Anul IV Nr. 1-2 BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE București 1993 http://patrimoniu.gov.ro Coperta I: Stema unită pe hrisovul domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Mavrocordat, din 12 iulie 1724, pentru Mitropolia București Coperta a IV-a: Mănăstirea Hurezu (Vâlcea) Succesiunea de planuri pe care o realizează arcatura foișorului lui Dionisie Bălcescu, pridvorul bisericii, cursiva chiliilor, realizează acea „transparență" a elementelor de arhitectură ce caracterizează incintele mănăstirești, între care ctitoria lui Brâncoveanu este un strălucit exemplu. Foto: arh. Liviu Brătuleanu COLEGIUL DE REDACȚIE Anca Brătuleanu Peter Derer Ștefan Gorovei Eugenia Greceanu Călin Hoinărescu Sergiu losipescu Ion Istudor Dan Mohanu Cezara Mucenic Paul Niedermaier Constantin Pavelescu Andrei Pippidi (președintele colegiului) Marius Porumb Georgeta Stoica Tereza Sinigalia Aurelian Trișcu REDACȚIA: Doina Florea (redactor-șef) Maria-Elena Negoescu, Elisabeta Ancuț Rușinaru (redactori) Sanda Guști (macheta artistică și tehnic Dragoș Ardeleanu (secretar de redacție) Buletinul Comisiei Monumentelor istorice - Str.lenăchiță Văcărescu nr. 16, sector 4, București, cod 70528, telef 615 54 20, interior 127. Administrația: Direcția pentru Presă. Publicitate și Tipărituri (D.P.P.T.), Piața Presei Libere nr. sector 1, București, cod 71554, telefon 617 60 10:61760 20; 618 20 30 interior 1405. Abonamentele se pot face administrație, în redacție, prin poștă sau virament D.P.P.T , cont 645120608 Banca Comercială, Filiala sector 1, Bu< rești și la Oficiile poștale sau difuzorii de presă. Prețul unui abonament anual este de 3 200 lei (800 lei/număr). Abo mente pentru străinătate prin „ORION S.R.L.", Splaiul Independenței nr. 202 A, sector 6. București, telefon 617 34 fax/400-42 41 69. Tipărit în București, la Tipografia „Bucureștii Noi“. Au colaborat: lomță Andron (istoric de artă, referent DMASI); Anca Brătuleanu (arhitect. Institutul de Arhitectură „Ion Mmcu“); Liviu Brătuleanu (arhitect, r rent DMASI); Gh. I. Cantacuzino (arheolog, referent DMASI); Cristina Crăciun (arheolog. DMASI); Emil Cnșan (arheolog. Sibiu); Peter Derer (arhitect); Mi lliescu (arhitect, referent DMASI); Adrian lomță (referent DMASI); Cristina lonescu (arhitect, referent DMASI) Dan lonescu (student); Sergiu losipescu (art log, DMASI); Daniela Marcu (arheolog, referent DMASI); Cezara Mucenic (istoric de artă); Petre Munteanu Beșliu (arheolog Sibiu); Andrei Pănoiu (arhit referent DMASI); | Radu Popa (vicepreședinte CNMASI)}; Camelia Sandor (bibliotecar DMASI): Adriana Stroe (istoric de artă, referent DMASI9; Aurelian S (istoric, referent DMASI); Raluca Verussi (arheolog, referent DMASI); Gabor Winkler (arhitect Ungaria). http://patrimoniu.gov.ro Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice 9 BULETINUL COMISIEI NAȚIONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR ȘI SITURILOR ISTORICE Nr. 1-2/1993 Anul IV http://patrimoniu.gov.ro SUMAR MONUMENTE, ANSAMBLURI, SITURI - ATITUDINI Șl MENTALITĂȚI RADU POPA, Monumente, ansambluri și situri istorice din România - între centrul și sud-estul Europei............... 5 PETER DERER, Reciclarea fondului clădit (III)............................... 8 CEZARA MUCENIC, Raportul dintre noile lăcașuri de cult și monumentele istorice................................. 20 DOSARELE DISTRUGERII - MONU- MENTE DISPĂRUTE Biserica de lemn din Glodeni, județul Gorj (Andrei Pănoiu)........... 2 2 COMUNICĂRI Șl RAPOARTE DE CERCETARE GH. I. CANTACUZINO, Cercetări ar- heologice din incinta fostei mănăstiri Mărcuța.......................... 26 ANCA BRĂTULEANU și LIVIU BRĂTU- LEANU, Curtea de la Sâmburești.... 35 EMIL CRIȘAN, Restaurarea casei Her- mes din Sibiu......... *~ 39 PETRE MUNTEANU BEȘLIU, Cercetă- ri arheologice la casa Hermes din Si* biu..................................43 CRISTINA CRĂCIUN, Completări și în- dreptări la Lista siturilor arheologice din Dobrogea (I)........................ 51 GABOR WINKLER, Lucrări de restau- rare în așezări istorică din Ungaria de vest (traducere și adaptare de Daniela Marcu).............................. 54 METODOLOGII Șl TEHNICI DE LUCRU IOAN MAREȘ,M/c îndrumar pentru stu- diul umidității în ziduri (II).... 61 INSTRUCȚIE, EDUCAJIE, PERFECȚIO- Despre planificarea urbană și ocrotirea patrimoniului în Israel - convorbire cu arhitectul JOE SEVITZKY consemnată de DAN IONESCU..................... 7 7 IZVOARE ANDREI PĂNOIU, Moșii, sate, târguri și orașe (III): Târgu-Neamț... 80 ANIVERSĂRI Arhitectul GUNTHER SCHULER la 88 de ani - interviu realizat de MARINA I ILIESCU........................... 90’ t CRONICA INTERNĂ | Activitatea DMASI în perioada 1990-1992 (Elisabeta Ancuța- Rușinaru) ........................ 94¹ Din ședințele DMASI, iulie-decembrie 1992 (Cezara Mucenic) ............. 96 Cum sunt apărate monumentele isto- rice? - conferință de presă la DMASI (Elisabeta Ancuța-Rușinaru)....... 100 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ Sesiunea aniversară, București, 29-31 octombrie 1992 (Adriana Stroe, Raluca Verussi, Cristina lonescu, Aurelian Stroe).............................. 103 Colocviul „Protecția monumentelor și patrimoniului lor artistic împotriva delic- telor și distrugerilor voluntare", Anvers, 3-6 noiembrie 1992 (Marina lliescu) ... 106 Colocviul „Burg și modernitate", Bistri- ța, 26-27 noiembrie 1992 (Daniela Marcu)............................... 106 Sesiunea națională de etnologie și mu- zeologie etnologică, Bran, 1-3 decem- brie 1992 (I. Andron)................ 108 RECENZII Monuments Historiques, nr. 182, iulie- august 1992 (Adriana Stroe)........... 109 Historic Preservation, martie-aprilie 1992 (Cristina lonescu)............... 110 Conseil de I'Europe. Assemblee parle- mentaire, februarie 1992 (Camelia Sandor)............................... 110 Ephemeris Napocensis, II, 1992 (Adrian loniță)....................... 111 Ars Transilvaniae, II, 1992 (Daniela Marcu)................................ 113 NECROLOG Un mare ardelean: dr. Radu Popa (Sergiu losipescu)..................... 115 2 http://patrimoniu.gov.ro SOMM AIRE MONUMENTS, ENSEMQLES ET SITES - Attitudes et mentalites RADU POPA, Monuments, ensembles et sites historiques de Roumanie-entre le centre et le sud-est de l'Europe.. 5 PETER DERER, Le recyclage de la sub- stance bâtie (III).................. 8 CEZARA MUCENIC, Le rapport existant entre les nouveaux lieux de culte et les monuments historiques.............. 20 LES DOSSIERS DE LA DESTRUCTION - MONUMENTS DISPARUS L'eglise en bois de Glodeni, le departe- ment de Gorj (Andrei Pănoiu) ....... 2 2 EXPOSES ET RAPPORTS DE RECHERCHE GH. I. CANTACUZINO, Recherches ar- cheologiques dans l'enceinte de l'ancien monastere Mărcuța................... 2 6 ANCA BRĂTULEANU et LIVIU BRĂTU- LEANU, La cour de Sâmburești....... 3 5 EMIL CRIȘAN, La resturation de la maison Hermes de Sibiu.................... 3 9 PETRE MUNTEANU BEȘLIU, Recherches archeologiques â la maison Hermes de Sibiu................................ 43 CRISTINA CRĂCIUN, Additions et correc- tions ă la Liste des sites archeologiques de Dobroudja........................ 5 1 GABOR WINKLER, Travaux de restaura- tion dans quelques localites de l'Hongrie de l'ouest (traduction et adaptation par Daniela Marcu)...................... 5 4 METHODOLOGIES ETTECHNIQUES DETRAVAIL IOAN MAREȘ, Abrege pour l'etude de l'humidite des bâtiments (II)........ 61 INSTRUCTION, EDUCATION, PERFEC- TIONNEMENT Sur la planification urbaine et la protection du patrimoine en Israel-entretien avec l'ar- chitecte JOE SEVITZKY par DAN IONES- CU......................................... 77 SOURCES ANDREI PĂNOIU, Domaines, villages, bourgs et cites (III): Târgu-Neamț. 8 0 ANNIVERSAIRES L'architecte GUNTHER SCHULER â sa 88-ieme anniversaire-interview realise par MARINA ILIESCU..................... 9 0 LA CHRONIQUE INTERIEURE L 'activite de la DMESH durant la periode 1990-1992 (Elisabeta Ancuța-Rușinaru).. 9 4 Les seances de la CNMESH, juillet-de- cembre 1992 (Cezara Mucenic)....... 9 6 Comment protege-t-on les monuments historiques? -conference de presse â la DMESH (Elisabeta Ancuța-Rușinaru).. 100 LA VIE SCIENTIFIQUE La session anniversaire, Bucarest, 29-31 octobre 1992 (Adriana Stroe, Raluca Ve- russi, Cristina lonescu, Aurelian Stroe).... 1 03 Le colloque„La protection des monuments contre les delits volontaires", An vers, 3-6 novembre 1992(Marina lliescu)...... 106 Le colloque „Bourg et modernite", Bistrița 26-27 novembre 1992 (Daniela Marcu)... 106 La session naționale d'ethnologie et mu- seologie ethnologique, Bran, 1-3 de- cembre 1992 (I. Andron)............ 108 PRESENTATIONS Monuments Historiques, nr. 182, juillet- aout 1992 (Adriana Stroe, Aurel Stroe) .... 109 Historical Preservation, mars-avril 1992 (Cristina lonescu)................. 110 Conseil de l'Europe. Assemblee parlementaire, fevrier 1992 (Camelia Șandor)............................ 110 Ephemeris Napocensis, T. II, 1992 (Adrian loniță).................... 111 Ars Transilvaniae, T. II, 1992 (Daniela Marcu)............................. 113 NECROLOGE Un grand transylvain: le dr. Radu Popa (Sergiu losipescu)................. 115 3 http://patrimoniu.gov.ro CONTENTS MONUMENTS, ENSEMBLES SITES - Atti- tudes and Mentalities RADU POPA, Monuments, Ensembles and Historical Sites of Romania - between the Center and the South-East of Europe.. 5 PETER DERER, The Recyclation of the Built Mater (III)................... 8 CEZARA MUCENIC, The Relation bet- ween the New Churches and the Histori- cal Monuments........................ 2 0 THE FILES OF DESTRUTION - LOST MO- NUMENTS The Wood Church of Glodeni, Gorj De- partament (Andrei Pănoiu).............. 2 2 RESEARCH PAPERS AND REPORTS GH. I. CANTACUZINO, Archeological Re- searches in the Enclosure of the Former Monastery Mărcuța...................... 2 6 ANCA BRĂTULEANU, LIVIU BRĂTULEA- NU, The Court of Sâmburești......... 3 5 EMIL CRIȘAN, The Restoration of Hermes House, Sibiu......................... 39 PETRE MUNTEANU BEȘLIU, Archeological Researches at the Hermes House from Sibiu.................................. 4 3 CRISTINA CRĂCIUN, Additions and Im- provements at the Liste of the Archeologi- cal Sites in Dobroudja ............. 51 GABOR WINKLER, Restoration Workings in Some Localities in Western Hungary (translation and adaption by Daniela Marcu).............................. 54 WORKING METHODS AND TECHNI- QUES IOAN MAREȘ, Handbook for the Study of the Humidity in the Buildings (II). 6 1 INSTRUCTION, EDUCATION, IMPRO- VEMENT About the Town Plan ning and the Protec- tion of Patrimony in Israel - A Conversa- tion with the Architect JOE SEVITZKY, by DANIONESCU.............,........ 7 7 SOURCES ANDREI PĂNOIU, Lands, Villages, Bo- roughs and Towns (III): Târgu-Neamț .... 80 ANNIVERSAIRES The Architecte GUNTHER SCHULER at his 88-th Anniversary-interview taken by MARINA ILIESCU.................... 90 INTERNAL CHRONICLE The DMEHS' Activity during 1990-1992 (Elisabeta Ancuța-Rușinaru)......... 94 From the NCMEHS Proceedings, July-De- cember 1992(Cezara Mucenic)....... 96 About the Historical Monuments' Protec- tion-Press Conference at the DMESH (Elisabeta Ancuța-Rușinaru)....... 100 SCIENTIFIC LIFE The Aniversary Session, 29-31 Octomber 1992, Bucarest (Adriana Stroe, Raluca Verussi, Cristina lonescu, Aurelian Stroe)............................. 103 The Colloque „The protection of Monu- ments against the Voluntaries Damages, Anvers, 3-6 November 1992 (Marina lliescu)........................... 106 The Colloque „Burgh, and Modernity“, Bistrița 26-27 November 1992 (Daniela Marcu) ............................ 106 The National Session of Ethnology and Ethnological Museology, Bran, 1-3 De- cember 1992 (I. Andron)............ 108 REVIEWS, PRESENTATIONS Monuments Historiques, nr. 182, July- Aug. 1992 (Adriana Stroe, Aurel Stroe).... 109 Historical Prdservation, March-Avril 1992 (Cristina lonescu)................. 110 Council of Europe, febr. 1992 (Camelia ?andor) ........................... T 10 phemeris Napocensis, T. II, 1992 (Adrian lonită).................... 111 Ars Transilvaniae, T. II, 1992 (Daniela Marcu)........................... 113 NECROLOGY A Great Transylvanian: dr. Radu Popa (Sergiu losipescu)................. 115 4 http://patrimoniu.gov.ro Monumente, ansambluri situri ATITUDINI Șl MENTALITĂȚI MONUMENTE, ANSAMBLURI Șl SITURI ISTORICE DIN ROMÂNIA ÎNTRE CENTRUL Șl SUD-ESTUL EUROPEI Alături de conceptele tradiționale de Europa Centrală și Europa de sud-est, de mai multă vreme a intrat în uz și noțiunea de Europa central-estică. Nevoia de a nuanța subdiviziunile continentului nu este specifică doar acestei zone, ea este prezentă și în definirea de limite în direcția nord-estică, precum și în alte părți ale Europei. Definirea unor subdiviziuni continentale se poate întemeia pe realități natural-geografice și în acest sens poate fi evocată frecvența cu care întâlnim în literatură termenul de Bazin Carpatic (Karpatenbecken), considerat de la Bratislava până la Brașov, deși este evident că există condiții de climă și relief foarte variate în teritoriul astfel numit, care de-altfel nu poate fi considerat ca echivalent cu Europa Centrală. Cred că nu greșescradăugând că precizarea unor mari subdiviziuni ale Europei pornește uneori, rfiai mult sau mai puțin mărturisit, de la hotarele politice mai vechi sau mai noi și că în acest sens Europa Centrală este echivalată cu fostul imperiu care și-a avut centrele la Viena și Praga, eventual și cu unele zone care-l mărgineau la vest și care au depins mai mult sau mai puțin de aceste centre. Când definim sfere teritoriale de cultură și civilizație, fără a neglija factorul natural- geografic, cel de istorie politică sau alți factori, trebuie desigur să luăm în considerare - în primul rând - trăsăturile de înrudire decurgând dintr-o moștenire comună. O astfel de abordare în definirea Europei Centrale a fost mult îngreunată de reconstituirile istorice întreprinse în ultima jumătate de secol, sub influența celui de-al doilea război mondial. Este vorba mai ales de viziunea istorică și de interpretările de care a avut parte colonizarea germană în răsăritul continentului, sub diferitele forme în care aceasta s-a produs începând încă de la finele mileniului precedent, cunoscând o epocă de maximă intensitate în secolele XII-XIV, dar continuând chiar și până în secolul al XVIII-lea. Nu ne propunem să detaliem aceste aprecieri cu caracter de maximă generalizare. Cu atât mai puțin să abordăm cazurile particulare care, fiecare în parte și cu specific propriu, au contribuit la crearea unei civilizații istorice comune Europei Centrale. Mă voi limita la câteva considerații asupra specificului patrimoniului cultural-istoric din țara noastră. în încercarea absurdă de a remodela trecutul conform obiectivelor politico-ideologice ale totalitarismului comunist, realități istorice foarte importante pentru definirea identității patrimoniului cultural-istoric din România au fost estompate sau chiar contestate. S-a încercat „omogenizarea trecutului" în spiritul unui naționalism exclusivist care a diminuat sistematic sau a eliminat contribuțiile alogene. Pentru a nu mai vorbi de exagerarea în anii 1948-1962 a unor influențe și legături vizând plasarea trecutului României într-un context nord-est european. Identitatea medievală distinctă a fiecăreia dintre cele trei mari provincii istorice românești - Valahia, Transilvania și Moldova - a fost un fapt real, continuat în epoca modernă și având consecințe până în zilele noastre, după cum sunt de necontestat deosebirile dintre ținuturile intracarpatice și cele extracarpatice ale României sub aspectul moștenirii patrimoniale. Aceasta în ciuda faptului că regiuni situate la sud sau la est de Carpați - am în vedere Valahia Mică (Oltenia) și Bucovina - au făcut parte pentru perioade mai scurte sau mai îndelungate din Imperiul hasburgic, într-o vreme în care acesta se indentifica cu Europa Centrală. Dar dacă provinciile istorice între care s-a împărțit în trecut teritoriul României au avut fiecare propria sa identitate medievală ce s-a răsfrînt în domeniul patrimoniului cultural istoric 5 http://patrimoniu.gov.ro pe care l-am moștenit, situație deloc excepțională deoarece particularități regionale există în oricare dintre actualele state ale continentului, considerarea Carpaților ca reprezentând o delimitare istorică sau culturală, ca fiind hotarul dintre două arii de civilizație medievală, este departe de a se justifica. S-au accentuat până la supradimensionare, din motivele evocate, trăsăturile comune, de o parte și de alta a munților, ale civilizației proprii societății românești. Dar s-a minimalizat faptul că alcătuirile urbane de pe laturile de sud și de est ale Carpaților s-au datorat în mare măsură extensiei teritoriale a unui proces istoric care își are originea și temeiurile în centrul sau chiar în vestul european. Avem în vedere orașe medievale precum Râmnicu-Vâlcea și Câmpulung-Muscel, unde la 1300 se punea lespedea pe mormântul lui „comes Laurenciuns de Longo Campo" și unde tot atunci exista o mănăstire închinată Sf. Elisabeta, Baia, care a fost printre primele reședințe politice ale Moldovei, și avea în secolul al XlV-lea magistrat cu sigiliu în latină, iar la Suceava, capitala din secolele XV-XVI a principatului de la est de Carpați, au fost descoperite în centrul orașului medieval ruinele bisericii parohiale a unei colectivități de orășeni originari - ei sau predecesorii lor - din Europa Centrală sau sudul Poloniei. în spiritul directivelor impuse în urmă cu două decenii, semnificația descoperirii a fost minimalizată. Undeva în sudul Moldovei, încă nelocalizat, a existat în secolele XIII—XIV un centru episcopal al bisericii romane, iar la Șiret este atestată în secolul al XlV-lea o mănăstire franciscană. Și la Curtea de Argeș a ființat în secolul al XlV-lea o episcopie catolică, iar lista ar putea fi lungită, mai ales dacă am lua în discuție date din secolele XVI-XVII. Există o întreagă literatură de specialitate privind implantările de colectivități central- europene în principatele românești extra- carpatice, întemeiată în principal pe izvoarele narative și de cancelarie din secolele XIV-XVII, dar ilustrarea acestora prin patrimoniul de monumente, de ansambluri și de moșteniri ale unei civilizații urbane specifice, nu s-a bucurat de interesul meritat. Identificarea mărturiilor materiale ale acestui capitol de istorie rămâne de făcut de acum înainte, în măsura în care opțiunile pentru reconstituiri istorice veridice și corecte vor prevala asupra interpretărilor influențate de falsul „patriotism istoric". 6 Dar elementele specifice civilizației medievale central-europene, introduse și asimilate la sud și est de Carpați, nu au constat doar din tipuri de așezări, din monumente disparate, din importuri de produse sau din împrumuturi artistice, ci și din adoptarea unui mod de viață pe care-l reflectă descoperirile arheologice. Un capitol oarecum specializat al istoriei de artă, semnificativ pentru coordonatele traiului zilnic dar și pentru gusturi sau mentalități, îl reprezintă cahlele ce compuneau sobele medievale, piese esențiale ale interioarelor reședințelor nobilare dar și ale locuințelor mai modeste de orășeni și târgoveți. Cu decalaje cronologice neglijabile pentru judecarea situației de ansamblu, sobele de cahle - atât de caracteristice pentru civilizația medievală central-europeană - sunt prezente pe teritoriul Valahiei și al Moldovei încă din secolul al XlV-lea. Ele au evoluat, în pas cu progresele înregistrate pe un spațiu mult mai vast, de la sobele simple alcătuite din cahle-oală până la cele foarte elaborate, compuse din piese de factură gotică sau renascentistă cu inscripții latine sau slavone și cu decor figurativ zoomorf sau antropomorf O întreagă lume de simboluri și mentalități proprii Europei Centrale răzbate din volumetria și din subiectele care decorează cahlele descoperite pretutindeni de arheologi. Situația poate fi desigur extinsă și asupra inventarelor perisabile care nu ni s-au păstrat: mobile, piese de interior, costume etc. Un exemplar reprezentativ realizat la un nivel cu totul remarcabil, datând din jurul anului 1480, a fost descoperit și reconstituit de noi din cvasitotalitatea celor cca 700 de piese care-l compuneau. Cercetările care au dus la descoperirea lui s-au desfășurat între 1956 și 1965, în vecinătatea cetății princiare de la Suceava și avem toate motivele să afirmăm că piesa a reprezentat doar o replică mai modestă a sobelor de cahle gotice care împodobeau și încălzeau interioarele cetății sau ale curții domnești din orașul ce era pe atunci capitală a principatului Moldova. Iar dacă în legătură cu această descoperire s-ar putea crede că este vorba de o excepție datorată mediului princiar din care provine, atunci cele peste 200 de locuri în care s-au descoperit până acum cahle din secolele XIV-XVII, sau reconstituirea unei sobe de cahle de la începutul secolului al XV-lea provenind dintr-o casă de orășean de la Râmnicu-Vâlcea, în nordul Valahiei, ne încredințează că fenomenul a fost larg răspândit. http://patrimoniu.gov.ro Și pentru cetățile medievale din Moldova și Valahia s-a insistat in deceniile din urmă asupra unor trăsături și particularități considerate a reflecta sinteza dintre Occident și sud estul european, subliniindu-se îndeosebi aporturile balcano-bizantine. în realitate, argumentele aduse în acest sens sunt departe de a fi convingătoare, iar moștenirea unei arhitecturi militare din secolele XIII—XIV de la Dunărea de Jos ne duce în ultimă instanță tot spre apusul Europei, cunoscută fiind activitatea din acestă regiune a republicilor italiene și în special a Genovei, înainte ca Marea Neagră să devină otomană. în realitate, turnurile-locuință identificate în ultima vreme ca stând la începuturile unor cetăți din teritoriile românești extracarpatice. ale căror donjoane au devenit in etape mai târzii, sunt un tip de monument caracteristic pentru Europa Centrală a secolelor XII—XIII și totodată o mărturie a unui anumit mod de structurare a societății. Iar cele mai reprezentative cetăți moldovene de la sfârșitul secolului al XlV-lea - am în vedere pe cele de la Neamț și Suceava - nu sunt decât replici ale cetății de la Diosgyor, ridicate în vremea regelui angevin Ludovic I al Ungariei. Este vorba de incinte patrulatere adaptate unei înălțimi, cu turnuri rectangulare interioare dispuse la fiecare dintre colțurile patrulaterului. Ipoteza originii acestor planuri în fortificațiile rectangulare din spațiul polono-baltic este mult mai greu de acceptat și oriqjjm deocamdată lipsită de argumentația necesară Și cetatea de la Giurgiu de pe o insulă a Dunării, una dintre cele mai importante fortărețe ale Valahiei, ridicată la sfârșitul secolului al XlV-lea sau începutul celui următor prin refolosirea unei construcții militare mai vechi, este descrisă la mijlocul secolului al XV-lea ca fiind rectangulară și cu patru turnuri la colțuri. Foarte probabil că cea mai consistentă relație cu Europa Centrală a arhitecturii din principatele românești extra-carpatice s-a manifestat în sfera construcțiilor civile și îndeosebi în domeniul caselor dm așezările urbane ale Moldovei și Valahiei. Din păcate, în această direcție stările sunt mai greu de reconstituit și analogiile mai greu de stabilit deoarece, cu puține excepții, construcțiile au fost din lemn și alte materiale perisabile, până târziu în secolele XVII—XVIII, împrejurările istorice vitrege și în special desele campanii otomane au provocat în repetate rânduri distrugeri de amploare și au descurajat tendința înlocuirii cu piatră și cărămidă a arhitecturii de paiantă, ca și fortificarea așezărilor. Nu dispunem prin urmare în orașele medievale ale Valahiei și Moldovei de monumente civile care să permită comparații cu arhitectura urbană contemporană central- europeană, dar cercetările arheologice care au descoperit vestigiile unor construcții de acest gen prilejuiesc totuși stabilirea unor evoluții paralele. Este vorba de pivnițele unor case orășenești cu schelete și căptușeală de lemn care sunt asemănătoare sau chiar, identice cu vestigiile unor construcții cu aceeași destinație descoperite în orașele transilvănene sau central- europene datate din secolele XIII-XIV. Putem desigur aduce în discuție și aportul gotic la cristalizarea stilurilor artistice din Valahia și mai ales din Moldova în secolele XIV-XV, îndeosebi în domeniul sculpturii monumentale. Dar încă mai convingătoare în acest sens sunt cele câteva construcții reprezentative aparținând vârfurilor societății românești ce ni s-au păstrat începând cu secolul al XVII-lea. Din prima jumătate a acestui secol datează de pildă palatul din Herăști (jud. Giurgiu) al familiei nobiliare Năsturel, înrudită prin căsătorie cu principele Valahiei, Matei Basarab (1632-1654), edificiu ce-și găsește locul firesc printre monumentele Renașterii târzii central-europene. La sfârșitul acestor considerații care, în privința documentației aduse în discuție, sunt departe de a fi complete sau exhaustive, credem a putea sublinia o încheiere cu caracter mai general. Evident că aprecierea patrimoniului cultural — istoric și în special a monumentelor de arhitectură din Valahia și Moldova ca făcând nemijlocit parte din moștenirea civilizației medievale și moderne central-europene obligă la circumstanțieri și nuanțări. Ceea ce a fost creat și nu s-a transmis la București, Brăila, Galați sau Cetatea Albă de-a lungul secolelor nu face parte din Europa Centrală în înțelesul deplin al conceptului. Dar la fel de adevărat este faptul că a limita la arcul carpatic noțiunea de Europa Centrală sub aspectul moștenirii cultural-artistice sau - într-un sens mai cuprinzător - sub cel al civilizației medievale,are drept consecință știrbirea unei relații istorice și în orice caz lipsirea patrimoniului central-european de unul dintre aspectele sale regionale interesante și valoroase. O asemenea abordare are totodată ca urmare frânarea sau orientarea într-o direcție greșită a cercetărilor viitoare RADU POPA 1 http://patrimoniu.gov.ro RECICLAREA FONDULUI CLĂDIT (III) SITUAȚII DE RECICLARE. Cercetarea experienței istorice privind intervențiile cu caracter reciclator la clădirile existente permite concomitent cu stabilirea unei ierarhii valorice a acestora (de la reciclare rudimentară la cea de înaltă calitate) gruparea lor într-un număr de situații tipice. Aceste situații de principiu pot apărea în existența oricărui obiect sau ansamblu, dar în activitatea prezentă privește părți distincte din fondul clădit: unele implică clădirile vechi (cu sau fără un statut anume), altele se referă la clădirile noi (care odată intrate în funcțiune pot face obiectul unor prime intervenții corectoare, componente deosebite ale reciclării). în afara acestor situații tipice de reciclare, importante prin amploarea fondului cuprins sau prin frecvența de-a lungul timpului, există fără îndoială și cazuri particulare, unele rezultând din combinarea celor tipice. 1. O categorie importantă de intervenții (referitoare la clădiri noi sau la clădiri existente imediat după reparații ori restaurare) decurge din intrarea în utilizare și întreținerea anexă: In multe cazuri între „procesul tehnologic" avansat în faza de proiectare și modul de utilizare reală al obiectului intervin diferențe. Ele se datorează fie separării dintre beneficiarul de folosință și cel de investiție, dintre întocmitorul de temă, proiectant și executant, fie greșelilor rezultate atât în procesul de proiectare cât și în cel de construcție. Deși reîntoarcerea la situația istorică în care beneficiarul putea fi în același timp investitor, proiectant și executant este improbabilă, se admite totuși că specializarea (diverși investitori, beneficiari direcți și indirecți, proiectanți de specialități variate, constructori profilați pe anumite componente etc.) ori a mers prea departe, ori nu și-a precizat modul corespunzător de lucru în cooperare. Utilizarea de spații multifuncționale sau adaptabile (prin compartimentare mobilă) nu a satisfăcut întodeauna, după cum ideea clădirilor tipizate- cadru sau „la proba a doua" are încă nevoie de ameliorări pentru a ajunge la performanțele atinse prin acțiunea „do-it-yourself“. Cert este că în condițiile actuale de proiectare și execuție obiectele rezultate necesită în proporție de 30% -60% corecturi și completări pentru a satisface 8 solicitările concrete ale beneficiarului direct (acceptând că acesta le exploatează rațional). Există, bineînțeles, beneficiari care, chiar dacă ar avea la dispoziție un „mod de întrebuințare", nu vor folosi rațional clădirile atribuite. Cum nu totdeauna este vorba de ignoranță, de-a lungul timpului au fost formulate propuneri de realizare a unor clădiri „vandal- proof" pentru beneficiarii recalcitranți. Problema nu constă numai în modul de exploatare, ci și în felul în care se asigură întreținerea spațiilor, instalațiilor finisajelor etc. Eforturi suplimentare (bănești, materiale, de manoperă etc.) rezultate din utilizare necorespunzătoare sunt necesare la aproape 10% din clădirile date în folosință, dar ele se amplifică sensibil atunci când se iau în considerare greșelile de proiectare și defectele în execuție ( întâlnite la aproape 1/2 din clădiri) care se impun remediate. Costurile de întreținere (care privesc de regulă clădirile cu 0-5% grad de uzură) se plasează în cazul fondului locativ între 3-7% din investiția nouă: ceea ce trebuie reținut este că modul de întreținere determină frecvența și amploarea reparațiilor (curente sau capitale). Există arhitecturi concepute în ideea unei utilizări și întrețineri comode, eficiente și unde absența mai îndelungată a lucrărilor de întreținere nu se resimte datorită execuției de calitate. Alte arhitecturi (precum în parte cea modernă) trădează „oboseala" numai după câțiva ani de la darea în folosință; explicația nu rezidă numai în calitatea execuției și a materialelor, ci și în felul în care se supune legilor interacțiunii cu mediul și în care răspunde cerințelor „tehnologice". Utilizarea la parametrii proiectați și întreținerea în condiții adecvate nu presupun transformarea clădirilor, chiar dacă pot interveni mici corecturi și înlocuiri de piese secundare. Considerarea lor drept componente ale reciclării derivă din posibilitatea prelungirii duratei de serviciu prin prevenirea degradărilor cu efecte asupra valorii (fizice, morale). 2. Ca și în cazul utilizării și întreținerii, nici în executarea reparațiilor curente sau a reparațiilor capitale, nu se pune problema modificării clădirilor. Se admit doar înlocuiri de piese și elemente învechite (uzate fizic), sau depășite din http://patrimoniu.gov.ro 9 http://patrimoniu.gov.ro punct de vedere tehnic (uzate moral). Reparațiile, inclusiv eventualele înlocuiri, trebuie astfel realizate încât să se mențină rezistența și stabilitatea proiectate (calculate), păstrându-se totodată neschimbați ceilalți parametri tehnico- funcționali. în practica europeană se consideră că reparațiile curente se execută la clădirile uzate în proporție de 5-25%: ele constă din remedierea stricăciunilor constatate, recondiționarea elementelor degradate sau refacerea protecției pentru a anula defecțiunile funcționale incipiente, preîntâmpinând astfel instalarea unor lipsuri și stricăciuni mai extinse și mai profunde. Reparațiile curente se realizează periodic(la intervale de câțiva ani) sau după necesitate, astfel încât să asigure posibilitatea de exploatare continuă, în bune condiții a clădirilor respective. Valoarea lor însumată variază în jurul a 10-15% din valoarea de inventar a clădirii considerate: executarea la timp și în bune condiții a reparațiilor amână momentul în care trebuie realizate reparațiile capitale (reprezentând între 20-60% din valoarea înregistrată a obiectivului), sau restaurarea (în cazul monumentelor) depășind 60% din valoarea menționată. Reparațiile capitale se execută în cadrul clădirilor a căror uzură variază între 25-50%, care înregistrează lipsuri și defecțiuni mari în măsură să pericliteze utilizarea și chiar existența lor în continuare. Ele se execută la intervale de 10-25 de ani în funcție de caracteristicile clădirilor (sistem de construcție, funcțiune, du’rata de serviciu) și includ lucrări complexe de protecție, recondiționare, înlocuire și chiar modernizare (a componentelor rămase în urmă din punct de vedere tehnic). în urma reparației capitale se mențin în continuare caracteristicile tehnico-economice ale obiectivului, de regulă neaducându-se nici un fel de modificări. în activitatea practică (nu numai a fostelor țări socialiste) se evită modificarea de destinație în cadrul lucrărilor de reparații capitale (extinderile și reconstrucțiile, sporirea gradului de confort, punerea în valoare, renovarea etc.) care pot conduce în final la mărirea valorii de inventar. Totuși, având în vedere costul reparațiilor capitale precum și timpul scurs de la darea în funcțiune (cu posibile evoluții tematice) nu pot li excluse unele corecturi și modificări ale elementelor înlocuite sau recondiționate etc. Din aceleași considerente la ultimele reparații capitale (intervenind după scurgerea unei jumătăți din durata de serviciu) se asociaza de regulă și lucrări de modernizare de oarecare 10 amploare. într-o serie de cazuri, modernizarea are rostul să reducă decalajul dintre uzura fizică (întârziată ca urmare a unei utilizări, corecte, întrețineri, reparații curente și capitale executate bine și la timp) și cea morală care ca decalaj poate ajunge la 10-30 de ani. Trebuie precizat ca actele normative prescriu durata de serviciu, intervalul și amploarea intervențiilor etc. pentru clădirile cuprinse în media statistică: aceste valori pot varia de la simplu la dublu, ba chiar mai mult în realitate (monumentele reprezentând un caz special). 3. între situațiile de reciclare amintite , poate fi citată și aceea grupând intervențiile ce vizează reactualizarea funcțională (modernizarea) și compozițională a clădirilor, care extinde la întregul obiect sau ansamblu excepțiile admise în reparațiile curente (înlocuirea componentelor învechite sau depășite tehnic). în ciuda denumirii, modernizarea are o îndelungă tradiție, care poate fi urmărită până în Evul mediu timpuriu, reflectând evoluția modului de viață (transpus în domeniu prin modul de locuire etc.). Trecerea de la existența retrasă și austeră, reflectată în clădirile claustrate și fortificate din sec. X—XIII, la viața mai confortabilă și orientată spre exterior din vremea Renașterii și Barocului, cu arhitecturile lor decorative și transparente, a constituit germenul unor procese reactualizatoare. Gruparea loturilor legate de perfecționarea partiului, introducerea scărilor reprezentative (sec. XV11—XV111), mărimea suprafeței golurilor cu efect asupra nivelului de iluminat etc. sunt lucrări cu caracter modernizator (afectând nu numai funcționalitatea, dar și sistemul compozițional). Odată cu punerea la punct și producerea în cantități și la prețuri accesibile a componentelor tehnico-edilitare pentru clădiri (instalații de încălzire, sanitare, de iluminat artificial) de-a lungul secolului al XlX-lea, intervențiile de reactualizare s-au limitat de regulă la dotarea cu instalații. Trecerea de la încălzirea cu sobe la încălzirea centrală, introducerea apei curente și a canalizării etc. impun însă modificări ale compartimentării și schimbări de destinație ale unor încăperi, eventual cu circuite interioare adaptate. Accepțiunea actuală a termenului de modernizare concentrează în general numai acest fel de intervenții, încă frecvente în multe țări. Reactualizarea funcțională (modernizarea) privește mai multe categorii de fond clădit: locuințele și instituțiile publice aflate în centrele istorice ( sec. XIII—XVIII), cartierele muncitorești http://patrimoniu.gov.ro pericentrale (de tip slum) și din suburbii, zonele cu case burgheze (toate din sec. XIX), clădirile și ansamblurile industriale. în general nu s a pus la îndoială valoarea fondului clădit central considerat ca tot (înlocuirile au intervenit numai punctual): operațiile la care a fost supus inițial (în perioada interbelică) au fost de rărire (dezghiocare), înlăturare a componentelor „putrede" (asanare) și echiparea cu instalații tehnico-edilitare. Recent (după 1965-1970) s-a trecut și la reconstrucția, iar unde a fost necesar, chiar reconstruirea (identică sau asemănătoare) a clădirilor valoroase. Nici în cazul zonelor cu case burgheze (unele derivate din foste locuințe secundare înglobam în perimetrul urban prin creșterea localității) nu s-a pus problema înlocuirii: pe măsura dezvoltării tehnice au fost dotate cu instalațiile necesare, la nivel de ansamblu intervenind eventuale îndesiri. în țările unde procesul timpuriu de industrializare-urbanizare a condus la difuzarea cartierelor de tip „slum", problema reactualizării funcționale (a modernizării) s-a repercutat în primul rând asupra acestora. Ca urmare a presiunilor exercitate de forțele politice de stânga, de-a lungul timpului s-a recurs la câteva soluții determinate fie de starea substanței clădite, fie de maleabilitatea sau obtuzitatea APLICARE DE BOVINDOURI SI PLACAJE ADOSARE DE SERE SI ACOPERIȘURI CONTINUAREA FAȚADEI PE CALCAN CONSTRUIRE DUPĂ VECHEA FAȚADA REFOLOSIRE DE SUBANSAMBLURI Diverse categorii de intervenții modernizatoare asupra unor clădiri existente. 11 http://patrimoniu.gov.ro edililor. O primă soluție (abordată încă după 1900, dar mai ales în perioada interbelică) comodă dar neeconomică, a constat în dezafectarea (parțială sau totală) a cartierelor respective. Dificultățile de recazare, surplusul de chirie, complicațiile legate de achiziționare ori expropriere etc. au impus abordarea altor rezolvări (cu caracter reciclator). Cele mai la îndemână au constat în desfacerea clădirilor parazitare și a celor în stare rea sau insalubre (rărirea fondului clădit); paralel cu repararea și recondiționarea clădirilor menținute, s-a trecut la dotarea acestora cu instalațiile tehnice-edilitare corespunzătoare. în relativ puținele acțiuni de modernizare din perioada interbelică, problema reactualizării partiului a fost abordată relativ rar și atunci la nivel teoretic. Relația dintre partiu, dotarea tehnico-sanitară, calitatea obiectului și ambientului a fost recunoscută drept obligatorie,, și ca atare rezolvată, abia recent (după 1965) când alături de modernizarea (polivalentă) a clădirilor s-a conturat și termenul de modernizare urbană. După primele experimente sporadice interbelice, activitatea de reactualizare a fondului clădit a devenit, după 1945, o componentă stabilă în dezvoltarea sectorului rezidențial și instituțional. în Suedia existau încă în 1975 aproximativ 200.000 locuințe propuse spre modernizare, în loturi de 10-15.000 pe an (ceea ce reprezintă între 1/5-1/4 din producția nouă), în Olanda, în cincinalul 1976-81 numai îq zonele de renovare urbană s-au modernizat 128.800 locuințe proprietate de stat, ceea ce înseamnă 350.000 unități (în medie 70.000 anual). Până în 1975 în (Republica Federală) Germania s-au modernizat peste 40% $jin clădirile valoroase, adăpostind de regulă instituții publice. între fostele țări socialiste un loc aparte îl ocupă Republica Democrată Germană care din cauza penuriei de spații rezidențiale a inclus în programul de ameliorare a condițiilor de locuire loturi treptat tot mâi mari de locuințe propuse spre modernizare. Astfel între anii 1960-1980 s-au recondiționat 535.000 unități, ponderea efortului de modernizare crescând de la 1/10 în 1960 la 1/2 în 1975 (cu o medie anuală de 27.000 unități) din totalul locuințelor noi. Cifre similare se pot cita pentru multe alte țări justificând afirmația că modernizarea (reactualizarea funcțional-compozițională) fondului clădit a devenit una din situațiile de reciclare cele mai frecvente. 4. Modificarea statutului clădirii (sau ansamblului) reprezintă o altă situație care poate declanșa intervenții cu caracter de reciclare. Ea derivă fie din transformarea contextului general, fie din reconsiderarea valorii (apreciate sub diferite forme) obiectului propriu-zis. Primul caz se întâlnește în zonele care, în baza unor programe de perspectivă vizând reproducția sau dezvoltarea fondului clădit existent, sunt supuse fie conservării (zone protejate)fie reconstrucției ori sistematizării (zone asanabile). Declararea ca zonă asanabilă sau protejată a unui teritoriu presupune existența unei cartări valorice de ansamblu prin care rezultă soluția de reciclare pentru obiectele componente. în zona protejată clădirile devenite bunuri de patrimoniu se vor sustrage criterilor de apreciere referitoare la cadrul clădit de serie. Situația este diversă în zonele propuse spre sistematizare: acolo o parte din obiecte va fi dezafectată, recurgându-se la reciclarea primară a materialelor recuperate, în schimb cele păstrate vor avea în noul context clădit un alt statut (din produse de serie devin unicate, cu toate consecințele care decurg). Acest statut (reflectat în funcția acordată, în rolul urbanistic etc.) decurgând din modificarea profilului funcțional-compozițional al teritoriului, îi dă dreptul la un tratament preferențial care va fi transpus în noi condiții de exploatare (accesibilitate, chirie ș.a.). In cazul în care între obiectul păstrat și noul cadru clădit, produs prin acțiunea de sistematizare, se constată incompatibilitate (funcțională și compozițională), se impune fie adaptarea contextului, fie deplasarea clădirii într-o vecinătate potrivită. Al doilea caz în care pot interveni operații reciclatoare (specifice) este cel derivând din reevaluarea obiectului (sau ansamblului) propriu- zis. Acesta privește clădirile care în baza atributelor proprii (reale sau posibile) pot fi trecute dintr-o clasă valorică în alta. Aici pot fi incluse clădirile protejate, care fiind eventual declarate monumente (istorice sau memoriale, de cultură sau artă) au ieșit din categoria obiectelor de serie, precum și clădirile propuse spre reabilitare, deoarece prin uzura morală au trecut într-o clasă inferioară. CONTEXTUL ORGANIZATORIC. Cum fondul clădit și componentele sale, prin efortul de producție pe care-l presupun, determină o utilizare prelungită (de-a lungul a minimum 2-4 generații), diferită de cea a altor-obiecte de consum, intervențiile pentru localizarea, reducerea și combaterea uzurii de tot felul sunt deplin justificate. în mod curent aceste 12 http://patrimoniu.gov.ro Reabilitarea (și prin modificarea fațadelor) a unui bloc de locuințe dintr-un ansamblu postbelic, Alențon, Franța STARZA ACTUALA intervenții s-au redus la operații de întreținere și reparații, completate într-o măsură cu anumite recomandări de „proiectare". Odată cu evidențierea în cadrul fondului clădit a unor obiecte cu statut special (declarate monumente etc.), s-a conturat domeniul conservării și restaurării monumentelor. Diferențierea în continuare a componenței fondului clădit a condus la definirea altor modalități de intervenție, diversificate cantitativ și calitativ, cu același scop al combaterii fenomenelor de uzură și evitării diminuării substanței clădite. 1. Constituirea unei discipline globale, beneficiind de un complex de pârghii și instrumente utilizabile în combaterea degradării și diminuării fondului locativ cu scopul perpetuării componentelor de valoare poate fi numai rezultatul unui proces de conștientizare a problematicii specifice. Necesitatea conservării și refacerii marilor monumente istorice și culturale este deja acceptată în majoritatea țărilor atât la nivelul organelor de decizie cât și în rândul majorității populației. în multe țări se recunoaște de către administrație și opinia publică oportunitatea menținerii și revitalizării centrelor istorice ale orașelor. De asomn"- Pietonizarea unei străzi comerciale (Fort Worth, SUA), între altele obiect al intervenției organizaților CPtătenești. 49 13 http://patrimoniu.gov.ro s-au făcut progrese în recomandarea valorică și a altor ansambluri de clădiri și amenajări (nu numai de caracter civil) cu intenția reparării și perpetuării lor în timp. Motivațiile acestor intervenții, inițial accidentale, dar legându-se într-un sistem, sunt relativ diferite în raport de caracteristicile fondului clădit și al contextului operațional. în fostele țări socialiste, chiar dacă din rațiuni propagandiste ele au fost de la început mai clar exprimate în ceea ce privește protecția monumentelor, lăsau însă loc interpretărilor, când se refereau la mai recentul fond clădit de serie. în Cehia și Slovacia se apreciează că înnoirea structurilor politice, sociale și culturale nu este posibilă în cadrul unui vacuum istoric fără o continuitate vizibilă, în absența unei toleranțe sociale. Păstrarea vechii substanțe clădite reprezintă în Polonia un scop politic vizând afirmarea conștiinței naționale în ciuda numeroaselor vitregii din istorie. Și în fosta Republică Democrată Germană preocuparea față de patrimoniul clădit intră în atribuțiile statului care propaga prin acesta „fundamentul umanist al culturii socialiste contemporane". în alte țări europene, precum Elveția, Olanda, Belgia, efortul de păstrare a substanței clădite istorice s-a legat de necesitatea modelării responsabilității civice a populației. în Franța patrimoniul clădit reflectă nu numai realizările istoriei naționale, dar este apreciat și ca model preluat în producția arhitectural-urbaniștică de pe continent, afirmând o serie de priorități (precum a artei gotice, a arhitecturii eclectice etc.). în alte țări precum Italia sau (Republica Federală) Germania translarea și revitalizarea substanței clădite esț£ privită prin prisma necesității de a menține echlibrul mediului istoricește constituit; în primul caz ea este martorul unei lungi tradiții de viață urbană, în al doilea se reacționează la destabilizarea ambientului ca urmare a distrugerilor pricinuite de război și de restructurările (complexe) ce i-au urmat. în majoritatea țărilor, indiferent de sistemul economic, sustragerea vechiului fond clădit de la degradare și diminuare, menținerea și revitalizarea acestuia sunt privite ca o importantă componentă a educației cetățenești. De aici și sprijinul acordat (nu totdeauna de la început) diverselor inițiative publice de tipul “Comitetelor de acțiune urbană" în Belgia, a organizațiilor „Italia nostra" sau Heimatbund" din Republica Federală Germania, a „Asociațiilor Naționale pentru monumente" în Marea Britanie, a colectelor publice din Polonia, Cehia și 14 Slovacia, a „Fundațiilor de renovare orășenească" din Olanda a „Consiliilor de cartier" din Italia, cum sunt în Elveția„Heimatschutz" sau au fost componentele specializate din „Kulterbund" ale ex- Republicii Democrate Germane ș.a.m.d. Motivația trebuie să existe la toate nivelurile, prezența unilaterală(fie numai în rândul administrației, fie numai la nivelul opiniei publice) sau lipsa ei conducând fie la definirea unei politici incerte, contradictorii, fie la conturarea unor programe bazate numai pe investiții și înlocuiri. 2. Pentru evitarea degradării și diminuării fondului clădit moștenit, în scopul conservării și reincluderii în circuitul valorilor contemporane este necesară constituirea unor structuri cu trimiteri în plan legislativ și financiar, educativ și operațional etc. Baza acestei structuri derivă din modul de definire al obiectului intervențiilor precum și al responsabilităților privind buna funcționare a acestuia. In unele țări nu se face deosebirea dintre monumente zone istorice și patrimoniul de serie: în Polonia, Cehia, Slovacia, cât și în Italia, Elveția centrele istorice sunt înțesate de monumente medievale, în timp ce zonele rezidențiale (cartiere de vile, slumuri etc.) din secolul trecut sunt fie puțin numeroase, fie nu au intrat decât târziu în atenția instituțiilor de resort. Totuși în Cehia și Slovacia s-a acceptat ierarhizarea monumentelor după importanță (monumente naționale, regionale, locale), în Italia centrele istorice se diferențiează din punct de vedere economic (centrele istorice ale orașelor aflate în dezvoltare, centrele orașelor echilbrate economic, centrele orașelor subdezvoltate). în fosta Republică Democrată Germană, Ungaria, Marea Britanie, Olanda, Franța s-a acceptat deosebirea dintre protecția monumentelor, ansamblurilor monumentale și a altor clădiri și zone valoroase. Se pare că în aceste țari producția de fond clădit a secolului XIX este importantă și detașată cumva de_ restul teritoriului urban, istoricește constituit. în fosta R. D. Germană monumentele erau împărțite după destinația inițială, iar zonele clădite valoroase (Altbauwohngebiet) se distingeau din punct de vedere al gradului de uzură (0-5%, 5-25%, 25-50%). In Ungaria zonele supuse renovării se ierarhizau principial în conformitate cu mărimea fondurilor necesare (până la 1, între 1-5, 5-10, peste 10 milioane forinți /ha). Aceste diferențieri sau nuanțări în plan economic sau cultural se reflectă mai departe în plasarea responsabilităților și acordarea puterilor executive. în marea majoritate a țărilor protecția http://patrimoniu.gov.ro monumentelor (inclusiv a centrelor istorice) revine ca îndatorire fie ministerului culturii (Franța, Olanda, Polonia, Cehia și Slovacia) fie ministerului educației și cercetării, (Austria). In landurile R. F. Germania domeniul revine ministerului învățământului și artelor, fie ministerului de Interne, în Italia există un minister al bunurilor culturale iar în Marea Britanie un minister al patrimoniului. în țările unde se face deosebirea dintre statutul de monument și patrimoniul clădit de serie, problemele revitalizării acestora din urmă revin de regulă ministerului construcțiilor de locuințe și urbanismului (Olanda, Marea Britanie, Franța), excepție face Ungaria, unde ambele domenii se aflau sub jurisdicția Ministerului Construcțiilor. Modernizarea unui bloc de locuit prin recompartimentare și alte intervenții (extras dintr-o broșură tehnică din Suedia) 15 http://patrimoniu.gov.ro De aici decurg diverse avantaje atât pentru protecția monumentelor cât și pentru renovarea centrelor istorice sau a altor zone de valoare care necesită protecție specializată. Situații avantajoase rezultă și în Marea Britanie sau Franța, unde se poate vorbi de o dublă tutelă (a ministerului culturii și a celui pentru urbanism și construcții): organismul tehnico-economic pune la dispoziție mijloacele sale sensibil mai ample (fonduri, materiale și utilaje, forță de proiectare și execuție) în timp ce organismul educativ- cultural va asigura asistența teoretică de specialitate (forța de cercetare, documentare, consultanța etc). în România protecția monumentelor (problema centrelor istorice abia fusese antamată, cea a zonelor clădite de serie nu se pusese încă) a depins între 1952 și 1969 Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții, reorganizat de mai multe ori, îmbrăcând după 1990 forma Ministerului pentru Lucrări Publice și Amenajarea teritoriului. Odată cu împărțirea teritorial administrativă din 1968, vechea Direcție a Monumentelor Istorice din CSAS a trecut sub denumirea de Direcția Monumentelor Istorice și de Artă (1969) în cadrul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, pentru ca după 1977 să funcționeze (mult ’ restrâns) sub forma Direcției Economice și a Patrimoniului Cultural Național, în structura fostului Consiliu al Culturii și Educației Socialiste (până în 1989). După 1990 structurile de specialitate în domeniul evidenței, ocrotirii și punerii în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice s-au reconstituit pe lângă Ministerul Culturii sub forma Comisiei Naționale a Monumentelor și Siturilor Istorice și a organului său executiv Direcția Monumentelor Istorice. 3. Odată stabilit obiectul și responsabilitățile în domeniul reciclării fondului clădit (sub una sau alta din formele avansate) se cere definit cadrul legal și financiar în limitele căruia se vor desfășura intervențiile. Ca și în programul de construcții noi,un rol determinant îl joacă statutul de proprietate al terenului și clădirilor considerate. în multe țări foste socialiste (Bulgaria, România, Uniunea Sovietică) teritoriul (nu numai urban) a fost preluat de stat, în timp ce fondul clădit era parțial în posesia statului, parțial în proprietatea cooperatistă și particulară. Acesta permitea elaborarea fără impedimente (dar adeseori de manieră abuzivă) a oricăror intervenții, fie ele de reconstrucție sau reciclare. Lipsa elementelor de control și ponderare 16 încurajează adesea pe edili și proiectanți în alegerea variantelor facile sub aspectul proiectării și execuției, în detrimentul reciclării avansate a zonei respective. în alte țări cu economie în trecut planificată (precum Polonia), ponderea fondului clădit aflat în posesie particulară variază între 30% și 90%, în timp ce statul are în proprietate numai o parte din teritoriu, dispunând însă de mijloace adecvate de expropiere în caz de nevoie. în țările cu economie liberală, proprietatea privată a terenului și fondului clădit îngreunează în mare măsură nu atât protejarea obiectelor cât mai ales revitalizarea centrelor istorice și renovarea zonelor clădite de serie. în unele țări (Olanda) se recurge la expropierea terenului și a clădirilor, în altele (Marea Britanie, Elveția) administrația pregătește unele operații de reciclare prin achiziționarea clădirilor și loturilor aferente. Există și soluții mixte (precum în Franța), unde proprietățile pot fi ori expropriate ori achiziționate pentru utilitate publică. Efortul făcut pentru pregătirea reciclării (evaluări, despăgubiri, transferuri de proprietate etc.) impune edilililor și proiectanților alegerea mai atentă a principiilor generale de intervenție, precum și a soluțiilor de detaliu, justificând abordarea variantelor efective din punct de vedere social. Problema finanțării operațiilor de reciclare (de la restaurarea marilor monumente, la renovarea zonelor cu clădiri de serie) reprezintă o altă piatră de încercare pentru administrațiile naționale sau locale. Inițial, fostele țări socialiste au subvenționat lucrările costisitoare și îndelung amortizabile de restaurare a monumentelor reprezentative din fonduri publice. Treptat, punându-se și problema eficienței economice (pe lângă cea social-culturală) s-a încercat atragerea în operațiile reciclatoare și a altor fonduri (coperatiste, eventual particulare) și resurse (muncă patriotică, etc.). Astfel, în Polonia statul poate finanța asanarea clădirilor particulare fixând ipoteci pe teren, amortizabile în 10-20 ani. Finanțarea intervențiilor de restaurare și renovare ja în țările cu economie de piață forme diverse. în Elveția și Austria s-au plusat cu un anumit .coeficient impozitele (așa-zisul „Kulturschilling" austriac) pentru formarea de fonduri necesare reciclării. în alte țări (Italia, Franța) grosul fondurilor este pus la dispoziție de către stat, dar particularii pot primi subvenții sau credite mici pe care le returnează în etape sub diverse forme. http://patrimoniu.gov.ro Emiterea autorizațiilor speciale de construcție (pentru clădiri cu grade diferite de protecție, Franța) Categoria de zonă Valoare Locul depunerii autoritatea competentă Termen de emitere cererii a răspunsului zona de protecție mixtă prefectură prefectul 40 zile a momentului zone de protecție a urbană și primăria autoritatea competentă 30 - zile patrimoniului arhitectural arhitecturală în materie de permise și urban de construcție sectoare salvardate ridicată culturală serviciul arhitectul clădirilor 60 zile departamental naționale (ABF) de arhitectură Corelarea între urbaniști și conservatori în cadrul operațiilor de modernizare urbană. Translarea aspectelor financiare ale modernizării în planul gospodăriei energiei și a protecției mediului (Seattle, SUA) Modalități apropriate de finanțare se folosesc în Marea Britanie și Olanda, unde statul plătește intervențiile excepționale dar acordă subsidii pentru două categorii de lucrări (conservare sau restaurare de monumente, ameliorarea și modernizarea clădirilor vechi). Existența unei relative autonomii locale permite (în Elveția, Austria) rezervări de fondurila nivelul unităților teritorial-administrative în lipsa intervențiilor la nivel național. în Statele Unite ale Americii un act normativ recent acordă credite pentru taxe (între 15%-25%) diferențiat în raport de posibilitatea de rambursare a sumelor investite și de statutul clădirii (dacă figurează în registrul național al locurilor istorice). Acolo unde nu poate interveni, statul încurajează constituirea de societăți „non- profit“ calate mai puțin pe probleme de renovare urbană cât pe cele de modernizare a locuințelor (Olanda, Danemarca într-o măsură Marea Britanie). 4. Acțiunea de reciclare trebuie să aibă la bază o documentație tehnică uzuală (sau „neconvențională" așa cum se propune în unele țări) fără de care trecerea la execuție nu este posibilă. în cazul intervențiilor pe clădiri existente, înafara cercetărilor geotehnice și climatice (obligatorii la construcții noi) trebuie efectuată analiza privind comportarea în situ a obiectivului, de asemenea se impune înregistrarea complexă (relevee, cercetări de parament, analize ale materialelor) a situației clădirii înainte de modificare, la care se adaugă documentul istoric (biografia obiectului) etc. Executarea lucrărilor de reciclare pune unele probleme specifice care se deosebesc de situația în care se execută lucrări noi. Deosebirea consta in modul de abordare, în suita operațiilor, chiar in tipurile de utilaje folosite. Un aspect important îl reprezintă întreruperea în utili/, ire. prin evacuarea parțială sau totală a clădim, care astfel poate folosi în organizarea de șantier (avantajată într-o măsură comparativ cu situația construcției noi.) Execuția, în funcție de complexitatea și caracterul lucrărilor, poate începe de jos în sus, dar mai frecvent invers, după luarea măsurilor de protecție temporară (acoperișul și în alt sens elementele valoroase) și de evitare a accidentelor de muncă. 17 http://patrimoniu.gov.ro Problema utilajelor și mașinilor adecvate intervențiilor de modernizare este determinantă. Desfășurarea lucrărilor din ansambluri, pe clădiri sau încăperi (deci în spații de dimensiuni și cu limite diferite) influențează modul de utilizare a uneltelor și succesiunea operațiilor. în multe cazuri utilajele trebuie să permită executarea de operații în spații înguste și în poziții dificile, fără a se afecta structura de rezistență, elementele de compartimentare sau de finsaj ale obiectivului. Uneori punctele de sprijin nu sunt, ca în cazul construcției noi, sub centrul de greutate al utilajului sau raportate la sol, ci trebuie agățate de componentele existente ale clădirii. De asemenea, în cazul desfășurării lucrărilor în condițiile menținerii în funcțiune a unor părți de clădire, efectuarea diverselor operații nu trebuie să aibă un caracter stânjenitor, poluant. Pe lângă graficele uzuale de succesiune a lucrărilor va trebui concepută și succesiunea spațiilor afectate. O atenție deosebită se cere acordată materialelor și pieselor de construcție utilizate sau refolosite în acțiunea de reciclare. Materialele trebuie să fie ușor de pus în operă (adesea nu poate fi folosită macaraua) și să permită realizarea de lucrări specifice (reparații, consolidări, înlocuiri) în condiții corespunzătoare, în termen scurt și fără efecte negative asupra clădirii. Procesul de reciclare este de lungă durată, productivitatea muncii cedează locul calității de execuție. De aici rezultă necesitatea organizării unor unități cooperative speciale de execuție, dotate cu utilaje, ateliere și echipe specializate. Astfel de unități „non-profit“, concentrând interese publice și private, există deja în Olanda, Marea Britanie și Franța (Societe d'Economie Mixte). Este de dorit totuși ca ele să dispună și de colective de cercetare și proiectare (precum în Polonia) și să aibă capacitatea de a aborda obiectivele în cadrul unei acțiuni de ansamblu (cum a fost cazul nu numai la Cracovia, în Polonia dar și la Cesky Krumlov în Cehoslovacia). Experimentele din Italia (echipa condusă de Renzo Piano cu al său „laborator de cartier") și Marea Britanie (cu așa-numita „arhitectură comunitară" a lui Rod Hackney) oferă căi concrete de realizare prin inovarea de Cazuri inedite in reciclarea fondului clădit: refacerea restaurantului - cafenea DE UNIE (proiectat de J.J. P. Oud) obiect protejat, de un nou amplasament: a. amplasamentul imjial. b. clădirea pe amplasamentul nou (Rotterdam, Olanda) 18 http://patrimoniu.gov.ro noi tehnologii și utilaje precum și prin implicarea în acțiunea de reciclare a neprofesioniștilor interesați fie de obiectul finaI(Iocatarii, solicitatorii de locuințe secOndare), fie de procesul însuși (studenții în căutare de activități practice, persoane interesate în odihnă activă etc). Șantierul de reciclare nu numai că accepta vecinătatea locatarilor ș.a. dar poate trage și foloase din această prezență, fără însă a se putea dispensa total de aportul profesioniștilor. 5. în urma încheierii reciclării (incluzând după caz diferite tipuri de operații de la reconstituire la reabilitare și modernizare etc.) rezultă un fond clădit cu caracteristici modificate care în principiu va asigura condiții de utilizare funcțională și integrarea compozițională de calitate mai elevantă. Pentru clădirile de sene aceasta va fi posibil prin ameliorarea posibilităților de acces și circulație interioară, prin delimitarea unităților funcționale astfel încât să poată exista autonom, prin asigurarea dotării Propunere de intervenție reciclatoare concentrată intr-o zonă urbană mixtă (CI. Moților, București). 1. pietonizarea străzii, 2. modificarea traseelor pentru transportul în comun, 3. corectura alinierii stradale, 4. readaptarea lotizării, 5. asanarea curților interioare, 6. translarea unor clădiri, 7. amenajări exterioare. 8. desfacerea unor construcții, 9. plombe și fronturi noi, 10. tratarea calcanelor, 11. construcții noi în spatele fațadelor menținute, 12. sere și fațade „duble" 13. închiderea unor curți, 14. extinderi în subsolul alăturat etc. tehnico-edilitare conform normelor impuse pentru clădirile noi, prin îmbunătățirea condițiilor igenico-sanitare (ventilație, iluminat natural în serie). Și pentru clădirile unicat (cu statut de monument) trebuie asigurate condiții corespunzătoare în cadrul destinației stabilite (subordonate elementelor care au justificat acordarea statutului menționat). PETER DERER 19 http://patrimoniu.gov.ro RAPORTUL DINTRE NOILE LĂCAȘURI DE CULT Șl MONUMENTELE ISTORICE* Monumentele istorice sunt obiecte .grupuri de obiect sau zone pentru a căror păstrare există interes public datorită valorii speciale și de neînlocuit din punct de vedere, spiritual, social sau tehnic, putând să servească drept document al dezvoltării unei civilizații într-o anume etapă. în prezent, la noi monumentele istorice sunt ocrotite conform prevederilor Decretului nr. 91/1990 ce precizează care sunt organismele cu putere de decizie în domeniul monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice și anume Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și organul ei aprobativ, Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice. Ele au ca principale obiective inventarierea și stabilirea listei monumentelor istorice, listă în permanentă completare pe baza datelor noi; inspectarea monumentelor pentru a stabili starea lor fizică și avizarea intervențiilor la clădiri monumente sau în zona de protecție a acestora. Adiacent, până la crearea structurilor necesare, Direcția coordonează fondul de restaurare provenit de la bugetul statului, prin lucrări de mare urgență la monumente istorice aflate într-o stare gravă. în prezent în noua Listă a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice aprobată în 1991, listă care cuprinde 20.599 obiective, ponderea lăcașurilor de cult este de 4.513 (din 17.408 monumente și ansambluri de arhitectură și memoriale). ApTeciind valoarea lor excepțională, de martor al spiritualității oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri, CNMASI și DMASI au acordat o atenție deosebită acestui fond din cadrul categoriei monumentelor și ansamblurilor de arhitectură prin: a) alocarea a cca 66% din fondul total de restaurare (de 400 milioane lei în 1992) obiectivelor biserici, mănăstiri pentru lucrări de intervenții urgente, studii, proiectare, consolidare, restaurare arhitectură sau componente artistice; b) consultații tehnice în probleme de conservare și restaurare, de apărare a cadrului ■ Referat susținut la întâlnirea organizată de Ministerul Lucrărilor Publice și DUAT cu reprezentanții cultelor pe Ierna construcției bisericilor noi. București. 24 noiembrie 1992 20 construit și natural ce constitue ambianța istorică și pune în valoare calitățile artistice ale monumentului. în acest context se înscrie relația dintre noile construcții de lăcașuri de cult și monumentele istorice. în perioada ultimilor trei ani, din punct de vedere al fondului de valori arhitecturale istorice, dorința firească de construcție de noi biserici s-a realizat uneori într-un mod nefericit, în dauna celor vechi, prin uitarea uneia dintre menirile tradiționale ale bisericilor de pe teritoriul românesc, reprezentate cu strălucire de înaintași, și anume aceea de păstrătoare ale valorilor istorice Una din cauze a fost nerespectarea zonei de protecție a monumentelor, adică a acelui spațiu istoric constituit ce este necesar a nu fi modificat și unde monumentul istoric urmează să-și păstreze locul dominant, așa cum s-a constituit el în timp. Această zonă, până la delimitarea specifică fiecărui monument istoric s-a aceptat de CNMASI, în colaborare cu DUAT, să fie în mediul urban de 100 m, în mediul rural de 200 m, iar în afara localităților de 500 m. Or tocmai în acest perimetru s-a ridicat biserica din satul Cuhea-Bogdan Vodă (jud. Maramureș), pe locul cimitirului istoric al satului, lângă Biserica Sf. Nicolae (1718). La fel se propune în comuna Vânători (Jud. Neamț), lângă biserica Tăierea capului Sf. loan Botezătorul. Alte exemple: în parohia Sărmășel Gară (jud Mureș); sau biserica comunității baptiste din Radna, intrată în zona de protecție a monumentului - mănăstirea dominicană (ruină), biserica nouă lângă schitul Lainici, județul Gorj sau altele. în același mod, prin apariția unei construcții noi, necontrolate ca volum și decorație, constituind o prezență agresivă, s-a intervenit și în perimetrul de protecție al unor monumente ale arhitecturii civile. Exemple: construirea bisericii ortodoxe din Prejmer lângă cetatea săsească (a cărei zonă de protecție este stabilită din anul 1960); http://patrimoniu.gov.ro - propunerea de amplasare a catredalei din Oradea pe axa de intrare și vizibilitate a monumentului - cetatea Oradei - amplasamentul situat lângă monumentul Cula Duca (la 60 m pe drumul de acces), monument făcând parte din ansamblul Culelor de la Mărdărești (jud. Vâlcea) - în parohia ortodoxă Lazaret 4 Sibiu, amplasarea bisericii noi în zona de protecție a fortificației medievale a orașului. O situație specială au fostele mănăstiri, cu această funcție abandonată în trecutul istoric și devenite între timp biserici parohiale. Intenția, în prezent, de refacere a lor cu funcțiunea de mănăstiri, pozitivă în perspectiva îngrijirii monumentului, cuprinde și unele posibile efecte negative datorită clădirilor noi specifice funcțiunii. Și în acest caz situațiile sunt variate, de la monumente propuse a intra în patrimoniului mondial, la care obligația păstrării autenticității și imaginii tradițional constituite impune severe restricții, compensate de importanța intrării lor într-un circuit cultural și spiritul internațional, până la mănăstirile ce și-au păstrat în mare parte incinta (dar cu alte funcțiuni) și acum este posibilă reconstituirea corectă din punct de vedere istoric. Prin tratare nuanțată și colaborarea factorilor de decizie din cadrul bisericii cu Comisia Națională și Direcția Monumentelor se pot găsi rezolvări pentru noua funcțiune, în care monumentul istoric să fie cel față de care toate aceste instituții au datorii de necălcat. O altă cauză care a dus la crearea unui raport conflictual între noile lăcașuri de cult și monumentele istorice este abandonarea bisericii după construirea bisericii noi, ca în cazul bisericilor din: satul Palanca, corn. Stoenești jud. Giurgiu (biserică din sec. XVIII), Corbii de piatră jud. Argeș (biserică 1830), Plopii Slăvitești Teleorman - mănăstire din sec. XVII și biserică din sec. XIX; biserica de lemn de la Mușetești, Gorj, sec. XVIII, (peste drum biserica nouă), sau biserica de lemn și zid de la Ibănești, jud. Olt, cu pictură de valoare excepțională din sec. XVIII. în această categorie o soartă specială au bisericile de lemn pentru care se propune mutarea pe alt amplasament (evident și acela provizoriu, până va apare și acolo o nouă biserică). în acest caz fondurile de mutare se solicită de la DNMASI (ex. biserica din Letca, sec. XVIII). O altă preocupare a specialiștilor din domeniu, comună credem cu cea a reprezentaților cultelor, este legată de bisericile abandonate, fie în perioadele anterioare din cauza impunerilor unui regim ostil cultului religios, fie în urma plecării din acele locuri (din diferite cauze) a enoriașilor cultului respectiv. Ori poate, în prezent, comunitățile religioase înainte de a construi o biserică nouă ar trebui să preia un astfel de lăcaș care se află în zona lor, părăsit și sortit distrugerii și care constituie o mărturie de valoare a trecutului acelor meleaguri. Exemplele sunt numeroase: biserica Buna Vestire, satul Vernești, jud. Buzău (construită în 1725, pictată în 1721); biserica Cuvioasa Paraschiva din Comani jud. Olt (1775); biserica Sf. Treime din Cerneți, jud. Mehedinți), biserica Domnească (1662), biserica Evanghelică, satul Vulcan, biserica Sf. Nicolae din Titulești, jud. Olt (începutul sec. XIX) Ca un ultim punct al posibilelor intervenții realizate în dauna monumentelor este încercarea de a mări spațiul unor lăcașuri de cult monumente istorice, prin adăugiri care-i mutilează valoarea arhitecturală. Un exemplu în acest sens ar fi mănăstirea Hodos Bodrog (jud Arad) sec. XIV, transformată în sec. XVIII, unde prin supralărgirea și supraînălțarea paraclisului s-a modificat radical silueta edificiului. De aceea fiecare intervenție în proximitatea unui monument sau într-o zonă declarată rezervație istorică trebuie să se realizeze printr-o colaborare începută încă din faza de temă și amplasament, între toți cei care cunosc în profunzime implicațiile complexe în delicata problemă a ocrotirii monumentelor istorice, pentru ca decizia să fie ferită de erori ulterior ireparabile, care pot duce la ștergerea altor valori ale trecutului din lista mărturiilor spiritualității noastre, atât de mult afectată în anii care s-au scurs. CEZARA MUCENIC 21 http: //patrimoniu.gov.ro Dosarele distrugerii - Monumente dispărute BISERICA DE LEMN SFÂNTUL DUMITRU DIN GLODENI, JUDEȚUL GORJ. Printre monumentele de arhitectură gorjeană dispărute în ultimii ani se numără și biserica Sf.Dumitru din Glodeni,mistuită de un incendiu inexplicabil. Din puținele date păstrate despre acest monument, se știe că a fost ctitoria popii Ion cu cetașii lui din Glodeni. O inscripție de pe cosoroaba pridvorului arată că meșteri au fost Dinu cu Ion, fratele său din Maghirești'. De văzut pentru acestea: Fișa de monument din arhiva DM.I.A. număr 1251, Viața bisericească în Oltenia. în „Anuarul Mitropoliei Olteniei”, p. 364, Craiova, 1941 Dincolo de inscripția care o datează, 1771 -1772, sau a altor însemnări care ar situa-o chiar în perioada de sfârșit a secolului al XVII- lea,monumentul se impune atenției prin trăsăturile stilistice ale arhitecturii sale, regăsite și în suita unor ctitorii importante din zona centrală a Gorjului, dar și a locuințelor sătești, a pivnițelor și conacelor din dealurile Glodenilor, Blăneștilor, Scoarței sau Bobului. Caracteristica esențială a acestui monument o constituie forma aparte de plan, în care absida altarului continuă latura de nord a navei, dar se 22 http://patrimoniu.gov.ro Biserica Sf. Dumitru din Glodem. vedere -anul 1956 Biserica Sf. Dumitru din Glodem, pridvorul - anul 1977 *4 fiți .d Biserica SI. Dumitru din Glodem; pisania cu numele meșterilor și anul respectiv (1771 -1772) 23 http://patrimoniu.gov.ro Biserica Sf. Dumitru din Glodeni, vedere de detaliu din decorația de sub streașină. retrage pe partea de sud, lăsându-se un spațiu liber mai dezvoltat în capătul cunoscutei bănci a „scaunului de judecată", sub streașină largă a edificiului. Proscomidia și diaconiconul ca un decroș în plan vertical al pereților de nord și de sud ai absidiei, astfel încât să rezulte cele două nișe, cu spațiile respective, de această dată închise cu uși, ca două dulapuri, o rezolvare unică în felul ei. în rest, se reproduce înfățișarea tipului general de biserică de lemn a zonei,.cu bolta naosului și pronosului în leagăn, totul înscris sub un acoperiș unitar. Se detașează în chip deosebit plastica arhitecturală care pare să urmărească reproducerea formelo SOL Pe de altă parte, după confiscare, dreptul de moștenire a averii lui Harteneck a făcut obiectul unor lungi procese. — ‘ Arhivele Statului Sibiu, Rondul „Conscripții și urbării, nr. 111. 48 http://patrimoniu.gov.ro CARACTERISTICILE ZIDURILOR DIN SUBSOLUL CASEI HERMES Camera Zidul Structura zidului Adâncimea tălpii Alte caracteristici Raporturile între zidun zidului* A % cărămizi groase de 0,06 cm - 0,57 m zidul e suprapus și s-a lățit pest o fundație anterioară din piatră î ^adosate z7 cărămizi groase de 0,050 m - 0,40 m adosate z8 cărămizi groase de 0,050 m - 0,40 m adosate adosate z9 cărămizi groase de 0,050 m । -0,40 adosate B Z1 cărămizi groase de 0.050 m - 0,40 până fundație în trepte țesute și coridorul 0.060 m, blocuri de calcar la - 0,800 m de acces z2 fața vestică: cărămizi groase de 0,050 m, țesute blocuri de piatră fața vestică: cărămizi groase de 0.050-0,060 m • pietre, țigle - 0,40 m țesute z3 cărămizi groase de 0.050 m - 0,50 m z4 cărămizi groase de 0,050 m -0,20m t țesute Z5 cărămizi groase de 0,050 m - 0,40 m colțul dintre zidurile 1 și 5 este rotunjit C Z13 cărămizi groase de 0,060 m ' țesute rar pietre de râu - 0,50 m țesute D Z10 cărămizi groase de 0,040 m și 0.060 m - 0,50 m f țesute Z11 cărămizi groase de 0,060 m -0,50 m 1 țesute z12 cărămizi groase de 0,060 m -0,50 m țesute E z8 cărămizi groase de 0,050 m plomba din piatra de rău -0,35 m adosate Z6 cărămizi groase de0,050 m - 0,40 m F camera a fost tencuită înainte de cercetarea arheologică * față de nivelul actual de calcare din subsol http://patrimoniu.gov.ro Planșa a V-a Ansamblul de pietre cu inscripții do la Casa Harmss din Sibiu. Pe lista cetățenilor orașului Sibiu din 1657 se află numele lui Michael Clockner⁸. Nu cunoaș- tem ce relație a fost între Michael Clockner, cel care locuia în Piața Mică la 1657 și Georg Clockner, tatăl primei soții a comitelui Valentin Franck von Frankenstein. Familia Clockner și-a păstrat proprietatea din Piața Mică în cursul primei jumătăți a secolului al XVIII-lea. în 1750 consulul Daniel von Clockner este proprietarul caseicu numărul 87 din Piața Mică . In succesiunea de case din Piața Mică, clădirea de la numărul 87 este a șasea, fiind situată in perimetrul actualei Case Hermes. Cel de-al treilea proprietar propus de E. Sigerus este Johannes Lulay, iudex civitatis in 1506, iudex regius et camerarius in 1507 și res- ponsabilul unei duodecimalisin același an*. ' E. Albrich, Die Bewohner Hermannstadts im Jahre 1657, in „Archiv des Vereins fur Siebenburgisc.be Landes- kunde", XVII, 2, 1883, p. 263 și 280. ’ Conscriptio seu Connumeratio Domorum Liberae Regiae que Civitatis Supenoris Cibimensis, Anno 1760 document aflat in fondul de „Conscripții și urbării", Arhivele Statului, filiala Sibiu, doc. 124. La sfârșitul acestui „carusel al ipoteze rămâne valabilă afirmația existenței pe Ic actualei Case Hermes, între secolele XV-XV unei clădiri (eventual două) ai cărei proprie sau efemeri locatari au fost funcționari publici rangul cel mai înalt. Cât de mult i-a fascinat pe sibieni ist( acestei clădiri ne putem da seama relui informația lui Emil Sigerus, etnograf prin voce potrivit căreia la demolare s-ar fi găsit un tez format din monede de aur, argint și un șirag perle’. PETRE MUNTEANU BE< • Quellen tur Geschichte Siebenburgens Sachsischen Archiven, Sibiu. 1880, p. 443 și urm. " Sigerus, op. cit., p. 78-80. 50 http://patrimoniu.gov.ro COMPLETĂRI Șl ÎNDREPTĂRI LA LISTA SITURILOR ARHEOLOGICE DIN DOBROGEA (I) Conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor istorice, finalitate a activității de inventa- riere și catalogare, nu poate fi operațională fără o corectă cunoaștere și poziționare a siturilor în teritoriu; comparativ cu alte tipuri de inventare arheologice realizate în România de-a lungul tim- pului, considerăm că prioritatea în momentul de față trebuie acordată proiectării, dezvoltării, tes- tării și introducerii bazei de date textuale ca o cale de înregistrare a drepturilor de proprietate ’, urmată de baza de date grafice². în crearea unei baze de date am avut în ve- dere următoarele standarde generale: - documentarea asupra sitului - încadrare cronologică și culturală - referințe administrativ-teritoriale - poziționarea topografică - scurt istoric al cercetării I. Sub voce Sat Bugeac, comuna Ostrov - referințe sistem de proiecție Gauss-Kruger- I -35-139-D-b i. 1. La vest de viile de la extremitatea de vest a satului, fortificație trapezoidală ca val și șanț cu dimensiunile de 70x80 m. Descoperită pe baza fotointerpretării fotografiilor aeriene ver- ticale ³. Fotografia aeriană permite observarea valurilor duble pe laturile de est, sud și vest. In- trarea în fortificație poate fi prezumată pe baza fotointerpretării pe latura de est (intrarea este ușor descentrată față de axul est-vest al fortifica- ției). Presupunem că acesta⁴ este „castrul roman" menționat în toate repertoriile de specialitate du- pă semnalarea anterioară datorată lui Pamfil Po- lonic⁸, deși pe harta Marelui Stat Major Român, ediția 1885-1886, scara 1:50 000 adnotată de același autor, o fortificație patrulateră este am- plasată la sud de Ceairul lui Marinciu. ¹ Conform art. 5 din Legea 18/1991, monumentele, an- samblurile și siturile istorice fac parte din domeniul public care le asigură conservarea și proiecția în funcție de cele- lalte prevederi legale specifice. ’ Dezvoltarea unei baze de date grafice digitale este un proiect de viitor din cauza costului ridicat al soft-ului și bard- ului necesare. ’ Identificarea fortificației pe fotografiile aeriene verticale este meritul integral al lui Al. S. Ștefan (Comunicare la Se- siunea națională de arheologie, 1985). * TIR, p, 21; v. și Petre Diaconu, Niță Angelescu. Urme vechi de locuire in coiful de sud-vest al Dobrogei, în „Revista Muzeelor", V, 1968, p 349. I. 2. Aliniament de tumuli (circa 20-25) pe direcția est-vest, paralel cu faleza brațului Ostrov al Dunării 6 și actualul DN 3 (Ostrov-Constanța). Limita dinspre Ostrov a aliniamentului depășește către vest cimitirul getic descoperit la vest de lo- calitatea Ostrov și se oprește la vest de punctul „Ceairul Bugeac", unde a fost identificat și cer- cetat cimitirul Bugeac I. (v. harta 1). Tumulii se înșiruie pe o lungime de 1,5-2 km. Unii, mai bine conservați, au înălțimea de 2-4, alții sunt aproape aplatizați de lucrurile agricole, dar vizibi- li pe fotografia aeriană. Tumulii nu au fost cerce- tați arheologic; din mantaua unei movile, parțial distruse, s-au recuperat fragmente de amfore elenistice, ceea ce a condus la supoziția că aparțin epocii Latene’. Indiferent ce ar releva cercetarea arheologică, este evidentă inexistența unei contemporaneități între necropola tumulară aliniată și cele două necropole situate la est și la vest de ea. Tot ca ipoteză, bazându-ne și pe contextul geomorfologic al locului, ca și pe am- plasarea tumulilor pe o curbă de nivel aproxima- tiv identică, presupunem că au fost utilizați ca re- pere de drumul limesului, în situația în care nu sunt contemporani cu construirea acestuia. Este de observat că fortificația patrulateră⁶ utilizează în colțurile de sud-vest și sud-est doi tumuli, ceea ce ar pleda pentru apartenența fortificației la o a altă arie culturală decât cea romană sau romano-bizantină și posterioară sec. VII d. Chr. I. 3. Așezarea de epocă timpurie romană cu persistente mărturii de cultură getică, situată pe va- lea „Ceairul lui Marinciu"’, la sud-vest de localitatea Bugeac; distanța în linie dreaptă față de sat nu de- pășește 1,2-1,5 km După descoperirile arheo- logice așezarea nu depășește mijlocul ” Cf P. Polonic, Cetățile antice de pe malul drept al Du- nării (Dobrogea) până la gurile ei, în „Natura", 24, 1935, 7, p. 18-26, p. 19. ' V. il. 1; poziția sitului în Lista monumentelor, ansamblu- rilor și siturilor istorice 1991-14 A 0055 (în continuare va fi denumită - LISTA). M Irina, Date noi privind necropolele getice de la Bu- geac, c Ostrov, în „Thraco-Dacica", VI. 1-2, 1985, p. 76 și nota 16 p. 76. ' V. supra, punctul I, 1. " LISTA-14 a 0056. Cf. C. Scorpan, Săpăturile din așe- zarea getică de la Buceag - Valea lui Marinciu, în „Pontica", 2. 1969, p. 43-79. ’’ V. M. Irimia, op. cit., p. 76, nota 14. 51 http://patrimoniu.gov.ro secolului II d. Chr". în același loc sunt semna- late materiale ceramice romano-bizantine și din secolele X XI I. 4. Fortificație patrulateră, situată la nord- est și la vest de intersecția DN 3 cu drumul spre satul Bugeac,³. Fortificația este mărginită la est de o ravenare naturală perpendiculară pe brațul Ostrov și paralelă cu limita vestică de la sfârșitul secolului trecut al bălții Ciulinoasa (fotografiile aeriene permit observația că balta Ciulinoasa a avut o întindere mai mare în antichitate decât cea pe care o descoperim astăzi ca urmare a lu- crărilor de îndiguire a Dunării și drenare a siste- mului aferent al bălților). Limita de nord a fortificației era apărată natu- ral de faleza brațului Ostrov al Dunării; laturile de vest și sud ale fortificației sunt fortificate artificial cu val de pământ și șanț; valul este aproape complet aplatizat de lucrările agricole, dar este încă vizibil pe fotografiile aeriene. Se poate ob- serva încă fortificarea laturii de vest prin exploa- tarea inteligentă a unor accidente ale reliefului. Fortificația este tăiată în diagonală de DN 3 (km 117-118). în extremitatea de nord-est a fortifica- ției, în dreptul km 118, la 300 metri de malul drept al Dunării a fost cercetat arheologic un cuptor de ars oale din secolele IX—X '⁴. Fortifica- ția nu este cercetată arheologic dar materia- lele ceramice răspândite la suprafața solului se datează în epocile Hallstatt, romană, romano-bi- zantină și secolele IX-XI. I. 5. Cimitirul I. Bugeac ” este situat la nord- est de sat între DN Constanța-Ostrov, km 118,8 și brațul Ostrov al Dunării. Cercetat arheologic în 1965, este atribuit secolului IV î. Chr. Deși situate foarte aproape, în lipsa unor cercetări ar- heologice în fortificația Bugeac-est nu putem co- nexa necropola plană de incinerație la o fază a fortificației ______________ " Inventarul mobil descoperit de săpătura de salvare se încadrează în limitele secolului I î. Chr.-sec. II d. Chr.; din cele cinci monede descoperite în săpătură, ultima este frapa- tă în timpul domniei lui Hadrian (1 18-137). Cf. C. Scorpan, op. cit., p. 75. ” Cf. M. Irimia, Cimitirele de incinerafie geto-dacice de la Bugeac-Ostrov, în „Pontica", 1968, p. 232. ” Cf. Al. S. Ștefan, Comunicare la Sesiunea naționala de arheologie. 1985. “ Cf. Silvia Baraschi, T. Papasima, Un cuptor de ars oale din secolele IX-X de pe dealul Bugeac, în SCIVA.28. 4, 1977, p. 591-595. “ V. și P. Diaconu, N. Angelescu, op. cit., p. 349. Punc- tul este marcat pe harta marelui Stat Major Român ed. 1885-1886. cu nr. 56 și cu mențiunea autografă „cetate ro- mană" și „Așezare". Tot P. Polonic, înscrie pe aceeași hartă, între fortificația de la est de Bugeac și Dervent - „dig ro- man". " Cf. LISTA 14 A 0054. ” V. M. Irimia, op. cit. „Pontica", 1968, p. 194-202. " Este oarecum surprinzător să constatăm absența unor periegheze locale care sa-și propună identificarea elementu- lui lipsă al binomului necropolă așezate sau invers. I. 6. Cimitirul II Bugeac”, cercetat arheolo gic în perioada 1966-1984, este situat la sud dt sat; porțiunea cercetată a necropolei plane (12f morminte) se află în incinta și proximitatea Sec ției piscicole Bugeac²⁰. Necropola plană de incinerație datează dii secolele V-VI î. Chr. Nu cunoaștem așezare; căreia îi corespunde necropola. I. 7. Cimitirul III Bugeac ²¹ descoperit îi 1984, se află tot pe malul lacului Bugeac îl punctul numit „Canara", la 400-500 metri sud est de așezarea de epocă romană cercetată pi valea Ceairul lui Marinciu. Necropola plană df incinerație din punctul „Canara¹¹ se datează îi secolele Vl-V î.²² Chr. Nu cunoaștem așezare; căreia îi corespunde. II. Sub voce sat Galița, comuna Ostrov II. 1. Dealul Dervent²³, cunoscut de multi vreme în literatura de specialitate, așezare roma nă suprapusă parțial de fortificație bizantină se colele X-XII cu val de apărare și urme de locuit sporadice din epoca neolitică, epoca bronzuli și epoca fierului. Surplusul de informație privind fortificația df pe dealul Dervent‘este oferit de fotografia aeria nă verticală care permite sesizarea unui al doile val de apărare (cu șanțul aferent), element tipc logic întâlnit și în cazul altor fortificații dobro gene. Tot în înregistrarea aeriană verticală pot decelate urme slabe de tumuli între primul și i doilea val de pământ. II. 2. La gura văii Cuiusgiuc sau Caraghioz’¹ la un kilometru de satul Galița a fost reperat prin periegheză o așezare din secolul al X-lea. II. 3. intre dealul Dervent și punctul „Mănăs tire“ se întinde o terasă largă, numită de către Io calniei „Draca". La extremitatea nord-vestică terasei Draca, la circa 50 metri depărtare de ma Iul brațului Ostrov au fost descoperite fortui morminte de înhumație. După ritual și inventar mormintele par a fi datate din epoca romană Existența necropolei este numai prezumată p baza informațiilor orale²⁶, dar se susține pn apropierea de fortificația de pe dealul Dervent. II. 4. Posibilitatea unei semite a drumului! mesului (via militaris) la est de lacul Bugeac est întărită de observarea unor urme slabe de tumu pe fotografia aeriană pe linia Galița-Gârlița, dai ” LISTA-14 A 0052. m M. Irimia, op. cit., p. 202—232; idem, în „Thraco-Dac ca" 2, 1981, p.37-52; idem, „Pontica", 16, 1983, p. 79-83 ” Idem, p. 76-77. ” Idem, în „Symposia Thracologica", 7, 1979, p. 104. ” LISTA 14 A 0123. P. Diaconu. N Angelescu, op. cit., p. 349; v. și LIST 14 A 0124. ” Ibidem. loc. cil. 52 http://patrimoniu.gov.ro și de informația perieghezei din 1967, privind descoperirea unor morminte de epocă romană târzie la marginea de nord a satului Gârlița ”. Mormintele au fost descoperite pe dealul Galița la sud de valea Cuiusgiuc (Caraghioz). II. 5. La 1,5 km în aval de fortificația de pe dealul Dervent, la gura văii „La plantația", la 250 metri sud de gura văii (toponim vechi al văii - va- lea Vecinei³⁷), periegheza semnalează materiale ceramice încadrabile cronologic în secolele IX-X. Pe baza lor se prezumă existența unei așezări din această perioadă³⁸. Nu au fost efectuate să- pături arheologice. III. Sub voce sat Gârlița, comuna Ostrov III. 1. Pe botul de deal de la sud de gura văii Babei, pe malul sudic al lacului Bugeac este cu- noscută în literatura de specialitate o fortificație hallstattiană cu val și șanț⁷⁹. III. 2. Pe deaiul Galița, la 500 metri nord-est de satul Gârlița, a fost cercetată prin săpături de salvare o necropolă de epocă feudal timpurie (secolele VIII—X) care suprapune parțial mor- minte de incinerație de epocă romană (3 mor- minte) și gropi cu ceramică din epoca bronzului (cultura Coslogeni)³⁰. IV. Sub voce sat Canlia, comuna Lipnița. re- ferințe sistem de proiecție Gauss-Kruger-L-35- 140-C-a. IV. 1. Punctul Gura Canliei este situat pe pro- montoriul dinspre Dunăre al dealului Uscat, între văile Canliei și Ghivizlicului Mare³'. Aici se află o zonă arheologică extrem de bogată, cu suprapu- neri de locuire din mai multe epoci - Hallstatt, Latene, roman, romano-bizantin, secolele IX—XI, inclusiv necropolă din secolele I—III, distrusă par- țial de arături. Fotografiile aeriene permit observarea unui sistem de fortificații complicat, mai complex decât cel descris de P. Polonic în 1998 ³³. (P. Polonic descria o fortificație cu dimensiunea laturii de est - 110 m, a celei de sud 200 metri; lățimea șanțului de apă- rare pe laturile sud-vest, sud și ” V. intra, p. .. ” Toponimul figurează pe harta Marelui Stat Major Ro- mân, an 1885-1886, scara 1.50 000. ” P. Diaconu, N. Angelescu, op. cit., p. 349 ” Sondaj S. Morintz în anul 1964. V. și LISTA 14 A 0132. ” Săpături de salvare în perioada 1968 (C. Cârjan) și 1969 (R. Ocheanu) cf. „Dacia”, XIII, 1969, Cronica săpături- lor arheologice, p. 528, nr. 128 și „Dacia" XIV, 1970. Croni- ca săpăturilor arheologice, p 453, nr. 122 V și C Cârjan Necropola de epocă feudal timpurie de la Gărlifa-Oslrov-Sâ- păturile efectuate în 1969, în „Pontica". 2, 1969. p. 111-134(limitele necropolei, p. 111; datare, p. 128; gropi de epoca bronzului, p. 129-132. ” v. LISTA 14 A 0057. ” Punctul este marcat pe harta Marelui Stat Major Ro- mân adnotată de Pamfil Polonic, ed 1885-1886, la jxiziția 54 cu mențiunea „cetate romană". parțial vest de 10 metri)³³. Deși necercetată ar- heologic fortificația sau sistemul de fortificatii sunt intens citate în literatura de specialitate³⁴. In general, fortificația de epocă ro-mano-bizantină, ale cărei limite nu sunt precizate arheologic, este identificată cu Cimbriana®, garnizoana unității de „milites Cimbriani". IV. 2. „La lutărie"³⁶ necropolă birituală (seco- lele VIII-XI) pe un bot al dealului Canliei, la ex- tremitatea vestică a localității omonime. IV. 3. „Fântâna lui Adam" necropolă birituală aparținând aceleiași arii culturale cu precedenta, situată „cam în dreptul punctului de ramificație al șoselei ce duce spre Canlia"³⁷. IV. 4. Pe terasele de pe laturile de vest și sud ale dealului Canliei au fost sesizate prin perie- gheză așezare și morminte de incinerație din epoca Latene³⁸. VI. 5. Pe malul Dunării, la gura unui pârâu³⁹, cunoscut de localnici sub denumirea „Dereaua", în ruptura unui mal situat la o depărtare de 300 metri de zona de la Gura Canliei, a fost depista- tă de periegheză o așezare din epoca romano- bizantină. Opaițul creștin descoperit în zonă e databil în prima jumătate a secolului al Vl-lea⁴⁰. Inventarierea siturilor arheologice din această zonă extrem de bogată arheologic este îngreu- nată de lipsa din publicații a unor documente cartografice la scară mare, de lipsa unor cerce- tări complete care să asigure limitele diferitelor situri cercetate (în general cunoscute numai prin săpături de salvare sau periegheze), ca și de ab- sența unor repere topografice precise. Astfel punctul înscris în lista noastră la poziția IV, 5, poate aparține sitului descris la poziția IV, 1; lip- sa unor repere precise și obiective ne-a determi- nat să le consemnăm separat. CRISTINA CRĂCIUN " CF. Gr. Tocilescu, mss 5131, f. 66-67, reprodus de M. Zahariade, în Moesia Secunda, Scythia ți Notitia Dignita- turn. 1988, p. 116-117, fig. 131. “ Gr. Tocilescu. mss 5131, f. 2, 6, 7. 66-67, 5132, f. 131: P. Polonic, op. cit., p. 19: P. Diaconu, N. Angelescu, op. ■ u.. p. 349: TIR L-35. p. 29. A. Aricescu, în Quelques precmions sur la carte de la Scythia Minor. în „Dacia", 14, 1970, p. 301-302: I. Barnea, Gh. Ștefan, în „Limes". 9, p 17; R Vulpe. în „Pontica". 5, 1972. p. 216, V și Cf. M. Iri- mia. in „Pontica". 14. 1981, p. 67-122; Al S. Ștefan, Comu- moare la Sesiunea națională de arheologie, 1985. “ NDOr. 40. 27 R. Harhoiu, Necropola birituală de la Canlia, j. Con- stanta. în „Pontica", 5. 1972. p. 565-575. P Diaconu. N. Angelescu. op. cit., p. 351. D. Vâlcoanu, „Urme de viejuire antică la Gura Canliei, in SCIV. 1, XVIII, 1962. P. 141-144. P Diaconu. N. Angelescu, op. cit., p. 351; v. și fig. 4 p. 350 Ibidem. 53 http://patrimoniu.gov.ro LUCRĂRI DE RESTAURARE ÎN AȘEZĂRI ISTORICE DIN UNGARIA DE VEST METODE Șl REZULTATE ALE CERCETĂRII, PROIECTĂRII Șl EXECUȚIEI Așezările din Ungaria de vest s-au dezvoltat, până spre începutul secolului al XlX-lea, fără să dispună de proiecte generale, proiecte de dez- voltare urbană sau regulamente urbane. în linii mari, această dezvoltare a avut un caracter orga- nic: străzile s-au trasat una lângă cealaltă, lo- cuințele s-au construit una lângă alta. Măsurăto- rile necesare erau făcute de către inginerii ora- șului,care stabileau deasemenea stilul și înălți- mea construcțiilor'. Un astfel de inginer a func- ționat la Șopron încă din anul 1821 ². Adevărații coordonatori ai dezvoltării urbane au fost însă edilii orașului și comuna însăși; de cele mai multe ori deciziile acestora nu erau fundamen- tate prin proiecte, dar țineau cont, în realizarea noilor clădiri sau străzi, de tradițiile locale și de aspectele practice. Detaliile de ordin estetic au intrat în sarcina nou înființatelor „Comisii pentru înfrumusețarea orașului"; primul organism de acest tip s-a creat la Șopron, în 1836³. Primul mare proces de urbanizare, care s-a făcut simțit începând din a doua jumătate a se colului al XlX-lea, a ridicat o serie de probleme funcționale complicate, care nu mai puteau fi so- luționate în virtutea experienței acumulate sau prin intermediul metodelor tradiționale moștenite, în această perioadă au apărut germenii unei noi Articolul de față reprezintă textul conferinței ținută de au- tor la Eisenstadt, în 6 decembrie 1988 și a fost publicat în „Burgenlăndische Heimatblătter“, Eisenstadt. 52. 1990, 4, p 145-166, cu titlul „Erneuerung alter historischer Siedkmgcn in Westungarn. Methoden und Resultate der Forschung. Planung und Ausfuhrung". ' Winkler, Gâbor - Vârosepiteszet a histonsmusban (Ur- banismul în perioada curentului isforist), în Zador, Anna - A magyar historizmus (Curentul Istorist în Ungaria), „Manusk- ript“, Budapest, 1987. ’ Csatkai, Andre-Dercsenyi, Dezso - Șopron es kor- nyeke muemlekei (Monumentele istorice din Șopron și împie- jurimi), Budapest, 1953. p 280; Minkler, Gabor- Șopron e- piteszete a 19. szazadban (Arhitectura din Șopron în secolul al XlX-lea), Budapest, 1988, p. 149-152. ’ Regulamentul de construcții al Sopron-ului. 1836 - Șo- pron, 1852, par. 31. Comentat în Winkler, Gabor - Az elso soproni Epitesugyi Szabalyzat (Primul regulament de con- strucții al Sopron-ului din 1836), „Vârosepiteszet", 1968 6. p. 18-19. aciivități cu caracter științific - și anume urbanis- tica. Arhitectul austriac Camillo Sitte⁴ - un important precursor al urbanismului modern - considera urbanismul ca fiind în primul rând o artă. Pentru el construcțiile tradiționale urmau să reprezinte un important punct de plecare pentru soluțiile noi, moderne. Elementele pe care Sitte le-a apreciat în mod deosebit sunt: planul nere- gulat, structura compactă, aerul pitoresc al ve- chilor orașe; pornind de la acestea, el a reco- mandat arhitecților realizarea unei atmosfere evocatoare asemănătoare. Josef Wălder, unul dintre cei mai fideli disci- poli ai lui Camillo Sitte⁵, a elaborat în 1904 un proiect general complex de dezvoltare pentru orașul Șopron, al cărui inginer era. Propunerile sale aveau la bază dezvoltarea organică a struc- turii medievale, completată cu o rețea stradală variată, caracterizată prin trasee sinuoase, și cu o serie de construcții reprezentative plasate în punctele cele mai importante, în scopul îmbogă- țirii fronturilor stradale. Proiectul lui Josef Wălder s a dovedit însă a fi puțin realizabil datorită mai ales faptului că nu soluționa corespunzător pro- blemele tehnice de circulație. Reprezentanții arhitecturii moderne din anii '20 și '30 s-au situat pe cu totul alte poziții; pro- fesând alte principii, aceștia au criticat energic concepțiile lui Camillo Sitte. Ei s-au orientat în special spre proiectarea unor cartiere sau așe- zări noi, care prezentau avantajul unui câmp de activitate favorabil concretizării ideilor moderne de tipul: separarea clară a funcțiunilor așezării (zonele locuibile de cele industriale și de spațiile verzi), crearea unei rețele stradale eficiente, ' Sitte. Camillo - Der Stâdtebau nach semen kunstle- rische Grundsâtzen, Wien, 1889 (Principiile artistice ale ur- banismului). ’ Wălder, Jozsei - Bebauungsplan fur Șopron Der Stăd- tebau, 1908, p. 24-28, fig. 12-14 (Proiect de construcții pentru Șopron). 54 http: //patrimoniu.gov.ro jliberată de constrângerile istorice⁶. Problema enovării orașelor vechi a rămas aproape total în ilara preocupărilor acestei epoci. După cel de-al doilea război mondial însă, ul- imul aspect menționat mai sus a devenit de o ragică actualitate⁷, în contextul în care se impu- teau o serie de decizii privind restaurarea sau lemolarea vechilor clădiri și fronturi stradale jrav avariate. în general, pierderile cauzate de ăzboi au fost deplânse dar, pe de altă parte, nulți experți au văzut aici o neașteptată șansă >entru soluționarea unor probleme ale orașelor echi - în primul rând acelea determinate de exi- lențele circulației autovehiculelor de mare tonaj, are se anunțaseră cu acuitate încă din perioada iterbelică. Exista totodată părerea potrivit căreia ișezările istorice, prea compacte, pot și trebuie ă fie însănătoșite prin demolări parțiale; pe iceastă bază însă prea multe clădiri au fost dis- ■use⁸ și prea puține reparate. Avem motive sa iresupunem că deciziile de atunci au fost in- uențate - poate -că uneori chiar fără intenție - le așa numitele idei „moderne", dar, în plus, nu rebuie ignorată nici contribuția unei oarecare lemagogii politice - și avem în vedere aici în pri- nul rând dispariția unor clădiri deosebit de valo- oase, care au lăsat goluri de neînlocuit în peisa- jl arhitectural al așezărilor respective, in etapa marilor hotărâri" s-a stabilit de pildă în Ungaria ă până în 1950 toate urmele celui de-al doilea ăzboi mondial trebuie să fie înlăturate. Dar tor- nenul fixat s-a dovedit prea apropiat, și nu toate tădirile avariate au putut fi restaurate, astfel că lulte dintre acestea au fost demolate în ultimul noment - cum s-a întâmplat cu casele Lunkăny i Gyoni din Piața Ursulinelor, Șopron. Acțiunile de acest tip au fost favorizate de aptul că, în aceeași perioadă, aproape toate ca- ele de locuit au fost naționalizate, și abia după nulți ani li s-a dat proprietarilor inițiali șansa de a î răscumpăra. Clădirile cu regim de monument storic au rămas însă, conform legislației în vi pare la vremea respectivă, în proprietatea sta- ului⁹; în 1985 s-au luat unele măsuri pentru imeliorarea legilor care se referă la acest dome- liu, dar în ceea ce privește monumentele isto- ‘ Le Corbusier- Urbanisme, Paris, 1924. ' Boronkai. Pal - Șopron uijaepitese (Reconstrucția ora- ■ului Șopron) 1945-1959 în „Soproni Szemle", 1960, I, p. P33. ‘ Regierungsverordnungen 13 860/1947: 5630/1948: 1450/1948, 19 273/1948 und weitere Dokumente (Decrete juvernamentale și alte documente) * Regierungsverordnungen 32/1989/IX.30: geândorl iurch 20/1985/XII 27; 27/EVM-MEM-PM. rice nu s-au înregistrat modificări importante. în principiu, acestea vor rămâne și pe viitor în pro- prietatea satului, fiind încredințate spre adminis- trare, împreună cu alte clădiri de locuit, așa nu- mitelor „întreprinderi pentru administrarea imobi- liarului - IKV". Trebuie să menționăm faptul că municipalita- tea din Șopron a luat măsuri pentru achiziționa- rea unor monumente istorice din centrul vechi al orașului încă din perioada interbelică. S-a avut în vedere exproprierea urgentă a acelor clădiri cu mare valoare istoric-arhitecturală ai căror pro- prietari nu dispuneau de mijloacele necesare pentru a le întreține corespunzător - fără a se plănui însă o naționalizare extinsă la întregul do- meniu al monumentelor istorice¹⁰. în ceea ce privește întreținerea monumente- lor, situația creată în 1950 era, teoretic, aproape ideală; practic însă, urmările naționalizării s-au dovedit dezastruoase. între 1950 și 1958 în Un- garia s-a făcut foarte puțin în această direcție; de fapt doar câteva monumente foarte prețioase au fost restaurate - cum este cazul sălii capitlu- lui fostei mănăstiri benedictine din Șopron". Pentru a rămâne la exemplul aceluiași oraș, sta- rea generală a patrimoniului era atât de proastă încât s-a propus la un moment dat, cu o oare- care doză de ironie, conservarea centrului istoric în stare de ruină, după modelul Pompeiului! Si- tuația s-a ameliorat în anii ‘60, starea monumen- telor îmbunătățindu-se ușor; s-au luat unele mă- suri pentru dotarea locuințelor cu un minim con- fort tehnic și au fost zugrăvite parțial fațadele. Dar, în lipsa unor cercetări amănunțite de istorie a arhitecturii, nu ne putem hazarda în a atribui acestei perioade o autentică restabilire a trăsătu- rilor originare ale clădirilor ”, Societățile de con- strucții se ocupau mai ales cu realizarea unor mari structuri locuibile, iar părțile vechi ale ora- șului contau mai degrabă ca terenuri de rezervă; de altfel proiectele de „asanare" a acestor zone erau concepute în linii mari tocmai în acest sens. ¹⁰ Storno. Miksa - Gdtstilu lakohăzhomlokzat Sopronban (Fațade gotice din Sopran), „Magyar £pitomuveszet“ 1944, p. 236. ' Entz, Geza - Hârom evtized muemlekvedelme Sopron- ban (Trei decenii de ocrotire a monumentelor în Șopron), „Soproni Szemle", 1975, 4, p. 290-305; Dercsenyi, Dezso - Șopron miiemlekvedelmi Europa-dr/a (Premiul Europa pentru ocrotirea monumentelor din Șopron) în „Soproni Szemle", 1976. 1. p. 39-45. ’ Varga. Istvân - Miiemleki lakohaz-helyrealh'tâs Gyor- ben (Restaurarea caselor de locuit în Gyor), Gyori Tanulmă- nyok, 7. 55 http://patrimoniu.gov.ro Acolo unde s-au putut procura mijloacele fi- nanciare necesare, cartierele vechi au fost de- molate în întregime, cum s-a întâmplat la Veszprem, Gyor și Szekesfehervar, fiind înlocuite cu blocuri și autostrăzi. Aproape toate municipa- litățile și-au comandat proiecte de acest tip; din fericire însă, în marea lor majoritatea orașele au fost prea sărace pentru a-și putea permite con- cretizarea acestor proiecte - și tocmai datorită acestui fapt astăzi ele sunt azi cu mult mai bo- gate. La fel ca în întreaga Europă și la noi s-au pe- trecut în ultima vreme, în domeniul renovării urbane, o serie de schimbări favorabile Se pare că reorganizarea și modernizarea așezărilor noastre istorice a fost mereu dependentă de re- zolvarea unor probleme tehnice și tehnologice, adesea interpretate destul de rigid. Autorii proiectelor de revitalizare și sistematizare acordă însă o tot mai mare atenție fondului și tradițiilor arhitecturale locale; clădirile vechi existente sunt tratate cu mai mult respect, și în general se ține cont de faptul că locuitorii unei așezări sunt ata- șați de atmosfera istorică a localității lor - ceea ce determină cultivarea unei anumite continuități în evoluția așezării respective. în Ungaria elaborareji proiectelor generale de urbanism este finanțata în mare parte de către municipalitate; toate proiectele însă, pentru a că- păta valabilitatea necesară, sunt avizate de către Ministerul pentru Urbanism și Arhitectură și apoi aprobate de către Oficiul pentru Monumentele Istorice din Budapesta. Acceptarea unui aseme- nea proiect constituie un pas important în istoria unei așezări, deoarece deciziile pe care acesta le conține funcționează în perspectivă ca o ade- vărată lege locală; toata, soluțiile de detaliu care se vor adopta ulterior vor trebui acordate cu proiectul general. Faptul că orașele din Ungaria de vest - Șo- pron, Gyor, Mosonmagyarovâr, Szombathely și Koszeg - dispun deja de câțiva ani de proiecte de urbanism clare, scrupulos elaborate, consti- tuie o realizare deosebit de importantă u. Remar- căm în acest context existența unor astfel de proiecte și în cazul unor localități mai mici, cum ar fi de pildă fostul târg Fertorakos. Proiectele amintite au în vedere întreaga zonă a orașului istoric, ceea ce considerăm că este un succes ¹¹ Winkler, Gâbor - A vărosfelu/ităs tudomanyos kerde- sei (Probleme științifice ale restaurării urbane), „Miiemlekve- delem“, 1983, 1, p. 1-12. ” Sedlmayrne Beck, Zsuzsa - Muemleki vărosmagok vă- rosrendezesi tervezese (Proiect de urbanism pentru centrele istorice importante), 1960-1980 în „Magyar Muemlekvede- lem", voi. IX. Budapest 1984, p. 343-376 56 remarcabil deoarece până acum câțiva ani acest gen de procedură constituia o raritate. Din 1964 există in Ungaria ¹⁵ o lege care pro- tejează aspectul așezărilor. în 14 orașe și 3 sate s-au delimitat, pe baza monumentelor existente, zone de importanță deosebită,aflate sub o pro- tecție specială. După părerea mea, limitele aces- tor zone sunt însă prea strâmte, ele cuprinzând doar o parte din orașul istoric. Aceasta a făcut ca protecția să se exercite în mod eficient strict asupra zonei delimitate, iar în afara granițelor acesteia uneori s-a demolat și s-a construit în mod excesiv (Gyor, Veszprem)Este lesne de înțeles că aceste acțiuni se reflectă și asupra zo- nei protejate, chiar dacă nu au loc în interiorul ei; deseori, perspectiva asupra părții atent restau- rate și întreținute este influențată nefavorabil de marile clădiri publice și de zgârie norii din veci- nătate. în legătură cu proiectele de renovare urbană, practica a demonstrat că proiectele generale sunt prea vagi - în primul rând în ceea ce pri- vește cartierele istorice -, ceea ce a determinat introducerea unei etape noi - cea a proiectelor- studii. Acestea sunt de natură să răspundă exi- gențelor impuse de necesitățile de dezvoltare a orașului, ținând cont pe de o parte de statutul special al monumentelor istorice iar pe de altă parte de presiunile reale, adică de cererile justifi- cate ale locuitorilor orașului respectiv.(...) Trebuie arătat faptul că lucrările de restaurare nu au fost favorizate din punct de vedere finan- ciar până în vremea din urmă. Creditul pe care proprietarii privați îl primesc pentru restaurare este destul de mic, și nu stimulează marile inves- tiții. Cum poate atunci, totuși, municipalitatea să garanteze împlinirea concepțiilor sale urbanis- tice? Antreprenorii care respectă recomandările făcute de proiectele-studii primesc imediat apro- bările oficiale necesare; cei care însă vor să rea- lizeze ceva diferit față de soluțiile dorite de con- ducerea orașului trebuie să facă față unui com- plicat și îndelungat proces de obținere a aprobă- rilor. Este poate interesant să menționăm că în general proprietarii privați acceptă propunerile noastre, iar pentru moment avem mai multe pro- bleme cu unele mici firme ambițioase - cum ar fi casele de economii sau magazinele din mediul rural. ” Dercsenyi, Dezsd - Mai magyar muemlekvedelem (Protecția monumentelor în Ungaria). Budapest, 1980, p 64-65 " Roman, Andrâs - Miiemlekileg vedett vărosreszek a telepulesekben (Rezervații istorice urbane), „Teriiletrende- zes, 1974, 3, p. 60; Winkler, Gâbor - Torteneti vârosok, miiemlekek Nyugat-Dunantulon (Orașe istorice și monu- mente în Ungaria de vest), în «Muhely“, 1979, 3, p. 31-47. http://patrimoniu.gov.ro Acolo unde clădirile sunt cu preponderență în proprietatea statului lucrurile merg mai ușor; proiectele-studii sunt conduse de către IKV, care organizează și finanțează deasemenea exe- cutarea lor planificată. Mijloacele financiare ne- cesare sunt puse la dispoziție de către munici- palitate; o parte a acestora provine, începând din anii '70, direct de la buget. Din fericire, astă- zi cea mai mare parte a fondurilor provenite din sursele de stat se folosesc pentru restaurare și nu pentru construcții noi. O parte tot mai mare din veniturile comunei provine însă de la între- prinzătorii particulari, care închiriază părți de clă- dire pentru a-și amenaja magazine, restaurante sau ateliere. în prezent majoritatea municipalități- lor din Ungaria de vest se străduiește să între- buințeze fondurile pe care le are la dispoziție într-un mod cât mai eficient ”. Când, în urmă cu circa 10 ani, s-a început re- staurarea planificată, am propus câteva principii de bază, acceptate necondiționat ’⁸. înainte de orice, am stabilit că restaurarea nu trebuie limita- tă în nici un caz la refacerea fațadelor, ci trebuie să aibă în vedere mai întâi îmbunătățirea condiții- lor de viață ale locuitorilor clădirilor respective. Astfel, proiectul trebuie să asigure dacă nu între- gul confort, cel puțin un confort minim, iar parte- rul clădirilor trebuie amenajat în același sens. Un alt principiu moștenit în Ungaria este acela că modernizarea unei clădiri nu trebuie să conducă la diminuarea spațiului locuibil. Pentru a com- pensa locuințele pierdute în cursul lucrărilor de restaurare se proiectează, acolo unde este posi- bil, supraetajarea corpurilor de clădiri situate spre curte sau amenajarea spațiilor podurilor - deși această din urmă soluție nu are tradiție la noi. Un aspect important al concepției de restau- rare pe care o practicăm constă în încercarea de a păstra toate clădirile vechi - chiar și pe cele mici și neînsemnate ”. Tentativa de a deran- ja un ansamblu organic de locuințe este de altfel socotită riscantă, mai ales că în realitate nu se poate garanta păstrarea sau refacerea armoniei inițiale prin construcții noi. Dacă totuși o casă este demolată și urmează a fi înlocuită, atunci se " Winkler, Gâbor - Experiencias sobre rernodelacion en Hungria, „Arquitectura“ (Cuba), 1985,361 -62/85, p. 62-66. '* Winkler, Gâbor - Belvarosi tbmbdk megujitâsănak tor- vexese Gybrben (Proiect de renovare a centrului istoric din Gyor), „Muszaki Tervezes", 1986, 6. p. 18-30. " Winkler, Gâbor - Vărosmeguptâs Pâpăn (Restaurare urbană în Pâpa), „Magyar Epitoipar”, 1986, 9-10, p, 618-624. pun condiții foarte precise în legătură cu supra- fața construită, înălțimea cornișei și a acoperișu- lui, materialele de construcție. Chiar dacă odată cu construcțiile moderne s-au comis și în Ungaria de vest o serie de gre- șeli, suntem de părere că trebuie să fie ridicate case noi și în părțile vechi ale orașelor³⁰. Expresia „modern" are însă astăzi - din fericire! - un alt înțeles decât acum câteva decenii. într-un con- text de vechi case baroce nu trebuie desigur să se construiască case cu acoperiș plat - din sti- clă și beton, ci trebuie respectat regimul de înăl- țime și forma acoperișului. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să încercăm să imităm, din mate- riale moderne, casa barocă! Trebuie să recu- nosc că în această direcție nu există rețete; în lo- cul prescripțiilor este nevoie de arhitecți talenta- ți, atașați de contextul istoric al locului și înze- strați cu răbdarea și iscusința necesare materia- lizării ideilor lor. De asemenea nici pentru restaurarea vechilor clădiri nu există rețete, ci dpar anumite reguli care trebuie respectate; și pe acest tărâm sunt necesari arhitecți cultivați, cu o atitudine etică fa- ță de munca pe care o întreprind. în ceea ce pri- vește regulile, o condiție prealabilă importantă o constituie existența unei documentații istorice corespunzătoare asupra clădirii care urmează a fi restaurate. Trebuie să știm totul despre parce- la cadastrală, deținătorii clădirii, modificările, adăugirile, demolările și transformările suportate; trebuie să găsim toate vechile reprezentări ale clădirii respective și să valorificăm toate informa- țiile pe care ni le pot furniza acestea. Anumite date se pot găsi în arhivă, dar altor întrebări nu li se poate răspunde decât la fața locului Trebuie să subliniez faptul că realizarea unei documentații de specialitate este obligatorie pentru fiecare clădire la care se vor efectua lu- crări, indiferent dacă aceasta este sau nu monu- ment istoric și indiferent de vechime. Această muncă nu este o activitate cu un scop în sine, ni- ci un joc cu istoria, ci un principiu fundamendal pentru pregătirea rapidă și economică, pe baza unor date concrete, a restaurării clădirii - adică o importantă latură a activității de proiectare și execuție. în echipa noastră această muncă este realizată de un istoric de artă, iar mijloacele fi- nanciare necesare sunt asigurate de către antre- prenor. Winkler, Oszkăr - Uj lakbepuletek Șopron belvărosă- ban (Construcții noi în Șopron) în „Soproni Szemle", 1962, 4, p. 289-298. ” Nagy, Judit - Epi'lestorteneti kutatăs Gybrben (Cerce- tări de istoria arhitecturii în Gyor), „Miiszaki Tervezes", 1986, 6. p. 31-33. 57 http://patrimoniu.gov.ro în schițarea concepției de bază pentru res- taurare se pornește înainte de toate de la trăsă- turile originare ale clădirii spre a căror restabilire se tinde. Avem în vedere nu numai structura ini- țială a casei, dezvoltată eventual în mai multe etape, ci și particularitățile acestei structuri (locul casei scărilor, intrări, coridoare,pasaje) sau ac- cesoriile (ușa, balustrade, lămpi, elemente de decorație interioară). în principiu, trebuie să ne străduim ca în cursul restaurării unei clădiri să păstrăm într-o proporție cât mai mare toate aceste elemente; de exemplu coșurile de fum le restaurăm totdeauna, chiar dacă ele sunt lipsite de orice funcțiune, din cauza sistemului modern de încălzire. Starea inițială este decisivă și în ceea ce pri- vește restaurarea fațadelor; documentația istori- că amintită mai sus este și aici de mare impor- tanță. La realizarea proiectului se poate întâmpla să nu ne decidem asupra culorilor - și în acest caz trebuie să așteptăm rezultatele cercetărilor efectuate asupra finisajelor. Primele eforturi considerabile s-au făcut la noi în anii '60, la Gydr”. Structura acestei așezări se deosebește esențial de aceea a altor localități din Ungaria de Vest. Străzile și piețele din Gydr alcătuiesc o tramă stradală de tip rectancular. Presupunem că această dispoziție caracteristică a străzilor, perpendiculare una pe cealaltă, re- prezintă o moștenire din perioada romană. Ora- șul medieval s-a dezvoltat peste cel antic, cen- trul religios și regal suprapunând castrul roman situat pe Dealul Capitelului. Orașul civil a fost parțial fortificat în perioada creșterii pericolului otoman cu ziduri masive din cărămidă; fortificația renascentistă și-a pierdut importanța în urma războaielor napoleoniene și a fost ulterior în mare parte demolată. în secolul al XlX-lea orașul s-a dezvoltat, păstrând același plan rectangular, până la fluviul Râba și noua cale ferată. în anii '60 ai veacului nostru unitatea dintre așezarea medievală și cea modernă a fost ruptă printr-o arteră de mare lărgime, a cărei realizare a fost impusă de necesitățile circulației de tranzit; abia mai târziu s-a înțeles că zona istorică a Gyor-ului este reprezentată de nucleul medieval conside- rat în ansamblul împrejurimilor sale mai noi, iar această reală unitate trebuie conservată ca atare. (...) în Gydr se tinde astăzi la urgentarea lucrărilor de renovare urbană din suburbiile isto- rice; Lucrările înaintează pentru moment ” Winkler, Găbor - Megu/ulo Gydr (Orașul Gydr in re- staurare), Budapesta, 1988, p. 1-30. 58 mai greu, datorită faptului că aproape toate clă- dirile sunt în proprietate privată. Acest lucru este valabil și pentru casele așa numitei „colonii mun- citorești" a fostei Fabrici de Tunuri; deși aflate în proprietate privată, aceste case au fost decla- rate monumente istorice și prin urmare vor trebui restaurate după toate regulile artei. Structura nucleului istoric din Șopron a fost de asemenea determinată de zidurile fostului oraș roman Scarbantia; din fericire aici întregul centru istoric - delimitat prin șirul de case exte- rior șanțului circular - se află sub protecția statu- lui”. Șopron ul este, fără îndoială, cel mai bogat oraș din Ungaria în ceea ce privește monumen- tele istorice. Din 1960 s-au făcut aici mari efortu- ri pentru restaurarea centrului istoric și a unor suburbii; în comparație cu situația semnalată la Gyor, în Șopron aceste lucrări au avut, privite în ansamblul lor, un caracter total dezorganizat. Restaurarea a început concomitent în mai multe locuri, cu obiective izolate unele de altele, astfel că orașul oferă de multă vreme o imagine ce aduce a stare de asediu, fără să fi fost terminat integral un anume cartier. După părerea mea, în cazul Șopron sunt încă o serie de aspecte neclare, vizând chiar concep- ția de bază a restaurării. Un singur exemplu mi se pare edificator: odată cu decizia de a se „pune în valoare" zidul de incintă al orașului prin eliberarea sa completă, a apărut la Șopron o si- tuație greu de rezolvat M. Proiectanții și-au pro- pus să creeze un traseu circulabil de-a lungul zi- dului, și pentru aceasta trebuie demolate toate construcțiile adosate acestuia. O structură istori- că, organic constituită va fi astfel deranjată și parțial distrusă în scopul creării unui coridor strâmt și pustiu - care probabil nu va exercita ni- ci un fel de atracție pentru locuitorii sau vizitatorii orașului. Drumul proiectat nu are nici o funcțiune urbanistică, iar posibilități de activare a zonei, de exemplu prin magazine, restaurante, mici localu- ri, nu sunt prevăzute. Vechile ziduri vor putea astfel să fie văzute, dar cu prețul transformării unui loc însuflețit de o intensă viață urbană într- un spațiu pustiu și neprietenos. ” Kissne Nagypâl, Judii - torteneti vărosmag rekon- strukcioja Sopronban (Restaurarea centrului istoric din Șo- pron) în ..Magyar Muemlekvedelem“, 1969-1971, Budapest, 1872, p 289-302 " Kissne Nagypâl, Judit - Șopron „falai“. A varosrekon- strukcio gondjairol (Probleme legate de restaurarea centrului istoric din Șopron) în,.Magyar Epitomuveszet", 1972, 2, p. 18-25 http://patrimoniu.gov.ro Restaurarea vechilor clădiri din Șopron s-a realizat într-un mod aproape exemplar; această apreciere este valabilă și pentru numeroase spa- ții interioare cu o decorație bogată, constând din picturi murale și tavane din lemn sculptat, care au fost restaurate integral și sunt folosite adec- vat. Construcțiile noi, ridicate după cel de-al doi- lea război mondial prezintă câteva greșeli tipice, dar se pare că trebuie să ne obișnuim definitiv cu astfel de ingerințe. Astăzi mai există o singură suprafață pe care se poate construi, și anume aceea situată la intersecția străzilor Sf. Gheorghe și str. Nouă. Răsfoind noile proiecte care au în vedere această zonă, nu sunt deloc sigur că se va adopta în cazul respectiv o soluție mulțumitoare. în timp ce construcțiile din anii '60 ies în evidență prin schematismul sau prin mo- dernismul lor exagerat, arhitecții contemporani ne derutează printr-un amestec de forme isto- rice. în ceea ce privește suburbiile istorice ale So- pron-ului, s-au redactat proiecte bune²⁵, dar acestea nu sunt, în general, însușite și încă mai este mult de făcut. Am în vedere mai ales soarta tristă a cartierului fost al vilelor²®, a cărui origina- litate și omogenitate deosebite nu au fost înțe- lese la timp; această idilică „patrie a arhitecturii" de la mijlocul secolului al XlX-lea a fost aproape complet distrusă prin construcțiile noi, prea compacte. Fostul târg Fertorâkos - situat la distanță de 8 km de Șopron, a avut din fericire o soarta mai bună; într-o perioadă în care șirurile de locuințe caracteristice din satele și târgurile din zona de vest a Ungariei dispăreau aproape fără urme, această așezare și-a păstrat aproape integral frumoasa sa înfățișare - și sttest lucru constituie fără îndoială un mare succes al sistemului ma- ghiar de protecție a monumentelor istorice. Ca- sele tipice, cu fronton, au fost și aici moderni- zate; câteva au fost demolate, și apoi refăcute, iar vechiul zid de incintă și o serie de clădiri pu- blice au fost de asemenea restaurate. Până în urmă cu 6-7 ani, centrul istoric al orașului Papa se găsea într-o stare de conser- vare atât de proastă încât începuse să se depo- puleze. Centrul de greutate al acestei așezări * Sedlmayrne Beck. Zsuzsa - Șopron, Szent Mihn/y domb: muemlbki vizsgalal es programterv (Șopron, St Mi- hait: cercetări și proiect) în .Muemlekvedelem', 1975. 1, p. 23-25. ” Kubinszky, Mihăly - A Soproni loverekkel kapcsolatos muemleki feladatok (Observații asupra restaurării monumen- telor istorice din Șopron - fostul cartier al vilelor) în „Magyai Muemlekvedelem“ 1973-1974. Budapest. 1977. p 253-264 istorice este constituit de fostul Palat Garay, care a fost transformat de către familia Esterhă- zy într-un castel somptuos, cu ajutorul arhitecți- lor Melchior Hafele și Josef Grassmann. în împrejurimile castelului și ale Domului, situat în apropiere, s-a dezvoltat, până la sfârșitul evului mediu, o structură urbană compactă; acest nu- cleu al orașului, caracterizat prin clădiri cu un singur nivel, nu era însă prea întins. Terenul din jurul său până la șanțul de apărare, fusese ocu- pat de gospodăriile orășenilor, cele două zone alcătuind astfel o trăsătură caracteristică pentru această așezare. Experții s-au lăsat însă convinși destul de greu de faptul că armonia existentă aici - ima- gine a unui organism păstrat aproape neschim- , bat - trebuie să fie integral conservată. Noi am subliniat faptul că la această armonie se poate ajunge numai prin păstrarea și restaurarea tutu- ror caselor, uniform construite una lângă cealal- tă, dar strădaniile noastre nu au fost la început prea populare deoarece în practica urbanistică maghiară era agreată solida convingere conform căreia într-un centru urban modern nu se pot ac- cepta case modeste. (...) Astăzi, în orașul Papa te poți bucura de o pano- ramă aproape neschimbată a centrului istoric, creată în special prin piața centrală și strada principală. Toate casele orășenești și de aseme- nea Domul s-au restaurat, golurile rămase în ur- ma demolărilor au fost parțial reconstruite, sau sunt încă în lucru. Dacă despre clădirile ridicate în urmă cu câțiva ani se poate spune că repetă unele greșeli tipice, remarcate dealtfel și la Șo- pron sau Veszprem, cele mai recente fac în ge- neral o impresie bună. încercăm în ultima vreme să rezolvăm și problemele create de intensa cir- culație a autocamioanelor, care traversează mij- locul orașului fără a opri însă în centrul istoric. O soluție perfectă ar fi realizarea proiectatei artere inelare în jurul părții vechi și crearea unei zone pietonale extinse în centrul așezării - dar acea- sta problemă nu se va putea soluționa prea re- pede, datorită faptului că mijloacele financiare ale municipalității sunt destul de reduse. Orașul Szombathely, una dintre cele mai im- portante așezări romane de pe celebrul „drum al chihlimbarului", a primit în anul 43 e.n. rangul de colonie de la împăratul Claudius; orașul medie- val, și în mare parte și cel baroc, s-au dezvoltat peste ruinele romane. (...) Din prețioasele con- strucții de odinioară, atmosfera medievală și ba- 59 http://patrimoniu.gov.ro rocă se mai poate regăsi astăzi doar în puține fo- curi³’. Piața centrală de exemplu și-a conservat conturul său triunghiular, dar toate casele din ju- rul ei sunt noi. Numai foarte puține monumente istorice - în principal clădiri eclesiastice - s-au păstrat; toate celelalte suprafețe au fost ocupate cu blocuri. Un bun exemplu pentru modelul de restau- rare din Ungaria de vest ne poate oferi micul și pitorescul oraș Koszeg, situat la 18 km vest de Sopron.ț...) Miezul orașului și-a păstrat omogeni- tatea caracteristică aproape integral, iar vechile case ale orășenilor nu s-au modificat. în secolul al XlX-lea centrul de greutate al orașului s-a mu- tat în afara zidului de incintă, unde remarcăm existența unui important complex de clădiri în stilul istorismului târziu, păstrat și restaurat în mod lăudabil. Construcțiile noi se integrează bine am- bientului istoric, iar problemele urbanistice au fost în general rezolvate corespunzător, fără ca prin aceasta să fie afectată autenticitatea centru- lui istoric³⁸. GABOR WINKLER traducerea și adaptarea de DANIELA MARCU ” Heckenast, Janas - Szambathely belvarosanak specia- 'is problemai (Problemele specifice ale centrului istoric din Szambathely), „Vârosepiteszet", 1987, 6 p 6 Vincze, Csaba - Az ujraelesztett Koszeg, (Revitaliza- rea Koszcg-ului) „Vârosepiteszet", 1983, p. 5-9. 60 http://patrinioniu.gov.ro Metodologii și tehnici de lucru. MIC ÎNDRUMAR PENTRU STUDIUL UMIDITĂȚII ÎN CLĂDIRI (II) Cap. IV. Metode de investigare și diagnosticare Alegerea metodei de asanare depinde de rezultatele celor patru studii prealabile ce urmăresc să determine urmele de umezeală: 1. procentul de umiditate din aer și temperatura; 2. procentul și distribuția umidității în zidărie; 3. sursa și punctul de infiltrare a umidității; 4. rezistența termică a zidurilor. Procentul de umiditate din aer se măsoară cu mijloace clasice, gen higrometrul cu păr, psihrometrul sau cu umidometre electronice, aparate mult mai moderne și mai rapide. lată câteva tipuri de aparate de măsură și producătorii lor: - HYGROTEST-DE. CO. STA - MHano. Instrument portabil pentru măsurarea umidității și temperaturii aerului; - H. L 240 D-DE. CO. STA - Milano. Termohigrometru digital portabil; - EP-400-LAB INSTRUMENTS - Franța. Instrument de măsarare directă și simultană a temperaturii și umidității. Metodele de determinare a umidității în zidărie sunt: a) Metode distructive - metoda gravimetrică simplă - constă în prelevarea unei probe de zidărie și cântărirea ei înainte și după uscare; - metoda gravimetrică mecanizată - folosește dispozitive automate cu termobalanțe înregistratoare sau dispozitive combinate de uscare și cântărire; - metoda Casagrande sau metoda bombei cu carbid; - metoda Massari-Moraru - reprezintă combinarea metodei gravimetrice cu metoda electrică prin măsurarea variației de restivitate. b) Metode nedistructive - metoda care folosește umidometre electriqe (măsoară variația reziștivității); - metoda care folosește aparatură ce măsoară variația constantei dielectrice; - metoda care folosește neutroni rapizi; - metoda sondei Ă (a lui Voss) care utilizează măsurători de termodifuzie; - metode folosind aparatură cu radiații y; - metode folosind aparatură ce măsoară absorbția undelor cu hiperfrecvență. Cea mai simplă și rapidă metodă de măsurare a umidității este cea a bombei cu carbid. Aparatul de măsurare a umidității SPEEDY, produs de firma FENWICK din Italia, este o butelie metalică prevăzută cu un manometru pentru măsurarea presiunii din interior. Pentru a efectua o determinare se introduce în butelie un eșantion din materialul al cărui umiditate dorim să o determinăm (circa 3 g de pulbere), împreună cu o doză de carbură de calciu (o fiolă). Apa prezentă în eșantion intră în reacție cu carbura de calciu producându-se acetilenă, în butelie crește presiunea în funcție de cantitatea de acetilenă produsă, iar rezultatul se poate citi la manometru, determinând pe baza unor tabele procentul de umiditate corespunzător presiunii de la manometru. Determinarea procentului de umiditate în structura zidăriei este foarte importantă, deoarece se pot trasa diagrame ale distribuției umidității care pot indica precis tipul de umiditate. Diagrame ridicate în funcție de tipurile de umiditate și distribuția apei în secțiunea orizontală, pe fața interioară și exterioară a unui zid cu capilaritate foarte bună. Pentru determinarea sursei și punctelor de infiltrare a apei se trasează diagrama secțiunilor umede, se fac observații și sondaje. Specialiștii au conceput diverse metodologii de abordare a 61 http://patrimoniu.gov.ro problemei de investigare și diagnosticare și voi prezenta mai jos metodologia autorilor italieni Anna Maria Pandolfi și Domenico Nicki. Prima parte (A) se referă la datele generale cu privire la poziția clădirii, mediul ambiant, des- tinație. Aceste informații sunt utile toate pentru a cunoaște date relative la factorii externi care determină interacțiuni între condițiile climatice și microclimatice în exteriorul și interiorul construcției. Partea a doua (B) se referă direct la clădire și definește analiza primară și părțile interesate ale fenomenului și ale manifestărilor sale vizibile. A treia parte (C) se referă la identificarea cauzelor accidentale sau ale proastei funcționări a instalațiilor clădirii care provoacă fenomenul de umiditate. Partea a patra (D) prevede modificări și considerații în cazul în care verificările indicate în partea (C) nu sunt relevante. FIȘĂ Da sau nu A. Date generale A 1. Localizare, delimitare........................ Provincia.......................................... Comuna.......................................................................................... Localitatea........................................ A 2. Proprietar.................................... A 3. Denumirea obiectivului........................ A 4. Caracteristici ambientale Da sau nu - ambientul urban......................,....[.....] - ambientul extraurban..................... - orientare................................ - altimetrie............................... A 4.1. Referitor la zona înconjurătoare a construcției - izolat..................................[.....] - înconjurat...............................| .. .) - flancat, apărat..........................[....] - îngropat.................................[....) - parțial îngropat.........................[....] A 4.2. Cu privire la zona vegetală înconjurătoare - parc urban.....................................1....] - parc extraurban........................(....] - pădure.................................[....] - lipsă de vegetație.....................[....] - alte împrejurări.......................[....] A 4.3. Referitor la prezența apei în împrejurimi - apropiere marină ... ......................... |....| - apropiere lacustră.....................|....] - apropiere fluvială.....................[....| A 5. Destinație actuală - turism.............................................(.....] - cult......................................[.....| - servicii..................................[.....| - muzeu.....................................[_____| - reședință colectivă.......................1.....] - activitate rurală.........................|.....] - neutilizat................................[... ,| - altă destinație...........................[... .] B. Caracteristici particulare relative la clădire și la determinări primare B 1. Originea obiectivului - arheologică.............................[....] - istorică................................[...] - construcție recentă.....................[...] - rezultatul unei succesiuni de faze realizate cu tehnici constructive diferite.......................(....] B 2. Tipologia și morfologia obiectivului............[.....) B 3. Denumirea părților obiectivului afectate de umiditate (documentație grafică și fotografică) - Structura în elevație părți exterioare - ziduri perimetrele...............................[....) Structura în elevație părți interioare - ziduri despărțitoare....................[...) Structura finisajelor exterioare.......................[...] Structura finisajelor interioare.......................[...) - Structura elementelor constructive orizontale - plafon...........................................[....] - structuri boltite....................................[...] - Structura elementelor constructive verticale - în straturi......................................(....] - niveluri.................................(...) - bolți....................................[...] - compuse.................................[...] B 4. Mod de examinare - examinare vizuală.....................[....] - examinare vizuală din apropiere........[...] - examinare tactilă......................[...] B 5. Tipologia degradărilor - prezența microorganismelor (ciuperci, alge, licheni)..............................[....] - umflări și desprinderi de tencuieli.....(...) - eflorescențe saline.....................[...) - sfărâmări superficiale...................[...] - schimbări ale culorii...................[...] C. Parcursul dirijat al cauzelor accidentale și/sau at proastei funcționări Distribuția degradărilor C 1. Degradarea izolată și delimitată sau distribuită deasupra unei linii orizontale între teren și acope- riș sau al unei linii verticale sau oblice. C 1.1 Se verifică etanșeitatea instalațiilor termo-sanitare ce trec prin zidărie (pereți) și planșee. C 1.2. Se verifică etanșeitatea sistemului de colectare a apelor pluviale (burlane, jgheaburi). C 1.3. Se verifică starea de conservare a acoperișului, copertinelor și eventualelor defecte de izolare. C 14 Se verifică dacă scurgerea apei de ploaie nu este împiedicată de diverse obstacole în calea sa (frunze, depuneri). C 1.5. Se verifică eventualele discontinuități ale finisa- jelor (tencuielilor) exterioare. C 1.6. Se verifică eficiența etanșeităților (ferestre, uși). C 1 7 Se verifică în orice caz în jurul zonei care ne interesează, eventualele cauze accidentale. C 1.8. Se verifică eventualele defecte de construcție. C 2. Prezența apei sub formă aproape continuă pe pardoseală. C 2.1. Se verifică frecvența și modul în care se spală pardoseala 62 http: //patrimoniu.gov.ro D Parcursul ghidat al posibilităților de confirmare a ipotezelor prin măsurători cu aparatură specializată D 1. Degradări distnbuite, pornind de la nivelul terenu- lui, cu desfășurare orizontală continuă și con- stantă în timp. D 1 1. Se verifică. în orice caz, acolo unde este posibil, deasupra și dedesubtul zonei de interes Se verifică dacă: - tactil este sesizabilă senzația de umezeală; - degradarea este prezentă pe ambele fețe ale zidăriei aproape egal; - fenomenul este stabil în timp; - dacă fenomenul este localizat numai la parter și în părțile ini. ’ioare ale construcției. D 12 In caz că se verifică condițiile de mai sus. ipoteza capilantății este corectă. D 2. Degradări distribuite (umeziri) la exterior (delimi- tate, continui, linie ondulată) care se reîntâlnesc la interior. D 2.1. Se verifică dacă: - apa pluvială colectată prin burlane este dever- sată direct pe sol: - sistemul de canalizare exterioară (pluvială) este defect și permite infiltrarea (stagnarea) apei pluviale la fundații: - sunt localizate doar în zonele de contact cu solul. D 2.2. în caz că se verifică una sau mai multe din condi- țiile de mai sus este probabilă ipoteza stropirii zidăriei sau a stagnării apelor pluviale în sol. D 3. Umezirea distribuită la interior pe suprafața zidăriei pornind de la nivelul pardoselii cu desfășurare ne- regulată. D 3.1. Se verifică la exterior eventualele acumulări de pământ sau alte materiale umede în contact cu zidăria. D 4 Umeziri distribuite neregulat, localizate în anumite părți ale clădirii, cuprinzând pardoseala și plafo- nul, cu desfășurare neregulată. D 4 1 Se verifică dacă: - fenomenul afectează doar o latură a zidăriei și nu se întâlnește pe latura corespunzătoare opusă; - dacă există o punte termică; - dacă fenomenul apare doar în anumite situații hidro-termice și dispare la modificarea acestora; - zidăria este compusă din materiale eterogene, iar petele apar și dispar în funcție de climă; - peretele sau partea din el care ne interesează este afectat de ploaie care răcește zidăria; - fenomenul este prezent pe tencuiala laturii mai calde a zidăriei. 0 4 2 în caz că se verifică una sau mai multe din condi- țiile de mai sus, avem condens. Alte considerații și verificări complementare Experiența celor două puțuri trebuie să se fa- că după ploaie și are ca scop să determine dacă apa provine din pânza freatică, din instalații de- fecte sau ape pluviale. Metoda constă în săparea a două puțuri (a- dânci până la talpa fundației) poziționate în drep- tul a două ziduri diferite, unul umed, altul mai pu- țin umed, distanțate la aproximativ 10 m. Dacă în cele două puțuri apa urcă până la același nivel și își păstrează nivelul două zile după terminarea perioadei ploioase, rezultă că apa freatică udă fundațiile, sau că puțurile sunt în argilă (ceea ce este ușor de verificat). Dacă puțul aflat lângă zi- dul mai umed se umple mai repede decât celă- lalt, originea umidității este o sursă de apă (con- ducte defecte). Dacă unul sau ambele puțuri adună apa după ploaie și se golesc repede (după aproximativ o zi), cauza o constituie apele pluviale ce stagnea- ză în zona fundațiilor. Dacă, în sfârșit, în perioa- da uscată cele două puțuri, cu toate că sunt goale, au fundul și pereții umezi (după ce se acoperă cu o folie de polietilenă), rezultă că apa urcă din pânza de apă freatică prin capilaritate în sol (vezi cap. II). Umiditate pătrunsă prin fisurile zidurilor - Până la 0,1 mm, doar capilaritatea permite apei să pătrundă, deci ploaia trebuie să fie înde- lungată, un zid subțire și evaporare scăzută pen- tru a explica penetrarea apei. - între 0,1 și 0,5 mm pentru a se realiza pă- trunderea apei în zid este nevoie de presiunea vântului și o ploaie puternică, care să creeze un film de apă ce să șiroiască pe fațadă. - Pentru fisuri peste 0,5 mm este suficientă greutatea unei picături de apă pentru a o face să pătrundă în fisură. - Dacă fisura atinge 4 mm, o simplă ploaie oblică duce la penetrarea apei. Folosind metodele vizuale de apreciere a umidității (prezentate în cap. III) se va ține seama că urmele pe tencuială nu constituie un criteriu de evaluare a procentului de umiditate. La construcțiile vechi aceste urme pot fi de la o invazie de apă anterioară și nu de la un proces în desfășurare. Aceste urme provin în general, din alternanța absorbției umidității și evaporării ulterioare. Se poate observa acest fenomen la zidurile supuse alternativ căldurii și frigului sau curenților de aer. Din contră, într-un spațiu în- chis (puțin frecventat), rece și neaerisit, unde procentul de umiditate este ridicat nu se remar- că în general nici o deteriorare a tencuielii chiar și în cazurile cele mai grave. 63 http://patrimoniu.gov.ro Umiditate ascensională Umiditate ascensional •i umiditate din condens Umiditate intermitentă a materialelor izolate Fig. 5 Eflorescențele depind de cantitatea de săruri migratoare și este ridicol să se afirme că un zid este mai umed decât altul deoarece eflorescen- țele sunt mai numeroase. Uneori, urmele de mu- cegai apar în interiorul unui sertar, în spatele unei mobile, dar în rest nicăieri. Le este suficient să se formeze puțină umiditate, aer stagnant, în- tuneric și un strat de, materii organice. Muce- gaiurile nu pot furniza, deci, nici un indiciu cu privire la procentul sau originea umidității. Uneori apar pe pereți urme aparente de umezeală, nu- mite fantome, care de fapt sunt săruri sau com- ponente solubile ale zidăriei care face să iasă în evidență părțile mai reci ale încăperii față de cele mai calde (de exemplu îmbinările de cărămizi cu goluri) știut fiind că părțile calde atrag mai puter- nic praful. Culoarea maro roșiatic apare pe pereții cu coșuri de fum și se datorează fie vaporilor de apă care condensează, deoarece canalul de fum nu este bine izolat, fie ploii care pătrunde prin tencuială și zidăria coșului sau direct prin horn, dacă nu are căciulă de protecție. CAP. V. Metode de eliminare a umidității 5.1. Umiditatea din capilaritate (ascendentă) După cum am arătat în capitolele anterioare, umiditatea ascendentă se poate datora pânzei freatice sau apei provenite din precipitații meteorice, canalizării sau alimentării cu apă defecte. Pânza freatică nu poate fi eliminată dar poate fi deviată sau controlată, iar apele pluviale pot fi atât eliminate cât și oprite sau controlate. Se disting mai multe tipuri de metode: - metode fizice; - metode fizico-chimice; - metode electrice și electrocinetice; - metode magnetice. Metode fizice Hidroizolație orizontală prin tăierea mecanică a zidăriei (fig. 7). Procedeul se bazează pe oprirea ascensiunii apei în grosimea zidăriei și cuprinde următoarele etape: - desfacerea tencuielilor afectate de umiditate; 64 * Fig. 1-4, v.p.l, BCMI 4/1992. http://patrimoniu.gov.ro - tăierea mecanică a zidăriei la 10-20 cm, de la nivelul solului pe toată grosimea zidului; - introducerea unor plăci hidroizolante; - refacerea tencuielilor astfel încât să existe schimb de vapori între structură și mediul am- biant (tencuieli poroase). Metoda este eficace dar costisitoare și difici- lă, fiind recomandată acolo unde pânza freatică are un nivel apropiat față de cel al fundațiilor clă- dirii. Când se intervine prin metoda tăierii zidăriei trebuie să se țină seama că în zona de deasupra solului apare un fel de „fermoar" a cărei prezen- ță nu este întotdeauna oportună mai ales în cazul clădirilor din zone cu seismicitate ridicată. Hidroizolația orientală poziționată deasupra solului nu poate proteja spațiile de la subsolul clădirii, caz în care, în zona subsolului, se vor prevedea canale de ventilație, drenaje exterioare sau combinația lor. Cana/e (tranșee) de ventilație Există două tipuri de canale: verticale, ame- najate de-a lungul perimetrului exterior al clădirii și orizontale, amenajate la interior sub pardoseală. SCHEMĂ BLOC Fig- ⁶ Hidroi Zolatie orizontală- Fig. 7 65 http://patrimoniu.gov.ro Cele două tipuri de canale perimetrale exterioare sunt: deschise și închise. Verificările cu privire la procentul de umidi- tate, înainte și după executarea lucrărilor, au permis să se constate că tranșeea deschisă di- minuează umiditatea structurii, în timp ce tran- șeea închisă nu reduce umiditatea, iar în majori- tatea cazurilor grave reprezintă o muncă inutilă (fig. 8). Dacă umiditatea pătrunde în zid doar prin zona A-B, tranșeea închisă oferă o soluție definitivă. Dacă zidul nu absoarbe umiditatea doar prin zona AB, ci și prin baza BC, funcția tranșeei trebuie să fie nu numai de a opri umiditatea laterală, dar și de a o evacua prin evaporare pe cea pătrunsă prin baza sa. în acest al doilea caz este necesară o ventilare energică a tranșeei. Se pare că, în cea mai bună situație, evapo- rarea superficială totală a zidului în tranșee va fi de 4-5 ori mai mică decât pentru o zonă cores- punzătoare aflată deasupra solului, deci tran- șeea va trebui să aibă o adâncime de 4-5 ori mai mare decât înălțimea atinsă de umiditatea din zid. Pentru h = 1,2 m deasupra solului ar tre- bui o tranșee de 5-6 m adâncime. într o tranșee bine concepută aerul trebuie să aibă o umiditate relativă mai mare decât a aerului exterior. Nu se recomandă să se practice în zidărie mici canale verticale care să comunice la bază cu tranșeea și care sunt duse până la o anumită înălțime dea- supra solului în scopul-accelerării aerisirii. Pen- tru a activa ventilarea este necesar să se preva- dă canale de tiraj așa cum se va vedea mai de- parte. Tranșeea trebuie să fie continuă, legând tronsoane cu însorire diferită sau situate la niveluri diferite, astfel încât diferența de temperatură să activeze tirajul. Se prevăd guri de aerisire, fie orizontale, în trotuar, fie verticale, în zona inferioară a zidului. Lungimea grilelor trebuie să fie de cel puțin 1 m la 4 m de tranșee pe toată lățimea tranșeei (0,8 + 0,9 m). Apa de ploaie care pătrunde în tranșee se evaporă sau poate fi evacuată la un colector prin pante ori prin pompare. Grila se va monta puțin peste nivelul trotuarului pentru a nu se aduna apa de ploaie de pe trotuar în tranșee. Tranșee (canale) înguste și închise Este vorba de o formă particulară a tranșeelor închise în care uscarea este accelerată de coșuri de tiraj natural. în cursul unei zile de iarnă, rece și însorită, aerul exterior are pe toate fețele clădirii, sâ 66 http://patrimoniu.gov.ro Tranșee de aerisire * cu Contrafort Fig. 12 presupunem 5°C. Greutățile coloanelor de aer pe grilele de ventilație se nautralizează, deci ventilația este nulă. (Fig. 9) Dacă o ramură a tranșeei se leagă la un coș al unei sobe vechi, dezafectate, fiind cunoscut că temperatura aerului din coș tinde să atingă valoarea temperaturii din clădirea încălzită (15°C), se produce un dezechilibru al presiunii care duce la accelerarea ventilării (fig. 10). Aceste considerații au dus la conceperea unor tranșee cu coșuri de tiraj care să respecte următoarele condiții: - canalul creat este perimetral cu lărgimea de 25-30 cm, iar adâncimea este cel puțin până la pardoseala subsolului; - se realizează divizarea în tronsoane separate cu lungimea de maximum 30 m; - în centrul fiecărui tronson se amenajează un coș de tiraj înalt de 8-10 m și cu deschidere cât mai mare posibil; - se limitează gurile de aerisire la două pe tronson plasate la stânga și la dreapta fiecărui coș; - secțiunea minimă a coșului va fi de 30 x 30 cm. Același coș de ventilație, ineficace în cazul unei tranșee ordinare, devine eficace în cazul unei tranșee înguste. O altă rațiune pentru care este necesar ca tranșeea să fie îngustă este acela că evaporarea este direct proporțională cu viteza aerului și, în consecință, la volum de ventilare egal este avantajos ca viteza aerului să crească. Trebuie remarcat că tirajul este ineficient atunci când nu există diferențe de temperatură ale aerului între exterior și interior. Un alt factor important este vântul care activează tirajul. Prezentăm mai jos câteva exemple de canale de ventilație (fig. 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18). 67 http://patrimoniu.gov.ro Tub drena Barieră verticali, '^per^at cu d^tantatoare ventilate distant ațoare impermeabi le ciq. 14 Drena/e Drenajul este indicat de fiecare dată când clădirea este fundată pe un teren puțin permeabil, deasupra căruia se află un sol permeabil, apele de infiltrație putând să vină in contact cu fundațiile suficient timp pentru a pătrunde în clădire prin infiltrație sau prin capilaritate. Se disting mai multe categorii de drenaj care sunt în funcție de debitul pânzei de apă freatică și adâncimea sa, scopul fiind de a se scădea nivelul astfel încât apa să nu atingă în nici un punct fundațiile la partea lor inferioară, păstrând și o marjă de siguranță. Se pot deosebi următoarele situații: - pânzele freatice cu debit redus - stratul impermeabil este profund, dar este traversat de fundații. Soluția este un dren periferic care să înconjoare clădirea. Un caz analog îl constituie terenurile cu pantă ușoară spre clădire - un dren în amonte oprește infiltrarea apelor spre zidurile clădirii (apa de presiune); - teren puțin permeabil la nivelul fundațiilor dar acoperit de un strat permeabil în care se acumulează apele de ploaie, neputându-se evacua natural. Soluția este analoagă cu cea de mai sus. Pânze freatice cu debit important - stratul impermeabil este aproape de suprafața solului: toată suprafața clădirii este acoperită cu o rețea de drenuri la adâncimea de 60-80 cm sub delaj ceea ce împiedica urcarea umidității. Soluția se 68 http://patrimoniu.gov.ro 3 120/a.rea. subsolului’ de umiditate. _ contra zid cirÂmida. 2 - pardoseală înălțată 3 - Ih ^roi lolati’e fîq. ie Teren ve^eta.r Nisip 0/3 » 7encuia.lă. ciment Strat bitum Prftru Si45 ’.b’' ~ * ^'d “‘jl Dolova.ni 30/60 3 $ O ⁰ O ⁰ \o O OO, ^re fe— Pa/ay 8 cm /Beton ușor Fig, 19 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 20 Fig. 21 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 22 aplică pentru construcții noi ce se ridică pe terenuri cu caracteristicile de mai sus. Părțile componente ale drenului - tuburi ceramice, din beton sau policlorură de vinii prevăzute cu fante la partea superioară. Aceste materiale nu sunt atacate de vegetație și de rozătoare. Diametrul minim trebuie să fie de 10 cm, panta de ordinul a 2 mm/m, iar lungimea nu trebuie să depășească 100 m. Apa atinge o viteză de curățire suficientă^pentru a antrena particulele fine; - stratul filtrant (filtru invers) este format din mai multe straturi de materiale cu granulație des- crescătoare pornind de la conducta drenului. Căminele de vizitare pot fi din cărămidă sau din elemente prefabricate (tuburi din beton) plasate vertical pe un strat suport și închise cu o grilă sau capac la partea superioară (fig. 19, 20). Drenurile pot fi poziționate ca în figurile de mai sus. Dren periferic - lângă fundație. Această soluție duce la menținerea unei anumite umidități a solului ceea ce poate aduce prejudicii clădirii. Pe de altă parte, o funcționare defectuoasă poate duce la inundarea subsolului, înmuierea terenului de sub fundație și tasarea acestuia. Se adoptă acest sistem în cazul terenurilor puțin permeabile, pentru a evita acumularea apelor de suprafață în zona infrastructurii. Dren îndepărtat la 2-3 m de fundație. Aceas- tă soluție este mai bună decât cea precedentă deoarece nu atinge clădirea, dar necesită un spațiu mare în jurul clădirii. Un trotuar sau un taluz gazonat, cu pantă spre dren, adună apele meteorice din apropierea clădirii. Drenul îndepărtat se utilizează pentru a opri drumul apelor la baza unei pante, pentru a scădea nivelul pânzei de apă freatică ori pentru a evita urcarea prin capilaritate a apei într-un teren permeabil aflat deasupra unei zone impermeabile. Puțuri absorbante Principiul puțului absorbant constă în reinjectarea pânzei de apă drenate într-o pânză inferioară. Datorită debitului redus este necesar ca puțul absorbant să fie bine întreținut. Este alcătuit dintr-un cămin vizitabil (tub de beton) care străpunge stratul impermeabil de sol, fiind prevăzut la partea inferioară cu un filtru. Pentru a evita incidentele, în caz de proastă funcționare, puțul trebuie poziționat la 10-15 m de clădire, preferabil într-un spațiu verde. Soluția puțului absorbant este puțin recomandată și se adoptă în cazuri excepționale (fig. 21). 71 http://patrimoniu.gov.ro Planșee anticondons și anticapilare De multe ori, acolo unde pânza de apă freatică este aproape de nivelul terenului, pe pardoseală apar urme de umezeală pronunțate și permanente care se datorează capilarității. Atunci când urmele sunt temporare, ele se datoresc condensului. Remediul constă în alcătuirea unor planșee ca în exemplele de mai jos (fig. 22, 23). Procedeul de aplicare este următorul: - tencuiala veche, deteriorată, se va înlătura până la 1 m deasupra nivelului cel mai înalt al igrasiei; - se vor curăța rosturile până la o adâncime de 2-3 cm, iar apoi se va curăța și suprafața zidăriei; - tencuiala dură sau fină se va aplica în două straturi de minimum 10 mm. Metode fizico-chimice Tencuieli poroase Atunci când procentul de umiditate în structură este scăzut, capilaritatea datorându-se apelor meteorice stagnante este suficient să se desfacă tencuielile exterioare și, după o perioadă de uscare, să Te refacă folosind o rețetă de mortar care să permită schimbul de vapori între structură și mediul ambiant. Prezentăm mai jos câteva date cu privire la tehnologia germană BAYOSAN. BAYOSAN este un sistem de tencuială hidrofobă poroasă, aplicabil nu numai clădirilor noi, ci mai ales clădirilor vechi și monumentelor istorice, unde pereții prezintă igrasie. Se utilizează următoarea gamă de produse: A. Tencuială stropită pentru îmbunătățirea aderenței. B. Tencuială de egalizare. C/D. Tencuială dură și fină. Mortarul utilizat este pe bază de tuf calcaros vulcanic, var cu puzzolană, nisipuri dolomitice speciale și ciment. Injectări Metoda constă în practicarea la baza zidului umed a unor găuri cu diametrul de 15-20 mm ia o distanță de 10-15 cm una de alta și injectarea m zidărie a unor substanțe impermeabilizante care creează o barieră orizontală pe calea apei ce urcă prin capilaritate. Substanțele impermeabilizante sunt rășini sintetice epoxidice, rășini pe bază de siliconi sau cimenturi osmotice. Injectarea se poate face prin cădere liberă sau mecanic. Presiunea la care se face injectarea se reglează în funcție de condițiile de stabilitate ale clădirii. Se începe injectarea la o presiune de circa o atmosferă sau mai puțin, ajungându-se la presiuni de 3-4 atmosfere în faza finală, când se manifestă o rezistență la penetrarea substanței ce se injectează în zidărie. în general, pentru zidării cu grosimea mai mică de 45 cm, injectarea se poate face pe o singură parte a zidăriei, iar pentru grosimi peste 45 cm este necesar ca injectările să se facă din ambele părți ale zidului (fig. 24, 25, 26). 72 http://patrimoniu.gov.ro A — 2 - 25/7 •£ de r/ Fig. 24 Fig. 25 73 http://patrimoniu.gov.ro 74 Fig. 26 Fig. 27 http://patrimoniu.gov.ro E lec tr° re npasiv Metode electroosmotice Sistemul se bazează pe diferența de potențial naturală ce există între sol și zidăria clădirii. Numeroase experimentări s-au făcut în Elveția (brevet Ernst) și Olanda. Specialiștii elvețieni au determinat, în funcție de tipul terenului, că diferența de potențial între sol și zidărie este de ordinul a 10-100 milivolți. Experimentări analoge în Olanda, în terenuri cu ape conținând seleniu, au dus la determinarea unor diferențe de potențial de ordinul a 500 milivolți sau mai mult. Diferența de potențial electric, între polul pozitiv (solul) și polul negativ (zidăria), generează forțe electroosmotice care tind să transporte apa din sol spre polul negativ, adică în zidăria din elevație. Aceste forțe se suprapun celor provenite din capilaritatea terenurilor și care sunt, de asemenea, diferite în funcție de natura terenului. Procedeul electroosmotic se bazează pe principiul inversării polarității, făcând ca solul să devină negativ, iar zidul pozitiv, astfel ca migrația apei să își schimbe sensul. Practic se procedează în felul următor: - se forează găuri în zidărie la distanțe pe orizontală de circa 50 cm, poziționate pe verticală la 70-80 cm de teren; - se introduc în găuri electrozi din grafit, oțel inoxidabil, cupru etc., și se leagă între ei printr-un conductor electronic; - dispozitivul astfel format se leagă la o priză de pământ (fig. 27). De fapt, există două tipuri de electroosmoză: pasivă și activă. Electroosmoză pasivă utilizează doar diferența de potențial între sol și zidărie, pe când electroosmoză activă introduce în circuit o sursă de energie electrică (fig. 28). 75 http://patrimoniu.gov.ro Metode magnetice Procedeul AQUAPOL Este o metodă relativ recentă (1983), care constă în polarizarea câmpului magnetic terestru prin intermediul unui aparat inventat de Wilhelm Mohorn din Austria. Procedeul a fost prezentat pe larg în BCMI nr. 2/1991. Metode de combatere a umidității din condens Vaporii de apă se găsesc în aer în diferite concentrații și presiuni parțiale. Suma presiunilor parțiale ale aerului și vaporilor de apă constituie presiunea totală a amestecului aer-vapon. Presiunea maximă sau presiunea de saturație într-un volum dat este determinată de temperatură. în mod normal, ambientul nu se găsește în condiții de saturație și, deci, presiunea parțială a vaporilor este inferioară celei de saturație. Atunci când presiunea parțială a vaporilor este superioară celei de saturație se produce condensul (fig. 29). Zidurile nu constituie o veritabilă „barieră¹' în calea vaporilor și dacă există diferențe de presiune între interior și exterior, se produce o migrație a vaporilor prin structură, care în funcție de diferența de presiune este direct proporțională cu permeabilitatea și invers proporțională cu grosimea materialului străbătut. Prezentăm mai jos câteva cauze și remedii ale umidității din condens: SEZONUL: iarna. CAUZA : evaporare provenind din pereți și pardoseală (din capilaritate). REMEDII : eliminarea cauzelor evaporării, dacă este posibil,"sau ușoară ventilare naturală. SEZONUL: iarna. CAUZA : ardere liberă a combustibililor (gaz metan), lucrări umede. REMEDII : eliminarea vaporilor de apă prin hote, ventilare naturală prin canale special create, ventilare mecanică sau tencuieli poroase. SEZONUL: iarna. CAUZA : protecție termică insuficientă. REMEDII : înlocuirea materialelor cu inerție ter- mică mare (marmură, gresie, be- ton), sau cel puțin acoperirea lor astfel încât să nu mai fie în contact direct cu aerul înconjurător; refa- cerea izolației termice; încălzire mai intensă. SEZONUL: vara. CAUZA : pereți sau planșee umede, datorită umidității ascensionale, în spațiile neîncălzite iarna. REMEDII : suprimarea ascensiunii capilare; îm- bunătățirea izolației termice; încăl- zirea ușoară a spațiului. SEZONUL: vara. CAUZA : structură cu inerție termică ridicată sau încăperi situate la subsol. REMEDII : îmbunătățirea rezistenței termice; ventilare naturală; încălzirea ușoară a spațiului. SEZONUL: primăvara și vara. CAUZA : încălzire insuficientă iarna. REMEDII : creșterea rezistenței termice; încăl- zire ușoară toată primăvara și vara sau încălzire puternică toată iarna, prelungită (atenuat) până în aprilie, mai. IOAN MAREȘ Bibliografie 1. Colloque sur les problemes que pose l'humidib dans les monuments anciens, ICOMOS - ROMA, 11-14.X.1967. 2. Giovanm Massan, Bâtiments humides et insalubres. Prahque de leur assaimssement, EYROLLES, 1971. 3. Rene Bayon, L ’Elablissement d'un projet de bâtiment. Fondations speciales. Canalisations, EYROLLES. 1980. 4. Umezeala în construcții ți combaterea ei, Dinu Moraru, Eugeniu Dumitriu Vâlcea, Edil, tehnică, 1969. 5. Carlo Cesari, Luissela Gelsomino, Sandro Massa, UmidităTechniche e predotti per il risanamento, în „Recupera edilizio" nr. 6/1988. 6 Michel Louvigne, Vaincre l'humidite dans la maison, EYROLLES, 1986 7. II rilevamento delle patologie da umidita nell' edilizia slorica monumentale, in „Recupera edilizio" nr. 6/1988. 8 Giuseppe Cigni, Biancaneve Codacci-Pisanelli, Umidita e degrado negii edifici. Diagnosi e nmedi. Edizioni Kappa, 1987. Resume L article presente les problemes concernant l'humidite dans les bâtiments declares monuments historiques, expliquant les causes, les effects et les methodes ă combatre les diferents types d'humidite. On a voulu donner aux specialistes interesses quelques reperes regardant ce probleme essentiel pour la restauration des monumentes historiques. 76 http://patrimoniu.gov.ro Instrucție, educație, perfecționare DESPRE PLANIFICAREA URBANĂ Șl OCROTIREA PATRIMONIULUI ÎN ISRAEL Convorbire cu arhitectul JOE SEVITZKY Notă biografică: JOE SEVITZKY s-a născut în S.U.A., în anul 1929; a studiat la Universitatea din Illinois, al cărei diplomat în „Arhitectură și inginerie" a devenit în 1951. A studiat de asemenea la celebrul MASSACHUSSETS INSTITUTE OF TECHNOLOGY - unde l-a avut printre alții ca profesor pe reputatul arhitect KEVIN LINCH. A absolvit această facultate în 1958. în anul 1960 s-a stabilit în ISRAEL (lucrând câțiva ani, alternativ în S.U.A. și în Israel), iar de aproape 20 de ani lucrează în cadrul Departamentului de Planificare Urbană a Municipiului Ierusalim (TOWN PLANNING DEPARTMENT OF JERUSAL-EM MUNICIPALITY). Este membru ICOMOS din 1989, iar de un an de zile deține funcția de Trezorier al Comitetului ISRAEL al ICOMOS (Treasurer ot the ISRAEL Chapter for the fCOMOS). Această convorbire am consemnat-o în ziua de 23 August 1992, în biroul lui JOE SEVITZKY de la etajul al unsprezecelea al imobilului cu birouri al Municipiului Ierusalim, de pe Herzel Street, în Down Town. DAN IONESCU: Știu deja că în Israel există o legislație anume privind activitatea de construcții și urbanistică - mă gândesc și la uimitoarea machetă 1: 500 a Ierusalimului' despre care ne-ați spus că „ține pasul" cu toate proiectele aflate în studiu. Ne-ar interesa să aflăm cum funcționează această legislație, ce prevederi are, ce organisme sunt implicate?... ' Macheta a fost confecționată de-a lungul a 20 de ani de către grupuri de studenți de la Bezalel, Academy of Art and Design (Ierusalim) - (n. a). JOE SEVITZKY: Ei bine, iată ce face Departamentul de planificare urbană inspectează, controlează și aprobă ridicarea de clădiri conform planului de dezvoltare urbană - căci în Israel această activitate este centralizată, dar nu în sensul unui dirijism, ci avem de-a face cu două feluri de acțiuni: pe de o parte propuneri iar pe de alta discuții la diferite feluri de acțiuni. Propunerile-primite de la diverși întreprinzători - sunt cântărite în cadrul unor departamente similare cu acela în care lucrez, iar discuțiile privind oportunitatea de a construi sau nu, se desfășoară de la caz la caz, între autoritățile superioare (unde este nevoie, are un cuvânt de spus și ministerul de resort) și autoritățile locale, municipale sau comitetele naționale. Acestea din urmă iau decizii mai ales în privința autostrăzilor, căilor ferate, aeroporturilor, a distribuirii populației, a activităților în economie, etc. Noi moștenim acest sistem de la britanici care... D.I.: lertați-mă că vă întrerup. Aceste discuții cum se desfășoară? Cineva anume hotărește că „trebuie așa sau așa" că se va face „într-un fel sau altul"? Sau... J.S : Ei, nu-i vorba de așa ceva decât în privința implantărilor și nici chiar atunci nu merge astfel. Putem vorbi de compromisuri, sau mai bine spus, de „mici înțelegeri"! Adică, cei de la Comitetul local „X" propun un anumit program de arhitectură și o construcție corespunzătoare, cu care proprietarul de teren „Y“ nu este de acord, iar Departamentul de Planificare Urbană „Z“ îl agrează, dar nu întru-totul. ’ Mai jos prescurtat TPD (de la forma engleză: TOWN PLANNING DEPARTMENT) - (n. a) 77 http://patrimoniu.gov.ro După ce T.P.D.-ul analizează seriozitatea propunerii, vine cu o contra-propunere care să împace primele două părți, ș.a.m.d. Uneori trec ani de zile până când se cade de acord, mai ales dacă cel care dă banii nu se află într-una dintre cele două părți implicate direct! Iar discuțiile, de cele mai multe ori, iau caracterul unor „tratative", cu tot dichisul lor. D.I.: Vorbeați de sistemul britanic de legislație urbană-aș dori să-mi spuneți cum a fost acesta transpus la realitățile din Israel și dacă a existat vreun plan director al Ierusalimului înainte de Mandatul Britanic? J.S.: într-adevăr, legislația din timpul Mandatului Britanic - deci dintre 1917 și 1948 s-a întemeiat pe acea British Law of Planning and Building din anii 1930. înaintea acesteia a existat o altă lege inspirată tot după cele britanice - rezultat al activității unei comisii (strămoșul actului departament din care fac parte), Ierusalim, Town Planning Comission sub autoritatea lui Palestine Town Planning Ordinance. Tot în urma activității acestei comisii, s-a putut realiza și întâiul Jerusalem Zoning Plan (Planul de Zonificare al Ierusalimului). Și cum Ierusalimului este un caz aparte, i s-a dat o atenție specială încă din prima clipă a cuceririi sale de către trupele Generalului Allenby³, Legea Britanică interzicând orice intervenție în Old City și în zona imediat înconjurătoare, declarată zonă de protecție a Orașului Sfânt. Astfel, în Ierusalimul istoric nu s-au îngăduit decât clădiri cu 2-3 etaje din piatră (abundentă pe aici) cu mici grădini în jur etc., deci un control foarte riguros al dezvoltăui lui Old City și al lui Down Town.. D.!:. Acest Down Town când a început sa se dezvolte? în secolul al XlX-lea sau mai înainte? Și a avut o evoluție spontană sau prestabilită? J.S.: Mai ales în veacul al XlX-lea și în directă legătură cu Jaffa Road, principala arteră a Pales- tinei unind portul Jaffo (Jaffa) cu Ierusalimul și mai încolo cu Ammonul, Damascul Alepul, etc. A evoluat spontan, fiind precum „un balon de oxigen" pentru Old City, îngăduindu-i să supraviețuiască și să iasă din lâncezeala letargică în care se cufundase de la sfârșitul Cruciadelor. ³ A intrat în Ierusalim la 1 1 Decembrie 1917; G-ral (apoi Mareșal). Edmund Allenby (n. 1861. dec. 1936). comandantul forțelor britanice în Palestina 1917-1918, a cucerit Ierusalimul și Damascul. înalt comisar în Egipt între 1919-1925, a aplicat tratatul Anglo-Egiptean din 1922. (n.al 78 Dar, există și câteva cartiere cu plan prestabilit din acea epocă-cuprinse în Down Town - cum ar fi Lord Montefiori Quarter (primul cartier construit anume pentru evrei, mai ales cei săraci), Teuton’s Quarter (în German Colony), Greek Colony, etc. D.I.: Ce s-a petrecut după încheierea Mandatului Britanic asupra Palestinei? J.S. Deja știi că Britanicii au împărțit Palestina în două, West Palestine (Israelul) și East Pales- tine (Iordania). Odată cu întemeierea Statului Israel, în 1948, au apărut mari dificultăți de cazare a valurilor de emigrați veniți din Europa (cu precădere) și din lumea arabă. Cu toate că Legea Britanică asupra Planificării Urbane și Construcțiilor a rămas în vigoare (până acum), autoritățile de stat au fost nevoite să înceapă programe de construcții de masă, posibil a fi ridicate foarte repede. De aceea în noile cartiere (outskirts și neighbourhoods) ale lui Down Town s-a construit așa cum se construia după război peste tot în Europa și în restul lumii, singura diferență fiind că se respecta Legea Britanică privitoare la regimul de înălțime (4-5 etaje), privind materialele de construcție (piatra și înlocuitorii din piatră, mai ales pentru fațade), micro-zonificarea etc... însă datorită fluxului neîntrerupt de emigranți, s-a renunțat rapid și la caracteristica definitorie a Ierusalimului istoric - folosirea pietrei - și s-a întrebuințat cimentul și betonul armat (utilizare extinsă apoi în tot Israelul). în sfârșit, în 1948, în urma războiului cu Statele Arabe, Ierusalimul a fost ocupat de iordanieni, iar noi ne-am retras; până în 1967 activitatea de construcții - cu rare excepții - a stagnat. Iordanienii n-aveau nici fonduri și nici interesul să dezvolte Ierusalimului (mai ales că era împărțit în două și străbătut de nenumărate fâșii pustii, așa numitele „no man’s land"). După 1967, suferind din nou o puternică presiune a emigranților, au fost necesare noi locuințe, dar de data aceasta s-a conceput construirea lor în cadrul unei megastructuri... D.L: Deci un fel de super-urbanism... J.S.: Aproape ... întra-adevăr s-a luat în considerație întregul teritoriu al statului Israel, planificându-se operațiunile de construcție în fiecare din regiunile țării. D.!.-. încă o întrebare despre locuințele individuale. Când d-na arhitect Ester Niv-Hrendel ne-a arătat Gilon-ul, am văzut și câteva parcelări cuprinzând duplexuri, triplexuri, fie izolate (puține la http: //patrimoniu.gov.ro număr), fie cuplate, fie înșiruite. Aș dori să știu de ce se aseamănă cu cele din Europa? J.S: Știu la ce te referi! De câtăva vreme se petrece un fenomen interesant: foarte mulți cetățeni își doresc o locuință personală și, dacă se poate, să semene cu locuințele unifamiliale din Europa (sau cum le zic englezii „cottages"). Și această efervescență a cuprins tot Israelul! Ciudățenia este că această modă de a avea o locuință de tradiție europeană i-a cuprins și pe Arabi! Nu-i mai puțin adevărat că și la arabi se observă o „mutație": unii dintre ei au început să preia aidoma modelul casei europene cu șarpantă învelită cu țiglă! în timp ce unii evrei au și ei tendința de a prelua tipul casei arabe tradiționale! D./.: în ultimii ani s-a făcut vreun plan director al Ierusalimului? J.S.'. Da. Acum 3 ani un arhitect francez a realizat un astfel de plan, arătând că este posibil să se construiască clădiri cu șase niveluri în Down Town. Dar nu este decât un „advisory plan““\ D.L: Spuneți-ne acum câte ceva despre problemele patrimoniului istoric al Ierusalimului. J.S.:Toate urmele trecutului, indiferent de mărimea și categoria lor, mai vechi decât anul 1800 sunt apărate și ocrotite prin lege și sunt proprietatea lui ANTIQUITIES AUTHORITIES. Aceste mărturii ale trecutului au statut de National Historic Site. Cele care sunt databile după 1800, în general sunt în grija autorităților locale, care au obligația de a le păstra și apăra. în ceea ce privește Ierusalimul, despre care deja am amintit că are un statut aparte, cu toate distrugerile prin care a trecut, deține încă un număr foarte însemnat de astfel de mărturii. Cea mai amplă operațiune de renovare și res- taurare s-a făcut în inima lui Old City, în Jewish Quarter în anii '80 și rezultatele au fost remarcabile. O altă, situație avem în Down Town.. Aici s-au făcut nenumărate planuri pentru păstrarea a cât mai multor clădiri și ansambluri urbane - întocmindu-se și o listă, dar încă nu este suficient pentru că multe clădiri valoroase au rămas în afara listei. D.L: O adevărată goană pentru prezervare, nu? J.S.: Exact! De exemplu, s-au aprobat planurile pentru renovarea cartierului German Colony, construit ca atare într-a doua jumătate a veacului al XlX-lea, în jurul micii comunități a Cavalerilor Teutoni. Acest cartier este ocrotit prin lege. în ansamblul său noile construcții s-au îngăduit numai în spațiile libere dintre vechile clădiri și cu condiția păstrării a cât mai mult din caracterul său specific. Fiecare proprietar are dreptul (în funcție de importanța economică a zonei) să-și supraetajeze casa cu 2-3-4-5 etaje, proprietarii sau urmașii lor au bine învățată această lecție, dându-ne de furcă când noi le explicăm că nu întotdeauna ceea ce s-a pronosticat în studiul economic anexat prevedirilor de dezvoltare urbană din timpul Mandatului Britanic, mai este valabil și acum. De aceea, sunt destule situațiile în care suntem nevoiți, conform prevederilor aceleiași Legi Britanice, să-i despăgubim pe proprietari pentru etajele pierdute!. D.I.: în încheiere, aș dori să știu ce se întâmplă cu spațiile verzi din Orașul Sfânt? J.S.: O întrebare foarte bună! Până acum 4-5 ani erau foarte multe spații verzi în jurul Ierusalimului și ... (scoate o hartă colorată a orașului și a împrejurimilor sale)..., iată aici cum se prezintă anul acesta situația! (Intr-adevăr, zonele verzi erau reduse la jumătate și rezultă că în viitor se va da o bătălie grea pentru a păstra cât mai multe). Din cauza valului de evrei ruși, foarte multe micro-cartiere vor fi amplasate în aceste zone verzi. De aceea, noi am prevăzut-și ne-am gândit la aceasta încă de acum câțiva ani, luând în considerare și lipsa activităților industriale dar și de dezvoltare a principalelor localități din jur, o extindere a Ierusalimului mai ales spre Sud și spre Vest, în primul rând spre Bethleem și spre Bethsahur... D.L Multe mulțumiri... J.S. îți mulțumesc la rându-mi și îți doresc numai succese la școală, și transmite salutul meu cordial specialiștilor de la Diiecția Monumentelor din România ca și celor de la I.C.O.M.O.S. 13. XII. 1992 DAN IONESCU student-arhitect 79 http://patrimoniu.gov.ro Izvoare MOȘII, SATE, TÂRGURI Șl ORAȘE III. TÂRGU-NEAMȚ* Alături de alte mărturii documentare și de to- ponimele locale, planurile inginerești de hotărni- cie cu ridicările lor topografice ne oferă date foarte importante despre trecutul istoric și artis- tic al orașului Târgu-Neamț. Ele vin să confirme tradiția locului despre existența unui sistem întreg de fortificații, pe care se întemeia liniștea orașului din apropierea cetății cu același nume, sprijinită și ea pe alte „cetățui", cu străjuiri pe toate direcțiile. O analiză sumară întemeiată pe studiul materialelor cartografice din secolul trecut și recunoașterea reliefului vine să confirme legendele atât de stăruitoare din perioada romantică, care alături de inexpugnabila cetate de piatră amintesc și de alte „cetățui" și „castele", cum ar fi acelea ale satului alăturat, Vânătorii și alte întăritori din drumurile Fălticenilor, Pașcanilor și Romanului, sau chiar spre mănăstirea Neamț, dacă nu se vrea să se spună că și aceasta este construită pe locul unei alte fortificații; și s-ar părea că tradiția nu greșește prea oault... Vatra știutului Târg al Neamțului ne apare le- gată pentru totdeauna de hotarele moșiei pe care se află și de istoria cetății pe lângă care du- rează. Din începuturile sale, vechiul „târg al plaiurilor", cum era recunoscut din vechime, ocupă locul de sub culmea Dealului Pleșul, într-o poziție strategică rar întâlnită, ocrotit de o confi- gurație geografică foarte favorabilă și de un sis- tem de fortificații dintre cele mai ingenioase, în al cărui ansamblu amenajarea cursului Ozanei cu canale și iezituri importante juca de asemenea un rol deosebit. Fizionomia orașului din prima jumătate a secolului al XlX-lea, marcată în bună parte de trecutul cetății, ne este bine cunoscută din sursele documentare, din tradițiile atât de bogate, ca și * Schiță de studiu de dezvoltare urbanistică 80 din câteva planuri de hotărnicie ale vremii, unele dintre ele studii economice sau de sistematizare a așezării, care ne indică în mod corect structura reliefului și hidrografia zonei, relațiile cu vecinătă- țile și rețeaua stradală cu toate dotările. Drumu- rile principale sunt cele din totdeauna, ținând să lege așezarea cu principalele târguri, curți dom- nești și cetăți din vecinătatea imediată, cu târgu- rile Pietrei, Romanului și Bacăului, cu lașul și Suceava. Vechiul domeniu al cetății includea satele pe care documentele le numesc „drept domnești", ascultătoare de cetate, care aveau pe seama lor nu numai munca și întreținerea garnizoanei aces- teia, ci chiar susținerea cu contingente proprii a altor „cetăți" și „cetățui" prevăzute, la rândul lor, cu anume lucrări de fortificații, ca și alte puncte de observare din împrejurimi. Se crea astfel un sistem unitar de stăpânire și apărare a teritoriului, întemeiat pe o rețea de comunicații bine controlată, cu drumuri de trecere „șicanate", continuu urmărite de „privighetori", de pândari și vânători, toate reunite printr-o rețea poștală bazată pe folosirea păsărilor dresate, a șoimilor, porumbeilor și turturelelor, măiestrie ce revenea îndeaproape unor sate specializate, în aceste preocupări. I. Vatra orașului Târgu-Neamț cu vecinătățile; restituție după planuri nesemnate și nedatate (atribuite perioadei 1835-1840) care pot fi considerate reambulări ale unor ridicări mai vechi. De remarcat fortificația numită „Cetățuie" și locul „Comori" din apropierea Cetății Neamțului, precum și poziția ocupată de „Locul privighetorului", în partea de sud-est a orașului, înconjurat de ape. 2. Vatra orașului Târgu-Neamț cu vecinătățile, după planul serdarului Scarlat Osvat, anul 1846; de remarcat ansamblul fortificațiilor alcătuit din Cetatea Neamțului, Cetățuia Vânătorilor, Dealul Porumbului și „Locul privighetorului"; ordonarea orașului în perioada regulamentară își găsește un corespondent în preocuparea pentru organizarea în mod asemănător a suburbiilor și a mahalalelor, a așezărilor sătești din vecinătate. http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro Odată cu distrugerile pricinuite de incendiul din vremea lui Constantin Cantemir, din a cărui poruncă i s-a pus foc’, târgul medieval de lângă cetate suferă o mare decădere. Vechea moșie domnească a Târgului Neamț după anii 1700, 1752 și 1757 trece în proprietatea Mănăstirii Neamț, cu vatra târgului și cu livezile de poame și cu pădure, și cu mori și tot câmpul...", iar la 1814, din poruncă domnească o parte din tere- nuri se repartizează populației îndreptățite să pri- mească pământ. Multă vreme, fostul oraș de lângă Cetate ră- mâne cunoscut mai mult ca un târg sezonier în care își găsesc statornicie oierii veniți din preaj- ma Săliștei Sibiului, formând mahalaua „Tuțueni- lor“, care aduc cu ei meșteșugul sumănăritului; ei rămân recunoscuți prin țesăturile lor de lână, fabricarea uleiului de semințe de cânepă, a brân- zeturilor etc. Evreii vin și ei aici la sfârșitul seco- lului al XVIII-lea să învioreze târgul a cărui pros- peritate se arată foarte promițătoare. Altădată această prosperitate se întemeia pe dezvoltarea meșteșugurilor cerute de spijinirea cetății și pe privilegiul recunoașterii ca punct de vamă pentru schimburile cu Transilvania. Orașul continuă să se reclădească. Negusto- rii își zidesc casele cu beciurile, prăvăliile și toate dependințele lor cu piatră luată din zidurile cetății ruinate². împiedicarea lor pare cu neputin- ță, întrucât este mai ușor să construiești cu pia- tră scoasă gata decât să încerci să faci cărămi- dă așa cum o cer regulile de fabricație privind arderea, formatul tiparelor și mărimea rezultată după ardere. Se cereau apoi respectate regulile de zidire, cu grosimea pereților, mărimea rosturi- lor și proporția diferitelor cărămizi de trebuință pentru ziduri, pentru „bokă de mână", pentru sobe și pardoseli etc ’. Toate aceste reguli până la urmă trebuie res- pectate, pentru că se dispune o verificare a tutu- ror fabricilor de cărămidă, cerându-se prezenta- rea de rapoarte, observații și propuneri. Răspun- zători de îndeplinire nu sunt alții decât arhitecții și inginerii Brandel, Kugler și Frunză, autori a nu- meroase lucrări în Principatul Moldovei". ' Satul Vânători preia din paraclisul Cetății, înainte de in- cendierea ei, icoanele și tâmpla spre a le păstră în biserica sa de lemn, unde le-am găsit și noi în anii 1956-1957 Astăzi fragmentele acestei tâmple, dezmembrată, se află în muzeul de la mănăstirea Neamț. ’ La jumătatea secolului trecut, orașul ajunge să aibă 8 biserici ortodoxe, un paraclis la spital și o capelă catolică; evreii au 9 sinagogi și mai multe case de rugăciuni, cu un țin- tirim al lor. ¹ Arhivele Statului, Buc., fond Lucrări Publice. D 182/1861, f. 234-238. * Arh. Stat., Buc., fond Lucrări Publice, D 269/1859. f. 72. Se repetă mereu vechile dispoziții ca „locuri- lor slobode" de prin județe să li se aranjeze liniile ulițelor în formă regulată; acestei operații, reluată și în anul 1858, i se pot include și locurile statu- lui de care se va avea nevoie în jurul orașelor; nu pot fi însă cuprinse în această dezvoltare a ora- șelor locurile de pășune ale izlazurilor obștești⁶. O circulară din 1859 către Eforiile orașelor din toată Moldova pune în vedere că toate lucră- rile obștești din târguri și orașe trebuie să se fa- că numai cu autorizație și anunțare prin batere de darabă și anunț cu afișe; nici o întreprindere de zidire nu este învoită să lucreze decât cu le- giuita autorizație⁶.... Pentru clădirea binalelor cerute de înfrumuse- țarea politiilor, „arhitectul en chef" pregătește modeluri de ridicarea planurilor de ulițe de prin târguri, care trebuie litografiate și trimise arhitec- ților competenți ca regulă și povățuire în aplicația lucrărilor ce se întreprind. Aceste modeluri, trase în litografia lui Parteni din lași în 30 exemplare, sunt trimise la acele po- litii unde sunt angajați arhitecți, arătându-se că aceștia trebuie să extragă copiile lor, spre a fi ur- mate cu neabatere. Reiese că litografiile respective înfățișau o se- rie de patru planșe cu modeluri de planuri pentru zidirile hotărâte a se înființa pe deosebite ulițe, în funcție de însemnătatea lor. O altă planșă înfăți- șa un model de felul cum urmează a se ridica planul de situație al orașului, numit plan cadas- tral, de către un „înadins“inginer. Lucrările acestea edilitare de la Târgu-Neamj se înscriu de fapt unui program din anul 1849, ca reluare a unei acțiuni de ordonare a orașelor, inițiată chiar din 1845⁷. Se cer mereu rapoarte asupra piețelor și a ulițelor publice, a măsurilor impuse, trebuind să se supună și toți particularii. Acesta este programul de „cele dintâi măsuri ce trebuie a se lua pentru regularea, aerisirea și în- frumusețarea" Capitalei, program pe care tre- buiau să-i respecte și celelalte orașe și târgurile de prin județe. Peste tot se cerea „paveluirea' ulițelor cu piatră cubică și privegherea statornică pentru desființarea barăcilor și regularea zidirilor viitoare, deschiderea de piețe de paradă, piețe publice în puncturile cele mai „populoase" si mai principale, piețe în capătul barierelor cu locuri pentru depozitarea lemnelor și a furajelor, piețe pentru zarzavaturi, pentru desfacerea chereste- lelor și a altor producte etc. ’ Arh Stat., Buc,, fond Lucrări Publice, D. 109/1859, f. 2 și următoarele * Arh Stat., Buc., fond Lucrări Publice, D. 195/1859 întreg dosarul Arh. Stat . Buc., fond Lucrări Publice, D. 43/1849 întreg dosarul 82 http://patrimoniu.gov.ro Cunoaștem demersurile de aplicare a acestor năsuri în orașe ca Botoșani, Bacău, Bârlad, :ocșani, Fălticeni, Huși etc, ca și în orașele fos- elor colonii din Basarabia, Cajiul, Ismail, Chilia /eche, Vâlcov și altele asemănătoare. în ce pri- ește situația orașului Târgu-Neamț, putem ipune că suntem într-un moment în care se ridi- :ă o suită întreagă de planuri de acest fel. Dar, cel puțin în parte, măsurile de restructu- are a rețelei stradale, cu aducerea îmbunătățiri- or cuvenite, pornesc adesea chiar din partea lo- :uitorilor urbei. Unul, de pildă, ca proprietarul \nton loan înființează și el o uliță în Târgu-Neamț ji cere să vină arhitectul să o înlinieze și să hotâ- rească șoseluirea ei conform ordinelor, pe un ,plănișor“... Potrivit planului întocmit, este nevoie a se lua te la domnul Moșel luster o fâșie de 31 stânjeni » o lățime de 3 stânjeni și 1/2 palme de pământ pentru a se îndrepta acea uliță, care va dobândi, astfel o lumină de 5 stânjeni și 1/2 palme. Planul 3. Vatra orașului Târgu-Neamț, detaliu din Planul cadas- tral întocmit de J. Fux la scara cca. 1: 1.650 (post 1862?). De remarcat structura stradală cu rețeaua de lotizări a vechiului centru, înregistrată în perioada regulamentară și postregu/amentară, amenajarea cursurilor cu instalațiile lor și locul pe care îl ocupă Mahalaua Țuțuenilor cu fabricile ei, locul feredeului lui Vasile Vodă și poziția spitalului, farmaciei și școlii. astfel întocmit cu schița respectivă, trebuie trimis spre aprobare municipalității acestui oraș⁸. în anul 1861 postul de arhitect al acestui oraș fiind vacant, se solicită să fie preluat de arhitec- tul orașului Fălticeni, întrucât aceste orașe se află cu deosebită apropiere unul de altul. Deși refuzat la început, arhitectul Udriski al Fălticeni- lor, în final, este acceptat să gireze și orașul Târgu-Neamț. în această vreme, sunt prezenți la Târgu- Neamț cu lucrările lor particulare și alți arhitecți. Dintre realizările mai importante trebuie să amin- tim construcția în anul 1860 a fabricii de postav a fostului ministru, colonelul Mihail Kogălnicea- " Arh. Stat., Buc., fond Lucrări Publice, D. 182/1861, f. 234-238. 83 http://patrimoniu.gov.ro Planul topografic al moșiei Târgu Neamțului, întocmit de serdarul Scarlat Osval, geometrul ținutului, anul 1946. nu, după proiectele arhitectului Brandel. Fabrica aceasta are însă mult de suferit din pricina altei lucrări, făcută pe urmă, mai sus, de către mănăstirea Neamțu cu M°ara Drista (tot o fabri- că de postav, cum o arată numele), a cărei gârlă amenință, de fapt, tot orașul. Arhitectul Brandel este desemnat să întoc- mească proiectul pentru înlăturarea acestui peri- col, de urmărirea acestei lucrări răspunzând din partea Ministerului lucrărilor publice arhitectul Cazaban. Se proiectează realizarea unui canal săpat pe o distanță de 135 stânjeni, prevăzut de o parte și de alta cu câte două rânduri de taraci, cu căptușeală de brad și umplutură de prund mare, cu fascine. La lucrările acestea, din partea de jos a orașului, sunt aduși să lucreze și locui- torii satelor de pe moșiile mănăstirii Agapia. Pen- tru aceste lucrări este nevoie să fie făcută la fața locului o mașină de bătut taracii. Pe acest șantier, se produc multe nereguli în care este împricinat direct și arhitectul Brandel. Constructorul Stack mărturisește că a depus toate silințele pentru consolidarea poziției fabricii și să împiedice răul ce amenința târgul, prin fa cerea de fascini și alte îndatoriri, dar se plângă de Brandel că nici până la acea dată nu-i răs punsese banii cuveniți. Dar, de fapt, nici Brande nu primește nimic pentru această lucrare. Cu noaștem că, în final, năvălirea apelor nestăpânite distruge în întregime fabrica de postav ca și alte instalații ale orașului... Despre inginerul losif Brandel, supus pru sian, știm că este preocupat acum cu ridicare planului pentru facerea șoselei și „linierea" ulițe din susul orașului Tecuci și, totodată, însărcina să meargă și pe la mănăstirile Neamțu, Vărate cui și Bisericani, spre a examina propunerile df lucrări ale acestora. în mai 1862, el apare angajat, poate numa temporar, și ca arhitect pentru orașu Târgu-Neamț, unde trebuie să meargă să „de marșeze" lucrarea cerută de regulile arhitecte nice și linierea ulițelor. Până la urmă, ca și Udris ki, este acuzat că nu și-ar fi îndeplinit misiune! referitoare la șoseluirea ulițelor și că nici n-arl trecut pe acolo la termenele cerute. în alte situa ții, el este autorizat să dea relații despre capac 84 http://patrimoniu.gov.ro Obloane ferecate de casă de negustor de pe Uhja Mare dm Târgu-Neamț; mijlocul secolului al XlX-lea. tatea altor ingineri angajați în realizarea lucrărilor edilitare. Acestei etape importante de modernizare a orașului în perioada de mijloc a secolului trecut i se înscrie, ca lucrări de referință, și zidirea de către mănăstirea Neamț a școalei, a farmaciei și a spitalului orășenesc, lucrări hotărâte încă de la începutul perioadei regulamentare. Tot din dania mănăstirii Neamțu trebuie amintită și facerea pe Ulița Mare a târgului a acelei suite de „cișmele în formă de știubeie, cu vârtelniță, prin care curge apa". Lucrarea aceasta „de înfrumusețare a ora- șului" se încheie cu așezarea unui „basen cu ciș- mea" în capătul de jos al târgului, în Ulița Mare, pentru public. Orașul apare acum întregit și cu alte ulițe alăturate, cu prăvălii, cu șiruri de du- ghenițe și depozite de tot felul, cu case mari de târgoveți, de bancheri și cămătari, toate zidiri im- portante, cu încăperi boltite și tainițe prevăzute cu uși puternice, cu grile, cu obloane și fereca- turi artistice, înfățișare în care ajunge să fie cu- noscut și de noi. Orașul vechi pare să fi ocupat cam aceeași arie pe care o cuprindea și la mijlocul secolului al XlX-lea, pe drumul spre cetate, până la Heleș- teul Mare și locul unde se știe că a existat „Fere- deul lui Vasilie Vodă", aflându-se foarte probabil o înșiruire de case boierești, cu grădinile și lo- cuințele unei anumite pături înstărite de negusto- ’ Arh. Stat.. Buc., torid Lucrări Publice? D. 182/1861, f. 77, 147, 169 și urm. 85 http://patrimoniu.gov.ro Mâner de uși ferecate de pt Ulița Mare din Târgu-Neamf mijlocul secolului al XlX-lea. ri și meșteșugari locali. Urmele unor conducte ceramice descoperite întâmplător în zona spita- lului și a școlii atestă existența unei rețele impor- tante de alimentare cu apă a acestei artere, tra- sată spre oraș. Piața veche a acestui oraș sun- tem îndreptățiți să o situăm la întâlnirea cu drumurile ce coboară dinspre Fălticeni și Paș- cani, pe locul unde s-a amenajat parcul de mai târziu al orașului. Târgul cu oborul de vite și lo- curile de bâlci se arată a se fi situat pe prund, în- tinzându-se de-a lungul firului Ozanei și al Gârlei Morilor, din mahalaua Țuțuenilor până la locul velnițelor, spre luncă. Dezvoltarea orașului în forma amintită în pri- ma jumătate a secoluluijrecut este cunoscută bine din planurile topografice ridicate în interva- lul 1835 - 1850 de inginerul Fotache clucerul, inginerul lordache, inginerul Scarlat Oswat, geo- metrul Dimitrie Ciuntuleac și alții ca ei, unii for- mați la școala de inginerie a lui Asachi. Tabloul cu datele acestei dezvoltări poate fi întregit și cu o serie de date desprinse din alte planuri nedate și nesemnate ca și cu unele ele- mente care privesc moșia Târgului desprinse dm hotărniciile învecinate, Pleșeștii (Plășeștii, Plăș- teștii), Săcălășeștii, Borceștii, Oglindeștii, Țarina Mare, Vânătorii, Cehleștii etc. Din suita planurilor topografice păstrate rețin atenția ca elemente de ordin deosebit tocmai datele la care ne-am referit privind caracteristi- cile reliefului și fizionomia așezării pe toată această perioadă. Dintre lucrările de fortificație, de remarcat în primul rând marcajele care con semnează prezența acelei „Cetățui“ sau „Cetă țuică" din vârful care controlează valea spre sa tul Vânători și drumul spre CetateLocul numi „Comori", de pe muchea de întâlnire cu Dealu Pleșu, pare să reprezinte urmele unor mormintf din timpul unui asediu asupra Cetății, unde ai fost descoperite schelete de luptători și de cai cu armamentul și piesele lor de harnașament. Tot ca o fortificație poate fi citit pe unele pla nuri și vârful numit „Porumbu" („Dialu Porumbu" „Porumbu Vornicului" sau „Fundu Vornicului") în hotar cu moșiile Răucești și Borcești, de undt puteau fi supravegheate orizonturile văii ce sf deschide spre sud-est și drumurile de accei spre Cetate venind dinspre Pașcani ș Fălticeni ”, Deosebit de interesantă se arată și marcare; pe unele din canalele colaterale ale apei „Niam țului", în amonte de confluența cu Ozana a une fortificații de un tip deosebit, înconjurată de șan țuri cu apă, însemnată cu numele de „Locu Privi ghetorului Alte ridicări topografice marcheaz; în aval de acest loc urme de „ruine", care în moc evident pot fi puse pe seama sistemului de apă rare din jurul Cetății și al orașului Târgu-Neamț. Unul dintre aceste planuri de referință, data 1846, cu scară grafică de 1.000 stânjeni și o le gendă de „tâlcuirea numirilor" și „socoteala făl ceașcă" cu suprafețele rezultate din hotarele dt la acea dată, este semnat de inginerul statului Arh. Stat., Buc., fond Planurijud. Neamf. nr. 8. 11. " Ibid. em, nr. 110, 111, 116. ” Ibid. em, nr. 82, 109. 116 86 http://patrimoniu.gov.ro serdar Scarlat Oswald, autor a numeroase ridicări topografice în ținuturile Neamțului și Fălticenilor. Așa cum se arată în această perioadă, structura stradală a orașului urmărește o textură, compactă, cu fronturi continue, căutându-se legături firești cu vecinătățile și cu numeroasele vaduri de moară. în ansamblul acestei așezări reține atenția în chip cu totul deosebit tocmai modul de stăpânire a cursului apelor, împărțite pe mai multe rânduri de canale de o parte și de alta a Ozanei, pe a căror întindere se numărau, la un moment dat, cca. 13 instalații, toate cunoscute ca mori, pive, dârste și darace sau joagăre. Așa cum este redată structura stradală a orașului cu cele 5 biserici și vatra satului Humulești, înțelegem că este vorba de o ridicare topografică ce consemnează modul de organizare al așezării, așa cum o cereau principiile de sistematizare întipărite de școala de ingineri hotărnici întemeiată de Asachi. Aceeași situație o arată, de fapt, și un alt plan anterior anului 1845, care precizează aria construibilă a orașului și legăturile cu vecinătățile, ulițele principale specificat a fi realizate cu fronturi stradale continui. Biserica satului Vânători. Moară veche din Târgu-Neamț (moara Tuțuenilor). http://patrimoniu.gov.ro Biserica din satul Vânători; vedere a tâmplei strămutată aici din paraclisul Cetății Neamțului (astăzi aflată în muzeul mănăstirii Neamț). Interesant se arată șx planul topografic din anul 1853, ridicat de geometrul Dimitne Ciuntuleac, în care orașul cu mahalalele lui se întinde până la Râpa Roșie, cu 6 mori și trei hanuri situate la cele trei intrări în oraș. In alte ridicări topografice figurează și „țintirimu evreiesc", în mahalaua din jos de târg, în hotar cu „emașu moșiei", ca și bălțișurile de la acea vreme din lunca de la Timișești. Fizionomia orașului Târgu-Neamț, dobândită în urma ordonărilor din perioada regulamentară și postregulamentară, ne-o înfățișează planul cadastral ridicat de inginerul statului J. Fux, conform circularelor din anul 1859, la scara de 20 stânjeni la un țol. Deși nedatat, se poate spune că acest plan este o elaborare posterioară anilor 1861-1862'³. Ibid. em nr. 115, I; 115, II. Sunt precizate, de această dată în detaliu, traseele străzilor, cu trotuarele lor, și toate parcelele din vatra orașului, cu suprafețele respective, și fiecare imobil în parte, cu forma sa exactă în plan, la scară. Sunt redate cu atenție și locurile libere, cu firele cursurilor Ozanei și Nemțișo-rului, ale Gârlei Morilor și Scursurii eziturilor, toate arătate acum, în urma revărsărilor, pe canale sigure, apa lor mânând 6 instalații mari, cu un număr total de 14 roți. Canalul cu morile, aflate cândva de cealaltă parte a Ozanei, nu mai figurează de această dată, precum nu mai figurează podul cu drumul de legătură spre Humulești ele fiind distruse, probabil, de viiturile care au lovit orașul. 88 http://patrimoniu.gov.ro Din acest plan se poate înțelege că în fața spitalului se voia organizată una dintre piețele de paradă, cu continuarea ei pe Ulița Mare, pe lângă Școala Domnească, până la intersecția cu Ulița Veche. întreg acest front, ușor supralărgit, apare ordonat cu o înșiruire de dughenițe al căror aliniament se încheie cu cișmeaua mare. Dar supralărgiri și degajări asemănătoare se recunosc atât pe Ulița Mare, cât și pe Ulița Prundului, totul înscris între fronturi compacte, unitar parcelate. La ieșirile spre Fălticeni și Pașcani, ca și în capătul Străzii Prundului, se recunosc locurile vechilor târguri de afară, care urmau acum să fie rezervate piețelor utilitare de tipul celor amintite.Târgurile de săptămână cu oboarele de vite sunt îndreptate spre Prund, spre malurile Ozanei. O organizare unitară a orașului în această zonă a fost totdeauna stânjenită de traseul iazurilor. Numai târgurile specializate desfacerii produselor meșteșugărești se puteau situa aici pe terenurile slobode din spatele orașului și Mahalaua Tuțuenilor. Se poate face remarca: grupajele cu tipurile de parcelări marchează chiar modul de constituire a orașului cu etapele sale importante ale timpurilor din urmă, formă care poate fi recunoscută până în zilele noastre. în perioada de sfârșit a secolului al XlX-lea dezvoltarea orașului Târgu-Neamț staționează rămânând în afara rețelei drumurilor importante și fără legătură feroviară. ANDREI PĂNOIU Casă veche din satul Humulețli, moșia Târgului Neamț; ante mijlocul secolului al XlX-lea (casa Creangă). 89 http://patrimoniu.gov.ro Aniversări ARHITECTUL GUNTHER SCHULLER LA 88 DE ANI Membru de onoare al Comisiei zonale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor istorice Transilvania Est, domnul arhitect Gunther Schuller constituie, la venerabila vârstă de 88 de ani, un exemplu de atitudine civică, prin intervențiile active în problema conservării monumentelor și ansamblurilor istorice din cadrul județului și municipiului Brașov. Interesul pentru păstrarea și restaurarea monumentelor istorice a fost preocuparea dominantă a activității sale profesionale, concretizându-se, pe lângă lucrările de restaurare efectuate, și în numeroase articole și publicații de popularizare și formare a unei atitudini conștiente a populației față de valoarea pe care o reprezintă patrimoniul arhitectural. Pentru activitatea constantă în domeniul monumentelor istorice, pe parcursul a apsoape cinci decenii de activitate, precum și pentru acțiunea de popularizare a monumentelor din România în străinătate, în anul 1993 i s-a înmânat arhitectului Gunther Schuller, la Viena, premiul internațional „Gottfrjpd von Herder". Actualmente arhitectul Gunther Schuller a fost ales membru onorific al „Forumului locuitorilor brașoveni", asociație non- guvernamentală care își propune să promoveze valorile democrației locale prin sensibilizarea opiniei publice asupra protejării patrimoniului arhitectural al Brașovului. Marina lliescu: V-aș ruga să punctați câteva date semnificative din biografia dvs. profesională. Gunther Schuller: M-am născut la Brașov, la 10 octombrie 1904. Tatăl meu era arhitect, diplomat al Școlii Tehnice superioare de Arhitectură din Munchen. Am urmat aceeași școală, iar în 1932, diploma mea din Munchen a fost recunoscută de Facultatea de Arhitectură din București. 90 M.I.: Care a fost activitatea dvs. de debut în meserie? G.S.: După cinci ani de studii la Munchen, m-am întors în orașul meu natal. Aici am lucrat în biroul de arhitectură al tatălui meu, care-și crease un nume, fiind cunoscut prin lucrările executate și anume: Hotelul „Coroana" (actualmente „Postăvaru"), fosta Bancă „Țara Bârsei", diferite proiecte de școli și grădinițe în oraș și județ, clădiri de locuințe particulare și proiecte pentru industrie, cum ar fi Fabrica „Nivea". Tatăl meu punea mare preț pe formarea practicii în meserie, încât un an de zile m-a obligat să practic meseria de zidar și tâmplar. M.I.: De când datează preocuparea dvs. pentru monumente istorice și în ce împrejurări v-ați început cariera? G.S.: Preocuparea mea pentru monumentele istorice datează încă din anii 1937, când am început să particip la lucrările de restaurare ale Bisericii Negre. Tatăl meu a fost mulți ani șeful lucrărilor de restaurare ale Bisericii Negre. în perioada 1937-1945, am lucrat sub îndrumarea lui, contribuind la o serie de lucrări importante, ca: intervenții în corul Bisericii Negre, extinderea platformei orgii, încălzirea centrală a Bisericii Negre. A urmat apoi o întrerupere a activității de arhitect, datorată evenimentelor istorice. în anul 1948, m-am întors din prizonierat (Rusia), ca invalid (lipsa brațului drept). în acest an a murit și tatăl meu. M.I.: Brașovul, cu bogăția lui în vestigii istorice nu a încetat să vă pasioneze, și din 1949 ați activat în cadrul municipalității orașului. G.S.: Am fost angajat în cadrul serviciului de sistematizare și arhitectură al județului, colaborând cu arh. Monica Cârneci și ing. Ion Pinciu în probleme de control a protecției monumentelor. http://patrimoniu.gov.ro Orașul Brașov are peste 200 de obiective - monumente istorice de întreținut și exista, cu câțiva ani în urmă un interes deosebit pentru această problemă. A funcționat chiar o echipă de întreținere a monumentelor mai importante, ale căror probleme de finanțare plus procurarea materialelor au fost direct dirijate de Direcția Județeană de Sistematizare. M.I.: V-aș ruga să ne cedați câteva momente mai importante din activitatea dvs. în domeniul restaurării și conservării monumentelor Brașovului și câteva păreri în legătură cu aceasta. G.S.: Am condus lucrările de restaurare la Poarta Ecaterinei, ce făcea parte din latura de vest a incintei de fortificații a orașului. Monumentului i se alătură astăzi o construcție datând din secolul XIX. Restaurarea (proiect IPJ Brașov - șef de proiect arh. Popa Cornel) a ținut cont de amenajările necesare unei funcțiuni care 91 http://patrimoniu.gov.ro să permită întreținerea viitoare a monumentului. Astăzi, în interiorul Porții Ecaterina funcționează sediul filialei Uniunii Arhitecților Brașov. Subliniez importanța găsirii unei funcțiuni utile comunității pentru orice monument restaurat, aceasta fiind condiția de bază pentru asigurarea întreținerii în timp a monumentului. Am mai urmărit execuția lucrărilor de restaurare la complexul „După Ziduri" (latura de nord a fortificațiilor orâșului), împreună cu Bastionul Porții și Turnul Alb, acesta din urmă numai în exterior, din lipsa, fondurilor. Cu ocazia reamenajării Pieții Sfatului s-au găsit o serie de amfore de cereale îngropate, desmințindu-se zvonul că ar fi existat și un tunel între oraș și Turnul Alb. In ideea găsirii unei utilități, aș propune în interiorul Turnului Alb amenajarea unei cafenele- cofetărie. Galeriile turnului oferă o priveliște cuprinzătoare spre oraș - de la cartierul Schei cu biserica Sf. Nicolae, promenada de sub Tâmpa, dealul Cetățuii până spre noile cartiere -, ceea ce ar constitui un adevărat punct de atracție turistică. Asemenea puncte de interes turistic se pot crea și în oraș. De exemplu, lângă edificiul Băncii Naționale din Piața Sfatului, se află clădirea de la nr. 27 (considerată ca una din cele mai frumoase din vechea cetate Brașov), ce se numea înainte „Casina Română". în această clădire a fost cazat și împăratul losif al ll-lea. Curtea imobilului se extinde până la zidurile de apărare ale laturii de Nord a orașului. Crearea unui acces de vizitare, restaurarea și amenajarea clădirii ar pune în valoare acest monument reprezentativ. M.I.: Cum apreciați lucrările de restaurare efectuate la unele din monumentele importante ale orașului și ce s-ar putea întreprinde în continuare, în funcție de etape și importanță? G.S.: După sistarea lucrărilor de șantier, ca urmare a desființării Direcției Monumentelor Istorice, la Biserica Neagră au continuat lucrările din fondurile Parohiei Evanghelice. Astfel, au fost înlocuite toate geamurile, cu sticlă „Vitral", care împiedică pătrunderea razelor ultraviolete ce ar dăuna covoarelor de colecție (peste 100 exemplare), expuse în navele bisericii și în fața orgii. 92 http://patrimoniu.gov.ro S-au continuat lucrările la interiorul corului - zugrăveli, pardoseli din dușumele etc. Acum se execută lucrări de restaurare a exteriorului bisericii. Lucrările de restaurare la clădirea din Piața Sfatului nr. 15-16 merg prea încet. Ar trebui analizat ce lucrări sunt necesare într-o primă etapă, pentru darea cât mai repede în folosință a clădirii. M.I.: Ținând cont de îndelungata dvs. experiență, ce propuneri ați face privind activitatea de protecție a monumentelor Brașovului în etapa actuală? G.S.: Specificul Brașovului îl constituie tocmai această fericită îmbinare între natură (relief, vegetație) și mediul construit. Monumentele trebuie valorificate, ținându-se cont totodată și de poziția pe care o ocupă în peisaj. Prin selecția controlată a vegetației în zona Turnului Alb și a promenadei de sub Tâmpa s-ar crea o percepere îmbunătățită spre oraș. Proiectele majore de circulație care preocupă în prezent municipalitatea, trebuie atent analizate. Mult discutata deviere a transportului în comun de pe străzile Mureșenilor și Barițiu se poate rezolva numai printr-un tunel (sens unic), soluția indicată încă din 1970 de către Direcția Monumentelor Istorice. în acest fel pot fi salvate cele două bastioane, fauna și flora dealului respectiv, în relație cu amenajări turistice de valorificare a sitului respectiv, ceea ce ar constitui o atracție unică în raport cu alte orașe din țară. Cred că la aceasta ar contribui și munca de trezire a interesului populației, acțiune la care presa, radioul și televiziunea ar fi de un mare ajutor. în încheiere, țin să subliniez că pentru a putea face față unei activități de restaurare și întreținere a bogatei zestre de monumente pe care o are orașul Brașov este necesară constituirea unei echipe permanente (formată dintr-un meșter, trei zidari și doi ajutători), care să depindă direct de Primăria orașului. Această practică a mai existat în anii din urmă și a dat rezultate pozitive. Interviu realizat de arh. MARINA ILIESCU 93 http://patrimoniu.gov.ro Cronica internă ACTIVITATEA D.M.A.S.I. ÎN INTERVALUL 1990-1992 La sfârșitul lui februarie 1993, la sediul Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București, o numeroasă asistență' a urmărit cu interes analiza asupra activității desfășurate de Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, începând cu aprilie 1990, făcută de arhitectul Peter Derer, pe atunci director al D.M.A.S.I. și secretar al C.N.M.A.S.I. Analiza cuprindea de fapt răspunsuri la întrebările din chestionarul cu privire la activitatea D.M.A.S.I. în 1990-1992, înaintat Direcției noastre de către Ministerul Culturii - Direcția Generală Protecțiea și Valorificarea Patrimoniului Cultural Național. Materialul prezentat s-a referit la acțiunea de inventariere aproape finalizată și reflectată în studii și repertorii, cea de documentare și restaurări, cu precizarea programelor de cercetare și a deschiderii de șantiere în toată țara. în context s-a arătat că în lipsa cadrului legislativ s-au sponsorizat totuși acțiuni importante cu caracter științific: „Ziua Porților Deschise" - 20 septembrie 1992, Atelierul European al patrimoniului - 21-23 sept. 1992, organizat de Consiliul Europei la București, Sesiunea Aniversară „100 ani de la înființarea Comisiunii Monumentelor Istorice" - 28-30 oct. 1992, Expoziția Itinerantă „Monumentele României 1977-1989" și altele. Cu referire la stadiul realizării metodologiei inventarierii, s-a arătat, printre altele, că a fost adoptat un sistem de clasificare propice computerizării datelor, făcându-se propuneri pentru fișa de monumente pe categorii și pentru fișa de ansamblu de arhitectură, fără definitivarea încă a celei de rezervații. Lista monumentelor istorice s-a îmbogățit de la 5 000 obiective (cea oficială din 1955 număra aprox. 4 000) 94 la 20 928 poziții. S-au modificat și criteriile de apreciere a bunurilor din fondul patrimoniului imobil, Muzeele județene, Comisiile zonale. Oficiile de patrimoniu și unii beneficiari prezentând propunerile ce au fost avizate de Direcție, iar structura listelor a fost validată de Comisia Națională, acțiunea fiind încheiată în prima parte a anului 1992. S-a apreciat că în ceea ce privește noii indicatori suntem la nivelul Franței, al Listei de monumente clasate și înscrise, cu monumente întreținute de stat, iar în rest - 1/5 la nivel european, evaluarea făcându-se după criterii categoriale, grad de complexitate, axiologic etc. De la fi^p lip și fișe de dosare nou întocmite (cca 700) la dosarele complexe cuprinzând monumentele ce au urmai să fie înscrise în Lista patrimoniului mondial, iată o activitate susținută care a inclus, desigur, și efectuarea evidenței monumentelor dispărute în perioada '55-'89. conslatându-se, cu această ocazie, dispariția a 500 de clădiri S-a specificat că listele de distrugeri au losl anexate listei monumentelor pe întreaga țară, figurând și în imaginile expoziției itinerante „Monumentele României". S-au întocmit în Direcție, în cooperare cu muzee și alte instituții de sfat, repertorii, studii pentru delimitarea centrelor istorice, s-au făcut propuneri de rezervații de arhitectură; au rezultat 414 zone istorice urbano și rurale, dar numai din 26 de județe. * Dinlre participanțr reprezentanți ai conducerii Ministerului Culturii și Direcției Generale Proiecția și Valorificarea Patrimoniului Cultural Național din minister, ai DMASI. ai muzeelor din țara, ai presei de specialitate S-a subliniat că, în secțiunile de specialitate se discută toate problemele legate atât de picturile murale cât și de alte componente artistice ale monumentelor, fișa de patrimoniu mobil fiind subsumată fișei monumentelor; din păcate lipsa fondurilor și a specialiștilor nu a permis restaurarea multor piese din inventarul fix al monumentelor. Planul de cercetare și cel de restaurări ale Direcției se materializează în șantiere pilot - șantiere școală cu lansarea unor programe de cercetare în colaborare cu instituții din țară și străinătate. Elaborarea metodologiei de cercetare pe monument, de avizare a documentațiilor este în curs, urmând a fi definitivată după apariția Legii monumentelor. Compartimentul tehnic este considerat important, implicându-se în evidența și controlul stării de conservare a monumentelor, obținându-se însă puțin în acest sens. în continuare, directorul Direcției s- a oprit asupra tipurilor de avize emise, amintind din cele 4 (avize, adrese- aviz, avize preliminare, acord de principiu): avizele preliminare pentru lucrări în rezervații, acordurile de principiu pentru studiul de amplasament; numărul de avize emise de Direcție pentru lucrări complexe se ridică la 730, din care 240 pentru diferite faze ale comenzilor proprii, iar cel al documentațiilor de restaurări primite și rezolvate la 4 800, avizate de Comisie 70 din cele 100 prezentate și de Secțiunile comisiei 323 din cele 434 prezentate (95 respinse și 16 consultări); în CTS din cele de peste 1 000 documentații prezentate, 670 avizate. S-a precizat că pentru documentațiile de intervenții urgente solicitate din teritoriu, nu s-a răspuns decât la cele privind protecția unor descoperiri excepționale, la cererea http://patrimoniu.gov.ro expresă a Ministerului Culturii, sau necesitate de colaborarea cu instituții din străinătate; urmărirea lucrărilor din avize și contracte s-a dovedit dificilă și deficitară prin existența unui singur inspector din Direcție la 3 județe și a altuia din zonă la 6 județe, ca și a unui singur diriginte la 4, 5 județe. In ceea ce privește criteriile de alcătuire a planului de restaurări (criterii și planuri supuse aprobării CNMASI), cu considerarea stării critice a monumentelor, s-a optat în perioada 1990-1992 pentru lucrări de protecție, lucrări de intervenții urgente, reluarea șantierelor întrerupte în '77, continuarea lucrărilor în curs, cu documentație existentă, intervenții la monumente supuse degradărilor rapide (biserici din lemn), lucrări la monumente amenințate de procesul de urbanizare și al privatizării, asigurarea documentației la lucrările impuse de abordarea monumentelor propuse pentru Patrimoniul Cultural Mondial, marea majoritate a pozițiilor din plan reflectându-se în continuarea lucrărilor în șantierele vechi. 1990 - lucrări finanțate pentru 72 monumente - proiectare 53 - execuție 11 Total: 11 000 000 lei 1991 - lucrări finanțate pentru 252 monumente - studii de cercetare 95 - proiectare 34 - execuție 68 . Total: 164 000 000 lei 1992 - lucrări finanțate pentru 182 monumente - studii de cercetare 45 - proiectare 89 - execuție 93 „ Total: 510 000 000 le. 1993 - evaluarea lucrărilor la șantierele deschise anterior la suma de 920 000 000 lei, cu pregătirea celor din 1994. în final, expunerea s-a oprit asupra protocoalelor de colaborare încheiate de Comisie și Direcția Monumentelor cu diferite instituții (definitivat fiind doar cel cu Direcția de control a calității clădirilor) și la șantierele școală, printre care a fost menționat cel de la Mănăstirea Apostolache - Prahova, un experiment la care participă specialiști din Direcție. Institutul de Arhitectură. Institutul de Arheologie, ca și de la Jeunesse et patrimoine, ICOMOS din Germania. ECOVAST, ICROM. Lucrările ședinței de analiză conduse de loan Opriș, director general al Direcției Protecția și Valorificarea Patrimoniului Cultural Național din Ministerul Culturii, având ca bază materialul prezentat, au înregistrat, în continuare, numeroase puncte de vedere reieșite din intervențiile unora dintre participanți, benefice în planul activității specifice, adânc marcată, după opinia lui loan Opriș, de anii grei în care o instituție a fost decapitată, iar forțele ei risipite, de inerente greutăți și lipsuri, activitate care e necesar să fie făcută publică, oglindind practica directă în teritoriu și determinând, cum ar fi de dorit, crearea cadrului moral, juridic și material pentru realizarea obiectivelor. Redăm, mai jos, succint, ideile asupra cărora au fost centrate discuțiile precum și unele din propuneri. C. HOINÂRESCU: Importanța studiilor de delimitare - premiza oricărei intenții de abordare a monumentelor - și includerea lor în planurile de dezvoltare din județe; informațiile introduse în aceste planuri sunt expresia documentațiilor văzute de o comisie de avizare - consiliul tehnic științific al județului, cu prezența obligatorie a reprezentantului Direcției pentru a proteja monumentele, atât de diferite și complexe în abordare, cerând echipe interdisciplinare care le analizează și stabilesc metodologia. Adrian RĂDULESCU: ieșirea din marasm prin găsirea posibilităților clare. într-o strânsă colaborare cu consiliile județene. de aplicarea de programe, de planuri de restaurări, cu realizarea de obiective de restaurare concrete: pe lângă inspectoratele de cultură să existe un specialist în problematica monumentelor istorice pentru medierea chestiunilor financiare; atragerea celor cu resurse și dispuși să investească, fiind atât de utilă legea sponsorizării. Pr. GALERIU: in comisiile tehnice din județe, Comisia Națională sau cea Zonală să aibă în vedere obligația de a fi prezent negreșit un reprezentant al monumentelor pentru a le apăra; relația între C.N.M.A.S.I. și B.I.R. - Banca Ecumenică. O serie de intervenții au arătat necesitatea urgentării, prin Ministerul Culturii, a aprobării legii impozitelor și taxelor locale, și, mai ales, a legii cuprinzând obligațiile dar și drepturile ce le au deținătorii de monumente sau cei care le au în folosință. G. SIMION: respectarea, in viitor, a unității patrimoniului (monument + componente artistice); înlăturarea neconcordanței în legile de pana acum cu privire la statutul terenului pe care se află amplasat monumentul sau din jurul acestuia. S. IGNAT: necesitatea înțelegerii conexiunilor dintre monument - cadrul administrativ - patrimoniu mobil - urbanism; în activitatea sa, Comisia Națională urmărește o colaborare permanentă cu muzeele și școlile în care se desfășoară procesul de formare a specialiștilor: Institutul de Arhitectură, care are o secție de restaurare și Școala de înalte studii, cu patru specialități, pregătind cadre multidisciplinare. Numeroase discuții la obiect purtate de muzeografi din țară au reflectat nevoia stringentă a clarificării procedurii acordării pe plan local a avizelor pentru diferite lucrări, a instituirii statutului terenului public pe care se află monumentele (vezi cazul Ulpiei Traiana) ca și al muzeelor locale, ce trebuie să expună obiectele descoperite (este vorba, de materialele arheologice de la Alba lulia), implicarea mai fermă în stabilirea contractelor și operarea intervențiilor în cazuri urgente (apărarea patrimoniului vis-ă-vis de punerea în aplicare a planului de organizare națională a autostrăzilor: Dragomir POPOVICI, Adriana RUSU. Radu POPESCU:Datorită vidului legislativ se înregistrează o serie de greutăți în sistemul juridic și al proprietății, de asemenea, din cauza nefinanțării de către stat a unor meșteșuguri în centre cu tradiție, nu se poate relua practicarea meșteșugului tradițional, pe meserii, unde s-ar putea folosi cu succes tineretul; specialiști în restaurare sunt puțini, salarizarea din rețea catastrofală, ca atare atragerea cadrelor specializate - deficitară. Necesitatea precizării statutului cetățeanului față de patrimoniu, a acordării fondului special pentru bisericile de lemn (translocarea unora dintre ele făcându-se și cu acordul muzeelor locale), pentru a nu se mai înregistra pierderi ireparabile, știut fiind că în perioada interbelică au fost distruse 1200 biserici de lemn, pericolul existând și acum instituirea de taxe și impozite etc., toate acestea au fost enunțate de directorul loan Opriș pe parcursul intervențiilor sale. Ceea ce și-a propus redacția a fost consemnarea, pe cât posibil a unei informații cât mai complete, reieșită din respectiva ședință de analiză, informație necesară arhivei dar și activității ce se desfășoară în continuare pentru conservarea monumentelor noastre. Consemnări de Elisabeta ANCUȚA - RUȘINARU 95 http://patrimoniu.gov.ro DIN ȘEDINȚELE C.N.M.A.S.I. Activitatea Comisiei Naționale în perioada mlie-decembrie (întâlnirile din data de 22 iulie, 16 septembrie, 14 octombrie, 18 noiembrie, 16 decembrie) a cuprins cinci ședințe în care s-au discutat: evidența monumentelor, cu atenție deosebită pentru definirea categoriilor de monumente istorice care sunt nominalizate în proiectul Legii monumentelor istorice, avizarea unor documentații tehnice, probleme legislative privind domeniul, chestiuni legate de organizarea C.N.M.A.S.I., activitatea internațională a C.N.M.A.S.I. -D.M.A.S.I. și alte diverse probleme. Evidența monumentelor istorice a fost discutată analizându-se propunerea de definire a celor 11 categorii de monumente. Cezara Mucenic a prezentat noțiunile care au fost elaborate de referenții sectorului de evidență, pe baza definițiilor din convențiile și reglementările internaționale, europene și din unele legislații naționale. Membrii comisiei: E. Greceanu, Șerban Popescu Criveanu, Sanda Voiculescu, Radu Popa, Mariana Celac, G. Sebestyen, L. Bilciurescu, M. Gherasim și alții, precum și invitații C. Moisescu, Gh. Vereș au analizat deosebirea între monumentul-obiect, monumentul-zonă și zonele lor de protecție și crițgriile- juridic, valoric, de protecție - pe baza cărora vor trebui circumscrise. O problemă ce a suscitat multe discuții a fost aceea a categoriilor de monumente-clădiri, unde, pe baza experienței inventarierii monumentelor istorice din București s-au propus trei clasificări: monumentele de arhitectură, clădirile cu valoare arhitecturală și clădirile cu valoare ambientală. Membrii C.N.M.A.S.I. au punctat necesitatea unor clarificări a criteriilor care le justifică cuprinderea între monumente istorice și a celor ce le diferențiază. Cezara Mucenic, arh. Sanda Ignat au dat explicații în calitate de referent și inspector pe zona București. Lucrând cu aceste noțiuni, ele s-au dovedit utile pentru a puncta diferențele de valoare care duc la diferențe de protecție, deci de avizare. 96 în cadrul propunerilor de includere și excludere în Listă, s-a pus în discuție, pe de o parte excluderea din LMI a anexelor castelului Sâncrai, pe baza raportului arheologic prezentat de Dana Marcu și a datelor istorice care arată că este o clădire nereprezentativă istoric și în plus într- o stare de deteriorare avansată. Propunerea a fost acceptată. în ce privește includerea, s-a stabilit că pentru viitoarele propuneri se va întocmi o fișă cu date istorice, arheologice, artistice și cu cele privind starea de conservare și un documentar foto (propuneri Sanda Voiculescu, prof. A. Trișcu). Dar pînă la includerea definitivă, autoritățile locale vor fi anunțate că obiectivul se află pe lista de propuneri pentru a-l proteja (propunere arh. Derer și arh. Virgil Pop). Arh. Cristian Moisescu (invitat din partea Departamentului Cultelor) a propus o înscriere provizorie a tuturor bisericilor de lemn. Nu s-a acceptat înscrierea după criteriul categoriei clădirii. S-a hotărât să se urgenteze propunerile și mai ales să existe punctul 3e vedere al comisiilor zonale (arh. H. Fabini, prof. A. Trișcu). Discuția urma să continue după ce se înaintau p.d.v. scrise ale membrilor C.N.M.A.S.I., asupra acestor probleme, cu atenție specială pentru definiții. Avizarea documentațiilor tehnice în această perioadă a cuprins: amplasarea în București a clădirii „Industrial export-import" pe Calea Griviței - str. G-ral Budișteanu, într- o zonă din rezervația de arhitectură și urbanism, pe o stradă ansamblu de arhitectură. Proiectul unui buildmg de 24 de etaje a suscitat numeroase discuții în urma cărora s-a considerat programul prea dezvoltat pentru terenul în care s-a amplasat, drept care s-a cerut un studiu de impact al volumetriei și al funcțiunii asupra zonei care să stea la baza unei noi teme de proiectare, redimensionată la capacitatea și specificul zonei. Pentru Castelul Bethlem din Racoșul de Jos s-a discutat solicitarea din partea Primăriei de a se include o sumă de 7 milioane în planul D.M.A.S.I. S-a respins până la precizarea funcțiunii propuse în detaliu și până ce forurile locale se implică și ele, pentru a avea garanția utilizării benefice ulterioare a monumentului. La Biserica Beizadelelor, Sf. loan Suceava a cărei situație, după cercetările arheologice, este prezentată de arh. Gh. Sion deja D.M.A.S.I., s-a stabilit necesitatea întocmirii unui proiect de rezistență. La solicitarea Mănăstirii Sucevița de a se modifica avizul privind acoperirea turnului clopotniță și a se accepta tabla de aramă, pe care beneficiarul de folosință și-a procurat-o, se emite acordul cu condiția supravegherii relizării detaliilor. Dată fiind valoarea monumentului, pentru restul clădirilor se va menține învelitoarea de draniță, conform avizului inițial. C.N.M.A.S.I. a fost consultată și în ce privește posibilitatea de amplasare a unui paraclis pentru mănăstirea reînființată după două veacuri la Voroneț, în eparhia Sucevei, paraclis care se va ridica pe ruinele clădirilor din sec. XVIII, aflate în incintă. Biserica Voroneț fiind cuprinsă în lista mănăstirilor pictate din Bucovina, propuse pentru includerea în patrimoniul mondial, s-a cerut acordul UNESCO pentru această construcție, așa cum prevăd normele convenției. Răspunsul UNESCO a solicitat ca incinta monumentului să-și păstreze autenticitatea, deci să nu se construiască nimic. în aceste condiții, după exprimarea punctelor de vedere a membrilor Comisiei Naționale (arh. E. Greceanu, Paul Gherasim, Radu Popa, L. Bilciurescu), pe baza majorității opțiunilor, s-a hotărât să se discute cu Episcopia Sucevei pentru a accepta servituțiile impuse de UNESCO, pentru a se putea acorda bisericii statutul pe care-l merită conform valorii sale. Arh. Dan Kisilevici a prezentat cererea Episcopiei de Argeș de a reintroduce în cult biserica domnească din Curtea de Argeș, care a fost retrasă din circuit încă de la sfârșitul secolului al XlX-lea. După prezentarea istoricului protejării monumentului de către Comisiunea Monumentelor Istorice, s-a hotărât amînarea luării unei decizii până la încheierea lucrărilor de consolidare, când autoritățile bisericești împreună http://patrirnoniu.gov.ro cu cele ale monumentelor vor găsi soluția optimă pentru păstrarea și punerea monumentului in valoare. în cadrul avizărilor s-a discutat și problema avizului emis de C.N.M.A.S.I pentru o consfrucpe nouă in localitatea Baia, in apropierea ruinelor descoperite. După prezentarea istoricului avizării de către inspectorul de zonă, arh. Gh. Sion, se constată abuzul proprietarului care nu a respectat condițiile avizului și a angajamentului scris pe care și l-a luat de a acorda o zonă de protecție de 100 m in jurul monumentului. S-a hotărât să se înainteze un plan topografic pe care să fie delimitată rezervația arheologică și arhitecturală și zona ei de protecție, pe baza informațiilor puse la dispoziție de dna Stela Cheptea, ca arheolog al silului. De asemenea să se intervină pentru stoparea intervențiilor care încalcă avizul C.N.M.A S.l. și pentru măsuri de protecție a silului. Avizul pentru studiul de remodelare urbană str. Constituției - str. Săru/Sibiu, s-a solicitat ca o contestație față de avizul secțiunii de urbanism emis în 1990. Discuția s-a bazat pe releratul cerul arhitecților V. Mitrea, H. Fabini și S. Sturdza, membrii ai C.N.M.A.S.I., în urma căruia s-a considerat necesar păstrarea caselor din str. Constituției nr. 1,3, 5 și a celor din str. 9 Mai nr. 79, 81, 83, în vederea salvării unor mărturii importante pentru silul istoric, din care o parte masivă a fost distrusă abuziv prin intervențiile lăcute în ultimii ani. La solicitarea C.Z.M.A S.l. Transilvania-Vest, s-au discutat intervențiile făcute la soclul statuii Mathias Rex și în zona ei de protecție. Pe baza analizei istoricului realizării statuii și a caracteristicilor zonei de rezervație în care se află, ba stabilit să se respingă propunerea de intervenție și modificare a soclului statuii care reia o variantă conjuncturală și acceptarea numai a unor intervenții ocazionale, legate de anumite evenimente care se vor petrece în situl istoric Se hotărăște și sancționarea intervențiilor deja executate, probabil contrar avizării C.N.M.A.S.I și aceasta tocmai din inițiativa administrației locale care ar trebui să respecte legislația, dată fiind responsabilitatea ce o are pentru monumentele istorice din zona sa de activitate. Problemele legislative privind domeniul au fost discutate aproape în toate ședințele, în absența promovării Legii monumentelor istorice, de Ministerul Culturii sau de Parlament in primul rând, după nenumărate insistențe de a se obține măcar o hotărâre de guvern care să instituie unele dispoziții lerme privind domeniul, s-a obținut prin Legea nr. 81/1992 dreptul guvernului de a emite „ordonanța privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural". Prevederea ca și terminologia lolositâ a impus deci un act legislativ comun pentru cele două domenii, care deța se afirmaseră ca domenii separate, având fiecare problemele sale specifice de ordonat monumentele istorice și patrimoniul cultural mobil. Prin colaborarea intre DMASI și DMC s-a realizat acest act care a fost promovat de către Ministerul Culturii. Textul propunerii a fost supus avizării CNMASI, el de altfel, reluînd texte din Legea monumentelor istorice- propunere. Ordonanța a fost promovată de guvern la 28 aug 1992. dar la confirmarea pe care trebuia să i-o dea Parlamentul a fost acceptată numai de Senat. în Camera Depulaților aducându-se obiecții de fond: în special la unele prevederi privind patrimoniul cultural mobil și pentru acestea fund amânată. în continuare CNMASI a discutat, tot pe baza ordonanței, prevederea din aceasta, care se referă la constituirea de câtre Ministerul Culturii și CNMASI a „Comisiei de atestare tehnică a specialiștilor pe domeniile specifice lucrărilor la monumente istorice". Ca bază de discuție, membru CNMASI au avut propunerea de regulament de atestare întocmită de arh. Peter Derer, directorul DNMASI Problemele au fost discutate in mai multe ședințe, analizându-se domeniile care trebuie cuprinse, modul de constituire a comisiei pe specialități sau inlerdisciplinară, modul în care vor fi atestați membrii CNMASI, sau daca această atestare va fi supusă în timp unor lorme de verificare sau de reactualizare Pe baza observațiilor făcute de Dan Mohanu L. Bilciurescu. M. Celac, Șerban Popescu-Criveanu. C. Pavelescu, E. Greceanu, Gh. Sebestyen, O Boldura. prof. Cișmigiu, arh. Trișcu, L. Demeny, etc. sau de către invitați: inspector Șerbănescu (Departamentul Cultelor), arh Gh Vereș (Primăria Municipiului București), arh. P Olărescu (DUAT), arh Popescu Dolj (MC), arh. P Derer a modificat și îmbunătățit proiectul succesiv. Discuția insa a râmas deschisă, pentru a se primi căi mai multe puncte de vedere din partea membrilor CNMASI. dar și ai CZMASI, tund considerată ca una din problemele esențiale pentru buna și corecta funcționare a domeniului și protejarea monumentelor. Legal tot de protecția monumentelor s-a discutat și modul în care Normativul P100 privind siguranța construcțiilor este posibil de aplicat la clădirile monumente istorice și care ar fi autoritatea inspectorilor IGSIC în cazul acestor clădiri. La discuție a fost prezent și ing. Noica, membru CNMASI, directorul general al IGSIC. Concluzia pe baza căreia vor fi purtate discuții la MLPAT este stabilirea unui protocol între CNMASI și MLPAT, pentru ca până la apariția normelor specifice monumentelor istorice, normativul P100 să fie acceptat și folosit numai în măsura în care nu impune modificări care ar ataca substanța monumentului. La ședința din decembrie, Cezara Mucenic propune o lege privind reorganizarea Comisiei Naționale, pentru a corela statutul comisiei cu concepția instituțională prevăzută de Constituția României. întrucât nu există posibilitatea unei instituții autonome, pe lângă un minister, s-a propus adoptarea statutului Academiei Române, deci o instituție autonomă, eligibilă, finanțată de la bugetul statului. DMASI ar deveni o instituție în subordinea CNMASI, care și-ar câștiga personalitate juridică. Discuțiile purtate de către prof. A. Trișcu, Radu Popa, arh. Sanda Ignat, jurist B. Martinov, arh. Gh. Sebestyen au subliniat importanța unei astfel de legi care să clarifice statutul CNMASI. R. Popa a anunțat existența unui grup parlamentar interesant și dispus să promoveze cât de curând legea. Deci se fixează termen ian. 1993 pentru observații și propuneri. Organizarea CNMASI: Pierderea regretatului profesor Grigore lonescu, președintele CNMASI a dus la discutarea succesiunii la conducerea comisiei în ședința din luna septembrie. Au fost propuși pentru această funcție: istoric A. Pippidi, arh. E. Greceanu. arh. C. H unărescu, prof. arh. Aurelian Trișcu, pe care l-a recomandat, prof. Grigore lonescu, când boala deja îl împiedica să mai activeze (scrisoarea din 20.04.1992). Cu 18 voturi pentru (din 22 membri prezenți) este ales prof. arh. A Trișcu, urmând ca această opțiune să fie prezentată Ministerului Culturii, care să o promoveze Președintelui țării pentru confirmare, conform Decretului 91/1990. De asemenea s-a discutat necesitatea completării CNMASI cu membru noi, reprezentând unele specialități considerate insuficient 97 http://patrimoniu.gov.ro reprezentate. Componența comisiei la data respectivă, prezentată de arh. Derer, este: arhitecți și urbaniști: 13; arheologi: 3; istorici: 4; istorici de artă:2; etnografi: 1; ingineri: 2; pictori restauratori: 2; pictori: 2; preoți: 1; (total 30). Se consideră deficitare specialitățile: ingineri, urbaniști, arheologi, istorici de artă. Sunt propuși: arh. Anca Brătuleanu, arh. Șerban Popescu-Criveanu, arh. Laurențiu Vasilescu, arh. Marinei Daia, ing. Alex. Cișmigiu, ing. Laurențiu Spoială, ing. Dorin Lazăr, restaurator Tatiana Pogonat, istoric Ștefan Andreescu, Ștefan Gorovei, ist. Paul Binder, ist. de artă Manus Porumb, ist. de artă Tereza Simgalia și Cezara Mucenic, sculptor Vasile Gorduz. Se hotărăște că se va candida pentru 7 locuri, din care 2 locuri pentru reprezentanți ai CZMASI Moldova și Oltenia, singurele comisii zonale care nu au un membru în CNMASI. în urma centralizării votului secret sunt aleși: ing Cișmigiu, arh. Șerban Popescu- Criveanu, ing. Dorin Lazăr, restaurator Tatiana Pogonat, și istoric Ștefan Gorovei care este și membru al CZMASI Moldova. în ce privește organizarea CNMASI, s-a pus în discuție necesitatea corelării prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al CNMASI cu cele cuprinse în L.M.I. - propunere. Se discută articol de articol, acele prevederi care se deosebesc, stabilindu-se reglementările care vor trebui să fie incluse în ambele acte, ca de exemplu: modul de alegere a președintelui și vicepreședinților (președintele propus, în urma alegerii, de CNMASI, să fie confirmat de Președintele țării, dată fivnd importanța CNMASI. iar vicepreședinții să fie propuși de președinte și validați de comisie, prin vot secret). în ce privește directorul DMASI, se acceptă ca numirea lui de către M.C. să se facă la propunerea Comitetului director, validată de către Comisie. în afară de alte detalii privind funcționarea, se pune în discuție și titulatura DMASI propunându-se titlul de „Direcție generală", denumire care să se discute la Minister. în ce privește modificările din Regulament, ele vor fi comunicate Ministrului Culturii și Comisiilor zonale. în aceeași ședință (septembrie 1992), arh. Peter Derer cere aprobarea de a se retrage din funcția de director (așa cum a solicitat deja în dec. 1991). Comisia consideră că nu este oportună această schimbare și-l solicită să rămână până la găsirea unei alte soluții benefice activității. între alte probleme analizate de CNMASI a fost și aceea a relațiilor internaționale ale Comisiei și Direcției, relații deosebit de importante pentru cunoașterea valorilor culturale de pe teritoriul țării, ale modului în care ele sunt cunoscute și protejate. Arhitectul Dan Kisilevici a prezentat șantierul comun romăno-trancez de la Apostoloche, despre care detalii a prezentat arhitectul Călin Hoinărescu, șef de proiect din partea română. în ce privește contractul de inventariere a clădirilor reprezentative din satele transilvănene săsești, Cezara Mucenic anunță că în 1992 s- au cartat 26 localități de către istoricii Adriana și Aurelian Stroe, losefina Postăvarii și Ion Andron și s-au întocmit relevee de către arh. losef Kovacs. Activitatea a fost deosebit de apreciată de colegii din Germania, drept care s-a hotârâl ca deja în 1993 să se pregătească primul volum cu prezentarea obiectivelor fișate. Prof. Trișcu, arh Sanda Igant, arh. C. Hoinărescu. G Stoica au cerut detalii asupra acestei prime activități de inventariere în teren. In concluzie, s-a recomandat continuarea acestui tip de acțiune și în alte zone ale țării. în ce privește activitatea comisiei mixte româno-maghiare, prezentarea făcută de d-na arh Greceanu în calitate de membru al ei, a precizat planul propus pentru anul 1993 și anume: schimbul de specialiști (inițiat deja de R. Popa, președintele comisiei din partea română), schimbul de publicații (care deja funcționează), schimbul de articole de specialitate, participarea la Simpozionul internațional de la Tușnad 1993, participarea la cursul de vară de la Eger cu tema „Orașe și sate istorice" (partea maghiară oferă 2 burse), schimbul de documentații (la cerere) și schimbul de expoziții. României i se oferă sala de expoziții a Intendenței monumentelor din Ungaria, iar tema propusă de R Popa este „România ca spațiu de interferența reflectată în monumente". Programul este aprobat deCNMASI. In programul internațional din 1993 se propune și un „atelier anglo- român" pe tema revitahzărn satelor cu nucleu istoric Vizita arh. C. Hoinărescu în teren cu partea engleză a demonstrat că primele propuneri nu mai sunt posibile, pentru că zona istorică a lost deja profund modilicata De aceea se propune satul Sion. din județul Prahova. Se acceptă, urmând să se încheie un protocol care să fixeze termenii colaborării. Una din situațiile, din păcate, frecventă în discuția CNMASI a fost distrugerea monumentelor istorice, fie prin agresare indirectă, fie prin acțiuni directe. Este cazul clădirii noilor laboratoare din Muzeul Satului București la care proiectul, ignorând recomandările, de la faza S.T.E. a amplificat volumul modificând esențial caracteristicile sitului istoric și concepția de constituire a muzeului. Arh. Peter Derer a prezentat discuția inițială de Primăria Municipiului București, arh. șef. Dinu Hariton, la care au participat toate autoritățile implicate, sau cele interesate de ceea ce se întâmplă în muzeu, deci: directorul muzeului, loan Godea, reprezentantul proiectantului și al antreprizei de construcții, dir. adj. al Direcției Muzeelor și colecțiilor, Konig, reprezentantul Ministerului Culturii, director arh. Șerban Popescu Dolj, din partea DMASI, director Peter Derer și dir. adj. Cezara Mucenic, din partea Uniunii Arhitecților, președinte Alex Beldiman și un reprezentant din partea Uniunii Artiștilor Plastici. Șantierul fiind închis de Primărie din luna februarie pentru nerespectarea autorizației de construcție, pentru redeschiderea lui se cere avizul CNMASI. Comisia a fost de acord cu propunerea Direcției de a se prezenta spre avizare un proiect care să remodeleze clădirea la faza existentă, aceasta însemnând și rediscutarea temei, pentru a o dimensiona în funcție de posibilitățile amplasamentului. Se subliniază din nou că ridicarea clădirii actuale la cotele finale prevăzute de proiect va însemna o distrugere gravă pentru monumentul istoric care este Muzeul Satului. Un alt fapt de o gravitate deosebită este relatat de Radu Popa - distrugerea parțială a reședinței guvernatorului întregii Dacii prin săparea, cu buldozerul, a unei fundații, în orașul Alba lulia. Deși zona este decretată rezervație arheologică, lucrările nu au solicitat avizul corespunzător de la CNMASI. După acțiunile de autoritate (adresa către Ministerul Culturii, Procuratură, Prefectură) Comisia hotărăște: delimitarea cartografică a sitului și comunicarea lui autorităților locale (care ignoră vechea delimitare a Muzeului Alba lulia); solicitarea anulării concesiunii și acoperirea sitului excavat, pentru a nu se distruge în continuare. O situație nedorită este și la mănăstirea Humor, din județul 98 http://patrimoniu.gov.ro Suceava, obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice propuse pentru înscrierea in patrimoniul mondial. Arh. A. Trișcu semnalează construirea unei clădiri pentru mănăstire, la 6 m de incintă, deci clar în zona de protecție, fără a se cere avizul CNMASI. Este posibil ca această agresiune să determine eliminarea acestui monument atât de valoros din lista Patrimoniului Mondial. Se hotărăște să se semnaleze autorității bisericești gravitatea faptului și posibilele urmări negative. Această discuție, purtată în luna iulie, se va relua în luna octombrie, când directorul tehnic al DMASI, arh. Daia (după vizita făcută în luna septembrie) a constatat nu numai că nu s-a luat nici o măsură de diminuare a efectului negativ a noii clădiri asupra monumentului ci, mai mult, chiar în incintă, s-a ridicat un paraclis pe laturest. Din păcate, se constată din partea autorităților bisericești aceeași ignorare și încălcare a legislației, deși se solicită mereu ajutorul financiar al DMASI. Observațiile făcute de către arh. Șerban Popescu- Criveanu. arh. E Greceanu. Dan Mohanu sau arh. Sanda Ignat au fost completate de punctul de vedere al delegatului Departamentului Cultelor, inspector Șerbănescu. care a justificat construirea prin caracterul provizoriu al construcției și necesitatea ei pentru cult și arh. Petruța Olărescu din partea DUAT care a considerat ca o cauză, absența inspectorului de monumente la nivelul prefecturii. în concluzie. CNMASI a decis să se intervină la toate forurile interesate pentru luarea de măsuri și respectarea legislației. Tot la capitolul distrugeri se află și vandalizarea monumentelor istorice din Cimitirul Bellu din București, semnalată de istoricul Andrei Pippidi. Cel mai mare ansamblu de artă și monumente cu valoare memorială din București, conținând opere de sculptură remarcabile și mărturii ale marilor personalități ale neamului este continuu agresat, monumentele sunt sparte, criptele sunt deschise, se fac lucrări care modifică radical situl etc. Situația fiind deosebit de gravă, prof. A. Trișcu propune solicitarea și altor instituții importante, interesate de protejarea sitului, cum ar fi: DUAT. Academia. Ministerul Culturii. în mod urgent să se acționeze. între problemele diverse s-a discutat necesitatea stabilirii unui normativ de prețuri pentru restaurarea picturii, pentru a exista un reper metodologic. Este un punct de vedere susținut de arh. Gh. Sebestyen, arh. L. Bilciurescu și completat de arh. E. Greceanu, arh. Sanda Ignat și Dan Mohanu. Se acceptă demersuri pentru realizarea lui. De asemenea s-a supus atenției CNMASI situația complexului Stelea Târgoviște, care a fost dat în custodie muzeului. Acum este solicitată retrocedarea, de către Arhiepiscopie. Arh. C. Hoinărescu comunică acordul CZMASI Muntenia. Comisia Națională este în principiu de acord, deoarece se revine la funcțiunea inițială. Va trebui numai urmărită situația pentru a nu apare clădiri noi care să modifice incinta istorică. Activitatea acestei perioade se remarcă prin multitudinea problemelor pe care le ridică protecția și salvarea monumentelor istorice și de aceea se impune ca o necesitate întărirea autorității CNMASI și a capacității de acțiune a DMASI. organul său executiv. CEZARA MUCENIC 99 http://patrimoniu.gov.ro CUM SUNT APĂRATE MONUMENTELE ISTORICE? (conferință de presă la DMASI) Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice împreună cu Direcția ei operativă, a organizat în februarie 1993 o conferință de presă, cu o însemnată prezență a reprezentanților unor ziare și reviste (.România liberă”, „Libertatea”, „Evenimentul zilei”, „22", „Revista Monumentelor Istorice" ș.a ). Din partea Comisiei și Direcției au participat prof. univ. arh. Aurelian Trișcu, președintele CNMASI, arh. Sanda Ignat, vicepreședintele CNMASI, dr. arh. Peter Derer, secretar al CNMASI și dir. DNMASI, dr. Andrei Pippidi, membru CNMASI, dr. Cezara Mucenic, dir. științific DMASI. Tema conferinței de presă cu privire la monumentele istorice, pe cât de obsedantă pe atât de necesară, răspunzând imperativelor momentului (și nu numai) s-a axat pe punerea în evidență a activității complexe desfășurate în răstimpul a trei am de CNMASI și DMASI și, totodată pe semnalarea unor felurite aspecte nevralgice provenite din nevoia unor clarificări de organizare. în relația Ministerul Culturii-Comisie-Direcție, pentru a nu fi în dezacord cu statuarea atribuțiilor și îndatoririlor înscrise în Decretul nr. 91 de înființare a Comisiei Naționale, din 5 februarie 1990. In cele ce urmează voi rezuma atât dificultățile arătate, ideile, soluțiile ca și luările de atitudine ale presei vizând desfășurarea normală a activității din domeniul patrimoniului imobil, așa cum au reieșit în special din expozeul susținut de către prof. Aurelian Trișcu - o analiză cuprinzătoare, care a suscitat interesul participanților. După ce a arătat că prin decretul de înființare a Comisiei, directorul Direcției este și secretarul de drept al Comisiei și că actualul director, în persoana arh. P. Derer, făcând propunerea de retragere din funcție. Comisia a ales și propus Ministerului Culturii, ca nou director al DMASI pe 100 dl Andrei Pippidi (actual membru al Comisiei noastre), a cărui confirmare întârzie, prof. Trișcu a ținut să precizeze că prin decretul nr. 91, Comisia Națională a Monumentelor este o instituție autonomă, neguvernamentală, multidisciplinară, având ca organ operativ DMASI; dar, pentru că nu este un organism care să se autolinanțeze și considerând că țelul ei se împlinește intrutotul în cadrul culturii, a înțeles că încă de la înființare, prin decretul promulgat, să conlucreze cu Ministerul Culturii, în așa fel încât profilul științific și tehnic al activității să fie sub tutela Comisiei, și respectiv Direcției, iar finanțarea sub cea a Ministerului. La trei luni de la înființarea Comisiei, colectivul ei a depus proiectul de Lege a monumentelor la Minister, care, după un stagiu îndelungat, a fost înaintat, între timp, la parlament, fără să fie luat în dezbatere, privând domeniul de o lege timp de trei ani; acest proiect a fost redactat înainte ca alte acte juridice importante sâ-și facă apariția, de exemplu, Constituția, necesitând remedieri, prelucrări, conexiuni, ca și corelări cu alte legi ale statului. In ceea ce privește situația financiară, din procentul de 0.33% al Culturii, primit de la buget s-au putut deschide un număr de șantiere de restaurări, lot atâtea cât avea Comisia în 1977, devenite apoi din nenorocire, cariere deschise, muncitorii calificați, după cum se știe, fiind împrăștiați iar Direcția desființată. Din realizările obținute aflăm, totodată că, prin Direcție. Comisia cu mijloace reduse a reușit să efectueze o evidență a monumentelor de la o listă cuprinzând 5 000 la una, cuprinzând 20 000 de obiective, extinzând aria de la monumente izolate și câteva ansambluri la cartiere întregi, ansambluri, orașe, sate (de la Sighișoara, sau Casa Cartianu-Gorj, la sate întregi ce ar putea fi valorificate economic; sate turistice și rezervații de arhitectură care să intre în circuitul cultural). în continuare s-a subliniat că în activitatea actuală a celor două organisme se resimte libertatea de acțiune, apărând ambiguități în relația Minister-Comisie-Direcție. La două luni de la Hotărârea guvernamentală nr. 811/22 dec. 1992, ignorând actele referitoare la modul de reorganizare al Ministerului Culturii, s- a trecut la întărirea aparatului în minister, a direcțiilor de monumente și paralel pentru muzee ceea ce ar fi fost corect în măsura în care ele ar fi sprijinit Comisia și Direcția, înființate acum trei ani, prin decret prezidențial. Printre gesturile din ultima vreme, a fost și solicitarea noastră de a fi clar precizate aceste relații, cele două organisme socotind necesar un eventual ordin al ministrului care să lămurească situația, dar nu s-a primit nici un răspuns. La fel s-a întâmplat și când s-a cerut ministrului să confirme noua propunere a Comisiei pentru numirea directorului DMASI. in șirul dificultăților, se numără și repartizarea cu întârziere a sumelor de bani afectate activității propriu- zise; în anii trecuți, bugetul s-a aprobat pentru 1991 în martie, iar pentru 1992 în luna mai, ceea ce a adus perturbări în acțiunile de contract și execuție. în centrul activității se află toate problemele necesitate de asigurarea unei bune conservări a monumentelor, de la cercetarea exhaustivă pentru elaborarea documentației, urmărirea întocmirii și avizarea proiectelor restaurării, urmărirea execuției și recepției lucrărilor, până la găsirea utilizării adecvate profilului lor, deci trebuie în egală măsură rezolvate problemele legate de construcții, de șantiere răspândite în tot teritoriul țării, de lipsa meșterilor etc. 100 de șantiere au fost atacate până acum, din care unele ar trebui reluate în 1993; cuprinzând o arie http://patrimoniu.gov.ro foarte generală, nu se fac discriminări legat de apartenența la o etnie sau alta a unui monument, de jurisdicția unui cult sau altuia, monumentele sunt considerate a fi expresia creației celor care au conviețuit de veacuri cu românii, reușind sinteze de arhitectură: cetatea Enisala (sec. XIII), basilicile de la Niculițel (sec. XI-XII, XIII), geamia din Babadag, farul de la Sulina, cetatea antică Histria, Cetatea Adamclisi, casa din str. Șerban Vodă 33 (sec. XVIII), București, biserica Stavropoloeos (sec. XVIII), mănăstirile Snagov (sec XIV), Hurez (sec. XVII), Cozia (sec. XIV), Bistrița (sec. XVI), biserica Dintr-un Lemn (sec. XVII); Casa Cartianu (sec. XVIII) conacul Banloc, castelele Criș (sec, XVI—XVII) și Albești, Cetatea Drăușeni-Brașov (sec. XIIII), biserica Mănăstirii Sâmbăta de Sus (sec. XVII), Mănăstirea Apostolache (sec. XVII), aceasta din urmă constituind un șantier pilot de restaurare în colaborare cu specialiștii francezi. Anul acesta continuă lucrările de restaurare la picturile de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc-Argeș. la palatul brâncovenesc. de la Râmnicu- Sărat, la palatul de la Potlogi, care va fi restaurat în întregime; anul trecut, acesta a găzduit deschiderea oficială a manifestării „Porțile deschise", preconizându-se amenajarea unui muzeu al sintezei artei românești; la crucea de la Călugăreni, clădirea Bastion-Timiș, biserica din secolul al Xlll-lea de la Caransebeș, ale cărei ruine au fost salvate de la distrugere; la cetățile dacice din Munții Orăștiei; castelul Corvineștilor; cetatea Alba, lulia și palatul Apor, amfiteatrul roman de la Porolisum, două biserici de lemn de la Gărbou și de la Hitișeul de Jos; bastionul croitorilor și palatul Banffy-Cluj. în afara secției de restaurare din cadrul Institutului de Arhitectură, s-au înființat opt comisii zonale specializate, care se ocupă cu urmărirea șantierelor de restaurare din teritorii. O serie de monumente, precum palate în ruină, conace,biserici de lemn ș.a . se află în situația de a nu fi abordate de proprietarii lor, când aceștia există, fie din cauza complexității lor. fie a neputinței, și în același timp nu pot fi sursă de venituri, de aceea Comisia a intervenit - arată arh S Ignat - pentru a nu fi lăsate să se distrugă. Ziariștii au pus întrebări cu referire la: atitudinea de imparțialitate a conducerii Comisiei in relațiile dificile cu Ministerul Culturii (Andrei Cornea, „22") și la faptul că dublarea direcțiilor în minister, cu ignorarea DMASI s-a făcut nu din ignoranță (I. Suciu „Evenimentul zilei"); suma preconizată de la buget pe anul 1993 (Catrinel Vlad); studiul sponsorizării unor lucrări de amploare, cauzele tergiversării aprobării legii monumentelor (I Butnaru, „Libertatea"), starea actuală a unor situri legat de aplicarea Legii fondului funciar, printre care așezarea dacică de la Piscul Crăsailor și orașul Sighișoara (Adrian Bucurescu, „România Liberă"). Răspunsurile la obiect, așa cum se va vedea mai jos. au fost date de prof. arh. A. Trișcu, dr. arh. Peter Derer. dr Andrei Pippidi, dir. adj. Cezara Mucenic, dir. adj. Marinei Daia. In ceea ce privește eventualele sponsorizări, conceptul primului proiect de lege prevedea atât sprijinul de la bugelul statului cât și alte surse din țară și din străinătate, cu clarificarea unor probleme ce țin de statutul terenului etc. Legea monumentelor a întârziat și din cauza necesității cofetării cu alte legi: cea a urbanismului, a fondului tuciar, etc. Aflăm totodată, că atât în țară cât și în străinătate s-a intervenit pentru o Eforie a monumentelor în cazul refacerii castelului Criș. pentru care s-a încercat în Elveția și Franța; pentru Mănăstirea Apostolache s-a colaborat cu Direcția Monumentelor din Franța, care oferă sprijinul pe linie științifică, sperându-se și cel material. Se ia la cunoștință cu această ocazie, că mai îndreptățiți sunt românii decât străinii in sponsorizarea unor lucrări precum inițiativa demnă de toată lauda a fotbalistului Mircea Lucescu, care a oferit suma de 1 miliard și 200 mu lei pentru restaurarea bisericii Fundenii Doamnei; cetatea Neamțului și Mănăstirea Pângărați sunt în documentația UNESCO; biserica Probota va fi restaurată prin colaborarea cu japonezii. Cum monumentele aparțin unor deținători foarte diferiți, exista mentalitatea greșită că un organism cum este Direcția, trebuie să întrețină toate aceste valori, ceea ce practic nu este posibil. în relațiile ce se stabilesc între diferitele organisme, instituții și instanțe s-a arătat că există pericolul imixtiunii diferitelor interese care pot să îndepărteze atenția de la scopul real, în dauna protecției monumentelor, deși e timpul să se știe că numai Comisia de specialitate asigură protecția, fiind singurul organism care este în măsură să rezolve întreaga politică de corelare și coordonare a activităților din domeniul monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, în conformitate cu legislația în vigoare și cu aplicarea normelor ce reies din convențiile internaționale la care țara noastră a aderat. Dintre numeroasele ei atribuții s-au evidențiat cele legate de stabilirea priorităților și avizarea studiilor și proiectelor de cercetare, conservare, restaurare și punere în valoare a tuturor categoriilor de monumente, ansambluri și situri istorice, precum și a zonelor de protecție, pe baza rapoartelor de specialitate ale Secretariatului Tehnic din Direcția Monumentelor, ale comisiilor zonale și ale inspectoratelor din teritoriu. De aceea, date fiind sarcinile complexe ale unei asemenea activități, trebuie evitate și mai ales clarificate situațiile în care Ministerul Culturii face unele declarații, direct contrazise de unii reprezentanți ai săi, care nu fac decât să conducă la ambiguități și, deci, greutăți în organizarea unei activități normale, chiar la declinarea unor competențe, în detrimentul cauzei comune. In ceea ce privește întârzierea aprobării legii monumentelor s-au arătat următoarele: La 90 de zile de la înființarea sa, CNMASI a prezentat Ministerului Culturii proiectul cu propunerile de reglementare generală în acest domeniu; s-a trenat cu răspunsul, și din motivul considerării, atunci ca și acum, a necesității unei legi fie unice pentru patrimoniul cultural, fie separată (pentru muzee și monumente), producându-se astfel disensiuni între specialiști; nevoia clarificării era stringentă iar pledoaria pentru legea unică era justificată atât de tradiție, cât și de problemele diversificate și distincte legate de: 101 http://patrimoniu.gov.ro - dezvoltarea orașelor, a satelor necesitând cunoașterea în profunzime a evoluției organizării teritoriului; - specificitatea restaurării (abordarea remodelării centrelor istorice, restaurarea monumentelor arheologice, a monumentelor văzute în evoluția lor arhitectural-istorică (plasate în context istoric și restaurate, cu toate fazele de construcție); - modurile de finanțare diferite; - deținerea în proprietate a terenurilor. Legea unică în România pentru monumente a mai fost argumentată cu faptul că modelul este furnizat de Europa, în multe țări existând legi separate pentru patrimoniu mobil și imobil; nemaivorbindu-se de faptul că și în legile lor fundamentale, alte țări au capitole distincte cu referire la monumente (vezi legea monumentelor din Germania). Răspunzându-se întrebării privitoare la soarta unor situri și orașe-muzeu, s-a precizat că DMASI a comandat și obținui un studiu geotehnic asupra apelor din zona Sighișoara, reactualizarea planurilor topografice pentru continuarea unei activități coordonate la care ar fi participat: DMASI. Departamentul pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului, primăria, Comitetul Național pentru UNESCO; al doilea plan se realizează cu contribuții mixte, continuându-se restaurarea de către Direcție a Casei cu Cerbi, cu solicitarea de sprijin și de la primăriile orașelor înfrățite. A fost adus în discuție un alt sit amenințat, biserica din Baia, aflată pe un mare teren plantat; solicitându-se lotizarea de către vechii proprietari, se va distruge peisiqul și, mai ales, fragmente din ansamblul istoric. Soluționarea situației tragice a acestui sit ca și a altora nu se poate rezolva atâta vreme cât nu există o lege specifică, iar în însuși art. 5 din legea fondului lunciar se precizează că terenul pe caro se află monumentele trece în domeniul public, aceasta fiind o prevedere larga căreia i s-a adus corijarea în proiectul legii monumentelor, proiect care s-a oprit la Camera Deputaților, și în care s-a precizat că numai cu acordul CNMASI se stabilește trecerea în domeniul public a unora sau altora dintre monumente. în finalul discuțiilor, nu lipsite de atitudine critică, s-au desprins o serie de probleme - foarte grave, legate de urgența adoptării legii, al cărei proiect a fost depus la Comisia culturală a parlamentului încă din 16 octombrie 1991, între timp simțindu-se nevoia corelării cu ultimele legi și normative, eventual a reorganizării CNMASI cu instituirea tuturor structurilor. Urgența este motivată și de faptul că România este singura țară europeană fără o lege a monumentelorl A consemnat ELISABETA ANCUȚA-RUȘINARU 102 http://patrimoniu.gov.ro Viat a științ ifică SESIUNEA ANIVERSARĂ, 29-31 octombrie, București 00 de ani de la înființarea Comisiei monumentelor istorice 00 de ani de la tăierea Podului Mogoșoaiei 0 de ani de la semnarea Convenției patrimoniului mondial Joi, 29 octombrie 1992 a avut loc eschiderea sesiunii de comunicări a urecției Monumentelor, nsamblurilor și Siturilor Istorice, esiunea a fost dedicată aniversării a 00 de ani de la înființarea Comisiei lonumentelor Istorice și a apariției egn pentru protecția monumentelor. Cuvântul de deschidere a fost jstit de dl Aurelian Trișcu - reședințele Comisiei Naționale a lonumentelor. Ansamblurilor și iturilor Istorice. In alocuțiunea sa sesta a subliniat alinierea la nivel uropean a preocupărilor și letodelor de inventariere și protejare monumentelor istorice în România iilor 1892. Tema centrală a conferințelor ivitaților străini specialiști în protecția lonumentelor (Austna-Horst Huber, Iveția-Robert Steiner, ranța-Benjamin Mouton, iermania-Chnstoph Machat, ngaria-Tomas Fejerdy) a fost modul e organizare a activităților de iventariere și protecție a atrimomului în țările respective. In Austria îngrijirea monumentelor e face central, de către o singură istituție care se găsește în Viena. iventarul monumentelor din landurile ustriece este considerat a li bpza tiințifică pentru protecția atrimoniului. Inventarierea monumentelor se ice de către specialiști-istorici de rtă, a început la sf. sec. al XlX-lea și ontinuă până în prezent în diferite jrme; se va încheia probabil în jurul nului 2 000. Elveția, deși nu are monumente de valoare universală iar fondul de monumente este format în special din arhitectură rurală, acordă o mare atenție inventarierii și prezentării aces- tuia. Considerând că inventarierea analitică a fondului de monumente trebuie dublată de o bună cunoaștere de către public și autorități a valorii patrimoniului, metodele de publicitate îmbracă cele mai atractive lorme. Motto-ul conferinței dlui Mouton (ca de altfel al întregii sesiuni), ar putea fi „cei ce-și renegă trecutul nu au nici un viitizate, școli spitale, cu case ale edicilor, lucrări edilitare și de [reținere. Discuțiile pe marginea crărilor au fost purtate de dna receanu, dna Sanda Ignat. Dna Liliana Roșiu - a susținut :rarea „Biserici de lemn din Banal preocupările Comisiei onumentelor istorice" S-a prezentat tivitatea din perioada 1921-1940 a □ misiei pentru Banat a □numentelor istorice, caracterizată o etapă de cercetare și publicare, oblema bisericilor din lemn trebuie zolvată prin lege, ele intrând sub gim de protecție. A urmat prezentarea lucrării 'etatea Giurgiu - probleme de ircetare și punere în valoare", isținută de arh. Gh. Sion. S-au ezentat planșe desenate cu /ersele etape de dezvoltare a cetății o analiză comparativă cu alte cetăți _ i zone. Discuțiile au fost purtate de ia Ignat, dl Păunescu, dna receanu, dl Sebestyen, dl Andronic. Dl Alex. Andronic a prezentat o crare foarte interesantă despre itivitatea de restaurare a C.M.I. la și, cu exemplificări de lucrări de staurare a bisericilor lui Ștefan cel are. In continuare dl arh Cristian ’ăcăcescu a expus lucrarea „Marcel ncu - arhitect"în care din activitatea ât de bogată a acestui artist de angardă a ales zona lucrărilor de hitectură. Dna Viorica Pisică a prezentat udiul „Construirea palatului immistrativ de la Galați de către I. incu", o foarte interesantă analiză a ocesului de proiectare. Dl Liviu Brătuleanu a prezentat în mtinuare lucrarea „Cuhnia, rezultat înrâurilor orientale în arhitectura românească". Plecând de la definiția termenului s-a făcut un scurt istoric al acestei funcțiuni din punct de vedere al rezolvării spațiale și a influențelor primite din Orient precum și a răs- pândirii pe teritoriul țării noastre. Discuțiile pe această temă s-au purtat de dl Cristian Brăcăcescu, dna Pisică, dna Greceanu. în cea de-a doua parte a zilei, moderatorul lucrărilor a fost dna Sanda Ignat. Prima expunere a fost susținută de dna Anca Brătuleanu „Programele arhitecturii de zid din Valahia secolelor XVII-XVIH" Lucrarea evidențiază necesitatea organizării studiului istoriei arhitecturii plecând de la analiza programelor de arhitectură specifice epocii. Discuțiile au fost purtate de T. Sinigalia. Gheorghe Cantacuzino, în continuare Ioana Panait a prezentat lucrarea „Valoarea artistică a bisericilor de lemn", un scurt istoric al bisericilor de lemn ce au premers arhitectura bisericilor de zidărie. Dl A. Pănoiu în lucrarea „Paraclisul Episcopiei Râmnicului din București" a adus numeroase date despre proieclul care trebuie să premeargă acesl edificiu. CRISTINA IONESCU Ultima zi a sesiunii a fost consacrată prezentăm activității de inventariere exhaustivă a satelor din zona de colonizare germană. în cadrul proiectului comun româno-german. Moderator al secțiunii: dr. arh. Peter Derer. Lucrările au lost deschise de dr. Cristoph Machat de la Biroul Rhenan pentru protecția Monumentelor, președintele Stalului Cultural al Sașilor din Germania, care a făcut o prezentare generală a proiectului. S-a relevat faptul ca inventarierea monumentelor din aceste sate este o activitate cu caracter de urgență, având în vedere masiva părăsire a aceastora de către etnicii germani și chiar și de către români, locul lor fiind luat de către o populație care nu posedă a civilizație a locuirii adecvată, fapt care duce la degradarea rapidă a unui fond arhitectural deosebit de valoros și bogat Obiectivele pnctpale ale acțiunii, așa cum au. rezultat ele și din comunicări, sunt: - identificarea șt fotografierea clădirilor valoroase; - studierea și întocmirea de fișe de evidență pentru clădirile cele mai valoroase, parametrii luați în considereare fiind datarea locuinței și anexelor, distribuția interioară a locuinței, decorația exterioară, materiale și tehnici de construcție, valoarea anexelor, modul de ocupare al parcelei, modul de acces în gospodărie. - întocmirea fișelor de localitate (date istorice și date privind structura localității), operațiune efectuată de echipele de inventariere în colaborare cu un colectiv de la Centrul de Studii Sociale din Sibiu, condus de dr. arh. Paul Niedermaier. Prezentarea structurii acestei ultime fișe a constituit subiectul comunicării domnului dr. Paul Niedermaier. După acest excurs teoretic au urmat comunicările, „practice" legate de inventariere, fiecare din cele patru colective participante prezentând câte o fișă de localitate, de biserică, de locuință și de obiect mobil. Au fost prezentate satele Petriș (Petersdorf) - colectivul de la Cluj: dr. Marius Porumb, Nicolae Sabău și Andrei Kovacs; Homorod (Hamruden) - echipa de la Academia de Arte Frumoase din București: dr. Corina Popa și asistent Carmen Popescu; Drăușeni (Draas) - echipă D.M.A.S.I.: Josefina Postăvaru și loan Andron și Cața (Katzendorf) - echipă D.M.A.S.I.: Adriana Stroe și Aurelian Stroe. în încheiere au fost expuse problemele pe care le ridică executarea de relevee în cadrul acestui proiect. Sebastian Szaktilla, student la faimoasa Fachhochschule din Karlsruhe, a prezentat releveul bisericii din Drăușeni, cu observații asupra cauzelor de degradare. Arhitecții Anișoara Sion și Kovacs Josef au exemplificat folosirea tahimetrului electronic în releveul cetății țărănești de la Viscri (Deutsch- Weisskirch). Arhitectul Benczedi Sandor, de la Muzeul județean din Sf. Gheorghe, a prezentat releveul fostei biserici evanghelice din Pietriș. Comunicările au scos în evidență nu numai avantajele sistemului inventarierii exhaustive a localităților, ci și situația dramatică a valorosului fond construit din respectivele sate. ADRIANA STROE AURELIAN STROE 105 http://patrimoniu.gov.ro COLOCVIUL „PROTECȚIA MONUMENTELOR Șl PATRIMONIULUI LOR ARTISTIC ÎMPOTRIVA DELICTELOR Șl DISTRUGERILOR VOLUNTARE" Anvers, 3-6 noiembrie, 1992 Colocviul organizat de Consiliul Europei la Anvers-Belgia pe tema protecției monumentelor și a patrimoniului lor artistic împotriva delictelor și distrugerilor voluntare a avut loc între 3-6 nov. 1992, în ambianța oferită de complexul fostului spital medieval Elzemed, restaurat și amena]at ca centru social-cultural de către Fundația regelui Baudouin Au participat cca. 100 de persoane, din 15 state europene, în majoritate specialiști în protecția și conservarea patrimoniului, reprezentanți ai producătorilor de materiale și tehnologii utilizate contra incendiilor, furtului și vandalismelor, precum și ai altor profesiuni legate de prevenirea acestui tip de delicte Constatarea că riscurile datorate fenomenelor naturale și acțiunii zilnice a agenților atmosferici sunt mai puțin dăunătoare monumentelor decât actele datorate acțiunii distructive a oamenilor (intervenții abuzive, neglijență furturi, vandalisme - ce vizează în special patrimoniul mobil al monumentelor) e un fapt general admis. Colocviul și-a propus o dezbatere asupra măsurilor concrete cerute de „BURG Șl modernitate; Bistrița, 26-27 noiembrie, 1992 în perioada 26-27 noiembrie 1992 s-au desfășurat în orașul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, lucrările colocviului „Burg și modernitate", manifestare ce a prilejuit o așteptată întâlnire între specialiști și administrația locală, pe de o parte, și între specialiștii din cadrul D.M.A.S.I. și din Comisia Zonală .Transilvania Est, pe de altă parte. In deschiderea colocviului a avut loc. sub egida „Comunicări proiecte, abordări", o dezbatere privind șansele și soluțiile abordabile pentru revitalizarea centrului istoric bistrițean și reintegrarea sa în existența social- economică a orașului. De la o prezentare teoretică a noțiunii de centru istoric și a modului în care se protecția legală a monumentelor istorice și a patrimoniului artistic conținut, respectiv a cadrului juridic ce vizează împiedicarea distrugerii, periclitării și vătămării bunurilor culturale, precum și mijloacele tehnice avute in vedere în special în asigurarea securității monumentelor și protecției patrimoniului mobil contra furturilor, vandalismelor și incendiilor, pentru nalizarea eficacității acestora prin prisma posibilităților oferite de evoluția recentă a tehnologiilor avansate Principalele categorii tematice ce au făcut obiectul comunicărilor și dis- cuțiillor purtate au fost: - Implicațiile de ordin social, tehnic și juridic ale responsabilităților privind protecția bunurilor culturale prin mijloaace organizatorice, structurale sau tehnice. - Mijloace de asanare a traficului ilicit în comerțul internațional de artă. - Cooperarea internațională în problema prevenirii infracțiunilor vizând bunurile culturale - Situația specifică creată în țările Europei dg Est - Asigurarea patrimoniului față de diferite categorii de factori distructivi. poate reglementa integritatea, dar și viața unei astfel de zone rezervate, s-a trecut la analiza situației concrete de la Bistrița Dl. Florin lliescu (R.A.G.C.) a sublimat faptul că, pe plan local, dorința de a găsi o rezolvare arhitectonică unitară pentru centrul istoric este anterioară anului 1989 și s-au elaborat deja proiecte (parțiale) în acest sens, dar nu au existat niciodată mijloacele materiale necesare pentru intervenții extinse. De fapt, în ultimii 50 de am aproape că nu s-a investit nimic în zona veche a orașului, ceea ce a determinat o acumulare de probleme; în prezent, aceste probleme trebuie sistematizate, iar rezolvarea lor programată în timp, ținând cont de priorități - desigur în limita fondurilor - Protecția contra incendiului; operațiuni de salvare după incendiu. - Mijloace tehnice de prevenire și protecție a bunurilor culturale. Situația (cosiderată ca optimă) de menținere a obiectelor de patrimoniu mobil in cadrul lor de organizare impune inventarierea tuturor acestor obiecte, în baza datelor centralizate putând fi urmărite și obiectele dispărute. Această activitate se face cu îmbogățirea mijloacelor tehnice ce contribuie la asigurarea bunurilor culturale. în încheierea Colocviului, în baza analizei multidisciplinare a problemelor ridicate de tematica dezbătută, s-au redactat recomandările ce vor fi transmise Convenției Culturale Europene, cu accent pe necesitatea promovării studiului interdisciplinar destinat inventarierii posibilităților de distrugere și evaluării prevenirii riscurilor, după un model global, incluzând toate mijloacele umane, fizice, electronice. MARINA ILIESCU disponibile. Dl. Victor Michiu, arhitectul șef al Consiliului Județean, a arătat că, în general, aceste priorități se cunosc (infrastructura, i pavajele, fațadele etc.), dar din punct de vedere material șansele trecerii la acțiune sunt limitate, Prefectura neavând la dispoziție fonduri pentru cultură(l). Șeful serviciului urbanism, dl. I. Marica, ne-a oferit spre finalul discuției câteva vești - în sfârșiti - bune. Am aflat astfel că Primăria, RENEL, RAGC-ul și Poșta au luat inițiativa de a finanța un program de ridicare topografică și de introducere în calculator a tuturor utilităților - ceea ce va permite nu numai cunoașterea detaliilor, dar și coordonarea permanentă a acțiunilor celor patru instituții menționate. S-au inițiat și 106 http://patrimoniu.gov.ro câteva acțiuni foarte importante, cum ar fi: oprirea circulației în centrul istoric prin devierea drumului european; modificarea sistemului de canalizare, introducerea gazului metan; eliberarea unor imobile de pe strada Liviu Rebreanu și introducerea lor în reparații capitale. Desigur că, în momentul acesta, se poate vorbi mai mult de intenții decât de realizări propriu-zise. Insă, începutul fiind oarecum făcut, ediliiBistriței par a fi optimiști în ceea ce privește viitorul orașului vechi Cât despre prezent, am adăuga noi, el se arată oricum sub haina tristă a neglijenței și semiabandonului; în plus, trecând peste legislația existentă. în zona de rezervație arhitecturală se mai și construiește - cuburi de beton care ignoră orice tradiție și orice respect pentru ambient... Expoziția „Bistrița - imagine și document", vernisată în prima zi a colocviului, a fost concepută ca o invitație, la meditare asupra destinului acestui oraș. Propunându-și reconstituirea, prin imagini și documente, a farmecului burgului medieval, expoziția demonstrează că un oraș înseamnă o anumită culoare în istoria unei zone și. uneori, a unei națiuni - iar această culoare se răsfrânge adesea în oamenii care-l locuiesc. Pentru regăsirea și întregirea identității bistnțenilor, este necesar ca ei să devină din populație cetățeni ai orașului, să capete sau să recapete conștiința că locul acesta este impregnat de o istorie aparte. Valoarea de ansamblu a burgului se descrie din ritmurile sale interioare, dintr-o anumită alternanță între gol și plin, dintr-o anumită culo^j-e predominantă sau o anumită tramă stradală. Aceste „detalii", adesea ignorate, trebuie cunoscute în evoluția lor pentru ca astfel să pătrundă în conștiința comună și să ducă la renașterea respectului și admirației față de ceea ce s-a mai păstrat. Deci o invitație care, sintetizând datele și îndemnurile sale, se transformă pe nesimțite într-un adevărat apel, după cum de altfel au subliniat, în emoționantele cuvinte de deschidere, dl. Corneliu Gaiu, direclor al Muzeului Județean și d-na Gabnela Rădulescu, arheolog la aceeași instituție. Expoziția a reunit o serie de planuri de arhivă, care marchează evoluția orașului și a fortificațiilor sale într-o primă etapă, intre 1175 și 1350, și apoi, la intervale cronologice mai largi, până la sfârșitul evului mediu târziu. Sunt expuse și vechi imagini (xilogravuri, fotografii) care redau orașul într-o perspectivă ce astăzi nu mai există. Documentele prezentate, provenite integral din arhiva orașului, descriu evoluția statutului politic al Bistriței, drepturile și libertățile de care a beneficiat în diferite perioade istorice, relațiile strategice și economice cu Moldova etc. Nu trebuie uitat nici fondul de carte expus - publicații din secolele XVII-XX, provenite în mare parte din colecția fostului Liceu Evanghelic. Pentru viața culturală a orașului, expoziția deschisă la Muzeul Județean apare ca o manifestare deosebită, prin materialele selecționate și, nu în ultimul rând, prin modul de expunere. Totodată se reflectă aici o preocupare ce o dorim materializată în mod concret de aceia care, acum, se constituie în factori de decizie la nivel local. întâlnirea de la Bistrița a prilejuit totodată organizarea unei ședințe a Comisiei Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice pentru Transilvania Est; cu toată participarea redusă din partea membrilor Comisiei, au fost abordate o serie de probleme precum: stabilirea competențelor de avizare pentru categorii de monumente, respectiv de lucrări, fixarea unei grile care să limiteze competență de proiectare etc. în ultima zi a colocviului discuțiile au fost continuate pe teren; s-au vizitat șantierul de restaurare de la Biserica Evanghelică din Tărpiu (monument din secolul XVI), precum și o serie de clădiri din Bistrița. Reprezentanții D.M.A.S.I. (arh. M. Iliescu și arhg. D. Marcu) au efectuat de asemenea o deplasare la Rodna, deplasare cauzată de intențiile comunității baptiste din localitate de a-și construi o clădire de cult în apropierea monumentului istoric „Ruinele Mănăstirii Dominicane". A fost un prilej pentru a îmbogăți lista monumentelor istorice din acest sat, care, deși nu păstrează aproape nimic din înfloritoarea localitate medievală ce a fost, deține încă un important fond arhitectural din secolele XVIII-XIX. Rezumând, cele două zile ale colocviului de la Bistrița s-au dovedit extrem de folositoare, atât pentru gazde cât și pentru invitați; este, fără îndoială, marele merit al inițiatorilor și organizatorilor - Muzeul Județean Bistrița, de a fi știut să aducă în atenție acele probleme asupra cărora este într-adevăr momentul să ne concentrăm acum. DANA MARCU 107 http://patrimoniu.gov.ro SESIUNEA NAȚIONALĂ DE ETNOLOGIE Șl MUZEOLOGIE ETNOLOGICĂ în zilele de 1. 2 și 3 decembrie 1992 s-au desfășurat la Muzeul Bran lucrările Sesiunii Naționale de Etnologie și Muzeologie Etnologică sub auspiciile Direcției Muzeelor și Colecțiilor, a Muzeului Bran și a Muzeului Civilizației Populare din România. Manifestarea s-a desfășurat centrându se pe trei teme: 1. Omul. Spațiul. Timpul - identitatea culturală a satului relevată prin așezare, construcții obiecte, spiritualitate. 2. Etnologia de urgență: muzeologia etnologică românească în căutarea răspunsurilor la întrebările care se pun muzeelor de profil la scară europeană, în noua conjunctură socială și politică: a) modernizarea demersului expozițional, bogăția și diversitatea colecțiilor, publicul, identitate teritorială - în cadrul evoluției economice a societății românești și a evoluției culturale la nivel european; b) pregătirea întâlnirii de la Paris, în 1993, a muzeelor de etnologie din Europa - prezentarea în premieră a lucrărilor pe care le va prezenta la Paris delegația română. 3. Rapoarte de cercetare în teren și muzeu. Cercetarea așezărilor rurale și inventarierea monumentelor etnologice a consliluit subiectul mai mullor referate; dna Georgeta Stoica și dna Paula Popoiu au prezentat metodologia cercetării etnologice a așezărilor și arhitecturii în județul Tulcea, reprezentantul D.M A.S.I. a expus metodologia inventarierii monumentelor din așezările săsești - în cadrul colaborăm cu Asociația Culturală a Sașilor Transilvăneni din Germania - detaliind metodologia de întocmire a lișei de localitate și prezentând ca exemplu fișa satului Viscn. Aplicarea etnologiei „de urgență" în satele săsești din zona Rupea, cu referire specială la patrimoniul etnologic mobil, a fost subiectul comunicării dnei Ligia Fulga. Din intervențiile parlicipanților la acest subiect s-a desprins concluzia că fiecare metodologie de cercetare și inventariere este valoroasă în sine, dar ar li utila o coordonare a acestor eforturi paralele. Cele floua documentare pe bandă video prezentate la sesiune. Coloniile germane din Dobrogea (autor Paula Popoiu) și Vârâtul în Munții Branului de loan Prahoveanu s- au bucurat de aprecierea întregii audiențe, ele dovedind că un film realizat de un specialist, în pofida unor inerente imperfecțiuni tehnice este superior - sub aspect documentar - realizărilor similare ale studiourilor profesioniste. Sesiunea a prilejuit foarte interesante intervenții, pe care datorită spațiului limitat nu le putem detalia, dar merită să le subliniem pe cele ale dlor prof. Radu Florescu, Corneliu Bucur, loan Godea, dr. Tiberiu Graur care au relevat cota de nivel mondial la care se situează activitatea muzeelor românești. Ultima zi a reuniunii a fost rezervată vizitării împrejurărilor Branului. a unor instalații tehnice de prelucrare a firelor și țesăturilor din lână: Muzeul Bran intenționează crearea în zonă, a unui ecomuzeu care să valorifice cultural dar și turistic valențele peisajului natural, al arhitecturii țărănești, și al ocupațiilor tradiționale. IONIȚĂ ANDRON 108 http://patrimoniu.gov.ro Recenzii MONUMENTS HISTORIQUES, nr. 182, iulie - august 1992 Numărul 182 al periodicului „Monumenfs historiques" este consacrat în întregime monumentelor și siturilor istorice și naturale din Franța incluse pe Lista patrimoniului mondial cultural și natural: Valea Vezere cu grotele pictate; Vezelay, bazilica și colina; Chartres, catedrala; Versailles, palatul ți parcul; Mont-Saint-Michel cu golful; Fontenay, abația cisterciană; Chambord, castelul cu domeniul; Fontainebleau, palatul și parcul; Amiens, catedrala; Arles, monumentele romane ți romanice; Arc-et-Senans, salina regală; Capurile Girolata ți Porto și rezervata naturală Scandola; Nancy, pielețe Stamslas, Carriere ți Alliance: Saint-Savin - sur - Gartempe. biserica - picturile murale; Apeductul din Gard; Strasbourg, „Grande-lle"; Reims, catedrala, palatul Tau ți bazilica Sf. Remi; Paris, cheiurile Senei. Prezentarea celor 19 monumente este concepută ca un rezumat al fișei de înscriere, accentuându-se asupra justificării criteriilor de includere în Listă; notele de prezentare impresionează prin concizie, dovadă a unei profunde cunoașteri a subiectului. Aceste note sânt însoțite de nouă comunicări prezentate la „Ziua franceză a patrimoniului mondial" (22 iulie 1992, Paris) la care se adaugă un articol scris special pentru acest număr al revistei. Articolele pot fi împărțite, conform subiectului dominat în trei grupe: A. Probleme teoretice și practice legate de apariția noțiunii de patrimoniu cultural și natural, demersurile necesare elaborării criteriilor de înscriere a unui monument pe Lista patrimoniului mondial („Un jalonnement histonque, un grand spectacle emotionnel" al lui Michel Parent) modul de aplicare a acestor criterii în selectarea monumentelor și siturilor din Franța pentru Lista patrimoniului mondial, precum și modul în care evoluția cunoștințelor despre monumente și evoluția gustului au putut influența definirea și extindereaa noțiunii de monument istoric în Franța („Le Patrimoine, expression des connaissances" de Franșoise Berce), extinderea acestei noțiuni prin apariția unor noi categorii de monumente istorice („Jardins. sites naturels et cultureles de yes Lusinbuht). B. Diverse moduri de utilizare a patrimoniului (de altlel chiar titlul unui articol de Franpoise Choay), analizând modul în care se poate ajunge la un compromis rezonabil în antinomia între „a proteja” și „a face cunoscut,', și evoluția ideii de protecție a monumentelor în relație cu publicul, de la primele reglementări propuse de Vitei în prima jumătate a secolului trecut, și anume scoaterea din uz și circuit a monumentelor, până la integrarea lor, revitalizarea, inventarea eventuală de noi funcții - acțiune care cere tact, imaginație, abilitate tehnică pentru a nu deforma monumentul („Les diverses usages du patrimoine" de Franțoise Choay”). Modul în care o bună utilizare a monumentului poate duce la o mai bună cunoaștere a acestuia, deci la constituirea unei notorietăți este exemplificată prin analiza punerii în valoare a unei construcții cu caracter preponderent industrial - satina regală de la Arc-et-Senans („Patrimoniu et pratiques sociales" de Gerard Monnier). Aceluiași grupaj îi aparține și articolul „Patrimoine et tounsme" al lui Jean-Pierre Babelon, care descrie soluțiile adoptate pentru a evita daunele pe care un allux de vizitatori le-ar putea aduce parcului, de curând restaurat, de la Versailles. C. Doctrine de restaurare ar putea fi subiectul celui de-al treilea grupaj, cuprinzând: - „Patrimoine et exigences doctnnales" de Michael Jantzen, - analiză a influențelor pe care diversele epoci le-au avut asupra doctrinelor de restaurare; - „Patrimoine et exigences techmques" de Alain-Charles Perrot, care recomandă două poziții fundamentale în abordarea monumentului - respectul și umilința în măsura în care monument = document, deci orice intervenție asupra acestuia poate fi o falsificare a documentului. Articolul se constituie de asemenea într-o pledoarie pentru abordarea cu discernământ și prudență a noilor tehnici de analiză, a noilor materiale puse la îndemână de evoluția științei. - „Patrimoine, abords et insertion" de Joseph Belmont tratează o problemă de mare actualitate și pentru instituția noastră - problema inserțiilor în zonele de protecție ale monumentelor istorice sau în rezervațiile de arhitectură și urbanism. Considerând că este necesar a concilia caracterul imuabil al mărturiei istorice cu evoluția actuală a orașului și de asemenea că protecția, cu constrângerile pe care le impune, departe de a fi o frână poate da un imbold creației arhitecturale („experiența dovedește că un creator de talent bine orientat va ști să rezolve indiferent ce problemă, în timp ce un creator fără talent nu va ajunge niciodată la aceasta, chiar asistat și corijat în permanență”), autorul consideră că protecția (și respectiv modalitățile de inserție) se stabilește în funcție de context, iar pentru a diminua riscul subiectivității avizelor date propune: - definirea cât mai precis a obiectivelor protecției (în funcție de caracteristicile generale ale zonei: 109 http://patrimoniu.gov.ro scară, ritm, material, etc.); ierarhizarea gradelor de protec|ie în funcție de valoarea monumentului, variind între mondial și local; prevederea instanței de apel în caz de litigiu. Intre cele două soluții posibile în cazul unei inserții într-o zonă de interes istoric - mimetism și afirmarea epocii moderne printr-o arhitectură proprie - cea de-a doua îi pare mai satisfăcătoare, veritabila miză fiind alegerea unui creator de talent. Consideră de asemenea că și în cazul descentralizării (tendință actuală în Franța), statul trebuie să-și conserve un număr de responsabilități în protecția patrimoniului și să promoveze o arhitectură și un urbanism de înalt nivel. „Politique du patrimoine et pollution" de Jean Claude Richez oferă ca model de acțiune a autorităților locale în protejarea și conservarea monumentelor și a climatului istoric, orașul Strasbourg. Nu lipsit de interes este „Magazinul" - sumă de note privind cărți, expoziții, conferințe, dintre acestea cel mai plin de interes fiind „Intentions anatogues procedant en ordre disperse", descriind sistemele de protecție ale monumentelor în 19 țări europene și din alara Europei. Scopul anchetei nu este analiza filozofiei legislației de protecție, ci aspecte mult mai practice, Ipgate de execuția legilor de protecție: existența gradelor diferite de protecție, circumstanțele și efectele protecției, stabilirea programelor de restaurare (inițiative, autorizații de lucru și controlul lucrărilor, proceduri de consultare și alegerea antreprizelor, ideea de licitație pe operații pentru a favoriza micile întreprinderi specializate). Chiar dacă nivelul atins în interesul arătat monumentelor este atât de diferit în cele două țări, Franța și România, lectura acestui număr al revistei este profitabilă pentru specialistul român, atât pentru cantitatea de informații conținută cât mai ales pentru sesizarea metodelor de abordare a problemelor atât de complexe ale protecției monumentelor istorice. 21 01 1993 ADRIANA STROE 110 HISTORIC PRESERVATION, martie - aprilie 1992 Această revistă este o publicație a fundației „National Trust", care se ocupă cu activitatea de restaurare și conservare a monumentelor istorice în Statele Unite și în lume. Prezentând direcțiile în care acționează diversele firme de proiectare, restaurare și conservare de monumente istorice, revista demonstrează necesitatea și economicitatea revitalizării și integrării monumentelor istorice în viața colectivităților cărora le aparțin. Astfel, este prezentată activitatea firmei „Ann Beha Associates” a cărei fondatoare, arhitecta Ann Beha, este după părerea unor critici de arhitectură americani „un pionier al arhitecților restauratori" (p. 12). Un important spațiu în economia revistei îl ocupă prezentarea de monumente istorice, cum ar fi Misiunea San Amoniu de Valero creată in 1718 de călugării franciscani de origine spaniolă, veniți să-i creștinizeze pe indieni și să întărească prezența spaniolă pe malurile fluviului Rio Grande (pag. 16). Foarte interesant din punctul de vedere al managerialului în domeniul restaurării monumentelor istorice este articolul A Perfect Fit, care prezintă revilalizarea clădim United Hebrew Temple din St. Louis. Missuri de către Missouri Historical Society, care a propus reamenajarea imensei cupole a templului într-o sală de lectură a bibliotecii fundației (pag. 20) Revista prezintă și propune cititorilor săi trasee luristice-istorice pentru perioada vacanțelor (p. 17). Articole interesante și cu tematică varianta cum sînt Palladian Splendor (p. 28) - prezentarea unei excursii organizată de National Trust în Italia, pe urmele marelui Palladio, sau On Top of Ihe World (p. 40) - portretul directorului organizației „World Monuments Fund" care se ocupă cu salvarea patrimoniului cultural internațional prin acțiuni de restaurare și conservare in lumea întreagă (Cambogia. Italia, România, Mexic, Maroc. Spania etc.) realizate cu mult profesionalism și argrementate cu fotografii de foarte bună calitate fac interesantă și plăcută lectura revistei. CRISTINA IONESCU „SYMPOSIUM EUROP'EEN DES ANTREPRISES DE RESTAURATION DU PATRIMOINE MONUMENTAL" Strabourg, 19-20 juin 1991. Conseil de l'Europe. Assemblee Parlementaire, febr. 1992. Organizat de Consiliul Europei și Gruparea Franceză a Antreprizelor de Restaurare a Monumentelor Istorice, simpozionul a fost găzduit, în vara anului 1991, de unul dintre cele mai impozante centre culturale franceze - orașul Strasbourg. Port fluvial, al doilea ca importanță datorită amenajării Rhinului, metropolă de echilibru, minunata așezare franceză este și o capitală europeană; sediul consiliului Europei din 1949 și al Parlamentului European din 1979. Lucrărilor acestui prim colocviu al specialiștilor în materie de patrimoniu monumental i-a fost dedicat numărul din februarie 1992 al publicației emise de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din Strasbourg: „Council of Europe-Conseil de l'Europe. Assemblee Parlementaire". Pe parcursul celor 64 de pagini ale fasciculei, cititorul ia cunoștință cu programa și desfășurarea simpozionului, cu alocuțiunile în rezumat ale vorbitorilor precum și cu lista participanților. Simpozionul european al antreprizelor de restaurare a patrimoniului monumental se înscrie printre manifestările „Rețelei europene a specialiștilor în probleme de patrimoniu monumental". Sensul sintagmei „patrimoniu monumental" este precizat de domnul Herve Quelin, președintele Grupării Naționale a antreprizelor de Restaurare a Monumentelor Istorice din Franța în cuvântul de deschidere, și anume: „este vorba de monumentele protejate de lege, cca. 40 000 în Franța și mult mai multe în celelalte țări ale Europei." Participarea importantă la acest simpozion se explică prin necesitatea informației privind subiectele până acum neexplorate în comun de către antreprizele europene de restaurare și anume: 1. importanța pieței. Este vorba de estimarea importanței unei piețe europene de restaurare a monumentelor istorice, problema bugetelor atribuite lucrărilor de restaurare de către state, etc. 2. organizațiile profesionale. Această a doua temă a simpozionului http://patrimoniu.gov.ro subînțelege natura specializată a lucrărilor antreprizelor de restaurare, natură distinctă de cea a lucrărilor altor antreprize clasice, specificitatea celor dintâi fiind marcată de o sensibilitate particulară și un sens artistic inspirat de respectul și notorietatea monumentelor asupra cărora se intervine. 3 prepararea studiilor tehnice ale lucrărilor - presupune pregătirea de studii prealabile de către arhitecți în colaborare cu diverși experți precum și elaborarea metodelor teoretice utilizate în lucrările de restaurare. 4. protectionismul - adică calificarea necesară activității de restaurare având drept scop încredințarea restaurării patrimoniului arhitectural unor persoane calificate, necesitatea creării unui sistem unic de recunoaștere mutuală, bazat pe criterii comune. 5. metodele de restaurare a monumentelor istorice Această temă aduce în discuție necesitatea utilizării materialelor substitutive, introducerea unor tehnici noi de conservare, avându-se. în vedere practicile doctrinei moderne de restaurare desprinse din Carta de la Veneția. 6. formarea - specialiștilor - este considerată de către participanții la simpozion ca fiind parte constitutivă a patrimoniului european, „căci iscusința tehnică este asemenea operelor-mărturie ale acestui patrimoniu" (d-na Franpoise Sabatier) Penuria acută a artizanilor specializați precum și a categoriilor de personal multidisciplinar pe șantiere face necesară atragerea consecventă a tinerilor spre profesia de conservator- restaurator, promovarea schimburilor europene bilaterale în acest domeniu, etc. Acest ultim punct de pe lista temelor Simpozionului s-a dovedit a fi de primă importanță. Prezența românească la acest colocviu s-a manifestat prin participarea d-lui arh. dr. Peter Derer, directorul Direcției Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice din Ministerul Culturii, invitat special. In cuvântul la ședința de închidere, domnia-sa a făcut cunoscut celor prezenți" caracterul dezastruos al situației actuale din România, în sensul că" o mare parte a patrimoniului face, actualmente, obiectul unei distrugeri intenționate, datorită neglijenței, iar salvarea lui nu suscită nici cel mai mic interes." Practicile vechii dictaturi continuă să se manifeste în diferite-regiuni ale țării. In locul unui dictator înverșunat să distrugă patrimoniul se pare că, acesta din urmă, are acum mai mulți dușmani. în continuare, invitatul român a deplâns grava penurie de materiale specifice lucrărilor de salvgardare a patrimoniului. Ajutorul acordat de către țările occidentale - cooperarea bilaterală cu Franța și, respectiv, cu Germania - s-ar dovedi de o valoare inestimabilă, a apreciat în încheiere reprezentantul român. Lucrările de restaurare a monumentelor protejate - s-a subliniat în dezbaterile simpozionului - trebuie să facă obiectul unei atenții deosebite datorită capitalului cultural pe care acestea îl reprezintă Patrimoniul arhitectural, ca una din componentele moștenirii culturale comune, se cere a fi privit nu ca o sumă de culturi și civilizații, ci ca o sinteză a acestora. Un parteneriat în probleme de patrimoniu monumental european, atât de necesar, va trebui să țină seama de particularitățile culturale, de tradițiile și tehnicile locale foarte diferite unele de altele, să le respecte, să le peremzeze. o uniformizare în acest domeniu fiind extrem de dăunătoare. Prima reuniune a șefilor de antreprize în probleme de patrimoniu monumental este după cum sublinia d-l Herve Quelin - o etapă preliminară în schimburile și cooperarea mai apropiată între țările bătrânului continent, un punct de plecare pentru elaborarea unor rezoluții, pentru încheierea unor contracte permanente» durabile. CAMELIA ȘANDOR EPHEMERIS NAPOCENSIS, II, 1992, Revista Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj Napoca, Editura Academiei Române, 268 p., 61 planșe, 40 fig. în text Al doilea număr al revistei, apărut la scurt timp după primul, are un număr sporit de pagini și de articole. Este împărțită în trei părți, caracteristice publicațiilor de acest gen: studii: recenzii, prezentări de carii, note, viata științifică a Institutului. Partea întâi, desigur cea mai consistentă, cuprinde 20 de studii, acoperind o paletă cronologică ce se întinde din epoca bronzului și până în evul mediu Cum era de așteptat, cercetările s-au îndreptat cu predilecție către spațiul transilvănean și în special asupra perioadei dacice și romane. Remarcăm printre semnatari alături de nume binecunoscute ale arheologiei românești cu vechi state de serviciu, prezența a numeroși tineri ceea ce constituie o notă pozitivă a publicației. Aceasta se deschide cu articolul colectiv al cercetătorilor Florin Gogîltan, Sorin Cociș, Adela Paki intitulat: „Săpături de salvare la Cluj- Becaș, 1989“ (p. 4-17). Autorii se opresc îndeosebi asupra materialelor aparținând culturii Wietenberg, făcând o analiză a decorului cu împunsături succesive în bandă (Breite Absatzstich) și alcătuiesc cu această ocazie o listă ce se vrea completă a localităților cu astfel de descoperiri. Cele afirmate beneficiază și de o bogată ilustrație. Studiul lui Valentin Vasilev cu titlul: „Probleme privind cronologia epocii hallstattiene în aria intracarpatică a României" III (p, 19-26), care se înscrie în preocupările constante ale autorului, vine să completeze cu noi date două articole mai vechi care-i aparțin dedicate epocii fierului. Ion Horațiu Crișan în studiul său „Grani/a de nord-vest a Daciei" (p. 27-36) interpretând scrierile lui Caesar, Strabon și Plinius cel Bătrân precum și materialele arheologice descoperite în Slovacia, a căror ilustrație e înserată în text, ajunge la concluzia că Dacia în timpul lui Burebista avea granița de nord-vest pe Râul Morava. Vasile Moga semnează un scurt articol intitulat: „Depozitul de unelte agricole dacice de la Căpălna" (p. 37-38), în care prezintă un depozit ce cuprinde: brăzdare de plug, seceri și cuțite, încadrate cronologic în secolele I î. Ch. - I d. Ch. Gelu Florea în articolul „Aspecte ale metalurgiei bronzului în așezările dacice în Munjii Orăștiei" (p. 39-47), pe baza descoperirilor în special de la Costinești, ajunge la concluzia că în secolele l-ll d. Ch. metalurgia dacică era principala furnizoare de unelte și arme, pentru necesitățile proprii, atelierele metalurgice prelucrând în egală măsură fierul și bronzul, ultimul în special pentru bijuterii, piese de harnașament și alte mici obiecte de folosință cotidiană. Aurel Rustoiu sub titlul: „Un atelier de prelucrare a bronzului din cetatea dacică de la Bănifa Jud. Hunedoara", legat de articolul precedent, prezintă unul dintre aceste ateliere, având și o ilustrație a obiectelor provenite de acolo, (p 49-56) Ion Glodariu, Eugen laroslavschi, Adriana Rusu în „Die Munzstăte von 111 http://patrimoniu.gov.ro Sarmizegetusa Regia“ (p. 57-68) prezintă condițiile de descoperire a ștanțelor monetare pentru monede de tip roman apărute la Sarmizegetusa Regia într-un atelier monetar, precum și considerații despre circulația monedei romane înainte de cucerirea Daciei Nicolae Gudea în studiul cu titlul: „Archăologische Forschungen auf dem Limes der drei Dakischen Provinzen und auf den Grenzen der benachbarten Provizen Moesia Superior und Moesia Inferior, zwischen den Jahren 1983-1988“ (p. 69-93) trece în revistă cercetările arheologice efectuate în castrele de pe limesul celor trei Dacii, precum și a celor două Moesii. Ilustrația este deosebit de bogată cuprinzând numeroase hărți și planuri de castre. Dumitru Protase, Andrei Zrinyi în articolul: „Inscripjii și monumente sculpturale din castrul roman de la Brâncovenești (Jud. Mureș)" prezintă toate monumentele epigrafice și sculpturile cu excepția ștampilelor tegulare descoperite în castrul de la Brâncovenești între anii 1970-1973 și aflate în Muzeul din Tg. Mureș, (p. 95-110). Mihai Bărbulescu, Ana Cătinaș se ocupă în articolul „Inscripții dintr-un templu de la Potaissa" (p. 111-124) așa cum spune și titlul, de prezentarea inscripțiilor aparținând templului de la Potaissa, aflate acum la Muzeul din Turda. Atât acest articol cât și precedentul sunt amplu ilustrate cu cele mai reprezentative și mai bine conservate obiecte. Dan Ruscu valorifică în „Uber die Kuchenmalrizen aus dem Heilingtum des Liber Pater von Apulum" (p. 125-134), tiparele legate de cultul lui Liber Pater de la Apulum făcândt^se analogii și comparații cu obiecte de aceeași natură din alte regiuni ale imperiului Roman. în continuare Ligia Băieșan descrie o mască de cult aparținând aceleiași zeități apărută în timpul săpăturilor arheologice de la Apulum, în articolul: „Eine Kullmaske Aus dem Heiligtum des Liber Pater von Apulum" (p. 135-145). Viorica Bolindeț sub titlul: „Despre o masă română de la Apulum" (p. 147-150), descrie un „monopodium“ din secolele ll-lll, care se află în colecția Muzeului Unirii din Alba lulia. Dan Isac își intitulează studiul „Prefecți Alae Sihanae" (p. 151-158) și stabilește existența a doi noi prefecți pe baza unor inscripții descoperite în castrul de la Gilău. Coriolan Opreanu cu articolul: „Date preliminare privind prelucrarea osului în secolele al IV-lea e.n. în așezarea de la Suceag (Jud. Cluj) ,(p. 159-168), se oprește asupra fabricării în special a pieptenilor, meșteșug cu o certă tradiție romană, care necesită o specializare aparte. Materialul osos furnizat de campania arheologică din 1991 este relativ redus; din această cauză asupra concluziilor planează o umbră de incertitudine, fapt sesizat și de autor. loan Slanciu în articolul intitulat „Descoperiri din a doua jumătate a mileniului I î. Ch. și mileniul I d. Ch. in judeful Maramureș" (p. 169-191), prezintă cadrul geografic, factorii de influență asupra habitatului și repertoriul descoperirilor aparținând unei penoade de peste 1000 de ani din zona respectivă. Ioana Bogdan Cătăniciu semnând articolul: „Poarta de est la Tropaeum Traiam" reia problema legată de fazele consecutive ale porții, puse în evidență de săpăturile din anii 1970-1974, asupra cărora s-au exprimat opinii diverse. Bazându-se pe o amplă descriere și pe o ilustrație adecvată, autoarea consideră că a reușit să înlăture falsele probleme și speculațiile legate de acest subiect ale altor cercetători, (p. 193-206). Sergiu»Haimovici, Mihai Blăjan în articolul „Studiul faunei din locuințele leudale timpurii (secolele X-XIII) descoperite la Alba lulia (1982. 1985 și 1986)" (p 207-230), după ce stabilesc cu exactitate numărul de oase aparținând fiecărei specii animale, contribuind prin aceasta la reconstituirea tabloului veridic al faunei domestice și sălbatice din așezare și din regiune, ajung la concluzia existenței populației românești în respectiva așezare în secolele X—XII, înainte și după pătrunderea primelor cete de războinici maghiari pe cursul Mureșului. Ineditul argumentării este recunoscut chiar și de către autori (p. 227) Călin Cosma publică: „Ceramica prefeudală și feudală timpurie de la Orșova" (p. 231-35), rezultată în urma unor săpături mai vechi la Dierna în sectorul lui N. Gudea. Autorul studiului clasifică din punct de vedere cronologic și tipologic ceramica începând cu secolele V-VI, VII-VIII, VIII-X și X-XIII, clasificarea beneficiind și de ilustrația de rigoare. Ultimul studiu îi aparține lui Adrian Andrei Rusu și se referă la: „Biserica medievală de la Galafi (Jud. Hunedoara)" (p. 237-248). Monumentul a fost scos la iveală exclusiv în urma săpăturilor arheologice efectuate în 1990 și se datează în sec. al XVI-lea pe baza descoperirii unor monede și a observațiilor făcute asupra compoziției stratului de frescă și al planului constructiv. Edificiul a servit inițial ca lăcaș de cult de rit răsăritean, apoi a urmat o coabitare între ortodocși și calvini până în jurul anului 1760, dată la care începe clădirea unei noi biserici în stil baroc iar prima construcție a căzut repede în ruină și uitare. Pornind de la tradiția potrivit căreia biserica a fost ctitorită de familia Buda, autorul articolului stabilește și o genealogie a acesteia. Avem astfel în față un studiu cu valențe interdisciplinare, în care informația izvorului istoric se împletește cu datele oferite de cercetarea arheologică, de observațiile cu caracter arhitectural și în final cu cele genealogice. Partea a doua a publicației cuprinde mai multe recenzii și note de lectură semnate de Nicolae Gudea (p. 249-253). Aurel Rustoiu (p. 254-255), Viorica Bolindeț (p. 255-257) și A.A. Rusu (p. 257-259). Cea de a treia parte se referă la activitatea I.A.I.A. Cluj-Napoca, Secția de Arheologie în perioada iul. 1991 - mai 1992, consemnată de Eva Cordoș (p. 262-263). în final, nu putem să nu remarcăm condițiile grafice ale actualului volum, superioare celui precedent și ale altor publicații de același gen din țară. Mai amintim că prezența celor patru articole în exclusivitate scrise într-o limbă de circulație, toate celelalte având astfel de rezumate, face ca revista să poată intra rapid în circuitul științific european, situîndu-se din acest punct de vedere alături de „Dacia N. S.“ și de „S C I.V.A.“. ADRIAN IONIȚĂ 112 http://patrimoniu.gov.ro ARS TRANSILVANIE, II, 1992, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, Cluj, 231 p., 118 figuri în text Al doilea tom al revistei de artă a Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj ne propune un sumar bogat, dedicat în mare parte barocului transilvănean, dar incluzând o serie de alte studii cu tematică diferită. Volumul, apărut la mică distanță în timp față de primul număr, are un număr sporit de pagini și ilustrații, și se caracterizează prin aceleași condiții grafice excelente. Primul capitol al revistei, intitulat „Itinerarii ale barocului", se deschide cu articolul lui Nicolae Sabău „Alcuni maeștri italieni nella Transilvania del Settecento", autorul abordează problema complexă a rolului pe care maeștrii italieni l-au jucat în dezvoltarea artei trensilvane din veacul al XVIII-lea, subliniind importanța acestui aspect pentru reconstituirea realităților artistice și istoric# românești. Deși baza documentară și materială existentă poate oferi suficiente informații pentru elaborarea unei viziuni complexe asupra raporturilor italo-transilvănene, fenomenul a fost până în prezent prea puțin cercetat. Kovacs Andras („Observatorul astronomic de la Batthyaneum - Alba lulia") se oprește asupra unui „monument al perioadei iluministe în esență necunoscut istoricilor de artă". Analizând minuțios o serie de gravuri de epocă, autorul presupune că Observatorul din Alba lulia a fost proiectat - și probabil realizat - după modelul celui din Viena. Marius Porumb surprind^, o secvență din evoluția fenomenului artistic românesc din jurul Gherlei - înființarea primei asociații de pictori romani, în studiul intitulat „L ’association des peintres roumains fondee â Gherla en 1977". Se evidențiază premisele și mai ales consecințele funcționării acestei asociații, înțeleasa ca un act de emancipare a populației românești din Transilvania în perioada Supplex-ului. Este prezentată activitatea membrilor fondatori (pictori și gravori în egală măsură) precum și a altor artiști care au evoluat sub influența școlii de pictură din Gherla. în articolul „Picture bisencnlor de lemn din Bihor (secolele XVIII-XIX). Programe iconografice" Aurel Chinac analizează principalelel curente care se afirmă în pictura bihoreană a secolelor XVIII-XIX: curentul post- bizantin și cel de factură populară. Se delimitează pentru acest lip de creație două modele: modelul A, având ca principal component pe David Zugravul de la Curtea de Argeș și dezvoltat în Depresiunea Beiușului. și modelul B, care reflectă activitatea a numeroși zugravi-țărani, activi mai ales în prima jumătate a secolului al XlX-lea, cu o viziune mobilă, „deschisă spre sugestiile oferite de contemporaneitate". Comparativ cu situația din Transilvania, Banat sau Maramureș, se poate aprecia că, deși pictura din Bihor „nu se abate de la esența principiilor dogmatice ce trebuiesc relevate prin programele iconografice" se pol identifica o serie de deosebiri care o individualizează, conferindu-i o notă de autenticitate. Interpretarea exemplelor păstrate îi oferă autorului posibilitatea de a încadra și ancora acest gen de manifestare artistică în realitatea românească a epocii. Gheorghe Măndiescu readuce în discuție altarul de la Gușterița, realizat în 1676 prin conlucrarea sculptorului Sigismund Moss și a pictorului Johann Hermann. Se consideră că piesa „ocupă un loc aparte în șirul evoluției tipului de altar transilvănean de după Reformă", marcând „o importantă etapă de trecere spre arta barocului". Cea mai bună analogie pentru altarul de la Gușterița este oferită de cel de-al doilea altar al Bisericii Negre din Brașov, datat 1692 . Cornel Tatai-Baltă se oprește, într-un amplu studiu (Le baroque dans la gravure sur bois de Blaj) asupra activității centrului de gravură pe lemn de la Blaj, care s-a dezvoltat în cadrul imprimeriei înființată in 1747 de Petru Pavel Aron. reunind gravori din Transilvania. Țara Românească și Moldova. Studiind operele celor mai importanți reprezentanți ai acestui centru - dintre care se detașează în primul rând Petru Popovici Râmniceanu - autorul conchide că la Blaj a funcționat cel mai important centru românesc transilvănean de gravură din întreaga perioadă a secolelor XVI-XIX Sursele de inspirație care stau la baza gravurilor au fost cu predilecție orientale (din ambianța bizantino-balcanică și bizantino-rusă) - dar și occidentale, remarcându-se preluarea unor elemente aparținând goticului târziu, Renașterii sau barocului german. în ceea ce privește barocul, pătruns fie direct, fie indirect prin Transilvania, Moldova sau Ucraina, acesta se manifestă sub aspect morfologic, îmbrăcând în general forme de expresie moderate. Gravurile în acvaforte ale lui Matthaeus Merian D. Ac. și influența acestora asupra giuvaergiei transilvănene constituie obiectul studiului semnat Viorica Guy Marica („Die Radierungen von Matthaeus Merian D. Ac. und die Siebenburgische Golschmiedekunst".) Autoarea prezintă viața și activitatea lui Matthaeus Merian D. Ac. (1593-1650), unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai epocii sale, celebru în întreaga Europă, a cărui personalitate s-a afirmat cu deosebire în perioada războiului de 30 de ani. Gravurile lui Merian au constituit o sursă de inspirație, uneori un model, pentru opere similare realizate în diferite colțuri ale continentului. Unul dintre cei mai străluciți urmași și continuatori s-a dovedit a fi transilvăneanul Sebastian Hann (1644-1713), ale cărui lucrări s-au afirmat la nivel european. Maria Olimpia Tudoran semnalează existența în România (colecția Muzeului Brukenthal) a patru tablouri aparținând pictorului Antonio Marini (1660-1725) - unul din cei mai importanți artiști ai barocului târziu venețian. La aceeași sferă a vieții artistice venețiene din veacul al XVIII-lea se raportează și articolul dedicat „Gravurii venețiene din secolul al XVIII-lea din colecția Muzeului Țării Crișurilor" semnat de Ana Martin Silaghi. O mare parte dintre stampele ce alcătuiesc colecția muzeului orădean (colecție ale cărei baze s-au pus încă în 1869) sunt opere ale unor maeștrii italieni proveniți din școala romană sau din cea venețiană. Aceasta din urmă este reprezentată de gravuri semnate de artiști ca lacob Wagner, Francesco Betolozzi sau Marco Pitteri. Ana Dobjanschi se ocupă de „Semnificația iconografică a unei icoane din secolul al XVI-lea de la Mănăstirea Bistrița (jud. Vâlcea): icoană aflată în colecția Muzeului Național de Artă. Considerată de literatura de specialitate anterioară ca datând din anul 1779, piesa se dovedește, la o analiză atentă efectuată după îndepărtarea ferecăturii de argint, a fi mult mai 113 http://patrimoniu.gov.ro veche. Pe baza similitudinilor cu pictura botniței Mănăstirii Bistrița, autoarea consideră că icoana în discuție a fost realizată în jurul anului 1520, probabil de către aceiași pictori care au executat și pictura murală. în articolul „Un caiet de modele aparținând unui zugrav din secolul al XVIII-lea" Dorina Pirvulescu reia caietul Zugravului Stan, provenit din colecția veche a Muzeului Banatului și considerat a fi unul din „documentele cele mai importante pentru fenomenul artistic transilvănean al sec. al XVIII- lea". Caietul conține 48 de pagini, cu modele realizate în peniță pe ambele fețe ale fiecărei file. Modul de redactare grafică a modelelor, ca și identificarea unor elemente de factură brâncovenească „pledează pentru încadrarea zugravului în ambianța picturii din Țara Românească de pe la jumătatea sec. al XVIII-lea". Ioana lancovescu analizează o icoană rusă din secolul al XlX-lea, provenind din colecția Muzeului Național de Artă București, cu titlul „Icoana Dumnezeieștii Liturghii. Cântarea heruviană"; tipul reprezentării este considerat cu totul special, ceea ce o individualizează în întreaga arie de cultură ortodoxă.Detaliile iconografice - concentrând într-o formulă accesibilă esența cultului ortodox, indică faptul că icoana a fost destinată unei utilizări private. Un spațiu important este acordat în revistă cercetărilor întreprinse la Mănăstirea Vaca (jud. Hunedoara) de către un colectiv condus de dr. Adrian A. Rusu. Raportul de cercetare și interpretarea rezultatelor sunt semnate de către Adrian A. Rusu. loachim Lazăr și Gheorghe Petrov, iar cea mai mare parte a materialului ceramic-respectiv cahlele de sobă, constituie obiectul unui studiu special semnat D. Marcu. Mănăstirea Vaca (satul Crișan, corn. Ribița) a lost construifâ la sfârșitul sec. al XVI-lea și începutul sec. al XVII, și a funcționat cu siguranță pe întreg parcursul acestui ultim veac: edificarea acestui ansamblu monastic este pusă în legătură cu deplasarea unei comunități de călugări care a existat anterior în preajma bisericii de la Ribița, deplasare determinată de acceptarea Reformei de către familiile nobilare românești din zonă. în ceea ce privește mijloacele materiale necesare unei astfel de întreprinderi, nu este exclusă „ctitorirea mănăstirii de binecunoscutul personaj istoric" care a fost Mihai Viteazul. Biserica mănăstirii, cu o planimetrie „destul de insolită" pare să fi fost proiectată inițial pentru a avea forma unui triconc - rezultatul fiind însă mai degrabă o rotondă absidată spre răsărit și cu „o încăpere adosatâ în partea opusă" - modificare ce trebuie pusă însă pe seama lipsei de experiență a meșterilor. Incinta a cuprins trei clădiri de locuit, dintre care cea din colțul NV a avut la primul nivel un beci boltit în semicilindru. în jurul bisericii a fost cercetat un mic cimitir (cinci morminte). Inventarul arheologic* este analizat cu minuțiozitate, ca dealtfel și informațiile documentare referitoare ta satul Vaca sau la mănăstire. încăperea care a existat în colțul de SV al incintei mănăstirești a fost încălzită cu o sobă din cahle, refăcută de două ori. Ultima dintre aceste sobe (în sens cronologic), descoperită prăbușită în situ, se dovedește în urma unei analize detaliate, a fi avut un caracter monumental. Capitolul „Fontes" cuprinde un singur studiu, datorat cercetărilor Susana Andea și Avram Andea, despre „Mănăstirea Rimeț in secolele XVI-XVII", care prin publicarea unor documente din veacul al XVII-lea aduc o contribuție importantă la reconstituirea trecutului istoric al acestui important monument. La rubrica „Centerarul Comisiunii Monumentelor lstorice“remarcăm interesantul studiu monografic datorat Ancăi Gogâltan, despre „Activitatea publicistică a lui Alexandru Lapedatu ca secretar al Comisiunii"; este pus în evidență efortul lui A. Lapedatu „în vederea salvării de la ruină, restaurării și conservării vestigiilor noastre străbune", efort materializat nu numai într-o intensă activitate publicistică dar și în numeroase acțiuni practice destinate popularizării cercetărilor legate de monumente sau, de pildă, creării unei școli de arhitectură. Sumarul revistei se încheie cu o serie de recenzii, semnate de Aurel Rustoiu, Marius Porumb, Cornel Crăciun, Anca Gogâltan, Nicolae Sabău și Daniela Gui. DANIELA MARCU 114 http: //patrimoniu.gov.ro Necrolog UN MARE ARDELEAN: dr. RADU POPA (1933-1993) îndelung am zăbovit să adun dintr-un trecut sfert de veac ceea ce m-a legat de Radu Popa. Ivii se părea că. incluzând între paginile scrise câteva din amintirile atâtor am, despărțirea ar fi definitivă. Or, dialogul început în iarna lui 1966/1967 pe culoarele Facultății de litere din București, uneori întrerupt dar mereu reluat, continuă prin statornica raportare la cel acum plecat dintre noi. In vara dogoritoare a anului 1991, insistase să fac parte din comisia pentru salvarea cetății Sighișoarei și. pe străzile cetății, ale orașului de la poalele ei, m-a condus bucuros, ascunzându-și înduioșarea, spre a-mi arăta case, școli, o minunată scară de lemn acoperită și atâtea locuri ale copilăriei sale. întâmplarea și voința sa făceau să se împlinească astfel mărturia mea despre alt moment al vieții sale. Primul la care luasem parte fuseseră campaniile finale din Maramureș, de la Giulești Marei și Sărăsău, alternate în fiecare an cu scoborârea colectivului nostru la Dunărea Păcuiului lui Soare și al lui Petre Diaconu. Bisericile năzuind spre cer și căsuțele de lemn, drumurile vag împietruite - asfaltul de la Sighet se încheia la Vadul Izei - târgurile și întreg peisajul mirific, oamenii încă atât de arhaici în Maramureșul verii lui 1967 se asociază figurii ptine a conducătorului șantierului de la Giulești, pe atunci tânărul - deși nu părea tocmai așa - Radu Popa. Cu neașteptată răbdare și simț al datoriei a îndrumat atunci primi pași într-ale arheologiei medievale a studenților săi Larisa Pușcașu, Alexandru (Tani) Nemoianu și Sergiu losipescu. Se bucura ca alături de săpăturile arheologice să descoperim oamenii și locurile acestei țări din nordul Transilvaniei de care îl legau firele neamului tatălui său, dr. Ilie Popa. Pe jos, peste dealuri și pajiști ne-a dus să ne arate istoria vie a acestei țări, casele cu blazoane de lemn, armele conferite strămoșilor maramureșenilor de marele rege Ludovic al Ungariei într-al patrusprezecelea veac. Căuta împreună cu noi,după atente citire a diplomelor 'latine angeviene, urmele vechilor sate, hotarele cnezatelor maramureșene. într-o desăvârșită cercetare de geografie istorică, reunind știrile răzlețe ale unor surse scrise cu reconstruirea civilizației medievale dispărute, așa cum apărea în săpăturile arheologice de la Cuhea, leud, Giulești, Oncești, Sărăsău, Radu Popa a închegat atunci marea, clasica sa carte, Țara Maramureșului în veacul al XlV-lea (București, 1970), teza sa de doctorat, susținută în 1968. începuse, în 1968, cu aceeași echipă căreia i se adăugase Mihnea Berindei, cercetările de la cetatea Chioarului. a căror continuare, cu o copleșitoare generozitate, avea să mi-o ofere peste câțiva ani. Printr-o mare șansă, în 1970 m-a făcut părtaș, împreună cu Konrad G. Gundisch, la începerea marilor salo cercetări la Strei Sîngiorgiu și în toată Țara Hațegului. La capătul unui deceniu și jumătate de strădanii, pe temeiul aceleiași discipline de analiză a surselor scrise și arheologice, de geografie istorică avea să apară a doua mare carte a sa La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului (București 1987). A propos de aceasta nu pot uita entuziasmul său descoperind în urbanistica de azi a satului Sarmizegetusa amprenta Ulpiei romane, ca un semn al continuității românești aici. în același timp cercetările sale, antrenând noi grupuri de studenți, azi colegi mai tineri, se îndreptau către Țara Oltului transilvan și spre drumurile transcarpatice, de unde îmi va veni îndemnul spre o teză de doctorat cu acest subiect. A ținut totodată să susțină cu prezența-i, reconfortantă atunci, începuturile șantierelor pe care le conduceam. La Chioar în 1976 ca și la Vadu - Karaharman în 1981. Colaboram în acei ani la volumele de ev mediu ale Istoriei Militare a Poporului Român, biată lucrare siluită de propaganda comunistă. Din mai vechile săpături arheologice de la cetatea Sucevei, la care luase parte ca student, și din discuțiile cu fostul său prieten Petre Diaconu, avea să izvorască cartea despre unul dintre cele mai interesante vestigii arheologice ale vremurilor lui Ștefan cel Mare, monumentala sobă din cahle ornamentale descoperită în preajma fortificației (Radu Popa, Monica Mărgineanu, Mărturii de civilizație medievală românească (București 1979). în 1992 se gândea la reluarea științifică a săpăturilor arheologice la Dridu - Metereze, de o însemnătate categorică pentru evoluția medievală a Munteniei. Dar campania anului 1993 n-a mai fost să fie... Radu Popa este poate ultimul mare reprezentant în istoriografia noastră al unei vechi tradiții ardelene, care, împărtășindu-se la luminile culturilor germană și maghiară, le-a pus în slujba idealurilor românești. Disciplina germană, ca și îmbinarea studiilor istorice cu acelea de drept, i-au dat o rigoare ce-i interzicea avântul imaginației de litera documentului. O mare acuitate a vederii ca și o îndelungată experiență făcuseră din el unul din marii specialiști în stratigrafie și studii de parament. în formația sa ca istoric și arheolog cred că un rol precumpănitor l-a avut vechea pleiadă de profesori și, în chip deosebit, Ion Nestor și Mihai Berza. Radu Popa a făcut parte și din a doua generație de arheologi ai școlii întemeiate de Vasile Pârvan. A mai avut șansa să înceapă lucrul la secția de artă feudală a Muzeului de Artă al României sub conducerea eminentei specialiste care a fost Corina Nicolescu. De aici și prima sa lucrare mai însemnată, cărțulia despre Mogoșoaia, apărută în micile și atât de utilele ghiduri ale Editurii Meridiane. într-acest demers de tinerețe stau începuturile unei constante direcții în activitatea lui Radu 115 http://patrimoniu.gov.ro Popa - a ceea ce aș numi monumentalistica. Salvarea fragmentelor din frecele lui Pârvu Mutu de la biserica brâncovenească de la Bordești, a unor fragmente sculptate de la fosta mănăstire din Râmnicu-Sărat pentru a îmbogăț fondurile Muzeului de Artă din București și a lapidariului curților de la Mogoșoaia - in fapt vechile colecții ale Comisiunii Monumentelor Istorice - au marcat definitiv viața lui Radu Popa. Curajul arătat apoi în apărarea monumentelor istorice, denunțarea în țară și în străinătate a fărădelegilor comuniste izvorau din adânca sa iubire pentru trecutul românesc întruchipat în construcții, fie ele monumentale, fie mo’deste bisericuțe de lemn sau ruine arheologice, încercase și adesea reușise să atragă interesul unor întregi comunități pentru trecutul și monumentele sale, puse în valoare sau descoperite prin săpăturile întreprinse. An după an. din 1963 pare-mi-se, a luat cu sine studenți pentru a-i învăța practica arheologiei medievale în Maramureș. Hațeg, fara' Oltului, la Dunărea silistriană spre a se bucura împreună de farmecul descoperirii a ceea ce mai rămăsese din vremurile care au fost. Fusese, încă înainte de 1989 unul dintre reprezentanții monumentelor românești iar nu ai României oficiale - in marile instanțe din străinătate. ICOMOS și IBI. unde știuse să-și asigure prețuirea colegilor din întreaga lume Sub Revoluție toate îl meneau să fie unul, cel dintâi,! dintre reînlemeietorii Comisiei Monumentelor Istorice. A fostJ cred. în anii 1990-1993, principala sa preocupare. Cu treiț zile înainte de a muri, cu un efort supraomenesc, a mai venita odată la Comisie spre a renunța la mandatul da vicepreședinte pe care socotea că nu mai are puterea să-l îndeplinească. Era, poate, și dezamăgirea față de un curs ce' se depărta de năzuințele sale. Dar nu cu imaginea tragediei finale, m-am despărțit de Radu Popa. La 10 noiembrie 1992 ținea ullima sa conferință în amfiteatrul mare al Facultății de Istorie din București, pentru asociația „Jeunesse & Patrimoine - România" . Micșorat de boală, rămânea credincios speranțelor sale • rolul pe care pentru apărarea trecutului nostru l-ar fi pu' avea tineretul studios. A murit, desigur înainte de vreme după cum se întâmplă, nu s a spus încă tot binele și tot n despre Radu Popa. Soarta potrivnică sau poate oamenii voit să nu devină unul dintre profesorii Universității c București, unde i-ar fi fost de bună seamă locul. A avut în șansa să fie înconjurat mereu de învățăcei, de studen într-ale arheologiei medievale. Prin ei. Radu Popa atinge viitorul; prin noi și prin < trăiește încă. SERGIU IOSIPESC i RADU POPA (1933-1993) Profesor dr. Radu Popa s-a născut la Cluj (Transilvania, România), în 23 iulie 1933. A făcut studiile secundare la București și Sighișoara, până în 1951. între 1951-1956 a urmat cursurile Facultății de istorie din București, specializându-se în istorie și arheologie medievală, iar între 1957-1962 cursurile Facultății de drept După absolvirea Facultății de istorie a lucrat ca muzeograf principal la secția medievală a Muzeului de Artă a României (1956-J963). iar din 1963 a fost cercetător științific la Institutul de Arheologie București. în anul 1968 a devenit doctor în istorie al Universității din București, cu o teză despre „Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea“, publicată în volum în 1970 și premiată de Academia Română cu premiul „Nicolae Bălcescu". Până în 1992 »-parcurs, la Institutul de Arheologie, toate gradele științifice - până la acela de cercetător științific principal I. Cu o specializare foarte largă, în istoria și arheologia începuturilor evului mediu românesc, arta și arhitectura medievală, Radu Popa a efectuat numeroase cercetări pe întreg teritoriul României, dar îndeosebi în Transilvania. Rodul acestor cercetări de istorie și arheologie îl reprezintă cele două volume ale sale: „Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea“. București, 1970 și „La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului", București, 1988 - sinteze fundamentale pentru cunoașterea epocii medievale românești, și totodată strălucit exemplu de metodă. Acestor lucrări li se adaugă colaborarea la alte patru volume colective, precum și numeroase studii și articole publicate în țară și în străinătate. în ultimii ani activitatea sa se concentrase în zona de sud-est a Transilvaniei - urmărind problema prezenței cavalerilor teutoni în acest spațiu și aceea a începuturilor colonizării săsești, cercetările urmând să se finalizeze într-o amplă monografie. Activitatea de cercetător științific s-a îmbinat în chip fericit cu cea didactică: între 1975-1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității București. A ținut totodată o serie de cursuri în străinătate. îndeosebi după 1989 Prin seriile de studenți care i-au putut audia prelegerile, prin aceia care au lucrat în mod direct cu Domnia Sa pe diverse șantiere arheologice, prin tezele de licență și doctorat cooidonate, Radu Popa a creat o adevărată școală națională de arheologie. Profesorul Radu Popa a desfășurat și o intensă activitate organizatorică, atât în domeniul cercetării arheologice cât și în acela al monumentelor istorice; între 1976-1981 a fost director adjuct la Institutul de Arheologie București, totodată a fost membru al Comisiei Naționale de Arheologie a Academiei Române, iar din 1990 vicepreședinte al acesteia, începând din 1972 a fost membru al Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național, iar după 1989 a preluat inițiativa reorganizării Comisiei Monumentelor Istorice, al cărei vicepreședinte a fost. între 1972-1980 a activat ca membru al Comitetului Național Român ICOMOS, comitet desființat în 1980 și reconstituit în 1990 sub conducerea prof. Radu Popa. A fost de asemenea co- președinte al Comisiei Mixte româno-maghiare pentrtț monumente istorice (1991) și membru al Comisie) Arheologice a Consiliului Europei (1992). O altă latură a activității sale a fost de natural redacțională: din 1974 a coordonat apariția revistei Institutului de Arheologie (Studii și Cercetări de Istoriei Veche și Arheologie) în calitate de redactor responsabil adjunt. iar din 1990 a celor două reviste ale Comisie) Monumentelor Istorice (Buletinul Comisifei Monumentelor Istorice și Revista Monumentelor Istorice) - în calitate da președinte al colegiului de redacție. (Notă întocmită de Daniela Marcu pentru Dosa u ICOMOS al Profesorului Radu Popa). 116 http://patrimoniu.gov.ro CNMASI Acest număr a apărut cu sprijinul Fundației Soros Lei 800 ISSN - 1221 -552X http://patrimoniu.gov.ro