Anul III Nr. 1 BULETINUL COMISIEI MONUMENTELOR ISTORICE BUCUREȘTI 1992 http://patrimoniu.gov.ro COPERTA I: Stema Țării Românești pe hrisovul lui Con- stantin Brâncoveanu, din 25 aprilie 1695, pentru Mănăstirea Horvxu' Arh. St. Buc., Suluri 9) COPERTA IV: Biserica fortificată Biertan (sec. XV —XVI) COLEGIUL DE REDACȚIE Aurel Botez Peter Derer Ștefan Gorovei Eugenia Greceanu Călin Hoinărescu Sergiu losipescu Ion Istudor Dan Mohanu Cezara Mucenic Paul Niedermaier Constantin Pavelescu Radu Popa (președintele colegiului) Marius Porumb Georgeta Stoica Nicolae Stoicescu Aurelian Trișcu REDACȚIA Elisabeta Ancuța-Rușinaru Marilena Negoescu Georgeta Pop Sanda Guști (macheta artistică și tehnică) Dragoș Ardeleanu (secretar de redacție) Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice — Str. lenăchiță Văcărescu nr. 16, sector 4, București, cod 70 528, telefon 15.54.30., interior 115. Administrația: Direcția pentru Presă, Publicitate și Tipărituri (D.P.P.T.), Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, București, cod 71 554, telefon 17 6010 interior 1405. Abonamente se pot face la administrație, prin poștă sau virament D.P.P.T., cont 64520608 Banca Națională a României, Filiala sector 1, București și Oficiile poștale sau difuzorii de presă. Un abonament anual este de 360 lei (90 lei/număr). Abonamente pentru străinătate prin ORION SRL, Splaiul Independenței nr. 202 A sector 6, București, telefon 17 34 07, FAX (400) — 42 41 69. Tipărit în București, la Impri- meria «Arta Grafică». Au colaborat: Paul Binder (istoric. Sibiu); Gheorghe Cantacuzino (arheolog, șef secție DMASI); Peter Derer (arhitect, director DMASI); Hermann Fabini (arhitect, Sibiu): Carol Heitz (arhitect, Germania); Marina lliescu (arhitect, referent DMASI); Daniela Marcu (arheolog, referent DMASI); Corneliu Mirescu (arhitect); Cezara Mucenic (istoric de artă, șef secție DMASI); Andrei Pănoiu (arhitect, șef secție DMASI); Ștefan Petre (student, Facultatea de istorie); Virgil Pop (arhitect, referent DMASI); Radu Popa (arheolog, vicepreședinte CNMASI); Anne Prache (istoric de artă, Franța); Tereza Sinigalia (istoric de artă, Institutul de Istoria Artei); Aurelian Stroe (istoric, referent DMASI). http://patrimoniu.gov.ro Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice BULETINUL COMISIEI NAȚIONALE A MONUMENTELOR, ANSAMBLURILOR SI SITURILOR ISTORICE Nr. 1/1992 Anul III http://patrimoniu.gov.ro SUMAR SIMPOZIONUL «BIERTAN-MĂR- TURII SEMNIFICATIVE ALE CIVI- LIZAȚIEI SĂSEȘTI DIN TRANSIL- VANIA» PAUL BINDER., Catedrala episcopală din Biertan ................................ 5 PETER DERER, Unele aspecte privind conservarea bisericilor-cetăți ale sașilor din Transilvania ...................... 9 HERMANN FABINI, Biserica-cetate din Biertan ............................... 16 MAtxINA ILIESCU, Considerații privind tipologia incintelor de apărare ale biseri- cilor-cetăți transilvănene............. 21 TEREZA SINIGALIA, Pictură, sculptură și artă decorativă la Biertan.......... 28 ANNE PRACHE, Rouen, une viile de France ă la fin du Moyen Age .......... 37 CAROL HEITZ, Quelques eglises forti- fiees de France: formes et problematique 41 MONUMENTE, ANSAMBLURI, Sl- TURI — Atitudini ți mentalități PETER DERER, Reciclarea fondului ■ Clădit................................. 45 DOSARELE DISTRUGERII ANDREI PĂNOIU, Biserica «Sfîntul Ni- coiae» din Tîrgu-Jiu. Portretele ctitorilor 56 COMUNICĂRI Șl RAPOARTE DE CERCETARE GHEORGHE CANTACUZINO, Cer- cetări arheologice la fortificațiile de la Hîrșova ................................. 58 CORNELIU MIRESCU, Hanul Dobrescu din Chiojdu, județul Buzău .............. 68 2 IZVOARE ANDREI PĂNOIU, Urmările cutremu- rului din 1838 .................. 71 ORGANISME NAȚIONALE Șl INTERNAȚIONALE Comitetul român ICOMOS în anul 1991 (Radu Popa)...................... 79 LEGI, REGULAMENTE, NORMA- TIVE UNESCO — Convenția patrimoniului mon- dial ............................ 81 ANIVERSĂRI Pentru o istorie a artei românești — Con- vorbire cu academicianul Virgil Vătășianu cu prilejul împlinirii vîrstei de 90 de ani (Virgil Pop) .................... 83 CRONICA INTERNĂ Activitatea CNMASI, octombrie-decem- brie 1991 (Cezara Mucenic) ...... 86 [ista contractelor DMASI, 1991... 87 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ Organizația «Tineretul și patrimoniul» (Ștefan Petre) ................. 114 RECENZII Aventuri în Orient, recenzie (Aurel Stroe) 115 http.//patrimoniu.gov.ro s O M M A I R E LE SYMPOSIUM « BIERTAN- T^MOIGNAGES SIGNIFICATIFS DE LA CIVILISATION SAI- XONNE EN TRANSYLVANIE » PAUL BINDER, La cathedrale episcopale de Biertan............................... 5 PETER DERER, Quelques aspects concer- nant la conservation des eglises-citadelles transylvaniennes ........................ 9 HERMANN FABINI, L'eglise-citadelle de Biertan ................................ 16 MARINA ILIESCU, Considerations sur la typologie des enceintes de defense des eglises-citadelles transylvaniennes .... 21 TEREZA SINIGALIA, Peinture, sculp- tare et art decoratif d Biertan ........ 28 ANNE PRACHE, Rouen, une viile de France â la fin du Moyen Age ........... 37 CAROL HEITZ, Quelques eglises forti- fites de France: formes et problematique 41 MONUMENTS, ENSEMBLES ET SITES-attitudes et mentalites PETER DERER, Le recyclage de la sub- stance bâtie ........................... 45 LES DOSSIERS DE LA DESTRUCTION ANDREI PĂNOIU, L'eglise «Sfîntul Ni- colae» de Tîrgu-Jiu. Les portraits des fondateurs.............................. 56 EXPOS^S ET COMPTE-RENDUS DES RECHERCHES GHEORGHE CANTACUZINO, Les fbuilles archeologiques aux fortifications de Hîrșova ............................. 58 CORNELIU MIRESCU, L'auberge Do- brescu de Chiojdu, le departement de Bu- zău ........................... 68 SOURCES ANDREI PĂNOIU, Les consequences du tremblement de terre de 1838 .. 71 ORGANISMES NATIONAUX ET INTERNATIONAUX Le comite roumain ICOMOS dans l'annee 1991 (Radu Popa; .............. 79 LOIS, REGLEMENTS NORMATIFS UNESCO — La Convention du patrimoine mondial ....................... 81 ANNIVERSAIRES Pour une histoire de l'art roumain — En- tretien avec l'academicien Virgil Vătășianu â l'occasion de sa 90e anniversaire (Virgil Pop) .......................... 83 CHRONIQUE INTERNE L'activite de la CNMESH, octobre- .... decembre 1991 (Cezara Mucenic) .... 86 Contracts de la DMESH en 1991 .... 87 LA VIE SCIENTIFIQUE L'organisation « Jeunesse et patrimoine » (Ștefan Petre) ............... 114 COMPTE-RENDUS, EXPOSITIONS Aventures en Orient (Aurel Stroe) .... 115 3 http://patrimoniu.gov.ro CONTENTS THE SYMPOSIUM «BIERTAN- IMPORTANT EVIDENCES OF THE SAXON CIVILIZATION OF TRANSYLVANIA...................... PAUL BINDER, The Episcopal Cathedrdl of Biertan ............................. 5 PETER DERER, Some Aspects Concerning the Preservation of Fortified-Churches of Saxons of Transylvania ................. 9 HERMANN FABINI, The Fortified- Church of Biertan ................... 16 MARINA ILIESCU, Considerations Re- garding the Typology of the Fortifications at the Fortified Churches of Transylvania 21 TEREZA SINIGALIA. Painting, Sculture and Decorative Art at Biertan ......... 28 ANNE PRACHE, Rouen, French Town at the End of Middle Age............... 37 CAROL HEITZ, Some Fortified Churches in France: Forms and Problems ......... 41 MONUMENTS, ENSEMBLES, SITES-Attitudes and Mentalities PETER DERER, The Recyclation of the Built Matter....................... 45 THE FILES OF DESTRUCTION ANDREI PĂNOIU, The Church «Sfîntul Nicolae» of Tîrgu-Jiu. The Founders Portraits ......................... 56 RESEARCH PAPERS AND REPORTS GHEORGHE CANTACUZINO, Ar- cheological Researches at the Fortifications of Hîrșova Town ................... 58 4 CORNELIU MIRESCU. TheDobrescu Inn of Chiojdu, Buzău County ...... 68 SOURCES ANDREI PĂNOIU, The Consequences of the 1838 Earthquake ........... 71 NATIONAL AND INTERNATIO- NAL ORGANISMS The Roumanian Committee ICOMOS during 1991 (Radu Popa) ................ 79 LAWS, RULES, NORMS UNESCO — The Convention of World Patrimony ....................... 81 ANNIVERSARIES For a History of Romanian Art — A Conversation with the Academician Virgil Vătășeanu at his 90th Anniver- sary (Virgil Pop) 83 INTERNAL CHRONICLE The NCHMES's Activity, october-de- cember (Cezara Mucenic).......... 86 The DHMES's Contracts in 1991 .... 87 THE SCIENTIFIC LIFE The Organization “Youth and Patrimony" (Ștefan Petre) ................. 114 REVIEWS, EXHIBITIONS Adventures in East, review (Aurel Stroe) ......................... 115 http://patrimoniu.gov.ro SIMPOZIONUL BIERTAN-MĂRTURII SEMNIFICATIVE ALE CIVILIZAȚIEI SĂSEȘTI DIN TRANSILVANIA CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN BIERTAN Le parcours historique de la cathedrale episco- pale de Biertan, grand centre catholique, devenii ă la fin du XVI» siecle le plus important eveche protestant de la Transylvanie. Pentru dezvoltarea arhitecturii religioase, cen- trele bisericești au aVut o importanță majoră. Sediile decanatelor catolice aveau posibilități materiale mai avantajoase decît parohiile, chiar dacă cele din urmă funcționau în centre urbane. Din istoria arhitecturii europene este un fapt binecunoscut că sediile episcopale și cele arhi- episcopale, de obicei, au catedrale medievale somptuoase. Pe teritoriul Transilvaniei catedrala episco- pală din Alba lulia are rădăcini romanice încă din secolele XI—XII. Catedrala episcopală ctitorită de sfîntul rege Ladislau (în formă slavo-română Sveti Vladislav) din Oradea a căzut pradă ocupației otomane, ca de altfel și cate- drala episcopală din Cenad (Banat). Jurisdicția episcopiei transilvănene pînă în sec. al XV-lea cuprindea numai cca 80% din teritoriul voievo- datului; Țara Lăpușului, Ținutul Călatei și sudul Transilvaniei erau în afara acestei dioceze. Sașii ardeleni colonizați la început în Comitatul Sibiu- lui (inițialul Siebenbiirgen) încă din secolul al Xll-lea au fost subordonați prepoziturii Sf. La- dislau din Sibiu *. După ce Țara Bîrsei, între anii 1211—1225, a fost stăpînită și colonizată cu sași de către cavalerii teutoni, regele ungur ¹ Karl Reinerth, Die freie konigliche St. Ladislaus — Probstei zu Hermannstadt und ihr Kopite/, în Deutsche Forschung in Siidosten, 1942, p. 319 — 361, 567—597. Bela al IV-lea pentru convertirea cumanilor de dincolo de Carpați organizează Episcopia Cuma- nă sau a Milcoviei. în anul 1235 orașele Brașov ² precum și bisericile catolice din Altland (Țara Veche —deci teritoriul scaunelor Sibiu. Nocrich și Cincu) și Țara Bîrsei aparțineau Episcopiei Cumaniei. Din păcate, catedrala și în general urmele arhitecturale ale Milcoviei au dispărut. în secolele ce au premers reforma religioasă, sașii din punct de vedere ecleziastic aparțineau de două dioceze: teritoriile colonizate după 1241 din Țara Vinului (Weinland: Scaunele Mediaș și Șeica), Sighișoara, Rupea, Sebeș, Re- ghin și Bistrița, precum și teritoriile sașilor iobagi din comitate erau subordonate episco- pului din Alba lulia; decanatele sudice Sibiu și Brașov erau subordonate direct arhiepiscopului catolic de Strigoniu ³. Dintr-un document din 1475 publicat recent, reiese că episcopul Gabriel de Bălgrad avea în subordine următoarele decanate (protopopiate) săsești; Mediaș, Saschiz, Sebeș, Kosd (Rupea), Laslea, Bistrița. Kyralia (Crainimăt). Șeica, ² P. Binder, Unele probleme referitoare la prima men- țiune documentară a Brașovului, în Cumidava, 111/1969, p. 126. ³ Georg Muller, Die deutschen Landkapitel in Sieben- burgen und ihre Dechanten 1192 — 1848, Archiv des Ve- reins fur Siebenbiirgische Landeskunde, 48/934. p. 3-532. 5 http://patrimoniu.gov.ro Reghin, Orăștie, Secașele, Băgaciu, Cenade și Cetatea de Baltă (decanis ac ecclesiarum recto- ribus et plebanis in et sub decanatibus Megiensi, Kyszd, Sebeș, Kozd, Zentlazlo, Bistritz, Kyralia, Schelk, Regen, Zazwarus, Cykisch, Fogsagus, Chza- nad et Kikellow et per tinentiis earundem ⁴. Biertanul încă din epoca catolică era predes- tinat să devină centrul religios al sașilor. Situat într-o zonă viticolă bogată, în centrul geografic al ținutului locuit de sași, departe de principalele drumuri din depresiunea Sibiului și Valea Tîrna- vei Mari, Biertanul făcea parte din Scaunul Media- șului și într-un timp concura pentru întîietate cu orașul Mediaș, așezat în lunca Tîrnavei. Bise- rica hală, cu trei naVe boltite în rețea a fost construită în 1492—1516 în stilul goticului tîrziu. Ansamblul fortificat, compus din trei incinte întărite cu turnuri s-a ridicat în secolele XV— XVI \ Ultimul pleban catolic al Biertanului, Magis- trul Lukas a fost mai multe decenii decanul general al protopopiatelor săsești din ambele dioceze“. Mișcarea reformatoare a bisericii să- sești pornește din centre urbane: în Brașov a aVut în frunte pe umanistul Johannes Honterus. iar la Sibiu pe Matthias Ramser. Confluxul (ședin- ța) Universității Săsești din 1544 constata faptul că Reforma a cîștigat teren în mai toate orașele (ciVitates). Deci, se vorbește de așezările urbane și nu despre sate și tîrguri. Din cunoscutul dis- curs al lui Christian Schesceus din 1580 știm că la Mediaș altarele au fost înlăturate de plebanul Bartholomâus Altenberger, el fiind ajutat în ⁴ Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Sie- benburgen VII (1474—1486), Herausgegeben von Gustav Gundisch. Herta Gundisch. Konrad G. Gundisch und Gernot Nussbâcher, Bukarest, 1991, nr. 4039. ⁵ Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medie- vală românească, București, 1976, p. 54. ⁴ Rechnungen ous dem Archiv der Stodt Kronstadt, Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, III, Kron- stadt, 1896 (Kapitelsrechnungen 1543: magister Lucas decanus generalis erat in vidembach cum 4 parochis sibi iunctis: 1543: magister lucae in Bisthalben; 1547: Dom. a festum divi Thomae (dec 18) praesentavi vene- rabili d. mag. Lucae in Byrthallom praesente d. Stephano plebano Ryjvinensi in taxam locumtenentis fl 214 den 28. Ex voluntate et mandate venerabilis d. decani ipse taxam circa festum Thomae ad Byrthallom deduxi, p. 602, 605, 608). 6 activitatea de reformare de către preotul Vin- zenz Aurifaber din Moșna și Franz Salicăus din Biertan Vechea istoriografe considera începuturile episcopiei evanghelice din Biertan în 1572, iar primul demnitar eclesiastic era considerat Lucas Unglerus. Dintre episcopii rezidenți aici (1572— 1850) șapte au monumente funerare în catedrala din Biertan. Cercetările cunoscutului istoric sas Gustav Gundisch, din 1967, au adus date noi în această direcție. După izbînda Reformei în orașe (1544) reprezentanții vechiului regim catolic nu s-au lăsat înfrînți și au început un masiv contraatac. Din discursul lui Cristian Schesăeus, ținut la sinodul din Biertan (mai 1580), știm că partida catolică a fost condusă de episcopul bălgrădean Johann Statileus, decedat în 1542, apoi de vicarul acestuia, Franz Von Mediasch, mai tîrziu episcop de Cenade (+1553). Dintre demnitarii laici cel mai mare susținător al catolicismului a fost locotenentul Georg Martinuzzi—UtieScenovic, el însuși episcop de Oradea. Pentru partida catolică era deosebit de important ca Biertanul, sediul vicarului general, să rămînă în mîinile clerului catolic. în anul 1546 în acest tîrg din Țara Vinului se ducea o luptă internă între Magister Lukas, vechiul pleban catolic, și tînărul predicator cu concepții reformatoare, Franz Salicăus. Magister Lukas este atestat ca pleban de Biertan din 1523 și, cum am văzut, decenii întregi a fost decan general. Chiar atunci cînd nu era atestat în această funcție, el reprezenta preoțimea săsească în problema dijmei biseri- cești. în anii 1543 și 1546 este menționat în funcția de decan general. Conform notelor cro- nicărești ale preotului Stephan Heltner din tîrgul învecinat, Richis (Reichersdorf) aflăm că Magister Lukas a decedat la 30 aprilie 1547. Urmașul său a fost Franz Salicăus, originar din familia sibiană Weidner (Salis în latină înseamnă ’ Geschichte der Deutschen auf dem Gebiet Rumâniens, Redigiert von Cari Gbllner, Bukarest. 1979, p. 134. http://patrimoniu.gov.ro salcie, deci Weide). Patricienii Weidner au avut casă în Piața Mare din Sibiu. Tînărul Franz Salicăus în vara anului 1538 era înscris în matri- cula Universității, de acum luterane, din Wit- tenberg. în jurul anului 1545 era deja predi- cator la Biertan și se pare că ținea predici în «Turnul catolic», cel împodobit cu frescele epocii goticului tîrziu ⁸. Comunitatea tîrgului Biertan în anul 1546 l-a angajat pe post de predi- cator, ceea ce a dus la conflicte cu plebanul catolic. Din socotelile Brașovului aflăm că la 12 septembrie plebanul Lukas, împreună cu fănogiul (judele) din Biertan, a venit ia Brașov în problema predicatorului Franz (venit mahister Lukas Birthalbensis cum villico causa domini Fran- cisci, quem vocaverunt in predicatorem ⁹ Apartenența Biertanului ca sediu al decanu- lui general la credința catolică era atît de impor- tantă încît în această problemă în decembrie 1546 a intervenit chiar și Baratul (călugărul) Gheorghe Martinuzzi, conducătorul efectiv al Transilvaniei. Din scrisoarea în limba latină găsită și comentată de Gustav Gundisch reiese că Baratul condamna jurații Biertanului pentru faptul că vor să-l înlăture pe plebanul lor, Magister Lukas și împotriva tradițiilor și poruncilor Bise- ricii Mame permit pătrunderea învățăturilor sectare și a falsei credințe în biserica lor, Aceste idei eretice, spune el, sînt cu totul străine credinței catolice și nu se poate permite ca acestea să se răspîndească. Baratul interzice sfa- tului orășenesc prin amenințarea cu pierderea capului și a averii, ca nu cumva să oblige pe plebanul Lukas la introducerea reformelor. Pe predicatorul Franz Salicăus, care se găsește în mijlocul lor, urgent trebuie să-l gonească și să nu îndrăznească în Viitor să angajeze asemenea persoane. în mijlocul lor a fost trimis vicarul episcopal Doctorul Franciscus, care are misi- ⁸ Gustav Gundisch, Franz Salicăus. Ein Beitrag zur Reformotionsgeschichte Siebenburgens, în Geschichtswirk- lichkeit und Glaubenbewahrung, Festschrift fur Bischof D. Dr h-c. Friedrich Mul Ier, Herausgegeben von Frank- lin Clark Rry, Stuttgart, Evangelische Verlagswerk, p. 209 -210. ⁹ Que/ien, III, op. cit., p. 353. unea să Vegheze ca această biserică să rămînă la vechea credință. în consecință, sfatul orășe- nesc trebuie să asculte ce i se va spune și să nu facă ceva contrar¹⁰. Față de aceste presiuni din partea conducerii statelor catolice, Universitatea Săsească aflată deja în mîini evanghelice a trecut la contraatac. La 1 ianuarie 1547 magistratul Sibiului, în cali- tate de for conducător al Universității Săsești, a delegat pe pîrgarii Kaspar Sartor și Augustin Hedwig să meargă la Vicarul din Alba lulia și de acolo să meargă în ținutul Mediașului pentru a verifica orientarea protestantă a fănogilor și preoților (missis . . .ad vicarium indeque Megyes ratione religionis, utque sacerdos et villicos ipsos animarent ad Constantiam mentis)¹¹ Autonomia teritorială a sașilor a triumfat și în acest caz față de voința puterii centrale: după moartea plebanului catolic Lukas (30 IV 1547) sfatul tîrgului Biertan l-a numit pe Franz Salicăus în postul de pleban (primpreot). In iulie 1547, Franz Salicăus împreună cu fănogii și predicatorii din satul săsesc vecin, Dupuș, au dus tratative în fața magistratului din Sibiu, ce în mod sigur a fost de acord cu atașamentul total față de hotărîrile Universității Săsești din 1545 și 1546, ca toate orașele, tîrgurile și satele să adopte Reforma. Astfel au căzut toate opre- liștile în fața biruinței protestantismului în Biertan. Pentru stabilirea episcopiei luterane la Bier- tan de o importanță capitală a fost faptul că luteranul Franz Salicăus a moștenit de la prede- cesorul său catolic titlul de decan general al tuturor protopopiatelor săsești. Taxele obișnuite plătite de preoții din Brașov în anul 1550 au fost trimise de judele Lucas Hirscher decanului general din Biertan. Actul de expediție a fost sigilat de primpreotul Brașovului, Valentin Wag- ver (Paschae auxiliante d. parocho Coronensi taxam praesentavi d. Lucae Hyrsero ad Byrthalm ¹⁰ Gustav Gundisch, op. cit., 207 — 208, 219 (textul latin). ¹¹ Heinrich Herbert. Die Reformation in Hermonnstadt und dem Hermannstădter Kapitel, Hermannstadt, 1883, p. 25 nota 4. 7 http://patrimoniu.gov.ro decano generali perferendam, sigiliu d. Valentini bene obsignatam)¹². Prin moștenirea titlului de decan general de către primpreoții din Biertan s-au asigurat ba- zele legale pentru cumularea funcției de preot în Biertan, cu aceea de episcop (superintendent) al sașilor luterani. Deși în timpul Vieții Franz Salicăus n-a fost intitulat episcop—doar decan general —în lista cronologică a predicatorului sibian Bartholomăus Fabricius din 1652 citim următoarea constatare: Francicius Saliceus pri- mus episcopus Lutheranorum in Transilvania¹³. în secolele XVI—XVII Biertanul a fost cel mai important centru episcopal protestant din Transilvania. După desființarea episcopiei cato- lice din Alba lulia și secularizarea averii și chiar a palatului episcopal, importanța acestui vechi centru scade simțitor. Episcopii calvini nu pot funcționa în sediul bălgrădean al principilor catolici din familia Bâthori și superin.tendenții reformați se instalează la Alba numai din secolul al XVII-lea. Sediul episcopilor unitarieni (aleși la început alternativ din rîndul primpreoților sași și maghiari ai bisericii «Sf. Mihail» din Cluj) era de obicei în casa parohială, care după 1716 trece în posesia catolicilor. în perioada principatului și, practic, pînă în secolul al XlX-lea episcopiile nu erau organi- zate pe criterii etnice. Astfel, vlădica român din Bălgrad (Alba lulia) avea în subordine eno- riași români, sîrbi, ruteni și chiar greci. Superin- tendenții reformați și unitarieni, pe lîngă enori- ași și preoți, în majoritate unguri, aveau în subordine (mai ales la Cluj) preoți reformați și unitarieni sași. Superintendentul, adică episcopul sas din Biertan, păstorea mai toate comunitățile săsești (cu excepția Clujului) din Transilvania. La de- punerea jurămîntului de fidelitate la Biertan Veneau preoți sași din toate colțurile țării locui- te de sași: din Țara Bîrsei, din scaunul Orăștiei, din ținutul Bistriței, din interfluviul Tîrnavelor. ¹² Quellen III, p. 613. ¹³ Gustav Gundisch, op. cit., 218 — 219. însă tot de episcopul din Biertan depindeau și preoții maghiari subordonați orașelor săsești. Astfel, în «Matricola Ordinatiorum»¹¹, păs- trat la Arhivele Statului din Sibiu, sînt înscriși preoți maghiari aleși să slujească în bisericile din Țara Bîrsei (Șapte Sate, Crizbav și Apața), la Jimbor și Hălmeag din scaunul Rupea, la Săcă- date din scaunul Sibiu, la Copșa Mică din scaunul Mediaș și Jeica din scaunul Bistrița, sau din Re- ghinul Unguresc. De asemenea, subordonate de Biertan erau și comunitățile evanghelice populate de croați și bulgari catolici, care în documen- tele contemporane erau numiți «nationes ras- ciani religia saxonica». Astfel de parohii func- ționau la Lancrăm în scaunul Sebeș, la Rusciori și Bungard în scaunul Sibiului, sau în satele Cergăul Mare și Cergăul Mic din Alba Infe-ioară. în secolele XVII—XVIII o bună parte din eno- riașii evanghelici de origine sud-slavă aveau ro- mâna ca limba maternă. Sînt cunoscute acele cazuri care dovedesc că sașii luterani încă din 1544 au editat în limba română catehismul luteran. Printre subordonații episcopului luteran din Biertan se numărau și sașii Hannes Scherer ¹⁵ și Laurentius Fronius, colaboratori ai diaconu- lui Coresi. în acest sens, putem afirma că Bier- tanul atît arhitectural, cît și cultural depășește sfera săsească și este o capodoperă a întregii țări¹⁹. PAUL BINDER ¹⁴ Catalogus ordinatorium Ministerium Eodesiarum nos- trorum, Bd I (1573—1743), Archiv des ev. Landeskirche A B in Rumânien, Arhivele Statului din Sibiu. ¹⁵ Arnold Huttmann și Pavel Binder, Geneza Caza- niei a ll-a (1581) și legăturile diaconului Coresi cu tipo- grafia latină din Brașov, în Studii de limbă literară și filologie, I, București, 1969, p. 243—258. ¹⁶ Idem, Contribuții la cunoașterea vieții și activității diacului Lorinț, în Studii de limbă literată și filologie, II, București, 1972, p. 243 -258. 8 http://patrimoniu.gov.ro UNELE ASPECTE PRIVIND CONSERVAREA BISERICILOR-CETĂȚI ALE SAȘILOR DIN TRANSILVANIA Cu referire la Biertan/Birthălm Apres avoir donne quelques reperes historiques, l’article propose certai nes Solutions possibles pour la sauve-garde et la conservation des eglises- citadelles des saxonnes de Transylvanie. Introducere în anul 1972, sub patronajul UNESCO se semnează la Paris «Convenția privind protec- ția patrimoniului cultural și natural mondial » intrată în vigoare în 1975. După ce a cochetat cu ideea semnării Convenței (înainte de 1977, DMIA, sub direcția prof. Vasile Drăguț, întoc- mise o listă de propuneri) România renunță la intenția inițială, evident în urma presiunilor și demersurilor autorităților dictatoriale (după 1974, cînd s-a promulgat Legea Sistematizării și mai ales după 1977, cînd efectele cutremurului au făcut practic posibilă politica de restructurare radicală a localităților, s-a stopat orice cale de extindere chiar și numai a Listei monumentelor naționale). După evenimentele din decembrie 1989, ca reacție la îngrijorarea străinătății față de monumentele din România, în intenția de a corija imaginea noii administrații în exterior, Convenția patrimoniului mondial a fost sem- nată de președintele Ion lliescu, în timpul minis- teriatului lui Andrei Pleșu, în data de 30 martie 1990¹. în baza acceptării Convenției, România a transmis prin intermediul Ministerului de Externe, trei propuneri ale Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilorși Siturilor Istorice pentru a fi incluse în Lista patrimoniului uni- versal și anume: grupul bisericilor pictate din Moldova de Nord, întregul complex al Mănăs- tirii Hurezi precum și Cetatea bisericească de la Biertan/Birthălm împreună cu așezarea rurală. ¹ Monitorul Oficial al României, nr. 46 Selecția propunerilor Demersul privind înaintarea propunerilor pen- tru Lista patrimoniului universal a fost precedat de discuții cu experți UNESCO, care au pre- zentat succint criteriile de alegere. Aceste cri- terii au fost prezentate și în ședința CNMASI² cînd s-a stabilit lotul caracteristic pentru fondul monumental din România, din care s-au extras primele propuneri concrete. Atît lotul caracteris- tic cît și primele propuneri au rezultat în urma unei anchete în rîndul membrilor Comisiei Na- ționale, ele desprinzîndu-se din confruntarea unui număr de liste. Pentru obiectivizarea selecției, la dispoziția membrilor CNMASI au fost puse și propunerile inițiate de prof. Vasile Drăguț înainte de 1977 (cuprinzînd 15 obiec- tive), ca și o listă a celor mai importante 50 de obiective, sugerate de dr. Gh. Cantacuzino, șeful Compartimentului de Evidență din cadrul Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Situ- rilor Istorice (listă propusă spre publicare în Bulgaria, în cadrul unei antologii europene). Trebuie totuși precizat că în cadrul selecției rezultate nu s-a ținut în suficientă măsură seama de unele recomandări exprese ale Convenției³ precum situația contextului, a vecinătății monu- mentului propus, statutul juridic de proprie- tate și folosință a zonei de protecție a monu- ² Procesul verbal al ședinței CNMASI din 11 sept. 1990 ³ In consecință Compartimentul de specialitate din cadrul UNESCO nu a validat propunerile, solicitînd completarea dosarelor cu elementele încă neclarificate, ținînd de alte autorități decît CNMASI. 9 http://patrimoniu.gov.ro meritului (evident în urma delimitării științifice a acesteia), precum și gradul de «reprezenta- tivitate», atributul de originalitate pe care mo- numentul îl aduce în raport cu patrimoniul na- țional și cel universal (în speță cel european)' Nu este exclus ca luarea în considerare a aces- tor elemente să aducă nuanțări în complexul propunerilor inițiale. Argumente pentru Biertan Un principiu general acceptat pentru eviden- țierea primului grup de propuneri a constat în reprezentarea pe cît posibil a celor trei țări românești, a ceea ce este semnificativ în geogra- fia clădită sau a elementelor inedite (în compa- rație cu patrimoniul european) din cuprinsul acestora. A fost așadar firesc ca în ceea ce pri- vește Transilvania să se ia în considerație marea familie a bisericilor-cetăți ridicate în satele locuite în trecut de « hospites saxones». Evi- dent, au fost avansate argumente de ordin ge- neral, dar și altele care privesc exemplul de la Biertan/Birthălm. S-a scos în evidența caracterul de unicitate al programului de biserică-cetate în cadrul mai larg al arhitecturii defensive medie- vale, caracter reieșit din organizarea socială a acestei populații care a sărbătorit recent cea de-a 850-a aniversare a începutului colonizării și cea de-a 800-a ⁴ aniversare a organizării pro- prii bisericești. S-a subliniat, de asemenea, în raport cu condițiile prezentate (emigrarea popu- lației care le-a creat și utilizat, schimbările de folosință ce pot interveni, riscul modificărilor sau chiar cel al utilizării drept carieră de mate- riale pentru construcție), necesitatea păstrării cît se poate de intacte a unor exemplare din acest program de excepție, bineînțeles în core- lare cu situl clădit și amenajat înconjurător. S-au enumerat și alte argumente privind ansam- blul de la Biertan: valențele amplasamentului ales, înscrierea așezării în tipologia satelor săsești, valoarea urbanistică și arhitecturală a dominan- tei (cetatea cu biserica evanghelică). Nu în ulti- 4 * » * 800 de ani: Biserica germanilor din Transil- vania (Catalog), Wort u Welt Verlag, Thaur bei Inns- bruc, 1991. 10 mul rînd a contat și faptul că ansamblul de la Birthălm a funcționat între anii 1572—1861 ca sediu al Episcopiei Evanghelice CA din Transil- vania. Context general Familia bisericilor-cetăți (sau cetăți lor-bise- ricești) din Transilvania —cu precădere în sud — s-a ridicat între secolele XIII—XVI în satele locuite de «hospites» beneficiind de un număr de privilegii, primite în schimbul unor respon- sabilități militare, economice, administrativeetc. precise. Locuitorii acestor sate, colonizați în teritorii care pentru ei erau necunoscute, dis- puneau de o organizare adecvată, decurgînd între altele din relativa lor autonomie și din sensul adînc al vieții colective⁶. Răspunzînd obligațiilor față de regalitatea maghiară, dar și pentru asigurarea propriilor condiții de exis- tență, ei au inovat un sistem de apărare care pe plan local s-a concretizat în «programul bisericii-cetăți». Se pare că au existat circa 300 de asemenea complexe de cult și apărare, din care s-au păstrat în stare relativ bună doar aproape 160®, multe din ele fiind actualmente în pericol să fie modificate, degradate sau dis- truse. Acest program se întîlnește grupat în cîteva zone, de regulă în apropierea tradițio- nalelor trecători ale Carpaților răsăriteni ori sudici: zona Bistriței și Năsăudului/Nâsnerland în dreptul Pasului Bîrgău pe Dorna, zona Sighi- șoara— Rupea/Schenker und Repser Gebiet în dreptul Păsurilor Vlăhița și Ghimeș Palanca, în continuarea Văii Trotușului, zona Brașov —Țara Bîrsei/Burzenland înlăuntrul Cotului Carpaților, în dreptul Păsurilor Oituz în răsărit, Predeal și Bran la sud (corespunzînd văilor Prahovei și Dîmboviței), zona cea mai întinsă dintre Cibin și Hîrtibaciu/Hermanstădttergebiet und Harbach- tal accesibilă prin Pasul Turnu Roșu din Valea Oltului (probabil intrarea principală în Tran- silvania a principalului dușman, armatele tur- cești), dublate de zona Tîrnăveni-Mediaș/Kokel- ⁶ * * * Siebenburgen, voi I, II, Bukarest, 1943. ⁶ Hermann u Alida Fabini, Kirchenburgen in Sieben- burgen, Kochler u. Amelang Verlag Leipzig, 1985. http://patrimoniu.gov.ro gebiet (« Hinterland » și pentru grupul Sighi- șoara-Rupea) și în fine zona Orăștie-Sebeș-/Unter- wald, în continuarea Văii jiului cu PasuI Lainici• Acest teritoriu se întinde pe cca 175 km est-vest' între Prejmer/Tartlau lîngă Brașov și Pianu de Sus/Deutschpien vecin cu Orăștie și cca 150 km nord-sud, între Dumitra/Mettersdorf lîngă Bistrița și Cisnădioara/Michelsberg nu departe de Sibiu Dintre aceste grupe de biserici-cetăți, unele sînt deja parțial degradate sau distruse (cele din Bistrița-Năsăud), dar și celelalte se află în pericol. Dintr-o statistică publicată acum cinci ani, rezultă că dintr-un număr de 215 ’ juliana Fabritius, bisericile — Cetăți ale sașilor din Transilvania, Editura Transilvania, 1980. biserici-cetăți peste 70 (cca 35%) sînt degradate sau au dispărut (cca 20 nu mai există). Soarta comunităților Coloniștii sași au avut de înfruntat de-a lun- gul istoriei numeroase piedici și greutăți: evo- luția programului bisericilor-cetăți reflectînd bio- grafia comunităților, pierderile s-au datorat situa- țiilor cînd dificultățile n-au putut fi depășite. Probabil că unele sate (deci și biserici-cetăți) au dispărut în timpul invaziilor turcești sau a războaielor purtate în Transilvania pînă la finele secolului al XVII-lea. Trecerea voievodatului sub administrația austriacă (1688) a avut la rîndu-i efecte dezagregante asupra comunităților săsești, http://patrimoniu.gov.ro ființînd pe baza unei anumite autonomii social- economice. Prin Diploma leopoldină (1691) și mai tîrziu (chiar dacă temporar, dar cu efecte subterane) prin actele normative reformatoare ale lui losifal ll-lea (Edictul detoleranță, Ordinul referitor la « pămîntul crăiesc » din 1781, împăr- țirea administrativă din 1783 etc.) este afectat vechiul echilibru confesional prin încurajarea catolicismului, sînt anulate privilegiile, restrînse sau desființate autonomiile de care se bucurau comunitățile săsești. Declinul lor, mai ales în plan economic se accelerează treptat după sec. al XVIII-lea. Revoluția din 1848, deși de factură burgheză, deci îndreptată și împotriva Imperiului habsburgic, capătă prin participarea populației maghiare o importantă încărcătură naționalistă. Poziția pacifistă (și proaustriacă) a sașilor n-a fost uitată de anumite cercuri care, după instau- rarea dualismului austro-ungar din 1867, au sprijinit politica de maghiarizare, dînd sașilor o lovitură mortală prin desființarea în 1876 a «pămîntului crăiesc»⁸. Primul război mondial și urmările sale au afectat din nou viabilitatea comunităților săsești. în urma declarațiilor ve- hiculate la Marea Adunare de la Alba lulia pri- vitoare la asigurarea drepturilor minorităților, delegații sașilor adunați la Mediaș în 1919 spri- jină Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Dar pentru cei cca 800.000 de germani prezenți în România după 1918 (la recensămîntul din 1930 cca 750.000, dintre care cca 250.000 de sași) realitatea a fost alta: după secole de împi- lare, autoritățile și populația majoritară reacțio- nează în defavoarea grupurilor minoritare. Pro- misa Lege a minorităților nu a fost promulgată și în afara scurtului interludiu al Guvernului con- dus de Nicolae lorga (1931) cînd a funcționat un subsecretariat al minorităților, puține principii de la Alba lulia au fost transpuse în realitate ». în fața indiferenței sau a irascibilității majoritare nu e de mirare că unele cercuri ale populației ger- mane au căutat protecție, căzînd sub influența » « * » Geschichte der Deutschen auf dem Gebiete Rumâniens, Kriterion Verlag, Bukarest, 1979* * * Istoria României, voi III, Editura Academiei R.P.R.. București, 1964. naționai-socialismului, riscînd să devină un fel de «coloana a 5-a». Intrarea României în răz- boiul mondial alături de Germania, înțelegerea din 1943 privind înrolarea tinerilor sași, șvabi în Wehrmacht etc. vor afecta negativ soarta minorității după victoria aliaților în 1945. Dacă pînă în 1940 (în ciuda unei decelări treptate în deceniile interbelice) comunitățile germane —in- clusiv cele săsești din Transilvania — au supra- viețuit prin creștere naturală și prin imigrație, după 1944 începe un proces de emigrare care se va extinde treptat punînd sub semnul între- bării însăși continuitatea, deci dispariția aces- tei minorități din România. Prizonieratul, refu- gierea alături de armata germană în retragere, expropierea averilor, retragerea drepturilor ce- tățenești, deportarea în Siberia, condamnările abuzive, transmutarea în Bărăgan, desființarea «Universității Săsești», dificultățile din dome- niul învățămîntului în limba maternă, procesul de omogenizare, «vînzarea» emigranților, de- turnarea istoriei proprii ș.a.m.d. au constituit pe plan intern tot atîtea motive fundamentale pentru accelerarea emigrării în perioada 1944— 1989, cu corolarul imediat al scăderii coeziunii etnice, al spargerii din ce în ce mai multor comunități. Nu trebuie trecute cu vederea ac- tivitățile Uniunilor etnice — Landsmannschaf- ten —ca și demersurile unora dintre țările aliate pînă la reflexele tragediilor din fosta URSS, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia etc. de necom- parat cu situația din România, precum și anu- mite ecouri legislative din RFG l⁰. Din păcate situația nu s-a schimbat în măsura necesară după 1989: majoritatea gesturilor, scăpările unor acte normative, indiferența administrației în ciuda declarațiilor Comisiei pentru stabiliza- rea minorității germane, sau agresivitatea unor cercuri ale populației majoritare, insecuritatea • Monica Borcan. Adalbert Millitz, Die deutche Na- tionalitat in Rumănien, Kriterion Verlag. Bukarest. 1977. Vezi și voi. Ce sînt și ce vor sașii din Ardeal. Expunere din izvor competent cu o prefață de Nicolae lorga. Die Siebenburger Sochsen. Wer sie sind und was sie wollen. Ediție completată cu traducerea în limba germană și cu o postfață de Paul Philippi, Viena, Eohlau Colonia, 1969. ¹⁰ Ernest Wagner, Geschichte der Siebenburger Sachs Wort u. Welt Verlag. Thaur bei Innsbruck, 1990. 12 http://patrimoniu.gov.ro ³ io m Ansamblul bisericii fortificate de la Biertan/Birthoim din Scaunul de Mediaș, «Ținutul Tîrnavelor» nu atît economică, cît mai ales culturală și în special fizică, generează în rîndul populației ger- mane, drastic rarefiată, sentimentul că nu mai este dorită în România. Concluzia: valuri suc- cesive de emigrare, dispariția comunităților, părăsirea satelor inclusiv a bisericilor-cetăți ! Posibilități de conservare în felul acest#, după ce și-au pierdut utili- tatea originară (apărarea) și folosințele secun- dare (depozitare, viață comunitară etc.), bise- rici le-cetăți au fost sau vor fi părăsite și de ur- mașii creatorilor lor, de beneficiarii de drept. Aceștia, chiar după schimbarea sau limitarea destinației inițiale, erau interesați de întreți- nerea bisericilor-cetăți și din alte rațiuni (isto- rice, culturale, de reprezentare etc.). Trebuie de asemenea precizat că la întreținerea, în unele cazuri la repararea ansamblurilor devenite prea ample pentru posibilitățile comunităților pără- site și rarefiate, au contribuit fie fosta Direcție a Monumentelor Istorice (cum a fost cazul la Prejmer/Tartlau, ulterior la Drăușeni/Draas etc.), fie mai ales Uniunea Sașilor Transilvăneni (Lands- Teritoriul colonizat de sași (Konigs- boden), împărțit în scaune și dis- tricte (la răsărit scaunele secuiești), situat în vecinătatea accesului peste Munții Carpați 13 http://patrimoniu.gov.ro mannschft der Siebenburger Sachsen) sau Aju- torul Diaconic (Diakoniches Hilfswerk) al Con- gregației Bisericilor Evanghelice. în absența «beneficiarilor istorici» (comu- nitățile săsești evanghelice) și eventual în con- dițiile reconsiderării ajutoarelor din afară, pro- blema conservării bisericilor-cetăți trebuie pusă în alți termeni. Această reconsiderare nu trebuie în mod obligatoriu să implice schimbarea de proprietate: se poate recurge la închiriere și bineînțeles la concesionare pe termene fixe în condiții stabilite prin protocoale între proprie- tar și utilizator. Dar, în mod cert se impun nuanțări sau chiar schimbări de destinație în ansamblul așezării u. în acest sens pot fi amin- tite unele situații și încercări: A. Evacuarea populației germane din zona Bistriței la finele ultimului război mondial a condus la două situații extreme: pe de o parte unele așezări, inclusiv clă- diri și ansambluri de cult (Petris/Petersdorf Chirales/Kyrieleis, Tîrpiu/Treppen) au fost părăsite ajungînd în stare de ruină, pe de altă parte un număr de biserici evanghe- lice (nu numai fosta Biserică parohială din Bistrița) au fost preluate de parohiile ortodoxe, adaptate cerințelor noului cult și astfel întreținute și reparate, chiar dacă cu unele modificări mai mult sau mai puțin locale (pictura de tip neobizantin etc.). B. Încercîndu-se evitarea unor compli- cații legate de proprietate (decurgînd din dreptul familiilor ce au emigrat de a-și păstra casele — drept care n-a determinat reîntoarcerea acestora) nu ar fi de ocolit un program privind popularea satelor părăsite cu familii venite din afară: s-a amintit în presă despre posibilitatea trans- ferării unei părți din populația evreiască (totuși neinteresată de agricultură) sau mai degrabă a populației germane din fosta URSS, oricum pregătită să emigreze (spre Israel sau Germania). Și ceea ce se întîmplă de fapt — stabilirea în sate a ¹¹ Paul Niedermaier, Problematica păstrării patrimo- niului arhitectonic țărănesc al sașilor din Transilvania, în BCMI. 3-4/1990. p. 4-6. țiganilor — ar putea fi o soluție cu condiția educării acestora pentru utilizarea cores- punzătoare a fondului clădit evacuat. C. Odată cu emigrarea masivă după 1989, în unele așezări, ca de pildă la Prej- mer/Tartlau s-a pus problema (prin FDGR, chiar și prin Biserica evanghelică) a orga- nizării unor muzee locale (Heimatmu- seum), pentru cuprinderea bunurilor cul- turale lăsate în România de familiile care au emigrat. în prezent prin Uniunea Sașilor Transilvăneni (Landsmannschaft der Sie- benburger Sachsen) se intenționează pune- rea la punct a documentației tehnice de restaurare și amenajare precum și colec- tarea fondurilor necesare lucrărilor pro- priu-zise la ansamblul restaurat mai demult de DMI. D. în unele localități (precum și la Cisnădioara/Michelsberg) s-a propus (și, parțial, s-a încercat prin Forumul Demo- cratic al Germanilor din România) consti- tuirea unor sate rezervate pentru familiile de sași din satele unde întreaga populație germană a emigrat. Din diverse surse a rezultat că specificul economic tradițional la Cisnădioara (meșteșugul țesătoriei etc.) deriva din lipsa condițiilor naturale pentru dezvoltarea agriculturii, ocupație în schimb larg răspîndită în comunitățile disipate. E. Există propunerea unor persoane (cum este cazul la Moșna/Meschendorf) implicate în activitatea unor organizații de copii și tineret (,,scouts“) cu ramificații în toată lumea pentru constituirea unor cen- tre ale filialei din Româniaîn bisericile—ce- tăți, actualmente nemaiservind comuni- tăților locale, rămase fără enoriași. în acest fel s-ar putea colecta fonduri și s-ar putea organiza șantiere de muncă patrio- tică pentru stoparea degradărilor, întreți- nerea și amenajarea ansamblurilor,' garan- tînd utilizarea lor pe perioade mai lungi din an. F. Cetățile-bisericești ca și gospodăriile părăsite ar putea căpăta și destinații din domeniul îngrijirii spitalicești sau ocrotirii sociale. Există numeroși copii orfani, oa- 14 http://patrimoniu.gov.ro meni handicapați, bătrîni părăsiți care nu se bucură de protecție socială, precum și mulți alții cazați în clădiri necorespunză- toare. Transformarea unor părți din satele evacuate în orfelinate, colonii de copii, azile de handicapați sau cămine de bătrîni ar avea pe de o parte avantajul îngrijirii clădirilor și ansamblurilor, pe de alta a creării unui cadru stimulativ de viață pentru această parte a populației. G. Nu în ultimul rînd poate fi luată în considerare activitatea de « loisir » fie prin transformarea în case de «week-end» a gospodăriilor situate în așezări vecine ma- rilor orașe, fie prin includerea așezărilor mai îndepărtate și beneficiind de condiții naturale adecvate în industria turismului rural. Asemenea încercări începute deja de Consistoriul Evanghelic sînt stimulate și de unele organizații europene (precum ECOVAST etc.), dar pînă în prezent nu se cunosc rezultate certe. H, Probabil că și măsuri indirecte vor putea garanta conservarea unora dintre bisericile-cetăți. în acest sens trebuie notat faptul că odată cu semnarea de către România, în 1990, a Convenției pentru patrimoniul cultural mondial, Comisia Na- țională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice a inclus printre cele trei propuneri inițiale și Cetatea bisericească de la Biertan/Birthălm, inclusiv așezarea și zona înconjurătoare (sub forma peisa- jului cultural). Rămîne însă de văzut, dacă va fi admisă pe Listă, în ce măsură vor putea fi oprite degradările și modificările și cum se vor materializa intervențiile de restaurare și de întreținere în timp. Probabil însă că în acest context unele exem- plare din familia odată numeroasă a bisericilor- cetăți ale sașilor transilvăneni vor dispărea pen- tru totdeauna, spre șansa altora care, prin căile enumerate sau altele inedite, vor putea fi trans- late generații lor viitoare spre profitul lor cultural. Concluzie Evident, conservarea ideală a bisericilor-cetăți, în speță a celei de la Biertan/Birthălm, s-ar putea realiza prin asigurarea continuității de folosință de către comunitățile care le-au edificat. După toate probabilitățile, așa ceva nu va fi posibil, de aceea este obligatorie transferarea către alți utilizatori, care să respecte statutul de ansam- bluri protejate. Transferul trebuie să fie grăbit, deoarece prelungirea perioadei tranzitorii poate avea drept rezultat degradări și daune mai mari decît adaptarea însăși la noile destinații. Pentru asemenea modificări vor avea loc, atît la nivelul concret al construcțiilor propriu-zise (recom- partimentări, adaptări de fațade, reamenajări exterioare) cît mai ales la nivelul, mai puțin concret, al peisajului cultural (începînd cu sono- ritatea și scenografia tradițională, pînă la ocupa- țiile meșteșugărești și economia agricolă, cu toate consecințele ce decurg de aici “). De fapt la acest nivel se înregistrează pierderile cele mai importante și este cu totul regretabil că ase- menea procese au loc în pragul mileniului al lll-lea. Este adevărat, istoria veche amintește multe populații și popoare dispărute împreună cu cea mai mare parte din civilizația și cultura lor. Dar pentru acele timpuri, marcate de lupta pentru existență, aceste dispariții, cel mai ades violente, sînt oarecum de înțeles. Astăzi însă, după renunțarea la politica de confruntare și preocupările pentru realizarea «Casei Comune», Europa nu ar trebui să mai accepte repeta- rea unor asemenea drame, în ciuda luptei pentru împărțirea zonelor de influență Căci dispariția săsimii din Transilvania, cu toate efec- tele asupra degradării peisajului cultural și a pierderilor de patrimoniu arhitectonic, repre- zintă o dramă. De aici oportunitatea unui con-« cept de protecție globală, pentru că salvarea unui număr de biserici-cetăți (inclusiv a celei de la Biertan/Birthălm prin înscrierea pe Lista patrimoniului Cultural universal) nu este decît un paleativ. PETER DERER ¹² • * * Eine schone, lebendige Tradition in Sieben- burgen, Officina Nova Wien — Budapest. 1985, precum și » • » Die Festtracht der Siebenburger Sachesen, Call- wey Verlag. Miinchen, 1987. 15 http://patrimoniu.gov.ro BISERICA-CETATE DIN BIERTAN L’auteur prisente les etapes et le stade des ope- rations de restauration execuției jusqu’ă pr^sent ă Biertan, les perspectivei et les possibilites offertes pour une prochaine action. Raport de restaurare Biertan, un tîrg în mijlocul podișului transil- vănean, este situat aproximativ la aceeași dis- tanță, cca 30 km, de orașele Mediaș și Sighișoara. Localitatea este menționată docu- mentar pentru prima dată în 1283, împreună cu alte șapte sate, locuite în acea perioadă de sași. în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Biertan a devenit sediul episcopal al bisericii luterane din Transilvania. Biserica-cetate, care se afla pe un promontoriu la mijlocul localității, este un exemplu tipic de biserică fortificată, cum se găsesc în multe localități din zona Tîrnavelor, în așa-numita Țară a Vinului din Transilvania. Ansamblurile fortificate din localitățile acestei zone au fost executate în secolul al XV-lea și al XVI-lea, împotriva năvălirilor turcești de la sud de Carpați. La acest monument impresionează nu numai încadrarea armonică în ansamblul localității, dar și substanța originară deosebit de bogată, păs- trată de la sfîrșitul secolului al XV-lea și înce- 1. Distrugeri ale mobilierului fn biserică, după cutremurul din 1977, prin căderea nervurilor din boltă. putui secolului al XVI-lea. Centrul ansamblului este marcat de biserică, o construcție unitară, din primul sfert al secolului al XVI-lea, avînd în principal caracteristicile stilului gotic tîrziu, dar și elemente de arhitectură renascentistă. O construcție premergătoare este amintită în 1402, cînd Papa Bonifacius al IX-lea acorda bisericilor «Sf. Maria » din Biertan și celei din Aachen cîte o indulgență. Nu ne sînt cunoscute documente care să ateste începerea lucrărilor la biserica gotică tîrzie. în primul sfert al seco- lului al XVI-lea sînt însă menționate numeroase cheltuieli pentru lucrări de finisare la biserică. Blazoanele lui Vladislav al Il-lea și Johann Zapolya, care se aflau pe portalul de vest, indică faptul, că acest portal a fost construit între 1510—1516. în 1518 sînt specificate cheltuieli pentru lucrări de pietrărie, iar în 1521 se menționează, de asemenea, că s-a lucrat la bolta bisericii. între 1522—1523 se cheltuiesc sume însemnate pentru meseriașii din Brașov și Sibiu care au lucrat la vitraliile bisericii. Data 1522 apare într-o inscripție deasupra arcului de triumf al bisericii. Această inscripție a fost restaurată în 1985, cu ocazia îndepărtării unor straturi superficiale de zugrăveală. Este menționat aici și parohul sub care s-a construit biserica, «venerabilis do[mini] baccalaury jo- hanis ». Lucrările de restaurare execuate în ultimul deceniu au devenit necesare în urma cutremu- rului din martie 1977, cînd s-au produs fisuri și-au căzut porțiuni de nervuri din boltă. Ast- fel, în 1980 s-a început cu consolidarea bolților prin reboltirea porțiunilor foarte degradate și prin fixarea întregii rețele de nervuri de boltă cu ancore metalice. Apoi au fost reîntregite părți de piatră din ancadramentele ferestrelor și s-au înlocuit geamurile obișnuite cu vitralii cu rondele fixate în rame de plumb. Prin această operațiune s-a schimbat lumina interioară a în- tregii biserici. în timpul lucrărilor de restaurare s-a înde- părtat spoiala de var, sub aceasta apărînd în 16 http://patrimoniu.gov.ro mai multe locuri fresca originară. în bolta co- rului a apărut o decorație, constînd din raze verzi și portocalii care pleacă din intersecțiile nervurilor. în timpul restaurării au fost deca- pate și conservate patru cîmpuri din această decorație originară. Celelalte cîmpuri au fost decapate numai în măsura în care zugrăveala nu avea aderență corespunzătoare. în aceste cîmpuri s-a pictat decorația găsită peste zugră- veala ulterioară, lăsînd astfel posibilitatea unei restaurări viitoare, cu mînă de lucru de specialitate, de care nu s-a dispus în condițiile concrete în care s-a lucrat, în perioada de după desființarea DM IA. Nervurile din cor și navă au fost zugrăvite în culoare ocru deschis, conform urmelor găsite. Pe peretele estic al naVei principale, deasupra arcului de triumf, a fost decapată inscripția men- ționată anterior și alte decorații pictate (două blazoane, un dragon, doi bufoni sub consolele nervurilor). Printre obiectele prețioase din interiorul bisericii se numără altarul gotic tîrziu, în formă de triptic. El a fost realizat în mai multe etape, Starea bolților din corul bisericii In 1980. Bolta cu nervuri din corul bisericii In timpul restaurării. în stingă se vede pictura originară decapată In timpul lucrărilor. Interiorul bisericii spre est, după decaparea inscripției și a policromiei originare In timpul restaurării din 1986. http://patrimoniu.gov.ro între 1483—1515. în cursul restaurării celor 28 de panouri păstrate, au fost îndepărtate picturi ulterioare, datînd din secolul al XlX-lea, Amvonul, probabil opera pietrarului Ulrich din Brașov, care este menționat în 1523 la Biertan, impresionează atît prin reliefurile cu reprezentări de scene biblice, cît și prin deco- rația cu motive arhitecturale și vegetale deosebit de îngrijit lucrată, în stilul de tranziție între gotic și renaștere. Aici a fost îndepărtat un strat de vopsea de ulei, aplicat în prima jumă- tate a secolului nostru. Stranele, realizate conform inscripțiilor gra- vate în ele între 1514—1523, se numără printre lucrările cele mai valoroase de acest gen din Transilvania. Lucrările de intarsie cu diferite motive (turn de apărare, sicriu, creneluri), care alternează cu ornamente geometrice, sînt deli- mitate de decorație gotică sculptată. Aici a fost aplicat un tratament împotriva cariilor și au fost reîntregite mulurile gotice (MaBwerk). Unică în felul ei este ușa sacristiei, la care, în afară de lucrări de intarsie, impresionează și lucrările de feronerie. Sistemul de blocare a ușii în ancadramentul de piatră este o dovadă a artei fierarilor transilvăneni din secolul al XVI-lea. Ansamblul Biertan după restaurarea bisericii și a turnu- rilor din prima incintă. Vedere aeriană a ansamblului dinspre nord—nord-est, 1991. Vedere aeriană a ansamblului dinspre vest—sud-vest. 19 http://patrimoniu.gov.ro Lucrările de lemnărie de la ușa sacristiei și a stranelor au fost realizate în atelierul lui johann Reichmuth, tîmplar din Sighișoara, care la înce- putul secolului al XVI-lea a lucrat în mai multe comune din zona Tîrnavelor, dintre care men- ționăm Bagaciu, Aței, Dupuș și Sighișoara. De reală Valoare artistică este și așa-numitul turn catolic, unde frescele de la parter demon- strează și astăzi priceperea și arta meșterului medieval. Prin construirea unei scări în afara turnului, în locul unde s-a aflat la origine, au fost create condițiile restaurării frescelor de la parter. Această lucrare nu a fost încă realizată. La nord de biserică se află turnul cu ceas, care este în același timp și turn de poartă pen- tru incinta interioară a cetății. Centura a doua și a treia au fost de asemenea fortificate cu turnuri de poartă și bastioane, din care majo- ritatea se păstează și astăzi. Lucrările de restaurare la cetatea bisericească din Biertan au fost realizate în condiții destul de dificile, dată fiind desființarea Direcției Monu- mentelor Istorice în 1977. Toate lucrările au fost făcute exclusiv din fondurile comunității și ale Episcopiei evanghelice din Sibiu. Majoritatea lucrărilor au fost executate de meseriași local- nici. Restaurarea altarului a fost efectuată în atelierul de restaurări de altare al Consisto- riului Superior al Bisericii Evanghelice, sub în- grijirea doamnei Gisela Richter din Brașov. Lucrările de sculptură în lemn de la altar și strane, precum și acoperișul amvonului au fost realizate de Dieter Paule. El a participat și la decaparea frescelor și picturilor din interiorul bisericii. Restaurarea cetății bisericești din Biertan arată că, în condiții destul de vitrege, cu mijloace umane și financiare deosebit de reduse, în schimb cu suficient timp și multă angajare a celor implicați, se pot obține rezultate remar- cabile. Pentru viitor ar fi de dorit ca într-o nouă etapă de restaurare, sub directa îndrumare a DMASI, să se treacă la abordarea unor lucrări de restaurare cu grad înalt de dificultate, ca de exemplu frescele din turnul catolic, sau restau- rarea pieselor de piatră degradate de la portale, soclu și ferestre. Dată fiind valoarea ansamblului atît sub aspect estetic, cît și informativ istoric, și mai ales prin substanța originară păstrată, o astfel de restau- rare ar fi indicată, cu atît mai mult cu cît monu- mentul de la Biertan a fost propus să fie trecut pe lista UNESCO a patrimoniului mon- mondial. Dr. HERMANN FABINI 20 http://patrimoniu.gov.ro CONSIDERAȚII PRIVIND TIPOLOGIA INCINTELOR DE APĂRARE A BISERICILOR CETĂȚI TRANSILVĂNENE Une presentation des types d’enceintes de defense des egalises-citadelle de Transylvanie, investigues chronologiquement. Fortificațiile reprezintă pentru societatea evu- lui mediu un program arhitectural de o deosebită importanță. Existența în Transilvania a nume- roase fortificații: cetăți, castele fortificate, incintele fortificate ale orașelor și mai ales cetățile și bisericile fortificate țărănești, consti- tuie o trăsătură specifică a arhitecturii sale medievale. Spre deosebire de orașe, în care întreaga suprafață locuită era încercuită cu ziduri de incintă, locuitorii satelor, fiind în număr mai redus, trebuiau să se limiteze la un spațiu mai restrîns, cel mai indicat fiind incinta din jurul bisericii, aceasta din urmă, prin măsuri de forti- ficare urmînd să preia rolul donjonului din cetățile cavalerești. Analizînd modificările suferite în timp de construcțiile de fortificații, observăm că ele nu decurg din schimbările stilului arhitec- tural corespunzînd unei anumite faze a istoriei arhitecturii, ci sînt în directă relație cu evoluția tehnicii de atac și defensivă — aceasta avînd repercusiuni directe asupra formei în plan a incintelor, a dimensiunilor zidurilor, a dispozi- tivelor de apărare și a materialelor de con- strucție folosite. In legătură cu aceasta reamintim că primele fortificații, urmînd o milenară tradiție locală, erau cetățile din valuri de pămînt, cu palisade și șanțuri. Cetățile de piatră au apărut în prima jumătate a sec. al Xlll-lea, cunoscute fiind: lîngă Alba lulia — cetatea Vurpăr; în valea Sebeșului — cetatea Săsciori; în Mărginimea Si- biului — cetățile Jina, Tilișca, Orlat. După marea invazie a tătarilor din 1241 se ridică, cu îngăduința regală, numeroase reșe- dințe nobiliare fortificate, fortificații de orașe, cetăți țărănești de refugiu ce adăposteau mai multe comune. Acestea, situate în locuri inac- cesibile, pe culmi de deal, au fost abandonate, multe dintre ele în momentul în care au apărut bisericile fortificate. Biserica-cetate Homorod, jud. Brașov — vedere generală. http://patrimoniu.gov.ro Drum de strajă pe console de lemn la biserica-cetate Homorod, jud. Brașov. La Sînpetru, zwingerul a fost dublat, cetatea compunîndu-se din trei incinte concentrice. La cetățile de șes apărea și un alt obstacol: șanțul cu apă (la Prejmer lățimea șanțului ajun- gea la 18 m), șanțuri uscate (Bratei), sau terenuri mlăștinoase (Agnita). Accesul se făcea printr-un Turn și porțiune de incintă (la Hărman, Jud. Brașov) guri de păcură rezolvate în grosimea zidului. 24 pod ridicător cu o porțiune mobilă în dreptul porții. Cetățile așezate pe deal foloseau configurația terenului în scopuri strategice. Caracteristică pentru acest tip este biserica cetate Biertan, la care prima incintă interioară înconjoară mar- ginea platoului, adaptîndu-se formei neregulate a reliefului. Această incintă cu patru turnuri (turnul primăriei, turnul ceasului, turnul mau- soleu și turnul catolicilor) datează din sec. al XlV-lea, fiind anterioară actualei biserici. Contemporan cu biserica este al doilea zid de incintă, care înconjoară colina pe la mijlocul pantei, destul de înclinate, de unde derivă și particularitățile lui constructive, cu înălțimea considerabilă dinspre exterior. în sec. al XVI-lea și al XVII-lea, pe laturile S și E și pe latura V se dublează fortificația cu al treilea zid de incintă, spațiul închis de acestea fiind controlat de cîte un turn. Amenajarea zwingerelor avea și scopul măririi spațiului ocrotit (de exemplu pentru adăpos- tirea animalelor) și se construiau acolo unde se permitea extinderea spațiului fortificat. Tot din necesitatea lărgirii spațiului ocrotit apare un tip destul de răspîndit de incintă forti- ficată, reprezentat printr-o incintă circulară înaltă avînd adosate pe latura interioară un șir de cămări pe unul sau două niveluri (Prejmer, Hărman, Miercurea Sibiului etc). Ca urmare a înmulțirii populației ce trebuia adăpostită în caz de primejdie, apare tipul cetă- ților cu curți rectangulare juxtapuse (Chirpăr, Ighișul Nou, Moșna, Cristian-Sibiu). Dispozitive de apărare proprii curtinelor După cum formele în plan ale incintelor dovedesc permanenta adaptare la evoluția teh- nicii de asediu, același lucru îl putem constata și la dispozitivele de apărare împotriva atacului de depărtare sau apropiere. Zidurile de incintă erau prevăzute cu drumuri de strajă a căror rezolvare putea fi: în grosimea zidului (Prejmer), pe arcade de zidărie (Moșna), parțial pe zid, parțial pe console. Drumul de strajă asigura accesul la dispozi- tivele de apărare: gurile de tragere (folosite împotriva atacului din depărtare), a căror formă se modifică odată cu tehnica de luptă —înalte și înguste la cele pentru arcași, sau avînd formă de gaură de cheie sau dreptunghi alungit la cele pentru armele de foc. Pentru lupta din apropiere erau utilizate burdufurile de păcură, de origine orientală, rezolvate în grosimea zidului sau aplicate pe http://patrimoniu.gov.ro Biserica-cetate Prejmer, jud. Brașov — pian incintă zid, avînd partea scoasă în consolă liberă iar pe latura frontală o fereastră de tragere. Un important rol de apărare în cadrul cetă- ților îl aveau turnurile, asigurînd controlul flancurilor. Mai înalte în sec. al XlV-lea și al XV-lea, ele își reduc în timp numărul de niveluri și forma acoperișurilor. Apariția acoperișurilor în pupitru reprezintă o modificare intervenită în sec. al XVI-lea, cele sub formă de coif fiind vulnerabile la tirul armelor de foc. Tot din motive strategice, intrările la nivelurile inferioare ale turnurilor erau separate. Ieșite din planul zidu- rilor și prevăzute cu guri de tragere pentru foc razant dispuse pe mai multe niveluri, turnurile reprezentau un dispozitiv de apărare deosebit de important, ele putînd totodată să aibă în Biserica-cetate Prejmer — zidul de incintă văzut din interior. 25 http://patrimoniu.gov.ro Zidul de incintă la Rotbav, jud. Brașov — burdufuri pentru păcură ieșite In consolă. Turn cu acoperiș In pupitru — incinta fortificată Dealul Frumos, jud. Sibiu. Incinta bisericii Valea Viilor, jud. Sibiu — drum de strajă pe arcade de zidărie. 26 http://patrimoniu.gov.ro cadrul unei incinte diferite întrebuințări (ates- tată prin denumirea turnurilor), activitatea unei comunități putînd astfel continua și în timpul asediilor. Implicații în tehnica construcției Tehnica militară a influențat și tehnica con- strucției anumitor dispozitive. împotriva atacului prin minare, o atenție deosebită se acorda teh- nicii execuției zidurilor de incintă, a căror grosime și rezistență se opunea atacurilor. La cetatea Drăușeni zidul de incintă are la bază blocuri mari de piatră, împotriva atacului prin minare. Drumurile de strajă se puteau rezema pe console de lemn, pe contraforți sau arcade din zidărie. Parapetele drumurilor de strajă care asigurau apărarea bazei bisericii și a turnurilor erau inițial din scînduri. în secolele XV—XVI parapetele se realizează din cărămidă (fach- werk) deoarece aceasta este mai rezistentă la impactul gloanțelor. Folosirea cărămizii pentru construirea zidu- rilor de incintă a condiționat o nouă formă de sprijinire a coridoarelor de apărare. Urmînd modelul fortificațiilor orășenești, s-a preluat soluția arcadelor semicirculare late pe care s-a așezat drumul de strajă. La cetățile așezate pe dealuri (Biertan), arca- dele sînt dispuse la partea exterioară a zidului, avînd și rol de zid de sprijin a părții inferioare; în unele cazuri între arcuri și ziduri apar burdu- furile de păcură. Alcătuite astfel ca adevărate citadele, biseri- cile cetăți, ivite din vitejia și voința de a rezista a constructorilor lor, fac parte din istoria zbu- ciumată a acestor locuri de atîtea ori pustiite și devastate de năvăliri vrăjmașe. Fără a epuiza multitudinea aspectelor care caracterizează programul acestei categorii de monumente, am încercat în cele prezentate să atrag atenția asupra modului în care elemente de arhitectură militară, întîlnite de altfel la toate construcțiile de această factură ale epocii, au fost preluate și adaptate. Aducînd mărturii despre puterea de creație, forța și ingeniozitatea populației săsești din acele vremuri tulburi, biserici le-cetăți transil- vănene constituie un capitol însemnat al arhi- tecturii medievale de apărare de pe teritoriul țării noastre. MARINA ILIESCU Turnul cu ceas al bisericii-cetate Biertan — detaliu, galerie de apărare cu parapet de lemn. Turn de incintă Io biserica Dealul Frumos —detaliu, parapet de zidărie tn tehnica « fachwerk». http://patrimoniu.gov.ro PICTURĂ, SCULPTURĂ Șl ARTĂ DECORATIVĂ LA BIERTAN Les elements d'art plastique qui embelissent l’en- semble de Biertan: le r^table gotique, les stalles, la porte de la sacristie sont d£crites et analyses avec finesse. Cea mai' importantă operă pictată păstrată în ansamblul fortificat de la Biertan este marele altar poliptic plasat în sanctuarul puternic lu- minat de înalte ferestre gotice tripartite de factură flamboaiantă. Altarul, restaurat în anii 1976—1983 în atelierul din Brașov al Consistoriu- lui Evanghelic, este o piesă complexă, alcătuită din trei părți pictate și dintr-un coronament sculptat â jour, avînd aspectul unei dantelării fine. Dimensiunile generale și programul icono- grafic al celor trei părți —deosebite stilistic, dar unite prin tematica fiecăreia dintre ele — indică o comandă specială pentru această biserică închinată, înainte de Reformă Fecioarei. Partea cea mai veche a altarului este cea mediană¹, gravitînd în jurul scrinului central, care astăzi adăpostește o Răstignire. După indi- cațiile oferite de decorul laturii de fundal a scrinului —imitația prin pictură a unei draperii de brocart, surmontată de o cunună—aureolă de raze—aici se afla la origine o statuie a Măriei, distrusă probabil în momentul în care Biertanul devenea, în 1587, sediul episcopal luteran al sașilor transilvăneni. Partea «de săr- bători» a marelui poliptic, vizibilă cînd altarul este deschis, reprezintă ilustrarea, în 12 scene, a ciclului Vieții Măriei și al Copilăriei lui lisus, încheiat în mod neașteptat cu Botezul. Succesi- unea pe orizontală a scenelor este următoarea: Întîlnirea lui loachim cu Ana la Poarta de Aur; Nașterea Măriei; Logodna Fecioarei; Bunavestire; ¹ T. Sinigalia, Le retable de Biertan. Nouvelles recher- ches, în « Revue Roumaine d'Histoire de l'Art. Sdrie Beaux Arts», tome XXI, 1984, p. 57—81. Studiul cu- prinde o analiză iconografică și stilistică a acestei părți mediane a altarului ca și încercarea de stabilirea sur- selor și a mediului artistic în care s-a format meșterul său principal. Vizitația; Nașterea lui lisus; Prezentarea la tem] piu; închinarea magilor; Circumciziunea; Fugdi în Egipt; lisus la 12 ani în mijlocul învățațiloi Templului; Botezul. Scenele sînt grupate pe două registre, cîte patru pe aripile mobile și cîte două pe cele înguste, fixe, care flanchează scrinul. In penultima scenă a ansamblului, semnificativ aleasă, pe o carte energic ridi- cată de un personaj masculin plasat exact^ sub mîinile împreunate ale Fecioarei, se citește anul 1483, într-un context de litere încă nedes-g cifrat Stilistic, ansamblul aparține goticului* tîrziu. Cu 16 ani în urmă, s-a încercat plasarea^ lui în succesiunea altarului de la Schottenstift din Viena (datat 1469-c. 1475), pornindu-se ce^ la asemănarea—ce merge uneori pînă la deta-^ liu—a unora dintre compoziții cu ciclul «dec sărbătoare» al acestuia: s-a afirmat drept^ certă folosirea operei austriece s-a presupus realizarea piesei ca model dar transilvănene într-un atelier din Mediaș, oraș în care va fi fost pictat și polipticul Patimilor din biserica^ Sf. Margareta, la rîndul său interpretînd ciclul cu temă similară de pe partea «de săptămînă>P din același altar vienez³. ⁵ Aceste atribuiri nu iau însă în calcul cealaltă^ față a polipticului din Biertan, destinată zilelor’¹ obișnuite din săptămînă, vizibilă cînd aripile^ mobile se închid peste scrinul central, oferind³ ² H. Krasser, Die birthălmer Altartafeln und die siet benburgische Nachfolge des Schottenmeisters, în vollc „Studien zur siebenburgischen Kunstgeschichte". Bucu- rești, Edit. Kriterion, 1976, p. 193 — 214. Acesta este* primul autor care datează altarul în 1483 și îl pune Înîi relație cu cel de la Schottenstift. ³ Ibidem, p. 199. Pentru altarul din Mediaș, vezi” O. Folberth, Gothik in Siebenburgen. Zur Meister des Mediascher Altars und seine Zeit, Wien und Miinchen,' 1973. *i 28 http://patrimoniu.gov.ro Biserica evanghelică din Biertan (Jud. Sibiu) vederii două registre de sfinți și sfinte, indicați 3rin atribute și inscripții, iar pe canaturile fixe, ’rupate cîte două, imaginile celor patru Sfinți Părinți oi bisericii Catolice: Ambrosiu și Augustin p respectiv Grigore cel Mare și leronim. Cele patru personaje — poate cele mai bune ima- ’ini portret păstrate în Transilvania—au fost descoperite cu ocazia ultimei restaurări, sub a repictare din 1820, datorată pictorului sibian Franz Neuhauser Jr ⁴. Deși există diferențe de tratare, mai cu seamă in ceea ce privește compoziția, între cele două jărți ale altarului —firesc datorate unei munci de atelier, în care au colaborat doi sau mai îrobabH chiar trei meșteri —toate compozițiile înt subordonate unei idei unice: glorificarea ■ecioarei, cea mai frecventă temă a iconografiei ;otice tîrzii central-europene, reflex al zelului levoțiunii mariale renăscute a vremii. O analiză i posibilelor surse de inspirație —care pare să i fost comune și meșterilor altarului de la ichottenstift— precum și o indicație pentru ocul de formare a meșterilor conduc spre un itelier francon contaminat cu influențe tiroleze ⁵. n ceea ce privește locul de realizare a altarului, ⁴ Fr. Muller, Die evangelische Kirche in Birthălm, în .Archiv des siebenbiirgische Landeskunde. Neue Se- ie", Bd. 2., p. 205. ⁶ T. Sinigalia, op. cit., p. 76—78. este puțin probabil ca acesta să fi fost Mediașul, oraș în care nu este cunoscută activitatea mai importantă a vreunui atelier de pictori în epocă, ci mai curînd Sighișoara, centru în care muraliștii se dovedesc activi și prețuiți ⁶ și în care, în jur de 1520, se va stabili unul dintre fiii lui Veit Stoss, creînd un atelier de altare, cu trăsă- turi stilistice noi, remarcabil pentru unitatea stilistică a pieselor păstrate (altarele din Sighi- șoara, Beia și Fișer). Acest din urmă fapt s-ar putea explica exact prin precedentul creat cu circa 40 de ani în urmă de meșterii care lucra- seră altarele din Mediaș, Biertan și Proștea Mare (azi, în Muzeul Brukenthal din Sibiu)’. în 1515 s, polipticul Fecioarei din Biertan era completat, la partea superioară, cu un al doilea altar, un triptic, al cărui panou central are ca temă o compoziție alegorică: lisus răstignit pe crucea asimilată cu Pomul vieții și cu vrejul de viță cu struguri, pe ale cărui ramuri sînt figurați cei 12 Apostoli cu atributele lor și la rădăcina căruia loan Botezătorul sapă, iar Maria toarnă apă dintr-un ulcior. Pe cele două panouri laterale sînt reprezentate două viziuni: cea a profetului Ezechiel și cea a împăratului Augustus, ⁶ V. Roth, Siebenburgische Altăre, Strassburg, 1916, p. 121-123. ⁷ T. Sinigalia, op. cit., p. 78. ⁸ An înscris pe bagheta superioară a ramei. 29 http: //patrimoniu.gov.ro ambele legate de apariția Măriei. Diferența sti- listică față de zona mediană a polipticului este notabilă și concordantă cu distanța în timp care separă cele două opere. Contemporan cu acest triptic superior este coronamentul sculptat, plasat lateral și deasupra sa, care, la origine includea — conform spațiilor goale păstrate — și 3 statuete demult dispărute. Similitudinea stilis- tică cu coronamentele de pe altarele contem- porane de la Șaeș și Băgaciu îl includ pe cel de la Biertan într-un grup unitar de opere plastic- decorative de excepție în Transilvania ⁹. ⁹ V. Vătășianu, Istoria artei feudale în țările române, I, București, 1959, p. 791 Ultima parte componentă a altarului este pre- dela, tratată la rîndul său ca un mic poliptic cu aripi mobile și fixe, avînd ca temă Sf. Familie de tip complex, care grupează, prin cupluri înso- țite de copii, rudele Măriei. Ceea ce frapează în primul moment este noutatea stilistică a compoziției panourilor și faptul că personajele sînt îmbrăcate în veșminte în pas cu moda ger- mană a anilor 20 ai secolului al XVI-lea. Pentru datarea acestei predele — care înlocuiește o alta, contemporană cu altarul din 1483, absolut nece- sară lui —a fost folosită o informație documen- tară ce menționează în anul 1524 ¹⁰ «plata ¹⁰ H. Krasser, op. cit., p. 208. Altarul poliptic, deschis, cu partea « de sărbătoare » http://patrimoniu.gov.ro Altarul poliptic; detaliu din scena lisus la 12 ani printre învățații Templului, cu data 1483 Altarul poliptic, detaliu din scena Intîlnirea lui loachim cu Ana la Poarta de Aur pentru transportul altarului Sf. Ana». Dona- torul acestei părți este preotul loan, ale cărui inițiale sînt desenate pe panoul triunghiular din stînga predelei, pe cel din dreapta aflîndu-se stema scaunului Mediaș, de care Biertanul aparținea. Nota renascentistă a panourilor este accentuată de decorul în stuc, modelat plat și aurit, de la partea superioară a fiecărui panou. în ceea ce privește pictura murală, Biertanul conservă un ansamblu unitar nu în biserică, ci în așa-numitul «turn catolic» sau «al catolici- lor», denumit astfel după adoptarea protestan- tismului de către comunitatea din Biertan, cînd doar cîteva familii din sat continuau să fie adep- tele Bisericii Romane și foloseau acest spațiu pentru cultX¹. Problema prezenței ansamblurilor murale în încăperi cu funcție de capelă din tur- nurile unor fortificații înconjurînd cîteva biserici transilvane (Mediaș, Hărman, Sînpetru, Biertan) nu și-a găsit încă o explicație convenabilă. Cel de la Biertan, purtînd pecetea goticului tîrziu, a fost datat la începutul secolului al XVI-lea ’². în centrul bolții semicilindrice a capelei (orien- tată est-vest) se află o Majestas Domini în man- dorlă. Pe peretele de est sînt reprezentate Năframa Veronichii înconjurată de îngeri, plasată deasupra ferestrei, Sf. Gheorghe ucigînd balaurul ¹¹ V. Vătășianu, op. cit., p. 774. ¹² V. Drăguț, Arta gotică in România, București, 1979, p. 254. 31 http://patrimoniu.gov.ro Altarul poliptic; canat fix de pe fața «zilelor de lucru» (altarul închis): Sfinții Părinți ai Bisericii Catolice Grigore cel Mare, Papa și leronim Altarul polipt ic; detaliu de pe fața « zilelor de lucru » (altarul închis) Sfintele Elisabeta de Thuringia și Elena Altarul poliptic; partea centrală a tripticului superior: Răstignirea și Arhanghelul Mihail; pe ce! opus—o intere- santă Judecată de apoi, cuprinzînd în mandorlă pe lisus judecător, înconjurat de îngeri, de Maria și loan Botezătorul, iar în registrul inferior pe arhanghelul Mihail împungînd cu sulița un păcătos, avînd în stînga (la dreapta Judecătorului) Para- disul reprezentat de un înger care la o poartă primește pe cei drepți, iar în dreapta Iadul, cu monstrul Leviatan, foarte deteriorat. Pere- tele din fața intrării are o compoziție mai aparte, cu un decor pe două registre. Pe cel inferior se descifrează 3 cruci de consacrare, iar în cel superior, două scene — Bunavestire, la stînga și închinarea Magilor, la dreapta, ce închid între ele un panou tratat ca o draperie http://patrimoniu.gov.ro de brocart verde, în fața căreia va fi fost plasată, la origini, o statuie. Intrarea de pe latura de nord este flancată spre vest de Sf. Ursula și însoțitoarele sale (scenă de obicei interpretată ca Fecioara ocrotitoare ¹³), iar spre est deSf. Ursula nsoțită de un înger. Posibilitatea destinației funerare a unor asemenea capele poate fi sus- ținută de frecvența temei Judecata de Apoi, dar alăturarea de diverse scene și de personaje este, în rest, cu totul insolită, dar cu siguranță neîntîmplătoare. Trăsătura este specifică goti- cului transilvănean și caracteristică și altor genuri artistice. în acest sens, unul dintre puținele exemple concludente păstrate în ciuda marilor distrugeri de imagini sacre datorate Reformei și conservat tocmai datorită tematicii sale, se întîlnește la Biertan, la amvonul bisericii. Trei panouri figurative și două decorative cu motive gotice delimitează coșul piesei, sprijinit pe o consolă conică dăltuită în piatră cu elemente vegetale de sorginte renascentistă. Două din cele 3 panouri figurative se leagă direct de ceea ce am numi «tema marială» a Biertanului. Este vorba despre Profeția lui Simion—în al ¹³ Ibidem, p. 254. Altarul poliptic: predela — detaliu din Sfînta Familie: Maria Salome, Zebedeu șl copiii loan apostolul și lacobus Major Capela din Turnul catolicilor — detaliu din pictura murală: închinarea Magilor Portalul sacristiei Dublul portal vestic al bisericii Portalul nordic ¹⁴ V. Vătășianu, op. cit., p. 734. ¹⁵ V. Drăguț, op. cit., p. 296 —297. cărui chip de preot exegeții au văzut un portret al plebanului loan ¹⁴, marele inițiator al lucrărilor artistice din biserică, îngenuncheat în fața Măriei, al cărei piept este străpuns de o supradimensi- onată sabie, și de o Răstignire, scenă la care Mama asistă îndurerată și neputincioasă. Cea de a treia scenă, Rugăciunea de pe munte, nu se leagă direct ideatic de primele două văzute împreună, dar se înscrie clar în preferința gotică tîrzie întru ilustrarea umanității lui Hristos îndurînd supliciul fizic și pe cel spiritual. Piesa a fost verosimil atribuită sculptorului Ulrich din Brașov și datată în 1523 ¹S. Amestecul de elemente gotice tîrzii—dece- labile și într-un anume expresionism în tratarea oniu.gov.ro siluetelor și a faldurilor veșmintelor —și renas- centiste, descoperite la nivelul decorului și al profilaturii cornișei amvonului, este caracteristic și altor piese aparținînd bisericii de la Biertan. Cea mai semnificativă este portalul sacristiei, cioplit în stil gotic tîrziu cu puțin înainte de 1515, formal înrudit cu cel cu amplasare simi- lară al bisericii învecinate de la Aței (ante 1499)I⁶, operă a meșterului Andrea Lapicida din Sibiu ¹⁷, dar care, la o analiză mai atentă a profilaturi i, vădește evidenta decadență a sti- lului și un gust eclectic al unui meșter care a receptat noile inovații de tip renascentist apli- cate unei înguste cornișe cu denticuli. Canatul ușii, decorat cu panouri cu intarsii, poartă deasupra unui cartuș-scut marcat de un potir — emblema preoției—flancat de majusculele I (loan) și O (neidentificat), anul 1515. Finețea intarsiilor este concurată, de partea opusă a canatului, de cel mai ingenios mecanism de închidere a unei uși, păstrat în Transilvania, operă a unui meșteșugar extrem de inventiv, care a reușit, printr-un sistem de pîrghii acțio- nate simultan, să poată bloca accesul în sacristia unde—conform obiceiului vremii—se păstra și tezaurul bisericii, tezaur ce trebuie să fi fost deosebit de prețios Meșterul Ulrich din Brașov, amvonul: Profeția lui Simion, Răstignirea Intarsia reprezintă pentru Transilvania ulti- mului deceniu al veacului al XV-lea și primelor 3 decade din cel următor un procedeu decorativ predilect pentru ornamentarea canaturilor de uși și a spătarelor stranelor din cor ¹⁰. Biertanul nu face excepție de la aceasta. Pentru amintita ușă a sacristiei se regăsește un rapel la canatu- rile portalului vestic (ce e drept, foarte deterio- rate), intrare dublă, gotic tîrzie, considerat în general ca fiind corespunzător fazei de încheiere ¹⁰ V. Vătășianu, op. cit., p. 535 și 536. ¹⁷ H. Fabini, Andreas Lapicida — ein siebenburgischer Steinmetz und Baumeister der Spătgothik, în „Osterrei- chische Zeitschrift fur Kunst und Denkmalpflege”, Wien, XXXI/1971, p. 29-39. ¹⁸ V. Vătășianu, op. cit., p. 453; V. Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București, 1976, p. 54. ¹⁹ Strane la Bazna — 1503; Aței — 1516; Sighișoara — 1523; Băgaciu — 1533; Richiș și Deal Frumis — neda- tate; Uși la Aței — 1499. Strane din cor — detaliu 35 http://patrimoniu.gov.ro a lucrărilor constructive de la biserică, databil după cele două steme care îl încununează —cea a lui Vladislav al ll-lea și cea a lui loan Zapolya, în intervalul 1510—1516 ²⁰. Dar piesele cele mai importante din acest punct de Vedere sînt stranele, atribuite mește- rului Johannes Reychmuth din Sighișoara, datate cu precizie între 1515 și 1523 ²¹. Cioplite în lemn, cu traforuri laterale și mici flale elegante, cu o arhitravă pe care evoluează un vrej floral tratat foarte plat, a cărui culoare gălbuie îl detașează de fondul negru, ele au spătare cu chenare late, la partea superioară a fiecărui jilț fiind grupate panouri delimitate de rame în care se înscriu figuri geometrice diverse sau mici «castele» sau «turnuri de apărare», care duc cu gîndul la tipuri întîlnite aievea la unele dintre fortificațiile epocii²². Astăzi, partea anterioară a parapetului stra- nelor este acoperită cu covoare prețioase, de tipul celor denumite cîndva « Siebenburgentep- piche»²³ și încă întîlnite, în număr mai mare sau mai redus, în numeroase biserici săsești. Se păstrează la Biertan mult mai puține decît în trecut, printre cele mai valoroase aflîndu-se un covor de rugăciune de tip Ghiordes (sec. XVIII)²⁴ și unul anatolian de tipul cunoscut sub denumirea de « Vogelteppich » (covor cu păsă- ri)²⁶ (din jur de 1600). Dintre piesele sculptate care aparținuseră cîndva bisericii din Biertan —evident nume- roase, după gustul goticului tîrziu, dar care au căzut pradă zelului aniconic protestant după 1540 —se păstrează numai Răstignirea, plasată acum în scrinul central al polipticului, înlocuind, cum am amintit deja, o statuie a Măriei, inadec- vată noului cult. în afară de crucea cu lisus răstignit pe ea, grupul statuar mai cuprinde figurile în ronde-bosse ale Măriei și Măriei Magdalena, prăbușită la picioarele crucii (după ²⁰ V. Vătășianu, op. cit., p. 536. ²¹ Ibidem, p. 860. ²² Strane cu motive asemănătoare întîlnite în Slovacia, la Levida și KeSkemek. ²³ A. Kertesz-Badrus, Turkische Teppiche in Sie- biirgen, București, Edit. Kriterion, 1985, p. 36—37. ²⁴ Ibidem, p. 42, fig. 90. ²⁵ Ibidem, p. 26. 36 o schemă iconografică larg răspîndită), precum și pe cea a lui loan Evanghelistul. Figura cea mai realizată din punct de vedere plastic este cea a lui lisus, înrudită stilistic cu un chip simi- lar de pe un crucifix ce decorează actualmente arcul triumfal al bisericii evanghelice din satul Deal Frumos (jud. Sibiu)²⁶. Datat la începutul secolului al XVI-lea, întregul grup statuar a fost pus în legătură cu influența școlii lui Veit Stoss de la Cracovia, transmisă Transilvaniei de sud prin intermediul atelierului organizat la Brașov de fiul său, Veit II ²’. Descrierea pieselor ce înfrumusețează încă biserica fortificată din Biertan nu ar fi completă dacă nu am aminti cele două portale laterale, de r.ord și de sud, ambele prevăzute cu anca- dramente de factură renascentistă, decorate cu vrejuri florale în relief plat, pe buiandrug și pe montanți, și cu o profilatură caracteristică. Valoarea portalului nordic este sporită de ca- natul mult mai tîrziu al ușii, o piesă unică în tezaurul sculpturii în lemn transilvănene. Cana- tul (datat 1780²⁸) are un decor rococo de o mare puritate și este foarte bine conservat. Prin varietatea, bogăția și nu în ultimul rînd prin valoarea pieselor pictate și sculptate de la Biertan, biserica și întregul ansamblu fortificat înscriu o pagină unică în istoria artei din Transil- vania. TEREZA SINIGALIA ²⁶ V. Vătășianu, op. cit., p. 748. ²⁷ V. Drăguț, op. cît., p. 298 și 300. ²⁸ G. Oprescu, Bisericile-cetăți ale sașilor din Ardeal București, 1957, planșă la p. 113. http://patrimoniu.gov.ro ROUEN, UNE VILLE DE FRANCE Â LA FIN DU MOYEN AGE Rouen, un cas exemplaire de prosperite urbaine et marchande, aux alentours de 1 500, dans un site privilegii et stratigique a conservi comme nul autre viile de France d'importantes oeuvres de la fin du Moyen Age. Rouen doit sa fortune â sa situation geogra- phique, sur la Seine, qui arrose Paris et qui est le fleuve le plus navigable du pays. Jusqu'â une date tres recente, les ponts de Rouen etaient les seuls points de traversee du nord au sud avant la mer et encore aujourd’hui, il n'y a que deux ponts pour franchir le fleuve en aVal de la viile. En outre, les vaisseaux de haute mer peuvent remonter le cours de la Seine et venir y accoster. Rouen est donc â la fois un port fluvial, un port maritime, un point de traversee et un lieu de trafic en liaison avec la capitale. C etait deja vrai dans le royaume de France au Moyen Age. La viile, implantee Catedrala din Rouen http://patrimoniu.gov.ro en amphitheâtre sur la rive droite de la Seine depuis l'Antiquite, a d'abord ete la cite des ducs de Normandie et le siege d’un archeveche, avant d'etre reunie â la couronne de France en 1204. Elle subit une Eclipse pendant la guerre de Cent ans et fut occupee par les Anglais de 1419 ă 1449. Elle se remit tres vite et son developpement fut spectaculaire â la fin du Moyen Age, surtout â partir de la reprise du trafic maritime, vers 1470—1480. Des familles de marchands partici- perent activement â sa croissance. Ils se firent construire des demeures, maisons â pans de bois et hotels particuliers ă fațades de pierre, qui quadrillent encore les rues des quartiers anciens autour de la cathedrale. Ils contribue- rent genereusement â la reconstruction ou ă l’embellissement des eglises et des edifices publics. Le Livre des fontaines, manuscrit execute â Rouen au debut du XVIe siecle, donne des dessins de l'alimentation en eau potable de la viile et trace le plan du parcellaire, des rues et des places â cette epoque. Les fațades des mai- sons sont meme representees â plat et on peut se faire une bonne idee du tissu urbain tres dense, caracteristique des viIles medievales floris- santes. Cite tournee vers le fleuve et le com- merce maritime, Rouen ne possede plus de for- tifications â la fin du Moyen Age; c'est une viile ouverte et marchande. A cote des bourgeois, qui ont affrete des navires et fait prosperer la viile, il y avait des notables, magistrats pour la plupart, grâce â la creation par le roi du Parlement de Norman- die. La sociâte ecclesiastique tenait aussi une place importante. II y avait â Rouen des couvents et des abbayes, dont la plus prestigieuse etait l'abbaye benedictine de Saint-Ouen. Les chanoi- nes du chapitre cathedral possedaient des mais- sons et des bâtiments communs en plein centre, au nord de la cathădrale. Le palais de l’archeve- que subsiste encore au chevet. De 1494 â 1510, l'archeveque Georges d’Amboise fut un des premiers personnages du royaume, lieutenant general du roi en Italie, puis legat du pape en France. Sa familie etait illustre; il etait lui — 38 meme le frere de Jacques d’Amboise, abbe de Cluny, et de Louis d’Amboise, eveque d'Albi. Son mecenat, celui des familles rouennaises telles que les Bohier et la prosperite des bour- geois, se refletent encore de nos jours dans les monuments de la viile, qui presentent les caracteres de l'architecture gotique tardive, ap- pelee flamboyante en France depuis le XIXe siecle, en raison de la forme des arcatures et des reseaux des fenetres, dont les courbes et les contrecourbes semblent dessiner des sortes des flammes. D'ailleurs, la grande rose de la fațade occidentale de la cathedrale, chef-d'oeuvre de l’artiste rouennais Roland Le Roux, est souvent citee comme un exemple du gothique flamboyant. La cathedrale conserve des elements de l’epo- que romane (Xle—Xlle siecles) et a ete en grande pârtie reconstruite au Xlle siecle. Pour- tant, ă partir de 1486, sa fațade, rendue celebre par les peintures impressionnistes de Monet, a 6te completement reprise. A l’angle meridi- onal a ete elevee la tour de Beurre, ainsi denom- mee parce qu'elle a ete financee par les taxes prelevees sur les ventes de beurre—Elle a ete commencee par l’oncle de Roland Le Roux, Guillaume, et terminee par le neveu. Les Le Roux ont constitui une dynastie d'architectes locaux, mais leur art s’inspire d’oeuvres flaman- des et, sans doute, parisiennes. La pârtie cen- trale de la fațade et toute sa sculpture ont ete executees de 1509 â 1514 par Roland Leroux et par d'autres artistes, sans doute formes â Rouen, tels que Pierre des Aubeaux et Nicolas Quesnel. Leur art est plein de dynamisme et d’exuberance. II s’y manifeste un gout prononce pour le pittoresque, dans les costumes des per- sonnages comme dans les motifs ornementaux. La proliferation et le foisonnement des details semblent correspondre ă l’opulence des bour- geois de la viile. Les contreforts et les murs sont entierement revetus de reliefs, socles et dais qui enserrent des rangees de statues dressees, arcatures, pina- cles, gables, reseaux de pierre plaquee sur la paroi ou ouvragee en dentelle ajouree. Tout le http://patrimoniu.gov.ro vocabulaire ornemental flamboyant est reper- torie dans les formes effilees, les courbes sineu- ses, les arcs en accolades, les fleurons feuillus, la flore dechiquetee. Ces motifs aigus, contour- nes, foisonnants, derivent de schemas plus an- ciens du gothique rayonnant, mais reprennent aussi des themes en vogue en Angleterre et dans l’Empire germanique des le XlVe siecle. L'art monumental â Rouen, ă la fin du Moyen Age, a des points communs avec les ceuvres de toute l'Europe. II s'y ajoute une proliferation et une exuberance, qui paraissent etre davantage le fait de foyers artistiques de regions maritimes, Flandre ou Portugal. Peut-etre faut-il y voir un penchant pour l'exotisme, qui se traduit dans quelques sujets: tetes d'indiens emplumes, palmiers, animaux des tropiques . .. On sait que les navires rapportaient des «curiosites» dans leurs cargaisons, singes, perroquets, coquil- lages, pierres dures, ceramiques, et les bour- geois mecenes et les artistes locaux ont du assister â d'etranges dechargements sur les quais du fleuve. L’eglise de l’abbaye de Saint-Ouen avait ete en pârtie rebâtie au XIV siecle, mais sa nef ne fut âlevee qu'apres 1492. Son architecture mo- nastique est plus sobre et austdre que celle de la cathedrale. Toutefois ses vastes fenetres sont transfigurees par des verrieres lumineuses et hautes en couleurs. Le vitrail de la fin du Moyen Age constitue une des parures les plus 6clatan- tes de Rouen. Parmi les peintres-verriers on rencontre les noms d'Arnoult de Nimeque, originaire de Pays-Bas et installe plus tard â Anvers, et des Leprince, qui ont aussi traVailIe â Beauvais et â Paris. Leur presence â Rouen confirme les contacts multiples entretenus par la citâ marchande. Des ceuvres de ces ateliers se voient encore â Saint-Ouen, â Saint-Romain, â Saint-Godard, â Saint-Vincent (eglise recons- truite depuis la derniere guerre), â Saint- Maclou. Rouen, Palatul de justiție. u r »s kw 39 http://patrimoniu.gov.ro Saint-Maclou n’est qu’une eglise paroissiale, mais le luxe de sa fațade temoigne encore de la prosperite de la viile. Le plan general de l'e- glise a ete conțu vers 1430 par Pierre Robin, qui avait travaille auparavant â Paris, mais la majeure pârtie de l’âdifice date de la seconde moitie du XVe siecle. Le porche â trois pans, devant l’entree principale, tire parti de l’exi- guîte de l’espace disponible dans ce quartier tres dense. De hautes niches prolongent les pans, en avant des contreforts d'angle. Cinq gables allonges et de fins pinacles coiffent les ouvertures et les niches. Ils se detachent devant les arcsboutants de la nef, le pignon ouvrage de la fațade et, â l'arriere-plan, la tour de croi- see, en un etagement savant. Saint-Maclou, â petite echelle, apparaît comme la maquette annonciatrice de la fațade de la cathedrale. Le palais de Justice, siege de l'ancien parle- ment, a etetres endommage â la derniere guerre et a ete restaure. II traduit dans l'architecture civile l’exuberance des monuments religieux. Ses fenetres â meneaux sont soulignees de pan- neaux ornementaux en relief, coupes par les fleurons des arcs en accolades des ouvertures basses. Les niches des contreforts presentent encore des baldaquins sculptes, mais ont perdu leurs statues. L'ensemble des murs, largement eclaires, demeure cependant relativement sobre. Toute la somptuosite du decor est rassemblăe au niveau des hautes toitures, dans la balustrade scandee d’arcs en anse de panier reunis par des accolades, de pinacles et de statues dressees. Les lucarnes sont couronnees de gables et de reseaux de pierre, reliâs par des sortes d’arcs- boutants aux pinacles de la balustrade, dans une profusion de details, qui font plus penser â l’orfevrerie des reliquaires qu'â l’architecture. Pourtant, les enluminures des Tres Riches Heures du duc de Berry montrent des châteaux du debut du XVe ou de la fin du XlVe siecle, eux aussi tres decores dans leurs superstructures. II semble donc que Saint-Maclou et le palais de Justice de Rouen continuent une tradition de construire, qui etait â la mode â Paris et dans l’entourage royal vers 1400 et qui a dis- păru. Elevees entre 1508 et 1526, les fațades du palais de Justice constituent l’ultime expres- sion du gothique â Rouen, avant l’introduction, vers 1520—1530, des ordres antiques et des compositions architecturales de la Renaissance italienne. Aucune autre viile de France n'a conserve autant d’oeuvres importantes de la fin du Moyen Age. D’une part, beaucoup de monuments ont ete detruits ailleurs, soit par suite de change- ments de gout et de mode, soit en raison d’incen- dies ou de ravages causes par les guerres. D’autre part, Rouen apparaît comme un cas exemplaire de la prosperite urbaine et marchan- de, aux alentours de 1500, dans un site privilegie et strategique. ANNE PRACHE 40 http://patrimoniu.gov.ro QUELQUES ^GLISES FORTIFlfES DE FRANCE: FORMES ET PROBL^MATIQUE L’auteur s’interesse ă la fortification des eglises et analyse quelques exemples provenant du sud de la France, datant de l’epoque merovengienne jusqu’au XIII' siecle. Comme tout pays de culture europeenne, la France a, elle aussi, du subir, au cours des siecles, de nombreux assauts venant de l'exte- rieur. Logee aux confms de la «peninsule» europeenne, il etait normal que les envahisseurs les olus intrepides viennent lâ chercher fortune, au bout de leur course. Cest lâ aussi que leur elan dâvastateur fut souvent arrete de maniere decisive. Ainsi, Attila et ses hordes hunes re- țurent leur juste punition aux Champs Catalauni- ques, preș de Troyes. Et cinq siecles plus tard, les raids des cavaliers hongrois qui s’etaient portes jusqu’â Corbie et Amiens, durent sonner retrăite depuis nos cites du Nord de la France et de la Bourgogne (Tournus, 937). Depuis l'Espagne, les Arabes avaient tente la conquete de la France et c’est en 732 que leur fut opposee â Poitiers, par Charles Martel, pere de Pepin le Bref, grand-pere de Charlemagne, la resis- tance decisive. C’est alors qu'a commence un refoulement de plus d’un siecle qui permit, â partir de 785, la reouverture de dioceses aussi prestigieux que Gerone et Barcelone. Le pays de France avance son bec breton loin dans l'Atlantique, offrant par ses câtes une cible ideale â l'attaque des pirates des mers. Cela ne devait pas tarder. Deja Charlemagne, au prin- temps de l’annee 800 (annee de son couronne- ment, â Noel, â Rome) etait alle inspecter des digues de defense le long de la câte, entre Boulogne et Dunkerque. Effectivement, les premiers raids vickings eurent lieu â partir de 801 et toucherent principalement les monasteres situes sur des îles, preș des cotes. Ainsi les moines de Noirmoutier durent se replier sur la terre ferme et troquer leur beau monastere maritime contre un etablissement plus sur, situe au Sud de Nantes, dans un lieu appele Deas, (aujourd’hui Saint-Philibert de Grandlieu). Les eglises alors n’etaient point fortifîees, les monasteres, souvent, n'avaient qu'une enceinte fragile, un mur plus ou moins haut delimitant leur immunite On cruț se tirer d'affaire en cachant le tombeau du saint—valeur la plus precieuse dans un monastere —derriere un mur factice ou en l’enrobant de mațonneries puissan- tes (Grandlieu, NoirmoOtier). Et puis, au lieu de fortifier, on fuyait au IX-sidcIe vers l’interieur des terres, le plus loin possible du danger poten- tiel. L'eperdue course-poursuite des moines de Saint-Philibert est, â cet egard, symptoma- tique: depuis l’Atlantique, ils rejoignirentd’abord la region de Nantes, puis le Pointou —toujours poursuivis et rattrapes par les Normands —pour gagner ensuite l’Auvergne et ses montagnes et enfm la souriante vallee de la Saone ou, apres des ennuis essuyes cette fois depuis le continent (hongrois) ils purent enfln trouver la paix et bâtir, peu apres l'an mii, cette ecc/esia fulgenti- ssima qui aujourd’hui encore constitue l'un des plus purs joyaux de l’art roman de France. Mais ce n’est pas avec la puissante forteresse que constitue l’anteglise occidentale de Saint- Philibert de Tournus que je commencerai mon expose. Ayant parle de la fațade Est, et puis de la fațade Ouest, du cher pays de France, il me reste au moins deux câtes de i’hexagone â evoquer dans la perspective du propos d’au- jourd'hui. Depuis que la France et la Germanie constituent des etats veritables (ce qui, en Allemagne se produisit au temps des rois ottoniens et, chez nous, â partir des premiers capetiens); aussi depuis que la bande mediane de la Lotharingie dispărut au profit de l'Empire romano-germanique, une pression constante s’est exercee sur nos contrees du Nord et de l'Est de la France. Si les querelles de frontieres âu Moyen-Age n'ont abouti qu'â des actions guerridres limitees dans leurs consequences devastatrices, il en allait tout autrement au temps de Charles Quint qui fit araser de nombreuses fortifications, voire eglises ou cathedrales (Saint-Gery de 41 http://patrimoniu.gov.ro Cambrai ou la cathedrale de Therouanne). L’autre bout—meridional—de notre pays etait, lui aussi, par la nature de sa configuration, exposâ â des attaques aussi bien terrestres que surtout maritimes. Ainsi nos rois, depuis Saint- Louis dresserent de formidables fortifications dans l'extreme Sud du pays, â l'embouchure du Rhone: Aigues-Mortes en est aujourd'hui encore le vivant exemple. Mon periple des eglisesfortifiees, je lecommen- cerai paradoxalement par le Nord. Dans la region de Thierache, situee contre la frontiere belge, se dressent aujourd'hui encore une soixantaine d'eglises fortifiees tardivement aux XVIe et XVII® siecles (au temps des demeles avec l'Em- pire et, â peine deux generations plus tard, contre les dangers apportes par la Guerre de Trente Ans). Je vous montrerai deux exemples particuliere- ment parlants: Origny et Noircourt. La defense s’y est limitee au cour meme de l’eglise; la pârtie occidentale presente un groupe de trois tours, une tours puissante au milieu, flanquee de deux tourelles d'escalier. Ces donjons triturrium derivent tres exactement d'une for- mule beaucoup plus ancienne, celle de l'eglise- porche ou anteglise occidentale, bâtie en terre de Neustrie depuis la fin du Viile siecle. Le proto- type semble avoir ete l’eglise de Centula/ Saint-Riquier, monastere-modele erige par Angil- bert, gendre de Charlemagne, et avec l'aide de celui-ci. L’entree occidentale est distinguee par une puissante tour ronde qui comporte â l'etage un sanctuaire entoure de bas-c6tes et de tribunes hautes. Ce sanctuaire voue expressi- ment au Christ-Sauveur etait accessible par deux tourelles d'escalier dont les entrees etaient situees â l’interieur de l'eglise. Le terme d'eglise- porche ne rend qu’imparfaitement compte du role de ces anteglises; le mot allemand de Westwerk les caracterise davantage car, en effet, il s’agit d’un veritable Bollwerk (donjon) qui abritait i’autel le plus precieuxdu monastere, celui du Saint-Sauveur, et â l’âtage—bien cache, bien defendu—le Tresor et le Scr/pto- rium de l'abbaye. Malheureusement, l'abbaye carolingienne de Saint-Riquier a dispăru au cours des siecles, mais 'a «copie conforme» d'une abbaye-soeur, Corbie, s'est conservee en A/lemagne west- phalienne: il s’agit de Corvey, Corbeia Nuova, la nouvelle Corbie et devant son Westwerk, bâti entre 873 et 885, nous pouvons mesurer ce 42 que furent ces donjons deglise au temps des carolingiens. Je ne voudrais pas davantage m'attarder â ces hautes epoques et plutot descendre avec vous vers le centre de la France et notamment ce qu'en France nous appelons le Centre-Ouest. Dans le Limousin, le type de l'eglise-porche for- tifiee s’est maintenu jusqu'au XII® siecle: les exemples de Saint-Junien et du Dorat le prou- vent. Dans les deux cas, la puissante tour occi- dentale, flanquee de deux sveltes tourelles s’est maintenue, refuge possible en cas de harcâle- ment militai re. L’ăglise du Dorat est particulierement interes- sante. De sa haute epoque, fin Xe, debut XI', elle conserve l’enorme tour occidentale, jadis stratifice en plusieurs etages, depuis 1130 seulement evid6e et couronnee d'une fort belle coupole. Au XIVe siecle, la Guerre de Cent Ans vint fondre avec son cortege de calamites aussi sur le pays Limousin, devenu une marche frontiere. Le Dorat eut sa part de l'epreuve commune. Dans une de leur chevauchee devastatrice, les bandes du Prince Noir attaquerent le château et endommagerent la viile basse, mais elles furent repoussees (1369). Le Dorat garda un «sincere mais inviolable attachement» â la cause du Royau- me de France. Les rois Charles V et Charles VI surent reconnaître ce loyalisme et confirmerent par edit les franchises des bourgeois. Les etats du Haut Limousin et de la Basse Marche ne marchanderent pas leur concours financier â la monarchie et eurent surtout des relations confiantes avec Charles VII qui fut rețu â deux reprises au Dorat en 1438 et en 1440. Pendant cette derniere pârtie de la guerre, la viile avait repris un aspect nouveau. Elle se dressait maintenant sur son promontoire, retranch6 de toutes parts, comme une des plus solides forteresses de la Marche limousine. L'abbe Guillaume L'Hermite, avec les pouvoirs de Jacques de Bourbon, avait, en dix ans, de 1420 â 1431, entoure Le Dorat d’une systăme complet de fortifications qui remplața les anci- ennes barriăres et clâtures de bois; un mur d’enceinte de 1800 pas, garni de vingt tours, baignait dans un fosse profond. La collegiale elle-meme avait rețu sa cuirrasse militaire: au- dessus de toutes les baies s'est elevâ un mur crenele, mais presque tout a dispăru malheu- reusement lors de la restauration. On n'a laisse que quelques traces de la silhouette guerriere. La plus importante, heureusement conservee pour l'histoire et le pittoresque, est la tour de http://patrimoniu.gov.ro defense qui se dresse sur la chapelle rayonnante du chevet. Elle est percee d'archeres, couronnee de creneaux et de toits mâchicoulis dont les corbeaux—detail amusant—sont formes par les mascarons de l'ancienne corniche. II est interessant de voir qu'en plus de la tour occidentale, le choeur a ete surmonte d'une chambre forte, ultime refuge, depot aussi des tresors les plus precieux de l'abbaye. Ce constat, nous avons deja pu le faire dans certaines eglises de Thierache, mais il est evident ici dans les terres du Sud-Ouest de la France. Voici un autre exemple: Saint-Jouin de Marnes qui avait le meme dispositif oriental (au-dessus du chevet) que l'eglise du Dorat. Ici encore, une restauration trop radicale —ce besoin insense de faire renaître le Roman —a conduit â la des- truction de tout un systeme fortifie dont il ne reste, helas, qu’une chambre forte accrochee au bras sud du transept et l'ancien chemin de ronde, 6tabli au-dessus du chevet et de ses trois chapelles rayonnantes. Cette formule est formidablement vivante dans le dernier monument dont nous allons traiter aujourd'hui, c'est-â-dire l'eglise fortifice Notre-Dame-de-La-Mer, aujourd’hui appelee les Saintes-Maries-de-la-Mer. Elle se dresse aux confins de la Camargue sur une dune etayee contre l’erosion incessante de la mer. Jusque vers le milieu du XIII⁰ siecle, la Camar- gue etait jalonnee de chappelles, monasteres, châteaux, donjons qui montraient bien sa prosperite, qui attiraient â la fois voyageurs, pelerins (en route pour Compostelle) et bien evidemment pillards. Elle n’aVait rien, comme on le croirait aujourd'hui, d’une terre desertique, criblee d’etangs, striee de lagunes, «de marais plusieurs fois millenaires », ainsi qu'on se plaît â le conter. Etangs ou «sansouires » sont bien posterieurs â Charlemagne. Cet immense terri- toire qui couvre preș de 100 000 hectares etait jadis irrigue par les multiples bras du Rhone, veritable delta qui decoupait le pays en nom- breux îlots. Des « ratz » ou « retz », termes repandus en Gaule pour designer ces sortes de sections de culture dont le Marais poitevin conserve encore l'image. A Saintes-Maries-de-la-Mer, il y avait precise- ment un pareiI oppidum, appele oppidum ra, mentionne par Festus Avienus, geographe du V° siecle avant notre ere; lequel oppidum indi- quait une installation portuaire florissante. II y avait lâ une tete de ligne, de voies â la fois fluviale et maritime, avant-port d’Arles, et pour les voisins Massalietes, une ătape 'de transit de leur metropole vers les colonies ib6riques. La vie chretienne quelques siecles plus tard — a donc surgi dans ce « ratz»camarguis, prospere sur le plan economique. Un petit sanctuaire y est mentionne sous le vocable de sancta Maria de Ratis, Sainte-Marie de l’îlot. C'est l'ancetre direct de Notre-Dame-de-la-Mer, de l'eglise actuelle des Saintes-Maries. Saint Cesaire d’Arles, mort en 542, l'aurait leguee par testament â son monastere de religieuses, dirige par sa soeur. Ce qui est plus sur, c'est que Sainte- Marie de Ratis fut rattachee vers 1080 â l'abbaye de Montmajour, toute voisine d’Arles. La voici, avec son beau donjon et aussi sa petite chapelle dediee au saint Sauveur et qui pretend repre- senter, par sa forme, une imitation du Tombeau du Christ â l'interieur de la rotonde de l'Anos- tasis de Jerusalem. Du petit sanctuaire marial, remontant â quelques sept siecles en arriere, les moines de Montmajour, les Majoriens, ne durent pas retrouver un ddifice bien conserve. Ils le rebâtis- sent alors dans le style roman, propre â la region qui pratique deja, au Xlle siecle, l'arc en tiers- point, c’est-â-dire l’arc ogival, pour le voutement de la nef unique. Architecture soignee, agremen- tee de bandes lombardes et aussi d'une delicate fenestrelle dans le chevet absidial, flanquee de deux colonnes aux chapiteaux corinthiens que l’on prendrait pour un remploi de l’antique. Mais le chevet â l'exterieur en impose pour une raison differente: c'est I'eglise-citadelle. Notre-Dame-de-la-Mer constitue le ^ype d’une construction romane, «fortifiee en memetemps que construite ». Couronne d’un crenelage, avec chemin de rotonde sur encorbellement, des fațades laterales aux arcs jumelăs, soutenues par un corbeau intermâdiaire et percees de rares meurtrieres, l'appareil exhale force et equilibre. Des arcatures courent encore tout autour du chevet; avec leurs retombees sur bandes lom- bardes, elles allegent les masses pour envelopper l’edifice sacre d'une grâce et d'une force excep- tionnelles. Si la Camargue prospere en ces temps (XI⁰ au XIV° siecles), les richessesterriennes la rendaient attrayante aux pirates de la mer, â qui «elle offrait une proie facile » (Fernand Benoît). Ici aussi, les Sarrazins 6taient les plus redoutables. Malgreleur defaite contre Charles Martel, leur expulsion de Provence-Languedoc en 975 par Guillaume ler, comte et marquis de Provence (qui termina sa vie comme moine â Saint-Guil- helm-le Dezert), les incursions sarrasines conti- 43 http://patrimoniu.gov.ro nuerent de maniere sporadique, mais non moins violente et destructrice. II etait donc normal que les contes de Provence, rois de Majorque et princes souverains en Catalogne-Languedoc aient tenu â assurer une garde particuliere â Notre- Dame-de-la-Mer. En 1244, Raymond Beranger V fit entourer la bourgade de remparts, soigneu- sement entretenus jusqu'â la Revolution. Cest â ce moment aussi que l'eglise a sans doute ete definitivement mise en etat de defense. Avancee vers la Mediterranee, cette cite se presentait comme porte de Provence, point strategique eminent, tete de pont lancee contre toute invasion vers la mer. L’aspect general exterieur attend en quelque sorte l'adversaire: un château-fort ramasse sur lui-meme, le donjon qui surmonte l'abside—encore une chambre- forte bâtie au-dessus du chevet—veillent en permanence sur les flots et le pays. Sur les câtes de l'eglise de rares ouvertures, ressemblant â des archeres plus qu’â des fenetres, percent les murs, laissant filtrer au-dedans un jour parci- monieux. La nef est plongee dans la penombre; une patine presque moussue voi le les pierres. Trois fois par annee, le 24 Mai, le 22 Octobre et le 3 Decembre, une châsse contenant les corps de deux saintes, Marid Jacobi et Mario Salome, soeurs de la Vierge Mărie, (et donc tantes de Jesus-Christ) sont descendues aux acclamations de la foule. Vous savez que c'est le point de ralIie- mentannuel desgitans, qui, en plus venerent, les 23 et 24 Mai sainte Sarah, par une procession qui reunitdesmilliersdegardianset gitans accourus du monde entier et principalement d'ltalie, du Sud de la France et d'Espagne, A l'heure actuelle, personne n’a de documents qui puissent asseoir ou inflrmer l'existence de sainte Sarah. On se trouve devant le fait notoire du culte d’une sainte, moins connue que les saintes Maries, mais vener^e avec autant de ferveur. En interrogeant lesgitans, ils repondent: «il y a les saints des riches, mais nous avons aussi notre sainte, c'est la Servante». Sa statue, logee dans une crypte ajoutee â l’eglise â poste- riori, en 1349, constitue une sorte de caso sancta â l’interieur d’un monument qui, par la fierte de ses formes et la force intrepide qui ema- ne de lui, n’est pas loin de ces We/irburgen de Transylvanie, eriges contre l’envahisseur turc, et dont notre colloque traîte avec tant de Science et de sagacitâ. Ce bref periple parmi quelques eglises fortifiees de France est bien incomplet, j'en suis fort conscient, mais il a pu vous montrer que sous d'autres cieux, avec d'autres envahis- seurs, les reponses restent les memes: un noyau fait d’energies et de forces a requ un habit qui ne renie en rien l'elegance et la beautâ de la forme architecturale. CAROL HEITZ 44 http://patrimoniu.gov.ro Monumente, ansambluri, situri ATITUDINI Șl MENTALITĂȚI RECICLAREA FONDULUI CLĂDIT (I) Une demarche theorique, suivie d’un abord dia- chronique afin de clarifier la terminologie employee dans l’intervention sur la substance bâtie. FONDUL CLĂDIT. Orice demers privind proce- sul de recuperare, recondiționare și reutilizare a clădirilor trebuie să se bazeze pe cercetarea conținutului, caracteristicilor și evoluției aces- tora, pe cunoașterea rolului ce-l joacă în exis- tența complexă a societății umane. Esteîndeobște cunoscut că viața oamenilor se desfășoară în cuprinsul spațiului compartimentat prin și în clădiri, construcții și amenajări speciale, vege- tație, suprafețe de apă etc., toate constituind un mediu ambiant (cadru fizic) ce trebuie să servească locuirea, activitățile productive ori de servire, odihna și recreerea, circulația, viața socială. în alcătuirea cadrului fizic (construit și amenajat), clădirile — case de locuit, hale și birouri pentru industrie și servicii, săli publice, anexe — ocupă un loc specific, deținînd o pon- dere însemnată din punct de vedere spațial (20—35%) și valoric (40—50%). Multiplele lor particularități influențează în mod specific căile de abordare și desfășurare a procesului de re- ciclare. 1. Totalitatea clădirilor, constituind o parte a substanței construite din așezările omenești, este rezultatul acțiunii forțelor de producție, putînd fi implicată — direct sau mijlocit—în procesul realizării sau schimbului de bunuri materiale ori/și culturale. Unele clădiri sînt componente ale agregatelor industriale, agricole etc., altele, formează numai cadrul de desfășurare al unor activități de producție, comerț, transport. însă marea majoritate a clădirilor (și ansamblurilor de clădiri) are funcțiuni colaterale acestor acti- vități (servind fie pregătirii forței de muncă, refacerii sau recuperării acesteia) legate cu pre- cădere de alte domenii ale existenței umane, nu mai puțin importante. Aceste domenii influen- țează hotărîtor felul de perpetuare a capacității de muncă, modul de locuire și educație, starea sanitară și nivelul cultural, acestea constituind elementele majore, determinante pentru cali- tatea vieții indivizilor și colectivității. 2. Componente ale producției de bunuri materiale (neafectate consumului imediat și transformării în deșeuri, ci destinate unei folosințe îndelun- gate) clădirile, grupate în fondul clădit, oglindesc condițiile în care au acționat forțele de producție și au evoluat părțile implicate nu numai în faza edificării dar și de-a lungul perioadei de utilizare. Alcătuirea și caracteristicile masei de clădiri includ informații atît despre nivelul atins în procesul de construcție (finanțare, proiectare, asigurare cu materiale, tehnici constructive, execuții etc.) cît și despre regimul de utilizare (categorie de beneficiari, mod de administrare și întreținere, durata de serviciu ș.a.) a fondului clădit, despre maniera de compartimentare- amenajare a spațiului artificial și raportare a acestuia la cadrul natural. Aceste elemente nu se restrîng numai la domeniul informării, ci presupun pentru o parte (variabilă) a clădirilor și ansamblurilor clădite prezența unor valențe formative (istorice, estetice etc.) care le plasează concomitent în sfera creației spirituale (nu numai tehnice, cît mai ales artistice, ambientale). în linii mari, ultimele aspecte menționate privesc acea parte din fondul clădit cuprins într-un anume capitol al avuției naționale, cel reprezentat de patrimoniul cultural, reflex al potențialului științific, artistic etc., al unei colec- 45 http://patrimoniu.gov.ro tivități. Pe măsura dezvoltării unei societăți, a satisfacerii treptat în mai mare măsură a solici- tărilor materiale de bază, aspectele suprastruc- turale (legate între altele de producerea, distri- buirea și receptarea valorilor culturale) capătă o pondere tot mai însemnată. Modificarea con- textului atrage după sine evidențierea și recu- noașterea unui număr crescut de valori spiri- tuale din cuprinsul cadrului construit care pot fi grupate în ceea ce îndeobște este numit patri- moniul clădit (imobil). 3. Prin anumite caracteristici, clădirile izolate sau integrate în ansambluri fac parte din cate- goria bunurilor imobile utilitare, grupate sub forma fondurilor fixe și parțial al valorilor cul- turale în cadrul avuției naționale. O pondere notabilă (20—30%) e reprezentată de fondul locativ cu destinație de locuit sau altele (învăță- mînt, cultură, ocrotirea sănătății, sport și recre- ere etc.) rezultat în urma activității omenești și acumulat de-a lungul timpului. Raportul dintre fondul de clădiri civile și celelalte părți ale capitolului respectiv — îndeosebi fondurile fixe pentru producție și servicii—se modifică în funcție de punctele de pe traseul dezvoltării societății luate în considerare. Pînă de curînd, fondul de clădiri civile a jucat un rol pasiv spre deosebire de fondurile fixe pentru producție și servicii considerate de regulă ca fiind gene- ratoare active de avuție. Dezvoltarea recentă a schimburilor culturale și a sectorului turistic tinde să modifice sensibil raportul. 4. Pentru abordarea corectă a problematicii fondurilor fixe incluse în cadrul construit (clădi- rile și ansamblurile clădite) trebuie menționată și interdependența dintre acestea și o altă compo- nentă a avuției naționale: solul (judecat ca ampla- sament potențial, teren construit sau amena- jabil). Excluzînd folosințele agricole, silvice, piscicole etc., teritoriul — ca element al cosmo- sului — poate fi utilizat numai prin comparti- mentarea, dotarea și înzestrarea cu clădiri, alte tipuri de construcții, echipamente și amenajări. Prin această corelație reversibilă cu solul ș.a. — cuprins în capitolul resurselor naturale — cadrul construit (implicit fondul clădit și patrimoniul imobil) rămîne una din componentele prezente la toate nivelurile și în toate sectoarele avuției naționale. 5. Cum fondurile fixe imobile și solul, pe lîngă faptul că reprezintă o avuție (resursă), pot fi ele însele producătoare (directe sau mijlocite) de valori, statutul lor de proprietate este determi- nant pentru modul de abordare al procesului de reciclare, pentru alegerea soluțiilor și metodelor 46 adecvate (îndeosebi din punct de vedere al finanțării și amortizării cheltuielilor). De regulă, în fostele țări socialiste ponderea mare a fon- durilor fixe era proprietate de stat și coopera- tistă, proprietatea personală (incluzînd mai ales locuințe) putînd reprezenta între 15—35% din total. în țările capitaliste proprietatea particu- lară se extinde atît asupra fondurilor fixe pentru producție și servicii, cît și asupra celor cuprin- zînd clădiri și echipamente civile, putînd atinge 80—85% sau mai mult din total. Cum clădirile și solul pot aparține aceluiași proprietar sau mai multora, procesul de reciclare poate fi influențat corespunzător. COMPONENȚA DIACRONICĂ. Circumscriind problematica reciclării clădirilor și ansamblu- rilor clădite la continentul european și regiunile conexe, trebuie remarcat cu precădere carac- terul complex, extrem de variat, adesea con- trastant al moștenirii arhitectural-urbanistice. Explicația de bază se referă la întinderea în timp a procesului de acumulare, (început teoretic în preistorie și extins treptat pe măsura apropierii de contemporaneitate) și la acțiunea specifică a diverșilor factori determinanți într-o fază sau alta. 1. Din epocile mai vechi s-a păstrat un număr restrîns de urme clădite, deoarece s-a construit puțin cu materiale durabile, clădirile nu s-au putut sustrage distrugerilor și nici nu au fost reciclate într-o manieră adecvată. Majoritatea dintre puținele exemple rămase din prima parte — cea orientală — a antichității (mii. III —I î.e.n.) deși executată și cu materiale rezistente (precum templele din Egipt, palatele din Persia etc.) s-a menținut sub formă de ruine, fie pentru că au fost supuse unor agresiuni (naturale sau artificiale), fie pentru că de-a lungul timpului au constituit obiectul unor forme rudimentare de reciclare (folosind drept cariere pentru obți- nerea rapidă și facilă a unor materiale de cons- trucție). Datorită caracterului de raritate, ele au un statut cu totul special care exclude în mod hotărît abordări ce pot produce în continuare degradări sau uzură. 2. Din perioada de sfîrșit — cea europeană — a orînduirii sclavagiste (sec. IV î.e.n. — V e.n.) s-au menținut în patrimoniul clădit sensibil mai multe obiecte, unele aproape integre, dintre care cî- teva (precum vechiul Panteon din Roma, Hagia Sofia din Istanbul) sînt folosite și astăzi, uneori cu altă funcțiune. Explicația constă atît în dezvol- tarea ramurii construcțiilor, în creșterea numă- rului de produse ale acesteia, în utilizarea în maj http://patrimoniu.gov.ro CANTITAFE Fig. 2 Acumularea fondului clădit Fig. 1 Sectorul construcțiilor co parte a avuției naționale Fig. 3 Evoluția valorii de utilizare și raportul cu valoarea culturală Fig. 4 Panteonul lui Agrippa, Roma, c. 120 i.e.n., una din cele mai vechi clădiri aflate în uz http://patrimoniu.gov.ro mare măsură de materiale și tehnici mai evoluate, în intervalul mai scurt de timp scurs cît și în relativa nuanțare a modului de apreciere a fondului clădit (reducînd oarecum pericolul de distrugere datorită factorilor artificiali). Această afirmație vizează cu precădere epoca romană cînd pot fi semnalate cele dintîi acțiuni conștiente și intenți i de planificare a efortului de organizare a cadrului fizic și de acumulare a fondului clădit (cu precădere în marile aglomerații omenești). Trebuie de asemenea amintit că în perioada imperială se încearcă conturarea unui regim de protejare a clădirilor importante. Clădirilor din această perioadă — întregi sau ruinate — ce s-au păstrat pînă astăzi li s-a acordat de regulă un statut preferențial. 3. După o fază inegal reprezentată în procesul de acumulare a fondului clădit din apusul (deve- nit temporar semirural) și răsăritul Europei (sec. VI—IX) se declanșează urbanizarea medie- vală (în opoziție cu structurile feudale existente) care a condus la o creștere importantă a secto- rului construcțiilor. Comparativ cu etapele ante- rioare ale acumulării, cînd ponderea predo- minantă a clădirilor menținute avea la bază piatra ca principal material de construcție (mai rar în combinație cu cărămida), în lotul de fond clădit preluat din evul de mijloc (cu aproximație secolele XI—XIV) se constată prezența la scară mai mare a cărămizii și lemnului (ceva mai bine protejat). Acest lot prezintă și alte caracteristici (care justifică afirmația realizării unui salt în dezvoltarea fondului clădit): pentru prima oară se păstrează aproape In întregime un număr de structuri urbane (străzi și piețe în orașele din Italia, Franța, Germania etc.) care și-au men- ținut nealterată funcțiunea inițială. Este cazul pe de-o parte al clădirilor și ansamblurilor realizate în «Fachwerk» din centrul și nordul continentului, pe de alta de cele executate în tehnicile și materialele tradiționale din regiunile mediteraneene. Concomitent cu clădirile de serie — îndeosebi locuințe (care abia de curînd au primit statut de obiecte protejate), s-au păs- trat multe clădiri unicat (recunoscute mai demult ca monumente) utilizate adesea cu funcția ini- țială sau avînd altă destinație (clădiri de cult, reședințe regale sau nobiliare etc.) 4. 0 perioadă rodnică din punct de vedere constructiv a fost cea care a pregătit trecerea de la societatea feudală, bazată pe economia autarhică, la cea capitalistă, sprijinită mai ales pe economia de schimb (sec. XV—XVIII). Efortul de extindere a fondului clădit s-a concentrat cu precădere în orașe (unele noi precum Palma 48 Nuova, Freudenstadt, Charleville) unde se pot evidenția ansambluri renascentiste și baroce inserate în structuri urbane medievale (Florența, Roma, Paris, Nancy ș.a.). Acest lot de fond clădit acumulat nu se distinge prin inovații spectacu- loase: el se remarcă pe de-o parte prin perfec- ționările aduse materialelor și tehnicilor de construcție, pe de alta prin preocuparea de a crea ordine în oraș (Londra după 1666, Paris în secolele XVII—XVIII, Lisabona în urma cutre- murului din 1755,) ceea ce ulterior a redus într-o măsură pierderile de spațiu clădit justificate prin deficiențe de amplasament. Ca și în cazul pre- cedent, majoritatea obiectelor și ansamblurilor ce au supraviețuit pînă în prezent au un statut aparte (fiind considerate monumente sau incluse în rezervații) cu unele excepții privind clădirile de serie (locuințele). 5. în cazul următorului lot de fond clădit reali- zat după 1800, odată cu instalarea pe aproape tot continentul a structurilor economice de tip capitalist, ca rezultat al revoluțiilor burgheze din Anglia și Franța, situația este în multe pri- vințe diferită. Fiind unul din loturile numeroase (rezultat al intensului proces de urbanizare determinat de progresele industrializării) și mai «tînăr» ca vîrstă (deci nedepășind cu mult, cel puțin parțial, durata posibilă de serviciu) nu se bucură peste tot de tratamentul acordat loturilor precedente (sensibil mai reduse ca amploare). Clădirile și ansamblurile realizate după războaiele napoleoniene (dar mai ales cele ridicate între 1850 și 1915) au fost determinante pentru închegarea imaginii zonelor pericentrale ale orașelor europene pînă în pragul ultimului război mondial. Pentru realizarea lor s-au exploa- tat la limitele superioare materialele și tehnicile de construcție (devenite) tradiționale (clădiri de cărămidă cu 4—5 niveluri), legate direct de resursele naturale și permițînd asigurarea unor gabarite «ecologice» etc. în același timp unele au făcut obiectul unor experimente privind uti- lizarea de materiale și tehnici noi — oțelul și fonta, betonul armat (perfecționate după 1920) - radical diferite de cele anterioare. Unul din reproșurile cele mai des întîlnite (privind și arhitecturi le « revival » și eclectice, între timp în curs de reabilitare) privește gradul ridicat de exploatare a terenului (în cadrul cartierelor de tip «slum») și neconcordanțele frecventi între valențele amplasamentului și caracteristicile clădirilor. După înregistrarea a numeroase pier- deri, (în războaiele mondiale și restructurările care le-au urmat) o parte dintre obiectele dar mai ales dintre ansamblurile executate în aceasti http://patrimoniu.gov.ro perioadă au fost reevaluate, depunîndu-se efor- turi pentru păstrarea lor îndeosebi în condiții de utilizare. 6. Cu totul altfel de probleme ridică ultima componentă a fondului clădit acumulat de-a lungul timpului, constituită nu atît din producția dintre cele două războaie mondiale cît de cea postbelică. Acest lot nu este numai cel mai numeros (deși realizat într-o perioadă extrem de scurtă) fiind abia dat în folosință, dar și componenta de fond locativ cu caracteristici radical diferite de ale celorlalte, punînd probleme proprii de reciclare. Realizat potrivit principiilor arhitecturii și urba- nismului funcționalist ca răspuns dat unei co- menzi sociale de mari dimensiuni și utilizînd materiale și tehnici industrializate, acest lot se caracterizează îndeosebi prin valoare de folosin- ță. El are durabilitate mai mare (datorită pre- zenței masive a betonului armat) și depășește ceea ce se poate numi «scara ecologică» a cadrului fizic. Datorită acestor atribute, posi- bilitatea ca unele obiecte sau ansambluri cuprinse în acest lot să capete un statut privilegiat din punct de vedere cultural pare, deocamdată, mai redusă. CONȚINUT SPECIFIC. în acest context simpli- ficat, biografia fondului clădit din așezările urbane ale României intervine cu unele trăsături proprii, în cazul rețelei naționale de localități, caracteri- zată printr-o varietate tipologică deosebită, poate unică pe continent, rezultat al interacțiu- nii mai multor vectori socio-culturali, s-au cons- tituit principial două categorii majore de orașe, considerate prin unghiul de vedere ale solici- tărilor de reciclare. în prima categorie pot fi induse orașele care au păstrat puțin din fondul clădit antic și medieval, ele dezvoltîndu-se pu- ternic la finele secolului trecut, în_ perioada interbelică și în deceniile recente. în a doua categorie se pot include orașele care în afară de cele trei momente de « boom » constructiv, deja enumerate, au cuprinse în substanța lor și un nucleu compact medieval, ceea ce a particu- larizat evoluția ulterioară. 1. In prima categorie de orașe (din Moldova, Muntenia și într-o oarecare măsură cele din Dobrogea etc.) ultimele trei perioade de in- tensă activitate constructivă s-au reflectat teri- torial în grupări pe zone, care nu sînt însă net delimitate. Ele se caracterizează prin pre- ponderența unui anumit tip de clădiri, dar ab- sența unor regulamente de construcție a permis inserarea în cuprinsul lor (rarefiat) și a unor obiecte din alte perioade. Drept urmare se pot distinge următoarele zone clădite: — zone cu funcțiuni mixte (dotări centrale și locuințe) cu case de lipscănie, mari clădiri comerciale ori administrative, clădiri de locuit vechi și noi; aceste zone s-au plasat central, sub forma unor nuclee secundare (în orașele mari) ori în lungul arterelor importante de penetrație; — zone monofuncționale (rezidențiale) cu case dinaintea primului război mondial, cu vile și blocuri mici din anii interbelici sau cu ansambluri de locuit executate în ultimele trei decenii. Primele zone s-au grupat de regulă lîngă vatra veche a orașului, a doua categorie se află lîngă centrele secundare sau lîngă elementele naturale de valoare, dar și cu inserții în zona centrală, unele s-au concentrat (pînă în 1975) în terenurile libere dintre marile artere de acces, la limita așezării. în afara lor trebuie menționate parcelările de locuințe ieftine și mahalalele periferice. 2. Originea vechiului fond locativ al acestor orașe este diversă. Cea mai mare parte a clădiri- lor recidabile ridicate pînă înaintea primului război mondial (excluzînd palatele și rezidențele princiare, ale marilor latifundiari, bancheri și industriași), a avut drept comanditari familii din straturile sociale medii: arendași și mici boieri, negustori și proprietari de ateliere, liber profesioniști și funcționari publici mai importanți. Ei și-au realizat case unifamiliale cu grădină, proiectate de tehnicieni sau arhi- tecți, executate majoritatea în stilurile înflorate ale timpului, dispuse oarecum spontan în rețeaua stradală și parcelarea existentă. După 1900 s-au înmulțit cazurile cînd s-au construit parcelări unitare cu case unifamiliale izolate sau cuplate pe parter ori cu două niveluri, prin creditare din fonduri publice. Ele au fost ocupate cu precădere de funcționari, meseriași și muncitori calificați. în perioada interbelică s-a continuat construcția semispontană în cadrul unor alinieri stabilite prin planuri directoare. Imperativul creșterii gradului de exploatare a terenului a contribuit la extinderea construcției de clădiri plurifamiIiale (cu apartamente în proprietate sau de închiriat) amplasate de regulă în zonele centrale și ocupate de liber profesioniști, cadre din învățămîntul universitar, ofițeri și funcțio- nari superiori etc. Populația cu venituri modeste era masată la periferie în mahalale, sau în car- tierele demobilizaților. După al doilea război mondial acestea au fost dublate de marile ansam- bluri cu locuințe colective (cu 5 și 10 niveluri) 49 http://patrimoniu.gov.ro unde au fost inițial cazate familiile provenite din mediul rural, cele locuind necorespunzător sau care au fost recazate ca urmare a unor operații urbanistice. Pe lîngă apartamentele cu chirie la stat, după 1966 au apărut numeroase locuințe proprietate personală ale familiilor cu venituri medii. 3. Componența acestui fond clădit din punctul de vedere al statutului axiologic al obiectelor și ansamblurilor este relativ diversă, deși are o vechime medie redusă. în afara clădirilor de cult, majoritatea avînd statut de monument (istoric, de arhitectură), un număr, mic de.locuințe și dotări au un regim preferențial. O parte din cele mai vechi • (datînd. de regulă din secolul XVIII) au fost incluse.. pe lista monumentelor aprobată în 1955,: o altă parte (între care puține ansambluri) figurează în listele anexe ce-și aș- teptau aprobarea de către forurile de decizie. Faptul că nu întrunesc totalitatea calităților (valoare arhitecturală, urbanistică, mod de ocu- pare a terenului, tipologia materialelor și tehni- cilor de țconstrucție, model de oraș etc.) con- duce la subaprecierea (nejustificată în contextul actual) îndeosebi a lotului executat pînă în 1915. 4. In cadrul celei de-a doua categorii de orașe, în afara perioadelor de « boom » constructiv deja amintite (etapa 1880—1910, cele două dece- nii interbelice 1920—1940 și anii după 1950) s-a păstrat și producția altor perioade mai vechi (secolele XIV—XVI în Transilvania, în Banat secolul al XVIII-lea). Aceste două etape premer- gătoare s-au materializat sub forma « burg »-urilor de factură central-europeană și local a cartierelor baroce, dezvoltate compact și omogen în cadrul ,unor limite precise (cele definite de fostele centuri de apărare). Teritoriul orașului medieval (sau baroc) a cuprins ulterior ansambluri cen- trale cu sedii ale unor instituții, străzi comerciale jmportante și grupări de locuințe realizate trep- tat. în ciuda acestor inserții noi, de regulă cu funcții social-culturale și administrative, sub- stanța clădită multiseculară își păstrează încă locul în oraș. Celelalte zone care s-au adăugat după 1850 (cînd a început demantelarea centurilor de apă- rare) nu se mai delimitează atît de net între ele, fiind mai puțin omogene. Ele cuprind centre secundare, parcelări cu vile burgheze, mici cartiere de locuințe muncitorești și după 1920 chiar blocuri de raport. Ansamblurile cu locuințe colective post- belice și-au găsit amplasamente perimetrale de întindere ceva mai redusă. 5. Comanditarii loturilor mai vechi au fost meseriașii, negustorii medievali pe de-o parte, 50 pe de alta aristocrația, ofițerimea și burghezia secolului al XVIII-lea. Ulterior, fondul clădit va fi finanțat de funcționarii mai înstăriți, de pro- prietarii de ateliere și fabrici, de bancheri sau negustori imigrați. Micile cartiere muncitorești dinainte de 1915, ca și cartierele de demobilizați sau de locuințe ieftine vor fi ocupate de familii provenind din păturile cu venituri modeste ale populației. Locatarii ansamblurilor de locuit realizate după 1950 au oarecum aceeași prove- niență ca cei din prima categorie de orașe. Este interesant de notat că în așezările urbane din Transilvania, Crișana, Banat nu există zone mai întinse ocupate de foștii mari proprietari rurali, după cum suburbiile au o pondere ceva mai redusă. Comparativ cu orașele menționate înainte, fondul clădit din localitățile cuprinse în a doua grupă include un număr crescut de dotări și locuințe din .loturile mai vechi care au primit statut de monument. Sînt totodată de semnalat ceva mai⁻ multe zone protejate, provenind din evul mediu sau etapele mai recente. în ceea ce privește producția secolului trecut, aceasta se află într-o situație nu mult diferită de a celei prezente în localitățile din Muntenia, Moldova și Dobrogea, exceptînd calitatea amplasamen- telor. Nici ansamblurile de locuințe colective construite în ultimii ani nu ridică alte probleme decît cele deja amintite. 6. Diferențele de vîrstă, structură, amplasare etc. ale loturilor de fond clădit acumulate pînă în secolul al XlX-lea în orașele de pe teritoriul României, au generat (în ciuda asemănărilor pe alte planuri) poziții divergente, cu efecte nega- tive asupra modurilor de abordare a procesului de reciclare. Variațiile de apreciere s-au menți- nut și în cazul loturilor mai «tinere»(cel ridicat între 1880—1915, cel construit în perioada inter- belică). De aceea, chiar dacă alcătuirea fondului clădit (prezentată înainte prin prisma aportului fiecărei faze de acumulare) poate fi analizată și din alte unghiuri de vedere (destinații, exploa- tarea terenului, stare, reciclabilitate etc.) în ultimă instanță se impune o evaluare unitară și de perspectivă, îndeosebi pentru producția (discutată) a ultimelor două secole. DIRECȚII DE APRECIERE. în mod obișnuit, orice scară de evaluare rămîne valabilă în limitele unui anumit context: modificarea acestuia impune de regulă readaptarea scării valorice. Asemenea schimbări intervin destul de frecvent în plan suprastructural, afectînd modul de apreciere al valorii morale, simbolice, de reprezentare a http://patrimoniu.gov.ro Fig. 8 Structura după vechime a fondului clădit cu desti- nație rezidențială din Europa de Est (1975) ruruLAi it Fig. 5 Inelele de creștere ale orașului Koln (După Rolf Schneider) Fig. 6 Evoluția demografică a așezărilor de pe teritoriul Dobrogei și Dunării de Jos (linie continuă), a Transilvaniei (linie întreruptă) și a Moldovei și a Țării Românești (linie punctată) 1920-1945 1945 http: //patrim on iu.gov. r o producției de arhitectură și urbanism. Apariția unor noi grupuri conducătoare, cucerirea și colonizarea altor teritorii, luptele religioase, evoluția ideilor etc., au fost adesea însoțite de o reconsiderare a fondului clădit cu valențe culturale, producînd pagube importante. Dar și în plan structural pot interveni situații simi- lare impuse de dezvoltarea neechilibrată a unor sectoare economice, de criza de energie, de abundența ori lipsa unor materiale, de raportul dintre prețul acestora și cel al forței de muncă, de absența calificării necesare etc. De aceea, se dovedește necesară definirea unui sistem peren de evaluare globală și de largă deschidere în timp, care să evite și să anuleze fluctuațiile de aprecie- re determinate de factorii conjuncturali amintiți. 1. Acceptînd arhitectura ca o disciplină de sinteză între domenii ale științei și artei, rezultă că valorile utilitare nu pot fi despărțite de cele culturale, chiar dacă rolul lor este predominant. Măsura în care o clădire sau un ansamblu răs- punde destinației propuse variază în funcție de diverși factori, dar în general se acceptă o marjă convenabilă care justifică în mare parte unele soluții de reciclare. Pentru a ocoli labilitatea acestui mod de apreciere s-a trecut la traduce- rea în bani a valorii clădirilor, înglobînd parțial și funcționalitatea. Această apreciere (transpusă în valoarea de inventar sau de înregistrare, valoarea reziduală în funcție de gradul de amor- tizare a fondurilor investite etc.) este deter- minată de geometria clădirii, de calitatea materia- lelor și a tehnicii constructive, de importanța amplasamentului ș.a. Ea se erodează treptat, fiind invers proporțională cu durata (adesea plani- ficată prin normative dar condiționată de mate- riale, tehnică, întreținere) a clădirii. Prețul clădirii nu include direct modul de folosire și nici atributele culturale inerente arhitecturii (spre deosebire de ceea ce se definește drept construcție). 2. Problema valențelor utilitare ale fondului clădit de serie s-a pus cu acuitate în faza de urba- nizare rapidă de la jumătatea secolului trecut. Inițial (1860) au fost luate în considerare ele- mentele afectînd securitatea locatarilor: calitatea discutabilă a unor materiale și structuri, cuan- tumul redus de spațiu repartizat de persoană (densitatea pe încăpere) și absența unor amena- jări de evacuare a reziduurilor. Un element important de apreciere l-a constituit gradul excesiv de ocupare a terenului în zonele reali- zate cu clădiri executate în serie. în etapa următoare, după satisfacerea în linii mari a cerințelor de securitate, criteriile de 52 apreciere a calității locuințelor au inclus nume- roase alte elemente sanitare și igienice. Această etapă, al cărei început poate fi plasat în jurul anului 1880, a acordat o mai mare atenție ilumi- nării și ventilării naturale, însoririi, asigurării unui anumit nivel de temperatură și umezeală. Urbanismul raționalist, considerînd izolat aceste criterii, le-a ridicat ulterior la rang de lege universală, fapt care a explicat nu numai modul de organizare a noilor tipuri de locuințe (cum ar fi cele avansate la Congresul C.I.A.M. de la Frankfurt a.M. din 1928) dar și a grupărilor rezidențiale (rezultate din «demantelarea» cvartalului tradițional și dispunerea clădirilor după axa helio-termă). Concomitent s-a contu- rat și poziția specifică față de fondul locativ existent (concentrat în « Charta de la Atena», 1933). Cu puține excepții, acest sistem de cri- terii (cu efecte radicale în domeniu) a rămas în vigoare în majoritatea țărilor europene pînă în anii 1960—70, inclus fiind în legislația speci- fică. Efecte la scară mare au avut aceste criterii de apreciere în primele decenii postbelice cînd s-a produs trecerea de la construcția izolată la cea grupînd mari unități rezidențiale. în deceniile 7—8 ale secolului actual, ca reacție față de transformarea radicală sau dis- pariția unor părți însemnate din fondul construit al orașelor vechi, a început să se contureze o nouă etapă care, pornind de la criteriile de soli- ditate-durabilitate, trecînd apoi la cele de den- sitate și igienico-sanitare, include în discuție și aspectele sociale, culturale, ambientale etc. Ca- racterul istoric al modalităților de apreciere- evaluare presupune luarea în considerație și a unor criterii viitoare, a unor valori posibile, susceptibile de apreciere din punct de vedere al generațiilor următoare. Totodată criteriile de valabilitate generală se cer completate cu criterii locale, specifice. 3. Paralel cu durabilitatea și funcționalitatea, unde limitele de apreciere sînt mai strînse, se cuprind în evaluare și atributele estetice ale clădirilor și ansamblurilor, cu o marjă mai largă de interpretare. Pe de-o parte, există sistemul axiologic al profesioniștilor, nici el suficient de coerent și unitar, pe de alta, gustul comandita- rilor și utilizatorilor, precum și al publicului larg, unde fluctuațiile de apreciere sînt neaș- teptat de mari. De regulă, aprecierea calităților estetice se rezumă la «haina» decorativă exte- rioară sau interioară, asimilată nu întîmplător cu produsele modei: așa se explică transformările periodice ale fațadelor, prilejuite îndeobște de reparațiile capitale executate la interval de http://patrimoniu.gov.ro decenii. Se uită așadar că, de fapt, trebuie să existe o corelație intimă între decorație, ca «estetică» superficială, și atributele de fond ale unei clădiri, cum ar fi organizarea volume- trică, factura și suita spațiilor interioare, modul de iluminare etc. O asemenea corelație — intrin- secă marilor valori arhitecturale — este însă mai puțin lizibilă chiar și pentru o parte a profesio- niștilor. Dar, cum toate componentele estetice — judecate drept creații omenești de vîrf —au valoare educativă și informațională, principial problema reciclării lor nu poate să difere radical de reactualizarea celorlalte componente ale unei clădiri sau ale unui ansamblu. Valoarea estetică (cu referire la raportul dintre părți, la echilibrul formelor și volumelor, la scară, la probleme de textură și culoare etc.) se eviden- țiază cu pregnanță în comparație cu construcția contemporană de serie. 4. Sistemul de evaluare poate fi organizat și altfel. Dacă reperul de bază devine clădirea (sau ansamblul) atunci valoarea proprie vizează calitățile (fizice, morale sau de utilizare), însu- șirile legate de coordonatele evoluției (funcțio- nale, biografice) ale localităților, de manopera și energia înmagazinată, de valențele educative sau cele referitoare la dezvoltarea din punct de vedere estetic-compozițional a producției de fond clădit. Acest nivel de evaluare vizează așadar trăsături intrinsece obiectelor consi- derate, judecate independent de evenimente sau acțiuni exterioare, de vecinătăți. Valoarea fizică rezultă din însumarea calității materialelor și perfecțiunea tehnicilor de cons- trucție, din rezistența și durabilitatea în timp a produselor rezultate. Valoarea de întrebuințare privește măsura în care clădirea corespunde destinației propuse, ea derivă din modul de ocupare și organizare a spațiului, depinde de dimensiunea și ocuparea compartimentelor, etc. Valoarea de înlocuire reprezintă efortul necesar la un moment dat pentru refacerea identică a unui obiect (ansamblu) realizat anterior și care urmează să dispară. Valoarea morală se referă în cazul de față la cerințele de reprezentare și prestigiu la care este supusă clădirea (sau an- samblul). Valoarea preluată a clădirii este legată de carac- terul și importanța evenimentelor consumate în cadrul ei, de personalitățile implicate sau de calitatea unor elemente adăugate (pictură, deco- rație, mobilier fix) utilizînd-o ca suport. Genera- lizarea acestor criterii este dedusă din aria de influență sau domeniul afectat. Clădirea, fără a fi ea însăși o valoare, beneficiază indirect de pe urma unor valori exterioare ei, plasate în veci- nătate. Această valoare privește îndeosebi clă- dirile de serie care profită de calitatea ansam- blului din care fac parte. Valoarea cedată este evidențiată în acele situați i cînd clădirea cercetată iradiază asupra zonei (vecinătății) din propriile însușiri. Este cazul mai ales al clădirilor unicat, cu rol de dominantă, care prin propriile atribute pun în valoare veci- nătatea, suma clădirilor subordonate care le formează trena. Valoarea cedată și cea preluată sînt legate reciproc, fiind evidente în situațiile cînd prin grupare rezultă calități care depășesc suma valo- rilor componentelor. Un efect imediat al acestei corelații rezidă în definirea criteriului valorii ambientale, conturat recent, și care se explică prin tendința de expandare a noțiunilor tradi- ționale ale axiologiei. CONTURAREA INTERVENȚIILOR. Interven- țiile asupra clădirilor și ansamblurilor existente cu scopul utilizării în continuare a acestora au o vechime asemănătoare ca cea a însuși actului constructiv producător de clădiri noi. Multă vreme aceste intervenții au avut un caracter întîmplător și izolat, s-au limitat la clădiri (foarte rar la zone) mai importante, adesea preluînd numai formele primare ale reciclării (de pildă folosirea drept sursă ieftină de materiale semi- prelucrate). Operații reciclatoare s-au desfășu- rat practic în permanență, dar de-a lungul tim- pului au existat perioade în care recuperarea, recondiționarea și refolosirea unei părți din fondul clădit moștenit au predominat în activi- tatea sectorului constructiv-edilitar. Aceste pe- rioade s-au caracterizat fie prin situații critice care îngreunau construcția nouă (cum ar fi faza de decădere a imperiului roman, etapele urmă- toare marilor conflagrații ca războiul de treizeci de ani, campaniile napoleoniene sau recentele războaie mondiale) fie printr-o mai îndelungă stabilitate politică și economică, iustificînd în- toarcerea la monumentele înaintașilor (precum anii binecunoscutei « pax romana», domnia lui Carol cel Mare cînd se conturează o primă «renovatio», epoca Renașterii urmată de cea a clasicismului, asigurînd poate cea mai com- plexă și amplă reconsiderare a fondului clădit antic). 1. Treptat s-a conturat, pe lîngă un nou mod de a judeca structurile clădite rămase din vechi- me, un domeniu special al arhitecturii, pe scurt disciplina restaurării monumentelor. Definirea o- biectului și a nivelurilor de abordare, evoluția 53 http://patrimoniu.gov.ro instrumentarului și metodologiei de lucru au urmat, pînă la limpezirea din punct de vedere științific în cadrul ultimelor acte acceptate pe plan internațional, un traseu sinuos. Etapele prin care a trecut această disciplină se vor regăsi probabil, mai mult sau mai puțin asemănătoare, și în domeniul reciclării fondului clădit de serie. Prima etapă (denumită empirică), prezentă de la începuturi pînă la mijlocul secolului XIX, s-a concretizat prin lipsa de principii, reducîn- du-se cel mai adesea la reparații și consolidări propuse intuitiv, în vederea opririi procesului de degradare. Liberului arbitru la alegerea solu- țiilor i-a urmat o etapă (cea doctrinară) bazată pe aplicarea fără discernămînt a unor principii rigide care admiteau fie refacerea clădirii prin respectarea neabătută a unității (presupuse) de stil, fie respingerea oricărei intervenții, fie numai de conservare, asupra obiectivului. Spre finele aceluiași secol se conturează etapa restaurărilor bazate pe respectarea moștenirii trecute și luarea în considerare a biografiei fiecărei clădiri (sau ansamblu). Acestei etape (a restaurărilor istorice) i-a urmat etapa contemporană (denu- mită științifică) ale cărei principii dialectice conturate în baza Chartei de la Atena 1933, au fost revăzute, adaptate și completate prin Charta de la Veneția 1964. 2. Deși prin Charta de la Veneția se acceptă acordarea statutului de monument și «operelor modeste care au căpătat cu trecerea timpului o semnificație culturală», se susține în conti- nuare că «restaurarea este o operație ce tre- buie să aibă îndeobște un caracter excepțional». Aceste intervenții excepționale asupra obiecte- lor și ansamblurilor monumentale, parte a pa- trimoniului clădit, pot fl grupate astfel: a) Intervenții de salvgardare, conservare și protecție care presupun evitarea dispariției (prin ruinare, demolare etc.), menținerea în viață prin ferirea, punerea la adăpost de acțiunea unor factori distructivi a clădirilor și ansam- blurilor respective. Rămînînd neschimbate valo- rile luate în considerare, se poate vorbi de o întrerupere a dezvoltării, de o reducere la un eveniment istoric (acela al creației originare sau a situației moștenite). Există o protecție propriu-zisă privind direct obiectele și o pro- tecție preventivă, concretizată în regim, zone de protecție. b) Intervenții de degajare și asanare, care au ca obiect, pe de-o parte, înlăturarea elemente- lor stînjenitoare sau periculoase pentru obiec- tivul în cauză, pe de alta revizuirea, recondițio- narea (eventual înlocuirea) componentelor cons- 54 tructive vitale ale acestuia. Degajarea și asanarea presupun existența unor structuri clădite su- prapuse, neomogene, într-un anumit stadiu de depreciere. Acest tip de operații se întîlnește și în cazul fondului clădit curent (cunoscut sub denumirea de consolidare sau revitalizare struc- turală). c) Intervenții de restaurare și reconstituire. Se au în vedere fie în cazul monumentelor existente în stare incompletă, cu componente degradate în asemenea măsură încît afectează existența lor în continuare, fie în cel al monumentelor dispărute, nu înainte de a fi lăsat suficiente urme necesare unei refaceri corecte. Ambele implică restituirea unor valențe pierdute, reincluderea obiectelor și ansamblurilor considerate în cir- cuitul valorilor vii prin restabilirea comunicației cu mesajele culturale ale istoriei (cu efecte prac- tice privind finalitatea acestor costisitoare in- tervenții). în anii din urmă variante ale operații- lor de reconstituire au fost utilizate și în cazul reciclării fondului clădit uzual. 3. Intervențiile asupra clădirilor și ansamblu- rilor cu statut de monument constituie o parte specială dintr-un sistem operațional mai larg privind recuperarea, recondiționarea și refolosirea întregului fond clădit. Apelînd la abordări deose- bite, la soluții uneori ieșite din comun, la tehno- logie avansată (în sectorul construcțiilor) ele au contribuit, pe multiple căi, la clarificarea pro- blemelor legate de reciclarea restului de fond clădit (atunci cînd acestea, ca urmare a crizei de materiale și energie, a reconsiderării pe plan cultural etc. au redevenit actuale). Odată cu creșterea ponderii intervențiilor reciclatoare asupra fondului clădit de serie (com- parativ cu amploarea construcției noi) au început să se facă demersuri pentru clarificarea supor- tului teoretic și a abordării practice. De la bun început trebuie evidențiat numărul mare de termeni utilizați în definirea interven- țiilor asupra fondului clădit de serie (nu lipsit de varietate valorică). între acești termeni nu s-au făcut deosebiri limpezi de conținut, de ase- menea nu s-au eliminat situațiile de suprapunere și opoziție, după cum lipsește pînă în prezent și o verificare a echivalențelor dintre diferitele limbi de circulație. Termenul de reconstrucție și eventual cel de remodelare, ambii considerați lingvistic, presu- pun fie o construcție nouă fie un nou canevas, ambele situații excluzînd în mare măsură posi- bilitatea reciclării. Totuși sînt curent folosiți în practica de specialitate. http://patrimoniu.gov.ro Termenul de reparație, mai puțin cel de re- condiționare, își are înțelesul stabilit prin nor- mative, fiind acceptat în practica curentă sub cele două variante (reparații curente și capitale). Alt termen frecvent utilizat este cel de reno- vare, folosit atît pentru obiecte cît și la nivel de ansamblu. Ca și cel de reactualizare, el se suprapune parțial reparației cînd este vorba de clădiri, dar își extinde înțelesul în cazul zonelor clădite. Reabilitarea și recuperarea se referă de regulă la poziția globală față de fondul clădit (în afara cazului concret cînd este în discuție recupe- rarea primară a materialelor). în literatura de specialitate reabilitarea privește producția de serie specifică primelor decenii postbelice, în timp ce recuperarea se referă la reconsiderarea, reevaluarea întregii moșteniri clădite căzute în dizgrație. Termenii de reconversiune, asanare, revitali- zare presupun diverse tipuri de soluții tehnice precum cele privind schimbarea de destinație, excluderea adaosurilor poluante și înlocuirea elementelor constructive bolnave, revigorarea structurii de rezistență. Revitalizarea capătă și alt înțeles, legat de reincluderea unei zone (eventual clădiri) în circuitul vieții contemporane prin măsuri luate în domeniul funcțional, așa după cum termenul de modernizare se poate referi cu precădere la înzestrarea obiectelor (și ansamblurilor) cu echi- pamente tehnice actuale, impunînd eventual și alte operații (consolidare, recompartimentare etc.) Această neclaritate în domeniul terminologiei poate influența determinant activitatea practică. Rezultă ca necesare, pe de-o parte, ierarhizarea mai nuanțată a fondului clădit moștenit, pe de altă parte multitudinea intervențiilor posibile trebuie pusă de acord cu unitatea dialectică a acestui fond clădit prin definirea unui sistem coerent, unitar de reciclare. PETER DERER 55 http://patrimoniu.gov.ro Dosarele distrugerii PORTRETELE CTITORILOR DE LA BISERICA Referindu-se la biserica Sfîntul Nicolae din Tîrgu-Jiu, ilustrul autor al Istoriei Tîrgu Jiului, Alexandru Ștefulescu, la sfîrșitul secolului trecut spunea: « Biserica Sf. Nicolae înfățișează stilul bizantin atît prin arhitectură, prin jocul liniilor, îmbi- narea suprafețelor, ornamentație, turla ușoară, brînele sale de cărămidă, unele mai groase, altele mai subțiri, ce o încing cu multă estetică pe la mijloc, pe cînd altele formează chenare pentru chipurile zugrăvite pe dinafară a bisericii, frizele — ciubucele — ce variază monotonia pă- reților pe dinafară, cît și în pictura cu sfinți, fecioarele, sibilele, filosofii, patriarhii, fabuliștii, eroii antici, zeițele, în mănținere dreaptă și gravă cu chipurile slabe exprimînd seninătatea cerească, resemnarea la bucuriile pămîntești și năzuința de a desbrăca sufletul de lanțul pati- milor trupești, cu ochii mari fără nici o altă expresiune, decît pietatea, mișcările și îmbră- cămintea țapenă, mîinile ridicate, ca și cum ar privi cerul mult dorit, sau plin de îndurare»¹ Temeinicului analist al trecutului Gorjului nu-i scapă atenției nici podoaba pridvorului, nici tablourile cu portretele ctitorilor, atît de specifice artei noastre monumentale din peri- oada de început a secolului al XlX-lea. Dacă pictura pridvorului cu scenele Facerii, ale Raiului și Iadului au scăpat atenției restaura- torilor atît de zeloși și ele se păstrează astăzi în bună stare, portretele ctitorilor, ca și întreaga frescă a interiorului sînt total degradate în urma intervențiilor de curățire practicate fără avize legale prin anii '60 de către pictorul Arutium Avakian. Stăruințele noastre de prevenire a acestei situații la vremea respectivă, pentru a se res- pecta avizele de specialitate, s-au dovedit zadar- nice; ne facem o datorie să prezentăm acum cîteva din tablourile de ctitori ale acestei biserici, așa cum au fost ele cunoscute și înregistrate de noi. ANDREI PĂNOIU SFÎNTUL NICOLAE DIN TÎRGU-JHj 1. Protopopul Andrei Schevofilax, protopopița Marin, logofă- tul Vasilie, Nicolae, Ion, Uța, Costandin; partea stingă a intrării 2. Cocoana Stanca Crăsnăreasa, slugerul Gheorghe Crăsnaru și cocoana Manda, cu copiii Gligore, o fată și un băiat cu numele șterse; partea dreaptă a intrării 3. Cocoana Ana, biv vel medelnicerul Simeon Peștenaru Mengiarul, cocoana Stanca, loan Sîmboteanu, biv vel medelnicer (și leu Hon Gheorghe Coragia, voievod, domn al Țării Românești, 1812 oct, necuprins in imagine); pe peretele de nord ¹ Pictura, în tehnica frescei, este datată anul 1812— 1313, operă a cunoscutului meșter Mihai Zugravu din Tîrgu-Jiu și a colaboratorilor săi. 4. Gheorghe Crăsnaru, detaliu 5. Cocoana Manda, detaliu 56 http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro Comunicări și rapoarte de cercetare CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA FORTIFICAȚIILE DE LA HÎRȘOVA Les fouilles archeologiques effectuees en 1988 et 1989 dans la viile de Hîrșova ont mis â jour des importantes vestiges: une construction au pare- ment en blocs de pierre de taille pouvant dater du iVe sitele et une muraille avec une tour, plus au nord, datable de la premiere moitit du Vie siecle. Cercetările arheologice asupra fortificațiilor de la Hîrșova au avut în trecut proporții reduse, fiind concentrate asupra cetății de pe înălțimea stîncoasă care domină Dunărea la sud-estul ora- șului. Aici au fost efectuate sondaje restrînse în 1943 ¹ și săpături neîncheiate în 1963 ². Nu au fost urmărite prin săpături arheologice de amploare fortificațiile aflate în celelalte zone ale orașului ³, cunoscute datorită urmelor ieșite la lumină ca urmare a unor descoperiri sporadice. Săpăturile arheologice întreprinse în august- septembrie 1988 și iunie-iulie 1989 au cuprins zona limitată de strada Carsium —în punctul unde traseul acesteia se îndreaptă spre sud —și strada Unirii. La marginea străzii Carsium sînt vizibile ruinele a două ziduri perpendiculare ¹ Cercetări efectuate de Grigore Florescu, vezi « Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice — 1943 », București, 1946, p. 179—180. ² Andrei Aricescu, Noi dote despre cetatea de la Hîrșova, în «Pontica», 4, 1971, p. 351—370. Pentru etapele de folosire a cetății Hîrșova, vezi și Emil Con- durachi, Neue Probleme und Ergebnisse der Limesfor- schung in Scythia Minor, în «Studien zu den Milităr- renze Roms», Koln, 1967, p. 170. ³ Existența unor fortificații în diferite puncte ale orașului este cunoscută și din descrieri și reprezentări de la finele sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XlX-lea. în 1809 contele de Langeron menționa întăriturile care ocoleau orașul, închizînd cele două înălțimi stîn- coase; pe una se afla un castel de piatră, pe cealaltă, mai puțin înaltă, un turn de piatră dominat de o înălțime pe care se aflau întărituri amenajate în 1773 (Hurmuzoki, Supl. I, voi. III, f. I, p. 179). Pe un plan întocmit la 1773 sînt reprezentate lucrări defensive în diferite puncte ale Hîrșovei. Pe două stampe din 1826 sînt înfățișate atît zidurile și turnurile cetății cît și fortificațiile aflate mai la nord sau în partea de vest a orașului (M. Boca, Dobrogea veche în stampe și gravuri, în « Pontice», 1968, pl. 31—32). 58 între ele, păstrate pe o înălțime de circa 3—4 m și pe o lungime de aproximativ 4 m fiecare, unul din ele prelungindu-și traseul și sub partea carosabilă, unde fundația sa a fost tăiată de șanțul săpat pentru o conductă. Pornind de la urmărirea semnificației zidurilor păstrate la suprafață, săpăturile au dus și la descoperirea unor vestigii de construcții încă necunoscute⁴. Suprafața pe care s-au efectuat cercetările este caracterizată prin accentuate denivelări, prezentîndu-se ca o terasă care se ridică dea- supra străzii Carsium, la nivelul străzii Unirii. Partea de nord-est a terenului fusese afectată, anterior efectuării săpăturilor, de decapări de pămînt executate cu mijloace mecanice. Pe o anumită suprafață, în partea de nord-est a zonei cercetate, stînca este situată mai aproape de suprafață. Diferențele de nivel fac ca în spa- tele zidurilor păstrate, unde terenul era pro- babil mai ridicat și în antichitate, grosimea depu- nerilor să fie deosebit de mare. La o distanță de circa 30 m spre sud—sud-est de ruinele păstrate ale celor două ziduri au fost descoperite resturile unei construcții din zidărie de piatră. O parte a sa—cea dinspre sud —se află dedesubtul părții carosabile a străzii Unirii și nu a putut fi cercetată. Succesi- ⁴ Au fost trasate următoarele secțiuni: S. I, orientată NE—SV, între str. Carsium și str. Unirii, cu o lungime de 30 m, pe cele două laturi ale sale, la extremitatea de SV, fiind deschise — pentru urmărirea vestigiilor descoperite — casetele a (8x2 m) și b (5x3 m). Trans- versal pe zidurile din str. Carsium au fost trasate trei secțiuni perpendiculare între ele — S. II, spre SE (10x 2m), S. III, spre SV (6x2m), S. IV, lîngă S. III, la 8x2m, la care s-a adăugat S. V, de 10x2,50 m, dispusă la 5,50 m mai spre vest (fig. 1). http://patrimoniu.gov.ro unea stratigrafică a depunerilor a fost urmărită la nord de construcție. Peste roca naturală calcaroasă deasupra căreia aceasta a fost ridicată se află un strat de pămînt casta- niu-gălbui cu materiale arheologice, un strat cu moloz și piatră spartă și o nivelare groasă de 50—60 cm de pămînt cu pietre și fragmente de cărămidă. Deasupra acesteia, se află un șir de pietre avînd între ele pămînt, aliniate pe un traseu dispus oblic față de construcție, de care se apropie pînă la 2—3 m, șir urmărit (în sec- țiune și în caseta alăturată) pe o lungime ce depășește 8 m și dincolo de care, spre nord- vest, se întinde o suprafață mare acoperită cu pietre, avînd aspectul unui pavaj. Șirul de pietre s-ar putea interpreta ca aparținînd unei even- tuale clădiri ulterioare cu temelie din piatră legată cu pămînt, semne de întrebare ridicînd mărimea suprafeței pe care o acoperă. Peste aceste urme s-au suprapus alte nivelări, între care se intercalează lîngă construcție, un strat cu moloz și pietre, gros de peste 10 cm, subțiin- du-se pe măsura depărtării de acesta. Straturile de nivelare, groase de 50—60 cm cuprind pămînt cenușiu cu piatră spartă, cu urme de moloz sau cu moloz și cărămidă spartă, la supra- față, sub solul vegetal, aflîndu-se un strat gros de circa 40 cm, cu moloz și multe fragmente de cărămizi romane, provenind de la distrugerea construcțiilor din zonă. O groapă tîrzie, cores- punzînd demantelării pentru refolosirea mate- rialului de construcție, a afectat în mare parte paramentul și partea exterioară a zidăi iei. Situa- ția stratigrafică dovedește o relativ îndelungată- funcționare a construcțiilor, deteriorări sau refaceri ale acestora, nivelări, amenajări care au avut loc în apropiere mult timp după ridicarea lor, distrugeri și demantelări în perioada mo- dernă. Dat fiind că din motive obiective nu a fost posibilă cercetarea în întregime a construcției, planul său nu a putut fi integral precizat. Partea dezvelită urmează în extremitatea de nord un traseu circular, prelungindu-se cu două ziduri paralele, avînd lățimea de circa 9 m la exterior și peste 4,50 m în interior, grosimea zidurilor atingînd 2,40 m. Cu rezerva impusă de măsura incompletă în care a fost dezvelită, ținînd sea- ma de plan și de dimensiunile sale, construcția poate fi presupusă drept un turn cu planul în forma literei «U»⁵, care va fi fost alăturat unui zid de incintă situat sub partea carosabilă a străzii Unirii. înălțimea pe care se păstrează zidăria turnului depășește 1,90 m. Tehnica de construcție vădește o grijă deosebită pentru ⁵ Prof. Radu Florescu a presupus că aceste vestigii aparțin absidei unei bazilici. 59 http://patrinioniu.gov.ro Hîrțova, str. Carsium Profilul vestic al S. I — 1988 5 I -PROFIL VEST HÎQȘOVA 196B - SfrCAQSKJM Hlrșova, str. Carsium. Profilul vestic al S. III - 1988 Hlrșova, str. Carsium. Profilul sudic al S. V - 1989 60 http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro execuție. în interior funde săpătura nu s-a putut adînci pentru a se apropia de nivelul fundației) paramentul este lucrat din blochete de piatră cioplită de dimensiuni mijlocii fajun- gînd la 35 cm lățime și 20 cm înălțime), doar sporadic fiind folosită cîte o cărămidă. La exte- rior, în partea inferioară se află un soclu ridicat direct pe stîncă, din blocuri de piatră fățuită cu partea exterioară ușor curbată, înalte de 20—23 cm și late de 60—61 cm. El depășește în lățime partea superioară a paramentului exterior cu 27 cm în partea de nord-est și circa 8 cm în cea de vest. Deasupra soclului, din parament —în foarte mare parte deman- telat —se mai păstrează o asiză de blocuri mari paralelipipedice din piatră fățuită, înalte de 40—42 cm, late de aproape 60 cm, cu o grosime de peste 60 cm, avînd mortar în ros- turile groase. Demantelarea părții superioare a paramentului a afectat în partea de sud-vest și prima asiză de deasupra soclului. Emplectonul este din piatră spartă, cuprinzînd și cîteva pietre cioplite de dimensiuni ce ajung la 20— 35 cm, poate refolosite și foarte rare fragmente de cărămidă, legate cu mortar. Datorită deman- telării paramentului exterior nu se poate cunoa- ște cu certitudine care era aspectul său în partea superioară, după cum nu se știe dacă în interior partea inferioară a paramentului era asemănătoare cu cea superioară păstrată. în ceea ce privește ruinele păstrate pe latura sudică a străzii Carsium, observațiile stratigrafice care s-au putut efectua în săpătura pentru con- ducta care a intersectat zidul dinspre nord- est au vădit că fundația acestuia, din piatră spartă și rare fragmente de cărămizi legate cu mortar, se sprijină aici pe stînca de calcar aflată la circa 1,60 m sub actualul nivel al străzii. Nivelul de construcție este marcat de un strat subțire cu pietriș, cărămidă spartă și urme de mortar. Fundația, adîncă de 0,90—1 m, străbate pînă la pămîntul viu suprapus stîncii depuneri groase de aproape 70 cm de pămînt cu urme de căr- bune. Elevația este aici lățită față de fundație cuaproape 15 cm. în spatele porțiunilor păstrate din zid depu- nerile sînt deosebit de groase. Se poate presu- pune, ținînd seama de pantele și diferențele mari de nivel ale terenului că la sud și în special la sud-vest de ziduri, nivelul era și în antichitate mai ridicat în raport cu cel din partea de nord, constituind o terasă. Grosimea straturilor de nivelare este aici foarte mare⁶. ⁶ Din punct de vedere stratigrafie în S. II s-a cons- tatat existența în partea superioară a unor straturi Cele două ziduri perpendiculare sînt țesute între ele și au grosimi diferite. Cel dinspre nord-est are o grosime mai mare, depășind 3,30 m. El a putut fi urmărit spre nord-est. unde, după cum am mai arătat, a fost tăiat de șanțul conductei, săpătură care l-a intersectat și la circa 25 m spre est, ceea ce indică o schim- bare a traseului său în direcția cetății de pe malul Dunării. S-a putut constata că zidul res- pectiv continuă și în partea opusă, spre sud- vest, dincolo de intersecția sa cu zidul perpen- dicular. Resturile zidului au mai fost dezvelite și în secțiunea trasată cu 5,50 m spre sud-vest. Aici, din elevație se mai păstrează o porțiune a cărei înălțime atinge în partea mediană 80— 90 cm, cuprinzînd pe alocuri și resturi ale asi- zelor de cărămidă. Fundația de piatră și mortar este în această parte deosebit de adîncă, stră- bătînd straturi de nivelare cu o foarte mare grosime. Zidul perpendicular are o grosime mai mică, de circa 2,20 m. La 3,80 m de el se foarte groase de nivelare de pămînt cu urme de cărbune și arsură, despărțite de straturi subțiri de cărbune, iar la baza acestora straturi de pămînt gălbui purtat sepa- rate de straturi de cărbune. în apropierea zidului se distinge urma unei mari gropi de demantelare mo- dernă. în S. III straturile de nivelare de pămînt granulos cu urme de moloz, cu grosimea totală de aproape 2 m, se suprapun unui strat de pămînt cenușiu compact cu rare pietre. în partea de sud a secțiunii se observă o groapă modernă de demantelare, adîncă de peste 2,60 m. în S, V, s-a constatat că grosimea straturilor de nivelare străbătute de fundația zidului de incintă este de asemeni deosebit de mare. 62 http://patrimoniu.gov.ro Hîrșova. S. I — 1988, ruinele turnului și complexul de pietre Hîrșova. S. I — 1988, ruine.'e turnului cu paromentul din blocuri de piatră fățuită 4 Hîrșova. S. I — 1988 și casetele a și b — vedere dinspre nord. Hîrșova. Caseta b — vedere din interior a paramentului turnului, In partea superioară păstrată 63 http://patrimoniu.gov.ro Hîrșova, str. Carsium, 1988. Ruinele zidu'ui de incintă și a laturii ce nord a turnului alăturat Hîrșova. S. III — 1988. Resturile zidului de incintă Hîrșova, S. V — 1989. Zidul de incintă și profilul | sudic al secțiunii Carsium Hîrșova, 1988. Fundația zidu'ui de incintă în șanțul pentru conductă săpat în lungul str. 64 http://patrimoniu.gov.ro află un altul, paralel, care a fost demantelat pînă la o adîncime de peste 2,60 m. Zidul gros de peste 3,30 m reprezintă un zid de incintă, iar cele perpendiculare, cu grosimea mai mică, reprezintă laturile unui turn alăturat incintei, a cărei lățime în interior era de circa 3,80 m iar la exterior depășea 8 m. Părțile de zidărie păstrate (extremitatea sa este în parte distrusă) arată că planul turnului era în formă de « U ». Spre sud-vest se observă, pe o mare înălțime, o deschidere cu marginea sudică distrusă. Zidurile aflate lîngă strada Carsium au — după cum se poate observa în porțiunile ce se păs- trează— paramentul din blochete de piatră cioplită de dimensiuni mijlocii (cu laturile variind între 35—40 și 20—25 cm), legate cu mortar, cu rosturile groase, avînd pietre subțiri, plate, dispuse atît orizontal între asize, pentru ega- lizare, cît și—pe alocuri—vertical, pentru întărirea (osturilor. în emplecton se află, ală- turi de piatră spartă de dimensiuni mai mici, și unele pietre cioplite mai mari. în partea superioară păstrată a zidului mai gros, dinspre nord-est, se observă cărămizi fragmentare cu grosimea de 5 cm. Spre interior fața sa are un aspect care prezintă neregularități, cu mortarul ieșit dintre rosturi. Spre sud, într-o parte mai puțin distrusă a zidului de incintă, se păstrează 4 asize de cărămizi (de 33x33x5 cm) legate cu mortar, cu rosturi foarte groase (circa 7 cm, iar între cărămizile alăturate de peste 5 cm). Aceste asize de cărămizi se află la aceiași cotă cu cele păstrate fragmentar în porțiunea dinspre stradă a zidului, ceea ce dovedește că zidurile aveau, la o anumită înălțime, asize de cărămizi între cele de piatră cioplită. Vestigiile descoperite în spațiul limitat de străzile Carsium și Unirii datează din două etape de construcție diferite. Nu s-a putut stabili o legătură stratigrafică directă între construcția, dinspre sud și zidurile păstrate lîngă strada Carsium. Materialul arheologic descoperit în săpătură datează din perioada de folosire a construcțiilor sau a fost antrenat în nivelări ulterioare, nefiind așadar concludent pentru precizarea riguroasă a cronologiei edificiilor. Ceramica, destul de numeroasă cantitativ, este păstrată exclusiv în stare fragmentară. Ea se încadrează cronologic în cea mai mare parte în secolele IV—VI, mai puține fiind materialele mai timpurii, din sec. II—III. Cele mai nume- roase sînt fragmentele de amfore, provenind în special din corpul vaselor dar și de la gură, cu toarte fără ștampile, sau de la fund. Multe 65 http://patrimoniu.gov.ro exemplare sînt acoperite cu striuri orizontale, uneori cu striuri în val, altele cu caneluri adînci sau late. în cea mai mare parte acestea pot fi datate în sec. V—VI, unele în sec. IV; un frag- ment de picior cu terminație inelară sau altul de amforă cu gura în formă de pîlnie pot fi datate în sec. III. Sînt reprezentate și vasele mari din pastă cenușie. în cantitate mare au fost descoperite fragmente de vase de uz casnic, provenind de la oale cu pereții subțiri, din pastă cărămizie, sau cu pereții mai groși, din pastă cenușie, fragmente de ulcioare cu gîtul îngust și mai ales de căni cu o toartă, unele cu corp globular, cu pereți subțiri, altele cu buza eva- zată, tăiată drept în partea superioară, sau de cană înaltă (oenochoe). Unele vase erau acoperite cu firnis roșu aprins sau roșu închis. De mențio- nat și un capac din pastă cenușie, cu corp conic și buton în partea superioară. Rar reprezen- tată este ceramica de lux, prin cîteva fragmente de farfurii cu suprafața acoperită cu firnis roșu. Cîteva opaițe fragmentare, cu decor stanțat, pot fi datate în sec. al Vl-lea. Trebuie să fie menționate și cîteva mici fragmente de sticlă, provenind de la piciorul unor pahare. în stra- turile de nivelare au mai apărut cuie și piroane, precum și o bucată de balama de fier. Foarte numeroase sînt, în special în straturile de nive- lare cu moloz mai tîrzii, fragmentele de cără- mizi sau de tegule. Materialul numismatic se reduce la trei monede de bronz romane, ilizi- bile, databile în sec. IV, descoperite în stra- turile de nivelare tîrzii. Cu privire la problemele ridicate de plani- metria și cronologia construcțiilor descoperite la Hîrșova, caracterul destul de restrîns al cercetă- rilor impune prudență, fiind posibile deocamdată numai ipoteze de lucru. Putem presupune că vestigiile descoperite făceau parte din construcții mai ample, care pot fi identifi- cate cu fortificațiile care înconjurau anticul Carsium ’, mai precis cu două incinte fortifi- cate construite în perioade diferite. Dacă un raport stratigrafie direct între zidurile desco- perite nu a putut fi stabilit, indiciile existente — ridicarea direct pe stîncă a celui dinspre sud și situarea nivelului de construcție a zidului ’ S-a presupus că fortificațiile cuprindeau o suprafață mare, înconjurînd orașul în extinderea sa maximă din sec. IV—VI și că fortificațiile de pe cele două dealuri au fost cuprinse într-o singură incintă, ridicată poate în sec. al IV-lea, care a unit așezarea dezvoltată pe locul vechiului castru cu așezarea civilă din vecinătatea acestuia (Andrei Aricescu, Armato in Dobrogea romonâ. București, 1977, p. 191). de pe str. Carsium deasupra unor consistente depuneri anterioare, deosebit de groase spre sud-vest, sînt argumente pentru anterioritatea construcției cu parament din blocuri de piatră fățuită. Aceasta, sub rezerva confirmării prin cercetări viitoare, se poate presupune că era un turn alăturat unui zid de incintă care va fi înconjurat așezarea la începutul sec. al IV-lea, datare care se poate sprijini și pe analogiile de tehnică construct și de planimetrie cu alte lucrări defensive din această vreme de la Dunărea de Jos —Capidava, Dinogetia Tropaeum Traiani etc. Se poate de asemenea presupune că zidurile vizibile lîngă str. Carsium, pe care particularitățile de tehnică a construcției le arată mai tîrzii, făceau parte dintr-o incintă cu turnuri care putea înconjura așezarea la o dată ulterioară, greu de stabilit cu precizie, cel mai tîrziu în prima parte a sec. VI, cînd sînt atestate de Procopius din Caesareca lucrări executate și la Carsium în timpul lui lustinian *. Care va fi fost întinderea și traseul diferitelor fortificații de la Hîrșova este dificil de precizat. Resturi de ziduri care—ținînd seama de gro- sime— puteau fi părți ale zidului de incintă ⁸ Procopius, De aedificiis, IV, 11. 66 http://patrimoniu.gov.ro au fost semnalate în zona centrală a orașului, inclusiv în săpăturile executate pentru fundația unui bloc, cu 100—150 m spre vest de săpăturile din 1989, unde s-au găsit resturile unui zid gros de circa 3 m. Pe dealul din partea de nord- vest a orașului, numit dealul Belciug, săpăturile pentru o conductă • au scos la iveală pe str. In- dependenței, în apropierea bisericii, resturile a trei ziduri groase, paralele, la distanțe de peste 20 m și circa 8 m, unul de altul, din care se mai păstrează fundațiile de piatră, cuprin- zînd într-un loc și cîteva blocuri de piatră fațuită refolosite, elevația fiind demantelată¹⁰. ⁹ Resturile unor ziduri groase au fost observate cu peste trei decenii în urmă de arheologul Done Șerbă- nescu (informație pentru care îi mulțumesc). în zona respectivă s-au efectuat nivelări de pămînt, moloz, deșeuri, cu o grosime de mai mulți metri, care fac practic aproape imposibilă o cercetare. ¹⁰ Dintre acestea, zidul situat mai spre vest, avînd o grosime de aproape 1,50 m, poate fl urmărit pe o dis- tanță mai mare, atît în curtea de la nord-vest de inter- secția străzilor Independenței și Luminii, paralel cu str. Luminii, unde i se păstrează parțial și elevația cu paramentul din blocuri de piatră cioplită de dimensiuni mijlocii, cît și în direcția opusă, pe înălțimea ce domină malul Dunării. Pentru ajutorul dat în cercetarea vesti- giilor de la Hîrșova se cuvin călduroase mulțumiri profe- sorilor Constantin Nicolae și Victoria Nicolae din localitate. ◄ Hîrșova, S. V — 1989. Resturile zidului de incintă. Hîrșova, S. 111— 1988, vedere dinspre nord. Resturile zidului de incintă (în stînga) și ale zidurilor laterale ale turnului (în plan apropiat și îndepărtat). Hîrșova, S. IV — 1989. Resturile zidăriei turnului, lîngă deschiderea dinspre vest. Cărei etape de construcție a fortificațiilor vor fi aparținut aceste ziduri este greu de spus, datorită gradului avansat de deteriorare. Cercetările efectuate în 1988 și 1989 au putut aduce o serie de date noi privind vestigiile anticului Carsium, dovedind importanța acestui centru și amploarea lucrărilor defensive de aici. Prin viitoarele cercetări vor trebui urmărite în conexiunea lor cetatea de pe malul Dunării, dinspre sud-est, construcțiile de pe înălțimea din partea opusă, de sud-vest, precum și cele- lalte fortificații care înconjurau așezarea, atît în antichitate cît și în evul mediu Proporțiile deosebite și suprafața mare pe care o ocupă vestigiile antice și medievale de la Hîrșova, complexitatea problemelor pe care le ridică, impun săpături arheologice de amploare și de durată. GH. I. CANTACUZINO 67 http://patrimoniu.gov.ro HANUL DOBRESCU DIN CHIOJDU, JUDEȚUL BUZĂU On signale l’existence dans le centre du village Chiojdu d’un monument d’architecture populaire, une auberge datant de la deuxieme moitie du XIX£ siecle. Așezat în zona subcarpatică a județului Buzău, pe valea rîului Bîsca, la o distanță de 66 km de municipiul Buzău și într-o zonă cu bogate tra- diții etnografice și folclorice — Chioajdele — satul Chiojdu (Chiojdu Mic) din comuna cu același nume s-a făcut remarcat prin prezența numeroaselor monumente de arhitectură popu- lară. Multe dintre acestea au dispărut, dar unele și-au cîștigat un loc de seamă în expoziția per- manentă a unor muzee etnografice în aer liber din țară (Muzeul Satului din București și Muzeul viticulturii și pomiculturii din Golești). Atestat de tradiția orală încă din secolul al Xlll-lea (legenda vorbește de stabilirea în aceste locuri a unui tătar care împreună cu cei doi fii ai săi ar fi întemeietorii a trei așezări — Bătrî- na, Starchiojd (Chiojdu Bătrîn) și Chiojdu Mic. Chiojdu, sat aflat la poalele munților Tătaru, Siriu și Ciucaș a fost una dintre așeză'ile străbă- tute permanent de migrația de populație din Transilvania (români, sași, secui) dar și de nume- roasele drumuri pastorale sau ale transhuman- ței pastorale, pe aici venind dinspre Transil- vania spre baltă importante turme de oi. Ală- turi de drumurile păstoritului local sau sedentar, drumurile de transhumanță au fost circumscrise așezărilor sătești răsfirate de-a lungul văilor de ape, legate în mod obișnuit de drumurile de acces ale acestor așezări spre islaz, pășune, pădure, plai sau stîna apropiată. Tip de sat adunat, cu gospodăriile concentrate de-a lungul rîului Bîsca, și ulițe dispuse aproape perpendi- cular pe direcția văii, Chiojdu conservă încă în centrul satului un. monument de arhitectură Fațada principală și foișorul de pe latura sudică — Hanul din Chiojdu, județul Buzău 68 http://patrimoniu.gov.ro Sc 1100 - HAL W '^CUOU-JID BUZÂI - Planșa: Fațada principală, secțiune, plan parter, plan beci — Hanul din Chiojdu, Județul Buzău Fațada principală și latura nordică — Hanul din Chiojdu, județul Buzău 69 http://patrimoniu.gov.ro populară cu o valoare deosebită și anume hanul¹ țărănesc din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, al cărui ultim proprietar a fost Octavian Dobrescu. Construcție asemănătoare cu casele țărănești din zonă, dar de dimensiuni mai mari și adaptată nevoilor de adăpostire a călătorilor, cu prăvălie, salon și odăi (odaia prăvăliei și camera întune- coasă), cu o prispă generoasă pe toată lungimea fațadei, un foișor pe latura sudică și o pivniță sub toată suprafața construită, hanul² din Chioj- du face parte din categoria așa-ziselor hanuri rustice, în fapt, hanuri mai reduse, fără spațiu special de mișcare a vehiculelor. Nefiind situat într-o zonă cu trafic intens și deci mai puțin solicitat, el îndeplinea mai mult funcția de circiu- mă, de ospeție și mai puțin de cazare. Astfel de construcții —unele poate existente și azi — au fost destul de numeroase pe drumurile ce urcă de la Pitești, Ploiești sau Buzău spre munte sau pe marele drum ce străbate Bărăganul spre est și Burnasul spre vest (deci spre Slobozia și spre Alexandria). Deși o construcție tîrzie față de momentul cînd acestea ajunseseră în orașele Munteniei la o deplină dezvoltare arhitecturală—sfîrși- tul secolului al XVII-lea—hanul din Chiojdu se distinge prin armonia planului și printr-un decor traforat deosebit de valoros. Cu toate că am făcut deja referiri la plan, considerăm necesară o revenire prin mențio- narea dimensiunilor construcției —13,90 m lun- gime și 10,50 m lățime—, a celor două intrări în clădire, atît cea de la fațadă cît și cea din spatele ei, precum și plasarea de o parte și de alta a sălii centrale a cîte două mari încăperi. De-a lungul prispei dinspre stradă sînt ordonate «prăvălia» și «salonul» iar în spatele lor «odaia prăvăliei» și «camera întunecoasă», cu acces din primele două. Sub toată suprafața hanului se întinde beciul, altădată depozit de alimente și băuturi. Intrarea în gîrliciul beciului este adăpostită de un «balcon» (foișor) cu patru stîlpi la fațadă. Planul prezentat nu a ¹ Arhaism de origine turcească fără circulație majoră în limba curentă, « local cu ospătărie, la marginea dru- murilor de țară sau la periferia orașelor unde se pot adăposti peste noapte drumeții », în Dicționarul limbii române moderne, București, 1958, vezi și Paul Petrescu, în Dicționar de artă populară, București, 1985. ² Pentru o mai amplă bibliografie referitoare la hanuri vezi: Romulus Vulcănescu, Paul Simionescu, Drumuri și popasuri străvechi, București, 1974; George Potra, Istoricul hanurilor bucureștene, București, 1985; Constantin Botez, Adrian Pricop, Tradiții ale ospitali- tății românești. Prin hanurile lașilor, București, 1989. 70 suferit modificări în timp, cu excepția desființării scării de acces la balconul de pe latura sudică. Planul are o elevație simplă. Pe un soclu scund (45 cm) de piatră de rîu cu un liant de pămînt se înalță pereții din bîrne rotunde de brad, scurte, așezate orizontal și încheiate la cele patru laturi ale construcției în tehnica «tro- cește» (specifică lemnului rotund), iar în pereți în cea a «amnarelor». Șarpanta acoperă întrea- ga construcție, inclusiv prispa închisă cu pălimar și foișorul de la fațada principală ce adăpostește treptele de acces. învelitoarea din șiță scurtă de brad este bătută în tehnica «solz de pește». Fără a insista prea mult asupra elementelor care îi conferă nota de originalitate, nu putem să nu remarcăm modul fericit în care au fost rezolvate proporțiile, precum și îmbinarea per- fectă între funcționalitatea spațiului construit și realizarea artistică. Din acest ultim punct de vedere existența celor două foișoare și în special cel de pe latura sudică dau un accent deosebit atît în volumetric cît și în planime- trie. Ele se integrează organic în ansamblul construit, soclul, prispa cu stîlpi și pălimar precum și acoperișul legîndu-se fără greșeală cu corpul hanului. Elementele decorative traforate, executate, se pare, după un șablon, sînt dispuse la aproape toate elementele care permiteau aceasta. în acest sens ar fi de remarcat pălimarul sau balus- trada prispei și balconului de pe latura sudică, legăturile late sub formă de console laterale arcuite dintre stîlpi, paziile traforate care încon- joară construcția pe toate laturile, frontoanele și « țepele » frontoanelor și lucarnelor podului. Motivele decorative sînt în mare măsură vegetale—vrejuri, flori, frunze—apărînd însă și motive geometrice la scîndurile de la păli- marul prispei și balconului. în general se poate observa tendința de a folosi tăieturi cît mai complicate (în special la frontonul foișorului de la fațadă și la consolele dintre stîlpi), spațiile acoperite cu aceste traforuri producînd foarte clar impresia unei decorații de fast oriental. Remarcat de noi într-o cercetare efectuată în 1974, hanul din Chiojdu a ajuns azi într-o stare de degradare avansată. Desigur că față de situația altor monumente din țară care re- clamă o intervenție majoră și mult mai urgentă, dispariția acestuia ar putea fi considerată minoră. Semnalarea lui, ca un ultim vestigiu al unei arhitecturi țărănești cu deosebite valențe artis- tice, nu face decît să adauge o rană în plus la un patrimoniu în suferință ce-și așteaptă medicii. Dr. CORNELIU MIRESCU http://patrimoniu.gov.ro Izvoare URMĂRILE CUTREMURULUI DIN ANUL 1838 Faisant usage des document* d archives, lauteur presente d'une maniere originale les consequen- ces du tremblement de terre de 1838, en soulig- nant que les memes zones des departements d’Argeș et de Muscel furent atteintes par le cataclysme de 1977. Cutremurul din 11 ianuarie 1838, alături de cel din anul 1802, este cunoscut ca unul dintre cele mai mari cutremure ale secolului al XlX-lea din țara noastră. Informațiile asupra modului lui de manifestare au rămas cunoscute litera- turii de specialitate din diferite însemnări și datorită unui raport întocmit de inginerul Gustav Schuller, venit îndată să cerceteze la fața locului unele localități din județele Buzău și Slam Rîmnic *. Rapoartele ocîrmuirilor au fost de- puse în arhive și date repede uitării. Pentru orașul București situația este mai bine cunoscută, datorită faptului că s-au alcătuit ¹ Gr. Ștefănescu, Cutremurele de pămînt In România.., p. 88 și următoarele. Raportul lui Gustav Schuller s-a tipărit abia la sfîrșitul secolului (1895 ?) și se afla la Biblioteca Academiei pînă la cutremurul din anul 1977, de unde a fost ridicat de «factorii de conducere» și nu a fost restituit nici pînă astăzi. Apa Rtmnicului Sărat Intre Codrești și Slobo- zia— Mihâlceni, zonă afectată mult de cu- tremurul de la 1838, după harta de la 1858; duetul sinuos al firu- lui apei este rezultat din deranjamentele produse de modifică- rile tectonice 71 http://patrimoniu.gov.ro comisii pe «văpsele» (sectoare), care împreună cu arhitectul orașului au trebuit să cerceteze clădirile zdrobite și să prezinte Agiei un raport cuprinzător pînă la data de 14 ianuarie ². Gazeta «România» din zilele de 13, 15 și 17 ianuarie din același an prezintă și ea unele amănunte ale acestei situații din Capitală. Cum urmările acestui cutremur se arată în- spăimîntătoare, cu numeroase victime omenești Vornicia din Lăuntru cere prin circulara nr. 264—881 din 15 ianuarie să i se prezinte ra- poarte detaliate, pe sate și plăși, despre urmă- Lăuntru rapoartele solicitate, însoțite de liste, tabele sau descrieri *. După studiul acestor ra- poarte, Vornicia din Lăuntru s-ar părea că apreciază că județele cele mai greu lovite sînt Buzăul și Slam Rîmnicul⁵. Pe malul Buzăului, de pildă, la Bentu, sînt anunțate crăpături «cît poate păși omul», din care a ieșit apă neagră. Crăpături de pămînt se semnalează și în județul Slam Rîmnic, la Gugești și Lămotești, unde dintr-o despicătură de două palme, în lungime nedefinită, a ieșit apă neagră ca păcura, iar gropii nu i s-a dat de fund etc. Matca Buzăului Mlojet; de remarci tectonica stratunli din talveg, care au fc ridicate la vertical într-o perioadă rece’ tă (Cuaternarul supt rior ) rile cutremurului³, lucru pe care unele cîrmuiri îl făcuseră deja din proprie inițiativă. Datele de arhivă demonstrează că ocîrmuirile județelor au înaintat de îndată Vorniciei din ² Arh. Stat. Buc., fond Vornicia din Lăuntru, d. 3844/ 1838, f. 11 și urm. ³ Arh. Stat. București, Vornicia..., d. 3150/1838, f. 16. ⁴ De fapt mai toate cîrmuirile înaintează aceste rapoarte pe măsură ce le primesc de la subcîrmuiri, adesea repetate, în funcție de ivirea de noi elemente, primirea lor continuînd astfel și la începutul lunii urmă- toare. Tocmai la Buzău și la Slam Rîmnic se hotărăște, la 26 ianuarie, să fie trimis să studieze acest fenomen Gustav Schuller, consilier de mine al Marelui Duce al Saxoniei. Schuller își începe cercetările în ziua de 28 ianuarie în localitățile unde se semnalează cră- pături ale scoarței pămîntului, vizitînd satele Găvănești, Beilicul și Bentul, unde constată ⁵ Arh. Stat., București, Vornicia. ., d. 3150/1836, f. 34. 54, 77, 83, 85, 134, 168. 209, 219, 223. 72 http://patrimoniu.gov.ro că mai toate fisurile urmăresc o direcție para- lelă cu matca rîului Buzău *. în Slam Rîmnic, Gustav Schuller vizitează Satele Lămoteștii, Cotu Lung, Bolboaca, Băbenii, Malurile și altele, urmărind aspecte pe care le consemnează în raportul său ’. Interesante sînt și concluziile sale că toate zidirile masive clădite din piatră au suferit foarte mult și că unele dintre ele, mai ales bisericile și alte zidiri mari, au rămas a nu se mai întrebuința. Constatările sale sînt de fapt aceleași care se desprind și din rapoartele cîrmuirilor altor județe. Este de crezut că rapoartele cerute cîrmuirilor trebuiau să servească Vorniciei din Lăuntru pentru a se trage unele concluzii și în ce privește situația așezărilor aflate pe văi din județele cel • Fenomenul acesta, însoțit pe alocuri de « adîncă- turi» (scufundări) și prăbușiri de maluri explică, cel puțin în parte, de ce apa Buzăului își părăsește matca și își croiește un făgaș nou. adesea dintre cele mai sinu- oase. așa cum ni se înfățișează situația, de pildă, pe moșiile Găujani și Bunești (Amara), din planurile topo- grafice ale inginerului Teodor Diamant de la anul 1840: de văzut pentru aceasta: Arh. Stat., București, pl. Rîmnicu Sărat, nr. 11 ’ Cf. Gr. Ștefănescu, op. cit. Satele Slobozia ți Gugești după ridicările inginerului buzăului, cu matca părăsită și locurile de « ruptură» mai puternic lovite de cutremur. Trebuie avut în vedere că unele dintre aceste așezări erau nou înființate pe aceste locuri, ca urmare a acțiunii de aliniere a satelor, inițiate în anii 1832—1834 și încheiate în prima sa etapă în anii 1836—1837. Din acest punct de vedere, Statistica din anul 1839 se arată a fi tocmai un prim demers venit în întîmpinarea cererii de scoatere a acestor așezări de pe văi și situarea lor pe terenuri înalte, sănătoase, ferite și de inundații ⁸. Cutremurul acesta din 11 ianuarie 1838 afec- tează grav și aria fostelor județe Argeș și Muscel, lovind îndeosebi văile. Este puternic atinsă, de pildă, Valea Vieroșilor, unde se fisurează și pămîntul, producîndu-se «căscături» mari, în- cepînd din curtea mănăstirii și mergînd pînă dincolo de podul Piteștilor, trecînd peste apa Argeșului. Unele crăpături sînt mari, altele ⁸ Arh. Stat. București. Administrative, 3/1839. f. 51,54; se cere, de pildă, ocîrmuirii de Muscel o catagrafie generală a teritoriului, cu moșiile, cursurile apelor, precum și starea satelor etc. Măsura pornește poate chiar de la Raportul nr. 11 al plasei Rîurilor și Podgoriei din județul Muscel, care arată că «furiile cutremu- rului » s-au dovedit serioase pe la satele ce sînt pe văi. 73 http://patrimoniu.gov.ro mai mici. în unele locuri ieșind apă cu nisip negru. Această fisură a pămîntului, care se pare că nu s-a șters multă vreme, este consemnată de inginerii topografi și menționată în documen- tele de la mijlocul secolului trecut cu numele de «Ruptura», și intersectează matca apei Rîul Doamnei și Argeșul în dreptul podurilor de la Pitești Ruptura aceasta o marchează planurile de hotărnicie întocmite de inginerul Scarlat Popovici în 1850 și putem deduce că ea cobora pe Valea Vieroșu, de la Mănăstire pînă în Dru- mul Poștii de la Cîmpulung, cotea apoi spre sud, ocolind poalele Dealului Viilor și traversa Rîul Doamnei mai jos de «zăgazul Sandului», țintind trecerea Argeșului în apropiere de podul șoselei Pitești — București ¹⁰. ⁹ Arh. Stat. București. Planuri jud. Muscel, nr. 15, 29, 30. ¹¹ Pe seama acestui cutremur trebuie pusă și degra- darea țărmurilor Rîului Doamnei și Argeșului în dreptul podurilor, unde se impun de acum încolo lucrări extrem de dificile de consolidare a malurilor și de protejare a Un alt plan, din anul 1846, consemnează și el o căscătură de pămînt la Mioveni, în apropiere de locul de traversare a Drumului Vieroșului peste apa Argeșului¹¹. Rapoartele cîrmuirilor de Argeș și Muscel către Vornicia din Lăuntru arată în datele lor că foarte multe case s-au zdruncinat, surpîndu-se coșurile și sobele. Foarte rău s-au zdrobit și unele biserici, suferind mult turnurile clopot- niță și tîmplele de zidărie. Din cauza acestui cutremur, stricăciuni însemnate suferă și casele egumenești și biserica mănăstirii Vieroși, unde oamenii abia au scăpat cu viață dintre dărîmă- tîrgului din vale, a Piteștilor. Situația acestor lucrări o expertizează pe rînd inginerii Boroczin, Bolozane (Balzzano), Rosetti, Lalanne, Livaditu, Alexandru Ores- cu, propunîndu-se diferite soluții tehnice de consoli- dare a malurilor și statornicirea cursurilor celor dou5 ape în acest punct. Caracterele acestei structuri a scoarței în dreptul podurilor de la Pitești sînt foarte bine redate de ridicările din planurile de detaliu ale inginerului Dodadin anul 1857. De văzut pentru aceasta: Arh. Stat. București, Planuri jud. Muscel, nr. 51. ¹¹ Arh. Stat. București, Vornicia.., 3150/1838, f. 49, 77, 79, 152-156, 185, 189-191, 193. 74 http://patrimoniu.gov.ro Planul de hotărnicie de la 1850 al moșiilor Vieroșu, Mărăcineni, Ciumești, Grozeni etc., cu men- ționarea « Rupturii»; traseul punctat este întregit după mențiunile documentare Confluența Argeșului cu Rîul Doamnei fn anul 1857, proiect de protecție, de stabilizare și consolidare a zonei podurilor de la Pitești; de remarcat înfăți- șarea reliefului forfecat de firul apelor care nu-și mal regăsesc făgaș turi. Cișmeaua acestei mănăstiri s-a dărîmat și s-a întrerupt apa. Biserica mănăstirii Trivalea s-a zdrobit atît de rău, încît nu se mai poate sluji în ea. La Mănăs- tirea Valea, pe lîngă alte degradări, a căzut balconul de la «cula mănăstirii». La Ruda s-a crăpat turla, iar biserica Negrași s-a surpat din temelie. La schitul Bascov s-a dărîmat zidul altarului, de nu se mai poate sluji în acea biserică. La mănăstirea Cotmeana s-a stricat bolta alta- rului și a crăpat tîmpla, fiind aproape de căzut; a crăpat de asemenea clopotnița, au căzut cinci chilii, iar zidurile de peste tot s-au «zmintit» de multele crăpături aflate pe toate părțile; zidul de împrejmuire a căzut și acesta pînă la jumătate. La biserica satului Golești s-a surpat o Darie din clopotniță, căzînd și clopotele. La biserica Tutanei nu se produce decît o lărgire a altor fisuri mai vechi. Crăpături de ziduri se produc și la biserica din Băiculești. La Budeasa s-a surpat tîmpla și au căzut zidurile caselor boierești. în satul Merișani zidurile bisericii s-au crăpat pe mai multe locuri; s-au crăpat și casele răposatului Vasilache Papadopol, unde împreună cu zidurile cade și cerdacul. La Biserica Domnească din Curtea de Argeș zidurile și stîlpii s-au crăpat așa de rău, încît o mare grămadă de cărămizi au căzut jos. Crăpă- turi mai mari sau mai mici suferă și alte biserici din Curtea de Argeș. Tot așa au crăpat zidurile bisericii din Băbana, Topana, Găvana etc; cad și turlele bisericii din Săpata de Sus și se dărîmă pridvorul bisericii Bogdăneștilor. Biserica din loanicești se crapă 75 http://patrimoniu.gov.ro f ^ⁱⁿe'ecase'°r egumenești de la Vieroșu. distruse fn timpul cutremurului din 1838: vedere incinte de cutremurul am IV//, cu biserica paraclisului de pe deal restaurat de Direcția Monumentelor Istorice și de Artă în trei locuri. în satul Opătești a căzut clopot- nița, cu clopot cu tot. La mănăstirea Rîncăciov se prăbușește clopotnița și turnul bisericii cu stîlpii lui; o dată cu zidurile bisericii se crapă și clădirile din jur, reputînd să mai fie de nici o trebuință. Din toate satele se anunță că au căzut coșurile și s-au desprins sobele. în satul Leicești din cîte case au fost pe vale la toate au căzut coșurile și sobele, iar la unele au căzut și părți din pereți. La Adunați, unde au crăpat turlele bisericii, au căzut bucăți de zidărie, dar casele ce nu s-au aflat pe vale, nu au avut de suferit. în satul Cotmeana cad șase coșuri și se dărîmă opt sobe. Coșurile și sobele se prăbușesc și în satele Drăguțești, Băiculești, Drăganu, Lipia, Vărzari, Dealul Bradului etc. în Răchițelele de Sus cad 18 coșuri, s-au dărîmat sobele și au crăpat ziduiile; o pivniță s-a despicat de peste mijloc, un slon a căzut, la casa sfatului, ca și la pătulul magaziei de rezervă, au sărit grinzile de pe furci. La Cocu s-a spart o butie de rachiu de 130 vedre. La Băbana s-au dă.îmat zidurile unei cîrciumi. în satul Topana, din pricina căderii coșului s-a aprins și a ars în întregime o casă .. După acest cutremur, pe prundul Argeșului s-a văzut pămîntul crăpat și prin acele crăpături a ieșit apă amestecată cu nisip. în satul Livezi pămîntul s-a lăsat mai jos, iar la Bunești, pămîntul a crăpat în fășii, ca și cum ar fi fost arat cu plugul. 4 Ruinele caselor egumenești de la Mănăstirea Vieroșu cu cișmeaua alăturată; vedere înainte de cutremurul din 1977 Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vălenii de Munte In înfățișarea sa înainte de dărimare suferită din 1862; In mod asemănător monumentul este afectat de cutremurele din 1838 și 1940, ctnd au de suferit mult bolțile altarului, absidele, turla și pronaosul http://patrimoniu.gov.ro Biserica Domnească din Curtea de Argeș, monument la cutremurul din 1838. care ni se semnalează unele degradări princinuite de în zilele de 20, 26, 28, 29 și 30 ale aceleiași luni, ianuarie, cutremurul se semnalează din nou, dar fără a se produce pagube. Semnalările acestor cutremure, care se repetă mereu pînă la sfîrșitul anului, arată și modul de manifestare a fenomenului: clătinări care nu se mai termină, săltături, smucituri scurte sau aruncări etc. Am găsit cu cale să ne oprim asupra datelor de mai sus, întrucît ele oglindesc anvergura unui fenomen care rămîne încă insuficient cunos- cut, iar în zona Argeșului și Muscelului se dove- dește că și în timpul cutremurului din anul 1977 cel mai mult solicitate au fost tot ariile afec- tate de cutremurul din anul 1838¹². ANDREI PĂNOIU ¹³ Constatarea noastră prin vizite la fața locului în calitate de referent al Secției de avizare din D.P.C.N., prilejuite de acțiunea de stabilirea măsurilor imediate de consolidare și restaurare a monumentelor istorice și de artă afectate de cutremurul din anul 1977, cît și ca participant în cadrul unei comisii tehnice a Consi- liului Popular al județului Argeș pentru cercetarea urmărilor acestui cutremur. 78 http://patrimoniu.gov.ro Organisme naționale și internaționale COMITETUL ROMÂN ICOMOS ÎN ANUL 1991 Dependent în continuare, în foarte mare mă- sură, de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice ca și de Minis- terul Culturii care-i asigură în principal finan- țarea acțiunilor, comitetul național, reactivat la mijlocul anului 1990, s-a străduit chiar și în aceste condiții să organizeze acțiuni proprii care să diversifice și să îmbogățească inițiativele din domeniu. Probabil că principalul succes înregistrat pe durata anului încheiat constă din schimbul de studenți și de specialiști tineri, direcție de activi- tate în care, date fiind îndelungata absență a legăturilor internaționale și necesitatea pregă- tirii profesionale a unei generații tinere de specia- liști, orice realizare este mai mult decît bine- venită. Principalul partener al comitetului nostru a fost din nou, pentru al doilea an succesiv, organizația Jeunesse et Patrimoine International cu sediul la Paris, al cărei secretar general —dna Bernadette H. Gradis —a obținut pentru tinerii noștri 14 burse complete, inclusiv cheltuielile de transport, prilejuind participări pe durate variabile la stagii de pregătire în Franța și Italia- Au profitat 8 studenți de la Institutul de Arhitec- tură «Ion Mincu», 4 studenți de la Facultatea de Istorie a Universității București și doi arhi- tecți din generația tînără, cu toții selecționați în urma unor concursuri. Șantiere românești de cercetare și restaurare în domeniul patrimoniului de monumente și situri istorice au primit la rîndul lor cîteva gru- puri de studenți sau de tineri specialiști veniți din Franța, pentru cunoaștere reciprocă și schimb de experiență. Unele din aceste grupe au fost integral în sarcina Comitetului român ICOMOS, la altele, ca acelea care au luat parte la restaurări de pictură murală sau campanii de înregistrări de monumente, a fost vorba de o colaborare mai largă în care s-au implicat Aca- demia de Arte Frumoase și Institutul de Arhi- tectură. Deosebit de interesat în răspîndirea în țara noastră a documentelor și convențiilor inter- naționale din domeniul protecției și conservării patrimoniului mobil, Comitetul român ICOMOS s-a îngrijit de traducerea și publicarea în revis- tele noastre de specialitate a unor materiale considerate esențiale pentru alinierea țării noas- tre și a specialiștilor implicați în domeniu la principiile în continuă adaptare și perfectare cultivate pe plan internațional. Atît în Buletinul CNMASI cît și în revista Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie a văzut lumina tipa- rului textul Chartei pentru protecția și conserva- rea patrimoniului arheologic, adoptată la Lausanne la Adunarea generală ICOMOS din octombrie 1990 și există speranța ca definitivarea planului național de săpături arheologice pe anul în curs să țină seama de spiritul și chiar de preve- derile concrete ale acestui document interna- țional. Au marcat un real progres relațiile comitetu- lui nostru cu forurile centrale ale ICOMOS (participare la reuniunea din mai 1991 a Comi- tetului Consultativ ICOMOS, format din preșe- dinții comitetelor naționale și din președinții comitetelor internaționale specializate, comite- tul nostru fiind reprezentat de prof. dr. Aurelian Trișcu), înainte și după schimbările produse în secretariatul internațional. Noul director al secretariatului de la Paris a fost contactat de 79 http://patrimoniu.gov.ro semnatarul acestor rînduri la sfîrșitul anului 1991, primindu-se asigurarea aceleiași deschi- deri în ceea ce privește participarea noastră la proiectele internaționale. Relații speciale, ca decurgînd din interese comune suplimentare, au fost stabilite cu Comi- tetul maghiar ICOMOS și mai ales cu acela ger- man, prilejuite printre altele de vizita unei dele- gații internaționale ICOMOS compuse din prof. Șerban Cantacuzino, membru al Comitetului executiv, dr. Werner von Trutzschler, dr. Chris- toph Machat, dr. Marc Laenen și Martin Rill, în perioada 27 septembrie —4 octombrie 1991. Printre acordurile încheiate cu acest prilej (partea română fiind reprezentată în principal de DMASI care dispune de cadrele specializate și de condițiile concrete necesare) se află și vasta acțiune de inventariere complexă a patri- moniului din cca 240 localități transilvănene, aflate în pericol de a-și pierde integral populația săsească și de a asista la dispariția fără urme a unui patrimoniu de civilizație medievală cu carac- ter de unicat european. Totodată, comitetul român a participat, prin membrii săi și prin colaboratorii care, mai ales în timpul din urmă, s-au alăturat deseori la realizarea unor acțiuni comune, interne sau de caracter internațional, la manifestări publice, conferințe și mai ales organizări de expoziții, printre care aceea dedicată Lemnului și civilizației lemnului în Norvegia (București, oct. 1991) s-a bucurat de deosebit succes. Manifestîndu-și profunda îngrijorare în legă- tură cu pierderile suferite de patrimoniul croat și în special de centrul istoric vechi al orașului Dubrovnik, înscris pe lista patrimoniului mon- dial, răspunzînd totodată apelului lansat de ICOMOS și de celelalte organisme și organizații internaționale, Comitetul român ICOMOS a protestat energic împotriva acțiunilor militare și a distrugerilor produse de pe urma confrun- tărilor militare, cerînd autorităților române competente să folosească întreaga lor influență pentru salvarea ansamblului de la Dubrovnik. în măsura în care Comitetul român ICOMOS va dispune de fondurile și mijloacele necesare, organizarea și sprijinirea activităților expozițio- nale în țară și peste hotare vor figura printre obiectivele sale. Este totuși mai probabil că, cel puțin pentru această etapă de consolidare a comitetului, cadrul administrativ-organizatoric și resursele financiare să ne oblige la păstrarea rolului mai modest de colaboratori la diferitele acțiuni privind domeniul nostru de interes. Sînt și din acest punct de vedere foarte multe de făcut. La capitolul de realizări trebuie în orice caz incluse numeroasele prezențe publice ale mem- brilor Comitetului român ICOMOS, în presa de mare tiraj sau în aceea cu specific cultural, precum și prin intermediul mijloacelor audio- vizuale. Apreciind în ansamblu activitatea ICOMOS din anul încheiat, pot fi reținute unele progrese în direcția creării unei structuri naționale inde- pendente, diferențiate de celelalte instituții și organisme înrudite—Comisia Națională a Mo- numentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, Uniunea Arhitecților, Comisia Națională de Arheologie etc. —dar în ansamblul condițiilor existente în țară acest proces se anunță a fi de durată. RADU POPA președintele Comitetului român ICOMOS 80 http://patrimoniu.gov.ro Legi, regulamente, normative CONVENȚIA PATRIMONIULUI MONDIAL la împlinirea a două decenii de la adoptare Ce poate fi comun între piramidele din Egipt și Marele Canion din Colorado? între Mont- Saint-Michel și Taj Mahal? Sau, urmînd aceeași idee, între Machu Picchu al vechilor incași din Anzi și craterul de la Ngorongoro din Africa orientală? Puține elemente, fără îndoială, dacă n-ar fi vorba de monumente și situri deopotrivă de prestigioase, a căror dispariție ar constitui o pierdere ireparabilă pentru lumea întreagă. Ca și pentru fiecare dintre noi în parte. Aceste monumente și aceste situri sînt înscri- se printre multe altele pe o listă comună, aceea a patrimoniului mondial cultural și natural. Vechii greci știau despre cele șapte «minuni» cunoscute ale lumii. Ele au dispărut pînă azi aproape cu desăvîrșire, unele chiar fără a lăsa urme. Dar în lumea în care trăim au rămas mult mai mult decît șapte «minuni». Și este important pentru fiecare dintre noi să evităm dispariția lor, să conservăm mărturiile cele mai semnificative ale civilizațiilor trecute ca și situ- rile cele mai emoționante ale naturii. Acesta este obiectivul «Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și na- tural ». Această convenție internațională, la care 115 state au aderat pînă în ianuarie 1991, a fost adoptată de Conferința generală UNESCO în 1972. Rolul ei este, în primul rînd, de a defini acest patrimoniu mondial, atît cultural cît și natural, cu alte cuvinte de a întocmi lista monu- mentelor și a siturilor existente în aceste state, înregistrînd obiectivele considerate a fi de inte- res excepțional și de valoare universală, a căror conservare interesează prin urmare întreaga omenire. Iar scopul ambițios pe care l-a propus este tocmai organizarea solidarității națiunilor și a oamenilor pentru a contribui cu eficaci- tate la această operă de conservare. în acest mod, Convenția se dovedește a fi profund originală, consacrînd importante idei noi. Convenția reunește noțiunile de natură și de cultură, noțiuni care pînă acum au fost consi- derate ca fiind deosebite și chiar antagoniste. De fapt, multă vreme aceste două noțiuni au fost opuse una alteia, considerîndu-se că omul a fost silit să cucerească o natură ostilă, în vreme ce cultura simboliza valorile spirituale. Și totuși, natura și cultura sînt complementare. Identitatea culturală a popoarelor s-a conturat și definit în mediul lor de existență și deseori cele mai frumoase creații omenești își datorează o parte a frumuseții lor sitului în care se află. Pe de altă parte, siturile naturale cele mai spec- taculoase poartă adeseori amprenta a numeroase secole de activitate umană. Iar în lumea noastră modernă bunurile culturale și siturile naturale apar deopotrivă amenințate de toate soiurile dedegradări. în același timp, Convenția afirmă existența unui patrimoniu mondial, cu alte cuvinte, comun întregii umanități. în fața anumitor monu- mente, avem sentimentul cert că ele depășesc cercul cultural al celor care le-au conceput, interesînd pe toți oamenii. De asemenea, anu- mite frumuseți naturale, indiferent de cît de îndepărtate ar fi, trebuie apreciate ca fiind dăruite fiecăruia dintre noi. Convenția încearcă definirea acestui patrimoniu comun prin întoc- mirea listei patrimoniului mondial. Semnînd convenția, statele aderente se anga- jează să conserve pe teritoriul lor propriu bunu- rile recunoscute ca avînd o valoare universală excepțională. Statele semnatare prezintă lumii întregi, într-un anumit sens, ceea ce posedă ele mai frumos și ceea ce trebuie să rămînă, ca urmare, intact pentru generațiile viitoare. Drept consecință a acestei situații, statele respective beneficiază de ajutorul comunității internaționale pentru protejarea acestor bunuri, deoarece Convenția include ideea de acțiune și asigură funcționarea unui mecanism de coope- rare internațională destinat ajutorului pentru protejarea patrimoniului mondial. Acest mecanism se sprijină pe existența unui Comitet al patrimoniului mondial, compus din specialiști venind din 21 de state alese dintre statele care au semnat Convenția. Acest comi- 81 http://patrimoniu.gov.ro tet, care se întrunește anual, are două sarcini deopotrivă de importante: — definește patrimoniul mondial, selecțio- nînd bunurile culturale sau naturale care vor face parte din el; este ajutat în acest scop de către ICOMOS (Consiliul internațional al monu- mentelor și siturilor) și UICN (Uniunea interna- țională pentru conservarea naturii și a resurse- lor ei) organisme care examinează în detaliu cererile formulate de către diferitele state și formulează avize; — administrează «Fondurile patrimoniului mondial » și acordă ajutoare tehnice și financiare statelor care au nevoie de acestea și care formu- lează cereri în acest sens. Comitetul patrimoniului mondial este instanța care decide înscrierea pe listă a obiectivelor, la propunerea statelor semnatare ale Conven- ției. După, cîțiva ani de activitate, lista patri- moniului mondial este încă departe de a fi completă, dar ea se întregește în fiecare an pe măsură ce sînt acceptate de către comitet noile propuneri și în funcție de aderarea unor noi state la Convenție. A întocmi o asemenea listă a patrimoniului mondial reprezintă o operație delicată și de mare răspundere. De fapt, cum se poate decide că un bun oarecare și nu altul trebuie să primească acea calitate de patrimoniu mondial? Altfel spus, care sînt elementele ce conferă unui bun cultural sau natural o valoare excepțională și universală? Sub acest aspect, textul Convenției preci- zează categoriile de monumente, de ansambluri și de situri ce pot fi considerate drept patrimo- niu cultural, precum și formațiunile fizice și geologice, mediile de adăpost ale faunei și florei, precum și peisajele naturale care pot fi consi- derate drept patrimoniu natural. Dincolo de aceste precizări, comitetul a stabilit în detaliu criteriile ce urmează să fie aplicate pentru a se întocmi lista patrimoniului mondial. Un bun cultural, de pildă, trebuie să fie autentic și să fi exercitat o foarte mare influență, sau să conțină o mărturie unică adusă din trecut, sau să fie asociat unor idei și credințe de semnificație universală, sau să constituie o exemplificare excepțională a unui habitat uman tradițional și reprezentativ pentru o anumită civilizație. Pentru a putea fi considerat ca atare, un bun natural trebuie să exemplifice un anumit stadiu al evoluției terestre, sau să fie reprezentativ 82 pentru evoluția biologică, sau să conțină locuri de adăpost natural al speciilor amenințate; alte criterii pot fi frumusețea excepțională, prezența unei viziuni spectaculoase, o mare concentrare de animale etc. Comitetul patrimoniului mondial aplică cu rigoare aceste criterii, pentru‘a evită ca lista să devină prea lungă și. pentru ca. ea să nu se transforme într-o simplă enumerare a tuturor siturilor pe care statele ar dori să le vadă figu- rînd pe listă. Pe de altă parte, atunci cînd un bun înscris pe listă este amenințat de un pericol grav și precizat, el poate fi înscris pe o listă comple- mentară, aceea a patrimoniului mondial aflat în pericol, măsură care-i va permite să benefi- cieze de soluții de urgență. Una dintre cele mai importante realizări ale Convenției a constat din crearea « Fondului patrimoniului mondial», care permite apelul la solidaritatea internațională în beneficiul bunu- rilor culturale și naturale înscrise pe listă. Fondul este folosit pentru diferite forme de asistență și de cooperare tehnică: expertize în scopul definirii sau combaterii motivelor de degradare a unor bunuri, sau pentru elaborarea măsurilor de protecție, pregătirea specialiștilor locali în domeniul utilizării tehnicilor de con- servare sau de renovare, furnizarea unor mate- riale care să servească supravegherii unui parc natural, de pildă, sau pentru restaurarea unui monument anume etc. Fondul patrimoniului mondial este alimentat din mai multe surse: — contribuții obligatorii ale statelor partici- pante la Convenție, stabilite a fi la nivelul de 1% din contribuția lor la bugetul ordinar al UNESCO; — contribuții voluntare ale statelor, donații venind de la instituții sau de la persoane parti- culare, produsul unor campanii naționale sau internaționale organizate în acest scop, sau din vînzări. Raportat la amploarea sarcinilor, fondul pa- trimoniului mondial este deocamdată modest, dar el a permis totuși intervenții importante însumînd mai multe milioane de dolari pentru salvarea de bunuri culturale și naturale în Africa, în Asia, în America latină sau în Europa. Text oferit de Secretariatul patrimoniului mondial din cadrul UNESCO http: //patrimoniu.gov.ro Aniversări PENTRU O ISTORIE A ARTEI ROMÂNEȘTI Convorbire cu academicianul Virgil Vătășianu cu prilejul împlinirii vîrstei de 90 de ani Le trajet exemplaire d’un fondateur de l’ecole roumaine de l’histoire de l’art-la retrospective de toute une epoque mouvementee. La 21 martie 1992 academicianul Virgil Vătășianu împlinește 90 de ani. Cu această ocazie, cola- boratorul revistei noastre, dl. Virgil Pop i-a adresat cîteva întrebări menite să evoce și să puncteze principalele repere ale unei cariere de excepție. Virgil Pop: Ce v-a condus la hotărlrea de a studia istoria artei: o chemare interioară sau o influență exterioară ? Virgil Vătășianu: în școală, am aflat de la un profesor că manifestările artistice se comple- tează reciproc și prezintă reciproc aceleași tră- sături stilistice. Pe atunci eu studiam pianul. Cînd am plecat la universitate, la Praga, nu știam încă dacă voi studia în continuare pianul sau, cine știe, istoria artei. Am renunțat la pian ... nu-mi îngăduia vacanțe, excursii, căci la fiecare întoarcere acasă trebuiau reluate oare- cum da capo eforturile tehnice ale mîinii. Istoria artei mi-a apărut în primul moment ca un fel de completare a studiilor artistice muzicale. Curînd am constatat cu surprindere că există o istorie a artei a diferitelor popoare... a bulgarilor, a sîrbilor... numai despre arta românească nu se vorbea nicăieri. Exista un singur studiu al lui lorga-Balș, Histoire de l'art roumain, din 1922. Or, nici acolo nu era vorba de artă românească ci despre ctitori, ceea ce nu 83 http: //patrimoniu.gov.ro este același lucru. Am fost, rînd pe rînd, întîi indispus, apoi indignat și am sfîrșit prin a scrie o recenzie în care îl criticam pe lorga, motiv pentru care am devenit și am rămas adversari. Dar trebuia spus că istoria artei nu e o istorie a ctitorilor ci a monumentelor, din punct de vedere stilistic, din punct de vedere al materia- lului care determină formele artistice . .. Așa am ajuns încet, încet, să mă ocup de istoria artei. V .P.: Deci tentația pentru un teren virgin, necercetat... V .V.: în ceea ce privește arta românească, era într-adevăr un domeniu necercetat. V .P.: Care sînt profesorii ce v-au marcat for- marea intelectuală 7 V.V.: Un profesor de la Liceul german din Sibiu, Fuchs, a fost cel care mi-a atras atenția că manifestările artistice aparțin unei familii colective și toate reprezintă aceleași nuanțe estetice, aceleași aspecte, aceleași tendințe. Acest profesor de limba greacă a fost cel care, la vîrsta de 17 ani, mi-a stîrnit interesul pentru acest domeniu. V .P.: Dar profesorii de specialitate de la facul- tățile pe care le-ați urmat 7 V.V.: La Universitatea germană din Praga, primul pe care l-am cunoscut a fost profesorul Klein, un arheolog. Avea o colecție de copii de monumente, circa 90 de piese, așa încît toate demonstrațiile le făcea în fața unei copii corecte a monumentului respectiv. în anul următor, 1921—1922, am trecut la Universi- tatea din Viena, unde am fost elevul profesorului Strzigowski, de la care am învățat metoda de cercetare în istoria artei și care m-a format ca om de știință în specialitate. în 1923 m-am întors în țară (trebuia să termin Facultatea de drept). Am revenit la Viena abia în 1925 și în primăvara lui 1927 am terminat examenul de doctorat, cu Strzigowski. M-am întors deci acasă în 1927 ca doctor în istoria artei al Univer- sității din Viena. Dreptul îl făcusem la insis- tențele tatălui meu, director general al Băncii «Albina»,care nu vedea posibilitatea unei cariere în domeniul istoriei artei. Mi-a oferit și postul de avocat al Sucursalei București a Băncii «Albina», ceea ce îmi asigura un venit de cel puțin 1 000 000 de lei .. . în 1920, cînd am avut această discuție cu tatăl meu, am încheiat o înțelegere: tatăl meu îmi dădea posibilitatea să studiez ce vreau și unde vreau în schimbul obligației mele de a face Dreptul. Și astfel, după ce i-am prezentat tatălui meu titlul de 84 licențiat în drept, de avocat, membru al Barou- lui Ilfov, m-am întors la Viena ca să-mi continui studiile de istoria artei, de unde m-am întors, cum spuneam, în 1927, cu doctoratul, ce a fost recunoscut și de Universitatea din Cluj, care mi-a publicat teza în românește. V.P.: Numiți vă rog, personalitățile sau școlile din domeniu pe care le socotiți reprezentative? V.V.: în România, din păcate, n-a fost decît școala de la Cluj. Apoi s-a făcut o secție la Institutul de Istoria Artei din București care a reușit să formeze și să promoveze cîțiva istorici de artă români. în străinătate, Viena a fost cea care a creat această disciplină, acolo a fost primul Institut de Istoria Artei european... V.P.: Și în prezent? V.V.: Tot Viena. în România, din păcate, specialitatea aceasta a fost eliminată de la Univer- sitate, iar școala de la București, nici ea n-a evoluat. Nici nu mai știu în ce măsură există specialitatea. V.P.: Viața dumneavoastră s-a confundat cu cariera științifică și universitară 7 V.V.: Da. Odată ce am început să mă preocup de istoria artei românești, să încerc eu să con- cretizez această disciplină ce nu exista în formă metodică, m-am pasionat în așa măsură încît am respins orice alte preocupări care m-ar fi abătut de la studiul istoriei artei românești. V . P.: Niște momente importante din viața dum- neavoastră . .. V.V.: în calitate de secretar al Școlii Române din Roma am reușit să înființez o bibliotecă cu documente referitoare la istoria artei românești și la colțul acesta balcanic al Europei, inclusiv despre arta sîrbească, bulgărească etc. în 1946, cînd am decis să mă întorc în țară, mi s-a oferit slujba de bibliotecar al Bibliotecii Internaționale de Istoria Artei. Trupele germane, la retragerea lor din Italia, au primit ordin să evacueze Biblio- teca Herzianădin Roma și să o ducă în Germania. Americanii au descoperit-o în Austria și au adus-o înapoi. S-a decis să fie reinstalată la Roma ca bibliotecă internațională și au început discuțiile în căutarea unui director «interna- țional », care să nu fie în stare, sau să nu aibă interesul să o naționalizeze. S-a ajuns la concluzia că ăsta ar trebui să fie Vătășianu, care a înte- meiat o foarte bună bibliotecă la Școala Română din Roma. Și m-au poftit să primesc această slujbă, de director al Bibliotecii Herziene din Roma. La care eu am răspuns «nu», pentru că eu trebuie să mă întorc în țară, pentru că http://patrimoniu.gov.ro informațiile bibliografice pe care le am despre monumentele din România sînt incomplete, sînt redactate de nespecial iști, trebuie revăzute, tre- buie să găsesc alte elemente la fața locului . .. V.P.: Ați refuzat deci postul de director al Bibliotecii Herziene pentru a vă întoarce în vre- murile acelea tulburi ? I V.V.: Da, mi se spusese că eram nebun de legat ! Firește că la Herziana aș fi trăit într-un palat baroc dintre cele mai frumoase, situat pe o colină, cu o priveliște minunată peste oraș. Dar nu acesta era interesul meu. Interesul meu era să scriu Istoria artei feudale în Țările Romîne; materialul pentru primul volum îl aveam gata deja la Roma. Trebuia însă să verific la fața locului, o seamă de monumente. Apoi țineam să revin definitiv în țară, în speranța de a putea publica și volumul al doilea. V.P.: « Ce păcat că nu a apărut și volumul al doilea al Istoriei artei feudale în Țările Romîne », este o remarcă des auzită astăzi. V.V.: Și mie îmi pare foarte rău. Totuși, în linii mari am schițat istoria artei romînești pînă în veacul al XlX-lea, publicind-o în Istoria României, voi. II, Editura Academiei, 1962, în Istoria României, voi. III, Editura Academiei, 1964, în Istoria artelor plastice în România, voi. I, Editura Meridiane, București, 1968, precum și în Istoria artelor plastice în România, voi. II, Editura Meridiane, București, 1970. De asemenea și în volumul Studii de artă veche românească și universală, Editura Meridiane, București, 1987, am inserat cîteva capitole aferente istoriei artei de pe teritoriul României. V .P.: întors la Cluj în 1946, ce funcție vi s-a oferit. V .V.: Cea de profesor universitar la disciplina Istoria artei, funcție pe care am ocupat-o prin concurs. V .P.: Și totuși cursul a fost interzis. Atacul era îndreptat împotriva dumneavoastră personal sau ... împotriva istoriei artei ? V .V.: împotriva istoriei artei religioase. Asta era. Arătasem în prefața unuia din volumele mele că arta românească reprezentativă este arta religioasă. V .P.: Deci cursul a fost interzis pentru că se făceau referiri la elemente religioase ? V .V.: Da. Explicam acolo că evoluția artistică este determinată de arta religioasă. V .P.: Revenind, se simte foarte mult lipsa celui de-al doilea volum ... V .V.: Da, însă Ministerul învățămîntului mi-a cerut atunci să scriu o istorie a artei europene pe care am publicat-o în două volume. în anii 1968 și 1972. Preocupările mele în domeniul istoriei artei, cu timpul s-au diversificat, trezin- du-mi interes și pentru alte probleme; ca ur- mare, am publicat —de pildă —în 1966 Arhi- tectura și sculptura romanică în Panonia medievală. Editura Academiei, București; Metodica cerce- tării în istoria artei. Considerații, Editura Meri- diane, București, 1974; Pictura murală în nordul Moldovei, Editura Meridiane, București, 1974, apărut în limbile română, germană, engleză și franceză. în anul 1986 am scris în limba germană volumul Kunstdenkmdler in Rumânien, publicat la Edition Leipzig, Munchen, Berlin și Darmstadt. Pe lîngă activitatea didactico-publicistică tim- pul mi-a fost furat și de o seamă de conferințe ținute vreme de circa 15 ani, cam de prin 1963 la universitățile din Moscova, Leningrad, Var- șovia, Budapesta, Berlin, Bohum, Bonn, Londra, Ravenna, Roma, Washington, Montevideo, etc.. . La toate conferințele ținute peste hotare am tratat exclusiv probleme de arhitectură și pic- tură românească. V.P.: în ce măsură presiunea exercitată de sistemul comunist v-a influențat viața, cariera î V.V.: Mi-a influențat cariera pentru că mi-a fost greu să studiez și să public în măsura în care aș fi dorit. Ba, mai mult; din profesor universitar am fost retrogradat la gradul de conferențiar, în 1950, an în care disciplina Istoria artei a încetat să mai fie specialitate principală; a rămas doar ca un curs auxiliar, în cadrul specialității «Istorie». Acolo, timp de doi ani am ținut cursuri de așa-zisă cultură generală. în toamna lui 1952, întorcîndu-mă de la șantierul arheo- logic din Suceava, am găsit acasă scrisoarea prin care eram eliberat și din funcția de confe- rențiar. în treacăt fie-zis, cînd am fost retro- gradat la gradul de conferențiar am întrebat cînd o să ajung portar la Universitate. Mi s-a răspuns că nici odată, pentru că acesta este un post de încredere. Rămas fără slujbă, mi s-a oferit un post foarte modest, de cercetător, pe linie de Academie, post care — pe atunci — era foarte slab remu- nerat. L-am ocupat pînă în 1958, cînd am fost reintegrat ca profesor de istoria artei, la Uni- versitatea din Cluj. V .P.: Nu e surprinzător că Academia v-a putut ajuta în condiția de «profesor dat afară din Universitate » ? V .V.: Da, însă în această instituție erau isto- rici și oameni de știință care mă apreciau, în 85 http://patrimoniu.gov.ro Virgil Vătășianu, ghidul M. S. Regele Mihai I, în timpul războiului, la Roma ciuda faptului că Universitatea mă concediase. Și mai mult de atît, Academia a fost aceea care în 1958 mi-a achiziționat, spre publicare, manus- crisul de la Istoria artei feudale în Țările Române, care — așa cum am mai spus — a văzut lumina tiparului în 1959. Din moment ce începusem să public trebuia să mă consider mulțumit, deși textele mi-au fost revizuite (din p.d.v. politic) de așa-ziși redactori care aveau dreptul să intervină (și interveneau) în text fără să-l consulte pe autor. V .P.: Ce apreciați cel mai mult de-a lungul carierei dumneavoastră? V .V.: Eu am lucrat tot timpul independent. Am avut noroc de la început că tata m-a finanțat și în cele din urmă s-a bucurat de faptul că am reușit să mă realizez în domeniul istoriei artei, publicînd o seamă de volume cu privire la arta românească, și la cea universală. Pentru întreaga mea activitate, în 1963 mi s-a acordat titlul de membru corespondent al Academiei, iar în 1974 titlul de membru plin al Academiei, între timp, în 1972, mi se decernase premiul internațional Herder. Dar, privind retrospectiv, adevărata mea satisfacție a constat în aceea că — în ciuda vicisitudinilor pe care le-am avut de înfruntat — am putut rămîne fidel pasiunii ce am avut-o pentru istoria artei românești. Interviu realizat de VIRGIL POP 1 86 http://patrimoniu.gov.ro c r o n ica internă ACTIVITATEA CNMASI (octombrie — decembrie 1991) în ultimul trimestru al anului 1991, membrii CNMASI au partici- pat la ședințele lunare (30 oct., 20 nov., 20 dec.) curente luînd în discuție cîteva probleme majore: Listele monumentelor istorice, în- deplinirea planului de restaurare pe 1991 și principii de plan pe 1992, alături de avizarea unor in- tervenții la monumente de valoare deosebită sau în zona lor de pro- tecție și de alte probleme generale privind monumentele. în urma discuțiilor purtate s-au stabilit următoarele: 1. în problema Listelor monu- mentelor istorice: sînt încheiate lis- tele pentru toate județele din zonele: Muntenia, Oltenia, Banat- Crișana, Transilvania N—V și S—E însumînd cca 15.366 monumente. Din Moldova sînt definitivate Lis- tele monumentelor din județele Vrancea, Galați, Neamț și Suceava, fiind însăîn lucru județele Botoșani, lași și Vaslui. în cazul Bucureștiu- lui și S.A.l.-uIui, s-a acceptat înche- ierea listelor în luna martie 1992, ținînd cont de multitudinea pro- blemelor ce le implică. Toate lis- tele încheiate au fost validate de CNMASI și înaintate la prefecturi și Muzeele județene însoțite de o circulară explicativă. 2. în ceea ce privește planul de restaurare avut pentru 1991, situa- țiile sînt încă neconcludente deoa- rece datele finale se pot stabili abia în ianuarie 1992. Bugetul alocat a fost cheltuit dar la data raportului (decembrie 1991) mai existau datorii în valoare de cca 20 milioane. Orientarea a fost spre: intervenții urgente (pictura la Sucevița, Moldovița, Biserica DomneascăCurteade Argeș, Hure- zu etc.) , salvarea monumentelor în stare de colaps (biserica Balaciu sau mănăstirea Bordești) și reali- zarea unor proiecte corecte care să fie puse la dispoziția proprieta- rilor, beneficiarilor pentru a rea- liza pe baza lor execuția. S-a ținut cont de interesul beneficiarilor de a pune în valoare monumentul, dar au apărut greutăți din lipsa personalului calificat în special pentru execuție și a materiale- lor de construcție speciale. Sin- tetizînd, în 1991 s-au încheiat 412 contracte pentru intervenții la 153 obiective. Din acestea. 128 sînt contracte pentru studii, 192contracte pentru proiecte și 92 contracte pentru exe- cuție (sînt 65 șantiere deschise în țară). 3. Pentru stabilirea planului de intervenții urgente și restaurare pentru 1992, CNMASI, în urma discuțiilor, a recomandat să se urmărească continuarea contrac- telor în derulare cu accent pe intervențiile urgente, în special la biserica de lemn, să se țină seamade valoarea monumentului și de starea lui de degradare, dar și de posibilitățile reale de execuție a proiectului, de menținerea unui front de lucru pentru antrepri- zele ce s-au angajat deja în astfel de lucrări. Procentul redus va fi pentru studii și cercetări. Avizul CNMASI s-a solicitat pentru următoarele proiecte: am- plasarea unei biserici noi lîngă biserica Sf. loan Botezătorul din Vînători Neamț (nu s-a admis stră- mutarea ce ar distruge-o, se re- comandă găsirea altui amplasa- ment): soluții de restaurare la biserica Doamnei din București (se recomandă coborîrea nivelului de călcare, degajarea cornișei, prid- vor netencuit, și învelitoare de tablă de aramă și se acceptă proiec- tul de sistematizare a zonei încon- jurătoare ce urmărește punerea monumentului în valoare): biserica din Chilieni jud. Covasna (se avi- zează proiectul cu recomandarea evidențierii nivelului romanic de călcare); amplasamente în zona hanurilor din Craiova (se avizează varianta nr. 5): restaurarea pala- tului Potlogi (se acceptă soluția de consolidare fără cămășuire, se recomandă un studiu geotehnic și un studiu al incintei ca zonă de protecție): amplasarea noii bise- rici catolice în preajma bisericii catolice din lași (se avizează ampla- samentulîn variantele3—4,cu navă, urmînd a se aviza și la faza STE), restaurarea bisericii Soldanu jud. Călărași (se acceptă varianta A, ce conservă imaginea din sec. al XlX-lea și turla de lemn). Un alt subiect abordat a fost cel al «Problemelor monumentelor de lemn din țară» pe baza refe- ratului întocmit de d-nii Ion An- dron, istoric de artă și Andrei Pănoiu, arhitect, referenți de spe- cialitate la DMASI, care subliniază situația dezastruoasă a acestei ca- tegorii de monumente istorice mai ales în contextul indiferenței pro- prietarilor și beneficiarilor care le abandonează în favoarea construc- țiilor noi. S-a pus accentul pe importanța păstrării lor în situ și pentru aceasta a obținerii unui efort conjugat din partea Patri- arhiei Române, Inspectoratului de cultură, o ofertă în acest sens fă- cînd-o și Muzeul Țăranului Român. S-a recomandat emiterea unor acte normative elaborate de DMASI sau comandate de aceasta și avi- zate de CNMASI care să regle- menteze problemele tehnice și financiare ale proiectării și execu- ției (conținutul proiectelor de res- taurare, conținutul comenzilor și contractelor, condiții de finan- țare din fondurile CNMASI etc.). în discuția CNMASI a intrat și solicitarea avizului pentru prelu- area următoarelor monumente is- torice: mănăstirea Comana jud. Giurgiu, solicitată de arhiepiscopia Bucureștilor (se acceptă cu condi- ția revenirii la funcțiunea inițială de mănăstire, urmînd a se prezen- ta planurile tehnice de realizare); casjaBrăiloiu din Tîrgu-Jiu, jud. Gorj, cerută de Fundația engleză pentru copii orfani, care organizează că- minul din vecinătatea acestei case, și intenționează să deschidă aici un muzeu cu replici ale operelor lui Brâncuși aflate în afara țării pentru a avea un spațiu public în favoarea socializării copiilor (se acceptă funcțiunea ce pune în valoare construcția monument, se vor aviza planurile). Concluzia anului 1991 a fost necesitatea de a acorda o impor- tanță sporită discutării probleme- lor de metodă pe baza unor sin- teze elaborate de referenții de specialitate din DMASI, fără a diminua ponderea avizării. Pentru a putea să-și execute funcția cît mai eficient s-a considerat ca fiind necesară dezvoltarea secțiunilor CNMASI și completarea lor astfel ca să poată acoperi toate categoriile de monumente cuprinse în Liste și să integreze acestei activități specialiștii de prestigiu, conform scopului pentru care a fost creată CNMASI. CEZARA MUCENIC 87 http://patrimoniu.gov.ro LISTA CONTRACTELOR DMASI, 1991 Comisia zonali Banat-Crițana crt JUD. LOCALITATEA OBIECTIV DATARE PROPRIETAR FELUL PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚII INTERVENȚIEI 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1. ARAD Studiu delimi- Studiu delimi- IP Arad Nepredat tare zone re- tare zone re- 12. 1991 zervate zervate (termen) 2. ARAD Sat BODROGUL Mănăstirea Sec. XVIII Episcopia Arad Studiu geo ISPIF . Predat NOU Hodoș Bodrog (ing. A. Com. FELNAC Kisi lievici) 3. ARAD Sat LIPOVA Bazarul Sec. XVII Primărie-J- Consolidare IP Arad Sistare P-ța Republicii (turcesc) particulari restaurare XI 1991 pînă la «Sub dughene » (termen) stabili- rea bene- ficiaru- lui 4. ARAD Oraș ARAD Clădiri Sf. sec. XIX Instituți i-|- Consolidare IP Arad Predat B-dul Revoluției înc. sec. XX particulari restaurare (arh. Anghel) parțial 05. 1992 5. BIHOR Sat SALARD Biserica Sec. XV Parohia Cercetare Muzeul Țării Com. SALARD reformată arheologică Crișurilor termen 03- 1992, (arhg. Doru Manta) 6. BIHOR Studiu delimi- Studiu de- IP Bihor Predat tare zone re- limitare (arh. H. Goga) zervate Bihor zone rezervate termen 12.1991 7. BIHOR Oraș ORADEA Cetatea Oradei Sec. XVI- Primărie Cercetare Muzeul Țării Predat XVIII arheologică Crișurilor (arhg. Adrian A. Rusu) 8. BIHOR Oraș ORADEA Cetatea Oradei Sec. XVI- Primărie Consolidare IP Bihor XVIII argheologică (arh. Pantor) termen 03.1992 9. BIHOR Sat HIDIȘELU Biserica de Sec. XVIII Parohia Consolidare Episcopia DE JOS lemn Sf. Ar- restaurare Oradea Com. HIDIȘELU hangheli (Serv. DE SUS tehnic) termen 12. 1992 10. CARAȘ- Sat PIRINAUREA Mănăstirea Sec. XVIII Vicariatul Cercetare Muzeul Națio- Predat SEVERIN Com. SOCOL Zlatița sîrb arheologică nai de Istorie (București). (arhg. Luminița Dumitriu) http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 S 6 7 ‘ 8 9 11. CAR AȘ- Sat ZLATITA Biserica fos- Sec. XVI Vicariatul Cercetare Muzeul Națio- predat SEVERIN Com.SOCOL tei mănăstiri sîrb arheologică nai de Isto- Cusici rie (București) (arhg. Luminița Dumitriu) Predat 12. CARAȘ- Studiu deli- Studiu delimi- CASE Reșița SEVERIN mitare zone tare zone re- (arh. Alina rezervate zervate Bâldea) Predat 13. CARAȘ- Sat PIRINAUREA Mănăstirea Sec. XVIII Vicariatul Relevee Grup X SEVERIN Com. SOCOL Zlat ița strb Turnu Severin Vicariatul (arh. Grațiela Lăzărescu) Predat 14. CARAS- Sat ZLATITA Biserica fos- Sec. XVI Relevee Grup X SEVERIN Com.SOCOL tei mănăstiri sîrb Turnu Severin Cusici (arh. Grațiela Lăzărescu) Predat 15. CARAȘ- Oraș CARANSEBEȘ Biserică Sf. sec. XIII Primărie STE+PE PRODOMUS SEVERIN (fundație) București (arh. Dădîr- • let) 16. TIMIȘ Studiu deli- Studiu deli- IPROTIM Predat mitare zone mitare zone (arh. Șerban rezervare rezervate Sturdza), Timiș termen 12.1991 Predat 17. CARAȘ- Sat LUCARET Biserica de 1750 Vicariatul Consolidare- IPROTIM SEVERIN Com. BRESTOVAT lemn sîrbească sîrb restaurare (arh. Oprișan) Sf. Gheorghe termen 02.1992 PROTIM Predat 18. TIMIȘ Sat HOMOJDIA Biserica de 1782-1804 Parohia Consolidare (arh. Oprișan) Com. MARGINA lemn Adormi- restaurare rea Maicii Domnului 19. TIMIȘ Oraș TIMIȘOARA Casa cu at- Sec. XVIII Primăria Consolidare ENERGOVEST Predat str. V. V. Dela- lanți restaurare Timișoara marina nr. 1 termen 12.1991 (arh. Gruia 20. TIMIȘ Aneta) Sat BANLOC Castel 1790 Ministerul Consolidare IPROTIM Com. BANLOC Muncii și rest. (arh. Șerban Ocrotirilor Sturdza) Sociale termen 1992 00 http: / / patrimoniu.gov.ro o Comisia zonală București 4- SAI PERIOADA FELUL crt JUP. LOCALITATEA OBIECTIV DE CON- PROPRIETAR INTERVENȚIEI PROIECTARE EXECUȚIE observatii STRUCȚIE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1. SAI Sat SNAGOV Mînăstirea Sec. M. Snagov Consolidare- PERS-SRL Corn. SNAGOV Snagov (bi- XIV- restaurare serică-|-turn) XVI Serv, tehnic 2. SAI Sat CIOLPANI Muzeul M. 1846 M. Țigănești Cercetare- Arhiepiscopia Corn. CIOLPANI Țigănești consolidare București (fost ar- Inst. elec- CERIC hondaric) 3. SAI Sat SILIȘTEA Biserica Sec. XVI Parohia SNAGOVULUI Nașterea trică para- Corn. GONIN Maicii trăznet Domnului (a fostei M. Turbatele) 4. SAI Sat BUCIUMENI Bis. Sf. împă- 1787 Parohia Consolidare- REMON Nu a Buftea rați Constan- restaurare fost tin și Elena men- 5. BUCUREȘTI Hun. BUCUREȘTI Bis. Crețulescu 1722 Fundația Consolidare I.P. « Car- țio- Crețulescu restaurare păți», S. 17 nată 6. BUCUREȘTI BUCUREȘTI Casadetîrgoveț Sec. XVIII DMASI restaurare lonescu și Str. Șerban Vodă Crișan nr. 33 7. BUCUREȘTI BUCUREȘTI Biserica "Intra- 1728 parohia Consolidare Serv, tehnic rea în biserică restaurare Arhiepiscopie cu sfinți” 8. BUCUREȘTI BUCUREȘTI Casa Boierească Sec. XIX DMASI Reparații str. lenăchiță amenajări Văcărescu 9. BUCUREȘTI BUCUREȘTI Biserica "Intra- 1683 parohia Restaurare PERS Nu a fost rea în biserică” menționată Doamnei http://patrimoniu.gov.ro Comisia zonală Dobrogea PERIOADA FELUL INTER- ml JUD LOCALITATEA OBIECTIV DE CONS- PROPRIETAR VENȚIEI PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚII TRUCȚIE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1. CONSTANȚA Sat ISTRIA Cetatea Sec. VIIÎ.Hr. Prefectura Cerce, arhg. Restaurare Consoli- '92 Com. ISTRIA Histria -VII d.Hr. Constanța A. Suceveanu IPJ C-ța dare arh. « Alexandru » Vecerdea SA, ing. Popovici 2. CONSTANȚA CONSTANȚA Poarta Sec. IV d.Hr Primărie Consolidare IPJ C-ța III '92 III Tomis Constanța proiectare arh. Vecernea 3. CONSTANȚA CERNAVODĂ Geamie Sf. sec. XVIII Comunitatea Proiectare Comproiect XI '92 str. musulmană expertiză-Ț București Crișan, 4 relevee arh. Florin Mihăescu 4. CONSTANȚA CERNAVODĂ Front Sf. sec. XIX Particulari Consolidare Comproiect clădiri (27) + Primărie + restaurare București fostă V. I. arh. Florin Lenin Mihăescu III '92 5. CONSTANȚA Sat «ADAMCLISI Cetate Sec. II-VII Primărie Restaurare IPJ Constanța ■ • t'. Com. ADAMCLISI» Adamclisi d.Hr. arh. Vecernea 6. CONSTANȚA Studiu I.P.J. Constanța XI '91 delimitare Ist. arh. nepredat zone Vecernea TULCEA Muzeul Delta Sf. Sec. XIX Primăria Consolidare I.P. Tulcea Sat ENISALA Dunării Sec. XIV- (în admin. restaurare arh. Luminița Com. SARICHIOI str. Progresu- XVII Muzeu Delta Cercet. arhg. Arhire Muzeul Delta Sat NICULIȚEL lui, 32 Sec. IV- Dunării) R. Verussi I.P. Tulcea Dunării '93 7. TULCEA Com. NICULIȚEL Cetatea VI d.Hr. Primăria proiectare Andreev ing. Serghei VI '92 8. TULCEA Enisala Enisala Execuție Prascovia Conpref. 9. TULCEA Basilică cu Primăria restaurare Tulcea i criptă str. Niculițel ing. Mereuță 10. TULCEA BABADAG Geamie Gagi- 1/2 sec. Comunitate Cercet. arhg. ACS Buc. IV '92 Ali-Pașa XVII musulmană arh. I. Vasiliu arh. Mihăescu str. Republicii Muz. Tulcea nr. 87 proiectare Studiu delimitare IPJ Tulcea zone istorice arh. Andreev http://patrimoniu.gov.ro Comisia zonală Moldova JUDEȚUL BACĂU Nr. LOCALITATEA MONUMENTUL DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚIE crt. VENȚIEI 0 1 2 3 4 5 6 7 8 STUDIU DE DELI- (orașele MITARE A ZONE- GENERAL PRO- 1. județului) LOR ISTORICE IECT Bacău Predat 2. Hun. BACĂU CURTEA DOM- Sec. XV Muzeul de Intervenție GENERAL PRO- Amînat pre- NEASCĂ - RUINE, Istorie urgență de IECT Bacău dare 1992 TURN LOCUINȚE Episcopia consolidare IONESCU+ Termen final 3. Sat OPRISEȘTI BISERICA Sf-ții c. 1640 Consolidare REMI- Com. RĂCHI- Apostoli (în ruină) Romanului restaurare CRIȘAN CON 1992 TOASA MĂNĂSTIREA Episcopia Cercetare Buc. (ing. IAȘI Realizat Sat MĂNĂSTI- Mircea Crișan) (ing. MUZEUL DE Silviu 4. Sec. XVII- Micu) REA CAȘIN CAȘIN XVIII Romanului arheologică ISTORIE Com. MĂNĂS- BISERICA 1494 Episcopia pentru de- Bacău (Al. TIREA CAȘIN limitarea Artimon) Loc. BORZEȘTI vechilor EPISCOPIA 5. case Consolidare Documentația Mun. ONEȘTI Adormirea Romanului ROMANULUI preluată de la Episcopie. Execuție a- mînată 1992 http://patrimoniu.gov.ro JUDEȚUL BOTOȘANI Nr. LOCALITATEA MONUMENTUL DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚIE crt. VENȚIEI 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1. (orașele STUDIU DE DELI- NORD PROIECT Predat județului) MITARE A ZONE- Botoșani LOR ISTORICE 2. Hun. 4 clădiri în munici- Primăria Studii și NORD PROIECT Proiectan- BOTOȘANI piui Botoșani proiecte re- Botoșani tul nu a vitalizare răspuns la clădiri comandă 3. Hun. BISERICA Biserica Intervenție NORD PROIECT Termen 28.05; BOTOȘANI ARMENEASCĂ armenească urgentă de Botoșani predat Str. Iile Pintilie Sf. Treime, sec. gregoriană sprijinire 10. 12 5 XVIII și eșafod 4. Hun. BISERICA Sf. sec. Mitropolia Cercetări INST.ARHEO- Nu s-a răs- BOTOȘANI Nicolae - POPAUTI XV-XVI Moldovei și arheologice: LOGIEIAȘI puns la Str. Ștefan cel Bucovinei (Stelea Cheptea) comenzi Mare 1 Intervenția URBATECT urgentă con- BUC. (arh. solidare Felicea) 5. Sat GOROVEI BISERICA SF. IOAN Sec. XVIII- Primăria Consolidare ALFACEZAR Amînat 1992 Com. VACU- VECHI A MĂNĂ- XIX restaurare IAȘI (Cezar proiectul LEȘTI TIRII GOROVEI Rebenciuc, ing. MĂNĂSTIREA Mircea Crișan) 6. Sat COSULA Sec. XVI- Primăria Cercetare INSTIT. ARHEO- Com. COSULA XIX arheologică LOGIE IAȘI puns la co- COPALĂU (Stelea Cheptea) mandă Studiu punere POLARH Buc. în valoare a (arh. V. Polizu) 1992 • ansamblului RESTACO Continuă I. V. zid Sv (Mihai 1992 incintă Bradu) http://patrimoniu.gov.ro -o JUDEȚUL IAȘI Nr. LOCALITATEA MONUMENTUL DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE- EXECUȚIE OBSERVAȚIE crt. VENȚIEI CERCETARE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 (orașele Studiu de delimi- Predat 1. județului) tare a zonelor --- --- --- IPROM lași --- 15. 12 istorice 2. Mun. IAȘI BISERICA TREI 1639 Mitropolia Studiu MUZEUL DE Proiec- IERARHI Moldovei și de bio- ISTORIE IAȘI tantul a Bucovinei degradare (Mariana amînat a pietrei Mustață) contrac- tul pt. • * ,*• 1992 3. Mun. IAȘI MĂNĂSTIREA BRU- 1733 cu Mitropolia Consolidare ARCONDIA ARCONDIA Proiect MOASA --- Biserica refaceri Moldovei și restaurare IAȘI (ing. IAȘI 25. 09 Sf-ții Arhangheli 1836-1839 Bucovinei Cercetări Hie Lazăr) începere arheologice MUZEU ISTORIE execuție IAȘI (Voica Cerceta- Pușcașu) re amî- nată pt. 1992 4. Mun. IAȘI CASA POGOR str. 1858 Muzeul Lite- Const. rest. ALFACEZAR Predat Vasile Pogor 4, raturii IAȘI Expertiză IAȘI (Cezar 25. 11 program Rebenciuc) contract lucrări PE pt. 1992 6. Mun. IAȘI CASA XENOPOL, sec. XIX Inst. Istoric Intervenție REMICON IAȘI Predat 25.12 str. Vasile Conta 9 A.D. Xenopol urgentă, (ing. Silviu expertiză+ --- lași consolidare, Micu) relevee expertiză Predat 15.12 7. Mun. IAȘI PALATUL CALIMA- sec. XVIII Facultatea Intervenție PROCONS Buc. expertiză CHI - UNIVERSI- de Medicină, urgentă, (arh. L. BiI- TATEA VECHE lași consolidare, ciurescu) expertiză 8. Mun. IAȘI CASA CĂLĂULUI sec. XVIII PREFECTU- Studiu is- INST. ISTORIE Nu a răspuns str. Manta Roșie RA IAȘI (pro- toric IAȘI (Gh. la comandă punere pre- Pungă) luare a clă- dirii de că- tre DMASI) 9. Mun. IAȘI BIS. SF. IOAN CEL 1629 Mitropolia Intervenție REMICON IAȘI ARCONDIA în contrac- NOU --- NICORIȚĂ Moldovei și urgentă, con- (ing. Silviu IAȘI tare pt. str. Nicoriță 1 Bucovinei solidare Micu) (ing. . ; 1992. r- . . II ie Lazăr) http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 5 6 7 8 10. Mun. IAȘI BISERICA SF. SAVA 1583-1625 Mitropolia Intervenție REMICON IAȘI 1n con- str. Costache Negri, Moldovei și urgentă, în- (ing. Silviu REMICON tinuare 41 Bucovinei velitoare Micu) IAȘI pt. 1992 olane 11. Sat STROIEȘTI BISERICA sec. XVI Mitropolia Cercetări arheo- Muz. Inst. lași Contract Com. TODI REȘTI Sf-ții Moldovei și logice (Voica Pușcașu) greșit Arhangheli Bucovinei (în loc de con- solidare) Anulat. JUDEȚUL NEAMȚ Nr LOCALITATEA monumentul DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE- EXECUȚIE OBSERVAȚIE crt VENȚIEI CERCETARE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1. (orașele jude- STUDIU DE --- _ ---. ENIL PROIECT --- Predat țului și 4 DELIMITARE NEAMȚ (arh. comune) A ZONELOR L. Land Kammer) ISTORICE 2. SatPlNGĂRAȚI MĂNĂSTIREA Sec. XV- Mitropolia Studio geo- ISPIF BUCU- --- Predat Com. PÎNGĂ- PÎNGĂRAȚI XIX Moldovei hidro REȘTI (ing. P. Bă- RAȚI lănescu) 3. Mun. ROMAN CASA NEGRUZZI, Sec. XIX Muzeul oră- Expertiză PERS București --- Predat str. CuzaVodă. Muzeul de Istorie șenesc tehnică (ing. C. Pave- 36 lescu) 4. Mun. ROMAN BIBLIOTECA Sec. XIX Biblioteca Consolidare PERS București Continuare Str. Cuza Vodă, MUNICIPALĂ, restaurare (ing. C. Pave- 1992 33 lescu) 5. Sat TAZLĂU MĂNĂSTIREA Sec. XV- Mitropolia Cercetare MUZ. IST. Exec. Com. TAZLĂU TAZLĂU, XIX Moldovei și arheologică NEAMȚ Bucovinei (1. Scorțeanu) Cercetare POLAH BUCU- REMICON Continuare urgentă, Iu- REȘTI (arh. V. lași 1992 crări drenare Polizu, ing. D. (ing. NO r r n Pârscoveanu) Silviu Micu) cn http://patrimoniu.gov.ro JUDEȚUL SUCEAVA Nr LOCALITATEA MONUMENTUL DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚIE VENȚIEI 0 1_________________ 2 3 4 5 6 7 8 1. (orașele STUDIU DE DELI- - _ --- PROIECT BU- Predat județului) MITARE A ZONE- COVINA SU- Mun. SUCEAVA LOR ISTORICE CEAVA (arh. CETATE DE SCAUN E. Lateș) 2. sec. XIV- Prefectura Studiu hi- PROIECT BU- Predat COVINA SU- CEAVA (ing. A SUCEVEI XVII jud. Suceava dro-geo V. Grădinaru 20.12 3. Mun. SUCEAVA BISERICA ADORMI- 1639 Arhiepiscopia Consolidare POLARH Buc. RESTACO Proiect REA MAICII DOM- SUCEAVA preluat de NULUI - ITCANII Sucevei și (Mihai la beneficiar și VECHI Rădăuților restaurare (arh. V. Polizu) Bradu) actualizat 4. Mun. SUCEAVA BISERICA SF. IOAN 1643 Arhiepiscopia Consolidare POLARH Buc. RESTACO Proiectare BOTEZĂTORUL - Sucevei și SUCEAVA și exe- coconi Rădăuților restaurare (arh. V. Polizu) (Mihai Bradu) cuție 5. Mun. SUCEAVA BISERICA SF. Refăcută Arhiepiscopia Cercetare INST. ARHEO- amînat în 1992 GHEORGHE - Sucevei și LOGIE Buc. la cere- MIRĂUȚI 1700 Rădăuților arheologică (Mircea Matvi) rea beneficiar 6. Mun. SUCEAVA BISERICASF. DUMI- 1535 Arhiepiscopia Restaurare USP Buc. RESTACO anulat TRU, SUCEAVA Sucevei și pictură ex- (Suceava) fiind plă- BISERICA SF. Rădăuților terioară M. Bradu tit de Arhiepiscopia turlă RESTACO beneficiar 7. Loc. VORONEȚ 1488 cu Studiu urni- ACAD. ARTE Predat Oraș GURA GHEORGHE. adăugiri Sucevei și ditate; BUC. (ing. (Suceava) 21.11; HUMORULUI 1547 Rădăuților Studiu in- I. Istudor) M. Bradu avizat pt. 1991 fluență fac- tori atmo- POLARH Buc. sferici (l-|-ll) (arh. V. Polizu) 8. Sat MĂNĂSTI- BISERICA ADORMI- 1530 Arhiepiscopia Studiu urni- CERIC BUC. Predat REA HUMORU- REA MAICII DOM- 1641 Sucevei și ditate biserică; (ing. Ion 21.10; LUI NULUI și Rădăuților Restaurare Istudor); Amînat Com. MĂNĂSTI- TURNUL DE APĂ- pictură mura- CERIC BUC. 1992; REA HUMO- RARE ale MĂNĂS- lă exterioară; (Tatiana Pogonat) procurare RULUI TIRII HUMORULUI Intervenție RESTACO SU- materiale urgentă repa- CEAVA (Mihai Predare rații înveli- Bradu); 1992 toare biseri- POLARHBUC. că și turn; (arh. V. Studiu influență Polizu) factori atmo- sferici http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9. Sat VATRA BISERICA BUNA 1532 Arhiepiscopia Restaurare CERIC Buc. Intervenție MOLDOVEI VESTIRE Sucevei și pictură (Oliviu urgentă Com. VATRA MĂNĂSTIREA Rădăuților murală exte- Boldura) 1991; MOLDOVEI MOLDOVIȚA rioară; Studiu umidi- CERIC Buc. tate (ing. Ion Predat Istudor) 21.10 10. Sat SUCEVIȚA BISERICA învierea 1583; Arhiepiscopia Studiu ACAD. ARTE Predat Com. SUCEVIȚA Domnului; ZIDUL sec. XVI --- Sucevei și umiditate; Buc. (arh. 21.10; DE INCINTĂ CU XVIII Rădăuților V. Polizu); TURNURILE Restaurare U.A.P. Buc. 1992 pictură (Tatiana murală ex- Pogonat); contract terioară; Refacere REMICON execuție învelitoare IAȘI (ing. 1992 incintă și turnuri Silviu Micu) 11. Sat ARBORE BISERICA Tăierea 1502 Arhiepiscopia Studiu CERIC Buc. predat Com. ARBORE Capului Sf. loan Sucevei și umiditate; (ing. Ion 21.10; Botezătorul Rădăuților Expertiză-J- Istudor); • PE con- PERS Buc. Amînat solidare; (ing. C. 1992 Studiu Pavelescu): Predat topo-geo; RESTACO parțial 1991 SUCEAVA Realizat (Mihai Bradu); Intervenții U.A.P. Buc. urgente (Ovidiu 1991 pictură Boldura) murală ex- terioară 12. Sat PROBOTA MĂNĂSTIREA sec. Arhiepiscopia Documen- CEREX Buc. Propus pen- PROBOTA XVI-XVII Sucevei și tație în (Ovidiu tru cola- DOLMASCA Rădăuților vederea Boldura) borare cu stabilirii JAPONIA temei de restaurare Studiu topo- RESTACO Predare 1992 geo; SUCEAVA (Mihai Bradu); Studiu POLARH Buc. Predare 1992 refluență (arh. Virgil piatră Polizu) atmosferă http://patrimoniu.gov.ro O 00 0 1 2 13. Sat RIȘCA MĂNĂSTIREA Com. RIȘCA RIȘCA 14. Sat BAIA BISERICA Adormi- Com. BAIA rea Maicii Domnului Oraș RĂDĂUȚI BISERICA Sf. 15. Str. Bogdan Nicolae --- Domnesc- Vodă, 4-6 BOGDANA 16. Sat PUTNA MĂNĂSTIREA PUTNA 17. Oraș CÎMPU- CASA SAGHIN LUNG MOL- CONSTANTIN DOVENESC Calea Transil- vaniei, 130 18. Sat IACOBENI GOSPODĂRIA DE Com. IACOBENI LEMN NICHITAS 19. Oraș VATRA CASA NEGREA DORNEI AURORA - 3 4 S sec. Arhiepiscopia Studiu in- XVI-XIX Sucevei și fluență Rădăuților factori at- mosferici ; Studiu geo- topo; Consolidare chilii N sec. Cercetări XVI-XIX arheologice exterioare; Studiu topo- geo sec. XV Arhiepiscopia Studiu geo Sucevei și Rădăuților sec. Arhiepiscopia Proiect refa- XV-XIX Sucevei și cere acces la Rădăuților Turnul Tezau- rului sec. XIX Proprie- Conservare tate par- ticulară Proprie- Conservare tate par- ticulară Proprie- Conservare tate par- ticulară 6 7 8 POLARH Buc. Predare 1992 (arh. V. Polizu); Predat parțial; RESTACO Predare 1992 SUCEAVA Realizat 1991 (Mihai Bradu); Predat RESTACO parțial 1991 SUCEAVA Predat 20.12 (Mihai Bradu): INST. STORIE A. D. XENOPOL lași (Stela Cheptea): RESTACO SUCEAVA (Mihai Bradu) PROIECT BUCOVINA (ing. V. Gră- dinaru) RESTACO Idem Predare 1992 SUCEAVA (Mihai Bradu) (arh. V. Antonescu) RESTACO Idem Predare 1992 SUCEAVA (Mihai Bradu) RESTACO Idem Predare 1992 SUCEAVA (Mihai Bradu) RESTACO Idem Predare 1992 SUCEAVA (Mihai Bradul http://patrimoniu.gov.ro JUDEȚUL VASLUI Nr. LOCALITATEA monumentul DATARE PROPRIETAR FELUL PROIECTARE execuție OBSERVAȚII crt. INTERVENȚIEI CERCETARE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1. STUDIU DE --- --- --- --- Predat (orașele DELIMITARE PROVAS județului) A ZONELOR VASLUI ISTORICE 2. Hun. BÎRLAD MUZEUL «VASILE 1980 MUZEUL Consolidare --- CONSINT Conti- Str. Vasile PÂRVAN » BÂRLAD BÂRLAD nuare Pârvan 1 1992 3. Hun. BÎRLAD BISERICA VOVI- 1849 Episcopia Consolidare POLARH BASILICON Conti- DENIA Romanului restaurare București BÎRLAD nuare și Hușilor (arh. V. (ing. C. 1992 Polizu, Manolache) ing. Al. Cișmigiu) 4. Mun. BÎRLAD CASA MILCESCU 1850 Muzeul Consolidare PROCONS --- Conti- Str. D. C. Bîrlad București nuare Codrescu (arh. M. Caffe 1992 și arh. M. Băltățeanu) 5. Sat FLOREȘTI FOSTA MĂNĂSTI- 1852--- Episcopia Consolidare LUMS BASILICON Predat Com. POIENEȘTI RE FLOREȘTI 1854 Romanului biserică și București BÎRLAD parțial și Hușilor intervenție (arh. Ma- (ing. C. conti- urgentă turn rius Smi- Manolache) nuare intrare ghelschi)4- 1992 lonescu- Crișan Buc. 6. Sat MÎNZAȚI RUINELE 1761 Episcopia Studiu isto- MUZEUL --- Predare 1992 Com. AL. BISERICII Romanului ric și arheo- VASLUI VLAHUȚĂ SF. IOAN și Hușilor logic * •* c “ BOTEZĂTORUL http://patrimoniu.gov.ro Comisia zonali Muntenia PERIOADA FELUL INTER- Nr* JUD. LOCALITATEA OBIECTIV DE CONS- PROPRIETAR VENȚIEI PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚII TRUCȚIE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Studiu pri- vind ansam- blurile de arhitectură și delimitarea Argeș Pro- zonelor rezer- iect S.A. Precât 1. ARGEȘ vate arh. A. Mulțescu avizat 2. ARGEȘ Mun. PITEȘTI Muzeul jude- 1898-1899 Muzeul jud. Reparații Argeș Pro- Predat țean Argeș Argeș iect S.A. 3. ARGEȘ Sat BĂJEȘTI Ansamblul 1666 Primăria Consolidare Argeș Pro- în lucru, Com. BĂLILEȘTI curții lui iect S.A. executat stu- Sat CONTEȘTI Mareș Băjes- arh. A. Mulțescu diu topogr. cu Argeș Pro- geotehnic Biserica continuă în Adormirea Academia 1992 Maicii Restaurare de Arte în lucru Domnului 1666 Parohia pictură murală Frumoase- 4. ARGEȘ Conacul sec. XIX Primăria Consolidare- V. Grimalschi Com. DAVIDEȘTI Periețeanu restaurare iect S.A. termen 02.--- Oraș CURTEA DE Biserica Restaurare termen 02---1992 1992 5. ARGEȘ sec. XIV Muzeul Argeș Pro- Academia de Continuă ARGEȘ Domnească Orășenesc pictură iect S.A. Arte Frumoa- în 1992 Sat FĂGETU Sf. Nicolae Parohia 1 termen se --- Dan Exec. studiu și pivnițe- Restaurare 06. 1992 Mohanu le caselor Argeș Pro- domnești 6. ARGEȘ Ansamblul Sf. sec. Com. COLIBAȘI fostei XVI-sec. Cercetări ar- iect S.A. faza geo. Sat GLAVACIOC mănăstiri XVII-XIX heologice arh. A. Mulțescu proiect în Vieroși sec. XV--- Muz. Jud. Argeș Argeș Pro- lucru, cer- Ansamblul Sp. Cristocea, cetările R. Maschio arheologice (subcontract prima fază Argeș Proiect) a proiectului 7. ARGEȘ M-rea Glava- Restaurare Predat stu- Com. ȘTEFANCA mănăstirii XVI, XIX cioc, Epis- iect SA diu topo- MARE Glavacioc sec. XVII- copia Arge- Argeș Pro- geo., pre- Sat GOLEȘTI Ansamblul șului dat parțial Muzeul Golești proiect Consolidare- Predat par- Com.ȘTEFĂNEȘTI conacului XIX restaurare iect SA țial 8. ARGEȘ Mun. PITEȘTI Goleștilor http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 9. ARGEȘ Sat RETEVOIEȘTI Cula Drugă- 1822 Primăria Consolidare Argeș Pro- Proiect Com. PIETROȘANI nescu iect SA predat par- 10. ARGEȘ Sat RÎNCACIOV Fosta mă- sec. XV, Parohia Cercetări țial 11. ARGEȘ Com. CĂLINEȘTI năstire refăcută Primăria arheologice Comandă nr. 12. BUZĂU Sat SUICI Rîncaciov 1648, trasf. Tratative « Omul și na- 971/23.08. 13. BUZĂU Com. SUICI biserica 1846-1853 pentru pre- tura » (Muz. 1990, eșec 14. BUZĂU Mun. BUZĂU Intrarea în Sf. sec. XVIII luare DMASI Jud. Argeș) 1990, 15.09- 15. BUZĂU Mun. BUZĂU biserică Sec. XIX Primăria Sp. Cristocea -20.10.1990 16. BUZĂU Sat CHIOJDU Cula Sultă- Sec. XIX Particular 1990 Predat studiu 17. BUZĂU Com. CHIOJDU nica Sec. XVIII Parohia Consolidare Fotogr.-geoteh. 18. BUZĂU Sat GREBANU Ansamblul 1843 Muzeul Interv. urgentă Argeș Pro- Predat proiectul Com. GREBANU conacului Sec. XVII- Orășenesc Consolidare- iect S.A. în lucru, conti- Oraș RÎMNICU Marghiloman XIX Parohia restaurare ROMPROIECT nuă în 1992 SĂRAT Casa din 1714-1715 Intervenție INCO pro- Avizat Sat VERNEȘTI str. Cuza urgentă iect con- ROMCON- în lucru, con- Com. VERNEȘTI Vodă nr. 90 (acoperiș) solid. STRUCT-ISTRI- tinuă în 1992 « Casa cu Proiect con- termen TA în lucru blazoane » solidare 02.1992 COMAR în lucru Turnul Restaurare DMASI COMPACT în lucru, con- clopotniță cercetări « lonescu și termen tinuă în 1992 și zidul de arheologice Crișan SRL » 03.1993 Nu a fost incintă Muz. Jud. (proiect încă predat Ansamblul Buzău (Emil consolidare) fostei mă- Lupu) Instit. Proiec. năstiri din Proiect con- județean, ter- Rîmnicul solidare men 12.1991 Sărat (Casa Studiu pri- domnească) vind ansam- Biserica blurile de Buna Vestire arhitectu- ră și deli- mitarea zo- -A nelor rezer- O vate http://patrimoniu.gov.ro 19. DÎMBOVIȚA Studiu pri- Instit. Proiectări Nu a fost vind ansam- blurile de arhitectură și delimi- tarea zone- lor rezer- Județean, termen încă predat vate 12.1991 (28 ianuarie) 20. DÎMBOVIȚA M_un. Ansamblul Sec. XV Muzeul Jud. Expertiză ARA Buc. Predată, TÎRGOVIȘTE curții dom- Dîmbovița tehnică nești: Turnul Chindiei Biserica 1583--- Muzeul Jud. Expertiză domnească 1585 Dîmbovița tehnică Foto rele- veu fațade centru vechi ARA Buc. 21. DÎMBOVIȚA Tîrgoviște ISPCE avizată 22. DÎMBOVIȚA Sat GHERGANI Capela fami- 1869 Academia Consolidare- termen 02.1992 Predată, 23. DÎMBOVIȚA Com. RĂCARI liei Ion Ghica Română restaurare FAMADO avizată 24. DÎMBOVIȚA Sat POTLOGI Ansamblul Sf. sec. Muzeul Jud. Restaurare Arh. Cornel în lucru (nu Com. POTLOGI Palatului XVII Dîmbovița lui Constan- tin Brânco- veanu Studiu pri- s-a dat curs vind ansam- contractului blurile de lonescu de cercetări arhitectură CONSPROIECT arheologice și delimi- SA, Ploiești de către tarea zone- arh. C. Hoină- Muzeul Jud.) lor rezer- resc u Predat avizat 25. PRAHOVA vate CONSPROIECT CORECO Proiect predat 26. PRAHOVA Oraș CÎMPINA «Casa cu Sf.sec.XIX DMASI Consolidare- SA și avizat, Grifoni» restaurare execuția în Bd. Culturii curs nr. 18 în lucru SatTÎRGUȘORUL Ruinele bi- 1661---1672 Primăria Consolidare- ROMCONS- Contract sem- 27. PRAHOVA VECHI _ sericii fos- Academiei restaurare TRUCT nat, lucrările 28. PRAHOVA Com. TÎRGUȘO- tei mănăs- Română-lnstit. CORECO urmează să RUL VECHI tiri Tîrgșor de Arheologie înceapă Oraș URLAȚI Conacul Bellu Sec. XIX Muzeul Jud. Intervenție Prahova urgentă- acoperiș http://patrimoniu.gov.ro 4 5 6 7 --- 8 9 0 1 2 3 29. CĂLĂRAȘI Com. FUNDENI Mănăstirea 1646 Parohia Cercet. arhg. Muzeul H. Neagu Val. predat Plătărești Dunării Jos Prof. M. Predat parțial 30. CĂLĂRAȘI Com. FUNDENI Mănăstirea 1646 Parohia Proiect cons. LUMPS Smigelschi Plătărești restaurare lonescu Predat parțial 31. CĂLĂRAȘI Com. FUNDENI Mănăstirea 1646 Parohia Cercetare lonescu Plătărești Parohia parament Crișan fv|. Neagu In curs de 32. CĂLĂRAȘI Com. FUNDENI Bis. Sf. 1732 Parohia Cercetări Muzeul predare Andrei arhg. Dunării de Frunzărești Jos Venera Predat 33. CĂLĂRAȘI Com. CĂSCIOA- Mănăstirea Sec. XVII Parohia Cercetări Muzeul Bădulescu RELE Cătălin arhg. Național Banu Predat 34. CĂLĂRAȘI Com. ȘOLDANU Mănăstirea Sec. XVII Parohia Cercetări Muzeul Basarab Negoești arhg. Dunării de C, Hoinărescu Jos Predat par- 35. CĂLĂRAȘI Com. ȘOLDANU Mănăstirea Sec. XVII Parohia Proiect IPJ-Prahova țial Negoești conservare- restaurare Ing- Popescu Predat 36. GIURGIU Studiu delimitare 1913 Primăria Proiect Marmura zone istorice recons. g, Negulescu Com. CĂLUGĂRENI Studiu IPJ-Giurgiu Predat 37. GIURGIU Studiu delimitare In curs zone istorice 38. IALOMIȚA Studiu delimitare Studiu zone istorice IPJ --- Ialomița Hariton V. 139800 39. IALOMIȚA Sat CRĂSANI Schitul Balaciu 1824 Mănăstirea Proiect conser- PERS-BUC. Cișmigiu Com. CRĂSANI vare, restaurare 40. IALOMIȚA Sat HAGIEȘTI Conac Marghilo- Sec. XIX Primăria Proiect conser- mg- 1 ""ai dă în 1992 Com. HAGIEȘTI man vare-restaurare 13 Anulat 41. IALOMIȚA Sat HAGIEȘTI Conac Marghilo- Sec. XIX Primăria Interv. urgentă SC Popești- 42. IALOMIȚA Sat CRĂSANI man 1824 Mănăstirea Conservare Leordeni MARC- V. 3665318 Schitul Balaciu restaurare Ciomîrtan 43. TELEORMAN Delimitare zone IPJ Alexandria 1992 istorice 44. TELEORMAN Oraș ALEXANDRIA Șc. Gen. 5 1894 Primăria Exp. tehnică SCALA Predat București Predat 45. TELEORMAN Oraș ALEXANDRIA Șc. Gen. 5 1894 Primăria Cons. -rest. SCALA București Predat 46. TELEORMAN Sat G ROSE NI Școala Veche 1840 Primăria Expert, tehnică SCALA București 47. TELEORMAN Sat SERICU Școala Veche Sec. XIX Primăria Exp. tehnică SCALA Da Com. SERICU București 48. TELEORMAN Com. PLOPII Mănăstirea Sec. XVII Primăria Proiect cons. LUMPS Predat SLĂVITEȘTI Plăviceni restaurare parțial 49. BRĂILA Oraș BRĂILA Cetate Sec. XI XVI Primărie Cercetare --- 10.1991 Brăila arheologică arh. I. Cândea http://patrimoniu.gov.ro 104 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 50. BRĂILA Sat MAXINENI Biserica 1637-1638 Parohia Cercetare --- --- IX---1991 Com. MAXINENI Nașterea arheologică Oraș BRĂILA Sf. loan arhg. I. Cândea Liceul Muzeu Brăila 51. BRĂILA Inc. sec. XX Primărie Consolidare- Structural Murgoci Brăila restaurare IMEX Buc. str. Călărași Primărie Consolidare- ing. Toma C. nr. 1 Socevil Brăila 52. BRĂILA Oraș BRĂILA Muzeul de Sec. XIX 03.1992 Istorie (adminis- restaurare ing. N. Preda str. Belvedere trație Consolidare- Socevil Brăila nr. 1 Muzeu) 53. BRĂILA Oraș brăila Casa Perpe- A doua jum. Primărie 1992 ssicius, str. a sec. XIX (adminis- restaurare ing. N. Preda Cetății, 70 Prima jum. trație Consolidare- REMON Buc. Biserica Sf. Muzeu) 54. BRĂILA Oraș BRĂILA Parohia Arhanghel a sec. XVIII restaurare arh. C. Carp Mihail Sf. sec. Restaurare- ing. V. Carp 55. BRĂILA Oraș BRĂILA Case, str. Primărie PRODOMUS 04.1992 Eminescu XIX conservare SA Brăila Studiu de- IPJ-Brăila --- limitare PRODOMUS SA 56. BRĂILA Oraș BRĂILA Brăila zone is- torice Comisia zonali Oltenia "î: JUD. LOCALITATEA OBIECTIV PERIOADA FELUL DE CON- PROPRIETAR INTERVENȚIEI PROIECTARE STRUCȚIE ir.lEn.cr.nci EXECUȚIE OBSERVAȚII 1. DOLJ 2. DOLJ Detaliu siste- matizare zona Han Hurez-Han Puțureanu Craiova Studiu delimi- tare zone rezer- vate — jud. Dolj PROIECT Craiova PROIECT Craiova 1991 1992 http://patrimoniu.gov.ro Nr. JUD: LOCALITATEA OBIECTIVUL PERIOADA DE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE EXECUȚIE OBSE VAȚII crt. CONSTRUCȚIE VENȚIEI ♦ 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1. DOLJ Sat COȘOVENI Conacul Sf. sec. XVIII Primăria Consolidare PROIECT 1992 Com. COȘOVENI Nicolau (1797-1798) Coșoveni restaurare Craiova 2. DOLJ Com. BRABOVA Cula Izvo- Sec. XVIII Primăria Consolidare PROIECT 1992 ranu Geblescu Brabova restaurare Craiova 3. DOLJ Sat CERNĂTESCU CulaCernăteș- Sec. XVIII Primăria Consolidare PROIECT 1992 Com. CERNĂTESCU ti lor Cernătești restaurare Craiova 4. DOLJ Oraș PIUAȘI Mausoleul Sec. XIX Primăria Consolidare PROIECT 1992 familiei Fi I iași restaurare Craiova Filișanu Consolidare 5. DOLJ Sat COȚOFENII Curtea Co- Sec. XVII Primăria PROIECT 1992 DIN FAȚĂ țofenilor- Coțofeni reparații Craiova Com. ALMAJ Conacul 6. DOLJ Mun. CRAIOVA Casele Sec. XVII Ministerul Reparații PROIECT 1992 Băniei Culturii consolidare Craiova 7. DOLJ Mun. CRAIOVA Casa Sec. XIX Palea Ion Consolidare PROIECT 1992 Coțofeanu reparații Craiova ter- Expertiză SCALA Buc. minat 8. MEHEDINȚI Sat CERNEȚI Bis. Sf. Treime Sec. XVII Primăria Consolidare IPM 1991 Com. CERNEȚI a fostei Mănăs- restaurare Tr. Severin 1992 tiri Cerneți 1992 9. MEHEDINȚI Sat GURA Mănăstirea Sec. XVII Mitropolia Consolidare ISPIF MOTRULUI Gura Motrului Olteniei restaurare București Com. BUTOIEȘTI 10. GORJ Poiata Ruine medie- Sec. XIV- --- Cercetare V. Rădulescu V. Rădulescu Inche- vale XV arhg. Muzeul Națio- ■ iat 1991 nal de Istorie 11. GORJ Sat CÂRTI U Casa Cartianu Sec. XIX DMASI Intervenție RESTOR RESTOR 1992 12. GORJ Com. TURCI NEȘTI Studii deli- urgentă Vîlcea Vîlcea mitare zone URBIS’ 90 1992 rezervate București Gorj ROMPROIECT încheiat 13. GORJ Studii reno- București 1991 vare urbană Tîrgu Jiu 14. VÎLCEA BERISLĂVEȘTI Fosta Mănăs- Sec. XVII- Parohia Cercetare tire Beris- XVIII arhg. Sergiu Purece 1991 lăvești Muzeu Vîlcea 15. VÎLCEA FEDELEȘANI Fostul Schit Sec. XVII Parohia Cercetare Sergiu Lurece 1991 ---X Fedeleșani arhg. Muzeu Vîlcea O Ui http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 16. VÎLCEA Sat ROMANI Mănăstirea Sec. XVII Oraș HOREZU Horezu 17. VÎLCEA Sat BISTRIȚA Mănăstirea Sec. XVI- C >4 - Com. COSTEȘTI Bistrița XIX 18. VÎLCEA Studii delimitare zone re- zervate 19. VÎLCEA Sat FRÎNCEȘTI Mănăstirea Sec. XVII Com. FRÎNCEȘTI Dintr-un Lemn Stăre- • ția (Casa Domnească) 20. VÎLCEA Sat CREMENARI Biserica Sec. XIX Com. CREMENARI «Intrarea în bis. a Maicii Dom- nului » 21. VÎLCEA Oraș Mănăstirea Cozia Sec. XVIII CĂLIMĂNEȘTI Bolnița mănăs- tirii 22. VÎLCEA 23. VÎLCEA Sat BERISLĂVEȘTI Mănăstirea Sec. XVIII Com. BERISLĂVEȘTI Berislăvești Sec. XVII 24. VÎLCEA Sat FESELESOIU Com. DĂEȘTI 25. VÎLCEA Sat FEDELEȘOIU Sec. XVII Com. DĂEȘTI 5 6 7 8 9 Episcopia Consolidare ACS București 1992 Rîmnic restaurare /V'": : paraclis •cUtin , Interv. urgen- CERIC tă pictură București 1991 pridvor - RESTOR 1992 biserică ACS București 1993 Studiu teren Episcopia Consolidare Rîmnic restaurare Vîlcea Episcopia Chitii IPJ. Vîlcea 1992 Consolidare ACS București Continuă Rîmnicului restaurare 1992 Parohia stăreție Continuă Studii teren ACS București 1992 Expertiză SCALA Buc. Predat 1991 tehnică Consolidare restaurare SCALA Buc. 1991 Episcopia Consolidare INCO Buc. 1992 Rîmnicului turlă (ing Cișmigiu Intervenție Alex.) RESTOR 1992 urgentă Rm. Vîlcea Parohia Cercetare Muzeul 1991 arheologică jud. Vîlcea Parohia Cercetare Muzeul 1991 arheologică Jud. Vîlcea Intervenție RESTOR Turn urgentă Rm Vîlcea ziduri Parohia Cercetare Muzeul 1992 arheologică Jud. Vîlcea Incintă '91 Consolidare RESTOR Casa restaurare r)Omnească 1992 http://patrimoniu.gov.ro Comisia zonală Transilvania de Est PERIOADA FELUL INTER- Sî: jud. LOCALITATEA OBIECTIV DE CON- PROPRIETAR VENȚIEI PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚII STRUCȚIE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Sat TARPIU Biserica Săpături Rădu lescu Muzeu de 1. BISTRIȚA Com. Dumitra Evanghelică Sec. XIV Bis. Ortodoxă arheologice 12.1991 ---termen Istorie Bistrița --- G Rădulescu 2. BISTRIȚA Sat TARPIU Biserica Sec. XIV Bis. Ortodoxă Intervenții ARMI-Bistrița ARMI --- Com. Dumitra Evanghelică de urgență lonescu § Crișan, BISTRIȚA termen 12.1991 lonescu § Crișan 3. BISTRIȚA Sat TARPIU Biserica Sec. XIV Bis. Ortodoxă Consolidare ARM lonescu § 4. BISTRIȚA Com. Dumitra Evanghelică Sec. XIV Bis. Ortodoxă arhit., exper- Crișan, termen 5. BISTRIȚA Sat TARPIU Biserica Sec. XIII Biserica tiză tehnică 06.1991 Com. Dumitra Evanghelică Evanghelică Conservare ABF-FABINI, ARMI Sat JELNA Biserică restaurare termen 02.1992 Muz Ist. Com. BUDACU Evanghelică Săpături Rădulescu Bistrița DE JOS arheologice termen ---1992 G Rădulescu 6. BISTRIȚA SatȘIEU MAGHE- Biserica Sec. XIII --- Biserica Intervenții de Radu Simina RUȘ Evanghelică XIV Ortodoxă urgență Bistrița, Com.ȘIEU MAGHE- termen 05.1991 RUȘ 7. BISTRIȚA Sat ȘIEU SFÎNTU Biserica de Sec. XVIII Biserica Conservare- Radu Simina ARMI Com. ȘINTEREAG lemn « Sf. Ortodoxă restaurare termen --- 07.1991 Dumitru » 8. BRAȘOV Sat FELDIOARA Biserica Sec. XIII--- Primărie Săpături Radu Popa Radu Popa --- Com. FELDIOARA Evanghelică XVI arheologice termen --- 08.1991 și Cetate 9. BRAȘOV Sat BRAN Castel Sec. XIV- Casa de Intervenții PRODOMUS --- Com. BRAN XX Cultură și urg. cercetare, L Bilciurescu Creație restaurare termen Brașov 15.05---1992 10. BRAȘOV BRAȘOV P-ța Case Sec. XVI Muzeul de Cercetare res- PRODOMUS 11. BRAȘOV Sfatului nr. 15---16 Str. BARIȚIU Etnografie taurare URBIS 90 --- --- Oraș BRAȘOV Studiu de termen --- impact 02.1991 12. BRAȘOV Oraș BRAȘOV Zone rezer- --- --- Studiu de «PROIECT» BV --- vate delimitare a termen --- ---X zonelor pro-, 12.1991 O tejate http://patrimoniu.gov.ro -A s 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 13. BRAȘOV Sat RACOȘ Castelul 1664 Primărie Cercetare « PROIECT » BV MAXIMlX --- Com. RACOȘ Bethlen cu intervenție termen 1993 Brașov incinta for- de urgență tificată 14. BRAȘOV Oraș BRAȘOV Bastionul 1573 Interv. de Coop. meșteșugă- --- --- Tiberiu Țesătorilor urgență rească Brădiceanu nr. 8 « SOLIDARI- TATEA» Rîșnov termen 05.1992 15. BRAȘOV Oraș FĂGĂRAȘ Sec. XIV-XVII --- Reactualizare CERIC --- --- lucrări de termen 12.1991 rest, și amena- jare 16. SIBIU Oraș SIBIU Biserica Sec. XIII- Mitropolie Săpături arhg. Termen Muzeul Bruken- --- Azilului XIV 09.1991 thal, Petre Beșliu 17. SIBIU Oraș SIBIU Casa Hal Ier Sec. XV- Mitropolie Releveu ABF. FABINI --- --- P-ța MARE, nr. 10 termen 02.1992 18. SIBIU Oraș MEDIAȘ Fortificații Sec. XV Primărie Săpături P. Beșliu Muzeul Bruken- medievale arheologice termen 11.1991 thal P. Eeșliu --- 19. SIBIU Oraș MEDIAȘ Fortificații Sec. XV Primărie Consolidare PRO ARH medievale restaurare Sibiu termen 10.1991 20.SIBIU Oraș MEDIAȘ Zone rezervate Studiu de IPJ Sibiu delimitare termen 12.1991 21. HARGHITA Sat DAIA Biserica Sec. XV Biserica Consolidare AX SRL. CO Com. ULIEȘ Reformată Reformată termen 08.1991 22. HARGHITA Sat DAIA Biserica Sec. XV Documentația Peter Pali Com. ULIEȘ Reformată intervenției de consolid. pictură 23. HARGHITA Sat ARMĂȘENI Biserica Sec. XIII- Studiu geo- Proiect COM. CIUC romano- XV topo rele- Covasna SÎNGEORGIU catolică veu termen 08.1991 24. HARGHITA Zone rezer- Studiu de IPJ M. Ciuc vate delimitare termen 12.1991 zone rezer- vate 25. COVASNA Sat ARCUȘ Cetate să- Sec. XVII Studiu is- « PROIECT » Com. VALEA tească, cu toric, con- Covasna Instit. CRIȘULUI Biserica solidare de Istoria Artei unitariană restaurare Cluj, termen 12.1991 26. COVASNA Sat CHILIENI Biserica 1495 Consolidare « PROIECT » Com. SF. unitariană restaurare Covasna termen GHEORGHE 12.1991 http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 27. COVASNA Sat MARTANUȘ Biserica 1796 Studiu isto- Instit. Ist. Com. BRETCU ortodoxă ric consoli- și Artă Cluj (Adormirea dare restau- termen 12.1991, Maicii Domnu- rare « PROIECT » lui) Covasna termen 12.1991 28. COVASNA Zone rezer- Delimitare « PROIECT » vate zone rezer- Covasna termen vate 06.1991 29. MUREȘ Oraș SIGHIȘOARA Sighișoara Studiu de IPJ Mureș revitalizare 07.1991 urbană studiu topo 1/0000 30. MUREȘ Oraș SIGHIȘOARA Studiu socio- Adriana Rusu logic, termen 09.1991 Studiu geo- ISPIF tehnic termen 12.1991 31. MUREȘ Oraș SIGHIȘOARA Relevee 4 Instit. de Arhi- case tectură «I. Min- ■ • cu » termen 11.1991 32. MUREȘ Oraș SIGHIȘOARA Expertiză PERS termen tehnică 08.1991 109 http://patrimoniu.gov.ro Comisia zonală Transilvania de vest ---X o Nr. JUD. LOCALITATEA OBIECTIV DATARE PROPRIETAR FELUL INTER- PROIECTARE EXECUȚIE OBSERVAȚII crt. VENȚIEI 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1. CLUJ Oraș TIGSOR Biserica de Sec. XVII Proiect ACS Cluj --- Predat 2. CLUJ SOMEȘU RECE lemn Sfinții de con- 20.12.1991 Predat 3. CLUJ MĂNĂSTIREA Arhangheli solidare ACS Cluj Predat faza 4. CLUJ CLUJ-NAPOCA Biserica de Sec. XVIII restaurare 20.12.1991 I, avizată 5. CLUJ CLUJ lemn « Pogo- Proiect REMON Buc. Comandă in- 6. ♦ BERINDU rîrea Sf. Duh » de con- 15.04.1992 tervenție 7. CLUJ CLUJ-NAPOCA Castelul Korniș Sec. XIX solidare Proiect urgentă 8. CLUJ CLUJ-NAPOCA Turnul cro- Sec. XV--- consolidare IPJ - Cluj « CLIO - SRL » 9. CLUJ BERINDU itorilor XVII Proiect 20.07.1991 Predat, CLUJ Studiu de consolidare ACS - CLUJ avizat delimitare Proiect 20.12.1991 Predat a zonelor cons.-J-rest. sviv.» "a . • Comandă inter- istorice Proiect Proiect IPJ venție urgentă și a rezer- cons.-j- Cluj - 20.07.'91 « CLIO-SRL » vațiilor rest. ACS - CLUJ Predat, avizat de arhitec- 20.12.1991 Predat tură Primăria Biserica de 1752 municipală lemn « Înăl- Primăria țarea Domnu- municipală lui » zisă „din deal” Turnul Sec. XV--- croitori- XVII lor Studiu de deli- mitare a zonelor istorice și a re- zervațiilor de arhitectură Biserica 1752 de lemn « înălța- rea Dom- nului » zisă « din deal » http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4 10. CLUJ CLUJ-NAPOCA Piața Vestigii Muzeului romane, sec. II-III 11. CLUJ CLUJ-NAPOCA Palatul 1774-1785 Banffy (Muzeul de Artă) 12. CLUJ CLUJ-NAPOCA Muzeul Far- Sec. XV- maciei (str. XVIII Gh. Doja nr. 1) 13. ALBA ALBA-IULIA Fosta Sec. XVIII Prefectură (str. Biblio- tecii nr. 7) 14. ALBA SARD Biserica Sec. XV- reformată XVIII 15. ALBA ALBA-IULIA Studiu de delimitare a zonelor istorice și a rezer- vațiilor de arhitectură din locali- tățile jude- țului 16. ALBA ALBA-IULIA Cetatea Sec. XVIII Alba lulia 17. ALBA VÎNTU DE JOS Castelul Sec. XVI- Martinuzzi XVIII 18. ALBA SINCRAI Castelul 1805 Kemeny, anexe 19. ALBA ALBA-IULIA Palatul Sec. XVII Apor (str. Bibliotecii nr. 5) 20. SĂLAJ DOMNIN Biserica de 1753 lemn Sfinții Arhangheli 21. SĂLAJ STÎNA Biserica de Sec. XVIII lemn Adormirea Maicii Domnului 6 7 8 9 Cercetare Muzeul de Executant, ne- arheolo- Istorie al predat raportul gică Transilvaniei de săpătură 20.12.1991 Proiect IPJ Cluj-j- Execuție Proiect predat, acoperiș-f- CLIO - SRL în execuție interven- ție urgen- tă acoperiș Intervenție CLIO în execuție urgentă, 1992 Cercetare, ABROM - în execuție proiectare, Alba lulia execuție 1992 Intervenție ABROM în execuție urgentă Alba lulia acoperiș 1992 IPJ Alba- 20.02.1992 Studii de « LE » --- Alba Predat faza I, revitalizare lulia 15.02/92 avizat urbană Releveu și IPC Cluj+ Predat, avizat cercetare I. Arh. Cluj arheologică 20.12.1991 Restaurare I.P. Alba-lulia ARMI BISTRIȚA Continuă (întrerupt) în 1992 Cercetare, ABROM Alba în execuție proiectare, lulia - 1992 intervenție urgentă Proiect URBIS '90 Predat, consolidare-J- 4.10.1991 avizat restaurare Proiect URBIS '90 Predat, conservare 29.11.1991 avizat restaurare http://patrimoniu.gov.ro Of 2 3 4 5 6 *•* 22. SĂLAJ MOIGRAD Oraș roman II---III Muzeul jud. Cercet.arhg.4- termen 1993 Parolissum; am- de Istorie execuție (con- fiteatru roman și Artă Zalău solidare ruine) 23. SĂLAJ INĂU Biserica de lemn 1832 Proiect URBIS '90 Predat, Sf. Arhangheli cons.-J-rest. 4.10.1991 avizat 24. SĂLAJ DOBA Biserica de lemn Sec. XVII Proiect URBIS '90 Predat, Sf. Arhangheli cons.-rest. 1.11.1991 avizat 25. SĂLAJ NOTIG Biserica de lemn 1842 Execuție Taina Lem- în execuție Sf. Voievozi nului --- Mara- mureș 1992 26. SĂLAJ SOLOMON Biserica de lemn Sec. XVIII Execuție Taina Lem- în execuție Adormirea Maicii nului --- Mara- Domnului mureș 1992 Predat 27. MARAMUREȘ ARDUZEL Bisericade lemn 1650 Proiect « CERIC » Sfinții Arhan- consolidare București gheli restaurare 25.11.1991 28. MARAMUREȘ BUZEȘTI Bisericade lemn 1799 Proiect « CERIC » Predat Sfinții Arhan- consolidare București gheli restaurare 25.11.1991 29. MARAMUREȘ RĂZOARE Bisericade lemn 1700 Proiect « CERIC » Predat Sfinții Arhan- conservare București gheli restaurare 25.11.1991 30. MARAMUREȘ LĂPUȘ Bisericade lemn 1697 Proiect « CERIC » Predat 31. MARAMUREȘ BERCHEZOAIA Adormirea Maicii conservare București Domnului restaurare 25.11.1991 Cetatea Sec. XIII --- Comandă cer- Muzeul Jud. Chioarului XVIII cetare ar- de Istorie heologică Maramureș 27.06.1991 32. SATU MARE CĂREI Castelul Karoly Sec. XVIII --- Proiect «SIGMA Pn » Predat, XIX de interven- Satu Mare avizat, ție urgentă 25.12.1991 achitat la acoperiș 33. SATU MARE SOCONZEL Biserica de Sec. XVIII Proiect de « CRIS-COSTI- Predat, lemn Sfinții consolid. NEMIL» Baia achitat, Arhangheli restaurare Mare 20.12.'91 avizat 34. HUNEDOARA ORĂȘTIE Cetatea Sec. XIV--- Cercetare « ASAR » Deva- Predat Orăștiei XVI arheologică-J- 15.05.1992 parțial proiect con- și avizat solidare + parțial restaurare 35. HUNEDOARA VEȚEL Orașul roman Sec. II---IV Cercetare Muzeul Național Executat, Micia arheologică de Ist. Bucu- avizat rești 1.11.1991 http://patrimoniu.gov.ro 0 1 2 3 4______________ș_______________6_______________Ț________________8________________9 36. HUNEDOARA LESNIC Biserica Circa 1400 Comandă Sfîntul pictură Nicolae UAP - filiala Timișoara 37. HUNEDOARA CRISCIOR Biserica Sfîrșitul Proiect REMON Buc. Predat 38. HUNEDOARA HUNEDOARA Adormirea sec. al XlV- consolidare 30.01.1992 pictură Maicii lea restaurare UAP - fii. 1992 Domnului pictură Timișoara Predat, Studiu de IPJ Hunedoara avizat delimitare 25.12.1991 a zonelor istorice și a rezervațiilor de arhitectură 39. HUNEDOARA LĂPUGIU DE JOS Biserica Sec. XVIII Proiect cons.-|- « PERS » Buc. Predat, de lemn rest. 15.10.1991 avizat Adormirea Maicii Domnului 40. HUNEDOARA BRETEA Biserica de Sec. XVII Proiect cons.-J- PERS Predat, MUREȘEANA lemn Sfîntul rest. 15.10.1991 avizat Dumitru 41. HUNEDOARA LUNCA Biserica de Sf. sec. XVII Proiect cons.-J- « PERS » Predat, lemn Adormi- rest. 15.10.1991 avizat rea Maicii Domnului 42. HUNEDOARA DEVA Teatrul 1911 Intervenție METAL EXPRES în orășenesc urgentă aco- Deva - 1992 execuție periș 43. HUNEDOARA DEVA Castelul Bethlen Sec. XVI- Intervenție METAL EXPRES în (Magna Curia) XVIII urgentă Deva execuție B-dul 1 Decembrie 1918 http://patrimoniu.gov.ro Viața științifică » l TINERETUL Șl PATRIMONIUL Din dorința de a contribui la procesul de salvare, apărare și valorificare a monumentelor și siturilor istorice din România, un grup de studenți din anul II al Facultății de istorie din Universi- tatea București a luat inițiativa constituirii Asociației TINERETUL Șl PATRIMONIUL. Gîndită ca o viitoare posibilă filială română a cunoscutei JEUNESSE ET PATRIMOINE INTERNATIONAL, această asociație sub patronaju I Comisiei Naționale a Monumente* lor, Ansamblurilor și Siturilor Isto- rice și Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, urmează a desfășura o activitate cultural-educativă, pedagogică și științifică ; principalele sale obiec- tive sînt sensibilizarea opiniei publice față de starea actuală a monumentelor și siturilor istorice prin toate mijloacele la care va avea acces. Susținînd și promovînd participarea concretă a tinerilor la activitățile de cercetare (arheo- logică, istorică, arhitecturală, ar- tistică), restaurare, conservare și punere în valoarea monumentelor, asociația speră totodată să-și aducă o importantă contribuție la for- marea viitoarelor generații de spe- cialiști în acest domeniu de acti- vitate. Conform statutului, din asocia- ție poate să facă parte orice tînăr care se angajează să acționeze în sensul celor de mai sus ; întreaga activitate este coordonată de un Consiliu de administrație, compus dintr-un președinte (studentul Ște- fan Petre), vicepreședinte (stu- dentul Aurel Trandafir), un secre- tar general (studenta Emilia Ciu- rea) și doi membri (studenții Szocs Daniel și reprezentantul DMASI). Organizarea activităților științi- fice, desfășurate sub înaltul patro- naj al CNMASI, este realizată de către un Consiliu științific condus de un secretar (studenta Cristina Ion). Fondurile necesare desfășurării activităților Asociației se vor con- stitui din donații publice și private precum și din cotizațiile mem- brilor, sau din sume obținute de aceștia pentru diferite prestații. în viitorul apropiat Asociația TINERETUL Șl PATRIMONIUL își va constitui filiale în toate centrele universitare din țară, pe lîngă Facultățile de istorie, istoria artei și arhitectură, mărindu-și astfel considerabil sfera de acțiune. ȘTEFAN PETRE 114 http://patrimoniu.gov.ro Recenzii, prezentări AVENTURI ÎN ORIENT * ADRIAN-SILVAN IONESCU. Artă și document. Arta documentaristică in România secolului al XIX lea, București, Editura Meridiane, 1990, Colecția «Curente și sinteze», 53. «Ajungînd la locul nostru de refugiu, am descoperit că era o mizerabilă colibă de lemn, încon- jurată de o palisadă dărăpănată, plină de călători, bagajele, caii lor și o turmă de oi (. . .) înainte de a ne retrage la odihnă am luat măsuri de precauție ca nu cumva vreun lup singuratic să ne facăo vizită în timpul nopții (. . .) în sfîrșit, și-a făcut apariția un jupîn puternic, probabil comandantul, care, după ce a făcut o recunoaș- tere asupra poziției noastre și fiind fără îndoială puternic tentat de oile ce behăiau și caii ce nechezau (. . .), s-a avîntat curajos înainte, urmat de întregul grup, și cu un asalt au încercat să sară palisada (. . .) Doi sau trei au reușit să se cațere pe gard, de unde însă au fost imediat expediați peste el de armele noastre și lungile cuțite și securi ale tovarășilor noștri de luptă, spre a fi devorați de fîrtații lor flămînzi (. . .) ». Descrierea aparține căpitanului englez Ed- mund Spencer și reprezintă doar una din aventurile (de data aceasta terminată cu bine pentru plimbă- reți) prin care puteau trece cei atrași de alte meleaguri. Să vedem cîte ceva din ceea ce ți se mai putea întîmpla: să te îmbolnăvești de friguri, ca uni- versitarul de la Cambridge Ed- ward Daniel Clarke ; să fii șicanat la graniță, ca James Henry Skeene («A izbucnit o mare exclamație cînd au fost descoperite cele cîteva desene grosolane ale mele ; evident, trebuia să fiu un spion militar căci toate subiectele erau castelele și ortărețele »); în pericol de a fi arestat, ca George Edwards Hering, sau chiar arestat de « vi- gilenții» paznici ai hotarului, ca Theodore Valerio; sau să fii bruscat, din prea multă curtoazie, ca Sir Robert Ker Porter («Spre marea mea surpriză, părăsind sa- lonul [după o audiență la domni- tor], m-am găsit deodată apucat de brațe și umeri (, . .) Astfel am fost imediat grăbit de mulțimea (.. .) de servitori vulgari, care pur și simplu m-au îmbrîncit tot dru- mul spre marea intrare a palatului; astfel legat de mîini și înălțat în aer (. . .) am fost imediat împins înăuntru [în caleașca] cu așa puțină atenție pentru protecția picioare- lor și mîinilor mele de parcă cei ce mă aduseseră ar fi îndesat un mă- nunchi de vreascuri într-un cuptor»). Cartea lui Adrian-Silvan lonescu ne prezintă pe acești căutători de noi tărîmuri, care, fie din pasiune, fie cu treburi oficiale, au străbătut pămîntul românesc în secolul tre- cut, lăsîndu-ne prin pana, dar mai ales prin desenele lor, imagini- document mai mult sau mai puțin exacte, în funcție de instruirea și talentul fiecăruia. Fie că sînt englezi, francezi, de limbă germană, pămînteni sau « naturalizați » (Henri Trenk), fie că sînt medici, pastori, profesori, fie că sînt civili sau militari (de fapt astfel e structurat materialul), fie că sînt pur și simplu « gentle- men » (James Henry Skeene), fie că își execută singuri lucrările sau nu, cu toții au de trecut dificilul examen al transportului prin țară — de fapt una din cele mai palpitante aventuri ale acestor «curioși» — cu formidabila sau mai curînd groaznica (după cei ce au folosit-o) «keroutza». lată două mărturii edificatoare: Wil- liam Macmichael: « Unul dintre servitorii noștri mai călătorise în Moldova și vorbea în așa termeni despre viteza cu care mînă poșta- lionii (. . .) încît ne făcea să privim cu ochi temători la starea neferi- citului nostru bridgkas (. . .) Con- ductorul nostru (. , .) cu greu a putut fi convins să facă un com- promis pentru noi mergînd într-un trap iute. Viteza lui obișnuită, un galop întins, ar fi sfărîmat vehicu- lul nostru într-o mie de bucăți » ; Theodor Aman : «Căruța fugea încît nu mai avea vreme să scîrție (. . .), săltînd din hopuri în hopuri și azvîrlindu-mă în sus ca pe o minge ; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea cîmpii (...) Un vîrtej grozav mă cuprinse în sînul acelui- steeplechase diavolesc ; ochii îmi ieșau din cap, creierii mi se clătinau ca o apă într-o carafă, șoldurile mă durea, dinții îmi clănțănea, urechile îmi țiuia». Nici surugii nu erau mai prejos, după cum ne asigură cavalerul August von Henikstein : « Ei pur- tau o căciulă grosolană din piele de capră, cu cea mai hidoasă înfățișare, ori părul le era ras pe țeastă în așa fel încît să lase numai în vîrful capului un smoc mare, doar flocoasele-i bucle căzînd în jurul urechilor, peste ochi și pe gît în jos». Un drum cu căruța de poștă în astfel de condiții semăna mai curînd cu peripețiile pe care le vor fi trăit ocupanții unui vehicul al companiilor Pony Express sau Wells-Fargo, urmărit prin Utah de indieni sau de temuții desperodos. Lucrarea nu este exhaustivă (lipsesc, de exemplu, Jules Rigo sau Paul Baudry) : de altfel nici nu și-a propus și nici nu putea să fie. Principalii documentariști sînt însă prezenți, atrași de «exotismul și culoarea locală a zonelor îndepăr- tate și necunoscute » (p. 5). « Cele găsite aici [în țările române] repre- zentau o inepuizabilă sursă de inspirație, prin cromatica vie, prin marile discrepanțe de viață socială, de habitat, de port, prin toată ciudățenia întîlnirii dintre Orient și Occident» (p. 15). Întîlnirea dintre cele două lumi, cea orientală și cea occidentală, este șocantă și ca atare larg ilus- trată (Barabăs Miklos, Maxim Niki- forovici Vorobiev, Charles Dous- sault, pentru a aminti numai cîțiva artiști). Theodor Aman re- simte și el acest șoc: «Acest amestec de toate contrasturile mă silea să mă cred cînd într-o insulă din Oceania, cînd într-o capitală a Evropei și prin urmare nu știam cu siguranție dacă acele ce vedeam era un vis a închipuirei mele sau lucruri în ființă». Subiectul a fost și este, pe nedrept, puțin abordat la noi, arta documentaristă fiind « mai degrabă acceptată ca o rudă săracă, dar amuzantă și plină de pitoresc» (p. 23). Se detașează lucrarea lui George Oprescu, Țările Române văzute de artiști francezi (sec. XVIII și XXI), Cultura Națională, 115 http://patrimoniu.gov.ro (București), 1926 ; cea a lui Nicolae lorga, Istoria românilor prin călă- tori, București, Editura Eminescu, MCMLXXXI, sau colecția lansată de Editura Academiei, Călători străini despre Țările Române (din care au apărut pînă în prezent opt volume). Articole sînt, relativ, numeroase și, totuși, subiectul nu-și găsește locul potrivit, mai bine spus pe care-l merită, dintr-o superficială percepere a acestui fenomen artistic sau din necu- noaștere. Cîtă injustiție, dacă ne gîndim că datorită artiștilor documenta- riști putem ajunge, cu un veac și ceva în urmă, din orașe mai mari sau mai mici (lași—foarte des reprezentat, București, Brașov, Giurgiu, Brăila, Timișoara, Sucea- va, Cernăuți, Tîrgoviște sau Cîm- pulung), la sate (Bărăi — pe valea Arieșului—sau Balta Albă); de la munte ,vîrful Panaghia, Ceahlăul sau Cozia), la văi de ape (valea Almașului, valea Mureșului, valea Oltului sau valea Putnei) sau Dunăre ; de la coloanele de bazalt de la Detunata la «cataractul Sucevii lîngă Șipotu»; ne putem preumbla prin diferite localități (Sulina, Grădiștea, Turnu Severin, Mehadia, Constanța, Găești, Baia de Aramă sau Storojine); putem vizita monumente — un tezaur de imagini și informații, mult prea puțin folosit, pentru restauratori (Mitropolia din București, piciorul podului lui Traian, biserica din Densuș, castelul Hunedoara, bas- tionul croitorilor din Cluj, biseri- cile Mihai Vodă, Sf. Gheorghe, Colțea, Stavropoleos, Bucur, Bă- răția din București, mănăstirea și cetatea Neamțului, hanurile Sf. Gheorghe și Manuc din București, mănăstirile Cozia, dintr-un lemn Surpatele, Hurez, Bistrița, Tis- mana, Trei Ierarhi, Sucevița, Dra- gomirna, Putna, Pasărea, Sinaia, Tutana, Arnota, schitul Brădetu sau cetatea Sucevei). Principalul merit, poate, al artei documentariste este acela că a permis să ajungă pînă la noi « amin- tirea unor forme de viață și de comportament ale unei societăți în plină transformare (. . .), aspec- tele urbanistice ale României de acum un veac» (p. 303), într-un cuvînt lucruri astăzi definitiv pier- dute, rămase imortalizate de preo- cuparea și talentul acestor «aven- turieri ». Datorită lor știm uneori destul de bine, alteori parțial, cum arătau o stație de poștă, un han «valah», un pichet grăniceresc din Delta Dunării, biserica episco- pală din Curtea de Argeș înaintea « restaurării » radicale efectuate de Lecomte de Nouy (subl. ns.), un « hotel de grand boyard en Vala- chie», o cîrciumă «valahă» în împrejurimile Oradei Mari, o casă acoperită cu paie din satul Șuiei (sat de sub munte, azi cu case exclusiv de zid și lemn), «casa du bon viellard (calugăr’u)» de la Hurez, «strada mare» din lași, interiorul casei principelui Ghica din Culoarea de Negru, ulița mare din Cernăuți sau schitul Mărculești-Flămînda din Cîmpulung (dărîmat în 1943). Cartea lui Adrian-Silvan lonescu ne permite, totodată, să cunoaștem «scena de gen, cu pitoreștile descrieri de iarmaroace [tîrg la Sibiu sau tîrgul Moșilor], bîlciuri (. . .). străzi forfotind de lume țp. 304) sau să trăim, oarecum, alături de: țărani moldoveni, din Hodod, din Orșova, din jurul Sibiului, din Bucovina, din Muscel ; țigani — aurari, fierari, muzicanți unguri, «valaques de Transylva- nie » sau ursari ; fețe bisericești — popi, călugărița de la Surpatele, egumenul de la Hurez, preoți reformați, călugărița de la Văratec sau parohul grec bucovinean; sași — oameni simpli, burghezi, doamne din Sibiu; militari—arnăuți, do- robanți, santinelă turcească, husar ungur, ofițer austriac, soldați de infanterie ai miliției pămîntene, roșiori sau ofițeri de stat major, mocani (păstori) — « valah » de lîngă Oradea Mare, din Cîmpulung sau unguri ; lipoveni ; ruteni din Maramureș ; evrei ; surugii ; tîrgo- veți ; sacagii ; plutași de pe Bis- trița ; tineri în « haine nemțești » sau obraze subțiri și capete înco- ronate — doamna Marițica Bibes- cu-Văcărescu, soție de nobil buco- vinean, boieri de diferite ranguri sau domnitorii Alexandru și Mihai Suțu, Alexandru și Grigore al IV-lea Ghica, Alexandru loan Cuza. Carol I. Și tot prin mijlocirea acestor artiști (căci mulți dintre ei sînt veritabili profesioniști atît în ale documentarismului, cît și în ale artei) putem vedea astăzi o nuntă la Orșova la 1847, o horă înaintea unei cîrciumi la 1864 sau jocul călușului la 1819. Ilustratorii sau documentariștii peregrini încep să dispară în jur de 1860 datorită apariției și răspîn- dirii fotografiei, cucerire care a făcut munca lor oarecum de prisos. La noi, ei mai rezistă pînă către sfîrșitul secolului al XlX-lea și primii ani ai secolului nostru (Tadeusz von Ajdukiewicz). Locul lor este luat, în noi condiții, de fotografii profesioniști (vezi exem- plul tipic, am putea spune, al lui Carol Szathmări). « Documentarismul » actual, cel al fotografilor, este din ce în ce mai puțin gustat, cerut, deși cîteva reviste se străduiesc ' mențină interesul și tradiția dor niului (să ne gîndim doar la exc ționalele "The National G graphic" din Statele Unite ,,Geo“ din Germania). Artă și document este o ate' nare și un îndemn pentru reîntoarce privirile spre un meniu căruia ar trebui să-i < dăm mult mai multă atenție reușește să o facă. AURELIAN STRO http://patrimoniu.gov.ro Vă rugăm să rețineți Revista noastră oferă spații publicitare pentru firmele a căror activitate e apropiată domeniului nostru (restaurări, restructurări urbane, conso- lidări, adaptări arhitecturale etc.). Plata se efectuează în lei sau în valută prin Intermediul Agenției de publicitate «Prestip», specializată în publicitate prin presă. Pentru informarea dv. asupra prețului și realizării reclamelor vă rugăm să vă adresați la « Prestip »—Agenția de publicitate, Calea Victoriei nr. 135, intrarea A, et. VII, cam. 33—35, sect. 1, tel. 59.25.77, zilnic între orele 8—16, sau la redacția « Buletinul Monumentelor Isto- rice », str. lenăchiță Văcărescu nr. 16, sector IV, tel. 15.54.20, Interior 115. http://patrimoniu.gov.ro CNMASI http://patrimoniu.gov.ro