitectură românească veche", Paralela 45,2007, p. 131 administrative, poartă, magazii, zid incintă (il. 8). în același timp face parte dintr-un program de modernizare a centrului localității, desfășurat la începutul sec. XX, alături de școala și oficiul poștal construite în același stil (il. 9). 5. Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din sat Obedeni, comuna Bucșani, cod GR-II-m-B- 15050 unde trebuie menționate crucile vechi de piatră. 6. Biserica "Sf. împărați Constantin și Elena" din satul Crevedia Mare, comuna Crevedia Mare, cod GR-II-m-B-14973 trebuie să constituie un an- samblu cu cimitirul cu cruci vechi de piatră, situat la vest de incintă. 7. Biserica "Sf. Gheorghe" din sat Crevedia Mică, comuna Crevedia Mare, cod GR-II-m-B- 14975 este un ansamblu împreună cu casa parohială și cimitirul cu cruci vechi de piatră. Pozițiile LMI jud. Giurgiu enumerate mai sus nu reprezintă deci realitatea istorică și implicit, nu o protejează. Cât de periculoasă este omiterea ansamblu- lui din care face parte monumentul clasat o arată cazul: Conacul maiorului Mișa Anastasievici, din sat Clejani, comuna Clejani, cod în LMI dispărute GR- II-m-B-20528. Construit între 1855-1864, a fost demolat în 1956 de către IAS, însă figurează în lista din 1992. în LMI 2004 a fost trecut la monumente dispărute pe baza unei Note de constatare a demolării emisă de DJCCPCN și Primăria Clejani, în 2004. Dar la verificarea LMI din 2008 s-a constatat că imobilul era înconjurat de anexe, parc cu fântâni și zid monumental de incintă care se păstrează în stare bună și au o prezență urbanistică și o semnificație istorică deosebite pentru localitate. Dacă monumentul ar fi figurat sub denumirea de „Ansamblul Conacului Mișa Anastasievici" sau Conacul Mișa Anastasievici cu anexe și zid de „incintă", reședința maiorului ar fi rămas clasată și după dispariția clădirii principale. • In județul Hunedoara în localități care figurează în L.M.I., total sau parțial, ca "ansambluri rurale" este necesară o delimitare cât mai exactă a ceea ce este într-adevăr valoros, din punctul de vedere al fondului construit. Din fericire, în toate satele s-a constatat că se păstrează și se menține același regim de înălțime, fapt destul de rar în zilele noastre, caracterizate printr-un avânt constructiv și reglementări urbanistice haotice. Trebuie menționat că există tendința - de multe ori materializată - de a se dărâma vechile gări, clădiri, de altfel, "sănătoase" și suficient de mari pentru a face față micului trafic feroviar care se desfășoară în ele, pentru a face loc unor noi gări, 174 Raport de verificare-reactualizare. Lista monumentelor istorice 2009 inspirat catalogate drept "adevărate cutii de chibrituri". în plus, putinele gări vechi păstrate în zonă sunt exemple tipice pentru clădiri cu astfel de program din perioada finală a Imperiului Austro- Ungar. • în judelui Prahova o serie întreagă de monumente dispărute înainte de 1989 se regăsesc și în LMI/2004, pentru o altă întreagă serie de monumente (de obicei din localitățile mai îndepărtate de reședință și fără acces auto), adresele poștale și/sau denumirile sunt complet greșite; de asemenea, au fost arbitrar introduse hramuri, datări, acolo unde nu existau informatii în LMI/1991. O serie întreagă de ansambluri de arhitectură sunt incluse în LMI/2004 ca monumente. Un alt aspect se referă la intervențiile neaulorizate care sunt de semnalat la construcțiile / civile, urmate de cele reprezentate de încălcarea zonei de proiecție a monumentului, iar cele mai puține sunt la obiectivele de cult. • Enunțarea incompletă și confuză a componentelor unui "ansamblu" a creat, în cazul județului Teleorman una dintre cele mai anevoioase operațiuni de declasare parțială (solicitată de proprietar), cea a Ansamblului Cona- cul Dona din sat Segarcea-Vale, com. Segarcea-Vale care a impus clasarea prealabilă a componentelor. La verificarea pe teren au fost identificate în județul Teleorman numeroase cazuri de clasare ca monument individual a unor ansambluri (ex. Gara din Zimnicea, cod TR-II-m-B-14515 - cu 4 corpuri de clădire sau Casa Rada Dogaru din sat Salcia, com. Salcia, cod TR-II-m-B-14444 -de fapt un caz rar de gospodărie cu anexe tradiționale complete, sau Ruinele bisericii "Sf. Nicolae" din sat Conțești, comuna Conțești, cod TR-II-m-B-14315 care formează un ansamblu, cu mormântul familiei ctitorului și zidul de incintă (il. 10). • în județul Timiș, municipiul are foarte multe clădiri-monument valoroase, unele dintre ele cu probleme în ceea ce privește întreținerea, starea de conservare, unele proiecte de intervenții ele., cum ar fi, de exemplu, ansamblul urban "Str. Anton Seiller" , nr. 1-11 (degradat), căminele muncitorești interbelice din Bd. lonescu Take - Str. Baader - Str. înfrățirii (degradat) sau situația casei din str. Eugeniu de Savoya, colț cu str. Ungureanu - aflată, deci, într-un sit urban (ajunsă în stare de colaps prin "autodemolare" (il. 11). Un aspect cu totul aparte, care ar merita un studiu pluridisciplinar care să stea la baza unei atitudini general acceptate, sunt așa-numilcle "palate țigănești" din apropierea Muzeului în aer liber de la Pădurea Verde (il. 12). • hi județul Vrancca o observație generală este aceea că lângă marea majoritate a bisericilor monumente istorice s-au construit sau se construiesc noi biserici, mult mai mari, dominante prin dimensiuni. Se ajunge astfel la situația în care în cele vechi nu se mai slujește decât ocazional, în cel mai bun caz doar de ziua hramului, altfel fiind închise și lăsate în conservare. Această situație contribuie însă la degradarea lor și la lipsa de interes pentru restaurare. Astfel în interior pictura se degradează, lemnul se cariază și se macină, șoarecii și șobolanii își fac cuib. Se observă apoi tendința de transformare a acestor biserici în spații de depozitare pentru diverse obiecte de uz casnic. II. INTERVENȚII NEAUTORIZATE SAU NECONFORME CU STATUTUL DE MONUMENT Jud. Arad 1. La Mănăstirea Hodoș-Bodrog, sat Bodrogu Nou, com. Zădăreni, sunt continuate lucrări neautorizate, situație care durează de ani de zile și care până în prezent nu a putut fi stopată nici de Episcopie, nici de autoritățile locale sau județene, nici de MCC (il. 13). 2. în Arad, în imediata apropiere a mănăstirii Gai, a fost construită o uriașă biserică "moldovenească" (il. 14). Jud. Argeș 1. Silul arheologic de la Voinești, sat Voinești, com. Lerești, cod AG-I-s-A-13387: o su- prafață de c. 1000 m2 intrată abuziv în proprietatea unui particular este exploatată necorespunzător. 2. Casa Coculescu, mun. Pitești, Str. Armând Călinescu, nr. 32-34, cod AG-II-m-B-13400. Corpul de Ia nr. 32 a suportat intervenții necorespunzătoare statutului de monument și de sit din care face parte. 3. Situl urban "Strada Crinului" municipiul Pitești, cod AG-II-s-B-13403 este alterat de nume- roase intervenții necorespunzătoare. 4. Casa Zeiller, municipiul Pitești, Str. Târgu din Vale, nr. 6, cod AG-II-m-B-13444: în zona de proiecție a monumentului, casa nr. 8 (miji. sec. XIX) a fost demolată în iunie 2008, ignorându-se avizul DJCCPCN care prevedea „remodelarea" imobilului. In schimb, deși are proiect de restaurare avizat, monumentul nu a beneficiat de nici o măsură de protecție. 5. Casa-cancelarie a bisericii „Adormirea Maicii Domnului" Mavrodolu, mun. Pitești, str. Teiuleanu, cod AG-II-m-B-13448.02 a fost denaturată prin extindere. 6. Casa Nanu, municipiul Pitești, Bd. Victoriei, nr. 25, cod AG-II-m-B-13457. Proprietarul 175 * * * casei, a făcut transformări radicale, ignorând statutul de monument. 7. Casa Capitan Iov, municipiul Pitești, Bd. Victoriei 56, cod AG-II-m-B-13463 are de fapt 2 corpuri (nr. 56, 58). Casa de la nr. 56, se supraetajează fără respectarea avizului CZMI iar casa de la nr. 58, cu prăvălie (omisă în LMI) este nclocuită, în colaps. 8. Ansamblul conacului Stălescu, sat Bor- leșli, corn. Merișani, cod AG-II-a-A-13488 este afec- tat drastic de exploatarea abuzivă ca parc de mașini și utilaje forestiere. 9. Hala de alimente, din municipiul Curtea de Argeș, str. Decebal, nr. 7, cod AG-II-m-B-13642, este pervertită prin construcția parazitară "Supermarket Boncea", ce are avizul instituțiilor MCC. ' 10. Schitul Robaia, sat Robaia, corn. Mușătești, cod AG-II-a-A-13778. Substanța origi- nară păstrată în proporție foarte mică după „res- taurare" nu mai corespunde grupei valorice „A". Jud. Brașov 1. Casa căpitanului llie Birt, str llie Birt nr. 34, cod BV-IV-m-B-11871 pe lângă calitatea de mo- nument memorial clădirea avea și certe calități arhitectonice, așa cum rezultă din fotografia efectuată la verificarea LMI din 2006. în prezent clădirea este modificată, supraetajată și cu sub- stanța istorică înlocuită în proporție de cca. 95%, așa cum se poale observa în fotografiile atașate și este de discutat care mai sunt calitățile de monument istoric ale clădirii care a rezultat în urma lucrărilor efectuate. 2. Strada Lungă, parte a poziției BV-II-a-B- 11298 Ansamblul urban "Brașovul Vechi" din mun. Brașov. Pierderea unei părți a aspectului istoric al acestui ansamblu este datorată aici frecventelor înlocuiri (fără aviz) de ferestre cu ferestre cu geam termopan, și a înlocuirii învelitorilor din țiglă cu învelitori din tablă profilată, cu aspect și culoare diferite de învelitorile originare. Ferestrele cu geam termopan nu respectă nici măcar forma, decorația și subâmpărțirea ferestrelor originare. Toate elementele modificate sunt elemente constitutive ale calității de monument istoric al clădirilor respective. în cazul ansamblului de arhitectură cu codul BV-II-a-B-11786 Ansamblul "Str. Dragalina" pierderea unei părți a substanței istorice este datorată avizărilor de modificări la clădirile componente. Pe lângă cele prezentate, un caz de falsificare a aspectului istoric al unui monument este reprezentat de „Restaurarea" laturii sudice a fortificației cartierului Cetate al mun. Brașov, deoarece: 1. nu a fost respectat modul de construire cu piatră de carieră cu niveluri de egalizare din piatră de mici dimensiuni, ci au fost folosiți bolovani înecati în ciment 2. pe suprafețe mari nu a fost respectat modul de tencuire „la piele" ci a fost aplicat un strat gros, egal, de tencuială 3. au fost reconstruite două turnuri, păstrate anterior numai la nivel de fundație. Reconstrucția a fost făcută, poate, prin analogie cu cele două existente, dar atât celor două turnuri nou construite, cât și celor existente le-a fost adăugat un fel de parapet din plasă de sârmă, care sugerează un drum de strajă pe care aceste turnuri nu le-au avut niciodată 4. au fost uitate, cu desăvârșire, gurile de tragere, care au existat, curtinele având, în prezent, numai guri de aruncare. De menționat că la Arhivele Statului din Brașov există planurile și releveele fortificațiilor, executate în a doua jumătate a sec. XIX și ar fi trebuit să fie folosite la o restaurare. Jud. Buzău 1. Oraș Nehoiu, sat Nehoiașu, ansamblul bisericii "Adormirea Maicii Domnului", cod BZ-II- a-B-02430, cu biserica BZ-II-m-B-02430.01 și clopotnița, cod BZ-II-m-B-02430.02 - biserica și clopotnița au fost în totalitate îmbrăcate în lambriuri la exterior, iar fundația de piatră a fost betonată, acoperișul din șiță refăcut, tumul clopotniță de la intrare a fost la rândul său betonat. Din discuțiile purtate la DCCPCN Buzău a rezultat că toate lucrările au fost realizate fără autorizație. 2. Corn. Chiojdu, sat Chiojdu, Casa Vasile Codescu, cod BZ-II-m-B-02384 la care s-au constatat modificări și adăugiri care i-au distrus aspectul inițial. Jud. Călărași 1. Crucea de hotar din sat Coslogcni, corn. Dichiselii, cod CL-IV-m-B-14734 a fost înglobată în iconostasul unui paraclis, aparținând acum noii mănăstiri Crucea de Leac, unde a fost adusă și o biserică maramureșeană de lemn. Jud. Ialomița 1. Biserica Sf. Nicolae din sat Cosâmbești, corn. Cosâmbești, cod IL-II-m-B-14107, a fost renovată după anul 2000. Pridvorul de lemn al bisericii a fost înlocuit cu unul de zid. A fost demolat tumul clopotniță aflat în colțul de S-V al curții, acum aflându-se în construcție un nou turn clopotniță, în colțul de N-V. A fost înlocuită turla falsă de pe pronaos cu o turlă de zid. 176 Raport de verificare-reactualizare. Lista monumentelor istorice 2009 2. Biserica înălțarea Domnului din sat Manasia, com. Manasia, cod IL-II-m-A-14144, a suferit intervenții recente: zugrăveli, tablă nouă, dispariția unei turle false de pe pronaos, schimbarea ușilor de acces în biserică, introducerea de ferestre termopan, iar în colțul de SV al curții a fost deja realizată fundația unei clădiri noi. Jud. Giurgiu 1. Școala veche din sat Bulbucata, com. Bulbucata, cod GR-II-m-B-14948, situată în centrul satului, constituind un ansamblu urban cu primăria și grădinița (1882-1888) a fost predată prin HG primăriei, în 1994. Primarul a construit o cârciumă ce parazitează fațada școlii pe al cărui frontispiciu scrie ȘCOLA / DE AMBE SEXE / FUNDA- ȚIUNEA FAMILIEI / PETRU și doctorului I. NICOLESCU". Clădirea este grav avariată la nivelul acoperișului (il. 15). Jud. Maramureș 1. Oraș Seini, cod MM-II-m-B-04656, str.Eminescu nr. 37, fost internat școlar și locuința pedagogului. Clădirea, proprietatea unei firme locale, este complet transformată. Chiar și anul de pe frontonul principal a fost modificat. 2. Oraș Baia Sprie, cod MM-II-a-B-04499, ansamblul de locuințe minerești de pe str. Coșbuc, nr. 9, 11, 13, 15 complet transformate, fără respectarea raportului dintre suprafața parcelei și spațiul construit, fără aviz DCCPCN Maramureș. 3. Municipiul Sighet, cod MM-II-m-B- 04708, villa Szbllbssyi, azi laboratorul Spitalului din Sighet, periclitată de biserica ridicată alături. Terenul pe care sunt ambele clădiri este proprietatea Spitalului din Sighet, care în anii 1994- 1995 a fost de acord cu construcția unei biserici în acest cartier nou al Sighetului. Apa din streașină bisericii este deversată aproape direct pe acoperișul monumentului istoric, periclitându-i oricum fundațiile în absența unei scurgeri adecvate. 4. Sat Sarasău, com. Sarasău, cod MM-II-m- B-04623, casa Mihaly, actualmente sediu al Poliției de frontieră, supraetajată, betonată, etc. 5. Sat Sarasău, com. Sarasău, cod MM-II-m- B-0462, casa Man, actualmente Cămin cultural. Nu a fost afectată înfățișarea exterioră a monumen- tului, dar intervenția arhitecturală a fost masivă la coloanele de la intrare (fier beton), structura de rezistență (fier beton) etc. Intrarea din DN este obturată de un magazin bar (autorizație de funcționare temporară, construcție temporară). Jud. Mureș Toate ansamblurile menționate mai jos prezintă unele pierderi ale substanței istorice fie prin transformări (ex. Petelea și Țigmandru), fie prin dispariția unor clădiri componente (ex. Bereni, Măgherani și Torba). 1. Ansamblul rural "Str. Principală" din sat Bereni comuna Măgherani, cod MS-II-a-B-15607 cuprinde imobilele din str. Principală nr. 20, 39, 45, 46,49,60,95,98,126. 2. Ansamblu rural "Str. Principală" sat Măgherani, comuna Măgherani, cod MS-II-a-B- 15717 cuprinde imobilele din str. Principală, ambele laturi. 3. Ansamblu rural - case săsești sat Petelea, comuna Petelea, cod MS-II-a-A-15752 cuprinde imobilele de la nr. 239, 370-372, 379, 385-389, 392, 396-398, 404, 407, 422^23, 425427, 430-435, 460, 553-554,567,570-574,577-581,593-594,598-601,605- 609,621-623,629-633,636-637,648-649,654,661-666, 674-680,684,686,691-694. 4. Ansamblul rural "Str. Principală" sat Torba; comuna Măgherani, cod MS-II-a-B-16051, cuprinde imobilele din Str. Principală nr. 4,5,10,12, 20-26,31,46,49,54,62,64,112. 5. Ansamblul rural "Centrul istoric", sat Țigmandru; com. Nadeș, cod MS-II-a-B-16056, cuprinde imobilele de la nr. 36-41, 45-66, 68-74, 81- 106,108-133,135-140,202-239,241-259,264-279,281- 293,294-299,303-308,310-313. Jud. Olt 1. Biserica "Sf. Voievozi" (Gura Citețului), sat Cioroiu, comuna Fălcoiu, cod OT-II-m-B-08821. Este o biserică ce fusese pictată pe toate fațadele (1796). Biserica a fost proaspăt văruită, stratul de var a fost așternut însă peste fresca exterioară astupând-o complect. 2. Biserica "Adormirea Maicii Domnului"- Păroși, sat Mijlocu, comuna Leleasca, cod OT-II-m- B-08939. Biserica cu pridvor deschis a avut pictură exterioară pe cei trei pereți ai pridvorului (1817 - Radu zugrav). Recent a fost văruită și repictată. Este unul din exemplele recente de alterare a artei parietale post medievale, anulate de producțiile artizanale care au proliferat în anii din urmă. Fresca este înlocuită aici, ca și în alte locuri, de o compoziție zugrăvită de mai jos nivel artistic și de cu totul altă factură. Pictura exterioară de la 1817 a fost compromisă. 3. Biserica "Cuvioasa Paraschiva", oraș Scomicești, cartier Tătărei, cod OT-II-m-B-09021. Era până nu demult una din cele mai frumoase și mai valoroase biserici (în ceea ce privește subiectele și măiestria picturilor exterioare), din perioada post-medievală din Oltenia. Registrul inferior și turla sunt zugrăvite în alb, cu var. Registrul de deasupra brâului median a fost complet distrus prin suprapunerea unei zugrăveli cu program iconografic și cu o coloristică stridentă și totodată 177 * * + tristă, total diferit de ceea ce avea monumentul istoric până la această intervenție. 4. Biserica "Adormirea Maicii Domnului", sat Urși; comuna Leleasca, cod OT-II-m-B-09061. Au dispărut vechea decorație, scenele pictate, inscripțiile, personajele păstrate izolat și stângaci repictate. Jud. Prahova 1. Biserica veche „Adormirea Maicii Domnului", sat Baba Ana, corn. Baba Ana, cod PH- II-m-A-16324, aflată în grupa valorică A prezintă o serie de intervenții neautorizate: tâmplărie de lemn de proastă calitate la ferestre, fixate prin modificarea golurilor originare, și la ușa de intrare în biserică și la cea de la diaconicon; astereală și tablă galvanizată nouă, prost încheiată, astfel că tabla de pe turla falsă situată peste pridvor, deja a fost smulsă. Există crăpături la altar și la relația acestuia cu naosul. 2. Biserica de lemn „Sf. Voievozi,, din sat Urleta, corn. Bănești, cod PH-II-m-A-16806, se află la sud de biserica de zid actuală, având pe elevație amplasat nr. poștal 168. Este îmbrăcată în tencuială de ciment, neavând aspectul unei biserici din lemn. 3. Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului" din sat Valea Plopului, corn. Posești, cod PH-II-m-B-16821, are transformări ample și neautorizate. I-a fost adăugat un pridvor surmontat de o turlă, de model maramureșean, ușa de intrare în biserică a fost schimbată și peretele respectiv a fost înlocuit cu unul de zid. Jud. Teleorman 1. Situl arheologic de la Zimnicea, punct "Câmpul Morților", cod. TR-I-s-A-14234, în ciuda intervențiilor din partea DJCCPCN, muzeului județean și Institutului de arheologie Vasile Pârvan, primăria împroprietărește rromi care construiesc case cu fundații (il. 16). 2. Casa lulică Rădulescu sat Pietroșani, comuna Pietroșani, cod TR-II-m-B-14390 - modificări radicale după 2001. Jud. Vrancea 1. Municipiul Focșani, biserica „Sf. Spiridon,, cod VN-II-m-B-06479, este agresată de noile construcții care se ridică în imediata vecinătate, fiind încălcată flagrant zona de protecție a monumentului. De altfel, datorită intervențiilor și modernizărilor neautorizate atât la biserică cât și în zona de protecție, încă din 2005 DJCCPCN Vrancea propusese eliminarea bisericii Sf. Spiridon din LMI. 2. Municipiul Focșani, casa dr. Boiu, cod VN-II-m-B-06463, monumentul a fost mult transformat de către noul proprietar. 3. Oraș Panciu, paraclisul schitului Brazi, cod VN-II-m-B-06546, este din păcate cu totul transformat de așa-zisa restaurare, fiind cu totul înglobat în construcția muzeului unde betoane și fier-beton te întâmpină în interior. Din substanța monumentului se mai păstrează doar ancadramentul de piatră de sec. XVIII, devenit toc pentru o ușă metalică. III. MONUMENTE DISPĂRUTE București B-II-m-B-19102 Str. Ivo Andric nr. 2 Azi terenul folosește drept parcare. în planul cadastral e trecut pe str. Colței nr. 48, dar există 2 numere 48 pe str. Colței! B-II-m-B-19027 Lipscani nr. 30 Pe teren s-a constat teren viran. Cele 3 loturi, unite, sunt menționate în planul cadastral actual ca „Târgul Breslelor". B-II-m-B-19028 Lipscani nr. 32 B-II-m-B-19029 Lipscani nr. 34 B-II-m-B-18670 Str. Jaques Elias nr. 3 B-lI-m-B-18465 Str. Colței nr. 48 La momentul actual, teren viran. B-II-m-B-19281 Str. Negustori nr. 12 Imobil în construcție Alba AB-lI-m-A-00186 Biserica de lemn ”Sf. Petru" sat BERGHIN; comuna BERGHIN Demolată AG-II-m-B-13535 Casa Mușetescu Municipiul Câmpulung Str. Matei Basarab 14 Poziția nr. 519 demolată AG-II-m-B-13676 Casa Ion Hirică sat DOMNEȘTI; comuna DOMNEȘTI, Str. Frații Andreiaș, nr. 16 Poziția nr. 520 demolată AG-II-m-B-13673 Casa Felicia Proca sat DOMNEȘTI; comuna DOMNEȘTI, Bd. Neagoe Basarab, nr. 117 Demolată în anul 2007 AG-II-m-B-13675.02 Poarta de zid a bisericii "Intrarea în Biserică" sat DOMNEȘTI; comuna DOMNEȘTI Distrusă în proporție de 75% în 2008 ca urmare a unui accident auto 178 Raport de verificare-reactualizare. Lista monumentelor istorice 2009 Bihor Bl l-II-m-B-01181 Conac sat OTOMANI, comuna SĂLACEA, nr. 270 Distrus BH-II-m-B-01149 Conacul Draveczky Sat GALOȘPETRU, comuna TARCEA, nr. 74 Distrus Botoșani BT-II-a-A-01856 Ansamblu urban I "Str. 1 Decembrie 1918" Municipiul BOTOȘANI, str.l Decembrie 1918, nr. 83 Demolată BT-II-m-B-01989 Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului Sat HĂNEȘTI, comuna HĂNEȘTI, nr. 122 Demolată și înlocuită cu o construcție de lemn recentă, folosită ca magazie BT-lI-m-B-01964 Prima școală sătească Oraș DĂRĂBAN1, str. Ion Vodă, nr. 14 Autodemolată în 2004 BT-Il-m-B-02004 Fostul liceu internat Bașotă sat POMÂRLA, comuna POMÂRLA, nr. 451452 Un corp al internatului a ars complet Brașov BV-II-m-B41736 Gospodăria Bucur Bangălă Moieciu de Sus, com Moieciu, Valea Băngăleasa 175 „Autodemolată" în anul 1985. Covasna CV-II-m-B-20294 Casă de lemn oraș ÎNTORSURA BUZĂULUI, Str. Mihai Viteazul 28 Demolată CV-II-m-B-20296 Casă de lemn oraș ÎNTORSURA BUZĂULUI, Str. Mihai Viteazul 44 Demolată CV-II-m-B-20297 Casă de lemn oraș ÎNTORSURA BUZĂULUI, Str. Mihai Viteazul 68 Demolată CV-II-m-B-20299 Casă de lemn oraș ÎNTORSURA BUZĂULUI, Str. Mihai Viteazul 115 Demolată CV-ll-m-B-20300 Casă de lemn oraș ÎNTORSURA BUZĂULUI, Str. Mihai Viteazul 118 Demolată CV-II-m-B-20308 Casă de lemn sat VÂLCELE; comuna VÂLCELE, nr. 179 Demolată CV-II-m-B43315.05 Poartă sat VÂRGHIȘ; comuna VÂRGHIȘ, nr. 106 Demolată CV-II-m-B-20309 Casă sat VÂRGHIȘ; comuna VÂRGHIȘ, nr. 470 Demolată CV-II-m-B-13320.02 Gard și poartă sat VÂRGHIȘ; comuna VÂRGHIȘ, nr. 553 Demolate CV-n-m-B-20310 Casă sat VÂRGHIȘ; comuna VÂRGHIȘ, nr. 525 Demolată CV-II-m-B43324.02 Șură cu grajd sat VÂRGHIȘ; comuna VÂRGHIȘ, nr. 608 Demolată Dolj____________________________________________________________________________________________________ | DJ-II-m-B-20121 | Casa „Coțofeanu" | Craiova, str. lancu Jianu 12 | Demolată fără Aviz | _______Giurgiu___________________________________________________________________________________________ GR-Il-m-B-14874 Casa Mateescu Mun. Giurgiu, Str. Cuza Vodă, nr. 15 Demolat din anul 1993 GR-IV-a-B-14963 Monumente funerare ale unor familii de sârbi sat CLEJ ANI; comuna CLEJANI Neidentificate pe teren GR-II-m-B-14990 Casa Marin Slăvuică Sat Frățești, com. Frățești Dispărut prin prăbușire GR-II-m-B-15033 Conacul N. Cioflec, ulterior Oscar Han (până în 1990 a fost sediu de C.A.P., apoi părăsit) Sat Mârșa, com. Mârșa Prăbușit, iar ulterior demolat definitiv GR-II-m-B-14881 Fabrica de bere Mun. Giurgiu, str. Dunării, nr. 24 Se demolează fără aviz 179 * * * ______Gorj________________________________ | GJ-n-m-B-201128 | „Casa Popa Sburleă" | saț com. Bărbătești | Demolată fără Aviz Harghita HR-II-m-B-12779.01 Casă sat CIUCSÂNGEORGIU; comuna CIUCSÂNGIORGIU, nr. 68 Demolată HR-II-m-B-20312 Biserică de lemn romano- catolică sat BILBOR; comuna BILBOR, nr. 203 Demolată HR-II-m-B-I29I2 Casă de meșteșugar, cu prăvălie și atelier municipiul ODORHEIU SECUIESC, Str. Szent Imre 25 Demolată Hunedoara HD-IlI-m-B-03486 Monumentul "Buzdugan" sat ZEICANI; comuna SARMIZEGETUSA Dispărut HD-II-m-B-03411 Băile Societății "Petroșani" municipiul PETROȘANI Str. Grivița Roșie 36 Demolate Iași IS-II-m-B-03991 Fabrica de bere Municipiul IAȘI, Str. Păcurari, nr. 95 A rămas un singur corp de clădire Maramureș MM-II-m-B-04651 Casa Pop Oraș SEINI, Str. Cuza Vodă, nr. 74 I^a numărul poștal se află o parcelă plantată cu trifoi Mureș MS-ll-m-B-15580 Casă municipiul TÂRGU MUREȘ Piața Victoriei, nr. 14 ' Probabil demolată după 1992 Prahova PH-II-m-B-16328 Casa Maria Stoica Ene Sat BABA ANA, comuna BABA ANA, nr. 544 Incendiată, în locul ei o clădire nouă PH-IV-m-A-16884 Cruce de piatră sat BOLDEȘTI-GRĂDIȘTEA, comuna BOLDEȘTI-GRĂDIȘTEA. La Arman Nu există pe teren PH-ll-m-B-16478 Casa Virginia Nicodim Sat DRĂGĂNEȘTI, comuna DRĂGĂNEȘTI, nr. 380 Autodemolată PI I-Il-m-B-16509 Casa Anghel Ciocca Sat HOMORÂCIU, comuna IZVOARELE, nr. 64 Demolată, în locul ei o clădire nouă PH-II-m-B-16520 Casa Ana Onea Sat IZVOARELE, comuna IZVOARELE, nr. 584 Demolată PH-lI-m-B-16548 Casa Ion Grigore Sat NUCȘOARA DE JOS, comuna POSEȘTI, nr. 241 Demolată, în locul ei o clădire nouă PH-Il-m-B-16592 Casa Vasile Marcu Sat POSEȘn-PĂMÂNTENI, comuna POSEȘTI, nr. 25 Demolată PH-lI-m-B-16593 Casa Ștefan Gheorghe Sat POSEȘTI-PĂMÂNTENI, comuna POSEȘTI, nr. 43 Demolată în anul 2000 PH-II-m-B-16595 Casa Nicolae Sersea Sat POSEȘTI-PĂMÂNTENI, comuna POSEȘTI, nr. 58 Demolată PH-Il-m-B-16778 Casa Floarea Vișan Sat TÂRLEȘTI, comuna POSEȘTI, nr. 182 Demolată. Se mai păstrează doar povarna PH-II-m-B-16843 Casă Oraș VĂLENII DE MUNTE, str. George Enescu, nr. 2 Demolată 180 Raport de verificare-reactualizare. Lista monumentelor istorice 2009 Sa tu Mare________________________________________________________________________________________ | SM-II-m-B-05250 | Sinagogă | Municipiul Satu Mare, Str, Țibleșului, nr. 7 | Demolată | Sibiu SB-H-m-B-12394 Casa sat GURA RÂULUI, corn. GURA RÂULUI, 507 Demolată SB-Il-m-B-12395 Casa sat GURA RÂULUI, corn. GURA RÂULUI, 936 Demolată SB-II-m-B-20319 Casă de lemn sat POIANA SIBIULUI, corn. POIANA SIBIULUI, 947 Demolată SB-II-m-B-20318 Casă de lemn sat POIANA SIBIULUI, corn. POIANA SIBIULUI, 1440 Demolată SB-Il-a-B-12503 Gospodărie țărănească sat POIANA SIBIULUI, corn. POIANA SIBIULUI, Str. Valea Radei, nr. 115 Demolată SB-II-m-B-20323 Casă de lemn sat ROD, comuna TILIȘCA, nr. 287 Demolată Teleorman TR-II-m-B-14445 Casa Aurel Văduva Sat BĂNEASA, comuna SALCIA în centrul satului, lângă Primărie Demolată în 2007 și înlocuită cu 3 case noi TR-lI-m-B-14286 Casa Maria Guinea Sat BĂNEASA, comuna SALCIA, Str. Principală Demolată după 2004 și terenul nivelat TR-Il-m-B-20215 Casa Gerota, fost sediu IAS sat PLOSCA; comuna PLOSCA In partea de est a satului Vandalizată până la dispariție 2002-2006 TR-Il-m-B-14466 Casa Tudora Bărăgan sat SLĂVEȘTI; comuna TĂTĂRĂȘTII DE JOS Neîntreținută din 1996, colaps 2005 TR-II-m-B-14371 Ruinele Conacului lorgu Angelescu sat ORBEASCĂ DE SUS; comuna ORBEASCĂ Vandalizată până la dispariție 2002-2006 181 Rezervație de arhitectură Zona delimitată de malul N al buclei râului Mureș, cursul râului ne toată latura de [.spre S, dea lungul str. Gojdu. P-ta Filimon Sârbu. traversează str. Eminescu și Caragiale, str. Mărâști, pe V de-a lungul str. Ghiba Birta, Oobrogeanu Gherea și P-ța Podgoria de-a lungul bd. Revoluției, capătul dinspre N al str. 30 Decembrie respectiv cursul râului Mureș. municipiul ARAD 02E0001 11.1. Inscripționarea zonei pro- tejate din mun. Arad II. 2. Eroare de „denumire" și „categorie" in LMI: Casa Gh. Marinescu, din Tigveni, jud. Argeș II. 3. Eroare de enunț al unui ansamblu - anexa desfigurată (nr. 34) a „Casei Coculescu" (nr. 32) din Pitești. II. 4. Construcție din pământ „bătut" în cofraj. „Casa Răducu Filip", sat Seaca, jud. Teleorman II. 5. Furnalul din Reșița II. 6. „Conacul Voinea", Băneasa, ansamblu de 8 clădiri, jud. Giurgiu II. 7. „Depozit de tutun", din Crevedia, ansam- blu de clădiri și parc, jud. Giurgiu II. 8. „Conacul Pascale lagăr", din Golească, corn, Bucșani, jud. Giurgiu, ansamblu de 5 clădiri II. 9. Școală și oficiu poștal, din Golească, corn. Bucșani, jud. Giurgiu, neclasate II. 10. Ruinele bisericii "Sf. Nicolae", din Contești, jud. Teleorman II. 11. Casa din str. Eugeniu de Savoya, mun. Timișoara II. 12. Timișoara, str. Avram Imbroane, „palat țigănesc". II. 13. Mănăstirea Hodoș-Bodrog, jud. Arad IL 14. Mănăstirea Gai, jud. Arad IL 15. „Școala veche" din Bulbucata, jud. Giurgiu, atribuită primăriei, are atașat o cârciumă 11.16. Situl arheologic de la Zimnicea, punct "Câmpul Morților", jud. Teleorman, acoperit cu case Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2,2008 Raport Statistic-Programul eGISpat 2008 Situația monumentelor istorice și a siturilor arheologice delimitate pentru programul eGISpat până în prezent la INMI, poate fi lesne cuantificată din statistica atașată. După cum se observă situația pe județe este foarte puțin unitară, depinzând probabil de resursele umane ale fiecărei DJCCPCN, de posibilitățile de înțelegere și de colaborarea avută cu instituțiile publice din județ, muzee, etc. Multe din informațiile pentru monu- mentele din LMI de care dispunem au fost prelucrate direct de INMI, prin serviciul de cercetare-evidență. Acea>la însemnând, de fapt, scanarea de PUG-uri, de PUZ-uri, de documen- tatii, venite la INMI, mai ales pe hârtie, invocân- du-se eterna lipsa de fonduri și, mai ales, lipsa de personal de specialitate. In acest ritm, evident că rezultatele pe care am scontat sunt încă la nivelul dorințelor, care, ne animă în continuare spre finalizarea măcar a unor obiective pe care le dorim realizate, cel puțin în parte, la noua Listă a Monumentelor Istorice din anul 2009. Procesele greoaie de georeferențiere ale tuturor documentațiilor pe suport de hârtie cu privire la inventarierea monumentelor istorice, lipsa marcării siturilor arheologice în PUG-uri, care, în treacăt fie spus, sunt nereactualizate de multă vreme, chiar a plasării exacte a monu- mentelor istorice în cadrul intravilanului loca- lității, deseori ne-a dezamăgit până la disperare. Totuși, cu multă răbdare, prin repetate corecturi și coroborări cu alte informații, sau cu ajutorul esențial al ortofotoplanurilor pe care le-am avut la dispoziție, sau pe care le-am achiziționat, am ajuns la acest moment de bilanț intermediar, în care, iată, avem măcar poziționate pe o hartă digitală a României, 4832 de monumente, un rezultat, de fapt, infim, raportându-ne Ia numărul total de monumente istorice din Lista Monumentelor Istorice, abia 16%. Cauzele sunt multiple și țin mai mult de sistem, de lipsa acută de personal de specialitate, de interesul autorităților, căci trebuie să o spunem, aceste măsuri țin de fapt de obligația Dana Mihai autorităților locale de a-și actualiza documenta- țiile de urbanism. Când ne-am asumat sarcina greoaie a coordonării acestui program național de inventariere a monumentelor și a siturilor arheologice, nu am crezut că va fi atât de dificil. Mânați de entuziasmul și de credința fermă, care între timp, a devenit postulat, că NU PUTEM PROTEJA DECÂT CEEA CE CUNOAȘTEM, am trecut chiar la inventarierea de situri arheologice într-un județ supus unor presiuni imobiliare de neimaginat, anume județul Ilfov, (il 1, 2) Dificultățile nu au întârziat să apară, în primul rând configurația terenului care între timp s-a schimbat fată de anterioara ediție a LMI, dar am fost însoțiți tot timpul de un arheolog care cunoștea foarte bine locurile respective, am ajuns să cartăm, să delimităm 150 de situri arheologice. Procesul de corecție a datelor culese din teren trebuia să treacă printr-o nouă etapă, căci, chiar hărțile de care dispuneam ne jucau feste, în sensul schimbării ulterioare a cursurilor de ape, a schimbării configurației terenului, etc, lucru pe care a trebuit să-l corectăm cu situația reală, existentă în teren prin corectarea cu planuri cadastrale, acolo unde am avut sau, în fericite cazuri, cu ortofotoplanuri recente achiziționate (oare de ce nu gratuit) de la ANCPI. Acestor delimitări le-am atașat informațiile referitoare la datele stricte din Lista Monumentelor Istorice, Cod, Adresa, Localitate, etc. Toate aceste situri arheologice, monu- mente istorice venite de la DJCCPCN au fost încărcate în aplicația eGISpat pe site-ul www.inmi.ro, unde aceste monumente au asociate informații, care pot fi căutate după cod sau după județ. Unele dintre monumentele care au fost verificate de specialiștii INMI au atașate și fotografii recente. Este începutul unui proces care, probabil, va mai dura ani și care, de fapt, înseamnă o permanentă reactualizare. Dana Mihai JUDEȚ ANS MON SIT TOTAL LUCRATE PROCENTE TOTAL MONUMENTE ÎN LMI 2004 AB 1 3 3 7 1% 670 AG 3 16 2 21 2% 1025 AR 0 0 0 0 0% 414 B 32 441 11 484 18% 2627 BC 5 31 7 43 11% 375 BH 0 62 3 65 14% 469 BN 9 222 1 232 29% 813 BR 0 3 0 3 2% 171 BT 3 100 79 182 35% 526 BV 2 5 2 9 1% 1031 BZ 0 0 0 0 887 CJ 1 79 18 98 7% 1397 CL 0 0 0 0 0% 292 CS 7 30 0 37 4% 835 CT 2 85 34 121 17% 692 CV 0 0 0 0 0% 598 DJ 2 82 4 88 13% 698 GJ 0 0 0 0 0% 511 GL 5 37 26 68 25% 268 GR 8 144 37 189 35% 544 UD 74 325 52 451 87% 518 I IR 77 193 63 333 47% 712 ÎL 4 57 41 102 45% 225 IS 5 60 155 220 13% 1658 MU 2 62 11 75 13% 576 MM 6 61 1 68 11% 596 MS 6 89 2 97 9% 1034 NT 1 49 52 102 18% 571 OT 0 0 0 0 0% 784 PU 0 0 0 0 0% 1209 SB n 181 1 193 21% 931 SJ 8 37 1 46 8% 552 SM 0 4 0 4 1% 316 SV n 45 6 62 12% 517 TL 0 0 0 0 0% 575 TM 0 0 6 6 2% 334 TR 0 0 14 14 3% 452 VL 12 162 26 200 25% 811 VN 4 170 69 243 56% 434 VS 0 0 26 26 6% 457 Total 332 3539 994 4832 16.05% 30108 188 Raport statistic-programul eGISpat 2008 Având în vedere importanța și cerințele standard ale UNESCO cu privire la monumen- tele înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, la procesul de monitorizare și protecție a acestora, s-a dezvoltat pe același site INMI, www.inmi.ro, o aplicație separată care se referă la zonele de protecție și zonele protejate ale acestora, informa- ții prelucrate din documentațiile de urbanism care ne-au stat la dispoziție, suprapuse peste ortofotoplanuri, care par să fie cea mai sigură sursă de corecție, în absența planurilor cadastra- le. Aceste măsuri ne-au fost de mare folos atunci când ne-au fost cerute (de UNESCO) date exacte despre zonele de protecție și zonele protejate, cu suprafețe în hectare a câtorva monumente UNESCO. Ce se întâmplă în aceste zone de protecție și cum sunt respectate regulamentele de urbanism, precum și prevederile clare ale UNESCO pentru aceste zone, este o altă discuție care comportă cu totul alte categorii de probleme. Merită aici evidențiat un fapt, mobilitatea DJCCPCN, relațiile pe care le au în cadrul județului, posibilitatea colaborării cu alte institu- iri, au fost factori definitorii în a departaja un județ de altul. Astfel, merită să apreciem efortul depus de DJCCPCN Vrancea, (il 3) care a delimitat și inventariat, și cu ajutorul ortofotopla- nurilor, aproape toate siturile arheologice din județ, chiar de la finele anului trecut. De asemenea, datele primite de la județele Harghita, Mureș, Sibiu (în parte) respectau întrutotul standardele cerute, chiar dacă mai există monumente în lucru. De asemenea, este important de menționat situația următoare, și anume, faptul că toate monumentele poziționate în județul Dâmbovița au fost delimitate de INMI, ca urmare a confruntării cu PUG-urile comunelor (din nou pe hârtie!!!!) care au trecut printr-un greoi proces de scanare, georeferențiere, corecta- re cu planuri cadastrale în Târgoviște, cu hărți pentru alte zone, cu ortofoplanuri, etc, care implică o muncă poate nevăzută, dar care este greoaie și cronofagă... (il. 4) Este motivul pentru care poate, la INMI ar trebui creat un departa- ment specializat GIS, care în prezent, din cauza lipsei posturilor vacante, a fost expediat prin colaborări punctuale1, (il. 5) Nu ne-am propus nici să dăm lecții și nici să dojenim, (noi înșine mai avem atâtea de îndreptat!) cred că trebuie totuși subliniat încă odată importanța culegerii, prelucrării, corectării, unificării acestor date pentru inventarierea monumentelor istorice, pentru o Listă a Monu- mentelor Istorice care să ofere o reală protecție a monumentelor istorice, în ansamblul lor. Efortul conjugat, precum și conștiința faptului că încă mai putem face ceva împreună, INMI, DJCCPCN, Muzee, autorități locale, pentru noua Listă a Monumentelor Istorice, ne rămâne drept un obiectiv major al anului ce va veni, ce va impune eforturi supraomenești, așa cum a fost depus și la precedenta ediție, din partea tuturor. 1 Mulțumim și aici colaboratorilor noștri. Daniela Bănoiu Nicolae, Mihai Torente, Nicolae Vlad, Mihai Constantin, Silviu Mocanii 189 11.1. 11.2. Județul Vrancea 11.3. Județul Dambovita 0 5 10 20 Km I___l___l____l___I___l___l___l____I 11.4. Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Raport de Monitorizare a Bisericilor din Lemn din Jud. Maramureș Înscrise în Lista Patrimoniului Mondial1 Mojolic Ana, consilier superior, specialist DJCCPCN Maramu- Stroe Adriana, expert, sectorul Evidentă-Cercetare al 1. N. M. L, responsabil monitorizare biserici din lemn din jud. Maramureș înscrise în Lista Patri- moniului Mondial. Durata deplasării: 10-13 noiembrie 2008 Scopul deplasării: Evaluarea protejării celor opt biserici din lemn din jud. Maramureș înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. Deplasarea a fost efectuată împreună cu specialiști ai DJCCPCN Maramureș. In timpul deplasării am avut discuții cu preoții parohi sau ghizii respectivelor biserici în special despre starea de conservare a monumentelor, număr de turiști, materiale informative pentru aceștia. 1. EVIDENȚA MONUMENTELOR în intervalul 2006-2008 DCCPCN Maramureș a întocmit fișele analitice ale celor opt biserici din lemn înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, precum și obligațiile de folosință pentru acestea. Documentația menționată este atașată la Dosarul monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, păstrat de DJCCPCN. în ceea ce privește Fișa de conservare a monumen- tului istoric, așa cum am menționat și în prece- dentul raport, nu există încă un formular aprobat și o metodologie de completare a acesteia, așa cum există în cazul Fișei analitice de evidență și al Obligației de folosință. 2. DATE PRIVITOARE LA LOCALIZAREA MONUMENTELOR în intervalul 2006-2008, datorită unui program desfășurat de Institutul Național al Monu- mentelor Istorice, monumentele din România înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, printre care 1 în stabilirea obiectivelor vizitei ca și în întocmirea prezentului raport au fost folosite prevederile legislației specifice de protejare a monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și punctajul conținut de chestionarul Raportului periodic UNESCO. Ana Mojolic, Adriana Stroe și cele opt biserici din lemn, sunt vizualizabile pe Google Earth. 3. JUSTIFICAREA ÎNSCRIERII Ansamblul „Biserici de lemn din Maramu- reș" a fost înscris în anul 1999 în Lista Patrimoniu- lui Mondial sub criteriul IV, valorile ansamblului (inclusiv autenticitatea și integritatea) ca și semnifi- cația acestuia, așa cum au fost definite la momentul înscrierii rămânând neschimbate. Din păcate nici până în prezent nu am putut afla dacă la momentul înscrierii au fost făcute observații de către Comitetul Patrimoniului Mondial, observatii care să fie folosite în monitorizarea ansamblului menționat. 4. ZONELE DE PROTECȚIE în intervalul 2006-2006, prin programul „Retrospective Inventory", desfășurat de Institutul Național al Monumentelor Istorice au fost deli- mitate zonele de protecție ale acestor monumente. De asemenea, ca urmare a discuțiilor purtate la sediul Consiliului Județean Maramureș cu dl. Vasile Șpan - arhitect șef al județului Maramureș, am aflat că s-au efectuat demersurile necesare pentru ca si cele opt biserici din județ înscrise în Lista Patrimoniului Mondial să beneficieze de pro- gramul de întocmire a Planurilor Urbanistice Zonale, desfășurat de MLPTL pentru monumentele din România înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. în perioada imediat următoare vom lua legătura cu ministerul menționat pentru a afla dacă au avut loc licitațiile de atribuire a proiectelor, în vederea stabilirii de contacte spre consultare. 5. MANAGEMENTUL MONUMENTELOR După cum se știe bisericile din lemn înscrise în LPM sunt folosite în cult fie ca biserici de parohie (Budești-Josani - prin rotație cu biserica nouă, Desești, Plopiș, Șurdești), fie drept „paraclise" ale acestora (Bârsana, leud-Deal, Poienile Izei, Rogoz), modul de folosire al acestora nefiind modificat de la înscrierea în Listă. Așa cum am menționat și în precedentul raport, Programul de protecție și gestiune a monu- Adriana Stroe, Ana Mojolic montelor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial care, cf. METODOLOGIEI privind elaborarea și conținutul - cadru al planurilor de protecție și gestiune (Art. 1, alin. (2) din HG 493/aprilie 2004), care trebuia întocmit la comanda Ministerului Culturii și Cultelor, nu a fost încă făcut public. în absența acestui program, nu pot fi întocmite de către Consiliul Județean, cf. legii, Planurile anuale de protecție și gestiune ale acestor monumente [v. Art. 2, alin. (2) și (3) ale Metodologiei citată mai sus]. Așa cum rezultă atât din procesul de înscriere a monumentelor în Lista Patrimoniului Mondial cât și din chcstionarele-raport periodic privind monumentele înscrise în Listă, Comitetul Patrimoniului Mondial acordă o deosebită atenție programelor de gestiune ale acestor monumente, deci întocmirea Programului de protecție și gestiune a ansamblului menționat mai sus se impune ca o urgentă măcar acum, la aproape 10 ani de la înscrierea acestor monumente în LPM. De aceea, în calitate de responsabil cu monitorizarea Ansamblului „Biserici de lemn din Maramureș" înscrise în Lista Patrimoniului Mondial propun ca alcătuirea Programului de protecție și gestiune a acestui ansamblu să fie inclusă ca o urgență în Planul Național de Restaurare pe 2009. 6. RESURSE FINANCIARE pentru protejarea, conservarea și punerea în valoare a bisericilor din lemn înscrise în LPM (2008)2 - fonduri MCC propuse (cf. extras PNR 2008): v' leud-Deal 80 000 RON (restaurare pictură) Bârsana 100 000 RON (restaurare pictură) - fonduri ale Consiliului Județean (sau derulate prin acesta): așa cum a rezultat în urma discuțiilor la Direcția de Dezvoltare Regională din Consiliul Județean, Consiliul Județean Maramureș are în pregătire (spre finalizare faza PT) partea de documentație privitoare la jud. Maramureș din proiectul regional intitulat „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord" care prevede amenajarea drumurilor de acces, a parcărilor, a punctelor de informare (dotate și cu toalete), a aleilor din dale de piatră, refacere sau reparare împrejmuiri, iluminatul exterior și pichete P.S.I., pentru 17 biserici din lemn din județ, printre care și cele opt biserici din lemn din LPM. - fonduri ale Consiliilor Locale (sau derulate prin acestea): proiectul „Punerea în valoare a zonei 2 Menționăm că, în absența unui Plan de gestiune și a unei echipe minime de coordonare a acestui Plan, este foarte dificil de colectat datele necesare întocmirii statisticilor anuale exacte cerute de Raport, privitoare la lucrările executate și la resursele financiare folosite pentru protejarea și punerea în valoare a acestor monumente. protejate Ansamblul arhitectural cu monument UNESCO Biserica de lemn Sf. Arhangheli din orașul Târgu-Lăpuș, sat Rogoz, jud. Maramureș" - proiect cu finanțare externă neramburasabilă, derulat de către Consiliul Local Târgu Lăpuș și menționat în precedentul raport, a fost finalizat în 2007. - Consiliul Local Bârsana a amenajat deja drumul menționat în precedentul raport; acesta va facilita accesul la parcarea prevăzută prin proiectul menționat mai sus. / 7. VIZITATORI în ceea ce privește statisticile de vizitatori cerute de Raportul periodic, acestea nu pot fi întocmite datorită cauzelor menționate deja în raportul din 2006 și, ca și în precedentul raport, propunem ca statisticile referitoare la vizitatori să fie în sarcina ghizilor existenți la fiecare din aceste biserici. Este necesară afișarea la loc vizibil a programului de vizitare a bisericilor și modului de anunțare a ghizilor. Drum acces, punct informare, parcare, toalete, iluminat exterior. Singura biserică care are deja aceste dotări este cea din Rogoz, pentru celelalte biserici fiind folosite parcările și toaletele mențio- nate în precedentul raport. Prin punerea în execuție a proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord" menționat mai sus, aceste cerințe privind facilitățile oferite vizitatorilor vor fi îndeplinite. In prezent singura biserică ce are încă materialele informative tipărite care pot fi oferite vizitatorilor este biserica din leud Deal. O problemă specială, menționată și în raportul din 2006, o reprezintă faptul că, datorită lucrărilor de restaurare, începute încă din 1998, biserica din Bârsana a înregistrat o scădere progresivă a numărului de vizitatori, deranjați de faptul că nu pot vedea decât o mică parte a picturii murale din cauza schelelor șantierului de restaurare pictură murală. 8. STUDII ȘTIINȚIFICE Marius Porumb, Eglises en bois de Maramureș. The Wooden Churches of Maramureș, în Romania. Patrimoine mondial. World Heritage, Independent Film, București, 2007. 9. EDUCAȚIE, INFORMARE Există panouri de infonnare cu texte în limbile română, engleză și franceză la șapte din cele opt biserici din lemn, excepție făcând biserica din leud-Deal, unde preotul paroh nu a fost de acord cu instalarea acestuia, deoarece textul informativ 196 Raport de monitorizare a bisericilor din lemn din jud. Maramureș înscrise în Lista Patrimoniului Mondial conține o altă datare a bisericii decât cea reținută de tradiția locală3. ' în cadrul PROIECTULUI „CONCORDIA" PHARE CBC RO 20 05/017- 539.01.02.15, d-na consilier superior Ana Mojolic a prezentat la Baia Mare aceste biserici în cadrul seminarului „Cola- borare culturală româno-ucraineană", desfășurat la sfârșitul anului 2006 si de 2 ori in Ucraina, în anul 2007 și în anul 2008. Tot în anul 2008 au apărut două lucrări de informare: - Monumente UNESCO din România, ed. Procema, Baia Mare, 2008 - Biserici de lemn din Maramureș, ed. Procema, Baia Mare, 2008 Bisericile din lemn din jud. Maramureș înscrise în Lista Patrimoniului Mondial vor ocupa un loc central în Ediția MARAMUREȘ a Revistei- catalog FORCE TOURISM - business & tourism magazin (ediție dedicată in exclusivitate promovării județului MARAMUREȘ), în curs de apariție, având ca editor MEDIA CONSULTING PEOPLE și par- tener -, CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ. 10. FACTORI CARE AFECTEAZĂ MONUMENTELE (STARE DE CONSERVARE) Probleme generale. Având în vedere materialul de construcție al acestor monumente (lemn, inclusiv învelitorile) și folosința acestora (sunt folosite în cult fie ca biserici parohiale fie ca paraclise ale bisericilor parohiale) ca și faptul că sunt relativ izolate în cadrul localităților (toate cele opt biserici se află în cimitire) și în amplasamente mai greu accesibile, primul din factorii cu efecte devastatoare asupra acestor biserici este producerea unui incendiu4. Principa- lele surse ale acestuia sunt: - focul deschis - în special lumânările aprinse în biserică -, dar și lumânările aprinse la mormintele situate în imediata apropiere a bisericii și, uneori, aprinderea gunoiului, - instalațiile electrice: bisericile nu sunt prevăzute cu instalații de încălzire și în cazul 3 Textele informative au fost alcătuite respectând informațiile conținute de publicațiile de specialitate și, așa cum am menționat în precedentul raport, aprobate de membri ai secțiunii de evidență a CNMI. 4 Numai în anul 2008 au avut loc în România două incendii majore la monumente istorice, producând, pe lângă pierderile materiale, fie pierderi însemnate de substanță istorică (biserica evanghelică din Bistrița), fie chiar distrugerea, în întregime, a monumentului (biserica de lemn Sf. Arhangheli din satul Pleșa, jud. Gorj). De remarcat că în cazul unui incendiu la o biserică din lemn viteza de propagare a acestuia și distrugerile provocate sunt mult mai mari decât la o biserică din zid. folosirii unor radiatoare, de orice tip, există pericolul ca instalațiile electrice să se supra- încălzească (de menționat, de asemenea, că în cultul ortodox, la anumite momente ale Sf. Liturghii preotul are nevoie de apă caldă care se pregătește, de obicei, pe un reșou). De asemenea, pentru a preveni incendiile, în unele biserici lumânările din policandre și de la icoane au fost înlocuite cu becuri; în majoritatea cazurilor aceste becuri sunt așezate prea aproape de icoane (care sunt din lemn și înconjurate de draperii și ștergare), iar numărul becurilor poate provoca supraîncărcarea rețelei. Tablourile electrice sunt vechi și amplasamentul lor nu a fost verificat. - fulgerele, mai ales că și în cazul în care bisericile nu sunt amplasate pe o înălțime, au turnurile-clopotniță acoperite cu fleșe foarte înalte, cu cruci din metal. Bisericile sunt prevăzute cu paratrăsnete, dar, în șapte din cele opt cazuri (excepție biserica din Rogoz), instalația acestora este veche și deteriorată. De asemenea, șapte din cele opt biserici (excepție biserica din Rogoz) nu au sisteme de semnalizare a incendiilor, căile de acces sunt dificile și, chiar acolo unde localitățile au sisteme de ali- mentare cu apă, bisericile nu sunt prevăzute cu hidranti5. Două din cele opt biserici (Bârsana și leud- Deal) au la interior schele din lemn pentru resta- urarea picturii murale, care ocupă de cca. 10 ani o bună parte din spațiu, constituind un obstacol pentru intervenție în cazul unei situații de urgență. Pentru remedierea lipsurilor semnalate, în sensul angajamentelor luate de România cu prilejul înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial a acestor monumente, în acord cu cerințele de conservare dar și cu cerințele cultului sunt necesare urmă- toarele măsuri: 1. Pentru ca lumânările să nu mai fie aprinse în biserică ar trebui amenajate locuri speciale pentru aprins lumânările, amplasate în vecinătatea bisericii6, dar în locuri avizate de DJCCPCN Maramureș și I.S.U. Pentru a evita apariția obișnuitelor lumânărare din tablă neagră, împodobite după fantezia fiecăruia, ar fi bine să fie întocmite, în cazul acestor biserici, una-două schițe de lumânărar - tip. La fiecare din cele opt biserici ar 5 O inventariere a surselor de incendiu și a defecțiunilor constatate în acest sens la cele opt biserici de lemn din jud. Maramureș înscrise în Lista Patrimoniului Mondial este în curs de întocmire de către specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al jud. Maramureș și va fi înaintată Ministerului Culturii și Cultelor. 6 Aprinderea lumânărilor într-un loc aflat în afara bisericii este o practică deja încetățenită în multe zone din țară. 197 Adriana Stroe, Ana Mojolic trebui să existe un responsabil din Comitetul Parohial care să supravegheze cimitirele la sărbătorile însoțite de aprinderea lumânărilor la morminte. Punctele PSI trebuie reamenajate și dotate corespunzător (numai biserica din Bârsana are un punct PSI nou). 2. Este necesară verificarea și, după caz, înlocuirea instalațiilor electrice defecte sau redi- mensionarea acestora, precum și verificarea și înlocuirea instalațiilor de paratrăsnet acolo unde este cazul7; tot cu acest prilej ar trebui instalați senzori de fum (care există în prezent numai la biserica din Rogoz) și semnalizare în caz de incendiu. Dată fiind urgența acestor operațiuni și caracterul lor special în cazul acestor biserici, ar fi necesară introducerea lor în Planul Național de Restaurare pe anul 2009. 3. Planurile Urbanistice Zonale care vor fi întocmite prin programul MLPTL pentru aceste monumente vor trebui să prevadă instalarea de hidranți și amenajarea drumurilor de acces. 4. Paratrăsnetele ar trebui verificate anual, unele necesită lucrări de reparații; 5. In șantierele de restaurare este recoman- dabilă înlocuirea schelelor din lemn cu schele metalice, iar acolo unde nu este posibil, supra- vegherea schelelor din lemn în timpul restaurării, în cazul schelelor de mici dimensiuni (ex. schelele șantierelor de pictură murală din aceste biserici) acestea ar trebui demontate când operațiunile de restaurare sunt întrerupte (de ex. la Bârsana și la leud-Deal schela pt. șantierul de restaurare pictură murală este folosită mai puțin de o lună pe an și este instalată în bisericile menționate de cca. 10 ani constituind un real pericol în cazul unui incendiu). 6. Pentru un plus de siguranță în protejarea monumentelor ar trebui introdusă și la noi, ca în o bună parte a țărilor europene, obligativitatea asigurării acestora cât și obligativitatea asigurării fiscale a șantierelor de restaurare, pe toată durata existenței șantierului8. Alte probleme 1. Bârsana: persistă o parte a problemelor de conservare semnalate în raportul din anul 2006, ex. pietrele de pe latura nord-estică a soclului absidei altarului sunt dislocate, acest lucru putând fi observat atât din exteriorul bisericii cât și din interiorul acesteia. Spațiile dintre bârnele pereților 7 Din relatările preoților parohi paratrăsnetele au fost verificate de firme specializate care au constatat diminuarea puterii instalațiilor de paratrăsnet, dar nu am văzut concluziile scrise, ale acestor verificări. s Reglementările agențiilor de asigurare ar putea constitui o presiune în plus pentru respectarea regulilor de prevenire a evenimentelor nedorite s-au accentuat, acestea putând fi observate chiar și prin fâșiile de pânză cu pictură murală care acoperă rosturile de la îmbinarea bârnelor. Șița de pe panta sudică a învelitorii a început să se deterioreze. Restaurarea picturii, începută în 1998, nu s-a încheiat încă (pictor restaurator Sanda Bucur), spre nemulțumirea credincioșilor, care nu-și pot folosi biserica de aproape un deceniu. 2. Budești-Josani: restaurarea picturii mura- le este în curs (pictor restaurator Săvescu C.). Ca și în celelalte biserici vizitate panta sudică a învelitorii a început să se deterioreze. 3. Desești: stare bună de conservare, cu excepția pantei sudice a învelitorii, pentru care este valabilă observația de mai sus. 4. leud-Deal: este în curs restaurarea picturii murale (pictor restaurator Dana Postolache). Pictorul restaurator a semnalat preotului paroh un atac de cari activi, parohia propunându-și întocmirea unui proiect pentru combaterea acestora. Există posi- bilitatea unor atacuri similare și la celelalte biserici lemn din județ înscrise în LPM, fiind necesară, deci, o expertiză biologică a acestora. Deoarece una din sursele atacurilor biologice ar putea fi schelele din lemn (netratat), aceasta ar fi încă un motiv în plus pentru obligativitatea folosirii de schele metalice la șantierele de restaurare (cred că suntem una din ultimele țări din Europa care mai permit folosirea schelelor din lemn la șantierele de restaurare; pe lângă costul ridicat, acestea sunt, așa cum s-a văzut, sursă de incendiu și atacuri biologice). 5. Plopiș: stare bună de conservare d.p.d.v. al arhitecturii. Ar fi necesară demararea unui pro- iect de restaurare a picturii, afectată, așa cum am menționat și în precedentul raport, de infiltrarea apelor pluviale anterior încheierii restaurării de arhitectură, hi zona turnului, s-au constatat des- prinderi ale instalației de paratrăsnet ce necesită fixarea acestuia. 6. Poienile Izei: stare bună de conservare, cu excepția pantei sudice a învelitorii, care a început să se degradeze. 7. Rogoz: biserica este în bună stare de conservare, restaurarea picturii fiind încheiată în 2007. 8. Șurdești: ar fi strict necesară o expertiză biologică, deoarece, datorită umidității semnalate și în precedentul raport, ar putea exista un atac de fungi. Umiditatea permanenta din interior, contri- buie si la accentuarea degradării picturii. Se impu- ne demararea unui proiect de sistematizare a terenului din jurul bisericii, mai ales amenajarea unui sistem de colectare a apelor pluviale, infil- trarea acestora pe sub soclul scund al bisericii putând fi cauza umidității semnalată mai sus. 198 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 IV IZVOARE Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Mănăstirea Aninoasa Note Istorice și Arheologice £ n anul 1995, Centrul de Proiectare pentru I Patrimoniul Cultural Național a reluat JL proiectul de restaurare al mănăstirii Aninoasa din județul Argeș, proiect întrerupt brusc, ca atâtea altele, odată cu desființarea samavolnică în 1977 a Direcției Monumentelor Istorice. La acestea se adăugase și dispariția în condițiile tragice, ale cutremurului din 1977, a șefei de proiect, arhitecta Rodica Mănciulescu. hi 1997 Raluca și Sergiu losipescu au reluat cercetările istorice și arheologice pentru elaborarea noului proiect de restaurare. Primul pas a fost, firește, investigația în bogatele arhive ale institutului. Imediat după războiul de întregire, în anul 1919, președintele Comisiunii Monumentelor Istorice, Dimitre Onciul a lansat bine-cunoscutele chestionare privitoare la monumentele istorice ale țării. Chestionarul Comisiunii Monumentelor Istorice privitor la mănăstirea Aninoasa1 completat de preotul paroh Theodor Popescu la 16 martie 1921, slujitor al bisericii începând încă din anul 1905, pomenește existența unui vechi pomelnic din lemn ce cuprindea numele ctitorilor. Acest pomelnic, alături de alte obiecte vechi, fusese însă luat de către Grigore Tocilescu în august 1905 spre a fi predat Muzeului Național din București, urma sa pierzând u-se de atunci. Singurele cărți vechi rămase la Aninoasa în vremea întocmirii chestio- narului erau un liturghier tipărit de Antim Ivireanu la 1713, o cazanie din vremea lui Alexandru Ipsilanti și o evanghelie în două volume, dintre care unul tipărit la 1750 (7258) cu litere slavone, iar cel de-al doilea cu litere grecești, la Filadefia în 1686. Această evanghelie, frumos ferecată în argint, este singura carte veche rămasă și astăzi în patrimoniul mănăstirii. Un exemplar din Pravila tipărită la Târgoviște în 1652 și care aparținuse mănăstirii Aninoasa a fost regăsit la începutul secolului XX nu departe, în biserica din Vlădeștii de Jos2. După același chestionar, biserica fusese înzestrată cu trei clopote, dintre care cel mare fusese turnat de mitropolitul Daniil la 1727 cu Raluca losipescu ocazia refacerii mănăstirii și a ridicării turnului clopotniță, (il. 1, 2, 3) Unul dintre celelalte două clopote, mai mici, fusese dăruit de însuși ctitorul mănăstirii, Tudoran Vlădescu, purtând inscripția Soli deo gloria și anul 1634. Din păcate tocmai acest clopot nu mai există, fiind între cele ridicate de armatele de ocupație germane în vremea primului război mondial, pentru ca bronzul lor să fie folosit în fabricile de muniții. In ciuda dispariției, informațiile despre existența acestui din urmă clopot sunt de o deosebită importanță, ele confirmând astfel notițele mitropolitului Neofit despre prezența unei biserici mai vechi, în preajma celei actuale. Căci la 1746 acesta copia o inscripție, acum dispărută, în care se pomenea despre vechiul lăcaș de cult aflat lângă casele boierești. în descrierea situației mănăstirii din Chestionarul Comisiunii Monumentelor Istorice se mai amintea și despre prezența în fața caselor egumenești a unui „frumos pridvor, pardosit cu piatră având stâlpi de piatră de Albești cu capiteluri sculptate în piatră" aflate „astăzi în curtea Ocolului silvic din localitate, puse de fostul șef de ocol V. Boghenau spre a fi păstrate". Mai târziu, în 1926, într-o corespondență purtată cu Comisiunea Monumentelor Istorice, se precizează că era vorba de „4 coloane, 8 căpițele și 2 ancadramente de ferestre"3. Referatul arhitectului Petre Demetrescu din același an, însărcinat cu recuperarea fragmentelor sculptate, vorbea însă de 28 piese preluate. Și, după cum se exprima el însuși la 18 noiembrie 1926 "toate aceste pietre sunt de o frumoasă valoare artistică și fac parte în majoritate de la un cerdac de piatră ale cărui trepte duceau la etaj, deservind câteva săli, chilii și paraclisul; făcând săpături am găsit vechile temelii pe care se poate reconstitui această lucrare de artă"1. Aruncată printre diversele dărâmături se mai afla o lespede de piatră cu inscripție, recuperată de preotul Theodor Popescu în 1905, și care nu era alta decât pisania pusă la terminarea caselor egumenești de către mitropolitul Daniil. Lucrările începute în anul 1926 de Comisiunea Monumentelor Istorice din ințiativa lui 1 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 2-4. 2 Pr. loan Răuțescu, Mănăstirea Aninoasa din județul Muscel, Cîmpulung-Musccl, 1933, p. 46. 3 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 61,62. 4 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 63 v. Raluca losipescu C.I.C (Dinu) Brătianu, se limitau însă doar la consolidarea bisericii prin subzidiri realizate la fundație, astuparea crăpăturilor, montarea a două centuri de fier deasupra ferestrelor turlei celei mari, chituirea și înlocuirea parțială a învelitoarei de tablă de pe acoperiș și turle, acoperirea chiliilor și a caselor fostei mănăstiri cu șiță. în aceste condiții, în 1939, Consiliul parohial al bisericii Aninoasa se adresează Comisiunii Monumentelor Istorice propunând renunțarea la ideea înlocuirii înveli- toarei de tablă cu una de olane, argumentând că bolțile fiind crăpate nu ar putea rezista la o asemenea greutate. Dealtfel chiar în primăvara acelui an datorită șubrezirii structurii de susținere se prăbușise crucea de pe turla cea mare a bisericii5. Cutremurul din 1941 afectează grav ansam- blul monastic și în primul rând paraclisul. Cum era de așteptat, datorită și lucrărilor neautorizate efectuate de Ocolul silvic în subsolul paraclisului. Anterior anului 1905, după mărturiile preotului Theodor Popescu, intrarea din interiorul mănăstirii în subsolul paraclisului fusese zidită; în schimb un alt acces se realizase din exterior prin spargerea zidului de nord al incintei în așa fel încât spațiul să devină accesibil din curtea Ocolului silvic. Pivnița era folosită pentru păstrarea fructelor și legumelor peste iarnă, în acest scop fiind chiar coborât nivelul interior pân<1 sub cota fundațiilor, pentru men- ținerea temperaturii peste cota de îngheț6. Cercetarea istorică a monumentului este, într-o anumită măsură, ușurată de monografia preotului loan Răuțescu și de săpăturile și cer- cetările arheologice în incinta și în interiorul bise- ricii (1926, arhitect Petre Demetrescu, 1968-1969, Radu Heitel și 1973, Gheorghe Cantacuzino). Cu toate repetatele sublinieri ale lui Nicolae Ghika- Budești7 referitoare la marea valoare arhitecturală a bisericii și incintei mănăstirești de la Aninoasa, datorată în parte păstrării integrității ansamblului, monumentul nu a atras deosebita atenție a cer- cetătorilor, fapt explicabil și prin dificultatea inves- tigației arhivistice8. în ceea ce privesc săpăturile și cercetările arheologice, cele din 1926 au fost ușor trecute cu vederea, fiind efectuate de un arhitect, iar cele din 5 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 92. 6 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 128. 7 N. Ghika-Budești, Evoluția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", an XXIX, București, 1936, p. 65-67. s V. pentru contribuțiile bibliografice până la 1970 excepționala operă a lui Nicolae Stoicescu, Bibliografie a localităților și monumentelor feudale din România, I. Țara Românească (voi. I, București, 1970), sub voce. 1968-1969 și 1973, conduse de remarcabili arheo- logi, nu numai că au rămas inedite, dar par să nu fi influențat în vreun fel proiectul de restaurare. Oricum ele nu epuizaseră câtuși de puțin situl. Dezvelirea ruinelor din anul 1926, avea un scop mai degrabă tehnic, urmând să servească ridicării în plan a mănăstirii. Săpăturile, sau mai bine spus decapările, executate de Petre Demetrescu în incinta mănăstirii sunt dificil de reconstituit, în arhiva fondului CMI ne mai păstrându-se nici un martor al acestor lucrări. Li se atribuie doar câteva fotografii în care apare extradosul boltit al unor încăperi situate în spațiul dintre biserică și actualul portic din fața chiliilor de pe latura de vest. Tot el a ridicat un plan al ansamblului, regăsit recent, (il. 4 și 5) In anul 1933 noi planuri au fost făcute de arhitectul Vasile Moisescu, reproduse ulterior de N. Ghika-Budești. Este de mirare însă că pe acest plan general nu sunt marcate fundațiile foișorului din fața caselor egumenești și a paraclisului, fundații despre care se știe sigur că fuseseră dezvelite cu ocazia săpăturilor din 1926. în schimb apare trasată cu linie punctată o galerie boltită subterană, nedelimitată la capătul estic, având traseul aproape în prelungirea axului longitudinal al bisericii. Proiectul Comisiunii Monumentelor Istorice de restaurare a mănăstirii Aninoasa din anul 1942 conține devizul descriptiv al arhitectului Horia Teodoru. Pe lângă indicațiile tehnice deosebit de valoroase se remarcă imensa grijă a restauratorului față de orice fragment autentic aparținând monu- mentului ce se putea afla printre dărâmături, (il. 6) în spiritul acestei permanente preocupări în recuperarea materialelor, recomanda ca "în toate încăperile de la parter și etaj, atât pe latura nord cât și pe laturile sud și vest ale incintei se vor îndepărta dărâmăturile în modul următor: bolovanii și cărămizile întregi, trei sferturi sau jumătate se vor aduna cu cea mai mare grijă și depozita pe mărimi în stive regulate, în diferitele încăperi acoperite, îndepărtarea molozului și curățirea locului se vor face cu cea mai mare grijă pentru a nu se dărâma, deteriora sau strica zidurile vechi ce se păstrează întregi sau numai parțial, acoperite de dărâmături și pentru a nu se săpa mai jos decât nivelul original al solului în aceste încăperi. Din fostul pridvor care se găsea de-a lungul clădirilor de pe laturile de sud și vest ale incintei nu se va scoate molozul și pământul pentru a se evita strângerea apelor în acest loc neacoperit. In paraclis înainte de a se îndepărta dărâmăturile cu cea mai mare grijă se vor aduna în rafturi de lemn anume făcute, toate bucățile de tencuială zugrăvite care se vor putea găsi, din cele 202 Mănăstirea Aninoasa. Note istorice și arheologice desprinse de pe pereți și bolți și se vor păstra în paraclis pentru cazul când se va putea face restaurarea generală a tencuielilor zugrăvite, lipin- du-se la loc bucățile căzute. Ele se vor grupa după locul unde s-au găsit căzute pentru a fi mai ușoară reconstituția lor"9. In privința pridvorului se cerea expres: "Spre exterior, deasupra arcadelor deschiderilor, zidăria nu se va reface pentru a nu se strica urmele plecărei bolților care acopereau pridvorul pe stâlpi care astăzi este complect dărâmat. In aceste locuri zidăria nu se va reface decât când se vor construi din nou bolțile și acest pridvor"10. Este de reținut și faptul că în situația de la Aninoasa unde toată structura de lemn a ferestrelor fusese distrusă în timp, Horia Teodoru optează pentru folosirea ca model a tocurilor cu o „despărțitură la mijloc", precum cele folosite la "casa veche de la mănăstirea Radu Negru pe fațada dinspre sud"11. Este de subliniat aplecarea restauratorului către cercetarea minuțioasă a monumentului. Astfel între altele recomanda ca, dacă urma să se constate "că chenarul de piatră cioplită de la trecerea în cimitir este luat de la ușa mare de intrare în bucătărie, se va așeza la loc"12, (il. 7) Consolidarea de la paraclis avea în vedere protejarea tencuielilor cu frescă atât pe parcursul desfășurării lucrărilor de execuție la zidărie cât și cu prilejul momentului montării popilor de susținere a bolții altarului, a calotei Pantocrator și a arcului mare dintre naos și altar. în zona de subsol urmau să se acopere fundațiile desfăcute și să se pună la loc pământul scos fără nici o autorizație de către Ocolul silvic pe cheltuiala acestuia13. Din memoriul consiliului parohial din anul 1952 rezulta, din păcate, starea proastă în care continua să se afle întregul ansamblu monumental1-1. * + * în deceniul șapte al secolului trecut Direcția Monumentelor Istorice a reluat proiectul de restau- rare al fostei mănăstiri Aninoasa, lucrarea fiind încredințată reputatei arhitecte Rodica Mănciu- lescu. Odată cu deschiderea șantierului au fost efectuate (1968-1969) și primele adevărate cercetări arheologice de către regretatul Radu Heitel. însă între rapoartele de cercetare și ridicarea topografică adiacentă există serioase neconcordanțe. La vest de biserică, spre șirul de chilii de pe această latură, ca 9 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f.lll, 112. 10 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 113. 11 Ibidem. 12 Ibidem. 13 Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 116. o Arhiva INMI, fond CMI, dos. 65, Aninoasa, f. 216. și între biserică și casele mitropolitului Daniil de pe latura nordică s-ar fi aflat două culoare subterane, ce se tăiau în cruce, la intersecția lor și distrus de ele aflându-se odinioară un beci din bolovani de râu în casete de cărămidă, beci cu gârliciul spre est, servind poate ca „gropniță". Tot la vest de biserică ar mai fi existat și trei „tainițe" sau cămări de provi- zii și „căi de refugiu", cu accesul prin extradosul bolților. în colțul nord-vestic al incintei au fost descoperite urmele unei construcții rectangulare din bolovani în casete de cărămidă, interpretată dubitativ de autorul descoperirii drept ”o cale de acces" la tumul clopotniță, sau, altminteri spus, poate foișorul unei scări de pe la 1730. înaintea caselor mitropolitul Daniil de pe latura de nord a incintei, s-au redescoperit, după săpăturile lui Petre Demetrescu, fundațiile foișo- rului din bolovani legați cu mortar (4,50 m x 4 m). Planul topografic indică în colțurile de nord- est și sud-est ale incintei fundații rectangulare fără ca despre ele să avem vreo mențiune în raportul de cercetare arheologică din acei ani. Săpăturile arheo- logice au mai scos la iveală, adosată paramentului exterior al temeliilor zidului porticului chiliilor de pe latura de vest, o rigolă de cărămidă cu profil rectangular, lată de 0,40 m, pentru scurgerea apelor din incintă. Descoperirea în interiorul incintei a unor morminte, dintre care unele tăiate de portic, iar două de construcția beciului amintit, și deoarece la una dintre înhumări s-a găsit un dinar de la 1640 al împăratului Ferdinand al III-lea de Habsburg, a conturat o cronologie relativă a ruinelor. Astfel în prima jumătate a secolului al XVII-lea existase probabil un cimitir, peste care, către 1670 s-a început, prin construirea beciului amintit, ridicarea curților boierești transformate ulterior în ansamblul mănăstiresc. Culoarele subterane, incinta și chiliile au fost urmate de edificarea porticului. La 1773, pentru a permite accesul la paraclisul construit atunci, s-a adosat caselor ridicate de mitropolitul Daniil un mic pridvor cu o scară. Săpăturile efectuate în interiorul bisericii (1973, Gheorghe I. Cantacuzino) au avut ca obiect doar stabilirea unor cote de fundații și nivele de călcare, fără ca să fie cercetate mormintele tăiate parțial de secțiunile sale. A fost confirmată cu această ocazie construirea, într-o fază ulterioară ridicării bisericii, a pridvorului, fundațiile acestuia tăind atât stratul de pământ scos din șanțul 203 Raluca losipescu fundației pronaosului precum și un strat de nivelare ulterior construcției bisericii15. Față de datele izvoarelor scrise, destul de ample și la îndemână prin monografia părintelui Răuțescu, interpretarea rezultatelor săpăturilor arheologice din 1968-1969 și 1973 oferite de autorii lor adaugă noi elemente care coboară datarea silului măcar la jumătatea secolului XVII. Pe de altă parte nu lămuresc în primul rând problemele legate de transformările bisericii, cele referitoare la clădirile adosate colțurilor de NE și SE ale incintei, precum și aspectele privitoare la existența unui drum de strajă pe porțiunile de curtină libere de construcții. * * * Cercetările arheologice din anul 1997“’ au fost astfel concepute încât să ofere date suplimentare asupra silului și să rezolve chestiunile ridicate de definitivarea proiectului de restaurare al fostei mănăstiri. în demersul nostru un rol esențial l-a jucat catagrafia din anul 1842 (vezi anexa), care înfățișează, detaliat, ultima fază de funcționare a mănăstirii cu toate componentele sale chiar dacă unele erau într-o stare mai puțin bună. Importanța catagrafiei se datorează și faptului că a fost întocmită la preluarea egumeniei de către Dionisie Aninoșanul, un bun gospodar și devotat slujitor al mănăstirii. Temeliile foișorul caselor egumenești se mai păstrau doar cu o înălțime de 23 cm, formate din piatră de râu și cărămidă, în mare parte fragmentară, înecate în mortarul de var. Surprinzător însă, fundațiile, cu dimensiunile de cca. 4,60 m lungime și 4 m lățime, conturează o construcție mai mare decât aceea a cărei reconstruire se prevăzuse prin proiectul din anii '60 (vizibilă și după zona de fațadă netencuită lăsată) și pe un amplasament sensibil deplasat față de aceasta. Din punctul de vedere al cronologiei sitului arheologic o mare importanță o are descoperirea la -1,05 m sub solul actual a două morminte în parte deranjate cu ocazia construcțiilor din zonă. Din mormântul (M 1), orientat E-V, păstrat în condiții mai bune, având brațele încrucișate pe piept, s-a recoltat o monedă de argint, parțial distrusă, cu probabilitate datând din secolul al XV-lea. Cercetarea fundațiilor caselor boierilor Vlădești a fost precedată de verificarea așa numitelor "culoare subterane", evocate și în 15 Cf. Gh. Cantacuzino, Cercetările arheologice de la Aninoasa, iulie 1973, Arhiva INMI, fond DMI. 16 Raluca losipescu, Sergiu losipescu, Raport preliminar privitor la cercetările arheologice de la fosta mănăstire fortificată Aninoasa, în „Buletinul Muzeului Militar Național", București, 2004, p. 49-65. ' legendele unor asedii și salvări miraculoase. Menționate ca atare de toate investigațiile, pro- iectele, chiar ridicările topografice, culoarele sub- terane s-au dovedit a fi patru beciuri rectangulare de cca. 3 m x 1,5 m, boltite, amplasate perechi, longitudinal și formând un unghi drept unele cu altele. în săpătură au fost surprinse laturile de vest și de sud ale unor încăperi situate în fața porticului chiliilor de pe latura de vest. Zidul de sud cu grosimi variind între 1,15 m -1,25 m este distrus din păcate tocmai în zona de țesere cu peretele nordic al perechii de pivnițe cu axul longitudinal orientat N-S. Se mai poate observa că extradosul bolților în leagăn ale pivnițelor au amenajate guri de acces în ele de formă pătrată care corespund firesc numai cu nivelul de călcare de la parterul încăperilor caselor vechi, (il. 8) Astfel putem afirma că aceste pivnițe sunt construite odată cu casele boierilor Vlădești și spre folosul acestora. Ideea că ele au fost amenajate de sine stătător sau chiar prin distrugerea încă- perilor acelor case nu se poate susține, hotărâtoare fiind și cota deschiderilor lor, imposibil de protejat de scurgerea apelor pluviale și a noroiului în cazul în care ele ar fi funcționat ca și astăzi, cu gurile de acces la nivelul solului. în ceea ce privește zidul de vest al acestor încăperi el este parțial suprapus de latura exterioară a porticului. Datorită fondurilor insuficiente și a impo- sibilității restaurării pe loc a ruinelor descoperite, s-a decis astuparea săpăturii în vederea reluării ulte- rioare. S-a repetat în fapt situația din anii '60 când proiectul de restaurare s-a concentrat asupra con- strucțiilor existente și nu a acordat nici o atenție fa- zelor anterioare descoperite arheologic. Nici măcar rațiuni care ating siguranța persoanelor nu au schim- bat viziunea asupra acestui aspect, căci trebuie spus faptul că prezența a cel puțin patru pivnițe cu deschiderile situate la nivelul solului, goale pe dinăuntru, constituie un pericol în caz de surpare. Tumul de pe latura de nord a incintei, devenit între timp groapă de gunoi, a fost cercetat arheologic, dezvelindu-i-se fundațiile de formă patrulateră (4,75 m x 3,25 m) cu latura lungă perpendiculară și adosată zidului de incintă. Talpa fundațiilor se află la cca. 2,80 m sub solul actual, zidurile păstrându-se pe o înălțime de aproape 2,75 m. Este de remarcat faptul că talpa fundației zidului de incintă este cu circa 20 cm mai puțin adâncă decât aceea a turnului. Construcția originară este din bolovani în casete de zidărie din cărămidă; pe parcursul vremii însă și până la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea el a suferit câteva refaceri detectabile după cărămida groasă și calitatea precară a lucrărilor. Straturile premoderne au fost 204 Mănăstirea Aninoasa. Note istorice și arheologice îndepărtate, podeaua pivniței din secolul XX fiind adâncită în solul viu, ceea ce concordă și cu informațiile locale potrivit cărora zidurile ruinate au mai servit până prin anii '50 ca beci și ghețărie. O confirmare a acestei ultime funcțiuni există și în fotografia din Albumul România17, realizată în 1898, unde se observă două acoperișuri sprijinite de zidul de incintă, cel mai îndepărtat dintre ele tăind parțial intrarea boltită în fum și protejând astfel spațiul de depozitare de dedesubt, (il. 9) Tot în exteriorul incintei mănăstirii a fost descoperit un canal din cărămizi, ce conducea către un bazin circular din piatră cu mortar de var, cu diametrul de 3 m, și adânc de cca. 2 m față de nivelul solului actual. Bazinul fusese demantelat până la -0,50 m, -0,60 m sub nivelul solului, păstrându-se, din fericire, primele două asize de cărămidă ale unei calote hemisferice care-1 acoperea, (il. 10) Cum canalul avea un traseu ce trecea pe sub zidul de incintă am presupus la acea dată existența unei legături cu fântâna din curtea mănăstirii, amplasată în zona din fața scărilor de acces la clopotniță. Numai cât, pe fotografiile de arhivă această fântână nu se regăsește. Este evidentă însă prezenta în incinta mănăstirii a unei surse de apă, poate a unui izvor captat, sursă utilizată și în prezent, chiar dacă fântâna propriu- zisă a fost în ultimii ani mutată. Revenind la fotografia din Albumul Antonici și despre prima copertină din apropierea intrării în mănăstire putem presupune că acoperea o zonă de interes către care ne îndeamnă și marcarea pe planul ridicat de arhitectul Vasile Moisescu în 1933 a unei deschideri practicate în zidul de incintă. Că și aici ar fi putut fi amenajat un depozit pare mai verosimil în condițiile în care sondajul de verificare a traseului canalului de aducțiune efectuat în încăperea adiacentă la interior acestui sector al zidului do incintă s-a adâncit într-un pământ de umplutură ce depășea nivelul canalului exterior. * * * Considerațiile lui N. Ghika-Budești referi- toare la situația aparte a bisericii Sf. Nicolae din Aninoasa față de celelalte biserici cu plan dreptunghiular și cu două turle, una pe pronaos, cealaltă pe naos, decurg din stadiul cercetării la vremea respectivă. Indicii provenind mai cu seamă din planul bisericii, "unde se poate observa o lipsă de simetrie și un masiv de zid mai gros în partea dinspre apus, unde era probabil ușa ce avea 17 Alexandru Antonia, Albumul României, județul Muscel, București, 1898. comunicație cu scara"18 sugerau posibilitatea ca turla de pe pronaos să fi servit inițial drept clopotniță, (il. 11) Un alt argument era și acela că inițial biserica Sf. Nicolae fiind o biserică de mir, după cum este explicit precizat în pisanie, era firesc să aibă o clopotniță pe pronaos19. Din păcate, lipsa unei cercetări de parament, în ciuda tuturor propunerilor de restaurare făcute de-a lungul timpului, a determinat menținerea concluziei că biserica din Aninoasa reprezintă un unicat în arhi- tectura de cult din sec. XVIII. Numai cât, cu ocazia cercetării arheologice din 200820, a fost descoperită, la nivelul fundațiilor, intrarea, astupată, probabil spre o scară practicată în peretele de nord al prona- osului care permitea accesul la o clopotniță situată la nivelul superior, (il. 12) în acest fel se poate justifica existența turlei de peste pronaos, care inițial avea funcțiunea de clopotniță. Situații similare întâlnim la biserica din Gherghița (Praho- va), ctitorită de Matei Basarab la 1641, la cea din Golești (Argeș) ridicată la 1646 de marele vistier Stroe Leurdeanu, la Coieni-Mironești (Ilfov), con- struită de Ilinca Cantacuzino la 1668, unde turlele inițiale de peste pronaos s-au prăbușit. Mai târziu, cu ocazia refacerilor din timpul mitropolitului Daniil, la distanță de 50 de ani, se adaugă pridvorul, se ridică impunătorul tum- clopotniță în continuarea caselor noi de pe latura de nord, se fac chiliile, transformându-se astfel incinta într-o adevărată mănăstire. Tot atunci probabil că se renunță la vechea clopotniță și se astupă accesul prin perete. Astfel s-ar explica și informația din inscripția culeasă la 1746 de mitropolitul Neofit I al Ungrovlahiei, astăzi dispărută, în care se spune despre lucrările făcute de mitropolitul Daniil "și-au stricat biserica și i-au făcut slomn și două turle"21. în peretele de nord era practicată intrarea, nu în cel de apus cum presupunea Ghika-Budești, condus spre această concluzie și de existența ferestrei pe această latură a pronaosului. Căci așa cum se poate vedea la majoritatea bisericilor cu scară de acces practicată prin pereții de nord sau de vest ai pronaosului, perete nordic este orb. Nu același lucru se întâmplă la Aninoasa unde și pe această fațadă este deschisă o fereastră, cu glaful interior puțin modificat față de cel de pe fațada de 18 N. Ghika-Budești, Evoluția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", an XXIX, București, 1936, p. 65. 19 Ibidem. 20 Raluca losipescu, Sergiu losipescu, raport arheologic în curs de pregătire. 21 Pr. loan Răuțescu, Mănăstirea Aninoasa din județul Muscel, Cîmpulung-Muscel, 1933, p. 23. 205 Raluca losipescu sud. Dealtfel inscripția pictată pe glaful fereastrei de pe latura de sud a naosului este explicită: "In zilele sfinției sale părintelui Mitropolit chir Daniil s- au deschis aceste ferești și s-a zugrăvit și s-a făcut pardoseala bisericii, precum să vede cu chiverniseala [celui] întru eromonahi Hrisantie păcătosul. Leat 7232 Oct. 1". (il. 13) Prezența acestei intrări va putea fi cercetată în amănunt în momentul decapării tencuielii ce o astupă, pentru că trebuie precizat faptul că întreg nivelul draperiei din pictura interioară a pronaosului este acoperit cu o tencuială recentă. * * * Ca urmare a cercetărilor desfășurate de-a lungul timpului rezultă că situl a început prin a fi o necropolă, desigur lângă mica biserică pomenită la 1746 de mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit, și asociată în notițele acestuia caselor ce le-ar fi avut aici fostul mare clucer Tudoran Vlădescu. Este foarte probabil ca beciul și temelia rectangulară din colțul nord-vestic al curții să fie tocmai vestigiile caselor boierilor Vlădești din Aninoasa, din a doua jumătate a secolului al XVII- lea. Biserica de cimitir, cel mai probabil din lemn, a fost înlocuită de lăcașul terminat la 1677 de Tudoran Vlădescu. Așa cum precizau atât Radu Heitcl cât și Gheorghe Cantacuzino sunt slabe șansele de a se pune în evidență prin noi săpături arheologice urmele lăsate de vechea biserică, posibil situată în preajma celei noi, poate Ia nord de ea - după amplasamentul beciului și al construcției rectangulare - pe locul unde s-au înălțat apoi casele mitropolitului Daniil. Ceea ce se impune însă, cu tărie, este continuarea cercetării în biserica actuală, necesară și pentru implicațiile asupra procesului de restaurare. Anexe SCURTĂ CRONOLOGIE - Tudoran (Vlădescu) din Aninoasa și Vlădești menționat pentru prima dată ca pitar în domnia lui Mihai Viteazul. 1632, martie 25 - Tudoran Vlădescu își face diata împărțindu-și averea între cei trei fii: Badea, Pârvu, viitorii mari dregători și lane paharnicul. 1653, martie 1 - Tudoran (al ll-lea) Vlădescu din Aninoasa, fiul lui lane paharnicul, menționat pentru prima dată cu rangul boieresc de paharnic. 1653-1664 - Tudoran Vlădescu paharnicul este printre marii cumpărători de ocine din Țara Românească, alcătuindu-și astfel un mare domeniu. 1673, iulie - Tudoran Vlădescu, fost aga, este închis de Grigore vodă Ghica pentru fuga din țară a cumnatului său Pădure Crețulescu pentru care era chezaș; își răscumpără viața cu o "gloabă" de 5000 de taleri. 1674, ianuarie 3 - Tudoran Vlădescu menționat pentru prima dată în dregătoria de mare clucer sub domnia lui Gheorghe vodă Duca. 1676, iulie-octombrie - In calitatea sa de înalt dregător, mare clucer (șef al aprovizionării curții domnești, prin extensie și al oastei) Tudoran Vlădescu participă la campania din Podolia a oștii Țării Românești sub Gheorghe vodă Duca, în cadrul războiului otomano-polon, încheiat prin pacea de la Jurawno (27 octombrie). Acuzat de domn că nu ar fi pregătit cheresteaua necesară construirii unui pod este condamnat la moarte prin decapitare. La intervenția unor mari boieri este iertat de domn în clipa execuției. 1677, martie 8 - Tudoran Vlădescu părăsește curtea domnească și se călugărește sub numele de Theodosie monah, retrăgându-se la curțile sale de la Aninoasa. Diata lui Tudoran Vlădescu. 1677, iulie-septembrie - Moare soția fostului mare clucer Tudoran, Alexandra, fiica lui Stan Crețulescu. 1677, septembrie 20 - Se încheie construirea bisericii cu hramul Sf. Nicolae din Aninoasa, ctitoria lui Tudoran și Alexandra Vlădescu, devenită mănăstirească prin voința ctitorului. 1682, mai 29 - Theodosie monahul închină mănăstirea sa Aninoasa mănăstirii din Câmpulung. 1684, mai 21 - Șerban vodă Cantacuzino întărește daniile făcute mănăstirii Aninoasa și închinarea sa către Câmpulung. 1694 - Theodosie monahul, fostul mare clucer Tudoran Vlădescu, încetează din viață și este îngropat în biserica mănăstirii Aninoasa. 1722, decembrie 6 - Se încheie construcția caselor de pe latura de nord a incintei - ctitor Daniil, mitropolitul Ungrovlahiei, călugărit aici. Ispravnic al construcției ieromonahul Hrisant. 1723, octombrie 1 - Sub supravegherea aceluiași ieromonah Hrisant se măresc ferestrele bisericii, se zugrăvește și se pardosește lăcașul. 1728/1729 - Mitropolitul Daniil dăruiește mănăstirii clopotul cel mare. 1729, octombrie - Se încheie lucrările de construcție patronate de mitropolitul Daniil - clopotnița, casele, chiliile și zidul de incintă - sub supravegherea egumenului mănăstirii ieromonahul Varlaam. 1734 - Reparații efectuate la mănăstire. 1746, august - Vizita la mănăstirea Aninoasa a mitropolitului Neofit I al Țării Românești. 1773 - Egumenul Mihail Cojoceanu, stăpân al Tărtășeștilor, ctitorește paraclisul mănăstirii Aninoasa. 1778, noiembrie 4 - Hrisovul lui Alexandru vodă Ipsilanti, domnul Țării Românești (1774-1782) prin care scoate mănăstirea Aninoasa de sub autoritatea mănăstirii din Câmpulung, pentru lipsa de îngrijire, și o închina Mitropoliei Ungrovlahiei. 1794, ianuarie 31 - Mitropolitul Dosithei Filittis dispune ca moșiile mănăstirii Aninoasa din județul 206 Mănăstirea Aninoasa. Note istorice și arheologice Râmnicu Sărat să fie preluate de Mitropolia Ungrovlahiei, în schimbul unor moșii ale acestuia din urmă, mai apropiate mănăstirii. 1812-1842 - Mănăstirea nu mai are egumeni, administrația fiind asigurată de embaticarii (arendașii) moșiilor ei. 1821 - In vremea reprimării Eteriei trupele otomane incendiază Aninoasa unde se retrăseseră și încercaseră să reziste câțiva amăuți. 1833 - Nicolae Bascoveanu "embaticar și epistat" al mănăstirii construiește perechea de case din incintă la vest de biserică și clopotniță. 1838, ianuarie 11 - Marele cutremur din Țara Românească; la Aninoasa cade catapeteasma, fiind grav avariate și celelalte clădiri. 1838, iunie-august - Prin grija arendașului moșiilor mănăstirii, logofătul Daniil Cantaragiu, se zidește din nou catapeteasma care se pictează împreună cu altarul de "zugravii" Ion Gamiță și Ion Pop. 1842-1864 - Egumen la Aninoasa proto- singhelul Dionisie (1800-1882), ultimul egumen al mănăstirii. Este etapa celor de pe urmă lucrări gospodărești în vechea organizare a lăcașului. 1863, decembrie, 17/29 - Secularizarea averilor mănăstirești marchează începutul treptatei ruinări a construcțiilor de la Aninoasa. 1895 - Sunt reparate și învelite casele de la vest de biserică pentru instalarea unei companii teritoriale a Regimentului 30 Muscel. 1898 - Din sumele provenite dintr-un legat al fostului egumen Dionisie Aninoșanu se învelește din nou biserica și clopotnița mănăstirii. 1905-1908 - Casele de la vest de biserică sunt din nou reparate și locuite de parohul Teodor Popescu. 1908 - In clădirile de la Aninoasa se instalează un post de jandarmi care contribuie la ruinarea construcțiilor. Comisiunea Monumentelor Istorice face demersuri pentru evacuarea jandarmilor. 1922 -Prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice se acoperă casele din fața bisericii și paraclisul. 1924 - Se restaurează de către Comisiunea Monumentelor Istorice clădirile din colțul nord-vestic al incintei. 1926-1927 - Din inițiativa lui Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, sub supravegherea Comisiunii Monu- mentelor Istorice și cu cherestea din fostele păduri ale mănăstirii dată de Ministerul Domeniilor se fac grinzile și șarpanta pentru învelitoarea ruinelor caselor egumenești de pe latura de nord, între paraclis și clopotniță, precum și ruinele construcțiilor de pe latura de sud; se mai repară și acoperișul clădirilor de la apus și se consolidează pridvorul bisericii și turla cea mare. 1942 - Prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice se efectuează reparațiile necesare după cutremurul catastrofal din noiembrie 1940. 1967 - Se începe restaurarea întregului ansam- blu al fostei mănăstiri Aninoasa de către Direcția Mo- numentelor Istorice, șef de proiect fiind arhitect Rodica Mănciulescu. 1977 - Lucrările de restaurare se suspendă prin desființarea Direcției Patrimoniului Cultural Național. 1995 - Proiectul de conservare-restaurare al mănăstirii Aninoasa se reia de către Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Național. ETAPELE DE CONSTRUCȚIE ALE MĂNĂSTIRII ANINOASA 1677, septembrie 20 - Terminarea construcției bisericii Sf. Nicolae, ctitoria marelui clucer Tudoran Vlădescu. 1722, decembrie 6 - Se încheie construirea caselor de pe latura nordică a incintei, ctitoria mitropolitului Ungrovlahiei, Daniil. 1723, octombrie 1 - Se sfârșesc lucrările de mărire a ferestrelor și de pardosire, începe zugrăvirea bisericii, comanditar fiind mitropolitul Daniil. 1729, octombrie - Mitropolitul Daniil pune pisania în care se vorbește despre terminarea lucrărilor patronate de el la Aninoasa: clopotnița cu clopotul cel mare, casele și chiliile, "zidul dimprejurul mănăstirii din temelie". 1729-1730 - Se încheie etapa construcțiilor mitropolitului Daniil la Aninoasa care mai cuprinsese: transformarea bisericii prin construirea a două turle și a unui slom (pridvor). Post 1732 - După moartea mitropolitului Daniil se încheie zugrăvirea bisericii sub supraveghe- rea arhimandritului Varlaam, egumenul mănăstirii. 1772/1773 - Se construiește paraclisul mănăstirii cu hramul Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Gheorghe și, probabil, pridvorul caselor mitropolitului Daniil (egumenești), ctitor fiind egumenul Mihai Cojoceanu (Tărtășescu). 1833 - Se construiește etajul peste jumătatea nordică a chiliilor de pe latura de vest a incintei, ctitor fiind embaticarul mănăstirii Nicolae Bascoveanu. FUNCȚIUNI ISTORICE ȘI CARACTERISTICI DE CONSTRUCȚIE ALE ÎNCĂPERILOR DUPĂ CATAGRAFIA MĂNĂSTIRII ANINOASA DIN 1842 Paraclis: Parter (subsol) - gropniță boltită Etaj - Paraclisul propriu-zis cu hramul Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Gheorghe. Este o construcție din zidărie, cu bolți și turle de zid, la fel și catapeteasma. Pardoseala era realizată din piatră, învelitoarea paraclisului era din șindrilă de brad. Accesul din tindă se realiza urcând o scară formată din patru trepte. O pereche de case vechi ce au fost egumenești: Subsol - două pivnițe boltite cu două picioare de zid groase 207 Raluca losipescu scară de acces pentru amândouă pivnițele Parter - sub pridvoraș becișor de zid cu ușa pe podini Etaj - opt încăperi și o sală la mijloc, toate boltite și pardosite cu cărămidă Odaie întru care se deschide și ușa paraclisului Cămăruță Trapeză Sala Odaie mare letăcel Trei cămăruțe Un pridvoraș boltit și pardosit cu cărămidă cu șase stâlpi de piatră, cu lespezi de piatră pe zidul dintre stâlpi și trei lavițe de podini groase împrejur, cu acces în sală Scară coborâtoare cu 13 trepte de stejar leșitoare pe peretele opus ușii de intrare în sală, din zid, scoasă în afară. Clopotnița: Parter - intrarea în mănăstire cu porți pe podini groase, cu o ușă mișcătoare într-una din porțile cele mari. Etaj 1 - odaie boltită și pardosită cu cărămidă sub care se află un becișor cămăruță boltită și pardosită cu cărămidă plimbare odihna scării, din scânduri Etaj 2 - odaie cu pridvor scos pe doi stâlpi din zid, boltite și pardosite cu cărămidă; pe zidul dintre stâlpi trei lespezi de piatră Etaj 3 - clopotnița boltită învelitoare din șindrilă de brad Chilii și alte încăperi având înainte un palimar pe 30 de stâlpi de zid, atât încăperile cât și palimarul fiind boltite și învelite cu șindrilă de brad: Parter - o magopie mare de păstrat vase de lemn și bucate două chilii cu cămăruțele lor și sala dintre ele pardosite cu cărămidă două odăi cu o sală între ele, pardosite cu cărămidă o odaie cu pardoseală de cărămidă și o cămăruță cu pământ pe jos o cuhnie, fereastra ei este și tarabă, cu oblonul vechi, cu pragurile și trei stâlpi din piatră acces spre ieșitoare din afara zidului de incintă o brutărie cu cuptor, ferestre de piatră cu două obloane odaie pentru frământat pâine cu două ferestre și intrarea din bucătărie două odăi cu sala la mijloc O pereche de case mari de zid în două cărămizi și jumătate, înaintea bisericii, lângă clopotniță: 2. Etaj - șase încăperi învelite cu șindrilă de brad: - două odăi, una mare, alta mică, cu intrare dintr-una într-alta; pardoseala de scânduri și tavan de var - o odaie cu tavan de var și pardoseala de scânduri - odaie cu pardoseala de cărămidă și tavan de var - odaie cu pardoseala de cărămidă și tavan de scânduri - o cămăruță cu pardoseala de cărămidă și tavan de scânduri - pridvor înaintea acestor odăi (pe opt stâlpi de lemn, cu galeria între stâlpi din zid, cu tavanul de var și pardoseala de scânduri de fag); din mijlocul podelei pridvorului o scară ce coboară în curte (cu 25 trepte fixate cu ambele părți în zid); - săliță - la capătul pridvorului opus clopotniței - ce duce la ieșitoare, săliță până la un loc cu ambele laturi de zid, cu pardoseala de cărămidă și tavan de ulucă și intrare prin ușa de scânduri, cu o altă ușă pe o parte care dă în podul odăilor din continuarea parterului; - umblătoare de zid, ieșită în afara zidului de incintă, cu două despărțitori F. ' 1. Parter - pivnița de zid pentru bucate cu cinci despărțituri de zid G. 1. Parter - șase picioare de zid în spatele (la est) bisericii unde au fost un grajd, un șopron pentru trăsuri (remiza) și odăi. LISTA EGUMENILOR ANINOASEI 1677 - 1695 - Theodosie monah (fostul mare clucer Tudoran Vlădescu), egumen. 1695 - 1703 - Inochentie egumen, din familia boierilor Lăngești: între 1700 -1703 egumen și al mănăstirii din Câmpulung 1704 -1716 - Daniil (fiul lui Manole, comis din Topoloveni), egumen, viitor episcop de Buzău și mitropolit al Ungrovlahiei ..............1717-Vasile, egumen 1720 -1722 .. - Hrisantie, egumen ante 1723 - Mihail (I), egumen 1723 -1745 - Varlaam, egumen și arhimandrit ......1746- Clement, egumen 1749 -1758 - Mihail (II), egumen 1759 -1765 - Romanos, egumen 1767 - 1776 - Mihail (III) Cojoceanu sau Tărtășescu, egumen 1776 - 1779 ...- Mitrofan (fiul lui Mihail Cojoceanu), egumen 1780.............- Mihail (III) Cojoceanu 1783 -1786 - Ghenadie, egumen, iconom 1786 -1787 - Grigorie Sidis, egumen 1787 -1795 - Ghenadie, egumen ...........-1796 - Gavriil, egumen 1812 -1842 - vacant 208 Mănăstirea Aninoasa. Note istorice și arheologice 1842 -1864 - Dionisie, egumen, arhimandrit INSCRIPȚII CARE ATESTĂ ETAPELE DE CONSTRUCTIE ALE MĂNĂSTIRII ANINOASA Pisania bisericii Sfântul Nicolae din Aninoasa : "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșilul Sfântului Duh, ziditu-se-au aceasta svântă bisearică den temelia ei cu îndemnarea cinstitului marelui arhiereu părintele nostru Sfântul Nicolae ciudotvoreț, că să fie besearică de mir, dentru osteneala robului lui Dumnezeu Tudoran biv vel Clucer i jupanița ego Alexandra. Iar când au fost la săvârșitul svintei bisearici, despărțindu-1 Dumnezeu de soție de s-au pristăvit, primit-au cinul îngeresc de s- au călugărit și-i fu numele Teodosie monah. Și au numit svânta bisearică să fie mănăstire de obște de călugări, în zilele luminatului Domn Io Duca voevod. M-ța septemvrie dni 20 leat 7189. Pis popa Stan ot Băjești". Pisania referitoare la casele dinspre nord: "Aceste case den temelie s-au început și s-au săvârșit, precum să și văd în zilele prea luminatului Domn Io Nicolae Alexandru voevod, cu toată cheltuiala prea sfințitului Mitropolit al Ungrovlahiei chir Daniil, fiind călugărit sfinția sa den aicea. Și la tot lucrul au fost ispravnic Hrisant eromonah. Leat 7231 Dech[cmvrie] dni 6." Inscripția aflată pe glaful fereastrei de sud a naosului: "In zilele sfinției sale părintelui Mitropolit chir Daniil s-au deschis aceste ferești și s-a zugrăvit și s-a făcut pardoseala bisericii, precum să vede cu chiverniseala /celui/ întru eromonahi Hrisantie păcătosul. Leat 7232 Oct. 1." Inscripția de pe clopotul cel mare : "Acest clopot al sfintei mănăstiri Aninoasa ot sud Muscel s-au făcut de chir Daniil Mitropolit al Ungrovlahiei, Ljeat] 7237." Inscripția clopotniței: "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului, cu săvârșirea sfântului Duh și cu ajutorul sfântului ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, făcutu-s-au această clopotniță cu clopotul cel mare și casele și chiliile și tot zidul dimprejurul mănăstirii den temelie precum să veade, cu toată cheltuiala prea sfințitului Mitropoli- tului Ungrovlahiei Chir Daniil, ca să rămâie veșnică pomenire sfinției sale și tot neamului sfinții sale, în zilele Domnului nostru Io Nicolae Alexandru voevod, fiind ostenitor la tot lucrul Varlaam eromonah, egumenul acestei sfinte mănăstiri și s-au săvârșit în luna Iui Oct. leat 7238." Inscripția culeasă la 1746 de mitropolitul Neofit I al Ungrovlahiei: "Aceasta sfântă și dumnezeiască mănăstire, unde să cinsteaște și sa prăznuiaște hramul sfântului marelui ierarh, făcătorul de minuni Nicolae, ziditu-s- au den temelie /de/ dumnealui Tudoran Aninoșanu vel Clucer, care pe urmă s-au și călugărit, fiindu-i casele acolea și o biserica mică. Și murindu-i jupâneasa și coconii s-au călugărit, făcând-o obște de călugări, lăsând toate câte au fost la această mănăstire. Apoi mai pe urmă părintele Daniil fiind călugărit de la Aninoasa și ajungând mitropolit, den temelie au făcut toate casile pă pivniță și zidurile și chiliile de jur împrejur, cu clopotniță mare pă poartă și cu clopote. Și-au stricat biserica și i-au făcut slomn și două turle. Și după moartea vlădicăi Daniil, o au înfrumusețat cu zugrăviala cuviosul arhimandrit chir Varlaam, egumen fiind acestei sfinte mănăstiri. Și s-au săvârșit de tot lucrul și la leat 7238"22. SUMMARY The article brings up, once again, the status of the archaeological research made by the late Radu Heitel at the Aninoasa monastery in Argeș county, as well as the research carried on under Gheorghe Cantacuzino. There also is a brief review of Raluca losipescu and Sergiu losipescu's results, achieved during the 1997 campaign and, partially, in 2008. The article also present a number of details from the National Institute for the Archive of the Historical Monuments, related to the commissioning of historical monuments, regarding the various interventions and repairs carried on or planned and the restoration activities carried on under the superoision of the Technical Service within the CMI. The 2008 research provides certain nuances to the previously existing knowledge related to the church dedicated to St. Nicholas and opens a new perspective of the monument, while also touching on the subject of the restoration process. The archaeological/archivist actions lead, therefbre, to the completion of the monument/site dossierfor the Aninoasa monastery. 22 Idem, p. 23-24. 209 II. 1. Desen anonim datat 14 iulie 1916, arhiva INMI, fond CMI. Vederea din exterior a clopotniței II. 2. Desen anonim datat 14 iulie 1916, arhiva INMI, fond CMI. Vederea din interior a clopotniței II. 3. Desen anonim datat 14 iulie 1916, arhiva INMI, fond CMI. Detalii ale mănăstirii . 4. Planul mănăstirii Aninoasa, arh. P. Demetrescu, arhiva INMI II. 5. Planul bisericii, arh. P. Demetrescu, 1926, arhiva INMI IL 6. Paraclisul și casele mitropolitului Daniil, Album Antoniu, 1898 II. 7. Ancadramentul porții dinspre cimitir, foto 2008 II. 9. Vedere de ansamblu din exterior, Album Antoniu, 1898 II. 8. Pivnița și zidul caselor lui Tudoran Vlădescu, foto 1997 II. 10. Bazinul circular din exteriorul incintei, foto 2008 II. 11. Biserica Sfântul Nicolae, Album Antoniu, 1898 II. 12.. Intrarea astupată din peretele de nord al pronaosului, foto 2008 II. 13. Inscripția de pe glaful ferestrei de sud a pronaosului Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 O Efigie Inedită a Regelui Carol I Alexandra Țânțăreanu Ornamentația, văzută ca un adaos al operei de arhitectură1, care altfel ar îndeplini, indiferent de mărimea și de destinația sa, doar funcția sa de bază, are ca potențial manifestări artistice, în cazul reprezen- tărilor mai valoroase, decorative sau simbolice, în eventualitatea în care comanditarul casei dorește să exprime în mod alegoric particularități legate de meseria sau de preocupările sale. In oricare dintre situații însă, aspectele decorative ale clădirilor pot evidenția statutul social al beneficiarului casei, gustul său pentru conformism sau pentru originalitate și chiar imagini care se referă la exprimarea în mod vizibil a idealurilor naționale. Foarte sugestive în acest sens sunt personalitatea și imaginea lui Mihai Viteazul, atât de des evocate literar și iconografic pe parcursul secolului al XlX- lea și a cărui simbolistică nu poate fi separată de efervescența politică și socială a epocii.2 Iconografia lui Carol I în toate manifestările sale (artistic, numismatic, medalistic, filatelic) este vastă și a atins un punct culminant în anul jubiliar 19063, când a fost sărbătorită în mod deosebit4 împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui. Ceea ce este rar întâlnit și astfel mai puțin cunoscut în iconografia sa este un tip de efigie executat în altorelief și realizat din stuc, întâlnit pe o casă din Alexandria, județul Teleorman, de pe strada Alexandru Colfescu, nr.18. (il. 1) 1 Marius Marcu Lapadat, Fețele ornamentului. Arhitectura bucureșteană în secolul 20, Univers Enciclopedic, București, 2003, p. 13 2 „în Valahia, summum-ul bărbăției și succesului pe câmpul de luptă îl întruchipa Mihai Viteazul. Vremea lui fusese studiată de Bălcescu și cântată în versuri de Eliade și Bolintineanu; cu el încercase să sc identifice într-un fel domnitorul Gheorghe Bibescu, dacă nu prin fapte, măcar prin portul unei pelerine albe. Intr-un cuvânt, Mihai era chipul adulat al vechimii și spre el se îndreptau preferințele artiștilor contemporani pentru întruchiparea idealurilor de libertate și unitate națională", Adrian Silvan lonescu, Artă și document. Arta documentaristă în România secolului al XlX-lea, Ed. Meridiane, București, 1990, p.237 3 Carmen Tănăsoiu, Iconografia regelui Carol 1. De la realitate la mit, Ed. Amarcord, Timișoara, 1999, pp.17-18 4 In anul 1906 s-au sărbătorit 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian, 40 de ani de domnie a regelui Carol I și 25 de ani de la proclamarea Regatului României; Expozițiunea generală română din 1906, Clasificația generală a obiectelor de expus, București, 1906 Ineditul reprezentării pune, la prima vedere, probleme de autenticitate în sensul identificării reliefului cu chipul regelui, însă pot fi aduse câteva argumente în sprijinul asocierii dintre elementul decorativ analizat și Carol I în anii bătrâneții: asemănarea fizică izbitoare, datarea casei în anul jubileului și modalitatea de dispunere în spațiu a datei construcției, aceasta flancând portretul sculptat, (il. 2) Se poate pune întrebarea dacă efigia ce împodobește casa din Alexandria ar putea fi chiar un portret al proprietarului, însă dovezile nu sprijină această ipoteză, care, fără a fi imposibilă, rămâne la stadiul de simplă speculație. Casa este realizată în stil eclectic franțuzesc, des întâlnit la sfârșitul secolului XIX5 și la începutul secolului XX6, înainte de a se manifesta, după cum constata istoricul de artă Petre Oprea, „o scădere vertiginoasă a construcțiilor de locuințe excesiv înzorzonate cu decorațiuni din repertoriul tuturor stilurilor, într-o îmbinare eclectică, hibridă, expri- mând agresiv opulența, dorință frecvent ilustrată în perioada anterioară"7. Dată fiind apropierea Alexandriei de București, este de înțeles cum a putut capitala țării să exercite o influență asupra micului oraș de provincie. Din punct de vedere arhitectural, clădirea, având doar parter, prezintă un plan funcțional, cu frontul de la stradă liniar și cu fațada principală întreruptă de rezalitul intrării. Ferestrele înalte, dreptunghiulare, realizează ritmul vertical, iar cornișa și frontoanele subliniază atributele orizontale ale fațadei. Frontoane semicirculare și triunghiulare încoronează fiecare fereastră, spațiul interior fiind decorat cu reliefuri în formă de 5 „După Războiul de Independență (1877-1878), Bucureștiul înscrie în analele istoriei sale un avânt edilitar deosebit. [...] Concomitent se înregistrează între cei avuți o întrecere în construirea de locuințe fastuoase, folosindu-se un eclectism de stiluri arhitectonice, cu o abundență de decorație interioară și exterioară...", Petre Oprea Picturile murale din două locuințe bucureștene construite în ultimul pătrar al secolului al XlX-lea în „Revista Monumentelor Istorice", București, an XLII, nr. 1/1973, p. 64 6 George Leahu, Lipscanii, centrul istoricul Bucureștilor, Editura Arta Grafică, București, 1993, p. 27 7 Petre Oprea, Sculpturi decorative de pe clădiri bucureștene de la începutul veacului XX în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice", București, anul V, nr. 1-2/1995, p. 55 Alexandra Țânțăreanu cochilie, decorație inspirată din modelul rococoului reînviat în stilul 1900. Cornișa clădirii este segmentată de un brâu în relief în două registre: cel superior este format dintr-o succesiune de console, în grupuri de două, cel inferior, ornamentat de o ghirlandă de elemente florale într-un relief accentuat. Medalionul cu efigia lui Carol I, situat pe ancadramentul semicircular al ușii este încadrat de două medalioane laterale sprijinite pe câte două console, bogat ornamentate cu ghirlande de flori și panglici cu frunze care încadrează efigiile a două personaje feminine. Aceste din urmă reprezentări se constituie într-un tip ornamental, cu caracteristici aproape standardizate, des întâlnit pe casele bucureștene a căror datare aproximativă este de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Ceea ce ar fi putut să însemne o informație interesantă și poate sugestivă pentru acest demers o reprezintă cunoașterea identității comanditarului casei, însă nu există documente în arhive despre istoricul acestei clădiri. Drept proprietari ulteriori, în istoria orală sunt menționați Alexandru M. lo- nescu, primar interimar pentru scurt timp în anul 1927, care a deținut casa până în 1940 și soții Gheorghe și Georgeta Moldoveanu, ca ultimi pro- prietari de dinaintea naționalizării ei în anul 1950. Efigia de pe fațada principală a casei din Alexandria este singura de acest fel cu chipul lui Carol I de care avem cunoștință. Exemple similare din Muntenia Vechiului Regat se cunosc puține și toate redau imaginea lui Mihai Viteazul8. Una dintre acestea este executată în aceeași manieră și poate fi zărită imediat sub frontonul unei case de pe strada Crinului nr. 49 din Pitești (il. 3). La Curtea de Argeș, de asemenea, la o casă de pe strada Negru Vodă nr. 20, ies în relief din nișe de tip medalion, situate în registrul superior al unor pilaștri de colț, mici capete cu ceea ce pare a fi reprezentarea lui Mihai Viteazul (il. 4). Un al treilea exemplu de asemenea tip ornamental astăzi nu se mai păstrează și a decorat, se pare, o casă de pe strada Antim din București care a fost demolată în anii '80 ai secolului trecut. Toate aceste clădiri au ca datare aproximativă sfârșitul secolului al XlX-lea. Din aceeași categorie, a preocupării pentru reprezentarea unor domnitori, pot fi menționate medalioanele în relief cu efigii ale lui Matei Basarab, Scarlat Calimachi, Alexandru Ipsilanti, loan Caragea și Alexandru loan Cuza, însă cu redarea din profil, care decorau interiorul casei lui Petre Grădișteanu de pe strada Tudor Arghezi, nr. 48 din București înainte să fie demolată în anul 19729. Acestea trebuie să fi îndeplinit rolul simbolic de evocare a trecutului, în timp ce imaginile lui Mihai Viteazul și a lui Carol I pot fi puse în legătură cu schimbările importante din viața politică și socială ale vremii iar iconologia lor să semnifice încrederea proprietarilor în perspectiva unui viitor optimist. SUMMARY Much less known in the king Carl's I iconography is a particular type ofeffigy - part ofstucco work architectural omamentation, not unquestionable but most likely to be the aged king's image - which adoms the entrance of a house built in the French eclectic style and located in Alexandria town, Teleorman county. This piece of decoration seems to carry a specific symbology, since it is so emblematic associated with the year of the construction, 1906, when there were celebrated 40 years of reign. Analogies with this kind of representation in Walachia during the Old Kingdom are few and the similarities only reiate to the type of effigy, subject of display being in all the cases Mihai Viteazul. 8 Pentru informațiile inedite pe care mi le-au comunicat le mulțumesc doamnei lozefina Postăvaru, istoric de artă, domnului arhitect Alexandru Mulțescu și domnului arhitect Dan lonescu. 9 Petre Oprea, Picturile murale din două locuințe bucureștene construite în ultimul pătrar al secolului al XlX-lea în „Revista Monumentelor Istorice", București, an XLII, nr. 1/1973, p. 67 216 II. 1. Casa din Alexandria, str. Al. Colfescu, nr. 18 II. 2. Efigia regelui Carol I 11. 3. Casa din Pitești, str. Crinului, nr. 49, detaliu fațada cu portretul lui Mihai Viteazul (foto lozefina Postavaru) II. 4. Casa din Curtea de Argeș, str. Negru Vodă, nr. 20, detaliu cu portretul lui Minai Viteazul. Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Anul XIX, Nr. 1-2, 2008 Abrevieri Bibliografice BCMI Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1908-1945, București CA CCA Cercetări Arheologice, MNIR, 1976, București Cronica Cercetărilor Arheologice, București CSTR Călători străini despre Țările Române, voi. I-VI, 1966-1976 DIR, B Documente privind istoria României, seria B, Țara Românească. DIR, C Documente privind istoria României, seria C, Transilvania DRH, B Documenta Romaniae Historica, seria B, Tara Românească. DRH, D Documenta Romaniae Historica, seria D, Reiatii între Țările Române. DJANBz Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, Buzău RMI Revista Monumentelor Istorice MCA Materiale și Cercetări arheologice MO Mitropolia Olteniei, 1948, Craiova SCIA Studii și Cercetări de Istoria Artei, București ISSN 1842-5720