Comisiei istorice a României
Voi. XIV .
BUCUREŞTI
1
Tiparul aşezământului tipografic ,Datina Românească" V ălcnii-de-Munte
1935
www.dacoromanica.ro
GH, DUZlNCHEVlCÎ
DOCUMENTE DIN ARHIVELE POLONE RELATIVE LA ISTORIA ROMÂNILOR (SECOLELE XVL-XIX).
www.dacoromanica.ro
INTRODUCERE.
S’a scris în ultimul timp destul de mult asupra legaturilor polono-române, atât la noi, cât şi în Polonia. S’ar scrie, de sigur, şi mai mult, dacă n’ar surveni în calea cercetărilor un n are inconvenient: necunoaşterea limbii. Prea puţini istorici români cunosc limba polonă, dup>ă cum puţini sânt istoricii poloni cari cunosc limba română. Dar, chiar dacă acest inconvenient ar fi înlăturat, cercetătorul român care n’ar avea mijloace să se ducă în Polonia spre a face cercetări în arhive şi spre a ceti revistele şi lucrările de istorie mai însemnate, chiar dacă ar cunoaşte limba polonă în perfecţie, rămas în ţară, n’ar putea face nimic. Bibliotecile noastre, unele nu posedă de loc reviste şi cărţi scrise în limba polonă, altele au foarte puţine. Acelaşi lucru şi pentru cercetătorul polon, care, (cu toate că ar cunoaşte limba română, n’ar putea folosi lucrări şi reviste de-ale noastre, căci nu le are la îndemâna. Biblioteca Universităţii din Lwow de exemplu, a încetat de mult timp a mlai cumpăra cărţi româneşti. Cred că despre multe din bibliotecile noastre nu se poate spune nici măcar acest lucru! E drept că, în ceia ce priveşte cărţile, Polonia obişnuieşte să le împrumute şi peste graniţă dacă intervenţia pentru împrumutare s’a făcut prin mijlocirea unei biblioteci cunoscute. Cheltuielile expedierii le suportă acel care are nevoie de carte. Dar şi acest mijloc nu c din cele mai bune, căci până la sosirea cărţii dureaza mult timp, fiind totul îu funcţie de graba pe care o pun funcţionarii în executarea comenzii şi n<ai ales dacă lucrarea comaiiuată nu e cercetată de altcineva.
Cu manuscrisele e mai greu, căci se pierde, şi pierderea unui manuscris rar nu poate fi reparată cu p despăgubire în bani. De aceia ele se împrumută mai rar peste graniţă
www.dacoromanica.ro
i
Gh. Duzinchevici
Din acest motiv socotim* că publicarea de documente e ne2-cesară.
Materialul documentar din arhivele polone relativ la Istoria Românilor este în abundenţă. Numai când se va cunoaşte toată bogăţia de informaţie, adevărată comoară, pe care o ascund manuscrisele din arhivele din Polonia, se va putea scrie cu toată autoritatea asupra rclaţiunilor polono-române. In paginele care urmează dăm câteva documente găsite în trei biblioteci: la Ossolineum în Lwow, în Biblioteca principilor Czarlorvski din Cracovia şi la Academia Polonă din acelaşi, oraş. Nu avem intenţia să scriem o introducere asupra acestor documente. Materialul fiind variat, cercetătorul îşi va lua ce-i trebuie direct din documente. Pentru înţelegerea multora din ele, în special a celor care aparţin secolului al XVIII-lca, e de nevoie lucrarea d-lui prof. N. Iorga, Documenta privitoare la familia Callimachi, Bucureşti 1902-3 (2 volume).
Vom insista puţin asupra documentelor din secolul al XlX-lea. Documentul No. XXX ni arată mijloacele care se propuneau guvernului rus pentru a conlrabalanţa influenţa francesă în Principate în epoca lui Napoleon l-iu, şi pentru a se restabili şi a se menţinea influenţa rusească. Documentul No. XXXI, care păcat că nu l-am găsit în original, schimbă tot ceia ce se cunoştea până acum asupra primelor legături româno-polone în întăia jumătate a secolului al XIX-leu. In adevăr, s’a afirmat, de altfel pe basă de documente, că acel care a intrat îil legături cu principele Adam Czarloryski, şeful emigraţiei polone din Paris, a fost Radu Golescu. Acesta în loanfna anului 1837 a presintat lui Czartoryski, în manuscris, o lucrare asupra Principatelor. „Principele privi cu mane» interes o lucrare carc-1 informa asupra acestui popor oropsit: pentru prima oară poate îi veni în gând că aci este posibilă o colaborare cu causa polonă '1. Şi mai departe istoricul P. P. Panaitescu spune în meritoasa sa lucrare: „Astfel prin mijlocirea unui vlăstar al familiei Golescu, care făcuse atâtea servicii ţării, se făcu prima legătură între Poloni şi naţionaliştii
1 P. P. Panaitescu, Planurile lui loan Cdmpineanu pentru unitatea naţională a Românilor. Legăturile lui cu emigraţia polonă, în „Anuarul institutului (le istorie naţională*1, III, 1924-1925, Cluj 1926, p. 66.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
5
roniâni, căci nu mai rămâne nicio îndoială că trimiterea în anul următor a unui agent special în Ţara Românească din partea principelui Czarloryski se datoreşte impulsului primit din aceste prime legături: lucrul fusese poale stabilit cliiar în convorbirile cu Golescu"1. Dar documentul nostru, care este din anul 1833, ni dovedeşte că legăturile Românilor cu Czar-toryski datează cel puţin din acest an şi că s’au făcut prin mijlocirea unui Ghica (documentul nu prccisează). El este acel care a discutat în mai multe rânduri, se pare, cu contele Zajnlojski posibilităţile unei colaborări româno-polone atunci când avea să izbucnească revoluţia polonă împotriva Ruşilor. Tot acest document, dacă nu micşorează valoarea lui I. Câmpi-neanu, în orice cas, ridică cel puţin la acelaşi nivel cu el po autorul lui. Istoricul P. P. Panailescu, comentând scrisoarea lui Câmpineanu din 1 Decembre 18382, adresată lui Czarloryski, spune: „Ideile şi planurile sale le expune complect în scrisoarea ce o scrie principelui Czarloryski, după ce primi propunerile lui aduse de agentul Woronicz. Eşti în adevăr uimit de lărgimea şi de îndrăzneala lor. Fără niciun încunjur declară că el şi cu alţi bărbaţi ce-i împărtăşau ideile au ca ideal ca Românii „să nu mai facă decât un singur poi»or unit şi independent” 3“. Că I. Câmpineanu şi alţii se vor fi gândii la unirea şi independenţa Românilor nu mai încape îndoială, dar în caşul de faţă — scrisoarea lui Câmpineanu o dovedeşte — propunerea despre unire şi independenţă aparţine lui Czarloryski. Patriotul român nu făcea decât să se arăle enlusiasl de propunere şi să o primească. Dar documentul nostru dovedeşte că Gliica, fără a primi viv-o suggeslie sau vie-o propunere de la cineva şi numai pentru că conlucrarea propusă de Poloni presinla o ocasic favorabilă, propunea unirea tuluror Românilor, pentru a se ajunge la reconstituirea
1 Ibid., p. 67.
* Ibid, p. 89-90.
' P. P. Panaitescu, o. c., p. 73. Autorul probabil că din nebăgare de samă atribuia lui Câmpineanu ceia ce, de fapt, nu era decât un punct din planul lui Czartoryski. Câmpineanu o spune clar aceasta când scrie: „...et combien mon coeur a tressailii quand Mr. C. V. m’a communique de votre part... Ies bases du traitd dans lequel nos concitoyens et mes freres valaques figuraient Commş ne faisent plus qu’un mâme peuple libre et independent"; o, c,, p, 89* *
www.dacoromanica.ro
6
Gh. Dtizinchevid
„vechii şi bătrânii Dacii". Proiectul lui Ghica de conlucrare cu Polonii, care este al lui, după cum singur o afirmi, căuta si dovedească Polonilor că în caşul unei revoluţii ei nu vor awa ajutor eficace din partea Românilor dacă aceştia şi-ar reduce activitatea numai la rolul de intermediari între revoluţionari şi aliaţii lor, în a deposila arme şi a servi ca basă de aprovisionare a luptătorilor poloni. Pentru a da un ajutor eficace, Ghica propunea: 1. Unirea Românilor dia Muntenia,-Moldova, Transilvania, Basara- ia şi Bucovina. Fiind uniţi. Ro-mlânii puteau ţinea în frâu pe Austrieci, dând astfel Polonilor posibilitatea să lupte fără teamă cu Rusia, având spatele acoperit; 2. Amânarea izbucnirii revoluţiei polone pentru ca Românii toţi să aibă timp să fie uniţi şi pregătiţi ; 3 Czartoryslri' să interviu ca Anglia să garanteze Românilor că Turcia, când ei se vor declara independenţi, va rămânea neutră; I. Czar-loryski să intervie la guvernul engles ca să dea arme Românilor.
Am pomenit în sumara analisă făcută acestui document că autorul lui ar fi Ghica. Documentul nu ni da niciun detaliu, asupra autorului lui, dar persoana care a aranjat hârtiile politice care se cupî’inde în ms. 5323 a adăogat, de sigur pentru a uşura cercetările: „Ghika. O politycc Wotoskiej wzglşdem Polski". Atât cerneala cu care s’a scris acest titlu, cât şi felul scrierii lui se deosebesc de restul documentului. Se impune întrebarea : cine este acest Ghica? Despre Ion Ghica nici nu poate fi vorba. In anul 1833 era prea tânăr pentru a fi putut concepe un asemenea plan. Apoi datele pe circ le avem ni arată precis că el abia în anul 1835 s’a întâlnit în Franţa, la o vânătoare, cu Czajkovvski, care l-a presintaL principelui Czartoryski1. Alexandru Ghica, principele Munteniei din 1831. de asemenea nu poate fi presupus ca autor al documentului, căci, în timp ce unii îl presinlă ca patriot2, alţii susţin că era
1 St. Lukasik, Relafiunile lui Mihail Czajkowshi-Sadyk Paşa cu Românii, în Revista istorică română, voi. II, fasc. II-III, Bucureşti 1932.
* G. Ganesco, La Valachie depuis 1830 jusgu’â ce jour. Son avenir, Bruxelles 1855, p. 20; filias Regnault, Histoirepolitique et sociale des prin-cipautis danubiennes, Paris 1855, p. 184; A. J. Vaillant, La Românie on histoire, langue, littărature, orographie, statistique des peuples de la langue (Cor, Ardialiens, Va lac/nes et Moldaves, răşumis sous le notrţ de Romans,
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
7
rusofil1. In scrisoarea adresată lui Czartoryski la 10 Decembre 1838, I. Câmpineanu cerea înlăturarea lui Alexandru Ghicaj şi înlocuirea lui cu un Român „decide â adopter Ies projets de Votre A. S. et â travailler dans le sens de la causc polonaiste ou d’une coalition contre Ies Ruses 2“.
In basa informaţiunilor pe care le avem la disposiţie e greu să precisăm cine poale fi acest Gliica. Dar, dacă în privinţa numelui „Ghica“ pus în fruntea documentului ar putea exista îndoiala, presupunând că acel care a ordonat toate actele cuprinse în ms. 5323 a greşii punând un mumie în locul altuia, în privinţa naţionalităţii autorului documentului sântem siguri: a fost un Român. Planul măreţ pe care l-a conceput îl ridică în rândul marilor patrioţi.
Ultimul document (XXXII) este o nouă contribuţie la cunoaşterea războiului Crimeii. Planul de atacare a Rusiei prin Nordul Basarabiei întregeşte cele cunoscute asupra rclaţiuui-lor lui Czajkowski-Sadyk Paşa cu Românii3. El a fost conceput, credem noi, supt directa inspiraţie a comandantului Cazacilor otomani.
Bucureşti, Ianuarie 1935. * *
voi. II, Paris 1884, p. 373; Octavian-George Lecca, Familiile boiereşti române, Bucureşti 1899, pp. 240-241.
*	F61ix Colson, De l’itat prisent et de l’avenir des principautis de Mol-davie et de Valachie, Paris 1839, p. 52-55.
*	P. P. Panaitescu, o. c., p. 91.
*	St. Lukasik, o. c.; Gh. Duzinchevici, Contribuţie la Istoria Românilortn timpul războiului crimele, în Revista istorică română pe 1934, fasc. II-III,
www.dacoromanica.ro
I.
Academia Polonă, Cracovia, ras. 712/1.
Zbi6r autografow C. Walewskiego. (original.)
Joijan Michailo z taszky Bozey Wovewoda y dzicdzicz Ziemie M dtansky etc.
Mcziwy Panie Tharanowsky
Panie a przyaczieliu n^m zdawna Mcziwy.
Sluzby nassc przyaczielskie do tasky W M pilnie offia-ruiemy etc., jsz iham possyiamy Conslantego Wacszş Spotara nassego wielkiego do Lwowa dlia skupowania polrzeb ngm pilnjch, thedj zlieczilichmy Iho, thcmusz poslanczowi nassemu, aby W M Pana y przyaczielia nassego miego nawiedzi zeb.y o zdrowiu W. M. nqm sprawe umiat dacz. Jsz mgmy the wiadomoscz ze pqn Posset krolia Jcgo Mczi Polskiego Pana nassego Mcziwego yusz prezimngt y do Corony Polski pryzachaţ. Przetho W M Pana y przyacziclia nassego proszimy abysz nqm W	dawal znacz, yako thain postanowit Jcgo
Mcz pqn Pssei u Czessarza Jego Mczj Tureczkiego, strony ziemie wolosk1* bo yako mgm wiadomoscz pewng z Czari-groda, zc Czessarz Tureczki nie chcze thej Ziemicze przy-Igczjcz do Corony Polski owszem wstarodawnjm zwyczaiu chcze iyg miecz.
Thakze Jego Mcz Pan Woyewoda Siedmigrodzki o thvm sie spilnosczig wywiedvwa, czo posset krolia Jego Mczj, Iham u Czessarza Tureczkiego sprawit y do Polski dlia tego wyprawil, aby miaţ owszjlkim pewnq wiadomoscz, a zwtascza o ziemi woloskj, dowicdziawszj sic pewny rzeczj na ktorqkolwiek slrone padnie, tho chcze czynicz czo dawno zamysliwa., Daliey niechczie do W M mego M. piana pissacz, gdjzcchjny theimi Iho pos-lfmczowi nasemu zlieczili, aby z W M U stnje w nieklorjch
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
9
sprawach pilnjcli mowif, w czjm prossimj aby mu byla we wszjlkim wiara dostateczna dana. Thakze iesliby nalbe pot-rzeby nasse ktorechmj. mu zlieczili we Lwowie kupowacz pie-niendzj niestalo, prossimj Pana y przyaczielia nassego abysz mn W Mj pozjczjcz kazat. A my w krotkim czassie W M panu y przyaczieliowi nassemu zdziek^ przjsliemij albo wiecy wolow za the pişnigndze W Mczj poboznie damy.
Thak yakosz ngm W M obieczacz raczj t panezerz v kafi'tanik sk’tnyki tedj czekamj thego od W M zradosezig. Z Jego Mczig Panem Hetinaiiem Coronnjm ycsli sie W M uyrszjsz, prossş yako naipilniej w laske Jego Mczj zaliecz miş W. Mcz, a prosz go W M niechaj mi laske u krolia Jego M polskiego yedna, gdjsz ya wszeliakim sposobem chcze sze doslugowacz laski Jego kioliewski Mczj. Zalieczgmj sze przjtjm zwyklej lascze W Mczj pana przjaczielia dawnego y yako oycza nassego. Daium w Targowiczy die 4. Iannary Anno 1598.
W.	M nassego M pana wszego dobra zjczliwj pr7vaczirl.
Io AlaXaHrt Roiroa-
Adresa: Jego Mczv Panu Andrzeiowi Tharanowskicmu Pod-czassemu Haliczkicmu nqm zdawna Mcziwejnu Panu y przyac-zieliowj.
(Traducerea.)
Io Mihail, din mila lui Dumnezeu Voevod şi stăpân al rJ'ării-Munleneşli, ctc.
Milostive Domnule Taranowski, domn şi prieten de mult nouă milostiv.
Oferim cu sârguinţă serviciile noastre prieteneşti bunăvoinţii Milostivirii Voastre, ele., ca. trimiţând acolo la Lwow pe Marele nostru Spătar Constantin Vacşa pentru cumpărarea celor foarte de trebuinţă nouă, i-am recomandat aceluiaşi trimis al nostru să vadă pe Milostivirea Voastră, domnul şi prietenul noslru iubit, şi să ştie să ni dea seamă des pix; sănătatea Milostivirii Voastre. Că avem această ştire că domnul sol al M. S. regelui polon, domnul nostru milostiv, a trecut acum şi a sosit în Polonia. Pentru aceasta rugăm pe Milostivirea Voaslra, domnul şi prietenul nostru, ca Milostivirea Voastră să ui comunicaţi cum a hotărît acolo la M. S. împăratul turcesc înălţimea Sa, domnul sol, relativ la Ţara-Romănească, căci am informa ţi une
www.dacoromanica.ro
10
Gh. Duzinchevicl
sigură din Constantinopol că împăratul turcesc nu vrea să unească această ţară cu Polonia, ci, după vechiul obiceiu, vrea să o aibă.
De asemenea înălţimea Sa Domnul Voevod ardelean s’a informat cu sârguinţă despre aceia ce a făcut solul M. S. regelui la împăratul turcesc şi de aceia a trimis [pe cineva] în Polonia pentru ca să aibă despre toate o Informaţie sigură şi mai cu samă despre Ţara-Românească; aflând lucruri Sigure de partea căruia va cădea, vrea să facă aceia ce de mult gândeşte. Nu mai vrau să scriu [alte lucruri] către Milostivirea Voasiră, domnul mieu milostiv, de oare ce i-am recomandat acestui trimis al nostru ca, verbal, în unele chestiuni grabnice, să vorbească cu Milostivirea Voastră, lucru pentru care rugăm să i se acorde în toate o încredere suficientă! De asemenea, dacă pentru lucrurile necesare ale noastre pe care i-am reoomandat să le cum’pere la Lwow, nu i-ar ajunge banii, rugăm pe domnul şi prietenul nostru ca Milostivirea Voastră să ordone să i se împrumute. Iar noi în, scurt timp vom trimite banii, cu mulţumire, Milostivirii Voastre, domnului şi prietenului nostru, sau vom da Milostivirii Voastre, cu evlavie, pentru aceşti bani. mai mulţi boi.
'Milostivirea Voastră a binevoit să ni făgăduiască o armură şi un caftan de taftă. deci cu bucurie aşteptăm acest lucru de la Milostivirea Voasiră. Dacă Milostivirea Voastră se va vedea cu înălţimea Sa Domnul Hatman al Coroanei, rog pe Milostivirea Voastră să mă recomande cât mai stăruitor favoar>eî Domniei Sale, şi Milostivirea Voastră să-l roage să-mi capele favoarea M. S. regelui polon, căci eu în tot chipul vreau să câştig favoarea M. S. Cu această ocasie ne recomandăm fa-voarei obişnuite a Milostivirii Voastre, domnul prieten de mult şi [care ni este] ca un tată. Dat în Târgovişte, ziua 4 Ianuarie, anul 1598.
Milostivirii Voastre, domnului nostru milostiv, tot binele, prieten binevoitor,
Io Mihail Voevod.
Domniei Sale domnului Andrei Taranowski, paharnic de Kaljsz. de mult milostiv domn şi prieten al nostru,
www.dacoromanica.ro




: fa tfsg,^ 4.
y^x %
Scrisoarea lui Ieremia Movilă către Constantin Komiakt (Suceava, 21 Ianuar 1600) (v. p, 11).
Originalul se găseşte in Biblioteca Academiei Polone din Cracovia, mss. 412.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoiia Românilor
11
t	II.
Academia Polonă, Cracovia, ms. 412. (original.)
Ilieremias Mohile zlaski Bozei Woiewoda i dziedziczny Zicm M< Idawskich Hospodar etc.
Mciwy Panie Constanty zyczliwc chşnci nasze przyiaciclskic zaliecamy wlaskş W M. etc.
Pissanim naszym dobre zdrowie W AI nawiedzamy. klorcgo od pana Boga W M na cza;y i liata dlugie fortuime zyczymy, winszuiqnc W M od pana Boga na ten nowy Rok blogosla-wienstwa Bozego, i pociedi kazdych pomysLnych. Bendzieli wczyiu potrzebowal imienim naszym pan Logpfet laski W AI, zandamy abvs mu sie W AI chentjiym slawic raczyl. Innego nie maiqnc na ten czas co pisac, zaliecamy powlore zyczliwe chşnci nasze przyiaciclskie wlaskş W M DaLum w miescic naszjm Soczawie die XXI Ianuarj Anno Domini AIDC.0.
Iscălitura1.
Adresa: Jego Mei Panu Constantemu Korniaktowi przyia-cielowi nam zdawna Mcinu i laskawemu naliezy.
Pecetea bine păstrată.
(Traducerea.)
Ieremia Movila, din mila lui Dumnezeu Voevod şi Domn stăpân al pământurilor moldoveneşti, eLc.
Milostive domnule Constantin, recomandam favoarei Milostivirii Voastre bunăvoinţa noastră prietenească şi binevoitoare, ele.
Prin scrisoarea noastră dorim Milostivirii Voastre bună sănătate pe care o dorim Milostivirii Voastre de la Domnul Dumnezeu pentrn timpuri şi ani lungi fericiţi, urând Milostivirii Voastre de la Domnul Dumnezeu pentru anul nou binecuvântarea dumnezeiască şi toate bucuriile favorabile. Dacă dom», nul logofăt, în numele nostru, va avea nevoie în vre-o chestiune de favoarea Milostivirii Voastre, cerem ca Milostivirea Voastră binevoitoare să binevoiască a-i îndeplini dorinţa2. Acum, ne
1 Vezi facsimilul.
* Tradus liber. „Stawic mu sig* * ar avea înţelesul de „a face fată cuiva". In Moldova se obişnuieşte la ţară să se spuie, când cineva are oaspeţi: li fac fată cum pot.
www.dacoromanica.ro
12
Gh. Duzinchevici
mai având altceva de scris, recomandăm a doua oară bunăvoinţa noastră prietenească favoarei Milostivirii Voastre. Dat în oraşul nostru Suceava, ziua 1 Ianuarie, anul Domnului 1600.
Iscăli tura.
Adresa : [Scrisoarea] se cuvine D-sale Domnului Constantin Korniakt, de demult prieten al nostru, milostiv şi /binevoitor.
III.
Biblioteca Czartoryski, ms. 493. (original.)
Serenissime ac Potenlissime Rex,
Domine. Domine Clemenlissimie,
Clementissime emanatas vigesima seplima mensis Maij Sere-nilalis V-rae graliosissimas lilcras a spectabili ac generoso Domino Constantino Turkull, Dapifero Czerniechoviae, Capi-laneo Czerncnsi, nec non Colonello Ejusdem Screnilatis, im-millimo el honoralissimo acccpi respectu, ex quarum lenorc gratiose lata mandata et clcmeutissimam erga me suumi devo-tissimum propensionem apprimc intcllexi: pro quali, cum meis servitijs humillimis, t ani am rile graliludinem reservirc nequeam: Serenitatis V-rae gratia illa excelsa et affeclus benc-volentissimus comrplebit meac tenuilatis defectum.
Iile vero turbidus rcrum stalus, quem capita aliquot sedi-tiosorum, junctiis cum hosle consilijs, perlurbarunt, toii mundo est jam manifestus, quem Divinae Majestatis Providentia, pro suac inscrutabilis sapientiae operatione ac Serenitatis V-rac solio, in solatiumi Chrislianorumi oom'ponere alque complanare velit. In pluribus prolongare calamum, quo fors ne moleslus accidann, nolo, nisi me, tam in mandatis Serenitatis V-rae executis et exequendis quam in cacteris demissis meis servitijs, quae imbecillitas mea poterit, ad expositionem realcm suprafati spectabilis ac generoşi d-ni Constantini Turkull re-i fero, meque regijs favoribus et gralijs uberrimis drvotissime eum comlmendo. Pul-pnram Serenitatis V-rae exosculans, maneo.
Serenitatis Vestrae
humillimus ct devolissimus servus, Conslanlinus Brancovan.
Bukuresli, 2 Augusti 704.	(fol. 275.)
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
i3
IV.
Bibi. Czart. ms. 463. (original.)
Illuslrissime et Excellenlissime Domine el Amice Colendissime *,
Officiosissimae Excellentiae Vestrae lilerae, fauslis appreca-tionibus plenae, quas pro SancLissimis Nalalilioruni ChrisLi Festis imperliri nrihi placuit Excellentiae Veslrae singulari gauaio animum rneurn replcvere; gratias itaque quani pluri-mas ago Excellentiae Vestrae ac, prout postulant synceri affec-tus jura, reciproca animi promJptitudine omitem prosperita-tem, longamque seriem annorum ex intimis visceribus auguror. Caeterum Excellentiae Vestrae (cuius calcberrimam personaln plurimi aestimio) bonae vicinilaLi congruam sinceratn amici-tiam offerendo, maneo.
îllustrissimae Excellentiae Vestrae
Amicus bencvolus ad obsequia paratissimus.
Jo. Nicolaus Maur. P. M.
Jassijs, die 8-a Febr. Ano Dni 1712.
(fol. 239)
1 M. Sieniawski, castelan de Gracovia, Mare Hatman al Coroanei, staroste de Lwdw şi Rohatyn. — In scrisoarea lui Sieniawski din Radom, 10 Febr, 1712, către Marele Cancelar al Coroanei (ibid., pp. 243-5) găsim următoarele ştiri relative la scrisoarea de mai sus şi a scopului trimeterii ei: „Stanei u mnie tu Pan Strachocki Polak, Sekretarz Imsci Pana Maurokordatego Hospodara Wotoskiego z listem, ktorego posytam W M M M Panu copi^. Przydal y complement In eundetn sensum, nie dai^c si? w niczym wi?cey wyrozumiec. Suppono: ze on bardziey na szpiegi przyiachal, y ze Portha Hospodarowi ztecila penitius expiscari co si? u Nas dzieie. Bo tenze sekretarz wymowil si?, ze asserebant Szwedzi, iako iuz Ich woyska szwedzkiego 40 m. znaydowac si? miato w Poznaniu. Iam tedy zaraz dawal Mu konwoy, oby iachat do Poznania, y obaczyl ad oculum rei narratae verltatem Ale on sam si? z tego smiat“. „A venit aici la mine un Polon, domnul Strachocki, cu o scrisoare de la d-sa Domnul Mavrocordat, principe al Moldovei, şi pe care o trimit Milostivirii Voastre, domnul mieu milostiv, in copie. A adăogat şi un compliment in acelaşi sens, nelăsându-se sondat mai mult in nimic. Bănuiesc că el a venit mai degrabă ca spion şi că Poarta a recomandat principelni să observe mai adânc ceia ce se petrece la noi. Că acelaşi secretar s’a exprimat că au venit Suedesii şi că armata suedesă, 40 mii, s’ar afla acum la Poznari. Atunci eu indată i-am dat escortă ca să se ducă la Poznart şi să vadă cu ochii adevărul celor povestite. Dar el singur a râs de aceasta".
www.dacoromanica.ro
14
Gh. Duzlnchevici
V.
Bibi. Czart., ms. 515. (original.)
Monseigneur,
Przeszlq Pocztq donioziem W m m m Panu ze tu Compăruerant
z Moskwy dwoch Braci Rodzonych Xiqzqt Kantakuzenow ktorzy sami tam iadq w Protekcyq J. K. mei Ludzie cho£ rriiodzi ale dosyfi rozumni, rekommenduiş ich tasce y Promocyey W m m Pana, upraszjpac abys raczyl Suffragani im przed Panem mogj) siş zda6 do Sluzby Woyskowey, a Lepiey by tych konserwowafi w Regimentacli nizli lak wielu Officyerow ktorych Oycowie Kupieclwcm y handlami siş bawiq, onych zas nielylko Ociec quondam Ilospodar Mullanski niemaie przy-iazni y zyczliwoâci swoiey ku Jego Kmsci y Rzpltey przezejn^-nie w Correspiondeiicyach illis temporibus potrzebnych. dawa» dowody Lecz et Praedecessoribus Nostris Antecessorowie ich z Statecznq zawsze oswiadczali siş przyiazniq in reliqno sami potrafiq zaslugiwad sie na fcaskş W m m m Pana...
Zyczliwy...
We Lwowie die 2, 7-bris 1724.
A. M. Sieniawski.
(Scrisoarea adresată Cancelai-ului Coroanei.
(fol. 507).
Restimatul scrisorii:
A. M. Sieniawski, castelan de Cracovia, etc., recomandă cancelarului Coroanei pe Rudolf şi Constanlin Cantacuzino, cari veniau din Rusia. Aceştia ar fi mai indicaţi pentru armată •decât mulţi ofiţeri cari nu-s decât fii de negustor, căci nu numai că tatăl lor a fost Domn în Muntenia, dar şi înaintaşii lor au fost în prietenie cu Polonia1.
VI.
Bibi. Czart., ms. 515. (original.)
Rudolf şi Constanlin Cantacuzino către Cancelarul Coroanei.
Monseigneur,
Comune nous ne pouvons pas venir â Varsovie â cause
1 Sub semnătură este titlul lui Sieniawski.
www.dacoromanica.ro
Ddcuniente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
15
que nous n’avons pas encore trouve quarlier pour avoir ou loger, il est im(piossible pour oette heure d’avoir l’honneur per-sonnellement, Monseigneur, de vous faire la reverence, nean-moins nous prenons la liberte de Lui porter nos tres-humbles respects par la presenlei, en Lui remettaut aussi l’incluse de Monseigneur le Castcllan de Craoovie1 qu’il a voulu bicn aise-ment nous faire la grace de nous accompiagner, nous reccot-mandant â la gratieuse prolection de V. E, afin de pouvoir jouir de Sa grace et bienveillanoe. V. E. aura bien la bonte de ne oondamner point une telle confiance que nous prenons vers un si gentil el genereux Seigiieur, et, nous recoomandant tres humblement â-la Votre bonne grace et hautc prolection, nous proteslons d’elre tousjours avec le plus respectueux alla-chement,
Monseigneur,
De V. E.
Les tres humblcs et tres obeiss. servitcurs, P. Roudolphe Canlacuzen de Vallaquie. P. Constantin Cantacuzen de Vall|aquie], Le 18 du 7-bre 1724.
doi. 511.)
VIL
Bibi. Czart., ms. 616 (origfnal.)
JUustrissime et Excellenlissime Dolniine, Domine Amice et Vicine Colendissime.
Plurimum mie delectat memoria Excellentiae Vestrae, cujuis amiciliam iam pridem oolui, quando personaliler cum sua nobilj ac tot laudibus in hoc magno Imperio celebrata persana colloquiupi habui, quam equidem semper ambio, et, modo renovatam per adventumi Illustris ac Magnifici Dominj Swirslci, conservabo, quam testandam confirtmandamque aliquo extemo signo mitto Excellentiae Vestrae per aulicum meum nobi-lem Alexandrum Duca Postelnic (cuius ab ore fusius infor-mabitur de desiderio vicinalis amicitiae) 'equum turcicum, othomanicis phaleris ornatum et rogo ut acceptare pro parvo signo amicitiae, quam ergo Excellentianii Veslram in pectorc
1 Adam Mikolaj Sieniawski,
www.dacoromanica.ro
16
Gh. Duzlncftevici
foveo, ct in mei memdi'iam lili diglielur, praebehs miliî iii posterum oceasioncm exiiibendi officîa ihfca, quibti^ decentei-Eoellentiam Vestram amplecbens, sulninâ culn aestitnaiicrod maneo
Excellehtiae Vestrae
sinccrus amicus el ad officia jkiralissinius,
J. Gregoi-ius Gikas.
Iassiis, die 28 Maij 1732.
(fol. 391 (7&).j
VIII.
Bibi. Czart. mss, 616. (original).
Illustrisime ac Excellenlissimc Domine Vicine et Amice Colen-
dissimie.
Iucimdissimas EccellcnLiae Veslrae Lileras per Nobileni Ale-xandrum Ducas nuper mihi missas, eo quo decet honore et pari alacritate acccpi; e quibus, turn cliain ex relalione su-pradicti Poslelnik inieilexi de bona valeludine el sanitabe Excellcntiae Vestrae, summoperequc gavisns sum; in quibus quoque teslabalur jura vicinildlis et amicitiae harmoniam dijucius servaturam, tuni etiam gratam memoriam quam erga Praefulgidam Portam conservai, quod pi'ocul dubio laudi Ex-cellentiae Vestrae futurumi, et gencrosum D(?)tum! crit. Lafe* tor placuisse equum, ac vicissim ago gtatias pro pijscide aurea cl pro horologio pariler aureb duplici repelilionc: qudc caerte mihi placuerunt; quibus in mkAnbriatai E-ae V-ae utad, el, his omlnibus sinceritatis et propensionis V-trac docunlfentiâ persuasus, certam Excellcntiatn Vestram reddo infe prislirio ad reciproco amore et aestimatione erga ExCellcnliani Vestra/nl semtper dispositus fore. Caeterunl, onrnis dcsideralae felicitaţii incrementa E-ae V-ae ex animio vovens, candide niancd
Excellentiae Vcitrae
sincerus amiicus et ad officiat paralissimuS,
J. Gregol'ius Gilias.
Iassys, die 26 Iunij stylo v., 17^2 A-o.
(fol. 392 v. (735).)
www.dacoromanica.ro
Dobumente din arhivele polonfe relative la Istoria Românilor
17
IX.
Bibi. Czart. ms. 6lfi. (original.)
illuslrissime et Excellentissime Domine Amice et Vicine Collendissime.
,Quio frequentiores accipio Exoellentiae Veslrae literas, eo cre-brius laetor, cum ab illis docear sanitatqm ac infucalum ergja me ejus amlorem, sicut in hisoe quas Rawae, die 13 Iulij, ad me scripsit, obscrvo amicabilem conlcslationem ac generoşi animj conteslalioncm ac propensionem, de qua nunquam! du-bilavi. Deinde inlellcxi quod ejus prudentia pro iuslo oensuil primam incidenliam iudicioruln confinaliuin Mohilowiac ha-bendorum non esse inchoadam ante quairu manifesta fiat om-nibus incolis, cL id nullibi mclius quam in comilioiis Palali-naiuum Regni Poloniae mcnse augusto proximo futurorum proplerea ojnittendam potius, et secundam cadcntiam (sic) assumendam pulavil, quam resohilioncm prudentem quidom ac raLionj conscnlancam opinionem suam acccptavi ac appro-bavi et identidem asscntior, modo Dcus O. Max, conoedat nobis incolumilalem, uL secundam cadcntiam incipiamus tumque et semper quaeso ut mihj occasionem praebeat oslendendi quanta cum aesLimatione sim erga E. Ves. et maneam
Exoellentiae Veslrae ad quaevis officia paratissimus,
J. Gregorius Gikas.
îassiis, die 10/21 Iulij 1732.
(fol. 393 (737).)
X.
Bibi. C^art., ms. 6(6. (original.)
Illustrissime ac Excellentissimte Domine Domine Vicinc el Amice Colendissime,
Acoeptis solila oonsolatione ac lionore plurimum aestiman-dis Exoellentiae Vestrae Literis, rnagnae felicitatis ac augurij mei aestimo, tanquaîm exaralis a tali oordialissiimo amico; ipso quoque tempore meas teligisse manus, quo favenlibus sn-peris ex gratia Potentissimi Imporaloris, domini mei ele-
2
www.dacoromanica.ro
18
Gh. Duzinchevld
mculissirr.i ad Sedern Principalus Valachiae acoedo. Succedit vero mihi ad sedcm Moldaviac Illuslrissiimus prinoeps do-minus Conslanlinns, fiiius pie defuncţi principis Nicolai, nec noii fralruelis meus dilectissinius, cujus adventmn toii fore gralum vicinilali arbilror; quoniam lanquam aller cgo non deeril bonam inter vicinilates harmoniam et integram aini-citiam oolere, lam cuini Serenissima Repoiblica quam cum rcli-quis nostris arnicis, praecique cum ExcellentiaVeslra, tamquann suo paterno amico.
Accidil enim ut in Iraclu ilincris oonventioncm cum Illus-trilate Sua habeam, ubi fusiorem informalionein inslruclionem-que, lam de conclusis inter vicinitatcs negotiis, cpiam de ami-cabili E-ae V-lrac oonfidencia ralionc Tartari per modernas ad me literas notificata, turn etiam de interessis (sic?) et decideri js hisce in parlibus exislentibus omninm amicorum, ei dare non desinam; quem oîmni promptitudine satisffacturum spero ad omnia E-ae V-ae contenta, quamvis mea ex parte forsitam defuil. Caelerum certificare volui E-ae V-ae, eliamsi a remoliori loco, attamemi (sici) prislinam erga me amicitiam ex affectu oonlinuare dignelur; quia nihil mihi gratius quam cuncla E-ae V-ae adimplere officia, omni promptitudine qua maneo
Excellenliae Vestrae benevolus amicus et ad officia paratissimus,
J. Gregorius Gilcas,
lassijs, die 20 Aprilis stylo v-ri, 1733 anno.
(fol. 399-400 (749-751).)
XI.
Bibi. Czart., ms. 616. (original.)
Illustrissimc ac Exccllcnlissime Domine, Doaninc Vicinc el Amice Colendissime
Opportunum sane el bonae sinocraeque amiciliae congruum arbitror per hascc amicissimas Literas Excellenliae Vestrae mlea dcferrc desideria; quae mihi lam per literas Magnifici Domini Swirski, quam etiam oretenus per nobilein Alexan-drum Dukas, mlissum a inie ad Exccllentiam Vestram, confirmata fuerunl ex parte E-ae V-ae ratione deposili cujusdam sacro-
www.dacoromanica.ro
bocumente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
19
rum inslrumciiLonini ox\nanicnloruniquc Melroiroliliuiac Eccle-siae Iassensis; pro (piibus llluslrissimus cl Rcvcrendissimus archiepiscopus el Melropolila Moldaviae consensu jxxeo ct lo-lius consilij millil hasce ad parles suum archinnaudrilanl Ho-* mine ThooklisL una cum socio ad rccpiirenda cl recipienda praedicla ornaxncnla ecclesiaslica sccundum dociuncnlum dcli-nealum cl subscripluin a pic delunclo pro lunc Melropolila Moldaviae. Idcirco, duclus ego cordiali inler nos amicilia, cni-rogo innala sua benignilale eum suscipcre dignetur, ut per rogo innala sua benignilale cum suscipcre dignclur, ut per assislenliam cl dcxlerilalem Exoellenliac V-lrae, nec non per Ejus pronuovenda intermedia lam ad Serenissimiun Regjepl quam ad Serenissiniam Rcmpublicam possil ixracfalus Iioc negotium efficere, quod procul dubio non repulsam ab Excel-lentia V-tra instanliam îneam spero. De mea quoquc in simi-libus occasionibus prompliludinc Exccllenlia Ycstrac optime sit persuasa, quod nunquam gravabor ad inuplcnda Ejus desi-deria. Cacterum cum antiquo affeclu et sinceritate permanco.
Excellcntiae Vcslrae benevolus vicimxs ami-cusve ct ad oflicia paratissim'us
J. Gregorius Gikas.
Fără dată.
(toi. 397-398 (745-747.)
XII.
Bibi. Czart., ms. 586. (original.,)
Nos, loannes Gregorius Ghica, Dei gralia Terrarum lolius Moldaviae Princeps.
Universis âc singulis hasce noslras lilleras inspecluriS fi-dem faciitfus alque profilemur pracsenliuml exhibilorexn d. Amtonium Rahosam, officialem noslrum, hinc in Polonianx in privalis noslris negoliis expediri. Quapropter oxnnes el sixi-gulos, cujuscunque oonditionis ct ordinis sini, quo par csl honore rctţuirimlus atque roganhis ut praefalo D-no Nostro officiali non tantum liber transitus, sed etiam, si opus fucril, favorabilis assistenlia humanissime conccdalxxr. Non dcerijmis lam in paribus quam quibuscunque occasionibus gralissimas
www.dacoromanica.ro
2b
Gh. Duzinchevici
vices reddcre. Jn quoruin fideni praesenles slibscripsiiuus, |ct sigillo nostro niuniri jussimus.
Daluin Jassiis, die 20 Iulij s. v. 1747.
J. Gregorius Gikas.
(fol. 54.)
XIII.
Academia Cracovia, ms. 412. (original.)
jlllustrisime ac Exoellentissimle Domine Palatine, vicine el amice,
Litteris Illustrissimae atque Exeellemtissimae Domiualionis Suae peracceptis mihi nunciis Ejusdem adventus in oraş con-finiorum nostrorum non levi gaudio el salisfaclione animi affectus siun, non	niagnac spei et fiduciae ergo in
Ejusdem Exoellentissima persona positae, cujus vigore publica salus et securitas Ejusdem vigilanti curae ac providae direc-tioni in illis partibns est ooncredita, quam proptei- solatium quod concepi vidcndo magis vicine apipropinquasse limilibus nostris prislinum amicum. Pro benevola pnjhi exhibila apprc-catione votorum successuum repcndens grales, apprecor Eidem reciproca obsequiosae nxentis propensione omilia fausla el opli-mos alţi Sui, quo fungitur, muneris desideratos eventus, exopi-tans idoneas occasiones demonstrandi Eidem me esse semper antiquum illum sincerum amicum, qui plurimo ducit nullo non tempore inviolabilemj vicinitalis amicitiainl ct utilcm vici-norum harmoniam.
Illustrissimae atque Excellenlissimae Dominationis
Vicinus et ainicus addicLissimus,
J. Gregorius Gikas.
Jassiis, 11 Jan. 1718.
XIV.
Academia Cracovia, ms. 412. (original.)
Illustrissimie el Excellcntisipile Domine vicine ct amice colendissimel!
,Usque adeo honoralissimis îllustrissiiiliae et EScelleiitissimiae
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
21
Dominalionis Vestrae de dato 5 Aprilis, oonspicua vicinalis amicitiae indefessique studii circa indcnihisalionem plenaln'que satisfactionem injuste dammificatorum subditoruinl Principalus hujus et circa ablataruipi et huc usque denegatarum pecu-niarum integram restitutionem versanlis docuimenla exhibrn-tibus adficior, nt tantam in me proclivilalem sedulaimiquei vicinitalis juriuni custodiam, quam fcurae cordique esse Ex-cellentiae Vestrae abunde apparet, oondigne depraedicare frustra allaborarem. Totus idcirco id adnilar, ut quibusvis desidera-tissimis oblalis occasionibus meam aeque complacendi proimli-tudinem Excellenliae Vestrae usque oomprobem, assidua vicinalis amicitiae observantia distinclissipiioquc cultu permanens Illustrissimae et Excellenlissimae Domiuationis Vestrae
Sincerus amicus, ad officia paratissimus, Joanes Thcodorus,
Terrarum Mold. Princcps, îassiis, d. 12 Maji st. v. 1759.
Adresa: Illuslrissimo et Excellcnlissimo Domino,
Domino Francisco Potocki,
Palatino Kioviae, nccnon exercitus partium Ukraniae (sic) supremo regimcnlario,
Domino amico et vicino colendissimo.
Warşzii,
XV.
Bibi. Czart., ms. 626. (original.)
Illuslrissime et Excellentissime Domine, Domine amice et vicine oolendissime !
Quae de pretiosissima Excellentiae Vestrae vice plus simplici mihi exhibila benevolentia proslant documlenla ejusmodi na-turae sunt, ut revera amicitiae officiis deesse vidercr, quodsi oblata occasione puncto haesitarem, eandem in mea convertere commoda. Offert Se feliciter ista occasio dum Doininus La Roche, secretarius meus intimus, in Poloniam revertitur: com-positis etenim in hac capitali negotiis suis domjesticis, qua'p ipsi suam praesentiam exigere visa sunt, itineri se reaccinjrit, Ut ud istas partes se rccipiat, nec iţnquam înde abivisset, quaudo
www.dacoromanica.ro
22
Gh. Duzinclievicl
praevidere milii licuisset sLatum inoertum et perplexiuu, quo, tempore ipsius abscnliac, Yarsaviac falsae cl coulradicloriae relationes me projecerunt, prout el aliae noliliae vagae, quae de tempore in tempus illinc veneriint. Non enim sic erat, quando, constitutus in illis locis, facultalem, liabebat veram rerum situationein adspiciendi et quid maxime usui esse possit, tam intra Poloniann, quam exlra; cum primis proptei- libc-rmn accessmn ct cerlum confidenliae gradum, quem Exccllcn-lia Yeslra ipsi benigne concedere dignala fuit. Instanlcr itaque precor Excellentiam Veslram ut el in pracsenlia iisdcm favo-ribus ipsum honorare velit, quibus longissime abcsl, ut un quam male utalur. Distinclissimo interim cullu et plurima obser-vantia persevero
Illustrissimae et Excellentisimae Dnalionis Vestrae
Sincerus amicus et vicinus ad officia paralissimus.
Gregorius Ghica.
Iassijs, die 30 Maji 1765.
(fol. 111.)
XVI.
Bibi. Czart., ms. 626. (original.)
Ul-mc et Ex-jnie D-ne vicine et amice ool-me,
Ex aestimatissimja E. V. epistola die 2 currcnlis st. no. exarata et ex adnexa schedula ibi clausa cognila milii fuit et explicata dilucidalio pi-aetensiomim polonicarum super in-tegrum dominiitm flumiuis Dnister el quod ipsormn basis fundamentalis ad nihil aliud nitalur sol tun modo nisi mediationi cuidam ut proponatur Praefulgidac Porlae Ottomanac obli-neaturque imperiali fernian Principi Moldaviac dii-eclum pro executione similium exposlulationum polonicariun. Cum ila-que talc imperiale fermanimi a Praefulgida Porta nmnquam apparuerit directului alicui Moldaviae Principi ct trajcclus tam Sorocae, quam Choczini (pro quibus menlio fit in ea-demlmel schedula, numquam dcjccerinl, tam ex parte Poloniao, quam ex parte Moldaviae, et per conscquens ex ipsismet dc~ mioaistralionibus clara sit incontraslabilibus et tcstimionijs ef-fectivis veritas et demonstralio moldavicae justitiae, lanto ma-gis, quod ill-mus cotnes Podoclţi, dum redibat ex sua lega-
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
23
tione constantinopolitana paucis ab hinc annis super ipsis lotis decreverit liane differentiam ad favorem Moldaviae in-simul cum Ill-mo Zam Aga, suo conduetore, alijsque comlmis-sarijs ollomanis quibus data fuerat incumjbentia ista ex p«trte Pracfulgidae Porlae ollomauae. Hinc excusalum mc rogo E.
V.	si decidere non possim, de negolijs jajm decisis et quate nullo paclo a mie pendeiit, sed, siculi in ultimla mea dice-bam, absolute cl directe a Pracfulgida Porta ollomana, mea elementissima domina. Ex parte mei igitur, cum nulla um-quam fuerit demonstraiio approbationis ad quemcumquc minimum actum jusliliae sacrisque traclalibus oontrariiun, imlo quautum a me dependere polueril pro viribus pro reciproca vicinali tranquillitate et bona armonia curam quam maximum impenclerim, cumque ad praesens divina gratia Conslantiinopoli inveniantur miniştri Poloniae, hincque Majcstas Regis et Ser-ma Respublica Polonica totam facilitalem habenl illic accomodandi quodcumque negOtium perfectiori amiciţia et uti conveniens est justitiae, juribus gentium, perpetuae păci bonaeque ar-i moniae, quae feliciter inter bas ambas polentias amicas perseverat, reiterando meas amjcales assicurationes de paecu-liari oonsideratione et distincta aestimatione, quas speciali Ier habeo pro E. V., generaliter vero meos ainioos et justos sen-sus sinceramque dispositionem et propentionem quas leneo pro conservatione perfectionis armoniae et vicinalis Iranquilli-tatis in toto eo quod a me pendere et ad me spcclare po-tuerit, solită animi mei promlptitudine persevero Ex-tiae V-rae
Vicinus, amicus et ad officia paratissimus,
Gregorius Ghica.
Jassijs, p-a Augusti 1766 st. vet.
(fol, 481-483.)
XVII.
Bibi. Czart., ms. 660. (original.)
Ill-rne et Ex-me D-ne vicine el amice col-jne1.
Quum Sua Majestas Turcarum Impcralor, d-nus încus gra- •
• Ţ. Dzieduszyclţi.
www.dacoromanica.ro
24
Gh. Duzinchevici
tiosissimus, mie iterum ad hune Moldaviae Princiipalum usquc et sub die 23 Januarij curr-s anni prOmovere dignala sil, slatim adhue adveni, amicabilem F,. V. partem praesenlibus hisce, pro vicinali amiciţia fovenda et conservanda, danda(m esse de tali eventu non omitto. Solită humanitate reoepluram esse sperarem, jussaque sua exoplans, constanţi consideralione persevero Ex-tiae V-rae
Vicinus, amicus et ad off-a paralissimus, Joannes Gregiorius, Priuceixs Moldaviae.
Jassijs, 15 Aprilis 1767 s. v.
(fol. 327.)
XVIII.
Bibi. Czart., ms. 873. (original.)
Gelsissime Princeps, Domine, Doiiuiue colondisskne!
Cum inter Subliniem ac Excelsam Portam Olhomanicam at-que Serenissimlam Remipublicam Poloniac bona hannonia ac amiciţia felicissime subsistit, exhibilorem praesenliuJiiiL fidelcm se dilectum nostrum suprem'um Serdar dominum Georgium de Saul Varsoviam ablegare decrevimus, ut in eiiuiicnlibus comitijs quae primla Februarij anni proximi celebrabuntur, uti etiam postea, per quot temlpus nobis visum erit, în Varşovia se detineat cum residentis noştri charactere ornatus, prouL etiam ex parte Celsissimi Principia Moldaviae, fralris noştri, jam a longo tempore dominus de Roche cum characlere residentis sui Principis Varsoviae commoratur. Quarc Ccl-situdinem Vestram tanquam excelsum Inagnalem Inclyti Rcgni Poloniae hisce rogare voluimus ut diclo ablcgalo nostro, lam publice, quam privalim eandem acccdenti faciles ac benignas aures conoederc atque ipsum cum sua alta proteclione ac benevolenlia cohonestare velit, quouscpic in Polonia se deli-nebil, et, quemadmlodum a Celsitudine Veslra id cnixe conlcn-dim*us, ita a nobis vicisspn redliibiliun iri pollicebiur, omni cum observanlia, ac veneralionis cultu pemilanentes Celsitudinis Vestrae
Obligalissimus Servus
Alexander Ghika.
Rouchereslini, dje 27 Deccmbrjs s, u,, anno 1767,
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele poione relative la istoria Românilor
?5
Adresa : Celsissimo Principi Domino de Radzivil, Marscliallo Generalium Confederationumi, equili Aquilae Albae el S. An-dreae, etc., etc., domino vicino ct amico colendissimo, Varso viam.
(iol. 111-113.)
XIX.
Bibi. Czart., ms. 873. (copie.)
Respons do Hospodara Jmci Woioskiego.
Iasnie osvviecony mei Hospodaru Woloski.
Iako z kazdq sqsiedzkq potencyq nayiasnieysza Rczplta Pols-ka zupelnq przyiain zachowaâ w Rzqdzie Maxym swoich zaklada, tak osobliwie z Wysokq. Portq. Ottomanskş. dla klorey nalezyte zawsze oswiadcza uszanowanie, nayzupelnieyszq. przy-iaiii, y nie naruszonq wediug Traktatu Kariowickiego har-moniq utrzymywafi zqda, a zatym list waszey Hospodarskiey mosci z Buchorestu dnia 27 Decembra slyli veteris1 datowany, przez powinnq. dla wysokiey Porty konsyderacy^ y przez na-lezytq. dla waszey Hospodarskiey mei przyiain y powazanio uprzeymym odebrawszy scrceni Wielnioznego Jm Pana Jc-rzego de Saul naywyzszego waszey Hospodarckicy mei serdara, w charakterze resydenta Jego na teraznieyzy seym nasz przys-ianego z talenlow y zacnosci znamicnilego "wszelkq przyiazniq y szacunkiem moim przez ezos lu bytnosci Jego czcic nie omiesz-kam, na dowod tego ze polecaiqc mnic dobrey y nieustai^cey waszey Hospodarkiey mosci przylazni iesteni z prawdziwym affektem y z nalezytym uszanowaniem
Jasnie oswieconego waszey Hospodarskiey mei sqsiadem y szezerze zyczliwvm przyia-cielem 2.
Traducerea.
(iol. 63.)
Răspuns călre M. S. Domnul Munteniei.
Ilustre Doinii al Munteniei,
Strălucita Republică polonă grupează pe ai săi în Marca Con-
1 Greşit e stil nou.
* In tabla de materie a ms această scrisoare e menţionată aşa: „Kopja adpowiedzi krdlewskiej do Hospodara Wotoskîego* *. Răspunsul, de ţapt aparţine lui Radziwitt, şi nu regelui.
www.dacoromanica.ro
26
Gh Duzinchevid
federaţie* 1, de oare ce cu fiecare putere vecinii [vrea] să păstreze o sinceră prietenie şi mai cu samă cu înalta Poartă Otomană, pentru care totdeauna exprimă stima cuvenită, cere [republica polonă] să mmţie o prietenie totală şi o inviolabilă armonie potrivit tratatului de la Carlovăţ. Deci scrisoarea Maiestăţii Voastre princiare din Bucureşti, datată 27 Decembre stil vechiu, pentru consideraţia cuvenită înaltei Porţi şi pentru cuvenita prietenie şi respectul faţă de M. V. princiară am primil-o cu o inimă politicoasă şi pe d-sa domnul Glieorghc de Saul, cel mai mare Serdar al M. V. princiare, trimis cu caracter de resident al Vostru la seimul nostru de acum, eminent prin talentele şi onorabilitatea lui, nu voiu neglija să-l onorez cu toată prietenia şi respectul mieu în timpul şederii sale aici, şi o dovadă despre aceasta este faptul că, recoman-dându-mă prieteniei bune şi neîncetate a M. V. princiare, sânt, cu adevărată afecţiune şi cu respectul cuvenit, al M. V. princiare vecin şi prieten cu adevărat binevoitor.
XX.
Bibi. Czart., ms. 660. (original.)
Ill-me et Ex-me D-ne vicinc el amice col-inle2,
Amicabilis E. V. reddila mihi est; in ea onmia qnae expo-suit peroptime parilor intcllexi, nec mihi posnilus poenilusquc ignotum est quanli acslimct Pracfulgida Porta Ottomana, mea gratiosissima D-na, conservationcm perfectae amicitiae ciun Ser-ma Republica Polona, pro qua fovenda, juxta leges bonae vicinilalis el harmoniae, pmralissi'inum mie invenienl semper; at, amicabiliter loquendo, plura qnae exponit E. V. in eadem epistola falsa profccto eidem repreliesentata sunt. Nam falsis-sinvus est error quod officiales mei moldavi tam parve cam-dem amicitiae et vicinitatis legem observent, utpote qui stric-tissima jussa mea tenent pro illis conservandis. In omni Do-minio ooncedet mihi E. V. facinorosos et scelestes homincs adesse, sicuti erunt pariler in Polonia et in Moldavia natnra-liter etiam; at, quod işti a mbis officialibus protegantur, in-
1 Confederaţia dela Radon).
1 T. Dzieduszycki.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
27
dicet mihi rogo quinami sil umis, el comp robei si poleril, Ut oognoscal justitiae mcae sevcrilalcm. Excursioncs faclas in Poloniam a Polonismet in Moldavia profugis propc Sorocam, anno elapso, nescit rever a E. V.; nam plusquam 250 Iiomincs ab ispravnieo moo soroccnsi contra islos anuali suni, aliqui occisi, quorum capita hue adducta fuere, noimulli fugae daţi, alij vero capti sunt. Spolia vero quae poeues islos inventa sunt, hic deptosila, ad rcquisiLionem d.Gurki, Exercilus Corouao Militiae Podoliensis, E. V. forLasse noti, reddita sunt jussu mc o sacerdoţi Michaoli Feldkievicz et Antonio Rqgoginski, uli cons-lal in secrclaria mea ex i pioni m rec'pnlis (sic), quod faclum indubilalum esse concedat. De alijs vero prima,m Hotitiam ab E. V. colligo, diligentem lamen inforniationem reqpiiram.
Quo vero ad duos homines ex Moldavia Zalczycki proficis-centes et in arresto posilos, et quod eisdetn imputentur furii el occisionis scelera, tolum opposilum juihi reprehescnlorum esl; nani ex mm slarosta czcrnovczcnsi, qui lolam facli scriem perspicacissiime exauilinavit, oonslal quod duo isli pro suis negotijs Zalczycki (sic) profeeti sunt, quod, si latrones fuissenl, nou tam slultos dclmisscl credere asumet (sic?) ipsis vellc se dări in mânu justitiae, sed, sicuti erant Poloni abl aliquot annis in Moldavia reccpti, pro hoc solumniodo inuo-center capii suni, volendo tali modo cogere libeidalem illam1 cuiquc debitam eligendi sibi domum.
Mense Junij clapsi anni unus servus d. Szaszkievicz, le-saurarij Districlus Vinnicensis, Jassijs se reccpil, furaiis miile aureis ungaricalibus suo d-no; statim jussu mco in arrestum posilus fuil el D. Mausant, pi-ocuralori conslilulo a diclo Szaszkievicz cl majori comlandanli Mohilow, pro Ex-mo d. Palatino Kioviensi, deductis expensis, redditi simt; an caslis işti sini signa bonae vicinilatis cl harmoniac, considerel ijisc.
A dd. vero Polonis nullam unquam justiliam cl salisfac-tionem oblinere poluerunt Moldavi mei, qui quotidie ad me recurrunl, imo neque cpislolis x-espondelur, qiiam'vis pauper-rimi pedester porsonalilcrque sc( oonferant traclanlquc vobis-cum, terminum ignoscal, cum lege perfidioris inimiciliae. Tras pauperrimi Moldavi occisi sunt trans limiles Moldaviac iimo-centissimi anno pi-aelerilo; nulla justiţia facla est in provin-cijs- coactus, recurslun fccil La Roche jussu mieo in tribuna-
www.dacoromanica.ro
28
Qh. Duzinchevici
Ijbus Varsaviae, niliilque pariler acluin est. Hinc nou extra-neuin esse oonsideret, si, solită animi mei sinceritate, de tali agend: forma non contentmn me vocdm. Possem revera E. V. oentenos, ut ita dixerim, recursus remlitlere; ipsaquemet scio justitiam mihi redditura.
Rebus sic stantibus, si profecto prius non cognoscam ct ego, non verbis, sed factis, polonos dd. considerare sincerilor amicitiami nostram, non mie invenient, credat, ad ullam gratiam, sed ad solam sijnţplicemque justitiam conoedendam1. Remittant igitur diios innooenles homines iu Zalezycki suim^tos, sitquc boc primum signum, nam pari lance tractabuntur. Quo vero ad interdictum oominiealus in Zalezycki falsum omino est; soliimmodo jpeş qliquae prohibitae simt extra totarn Molda-viam in alia regna transferri. Haec sunt quae E. V. signifi-canda debeo, cui constanţi amiciţia persevero
Ex-tiae V-rae
Vicinus, amicus et ad officia paralus,
Joannes Grcgorius, Princeps Moldaviac.
Jassijs, prima Martij 1768 s. v.
(fol. 457-459.)
XXI.
Bibi. Czart., ms. 941 (Akta konf. barskiej, 1769-1790.) (original.)
Illustrissime, Exoellentissimle ac Reverendissime Dolminc, Domine vicine et amice mihi colendissîme !
Propter antiquam sinceram inter nos reciprocami amicitiajri ratione vicinitatis et bonae harmoniae, quatni ego semper vi-gentem studui conservare confidens quod etiam ex parte Vcs-trac Exoellentiae pari propensione foveatur, praesentem occa-sionem haud dimittendam duxi quin Eandemi, quara in islis Ilungariae parlibus degenlem accepi, litleris officiosissimc sa-lutaremi et ad miajorem confinnationem islius sincerae ami-citiae perofficiose comjmbndo Excellenliae Veslrac meutn Mag-num Serdarium Georgium de Saul, qui honorifice imhnanuabit praesentes meas Excellenliae Veslrac, cui etiam singnlarein suain benevolentiam el favorem non dedignabilur exhibere, cum in praesenlilms circiunslanlijs missus a Inc fucrit in confinia Hmigariae, ubj validam proteQtionem Excellenliae Vcş-
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoitâ Românilor

Irae eidem jjiprutileml esse judicavi, ac pcrsuasus sum in sua innala magnanimilale, quod liane meam commendalionem bc-nevolo sil animo susceplura, pollicens paria praeslare aeslima-lissimis ofl'icijs Excellenliae Vestrae in siniili occasione, Jnte-rim debila cum observanlia et cullu sinccrae mliluae amici-tiae persevero.
Excellenliae Vestrae
Ad officia paratissimtis sincerrimus amicus, Gregorius Ghica.
Bukurestini, din 10-a Iulij 1769 s. v.
(fol. 85.)
XXII
Bibi. Czart, ms. 941. (original)
Monseigneur,
Aîanl regu l’agreable nou voi le du retour de Voire Excel-lenoe â Zborow, j’avois prie Monsieur Bohusz, Vice Palaliu de Vilna, de Lui di re que j’avois depiuis quelques lems unc lettre de Son Altesse le Prince de Valachie, mon gralieux Seigneur, poiu- Voire Excelleiice, el prcsque dans le moine, tenis j’avois l’honneur de le Lui ecrire encore, cn La pviant aussi par xna leltre d’avoir la bonte de me faire savoir Si je devois la Lui envoier â Zborow, ou atlendre Sa venuc ici, comme Son Altesse Monseigneur le Prince Ratzeville jine l’avoit fail esperer. Monsieur Bohusz m’avoit ecrit de Zborow que Votre Exoellenoe l’avoil cliarge de me faire savoir que jc pouvois’ garder la susdite leltre aupres de mloi, puisque Elle etoil intention6e de se transportor ici. J’attendois doue avcc un deşir inexprimable l’arrivee de Votre Excellence, mais, voi-ant qu’Elle retarde encore et aîant entendu aujourd’Itui que Votre Excellence s’a rendu jusqu’a Tultzich seulement, j’ai resolu de l’envoier par un expret a Monsieur Vice Palalin de Vilna de Bohusz, en le priant d’avoir la com'plaisancc de la retajettre â Votre Excellence. C’est unc leltre dc reodmr mandation que Son Altesse mon Prince m’a envoie pour la respectable personne de Votre Excellence, pour la quelle mon Prince a une estime et veneration tres distinguee. Si Votre Excell. voudra l’honnorer d’une reponse, comme jo
www.dacoromanica.ro
5o
Gh. Duzlnthevici
l’esperc, je la prie de me l’envoicr par le rclour de l’expres, ou bien quand il Vous plaira. Monseigneur, je me sex-oil faiL un devoir de me rendrc a Zborow, ou îi presenl a Tulcich, pour l’assurer iJcrsonellemenl de rnles obeîssanccs respecliv-euse, si ma sanie, qui csl depui is quelque lems assez faiblc, m’auroit permis de mc inettre cn voiage. Je me rescrve donc d’avoir cet honneur et avantage quand Voti*e Excellence lion-norera celle viile de sa pi-escnce. En allendanl, je prens la liberte de mc recoiPander â sos Ixonncs graces el bienveil-lance, et je suis avec un profond Respect Monseigneur, De Voire Excellence
Le tr&s humble et tr6s obeissanl servileur, G. de Saul, Grand Serdai* della Principaute de Valachie.
Eperies* 1, ce 20 8-bre 1769.
(fol. 371.)
XXIII.
Monsieur 2,
Bibi. Czart., ms. 631.
La lettre qu’elle a eu la bontiS de m’envoyer par le coun-ier qui vient de passer par Jassy, m’a fait un sensible plaisir.
Elle mte donne en merne tcms sujet non seulement de Ia i-emercier obligeamjment pour Ies complimenls qu’clle agrâd de me faire sur la regence dela Moldavie, qUe la Sublime Porte vient de me oonfier, mais en meane temls de la prier de me continuer dordnavant la meme amitiâ qu’elle a toujours eu pour moi.
Je n’ai pas manquă d’ailleurs de m’lnfonner del’affaire des Juifs donl elle m’ecril et de Tinlei-et qu’clle y pu-end selon sa letlre.
J’ai donnd la dessus mes ordres pour arreter Ies marchan» dises du Juif de la Turquie, qui apres une rechei-chc exacte ayanl requis qu’il repondi-ait exaclcment â tout, ce qu’il i>cul
1 Localitate In comitatul unguresc Sarosz.’pe malul stâng al râului Tarcza. In limbile slovacă şi polonă Se numeşte Presz6w.
1 La tabla de materii de la începutul manuscrisului e trecut: Copie de
la lettre du P-ce de Moldavie â M. l’Envoyă de Pologne.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la istoria Românilor
31
devoir rendrc dc sa ootle-piarl, apres qu’il ait mis au net ses oonles avcc son associc dc Polognc, qui vicnl dc pârtii* pour son pays, ct donl, a cc qu’il dil, il a cnoor â reoevoir sclon ses papiers,
Dans celle inlervalle un marchand lurc, Iroisiemic associc de oes deux Juifs, s’elant of Ieri cu cauliou pour lui sur ses marchandiscs Irouvccs ct arrclees ici, j’ai fail mletlre cn liberie le Juifs dc Turquie, en allcndaut une rcponsc de sa pari.
Le courricr porleur de sa lellre a ete d’abord expcdie avcc loul 1’empressemJent possible, aussi bien quc riioiumc qui cloil avec lui, comine seront tous ceux qui passeront desorinais d’ici en vertu de l’clroite et intime alliance de sa Cour avec la Sublime Porte el de l’estimie particuliere quc je conserve pour un ministre tel que, Monsieur, J’ai 1’lionncur d’etre.
Monsieur,
Votre obeissant serviteur, Constantinus Murusi. [Fără localitate]. 1777, cc 5 janvier.
(fol. 361.)
XXIV.
Bibi. Czart., ms. 693. (original.)
Excellenlissime Domine, Domine nobis colcndissimel,
Litleras Excellentiae Vestrae nupernis diebus exaratas benevole acoepimus, in quibus Nos oertiores fuit de latrocinio quod ad oppidinn Turucske contigil, in causa morţiş Foţi Mărgărit, quam ob causaml praesentis reciproce mittim'um litleras nimirum nt Manolati Mărgărit condecentem justiciam peccu-niarum jam inventarum apud Senatum vel ubi fueril acciperc queat. In primis jaml dcscripsimus lilteris peccunias mulloruin fuisse qaeslorum: ea de ralione requirendam duxi Exccllcu-liam Vestram ut, qualcnus amicabiliter adlaboravit ad capicndos latrones inveniendasque peccunias, ita pariter adlaborarc nou desinat ad accipiendas et dandas Manolati Mărgării; quod officium anlicabiiiter Nobis praeslitum reddere in similibus
1 Se pare câ scrisoarea e adresată lui Witte.
www.dacoromanica.ro
32
Oh. DiiZlnchevici
casibus affirmamlus his, slunlnijo vicmalis amiciliae candorc per-severamus
Excellentiae Yestrae
Aniicus et viciilus, Constantinus Murusi.
Jassiis, 30 De-bris 1779.
(fol. 103.)
XXV.
Bibi. Czart., ne. 613. (original.)
Excellentissime Domine, Domine nobis colendissimie,
Quoniam quidam noştri mercatores, Deanictrius Panaga, Ioan-nes Nikolleta, Nobis Memoriale dederunt, per quod Polonos quosdam ipsis debere Nobis declararunt, quami ob causam pro obtinenda debita ipsis peccimia alia quoquc vice frustra ei sine emoluniento Poloniam petierant suasque expcnsas manilor perdiderunt, etiamlsi dcbitorum suorum proprias obligatorias manibus detinuerinl, quibus monstratis et quamquam appro-batis, ad solvendam peccunialn dcbitores nequaquam necessilati sunt, ob id requirimus a Exocllentia Veslra ut ante nominalos hosce miercatores ejusmiodi auxilio adjuvaret scilioet ut ad oonvenicntes partes ad oblinendum suum! jus vicinalis ainjici-tiae causa illos reoonunlendaret, cum et nos ad exa!m!inandaS| causas illac subditoruml et quo cilius definiendas oninem dUi-gentiam el celeritatem adhiberemius. Ut patet et a causa Illus-trissimi Domini Episoopi, cui ominem' affabilitatem mbustrantes, cum exquisitone et possibili diligcntia causam) suam exalniina-vhnus, propterea et in nostrorum causis Excellentiajn) Ves-tram eamdem diligentiam mhnstraturam non dubitamus, ut semper sic et in posterum in eodem amicitiae cultu perse-veremius.
Excellentiae Vestrae
Amiicus et vicimis, Constantinus Murusi.
Jassiis, din 1-ma Maij s. v. 1780.
(fol. 363.)
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
35
XXVI.
Manuscripte instituti ossoliniani (Lwow), ms, 5592/11, Teki A. Derkaczâ IV. Sprawy tureckie, sierpierî 1791-marzec 1793. Odpisy z Haus- Hof- u. Staatsarchiv w Wiedniu.
Le vieux Prinoe de Potemkine s’est eu mieane tems beaucoups recrie sur nos arrengemeas oouoeruaut la reslitution des 5 districts de la Moldavic. II pretendoil d’un câte n’avoir que prâte ees districts aux troupes im/pl. pour le tems dc la guerre el avec la rdserve de Ies reprendre apres notre paix ; de l’autre cot6 il soulenoit que, Ies Turcs s’etant engages dc ne pas passer le Danube et le Sireth, ne pouvoieint pas sans violer cet article entrer en possession des dits dislricls. Ce sopliisme absurde, si aise â detruire, n’embarrassoit le Grand Vesir quq par l’obstacle ou le delai dont il se voyait menace, et pOur l’6carter il a d'abord pris le parti faible de con Fier l’adminifc-tration de cette pârtie de la Moldavie au Drogman <Ie la Potrljo Murusi, 6sp£rant que le congres lui foumiroit Ies moyens d’ob-tenir l’acquiesoement du P~e de Potemkin.
1	I	r I	4	I	14	4	1	4	4	1	4	4	4	•	•	t %	•
P<6ra de Constantinople, le 25 Octobre 1791.
le B-n d’Herbert-Rathkeal..
(toi. 9.)
(Ajdo Copiat nunta! nărţile relative la noi.)
XXVII.
(ibid.)
Je viens de recevoir la lettre ci-joinlc en original du Cap-e du Regiment Banaliste Allemand Hora d’Otzclowitz sur un nouvel arangemJent des limites de la Bukowine, qui, quoiquc nullement applicable aux circonstanoes presentes, merite d’etre transmis â Votre Altesse et depos6 dans Sa chancellerie, plan la nettete du dessein et l’heuneux moyen dc dlminuer la ligne des confins en ugrandissant Ies corps de la Provinoc; c’esl, d’ailleurs, de tous Ies projets sur Ies limites de la Bukowine, celui qui Im’a păru le plus satisfaisant.
(Copiat în întregime.)
Rustschuk, le 22/ix 1791.
www.dacoromanica.ro
34
Gh. Duzlnchevici
XXVIII.
(Ibid.)
Nastşpuj^ce punkty poruszal Herbert w swej Konferencyi z 3.XI.1791 z Reis Effendim1.
4). Le ferm an des pâtres transilvains.
Păra de Constantinople, le 12 Novembre 1791. (Am copiat numlai ce se referă la noi.)
(fol. 11.)
XXIX.
(Ibid.)
La Russie, Monseigneur, se prăpare â tirer le plus de parii qu’elle pourra des territoires conquis â la gauche du Niester. On dit que ce pays prendra le nom de Nouvelle Moldavi©, qu’il sera peuplă d’emigrans de toules Ies classes, qu’on le oonstituera et gouvernera comme une principaută grecque, que le fugiLif Alexandre Mavroeordato eu sera le Hospodar; qu,’il aura une Cour ttiodelee sur oelles des Princes de Valachie eL de Moldavie, un Vestiar, un Spiatar, Aga, Postelnik, etc. On ajoute que oes derniers momtens sont employ&s â depeupler tout â fait la Moldavie, que des ămissaires russes travaillent jusque dans Constantinople â embaucher des Grecs, meme de la noblesse du Fanar, et que Ies familles trâs-distiiiguees soni deja dăterminăes â aller s’y ătablir. Le Vestiar de Sturza, dont j‘ai remis Une fois la requele â Votre Altesse, hotnine instruit, âctif, resolu, paroit un des principaux agens employds â l’ac-©omplissement de oes vues; il vient d’etre revfitu du caractere de Gănăral Major et regală de plusieUrs centaines des paysans.
C’est un prămier apperţu qui mia ătă dorină des nouvelles intrigues russes; je le suivrai pas â pas et ne manquerai point de porter mes dăcouvertes ulltei’ieurs â la connaissance de Votre Altesse.
J’ai l’honneur....
' In conferinţa sa de la 3 Novembre 1791 cu Reis-Efendi, Herbert & discutat acele puncte.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
3$
Pera de ConstanLinople, le 25 avril 1792. â Kaunitz-Rietberg.
(fol. 35.)
(Copiat în întregime.)
XXX.
Bibi. Czart. ms. 5214. (Pisma polityczne rozne 1802-1805, voi. I.j
Idie sur Ies nioyejis de conservei- notve influence dans! Ies Principuutes de Valachie et Moldavie et de metlre en blide Ies brigajids de la rive du Danabe.
Les deux Provinces de la Valachie el de la Moldavie onlj ete toujours le Ihealrc des gucrres entre rEmţpirc de Russie et celui de la Turqilie. Leur ferlilitâ et leur ressouroes joinUes â l’atlaclienienl des habitans pour l’Emfpire de Russie oul procure â celui-ci des avantagcs qui ont coulribues en grandc pârtie â ses triomphes et â ses progres sur l’Empire Ottoman. Pierre le Grand, conVaincu de l’utilile de s’attacher ces deux Provinces, n’a pas ăpargue ses bicnfaits â ses habitans, meme en leur faisant sentir qu’il ne les distinguoit de ses sujieta Russes et en flatant toujours leurs espdrances, de regagner leurs anciens privileges dont la Porle les avoit depouillesi. Ecatterine Seoonde, devenue limitrophe de la Moldavie, voulu răaliser les promesses du CrSateur de la Russie et voulu borner le Turc â la simţple souzcrenctc de ses Provinces, en renolivelant leurs privildges par le '.trăite de Caînarge et d’Analikavac. La Porte trouva le moyen d’eluder l’gxecution de ces TraitSs, soit par des ciroonslances politiques, soit par des mandges sourds. Alexandre Premier, notre Auguste Souve-rain, suivant les traces des Son aycule et de Sa Grande Mere, fit deci are r â la Porte qu’il acoordait â ces deux Provinces Sa puissante prolection, qu’il vouloit l’6x<5cution des Traitâs et qu’il demandoit le soulagemient de l’oppression dans la quelle ces deux Provinces ătoient accabldes. Celte declaration de l’Empereur domia occasion d’ime convention, qui eut l’ap-parence de sattisfaire Sa disposition clemtente, mais qui en rea-lit<5 non seulement doubla les mlalhcur des habitans, mais pr&qu’anulat tout ce qui etoit fait pour l’avantage de ces provinces par les enciens trailăs. Je lieils ce fait par des personnes de consideration, qui ont eu une part dans les(
www.dacoromanica.ro
Gh. Duztnchevidl
36
enciens Traites, qui ont occupdes Ies premieres placbs de leurs pays, qui sont aujourd’hui etablis avec disliuction en Russie, qui ont stiivis Ies Feld-marechaux Roumlanzow, Po-temkin et Repnin.
Les Moldaves et Ies Valaques ne peuvent âtre contents de ce dernier arangement j en oonsequence ils ne cesseront de se plaindre et de desirer un soulagenxent. La France, allenlive toujours â saisir toutes les occasions opportunes pour aug-? mlenter son influance et diminuer celle des antres, nd mau? quera pas de profitter de ce mecontentement et offrir â oes Provinces sa protection et sa medialion aupres de laj Porte, pour leur faire obtenir ce qu’elle desirent. Je suis assurd de bonne part que le GonsUl franţois, â son arrive a Boukerest, fut faire sa visite au Metropolite et fini par lui dire qu’il avoit ordre de son Premier Consul de lui dire, qu’il ne souhaite que l’occasion pour faire sentir ă la Princi-pautd de Valachie combien il s’interesse pour son bonheur, qu’en consequence les habitans peuvent s’adresser â lui dans Lout ce qu’ils desirent et qu’il ine manquera d’employer son crddit et ses mJoyens aupres la Porte pour leur faire obtenir ce qu'il desirent et qu’il se chargoit de faire parvenir au Premier Consul leurs adresses.
Je suis aussi persUade que les Valaques ont ecrit au Pre-> mier Consul et qu’ils ont reţus une reponse sallisfaisante de lui. Faut-il des autres preuves que Bonaparte cherche de sup-planter mâme en Moldavie et en Valachie ? Peut-âlre que cette correspondanoe continue par la voie de la Prusse : si notrc Ministere n’est pas informii, que font-ils les Consuls ?
II faut pourtant s’occuper sdrieusement des moyens de rdta-blir et conserver notre influence sur ces deux Principautcs, qui nous a coutâ tant de sang et des traveaux et qui nous est, si ndcessaire a cause de leur proximii, ainsi que des moyenp d’arrâler celle des Franşois et demonter la machine prussienne. Je n’en trouVe que trois, dont je vais expliquer les avanlagtes:
1°. Nommer deux Agens, un pour la Moldavie et l’autro pour la Valachie, des seigneurs de ce pays, dtabli en ftussie, dont le devoir sera: 1° d’âclairer ies demarches des prinofes et celles des habitans, 2° de tenir la main a ce que les articles! des traităs sdient observes et texecutes avec toute l’exactitude
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polon? relativ? la Istoria Românilor 37
par Ies princes. Les avantageş de ce mioyen spnt que, peş! Agenş eţant du pays et ayant dans lp Pays deş pqrpns, ţleş Amis, deş connoissşnpes, sont trâs â porte de touf savoir pfc de tout connoître, et ilS peuvent tr&s ais&nent detoumep ieJţ: arreter lout influance franpoise, tant par leur liaisons et adb drances que par la protection qn’ils dornieront au pays. On me dira que nous avons des Consuls, mais les Cpnsuls ne pepvent pas avoir les avantageş qu’ont ceux-ci. Car a la fin il est trfis nalturel que quelqu’un se fie plutot â un paranl ou a tm ami qti’â un 6lranger. D’ailleurs ceux-ci onl un aiguillon bien plus puissant: c’est le bien de leur pays natureţ et de îeurs parents et l’intdret de la Russie oii se trouvenL 6tablis avec Îeurs biens et Îeurs faxnilles, et ils chercheronj tolijourş de combiner ces deux principes et rendre par 1;) l’influence de Ia Russie tr&s solide. L’autre avautage de ces Agens est qu’ils 6claireront notre ministere avec plus d’exac-titude de totites les ddmarches, non seulemtent de ceş deux Principautds, mais de toute la rive droite du Danube et ineme de la Porte. Ils ont le mioyen de le faire, paroc que jls ont nne connoissance plus exacte du pays en tout ce que nous1 şvons dit ci dessiis.
2C pngager la forte â permettre que ces deux Principautes puissent envoyer â ]ia Cour de Russie lepps Ageqs respectives, comrue les1 ont â Constantinople.
Cet arrangement ftera sentir aux habitans que la Rqssic deşire d’etre inform 6e de touts les torts qu’on vou,droit feurs fşire et des atteintes qu’on voudroit donner â Îeurs privileges, et fixera par lâ leur oopfiance. Ces Agens pouront atissi dopner des avis sur tout oe qui se passe dans ces PrincipaOtes ejt meme dans tous les allentours et dans la Capitale par leur correspondance particuliere.
La Porte ne peut pas s’oposer: car, ayant reconnu solen-nellement la protection de la Russie ştir ces Principautes, il est juste qu’elle aye aupres d’Elle des personnes acrediLes qui puissent l’informer.
3° Engager la Porte de permellre â ces deux Principautâs de retablir les troupes qu’elle avoient enciennem,ent. Les Prin-cipautes de Moldavie et de Valachie avoient Îeurs troupes, jusqu’gu momlent que la Porte, profitant de Îeurs faibţlesşe pt
www.dacoromanica.ro
38
Oh. Duzinchevlcl
Ide celle des leurs voisins, Cearta Ies naturels du Pays de la Principautee et envoya des Grecs de Constantinoples. Ceux-ci, pour marquer leurs soumjmissions ou pour profiter des som-mles destinfes au miainticn des troupes, Ies abolirent. Depuis ce tems oes deux Principautes sont restes saus deffense. Au-jourd’hui elles se trouvent exposGes aux incursions des bri-gands de l’autre cote du Danube et sont obligees de satisffaire â toutes Ies contributions qu’il leur plait imposer. C’est de oes deux provinces qu’ils retirent leurs subsistances et ce qui leurs faut pour soutenir leur revolte. Paswan-Oglu a deja prit en argenl de la Valachie deux milles bourses, outre que Ies trois milles que Ies deux Principautes ensamble ont pay6 a la Porte sous titre d’arrerage des troupes de Paswan-Oglou, outre Ies provisions et Ies chariots et autres objets que la Valachie ne cesse de lui fournir; le Bey de Resciouk fait le mAmle jeu sUr la Moldavie. Si elles refusent de payer, par une( incursion on ravage le pays. Pourquoi donc ne pas permleUre et mSmie ordonner que ces deux provinoes s’arment non seulehilent pour deffendre et repousser Ies incursions, mais mfimte atta-quer et r^duire ces brigands ?
Les avantages de cet armement pour la Porte seroit trfes utile. Car, ces provinces, se mlettant en 6tat de deffence, hote-roient aux brigands la ressource qu’ils ont de les mettre en contribution et de se soutenir par lâ. Mefrite elle pourroit or-donner aux ptriuces de miarcher sur eux. Mais la Porte par sai ntefiance ordinaire aime plutot voir devaster son pays, que perxnlettre â ses sujels de se deffendre, temoins les Bulgares: ces ttialheureux ravag(5s par les brigands de la Romlelie de-kn'andoient â haut cris de leur permlettre de s’armer et chasser les brigands, ce qu’ils auroient execute. La Porte non seulemtent refusa, inais ordonna, au contraire, â ses mSnîstres de prendre garde aux Bulgares, et, en cas qu’ils s’armferoient, de les pour-* suivre. Ainsi ces pauvres malheureux devoient se laisser £gor-ger sans se deffendre.
Les Valaquos, fatiguăs de payer les contributions â Paswan-Oglou, demanderent aUssi de s’armer et de se deffendre. La Porte, au lieu de le leur permetlre, envoya ses troupes, qui se rSunirent aux brigands et pillerent le pays. Les Vallaques se sont cru heureux d’avoir r&issi ^ les faire retirer. Ainsi que,
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
39
si dans ce cas elle proposeroit d’envoyer şefe trouples en Mol-davie et en Valachie, le mal augmtenteroit au lieu de guerrir.
Les circonstances demandemt que le pays s’armfe; sans cela on ne trouvera pas extraordinaire si les habitans, âcrasâs par un joug tpie leurs devient insuportable, cherche[nt] â s’en dâlivrer et sui[ven]t celui que leurs propose ce soulagement.
Pour ce qui regarde Paswan-Oglou1 et les autres brigands de l’autre cotâ du Danube, peut-on traiter avcc les brigands ? Ces gens s’attachent toujours â celui qui leur offre une proie.
J’ai deja dit que, si la Valachie et la Moldavie se mettent en âtat de deffense, elles leurs oleront leurs ressources; ils n’au-ront de quoi soutenir leurs traupcs; ils seront obligâs ou de se dissoudre ou de porter leurs ravages jusqu’â Constantinoples.
C’est pour cela qu’il faudra que la Valachie et la Moldavi© arme de maniere â pouvoir les attaquer et les disperser. Je ne sais si Bonaparte a quelque influence sur ces brigands; ont dit qu’oui. Si cela est, il faudra se servir mânie des moyens Ies plus violents pour les denicher et les râduire, car on ne peut pas se fier ni â leurs promesses, ni â leurs serments.
Le General Major Comnene.
(fol. 467-477.)
XXXI.
Bibi. Czart., mss. 5323 (Pisma polityczne, 1833.)
Ghika.
183[3],
0	polityce WoXoskiej vzglţdem Polski2.
II y a quelque temps que nous apprimes de Monsieur C.3 que les Polonais se preparaient â un mouvement general pour reconstituer et etablir l’ancienne Pologne. II nous apprit en mâme temps que les Polonais comptaient sur un triple mou-vement: primo sur celui qui aura lieu dans leur propre patrie, seoonde sur la cooperai ion des Circassiens qui ă la place d’une guerre defensive en feraient une oftensive et combine-
1 Asupra legăturilor răsculatului Pasvan-Oglu cu emigraţia polonă vezi St. Lukasik, Rumunja a Polska w XIX wieku, Cracovia 1929, p. 19.
’ Despre politica muntenească faţă de Polonia (cuvântul „wojoskă* * ar putea însemna şi românească).
* Ar putea fi Czajkowski.
www.dacoromanica.ro
40
Gh. Duzmchevid
ratent leur attaque avec Ies Cosaques du Don, enfin, tertio, sui' quelques miliers de Zaparosanes, qu’on enrolerait sur Ies deux rives du Danube, qu’on armerait chez nous et qu’on ferall avancer en Ukraine pour revolter toute cette province. II nous proposa donc de relourner chez nous pour chercher des lieux surs et certains, oii l’on deposerait des armes, et cela particu-Jieremlenl dans la Petite Valachie, pour aboucher quelques Zaporozanes avec Ies Polonais, qui devra se raetlre â leur tete, pour prendre loutes Ies dispositions necessaires â l’approvi-sionOment des bl&> et autres denr6es dont la Pologne aura besoitf pendant sa guerre d’independanoe, enfin pour servir d’intermlediaires entre Ies Polonais et leurs alliers et amis de l’exterieur. Silot que cette proposition nous fut faite, que nous eumlcs connaissance de votre projet, sitot, dis-je, une pens6e toute naturelle vini â notre esprit: oe que Ies Valaques qui se chargeraipnt de cette affaire devraient prendre bien dejs pr6cautions pour que, toul en etant utile â la cause polonaiSe, ils ne nuisissent pas pour tout â leur propre patrie en ap-pelant sur elle de nouveaux malheurs. Aussi quelques nio-ments de reflection nous suffirent-ils pour nous convaincre de cette veritfi: que, si Ies Valaques prenaient Une part, il‘ faudrail qu’ellc fut serieusc, active, inlercssoe et que ne faire que ce qu’on nous proposail ce serait non seulemcnt ne pas vous etre utile, mais de plus ce serait nuire â la fois et â voire causc et â notre patrie; car n’est-il pas evident, ou du moinsi n’est-il pas probable, que le Cabinet autrichien, apprenant tout ce qui s’etait pass6 chez nous et sachant de plus que pendant votre guerre la Valachie ne serait qu’un depot de munitions d’armes, de denri5es et de loutes Ies choses dout vous aurez besoin, n’est-il pas evident, dis-je, que le Cabinet autrichien pro-fitera de cette circonstance jwnir envahir nos pays par ses arirtees et pour venir en aide â la Russie en attaquant vos deri^res ? De sorle que vous aurez â repousser l’Autrichc sur deux points â la fois: eu Galici (sic) et feur vos dcrîăres. II faudrail donc â toute force que Ies Valaques fussent armes et pirets â resister. Mais que pourraircn1t faire Ies Valaques a eux seuls et â quoi aboulirail leur resislance? Pour arreter el comu battre des annees aulrichiennes il faut plus qu’une Valachier îl faut la Transilvanie, la MbMtevie, la Bessarabie, la Rouho-
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor 4|
vine, il faut en uu mot ces cinq provinces a la fois, qui loutes . onl merne langue, m&ne reHgion, memes moeurs, qui jadis ne faisaienl qu’un et qu’on pourra electriser et conduire contra l’ennemi en lenr rappelant leur comonlun passe et en leuV faisant esperer un meme avenir, une mfmc grande patrie.
C’esl ainsi que petit-â-petit nous arrivftmes â l’idee defini--Live, d celle idăe si chere â nos coeurs, que tant cL lanţ de fois nous roulâmles dans nos csprits, niiais qui pour la premiere fois se presentait â nous avec quelques chances de- reussile. Du moment que la question fut ainsi posăe, que nous par-times d’un point de vue plus elevă, que nous cumes â l’horizon une grande patrie en esperancc, des ce moment la question changea. II ne s’agissait plus d’exposer son pays pour d’aulrcs mais pour une seoonde1 patrie, il ne s’agissail plus de resber' Ies bras croisăs ct de voir faire d’aulres, mais de prendre soi m&mle part, mais d’unir et de con fond re ciuq provinces, mais' de Ies preparer â un mouvemenl oommuii, mais dc consliluer> l’ancienne et vielle (sic) Dacic. Alors rAuLricbc, ce fantome redoutable, n’est plus â nos yeux ([ii’un cnnemi d’egal force; occupăe non plus com|me auparavanl par la Galicic seule, mais de plus par Ies cinq provinces, peut-elre par la Ilongrie et pfeut-etre aussi par rilalic,clle n’esl plus loul a craindre, car on a des lnoiitagiic.s armăcs â lui opposer. Alors aussi pour Ies Polonais plus de crainic pour Icurs derieres: ils peuvent en tonte surete diriger toules leurs forces contre Ies arm6es nips-covites Ainsi, tandis que vous nous garanliricz du cotă de la-Russie, nous, avec Ies Galicicns, nous vous garanlirions du cotă de l’Autriche.
/Mais, pour atteiiidrc un pnojcl semblable, c’esl-â-dire pour preparer Ies cinq provinces d un niouvcmienl general, il nous faul avant tout du lemps, el cela d’autanl plus que ces pays appartiennenl ă diflcrens etals el qu’ils n’onl point un enmemi commiun. D’ailleurs, n’avant cncorc ni lele, ni but, ni plat, ni moyens d’execulion, il est evident qu’un e de premieres icondi-tions jK)ur la reussile dc notre projet tfesl le lemps. D’un autre cotă, voire mouvemenl dependanl de celui des Circas-siens, vous nc pouvez poini nous delerminer d’epoque fixe. ce
* De-aeupra acestui -cuvânt e «cri8 eu creionul: „nouvelle*
www.dacoromanica.ro
42
Gtu Duzinchevid
mouvement pouvant avoir lieu ce printenvps, oomlmfe au prin-temps prochain, coinlmle aussi au printemps de la troisi&mle, ann6e. Vous demander de regler votre mouvepient d’aprâs le notre ce serait peut-etre vous demander quelque chose con-traire aux interets de votre patrie. Aussi, sans vouloip nuir k votre cause, nous nous somîmes premunis contre le cas ou, ag'is-sanl vous, nous ne serions pas encore preţ k vous suivre ; ât cet effet nous nous sonunes accordes sur ce que le depot d’armes et toutes Ies autres conditions ne seront executes que lorsqjie Ies cinq provinces seront preţ â agir. Sans cette oon-dition n’est-il pas evident que nous nous trouverions dans le mâme cas qu’auparavant, c’esl-ă-dire que nous exposerions non plus une, mais cinq provinces a la fois. sans pouvoir en ineme temps Ies defendre? Si donc ceux qui sont â la tete du parti polonais peuvenl par leur influance retarder le plus long temps possible le moment aii Ies Circassiens de guerre deffensive fe-raienl une offensive. si, dis-je, ils peuvent faire cela, alors nul doute que Ies deux causes gagneront â la fois ; car il faut bien se penetrer d’une chose: c’est que la premiere coudilion, le premier element dont nous avons besoin pour que chez nous un mouvemlent naţional ait lieu et reussisse, c’est le temps.
Ainsi, en suposant que nous ayons le temps necessaire pour preparer notre mouvement, nous voila donc dejă prets â re-sister aux attaques de l’Autrichc. Mais cela suffit-il? Non sans doute. II nous faut de plus que nous nous garantissions en mfime temps du cote de la Turquie. C’est pour quoi aussi, lorsque nous eumes l’entrevue avec Monsieur le Comic Z...1, awns-nous demandă que le Prince C...2 intervint aupres1 de l’Angleterro pour que celle-ci nous garantit que la Turquie restera neutre lorsque nous nous declarons independant. Ce qui, remarquez bien, ne sera pas du tont dificile â oblcnir, car le Sultantfsic) est trop raisonnable pour ne pas obter pour l’abandon de deux principautes, que dis-je de3 4 millions da piastre, lorsqu’il aura en perspective la delivrance de son empire des griffes de l’aigle moscovite.
1 Zamojski.
* Principele Adam Czartoryski, care a murit în anul 1861.
8 Cuvântul acesta, fără a fi şters, e corectat cu creionul: „d’un*, 1 Loc liber in original.
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
43
Nous avons demandă aussi que le Prince C... intervint encores aupr£s du Gouvernement anglais pour que celui-ci nous promis (sic) des armies sous la oondition de lui rcmbourser la valeur lors-que nous aurons Ies fonds necessaires. Et. pour plus de garanţie, que le gouvernement anglais ne nous livre Ies armes quq lorsqu’il y aurait certitude complete d’un mouvement dans! ces pays.
A ces deux demandes Monsicur le Comte Z... nous repondit tres judicieusemenl que nous n’avions point besoin de l’interd vention du Prinoe C... et que nous pourions faire cela nous' memies, lorsque nous serons c|uel([iic chose par nous mâmes. Aussi remarquons-nous que, si nous demandons ces deux ga-ranlies, ce n’est pas parce que nous doulons qu’une fois fort nous ne puissions pas par nous memes Ies obtenir; mais c’est par ce que, devant communiquer le mouvement polonais et notrc projet â Monsicur K...1, qui malgres toute sa repu-tation et son nom n’est pour le moment qu’un pal> ticul ier, et Monsieur K... â son tour devant le comhiuniquer â ses quatre confreres de Transilvanie, de Moldavie, de Bessarabie et de Boucovine, qui cux aussi probablement ne scront que de parti-culiers, mais qui, tme fois â la tete, devroul avoir une oonfience pour eux mâmes et une autorite pour Ies autres egal â oelles d’un gouvernement fort et solide, devant, dis-je, communiqner notre projet â Monsieur K..., il faut par nas paroles et surtout par des assuranoes et des fails venant de hauts lieux que nousl puissions lui donner, et lui aux autres, assez d’energie, de con-fiance, de force morale pour produire en uu an, deux ans ce que sous ses garantics ils ne produiraient que dans cinq ou sept ans. Enfin nous demandons aussi que le Prince C... nous donne un ccrit adresse â Monsieur K..., dans lequel le Prince dirait s’etre entretenu avec nous tant sur le mouvement polonais que sur le nolre. Car eu verile ne scrait-il pas ridiculc de nous presenlcr lâ bas, de leur parler de chosos si graves qui interessent nos deux palrics, puis, lorsqu’ils nous delnan-deraient la moindre preuve de tout ce que nous leur dirions, c’est-â-dire im ecrit du chef, nous leurs reponderions que nous1 n’avons eu l’occasion de le voir une ou deux fois. Pour toutes Ies demandes que nous vous avons f ai Ies soyez bien persuadd
1	Acesta e I. Câmpineanu.
www.dacoromanica.ro
u
Gh. Duzlnchevicl
que si vous ies realisez il ne poura en pesulter que du bien pour nos deux causes et pas le inoindre mal. Eu nous preseji-tant lâ bas avec un. ecrit du Prince et de plus avec la garanţie que la Turquie n’agira pas et que l’Angleterne jious fournira Ies armes lorsque nous cu aurpns besbin, n’esl-il pas certam que cela leur donnera une vie, une conviction de reus-site qu’autrement ils n’acquereront que bien plus tard, peut-ptre lorsqu’il n’en sera plus temps? Tout oe que nous venonş (de vous dire est si yrai qu’op n’a qu’ii se rappeler ce que nous avons dit plus haut sur le temps pour se convaincre de cella veri te : que leur apporter ces garanties c’est deja disposer d’une force morale sans laquelle toule entreprise serieuse ne reus'sit pas et par oonsequent c’eşt gagner du temps lâ ou il n’en faut point perdre, et ou il en manque dejă. D’ailleurs un exemple qui vient en netre faveur c’est vous memle. Combien de temps ne vous a-t-il pas fallut pour acquerir l’influence et l’importance dont vous jouissez mlaintenant aupres des gou-vernemlens etrangers? Et encore vous etes â la tete d’une nation qui ne fait qu’une et qui de plus est trfes gucrriere et trfes oonnue en Europe.
La seule objection que vous puissiez faire â nos dcmandes c’iest le manque de coufiance ; or il nous semble que nous savons assez pour qu’en cas de lachetd et de tvahison de notre part nous puissions vous nuir le plus qu’il serait possible. En pareil cas la reserve ne peut faire que du mal, en oe sens que, le mal ne pouvant pas augimenler par xme plUs1 grande oonfiance, de plus on empeche, si bien doit avoir lien> qu’il ait en effet lieu.
Maintenant ils nous reste â vous dire ce que nous ferons du mbmlent qu’il sera decidă que nous quiterons Paris.
Sitot arrivbs chez nous, nous irons chez Monsieur K..., patriote, homme de merite, qui a Un nom, une reputalion dans le pays et qui de plus est tres actif. Nous lui dirons tout qe que nous savons et nous lui montrerons tout ce qu’on nousi aura domnfi â lui montrer. S’il trouve qu’il a tous Ies elemeus necessaires pour faire ce que tout bon Valaque deşire, il se metera â l’oeuvre; puis il viendra lui mSmîe â Paris pour s’abouclier avec le Princb C... et prendre tontes Ies mespres
www.dacoromanica.ro
Documente din arhivele polone relative la Istoria Românilor
45
qu’ils jugeront necessaibes. Si non, âlors ne oonnaissanl pas pour le moment un autre hcwnme qui puisse entreprendţ'e un ouvrage pareil, 1’alfere reslera lâ, ct lc secret sera tu et mourra avec nous.
Messieurs, pardonnez nous si notre langagc vous parail par trop franc: nous avons cru qu’en pareil cas il n’y a que la franchise qui puisse mcner â bon fin.
(fol. 61-69.)
XXXII.
Bibi. Czart., ms. 5661. (Emigracya.
Pisma polityczne 1852-1859.)
Apergu sur Ies operations qui poarraient avoiv lieu en Bcssa-rabie pour coopercr a Vattaqm de Sebastopol.
Attaquer la Russie en memc lemis sur loule sa ligne d’ope-ration depuis la Moldavie jusqu’â la frontiere de Perse csL cliosc impossible.
La menacer sur tous ces points est non seulepuent possible, mais indispensable.
A l’heure qu’il est la lulte a lieu en Asie en Crimee ct sur le Bas Danube.
Pour remporter la victoire en Asie, il faut s’emparcr d’Anapa dans le but de relier pai’ cette position, â travers le delroib de Jenikle, la ligne d’operation de l’amiee d’Asic avec l’ar-mee qui agit en Crimee.
Pour prendre Sebastopol, occuper la Crimee et surtout pour garder ces conquetes, il faut menacer Ies eimboucbures du Dniepr, Odessa, Akerman, se rendre maiLre des emlxiucliures du Danube, et attaquer la Basse Bessarabie, Rour y reussir il faut faire une diversion sur le haut Pruth avec un oorps spe-cialemtent compose â cet effcl.
La Bessarabie meridionale est un pays des steppes sans eau, sans bois et presque sans habitans, ce qui y rend Ies marebes penibles et dangiereuses; le littoral coupd de marais, lacs sales et de divers cours d’eau, couvert de broussailles, presenţe des difficultăs sans nombrie â la toarche d’une arnikie cnvahissânte, qui pourrait etre serieusement menacee par un ennemi maitre de positions si adaptees â la defensive. Danger qui augment terait en raison du nombre de troupes dont la Russie pourrait
www.dacoromanica.ro
46
Gh. Duzlnchevlcl
disposer sur celle ligne. Une miarche de flanc, qui aurail pour bul de tourner la voie du littoral, exposerait harnice â etre coupde et battue en detail.
II esl evident qu’Omer Pasha tend â aLlaquer le Bas Prulh, car il ne lui reste aucun autre parti a prendre. Les Russest de leur cote, y reunisscnt naturellement le plus de forces» possibles.
Dans de lelles condiLions, une Iulie peniblc el douLcuse y aurait lieu, sans ameuer aucune diversion favorable â l’expe-dilion de Crim6e. II ne faut pas oublier [que les] Russes y seront sur leur terrain et que l’hiver leur doune d’hmneinsies avantages materiels, et que leur base d’operalion sera â l’abri de loute menace. Par consequent l’attaque du Bas PruLIi n’ar-reltera, ni ne detournera les renforts deslinds pour la Crimee.
La xnarche du G-l Osten Sacken vers la Crirnee, mlalgrd les demonstrations d’Omer Pasha, confirme celle verite que dans sa position actuelle ne peut entreprendre rien de se-rieux (sic?). Ainsi ce que les allies seraient exposes â perdre en biver [est] ce qu’ils auront conquis pendant rautomne. Pom* obvier â cette consequance facheuse il faut affaiblir les, forces russes dans la Bessarabie meridionale, en mienaţant efficacement leur base d’operation.
Pour arriver â ce resullat il faudrait formei* un delachemenl sous le ooimmiandqmant d’un general turc d’origine Polonais, Sadik Pacha et Skinder bey, p. e., oompose de 8 bataillons, deux batteries du corps des Cosaques du Sultan avec sa bat-terie â cheval et 2,000 irreguliers,* et envoyer ce corp dans la Haute Moldavie. Cette contree, coup6e par les de[r]niers oontreforts des Carpathes, lravers6e par divers cours d’eau el couverte de bois, confine â l’Occident aux forets de la Btou-kowine, au Sud â la Basse Moldavie et â Jassy â l’Est, et au Nord elle est bornee par le Pruth, sur le quel les Autrichiens doivent garder leurs postes. Au dela du Pruth s’etend jusqu’au Dniestr, frontiere de l’ancienne Pologne, la Haute Bessarabie, pays de montagnes et de forets d’une largeur de 40 â 60 kiloinletres: la population y est en grande pârtie polonaise.
La base d’opâration de ce corps serait la route de Hertza par DorogOje â Botuszany, les forces pi-incipales disposees entre Hertza par Radhutza vers Lipczany. Les avan postes
www.dacoromanica.ro
documente din arhivele polone relative ia Istoria Românilor Â7
fournis par le oorps des Cosaques du Sultan seraient pousses aussi loin que possible dans cette direction. Les irrcguliers garderaient le flanc des Cosaques et eclaireraienl par leurs patrouilles la rive du Prulh dans la direction de Stefaneshli. Les scarmouches journalieres des Cosaques du Sultan avec les Russes et leurs excursions vers le Dniestr et plus tard xnenue au dela du Dniester porteront au milieu dans les rangs russes, en Podolie, en Volhynie et en Ukraine, la renoinmee d’un oorps naţional polonais. Par ce inbyen la desertion, la mie-fiance et la crainte seront semiees dans les rangs russes. En outre, de nomhreux volontaires polonais afflueront des pro-vinces polonaises. Le nombre des Polonais attaches â ce corps devra nec&sairement s’augmenter rapidcfnenl, car l’ukase du Czar sur le recrutemlent ordonnc que dorenavent les conscrits seront diriges aux regimens qui consistent dans leur pays. Par consequant les troupes russes qui se trouvenl maintenant sur l’ancien territoire polonais se trouveronl rexnplies de Polonais.
(fol. 197-201.)
Originalul acestui proiect, în limba polonă, ibid., fol. 203-207. Autorul proiectului este Novvicki Edward. Traducerea francesă e făcută de Morawski. Acest plan a fosL presintat guvernului frances la 22 Octombre 1854; ibid., fol. 195.
www.dacoromanica.ro
AL. CIORĂNESCU
DOMNIA LUI MIHNEA III (MIHAIL RADU) 1658-16591
E explicarea documentelor publicate in „Buletinul" precedent.
4
www.dacoromanica.ro
INTRODUCERE.
Figurile istorice nu Hi ajung prin Veacuri decât deformate. Actele publice sau particulare, povestirile contemporane, şi în genere orice amintire lăsaLă posterităţii în scris, represinLa hiărturii inLeresate, subiective, care tind să pună în lumilnă numai un anumit aspect al realităţii, în concordanţă cu o atitudine sau cu un scop definit. Numai rcvisuirea atentă a tuturor izvoarelor istorice şi, în limita în care ele se mai piot afla astăzi, discernarea intereselor ce au impus mărturiilor contemporane acele anumite atitudini pot duoe la o înţelegere in ai apropiată a adevărului istoric; altfel fiecare dintre perso-nagiile trecutului va continua să ni rămână represintat doar prin icoana atât de puţin asămănătoare pe care scriitorii vremii ni-an transmis-o văzută prin prisma patimii politice şi a intereselor patriotice, religioase sau literare.
Împrejurările au făcut ca personalitatea şi faptele lui Mihail Radu să nu câştige simpatia niciunuia dintre cronicarii de ţară. Impus de Turci în ur.m>a unui Domn ales, el s’a dovedit un duşman al boierilor, pe cari şi i-a înstrăinat atât prin uşurările aduse deslegării de rumânie, cât şi prin măcelărirea în două rânduri a celor ce se împolriviau politicii, lui. Venit la tron în mijlocul unor frământări din care ţara a ieşit sărăcită şi robită, el a plecat în pribegie după o Domnie de mai puţin de doi ani, lăsând în urma sa acelaşi jaf şi aceiaşi robie.
Caracterisată astfel prin puţina simpatie faţă de boieri şi prin furtuna pe care a pricinuit-o şi în urma căreia abia cu greutate a scăpat Muntenia de a deveni un paşalâc, Domnia aceasta a rămas fireşte străină de sufletul acelor ce au povestit-o, şi cari, boieri sau scriitori boiereşti cu toţii, erau prin aceasta chiar duşmani ai purtărilor lui.
(Şi, într’adevăr, cronicarii contemporani l-au judecat pe Mih-
www.dacoromanica.ro
52
Al. Ciorăneseu
nea cu multă asprime. „Om fără de nice o frică de Dumiiezeu, fără de nice un temeiu, tiran, dirept fantastic, adecă buiguitor în gânduri", îl califică Miron Gostin, povestind cu vădită ostilitate „faptele sale cele mai mult decât păgâneşti“1. Cronicilu munlene nu se arată nici ele mai blânde; amândouă îl acusă de ilegilimitâte şi îi critică Domjnia la fiecare pas, una dintre ele înregistrând şi zvonurile cele mai murdare ce umblau asupra Domnului adus cu sila de Turci2.
Del ce l-au judecat cronicarii în felul acesta, se înţelege uşor. In toată opera lui Miron Gostin se poate vedea cum scriitorului „a tuturor tiranilor, la toate ţările în lume, urâtă este slăpânia"^ tiranul fiind asupritorul boierilor, fie că se numeşte el Ştefan Tomşa sau Mihail Radu. In al doilea rând, parerca pe care a susţinul-o în scris şi în viaţă era că „de lăudaL este fiecare Domn să fie spre partea creştinească..., însă cu înţelepciune, nu fără socoteală şi fără temeiu, ca în loc de folos ţării să aducă peire“3 * * * * 8, — iar răscoala lui Mihnea nu a adus altceva decât peire pe ţară, întinzând furtuna şi asupra Moldovei. In ce priveşte pe cronicarul muntean, el e omul de casă al acelor Cantacuzini al căror părinte era să fie ucis din porunca lini; Mihnea, şi de aceia e dator să ia atitudine protivnică lui şi şă apere pe boieri, şi pe patronul său în particular.
Astfel fiind înfăţişat de scriitorii epocii sale, Mihnea-Voda era sortii să păstreze mult timp această figură, strângând tot odată asupra sa şi o samă de alte vinovăţii de care în realitate el e prea puţin răspunzător. Nioolae Balcescu, de pildă, cu-noscându-1 din cronicile editate de el, crede că „ura acestuia şi reaejiunea lui asupra Românilor fu cumplită" şi că măcelărire^ boierilor, pământeni cu toţii, a pornit din dorinţa Domnului
1	M, Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei, în Kogălniceanu, Letopiseţele Moldaviei şi Valachiei, ed. II, voi. I, Bucureşti 1872, pp. 361 şi 367.
2	Constantin Căpitanul Filipescu, Istoriile Domnilor Ţării-Romăncşli,
ed. N. Iorga, Bucureşti 1902, p. 140-6; [S. Ludescu], Istoria Ţării-
Romăneşti, în Magazin Istoric pentru Dacia, IV, (1847), pp. 346-56;
cf. în lista de Domni comunicată de C. Canlacuzino lui Marsigli:
„Mihnea terzo, tiranno"; N. Iorga, Manuscripte din biblioteci Ut răi ne
relative la istoria Românilor (Ac. Rom., Mem. S. Ist., II, 21), p. 76.
8 Miron Costin, p. 268.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659	53
de a fade să ptnosptere în ţară elementul grecesc 1. Vaillant, care-1 socoteşte sau Turc sau cu totul turcit, îşi închipuie că, „lionteux du titre de hospodar, ce n’est plus meme celui de duc qu’il envie“2, ci se intitulează arhiduce, ca şi când acesta ar fi însemnat mai mhilt decât Domn. In sfârşit, greoofil cu Băl-cescu, „turooman“ cu Vaillant, el devine filosemit cu un alt cercetător frances, care-1 face să vină în ţară cu „une nom-breuse escorte d’Israălites qui mirent Ia Valachie cn ooup© regie. et consommerent Ia ruine du pays“3.
lFigura Domnului ni-a fofet păstrată şi de poesia populară, dacă el e acel Mihnea-Vodă erou al unui „Golind de Viteazf1, care constituie în felul acesta şi un preţios document pentru a dovedi istoricitatea baladei populare. E vorba de zece fraţi,— poate Ia origine numai zece boieri oarecari, — poftiţi la un prânz de acest Voevod; dintre toţi numai unul are grijă să nu-şi predea armele la intrare şi, mâncând, să le păstreze lângă sine, astfel încât, în clipa în care ’Mihnca-Vodă îşj strigă porunca:
Voi, nouă portari, închideţi nouă porţi, nouă cihodari, tăiaţi nouă fraţi,
el poate să scape şi să ajute în acelaşi timp şi pe ceilalţi Siă fugă4. Şi în conformitate cu portretul ce resultă din acestei Versuri, călăuzită de datele curente în istoria de atunci, romantica literatură din veacul trecut îl înfăţişează la fel, ca pe uni tiran însetat de sângele sfetnicilor săi5.
1	N. Bălcescu, Românii şi Fanarioţii, în Magazin Istoric pentru Dacia, I (1845), p. 117.
2	J. A. Vaillant, La Românie, veţi. II. Paris 1884, pp. 59 şi 61.
8 Alb. Lefaivre, Les Maggars pendant la domination ottomane, voi. II, Paris 1902, p. 8. Informaţia porneşte de la numele a doi Evrei citaţi de Xenopol, Istoria Românilor, ed. III, voi. VII, Bucureşti [1929], p. 161.
4	Gh. Dem, Teodorescu, Poes’i populare române, Bucureşti 1885, pp. 51-2; cf. D. Marmeliuc, Figuri istorice româneşti în cântecul popular al Românilor (Ac.. Rom., Mem. S. Lit., II, 37), p. 80.
5	D. Bolintineanu, Mihnea—Vodă care-şi taie boierii, în Şase drame istorice, Bucureşti 1868; Pant. Ghica, Marele Vistier Cândescu, în Revista Contemporană, I (1873), pp. 71-82, 167-79, 268-85, 347-67;
www.dacoromanica.ro
î*	Al. Ciorănescu
In istoriografia modernă au continuat să circule aceleaşi' păreri. A. D. Xenopol găseşte într’o tulburare a minţii explicarea purtării lui Mihnea: „După cât se vede, înălţarea cam neaşteptată a Grecului la Domnia Munteniei făcuse să i se clatine mintea cea nu prea bine cumpănită. In curând du|p|ă întronarea lui el d-i semne vădite de turburarea cugetării sale: ia titlul de arhiduce, făcu să fie uns şi ooronat în aoeastă însuşire în catedrala din Târgovişte, şi trimite soli la Poartă carii* 1 să ceară recunoaşterea noului său tituluş“. Trecerea lui în partida creştină se explică în chip tot atât de expeditiv „prin una din acele sărituri proprii celor cu mintea neîntreagă“, şi i se pare că „întăreşte părerea comună ce umbla asupra lui, că nu era în întregimea minţii sale"1.
Urmărirea originii acestei judecăţi nu va fi poate lipsită de interes. Xenopol s’a servil în expunerea Domniei lui Mihnea mai cu samă de fragmentele istorice ale baronului HurnVuzalu, de textul căruia e de aproape legat2 3 * * *. Acesta,la rândul său,nu face decât să traducă şi în oarecare măsură să coordoneze* rapoartele representantului austriac la Constanţinopol, care era pe vremea aceia Simen Reniger. Reaua apreciere a personalităţii lui Mihnea şi a actelor lui se datoreşte astfel, odată mai m!ult, unui contemporan. La Reniger ea e pricinuită de dorinţa de a păstra neatinse bunele relaţiuni ale Austriei cu Poarta, dorinţă provenind din motive interesate, din grija persoanei) sale,, a! familiei şi a averii aflate în mlânile turceşti8. Necontenit el şi-a dat silinţa să represinte, în rapoartele sale către împărat), avantagiilc păcii, să arate cât sânt de nebuni cei ce îndrăznesc să se ridice împotriva puterii turceşti, pentru ca împăratul să nu fie ispitit a li da ajutor, şi se ghiceşte cu câtă uşurare,
cf. începutul nuvelei Feciorul banului Udrea, de Şt. Vellescfu, iu Reuista literară, XXIII (1902), pp. 14-6 şi 25-8.
1	Xenopol, Istoria Românilor, VII, pp. 162-3.
2	E. von Hurmuzaki, Fragmente zur Geschichte cler Rumănen, voi. III, Bucureşti 1884, p. 240 şi urm.
3	Cf. J. Fiedler, Die Relationen der Botschafter Venedigs ăber
Deutschland und Oesterreich im siebzehnten Jahrbundert, II (în
Fontes Rerum Austriacarum, II. Aht., Diplomataria et acta, voi.
XXVII), Viena 1867, p. 38.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
55
răsuflă când poate în sfârşit să anunţe că „Moldoveanul şi Munteanul au ajuns în prăpăstiile Iadului141.
Coroborată astfel prin mai mlulte izvoare, părerea lui Xeno-pol a ajuns în urmă manetă curentă, şi se află reprodusă în toate manualele obişnuite de istoria Românilor. Poate supt influenţa ei, d-1 N. Iorga a considerat la început pe Mihniaa drept „un desfrânat cu inclinări perverse, care apare ca un însetat de sânge“1 2 * 4 *. Cercetări din ce în ce mai rodnice încep însă a-i arăta supt adevărata ei lumină figura acestui domnitor, şi în felul acesta ajunge la oonclusiunea că însuşirea titlului de arhiduce poate fi explicată „altfel decât prin megalomania unui nebun şi unui şarlatan14, şi anume „potrivit cu vechi, a-minliri is Lorice şi cu drepturi pe care şi atunci ele le cereau44 3. De asemlenea a început să apară, prin cunoaşterea unor noi documente, unitatea unei politici atât de discordante în aparenţă j pe când la Băloescu şi la Xenopol atitudinea lui Mihnea se arăta ca o nebunie, ea capătă acum o explicare logică, şi, în loc de a fi, ca până atunci, o bruscă şi smintită întoarcere împotriva foştilor săi prieteni şi protectori, „politica lui Mihnea are deci o perfectă unitate4411.
Părerea aceasta nu poate sl fie decât cea dreaptă, şi cercetarea actelor publicate pănă acum şi a celor două suLc de documente şi fragmente ce li s’au adăugat de curând nu va Iacei decât s’o confirme6. Istoria acestor doi ani de Domnie trebuie deci
1 Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, voi. IX1, Bucureşti 1897, p. 163; cf. ibid., voi. V1, Bucureşti 1878, p. 57,
8 N. Iorga, Geschichte des rumănischen Volkes, voi. II, Gotlia, 1905, p. 73.
8 N. Iorga, Steagul lui Mihnea-Vodă (Ac. Rom., Mem. S. Ist., II, 36), p. 535.
4	N. Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiu (Ac. Rom., Mem. S. Ist.,
III, 7), p. 4.
6	Câteva cuvinte asupra izvoarelor întrebuinţate aici. O monografie asupra acestei Domnii nu poate fi întreagă fără cunoaşterea documentelor ungureşti publicate pănă acum; am căutat să suplinim ignorarea limbii maghiare făcând să ni se traducă actele respective. Mulţămim şi aici d-lor A. Todor şi E. Pâpp pentru preţiosul ajutor dat în această privinţă, tn felul acesta, din izvoarele de prima mână n’a rămas ignorat decât Naima, din care nu există o traducere decât pentru epoca anterioară; esenţialul din această cronică se găseşte
www.dacoromanica.ro
56
Al. Ciorânescu
cu totul altfel înţeleasă decât cum’ s’a făcut pănă acum. Cercetarea aceasta caută să restabilească un adevăr prea mult timp ignorai şi să regăsească pe cât va fi cu putinţă firul unităţţfi politicii aoestui Domn, atentă fiind şi la încadrarea ei în linia acelui veac, şi în acelaşi timp la psihologia acestui curios personagiu de roman.
'Domnia lui Mihnea nu poate s’o înţeleagă oel care nu are necontenit în faţă închipuirile lui. Obiecţiile de bun simţ pe care le-a adus Bălcescu proiectului său de răscoală nu lipsesc să: fie îndreptăţite* 1; dar răsooala aceasta nu trebuie judecată cu simţul comun. Mişcarea lui e nebunească dacă se consideră în resultatele ei; dar principele care declara în faţa creştinătăţii că spada lui se ridică numai pentru credinţă şi care îşi alesese devisa atât de potrivită unei lupte de crucială: „Si Deus no-biscum, quis contra nos? — Dacă Dulmlnezeu e cu noi, cine ni va sta împotrivă?”, principele acesta dovedeşte o neîngrijire faţă de urmările luptei sale care ţine mlai curând de poesic decât de nebunie. Şi, dacă se va ţine samă de mărturia contejmf-porană care face din Domlnul muntean uin poet2 atunci răsooala aceasta capătă cu totul o altă înfăţişare.
Concepţia lui Mihnea e într’adevăr aceia a unui exaltat, în cel mai nobil înţeles al aoestui cuvânt. Mintea lui e fixată asupra unei visiuni de natură poetică şi în prea puţin aoord cu realitatea, şi pe oare totuşi se sileşte s’o transforme în rea-1 litate. îmbătat de sigur de poema grecească a isprăvilor lui Mihai Viteazul, suflul epic de acolo e cel care-i dictează purtarea şi-i defineşte viaţa. Credinţa în care a trăit a fost că’ partea sa în lumea aceasta e să realiseze în formfe mai sla-
lnsă la Hammer. Documentele de la Viena, şi în parte cele de la Roma, privitoare la soliile lui Mihnea în Apus, îşi aşteaptă încă cercetătorul; cele de la Veneţia dau cel puţin o ideie clară a cuprinsului lor. Un singur studiu monografic asupra acestei Domnii, încercare critică asupra lui Mihnea al Ill-lea şi timpul său, de C. Crişan, care ar trebui să se păstreze la Academia Română (v. Anale II, 14, pp. 48, 81 şi 85), n’a putut fi găsit. Cf. România Literară, V (1886), p. 44, unde studiul acesta e anunţat ca fiind în lucru.
1	N. Bălcescu, Postelnicul Constantin Cantacuzino, în Magazin Istoric pentru Dacia, I (1845), pp. 384-5.
* A. Antalffi, Călătoria lui Eulia Celebl prin Moldova In anul 1659r în Buletinul Comisiei Istorice a României, XII (1933), p. 30,
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
57
tornice aceia ce pentru înaintaşul său fusese un adevăr trecător. Viaţa lui nu e, la distanţă de şaizeci de ani, decât o punere în scenă, măestrit regisată, a povestirii trăite de Mihai. Toate visele aceluia se întorc: lupta împotriva păgânul ăţii, chemarea spre Ardeal, jăfuirile Balcanilor subjugaţi, pană şi magnetul Constantinopolului în care Mihai visase că va purta odată coroana imperială, toate acestea i se adresează şi lui.
TJrmând în lungul Domniei un plan minuţios întocmit, Mihnea s’a străduit să înfăptuiască din nou idealurile către care năzuise eroul său. Şi, dacă inima n’a fost poate aceiaşi, cel puţin n’a fost nevrednică de măreţia unui asemenea vis figura aoesluii Domn care a redeşteptat pentru o clipă la noi amintirea tradiţiei împărăteşti.	I
Căci, înfăţişată pănă acum ca o apariţie care rupe şirurile istoriei româneşti, figura lui Mihnea se încadrează lotuşi deplin într’o linie istorică anumită. OmUl atitudinilor imperiale, al vastelor năzuinţi născute din iubirea trecutului povestit de istorici, al nevoii de a se încunjura de toată măreţia pe care i-o conferă gradul închipuirilor sale, intră de la sine în rândul acelor Domini cari au făcut, în această sută de ani, din ţările româneşti un refugiu al ortodoxiei şi izvorul do nădejde a] tuturor neamurilor de această credinţă.
De altă parte, vistil lui de luptă pentru libertatea crucii* vis pe care şi alţii l-au îndrăznit înainte de el, avea să fi© şi mai târziu, şi nu numai odată, reluat; e destul să iea cineva aminte că, la treizeci de ani după zădarnica lui ridicare, închipuirile lui nu fuseseră încă uitate, şi să le pună alaiuri dc încercarea, la fel de nefericită şi de nedreptăţită de posteritate, pe care avea s’o facă Şerban Cantacuzino, cel crescut şi ridicat la Curtea lui Mihnea1. Tot aşa trădat de ai săi, nici acesL Domin, la care năzuinţile împărăteşti erau îndreptăţite prin sânge, n’a putut să-şi înfăpLuiască gândul; dar toată organi-sarea planului său, ţinta, care e oraşul imperial, alianţele, care înerg de la Sârbi la Muscali şi de la Poloni la Auslriaci, încercarea de a înlocui în Moldova pe Cantemir, Domn duşman al vederilor lui, toate acestea dovedesc influenţa lui Mih-
1 Cf. I. Neculce, Letopiseţul Moldovei, ed. Al. Procopovîci, voi. I, Craiova 1932, pp. 126-7,
www.dacoromanica.ro
58
Al. Ciorăuescu
nea, al cărui gând Şerban voise să-l desăvârşească, şi a cărui soartă a împărtăşit-o curând.
întoarcerea lui Mihnea către partidul creştin, întoarcere pe care unii istorici au socotit-o atât de ciudată încât au dedus dintr’însa o tulburare a nunţii acestui Yoevod, e deci departe de a fi o nebunie ; nimeni nu s’a gândit să califice de nebunie trădarea lui Şerban Cantacuzino, sau a lui Dimitrie Cantemir, acest al doilea principe erudit şi poet, ca şi Mihnea crescut la Constantinopol şi ca şi el (prieten preţuit al Porţii, şi, abia ajuns în Scaun, fără altă pricină decât dragostea muntelui de creştin^ devenii un hain.
In felul acesta credem că va trebui înţeleasă “personalitatea lui Mihnea. Uitându-i atunci toate măruntele păcate pe care trei veacuri de ocară aruncate asupra numelui său le-au răscumpărat în de ajun}% i sie va putea restitui locul de care e vrednic în istoria acestui ultim secol al luptelor pentru libertate, locul pe care zădarnica lui încercare i l-a câştigat şi care e în Umbra acelui Mihai pe care l-a iubit şi a căutat să-l imite.
www.dacoromanica.ro
I,
După Domniile neobişnuit de lungi ale lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, împrejurările moldovene şi politica Domnului muntean legaseră strâns destinele ambelor principate de cele ale Transilvaniei vecine. Legăturile de prietenie ale lui Matei cu principele ardelean duraseră aproape neîntrerupt, resol-vându-se în tratate pe care urmaşul său avea să le înoiască mai tărziu.
Constantin Şerban era cu atât mai mUlt obligai faţă de Gheorghe Râkdczy II, cu care se înoia legătura, cu cât fusese ajutat de el să înăbuşe sângeroasa răscoală a Seimenilor. La l-iu Mai 1655 trimişii imunteni Bunea Vistierul, Sava Log(o-fătul şi Udrişte Năsturel, semnau un tratat în Ardeal, prin care Domhul lor se obliga să păstreze bunele legături cu vecinii de peste m!unţi, să-i înştiinţeze de orice primlejdii şi urziri pro-tivmioe lor şi să-i ajute cu oaste de câte ori va fi trebuinţă1. Cu atât mai îndatorat faţă de Răkdczy cel Tânăr era Gheorghe Ştefan cel adus de el în Scaunul Moldovei şi susţinut de oşti ardelene împotriva lui Vasile Lupu.
’De aceia, atâta tSmlp cât au ţinut Dosnlniile lor, politica Munteniei şi a Moldovei a fost întru câtva infeodală celei transilr vănene. Căutând prietenia principelui de acolo, Domnii români urmau o politică tradiţională şi un instinct care li spunea că cele trei straie alcătuiesc un bloc unitar; de data aceasta însă supunerea lor era efectivă, şi directivele ardelene erau urmate cu atâta ascultare aici, încât cei doi Domini mi simţiră, sau nu putură să se împotrivească drumului de primejdii pe care aveau să fie târâţi în curând.
1 Publicat de Al Szilăgyi, Levdek âs okiralok II Răkdczy Gtjorgtj Fejedelem diplomacziai ăsszekottctcsei tortenetâhez, în Tortfnclmi Tăr, 1889, pp. 663-4.
www.dacoromanica.ro
60
Al. Ciorănescu
Căci, după cum spune cronicarul, „Raooţi, om tânăr, în bine şi în multă avere, zbura cu gândul în toate părţile să-şi facă ceva veste"1. împrejurările păreau că-i favoriscază vederile asupra coroanei polone, pe care tatăl său o dorise zădarnic, căci murise mai înainte de a se fi hotărît alegerea dietei. Acum Polonia, slăbită de neînţelegeri interne, de atacurile Cazacilor cari îi măcinau puterile de Im'ai mlulţi ani, şi de lungile lupte cu Moscoviţii, era ameninţată şi de um războiu cu Suedesii. Râkoczy oferi pe rând ajutorul său lui Carol Gustav şi lui Casimlir, cerând în schimb să i se recunoasteă drepturile la coroană; Casimir ar fi înclinat să-l lase mloşlenilor1, dar principele se înţelese în cele din urmă cu Suedesii, şi priiu convenţia încheiată la 6 Decembre 1656 căpătă cea mai mare parte din teritoriul polon şi titlul de rege, care-i fusese mult timp refusat2.
Cum somaţiunile de supunere pe care Râkoczy le trimise nobilimii polone în urma încheierii acestui act nu puteau să aibă vre-un efect, teritoriul cedat prin tratate trebuia cucerit cu armata. Pentru aceasta principele se bizuia pe cele câteva /.eci d * mii de oameni de cari dispunea atunci, şi pe ajutorul aliaţilor cazaci şi al Domnilor români. In pregătirile sale el uitase însă un lucru care era cel mai înschMat dintre toate, acela de a cere asentimentul Porţii suzerane pentru expediţia pe care o proiecta. Nu o făcuse, pentru că nădăjduia că* îndată ce va întră în Polonia, nobilimea intimidată i se va supune şi-l va recunoaşte ca rege, împăcarea cu Turcii urmând să se facă uşor în aceste oondiţiuni. Până atunci însă Poarta îşi arătă nemulţumirea pentru acest act de independenţă, şi trimişi speciali veniră să-i înfăţişeze poruncile de pace şi ameninţările ei.
De altfel nu numai Turcii se arătară protivnici planurilor
1	Miron Costin, p. 349.
2	Lcttres de Pierre des Noi/ers pour servir ă Vhistoire de la> Pologne (1655-1659), Berlin 1859, p. 291; I. Hudiţă, Recueil de do-ciiments concernant Vhisloire des pai/s roumains, Iaşi 1929, p. 104; Gal. Gualdo, Storia di Leopnldo Cesare, voi. I, Vicna 1670, p. 6; H. Ricaul, Ilistoire des trois derniers empereurs des Turcs, voi. II, Paris 1682, p. 279-80; cf. E. Pavlesco, Georffes II Rălcdczţl, Iaşi 1924, pp. 82-5.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mlhail Radu), 1658-1659
61
lui Râkoczy. Ţarul Moscovei, aflând că adunarea Cazacilor vrea sa irimilă principelui un ajulor de 20.000 de oameni, sfătui pe Hmilniţclii să nu facă această greşala. Ajutorul fiecăruia dintre Domlnii români trebuia să fie tot atât de numeros; ameninţările Tătarilor şi pilda Cazacilor îi făcuseră şi pe ei să se teamă1 2 3. Astfel Gheorghe Ştefan, care cu puţin mai înainte se jura că plentru Craiul său va da la nevoie „nu numai bani şi oaste, ci şi sângele şl viaţa noastră14 2, îi trimese numai 2.000 de oameni, supt poruncile Serdarului Grigore Habaşescu şi ale lui Frătiţa, căpitanul de Fălciiu. In aceiaşi măsură îsi restrânse ajutorai şi Dotmnul muntean, trilniţându-şi oalmlenii, cu căpitanul Odivoianu, în Moldova, să se întâlnească la Cernăuţi cu Cazacii trimişi de Hmilniţchi supt comlanda lui Anton Zdanovici, şi să treacă împreună hotarele către Snyatin8.
După multă cumpănă, şi nu cu inimă uşoară, îndrăzniseră cei doi Domini să dea acele ajutoare. Porunca Sultanului erai limpede şi nu suferia împotrivire: „dacă veţi îndrăzni14, li scrisese el, „să trimiteţi ajutoare lui Râkoczy împotriva regelui Poloniei, veţi fi nimliciţi de armatele mele44. La fel îi ameninţa şi Hanul Tătarilor4, căruia Domnii înspăimântaţi i se jurau că n’au nicio vină. Dar ascultarea pe care o datorau lui Râkoczy îi silise totuşi să calce porunca împărătească, şi greşala li era cu atât mai de neiertat, cu cât Poarta li ceruse în anul trecu L ca, în caşul unui conflict între Poloni şi principele ardelean, să dea regelui tot concursul trebuitor5 6.
Mergând astfel împotriva imperialei voinţe, cei doi Domni vor fi ştiut de la început ce soartă-i aşteaptă. îndată după intrarea
1	P. des Noyers, p. 296.
2	Scrisoare către Râkoczy, 27 Decembre 1656, în Monumenta Hun-gariae Historica, Diplomataria, voi. XXIII, Budapesta 1874, p. 500; cf. E. Pavelesco, Georges II Râkoczy, p. 86.
3	Miron Costin, p. 345; Stoica Ludescu, p. 343.
4	„Nam et nos ad Valachos et Moldavos misimus. cum ea denun-cialione quod, si vel decern viros e medio vestri in subsidium Rakocio suhmiseritis, contra vos tanquam hostes eo impetu et fervore provo-labimus, ac si nullos alios, exceptis vobis, haberemus". Scrisoare a
Hanului, la P. des Noyers, p. 313. Cf. I. Nistor, Contribuţii la rela-tiunile dintre Moldova şi Ucraina (Ac. Rom., Mem. S. Ist., III, 13, [1932-3]), p. 26.
6 P. des Noyers, pp. 268-9.
www.dacoromanica.ro
62
Al. Ciorănescu
oştirilor în Polonia, Gheorghe Ştefan începu să se plângă de primejdia tătărească, şi, nesimţindu-sc în siguranţă la Iaşi, s& mută cu Scaunul la Suceava; prevederea nu-i fu fără folos, de oare ce în Martie 1657 Tatarii prădară ambele ţări, ca un preludiu al răsbunării turceşti1.
Războiul pornit de Râkdczy în aceste împrejurări nu putea să fie deoâ,t o greşeală. Punând în Martie stăpânire pe Cracovia, pe care Suedesii o cuceriseră cu puţin mai înainte, un ceauş al Sultanului îl ajunse acolo şi-i împărtăşi mustrările Porţii şi porunca de a se întoarce acasă2 *; dar drumW principelui ardelean era de acum înainte hotărît fără putinţă de întoarcere. Asemenea porunci fură date şi trupelor româneşti carc-J însoţeau ; Râkoczy nu le lăsă însă să plece, cu toate că înşişi Domnii înspăimântaţi de Turci trimiseseră căpitanilor lor scrisorile de rechemare8.
După Cracovia, principele îşi urmă drumul, pe care începutul îl făcu să-l creadă sămănat cu victorii. Varşovia surprinsă fără pulbere, se închină, şi Brzesk capitulă după o scurtă împotrivire4. Soarta armelor se întoarse însă curând. Mareşalul polon Lubomirski năvălise în Nordul Ardealului, jăfuind până la Dej şi Sătmar, şi până la Muncaciu, unde mama lui Râkoczy trebui să se închidă în puternicul ei castel5. Leopold cel dq curând ales împărat al Austriei i se arătă protivnic, ca şi predecesorul său, şi se hotărî chiar pentru o intervenţie armata, Irimeţând în Iunie Polonilor un ajutor de 18.000 de oa,-moni, supt conducerea întâiu a lui Hatzfeld, şi apoi a generalului Montecuccoli6. Intre timp Suedesii îi arălau şi ci care e preţul prieteniei lor ; principele băgă de seamă că scopul
1 P. des Noyers, p. 307: V. MoLogna. Două scrisori ale lui Gheorghe Ştefan, în Revista Istorică. XII (1923). pp. 314-20.
2	P. des Noyers, p. 310.
8 Ibid.; cf. Papiu llarian, Tesajr de monumente istorice, voi. III, Bucureşti 1864, p. 77. Că Românii erau încă lângă Râkoczy la Cracovia, cf şi Neuer Polnischer Florus, Nurnberg 1666, p. 682.
4 P. des Noyers, p. 333: E. Pavlesco, p. 96.
5 Al. Ciorănescu, Documente privitoare la Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), în Buletinul Com:siunii Istorice a României, XIII (1934), p. 157; P. des Noyers, pp. 333-4: G. Gualdo. Sioria di Leo-poldo Cesare, I, p. 27. I. Nistor. p. 27.
6	P. des Noyers, p. 331; G. Gualdo, pp. 9-10, 26-30.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
63
lui Carol Gustav era să se folosească de asistenţa lui, fără a se simţi prin aceasta îndatorat să împlinească şi făgăduielile prin care o obţinuse1. In sfârşii, Turcii Iriniesesera în Ardeal un ceauş cu două sute de oamjeni, pe care Domlnul muntean, „ca bun prieten al prinţului", îi oprise pe drum, lăsându-1 să, treacă peste munţi numai cu zece însoţitori, de teamă să nu se întâmple ceva prietenilor protectorului său; ceauşul nu avea însă decât scrisori către nobilime, prin care se cerea să nu se mai trimJeată ajutoare lui Râkoczy atâta timp cât va dura nenorocita expediţie în Polonia2.
Rămas singur împotriva atâtor duşmani, pierzând în câteva lupte un mare număr de oam|eni, principele începu să fie! părăsii şi de ai săi. Cel d’inlâiu îl lăsară Cazacii, după care se retraseră prin Maiu Moldovenii şi Muntenii, trecând întâiu în tabăra sUedesă, de unde li fu mai uşor să pornească spre ţară3. In urmă Ardelenii chiar începură să-i fugă, jto. cete mai mici sau mai mari; astfel într’un singur moment 6.000 de oşteni, supt conducerea lui Ladislau Gyulaffy, deşertară fugind peste Nistru, pentru a trece prin munţii Moldovei în ţară. Principele vesti pe Gheorghe Ştefan de fuga acelor deserturi, şi Domnul puse să-i pândească şi să-i {măcelărească prin munţi; Gyulaffy însuşi abia putu ^şă ajungă acasă, pentru a muri de rănile căpătate în această lovire4.
împrejurările siliră astfel pe Râkoczy să încerce a încheia o pace onorabilă cu Polonii; aceştia înoepură cu el tratative, dar între timp înaintară spre lagărul lui, încunjurându-1 şi ata-cându-1 la 14 Iulie 1657. învinsul trebui să iscălească un tratat
1	P. des Noyers, pp. 307, 336; G. Gualdo, p. 31.
2	G. Krauss, Siebenburgische Chvonick (în Fontes Re rum Aus-triacarum, /. Abt.> Scriptores, voi. III-IV), voi. I, Viena 1862, p. 258; Monumenta Hungariae Historica, XXIII, p. 512; cf. E. Pavlesco, p. 93.
* Al. Szilăgyi, Bellum Boreo-Orientale (Erdâly &s az âszak-keleti hâboru), voi. II, Budapesta 1891, pp. 290-1; M. Costin, p. 354; St Nicolaescu, Letopiseţul Ţ ării-Ro mâne şti, în Revista pentru Istorie Arheologie şi Filologie, XI (1910), p. 160: „Diicul Spătarul, deca văzu că au părăsit Sfeţii şi Cazacii pre Racoţi, el încă s’au închinat la Leşi“. Cf. N. C. Băjenaru, Domnia lui Canstanlin-Vodă Şerban de la stabilirea supremaţiei lui Râkoczy asupra Ţării-Româneşii până la mazilirea lui, în Arhiva, XXXII (1925), p. 208.
4 G. Krauss, I, p. 287; Miron Costin, p. 345.
www.dacoromanica.ro
fi4
Al. Ciorănescu
cc-i impunea umilitoare condiţiuni, să făgăduiască despăgubiri de razboiu si sa lase oslaleci dintre nobilii cari-1 însoţiau1.
Dar şirul nenorocirilor ardelene abia începuse. îndată după încheierea păcii se răspândi svonul că Tâtarii îi vin împotrivă. Principele înţelese că nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să fugă, şi, lăsând armata în samă lui Ioan Kemeny, care trebuia să se silească din toate puterile a ajunge prin Moldova acasă, se îndreptă abia cu patru sute de oameni către Ardeal. In urma lui, la 30 Iulie, o armată de Tatari al căror număr se ridica, după unele socoteli, la 100.000, încunjură pe Ardelenii rămaşi, peste 20.000, şi-i ridică pe toţi ducându-i înlr’o robie din care numai puţini aveau să se mai întoarcă în ţară2 * 4: acest trist desnodământ puse capal şi expediţiei lui Râkdczy în Polonia, şi viselor lui.
La înapoiarca lui în Ardeal nemUlţămirea era generală. Toţi erau stăpâniţi de teama apropiatei răsbimări turceşti. Vizirul, cel mai energic din câţi a avut Imperiul vre-odală, bătrânul Ahmcd Kopriilii, luă îndată 'masuri împotriva lui. Abia acum înţelese el că alergând după coroana polonă îşi primejduise şi Scaunul ardelean.
Poarta hotărîse într’adevăr să înlocuiască pe acest tulburător ale cărui pretenţiuni de mărire şi veleităţi de independenţă îi dădeau de gândii. Nemulţumită încă din anii trecuţi de ames-
1 Despre înfrângere vezi povestirea lui I. Kemdny, cu o veche
traducere românească, în Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria Românilor, XV, Document. (lin arhivele ardelene, ed. de N. Iorga,
Bucureşti 1913, pp. 1266-73, şi M. Costin, p. 354. Tratatul la Dogiel, Codex diplomaticus regni Poloniae, voi. I, Vilna 1758, pp. 529-32, şi la K. Wibling, Diplomăczia Okmănyok II Rakdczy Gyorgtj Ural-kodâsa turtânetihez, în Tortcnelmi Tăr, 1893, pp. 428-9. Academia Româna posedă şi o Relatione dell' aygiustamento seguUo tra Varmi polacche e transilvane, 1657, Veneţia et Bologna, per Giacomo Monti.
4 I. Hudiţă, Recueil de documents, p. 123; e greşită informaţia de acolo că „il fallut souffrir qu’il [le Khan] fist couper Ies tesle9 â deux miile Valaques qui estoient avec luy, pour vanger la Porte qui leur avoil deffendu de le suivre“, de vreme ce Românii se retră-sesera înainte de luptă. Cf. Galeazzo, I, p. 32; Fr. Wagner, Historia Leopoldi Magni, Viena 1719, voi. I, p. 19; Zinkeisen, GeschicMe des Osmanischen Reiches, Gotha 1856, voi. IV, p. 873; G. D. Teutsch, Geschichte der Siebenbiirger Sachsen, voi. IV, Sibiiu 1877 (ed. III), o. 386.
www.dacoromanica.ro
bomnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
65
lecui Iui neaulorisal în treburile lăuntrice ale Moldovei şi ale Munteniei, această ultimă nesupunere o hotărîse pentru depu-* nerea lui. Iiica din primavara Polonii simţiseră acest lucru, şi lucrau la Constantinopol ca să obţină Transilvania pentru un protejat al lor, Bogdan Movilă, fiul lui Ieremia şi cumnat cu Palatinul Cracoviei1. Koprulu însuşi se gândise un moment să numească în această Dominie pe Vasilc Lupu cel închis de trei ani în Edicule2.
In cele din urmă, pentru a nu risca să ridice prin asemenea^ numire noi tulburări, Vizirul se mulţămi să ceară nobilimii ardelene depunerea lui Râkoczy şi alegerea oricărui alt principe în locul lui. Pentru a-i sili să o facă, 80.000 de Talari aşteptau lângă Nistru, gata să năvălească în Ardeal. Cu mijloace paşnice, cu făgăduieli şi cu bani îi reţinu la hotar Şte-fan-Vodă, ferindu-şi aliatul de această primejdie nouă3.
Dar, dacă fusese pănă acum ocolită, pedeapsa nu putea totuşi să fie înlăturată, şi principele încercă zădarnic s’o mai amâne. Bolnav şi plin de amărăciunea tristei sale înfrângeri, el chemă o dietă la Gherla (3 Septembre 1657) şi se sili să potolească spiritele, desvinovăţindu-se înaintea nobilimii, şi mai ales a văduvelor şi a orfanilor, cari se adunaseră în mare număr ca să-l blesteme4. Dieta trebuia sa discute apoi în ce chip vor fi răscumpăraţi oştenii robiţi de Tatari, şi cuml vor îmblânzi mânia turcească.
Sumele pe care Hanul le cerea pentru prisomieri erau e-normie: 400.000 de taleri pentru Ion Kemeny şi 200.000 pentru o altă căpetenie, Francisc Kornis, adică pentru doi oameni mai mult decât avea să plătească Turcilor mai târziu întreaga ţară ca despăgubiri de războiu. Prinţul se plânse că nn mai are decât 30.000 de taleri, cari nu-i ajung nici ca să răscumpere pe ostatecii lăsaţi la Poloni5; şi într’adevăr Ştefan Apaffi, zălogit acolo, nu se mai întoarse niciodată acasă, şi miuri înlr’o
1 P. des Noyers, pp. 311 şi 323-4.
1 M. Costin, p. 355.
8 G. Krauss, I, p. 281.
4	G. D. Teutsch, IV, p. 386; cf. G. Gualdo, I, p. 33.
5	G. Şincai, Cronica Românilor şi a mai multor neamuri, voi. III, Bucureşti 1886, p. 109; cf. Batt. Nani, Historia della Republica Veneta, voi. II, Veneţia 1679, p. 461.
5
www.dacoromanica.ro
66
Al. CiorăncscU
tristă robie la Lemberg1. Se hotărî îu cele din urmă ca Matei Balogh să fie trimis în solie la Han, pentru a obţinea jmiai uşoare oondiţiuni; Gheorghe Ştefan, interveni şi el în acest scop, trimeţând în Crimea pe Stamate postelnicul, dar tratativele tărăgăniră fără a avea vre-o urmare2 *.
Cu mult mai primejduită era situaţia lui Râkoczy faţă de Turci. Presimţind că altfel nu vor avea pace, nobilii îl sfăluip seră să abdice de bună voie. înainte de a părăsi tronul el mai speră însă într’o împăcare cu Poarta. Dieta trimese la Cons-tantinopol pe Francisc Sebesi, ca să-i obţină iertarea prin făgăduieli de viitoare cuminţenie şi prin plata tributului de mai jniulţi ani uitat; atât solul, cât şi capuchehaialele ardelene, Ştefan Tessay şi Jacob Harsânyi, fură aruncaţi la închisoare*. Zădarnice rămaseră şi rugăciunile făcute pentru Craiu de Domnii români4 şi de vechiul aliat, Carol Gustav al Suediiei, la intervenţia căruia depusese stăruinţe şi ambasadorul frances la Constanlinopol5 * * 8, căci holărîrca Marelui Vizir rămânea neschimbată.
Dieta Transilvaniei, întrunită la Alba-Iulia (25 Octombre — 2 Novembre 1657), ascultă cetindu-se de un trimles al Porţii scri-
1 V. J. Clir. Pasek, Memoires (trad. P. Cazin), Paris s. a., p. 50.
*	Scrisoarea lui Gheorghe Ştefan din 18 Decembre 1657, in Monu-menta Hungariae Historica, XXIII, pp. 587-8; cf. ibid., p. 599 şi Pavr lesco, p. 111; v. şi G. Krauss, I, p. 316; Rod. Gooss, Oesterreichische. Staatsvertrâge, Fărstenlum Siebenburgen, Viena 1911, pp. 812-3. Balogh s’a inlors abia în Februar 1658, „cu ştiri bune, încă şi cu închinăciuni mari din partea Tătarilor către Măria Sa“ (S. Gergely, Teleki M. Leuelezise, voi. I, Budapesta 1905, p. 137).
*	G. Krauss, I, pp. 315-6; Galeazzo, I, p. 53; Hammer, Geschichte des Osmanischen Reiches, voi. III, Pesta 1835, p. 471.
4 „Precum pănă acuma, după toată puterea noastră, n’ara încetat
la această Poartă..., în potrivirea la locul său a causei Măriei Sale...
Iarăşi pentru causa Măriei Sale am trimes şi pe Crfcţulescu, dar pănă nu va fi sosit Vizirul în Adrianopol, de bună samă nu putem afla nimic de la el; sosind acela, vom da în ştire Măriei Sale cum va fi acel lucru". Scrisoarea lui Constantin, la 15 Decembre
1657, în Monumenta Hungariae Historica, XXIII, p. 585; cf. ibid., pp. 574-5.	I ,	'
8 Nachricht von des Kdnigs Cari Gustav der Schweden Abgeord-neten der Ottomanischen Porten Negociation, s. I, 1657; I. Hudiţă, Recueil de Documente, p. 130; cf. Batt. Nani, I, p. 461.
www.dacoromanica.ro
Dotnnia lui Mihn6a III (Mihail Radu), 1058^1059
67
soarea de destituire a Iui Râkoczy şi porunca de a proceda îndată la o alegere nouă. Cererea aceasta stârni mari tulburări între nobili. Cu toate păcatele, Râkoczy era iubit de ai săi, cari nu priviau cu nepăsare nici încălcarea vechilor lor legături cu PoarLa, căci pentru înlăia oară Turcii îşi arogau dreptul de a schimba un principe în Ardeal. Primejdia era însă prea apropiată ca să îngăduie comentarea poruncii; o scrisoare sosită de la Kemany tocmai atunci statuia pe Râkoczy să abdioc fără întârziere, şi-i zugrăvia primejdia oe pândeşte ţara dacă ar csita să o facă1.
DieLa Transilvaniei, întrunită la Alba-Iulia (25 Octombre-2 nul Porţii; Râkoczy abdică şi se retrase îndată în posesiunile sale din Nordul Ardealului. In urmă adunarea procedă la alegerea noului principe, şi, după ce esită un moment asupra lui Acaţiu Barcsai, om de casă al lui Râkoczy cel Bătrân şi foşti looolenenL domnesc în Limpul expediţiei din Polonia, şi caro nu fu ales la Domnie anai ales pentru că era de viţă Român2 *, fu proclamat ales Francisc Rht'.dei, un om paşnic, lipsit de ambiţii ca şi de autoritate, care făgădui că va abdica îndată ce Râkoczy va izbuti să se împace cu Turciis.
Dar la moşiile lui de prin părţile Tokajului fostul principe nu trăia decât cu speranţa că se va întoarce curând. In acest scop nu încetă să se pregătească, strângând împrejurul său aproape 10.000 de oameni supt arme. împrejurările potrivite nu întârziară să se ivească şi ele. Prin Francisc Keresztesi, pe care îl trimesese la Poartă pentru a notifica alegerea sa, Rhcdei primi înştiinţare de sporirea tributului şi porunca de a ceda Turcilor cetatea Inăului, cea mai puternică înlărilură a ţerii împotriva paşalâcului unguresc4. Vizirul urmări a astfel
1	Galeazzo, I, p. 62; I. Bethlen, Rerum Transylvanicarum libri IV, s. 1., 1664, p. 55; G. Şincai, Cronica Românilor, III, p. 110.
2	Monumenta Comitialia Regni Tvansglmniae (ed. Al. Szilâgyj), voi. XI, Budapesta 1886, p. 309; G. Krauss, I, p. 321. Cronicarii noştri îl numesc Borcea; cf. Şincai, III, p. 139: „Barciai încă era Român, precum mi-au mărturisit şi arătat prea-luminatul Paul Barciai, în anul 1791“.
8 Monumenta Comitialia, XI, p. 294 şi urm.; Fr. Wagner, I, pp. 72-3.
4 I. Bethlen, p. 45; Galeazzo, I, pp. 65-6; M. Nitrî, Ragguaglio dell'ultime guerre di Transilvania e d'Ungaria, Veneţia 166G, p. 19; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 296.
www.dacoromanica.ro
b8
Al. Ciorăucscu
să capete un punct de sprijin din care să poată supraveghia Ardealul cel atât de bogat în tulburări şi să-l reducă în sfârşit la tăcere.
jNeniulţămirea Ardelenilor fu mlare când se află această pretenţie; Rhedei nu îndrăzni să iea vre-o hotărîre; nesiguranţa era cu atât mai mare, cu cât Râkoczy scrisese tuturor nobililor îndemnându-i să nu asculte de altul decât de el, singurul şi, legiuitul lor stăpân, şi să se pregătească de luptă împotriva Turcilor asupritori1.
Pentru a limpezi această situaţie Rhedei convocă la Mediaş o nouă dietă (Ianuarie 1658). Nobilii cari se presintară erau în majoritate partisani ai lui Râkoczy. Acesta profitase de tulburarea iscată în ţară şi, coborând înarmlat în Ardeal, aşeză în faţa Mediaşului un simulacru de asediu, în urma căruia pătrunse uşor în oraş şi în sânul dietei. Vechiul principe fu din nou aclamat, cu atât m|ai mult, cu cât Rhedei îi cedă de bună voie un tron atât de spinos, iar el făgădui să se împace în scurtă vreme cu Turcii2 *. In favoarea lui intervenise, printr’o scrisoare adresată dietei, şi Constantin Şerban, mustrând nobilimea că şi-a părăsit domnul şi învăţând-o să se întoarcă iaria vechea datorită ascultare8.
Dar, odată recunoscut şi primit cu aplause de supuşi, Râkoczy uită să-şi mai ţină făgăduiala şi să se îmlpace cu Koprulu. Acesta ar fi fost poate dispus în cele din urmă să-l ierte, văzând cât de legat era întreg Ardealul de el4 * *. Principele se
1	I. Bethlen, pp. 49-50.
2	Galeazzo Gualdo, I, pp. 68-70; Fr. Wagner, I, p. 73; G. ŞinC&i, 111, p. 111
8 Şincai, III, p. 111; v. în Manumenta Hungariae Historica, XXIII, pp. 590-1, scrisoarea lui Constantin dela 24 Decembre 1657, din care se vede că această intervenţie ii fusese cerută dc Râkoczy. „Şi, fiasca noastră resoluţiune privitoare la acele lucruri având să fie trimeasă după pofta Mării Tale la acea adunare holărîtă, printr’un credincios al nostru, vom îndeplini-o, atât din partea noastră, cât şi a boierilor noştri; iar omul nostru, care este şi om de încredere şi deştept, va merge întăiu la Măria Ta, şi va lucra după cum va fi învăţat de Măria Ta“.
4	„După cum scriu şi de la Poartă, au început să se mai înmoaie
din spre partea Măriei Tale; nu mai sânt chiar aşa de draci ca
mai înainte"; ibid., p. 591.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
69
dovedi însă, ca totdeauna, neprevăzător, şi nu se îngriji să' şteargă la Poartă impresia acestei noi nesupuneri; întrunind la Alba-Iulia o dictă care pare a fi fost mai curând un nesfârşit banchet, el preferă să serbătorească prin vesele şi numeroase păhare fericita întoarcere în stăpânirea tronului ardelean1, fără a socoti cât timp va putea să dureze acea stăpânire.
In vremea aceasta situaţia era tot atât de tulbure în Muntenia şi Moldova. Cei doi Domni ce ajutaseră pe Râkdczy în războiul lui de tristă amintire aşteptau cu teamă momentul în care trebuia să li vină rândul de a fi maziliţi. Depunerea lor fusese hotărîtă încă din primăvara anului 1657, şi se datora m)ai multor pricini, dintre care cea hotărîtoare fusese această par>-ticipare. Chiar de la începutul războiului capuchehaielele lor fuseseră chemate şi mustrate de Vizir pentru aceasta şi, neputând să ascundă realitatea, nu ştiusleră să se apere altfel decât declarând că acei cari au plecat să dea ajutor principelui ardelean nu sânt decât nişte rebeli plecaţi fără voia Domnului lor2. Dar adevărul era prea evident şi pedeapsa dată unuia trebuia să ajungă şi pe ceilalţi: „pentru că Domnii din Muntenia şi Moldova s’au amestecat în răscoala aceia, am foist. nevoiţi să-i schimbăm1”3.
In afară de aceasta Poarta pusese mâna pe firele unei corespondenţe care dovedia că aceşti Domni şi patriarhul din Constautinopol sânt înţeleşi cu Moscoviţii împotriva ei ; era, într’adevăr momentul în care Ţarii îşi întorseseră privirile spre aceste părţi şi, simţind inevitabila ciocnire cu Turcii, căutau pretutindeni alianţe şi sprijin4. Ca urmare a acestei descoperiri, la 31 Martie 1657 patriarhul fusese spânzurat în mijlocul
1	Cf. Andreas Frank, secretar al dietei, apud .Toh. Mailâth, Ge-tichichte der Maqyaren, voi. V, Viena 1831, partea a IT-a, p. 158: „Notandum quod die 26 Ianuarii princeps egregie hausit. 27 Ian. plerique ebrii convenimus... 28 Ian. confluitur circa horam pomeri-dianam. sed vinose".
2	N. Iorga, Stadii $i documente, voi. IV. Bucureşti 1902, p. 281.
8 Scrisoare a Marelui Vizir din Maiu 1058, în Hurmuzold, Documente, V1, pp. 49-50.
4 ,.T1 semble que le Czar alt envie de se mSler parmi Ies nations cîvilis^es II a un grand dessein dans la tete, qui est celui de d61i-vrer la Grăce de l’oppression". P. des Noyers, la 2 Tanuar 1057, p. 291,
www.dacoromanica.ro
70
AI. CiorSnesca
oraşului1; Domnii români nu-şi primiseră încă pedeapsa, dar ştreanguri se pregătiau poate şi pentru ei la Conslantinopol.
In vara aceluiaşi an Vizirul li ceruse, pentru trcbuinţile lungului şi greului războiu cu Vcneţienii, o contribuţie neobişnuită de 500.000 de galbeni şi 500.000 de oi2. Cei doi Domni se plânseră că nu vor putea să plătească; Gheorghe Şlefan tăcu apel la Han, cane i se arătase în mai multe rânduri binevoitor* şi peste puţină vreme comunica lui Constantin răspunsul lui favorabil: „ne-au zis să nu cumva să dăm ceva, măcar să şi închiză pre boiari şi să facă ce or vrea, iară, a da, nemică să nu dăm, pănă vor mlergc şi cărţile lui la veziriul“3.
Pentru scutirea vecinului său, Hanul trimesese într’adevăr pe un Bairam-Gazi la Constantinopol, comunicând lui Ştefan-Vodă acest demers, pentru ca şi capuchehaielelc româneşti să lucreze în înţelegere cu dânsul. In cele din urmă, datorii ă sprijinului acestui puternic protector, DomUii reuşiră să obţină scutirea cerută, dar aceasta nu făcu decât să sporească resentimentele Marelui Vizir. Acesta li m!ai ceruse, de altfel, şi, Un număr de oaste ca ajutor în războiul cu Veneţienii, sau poale-chiar în expediţia ce se proiecta pentru acel an împotriva lui! Râkdczy, şi puţina grabă de a se supune, pe care amândoi o arătară în răspunsul lor îndoios, era o pricină mai mult ca să crească nemulţămirile Porţii4.
Intre timp, ca şi Râkdczy, amândoi căulascră să-şi aşeze DomUia cu bani. Gheorghe Ştefan trimesese încă din primăvară la Constantinopol, ca să răscumpere cu daruri greşeala partici-
1	C. Daponle, la C. Sathas, Bibliotheca graeca medii aevi, voi. III, Veneţia 1872, p. 6, şi Ia C. Erbiceanu, Cronicarii greci cari au scris despre Români, Bucureşti 1888, p. 9; P. des Noyers, p. 301; Hur-muzaki, Fragmente, III, p. 232.
*	Dacă cifrele nu sânt exagerate de Paul din Alep, Călătoriile\
patriarhului Macarie (trad. E. Cioran), Bucureşti 1900, p. 216.	1
*	Scrisoare a Iui Gheorghe Ştefan către Constantin, din 18 August 1657, la N. Iorga, Acte româneşti din Ardeal, în Buletinul Comisiei Istorice a României, II (1916), p. 221.
4 Husein Vegihi (cf. Hammer III, p. 6), înlr’un fragment de cronică, în traducere italiană la N. Iorga, Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria Românilor; al doilea memoriu (Ac. Rom., Memoriile Secţiunii Istorice, II, 21 [1898-9]), pp. 56-7; Miron Costin, pp. 355-6.	,
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
71
pârii Ia războiul polon; Vizirul primii însă darurile, şi spânzură pte trimes1. Cunoscând puterea banului Ia Turci, Dotmlnul continuă să făgăduiască, şi îndemnă şi pe Constantin să cum^pere bunăvoinţa Porţii, oricât de scump i s’ar fi părut preţul2 3. Lucru pe care îl şi făcuse vecinul său, cu tot atât de puţină izbândă,! atunci când cu daruri încercase să scuse participarea sa la expediţia din primăvară, arătând că fustese silit să dea num'ail „puţină oaste" de teama de a nu fi duşmănit de Ardeleni8; dar, dacă ar fi fost să se împace prin bani, sUmlele în stare să potolească imlânia turcească erau rPult prea mari pentru Vistieria celor doi Domni4.
Mazilirea atârna astfel inevitabilă de-asupra capului lor. Ceia ce o amâna era numai lăcomia Porţii, care ştia că pentru a-şi păstra tronul, cei ameninţaţi erau în stare să cheltuiască uriaşe averi, şi prefera să-i înlocuiască după ce va fi stors cât mai mulţi bani de la ei. In vederea anilor de pribngi!e ce lî se deschideau înainte, Domin ii se îngrijiră din vreme de un loc în care să se poată adăposti. Cu toată duşmănia trecută,' Ghoorghe Ştefan se adresă mai în'âiu vecinilor poloni, cari. neuitându-i păcatele, îi pregăti au poate mai curând o cursă decât o tihnită ospitalitate5. In Decembre 1657 acelaşi lucru îl ceru şi fostului său aliat, lui Carol Gustav, regele Suediei, rugându-se pentru un asii în posesiunile Iui pom/eraniene, de Vreme ce se vedea „atât de încercat de Silnicia duşmanilor,' încât nu îndrăzneşte să-şi tăgăduiască a rămânea mai mlulti timp prin aceste imeleaguri"6 *.
De un loc de refugiu în Ardeal se îngrijise Constantin Şerban încă de la l-iu Iulie, când Bunea Vistierul şi Comisul Radu Mi-
1	P. des Novers, p. 211.
* Scrisoare din 14 Novembre 1657 a lui G. Ştefan, la Szilăgyî, Bellum. II, p. 462.
3	M. Costin, p. 356.
4 ..Dacă s’ar termina cu 40 sau 50 000 de taleri, roate că totuşi am putea nădăidui ceva bine. dar noi nu putem da 500 de pungi sau mai multe". Scrisoarea din 2 Decembre 1657 a lui Constantin, în Marm menta TJnnnariae Historica, XXIII. pp. 590-1; rf St. Nico-laescu. Letopiseţul, p. 161.
5	P. des Noyers, pp. 372-3.
6	Daniel Olivenherg către Carol Gustav, la 10 Decembre 1657. în
Hurmuzakî, Documente, IX1, p. 90.
www.dacoromanica.ro
72
Al. Ciorănescu
haloea se presintaseră Sfatului braşovean cerând în numlele lui liberă petrecere în oraş, pentru Domn şi boieri, în caşul vre-unei primejdii1. Cum însă nici situaţia de acolo nu mai era acum atât de limjpede, el ceru mai târziu de la împăratul german autorisaţia pentru a se aşeza, când împrejurările îl vor sili să iasă din ţară, pe pământul împărătesc, în Nordul Ungariei, unde şi Râkoczy îşi pregătise un adăpost2 *.
(Faţă de acesta simtpatia celor doi Domni nu mai era atât de mare acum, când prietenia lui începea să-i coste atât do scump. „Amândoi Voevozii se arată prolivnici lui Râkoczy, şi chiar îl urăsc, pentru că i-a încurcat atât de tare"s. Totuşi, prevăzând că s’ar putea ca prinţul acuma depus să-i fie' cândva din nou de folos, Constantin căuta să-i păstreze şi mai departe bunăvoinţa, instituind pe fiul lui, pe Francisc Râkoczy, ca moştenitor al întregii sale averi, „afar den ce am1 lăsa noi fămeaii noastre"4, şi susţinându-1 în dieta de la Mediaş.
Dar drumul pribegiei, pentru care amândoi se pregăliau în felul acesta, nu putea să li fie atât de uşor. Socotind că e „mlai bine să ne mănânce cânii pământului nostru, decât pre alte locuri străine să izidini"5, paşnicii Domni fură apucaţi de-odată de o înfrigurare războinică, şi visară să-şi apere stăpânirea cu armă. Dacă darurile şi rugăciunile nu izbutiseră să înduplece Poarta, totul li se păru că atârnă de acum înainte de hotărârea săbiei lor. De şi niciunul dintre ei nu fusese făcut pentru războaie, de şi poate nu îndrăzniau nici ei să privească în faţă gândul acesta al unei lupte cu Turcii, amândoi se apucară în; grabă de războinice pregătiri.
In Iunie 1657, Constantin încheiase o înţelegere cu hatmanul Cazacilor, acesta îndalorându-se să-i dea ajutor şi să îmlpiedcce
1 E. von Trauschenfels, Deutsche Fundgruben zur Geschichtâ Siebenburgens. Ncue Folge, Braşov 18G0, p. 344; Quellen zur Ge-
schichtc der Stadt Brassd, voi. VI, Braşov 1915, p. 57.
* Scrisoare anonimă din 31 Decembre 1657, la Szilăgyi, Bellum, Ij p. 466.
4	Szilăgyi, Bellum, II, p. 460; cf. I. Nistor, p. 26.
Scrisoare din 7 Ianuarie 1658 (datată st. v. 28 Decembre 1657), la N. Iorga, Studii şi Documente, V, Bucureşti 1903, p. 54.
5	N. Iorga. Acte româneşti din Ardeal, p, 222.
www.dacoromanica.ro
Domnia Iui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
73
pe Tătari, dacă aceia ar fi încercat să năvălească în Muntenia1. Ştefan-Vodă avea încă de anul trecut un tratat cu Ţarul dc la [Moscova2 *, la care rn'ai făcea apel şi acums, şi se sil ia pe lângă aceasta să păstreze bunele sale legături cu Tătarii vecini. Cum aceştia mai cu seamă trebuiau să fie executorii îndepărtatelor porunci împărăteşti, Domiiul Moldovei înţelegea de ce preţ li este prietenia şi sfătuia şi pe Constantin să caute a li-o câştiga, căci, „dc vreme ce hanul vedem că arată către noi voie şi cuvânt bun, ne trebuiaşte să ne apucăm tare de poalele hanUlui, cit amândoao mânule, că fără de voia lui într’aceste părţi nemică nu vor fac~ Turcii"; într’adevăr, în-tr’un eventual conflict cu Poarta el ştia că primejdia nu va veni din spre Sud, căci Paşa de la Silistra nu avea decât puţină armată, şi „înaintea' Paşei pave-.mi-se că n’am dosi"4.
'Astfel asigurat de concursul Cazacilor şi îndemnat să creadă într’o neutralitate a Tătarilor, Constantin scria în Decembre lui Râkdczy că e gata de luptă. Aşteptase ca şi el o desle.-* garc paşnică a lucrurilor, dar, văzând că ea întârzie, îl sfătuia să iea mai bine arm'elc, şi declara că îiu-1 aşteaptă decât pe el şi pe Ştefan-Vodă ca să ridice steagul răscoalei5. Urmăriţi de acelaşi destin, dar mânaţi în primul rând de interesele personale, cei trei principi nu ştiură însă să-şi pună silinţile de acord; în Ianuarie Răkdczy îşi recâştigase domnia şi era1 departe de a se mai gândi la o luptă, astfel că răsturnarea' turcească îi găsi despărţiţi.
1 Ciorănescu, Docnm',nte. p. 119: cf. T. Nistor. p. 28.
* D. G. Tonescu. Tratatul încheiat de Gheorahe Ştefan cn Huşii în 1656. în Revista istorică Română. ITT (1933). pp. 234-47.
8 ,.7166, Martie 14. Sosirea In Moscova a unui trimis moldovean llie Vercev, a) cu rugăciunea principelui Ştefan al Moldovei ca să-i trimiţă cât mai iute un ajutor cn să-l apere contra Ţerii Munteneşti şi contra ameninţărilor Turciei de a distruge totul cu arme şi foc; b) cu o scrisoare a unui Grec. ManoiI Constantinof, care comunică acelaşi proiect nl Turcilor". Copie de Gr. Tocilescu după ..Registrul întăin al cărţilor şi afacerilor din timpurile cele mai vechi ale Moldaviei şi Valachiei. de la an. 1643-1700", făcut de Consilierul Cancelariei Nicolae Banlis-Camensclii, 1790: în Manuscrisul Academiei Române No. 5151, fol. 337.
4	N. Torga, Acte româneşti din Ardeal, p. 222.
5	Scrisoare din 14 Decembre 1657, Ia Szilâgyi, Rellnm, TT, pp. 465-6; cf. I. Nistor, p. 28.
www.dacoromanica.ro
74
Al. Ciorănescu
înalta Poartă nici nn binevoise măcar să iea în serios tulburările de aici: glumia pe soooteala acestor prinţişori cari ţipă ca să-i audă lumea, „ca nişte oopii în leagăn*4'1. Ca pe nişte copii înţelesese să-i şi pedepsească, încercând să-i aducă la Constantinopol supt diferite pretexte. Prin Uzun-All, cel care mai fusese odată trimis în aceste părţi, cu porunca de a se da ajutor Turcilor îm'potriva lui Râkdczy, cei doi Domni aflară că sânt poftiţi să se înfăţişeze la Poartă pentru a săruta poalele slăvitului Padişah, formalitate pe care niciunul din ei n’o îndeplinise la urcarea în scaun. Ce se ascundea supt această chemare ştiau să spună toţi cei de la Constantinopol. Resi-dentul imperial Reniger, care vedea cu ochi răi orice împotrivire la poruncile Porţii, mărturisia că hotărârea vizirului e sinceră', şi că, mUlţămindu-se cu această dovadă de supunere, Poarta avea să-i întoarcă cu cinste în Domniile lor 2 Dar secretarul ve-neţian Ballarin© comunica Republicii că această chemare e num'ai o cursă, şi că, îndată ce vor ajunge la Constantinopol, amândoi Domini vor fi ombrîţi3 4 * 6. îndată Veneţia, care ducea de mulţi ani un greu războiu cu Turcii şi avea prin urmare mfult interes să alimenteze orice fel de tulburări potrivnice lor, se grăbi să vestească de acestea pe ambasadorul ei la Viena, pentru ca acesta la rândul său să înştiinţeze pe Domnii români de primejdia care-i pândeşte4.
De altfel cei doi Domni bănuiseră şi singuri adevăratul rost al acestei chemări. Ştefan-Vodă se rugă de vizir să-l ierte de drumul acesta, la capătul căruia prevăzuse poate că îl aşteaptă securea: Koprfdu răspunse însă că, de ar umplea fiecare Domin câte o casă cu bani, tot nu i-ar lăsa fără această dovadă de supunere, după care li făgădui din nou întărirea6. Constantin
1	Ciorănescu, Documente, p. 120.
2	Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 240.
3	Hurmuzaki, Documente, V*, p. 40.
4	Ciorănescu, Documente, p. 123. Despre dorinţa Veneţiei de a
aprinde răscoale în Imperiul turcesc, v. Nani, II, p. 434.
6	M. Costin, p. 35(5; Da ponte, la Sathas, III, p. 6, şi la C. Erbi-ceanu, p. 7. Totuşi cronicarul mai bine informat publicat de St. Nicolaescu, Letopiseţul, pp. 160-1, ştie că Vizirul a cerut Iui Constantin sau să Vină la Constantinopol, sau să dea tivi sule de pungi, adecă o sută cincizeci de mii de taleri.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
75
renunţase să se mai roage, şi, simţind de-odată înlr’însul tot sângele războinic al părintelui său, declarase că, dacă va intra vreodată în Constantinopol, nu va fi decât cu spada în mână1. Era din partea lui o îndrăzneaţă declaraţie de războiu, la cane Poarta răspunse îndată, înlocuindu-1.
Pretendenţi se găsiau la Constantinopol destui. Vasile Lupu se agita de câlăva vreme cu speranţa că va redobândi Domina Moldovei, şi Polonii îl susţineau în uneltirile sale, căci Poarta nu voia să înlocuiască pe Gheorghe Ştefan cu un Domn neplăcut regelui prieten şi vecin2. Culm însă vizirul reservă curând în urmă scaunul Moldovei pentru consăteanul său, bătrâna capu-chehaie a lui Ştefan-Vodă, Gheorghe Ghica, Lupu îşi întoarse privirile spre tronul muntean. Lucrul acesta umplu de bucurie pe Ştefan-Vodă, care scăpa astfel de o primejdioasă concurenţă, şi, de şi aceasta se întorcea acum împotriva bunului său prieten din ţara vecină, el scrise totuşi puternicului dragoman al Porţii, lui Panaiotachi, să nu se amestece în acele comţpeliţiuni, căci', „dacă Lupu poate să câştige Domnia Munteniei, s’o câştige, că a lui e rudenia dreaptă"3. In curând însă interveni o înţelegere între Lupu şi Constantin Şerban, care-i făgădui că-1 va ajuta cu bani şi cu toate cele trebuitoare, numai să nu uneltească şi să-i surpe Domnia4. Poate în urma retragerii acestei candidaturi, alegerea Porţii sc statornici în mod definitiv asupra unuia dintre cei mai devotaţi prieteni ai săi, care de mult timp râvnia acel scaun, Givan-beiu, protejatul Sultanei Mame şi fecior, după cât spunea el, al lui Radu Mihnea oel cu împărătească purtare.
In ziua de Bobotează, 16 Ianuarie5 a anului 1658, Constantin ţprimi la Bucureşti vestea depunerii sale. Cu puţine zile în
1	Hammer, III, pp. 485-6; cf. Dosoftei al Ierusalimului, 'Iotopfa xffiv âv 'Ispooo)X6|ioi; maTpiapxsooivTWv.
2 P. des Noyers, pp. 311 şi 372; Ciorănescu, Documente, p. 119.
3 Scrisoare a lui Constantin către Rdkoczy la 31 Oclombre 1657, la Szilâgyi, Bellum, II, p. 464.
4	Scrisoare anonimă din 31 Novembre 1057; ibid., p. 460; cf. N'. Băjenaru, Domnia Ini Co^nstantin-Vodă Serbam p. 213.
® Paul din Alep, p. 221. Pentru a evita confusiunile, toate datele din lucrarea de faţă sânt calculate după stilul cel nou; stilul vechili se socoteşte ştiind că e cu zece zile în urma celui nou.
www.dacoromanica.ro
76
AI. Ciorânescu
urmă, Poarta hărăzi lui Mihnea Domini a munteană. La 29 Ianuarie noul Domin fu admis în audienţă la Sultan, înaintea căruia se închină sărutând imperialul papuc; după ce îndeplini această formalitate, fu îmbrăcat cu caftanul domnesc şi cu o cucă asemeni celor pe care le purtau paşalelc, şi i se înmiânară insignele Dominiei, toba, stindardul şi cele trei tu-iuri i I se dăruiră în acelaşi timp1 şase steaguri de oaste, trei de infanterie şi trei de cavalerie, care trebuiau să-l însoţească în drumul spre ţară2.
In ultima zi a lui Ianuarie Mihnea pornia din Adrianopol, întovărăşit de oamenii săi; plecarea se făcuse cu atâta grabă, încât se spunea că noul Domn nu avuse timp nici să pună cailor potcoave pentru drumul lung la care pornia, drum anevoios din causa troienelor care li împiedecau mersul şi a gerului de care muriră mare parte din însoţitorii lui3. Cu toate acestea ieşirea din oraş a fost triumfală, efectuată cu toată pompa de care noul Domn avea să se arate dornic şi mai tărziu, — şi, dacă numărul oştenilor săi nu era prea mare şi n’ar fi fost poate de ajuns ca să-! apere într’o viitoare ciocnire, în schimb nu lipsia din alaiul lui Mihnea un maestru de ceremonii4. înlocuitorul Iul Constantin ducea însă cu sine porunci către Paşa din Silislra şi către Hanul tătăresc, cari trebuiau să-i dea ajutor împotriva Domnului mazilit, căci se ştia acum că acesta nu va pleca de bună voie din scaun.
In timp ce el îşi urma cu greutate drumiul spre ţară, făcând un prim popas la seraiul Topcilar al fostului mare vizir Melic Ahmed-Paşa şi strângând împrejurul său o întreagă escortă de „oameni năcăjiţi" şi dornici de o soartă mai bună, cărora el li făgăduia în Muntenia, supt Domnia sa, o viaţă de bielşug şi de pace5 6. Muntenia însăşi făcuse să i se audă glasul, arătând cât de puţin doria această aventură. A doua zi după ple-
1 A. Antalffi, Călătoria Iui Eirliă, p. 30.
* liurmuzaki, Documente, V2, pp. 42 şi 48.
8 lîurmuzaki, Documente, V2, p. 48, spune că Mihnea a plecat cu două sute de însoţitori; poale va fi avut pe lângă el pe toţi cei şase sule (şase steaguri), încredinţaţi lui la numirea în Scaun.
4 A. Antalffi. Călătoria lui Evliă Celebi, p. 30; cf. Ciorăncseu,
Documente, p. 119.	f
6 Antalffi, Călătoria Iui Evliă Celebi, p. 30.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea Iii (Mihait Radu), 1658-1659
77
carea lui din Adrianopol sosise acolo o delegaţie de boieri* cerând vizirului ca, dacă nu li lasă pc Domnul pe care îl vor ei, cel puţin să nu li-1 impună pe Mihnea, care era sărac şi avea să ruineze ţara pentru a-şi plăli datoriile şi a agonisi în acelaşi timp şi pentru el ceva avuţie1 *. Ţara aceasta, îii(oer-cată de lăcomia altor Domini şi boieri căpătuiţi pe sama ei şi mulţămită de Domnia milostivă şi îmbelşugată a lui Constantin, îi era împotrivă, şi, dacă de dala aceasta intervenţia de la Poartă nu putu să aibă urinare, această duşmănie avea să lucreze şi să se învedereze şi mai tărziu.
'Capugiul trimis înaintea lui Mihnea la Bucureşti nu putu decât să oonstate acest adevăr. Boierii îl rugară cu toţii să nu li schimbe Donunia; poporul îl aclamă pe străzile oraşului, strigând că vrea să li rămână Constantin, dar lucrul acesta nu era în puterea unui capugiu î. De la Rusciuc, unde ajunsese Cadr-Aga, care fusese însărcinat cu instalarea lui Mihnea şi care avea să ajungă rnlai tărziu paşă la Silislra, Cadâr-Paşa al cronicarilor noştri, trimese pe câţiva dintre însoţitorii săi pentru a sfătui pe Constantin să se retragă în faţa noului Domn; răspunsul constă în făgăduieli de bani şi, de alţii parte, în harnice pregătiri de războiu3 4.
\Sarcina de a izgoni pe Constantin şi a aduce ţara supt ascultarea lui Mihnea fusese lăsată de Turci lui Fasli, paşa de Silistra, căruia i se Irimeseseră şi câţiva beglerbei îii ajutor1, cu porunca să treacă Dunărea îndată şi să curăţe drumul înaintea noului Domin. Dacă cel ce mai ţinea încă scaunul de la Bucureşti se arăta atât de puţin înspăimântat de ameninţările lui Cadr, liniştea aceasta îl costase 20.000 de duca ţi, preţul cumpărării lui Fasli, care se învoi în schimbul acestei sume să tărăgănească cu şaptesprezeoe zile executarea poruncii împărăteşti şi-i lăsă tot timpul trebuincios pentru pregătiri. Constantin putu astfel să-şi strângă armată, să ocară şi de la Râkdczy ajutoare şi să ardă mahalalele Târgoviştei, pentru ca oastea rivalului său să nu poată găsi adăpost, şi să-şi facă înlă-
1 Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 238.
* Paul din Alep, p. 222; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 238.
8 Paul din Alep, p. 223.
4 Husein Vegihl, p. 57.
www.dacoromanica.ro
78
Al. CiorănesCu
rilui’i pe drumul spre munţi1. Trădarea accasla avea să-l Coste viaţa pe Fasli, care fu în urmă rechemat la Poartă şi zugruinal în chiar palatul Sultanului, la 13 Iunie 165S2.
Informat de pregătirile Tătarilor, dintre cari 40.000 aşteptau în Bugeac, gata să năvălească la un senin, şi de apropierea armatei turceşti care sc pregătia să treacă Dunărea la Rus-ciue3 *, Constantin luă toate măsurile în vederea războiului pe care nu-1 mai putea evita. Din porunca lui satele de câmp fură părăsite şi pustiite, şi pe gerul cumplit al lui Februar o parte din populaţie se ascunse prin păduri şi prin munţii. De teama năvălirii tătăreşti boierii începuseră şi ei să-şi care avuţiile la Braşov5, în vreme ce Dominul strângea necontenit lefegii. Armata lui se ridica acum la aproape 25.000 de oşteni, pe lângă cei 7.000 cari îi mai veniră în Februar din Ardeal, tri-meşi de Râkoczy supt conducerea celor trei fraţi căpitani, Mihail, Coloman şi Gheorghe Mikes6. Domnul ispiti în urmă credinţa boierilor săi, şi, chemând divanul, îi întrebă dacă după socoteala lor e mai bine să se plătească tot ce au cerut Turcii şi să se ajungă la o împăcare cu ei; boierii încuviinţară războiul, şi-i jurară ascultare în toate7.
Către sfârşitul lui Februar se răspândi vestea că 30.000 de Tatari au ajuns la Brăila8; la 27 ale aceleiaşi luni Mihneai-
1	Hammer, III, p. 486; Zinkeisen, IV, p. 878.
2	Hammer, III, p. 486; A. Valiero, Hisloria della guerra di Candia, Veneţia 1679, p. 469; Hurmuzaki, Documente, V®. p. 54; Galeazzp Gualdo, I, p. 442, ştie altă explicare a acestei ucideri: „Ilavendo una volta il pasciâ dl Silistra scritto alia Porta in favore del Ra-gozzi..,, fu strangolato".
3	Husein Vegihl, p. 57; Hammer, III, p. 486.
* Paul din Alep, p. 221.
3 Quellen zur Geschichte der Stadl Brassâ, VI, p. 131.
6	Monumenta Comitialia, XI, p. 380; Quellen, VI. pp. 114 şi 131; Jos. Trausch, Chronican Fuchsio-Lupino-Oltardinum, voi. II, Braşov 1848, p. 71; Hurmuzaki, Documente, V1, p. 44; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 241; Gal. Gualdo, I, pp. 70 şi 330.
7	Quellen, VI, p. 114.	'
8	A. Szilâgyi, Frank Andrăs orszăggyulisi tuddsităsai, în Torle-ne/mi Tăr, 1888, p. 36; S. Gergely, Teleki M. levelezesc, I, p. 137; S. Katona, Historia critica regum Hungariae, voi. XXXIII, Buda 1804, p. 38; alte izvoare (Ciorănescu, Documente, p. 125) dau şaizeci de mii de Tatari.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
79
.Vodă trecuse Dunărea, probabil pe la Silistra, pe unde se* abătuse pentru a mai cere ajutoare turceşti, şi străjuit de ele călca pentru înLăia oară pamiânLul ce-i fusese încredinţat1. Ca măsură de prevedere, Constantin îşi trimese soţia şi avuţiile la Rucăr, mai aproape de protecţia aliaLului său, şi Laie cu şanţuri drumul spre Câmpulung, pentru a împiedeca o eventuală urmărire a Tătarilor. El însuşi, după ce dete foc Târgo-vişlei, luă drumul Dobrenilor, unde îşi avea moşia şi într’însa un heleşteu artificial, spre a îngropa acolo avuţia pe care nu putuse s’o trimită spre Ardeal2.
Turcii apropiindu-se în acest Limp de Bucureşti, Domlnul trimese îmjpotriva lor pe Pană Filipescu spaLarul, cu o samă de oaste3; cum însoţitorii lui Mihnea trebuie să fi fost puţini la număr, şi cum: de altă parte paşa de la Silistra va fi ştiut să-i dea un ajutor cât mai puţin eficace împotriva darnicului Voevod muntean, uşor îi fu Spătarului să obţină uu simulacru de biruinţă, care fu curând trâmbiţată în lumea creştină dornică să afle înfrângeri turceşti, de care nu mai auzise diţ mult4 *. Când însă se apropia şi primejdia tătărească, oştirea de lefegii a lui Pană, învăţată mai mult cu leafa decât cu războiul, şi înţelegând că de data aceasta nu mai era vorba de o glumă, refusă să se lupte, şi se întoarse fără ispravă la domn6.
Astfel Tatarii înaintând, fără a fi întâlniL vre-o piedecă, din spre Buzău, şi Turcii ajungând în Bucureşti la fel de uşor, Constantin se trase spre Târgovişte şi se adăposti în cele din urmă înapoia întăriturilor ridicate de el pe drumul Câmpulungului. Lăsase în oraş pe acelaşi Pană cu 12.000 de oasLe, dândurli voie să prade ce vor mai găsi prin casele nimici Le de flăcări. Pe când însă lefegiii erau ocupaţi cu jaful şi se1 înveseliau spărgând butoaiele ce vor mai fi rămias prin câLeva
1	Stoica Ludescu, p. 345.
2	Paul din Alep, pp. 225-6. Chestiunea comorii de la Dokreui nu c încă destul de clară; poate Constantin o avea îngropată de mai înainte, şi a vrut atunci s’o scoată, fără a avea însă vreme. Cert e că el a mai căutat-o şi cu alte prilejuri, maî tărziu.
3	Paul diri Alep, p. 226.
* Pierre des Noyers, p. 390; Ciorănescu, Documente, p. 125.
B Paul din Alep, p. 266; Ciorănescu, Documente, p. 127.
www.dacoromanica.ro
80
Al. tiiorăucsctt
pivniţe, se arătă un. pâlc de 1.000 de Tătari, în faţa cărdi'di această adunătură de oameni se grăbi să iea fuga, oprindu-sie* abia în tabăra domnească. Talarii urmărindu-i, avu loc lângă lagăr o primă ciocnire, la care luând parte şi două sute de oameni din trupele ardelene mai disciplinate decât glolaşii lui Constantin, urmăritorii fură învinşi şi trebuiră să se. întoarcă.
In Târgovişte ei răsbunară această pagubă omorând pe ostaşii beţi cari nu avuseră vreme să prindă de veste ce se întâmplă cu ei; dintre aceştia, cam 1.300 de oamenii în totul, o ceată de Cazaci se închisese Intre zidurile de la Stelea, dar Tatarii aprinseră mănăstirea, şi asediaţii astfel afumaţi tre-buiră să fugă, lăsând în mânile lor pe câţiva bătrâni călugări, cari fură şi ci măcelăriţi pănă la unul. In urmă Tătarii se apucară să prade ce mai rămăsese neniistuit de flăcări şi nejăfuit de lefegii, scormonind pănă în fundul mormintelor domneşti abia încuiate, şi, după ce-1 pustiiră cu desăvârşire, arseră pentru a doua oară, din temelie, oraşul1.
Constantin nădăjduise totuşi că războiul nu va fi serios şi că va găsi şi printre Tatari un Fasli. Mai mult decât pe oaste, de care nu s’a ştiut sluji la nevoie şi pe care nu era în stare s’o stăpânească, el se bizuia pe făgăduielile atât de ieftine ale-hanului tătăresc; acesta îl încredinţase printr’o scrisoare căj nu vine împotriva lui mânat de vre-un gând rău, ci numai de nevoie şi de ascultarea datorită împărăteştii porunci şi-l sfătuia să se închidă în vre-un loc întărit şi să aştepte să treacă) această furtună, cu legătura că, dacă nu-i va putea fi de folos în alt chip, cel puţin nu va lupta cu adevărat împotriva lui2.
Ascultând de acest sfat, el se hotărîse să-şi aşeze tabăra tocmai la poalele munţilor, lăsându-şi astfel capitala şi a-proape întreaga ţară în mânile năvălitorilor. Alegându-şi apoi drumul Câmpulungului, cu retragerea asigurată către Ardeal, el se mai gândise şi la necredinţa vădită a oştenilor săi. Ar-
1	Izvorul principal pentru aceste întâmplări e Paul din Alep, pp. 225-8, cf. Stoica Ludescu, p.. 315; A. Szilâgyi, Frank A., Orsză-ggyulisi tudositâsai, p. 36; Monumenta Comitialia, XI, pp. 364-5i; Hurmuzaki, Documente, V1, pp. 43-4 şi 46.
2	Monumenta Comitialia, XI, pp. 364-5; Ciorănescu, Documente. p. 128.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
81
mata lui, nu mai juScă decât cea tătărească, şi de bună samă mult mai bine înarmlată decât ea, ar fi putut să-i ţină piept cu izbândă; Constantin ştia însă că în clipa ciocnirii soldaţii săi cu plată vor lipsi din jnou de la datorie, aşa cum mai făcuseră de două ori pănă acum, şi, în vederea defecţiunii pe care o prevăzuse el se îngrijia de drumul neînJaluralei retrageri11.
De şi, după cum spunea de el bunul sau prieten Râkoczy, Constantin nu moştenise „nici priceperea militară, nici înţelepciunea şi prudenţa lui Malei(-Yodă“1 2, căruia îi moştenise totuşi Domnia, socoteala lui fu înţeleaptă cel puţin de data aceasta. Aşezând pe noul Domin în Bucureştii nimiciţi de flăcări, Turcii de supt poruncile lui Fasli nu se grăbiră să urmărească pe Constantin. In scliimb Mihnea se sili să câştige de partea lui pic cei câţiva boieri prisonieri oa î sc înfăţişară3 şi pentru toţi ceilalţi fugari răspândi în ţară cărţi de iertăciune şi făgăduieli de pace şi de uitare. De teama pumnului stăpânirii străine, de grija ţarinilor părăsite în miez de iarna şi carora li se apropia acuma vremea de lucru, şi poate bucuroşi ca la fiecare nouă Domnie, ţeranii începură sa-şi parasească bârlogurile de prin munţi şi să se întoarcă pe la casele lor, după oe o lună întreagă înduraseră prin codri foame şi ger4 5 *. Oştenii lui Constantin sc ridicară şi ei, cerând voie Domnului să se întoarcă, şi în faţa mulţimii lor acesta nu putu decât să li dea drumul, luându-li totuşi făgăduiala că se vor întoarce la prima chemlare8.
Redusă la 8.000 de oşteni după plecarea oamenilor de ţară,
1	Quellen. VI, p. 115; că soldaţii munteni nu sânt prea credincioşi Domnului lor, i se raportase lui Râkoczy mai de mult, căci, la 15 Decembre 1657, Constantin se apăra astfel în faţa lui: „Că al* fi scris acel lucru, că [soldaţii] sânt gata să plece de lângă noi, nu pulem şti de unde au scornit-o, căci noi acum i-am încercai din nou, cine vrea să rămână în slujba noastră, să rămână şi să slujească, şi, dacă vor să rămână, să jure din nou; dacă nu mai vrea cineva să rămână, e slobod să plece, dar ei toţi sânt gala să jure şi să-şi dea viaţa pentru noi“ (Monumenta Hnngariac IIistorica, XXIII, p. 587).
2	Monumenta Comitialia, XI, p. 364.
3	Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 211.
4	Paul din Alep, pp. 231-5.
5	Monumenta Comitialia, XI, p. 365; Quellen, VI. p. 115: Ilusein
Vegihl, p. 57.
6
www.dacoromanica.ro
82
Al. CiorănesCU
şi mereu decimală de frig şi de lipsuri, armata lui începu să scadă şi mai mult prin deşertarea în piasă a lefegiilor străinii). In pâlcuri de câte cinci sute şi o mie de oameni et trecură în mai multe rânduri de partea noului Domn. Prinlr’înşii Talariâ aflara de existenţa unui drum ajungând peste munţi tocmai în spatele taberei lui Constantin, şi, străbătându-1, încercară să-i laie retragerea spre Ardeal1. In faţa acestei noi primejdii fostul Domn îşi strămută lagărul mai aproape de hotar; pe lângă Bran mai voi să încerce pentru ultima oară o îmîpotrivire, şi se lovi cu Talarii cari îl urmăriau; soldaţii însă îl părăsiră în atât de mare număr de dala aceasta, încât fu nevoit să părăsească lupta el însuşi şi să dea înapoi, şi astfel la 10 Mart 1638 el trecu hotarul piribegiei, în spre Ardeal2. La această dală din frumoasa lui armată nu mai rămăseseră decât vre-o două mii de oameni, pe cari şi pe aceia îi ţinea mai mult cu sila pe lângă sine3.
După ce rămase câteva zile la Râşnov împreună cu Mihail Mikes, Constantin se hotărî să meargă spre a se întâlni cu Râkoczy, care se afla în momentul acesta în castelul părintesc de pe Murăş, la Iernat. La 11 Mart fostul Domn trecea prin Codlca, însoţit de doamna Nedelea şi de carăle sale cu avuţii4. De acolo merse mai departe la Iernul, unde se întâlni cu prietenul şi protectorul său, făurind împreună planuri de întoarcere în Domnie cu acea uşurinţă de a visa pe care o dau cavalerilor de specia lui Râkoczy păhărele de vin repetate* vitejia înăscută şi dorul de nechibzuite aventuri.
Constantin ceru de la principe îngăduinţa de a strânge armată, şi o căpătă cu atât mai uşor, cu cât acesta îşi făgăduia din partea lui oarecare foloase. Cu această învoire el plecă în urmă spre Făgăraş, de unde avea de gând să-şi recruteze soldaţii cu leafă. La Ocna Sibiiului se mai întâlni odată cu Râkoczy, în zilele următoare, şi din nou goliră împreună pă-harul pentru realisarea planului lor. De acolo merse, la 23 Mart, la Sibiiu, fiind primit cu domhesc alaiu şi ospătat după
1	G. Krauss, I, p. 333; Paul din Alep, pp. 229-30.
2	Paul din Alep, p. 230; Qnellen, VI, p. 132.
3	G. Krauss, I, p. 343.
4	Qnellen, VI, p. 132.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
83
cuviinţă de magistralul săsesc1, şi se întoarse a doua zi la Făgăraş, strângând mereu trupe şi aşteptând mamjcnlul potrivit pentru a încerca recâşligarea tuturor celor lasate, odat;* cu scaunul, peste munţi.
Pentru o ultimă oară însă oamenii ţinuţi cu sila lângă el, în Ardeal, îl părăsiră. Pe când se afla la Mediaş, şapte sule din cei o mie trei sule de oameni de ţara ce-i mai rămăseseră, plecară, îndreptându-se către Braşov, pe unde nădajduiau sa se întoarcă în ţară. Constantin înştiinţă de aceasta p° fostul său tovarăş de armie, pe Coloman Mikes, care-i aştepta în apropierea Braşovului, şi, alacându-i la 26 April, îl jafui şi de puţina avere agonisita în slujba fostului Domn2.
De cei cari mai rămăseseră pe lângă el Constantin căuta acum sa se asigure, luându-li Jagaduiaia scrisa ca-i vor rămânea credincioşi; în actul pe care i-1 dau la 29 April semnează, între numeroşi căpitani, şi câţiva dintre boierii cari-1 însoţiseră la plecarea din ţară, şi dintre cari unii totuşi s’au întors la Domnul cel nou: Stroe Logofătul, Pană Spătarul, Radu Fărca-şanu, Radu Mihalcea Comisul, Drăghici Cantacuzino şi Clucerul Chirca Rudeanu jurară cu toţii ca nu vor uita pânea mâncata la Curtea domnului atunci pribeag, şi se legară sa împarla destinele lui3.
In urma lui Constantin, Domnul cel nou trecuse peste Dunăre cu o iniie de Turci4, şi, înlâlnitndu-se cu Talarii ce veniau prin Moldova, pusese stăpânire pe ţară. La 5 Mart 1658, având alături pe trădătorul Fasli, Mihnea făcu în Târgovişte o intrare care nu avea nimic triumfal. Capitala era atât de pustiită deţ jaf şi de flăcări, încât numai pivniţile mănăstirilor ar mai fi putut sluji de adăpost; din celelalte clădiri mai ramasesq cenuşa. In Biserica Domnească mormintele fuseseră scormonite, şi trupul lui Matei Basarab zăcu o vreme desgropal şi desbracal de podoabe, pănă când Domnul cel nou găsi răgaz sa-1 trimită
1	A Szilăgyi, Frank A. orszăggyulesi tudâsităsai, p. 36.
2	„Dcr Mikes... beraubel, plendert das arme bleschlândisclic Volk jămmerlich und lăsst sich nackt und bloss davon“. Quelten, IV, j>. 246; cf. ibid., VI, p. 132; G. Ivrauss, I, p. 343.
3	N. Iorga, Studii şi Documente, IV, pp. 56-7.
4	Trauschenfels, Deutsche Fundgruben, p. 345.
www.dacoromanica.ro
84
Al. CiorâncsCU
iarăşi odihnei1. Lipsa era atât de mare, încât în prima zi Mihnca trebui să se mulţămiească cu mâncări de carne, fără pâne, care nu se putea găsi nicăeri în oraşul pustiu. De aceia el şi părăsi Târgovişlea în curând, şi se aşeză pentru câtăva vreme la Bucureşti, pănă la reconstruirea celeilalte capitale^ locuind în casele mănăstirii Radului-Vodă, căci şi aici oraşul fusese aproape la fel nimicit2.
Bucuroşi de-o potrivă de izbânda asupra vrăjmaşului şi de resultalcle jafurilor, Turcii îşi serbătoriră în chip zgomotos biruinţa, a carii veste merse pănă în Bosnia, fiind şi acolo la fel praznuilâ 3. Sfârşindu-şi în cele diin urmă mlisiunea aici, Tatarii lăsară noului Domn patru sute dintre ai lor, pentru a-1 păzi de ameninţarea lui Constantin, care nu s’ar fi putut resemna să rămână liniştit în Ardeal şi ieşiră din ţară- In. drumul întoarcerii lor aveau însă îndatorirea ca, trecând prin Moldova, să izgonească şi pe celalt Domn mlazilit, pe Ghcorghe Ştefan.
Trecând pe la sfârşiţul lui Februar prin ţara lui, pentru a merge împotriva lui Constantin, Tatarii îi arătaseră atunci că n’au pentru el decât dorinţe de pace, şi că, dacă îi va lăsa să treacă nesupăraţi prin Moldova, nu se vor atinge în niciuni chip de stăpânirea lui. De şi trăda în felul acesta încă odată prietenia pe care o publicase faţă de Constantin şi îl lăsa descoperii în faţa acestor năvălitori, Domnul Moldovei fu mulţumit de pactul acesta, şi se învoi să-i lase să treacă, bucu-rându-se de făgăduielile lor şi nădăjduind că astfel îşi va mântui tronul. Tatarii se arătaseră însă alât de paşnici faţă de el, nu dinlr’o prietenie pe care Gheorghe Ştefan se bizuise prea
1	După aceaia s’au întâmplat lui Matei Voevod moarte Ia Scaun în Târgovişle, şi l-au îngropat în tinda bisericii domneşti; iar apoi, fiind multe răutăţi şi robii aici în (cară de limbi păgâne, i-au scos oasele afară şi au stătut câtăva vreame acolo în besericâ. Iar, deacă-au statut Mihnea a fi Domn ţării în urma lui Constantin Voevod. 1'iindu-i oasele tot dezgropate, le-au trimis cu cinste tocma acolo la acaslă mănăstire, la Arnola, precum au fost poftit până era î<n viiaţă". AcL de la Grigore Ghica, Bucureşti, 5 August 1G61, în Condica din 1802 a mănăstirii Arnota (Ms. Ac. Rom., No.. 1452. fol. 26S: îu Condica din 1852 Ms. Ac. Rom., Xo. 1451), la fol. 77.
2	Paul din Alep, p. 237.
3	Ciorănescu, Documente, p. 129.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
85
mult, ci pentru că li era mai uşor să nu-i aibă pe amândoi Domnii împotriva lor în acelaşi moment1.
Acum, când sfârşiseră de prădat în Ţara-Românească, Tătarii şliură că au mână liberă asupra Moldovei. Aici Sultanui numise de curând, la 13 Mart, pe Gheorghe Ghica, ascullândl o veche dorinţă a marelui său vizir. Noul Domin era un consă'-tean şi prieten de copilărie cu Koprulu, şi fusese pănă atunci capoichehaie moldovenească la Poartă; fără niciun mteril în afară de această prietenie, ciudata lui numire într’o treaptă pentru care nici el poate nu se simţia îndeajuns dc învrednicii, nu fusese fără a ridica şi unele mirări2. Sărutând cu lot ceremonialul slăvită mlână a împăratului la 18 Mart, Ghica plecase îndată spre ţară, precedat de un ceauş cu două sule cincizeci de oameni, cu misiunea să prindă, cu ajutorul Tătarilor, pe Domnul cel vechiu3 4.
Mai puţin pregătit de războiu decât vecinul pe care îl părăsise îndată ce primejdia se apropiase, şi din fire mai puţin dornic de lupte, Gheorghe Ştefan lăsă scaunul fara împotrivire; stând în cumpănă câtăva vreme dacă trebuie să fugă la Cazaci Sau în Ardeal, se hotărî în cele din urmă să meargă şi el la Râkoczy, „de la care avea cărţi cu jurământ să jiu sc; lase unul pe altul pănă vor avea o pâne să o împartă11i. Astfel în ziua de 3 April 16585, fără a fi dat cu ochii de duşman, şi
1	Qaellen, VI, p. 116.
2	„Et sic e cothurnario factus princeps nomine Gyika“; A. Szilâgyi, Frank A. orszăgggulâsi iudâsităsai, p. 36. Pentru împrejurările numirii, v. 1. Neculce, Letopiseţul Moldovei, I, pp. 31-’2.
8 Hurmuzaki, Documente, V*, p. 48; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 241.
4	Miron Costin, p. 357; cf. I. Nistor, p. 29.
5	Primul document cunoscut din Domnia moldovenească a Iui Gheorghe Ghica e din Iaşi, 26 April 1658 (la Gli. Ghibănescu, Sureie si Izvoade, voi. VIII, Iaşi 1914, p. 308). Un document din 2 Mart 1658 de la Gheorghe Ştefan. Ia N. Iorga. Studii si Documente, V. p. 122. Totuşi Al. Papadopol, Calimah, Despre Gheorghe Ştefan Voci rod, Domnul Moldoveii, Bucureşti 1886, p. 95, pune izgonirea Iui Ghem— fihe Ştefan în 1657, şi consideră actul lui din 18 Mart 1657 (Ia Hasdeu. Arhiva Istorică a României. I1. p. 66 . ca ultimul act al Domniei lui. La fel Gh. Ghibănescu, Gligari Ghica, în Arhiva, X\tl, (1901), pp. 378-84, pune venirea la tron a lui Gheorghe Ghica în Mart 1657,
www.dacoromanica.ro
86
Al. Ciorănescu
lăsând frânele Domniei pierdute în manile lui Grigoraşeu Ghica, fiul noului Domn, Gheorghc Ştefan trecu şi cl peste munţi,, însoţii de trei steaguri de dragoni şi de şapte sute de Unguri, zadarnic ajutor pe care i-1 trimesese Râkoczy cu puţin înainte1. Poposind la începui câlava vreme prin părţile secuieşti, unde îşi lăsă la anumiţi prieteni din Ciuc o parte din uriaşa avere cu care părăsise Domnia2, el se îndreptă apoi către vechiul sau aliat, şi căută să pună la calc, la rândul său, o întoarcere în ţară şi lupta cu puterile unite împotriva duşmanului turc.
In vederea aceluiaşi scop nici Constantin nu contenise să se înarmeze, locmindu-şi mereu oaste şi ajulându-1 cu bani şi pe Râkoczy, a cărui Vistierie era cu lotul secătuită în vremea a-ccasla. Din potrivă, averile aduse de cei doi Domni în Ardeal trebuie sa fi fost foarte mari; asll'el Gheorghc Ştefan primise de la Vasile Lupu o moştenire care se evalua ea singură la doua milioane în aur3 4. Cât deşire Constantin, acesta avea în stăpânire vestita Vistierie a lui Matei Basarab, atât de bogata, încât trei ani de lupte duse cu soldaţi cu leafa şi de necontenita risipa printre străini, nu izbutiseră s’o sleiască1. Astfel, mai bogaţi decât aliatul lor, care de altfel nu mai avea niciuu motiv de a începe războiul acum, când îşi recâştigase Domnia, „pe lângă că necontenit îl îndemnau să lupte ca sa sc rasbuue, îi mai dadeau şi bani“5, şi îl ajutau în mod efectiv sa se înarmeze.
La începutul lui Maiu 1658, Constantin socoti că c destul de puternic pentru a-şi mai încerca odată norocul armelor în Muntenia. Ceia ce îl atrăgea înlr’acolo nu era poale atât tronul, pe care ştia că n’ar fi putut să-l păstreze cu aocle puţine mijloace care-i erau la îndemână atunci, cât heleşteul în care îşi îngropase averea. Râkbczy însă nu era holărît dacă trebuie să înceapă o asemenea luptă, şi inclina mai degrabă către o
1	G. Krauss, I, p. 333.
2	Quellen, VI, p. 58; Trauschenfels, p. 345.
3	Hurmuzaki, Documente, V2, pp. 6-7,
4	Miron Costin, p. 368; cf. I. Trausch, Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum) II, p. 71.
5	Gal. Gualdo, I, p. 441; cf. Ign. Fessler, Geschichie cler Magyaren, pd. a 2-a, Leipzig 1877, voi. IV, p. 290,
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
87
împăcare cu Turcii, nădăjduind să găsească în bunul lor prieten din Muntenia un mijlocitor. Atitudinea înlocuitorului lui Constantin nu părea să fie aceia a unui protivnic, şi felul în care i se oferise el singur şi-i îmbiase serviciile sale în anumite potrivite ocasii îl făceau să creadă că va pntca trage multe-foloase de pe urma aoeslei Domnii. Pentru a nu o pierde înainte de a se fi slujit de ca, Râkoczy nu aprobă planurile lui Constantin şi se împotrivi unei expediţii mlmlene; fostul Dofmtt plecă însă singur la luptă, fără a iniai aştepta încuviinţarea1. In urma lui, principele se arătă cu lotul nemUlţămit de această is'pravă şi porunci sa se oprească trecerea altor ajuloane, peste munţi, în Muntenia, supt aspră pedeapsă2.
De altfel, de şi nu întâmpină în ţară nicio împotrivire, a-ceastă aventură nu putea să aibă vre-o urmare mai serioasă, înştiinţat de mişcările rivalului său, Mihnea trimesese la Rucăr cele patru cele de Tatari ce mai rămăseseră în ţară, dându-li în samă apărarea pasului din spre Bran3. Straja însă era prea puţin numeroasă ca să poată resisla unei năvăliri şi se retrase fără luptă înaintea trupelor lui Constantin; acesta putu să înainteze mesUpiăral pană la Bucureşti, căci Mihnea şi boierii săi se refugiaseră la Giurgiu, supt aripa ocrotitoare, a puterii turceşti. Constantin-Vodă ştia însă că acest succes’ atât de uşor câştigat nu putea să fie de lungă durată; în cjeia mai mare grabă el se îndreptă spre conacul de la Dobreni, unde îşi căută zădarnic comoara, fără a avea vreme să şi-o desgroape, căci, aflând de apropierea lui Mihnea cu ajutoare turceşti, fără a mai aştepta să dea piept cu el, trecu pesle munţi cu mica lui oaste, încheind fără folos şi fără vărsare de sânge o ciudată incursiune4
întors în Ardeal, fostul Domn rătăci o vreme fără nicio ţintă. La 12 Maiu trecea pe la Cluj, unde îl întâmpinară salu-lându-1 studenţii5; dru'mlul Iui era către Nord, către noile sale posesiuni. Intr’adevăr, cu cinci zile mai înainte el cumpărase
1	Ciorănescu, Documente, p. 133.
2	Ibid., pp. 159-60.
3	Paul din Alep, pp. 236-7.
4	N. Iorga, Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti, pp. 111-2.
5	A. Bitay, O ştire privitoare la pribegia lui Constanţi n-Vodă Uasu-rab Cărnul, în Revista Istorică, XV (1929), p. 205.
www.dacoromanica.ro
88
Al. Ciorănescu
de Ia Râkoczy, prin mijlocirea lui Gheorghe Ştefan şi a doi nemeşi transilvăneni, castelul de	la	Şinleu şi	cele treizeci	de
sate dependente de el, pentru suina	de 33.000	de taleri, şi	de
altfel cu îndatorirea de a lăsa pe fiul lui Râkoczy moştenitor al acestei proprietăţi, ceia ce era din partea principelui ardelean un fel întru câtva mlai dislcret de a se împrumuta1. Supt diferite şi nenumărate alte pretexte, apelurile pentru bani se făcură din ce în ce mai dese pe lângă cei doi pribegi, şi în asemenea târguieli îşi petrecură vrenuea Glieorghe Ştefan şi Conslaulin-Vodă, împărţiţi între grija averii şi nădejdea unei fericite întoarceri, în vreme ce	în	ţările lor	se slalorniciau
Domniile cele noi, cu vise şi cu	ţinte atât de	deosebite.
II.
Cine era acest Givam-beiu, acest fecior, presupus sau adevărat, al lui Radu Mihnca, căruia i se dăruise tronul muntean, cronicarii noştri cari au scris despre el nu ştiu sau nu vor să ni spune ceva lămurit. Miron Cosliu mu pomeneşte nimic despre neamul lui, nici despre viaţa lui înainte de Domnie. Compilaţia lui Stoica Ludescu vorbeşte de pretenţiile acestui Voevod, care se da drept un scoborâtor al neamului basarabcsc, dar adaugă că aceste pretenţii sânt neîntemeiate, de oare ce în realitate el ar fi fost feciorul unui Grec lăcătuş: „tatăl sau l-au chemat Iane Surdul, iar pre dânsul l-au cheimlat diu botez Franţă"2'. In sfârşii cronica anonimă repetă prima afirmaţiune a cronicarului cantacuzinesc: „numindu-se el pre sine că iaste fecior Radului-Vodă Mihnea"3, dar nu spune nimic în legătură cu legitimitatea ei, asupra căreia se lasă astfel să plutească o suspiciune meprecisată.
Ar mai trebui amintită şi o a doua tradiţiume, întru câtva.
1	A. Szilngyi, Bellum Boreo-Orientale, II, pp. 499-500. Constau tiu a zidii şi o biserică îutr’unul din aceste sate, Ia Tinod; v. Şt. Meteş, Moşiile Domnilor şi boierilor din (ările române în Ardeal şi Ungaria„ Arad 1925, p. 71.
2	S. Ludescu; p. 346. In loc de „lăcătuş" sau „lăcătar", cmn dau
manuscrisele acestei cronici (cf. St. Nicolaescu, Letopiseţul, p. 161), textul publicat de Bălcescu are „cămătar"; de asemenea „Frânţi" în loc de „Franţă".	<
3	Jf. Iorga, Istoriile Domnilor Ţdrii-Româneşti, p. 140.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
89
deosebită de a cronicii muntene, dar cu siguranţă inspirată de ea; aceasta se găseşte păstrată în opera istorică a lui Dosofled al Ierusalimului, cel care ni-a cunoscut de aproape ţara cu câteva zeci de ani mai târziu. După dânsul Mihnea ar fi fost „fiul unui ionii sărac din Ianina"1, ceia ce nu poale fi allceVa decât o greşită interpretare a numelui de Iani, pe care îl poartă la Stoica Ludescu presupusul lată âl acestui Domn. In ultimă analisă această indicaţie a originii lui se reduce deci tot la cea de mai sus; de şi nesprijinită pe vre-un document controlabil, şi venind de la un cronicar a cărui atitudine e în chipul cel mai vădit neprietenoasă faţă de Mihnea, aceasta a căpătat treptat lot mai mult teren în istoriografia mai veche, care s’a declarat liotărîl convinsă de ilegilimilalea lui Mihnea şi şi-a însuşit de cele mai miullc ori acusările pe cari i le-a adu« cronicarul2.
Niciun alt contemporan nu vorbeşte de o asemenea desceu-i denţă. Rapoartele consulare constantinopolitane din vremea numirii lui în scaun, înşelate de cultura lui cu totul grecească şi de lunga lui şedere la Conslantinopol, îl fac Grec în mod aproape constant3, dai*, de câte ori amintesc şi de originea lui, ele consună toate pentru a face dintr’însul un fiu al lui Radu-Vodă Mihnea4. Capuchehaialelc transilvănene, încă înainte de venirea lui la Domnie, nu-1 mmnesc niciodată altfel decât „fiul lui Radu-Vodă“5. In acelaşi sens mărturiseşte şi
1	Dosottei al Ierusalimului, 'IatopEa tffiv ev 'IepoatoXu(ioiţ Ttaxpiapxsuoivxtov, p. 1205: h^v TtevtxpoO 'IoavvExou ăvîp6{ ufoţ. Cf. Jorga, Două contribuţii la istoria bisericească a Românilor (Ac. Rom., Mem. S. Ist., II, 38[1916], p. 466).
2 Astfel la I. Chr. Engel, Geschichte der Moldau and Wallachdy, voi. I, Halle 1804, p. 302, şi de la el la Hammer, III, p. 486; la D. Fotino, 'IoxPpEa xrjs mxXat Aaxtaţ, Vol. II, Viena 1813, p. 346, şi in Istoria Generală a. Daciei (trad. G. Sion), voi. II, Bucureşti 1851), p. 104; la M. Kogăluiceanu, Histoire de la Valachie et de la Moldavief voi. I, Berlin 1837, p. 292; Ia Vaillant, II, p. 59, şi Papadopol-Calimah, p. 96.
8 Hurmuzaki, Documente, V2, p. 40; cf. H. Vegihi, p. 57.
4	„Certo gentillhuomo greco, figlio del giâ Raduleo Vaivoda'1. Hur-muzaki, Documente, V2, p. 42; „Jovan Vaivoda, figliuolo di Radulla chc fu prencipe£C, ibid., V2, p. 48.
8 Monumenta Rungariae Uistorica, XXIII, pp. 149, 298, ele.
www.dacoromanica.ro
90
Al. Ciorănescu
numele de Givan-beiu supt care era cunoscut la Constantinopol, şi care nu se da în nnod obişnuit decât odraslelor imţperiale1; de altfel toţi cronicarii străini ai vremii sale amintesc la fel pe domnescul lui tată, de la Paul de Alcp, cel mai bun izvor de informaţie pienlru anii aceştia2, pănă la secretarul de şedinţă al dietei ardelene Andrcas Frank3, şi de la memorialistul braşovean Karl Albrich, cel prieten cu Canlacuzinii4, pănă la bogat informatul cronicar de la Sighişoara G. Krauss5. In sfârşit, Domnul însuşi aminteşte, în unele din frumoasele hrisoave oc începură a ieşi curând din cancelaria sa, de rudele sale domneşti, pomenind fie „cartea răposatului Domn părintelui Domniei Mele Io Radul Voevod, leat 7123 [1615]“6, fie pe „răposatul fratele Domniei Mele Ion Alexandru Radul Voevod“7.
După multe esilări, şi încă şi astăzi cu oarecare reserve^
1	A. Antalffi, Călătoria lui Eirliă Celebi, p. 28*; of. Ciorănescu, Documente, p. 119, şi Daponte, la Salhas, III, p. 5; şi la Erbiceanu, p. 7; I. Nislor, p. 29.
2	Paul din Alep, p. 221.
" A. Szilăgyi, Frank A. orszăggyulesi tudositâsai. p. 36.
4	Qucllen, VI, p. 116
5	G. Krauss, I, p. 382.
6	Hrisov	din	25	Iulie	1659, în Magazin Istoric pentru Dacia, V
(1818), p. 349;	cf.	„răposatul părintele Domniei Melc	Radu Voevod“,
înlr’un act	din	22	Iulie	1658, la I. C. Fililli, Arhiva	Gheorghe Gri-
gore Cantacuzino, Bucureşti 1919, p. 221.
7	Hrisov inedit din 2 Maiu 1658, în copie la Arhivele Stalului,
No. 206/vii. Cf. o curioasă asămănare între iscălitura lui Miluica (facsimile la Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiu, planşă), şi a lui Alexandru Coconul, facsimilată la Xenopol, Istoria Românilor, ed. III, voi. VI, p. 43. O dovadă definitivă ar părea că o conslituiesc portretele ctitoreşti de la mănăstirea Ivir din Muntele Allios, repre-sintând „chipurile stareţului Grigorie şi Radului Mihnea, ţinând o cruce, şi dedesupt fiul său în etatea copilăriei" (M. Bcza, Urme româneşti la Muntele Athos, în Boabe de Grâu, IV (1933), p. 598). Inscripţiile zugrăvelii • (reproduse, ibid., p. 587), dau însă ‘0 'Iffl Mifo-va; BospdSaţ pentru Domn, şi '0 ‘PdSouXBospdîa; pentru copilul domnesc, care ar trebui deci să fie viitorul Mihnea III. Cum însă Radu Mihnea nu	s'a	întitulat	niciodată Mihnea. şi niciun	act relativ la
Mihnea III nu-1 numeşte vre-odată numai Radu. nu încape îndoială că portretele represinlă pe Mihnea II Turcitul şi pe fini său, Radu-Mihnea, în vrâsta copilăriei.
www.dacoromanica.ro
Domnia Iui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
91
tradiţiunea aceasta a fost primită de aproape toţi istoricii noştri mai noi1. De altfel tea c cea care trebuie adoptata, de oare ce e cea care porneşte de la mai multe izvoare, şi parc mai în acord cu realitatea; rămâne însă cu un semn de întrebare problema dacă Mihnea a fost un fiu legitim al lui Radu-Vodă, sau doar un bastard, după cum ni rămâne aproape în întregime necunoscută viaţa lui înainte de venirea în scaun.
Despre acest capitol al vieţii, izvoarele nu vor să spună, fireşte, decât prea puţin. Se ştie numai că ţara a părăsil-o de mic, căci a plecat îndată după moartea tatălui său, când trebuie să fi fost un băieţandru de cel mult zece ani. Pricinile acestei plecări nu se pol precisa. Cronicarul duşman crede că pretinsul fiu de Domn s’a izvodii de mic a urma feciorului Agarci, şi ispitit de folosul islamismului ar fi mers la Cons-lanlinopol; e mai probabil însă că îl aşteptau acolo rude, (sau cel puţin credincioşi slujitori, căci cu Conslaiilinopolul familia lui avuse foarte strânse şi neîntrerupte legături.
Mergând în acest oraş care în felul acesta nu trebuia să-i apară chiar din prima clipa străin, tânărul principe rămase acolo mulţi ani, desavârşindu-şi în primul rând o educaţie care trebuie să fi fost deosebii de aleasa. Ajunse astfel să cunoască desăvârşit, ca puţini musulmani, limba arabă, persană şi turcă2; ui ară de greaca şi româna mai cunoştea fără îndoială şi limba latină, în care vorbeşte solilor poloni şi lran-i silvaneni, îndată după aşezarea sa în Dolmlnie3. Un călător turc relatează că Mihnea era pe lângă aceasta caligraf, erudit, şi poet, de sigur lot în limba turceasca4. Timpul nu ni-a
1	De la Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 237, o iea Xenopol, Istoria Românilor, ed. IV. v. VII. pp. 159-60. unde originea lui Mihnea se discută fără a se ajunge la o conclusie precisă. Mai puţin îndoielnică e autenticitatea acestei descendenţe la N. Iorga, Socotelile Braşovului 'Ac. Rom., Meni. S. Ist., II, p. 21), p, 211. Unii genealogişti ca O. G. Lecca, Genealogiile a o sută de case din Ţara-Românească şi Moldova, Bucureşti 1911, pl. 1; C. Kogălniceanu, Tablou genealogic şi cronologic al Basarabilor, Bucureşti 1912; St. Nicolaescu, Pefru-Vodă cel Tânăr şi Petru-Vodă Şchiopul, Bucureşti 1915, introduc şi pe Mihnea în spiţa neamului Basarab.
2	Hammer, III, pp. 509-10.
3	Paul din Alep, p. 243.
4	„Givan Celebi, ştiutor de limbile persană şi elină, caligraf, poet, erudit, nobil şi major". A. Antalffi, Călătoria lui Euliă Celebi, p. 30.
www.dacoromanica.ro
92
AI. Ciorănescu
păstrat de la el nici vre-un manuscris închis în înfloritele chenare caracteristice artei orientale, nici vre-o frânturii de vers din care să se poală judeca activitatea lui literară. Cine priveşte însă iscălitura lui superbă, împletită cu desăvârşit meşteşug, recunoaşte cu uşurinţă într’însa mâna unui priceput caligraf, după cum ccroetalorul politicii sale nu va lipsi să regăsească în actele lui pe poetul care -nu s’a uitat nici după ce a dobândit coroana domnească.
Vorbind de felul în care a trăit la Conslantinopol, cronicarul cantacuzinesc arată că, dându-sc drept fecior al Radului-Vodă, a reuşii să se curtenească pe lângă un oarecare Chenan-Paşa, „căruia zic unii să-i fie fost giuvan, fiind frum'uşăl"1; acusaţia aceasta poale să fie întemeiată numai pe o interpretare răuvoitoare, ca altele ale aceluiaşi cronicar, a numelui său de Givan-beiu, dar pare, totuşi, a căpăta un temeiu dacă se iea în consideraţie reputaţia de stricat a acestui Chenaan2. Alte izvoare par însă a şti că aceia ce îl reţinea la Curtea acestuia era mai cu samă Atiche, soţia paşalei, care de altfel l-a şi ajutat în diferite împrejurări3. Se spunea de asemenea despre Mihnea că a avut legături cu Sultana-mamă, „că zic unii sări fie căutat de treaba câteodată"4. El singur recunoştea de altfel mai târziu, prin gura trimesului său în Apus, că „a fost crescut în seraiu, unde a avut favorurile Sultanci-mame şi ale-unei surori a Sultanului", bucurându-sc în aşa măsură de încrederea lor, încât, „dacă s’ar fi învoit să treacă la islamism, ar fi căpătat cele mai mari deminilăţi"'5. Acest fel de a ajunge prin legaturi feincieşti şi priln intrigi de alcov nu stă rău nici frumuşelului Domjn, nici poetului pe care niu-1 cunoaştem, şi desvăluiesc într’însul un principe-trubadur, cum fusese în veacul trecut, înlr’o lume cu totul deosebită, un Petru Cercel.
1	Iorga, Istoriile Domnilor Tării-Româneşti, p. 110; cf. Ilammer, III, p. 509.
2	„Homo mollis, nec ad arma na(us“; S. Kalona, Historia critica, XXXIII, p. 41.
3	Antalffi, Călătoria lui Euliii Celebi, p. 30; cf. Dosoflei al Ierusalimului, p. 1205:	”Ov 7tpoaitOM)oin#vov atvai atSâsvudicaiîa nspisjtoojraTd tis
lo’jXidva, îjtci	7«vr) toS Kevâv-IIaaaS*.
4	Iorga, Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti, p. 140.
5	Ciorănescu, Documente, p. 52.
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Mihnea IIl (Mihail Radu), 1658-1659
93
Legăturile acestea sânt suficiente, pe de altă parte, pentru a dovedi de câtă Vază se va fi bucurat Mihnea în lumea turcească. Şi el însuşi şi alţi martori arată că a fost de multe ori îndemnat să treacă la mahomedanism, şi graţie întinselor lui' cunoştinţe teologice şi filologice fusese admis chiar la îmbră-carea hainei de mosliml, fiind declarat prin actul acesta vrednic de a primi învăţătura adevăratului profet1. Prin asemenea lapte şi prin supunerea pe care o arătă Porţii în orice împrie-. jurare, căpătă în cercurile conducătoare ale Imperiului multe sihnpatii, şi începu a „se bucura de vază şi trecere la demnitarii divanului”2.
In acelaşi timp şi graţie aceloraşi legături el ajutase la o desăvârşită cunoaştere a mecanismului împărăţiei. a mijloacelor ei şi a ţintelor urmările de politica turcească din vremea aceia3, şi îşi însemnă cu îngrijire în minte toate aceste lucruri <le care încă de atunci prevedea că are să se folosească mai târziu. Căci toate aceste acte de supunere şi toată prietenia lui fuseseră o prefăcătorie, a cării putere vine de sigur din partea bizantină a sângelui său. Singura lui ţintă statornică era tronul românesc cel de atâta vremlc râvnit; pentru ce îl ceruse cu atâtea neobosite rugăminţi şi pentru ce se umilise atâta pănă a-i urca treptele, aceasta avea să se vadă curând.
III.
Domnia Munteniei o ceruse Mihnea încă din vremea lui Murad al IV-lea4, deci înainte de 1640, la o dală când poale nici nu împlinise cincisprezece ani. Matei-Vodă era pe atunci prea bine aşezai în scaunul său şi pretendentul prea puţin cunoscut pentru ca stăruinţile lui să fie atât de curând mulţămâte. In lot timpul Domniei lui Constantin el nu încetase de asemenea să se agile, sprijinii fiind de Sullana-mamă şi de protectorul său Clienan. In vederea intervenţiilor necesare pe lângă vizir pentru obţinerea tronului urmărit, el se îngriji să cultive legături cu toţi repi’esinlanţii Puterilor străine la Constantinopol;
1	Hammer, III, p. 510; cf. Krauss, I, p. 382.
2	Anlalffi, Călătoria lui Evliă Celebl, p. 30.
3	„El a ieşit din casa împăratului... şi ştie ce gândeşte Turcul, şi ce va făgădui şi va oferi Turcul, toate sânt înşelăciuni"; Cioranescu, Documente, p. 33.
4	Hammer, III, p. 510.
www.dacoromanica.ro
94
Al. CiorânesCU
îl cunoscu astfel pe Simeon Reniger, residenlul împăratului german*, pe Giovanni Ballarino, secretarul lcgaţiunii vene-ţiene, pe ambasadorul spaniol, şi fără îndoială şi pe ccl frances, ale cărui rapoarte pentru vremea aceasta nu ni sânt cunoscute. Se adresa din ce în ce mai insistent şi lui Răkoczy, prin mijlocirea capuchehaielelor lui, pe care el le cunoştea şi cărora li făcuse servicii în diferite împrejurări; credea că recomandân-du-se principelui ardelean va ajunge mai uşor la ţinta dorită, neputând să prevadă că avea sa se ridice din ciiiar caderea lui Răkoczy şi a aliaţilor săi.
Silii aslfel să câşlige înlâiu prietenia încredinţată a Turcilor, pentru ca apoi să poală obţinea Domnia, cu lot zelul pe care-1 arătase de câte ori i se dăduse prilejul şi cu ţoală făgăduiala de a trece cândva la singura credinţă adevărată, Mihnea era departe de a fi un prieten al lor, cum era socotit în de obşte'. Gândul lui cel ascuns şi primejdioasa-i purtare se vădesc lînlr’o 'convorbire cu secretarul Ballarino, câruia-i ceru în toamna anului 1655 o întrevedere secretă, „ca să nu fie cunoscut de alţii şi să-şi poală împărtăşi gândurile fără teamă“. In convorbirea pe care o avură în taină pretendentul zugrăvi situaţia în care se găsia şi planurile lui de viilor, cerând şi ajutorul Veneţiei pentru a le putea aduce la un bun sfârşit:
IMilinea arălă înlre altele ce preţ uriaş îi cer Turcii pentru Domnia mlunteană, şi mărturisi că nu arc de unde să plătească o sută de mii de galbeni, câţi i se ceruseră, „de şi are destule mijloace pentru a trăi cu cinstea cuvenită naşterii sale“. Declară apoi că în fundul sufletului nu are decât duşmănie pcrif-tru Turci, faţă de cari se arală totuşi atât de supus, şi înfăţişă pregătirile pe care încă de atunci le începuse împotriva lor. Spuse ca a intrat în legături cu Cazacii, cari se arală dornici de a lupta cu păgânii, dar recunoscu că n’are prea multă încredere în ei, de oare ce nu sânt destul de statornici. Mulţi creştini dintre cei cari gemeau în stăpânirea Imusulmană, şi mai cu samă Grecii Mainoţi, erau gala să se răzvrătească la un semn al lui; regele Spaniei i-a făgăduit de asemenea sprijinul său în lupta pe care a pus-o la cale. Ca să pornească însă aceaslă răscoală, declară că are nevoie şi de susţinerea 1
1 Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 244.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
95
Republicei Serenisime, căci ştia că nu va putea să ajungă la vre-o izbândă numai cu puţinele sale mijloace. încheie spunând că, dacă ar fi Încredinţat că dogele îi va da ajutor, mai ales cu corăbii şi arme, s’ar hotărî să între în acţiune şi Bă ridice împotriva Porţii pe creştinii cu cari are tainice legături, sigur fiind că prin, bunele sale cunoşliinţe ale locurilor şi ale stărilor turceşti biruinţa n’ar putea să-i lipsească1.
Comunicând Senatului din patria sa această întrevedere, Bal-larino întrebă ce trebuie să răspundă la propunerile pretendentului domnesc. De şi Veneţia era direct interesată în această chestiune, fiind în războiu cu Turcii şi bucuroasă de noi aii-1 anţe, totuşi în acel moment Senatul nu văzu foloasele unei legături de felul acesta, poale pentru că spera să încheie pace curând, şi răspunse representantului său sfăluindu-1 să înceteze discuţiunile pe această temă primejdioasă, ca nu cumva să se ivească din pricina lor alte încurcături2. Aşa şi făcu Ballarino, dar „cu grija de a păstra simpatia lui, pentru căi are mulţi protectori în seraiu“, şi un refus direct ar fi putut să jignească şi să-i facă duşman pe acest pretendent atât de bine văzul. Secretarului i se păru de altfel că Mihnea însuşi începuse să-şi dea sama că nu a sunat încă ceasul realisării planurilor lui, căci îl socoti acum mai puţin dornic de asemenea isprăvi, şi puse această schimbare în sama noilor succese obţinute de Turci la apărarea Moneanbasiei3.
In realitate însă Mihnea era departe de a pierde speranţa Domniei; numai direcţia încercărilor lui sc schimbase. încă din 1654 el intrase în legătură cu capuchchaiclele ardelene, făcân-du-li lot felul de servicii mărunte şi procurându-li informaţii asupra chestiunilor care-i interesau, numai pentru a-şi atrage simpatia lor, şi prin aceasta în mod indirect favorurile principelui transilvănean. „Feciorul Ini Radu-Voda e cu adevărat un desăvârşii voilor de bine al Măriei Talc“, scria Thordaţ, agentul ardelean din Constantinopol, către Râkoczy; „nu aşteaptă nimic, vrea numai să ajungă în cunoştinţa Măriei
1	Ballarino către Doge, la 9 Oclombre 1055; Hm-muzaki, Documentet V®, pp. 22-3.
2	Dogele către Ballarino, 2 Decembre 1655; ibid., p. 24.
1 Ballarino către Doge, 28 Februar 1656; Hurmuzaki, Documenter V®, p. 27.
www.dacoromanica.ro
96
Al. Ciorănescu
Tale. El aşa s!pune, că îşi cunoaşte ceasul său"1, şi în aştap.-tarea acelui ceas se străduise să-şi culeagă prieteni printrte represintanţii Puterilor străine.
Prin luna Ianuar 1656 un număr de Fanarioţi, împreună cu, Mihnea, se întâlniau în taină în casa unui oarecare Jidov Di-milrachi, şi puneau la cale o înţelegere pentru răsturnarea lui Constantin Şerban şi a lui Gheorghe Ştefan; detronare^ DomPului mluntean ar fi urmat să se facă în folosul lui Radu Leon, de oare ce, după cum raportau capuchehaielele ardelene Matei Balogh şi Iacob Harsânyi, „dacă ar fi Domn fiul lui Radu-Vodă, care nu iubeşte pe Greci, aceia n’ar putea să se împace cu dânsul"2 3, ceia ce constituie cca mai bună desvi.no-văţire împotriva acusării de grecofilie ae i js’a adus. Complotul însă era sortit să nu reuşească, şi Mihnea nu-şi întreruptei bunele oficii faţă de Transilvăneni: „Feciorul lui Radu-Vodă oferă Măriei Tale plecatele sale servicii; s’a încredinţai cu totul Măriei Tale, şi roagă pe Măria Ta să nu-1 scoată din. graţia şi din bunăvoinţa Măriei Tale"s.
In lunile următoare el avu şi un conflict cu Constantin, pe care poate îl ajutase în vre-un chip, în urma intervenţiei lui Râkoczy; nemulţămit de purtarea Domnului muntean, Mihnea punea pe capuchehaiale să vestească pe Craiu că „el !m|aî aşteaptă puţină vreme, şi, dacă va vedea că din partea Voevo-zilor e ţinut numai cu minciuni, în cele din urmă va avea grijă numai de sine însuşi; credinţa faţă de Măria Ta nu o părăseşte, dar nu poate suferi că Voevozii să se joace aşa cu el, socotindu-1 ca pe un copil"4. Neînţelegerile acestea aveau să aibă urmări şi mai serioase, de oare ce îl certară şi cu unii din demnitarii cei inai de samă ai Porţii, şi la un moment dat se vorbia chiar de o eventuală izgonire a lui5.
Norocul însă nu-1 părăsi, şi peste doi ani Mihnea putu să-şi vadă dorinţa împlinindu-se prin mazilirea lui Constantin. Ale-' gerea Porţii se oprise asupra lui în această împrejurare mai ales pentru că, fiind crescut la Constantinopol, era considerat
1	Monumenta Himgariae Historica, XXIII, p. 298.
2	Ibid., p.. 311.
3	Ibid., p. 311.
4	Ibid., p. 362.
5	Ibid., p. 399.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
97
ca unul diiilre cei mai credincioşi .slujitori ai împărăţiei: „ca de Ia inima lor l-au ales şi l-au Iacul Domn Ţarii-Rqmâncşli“, spune cronicarul1.
Cheltuielile lui la urcarea în scaun s’ar ridica, după urnele socoteli, la patru sule de mii de taleri, treizeci de mii coslându-1 numai darurile în bijuterii, mătăsuri şi pietre scumpe înfiaţi-* şale slăvitului Padişah2. De suma aceasta enorma nu putea dispune decât împrumulAndu-se; de altfel, dale fiind numeroasele lui prietenii la Conslanlinopol, se pare ca n’a fost greu să găsească creditul necesar. Prietena lui, Aliche, soţia protectorului Chenaan, îi îmjpruonulase fără dobândă o s'ulă de pungi, adică cincizeci de mii de taleri3; alte treizeci de pungi le luă cu împrum'ut de la doi Evrei, Muccaciu şi Ibraim-Celebi, slujitori ai Sultanei, care poale îl va «fi pus în legătură cu ei4 5.
Ir. afară de aceste suimic, Mihnea nu se va fi sfiit să împartă la Constantinopol lot atât de bogate făgăduieli. Intr’ade-văr, nimic nu ne opreşte să credem că e adevărată ştirea unuiL contemporan, că pentru a obţinea Domnia a trebuit să Tăgăduiască aceleiaşi Validele nu numai că se va turci el însuşi dar că în trei ani va introduce islamismul pe inlregui cuprins al ţerii ce i se dădea în stăpânire o Dar, în sfârşii, după atâtea mnilinţi şi prefăcătorii, după intrigi şi chellueli nesfârşite, Mihnea-Vodă îşi ajunse scopul şi primi coroana pentru care întrebuinţase atâta făţărnicie. Care era gândul sau de Domnie, aceasta o ştia el de la început, şi trebuie s’o fi ştiut şi cei cari-1 cunoşteau destul de aproape pentru a întră în împărtăşirea unei asemenea taine6.
1	Stoica Ludescu, p. 346; cf. Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148.
2	N. Iorga, Studii şi documente, XXIII, p. 229.
* Antalffi, Călătoria lui Euliă Celebl, p. 30.
4	Urmând ca aceşti Evrei să se despăgubească din veniturile ocnelor, care însă fuseseră înstrăinate fără justificare de doi boieri ai lui Mihnea, s’a născut de aici un proces pentru care v. Iorga. Studii şi Documente, V, p. 123.
5	Gh. Ivrauss, I, p. 382.
6 In genere istoricii n’au băgat de samă cât de vechili c dorul de răscoală al lui Mihnea, şi de aici greşita interpretare a politicii lui. Cf. Ludescu, p. 346: ,,Şi gura făgăduia lor acestea, iar din inimă gândia, dacă va apuca Domnia, să se scoale cu armă asupra
7
www.dacoromanica.ro
Al. CiorănesCU
La urcarea pe tron Mihnea-Vodă trebuie să fi fost un bărbat Inccut de al Lreizecelea an al vieţii. înfăţişarea lui era însă atât de tinerească, încât, cu trei ani mai înainte, raporlâpid convorbirea pe care o avuse cu dânsul, secreLaral veneţia». Ballarino îl credea „un Lânar de vre-o douăzeci de ani" l. Toţi cei cari l-au cunoscut mai de aproape îl înfăţişază ca pe „un om de o neobişnuită valoare", fie din pricina înclinărilor sale artistice, fie pentru că „e atât de statornic în zelul său şi în dragostea pentru creşLinălale, încât nu se teme că vat pierde Domnia şi viaţa în lupta împoLriva maliomedanis|m|u-lui“, fie pentru alesele sale cablaţi, şi priceperea lui (kpt-scbiLă, de care Paul din Alep se arata surprins2.
Din causa propunerilor pe care viiLorul Domn i le făcuse în taină, şi a necredinţei faţă de Turci, dovediLe în felul acesta, Ballarino îl socoLise pe Mihnca „desLul de nestatornic şi prea puţin prudent, iubitor de lucruri rare şi aventuroase"; bailul mărturiseşte însă şi el că acest principe e exLrem de acLiv şi că nu doarme decât o jumătate de oară pc noapLc, lucru care şi lui i se pare de necrezut3.
■Turcilor11. Acelaşi lucru în memorialul solului său la Ciorănescu, Documente: „Come Sua Eccelenza posto fu nel paterno dotrainio, subito, et ancora avanii, ha pensato di agiutare la Cliristianiliii... E questo Sua Eccellenza non lo fa per qualclie inlcresse, ma per mero zelo di religione, per la quale k parato di sparger il sangue11.
1 Hurmuzaki, Documente, V2, p. 22. Des Noyers, p. 407, ştie că Mihnea e „un jeune Grec11. In Ortelius rediuivus et continuatus, Frankfurt am Main 1665, II, p. 280: „Der Fiîrst aus der YVallacliey (dessen Bildniss auff der mit N. 6 bezeiclineten Kupffrr-'PJatleii zum fiînffien zu selien), ist eiu wacker Herr, von ellicheu mul 40 Jahren11. Portretul indicat e dat ca fiind al lui Mihnea, dar fragmentul citat e supt data Septembre 1663, încât nu se poale decide dacă Domnul trecut de patruzeci de ani e Mihnea, sau Grigoraş Gliica, Doinii al Munteniei la acea dată.
8	Paul din Alep, p. 243.
8 Hurmuzaki, Documente, V2, p. 66. Nu cunoaştem niciun portret autentic al lui Mihnea. N. Bălcescu, Buletin despre portretele principilor Ţării-Româneşti şi a Moldaviei, în Magazin Istoric, IV (1847), pp. 218-9, a arătat că portretul gravat de Widermann, Corni-tium gloriae centum heroum, s. 1. 1652, pl. 93, şi întitulat „Vaivoda Michacl11, nu e al lui Miliai Viteazul, şi l-a atribuit lui Mihnea. basându-se pe data, 1651, a gravurii; el represin/ă în realitate un Miliai Viteazul fictiv. Nu poate fi Mihnea, care la acea dată nu
www.dacoromanica.ro
Dotania Iui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
99
Do asemenea. Domn avu parte Muntenia în acele vremluri de tulburare. Din prima clipă a aşezării sale în Scaun el dădu dovezi dc neaşteptaLă sârguinţă, pornind orânduieli prin care ţara avea să se întocmească din nou, şi care îi aLraseră recunoştinţa de scurtă durată a supuşilor săi: „Şi se bucura toţi de dânsul, şi le părea bine, gândind că esLe credincios Turcilor, şi el va purta (grije ţării şi o va aşeza; şi începură toţi a,-l lăuda, zicând că Domn ca acesta n’au mai venit în Ţara-Roinânească, înţelept şi vrednic, şi este ca un sfânt*)1.
Domnia lui începuse toLuşi în împrejurări din cele mai grele. Războiul, cu pribegiile lui, şi jaful tătăresc istoviseră ţara; pustiirea era atât dc întinsă, încât un călăLor spunea că nu se poate merge, pe oricare drum al Munteniei, fără a întâlni la fiecare pas un cadavru2. De altă parte, noul Domn era un „om sărac", cupii spune şi cronicarul, şi nu avea din ce să plătească pe Tatarii cari veniseră în slujba lui, şi cari, isprăvind războiul, îşi ceruseră lefile ca să se întoarcă acasă. Mihnea însă abia găsise din ce să împlinească banii pentru Turcii cari-1 însoţiseră de peste Dunăre, dând patruzeci de pungi de bani lui Cadr şi alte douăzeci de pungi capugiului
era nici cunoscut, nici „Vaivoda", şi nici „Michael”. D. A. Sturdza, Memoriu asupra portretelor Domnilor români, în Columna lui Tra-ian, V (1874), p. 220, şi în Analele Academiei Române, I, 7 (1874), p. 145, semnalează un portret al Iui Mihnea la Ortelius rediuivus et continuatus, II, pl. vi, No. 5, care nu e decât-o contrafacere a gravurii lui Widemann, şi un altul, atribuit Iui Mihai Viteazul. în Biblioteca Românească a lui Carcalechi, unde nu se găseşte în realitate decât o închipuire romantică a pictorului Lecca. Portretul din Widemann e reprodus de N. Iorga, Portretele Domnilor români, Sibiiu 1933, pl. 112, şi de Xenopol, VII, p. 161; cel din Ortelius, dc Ionnescu-Gion, Istoria Bucureştilor, Bucureşti 1899, p. 417, unde c atribuit lui Mihai Viteazul, şi p. 248, ca fiind al lui Mihnea. Gal. Gualdo, Storia di Leopoldo Cesare, voi. I, are la început o „Nota ilelli vitralii ch’entrano nel primo tomo“: după ea, la p. 480 ar trebui să fie un portret al lui „Giorgio Micimii, Principe di Vala-ccliia“, care lipseşte în exemplarele văzute de noi. N. Iorga, Două contribufii, p. 468, crede că portretul de Domn român necunoscut reprodus ca frontispiciu la Acte şi fragmente, voi. I, ar putea fi al lui Mihnea. Poate al lui e cel din Biserica Domnească din Târgoviştc, atribuit în genere lui Radu Mihnea.
1	Stoica Ludescu, p. 346.
2	Monumenta Comitialia, XI, p. 380.
www.dacoromanica.ro
ioo
Al. CiorărtesCU
cu care venise de la Adriaitiopoll. Pe Ta Lari încercă sa-i muî-ţămtalscti cu făgăduieli, îndaLorindu-se sa li plaLcască mai larziu cu asupră, mai m'ult decât li s’ar fi cuvenit pentru slujba făcută; aceia însă nu se împacara cu vorbe, şi pentru a se despăgubi, jăfuiră satele părăsite de locuiLori, luând în robie pe cei cari mai rămăseseră pe la casele lor, ca şi pe cei ce abil acum se întorceau din munţi şi păduri2.
Numărul celor prinşi cu arcanul prin sale se ridică la o suta de mii de oameni 3 4 Domnul cel nou căută sa împiedece în măsura puterilor sale aceste prădăciuni, şi mulţi din cei robiţi au l'ost răscumpăraţi pe loc din averea lui, câtă va fi avut pe atunciA. Turcilor, cărora li putea impune mai uşor pa-, runcile lui, nu li îngădui sa robească pe nimeni; Talarii însă jafuiră cu multa cruzime, după obiceiul lor de totdeauna, arzând şi nimicind tot ce nu puteau să ducă cu ei, aşa încât în urma lor nu ramase decât cenuşa prin care îşi însemnaseră drumul5.
Îndată după plecarea lor, Mihnea-Vodă începu opera de refacere a ţerii. Pentru a face pe fugarii cari încă mai păstrau credinţă fostului Domn să se întoarcă în satele pustiile, el răspândi făgăduieli de pace şi de iertare, în urma cărora toţi cei bajenăriţi prin munţi şi prin codri, şi mare parte din ostaşii lui Constantin împreună cu ei, se întoarseră la vetrele părăsite. Văzând că e ameninţat să rămână singur în pribegie, părăsii de parte din boierii şi slujitorii cari-1 urmaseră în Ardeal, fostul Domn se grăbise să-i lege pe ceilalţi prin jurământ că-i vor rămânea credincioşi, şi obţinu de la Râkoczy închiderea trecătorilor din Muntenia pentru pribegii cari ar mai fi vrut să se întoarcă în ţară. Mihnea scrise atunci principelui ardelean, cerând să se lase boierilor fugari libertatea
1	Paul din Alep, p. 235.
* Quellen, VI, p. 116.
3	Cifra ar putea să fie exagerată, de şi e dală de izvoare sigure (cf. I. Nistor, p. 29 şi A. Szilăgyi, Frank A. orsztigggulfsi tiulâsităxai, p. 36). Paul din Alep, p. 235, dă 70, 80 sau 150.000 de robi; idle izvoare mai îndepărtate dau numai 10.000 (Ilurimizaki, Fragmente, III, p. 242; Ciorănescu, Documente, p. 130; G. Gualdo, I, p. 71).
4	Paul din Alep, p. 235.
3	Un tablou al Munteniei după lupte şi jafuri, în Monumenla Comilialia, XI, p. 380.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
101
să se împace cu Domnia cea nouă. Răspunsul lui Râkoczy fu o scrisoare „arogantă şi plină de insulte"1; mai târziu însă, când înţelese prietenia vecinului său pentru partida creştinească şi folosul pe care ar putea să-l tragă dintr’însa, Irecă-torile fură deschise, şi mulţi dintre boierii cari îşi puseseră iscălitura şi pecetea pe actul solemn încredinţat cu puţin înaj inie lui Constantin, se întoarseră să jure credinţă lui Mihnea. Domnul ocl nou îi primi 'pe toţi cu bunăvoinţă şi milosLivire, şi, uitând că fuseseră slujitori ai rivalului său. îi întoarse în Vechile lor dregătorii şi slujbe, sperând să câşLige în ci credincioşi prieteni şi parlisani2.
In felul acesta Mihnea îşi întregi şi divanul, care apare la începutul Domniei lui lipsit de o samă de dregători, în absenţa boierilor aflători în tabăra duşmană, şi nu capătă o formaţiune statornică decât în lunile următoare, când coi mai mulţi dintre fugari se întorc. Unora dintre ei Mihnea li dele în noul divan chiar dregătorii mini înalte decât cele pe care le avura înainte. AslTel Preda Brâncoveanu, care nu se afla în Sfatul domnesc din cele d’intaiu luni ale acestei Domini, fiind pribeag cu ConstanLin în Ardeal, se întoarse prin luna Maiu 165S, căpătând iertarea Domnului, care îl fa -u Mare Bau3 4. ConsLanlin CanLacuzino, fostul Postelnic, se întoarse în luua urn.atoare şi el, şi dobândi Logoreţia cea Marc1; în locul lui
1 lbid., p. 380.
1 Paul din Alep, p. 236.
8 In documentul citat din 2 Maiu 1G58 (Arhivele Statului, Copie no. 206 vii), Preda nu se află printre boierii de divan. Pentru prima oară apare la 5 Iunie 1658 (C. Mano, Documente clin secolele al XYl-XlX-lea, privitoare la familia Mano. Bucureşti 1907. p. 22' : la 10 Iulie Mihnea îi întăreşte moşia Comoşleni. Cf. A. F. Robescu, C.artea de hotărnicie a moşiei Gănjova-Comoşteni şi Ghighera din districtul Dolj, Bucureşti 1892, p. 4, şi P. V. Năsturel, Genealogia Năsturelilor, în Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, XI (1910), pp. 311-2. Cf. şi Ciorăncscu, Documente, pp. 167-71.
4	Lipseşte la 5 Iunie 1658 (C. Mano, Documente, p. 22î, locul lui fiind ţinut de Radul biv Logofăt. Apare la 11 Iunie P. V. Năslureli Genealogia Năsturelilor, p. 311; cf. actul din 12 Iunie la C. Mano, Documente, p. 2i). Fiul lui, Drăghici CanLacuzino, e printre semnatarii jurământului către Constantin, N. lorga, Studii şi Documente, V, p. Ş7), dar s’a întors şi el, obţinând unele misiuni diplomatice de la Mihnea (M. Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. lorga. Bucureşti 1902, p, 105).
www.dacoromanica.ro
102
Al. Ciorănescu
fu numit postelnic Iordaclii Trufanda, nepot al celui care avuse aceiaşi dregălorie supt Radu Milinea, tatal noului Domn1.
Mai apar în acest timp în Sfatul domnesc un Barbu Poc-naru, Vornic de Ţara-de-Sus, şi un Mânui, un Grec adus de Mihnca de la Constanlmopol, Vornic de Ţara-de-Jos; Pârvu Vlădescu e Vistier, un Udrişte, de familie necunoscută, Spă-lar, şi Euslratie Leurdeanu, soţul unei nepoate a lui Mihai Viteazul, Clucer. Ceilalţi sânt Badea Stolnicul, Manta Comisul, înlocuit curând cu Radu Mihalcea, Mihai Hârjetoianul Sluger, Ghcţea Paharnic şi Vladislav Bengescu de la Belcin, Pitar; în urma tuturor, în locul modest pe care l-a păstrat totdeauna, se va unai pomeni câlava vreme în hrisoavele Domneşti şi Udrişte Năsturel al doilea Logofăt, care dispare fără urmă peste câteva luni.
0	inovaţie curioasă în alcătuirea divanului e introducerea celor două Vornicii peste fictivele Ţcri, de Sus şi de Jos. împrumutată de la Moldoveni, din pricini care nu se văd. Reforma aceasta, al cării rost nu putea, de altfel, să fie prea mare în Muntenia, unde exista de mai înainte o scindare administrativă în fiinţa Băniei, a rămas în vigoare numai în timpul Domniei lui Mihnea, fiind îndată părăsită de urmaşii lui.
Vistieria ţerii, atât de ştirbită de războaie şi datorii, putea fi socotită acum ca inexistentă, de oare ce Constantin, conside-rându-se hioşleniLor al întregii averi rămase după Matei Ba-sarab, şi-o însuşise şi o luase cu el în Ardeal, ascunzând în heleşteul de la Dobreui şi parLea pe care nu putuse s’o ducă, Mihnea găsi deci tesaurul public pustiu şi împovărat de datorii, de o parte, si, de altă parte, venituri minime pentru viitorul apropiat, date fiind împrejurările atât de tulburi care sleiseră cu tnLul izvoarele de încasări. Primul gând al noului Domn fu deci în spre o serie de imăsuri mlenite să restabilească echilibrul financiar.
îndată ce ajunse în Bucureşti, Mihnea „rândui prinlr’o ho-lărîre preţurile bunurilor, poruncind să se cumpere şi să se vândă cu preţuri ieftine"2, stabilind astfel preţuri maximale
1	Despre el, şi despre divanul lui Mihnea în general, v. Gh. Glii-bănescu, Divanurile domneşti din Muntenia şi Moldova în secolul XVII, în Arhiva, XXVIII (1921), p. 46.
s Antalffi, Călătoria lui Evliă Celehî, p. 30.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
103
pienlru a combate scumpelca şi a înlesni circulaţia mărfurilor din ţară. încurajarea comerţului a fost una dintre grijile lui cele mai de samă: „Pe negustorii din jx>porul lui Mnhammed îi aniiăgia mereu cu astfel de vorbe: Să veniţi iarăşi cu bogatele voastre mărfuri, şi să negustoriţi cu ele; vă dau vouă cu preţuri ieftine mărfuri de care n’aţi mai văzut şi n’aţi mai ştiut"1. Dar nu nulmai pe Musulmani i-a atras în spre ţară2: negustori din toate părţile începură să străbată din nou drumurile mUntene, ca în vremurile cele bune, atraşi prin privilegii, făgăduieli şi ieftinătatea reală a picţii, şi mişcarea economică deveni din nou mai vioaie. Astfel datorită măsurilor dictate de Mihnea „s’au îngrămădit în Iflak aţâţi oameni cu miărfurile lor bogate, încât, după socoteală, s’au vărsat îu părţile Iflacului Imărfuri în valoare de z-'ce hasnale egiptene"3 * * * * 8.
Dar aceste măsuri, menite să realiseze într’o perioadă imiai îndelungată prosperitatea economică a ţcrii, nu puteau să umple vistieria atât de răpede pe cât ar fi dorit-o noul Domn. Având nevoie de mulţi bani pentru pregătirile sale, Mihnea căută să şi-i procure printr’un mijloc nou, care se dovedi eficace, dar contribui să-i înstrăineze simpatia boierilor săi: mijlocul acesta fu introducerea răscumpărărilor silite de rumânie.
înainte, aceste răscumpărări sr făceau în chip obişnuit prin înţelegerea părţilor, adecă, de câte ori proprietarid convcnia să fie plătit cu bani în schimbul libertăţii acordate şerbilor săi. Mihnea începu prin a acorda dreptul de răscumpărare, fără vre-o altă înţelegere specială, tuturor rumânilor de pe moşiile domneşti, şi, mergând apoi mai departe, îi constrânse să plătească taxa ce li fusese fixată în acest scop, fără a-i mai întreba dacă ci înşişi vor să se răscumpere, sau nu. Destule acte din vremea aceasta arată curo. abia venii In Domnie,
1 Ibid., p. 30.
* V. un hrisov de scutire pentru cei ce fac negoţ braşovenesc, din
28 Mart 1659, citat de N. Iorga, Socotelile Braşovului ("Acad. Rom.,
Mem. S. Istorice, II, p. 21 [1898-9]), p. 212; copie fotografică la
Academia Română. No. 20^xi). Textul Iui e aproape cuvânt de cuvânt reprodus în hrisovul din 28 Ianuar 1665 al lui Radu Leon,
publicat de D. Z. Furnică, Din istoria comerţului la Români, Bucureşti
1908, pp. ix-x.
8 Anfalffi, p. 30.
www.dacoromanica.ro
104
Al. Ciorănescu
„Mihnea-Vodă au zis că lui nu-i trcbueşle sate", şi, trimiţând slujitorii sai îiilr’uiiul din satele cc-i aparţineau prin drept ui de moştenire a Domlniei, „au apucai cu mare slrâusoare să dăm bani, şi i-am dat"1.
Domnul extinse apoi acelaşi drept de răscumpărare şi asupra şerbilor de pe proprietăţi cc aparţineau unor boieri judecaţi şi condamnaţi de el ca trădători, averile acestora trecând şi ele prin chiar acest act ri posesiunea Ddmlniei; astfel după moartea lui Preda Brâncoveanu, întâmplată curând, „au începui să răscumpere satele şi a lua bani de pro la rumâni, făcându-lc cărţi de slobozie şi de judccie“2. Şi în cele din urmă dreptul de a cere răscumpărare, chiar împotriva voinţii proprietarului, se extinse asupra tuturor rumânilor din ţară, chiar a celor mănăstireşti; eliberarea deveni o formalilalte dintre cele mai simple, înlalurându-se orice formă de înţelegere sau de judecată în faţa divanului, şi obţinându-se cărţilq de libertate în schimbul simplei achitări a sumei cuvenite de bani3.
(Mergând încă mai departe, Domnul îngădui, din aceleaşi mlotive, ca rumânii cari abia dobândiseră libertatea să fie înscrişi printre breslaşi, în orice treaptă ar fi voit, în schimbul unei sume proporţionale; în felul acesta pe mulţi dintre cei sloboziţi „i-au scris la slujbă, unii păhărnioei, alţii la alte bresle, cari unde s’au pohlil111. Vistieria găsi astfel 'un nou izvor de venituri, care trebuie să fi fost destul de bogate, dat fiind marele număr de răscumpărări săvârşite după noile normie. De altă parte eliberările rumânilor mai aveau şi folosul că îngăduiau ţcranilor să se tocmească cu leafă' în oastea pe care Domnul începuse tocmai atunci s’o organiseze; proprietarul, silit să recunoască libertatea oamenilor de pe moşiile lui, nu se mai putea împotrivi la plecarea lor în slujba Domniei, şi astfel contingentul de Români din armata lui Mihnea va fi fost mai mlare decât în armatele înaintaşilor săi.
1	X. Iorga. Studii şi Documente, IV. p. 47!); aceiaşi act ia Gii. Ghi-bănescu, Surde şi izuoade, VI, p. 79.
2	Document dc la Şerban-Vodă, 17 Iunie 1679, la N. Iorga, Studii şi Documente, V, p. 306.
3	Ciorănescu, Documente, p. 180; N. Iorga, Studii şi Documente, VI, p. 601; cf. ibid., V, p. 123.
4	N. Iorga, Studii şi Documente, V, p. 306.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
105
(Refacerea acestei oştiri a fost grija de căpetenie a începutului Domniei lui Milrnea. Cu câţiva ani înainte, răscoala Seimenilor şi înăbuşirea ei sângeroasă nimiciseră şi resturile unei armate permanente; îndată oe-şi văzu aşezata Domlnia, el în-, ccpii să reorganiseze vechile corpuri de oaste, făcându-şi „steaguri multe, şi tunuri, şi ierbarii“, şi, chemând lefegii supt aceste steaguri, întocmi corpuri noi de dorobanţi şi de Seimeni, de a căror înarmare se îngriji de asemeni. îşi întări apoi reşedinţa, pe care şi-o aşezase vremelnic la Bucureşti, ridicând un zid întărit de jur împrejurul mănăstirii Radului-Yoda '.
Din grija pentru înarmarea noii sale oştiri, el interveni în urmă la Poartă, plângându-sc că Domnul cel vechili lnase cu sine, la plecarea sa în Ardeal, trei tunuri care aparţineau ţerii, şi vistieria lui Matei Basarab. La cererea lui, un trimis turcesc intra în luna Iunie în Ardeal, pentru a le cere înapoi; mai înainte de această solie Râkoczy primise fără îndoială scrisori prin care, ca şi Sibiienilor cu puţin mai târziu, Mih-nea-Vodă nu va fi lipsii să-i arate că acele arme le pofteşte numai pentru binele creştinătăţii, ceia ce îl va fi holărîl pe principele ardelean să i le trilmiita înapoi 1 2. de oare ce avea lot interesul să-l câştige de partea sa. Râkoczy nu pomenise însă nimic despre vistierie, carc-i era de m'ai mare folos fiind în stăpânirea lui Constantin, decât ar fi putut să-i fie odată trecută peste hotare.
Cu câte lunuri mai rămăseseră în ţară şi cu cele două lunuri „pislrealnice“ pe care le ceru în urmă cu plată de la Sibiiu, făgăduind că le va întrebuinţa doar „spre folosul binelui dutnnilor-voaslre“3, Mihnea îşi alcătui o artilerie pe care încă se sili s’o mai îmliogaţească. Astfel gurile de foc aduse pentru trebuinţile războiului de Turcii cari îl însoţiseră la venirea în ţară le obţinu pentru el, învoindu-sc în acest scop cu paşa de la Silislra, supt pretext că se teme de o nouă năvălire a lui Constantinl. Cu ele numărul lunurilor de care
1 Stoica Ludescu, pp. 316-7.
1 G. Krauss, I, p. 313; Paul (lin Ale]), p. 213; Cioranoscu, Documente, p. 134.
3 Ciorănescu, Documente, p. 161.
* G. Krauss, I, p. 383.
www.dacoromanica.ro
106
Al. Ciorănescu
dispunea artileria lui se ridică la vre-o douăzeci1; armata era de asemenea înzestrată cu cantităţi suficiente de pulbere, dar îi lipsim Inicşlerii cari să fabrice ghiulelele necesare. şi de aceia se îngriji mai târziu la Veneţia a cere oameni pricepuţi, în acest scop 2 *.
In felul acesta armata muuLeana se roorganisă atât în ce priveşte unităţile, cât şi armamentul; ea suferia totuşi de o mare scădere, care era lipsa de disciplină, firească la trupe proaspăt recrutate, şi care avea să se dovedească în curând, în împrejurări atât de grele pentru Domn. Inşclându-se asupra adevăratului scop urmărit de aceste pregătiri care ar fi trebuii să dea de bănuit, prin asiduitatea lor cel puţin, Turcii îl ajutară ei înşişi să le desăvârşească mai curând şi să-şi procure armele pe care avea să le întoarcă apoi împotriva lor.
'De şi tulburat de atâtea frământări şi preocupai mai cui samă de măsurile economice şi de pregătirile militare, începutul Domniei lui Mihnea avu totuşi parte şi de înfăptuirea unei opere de pace de un caracter puţin obişnuit. In primul rând acest Domn care se arătase la Constanlinopol atât de dornic să primească învăţătura profetului lui Allah şi îmbrăcase chiar semnele vredniciei de a fi musulman, odată ajuns în ţară, se dovedi de o religiositate şi de un zel faţă de ortodoxie care minunează pe cei ce-1 cunosc. Paul din Alep, care a petrecut câteva luni la Curtea acestui Domn şi al cărui patron, patriarhul Macarie al Antiohiei, a avut adese ori cu Mihnea convorbiri subtile asupra unor subiecte privitoare la credinţa creştină, se arătă uimit de pietatea lui şi de întinsele lui cunoştinţe de teologie. Mihnea se spovedeşte la începutul fiecării luni, şi nn lipseşte de la biserică niciodată. Cât de sincere erau trecutele făgăduieli de turcie, o spune el singur acum, când mărturiseşte că, în cei douăzeci şi cinei de ani petrecuţi la Constantinopol „nimeni nu l-a putut abate de la credinţă8.	!
1 Atâtea tlă solul lui în Apus (Ciorănescu. Dncnmrnfc, p. 28). Paul din Alep dă cineizeei şi trei de guri. între enrc trei lunuri cil câte şapte guri fiecare (p. 213): e deci probabil eă solul dit numărul pieselor, nu al gurilor de foc.
2	Ciorănescu. Dncimrnte, p. 28.
8 Paul din Alep, p. 238.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mikail Radu), 1658-1659
107
Manifestările exterioare ale devoţiunii noului Domn se ca-’ racteriscază mai cu samă prin introducerea în ceremoniile religioase a unor obiceiuri noi, imitate după tipicul oficial bizantin. Astfel acelaşi Paul din Alep observă că serbăloarca Floriilor a fost celebrată de Mihnea înlr’un fel 'neobişnuit până atunci în părţile acestea, „întocmai ca ţarul din Moscova"; însoţit de Mitropolitul îmbrăcat în odăjdii, de tot clerul, de boieri şi de numeroşi poporeni, Domnul încunjurase capitala pe jos, cu calul de frâu, înlr’o pompoasa procesiune1.
Tot el a ajutat să se isprăvească Mitropolia cea nouă, începută la Bucureşti de înaintaşul său Constantin, şi a lârnosil-o el însuşi, în Dumineca Tuturor Sfinţilor, cu fastul de care totdeauna i-a plăcut să se încunjoare. Cu acest prilej se întâmpla şi un caracteristic incident: trebuinţilc ceremonialului cerând ca Domnul să aşeze la un moment dat al sliijljei un ban pe o icoană, i se înfăţişă o monetă turcească din cele care umblau prin ţară; Mihnea însă o aruncă, şi, certând pe Vistier pentru amestecarea argintului păgânesc în serviciul sacru, puse pe icoană un ban unguresc, ca uii simbol al direcţiei în care avea să privească2.
In sfârşit, în ziua de Rusalii, adică la 19 Iunie 1658, Domnul ceru Patriarhului ce-i era oaspete să-l încoroneze şi să-i dea „binecuvântarea obicinuită monarhilor". Ceremonia se săvârşi de asemenea după formlele îmipărăteşli bizantine, aşa cum nu' se mai întâmplase niciodată aici; a fost o încoronare de împărat, după cum va spune mai târziu un alt Patriarh călător pe la noi şi cunoscător al înţelesului uimi sfinţiri ra «aceasta3. Condus de subţiori păuă la altar de către Postelnic şi Marele Cămăraş, Domnul primi de la Patriarh o cingătoare, o sabie şi un sceptru, şi i se puse pe frunte o scufie brodată cu fir care costase două Imlii de dinari4. şi care avea să facă obiectul glumelor contemporanilor săi. încoronarea cu o scufie
1 Ibid., p. 238.
8 Ibid., pp. 243-4.
3 Dosoftei al Ierusalimului, p. 1205: ....x6v sîpigiiivov Mixvav, daxt;, ânsX ■ fltbv stţ tt|v BXaxiav, fix* îi] o>v, otoţ ăvaxs0pa|i|iEV4S xai âvsxxXigolaoxoj, Sx<ov Tupooăxi xal cpuoixrjv xPirpixrjTa xal tkpov, Ttp'uTOv |iiv âaxâ^&rj âxet <i>,; PaaiXsu; “
* Paul din Alep, p. 241.
www.dacoromanica.ro
108
Al. Ciorănescu
în locul obişnuitei coroane (le aur n’a lipsit a părea curioasă» şi, amînlindu-şi de vechile lui prietenii cu Islamul, unii au găsit cu calc să-şi râdă de Domnul care nu aflaste altceva să-şi pună în cap decât „loskiul“-ul de spahiu sau de ciorbagiu1. Dar Vocvodul care aruncase banul păgânesc oe încercase să pătrundă în biserică n’ar fi pulul suferi o scufie ieniocreasoă pe frunte, într’o clipă atât de solemnă. Ea era un lucru la care nu se mai gândiau aceşti contemporani, pentru că nu mai fusese de mult pomenit, era amintirea pălăriei împărăteşti bizantine, de supit a cării ţesătură de mărgăritare mai privesc şi astăzi atâtea chipuri de îmtpăraţi, şi de a cării tradiţie pierdută numai un îndrăgostit al trecutului, cum era Mihnca, mai putea să-şi aducă aminte.
Primind pe frunte aceaslă cunună cu atât de adânc şi do tăinuit înţeles, Mihnea înţelege că primeşte odată cu ea şi o misiune, şi pentru această misiune dori să fie alt om. EI ceru Patriarhului să-i schimbe numele, şi cel pe care şi-l alese în locul lui fu al lui Mihai; Mihail era şi un inume care se poLri-via unei pretenţii de împărăţie, şi era în primul rând un imbold pentru el însuşi şi o cinstire a aceluia ce-i fusese înaintaş pe Tronul muntean şi în vise, şi pe care şi-l propruse.se ca ideal al închipuirilor lui de mărire. Toate actele ce ies după data încoronării, şi chiar cu câteva zile înainte de ea, din cancelaria lui, aleasa cancelarie, cum se cuveni» să aibă Yoc-vodul-poct, căci scrisorile şi actele lui, româneşti, slavone sau latineşti, sânt printre cele mai frumoase ale acestui veac,— nu-1 îmi numesc altfel decât Mihail Radu3, de şi pentru supuşii săi, ca şi pentru istorie, a urmat să rămână tot Mihnea. * *
1 Iiiirmuzaki, Documente, Supt. I1, p. 215: „Fallosi «ugere cL coronare publicamenlc în cliiesa da un calonico greeo, nou giâ con la corona, ma con loskiul, conic portano li ciorbagi, cosa veramenle assai ridicola".
* In hrisovul de la 2 Maiu 1058 (Arhivele Statului, Copie 200/vn), deci înainte de încoronare, el se intitulează: Io Mihnea Radul Voc-vol; la fel la 10 Maiu C. Ariccscu, Indice de documente din Arhiva Statului, p. 100 , la 28 Maiu (ibid., p. 90) şi la 5 Iunie 'C. Mânu. Documente, p. 21). Numele Mihail apare la 13 Iunie 1058 (Ariccscu. p. 100 , la 15 Iunie (Arh. Statului, Mitropolia Bucureşti, Pachclul 30, No. 13. rcgcsl; cf. Aricescu, p. 18); şi în toate cele următoare.
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Mihnea III (Miliail Radu), 1G58-1659
109
Această atât dc neobişnuită ceremonie a încoronării nu c de altfel decât unul din nuidtele seniaie care trădează ambiţiile şi dorinţile de mărire ce l-au hrănit în totdeauna pe Mihnea. Seninele acestea sânt toate pline de tâlc, şi caracLc-risează o Domnie plină de măreţie şi de iubire de fast, pâslrânxi în multe împrejurări atitudini mai mult demit independente^ imperiale aproape. Nu e vorba dc titlul dc arhiduce, pe care şi l-a luat încă dc la începutul Domini eiel nn arata ca era un Domin fantastic, aşa cu,mi l-au socotit unii istorici, pentru că Mihnea se credea îndreptăţit să-l poarte în virtutea vechilor drepturi pe care Domnii munteni le aveau asupra pământurilor învecinate din Ardeal. Daca e adevarai ca Mihnea na mai stăpânit acele pământuri, titlul pe care şi-l însuşia astfel nu era totuşi decât o reluare a unei tradiţii uitate, cacii în secolul acesta el e ultimul Domn care-şi mai aminteşte de ea Printre semnele pomenile va trebui luata în sama în primul rând apariţia în steme a pajurei cu doua capele, cmblcm:' imperială prin excelenţa, pe care de la începui a înlrodus-o în armele sale, in sigiliu şi pe steaguri3. Acest vultur bicefal, care nu-şi găseşte legaturi cu tradiţia heraldica a ţerii, şi care represintă nu un blazon de suveranitate, ci de preUmţiuaic, dăduse de gândit chiar şi contimporanilor sai; el nu se explica decât la lumina viselor nutrite de Domn Şi a ambiţiunilor care 1 2 * * * * * 8
1 Titlul lui complect e, în general: „Din mila lui Dumnezeu, lo Miliail Radul Voevod şi Domn (alte ori: şi Ighemon al Ţarii-Româneşli şi Arhiduce al ţinuturilor de prin prejnr'', „Arhiduce-' nu mai apare de regulă în al doilea an al Domniei.
2	Ea mai apare une ori la Matei Basarab; cf. N. Iorga, în Revista
Istorică, VII (1921), p. 187, şi Ms. Academiei Române 4391, fol. 59,
copie îndoielnică a unui document al lui Matei. V. şi I. Minea, Pierderea Amlaşului si Făgăraşului, în Convorbiri Literare, XLVIII (1911),
p. 800. De remarcat că „Herţeg al Almaşului şi Făgăraşului" ir.:;
lulează une ori şi Radu Mihnea, talal lui Mihnea (Condica Mănăstirii
Radu-Vodă, la Academia Română, Ms. 4985, fol. 1).
8 Vulturul bicefal purtând pe piept un scut cruciat, apare începând de la un act din 27 Maiu 1G58 (Academia Română, Doc. (No. 145/cxcvm). Cf. N. Iorga, Steagul lui Mihnea-Vodă Radul, pp. 532-3. Vignacourl, un călugăr contimporan călător prin Orient, observă că Mihnea a introdus „nelle sue arme l’aquila bicepile con la corona •imperiale1'. Ilurmuzaki, Documente, Sttpl. I1, p 215.
www.dacoromanica.ro
1 io
Al. Clorâhescii
singure îi oonfcriau dreptul ilusoriu de a-1 folosi. Cu puţin în urmă el avea să bată şi o nnonelă a lui, înfăţişându-i, cu imlândria cu care se represinlase odinioară şi Despot, efigia încoronată şi ţinând în mâna soeplrul de am* al cârmuirii suverane către care tindea; de jur-împrcjur alearga inscripţia arătând mai limpede decât orice mărturie intenţia crucialei pentru care se crezuse mlenit: „Si Deus nobiscuml, quis contra nosul.
Din toate aceste atitudini şi gesturi se vădeşte în de-aj uns gândul de care noul Domin era necontenit obsedai; un vis îl ameţise, care nu era decât penlru mijloacele lui şi pentru vremea aceia fantastic, ilusia imperiului ortodox pe care se credea menit sâ-l recheme la viaţă: „gândia ca, dacă va apuca Domnia, să se scoale cu armă asupra Turcilor, să-i bată şi sa fie el împărat"2. Toate pregătirile sale, toate năzulnţile acestea atât de străine de putinţile unei imediate realisări, flu se explică şi nu se coordonează decât prin presenţa unei concepţii politice unitare, care e un ideal mlai degrabă poetic, a unui vis care nu capălă un început de înfăptuire decât graţie tenacităţii cu care fusese gândit.
Crescut în mediul grecesc al Constautinopolului acum aservit puterii turceşti, fără însă a-şi fi pierdut cu totul vechea mândrie, încărcat în sufletul său cu atât mai multă ură îm-
1 Moneta e descrisă de C. Moisil, ap. Iorga, Steagul lui Mihnea, p. 536; cf. D. A. Sturdza, Memoriu asupra numismaticei româneşti (A-nalele Academiei Române, I, p. 10, partea Il-a, p. 171; V. şi Globul,
I (1878), p. 536, şi Convorbiri Literare, XIII (1878), pp. 121-2; D. A. Sturdza, ap. Hasdeu, Magnum Etgmologicum Romaniae, VIII, Bucureşti 1893, col. 2446; T. Antonescu, în Enciclopedia Română, v. III, Sibiiu 1904, p. 423; Hurmuzaki, Documente, Supt. I* 1, p. 243. Dr. (j. Severeanu, Monetele lui Dabija-Vodâ (1661-1665) şi ale lui Mihnea-Vodă Radul (1658-1669)J Varietăţi inedite,, în Buletinul societăţii numismatice române, XVIII (1923), p. 109, presupune că monetelo ambilor Domni au fost gravate şi bătute în acelaşi atelier; e mai probabil că fondul studiat de d-sa conţinea monete ale lui Mihnea contrafăcute. O dovedeşte şi faptul că bănăria acestuia s’a descoperit la Snagov. Cf. I. Bucuţă, Săpăturile de la Snagov, în Revista Colegiului National Sf. Sava, an. VIII (1934), No. 5, pp. 12-3.
* Stoica Ludescu, p. 316; după el, Dosoflei al Ierusalimului, p. 1205.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
111
potriva păgânilor, cu câl înţelegea că nu va putea să capele fără sprijinul lor Domnia care trebuia sa fie începutul realisarii visului său, Mihnea-Vodă se găsia a fi un visător plin de năj dejdea că vechile idealuri de vitejie şi de libertate se mai pol' întrupa. Mai cu samă isprăvile lui Mihai Viteazul, cânLale cu, atâta înflăcărare de poemele greceşti cc-i fuseseră închinate, faptele eroice ale Voevodului a cărui aminLire încă nu se pierduse şi pe care Turcii încă îl vor mai fi pomenii câLe odată, îi înflăcăraseră minLca, şi dorul său cel mai de sapiia era să învie vremea aceia de vitejie şi de lupLa penLru apăra*! rea ţerii şi penLru libcrLatea crucii asuprite de semilunăl. Pilda lui Mihaii a avut-o înaintea ochilor Lotdcauna, şi imilând-o a încercat să înfăptuiască încă odaLă şi ţara mare peste care domnise acesta, şi vechea neatârnare, şi ridicarea celorlalţi creştini din Balcani, asupriţi de puterea iataganului turc, şi peste toate acestea dorul de care şi înaintaşul său se lasasc furat: acela de a vedea din nou o flamura creştina flutur And* pe zidurile Bizanţului recucerit.
Toate acestea nu erau de sigur decât nişte alragaloarc închipuiri, aşa cum numai o minte de poet ar mai fi putut să viseze în acele vremuri de atot puternicie osmană. Totuşi acest Domn lipsii de experienţa cârmuirii, dar crescut înlr’un mfe-diu de realilăţi politice imediate arată în pregătirea planurilor sale o pricepere şi o chibzuinţă care nu-i meriLă prin nimic numlele cel rău cu care istoria s’a silit sa-1 înfăţişeze posterităţii. Călăuzit la fiecare pas de fantoma marelui său înaintaş, el şi-a conceput viiLoarea răscoală după planul pe care îl realisase acela. In fiecare dintre elementele ce alcătuiesc viitoarea lui ridicare se vede pecetia unei voite asămanări cu
1 Această admiraţie pentru Mihai Viteazul, observată pentru prima oară de N. Iorga, Steagul lui Mihnea-Vodă Radu, passim, a mers, după cât se pare, şi mai departe. D. C. Moisil, în studiul său Medalia lui Mihai Viteazul, în Buletinul Societăţii Numismatice Române, XV (1920), studiind cunoscuta medalie care comemorează cucerirea Ardealului, ajunge la conclusia că ea n’a fost bătută de Mihai, ci e un produs al secolului al XVII-lea mai târziu; credem că autorul ei nu poate fi altul decât Mihnea, pănă la Brâncoveauu singurul Doinii muntean care a mai bătut bani, şi care va fi adus şi în felul acesta prinosul său înaintaşului şi modelului său.
www.dacoromanica.ro
112
Al. Ciorănescu
con care a precedaL-o; în felul acesla admiraţia lui penl.ru Mihai ViLeazul se dovedeşte odaia mai mult, şi se caracterisează în chipul cel mai lămurii esenţa aceslei curioase Domnii, cres-cula şi inspirala dinlr’im avani literar şi din îmhoidui ro* manlic al Ireculului eroic care se mai cere odată realisal, dai* în acelaşi timp înLemeiala mlcrcu pe realităţile cele mai bine cumpăniLe, cu calcule niciodată uitate şi cu realisări de a căror nedesăvârşire numai împrejurările ce nu m'ai depindeau de el pot fi făcute răspunzătoare.
Ca imul ce cunoştea toate secretele politicii consLantinopo--litane, Mihnea ştia, „de oare ce o aflase de la înalţi demnitari", ca, în urma lungului şi greului razboiu cu Veneţienii, o schimbare fundamentală se peLrecuse în rosturile şi ţintele politice urmărite de imperiul oLomlan. Renunţând la planul lor de expansiune spre Occident pe căile mării, Turcii hotărîseră să încerce a doborî puterea veneţiană, care de un şir atât de lung de ani resista cu succes loviturilor lor, printr’o lentă înaintare pe uscat, prin Dalmaţia şi Albania, vecine cu Republica duşmlană. Pentru aceasta trebuia însă limpezită anlai întaiu situaţia la Nordid Dunării, de unde o primejdie apăsa necontenit asupra eventualei acţiuni spre Marea Adriatiqăi. De aceia primul punct al noului lor plan de acţiune era neu-tralisarea Ţărilor Româneşti, pe care în parte ar fi putut să creadă ca au şi realisat-o acum, când numiseră în fruntea lor doi Domni atât de bine cunoscuţi prin credinţa faţă de Poartă. Rămânea Ardealul, a cărui amluţire se urmlăria în mod insistent, şi căruia Vizirul îi ceruse Inăul tocmai pentru a avea cheia care închidea tulburările din aceste părţi şi-i lăsa libertatea de a lucra spre Apus; marea expediţie plănuită pentru vara aceluiaşi an era menită să stabilească liniştea definitivă în aceasta ţară.
(După ce această primă parte a planului de luptă ar fi fost adusă la im bun sfârşit, ar fi trebuit să urmeze reducerea la tăcere a regatului polon, încă atât de puternic, dar „în împrejurările actuale considerat de ei ca o neîndoielnică pradă", pe care ar fi putut s’o domine şi s’o ţină în frâu prin cucerirea puternicei ei ceLaţi de frontieră, Cameniţa, încă de alundi râvnită de Turci. Atunci, Ţările Româneşti fiind definitiv
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Milinea III (Miliail Radu), iG5S 1659
aservi le, Polonia reţinută de teama şi Austria de interesul de a vedea decadenţa principatului ardelean, şi poate şi a Sere-nissimei Repiublici, ar fi trebuit sa urmeze marea ofensivă împotriva Veneţiei, de aLâţia ani străjer neînvins în pragul Apusului zădarnic râvnit1.
Acestea toate le ştia Milmea tot atât de bine ca orice dregător al divanului imperial, şi din ele înţelese atât ameninţarea oe atârna asupra Ţărilor Româneşti, cât şi neaparata direcţie oe trebuia dată politicii sale. Supunerea absolută a celor trei principate fiind cheia operaţiunilor ce trebuiau să aibă ca teren Dalmaţia, Turcii se gândiseră în prima clipă să aşeze în ele paşalâcuri, şi nu renunţară la acest gând decât sooo-tindu-se poate că înfăptuirea lui ar fi însemnat iscarea unui nou izvor de tulburări înlr’o parte în care ei aveau nevoie de pace. Oricum însă, căderea Ardealului urmărită de ei, amuţirea Poloniei şi expansiunea către Apus ar fi însemnat o înglobare a Munteniei şi Moldovei încă mai pronunţată în complexul turcesc, atrăgând după sine şi anularea vechilor libertăţi şi înmulţirea sarcinilor pe care aveau să le poarto. Pentru a le evita era deci în interesul tuturor acestor trei ţePi roimâneşti să încerce a se împotrivi mai înainte de a fi strânse în cleştele puterii otomane mereu mai apropiat şi făcut mai simţit
Dar, presupunând chiar o unire a celor trei Ţeri Româneşti, unire pe care Mihnea nu lipsia s’o viseze ca o coaliţie asemănătoare cu cea care precedase războaiele lui Mihai, puterile acestea n’ar fi fost poate suficiente pentru a strivi acel monstruos organism care era imperiul otoman; trebuia pentru aceasta un şir de atacuri multiple, care prin lovituri simultane să încerce a-1 doborî. Cei cari ar fi putut să se arate dispuşi a da concursul lor î|iitr’o asemenea crucială trebuiau să fie în primul rând şi în chipul cel mai firesc cei pe cari planul turcesc îi avea în vedere, adecă Polonii şi Veneţienii pe lângă creştinii robiţi pe cari dorul de libertale i-ar fi adus supt steagul de luptă. In acest sens lucră Mihnea din primele zile ale urcării sale în Scaun, ca să câştige prietenia puterilor interesanle, şi, descoperindu-li primejdia comună, el
1	Pentru toate acestea v. Cioranescu. Documente, passim.
8
www.dacoromanica.ro
114
Al. CiorănCsdu
se sili sâ-i facă a înţelege ulililalea unei acţiuni unitare mai înaiiilc ca Turcii să li fii anihilat pe rând resistenţa.
Alianţele pe care le căută în acest scop sânt multiple, şi dovedesc o întindere de orizont politic puţin obişnuită pănă acum'. Pe lângă cele două puteri direct interesate în oceaslă luptă, el se adresă şi tuturor vecinilor creştini. Cu Grecii Mainoţi avea vechi legături pe care, cu toată nereuşita planului făurit cu trei ani în urmă, fără îndoială că nu le părăsise nici aciţm înţelegeri încheiate în taină îl miiau de asemenea cu episcopii ortodocşi din Albania, la al căror îndemn popoarele păstorite de ei n’ar fi întârziat să se ridice şi ele, şi chiar în Asia înţelegiea să încerce a aţâţa mişcări revoluţionare la timp oportun, prin înalţi clerici din acele părţi, ca Macaric al Antiohiei, pe care de aceia îl va fi ţinut cu atâta cinste pe lângă sine2.
încă mai numeroase erau legăturile lui cu Bulgaria, care trebuia să fie teatrul luptelor viitoare, de oare ce planul lui urmăria o trecere peste Dunăre, în acele ţinuturi în carţe „avea oameni juraţi, atât din Bulgaria, cât şi din Grecija, Macedonia, Tracia şi Serbia", aşteptând Semnul lui. Pentru a întări aceste legături el îşi luase în oaste numeroşi Bulgari, cari aveau să-i servească şi de călăuze şi de agitatori, odată) * i
' „l’opulos Turcis subieclos iain per aliquol annoniiu spaliiun dispenerc in liane occasioncm studuerit"; Ciorănescu, Documente^ p. ;$(>, Vorbind de Mainoţi, şi Nani spune că „alcuni pochi tra essi de’ principali tenevano corrispondenza con qualche principe di chris-tianitâ, trahendone pensioni e profitii“ (p. 493), principele acesta putând fi chiar Mihnea.
i2 Macarie a avut, în timpul şederii sale în Muntenia, şi un rol de sfătuitor, şi chiar unele drepturi judiciare; el dă line ori cărţi de judecată, în pricini pe care le examinează fiindu-i remise de Domn, cum c un proces de moştenire încheiat la l-iu Iunie 1G58. V. Gr. G. Tocilescu, Documente istorice inedite, în Foaia Societăţii Renaşterea. I (1S74). pp. 87-S. Despre şederea lui în Muntenia, v. şi Iorga, Socotelile Braşovului, p. 210. Pentru alţi clerici orientali în Muntenia în vremea aceasta, v, şi actul din 6 Februar 1659, prin care Chirii călugărul de la Golgota dăruieşte mănăstirii o jumătate de pivniţă în Târgovişte şi care are la sfârşit: „Smeritul Mitropolii Gâzi, Paisie, mărturisesc cele de mai sus“ (Academia Română, Ms. 2071 [Condica Mănăstirii Golgota], fol. 97).
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Mihnea III (Miliail Radu), 1G5S-1G59	115
intraţi pc pământul luroescl I. Inire timp1, ca şi predecesorul său, ţinu neîntrerupta corespondenţă cu Cazacii, cari puteau să-i fie de cel mai mare folos din spre Tatari, şi obţinu de la ei făgăduiala că, odată mişcarea pornită, nici ei nu vor lipsi să tulbure acele colţuri ale stăpânirii turceşti, spre a fărâmiţa astfel în mai multe direcţiuni puterea duşmiană2.
Dar dibăcia politică a acestui Domn se dovedeşte mai cu samă prin faptul că nu s’a mulţămit a-şi căuta legături şi prietenii numlai printre creştinii alături de cari avea să se lupte, dar şi în sânul chiar al viitorilor săi adversari. Turcii fiind depiarte şi nerepresintând o ameninţare imediată decât prin puţinele miliţii pe care paşa de Silistra ar fi putut să le mobiliseze la nevoie, cea mai apropiată şi mai simţită priJ miejdie era a Tătarilor, cari nimiciseră atât de uşor şi veleităţile de împotrivire ale înaintaşului său. Faţă de ei îşi căutase o pavăză în alianţa cu Cazacii; cum însă pavaza lor era îndoielnică şi prieteniile lor schimbătoare, mai mult decât în ajutorul lor îi era nădejdea la puterea pe care o avea aurul în seraiul Marelui Han3.
In acelaşi sens îşi exploata şi prieteniile de la Constanti-nopol. Sultana-mamă se afla în cele mai rele raporturi cu Marele Vizir, a cărui înlocuire o înocrca pnin toate mijloacele; cum nici pe fiul său, Sultanul cel tânăr Mohamined al IV-lea, nu-1 iubia prea mult, ar fi dorit în adâncul sufletului săli să, vadă pe tronul imperial pe al doilea fiu. Fie că bănuise, sau nu ceva din uneltirile mamei sale, Sultanul se purta cu ea foarte rău4, sporindu-i în felul acesta nemulţămirea, în aşa măsură încât e probabil că mâna Validâ-Sullanci n’a fost străină de răscoala asiatică izbucnită în acelaşi an şi îndrep-
1 Ciorănescu, Documente, p. 52.
I2 Ibid., p. 49; cf. p. 52.
8 Ibid., p. 53: „Et perehă ha molto contante il Moldavo, sper.,
conlraponer all’iuvasione de’ Tatari, de’ quali molto teme, I’oro dello stesso". „II Moldavo" nu e Gheorghe Ghica, ci Ghcorghe Ştefan, pentru care v. mai jos.
! 4 „On nous ferit que le Grand Seigneur a donnă un soufflet ă sa mfee, tu6 de sa main un de ses favoris et fail bouillir un nuire dans de l’huilc, parce qu’ils lui voulaienl dissuader le voyage d’Andrinople". P. des Noyers, p. 382, la 14 Februar 1658.
www.dacoromanica.ro
116
Al. Clorăiicscu
tată şi împotriva Sultanului, dar mai cu samă împotriva Vizir rului lui. Milinca era într’o necontenită legătură cu vechea sa proiectoare, alimenlându-i speranţele într’o schimbare aşa cum ea ar fi vrut-o şi oferindu-i pentru aceasta sprijinul său, pentru care primi în schimb preţioase informaţiuui asupra lucrurilor turceşti1. Despre relaţiile lui cu rebelul llasan, căpc-lenia răsculaţilor împotriva lui Koprulu, nu avem nicio ştire; e însă cu atât mai probabil că răscoala aceasta, pe care Mihnca a urniăril-o de aproape în desfăşurarea ei, de oare ce ştie s’a relateze cu apilănunte precise2, a izbucnii în urma unei înţelegeri cu el, cu cât tulburările din Asia Mică încep în modul cel mai precis în momentul in care ar fi trebuit să pornească şi mişcările roinfuieşLi, fără Îndoială concertate cu ea.
Dai’ nădejdea cea mai mare a lui Mihnca era la puterile creştine, ca şi el almieniiiţale d|e planul de expansiune turcească, şi cu acestea încercă să între în legătură din primul moment. Astfel regelui Poloniei i se adresă îndată după aşă-zarca în scaun, prin scrisori în care îl încredinţa de dorinţa lui de a trăi în pace şi în bună înţelegere cu regalul creştini, pmte pentru a repara impresia făcută acolo de participarea lui Constantin la luptele din anul trecui, şi pentru a risipi eventualele aprehensiuni împotriva sa3. La începutul verii aceluiaşi an un sol polon ce Lrecu prin MunLcnia în drum spre Conslunlinopol se bucură de o bună primire din parLea lui Milinca, şi, de şi nu era însărcinai cu vre-o misiune peiulru el, avură totuşi împreună „lungi convorbiri” asupra planurilor turceşti, acum înLăiu descoperite de Domnul muntean acelora în a căror alianţă spera. Mihnca îi atrase atenţia asupra primejdiei care ameninţa Caineniţa şi independenţa polonă, şi, pentru a o evita arăLa că e în interesul regalului ca Râkoczy să fie susţinut împotriva Turcilor, „de oare ce pierderea Transilvaniei ar fi ruina Poloniei şi a ţărilor învecinate”; el însuşi
1	Ciorănescu, Documente, p. 151.
2	Monumenta Comitialia, XII, p. 183. La începutul anului 1659 Râkoczy trimisese un sol special la Constantinopol, spre a se interesa de mersul răscoalei lui llasan, înainte de a purcede la rea-lisarea planurilor sale (Des Noycrs, p. 491, la 20 Februar 1659). ('.ii llasan era înţeles cu Veneţienii, v. G. Brusoni, IIistoria drll'ultimii Uitrrnt Im Yeiieziani e Turchi, Venezia 1673, II, 86.
3	Des Noyers, p. 407, la 28 April 1658.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
117
se arătă gala de luptă împotriva păgânălăţii, dacă principii (Teşiini se vor învoi să pornească şi ci1 *. Despre răspunsul regelui nu ştim nimic, dar e probabil că a fost alcătuil diln făgăduieli şi încurajări pe calea aceasta, dală fiind situaţia tulbure din Polonia în vremea aceasta.
Mai uşor trebuiau să mfeargă lucrurile din spre piarlea Ardealului, unde Râkoczy nici nu aştepta altceva decât un alial împotriva Porţii. Revenind la tron după dieta de la Mediaş, el ştia că Turcii nu vor lăsa nepedepsilă îndrăzneala aceasta. O expediţie împotriva Transilvaniei trebuia să aibă loc încă din vara anului 1657, dar fusese amânată din causa insucceselor turceşti în Egee, unde Veneţienii ocupaseră insulele Tenedos şi Lemnos, şi a asediului nereuşit de la Callaro *. Răsbunarca era însă doar amânată, şi Kopriilfi n’ar fi putut s’o uite; în lot timpul iernii paşii turceşti de la margnic, la Buda şi la Timişoara, se pregătiseră de războiu. înarmâudti-sc fără odihnă. Abdicarea lui Râkoczy şi ridicarea peste iarnă a slabului Rliedei mai liniştiseră întru câtva lucrurile, dai* noua greşală a lui Râkoczy holărîsc definitiv pierderea lui.
Războiul cu Veneţienii era în toiu, şi Sultanul ştia că c o greşală sa înceapă lupte noi înainte de a fi sfârşit ]>e cele din Marea Egee3. Marele Vizir jurase însă că va supune Ardealul, şi jurământul unui KoprCdu valora cât punerea în faptă; pentru a avea mână liberă împotriva lui Râkoczy, el merse pănă la a propune Veneţienilor o pace care în gândul său trebuia să fie provisorie, şi care îi fu refusală4 5. Crezând că va intimida uşor pe principele ardelean, şi îşi va uşura astfel expediţia care fusese hotărîlă revocabil, el îi dele douăzeci de zile răgaz ca să predea Tnăul şi Lugojul; cum Ilâkdczy nu se gândi să dea ascultare acestei porunci, la 21 Maiu Domnul cel nou din Moldova primi porunca să fie gala a călăuzi pe Tatari pe drumurile cele mai bune către Ardeal *.
1	Ciorănescu, bocummte, pp. lt-5.
8 Gal. Gualdo, I, pp. 58-9.
Ciorănescu, Documente, p. 135.
* B. Nani, II, pp. 461-2.
5	Gal. Gualdo, I, pp. 334-5. Că războiu) era inevitabil, cf. scrisoarea Iui Râkoczy din 13 Iunie 1058: .,Chiar dacă ţara ar alege
www.dacoromanica.ro
118
Al. Ciorănescu
Principele se găsia de-o dată singur în faţa acestei primejdii. O solie pe care o trimise împăratului Leopold ca să-i ceară ajutoare şi să-i ofere, pentru a-1 câştiga, Inăul, pe care ştia că nu va putea să-l păstreze el singur împotriva Turcilor, se întoarse fără prea multă ispravă. împăratul nu vedea cu ochi răi căderea Transilvaniei, atât pentru că relativa ei neatârnare era un centru de atracţie primejdios faţă de supuşii lui din regatul ungar, cât şi pentru unele nemulţămiri pricinuite de Râkdczy. Bucuros de câte ori era vorba de câştiguri teritoriale, el se învoi să trimită în Inău o garnisoană austriacă, dar ajutorul lui se mărgeni la atât* 1. De la Cazaci, cărora li se adresă de asemeni, nu primi decât vagi şi inconsistente făgăduieli, pe care nu putea să pună niciun temfeiiu2.
In asemenea'îmlprejurări se înţelege uşor cât de mare preţ trebuiau să aibă pentru principele ardelean ofertele de prielcnie ale lui Mihnea. încă din primele zile ale Domini ci acesta căutase să între în legătură cu el, mai întăiu prin knSjlocirea puţinilor boieri cari mai rămăseseră îm’prejurul Domhiei. La 22 Mart 1658 aceştia alcătuiră împreună o lungă scrisoare către Craii, înştiinţându-1 de aşezarea stăpânirii lui Mihnea şi ru-gându-1 să potolească pe Constantin, care se pregătia să năvălească în ţară, şi să păstreze pacea, căci, „Măria Ta fiind un Domn bun şi milostiv, nu doreşti peirea unui creştin; tot aşa şi Domnul nostru nu-ţi doreşte Măriei Tale niciun rău“. Durpă ce-i arătau apoi în ce primejdie se află Transilvania, către care se ascuţiau armele turceşti spre a pedepsi pe principele rebel, puţinii sfetnici pe cari Mihnea izbutisie să-i strângă, pentru a-d pune să iscălească această scrisoare, îl sfătuiau pe Râkoczy în felul acesta: „Să stăruieşti Măria Ta să vină înapoi boierii, şi cât mai răpede să faci Măria Ta prieteşug cu Domhul nostru... Poate ai înţeles Măria Ta în ce voie este Măria Sa la Poartă, şi pretutindeni; de aceia, făcâna Măria Ta astfel de
alt principe, n’am avea pace fără o mare sumă de bani şi fără a preda pe cei doi Voevozi Constantin şi Ştefani; S. Szîldgyf, 11. Râkdczy Gyorgy leuelei Rhedei Ferenczhez, în Tortenâlmi Tăr, 1892. p. 97.
1	Gal. Gualdo, I, p. 340; cf. Rud. Goos. Oesterrtichischc Staatsf-vertrăge, p. 814, şi E. Pavlesco, pp. 110-1,
® E- Pavlesco, p. 111.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
119
lucru, va fi spre binele ţării şi al creştinătăţii, şi pentru aoeasta vei primii binecuvântarea de la Dumnezeu, şi de la aceaslă. biată ţară mulţămilă şi recunoştinţă, iar din partea D'omhului nostru va avea Măria Ta deosebit folos şi slujbă la toată nevoia"1.
Inţclcgându-şi interesele, Râkoczy nu întârzii să primească aceste învăţături; silindu-se să menajeze în acelaşi timp şi pe Constantin, din a cărui avere se alimenta necontenit în aceste Vremuri de lipsă, el răspunse în chip favorabil tuturor cererilor Domnului muntean, interzicând ajutarea rivalului lui în expediţia pornită către Muntenia îndată ce începu să se despri-niăvărcze, şi înapoind lui Milmea lunurile luate de Couslanlin.
Scrisoarea pe care Domnul mUntean o adresă Sibiienilor calm în aceiaşi vreme, dovedeşte de asemenea că Râlcdpzy avea cunoştinţă, şi la nevoie putea sta !mărturite, de hunele intenţii ale lui Milmea faţă de creşlinălale, şi presupune astfel şi o corespondenţă directă între cei doi principii In Ir'adevăr, o cerere de arme adresată Ardelenilor ar fi fost cu lotul ciudată, dacă ar fi fost adevărat că oastea munteană se înarma împotriva lui Constantin, şi deci indirect împotriva protectorului lui de peste mlunţi; Mihnea însă li declară limpede că nu se va sluji de acele arme decât tot pentru binele lor, considerând de toată lumea cunoscută „înclinaţiia noastră ce avem cătră binele a toată creştinătatea"; dacă nu o ştiu, vor putea să întrebe pe principele lor, ,.că ştim bine că Măriia Sa va fK foarte bucuros"2, ceia ce arată că îl inrormlasc şi pe Râko'rzy despre planurile sale.
Tucrul acesta se mai dovedeşte şi prin scrisoarea pe capei la 26 Iunie 1658 o trimisese principelui ardelean Logofătul Constantin Cantacuzino, la îndemnul Domnului său. Mihnea îl alesese, ca pe unul ce se întorsese abia de puţine zile din Ardeal, şi ca pe un cunoscut mai vechiu al lui Răkoczy, penlrui ca prin mijlocirea lui să-l înştiinţeze pe acesta că „Măria Sa Mihnea-Vodă este un voitor de bine al Măriei Tale, din toată
1	Monumenta Hunffariac Historica, pp. 612-3.
2	Ciorănescu, Documente, p. 161. Publicată înlăiu de T. G. Bulat, Trei scrisori de la Mihţiea-Vodă Radu, în Revista Istorică, XIII (1926), pp. 307-11,
www.dacoromanica.ro
120
Al. Ciorănescu
inima sa curată". Prin el îl vestia de asemlcnca că „o mare 'primejdie vine asupra creştinătăţii, atât asupra ţeriii Măriei Talc, căi şi asupra jerii noastre"; cran TuLarii, cari la porunca turcească porniseră pe drumul Transilvaniei, şi în puţine zile aveau să ajungă la hotar1.
Faţa de Răkoczy Domnul muntean îşi arătă şi pe altă cale prietenia. Ştiind că hotărîrea Turcilor era să-l înlocuiască cu orice preţ pe acela, şi temlându-se că prin instalarea în Transilvania a unui paşă sau a unui principe supus Porţii va fi liptsit de această preţioasă alianţă, el încercă să intervină în favoarea lui la Comstantiniopol. In acest scop capuclicliaielelc lui înştiinţară ]>e Vizir, ca din partea lui Răkoczy, care nu mai putea să aibă o representanţă oficială la Poartă., că principele e dispus să plătească pănă la o sută de mii de taleri în schimbul împăcării şi al întăririi în Scaun. Dorinţa de a se răsbuna a lui Koprftlu era însă atât de neclintită, încât, cu toată trecerea pe care va fi avut-o el pe lângă înalţii dregători ai divanului imperial, oferta lui Mihnea nu făcu decât să ridice bănuieli asupra credinţei sale2. Numai de cât începu să se vorbească la Constantinopol de „incapacitatea" Domnului muntean, de „relaţiile lui secrete cu Râkdczy, prin scrisori şi' solii", şi descoperirea acestor legături făcu să i se prezică o Domnie de scurtă durată3, ceia ce nu putea decât să-l întărească în gândul de a începe cât mai curând mişcarea împotriva păgânătăţii.
Relaţiile secrete existaseră înlr’adevăr, şi. după un schimb de solii4, ele ajunseră şi la o încheiere formală. La începutul lui Iunie 1658 Răkoczy trimise cu misiune specială în Muntenia pe Petru Rhădei, fvre-o rudă a oelui ce-i ţinuse o vremi? locul* Sn scaun; împreună cu Domlnul el trebuia să discute şi să încheie tratatul de alianţă despre care fusese vorba în scrisorile
1 Monumenta Hnnţfariae Historica, XXIII, pp. 630-1.
■2 Gualdo, I, p. 342; Şincai, III, p. 115.
3	TTurnuizaki, Fragmente, IIT. p. 240 (rapoarte din 10 şi 28 Maia 1658). Cf. Szilâgyi, Frank A. Orszâr/ţyi/îilesî tnddnităxai, p. 38: „Circa principium Augusti [16581 fama ad nos pervenit ingentem hostium mnltitudinem profligasse Mihnem Vaivodam Transalpinensem“.
4	De sigur cu scrisori ale lui Mihnea către Râk6czy trecea la 28 Iunie Marele Armaş prin Braşov (Quellen, VI, p. 133).
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1G58-1G59
121
schimlbale între ei. Temiându-se că garda de Turci va surprinde, rostul întâlnirii sale cu trimisul transilvănean, Mihnea făcu ca aceaslă întrevedere să aibă loc deparle de Curte, poale îii cadrul vre-unei vânători închipuite, la care plecă însoţit numai de cincizeci de oameni. Alianţa încheiată în urma convorbirilor ce avură loc consta în legământul din partea ambilor principi că se vor ridica şi cu puterile unite vor lupta împotriva Turcilor, îndată ce aceştia vor încerca să schimbe starea de lucruri din acel moment1.
Din partea lui Râkoczy se înţelege lesne nevoia unei asemenea precisări; interesul său nu era să lup Le, ci să-şi menţină Domnia, şi numai văzând-o ameninţată s’ar fi resemnai să tragă spada şi să se războiască. Pentru Mihnea însă, care cunoştea atât de bine lucrurile turceşti, aceasta însemna să dea o dată bine definită răscoalei sale, de vreme ce ştia că expediţia turcească împotriva Transilvaniei era gala să înceapă dintr’o clipă înlr’alta; holărîrea cu care porneşte la luplă arată tot odată şi urmărirea unui ideal mai înalt decâi temerile personale ale aliatului său, de oare oe nimic nu-1 constrângea pe el la asemenea legătură, de el căutată.
In grabă se puseră la cale şi amănuntele planului de acţiune comună, şi se chibzuiră mijloacele de care dispuneau amândoi pentru a dobândi biruinţa. Mihnea se bizuia pe treizeci de mii de soldaţi şi pe creştinii cu cari avea înţelegere în Balcani; pe ajutorul acestora îşi întemeia vise, ştiind că, dacă ar fi putut să treacă Dunărea şi să bală pe paşii de la margine, nicio piedică nu mai avea să-i oprească avântul pănă supt zidurile Constantinopolului, în care se şi închipuise intrând2. Cam tot aţâţi oameni ar fi putut să strângă şi Râkoczy, care ar fi trebuit să lupte în altă direcţie, având împotriva sa ameninţarea armatelor turceşti din Ungaria şi Banat.
Rămânea primejdia tătărească, împotriva căreia făgăduielile
1	Gal. Gualdo, I, pp. 341-2; Şincai, III, p. 115. Cf. Ciorănescu, Documente, p. 34: ,,Tienc (pieslo principe strelln amiciţia, mn serre-lissima, col Ragotzi". Ibid., p. 133: „Si conforma clic il Valaeco henis-simo col Ragozzi s’intende".
2	Ciorănescu, Documente, pp. 34 şi 52.
www.dacoromanica.ro
122
Al. Ciorănescu
Cazacilor nu constituiau o garanţie suficientă. Aducândurfci aminte de planul lui Mihai şi de înţelegerea în urma cărciai toate cele trei ţări româneşti contribuiseră pentru a arunca înapoi peste Dunăre pe păgâni, Mihnea se gândi şi el la necesitatea de a atrage Moldova în coaliţia lor. Acolo însă Ghica-Vodă era un prieten personal el lui Koprulu, şi ar fi fost peste putinţă câştigarea lui pentru partida creştină. In primăvară Râkoczy încercase odată să-l ispitească, şi, aflând de pregătirile de războiu ce-i fuseseră poruncile de Turci şi de viitorul lui rol de călăuză a Tătarilor năvălitori, îi scrisese întrebându-1 oe gânduri are faţă de el. Răspunsul primit de la riul Domnului, Gligoraşcu Ghica, era mai mult decât îndoielnic: „ştim şi noi“, îi scria el la 25 Maiu, „că megieşia cea bună iaste de bine între ţară şi ’ntre m!ai marii ţărilor”, dar adaugă îndată că, de vreme ce aceasta e porunca turcească, Moldovenii nu se vor putea împotrivi: „Socoteşte Măria Ta singur, fiind noi robii unui stăpân, dacă ne va zice: purcede, noi cum om putea a răspunde?”1. Domnul Moldovei mărlurisia astfel prin pana fiului său că nu arc niciun fel de duşmănie pentru Râkoczy, dar acestuia nu-i erau de niciun folos declaraţiile lui platonice, de oare ce între timp vecinul de peste munţi îşi continua înarmarea, şi la începutul lui Iunie aştepta cu oastea gata de luptă2.
Orice înţelegere întemeiată pe prietenia, sau cel puţin pe neutralitatea lui Ghica, fiind inutilă, cei doi principi se gândiră să încerce împotriva lui aceia ce Constantin Şetrban încercase fără folos împotriva lui Mihnea. Gheorghe Ştefan aştepta mereu în Ardeal un moment potrivit pentru a recâştiga Domnia pierdută; dacă l-ar fi ajutat amândoi, şi dacă Ghica ar fi fost izgonit din Moldova, ar fi avut şi acolo un prieten credincios, şi mai cu samă docil, a cărui avere ar fi fost o salutară împotrivire ameninţărilor tătăreşti. încercând astfel să realiseze din nou coaliţia celor trei ţeri româneşti, Mihnea se întorcea odată mai mult spre mlarele său model, dar da în acelaşi timp dovadă de pricepere şi cumpănire înţeleaptă a
1	N. Iorga, Studii şi Documente, V, pp. 55-6. Pentru corespondenţa dintre Râkhczy şi Ghica, v. ibid., IV1, pp. 290-1.
2	Ilurmuzaki, Documente, XV8, p. 1281.
www.dacoromanica.ro
Domnia Iui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
123
lucrurilor, îndreptând cele trei puteri atât de divers orientate spre cele trei direcţiuni din care trebuia să vină duşmanul.
Odată Gheorghe Ştefan readus pe tronul Moldovei, răscoala putea fi considerată ca începută. Mihnea ştia că în curând avea să vină în Muntenia şi să poposească aici, în drum spre Transilvania, ca părtaş la expediţia liolărîlă pentru vara aceia,, Cadr-Paşa de la Silistra cu câteva mii de Turci. încrezător în şliuta-i credinţă faţă de Poartă, acesta ar fi urmat să se întâlnească cu Domnul, care trebuia atunci, după înţelegerea cu Râkdczy, să-l atace pe neaşteptate1. Aceiaşi soartă o pregălia şi principele ardelean Turcilor ce înaintau din spre Sud, pe când Tatarii cumpăraţi cu banii Domnului din Moldova s’ar fi mulţămit să tacă şi să nu se clintească din loc.
Acesta fiind planul de început al răscoalei, Mihnea se arătă încă şi mai prevăzător, şi se îngriji şi de urmările ei’. Biruin-ţilc ce s’ar fi obţinut în urma acestor acţiuni paralele nu puteau să rămână definitive; cum de altfel planul lui nu se opria la Dunăre, ci trebuia să treacă peste Balcani, pe drumjul dorit al Conslantinopolului, toate acestea nu puteau fi iurăp-luitc decât în urma primelor biruinţe, în primăvara anului viitor 2.
De aceia el căută să se asigure de cât mai multe ajutoare pentru lupta de mai târziu; de aci probabila înţelegere cu llasan-Aga, care se ridică în părţile Asiei Mici îndată ce află. că ţerile româneşti sânt gata de luptă; de aici silinţile lui spre a găsi un sprijin mai puternic în ţerile apusene, la împăratul german şi la dogele Serenisimei Republici. In acest scop trimise şi o solie specială în Apus, printr’un călugăr franciscan, ales anume pentru că ştia italieneşte, o italienească romanisată de altfel, pentru că se oferia să facă din pur zel religios aoest drum, şi pentru că era un catolic, trimis să ceară de la puteri catolice ajutoare pentru o luptă de cruciată 3.
Cu acest prilej Mihnea recurse la o nouă şiretenie pentru a * 9
1 Ciorănescu, Documente, p. 136.
? Ibid., p. 60.
9	Riirjnuzaki, Documente, IX1, p. 150.
www.dacoromanica.ro
124
Al. Ciorăncscu
obţinea ceia ce dorea. Legăturile lui mai vechi cu represenlanţii puterilor apusene la Poarlă şi propunerea pe care o adresase lui Ballarino cândva îl făcuseră să vadă cât de greu se mişcă acestea când era vorba de un îndemn la crucială, şi cât de mlull se feriau de conflictul cu Turcii. De aceia el căută calea cea mai buna pentru a li câştiga bunăvoinţa, şi, cu uşurinţa cu care fusese musulman la Constantinopol şi ortodox la Bucureşti, pregăti lucrurile pentru a face să se creadă la Rpina ca e gala sa treaca la catolicism, sperând ca, pentru a încuraja pe calea cea bună pe un novice atât de preţios în părţile acestea, Biserica Apusului nu va întârzia să-l ajute.
Pentru aceasta începu a proteja aşezările catolice din ţară, reclădind mănăstirea de la Târgovişle, distrusă încă din 1607, dăruindu-i sate şi moşii, el, de la care condicile mănăstirilor noastre abia dacă au două-lrei hrisoave de întărituri sau de danii, şi chemând pe arhiepiscopul Petru al Sardioei pentru a o reorganisa1. La Tel primi privilegii şi întăriri de danii mănăstirea catolica de la Câmpulung2. împrejurul său Domnul ţinea cu cinste un număr de călugări franciscani, pe cari îi lăsa să creadă că desele sale convorbiri religioase cu dânşii au sfârşit prin a-1 converti la catolicism şi că va face chiar profesiune publică de credinţă, îndată ce împrejurările îi vor îngădui s’o faca fara a-şi primejdui situaţia faţă de ţarii 3.
Solia pe care o porni în Apus avea astfel ca scop declarat să anunţe pe Papă de imlinenta lui convertire şi să ceară de la el, ca şi de la împărat şi de la Veneţieni, ajutoare împotriva păgânilor ce-1 ameninţau. La 5 Iunie 1658, Mihnea-Yodă iscălia la Bucureşti scrisorile pe care Gabriel Thomassy, Franciscan, şi Bulgar de origine, vicar general al arhiepiscopului Petru, trebuia sa le înmâneze capilor celor trei mari puteri, însoţit de un singur slujitor, un oarecare Matei, Gabriel luă drumul Ardealului, îndreptându-se spre tabăra lui Râkoczy, care, înştiinţat de demersurile începute de aliatul muntean, îi
1	B. P. Hasdeu. Arhiva istorică a României. I. Bucureşti 18fi5, p. 48.
2	Un privilegiu de la Mihnea. pVrdul, citat de Iorgn, Studii şi Documente, I, p. 278.
3	Ciorăncscu, Documente, pp. IU şi 50.
www.dacoromanica.ro
bomnia lui Milinca III (Miliail Radu), 1G58-1G59
125
încredinţă şi cl scrisori către aceleaşi puteri1. Tot ci îl recomandă arhiepiscopului de Slrigoniii, care la rândul său îl presinln ambasadorului vcneţian ia Viena, Ballisla Nani, islorio graful de mai târziu2.
La Viena, unde ajunse la 27 Iulie 1638, Gabriel găsi pe împărat plecat la dietă, la Frankfurt; în lipsa lui, predă scrisorile miniştrilor imperiali, cari luară cunoştinţă de scopul misiunii iu un lene. Milinea şi Răkoczy cereau împăratului sa ţinu ia hotarele Ungariei o samă de oaste, pentru a supraveghia mişcările Turcilor din paşalâcul unguresc şi a interveni la nevoie în ciocnirea lor cu Transilvănenii, dat fiind că Austriei n’ar fi trebuit să-i fie indiferentă o pătrundere a Turcilor în Ardeal.
Datorită mijlocirii lui Nani, care înţelesese interesele soliei de acord cu ale patriei sale, miniştrii austrieci consimţiră să remită lui Thomasy un răspiuis conceput în lennleni măgulitori şi plini de făgăduieli, Iară a se arăta însă dispuşi înlr'a-devăr să încurajeze o asemenea mişcare, necum să-i dea vre-un ajutor. Dimpotrivă, ei încercară să insinueze solului ideia imi-lililăjii şi a primejdiei pe care o rcpresinla iiolarîiva prinei pelui său şi să-l încredinţeze că nici la Veneţia nu va găsi o primire inai bună, de oare ce Vcneţienii, preocupaţi în primlul rând de interesele lor, se vor grăbi să încheie o pace avanla-gioasă îndată ce Turcii, slrâmtoraţi de tulburările din ţările româneşti, li-o vor cere3.
TBattista Nani .se străduise însă să dovedească lui Thomassy interesul Republicii de a susţinea pe cei doi principi asociaţi. Republica Serenisima, care crezuse că e caşul sa îneurajezo răscoala trecută a lui Constantin şi care urmăria cu loală atenţiunea împrejurările şi întâmplările de aici,'înţelegea de ce folos i-ar fi pentru luptele sale cu Turcii presenţa uimi aliat în părţile dunărene. De aceia, îndată oe fu înştiinţată de
1	Ciorăncscu, Documente, p. 12 şi unn. Despre G. Tliouiassy, v. G. Găliuescu, Alcuni missionari Haliftui nellii Moldavi a noi sccoli XVII-XVIII. în Diplomatarium Italicum. Docnmcnti raccolli negii archivi iltdiani, voi. I (1925), Roma 1925, pp. 23-4.
2	Ciorănescu, Documente, p. 12.
3 Ibid., p. 11. Cf. G. Gualdo. I. p. 3G9. care confundă solia lui Gabriel cu a lui Grigore de la Cliiprovaţ, şi crede că amândoi au venit în acelaşi timp.
www.dacoromanica.ro
126
Al. Ciorănescu
Nani despre convorbirile avute cu trimisul muntean, Senatul veneţian îi aprobă atitudinea faţă de el, şi-i porunci să-l susţină şi să-l încurajeze şi imai departe1. Dar, cu toate stăruin-ţile lui, negocierile vienese nu aduseră vre-un resultat positiV, şi Thomassy îşi urmă călătoria, cu speranţa că va fi mai bine primit în Italia.
Ajuns la Veneţia la 17 August, el se presinlă a treia zi Colegiului, salutând pe doge din partea Dominului său şi pre-sentând scrisorile de acreditare; înfăţişă apoi motivele caro împing pe Mihnea la luptă, şi arătă în ce constă planul lua, şi ce pofteşte de la Veneţieni, Cerca în primul rând să fie asigurat, împotriva celor ce i se spuseseră la Viena, că Republica nu va părăsi în toiul luptei pe confederaţi, dacă Poarta îi va propune o pace unilaterală. Iar, dacă Veneţia se învoia să primească alianţa propusă de ci, principii o rugau să continue lupta pe mare, şi, pentru a împrăştia atacurile pe un câmp mai întins, să încerce a răscula şi pe creştinii din Albania şi de pe ţărmul adriatic, şi în acelaşi timp) să asedieze cu flota lor Dardanelele, pentru a împiedeca alimentarea Constantinopolului, care, lipsit şi de provisiunile ce-i veneau din ţările româneşti, ar fi ajuns la mare strâmtorare.
Senatul, la 21 August, şi Colegiul, peste două zile, răspunseră acestei misiuni, arătând bucuria cu care aflaseră veştile despre convertirea lui Mihnea şi despre pregătirile lui dq războiu cu păgânii, şi declarându-se liotărîtă să continue, din spre partea ei, această luptă, cu atât miai mUlt, cu cât adesiunea celor doi principi venia acum' s’o încurajeze pe calea aceasta. Dogele adăogă totuşi că nu e nevoe de pactul precis pe căiţe îl ceruse trimisul, de vreme ce Republica luptă necontenit cu Turcii, de atâţia ani, iar Domnul lui poate interveni în orice imomlent, fără vre-o înţelegere anumită. I se făgădui de asemenea o intervenţie în Albania şi la Dardanele, şi cu aoeslje promisiuni, făcute de data aceasta cu sinceritate, Thomlassy îşi luă rămas bun şi plecă mai departe, spre Roma2.
Acolo Angelo Corner, represintanlul veneţian, fusese instruit din vreme de cele ce se negociaseră la Viena şi la Vene- * 8
1	Ciorănescu, Documente, pp. 39-40.
8 Ciorănescu, Documente, pp, 40-53. Cf. A. Valiero, I, p, 262.
www.dacoromanica.ro
Domnia Iui Mihnea IIl (Mihail Radu), 1658-1659
127
ţia, şi primise porunca să pregătească pc lângă Pontifice o primire binevoitoare a soliei. Ajungând la 7 Septembre în oraş, Thomassy fu primit în curând în audienţă de papa Alexandru VIII, care însă îl întrebă mai moli despre starea catolicismului prin părţile româneşti şi despre alte chestiuni bisericeşti. Dar, pe lângă vestea oonvertirii lui Mihnea şi cererea platonică de a i se trimite binecuvântarea armelor cu care avea să se lupte, misiunea lui Thomassy avea şi un isoop mai precis: ea trebuia să convingă pe Papa, şi prin intervenţia lui şi pe împăratul german şi pe ceilalţi principi din Apus, de folosul acestei mişcări de cruciată şi de nevoia de a o încuraja, şi să obţină, pentru începutul răscoalei, unele sume de bani necesare înarmărilor şi ridicării de trupe, Mihnea socotind că, odată intrat pe pământul turcesc, va găsi destule provisiimi şi destule avuţii de jefuit, pentru ca prin ele să-şi urmeze mişcarea.
Solicitarea aceasta de ajutoare băneşti nu fu însă fără a pricinui şi unele încurcături. Mai încrezători în Râkoczy, des-» pre a cărui disposiţie de a lupta împotriva Turcilor aveau ştiri sigure încă din anul trecut, decât în noul Domn muntean, adus în scaun de Turci şi de o sinceritalc care nu putea fi răpede controlată. Republica şi Sfântul Scaun înclinau să se trimită principelui ardelean sumele de bani ce s’ar fi putut strânge, ceia ce stârni nemulţumirea lui Thomassy, care, din jnptivc necunoscute, desconsidera afacerile lui Râkoczy şi se ocupa numlai de misiunea ce-i fusese încredinţată de Mihnea. Graba pe care o puse în a declara că Râkdczy n’are nevoie de bani şi că Mihnea singur trebuie ajutat, ridică oarecape nedumlerire la Curtea pontificală; Papa de altfel nu se arăta de loc convins de sinceritatea convertirii lui Mihnea şi cerea o cercetare jmlai de aproape, declarând că, dacă se va dovedi vre-o înşelătorie la mijloc, Domnul va trebui să fie dus cu vorba, fără a se pierde banii pentru ajutarea unui eretic *. 1
1 Queste buone dispositioni erino fomenlalc dalia Republica, ma negii altri trovavano resistenze, mentre a Roma dai Papa non haveva neanco riportato promesse, onde si pud dire che il ritorno di questo huomo servisse ad intiepidire invece di riscaldare l’animo del suo padrone". Valiero, p. 462. In scrisoarea pe care o adre-
www.dacoromanica.ro
128
Al. Ciorănescu
Resullalul soliei l'ură unele măguliri personale inenile să ascundă rcfusul celor solicitate; Thomassy Oprimi din partea congregaţiunii De propaganda fide puterile episcopale la care râvnia şi din partea Papei daruri pentru Dominul său, constând înlr’un tablou, o casetă cu moaşte, ca unui nou credincios, şi o medalie de aur. Nunţiul apostolic de la Viena, cardinalul Carafla, primi porunca să susţină pe lângă împăratul Leopold causa celor doi principi; despre ajutoarele băneşti nu se mai spuse nimic* 1-
Cum cancelaria pontificală lucra nespus de încet, abia la 27 Novembre Thojnassy putu să se întoarcă la Veneţia, unde se mai presinlă odată în Colegiu, înoind propunerile de alianţă de rândul trecui. Resultalul fu de data aceasta mai ho-tărît: Republica se arătă gata să înceapă acţiunea cerută în Dardanele, şi noul ei ambasador la Viena, Alvise Molin, primi, ordinul să ceară împăratului o audienţă în care, expunându-i primejdia turcească şi interesul Austriei de a întră larii întârziere în acţiune, să-i propună o ligă şi un tratat precis în:potriva imperiului otoman2. Dar, cum Austria era lot atât de puţin dispusă să rupă bunele ei legături cu Poarta3, încercarea aceasta rămase fără răspuns; la trecerea lui prin Viena, Thomassy fu primit cu aceleaşi vagi promisiuni, care arătau, mai mlult dorinţa de a întrerupe aceste negocieri, şi la 15
sează la 12 Octombre 1658 arhiepiscopului de Strigouiu, papa se iir.iht bucuros de convertirea lui Milmea: „oporlel aulcni ante omilia principem expressam fidei catholicae professionem emillerc". I. C. Fililti, Din arhivele Vaticanului, voi. I, Bucureşti 1915, p. 104.
1	Ciorănescu, Documente, pp. 56-71. Ordinul cancelariei papale către Caraffa, la Iorga, Studii şi Documente, II, p. 426; răspunsul Papei la scrisoarea lui Milmea, în Hurmuzaki, Documente, V2, pp. 56-7. Ceva despre solia lui Gabriel la Veneţia şi Ia Borna, în Gazetele lui Th. Renaudot, utilisate de E. Pavlesco, p. 120. Negocierile de Ia Veneţia sânt date pe scurt de C. Esarcu, într’o conferinţă despre Documente istorice descoperite în arhivele Italiei, în Globul 1(1878), pp. 550-1, şi. separat, Bucureşti 1878.
2	Ciorănescu, Documente, pp. 72-83.
8 „£ fondamento certissimo che d’Imperatore di sua volonlâ-mai non romperâ con la Porta", declarase B. Nani în relaţiunea Iui din 7 Ianuar 1658 (Fiedler, p. 24; ibid., pp. 1 şi 38). Cf. Hudiţă, Recueil de documents, p. 132.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
129
Februar 1659, când părăsia oraşul, solul muntean nu aducea din parLea împăratului nioiiun, răspuns holărît1. De altfel, cum lucrurile merg în realitaLe mai repede decât în încheierile oficiale ale cancelariilor diplomatice, în lot acest lung răstimp multe lucruri se schimbaseră în ţară, şi situaţia de aici nu se mai potrivia cu cea pe care o lăsase trimisul atunci pând plecase să găsească ajutoare pentru principii săi.
Pănă ce să vină răspunsul soliei din îndepărtatul Apus, de acord cu Râkoczy, Mihnea porni la primele înfăptuiri ale pla-lui său; intrând în legătură cu Gheorghc Ştefan, el 11 ajută să pornească cu oasLc împotriva acelui „necioplit şi nepriceput' care slăpânia îu Moldova2 *. Pe la jiunătaLea lui Maiu Doamna lui Ştefan, SafLa, împărtăşia unei jupânese prietena nădejdea că „fără zăbavă va trimite de vom ieşi şi noi în ţară"8, iar la sfârşitul lui Iunie fosLiîl Domn se despărţia de armata principelui şi protectorului său, şi se îndrepta spre Moldova, însoţii de lefegiii săi poloni şi unguri, în total aproape şase mii de oameni4 * * *. Nădejdea lui cea mare nu era însă în această armată, ci în încredinţarea pe care i-o trimisese Sefer Gâzi, Vizirul Hanului tătăresc, care, arăLându-i-se ca şi mai înainte binevoitor, îi făgăduise că va face tot ce-i va sta în putinţă ca să-i recapete Domnia pierdută. Ghica-Vodă trimise însă la Crâm pe StamaLe Postelnicul, pe care edinioară îl întrebuinţase şi Gheorghe ŞLefan în asemenea misiuni, şi, arătând Vizirului ce ar fi însemnat pentru ţară o tulburare ca aceia pe care avea s’o nască încercarea pribeagului sprijinit de el, îl făcu să renunţe la gândul acesta.
Astfel Gheorghe Ştefan găsi la întrarea lui în Moldova că
1	Ciorănescu, Documente, pp. 86-88.
2	Ibid., p. 39.
8 N. Iorga, Studii şi Documente, X, p. 292.
4	La 24-27 Iunie era la Cohalm; v. N. Iorga, Studii şi Documente,
IV, p. 249, şi H. Muller, Zur Geschichte des Repser Stuhles, III, îu
Archiv des Vereins fur siebenburgische Landeskundet Nene Folge, XXXVII (1902), p. 194. Deci data de 22 Iunie 1658 a unui hrisov dat din Iaşi de Gheorghe Ştefan (N. Iorga, Studii şi Documente,
V, p. 32; cf. ibid., p. 86, un altul din Iaşi, 30 Iulie 1659), trebuie
să fie greşită. G. Ghibănescu, Divanurile, p. 48, pune greşit această expediţie în 1659.
9
www.dacoromanica.ro
130
At. Ciorănesctl
toate aşteptările lui luaseră o altă întorsătură. Boierii cari îi ţineau partea şi-l asiguraseră de sprijinul lor fuseseră descoperiţi de Ghica, şi nu mai puteau să-i fie de vre-un folos. Tatarii, nu numlai că nu-i mai ţineau partea, dar chiar trimiseseră Domnului un ajutor îmlpotriva lui; „ce şi ajutorul era ciudat, că venise Şerim Bei cu vre-o trei sute de Tatari, şi nici la puţin războiu ce au fost la Strungă n’au fost, nici s’au apropiat**
Aşăzându-şi tabăra în sus de Roman, la Săbăoani, năvălitorul trimlese înainte o ceată de oaste spre Târgul-Frumos, cu Tâlmlaciu Păharnicul în frunte, care avu cu Moldovenii lui Ghica întâia ciocnire. Aflând de la cei câţiva prinşi ce-i Căzură în mână că Tatarii îi sânt împotrivă, Gheorghe Ştefan îşi pierdu cu totul nădejdea Domlniei, şi, după ce fu învins la Strunga într’o luptă în care un Transilvănean declara că „floarea Secuimii a fost nimicită*** 2, se retrase fără altă izbândă. Ar-miata care-1 însoţise peste munte i se risipi fără veste, astfel1 că, ajungând la 15 Iulie la Braşov, nu mai avea decât trei sute de ostaşi lângă sine3.
Intăia parte a mişcării plănuite de Mihnea şi de aliatul lui ardelean dăduse greş, din pricina puţinei priceperi a celui pe care îl aleseseră să li fie tovarăş de luptă pe tronul Moldovei. In urmla celei de-a doua izgoniri a lui Ştefan, Tatarii coborîră în Muntenia şi, aşezându-se cu; tabăra pe Teleajcn, aşteptară să se sfârşească pregătirile lui Mihnea şi ale Turcilor de la Dunăre, pentru ca împreună să năvălească în Transilvania4. Porunca Porţii era într’adevăr ca ambii Domjni români, uniţi cu Turcii şi cu Tatarii, să treacă munţii pentru a pedepsi pe Râkdczy; la 18 Iulie Cadr-Paşa de la Silistra era şi el gala,, şi, Intrând în ţară, se aşezase la Dridov, ca să-l aştepte pe
A Miron Costin, p. 358.
2 Scrisoare a lui S. Petki, 18 Iulie 1658, la S. Gergely, Teleki AI. leuelezâse, I, p. 227.	1
8 Miron Costin, pp. 358-9; G. Krauss, I, p. 343; Des Noyers, p. 447; Quellen, VI, p. 133; Ludescu, p. 347; G. Gualdo, I, p. 351; L. Szâdecky, Szikely Okleuiltâr, voi. VI, Cluj 1897, p. 215; cf. Papadopol-Calimah, p. 99.
* N. Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 92.
www.dacoromanica.ro
bomnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
13Î
Mihnea, singurul care Itulai înlârzia1. In acelaşi liinp Marele Vizii* în persoană, în fruntea unei însemnate oştiri, străbatea Bulgaria şi Serbia, îndreptându-se spire Inăul pe care i-1 refu-sase Râkdczy, şi pe care se pregătia să-l cucerească acum.
«Cunoscând aceste preparative turceşti, care se oontinuau cu asiduitate încă din primăvară, Mihnea se silise să înlăture primejdia ce atârna asupra noului său prieten. Cu diferite pre-i texte amlânase piarLiciparea lui şi făcuse pe Vizir să întârzie cu două luni pornirea expediţiei, care trebuia să înceapă încă fie la 8 Iunie, data fixată pentru năvălirea Tătarilor în Ardeal2, Aceste tergiversări nu fură fără folos pentru Râkoczy, care avu vreme să pusliască ţinuLurile turceşti din vecinătatea Aradului şi să câştige la Lipova, la 5 Iulie 1658, o însemlnaLă biruinţă asupra unei armia te de 50.000 de Turci, condusă de noul paşă de Buda şi vechiul protector al lui Mihnea la Constanti-nopol, băLrânul şi afemeiatul Chenaan. In această luptă căzură paşa de Agria şi beiul de Strigoniu, împreună cu mai mlult de trei mii de Turci, pe când Râkoczy se fălia că n’a pierdut decât treizeci de oam|eniL3.
In cele din urmă însă Mihnea nu mai putu să-şi amâne concursul fără a-şi primejdui situaţia faţă de Turcii aşezaţi în tabără aşteptându-1, şi atunci, conform înţelegerii cu Râkoczy, şi încurajat de exemplul lui şi de biruinţa care urmjase, hotărî să între în luptă la rândul său. In lagărul de la Dridov se aflau în momentul acela cei 12.000 de Turci ai lui Cadr-Paş|a, pe lângă un număr de Tatari conduşi de însuşi hanul Gâzi-' Ghirai. Ghica-Vodă venise şi el cu şapte mlii dc Moldoveni, jar Cazacii, cari făgăduiseră lui Mihnea că se vor împotrivi uneţ năvăliri tătăreşti, trimiseseră două mii de oameni supt conducerea un|ui polcovnic Hanenco4. îndată după sosirea lui
4 S. Nicolaescu, Letopiseţul, p. 162; S. Gergely, Telelei M. Lovele zise, I, pp. 226-7.
2 Ciorănescu, Documente, p. 131; cf. ibid.t pp. 34 şi 53; Monumenta Comitialia, XI, p. 406.
8 Szilâgyi, Dellum, II, p. 506; G. Gualdo, I, pp. 347-8; Fr. Wngi ner, I, p. 74; B. Nani, p. 479; M. Nitri, pp. 19-20; Des Noyers, p. 449; Ciorănescu, Documente, p. 37.
4 Miron Costin, p. 359; Monumenta Comitialia, XII, p. 69. Cifra de 100.000 de Tatari, dală acolo, nu poale să fie deefit exagerată.
www.dacoromanica.ro
132
Al. Ciorănescu
Mihnea ^ar fi trebuit să urce cu toţii spre mituiţi şi să coboare apoi în Transilvania, unde Râkoczy, vestit de acestea, părăsise DonJnia, lăsând grijile ţarii în sama unei locolencnţe alcătuitei din Ştefan Petki şi Acaţiu Barcsai, şi se retrăsese la moşiile sale din Nord.
A porni o răscoală împotriva Turcilor în împrejurări ca acestea, nu era într’adevăr un lucru bine cumpănit. Râkoczy plecând, Mihnea nu m‘ai ştia dacă Ardelenii vor continua lupta, sau se vor închina Vizirului de btma voie, ca să-şi mân-tuie avuţiile şi viaţa; pentru a afla inlenţiiuinile lor, el întră în legătură cu locotenenţii dotancşli, îijndicându-li punctul de trecere peste munţi şi sfaluindu-i sa întărească din vreniie pasul Buzăului, pentru a împiedica pe năvălitorii între cari avea să se numere şi el1. In acelaşi sens informa Şi 1* agentul ardelean Martin Gorog, care, oprindu-sc două zile la Târgo-viştc în drumUl lui spre Adrianopol, era îndemnat de Domn să dea de veste în Ardeal ca să se apere trecătorile ameninţate 2 3 * *.
lin urma acestor îndcmUuri, Ardelenii, cari trăiau necontenit supt teama apropiatei năvăliri8, trhniiseră în Iulie o ceată de oşteni secui şi saşi, supt conducerea lui Coloman Mikes, cu porunca de a se aşeza într’o puternică întăritură din valea Buzăului, la înlrarea râului între munţi, pentru a încerca să apere trecătoarea care se numeşte, dacă nu de atunci, cel puţin în urma vre'-unci alte incursiuni asămănăloarc, a Talarului.
• 'In vreme ce păgânii îl aşteptau în tabăra de la Dridov şi Ardelenii se pregătiau astfel pentru apărare, Mihnea întârzia la Târgovişte pentru a lua cele din urmă hotărîri privitoare la apropiata răscoală. Chemând înlr’una din zile divanul dojrir nesc, în care toţi cunoşteau legăturile lui cu Râkdczy, dar puţini aflaseră către ce năzuiau ele, Domnul împărtăşi boierilor
1	Ciorănescu, Documente, pp. 1G2-3.
2	„Fiincl primii de Domn, numai atât mi-a spus să publicăm spre a păzi drumul". Scrisoare din 21 Iulie 1G58, Monnmcnta Co-mitialia, XI, p. 40G.
3	V. desele cereri dc informaţii ale Sihiicnilor călre Braşoveni,
la N. Iorga, Socotelile Sibiinlni (Academia Română, Memoriile Sec-
ţiunii Istorice, II, p. 21 [1899]), p. 480.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu£ 1658-1659
133
sui alianţa de curând închciala prin mijlocirea lui Rlu'dej şi li destăinui planul răscoalei. Era vorba de a lăsa pc duş-mlani să se îndrepte spre munţi, întovărăşindu-i ca prieteni o bucată de vreme, şi, îndată ce s’ar fi simţit că Ardelenii .sânt pe aproape, să se arunce asupra lor şi să-i taie1. Oastea lui Cadr-Paşa, care nu era prea numeroasa, ar fi fost fără îndoială nimicită în urma acestui atac. Cât despre ceilalţi, Mihnea se bizuia pe neutralitatea Moldovenilor \şi pe prietenia do mult făgăduită a Cazacilor; pe Tatari credea că i-a câştigat prin prietenia lui Gazi-Ghirai, cu care era de la o vremte şt înrudit, printr’o soţie, sau mai de grabă o ţiitoare tătăroaică pc care şi-o luase de curând2, aşa încât credea că nu mai arte să se teamă de ei3.
Fără îndoială că, faţă de pregătirile atât de îngrijite şi de prudente de până acum, aceste socoteli grăbite par prea uşuratice pentru a putea hotărî o mişcare ca aceia pe care voia s’o înceapă Voevodul muntean. Dar precipitarea evenimentelor făcuse ca răsooala să devină aproape obligată acum, şi Domnul
1	Paul din Alep, p. 252; Istoriile Domnilor Ţării-Romăncşli, p. 143; Ciorănescu, Documente, p. 136.
e Ludescu, pp. 347-8; Iorga, Istoriile Domnilor, pp. 142-3; cf. G. Krauss, II, 31: „seine lallrisclie Branl**; Hudiţă, Recncil, p. 134: „La bellc Circasicnne qui csloil nupres du princc Miclma". Că Mili-nca a avut im fiu, v. Ciorănescu, Documente, p 47. Relaţia din 21 Aprilie 1659 Ilunnuznki, Documente, IX', p. 125 : ,,ll Yaivoda della Vallacchia si e marilato liavcndosi fallo Încoronare cl ongcrc puhli-camenle“, c prea tardivă de oare **0 se relera la încoronarea din Maiu 1658; Paul din Alep nu vorbeşte nimic dc o căsătorie a lui Mihnea. Nu ştim cu ce temeiu C. Gane, Trecute viefi de doamne şi domni(e, voi. I, Bucureşti s. a., pp. 321-2, crede că acea Circasiană pomenită lângă Mihnea e Nedelca recte: Nedelea), căsătorită apoi cu Constantin Şerban; în realitate era soţia acestuia încă din 1657. Cf. N. Băjenaru, Natalia, a doua so(ie a lui Constantin Şerban, în Arhiva, XXIII (1926 , pp. 145-7; Paul din Alep o face Circasiană, de sigur confundând-o cu lovarăşa lui Milinca. Că aceasta era da altă parte numai o ţiitoare, cf. Ciorănescu, Documente: „Per qual causa Sua Eccellenza fin addesso non ha volulo pigliar la mo-glie, sin tanto che non deduce al fine quello che desidera". Priulr’o legătură necunoscuta e cumnat cu Mihnea uu Dumitru Sârbul, Mare Armaş.
3	Paul din Alep vorbeşte chiar dc o „alianţă a lui Milinca cu Ţalarii împotriva Turcilor".
www.dacoromanica.ro
134
Al. Ciorănescu
crezu că nu e bine să aştepte alte îmţprejurări mai potrivite decât acestea; în socoteala lui era dator să încerce a îmţpiedica o năvălire a Turcilor în Ardeal şi o înlocuire a lui Râkdczy, care ar fi însem'nat transformarea provinciei vecine într’o nouă şi mai primlejdioasă unealtă a puterii turceşti. Mai era apioi şi legătura de alianţă, prin care se obligase să înceapă mişcarea înainte ca principele prieten să fi fost detronat; de aceia el se hotărî să măcelărească pe Turci înainte de trecerea peste mtinţi, alunecând prea răpede asupra primejdiei care plutea să-i vină de la aliaţii lor.
Lucrul acesta îl înţeleseră însă boierii, cari se arătară mai temători decât el de urmările unei asemlenea fapte, şi îi atra-serâ luarea aminte asupra prăpastiei spre care se duce el singur, şi târăşte şi ţara: „Doamne, bun lucru ar fi acesta, iar noi ne temtem că nu vom putea plini desăvârşit, ci numai vom zădărî şarpele şi ne va înghiţi cu totul, că noi sântetn o ţară mică şi făr’ de oameni, neputincioasă şi făr’ de ajutor de nicio parte, iar Turcii sânt puternici şi mari, şi biruesc lumlea de la răsărit pân’ la apus". Răspxmsul e cel pe care l-ar fi dat un Miron Coslin sau orice alt boier de ţară dacă ar fi fost pus în faţa aceleiaşi întrebări; e răspunsul omului ce poartă grija viitorului, a tonei avuţii pe care o ştie închinată tuturor risipirilor, a nenumiăratelor vieţi omeneşti pâlpâind ca nişte făclii asupra cărora stă să se abată furtuna, şi care abia mai durează şi jm&* dau un fir de căldură, aşezate fără adăpost în răscrucea atâtor izbelişti.
Despreţuitor faţă de temerile lor înţelepte, dar nevrednice de mărimea închipuirilor lui, Mihnea li făgădui atunci că nu-i va amlesteca în răscoala de care li era frică; li ceru numai să-l însoţească pănă în tabăra de la Teleajten, ca nu cumva lipsă lor să ridice Turcilor bănuieli înainte de Vreme; „iar de acolo vă voiu lăsa să mergeţi la casele voastre, iar eu aml cu cine tăia pre Turci"1.
Nădejdea lui era la oastea de lefegii, la cele 12.000 de seimeni cu cari se şi îndreptă spre Teleajen. De la Dridov, unde întâlni pe Han şi pe Cadr-Paşa, porni împreună cu ei în sus, pe valea Teleajenului, pănă la Şoplea. Acolo îşi chemă la
1	Ş, Ludescu, pp. 347-8; Iorga, Istoriile Domnilor, pp. 142-3,
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
135
sfal dc taină toţi căpitanii, şi, impărlăşindu-li şi lor planul său, li dele poruncă să fie gala ca la un semn să lovească pe Turci şi să-i taie. Lefegiii lui erau însă mai bucuroşi să treacă pieste intuiţi şi să jăfuiască fără primejdie bogatele oraşe ardelene decât să-şi primejduiască viaţa înlr’un războiu adevărat, şi din care nu-şi făgăduiau prea mare folos; în faţă îi jurară credinţă şi se arătară pregătiţi să urtnfeze porunca, dar, abia rămaşi singuri, începură să mtmntare şi să cârtească împotriva stăpânului lor, ştiind că „sabia Turcului este lungă*' şi că nu se vor iscula asupra ei fără primfejdia lor şi a ţeriil Prin înlunte oastea lui Mihnea mergea înainte, ca mai buină cunoscătoare a acelor drumuri. Ajungând la Ceraş, Mihnea dete căpitanilor săi semnalul, şi li porunci să se întoarcă! asupra Turcilor cari îi urmau fără temeri şi fără bănuieli; căpitanii, ca şi boierii ce-1 însoţiseră pănă acolo, se întoarseră, dar, în loc să întrebuinţeze armele împotriva păgânilor, le aruncară la picioarele lor, şi-şi pârîră Domnul în faţa Paşalei'. Pentru aceasta se aleseră dintre boieri doi mai îndrăzneţi, Pârvu Vistiernicul Vlădescu, care nu se sfia să facă asemenea pas, pentru că era un cunoscut al Marelui Vizir şi „ştiut Porţii ot«maniceşli“, a cării imlutefariacâ era şi pentru a cării credinţă suferise robie de la Constantin Şerban1, în retragerea acestuia în Ardeal, şi Istratie Postelnicul, care de asemeni nu era la Constaulinopol un necunoscut; presinlându-se împreuna la Cadr-Paşa, ei îi deslăinuiră gândurile nutrite de Mihnea, îi arătară pentru ce fugiseră de la el, şi-i ccrură protecţia împotriva Domnului hain2. Pârâşii mferseră ichiar m!aî de-
1 Sliindu-1 prieten Turcilor, şi poale uncltilor în folosul lor, ■Constantin îl luase cu sila în Ardeal, de nude Mihnea îl ceru înapoi. V. Momimenta Hiingariae Historica, XXIII, p. 613.
2	In privinţa întâmplărilor de la Ceraş relaţiunea cronicilor c confusă. S. Ludescu, p. 348, spune că boierii au părăsit pe Mihnea pentru că acesta voise să treacă peste munţi şi să-şi unească oastea cu cea ardeleană; lucrul e greu de văzul, căci ar însemna părăsirea de bună voie a Domniei, şi face neînţeleasă apropiata întoarcere a lui Mihnea în tabăra turcească. Rămâne că boierii au plecat sau pentru că Domnul i-a silit să-l asculte, sau pentru că prin înţelegerea de la Târgovişte erau ţinuţi să meargă numai până la Teleajen; această ultimă posibilitate lasă însă neexplicată şi pâra lui Pârvu, şi pedepsirea boierilor cari nil luaseră parte la ea.
www.dacoromanica.ro
136
Al. Ciorănescu
parte, şi oerură schimbarea Domnului a cărui necredinţă faţă de Poartă se dovedise în felul acesta, propunând în locul lui pe Preda Brâncoveanu, Marele Ban, care însă, nevoind să se amestece în aceste uneltiri, se întorsese la Târgovişte, părăsin-du-şi ceata de oaste, care sc împrăştie în toate părţile l.
Lăsat de anulată şi trădat de boieri, Milmca-Vodă rămăsese în grea cumpănă la Ceraş. Acum,, când planul lui fusese descoperit, nu-i mai rămânea decât drumul pribegiei către Ardeal. La acest lucru se şi gândi o bucată de vreme, fără a se putea hotărî însă să părăsească tronul şi ţara. Timp de câteva zile rătăci singur prin munţi, încunjurat de puţini credincioşi şi ferindu-se să nu fie aflat de Turci cari poate îl căutau2.
Dar o hotărîre trebuia luată, şi cea la care se opri Mihnea avea să fie de o neaşteptată îndrăzneală. Cu un curaj vrednic) de o dreaptă înţelegere, el îşi jucă soarta pe o singură carlet şi, întorcându-se în tabăra turoească, se înfăţişă cu capul sus în cortul lui Cadr-Paşa. Din învinovăţit prefăcându-se cu meş-leşugire în pârîş, se plâinse Paşei de necredinţa boierilor săi, cari-i uneltesc îmjpotrivă, scornind pe sama lui tot felul de minciuni numJai ca să scape de îndatorirea de a merge la oaste.
JCiudata linişte cu care hainul vorbi duşmanului său, cunoscuta lui prietenie cu Poarta, poate teama de puternicii lui protectori, şi pe de-asupra tuturor acestora făgăduiala unui dar de şaizeci de pungi, izbutiră să convingă pe Cadr de dreptatea plângerilor lui Mihnea şi de vinovăţia boierilor lui. Din partea Turcilor întâmplările acestea se făcură prin urmare uitate; nu însă şi din partea Domnului, care trebuia să pedepsească pe trădător şi să răsbuiie nereuşita proiectelor sale3.
Răsbunarea, pregătită în înţelegere cu puţini dintre sfetnicii
1	S. Nicolaescu, Letopiseţ p. 163: „Pentru că pre acest Preda Brâncoveanu, când s’au întors slujitorii la Paşa, vrea să-l ceară să li fie Domn, iar el n’au vrut şi au fugit", frasă care lipseşte în ediţia Magazinului Istoric, p. 349. Cf. Ciorănescu, Documente, pp. 167-71.
2	S. Ludescu, p. 348; Ciorănescu, Documente, pp. 136-7.
i< S. Ludescu, p. 349; N. Iorga, Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti, p. 144.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
137
cari-i rămăseseră credincioşi, şi între cari rolul de căpetenie se ţpare că l-a jucat Alexandru Postelnicul, feciorul fostului Băii Giormla1, îl atinse cel d’inlâiu pe Vistiernicul Pârvu. Pe lângă că fusese principalul pârîş, Domnul avea şi unele motive particulare ca să se teamă de el, de oare ce, ca bun cur noscut al Marelui Vizir, el era şi uu informator al Porţii asupra celor ce se petreceau în ţară2.
Pretextul avea să se găsească uşor. Se afla în acea vreme în, tabăra domnească diaconul Paul din Alep, care, pregalindu-sc de plecare, îşi încheia cele din urmă socoteli cu vistieria; pă-rându-i-se la un moment dat că Pârvu îl nedreptăţeşte în acele socoteli, el merse să se plângă lui Mihnea. Domnul trimise îndată să cheme în cortul său pe boierul necredincios, şi diaconul abia avu vreme să iasă pentru a nu-1 vedea cu,ln e măcelării, la un semn al Domnului, de câţiva Talari.
Prietenul lui Pârvu, Poslelnicul Istratie, aflând că acesta fusese ucis, înţelese ce soarta-1 aşlcapla, şi, fugind de grabă din tabără, încercă să-şi pdarda urma prin pădurile vecine, Gonacii domneşti îl urmăriră toată ziua zădarnic; a doua z.i fu însă găsit prin codru de nişte ţerani, şi, adus înapoi în tabără, i se tăie capul3.
Răsbunarea lui Mihnea nu se mulţumi cu atât; ea se întinse şi asupra boierilor cari, fără a fi avut vre-un amleslec în pârile lui Pârvu Vlădescu, aveau totuşi vina de a nu fi ascultat poruncile Domnului, părăsindu-1 în momentul răscoalei, şi pe aceia de a şti prea multe şi prea primejdioase lucruri asupra planurilor lui. Astfel fură omorîţi, în aceste zile de la înoe-
1	„Acest Alixandru, în zilele Mihnii-Vodă fiind Postelnic Mare, pre gura lui mullă boierime s’au omorît, nefiind vinovaţi nimic"; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 153. Un act de la Alexandru Poslelnicul, la Ghibănescu, Surete şi Izvoade, VI, pp. 79-81; cf. ibid., pp. 82-3.
2	Paul din Alep, p. 253.
3	Izvorul principal e Paul din Alep, pp. 252-4; v. şi Ludescu, p. 349; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 144. Despre Pârvu, cf. N. M. Vlădescu, Din trecutul boierimii româneşti, Vel Comisul Şerban Pârvu Vlădescu, în Revista Arhivelor, I (1921-6), pp. 230-4, unde se dă şi inscripţia mormântului acestui boier „care l-au sfârşit Mihnea Voevod pe grea nedreptate". Despre familia lui Istrate, un Leurdeanu-Golescu, v. Ilie Nicolescu, Din genealogia familiei Go-lescu, în Noua Revistă Română, IV (1901), pp. 331-6.
www.dacoromanica.ro
138
Al. Ciorănescu
pulul lui Augusl în care oastea ajunsese la înlărilurile de pe valea Buzăului, boierul Radu Bârsescu şi, dintre căpeteniile şi Badea Vătaful1.
Cumnatul Domnului, Armaşul Dincă Sârbul, c trimes la Târgovişte, unde află în casele domneşti pe bătrânul Preda Brâncoveanu, abia întors şi el de la Teleajen, de unde plecas|e tocmai pentru că bănuia ce clipe tulburi aveau să imnlezei după îndoita trădare, a lui Mihnea şi a sfetnicilor săi; de altfel plecarea lui se făcuse fără îndoială cu învoire domnească, de oare ce, aşezat în casele domneşti, Brâncoveanul pare a fi fost în acea vremte un Caimlacam al Domniei plecate. Cu toato acestea răsbunarea lui Mihnea se întinse pănă la el, şi bătrânul boier fu zugrumat pe locul chiar în care fusese găsit. In scrisorile sale de mai târziu Mihnea se silia să justifice această execuţie prin faptul că, Preda fiind şi o înare căpetenie dc oaste, plecarea lui din tabără pricinuise răspândirea şi risipa oamenilor de supt poruncile lui, spre paguba Domtauhii şi a împărăţiei; de aceia, de şi nu e adevărat că l-a judecat, după cumJ spune, „cu dreptate şi cu sfânta pravilă şi cu toţi arhiereii ţerii“, e totuşi încredinţat pe deplin că „Dum'nezeu i-a stins viaţa pentru răutăţile lui“2.
Aceiaşi soartă îl aştepta pe Constantin Cantacuzino Logofătul, ale cărui relaţiuni cu Mihnea fuseseră totuşi dintre cele mai bune pănă atunci. Presimţind, ca şi Preda, spre ce prăpastie se îndreaptă Domnia, el ceruse îngăduinţa să se retragă împreună cu ginerele său, Pană Filipescu, la moşia sa de la Filipeşli, în Prahova; Domnul îşi dădu învoiala, şi păstră şi mai departe în slujba sa pe doi dintre feciorii Logofătului, pe Dră-ghici, pe care îl făcuse Spătar şi îl însărcinase cu o solie
1	S. Ludescu. p. 349; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 141. E probabil că atunci a fost ucis şi Udrişle Năsturel al doilea Logofăt şi cunoscut cărturar, amestecat în secretele politicii externe, şi despre care documentele vorbesc pentru ultima oară la 22 Iulie 1658 (P. V. Năsturel, Genealogia familiei Năsturel, p. 312); tăcerea cronicilor asupra soartei acestuia nn e însă mai puţin curioasă.
2	Ciorănescu, Documente, pp. 167-71; cf. Iorga. Studii şi Documente, VI, p. 602: ,.Ajunsu-i-ait leagea şi judecata, să piiară după lucrurile şi vina lor“. V. şi S. Ludescu, p. 349; Iorga, Istoriile Domnilor, pp. 144-5; At. Comnen-Ipsjlant, în Hurmnznki, Documente, XIII, p. 177.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
139
pentru Râkoczy, şi pe Şerban, viitorul Domn, pc care se parc că îl preţuia în chip deosebit, de vreme ce „nici cât de lângă dânsul nu se deslipia" l *.
In felul acesta Mihnea se arătase destul de prietenos şi de binevoitor faţă de acest boier al său, pe care ar fi putut să-l trateze de la început cu asprimie, de oare ce fusese şi el o bucată de vreme amestecat printre fugarii din Ardeal; bună-: voinţa domneasca fusese dictată dc puternicele prietenii pe care le avea Canlacuzinul la Conslanlinopol. Acum însă şi el ştia prea multe despre firele uneltirilor lui, şi primtr’însul s’ar fi putuL înoi oricând vechea pâră; de aceia Mihnea se hotărîse să scape şi de acest sfetnic al sau. Căpitanul Odor fu pornii din tabără cu o ceată de plăieşi târgovişteni, cu poruncă! ga mleargă la Filipeşti şi să omoare pe loc pe bătrânul Logofăt. Acesta aflase însă de cele puse la cale împotriva lui, căci, după ce-şi trimisese soţia şi pe Constantin, cel mai mic dintre fii, la Braşov, porni şi el în pribegie, împreună cu ginerele său, îndată ce i se vesti apropierea lui Odor; după o romantică urmărire prin munţi şi după o rătăcire de mai multe ai3c prin codri, la 28 August ei ajunseră în sfârşit la Braşov1.
Drăghici Cantacuzino, care află mai târziu de toate acestea, isprăvindu-şi solia pe lângă Râkoczy, nu se mai întoarse la Mihnea, ci, venind pe la începutul lui Seplemhre la Braşov, trecu în Moldova împreună cu tatăl şi cuminatul său. Locţiitor rul domlnesc de acolo îi primii cu toată cinstea cuvenită nu-' inelui lor; mai târziu fiul Domnului, Gligoraş Ghica, se legă cu Drăghici pri,ntr’o atât dc strânsă prietenie, încât îi dele zapis la mână, la 21 Aprilie 1659, făgăduindu-i o veşnică şu neclintită credinţă pe care avea s’o uite foarte curând3 * * * * 8.
1 S. Ludescu, p. 349. Pentru solia lui Drăghici, v. şi hrisovul pe'
care i-1 dă Râkoczy din Alba-Iulia la 13 Septembre 1658, la M.
Cantacuzino, Genealogia Cant acu zinilor, p. 105; dala e greşită, de oare ce Râkoczy se retrăsese spre Nord la o dală anterioară, iar
la începutul lui Septembre Alba-Iulia fusese pustiită de Tatari.
1 Ciorănescu, Documente, p. 163; S. Ludescu, p. 349. El e acel
Constantin Logofătul care scrie „inter alpes" o scrisoare Braşoveni-
lor, la 18 August 1658. Hurmuzaki, Documente, XV, pp. 1284-5.
8 M. Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, pp. 95-6; S. Ludescu, p. 349.
www.dacoromanica.ro
140
Al. Ciorănescu
Cantacuzinii fură aslfel singurii cari izbuliră să scape de răs-bunarca lui Mihnea. Pe ceilalţi pedeapsa îi urmări şi după moarle, în averile lor, spre imareie folos al vislieriei domineşli. Prin uciderea unor boieri consideraţi ca tradalori, imense avuţii trecură in sama Domniei; numai Preda Brâncoveanu, de pilda, era socotii stăpân pe două sule de sale, şi avea treizeci de mii de oi şi patru dinii de boi pe moşiile sale, care formau aproape o ţara1. Pe loale acestea Domnia începu să le exploateze îndată, aplicând şi aici sistemul cunoscut al răscumpărării2; anulţamilâ acestui procedeu de o eficacitate imediată, se strânseră în curând destule venituri ca să se poată plăti lui Cadr-Paşa cele .şaizeci de pungi făgăduite, preţul tăcerii3.
Dar trădarea boierilor nu rămăsese şi fără altfel de urmări. Oricât de convingătoare vor fi fost argumentele cui care Mihnea îşi dovedise în faţa lui Cadr nevinovăţia, acesLa nu putea să nu păstreze în adâncul sufletului o umbră de bănuială, cu atât mai imult, cu cât era în joc viaţa lui şi a oştenilor lui. Ei adevarat ca lucrurile fuseseră astfel întoarse, încât necredinţa faţa de împărăţie se punea acuml în sama celor ucişi,, şi, în luna Novembre a aceluiaşi an, scriind lui Barcsai, Paşa de la Buda îi da drept pildă credinţa cu care Domlnul Munteniei „executase porunca puternicului împărat'1, pedepsind pe cei hainiţi4. Nu c însă ImaL puţin adevarat că Dominul laiului şi arătat ca o pilda pentru fapta aceasta fusese oarecum pus supt supraveghere, şi rămase păzit dc aproape în lot timpul cât dura expediţia în Ardeal5.
In asemenea împrejurări se înţelege că Mihnea se văzu silit să renunţe la planul său de răscoală. Orice acţiune ce ar fi putut să dea de bănuit era acum. în stare să-i pună în primlej-die viaţa; de aceia, cu o flexibilitate pe care şi-o dovedise şi
1	Paul din Alep, p. 197.
2	Ciorănescu, Documente, pp, 167-71. Cf. N. M. Vlădescu, Din trecutul boierimii româneşti, pp. 233-4, cum după moartea lui Pârvu ,,fost-au trimes Milinea-Vodă pre boiarenul Domnii Meale Alexandru Vel Stolnic, ce au fost atunce Postelnic Mare, de au fost scris ce au aflat de ale casei lor toate, şi le-au luat pre sama domnească1'.
3	Paul din Alep, p. 254,
4	Monumenta Comitialia, XII, p. 110.
5	Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
141
la Constanlinopol, în anii de lungă ucenicie, el se hotărî să' continue pentru anul acesta a fi ca şi mai înainte credinciosul sUous, drag Porţii, şi însoţind după porunca trupele turceşti în Ardeal, să caute a şterge amintirea acestor neplăcute întâmplări.
Pentru a ridica orice bănuială de înţelegere cu Râkâczy, el trebui astfel să i se arăle duşman, şi să dovedească prin graba cu care avea să năvălească în Ardeal, că nimic nu-1 leagă de ţara aceasta1. Nu o făcea însă decât cu nădejdea ascunsa di va izbuti să nu pricinuiască niciun neajuns aliatului sau, ho-tărîl fiind să ţină, pe cât îi va fi cu putinţă fără a se pune în primlejdie, partea creştinilor colropi|i2. In aceasta curioasa calitate, de prieten care năvăleşte înarmat într’o ţară aliată., atitudine, care se potriveşte de altfel cu toată viaţa lui ambigua şi cu toată politica lui de duplicitate, el urmă pe Turci nelipsit în expediţia lor prin Ardeal.
IV
Războiul avea să fie greu pentru Ardeleni. Straja aşezată de ei în pasul Buzăului nici nu aşteptă o ciocnire, şi, îndată ce apărură cei d’intâiu cercetaşi munteni, precedând grosul oştirii duşmane, ieşiră din întăriturile lor şi se retraseră la Braşov, la 7 August 1658. In aceste întăritori se aşezară în urmă Tătarii, supraveghind trecerea trupelor prietene peste munţi, şi pornind de acolo incursiuni în satele româneşti din împrejurime: cele Şapte Sate, Budila şi Satu-Nou căzură oele dinlăiu pradă jafului lor şi incendiului ce trebuia său urmeze neapărat s.
Pe nesimţite pojarul se întinse din oe în ce mlai departe. La 12 August Zizinul, Tălăranii şi Purcărenii erau în flăcări, şi Im uiţi din locui Lorii lor fuslcseră trimeşi pe drumul robiei*1. In zilele următoare călăuze alese dintre Românii cunoscăLori ai acestor drumuri trebuiră să ducă pe TaLarii la Preajmar, Marinau, Feldioara, SâmpieLru şi Bod. 0 ceaLă de Talari se aven-
1	Ibid.
2 Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 95, Lucrul acesta îl ştia şi Râkâczy, care era sigur că la momentul potrivit Mihnea îşi va dovedi prin fapte prietenia; Ciorănescu, Documente, p. 137.
* Ibid., pp. 164-5.
f Quellen, VI, p. 134,
www.dacoromanica.ro
142
Al. Ciorănescu
tură. până la porţile Braşovului, dai’ o Lrupă din Saşii şi Secuii lui Mikes îi puse pe fugă, ajulală fiind de arlileria oe bătes din oraş1.
Lefegiii moldoveni, cărora li se dăduse liberlalea de a jăfui şi ei. iim]iLai-a prădaciunile lălareşli; la 19 Augusl ei asediată castelul de la Ilarman, şi, negăsind nimic înlr’însul, nimiciră în urma toi satul, şi aprinseră a doua zi CrisLialnul2. Fura de asemenea jafuile, în zilele ce urmară, Loale satele din ŢinuLul Bârsei care nu fuseseră atinse pănă alunei: Roşia Săsească, Măgheruşul, Crizbavul, Ghimbavul, Codlea, Vulcanul, Şercaia, Vlădenii, Poiana Mărului, pănă la Râşnov şi la ZârneşLi, LoaLe cunoscură robia şi focul3 *. Oamenii pe cari Tatarii îi ridicau de prin sate erau Lrimişi în Crimeia sau răscumpăraţi pe lom de ai lor; în acest scop se înfiinţase la Prejmăr un târg de robi, unde putea cineva să cumpere un copil cu doi taleri, sau chiar în schimbul a doua bune perechi dc potcoave1.
Incunjurat şi ameninţat din toate părţile, Braşovul începu să negocieze o răscumpărare, singura cale pentru a scăpa de primejdia atât de apropiată. Se tripriseră din partea Sfatului daruri de preţ tuturor căpeteniilor, pentru a le îndupleca: hanului, paşei de Silislra, Domnilor rounlâni şi polcovnicului căzăcesc5. Hanul răspunse tritmiţând în oraş o solie care ceru optzeci de mii de taleri ca preţ de răscumpărare; cum însă în acea solie întrase şi un Muntean, Comisul Radu Mihalcea, prieten cu unii Braşoveni din Sfatul oraşului, prin mijlocirea acestuia, şi poate şi a Domnului lui, se obţinu o scădere a sulmlei pănă la douăzeci de mii de taleri6.
Prietenia Domnului muntean faţa de Ardeleni se dovedia cel puţin în felul acesta. Ea mai e miărLurisită şi de faptul
1	lbid., pp. 116-7.
2	lbid., p. 56; Benko, Transilvania, pars II (Ac. Rom., ms. latin), III, p. 3.
3	Quellen, IV, p. 185.
1 lbid., VI, p. 78.
5	Paul din Alep, p. 257; Quellen, VI, p. 59.
6	,,Weil nun neben denselben zweyen die drilte Person als ein Wallachischer Bojar, Comis Raduly Mihalcsia, mein guter Freund, ein Abgesander gewesen, also haben wir die Summa bis auf zwanzig tausend Thalern geschlosscn“. Cronică anonimă, la Trausclienfels, Deutsche Fundgruben, p. 346; Quellen, VI, p. 59.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
143
că, alunei când Mihail Hermanu, judeţul Braşovului, trebuise să vină în tabăra duşmană, pentru aceleaşi tratative ale răscumpărării, îşi petrecuse noaptea în cortul lui Mihnea1. Iar la Codlea, unde Turcii ceruseră oamenilor să li predea toate vitele, unii boieri munteni li făgăduiră, în schimbul unor dar» ruri, să-i scape de această nevoie, de şi e adevărat că de dala aceasta intervenţia lor ramlase fără folos2. Pe de alta parte lefegiii lui Mihnea nu puteau ralmânea nişte privitori, în vreme ce toţi ceilalţi se încărcau cu averi jăfuite, şi aşa se face fără îndoială că la Ghimbav tocmai oastea munteană fu aceia care asedif; eamhma, silind-o să se predea3.
Ca o slabă oompensare a pierderilor suferite aici, Ardelenii câştigară la 6 Seplemibre o biruinţă asupra unei cete de trei mii de Moldoveni, cari tocmai trecuseră jmunţii spre Secuime, independent de grosul armatei, şi, după ce arseseră Dilrăul, fuseseră întâmpinaţi lângă Sarhighi de o ceată de Secui supt conducerea lui Gabor Deâk; 1.850 de Moldoveni căzură în aceasta întâlnire, şi, lăsând douăzeci şi patru de steaguri în mânile Săcuilor, cari se făliau că n’au pierdui decât cinci(-sprezece oamleni, fură siliţi sa se retraga spre ţară4.
In vremea aceasta Tatarii se îndreptaseră în spre. Făgăraş, unde se spunea că se află Constantin Şerban; oraşul însă nu putu fi luat, şi duşmanii nici nu se apropiară de el, din causa lunurilor care-1 apărau5. La 26 August Sighişoara era de asemenea ameninţată, şi ţinutul din jurul oraşului pustiit ca şi Basla6. Intr’unul din Satele vecine preotul rugase pe un boier muntean să li cruţe casele, şi acesta, intervenind pe lângă căpeteniile tătăreşti, obţinuse de la ei să treacă mai departe, fără a se atinge de această comună; tocmai când Tatarii începuseră să se retragă, un beţiv deschise focul asiupra lor, ceia
1	Quellen, VI, p. 59; Trauschenfels, p. 346.
2	Ibid., IV, p. 88.
3	Ibid., p. 407.
* G. Krauss, I, pp. 375-6; T. Chindea, Contribuţii la istoria Ro-
mânilor din Giurgeul Ciucului, Gheorgheni 1930, pp. 71-2, unde se utilisează izvoare locale.
6	Paul din Alep, p. 247.
6 Szddecky, Szikehj Oklevâltâr, VI, pp. 217-9.
www.dacoromanica.ro
144
Al. Ciorănescu
ce-i făcu să se întoarcă şi să pustiască tot salul, dărâmându-1 pană la tcmlelie1.
(Intervenţia oamenilor lui Mihnea fusese încă odată nefolositoare; Domliul muntean continuă însă a păstra aceiaşi atitudine faţă de fastul sau aliat. Pe când oştirea se apropia de Sibiiu, el adresă din tabără, la 3 Septemlbre, o scrisoare către Sfatul acestui oraş, lalmlurindu-li odată mai mult gândurile pe care le nutria faţă de ei. ArăLându-li că numai sila turcească l-a făcut să vină cu oaste împotriva Ardealului, Domnul se desvinovăţeşte declarând că „într’alt chip n’am avut cum face", de şi „nu am fi pOlitit să vedem, lucruri ca aoesle, că cine să bucură la casa vecinului când vede arzând, iar mâine sau) poimâine arde casa lui?“. Silindu-se însă după puterile sale, „ca să nu să facă aceste răutăţi mari ţării dumneavoastră", slaruinţile lui n’au putut opri năvălirea aceasla. Cerându-li în cele din urmă o samă de lucruri pentru trebuinţile oştirii ce-1 însoţia, el se arata gata să-i slujească la rândul său de orice li va fi pofta2, după culm) îi asigura şi a doua zi, înlr’bl scrisoare latinească, în care cerea orăşenilor merinde pentru oaspeţii mesei domneşti, declarându-li că „şi noi totdeauna vă vom dovedi prin toate straduinţile noastre prietenia ce vă purtam"3.
îndată ce ajunse cu armata lângă Sibiiu, aşezându-se în apropierea zidurilor oraşului, într’o tabără vecină cu a Turcilor şi a Moldovenilor, Voevodul trimise din nou celor asediaţi înştiinţare şi mărturie de prietenie şi de gânduri bune, cerân-du-li să nu tragă asupra oamenilor lui, cari şi ei au poruncă să nu li facă vre-un rău4. Turcii făcură însă iarăşi zădarnice; ofertele şi protestările lui, şi, ca şi Braşovul, Sibiiul trebui să se răscumpere plătind şaizeci de hnii de taleri, după care dup-, manii plecară miai departe, cel din urmă care ridică tabăra fiinc. Mihnea5.
La Alba-Iulia populaţia părăsise oraşul, şi cetatea rămăsese
3- G. Teutsch, Geschichte der Siebenburger Sachsen, I, p. 398.
2	Ciorănescu, Docummte, p. 166.
3	Hurmuzaki, Documente, XV, p. 1285.
4	I. Kemenyi. Deutsche Fundgruben zur Geschichte Siebenbur-gens, voi. II, Cluj 1840, pp. 150-2.
6 Ibid., p. 133.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
145
în paza unui număr de studenţi, cari încercară un început de împotrivire; nepulând resista multă vreme, fugiră, şi în unuia, lor Tatarii repetară ruina ce avuse loc la Târgovişle cu puţine luni înainte, arzând tot ce întâlniră, nimicind frumoasele monumente ale oraşului şi aruncând din solemnele morminte ale catedralei rămăşiţele celor adormiţi, în căutare de pradă. O ceată singuratecă de o Imlie dc Talari pornită mai departe la drum, fu, în schimb, surprinsă în munţii Trascăului de nişte Rdmâni, cari-i nimiciră după vechiul lor meşteşug războinic, prăvălind asupra lor stânci şi trunchiuri de copaci de pe culmi1.
La Cluj, unde ajunse la 10 Seplembrc, anuala tăbărî împrejurul oraşului, ca şi pană acum, oastea lui Mihnea aşcr zându-sc pe dealul Fclcacnhii, şi aşlepLă preţul răscumpărării. Orăşenii trimiiseră pentru tratative pe primlul lor senator, Ioan Lintzeg, care trebui să împartă bogate daruri căpeteniilor duşmane: Dominul Moldovei şi un beg tătăresc primiră împreună cinci mii două sute de taleri, Mihnea luă singur cinci inii şase sute şi două cupe de aur preţuite la o sută cincizeci de taleri, precum şi uu ceasornic2; căpitanii moldoveni primiră douăzeci şi unul de taleri, cei munteni şaisprezece, şi tâlmaciul lui Mihnea doisprezece, prccumi şi un brâu de mătase, iar boierilor li se împărţiră cincizeci de taleri şi mai multe bucăţi de postav. Pe lângă toate acestea, Clujul trebui să plătească Tătarilor o sumă de şaizeci de mii de taleri3, cu care mulţămuindu-se, plecară şi de aici, la 14 Sep-lembre; în aceiaşi zi, pregălindu-se şi el de plecare, Mihnea îşi trimisese oameni în oraş, să-i cumpere de-ale mâncării4. După ce unele cete tătăreşti conduse de fiul Domnului moldovean împinseră jaful pănă în ţinuturile de Nord în care se retrăsese Râkdczy5, trupele ajunseră la 20 Septembre la Ora-
1	I. Kemenyi, Deutsche Fiindgriiben, II, pp. 153-5.
2	Textul spune scofium, fără îndoială pentru scaphium.
3	Şt. Meteş, Oraşul Cluj asediat de oştirea românească la 1658, în Revista Arhivelor, I (1924-6), p. 295.
4	N. Iorga, Acte româneşti din Ardeal, p. 224.
5	Miron Costin, p. 360.
10
www.dacoromanica.ro
146
Al. Ciorăncscu
dea, de unde nu mai aveau prea tmull dnrtn pană la liiaitl caix. era ţinta expediţiei lor1.
In vreme ce Talarii se îndelctniciau cu pradăciunile prin Ardeal, Vizirul în frunlea unei înseinnalc armialc străbătuse drumul de la Adrianopiol pană la Inău prin Bulgaria, Serbia şi Banal, şi procedase la încunjurarea şi ascldiarea cetăţii. După o scurta îm'polrivirc, comandantul garuisoanei din Inău, Ladislau Ujlaki, culmipărat dc Turci, li dcschislc porţile înciv-nându-sc, la 2 Seplembre2. '
Vestea predării acestei însemnate cetăţi pricinui o mare bucurie la Poartă, şi Adrianopolul serbălori biruinţa prin şapte nopţi dc iluminaţii şi locuri de avUticţi3. Comanidaul al cotaţii fu numit Chenaan, paşa de la Buda, şi cei doi Domni români, ajunşi în urmă împreună cu Talarii, primiră poruncă s i rămână cu oamenii lor pănă la ST. Dumlilim, ca să ajute la refacerea zidurilor ruinate dc asediu4.
Prin această importantă, dar ieftină cucerire, războiul nu putea fi considerat ca sfârşit. Pierderea Inăului nu schimba prea mult situaţia peste munţi; de altă parte lupta se purlase numai împotriva ţerii, care singură o spnlţiise şi-i suferise urmarea, pe când Râkoczy, vinovatul împotriva cărora se rnişca-seră puterile împărăţiei, rămăsese neatins la moşiile lui. Atâta vreme cât principele mazilit mai putea avea speranţa unei întoarceri, lucrurile nu se puteau linişti în Ardeal, şi de aceia principalul scop pe care-1 urmărise Marele Vizir era nimţicirca împotrivirii iui Râkoczy. Acum însă, de şi ţiuita aceasta nu fusese atinsă, expediţia nu mai putea fi continuată. O răscoală izbucnise chiar în momentul acela în părţile asiatice ale împărăţiei; Hasan-Aga, întovărăşit de un cumnat al Sultanului şi susţinut de ciucizeci de mii dc oameni, se ridicase cerând depunerea lui Koprulu. Succesele obţinute de rebeli în primele clipe şi simpatia cu care Hasan era văzut dc mulţi musulmani, puneau în primejdie situaţia Marelui Vizir, şi dc
1 N. Iorga, Socotelile Braşovului, p. 211; N. Iorga, Studii şi Documente, X, p. 290.
8 Pierre des Noyers, p. 457; I. Bethlen, p. 63; B. Nani, p. 479.
« G. Gualdo, I, p. 252.
4	Miron Costin, p. 360.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
147
aceia el se hotărî să părăsească în grabă Ardealul şi să se întoarcă împotriva răsculaţilor1.
Pentru moment el trebui prin urnuare să se mulţămească) cu o soluţie transiloric pentru Transilvania; soluţia la care se opri fu aceia pe care o întrebuinţase şi în anul trecui, când ceruse ţerii să înlocuiască pe Râkoczy, socotind ca-1 va scoale astfel din viaţa publică a ţerii şi va potoli izvorul tulburărilor de aici. Trebuia găsit numai omul potrivit pentru a fi numit principe în Ardeal. Domnul Munteniei îi reoojmlandă pe Ioan Kemeny, fostul general al lui Râkoczy, încă nerăscurrupăral din robia în care căzuse în expediţia din anul trecut; hanul tătăresc susţinu această candidatură, poale în speranţa că astfel va dobândi mai uşor de la prinsul său suinele pe care i le pretindea în schimbul libertăţii.
Kemeny fu Îmbrăcat în haină damtnească şi transportat din Crimcia pănă la Târgovişte, însoţii fiind de însuşi fiul lui Gazi-Ghirai 2; trimiţând insa din capitala Munteniei pe secretarul său Petru Szigelhi în Ardeal, cu scrisori către nobilimte, acesta se întoarse curând cu vestea că Vizirul liolărîse altfel, temlându-se poate că generalul lui Râkoczy nu va fi mai energic decât Rhedei faţă de cel mazilit. Kemeny trebui să se întoarcă la Crâm, într’o robie care avea să se prelungească pănă în anul următor3.
{Intre timp Koprulu găsise omlul de care avea nevoie. La începutul lui Sepfembre dieta Ardealului, înspăimântată de prădăciunile tătăreşti ce se abătuseră asupra ţerii şi, lăsând pradă flăcărilor Ţara Bârsei, se întindeau din ce în ce miai departe, hotărîse să trimită o deputăţie la Inău, ca să ceară Marelui Vizir milostivire şi pace. întâmplarea voi ca, dieta nu-, mind în acea delegaţie pe Johann Lutscli, magistratul săsesc, pe Franci.sc Daniel, ca represinlanl al Secuilor, şi pe Dionisie Banffi, din partea nobilimii maghiare, acesta din urină să refuse însărcinarea primită; în locul lui plecă atunci Acaţiu,
1	Pierre des Noyers, p. 460; G. Gualdo, I, pp. 356-7; Zinkeisen, IV, pp. 881-2.
2	G. Krauss, I, p. 356; la 29 August Kemeny scria lui Râkoczy din Chilia; Gergely, II. Răkdczţ; G. kuzdelmci Idvtenelchcz, în Tur-Unelmi Târ, 1893, p. 329.
* G. Krauss, I, p. 356.
www.dacoromanica.ro
148
Al, Ciorăncscti
Barcsai, nobil de frunte şi locotenent domnesc aLâL în vrenieâ expediţiei polone, cât şi în vara aceasta.
Condiţiunile pe care le puse Vizirul fură nespus de grele pentru ţară. Tributul anual fu sporii la patruzeci de mii de ducaţi, şi se ceru în afară de aceasta o contribuţie de războiu extraordinara de cinci sule de mii de taleri; Transilvania se obliga să cedeze Turcilor Caransebeşul şi Lugojul şi să prindă pe Râkoczy şi pe cei doi Domni români refugiaţi lângă el1. împotrivirea delegaţiei ardelene rămiase fără folos, şi de altfel uu avea niciipi rost cală vreme în talerul celălalt atârna iataganul.
Mai mult însă decât de oondiţii avanlagioase de pace, Vizirul se îngrijia de problemă Domniei; într’una din zile, pe neaşteptate, Barcsai primi porunca să acoepte a fi principe în Ardeal, în locul stăpânului său. El se apără, spunând ca n’a venit acolo decât ca să dobândească miai uşoare condiţiuni pentru ţară şi că nu aspiră la acele primejdioase culmi; Vizirul îi răspunse că supunerea la aoeastă poruncă e singurul mijloc pentru a căpăta pacea, ameninţându-l că, dacă va persista în refus, va pustii tot Ardealul, şi în loc de principe va aşeza în ţară un piaşă. Vremea de care dispunea Marele Dregător fiind socotită, Barcsai nu mai fu lăsat să vorbească; în ziua de 4 Septembre Vizirul îl dărui după obioeiu cu caftan, cu o cucă împodobită cu pene albe, cu un buzdugan şi un cal îmbrăcat, şi-l trimese, însoţit de o ceată de Turci, să iea confirmarea dietei2.
Situaţia lui Barcsai era astfel dintre cele miai delicate. Pe lângă că n’ar fi voit să usurpe în felul acesta un tron pe care îl slujise pănă atunci cu credinţă, el se vedea impus da o mână duşmană peste o ţară care nu-1 voia3. Comiţiile înlruuile la.
1	Monumenta Comitialia, XII, p. 70; Kemeny, Deutsche Fund-gruben, I, p. 298.
2	Kemeny, Deutsche Fundgruben, I, pp. 299-302.
3	Totuşi „nou desunt plerique qui occultis principem Barcsaium a Supremo Vezerio largitionibus principatum obtinuis se calumnientur. Alli vero (qui in iisdem castris erant praesentes) metu morţiş com-pulsum subiisse asserunt“. I. Bethlen, pp. 64-5; cf. Monumenta Comitialia, XII, p. 70; Fr. Wagner, I, pp. 13-4; Ziarul lui Joh. Lutsch, la Kemeny, Deutsche Fundgruben, I, pp. 300-2.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
149
Sighişoara (5-12 Octomhre 1658) se arătară nemlulţumite de această numire, care însemna din partea Turcilor un amestec necuvenil în Irebile ţării, şi o încălcare a drepturilor ei. Pe lângă aceasta, Râkoczy, care aflase de hotărîrea Vizirului, trimisese membrilor dietei scrisori cu aspre porunci ca nimeni să nu participa la şedinţile pentru confirmarea lui Barcsai. Dar, păzit de aproape de Turci, acesta nu avea putinţa să facă altfel. Dieta însăşi nu Indrăznia să se îui])|otrLvcască, supt pre<-siuniea ameninţării atât de apropiate; de altfel era limlpede pentru toţi că Ardealul nu va avea pace pănă când fostul principe nu va fi cu totul înlăturat. De aceia comiţiile liotă-rîră în cele din urmă să primească pe Barcsai, punânduri însă oondiţiunea ce-i fusese impusă şi lui Rhedei în anul trecut, de a se retrage îndată ce Râkoczy s’ar fi împăcat cu Vizirul i.
La 11 Oclombre noul principe luă jurămlântul de credinţă al nobilimii, şi se grăbi să comlunice lui Râkoczy că n’a uitat vechile jurăminte, şi că se sileşte neoontenit să-i recâştige Domnia pe care fără să vrea o dobândise pentru sine. Acesta însă nu se muljămi cu asemenea declaraţiuni şi, grăbii să se vadă din nou stăpân pe Ardeal, îndată ce Vizirul plecă din Inău,, începu să ameninţe dieta din refugiul său Inordic, din care încă nu îndrăznia să coboare, şi comiţiile întrunite la Sighişoara se risipiră la zvonul apropiatei lui năvăliri1 2.
(Barcsai se afla în tot acest timp într'o desăvârşită desoricn-lare. Puţin iubit de o nobilime care nu putea să vadă cu ochi buni ridicarea acestui Valah, şi care îşi păstra încă toate simpatiile pentru Râkdczy, el trebuia să se menţină cu mijloace turceşti tocmai împotriva fostului său stăpân. Sprijinul turcesc era de altfel mai de grabă o apăsare şi o primejdie nouă; din mica garda cc-1 însoţia, o ceată de patruzeci de Turci abia scăpase cu fuga de nişte Români din Nucet, cari, neştiind ce caută aceşti păgâni în Ardeal, săriră asupra lor să-i omoare3.
Cu Râkdczy el n’ar fi voit să fie duşman. Neholărît între vechea credinţă şi liniştea ţerii, el întârzie să iea împotriva
1	Monumenta Comitialia, XII, p. 75; I. Bcthlen, p. 67.
2	Monumenla Comitialia! p. 90; I. Bethlen, p. 68.
8 G. Krauss, I, pp. 360-1.
www.dacoromanica.ro
150
Al. Ciorănescu
lui măsurile cerute de Turci. De aceia Vizirul îi înoi îu curând poruncile pentru prinderea celor trei principi rebeli; pen-Iru a hotărî acest lucru şi penlru a fixa în ce lniod se va strânge apăsătoarea contribuţie de războiu, Barcsai chemă la Târgu-Murăş o nouă dietă (6-11 Novembre 1658). Aici supravegherea celor o mie de Turci cari-1 însoţiau deveni şi mai strânsă; asuprirea mierse pănă la trimiterea în sânul dietei a unui beg, care însemnă nuiul'le celor absenţi şi bănuiţi că lipsesc pentru că sânt partizani ai lui Râkdczy, făgăr* duind să-i pedepsească înLocmai ca pe nişte şcolari ce începeau acum să ştie de frica mâniei stăpânului lorl.
De altfel cu puţin mai târziu, la 22 Novembre, Barcsai primii de la Ghica scrisori în care Domnul Moldovei îi spunea că hanul tătăresc se află la Nistru şi întreabă dacă Ardealul s’a supus, cerând tot odată şi nuimiele nobililor râkdczitini, pentru a pedepsi în locul lor pe rudele lor ce s’ar mai fi aflat în robie la Crâm. De teama acestei ameninţări, un mare număr de uobili se închinară lui Barcsai, jurându-i credinţă; dintre ei Ştefan Petki, cunoscut ca prieten al rebelului Gheor-ghe Ştefan, dovedi sinceritatea cu care se lepăda de această prietenie, aducând principelui vistieria pe care fostul Domn i-o încredinţase spre păstrare, şi pe care Barcsai o împărţi între nobilii săi2.
Cu toate acestea Barcsai se ţinea de cuvânt, şi încerca sa recapete pentru Râkdczy bunăvoinţa turcească pierdută definitiv; neîncrederea şi asprimea cu care îl trata acesta erau cu totul nemteritate. Dieta de la Târgu-Murăş luase într’adevăr unele măsuri împotriva lui, ca interzicerea faţă de supuşii ţerii de a mai întră în slujba lui, sau confiscarea moşiilor lui din Ardeal, dar acestea nu fuseseră puse în faptă. Din, potrivă, în aceleaşi comiţii, Barcsai ruga pe capugiul ce-i adusese scrisorile Vizirului să intervină pe lângă stăpânul său, declarând că el e gata să renunţe la Domlnie, dacă PoarLa îl va îngădui din nou pe Râkdczy. încercarea lui fu însă zădar-nică, şi răspunsul o nouă ameninţare a lui Koprfilu, care-1 opri să mai aibă corespondenţă cu principele depus, „căci * 9
l Monumenta Comitialia, XII, p. 87.
9 G. Jtrauss, I, p. 370.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
151
altfel, de vă voiu afla îndoielnici, mincinoşi şi înşelători, vai
vouă"1.
iBarcsai fusese într’adevăr toată iarna în legătură cu el, făgăduindu-i credinţă şi făcându-1 să spere că va putea să mai câştige Domnia. La 30 Ianuarie 1659 se încheiase între ei un acord care însemlna anularea Iiolărîrilor din conililillei trecute2. Dieta chemată la Bistriţa (26 Febniiirie-26 Martie 1659) se împotrivi la început ratificării acestui acord; cunii însă tratativele cu Râkdczy aduseseră ţerii un folos însemnat prin aceia că el coinsimlţise să cedeze lui Barcsai cetatea Oradea, ocupată pănă atunci de oamlcnii lui, nobilimea se îndui-plecă în cele (lin urmă să se împace cil el3. De altIV! în fielup, acesta îşi scusa şi Barcsai faţă de Poartă corespondenţa cu principele depus: „Dacă am vorbii frumos cu Râkoczy, am făcut-o pentru a putea lua mai uşor cetatea Orăzii şi să liniştim populaţia ţerii, fără a fi nevoie să mai vină armata, înaltului Padişah"4.
Intre cele două laturi ale activităţii lui Barcsai, legal do Râkâczy prin cuvântul său şi de Turci prin nevoia de pace a ţerii, există însă o continuă contrazicere care face din politica Iui uu joc primejdios şi ncstabil. Resultalul fu că, în scurtă vremie, şi Râkâczy şi Poarta îşi pierdură încrederea într’însul. Simpatia ţerii n’o avuse de la început acest principe care apărea ca un instrument al opresiunii turceşti şi ca un storcător de bani, ca să plătească datoriile către Poartă. De aceia Barcsai fu purtat tot timpul de întâmjplări, împo-trivindu-li-se numai pe jumătate şi păstrând mai presus de toate dorinţa unică şi neniai împlinită de a schimba zbuciumul tronului, pentru care nu fusese făcut, cu liniştea nijoşiei de la care venise.
Chemat la Constantiuopol de tulburările ce începuseră 6ă frămlânte Asia Mică, Marele Vizir lăsase la Inău pe paşalelc de margţene şi pe Dojminii români, cu poruncă să refacă şi să
1 Monummta Comtiialia, XII, p. 173; cf. I. Belhlen, p. 71.
3	Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 119-22.
3 Monumente Comitialia, XII, p. 161.
* A. Szilâdy şi A. Szilâgyi, Torok-Magijarlcdri Atlam^Okmănytăr, III, Pesta 1870, p. 451.
www.dacoromanica.ro
152
Al. Ciorăncscu
întărească această cetate. Pe lângă aceasta, armatele poposite lângă Inău mai aveau misiunea să prolcge pe Barcsai împotriva rivalului său şi prin presenţa lor la hotare să menţină liniştea în Ardeal1.
Noul principe de acolo simţia el singur câtă nevoie are de asemlenea ajutoare şi se sili să şi le procure câşUgAnduvjşi bunăvoinţa vecinilor moldoveni si munteni. Matei Balogh, însărcinat cu o solie a lui pe lângă Paşa de la Buda. află de la acesta porunca Marelui Vizir ca Barcsai să urmărească şi să prindă pe Râkoczy, Poarta desemnâudu-i în acest scop pe Mihnea-Vodă ca ajutor. In numele Domnului său, Balogh avuse chiar cu Mihnea câLeva convorbiri, şi, cum Domnul muntean avea şi el nevoie de linişte pentru a reclădi aceia ce a furtună trecătoare surpase, se arătă de la început înclinat către o „vecinească, frăţească şi reciprocă bunăvoinţă"2.
Se pare, de altfel, că Domnul muntean primise porunci de la Constantinopol ca să rămână mai mult timp în Ardeal, pănăi când lucrurile se vor aşeza cu totul acolo; înţelegându-se însă cu Barcsai, el îi împărtăşi temerile sale că întârzierea departe de casă ar putea să-i fie păgubitoare, de oare oe avea bănuieli că pribeagul Constantin va încerca o nouă năvălire în ţară, folosindu-se de lipsa lui de acolo; de aceia el îi arătă că ar fi spre folosul amândurora să se întoarcă mai curând la scaunul său. Pentru vecineasca bunăvoinţă, Barcsai trebui să se prefacă a înţelege necesitatea acestei întoarceri şi se pregăti chiar să declare Vizirului de la Buda că „e mai bine, după părerea noastră,- să se întoarcă Mihnea-Vodă în ţara lui, de unde poate mai bine să ne ocrotească, atât pe noi, cât şi pe el însuşi"3.
Mai nemulţumite de această plecare fură însă căpeteniile turceşti care rămăseseră la Inău, şi cărora li cădea astfel în grijă păstrarea liniştii în Ardeal. Naiina, cronicarul turc, povesteşte că, luându-şi rămas bun de la Gian-Aslan, noul Paşă de la Silistra, Mihnea primi din partea acestuia un pumai în piept ca răspuns: „Hei, drace", îi strigă el, „nu sânt eu mai
1	Gal. Gualdo, I, p. 357.
2	Monumenta Comitialia, XII, pp. 89-90.
3	„Instructio pro Fr. Sebei ad Vezeriiun Budensem expeditum JQ Nov. 1658“, în Monumenta Comitialia, XII, p. 121.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
153
marele tău, şi nu ţi se cade să-ţi ceri învoire, dacă vroi să td duci?"1. Imparateasca mândrie a lui Mihnea îi va li ridicai alunei zadarnic toi sângele în obraz; jurând în sine neîntârziată răsbunare, el îşi ridică oastea şi luă drumul ţerii, fără a mai cere învoirea cuiva2.
Prin plecarea lui şi prin retragerea Tătarilor, Barcsai simţi că rămâne prea slab în faţa ameninţărilor rivalului său, şi ceru Vizirului noi întăriri. PoaiTi dote porunci în acest senis la Bucureşti şi la Iaşi; îndată Glii ca-Vodă trimese în Ardeal un ajutor de doua mii de ^anieni, supt comanda tânărului său curtean Nieolac Milescu3 4 *. Tot atâţia oameni trimise şi Miluiica; soldaţii aceştia nu erau însă din cea mai bună oaste a lui, de oare ce părură Transilvănenilor foarte prost imbracaţi l.
Barcsai însă nu se mulţămii cu atât; prin mijlocirea a diferiţi agenţi el începu să-şi strângă trupe cu leafă, pentru a-şi forma o aninată personală pe care să se poată bizui în caşul vre-unui atac. In numeroase rânduri cete de asemenea mercenari îi fură trimese din ţoriie româneşti. Astfel în Ianuarie 1659 M. Balogh recrută pentru el trei mii de oameni în Muntenia, şi Ioau Lacs îi aduse cinci n.ii de oşteni din Moldova La 12 Ianuarie trei sute de soldaţi treceau munţii din spre Muntenia, la Braşov6, şi cu nouă zile mai târziu alte trei» sule ajungeau la Sibiiu7. Aşa se fac; ca la 25 Februaniie, când întră în Bistriţa pentru comiţii, Barcsai era însoţit, pe lângă şase steaguri de Unguri şi două de Tatari, şi de douăzeci şi două de steaguri româneşti, care formau majoritatea covârşitoare a cortegiului Îmi8.
1	Hamtner, III, p. 510.
2 La 11 Octombre- era în drum spre ţară (Iorga. Socotelile Braşovului, p. 211), dar probabil n’a ajuns aici decât la începutul lui Novembre; la 9 şi 10 Novembre plecarea lui din Ardeal e arătată ca fiind de dată recentă. V. Monumenta Comitialia, XII, pp. 90 şi 121.
8 Miron Costin, p. 361.
4	Monumonla Comitialia, XII, p. 92; după Ilurinuzaki, Fragmente,
III, p. 245, ajutoarele ar fi fost de câte o mie cinci sule de oameni.
6 G. Krauss, I, p. 377.
6	N. Iorga, Socotelile Sibiiului, p. 2S0.
7	Quellen, VI, p. 137. Probabil că aceştia şi cei de mai sus sânt cei şase sute de Seimeni despre cari vorbeşte Krauss, I, p. 378.
8	Unii dintre ei sânt „sordidi, laceri, rustici, omnium virtulum
www.dacoromanica.ro
154
Al. Ciorănescu
Noul principe al Ardealului dădea atâta grijă înarmărilor sale mai ales pentru că se'vorbise tot mai insistent peste iarnă de pregătirea unei noi campanii împotriva lui Râkdczy. Era vorbe ca armatele ardeleneşLi, unite cu ale lui Milinea şi ale lui Ghica, de-o parte, şi. de altă parte. Vizirul din Buda, să pătrundă în ţinuturile din Nordul Ardealului în care se ascui dea fugarul urmărit, a cărui presenţă acolo constituia o perpetuă primejduire a păcii din ţară* 1.
Faptul că Mihnea era prevăzut şi el ca făcând parLc din expediţia viitoare nu dovedeşte însă nici că Domnul muntean îşi uitase vechile gânduri, nici că legăturile lui cu Râkdczy erau rupte acum. Cronicarul de ţară ştie că nici după întoarcerea din Ardeal de „ce se gândise asupra Turcilor nu se mai părăsise, ci inai vftrlotf.se întărise"2. împrejurările din toamna trecută îi recomandau însă mai multă prudenţă şi o mai atentă pregătire; de aceia această epocă a Domniei lui se caracleri-sează prin aceiaşi muncă pentru realisări posiLive carc-1 deosebeşte şi în epoca imediat următoare venirii la tron.
Inlăuntru ca şi în afară, situaţia nu mai era aceiaşi. Destăinuirile boierilor ucişi încolţiseră totuşi bănuieli, şi, ca o măsură de prevedere în această ţară în care precauţiunile nu sc dovediseră de prisos niciodată, Turcii lăsaseră în Muntenia, la retragerea armatelor lor din Ardeal, un corp de două mii de oşteni; dintre ei un număr de patru sule, în care o sută de ieniceri, rămâneau aici cu numele de gardă personală a lui Mihnea3, dar aveau în realitate misiunea de a-i supraveghia mişcările şi a împiedeca o răscoala. Presenţă lor îl stânjenia neconlenit pe Mihnea, care se silia supt diferite pretexte să scape de ei, dar o samă de boieri îl împiedecară şi de dala
opprobria, ne fabam quidem valentes". Monumenta Comitialia, XII. p. 158.
1	Quellen, VI, p. 13(5; scrisoarea Iui Barcsai din 17 Ianuarie 1659, în Monumenta Comitialia, XII, p. 141; cf. Hurmiizaki, Documente, IX1, 132.
2 Stoica Ludescu, p. 850. E probabil că prin mijlocirea lui Mihnea făgăduia Răkoczy, în vremea aceasta, Sultanei-Mame o mare sumă —se. spune, 1.000.000 de taleri ca să-l împace cu Kopriih'i. Gazeta lui Tli. Rcnaudot, ap. E. Pavlesco, p. 123,
3	Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148; Krauss, II, p. G.
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
155
aceasta, prin pârile lor la Turci şi prin arătarea adevăratului n:ioliv pentru care Domnul ar fi vrui să-i scoală din jară1.
Din pricina lor, Mihnea fu nevoit să-şi schimbe tactica încă odată, şi încă odată îşi aminti de Mihai. Măcelul pe care îl făcuse odinioară acesta printre Turcii din ţară îi zâmbi atunci, şi, sorotindu-se că numai astfel va putea să scape de paznicii săi, el îşi dori cel puţin o mai plină şi mlai bogată răsbunare. De aceia el începu să poftească în ţară o mulţime de Turci, fie ostaşi, fie negustori, cu tot felul de făgăduieli şi momeli; astfel „au strâns Turci mulţi, unii saragele, alţii delii, alţii beşlii, alţii seimeni, şi aşa-i socotia şi-i cinstia cât credea Înlr’însul ca în Mahotmb|“2. Merse cu bunăvoinţa faţă de oas-pteţii săi şi mai departe, şi făcu aceia ce în Ţara-Românească nu se văzuse pană atunci: dele poruncă să se zidească o moschee într’unul din oraşele ţerii, poale la Bucureşti, pentru ca drcpt-credincioşii Islamului să se poală şi ei închina pe un pământ care nu era al împărăţiei. Pentru numărul din ce în ce mai mlare al acestora pofti de la Constantinopol un hoge3, şi, datorită acestor favoruri şi încurajări, nulmărul Musulmanilor din Muntenia crescu în scurtă vreme într’un chip deosebit.
Intre tim'p el îşi continua cu aceiaşi asiduitate înarmarea, pentru care întâmplările îi dădeau prilejuri destul de potrivite ca să nu aţâţe noi bănuieli. Astfel se plânse în divan că a aflat că Râkdczy vrea să trimită iarăşi pe Constantin cu oaste ca să ocupe tronul muntean şi că oastea sa e prea slabă ca să i se poată împotrivi. Comandantul Turcilor din ţară, un Beşliac-Paşa, încuviinţă atunci înarmările cerute, fără a bănui că avea să plătească el cel dintăiu uşurinţa cu care luase . în considerare pretexlele invocate de Mihnea4. Pe lângă a>-ceasta, Domlnul primise chiar de la Marele Vizir porunca dic a fi gata, cu oaste cât mai puternică şi inai numeroasă, pentru
1	Hnrmttzaki, Documente, IX1, p. 148.
2	Stoica Ludescu, p. 350; N. lorga, Istoriile Domnilor, p. 145.
3	A. Antalffv, Călătoria lui Enliă, p. 31; Iliirmnzaki, Fraţ/mcntc, III, p. 247.
4	Krauss, I, pp. 382-3, unde spune că Mihnea a slrâns cu acest prilej o armată de o mie două sute (probabil pentru 12.000) de pedestraşi.
www.dacoromanica.ro
156
Al. Ciorănescu
a porni la un nou ordin împotriva lui Râkocz.v1, astfel cii pregătirile lui îşi găsiră cea mai nemlerilă explicare.
Sumele necesare şi le găsi prin expedientele întrebuinţate şi în anul trecut. Averile confiscate ale boierilor trădători formau un izvor însemnat de venituri, la care veni să se adauge mai târziu o parte destul de importantă din vistieria lui Constantin, descoperită de Mihnea nu se ştie unde şi în ce împrejurări 2. Pentru ca răsbunarca să fie cu atât knai simţită, el preferă însă fe’o pregătească cu bani turoeşti, împrumiutându-se la cunoscuţii sai din Conslanlinopol şi la bancherii din raialele dunărene; pe unii dintre creditorii săi îi şi aduse în ţară, pretextând că-i va despăgubi prin exploatarea unor venituri domneşti 3.
Tot odată el căută să-şi asigure din nou prieteniile trebuitoare pentru planul pe care avea să-l pună în faptă. In Moldova, unde încercarea lui Ghcorghe Ştefan rămăsese fără folos, el ştia că Ghica, pe care fără nicio îndoială îl va fi cunoscut de la Constantinopol, avea sa-i rămână prieten cât timp nu întră în joc supunerea faţă de împărăţie; el încercă totuşi să afle dacă printr’o înţelegere n’ar putea câşLiga cel puţin neutralitatea lui faţă de o răscoală. Tratatul încheiat cu Ghica la 28 Novembre 1658 îi aduse însă un resullat cu totul prolivnic. Pe lângă toate declaraţiile de ncindoioasă prietenie, Mihnea nu obţinea altceva decât holarîrca ca, prin capu-chehaialele de la Constantinopol, amândoi să acţioneze de coinun acord în toate afacerile cu Poarta, şi izgonirea din ţara fiecăruia a uneltitOr-rilor împotriva celuilalt. Restul hotărîrilor sânt protivnice do-rinţilor lui; între altele se prev'-do ca acei cari au pribegii dintr’o ţară înlr’alta vor putea să se întoarcă la casele lor, sau să rămână, după buna lor voie, fără a fi urmăriţi, ceia ce nu putea de sigur să l'ie pe placul Domnului, care ar fi voit să i se dea în mână Canlacuzinii fugari în Moldova. Pe de altă parte, couvenindu-.se ca amândoi Domnii vor facc împotriva duşmanilor front comun, din rândul acestor duşmani se excludea din capul locului împărăţia, împotriva căreia n’ar fi
1 Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 132.
2 Ciorănescu, Docnm-nte, p. 144.
3	Stoica Ludescu, p. 350.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
157
îudrăzniL să i'idice xiici inăcar un gând mc vrednicul Gliica. De aceia, cu toi jurământul de dragoste atât de solenilu: „cmn cu frăţine-meu voiu să fiu frate drept, cu toată curata coxxsţiexiţie şi cu nelăţarnică dragosle, puxxa când ne va milui Dumnezeu cu Domniile noastre“, Mihnea nu [putea fi mlulţămil de tratatul acesta, şi nu renunţă la planul de a găsi în Moldova un mai de înţeles şi mai destoinic înlocuitor1.
Pe clericii bulgari şi greci prin a căror mijlocire îşi păslra legăturile cu Balcanii creşlini, Mihnea îi chemă la începulul lui Ianuarie 1659 îulr’un sinod, la Târgovişte. Cu toate că, în scrisorile pe care le adresă în acesl scop Patriarhului de la Constantinopol, Domnul muntean se arăta a fi uu desăvârşii cunoscător al dogmlelor şi canoanelor ortodoxe şi îşi proclama dorinţa de a limpezi unele probleme canonice rămase ncdeslegale pană alunei, cu Loalc că sinodul târgoviştcan lua într’adevăr unele holărîri cu privire la chestiuni ca botezul prin mireni, sau mâncarea de carne a călugărilor bătrâni şi txxlnavi 2, Lotuşi cea mai de samă preocupare a acestei adunari convocate de un Domn în realitate alâl de puţin ortodox trebuie să fi fost tot planul de crucială. Se ştie că Mihnea ţinea cu huultă cinsLe pe lângă sine un rulare număr de clerici răsă-riteni; sinodul nu va fi fost decât prilejul acoperit pentru a strânge şi mai mulL legăturile cu creşLLnii păstoriţi de aceştia, Iară a atrage luarea aminLe a Turcilor păzitori3.
Mai multe complicaţi uni trebuiau să resulle din legăturile cu Ardealul. Faţă de Barcsai atitudinea lui Mihnea fusese prietenoasă la început, dictată fiind mai degrabă de nevoia lui de
1	Tratatul e publicat în Magazin istoric pentru Dacia, II (18461, pp. 181-6; reprodus de N. Iorga, Steagul lui Mihnea-Vodâ Radu, pp. 537-40. Un fragment din lunga introducere Despre „liubou“ vecinesc, în Mărgăritarul, I (1904), p. 5. Traducere francesă la N. Blaramberg, Essai compară sur Ies institutions, Ies lois et Ies moeurs de la Rou-manie, Bucureşti 1886, pp. 146-8.
2	N. Iorga, Două contribuţii la istoria bisericească a Românilor, unde sânt publicate actele, greceşti, ale acestui sinod.
8 Cf. Iorga, Studii şi Documente, XXIII, p. 234; e vorba acolo de nemulţămirea creată de lucrările sinodului, priutre creştini, spune raportul, dar e probabil că trebuiesc subînţelese cercurile apropiate de Poartă.
www.dacoromanica.ro
158
Al. Ciorănescu
a avea linişLe cu vecinii şi de foloasele prieteşugului cu Ardelenii. încă de la începulul lui Decembre 1658, noul principe de peste munţi îşi avea în Ţara-Românească un fel de agenl, în persoana lui Matei Balogh. Bunele rclaţiuni ale acestuia cu Domnul se vădesc prin acLul din 19 Deoembre, prin care Mihnea daruieşLe „credinciosului priiaLenului Domnii Meale, jupanului Bolog MaLeiu“, saLul SLănceşLi din judelui Gorj, fostă proprietate a răposaLului prin urgie domnească Preda Brânco-veanu, pe care răsbunarea Voevodului l-a urmărit astfel şi după împarte, şi a cărui avere trece prin actul acesta în fmlâna acesLui nou „priialen şi slugă dereapLă ţarai"'1.
Cunoscând credinţa lui Barcsai faţă de Râkoczy cel depus, Domnul socoti că va găsi în el aliaLul pe care îl pierduse prin înlăturarea celui din urmă. Mihnea îi îpilpărLăşi cu toată în-i crederea planul pe care în anul trecuL îl pusese la cale în înţelegere cu acela, şi-i arătă prin scrisori că, Râkdczy faga-duindu-se să atace pe vizirul din Buda, el însuşi se pregăteşLe să meargă asupra paşalâcului de la Silistra, ca să răsbupe umilinţa trecuLă.
Poate că Barcsai nu şLiuse încă nimic de acea alianţă, şi’ revelarea ei îl înspăimântă cu atât moi mult acum când, fiind necontenit încunjurat de pază turcească, desooperirea unor asemenea scrisori ar fi putut să-l primejduiască. Oricum ar fi, el scrise, din chiar sânul comiţiilor de la Bistriţa, lui Râkoczy,, cu care se împăcase acum: „După cum văd, Mihnea-Vodă câni are cusururi; de aceia i-am şi răspins scrisoarea de credinţă pe care mi-o trimisese“, şi-l întrebă dacă e de părere să înainteze Porţii scrisorile prin care Domnul îi descoperise planul său dc trădare2.
De altfel Mihnea însuşi căuLa ce se poate să-l liniştească, pro-punându-i un traLat, următor căruia nu avea să încerce njţmjc fără ştirea prieLenului ardelean, şi care ajunse în comiţiile
1	Actul la Iorga, Studii şi Documente,, VI, p. 602; C. Mano, Documentele familiei Mano, p. 24; Iorga, Mihnea-Vodă cel Rău şi uciderea boierilor munteni, în Revista Istorică, V (1919), pp. 162-3. Pentru şederea lui Balogh în Muntenia cf. Hurmuzaki, Documente, XV, p. 1289. şi G. Krauss, I, p. 377.
2	Scrisoare din 14 Martie 1659, în Monumenta Comitialia, XH, p. 207.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1659
159
bislriţcuc odată cu oferLc de prietenie din parlea lui Ghica; la l-iu MarLie ambele propuneri de alianţa fuseseră cilile, în traducere ungurească, în mijlocul di ('Lei. Dale fiind aprehensiunii e, pe care le arăta Barcsai împotriva politicii munlene, nu se dete niciun răspuns soliei lui Mihnea; în schimb, cum Ghica putea să fie de mulL folos în chestiunea răscumpărării robilor de la Tatari, se arătă faţă de acesta dorinţa de a încheia un tratat, şi la 8 Martie trimisul moldovean se întoarse la Bis-Iriţa, aducând probabil înLarirea acesLei noi legaturi1.
De la acest refus, relaţiunile dinLre Mihnea şi Barcsai începură să devină mai nesigure, prin reciproca suspiciune şi prin atitudinea de duşmănoasă observare a acLelor fiecăruia. Barcsai se temea de o parLe că Turcii vor lua mai lărziu în nump de rău prietenia lui cu un vecin despre care ştia că în curând se va haini, şi de alLa parte îl îugrijia necontenita corespondenţă a acestuia cu Râkoczy. FosLul principe nu putea să fie decât bucuros de constanţa lui Mihnea şi de păstrarea acestui prieten prin sprijinul căruia mai puLea spera să redobândească Domnia; de aceia el se grăbi să reia legăturile cu Domnul muntean, trimiţându-i un nou ambasador, pentru a stabili, ca şi în anul trecut, alianţa împolriva Turcilor.
Trimisul lui Răkoczy fu un Ardelean de viţă nobila românească, Iacob Harsânyi, fosla lui capucheliaie la Constanlino-pol, şi încă de acolo cunoscuL lui Mihnea2. Sosii în Muntenia pe la jumătatea lui Februar, el rămase acolo pănă la sfârşitul lui MarLie3, fixând din nou un plan de ailianţă. Pentru răscoala pe care se pregătia s’o înceapă, Mihnea capăLa făgaduiala
1	Monumenta Comitialia, XII, p. 162-3; cf. Şincai, III, p. 119. Propunerile lui Milinea erau în legătură cu planul comunicai de el lui Barcsai, căci ele erau presintalc astfel ilielei de 1. Bellden: („Mihnea-Vodă din Muntenia a trimes la milostivul nostru Domn o scrisoare de credinţă, rugându-1 să se confedereze cu el şi făgăduind că fără ştirea Domniilor Voastre nu va începe nicio acţiune" (Mo-num&nta Comitialia, XII, p. 162).
2	In 1663 Harsânyi avea să fie trimisul lui Glieorghe Ştefan la Stockholm. V. despre el Papiu llarian, Tesanr de mo-numente istorice, III, p. 81; Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 205-8; Iorga, Acte şi fragmente, I, p.. 285.
8 Cf. Monumenta Comitialia, XII, p. 162; Gergelyi, Teleki M. leve-lezâse, I, p. 374.
www.dacoromanica.ro
160
Al. Ciorancsdii
că-i va fi trimis colonelul Gaucli cu şase mii de oşteni, lunniând ca, după primele biruinţe obţinute de Munteni în raialele dunărene şi de Râkoczy în Banat, cu toţii să treacă Dunăx’ca şi acolo să înceapă împotriva Turcilor adevărata luptă de cruciată1. Până atunci însă, Râkoczy nu uită să tragă şi mai grabnice foloase din această prietenie, cerâiidu-i ca prinlr’un gest oarecare să caute a intimida pe Barcsai, pentru a-1 convinge să părăsească un scaun pe nedrept usurpat. Aşa se face că Barcsai primia la Bistriţa, la 28 Februar, scrisori trimise de la Târgovişte de Harsânyi, prin care acesta îl sfătuia, cu un aier mai curând de poruncă, să se împace cu „părţile Ungariei", cu alte cuvinte cu adăpostul de atunci al lui Râkoczy, amenin-ţându-1 în caşul contrariu cu ultima peire a Ardealului, care trebuia să vină fără îndoială din partea lui Mihnea2.
Sigur că ameninţări ca acestea erau făcute ca să exaspereze răbdarea lui Barcsai, care nici aşa nu era prea lămurit asupra drumului pe care trebuia să-l urmeze. Acum când, după înţelegerea de peste iarnă, ratificată la Bistriţa de dietă, prietenia părea restabilită între el şi Râkdczy, pe acesta nu se va fi putut hotărî să-l mai pârască la Poartă; totuşi aliaţii fostului principe deveniau din ce în ce mai ameninţători, şi asupra lor se decise să-şi verse amarul.
Folosindu-se de solia prin care trimitea la Poartă cinci mii de taleri, neînsemJnată rată din despăgubirile de războiu, el înaintă Marelui Vizir o plângere în regulă, constând în mai multe acusări şi propuneri pentru îmbunătăţirea stărilor din Ardeal. Zugrăvind situaţia lui Râkoczy, se sili să arate că nu atât el, cât Constantin Şerban şi Gheorghe Ştefan, doresc un războiu prin care să poată recâştiga cele pierdute. Părerea lui Barcsai era că, dacă aceşti doi rebeli ar fi fost atraşi departe de fostul principe, acesta ar fi devenit cu totul inofensiv, lipsit în pregătirile lui de luptă de averea lui Constantin, cu care mai izbutise pănă atunci să se menţină. De aoeia el propuse * *
1 Szalardi. ia Şincai, 111, p. 125 (o copie după excerptele şincaiene din Szalardi, A siralmas magyar kronikăban, între manuscrisele lui G. Bariţ, la Academia Română, ms. 985). Despre corespondenţa lui Mihnea cu Râkoczy în această vreme, v. Monnmenta Comitialia„ XII, p. 210.
* Monumejita Comitialia, XII, p, 162.,
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1G58-1G59
161
să negocieze cu cei doi Domni maziliţi, dacă aoeasta era în asentimentul Porţii, să li ofere o împăcare şi dreptul de a locui nesupăraţi în Ardeal, sigur fiind că i-ar putea linişti numai scăpându-i de teama răsbunării turceşti.
s,Am aflat“, scria Barcsai către Koprulu, „că armata lui Râkoczy a fost plătită cu bani primiţi de la cei doi voevozi; şi, de curând, certându-se Râkoczy cu Constantin-Vodă al Munteniei, din care causă acesta nu mai vrea să-i dea bani. armata a început să-l părăsească pe Râkoczy. Dacă ar avea speranţa că Domniile Voastre nu vă veţi răsbuna, l-ar părăsi toţi; de aceia v’ara informai. Aştept răspunsul Domtniei Voastre, căci, voind a lucra după voia Domniei Voastre, fără poruncă nu voiu lua nicio măsură1'1.
,Tol odată Barcsai mai pârî la Poartă pe alţi doi prieteni ai lui Râkoczy; unul era Ccnghi-zade Ali-Paşa, care fusese instalat în fruntea raialei de la Inău, şi despre care se spunea că, fiind cumpărat de Râkoczy, pregăteşte în taină o împăcare a acestuia la Conslanlinopol. Celălalt era Mihnea-Vodă. cu care principele ardelean afirmă că Râkoczy are tratate şi planuri tainice împotriva împărăţiei2
Zvonuri de acestea răsbăluseră da altfel şi la Constanlinopol. Duşmanii de acolo ai lui Milinea, între cari cel mai do samă era marele dragoman al Porţii, Panaiotaichi Nikusios, mare prieten al postelnicului Cantacuzino, şi prin aceasta chiar preveni L împotriva lui Mihnea, avuscră grijă să nu lase acoperit înţelesul întâmplărilor din toamna trecută. Poarta fusese de asemenea informată dc nişte tratative între Mihnea şi Râkoczy, şi la 13 Martie Panaiolachi declara, într’o scrisoare adresată lui Barcsai, că pentru înlocuirea Domnului muntean Marele Vizir trebuie să afle toate faptele lui. şi cerca ştiri noi asupra călătoriei lui Harsânyi la Curtea munLcană3. Peste zece zile acelaşi dragoman îi scria din nou, anun|ându-i că acum Poarta şi-a formal definitiv convingerea despre trudaroa lui Miiinea şi
1	Szihuly, Tdrok-Maggarkori Âllam-Okmânytar, Iii, pp. 151-2; cf. G. Gualdo, I, pp. 441-2; Krauss. I, pp. 377-8.
2	Gal. Gualdo, I, p. 441; Bcthlen, p. 73; S. Gerendi, în excerptele şincaiene, copie pentru Bariţ la Academia Română, ms. latin, fol. 53.
3	Monumenta Ihmgariae Historicd, XXIII, p. GIG, Pentru duşmănia lui Panaiotachi cu Mihnea, cf. Hunnuzaki, Documente, V2, pp. 63, GG.
11
www.dacoromanica.ro
162
Al. Ciorănescu
despre tratativele lui cu principele depus, şi că, din causa aceasla, Vizirul nu iniai aşteapta decât sosirea Lri butul ud din . Muntenia, pentru a-1 înlocui; i se găsise chiar şi înlocuitorul, în persoana fiului Doinjnului din Moldova, Gligoraşcu Ghica1.
Vizirul şi divanul imperial trebuiră să judece, astfel preveniţi, învinuirile şi propunerile lui Barcsai. In privinţa cererii de împăcare cu cei doi Domni maziliţi, se răspinse îndată luarea ei în considerare, de oare ce aceşti rebeli şi prieteni ai lui Râ-koczy nu im)ai puteau cu nicLun chip să dobândcasdă iertarea2 3. Pârilc împotriva lui Mihnea, confirmate şi de cele ce se auziseră pănă atunci la Constanlinopol, erau de natură a pune la grea cumpănă, situaţia lui. Totuşi Vizirul avu încă destulă încredere ca sa-i ceara chiar lui lămuriri şi să-l lase să se des-vinovăţească de acusările aduse de principele ardelean.
Informat de toate acestea, Milinea, furios împotriva pârîşuluu său s, cu atât iniai mult, cu cât reclamaţiile acestuia erau dreptei şi deplin dovedite, astfel încât nu-i era uşor să se apere de ele, se prefăcu încă odată din acusal în acusalor. Răspunsul lui fu, mai mult decât o apărare, o învinuire la adresa lui Barcsai, cuprinzând un adevar şi un neadevăr, care însă fură de-o potrivă crezuLe, şi care, alăturate bogatelor daruri ce însoţiau această solie, reuşiră sa-1 salveze încă odata. ridicula sulma de cinei iniii: la rugăminţile capiuahehaielelor ardelean, pentru că din cei 500.000 de taleri ceruţi ca despăgubiri de războiu, acesta nu se învrednicise să-i trimită decât acea ridicula sulmă de cinci mii; la rugăminţile capuchehaielelor ardelene, el s’ar fi înduplecat totuşi să li .luai acorde o păsuire, dacă în scrisoarea sa Mihnea nu s’ar fi prefăcut a şti că în realitate Barcsai e în posesiunea întregii sume datorite Porţii, dar că întârzie s’o achite ^pentru că spera să obţină o reducere şi să rămână stăpân pe suma iertată4. Daca era adevărat că
1	Moixumenta Comitialiaf XII, p. 188.
2	Gal. Gualdo, I, p. 441.
3	„Trădându-1 [Ardelenii] pe Voevodul din Muntenia la Poartă, Voevodul e foarte mâniat pe ei". F. Rhedci către M. Teleki, la 8 Aprilie 1659. S. Gcrgely, Teleki M. Lcvelezese, I, p. 385.
* „Vreau să le înştiinţez pe Domnia Ta că Mihnea-Vodă a scris Vizirului că suma de bani făgăduită a fost adunată de mult, şi că nu vreţi să-i trimiteţi". Solii ardeleni din Constanlinopol, la 25 Iunie 1659; Szilâdy, Tdrdk-MagijarkOri Allam-Okmăntijtăr, III. p. 453. Cf.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Dădu), 1658-1659
163
Barcsai nădăjduia într’o reducere a acestei copleşitoare datorii* 1, în schimb afirmaţia că suma fusese strânsă nu corespundea realităţii, după cum, după atâtea jafuri şi tulburări, nu mai era adevărată nici cealaltă afirmaţie a lui Mijinea, că Ardealul e atât de bogat încât nu se poale concepe o neputinţă de plată2.
Iu ceia ce pirivia legăturile cu Râkoczy, Domnul muntean arătă că nu e el vinovat de aceasta, şi că din potrivă acel caro are înţelegeri secrete cu cel mai urît dintre duşmaiiii Porţii e tocîmai învinui torul lui, Barcsai, lucru pe caro îl dovedi trimiţând Vizirului textul jurăminlclor de credinţă faculc de Barcsai fostului său stăpân şi al acordului intervenit între ei3. Aceasta pâră îşi avu efectul dorit la Comtanlinopol, căci trimişii lui Barcsai fură aruncaţi în închisoarea de la Şapte Turnuri, ca să se arăte acestuia că Poarta nu va îngădui niciodată împacarca cu Râkoczy cel (mazilit4.
In scrisorile prin care se apăra astfel, Mihnea indică la rândul său unele soluţiuni care i se păreau mai potrivite pentru a reimedia starea de lucruri din Ardealul Mereu fifaniânlal. Părerea lui era că Transilvania nu poate fi potolită decât prin slăbirea ei înăuntru, prin disocierea elementelor care-i făceau puterea; de aceia el propuse Porţii să despartă pe Ungurii ce formau clasa stăpânitoare de Saşii ce păstrau încă oarecare autonomie şi despre cari afirma că-i ştie dispuşi să primească în mod favorabil această măsură. Era vorba să se proclame desăvârşita independenţă a oraşelor săseşti faţă de principele ardelean şi supunerea lor directă la Poartă, căreia ele i-ar fi
Şincai, III, p. 121; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 217. Ciorănescu, Documente, p. 142.
1	S. Gergely, Teleki M. Leuelezese, I, p. 374.
2	Ciorănescu, Documente, pp. 112-3. V. D. Barabas, Oktcvctek Erdelij T6rti.nete.hez Udvarhehjmecjije LeveltarăbH, în Tortinelmi T(ir, 1889, p. 358: „Dumnealor Banffy sosind aici cu acei [bani], pe noi ne-au încredinţat acei oameni mari că să dăm numai haraciul şi o parte din suma aceia [a despăgubirilor]... dar Capugi-başa, care s’a dus acolo, şi Voevodul Munteniei, după cum înţelegem, au aţâţat in Vizir o mânie grozavă".
3	Bethlen, pp. 73-4; Grendi, în m.s. latin, fol. 53,
4	Iorga, Studii şi Documente, XXIII, p. 233; Krauss, I, p, 37Ş.
www.dacoromanica.ro
164
Al. Ciorănescil
putut plăti pănă la 70.000 de taleri tribut anual1. Prinlr’o asemenea desmembrare împărăţia ar fi avut prin urmare de câştigat atât în ce priveşte acest nou venit, cât şi în slăbirea focarului de tulburări din Ardeal.
Mihnea mai propuse încă şi o a doua soluţiune, care i se va fi părut de sigur cea mai nemlerită. Arătând Marelui Vizir cunoscuta şi statornica lui credinţă faţă de Poartă şi foloasele pe <îare aceasta n’ar fi întârziat să le simtă dacă s’ar fi slujii într’un chip şi mal potrivit de un supus atât de fidel, el ceru Kopruluului să i se dea în samă Domnia tuturor celor trei Ţări-Româneşti, făgăduind a plăti nelipsit pentru fiecare Cuvenitul tribut2. Spera poate să obţină prin împrejurări potrivite aceia ce Mihai Viteazul câştigase odinioară cu spada; o cerere ca aceasta dovedeşte cât de mult visul lui ţinea urma planului eroului care îl imita şi vădeşte aspiraţia lui către Ardeal, pănă acum tăinuită din pricina împrejurărilor prin care căulase să se îndrepte către alte biruinţe mai întăiu. Lucrurile însă nu urmară nici de data aceasta aşa cum le-ar fi vrut el, căci, răs-pingând propunerea privitoare la desbinarea Ardelenilor, divanul împărătesc se arătă cu aLâl mai nemulţăimlit de pretenţiunile * *
1	Ciorănescu, Documente, p. 142. Cf. scrisoarea solilor lui Barcsai din Conslantinopol, 23 Iunie 1659: ,.De altfel există pentru aceasta o hotărîre a divanului, ca să ridice dările pe rând de la cele trei naţiuni, împărţindu-le. La aceasta s’a oferit şi Domnul Munteniei, să strângă el de la Saşi“; D. Barabas, OkleveUk Erdâly Tortânetehez, p. 399. De altă parte Mihnea „scrie şi aceasta, că Saşii au trimis Vizirului o scrisoare prin care l-au rugat să intervie ca ei să fier ■ independenţi de celelalte două naţiuni, pentru care lucru ei făgăduiesc că vor plăti Sultanului suma de 12. 6.'00 [72.000?] taleri; la care Vizirul a răspuns că, dacă Saşii singuri pot să dea o sumă atât de mare, cum nu pot plăti celelalte naţiuni partea lor? Nu-mi vine să cred acest lucru, şi nu cred că s’a găsit printre Saşi un asemenea om, ştiind că şi suma ce li cădea de obiceiu din total abia puteau s’o depună; cred că prin aceasta Vizirul vrea să ne sperie, ca sa depunem banii mai curând". Scrisoarea din Conslantinopol, 25 Iunie 1659, la Szilâdy, Torok-Magyarkâri Allam-Okmănytăr, III, pp. 453-4.
* Gualdo, I, p. 452, dă cifre fantesiste: 150.000 taleri pentru Muntenia, 20.000 pentru Moldova, 60.000 pentru Transilvania. Ballarino raportează numai că Mihnea, îmbogăţit prin aflarea vistieriei lui Constantin, a oferit 1.500.000 de taleri pentru Transilvania; Ciorănescu, Documente, pp. 144-5. Cf. Şincai, III, p, 121; Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 125.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mîhail Radu), 1658-1659
165
care se revelau prin solicitarea celor două Domnii vecine şi începu să se îngrijească de aspiraţiunile acestui Domn, dornic de prea multe şi de prea mari lucruri.
Resultatul pârilor pe care cci doi principi le înaintaseră la Constantinopol nu fu decât discreditarea amândurora şi aruncarea unei umbre de îndoială asupra credinţei şi sincerităţii lor. Nemiilţămiţi de răul pe tare şi-l făcuseră astfel, duşmănia dintre ei continuă să se manifesteze de câte ori i se dete prilejul; de aceia, în urma procesului desbătut în primăvară la Constantinopol, reiaţiunile lui Mihnea cu principele Transilvaniei sâni dintre cele ttnhi aspre, de şi ele continuau încă în formă1. In luna Martie, Barcsai trimisese cu o solie la Constau linopol pe un oarecare Petru Deâk, care trebuia să treacă în drumtil său prin Muntenia; Mihnea dete poruncă să fie oprit, îl întoarse diii drum, şi, confiscându-i scrisorile al căror purtător era şi care conţineau poate noi plângeri şi învinuiri, le arse, şi pe sol îl trimese înapoi în Ardeal2.
Petru Deâk fu însă din nou expediat la Constantinopol, po-runcindu-i-se de data aceasta să iea alt drum. prin Moldova; în acelaşi timp Barcsai se plânse lui Râkdczy de purtările vecinului său, şi trimese iarăşi pe Matei Balogh în Muntenia, ca să ceară de sigur o îunlpăcare 3. Mihnea însă continuă să răs-buni pe toate căile trecutele pâri, şi. atunci când Barcsai, speriat de ameninţările Vizirului, căută să mai adauge ceva la suma despăgubirilor, împrumutându-sc la Constantinopol prin mijlocirea trimisului său şi a lui Nicolae Postelnicul, scrdarul Moldovei, el li încurcă socotelile .ii de data aceasta; „capuclie-haialele din Muntenia", se plângea Nioolae, „au răspândii peste tot zvonul că Ungurii nu obişnucsc să plătească, dacă iau ceva de undeva, şi din această pricină nu mai avem credit în ochii niirănui" i.
1 O dovedeşte şi faptul că Sigismund Bănffy cel trimis la Poartă cu prima rată din despăgubiri primise poruncă să se abată şi pe la Mihnea, să-i ceară o sumă de bani împrumut, dar fusese refusat de acesta (Monumenta Comitialia, XII, p. 189).
2	Ibid., p. 257.
8 Ibid., p. 257; cf. S. Gcrgely, Telelei M. Levelâzâse, I. p. 359, i Monumanta Com'tiaUa, XII, p. 234.
www.dacoromanica.ro
166
Al. Ciorănescu
De aceia se înţelege pentru ce Barcsai îşi întrebuinţa în vremea aceasta toată trecerea, de altfel destul de puţină, pe caro o avea la Comstantinopol, pentru a scăpa de un vecin atât de incomod; în acelaşi sens inlcrveniau şi agenţii ardeleni de acolo. „Dumnezeu ne va scăpa de un vecin atât de rău“, îi scriau ci, „dar şi Măria Ta -să ne înştiinţezi de toate cele trebuincioase, scriind şi dumnealui lui Panaiolachi, care e un voilor de bine al Măriei Tale, ca să stăruiască şi el pentru acele lucruri, şi pe acel vecin rău să-l scoată de lângă noi; aceasta va fi spre mare folos al Măriei Talc, că scapi aslFel de un vecin rău, care Imlulte lucruri încurcă"1.
Ca o minare a acestor certuri şi duşmănii, Mihnea îşi retrase şi ajutorul de oaste pe care îl trimisese lui Barcsai în toamna trecută, ca să-i fie de pază din spre partea lui Ră-koczy. Aşa se face că, în condiţiile de la Sas-Sebeş (21 Maiu-tO Iunie 1659), Barcsai nu mai apăru însoţit de armatele româneşti, şi nu mai avu pe lângă el decât câţiva trimişi moldoveni şi munlcni, de şi avea straşnice pcru!nci de la Vizir să urmărească îndată pe Râkâczy, şi chiar fu silit să iea, supt presiunea turcească, unele măsuri care erau o anulare a înţelegerii stabilite cu fostul principe în comiţiile livcule2.
Mai mult încă decât atât, Mihnea ceru şi obţinu de la Ko-prulu voia de a năvăli în Ardeal, pentru a răsbuna injuriile aduse de Barcsai de-o parte, şi poale, de altă parte, pentru a preveni o nouă încercare a lui Constantin. Intr’adevăr, acesta era încă departe de a renunţa la nădejdea Domniei. Din Nordul Ardealului, unde se retrăsese, şi dc unde întreţinea cu banii săi armatele şi speranţele lui Râkâczy, el ameninţa necontenit cu o expediţie în Muntenia, care părea pregătită chiar pentru vara aceasta; se spunea că îi trimesese lui Mihnea scrisori ameninţătoare şi chiar o provocare Ja duel, şi, pe lângă aceasta, înţelegând că bunele legături ale rivalului său cu Râkâczy nu pol decât să îngreuieze situaţia sa, se silia să oprească scrisorile care veniau de la Mihnea. De aceste purtări Domnul muntean înşliinţă îndată pe Marele Vizir; răspunsul fu că Vizirul îl va considera pe Mihnea drept un nemernic, dacă
1	Scrisoare din Constantinopol, 31 Mart 1659, Ibid.
2	Monumenia Comitialia, XII, pp. 282-3 şi 312; I. Bethlen, p. 75.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
167
nu va putea să pedepsească şi să înfrângă cerbicia acestui rebel, ceia ce însenina în acelaşi timip şi îngăduinţa pentru o expediţie împotriva lui1.
In urma învoirii astfel căpătate, Mihnea îşi strânse în tabără toată armata, şi începu pregătirile de drum şi uc luptă2. Barcsai începu să se teamă de aoeste preparative războinice, pe care le simţia îndreptate şi împotriva lui, şi să se intereseze de ţinta urmărită de Munteni; dar un spion român, pe care Sibiienii îl porniseră peste mftnţi în acest scop, fu prins de ©aJmjenii lui Mihnea, şi ţinut la închisoare "de acesta3. Mihnea nu mai aştepta ca să înceapă lupta decât să ştie precis ce va urmări în drumul său spre Ardeal. Fără îndoială că scopul lui netaărturisit era a face cu Barcsai aceia ce fărtise Minai lui Andrei Bălhory, cu şaizeci de ani ftiai înainte; cum însă oondiţiile nu erau cu totul aceleaşi şi cum atârnarea încă ne-deslegată faţă de Turci nu-i lăsa speranţa unor resultate durabile în urma unei asemenea fapte, nici hotărîrea lui nu va fi fost la fel de fermă, şi aşa se explică şi încetineala pregătirii, şi părăsirea acestui proiect* poate pentru o soluţie intermediară, care va fi fost obţinerea înlocuirii lui Barcsai cu Ioan Kem^ny.
Gândul de a-1 face pe acesta principe în Ardeal încercase să-l mai realiscze odată, în toamna trecută, fără să reuşească atunci; dar de un asemlenea aliat avea nevoie acolo, căci, dacă ar fi fost îngăduit de Turci, cu siguranţă fostul general al lui Râkoczy ar fi fost şi el un cafti pion al partidului creştin, şi de aceia încă din primăvară Mihnea se gândi la posibilitatea aducerii lui4.
Prilejul fu rugămintea pe care Kemcny o adresă rudelor sale din Ardeal, de a procura cei 100.000 de ţechini ceruţi de Han ca preţ al răscumpărării. Mihnea află de acest lucrul, poate prin Petru Szigethi, secretarul prinsului, care mai fusese şi în anul trecut la Târgovişte, şi care în primăvara aceasta
1	Ciorănescu, Documente, p. 143.
2	I. Bethlen, p. 74; S. Grendi, în ms. latin, fol. 53.
3	Iorga, Socotelile Sibiiului, p. 281.
4	„Mihnea-Vodă aşa scrie, că vor aduce pe dumnealui I. Kemâny“. Scrisoarea lui Barcsai către Râkoczy, 14 Martie 1659, în Monumenta Comilialia, XII, p. 207.
www.dacoromanica.ro
168
Al. Ciorănescu
veniso la comiţiile bistriţene; folosindu-se de greutăţile pe care le întâmpinau rudele lui Kemeny în strângerea unei atât de mari sumle, propuse Hanului să plătească cl toată suma cerută, în schimbul trimiterii lui Kem'eny la Târgovişle. La 5 Maiu, Hanul dete drumiul prinsului său, cu oondiţia ca în cel mai sCurt timp Kemeny să depună la Târgovişte, în mâni le oamenilor cari-1 însoţiră pănă acolo, 40.000 de taleri din suma datorită, urmând ca pentru restul de 40.000 de taleri Mihnea să ralmiână răspunzător1. In acelaşi fel fu răscumpărat şi Francisc Kornis, o altă căpetenie ardeleană, pe care însă Mihnea nu-1 lăsă să se întoarcă acasă, ci-1 folosi în pregătirile lui biilitare, ţimfuidu-l de altfel cu toată cinslea la Curte 2 * *.
Barcsai aflase între timp de tratativele duse de Domnul hiuntcan pentru aceste răscumlpărari, şi, lem(ându-se că planurile lui vor izbuti în cele din urmă, îi scrise în două rânduri, rugându-1 să renuuţe la gândul de a elibera pe Kemeny, şi chiar să împiedece cu orice preţ aoeaslă eliberare8. Cu atât mai vârtos avea s’o ceară Mihnea acum; la începutul lui Iunie, Kemeny era în Muntenia, îm'preună cu mai mhlţi Arde- * leni scapaţi şi ci cu acelaşi prileji. Mânios pc Barcsai din causa măsurilor pe care le luase împotriva lui în comiţiile de la Sas-Sebeş, Râkoczy era şi el bucuros de întoarcerea fostului său general, cu al cărui concurs nădăjduia să-şi ajungă mai repede scopul5 * *.
1 Monumenta Comitialîa„ XII, pp. 289-90; Şincai, III, p. 122; Husein Vegihi, la Iorga, Manuscripte din biblioteci străine, p. 61; cf. Stoica Ludescu, p. 352.
1 „Acum eu mănânc pânea şi sarea Măriei Sale, şi din robia mea am căzut rob în mâna Măriei Sale, dar nu sânt socotit ca atare, cu toate că nu mă pot întoarce în ţara mea, făgăduindu-mi Măria Sa multă milostivire". Scrisoare a lui Kornis către Râkoczy, din Târgo-vişte, 19 Septembre 1659, în Monumenta Hungariae Hislorica. XXIII, p. 654.
8 S. Gerendi, în ms. latin. fol. 53.
* S. Szilâgyi, 11 Răkdczg G. levelei Rhedei F., pp. 109-10.
5	„De bună samă că ne-am bucurat din toată inima de sosirea
dumnealui I. Kemâny, pe care sântem gata să-l ajutăm cu sângele
nostru şi cu averile noastre... Numai de-ar putea să ajungă scrisoarea sau omul nostru la Mihnea, că i-am lega noi cununa domnului
Barcsai, cu atât mai mult acuma, fiind acolo şi dumnealui I. Ke-jn6ny". Scrisoare a lui Râkâczy, 12 Iunie 1659, ibid., p. 109.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnca III (Mihail Radu), 1658-1659
169
Gândul lui Mihnea nu sc pulu îm'plini, pentru că se lovi din primla clipă de refusul lui Kcmienyl. Ajuns la Târgovişle tocmai în vremlea când Domnul se afla în tabără, pregătindu-şi armata, el află de expediţia proiectată, ascultă chiar din gura lui Mihnca învinuirile ce se aduceau lui Barcsai şi care-i în-dreptăţiau răsbunarea, şi văzu chiar scrisorile prin care principele ardelean insista pentru a obţinea părăsirea lui în captivitatea din Crâm; cu toată mânia pe care i-o stârni acea faptă, el nu putu să se împace cu gândul unei noi năvăliri în Ardeal, şi interveni pe lângă Domn, silindu-se să-l îmfpace cu Barcsai.
'După lungi tratative, pentru care trebui să rămână în Muntenia aproape trei luni, deşteptând bănuitorului Barcsai te-Imlerea că la Târgovişle se unellaşte ceva împolriya lui, el obţinu în cele din urmă făgăduiala de pace; se hotărî chiar încheierea unui tratat de prietenie, pentru a cărui stabilire i se alătură lui Kemeny, la plecarea lui spre Ardeal, un trimis muntean purluLor al conditiunilor de pace2 * *. Mihnca renunţa astfel la expediţia pe care o plănuise, şi care rămase măr-genită la o simplă incursiune, de altfel fără vre-o urmare serioasă, ce avu loc în Ţara Bârsci, pe la jumătatea lui August 8.
In acest timpi, între 20 şi 30 August, Barcsai tocmai se afla în comiţii la Cristur, lângă Turda. La 26 August sosi şi Kemeny în dietă, întors în ţară după aproape trei ani de lipisă; peste două zile el se înfăţişă principelui, împreună cu solul muntean, arătând lot ce făcuse la Târgovişle pentru pace şi sfătuindu-1 să accepte coudiţiunile puse de Mihnea. Principele presinlă dietei propunerea dy* prietenie a vecinului său, cerând parerea nobilimii; ,,întru cât fără consimţipnânlul ţerii nu poale hotărî, aculmf să vadă şi să hoLarască nobilii re-presintanţi ai ţerii dacă e necesar şi e bine pentru ţară să ne confcderăm, sau nu. Toţi doinmii sânt rugaţi să-şi dea părerile,
1	Scrisoare din 8 August, ib'ul., pp. 115-(>: ,,Ali-Paşa ar fi scris că Hanul tătăresc şi cu Milinca-Vodă au stăruit ca I. Kemeny să fie principe, dar el nu vrea".
2	I Bethlen, pp. 74-5; S. Gerendy, p. 53. Data înloarfcerii, 21 Sep^
tembre, e greşită în Quellen, IV, p. 251.
1 G. Krauss, I, p. 385; Iorga, Socotelile Sibiiuhii p. 281.
www.dacoromanica.ro
170
Al. Ciorănescu
întru cât şi dumnealui I. Kemeny aşa a înţeles şi aşa raportează, că Voevodul e pentru menţinerea prieteniei cu noi. Iar ante ontinia dorinţa Voevodului este ca din cele trei naţiuni să-i fie trimişi ca ostateci trei bărbaţi) patrioţi şi cinstiţii; şi feciprocp şi din Muntenia va trimlete ca ostateci pe trei boieri iubitori de ţară”1.
Paoea se încheie pe această basă, fără prea multă discuţiune. La 29 August dieta hotărî şi pe cei trei ostateci: din partea nobilimii maghiare avea să fie trimes Mihail Nadanyi, din partea Secuilor Ştefan Lazar din Sarhighi, iar dîn partea Saşilor senatorul braşovean Andreas Schoppcl, bun cunoscător al limbii romlâne. Pentru cheltuielile drumhlui li se achită suma de şase sute de taleri, şi a doua zi fură trimeşi spre hotar, după ce i se încredinţară lui Nadanyi scrisori către Mihmea, stabilind statornică prietenie între ei2.
Dar şi noua legătură era sortită să rămână fără efect. In Nordul Transilvaniei, unde aştepta de un an de zile momentul potrivit pentru a se întoarce, răbdarea lui Râkdczy se tocise de atâta inactivitate. Faţă de prietenii săi el declara cu tărie că nu pofteşte să se întoarcă pe tronul atât de plin de primejdii şi de amărăciuni, şi-şi arăta lot despreţul pentru principele ridicat dintre Valahi: „Noi mu-i poftim Domnia; numai de nu ne-ar supăra, ar trăi şi el [în pace}, şi am, «trăi şi noi. Noi nu cercetăm felul vieţii lui, şi nu am făcut gălăgie după chip valah, cum a făcut dumnealui deunăzi la Deva, pe strada, cu păcurarii oei de samă lui“s
In realitate Domnia „păcurarului” nu putea să-l lase indiferent; exasperarea în care îl aduseseră măsurile luate de Sas-Sebeş şi poate şi un prealabil acord cu Mihnea, pentru ca apoi să pornească împreună răscoala, îl hotărîră să reintre în scena politică a Transilvaniei. La aceasta îl îndemnau de-o potrivă şi cei doi Domni români maziliţi, cari încă se aflau pe lângă el şi cari nu conteniseră încă din toamna trecută
1	Monumenta Comitialia, XII, pp. 351-2.
2	Ibid.. pp. 352, 354; Şincai, III, p. 123; cf. Krauss, II, p.. 1; Quellen, VI, pp. 117 şi 138. Tratatul avea nouă puncte, şi trebuia să fie anexat la resumalul şedinţelor dietei, dar lipseşte în Monumenta Comitialia (cf. p. 352).
8 Monumenta Hungariae Historica, XXIII.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
171
să se recomande suveranilor apuseni, pentru sprijin şi ajutoare x.
(Şi Constantin şi Gheorghc Ştefan îşi adunau mereu oaste, în judeţul Sălmar, unde îşi luasera moşii şi unde se ailau în vremea aceasta; supt steagul lor veni au mai cu samă ţărani români, şi împotriva acestui lucru protestă în curând nobilimea de prin partea locului, care hotărî în adunarea judeţeană izgonirea celor doi pribegi şi tulburători1 2. Constantin mai cu samă îl îndemna pe Râkdczy să între în acţiune, de oare ce împrumuturile forţate pentru care acesta făcea necontenit apel la vistieria lui îi făcuseră şederea în Ardeal atât de costisitoare, încât bietul pribeag nu ştia dacă e mai bine să plece în lume, sau să aştepte vremuri mai milostive3.
In cele din urmă, pe la sfârşitul lui August, Râkoczy se hotărî să între în Ardeal şi să izgonească pe Barcsai, şi în acest scop trecu, însoţit de armată, peste munţii Mescşului, ameninţând dicta de la Crislur, care sc sparse de frica apropierii lui. Cei 1.200 de oameni .trimişi împotriva lui de Barcsai, supt comanda beţivului Ştefan Vâradi, fură surprinşi şi cu uşurinţă răspinşi, iar căpitanul lor ucis fără a fi avut vremb să afle ce i se întâmpla4. Barcsai sa retrase, ca măsură dc prudenţă, la Deva, pentru a fi mai aproape de ocrotirea turcească din Timişoara şi, socotind că se va putea înţelege cu Râkoczy prin mijlocirea lui Kcmeny, vcchiu prieten al năvălitorului, îl trimese pe acesta înaintea lui; Nadanyi şi ceilalţi doi ostaleci, porniţi spre Târgovişle chiar în ziua în care comiţiile se risipiau de teamă, aveau şi porunca de a ruga pe Mihnea să ajute pe principele lor, rugăminte care rămase, bine înţeles, fără niciun răspuns5.
Râkoczy şi generalul său se întâlniră plângând şi povestindu-şi
1 Cf. Ciorănescu, Documente, p. 141, şi Hurniuzaki, Documente, Vi, p. 56; IX‘, pp. 106 şi 125-6.
* S. Meteş, Moşiile Domnilor şi boierilor, pp. 72-3; cf. Ilurmuzaki, Documente, V1, p. 61.
3	Ciorănescu, Documente, p. 136. Cf. Bethlen, p. 99; G. Gualdo, I, p. 441; I. Fessler, IV, p. 290.
i I. Bethlen, pp. 77-8.
5 Szalardi, A siralmas maţ/i/ar krowkâban, în ms. Academiei Române, p. 985; cf. Quellen, VI, p. 117.
www.dacoromanica.ro
172
Al. Ciorănescu
marile schimbări prin cari trecuseră şi unul şi altul, şi trecură apoi la discutarea propunerilor lui Barcsai. Acesta oferia abdicarea sa şi alegerea ca principe a lui Kemeny, alegere pe care Mihnea nu înceta să i-o propună acestuia' nici acum * *. Nici Râkoczy n’ar fi văzut cu ochi răi această soluţiune şi în( vederea ei pusese lui Kemeny condiţiunea de a asculta şi a urma directivele lui. Spera astfel să instaleze pe tronul Transilvaniei un principe cu totul supus poruncilor lui, pentru ca efectiv, de şi din umbră, conducerea să-i rămână tot lui. Intre timp însă îi veni din Munteni i vestea că aliatul lui de acolo n’a renunţat la planul de Irăscoală şi că a şi început să-l pună în faptă; socotind atunci că nimeni nu-1 mai poate sili, ca pănă acuml, „să culeagă fragi în cofa altuia", el întrerupse tratativele cu Kemeny şi reluă înaintarea în Ardeal, silindu-1 pe Barcsai să fugă la Timlişoara2. Transilvania i se supuse fără împotrivire, şi dieta convocată la Târgu-Murăşului pregăti proclamarea realegerii lui, aprinzând prin actul acesta un nou rug de jertfe la hotarele ţerii şi făcând să apară iarăşi ameninţătoare sabia neîmblânzitului vizir.
V.
In vreme ce întâmplările din Transilvania luau o întorsătură atât de potrivită cu planurile lui, Mihnea se silise să le îndrumeze la fel şi pe cele de aici. In ţară, situaţia era tot cea de anul trecut. Dokrinul stăruia necontenit în gândul lui de răscoală, pe care boierii îngrijaţi de soarta moşiei, indiferent dacă înţeleasă ca o datorie patriotică sau personală, nu puteau să-l încuviinţeze. După cum ştie să spună şi cronicarul contemporan, şi duşman lui, „fiind îndemnat de dracul ca să se ridice cu sabie asupra Turcilor, tare s’au tulburat asupra boierilor, zicând că nu vor să stea cu el, şi pentru dânşii nu să poate scula asupra Turcilor"3. Intr’adevăr, a se bizui
1 Paul Korosi, trimis de Kemeny în Muntenia, se întoarse în Sep-tembre, aducând veste că Mihnea a intervenit pe lângă Marele Vizir şi pe lângă Han, pentru înscăunarea lui. Szilngyi, Relltim, II, p. 556.
* I. Bethlen, pp. 85-6; G. Krauss, II, p. 3; G. Gualdo, I, p. 471; Monumenta Com'tialia, XII, p. 359.
®S. Nicolaescu, Letopiseţul Ţării-Romăneşti, p. 164; cf. Stoica Lu-descu, p. 351; Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti, ed. N. Iorga, p. 145, unde se spune chiar că Mihnea şi-a ispitit mai întăiu boierii, pentru a li afla atitudinea faţă de planul său.
www.dacoromanica.ro
î)omnia Iui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
ite
pe ajutorul lor ar fi îndemnat să construiască în vânt, şi de altă parte experienţa de anul trecut îi dovedise că nici tăcerea lor nu va putea s’o câştige.
O înlăturare a dregătorilor prolivnici planurilor lui deve-nia cu atât fmiai trebuincioasa, cu cât nu ei ar fi puiuţ să iea, la momentul oportun, comanda oaslei ce avea să izgonească pe Turci, înlocuirea căpeteniilor de oaste şi de cetăţi fu hotă-rîtă odată cu pierderea lor; măsura aceasta, pe care nici posteritatea n’a vrut s’o justifice şi s’o ierte, va fi avut din partea lui Mihnea şi o motivare mai potrivită, pe care a serv^t-o Turcilor, de vreme cc Marele Vizir găsise holărîrea lui cu totul îndreptăţită de vinovăţia boierilor lui1.
Condamnarea sfetnicilor îndoielnici se făcu în taina cca mai mare, cu ştirea numai a câtorva credincioşi; măcelul repetă sângeroasa soenă petrecută cu o sută de ani mai înainte, supt Domnia lui Lăpuşneajiu. Inlr’o seară din vara anului 1659 2„ boierii a căror pierdere fusese holărîlă se văzură poftiţi la un ospăţ, în casele domneşti din Târgovişte, unde se înfăţişară fără vre-o bănuială. „Deci începu a-i sili cu vinul şi cu băutura, şi care cum ieşia la primblare, oamenii Mihnii-Vodă îi zugruma într’allă casă. Iar celor de la masă li se părea ticăloşilor că cei ce ies afară scapă de băutură şi să duc pe la casele lor de să vor fi odihnind. Şi aşa să trăgea tot unul câte unul pre rând ca să iasă afară, să scape, şi care ciun ieşia îl zugruma. Şi zicea în surle şi în trâmbiţe, şi bătea în lobe, ca să nu-i auză nijmjenea răcnind”3 * * * * 8.
**■ Ciorănescu, Documente, p. 144. Unul dintre cei ucişi, Udrişte Spătarul, se făcuse vinovat, împreună cu Ghinca Vistiernicul, de înstrăinarea venitului ocnelor: „sculatu-s’au Udrişte Spătarul şi Ghi-nea Vistierul de au luat den venitul ocnelor şi al vadurilor taleri 14.176, de i-au mâncat şi i-au făcut ei ce au ştiut" (N. Iorga, Studii şi Documente, V, p. 123). Poale de asemenea mâncătorii vor fi fost acusaţi şi alţii dintre boierii condamnaţi.
2 Data nu se poate fixa. Măcelul a avut loc înainte uc 25 Iulie^
când în divanul domnesc nu mai apare niciunul dintre boierii ucişi
(Magazin Istoric, V, 1847, pp. 347-9; cf. Ciorănescu, Documente, p.
144, şi Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 118), şi după 22 Innie, când
divanul apare pentru ultima oară cu vechea formaţiune (Condica
Mănăstirii Golgota, la Academia Română, ms. 2071, fol. 98).
8 Stoica Nioolaescu, Letopiseţul, p. 164.
www.dacoromanica.ro
m
Al. CiorănesCU
Astfel, în sunetele tabulhanalei şi ale păharelor cu vin, îşi pierdură viaţa zece mari boieri şi doi căpitani de oaste, ale căror trupuri fură aruncate, cu laţurile de gât, pe ferestre, lângă zidurile caselor domneşti, unde dorobanţii, cei m'ai bucuroşi să vadă astfel de isprăvi, le păziră cu străşnicie ca să nu fie luate şi îngropate1. Periră în acea seară, supt ochii Domnului care va fi asistat la măcel, Indeminând cu păharul pe cei ce ospătau aşleptându-şi rândul, Marele Vornic Radu Cândescu, cu fraţii săi Negoiţă Clucerul şi Moise Logofătul, Marele Spătar Udrişte, Diicul Buioescu, fost pretendent la Domnie după (moartea lui Matei şi acum Mare Clucer, Radu Fărcăşanu Mare Stolnic şi bătrânul Danciu Pârâianu Postelnic, cu fiul său Preda Logofătul, Badea Comăneanu Vel Goînis, şi Slroe Bâr-sescu Clucerul. Dintre căpeteniile nesupuse ale armatei fură jertfiţi căpitanul Vasile Câmpineanu şi Mihai de la Pălroaia, căpitanul de roşii2.
Condamnarea avu aceleaşi urmări ca şi anul trecut. Domnia se declară stăpână pe toate averile rămase în urma boierilor executaţi, şi, pentru a înlătura împotrivirea jupăneselor lor, nu se sfii să întindă şi asupira acestora măcelul, chinuindu-le mai întăiu pentru a afla ascunzişurile avuţiilor lor. De şi aceste torturi nu vor fi avut loc în crudele condiţiuni zugrăyile de scriitorul contemporan, care a aflat din zvonuri că Mihnea ar fi dat ordin ca jupăncsele boierilor ucişi să fie înciiise fiecare, goală, în câte un sac, împreună cu trei pisici înfometate, care le-ar fi zgâriat şi le-ar ţfi sfâşiat în cele din urmă3p totuşi nu e mai puţin adevărat că multe femei împărtăşiră soarta bărbaţilor lor.
Dar lucrurile erau aproape, şi de data aceasta, printr’un nenoroc care l-a urmării în toata Domnia, să se întoarcă îm-
1	Stoica Ludescu, p. 351; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 145; Quel-len, IV, p. 252; Hurmuzaki, Documente. IX1, p. 118. O versiune fantesistă la Krauss, I, p. 384.
2	Stoica Ludescu, p. 351; Stoica Nicolaescti, Letopiseţul, p. 105; Iorga. Istoriile Domnilor, p. 145. V. şi C. V. Obedeanu, Danciul Pârâu iaiui, în Ar/linele Olteniei, VII (1928 , pp. 118-20. Miron Coslin, pt 301, spune că au fost omorîţi „30 de boieri, lot de frunte aceci ţări".
* Krauss, I, p. 384; cf. Stoica Ludescu, p. 351, şi Zinkeisen, IV, P- 882.
www.dacoromanica.ro
bomnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
175
potriva gândului lui Mihnea. Comunicându-se Vizirului întâmplările din Muntenia, Koprulu nu găsi nimic de obiectat împotriva acestui act de simplă justiţie, cum i-1 vor fi represintat capiuchehaiclele de acolo, de şi ţara începuse să murmure şi să-şi arate nemulţămirea. El însă socoti că poate să scoală şi unele foloase de pe urma condamnării unor supuşi atât de bogaţi, şi înştiinţă pe Mihnea că Poarta, ca suzerană a lui şi ca stăpână a avutului supuşilor săi, e dc drept posesoarea moştenirii celor ucişi şi ceru prin urpiiare să i se trimită toţi banii pe cari Dolmlnia şi-i însuşise din averile lor1. Domnul nu răspunse însă la această poruncă, pe care o va fi ocolit supt diferite pretexte pănă în clipa izbucnirii răscoalei, ceia ce ridică noi nean'ulţămiri împotriva lui la Conslanlinopol2.
In afară de averile câştigate în felul acesta, Mihnea căpătă, prin uciderea boierilor, şi posibilitatea dc a-şi praneni divanul şi a numi în cetăţi şi asupra armatei comandanţi de cari să poală fi sigur3. Sfatul domtnesc luă o noiuă formaţiune. Mânui, un credincios adus de Mihnea dc la Conslantinopol, de altfel poate singurul Fanariot venit cu această Domnie, căpătase Băi-nia Craiovei încă de la moartea lui Preda Brâncoveauu. In locul lui fusese numit Vornic al Ţerii-de-Jos Gheorghe Bă-leanu, Barbu Poenaru rămânând izilr’o Ţara-de-Sus care nu va fi fost niciodată precisată aici. In locul părăsit de Constantin Cantacuzino în anul trecut rămăsese Logofăt un Radu Coco-răscu, iar Vistieria i se păstră lui Slroe Leurdeanu. Dumitru Sârbul, fost Armaş şi, zice-se, cuminat cu Domnul, înlocui la Spătărie pe Udrişte cel ucis, iar Mihail Hârjetoianul fu făcut Clucer în locul lui Diicu Buioescu. Manta Comisul îşi păstră şi acum vechea slujbă, pe când Gheorghe Stolnicul şi Vladislav Bengescu Slugerul căpătară trepte mai înalte decât în anul trecut, iar Iane Păharnicul şi Neagoc Postelnicul apar pentru întăia oară în divanul doimjncsc4.
Mihnea se încunjură astfel de colaboratori cari erau în mare
1	Giorănescu, Documente, p. 144.
2	Hurmuzaki, Documente, V1, p. 57; cf. QueUen, IV, p. 252.
13 Hurmuzaki., Documente, IX1, p. 148.
4 Cf. Magazin istoric, V, 1847, pp. 347-9, şi I. C. Filitti, Arhiva Gh Gr. Cantacuzino, p. 221, unde Gheorghe Balcanii e numit, din greşeală, Boteanu.
www.dacoromanica.ro
i?6
Al. CîorânesCil
parte prieteni ai săi personaj,, şi în cari putea să aibă toată încrederea. înlăturând din capul locului posibilitatea oricăror opuneri şi tulburări interne, se făcuse cel dintăiu pas mare pe drumul răscoalei. Domnul însă nu putea să uite că dintre boierii duşmani ai planurilor sale unul singur, şi cel mai primejdios dintre toţi, îi scăpase din mână: Constantin Cantacuzino, cu ginerele şi cu fiii săi, se afla şi acum în Moldova, unde trăia cu cinste la Curtea lui Ghica. Mihnea înoercasp poate să-l ceară Domnului de acolo, dar prin tratatul din toamna trecută se legase să renunţe la asemenea extrădări. Pentru a' se răsbuna el requrse la mijlocirea Marelui Vizir, în faţa căruia acusă pe Camtacuzino şi pe Pană Filipescu că sânt haini împărăţiei, făcând poate alusie la trecutul lor refugiu în Ardeal, că amestecă ţările şi că au refusat să vină să se în4-chine Domniei; îi ceru prin urmare să intervină pentru a-i sili să se întoarcă în ţară, unde se pregă,lia de sigur să-i poftească şi pe ei la ospăţul domnesc.
Vizirul trimese într’adevăr doi capugii în Moldova, cu însărcinarea să ridice pe cei doi boieri şi să-i ducă în Muntenia, fie şi fără voia lor, pentru a fi judecaţi. Culm) însă împricinaţii ştiau prea bine ce soartă îşi pregătesc dându-se singuri în mâna lui Mihnea, stăruiră pe lângă trimişii turceşti ca să fie duşi, nu în Muntenia, ci la Poartă, pentru a se justifica în faţa Vizirului de învinuirile ce li se aduc. CapugLii se învoiră şi, lăsând pe Pană, îl luară numai pe Cantacuzino, conducân-du-1 pănă la Brusa, Unde se afla în vremea aceasta Kopriîlu; „aoolo s’au închinat şi s’au curtenit la dânsul, şi foarte i-au părut bine Vczirului de dânsul".'
Mai puţin bine trebuia să-i pară însă lui Mihnea, care vedea
O.i prada îi scapă încă odată; el se grăbi să trimită Vizirului o delegaţie de boieri încărcată cu daruri, cerând printr’însa inoartca lui Cantacuzino. Acesta e trimes atunci în judecata divanului împărătesc, unde se înfăţişară ca acusalori din partea Domnului muntean Clucerul Colţea Doicescu şi Nicolac Sofia-leul, repetând învinuirile aduse de Mihnea fostului său sfetnic. Acusalul se presinlă el singur în divan şi se apără arătând cum, după scurta rătăcire de la început, a venit de bună voie şi s’a închinat la Domnia cea nouă; cum Mihnea ba cinstit cu slujbă, încredinţându-i Logofeţia cea Mare, în care calitate a
www.dacoromanica.ro
bomnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659	*77
putut să cunoască toată corespondenţa şi toate sfaturile lui cele de taină şi cum, înţelegând că scopul urmării de politica lui e să se hainească şi să se ridice în potriva împărăţiei cu armă, a vrut mai bine să fugă decât să fie amestecat în această trădare. In urma acestei expuneri divanul recunoscu că dreptatea e de partea lui, şi achitându-1, trimişii lui Mihnea „fură scoşi din divan cu mare ruşinef'1 2.
Dar procesul nu putea să se isprăvească aici. Pe lângă qă făcuse scăpat pe Cantacuzino, el creă şi serioasa prejudicii lui Mihnea. încrederea Turcilor faţă de el, zdruncinată dc întâmplările din anul trecut, primise pe rând noi lovituri, prin descoperirea legăturilor lui cu Râkoczy, prijn plângerile lui Bar-csai, prin pretenţiunile lui exagerate, prin netmjulţămirea iscată în ţară de uciderile săvârşite dc el, şi la toate acestea veuâa să se adauge acum descoperirea atât de limpede a întregului său plan.
Astfel, cu toate că el se silia să-şi păstreze, pănă la Imio mentul potrivit, toate bunele legături cu Constantinopolul, cu toate că nu întârziase să trimită tributul la timpa, cu toate încurajările şi favorurile pe care le acorda Musulmanilor cq veniau să se aşeze în ţară, cu toate înaltele sale protecţiuni, Poarta începuse să se gândească la o înlocuire a lui Mihnea. Lucrul acesta îl ceruse şi Barcsai, şi îl recomanda insistent şi Panaiotachi, dragomanul cel atât de influent; o schimbare de Domin pioate nici în ţară n’ar fi fost văzută prea rău. Poarta; era aproape giata să iea o hotărîre în acesft sens, şi se ştia la Constantinopol că Mihnea va fi înlăturat în curând3. De aceia Mihnea trebui să lucreze şi el mai în grabă, pentru a preveni detronarea ce i se pregătia pe încetul, şi, luându-şfi cete din urpiă măsuri, el purcese la realisarea vechiului său vis de răscoală pentru desrabirea neamului şi a crucii.
1	Stoica Nicolaescu, Letopiseţul Ţării-Româneşli, pp. 350-1, unde toate aceste întâmplări ale Postelnicului sânt povestite mai pe larg decât în versiunea din Magazin Istoric, ceia ce lasă să se vadă mai limpede mâna scriitorului cantacuzinesc. Cf. şi M. Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, p. 83.
2	Ciorănescu, Documente, p. 141. Hurmuzaki, Fragmente, III, pp. 246-7; Hurmuzaki, Documente>. Supt. I1, p. 245.
8 Hurmuzaki, Documente, V1, p. 57.
12
www.dacoromanica.ro
Al. Ciorănescu
178
Cu şaizeci de ani mai înainte de aceste întâmplări, înir’o zi pe care prin nimic n’o lăsase să se înţeleagă, Mihai al II-lea, pentru asemenea fapte porec’it mai târziu cel Viteaz, poftise la Curte pe toţi creditorii turci ce-1 încunj urau, şi, îu clipa în care îi avu în mână, aruncă asupra lor, din toate părţile, oastea, aşa încât niciunul să nu scape din cursa întinsă In 1659 cei cari îl stânjeniau pe Mihnea al III-lea nu erau atât creditorii, cât mai cu saună garda de Turci ce-1 păzia de aproape,- şi, cum isprăvile acelui înaintaş erau acum lucruri vechi, de care nimeni nu-şi mai aducea aminte, scena putu să se repete la fel. Dar, îndrăgostit mai mult de spectacolul la care îşi făgăduia să asiste, decât de ţinta pe care ar fi trebuit s’o urmărească, Domnul de acum îşi luă toate măsurile pentru ca înscenarea să nu dea greş, şi efectul să fie cât mai simţit.
In ziua de 12 Septembre se pregăti în casele domneşti de la Târgovişte un mare banchet; invitaţii nu mai fură de data aceasta boierii, cari de acum înainte întrau cu lotul în planurile lui Mihnea1, ci căpeteniile armatei turceşti. Numărul oştenilor turci aflători în Muntenia Ia data aceia era de două prii de oameni, dintre cari patru sute formau o gardă dominească. Pe aceştia pe toţi Mihnea puse să-i poftească la palat, împărţindu-li mâncare şi băutură în odăile slujitorilor, pe când căpitanii lor mâncau la aceiaşi masă cu el. Bucuroşi de ospăţul pentru care se pregătiau, aceştia nu mai avură vreme să bage de samă că împrejurul palatului roiesc seimenii mai numleroşi decât de obiceiu şi că împrejurul mesei umblă slujitori mai Imlulţi decât ar fi fost nevoie.
Mihnea venind să se aşeze la cap de (masă, alături do ei, Spătarul îi puse alături pe piasă buzduganul pe care acel Domn cu hieratice atitudini şi cu grija de fiecare clipă a măreţiei ţinutei sale nu-1 părăsia niciodată; lucrul acesta îl ştiau, de altfel, şi Turcii, şi Beşleag-Paşa nu văzu nimic neOh bişnuit în asemenea gest. Banchetul începu ca orice banchet,
1 „Norodul ţării şi boierii (spre marea mea mirare) au toţi aceiaşi voinţă; poate că acest lucru e de la Dumnezeu, că sânt aşa de [bine] pregătiţi, şi au început în acest fel". Scrisoare a lui Fr. Kornis, către Râkâczy, din Târgovişte, 19 Septembre 1659, în Monnmenta Rungariae Historica, XXIII, p. 653.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea Ilî Miliail Radu), 1658-1659
179
când un jăluitor se înfăţişă slujitorilor şi ceru voie să se' plângă Domlnului său. După dorinţa domnească, el fu lăsat să între în sală: era un biet ţeran năcăjit, cu hainele rupte şi cu faţa însângerata, care, căzând la picioarele scaunului voc-vodal, strigă pentru dreptate împotriva Turcilor asupritori cari l-au jăfuil şi l-au adus în halul acesta.
Scena fusese bine pregătită în toate amănuntele ci. Mânia lui Mihnea se arătă crescând faţă de mişelia acestor păgâni, şi izbucni în clipa în care, apucând buzduganul, îl aruncă î!n fruntea lui Beşleag-Paşa, biată căpetenie mlenită să răscumpere cu viaţa lui două veacuri de asuprire turcească. Acesta trebuia să fie seminalul. îndată slujitorii din prejurul meseii puseră mâna pe săbii şi măcelăriră în câteva clipe pe oaspeţii aplecaţi de băutură şi nedu|mleriţi asupra celor ce li se întâmplă. Domnul se arătă între timp la fereastră, şi un semn al lui desJănţui în curtea palatului aceiaşi urgie,- Seijmienii năvăliră de pretutindeni şi, unul câte unul, tăiară pe toţi păgânii pe cari îi putură găsi. 0 ceată de o sută cincizeci de Turci izbuti, prin cine ştie ce împrejurări, să fugă şi să se închidă între zidurile mănăstirii Stelea, nădăjduind că oştenii creştini se vor sfii să facă vărsare de sânge înăuntrul templului lor. Dar credinţa Seilmlenilor, printre cari vor mai fi fost poale şi vechii jăfuifcori de biserici, nu (mergea atât de departe. Turcii fură scoşi şi de aoolo şi ucişi pănă la unul, fără cruţare, aşa încât din toată garda domnească ni ci unul nu scăpă cu viaţă1.
Nici cealaltă armată turcească nu avu parte de o soartă mai bună. In urma (măsurilor luate din vreme, Târgoviştea fusese încunjurată din toate părţile de cavaleria mlunteană, şi niciun Turc nu mai avu voie să iasă din oraş; îndată ce porni 'măcplul la Curte, pedestrimba fu slobozită înăuntru, unde se repetară scenele din palatul doirinesc2. Porunci fuseseră date şi în porturile dunărene, ca niciun Turc să nu fie lăsat a ieşi de pe pământul ţării, pănă la noi ordine. Noul ordin fu acela de a se imăoelări toţi păgânii, şi în felul acesta peri şi * 8
1 Pentru toate acestea v. Monumenta Hungariae Historica, XXIII, pp. 653-4; Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148; G. Krauss, I, p. 383; acelaşi, II, p. 6, dă 6 Septembre ca dată a măcelului.
8 Stoica Ludescu, p. 352; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 146.
www.dacoromanica.ro
ISO
AI. Ciorănesdu
un m«are număr de negustori musulmani, după ce fuseseră mlai întăiu supuşi la torturi, pentru a-şi spune averile, pe cai*e Domnia se făcu îndată stăpână1.
Numărul celor jertfiţi în această împrejurare trebuie să fi fost foarte mare; numai soldaţii ucişi erau două mii2. Solull pe care Mihnea îl trimise cu puţin în urmă în Apus, declară acolo că Domlnul a omorît pe toţi Turcii din ţară, 12.000 de1 oameni în total3, şi e probabil că nu exagerează, de oare co chiar un cronicar turc dă un număr mai mare, 17.000 de drept-credincioşi4.
Mihnea păşia în felul acesta la realisarea vechiului său vis. Dacă e adevărat că măcelărirea Turcilor izbucneşte întru câtva cam neaşteptată şi înainte de vreme, trebuie în schimb să se ţină samă că ea devenise acum necesară. Ea s’a petrecut înainte de vreme, dacă se iau în considerare planurile de coaliţie ale lui Mihnea, dintre care nioiimul nu fusese pănă atunci pfe deplin realisat, ceia ce faoe ca răscoala să încUapă înainte ca pregătirile să fi fost sfârşite. Devenise însă necesară, pentru că pe Mihnea îl pândia mazilirea, lucru pe care şi el îl ştia, şi, dacă ar fi întârziat, dintr’o clipă în alta ar fi putut să piardă Dojminia fără a fi încercat mai întăiu realisarea gândului pentru care lup Lase ca s’o câşlige. Se zvonia chiar, şi un Ardelean de la Curtea lui Mihnea înregistra acest zvon, că garda lui de Turci a primit poruncă să-l prindă, şi că ar fi şi făcut-o, dacă Dotojml ar fi fost mai puţin prudent5 * * *; se mai ştia, în afară de aceasta, că Gian-Arslanf-Paşa de la Silistrai se pregătia să între cu armată în ţară, supt pretext că vrea să
1	Antalffi, Călătoria lai Evliă, p. 31.
2	Quellen, VI, p. 137; Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 142; Şiucai, III, p. 124.
• 8 Ciorănescu, Documente, p. 95.
4	Anlalffi, Călătoria lui Evliă, p. 31.
5	„Trupele turceşti de lângă el conspirând în taină împotriva lui,
Dumineca trecută, l-au chemat pe Măria Sa Voevodul mulţi dinlr’înşil
afară la câmp, la petreoeere, dar, ştiind Măria Sa gâudul lor nemernic, nu s’a dus; dar, oastea turcească făcând în acea zi şi în oraş multe
tâlhării, n’a mai putut răbda". Fr. Kornis către Râkoczy, Târgovişte, 19 Septembre 1659, Monumenta Hongariae Historica, XXIII, p. 653.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
181
meargă la Inău, dar, după informaţiile căpătate de Doimii, aducându-i în realitate porunca de mazilire1.
In al doilea rând măcelărirea Turcilor îi fusese cerută, şi anumle tocmai de vechiul său aliat Râkdczy, cel de-abia întors în Ardeal. Acesta aşteptase încă de anul trecut să izbucnească în Muntenia făgăduita răscoală, şi explicările pe care Mihnea i le furnisase în urmă nu-1 mulţămfflseră decât pe. jumătate. Temerea că făgăduielile de prietenie ale lui Mihnea, cunoscut ca prieten al Porţii, n’ar fi decât o cursă anumle întinsă pentru el, îl făcuse să pună ca primă condiţie a valabilităţii tratatului încheiat de Harsânyi în numele lui uciderea aceasta, la care se adaugă mai târziu, tot ca o încredinţare de sinceritatea lui Mihnea, cererea de a i se extrăda ostatecul lui Barcsai, Mihail Nadanyi2. Cum' Râkdczy se întorsese în ţară cu mari speranţe că va fi reales în Domnie, pentru a păstra preţioasa lui alianţă Mihnea trebui să înfăptuiască îndată actul de credinţă ce-i fusese cerut.
De aceia, îndată după săvârşirea acestor isprăvi, prunul său gând fu să vestească pe Râkdczy de împlinirea legământului lor. 0 făcu prin Imlijlocirea a doi Ardeleni, prin Francis Kornjs mâi întăiu, care se afla încă la Târgovişte, şi pe care-1 puse să scrie lui Râkdczy, înştiinţându-1 de cele întâmplate aici, şi cerând prin aceiaşi scrisoare un ajutor de trei sau patru mii de oameni, şi unele arme pe care în Muntenia nu aveau de unde să şi le procure. Kornis îşi îndeplini cu credinţă misiuuea, dar cu destulă sfială, de oare ce nu ştia dacă o asemenea rugăminte va conveni fostului său ^stăpân, şi de aceia se grăbi să spună că el nu are nicio vină şi niciun amlestec în acele cereri ale Dolmlnului muntean: „Măria Sa Domnul ştie că am avut înaintea Măriei Tale oarecare trecere în ce priveeşlc’ treburile războiului, mai mult decât se cuve-nia după mlcritele mele, şi potrivit cu aceasta a şi poTlil Măria Sa să aducă la cunoştinţa Măriei Tale dorinţa Măriei Sale, şi să-şi vestească pofta. Ar nilai dori Măria Sa de la Măria Ta şi câteva scule pentru împuşcat, uşoare, de câmp, cu o miortieră grea, cu câteva grnnale şi cu fitilurile trebuincioase, căci altfel Măria Sa nu poate găsi. Iar Dumnezeu * 3
1 Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148; Ciorăuescu, Documente, p. 147.
3	Szalardi, la Şincai, III, p. 125.	’
www.dacoromanica.ro
182
Al. Ciorăiiescu
ştie că toate acestea le-a socotit Măria Sa, de la sine, înaintea milea; nu i-am dat eu sfatul Măriei Sale, (pentru sculele de îm* *-puşcat şi fitiluri. Pentru aceia rog şi eu pe Măria Ta, pentru întinderea slavei numelui Tău, să ajungă mâna Măriei Tale la Dunăre şi la Marea Neagtră, de-ar trijmlile măcar patrfu iui|i de oainleni dintre oşLile aduse în Ardeal"1.
Cu aceleaşi instrucţiuni pleca de la Târgovişle, cam lot în vremea aceasta, Paul Korosi, prieten al lui Kemeny şi trimis de acesta în Muntenia cu solie. Milinea îi arătase şi lui că ar începe îndată o liniare mişcare împotriva puterii turceştii, dacă nu i-ar lipsi siguranţa unui sprijin în Ardeal, şi-i mărturisise că ar avea nevoie şi de un ajutor de vre-o două mii de oameni, •ue sigur pentru încadrarea oştenilor lui mai puţin pricepuţi în ale războiului2.
Ceia ce unmăria Domnul muntean era pri|n urinare un, Lratat cu forme precise, care să stabilească obligaţiile reciproce ale ambilor principi şi prin care să ştie pe ce ajutor s’ar putea bizui. Pe lângă îndemnurile pe care i le trimitea în acest sens lui Râkoczy prin cei doi Ardeleni, el îi expedie şi un trimis special, purtător şi al unor daruri, care îl găsi pe Râkoczy la Blaj, şi-i înfăţişă isprăvile lui Mihnea, nu cu puţină bucurie ascultate de principele ardelean3. întâmplarea făcu însă ca solul imtantean să se întâlnească acolo cu un cleric abia întors dintr’o solie la Cazaci, unde îl trimitees|e Constantin Şerban, şi putu astfel să oomlunice lui Mihnea că pribeagul acela încă n’a renunţat la nădejdea Ddmfoţei şi că îşi caută alianţe şi ajutoare, ca şi când s’ar pregăti pentru o apropiată intrare în acţiune.
Intre tţmlp însă, fără a şti ceva de cele ce se întâmplaseră în ţară, Paşa de Silistra trecuse Dunărea, şi se pregătia să
1 Monumenta Hungariae Historica, XXIII, pp. 654-5. Scrisoarea a dus-o lui Râk&czy un slujitor al lui Kornis, Ladislau Vancs6, care „a luptat şi el la tăierea oştirii turceşti de aici, şl poate spune lucruri văzute cu ochii".
* A. Szilâgyi, Bellum Boreo-Orientale, II, p. 556.
8 „Alss dem Rakoczi solches zu Ohren kommen, hat er sich hoch-lich gefreit, und tâglich durch seine Posten mit ihm correspondiret und practiciret". Krauss, I, p. 384. C,F. ibid., II, pp. 4, 8; Quetllen, VI, p. 117; Monumenta Comitialia, XII, p. 375, din care resultă că acţiunea lui Mihnea, a încurajat pe Râkâczy să ceară dietei realegerea sa.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
183
înainteze spre Bucureşti1. Inştiintat din vretmje de mişcările lui, Mihnea trimisese pe un boier, cu o ceată de oaste, îm/poi-' triva lui, încă înainte de începerea măcelului de la Târgoviştej ciur. însă armata lui Gian-Arslan era destul de puternică, ell îi trimise acum şi restul castei de care dispunea. De şi niciun izvor nu o spune, nu încape îndoială că a luat el însuşi parte la luptă, de vreme ce duşmanul pe care-1 avea în faţă era cel care-1 insultase la Inău, şi îmlpotriva căruia avea în pri-mUl rând o ură personală de răsbunat.
întâlnirea celor două armate avu loc poate la 15 Septembre, în orioe cas cu puţine zile în urma măcelului; ea se va fi întâmlplat pe undeva prin lunca Giurgiului, dacă e adevărat că Turcii trecuseră Dunărea pe la Rusciuc2 * * * * *. Gian-Arslan fit surprins de această neaşteptată ciocnire, care căzu asupra unei aririalc ce înainta liniştit, prin ţinuturi socotite prietene, şi aproape nu avu vreme să iea măsuri pentru apărare. In lupta care avu loc, şi care nu fu decât un fel de-al doilea măcel, căzură nu mai puţin de două mii de Turci, alţi două mii fiind făcuţi prisonieri de oştirea munteană; restul oştirii fu aruncat peste Dunăre, îmJpreună cu Paşa rănit şi considerat în zăpă-oeala primelor zile ca dispărut; numai trei paşale reuşiră şă se retragă în cetatea de la Giurgiu, unde se închiseră pregătindu-se pentru resistenţă8.
Mihnea nu sc mulţumi cu acea biruinţă, care era cea dintăiu a Românilor după un şir de ani atât de lung. Armatele Conici usc de el însuşii asediară Giurgiul, care, ncfliind prea bine apărat şi pregătit pentru asemenea atac, îi cedase uşor. Acelaşi lucru se petrecu şi la Brăila, unde trimise oaste supt conducerea unui boier; în ambele raiale toţi negustorii turci, şi printre ei şi mulţi creştini, fură jăfuiţi şi ucişi. Cetăţile rămaseră îu urmă
1	Galeazzo, I, p. 482 (după el Şincai. III. p. 127, şi Hanitner, III, p. 508), şi Reniger, într’un raport din 20 Octomhre 1659 (Hurmuzaki,' Documente, V1, p. 56), spun greşit că Paşa se întorcea de la Inău.
2	După relaţiunea lui Evliâ (Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 13),
resultă că lupta nu e departe de Giurgiu. După Hammer, III, p. 508,
Paşa a trecut Dunărea înapoi pe la Siştov.
8 Hurmuzaki, Documente, V1, p. 56; V8, pp. 63 şi 66; IX1, p. 148;
Ciorănescu, Documente, p. 147; Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 13;
Iorga, Studii şi Documente, XXIII, p. 234; Galeazzo, I, p. 482;
Şincai, JII, p. 124.
www.dacoromanica.ro
184
Al. Ciorănescu
în Imânile lui, şi di!n ele putu chiar feă întreprindă unele expediţii şi incursiuni peste Dunăre. In cursul aoestor năvăliri fură asediate, jăfuite şi arse cetăţile de la Orşova, Nicopole şi Ruseiuc. Galaţii căzură de asemenea în puterea lui; în schimb o expediţie încercată îmlpotriva Hârşovei nu avu succes, şi oamenii pe cari-i trimisese acolo trebuiră să se întoarcă fără ispravă1 *.
Pagubele pe care aceste incursiuni şi prădăciunile le aduseră Turcilor nu fură puţine. O mUlţime de negustori şi de paşnici locuitori din oraşele atacate îşi pierdură averile şi viaţa, şi, de şi numlărul celor ucişi nu va fi fost tocmai alâl de mure, Mihnea-Vodă se fălia că „a rupt gâtul la 30.000 de păgâni"J. Din cantitatea de mărfuri jăfuită de prin aceste raiale, Domnul putu să împartă soldaţilor săi haine de preţ, cum nu avuseră ei niciodată, „şi-i cimstia, şi-i dăruia cu frânghii şi cu haine sculm'pe, şi îmbrăca pre dorobanţi tot cu haine spahieşli"3 * * * *.
De biruinţile câştigate asupra duşlmlauului comun, Mihnca înştiinţă pe Râkoczy fără întârziere. O aprehensiune îl reţinea însă, împiedecându-1 de data aceasta pe el de a acorda încredere deplină vecinului de peste mlunţi; principele ardelean un se putea hotărî să se despartă de Constantin Şerban, care-i fusese în* anii de sărăcie un atât de preţios ajutor, şi de care se mai folosia şi acum. El ţinea necontenit lângă sine ‘pe Domnul pribeag, întreţinându-i speranţele de Doimnic şi încurajându-1, îţmlpotriva tuturor legăturilor sale cu Mihnea, în expediţia în Muntenia pe care fostul Domn o proiectase încă din vară,— după culm!, de altfel, îl încuraja şi pe trheorghe Ştefan, care nu contenia să se pregătească pentru o curândă întoarcere în Moldova.
Cu toate acestea exista între Râkoczy şi Mihnea o corespondenţă aproape zilnică, prin care Domnul muntean îl ţinea tu
1 Hurmuzaki, Documente, V8, p. 66; IX1, pp. 142-3 şi 148; Cioră-
nescu, Documente, p. 95; Monumenta Comitialia, XII, p. 375; M.
Costin, p. 362; Stoica Ludescu, p. 352; Antalffi, Călătoria lui Evliă,
p. 32.
* A. Szilâgyi, 11 Răkâczij G. levelei Rhedei F., p. 119; cf. Hurmu-
zaki, Documente„ IX1, pp. 142-3: „Piii di 8.000 [Turchi] tra falii
schiavi et uccisi".
8 Stoica Ludescu, p. 352.	t |
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1653*1659
135
curent cu luptele şi cu biruinţile sale, şi stăruia necontenit jjenlru îndepărtarea de lângă el şi din Ardeal a lui Constantini. Râkdczy nu înceta să-i tăgăduiască prin curierii săi, dintre cari unul era un oarecare Czenmleny, o soluţiune potrivită, pe care însă nu putea s’o găsească. In cele din unmă Mihnea îi trimise o impresionantă solie, pentru stabilirea unui tratat definitiv, de data aceasta cu ştirea şi cu încuviinţarea divanului său, care n’ar linai fi îndrăznit acum să cârtească împotriva iniţiativelor doimlneşLi1. Solia era alcătuită diln însuşi Mitropolitul Munteniei, Ignalie, din Radu Logofătul şi din fostul ambasador în Italia, Gabriel Thomassy. Scrisorile către Râ-koczy, care au precedai expedierea lor în Ardeal, sâni pline de zugrăvirea izbânlzilor luil, det-o parte, şi, de altă parte, de reclamaţiuni împotriva lui Constantin.
„Credem că şi Măria Ta priveşte cu destula înţelepciune starea noastră şi a creştinătăţii întregi, căci nu e un lucru de. nimica acesta, iar noi cât am putut ani Tăcut, după cum ştie şi Mări? Tai. Mulţi principi creştini cari s’au luptat cu Turcii n’au făcui atâta cât am săvârşit noi în scurt timpi", declară cl într’o scrisoare triimlisă la 22 Septembrie acestui Craiu faţă de caro nu linai păstra nimic din sl'ielnificul resjxecl şi din fiasca plecăciune cu care i se închina predecesorul său, şi pe care nu-1 considera mai mult decât ca pe un princi|H* egal cu el în rang şi în prerogative.
Dar comlemorarea victoriei sale nu-1 face să uite primejdia oe-1 pândia din partea lui Constantin, şi de aceia nu întârzie să adauge în aceiaşi Scrisoare: „Să iea MariaTa saima şi de spre partea domilnului Constantin, ca să-l îndepărteze cu orice chip de la sine, ca să nu Imlai fie lângă Măria Ta, căci, atâta vreme cât va sta el lângă Măria Ta, şi ştiiind oastea noastră că se ailă acolo, niciodată nu va avea pace, ci va fi cu inima îndoită, căci ştie Măria Ta că e neîralpăcală duşmănie între ci“. Şi, căutând o soluţie care să-l mulţămească şi pe Râkoczy, el făgăduia că, dacă îi va ajuta Dumînezeu peste Dunăre, nici pe Constantin nu are să-l uite, liărăzindu-i de sigur vre-im închipuit principat în Balcanii desrobiţi de supt Turci2.
1	Cf. Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 148.
2	A. Szilăgyi, Bellum, II, p. 557. Tot acolo, p. 558, scrisoarea boier rilor către Râkâczy; cuprinsul e asămănător, dar acest pasagiu
\ . a ’ .	!
www.dacoromanica.ro
186
Al. Cjorăucscu
•Astfel Mihnea, rămas singur în luplă şi silit să-şi treacă vremea în târguieli cu Râkdczy şi să-şi împiarlă atenţia între luptele de aici şi primejdia de acolo, nu putu să profite prea mult de cele d’intăiu biruinţe; nesigur de cele ce puteau să-i vină de peste munţi, el trebui să renunţe la gândul de a continua şi peste Dunăre, pe pământul turcesc, o expediţie la început victorioasă. Intrelilmlp vestea răscoalei din Muntenia ajunsese pănă la Constanlinopol, şi Poarta începuse să iea măsuri pentru stingerea ei.
La vestea năvălirii lui Râkdczy în Ardeal, Acaţiu Barcsai se retrăsese la Deva şi apoi la Timişoara,, căutând adăpost înapoia armelor turceşti. Dar adăpostul pe care i-1 puteau alcătui aceste armie avea şi un tăiş întors către el; la Timişoiara principele se văzu primii foarte rău, şi ţinut aproape arestat, ca un efect al neîncrederii deşteptate printre Turci de pârile lui Milinea împotriva lui* l 2. El putu totuşi să trilmilă un curier către Koprulu, înşliinţându-1 de fapta lui Râkoczy şi de răscoala Domnului din Muntenia. La Brusa, unde se afla atunci Curtea împărătească, olăcarul lui Barcsai ajunse odaia cu cel al lui Ghica-Vodă, care trimbtea şi el aceleaşi veşti3.
Nici Sultanul, nici Vizirul său nu voiră la început să le creadă. Cu toate învinuirile ce i se aduseseră lui Milinea pănă atunci, acesta nu era mai puţin considerat ca un tiu incapabil, dar nu hain. al Porţii olomaniiceşti împotriva carcia se spunea acum că s’ar fi răsculat. Ei întoarseră pe olăcarul moldovean, cu poruncă să meargă la Silistra şi să ceară de la Paşa de acolo confirmarea acestor ştiri. La sfârşitul lui Sep-lomibre confirmarea veni prin acelaşi trimis, .şi astfel orice înt-doială trebui să se risipească3. Curtea îmţparătească află astfel de trădarea protejatului ei, de măcelărirea atâtor fii nevinovaţi ai Islamului, de înfrângerea şi ruşinoasa izgonire a credincio-
Irebuie remarcai: „Xos autem ila arbitr-unur liaec nou esse acla geslaque ex nostra potestate vel principis noslri intenlione, se«l ex divine consilio operata esse: prospexil respexitque divina illa clementa aiflictioneni’ nostrain et vidit uli hos oppriniebanl el omnino volebant*'
1	Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 3-13; Momi meniu Comitialia , XII, p. 375; Lebrecht, Siebenburgische Fursten, II, p. 273,
2	I. ‘ JBethlen, pp. 97-8; Hurmuzaki, Documente, V*, p. 63.
8 Hurmuzaki, Documente, V8, pp. 63 şi 66; Stoica Ludescu, p. 352.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
187
sului Giam-Arslan, şi trebui să purceadă la vajnice măsuri care să reprimte incendiul mai înainte ca pagubele să fie imlai mari.
Pentru a supraveghia mai de aproape tulburările de aici, înaltul Padişah se văzu silit să-şi părăsească odihna asiatică şi vânătorile de la Brusa şi să se întoarcă la Adrianoplol1. Capu-chehaia MimLeniei fu băgată la închisoare, pentru a jiu fi ştiut să raporteze din vrane despre intenţiunile Domnului său3 4 5 * * 8. înalta Poartă se sili să-şi păstreze tot caUmlufl, şi repre-sintanţii ei declarară zâmbind că „tulburările din Muntenia şi din Transilvania ne produc atâta durere cât ar pricinui unui corp puternic şi sănătos o lovitură uşoară la hm deget"s. In realitate însă teama că „bestialităţile'11 ce se petreceau iii Muntenia ar fi putut să aibă mai însemnate urinări uu era chiar atât de mică pe cât se siliau s’o înfăţişeze, atât pentru că o ooalisare a Munteniei cu Ardealul nu anunţa nimic bun, cât şi pentru că Mihnea continua să aibă la Constanlinopol puternice legături şi prietenii,, care nu lipsiau să îngrijoreze pe Koprulu.
Paşii de la mlarginc fură îudată schimbaţi cu oameni mai vrednici în ale oştii, poate şi pentru că asuplra celor vechi, plutia bănuiala unei vinovate indolenţe faţă de cele ce se pregătiseră atât de aproape do ci \ In locul lui Mihnea, Poarta numi Domn al Munteniei pe Gheorghe Ghica al Moldovei, tronul acestei ţări rămânând să fîc dat mai târziu altcuiva. Panaiolachi ar fi dorit să fie numlit cl în Moldova, dar Vizirul avea prea mare nevoie de serviciile Iui ca să se poată lipsi de preseuţa lui la Constantinopol. In cele din urma se găsi şi pentru Domnia mloldoveană un princi)>e vrednic, Ştefăniţă, reciorul nevrâs-uic al lui Vasile Lupu, copil de cincisprezece ani abia, căruia Gheorghe Ştefan nu voise să-i taie nasul, pentru că, spusese râzând, „oim muri noi până atunci, pănă va ieşi unul ea
3 H. Vegihi, la lorga, Manuscripte din biblioteci străine, pp. 58-9.
2	Hurmuzaki, Documente, V9, p. 63.
3	Ciorănescu, Documente, p. 146.
4	lbid., p. 145.
5	Hammer, III, p. 509. Poate în legătura cu rascoala lui Mihnea e
şi uciderea, din porunca Vizirulni, la 6 Februar 1660, a lui Cadr-Paşa,
care-1 făcuse scăpat anul trecut (Keraeny, Deutsche Fnndgruben, I,
p. 331).
www.dacoromanica.ro
188
Al. Ciorănescu
acesta la Domlnie"1. La mirarea pe care o stârni această numire,' Koprulu răspunse că s’a oprit asupra ei tocmai pentru a dovedi lumii că tulburările din Muntenia şi Moldova nu sânt altceva decât nişte jocuri de copii, nevrednice de atenţiunea unui îmlpărat otoman,* gurile rele ştiau însă să spună că adevărul e altul şi că virtuosul Koprulu fusese înduplecat la aceasta de cele trei sute de pungi şl de alte numieioasle daruri trimise de Vasile Lupu2.
Numirea lui Ghica în Muntenia îl nemulţămi în primul rând pe el însuşi. „Bine este aceasta, Cămlăraşule“, se plângea nevrednicul parvenit boierului său de taină Duca, viitor Domin şi el, „ce a făcut Vasile-Vodă, să ne sooată pe noi din Moldova şi să pună pe fiul său, tenhi ales că i-arn făcut atâtea bunătăţi?“. Sfetnicul său îi arătă însă că nu are de ce să regrete acest schimb, de oare ce Muntenia e o ţară mai bogată şi cu jnai multe venituri decât Moldova, şi vestea aceasta izbuti să mai aline supărarea lacomului Arnăut3.
împotriva rebelului din Muntenia, Poarta hotărî să trimită din nou pe Tatari, în care scop Hanul primi unele daruri şi cuvenita poruncă. In acelaşi timp fu chemat să se Înfăţişeze la Dunăre Ali-Paşa, sangcacul de Elbasan, despre care t»e spunea că se mlai distinsese şi cu alte prilejuri în luptele împotriva Românilor, de şi aceste prilejuri vor fi fost destul de îndepărtate în trecut. împreună cu o mie de oamleni cc aveau să fie aduşi de Paşa de Rumfelia, şi cu ajutoarele altar sangiaci de prin ţinuturile greceşti, Aii trebuia să aştepte la Dunăre sosirea Tătarilor, şi apoi să între In Muntenia odată cu ci şi cu Moldovenii4.
1	Miron Costin, p. 367. Pentru numirea lui, v. Clorănescu, Documente, p. 146; Hurmuzaki, Documente, V1, p. 60; Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 13.
2	Hurmuzaki, Documente, V*, p. 67.
8 Daponte, la Sathas, III, p. 7; la Erbiceanu, p. 9.
4	H Vegihi, la Iorga, Manuscripte din biblioteci străine, p. 59; Hurmuzaki, Documente, V1, p. 57; Ciorănoscu, Documente, p. 148; Barcsai către G. Haller, la 7 Octombrc 1659, în Monumenla Comi-tialia, XII: „Hanul Tătarilor sigur că va porni Împotriva lui Mihnea, şl de la Poartă s’au trimis într’acolo- 101)00 de -ieniceri, având cu ci şi câteva unităţi de călăraşi,, şi, după cât ştim, cercetaşii lor au şi ajuns în Muntenia".
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Mihnea III .(Mihail Radu), 1658-1659
i89
In timp oe la Constantiniopol se pregătiau cu febrilitate represaliile începutei răscoale, Mihnea încheiase cu Râkdczy legătura dorită. La 29 Septemlbre fostul principe al Ardealului intrase cu pompă domnească înTârgul-Murăşului, unde îşi convocase dieta;' alături de el călăria Constantin Şerban, însoţit şi el de oştire, şi, pe când (mlusica ungurească intona psalmi şi cine ştie ae tărăgănate arii religioase,, soldaţii lui Constantin cântau „aria fetei care şi-a pierdut caprele şi le caută pie tn'unle plângând”J.
Peste trei zile Râkdczy primi solia munteană, alcătuită din Ignatie Mitropolitul, Radu Logofătul şi Gabriel Thomassy, şi ascultă propunerile făcute printr’înşii de Mihnea. Ele constau într’o cerere de alianţă împotriva duşmanului comun şi înoire a tratatului iscălit la 1636 între Râkdczy cel Bătrân şil Matei Basarab, cerere pe care Râkoczy o înfăţişă dietei, ca sâ-i aile părerea. Kemieny recomandă în mod călduros încheierea acestei, alianţe, arătând de cât folos ar fi în lupta împotriva păgânătăţii. In contra ofertelor muntene se ridică nemeşul Ioan Haller, declarând că, dat fiind că Ardealul nu caută all ajutor decât împotriva Porţii, „căci, miulţămită lui Dumnezeu, de altcineva nu ne temlem, şi nici alţi duşmaui n’ave.m11, în această pricină nu s’ar putea pune temleiu pe alianţa cu ţările româneşti, care „mai curând vor veni, din porunca Turcilor, împotriva noastră, decât să meargă cu noi împotriva Turcilor1*; de aceia el prezicea că, neascultându-i-se sfatul, „vom irage consecinţile, ca şi anul trecut, căci nici noi singuri nu sâni Piu în stare să ne apărăm, şi totuşi mai apărămu şi pe alţii”.
Mihail Mikes, cancelarul principelui, luă şi el cuvântul, susţinând părerile înfăţişate de Keumeny, şl credinţa lui că Turcii-, aflând de alianţa celor trei ţări româneşti, se vor mai îmblânzi, căci „nici Turcul nu-i drac, şi se va gândi la tribul, şi mai curând ne va lăsa în libertate decât să iea cele din urmă măsuri”.
'In cele din urmă dieta hotărî că e mai bine să se încredinţeze mai întăiu pe deplin de sinceritatea Domnului muntean, şi ceru ca unul dintre solii lui să fie trimis înapoi la Târgovişte pentru a lua Domţnului şi boierilor cărţi de credinţă şi făgăduieli întărite cu jurământ, urmând ca la întoar-
Monumenta Comitîalia, XII, p. 384; G. Şincai, III, p. 124.
www.dacoromanica.ro
190
Al. CiorănesCtl
cerc să capete scrisori asemănătoare din partea lui Râkoczy şi a nobilimii transilvănene. Cel care se întoarse fu Gabriel Thcimassy, şi drumul pănă la Târgovişte şi înapoi fu străbătui atât de repede, încât la i Octombre solia anunteauă putu să semneze la Târgul-Mulrăşului tratatul de pace1.
,El cuprindea următoarele puncte:
Sc stabilia între cele două ţări pace veşnică şi legătură de prietenie şi alianţă.
Duşmanii unuia aveau să fie şi ai celuilalt, şi prieteniile reciproce.
Toate înţelegerile şi tratatele încheiate pănă la acea dată de Mihnea cu oricare altă putere se consideră anulate întru cât ar deroga de la cuprinsul icelui de faţă, Dom'nul obligându-se să nu lege alte alianţe fără ştirea }i consimţimânlul lui Râkoczy.
Tndată ce; i sie va cere ajutor, Mihnea va fi dator să-l presteze, fie trimiţând oaste, fie înfăţişându-se în persoană acolo unde va fi nevoie, după gravitatea caşului.
Orice uneltire va afla împotriva lui Râkoczy, îl va înştiinţa pe acesta, şi se va sili s’o înlăture cu toate puterile sale.
Pentru întărirea acestui jurământ, toţi boierii vor jura eă-1 vor păzi, aşa cuml s’a făcut şi pe vremea lui Constantin.
Domnul Munteniei va cultiva faţă de principele Ardealului o prietenie sinceră, îndepărtând dc la sine orice prefăcătorii nevrednice de mărinimia unui principe adevărat.
Dacă va supravieţui lui Râkoczy, Mihnea va întări cil fiul lui acelaşi tratat2.
Legământul presupune, ca de altfel toată corespondenţa celor doi principi, o desăvârşită egalitate între ei; Râkoczy nu mai e pentru Mihnea decât un „vecin iubit, de bine voitor". De altfel Craiul era astăzi prea slab, şi avea prea multă nevoie de ajutor ca să fcnai iea sama la formulele cu care principele, vecin i se adresa; era mai cu samă bucuros că îşi găsise un
1	Monumenta Comitialia, XII, pp. 388<-9 şi 39T-8; Murmuzakî, Documente, IX1, p. 148; Şincai, III, p. 124.
2	Tratatul e publicat de Szilâdy, Torok-Magyarkort AllamtOkmă-nytâr, III, pp. 450-7; citat de Haşdeu, Dare de samă despre o excursiunc ştiinţifică în Transilvania, în Columna lui Traiati, V (1874)^ p. 133, şi de N. Densuşianu, în Analele Academiei Române, II, I (1880), p. 114.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea Ilt (Nîihail Radu), 1658-1659	-191
aliat atâl de folositor fără a pierde totuşi prietenia lui Cons-
lanliii.
Inlr’adcvăr, tratativele cu solia munleană duseseră la o des-legare fericită şi în privinţa aceasta. Dală fiind nevoia de a avea, în lupta îinpoLriva Turcilor, un aliat şi pe tronul Moldovei, Milinca nu renunţase la gândul de a înlocui pe Gheor-glio Gliica, de şi încercarea de anul trecut nu izbutise. Incapacitatea dovedită de Gheorghe Ştefan cu prilejul acela făcuse pe cei doi confederaţi să caute de data aceasta pe cineva mai vrednic, şi în cele din urma li se păru ca fosLul Domn. al Munteniei ar fi potrivit pentru ionul de acolo. E drept că se înlătura astfel din coaliţie Gheorghe Ştefan, care nici nu ştia nimic despre cele ce se puneau, la cale pe sama lui; Râkdczy ştia însă că nu va fi greu să-l facă să tacă acum, când avuţia lui începuse să sece, parte încăpând pe manile lui Barcsai şi parte risipindu-se în zadarnice înarmări.
La 6 Oclambre dieta de la Târgul-Murăşului încredinţase soliei munlene scrisorile ai de confederare, de sigur in acelaşi cuprins ca şi cele semnate cu două zile înainte de Muntenil. La S Oclombre Râkoczy era pentru a treia oară proclamat principe al Ardealului, în enlusiasm'ul comiţiilor ce-1 aclamau şi în desăvârşita uitare a primjejdiei de la hotare.
In ziua următoare Mihnea, care primise răspunsul soliei, îi scrise (liu nou, arălându-se jntolţămit de felul în care se soluţionase chestiunea lui Constantin, de şi între timp el era încă în corespondenţă cil Gheorghe Ştefan şi-l încuraja pe acesta în pregătirile lui de războiu, cu gândul poale ca, la nevoie, să-l trimită din nou în Moldova2. Acum însă se găsise o calc mlai potrivită pentru a scăpa în acelaşi timp şi de grija lui Constantin, şi de a lui Ghica, şi de aceia el îşi ruga insistent aliatul să nu întârzie a pune în lucru acea holărîre: „Numai pentru rândul lui Constanlin-Vodă, deca voieşli Măria Ta să-l aşezi în partea Moldovei, nimic nu-1 zăbovi Măria Ta, ci cum mai în grabă să meargă cu ajutorul Măriei Tale şi cu ale lui oşti ce va avea, nimic să nu mai zăbovească, că acuiml este vremea".
Pentru executarea acestui plan amândoi Domnii se îndatora-
1	Moiutmenla Comitialia, XII, p. 896. Textul nu ne e cunoscut.
2	Nonumenlu Httngariae Ilistorica, XXIII, p. 655. •
www.dacoromanica.ro
192
Âl. Ciorănescti
ser? prin legătura de la Târgul-Murăşului să dea lui Constantin un ajutor înarmat; interesul lui Mihnea dc a se scăpa de el* se vede şi din graba cu care trimisese spre Moldova „pănă în 10.000 dc oşti, tot oalmleni aleşi şi seimenime călări, cu puşti lungi şi ţăcăluşe, şi peste două-trei zile vor ajunge la hotare. Numai şi din partea Măriei Tale să nu luai fie şi altă zăbavă,, ci să mleargă cum Imlai curând... că apoi alor noştri în sminteală le-a veni să şeadă să aştepte la hotară"1.
Acujm, când Răkdczy îl scăpase astfel de grija lui Constantin, Mihnea trebui să îndeplinească şi el o nouă dorinţă a principelui ardelean. Acesta nu putea să vadă cu ochi buni faptul că Mihnea încă mlai ţinea pe lângă sine, în cele mai bune eondiţiuni de ospitalitate, pe cei trei ostateci ce-i fuseseră expediaţi de Barcsai, şi dintre cari unul, Mihail Nadanyi, era un neîmpăcat duşman al lui Râkdczy, şi unul dintre cei ce propuseseră îneotmiiţiile de la Sas-Sebeş măsurile luate împotriva lui. De aceia el ceru Dominului muntean să-i predea pe acel trădător şi să-şi dovedească încă odată buna credinţă.
Lucrul acesta putea să-l facă fără primejdie Mihnea, dc oare ce se pare că, ostatecii ardeleni plecând din comiţiile de la Cristur chiar în ziua în care dieta se spărgea la auzul năvălirii lui Râkdczy, şi Barcsai părăsind în mod precipitai Domnia şi ţara, Mihnea nu inlai avuse vreme şi interes să-şi trimită şi el ostatecii săi. Astfel el expedie îndată pe Nadanyi la Făgăraş, unde principele dete poruncă să fii decapitat2 * *. In schimb ceilalţi doi Ardeleni, Ştefan Lazăr şi Andreas Schoppel, nu avură nimic de suferit, şi în luna următoare se întoarseră la casele lor8.
Odată cu solia care iscălise la Târgul-Murăşului trata Lui de prietenie, Mihnea mai trimisese în Ardeal pe un călugăr catolic, pe părintele franciscan Grigiorie de la Chiprovaţ, în mâ-nile căruia încredinţase scrisori adresate aceloraşi puteri occi-
1	X lorga. Studii şi Documente. IV, p. 58: reprodus în X. lorga. Scrisori de boieri, Scrisori de Domni, Vălenii-dle-iMunte 1925, pp. 284-6.
2	Quellen, VI, p. 138; Monumenta Comitialia. XII, pp. 375, 389;
Şincai, III, p. 126; Szilâgyi, II. Râkdczy G. leveleir p. 119.
8 Quellent VI, p. 138.
www.dacoromanica.ro
ftomuia Iui Miluica III Miliail Radu), 1G58-1G59
193
denlale la a căror poarta bătuse zadarnic Gabricl Thomassy în anul trecut. Acum, când răscoala devenise fapt îndeplinii, Doun1-nul credea că nimeni nu se va mai îndoi de bunele sale inlen-ţiuni, şi că împăratul şi Serenisima Republică se vor hotărî în sfârşit să-i dea ajutor; de dala aceasta solia era însă încredinţată unui cleric „de foarte judine talente"1, Gabricl fiind reţinut de negocierile cu Ardealul.
Râkoczy alatură şi el, ca şi anul trecut, scrisorile sale cătrc\ acele puteri. Primindu-le din manile lui în chiar ziua în care se încheiase tratatul de la Târgul-Muraşului, Griigoric plecă numai decât spre Viena. Acolo însă miniştrii imperiali îşi balura joc de acest biet ambasador, declarând ca pe mişcările din aceste părţi nu se poale pune Lemciu, de oare ce ei ştiu bine că „nebuniile acelor principi vor dura cât va ţinea iarna, dar se vor topi îndată ce se va apropia Marele Vizir"2. De altfel acesta fu singurul răspuns pe care putu să-l obţină trimisul deda puternica şi fricoasa împărăţie, căci Lcopold îi ascultase cu bunăvoinţa cuvenită solia, dar, bucuros că din ruina lui Râkoczy se va alege cel puţin cu comilalele Salmar şi Sabol-ciu, de multă vreme râvnite3, nu făgăduise nimic, şi îşi amânase răspunsul pănă la întoarcerea lui Grigorie din Italia4.
Intru câtva mai călduroasă fusese primirea pe care i-o făcuse Alvise Molin, ambasadorul Veneţiei, către care Grigorie avea şi scrisori de recomandare din partea lui Râkdczv. Comunicând Senatului veneţian convorbirea pe care o avuse cu trimisul, Molin întreba dacă a făcut bine încurajându-1 în intenţiile sale şi făcându-1 să creada că Veneţia va susţinea planurile Domnului lui; la acestea i se răspunse că solul trebuie fireşte încurajai, dar în termeni cât mai generali şi mai vagi, „fiind intenţia noaslra să nu ajungem la o legătură formală, dar nici să nu arahun că nu ne interesează acele planuri"5.
1	Ilurmnzaki, Documente, IX1, p. 150.
2	Ibid., p. 150. Tot o bătaie de joc trebuie să fie şi inform iţia furnisală istoriografului imperial Galeazzo Gualdo, I, p. 309: ,.i'ro-curava che l’imperatore concedesse al sudello principe ii lilolo di Duca d’Olt, cittâ della Valacchia".
3	Gualdo, I, pp. 455-G2 şi 473-4; cf. Des Noycrs, pp. 515 7, şi Rod. Gooss, Oeslcrreichischc Slaatsverlrăget p. S1G.
4	Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 149 şi 152.
6 Ciorânescu, Documente, p. 91.
13
www.dacoromanica.ro
194
Al. Ciorâncseu
Interesele Veneţiei erau tot cele de anul trecut, dar în politica ci inlervenise o ulmibră de neîncredere pricinuită de aştep-larea zadarnică a răscoalei de anul trecut. Totuşi Republica nu era mlai puţin dornică de a susţinea orice Tel de tulburări împotriva Imperiului turcesc; interesul ei pentru aceste părţi se ved» şi din faptul că în iarna trecută se trimisese de aici în Transilvania un fel de spion, om informator cu titlul de inspector al mănăstirilor catolice de acolo, lucru ce supărase pe Gabriel Thomassy, care obţinuse de la Roma puteri episcopale asupra acestor ţinuturi1. Pe de altă parte Veneţia hotărîse să susţină chiar cu sacrificii personale pe principii creştini ce făcuseră apel la ajutoarele ei, şi în acest scop trimisese încă din primăvară, după indicaţiile trimisului lui Mihnea, o flotă in faţa Dardanelelor, obţinând acolo, la 2 Maiu şi la 17 Iulie, două însemlnale victorii asupra flotei turceşti.
De aceia la 24 Novembre, când se înfăţişă în Colegiu, Gri-goric fu bine primit. Veştile pe care le aducea erau, dc altfel, dintre cele iniai plăcute pentru o ureche veneţiană. Mihnea li făcea cunoscut prin scrisorile sale că „legătura ce era între noi şi duşmanul cel nesălurat al sângelui creştinesc, am stri-cal-o“, lucru pe care îl certifica şi Râkoczy, mărturisind că Domnul muntean „a dat de curând strălucite dovezi ale urii sale împotriva acestor barbari"2. Memorialul cetit de Gri-gorie cuprindea o scurtă înfăţişare a isprăvilor săvârşite de Mihnea, şi a cererilor lui: ceia ce poftia de la Republica Serenisimă era o acţiune armată spre Constantinopol şi alta spre Dalmaţia, şi aceasta cât mai curând, pentru a nu rămânea mai mult timp şi de pretutindeni descoperit în faţa duşmanului turc3.
Răspunsul Republicii avea să fie cu totul favorabil acestei cereri. Se făgăduiră intervenţiile cerule, în Dalmaţia şi Albania şi la Dardanelc, şi pe lângă aceasta se reluă vechiul gând al lui Mihnea, de a răscula pe Grecii 'mainoţi. cari se arătaseră şi ci gala de luptă. Flota către Dardanele porni înlr’adevăr numai decât4, ceia ce arată că promisiunile Ve-
1	Ilurmuzaki, Documente, IX1, p. llo.
* Ciorănescu, Documente, pp. 93-5.
s Ibid., pp. 95-6.
4	B. Nani, p, 497.
www.dacoromanica.ro
Domnia Ini Milinea IIt (Miliail Radu), (>5î)
195
neţiei nu erau numai închipuiri. Se declară apoi solului muntean că, dală fiind pacea de curând închaitată intre Franţa şi Spania, Republica se va sili să obţină şi concursul acestor Puteri într’o luptă care trebuia să intereseze toată Europa creştină; în acest scop se scrise îndată la Paris, lui Ballisla Nani, ambasadorul ei de acolo, ca să lucreze pe lângă Mazarin pentru a-1 oonvinge de necesitatea unaii conlucrări1. Intervenţiile mer-serâ şi miai departe, şi se ceru chiar alianţa Marelui Duce de Moscova, cu care Republica avea 'mai vechi legături şi căruia îl arătă acum toate ajutoarele pe care se bizuia In încer1 pe re a unei adevărate cruciate2.
Dar din toată căldura acestor vaste proiecte nu se vedea nimic la Roma, către care Grigoric se îndreptă în cele din urmă. Ascultând de îiidelminurile şi insinuările repetate ale lui Angelo Correjv Papia primi cu bunăvoinţă solia, întrebă de starea, planurile şi mijloacele confederaţilor, dar lăsă toate negocierile în sama cardinalului Chigi3. Putinele talente ale trimisului, graba cu care începu să se roage a fi expediat mai curând, îndată ce află că în ţară se întâmplau in ari transformări şi răceala firească a cancelariei pontificale faţă de aceste negocieri fură pricinile pentru care nu se putu obţinea mai mult. decât binecuvântarea înaltului Pontif, câteva medalii ca daruri şi scrisori pentru principii oonfederaţii * * *. Cât despre
1	Ciorănescu, Documente, p. 99.
*	Ibid., p. 100.
*	lbid., p. 106.
4 Ciorănescu, Documente, pp. 109-12. O scrisoare a lui Ignalie
Mitropolitul către Papă, «lin 2 Oelombrc 1659, la Aug. Tlieiuer, Monuments historiquex reiaţifs aux regnes d'.ilexix Michaelowiiz,
Feodor III el Pierre le Grund, Czar-x de Rnxsie, Rome 1859, p. 38;
«le aici reprodusă de I. Ardcleanu. Istoria diecesei romane grcco-catolice a Oradei Mari, voi. I, Gherla 1883, pp. 129-31; Hurmuzaki,
Documente, V8, p. 65, şi N. Blarcmberg, Essai sur Ies institutions., [ll-e Pârtie], Edaircissements et annexes, Bucureşti s. a., pp. 293-4. Răspunsul Papei către Ignalie. la Hurmuzaki. Documente, V8. p. 70. repetat la p. 73; scrisoarea Iui către Mihnca Ia p. 72, către Domnul Moldovei, la p. 71. Acest Domn al Moldovei nu e Ştcfăniţă Lupii, cum spune regestul editorului, ci Constantin Şerban. Lipsa cea mai de samă a primelor volume din colecţia Hurmuzaki e că interpretările şi atribuţiile sânt făcute în general în necunoştinţă de causă. Tu acelaşi volum V8, la toate datele documentelor veneţiene din zilele
www.dacoromanica.ro
196
Al. Ciorăncsdd
ajutoare, Grigorie fu asigurai că nunţiii din Germania şi din Polonia au primit ordinul de a asista pe cei doi principi, Şi a susţinea causa lor pe lângă tronurile respective1.-
De altfel schimbările din ţările româneşti făcuseră inutile la acea dată închipuitele ajutoare. Grigorie pleca din Roma ahia la ÎS Ianuarie 1660, şi, ajungând la începutul lui Februar la Veneţia, era expediat de acolo numai cu o scrisoare de compătimire pentru Râkoczy, de vreme ce Republica aflase şi ea de tristele ştiri din Muntenia. La Viena negocierile nu mai aveau niciun i* *ost, şi, plecând la 3 April dc acolo, trimisul ar fi putut să arunce povara inutilă a scrisorilor pe care le aducea ca răspuns, de vreme ce pe stăpânul său nu l-a |mai văzut niciodată 2.
Dinooace, lipsite de sprijinul din afară şi tulburate de ncmul-ţămiri din lăunlru, lucrurile îşi urmaseră între timp mersul din ce în ce mai precipitat. Niciuna dintre pricinile de neînţelegere între cei doi principi alianţi părea că nu mai dăinuieşte acum, în urma tratatului încheiat la Târgul-Murăşului. Constantin Şel'ban se mlulţămise cu Domnia pe care trebuia să şi-o câş-. tige în Moldova, şi Râkoczy se convinsese pe deplin dc sincer ritalea aliatului său miunlean. Totuşi, poale pentru dragostea lor de spectacol, poate pentru a se încredinţa cu ochii lor de realitatea acestor fapte, confederaţii pusteseră la cale încă de atunci o întâlnire care trebuia să aibă loc la hotaraH ţărilor surori.
Fără îndoială că întâlnirea era menită de la început să fie mai cu samă o representaţie. Folosul ei imediat nu se vede, cu atât mai mult într’o vreme când Iiotărîrea grabnică şi punerea imediată în faptă ar fi fost cele inai înţelepte măsuri. De altă parte însă Râkoczy nu putea să-şi făgăduiască din partea lui Mihnea închinăciunea şi formele dc supunere pe care Sigis-mund i le ceruse cândva lui Mihai. Legătura confederaţilor
cuprinse între 1 Ianuarie şi 1 Martie trebuie să se adauge un an, de oare ce în realitate ele sânt datate more venelo, după care anul începe la 1 Mart, şi deci Ianuar şi Februar sânt socotite ca făcând parte din cel precedent.
1 Ciorănescu, Documente, p. 112.
* Ibid., pp. 114-8.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Miliail Radu), 1658-1G59
'197
de acum nu se făcuse fără multă pierdere de autoritate din partea principelui ardelean, a cărui situaţie depindea atât de mult şi de banii lui Constantin, şi de ajutorul lui Mihnea. .
Însoţit de Constantin Şerban şi de Gheorghe Ştefan, fără ca acesta să fi aflat ceva despre cele puse la calc privitor la Moldova, Râkoczy se oprise la Făgăraş, de unde la 12 Octom-bre trimetea vorbă lui Mihnea că e gata să-l întâmpine cu toată cinstea cuvenită unui asemlaniea aliat. Când însă adcsla află că lângă principe se află şi vechiul său rival, se temu de o eursă, şi nu vru cu niciun chip să apară la o întrevedere Ia care ar fi luat parte şi el. Dc aceia Constantin şi Gheorgihe. Ştefan trebuiră să se întoarcă la Braşov, pe când Râkoczy, însoţii de o numteroasă şi luxoasă escortă, trecu hotarul Munteniei către Rucăr1.
Intre timp Mihnea urcase şi el spre munte, prin Câmpulung. Dar amândoi se temeau încă să se apropie; destul de încrezători unul în altul ca să poală încheia o alianţă, în schimb prietenia lor nu era în dc ajuns de întemleiată ca să îngădui© riscarea propriei lor persoane2. In sfârşit, după ce îşi trimi-seră ostateci, Râkoczy îndrăzni sa înainteze.
întâlnirea avu loc în ziua de 15 Octomibre, în margeneaj Rucărului, pe dealul înapoia căruia se aflau hanurile din mar-genea satului, pentru drumleţii ce ar fî venit din spre hotar. Râkoczy coborî pe drumul Branului, şi fu întâmpinat cu miultă pompă de Mihnea. întrevederea fu ceremonioasă, amândoi si-lindu-se să desfăşoare un lux cât mai bătător la ochi, şi să-şi ijmpresionezc vecinul. Mihnea pofti apoi pe aliatul său şi pe însoţitorii lui în celebrul său cort, Care îl costase o mie dei pungi, şi în faţa căruia se oprise cu admiraţie Paul din Aleţpţ Principii luară prânzul împreună, spre a pregăti,—ciocnind păhărele atâl de dragi lui Râkoczy,—cele din urmă amănunte ale înţelegerii dintre ei. Mihnea îl dărui apoi cu un cal îmbrăcat cu toată armătura, şi cu o mianlie dc catifea roşie cu gulerul şi cu căptuşeala din blană de râs; toţi nobilii ardeleni câţi fură de faţă primiră de asemlenea câte un caftan şi câte o' bucată
1 Krauss, II, p. 17; Quellen, VI, pp. 117 şi 179.
2 „Sein auff beiden Seilen ihn furehten, Keiner will voni ersten dem Andern nicht trawen, schicken endllig Geissel zusamrrien“. Kîauss, II, p. 17.
www.dacoromanica.ro
198
Al. Ciorănescu
sau două de postav. Râkoczy îi dcte şi cl un cal îmbrăcat, dar pe măsura pe care i-o îngăduia averea cam dcscu,mpănilă atunci1.
Acolo, în cortul domnesc şi lângă păhărele pe jumătate golite. i>e când diecii vor fi scris pe genunchi (raialele iscălite „lângă râul Dâmboviţa'', cei doi confederaţi purcescră apoi la alcătuirea planului lor. Iu linii mari el era tot cel dc anul trecut, modificat numai de schimbările ce avuseră loc între, timp. Coaliţia celor trei ţcri româneşti se putea da acum din nou ca sigură, de vreme ce ajutoarele încredinţare lui Constantin trebuiau să fie destul de puternice ca să-l poală aşeza pe tronul Moldovei. Numai după realisarca acestei primle acţiuni avea să izbucnească adevărata luptă cu puterile unite împotriva împărăţiei păgâne, nu numai pentru apărarea pământului lor, dar şi pentru desrobirea altor ţinuturi creştine.
Constantin ar li avut misiunea să ţină în loc pe Talari; Râ>-kdczy avea ca prim obiectiv cetăţile de curând pierdute ale Lugojului şi Caransebeşului, după care ar fi asediat Timişoara, puternicul bastion al păgânălăţii, înfipt ca un cuiu in coastele ţării sale. Ii rămânea lui Milinca acţiunea peste Dunăre, în ţinuturi creştineşti pe care era sigur că le va putea râscula la poruncă; în acest soop el şi începuse să se pregătească, făcând în grabă caice pentru aşezarea unui pod peste Dunăre, cu gândul să treacă imediat în Balcani. Inlr’adcvăr, lot planul «cesla de operaţii trebuia să se execute în iarnă, pentru ca vremea rea să împiedece pe Turci de a trimele prea serioasei întăriri, şi ca să poală strânge pană în primăvară destul de numeroase aderenţe pentru ca să nu se mai teamă atunci dc iataganul Musulmanilor şi să înainteze ameninţători pănă supt zidurile Constautinopolului, pănă la care, odată răsvrăliţi creştinii din Grecia şi din Bulgaria, uiciun obstacol nu mai pulea să le împiedece mersul victorios.
Pentru realisarea acestor planuri li se părea celor doi principi că forţele de care dispun sâni suficiente. Râkoczy avea
12.000	de soldaţi, dar şlia că prin uoi recrutări în mijlocul ţărănimii ar fi pulul să li ridice j,ăuă la 30-40.000 efectivul2;
1	Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 146, 149, 133, 155; Ciorănescu^ Documente, p. 96: Monumenla Comitialia, XII, p. 41,5.
2	Hurmuzaki, Documente, IX1, p- 146.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
199
Mihnea dispunea de 25.000 de oameni, forţe, după cum îi spunea lui Grigorie ambasadorul veneţian din Viena, „suficiente ca să ajungă cu ele la Constantinopol“, dar micşorate prin faptul că soldaţii lui nu erau în de ajuns de disciplinaţi şi de instruiţi1.
Confederaţii erau de o potrivă încrezători şi în alianţele pe care cu atâta asiduitate le căulaseră pretutindeni. Mihnea îşi păstra înţelegerile cu conducătorii creştinilor din Bulgaria şi din Serbia şi ţinea mereu pe lângă sine episcopi şi călugări de prin acele părţi, atât pentru a avea călăuze îndată ce va fi trecut peste Dunăre, cât şi pentru a îndemna pe cei păstoriţi de ei la răscoală. El trimisese chiar pe un bogat negustor şi credincios al său în Bulgaria, ca să-i recruteze oaste de acolo şi să strângă în taină provisiuni în anumite puncte prin care avea să treacă mai tărziu campania sa2.	;
Cazacii, la cari după moartea lui Ilmilniţchi se ridicase la Ilălmănie feciorul acestuia, le făgăduiscră şi ei ajutor, poate prin Gheorghc Ştefan, care se îngrijia de mult să le obţină concursul, şi cu puţin în urmă Râkoczy le 'trimise o nouă solie, ca să le amintească această făgăduială3. La Moscova principlele ardelean trimisese de asemenea după un ajutor care-i şi fusese promis, şi intervenise şi pe lângă Veneţieni, ca să se adreseze şi ei Ţarului în acelaşi scop4.
Regele Poloniei nu vedea nici el cu ochi răi o campanie împotriva Ţuicilor, şi de aceia, ailând de intenţiile Domnului; muntean, îi trimisese un călugăr icsuit ca să-l întărească în acea hotărîre şi să-l încredinţeze că, dacă ar fi avut pace din spre partea Suedesilor, l-ar fi ajutat şi el. La întoarcerea lui prin Moldova, acest călugăr fu prins de Domnul de acolo, care aflase de substanţa negocierilor lui, dar la intervenţia Tătarilor fu lăsat în libertate, şi putu să se întoarcă în ţara lui, unde mai tărziu veni o nouă solie cu cereri de ajutor din partea lui Mihnea 5.
1	lbid., p. 149.
2	Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 149-50 şi 153.
8 lbid., pp. 153 şi 158.
4 lbid., p. 153, şi V1, p. 58; Ciorănescu, Documente, p. 100.
* Hurmuzaki, Documente, IX1, pp. 150, 152, 169; cf. Ciorănescu, Documente, p. 163,
www.dacoromanica.ro
200
Al. Ciorănescu
0	intervenţie tătărească în favoarea unui sol plecat de la CurLca lui Milinca şi purtând asem mea misiune dovcdeşle oarecare prietenie a Hanului faţă de Domnul muntean, dovediLă, de altfel, şi în negocierile privitoare la eliberarea lui Komeny; do aceia poale că Mihnca nu căuLa să se înşele singur când scria lui Râkoczy ca „noi cu Talarii avem bună pace, şi nu ne temem de ei"1. Prietenia aceasta venia poale şi din presupusa Jui înrudire cu Hanul, prin frumoasa lui ţiitoarc ccrcheză, poale şi din sumele cu care se va fi silit să cumpere favorurile de la Bagce-Sarai2. De altfel socotelile îi arătau că, în caşul chiar al unei intervenţii a lor împotriva Ţărilor Româneşti, singurii cari puteau să între în luptă, Talarii din Bugeac, vre-o 5.000 la număr, erau prea puţini ca ra se represinle o primejdie serioasa, cei diu Crimcia şi din Perecop aveau să fie ţinuţi în loc de luptele nclenninalc cu Moscoviţii3 4.
Tari pe aceste alianţe din care nu aveau să Iragă niciun folos şi aşLeplând lucruri mari de la solia expediată în Apus, cei doi principi credeau că vor începe lupta Ia un moment potrivii. In realiLale siLuaţia nu li era cu lotul favorabilă. In Asia Mică răscoala de anul trecut a lui Ilasan-Paşa pricinuise în Ir’adevăr mari tulburări, dar fusese în cele din urmlă înăbuşită, şi conducătorul răsvrăLiţilor, atras înlr'o cursă, fusese zugrmnal la Alep Ja 17 Februar al acestui an1, aşa încâL cei doi principi nu mai puteau aştepta vre-un folos de la tulburările interne ale împărăţiei, de şi se pare că acei cari erau interesaţi să alimenteze aceste răscoale găsiră mijlocul de a le continua5 * * 8.
Vcneţienii porniseră, după J'ăgăduială, o flotă cu ajutoare pentru Grecii maiaioţi, şi bătuseră în câteva rânduri pe Turci, cucerind chiar localitatea Calamala, dar, în ciuda făgăduielilor lor, Grecii nu se mişcaraG. De aceia flota vencţiană plecă de
1	Szilăgyi, Bell/im Boreo-Orienlale’ II, p. 557.
2	Ilurmuzaki, Documente, IX1, p. 153; cf. ibid., p. 150.
3	Ilurmuzaki, Documente, IX1, p. 153.
4	Hammcr, III, p. 499; Zinkeiscn, IV, p. 882; Gualdo, pp. 356-7 şi 369-70; cf. Monumonta Comitialia, XII, p. 183; A. Valiero, p. 945: „I/unionc del Ragotzi e del prencipe Micliele liaveva deslata l’apf-plicationc del Primo Visir, giâ disimpegnato da’ rumori di Cassam“.
5	Cf. Des Noyers, p. 526, la 25 Iunie 1659: ,,On Scrii de Consf-
lanlinople qu’un ncveu d’Assan Bassu poursuit l’oeuvre de son oncle,,
et cfLi’il a ddjâ de nombreux partisans".
8 B. Nani, pp. 496-7.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea lil (Mihail Radu), 1658-1659
201
acolo ca să iiicdmlodeze trecerea turcească prin Dardanele, fără a izbuti să aducă prea frnari prejudicii, de oarece Capudan-Paşa, ooiinandantul flotei turceşti, îi prevenise, alergând acolo cu treizeci de galere, cu care era hotărât să rămână pe loc toată iarna aceia1.
Astfel împrejurările nu erau prea potrivite pentru o răscoală ca aceia pe care o puseseră la cale cei doi confederaţi; lotuşi lângă păhărele cu vin, după ospăţul îmbielş,ug|at din cortul domnesc de pe liniaiul Dâmiboviţei, Râkoczy nu lipsi să fie mirat de înţelepciunea şi de întinderea planurilor noului său prieten. ,,Mihnea-Vodă e cu adevărat un om de înţeles, şi nu ţine credinţă valahă"2, declara el a doua zi după întâlnire, şi, cum cu un om care „nu ţine credinţă valahă" înţelegerea merge uşor, ambii principi semnară chiar în acel cort tratatele de legătură şi veşnică prietenie.
Scrisoarea încredinţată de Mihnea lui Râkoczy nu conţine decât întărirea tratatului încheiat în numele lui la Târgul -Muraşului, cu puţin înainte3. Mai interesant c pactul încheiat cu Ardealul de boierii unlunlcni, în condiţiuni care arată preocupări hiai puţin războinice decât ale Domnului lor şi dorinţa de aşezarea unei statornice prietenii:
Tratatul lui Matei Basarab se consideră întărit şi reinlralL in vigoare.
Comerţul va fi liber între cele două principale.
Ambele ţări vor trăi în pace şi bună înţelegere, păirăsindu-se incursiunile şi jafurile de la hotare.
Dreptatea se va împărţi neîntârziat acelora cari o cer.
In cas de neînţelegeri la hotare, se va institui o comisiune mixtă pentru lichidarea lor.
Nobilimea celor două ţări îşi oferă asii reciproc în cas de primejdie pentru una din ţări.
Duşmanii unora vor fi şi ai celorlalţi.
Şi Unii şi alţii se îndatorează a se ajuta reciproc, după măsura primejdiei.
Şi unii şi alţii se obligă a-şi sluji reciproc la nevoie, şi să * *
1	B. Nani, p. 497; Ilurmuzaki, Documente, V1, p. 60. 8 Szilâgyi, II Rakâczy G. leueleif p. 120.
* Monument a Comitialia, XII, pp. 413-4.
www.dacoromanica.ro
20 2
AI. Ciorănescu
anunţe la timp eventualele primejdii care ar amleninţa pe prieteni1.
Dar, în afară de hotărlrile cuprinse în tratate, de o eifica-l citate mai generală, cei doi principi luară şi o serie de măsuri imediate pentru continuarea luptelor începute în Muntenia cu atâta succes. încă de la începutul lunii, Râkoczy trimisese lui Mâhnea o ceată de cinci sute de soldaţi cu leafă2; plecând de la Rucăr, el îi mai lăsă încă cinci sute, supt conduqerca unui bun general, Andrei Gaudi3. Sacrificiul nu era prea marc din partea principelui ardelean, de oare ce această oaste de mercenari urma să fie plătită de Mihniea4; în schimb Doont nul avea mare nevoie de ea, pentru că soldaţii aceştia erau hiai disciplinaţi şi !mai prioepuţi în arta răzix>iului, şi cu ei putea încadra şi trupele sale de glolaşi, ciri, lăsaţi singuri, ar fi fugit la prima apariţie a duşmanilor. Iu acelaşi saop îi mai sosi din Ardeal, la 5 Novembre, o nouă ceată de cinici sule de oameni, supt comanda lui Gheorghe Mikefe5.
In al doilea rând se hotărî definitiv de soarta lui Constantin. In anul trecui Ştefan nu reuşise în Moldova, mai cu samă „din causr puţinei sale priceperi"; Constantin pretindea acum că, la întoarcerea din nenorocoasa lui expediţi -, fostul Domn îi vânduse ţoale drepturile şi toate pretenţiile sale asupra acelui tron, în schimbul unor castele transilvănene6. îndreptăţit deci prin această înţelegere, de sigur închipuită, la o Domnie picată din cer, chemat, după cale se lăuda, de către viitorii săi supuşi, de oare ce se pare că avea unele legaturi de înrudire cu boierimea moldoveana7, Constantin era cel mai indicat
1	Ibid., pp. 414-5. Tratatul are douăzeci şi opt de semnături de boieri munteni, necitate de editor.
2	Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 149.
3	Stoica Ludescu, p. 353; I. Bethten, p. 99.
4	Cf. scrisoarea lui Râkoczy din 21 Septeinbre 1659, la SzilăyyS, II Răkâczy G. levelei, p. 119: „îi trimitem şi noi oaste cu plată".
5	Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278.
6	Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 149.
7 Ibid. Cf. S. de ZoLLa, O colecţie veche de spi(e de. neam, II, A doua solie a lui Constantin Şcrban Busarab Voeuod o Movilă?, în Revista Istorică, Xllfl (1927), pp. 47-51. Totuşi Râkoczy ştie că „pe Conslanlin-Vodă îl pornim în Moldova, potrivii liolărîrii domnilor sfetnici, Domn îii Moldova, ca pasărea ce şede pe creangă" (Szilâgyi^ II. Rakăczy G. levelei, p. 120).
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1G59
203
fiii încerce aceia ce reuşise Iui Gheorghe Şlefau. Mihnea se hotărî, cu toată aniniosilalea pe care încă o păstra faţă de el,-să-I ajute a-şi câştiga tronul, trimiţându-i 10.000 de oameni de oaste, supt conducerea Vornicului Gheorghe Băleanu şi a lui Dumitru Sârbu Spătarul1, Râkoczy îi dele -şi el câteva mii de oameni, şi, ca să-l consoleze pe Gheorghe Ştefan cel lăsat do acum înainte în voia soarlei, îl numii, mlai mult în glumă,, generalisim al armatelor sale2 3.
De toate câte se holărîră acolo, la Rucăr, principele Ardealului se arătă foarte satisfăcut; mai cu samlă îl jmJulţămi însă frumuseţea spectacolului la care fusese poftit, şi în a cărui fastuoasă desfăşurare primejdia apăru mlai puţin apropiată decât era poale în realitate. „Ieri am fost cu Mihnea-Vodă la Rucăr; ne-a primit cu Cinste, a fost cu dânsul oaste frumoasă"8, scria el în ziua următoare întâlnirii, bizuimdu-se la rândul său pe această oaste gătită, anume pentru paradă, cu cele mai frumoase haine spahicşli. Nu de aceiaşi părere erau însă şi duşmanii săi, şi Barcsai cel fugit la Tilmişoara era sigur că Mihnea, atras nebuneşte în mrejele principelui ardelean, fără a lua sama la primejdiile către care ţara lui e deschisă, va plăti scump această faptă necugetată4 * * *.
De altfel lot aşa vedea lucrurile şi Petru Rudai diacul, un bun cunoscător al stărilor de aici. „Oare încrederea lor e în Mihnea-Vodă?“, se întreba el. „In scurt liimlp se vor convinge bieţii Maghiari că Românii îl vor părăsi pe Mihnca-Vodă ,şi vor veni împotriva lui şi a noastră, cu Vocyodul pc care-1 vor numi Turcii, ca şi anul trecut. Mă mir dc ce fel de gând se lasă furaţi cei cari cred în apărarea Românilor, când ştiut este că duşmanul firesc al Românului e Maghiarul. Şi eu lc
1	Ludescu, pp. 332-3; cf. Iorga, Istoriile Domnilor, p. 14G, unde confederaţii sânt certaţi pentru această risipire de forţe. Din partea lui Râkoczy, Constantin a plecat „cum 4 aut 5 inillibus"; Quellens VI, p. 117.
8	Hurmuzaki, Documente, V1, p. 58; Ciorănescu, Documente, p. 148
3	Szilăgyi, II Râkoczy G. leuelei, p. 120; cf. Hurmuzaki, Documente,
Vi, p. 57.
* „Cuius indecentis facti cepit iam ingratos seutire fruclus, ex ornui-
bus partibus apropiuquantibus contra se armis..., îpsemet ctiam paulo
post vel peribit, vel e regno aurugicl“. Scrisoare a lui Ilarcsai din 20
Oclombre 1639, la Hurmuzaki, Documente, V1, p. 55.
www.dacoromanica.ro
204
Al. Ciordiicbcu
cunosc vitejia, însă trebuie să ştie toată lumea că pentru Mih-ne;: nu vor rupe ei legăturile cu înalta Poartă, ci, din potrivă, au să-şi plece capul, dând şi multe dări"1.
Aceste prognosticuri nu spuneau nimic bun pentru soarta confederaţiei încheiate în cortul de pe malul Dâmiboviţei, şi> anumite semne rele ce însoţiră întoarcerea Ardelenilor de la întâlnire2 nu făcură decât să sporească aceste aprehensiuni Râkoczy era însă un om care nu se lemlea de seimlne, şi nimic nu veni să-i micşoreze bucuria unei atât de folositoare prietenii.
Luându-şi rămas bun de la Milinca, Râkoczy se întoarse în Ardeal, pentru a comunica vestea cea bună lui Constantin,. Acesta îi ieşi în întâmpinare la Codlea, unde fu pus în curent cu resullalele întrevederii. Infăţişâudu-i însă foloasele pe care i le obţinuse, principele se folosi de prilej pentru a scoate şi pentru sine oarecare câştiguri materiale; în schimbul trimiterii în Moldova el dobândise de la Domnul pribeag, încă înainte de hotărîrile de Ia Rucăr, la 12 Ocloinbre, un act prin care acesta, arălându-şi nemărginita recunoştinţă, îşi consacra prin-tr’un adevărat tratai obligaţiunile ce decurgeau dintr’însa.
începând prin a povesti cum .,prin lainica holărîre a bunului Dumnezeu, care ne cârmuieşle pe loţi după voinţa lui cea fără hotar, a trebuit să plec din scaunul domnesc al ţării mele“, fostul Voevod recunoaşte că Râkoczy, de la care avea făgă-duialâ să-l reîntroneze, „mai curând a Cost gata să părăsească tronul decât să între în legătură cu Voevodul de acum al Munteniei, cu Ioan Mihail Radu, fără voia şi dorinţa noastră. Dai* noi, văzând că va fi de mai m'ult folos creştinătăţii de voiu îngădui lui Radu scaunul domnesc, cu condiţia să făgăduiască supunere şi credinţă lui Râkoczy, principe!.; Ardealului, şi să atârne de el, eu pentru aceasta cedez susnumitului Voevod toată avuţia mea din Muntenia, iar el în schimlb îmii făgăduieşte ajutorul său cu oaste, ca să mă aşez în tronul Moldovei". El declară apoi că are şi de la Râkoczy o făgăduială scrisă la
1	Scrisoare din 19 Oclombre 1059, la Szilâgyi, Bellum, II, pp. 548-9,
2	„In regressu e comitiva rakociana, extraordinario Dei miraculo, plerorumque magnatum lenlo sallum gradienlium passu, crura lapsu equorum fracta, infaustam fore illam confederationcm ominala sunl“; Bethlen, pp. 96-7.
www.dacoromanica.ro
fromnla iui Mihuea III (Miliait Radu), 1658-1659	2d5
fel, şi în schimb se leagă şi el fală de principe să nu trateze* cu nimeni fără ştirea şi învoirea lui, să nu aibă alţi prieteni decât el şi să-l ajute după puteri la Poartă şi oriunde va fi de nevoie. Nevoie era mai ales din spre partea banilor, şi aşa se explică ultima dausă a legământului pe care îl iScălila, Constantin: „Dau principelui Gheorghe Râkoczy 150.000, adecă una sută cincizeci de imii de taleri imperiali, cari, dacă nu sânt toţi plătibili la o dată fixată, dacă nu toţi, în timp de un an, sau şi mai curând, sânt dator a-i plăti în mod sigur 100.000, iar ceilalţi 50.000 după dorinţa lui*'1.
Aflând din gura principelui că tratatul, încuviinţat şi de Mih-nea, poale întră în vigoare, Constantin se despărţi de Râkoczy. şi începu să-şi strângă oastea de lefegii şi să recruteze trupe noi prin regiunea Bârsei, spre marea nemulţămire a Saşilor, cu cari avu multe supărări din această pricină2 * * * *.
Abia acum află şi bietul Gheorghe Ştefan de soarta care i se reservase. Pănă atunci el rătăcise, în tot timpul verii trecute, prin părţile de Nord ale Ardealului şi prin Maramjurăş, căutând alianţe în Polonia şi la Cazaci, ca să se poată întoarce, cu ajutorul lor în Moldova. Auzind că Râkoczy a încheiat la Târgul-Murăşului o nojuă înţelegere cu Milinea, el scria principelui la 5 Octotnbre o rugătoare cerere de sprijin, arălându-i că e vronJea nemerită ca sărşi !mai încerce odată norocul: „După cum am înţeles din scrisoarea Măriei Tale, ai arătat Măria Ta bunăvoinţă faţă de Mihnea-Vodă, şi i-ai dat şi oaste Mărilu Ta; acum e vremea ca şi noi să putem1 Iară să ne întoarcem prin Imilostivirea Măriei Tale, că, dacă nu ne putem întoarce acuim. Măria Ta, cu ajutorul milostivirii Măriei Tale, teamă ni este că nu peste multă vreme vor aduce Turcii alt Domn în Ţara-Românească..., şi noi rămânem aici, şi după aceia nu nc mai putem întoarce, dacă nu ne putem întoarce acum, când e vremea, prin (milostivirea Măriei Tale“8.
1	Monummta Comitialia, XII, pp. 411-3.
2	Qnellcn, VI, p. 179.
8 Monumenta H ungar iac Historica, XXIII, pp. 655-6; cf. Papadopol-
Calimah, Despre. Gheorghe Ştefan, p. 143. Penl.ru pregătirile lui de
întoarcere în Domnie, v. Hurmuzaki, Documente, V1, p. 61; IX1, pp.
152 şi 166-9; Krauss, II, p. 18. Că aceste pregătiri se făceau cu încu-
viinţarea lui Râkâczy, cf. scrisoarea acestuia către Rhddci, şpanul de
Maramureş, la 31 August 1659: „Ştefan-Vodă vrea sg între în Moldova
www.dacoromanica.ro
2C6
Al. Ciorănescii
In urma acestei utmilile scrisori coborîse şi el în Făgăraş, ca să participe la întrevederea de la Rucăr, dar se întorsese la Braşov, în faţa refusului lui Mihnca de a se întâlni cu Domnii maziliţiL Acolo îi trimise Râkoczy, după înlâlnire, pe Mihail Mikes, ca să-i ducă vestea tristă a holărîrilor de la Rucăr şi să obţină consimţământul lui pentru plecarea lui Constantin în Moldova, acesta obligându-se în schimb să-i lase neatinsă stăpânirea moşiilor de acolo, şi, după moartea lui, dacă bătrânul pribeag ar mai fi avut ani, să-l lase moştenitor al Domniei2. Vestea aceasta căzu ca o măciucă pe capul bietului fugar, care îşi pusese în milostivirea Craiului cea’ din urmă nădejde. El îşi concedie îndată soldaţii, şi, renunţând la orice gând de Damlnie, se retrase în castelul de la Şinleu. pe care-1 cumpărase de la Constantin Şcrban, şi în care mai rămase câteva luni pănă avea să poarte pe alte mlelcaguri lunga şi neodihnita lui pribegie3.
Intre timp Constantin îşi înjghebase la mlarginea Braşovului o armată, cu care porni, la 22 Octombrc4, să câştige Domnia atât de ciudată ce i se oferise în Moldova. Ghica-Vodă neaşittap-tundu-se la asemenea năvălire, drum'ul îi fu deschis pănă la Iaşi. Domnul fugise cu pedeslrimiiea şi cu tunurile peste Prut, la Ţuţora, lăsând călărimea să dea piept cu duşmanul. Soldaţii moldoveni se apucaseră însă de Deţii prin oraş, şi fură tişor 1 2 3 4
din spre Colomca; Domnia-Ta să-i dai drumul prin Maramurăş, să se poală împreuna cu oştile Iui leşeşti şi căzăceşti, căci aceasta va fi spre mare folos al ţării noastre" (Szilâgyj, II Răkoczg G. le velei, p. 117). Dar la 28 Septembrc Râkoczy liolărîse trimiterea lui Constantin în Moldova, şi retrage sprijinul dat lui Glieorglie Ştefan: „Nii poruncim să meargă [oamenii din] acel comitat cu Şlefan-Vodă, ca i-ar zbura porumbelul fript în gură; el aşa ar pofti, dar nu Va mai visa altceva despre el" (ibid., p. 120).
1 Qnellen, IV, p. 251; cf. ibid.„ VI, pp, 137 şi 179,
2	Szalardi, la Şincai, III, pp. 123-G.
3	Krauss, II, p. 18. La Vicna a plecai în primăvara următoare; cf N. Iorga, Din pribegia lui Gheorglie Şlefan-Vodă, în Revista Istorică, IX (1923), pp. 97-103, şi Ciorănescii, Documente, pp. 155-G.
4	Qnellen, VI, pp. 138 şi 173, Stoica Ludescu, p. 353, şi după el Papadopol-Calimah, p. 100, dau data greşită de 15 Scplemhre sL. v. Cf. scrisoarea lui Râkoczy către Bislriţeni, la 2G Octombre: „Voevodului Constantin, omului nosLru, să-i deschideţi calea"; Ilurmuzaki, Documente. XV2, p. 1288.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Miliuca lll (Miiiail Radu), 1G58-1659
207
surprinşi de Constantin, care-i înghesui în mlaştinile Jijiei, şi-i aruncă în apă sau îi sili să sţeţ închine. Cu acest prilej îi căzu în mâni şi un număr de boieri, pe cari îi lăsă îndată în libertate şi în vechea lor slujbă, pentru a li câşliva simpatia. Ghica--Vodă fugi speriat la Lăpuşna, unde peste noapte soldaţii lui fură ajunşi de făgiăduiclile de milă şi de leafă ale lui Constantin, şi, părăsindu-şi stăpânul, puseră mâna pe lunuri şi se întoarseră la Iaşi, închinându-se la noua Domnie, pe când Ghica se refugia la Tighina, aşteptând ajutoare de la Tatari
Instalat astfel în tronul Moldovei, Constantin căută să-şi înlăr rească Domnia prin mijloacele cunoscule, trimiţând în primul rând daruri şi făgăduieli la Constantinopol, ceia ce nu era prea leal faţă de aliaţii cari-1 trimiseseră aici; „ce n’au apucai să-i vie răspunsul, mici era cum', ce om (era Chiuprilaul Vizirul pre atunci"1 2. Tot odată el expedie la Cazaci o solite, însoţind-o şi cu scrisori ale lui Râkoczy, şi primi chiar un ajutor de la ei, de şi numărul oamenilor ce-i fură trimişi nu va fi fost chiar alâL de mare pe cât îl trâmbiţa prietenului din Ardeal3. O ambasadă porni de asemenea spre Moscova, ducând cereri asămă-nătoare 4
Dar, de şi avu vreme să iea asdmlenea măsuri, Domnia moldovenească a lui Constantin nu fu totuşi prea liniştită. Culegerile de documente nu cunosc niciun act din vremlea stăpânirii lui, şi de altfel prea puţini împricinaţi vor fi făcui apel în acel scurt răgaz la o Dounlnie trecătoare şi fără un Divan sta-tomiciL. Nici Doamna Nedielea, care rămăsese la început înj
1	Miron Costin, pp. 352-4; Stoica I.udescu, p. 353; Stoica Nicolaescu, Letopiseţul, p. 165; Anlalffi, Călătoria lui Evliâ, p. 13; Szilâgyi, Bellum, II, p. 549.
2	Miron Costin, p. 364.
3	Ilurmuzaki, Documente, IX1, p. 158; Scrisoare a lui Râkoczy, (lin 19 Novembre, la Szilâgyi, II RAkoczy G. Ionelei, p. 121: ,,Aşa ni aduce veste, că au sosit 6.000 de Cazaci lângă Constantin-Voda",
4	„1659, Novembre 26. Sosirea în Moscova a trimişilor Moldovei, arhimandritului Parlenie şi a ieromonahului Hrisantie, cu suplica către împăratul: a) a Voevodului Moldovei Constantin, rugându-1 să-l primească, cu toată Moldova, supt protecţiunea sa, şi de a-i da noi (sic) armate ca să-l ajute contra Turcilor, şi b) a principelui Ungă-* riei Racolzi, care roagă să unească armatele ruse cu cele ale Moldovei, Ţării-Româneşti şi Ungureşti, contra inimicului lor turc". Bantiş-Camenschi, ap. Tocilescu, ms. Academiei 'Române 5151, fol, 337,
www.dacoromanica.ro
20S
Al. diorânesthl
Ardeal, nu-şi putu vedea soţul domnind în Lronul din Iaşi; pornind mai târziu către noua ci ţară, abia ajunsese la Baia, când se vesti că Tatarii au năvălit în Moldova, ceia ce o sili să se oprească şi să aştepte acolo urmarea întâmplărilor* 1.
Intre timp Domnul muntean avuse cu Turcii câteva ciocniri cu varii succese. Duşmanii sosiseră la Dunăre încă pe la începutul lui Oclomibrc2 *; pe la jumătatea lunii, pe când Mih-nea se silia să desfăşoare atâta fast, în întâmpinarea de la Rucăr, Turcii trecuseră Dunărea pe un pod grabnic conslruil la Rusciuc, şi, cucerind Giurgiul, refăcură şi întăriră cetatea şi se aşezară înlr’însa. De acolo ei începură să înainteze spre Buf-cureşli; Banul Chirca, locţiitorul Domnului în fruntea armalei în lipsa acestuia, încercă să li se împotrivească, şi avu cu ci o luptă, în câmpia dintre Giurgiu şi BucureşLi, în care, în trei ciocniri succesive, oştirea tounteană fu învinsă şi răspinsă cu multe pierderi; Banul însuşi se spunea că ar fi fost în primejdia vieţii ®.
In urma acestei biruinţe probabil, beglerbegul de Rumelia cu
0	oaste de 8.000 de oalmieni se aventură mai înlăunlrul ţerii, spre Capitală; dar Mihnea, care se întorsese şi cu ajutoare de la Râ-k6czy, avu cu ci o luptă, în care Turcii fură răspinşi şi aruncaţi înapoi pană în tmalul Dunării, în nişte râpi de lângă Giurgiu, sau poate chiar în cetate, în care în cele din urmii izbutiră să se închidă4 * * *. Mihnea aşeză atunci împrejurul Giurgiului un asediu regulat, şi ceru din Ardeal uneltele necesare,.
1
1	Scrisoare a ei către Sofia Bâtliory, din 15 Novembre, la Szilâgyi,
Bellum, II, p. 561: „Am şi sosit aici, în Baia, pentru care abia acum
vedem că am făcut o greşeală. Din vorbe şi din ştiri aflăm cu>
mâne poimâne vor sosi (Tatarii) şi aici, ştiind şi purtarea şi firea
acelui popor, care numai auzindu-le omul se îngrozeşte, mai ales când vede că slujitorii ordinei şi dorobanţii părăsesc localitatea'1.
2	Că avant-garda turcească era Ia 7 Octombre în Muntenia, v.
Monumenla Comitialia, XII, p. 409.
8 Szilâgyi, Bellum, II, p. 549; Ilnrinuzaki, Documente, "V1, p. 55, şi V8, p. 67. Mersul real al luptelor Iui Mihnea cu Turcii ar puica să fie sensibil deosebit de reconstituirea încercată aici, după documente puţine şi vagi. Adevăratul aspect al acestor ciocniri rămâne încă necunoscut în întregul său, şi numai documente noi l-ar mai putea clarifica.
4	„In vicinanza di Zizgio, nclla riva del Danubio"; Hurmuzaki Documente, IX1, p. 158.
www.dacoromanica.ro
fcomuia iui Milinea lll (Miliaii Radu), 1G58-1059
La Braşov fură cerule două lunuri şi un morlier, pe care sfatul orăşenilor i le lriimli.se, de şi cu multă neplăcere, de oare ce nu ştiau când se vor încasa banii pe ele1 2. In acelaşi scop ceru la Sibiiu „câteva tunuri imai mari şi alte arme mai mici“ împrumut, şi plumbul şi oarba de puşcă de care avea nevoie Intre timp el făcu păgânilor şi alte pagube, obţinând de sigur destul de însemnate biruinţe, pc care însă cronicarii duşmlani lui abia dacă le pomenesc, ca să nu scadă creditul înTăţiişării pe care s’au silit s’o dea acestui domnitor3.
Asediul de la Giurgiu dură aproape o lună, în care timp mai avură loc unele ciocniri între Munteni şi asediaţii cari încercau să-şi croiască un drum de ieşire. Inlr’una din zile un Paşă şi patruzeci de oamteni, trimeşi din cetate pe Duinăriţ, pentru cercetări, fură plrijnşi de Munteni, şi de la el aflăi Milmea că Seidi-Alimtet, noul Paşă de Buda, se pregăliia să pornească pe la Timişoara împotriva lui Râkoczy, lucru de care îl înştiinţă numaii de cât pe acesta4.
Domnul muntean va fi continuat în acelaşi timlp şi incursiunile, prin alte vaduri rămase libere, peste Dunăre, în ţinulu-Til'' creştineşti ced încredinţaseră de dorul lor de libertate, de vreme oe, la jumătatea lui Novembre, Râkoczy ştia să spună că „oştilc lui Mihnea-Vodă şi acuma omjoară pe Turci, dincolo de Dunăre, pe teritoriul lui Constantin-Vodă"5, adecă de sigur prin ţinuturile în care, înainte de a i se fi desemnai Moldova ca stăpânire, i se căutase un rost şi lui Constantin Şerban.
In ziua de 23 Novembre Turcii încercară o mare ieşire spre Bucureşti. Milmea însă căzu asupra lor din coastă, şi la Frăţeşti, nu departe de Giurg|itu, avu loc o ciocnire care însemnă o m'arc biruinţă pentru Munteni. Ajutat de trupele regulate ale lui Gaudi, care se purtară vitejeşte şi din care mulţi căzură iu
1	Quellen, VI, p. 138.
2	Ciorănescu, Documente, p. 171.
3	V. Miron Costin, p. 3fi7: „Făcuse d o zarvă pre la Dristor şi ia Giurgiu cu Turcii..., care, de au făcut vre-o vitejie acolo, să scrie iMuntenii". Cf. Ciorănescu, Documente, p. 11!): ,,Va scorrendo il paese, danneggiando li sudditi e disperatamente incruciciendo contro vicini". Despre o înfrângere a lui Milinea la 12 Xovembre. v. ibid., pp. 172-3.
4	Krauss, II, p. 18.
8 Sziiâgyi, ’ Bellum, II, p. 5G2.
14
www.dacoromanica.ro
210
Al. CtorănesCU
luptă, Dolmnul puse pe fugă pe Turci şi îi sili, cu grele pierderi, să se închidă din nou în celaie. Că biruinţa nu a fost de puţină însemnătate, se vede din faptul că şi cronicarul can-tacuzinesc convine că „Turcii să ingrijară foarte" de urmările ei1. In trecerea lui pe acolo în zilele următoare, călătorul turc Evliâ Celebi dete „pe drumul ^ ţară de cadavrele câlorva mii de circumcişi"2, cari nu erah, cum credea el, negustorii ucişi de Mihnea cu câteva luni înainle, ci drept-credineioşii căzuţi în această ciocnire3.
Biruinţa ar fi putui să fie holărîloare; Mihnea strânse xilai aproape cercul asediului din jurul cetăţii, şi luă peste noapte toate măsurile pentru asaltul pe care avea de gând să-l încerce în ziua următoare; noaptea aceia însă trebuia să fie pentru Mihnea cea mai neagră a vieţii sale, aducând schimbări ce năruiră de-odată tot edificiul de vis şi de biruinţă de pănă atunci.
VII.
O	lună de zile a durat biruinţa confederaţilor. La 22 Oclom-bre, Conslanlin Şerban întră cu armata lui în Moldova, punând stăpânire pe tronul ei aproape fără a fi întâmpinat împotrivire; la 23 Novembre Mihnea câştiga la Frăţeşti cea din urmă biruinţă asupra Turcilor, ulLilma a lui şi ultima a Românilor, pănă la războiul pentru independenţă. El fusese de altfel singurul care luptase cu adevărat în acest răstimp; Constantin nu făcuse altceva decât să se pregătească pentru a primi lovitura Tătarilor ce se apropiau, pe când Râkoczy amâna de la o zi la alta Intrarea în acţiune, dând aslfel răgaz Turcilor să-şi a-dune puterile împoLriva lui.
1	Stoica Ludescu, p. 354.
2	Autalffi, Călătoria lui Evliă, p. 28.
8 Despre biruinţa dc la FrăţeşLi, v. Stoica Ludcscu, pp. 353-4; Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278; Ciorănescu, Documente, pp. 175-6: „Der Milina Vajda hat sehr tryumphirt. also dass vonn seinen Vol-ckern theils der Turken sein erhawen, theils aber uber die Donau verjaget unter Gyirjo“. Mihnea a înştiinţat şi pe Râkoczy despre biruinţă, într’o scrisoare care, măcar în copie, trebuie să fie într’o arhivă ardeleană; cf. scrisoarea Iui Râkoczy din 30 Novembre, la Szilâgyi, Bellum, II, p. 564:	„Cât despre biruinţa din Muntenia,
iată, vă trimit şi dumneavoastră ce nî-a scris Voevodul".
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Milinea 111 (Mihail Radu), 1658-1659
211
„Şi noi sânlem gata“, declarase principele ardelean în mo-menlul plecării lui Constantin, „aşteptăm numai să vedem sfârşitul treburilor din. Moldova"1. Iar, după ce treburile din Moldova fură încununate de succes, găsi un nou pretext de odihnă: „Noi sânLem gala, aşteptăm numai pe Mihnea.-Vodă, ce va face ta Giurgiu"2. Era acesta un curios fel de a face războiul, lăsând pe aliaţi să se= descurce singuri, pentru a făgădui o intervenţie personală numai pentru momentul în care ci ar fi biruit.
Astfel, înclinat spre cât mai lungă aşteptare. Râkoczy îşi pierdu vremea pănă când Turcii se arătară la Porţile de Fier ale Ardealului, venind din spre Timişoara. Principele fu vestit la vremle de această înaintare, dar socoti că încă nu e caşul să se grăbească, de oare ce era încredinţat că, „dacă va afla de sosirea noastră, va sta la îndoială" vizirul de Buda, şî nu va îndrăzni să între în Ardeal3. Turcii însă îşi vor fi înstrunit şi acea spaimă, căci în puţine zile ei îndrăzniră a se apropia de trecători.
Abia atunci se gândi el ia o intrare în acţiune; strângând o mulţime de ţerani şi, improvlsând o oaste cu ci, îi amestecă printre dragonii săi şi li încredinţă paza pasului de la Porţile de Fier. La 21 Novembre Turcii apărură în defileu; ţeranii fugiră îndată ce deteră ochii cu ei, iar dragonii fură uşor aruncaţi îndărăt, lăsându-li drumul liber spre Ardeal. A doua zi avu loc o nouă ciocnire, pe ruinele vechii capitale a Daciei, între satele Zăcani şi Grădişte. Rcsultalul fu acelaşi, şi Râ-kbczy trebui să dea înapoi; după ce şezu o vreme în cumpănă dacă nu e mai bine să treacă mtinţii şi să se refugieze la aliatul său de acolo, el se retrase prin Alba-Iulia spre Nordul terii, unde îşi avea pregătit adăpost4.
1	Ilurmuzaki, Documente, V1, p, 38; cf. Monument» Comilialia, XII, p. 415.
2	Szihigyi, II Ilakâczg 0. leirelei, p. 121. De rcsultalul luptelor de la Dunăre, Râkoczy se arăta în acelaşi timp inulţămit; cf. scrisoarea lui din 17 Novembre, la Szilâgyi, Bellum. II, p. 503.
3	Scrisoare din 14 Novembre 1659, la Szilăgyi, tiellum, II. p. 502.
4	1. Rethlen. p. 110: G. Krauss, II. 21: Şincai. III. p. 126: G. Guuldo, I, p. 482; D. Kereszturi, Adu dierum sub r/uibus illuslrixsimi Prh.cipes G. Ilâkoci el .4. Barcsai intra el exlra civilnlem Szeben super regimine Transijluaniae conlendunt, ed. K. Albrich, îu Archid des Vereines (itr siebenbuiţ/ischc Landeskundc, N. F., XIX (1884)t pp, 135-0
www.dacoromanica.ro
512
Al. Ciorânesdil
lu urma lui Turcii sc îndreptară spre Deva, şi pătrunseră apoi luai adânc înlaunlrul ţerii. La Turda o ceată de păgâni bătu la l-iu Decembre pe ţeranii rcnnfâim cari intraseră în oastea lui Râkdczy, călăuziţi de popa din Ciurda şi de un Ştefan Roman, şi cari după înfrângerea de la Porţile de Fier se relrăscseră, peste Zlatna şi Abrud, în şesul Turdei1. Intre timp Paşa de Timişoara lua în stăpânire Iernulul cu castelul părintesc al lui Râkoczy, şi Târgul Murăşului.
In vreme ce o armată turcească pătrundea în felul acesta în Ardeal, o alta aducea pe Ştefăniţă Lupu în Moldova. Trei-când prin Dobrogea şi prin Sudul Basarabiei, această armată fu întâmpinată în drumul ei de mulţi boieri moldoveni, cari' veniau să se închine de bună voie noului Dom'n, şi aduceau cu ei şi unele trupe de oaste2. Lângă Iaşi fci.se întâlniră cu Gazi-Ghirai, Hanul tătăresc, care adusese cu sine aproape 50.000 de oşteni, pentru a răsbuna pe Gheorghc Ghica şi a aşeza în scaun pe Ştefăniţă3.
Constantin se întărise între timp într’o puternică tabără lângă Iaşi; avea cu el aproape 30.000 de soldaţi şi şapte tunuri, cu cari resistă cât se poate de bine primului atac. Văzând că e greu să-l învingă atât timp cât va rămânea în lagărul întărit, Tatarii încercară vechea stratagemă, şi se prefăcură că fug, (pentru a-i scoate de acolo; ,sdar necredincioşii n’au vrut să iasă din tabără, şi astfel lupta s’a amânat"4, ceia ce ar putea să însemneze, supt vorbele acoperite ale drept-credinciosului, că fuga n’a fost numai o slratagdmă.
Asaltul de a doua zi nu avu alt resultat, căci „duşmanul întreprinzător, cu tunuri şi cu puşti, îi răspinse în aşa fel că nu se putură apropia". In sfârşit a treia zi, la 21 Novembre, Moldovenii încercară şi ei un atac; în spatele lor însă, Tatarii năvăliră în tabără şi o ocupară, iar în lupta care avu loc în
1	Kereszturi, p. 137; I. Bethlen, p. 122; Şincai, III, pp. 126-7.
8 Antalffi, Călătoria lai Evliă, pp. 18-9.
3	Numărul Tătarilor e dat de Husein Vcgihi, la Iorga, Manuscripte din biblioteci străine, p. 59, şi de G. Krauss, II, p. 19; ar fi fost numai 20.000 după Ludescu, p. 353 (1.000, după ediţia lui Ioanid, Istoria Ţării-Romăneşti, II, Bucureşti 1859, p. 118), şi 30.000, după Şincai, III, p. 127.
4	Iorga, Manuscripte din biblioteci străine, p. 60.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Milinea III (Mihail Radu), 1658-1659
213
jos de Iaşi, pe malul Bahluiului, în 'sunelele tuturor clopotelor din oraş, mare parte din arimlala lui Constantin fu măcelărită sau aruncată în- apăL Pierderile Ungurilor fură socotite la şase sau şapte mii de oameni, şi la şase mii ale Muntenilor trimişi de Mihnea în ajutor1 2. Calul- lui Constantin se împotmoli în Bahluiu, şi, scăpând de acolo pe jos, Domnul însuşi era să fie prins de Talari, dacă un credincios al lui, Stan pârcălabul de la Comişani, nu i-ar fi dat calul să fugă, sacrificându-se astfel pa sine, căci fu prins numai de cât3. Printre prisonieri avea să fie şi Gheorghe Băleanu, comandantul artnatei munp lene, care numai după doi ani se pulu răscumpăra şi întoarce în ţară4; numărul celor robiţi pe câmpul de luptă se ridica, precum se lăudau păgânii, la 12.000 de oameni5.
Armata de Unguri, câtă mai rămăsese, se retrase spre munţi, şi trecu în Ardeal pe la Oituz, după ce mai avu să sufere un nou alac Şi o nouă măcelărire din partea Moldovenilor, prin păduri6. însoţit de o mică ceată de oameni şi urmărit de aproape de Talari, Constantin se îndreptă spre Muntenia, pentru a duce aliatului său de acolo Vestea tristei înfrângeri, şi mai cu samă pentru a se feri de urmăritori. Tatarii mai rămaseră împrejurul laşului câteva zile, pentru a asigura tronuî lui Ştefăniţă, şi luară apoi acelaşi drum, ducând cu ei pe înlocuitorul lui Mihnea7.
1	Descrierea luptei, cu multe amănunte, de Husein Vegilii şi Evliâ Celebi (Iorga, Manuscripte, pp. 59-60; Antalffi, Călătoria lui Evliă, pp. 22-3); cf. Hammer, III, p. 509 (după Vegihi); Zinkeisen, IV, p. 882; Miron Costin, pp. 365-6; Stoica Ludescu, p. 353; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 146.
2	Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278; cf. Ciorănescu, Documente, p. 154. Evaluarea se potriveşte cu a izvoarelor turceşti, care dau 12.700 de morţi între duşmani (Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 23; cf. Hammer, III, p. 509).
8 Stoica Nicolaescu, Letopiseţul, p. 106.
4	Stoica Ludescu, p. 353; Iorga, Istoriile Domnilor, p. 147.
5	Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 23.
6	Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278; Stoica Ludescu, p. 353; Ciorănescu, Documente, p. 174.
7	Iorga, Manuscripte, p. 60. Cel mai vcchiu act cunoscut al lui Ştefăniţă e din Iaşi, 20 Decembre 1659, publicat de V. A. Ureche, Un document important, în Ateneul Român I (1894), pp. 161-3; se vede din el că noul Domn a confiscat toate moşiile lui Gheorgihe
www.dacoromanica.ro
214
Al. Ciorănescu
înfrângerea lui Râkoczy şi a lui Constantin sc întâmplase la 21 Novembre. La 23 ale aceleiaşi luni avu loc biruinţa lui Mihnca asupra Turcilor, la Frăţeşti; în seara aceleiaşi zile, în mijlocul pregătirilor pentru atacul holărîlor ce trebuia să aibă loc a doua zi, Domnul mlunlean primi vestea înfrângerii şi izgonirii aliatului său din Ardeal. Peste puţine clipe avea să sosească în tabără însuşi Constantin, îutovărăşii abia de opt sau zece oameni, singure resturi ale puternicei armate cu care plecase* 1.
Fie din causa vechii lor duşmănii, fie pentru a nu ridica, prin presenţa fostului Domin lângă sine, tulburări ce ar fi pulul să-l primejduiască, fie în sfârşii din pricina acestei înfrângeri carc-i nimicise jumătate din frumoasa armată, 10.000 de oşteni risipiţi în vânt în Moldova şi de atât de marc trebuinţă acumi, Mihnca puse mâna pe Constantin, şi-l ţinu închis în zilele care urmară2. Dar vestea izgonirii aliaţilor lui nu putea să nu aibă şi asupra acţiunii sale o urinare holărîloarc. A rămânea lângă Giurgiu nu mai era cu putinţă acumi, când în Ardeal avea un duşman în loc de un aliat, şi când de pe drămuirile Moldovei puteau oricând să-i cadă în spate Talarii. De aceia ei sc şi gândi la ridicarea asediului, cu planul să se apropie mai 'mult de munţi şi să aştepte acolo pe duşman, pentru a da piept cu el. Dar Talarii sosiră înainte de a fi pulul să pună în faptă acest gând3.
După instalarea lui Ştclăniţă pe tronul Moldovei, Hanul primise de la K oprii! u o scrisoare cu porunca de a merge cu
Ştefan, „pentru 30.000 de taleri, ce au fost dat părintele Domniei Mele Vasile-Vodă la mâna lui, să-i ţie, când au fost Logofăt Mare, iar el, ca un viclean ce au fost, cu acei bani au ridicat oşti, Unguri şî Munteni, şi au scos pre părinLele Domniei Mele din Scaun". Un act asâmănător, din 10 Iulie 1662, la N. Iorga, Istoria lăţii prin cei mici, în Revista Istorică, VII (1921), pp. 40-1.
1 Ilurmuzaki, Fragmente, III, p. 250; Şincai, III, pp. 130-1; Iorga, Manuscripte, p. 60. Că vestea celor două înfrângeri i-a venit lui Mihnea în acelaşi timp, v. Stoica Ludescu, p. 354; Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278; Quellen, IV, p. 252.
’ Ciorănescu, Documente, p. 175.
3	Cel puţin aşa resultă din relaţia Iui Evliâ, care a fost martur la aceste întâmplări, dar care nu e nici confirmat, nici infirmat de alte izvoare. Pentru gândul lui Mihnea de a muta câmpul de luptă, v. Stoica Ludescu, p. 354.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1659-1659
215
40.000	de Tatari împotriva lui Mihnea, şi cu libertatea de a jăfui după plac bogăţiile provinciei răsvrătile: „Distrugeţi şi devastaţi populaţia şi ţara, şi gustaţi bielşugul prăzilor de acolo". La asemenea veste e uşor de înţeles cum „fiecare Tatar se prefăcu în balaur cu şapte capele", coborînd cu iuţeală spre pământul făgăduinţei; în puţine zile Vasluiul, Bârladul, Râmnicul, Buzăul, Gherghiţa, Târgovişlca şi Bucureştii însemnară cu flăcări popasurile drumului lor. In Muntenia mulţi oşteni, conduşi de unii boieri, săturaţi de luptă şi înspăimântaţi de sabia cea lungă a Turcului, li ieşiră în întâmpinare închinân-dui-li steag alb şi călăuzindu-i pe drumluri potrivite la Giur-giul de unde nu plecase încă Voevodul hain1.
Năvălind în tabăra oştenilor nepregătiţi pentru asemenea atac, Talarii îi risipiră uşor, aruncându-i în Dunăre sau împrăş-liindu-i prin codrii învecinaţi ai Vlăsiei. Mihnea strânse împrejurul său câţi oameni va fi putui să Imai strângă şi încercă să se retragă spre Bucureşti. Dar Talarii îl urmăriau de a-proajjc, însoţiţi acum şi de Turcii ce dăduseră năvală afară din cetatea despresurală, şi îl ajunseră, probabil în ziua de l-iu Decembre, pe JocuJ în care cu atât «nai dureroasă trebuia să fie a doua înfrângere a lui Mihnea, în smârcurile de la Călu-găreni, de-nsupra cărora strălucise, de o lumină apusă acum, tăişul săbiei lui Mihai2. Lăsând in mânile urmăritorilor şapte tunuri şi două morliere, şi atâţia dintre oştenii săi prinşi sau ucişi, de vreme ce se spunea că la sfârşitul luptelor sale cu Turcii pierderile îuuntene se ridicau la 5.000 de oameni3, Domnul trebui să-şi grăbească mersul spre Bucureşti, şi de acolo, fără odihnă, spre Târgovişle; un sol al său, pornit să ceară ajutor lui Râkoczy, se întâhii în drum. spre Ardeal cu un trimes al acestuia, mânat şi el spre Muntenia cu aceiaşi misiune, căci situaţia lui Râkoczy nu era mai bună decât a lui Mihnea4.
La Târgovişle gândul sau era ,.să şează pre loc şi să se
1	Antalffi, Călătoria lui Euliă, pp. 25-7.
2	înfrângerile lui Mihnea la Giurgiu şi Călugăreni sânt aecunoscute cronicarilor de ţară; v., pentru a doua, Ciopănescu, Documente, p. 178, şi Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 164.
8	Quellen, VI, p. 138; alte izvoare (Szilâgyi, Bellum, II, p. 568) dau 10.000 de morţi, „si non plura",
4	G. Iirauss, II, p. 19,
www.dacoromanica.ro
216
Ai. Ciorănescu
bală cu Turcii. Iar dorobanţii şi seimenii şi alle bresle să sfă-tuiră ca să nu să bală cu Turcii, că, de să vor bate, vor răpune ţara şi vor pune în ţară paşe". Şi, îln urma acestei înţelepte consfătuiri holărîră, fără îndoială în înţelegere cu boierii lui Milinea, printre cari se vor fi găsit oricând oameni prcgăli'ţi pentru asemenea sfaturi, să-şi prindă Dominul şi să-l dea pe manile Turcilor, ca să sfârşească mai răpede cu acesle tulburări care sfâ.şiau zădarnic ţara1.
Mihnea se afla atunci, împreună cu credinciosul Gaudi şi cu opt sule de călanc ardeleneşti, între zidurile mănăstirii de la Dealul2; seimenii săi îl închiseră în mănăstire, şi, slrăjuindu-1 cu străşnicie, aşteptară să sosească Talarii, ca să li-1 trimită în dar. Dolmnul petrecu astfel o zi sau două în această priiv soare, pe când Gaudi izbutise să fugă, sau fusese izgonit cu oamenii săi spre Ardeal. In cele din urmă Mihnea se înţelese cu paznicii săi, dându-l|i şi bani mulţi, şi, cumpăi'ându-şi astfel libertatea, fugi prinlr’o uşă secretă, poale prin subteranele ce conduceau din mănăstire în oraş; de acolo, încărcându-şi- în grabă averea, fugi peste munţi, împreună cu Gaudi, şi odată cu Constantin, care scăpase şi el cu 'prilejul acesta; luând drumul Câmpulungului şi trecând pe la Bran, pribegii ajungeau la 3 Decembre la Râşnov3.
In urma lor jaful tătăresc punea stăpânire pe ţară; „trei zile şi trei nopţi, în păduri, vii, slrâmlpri, sale şi locuri întărite* n’au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoş cânlălor. Ostaşii biruitori au jăcmăuil atâtea ImărJ'uri, vile şi robi, încât aşa ceva nu s’a mai întâmplat niciodată"4 *. Ghica-Vodă fu primii fără nicio împotrivire de ţară, de seimenii vânzători6, şi luai ales de boierii din cari de dala aceasta poale niciun'ul nu va fi luat drumul pribegiei odată cu Domnul, şi dintre cari
1	Stoica Ludescu, p. 354, mai pe larg la S. Nicolaescu, Letopiseţ, p. 1G6; G. Krauss, II, p. 20; Ciorănescu, Documente, p. 17G.
2	„In un monastero greco!! (Hurmuzaki, Documente, IX*. p. 164). Ar putea să fie şi Stelea. Cf. şi Krauss, II, p. 20.
3	Stoica Ludescu, p. 354; Krauss, II, p. 20; Ciorănescu, Docume,nte, p. 17G; Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278.
4	Autallii, Călătoria lui Evtiă, p. 29; cf. Iorga, Manuscripte din biblioteci străine, p. 61. Tătarilor Ii s’ar fi dat şapte zile libere spre
a jăfui; Ciorănescu, Documente, p. 177.
6	Stoica Ludescu, p. 354; Quellen, IV, p. 262.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnca III (Mihail Radu), 1658-1659
217
inculţi rămaseră şi în Divanul cel nou; după câteva zile de jaf, Talarii se retraseră şi ci, cu oarecare grabă, chemaţi de luptele, cu Moscoviţii, şi Lârând în urma lor câteva zeci de mii de robi de prin aceste părţi1. Ca un senin de ceia ce avea să fie această domnie, înainte de a pleca, Turcii porunciră lui GliiCa să părăsească Târgoviştea prea apropiată de munţi şi de ispitele ardeleneşti şi creşline, şi, dărâiii'âltdu-i întăririle şi pănă şi zidurile mănăstirilor, să-şi mute reşedinţa Ia Bucureşti2.
Trecând cu atâta greutate peste hotar, gândul lui Mihnca va fi fost fără îndoială a se îuLâlni cu prietenul său dini Ardeal, despre a eăi*ui soartă nu aniai ştia nimic după înfrângerea de la Porţile de Fier3 4 şi cu ajutorul lui să strângă noi forţe, cu care să încerce apoi o întoarcere în Scaunul muntean, lucru pe care îl ştiau de altfel şi Turcii oe aduseseră pe Ghicai. Lu data intrării lui în Transilvania, Râkoczy era însă prea departe, şi între amândoi se afla oştirea turcească a paşci de Timişoara, care, de altfel, spcrial de primejdia nouă ce intrase pentru el în Ardeal îanjprcună cu Milinea, şi lemându-se să nu fie prins din două părţi de confederaţi5, dote poruncă de retragere, după ce mai înlăiu convocă nobilimea ardeleană la Mediaş, ca să recunoască în dietă pe Barcsai drept principe, şi să-i jure credinţă.
La Mediaş se arătară însă atât de puţini nobili, încât nu se putu înjgheba cu ei o dietă; paşa se hotărî atunci să-l iea
1	Quellen, VI, p. 139; Anlalfi'i, Călătoria lui Evliă, p. 29; Hurmuzaki,, Dccumcnte, IX1, p. 171; după Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 250, s’ar fi luat din Muntenia 50.000 de robi.
2	Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 249.
3	„Se cum principe Rakoczio velle coniungere allalum". I. Hellilen, p. 124. Cf. Krauss, II, p. 20: „Als beide Waida dess Rakoczy niden-lag vernehmen, kennen weder vor sicii, nocli hintei sicii kommen“.
4	„Cu prilejul întâlnirii avute la Târgovişte cu Calga Sultan, aşa neam înţeles ca, dacă acei [doi Voevozi: Mihnea şi Constantin] într’a-devăr au fugit în Ardeal, şi acolo vor reuşi să adune ceva oaste, nu se vor mulţămi să facă tulburări numai în Ardeal, ci vor căuta să răscoale şi populaţia Moldovei şi a Ţării-Româneşti". Scrisoare fără dată a lui Gian-Arslan, la Szilâdy, l'drdk-Magţ/arkori Allam-Okmămjtăr, 111, p. 458. Pentru a para acestei primejdii, se concentraseră la Prut Talarii din Bugeac.
5	Krauss, II, p. 32; Szilâgyi, Bclltun, II, p. 568.
www.dacoromanica.ro
218
Al. Ciorănescu
cu sine pc Barcsai la Tiralişoara, pană la primăvară, când, primind întăriri, ar fi urmat să se întoarcă şi să-l aşeze din. nou în Ardeal, dar se înduplecă în. cele din urmă să-l lase, supt paza a 1.500 de oşteni turci, la Sibiilu1. Acolo îl ajunse peste câteva zile, la 23 Decembre, Râkoczy, şi, hotărît să sfârşească de data aceasta cu el, îşi aşeză arfmata împrejurul oraf< şului, pentru un asediu care avea să dureze câteva luni, fără vre-um resultat2. Printre auxiliarii săi îi fură de folos mai cu samă cei 600 de Români adunaţi de popa de la Ciurila, pe care unii îl numesc, poate după numele satului, Chirilă; aceştia asediară Deva şi Huniedoara, şi, prinzând pe comandantul cetăţii de acolo, îl aduseră lui' Râkoczy3.
Intre timp principele încerca să câştige şi altfel domnia pierdută, întrând în tratative secrete cu Barcsai cel închis în oraş şi pe care zbuciufmările principatului nu-1 făcuseră să uite tihna moşiei de la Armeniş, unde visa că se va întoarce cândva; de aceia el ar fi înclinat să primească propunerile, pe care i le făcea Râkoczy, şi să abdice în favoarea lui, dacă uu l-ar fi împiedecat Turcii, cari-1 păziau, şi Saşii, îngrijoraţi de urmările acestui act4. Tot odată el făcea o ultifmă încercare! de împăcare cu Poarta, făgăduindu-i prinlr’un trimes special plata celor 500.000 de taleri ceruţi ca despăgubiri de războiu. De şi Vizirul nu putea fi cu niciun chip îmblânzit, Sultanul, obosii de atâta frământare, se arăta dispus de data aceasta să asculte rugăciunile lui, dar întâmplarea făcu să ajungă în acelaşi timp la Conslanlinopol doi soli ai lui Constantin Şer-ban la Cazaci, prinşi şi expediaţi Vizirului de Domnul din Moldova; asupra lor se găsiră şi unele cereri de ajutor ale lui Râkoczy, din care pricilnă Koprulu porunci să se taie capul trimesului lui, pe când curierii de la Cazaci erau spânzuraţi 5.
Mihnea-Vodă cunoştea în vremea aceasta cele d’intăiiu amărăciuni ale pribegiei. De la Rucăr Constantin se despărţise de el,
1	D. Kereszturi, pp. 138-9; Trauschenfels, p. 381.
2	Asediul e descris de Paul Brolifft, la Trauschenfels, pp. 381-83, şi de I. Grafi'ius, la I. Keineny, Deutsche Fundgruben, II, pp. 148-233.
3	D. Kereszturi, p. 170; I. Bellilen, pp. 144-5; Şincai, III, pp, 126-30.
4	I. Belhlen, pp. 128-30.
6	I Kemeny, Deutsche Fundgruben, I, p. 332; Şincai, III, p. 128.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
219
şi se înfăţişase cu cinzeci de oann'eni la intrarea Braşovului din spre Strada Porţii; orăşenii însă nu-1 lăsară să între, şi merindele de care avea nevoie îi fură trimese afară din oraş1. Mihnea plecă la 5 Decembre spre Godlea, ajuns fiind pe drum de un trimfes al Sfatului din Braşov, care îi ceru achitarea celor 3.000 de taleri, preţul tunurilor şi al mbrtiertuluii, expediate lui la cerere în luna trecută2. Puţinii credincioşi cari-1 urmaseră pănă aculm, îl părăsiră, şi, rămânând cu familiile lor la Braşov, aşteptară să se liniştească lucrurile din ţară şi să se aşeze noua Domnie, ca să se poată întoarce3 *.
Primirea de care avură parte amândoi pribegii fu din cele mai rele. Din tabăra turcească, în care se afla pe atunci. Barcsai trixrJese poruncă Braşovenilor să-i prindă cu orice chip, ca pe nişte prieteni ai lui Râkoczy şi duşmani ai ţăriii. La 23 Decembre primarul oraşului, Mihail Ilermann, pruni de la noul Domn din Muntenia o scrisoare asămănăloare5. In urma acestor îndem'nuri Mihnea fu urmărit de aproape, atât de stră-jile orăşeneşti, cât şi de unii particulari ademeniţi de răsplata ce li se făgăduise; la 14 Decembre un oarecare Ioan Nemeş, aflând că fostul Domn se află prin părţile Ciucului, se luă după el cu treizeci de oameni călări, cu speranţa de a-1 prinde; Secuii însă îşi apărară după cuviinţă musafirul, şi izgoniră pe urmăritori6.
Mihnea făcea în Ciuc aceia ce Gaudi făcea în acelaşi timp în Făgăraş, în numele lui7. Amândoi recrutau trupe noi, atât pentru a-1 ajuta pe Râkoczy, cât şi în nădejdea miei întoarceri în Muntenia, de vremle ce Turcii şi Talarii se relrăscscră de acolo. Rătăcirile lui Mihnea în zilele următoare ni sânt însemnate doar prin câteva din popasurile lui. Cu puţin în urmă, la 19 Decembre, el era la Făgăraş, cu nevasta lui tălăroaică8;
1	Quellen, VI, p. 131; Iirauss, II, p. 20.
2	Quellen, VI, p. 138.
3	Ibid., p. 131.
* Ciorănescu, Documente, pp. 178-9.
6	Krauss, II, p. 34.
6	Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 278.
7	Krauss, II, p. 20.
8	Ibid., p. 31, care spune că Mihnea mergea de la Sibiiu in Ciua, ca să strângă armată. E o confusie cu întoarcerea Iui mai târzie; direcţia drumului era cea inversă, de vreme ce la 14 Decembre era în Ciuc, iar la începutul anului 1660 lângă Sibiiu.
www.dacoromanica.ro
223
Al. Ciorăncscu
de acolo se îndreptă spre Sibiiu, unde Râkoczy aşeza asediul împrejurul oraşului, şi, înlâlnindu-se cu principele, rămase câteva zile la Şelimberg, unde se afla încă la 3 Ianuar 1660L De lângă Râkoczy plecă însă în curând, văzând putinele şanse de izbândă ale fostului său aliat, şi, înţelegând că de acum înainte Craiul „nici pe sine nu se poate ajuta"1 2 3, se îndreptă din nou spre părţile secuieşti. La 18 Ianuar se afla la Vurpăr, de unde îşi continua drumul în direcţia Gheorghenilor8; în aceiaşi epocă, la o dată nedeterbninală, a fost găzduit în castelul de la Lazărea, care fusese al familiei Bethlen4.
In tot timpul cât durară aceste peregrinări, Milmea nu va fi pierdut nădejdea unei glorioase întoarceri în ţară, nădejde încălzită şi de pilda pribegiei asămănăloare a lui Mihai. Dar prin altceva avea să fie asămitănâtor sfârşitul său cu sfârşitul marelui erou, prin trădarea care a însoţit răpunerea lor.
La 5 April 1660 şi Constantin. Şerban şi Milmea se aflau la Sălmar; Constantin pofti în acea zi pe fostul său rival, prieten astăzi, înfrăţiţi fiind prin îndepărtarea de scaun şi ţară, la un mlare ospăţ. Prânzul domnesc s * desfăşură în veselia celor presenţi, şi, înlr’un târziu Milmea. înlorcându-se de acolo la casa în care îl aştepta frumoasa lui ţiiloare, fu găsit miort a doua zi dimineaţa. „Cum s’a făcut aceasta, nu trebuie să ne întrebăm1", declară cronicarul, speriat poate de primejdia unei întrebări ca aceasta5 *; versiunea oficială ce se răspândi în urmla tristei întâmplări fu că pribeagul căzuse în urma unui atac de apoplexie. Nimic însă nu poate să ascundă mâna care a turnat otrava în paharul lui Milmea, şi care e a bunului
1 D. Kereszturi, p. 170; cf. Quellen, IV, p. 252.
8 Şincai, III, p. 131.
3	Kereszturi, p. 190.
4	I. Minea, Un adăpost ardelenesc al lui Ruin Mihai-Vodă} în Cercetări Istorice, V-VII (1929-1931), Iaşi 1932, p. 349. La fel rătăcia în acest timp Constantin; la 10 Februar el scria lui Râkoczy din Aleşd, în judeţul fiilor, declarând că merge. în slujba Măriei Sale, la Cluj, şi urându-i bun succes la Sibiiu: „Să dea Dumnezeu să fie şi acea cetate după pofta Măriei Tale, precum şi auzim" (Monumenta Hungariae Historica, XXIII, p. 661).
5	G. Ivrauss, II, p. 54; v. şi Szalardi, la Şincai, III, p. 131; Iorga,
Studii şi Documente, IV1, p. 306; Documente. Dala e după Szalardi.
www.dacoromanica.ro
Domnia lui Mihnea III (Mihai! Radu), 1658-1659
221
său tovarăş de ospăţ, Constantin, cu ştirea şi cu încuviinţarea Craiului prieten şi confederat1.
Explicarea şi folosul acestei trădări nu sânt ascunse. Constantin .cel exclus de Mihnea la întrevederea de lungă Ruicăr, şi cu câteva luni înainte ţinut la închisoare de el, nu avea ce să caute altceva la aceiaşi masă cu el. Acum când, cu venirea primăverii, planuri noi de Domnie îi înfloriseră în mintes, Mihnea nu putea să-i fie altceva decât ceia ce îi fusese în totdeauna: un rival ce trebuia înlăturat. Cele ce urmară o arată mai bine decât orice. îndată după această moarte atât de neaşteptată, şi care simplifica atât de multe lucruri, Râkoczy luă întreaga avere a lui Mihnea într’o stăpânire atât de exclusivă, încât nici biata lui sclavă circasiană nu avu parte de mia de ducaţi ce-i fusese făgăduilă; mloştenirea, evaluată la 100.000 de galbeni ungureşti, era destul demare casă îndreptăţească omorul2.
Constantin, scăpat de rivalul la un tron care nu mai era de (mult al lui, îşi strânse oamenii, adăugindu-i şi cu cei recrutaţi cu banii lui Mihnea, şi, exact peste o lună de zile do la acel omor, întră în Muntenia pe la Câincni, ca să-şi câştige) Domnia; nevrednicul Ghica fugi înaintea lui, părăsindu-şi pentru două săptămâni Scaunul de la Bucureşti; la 21 Maiu el se întoarse cu ajutoare turceşti de peste Dunăre, şi, fără a-1 mai aştepta, Constantin fugi din nou, fără împotrivire, peste munţi, pe la Timiş. De acolo nu mai merse însă la fostul său proLec-j tor, care In starea de atunci nu-i mai putea fi de folos, ci trecu prin Secuime şi prin Nordul Moldovei la Cazaci.
In urmă evenimentele se precipitară, şi Ardealul deveni scena unei drame triste şi pline de zbucium. In primăvară, Turcii apropiindu-se din nou, Râkoczy trebui să ridice asediul zadarnic al Sibiiului, şi la 23 Maiu 1660 se lovi cu păgânimea lângă Cluj, între satele Gilău şi Fencş; urmărind în luptă o căpetenie duşînlană, principele îşi pierdu cuşma, şi o loviLură în fruntea goală îl trânti de pe cal. Peste câteva zile el îşi
1 Că a fost otrăvită de Râkoczy, v. Antalffi, Călătoria lui Evliă, p. 33; cf. Dosoftei al Ierusalimului, p. 1205.
■ Ciorănescu, Documente, p. 15G; Iorga, Studii şi Documente, IV1, p. 306; Huditjă, Recueil, p. 134. „Vignacourt, officier franţais, qui se trouvait en Hongrie", şi care semnează scrisoarea de acolo, nu poate fi decât călugărul Vignacourt, cetit Ibignacourt, la Ilurmuzaki, Documente, Supl. I1, passim.
www.dacoromanica.ro
222
Al. CiorănesCU
dedea sufletul la Oradea, unde fusese transportat, şi unde alergase în grabă familia lui.
In locul lui se ridică, îmfpotriva lui Barcsai cel susţinut de Turci, un alt campion al creştinătăţii, Ioan Kemieny, de atâtea ori candidat la această domnie; lui îi căzu victimă Acaţilţ Barcsai, atras într’o cursă la Gheorgheni în vara anului următor, ucis (mişeleşte, măcelărit apoi în mici fărâme şi îngropat câi-meşlo în loc necuvenit şi în praf. Aceiaşi soartă îl paudia însă şi pe Kemieny, care căzu curând în urmă înlr’o ciocnire cu Turcii, şi al cărui cap, îmjpi'eitnă cu al multor altor Ardeleni, avea să meargă la Constanlinopol ca să îmblânzească furia Marelui Vizir, şi să paveze apoi piaţa divanului împărătesc, supt potcoavele cailor neînvinsului Padişah. Iar peste toate acestea se aprinse curând jnlareje incendiu al războiului austro-turc, atunci când monarhia creştină socoti că e timpul să între în luptă cu mai multe posibilităţi de câştig.
Din toţi eroii acestei lungi şi întunecate dralmte, depărtaţi şi ei de scena pe care avuseseră odinioară un toi', nu mai trăiau atunci decât Domnii, maziliţi împreună, dar porniţi pe căi diverse în pribegie, Gheorghe Ştefan şi Constantin Şerban; unul rătăcitor la Viena şi printre Muscali, mlergând în cele din urmă să-şi dea obştescul sfârşit supt cerul 'Balticei, depărtat şi străin, şi întors mlai târziu să se odihnească în ctitoria de, la Caşin; altul, încercându-şi încă odată norocul armelor îpi. Moldova, şi trăind în urmă în Polonia ani lungi de uitare, ca să potolească apoi supt o piatră necunoscută destinele unei vieţi de zbucium şi de aventură.
Din moştenirea lui Mihnea s’ar părea că nu mai rămăsese astfel nimic pentru ţară în afară de visul urît al unei răscoale care costase prea scump1, şi în urma căreia abia cu greu a scăpat Muntenia să nu vadă, în locul coroanei pe care o visase acela, turbanul răsucit al unei paşale. Darţ, dacă se iea în considerare atitudinea unor Domni următori, dacă se caută originile mai adânci ale politicii dc duplicitate a unui Şerban-Vodă Cantacuzino, care în tinereţa lui a fost cel mai Iubit1 învăţăcel al acestui Domin, şi a unui Constantin Brâncoveanh, dacă se alătură de istoria Domniei lui povestea trădării unui Dimitrie Cantemir, se va putea crede atunci că, pe lângă o înviorare trecătoare a idealului naţional şi creştin, Domnia lui Mihnea a însemlnat, în istoria veacului său, şi o pildă care n’a rămas lipsită de urmaşi.
www.dacoromanica.ro
BIBLIOGRAFIE.
ANTALFFI A., Călătoria lui Evliă Celebl prin Moldova în anul 1659, în Buletinul Comisiei Istorice a României, XII (1933), pp. 3-36. .
ARDEI.EANU I., Istoria diecesci romane greco-catolice a Oradci-Mari, voi. I, Gherla 1883.
ARICESCU C. D., Indice de documente din Arhiva Stalului, Bucureşti 1874.
BĂJENARU N. C., Domnia lui Constantin-Vodă Serban, de la stabilirea supremaţiei lui Răkdczy asupra Ţăru-Româneşti până la mazilirea lui, în Arhivar Iaşi, XXXII (1925), pp. 196-221.
„ „ Pribegia lui Constantin-Vodă Serban, în Arhiva, Iaşi, XXXIII (1926), pp. 35-45 şi 192-204.
,, <(, Natalia, a doua soţie a lui Constantin Serban, în Arhiva, Iaşi, XXXIII (1926), pp. 145-7.
BĂLCESCU N., Românii şi Fanarioţii, în Magazin Istoric pentru Dacia,
I (1845), pp. 115-21.
„ ,0 Postelnicul Constantin Cantacuzino, în Magazin Istoric pentru Dacia, 1 (1845), pp. 380-411.
„	„ Buletin despre portretele principilor Ţârii-Româneşti şi a Mol-
dovei, ce se află în cabinetul de stampe de la Biblioteca Regală din Paris, în Magazin Istoric pentru Dacia, IV (1847).
BARABAS D., Oklevelek Erdelg Tortenetehez Udvarhelymegyc Level-tărăbdl, în Tortenelmi Tăr, 1889, pp. 119-42 şi 354-7.
BETHLEN I., Rerum Transylvanicarum libri IV [Amstelodami], 1664.
BEZA M., Urme româneşti la Muntele Athos} în Boabe de Grâu, IV (1933), pp. 577-603.
BITAY A., O ştire privitoare la pribegia lui Constantin-Vodă Basurub Cârmă, în Revista Istorică, XV (1929), p. 265.
BLARAMBERG N., Essai compari sur Ies institutions, Ies lois ct Ies moeurs de la Roumanie, Bucureşti 1886.
,,,	„ Essai sur Ies institutions. Gclaircissements et annexes, Bucu-
reşti s. a.
BOLINT1NEANU D., Mihnea-Vodă care-şi taie boierii, în 8la.se drame istorice, Bucureşti 1868.
BUCUŢA I., Săpăturile de la Snagov. De vorbă cu d-l Dinu Rosetti),
www.dacoromanica.ro
224
Domnia Iui Mihnea III (Miliail Radu), 1G58-165§
în Revista Colegiului National Sf. Sava, VIII (1934), no. 5, pp. 12-3.
BULAT T. G., Trei scrisori de la Mihnea-Vodă Radu, în Revista Istorică, XIII (1923), pp. 307-11.
CĂLINESCU G., Alcuni missionari italiani nella Moldavia, nei secoli XV1I-XV111, în Diplomatarium ltalicum. Documenti raccolli negii archivi italiani, Roma, I (1925), pp. 1-223.
CANTACUZINO M., Genealogia Canlacitzinilor, ed. N. Iorga, Bucureşti 1902.
CARCALECH1 Z., Biblioteca Românească, Buda 1834.
CHIN DEA T., Contribuţii la istoria Românilor din Giurgeul Ciucului', Glieorgheni 1930.
CIORĂNESCU A., Documente privitoare la Domnia lui Mihail Radu (Mihnea III), în Buletinul Comisiei Istorice a Românieit XIII (1934), pp. 25-180.
COSTIX M., Letopiseţul Ţării Moldovei, la M. Kogălniceanu, Letopî-pisetcle Moldaviei şi Valachiei, voi. I, Bucureşti 1872, pp. 243-373.
DENSUSIANU N., Raport asupra cercetărilor făcute în bibliotecile şi arhivele din Ungaria şi Transilvania, de la Iunie până la Decembre 1S79, în Analele Academiei Române, II, 1 (1879-80), pp. 132 223.
DES NOYERS, P., Letlrcs pour servir ă l'hisloire de la Pologne et de Sudde de 1655 ă 1659, Berlin 1859.
[DOGIEL], Codex diplomaticus Regni Poloniae, voi. I, Vilnae 1758.
DOSOFTEI, PATRIARH AL IERUSALIMULUI, 'laropta rapi xfijv iv 'Ispo3oX(>[j,otc TOXTptapxeoaavTtov, Bucureşti 1715.
ENGEL I. CHR., Geschichte der Moldau und Wallachey, voi. I, Halle 1804.
ERBICEANU C., Cronicarii greci cari au scris despre Români, Bucureşti 1888.
ESARCU C., Documente istorice descoperite în arhivele Italiei, în Globul, I (1878), pp. 545-52, 561-8, 578-83, 593-602; şi separat, Bucureşti 1878.
FESSLER IGN., Geschichte der Maggaren, II Anflage, voi. IV, Leipzig 1877.
FIEDLER JOS., Die Relationen der Botschafter Venedigs uber Deutsch-land und Oesterreich im siebzehnlen Jahrhunderi, II, în Fontes Rerum Austriacarum, II. Abteilung, Diplomalaria et Acta, voi. XXVII, Viena 18G7.
FILITTI I. C., Din arhivele Vaticanului, voi. I, Bucureşti 1915.
., „ Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, BucureşLi 1919.
FOTINO D., Toropia tfjc racXai Aaidac, voi. II, Viena 1813.
Istoria generală a Daciei (trad. G. Sion), voi. IL, BucureşLi 1859.
FURNICĂ D. Z., Din istoria comerţului la Români, Bucureşti 1908.
GANE C.. Trecute vieţi de Doamne şi domnife, voi. I, Bucureşti, s. a.
GERGELY S., II Răkâczy Gyorgy kăzdelmei tortenetehez (Gr6f Teleki
www.dacoromanica.ro
Bibliografie
225
,Af. hoszufulusi levellărăbdl), în Tortenelmi Târ, 1893, pp.
323-41.
GERGELY S., Teleki Mihăly levelctese, voi. I, Budapesta 1905.
GH1BĂNESCU G.. Gligori Ghica, în Arhiva, laşi. XII (1901;. pp. 378-84.
„ ,, Divanurile domneşti din Muntenia şi Moldova tn secolul XVII (1654-1660), în Arhiva, Iaşi, XXVIII 1921), pp. 37-48.
,4 „ Surete şi izvoade, voi. VI, Iaşi 1909; voi. VIII, Iaşi 1911.
GHICA PANT., Marele Vistier CAndcscu, în Revista Contemporană, I (1873), pp. 71-82, 167-79, 268-85, 347-67.
GOOSS RUD., Oesterreichische Staalsverlrăge. Furslentum Sicbcn-burgen, Viena 1911.
GUALDO PRIORATO GALEAZZO. Storia di Leopoldo Cesarc, voi. I, Viena 1670.
HAMMER J., Geschichte des Osmanisclien R<ichs, voi. III. Pesta 1835.
HASDEU B. P., Dare de samă despre o excursiune ştiinţifică in Transilvania, în Columna lui Traian, V (1874), pp. 125-35.
„ „ Arcliiva Istorică a României, voi. I, Bucureşti 1865.
„ „ Magnum Etgmologicum Romaniac, voi. I, Bucureşti 1893.
HUDIŢĂ I., Recueil de documenls concernant l'histoire des pags roumains, Iaşi 1929.
HURMUZAKI E., VON, Fragmente zur Geschichte der Rumânen, voi. III, Bucureşti 1884.
„ Documente privitoare la istoria Românilor:
„ ,, Voi. I, partea I (1650-1G99). Documente adunate de E. de Hurmuzaki, Bucureşti 1878.
„ Voi. V, partea Il-a (1650-1699). Documente adaose de Academie, Bucureşti 1886.
„ ,) Yol. IX, partea I-iu (1650-1797), Bucureşti 1897.
„ „ Voi. XIV, partea l-iu (1920-1716). Documente greceşti, publicate de N. Iorga, Bucureşti 1915.
„ ,, Voi. XV, partea a Il-a (1601-1825), Documente din arcliivele ardelene, publicate de N.<=4orga, Bucureşti 1913.
n „ Suplement I, voi. I (1518-1780). Documente culese de Gr. G. Tocilescu şi A. I. Odobescu, Bucureşti 1886.
IONESCU D. G., l'ratalul încheiat de Gheorghe Ştefan cu Ruşii in 1656, în Revista Istorică Română, III (1934), pp. 234-47'.
IONNESCU-GION G. I., Istoria Bucureştilor, Bucureşti 1899.
IORGA N., Manuscripte din biblioteci străine relativa la istoria Românilor; al doilea memoriu, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, II, 21 (1898-9), pp. 1-107.
„ Socotelile Sibiiului, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, II, 21 (1898-9), pp, 271-302.
„ ,. Socotelile Braşovului, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, II, 21 (1898-9), pp. 109-210.
„	„ Steagul lui Mihnea-Vodă Radu, în Analele Academiei Române,
Memoriile secţiunii istorice, II, -30 (1913-4), pp. 529-40,
,, Două contribuţii la Istoria bisericească a Românilor, în Anali
www.dacoromanica.ro
226
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
lele Academiei Române, Memoriile sec(iunii istorice, II, .18 (1916), pp. 461-84.
IORGA N., Noi acte româneşti la Sibiiu, în Analele Academiei Române) Memoriile secţiunii istorice, III, 7 (1927), pp. 93-101.
„ „ Gcschichte des rumânischen Volkes, voi. II, Gotha 1905.
„i „ Scrisori de boieri. Scrisori de Domni, ed. II, Vălenii-de-Munte 1925.
„	„ Acte rontâneşti din Ardeal, în Buletinul Comisiei Istorice a
României, II (1916), pp. 177-272.
„	„ Mihnea-Vodă cel Rău şi uciderea boierilor munteni, în Revista
Istorică, V (1919), pp. 163-70.
„	„ Din pribegia lui Gheorghe Ştefan-Vodă, în Revista Istorică,
IX (1923), pp. 97-103.
,, ,. Istoria tării prin cei mici, în Revista Istorică, VII (1921), pp. 26-62.
„ „ Portretele Domnilor Români, Sibiiu 1933.
„	,. Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti (cronica anonimă a Mun-
teniei, editată supt numele lui Constantin Filipescu), Bucureşti 1902.
„ ,. Studii şi Documente:
Voi. I-II, Bucureşti 1901;
Voi. IV, Bucureşti 1902;
Voi. V, Bucureşti 1903;
Voi. VI. Bucureşti 1904;
Voi. XXIII, Bucureşti 1913.
„t Acte şi fragmente, voi. I, Bucureşti 1895.
ISTHWANFI N., Regni Hungarici Historia Continuata. Coloniae Agrip-pinae 1724.
KATONA S., Historia critica regum Hungariae, voi. XXXIII, Buda 1804.
KEMENY JOS., Deutsche Fundgruben zur Geschichte Siebenbîirgensf voi. I-II, Cluj 1840.
KERESZTURI D., Acta dierum sub quibus illustrissimi principes G.
Râkoci et A. Barcsai intra et extra civitatem Szeben super regimine Transylvaniae contendunt, ed. Karl Albrich, în Archiv des Vereines fur Siebenburgische Landeskunde, Neuo Folge, XIX (1884), pp. 126-325.
KOGALNITCHAN M. de, Histoire de la Valachie et de la Moldavie voi. I, Berlin 1837.
KOGĂLNICEANU C., Tablou genealogic şi cronologic al Basarabilor Bucureşti 1912.
KRAUSS G., Siebenburgische Chronik. voi. I-II, în Fontes Reritm Austriacarum, I. Abteilung, Scriptores, voi. III-IV, Viena 1862-4.
LAVISSE E. şi RAMBAUD A., Histoire gânirale des peuples, voi. V, Paris 1895.
LECCA O. G., Genealogia a 100 de case din Ţara Românească şi Moldova, Bucureşti 1911.
www.dacoromanica.ro
Bibliografie
227
LEFAIVRE ALB., Les Magyars pendant la domination ollpmane, ' voi. II, Paris 1902.
LEBRECHT M., Siebenburgische Fursten, voi. II, Sibiiu.
[LUDESCU S.], Istoria Ţârii Româneşti, în Magazin Istoric pentru Dacia, IV (1847).
MAILATH J., Geschichte der Magyaren, voi. V, Viena 1831.
MANO C., Documente din secolele al XVI-lea-XIX-lea, privitoare la familia Mano, Bucureşti 1907.
MARMELIUC D., Figuri istorice româneşti în cântecul popular al 1Românilor, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii literare, II, 37 (1914-5), pp. 73-124.
METEŞ ŞT., Oraşul Cluj asediat de oştirea românească In 1658, în Revista Arhivelor, I (1924-6), p. 295.
„ v Moşiile Domnilor şi boierilor din ţările române în Ardeal şi Ungaria, Arad 1925.
MINEA I., Pierderea Amlaşului şi Făgăraşului, în Convorbiri literare, XLVIII (1914).
MINEA I., Un adăpost ardelenesc al lui Radu Mihai-Vodă, în Cercetări Istorice, V-VII (1929-31), Iaşi 1932, p. 349.
MOISIL C., Medalia lui Mihai Viteazul, în Buletinul Societăţii Numismatice Române, XV (1920), pp. 1-20.
Monumenla Comitialia Regni Transsglvaniae (Erdelyi Orszâgggulesi Emliikek), ed. Al. Szilâgyi, voi. XI-XII, Budapesta 1886-7;
Mom menta Hungariae Ilistorica, Diplomatarij, voi. XXIII (Okmăny-tăr II. Răkâczy Gyârgy, Diplomâcziui dsszekotletâseihez), ed. Al. Szilăgy, Budapesta 1874.
MOTOGNA V., Două scrisori ale lui Gheorghe Ştefan, în Revista Istorică, XII (1926), pp. 314-20.
MULLER H., Zur Geschichte des Rcpser Slnhles, III, în Archiv des Vereines fur Siebenburgische Landeskumle, Nene Folge, XXXVII (1902).
Kachrichl von des Konigs Cari Gustav der Schweden Abgeordneten in der Ottomanischen Porlen Negociation, s. 1., 1657.
NANI BATT., Historia delta Republica Vcncta, voi. II, Veneţia 1679.
NĂSTUREL P. V., Genealogia Năstureilorr în Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, XI (1910), pp. 27-71 şi 282-336.
NECULCE I., Letopiseţul Moldovei, ed. Al. Procopovici, vbl I, Cra» iova 1932.
Neuer Polnischer Florus, Nurnberg 1666.
NICOLESCU ILIE, Din genealogia familiei Golescu, în Noua Revistă Română, 1901, voi. IV, pp. 331-6.
NICOLAESCU STOICA, Letopiseţul Ţării-Rumâneşti, în Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, XI (1910), pp. 77-186 şi 347-55.
„ ,. Petru-Vodâ cel Tânăr şi Petru-Vodâ Şchiopul, Bucureşti 1915.
N1STOR I., Contribuţii la rela(iunile dintre Moldova şi Ucraina, în
www.dacoromanica.ro
228
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659
Analele Academiei Române, Memoriile sec(iunii istorice, III, 13 (1932-3), pp. 185-221.
NITRI MAUR., Ragguaglio dell'ultime guerre di Transilvania e d’Un-garia, Venezia 1666.
OBEDEANU C. V., Danciul Pârâianu, în Arhivele Olteniei, VII (1928),
pp. 118-20.
Ortelius redivivus et continuatus, voi. II, Frauckfurt am Mayn 1665.
PAPADOPOL-CALIMAH AL., Despre Gheorghe Ştefan Voevod, Domnul Moldovei, Bucureşti 1886.
PAPIU-ILARIAN AL., Tesaur de Monumente Istorice, voi. III, Bucureşti 1864.
PASEK I. CHR., Memoires trad. de R. Caziu), Paris s. a.
PAUL DIN ALEP, Călătoriile patriavliuhl Macarie (trad. Emilia £io-ran), Bucureşti 1900.
PAVELESCO E., Georges II Răkăczg, Iaşi 1924.
Queilen zur Geschichte der Stadt Brassd:
Voi IV, Braşov 1903;
Voi. VI, Braşov 1915.
Rclazione dell' aggiustamento seguito tra l'armi Polacche e Transil-> vane, Venezia et Bologna 1657.
RICAUT H,, Histoire des trois derniers empereurs des Turcs, voi. II, Paris 1682.
ROBESCU A. F., Cartea de hotărnicie a moşiei Gânjovn-Comoşlent şi Ghighera, din districtul Dolj, Bucureşti 1892.
SATHAS C., Biblioteca graeca medii aevi, voi. III, Veneţia 1872.
SEVEREANU Dr. G., Moneiele lui Dabija-Vodă (1061-1665) şi ale lui Mihnea-Vodă Radul (1658-1660). Varietăţi inedite, în Buletinul Societăţii Numismatice Române, XVIII (1923), pp. 103-9.	(
ŞINCAI G., Cronica Românilor şi a mai multor neamuri, voi. III, Bucureşti 1886.
STURDZA D. A., Memoriu asupra numismaticei româneşti, în Analele Academiei Române, I, 10, partea a Il-a, pp. 155-72; aceiaşi într’o formă deosebită (Conferinţa d-lui D. Sturdza asupra numismaticei române), în Globul, I (1878) pp. 517-20 şd 533-9, şi (Despre importanta numismaticei române), în Convorbiri literare, XIII (1878), pp. 101-7 şi 117-26.
„	,, Memoriu asupra portretelor Domnilor români, în Cplumna
lui Traian, V (1874), pp. 217-24; şi în Analele Academiei Române, I, 7 (1874), pp. 133-56.
SZILADY ARON şi SZILĂGY AL., Torok-Magyarkori AUam-Okmânytăr, voi. III. Pesta 1870.
(SZĂDECZKY LÂJOS, Szekely Okleveltâr, voi. VI, Cluj 1897.
SZILAGY AL., Frank Andrâs orszăggyulisi tudâsităsai is naplâjegg-zetei (1657-1661), în Tortenelmi Târ, 1888, pp. 35-63.
„ „ Levelek es okiratok II. Râkâczg Gyorgy Fejedelem diplomâ-eziai osszekâttetisei tort&netihez, în Tortânelmi Târ, 1889.
www.dacoromanica.ro
Bibliografie
229
SZILAGYI AL., II. Râkâczy Gyorgy levelei Rhedei Ferenczhezt Târfe-\nelmi Tăr, 1892, pp. 96-126.
„ Bellum Boreo-Orientale (Erdâly es az âszalc-keleti hâboru), tvol. II, Budapesta 1891.
TEODORESCU G. DEM., Poesii populare ale Românilor, Bucureşti 1885.
TEUTSCH G. D., Gcschichle der Siebenburger Săchsen, ed. III, voi. IV, Sibiiu 1877.
TliEINER AUG., Monumenls hisloriques relalifs aux rdgnes d'Alexis Micha&lowicz, Fiodor III el Pierre le Grand,, Czura de Russie, Roma 1859.
TOCILESCU G. GR., Documente istorice inedite, în Foaia Societăţii Renaşterea, I (1874), pp. 87-8.
TRAUSCH JOS., Chronicon Fuchsio-Lupino-Ollardinum, voi. II, Braşov 1848.
TRAUSCHENFELS E. VON, Deutsche Fundyruben zur Gcschichle Sie-benburgens, Neue Folge, Braşov 1860.
Ungarische (Neue) und Siebenburgische Chronick, Frânele furt am rMayn 1664.
URECHIA V. A., Un document important, în Ateneul Român, I (1894), pp. 161-3.
VA1LLANT J. A., La Românie„ voi. II, Paris 1844.
VALIERO A., Historia delta guerra di Candia, Veneţia 1679.
\ ELLESCU ST., Feciorul Bunului Udrea, în Revista literară, XXIII (1902), pp. 14-6 şi 25-8.
VLĂDESCU N. M., Din trecutul boierimii româneşti, Vel Comisul Serban Părvu Vlădescu, în Revista Archivelor, I (1924-6).
WAGNER FR., Historia Leopoldi Magni, voi. I, Auguslae Vindelicorum, 1719.
W1BLING K., Diplomâcziai Okmănyok II. Râkâczy Gyorgy uratkodăsa lortânelâhez, în Tortânelmi Tăr, 1893.
WIDEMAN ELIAS, Comilium gloriae centum qua sanguine qua virtute illustrium heroum, [Auguslae Vindelicorum], 1652.
XENOPOL A, D., Istoria Românilor, ed. III, voi. VII, Bucureşti [1929],
ZINKEISEN, Geschichte des Osmanischen Reiches in- Europa, voi. IV, Gotha 1856.
ZOTA S. de, O colecţie veche de spi(e de neam; II, A doua soţie a lui Constantin Serban Voevod, o Movilă?, în Revista Istorică, XIII (1927), pp. 47 ăl
www.dacoromanica.ro
CUPRINSUL
Pagina
Documente din arhivele polone relative la istoria Românilor (secolele
XVI-XIX), de GA. Duzinchevici............... .	1
Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu) 1658-1659, de Al. Ciorănescu .	49
www.dacoromanica.ro
PUBLICAŢIILE COMISIEI ISTORICE A ROMÂNIEI
1.	Mlronis Costinl Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone principe
(Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace [1595-1661]). Traducere latină contemporană, editată de Dr. Eug. Barwinski, Bucureşti 1912, XXVI+ 228 pp. in 8°, lei 100, ed. de lux lei 150.
2.	Cronica expediţiei Turcilor in Moreea, 1715 (Chronique de l’expddition
des Turcs en Mor de), atribuită lui Constantin Diichiti şi publicată cu traducere francesă de N. lor ga, Bucureşti 1913, XVI + 228 pp. in 8°, lei 100, ed. de'lux lei 150.
3.	Letopiseţul Ţării Moldovfei de la Istratie Dablja până la domnia a
doua a lui Antloh Cantemir, 1661—1705, editat de C. Giurescu, Bucureşti 1913, 112 pp. in 8°, lef 50, ed. de lux lei 75.
4.	Documentele lui Ştefan-cel-Mare, publicate de /. Bogdan, Bucureşt
1913, Voi. I, XLVI + 518 pp. in 8°,-.lei 200 (cartonat lei 250, legat în piele flexibilă lei 300, legat lei 320).
Voi, II, XXII + 6I2 pp. in 8°, aceleaşi preţuri.
5.	Miron Costin, De neamul Moldovenilor din ce ţară au ieşit stră-
moşii lor. Ediţie de C. Giurescu, Bucureşti 1914, LVI + 64 pp. in 8	le£50, ed. de lux lei 75.
6.	Diaconul Coresi, Carte cu Învăţătură (1581), publicată de SextilPuş-
căria şi Alexie Procopovici, voi. îl textul, Bucureşti 1914, XII+566 pp. iu 8*, lei 200, ed. de lux lei 25Q.
7.	Psaltirea Şcheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi
XVH traduse din slavoneşte, ed. critică de 1. A. Candrea, Bucureşti 1916.
Voi. I» Introducerea, CCXX Vin pp. in 8° şi unsprezece planşe Voi. Hi Textul şi glosarele, 522 pp. in 8». Se vând numai amândouă volumele la un loc i ed. obişnuită cu 300 lei, ed. de lux cu 400 lei.
8.	Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron-Vodă (1350-1595), întocmit
după Grigofe Ureche vornicul, Istratie logofătul şi alţii, de Simion Dascălul. Ediţie de C. GiurescU, cu o prefaţă de I. Bogdan. Buon-reşti 1916, XVIII+ 304 pp. in 8», lei 100.
www.dacoromanica.ro
9. Buletinul Comisiei istorice a României, publicat ele 7. Bogdan şi apoi de N. Iorga:
Voi. I (cu articole de D. Russo, I. Bogdan, C. Giurescu şi I. Bianu), Bucureşti 1915, VIII+ 344 pp. in S°, lei 150.
10.	„ Voi. II (cu articole de D. Russo, C. Giurescu şi N. Iorga),
Bucureşti 1910, VIII+272 pp. în 8°, lei 100.
11.	„	Voi.	III	(cu	articole	de	C.	C.	Giurescu,	P.	P. Panailescu
şi N. Iorga), Bucureşti 1924, XII -j- 172 pp. în 8° şi 2 planşe, lei 50,
12.	„	Voi.	IV	(cu	articole	de	luliu	Marinescu,	I.	Tuducescu şi
N, Iorga), Vălenii-de-Munte 1925, IV + 225 pp. în 8° şi 1 planşă, lei 75.
13.	„ Voi. V cu articole de C. C. Giurescu şi N. Iorga), Vălenii -
de-Munte 1926, IV+ 320 pp. in 8°, lei 130.
14.	„	Voi.	VI	(cu	articole	de	N.	Iorga), Văleuii-de-Munte 1927,
150 pp. în 8°, lei 75.
15.	,, Voi. VII (cu articole de P„ P. Panaitescu, Iulian Marinescu
şi Visarion, . episcopul Hotinujui), Vălenii-de-Munte 1928, XXXI +120 pp. în 8°, lei 75.
16.	Voi. VIII (cu articole de N. Iorga, G. Papacostea, I. Rău-
ţescu şi f Iulian Marinescu), Văleuii-de-Munte 1929, 152 pp. în	8°,	lei	75,
17.	„ Voi, IX (cu articole de G. D. Florescu, Preotul I. Răuţescu,
iN. Iorga şi Maria E. Holban), Vălenii-de-Munte 1930, 198 pp. îii	8°,	lei	100.
18.	„	Voi.	X (cu articole de N. Iorga şi Constantin şi Marcela
Karadja), Vălenii-de-Munte 1931, 140 pp. în S°, lei 100.
19.	„	Voi.	XI (cu articole de N, Iorga), Vălenii-de-Munte 1932,
104 pp. în 8°, lei 75.
20.	„	Voi.	XII (cu articole de cir. Andrei Antalffy, N. Iorga şi
Pr. Ioan Răuţescu), Vălenii-de-Munte 1933, 184 pp. în 8°, lei 100.
21.	„	Voi.	JilII (cu articole de dr. Andrei Antalffy, Al. Cioră-
nescu şi Aurelian Sacerdoţeanu), Văleuii-de-Munte 1934, 200 pp. în 8°, lei 100.
22.	Album paleographique moldave, documents du XlV-e, XV-e et XVI-e
siecle, recueillis par f Jeân Bogdan et publies avec unc intro-duction et des resumes par N. Iorga, avec le concours de MM. R. Caracaş, C. Marinescu et C. C<. Giurescu; Bucarest, Libr. Pavel Suru, 1926; Paris, Libr. J, Gamber. — Lei 1000.
Publicatiunile Comisiei istorice a României se ffăseşc. de vânzare la librăriile CARTEA ROMANEASCĂ şi P. SURU din Bucureşti.
Preţul: 100 lei,
www.dacoromanica.ro