Anul III Nr. 4 BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI 1992 http://patrimoniu.gov.ro Coperta I: Stema reunită pe hrisovul din 4 martie 1761 al lui Scarlat Grigore Ghica, domnul Țării Românești, pentru Mi- tropolia de la București (Arh. St. Buc., fond Mitropolia Țării Româ- nești, VII 34) Coperta IV: Biserica Mănăstirii Văcărești în tim- pul demolării (18 decembrie 1986). foto: Constanța Costea COLEGIUL DE REDACȚIE Anca Brătuleanu Peter Derer Ștefan Gorovei Eugenia Greceanu Călin Hoinărescu Sergiu losipescu Ion Istudor Dan Mohanu Cezara Mucenic Paul Niedermaier Constantin Pavelescu Radu Popa (președintele colegiului) Marius Porumb Tereza Sinigalia Georgeta Stoica Aurelian Trișcu REDACTOR ȘEF Doina Florea REDACȚIA Maria-Elena Negoescu (redactor) Georgeta Pop (redactor) Elisabeta Ancuța-Rușinaru (redactor de rubrică) Sanda Guști (macheta artistică și tehnică) Dragoș Ardeleanu (secretar de redacție) Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice — Str. lenâchițâ Vâcărescu, nr. 16, sectorul 4. București, cod 70528. telefon 615.54.20, interior 127. Administrația: Direcția pentru Presă, Publicitate și Tipărituri/D.P.P.T./,Piața Presei Libere, nr. 1, sector 1, Bu- curești, cod 71554, telefon 617.60.10, interior 1405. Abonamentele se pot face la administrație, prin poștă sau virament D.P.P.T., cont 645120608 Banca Națională a României, Filiala sector 1, București și la Oficiile poștale sau difuzorii de presă. Prețul unui abonament anual este de 360 lei (90 lei/număr). Abonamente pentru străinătate prin ORION SRL, Splaiul Independenței, nr. 202 A, sector 6, București, telefon 617.34.07, FAX/400/642 41 69. Tipărit în București, la Imprimeria «Arta Grafică». Au colaborat: Gheorghe Cantacuzino ( arheolog, referent DMASI); Peter Derer (arhitect, director al DMASI): T. O. Gheorghlu | arhitect, Timișoara); loan Mare; (inginer, referent DMASI); Doina Mândru (istoric de artâ, referent DMASI); Cezara Mucenic (istoric de artă, dir. adj. științific al DMASI); Andrei Pânoiu (arhitect, referent DMASI); Georgeta Pop (istoric, redacția publicațiilor CHMASI); Tereza Sinigalia (istoric de artâ, institutul de Istoria artei); Oliver Velescu (Istoric); Sanda Voiculescu (arhitect, Institutul de arhitectură «Ion Mincu».) http://patrimoniu.gov.ro Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice BULETINUL COMISIEI NAȚIONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR SI SITURILOR ISTORICE r Nr. 4/1992 Anul http: //patrimoniu.gov.ro CUPRINS MONUMENTE, ANSAMBLURI, SITURI Atitudini și mentalități PETER DERER, Reciclarea fondului clădit (II)..................... 5 OLIVER VELESCU, Remember: demolările. Reflecții la un cente- nar............................ 16 DOSARELE DISTRUGERII • Monumente dispărute: Biserica de lemn din satul Fefeni, comuna Goranu, județul Vîlcea (Andrei Pănoiu)........................ 21 COMUNICĂRI $1 RAPOARTE DE CERCETARE TEREZA SINIGALIA, Model și in- terpretare în arhitectura monastică din Țara Românească la mijlocul secolului al XVIII-lea........ 23 GH. I. CANTACUZINO, Aspecte ale cercetării arheologice a ora- șului medieval din Țara Româ- nească ....................... 29 T. O. GHEORGHIU, Elemente de compoziție spațială și funcționali- tate urbanistică la începuturile orașelor medievale românești ex- tracarpatice.................. 34 METODOLOGII $1 TEHNICI DE LUCRU IO AN MAREȘ, Mic îndrumar pen- tru studiul umidității în clădiri (I)........................... 55 IZVOARE ANDREI PĂNOIU, Moșii, sate, tîr- guri și orașe: II. Tîrgu-Jiu .... 61 Dezbaterile parlamentare în jurul proiectului de lege pentru conser- varea și restaurarea monumentelor publice (26—27 martie 1892) ... 70 LEGI, REGULAMENTE, NORMATIVE Consiliul Europei: Convenția pen- tru salvarea patrimoniului arhitec- tural al Europei.............. 73 Consiliul Europei: Convenția eu- ropeană pentru protecția patrimo- niului arheologic............. CRONICA INTERNĂ Conferință de presă la DMASI (Doina Mândru)..................... 80 Raport de deplasare la Gyor (Ungaria), 3—5 iunie 1992 (Ceza- ra Mucenic)........................ 80 VIATA ȘTIINȚIFICĂ Simpozionul «Principii de consoli- dare antiseismică a monumentelor istorice», Tîrgoviște, 3—5 iunie 1992 (Georgeta Pop)........... 82 Aurelian Trișcu, Duminică 20 sep- tembrie. Ziua monumentelor — Ziua porfilor deschise.........83 Lista monumentelor propuse de DMASI......................... 84 Ziua monumentelor (Georgeta Pop).......................... 85 NECROLOG Profesorul Grigore lonescu (San- da Voiculescu)..............87 http://patrimoniu.gov.ro SOMMAIRE MONUMENTS, ENSEMBLES, SITES Attitudes et mental ites PETER DERER, Le recyclage de la substance bâtie (II).............. 5 OLIVER VELESCU, Remember: Les demolissions. Reflexions â un centenaire.................... 16 LES DOSSIERS DE LA DESTRUCTION Monuments disparus: L'eglise en bois de Fefeni (Andrei Pănoiu). . 21 EXPOSES ET BOIS DE RECHERCHE TEREZA SINIGALIA, Modele et interpretation dans l'architecture monastique en Valachie, au mi- lieu du XVI I l-eme siecle .... 23 GH. I. CANTACUZINO, Aspectes de la recherche archeologique des villes medievalei de la Vala- chie ..................... 29 T. O. GHEORGHIU, Elements de composition et urbanism fonction- nel aux debufs des villes rou- maines extracarpathiques .... 34 METHODOLOGIE ET TECHNIQUES DE TRAVAIL IO AN MAREȘ. Abrege pour l'e- tude de l'humidite des bâtiments. (I )............................ 55 SOURCES ANDREI PĂUNOIU, Domaines, villages, bourgs et cites: 11. Tîrgu-Jiu........................61 Les debats parlamentaires autour du projet de la Loi pour la con- servation et la restauration des monuments publiques (26—27 marș 1892).................... 70 LOIS, REGLEMENTS, NORMATIFS Le Conseil de l'Europe: La Con- vention pour la sauvegarde du patrimoine architectural de l'Europe...................... 73 Le Conseil de l'Europe: La Con- vention europeenne pour la pro- tection du patrimoine archeolo- gique ........................ 76 CHRONIQUE INTERIEURE Conference de presse ă la DMESH (Doina Mândru)............... Mission â Gyor, en Hongrie, 3—5 Juin 1992 (Cezara Mucenic) .... 80 LA VIE SCIENTIFIQUE Le Symposium «Principes de con- solidation antiseismique des mo- numents historiques», Tîrgovițte, 3—5 Juin 1992 (Georgeta Pop) 82 Aurelian Trișcu, Dimanche le 20 septembre, La Journee du patri- moine — La Journee des Portes Ouvertes...................... 83 La liste des monuments proposes pas la DMESH.................. 84 La Journee des monuments (Geor- geta Pop)..................... 85 NECROLOGE Le professeur Grigore lonescu (Sanda Voiculescu)........... 87 3 http: //patrimoniu.gov.ro CONTENS CONTENTS MONUMENTS, ENSEMBLES, SITES Attifudes and Mentalities PETER DERER, The recyclation of the Built Mater II.................. 5 OLIVER VELESCU, Remember: The Demilitions. Reflections at a Centenary.......................... 16 THE FILES OF DESTRUCTION Lost Monuments: The Wood Church of Fefeni (Andrei Pănoiu).... 21 RESEARCH PAPERS AND REPORTS TEREZA SINIGALIA, Model and I nterpretation Concerning fhe Monastic Architecture in Walla- chia at the Midie of XVIII Cen- tury....................... 23 GH. I. CANTACUZINO, Aspects of fhe Archeological Research of Medieval* Towns in Wallachia. . . 29 T. O. GHEORGHIU, Elements of Composition and Funcțional Town- planning af fhe Beginnings of Roumanians Extracarphatians Medievals Towns.............. 34 WORK ING METHODS AND TECHNIQUES IO AN MAREȘ, Handboolc for fhe Study of the Humidity in the Buildings (I).................55 SOURCES ANDREI PĂNOIU, Lands, Villages, Boroughs and Towns: II. Tîrgu-Jiu.....................^1 The Debafes upon fhe Draft Bill of the Law for fhe Conservation and fhe Resforafion of Publics Mo- numents (March 26—27, 1892) . . 70 LAWS, RULES, NORMS Council of Europe: Convention for fhe Protection of fhe Architectural Heritage of Europe............... 73 Council of Europe: European Con- vention on the Protection of fhe Archeological Heritage........... 76 INTERNAL CHRONICLE Press Conference at the DHMES- (Doina Mândru).............. 80 Mission at Gyor, in Hungary, June 3—5 1992 (Cezara Mucenic). ... 80 THE SCIENTIFIC LIFE The Symposium «Principie* of the Antiseismic Consolidation at the Historical Monuments», Tîrgo- viște, June 3—5, 1992 (Georgeta Pop)......................... 82 Aurelian Trișcu, Sunday, the 20 September, the Heritage Day — fhe Day of fhe Open Doors. . . 83 The List of The Monuments pro- posed by DHMES............... The Monuments' Day (Georgeta Pop)......................... 84 NECROLOGY Professor Grigore lonescu (Sanda Voiculescu)...................87 http://patrimoniu.gov.ro Monumente, ansambluri, situri ATITUDINI Șl MENTALITĂȚI RECICLAREA FONDULUI CLĂDIT (H) PROCESUL DE ACUMULARE CARACTERISTICILE ACUMULĂRII. Cer- cetarea fondului clădit, și în primul rînd a patrimoniului imobil reciclabil — ce are cea mai însemnată pondere — evidențiază pe de-o parte caracterul complex și parfial în- tîmplător al constituirii în timp, iar pe de altă parte, relativa diversitate a componentei sale actuale, determinînd soluțiile reciclatoa- re de avut în vedere. Considerat global, fondul de clădiri exis- tent astăzi este rezultatul unui îndelungat ți dramatic proces de acumulare succesivă a unor părți tot mai însemnate din producțiile unui mare număr de generatii (sau grupuri de generatii). Firul conducător în acest pro- ces a constat (și constă) în aspirația indivizi- lor și colectivităților omenești de a-și în- suși, organiza și amenaja în condiții convena- bile,dar printr-un efort cît mai redus,un com- partiment (individual și colectiv) din spațiul înconjurător. 1. Procesul de acumulare s-a desfășurat (și se desfășoară) pe de-o parte în contextul evoluției comenzii sociale (creștere, stabili- zare, scădere), pe de alta în condițiile trans- formării (cantitative și calitative) a solicitări- lor de spațiu clădit. Evoluția comenzii de fond clădit poate fi privită din diverse un- ghiuri, imaginea reală rezultînd din suprapu- nerea vederilor parțiale. Judecind problema prin prisma raportului «solicitanți de spațiu clădit— producție realizată», se evidențiază mai multe etape pe traseul ce leagă societa- tea sclavagistă de cea postindustrială: — Faza de stabilitate a relației, în societa- tea rurală (naturală) cînd populația solicita- toare este relativ staționară și are o com- ponență aproape invariabilă. Rezultă ca ne- cesară o producție constantă de spațiu clădit pentru înlocuirea părților uzate din fondul locativ a cărui creștere depășește cu puțin nivelul «zero»; — Faze de dezechilibrare (adeseori vi- olentă) a relației la începutul sau în cursul procesului de urbanizare (de creștere și con- centrare a populației) cînd atît mărimea cît și componența masei de solicitanți se mo- difică rapid (uneori chiar radical). Producția de spațiu clădit nu reușește să țină pasul cu creșterea populației, înregistrînd deficituri mari; se tinde să se păstreze întregul fond indiferent de starea și calitatea clădirilor, de- zafectările eliminîndu-se aproape cu totul; — Faze de reechilibrare relativă a relației dintre comanda socială și producția de fond clădit, ce intervin în perioadele de încetini- re a procesului de urbanizare. Rata de creș- tere a populației solicitatoare scade, com- poziția ei tinde să se mențină în anumite li- mite. Cererile de spațiu clădit se modifică, aspectele cantitative cedînd treptat locul ce- lor calitative. Producția de fond clădit re- ușește să reducă rămînerea în urmă față de cerințe, fără însă a le satisface complet, și apar primele preocupări pentru reciclarea organizată a clădirilor mai vechi (paralel cu renunțarea la cele degradate); — Faza de stabilitate în societatea urbani- zată (postindustrială ori de servicii, puternic dezvoltată din punct de vedere economic) posibilă în cazul unei comenzi so- ciale staționare cu structură (aproape) inva- riabilă. Odată cu încheierea procesului de urbanizare, fondul clădit va deveni obiectul unei înbunătățiri continue, fără însă a mai 5 http: //patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Creșterea și descreșterea planimetrică a orașelor: Koln între sec. V și sec. XII (după R. Schneider) fi nevoie de extinderi notabile. Această fază presupune acțiuni masive de reciclare (în- treținere, modernizare, restaurare), mai rar de înlocuire (clădirile degradate au fost în- lăturate în faza precedentă) datorită faptului că expansiunea locativă s-a încheiat. 2. Pe de altă parte, procesul de acumulare a fondului clădit se raportează dialectic la modul de utilizare și ocupare a teritoriu- lui. In istoria așezărilor umane fazele de con- strucție extensivă și intensivă alternează du- pă o rezultantă în linie frîntă, inițial cu ten- dință ascendentă, apoi descendentă (pînă la Fig. 2. Evolufia relației dintre solicitarea și oferta de fond clădit (în fazele de stabilitate, dezechilibrare, re- echilibrare și restabilizare, după L. Gjertz) un punct) pentru ca în final să se stabilize- ze. Această variație în ocuparea spațiului se explică prin preocuparea firească de căutare și stabilire a densității convenabile. Densita- tea optimă are caracter istoric, ea evoluează în raport de solicitări și oferte fiind cuprinsă între două limite în funcție de posibilitățile de construcție (regimul de înălțime determi- nat tehnic și procentul de ocupare a solului), de modul de folosință a terenului (rural-urban), de gradul de adaptare a lo- catarilor la condițiile locuirii în comun (ni- velul și calitatea urbanizării) ș.a.m.d. Evolufia consumului de spațiu (natural), a gradului de exploatare a terenului este îr directă legătură cu traseul procesului de ur- banizare, al raportului dintre comanda și pro- ducția de spațiu clădit, al nivelului atins îr asigurarea calității vieții. Modificările radica- le în sens ascendent se produc în fazele de urbanizare grăbită care au corespuns în is- toria orașelor cu anumite perioade din orîn- duirile sclavagistă, feudală și capitalistă (tim- purie) etc. In cazul orașelor de tip european, etapele evoluției s-au evidențiat astfel: I — Trecerea de la satul comunei primitive la orașul-stat sclavagist (cu marea majoritate a clădirilor cu parter, dar și cu clădiri etajate grupate compact); — depopularea orașului sclavagist în pe- rioada migrației popoarelor (reducerea te- ritoriului folosit, reducerea regimului de înăl- țime, utilizarea parțială a subsolului); 11 — Revenirea burgurilor medievale îr vechile incinte antice (creșterea densități prin ocuparea plombelor, supraetajarea de clădiri la limita construcției din lemn, con- centrarea în primele centuri defensive); — scăderea gradului (mediu) de utilizare a teritoriului orașului medieval prin extinde- rea în interiorul următoarelor incinte fortifica- te (menținerea de terenuri cultivate și de construcții anexe dispersate); http://patrimoniu.gov.ro III — Ocuparea compactă a ultimelor in- cinte fortificate (atingerea densității maxime permise prin construcția de zid, coeficient ridicat de exploatare a terenului prin com- pactare); — demontarea fortificațiilor, revărsarea orașului în teritoriu și înglobarea suburba- nelor (reducerea nivelului de densitate în noul perimetru al orașului caracteristic ca- pitalismului timpuriu, lipsa de omogenitate a fondului clădit); IV— Aparițiacartierelordespeculă, recon- strucția centrelor prin folosirea clădirilor înalte, extinderi perimetrale cu mari ansam- bluri de locuințe colective etc. (determinînd o nouă creștere a densității uneori peste li- mitele admisibile). După etapele de amplificare urmează de regulă o reașezare a densității, corespunzînd momentelor de creștere a confortului urban și de locuire, a nivelului de trai. Atingerea unui grad ridicat de urbanizare ca reflex al stabilizării treptate a solicitărilor de spațiu locativ și de echilibrare a raportului dintre producția și reciclarea de fond clădit (odată cu apropierea de fazele de puternică dezvoltare economică) a adus între limite mai apropiate de optim problema consumului de spațiu, respectiv a densității apreciate plu- rivalent (nu atît economic cît mai ales social). în aceste condiții procesul de acu- mulare a fondului clădit capătă valențe spe- cifice. 3. Luînd în considerare performanțele so- licitate pînă de curînd clădirilor (treptat mai înalte, înglobînd un volum interior din ce în ce mai mare), dotate treptat mai perfecțio- nat, ele au presupus dintotdeauna un efort material care a depășit posibilitățile unei sin- gure generații, investiția amortizîndu-se într-o perioadă mai lungă decît existența acesteia. Folosind mai multor generații, fon- dul clădit devine o însumare de obiecte cu durate și caracteristici variabile care se su- prapun parțial (influențînd șansa ori decizia de păstrare). Procesul de acumulare a avut o evoluție proprie, influențată de factori obiectivi și su- biectivi, înscriindu-se în reguli mai mult sau mai puțin evidente; — inițial, acumularea s-a desfășurat oare- cum întîmplător: păstrarea deliberată a unei clădiri (chiar uzate fizic) intervenind în eta- pele tîrzii ale procesului, cîtă vreme planifi- carea acumulării de fond clădit nu s-a impus în totalitate; țări din Europa (după W. Rietdorf, 1970 și Le Moni- teur, 1987) PERIOADE CB NL 1 B E 0 F ÎNAINTE DE 4900 17.0% 37.8% 1914 25.0% 16.0% 18.0% 26.7% 8.0% 1919 1929 5.5% 23.0% 15,4% 1930 11.9% 23.4% 1Q4A 25.0% 10.9% 1945 1946 14.0% 1949 20.3% 25.0% 1950 26.0% 18.6% 17.7% 1960 34,0% 1961 38.8% 1964 1967 28.9% 14.7% 12.3% 1969 1970 1971 24,0% 25.8% 35.0% 1974 8.5% 16.8% 1975 30.0% 1981 20.9% 8.1% 1982 1984 TOTAL MIL. LOCUINȚE 21 M ■5T2 22 X 3 9 40 23B 44.6 — nu întotdeauna producția de clădiri a ținut seama de solicitările procesului de acu- mulare, asigurînd clădirilor rezistență în timp, maleabilitate funcțională și amplasare inatacabilă; — evoluția acumulării s-a produs între pe- rioade în care preocuparea principală a fost extinderea fondului clădit și perioade în care pe primul loc s-a aflat înnoirea acestuia (pre- ocupările pentru întreținere ar trebui să fie practic permanente); — în principiu, șansele de cuprindere în fondul acumulat sînt direct proporționale cu cantitatea și calitatea producției de spațiu clădit și invers proporționale cu perioada de timp scursă de la darea în folosință; — perioada (variabilă) de existență a clă- 7 http://patrimoniu.gov.ro dirilor (impusă de componentele constructi- ve cu durată fizică minimă) este compusă din «perioada (funcțională) de serviciu» și ceea ce s-ar putea numi «perioada de menținere deliberată», pe bază de decizii privind anu- mite calități originale sau dobîndite de-a lun- gul timpului. Fără a constitui o regulă obligatorie, se poate afirma că cele mai mari șanse de a fi păstrate le-au avut clădirile din materiale bune, rezistente la intemperii și degra- dări, avînd gabarite satisfăcătoare și partituri adaptabile la evoluția programelor, situate în zone relativ omogene sau amplasamente nesolicitate, cu statut stabil și grad corespun- zător de exploatare a spațiului, neinteresante pentru eventuale operații sistematizatoare. Excepție fac arhetipurile din materiale nedura- bile dar perpetuate pînă astăzi prin refacerea identică în timp de către fiecare generație. ACUMULĂRI Șl PIERDERI. O privire sta- tistică globală asupra fondului clădit acumu- lat cuprinzînd «intrări» și «ieșiri» pe categorii de clădiri nu poate fi decît aproximativă. Di- ficultatea nu rezidă numai în lipsa de date, dar și în interpretarea diferită a acestora, în variațiile firești legate de modul de înregis- trare. De regulă, valoarea clădirilor se re- găsește în valoarea totală a fondurilor fi- xe; monumentele sînt greu sau imposibil de evaluat, în timp ce locuințele fac obiectul unor inventarieri separate (recensăminte specializate) din punct de vedere al satisfa- cerii cerințelor de bază, mai puțin din un- ghiul solicitărilor de reciclare (modernizare, renovare, restaurare etc.) 1. Fondul clădit cu statut de monument (incluzînd și locuințe) variază sensibil de la țară la țară: în Cehoslovacia, inventarul din 1964 cuprindea 42 000 obiecte (adică 2,9/1000 loc. sau aproximativ 330/1000 km²) din care aproape 50 rezervații urbane, număr crescut ulterior, 110 piese de valoare națională; fosta Republică Democrată Ger- mană a înregistrat ca monumente în jur de 50 000 obiecte (ceea ce înseamnă peste 2,9/1000 loc. sau peste 460/1000 km²) între care se află 700 de centre istorice (Altstădte), 200 din ele de deosebită valoare, cu cca 15 000 monumente istorice. In Franța pe actuala Listă a monumentelor (în afara siturilor arheologice) sînt înscrise 39 000 de piese, la care se adaugă alte 13 000 înregis- trate, aflate sub urmărirea Direcției patrimo- 8 niului din cadrul Ministerului Culturii, care (pe baza Legii «Malraux») a propus supli- mentar și aproape 1000 «sectoare salvgarda- te» (1/1000 loc. sau 9 monumente/1000 km², neincluzînd și alte clădiri cu niveluri diverse de protecție cum sînt cele din «sec- teurs sauvegardes»). Repartiția fondului clă- dit cu statut de monument nu este însă uni- formă în teritoriu: în Ungaria, orașul Șopron (cu o populație de cca 50000 loc. adi- că 0,5% din total) deține aproape 360 obiec- te protejate (din care 100 de importanță na- țională), ceea ce reprezintă peste 4% din fondul monumental al țării, în timp ce în Olanda cea mai mare parte a clădirilor pro- tejate se află la Amsterdam (1 100 000 locui- tori, 7 000 monumente), Maastricht (120 000 locuitori, 1 700 obiecte protejate) și Middel- burg (30 000 locuitori, 1 100 monumente, din care 960 locuințe). Tabloul statistic nu este fix: astfel, odată cu declararea Anului patrimoniului monu- mental (1980), s-a avut în vedere o nouă inventariere a monumentelor (în concepție tradițională) transpusă apoi (deocamdată le nivelul arheologiei) într-o bancă de date, iai în Cehoslovacia au continuat operațiile de completare a listei din 1964. Destule monu- mente au fost parțial sau total afectate în tim- pul cataclismelor naturale precum inundațiile din Olanda (1953), Spania (Barcelone 1962), Italia (Florența, Veneția, 1966) sau cu- tremurele din Maroc (Agadîț; 1960), Iugosla- via (Skopje, 1963), Mexico (Ciudad de Me xico, 1987) etc. Alte clădiri cu valoare cui turală au fost afectate de mari lucrări hidro tehnice, precum cele din Egipt (Assuai 1965), de operații de restructurare urba nă, precum cele din Statele Unite (Boston 1960), Federația Rusă (Moscova, 1965), Tur cia (Istanbul, 1980) fără a mai aminti nu meroasele sacrificii în primele decenii post belice din majoritatea orașelor europene Aceste ultime pierderi sînt adesea mai mar decît cele înregistrate în timpul ultimului răz boi mondial (Iugoslavia, Ucraina și Bieloru sia, sau Polonia care a pierdut într< 15—20% din fondul locativ, Germania und< s-a distrus aproape 1/4 din patrimoniul clă dit). La aceste pierderi, mai mult sau mai pu țin accidentale, trebuie adăugate și cele (d< regulă neînregistrate) datorate folosințe neadecvate, lipsei de îngrijire sau pur și sim piu abandonării clădirilor. 2. în ceea ce privește vechile zone rt http://patrimoniu.gov.ro zidenfiale (unele aflate în centrele istori- ce, altele, precum cartierele de vile sau de tip «slum» abia recent intrate în atenția fo- . rurilor răspunzătoare de protecția patrimo- niului clădit) statistica operează cu cifre de ansamblu ce vizează numai cerințele func- ționale, nu ți cele valorice. La înregistrarea acestor cifre s-au folosit interpretări relativ apropiate, situație favorizată ți de activitatea instituțiilor regionale ți internaționale de re- sort (Comisia de cultură a Consiliului Euro- pei, Comisia economică pentru Europa a ONU, Comitetul de Locuințe, Construcții ți Urbanism, instituțiile specializate ale UNESCO etc.) Numărul de locuințe existente în fondul țărilor europene variază între 260 unități/1000 locuitori (Polonia, 1970) ți 410 unități/1000 locuitori (Italia, 1980). Sînt cunoscute perioadele de construcție masivă precum ți ponderea actuală a fiecărui lot de vîrstă: fondul clădit înainte de primul război mondial reprezintă în Franța aproape 2/5, în Marea Britanie ți Belgia în jur de 1/4, față de puțin peste 1/6 în Olanda ți Italia. Acest lot, dispersat atît în centrele is- torice (partea ridicată pînă în secolul XIX) cît ți la limita acestora (locuințele mun- citorețti, vilele burgheze) presupune alături de dezafectări mai cu seamă lucrări de re- novare ți modernizare (excluzînd restaurarea ți conservarea locuințelor declarate monu- ment). Un alt lot de vîrstă deosebit de amplu este cel postbelic, reprezentînd peste 1 /3 în Olanda ți Italia (1950—1970), pînă la 2/5 în Spania ți numai 1 /5 în Marea Britanie ți Franța: în prezent acesta este supus unor mari presiuni care merg de la ața-numita rea- bilitare pînă la înlocuire. în 1960 Ministerul Locuințelor din Danemarca propunea înlo- cuirea a peste 1/6 din fondul existent (care potrivit normativelor vremii nu era nici co- respunzător nici posibil de recuperat), adică puțin sub 1 % în decurs de două decenii. In 1980 Ministerul Locuințelor ți Planificării Fizice din Olanda considera că 7—9% din fondul locativ trebuie înlocuit (față de aproa- pe 1 /3 aflat în situație bună). La cele con- siderate în stare fizică proastă (majoritatea cuprinse în lotul realizat înainte de primul război mondial) trebuie adăugate ți cele uzate moral (libere aproape 2,5% în 1985), făcînd parte din producția postbelică (1960—1970) care în unele țări este în curs de dezafectare parțială. 3. Fondul clădit din România reflectă la Fig. 4. Evoluția mărimii fi componenței fondului locativ din România după grupe de vîrstă, 1966—1990. rîndul său acțiunea specifică a factorilor de- terminanfi în cadrul procesului de acumula- re. Avînd în vedere organizarea recensămin- telor pentru locuințe precum ți fluctuația de fond locativ între 1918 ți 1945, datorate mo- dificărilor teritoriale, se obține un tablou re- lativ apropiat de realitate abia în anii post- belici, ca urmare îndeosebi a inventarierilor din 1966 ți 1977. în ceea ce privețte fondul clădit de serie, cu o structură variată din punct de vedere al calității materialelor ți vechimii, el cuprindea pe lîngă nuclee cen- trale istorice ți cîteva zone de tip «slum» (în Transilvania ți Banat),centre urbane ne- omogene ți zone de locuințe pericentrale (nu numai mahalale) în Dobrogea, Moldova, Muntenia, precum ți cartiere de vile («fin de siecle» ți interbelice) în majoritatea orațe- lor. în timpul războiului, ca urmare a bom- bardamentelor de la Bucurețti, Ploiețti ți a luptelor de la Arad, Oradea etc. au fost afec- tate ți locuințe (în total 750 000 m ). Din ceea ce a rămas, aproape 2/5 au fost propuse pen- tru înlocuire datorită lipsei instalațiilor de ba- ză ți a calității deficitare a materialelor de construcție (chirpici, paiantă, zidărie infe- rioară cu planțee de lemn). Aproape 1 /5 din fondul clădit data dinaintea primului răz- boi mondial, aflîndu-se dispersate în teritoriu 9 http: //patrimoniu.gov.ro Fig. 5. Structura listelor de monumente din România: 1955, 1980 (propunere) ți 1992 (de jos în sus: situri arheologice, monumente și ansambluri de arhitectură, monumente memoriale, monumente și complexe de artă plastică, rezervafii urbanistice, sursă DMASI) (peste 3/5 din total dispunea de curte se- parată sau comună) ceea ce nu justifica, po- trivit normelor, dotarea edilitară. In deceniile 6—8, «ieșirile» de fond locativ s-au limitat la 3—7% din producea nouă, dat fiind ma- rele deficit de locuințe orășenești (0,19 mi- lioane în 1948, 0,80 milioane în 1973). Odată cu intrarea în vigoare a Legii sistematizării (58/1974), care prevedea restrîngerea pe- rimetrelor orașelor și restructurarea acestora dinspre centru spre margine, s-a trecut la transpunerea în realitate a «Programului pri- vind dezvoltarea construcției de locuințe pî- nă în anul 1990», elaborat de Comitetul pen- tru problemele Consiliilor Populare în 1977. In baza acestuia,din lotul edificat înain- te de 1920 (reprezentînd 1 /4 din fondul exis- tent), în 1966 rămîne numai 1/6, în timp ce din lotul interbelic (egal aproape cu 1 /3 din Fig. 6. Repartizarea cauzelor degradării (după «Aus Bauschăder lerner») fondul inventariat în 1966) se mențin 2/5. Aceasta ar fi condus la procente însemnate de dezafectare (urmate într-o măsură de în- locuiri), care se cifrează la 1,6% pe an (din fondul existent în 1966) timp de un sfert de secol. In această cifră nu au fost inițial incluse cele aproape 1/2 milion de locuințe ce ur- mau să fie modernizate în cincinalul 1986—1990. Mai trebuie amintit totodată că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 120/1981 s-a creat un cadru, probabil unic în felul său, pentru reciclarea primară (de- molarea și refolosirea materialelor) a fondului clădit înlocuit, care însă n-a funcționat. 4. O parte din clădirile de serie (adăpos- tind locuințe sau instituții) au statut de mo- nument, fiind înscrise în Lista oficială apro- bată în 1955 de Consiliul de Miniștri sau în listele anexe (concretizate după 1965) răma- se în fază de definitivare pînă în 1991. Tre- buie precizat că din monumentele figurînd pe prima listă (1955), mai puțin de 1 /4 sunt clădiri civile (locuințe, dotări), cu pondere maximă în Transilvania (puțin sub 1/3 și mi- nimă în Muntenia (aproape 1 /6). Dintre aces- tea, unele au fost în pericol de a fi dezafecta- te (Casa Hagi Prodan din Ploiești — 1936, Castelul Banffi de la Bontida — 1948, casa Sfatului din Brașov — 1949) iar altele (precum Bazarul din Tulcea, Academia Mihăileană din lași, Cazarma Transilvaniei din Timișoara, Casele Moruzzi, Mavros, Bellu și altele din București, Complexul terezian și casa Dra- gonilordin Sibiu, hotelul Langer din Suceava etc.) s-au pierdut în urma cutremurelor din 1940 sau 1977, a inundațiilor din 1970 pre- cum și datorită altor factori între care trebuie amintită și restructurarea zonelor centrale ale orașelor desfășurată în baza Legii Sistemati- zării. Este posibil ca efectele Legii Patrimo- niului (63/1974) să fi modificat sensibil ta- bloul statistic privind monumentele civile, ca- re nu mai este redat corect nici în Lista mo- numentelor istorice aprobată de actuala Co- misie Națională a Monumentelor, Ansambluri- lor și Siturilor Istorice (1992) cu o componen- ță sensibil diferită. REPARTIZAREA CAUZELOR 0EGRA0ARI1 (* din totalul cazurilor cercetate) RFG GREȘELI DE PROIECTARE *o,l* GREȘELI 0E EXECUȚIE 29,3 DEFECTE LA MATERIALE 14.5 UTILIZARE DEFECTUOASA 9,o DEGRADARE IN GENERAL 7,1 Belgia Oaneaarca Rooinia (ex)IuQosla< *9,o* 36,6* 37,8* 34,o* 22,o 22,2 2o,4 24,2 (Oupâ "Aut Bauschaden lernen”) FACTOR/ DEGRADATORI. De fapt, deli- mitarea clădirilor și ansamblurilor cuprinse în procesul de acumulare a fondului clădit rezultă mai limpede prin eliminarea celor ca- re în cea mai mare parte nu mai pot fi sustrase degradării sau distrugerii de către diverși factori naturali sau artificiali. Evident deterio- 10 http://patrimoniu.gov.ro rarea nu se produce ți nu vizează întotdeau- na toate componentele clădirilor, astfel că prin repararea sau înlocuirea celor afecta- te, acestea pot fi utilizate în continuare. De aceea, cunoașterea amănunțită a mecanismu- lui degradării (datorat fie unor erori tematice de proiectare sau execuție, fie neglijenței în utilizare ori întreținere, fie altor factori arti- ficiali ori naturali) este fundamentală în ac- tivitatea de reciclare. Degradarea din punct de vedere fizic sau moral poate fi considera- tă ca un efect al acțiunii permanente sau ac- cidentale a diverșilor factori exteriori sau in- teriori. 1 . Intre cauzele degradării (uzurii fizi- ce) datorate factorilor artificiali (cu acțiunea continuă sau accidentală) se pot număra: — uzura materialelor de rezistență, com- partimentare și protecție (îndeosebi a celor mai puțin durabile) și a instalațiilor de tot felul (mai ales a celor intens solicitate) prin utilizarea de-a lungul timpului; — erori în definirea temei-program și a transpunerii acesteia în documentația tehnică de execuție, greșeli intervenite în procesul de construcție pe șantier (materiale necores- punzătoare, nerespectarea tehnologiei etc.); — destinație necorespunzătoare a clădiri- lor (conducînd la coabitări, schimburi, ce atrag adaptări și amenajări improvizate) sau a încăperilor componente; — nefolosirea timp de o perioadă, antre- nînd întreruperea parțială sau totală a ope- rațiilor de întreținere și favorizînd intervenția altor factori degradatori; — întreținerea neadecvată sau deficita- ră, întîrzierea lucrărilor de reparații, negli- jența în folosire sau executarea corecturi- lor, acte de vandalism inconștiente sau or- ganizate decurgînd din subaprecierea valo- rilor înglobate în clădiri; — intervenția unor evenimente sau feno- mene ieșite din comun precum conflictele ar- mate (bombardamente, lupte de stradă), in- cendii și explozii declanșate întîmplător sau conștient (din interese politice, economi- ce), deteriorări rezultate din accidente avia- tice sau de circulație rutieră, ca urmare a lucrărilor de construcție, exploatării subtera- Acțiunea acestor factori (exceptîndu-i pe cei din urmă) poate fi, în mare parte, cer- cetată, prevăzută și, într-o oarecare măsu- ră, evitată. Astăzi desfășurarea procesului de îmbătrînire a materialelor este relativ cunos- Fig. 7 a, b Componența fondului locativ după materiale ți sisteme de construcfie (după P. Niedermaier ți Gh. Sebestyen) B-42% cută iar erorile de proiectare și execuție au fost catalogate și delimitate statistic. Cele mai numeroase și uneori profunde degradări pri- vesc nerespectarea «modului de întrebuința- re» și derivă de regulă din lipsa de responsa- bilitate a locatarilor-chiriași ca și din incapa- citatea unor proprietari de a întreține și re- para fondul clădit în condițiile cerute. 2. Degradarea (uzura) fizică datorată fac- torilor naturali (cu acțiunea permanentă sau accidentală) a fost și ea cercetată cu atenție. Dar dacă efectul acțiunii factorilor perma- nenți, mai bine cunoscut, poate fi într-o mare 11 http://patrimoniu.gov.ro măsură redus, intervențiile accidentale nu pot fi prevăzute cu exactitate ți ca atare ur- mările lor, adesea ample ți profunde, nu pot fi evitate decît prea puțin. între factorii na- turali care concură la degradarea clădirilor amintim: — precipitațiile (ploi, zăpadă), apele sub- terane, igrasia etc. care duc la eroziunea su- prafețelor exterioare, măcinarea acestora prin fenomenul îngheț-dezgheț, degradarea prin ascensiunea capilară, destabilizarea sub- solului prin variația de nivel sau deplasările orizontale care asigură transportul de săruri ți compuși chimici dăunători; — mițcările straturilor de aer care acțio- nează fie direct (prin slăbirea componentelor constructive sau eroziunea suprafețelor ex- terioare a clădirilor), fie indirect (prin trans- portul de praf ți particule chimice, organice dăunătoare, prin îndreptarea precipitațiilor asupra clădirilor și prin transmiterea jocurilor de temperatură) — agenții biologici cum ar fi diverse bac- terii, unele specii de ciuperci, mușchi și li- cheni care atacă mai ales materialele organi- ce (lemnul,piatra, pămîntul vegetal) ca și in- sectele care își găsesc în acestea surse de hrană, locuri de cuibărit ș.a.m.d.; — însorirea și radiația solară cu efecte asu- pra culorilor și higrometriei, mișcarea gra- vitațională care determină deformarea unor piese de construcție prin curgerea lentă, ta- sări ale componentelor clădite și reașezări ale straturilor subsolului (de regulă prin ac- țiunea conjugată — mecanică, chimică, bio- logică — a mai multor factori destructivi); — fenomenele excepționale (cutremure, alunecări de pămînt, inundații, taifunuri etc.) care implică modificări rapide și radica- le ale subsolului, nivelului și cursului apelor, mișcărilor de aer etc. Buna alegere a amplasamentului, corecta proiectare și execuție (ce trebuie să se ba- zeze pe studiul în laborator, dar mai ales «in situ», al comportamentului unui set de alte clădiri cu caracteristici precise) dar și o atentă întreținere fac posibilă evitarea efectelor destructive ale factorilor naturali in- diferent de modul lor de acțiune. 3. Cauze ale degradării (uzurii) morale: — modificarea cerințelor funcționale com- parativ cu datele programatice inițiale (creș- terea cerințelor de spațiu, solicitări de mo- dificare a compartimentării, diversificarea ni- velului de dotare) 12 — evoluția condițiilor de reprezentare (aspect, dimensiuni, amplasament, grupare) la nivel de obiect sau ansamblu; — modificarea radicală de opinie în le- gătură cu conținutul simbolic ori sensul idea- tic al unor clădiri sau ansambluri; — schimbarea substanțială a funcționalită- ții urbanistice (la nivelul localității zona că- pătînd alte destinații decît cele inițiale, că- rora fondul existent nu le poate face față); — transformarea modului de evaluare plu- rivalentă a fondului clădit (arhitectura obiec- telor, modul de construcție urbană etc.). Cercetînd cauzele degradării (distruge- rii) fondului clădit concomitent cu uzura obiectelor luate izolat, trebuie luată în con- siderare și degradarea vecinătății clădite, a spafiilor libere amenajate. Degradarea celor două componente se poate produce simultan ori separat, una determinînd deteriorarea ce- leilalte. Deși degradarea clădirilor în for- mele enunțate (majoritatea de factură obiec- tivă) este cauza cea mai frecventă a renunțării la părți din fondul clădit, multe obiecte și ansambluri se deteriorează și dispar și da- torită altor cauze (esențialmente subiective). Ceea ce nu face decît să sublinieze caracterul complex, contradictoriu al procesului de acu- mulare a fondului clădit, în care menținerea de obiecte și ansambluri rămîne în parte în- tîmplătoare, spre deosebire de posibilitățile de planificare a înlocuirii lor. în același con- text trebuie menționate diferențele de abor- dare în raport cu valoarea amplasamentu- lui: fondul central, sensibil superior calitativ este supus mai des (deci la intervale mai scur- te) transformării și, îndeosebi, înlocuirii. DINAMICA SPECIFICĂ. Orice încercare de a trata caracteristicile și componentele proceselor de degradare a fondului clădit din localitățile aflate pe teritoriul Româ- niei, trebuie să ia mai întîi în considerare situația resurselor. Materialul cel mai la în- demînă, după pămînt, în felurite combina- ții, a fost, bineînțeles, lemnul, folosit in- tens atît în Transilvania (pînă în sec. XV), între altele în sistemul «Fachwerk», cît și în Moldova și Țara Românească (sec. XVI—XVII), sub forma construcției de pa- iantă. Resursele modeste de piatră de con- strucție au impus la sud și est de Carpați extinderea construcției de cărămidă, în schimb, dincolo de munți, s-a folosit atît că- rămida cît și piatra. La acoperirea spațiilor mari (la clădiri publice) au fost utilizate bol- http://patrimoniu.gov.ro file (de cărămidă seu piatră), la cele mici (pentru clădirile de serie, îndeosebi locuin- țe) s-a folosit lemnul. In general, clădirile fără subsol nu aveau fundatii adînci, nu dis- puneau de izolații hidrofuge și nici de rosturi de tasare, în timp ce planșeele nu erau legate pentru a prelua eforturile orizontale. Materiale tradifionale (cum ar fi cele ce- ramice) prelucrate după refete noi sînt pre- zente în Transilvania din sec. XVIII, iar în Muntenia și Moldova folosirea lor este con- statată la jumătatea sec. XIX, dar se extinde după 1880. în prima jumătate a secolului tre- cut, în Transilvania și Banat, unde exista in- dustrie metalurgică, se experimentează uti- lizarea metalului (fonta, oțelul) în clădiri- le civile (pentru sprijine verticale și plan- șee), procedeele extinzîndu-se treptat și în Muntenia și Moldova. Cimentul (întîi impor- tat, apoi, după 1886, fabricat în țară) era deja întrebuințat în jurul anului 1850, în timp ce betonul armat va fi încercat o jumătate de secol mai tîrziu, în 1887, la clădiri indus- triale iar după 1906 și la cele civile, răspîn- dindu-se cu repeziciune în perioada inter- belică. 1. Toate acestea explică de ce fondul clădit acumulat în regiunile țării pînă la finele se- colului XIX a putut fi atacat de factorii de- gradatori specifici. La clădirile (sau compo- nentele) de lemn (ca pridvoarele sau aco- perișurile) interveneau procesul de putrezi- re, insectele dendrofage sau diferitele ciu- perci, o importantă parte căzînd pradă in- cendiilor. Clădirile din zidărie (îndeosebi de cărămidă) fără izolație hidrofugă orizontală erau atacate de igrasie, care măcina treptat materialul, urcînd pînă la nivelul planșeelor, unde provoca putrezirea capetelor grinzilor de lemn sprijinite pe pereți. Prezența igrasiei se explică mai ales prin slaba calitate a că- rămizilor fabricate din lut neadecvat și arse insuficient la temperaturi sub cele necesa- re. Executarea fundațiilor din piatră (rupînd capilaritatea) și tencuirea pereților cu mortar de var (asigurînd respirația zidăriei) micșora zonele igrasiate. Introducerea în sec. XIX a canalelor de ventilație prin zidărie a redus pericolul de igrasie, dar apariția unor mari suprafețe asfaltate sau betonate (trotuare, alei, străzi), ce împiedică evaporarea unei părți din apele subterane, a agravat situa- ția. Un rol important în degradarea fondului clădit prin igrasiere revine rezolvării defici- tare în scurgerea apelor nu numai meteorice Fig. 8. Efectele cutremurelor asupra fondului clădit: București 1977, clădiri prăbușite (stelufa: clădiri dinainte de 1914, cu valoare culturală, cerc plin, clădiri interbeli- ce dintre care unele cu valoare culturală, cerc alb: clădiri realizate după 1950, sursa: Cutremurul de pămînt din România, 1977) și întreținerii necorespunzătoare a acoperi- șurilor, jgheaburilor, burlanelor și rigolelor. Fenomenul de îngheț-dezgheț asociat cu acțiunea vînturilor contribuie la rîndu-i la de- gradarea unor părți de construcție (îndeo- sebi a celor de protecție): după dezvelirea tencuielii urmează exfolierea sau măcina- rea pietrei (mai puțin dure) și a cărămizi- lor. In vechiul fond clădit există puține edi- ficii realizate integral din piatră (biserica mă- năstirii Dragomirna și biserica ieșeană Trei Ierarhi în Moldova, biserica episcopală din Curtea de Argeș și biserica mănăstirii Dealu în Muntenia, Catedrala romano-catolică din Alba lulia, Biserica reformată din Sibiu, Bi- serica Neagră din Brașov în Transilvania), și ceva mai multe în materiale mixte — piatră cu cărămidă (castele și palate din Ardeal, case domnești sau clădiri mînăstirești în Țara Românească și Moldova). Nu s-a folosit piatra dură (excepție făcînd unele clădiri de cult dacice, și, în sec. XIX, pavajele străzilor prin- cipale) ci mai ales piatră ușor de prelu- crat, cel mai adesea și puțin rezistentă la in- temperii (de pildă Biserica Neagră din Bra- șov), supusă fiind exfolierii datorită vîntului și măcinării, sub influența igrasiei sau a fe- 13 http://patriinoniu.gov.ro nomenului de îngheț-dezgheț. Vînturile reci de iarnă (cum este crivățul) reușesc să stre- coare apa de ploaie pe sub streșini și pe lîngă tîmplărie, favorizînd formarea putrega- iului și dezvoltarea ciupercilor dendrofa- ge. Efectele acestor vînturi, prezente în po- dișurile Moldovei și Cîmpia Bărăganului (acut vizibile, de exemplu, pe fațadele nor- dice ale bisericilor pictate din secolul XVI) explică rostul streașinilor largi, tradițio- nale și relativa lipsă de funcționalitate a cor- nișelor vehiculate de arhitecturile academi- zante importate din Europa. Totodată ele transportă și mari cantități de praf, care, prin depunere permit fixarea semințelor și dez- voltarea de plante ale căror rădăcini deterio- rează părțile respective de clădire. Alături de factorii cu acțiune permanentă (ale căror efecte destructive nu au fost, din păcate, estimate cantitativ) un rol important l-au avut cei accidentali, de origine naturală sau artificială. Incendiile (produse de so- be, ateliere, arme de foc, fulgere etc.) au constituit unul din principalii factori de dis- trugere ai fondului clădit imobiliar realizat cu mult lemn, fără soluții de protecție (tratare ignifugă, pereți anti-foc, organizare PSI etc.) Aceste incendii (dintre care sînt de amintit, prin amploarea distrugerilor, cele de la Sibiu, 1570; Brașov, 1689; lași, 1783; Cra- iova, 1800; București, 1847) s-au repetat frec- vent pînă în sec. XVIII, în Transilvania și secolul XIX, în Moldova și Muntenia. 5. între factorii degradatori naturali cu ac- țiune accidentală se numără inundațiile și cu- tremurele. Revărsările apelor au afectat de regulă orașele de po3iș și din cîmpie, iar aici, mai ales cartierele sărace, neprotejate și concentrările de mori sau ateliere utilizînd apa în procesul tehnologic. în unele cazuri însă (precum la Brașov în 1526, în 1771 la Sighișoara, București — unde numai în sec. XIX Dîmbovița a ieșit din maluri în 1829, 1839, 1864) distrugerile au fost însem- nate, ceea ce a determinat luarea de măsuri, îndeosebi locale și mai puțin la nivelul ba- zinelor sau al zonelor hidrografice. Un factor degradator l-au constituit mișcările de pă- mînt, nu atît alunecările de teren, cît cutre- murele. Cercetările istorice au înregistrat în perioada 1091 —1906 mișcări de pămînt, multe cu efecte repartizate pe teritorii în- tinse. Din cele 30—40 mișcări de pămînt cu- noscute, au afectat sensibil fondul clădit cele din 1620 și 1682 (resimțite puternic în Tran- 14 silvania), din 1738 și 1795 (ultimul producînd distrugeri însemnate la lași) precum și cele din 1802 și 1832 (cu urmări grave în Muntenia). Distrugeri majore s-au produs la clădirile din zidărie, unde planșeele de lemn, în mai mică măsură bolțile, nu puteau prelua eforturile orizontale. Erau afectate tur- lele bisericilor și turnurile-clopotniță, foișoa- rele de foc sau turnurile de apărare, etajele superioare ale clădirilor, calcanele și zidurile neasigurate, coșurile de fum etc. Nici calita- tea mortarului de var sau chiar a cărămizii, nici modul de sprijinire a grinzilor de plan- șee pe zidărie nu puteau garanta o bună comportare la cutremure. Introducerea, cu începere din secolele XIV—XVI a contrafor- ților (mai întîi în Transilvania gotică apoi în Moldova, mai tîrziu în Muntenia), ulterior le- garea arcelor și bolților prin grinzi de lemn, (tiranții de metal au intervenit la finele secolului XIX) nu au adus ameliorări sen- sibile. Singura soluție sigură a constat în li- mitarea la un regim de construcție adec- vat, caracterizat prin clădiri joase, așezate dispersat. Utilizarea materialelor moderne (metalul, într-o măsură betonul armat) per- mite, în anumite limite, adoptarea altor înăl- țimi și densități. 6. Un rol important în desfășurarea pro- cesului de acumulare-diminuare a fondului clădit din România l-au jucat factorii artifi- ciali, cu acțiune temporară sau prelungită. Originea multora dintre acești factori este le- gată de prezența oscilantă a diverșilor vec- tori culturali, care s-au încrucișat pe teritoriul țării de-a lungul timpului. După pacea de la Adrianopole, reorientarea Moldovei și Munteniei către Europa a determinat înlocui- rea în grabă a vechii substanțe clădite, de- clasate moral. Cea nouă, de factură europea- nă, s-a grefat însă pe structuri urbane tra- diționale a căror modernizare parțială (după 1880) a condus la alte înlocuiri. Raportul spe- cific între proprietatea publică și proprieta- tea privată n-a permis realizarea unor pre- zențe urbanistice, asemenea celor din unele orașe ale Banatului și Transilvaniei. De aici a rezultat «criza capitalei monumentale», ca- re a marcat întreaga perioadă după Marea Unire din 1918. Nu trebuie ignorată poziția unui mare număr de profesioniști (unii cu stu- dii în străinătate) care au susținut necesitatea restructurării radicale a orașelor după mo- del continental. Este interesat totuși de amintit că paralel cu elaborarea «Planului di- http://patrimoniu.gov.ro rector al Capitalei» care trebuia să reflecte aceste puncte de vedere în cadrul «Lunii Bucureștilor» din același an (1935) s-a re- constituit un cartier tradițional bucureștean din secolul XVI 11. Presiunea conjugată a fac- torilor interesați economicește în exploatarea prin reconstrucție a teritoriilor orașelor a dus însă mai departe procesul început după 1880. în iureșul arhitecturii moderne (inter- naționale), specificului istoric, neînțeles, nu i s-a acordat șansa conviețuirii cu noile forme clădite. Hotărîrea Consiliului de Miniștri din 1952 privind «Reconstrucția socialistă a ora- șelor, a abordat problemele diferențiat: ini- țial fondul clădit vechi (sub forma clădirilor izolate, problema zonelor nu se punea încă) a fost în linii mari respectat, punîn- du-se în valoare monumentele, fondul nou, în schimb, a preluat forme necorespun- zătoare cu structura planimetrică și volume- trică a majorității orașelor din România. Ul- terior în perioada 1960—1975 principiile te- matice ale activității de construcții s-au men- ținut în aceleași linii, apelînd însă la un alt vocabular formal pentru producția nouă ceea ce a impus sacrificii de fond vechi. Cadrul legal transpus în realitate după 1975 (nu nu- mai Legea Sistematizării) a avut în vedere înlocuirea formelor individuale de locuire cu forme de locuire colectivă în cadrul unei mo- dernizări radicale a planimetriei urbane (Flâchensanierung-reconstruction zonale) pornind din centrul localităților pînă la limita perimetrelor construibile, restrînse în mod sever. Astfel a rezultat un nou model urban cu trăsături particulare, dare nu a lăsat decît foarte mici șanse fondului clădit vechi, chiar și celui posibil de reciclat. Deși nu s-au pu- blicat încă date statistice privind demolările desfășurate în baza planurilor de sistematiza- re și a documentațiilor pentru realizarea noi- lor centre civice (inclusiv al celui pentru Bu- curești), este cert că niciodată în decursul existenței lor, orașele de pe teritoriul Ro- mâniei nu au înregistrat pierderi de substan- ță atît de ample, incluzînd un număr atît de mare de clădiri, ansambluri și zone istorice valoroase. Numai în București, cifrele care circulă privitor la «eliberările de amplasa- ment» pentru așa-numita «Cale a Victoriei Socialismului» privesc peste 40.000 de lo- cuințe (excluzînd dotări publice, clădiri de cult, amenajări) dispuse pe un teritoriu de c. 5,5 km². Erldutemng zur Zeichnung: t. Historiache Zone. II. Hitloritche» Zentrum, III. WUderbebautet Gebiet: A. Nicolae-Titulescu-Chauwe, B. Ana-lpătetcu- Boutevard (Teii), C. Mihai-Eminescu-Straste. D. Uranut-Stratte, E. Ldzureanu- Strasse, F. Calea Văcărețti, 1. Klotter Cotroceni (Kirche), 3. Gebăudc de» Staaltarchiv» und Curtea Artă. 3. Brăncovenesc-Spital, 4. Untrii-Halle, 5. Sf.- Vineri-Kirche, 6. Schitul Maicilor, 7. Klotter Văcărești, 8. Ehetnalige» Konigt- palait, 9. Zentrale Univertitătsbibliothek Zeichnung: Peter Derer Fig. 9. Amploarea demolărilor din București, 1975—1989 (linie întreruptă: centrul istoric, linie punctată: zona centrală, hașurat: teritoriu demolat cu repere) Din păcate, deși abrogată, Legea Sistema- tizării continuă să fie prezentă și după 1989 prin intermediul a numeroși edili, be- neficiari, proiectanți care acționează mai de- parte în spiritul ei, contribuind la extinderea pierderilor incomensurabile anterioare. PETER DERER 15 http://patrimoniu.gov.ro REMEMBER: DEMOLARI LE. REFLECȚI I LA UN CENTENAR Este în firea lucrurilor ca o aniversare să îndemne la reflecție, mai ales că suta de ani de activitate a Comisiei Monumentelor Is- torice se împlinește după ieșirea țării din lun- ga perioadă de întuneric spiritual care a afec- tat și domeniul atît de specializat al monu- mentelor. Observația nu este lipsită de semnificație pentru istoria monumentelor; momentul este important pentru că acum se poate, în sfîrșit, opera în afara sistemului de judecăți care eticheta anumite perioade sau concepții ca «progresiste» sau «bune», iar altele ca «reac- ționare» sau «rele», ultimele condamnate fi- ind «ab initio» ca «greșite». Se impune precizarea, care constituie pre- misa acestei succinte analize a atitudinii față de monumente de-a lungul timpului, că, in- diferent de epocă, se poate postula bu- na-credinfă a celor care s-au aplecat asupra monumentelor. Nu se poate dovedi, în nici un moment, că în spatele unei acțiuni, chiar atunci cînd consecințele au fost nefaste, ar fi existat un gînd rău sau premeditare. Pre- cursorii noștri gîndeau, studiau, proiectau și executau în limitele concepțiilor și Metodelor aflate în uz în societatea contemporană lor. Desigur, nu trebuie idealizat, căci alături de calamitățile naturale, și omul a acționat de-a lungul timpului păgubitor pentru ceea ce numim astăzi patrimoniul național. Respectînd o anumită ordine cronologi- că, vom marca unele momente cînd acest patrimoniu artistic a avut de suferit ca urmare a unor intervenții neinspirate, cînd au fost distruse piese considerate «vechi», «ieșite din uz», «nefolositoare» sau «fără valoare». Sinodul Bisericii reformate, ținut în 1559 la Tîrgu-Mureș, a hotărît, desigur pentru menținerea purității credinței, scoaterea din biserici a tuturor icoanelor și acoperirea fres- celor. Urmau să fie păstrate numai piesele de valoare istorică, inscripții și pietre tom- bale. în articolul din care cităm' se mai afirmă că în secolul al XlX-lea, prin lucrările de transformare, multora din bisericile reformate le-a scăzut valoarea artistică. Multe piese au fost vîndute sau sparte. Fețele de masă și acoperămintele au fost mîncate de molii, dar au fost numeroase cazurile cînd acestea au fost folosite drept cîrpe de șters vasele și chiar pentru spălat podelele. Să nu uităm nici distrugerea vechilor fortificații medieva- le, din al căror material s-au clădit castelele tîrzii ale Transilvaniei, ca și pustiirile delibe- rate făcute din rațiuni politice, cum a fost campania de anihilare a ortodoxiei prin dis- trugerea bisericilor și mănăstirilor de fai- mosul general Bukow, sau politica de distru- gere sistematică a cetăților de către turci, sau din ordinul lor. La acestea se adaugă și exemple de alterare a siturilor origina- le, cum ar fi amplasarea în ambiantul biserici- lor fortificate din Transilvania a masivelor construcții școlare, desigur în ideea, lăudabi- lă în sine, că școala și biserica au aceeași menire spirituală. Mai trebuie amintită și am- plasarea bisericilor noi, de zid, lîngă vechile biserici de lemn. Se poate vorbi de o ade- vărată campanie de înlocuire a bisericilor de lemn cu biserici de zid, justificată, poate, în Transilvania prin dorința de afirmare naționa- lă a românilor ardeleni. Fenomenul a fost semnalat încă din secolul trecut. Astfel, într-o corespondență din Satu-Mare, datată 12 decembrie 1863, episcopul local Mihael Haas atrăgea atenția specialiștilor asupra existenței în Maramureș a bisericilor de lemn în stil gotic. El cere — corespondența a fosl publicată în Buletinul Comisiei chesaro-cră- iești a monumentelor istorice de la Vieni — conservarea lor pentru istoria culturii și istoria artei, pentru că, spune episcopul, de la an la an ele se împuținează, fiind înlocuite cu construcții de zidărie.² Anii de mijloc ai veacului XIX au fost, poa- te, epoca cu pierderile cele mai mari din patrimoniul arhitectural. Se demolează pe to ¹ Jllyes Endre, Egyhâzmuveszef. Konventi egyhăz- muvezeti bizotsâg (Arta bisericească. Comisia de artă bisericească), în «Egyhăztortenet», II, 1944, nr. 1—2, p. 107 (Revista de istorie a bisericii reformate, Budapes- ta). 16 ² M. Haas, Ober die Holzkirchen Ungars, în Mitthet lungen der K. und K. Central Comission zur Erforschunț und Erhaltung der Baudenkmale, Wien, 1864, c XI—XII. http: //patrimoniu.gov.ro teritoriul României fără nici un discernămînt. Nu este locul pentru a face aici un bilanț, dar cîteva exemple sînt, totuși, necesare. Aflăm din «Curierul Românesc» (II, 1830, p. 285 și 1846, p. 253) că «prezidentul Ki- selef» autorizează «ca piatra din cetatea dă- rîmată din ostrovul Giurgiu să poată fi fo- losită gratuit de locuitorii din Giurgiu la con- struirea locuințelor». într-un alt coif al tării, la Baia-Mare, este dărîmată în 1847 marea biserică în stil gotic, păstrîndu-se doar un turn. în 1858, la Sighișoara se demolează Tur- nul Țesătorilor de pe latura nord și porțiunea de zid aferentă pînă la Turnul Croitorilor. Materialul obținut s-a folosit la pavarea stră- zilor din cetate. în același an se demolează în București, folosindu-se praful de pușcă, marele complex fortificat din jurul bisericii Mitropoliei. Materialul rezultat este folosit și aici la construirea «drumului despre Filaret».³ în 1864, tot în Capitală, se demo- lează marele han Sfîntul loan, aflat pe locul unde se va ridica mai tîrziu Palatul Poș- tei. între anii 1835—1891, se desființează la- tura dinspre cîmpie a fortificațiilor Brașovu- lui. «Poarta Mănăstirii» se dărîmă în 1835, iar cealaltă, din dreptul străzii Porții, în 1857. în 1891 se renunță și la arcele neoclasi- ce construite pentru perpetuarea memoriei porților demolate, păstrîndu-se doar cea din- spre Schei. Tot în anul 1891, în timpul vizitei sale la Timișoara, împăratul Franz-losif a aprobat demolarea zidurilor cetății, inclusiv porțile, în vederea dezvoltării orașului. Dis- trugerea zidurilor s-a făcut treptat, între anii 1891—1907.⁴ Decretele lui Cuza cu privi- re la secularizarea averilor mănăstirești și «chestiunea mănăstirilor închinate» au avut și ele efecte nefaste asupra patrimoniului ar- tistic.⁵ Prin părăsirea lor, sau prin schimbarea destinației, multe mănăstiri au fost sortite, în final, pieirii sau degradării. Ruinele antice, ca sursă de materie primă pentru construcții, rămîn o problemă deschi- ³ Arh. St. Buc., Fond Min. Cult, și Instr. Publice, dos. 3019, fila 15. ⁴ Bodor Antal, Temesvâr es Delmagyarorszâg, Temes- vâr, 1910, p. 192. ⁵ Din bogata literatură privind această temă amintim doar lucrările cu referință directă la cele tratate aici: St. Berchet, Situația bisericii și a mănăstirilor din Moldova [în timpul secularizării], în «Biserica Ortodoxă Română», 1923, nr. 15 și 1924, nr. 1 și Coman Vasi- le, Istoricul mănăstirilor închinate și secularizarea ave- rilor lor, București, 1932. să. Sînt pline de patetism memoriile arheolo- gilor vizînd oprirea distrugerilor, cunoscu- te de altfel cercetătorilor, veritabilă istorio- grafie a disperării. O completăm aici cu frag- mente dintr-un memoriu mai puțin cunoscut, din 1912, al lui Vasile Pârvan, adresat Minis- terului Instrucțiunii Publice și Cultelor: «Am vizitat cetățile de la Dunăre și cele de la Mare... Cu această ocazie am constatat încă o dată, domnule ministru, că în ciuda tuturor ordinelor ce ați binevoit a da, în urma rugă- mintelor noastre, autoritățile din Dobrogea nutresc față de aceste prețioase rămășițe ale trecutului cea mai culpabilă indiferență. Ce- tățile antice continuă să fie exploatate ca niș- te cariere de piatră, iar monumentele răzlețe ce se descoperă sunt lăsate la voia întîmplă- rii, expuse distrugerii...» în continuare Vasile Pârvan cere instituirea de paznici la monu- mentele antice.⁶ Un alt curent păgubitor pentru monumen- te a fost aplecarea spre grandios. Ea se ex- prima prin dorința de a transforma, de a da un volum cît mai mare posibil vechilor con- strucții. O găsim exprimată într-o mărturie modestă ca aceasta din 1842: La Șoala (Sibiu) se dărîmă o veche biserică ortodoxă și se construiește alta, «o biserică mă- reață».⁷ Dar aceeași idee, a măreției, a unor biserici «în proporțiuni mai largi și im- pozante», o regăsim și în «Apelul» mitropoli- tului-primar Calinic din 19 februarie 1881, lansat cu prilejul publicării «Statutelor Aso- ciației de Construcție a Catedralei din București».⁸ Mitropolitul Ghenadie Petrescu să construiască această catedrală chiar pe lo- cul actualei biserici a Mitropoliei bu- cureștene.’ Exemplele pot continua. Ne oprim însă aici. Această mentalitate a generat un conflict latent între Comisia Monumente- ⁶ Buletinul Oficial al Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, XVI, voi. XVIII, nr. 369, din 15 februarie 1913, p. 746. A se vedea și aceeași publicație, an. XV, voi. XVIII din 15 noiembrie 1911,p. 366, precum și Anuarul C.M.I. 1914, p. 43. Pentru aspectele genera- le: Valeriu Leahu, Activitatea lui Vasile Pîrvan pentru ocrotirea patrimoniului cultural național, în «Revista Mu- zeelor și Monumentelor», seria Muzee, 1977, nr. 7 p. 44. ⁷ Oliver Velescu, Știri despre biserici românești din Transilvania, culese din «Sionul Românesc», în «Mitro- polia Banatului», XXI, 1971, nr. 10—12, p. 587. ⁸ Monitorul Comunal al Primăriei București, VI, nr. 13 din 4 aprilie 1881, p. 160. ’ G.l. Gibescu, Un mare ierarh din trecutul apropiat al bisericii noastre. 1893—1896 Mitropolitul Ghenadie Petrescu, București, 1940, p. 34. 17 http://patrimoniu.gov.ro lor Istorice ți autoritățile bisericești,¹⁰ care a durat pînă în 1944. Singura concluzie, plină de învățăminte, se regăsește în cuvintele lui Nicolae lorga din 1914: «... și să te ferească Dumnezeu de preoții prea zeloși; ceilalți lasă biserica așa cum e, dar cînd preotul e zelos, strică biserica vrînd să o «repare», cu sau fără anumite autorizații, bine intenționate, dar incompetente»¹’ La acest trist capitol, care din păcate este mult mai întins, trebuie adăugată și distruge- rea reședințelor domnești din Tîrgoviște, Bu- curești și lași și a multor curți domnești, bo- ierești, curii și castele nobiliare, mănăstiri și biserici. Din 1 892 există o lege a monumente- lor deseori încălcată... Un exemplu, de astă dată din Craiova: zidul rămas din vechiul palat al Băniei este demolat de proprietarul terenului în 1913, la două luni după apariția Decretului Regal prin care fusese declarat monument istoric. Greutăți mari întîmpină și Comisia Regio- nală a Monumentelor din Basarabia. într-un raport din 1925, privitor la cetățile de pe Nistru, numita Comisie se plînge de lipsa de înțelegere și cooperare a autorităților lo- cale, care între altele au aprobat parcelarea «glacisului» cetății din Cetatea Albă. Ceea ce a urmat, începînd cu 1945, se înscrie însă în alte coordonate, cele ale «con- struirii omului nou». Ele se justifică progra- matic prin sintagmele «lupta de clasă» și «lupta împotriva misticismului». Distrugerile de monumente au continuat, dar a interve- nit acel «gînd rău, premeditarea» care, pu- tem fi siguri, le-a lipsit înaintașilor noștri. Acum distrugerea este deliberată, programa- tică. Desigur, agresarea monumentelor istori- ce pînă la desființarea lor fizică nu va putea fi găsită exprimată în nici unul din «docu- mentele de partid» emise de-a lungul a patru decenii, dar ea a fost realizată cu meto- dă și în etape în funcție de «momentul politic» intern, dar mai ales internațional. în numele lozincii «nimicirea moșierimii ca cla- să» sau «desființarea chiaburimii» au fost dis- truse sistematic toate curțile, conacele, cu- riile și castelele din România. Pentru istorie ¹⁰ N. lorga, Rolul Comisiunii Monumentelor Istorice, Discurs în Camera Deputafilor, în «Neamul Românesc» XXV, nr. 264 din 27 noiembrie 1930. " N. lorga, Ce este un monument istoric. Conferință ținută la 13 decembrie 1914 la Casa Școalelor, Vălenii de Munte, 1915. 1S este bine să notăm că ele nu au fost atacate — așa cum de multe ori s-a sugerat — de o țărănime răsculată sau revoltată din motive locale, ci acestor construcții li s-au dat fo- losințe străine de programul lor arhitectu- ral, fiind transformate, cele mai multe, în de- pozite agricole. Supraîncărcate cu produ- se, tavanele s-au prăbușit, iar după ruinarea lor toate aceste construcții au fost părăsi- te. Caracterul general al acestei situații lasă să se întrevadă existența unei «indicații» «transmisă pe linia agriculturii», ea ilustrînd adevărata atitudine a PCR față de monumen- te. Spre exemplificare, dar, repetăm, situația a fost generală, cităm din «Lista Monumente- lor de Cultură de pe teritoriul RPR» aprobată prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1160 din 23 iunie 1955. Astfel, la poziția 923, se poate citi: «Urmeniș.— Castelul Ban- ffi, azi G.A.S. (depozit de cereale)» sau, po- ziția 1078: «Coșovenii de Sus — Conac bo- ieresc, azi crescătorie de porci a Sfatului Po- pular» și poziția 3023, «Spătărești — Casa Matei Milo, azi S.M.T.» Sînt extrem de pu- ține cazurile cînd aceste edificii au primit funcții sociale sau sanitare, făcîndu-se mo- dificările corespunzătoare noilor destinații. Mai trebuie menționat că din cauza mențiuni- lor de felul celor citate, numita «Listă» ti- părită în 1956 a fost socotită de «uz in- tern». Cele cîteva castele și conace salvate de-a lungul anilor, cum sunt de exemplu Bel- lu-Urlați, Kendeffi — Maria Orlea, Cuza Vo- dă — Ruginoasa și alte cîteva s-au datorat exclusiv eforturilor și insistențelor arhitecți- lor și istoricilor împătimiți în apărarea mo- numentelor istorice. Desființarea bisericilor, închiderea lor s-a făcut în etape, astfel ca procesul să nu fie sesizat, deși ateismul declarat al regimului comunist, ca și «înfăptuirile» din «țara so- cialismului victorios» nu lăsau nici un dubiu asupra scopurilor urmărite. Această istorie a luptei cu ateismul, pentru că a fost o luptă în care subtilitatea s-a opus vicleniei, va tre- bui scrisă cît mai curînd, înainte ca faptele istorice să se transforme în legendă, pentru că mărturiile răzlețe, cu mici excepții, nu vor fi relevante. S-au amintit toate acestea, pen- tru că în acest conflict sintagma «monument istoric» a fost folosită ca argument de ambele tabere. Aici trebuie precizat că termenul ofi- cial, menit să înlocuiască noțiunea de veche tradiție românească «monument istoric» cu cea de «monument de cultură», urma să su- http://patrimoniu.gov.ro blinieze caracterul materialist al preocupări- lor din acest domeniu. (Art. 1 din H.C.M. nr. 661/1955 precizează că «monumentele de cultură... reprezintă dovezi materiale...»). Prevalîndu-se tot de fraza din articolul 1 «Monumentele de cultură se află sub pro- tecția Statului», cultele erau interesate — spre deosebire de perioada antebelică — ca în listele de monumente să fie cuprinse un număr cît mai mare de biserici. Această dorință de ocrotire și-a găsit un corespon- dent în referenții de specialitate din instituții- le centrale (sub diferitele lor denumiri) care au coordonat problema monumentelor în de- ceniile 6—8. Stă mărturie corespondența for- mată din mii de avize și scrisori oficiale — adevărate documente istorice — purtată cu autoritățile locale, care exprimă această idee de protejare și, uneori, de salvare a biseri- cilor. Odată cu creșterea presiunii materialiste chiar în anii așa-zisei «deschideri» din de- ceniul 7, se Introduce în «politica cu mo- numentele» o nouă sintagmă: «obiectiv turis- tic». Aparent nevinovată și chiar folositoa- re, ea va fi repede completată cu teza: «ne- cesitatea organizării muzeale a obiectivului turistic» cu scopul final, realizat în unele nărți, de «dezafectare» a bisericii respecti- ve, în scopul «conservării valorilor de pa- trimoniu». Mai este de semnalat că, îrrtr-o orimă fază, propaganda turistică îndemna la vizitarea mănăstirilor și bisericilor, ca în scur- tă vreme pliantele și afișele turistice să în- demne la vizitarea «obiectivului» sau, în cel nai fericit caz, a «monumentului». în cele din urmă au fost interzise organizarea de ast- ei de excursii cu turiști români. Au fost re- rase tipăriturile care conțineau imagini cu siserici, iar la Televiziune era interzisă di- uzarea imaginilor care cuprindeau bise- •ici, chiar ca fundal al vreunei imagini. în același timp, miliția raporta numerele de în- natriculare ale automobilelor care parcau în ața mănăstirilor. S-a reușit astfel ca, în scurt imp, ideii de monument istoric să i se dea zonotația «compromițătoare» de «mistic» și >-au creat premisele pentru a se trece la o louă etapă, aceea a închiderii (întîi, tem- aorară — «program de vizitare»), apoi la dezafectarea amintită și, în final, la «ascunde- ea bisericilor» prin translare. Această abe- ație urbanistică a fost socotită de propagan- da de partid ca o «mare realizare», «indicîn- du-se» să se scrie «materiale» pe tema aceas- ta în presă și în reviste de specialitate, ba chiar s-a susținut și o teză de doctorat. Este necesar a se reaminti că în fața opa- cității ideologiei materialist-ateiste, argu- mente ca «valoare istorică», «valoare artis- tică», «moștenire culturală», «ambient urba- nistic» sau argumentul turistic «sursă de venit» nu au avut nici un impact; bisericile trebuiau să dispară, fie că erau sau nu mo- numente. Interdicția de a se construi noi bi- serici confirmă cele susținute aici. în cele din urmă, s-a trecut la «soluția finală», cele mai triste cazuri fiind cele cunoscute din Bucu- rești. Un alt aspect al aceleiași probleme a fost agresarea sitului urban. Respectul pentru «orașul vechi» nu a fost încetățenit la noi, dimpotrivă, argumente invocate din te- oria luptei de clasă și lozinci populiste ca «război palatelor...» au făcut să se încetățe- nească o opinie de-a dreptul dușmănoasă față de fondul vechi de locuințe. «A locui în case» era considerat de propaganda de partid drept înjositor, publicîndu-se regulat cifre cu numărul locuitorilor care s-au mutat în blocuri. După renunțarea la arhitectura «realist socialistă» a anilor '50 și inițierea pri- melor construcții de pe litoralul Mării Negre, toți primii secretari cereau proiectanților și pentru ultimul tîrg din țară «să facem ca la Mamaia». Această modernitate lipsită de conținut — o interpretare distorsionată a conceptului «mașinii de locuit» —, promova- tă cu abilitate de propaganda de partid prin concursurile facultăților și școlilor de arhitec- tură și construcții, a dus la formarea cîtorva generații de constructori, arhitecți și ingineri educați fără nici un respect pentru valorile trecutului. Și în cazul acesta, cele cîteva ex- cepții nu pot fi decît onorabile, dar au fost prea puține pentru a se fi creat o opoziție de masă sau să fi determinat un alt curs dez- voltării urbanistice din țara noastră. Așa s-a ajuns la «reconstrucția socialistă» a ora- șelor din România. încheiem aceste reflecții privitoare la ceea ce s-a distrus din voința oamenilor în numele «progresului». Argumentul că România nu a fost singura țară unde s-au distrus clădiri sus- ceptibile de a fi monumente și că fenomenul a fost general în Europa explică, dar nu jus- tifică pierderile ireparabile care s-au produs. Dacă pentru cei din secolul al XlX-lea se poate găsi o înțelegere, pentru că doreau să înlocuiască «cu ceva mai frumos» ceea 19 http://patrimoniu.gov.ro ce demolau, pentru cei care au distrus cu bună știință în numele unei ideologii, fie în secolul al XVIII-lea, sau în a doua jumătate a secolului al XX-lea, nu poate exista înțele- gere. Ar mai fi de observat că oficialitățile se sensibilizau, din păcate, abia după fiecare nouă jertfă, prin măsuri legislative și adminis- trative luîndu-se noi măsuri de protecție a monumentelor. De aceea, la centenarul Comisiei Monu- mentelor Istorice se poate pune întreba- rea: oare se vor schimba mentalitățile în se- colul al XXI-lea? OLIVER VELESCU 20 http://patrimoniu.gov.ro Dosarele distrugerii MONUMENTE DISPĂRUTE BISERICA DE LEMN DIN SATUL FEȚENI, COMUNA GORANU, JUDEȚUL VÎLCEA La începutul anului curent, în împrejurări rămase necunoscute, a dispărut mistuită într-un incendiu biserica din satul Fețeni, re- marcabil monument de artă ți de arhitectură a lemnului. Fiind vorba de un monument încă ne- studiat în toate detaliile sale, ne simțim datori ca puținele date de care dispunem să le fa- cem cunoscute. După forma de plan, cu pronaosul absidat întocmai ca și altarul, acest tip de biserică — despre care se spune că reprezintă ade- vărata formă de «corabie» — apare ca spe- cifică cu deosebire Transilvaniei și Moldovei. Alte cîteva biserici asemănătoare, ca ace- lea din Valea Faurului, Opătești-Blidari sau Glîmbocu vin — prin sistemul constructiv, sau prin unele soluții aparte de boltire, — să demonstreze existența unui tip de ctitori- re bine statornicit, cu o evoluție a sa pro- prie. Pronaosul tăvănit, întocmai ca la bise- rica de la Valea Faurului, nu pare deloc o noutate și se poate spune că se leagă de Planul bisericii de lemn din Fefeni 21 http://patrimoniu.gov.ro b. Troifa de la biserica din Fefeni, vedere de detaliu a părfii superioare mici din perioada de început a secolului al XVIII-lea, alcătuite doar din 6—9 sau 14 gospodării; în înfățișarea cunoscută de noi se mai păstrau încă pe exteriorul său frag- mente importante de pictură murală pe mor- tar în frescă cu scene biblice, provenind, foarte probabil, dintr-o perioadă ceva mai tîrzie. în ansamblul bisericii de la Fețeni se în- scrie și troița portalului monumental care străjuiește incinta, cu suita de cruci și cres- tături policrome lucrate în tehnica «icoanei de vatră», totul sub un acoperiș unitar din șiță fățuită în crestături artistice. ANDREI PĂNOIU intenția ridicării peste acesta a unei turle- clopotniță. Deosebit de interesant la acest monument, o particularitate a zonei Argeș-Muscel este modul de realizare al edificiului, prin așe- zarea structurii de lemn pe un soclu înalt, din zidărie, care se termină printr-un brîu proeminent, subliniat de o decorație din «zimți», adesea asemănător cornișelor de zi- dărie. Despre biserica din Fețeni, datată anul 1742, știm că întruchipează tipul de ctitorie sătească proprie așezărilor de cătune și sate b. Secfiune longitudinală http://patrimoniu.gov.ro Comunicări și rapoarte de cercetare MODEL Șl INTERPRETARE ÎN ARHITECTURA MONASTICĂ DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVIII-LEA Din momentul reorganizării riguroase a vieții monahale din Țara Românească de că- tre Nicodim, în ultimul pătrar al secolului al XlV-lea, și pînă la jumătatea secolului al XVII l-lea, asistăm — în planul arhitecturii — la o intensă activitate de construire, născută din inițiativă voievodală, ecleziastică sau înalt-boierească, marcată de ascensiuni și co- borîșuri, de vîrfuri — consonante cu implica- ții profunde în planul spiritualității —, dar și cu încă puțin explicate intermezzo-uri sau chiar pauze mai lungi în creație. Dar, la mijlocul veacului al XVI I l-lea, cînd se consemnează, la diferite niveluri și fără putință de tăgadă, receptarea și acceptul mo- dernității, asistăm și la brusca și aparent neaș- teptata stopare a inițiativei de construcție propriu-zise în domeniul monahal. Faptul pa- re cu atît mai surprinzător, cu cît secolul de- butase cu efervescența munificenței brânco- venești, urmată îndeaproape de edificiile da- torate înaltului cler și de unele inițiative bo- ierești de inegală anvergură. Secularei tradiții a țării, pe al cărei tron doreau să se legitimeze și pe această cale, ca și prin afirmarea unei ascendențe autohto- ne sau a relațiilor de familie, i se raliază Ma- vrocordații¹ și Ghiculeștii²,ctitoridefaptai ul- timelor mănăstiri nou construite pe teritoriul întregii Țări Românești³. ¹ Mama lui Nicolae Mavrocordat, Sultana Hrisoscoleu, era fiica Casandrei și a lui Alexandru lliaș, domnul Mol- dovei (cf. C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, Fundația pentru Literatură și Artă «Regele Carol II», București, 1935, p. 14, nr. 1). ² Grigore II Ghica era nepotul fostului domn al Țării Românești Grigore I Ghica (1660—1664, 1672—1673). ³ Nicolae Mavrocordat și fiul său Constantin sînt cti- torii mănăstirii Văcărești (1716—1724, 1739—1740), Constantin Mavrocordat ridicase mănăstirea «Sf. Spiri- don Vechi» din București (1748), Grigore II Ghica este ctitorul mănăstirii Pantelimon (terminată 1750), fiul său Studierea acestui aspect, cu conotații mult mai ample, imposibil de urmărit aici, eviden- țiază — chiar la o sumară trecere în revistă — un anume declin al spiritualității monaha- le, scăderea numărului călugărilor, părăgini- rea sau distrugerea — favorizată de desele războaie⁴, calamități și neîngrijire — a nu- meroase mănăstiri, mai cu seamă din rîndul celor închinate⁵. Inițiativactitoricească — concentrată acum aproape exclusiv asupra bisericilor de mir — este preluată de alte pături sociale, de orășenii organizați în bresle sau grupați pe mahalale⁶, sau de noi categorii reprezentate de boierimea măruntă și clerul mirean, de slujitorii administrației și nu în ultimul rînd de obști de țărani liberi din satele subcarpa- tice⁷. în acest context, vag schițat, se situează ridicarea ultimelor trei mănăstiri noi din Țara Românească, toate legate direct sau indirect de familia Ghica⁸. Scarlat Ghica al mănăstirii «Sf. Spiridon Nou» din Bu- curești (1767—1768), ansamblul fiind terminat de fiul acestuia. Alexandru. ⁴ De pildă, Episcopia Rîmnicului a fost distrusă în timpul războiului austro-turc din 1737—1739, iar mă- năstirea Cozia a avut mult de suferit în aceeași perioadă (C. Giurescu, Material pentru istoria Olteniei supt aus- trieci, voi. III, București, 1947, passim.) ⁵ De exemplu, Cotrocenii, închinați de chiar Șerban Cantacuzino tuturor mănăstirilor de la Athos ajunseseră spre sfîrșitul secolului al XVIIl-lea într-o stare de de- răpănare (cf. N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, București, Edit. Academiei R.P. Române, 1961, p. 189, nota 14). ⁶ T. Sinigalia, Observații privind structura urbană a Bucureștilor la sfîrșitul secolului al XVIl-lea și în prima jumătate a secolului al XVIIl-lea, «Revista muzeelor și monumentelor. Monumente istorice și de ar- tă», 1987, nr. 2, p. 25—35; idem, Arhitectura din Țara Românească la sfîrșitul sec. XVII fi în prima jumătate a sec. XVIII, manuscris. ⁷ A. Paleolog, Pictura exterioară din Țara Româneas- că, București, Edit. Meridiane, 1984, passim. ⁸ Pantelimon, Sf. Spiridon Nou — București (vezi, su- 23 http://patrimoniu.gov.ro Monumentul-cheie din acest lanț — din păcate dispărut ți fată de care prezentul text se dorește a fi măcar o palidă reparație mo- rală — este Pantei imonul. Săpături arheologice grăbite de împreju- rări tragice, ale căror rezultate au fost co- municate de autorul lor, Radu Ciuceanu, la Sesiunea anuală de rapoarte care a avut loc la Deva, în 1986’, au pus în lumină o parte din fundațiile primei biserici a mănăstirii, cea terminată în 1750, ridicată din porunca lui Gri- gore 11 Ghica, ispravnic fiind boierul arge- șean Sandu Bucșănescu, după cum ne lămu- rește pisania în piatră a lăcașului¹⁰. Dărîmată la cutremurul din 1802, biserica a fost re- făcută imediat, cu un alt plan, decalat parțial față de cel originar, la noul edificiu refolosin- du-se parte din materialul recuperat: patru coloane întregi, cu capiteluri, ca și excepțio- nalul portal, ultima piesă de acest tip, de mare valoare, plasată în succesiunea sculp- turii brâncovenești și ancadramentele a două ferestre. Despre Grigore II Ghica, Cronica Ghicu- leștilor menționează că «dorea să facă ne- muritor strălucitul său nume cu fapte de laudă și mari și de aceea îi plăceau clădirile măre- țe»”. Astfel, «el a zidit pentru bolnavi și străini un spital lîngă București, cu o frumoa- să și minunată biserică, cu hramul sfîntului fără arginți Pantelimon, împreună cu un zid înalt, cu mărețecasedomneșticu două caturi... cu spițerie și spițer, cu medic pentru îngriji- rea bolnavilor. Această clădire a început-o în precedenta sa domnie (1733—1735, T.S.), iar acum (1750, T.S.) cu ajutorul lui Dumnezeu a terminat-o, fiind foarte frumoasă și arătoasă, ca și celelalte clădiri pe care le-a ridicat altădată și care sînt neîntrecute în înfățișare artistică»¹². pra, nota 3); biserica schitului Berislăvești — Vîlcea, 1752, ctitorie a boierului Sandu Bucșănescu, ispravnic la Pantelimon, vezi intra. ⁹ Radu Ciuceanu a comunicat rezultatele cercetărilor destul de sumare de la Pantelimon, făcute sub ame- nințarea buldozerului, in 1985, arhitectul Cr. Brăcăcescu încercînd o reconstituire a traseului primei biserici după fragmentele de fundații găsite. La Deva, R. Ciuceanu a comunicat și distribuit planul respectiv. Un surplus de explicații am primit de la arhitect, cu ocazia comuni- cării prezentului text, în decembrie 1991. ¹⁰ Al. Elian și colab., Inscripțiile medievale ale Ro- mâniei, I, Qrașul București, Edit • Academiei R.S. Ro- mânia, București, 1965, nr. XXIX, p. 383. ” Cronica Ghiculeștilor, ed. Ariadna și Nestor Ca- mariano, București, Edit. Academiei, 1965, R.S. Româ- nia, p. 618 ¹² Ibidem, p. 619. 24 Planul bisericii prime, reconstituit parțial de arheolog¹³, se înscrie, grosso-modo, în seria mai largă a edificiilor de cult de di- mensiuni relativ mari din prima jumătate a veacului al XVIII-lea, prezentînd un naos triconic amplu și un pronaos ușor supralărgit, după modelul Colței. Surprinde în acest plan lipsa pridvorului, încăpere de legătură cu exteriorul, prezentă la toate bisericile de epocă, ca și marcarea — pe același plan — a unui mare gol care ar fi corespuns am- plasamentului portalului vestic”. întrucît an- cadramentul acestuia s-a păstrat, deci cunos- cîndu-i exact dimensiunile, este evident că încercarea de reconstituire a acestei părți tre- buie corectată. în ceea ce privește pridvorul inițial, este drept că fundațiile acestuia nu au fost descoperite, întrucît arheologul și ar- hitectul care l-a asistat nu au avut timpul ne- cesar al unei dezveliri sistematice, în suprafa- ță, a zonei bisericii originare, dar presupu- nem totuși că el va fi existat, invocînd atît argumentul tipologic al seriei în care biserica mănăstirii Pantelimon pare a se fi înscris, cît și faptul că la noua biserică el a fost reluat, în condițiile în care, la lăcașuri de cult cu o soartă similară încăperea nu a mai fost re- făcută¹⁵, nefiind considerată o prezență obli- gatorie. în privința celor 4 coloane monolite de piatră (doar capitelurile erau separate), credem că se pot emite două ipoteze: ele vor fi fost plasate fie în interior, sprijinind cele 3 arcade despărțitoare dintre naos și pronaos, fie în exterior, la presupusul pridvor. Diferența de decor de la brățara in- ferioară a celor două coloane libere — dintre care una marcată de stema Ghiculeștilor, vul- turul bicefal deasupra căruia plutește un în- ger —, necesitatea amplasării lor pe un so- clu, pentru a se observa bine motivul he- raldic și a fi ferite de lovire, ne fac să pre- supunem că ele au aparținut (poate și cu cele două adosate) mai degrabă pridvorului, în acest caz numărul celor originare fiind mai mare și plauzibil constituindu-se în perechi. întrucît nu știm nimic despre elevația bi- sericii lui Grigore Vodă, textul de față își propune avansarea unei ipoteze de lucru. Sandu Bucșănescu, vel clucer za arie în ¹³ Vezi supra, nota 9. ¹⁴ Pentru această parte a bisericii, arhitectul Cr. Bră- căcescu ne-a mărturisit că nu au existat indicii clare la nivelul fundațiilor, reconstituirea fiind ipotetică. ¹⁵ De pildă, la biserica «Sf. Dumitru» — Poștă din București. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. Biserica fostei mănăstiri Pantelimon. Plan (după Radu Ciuceanu și Cristian Brăcă- cescu). 1750—1751 ’⁶, este menționat ca ispravpic al bisericii ți al spitalului în însăți pisania pri- mei, dar ți în inscripția crucii de piatră cu foițor «pentru adăpostirea ți odihna călători- lor», plasate lîngă fîntîna — ți ea cu foițor — ridicate de domnitorui-ctitorl⁷. Personajul — de origine modestă, ajuns ulterior mare serdar ți mare paharnic, mort în 1760¹⁸ — îți înscrie însă numele printre cele ale fă- uritorilor de istorie de artă la mijlocul se- colului al XVI I l-lea. Isprăvnicia la Pantelimon, refacerea feres- trelor ctitoriei primilor Basarabi de la Ar- geț , ridicarea ți pictarea a două biserici ¹⁶ T. Sinigalia, Boierul Sandu Bucșănescu, și ctitoriile sale, comunicare la Muzeul orășenesc Curtea de Argeș, 1987. Cu această titulatură apare în pisania de la Pan- telimon. ” Vezi supra, nota 10. ¹⁹ I. lonașcu, Boerul Sandu Budănescu, București, 1939, p. 22—26 — diata din 6 dec. 1760, nu mai apare menționat ulterior. ¹⁹ V. Drăghiceanu, Curtea Domnească din Argeș, Fig. 2. Biserica fostei mănăstiri Pantelimon. Sfeșnicul mormîn- tului lui Grigore II Ghica. Fig. 3. Biserica fostei mănăstiri Pantelimon. Portalul (clișeu CMI). http://patrimoniu.gov.ro de curte în satele familiei sale, Bucșănești și Corbeni (Argeș)²⁰, înscrierea sa printre posesorii de case de zid în Pitești²' și în București²² fac din Sandu Bucșănescu un per- sonaj de excepție pentru epocă. La început pare a se deosebi destul de puțin de bo- ierimea măruntă din rîndul căreia prove- nea. Exemplul voievodal și funcția îndeplini- tă pe lîngă ctitoria acestuia vor fi constituit pentru el un imbold în realizarea unui pro- gram propriu, ambițios. Monumentul care in- teresează aici este biserica fostului schit Be- rislăvești (fost în jud. Argeș, acum în Vîlcea), pe care, în diata sa din 6 decembrie 1760, îl închină la Pantelimon²³. Cu excepția turlelor, dărîmate la cutremurul din 1838 și refăcute din șipci tencuite, pe baze de zid și a unora dintre ferestrele lărgite, biserica fostului schit se păstrează încă intactă. O ana- liză atentă a planului duce la surprinzătoarea observare a asemănării, ce merge pînă la identitate, între ea și ctitoria ghiculească, ex- cepția făcînd-o numai deja amintitul prid- vor. Această identitate de planimetrie și chiar de dimensiuni ridică întrebarea dacă nu cum- va Berislăveștii erau o replică a bisericii Pan- telimonului, poate puțin simplificată în ele- vație și — judecînd după sculptura în piatră (portal, capiteluri exterioare și interioare, ce- le două ancadramente originare din zona BCMI, 1924, p. 33, fig. 20 — inscripția din glaful ferestrei din axul altarului, mărită la interior ți cu ancadramente noi, la exterior. ²⁰ T. Sinigalia, lucr. cit. ²¹ I. lonașcu, op. cit., p. 24. ²² Ibidem. ²³ Ibidem, p. 19. apuseană a naosului) mai rusticizată și mai modestă ca realizare. Acțiunea modelului de marcă asupra aces- tui personaj (destul de oarecare) nu se ma- nifestă doar în sensul unui atașament servil față de comanditar (pe care-l slujește ca bo- ier și ca ispravnic) ci ia forma unei colabo- rări, ce apare ca rezultat al unor inițiative colective venind de la indivizi din clase so- ciale diferite²⁴, cu rezonanțe ce se regăsesc nu numai în realizările secundare de la Pan- telimon (chioșcul cu fîntînă)²⁵ ci și la alte mo- numente din secolul XVI 11, devenind un ele- ment decisiv în împlinirea intențiilor ctito- rului. Dacă Pantelimonul fusese menit, ab ini- tio, a fi un loc pentru îngrijirea bolnavilor obișnuiți și, ulterior, prin crearea subansam- blului de la Sf. Visarion, și a ciumaților, Be- rislăveștilor le-a fost hărăzită altă destinație: loc de învățătură pentru copiii săraci²⁶, care erau aici adăpostiți, hrăniți, îmbrăcafi și in- struiți de un dascăl plătit special din venituri- le schitului. Berislăveștii se impun astfel ca un fel de placă turnantă: pe de o parte întru percepe- rea și luminarea unei mentalități, iar pe de alta pentru transformarea modelului aulic, ²⁴ De exemplu, la zidirea bisericii «Sf. Elefterie» (Vechi) din București au contribuit Maxim cupețul, Ne- ofit mitropolitul și Andrei zaraful (conform pisaniei din 1744), sau biserica «Toți Sfinții» din Rîmnicu Vîlcea a fost ridicată din inițiativa episcopului Grigore al Rîm- nicului, a lui hagi Costandin Malache și a egumenului Teodosie (conform pisaniei). ²⁵ Vezi supra, nota 10. ²⁶ I. lonașcu, op. cit., p. 22. http://patrimoniu.gov.ro printr-un proces de interpretare ți abstragere ți nu de copie. Această situație este determi- nată, în parte, atît de mai redusele mijloace ale ctitorului, cît ți de neputința sa de a re- curge la mețterii de prim rang ai domnitoru- lui, ducînd la adaptarea, în fond, de soluții formale, care, în ciuda unor simplificări ți chiar neîmpliniri, sînt investite cu girul.crea- tivității. Tn acest sens, baroca viziune a ancadra- mentului uții Pantelimonului este interpretată în liniile sale esențiale ți adaptată cu ne- cesare simplificări de motive ți de compozi- ție la Berislăvești. De asemenea, un alt ele- ment cu funcție absolut secundară este re- levant pentru modul de a gîndi al ctitorului argețean. Pe linia barocului deja amintit, sfețnicul pus la picioarele sarcofagului tra- forat al lui Grigore II Ghica, în 1752, con- stituie o piesă de excepție a sculpturii mun- tene de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Exact acest obiect a fost luat ca model pentru cel cu funcție funerară similară de către San- du Bucțănescu cînd împodobea, după 1752, mormîntul primei sale soții, Maria, din Fig. 6. Biserica fostului schit Be- rislăvești. Sfeșnicul mormîntului lui Sandu Bucșănescu (detaliu). Fig. 5. Biserica fostului schit Berislăvești, jud. Vîlcea. 27 http://patrimoniu.gov.ro biserica Berislăveștilor²⁷. împrumutarea for- mei mari a modelului ți tratarea conturului său într-o formă simplificată sînt însoțite, fi- resc, de imaginarea unui nou simbol cu virtuți heraldice. Dubla stemă valaho-moldavă a lui Ghica este înlocuită la sfeșnicul mormîntului, care din 1760 va adăposti și osemintele lui Sandu Bucșănescu însuși²⁸, cu un leu ram- pant, naiv stilizat, dar bine reliefat, piesă care își găsește izvodul la baza montanților por- talului de la Pantelimon. Tn contextul a ceea ce am încercat să arăt aici, ideea de replică a Pantelimonului pare a se impune tot mai insistent pentru biserica de la Berislăvești. Dacă pentru lăcașul dis- părut cunoaștem un plan aproximativ și cî- teva piese sculptate în piatră și în lemn — ca excepționala ușă vestică — pornind de la ceea ce am numit «replica» sa argeșeană și de la alte cîteva monumente de epo- că, cu care Berislăveștii vădesc înrudiri de stil și de istorie (este vorba în primul rînd de biserica «Toți Sfinții» din Rîmnicu Vîlcea)²’ și de la coroborarea informațiilor privind ultima ctitorie ghiculească monahală — mănăstireaa«Sf. Spiridon Nou» din Bucu- rești, despre care știm că avea un pronaos supralărgit și 4 turle³⁰, gîndul ne duce la modelul prestigios și apropiat al Văcăreștilor și, prin el, la cel îndepărtat al Argeșului lui Neagoe, putînd astfel sugera un arc muntean peste timp. în cadrul tradiției spirituale, în construcțiile monastice valahe, veacul al XVIII-lea își pune pecetea în interpretări proprii, inconfundabile. T ERE ZA SINIGALIA ²⁷ Ibidem, p. 6. ²⁸ Ibidem, p. 26. La 27 februarie 1761, Divanul con- firma diafa lui Sandu Bucșănescu, deci acesta murise probabil imediat după întocmirea acesteia, la 6 decem- brie 1760. ²⁹ Biserica construită între 1762—1765. Elementele comune cu Berislăveștii sînt tipul de plan, cu pridvor vestic, existența celor două turle mici deasupra pro- 28 naosului (răsucite, la Rîmnic, iar la Berislăvești refăcute), aspectul exterior al modenaturii, prezența ma- relui medalion încadrat cu o ramă de stuc, de pe fațada vestică, închizînd icoana de hram. ³⁰ N. Stoicescu, op. cit., p. 297, nota 4 — menționează stricăciunile pricinuite de cutremurul din 1838, «ce ava- riază cele 4 turnuri ale bisericii, ce urmau a fi dărîma- te, ca și bolta altarului» (cf. Ar. St. Buc., dos. Min. Instr. 596/1838, f. 50). http://patrimoniu.gov.ro ASPECTE ALE CERCETĂRII ARHEOLOGICE A ORAȘULUI MEDIEVAL DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ Cercetarea arheologică are, pentru cu- noașterea orașului medieval, a civilizației ur- bane românești, o însemnătate care nu poate fi trecută cu vederea. Datorită interesului problematicii căreia trebuie să-i răspundă, a numărului mare al centrelor urbane dintre Carpații Meridionali și Dunăre care au fost, în măsură diferită, supuse unor investi- gații — Curtea de Argeș, Cîmpulung, Tîr- goviște, București, Tîrgșor, Orașul de Floci, Rîmnicu-Vîlcea, Pitești, Brăila, Ploiești, Cra- iova, Rîmnicu-Sărat — arheologia urbană de- ține o pondere importantă în ansamblul cer- cetărilor arheologice. în cele ce urmează vom stărui asupra uno- ra din aspectele cercetării arheologice a ora- șului din Țara Românească, anume a celor care pot contribui la reconstituirea structuri- lor urbane, la studiile de morfologie urbană. Problemele de urbanistică medievală au re- ținut atenția cercetătorilor, preocupările în acest sens fiind concretizate în lucrări remar- cabile cum sînt cea despre organizarea ur- banistică și arhitecturală a orașelor transilvă- nene în secolele XII—XVI, monografiile de- dicate ansamblurilor arhitecturale istorice ale orașelor Botoșani și Pitești, Timișoarei, sau recent în contribuțiile de morfologie urbană la cunoașterea istoriei orașului Suceava'. Sensul termenului de urbanistică medievală, așa cum este folosit în lucrările de specialita- te, înglobează analiza structurii orașelor, a regulilor după care s-a constituit trama stra- dală și tipul de parcelare și organizarea func- țională a teritoriului². Tot între aspectele ur- banistice pot fi incluse și elemente ale ci- vilizației urbane legate de caracteristicile piețelor, străzilor, clădirilor, de aspecte edi- litare sau de înfățișarea orașelor. Rîndurile de față vor stărui asupra modului în care cer- cetarea arheologică poate contribui la cu- noașterea dezvoltării orașelor prin datele re- feritoare la organizarea structurii urbane, la creșterea suprafeței localităților și a densității locuirii, structura social-topografică, alcătui- rea tramei stradale, parcelarea suprafeței, ca- litatea locuințelor, dotările edilitare, valorile arhitecturale. Varietatea dezvoltării orașelor medievale pe plan demografic, economic sau social, diferitele funcții care îl caracterizează găsesc toate o reflectare directă și evidentă în elementele urbanistice, a căror dezvoltare este corespunzătoare gradului de evoluție și de urbanizare a așezării respective. Rezultatele cercetărilor arheologice pot aduce precizări concludente de ordin cro- nologic privind începuturile locuirii în di- feritele așezări urbane din Țara Românească. Constituie repere cronologice sigure des- coperirile atestînd urme de locuire din sec. al XII l-lea la Cîmpulung³, Curtea de Argeș⁴, numeroasele vestigii din sec. XIV de la Tîrgoviște, precedate de urme databile în sec. al XII l-lea⁵, dovezile arheologice pri- vind vechimea mai mare decît primele men- țiuni documentare a Bucureștilor⁶, precizarea ' Vezi Paul Niedermayer, Siebenburgische Stădte. Forschungen zur stădtebaulichen und architektonischen Entwicklung von Handwerkorten zwischen dem 12. und 16. Jahrhundert, Editura Kriterion , Bucurețti, 1979; Eu- genia Greceanu, Ansamblul urban medieval Boto- șani, Muzeul National de Istorie, București, 1981; Eu- genia Greceanu, Ansamblul urban medieval Pitești, Mu- zeul National de Istorie, București, 1982; Mihai Opriș, Timișoara. Mică monografie urbanistică, Editura Tehnică, București, 1987; Emil loan Emandi, Mihai Ștefan Ceaușu; Să nu dărîmi dacă nu știi să zidești (Contribuții de morfologie urbană la cunoașterea istoriei orașului Suceava, 1388—1988), Editura «Glasul Bucovinei», Ră- dăufi — lași, 1991. ² Eugenia Greceanu, Un probleme actuel: l'urbanis- me medieval en Roumanie, în «Revue Roumaine d'His- toire», XVIII, 1979, nr. 1, p. 133 și urm. ³ Gh. I. Cantacuzino, Probleme ale secolelor XIII și XIV la Cîmpulung și cercetările arheologice la fosta curte domnească, în SCIVA, t. 32, nr. 1, 1981, p. 133; ⁴ N. Constantinescu, Curtea de Argeș (1200 —1400). Asupra începuturilor Țării Românești, Editura Academiei, București, 1984. ⁵ Gabriel Mihăescu, Contribufii la problema începu- turilor orașului medieval Tîrgoviște, în «Valachi- ca», 9, Tîrgoviște, 1977, p. 521—524; Gh. I. Cantacuzi- no, Aspecte ale cercetărilor arheologice privind începu- turile urbane din Tîrgoviște, în «Cercetări arheologice», Muzeul National de Istorie, V, 1982, p. 225—233; arh. Corneliu lonescu, Considerafii asupra arhitecturii și urbanismului orașului Tîrgoviște în a doua jumătate a sec. XlV-lea în «Revista muzeelor și monumentelor. Monumente istorice și de artă» (RMM.MIA), an XIV, nr. 2, 1983; p. 65—68; Gh. I. Cantacuzino, P. Diaconescu, G. Mihăessu, Date arheolo- gice asupra unor vestigii medievale din zona centrală a orașului Tîrgoviște, în RMM.MIA, an XV, nr. 2, 1984, p. 35—42; ⁶ Panait I. Panait, începuturile orașului București în 29 http://patrimoniu.gov.ro prin săpături a vechimii dispărutului Oraș de Floci la începutul sec. al XV-lea⁷. Întinderea așezărilor urbane în diferite etape ale dezvoltării lor poate fi determinată mulțumită datelor arheologice. în ceea ce privește Cîmpulungul, Curtea de Argeș sau Bucureștii, întinderea mare a așezării urbane poate fi dedusă din descoperirile făcute prin diferite săpături și sondaje. Pe baza cercetă- rilor s-a putut preciza că Orașul de Floci aco- perea o suprafață aproximativ patrulateră cu latura de peste 1 km.⁸ Analiza dispunerii ves- tigiilor descoperite poate îngădui cunoaște- rea extinderii teritoriale a unor orașe în func- ție de gradul lor de dezvoltare. Datele de care dispunem dovedesc în cazul Tîrgoviș- tei creșterea întinderii sale, în special în pe- rioadele de puternic avînt, de la sfîrșitul sec. al XlV-lea — începutul sec. al XV-lea, din a doua jumătate a sec. al XV-lea — în- ceputul sec. al XVI-lea sau de la sfîrșitul sec. al XVI-lea și din prima jumătate a sec. al XVII-lea⁹. Legată de întinderea ora- șelor este și problema fortificațiilor orășe- nești. în regiunile extracarpatice numai unele din așezările urbane erau înconjurate de for- tificații — val de pămînt cu palisadă și șanț —, amenajări care au putut să dispară da- torită lucrărilor moderne. La Tîrgoviște se mai pot vedea părți din valul și șanțul de apărare, cu porți zidite din cărămidă, din tim- pul lui Matei Basarab; cercetările mai pot aduce precizări asupra acestuia, precum și a unor fortificații mai vechi, menționate de izvoare scrise din sec. al XV-lea, și de la începutul sec. al XVI-lea'⁰. în cazul Orașului de Floci săpăturile au dovedit lipsa fortificații- lor". Cercetările viitoare vor putea răspunde întrebărilor asupra existenței unor fortificații în jurul Bucureștilor sau în alte orașe. O problemă de mare interes în a cărei rezolvare cercetarea arheologică poate avea un rol însemnat este cea a organizării struc- turii urbane, abordată în unele studii pornind de la încercarea de a găsi în orașul actual țesătura și logica funcțională a vechilor struc- turi urbane'². în lucrări datorate unui arhitect au fost folosite, în analiza plină de interes a evoluției structurii urbanistice a Tîrgoviștei și datele arheologice, inclusiv observațiile efectuate cu prilejul lucrărilor edilitare¹³. Această cercetare va putea fi dusă mai de- parte în condițiile unei înmulțiri și unei ri- guroase interpretări a datelor arheologice, mai cuprinzător repartizate în teren și mai ales a cartării precise a tuturor descoperiri- lor, ținînd seama de caracterul și data- rea lor. Pentru Curtea de Argeș sau pentru Cîmpulung, unde organizarea orașului are o structură axială, datele arheologice pot aduce lumină șKîn problema raportului între dezvoltarea așezării urbane și existența reșe- dinței voievodale'⁴. Interesante concluzii pot permite numeroasele descoperiri din Bu- curești. Săpăturile de la Piua Petrii au dove- dit dezvoltarea așezării urbane pe ambele maluri ale vechii albii a lalomiței, în lungul unor artere de circulație pe direcția nord- sud¹⁵. Ținînd seama, așadar, de datele ar- heologice, printr-o minuțioasă cartare a des- coperirilor, se poate analiza organizarea ur- banistică a localităților. Trebuie subliniat fap- tul că poziția clădirilor cercetate în raport cu arterele de circulație dovedește păstrarea în decursul timpului a tramei stradale con- stituite în perioada inițială de dezvoltare a orașelor'⁶. Structura social topografică a orașelor poa- lumina cercetărilor arheologice, în «București, Materiale de istorie ți muzeografie», nr. 5, (1967) p. 7—24; idem, Cetatea Bucureștilor în sec. XIV—XV, în «Revista muzeelor», 1969, nr. 4, p. 310—318. ⁷ L. Chifescu, N. Conovici, R. Lungu, A. Păunescu, V. Rădulescu, Cercetări arheologice la Piua Petrii (Ora- șul de Floci), jud. Ialomița, în «Cercet. arheol.», III, 1979, p. 232. ⁸ Ibidem, p. 199, 202, fig. 11 ’ Gh. I. Cantacuzino, în «Cercet. Arheol.», V, 1982, p. 225, și urm; C. lonescu, în RMM.MIA, an XV, nr. 2, 1983, p. 65—66, fig. 2—3. ¹⁰ vezi R. Geoglovan, Cetatea Tîrgoviștei, în «Chro- nica Valachica», Tîrgoviște, 1973, p. 85 și urm; Gh. I. Cantacuzino, Cetăfi medievale din Țara Româneas- că. Sec. XIII—XVI, București, 1981, p. 76—78. " L. Chițescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III, 1979, p. 232. 30 ¹¹ E. Greceanu, în RRH, XVIII, 1979, nr. 1, p. 134. ¹³ Arh. Corneliu lonescu, Tîrgoviște — formarea și evolufia structurii urbane, comunicare susținută la In- stitutul de arheologie din București, 20 aprilie 1984; idem, Complexul istoric și de arhitectură Stelea din zona centrală a municipiului Tîrgoviște, în RMM-MlA, an. XVI, nr. 1, 1985, p. 30—52. ¹⁴ N. Constantinescu op. cit. p. 143 și urm; Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna, Cercetări arheologice efectuate în anul 1979 în cuprinsul așezării Curtea de Argeș, jud. Argeș, în «Cercet. Arheol.», IV, p. 144—171; Gh. I. Cantacuzino, în SCIVA/t. 32, nr. 1, 1981, p. 133—134, 138. ¹⁵ L. Chițescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III 1979, p. 216—218. u Gh. I. Cantacuzino, P. Diaconescu, G. Mihăescu, http: //patrimoniu.gov.ro te fi mai bine cunoscută datorită cercetărilor arheologice ale căror rezultate se adaugă in- formațiilor ce pot fi desprinse din cercetarea monumentelor păstrate sau a documente- lor. Cartierele meșteșugărești, centrele de schimb, mahalalele grupate în jurul biserici- lor, zonele marcate de prezența autorității sau cele rezidențiale pot fi mai bine delimita- te datorită vestigiilor descoperite prin să- pături. Descoperirile unor ateliere de pre- lucrare a metalelor, ceramicii, osului, la Bu- curești¹⁷, Tîrgovișfe ’⁸, Cîmpulung ”, Piua Pe- trii²⁰, sunt edificatoare nu numai pentru cu- noașterea vechilor tehnologii în diferitele domenii ale producției meșteșugărești, dar și pentru situarea unor astfel de ateliere în ansamblul așezării urbane, sau aduc informații asupra unor meserii specifice orașului res- pectiv. în legătură cu schimbul, trebuie men- ționate descoperirile construcțiilor unor vechi hanuri și prăvălii sau alte clădiri legate de activitatea comercială, la Cîmpulung (ha- nul și prăvăliile mănăstirii)²', Tîrgoviște²², Bu- în Rev. muz. monum., an XV, nr. 2, 1984, p. 35 și urm.; Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna, în «Cercel. Arheol.», IV, 1981, p. 144, 145. ¹⁷ Sebastian Morintz, Gh. Cantacuzino, D. V. Rosetti, Șantierul arheologic București, în «Materiale și cercetări arheologice», V, 1959, p. 649—651; Ion lonașcu și co- lab., Șantierul arheologic București, IV. D. V. Rosetti «Curtea Veche». Săpăturile din preajma bisericii St. Gheorghe Nou, în «Materiale», V. 1959, p. 781—783. ¹⁸ I. Chicideanu, Un cuptor de ars oale descoperit la Tîrgoviște, în «Valachica», 9. 1977, p. 513—519; Gh. I. Cantacuzino, «Cercet. arheol.», V, 1982, p. 225—233. ” Gh. I. Cantacuzino, Unei?probleme privind cer- cetările arheologice de la Cîmpulung, în «Cercet. Arheol.», VII, 1984, p. 204—206. ²⁰ L Chijescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III, 1979, p. 208—210; L. Chițescu, R. Lungu, T. Papasi- ma, P. Vlădilă, V. Rădulescu, A. Păunescu, Cercetările arheologice în anul 1979 la Piua Petrii (Orașul de Floci), comuna Giurgeni, Jud. lalomifa, în «Cercet. Arheol.», IV, 1981, p. 120—143; L. Chițescu, T. Pa- pasima, P. Vlădilă, V. Rădulescu, A. Păunescu, Cercetă- rile arheologice de la Piua Petrii (Orașul de Floci), jud. lalomifa, în «Cercet. Arheol.», V, 1982, p. 129—166; L. Chițescu, A. Păunescu, T. Papasima, Cer- cetările arheologice de la Piua Petrii (Orașul de Floci), jud. lalomifa, în «Cercet. Arheol.», VI, 1983, p. 95—108; A. Păunescu, Cercetările arheologice de la Piua Petrii (Orașul de Floci), corn. Giurgeni, în «Cer- cet. Arheol.», VII, 1984, p. 143—148. ²¹ Gh. I. Cantacuzino, Sp. Cristocea, St. Trîmbaciu, O mărturie arheologică privind viafa economică a Cim- pulungului medieval, în «Studii și comunicări. Muzeul Cîmpulung Muscel», 1982, p. 51—54. ²² Gh. I. Cantacuzino, Vechi etape de locuire me- dievală în zona ansamblului Stelea din Tîrgoviște, în curești (hanurile Constantin Vodă și Zlătari²³), Craiova (hanul Hurez²⁴). Interpretarea rezultatelor cercetărilor ar- heologice poate fi concludentă pentru cu- noașterea modului de parcelare a teritoriului orașelor. Tendința de folosire maximă a ar- terei de circulație prin parcele cu front în- gust și adîncime mare este caracteristică ora- șelor medievale, în special în zonele afec- tate în primul rînd producției și schimbu- lui. Analiza dispunerii locuințelor în cursul secolelor XIV—XVII în zona centrală a ora- șului Tîrgoviște a putut duce la concluzia aces- tei maxime folosiri a drumului, prin densita- tea mare a locuințelor descoperite și prin apropierea lor de axul străzii, apropiere ac- centuată pe măsura evoluției urbane²⁵. Con- statări interesante privind orientarea parcele- lor în adîncime, cu clădirile în apropierea străzii, restul spațiului fiind folosit pentru grădini, livezi sau vii, au fost făcute și la Piua Petrii, unde distanța între locuințe era de la 2 la 14 m, iar între șirurile de case de aproximativ 50 m²⁶. A fost de altfel su- bliniată ca o particularitate specifică a ora- șelor noastre din spațiul extracarpatic exis- tența în localități a unor terenuri cultivabi- le, atestate și documentar²⁷. Gradul de dezvoltare urbană se reflectă pregnant și în calitatea clădirilor, care indică potențialul economic al celor cărora acestea le aparțin precum și gradul de specializare al meșteșugarilor care le ridică. O continuă evoluție poate fi constatată în ceea ce pri- vește calitatea, dimensiunile și confortul lo- «Cercet. Arheol.», VI, 1983, p. 225—230. Gh. I. Can- tacuzino, P. Diaconescu, C. Mihăescu în RMM.MIA, an XV, nr. 2, 1984 p. 35 și urm. ²³ C. Tico, Raport preliminar asupra cercetărilor de salvare efectuate la Hanurile Zlătari și Constantin Vodă din București, campania 1978, în «Materiale și cercetări arheologice. A XII l-a sesiune anuală de rapoarte», Ora- dea, 1979, pag. 401-404. ²⁴ Radu Ciuceanu, llie Constantinescu, Date arheolo- gice privind Hanul Hurezu — Craiova. Comunicare la a XVII l-a sesiune anuală de rapoarte privind rezulta- tele arheologice din 1983, Alba lulia, 1984; idem, Cer- cetări arheologice la Hanul Hurez —Craiova. Comunica- re la a XIX-a sesiune anuală de rapoarte privind re- zultatele cercetărilor arheologice din 1984, Tîrgoviște, 1985. ²⁵ C. lonescu, în RMM.MIA, an XVI, nr. 1, 1985 p. 33—37. u L Chițescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III, p. 218. ²⁷ vezi M. D. Matei, «Studii de istorie orășenească medievală (Moldova, sec. XIV—XVI), Muzeul Județean Suceava, Suceava, 1970, p. 151 și urm. 31 http://patrimoniu.gov.ro cuinfelor pe măsura procesului de urbaniza- re, de la bordeie sau locuințe adîncite la clădiri de suprafață, de la locuințe de lemn cu pivință la construcții de zid. Resturi ale unor construcții adîncite de dimensiuni mo- deste, datînd din sec. al Xlll-lea au fost descoperite la Curtea de Argeș²⁸ și Cîmpulung²⁹, iar din sec. al XI V-lea la Tîrgo- viște³⁰ și București. Locuințele de suprafață cu pereții sprijiniți pe tălpi de lemn, uneori deasupra unui soclu de piatră (cazul unei case de la mijlocul sec. al XI V-lea descope- rite la Curtea de Argeș³’), ajungînd mai tîr- ziu la dimensiuni mai mari (locuințe de 7—8 x 4—6 m, cu 1, 2 sau 3 încăperi, unele cu mici pivnițe-cămări, cu cuptoare și mai tîrziu sobe din lut, din sec. al XV-lea și din sec. al XVI-lea, au fost descoperite la Piua Petrii³²). începînd din a doua jumătate a sec. al XI V-lea sînt cunoscute la Curtea de Argeș³³, Tîrgoviște³⁴, Rîmnicu-Vîlcea³⁵, Tîr- gșor³⁶ etc, locuințe de lemn cu pivniță și une- ori mai multe încăperi la nivelul superior, încălzite cu sobe de cahle ale căror resturi prăbușite s-au descoperit în numeroase ca- zuri. Cercetărilor arheologice li se datorează descoperirea unor clădiri orășenești din pia- tră și cărămidă: la Tîrgoviște, beciuri din pia- tră și cărămidă și o construcție de mari di- mensiuni, datate în ultima parte a sec. al XV³⁷-lea, precum și alte pivnițe» a căror datare nu a fost încă precizată. Alte resturi ²⁸ Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna, în «Cercet. Arheol.», IV, 1981, p. 144—150. ²⁹ Gh. I. Cantacuzino,* în SCIVA, t. 32, nr. 1, 1981, p. 133. ³⁰ Idem în «Cercet. Arheol.», VI, 1983, p. 225. ³¹ Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna, în «Cercet. Arhe- ol.», IV, 1981, p. 151—153. ³² L. Chitescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III, 1979, p. 210—218; ibidem, VI, 1981, p. 126—132, fig. 2—3; ibidem, V, 1982, p. 132—140 și fig. 7. ³³ Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna, în «Cercet. Arheol.», IV, 1981, p. 152—153, fig. 5; N. Constantines- cu, C. lonescu în SCIVA, t. 31, 1981, nr. 1, p. 53—75. ³⁴ C. lonescu, în RMM.MIA, an XIV, nr. 2, 1983, p. 67—68 fig. 5, Gh. I. Cantacuzino, P. Diaconescu, G. Mihăescu, în «RMM.MIA» an. XV, nr. 2, 1984, p. 35—42. ³⁵ Elena Busuioc, O casă de orășean și documente materiale din sec. XIV—XV la Rîmnicu Vîlcea, în SCIVA, t. 39, nr. 2, 1988, p. 119—142. ³⁶ Dorin Popescu, Gh. Diaconu, N. Constantinescu, S. Morintz, Șantierul arheologic Tîrgșor, în «Materiale», VI, 1959, p. 727—743. ³² Gh. I. Cantacuzino, în «Cercet. Arheol.», VI, 1983, p. 225—230. 32 de construcții de zid, din sec. al XVI-lea și mai ales din sec. al XVII-lea au fost desco- perite la București, Piua Petrii,³⁸ Pitești, Plo- iești și în alte locuri. Importanța pentru cu- noașterea dezvoltării urbane a descoperirii acestor construcții, care aparțineau unor per- sonaje de vază și unor orășeni bogați sau erau legate de activități economice, este de netăgăduit. Descoperirile arheologice sunt așadar elocvente în ceea ce privește ridicarea con- tinuă și evidentă a calității locuințelor, ex- presie a unei creșteri a gradului de dezvolta- re economică a orașelor, reflectare totodată a diversificării și specializării activității meșteșugărești. Sunt semnificative în acest sens dovezile menționate asupra existenței frecvente, din a doua jumătate a sec. al XIV-lea, a unor clădiri spațioase de lemn cu pivniță, încălzite cu sobe de cahle com- parabile cu cele folosite în orașele din cen- trul Europei. Prezența clădirilor de zid, sem- nificativă în ultimele decenii ale sec. al XV-lea și tot mai numeroase în sec. al XVI-lea și mai ales în sec. al XVII-lea mar- chează o nouă treaptă de dezvoltare urba- nistică. Evoluția continuă a calității locuințelor nu a fost, desigur, liniară. în diferite perioade au coexistat diferite categorii de locuințe — locuințele adîncite cu cele spațioase, cu pivniță, sau clădirile de lemn cu cele de pia- tră — reflectînd realități economico-sociale. Faptul că, de exemplu, la Tîrgoviște, în a doua jumătate a sec. al XI V-lea și la începu- tul sec. al XV-lea descoperirile dovedesc existența concomitentă în aceeași zonă a unor construcții adîncite și a unor locuințe mari, cu pivniță, se explică desigur prin ace- ea că primele vor fi fost anexe în cadrul unor gospodării sau pe lîngă construcții mai ample. Un alt aspect la a cărui cunoaștere cer- cetările arheologice își pot aduce contribu- ția este cel al diferitelor dotări edilitare a căror evoluție confirmă dezvoltarea urbanis- tică. Descoperirile unor pavaje, cele privind conductele de aducțiune a apei, elementele de canalizare sau unele băi sunt concludente în această privință. în sfîrșit, dar nu în ultimul rînd, cercetările arheologice au putut contribui la o mai bună ³⁸ L. Chițescu și colab., în «Cercet. Arheol.», III, 1979, p. 228—232, fig. 24. http://patrimoniu.gov.ro cunoaștere a valorilor arhitecturale care se remarcă pregnant, imprimînd o amprentă specifică fiecărui ansamblu, dominat de si- luetele bisericilor, turnurilor sau altor clădiri monumentale. Cercetările au putut aduce precizări cronologice sau completări ale ima- ginii unor ansambluri numai parțial păstrate. Exemplele în acest sens, bine cunoscute, sunt numeroase. Este îndeajuns să ne refe- rim la ansamblul Curții domnești de la Argeș, dominat de biserica Sf. Nicolae, la biserica și vechea curte domnească din Cîmpulung sau la Bărăția din același oraș, la Curtea dom- nească, Mitropolia și mănăstirea Stelea din Tîrgoviște, la Curtea Veche și Curtea Arsă din București, la numeroasele biserici care au putut fi mai bine cunoscute sau ale căror urme"au fost descoperite prin săpături. Dacă în privința cunoașferii unor aspecte ale civilizației urbane din Țara Românească rezultatele cercetărilor arheologice sunt semnificative, în ceea ce privește reconstitui- rea structurilor urbane pentru perioadele în care celelalte izvoare sunt lacunare ele pot fi considerate numai un început³⁹. Amplasa- rea în teren a săpăturilor nu a putut fi, de multe ori, rezultatul urmăririi unei anumite problematici. în orașele care își continuă existența construcțiile moderne care se su- prapun vestigiilor medievale au împiedicat de multe ori investigarea acestora, iar așe- zările urbane dispărute au fost prea puțin cercetate. La Tîrgșor, în ultimii 30—35 de ani, săpăturile au ocolit în general urmele orașului medieval, la Piua Petrii mijloacele de care au dispus arheologii au fost relativ modeste, iar alte orașe s^u tîrguri dispărute — Gherghița, de pildă — nu au fost cer- cetate. Ceea ce lipsește în bună măsură, chiar în orașele unde săpăturile au fost mai întinse — București, Tîrgoviște, Argeș, Orașul de Floci — este o cartare riguroasă a tuturor descoperirilor, inclusiv a celor întîmplătoare, care să îngăduie reconstituirea tramei stra- dale, a parcelării sau a modului de organiza- re funcțională a teritoriului urban. Ne putem cu greutate aștepta ca în viitorul apropiat să existe mijloacele necesare pentru o cer- cetare care să acopere numeroasele pete al- be existente în aceste probleme. Este însă foarte utilă o repertoriere a tuturor urmelor de clădiri de diferite categorii, descoperite prin cercetări sistematice sau întîmplător, pu- blicate sau nepublicate, cît mai precis cartate (prin reconstituirea amplasării exacte în cazul în care ea nu s-a făcut la vremea respecti- vă), cu precizarea exactă a datării și a duratei funcționării. Chiar dacă o astfel de încercare s-ar lovi de destule dificultăți, ea ar putea mări contribuția arheologiei la cunoașterea evoluției structurii urbane. GH. I. CANTACUZINO RtSUMț Les recherches archeologiques effectuees dans de nombreux centres urbains de la Valachie medievale — Curtea de Argeș, Cîmpulung, Tîrgoviște, Buca- rest, Rm. Vîlcea, Tîrgșor, Orașul de Floci etc. — ont pu contribuer a la reconstitution des structures urbai- nes.aux etudes de morphologie urbaine. Les fouilles archeologiques permettent de dater le debut de la vie urbaine. L'etendue des villes, refletant leur degre de developpement, peut aussi etre deter- mine. D’un grand interet peut etre la contribution de l'archeologie â l’etude de l'organisation de la structure urbaine, en prouvant la persistance de la trame des rues constituee aux debuts des villes. On peut mieux connaître le lotissement, la disposition des maisons, d'une plus grande densite dans les zones centrales, avec la tendance de rapprochement de Taxe des rues. Le degre de developpement urbain se reflete aussi dans la qualite des bâtiments. II y a de nombreuses decou- vertes des maisons en bois pourvus de caves, chauffees aux poeles en careaux ceramiques, ou des logements aux murs en pierre et briques. L'archeologie a fourni des donnees importantes sur les valeurs architecturales qui assurent des caracteristiques specifiques aux dif- ferents ensembles urbains. L'archeologie peut mieux contribuer ă la connaissance des structures urbaines par un meilleur emplacement des fouilles en rapport aux problemes qui doivent etre etudies et par un inventaire de toutes les decou- vertes des differentes constructions, avec une rigureuse precision chronologique et topographique. ” vezi Teodor O. Gheorghiu, Arheologie și planime- trie — unele aspecte de istorie urbană medievală ro- mânească extracarpatică, în SCI VA, t. 42, nr. 2, 1990, p. 185—194. 33 http://patrimoniu.gov.ro ELEMENTE DE COMPOZIȚIE SPAȚIALĂ Șl FUNCȚIONALITATE URBANISTICĂ LA ÎNCEPUTURILE ORAȘELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI EXTRACARPATICE Fenomenul urbanizării Europei medievale, deși suscită interesul concertat al cercetă- rii, este departe de a furniza repere la scară continentală. Una dintre problemele cele mai controversate și încă nerezolvată mulțumitor este cea referitoare la momentul de la care o așezare poate fi numită oraș și raportat la acest fapt trebuie căutate o parte din di- ferențierile zonale, regionale, de esență. O anumită producție, un schimb de măr- furi, zidul de incintă sau apărarea pe alte căi, un model urban implementat, o anumită calitate a locuirii, un act de întemeiere sau recunoaștere a statutului urban etc. sînt tot atîtea repere ale unui început de oraș, fie- care dintre ele putînd funcționa independent sau în corelație cu toate celelalte, sau cu o parte a lor. Din acest punct de vedere se cunosc deja numeroase modele diferite de geneză și dezvoltare, sau de structură oră- șenească. Deosebit de dificilă este situația generată fie de absența aproape a tuturor reperelor necesare fie, atunci cînd acestea există, de neputința stabilirii, din diverse motive, a unui consens al interpretării. în acest sens, îndrăz- nesc să susțin că istoriografia noastră dedica- tă fenomenului urbanizării, cu toate că, apa- rent, stabilește un control general al lui, de- dus din extrapolarea unor cazuri izolate, in- dividuale, în mod paradoxal, este pusă în imposibilitatea de a furniza repere ferme pri- vind începuturile urbane a numeroase orga- nisme urbane luate în parte. Se constată ast- fel, atît diferențe substanțiale privitoare la elementele ce ar constitui probe ale urbani- zării, cît și privitoare la cronologia fenome- nului. Din punct de vedere cronologic, ne- concordanțele pornesc de la cîteva decenii și ajung la un secol sau chiar două. Cauza este, printre altele, recursul fragmentar la banca de date existentă și, mai precis, ig- norarea informațiilor furnizate de planimetria urbană. Nu este în intenția discuției de față de a trece în revistă modul în care istoriografia românească rezolvă aceste probleme', ci de ¹ Pentru aceasta și pentru rolul potențial al investiga- țiilor planimetrice, inclusiv bibliografice, vezi Eugenia 34 a furniza un important reper al urbanizări românești, extras din categoria celor func- țional-spațiale și verificabil apoi pe cale ar- heologică. Acesta se referă la unul din prin- cipalele cîștiguri dobîndite de un centru ur- ban, și anume fîrgul permanent. Se poate spune că o așezare care, în evo- luția sa, ori la un moment dat, face dovadc deținerii unei asemenea funcțiuni a trecut în orice caz, de nivelul de dezvoltare sătesc și îl atinge pe cel de tîrg sau cel urban niveluri pe care, pentru spațiul românesc ex- tracarpatic, le consider sinonime. Materiali- zarea acestei funcțiuni este piața orașului deseori gîndită sau rezultînd în formă de centru al așezării, apoi strada comerciali principală sau rețeaua de străzi și piețe avînc acest rol. Nu există, cred, oraș medieval eu ropean care să fie lipsit de o asemenea com- ponentă și aceasta se aplică, în egală măsură majorității orașelor extraeuropene. Necesita- tea schimbului se dovedește a fi mult ma stabilă decît necesitățile productive, milita- re, politice². Cele două căi principale de alcătuire < acestui spațiu — spontană și dirijată — per- mit diferențierea tipologică între modelu conținînd un spațiu obținut printr-o evoluție lentă și cel conținînd un spațiu proiectat de- liberat să susțină cadrul acestei funcțiuni. Analiza planului unui oraș medieval poate oferi numeroase informații în acest sens ș coexistența dintre aceste două modele este deseori întîlnită. Se poate spune fără să se greșească, decîl eventual la nivel de detaliu, că locul de schimb permanent este legat inextricabil de Greceanu, Structura urbană a orașului Roman, mărturie a trecutului istoric, «Revista Muzeelor și Monumente- lor», 1975, 2; T. O. Gheorghiu, Arheologie și planimetrie — unele aspecte de istorie urbană medievală româneas- că extracarpatică, «Studii și cercetări de istorie veche și arheologie», 1990, 2, p. 185 și urm. ² Importanța și ponderea comerțului avînd drept se- diu orașele moldovenești și muntenești reies din cele 95 de procente cu care acesta participa la comerțul statal (cf. R. Manolescu, Comerțul Țării Românești și Moldovei cu Brașovul (secolele XIV—XVI), București, 1965, p. 196. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 4 Vianden (după A. Steinmetzer) Fig. 2 Spisska Sobota(după ICOMOS—Bulletin, 4, Pra- ga, 1976) Fig- 3. a. b, — Hereford (după L. Benevole) — două faze de constituire a piefei — Modele urbane europene spontane sau semispon- tane Fig. 5 Esztergom (după L. Gerd) 35 http://patrimoniu.gov.ro nașterea orașului³ și aceasta constituie un re- per tipologic de mare valoare. Altfel spus, prin el se poate preciza momentul ur- banizării unei localități, iar alcătuirea acestui spațiu este un rezultat, la rîndul său, al efec- tului unui cadru extrem de complex în care influențele politice, economice, sociale, cul- turale etc. au contribuții cu ponderi diferi- te. Rezultă și de aici că încărcătura semantică a acestui sau acestor spații (piața, strada, re- țeaua de piețe sau străzi) este legată atît de înțelesul de oraș ca entitate distinctă față de mediu și restul aglomerărilor umane, cît și de altele, în care își rezervă un loc cultul și cultura, puterea politică și administrati- vă, producția. Manifestarea coeziunii de grup, în legătu- ră cu toate aspectele amintite este un fapt nu lipsit de importanță și care în evul mediu european își găsește locul în același spațiu. Se poate afirma astfel că nu există, decît în cazuri rare, spații de schimb urbane care să nu fie însoțite de prezența primăriei, a bi- sericii sau a altor construcții de interes ob- ștesc, ocupînd în majoritatea cazurilor am- plasamente semnificative. Coroborarea tuturor acestor aspecte, în care alcătuirea spațiului se conjugă cu im- plantarea arhitecturii amintite, furnizează re- pere sigure, ante quem mai precis, ale în- ceputurilor orașului. Ele sînt cu atît mai pre- țioase în situația inexistenței altora șau prin coroborare cu cele deocamdată nesigure și care capătă înțelesuri depline doar în relație cu fenomenul constituirii spațiului de schimb. Aminteam înainte că orașul românesc me- dieval are o geneză care scapă în mare mă- sură controlului arheologic și celui istoric, în general din cauze obiective. Lipsa do- cumentelor timpurii se asociază unei cerce- tări arheologice care rareori a vizat punctele cheie ale genezei orașului — zona de tîrg, în special. Considerațiile care se fac as- ³ Aserțiunea este cu atît mai convingătoare cu cît se aplică cazurilor de așezări urbane concentrate pentru un timp îndelungat exclusiv în jurul unei piețe sau unui spațiu destinat comerțului permanent. Ipostazele unei dezvoltări spontane sînt ilustrate de Spisska Sobota, He- reford, Vianden, Esztergom, Santo Vittorino, Telc etc. Din aceeași categorie a spațiilor comerciale spon- tane face parte și «carsija» (bazarul) orașelor balcanice (Ohrid, Dacovice etc.). Promovări dirijate și controlate de stat sînt ilustrate de Spisska Nova Ves, Kremni- ca, Trzebnica, Lubeck etc. Exemplele acoperă întreg spațiul continental și aproape toată gama tipologică. Vezi ilustrațiile 36 făzi în legătură cu începuturile urbane ro- mânești sînt în mare măsură un rezultat al concluziilor unor cercetări arheologice punc- tiforme, vizînd în special arealul unor piese sau ansambluri de arhitectură și nu spațiul funcțional principal al orașului, la fel cum do- cumentele sînt interpretate deseori în mod contradictoriu. La aceasta se adaugă prelu- crarea independentă a unor rezultate diferite furnizate de șantiere arheolgice izolate, din cadrul aceluiași oraș, iar toate acestea, îm- preună cu penuria documentară și lipsa de repere arhitectonice este firesc să constituie principalele motive ale amintitelor neconcor- danțe ivite în istoriografia problemei. Este suficient să amintesc cazurile orașelor Sucea- va, lași, Roman, Tîrgoviște, acestea fiind cel mai intens cercetate. Pentru găsirea unei soluții valabile, tre- buie să se recurgă la coroborarea tuturor ca- tegoriilor de informații, iar între acestea pla- nul ca depozitar de date și materializare a tuturor factorilor generatori și de dezvoltare poate avea un rol dintre cele mai importan- te. Pentru orașul de tip occidental metoda planimetrică s-a dovedit a fi un instrument prețios care a permis, pînă la un moment dat, să se dobîndească succese remarcabile. A fost apoi lesne ca arheologia să nuanțeze sau să completeze informația. Orașului ro- mânesc i s-a refuzat această șansă în special datorită neîncrederii manifestate de istorici în ceea ce privește continuitatea structurilor urbane pînă astăzi și deci, în ceea ce privește capacitatea unor planuri tîrzii de a furniza informații referitoare la orașul timpuriujn lip- sa ridicărilor topografice de epocă. în aceas- tă privință, consider că în ultimii ani, prin- tr-o serie de publicații datorate în special unor arhitecți s-au strîns suficiente argumente pen- tru un recurs, în parametri normali de sigu- ranță, la metoda planimetrică. Aceasta în- seamnă că pentru orașul românesc extracar- patic studiul are drept suport ridicări topo- grafice nu mai vechi de secolul XVIII (în cel mai bun caz) și de cel tîrziu jumătatea secolului XX. Demersul propus se va concentra exclusiv asupra unor probleme de zonare funcțională a unor orașe românești, în relație cu momen- tul apariției și cu locul ocupat în spațiu de unele obiective sau ansambluri timpurii de arhitectură. La concluzii ale cercetării arheo- logice privitoare la momentul urbanizării se http://patrimoniu.gov.ro 1-capsua O____ilOO__i200m . ,ₙₙ 2-ORAȘUL J ilUU i UL INIȚIAL DA i100 j200m Fig. 6 Telc — exemplu de piafă liniară semiregulată (după J. Hruska) Fig. 7 Ohrid — planul de ansamblu al orașului — faza otomană —detaliu al zonei centrului comercial (după B. Kojic) Fig- 8 Dacovice — detaliu al zonei comerciale (după B. Kojic) Fig. 9 Kremnica — exemplu de piafă semiregulată (după L. Sasky) 37 http: //patrimoniu.gov.ro va recurge doar acolo unde aceste date sînt puse în evidență într-un mod concludent. In- formația astfel obținută va furniza în final re- pere ale localizării nucleelor originare ale orașelor noastre medievale și ale modului lor de organizare. în primul rînd, o sumă de precizări privind amplasamentul zonelor de schimb: «ba- zar», «tîrg», «dricul orașului» — în termino- logia tradițională. Din analiza planurilor se constată, pe de o parte, poziția centrală ocu- pată de aceste zone în cadrul orașului și locul lor semnificativ în raport cu rețeaua de trans- port; iar pe de alta diferența vizibilă de lo- tizare — mult mai densă — față de restul orașului, ultimul fapt detașîndu-le fără greș de context. La acestea se adaugă concentrarea în ace- eași zonă sau direcționarea către ea a prin- cipalelor construcții ale orașelor timpurii. Es- te firesc ca analiza să înceapă cu cele mai importante orașe — capitalele: Suceava, lași, Cîmpulung, Tîrgoviște, București. La Suceava⁴, pe cale documentară și par- țial arheologică, se constată că ansamblul tîr- gului medieval își păstrează locul pînă la mijlocul secolului nostru. Rețeaua de străzi și piețe înscrisă acestei funcțiuni se asociază prezenței Curții Domnești, a bisericii catolice de pe locul bisericii Sf. Dumitru, și a celei armenești Sf. Cruce, toate de la sfîrșitul se- colului al XlV-lea, ca apoi biserica*catolică să fie înlocuită prin biserica domnească Sf. Dumitru în prima parte a secolului al XVI-lea, ansamblu completat de Alexandru Lăpușneanu prin turnul-campanilă. Sînt amin- tite documentar, dar rtelocalizate deocamda- tă pe plan, spitalul și casa sfatului. Spațiul circumscris funcțiunii de tîrg este vizibil orientat est-vest, spre Cetatea de Scaun. De- molarea integrală, aberantă, a vechiului cen- tru a permis, pe de altă parte, descoperirea întregii rețele de pivnițe ce ocupa aproape în totalitate subsolul acestei zone și faptul este verificabil pentru toate orașele româ- nești extracarpatice, dar cu precădere pentru cele moldovenești. 2-DISERICA ⁴ Studiul de caz detaliat vezi la T. O. Gheorghiu, începuturile Sucevei medievale, «Arhitectura», 1—6, 1990, pag. 132 și urm. Aici se găsește și bibliografia la zi, cu excepția: M. D. Matei, Civilizație urbană me- dievală românească, Contribuții (Suceava pînă la mij- locul secolului al XVI-lea), București, 1989, care nu schimbă în nici un fel datele problemei puse de autor anterior 38 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 11 Spisska Nova Ves — piață liniară (fusiformă) (după L. Sasky) Fig. 12 Domazice — două etape în organizarea pieței centrale (după D. Libal) — Modele urbane europene dirijate (prestabilite) Fig. 10 Trezebnica —exemplu tipic de piață rectangu- lară (după P. Niedermaier) Fig. 13 Elbing (Elblag) —exemplu de spațiu comercial de tip stradal (după W. Hubatsch) în legătură cu Suceava se consideră că, evoluției lente de pînă pe la mijlocul se- colului al XlV-lea îi urmează un veritabil salt valoric al producției, schimbului, culturii etc, însoțitor al primelor ctitorii domnești din oraș. Faptul la care se adaugă așezarea în oraș a coloniștilor armeni și germani, databilă tot la sfîrșitul secolului al XlV-lea, este pro- bat pe cale arheologică și poartă girul ates- tărilor documentare. Tot atunci are loc și re- organizarea urbanistică a orașului în funcție de noile repere arhitecturale, reorganizare amintită deseori confuz sau ignorată de une- le lucrări de specialitate⁵. lașiul, cu o zonă comercială dezvoltîn- du-se între Curte și mănăstirea Barnovschi (Tîrgul de Jos sau Vechi) și începînd cu a ⁵ In pufinele cazuri în care structurarea centrului este amintită, ea este localizată abia în secolul al XVI-lea (ibidem, p. 157—158). Se reia astfel o mai veche afir- mație rezultat al unei investigatii fragmentare a spațiului respectiv (pentru o opinie contrară, vezi T. O. Gheor- ghiu, începuturile... passim) http: //patrimoniu.gov. ro 14a—planul orașului; 14c—Biserica St. Dumitru; Fig. 14 Suceava — 14b — Cetatea de Scaun; 14d — Biserica St. Cruce (armenească); 14e—Biserica Mirăufi 40 http://patrimoniu.gov.ro Fig- *5 — 15a—planul orașului; 15b—Biserica Ca- tolică; 15c—Mănăstirea Barnovschi; 15d—Mănăstirea $t. Sava (zona cuptoarelor de sec. XIV—XV) doua jumătate a secolului al XVl-lea, pînă în zona actualei Piețe a Unirii (Tîrgul de Sus) are, conform rezultatelor de pînă acum ale cercetărilor arheologice (deocamdată doar parțial concludente)⁶, saltul valoric către urban întîrziat față de Suceava. El este însoțit sau determinat de implantarea Curții Dom- nești la intersecția principalelor artere ale orașului, implant datat, deocamdată, la în- ⁴ Evaluarea critică a informațiilor la zi este conținută de Studiul de caz — lași, manuscris. Vezi și T. O. Ghe- orghiu. Arheologie și planimetrie..., p. 187—188 și idem, Planimetria și arheologia — «Anuarul Institutului de istorie și arheologie din Cluj», 1989, p. 597 și urm. 41 http://patrimoniu.gov.ro cepului secolului al XV-lea. Biserica dom- nească Sf. Nicolae ridicată de Ștefan cel Mare peste o mai veche biserică de lemn com- pletează ansamblul. Vama, contemporană probabil cu Curtea, biserica Sf. Vineri din secolul al XVI-lea și mănăstirea Barnovschi, gîndită ca o a doua reședință domnească, de la începu- tul secolului al XVIII-leaJa care se vor adă- uga cîteva hanuri,mobilizează zona, confe- rindu-i funcții și semnificații suplimentare. Aceeași zonă este delimitată spre nord și nord-vest de nucleele de locuire armenesc și catolic, așezate la lași cel mai tîrziu la începutul secolului al XV-lea și, după unele opinii, în jumătatea a doua a secolului al XlV-lea. Cîmpufungul⁷, mult mai puțin cercetat din punct de vedere arheologic își probează în mare parte vechimea și statutul prin cu- noscuta inscripție a pietrei tombale a comite- lui Laurențiu din 1300. Cîteva descoperiri ar- heologice și mărturii documentare mai tîrzii verifică datarea timpurie și completează ansamblul datelor. Zona de tîrg, organizată liniar, urmărind în general Strada Mare are orientarea influențată de o sumă de re- pere: Bărăția, de la sfîrșitul secolului al Xlll-lea, Curtea Domnească de pe locul ac- tualei mănăstiri Negru Vodă⁸ și Biserica ⁷ O bibliografie sumară a Cîmpulungului trebuie să curpindă: I.Răufescu, Cîmpulung-Muscel, monografie istorică, Cîmpulung, 1943, H. Stănescu, Constribufie, în baza studierii vechilor monumente și așezăminte oră- șenești la cunoașterea vieții la Cîmpulung-Muscel, în timpul orînduirii feudale, în Stud. cercet. ist. artei, 1961, 2, p. 458 și urm., I. Hurdubețiu și FI. Mîrțu, Cîm- pulung-Muscel medieval, «Studii și articole de istorie» XI, 1968, p. 27 și urm., Carmen Jinga Maria- na, Considerații asupra genezei orașului Cîmpulung- Muscel, «Studii și cercetări — Muzeul Cîmpulung-Mus- cel, 1981, p. 11 și urm., Gh. I. Cantacuzino și colec- tiv, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la fosta curte domnească din Cîmpulung din anii 1975—1977, «Studii și comunicări — Muzeul Cîmpu- lung-Muscel», 1981, precum și celelalte rezultate ale cercetărilor arheologice publicate în «Studii și cercetări — Muzeul Cîmpulung-Muscel», «Materiale și cercetări arheologice», «Cercetări arheologice» ⁸ Reluăm astfel concluziile unei părți din istoriografia problemei. Datele de temă urbanistice nu se schimbă esențial nici dacă luăm în considerare varianta inexisten- ței aici a unei curți domnești. Ansamblul pe care îl su- prapune actuala mănăstire acesta este motivul pentru care o bună parte din concluziile preliminare care ar fi avut nevoie de verificări ulterioare, trebuie privite cu rezervă. 42 Domnească din secolul al XVI-lea. Tot seco- lului al XVI-lea îi este atribuită biserica Popa Savu din extremitatea nordică a pieței-străzi, direcția fiind continuată printr-un alt monu- ment din același secol — Biserica Valea. Tîrgoviște, inițial cu o dezvoltare de ase- menea liniară, de-a lungul Străzii Mari — principala arteră de tranzit nord-sud, pre- zintă, conform unor opinii, o deplasare a tîr- gului din nordul Curții (zona comunității ca- tolice, concentrate în jurul bisericii Sf. Maria de la începutul secolului al XV-lea sau de la sfîrșitul secolului al XlV-lea) în zona de la vest de Curte, cea care pînă acum cîțiva ani reprezenta zona comercială din jurul bi- sericii Tîrgului. Această ultimă zonă ar fi în- ceput, conform acelorași opinii, să se con- stituie ca atare abia după implantarea Curții Domnești la sfîrșitul secolului al XlV-lea. In- vestigația privind constituirea zonei cpmer- c' *3 se complică substanțial prin descoperi- . .o mir- ”'*f»rioare acestei Curți. Fă- ră să încerc deo< . soluție planimetri- că, semnalez concentrarea în zonă sau la li- mita ei, a bisericii Tîrgului cu o primă fază din secolul al XVI-lea și a bisericii Gearto- glu, datată inițial ca prim nucleu în secolul al XVI-lea, dar dovedindu-se mult mai tim- purie. Se poate adăuga complexul din se- colul al XV-lea de sub mănăstirea Stelea și evident, Curtea Domnească, cu propriile ei probleme de cronologie. Există și numeroase opinii care, pe baza cercetărilor arheologice plasează începuturi- le urbane ale Tîrgoviștei ulterior momen- tului așezării domniei aici⁹. Zona comercială din București, dezvolta- tă preponderent în nordul, estul și vestul Curții Domnești (Vechi), cu începuturi în se- colul al XlV-lea își păstrează locul pînă as- tăzi. Pe baza unor cercetări arheologice par- țiale, se consideră că nucleul originar, co- respunzător «Tîrgului de Jos», trebuie plasat în estul Curții, în zona viitoarei biserici a Doamnei Maria din secolul al XVI-lea, el ex- tinzîndu-se treptat spre vest și nord. Zonele locuite în secolul al XV-lea din jurul bise- ricii descoperite sub biserica Sf. Gheorghe Nou și cea din estul acesteia delimitează pentru acel moment spațiul funcțional de ⁹ Neconcordanțele literaturii de specialitate privitoa- re la Tîrgoviște, vezi la T. O. Gheorghiu, Arheologie și planimetria..., p. 188. http://patrimoniu.gov.ro 16a—planul orașului; Fig. 16 Cîmpulung — 16e — Fragment din centrul comercial cu Biserica Domnească 16b — Bărăfia; 16c—Mănăstirea Negru Vodă; 16d—Biserica St. Gheorghe; http://patrimoniu.gov.ro schimb¹⁰. El va fi înconjurat mai tîrziu spre nord-vest de hanuri ți spre nord-est de curți boierești ți mănăstiri, înglobate apoi ți aces- tea tîrgului în continuă extensie. O altă serie de orașe importante, fără să fie reședințe domnești însemnate, adă- postind doar curți domnești temporare sau alte instituții feudale — Botoșani, Roman, Bîr- lad, apoi Pitești, Buzău — face dovada ace- lorași concentrări de funcțiuni localizate spre centru sau determinînd orientarea sau struc- turarea zonei comerciale. Botoșaniul posedă, implantate în plină zo- nă comercială, două ctitorii domnești — Sf Gheorghe și Uspenia — de la mijlocul se- colului al XVI-lea, posibil a fi ridicate, măcar una din ele, peste mai vechi lăcașuri de lemn. Dacă biserica Sf. Gheorghe, marcînd zona «Tîrgului Vechi» a avut sigur rol de biserică domnească urbană, se pare că Us- penia, astăzi în «Tîrgul Nou», făcea parte dintr-un complex monastic. Faptul, desebit de important, poate lămuri planimetria de origine a zonei de schimb și modul în care s-a petrecut extensia. Un alt reper este con- stituit de spațiul ocupat în imediata apro- piere a «Tîrgului Vechi», în sud, de comuni- tatea armenească, cu o primă biserică ridicată înaintea mijlocului secolului al XVI-lea¹’. Romanul, despre care, din considerente arheologice, se vorbește ca despre un exem- plu tipic de oraș înființat la sfîrșitul secolului al XlV-lea ca urmare a ridicării unei cetăți a puterii centrale, confirmîndu-se astfel o atestare documentară interpretabilă și tradi- ția, pune probleme de cronologice a începu- turilor orășenești cu mult mai mari decît au concluzionat cercetările arheologice ’². Ori- ¹⁰ Săpăturile arheologice din București, după un în- ceput impetuos, au fost înlocuite cu sporadice cercetări de salvare, dispărute și ele ulterior, în paralel cu de- molarea unor zone importante din perimetrul istoric. Acesta este motivul pentru care o bună parte din con- cluziile preliminare care ar fi avut nevoie de verificări ulterioare, trebuiesc privite cu rezervă " Cea mai completă informație arhitecturală și urba- nistică la Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoșani, București, 1981 ¹³ Din păcate, între rezultatele cercetărilor arheolo- gice și cele ale investigației planimetrice de pînă acum nu s-au realizat apropieri care să elucideze geneza și evoluția timpurie a orașului (vezi M.D. Matei și L. Chi- țescu, «Dacia» N.S., 10, 1966, p. 314 și urm., idem„«Stud mater. muzeogr. ist. mii.,» 1, 1968, p. 31 și urm., M.D. Matei, «Studii de istorie...» p. 69—72 etc. și Eu- genia Greceanu, Structura urbană..., passim. 44 cum, fără a se putea controla deocamdată fenomenul din acest punct de vedere, este de remarcat orientarea puternic dirijată a zonei de schimb conform axei marcate de Curtea Domnească, ulterior Episcopie, și a mănăstirii Precista Mare din secolul al XVI-lea, axă care continuă mult spre nord. Zona comercială, limitată spre est de nucleul armean colonizat, ocupat pe la sfîr- șitul secolului al XV-lea, adăpostea pînă de curînd impresionantele pivnițe boltite pe do- uă și trei niveluri, legate între ele prin com- plicate treceri și trape. Bîrladul, cu atestări timpurii confuze, în- delung comentate în istoriografia noas- tră'³, are un centru comercial triunghiular, dezvoltat în mod sugestiv în funcție de cele trei direcții principale ale drumurilor co- merciale. Zona este marcată de prezența Bi- sericii Domnești, făcînd probabil parte din ansamblul Curții Domnești amintită prima oa- ră la sfîrșitul secolului al XVI-lea, apoi a mai tîrzielor biserici Sf. Dimitrie de la sfîrșitul se- colului al XVII-lea și Sf. Ilie din jumătatea a doua a secolului al XVI I l-lea, marcînd ex- tinderea funcțiunii spre nord și est. Cercetări- le arheologice întreprinse în această zonă pot preciza cu un plus de siguranță, cro- nologia și structura timpurie a zonei. în Țara Românească, Piteștiul este un alt exemplu de dezvoltare liniară a zonei de schimb centrale, care are drept reper biserica domnească din secolul al XVII-lea, suprapu- nînd o mai veche bănuită biserică de la sfîr- șitul secolului XIV. Acest loc este plauzibil să fi fost ocupat, într-una din variantele de interpretare, de Curtea Domnească, deseori amintită documentar începînd cu prima parte a secolului al XVI-lea. Datarea timpurie a acelei biserici este în consens cu atestările documentare care, începînd cu 1385, amin- tesc despre Pitești ca de un «Tîrg Nou», pe unul din traseele comerciale importante ale zonei. în secolul al XVI I l-lea, în cealaltă ex- tremitate a spațiului comercial se va construi biserica Sf. Nicolae, întreaga zonă fiind de- limitată la nord și la sud de o serie de repere mai tîrzii față de nucleul originar, din secolele XVI—XVI 11, furnizînd informații concludente privitoare la modul de extensie a spațiului respectiv ’ . ¹³ Tn lipsa cercetărilor arheologice și a unor documen- te sigure, analiza se rezumă la perioada ulterioară se- colului XV, de cînd se dispune de date mai precise ¹⁴ Problemele generale ale orașului și monumentelor http://patrimoniu.gov.ro 17a—planul orașului; 17c — Biserica Steiea și ruinele construcțiilor anterioare; Fig. 17 Tîrgoviște — 17e — pivniță de locuință din zona Stei ea — sec. XIV — XV 17b — Curtea Domnească; 17d—Biserica Geartoglu; 45 http://patrimoniu.gov.ro Buzăul, care nu a beneficiat de nici un fel de săpături arheologice, ilustrează un caz aparte. El nu posedă în stricta zonă de schimb nici un monument sau vestigiu sus- ceptibil de a constitui reper timpuriu, fapt ce poate fi explicat eventual prin dispariția acestora ți prin lipsa investigațiilor arheolo- gice. în imediata apropiere a străzii Tîrgu- lui, în spatele imediat al frontului de sud, există însă biserica Negustori, posibil de a fi fost construită peste prima biserică atestată documentar în 1585, cea a popii Mihai, prima sau una din primele biserici ale așezării în concepția multor cercetători. La sfîrșitul se- colului al XVI-lea sau la începutul următoru- lui, în extremitatea cealaltă a spațiului de tîrg, se va ridica biserica «Sf. îngeri», con- centrînd ulterior în jurul ei un nucleu de schimb. Cîndva, după începutul secolului al XVI-lea, cînd la Buzău se va așeza Episco- pia, sau după prima jumătate a aceluiași se- col, cînd se va ctitori mănăstirea Banu, se va produce o reorganizare a zonei de tîrg, urmărind, de data aceasta, axul determi- nat de cele două importante ansambluri. Rămîne deschisă problema numărului mare de biserici atestate documentar de-a lungul timpului și nelocalizate, ca și a cetățuii ridicate de către Negru Vodă, amintită de Pietro Luccari. Ar trebui căutate apoi locurile de unde au fost emise documente domnești, toate acestea constituind repere de prim ordin. în varianta în care pe locul Episcopiei se va dovedi că poate fi localizat vreunul din aceste ansambluri aulice, datele de temă se inversează, putîndu-se dovedi anteriorita- tea axului de compoziție nord-sud față de cel materializat de strada Tîrgului'⁵. Concentrarea funcțională din, sau la li- mita zonei de tîrg permanent se menține și pentru orașele cu un ascendent timpuriu, ur- mat la un oarecare timp de o eclipsă pre- sale sînt tratate de Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Pitești, București, iar unele consideratii cu pri- vire la geneza structurilor sale urbane apar la T.O. Gheorghiu, Studiu de caz — Pitești, «Arhitectura», 1988, 3, p. 47 ți urm. ¹⁵ Buzăul concentrează o bibliografie bogată, pre- lucrată istoric de I. lonescu, Istoria orașului Buzău, București, 1979 și împreună cu unele informații plani- metrice, de T.O. Gheorghiu, Buzăul —orașul medieval, «Arhitectura», 1986, 1, p. 41 și idem, Studiu de caz — Buzău, manuscris, în care se emit variantele cele mai plauzibile de localizare a diferitelor nuclee locuite sau ansambluri 46 lungită pînă în zilele noastre, precum și pen- tru orașele mai noi. Din primele, exemple excelente sînt Baia, Șiretul și Curtea de Ar- geș, iar dintre ultimele, Galați, Tîrgu-Jiu, Rîmnicu-Sărat. La Curtea de Argeș spațiul tîrgului este direcționat spre ansamblul Curții Domnești, Bisericii Domnești și bisericii Sin Nicoară, primle două datînd, în faza lor aulică, de la începutul secolului al XlV-lea. Dacă biserica Botușari, ridicată în cealaltă extremitate a zonei de tîrg de Petru Cercel în 1583, a fost într-adevăr zidită peste o bi- serică catolică de la sfîrșitul secolului XIV ’⁶, înseamnă cu atît mai mult că trasarea tîrgului nu este întîmplătoare. Rămîne de vă- zut dacă biserica Adormirea, în plină zonă centrală și ctitorită mai tîrziu nu marchează unirea celor două nuclee construite — din- spre Curte și al bisericii catolice, sau nu su- prapune o biserică mai timpurie, importantă pentru urmărirea configurației de atunci a zo- nei de tîrg. Rîmnicu-Sărat prezintă o dezvoltare a centrului de asemenea liniară, axată pe bi- serica ridicată de Ștefan cel Mare¹⁷, centru dublat pînă de curînd de o impresionantă rețea de pivnițe. La sfîrșitul secolului al XVI l-lea, în apropierea tîrgului se va ridica de către Brâncoveanu, mănăstirea fortifica- tă, fapt ce delimitează cu destulă precizie zona construită spre acea parte. Procedeul folosit aici, avînd drept subiect orașele românești extracarpatice este de fapt parte a metodei pe care am numit-o «con- textualistă»’⁸, pentru că determină întinde- rea așezării la un moment dat, indirect, pe baza unor date contextuale, din care face parte amplasarea în spațiu a unor piese sau ansambluri de arhitectură. Poziția lor în pla- nul orașului poate fi un indiciu dacă în mo- ¹⁴ N. Stoicescu, Bibliografia localităților și monumen- telor feudale din România I —Țara Românească, voi. I, p. 238, 242 și 243 ¹⁷ Prezența timpurie în istoria urbană a zonei și deci existența unui nucleu construit în perioada de început a statului feudal sînt probate de ctitorirea aici a unei biserici de către Ștefan cel Mare (cf. A. Lepădat, O biserică a lui Ștefan cel Mare în țara Românească, «BCMI», 1910, p. 105) amplasată nu întîmplător în axul tîrgului ¹⁸ Pentru prima oară, această denumire și precizări privitoare la metodă apar la T.O. Gheorghiu, Bu- zău..., p. 41. Completări și corecturi vor apărea în idem, Metodă de abordare și modele ale unor orașe medievale românești extracarpatice, «Arhitectura», 1988, 1, p. 38 și urm. http://patrimoniu.gov.ro 47 http://patrimoniu.gov.ro 48 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 22 Pitești — 22a—planul orașului; 22b—Biserica Domnească Fig. 23 Buzău — 23a—planul orașului; 23b—Zona Tîr- gului meniul ridicării lor zona respectivă era sau nu locuită (acoperită cu construcfii). Printre ansamblurile ce furnizează infor- mațiile cele mai concludente ți sigure se nu- 49 http: //patrimoniu.gov.ro mără bisericile de mir, care fixează termene «ante quem» de ocupare a zonei respective și pe de altă parte, mănăstirile și curțile fe- udale care fixează termene «post quem». Așadar, dacă ridicarea unei biserici obștești de către comunitate sau domnie anunță un proces de ocupare a terenului respectiv în curs de desfășurare, ridicarea mănăstirii sau a curții precizează faptul că atunci zona era liberă și va fi inclusă ariei construite urbane abia ulterior. Faptul își are explicația în regulamentele urbane care în Țara Românească și Moldo- va, chiar dacă nu au fost decît rareori con- semnate documentar au existat și nu s-au de- osebit fundamental de cele vest europe- ne, precum și printr-o relativ strictă delimita- re a funcțiunilor urbane. Conform acestei precizări, delimitarea nucleelor originare ale orașelor noastre se poate face și prin dis- cutarea amplasamentelor mănăstirilor și curți- lor, așa cum am lăsat să se înțeleagă în le- gătură cu cîteva dintre cazurile analizate. Exemple deosebit de sugestive sînt mănăsti- rea Sf. Gheorghe din Suceava care limitează cel puțin pe acea linie orașul din secolul al XVI-le, al curții Dancu și apoi al mănăstirii Golia care delimitează orașul lași din secolul al XVI-lea spre nord, apoi a schitului Beștelei și a curților boierești de pe strada Grecilor care delimitează Piteștiul secolelor XVI și XVII spre sud și nord. Mănăstirea Albă in- dică zonă neocupată spre est pentru Roma- nul din secolul XVI, în care mănăstirea Pre- cista Mare informează similar despre întinde- rea zonei construite spre sud în secolul XVI I etc. Din trecerea în revistă a acestor exemple, la care se pot adăuga multe altele, se pot trage cîteva concluzii preliminare, din care o parte au fost amintite deja. Importantă consider constatarea legată de o anume ordonare a ansamblului față de o serie din piesele de arhitectură amintite care constituie fie repere axiale, aflate la o oarecare distanță, fie, la un moment dat, cen- tre ale ansamblurilor respective. Acest fapt poate indica acțiuni deliberate de organizare a spațiului, conform unor modele uzuale și se adaugă, în unele situații, riguroasei ge- ometrii a zonei înseși. Coroborarea acestor constatări planimetrice cu informația tipolo- gică furnizată de spațiul geografic înconjură- tor conturează una dintre premisele discuției despre funcționarea în spațiul românesc a 50 unor modele orășenești răspîndite pe întreg continentul. Momentul implantării lor trebuie căutat în intervalul ultimei părți a secolului al Xlll-lea și primei jumătăți a următorului pentru orașele cu puternice nuclee coloniste prestatale (Cîmpulung, Baia, Șiret) și în in- tervalul imediat ulterior consolidării statelor feudale, în acest caz inițiativa aparținînd pu- terii centrale, aidoma situației altor state cen- tralizate europene. Coroborînd la rîndul lui acest complex de informații cu tot ce poate fi pus la dis- poziție de studiul documentar, arheologic și arhitectonic, privind respectivele organisme urbane se obțin, pentru o parte din ele, cele mai cercetate, modele de geneză și dezvolta- re cu un mare grad de plauzibilitate și care vor putea fi verificate numai prin noi cer- cetări, în special arheologice. Faptul schimbă substanțial ansamblul datelor cunoscute pînă în prezent și oferă noi direcții de investiga- re. Tn faza actuală a studiului, cele mai con- cludente rezultate le-am obținut pentru Su- ceava, lași,Cîmpulung și Pitești”. Se poate remarca în toate aceste cazuri că atingerea statutului urban, surprinsă pe alte căi este însoțită de o organizare în con- secință a zonei centrale, în funcție de datele de temă existente și de noile implanturi au- lice. Modelele evidențiate, repet, de mare probabilitate nu sînt spontane. Ele au la bază informația europeană urbană medievală uzu- ală. Piețele alungite (străzile-piață) sau tipul «fusiform» au numeroase replici, în spe- cial, în zona central-europeană, inclusiv Transilvania. Pentru Cîmpulung, lipsa informațiilor ar- heologice obligă la o rezolvare în varian- te. Prima consideră inițială piața fusiformă de la sud de Bărăție, ulterior spațiului co- mercial extinzîndu-se spre nord. A doua con- sideră inițială piața-stradă de la nord de Bă- răție, pînă spre biserica Popa Savu, apărută mai tîrziu, extinderea spre sud prin piața fu- siformă avînd loc probabil concomitent cu ridicarea în cealaltă extremitate a ei a Curții sau mănăstirii Domnești. Se remarcă locul simbolic ocupat oricum de Biserica Domneas- că ridicată în secolul al XVI-lea în centrul pieței. La Suceava, piața este flancată (sau in- ” Dintre cele patru studii de caz, Pitești este publicat în «Arhitectura» 1988, 3, p. 47 și urm. și Suceava în «Arhitectura» 1990, 1—6, p. 132 și urm. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 24 Curtea de Argeș — 24a—planul orașului; 24b .—Biserica și Curtea Domnească 24c—Zona tîrgului Fig. 25 Rîmnicu-Sărat — 25a—planul orașului; 25b — Mănăstirea Precista 51 http://patrimoniu.gov.ro BARATIA CURIE SAU MĂNĂSTIRE CLOASTERUL BISERICA DOMNEASCA BISERICA POPA SAVU BISERICI ORTODOXE TIMPURII 1 2 3 4 5 6 Fig- 26 Suceava — restitufie planimetrică privind cen- trul comercial al orașului medieval timpuriu-(situația de după apariția Curții Domnești și anterioară ocupării pie- ței cu construcții) Fig- 27 lași — restitufie planimetrică privind «Tîrgul de Jos» medieval (secolele XV—XVII) — ipoteza or- ganizării ca piață, ocupată ulterior cu construcții (EV FOSTA CURTE) 2-DISERICA SE NICOLAE Q 1100 j200m____________________________ Fig. 29 Pitești — piața comercială timpurie — resti- tuție Fig- 28 Cîmpulung — resfitufii planimetrice privind centrul comercial și relația lui cu nucleele românești (secolele XIII—XVI) 52 http://patrimoniu.gov.ro clude) de o serie de ansambluri: biserica ar- meană, Curtea Domnească, biserica catolică și este orientată spre Cetatea de Scaun. La lași, structurarea aceluiași spațiu este în func- ție de Curte, fiind flancat de biserica Sf. Vi- neri și vamă iar la Pitești piața lenticulară va fi fost organizată în funcție de monumentul sau ansamblul aflat sub mai tîrzia Biserică Domnească. Ulterior, toate aceste spații vor fi pro- gresiv lotizate, fenomen paralel cu apariția unor noi suprafețe destinate schimbului. Fe- nomenul este paralel cu extinderea continuă a rețelei de străzi și piețe comerciale mo- bilate cu prăvălii, cîrciumi, hanuri. Fenome- nul disipării în oraș a acestor funcțiuni este asemănător cu ceea ce se petrece în orașul «balcanic», care prezintă pentru secolele XVI—XVIII o structură polinucleară. Aici, tonei inițiale, creștine,cînd ea există, i se adaugă cartiere otomane, iar spațiile destina- le schimbului se organizează la limita dintre nuclee, de-a lungul principalelor căi de cir- :ulație²⁰. Trecerea în revistă a acestor metode de asență planimetrică obligă în final la con- statarea că, într-o și mai mare măsură în le- gătură cu orașul românesc, ceea ce se cîștigă □e această cale poate fi deosebit de impor- ant dar nu și sigur decît prin verificări ar- heologice, de data aceasta localizate și di- ecționate cu un plus de precizie priit re- aerele planimetrice enunțate. înseamnă, altfel spus, că este inerentă :onstituirea prin eforturi conjugate, interdis- :iplinare, a unei bănci de date suficient de :omplete și de sigure, care abia în continuare să permită un studiu în limite normale de siguranță. TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU NOTA: Cu excepfia planurilor orașelor Pitețti, Roman, Botoșani, prelucrate după Eugenia Greceanu, restul pla- nurilor provin din colecfia autorului. ²⁰ Vezi exemplul Ohrid-ului ca fiind cel mai con- cludent. 53 http://patrimoniu.gov.ro desen de arh. MĂRGĂRIT CHELBEA desen de arh. PAUL BADULESCU desen de orh. ALEXANDRU BARTFELD FUNCȚIONALISM desen de arh. PAUL BADULESCU 54 http://patrimoniu.gov.ro Metodologii și tehnici de lucru MIC ÎNDRUMAR PENTRU STUDIUL UMIDITĂȚII ÎN CLĂDIRI (I) Introducere Abordarea restaurării unui monument is- toric necesită o serie de studii și cercetări preliminare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural și ingineresc. Acolo unde există umiditate, se va elabora o expertiză care să indice soluții viabile pentru elimina- rea acesteia. Articolul de față urmărește să ofere celor interesați cîteva noțiuni absolut necesare abordării acestei probleme. CAPITOLUL I: PROVENIENȚA UMIDITĂ- ȚII — TIPURI DE UMIDITATE Umiditatea se poate afla în materialele de construcții sub formă de: — apă legată chimic care nu dăunează echilibrului construcției cît timp nu este în mișcare. — apă absorbită în faza de vapori direct din atmosferă sau în faza lichidă sub formă de condens. — apă infiltrată prin fisuri sau neetanșei- tăți. — apă capilară. De aici se pot deduce tipurile de umiditate din construcții. 1.1. Umiditatea din capilaritate Capilaritatea se datorește unor forțe care se dezvoltă la suprafața de separație a unui lichid cu un alt lichid, solid sau gaz. Expresia matematică a înălțimii ascensiunii lichidului într-un tub capilar a fost stabilită în anul 1718 de englezul Yurin. (fig. 1) Condiția care se scrie, stabilește echili- brarea de către forțele tensiunii superfici- ale a greutății coloanei de lichid. 2nro = nr²hcy unde . ~ tensiunea superficială a lichidului — 0,075 N/m pentru apă) ____Y — greutatea specifică a lichidului — r — raza tubului capilar înălțimea ascensiunii într-un capilar este invers proporțională cu raza capilarului, într-un capilar cu diametrul de 2 microni, apa poate urca pînă la 15 m înălțime, pe cînd într-un capilar cu diametrul de 5 mm urcă doar pînă la 3 mm. Apa pătrunde în zidărie, în general, prin zona fundațiilor și se evaporă la suprafața liberă a zidurilor. Mecanismul este prezentat în figura de mai jos (fig 2) — suprafața de intrare a apei = (2t-|-b)xa — suprafața de evaporare = 2h.a Fig. 1 55 http://patrimoniu.gov.ro Echilibrul între cantitatea de apă pătrunsă prin capilaritate și apa evaporată depinde de mai mulți parametri, printre care: porozi- tatea zidăriei și a tencuielii, tensiunea su- perficială a apei, suprafața de evaporare, condițiile climatice etc. Apa pătrunsă prin capilaritate în zidărie provine fie din pînza freatică, fie din ape de suprafață ce stagnează în zona fundațiilor deasupra unui strat impermeabil din sol. 1.2. Umiditatea din condens Aerul conține, pe lîngă componentele ga- zoase, praf și vapori de apă. Cantitatea de apă din aerul atmosferic se exprimă în: — presiunea parțială a vaporilor de apă pᵥ căreia îi corespunde o anumită cantitate de vapori. — grame de vapori de apă pe kg de aer uscat (x), care se numește umiditate absolu- tă. Conținutul de vapori de apă este maxim (xₛ) atunci cînd presiunea este pₛ — pre- siunea de saturație. Ținînd seama de cele de mai sus, se de- finește umiditatea relativă

unt luate de la monastirile din Moldova și Țara Românească? Numai la Moscova, în 1877, eu im găsit peste 70 asemenea ma- wscripte în museul Rumiantzov, în Jiblioteca Sinodală, în bibliotecile terkaski, Undolski, Gludov, Uva- ov, în biblioteca ministerului de sxterne și altele. Ba la museul Ru- niantzov am găsit manuscriptul prețioasei cronici românești a lui ^Aoxa Călugărul, scrisă la începutul secolului al XVII-lea în mănăstiea tozia de peste Olt, manuscript pe rare în 1859 îl luă de acolo călă- orul rus Gregorovici, ca să-l hă- ăzească museului menționat. Cîte site codice și documente vechi de-ale noastre n-or fi existînd aiu- ea, cînd avem dovezi că bilioteci întregi au dispărut din monastiri, împreună cu vase sacre și veșminte, jin care unele au nimerit pînă în ludul Dalmației, la monastirea Ban- |a, lîngă Cattaro, la Cruședol, în Serbia și aiurea? Dar nu numai răul acesta a des- puiat monastirile noastre de zes- trea ctitoricească; a fost și lipsa de interes anticaric și de pricepere din partea egumenilor vremii, care pentru diferite trebuințe au preîn- noit obiectele vechi cu altele noi; ba chiar a prefăcut în monedă sunătoare, în tacîmuri de masă, în i/ase și tipsii, cele mai prețioase modele de orfăurărire medievală. Dovezi? Avem destule [...] Aceste exemple le-am putea în- suti, căci nici o monaștire nu po- sedă astăzi un adevărat inventariu, ci numai o simplă și inexactă ca- lagrafiere a tuturor obiectelor [...] D-lor senatori, mi-ar trebui cea- suri întregi ca să epuizez cestiunea care ne preocupă, și cu cazuri con- crete, constatate de visu, să zugră- vesc halul la care a ajuns monastiri- le, bisericile, monumentele noastre sub raportul conservării lor. [...] Dacă după această amănunțită expunere reiese invederat că sta- rea actuală de lucruri, în ce pri- vește conservarea monastirilor și bisericilor, nu mai poate fi lăsa- tă, că obiectele de preț ale acestor locașuri trebuiesc inventariate spre a fi mai bine păstrate, apoi pro- iectul de lege e foarte la timp venit și urmează să-l votăm cu toții. Dacă pretindem că suntem un Stat cultural, atunci cată să ne su- punem la condițiunile ce comportă un Stat cultural. Știți că suntem mai prejos decît Turcia și Japonia pe terenul conservării monumentelor? Nu există Stat în Europa care să nu aibă o lege protectoare a mo- numentelor. [...] Noi vrem oare să rămînem mai inderet și decît Sta- tele asiatice? Nu mai voim a avea nici o legătură cu trecutul? Moș- tenirea părintească s-o lăsăm a se risipi în vînt, și să părem înaintea viitorimii că am trăit străini în pro- pria noastră țară? Monumentele, domnilor, nu fac numai pe un popor să trăiască, dar îl fac să reînvieze. [...] Monumen- tele întrețin legătura prezentului cu trecutul. A le păstra, a le apăra de stricăciuni și a le restaura con- servîndu-le forma și spiritul lor, es- te dovada cea mai puternică de treapta înaltă culturală pe care stă un popor. Cu cît conștiința acestei legături cu origina sa și cu trecutul este mai vie în sufletul unui popor, cu atît dorința lui pentru conserva- rea monumentelor este mai ener- gică și mai generală. Ferice de po- poarele care supraviețuiesc catas- trofelor prin nepieritoarele pro- ducțiuni ale geniului lor artistic. Ele trăiesc și^fupă moarte, iar numele lor deșteaptă amintirile cele mai frumoase, cele mai nobile ale idea- lului omenirii. Așa au făcut Gre- cii, așa au făcut Romanii, și noi sun- tem urmașii Romanilor. (Aplauze) D. ministru al cultelor și instruc- țiunii publice *: D-lor senatori, ni- meni nu poate să regrete mai mult decît mine că discuțiunea acestei legi, cerută de atîția ani, propusă în mai multe rînduri, și asupra că- reia nu pot nici măcar să-mi iau me- ritul nici că am inventat-o, nici că cel dintîi v-am propus-o D-voastre, că această discuțiune s-a schimbat în ședința de ieri, într-un fel de dezbatere asupra chestiunii rapor- turilor dintre Stat și Biserică, dez- batere care nu era nici la timpul ei venită, nici la locul ei adusă. N-a fost vorba, și nu poate fi vor- ba ca, cu ocaziunea acestei legi să se limpezească raporturile dintre Stat și Biserică. [...] D-lor, care este * Take lonescu (n. red.) scopul acestei legi? Nu este vorba nici de perchezițiuni, nici de a ști dacă Statul are drept sau nu să dis- pună ca obiectele vechi, proprieta- tea sa, să se păstreze sau nu la mu- seu [...] nu este vorba de nimic din toate acestea, ci e vorba numai de un singur lucru, de a se pune sub un regim egal deosebitele monu- mente istorice sau artistice, monu- mente care, chiar cînd sunt pro- prietate particulară, sunt mai înain- te de toate națională, căci ele sunt martorii gloriei trecute și gajul stră- lucirii viitoare. [...] Noi față de biserică nu am simțit nevoie să vă cerem drepturi noi, dar iarăși am fi culpabili să renun- țăm la un drept existent. Nu este vorba de a restaura toate monu- mentele, ci de a le alege pe cele ce reprezintă mai mult gloria stră- bună, fie din punctul de vedere al frumuseții artistice, fie din punctul de vedere al interesului istoric, de a le restaura pe acelea cu tot luxul, cu toată splendoarea cuvenită și de a abandona pe celelalte. Acesta e spiritul legii; dacă le- gea nu spune care monumente sunt de restaurat, este pentru că nu acesta este scopul legii; noi pînă acum nici nu știm care sunt monu- mentele de restaurat, noi nu avem nici un catalog general, și de aceea am pus o dispoziție în proiectul de lege, care prevede că se va înscrie in buget o sumă cu care să se facă o asemenea lucrare prealabilă de clasare a monumentelor istorice și artistice, a monumentelor naționale — ca să întrebuințez un cuvînt care să le cuprindă pe toate. Cînd se va face catalogul acestor monu- mente, atunci încetul cu încetul și după măsura de care dispune țara, se vor restaura monumentele noas- tre istorice. S-a restaurat Curtea de Argeș, S-fii Trei Ierarhi, se vor restaura Curtea Domnească, Mitro- polia, din Tîrgoviște, Sf. Dumitru din Craiova, Sfavropoleos din Bu- curești, și se vor restaura și mai multe în măsura în care vor crește forțele de producție ale acestei țări. Căci, D-lor senatori, dacă e ne- voie să ne gîndim la suvenirurile trecutului, trebuie să ne gîndim și la nevoile prezentului, ca să asi- gurăm viitorul. (Aplauze) D. G. Panu: D-lor senatori, încep prin a spune că n-am luat cuvîntul ca să combat legea și mai cu seamă spiritul acestei legi. Legea este mi- nunată din toate punctele de ve- dere, prin urmare nu voi face decît cîteva observațiuni de detaliu [...] D-lor, care este geneza acestei legi? Geneza acestei legi nu pir 71 http://patrimoniu.gov.ro cede din faptul că Cetatea Neamț era expusă la risipă și- dărăpina- re, de exemplu, nici că cutare sau cutare odor artistic poate să piară; nu, legea aceasta are o origine mai militantă și mai gravă, dacă voiți; este felul cum de cîțiva ani se face restaurarea monumentelor artistice publice, naționale, sau mai bine, istorice, este felul acela de- testabil și condamnabil care a făcut ca lumea să se gîndească la acest lucru. [...] D. Tocilescu spunea cu drept cuvîntcă în cursul veacurilor, bisericile și monumentele nu numai că nu s-au restaurat, dar nici nu s-au păstrat. [...] dar acum îmi veți spune că tocmai cu proiectul de fa- ță venim să aruncăm un văl de re- gret asupra trecutului și să începem a avea mai multă îngrijire și inteli- gență în restaurarea și repararea monumentelor. I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei: Am declarat că sunt împotriva acestei legi, o repet pentru a treia oară [...] noi, clerul și biserica, do- rim conservarea bisericei pentru interesul național. D. președinte: [...] Se pune la vot legea în total cu bile. D. președinte, G. Gr. Cantacu- zino: D-lor, rezultatul votulului este: Votanți................... • >72 Majoritate reglementară. .35 Bile albe . ..................65 Bile negre.....................7 Senatul a aprobat proiectul de lege. 72 http://patrimoniu.gov.ro Legi, regulamente, normative CONVENTION POUR LA SAUVEGARDE DU PATRIMOINE ARCHITECTURAL DE L'EUROPE Les Etats membres du Conseil de l'Europe, signataires de la presente Convention, Considerant que le but du Con- seil de l'Europe est de realiser une union plus etroite entre ses mem- bres, afin notamment de sauvegar- der et de promouvoir les ideaux et les principes qui sont leur pa- trimoine commun; Reconnaissant que le patrimoine architectural constitue une expres- sion irremplațable de la richesse et de la diversite du patrimoine culturel de l'Europe, un temoin inestimable de notre passe et un bien commun â tous les Europe- ens; Vu la Convention Culturelle Eu- ropeenne signee ă Paris le 19 de- cembre 1954 et notamment son ar- ticle 1*'; Vu la Charte Europeenne du Pa- trimoine Architectural adoptee par le Comite des Ministres du Conseil de l'Europe le 26 septembre 1975 et la Resolution (76) 28, adop- tee le 14 avril 1976, relative â l'adaptation des systemes legisla- tifs et reglementaires nationaux aux exigences de la conservation inte- gree du patrimoine architectural; Vu la Recommandation 880 (1979) de l'Assemblee Parlemen- taire du Conseil de l'Europe relati- ve â la conservation du patrimoine architectural; Compte tenu de la Recomman- dation n° R (80) 16 du Comite des Ministres aux Etats membres con- cernant la formation speciali see des architectes, urbanistes, ingeni- eurs du genie civil et paysagistes ainsi que la Recommandation n° R (81) 13 du Comite des Ministres adoptee le 1 er juillet 1981 concer- nant les actions â entreprendre en faveur de certains metiers menaces de disparition dans le cadre de l'activite artisanale; Rappelant qu'il importe de transmettre un systeme de referen- ces culturelles aux generations fu- tures, d’ameliorer le cadre de vie urbain et rural et de favoriser par la meme occasion le developpe- ment economique, social et cultu- rel des Etats et des regions; Affirmant qu'il importe de s’ac- corder sur les orientations essenti- elles d'une politique commune qui garantisse la sauvegarde et la mise en valeur du patrimoine architectu- ral, Sont convenus de ce qui suit: D^FINITION DU PATRIMOINE ARCHITECTURAL Article 1 Aux fins de la presente Conven- tion, l’e«pression «patrimoine ar- chitectural» est consideree comme conjprenant les biens immeubles suivants: 1. Les monuments: toutes reali- sations particulierement remarqua- bles en raison de leur interet his- torique, archeologique, artistique, scientifique, social ou technique, y compris les installations ou les ele- ments decoratifs faisant pârtie in- tegrante de ces realisations; 2. Les ensembles architectu- raux: groupements homogenes de constructions urbaines ou rurales remarquables par leur interet his- torique, archeologique, artistique, scientifique, social ou technique et suffisamment coherents pour faire l’objet d’une delimitation topogra- phique; 3. Les sites: oeuvres combinees de l’homme et de la nature, par- tiellement construites et constituant des espaces suffisamment caracte- ristiques et homogenes pour faire l'objet d'une delimitation topogra- phique, remarquables par leur in- teret historique, archeologique, ar- tistique, scientifique, social ou technique. IDENTIFICATION DES BIENS Â protEger Article 2 Afin d'identifier avec precision les monuments, ensembles archi- tecturaux et sites susceptibles d’etre proteges, chaque Pârtie s'engage â en poursuivre l'inven- taire et, en cas de menaces pesant sur les biens concernes, â etablir dans les meilleurs delais une do- cumentation appropriee. PROC6DURES LâGALES DE PROTECTION Article 3 Chaque Pârtie s'engage: 1. â mettre en oeuvre un regime legal de protection du patrimoine architectural; 2. â assurer, dans le cadre de ce regime et selon des modalites propres â chaque Etat ou region, la protection des monuments, des ensembles architecturaux et des si- tes. Article 4 Chaque Pârtie s'engage: 1. â appliquer en vertu de la pro- tection juridique des biens consi- deres, des procedures de controle et d'autorisation appropriees; 2. â eviter que des biens pro- teges ne soient defigures, degra- des ou demolis. Dans cette per- spective, chaque Pârtie s'engage, si ce n’est pas deja fait, ă introduire dans sa legislation des dispositions prevoyant: a. la soumission â une autorite competente des projets de demoli- tion ou de modification de monu- ments deja proteges ou faisant l'objet d'une procedure de protec- tion, ainsi que de tout projet qui affecte leur environnement; b. la soumission â une autorite 73 http://patrimoniu.gov.ro competente des projets affectant tout ou pârtie d'un ensemble ar- chitectural ou d'un site, et portant sur des travaux: — de demolition de bâtiments; — de construction de nouveaux bâtiments; — de modifications importantes qui porterairent atteinte au caracte- re de l’ensemble architectural ou du site; c. la possibilite pour les pou- voirs publics de mettre en demeure le proprietaire d’un bien protege d'effectuer des travaux ou de se substituer ă lui en cas de defaillan- ce de sa part; d. la possibilite d'exproprier un bien protege. Article 5 Chaque Pârtie s'engage â pros- crire le deplacement de tout ou pârtie d'un monument protegâ, sauf dans l'hypothese oii la sauve- garde materielle de ce monument l'exigerait impârativement. En ce cas, l'autorite competente pren- drait les garanties necessaires pour son demontage, son transfertet son remontage dans un lieu appro- prie. MESURES COMPL^MENTAIRES Article 6 Chaque Pârtie s'engage â: 1. prevoir, en fonction des com- petences nationales, regionales et locales et dans la limite des bud- gets disponibiles, un soutien finan- cier des pouvoirs publics aux tra- vaux d'entretien et de restauration du patrimoine architectural situe sur son territoire; 2. avoir recours, le cas eche- ant, â des mesures fiscales suscep- tibles de favoriser la conservation de ce patrimoine; 3. encourager les initiatives pri- vees en matiere d'entretien et de restauration de ce patrimoine. Article 7 Aux abords des monuments, â l'interieur des ensembles archi- tecturaux et des sites, chaque Pâr- tie s'engage â susciter des mesures visant â ameliorer la qualite de l’environnement. Article 8 Chaque Pârtie s'engage en vue de limiter les risques de degradati- 74 on physique du patrimoine archi- tectu ral: 1. â soutenir la recherche scienti- fique en vue d'identifier et d'ana- lyser les effets nuisibles de la pol- lution et en vue de definir les moy- ens de reduire ou d'eliminer ces effets; 2. â prendre en consideration les problemes specifiques de la con- servation du patrimoine architectu- ral dans les politiques de lutte con- tre la polution. SANCTIONS Article 9 Chaque Pârtie s'engage, dans le cadre des pouvoirs qui sont les si- ens, â faire en sorte que les in- fractions â la legislation protegeant le patrimoine architectural fassent l'objet de mesures appropriees et suffisantes de la part de l'autorite competente. Ces mesures peuvent entraîner, le cas echeant, l’obligati- on pour les auteurs de demolir un nouvel edifice construit irregulie- rement ou de restituer l'etat anteri- eur du bien protâge. POLITIQUES DE CONSERVATION Article 10 Chaque Pârtie s'engage ă adop- ter des politiques de conservation integree qui: 1. plecent la protection du pa- trimoine architectural parmi les ob- jectifs essentiels de l'amenagement du territoire et de l'urbanisme et qui assurent la prise en compte de cet imperatif aux divers stades de l'elaboration des plâns d'amenage- ment et des procedures d'autorisa- tion de travaux; 2. suscitent des programmes de restauration et d'entretien du pa- trimoine architectural; 3. fassent de la conservation, de l'animation et de la mise en valeur du patrimoine architectural, un ele- ment majeur des politiques en ma- tiere de culture, d'environnement et d'amenagement du territoire; 4. favorisent, lorsque c'est pos- sible, dans le cadre des processus d'amenagement du territoire et de l'urbanisme, la conservation et l’utilisation de bâtiments dont l'im- portance propre ne justifierait pas une protection au sens de I'Article 3, paragraphe 1, de la presente Convention, mais qui presenterait une valeur d'accompagnement du point de vue de l'environnement urbain ou rural ou du cadre de vie; 5. favorisent l’application et le developpement, indispensables ă l’avenir du patrimoine, des tech- niques et materiaux traditionnels. Article 11 Chaque Pârtie s'engage â favori- ser, tout en respectant le caractere architectural et historique du pa- trimoine: — l’utilisation des biens prote- ges compte tenu des besoins de la vie contemporaine; — I'adaptation, lorsque cela s'avere approprie, de bâtiments anciens â des usages nouveaux. Article 12 Tout en reconnaissant l’interet de faciliter la visite par le public des biens proteges, chaque Pârtie s'engage â faire en sorte que les consequences de cette ouverture au public, notamment les amenage- ments d'acces, ne portent pas at- teinte au caractere architectural et historique de ces biens et de leur environnement. Article 13 Afin de faciliter la mise en oeuvre de ces politiques, chaque Pârtie s'engage â developper dans le contexte propre de son organi- sation politique et administrative, la cooperation effective aux divers echelons des Services responsa- bles de la conservation, de l'action culturelle, de l'environnement et de l'amenagement du territoire. PARTICIPATION ET ASSOCIATIONS Article 14 En vue de seconder l'action des pouvoirs publics en faveur de la connaissance, la protection, la res- tauration, l'entreiien, la gestion et l'animation du patrimoine architec- tural, chaque Pârtie s'engage: 1. â mettre en place, aux divers stades des processus de decisi- on, des structures d'information, de consultation et de collaboration entre l'Etat, les collectivites loca- les, les institutions et associations culturelles et le public; 2. â favoriser le developpement du mecenat et des associations â but non lucratif oeuvrant en la matiere. http://patrimoniu.gov.ro INFORMATION ET FORMATION Article 15 Chaque Pârtie s'engage: 1. â valoriser la conservation du patrimoine architectural dans l'opi- nion publique aussi bien en tant qu’element d'identite culturelle que comme source d’inspiration et de creativite pour les generations presentes et futures; 2. â promouvoir â cette fin des politiques d'information et de sen- sibilisation notamment â l’aide de lechniques modernes de diffusion et d’animation, ayant en particulier pour objectif: a. d’eveiller ou d'accroître la sensibilite du public, des l'âge sco- laire, ă la protection du patrimoi- ne, ă la qualite de l'environnement bâti et â l'expression architectura- I®; b. de mettre en evidence l'unite du patrimoine culturel et des liens existant entre l'architecture, les arts, les traditions populaires et modes de vie, que ce soit â 1'6- chelon europeen, național ou re- gional. Article 16 Chaque Pârtie s'engage ă favori- ser la formation des diverses pro- fessions et des divers corps de me- tiers intervenant dans la conserva- tion du patrimoine architectural. COORDINATION EUROP6ENNE DES POLITIQUES DE CONSERVATION Article 17 Les Parties s'engagent â echan- ger des informations sur leurs po- litiques de conservation en ce qui concerne: 1. les methodes â definir en ma- tiere d'inventaire, de protection et de conservation des biens, compte tenu de l'evolution historique et de l'augmentation Progressive du pa- trimoine architectural; 2. les moyens de concilier pour le mieux l’imperatif de protection du patrimoine architectural et les besoins actuels de la vie economi- que, sociale et culturelle; 3. les possibilites offertes par les technologies nouvelles, concer- nant â la fois l’identification et l'en- registrement, la lutte contre la de- gradation des materiaux, la recher- che scientifique, lestravaux de res- tauration et les modes de gestion et d’animation du patrimoine archi- tectural; 4. les moyens de promouvoir la creation architecturale qui assure la contribution de notre epoque au patrimoine de l’Europe. Article 18 Les Parties s’engagent â se pre- fer chaque fois que necessaire une assistance technique mutuelle sex- primant dans un echange d’experi- ences et d’experts en matiere de conservation du patrimoine archi- tectural. Article 19 Les Parties s'engagent â favori- ser, dans le cadre des legislations nationales pertinentes ou des ac- cords internationaux par lesquels elles sont liees, les 4changes eu- ropeens de specialistes de la con- servation du patrimoine architectu- ral, y compris dans le domaine de la formation permanente. Article 20 Aux fins de la presente Conven- tion, un Comite d’experts institue par le Comite des Ministres du Conseil de l’Europe en vertu de l’Article 17 du Statut du Conseil de l’Europe est charge de suivre l’ap- plication de la Convention et en particulier: 1. de soumettre periodiquement au Comite des Ministres du Conseil de l’Europe un rapport sur la si- tuation des politiques de conserva- tion du patrimoine architectural dans les Etats parties ă la Conventi- on, sur l’application des principes qu’elle a enonces et sur ses pro- pres activites; 2. de proposer au Comite des Ministres du Conseil de l’Europe toute mesure tendant ă la mise en oeuvre des dispositions de la Con- vention, y compris dans le domaine des activites multilaterales et en matiere de revision ou d’amende- ment de la Convention ainsi que d'information du public sur les ob- jectifs de la Convention; 3. de faire des recommandations au Comite des Ministres du Conseil de l’Europe relatives â l'invitation d’Etats non membres du Conseil de l’Europe â adherer ă la Conventi- on. Article 21 Les dispositions de la presente Convention ne portent pas atteinte ă l’application des dispositions specifiques plus favorables â la protection des biens vises â l'Ar- ticle 1 contenues dans: — la Convention concernant la protection du Patrimoine mondial, culturel et naturel du 16 novembre 1972; — la Convention europeen ne pour la protection du patrimoine archeologique du 6 mai 1969. CLAUSES FINALES Article 22 1. La presente Convention est ouverte â la signature des Etats membres du Conseil de l’Euro- pe. Elle sera soumise â ratification, acceptation ou approbation. Les instruments de ratification, d'ac- ceptation ou d'approbation seront deposes pris le Secretaire General du Conseil de l’Europe. 2. La presente Convention en- trera en vigueur le premier jour du mois qui suit l'expiration d’une pe- riode de trois mois apres la date â laquelle trois Etats membres du Conseil de l’Europe auront expri- me leur consentement â etre lies par la Convention conformement aux dispositions du paragraphe precedent. 3. Elle entrera en vigueur ă l'egard de tout Etat membre qui exprimerait ulterieurement son consentement â etre lie par elle, le premier jour du mois qui suit l'expiration d’une periode de trois mois apr£s la date du depot de l’instrument de ratification, d'ac- ceptation ou d’approbation. Article 23 1. Apr4s l'entree en vigueur de la presente Convention, le Comite des Ministres du Conseil de l'Eu- rope pourra inviter tout Etat non membre du Conseil ainsi que la Communaute Economique Europe- enne â adherer â la presente Con- vention, par une decision prise â la majorite prevue â Partide 2O.d du Statut du Conseil de PEu- rope, et â Punanimite des repre- sentants des Etats contractants a- yant le droit de sieger au Comi- te. 2. Pour tout Etat adherent ou pour la Communaute Economique Europeenne en cas d’adhesion, la Convention entrera en vigueur le premier jour du mois qui suit Pex- piration d’une periode de trois mois apres la date de depot de l’instrument d’adhesion preș le Se- 75 http://patrimoniu.gov.ro cretaire General du Conseil de l'Europe. Article 24 1. Tout Etat peut, au moment de la signature ou au moment du de- p6t de son instrument de ratificati- on, d'acceptation, d'approbation ou d'adhesion, designer le ou les territoires auxquels s'appliquera la presente Convention. 2. Tout Etat peut, â tout autre moment par la suite, par une de- claration adressee au Secretaire General du Conseil de l'Europe, etendre l'application de la presen- fe Convention â tout autre territoi- re designe dans la declaration. La Convention entrera en vigueur a l'egard de ce territoire le premier jour du mois qui suit l'expiration d'une periode de trois mois apres la date de reception de la declara- tion par le Secretaire General. 3. Toute declaration fait en vertu des deux paragraphes precedents pourra etre retiree, en ce qui con- cerne tout territoire designe dans cette declaration, par notification adressee au Secretaire General. Le retrăit prendra effet le premier jour du mois qui suit l'expiration d'une periode de six mois apres la date En foi de quoi, les sous- signes, dument autorises ă cet ef- fet, ont signe la presente Conventi- on. Fait â Grenade, le 3 octobre 1985, en franțais et en anglais, les Pour le Gouvernement de la Republique d'Autriche: Norbert HELFGOTT Strasbourg, le 21 octobre 1985 Jan Robert VANDEN BLOOCK de reception de la notification par le Secretaire General. Article 25 1. Tout Etat peut, au moment de la signature ou au moment du de- p6t de son instrument de ratificati- on, d'acceptation, d'approbation ou d'adhesion, declarer qu'il se re- serve le droit de ne pas se con- former en tout ou en pârtie aux dis- positions de l’Article 4, paragra- phes c. et d. Aucune autre reserve n’est admise. 2. Tout Etat contractant qui a for- mule une reserve en vertu du pa- ragraphe precedent peut la retirer en tout ou en pârtie en adressant une notification au Secretaire Ge- neral du Conseil de l’Europe. Le retrăit prendra effet â la date de reception de la notification par le Secretaire General. 3. La Pârtie qui a formule la reserve au sujet de la disposition mentionnee au premier paragra- phe ci-dessus ne peut pretendre â l’application de cette disposition par une autre Pârtie; toutefois, elle peut, si la reserve est partielle ou conditionnelle, pretendre â l'appli- cation de cette disposition dans la mesure ou elle i’a acceptee. deux textes faisant egalement foi, en un seul exemplaire qui sera depose dans les archives du Con- seil l'Europe. Le Secretaire Ge- neral du Conseil de l’Europe en communiquera copie certifiee con- Pour le Gouvernement de la Republique de Chypre: Article 26 1. Toute Pârtie peut, ă tout mo- ment, denoncer la presente Con- vention en adressant une notificati- on au Secretaire General du Con- seil de l'Europe. 2. La denonciation prendra effet le premier jour du mois qui suit l'expiration d’une periode de six mois apres la date de reception de la notification par le Secretaire General. Article 27 Le Secretaire Generale du Con- seil de l’Europe notifiera aux Etats membres du Conseil de l'Euro- pe, â tout Etat ayant adhere â la presente Convention et â la Com- munaute Economique Europeenne adherente: a. toute signature; b. le depot de tout instrument de ratification, d'acceptation, d'ap- probation ou d'adhesion; c. toute date d’entree en vigueur de la presente Convention confor- mement â ses articles 22, 23 et 24; d. tout autre acte, notification ou communication ayant trăit â la presente Convention. forme ă chacun des Etats membres du Conseil e l'Europe, ainsi qu'â tout Etat ou â la Communaute Eco- nomique Europeenne invites â ad- herer ă la presente Convention. Pour le Gouvernement du Royaume de Belgique: Andreas POUYOUROS Strasbourg, le 13 juin 1986 CONVENTION EUROPEENNE POUR LA PROTECTION DU PATRIMOINE ARCHEOLOGIQUE (REVISEE) Preambule Les Etats membres du Conseil de l'Europe et les autres Etats parties â la Convention culturelle europe- enne, signataire de la presente Convention (revisee); Considerent que le but du Con- seil de l'Europe est de realiser une union plus etroite entre ses mem- bres afin notamment de sauvegar- der et de promouvoir les ideaux et les principes qui sont leur pa- trimoine commun; Vu la Convention culturelle eu- ropeenne, signee ă Paris le 19 de- cembre 1954, et notamment ses ar- ticles 1 et 5; Vu la Convention pour la sau- vegarde du patrimoine architectu- ral de l’Europe, signee â Grenade le 3 octobre 1985; Vu la Convention europeenne sur les infractions visant des biens culturels, signee ă Delphes le 23 juin 1985; Vu les recommandations de l'Assemblee parlementaire relati- ves a l'archeologie, et notamment les Recommandations 848 (1978), 921 (1981) et 1072 (1988); 76 http://patrimoniu.gov.ro Vu la Recommandation n° R (89) 5 relative â la protection et mise en valeur du patrimoine ar- cheologique dans le contexte des operations d'amenagement urbain et rural; Rappelant que le patrimoine ar- cheologique est un element essen- tiel pour la connaissance du passe des civilisations; Reconnaissant que le patrimoine archeologique europeen, temoin de l'histoire ancienne, est grave- ment menace de degradation aussi bien par la multiplication des grands travaux d’amenagement que par les risques naturels, les fouilles clandestines ou depourvu- es de caractere scientifique, ou en- core l'insuffisante information du public; Afffirmant qu’il importe d'institu- er, lâ ou elles n’existent pas en- core, les procedures de controle administrații et scientifique qui s'imposent, et qu’il y a lieu d'in- tegrer les preoccupations de sau- vegarde archeologique dans les politiques d’amenagement urbain et rural, et de developpement cul- turel; Soulignant que la responsabilite de la protection du patrimoine ar- cheologique incombe non seule- ment â l'Etat directement concer- ne, mais aussi ă l'ensemble des pa- ys europeens, afin de reduire les risques de degradation et de pro- mouvoir la conservation, en favori- sant les echanges d'experts et d’experiences; Constatant la necessite de com- pleter les principes formules par la Convention europeenne pour la protection du patrimoine archeolo- gique, signee â Londres le 6«mai 1969, â la suite de l'evolution des politiques d'amenagement dans les pays europeens. Sont convenus de ce qui suit: Ddinition du patrimoine archeolo- gkfie Article 1" 1. Le but de la presente Con- vention (revisee) est de proteger le patrimoine archeologique en tant que source de la memoire col- lective europeenne et comme in- strument d'etude historique et sci- entifique. 2. A cette fin, sont consideres comme elements du patrimoine ar- cheologique tous les vestiges, bi- ens et autres traces de l’existence de l'humanite dans le passe, dont â la fois: I la sauvegarde et l'etude per- mettent de retracer le developpe- ment de l'histoire de l'humanite et de sa relation avec l’environne- ment naturel; II lesprincipaux moyensd'infor- mation sont constitues par des fou- illes ou des decouvertes ainsi que par d'autres methodes de recher- che concernant l'humanite et son environnement; III l'implantation se situe dans tout espace relevant de la juridicti- on des Parties. 3. Sont inclus dans le patrimoine archeologique les structures, con- structions, ensembles architectu- raux, sites amenages, temoins mo- biliers, monuments d'autre nature, ainsi que leur contexte, qu'ils soi- ent situes dans le sol ou sous les eaux. Identification du patrimoine etme- sures de protection Article 2 Chaque Pârtie s'engage ă mettre en oeuvre, selon les modalites pro- pres â chaque Etat, un regime ju- ridique de protection du patrimoi- ne archeologique prevoyant: I la gestion d’un inventaire de son patrimoine archeologique et le classement de monuments ou de zones proteges; II la constitution de zones de re- serve archeologiques, meme sans vestiges apparents en surface ou sous les'eaux, pour la conservation de temoignages materiels â etudier par les generations futures; III l'obligation pour l'inventeur de signaler aux autorites compe- tentes la decouverte fortuite d’ele- ments du patrimoine archeologi- que et de les mettre â disposition pour examen. Article 3 En vue de preserver le patrimoi- ne archeologique et afin de garan- tir la sigrsification scientique des operations de recherche archeolo- gique, chaque Pârtie s'engage: I â mettre en oeuvre des pro- cedures d'autorisation et de con- trole des fouilles, et autres activites archeologiques, afin: a de prevenir toute fouille ou deplacement illicites d'elements du patrimoine archeologique; b d'assurer que les fouilles et les prospections archeologiques sont entreprises de maniere scien- tifique et sous reserve que: — des methodes d'investigation non destructrices soient employees aussi souvent que possible; — les elements du patrimoine archeologique ne soient pas exhu- mes lors des fouilles ni laisses ex- poses pendant ou apres celles-ci sans que des dispositions convena- bles n'aient ete prises pour leurs preservation, conservation et ges- tion; II a veiller â ce que les fouilles et autres techniques potentielle- ment destructrices ne soient pra- tiquees que par des personnes qu- alifiees et specialement habilitees; III â soumettre â autorisation prealable speciflque, dans les cas prevus par la legislation interne de l’Etat, l’emploi de detecteurs de metaux et d’autres equipements de detection ou procedes pour la re- cherche archeologique. Article 4 Chaque Pârtie s'engage â mettre en oeuvre des mesures de protecti- on physique du patrimoine archeo- logique prevoyant suivant les cir- constances: I l'acquisition ou la protection par d'autres moyens appropries, par les pouvoirs publics, d’espaces destines â constituer des zones de reserves archeologiques; 11 la conservation et l'entretien du patrimoine archeologique, de preference sur son lieu d'origi- ne; III l'amenagement de depots appropries pour les vestiges arche- ologiques deplaces de leur lieu d'origine. Conservation integrde du patri- moine archeologique Article 5 Chaque Pârtie s'engage: I â rechercher la conciliation et l'articulation des besoins respectifs de l'archeologie et de l'amenage- ment en vei liant â ce que des ar- cheologues participent: a aux politiques de planification visant â etablir des strategies equi- librees de protection, de conserva- tion et de mise en valeur des sites presentant un interet archeologi- que; b au deroulement dans leurs di- verses phases des programmes d'amenagement; II â assurer une consultation sys- tematique entre archeologues, ur- banistes et amenageurs du territoi- re, afin de permettre: a la modification des plâns d'amenagement susceptibles d'al- 77 http://patrimoniu.gov.ro terer le patrimoine archeologi- que,' b l'octroi du temps et des moy- ens suffisants pour effectuer une etude scientique convenable du si- te avec publication des resultats; III â veiller ă ce que les etudes d'impact sur l'environnement et les decisions qui en resultent prennent complitement en compte les sites archeologiques el leur contexte; IV â faire en sorte que l'ouver- ture au public des sites archiolo- giques, notamment les amenage- ments d'accueil d’un grand nombre de visiteurs, ne porte pas atteinte au caractere archeologique et scentifique de ces sites et de leur environnement. Financement de la recherche et conservation archeologique Article 6 Chaque Pârtie s'engage: I â prevoir un soutien financier â la recherche archeologique par les pouvoirs publics nationaux, re- gionaux ou locaux, en fonction de leurs competences respectives; II â accroître les moyens materi- els de l'archeologie preventive: a en prenant les dispositions uti- les pour que, lors de grands tra- vaux damenagement publics ou prives, soit prevue la prise en char- ge complete par des fonds prove- nant de maniere appropriee du secteur public ou du secteur prive du cout de toute operation archeo- logique nicessaire liee ă ces tra- vaux; b en faisant figurer le budget de ces travaux, au meme titre que les etudes d'impact imposeesjaar les preoccupations d'environnement et d'amenagement du territoire, les etudes et les prospections ar- cheologiques prealabies, les docu- ments scientifique; de synthese, de meme que les Communications et publications completes des decouvertes. Collecte et diffusion de l’informa- tion scientifique Article 7 En vue de faciliter l’etude et la diffusion de la connaissance des decouverts archeologiques, chaque Pârtie s'engage: I â realiser ou actualiser les en- quetes, les inventaires et la carto- graphie des sites archeologiques dans les espaces soumis a sa ju- ridiction; II a adopter dispositions pra- tiques en vue d'obtenir, au terme 78 d'operations archeologiques, un document scientifique de synthese publiable, prealable a la necessai- re diffusion integrale des etudes specialisies. Article 8 Chaque Pârtie s'engage: I â faciliter l'echange sur le plan național ou internațional d’elements du patrimoine archio- logique â des tins scientifiques professionnelles, tout en prenant Ies dispositions utiles pour que cet- te circulation ne porte atteinte d'aucune maniere â la valeur cul- turelle et scientifique de ces ele- ments; II â susciter les echanges d'in- formations sur la recherche archeo- logique et les fouilles en cours et ă contribuer â l’organisation de programmes de recherche interna- tionaux. Sensibilisation du public Article 9 Chaque Pârtie s'engage: I â entreprendre une action educative en vue d’eveiller et de developper aupres de l’opinion publique une conscience de la va- leur du patrimoine archeologique pour la connaisance du passe et des perils qui menacent ce pa- trimoine; II â promouvoir l’acces du pu- blic aux elements important* de son patrimoine archeologique, no- tamment les sites, et a encourager l’exposition au public de biens ar- cheologiques selectionnes. Prevention de la circulation lllicite d'elements du patrimoine archeo logiques Article 10 Chaque Pârtie s'engage: I ă organiser l'echange d'infor- mations entre les pouvoirs publics competents et les institutions sci- entifiques sur les fouilles illicites constatees; 11 â porter â la connaissance des instances competentes de l'Ftat d’origine pârtie ă cette Convention (revisee) toute offre suspecte de provenance de fouilles illicites ou de detournement de fouilles offici- elles, et toutes precisions necessai- res â ce sujet; III en ce qui concerne les mu- sees et les autres institutions simi- laires dont la politique d’achat est soumise au controle de l'Etat, â prendre les mesures necessaires afin que ceux-ci n’acquierent pas des elements du patrimoine arche- ologiques suspects de provenir de decouvertes incontrolees, de fouil- les illicites ou de detournements de fouilles officielles; IV pour les musees et autres institutions similaires, situes sur le territoire d'une Pârtie, mais dont la politique d’achat n'est pas soumi- se au controle de l'Etat: a â leur transmettre le texte de la presente Convention (revisee); b â n’epargner aucun effort pour assurer le respect par lesdits musees et institutions des principes formul6s dans le paragraphe 3 ci-dessus; V â restreindre, autant que pos- sible, par une action d'educati- on, de vigilance et de cooperati- on, le mouvement des elements du patrimoine archeologique prove- nant de decouvertes incontro- lees, de fouilles illicites ou de de- tournements de fouilles officielles. Article 11 Aucune disposition de la presente Convention (revisee) ne porte atteinte aux traites bilateraux ou multilateraux qui existent ou qui pourront exister entre des Par- ties, visant la circulation illicite d'elements du patrimoine archeo- logique ou leurs restitution au pro- prietaire legitime. Asslstance technique el scientifi- que mutuelle Article 12 Les Parties s'engagent: I â se pretei une asslstance technique et scientifique mutuelle s'expnmant dans un echange d'ex- periences et d'experts dans les ma- tieres relatives au patrimoine ar- cheologique; II â favoriser, dans le cadre des legislations nationales pertinentes ou des accords internationaux par lesquels elles sont liies, les echanges de specialistes de la con- servation du patrimoine archeolo- gique, y compris dans le domaine de la formation permanente. Controle de l’application de la Convention (revisee) Article 13 Aux fins de la presente Conven- tion (revisee), un comite d'ex- perts, institui par le Comite des Ministres du Conseil de l'Europe en vertu de l’article 17 du Statut du Conseil de l'Europe, estcharge de suivre l’application de la Con- http://patrimoniu.gov.ro vention (revisee) et en particu- lier: I de soumettre periodiquement au Comite des Ministres du Con- seil de l'Europe un rapport sur la situation des politiques de protec- tion du patrimoine archeologique dans les Etats parties â la Conventi- on (revisee) et sur l'application des principes qu’elle enonce; II de proposer au Comite des Ministres du Conseil de l'Europe toute mesure tendant â la mise en oeuvre des dispositions de la Con- vention (revisee), y compris dans le domaine des activites multila- terales et en matiere de revision ou d'amendament de la Conventi- on (revisee), ainsi que d'informati- on du public sur les objectifs de la Convention (răvisee); III de faire des recommandati- ons au Comite des Ministres du Conseil de l'Europe, relatives â l’invitation d’Etats non membres du Conseil de l'Europe â adherer â la Convention (revisee). Clauses finales Art iele 14 1 La presente Convention (revisee) est ouverte ă la signature des Etats membres du Conseil de l'Europe et des autres Etats parties ă la Convention culturelle euro- peenne; Elle sera soumise â ratification, acceptation ou approbation. Les Instruments de ratification, d’ac- ceptation au d’approbation seront deposes prăs le Secretaire General du Conseil de l’Europe. 2 Un Etat pârtie ă la Convention europeenne pour la protection du patrimoine archeologique, signee â Londres le 6 mai 1969, ne peut deposer son instrument de ratiftta- tion, d'acceptation ou d'approbati- on s'il n'a pas deja denonce ladite Convention ou s'il ne la denonce pas simultanement. 3 La presente Convention (revisee) entrera en vigueur six mois apres la date â laquelle quatre Etats, dont au moins trois Etats membres du Conseil de l'Euro- pe, auront exprime leur consente- ment â etre lies par la Convention (revisee) comformement aux dis- positions des paragraphes pre- cedents. 4 dans le cas oii, en application des deux paragraphes precedents, la prise d'effet de la denonciations de la Convention du 6 mai 1969 et l'entree en vigueur de la pre- sente Convention (revisee) ne se- raient pas simultanees, un Etat con- tractant peut declarer, lors du depot de son instrument de ratifi- cation, d'acceptation ou d'appro- bation, qu'il continuera â appliquer la convention du 6 mai 1969 jusqu’â l’entree en vigueur de la presente Convention (revisee). 5 La prăsente Convention (revisee) entrera en vigueur ă l'egard de tout Etat signataire qui exprimerait ulterieurement son consentement ă etre lie par elle six mois apres la date du dâpot de ('instrument de ratification, d'ac- ceptation ou d’approbation. Article 15 1 Apres l'entree en vigueur de la presente Convention (revisee), le Comite des Ministres du Conseil de l’Europe pourra inviter tout au- tre Etat non membre du Conseill ainsi que la Communaute economi- que europeenne â adherer a la presente Convention (revisee), par une decision prise ă la majorite prevue â Partide 20.d du Statut du Conseil de l’Europe, et a l'unani- mite des representans des Etats contractants ayant le droit de sieger au Comite. 2 Pour tout Etat adherent ou pour la Communaute economique europeene, en cas d’adhesion, la Convention (revisee) entrera en vi- gueur six mois apres la date de depot de l'instrument d’adhesion preș le Secretaire General du Con- seil de l'Europe. • Article 16 1 Tout Etat peut, au moment de la signature ou au moment du depot de son instrument de ratifi- cation, d'acceptation, d'approbati- on ou d’adhesion, designer le ou les territoires auxquels s'applique- ra la presente Convention (re- visee). 2 Tout Etat peut, a tout autre moment par la suite, par une de- claration adressee au Secretaire General du Conseil de l’Europe, etendre l'application de la presen- te Convention (revisee) tout autre territoire designe dans la declarati- on. La Convention (revisee) entre- ra en vigueur a l'egard de ce ter- ritoire six mois apr&s la date de reception de la declaration par le Secretaire General. 3 Toute declaration faite en ver- tu des deux paragraphes pre- cedents pourra etre retiree, en ce qui concerne tout territoire dans cette declaration, par notification adressee au Secretaire General. Le retrăit prendra effet six mois apres la date de reception de la notifica- tion par les Secretaire General. Article 17 1 Toute Pârtie peut, â tout mo- ment, denoncer la presente Con- vention (revisee) en adressant une notification au Secretaire General de l'Europe. 2 La denonciation prendra effet six mois apres la date de reception de la notification par le Secretaire G6n6ral. A rticle 18 Le Secretaire General du Con- seil de l'Europe notifiera aux Etats membres du Conseil de l'Euro- pe, aux autres Etats parties a la Convention culturelle europeenne, ainsi qu'ă tout Etat et â la Com- munaute economique europeenne ayant adhere ou ayant ete invite â adherer â la presente Convention (revisee): I toute signature; II le depot de tout instrument de ratification, d'acceptation, d'ap- probation ou d’adhesion; III toute date d’entree en viguer de la presente Convention (revi- see), conformement a ses articles 14, 15 et 16; IV tout autre acte, notification ou communication ayant trăit a la presente Convention (revisee) En foi de quoi, Ies soussi- gnes, dument autorises ă cet ef fet, ont signe la presente Convent on (revisee) Le Secretaire General du Conseil de l'Europe en com- muniquera copie certifiee confor- me ă chacun des Etats membres du Conseil de l'Europe, aux autres Etats parties â la Convention cul- turelle europeenne, ainsi qu’ă tout Etat non membre ou ă la Commu- naute economique europeenne in- vites ă adherer ă la presente Con- vention (revisee). European Treaty Series No. 121 Strasbourg, Conseil de l'Europe, Section des Publications, 1985 December Decembre 1986 Provisional edition/Edition provisoire [1992] 79 http: //patrimoniu.gov.ro Cronica internă CONFERINȚĂ DE PRESĂ Vineri, 7 august, a avut loc la sediul DMASI o conferință de pre- să cu tema «Restaurarea monumen- telor de cult», cu privire la necesi- tățile de restaurare, mai ales a bi- sericilor din nordul Bucovinei. în deschiderea conferinței, arh. Sanda Ignat a făcut o prezen- tare a evoluției conceptului de mo- nument istoric și de cult, a situației statistice, la nivelul ultimelor da- te, a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din România. S-a prezentat situația generală a conservării patrimoniului arhitectu- ral. Dezastrul acestuia, distrugerile ultimilor 50 de ani au făcut, de alt- fel, și obiectul unei expoziții spe- cial organizată de DMASI și Uniu- nea arhitecților în lunile februa- rie-martie la Facultatea de arhitec- tură. Andrei Pippidi a evocat dis- trugerea, încă din primii ani ai in- staurării comunismului, a unui va- loros fond monumental: conace și palate, reședințe nobiliare de pe întreg teritoriul țării, aduse cu su- tele în pragul ruinei, jefuite de piesele mobile de valoare, vandali- zate de elementele decorului arhi- tectonic (mozaicuri, picturi murale, plafoane casetate, tîmplărie de ar- tă), utilizate apoi cu ură și dis- preț, dezinteres și oricum ruina- te. Altele, în fine, au suportat mar- tiriul chiar după 1989, atunci cînd foste sedii de CAP au fost scoase la licitație și demolate pentru a fi vîndute la bucată monumente is- torice. Dr. Arh. Eugenia Greceanu a prezentat începuturile organizării DMASI, eforturile acesteia de a stăvili distrugerile din anii comu- nismului, reușitele ei, greutățile ei. S-a evocat apoi și desființarea, în 1977, a acestui martor și organism statal devenit incomod pentru că era neobedient în totalitate. Conducerea DMASI a pus la dis- poziția presei situații statistice de- taliate privind categoriile de mo- numente istorice aflate în evidențe- le noastre, situația monumentelor de cult, specificîndu-se separat ce- le ortodoxe, și repartiția fondurilor de restaurare (studii, proiecte, in- tervenții de urgență) pe ultimii doi ani. Sintetic, din datele prezentate reiese că celor 76 de monumente de cult aparținînd bisericii ortodo- xe la care s-a intervenit cu fonduri, DMASI le-a acordat 42,5 % din bugetul său pe 1991 și 66 % în 1992, fonduri planificate pentru lucrări în execuție. Din bugetul general de 400.000.000 lei, 265.620.000 lei revin monumente- lor de cult, 146.240.000 lei (con- tracte în curs de derulare sau planificate) dintre care 54.463.000 lei pentru bisericile-monument din Suceava. D-nul director tehnic Marinei Daia a prezentat avatarurile obține- rii fondurilor de restaurare, succe- sivele amputări ale planurilor de restaurare propuse de DMASI. Vorbind despre situația dezastru- oasă a monumentelor de lemn dej pe tot teritoriul țării, amenințate' atît de fireasca perisabilitate a ma- terialului cît și de «uzura mora- lă» clamată de cei care, nereceptivi la valoarea istorică și artistică, acu- ză perimarea fizică a bisericilor de lemn țărănești, pictorul Horia Ber- nea, director al Muzeului Țăranului Român, a avansat propunerea ca fondurile de restaurare să nu mai fie furnizate prin Ministerul Cultu- rii, care are și va mai avea, pro-: babil, un buget mult prea mic, ciș direct de la Guvern. D-na Cezara Mucenic a prezen-r tat cadrul legislativ în care DMASI își desfășoară activitatea, evidențiil ind faptul că la 100 de ani de lat promulgarea primei Legi a monu-o mentelor istorice, nu avem o lege a monumentelor, deși ultimul (din cele 16) proiecte ale ei a fost depus la Parlament în octombrie 1991. Ziariștilor prezenți li s-au pus la dispoziție acte normative în vigoa- re care constituie totuși un minim cadru legal în ceea ce privește pro- tecția monumentelor istorice, pre- cum și un sumar al articolelor din RENOVAT IO referitoare la monu- mentele de cult. DOINA MÂNDRU t 4 RAPORT DE DEPLASARE 3—5 IUNIE 1992 în perioada 3—5 iunie, Cezara Mucenic, dir. adj. științific la DMASI a participat la Gyor, Un- garia, la cel de-al doilea atelier european, asupra actualizării legis- lației de patrimoniu, fiind invitată, la propunerea Comitetului Director al DMASI, de către Consiliul Eu- ropei. Organizatori: — Consiliul Europei, Comitetul pentru patrimoniu cultural, prin d-nul Daniel Therand, administra- tor principal; 80 LA GYOR, UNGARIA, — Ministerul mediului și amena- jării teritoriului din Ungaria. Participa nfi: Au participat din Ungaria: — Ministerul Culturii și Educa- ției Publice reprezentat de d-nul arh. Zsolt SEKELY și alții. — Comisia națională pentru pro- tecția monumentelor istorice repre- zentată de d-nul președinte arh. Tamâs FESERDY și alții. — Arhitecți șefi ai orașelor Bu- dapesta, Gyor, arhitecți implicați în activitatea de urbanism, membri ai parlamentului, ai administrației orășenești, primari. Au participat din Europa: 10 specialiști din Elveția, Franța, Danemarca, Marea Britanie, Ita- lia, Austria, Polonia, Ucraina, Turcia. România. Scop: continuarea discuțiilor pe tema înnoirii legislației patrimoniu- lui, legat de problemele fundamen- tale de conservare integrală a pa- trimoniului arhitectural. Colocvii asupra urbanismului și rolului co http://patrimoniu.gov.ro lectivităților locale în păstrarea pa- trimoniului arhitectural. Conținutul discuțiilor I. Rapoartele maghiare au subli- niat lipsa de adaptare a actualei le- gi la schimbările administrației economice. Lista monumentelor cuprinde clădirile de valoare, mai puțin zonele de valoare ambiental urbanistică. Lipsește clarificarea re- sortului între protecția monumen- telor, autonomia locală și drepturi- le proprietarului. Nu este clarificată noțiunea de «politică de dezvoltare urbană». Faptul că posedă un monument nu trebuie să fie în dauna proprietaru- lui, iar colectivitatea ar trebui să aprecieze sacrificiile cetățeanu- lui — proprietar de monument și să vină să-l ajute. S-a arătat că au fost întocmite studii și planuri, dar la nivel central ;i au rămas necunoscute. Este ne- ezolvată problema proprietății, nulte clădiri avînd statut incert. Raportul defectuos între specia- iștii de la nivel central și adminis- ația locală, lipsită de multe ori ie specialiști necesari duce la de- cizii greșite. Un rol l-ar avea asistentul social care ar ajuta populația să-și clarifi- ce doleanțele. Un subiect tratat în mod special a fost cel al locuințelor în clădiri valoroase. Statul s-a ocupat de mo- numentele de mare importanță, ne- glijîndu-le pe celelalte. Chiar func- țiunile care au fost controlate s-au dovedit de multe ori distructive. întrebările principale puse în discuție au fost: 1. Cum să se organizeze un sis- em legislativ și financiar coe- ent, pentru a susține conservarea patrimoniului culturali 2. Există mijloacele financiare necesare recuperării dezavantaje- • or date de restaurarea monumen- telor? 3. Cum să se mențină echilibrul între amenajarea spontană și ame- najarea planificată? 4. Care ar trebui să fie raportul .ntre planificarea socială, situația locuințelor și patrimoniul arhitec- tural? 5. Cum pot fi sensibilizate auto- ritățile locale pentru a decide în favoarea monumentelor! Ce ar tre- bui schimbat în planificările urba- nistice? S-au prezentat ca experiențe po- zitive întreprinse de Ungaria: a) Concursul inițiat între orașe pentru punerea în valoare a mo- numentelor (premiu: 1.000.000 fo- rinți). b) Constituirea unei societăți anonime, la care este acționară 50 % municipalitatea și 50 % două bănci (una maghiară, alta străi- nă), societate care-și propune un profit redus și al cărei obiectiv este finanțarea proiectelor de restaura- re urbană. își propun convigerea populației. c) Studiul valorilor orașului Bu- dapesta pe baza: — analizei fiecărui cartier — analiza fiecărei case — stabilirii spațiului omogen. Realizarea cadastrului valorilor pe baza căruia să fie stabilită con- cepția de dezvoltare. II. Intervenții ale participanților din alte țări: S-au conturat cîteva propuneri pe baza experienței și anume: 1. Necesitatea absolută de pro- tejare a patrimoniului arhitectural impune existența unei legislații adecvate (legislație prezentă în absolut toate țările europene, cu excepția României). Aceasta deter- mină: — respectarea dispozițiilor or- ganismelor competente (proprie- tarul care nu le acceptă vinde mo- numentul: în Danemarca, Marea Britanie, Italia). — măsuri pentru protejarea și conservarea valorilor arhitectura- le, ca de ex.: Franța: agenția națională care a preluat taxele luate de la toate lo- cuințele, pentru a repara și ridica nivelul de locuire în clădirile mo- numente istorice. S-au creat zo- nele denumite «secteur sauv- garde» pentru teritorii de mare va- loarea arhitecturală, pentru care statul susține financiar restaura- rea. Elveția: Conferința a impus can- toanelor să elaboreze planurile ur- banistice generale. A împărțit mo- numentele după responsabilități naționale, regionale și locale și nu aprobă demolarea decît eventual pentru cele locale în condiții spe- ciale. Polonia: s-au creat agenții națio- nale care adună fonduri, garantea- ză băncilor și protejează monu- mentele — castele —, pînă la res- taurarea lor în vederea redării pro- prietarilor. 2. Importanța stabilirii relației cu autoritățile administrative locale, proprietarii de monumente și pu- blicul pentru a fi convinși — de valoarea monumentelor — de necesitatea protejării prin conservare a acestora. Metode: — Marea Britanie: educația pro- fesorilor privitor la monumente, la arhitectura vernaculară etc. — Elveția: organizația Heimat- schutz care dă proprietarilor sfa- turi, intervenind între aceștia și stat. Arhitecții care lucrează în do- meniul protecției monumentelor sînt instruiți special pentru a dis- cuta cu publicul și presa. — Turcia: autoritățile locale (pri- mar, consilieri) sînt sensibilizate mai întîi. Se fac cursuri de educație pentru monumente în școli. — Franța: campanie de presă sub titlul «Franța desfigurată», «Patrimoniul în pericol!» care a încercat să demonstreze că de aceasta depinde calitatea vieții. — Ungaria: concurs între li- cee, pe tema monumentelor — Cu- noașteți monumentele? Ce ați vrea să faceți pentru ele? 3. Introducerea «operatorilor» ca element animator absolut esențial (persoane care se ocupă de pune- rea în practică a unui proiect de revitalizare urbană, găsind fonduri, convingînd proprietarii să partici- pe, explicînd autorităților locale și publicului. Sînt plătite procentual din costul proiectului, cînd se rea- lizează). 4. Introducerea de avantaje finale și susținere din finanțe publice. Concluzii: deoarece multe din problemele Ungariei sînt similare cu cele din România, exeriențele prezentate, atît cele reușite cît și cele ratate pot fi puse în discuție și pentru revitalizarea patrimoniu- lui arhitectural românesc. Colocviul s-a încheiat cu elabo- rarea unui material — concluzie — recomandare al cărui conținut ne va fi util. CEZARA MUCENIC 81 http://patrimoniu.gov.ro Viața științifică SIMPOZIONUL «PRINCIPII DE CONSOLIDARE ANTISEISMICA A MONUMENTELOR ISTORICE», TÎRGOVIȘTE 3—5 IUNIE, 1992 Lucrările simpozionului «Princi- pii de consolidare antiseismică a monumentelor istorice» s-au des- fășurat la Tîrgoviște, în intervalul 3—5 iunie 1992, avînd ca organiza- tori: Direcția Monumentelor, An- samblurilor și Siturilor Istorice, In- specția de Stat în Construcții și So- cietatea Română pentru Calitatea Construcțiilor — ROCAS. Simpozi- onul s-a bucurat de o largă par- ticipare a specialiștilor din întreaga țară (arhitecți, arhitecți restauratori și ingineri de rezistență). A fost aceasta o primă consfătuire, un în- ceput în efortul de a pune bazele unui sistem de lucru în consolida- rea antiseismică a monumentelor, întîlnirea între cei ce proiectează și asigură păstrarea valorii monu- mentului restaurat, pe de o parte, și cei ce găsesc mijloacele de con- solidare, pe de altă parte, a avut valoarea unui schimb de idei, une- ori cu accente de confruntare. Ro- mânia fiind o țară seismică, se im- pune ca o necesitate consolidarea antiseismică, problema fiind aceea a fixării unei marje în care s^poate interveni asupra monumentului fără a-i altera substanța istorică. Situîndu-se într-o zonă de inter- ferență a mai multe discipline, con- solidările antiseismice ale monu- mentelor istorice nu pot fi tratate cu indiferență, chiar în condițiile în care greutățile unei economii aflată într-o perioadă de tranziție sînt evidente. Starea îngrijorătoare în care se găsește 3/4 din fondul de monumente, faptul că din 44 de obiective afectate de seisme, doar pentru 27 au fost efectuate experti- ze (foarte costisitoare), lipsa ma- terialelor de calitate, a forței de muncă specializate, la care se adaugă, uneori, ignoranța sau ne- glijența oamenilor, iată cîteva din greutățile enumerate ca fiind cu- noscute tuturor specialiștilor — ceea ce, însă, din păcate, nu este suficient pentru rezolvarea lor. 82 Dacă din fondul de construcție existent în țară, monumentele re- prezintă abia 1 % (circa 25.000 monumente), deci cantitativ foarte puțin, calitativ restaurarea și conso- lidarea lor pune probleme foarte variate, pentru că structura lor este diversă. Așa cum fiecare monument este un unicat, în egală măsură fie- care restaurare/consolidare este un caz aparte. Tn ceea ce privește con- solidările antiseismice nu este lipsit de importanță faptul că din școală inginerii ies nepregătiți pentru munca de restaurare, bunăvoința neputînd înlocui pregătirea de specialitate, formarea în acest do- meniu rămînînd să fie făcută indivi- dual. Cămășuielile de beton armat, injectările zidurilor, încadrarea go- lului de uși, centuri de beton etc. sint cîteva din metodele de consolidare antiseismice. In munca aceasta, calitatea materialelor și a manoperei sînt absolut necesare și trebuie corelate cu reactualizarea hărților macrozonale seismice, pre- cum și cu elaborarea unor hărți mi- crozonale. Au fost prezentate pro- iecte de consolidări (Mănăstirea Snagov, Ateneul Român, Muzeul George Enescu etc.). Ultima zi a simpozionului a fost dedicată dis- cuțiilor, care au făcut dovada pa- siunii, a interesului pe care tema o suscită, a unor puncte de vedere comune, dar și a unor reticențe ve- nite mai ales din partea arhitecților restauratori, care sînt circumspecți în privința metodelor de consolida- re. Temerea lor se justifică prin ace- ea că este posibil ca lucrările de consolidare să dea un mai mare grad de siguranță, dar să agreseze monumentul, făcînd să dispară substanța istorică și să rămînă doar valoarea lui ambientală. Consemnăm din opiniile expuse de participanții la discuții, referi- toare la reglementările a căror ne- voie se simte în acest domeniu: — constituirea în cadrul DMASI a unei comisii pentru stabilirea ava- riilor, a gradului de urgență a in- tervențiilor; — necesitatea ca la expertiza tehnică să se adauge și expertiza bi- ologică pentru depistarea biode- gradărilor la elementele de lemn din construcție; — necesitatea unor mai clare in- dicații din partea proiectantilor pentru inginerii structuriști; — valorificarea rețetelor tradiți- onale (meșteșugul, unelte, materia- le etc.) care pot da rezultate mai bune decîf metode de lucru și ma- terialele actuale; — intervenția făcută pe un mo- nument trebuie să lase posibilitatea ca peste timp să se poată continua prin alte lucrări consolidarea, deci asigurarea reversibilității interven- țiilor de consolidare; — organizarea unor cursuri de specializare postuniversitară, cu sprijinul DMASI; — necesitarea aplicării pe mo- numente (măcar pe cele mai im- portante) a unor aparate pentru ve- rificarea modificărilor de natură se- ismică, umiditate etc. Ideea care s-a impus în finalul discuțiilor a fost aceea că restaura- rea monumentelor este un domeniu de specialitate deschis oricărui in- giner sau arhitect care dorește să se specializeze, deci este o pro- blemă a unui grup de specialiști De asemenea, a apărut evident necesară elaborarea unui sistem de reglementări care să-i conducă și nu să-i îngrădească pe cei ce lu- crează. în timpul lucrărilor simpozionu- lui, în Tîrgoviște a avut loc sem- narea actelor unei noi fundații cul- turale «Fundația Mănăstirii Dealul și Curtea Domnească», care se bu- cură de sprijinul oficialităților lo- cale și guvernamentale. GEORGETA POP http://patrimoniu.gov.ro DUMINICĂ 20 SEPTEMBRIE 1992 ZIUA MONUMENTELOR — ZIUA PORȚILOR DESCHISE Deși au moștenit de la înaintași monumen- te istorice de valoare universală, oamenii acestei țări au început să se îndepărteze de ele, să le uite, să le desconsidere și să le piardă. Cauzele unui astfel de proces, înscris în cursul degradării generale ce s-a instaurat aici în ultimii zeci de ani (și care ar pretinde o cercetare mai îndeaproape), pot fi găsite cu prioritate în domeniul politic și social, în lipsa tot mai acută de cultură, în ștergerea planificată a memoriei. Abolirea proprietății private și pedepsirea nepedepsită a celor cu stare, vînarea caselor arătoase și bine întreținute, secătuirea sate- lor și prigoana împotriva bisericii au dus, fie- care în parte și toate la un loc, la distrugerea unui fond construit prețios și au determinat un climat de teamă și dezordine. Tntr-o mă- sură egală, lipsa de posibilități financiare, de mijloace tehnice și materiale adecvate ca și lipsa de încredere în ziua de mîine, au înlăturat obișnuința întreținerii și a reparării clădirilor, a consolidării și restaurării lor. în vreme ce multe dintre orașele de al- tădată se degradau devenind inconfortabile și nesigure, a început edificarea nesfîrșitelor cartiere-dormitor și a blocurilor-cazărmi. Acțiunea de «sistematizare» s-a concreti- zat adeseori în demolarea samavolnică a cen- trelor istorice și a unor zone tradiționale, în dezafectarea satelor și în uniformizarea ima- ginii orașelor. A fost desființată Direcția Mo- numentelor Istorice, împrăștiați muncitorii și specialiștii săi, iar șantierele din țară, lăsate pradă timpului și oamenilor. Și-a făcut loc o mentalitate cenușie care a schimbat dragostea, înțelegerea și respec- tul pentru adevărata zestre de arhitectură, cu delăsarea și plictisul. Vechiul a început să fie considerat ca un dușman al noului. Chiar arhitecți cu largi posibilități profesio- http://patrimoniu.gov.ro nale declară că azi trecutul istoric poate fi nesocotit în favoarea unor construcții noi, ne- gînd posibilitățile de dezvoltare organică a așezării, de continuitate și chiar de necesară conviețuire în ansamblu. Ei neglijează astfel și faptul că mîine mai tinerii lor colegi care le vor urma sfatul le vor demola, la rîndul lor, operele dintre care unele de valoare, pentru a fi înlocuite cu altele mai proaspe- te. Se uită deci că a crea noi valori nu în- seamnă a le oprima pe cele existente. După decembrie 1989, Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor ți Siturilor Istorice s-a reorganizat împreună cu Direcția sa operativă, dar încă întîmpină un curent general de necunoaștere a monumentelor și o stare de inerție în privința îngrijirii acestora de către proprietari, custozi sau întreprinză- tori. Mulți cred, se pare, că valorosul fond construit care se află pretutindeni în țară re- vine în întregime în sarcina unui unic or- ganism central, care ar avea mijloace să-l ad- ministreze și să-l întrețină ca și cum atîtea clădiri, vestigii și parcuri, ansambluri și așe- zări întregi nu ar aparține cultelor, ministere- lor, primăriilor, prefecturilor, întreprinderi- lor, proprietarilor particulari. în această atmosferă neclară, cînd se im- pune restabilirea unor relații firești între oa- meni și monumente, avem convingerea că este binevenită deschiderea largă a porți- lor, măcar o zi într-un an, pentru ca fiecare să poată intra liber în lumea plină de farmec a zidurilor și a istoriei. România se alătură pentru prima oară ță- rilor de pe continent care, sub auspiciile Consiliului Europei, își sărbătorește în ultimii ani patrimoniul arhitectural. Monumente de foarte variate familii și care sînt situate în toate colțurile țării noastre pri- mesc oaspeți duminică, 20 septembrie 1992. AURELIAN TRIȘCU ZIUA PORȚILOR DESCHISE Lista monumentelor propuse de DMASI București 1. Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București [Palatul Sufu], B-dul I.C. Brătianu, nr. 2 2. Uniunea Scriitorilor din Româ- nia [Casa Leneș-Vernescu], Calea Victoriei nr. 133 3. Muzeul «George Enescu» [pa- latul Cantacuzino], Calea Vic- toriei nr. 141 4. Palatul Știrbei, Buftea, Sectorul Agricol Ilfov 5. Muzeul National de Artă [Pa- latul Regal], Piafa Revoluției 6. Muzeul National Cotroceni — Mănăstirea Cotroceni, B-dul Geniului nr. 1 7. Ansamblul Patriarhiei, Aleea Patriarhiei nr. 2—4 8. Uniunea Scriitorilor din Româ- nia [Casa Monteoru], Calea Victoriei nr. 115 9. Ateneul Român, str. Franklin nr. 1—3 10. Palatul Parlamentului, Aleea Patriarhiei nr. 1 11. Casa Melik, str. Spătarului nr. 21 12. Palatul Ghica-Tei, str. Doamna Ghica nr. 5 13. Banca Națională a României, str. Lipscani nr. 25 14. Cercul Militar, str. Constantin Miile, nr. 1 Banat—Crișana 1. Arad, Palatul Cultural, str. G. Enescu, nr. 1 2. Arad, Mănăstirea «Sf. Simion Stîlpnicul», Gai, str. Dunării nr. 170 3. Oradea, Cetatea Oradei, str. lancu de Hunedoara nr. 2 4. Oradea, palatul episcopal, str. Dacia, nr. 1—3 5. Reșifa, Centrala hidrotehnică «Grebla», str. Primăverii, car- tier Stavila 84 http://patrimoniu.gov.ro 6. Băile Herculane, Cazinoul, str. Cerna, nr. 6 7. Băile Herculane, Hotel «Seve- rin» cu baia «Hebe» 8. Timișoara, Castelul Huniazilor [Muzeul Banatului], Pia[a Hu- ni ade nr. 1 9. Semlacu-Mic, Biserica Mănăs- tirii «Săraca» 'obrogea 1. Constanfa, Complexul de ter- me romane 2. Constanfa, Edificiul roman cu mozaic 3. Niculițel, Bazilica cu martyrion 4. lenisala, Cetatea 5. Adamclisi, Monumentul trium- fal [Tropaeum Traiani] 6. Basarabi, Biserica 7. Cetatea Argamum ioldova 1. lași, Catedrala Mitropolitană, str. Ștefan cel Mare nr. 16 2. lași, Casa Dosoftei, str. Anas- tasie Panu nr. 69 3. lași, Biserica «Trei Ierarhi», str. Ștefan cel mare nr. 32 4. lași, Teatrul National, str. Agatha Bârsescu nr. 11 5. lași, Casa Vasile Pogor, str. Vasile Pogor nr. 4 6. lași, Biserica «Sf. Nicolae Dom- nesc», str. Anastasie Panu nr. 65 7. lași, Curțile Domnești, str. Pa- lat nr. 1 8. Mircești, sud lași. Casa Vasile Alecsandri 9. Mănăstirea Neamț, corn. Vînă- tori, jud. Neamț Muntenia 1. Tîrgoviște, Curtea Domnească 2. Cîmpulung, Mănăstirea Negru Vodă 3. Sinaia, Castelul Peleș 4. Curtea de Argeș, Curtea Dom- nească de la Argeș 5. Tîrgșor, jud. Prahova, Șantierul arheologic și de restaurare 6. Golești, jud Argeș, Conacul Golești lor 7. Potlogi, jud. Dîmbovița, Pala- tul Brîncovenesc 8. Ploiești, Muzeul de artă, B-dul Independenței nr. 1 9. Brăila, Muzeul Brăila, Piața Traian nr. 3 10. Brăila, Casa colecțiilor de artă, str. Belvedere nr. 1 Oltenia 1. Craiova, Casa Romanescu, str. Unirii nr. 89 2. Craiova, Palatul Dinu Mihail, str. Unirii nr. 15 3. Craiova, Paraclisul Mitropoli- tan, str. Lotru nr. 4 4. Craiova, Casa Schina, str. Uni- rii nr. 104 5. Craiova, Casa Băniei, str. Ma- tei Basarab nr. 14 6. Biserica Mănăstirii Jitianu 7. Biserica Mănăstirii Bucovăț [Satul Mofleni, comuna Buco- văț]. Transilvania de vest 1. Cluj, Biserica Sf. Mihail, Piața Unirii 2. Cluj, Palatul Banffy, Piaț/Unirii nr. 30 3. Cluj, Biserica franciscană, str. Săvinești nr. 4 4. Alba-lulia, Catedrala romano- catolică «Sf. Mihail», str. Mihai Viteazul 5. Satu Mare, Ansamblul Dacia 6. Jibou, jud. Sălaj, Castelul Wes- selenyi 7. Șimleu, jud. Sălaj, Castelul Ba- thory 8. Aiud, jud. Cluj, Cetatea Transilvania de est 1. Șeica Mică, jud. Sibiu, Cetate sătească cu biserică fortificată 2. Moșna, jud. Sibiu, Turnul bi- sericii fortificate 3. Agnita, jud. Sibiu, Cetate să- tească cu biserica fortificată 4. Biertan, jud. Sibiu, Biserica for- tificată 5. Cisnădioara, jud. Sibiu, Biseri- ca evanghelică 6. Șeica Mică, jud. Sibiu, Cetatea sătească cu biserică fortificată 7. Valea Viilor, jud. Sibiu, Cetate sătească cu biserică fortificată 8. Merghindeal, jud. Sibiu, Bise- rica fortificată 9. Sfîntul Gheorghe, jud. Covas- na, Muzeul 10. Sibiu, Muzeul tehnicii popu- lare, Dumbrava Sibiului 11. Dealul Frumos, jud. Cetatea să- tească cu biserică fortificată ZIUA MONUMENTELOR 20 septembrie 1992 — ZIUA PORȚILOR DESCHISE în Româ- nia, desfășurată sub auspiciile Con- siliului Europei, ale Fundației «Zi- lele Europene ale patrimoniului», cu sediul la Amsterdam, și prin gri- ja Comisiei Naționale a Monumen- telor, Ansamblurilor și Siturilor Is- torice a fost o zi în care monumen- tele și-au deschis cu altruism por- țile pentru vizitatori, o zi al cărei țel a fost acela de a stabili o le- gătură de suflet și de conștiință în- tre oameni și monumentele istori- ce. în situația în care sînt încă prea mulți cei care nu au cunoștință de existența, sau nu cunosc valoarea monumentelor în preajma cărora trăiesc, «Ziua porților deschise» a dat posibilitatea tuturor oamenilor să cunoască gratuit clădiri și par- curi care nu sînt, de obicei, des- chise publicului sau în care se per- cep taxe de intrare: muzee, clădiri reprezentative, case memoriale etc. Cu acest prilej s-au pus la dis- poziția publicului ghizi pentru în- drumarea competentă, afișe, plian- te, publicații de specialitate. Deschiderea oficială a acestei acțiuni generoase, anul acesta în premieră în România, a avut loc în palatul domnesc de la Potlogi, mi- nunată construcție a lui Constantin Brâncoveanu din 1698. Restaurat de mai multe ori și tot de atîtea ori lăsat pradă deteriorărilor din lipsă de îngrijire adecvată, în pre- zent palatul brâncovenesc de la Potlogi este în curs de restaura- re, iar pentru viitor se preconizea- ză deschiderea în acest palat a «Muzeului sintezei românești», ce- ea ce va aduce viață între falnicele ziduri. în ziua festivă, sălile palatului, împodobite cu covoare prețioa- se, piese de mobilier, tablouri și covoare făcînd parte din Colecția Dan Nasta, au fost pline de un pu- blic format din oameni de cultu- ră, politicieni, diplomați, ziariști, precum și localnici ce păreau că abia acum înțeleg valoarea monu- mentului. Deschiderea oficială a «Zilei porților deschise» a fost onorată de prezența și de luările de cuvînt ale domnilor Costache Olăreanu, di- rector general în Ministerul Cultu- rii; prof. Aurelian Trișcu, președin- tele CNMASI și, de asemenea, re- 85 http://patrimoniu.gov.ro gizorul ți scriitorul Dan Nasta, co- lecționarul generos care se va în- griji de organizarea viitorului mu- zeu de la Potlogi. Cuvîntările ofi- ciale au fost urmate de un spectacol montat de regizorul Dan Nasta ți care a cuprins: «Balada lui Cons- tantin Brâncoveanu» interpretată de cîntăreți de la Biserica Stavro- poleos; un fragment din «Oratoriul lui Constantin Brâncoveanu închi- nat fiilor săi» de loan Alexan- dru, recitat de Dan Nasta. In am- bianta palatului marelui domn, spectacolul a fost o adevărată «re- culegere în jurul istoriei neamului nostru». Tot în «Ziua porților deschise», la casa de la Herețti a lui Udriște Năsturel, Muzeul Țăranului Român a organizat o expoziție de scoarțe românești, evidențiind legătura as- cunsă dintre arta aulică și arta po- pulară. Casa de la Herești, con- struită la mijlocul secolului al XVI l-lea, respiră un aer de liberta- te, replică a gîndului și dorinței de europenizare a marelui cărturar. Dna arh. Eugenia Greceanu a evo- cat odiseea restaurării monumentu- lui și speranța unor vremuri mai prielnice culturii. Și dacă la Potlogi desfășurarea acțiunii a fost o aluzie la viața princiară, la Herești impre- sionantă a fost subtilitatea mesaju- lui artistic. Europa se bucură de cîțiva ani de acest gen de sărbătoare cultura- lă, manifestare de civilitate și spi- ritualitate, pe care o onorează cu cozi nesfîrșite la intrarea în muzee, cu mulțimi de oameni ce înțeleg să se apropie cu respect de valorile patrimoniului național și universal. La noi, dată fiind starea de necu- noaștere de către marele public a valorilor istorico-arhitecturale și a gradului de părăsire a monumente- lor, acțiunile din cadrul «Zilei por- ților deschise» vin să atragă atenția populației precum și organismelor care ar trebui să se implice în salv- gardarea tezaurului de arhitectu- ră, asupra gravității situației. Prima manifestare a «Zilei porților des- chise» în România a avut un înce- put bun. Un început care întărește speranța într-o schimbare benefică în atitudinea față de monumente. GEORGETA POP 86 http://patrimoniu.gov.ro Necrolog PROFESORUL GRIGORE IONESCU Scurte date biografice Născut în 11 ianuarie 1904, a ur- mat cursurile facultății de Arhitec- tură din București pe care le-a ab- solvit în anul 1930. între anii 1931 și 1933 a fost membru al Școlii Române de la Roma. Din anul 1934 pînă în 1973 a fost neîntrerupt conferențiar și, apoi, profesor în Institutul de Arhitectu- ră «Ion Mincu» din București, ti- tular al cursului de istorie a arhitec- turii românești și al celui de res- taurare a monumentelor istorice. A fost creatorul catedrei de istoria ar- hitecturii, pe care a condus-o în- cepînd din 1948. A instruit și a for- mat aproape 40 de generații de ar- hitecți, a condus și îndrumat nu- meroase teze de doctorat în do- meniul istoriei arhitecturii. între 1 944 și 1945 a fost decan al facultă- ții de Arhitectură și, în continua- re, membru de marcă al Consiliului Profesoral. Titlul de profesor eme- rit a însemnat o confirmare a unei valori unanim recunoscute. Cercetările sale privind monu- mentele istorice, desfășurate de-a lungul întregii vieți, au fost sinteti- zate în opera sa, fundamentală pentru cultura românească, Istoria arhitecturii în România, apărută în 1937 (prima lucrare de acest gen din literatura de specialitate), re- luată și aprofundată în 1963—1965 și, o ultimă ediție, în 1982. în te- meiul întregii activități științifice i >-a conferit, în 1967, titlul de doc- tor în arhitectură și, în 1969, cel de doctor docent. Profesorul academician GRIGO- ÎE IONESCU a fost unul dintre te- areticienii și susținătorii monumen- elor istorice, prin cursurile preda- e, prin studii și articole, prin pre- :ența sa constantă în diferite foruri de specialitate interne și internațio- nale. între anii 1963— 1968 a condus direcția Monumentelor Istorice. Jupă reînființarea Comisei Națio- nale a Monumentelor, Ansambluri- or și Siturilor Istorice, a fost numit nreședintele acesteia. în anul 1990 a fost ales președin- e de onoare al Uniunii Arhitecților lin România. Din anul 1992 a fost ales ca mem- bru al Academiei Române. Personalitate complexă, s-a re- marcat prin realizarea unor impor- tante construcții concepute în spi- ritul arhitecturii moderne (sanato- riul TURl A — județul Covasna; spi- talul de copii fost Emilia Irza, B-dul Lacul Tei)- SANDA VOICULESCU 87 http://patrimoniu.gov.ro Tipărit la ......... ?• ?« 3, Smardan Street Phone: (401)613.5520 Fax: (401) 312.6306 Telex: 11709 SWIFT Code: BKAGROBU . 70006 Bucharest. ROMANIA : K Long standing exportise One of the largeat lomania alip w’thSOO ■OMmncy cndh VISA member - ... r- v •• http: //patrimoniu.gov.ro CNMASI Lei 800 ISSN-1221-552X http://patrimoniu.gov.ro