Buletinul Comisiei istorice a României Voi. v. 192$ COMISIUNEA ISTORICĂ A ROMÂNIEI ÎN 1926 N, îorga, preşedinte D. Russo, membru I. Nistor, ff S. Puşcariu, „ AI. Lapedaiu, „ R. Caracaş, secretar. www.dacoromanica.ro Buletinul Comisiei istorice a României Voi. V. BUCUREŞTI Tiparul aşezământului tipografic „Datina Românească" Vălenii-de-Munte 1926 www.dacoromanica.ro Buletinul apare prin îngrijirea Preşedintelui Comisiei www.dacoromanica.ro CUPRINSUL Pag. C. C. Giurescn, Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV...........................1 — 17& N. Iorga, Documente urlăţene....................................177—315 www.dacoromanica.ro C. C. GIURESCU Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV. www.dacoromanica.ro ^toori'4£z'n,&n- djs- 01" ‘mec- e-ncz cu-^&d-ccc www.dacoromanica.ro PREFĂ Ţi. Lucrarea de faţă, prezentată ca teză de doctorat la Facultatea de litere din Bucureşti, a fost susţinută în ziua de 14 Noemvrie 1925, comisia examinatoare fiind alcătuită din domnii profesori Cil. Drouhet, decanul Facultăţii, ca preşedinte, N. Iorga, V. Pârvan, D. Russo şi P. Cancel ca membri. Asupra acestei lucrări, d. raportor N. Iorga a făcut următoarele aprecieri: „Lucrarea... pe care d. C. C. Giurescu o prezintă ca tesă de doctorat e un studiu care face cea mai mare onoare autorului şi promite ştiinţei noastre istorice un maestru. „Perfect informată, de o critică pe atât de pătrunzătoare, pe cât de cumpănită şi tot aşa de plină de curtoasia pe care o întâlnim rareori în cele dintâi scrieri ale tinerilor, ea cercetează tot materialul documentar şi dă adeseaori rezultate care se pot considera ca definitive. „ Opiniile despre originea dregătoriilor şi schimbarea lor de înţeles sunt cele ce decurg fireşte dintfo atentă şi înţelegătoare interpretare a mărturiiloru. Dificultăţi de ordin tipografic au făcut ca lucrarea de faţă să apară în urma lucrării „Noi contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV“, deşi aceasta din urmă este, de fapt, completarea prezentei teze de doctorat. C. C. Giurescu. www.dacoromanica.ro INTRODUCERE. Un studiu asupra vechii organizări administrative a ţărilor româneşti, care să cerceteze această probiemă în diferitele ei aspecte şi în transformările pe care le-a suferit în decursul vremurilor, lipseşte până acum istoriografiei noastre. Această lipsă se explică, pe de o parte, prin faptul că istoricii contemporani au fost atraşi de alte aspecte mai interesante ale vieţii noastre din trecut (istoria politică şi aceia a claselor sociale), pe de altă parte, prin dificultăţile ce se leagă de o astfel de cercetare. Intr’adevăr, o expunere a vechii noastre organizări administrative presupune mai întâiu o serie întreagă de monografii asupra unor chestiuni speciale, de amănunt. Ori, aceste monografii sunt în momentul de fată în număr foarte restrâns * *. Cea mai mare parte a loi rămâne să fie făcută de aici înainte. Ne propunem în lucrarea de fată să întreprindem una din aceste monografii pregătitoare, anume un studiu asupra marilor dregătorii în secolele XIV şi XV. Problema aceasta a fost atinsă până acum mai mult în treacăt de către istoricii contemporani. La 1847, Laurian, publicând în «Magazinul istoric pestru Dacia", raportul călugărului misionar Del Monte despre Ţara-Româ-nească, spunea următoarele: „Mai ales Archontologia * e de mare însemnătate pentru istoria noastră. Noi am adunat.— mai multe notife şi vom încerca în un articlu să-i deducem origina din Archontologia bizantină, introducerea ei în Ţara-Românească, diversele modificaţiuni care le-a suferit cu încetul până la cea din urmă, aşezată prin Regulament* *. Făgăduiala lui Laurian nu s’a îndeplinit însă: articolul de care vorbeşte, n’a mai apărut. Picot şi Bengescu, în studiul lor despre Alexandru cel Bun, întreprind, după câte ştim, cea dintâi expunere, pe bază documentară, a dregătoriilor moldoveneşti, dela Alexandru la Ştefan cel Mare. Pornind dela afirmarea că dregătoriile noastre au fost 1 Vezi mal jos p. 3. 2 Adică dregătoriile: descrierea lor constitue partea principală a raportului. * t. V, p. 71— Că articolul e al lui Laurian, nu al lui Bălcescu, vezi N. Iorga, Ist. lit. rom. tn sec. XIX, voi. II, p. 134. www.dacoromanica.ro 2 C. C. Giurescu aicătuite după modelele ţărilor înconjurătoare, ei încep prin a enumera dregătoriile acestor ţări, adică pe cele bizantine, bulgare, ungureşti şi polone. După aceia trec la dregătoriile moldoveneşti, indicând, foarte pe scurt, atribuţiile lor. La sfârşit, ei arată boierii cari au ocupat zisele dregătorii în' intervalul cercetat * *. Ghibănescu, în volumul XVIII din Uricariul, a publicat ,o listă de boerii Moldovei dela început şi până la 1634" înşirându-i însă nu după divanuri ci pe grupe, după dregătoriile pe care le*au ocupat (logofeţi, vornici, spătari etc.). La mai toate aceste grupe, el -reproduce pasagiile din Dimitrie Cantemir, Miron Costin şi interpolaţia atribuită lui Misail Călugărul, privitoare la atribuţiile dregâtoriei respective. Această listă a lui Ghibănescu este aşa dar o culegere de material privitor nu atât la dregătorii, cât la-boierii care le-au ocupat1. Divanuri sau liste de dregă- 1 p. 64-95. Cf. recenzia din Convorbiri Literare, -XVI (18o3) p. 360-2. — In acelaş an, 1882, apărea şi lucrarea lui Ioan Brezoianu despre Vechile in-stituţiuni ale României. O menţionăm numai fiindcă este prima Încercare asupra vechilor noastre instituţii aşadar şi asupra dregătoriilor; ca valoare insă, este cu totul redusă. Brezoianu are o concepţie ciudată despre vechile noastre dregătorii. El le Împarte pe secole. In secolul XIV nu descrie decât şase dregătorii pentru Ţara-Românească (banul, vornicul, logofătul, vistierul, spătarul, postelnicul/ şi când pentru Moldova (aceiaşi, fără ban) deoarece „numai ele figurează prin chrisobuleld domnitorilor Ţărei Româneşti din acest secol şi... numai pe dânsele le-a adoptat Alexandru cel Bun al Moldaviei la anul 1399“ (p. 4.) In secolul XV adaugă descrierea dregătoriilor numite de Cantemir de clasa I (dela paharnic— şetrar inclusiv, p. 40). Nu pe toţi însă, deoarece mai lasă câţiva (între ei pe cei doi vornici moldoveni, pe agă) şi pentru secolul XVI(p. 60). In cel următor, se ocupă numai de serdar şi sulger. După cum se vede, o împărţire cu totul arbitrară, care nu corespunde realităţii. Pentru atribuţiile dregătorilor, urmează izvoarele narative din secolul XVII, mai ales pe Cantemir. In ce priveşte originea lor, câteva rânduri numai: logofătul, vistierul, spătarul sunt de origine bizantină, pe vornic şi postelnic, denumiţi prin „vorbe curat sla-vice“ i-am luat „dela banatul Olteniei" (!) sau dela regatul româno-bulgar (p. 4.) Despre ceilalţi, nimic. Îşi poate da oricine seamă de valoarea lucrării lui Brezoianu. • Uricariul XVIII, p. 444-530. — După diferitele grupe de boieri dregători, Ghibănescu dă şi o grupă de boieri „fără titlu sau cu titluri nesigure11 (p. 453-46s). Cu privire la aceştia avem de observat următoarele: a) Unii dintre ei au de fapt titluri sigure, dar prescurtate. Aşa sunt pârcălabii : Manoil ot Hotin sau Hotineanul ’p. 459-60, etc.); Şandru dela Neamţ (p. 454); Duma Nemţeanul (p. 4d9); Isaia Nemţeanul (463); Şandru ot Dorohoi sau Dorohoianul p. 462-31; Zbiară ot Belgrad 'p. 461) etc. b) La alţii se arată titlul în mod sigur, aşadar nu trebuiau puşi în această grupă. Cităm, de pildă, pe Şendrica aprod (p. 461), pe Şendrica gramatic (p. 460), pe Laţco posadnic (p. 455), pe Stan posadnic (p. 457), peNeagoe pisar (p.456), pe Şendrica pisar p. 458), pe Băloş podceaşi ip. 457), etc. Draguy Marscalcus este trecut la vornici (p. 468) şi în grupa boierilor cu titluri nesigure ’p. 453. Rămâi nedumerit: este Drăgoi vornic sau nu este? Tot aşa şi procelnicul: odată este trecut la un loc cu diacii, gramaticii şi pisarii Ip. 526), altă dată între boierii fără titluri sau cu titluri nesigure, însoţindu-1 de un semn de întrebare (p. 455). Care e adevărata părere a lui Ghibănescu în ce priveşte procelnicul ? www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV â tari au publicat pentru intervale mai lungi Ştefan Grecianu 1 şi Ghibănescu I 2 * * * * 7, iar pentru câte o domnie sau două, Al. Lapedatu în «Vlad Vodă Călugărul», V. Pârvan în «Alexăndrel Vodă şi Bogdan Vodă» şi Iulian Marinescu în «Bogdan 111 cel Orb.» Cercetări speciale, privitoare la q singură dregătorie au făcut: Gheorghe Popovici despre Stărostiâ sepenicensă8, I. Tanovi-ceanu despre Hătmănie *, I. C. Filitti despre Bănia craioveană #, şi D. Ni chita despre Pârcălăbia în Moldova până la sfârşitul secolului XVI®. In „Istoria Românilor* a lui Xeno olT, în „Geschichte des ru-mănischen Volkes* 8 şi „Histoire de la civilisation roumaine* 9 ale d-lui lorga, câte şi trele lucrări de caracter sintetic, îmbrăţişând întreaga dezvoltare a trecutului nostru, nu se putea insista, evident, asupra acestui capitol din vechea noastră organizare care sunt dregătoriile. Cercetarea lor e făcută în cadrul lucrării generale şi ca atare nu se poate cere ca ea să îmbrăţişeze problema în toate aspectele ei. Xenopol foloseşte în primul rând ştirile izvoarelor „narative* (vezi, pentru acestea, mai jos p. 14*17) din sec. XVII şi XVIII şi numai într’o restrânsă măsură documentele. D. Iorga revine asupra problemei dregătorilor şi în alte două articole: „Rostul boierimii noastre*10 II * şi „Scrisori de boieri*11 fără însă să insiste în deosebi asupra ei. Tot în treacăt, în cadrul unor lucrări de alt caracter, s’au mai ocupat de dregătorii Episcopul Melchisedec în „Cronica Huşilor* 19, Ion Bogdan în „Cultura veche română* 13 *, D Onciul în Cursul de istorie veche a Româniloru, C. Giurescu în Cursul I Şirul voevozilor cu divane si note, Bucureşti, 1907. * Arhiva. XXI (1915) No. 1 p. 20 —XXX (1923), No. 1, p. 31 (divanuri mun-tene şi moldovene d.la IbOJ la 17.0) * In „Lui Titu Maiorescu Omagiu“, Bucureşti 19J0, p. 476-82. — Popovici avea intenţia să se ocupe mai de aproape de dregătoriile moldoveneşti după cum rezultă dintr’un ms. al său de la Academia Română, cuprinzând cinci (5) file şi având titlul: «începuturile boeriilor moldovineşti“. In acest ms. se găsesc Insă numai câteva 1 semnări disparate, nu o expunere sistematică. Moartea timpurie l-a Împiedecat să-şi realizeze planul. * Această cercetare formează o lunga paranteză In memoriul „Contribuţiuni la biografiile unora din cronicarii moldovenism Anale XXVII (1905) p. 23Z-9. Tot acolo, p. 231-2, atinge el, pe scurt, în câteva rânduri şi chestia bifurcării vomiciei în Moldova. — Despre hătmănie câteva rânduri şi la Ghibănescu, Din domnia iui Ştefan în Arhiva XV, p. 2i6. s „Banii şi Caimacamii Craiovei", în Arhivele Olteniei III (1924) p. 193-2i7. * Arhiva XXXII (1925) No. 2, p. 90-98, şi 3-4 p. 245-54. 7 ed. 2, voi. III p. 224-242. 8 Voi. I, 252-3, cf. traducerea românească, voi II, Bucureşti 1925, p, 8-9. ' p. 114-117. 10 In „Istoria Românilor în chipuri şi icoane“ voi. 11, p. 145-169. II p. II-III. * 11 p. 31-54. *» p. 45-49. “ Ediţie pollgrafiată din 1900, p, 415-443, cf. Din Istoria României, p. 24. www.dacoromanica.ro 4 C. C. Glurescu asupra operei „Descriptio Moldaviae* D. Russo în „Elenizmul în România" * şi 1. Ursu în «Ştefan cel Mare" *. Scopul lucrării de faţă este, după cum am spus, cercetarea marilor dregătorii româneşti în secolele XIV şi XV. Câteva lămuriri asupra acestui titlu. Anticipând asupra celor următoare, vom spune că dregător înseamnă funcţionar sau slujbaş în general. A studia vechile dregătorii româneşti înseamnă deci a studia întreaga noastră organizare administrativă din trecut. Cum însă un atare subiect ar cere o dezvoltare enormă, am restrâns cercetarea noastră numai asupra «marilor dregători», adică a funcţionarilor superiori corespunzători miniştrilor de azi. Aceşti „mari dregători" alcătuiau sfatul domnesc şi figurează în mod obişnuit ca martori în hrisoavele cancelariei. Deosebirea între „marii dregători" şi ceilalţi apare dela cele dintâi documente interne. La sfârşitul actului din 28 Noemvrie 1399 prin care Iuga conferă lui Ţâban două sate, se citează credinţa «tuturor boierilor noştri, a mari şi mici1 * * 4. In documentul din 11 Fevruarie 1401, dela Alexandru cel Bun, se invoacă deasemenea „credinţa tuturor boierilor noştri mari*\ Această diferenţiere exista şi în Ţara-Românească; ea nu apare însă ca în Moldova în formula finală a documentelor. Dar chiar între aceşti mari dregători trebuie făcută o deosebire. Sunt unii care figurează în mod ob şnuit între martorii de la sfârşitul documentelor domneşti din secolul al XV-lea; alţii sunt citaţi numai incidental între aceşti martori sau nu figurează de loc. In lucrarea de faţă vom avea în vedere numai pe cei dintâi. Aşa dar vom cerceta în Ţara-Românească pe următorii dregători: banul, vornicul, logofătul, vistierul, spătarul, paharnicul, stolnicul, comisul şi postelnicul sau strator-nicul. Pentru Moldova, lista va fi aceiaşi, mai puţin banul care nu e constatat decât târziu, în secolul XVII şi ca dregător inferior. Excludem deasemenea pe pârcălabi cari apar în mod obişnuit ca martori numai în documentele moldovene, nu şi în 1 Un exemplar — cu multe erori de redacţie insă - la Biblioteca Academiei Române. — Lucrarea lui Nicolas Blarenberg, Essai compari sur ies institu-tions et Ies lois de la Roumanie depuis ies temps Ies plus reculis jusqu’ă nos jourf, 2 voi. Bucureşti 1885, şi aceia a lui Vasile C. Nicolau, Priviri asupra vechii organizări administrative a Moldovei, Bârlad, f. a., fiind lipsite de orice critică, nu pot fi luate in considerare. Vezi asupra celei dinţâi recenzia lui G. Popovici, in Convorbiri Literare XX (1887) 662-688. * p. 62-63. » p. 316-319. 4 Rev. p. ist. arh. fii. IV, 714. * Surete VIII 81-2, cu data greşită 1400. Pentru data exactă vezi D. Onciul Datele cronicelor... p. 21j cf. C. C. Giurescu, Les manuscrits roumains... p. 11-2. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 5 cele muntene. Asupra pârcălabilor vom face o monografie deosebită. Am limitat cercetarea noastră numai la secolele XIV şi XV. Ea se încheie, pentru Muntenia, la 1508, pentru Moldova la 1504. Ne-am oprit la aceste date, întrucât ele reprezintă, după părerea noastră, sfârşitul epocei de organizare şi consolidare a Principatelor. Sub Radul cel Mare, Muntenia îşi desăvârşeşte organizarea bisericească; sub Ştefan, Moldova atinge maximum întinderei teritoriale şi al activităţii politice şi economice.'flnsti-tufiile interne se desăvârşesc în timpul secolului XV. Elejapar perfect închegate la sfârşitul domniei marelui voevod moldovean. Deaceia am socotit că putem opri în mod firesc cercetarea noastră la aceste date. www.dacoromanica.ro IZVOARELE. Izvoarele de care ne-am servit In cercetarea de faţă se pot împărţi In două grupe: 1. Documentele; 2. Izvoarele narative. Vom face In cele de mai jos o expunere a ambelor grupe şi critica întrebuinţării lor. 1. DOCUMENTELE Pentru studiul vechilor noastre instituţiuni, până către mijlocul secolului XVII, izvorul de căpetenie II formează documentele interne. Importanţa acestor documente, din care culegem infor-maţiuni asupra întregei noastre organizări ca stat şi societate, a fost relevată de cercetătorii vremii noastre1; nu vom insista deci asupra ei. Aci se va arăta numai importanţa acestor documente pentru problema ce ne preocupă, pentru studiul vechilor dregătorii. «Sub acest raport, documentele sunt preţioase: 1. Prin informaţiile cari se găsesc In însuşi cuprinsul lor, informaţii privitoare la unii dregători, la atribuţiile lor, câteodată şi la subalterni. 2. Prin lista de martori dela sfârşitul documentelor. Se ştie că documentele noastre — de Întărire, cumpărare, vânzare, donaţi*5,— se sfârşeau de obicei printr’o listă de martori. In cazul când documentul provenea din cancelaria domnului, aceşti martori erau marii dregători cari alcătuiau sfatul domnesc * Veri de pildă: I. Bogdan, Documente şi regeşte privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria In secolul XV şi XVI, Buc. 1902, p. LXXXII-LXXXIV; Acelaş, Documentul Răzenilor, p. 384; Al. Ştefulescu, Documente slavo-române, p. 5; N. Iorga, Studii şi Documente, V, p. III.— Dată fiind importanţa lor, credem că alcătuirea unui corpus de documente interne care să cuprindă actele inedite slave, româneşti şi greceşti, e una din nevoile cele mai de seamă ale istoriografiei româneşti. El ar constitui echivalentul colecţiei Hurmuzald, care cuprinde, in general, documentele externe, din arhivele străine şi cele privitoare la istoria politică. Ca o complectare a acestui corpus va trebui să se alcătuiască apoi un repertoriu al documentelor publicate, răspândite prin zecile de reviste şi publicaţiuni, adesea de o durată foarte scurtă, din Întreaga ţară. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şl XV 7 sau divanul. Dacă documentul e particular, martorii sunt persoane aflate întâmplător la faţa locului sau convocate special la învoiala dinire părţi. Cercetarea acestor liste de martori dela sfârşitul documentelor prezintă o deosebită importanţă la studiul dregătoriilor. Ea ne va arăta: 1) Ce anume dregători sunt trecuţi în mod obişnuit printre martori. 2) Care era ierarhia lor. 3) Anumiţi subalterni ai marilor dregători. In folosirea acestor liste, trebuie însă să se ţie seama de anumite practici ale cancelariei noastre din se* * colele XIV şi XV. întrucât ignorarea lor ar putea duce adesea la interpretări greşite a datelor documentare, credem că e util să insistăm asupra acestor practici. Ele sunt următoarele: I. Dregătorii sau foştii dregători nu sunt trecuţi în* totdeauna în documente ca atare. Se constată adesea în documentele secolului al XV-lea că printre martori sunt unii cari n’au titluri de dregători şi ceiace pare ciudat, că li se acordă chiar un fel de superioritate asupra celor cu titluri, fiind trecuţi înaintea acestora. Faptul a fost remarcat întâi de Xenopol. El citează un document dela Ştefan cel Mare, din 1476, în care din 18 boieri martori, 8 nu au titluri de dregătorii şi sunt trecuţi, aproape toţi, înnaintea celor cu titluri1. Exemple asemănătoare s’au mai adus, pentru Moldova, de către Iorga*, pentru Ţara-Românească, de către Giu-rescu8. O cercetare comparativă a documentelor dovedeşte însă că, mulţi din aşa zişii boieri fără titluri sunt în realitate, sau foşti dregători, sau, uneori, chiar dregători în funcţie; titlurile dregătoriilor nu sunt însă trecute în acte de către diacii sau scrii* torii respectivi. Pentru dovedirea acestei afirmări vom examina documentul citat de Xenopol, un altul, dela Alexandru cel Bun citat de Iorga şi, in sfârşit, câteva documente muntene. începem prin documentul moldovean din 15 Octomvrie 1426, ca fiind mai vechiu. Boierii martori, numiţi cu toţii pan sunt următorii: Vâlcea, Cupcici vornic, Mihai', Negri, Jurj Fratovski, Nesteac, Iliaş, Dan, Isaia ceaşnic, Jurj Jumătăte, Dâmâcuş stolnic, Oprişac, Ivan, NegrilQ ceaşnic, Ştefan, Costici postelnic. Aşadar, din 16 boieri, numai 5 sunt arătaţi ca dregători, iar 11 nu. Din cercetarea documentelor anterioare, în care revin aceşti boieri constatăm însă următoarele: Mihail e pârcălab de Dorohoi Ia 31 Martie 1423 (vezi documentul cu această dată în Surete I, 21-3). Cum pe de altă parte, 1 Ist. Rom. *, t. III, p. 234-5. * Ostaşi, p. 134. * Boieri, p. 27-33. www.dacoromanica.ro 8 C. C. Giurescu el e constatat In aceiaşi funcţiune, şi Ia 24 Iulie 1428 (Urica-riul, II, 251-3), urmează, foarte probabil, că avea această dregătorie şi la 15 Octomvrie 1*26, data documentului nostru. Scriitorul hrisovului, Ivaşco al lui Bratei, ar fi trebuit să adaoge titlul dregătoriei pe lângă numele boierului. El nu o face însă. Tot fără titlu apare Mihail şi în documentele din 16 Fevruarie 1424 (Bogdan, Inscripţii, 356-7) şi 4 Decemvrie 1427 (Surete, V, 110-111). Negri e vornic la 18 Aprilie 1409 (Arh. ist., I, 1, 11-12) şi la 3 Apriiie 1412 (St. şi Doc., V. 530-1). Aşa dar el era fost sau biv vornic la facerea documentului nostru şi totuşi diacul nu-1 arată ca atare. Jurj Eratovski e staroste la 25 VriUe 1420 (Venelin, 60-62). El apare cu această demnitate mai înainte, de pildă în documentul din 1407 (Hurmuzaki, I, 2, 827-8), l408(Melchi-sedec, Roman, 101-2) etc. Deşi fost dregător, totuşi, ca şi Negri, el nu e trecut între martori ca atare. Iliaş e ceaşnic ia 9 Aprilie 1419 (Arh. ist. I, 1, 110). Aceiaşi observare. Dan e ceaşnic la 16 Fevruarie 1424 (Surete, I, 14-15). Aceiaşi observare. Rezultă deci că din cei 11 boieri fără titluri, 4 erau foşti dregători iar 1 probabil chiar în funcţie şi totuşi diacul nu menţionează aceasta. Despre ceilalţi 6, documentele cunoscute până acum nu ne permit să afirmăm dacă ocupaseră şi eivre-o dregătorie sau nu. E posibil însă ca noi documente să arate şi pe aceştia tot ca foşti dregători. Să trecem la documentul analizat de Xenopol. Boierii martori sunt următorii: Sbiară, Neagu, Duma, Gangur, Dragoş vornic, Herman, Dajbog, laţco-Hudici, Şteful pârcălab de Hotin, Micola şi Reafeş pârcălabi de Neamţ, Andreico de Ciortoriia, Muşte pârcălab de Orhei, Boldur vistier, Ieremia postelnic, Andreico paharnic, [Petru] stolnic, Şandru1 comis. Aşa dar din 18 martori, 10 sunt arătaţi ca dregători, iar 8 nu. Dar dacă cercetăm documentele anterioare, constatăm că: Zbiară e pârcălab de Cetatea-Albă, la 18 Iulie 1470 (Bogdan, Doc. I, 155-6). Neagu e pârcălab de Chilia la 25 Aprilie 1475 (Ibid., 203-204). Întrucât îl găsim cu acelaş titlu şi la 11 Fevruarie 1478 (ibid., 219-220) e foarte probabil ca să fi ocupat această dregătorie şi la data documentului nostru. Duma, vărul Domnului, e staroste al Hotinului la 2 Octomvrie 1469 (ibid., 138-9). Gangur e pârcălab de Orheiu la 25 Aprilie 1475 (ibidv 203-204). întrucât el are acelaş titlu şi la 11 Februarie 1478 1 Nu Sandu, cum II dâ Xenopol. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 9 (ibid., 219-220), e probabil că ocupa această dregătorie şi la data documentului nostru. Herman e pârcălab de Cetatea Albă la 25 Aprilie 1475 (ibid., 203-4). Dajbog e ceaşnic la aceiaşi dată (ibidem.). Pe Iaţco Hudici şi Andreico de la Ciortorila, documentele cunoscute nu-i arată ca foşti dregători sau in funcţie. Nu e însă exclus, după cum am spus şi mai sus, ca noi documente să dovedească faptul şi pentru aceştia doi * *. Deocamdată, constatăm că în documentul din 1476, din opt boieri trecuţi fără niciun titlu, şase erau în realitate foşti dregători sau chiar în funcţie. Iată acum câteva exemple şi pentru Ţara-Românească: Borcea într’un document din 30 Ianuarie 1431, dela Dan al II-lea, nu poartă niciun titlu, deşi într'altul din 10 Noemvrie 1424, de la acelaş Voevod, este arătat ca vornic (Bogdan, Braşovul, 24 şi 35). Sarairdino trecut fără niciun titlu în documentul din 30 Ianuarie 1431 (Bogdan, Braşovul, 35), e arătat ca logofăt la 16 Septembrie 1430 (Arh. ist, I, 1, 73-4). Talul, mare vornic, în documentul din 8 Septembrie 1439 (Kaluzniacki, 29). n’are niciun titlu în documntul din 30 Iunie 1441 (Venelin, 87-9). Drâghici fost vornic la 5 Iunie 1483 (Arh. ist., I, 1, 37), n’are niciun titlu în documentele din 5 Aprilie 1485 (Ştefulescu, Doc. p. 26) şi 27 Noemvrie 1487 (ibid., p. 29.) Acelaşi Drăghici în Iunie 1495, sub Vlad Călugărul (Ştefulescu, Doc.37-8) e din nou mare vornic pentru ca apoi, în documentul din 9 Ianuarie 1497 (ibid., p. 39-40), să nu aibă iar niciun titlu. Cârstian constatat mare vornic în documentele din 12 Mai (Lapedatu, Vlad, 71), 1 (Venelin, 124 6) şi 5 Iunie 1483 (Arh. ist. I, 1, 37), 5 Aprilie 1485 (Ştefulescu, Doc. 26), precum şi în cele din 31 Iulie 1488 (Lapedatu, Vlad 72) şi 6 Mai 1492 (ibid. 74), e trecut totuşi fără niciun titlu la 31 Iulie 1487 (ibid. 72). Deci, deşi era dregător în funcţie — afară de cazul puţin 1 în ce priveşte pe Andreico dela Ciortoriia sau Ciortorischi, faptul pare foarte probabil. într’adevăr Intr’un document din 2 Noemvrie 1464, Ştefan cel Mare întărindu-i stăpânirea peste satele Ciortoriia, Dubovăţul şi Oşihlibul, spune: * acest adevărat credincios boier al nostru pan Andreico Ciortorischi ne-a slujit nouă cu dreptate şi credinţă (cnoyjKHA' naa\k npdBO h RHpHo). Decişi noi văzând a lui dreaptă şi credincioasă slujbă(eno npdBOyw h RHpnoyio cnoyjK-K«V") A dăm şi ii întărim...14 (Bogdan, Doc, I, 85). Documentul nu precizează de ce natură a fost „slujba" lui Andreico; se poate presupune Insă, din compararea cu alte documente similare, că ea a constat, după toate probabilităţile, într’o dregătorie pe care acest boier a exercitat o timp îndelungat. (Cf. doc. din 14 Mai 1479 prin care Ştefan confirmă lui Duma, pârcălab de Cetatea Albă pentru slujba sa dreaptă şi credincioasă, stăpânirea peste două sate ale sale (Bogdan, Doc., I, p. 226); documentul similar din 15 Septemvrie 1480 dat Clucerului Duma (ibid., p. 246-7). www.dacoromanica.ro 10 C. C. Giurescu probabil, că diferiţii diaci n’au adăogat niciunul particula biv — totuşi, scriitorul documentului arătat, din 31 Iulie 1487, nu arată aceasta. Tot fără titlu îl întâlnim în 1496, Aprilie 20 (Bogdan, Un chrisov, 110-111), deşi din documentelor anterioare şi posterioare rezultă sigur că, la această dată, el era biv vel vornic. Studiul comparativ al documentelor secolului XV 1 ar da încă multe asemenea exemple *. Socotim însă că cele arătate sunt suficiente pentru a dovedi afirmarea prin care începusem, anume că diacii sau scriitorii documentelor nu obişnuiau, în secolul XV, să adaoge întotdeauna şi dregâtoria pe care o ocupa sau ocupase boierul citat ca martora. Credem că această constatare se aplică şi secolului XIV. Numărul mic de documente de care dispunem pentru această vreme, nu ne permite însă o demonstrare a ei, aşa cum am fâcut-o pentru secolul XV. Putem cita un singur caz, acela al lui „Draguy marscalcus* din 1387 *, consilierul lui Petru alMuşatei, trecut apoi fă.’ă titlu în documentele date de Roman Voevod la 30 Martie4 şi 18 Noemvrie 13925 *. Şi acest caz încă e îndoielnic, deoare ce nu suntem siguri dacă avem de a face cu unul şi acelaş personagiu. 1 De pildă, Documentele Iul Ştefan-cel-Mare. * lată încă unul caracteristic: Intr’un document din 15 Octombrie 1491, boierul luga e trecut fă ă niciun titlu (Bogdan, Doc. 1, 467). Din alte două documente Insă, emise în aceiaşi zi (Bogdan, Doc. 469, 471) se vede că luga era vistiernic In funcţie. 8 Faptul a fost remarcat pentru Întâia oară, dar intr’un mod imperfect, de Ghibănescu: „..Era un obicei de cancelarie de a nu se pune la toţi boierii titlu de boierie; acest obicei era general in seci. al XIV; mai apoi în acel al XV, s’a mărginit -numai asupra pârcălabilor unor cetăţi şi mai apoi a dispărut cu totul..11 (Uricariul XVIII, Prefaţa p. IX). Afirmarea lui Ghibănescu cuprinde insă unele inexactităţi: 1) acest obiceiu de cancelarie nu era general în secolul XIV; dovadă, de pildă, documentul dela Mire ea cel Bătrân, din 27 Decemvrie 1391 in care apare Vlad vornicul, Drăgan banul, Baldovin logofătul (Hurmuzaki I, 2, 341-2) şi acela din 8 Ianuarie 1394 unde Întâlnim pe Stânil banul, protovistierul Popşor, vistierul Şerban, stolnicul Bratu, paharnicul Costea, Sin spătarul, Lubaş pivnicerul şi logofătul Filos. (St. Nicolaescu, Aldea p. 6 n.). Pentru Moldova, cităm documentul din 1387, dela Petru al Muşatei, in care sunt numiţi intre alţii, „Dzula capitaneus, Draguy marscalcus1 2 *. (Hurmuzaki I, 2, 297). 2) In secolul al XV, obiceiul de cancelarie de care e vorba, nu s’a mărginit numai la pârcălabii unor cetăţi. Exemplele adj ie de noi mai sus do-veieîc cl el se aolici şi celorlalţi dregători. — Gheorghe Popovici, referindu-se probaol la Gh'bliescj şi fără să adică exemole,afirmă şi el că „e cunoscută predilecţia gramitidlor din secolul al XIV şi din prima jumătate a secolului al XV de a n \ pune titlurile boierilor munteni.2 v. Redacţia amplificată a articolului din „Omagiu2 la Academia Română, mssele G. Popovici. Am arătat mai sus, cu exemple, că acest obiceiu de cancelarie exista şi in a doua jumătate a secolului XV. 4 Vezi actul din acest ân in Hurmuzaki I, 2, 297. * Arh. ist. I, 1, 18-19. * Rev. ist. arh. fii. VU, 367-8. www.dacoromanica.ro t Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 11 II. Foştilor dregători, citaţi ca martori, nu li se adaogă întotdeauna particula biv (fost). Iată câteva exemple; l.Jntr’un hrisov din 28 Martie 1415 1 printre martorii citaţi sunt'2 bani: Radul ban şi Aga ban. Din felul cum sunt puse titlurile s’ar putea bănui că avem de a face cu, doi bani in funcţie. In realitate însă nu e aşa. Cel dintâi, Radul, este fost ban. Dovada ne-o dă tratatul de comerţ încheiat de Mircea cel Bătrân cu Braşovenii, la 25 August 14131 2 *. In acest tratat Radul poartă următorul titlu : «Radol Kalaca, pridem banus noster, nune autem judex et palatinus curie nostre“. De unde rezultă că la data încheierii tratatului el era vornic în funcţie (= judex et palatinus curie nostre) şi fost ban s. Aşa dar în documentul nostru, din 28 Martie 1415, Radul e fost ban, diacul nu adaogă totuşi articula biv. £. In documentul din 6 Martie 1443 sunt citaţi între martori: Bogdan fost stolnic (sorA<>Hd EHauiaro cto/ihhka) şi Radu stolnic în funcţie4 *. In documentul din 25 Ianuarie 1446 întâlnim iarăşi pe Bogdan stolnic şi Radu stolnic6. Examinarea izolată a acestui de al doilea act ne-ar putea face să credem că ambii erau în funcţie. In realitate, Bogdan este „biv* sau fost stolnic cum era şi în 1443; diacul însă, potrivit practicei de cancelarie, n’a mai adăogat particula lămuritoare. 3. In actul din 3 Decemvrie 1507 dat de Radul cel Mare lui Vladislav şi Sibiienilor, e trecut printre martori şi un „Bagya vornik* (= Badea vornic)6. Se constată însă din documentele! anterioare7 că vornicul în funcţie era- Stroie care de altfel şi poartă în documentul nostru titlul de «provisor curiae». Pe de altă parte, tot din documentele anterioare8 reese că Badea era biv sau fost vornic. Totuşi diacul hu adaogă şi această particulă la titlul dregătoriei. 4. In acelaşi document din 3 Decemvrie 1507 găsim pe un 1 Bogdan, Un chrisov, 110-111. 1 Bogdan, Braşovul, 36-8. * Tot ca vornic in funcţie şi fost ban trebuie interpretat şi tit ui pe care ii are in documentul din 10 Iunie 1415: „Radul ban, vornic' (Bogdan, Un chrisov, 112-114). Nu e aşadar vorba de un cumul de funcţiuni cum credea I. Bogdan, (ibid, d. 111) ci de o simplă practică de cancelarie: diacul nu adăoga totdeauna particula biv.—Despre acest Radul, vezi şi mai jos p. J Hurmuzaki, I, 2, 880. * Uljanickij 68; publicat şl In Uricariul XI 64-5. 6 Bogdan, Braşovul, 352-5. 7 1503, Iulie 2: „Stroe mare vornic* (Ştefulescu, Doc. 59); 1505 Iunie: „Stroe vornictt'(Nicolaescu, Doc. 231-4); 1505 Martie 26: „Stroe mare vornic* (Ştefulescu, Tismana, 209) etc. * 1505 Martie 26: „Badea biv vornic* (Ştefulescu, Tismana 209); 1501 Mai 24: „Cârstian şl Badea foşti vornici* (Miletiă 140-2); 1499 Iunie 1d: „Cârstian, Badea foşti vornici*, (Venelin 133-4), etc. www.dacoromanica.ro 12 C. C. Giurescu „Perwl vornik* * (= Pârvul vornic). Am văzut însă că. vornicul în funcţie era Stroie, iar într’un document anterior din 15 Iunie 1504l, acest Pârvul e arătat ca biv sau fost vornic. El era, credem, în aceiaşi situaţie şi în 1507; pisarul sau d'acul nu adaogă totuşi particula respectivă. Şi la această a doua observare, exemplele ar putea fi înmulţite. Socotim însă că e de prisos, cele aduse mai sus fiind convingătoare. III. Ordinea în care sunt trecuţi martorii la sfârşitul documentelor nu este întotdeauna cea strict ierarhică. In general, diacul înşira pe martori după importanta pe care o avea dregătoria ce ocupau. Aşa de pildă, în Ţara-Românească, la finele secolului al XV-lea, venea în mod obişnuit întâi banul, după el vornicul, logofătul, vistierul, spătarul, urmând apoi ceilalţi dregători până la postelnic. în Moldova lui Ştefan cel Mare, primul loc îl avea .vornicul, urmau apoi pârcălabii, după aceia spătarul, vistierul, postelnicul, paharnicul, stolnicul şi comisul. Adesea însă, constatăm abateri dela această regulă. Sunt documente date în aceiaşi zi, în care ordinea unor dregători variază totuşi. Putem cita două hrisoave dela Ştefan cel Mare, ambele din 12 Ianuarie 149a în care postelnicul şi vistiernicul nu sunt trecuţi in aceiaşi ordine3. In cel dintâi vistiernicul precede pe postelnic, în cel de al doilea, e invers. De asemenea se cunosc documente scrise de acelaş diac, la mic interval şi în care se constată aceiaşi schimbare a ordinei. E cazul hrisoavelor moldovene din 15 şi 19 Martie 1495, scrise ambele de Alexa diacul, în care constatăm aceiaşi alternare a vistiernicului şi postelnicului *. Astfel de schimbări trebuiesc puse pe seama in-inconsecvenţei diacului sau diacilor respectivi, iar nu considerate ca expresia unei ordine ierarhice schimbate. Pentru alte documente însă, în care un dregător mai mic e trecut înaintea altor superiori lui ca rang ierarhic, explicarea e diferită. Ea trebuie căutată în importanta personală a acelui dregător, determinată fie de favoarea de care se bucură pe lângă Domn, fie de nobleţea familiei sale sau de legăturile pe care le are cu dregătorii de frunte. O exemplificare a acestei afirmări ne-o 1 Miletid, 143. * Bogdan, Doc., 11, 46-47. 8 Ibia., pp. 76 şi 85.—Atunci când documentele, date ia intervale apropiate, provin dela mai mulţi diaci, schimbarea ordinei e şi mai explicabilă. Vezi de pildă documentele din 10 Aprilie, 30 Mai, 3, 15 şi 16 Iunie 1493 (respectiv La-peditj, Vlad p. 74; Stefulescu, Doc., p. 34-5; Ştefulescu, Tismana, 201-1; Ştefulescu, Doc., 35-6; Lapedatu, Vlad 75) în care ordinea vistierului, spătarului şi a stolnicului e cu totul schimbată. www.dacoromanica.ro Contribuţlunl Ia studiul marilor dregătorii In secolele XIV şi XV 13 oferă o serie de documente de sub Vlad CălugărulI. în aceste documente diacul trece pe comisul Danciu (Craiovescu) înaintea spătarului, paharnicului şi stolnicului, care de fapt ÎI. preced In rang ierarhic. Locul acordat lui Danciu se explică prin importanţa familiei Craioveştilor, comparabili cu marii seniori feudali ai Apusului, prin calitatea sa de frate al banului Barbu (Craiovescu), şi al vornicului Pârvu (Craiovescu), fruntaşii dregătorilor. Aşa dar la stabilirea ierarhiei dregătorilor, va trebui să ţinem seamă de această a treia observare. Concluzia de metodă care rezultă din cele trei observaţii de mai sus, e următoarea : Pentru studiul dregătoriilor, documentele trebuiesc folosite nu numai individual ci şi în serii, comparativ. O listă de dregători trebuie pusă alături atât de cele anterioare cât şi de cele posterioare. Procedând astfel, putem rectifica unele erori de datare * *, 1 Vezi, de pildă, documentele din: 1489 Sept. 11 (Miletitf, 131-3); 1490 Iulie 26 (Arh. ist. I, 1, 6-7); 1491 Sept. 3 (Venelin, 129-3 ■); 492, Mai 6 (Lapedatu, Vlad 74); 1492 Iulie 9. (Filitti, Arhiva, p. 19); 1493 Aprilie IU (Ştefulescu, Tismana, 198-200 şi Lapedatu, Vlad 74); i493 Mai 30 (Ştefulescu, Doc., 34-5); 1493 Iunie 15 (Ştefulescu, Doc., 35-b); 494 Fevr. 16 (Filitti, Arhiva, 201); .494 Aprilie 1 (Lapedatu, Vlad 76) etc. * Iată două exemple: 1) Bogdan publică un document dela Ştefan cel Mare, cu data 9 Martie 1479/Z)oc., I, 221-2). Comparaţia cu documente din acelaş an ne arată Insă că data trebuie să fie alta, deoarece boierii din divan nu corespund. Documentul considerat de Bogdan ca fiind din 9 Martie 1479 cuprinde următorii dregători: Dragoş vornic, Şteful pârcălab de Hotin, Săcară pârcălab de Cetatea Nouă, Clănău spătar, Boldur vistiernic, Eremia postelnic, Andreico ceaşnic, Şandru comis. Celelalte documente din 14)9 ne dau Insă'o listă cu totul diferită: Hrană vornic, Dragoş pârcălab de Cetatea Nouă, Costea spătar, Iuga vistiernic, Gherman postelnic, ion ceaşnic, Petre stolnic, Grozea comis. (Bogdan, Doc., I, 223-4, 225, 235). Această nepotrivire ne arată că documentul publicat de Bogdan ca fiind din 9 Martie i479 e in realitate din alt an. Credem că el e din fl Martie 489, intru cât lista de dregători se potriveşte întocmai cu aceia a documentului din 22 Ianuarie 1489. Data admisă de Bogdan 1479 s’ar explica printr’o lectură greşită S 1(113 in loc de SI(c,3. — 2) Wickenhauser a publicat in traducere germană un document tot dela Ştefan, cu data de 6939,1181 Bogdan observând că boierii martori din acest document nu se potrivesc cu aceia din documentele având data sigură 1481, afirmă că Wickenhauser a citit greşit S 1(110 in loc de SI(c,0, aşa dar documentul nu e din .1481 ci din 1491. (Bogdan, Doc., I, 462-3 nota). Dar nici boierii din do-mentele anului 1491 nu se potrivesc cu ai documentului In discuţie. Deosebirea priveşte mai cu seamă pe boierii dregători dintre cari cinci sunt alţii decât in documentele din 1491. Faptul a fost relevat şi de Bogdan; ca să Înlăture dificultatea insă, el admite pentru luna Martie 1491, „o schimbare intre boierii de sfat ai lui Ştefan' (p. 462 nota.) Dar o asemenea schimbare, care ţine numai o lună (la 20 Aprilie dregătorii sunt aceiaşi ca in documentul din 26 Fevrua-rie 1491) e greu de admis, căci e inexplicabilă. Noi credem că documentul publicat de Wickenhauser e in realitate din Martie 1493, de oarece dregătorii sunt întocmai ca şi in alte 4 documente având această dată (doc din 3 Martie 1493 publicat de N. Iorga in Revista istorică, VIII, no. 4-6, p. 81-2 cu greşala de tipar: „Şandru de Cetatea Albă* in loc de .Cetatea Nouă*; documentele din 5, 15 şi 26 Martie 1493 publicate de Bogdan Doc. II, p. 6, 22 şi 27) Data 6989/1481 admisă de Wickenhauser trebuie să fie rezultatul unei lecturi greşite. www.dacoromanica.ro u C. C. Giurescti unele lecturi greşite1 şi da explicaţii noi la anumite fapte greşit interpretate. 2. IZVOARELE NARATIVE. Prin această denumire înţelegem izvoarele care prezintă o descriere sau o expunere sistematică a dregâtoriilor. Ele au o valoare documentară deosebită pentru epoca în care au fost alcătuite. Uneori ne dau însă informaţiuni şi pentru epocile anterioare. in această categorie de izvoare intră diferitele relaţii de călători, misionari, ambasadori precum şi descrierile Ţărilor Româneşti făcute în mod special pentru info. marea străinătăţii, lată-le, în ordine cronologică: 1566. Traducerea polonă a letopiseţului dela Putna, făcută de Micolai Brzeski la Iaşi în timpul domniei lui Alexandru Lâpuşneanu a. Brzeski amplifică această traducere prin diferite ştiri de caracter istoric*geografic, între cari se află şi o descriere a dregătorilor voevodului moldovenesc (Urzednicy woiewody Woloskiego). Se arată numărul lor* şi, foarte pe scurt, atribuţiile, dându-se pentru unii din ei, dregătorii corespunzători poloni3. 1646. Raportul lui Bandini «arhiepiscop de Marcianopole, Durostorum şi Tomis» şi inspector al comunităţii catolice din Moldova. într’un capitol special se arată numă- 1 In special a numelor boierilor din divan. Iată câteva exemple de astfel de lecturi greşite care se îndreaptă prin comparaţia cu alte documente: Ţ. Romanească, a) Nan Pasiol din documentul cu data 1437 August 13 publicat de Venelin o. c. 78-9 e In realitate Nan Pascal: vezi documentul din 1437 August 10 (St. şt Doc., VII, 46-7); 1437 Aprilie 23 (St. şi Doc., XII, 276-8). b) Standul Honoţ din documentul cu data 1439 August 2 publicat de Şte-fulescu, Tismana 181-3 e In realitate Standul Honoi: vezi documentele din 1437 indicate mai sus. c) Nahulea vistier din documentul cu data 1451 publicat de MiletiC, 123-4 e In realitate Pahulea vistier: vezi documentele din 1451 August 1 (Filitti, Arhiva, 16); 1456 Apri ie 15 (Arh ist., I, 1, 142). d) Ană stolnic din documentul cu data 1491 Septemvrie 3 publicat de Venelin 129-30 e în realitate Albul stolnic: vezi documentele 1489 Oct. 2 (Şte-fulescu, Tismana 196-7); 1489/6998 Septemvrie 11 (Miletifi 131-3); 1492 Mai 6 (Lapedatu, Vlad, 74). Moldova, ai Ivan Dezno, din documentul cu data 142-i Iulie 24 publicat In Uricariul, II, 251-3 e In realitate Ivan Deatco: vezi documentul din 1428 Iulie 8 (Arh. ist. I, 1, 121); 1428 Aprilie 15 (Uricariul, XVIII, 1-2); 1428 (Wic-kenhauser, Homor, 83-4). b) Cutcin vornic din documentul cu data 1434 Martie 18 publicat de Ka-luzniacki 24-6 e In realitate Cupcici vornicul: vezi documentul din 1434 Aprilie 24 (Hurmuzaki, I, 2, 852); documentul din 1434, Ianuarie 13 (Hurmuzaki, I, 2, 850). * Vechile cronice, p. 42 sq. * Ibidem, p. 233. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 15 rul şi atribuţiile dregătorilor dela «splendida» curte 9 Iui Vasile Lupu1. Expunerea e sumară ca şi aceia a lui Brzeski şi cuprinde unele erori *. [1653]. Relaţia Iui Paul de Alep, însoţitorul patriarhului de An-tiohia, Macarie. Intr’un paragraf special se arată „marii dregători ai Statului, cari administrează sub domnul Moldovei*. In cursul povestire! se revine, ici şi colo, asupra unora din aceşti demnitari cari ne sunt prezentaţi chiar în exerciţiul funcţiunii lor. Aflăm de asemenea modul in care se făceau numirile şi destituirile dregătorilor 1 2 * 4. [1660-1667]. Interpolaţia privitoare la aşezămintele lui Alexandru cel Bun din cronica lui Ureche-Simion Dascălul. Această interpolaţie se află numai într’o familie de msse, cea designată în ediţia Giurescu sub sigla M. Ea se datoreşte, pe cât se pare, lui Misail Călugărul care scrie între anii 1660-16675. Asupra acestei interpolări se pot pot face două ipoteze: 1) Sau a fost redactată între anii arătaţi de interpolator 2) Sau a fost numai simplu reprodusă de acesta, fiind luată dintr’un letopiseţ sau cronică anterioară. In ultima ipoteză interpolaţia arătând între dregătorii şi hătmătra, nu poate fi decât ulterioară intioducerii acestei demnităţi în Moldova, adică după 1580 aproximativ6. Această interpolaţie constitue prima expunere, făcută de un pământean, a dregătoriilor moldoveneşti. A fost folosită de Dimitrie Cantemir în opera sa „Descriptio Moldaviae"7. 1684 Iulie. Opera polonă a lui Miron Coslin, intitulată «Descrierea Ţârii Moldovei şi Ţării Româneşti»8. Ea urmăreşte să înfăţişeze Polonilor un tablou al stării de atunci a celor două Principate româneşti şi câteva date asupra istoriei lor. Intre ştirile cuprinse în această operă sunt 1 Bandini, p, 313-4. 2 De pildă echivalenţa „vistemik seu cubicularius”, * The travels of Macarius... written by.. Paul de Aleppo, ediţie de F. C. Belfour voi. I, London 1829, p. 75. * Ibid, ‘ Misail scrie după Simion Dascălul şi inainte de moartea lui Nicolae Bu-huş, boerul moldovean de la care Miron Costin căpătase informaţii asupra celor doi interpolatori ai lui Ureche. (Simion, Misail), aşadar între 1660-1667; veri Giurescu, Noui Contribuţiuni 93 şi 38. ‘ In privinţa datei, I, Tanoviceanu spune următoarele: „Cea mai veche menţiune de hatman moldovenesc ce am găsit în documentele originale ale veacului al XVI este dela 2 Aprilie 1588 (Contribuţiuni, p. 232-3). Ghibănescu, Uri-cariul XVIII, p. X, crede şi el că titlul de hatman „apare abia către 1580“. r P. 77 (e vorba de Alexandru cel Bun): totamque aulam suam ad normam imperatoriae instruxisse, nostris memoţatur annalibus. (id est: interpolarea!) * Titlul dat de Haşdeu, Arh. Ist., 1, 1, 159: „Despre poporul Moldovei şl al Ţării Româneşti” e greşit; vezi Panaitescu, Influenţa polonă, p, 124 nota 3. www.dacoromanica.ro 16 C. C. Giurescu şi cele privitoare la demnităţile clerice şi laice — senatul bisericesc şi mirean, cum spune Miron Costin — ale Moldovei. Pe dregătorii mireni îi împarte în două clase: In rândul întâiu, cei opt mari dregători cari alcătuiesc „senatul* * sau sfatul. Pe aceştia îi consultă domnul în trebile ce privesc corfducerea ţării. In rândul al doilea, ceilalţi dregători, în afară de senat. Aceştia iau parte la divan numai în cazurile de «necesitate urgentă», de pildă la «regularea hameiului». In afară de aceştia, sunt apoi dregătoriile de ţară: pârcălabii, vătâmanii. Despre dregătoriile Ţării-Româneşti, Miron Costin spune că ele „sunt identice cu cele moldoveneşti, deosebindu*se numai câteodată in gradaţiune ierarhică". El arată apoi aceste deosebiri *. Ştirile pe care ni le dă Miron Costin asupra dregătoriilor sunt deosebit de preţioase. Dregător de frunte el însuşi, amestecat în viaţa de toate zilele a curţii şi având o cultură superioară câştigată în şcolile polone, Miron Costin era persoana cea mai în măsură să cunoască şi să explice starea de atunci a neamului său. „Descrierea Ţării Moldovei şi a Ţării-Româneşti* e un izvor de prima mână pentru studiul dregătoriilor româneşti. 1688 Raportul privitor la Ţara-Românească a unui călugăr italian, după toate probabilităţile Del Monte, însoţitorul lui Antide Dunod *. Partea cea mai însemnată a acestui raport e formată de descrierea dregătoriilor muntene. Se arată atribuţiunile lor, veniturile, subalternii şi modul în care au loc înnaintările şi destituirile. Raportul lui Del Monte e prima descriere a dregătoriilor Ţării-Româneşti. Autorul acestui raport fiind în contact direct cu domnul şi boierii curţi', având astfel putinţa unei observaţii şi informaţii nemijlocite, ştirile pe care ni le dă sunt, ca şi acelea ale Miron Costin, de o importanţă deosebită pentru studiul dregătoriilor româneşti. 1715 „Descriptio Moldaviae* de Dimitrie Cantemir. Această operă, a cărei importanţă a fost în deajuns relevată8 spre a nu insista aci asupra ei, cuprinde un întreg ca* pitol privitor la dregătoriile Moldovei. Învăţatul domn moldovean crede că aceste dregătorii, aşa cum se aflau pe vremea sa, au fost înfiinţate de Alexandru cel Bun, după modelul curţii bizantine. Ele se împart în mai 1 Arh. ist. 1, 1, 169-171. a Publicat întâi de Engel I, 109-117; reprodus apoi în Mag. ist., V, p. 33-70. Pentru Del Monte, vezi lorga, Cronicile muntene, p. 429-31; cf. acelaş, Istoria Românilor prin călători, II, 4 -43; Giurescu, Contribuţiuni, p. 31 nota 1. * Giurescu, Cursul Descriptio Moldaviae; lorga, Istoria Literaturii române în secolul al XVIII-lea, I, 403-411. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV lî multe categorii. In primul rând vin cei opt mari boieri „de sfat" sau consilieri. Apoi urmează ceilalţi „de divan" care se Împart In trei clase. La urmă sunt boernaşii. Cantemir arată atribuţiunile fiecăruia, subalternii, veniturile şi modul de numire, Innaintare şi destituire al lorx. Ne oprim aci cu expunerea izvoarelor narative, Întrucât cele din secolul al XVIII-lea şi XlX-lea privesc un stadiu prea înna-intat din evoluţia instituţiei dregătorilor pentru a fi de folos la studiul originelor lor. Intr’adevăr, atât Baur, Tunusli şi Fotino cât şi diferitele condici de orânduieli şi hrisoavele de lefuri ne dau ştiri detaliate şi precise, asupra vremei lor şi numai în foarte mică măsură pentru epocile anterioare. Aceste izvoare sunt posterioare reformei lui Constantin Mavrocordat care reprezintă unul din punctele importante in dezvoltarea instituţiilor noastre social-economice. Zisa reformă a adus modificări şi dregătorilor, dându-le o altă împărţire şi fixându-le lefi, ceeace nu exista mai înnainte *. Aceste izvoare vor fi folosite deocamdată numai în măsura în care conţin ştiri privitoare la epoca anterioară, care ne interesează. Folosirea lor integrală vom face-o atunci când ne vom ocupa de dregători în epoca modernă. * 1 1 Descrlptlo Moldaviae, p. 76-88 şl 118. Traducerile cari vor urma din textul latinesc ne aparţin. Nu putem folosi traducerea lui G. Pascu Descrierea Moldovei, Iaşi, 1923), întrucât pe lângă lipsa totală de stil, e confuză ş*. lacunară. Astfel, la pasagiul despre marele logofăt (p. 100) îi lipseşte următoarea propoziţie din textul latinesc: baculum auro pictum mânu gest. t. (text latin, p. 78.) Pasagii confuze la p. 66 şi 81; pasagii ininteligibile la p. 51 şi 67; traduceri Improprii la p. 62 ş: 92. Şi nu pomenim greşelile gramaticale, inconsequenţele ortografice, greşelile de tipar, cacofoniile de care e plină traducerea lui Pascu. Vezi şi recenzia pe care i-o face V. Bogrea în Anuarul II, 393-6. 1 Fotino III, pp. 344-6: Ti 84 iguupaxa £8l8ovxo napi xffiv xax ’ivXo- "{tjv xfflv |is-fdXj rjX-XdX0'>1oav xaxi xaipobţ, xal slj xi (i*xi xadxa 8Xa'. |isxanoi^0T|oav .Î^Xaîi) slj xijv <)lB|iov6lav xo5 Kiovoxavxlv BosP68a Maupoxopîâxou âv Sxei 1739“. Vezi şi p. 346-362, şi în special p. 349,P’; Tunusli p. 49 (trad. Sion). 2 www.dacoromanica.ro METODA ŞI PLANUL LUCRĂRII. Instituţiile sociale sunt supuse evoluţiei: ele se schimbă,cum se schimbă şi societatea care le-a dat naştere, având uneori o desvoltare paralelă, alteori încetinită. Transformările câteodată sunt aşa de profunde, ca fond şi ca formă, încât abia dacă mai recunoaştem în stadiul lor ultim, instituţiunile primare. Acestei legi a evoluţiei a fost supusă şi instituţia dregătorii lor. Numărul lor a mers înmulţindu-se, atribuţiunile lor au fost delimitate din ce în ce mai precis, în parte schimbate, insemnele şi costumele au variat, veniturile de asemenea. Dregătorii secolului al XVllI-lea, ai epncei Fanarioţilor, nu se mai aseamănă cu în-naintaşii lor din vremea eroică a Principatelor. Ne-o spune foarte desluşit un contemporan al acestor dregători din secolul XVIII. Copiind într’un codice de cronici, interpolarea privitoare la dregătoriile înfiinţate de Alexandru-cel-Bun, acest contemporan face următoarea constatare: „boerli câte Ie vedem până astăzi, însă numai pe aceste vremi umbră au rămas acelor vechi dregătorii (caută ce nu strămută vremea/)"*. Când vom voi deci să cercetam originile şi prima fază a des* voltării unor instituţiuni, va trebui să ne adresăm în primul rând Ia izvoarele contemporane acelor origini, şi numai în măsura în care ele sunt insuficiente, vom recurge şi Ia izvoare posterioare, reprezentând un stadiu ulterior de evoluţie. Aplicând această afirmare de caracter general, studiului instituţiilor româneşti, în cazul nostru special studiului dregătoriilor, metoda de cercetare rezultă de la sine: Vom lua ca punct de plecare documentele epocii pe care vrem s’o studiem, adică a secolelor XIV şi XV. Vom extrage din aceste documente toa'e ştirile care interesează dregătoriile şi vom încerca să le prezentăm într’un mod organizat. Izvoarele târzii, numite de noi narative, vor fi întrebuinţate numai atunci când aceste documente nu ne 1 1 Ms. No. I, fol. 92 al fondului românesc dela Biblioteca Naţională, Paris; cf. C. C. Giurescu, Les manuscrits roumains... p. 5. Acelaş comentar se găseşte şi In manuscrisul folosit de Şincai In Chronica Românilor, I, p. 592. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 19 vor da ştiri suficiente. întrebuinţarea lor o vom face însă cu toată rezerva şi ţinem să accentuăm încă odată, numai în măsura în care documentele epocii nu vor putea suplini la aceasta K Am ţinut să accentuăm asupra acestui fapt, deşi el se impune cu puterea evidenţei, deoarece în expunerea dregătoriilor romă* neşti s’a pornit adesea până acum de la izvoarele narative ale secolului al XVII-lea şi al XVlII-lea, a căror întrebuinţare e foarte lesnicioasă, nedându-se atenţia cuvenită documentelor anterioare1 2 * * * * * 8. Acolo unde va fi necesar, vom recurge la comparaţia cu situaţiile asemănătoare din ţările vecine. Lucrarea de faţă cuprinde două părţi: 1. în cea dintâi se cercetează numele generice date dregătorilor şi vechimea dregătoriilor în ţările Româneşti. 2. Partea doua cuprinde analiza fiecărei dregătorii în parte. Se va căuta să se stabilească pentru fiecare: a) Atribuţiile, b) Raportul ierarhic faţă de celelalte dregătorii, c) Subalternii, d) Veniturile, e) Numele dregătoriei: dacă este de origină românească sau străină şi în ultimul caz ce influenţă culturală denotă *. 1 Cât de circumspect trebuiesc folosite aceste izvoare târzii, ne-o arată, Intre altele, următorul fapt: Se constată in Ţara-Românească, la sfârşitul secolului al XVII-lea, un dregător numit pitar care purta grija.... carelor şi caleş-tilor Domnului. Ştirea o luăm din Del Monte, (Mag. ist. V. 46), un izvor de prima mână; ea e confirmată şi de Tunusli o. c., p. 25 şi Fotino III, 293. Pitarul era Insă, la Început, dregătorul Însărcinat cu facerea pitei sau pâinei ce se distribuia la curtea Domnului. Brzeski ne spune că la curtea lui Lăpuş-neanu erau trei pitari „cari îngrijesc de pâne' (Vechile cronice, p. 233). Ace- laş lucru despre atribufiunile pitarului aflăm şi din Bandini, p. 314 şi Miron Costin (nrh. ist., I, 171). Desigur, acelaşi rost a avut pitarul şi în Muntenia. Comparaţia cu pitarul moldovean deoparte, etimologia cuvântului, de alta, sunt după părerea noastră, argumente hotărâtoare in privinţa aceasta. Cum a ajuns însă pitarul de la o atare atribuţie la cea de „prefect al carelor şi caleştilor“? Aceasta e o problemă de care ne vom ocupa mai târziu. Aici relevăm numai greşeala ce s’ar face dacă am vorbi despre atribuţiile pitarului din secolul al XV-lea, bazându-ne pe izvoare, de altfel foarte bine documentate pentru epoca lor, din secolul XVII şi XVIII. Cazul pitarului muntean constituie şi un interesant exemplu de evoluţia pe care au suferit-o atribuţiile unor anumiţi dregători. * Xenopol, Ist. Rom., III, p. 226-7; Onciul, Cursul, p. 433-442. 8 Cu privire la planul ce am adoptat în această a doua parte a lucrării, de a trata pir alei dregătoriile Ţării-Româneşti şi ale Moldovei, dăm următoarele explicaţiuni: Dregătoriile Ţării-Româneşti prezintă o mare asemănare cu cele ale Moldovei atât în ce priveşte denumirile cât şi atribuţiunile. Faptul a fost relevat pentru întâia oară de Miron Costin în opera sa: Descrierea Ţării Moldovei şi Ţării-Româneşti. El ne spune că „în Ţara-Românească funcţiunile sunt identice cu cele moldoveneşti, deosebindu-se numai câte-odată prin grada-ţiune ierarhică... Pe marele logofăt, prima funcţiune la Moldoveni, [îl] precede www.dacoromanica.ro 20 C. C. (jiurescti Lucrarea de fată nu are pretenţia să înfăţişeze imaginea completă şi definitivă a marilor dregătorii româneşti din secolele XIV şi XV. In genere, lucrărilor istorice nu li se pot da aceste două calificative, de oarece ele sunt în funcţie, în primul rând, de materialul istoric, care nu-i o cantitate constantă. Necontenit se adaugă informaţie nouă, necontenit cea veche este prezentată în forme din ce în ce mai sigure, mai exacte (ediţii critice de cronici, documente, inscripţii, etc.). Această sporire de material face posibilă o cercetare mai amănunţită, mai exactă, concluzii mai precise şi uneori diferite faţă de cele anterioare. O lucrare istorică nu trebuie apreciată din punct de vedere absolut, ci în raport cu materialul istoric cunoscut în momentul când a fost alcătuită. Acestei regule generale li este supusă, evident, şi cercetarea de faţă \ Atunci când materialul documentar va fi mai bogat, când vom avea iarăşi întregul fond de documente transportate la Moscova în timpul războiului*, fără îndoială că o sumă din punctele nerezolvate sau rezolvate în mod imperfect în cercetarea de faţă, îşi vor găsi soluţia. Am căutat de altfel să facilităm această operă de completare, indhând noi înşine punctele indoelnice, prezentând ipotezele ca atare, nu ca certitudini, arătând, intr’un cuvânt, greutăţile pe care le-am întâmpinat în decursul cercetărei. Căci n’am avut în vedere decât stabilirea adevărului. Avem convingerea că numai pe calea aceasta, aducând fiecare cinstit contribuţia sa şi facilitând cercetătorilor ulteriori pe a lor, se face posibilă acestui neam o cunoaştere şi înţelegere cât mai perfectă a personalităţii sale istorice: scopul ultim al oricărei istoriografii naţionale. * 1 la Munteni, marele ban. In loc de hatman, oastea muntenească se află sub marele spătar. “ Celelalte dregătorii au toate aceleaşi denumiri şi aceleaşi atribute. (Arh. ist., I, p. 171). După Miron Costin, Sulzer (III, p, 104) şi Fo-tino (III, p. 582) arată şi ei, la rândul lor, această asemănare. Ea a făcut pe istoricii contemporani să prezinte totdeauna dregătoriile ambelor ţări împreună. (Vezi Xenopol, Ist. Rom., III, p. 224-229; Onciul, Cursul, p. 415-433; 'lorga, Ist. Rom. în chipuri..., p. 147-162 . Am urmat un procedeu asemănător. După cercetarea unei anumite dregătorii în Ţara-Românească, care e anterioară ca formaţiune de stat, urmează cercetarea aceleiaşi dregătorii şi în Moldova, formaţiunea politică mai nouă. E deci o expunere paralelă. 1 Ea e începutul unii serii de cercetări cu privire la vechile noastre instituţii. Rezultatele acelor cercetări vor influenţa poate concluziile la care am ajuns în studiul de faţă şi invers, acele cercetări vor trebui să ţină seamă de rezultatele la care am ajuns acum. Credem însă, că soluţiile principale nu vor fi schimbate. * S’a evacuat în toamna anului 1916 întregul fond de documente slave dela Academia Română şi Arhivele Statului, manuscrisele mai importante, precum şi condicele mai vechi de documente. Pierderea acestui nepreţuit tezaur ar constitui o adevărată catastrofă pentru istoriografia românească. www.dacoromanica.ro r. NUMELE GENERICE ALE DREGĂTORILOR. 1. Dregător. Acest termen care se întâlneşte în documentele şi cronicele româneşti sub formele diregător1, dere-gător *, dregător, derivă din latinescul dirigo sau derigo * şi înseamnă, potrivit etimologiei, cel ce conduce, administrează, cu alte cuvinte, funcţionar sau slujbaş *. In acest sens e întrebuinţat termenul dregător în vechile noastre documente. El se aplica tuturor celor cari administrau ţara. Dregători erau şi marii demnitari — corespunzători miniştrilor de azi — care înconjurau pe domn» alcătuind sfatul domnesc* * 3 * 5 6 şi cei mai mici ,l 1624 Noemvrie 15: ... diregătorii de târg de Piatră... (Bianu, Doc. 96-7.) 1625 Ianuarie 3: ... la diregătoriui de Hârlău (ibid 97.) 1627 Octomvrie 10: ... diregătoriu... (ibid. 141.) * [c. 1601] Iunie 17: ... Eu Simion deregătoriul de Câmpul Lung (Har- muzaki XV, 2, 784.) 1612 Iulie 29: ... deregătoriului dumnii meii... (Bianu, Doc. 19.) 3 Puşcariu, Etym. p. 47. * El e termenul vechiu românesc corespunzător lui director, neologismul Întrebuinţat azi. 5 1618 Ianuarie 12: „De£ dumnie mea amu căutat şi am judecat prea derept şi prea lege cu toţi cinstiţii deregătorii dumnii mele“ (Bianu, Doc. 39.) 1621 Decemvrie 5: ... Şi l’am dat denaintea tuturor deregătorilor Domnului nostru; jupan Ventilă vel dvomic i jupan Papa vel log. i jupan Hriza vel vistier i jupan Necola vel spatar i Bartolomeiu vel. stol. i Trufanda vel post. (ibid. 67.) 1611 Noemvrie 2: ... au cumpărat deregătoriul domnii meale Pană vistier (ibid. 16-7'. 1612 Iulie 29: ... s’au vândut deregătoriului dumnii meii... jupanului Fote mareli postelnic (ibid.) 1622 Martie 1: ... cu toţi cinstiţii deregători în Devan... (ibid. 68.) 1643 Fevruarie 26: ... Drept aceia Domnia mea am cătat şi am judecat Impremă cu toţi dregătorii (Arh. Olt. IV No. H-19, p. 182-3). 1653 Aprilie 17: ... Gheorghe Ghica către „cinstitul dregătoriul* domnii sale „jupân Badea velichi postelnic* (Rev. Arh. I, No. 2, p. 234 nota 3) etc. www.dacoromanica.ro 22 C. C. Giurescu rezidând la curtea domnească sau în oraşele 1 şi satele tăriia. Pentru a designa pe slujbaşi, mai existau, în afară de dregător, încă alţi 2 termeni generali: boier şi slugă domnească. 2. Boier avea două înţelesuri: unul mai larg care caracteriza pe omul nobil, cel ce se deosebeşte de omul de rând şi un altul mai restrâns care însemna dregător1 * 3. „Boierie însemna în mod obişnuit dregătorie" 4 5 *. Boier cu boierie însemna boier cu dre-gătorie sau slujbă. In Letopiseţul Ţării Moldove’, povestindu-se instalarea ca domn a lui Mihai Racoviţă, se spune: «Deci aşe-zându-se Mihai-Vodă domn în scaunul Ţării, pre carele au socotit din boieri au ales şi pre obiceiu i-au boierit dar şi care n’au încăput la boierii, pre toţi îi avea la cinste»B. Iar mai departe : «Tocmit-au Mihai Vodă biserica Curţii domneşti după poartă, care întâiu era zidită de Tomşa Vodă strâmtă şi mică, cât nici boierii cei cu boierii nu încăpea să stea la rândul lor» ®. 3. Slugă domnească era o denumire dată în special dregătorilor mai mici7 * * * *. Ambii termeni însă, atât boier cât şi slugă domnească, nu sunt denumiri specifice ale slujbaşilor. Boier era în general şi la început omul nobil şi numai printr’o evoluţie a cărei explicare o vom da în altă parte a ajuns să însemne şi dregător. Iar „slugă" sau „sluga noastră" în înţelesul de „supus" al domnului se 1 [ c. 1601 ] Iunie 17: „Eu Simion deregătoriul de Câmpul Lung şi preuţ’ de acolia“... către Bistriţeni (Hurmuzaki XV, 2, 784.) 1617 Fevruarie 10: ... Io Radulu voevoda ... scriiem domnia mea diregăto-riului şi şoltuzului şi pârgarilor din Tâigul-Frumos (Arh. ist. 1,1, 13.) 1621 Noemvrie 1: Alexandru Iliaş ... scriemu Domnia mea diregătorului... de Huşi (Melchisedec, Huşi 31-2.) 1624 Noemvrie 15: ... directorii de târg de Hâtră (Bianu, Doc. 96-7). 1625 Ianuarie 3: ... Scriiem domnia mea la ... diregătoriul de Hârlău (ibid 97.) [ 1653] Octomvrie 20: ... Scriem domnia mea la sluga noastră, Ia diregătoriul de Vrancia (adică vornicul de Vrancea: Bul. Com. Ist. II, 194); cf. doc. din 1656 Mai 5 (ibid.) * 1626 Aprilie 15: ... Io Miron Bamovschi ... dat-am cartea domniei-meale/ deregătoriulu ... den satul mănăstirie dela Movila Icaşului... (Bianu, Doc. 121. 1556 Septemvrie 22: ... Io Gheorghe Ştefan... scriem domnia mea la sluga noastră la Necov deregătoriul din Bereşti, dămu-ţi ştire pentru nişte vecini... (Surete IV, 293). 8 Giurescu, Boieri, p. 5 nota: cf. Xenopol, Ist. Rom., III. 216-18. 4 Ibidem, p. 21. 5 Letopiseţul Ţării Moldovei... (1661-1705) p. 93. 8 Ibidem. Exemple similare la Xenopol, Ist. Rom., III, 217-8. 1 1629 Ibidem: Derept aceia şi voi birarilor şi voi toate slugile domnii mdle oricarii de ce slujbă veţ umbla într’acest judeţ (Hasdeu, Etym. t. III, col. 3204.) 703 Noemvrie 26... Derept a6aia daru poruncescu domnia mea şi voao tuturoru slugilor domnii meale, oricare cu ce slujbă şi orânduială veţi umbla într’acea parte de locu (Bul. Com. Ist. II, 259-60) cf. Giurescu, Boieri 89: „Se numeau boieri şi slugi domneşti slujbaşii de toate gradele precum şi toţi cei ce îndeplineau vreo însărcinare domnească11. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV. 23 spunea şi acelora cari nu erau dregători1. Singurul termen tehnic într’adevăr, care designă ca atare pe slubaş, pe cel ce administrează, e dregător. Deaceia neam şi oprit asupra lui, dân-du-i preferinţă faţă de celelalte denumiri. Să cercetăm acum care sunt termenii corespunzători lui dregător în documentele slave şi latine. In slavă îi corespunde în primul rând termenul npdBHTMi. Această corespoildenţă rezultă în mod clar din documentele româneşti al căror început — potrivit tradiţiei de cancelarie — era redactat în slavoneşte. Lui iiparhtu h spaT tro nrrpH.waH (Bogdan Doc. II, 248-9.) ' Bianu, Doc., p. 16-17. * Ibid., p. 19. _____ ___________________________________________ 4 1509 [Dec.] 5: tako rcko aih cSah)( ce saacTfAH h soa’kpH rcKaaiH „astfel domnia mea am judecat cu dregătorii şi boierii domniei mele* (St. Nicolaescu, Doc., p. 317-8). ________ 1514 Decembrie 14: „a tcbaih nocaaa «uctht BaacTtAtH a^tico EAH H CEC qfCTHTOAlS fipABHTfAI0 TCBAIH CTAHMIOA BfAHKH nopTAp* „iar domnia mea am trimis pe cinstitul boier Deatcu bşnul si cu cinstitul dregător al Domniei mele, jupân Standu mare portar" (Ştefulescu, Doc., p. 76-7). www.dacoromanica.ro 24 C. C. Giurescu oyp-bAHHKx («YpfAHHKx)* 1 cari au fost traduşi de Slavişti şi istorici de asemenea prin dregător şi boier. Ei sunt insă mai puţin frequenţi ca npaBHTink care este termenul obişnuit. baactiainx se întâlneşte mai des in Ţara-Românească, oyp’kANHKx. in Moldova. In documentele latineşti, marii dregători sunt designaţi sub numele de barones. în tratatul de comerţ acordat Braşovenilor la 10 Noemvrie 1423 de către Dan al Il-lea, găsim la Început formula: «nos... una cum baronibus nostris, nobis consedenti-bus et fidelibus nostris universis de regno Walahie existenţi-bus... iar la urmă: ...super quo nos committimus universis nostris baronibus, commitibus, castellanis, officialibus, tributariis et in quibuscunque dignitate existentibus...»2. Despre un tratat similar al lui Iliaş al Moldovei, aflăm că a fost acordat „certa nostra sciencia ac nostrorum baronum maturo consilia“ * Iar intr’o scrisoare din 1436 Iulie 16, adresată de Viad Dracul Braşovenilor se spun următoarele: «noveritis dicta et composiciones vobiscum nostros per barones, ut pută Demetrium zpatar, Ste-phanum logofethum, Kaica Hausponopolum (sic) et magistrum Johannem concivem vestrum»4. După cum se vede, persoanele numite barones vin in fruntea tuturor categoriilor sociale; ele 1607 Maiu 4: npapoi «castellani». Ştiind acuma care e semnificaţia celui de al doilea termen, credem că cel dintâi, «comitea» privia pe marii dregători dela Curte, pe cei ce erau în contact direct şi zilnic cu voevodul. Castellani sau, cu termenul slav şi român, pârcălabii, erau comandanţii cetăţilor fiind şi căpeteniile judeţelor îa care se aflau acele cetăţi. Evident, în judeţele în care cetăţile lipseau, ei erau numai căpetenii de judeţ, rezidând în oraşul respectiv. Lor li se adresa, în secolul următor, la 1482, Vlad Călugărul când reînnoi Braşovenilor vechiul privilegiu de comerţ. Adu-cându-le la cunoştinţă reînnoirea, domnul porunceşte „pârcălabilor de prin toate oraşele noastre (napicdAdKWM no sxctjf Hdiutjf Edpoiufy)1 şi pârgarilor şi vameşilor să nu împiedece comerţul zişilor Braşoveni sau să le ceară vamă mai mare. ludices erau, după toate probabilităţile, judecătorii domneşti cari aveau să hotărască în eventualele conficte dintre negustori şi populaţia ţărei. Tributarii erau dregători fiscali, foarte probabil, vameşii. Sub această denumire generală se cuprind desigur acei „tricesimatores" pe care documentul nostru îi pomeneşte la Câmpulung, la Slatina şi la Dunăre, dar care se aflau, cu siguranţă, şi în alte locuri. Sub numele de Officiales se înţelegeau, credem, toate celelalte persoane care aveau vreun raport cu domnia, ca mici dregători, subalterni ai marilor dregători, sau persoane însărcinate vremelnic cu vre-o treabă sau slujbă domnească. In documentul posterior cu un an, din 1369, acelaş Vladislav se adresează tVobis... universis Castellanis, Comitibus, ludici-bus ceterisque offic:alibus nostris quibuscunque nominibus cen-seatur* * recomaudându-le să dea tot sprijinul şi ajutorul lor episcopului sufragan trimis din Ardeal catolicilor din Ţara Românească *. Să continuăm cercetarea documentelor în care nu exisiă lista de martori dregători. Dela Vladislav se mai cunosc încă două documente, unul privitor la mănăstirea Vodiţa, celălalt fiind un act de donaţie. Documentul privitor la Vodiţa nu cuprinde ştiri referitoare la dregători*. In documentul cel de al doilea, din 1372, prin care Vladislav donează rudei sale cu acelaş nume „Ladislaus, filius quondam Ianus meister Dobka, nepos Miked bani" târgul Şercaia şi câteva sate din Ţara Făgăraşului, întâlnim pe «barones» din Ţara Românească, cărora domnul le re- 1 Bogdan, Braşovul, 183-4; cf. întărirea dată în 1476 Octomvrie 7 de Vlal Ţepeş aceloraş Braşoveni: vămi mai mari nimenea să nu îndrăznească a le pune sau a-i bântui nici pârcălabii de oraşe, nici vornicii, nici vameşii... (ibid., p. 95-7). * Hurmuzaki I, 2, 148-9. 8 Ştefulescu, Tismana, 46-7. www.dacoromanica.ro C, C. Giurescu 3â comandă să nu atace donata *. „Barones" e, după cum am văzut, termenul latinesc prin care se designau marii dregători. Cele două documente care urmează în ordine cronologică, acela al lui Dan din 3 Octomvrie 1385 şi celălalt al lui Mircea din 1387, privitoare ambele la mănăstirea Tismana, nu ne dau nici o ştire despre dregătorii de ia curte. Din ele aflăm numai de existenţa găletarilor (kkkiuph) adică a slujbaşilor însărcinaţi cu strângerea dijmei ce se cuvenea domnului din grâne şi care se măsura cu găleţi (kkbaiu)1. Urmează apoi actele din 1389 şi 1390 privitoare la tratatul cu Vladislav lagello. Ambasadorii cari încheie tratatul în numele dotrnului muntean sunt, în primul act, cei doi comites amintiţi mai înnainte: Maynus et Romanus Hericzsky» *. Ii considerăm, după cum am spus mai sus, ca mari dregători de curte, ca persoane din imediata apropiere a domnului. In actul cel de al doilea1 2 * 4 5, în loc de Roman, găsim pe „Radius Gadky* care ar putea să fie una din cele două persoane cu numele de Radu pe care le întâlnim în documentul din 11 Maiu 1409 «Radu ban» şi «Radu fiul lui Stau 6». Cu aceasta se încheie şirul documentelor munteneşti, cunoscute nouă, care nu cuprind lista de martori dregători. Rezumând analiza acestor documente constatăm că încă din vremea lui Vladislav (1364-1373), Ţara Românească era deplin organizată. Domnul era înconjurat de mari -dregători, numiţi în actele latineşti comites şi barones. Ţara era împărţită în judeţe în fruntea cărora stau casfellani sau pârcălabii. Pentru împărţirea dreptăţii sunt judices. Exista un întreg aparat administrativ-fiscal al cărui agenţi numiţi tributarii, tricesimatores sunt răspândiţi în întreaga ţară. In sfârşit se constată o sumă încă de dregători, mari şi mici, cuprinşi sub numele generic de officiales. O asemenea organizare, constatată încă din primii ani ai domniei Iui Vladislav, e greu de admis că ar fi fost opera acestui voevod. Ea a trebuit să existe încă din vremea predecesorilor săi, a lui Nicolae-Alexandru cel îngropat la Câmpulung şi a marelui Basarab voevod răposat în 1352. încă din prima jumătate a secolului XIV, Ţara-Românească apare aşadar deplin consti* tuită ca stat, cu o întreagă organizare administrativă şi cu o oaste proprie, capabilă să se opună şi să învingă în două rânduri armata de cavaleri a Ungariei angevine. Concluzia la care am ajuns prin studiul documentelor este deci aceiaşi cu concluzia obţinută pe cale teoretică, prin analiza conceptului de stat. 1 Hurmuzaki I, 2, 198-200. 2 Pentru aceste găleţi vezi Giurescu, Rumâni, p. 26-31. * Hurmuzaki I, 2, 315, cf. Uljanickij, 3-4. 4 Ibid., 323 cf. Uljanickij, 5-6. 5 Miletiă, 119-121; cf. Arh. ist. 1, 1, 97-8 unde documentul are data greşiţă 1399. www.dacoromanica.ro Contribuţiunl la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 33 Moldova. Acelaş lucru rezultă şi pentru Moldova din cercetarea primelor documente cunoscute, acele anterioare domniei lui Alexandru. Ne vom ocupa deocamdată, după cum am spus, numai de acelea in care nu apare la sfârşit lista de martori dregători. Cel dintâi document moldovean cunoscut1 e actul din 7 Maiu 1384 prin care Petru alMuşatei donează Dominicanilor dela Şiret veniturile cântarului din acest oraş. Martorii sa arată în felul următor: „presentibus subscriptis nostro carissimo domino Po-ruczno, domin> Borla, domino Jitia"1 2. După cum se vede, nici-unul din aceşti martori nu e arătat ca dregător. Pentru problema ce urmărim acest act interesează însă prin dovada indirectă ce face de existenţa unui sau eventual a mai multor dregători fiscali însărcinaţi cu strângerea veniturilor cântarului din oraşul Şiret. In 1387, acelaş Petru al Muşatei prestează omagiu regelui Via-dislav Jagello şi soţiei sale Hedwiga. In documentul dat cu această ocazie se spune că domnul Moldovei a făcut acest act de omagiu de bună voia sa şi cu voia boierilor săi („non coacti, nec corn puls*, sed ex certa sciencia et ultronea voluntate Boyaronum nostrorum fidelium" 3). Cine anume erau aceşti boieri, se vede dintr’un alt act dat cu acelaş prilej. Prin acest act „Dzula ca~ pitaneus, Burla, Draguy marscalcus, Stanczel, Stanislaus, supremi consiliarij magnifici domini Petri Woyeuode Mulduiensis" adeveresc că, după sfatul şi viaţa lor, Petiu a prestat omagiu regelui Poloniei4 * * * 8. Din cei cinci „consilieri supremi" numai doi 1 Haşdeu, Ist. Crit. 89 a publicat un document din 1374, prin care Jurg Co- riatovici acordă „acestei slugi credincioase a noastră pan Iacşa Litavor, locţiitorul de Cetatea Albă, (tot istii sluga nasz viemoi pan lakszia Litavor, nami-esnik Bielograd’skyi) satul Zubrouţ ca răsplată pentru slujba lui dreaptă şi credincioasă şi pentru vitejia arătată într’o luptă cu Tătarii. Autenticitatea acestui document, admisă de Haşdeu şi Popovici (Prinos Sturdza 361-5) a fost insă pusă la Îndoială de către Iorga care consideră actul „ca opera dibace a unui om familiarizat cu vechile uoastre urice şi cunoscând poate unile diplome litvane" (St. şi Doc., V, 601, vezi în general p. 597-601). I. Bogdan, revenind asupra unei păreri mai vechi (Râzenti, 290 nota 22), îl crede şi el fals (Bul. Com. Ist. I, lt'3-4). Aceiaşi părere are şi R. Rosetti, Succesiunea p. 3-7. In asemenea condiţii socotim că e preferabil să facem abstracţie de acest act. Dacă se va dovedi însă că documentul e autentic, cum îl consideră şi Onciul (Datele, p. 206 şi Din Ist. Rom., p. 17) şi Xenopol (Ist. Rom. III, p. 223 nota 26), atunci el prezintă o deosebită importanţă pentru studiul dregătoriilor. Intr’adevăr din cu- prinsul acestui act rezultă că statul moldovean la 15 ani după întemeiere (1359- 1374) ajunsese la Marea Neagră şi că avea deja dregători (pârcălabi) la Cetatea Albă. Cu atât mai mult deci, în cazul acesta, trebuie să admitem că restul ţării avea o întreagă armatură administrativă-fiscală-judecătorească. * Sadok Baracz, Kys dziejâw Zâkomi Kaznodziejskiego w Polsce, Lwow 1861 II, p. 499; cf St. şi Doc., I, p. XLIX. 8 Hurmuzaki I, 2, 295-6. * Hurmuzaki I, 2, 297. 3 www.dacoromanica.ro 34 C. C. Giurescii sunt arătaţi ca dregători: „Dzula capitaneus" şi „Draguy marş* calcus". Cu privire la cel dintâi, Onciul crede că titlul de capitaneus înseamnă „starostele Ţării Sepeniţului" *. Tot ca „staroste se-penicens" îl consideră şi Gh. Popovici *. Din cercetarea documentelor moldoveneşti posterioare rezultă că într’adevăr termenul latin „capitaneus* corespunde termenului slav „staroste"». Se poate cita ca exemplu în privinţa aceasta tratatul cu data 12 Iulie 1499 încheiat intre Ştefan cel Mare şi loan Oibracht şi redactat atât în slavoneşfe cât şi în latineşte. Lui ctj(i«cth thhckîh şi cTjpocTH HcpHOBCKÎH din redacţia slavă îi Corespund „capitanei Chotimenseş" şi „capitaneus Czarnoviciensis" în cea latină *. Dar dacă această identitate poate fi uşor dovedită, nu vedem în schimb cărui termen din documentul latin din 1387 îi coresDunde adaosul de „sepenicens" sau „al Sepeniţului" dat de cei doi istorici amintiţi* 4 *. Credem că în documentul din 1387, termenul „capitaneus* trebuie tradus simplu prin staroste, fără a putea preciza dacă era „sepenicens", al Hotinului sau al Ţe-ţinei. Astfel de staroşti, fără indicarea oraşului sau cetăţii de reşedinţă se mai întâlnesc de altfel şi în alte documente. In salv conductul dat de Ştefan I stăpânitorului Podoliei Spytko de Melsztyn e pomenit un „Mychael capytaneus moldauiensis6 7. In documentele lui Alexandru cel Bun întâlnim în mai multe rânduri, un „Jurj staroste"®, deasemenea un „Dragoş staroste" Titlul de «marscalcus» dat celui de al doilea dregător al documentului din 1387 a fost interpretat de istorici în două feluri. Onciul crede că el înseamnă «dvornicul dela curtea domnească» 8. Bogdan 11 consideră tot una cu vornic9; de aceiaşi ' Cursul, 431-2. * Stărostla, p. 481. * Bogdan, Doc. II, 425 şi 441. 4 Mai întâiu, însăşi existenţa unui ţinut administrativ al Sepeniţului în vremea lui Petru Muşat nu se dovedeşte. E posibil să fi existat o ţară a Sepeniţului înainte de întemeierea Moldovei. Nimic nu ne îndreptăţeşte însă să credem că a-ceastă ţară a Sepeniţului a alcătuit după constituirea sfatului moldovean, un tinut administrativ deosebit, având în frunte un dregător cu titlul de „Staroste al SepeniţuluP. In documentele analizate de Popovici se întâlneşte numai titlul de staroste, fără însă să se specifice al cărui ţinut era. Asupra acestei chestiuni a Starostelui sepenicens vom reveni dealtfel într’o monografie pe care o pregătim, despre „Pârcălabi şi staroşti in Moldova b Popovici, Stărostla, 476. * 14)7 Martie 8 (Melchisedec, Huşi, 3-6); 1407 Octomvrie 8 (Arh. Ist., I, 1, 130-2); 1407 (Hurmuzaki 1,2, 827,8); 1408 (Melchisedec, Roman, 301-2); 1420 April 25 (Venelin 60-2). Constatăm un „Jurj staroste11 şi în documentul din 17 August 1436 (St. şi Doc. XIX, 11) care pare a fi acelaş cu Jurj din vremea lui Alexandru cel Bun. Numele întreg al boierului lui Alexandru e Jurj Fratovski. 7 Surete. I, 195-7. 8 Cursul, p. 422. 9 Observafiuni, 618-9. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii ta secolele XlV şi XV 35 opinie pare a fi şi Ghibănescu *. Picot şi Bengescu îl identifică însă cu comisulz. Această dublă interpretare corespunde celor două înţelesuri' deosebite în care e întrebuinţat titlul «mares-* calcusi lă curţile europene. In Franţa «marescalci» erau subal-, ternii demnitarului numit «comes stabuli» (connetable) * şi desigur prin analogie cu aceştia, se explică interpretarea dată de Picot-Bengescu. in Germania de Nord1 * * 4 şi în Polonia însă5, Ma-rescalcus, la sfârşitul secolului XIV, de când e documentul nostru, are alte atribuţii: el era şeful curţii având sub jurisdicţia sa pe curteni. Cromer arată pe acest demnitar ca »ma-gister aulae. regiae"6 7. „Marscalcus" moldovean din 1387 corespunde, credem, demnitarului polon cu acelaşi nume. Argumentele pe baza cărora facem această afirmare sunt pe de o parte, vecinătatea Poloniei şi influenţa .pe care de sigur a exercitat-o curtea acesteia asupra curţii moldoveneşti, pe de alta, faptul xă documentul a. fost scris chiar în Polonia, la Lemberg, poate chiar de un diac polon. Credem aşadar că interpretarea justă a acestui titlu e cea dată de Onciul şi Bogdan. „Marscalcus* era demnitarul suprem al curţii domneşti, sub a cărui jurisdicţie se aflau toţi curtenii. El trebuie tradus deci prin vornic, nu prin comis.. Această concluzie se verifică prin compararea a trei documente de pe vremea lui Ştefan cel Mare. In primele două, din 8 Fevruarie 1493 şi 10 Septemvrie 1494, Polonii dau boierului Giurgea titlul de marşalc (amUpîkiw m); 1504 Iunie 15 (Miletic, 143). 8 Românismul, 1870 p. 156. 4 Cunoaştem numai două documente In care lin Barbu i se dă titlul de ban: sunt cele din 20 Aprilie 1496 (Lapedatu, Vlad 76) şi 15 Iunie 1504 (MiletiS 143). 4 Vezi de pildă documentul din 3 Iunie i493 (Ştefulescu, Tismana, 201). * Aşa 11 traduc: Lapedatu, Vlad, 72-6; St. Nicolaescu, Doc. 231-4. 7 Astfel: Ştefulescu, Tismana 202; Acelaş, Doc. 5g. * 1505 Martie 26 (Ştefulescu, Tismana, 208-g); 1505 Iunie 21. O copie legalizată a acestui document se află la Arhivele Statului (Ştefulescu, Doc. 57-8: cuvintele (Barbu ban) sunt ale editorului Ştefulescu); 1505 Iulie 2 (Ştefulescu, Doc. 59). * De pildă în Doc. 57-8; 59. Alteori traduce însă prin Craioveşti (Tismana 209) sau Craioveni (ibid.) 14 Vezi documentele din 15 Iunie 1504 (MiletiC 143) şi 3 Decemvrie 1507 (Bogdan, Braşovul, 354-5). II Ca şi la următorii boieri moldoveni din documentul cu data de 1436 (Hur-muzaki 1, 2, 865-7): „Steţco Jurjevid Toporovski (dela Toporăuţil); Danco Jurjevici Fratovski (dela Frâtăuţi 1); Damacuş Sereţelovski (dela Sereţel I). www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii In secolele XIV şi XV 43 de dregătorie. In secolul XVI şi XVII, el se dă boierului care îndeplinea dregătoria de ban la Craiova. De obiceiu se adăoga şi titlul însuşi de ban, formând astfel denumirea complectă: saH& KpAAfrckh. Câteodată însă acest titlu lipseşte. In documentele latineşti constatăm numele de: ban1 şi banus noster8 în timpul Iui Mircea şi banus * într’un act dela Radu-cel Mare. Hajdeu afirmă că banul purta uneori numele de „Ban al Me-hedinţului". Ca exemplu dă actul latinesc dela Viad Vodă, din 1511, în care e trecut, către sfârşitul-listei de martori, un „Ra-dulo Bano de Mehedince" *. Dar acest Radul nu e marele ban al Olteniei; el 4 numai un subaltern al lui, un ban de judeţ sau bănişor, cum i se mai zicea. Hajdeu putea să vadă, de altfel, citind întreaga listă a boierilor martori din zisul document, că mare ban în vremea aceia era Barbu Craiovescu. Diacul îl pune imediat după vornic şi înaintea unui alt ban Deatco, acesta din urmă probabil ieşit dr<»A\Hpg, KdKO m nosfAdT KKCfAl AIOACM M CE KdpSfT WT W1HHE MOHACTHpCKH...) * * * 4 *. In privinţa primelor două documente, trebuie să se ţină seamă de practica de cancelarie potrivit căreia diacii nu adăogau întotdeauna particula biu dregătorului ieşit din funcţie* Am arătat mai înainte că unul din cel doi. bani, Radul, era tocmai în această situaţie; numai Aga era ban în funcţie. Aşa dar primele două documente nu dovedesc existenţa simultană a doi bani în funcţie. Rămân celelalte două din vremea iui Vlad Călugărul. Aci textele sunt clare şi categorice. Ele ne arată mai mulţi bani în funcţie, în aceiaş timp: în primul document doi, în cel de al doilea, patru. Să cercetăm mai de aproape boierii arătaţi ca bani în aceste documente. Pe Dimitrie Ghizdavăţ îl întâlnim ca stratornic sub Laiotă Ba-sarab, într’un document din 4 Iulie 1476 6 7* In 1480, sub Basa-rab cel Tânăr, el n’are niciun titlu de dregătorie, fiind trecut totuşi printre cei dintâi boieri martori, în locul al patrulea 6. La 24 Aprilie 1484, într’un document de confirmare de moşie, e arătat ca ispravnic (hciipakhhk avmhtpv wsiMREiţk)T. Fără titlu de dregătorie apare el şi în documentul din 5 Aprilie 1485, privitor tot ia o confirmare de moşie8. E trecut, ca şi în actul ‘ Bogdan, Un chrisov, 1.0-111. * Miletifi, 121-122. * Columna lui Tratan, Vil (1876), p. 468-9. 4 Nicolaescu, Doc., 237. * Venelin, 118-9. 4 Miletic, 128-9. 7 Ştefulescu, Doc. 25. 4 Ştefulescu, Doc. 26. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XlV şi XV Â5. din 1480, al patrulea în lista de martori, precedând pe toţi dregătorii în funcţie şi având înaintea lui numai pe cei 3 mari boieri‘ai lui Vlad Călugărul: Dragomir Udrişte, Neagoe al lui Borcea şi Drăghici al lui Stoica. După 23 Aprilie 1486, data documentului nostru, nu-1 mai întâlnim în listele de martori. Din aceste date, rezultă că în 1486 Dumitru Ghizdavăţ era un boier de seamă, cu o carieră de dregător deja lungă îndărătul lui. E posibil ca el să fi fost la această dată mare ban al Olteniei L In ce priveşte pe Deatco, tovarăşul de dregătorie al Iui Ghiz-davăţ, s’ar putea să fie acel Deatco Stolnicul ce apare în documente dela 10 Iulie 1464 până la 18 Maiu 1468 *. Il întâlnim, dacă identitatea de nume e o dovadă, împreună cu alţi trei bani In documentul din 3 Septemvrie 1491, citat mai sus. Ca mare ban apare el Ia 16 Martie 1494, al cincilea în lista de martori, având înaintea lui pe Drăghici marele vornic, pe Cârstian, pe Badea ginerile lui Udrişte şi pe Staico, marele ogofăt'. La 9 Martie 1502, el e trecut fără titlu de dregătorie în lista de martori, având locul al patrulea, înaintea lui fiind banul Barbu Craiovescu, Cârstian fostul vornic şi Badea, deasemenea fără titlu de dregătorie 1 * * 4 5.—Din aceste date nu se poate scoate o concluzie precisă în ce priveşte documentul din 1486. Se pot face însă mai multe ipoteze: 1) E posibil ca atât Ghizdavăţ cât şi Deatco să fi fost amândoi mari bani în funcţie. Aceasta e părerea lui Haşdeu6. In sprijinul acestei ipoteze vine şi un caz similar din [1602] când constatăm doi „bani de Craiova" în funcţie în acelaş timp (stA’kpHNHM rtCnOACTKdAlH K«Ad AlVrO$CT H CHAtptf, KdHH Kpd- aiokckhm) “. Despre această dublare a marelui ban, Haşdeu spune următoarele: «Este probabil că [ea] se făcea numai în timpuri grele atunci când unul din bani trebuia să fie concentrat asupra administraţiunii ostăşeşti a Olteniei, pe când celălalt rămânea cu administraţia civilă, adecă cam în acelaşi mod cum se rân-duiau în Moldova câte 2 pârcălabi Ia districtele cele importante din punctul de vedere milităresc»7. 2) E posibil deasemenea ca Deatco, la data documentului 1 Filitti, Banii, p. 200 11 consideră totuşi ca ban mic sau de judeţ (bănişor\ ceeace era o dregătorie de mică importanţă. Dar in cazul acesta nu se explică situaţia pe care o are el in listele de martori, unde precede, după cum am văzut, pe marii dregători In funcţie (vornicul, logofătul, spătarul.) 1 Ştefulescu, Tismana, 190; MiletiC, 125; Ştefulescu, Doc. 18; Ac. Rom. Creşteri pe 1925:'Document din 12 August 1464, donat de d-na Sabina Can-tacuzino; cf. şi Surete I, 283. • Românismul, 1870, p. 156. 4 Ştefulescu, Doc. 46-49. 5 Etym. t. IU, col. 2406-7. 4 Document din 25 Iunie în Cuvente, I, 123-5. T Etym. t III, col. 2406-7. www.dacoromanica.ro 46 C- C. Gfure&u nostru, să fi fost numai ban mic sau bănişor, în judeţul Gorj, iar Ghizdavăţ, mare ban. împotriva acestei ipoteze se poate ri-. dica însă obiecţia că documentul îi pomeneşte Împreună pe amândoi, fără să facă vreo deosebire de rang. 3. In sfârşit, ei pot fi consideraţi ambii ca bani mici sau bă-nişori, cum a făcut Filitti K Credem că această ultimă supoziţia e puţin probabilă, dată fiind cariera anterioară, a lui Dimitrie Ghizdavăţ. în ce ne priveşte, înclinăm mai degrabă de partea lui Haş~ deu, fără a putea aduce însă, o recunoaştem, o dovadă decisivă în acest sens. Rămâne ca noi documente să ne arat? care e supoziţia cea adevărată. Cât despre documentul cel de al doilea, din 3 Septemvrie. 1491, lucrul se simplifică. Cei patru bani fiind arătaţi cu toţii în funcţie, ipoteza cea mai probabilă e că avem de a face cu bani de judeţ sau bănişori. Aceasta e explicaţia pe care a dat-o Filitti2, şi cu bună dreptate, credem. Sa mai poate face însă şi o altă supoziţie: dacă Deatco, cel dintâi dintre cei patru bani este tot una cu Deatco din documentele citate mai sus,, atunci e posibil ca el să fi fost mare ban iar ceilalţi trei, bănişori sau bani de judeţ. Şi într'un caz şi în celălalt, dregătoria de mare ban nu apare dublată. Rămâne aşadar numai documentul din 1486 care ar putea să ateste această situaţie, a dregâtoriei dublate, într’un anumit moment al epocei de care ne ocupăm. Atribuţiile marelui ban. O indicaţie aflăm în documentul din 1486 Aprilie 23, analizat mai sus, prin care Vlad Călugărul în* * tăreşte lui Slav şi fiilor lui moşiia lor pentru care aduseseră în faţa domnului-12 boieri. Domnul se adresează «cinstiţilor bani din acel ţinut (sau: din acea parte) (eahh toh ctjmiu iar mai jos b4hh toh ap*»(4kh) poruncindu-le să pedepsească pe cei ce ar îndrăzni a încălca moşia lui Slav, deci a nesocoti porunca domnească, cu hatalm şi confiscarea ocinei. (a* koahîh k4hh toh AP&X4KH M BSMSTX TOMSH MABKS 84 IAHS pCH X4T4AMK H W wmhhS a4 ch hspSbhtx) ®. Cei doi bani apar în cazul acesta ca executori ai poruncii domneşti în ţinutul de peste Olt. Tot ca executori ai poruncii domneşti apar şi cei patru bani, in documentul din 1491. Ei comunică celor interesaţi hotărârea domnească. De fapt atribuţiunile marelui ban erau mult mai întinse. Pentru a le cunoaşte însă trebuie să ne adresăm, în lipsă de ştiri contemporane, izvoarelor mai târzii, din secolul XVII. Balthasar Walter ne spune următoarele: „La marginile ţării despre Ungaria şi Turcia este situată Craiova. Aici este reşe- 1 Banii. p. 200. 1 Ibid. * Columna Iul Traian, VII (1876), p. 468-9. www.dacoromanica.ro ContHbuţtuni la studiul marilor dregătorii In secolele XIV şi XV 47 dinţa Banului care este prefectul acestui mare ţinut al Ţârii Româneşti. El frage toate veniturile de peste an ale acestei părţi de ţară* l. Del Monte defineşte pe ban astfel: „După principe este banul* Dregătoria lui- este să şază Ia Craiova; avea drept de a judeca în cauzele criminale şi în unele Civile, întocmai ca şi principele. Am zis în unele civile, de oarece în pricinele de împărţirea proprietăţilor, sentinţa depinde numai de principe şi de senat (divan). Banul îşi are locţiitorul său“ a. La aceste două mărturii să adăogăm şi pe acelea ale lui Miron Costin şi DM mitrie Cantemir. Cei dintâi numeşte Oltenia „ţara Mehedinţilor* şi o descrie astfel: «Această tară a Mehedinţilor are steag şi muzică ostăşească şi pecete deosebită, atârnă însă de domnii munteneşti^ Iar mai departe: «Această ţară a Mehedinţilor este la ei ca o provincie deosebită, capii ei se chiamă bani cu titlul: «ban de Craiova»; pe aceşti bani însă îi numesc domnii Munteniei; scaunul lor este pus ceva mai sus decât al tuturor celorlalţi boieri». Şi Miron Costin explică, în mod inexact de altfel, numele acestui dregător: «Ban este tot atât cât pan \ Dimiţrie Cantemir spune: „până astăzi Banii în Ţara muntenească măcar că subt ascultarea şi voia Domnului sânt, însă după privilegiile, poate fi, carile dinceput au fost având şi la boierie sunt mai de frunte şi altă putere au peste Olt, nu nut mai a judeca ce şi cu moarte pre vinovaţi a căzni; şi tot acel vechiu titul îş tân“1 * * 4 *. Din aceste mărturii şi din documentele ce vom cita mai jos» putem afirma următoarele: Marele -ban era reprezentantul domnului în Oltenia, administrând-o în numele acestuia., Atribuţiunile lui, de altfel ca şi ale tuturor marilor dregători, erau administrative-financiare, judecătoreşti şi militare. Atribuţiunile administrative constau în executarea diferitelor ordine trimise de domn, Am văzut că prin documentul din 1486, Vlad Călugărul se adresa celor doi bani Dimiţrie Ghizdavăţ şi Deatco, poruncindu-Ie să pedepsească cu hatalm şi confiscarea ocinei pe cei cari ar îndrăzni să supere în posesia lui pe uri proprietar căruia domnul îi întărise stăpânirea moşiei. Deaseme-nea, cei patru bani numiţi în documentul din 1491 trebuiau să comunice celor interesaţi o anumită hotărâre domnească6. Câte- 1 Papiu Marian, Tezaur, I, p. 8. * Mag. ist. V, 42-3. 8 Cronice inedite, 195 şi 199-200. 4 Hronicul, p. 468. * Cf. documentul din 12 Fevruarie 1644 prin care Matei Basarab porunceşte lui Barbut, banul Craiovei, să fie ispravnic lui Standul postelnicul din Pârâiani şi să ia de la satul Polovragii „toate cărţile câte vor avea de judecie pentrucă i-au rămas denaintea domnii mele şi cărţile nu le-au dat că au fost neşte oa- www.dacoromanica.ro C. C. Giurescu 4a odată banul era însărcinat de către domn să procedeze la ho tărnicirea vreunei moşii sau a unui sat. Aşa e cazul lui Deatco banul care împreună cu 12 boieri hotărniceşte satul Ceaurii aparţinând mănăstirii Tismana* 1. îtl rezumat, banul era deci agent executor, fie personal, fie prin subalternii săi, a hotărârilor dom* neşti care priveşu teritoriul oltean. Dreptul de judecată era o atribuţie esenţială a Banului. De aceea, intr’un document din 15 Maiu 1641 i se şi dă, In loc de ban, t'tlul de: judecător al Intregei ţări a Severinului (cSa»ti* aîh kcih ctpahh cisipHHCKH)2. Nu cunoaştem pentru secolul XV documente din care sa se vadă limitele acestui drept de judecată. Nu putem preciza dacă el se Întindea asupra delictelor de orice fel şi a tuturor cauzelor civile, sau numai asupra unei părţi din ele. Se constată documentar că la Începutul secolului XVII banul avea dreptul de judecată In ce priveşte pricinile de stăpânire ale moşiilor. Un exemplu ni-1 oferă documentul din 4 Maiu 1607 prin care domnul confirmă lut Petre armaşul, soţiei sale şi nepotului lor Drăghici moşie In Copăceni. Petru Armaşul se judecase pentru această moş'e cu fratele soţiei sale, Dumitru, In fa{a Banului. Iată ce spune domnul: «iar după aceia, fratele său Dumitra a stat la pâră şi a venit Înaintea cinstitului boier şi Întâiul sfetnic al domnii mele, jupân Preda, marele Ban al Craiovei... Şi la aceasta cinstitul boier şi Întâiul sfetnic al domniei mele, mai sus zis a căutat şi a judecat după dreptate şi după lege şi a dat Iui Pătru armaşul» soţiei şi nepotului lor lege şase boieri cu care ei jură şi câştigă*. «Şi am văzut domnia mea şi cartea cinstitului boierului şi Întâiului* sfetnic al Domniei mele jupan Preda mare ban că au jurat Pătru armaşul...» 8. Aşadar, Banul judeca Ia Începutul secolului XVII, pricinile privitoare la moşi'. E posibil să fi avut acest drept dln-nainte, din secolul XV. Se pare însă că delimitările de moşii, procesele de separare meni cu ele în Ţara-Ungurească, ci acum au venit, ci să-i apuci dumneata să-i dea cărţile“. (Giurescu, Boieri, 108, nota 1). 1 Document din 22 Aprilie 1511. Vlad voevod confirmă mănăstirii Tismana zisul sat: „şi au aflat... că este Jiul hotar bătrân sfintei mănăstiri, pe unde l-a hotărât Deatcu banul cu 12 boieri (Surete, I, 325) î cf. documentul din 14 Decemvrie 7024/1515 privitor la judecata ce a avut mănăstirea Vişina pentru moşie cu Bumbeştii şi cu Porcenii. „iar domnia mea Însumi a trimis pe cinstitul demnitar (KAdCTtAtHx) Deatcu banul şi cu cinstitul dregător (npdKHTlAx) al domniei mele, jupan Stanciul mare portar şi jupan Neagoe spatar şi cu 12 boieri ce au fost megiaşi pe împrejur... şi au mers pe moşie şi au găsit bâ-trânile hotare... (Surete, 1, 330-2). Pentru KAACTlAfHX şi npdRHTfAR vezi mal 8US. * Archiv. /. st PhiL XXV, 522, nota 1. ' Şţefulescu, Doc. 311-316. www.dacoromanica.ro dontrlbuţlunl la studiul marilor dregătorii tn secolele XIV şi XV 49 ale proprietăţii ieşeau de sub competenta banului. în privinţa aceasta, se pare că numai domnul dă ordin de executare, în urma cererii proprietarului. Poate că la acest soi de acte se referă Del Monte când ne spune că banul n’are dreptul să judece în cauzele de «împărţirea proprietăţilor» * *. Există, e drept, documente în care se vorbeşte de porunci de hotărnicie date de banii Olteniei*; se poate însă ca aceste porunci să fie consecinţa unui ordin domnesc, in orişice caz, chestiunea nu e lămurită încă. Nu ştim dacă banul avea dreptul să judece delictele capitale precum erau- omorul, tâlhăria, răpirea. Documentele din secolul XV cunoscute azi nu ne dau un răspuns în privinţa aceasta. E probabil însă să fi avut acest drept1. Expunerea procesului şi a hotărîrii erau arătate în cărţile de judecată pe care banul le dădea întocmai ca şi domnul. Nu cunoaştem atari cărţi de judecată din secolele XIV-XVI; ni s’au păstrat însă unele din prima jumătate a secolului XVII. Astfel este cartea de judecată a lui Dragomir, marele Ban al Craio-vei, dată mănăstirii Tismana la 12 Iunie 1643 ca să stăpânească un rumân. Zisa mănăstire se judecase în faţa lui pentru acest rumân cu Vintilă postelnicul din Glogova şi cu Ghinea postelnicul din Cătun. De remarcat este faptul că aceiaşi judecată mai avusese loc odată, mai înainte, în faţa răposatului „Hrizei banul"4. O altă carte de judecată a aceluiaş Dragomir este amintită într’un document din 18 Ianuarie 1644. Domnul spune următoarele: am văzut domnia mea amândouă răvaşele domneşti şi cartea megiaşilor şi cartea dfe judecată a jupanului Dragomir biv vel ban al Craiovei"... (h kha^x ccrmh wk* psa^iu 1 Cf. cazul similar al vornicilor din Moldova care .nu se amestecă în judecăţi despre proprietăţile nobiliare ereditare" (Miron Costin în Arh. ist. 1,1,170). * Document din 1704 mai 5: „Noi 12 boiari ce săntem luaţi pe cartea dumnealui Atanasie Caliarh vel ban al Scaunului Craiovei, de Vasilie i de fra-te-său Daniii... ca să hotărâm şi să osăbim părţile unuia de cătră alţii... Arh. Olt. IV, no 18-19, p. 180-1); document din 1713 Decemvrie 14: „Noi aceşti şase boieri... care sunt luaţi prin cinstita carte d-lui jupan Constantin Ştirbei vel ban de toţi moşneni din Marotin... ca să le alegem fieştecăruia partea de moşie şi de cumpărătoare..." (ibid., p. 184-5). * Am văzut că Dimitrie Cantemir, Hronicul 468 spune că Banul putea „nu numai a judeca ce şi cu moarte pre vinovaţi a căzni11... E probabil deci ca el să fl avut acest drept deia Început, admiţând că informaţia lui Cantemir e exactă. * Câteodată domnul Însărcina pe marele ban să judece asemenea pricini privitoare la proprietăţi (moşii). Aşa e cazul cu Comea Brăiioiul In faţa căruia se judecă mănăstirea Popei Robului şi aceia a Sadovei pentru moşia Jreala şi o parte din Căciulăteşti. Banul, în cartea pe care o dă, la 27 Septemvrie 1703, spune: „i-au dat măriia sa pe seama noastră ca să-i judecăm". Cf. menţiunea pe care o face domnul în documentul din 28 Octomvrie 1703: „am văzut domnia mea şi carte boiarinului domnii mele vel ban de judecată şi alte cărţi domneşti". (Originalele ambelor documente se află la munţele Athos, mănăstirea Xenophon, Copii fotografice la G. Millet, Paris.) 4 www.dacoromanica.ro 6o c. C. (jiuresdii rcncKH h khht MfrîdiuoM i urniră JKSndH AP EHA rţBS CMS EOrtlpHN EhHHlUOp S C&A MfX ) 4. Din compararea acestor două documente se vede clar că banii de judeţ erau tot una cu bănişorii \ Prima menţiune cunoscută nouă despre aceşti subalterni este în documentul din 1491 analizat mai sus. Am arătat că banii despre care se vorbeşte în acel document, erau după toate probabilităţile, bani mici sau băiişori. In documentul din 17 August 1511 prin care Vlad făgăduieşte pace şi prietenie regelui Ungariei şi Braşovenilor diacul trece către sfârşitul listei de martori, împreună, cu alţi dregători mai mici (pitarul, vornicul * Bogdan, Braşovul, 354-5; cf. Hurmuzaki, XV, 177-8. * Hurmuzaki, XV, 178 nota 1, cf. Nicolaescu. Doc,, p. 9 nota. Greceanu, Genealogiile, II, 348 crede că era unchiu după tată, aşadar Basarab. * Nicolaescu. Doc., 308. * Ştefulescu, Doc., 333. ( Nu suntem aşadar de părerea lui Filitti care afirmă că banii de Mehedinţi cari „se Întâlnesc mai târziu sub stăpânirea românească" ar fi o amintire a vechilor bani ungureşti de Severin (Negru Vodă, p. 7). Ei sunt pur şi simplu bănişori, bani de judeţ, la fel In Mehedinţi ca şi în celelalte judeţe ale Olteniei. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 55 mic, şetrarul) şi pe „Radulo Bano de Mehedencze" l. Acest Radul are aceiaşi dregătorie ca şi Mihaiu Viteazul mai târziu ; el e anume un bănişor adică subaltern al marelui ban, in judeţul Mehedinţi*. Astfel de bănişori erau în toate judeţele Olteniei şi probabil în- primele timpuri, numai în aceste judeţe. In secolul XVII însă îi constatăm şi în Muntenia, dincoace de Olt, unde nu ne-am fi aşteptat *. Ei aveau atribuţii duble : Pe de o parte executau poruncile pe care le da banul sau câteodată chiar domnul direct, pe de alta erau ei înşişi judecători în sate pentru pricinile mai mici. Am citat mai înainte documentul din 1491 precum şi cel dela Mihnea din care se vede rolul de agenţi executori ai bă-nişorilor. Dăm aci încă unul în ace laş sens : 1620 Aprilie 25. Gavriil Moghilă porunceşte bănişorilor să întoarcă Ancăi din Jupâneşti (Gorj) mai multe lucruri pe care i Ie luase un anume Barbul; «Drept aceia şi voi bănişorilor carii veţ[i] îmbla pre în judeţu, în vreme ce veţ[i] vedea [ajcastă cartea domnii meale, iar voi încă să căutaţi să-i întoarceţi bucatele [ajceşiii mueri înnapoi" 1 * * 4. Iată acum câteva documente din care reies clar atribuţiunile judecătoreşti ale bănişorilor: 1) 1602 Aprilie 6. Simion Movilă dă o carte mănăstirii Tis-mana «ca să fie alu ei satu anume Tismeana în pace de Leşi, de Moldoveni, de bani, de să n’aibă treabă a merge să i judece sau să i praade întru ei..." J. 2) 1630 Ianuarie 30. Leon Vodă dă o carte mănăstirii Plum-buita pentru satul Boldorogeştii cu Rota din Ilfov „ca să fie în pace de lucrul domnesc şi de bani de judeţ şi de mertice şi de cai de olac şi de podvoade, de nimenilea val să n’aibă... să fie numai de posluşania sf. m-ri, iar bani de judeţ nimica în sat să nu intre, ce să fie în bună pace. Iar ce oa fi judecata satului, să fie volnic egumenul să judece rumânii mânăstirei cum au fost şi mai dinainte vreme pentrucă de răul banilor s’au 1 Hurmuzaki, XV, 213-4. 1 Pentru părerea greşită a lui Haşdeu care credea că acest Radu e mare ban al Olteniei, vezi mai sus p. 41 nota 10. * De pildă: In Argeş (documentul din 30 August 649 reprodus mai jos), in Ilfov, (document din 30 Ianuarie 1630, idem), In Buzău (documentul din 1710 dat moşnenilor Moceşti şl In care se vorbeşte de „Enache banul dela Moceşti* (Dicţ. Geografic, sub cuvântul „Banul, mănăstire de călugări In oraşul Buzău“), in Prahova (document din 1654 Maiu 1, în care figurează ca martor „Neâgoe bană ot Borţdeani] (Rev. Arh. I, 1, 4). Pentru bănişorii din Prahova cităm şi documentul cu data 19 Iulie 1648, privitor la stăpânirea unei grădini din satul Scorţeni. Una din părţi, spre a-şl dovedi drepturile, ia, pe răvaşele vornicilor, doi jurâtori care vor avea să jure de astăzi Iul. 19 inu 2 săptămâni, înaintea bănişorilor de judeţ" (Rev. Arh. I, 1, 3). 4 Ştefulescu, Doc., 400-1. * Cavente, 1, 128. Haşdeu, ibid. 129 crede greşit că e vorba de bani de Cra-iova. www.dacoromanica.ro 56 C- C. Giurescu răsipit satul mănăstirii de au fugit. Drept aceia şi voi banilor de judef foctf să aveţi a lăsa satul Boldorogeştii cu Rota foarte în pace, nimic întru ei să nu intraţi“ ’• 3) 1637. „să nu aibă nimeni trăbă să judece satul Glodul, nici cămăraşii dela Ocnele cele mari, nici bănişorii de judeţ, ci să aibă a-i judeca pre dânşii de toate, părinte egumenul cu tot soborul" * *. 4) 1649 August 30. Matei Basarab către slujbaşii domneşti pentru satul Flămânzeştii (Argeş) al mănăstirii Argeş : „Aşij-derea... şi voi bănişorilor şi voi armăşăilor şi voi toate slugile domnii meale.-.. încă să aveţi a vă feri de... satul mănăstirii, de Flămânzeşti şi în pace să-i lăsaţii [căci] este dată judecata mănăstirii.,.." * Din documentele acestea se vede că în fiecare judeţ erau mai mulţi bănişori. Câţi anume, e greu de determinat. Haşdeu crede că în Oltenia erau aproximativ 50, câte 10 de judeţ, având fiecare sub jurisdicţia sa cam 15-20 de sate*. El nu aduce însă vreo dovadă în sprijinul acestei afirmări. II. Slugile băneşti. Intr’un document din 9 Ianuarie 1498 prin care Radu cel Mare scuteşte trei sate ale mănăstirii Tismana de toate slujbele şi dările, se spune: „nimenea să nu îndrăznească a-i bântui, nici judecător, nici birnici, nici podvozari, nici armaşi, nici banii, nici slugile băneşti, nici slugile d vornicilor... cei trimeşi după milostenii şi după trebi,..."6 O formulă asemănătoare găsim într’un document dela Radu dela Afumaţi, din 8 Ianuarie 1526, prin care scuteşte cinci sate ale aceleiaşi mănăstiri de toate dările, slujbele şi muncile, cum făcuse şi Radul cel Mare: „Pentru aceia nimeni să nu cuteze a-i bântui şi între ei să nu intre vătafii nici mari, nici mici, nici banii, nici slugile băneşti (caSs e«ihckh) nici slugile marelui vornic, nici alt nimeni dintre slugile sau dregătorii domniei mele."8 Banii de care se vorbeşte în amândouă aceste documente credem că sunt „banii de judeţ" sau bănişorii, iar nu marii bani de Craiova. Părerea ne-o sprijinim pe faptul că ei sunt citaţi împreună cu o serie întreagă de dregători subalterni, precum pod. vozari, armaşi, Slugile vornicilor. E foarte probabil ca şi aceşti bani să fi avut o atare situaţie, de dregători subalterni, să fi fost aşadar nu mari bani de Craiova, ci bani de judeţ sau bă- 1 Giurescu, Boieri, p. 95 nota 2. a Etym. t. III, col. 3205. * Arh. ist. I, 1, 106-7: cf. Etym. III col. 3204. — Pentru bani de judeţ mal vezi şi documentele din 1613 Ianuarie 9: „Crăciun banul ot Balşe" tGrecianu, Genealogiile I 419); 16l4 Ianuarie 27 (ibid. II 208); 1616 Maiu20(ibid. 1419); 1618 Aprilie 17, Aprilie 28: „i ot Săcuiani Pădure banul“ şi Septemvrie 18 (respectiv Grecianu, Genealogiile I 274; II, 6; I 276.). . * Etym. III col. 3203-4. 5 Ştefulescu, Tismana, 206. * Ştefulescu, Doc. 88. Ştefulescu traduce greşit CA$3 R4HCKH „prin slujbaşi", www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şi XV 51 nişori. Dealtfel e şi natural sâ fie vorba de bani de judeţ întru cât aceştia erau de fapt agenţii executori ai diferitelor porunci domneşti sau ale marelui ban. Prin slugi băneşti (cass cahckh), care e o denumire generică, întocmai ca şi slugi domneşti, slugi ale marelui vornic, trebuie să înţelegem pe ceilalţi dregători subalterni ai banuluf, în afară de bănişori. Aceste «slugi băneşti" erau însărcinate cu executarea diferitelor ordine date de domn sau de marele ban şi privitoare la teritoriul oltean. Printre slugile băneşti figurau, desigur, şi „armaşii" banului de care ne pomeneşte un document din 30 Iunie 1546. In acest document ni se spune că un anume Arcă era dator o sumă de aspri marelui ban Dimitrie. Acesta, pentru a întoarce datoria, „a trimis armaşii săi (uurosH apMdcu) „şi 1 au luat bucatele lui Arcă" K Curtea banului. Banii de judeţ sau bănişorii erau dregători subalterni din judeţe, locuind în unele din satele supuse auton rităţii lor. In afară de aceştia însă marele ban avea o serie de dregători la Craiova, un fel de curte a sa, imitând în proporţii mult reduse, curtea domnească. Intr’un document din 10 Iunie 1529, se vorbeşte de un Stan stolnic al banului Preda Craio-vescu (cTdu ctoahhks[a] e- Nici în această privinţă însă, nu putem da precizări, deoarece ne lipsesc ştirile. Walter spune că banul „trage toate veniturile de preste an ale acestei părţi de ţară"8 (ale Olteniei adică) ceeace ar însemna, interpetat ad litteram ca el beneficiază de toate impozitele ce se ridicau în acest ţinut. Credem însă că o atare interpretare nu corespunde realităţii. E posibil ca banul să fi ayut o parte din veniturile ce se strângeau în Oltenia1 * * 4 ; că ar fi beneficiat de întregimea lor ni se pare puţin probabil: aceasta ar fi însemnat o mişcare considerabilă a veniturilor domnului Dacă nu putem şti la ce sumă se ridicau veniturile banului in epoca veche, credem că se poate totuşi afirma că ele erau destul de mari. Să ne gândim numai că subalterni de ai lui, cum erau bănişorii puteau să cumpere sate din venitul slujbei lor. Astfel e cazul lui Mihai Viteazul care, pe când era bănişor în Mehedinţi, a cumpărat două sate: Ponurăiul şi Dobra*. De sigur, aceşti bănişori aveau interes să pronunţe amenzi cât mai mari şi mai dese. Ele erau uneori chiar aşa de apăsătoare, încât satul se risipea, fugea ®. Dacă subalternii aveau astfel de venituri, ne putem uşor închipui.că ale banului erau cu mult mai mari. De altfel, fără venituri considerabile, el nu ar fi putut face faţă cheltuielilor 1 -cf. Giurescu, Boieri, p. 95. Despre veniturile dregătorilor, în general, vezi C. C. Giurescu, Noi contribuţiuni ia studiul marilor dregătorii, p. 13-24. * Tezaur, I p. 8. ' După cum vornicii, tn Moldova secolului XVII, aveau o parte din veniturile strânse In cuprinsul ţinutului supus administraţiei lor. 4 Ştefulescu, Doc. 333. ' Vezi mai sus p. 55—6 doc. din 1Ş3Q Ianuarie 30, www.dacoromanica.ro Contribuţiunl la studiul marilor dregătorii In secolele XIV şl XV 59 pe care i Je impunea situaţia sa de mare dregător, având o curte a sa care trebuia întreţinută l.. Originea banului oltean. In privinţa aceasta există în istoriografia română două păreri diametral opuse: una mai veche, a lui Haşdeu, cealaltă, recentă, a lui Filitti. Cel dintâi, influenţat de teoria sa asupra Basarabilor, crede că bănia olteană trebuie „să fi existat... cam de pe la 1100-1150". Banii româneşti dş Severin. după Haşdeu, sunt anteriori celor unguri. De altfel, a-ceştia din urmă „n’au fost niciodată decât un fel de reacţiuite contra Basarabilor, un titlu aşa zicând de contrabandă" *. Filitti dimpotrivă crede că dregătoria de mare ban al Olteniei a fost înfiinţată spre sfârşitul secolului al Xy, de Vlad Călugărul, in favoarea lui Barbu Craiovescu. „Mari bani în înţeles de cârmuitori ai Olteniei întregi — spune Filitti — nu ţntâlnţm până la 1492, când apare în divan Barbu, marele ban de Crâiova. El poartă, cel dintâi, titlul de mare ban spre a se deosebj de simp'i bani, ce se întâlnesc dip când în când până atunci şi de atunci încoace, ca un fel de cârmuitori d.e judeţe" *. Asupra motivului care a îndemnat pe Vlad Călugărul să înfiinţeze o astfel de dregătorie, Filitti se pronunţă în mod mai puţin categoric: „Rămâne întrebarea dacă domnul a înfiinţat noua dregătorie din motive de ordin intim cum sunt înclinat a crede sau silit fiind de puterea pe care Craioveştii o aveau în Oltenia" *. După cum se vede, cele două păreri diferă. în mod fundamentai De unde Haşdeu considera bănia ca existând din Seco- 1 2 1 Aci este locul să vorbim despre o teorie a Iui Haşdeu care pune denumirea românească ban dată monedei In legătură cu banul oltean. El spune: „Cumcă ban nu însemnează altceva decât moneda Banului" aceasta rezultă din analogia cu italianul „ducato*, cu englezul „sovereign“... In terminologia numismatică din 'veacul din mijloc „denarius banalis® sau simplu „banalis“ era... moneda banului Croaţei şi a oricărei ţări unde se aflau In frunte un ban... prin urmare şi a Olteniei; ba încă cu atât mai vârtos a Olteniei unde Banii au existat mai mult timp decât in regiunile serbe" (Etym. t. III col. 2449). De unde rezultă că noi am fi luat termenul de ban dela numele pe care-1 avea moneda banului oltean. Aceasta e Inexact insă. S’au păstrat mii de monede ale Domnilor Ţâril-Româneştl, nu cunoaştem insă nici un exemplar măcar a vreunei monede de a banului oltean. Lucrul e dealtfel perfect explicabil: Baterea banilor a constituit Întotdeauna la noi o prerogativă domnească; banul oltean care era simplu reprezentant sau dregător al domnului in ţinutul oltean, nu avea deci calitatea ş’o facă. Numele de ban cu înţeles de monedă trebuie deci explicat altfel decât prin numele banului ottean. El pare a veni mai degrabă dela moneda banului Slavoniei ai cărui dinari „au circulat mult timp şi la noi“ (C. Moisil, Monedele lui Radu / Basarab, tn Curtea domnească din Argeş, p. i26-7). cf. N. Iorga, Histoţre deş Romains... p. 129-30 care crede că numele monedei noastre vine dela banul ungar de Severin. 2 Etym. III col. 2410-2411. • Banii..., p. 200-202. vezi şi Arh, Olt, III No, 15 p, 437-g, * ibid,Ip, m ? www.dacoromanica.ro 60 C. C. Giurescu Iul XII, deci mult anterioară domniei, Filitti o crede posterioară acesteia cu două secole. Să urmărim argumentele pe baza cărora s’a ajuns de către cei doi istorici la concluzii aşa de deosebite. Haşdeu, pornind dela identitatea Basarabi = banoveţi pe care o găseşte exprimată în Cronica Ţării Româneşti1 afirmă ci «toţi Băsărăbeştii fără deosebire erau Banoveţi adică bănişori sau neam bănesc iar numai unul dintre dânşii anume Domnul Ţării era Ban sau mare ban" *. Găsind apoi în cronica Iui Fad! Allah Rashid un Bazaranbam sau Bezerenbam1 care se luptă cu Tătarii la 1241 crede că e vorba de un ban românesc cu numele de Basarab «Românul Basaraba-ban* *. Existenţa acestuia socotind *o deplin stabilită la acea dată. Haşdeu, fără să mai aducă vreo altă dovadă, conchide în felul următor: «Negreşit, nu atunci pe la 1230 în ajunul năvălirii mongole, ci cu mult mai denalnte se vor fi înfiinţat Banii [româneşti] de Severin*. El indică şi data arătată mai sus: 1100-1150i * * 4 5 *. După cum se vede, argumentarea Iui Haşdeu se sprijină pe cele două egalităţi: 1) Banoveţi = Basarabi; 2) Bazaranbam = Banul românesc Basaraba. Dar amândouă aceste egalităţi s’au dovedit a fi neexacte. E lucru ştiut azi că Banoveţi! nu sunt Ba* sarabi, ci Craioveşti şi că «înrudirea lor cu Basarabii se mărgineşte, documentar, la înrudirea lor cu Neagoe-Vodâ“8. In privinţa acestei înrudiri s'au emis două păreri7 asupra cărora nu insistăm : oricare din ele s’ar admite, Craioveştii (adică Bano-veţii) şi Basarabii «rămân două familii deosebite* 8. Pe de altă parte, întreg pasagiul din cronică în care se vorbeşte de origi- i1 Mag. ist IV 231. 1 Etym. III col 2465. 1 Am rugat pe doi orientalişti, d. Blochet, funcţionar la Biblioteca Naţională şi preotul Radu dela Biserica românească din Paris să controleze )n ms. cronicei lui Fadl Allah Rashid (Biblioteca Naţională Paris. Supplăment persan. No. 209) lectura Bazaranbam dată de Haşdeu după d’Ohsson. Ambii au citit: Bzmbam ceeace poate fi complectat In două feluri: Bezerenbam şi Bazaranbam. — O parte a cronicei lui Fadl Allah Rashid a fost publicată de E. Blochet cu titlul Djami el Tivarikh... Leyden 1911. Pasagiul cu Bezerenbam se află in ms. la f. 188 v. (sau după numerotatia veche 183) răndul 13, Iar in ediţia Blochet la p. 55 rândul 4. — Ţiu să exprim şi aci mulţumirile mele atât domnului Blochet cât şi preotului Radu. 4 Etym. III col. 2465. .Trimiterea pe care o face la d’Ohsson, Hist. des Mongols, I, p. XXXV e inexactă. Pasagiul despre Basarab nu se găseşte la pagina arătată. El se află in voi. II p. 627-8 unde Haşdeu trimite cu alt prilej. (Etym. III col. 2553). • Etym. col. 2410-2411. • Filitti, Banii, p. 19 s, cf. Acelaş, Craioveştii, în Conv. Lit., LIV (1992) p; 217-59. 7 Discuţi i lor la Filitti, Craioveştii, p. 221-227. » Filitti, Banii, 198. www.dacoromanica.ro Contrlbutlunl la studiul marilor dregătorii In secolele XIV şl XV 61 nea banatului oltenesc, este, după toate probabilităţile, de origine cultă, literară, deci târzie, iar nu pe bază de tradiţie populară l» In ce priveşte pe Bazaranbam din cronica lui Fadl Allah Ras-hid, el a căpătat de curând o nouă explicaţie care ni se pare a fi cea adevărată. El e în realitate Zeberen-bam, Zevren ban adică banul ungar de Severin* * a cărui existenţă e dovedită documentar pe vremea năvălirii tătăreşti3. Dar odală cu dispariţia lui Basarab ban dela 1241 dispare şi întreaga teorie a lui Haş-deu. Existenţa unui ban românesc al Olteniei înainte de întemeierea Ţării-Româneşti nu e dovedită de niciunul din izvoarele cunoscute astăzi1. Ea nu mai poate fi deci primită. Să examinăm acuma teoria lui Filitti. Ea se sprijină pe afirmarea că înainte de 1492 nu se întâlnesc mari bani în Înţelesul de cârmuitori ai Olteniei întregi. Cei cari poartă până atunci titlul de ban, zice Filitti, sunt «simpli bani" sau „cârmuitori de judeţe*. Să vedem întrucât se justifică o asemenea părere. Cercetarea documentelor ne-a dovedit că banul apare ca un dregător foarte important, în epoca lui Mircea cel Bătrân (vezi mai sus p. 52). El ocupă totdeauna un loc de frunte în lista de martori din documente, fiind uneori primul. Astfel e cazul banului Stănil la 8 Ianuarie 1394 şi a banului Radu în documentul din 11 Maiu 1409 precum şi în cel din 6 August 1413 şi 28 Martie 1415. Am văzut că lui Radul Calotă „pridem banus noster, nune autem judex et palatinus curie nostre", diacul continuă să-i dea totuşi titlul de ban (documentul din 28 Martie 1415), punându-1 chiar într’un document (10 Iunie 1415) înaintea celui de vornic. Aceasta ne arată că în vremea' lui Mircea cel Mare, banul era un dregător important, poate chiar cel dintâi dintre dregători. EI nu putea fi deci un simplu cârmuitor de judeţ. In această situaţie el nu ar fi avut ce căuta între marii boieri ai divanului; situaţia lui de frunte în lista de martori nu s'ar explica iar titlal de ban nu ar fi prevalat asupra celui de vornic (documentul din 10 Iunie 1415). Dacă însă admitem, cum e natural că banii pe cari-i constatăm documentar dela 1391 până la 1421 erau mari bani, atunci lucrul se explică. Poziţia dominantă pe care o au între ceilalţi dregători e naturală; ea 1 Anuarul, II, p. 298-9. a V. Bogrea în Anuarul... I, p. 383. Această Interpretare a fost admisă de N. Iorga, Revista istorică, IX, p. 192, de G. Brătianu, Bulletin... X, No. 7-12, p. 90 şi de I. Filitti, Negru Vodă, p. 6 nota. * Primul ban ungar de Severin se constată documentar în 1233 (Hurmuzaki. I, 126). * Se poate aduce şi un argument de ordin geografic împotriva existen{Ii a-cestui banat românesc al Basarabilor în 1241. Intr’adevăr, peste câţiva ani, în 1247, diploma Ioaniţilor ne arată că în Oltenia existau: 1) Banatul unguresc de Severin. 2) Ţara lui Litovoi. 3) Cnezatul lui loan. 4) Cnezatul lui Farcaş. Unde ar mai fi încăput şi un banaţ românesc al Basarabilor? www.dacoromanica.ro 62 C. t. Gluresdii corespunde poziţiei pe care o au banii mai târziu, în secolul XVI şi XVIL Credem aşadar că Filitti n’are dreptate când sus* ţine că n’au existat mari bani înainte de 1492. Ii constatăm documentar, după cum am văzut, încă din a doua jumătate a secolului XIV. Din cele de mai sus, reiese că ambele teorii cu privire la o* riginea banului nu corespund realităţii. Dar dacă bănia nu datează nici dela 11 OU, cum credea Haşdeu, nici dela 1492, cum susţine Filitti, care este epoca înfiinţării acestei dregătorii muntene ? Răspunsul ne va fi dat de cercetarea .înv? prejurărilor în care stăpânirea voevoduiui Ţării-Româneşti se întinde asupra ţinutului din dreapta Oltului. Am văzut că la mijlocul secolului al XIII existau în Oltenia şi în Muntenia jnai multe cnezate şi voevodate româneşti* Unirea acestor mici formaţiuni politice într’un stat cu organizare superioare este opera voevoduiui muntean dela Câmpulung. Din stânga Oltului, de unde era voevodatul său, acesta şi-a întins stăpânirea asupra teritoriului oltean. Felul în care a avut loc această înaintare spre apus nu poate fi determinat tn mod precis, deoarece ştirile documentare sunt insuficiente, Se poate stabili în mod sigur numai ocuparea Loviştei între anii 1311-1319l. In ce priveşte restul Olteniei şi cetatea Severinulu*, chestiunea e mai dificilă. Se constată că dela 1291 la 1324 nu mai apar banii de Severin printre martorii documentelor ungare1 2 *. Aceasta ne arată că în zisul interval a avut loc în această regiune a banatului de Severin o schimbare a raporturilor teritoriale. Onciul credea că schimbarea se făcuse în favoarea voe* vodului muntean care ocupase Ţara Severinuluî iar, mai târziu, cetatea, folosindu-se de situaţia dificilă a Ungariei din anii 1301-1308*. Filitti, în studiul recent despre Negru Vodă, spune că absenţa banilor unguri de Severin, dela 1291 înainte, se poate explica şi altfel, anume printr’o stăpânire • bulgară în părţile acestea4 *. El crede că Basarab ar fi ocupat Oltenia abia pela 1327-1330*. Oricum ar fi, e cert că acest Basarab „fiul lui Tihomir* a stăpânit Oltenia, inclusiv Ţara Severinului şi, un aţiumit timp, şi cetatea Severinului6. Oltenia rămâne de aci înainte în mod continuu în stăpânirea voevozilor munteni. Cetatea Severinului însă şi cu hinterlandul ei, numit Ţara Severinului, trec în repetate rânduri în intervalul 1330-1376 dela Unguri în stăpânirea 1 Filitti, Negru Vodă, p. 11. 8 Filitti, Negru Vodă, p. 12; Onciul, Originile, 179 afirmă că «între 1291 şi 1330 nu întâlnim în diplomele ungureşti Bani de Severin“. * Onciul, Originile 179. cf. Iorga, Gesch.d. rum. Volkes, I, 144-6. 4 p. 12. * Ibidem. * Onciul, Originile, p, 179. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii tn secolele XIV şl XV 63 românească şi viceversa1. Ha e stăpânită de Nicolae Alexandru, cei puţin dela 1357 la 1364*, apoi de urmaşul său care se întitulează: „Ladislaus, Dei et regie maiestatis gratia, vaivoda transaipinus et banus de Zeurinio"* * 3. Vladislav ridică Vodiţa pe teritoriul ce ţinea de Cetatea Severinului, adică în aşa zisa Ţară a Severinului şi-i donează sate situate pe aceiaş teritoriu4 *. Pe viitor „Ţara Severinului rămâne pentru totdeauna alipită de celelalte provincii olteneşti ale voevozilor transalpini. De aci înainte, diferendele între aceşti voevozi şi regii Ungariei nu se vor mai ivi decât pentru cetatea Severinului, pentru dregătorul stăpânirii reduse acum în aceste părţi la singura cetate, şi dispare dela 1378, pentrucă nu mai însemna decât afirmarea unei pretenţii deşarte"6. Banatul de Severin fusese alipit în cea mai mare parte a lui la Ţara Românească, a cărei voevozi poartă şi tiilul de ban sau comite de Severin*. După cum existase un ban unguresc de Severin, însărcinat de rege cu administrarea şi paza acestui ţinut dela graniţa sud-estică a Ungariei» tot aşa e foarte probabil ca şi voevodul muntean care rezida la Argeş sau Câmpulung, să fi numit un atare dregător pentru partea aceasta vestică a stăpânirii sale. Acest dregător a fost banul românesc, oltean, constatat documentar abia ia 1391, dar care trebuie să fi existat mai dinainte, anume dela prima ocupare a ţârii şi cetăţii Severinului de către domnul muntean. Credem aşadar că banul românesc există din prima jumătate a secolului XIV. El a înlocuit pe banul unguresc de Severin atunci când Ţara Severinului şi cetatea au încăput în mâinile Românilor. E foarte probabil ca dela început banul nostru să fi avut aceleaşi atribuţii ca şi cel- ungar. Prezenţa unui ban românesc al Olteniei era cu atât mai necesară domnului muntean, cu cât în epoca dela 1340 până Ia moartea lui Mircea, constatăm o expansiune spre răsărit a Ţă-rii-Româneşti. în acest interval, domnii munteni au, la început, lupte cu Tătarii cari ocupau încă o parte din câmpia munteană ; se întind apoi spre Dunăre şi Mare, ocupă Silistra şi o parte din Dobrogea în timpul lui Mircea şi stăpânesc în mod efectiv regiunea dela nordul gurilor Dunărei, Basarabia propriu zisă. în această epocă de expansiune spre răsărit, era indicat ca dom- * Filitti, Negru Vodă, p. 14-27. * Filitti, Negru Vodă, p. 17. * Hurmuzaki I, 2, 144-5. 4 Vezi documentul la Ştefulescu, Tismana, p. 46-9. * Filitti, Negru Vodă, p. 28. 8 Vladislav e «vaivoda transaipinus et banus de Zeurinio (Hurmuzaki 1,2,144-5); Mircea e: „Seuerini comes“ (doc. din 1390 în Hurmuzaki I, 2, 322); „ban de Czwrinio“ (doc. din 1391 ibid. 334-5); „...bani Severinensis (doc. din 1411 ibid. p. 472-3); rbKfpHHCKOMS bvornicilor... cei trimiş după milostenii şi'după trebi"6. In documentul din 8 Ianuarie 1526, prin cafe Radu dela Afumaţi acordă Tismenii un privilegiu similar pentru alte cinci safe, e o formulă asemănătoare : „Nimeni să nu cuteze a-i bântui şi între ei să nu intre vătafii nici mari, nici mici, nici banii, nici slugile băneşti, nici slugile marelui vornic (caSs iuaw-komS abophhk), nici alt nimeni din slugile sau dregătorii Dom<-niei mele"T. De „sluga marelui vornic* ne vorbeşte şi un hrisbV din 12 Maiu 1529 prin care Moise Vodă confirmă Tismenii 1 St. şi Doc., XVIII, 71-3. * Bianu, Doc., 127. — Vezi o carte de judecată a unui „Răzvan vtori dvornic ot Bucureşti11 cu data 25 Aprilie 1620, ia Bianu, Doc., 54. 3 Rev. Arh., I, 1, 3. 4 Intr’un document din 1554 August 14 se Întâlneşte un ban al marelui vornic: „Iwan Ban magnifici Zokol Provisoris supremi regni transalpinensisVE singura menţiune ce am Întâlnit despre un atare subaltern. Dacă admitem că ban are sensul de reprezentant, locţiitor, ‘atunci „banul11 marelui vornic ar fi vornicul al doilea. Se poate Insă ca să fi existat şi un subaltern cu acest nume, deosebit de vtori vornic. 5 Recte: birari, dregători însărcinaţi cu strângerea birului. Birnici sunt ^cei ce plătesc această dare. * Documentul păstrându-se numai întrto traducere târzie românească, nu Işe poate şti dacă in textul slav a fost ca»3 AROPHhkor (slugile Vornicilor) sau caSs AR^pHHKd (slugile vornicului), cum ni se pare mai probabil, Cf, 'docu- mentele 8 Ianuariel526 şi 12 Mai 1529, citate mai şus. 1 Ştefulescu, Doc. 88. www.dacoromanica.ro Contribuţiunl la studiul marilor dregătorii in secolele XIV şl XV 73 vama dela Vâlcan: „Pentru aceasta tot omul să-şi plătească vama -, şi niciun om să na fie protivnic, nici sluga Domniei Mele, nici sluga marelui Ban al Jiului, nici sluga marelui vornic (ca»ra bmiikomS ^ko^nk), nici sluga marelui logofăt, nici slugile boierilor mari şi mici, nici alt nimeni din slugile domniei mele sau ale dregătorilor domniei mele" * *. Credem Că această denumire de «slugi ale vornicului" se ; ’lurtpapvtxoo; -xpixa;. * Afară de cazul Când considerăm că „vornicii mici“ -amintiţi in documentele citate rmai sus, -erau tot una cu vorniceii. — Despre vornicei şi desfiinţarea lor de către C. Mavrocordat vezi Fotino, III, 355-7 nota 1 şi 111, 460-1 (trad. Sion III, 209-i0 nota 1 şl 268). cf. Istoriile, p. 174. 5 Document din 15 Iunie 1433 „CTuţKd h tomki vtrKopHHH(A«M&" {/s-fpisoaae >1, 7 cf. JJricar, XVIII, '49-50 unde se dă lectura greşjtâ: Sterea şi Tonta * St. ?i ’Doc, XVIII, 72, www.dacoromanica.ro 74 C. C. Giurescu pronunţau în urma judecăţii. Precizări nu putem da din lipsă de ştiri documentare. Se pare însă că venitul acesta er-a considerabil l. Se adăugau apoi diferitele daruri primite dela subalternii a căror numire depindea de el. (Pentru veniturile voinicului şi a tuturor dregătorilor, în general, să se vadă capitolul special privitor Ia această problemă din lucrarea „Noi con-tribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV.) Rangul ierarhic. In documentele din epoca lui Mircea, până la 1421, am văzut că banul alternează cu vornicul pentru locul întâiu în lista de martori. In 4 din aceste documente, banul e in fruntea listei, în alte 6 el cedează primul loc vornicului. Această alternanţă, împreună cu alte consideraţii expuse mai înainte, ne duseseră (a concluzia următoare : Pe baza documentelor cunoscute azi, nu se poate rezolvi in mod sigur chestiunea superiorităţii ierarhice a banului sau a vornicului în epoca Iui Mircea. Dela 1421 înainte însă şi până la 1486, banul ne mai apărând între dregătorii domneşti, vornicul rămâne în fruntea acestora. In documentele din această epocă, îl vedem trecut înaintea tuturor dregătorilor în funcţie. Intre 1486 şi 1499, vornicul alternează iarăşi cu banul pentru locul întâi. Din 10 documente în care apar aceşti dregători, în 4, primul loc îl are vornicul, în 6 banul. Evident, e greu de scos o concluzie numai din acest fapt, mai ales dacă ţinem seamă că ordinea înşirărei era determinată uneori şi de importanţa personală a boierului, de neamul acestuia, nu numai de rangul dregâtoriei ce ocupa. Un lucru e sigur însă: dela 1499 înainte, banul e în fruntea dregătorilor şi locul acesta de fruntaş îi rămâne definitiv câştigat, vornicul venind în rândul al doilea. Originea. Cercetarea originei dregătoriilor noastre, stabilirea faptului dacă ele sunt împrumuturi dela neamurile vecine — în cazul acesta, în ce măsură — sau creaţii proprii, autohtone, e o problemă din cele mai delicate. într’adevăr numele singur al dregâtoriei nu explică întotdeauna şi originea ei. Faptul că am împrumutat un termen nu înseamnă întotdeauna că am împrumutat şi noţiunea sau instituţia co espunzâtoare1 2 Ea se poate să fi fost cunoscută mai dinainte, având alt nume însă. Denumirile sunt în bună parte şi o chestiune de modă. Deasemenea, un nume românesc nu implică şi o creaţie neapărat românească. El poate să fi fost aplicat posterior unui împrumut . dela neamurile înconjurătoare. Aşadar, numele singur nu constituie dovada decisivă a originei unei dregătorii. Pentru 1 Del Monte spune: „Din dregători a sa are venit bun“ (Mag. ist. V, 43). 2 Un exemplu: Deşi cuvântul pluţ e luat dela Slavi, noi am cunoscut totuşi agricultura, deci şi plugul, şi Înainte de venirea acestora. Vezi In această, privinţă Cancel, Termeni slavi de plug In daco romană, Bucureşti 1921. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 75 a avea un rezultat sigur, trebuie să se adaoge cercetarea comparată a dregătoriei însăşi, a atribuţiilor ei, a rangului ierarhic, a unui număr cât mai mare de fapte in legătură cu această dregătorie. Să aplicăm aceste constatări la cazul nostru special, al .vornicului. Cu privire la numele acestui dregător, s’au făcut ţnai multe afirmaţii. Xenopol, comparând înţelesul pe care-l are termenul „vornic* la noi cu aceia din diferitele limbi slave, ajunge la concluzia că „la Români cuvântul a iost împrumutat dcla Slavo-Bulgari, păstrând înţelesul ce-l avea la ei*1. Jirecek.în „Geschichte der Bulgaren* face apropierea între „velikyj Dvor-nik“ dela curtea munteană şi'bizantinul „piTac Sopianxoc"In „Geschichte der Serben* însă, constatând la curtea croată, în secolul XI, un dregător cu ace'aşi denumire de „dvornik" ca şi la noi, el apropie pe acesta de vornicul nostru8. Onciul spune că vornic e traducere slavă a bizantinului SopiaTixoc şi că această traducere, dealtfel ca şi a celorlalte titlUfi de dregători, s’a făcut la curtea noastră, deoarece la Bulgari existau titluri greceşti 1 2 * 4. Are deci, în ce priveşle prima parte a afirmaţiei sale aceiaşi părere ca şi Jirecek, în Geschichte der Bulgaren. D. Iorga atribuie vornicului o origine bizantină : el spune că acest dregător a ajuns însă la noi nu direct, ci prin intermediul Slavilor de sud, fără să specifice prin care anume ramură a lor, sârbă sau bulgară5. După cum se vede, istoricii, cu excepţia lui Xenopol, admit cu toţii originea bizantină a vornicului nostru. Să cercetăm mai de aproape această concluzie. Despre demnitarul bizantin numit SopiaTtxo<; aflăm ştiri în lucrarea citată sub numele „De officiis" şi al cărui autor nu se cunoaşte6 7. Ea dă acestui demnitar rangul al patrulea, după despot, sevastocrator şi cezarT. In privinţa atribuţiilor lui, ni se spune că era comandantul suprem al armatei8. In interiorul palatului, el joacă un rol important la mesele pe care le dă împăratul cu prilejul celor cinci mari sărbători anuale. El serveşte 1 Ist. Rom. 111, 226. 2 p. 386: „Am Hote der rumunischen Fursten werden seit dem XV Jahr-hundert folgende Zupane genannt: velikyj Dvornik (biz. Mfa; îo(iâ\), sunt descrise astfel: „giudecătoriu tuturor den ţară cine au strâmbă-tăţi şi globnic de morţi de om şi de şugubini* *. O definiţie similară aflăm şi la Miron Costin care mai adaogă insă şi două amănunte noi. Ele sunt următoarele: 1) Vornicii au privigherea asupra străjei de fruntarie ; 2) Ei nu se amestecă în judecăţile despre proprietăţile nobiliare ereditare4 *. Nu ştim dacă aceste două particularităţi se aplică şi vornicului din secolul XV, ne-având documente în acest sens. Dimitrie Cantemir ne spune că vornicii au dreptul să pedepsească cu moartea pe tâlhari, ucigaşi şi profanatori, chiar fără ştirea domnului6. E foarte probabil ca şi în epoca anterioară, când vornicia nu era dublă, să fi fost acelaş lucru. Din cele de mai sus rezultă că marele vornic era un dregător foarte important având drept de judecată asupra curţii domneşti şi a întregului teritoriu moldovean. Nu ştim dacă judeca şi pricinile de moşii; celelalte toate însă erau de competinta lui. Putea să condamne la amendă sau gloabă (duşegubinâ) pe vinovaţii de omor; avea însă şi dreptul să pronunţe sentinţe capitale. Ni s’a păstrat un document cu data 15 Aprilie 15»8 din care se vede acest drept. Vornicul ţării de jos. Bucium, dă o carte lui Necoară şi Ştefan din Murgeşti ca să ţie partea de ocină a lui lonaşco Boboc „pentru căci au uces [lonaşco Boboc] un om de au murit şi i-au plătit capul Necoară şi Ştefan dela mene, iar lonaşco Buboc n’au avut cu ce plăti capul, ce au fugetu; însă să să ştie că mi-au dat 12 boi*4. In afară de atribuţiile judecătoreşti, vornicul mai avea şi o atribuţie militară. El era comandantul armatei în timp de răz- 1 Bandini, p. 313. 1 Ed. Belfour. I, 75. * p. 22, aparat. 4 Arh. ist., I, 170. 6 Descriptio Moldaviae, p. 78. 8 Ghibănescu, Surete, II, 143. www.dacoromanica.ro 84 C. C. Giurescu J—z. boi, atunci când lipsea domnul. Miron Costin ne spune că înainte de a se înfiinţa hătmănia. vornicii cei mari conduceau oştile, anume unul aripa dreaptă şi altul pe cea stângă. Dar cum vornicia a fost dregătorie dublă numai după 1560, e natural să admitem că înainte de această dată, comanda întregei armate o avea marele vornic. Această concluzie e confirmată de mărturiile cronicelor contemporane. Astfel, în letopiseţul dela Bistriţa se spune că după bătălia dela Codrul Cozminulu', domnul Ştefan chemă pe Boldur, comandantul său de oaste (eoa-Aopa KotROAd CRotro)1 şi-i dete oştile ca să respingă noua oaste leşeasca, ce venea în ajutorul Craiului. Boldur însă e arătat în documentele anilor 1491—1503* ca mare vornic; aşadar acest dregător era şi „voevod* sau „conducător de oaste" (bellidux) în timp de războiu. Un alt mare vornic, Cărăbăţ, comanda oastea trimisă de Ştefăniţă împotriva Tătarilor, în August 1518*. Ma-carie, în cronica sa, ne spune că Petru Rareş a trimis pe „cel-dintâiu dintre boierii săi, pe Grozav marele vornic cu oastea la Braşov (npsBÎH otk k(aka\^>kk croh^k rposasa reahrato as^PHHKa)1 * * 4 *. Nădăbaico, marele vornic, comanda oastea trimisă de Lapuş-neanu, la 1544 ca să scoată din domnie pe Mircea din Ţarâ-Românească6. în sfârşit, când cu revolta boierilor care ridicaseră împotriva aceluiaş Lăpuşneanu pe Joldea, Eftimie povesteşte că domnul „au pus pe Moţoc vornicul în fruntea oştilor" care trebuiau să se bată cu Joldea®. Toate aceste exemple ne arată că în secolele XV şi XVI, vornicul comanda oastea în timp de război, atunci când lipsea domnul. Aceasta nu înseamnă că domnul nu putea să dea şi altui boier, dacă voia, comanda armatei; deobiceiu însă vornicul îndeplinea acest ol7. Rangul ierarhic. Izvoarele narative din secolele XVII şi XVIII pun in fruntea dregătorilor moldoveni pe marele logofăt şi îndată după el pe cei doi vornici8. întrebarea este însă dacă în secolul XV, când exista un singur vornic, era aceiaşi situaţie sau dacă nu cumva raportul ierarhic era invers. întrebarea e cu atât mai legitimă cu cât această ultimă părere 1 Bogdan, Cronice inedite, p. 61, traduce literar prin „Boldur hatmanul său” ceeace e inexact din punct de vedere al fidelităţii traducerii şi din punct de vedere istoric. S’ar putea crede cu o asemenea traducere că hătmănia exista în Moldova de pe vremea lui Ştefan, ceeace nu corespunde realităţii. 8 Bogdan, Doc., I, 467-11, 217. 8 Vechile cronice, p. 229, cf. şi Istoriile, p. 43. 4 Vechile cronice, p. 155 şi 204. 6 Ibid., p. 170. 6 Ibid., p. 219. 7 cf. G-ral R. Rosetli, Studii asupra chipului cum se făptuia războiul de către Ştefan cel Mare, în Analele Academiei, seria III, t. IV, p. 30-31 8 Vezi de pildă interpolaţia din Ureche-Simion Dascălul, p. 21-22, aparat; Miron Costin în Arh. ist., I, 1, 169; Descriptio Molaaviae, p. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii In secolele XIV şi XV 85 a fost exprimată de Picot şi Bengescu în studiul lor despre Alexandru cel Bun L Ei susţin anume că în timpul acestui voevod primul dregător al sfatului era vornicul de Suceava * în t mp ce logofătul pare a fi fost la început un dregător secundar. Argumentele pe care îşi sprijină această afirmare, sunt următoarele : 1) Logofătul Bratie care contrasemnează mai multe diplome din anii 1408-1411 „nu pare a fi fost trecut printre boierii de divan", deci era un dregător de puţină importanţă. 2) Succesorul Iui Bratie, Cupcici, rare apare ca logofăt la sfârş'tul unui act din 20 August 1422 nu obţine titlul de vornic decât mai târziu „atunci când fu ridicat la o dregăforie superioară". Primul argument al lui Picot şi Bengescu n’are valoare deoarece era un obiceiu al cancelariei moldovene de a nu pune pe logofăt printre martorii dregători, ci la fine, în formula de încheiere a documentului. Deci, din acest fapt, nu se poate scoate nici o concluzie cu privire la rangul ierarhic al logofătului. Argumentul cel de al doilea prezintă mai multă importanţă. în-tr’adevăr, în general, dregătoriile ocupate de un boier merg în ordine crescândă ca importanţă. Se începe de obiceiu printr’o dregătorie mai mică şi se trece în dregătorii din ce în ce mai însemnate. Boierul Cupcici fiind întâi logofăt şi apoi vornic8, rezultă că această din urmă dregătorie era mai importantă ca cea dintâiu. A scoate însă o concluzie numai dintr’un singur exemplu, credem că e prematur. Se impune aşadar să cercetăm şi alte documente spre a vedea dacă nu se mai poţ aduce exemple în acest sens. Aci se iveşte însă o dificultate. Am spus mai sus că în documentele moldovene, logofătul nu e trecut, în general, între martori ca ceilalţi dregători, ci la fine. în formula de în-che.ere. Acesta e cazul cu documentele din timpul lui Alexandru cel Bun — mai puţin două— şi cu toate cele ale Iul Ştefan cel Mire1 * * 4. D'n aceste documente nu se poate trage nici o concluzie cu privire la raportul său ierarhic faţă de ceilalţi dregători. Sunt însă şi unele documente în care logofătul e pus în I sta de martori ceeace ne permite a vedea situaţia sa faţă de vor-ti'c. Din timpul lui Alexandru cel Bun cunoaştem două documente de acest fel: ele au datele 1427 Decemvrie 4 5 şi i429 1 Şi Ghibănescu a afirmat, în treacăt, acelaş lucru: „De şi vornicia era una din cele mai mari boierii din ţară, a doua în rang după logofeţie, iar mai din vechiu (secolul XV , cred că întâia in rang, în Moldova.” (Surele, V, 276, nota . * p. 78-9. » p. 80. 4 Sunt totuşi patru documente din vremea lui Ştefan, 1466; 1191, Oct. 31; 1491, Oct. 31; 1192, Fevr. 17 ,. în care logofătul e pus în fruntea listei de martori. Aceasta se explică prin faptul că zisele documente s’au păstrat numai în traducere românească; aşezarea logofătului în fruntea listei de martori se datoreşte traducătorului. * Surete, V, 110-111. www.dacoromanica.ro 86 C. C. Giurescu Iunie l.1 In ambele întâlnim pe Neagoie, logofătul In funcţie* ocupând locul al 13-lea In lista de martori în urma lui Cupcici vornicul care e al 6-lea In primul document, al 5*lea In cel de al doilea. In intervalul dintre moartea lui Alexandru cel Bun şi suirea pe tron a lui Ştefan, documentele In care logofătul e trecut In lista de martori sunt mai numeroase. Până la 24 Fevruarie 1442 vedem pe un Neagoie logofăt trecut mereu în urma vornicului *. După această dată şi până la 15 Septemvrie 1449, Neagoie apare totdeauna In fruntea dregătorilor1 2 3 4 *. Din aceasta nu se poate scoate Insă o concluzie deoarece numai In două docu* mente din tot acest interval Neagoie e logofăt In funcţie. Cele două documente poartă data 4 Iunie 1*33 6 şi 13 Ianuarie 14346. In cel dintâi Neagoie „pisarul" ocupă locul al 6 lea, având înaintea sa pe Dan vornicul (in locul al treilea). în cel de al doilea, Neagoie are locul al 9 lea fiind precedat de Negrilă vornicul, în restul documentelor, din anii 1435—1449, Neagoie e fost logofăt. Cei cari Îndeplineau în mod efectiv această dregătorie, logofeţii Dionisie, Sima, Mihail, liie, etc. sunt trecuţi la sfârşitul listei de martori, în formula de încheiere7 8. In intervalul 1449-1456, am găsit numai patru documente în care logofătul să fie trecut printre martori. Ele sunt din 1454 August 25®, 14559. 1456 [Iunie 15]10 11 şi 1456 Iunie 29u. In cel 1 Arh. ist., I, 1, 121-2. 2 Că era în funcţie, o dovedesc documentele din această vreme. Vezi de pildă, documentele din 1427 Decemvrie 28 (Ispisoace, I, 3-4); 1428 Aprilie 15 (Uricar, XVIII, 1-2); 1428 Iulie 8 (Arh. ist., I, 1, 121); 1429 Aprilie 17 (Surete, VIII, 86-8);, 1429 Septemvrie 1 (Ms. Acad. Rom., no. 4606, f. 8 r.), 1430 Decemvrie 23 (ibid., f. 13 r.). 3 Vezi, de pildă, documentele din: 1433 Iunie 4 (Hurmuzaki, I, 2, 840, cf. Uljanickij, 34-5); j 1434 Ianuarie 3 (Hurmuzaki, I, 2, 850, cf. Uljanickij, 41-2). * Vezi de pildă documentele din: 1443 Martie 6 (Hurmuzaki, I, 2, 880); 1445 Fevruarie 18 (Uljanickij, 64-6); 1446 Ianuarie 25 (Uljanickij, 68, cf. Uricariul, XI, 64-5); 1447 Fevruarie 11 (Wickenhauser, Moldava, 61-2 ; 1449 Septemvrie 15 (Surete, I, 276-8). 6 Hurmuzaki, I, 2, 840, cf. Uljanickij, 34-5. 6 Ibid., 850, cf. Uljanickij, 41-2. 7 Vezi de pildă documentele din 1435 Septemvrie 19 (Arhiva ist., I, 2, 18-19); 1455 Octomvrie 18 (Hurmuzaki, I, 2, 859-60, cf. Uljanickij, 47. Pentru dată. vezi Giurescu, Cronologie, 739); 1442 August 10. (Ispisoace, I, 13-14); 1444 Aprilie 26 (Arh. ist., I, 1, 123-4); 1451 Iulie 15 (Uljanickij, 67-8, cf. Uricariul, XI, 62-3); 1446 Ianuarie 26 (Uljanickij, 68-9, cf. Uricariul, XI, 65-7 ; 1447 Octomvrie 10 (Surete, V, 118) etc. 8 Orest Popescu, p. 8-9. * Uljanickij. 85; Pârvan, Alexăndrcl, 125, admite data: „1455 Martie 14 (?)” iar Hurmuzaki, II, 2, 659, are data greşită 1454. 10 Hurmuzaki, II, 2, 669-70, cf. Uljanickij. 86-88. Pentru data 15 Iunie, vezi I. Bogdan în Conv. lit., XXXV (1902) p. 671. 11 Hurmuzaki, II, 2, 679-80, cf. Kaluzniacki, 36-9. www.dacoromanica.ro Contributiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 87 dintâi, Petre logofătul are locul al 4 lea fără ca să fie trecut în divan şi vornicul. In cel de al doilea, Şandru logofătul ocupă locul al 6-iea, vornicul lips’nd deasemenea * *. In cel de al treilea, Petre logofătul în locul al 12-lea e precedat de Hodco Ştibor vornicul, în locul al 10-lea şi precede, la rândul său alţi doi vornici, pe Mic Craiu şi Negrilă, în locurile 23 şi 45 din listă. In ultimul document, Petre, „cancelarul" (kpi3|i£vov âPaâxi (tpiloxi|iov) 4>aa6xio; xal 8xav -ţiviovxai vioi rj’joftiievoi xfiiv aiixfiiv Movaaxvîp.'iov xoi Si&ouaiv âpaâxia.— Traducerea lui Sion, III, 271, e inexactă. In genere, când se întrebuinţează istoria lui Fotino, trebuie sa se citeze după textul grec, de oarece traducerea lui Sion nu e fidelă. In pasagiul de mai sus, ea nu reda cuvintele: xal ^"(o6|ibvoi care au fosl pur şi sim- plu sărite. www.dacoromanica.ro ioo C. C. GiureScU din secolul XVIII, şi nu ştim întrucât afirmările sale se aplică şi secolului XIV1. In orice caz, chiar dacă se va dovedi că logofătul din Ţara Românească nu avea la început şi acest rol fată de biserică, încă nu putem afirma o influentă bulgară. Căci singurul argument care s’ar putea aduce în sprijinul acestei influenţe, numele dregătoriei, se aplică perfect şi logofătului sârb *. Iar dacă facem o comparaţie şi în privinţa atribuţiilor, atunci constatăm, după cum am văzut, că ea e în favoarea acestuia din urmă. Moldova. Ca şi logofătul din Ţara-Românească, logofătul moldovean a fost unul din cei dintâi dregători. El a trebuit să existe de pe vremea lui Bogdan şi Laţe, primii domni ai Moldovei. Prima dată când logofătul e amintit cu acest nume in documentele moldovene este Ia 7 Ianuarie 1403 în documentul prin care Alexandru dă episcopiei „din ţara noastră a Moldovei", două sate, Avereştii şi Hârcica. La sfârşitul documentului se spune că „Bratei logofătul" a atârnat pecetea8. Acelaş Bratei scrie şi atârnă pecetea şi pe documentul din 8 Martie 14071 * 3 4 De aci înainte, logofătul e trecut în mod obişnuit între dregătorii moldoveni, fie în lista de martori, fie mai ales în formula de încheiere a documentelor. ' Numele. In actele scrise în slavoneşte, el e numit deobicei rt4>fTx, rtoroOfTx. Am întâlnit de două ori şi titlul de kah-iţhAhipK, forma slavizată al mediolatinului cancellarius5 * *. Dease-menea şi titlul de CAOBoncAOKHTEAK dat unui logofăt al doilea: e traducerea literală a termenului grec XoyoeăTTjc 1 Ştirea mi e în Tunusli. — Del Monte ne spune despre logofătul al doilea că „introduce la domni pe egumeni şi are grijă de monahi; e oarecum procuratorul lor” (Mag. xist., V, \52-3 . Despre raporturile între marele logofăt şi Biserică, Del Monte nu ave nici o ştire. * Jirecek, Bulgaren. 387 spune despre titlurile dregătorilor munteni următoarele : „i)ie Meinung dass diese Hoftilel, die llieilweise rein slawisch sind, dom bulgarischen Ilofe eullchnt wăren, slelit bis zur Slunde oline Beweis da”. 3 Bogdan, Un doc., 336-7. 4 Melchisedec, Huşi, 3-6. * Prima dată într’un document din 1430 Hurmuzaki, I, 2, 807; pentru dala vezi Giurescu, Cronologie, p. 742 ; a doua oară, într’unnl din 26 Noemvrie 1415 6953 , Ul’janickij, 63-1 . 5 Documentul din 1502 Fevruarie i7 (Bogdan, Doc. II, 193). — în secolul XVI întâlnim şi forma CAOKonoAOJKNHKX, deasemenea traducerea literală a lu XofoSi-crj;. Macarie spune că a scris cronica sa din porunca lui Petru Rareş şi a marelui logofăt Teodor (h Torc RtAHKaro CAOR0ii0A*JKNHKa K\*ph WfoAOpă: Vechile cronice, p. 149; cf. comentarul dela p. 72 nota). Termenul acesta se www.dacoromanica.ro Conlribuţiuni la sludiul marilor dregătorii ia secolele XIV şi XV 101 In două documente, din 4 Iunie 14331 şi 11 Februarie 1450*, marele logofăt poartă numele de nncaps. Că nu e vorba de subalternul cu acest nume, ci de şeful cancelariei, această rezultă din compararea cu documentele anterioare şi posterioares. In documentele latineşti, logofătul e numit cancellarius* 1 2 3 4; o singură dată poartă titlul greco-slav: «logoffet»5 6. Atribuţiile. Logofătul moldovean este, ca şi cel muntean, şeful cancelariei domneşti. El are grijă de redactarea actelor şi de aplicarea pecejii. Aceasta rezultă din analiza formulei prin care se sfârşesc deobiceiu documentele moldovene. Iată de pildă, încheierea documentului din 12 Iunie 1459: „Iar spre mai mare întărire a tuturor celor sus zise, am poruncit credinciosului nostru boier Dobrul logofăt să scrie şi să atârne pecetea noastră la această scrisoare a noastră... (a u[a ko] aiuh noTK*pîKA‘nî« toa\8 KXCf.WtS KklIUIHHCjaHHO]A\S KfA'krtH fC.WH HdlUfA\0y K-kpHCnWS IIAUS AOKpSAOy AOlVltTS nHC4TH H [ipHK'fcCHTH IIAIIlS ntMdT K CtA\S AHCTS HtWUf A\8 u. Cuvintele „să scrie" nu trebuiesc interpretate în sensul că •însuşi marele logofăt scria actul. Ca şi în Ţara-Românească, cel care îndeplineşte acest rol este diacul sau gramaticul; logofătul dă numai directivele. Câteodată însă scrie chiar marele logofăt7 8: în cazul acesta, formula de cancelarie de mai sus reprezintă chiar realitatea. Brzeskis, Bandini9 şi Paul de Alep 10 dau numai egalitatea întâlneşte şi în unele documente muntenc, cum c cel din 30 Iulie 1634: nan iMHropÎH Kfa CA0K0H0A05KHHK (Ştefulescu, Doc. 464). 1 Ilurniuzaki, I, 2, 840. 2 Bogdan, Cinci doc., 52-4. 3 Astfel Ncagoie pisar din primul document e aralat ca vel logofăt sau logofăt la: 1431 Fevruarie 6 (Arh. ist., I, 122-3 ; 1433 Ianuarie 17 (Surete, I, 163-4 ; 1433 Fevruarie 26 (Uricar, XX, 96-7); 1434, Martie 18 Kaluzniacki, 24-6 ; 1134 Aprilie 24 Ilurniuzaki, I, 2, 852). Miliail pisar din cel de al doilea poartă titlul de cancelar KdHi^AHpy încă dela 1415 6953) Noemvrie 26 Uljanickij, 63-4 , cf. documentul din 1417 Fevruarie 11 (Wickenliauscr, Moldava, 61-2 ; 1449 Maiu 26 (Pârvan, Alexăndrel, 117); 1149 August 3 (Nicolaescu, Documente, 100-3). 4 Vezi documentele din 1459 Aprilie 4 (Bogdan, Doc., II, 268); 1168 Iulie 10 (Bogdan, Doc., IV, 299); 1168 Iulie 17 Ilurniuzaki, XV, 67 , cf. documentul din 1453 Hurmuzaki, II, 2, 43 . 6 Documentul din 1499 Iulie 12 (Bogdan, Doc., II, 141). 6 Bogdan, Doc., I, 31-4. Aceiaşi formulă întâlnim şi în epoca anterioara. Vezi de pildă documentele din: S Martie 1407 . Melchisedec, Huşi, 3 6 ; 1420 Aprilie 25 Yenclin 60-2 ; 1123 Fevruarie 17 (Surete, V, 1-2 ; 1434 Aprilie 21 Hurmuzaki, I, 2, 852 ; 1443 Mai 28 (Surete, V, 115-6 ; 1452 August 12 Nicolaescu, Doc. 105-8), etc. 7 Vezi, de pildă, documentul din 1408 (.... pSKOio BpATidra Aero-<|sfTd: Melchisedec, Roman. 101-2). 8 Vechile cronice, p. 233. » p. 313-4. 10 Ed. Belfour, I, p. 75; cf. Arh. ist., I, 2, 75. www.dacoromanica.ro 102 C. C. Giurescu logofăt = cancelar şi spune că sunt trei dregători cu acest nume; interpolaţia lui Misail Călugărul descrie pe marele logofăt astfel: «giudecătoriu şi alesătoriu de ocine, ispravnic pre o frunte de oameni de ţară, ce sunt curteni şi giudecătoriu tuturor cine-s cu strâmbătăţi în ţară şi luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sânt la curtea domnească1' *. După cum se vede, interpola-torul nu vorbeşte nimic despre atribuţia principală, esenţială, a marelui logofăt; el arată numai atribuţiile celelalte, pe care le-am putea numi subsidiare sau complimentare. Omisia se explică, credem, tocmai prin faptul că e vorba de atribuţia principală: ea fiind cunoscută tuturor, interpolatorul nici nu s’a mai gândit s’o treacă®. Miron Costin ne înfăţişează descrierea cea mai completă a atribuţiilor marelui logofăt, lată ce spune el: «Marele logofăt alias cancelariu". Al acestui «officium» este de a purta sigiliul cel mare, de a subscri şi de a esplica «privilegia» precum şi decretele emanete (sic!) din divanul domnesc, dela care se transmit deadreptul la el toate judecăţile despre proprietăţile nbiliare ereditare, fiind a lui cădere juridică de a «decernere» în asemenea cazuri, mai făcând delimitaţiuni teritoriale «ad aequalitatem» sau în persoană la faţa locului sau prin al doilea logofăt, alias subcancelariu sau prin vreo slugă a sa credincioasa. Toţi nobilii de far?, «nomine» curteni, se a-flă sub direcţiunea marelui logofăt. Ca simbol al autorităţii sale, el poartă un toiag verde cu bule aurii-galbene. Acest oficiu e împrumutat dela împăraţii bizantini: *6 jisţoc XoyoOsttjc din Xofoc „et“ «pepio adecă purtător de cuvânt" *. Câteva amănunte noi despre atribuţiile marelui logofăt aflăm şi dela Dimitrie Cânte mir. El ni-1 descrie în modul următor: Marele Logofăt pe care cu drept cuvânt îl poţi numi supremul cancelar al ţării; îi întrece pe toţi ceilalţi în cinste şi demnitate (dregătorie); e preşedintele şi conducătorul tuturor sfaturilor. El, cel dintâiu, propune celorlalţi consilieri, subiectele asupra cărora din porunca domnului, au a se consulta; strângând părerile lor, raportează domnului hotărârea luată. Iar dacă e de cerut ceva domnului în numele tuturor boierilor, el singur arată dorinţa lor; de unde i s’a dat numele de logothetis. In afară de aceasta, el are dreptul de a hotărnici şi de a decide pricinile de moşi’, de posesiuni şi de servituţile acestora. E mai mare peste curteni adică peste acei nobili al căror neam n'a ajuns încă la demnitatea 1 2 1 Ed. Giurescu, p. 21, aparat. 2 Fenomenul e mult mai frequent decât s’ar părea şi se aplică în multe domenii. Despre o sumă de fapte esenţiale ale vieţii româneşti din trecut nu se vorbeşte în cronici şi documente de loc sau numai incidental, întrucât ele erau cunoscute atunci de toată lumea. Vezi de pilda ştirile privitoare la vechia noastră organizare financiara. 3. Arh. ist., I, 1, 169. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 103 dregătoriei. Semnul dregătoriei sale e o pecete mare cu lanţ de aur ce atârnă de gât; în mână poartă un toiag văpsit cu aur" x. După cum se vede, atât Miron Costin cât şi Cantemir ne prezintă pe marele logofăt ca cel mai de frunte dregător, având în afară de conducerea cancelariei şi alte atribuţiuni. E întrebarea dacă aceste atribuţiuni (judecarea proceselor de moşii, hotărnicirile şi comanda asupra curtenilor) le avea el dela început sau ele s’au adaos treptat, pe măsură ce creştea importanţa acestui dregător. Documentele cunoscute azi nu permit un răspuns mai precis decât în peia ce priveşte hotărnicirile. Constatăm într’adevăr pe marele logofăt ca boier hotarnic în anumite documente din secolul XV. Astfel, el «alege" şi „înseamnă" hotarul morilor domneşti din Târgul Şiretului pe care Ştefan le confirmă mănăstirii Putna Ia 16 Martie 1490®. Dea-semenea, el hotărniceşte împreună cu megiaşii o bucată de loc din hotarul Tomeştilor, dăruită de Ştpfan la 22 Ianuarie 1497 mănăstirii Voroneţ®. Dar alături de logofăt, constatăm că şi alţi dregători pot fi însărcinaţi de domn cu hotărnicia satelor sau locurilor. Intr’un document din 24 Noemvrie 1492 se vorbeşte de o hotărnicie făcută de boieiul Iaţco-Hudici şi de pitarul Dinga *. Unul din cei doi boieri cari hotărniciseră satele Vorona şi Ruşii era medelnicer (document din 1463)B. Intr’alt document se vorbeşte de o hotărnicie a luiTodor Vascan, constatat ca stolnic la 27 Octomvrie 14526. Dintr’un document din 8 Aprilie 1419 prin care Alexandru dăruieşte celor doi fii ai lui Ştefan Borilovici, patru sate şi o poiană, pentru slujba lor dreaptă şi credincioasă, aflăm că „hotarul acelor sate este pe unde. le-a făcut hotar pan Şandrişor şi pan Iliaş ceaşnic. (a XVrap T-k.uk cc/\aa\k uoKOA'k ha\x oyuHmta XVrapx natix luariApHiuopx h nan 1 2 3 4 * 6 1 Dcscriptio Moldaviae, p. 77-78. 2 Bogdan, Doc,, I. 428-9. 3 Ibid., II, 99-101. — Diu secolele următoare cunoaştem deasemenca câteva documente diu cure se vede rolul pe carc-I avea marele logofăt la hotărnicii. Intr’unul din ele, cu data de ÎS August 1919, privitor la o pricina de hotare intre Vasile Corlal uricariul şi razaşul Oancca, domnul spune: „pentru acesta lucru încă am dat domnia mea învăţătură a clnslitu şi credincios boiarinul domniei mele Todcruşco logofătul cel mare să triinifă omul dumisale acolo sa socotească acea pricină de hotare (Surele, III, 93 . Aşadar logofătul îşi trimitea omul său, care era adesea chiar vtori logofăt, să faca cercetările la hotărniciri. Cei cari hotărniceau comunicau, după terminarea operaţiunii, isprava făcută. Aşa fac de pildă hotărnicii satului Criveşlii, la 1042 Surele, III, 272 . Pentru hotărniciri făcute de viori logofăt vezi documentele d'n 1941 Augus 19 (Surde, III. 23S ; 1941 Mai 3 (Surele, III, 158); 1672 Aprilie 20 (Surete, IV, 236-71; ’IG71 Mai 2 ‘(Surele, IN, 285 c f. p 28b-7 . 4 Bogdan, Doc., I 509-511. 4 Ibid., p. 78. 6 Uljanickij 77-8. — Pentru dată vezi Pârvan, Alexandrei, 120. www.dacoromanica.ro 104 C. C. Giurescu HAHaiux M4IUHHK&) K Aşadar hotărnicia nu e o atribuţie exclusivă a logofătului; ea poate fi îndeplinită, după porunca domnească, şi de oricare alt dregător. In ce priveşte comanda asupra curtenilor şi judecarea proceselor pentru proprietăţi, documentele cunoscute azi nu ne dau răspunsul la întrebarea pusă mai sus. Rangul ierarhic. Deasemenea e greu de dat un răspuns sigur în ce priveşte rangul ierarhic al logofătului în secolele XIV şi XV. Picot şi Bengescu afirmă că sub Alexandru cel Bun, primul dregător al sfatului era vornicul de Suceava, logofătul fiind inferior acestuia1 2 * *. Am arătat mai înainte, discutând rangul ierarhic al vornicului moldovean, că se poate susţine această părere. E posibil ca în secolele XIV şi XV, vornicul iar nu logofătul să fi fost fruntaşul dregătorilor. Motivele care îndreptăţesc această presupunere, le-am arătat mai înainte p. 87; socotim deci că nu e necesar să le expunem încă odată aci. Subalternii. Marele logofăt avea sub el un logofăt al doilea sau vtori logofăt, un treti logofăt (sau al treilea) şi mai mulţi diaci sau gramatici. Un Vulpaş subcancelar (noA^kaipw) ţine locul marelui logofăt în documentul din 13 Martie 1458. Lui îi porunceşte domnul să „scrie" şi să atârne pecetea 8. Un Toa-der < BTopu cAOKOiiOAOWHTMk (al doilea logofăt) se întâlneşte în-tr’un document din 1/ Fevruarie 1502 L Despre un «vtori logofăt» se pomeneşte şi în discursul lui Luca Cârje către regele Sigismund al Poloniei (1523)5. Logofătul al doilea era ajutorul imediat al marelui logofăt; când acesta lipsea de la curte, el îi ţinea locul şi îi îndeplinea atribuţiile 6. Pe treti logofăt nu-l găsim menţionat în documentele secolului XV; credem însă că el exista de pe atunci. Prima ştire despre acest subaltern o avem la Brzeski7. 1 Arh. ist., I, 1, 110. 2 p. 78-80. 8 Bogdan, II, 262. — Scriitor e Iliaş. 8 Bogdan, Doc., II, 193, cf. p. 219-21. * Arh. ist., I, 1, 10. 8 Aslfel, de pildă, în secolul XVII când vel logofătul trebuia să iscălească actele ieşite din cancelaria domnească, dacă el era împiedecat s’o facă, îl înlocuia vtori logofăt. Intr’un document din 22 Septemvrie 1630 se spune: „Find vel logofătul bo nav j absent, eu Pavel vtori logofăt am iscălit”, (ckipH rca fT roa*h h hi 3A< 43 ri4KfA KTOPH AU>r$fT hck4a : Surete. II, 298-9.) Intr’altul din 1629 Aprilie 13: „In lipsa credinc.osului Dumitru Ştefan vel logofăt la curtea din Ţara Leşască, eu Pătraşco Başotă am iscălit” (Surete, II, 256-7; traducerea lui Ghibănescu, ibid., 258, are greşit: Pătraşco Başotă, vel logofăt). Cf. documentul din 1609, Noemvrie 17 (Surete, II, 266). 7 Vechile cronice p. 233; un „Andreiu treti logofăt” în documentul din 4 August 1583 (Cuvente I, 48 ; „Istratie al treile logofăt”, martor la o vânazre într’un document din 1631 Martie 29 (Bianu, Doc., 179); Dumitru Buhuş logofăt al treilea la 21 Iulie 1632 (Ibia., 206); cf. doc. din 21 Noemvrie 1632 (Surete, II, 114). www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii iu secolele XIV şi XV 105 Scriitorii documentelor poartă diferite nume: diaci, gramatici, pisari1. Cel mai întrebuinţat este cel de diac (în special în epoca lui Ştefan cel Mare), apoi acela de gramatic şi în rândul al treilea cei de pisar. Foarte adesea însă, ca şi în Muntenia, aceşti scriitori de documente nu poartă niciun titlu. Ei îşi pun numai numele de botez şi arată că au scris actula. Cele trei denumiri, pisari, diaci, gramatici, date scriitorilor de documente, nu corespundeau la o deosebire de atribuţii şi * 1 2 1 Aci e locul să se discute cuvânLul procelnic care a fost tradus de Haşdeu prin gramatic, aşa dar asimilat cu celelalte trei nume. In documentele din timpul lui Alexandru cel Bun apare printre martori un boier Stoian Procelnic care câteodată e numit simplu Procelnic. Forma cea dintâi, cuprizând şi numele Stoian, se găseşte în următoarele documente: 1404 (Hurmuzaki, I, 2, 820 , 1407 (ibid., 827-8 ; 1107 Martie 8 Melcliisedec, Huşi, 3-0); 1110 Septemvrie 22 (Arh. ist., I, 2? 12 ; 1412 Aprilie 5 Hurmuzaki, I, 2, 832 ; 1120 Aprilie 23 (Venelin, 60-62 . Forma cea de a doua „Procelnic”, se gâseşle în documentele următoare: 1410 Iunie 2S (Şarete, I, 195-7); 1421 Ilur-muzalti, I, 2, 514 ; 1423 Martie 12 (Şarete, I, 199-200 ; 1123 Martie 31 '(Surete, I, 21-3 . Ce însemnează cuvântul Procelnic ? Haşdeu l’a tradus, după cum am spus, prin gramatic (Arh. ist., I, 2, 12 , iar Pi-cot şi Bengescu îl considera tot una cu logofătul (o. c., p. 80 . Ghibă-iicscu îu I sta de dregători pe care a publicat-o ui Uricariul XVIII îl trece odată la un loc cu diacul, gramaticul şi pisarul, aşa dar îl asimilează acestora (p. 526); pe urmă însă îl aşeaza printre boierii fără titluri sau cu ftluri nesigure. In asemenea condiţii, e greu de ştiut care e adevarata părere a dumisale. Kaluzniacki afirma că procelnic înseamnă în latineşte lector; îutrucât însă aceasta funcţie nu e cou-slatată în Moldova, el îl consideră ca nume de persoană Hurmuzaki, 1, 2 827 nota 2 . De această ultimă părere e şi I. Bogdan care trece pe Proceinc în indicele documeutelor lui Ştefan, pr ntre numele de persoană. Ne raliăm la părerea acestor doi din urmă şi consideram cuvântul Procelnic ca un nume de persoana. Credem că pe zisul boier din vremea lui Alexandru il chema Stoian Procclnic, după cum alţii de pildă, se numeau: Stauislav Rotainpau, Baliţa Bârlici, Braţul Straovici (documentul din 1404 în Hurmuzaki, I, 2, 826), etc.—. Un argument în sprijinul acestei păreri, neobservat până acum, îl formează documentele în care se dă numai numele Procelnic. Dacă acest cuvânt ar însemna un titlu de dregătorie, ca vistiernic, spătar, logofăt, e inexplicabilă atunci lipsa numelui de botez (Stoiau) a acestui dregător. In documentele noastre — afară de foarte rari excepţii (vezi documentele din 1454, August 25 şi 1459 Aprilie 4 respectiv Oresl Popescu p. 8—9 şi Bogdan, Boc., II, 268), nu se dă numai titlul drega-toriei, fără să se indice şi persoana care-1 poartă; contrariul însă, adică indicarea persoanei, fără titlul dregătoriei se întâlneşte în schimb ade-seaori. Dacă Procelnic e un nume de persoauă cuin am admis, atunci menţionarea lui în documentele de mai sus e cu totul naturală. Diacul pune pe Procelnic între boierii martori, după cum pusese şi pe alţii cu numele Negru, Dan, Isaia, Stan, Budul, Corlat, etc. (vezi de pildă documentul din 1421, Hurmuzaki, I, 2, 514). 2 Vezi de pildă documentul din 1423 Fevruarie 17 (Şarete, V, 1-2); 1428 Aprilie 15 (Uricar, XVIII, 1-2 ; 1134 Aprilie 24 Hurmuzaki, I, 2, 852); 1442 Martie 8 (Arh. ist., I, 1, 71-5), etc. www.dacoromanica.ro 106 C. C. Giurescu rang ierarhic ci aveau valoare egală, designând una şi aceiaşi categorie de scriitori Dovada se poate face urmărind diferitele titluri purtate de acelaş scriitor. Să luăm de pildă cazul lui Vulpaş. Acesta e numit gramatic în documentul din 26 Maiu 1449*. Peste 4 ani, la 20 Iulie 1453 are titlul de pisar * şi tot astfel e numit el şi Ia 15 Iunie 1456.1 2 * 4 *. La 12 Aprilie 1458 e diac*; acelaşi titlu îl poartă şi la 8 Decemvrie 14666. In sfârşit peste 4 ani la 1 Aprilie 1470 e numit din nou gramatic7, titlu pe care-1 avusese la început, în 14498. Aşadar Vulpaş are succesiv următoarele denumiri: gramatic, pisar, diac, gramatic. Trebuie să admitem că ele aveau valoare egală căci altfel e inadmisibil ca, la sfârşitul carierei, Vulpaş să-şi reia vechiul titlu din tinereţe. Dacă însă diac, pisar, gramatic înseamnă acelaşi lucru, atunci această alternanţă e perfect explicabilă. Ea înseamnă în cazul acesta numai o simplă variaţie formală, iar nu una de atribuţii sau ierarhică. Un alt scriitor, Tudor poartă succesiv titlurile de gramatic9, diac10 11, pisar11, deci în altă ordine decât Vulpaş. E o nouă dovadă că aceste titluri nu corespundeau vreunei gradaţii ierarhice, ci designau una şi aceiaşi categorie de subalterni. Numărul acestor scriitori de documente era relativ ridicat. Intr'un document din 27 Octomvrie 1452 12 13, ultimii dintre martori sunt „scriitorii noştri Pan Toader Prodan şi Dobrul şi Cârstea şi Vulpaş". La aceştia patru trebuie să se adaoge şi scriitorul actului care e Steţco pisarul18. Infr’alt document din 15 Iunie 1456, lista de martori se termină deasemenea prin „pisarii noştri: pan Toader Prodan, şi Dobrul şi Cârstea şi Vulpaş şi Soliman şi ceilalţi toţi". Steţco scrie actul14 * * *. Cons- 1 I, Bogdan. Doc., II, 589, dă egalitatea grămălici=diaci. 2 Pârvan, Alexandrei, 117.— Pentru acest Vulpaş vezi şi Nicolaescu, Doc. 121-2, notiţa. s lbid., 123, 4 Hurmuzaki, II, 2, 669-670. s Bogdan, Doc., I, 9-11. 6 lbid., 113. ’ lbid., 146. 8 Faptul ca Vulpaş poartă în 1438 Martie 13, titlul de subcancclar nu schimba raţionamentul nostru. 8 Doc. din 1442 Mai 8 (Arh. ist., I, 1, 123 ; 1113 Mai 28 (Surele, V, 115-6 . 10 Doc. din 1115, Fevruarie 18 (Uricar, XI, 57-9 ; 1115, Aprilie 5 Uljanickij, 66-7 . 11 Doc. din 1152, Decemvrie 21 Pârvan, Alexandrei, 121); 1136 Iun'e 15 Hurmuzaki, II, 2, 669-70). 13 Pentru data vezi Pârvan, Alexandrei, 12J. Dala 1131 din Uricar e greşită, cf Uljanickij, 77-8 13 Uljanickij, 77-8; Dricarul, XI, 72-1, are lectura greşita: „scriitorul nostru”. M Hurmuzaki, II, 2, 669-70. cf. Uljanickij, 86-88. www.dacoromanica.ro Contribuţiimi Ia studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 107 tatăm aşadar pomeniţi 6 pisari, în afară de „ceilalţi to{i". Adăo-gându-i şi pe aceştia, credem că numărul de 10 diaci nu e exagerat pentru cancelaria dela începutul domniei lui Ştefan. Pentru redactarea actelor latineşti trebue să fi fost un diac special printre aceştia zece. In timpul lui Ştefan, întâlnim un „Gregorius literatus" care trimetea domnului scrisori în latineşte1. E posibil să fi fost şi un diac pentru limba ţuică: Soliman din documentul de mai sus ni se pare că era indicat pentru rolul acesta. Desigur, cancelaria moldoveană, ca şi cea munteană, n’a avut la început în secolul XIV, numărul de diaci şi organizarea pe care o constatăm în timpul domniei lui Ştefan. Ca orice instituţie, ea a mers desvoltându-se: s’au stabilit anumite practici de cancelarie, formularul documentelor a devenit mai precis, cu un cuvânt cancelaria domnească s'a des-voltat paralel cu desvoltarea generală a tării. Veniturile. Cele ce am spus în privinţa aceasta despre logofătul muntean, se aplică şi celui din Moldova. Cancelaria domnească de aci lua şi ea o sumă anumită pentru actele pe care le emitea, sumă care varia probabil după sigiliul ce se aplica 1 2 şi după felul actului. Nu ni s’au păstrat însă, sub acest raport, ştiri din secolul XV. Cunoaştem numai un document din 26 Iulie (1604) şi acela nu ne dă de cât o vagă ideie de veniturile logofătului şi ale diacilor. în zisul document se arată cheltuiala pe care au făcut-o „ficiorii lui Iosif din Munteani" cu prilejul unei judecăţi pentru stăpânirea satului Munteani. Ea e repartizată în felul următor: ...5 taleri ferie marelui logofăt,... 1 ug ispisoace... taleri am dat uricarului Băseanul... un cal marelui logofăt, de 20 de taleri pentru această nevoie şi o iapă logofătului fiindcă a făcut ispisoace de mărtorie..." 3. Din acest document se vede că una din părţi «ficiorii lui Iosif* dă logofătului şi subalternului său uricarul, pentru facerea ispisoacelor atât bani cât şi plată in natură (cai). Nu se piecizează însă cât anume se plătea pentru un ispisoc, cât pentru un hrisov4. Rămâne ca noi documente să aducă mai multă lumină în privinţa aceasta 5 6. 1 Ilurmuzaki, XV, 77. 3 In cancelaria din timpul lui Ştefan, se întrebuinţau trei feluri de peceţi domneşti: pecetea mare, mijlocie şi mica. Vezi Bogdan. Doc., la descrierea fiecărui document, în parte. 3 St. si Doc., XI, 48. ‘ Intr’un document cu data 1 Maiu 1618, privitor la o vânzare de moşie, se spune ca preţul vânzării este de „oplu^ galben şi un leu. de zapis, bani de argint”. (Surele, III, 51-2 . Cum însă acest zapis nu provine din cancelaria domnească (cumpărătorul urmează „sa-ş faca şi ispisoc domnescu” nu ştim decă taxa arătata mai sus „un leu de zapis” se potrivea cu acea oficială. 6 Se lua gloabă pentru actele false: dovada cazul din 1631 când un călugăr falsificând un uric, a fost „prădat” sau globit pentru fapta sa. (Arh. ist., I, 1, 106). www.dacoromanica.ro 108 C. C. Giurescu Un alt izvor de venit ÎI constituiau şi hotărnicirile pentru executarea cărora, logofătul primea o anumită sumă. Un document din 18 Noemvrie 1642, aşadar posterior epocei de care ne o-cupăm, dar care poate arunca lumină şi asupra ei, ne dă oarecare lămuriri în această privinţă. E vorba de cheltuielile făcute cu prilejul unei hotărnicii: „Aşijderea şi din ce au cheltuit la dumnealui logofăt cel mare pentru stâlpiri şi Ia noi cibotile noastre..." spune vornicul de gloată hotarnic, fără să precizeze însă ce anume sume s’au primit1. Dimitrie Cantemir ne spune despre veniturile marelui logofăt următoarele: Pe când Moldova era înfloritoare, [logofătului] îi era dată administrarea [cetăţii] Moncastron, care azi se chiamă Akkerman; după ce ea însă a fost luată dela Moldova de către Turci, i s’a dat drept plată dijma ţinutului Cernăuţilor 1 2 3“. Documentele secolului XV, cunoscute azi, nu permit o verificare a acestei afirmări. Ele nu ne spun nimic despre acest drept al logofătului de a administra Cetatea-AIbă şi de a se folosi de veniturile pe care le producea o atare administrare *. Nu ştim deci dacă acest drept a existat sau nu. Afirmaţia Iui Cantemir trebuie privită cu rezervă, rămânând ca să fie dovedită pe cale documentară. Rezerva e cu atât mai justificată, cu cât Descripţie Moldaviae, pe lângă informaţia exactă şi de primul ordin pe care ne-o dă, cuprinde şi inexactităţi sau erori4. Originea. între logofătul moldovean şi cel muntean se constată o foarte mare asemănare: ambii au aceiaşi atribuţie principală şi poartă acelaş nume. Această asemănare se explică, credem, printr’o influenţă exercitată de Muntenia, formaţia politică mai veche, asupra Moldovei care s’a constituit mai târziu ca stat. O influenţă directă bizantină ni se pare exclusă; ea neexercitându-se asupra Ţârii Româneşti, cu atât mai puţin se poate admite aceasta pentru Moldova care era şi mai îndepărtată de Bizanţ. 1 Surete, III, 123-4. 2 Descriptio Moldaviae, p. 78. 3 Nici Miron Gostin, nu ne spune nimic în privinţa aceasta. * Giurescu, Cursul Descr., Mold., p. 543-4. (Corespunde paginilor 139-140 din partea a doua.) www.dacoromanica.ro VISTIERUL Ţara-RomâneascS. Vistierul e constatat documentar, pentru întâia dată, Ia 8 Ianuarie 1394 în hrisovul privitor la donaţiile făcute de Mircea mănăstirii Cozia. Printre martori figurează doi vistieri: protovistierui Popşor şi vistierul Şerban1. A doua oară ii întâlnim în documentul din 11 Maiu 1409: alături de Şerban vistierul din documentul precedent, apare unul nou, Manciu1 2. La 28 Martie 1415 găsim în lista de martori, între alţii şi pe „protovistierui Popşor"8. La 10 Iunie acelaş an întâlnim pe vistierul Micul4 * şi de aci înainte vistierul figurează în mod obişnuit printre^ martorii actelor domneşti. Numele. In majoritatea documentelor slave, el poartă numele de vistier sau vistiernic (RHCTwapx, RHCTHiapHHK&). în unele din ele i se dă titlul de protovistier (npoT«8HCTHrap)3 care nu înseamnă însă mai mult decât vistier. Dovada o avem în alternanţa acestor două titluri aplicate aceluiaş personaj. Mihail e „protovistier" la 17 Maiu 14216, vistier la 21 Noemvrie acelaş an7, iar în 1424 Noemvrie 108 are din nou titlul de protovistier. Cele două titluri nu corespund aşa dar la o deosebire ierarhică, în documentele latineşti e numit thesaurarius9. 1 Nicolaescii, Aldea, p. 6, nota. 3 MiletiC, 119-121. 3 Bogdan, Un chrisov, 110-111. * Ibid., 112-4. 6 Documentele din 1394 Ianuarie 8 (Nicolaescu, Aldea, p. 6 nota); 1415 Martie 28 Bogdan, Un chrisov, 110-111 ; 1421 Mai 17 (Bogdan. Braşovul, 10 ; 1424 Noemvrie 10 Bogdan, Braşovul, 24); 1437 August 13 (Venelin, 78-9 ; 1493 Iunie 3 (Şlefulcscu, Tis- mana, 200-1); 1496 August 1 (Milelii1, 135-7); 1198 Aprilie 15: IIPOTORHCTHPHHK (MiletiC, 138 . i 6 Bogdan, Braşovul, 10. 7 Ibid., 13. * Ibid., 24. n Document din 1160 Martie 2 Bogdan, Braşovul. 326'; 1507 Decemvrie 3 (Ibid., 354-5). www.dacoromanica.ro 110 C. C. Giurescu Atribufiile. Numele latinesc al acestui dregător ca şi cel greco-slav ne arată care ii erau atribuţiile: Vistierul avea în grija Iui tezaurul sau vistieria ţării. Mai mult însă decât atâta nu ne spun documentele secolului XV. Del Monte ni-1 descrie astfel: „Marele vistier este şeful vistieriei (camerae); dregătorie mare şi foarte avaniagioasă. Slujba Iui este: să numere ş\ să sigileze toţi banii aduşi, sâ-i dea cui sunt de dat, să primească chitanţe şi să dea socoteală, acuma principelui iar mai înainte senatului (divanului); să facă provizii de postavuri, mătăsărli, stofe aurite,...de purpură, etc. şi de zibeline şi alte blâni preţi- ţioase, atât pentru principe, cât şi pentru daruri. Tot de el depinde a muta impozitele obişnuite de la un sat la altul" A-ceastă descriere ne arată că vistierul cumula două atribuţiuni: 1) El era pe de o parte administratorul financiar al ţării 2) pe de alta „vistierul" domnesc în sensul etimologic al cuvântului. In cea d’intâi calitate, el primea sumele de bani ce se strângeau din ţară, făceau plăţile necesare, ţinea socotelile şi repartiza impozitele. In cea de a doua, el avea grijă să aprovizioneze curtea domnească cu vesminte, stofe, blănuri preţioase. Această a doua atribuţie se apropie de înţelesul primar, etimologic al titlului de vistier, (gr. fkonipiov din lat. vestis haină). Rangul ierarhic. Cel dintâi document în care apare vistierul, hrisovul din 8 Ianuarie 1394, menţionează doi dregători de acest fe1. Primul, protovistierul Popşor, ocupă locul al 11 în lista de martori mireni, având înaintea lui pe Stânilă banul şi 9 boieri fără titlu. Cel de al doilea, Vistierul Şerban urmează imediat lui Popşor, are aşa dar locul al 12-lea1. în hrisovul din 11 Maiu 1409 * în care apar deasemenea doi vistieri, observăm o situaţie asemănătoare. Primul, Şerban, ocupă locul al cincilea in lista de martori, având înaintea Iui pe ban şi trei boieri fără titluri. Cel de al doilea, Manciul, e insă ultimul în lista de martori1 2 * 4. In documentul din 28 Martie 1415 protovistierul Popşor e al treilea pe lista de martori, având înaintea lui dintre dregătorii arătaţi prin titluri, iarăşi numai pe ban 5. In documentele care urmează, locul vistierului nu este fix. Uneori vine după logofăt, având Ia rându-i, după el pe spătar. Aceasta în special de pe la 1480 înainte, nelipsind însă nici în epoca anterioară6. 1 Mag. ist., V, 53, cf. traducerea dela p. 43. — înţelesul termenului ta-binos ne este necunoscut; bănuim însă că înseamnă o anumită stofă. Du Cange nu-l menţionează. 2 Nicolaescu, Aldea, p. 6, nota. 2 MiletiC, 119-121. i Se exceptează logofătul care potrivit practicei de cancelarie amin- tite mai sus, era trecut în mod obişnuit la finele documentului. 6 Bogdan, Vn chrisou, 111-112. 6 Vezi documentele din 1415 Iunie 10 (Bogdan, Vn chrisou, 112-4 ; 1424 Noemvrie 10 Bogdan, Braşovul, 24 ; 1431 Ianuarie 30 (ibid., 1472, Aprilie 3: spătarul insa nu-i trecut printre martori (Venelin, 111-112 ; 11S2 Iulie 13 I.apedatu, l'Iad, 71 ; 1483 Iunie 1 Venelin, 124-6 ; 1483 Iunie 5 (Arh. ist., I, 1, 37); 1185 Aprilie 5 (Ştefulescu, Docv www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 111 Alteori spătarul e aşezat înaintea vistierului, mai cu seamă până la 1480*. In general, afară de unele excepţii, în parte explicabile *, vistierul e citat înaintea paharnicului, stolnicului, comisului şi postelnicului. El ocupă aşadar locul al patrulea, după ban, dvornic şi logofăt, loc pe care-l împarte adeseaori cu spătarul. Aceşti doi dregători aveau, se pare, în secolul XV, acelaş rang ierarhic.li locul al patrulea îl arată şi Del Monte* ceiace dovedeşte că vistierul şi-a păstrat rangul ierarhic până în secolul XVII. Dregătoria de mare vistier era unică. Afară de trei documente pe care le vom analiza mai jos, toate celelalte arată numai câte un singur mare -vistier în funcţie. Cele trei documente care fac excepţie sunt: unul din 8 Ianuarie 1394, altul din 1409, al treilea din 3 Decemvrie 1507. In cel d’intâi găsim pe protovistierul Popşor şi îndală după dânsul pe vistierul Şerban. E posibil ca acesta din urmă să fi fost vistier al doilea, Popşor fiind vel vistier Deasemenea se poate ca Şerban să ti ieşit din funcţie şi diacul să nu i fi adăogat particula lămuritoare. Aceleaşi ipoteze se aplică şi celui de al doilea document, din 1409, în care întâlnim pe Şerban şi pe Manciul. In cel de al treilea document, întâlnim un „Kalotha thesaurarius" ocupând locul al 11 în lista 1 2 26); 1489, Mai 22 (Lapedatu, Vlad, 73); 1191, Septemvrie 3 Vene-lin, 29-30; 1492, Mai 6 Lapedatu, Vlad, 74 ; 1192, Iulie 9 Filitti, Arhiva, 18 ; 1493 Aprilie 10 Ştefulescu, Tismana, 198-200); 1494 Fevrua-rie 16 Filitti, Arhiva, 201 ; 1493 Iunie Ştefulescu, Doc. 37-8); 1499 Iunie 15 (Yenelin, 133-4 ; 1500 Aprilie 23 Ştefulescu, Doc. 42-3). 1 Vezi documentele din 1422 Oclomvrie 23 Bogdan, braşovul, 17 ; 1120-31 (Ştefulescu, Tismana, 177-8 ; 1437 August 10 (St. şi Doc., VII, 16 7 ; 1437 August 13 Yenelin 78-9); 1139 Sept. 8 (Arh. ist., I, 1, 84-5 ; 14il Iunie 30 Venelin 87-9 ; 1447 August 8 (St. şi Doc., V, 169 ; 1151 August, 1 Filitti, Arhiva, 16 ; 1431 Miletifi 123-4 ; 1136, Aprilie 15 (Arh. ist., I, 1, 142 ; 1467 Ianuarie 13 Milelic, 125 ; 1471 Ianuarie 25 (Yenelin 95-6 ; 1183 Ianuarie 17 Lapedatu, Vlad, 71); 1487 Xoemvrie 27 Ştefulescu, Doc. 29 ; 1188 Aprilie 1 (Lapedatu, Ylad, 72 ; 1189 Oclomvrie 2 Ştefulescu, Tismana, 196-7 ; 1190 Iulie 26 (Arh. ist., I, 1, 6-7 ; 1303 Iunie Nicolaescu, Doc. 231-4 , 2 Documentul din 1431 Nocmvrie 17 Nicolaescu, Doc., 209-11 , are pe Ylaicul stolnic şi Barbut paharnic înaintea lui Standul vistier; se parc insa ca acest Slanciu era vistier al doilea: vezi mai jos p. ; 1439, August 2 Ştefulescu, Tismana, 181-3 Şerban vistierul are înaintea lui pe Dimitrie spalar şi pe Semen stolnic. întrucât Şerban era vistier de puţin timp in 1137 August 13 e Coico prolovisliar, Yenelin, 78-9 , in timp ce Semen era "stolnic vechi e constatat în 1432 Ianuarie 20: Hurmuzaki, I, 2, 573-4 , de aceea diacul trece pe acesta din urma înainte; 1460 Martie 2 Bogdan, Ilraşovul, 326 : Alb thesau-rarius e înaintea logofătului, spătarului şi celorlalţi dregători; 1468 Maiu 18 Ştefulescu, Doc., 118 , Dcatco stolnicul e înaintea vistierului; 1493 Iunie 3 Ştefulescu, Tismana, 2J0-1 Tudor prolovistier are înaintea lui pe Danciu comis. Aceasta se explica insa prin importanţa personala a lui Danciu care era unul din fraţii Craioveşti. » Mag., ist., V, 33. www.dacoromanica.ro 112 C. C. Giurescu de martori şi un „Alb thesaurarius* în locul al 15-lea x. Cel dinţa1, Calotă, revine ca martor atât în documente anterioare1 2 * cât şi posterioare *; el era probabil vistierul în funcţie. In privinţa celui de al doilea» chestiunea e mai dificilă. Găsim un „Alb thesaurarius" într’un document din 2 Martie 14604; credem însă — din cauza intervalului între cele două date — că nu e tot una cu Alb vistierul din 1507. Se mai întâlnesc în documentele anterioare şi alţi doi dregători cu acelaşi nume: e Alb spătarul din l^tO5 care apare cu aceiaşi dregâtorie şi în documentul din 20 Aprilie 1496 6. E deasemenea Alb comisul pomenit în documente între 5 Aprilie 14857 şi 1 Aprilie 14888 9; el devine pe urmă stolnic (documentele din 11 Septemvrie 1489® —1496 A-prilie 2010). Nu avem dovezi spre a-1 identifica pe Alb vistierul din 1507 cu unul din aceşti doi omonimi ai săi. Se pot face însă şi asupra lui cele două ipoteze formulate pentru Manciul din 1409. E posibil adică să fi fost sau vtori vistier sau biv vel vistier. Oricum ar fi, numai pe baza acestor trei cazur', nu se poate afirma că exista în secolul XV un al doilea mare vistier. Documentele, în marea majoritate a lor, nu ne arată, după cum am spus, decât un singur dregător de acest fel. Subalternii. Marele vistier avea sub ordinile lui mai mulţi subalterni. In primul rând venea vistierul al doilea sau vtori vistier, apoi vistierul al treilea sau treti vistier. Nu-i găsim menţionaţi nici pe unul nici pe celălalt în listele de martori ale documentelor din secolul XV, deoarece în general, în aceste liste nu se treceau decât marii dregători. Subalternii erau cuprinşi în cuvintele „boieri mici" din formula de încheiere „credinţa tuturor boierilor noştri mari şi mici" care se întâlneşte mai rar în documentele muntene, foarte des însă în cele mol- 1 Bogdan, Braşovul, 354-5. 2 Documente din 1505 Iulie 2 (Ştefulescu, Doc., 59); 1504 Noemvrie (Miletic, 141-5); 1504 Iunie 12 Mi le tic, 143). s Documente din 1508, Noemvrie 11 (Ştefulescu, Doc., Gl-2); 1508 Decemvrie 23 (ibid., 63, cf. Şarete, I, 321). 4 Bogdan, Braşovul, 326. s Miletic, 128-9. 6 Lapedatu, Vlad, 76. 7 Ştefulescu, Doc., 26. Vezi doc., din 1187 Iulie 31 (Lapedatu, Vlad, 72 ; 1487 Noemvrie 27 Ştefulescu, Doc., 29); 1488 Fevrnarie 4 (Lapedatu. Vlad, 72 . 8 Lapedatu. Vlad, 72. 9 Miletic, 131-3. Vezi doc. din 1489 Octomvrie 2 (Ştefulescu, Tismana, 196-7 ; 1490 Iulie 26 (Arh. ist., I, 1, 6-7); 1491 Septemvrie 3: cu lectura greşită „Ană” în loc de Albu (Venelin, 129-30); 1492 Mai 6 (Lapedatu. Vlad, 74 ; 1492 Iulie 9, Filitti, Arhiva, 18); 1493 Aprilie 10 (Ştefulescu, Tismana, 198-200 ; 1494 Fevruarie 16 (Filitti, Arhiva, 201 ; 1495, Aprilie 19 (Lapedatu, Vlad, 76), 1195 Iunie (Ştefulescu, Doc., 37-8 , ele. 19 Lapedatu, Vlad. 76. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 113 dovene. Aceasta însă nu înseamnă că ei nu existau în secolul XV. — Corespunzători diacilor sau gramaticilor din cancelaria domnească erau logofeţii de vistierie. Nici pe aceştia nu-i găsim pomeniţi în documentele secolului XV; cu toate acestea, trebuie să admitem în mod necesar existenţa lor. Din raportul lui Del Monte aflăm că erau trei logofeţi de vistierie. „Fiecare dintre ei primeşte cele ce sunt de primit şi le scrie; dă cele ce sunt de dat şi le scrie. Lucrează pe rând, unul după altul, fiecare câte o lună" l. Am întâlnit asemenea logofeţi de vistierie într’un document din 1620 privitor la o iertare de rumânie. Printre martci sunt şi „Sima şi Radul logofeţii de vistierie" (c««a i pdAV’A Awr+mii wt rhcti.)1 2. Intr’un zapis din 27 Septemvrie ibzy, privitor la o vânzare de vie, e trecut ca martor „Dumitru logofet ot visterie"3. In afară de logofeţii de vistierie, e probabil să mai fi existat şi alţi subalterni mai mici, aşa cum se constată mai târziu4. In privinţa lor însă nu avem ştiri: nici documentele, nici izvoadele narative nu ne spun nimic. In sate era o categorie de locuitori numiţi vistieri sau visti-ernicei care ascultau de marele vistier. Intr’un zapis de vânzare din 1626-7 se spune că martori „a fost oamene bone de sato de Săcoiani anome Nechifor vestţierul] şi Toma vest[ierul] şi 0[nci]ul vestţierul]"5 6. Un document din 1673 ne vorbeşte de vistierniceii din Bălţaţi şi Făurei cari alcătuiau o ceată. Se spune: „Dumitru, Nistor.... şi alţi cetaşi vistiernicei toţi* ®. Despre aceşti vistieri din sate sau vistiernicei, Del Monte ne spune următoarele : „Vistierul cel Mare are sub sine Vistiernicei, în ţară, care trebuie să-i dea daruri, să meargă la războiu şi să plătească impozite"7. Ei constituiau aşadar o breaslă,întocmai ca şi posteîniceii, spătăreii, comişeii, având o organizare militară, pe cete. Veniturile marelui vistier nu pot fi determinate, pentru epoca veche, deoarece ne lipseşte cu totul informaţia. Suntem deci reduşi la ipoteze. E probabil ca în afara darurilor pe care le primea dela subalterni (vezi mai sus), el să fi avut şi o parte anumită din sumele de bani ce se strângeau din ţară. Originea. Numele acestui dregător, ca şi acela al logofătului, ne îndreaptă spre Bizanţ. La curtea imperială de acolo, se afla, în secolul IX, un demnitar numit 6 npioroPeomptoe care avea în grija sa „vestiarul" particular al împăratului, (otxetaxov Peauâ- 1 Mag. ist., V, 53. 2 Ştefulescu, Doc., 405, Idem, într’un document asemănător din a-ceiaşi zi (ibidem, 413). * Bianu, Doc., 166. 4 Fotino, III, 482; trad. Sion, III, 280. s Ibid., 143. 6 Giurescu, Cursul Descriptio Moldaviae, 282-3. 7 Mag. ist., V, 54, 8 www.dacoromanica.ro 114 C. C. Giurescu piov)L Acest vestiar, după cum îl arată numele, constituiâ garde-roba privată imperială şi în acelaş timp, era probabil şi un tezaur8. Scrierea „De officiis" din secolul XIV, pune pe protooestiar printre cei mai înalţi demnitari bizantini, în locul al 6-lea, între panhipersevast (6 jravmrsposflaaToc) şi marele duce (6 piya<; So6£) 8. Dela Bizantini, titlul a fost împrumutat atât de Sârbi cât şi de Bulgari. La cei dintâi, el se întâlneşte curând după 1300 şi designează, ca şi la noi, pe şeful întregei organizaţii financiare a tării, pe «ministrul de finanţe» cum spune JireCek 1 2 3 4 *. Protoves-tiarul sârb purta şi titlul de „kaznac" sau „veliki kaznac" (în documentele latineşti „comes camerarius"). în epoca lui Ştefan Duşan, titlul obişnuit e însă cel bizantin „protovestiar"6. La Bulgari găsim deasemeni un dregător cu acest titlu6. Materialul documentar redus care se cunoaşte nu ne dă însă nici o indicaţie asupra atribuţiunilor lui. JireSek arată ca «ministru de finanţe» bulgar pe logofăt; despre atribuţiunile protovistierului nu spune nimic7 8 9. C greu de precizat drumul pe care a ajuns la noi denumirea de protovistier şi modelul care s’a avut în vedere în Ţara Românească la întemeierea acestei dregătorii. Ni se pare mai probabilă o influenţă sârbă, deoarece într'acolo ne îndreaptă studiul altor dregători ca logofătul, vornicul, paharnicul. Cu toate acestea, nu e exclus şi un împrumut dela Bulgari. Observăm încă odată că nu poate fi vorba de preciz e matematică în aceste probleme de influenţe culturale, deoarece materialul documentar e cu totul insuficient; trebuie deci să ne mulţumim deocamdată cu simple apropieri şi sugestii. Moldova. Prima menţiune despre acest dregător se întâlneşte în documentul din 11 Fevruarie 1401 : al nouălea între martori este „Horaiţ vistiernic" 8. In actul din 1404 prin care Alexandru cel bun şi boierii făgăduiesc ascultare lui Vladislav Iagello, întâlnim din nou pe vistiernic 9; de aci înainte el e trecut în mod obişnuit printre martorii hrisoavelor domneşti. 1 J. Bury, p. 125; cf. Schlumberger, 601-2. 2 Bury, 125. 3 ed. Bonn, p, 8. 4 Staat, p. 16 ; cf. idem, II, 66. 6 Staat, p. 16. 6 JireCek, Bulqaren, p. 386. » Ibidem. 8 Surele, VIII, 81-2. Pentru dată vezi Onciul, Datele... p. 215. 9 Hurmuzaki, I, 2, 826. — In două documente din anul 1409 (Arh. ist., I, 2, 11-12 şi Wichenhauser, Moldava, 56), precum şi în alte două din 1410 (Snrete, I, 1-2 şi Arh. ist., I, 2, 12), se constată că unul www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii îii secolele XlV şi XV 115 Numele. In documentele slave e numit deobicciu vistiernic ((SHCTHdpHHK, BHCTHiapHHKX, KHCT'kpHHK, KHCT/ftpHHKX, BHCTI/ftpHHKX, etc.), câteodată însă şt vistier (bhcthaps)1. In unele documente i se adaogă şi particula stAHKkiH*. In cele latineşti el poattă sau denumirea greco-slavă wysihernik* 1 2 3 4 5 sau aceia latină: thezawra-rius*. lntr’o scrisoare, redactată în limba germană, i se zice „Schatzmeister" B. Atribuţiile vistierului moldovean se aseamănă cu cele ale vistierului din Ţara Românească. El este şeful întregei administraţii financiare a tării şi are în păstrarea sa vistieria domnească. Primele trei izvoare narative, Brzeski6, Bandini7 şi Paul de Alep 8 nu ne dau detalii în privinţa aceasta; ele ne spun numai că în afară de marele vistier, exista şi un al doilea şi un al treilea vistier. Interpolata atribuită lui Misail Călugărul ni-1 descrie din martori, Stan, are atât titlul de vistiernic cât şi cel de postelnic. Aceasta înseamnă că la un moment dat, în anii 1409-10, cele două dregătorii au fost atribuite unui singur boier; avem deci un caz de cumul de dregătorii. Gh. Popovici, care nu cunoştea, se vede. documentele din 1401 şi 1104, a interpretat însă acest cumul în. altfel. El spune următoarele: „Visternicia la începutul domniei lui Alexandru Vodă pare a nu fi existat. In anul 1408... videm apărând titlul de vistiernic pentru prima oară şi anume atribuit postelnicului: Stan postelnic şi vistiernic. Această citaţiune o întâlnim şi [în] documente din anul 1409 şi 1410. Din anul 1411, acest cumul nu se mai arată; vistiernicia mapare ca un of.ciu separat” (Ms. cu titlul: „începuturile boeriilor mol-dovinasci” (5 file) la Academia Română). — Observăm în primul rând ca documeutul din 1408 la care face aluzie Popovici e probabil acela dat de Alexandru cel Bun mănăstirii Moldoviţa din 18 Noemvrie 6917. In cazul acesta însă data e 1409 nu 1408 de oarece anul începe la 1 Ianuarie (C. Giurescu, Cronologie'). Dar această chestiune a datei are o importanţă secundară. Important e faptul că vistierul apare chiar dela începutul domniei lui Alexandru cel Bun, în documente din 1401 şi 1404. Aşa dar, această dregătorie nu a fost înfiinţată de Alexandru cel Bun, cum crede Popovici, ci e anterioară lui. După cum am spus şi mai înainte (p. 27)credem că el a fost unul din cei dintâi dregători ai statului moldovenesc, de oarece corespundea unei necesitaţi stringente: aceia a organizării financiare a ţării. 1 Vezi de pildă, documentul din 10 Maiu 1466 (Bogdan, Doc., ii, 99-101). 2 Vezi, de pildă, documentele din 1462 (wra gfAHKkiH KHCT/ftpHHKx) Bogdan, Doc., I, 70; 1476, Ianuarie 25 (ibid., 211); 1476 Iunie 1 (ibid., 215); 1476 Iunie 29 (ibid., 216). 3 Documentul din 12 Iulie 1499 (Bogdan, Doc., II, 441). 4 Documentele din 10 şi 17 Iulie 1468 (Bogdan, Doc. II, 299 şi Hur-muzaki, XV, 67). 5 [1504?] Noemvrie 1, Suceava: „Schurcha des Voyvode Schaczmeis-ter” scrie Bistriţenilor. Hurmuzaki, XV, 169). 6 Cronice inedite, p. 233. 1 Anale XVI, p. 313. Acest izvor dă însă în mod greşit equivalenţa; „vistiernik seu cubicularius”. 8 Ed. Belfour, I, p. 76; cf. Arh. ist., I, 1, 170. www.dacoromanica.ro 116 C. C. Giurescu astfel: „Vistiernic mare, ispravnic pre socotele ce se fac să se ia din ţară şi grijind şi dând lefe slujitorilor şi purtâtoriu de grijă a toată cheltuiala curţii şi a oaspeţi ce vin în tară şi toate catastifile tării pre mâna lui" *. Miron Costin nu adaogă nimic nou cu privire la atribuţiile vistierului. El ne spune că acest dregător „are în sarcina sa izvodul tării întregi „omnium ordinum", adună „tributa", haraciul pentru Turci şi toate celelalte „expensa" 1 2 *. De la Dimitrie Cantemir aflăm un amănunt nou; nu ştim însă întrucât e valabd şi pentru secolul XV. Amănuntul este că marele vistier „{ine cheile destinate tinerii sfaturilor şi n’imai pentru acest cuvânt capătă locul al optulea între consilieri, dar dealtfel între dânşii nu are nici scaun, nici glas. Dacă Insă se discută în sfat chestiuni băneşti, el obişnueşte să asiste, nu atât ca să-şi dea părerea, ci ca să audă hotărârile celorlalţi şi să le execute*8. După cum se vede, toate izvoarele ne vorbesc de atribuţiile financiare ale marelui vistier. Niciunul din ele însă nu ni-l arată şi în a doua ipostază, pe care o întâlnisem la vistierul muntean, aceia indicată de sensul etimologic al cuvântului, in epoca lui Cantemir, diferenţierea se făcuse deja: grija veşmintelor dom-nului revenea „cămăraşului dinăuntru"4. Nu se poate şti, cu materialul documentar cunoscut azi, dacă această diferenţiere exista încă din secolul XV sau dacă ea a avut loc mai târziu. In ce ne priveşte, înclinăm spre cea de a două ipoteză. Rangul ierarhic. Dim trie Cantemir, Miron Costin şi interpolata atribuită lui Misail Călugărul, cu un cuvânt izvoarele narative care înşiră pe dregători după rangul lor ierarhic5, dau câte şi trele, următoarea succesiune : postelnic, spătar, paharnic, vist'er, stolnic şi comis6 *. Să vedem, din analiza documentelor, dacă situa(ia era aceiaşi, din punct de vedere ierarhic, şi în secolul XV. Vom împărţi documentele, după cum am făcut şi pentru vornicul moldovean, in trei grupe : 1) Documentele din timpul Iul Alexandru cel Bun (1400-1432), 2) De la Alexandru 1 Ureche-Simion Dascălul, ed. Giurescu, p. 22, aparat. 2 Arh. ist., I, 1, 170. s Descriptio Moldaviae, p. 79. 4 Ibid., p. 86. 6 Brzeski, Bandini şi Paul de Alep nu pun pe dregători întotdeauna după. rangul lor ierarhic. Astfel de pildă, Brzeski pune pe spătari după aprozi, armaşi, pitari, ceeace e inexact din punct de vedere ierarhic (Vechile Cronice, p, 233). Bandini trece pe vistiernic înaintea spătarului şi paharnicului, iar pe comis după sluger (în ms., greşit: sugsir, Anale, XVI, 313-4). Paul de Alep aşează deasemenea pe marele vistier înaintea spătarului, paharnicului şi vornicului (ed. Belfour, I, p. 75; cf. Arh. ist., I, 2, 75). Aşa dar, aceste trei izvoare nu ne dau indicaţii sigure cu privire la rangul ierarhic al dregătorilor. 6 Vezi respectiv Descriptio Moldaviae, p. 78-9; Arh. ist., I, 1, 170, Ureche-Simion Dascălul, p. 22-23, aparat. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolul XIV şi XV 117 cel Bun până la Ştefan (1433-1457), 3) Documentele lui Ştefan cel Mare (1457-1504). In cea dintâi grupă, spătarul şi comisul nu apar între martorii actelor domneşti; aşadar, nu putem cerceta raportul ierarhic al vistierului decât faţă de postelnic, paharnic sau ceaşnic, şi stolnic. O analiză amănunţită a documentelor din acest timp ne dovedeşte că diacii nu aveau un criteriu precis în ic şira rea diferiţilor martori. Această înşirare nu se făcea numai după importanţa ierarhică a diferitelor dregătorii, ci era influenţată şl de alţi factori, pe care i-am arătat mai înainte (p. 12-13). Vedem astfel în documentele din vremea lui A'exandru cel Bun că vistiernicul e citat într’o samă de feluri contrarii unele altora: 1) După stolnic şi ceaşnic1, 2) Înaintea lor1 2 3, 3) După stolnic, ceaşnic, postelnic8, 4) înaintea lor4, 5) După stolnic5 6, 6) înaintea lui®. In asemenea condiţii, documentele nu ne dau nici un ajutor pentru stabilirea ranguiui ierarhic al vistierului. Confuzia persistă şi în a doua grupă de documente (1433-1457) când se adaogă spătarul şi comisul care nu fuseseră citaţi mai înainte. Faţă de spătar, vistierul e citat în două feluri : când înaintea lui7, când după el. Trebuie relevat insă că acest ultim caz se întâlneşte mai des8, şi el ne îndreaptă spre ordinea pe care o vom găsi în documentele lui Ştefan cel Mare. Faţă de comis raportul e mai precis: Diacii pun întotdeauna pe acest dregător după vistier9. După cum se vede, nici din a 1 Documentele din 1409 Aprilie 18 (Arh. ist., I, 2, 11-12); 1409 Noemvrie 18 (Wickenlialiser, Moldava, 56); 1410 Septemvrie 22 (Şarete, I, 1-2 ; 1419 Aprilie 8 (Arh. ist., I, 1, 110); 1428 Aprilie 15 (Uricar, XVIII, 1-2 . * Documentul din 1420 Aprilie 25 (Venelin, 60-2 . 3 Documentul din 1411 Aprilie 14 (Wickenhauser, Moldava, 57-9). 4 Documentele din 1428 Iulie 8 (Arh. ist., I, 1, 121); 1431 Fe-vruarie 6 (Arh. ist., I, 1, 122-3); — Numai înaintea postelnicului şi stolnicului (ceaşnicul lipseşte), în documentul din 1418 Ianuarie 15 Orest Popescul, 3-4). 6 Documentele din 1412 Aprilie 5 (Hurmuzaki, I, 2, 832); 1423 Martie 31 (Surele, I, 21-3). 6 Documentul din 1401, Fevruarie 11 (Surele, VIII, 81-2). 7 Documentele din 1434 Aprilie 24 Hurmuzaki, I, 2, 852); 1443 Martie 6 Hurmuzaki, I, 2, 880; cf. Uljanickij, 60-1); 1443 Mai 14 (Hurmuzaki, I, 2, 882-3); 1452 Decemvrie 21 Pârvan. AlexăndteC, 121); 1456 Iunie 15 (Hurmuzaki, II, 2, 669-70; cî. Uljanickij, 86-88). 8 Documentele din 1442 Mai 8 (Arh. ist., I, 1, 123 ; 1443 Mai 18 (Ispisoace, I 17-18 ; 1443 Mai 28 (Surefe, V, 115-6 ; 1445 Fevruarie 18 Uljanickij 64-6. cf. Uricar, XI, 57-9 ; 1445 Aprilie 5 (Uljanickij, 06-7 ; 1445 Iulie 15 Uljanickij, 67-8 cf. Uricar, XI, 62-3 ; 1445 August 8 Melchisedec, Notiţe, 98-101, cf. Uricar, IX, 137-8 ; 1448 August 22 Uljanickij, 74-5); 1453 Iunie 23 Uljanickii, 80-2, cf. Uricar, XI, 76-8 ; 1454 Ianuarie 1 Pârvan, Alexăndrel, 124 ; 1455 Iulie 2 Uljanickij, 84-5, cf. Uricariul XI, 9-11. care dă data 20 Iulie). " Documentele din 1422 Mai 8 (Arh. ist., I, 1, 123); 1443 Mai 28 (Surete, V, 115-6); 1443 Mai 14 (Hurmuzaki, I, 2, 882-3); 1443 www.dacoromanica.ro 118 C. C. Giurescu doua grupă de documente nu se poate scoate o concluzie pre-cisă asupra rangului ierarhic al vistierului. Situaţia se schimbă insă sub Ştefan cel Mare. Marea majoritate a documentelor din acest timp ne arată următoarea succesiune a boierilor dregători: spătar, vistier, postelnic, ceaşnic (sau paharnic), stolnic, comis*. După cum se vede, în vremea lui Ştefan cel Mare, vistierul vine îndată după spătar şi înaintea postelnicului Cei trei dregători de caracter prin excelenţă domestic: ceaşnicul, stolnicul, comisul, vin după postelnic, sunt deci cu atât mai mult inferiori vistierului. Dar acest rezultat diferă de ordinea ierarhică de mai târziu, constatată în cele trei izvoare narative amintite. In secolul XVII, postelnicul este superior ca rang ierarhic atât spătarului cât şi vistierului; acesta din urmă e precedat chiar şi de paharnic. Se constată aşadar, sub acest raport, o deosebire însemnată faţă de secolul XV. Această constatare ne oferă şi un exemplu mai mult de greşeala care s’ar face aplicând, fără critică, epocei vechi, izvoarele târzii din secolele XVII şi XVIII. In genera), documentele secolului XV au numai câte un vistier în lista de martori. Am întâlnit însă şi unele cazuri când apar doi dregători de acest fel. Aşa sunt documentele din 31 1 * 3 Mai 30 (Hurmuzaki, I, 2, 884-5); 1447 Octomvrie 10 (Şarete, V, 118); 1452 Decemvrie 21 (Pârvan, Alexandrei, 121); 1455 Hurmuzaki, II, 2, 659; pentru dată vezi Pârvan, Alexandrei, 125; cf. Uljanickij, p. 85), etc. 1 Se constată şi câteva excepţiuni dela această succesiune: 1) In câteva documente, ordinea ceaşnicului, şi postelnicului e intervertită: unul vinde în locul celuilalt. (Vezi de pildă documentele din 1467 Ia- nuarie 10, Bogdan, Doc., I, 119 şi 1470 August 10, Bogdan, Doc., II, 310). Şi în aceste documente însă, vistierul vine tot îndată după spătar. 2 In primele două documente date de Ştefan, am întâlnit următoarea succesiune: postelnic, vistiernic, stolnic, ceaşnic, comis, cf. doc., din 1467 Ianuarie 1 (Bogdan, Doc., I, 117-8); 1467 Iulie 10 (ibid., II, 299 ; 1469 Iunie 5 (ibid., I, 136); 1487 Martie 5 (ibid, I, 294); 1487 Oct. 7 fibid., I, 305 . Câte odată vistierul e trecut înaintea spătarului (doc. din 1466, Iunie 21 (Bogdan, Doc., I, 104); 1470 Aprilie 1 (Bogdan, ibid., I, 146). Aceste cazuri constituie insă excepţii. 3 Superioritatea spătarului ca rang ierarhic faţă de vistier rezultă şi din următoarea observare: In intervalul 5 Septemvrie 1458-20 Septemvrie 1479, deci timp de 21 de ani, vistiernicul e acelaş Iuga, pe când în dregătoria de spătar se schimbă cinci boieri; Sacâş (,1138-1469 Fevr. 9j, Bodea (1469 Iunie 5-1470 August 10 . Vrâncean, îl471 Aug. 13-1472 Iulie 1). Mihău 1473 Sept. 13-1475 Api. 25) şi Cos-tea (1478 Fevr. 11-1479 Septemvrie 18. Cu toate că Iuga e dregător vechia în funcţie, pe când Vrâncean, Mihau şi Costea sunt spătari de puţină vreme, diacul îi trece totuşi înaintea lui. Aceasta înseamnă că îi erau superiori in grad ierarhic. Mai înseamnă de asemenea că se stabilise în cancelaria moldoveană un criteriu precis în ce priveşte înşirarea martorilor din hrisoavele domneşti. www.dacoromanica.ro Contribiîţiuni ia studiul marilor dregătorii în secolul XIV şi XV 119 Martie 14231 şi 6 Fevruarie 14311 2 3 în care găsim pe „Stan vistiernic" şi „Iacuş vistiernic". Deasemenea, actul din 23 Fevruarie 1448 în care apar „Micul vistiernicul" şi „Petre vistiernicul" * S’ar putea presupune că la acele date dregătoria de vistiernic era dublă; credem însă că adevărata explicare e alta :unul din cei doi vistieri era în realitate fost sau biv vel vistier, diacul însă nu a adăogat cuvenita particulă. In primele două documente, Stan pare a fi în această situaţie. E constatat în mod sigur4 * ca vistiernic dela 3 Aprilie 14126 până la 20 August 14226. în documentul din 17 Fevruarie 1423 nu mai apare: în locul lui, vistiernic este Iacuş7. Probabil că la această dată, Stau leş se din funcţie: era deci biv vel vistier. în cazul acesta, documentele din 31 Martie 1423 şi 6 Fevruarie 1431 nu mai prezintă nici o dificultate8. în ce priveşte actul din 23 Fevruarie 1448, propunem aceiaşi explicaţie: unul din cei doi vistieri, probabil Micul9, ieşise din funcţie; diacul însă nu a aratat aceasta. Subalternii. Marele vistier avea ca subaltern imediat şi ca ajutor al său pe vtori vistier. Nu-1 găsim în documentele din secolul XV, deoarece, după cum am mai spus, dregătorii subalterni erau trecuţi în lista de martori numai în mod excepţional, îl menţionează însă în 1523 boierul Cârje în cuvântarea adresată regelui Poloniei. El spune anume că voevodul său a trimis la ambasadorul turcesc pe „vtori logofăt şi pe vtori vistier" 10. In afară de vistierul al doilea, mai era şi un vistier al treilea sau treti-vistier. Nu l-am întâlnit nici pe el în documentele se- 1 Surete, I, 21-3. 2 Arh. ist., I, 1, 122-3. 3 Bogdan, Contribuţiuni, p. 637-8. . , i Zicem: „în mod sigur” de oarece întâlnim un „Stan postelnic şi viestiernic” încă dela 18 Aprilie 1409 (Arh. ist., I, 2, 11-12); nu ştim însă dacă e acelaş cu Stan vistiernicul din 1412-1422. 3 St. şi Doc., V, 530-1. « Arh. ist., I, 1, 132. Vezi şi doc., din 1412 Aprilie 5 >(Hurmu-zaki, I, 2, 832); 1418 Ianuarie 15 (Orest Popescul, p. 3-4); 1419 Aprilie 8 (Arh. ist., I, 1, 110); 1420 Aprilie 25 (Venelin, 60-62). 7 Surete. V, 1-2. Tot ca vistier apare el şi în documentul din 15 Aprilie 1428 (Dricar, XVIII, 1-2). 8 S’ar mai putea da o explicaţie, anume: Iacuş să fi fost vtori vistier şi diacul să fi om'.s, cum s’a mai constatat, particula lămuritoare. Aceasta ni se pare a fi explicaţia şi pentru scrisoarea din 17 Septemvrie [1480-1484] în care sunt pomeniţi 2 vistierniciChi-racola, „vistiernic şi vameş” şi Bucium „vistiernic şi vameş”. Cel dintâi, Chiracola e arătat ca vistier în funcţie în documentele din anii 1480-1483. (Bogdan, Doc., I, 270-286.) Pe cel de al doilea, Bucium, nu-i mai găsim menţionat nicăieri. El era probab'l vistier al doilea. u întâlnim la 18 Fevruarie 1448 (Dricar. XI, 6-7) pe un Miclea vistiernic, care poate fi acelaş' cu Micul din 23 Fevruarie.— Celălalt vistier, Petre, revine într’un document posterior d.n 26 Maiu 1449. (Pârvan, Alexăndrel, 117). 10 Arh. ist., I, 1, 10. www.dacoromanica.ro 120 C. C. Giurescu colului XV. Prima menţiune cunoscută nouă este aceia a lui Brzeski, în 1566 1. In afară de aceşti doi subalterni, mai era şi cămăraşul de vistierie, pomenit prima oară într’un document din Ianuarie 1519 *. Nu cunoaştem mai de aproape atribuţiile lui*. Corespunzători logofeţilor de vistierie din Ţara Românească, erau diacii de vistierie în Moldova. La 6 Decemvrie 1490. Ştefan confirmă unui astfel de diac. numit Avram, (cAUs-b haiuim«y naHS dspaA\8 A'iiaKS wt sHCT’kp'k) a şasea parte din satul Oni-ceni, de cumpărătoare1 2 3 4. Numărul acestor diaci nu poate fi precizat din lipsă de ştiri documentare. Prin sate erau apoi o sumă de vistiernicei care alcătuiau o breaslă boierească ce asculta de marele vistiernic. Erau împărţiţi în cete, ca şi în Ţara-Românească, având în fruntea fiecăreia câte un vătaf5. Ştirile pe care le avem despre aceşti vistiernicei datează din secolul XVI6 şi XVII 7; ei însă existau de mai înainte, după cum ne dovedesc spătăreii, vorniceii, pă-hărniceii, documentaţi în secolul XV8. Aceşti vistiernicei mer- 1 Vechile cronice, p, 233. — In 1599 August 28, Eremia Moghilă întăreşte lui Toader Boul treti vistiernic şi jupânesii sale, moşie de cumpărătoare în Nisporeşti (Surete, II, 5-6 . Un „Pană treti vistiernic’’, cumpără moşie la 1625 Decemvrie 22, (Ispisoace, II, 176-7). 2 Arh. ist., I, 1, 37-8. 3 S’ar putea să corespundă „camăraşului de catastive” de mai târziu, ale cărui atribuţiuni erau ţinerea registrelor de cheltuieli private ale domnului; tot el făcea şi plata soldaţilor, al căror catalog, cu numele fiecăruia, îl avea în păstrare. (Cantemir, Descriptio Moldaviae, 86). 4 Bogdan, Doc., I, 442-3. 6 Document din 1607 Mai 21: „Ionaşco vătah de vistiernicei (kxt4)[ 3d khc.), împreună cu alţi boieri dau mărturie pentru o vânzare de moşie (Ispisoace, II, 57 , cf. actul de întărire domnească din Iunie 1607 în care titlul e întreg: RXTdJf 3d KHCT’kpHHiH (ibid., 58); 1623 Iunie 20: Lupan vataf de vistiernicei (Ispisoace, II, 152-4 ; 1628 Ianuarie 10: Acelaş „Lupan vataf de vistiernicei din Scobinţeni” împreună cu alţii dau un zapis de mărturie (Surete, II, 270). 6 Document din 1512 Mai 17. Petru Rareş întăreşte lui Petre Cârc pârcălabul satul Hlipiceni pe Jijia cumpărat cu 840 zloţi tătăreşti dela „sluga noastră Oniul vistiernicei, (CASrd Hdiu whk>a BHCT’kpHHHfa) (Ispisoace, I, 64). 7 Documente din: 1610 Mai 3: Lazăr vistiernicul, Nekita vistiernicul, şi alţii se pârăsc în divan cu Pâtraşco căpitan pentru ocină în Bădeşti (Surete, II, 76 ; 1619 Mai 14: Dragan vistiernicul cumpără moşie; între martori e: „Necoar vistiernicei”; 1621 Iulie 3: „Marco vistiernicei” din Băşeani, martor la o vânzare (Ispisoace, II, 141); 1621 Iulie 12: Cozma vistiar de Bărjoveani, Ştefan vistier [de Să-cuiani], (Bianu. Doc., 63 ; 1623 Ianuarie 20 : „Vasilie vistiernicei” (ibid., 78 ; 1627 Noemvrie 13: Martori într’un zapis de vânzare: „Păntele u v'st de Hârhceşli ş' Patraşco vist. din Zberăşti... şi Cozma vist. de Aldeşti (Isp., II, 188-9 . — Un sat „Vistiernicii” pe Răut într’un document d:n 1623 Noemvrie 29 (Isp:soace, II, 158). 8 Vezi p. 88-9, www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 121 geau la război sub comanda marelui vistier, iar în timp de pace se pare că aveau şi anumite atributiuni de caracter fiscalL Precizări nu putem da, cu documentele cunoscute azi. Veniturile. In privinţa veniturilor vistierului moldovean, trimitem la cele spuse sub acelaş paragraf la vistierul muntean (vezi mai sus, p. 113). Originea. Ipoteza cea mai probabilă, ca şi pentru vornic şi logofăt, este tot o influentă munteană. Primii domni moldoveni. Bogdan şi Late, când au întemeiat dregătoriile moldoveneşti, au avut în vedere pe cele muntene. Aşa se explică, în chipul cel mal potrivit, asemănarea ca denumire şi atribuţiuni. 1 Ghibănescu, vorbeşte totuşi de aceste îndatoriri fiscale, ca de un lucru cunoscut, precis: ,,vistiernicei, care pe lângă îndatoririle lor fis- cale, puteau să as:ste la măsurătoare, adeverind semnele şi măsurile1 11. (Surele, II, 143 . Nu cunoaştem documentele pe care se sprijină această afirmaţie, aşa încât nu ştim ce temeiu poate avea. www.dacoromanica.ro SPĂTARUL. Ţara-Românească. Prima menţiune despre acest dregător este în des amintitul hrisov din 8 Ianuarie 1394: între boierii martori, figurează în locul penultim Sin spătarul, având înaintea lui pe ban, cei doi vistieri, stolnicul, paharnicul şi 9 boieri fără titluri1. în hrisovul din 10 Iunie 1415, dela Mircea cel Bătrân, găsim pe „Vasea spătar" în locul al noulea, după vornic, ban, logofăt, vistier şi patru boieri fără titluri1 2 3. A treia oară l’am întâlnit pe spătar într’un document din 23 Octomvrie 1422 *. De aci înainte, acest dregător revine în mod curent în lista de boieri martori. Numele. Denumirea obişnuită în documentele slave este spătar (cnaTapx, cnaTap) foarte rar spătar (cnsTaps, cnxTap4). De două ori am întâlnit termenul mcmohoiiix5 al cărui înţeles corespunde exact lui gladifer. în documentele latineşti se întrebuinţează forma: spatarius6. Există patru documente din secolul XV în care se citează câte doi spătari împreună, între boierii martori. Primul caz de acest fel e în actul din 15 Aprilie 1456 prin care Vladislav întăreşte boierului Mogoş mai multe sate. între martori sunt „Di-mitru şi Stoian spătari"7. Pe Dumitru îl întâlnim şi în documentele anterioare, având aceiaşi dregătorie8, pe Stoian însă nu. 1 Nicolaescu, Aldea, p. 6, nota, 3 Bogdan, Un chrisov, 112-4. 3 Bogdan, Braşovul, 17. * Documentele din 1504 Iunie 15; KSi'AdN CfixTdpx (Ştefulescu, Doc., 56); 1531 Decemvrie 17:AP*rH>) CfiATdp (ibd., 99). 6 Documentele din 5 Ianuarie 1432: Stoica mecionoşa (Nicolaescu, Aldea, 28-9) şi 1 August 1196: Stroe MfMOHCnua (MiletiC-, 13.V7.) 6 Documente din 1436 Iulie 16: „Demetrium zpalar” (HurmuzaM, XV, 22 ; 1504 Iulie 18: „familiaris noster Daan spatarius Bogdan, Braşovul. 349 ; 1507 Decemvrie 3: Danezul spatarius (ibid., 354-5;; 1460 Martie 2: Ywan spotar (ibid., 326 cf. Hurmuzaki, XV, 53-4). 7 Arh. ist., I, 1, p. 142. 8 Vezi, de pildă, documentele din 1151 August 1, (Filitti, Arhiva, 16); 1447 August 8 (St. şi Doc., V, 169); 1439 Septemvrie 8, (Arh. www.dacoromanica.ro Contributiuni la studiul marilor dregătorii în seco'ele XIV şi XV 123 In hrisovul din 4 Iulie 1476, tot de confirmare, diacul trece printre boierii martori pe »Manea Negrul şi Drăghici spătari"1; ei nu se mai întâlnesc în această dregătorie nici în documentele anterioare, nici în cele posterioare. La 13 Iulie 1482 găsim pe „Dumitru şi Cega spătari" a iar la 8 Septemvrie 1492 pe „Stroe şi Milco spătari" s. Cum se explică aceste menţionări a câte doi spătari împreună. Se pot face mai multe ipoteze: 1) Unul din cei doi dregători era în realitate fost sau biv vel spătar; diacul însă potrivit obiceiului de cancelarie amintit, n’a adăogat particula lămuritoarp. împotriva acestei ipoteze se ridică obiecţiunea următoare: In asemenea cazuri, cei doi dregători nu sunt citaţi împreună, ci unul după celălalt, sau la oarecare distantă, în lista de martori. 2) Unul din cei doi spătari era vtori spătar sau al doilea şi diacul deasemenea nu menţionează particula respectivă. Aceiaşi obiecţie ca şi la ipoteza precedentă* 1 2 3 4 *. 3) Dregătoria de spătar e dublă în a doua jumătate a secolului al XV, adică reprezentată prin doi spatari de acelaş rang. în sprijinul acestei ultime ipoteze vine analogia cu cei doi stra-tornici sau postelnici din aceiaşi jumătate a secolului XV (vezi mai departe p. 158- Deasemenea cazul celor doi bmi olteni în funcjie în acelaşi timp (vezi mai sus, p. 44-5). împotriva ei însă se poate invoca argumentul că celelalte documente nu au decât un singur spătar6. A$a stând lucrurile, nu ne pronunţăm ist., I, 1, 84-5); 1439 Aug. 2, (Ştefulescu, Tismana, 181-3); 1137 August 13 (Miletic, 122-3, cf. Venelin, 78-9); 1437 August 10 (St. şi Doc., VII, 46-7); 1437 Aprilie 23 (St. şi Doc., XII, 276-8). 1 Venelin, 118-9. 2 Lapedatu, Vlad, 71. 3 Nicolaescu, Doc., 240-1. 4 Aceste ipoteze s’ar potrivi mai de grabă la două documente^ din vremea lui Vlad Călugărul în care apar deasemenea câte doi spătari. In cel dintâi document, cu data 15 Iunie 1493, domnul întăreşte „dre- gătorului... din casa domniei mele jupânului Hrănitul spătar inpdKH-Tfrtio... H3X Kdiipe PKdtWH JKSnduS jfpdHHTS/t cndrdpx i două sate.i Pe de altă parte, în l!sta de martori găsim pe „Stroe spătar” (Ştefulescu, Doc., 35-6). In cel de al doilea document, din 9 Martie (anul nu e arătat de editor; pare a fi însă 1483, judecând după divan; cf. doc. din 1 Iunie acest an Ia Venelin, 124-6), domnul întăreşte „dregătorului din casa domniei mele jupân Miliai spătar ". o treime din satul Ruşi. Intre martori e Vlad'slav spătar (Filitti, Arhiva, 17-18). —Nu e exclus însă ca şi aici -să avem de a face tot cu câte doi mari spătari în funcţie. 6 In documentul din 1 August 1451 (Filitti, Arhiva, 16) găsim pe Dumitru spătar şi pe Stanciu spătar în locurile al 7-lea şi al 9-lea din lista de martori. Primul se întâlneşte ca spălar în timpul domniei lui Vlad Dracul (documente din 8 August 1417: St. şi Doc., 169'1441 Iunie 30: Venelin, 87-9; 1439 Septemvrie 8: Arh. ist., I, 1, 84-5); cel de al doilea, Stanciul, revine ca spătar şi în alt document din 1451 (Miletiă, 123-4). In cazul când ambii sunt în funcţie, se mai adaogă www.dacoromanica.ro 124 C. C. Giurescu deocamdată pentru niciuna din cele trei ipoteze. Rămâne ca material nou documentar şâ arate pe cea adevărată. Atribuţiile. în privinţa atribuţiilor lui, documentele nu ne dau de cât o simplă indicaţie ; aceia care rezultă din însuşi numele de spătar: El era dregătorul însărcinat cu purtarea spatsi domneşti. Trebuie deci să ne adresăm izvoarelor târzii. Iată ce spune Del Monte: „Spătarul cel mare adică ducele de război (Campi Dux) sau generalul suprem; toată oastea călare e sub îngrijirea lui. Pe câmpul de război e cel dintâi după principe, afară de ban şi de vornic. Sub el sunt toţi călăraşii cari trebuie să-i dea daruri în fiecare an"1. Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie. ne înfăţişează pe marele spătar ([lifac ajra0ihk& nrrpa ro(roahhx)4 Aşa dar prezenţa a doi ceaşnici în intervalul 1435-1443 a domniilor comune amintite, e explicabilă. Pentru celelalte documente, irebue să se ţie seamă de practicile de cancelarie amintite: diacii nu adăogau întotdeauna particulele biv şi viori. Cu aceste explicaţiuni. prezenţa a doi şi trei ceaşnici în documentele din prima jumătate a secolului XV nu mai prezintă nimic anormal. In afară de domniile comune amintite, a existat de fapt numai un singur mare ceaşnic în funcţie, aşa cum se constată în a doua jumătate a aceluiaş secol, în timpul lui Ştefan cel Mare. Rangul ierarhic. In privinţa aceasta, studiul documentelor din secolul XV ne duce la concluziile următoire : In vremea lui Alexandru cel Bun, ceaşnicul alternează ca aşezare în lista de martori faţă de stolnic: uneori îl precede5 *, alteori îl urmează®. Situaţia e aceiaşi şi în documentele d n intervalul 1433-1457 ; se observă totuşi că primul caz (ceaşnicul trecut înaintea stolnicului) e mai frequent decât al doilea7. Această tendinţă de înălţare ca rang ierarhic •» ceaşnicului faţă de stolnic se desăvârşeşte apoi în vremea Iui Ştefan. In marea majoritate a do- 1 Doc. din 1423 Fevruarie 17 (Surete, V, 1-2); 1426 Oct. 15 (lorga, Ostaşi, p. 131-2). * Hurmuzaki, I, 2, 870. * Bogdan, Contribuţii, 637-8. 4 Hurmuzaki, 1, 2, 880. * Vezi de exemplu documentele din 1410 Septemvrie 22 (Surete, I, 1-2); H19 Aprile 8 (Arh. ist. 1, 1, 110); 1423 Martie 31 (Surete, 1,21-3); 1424 Fevruarie 16 (Surete, I, 14-15) ; 1427 Decemvrie 4 (Surete, V, 110-111); 1427 Decemvrie 24 (Ispisoace, 1, 3-4); 1423 Aprilie 15 (Uricar, XVIII, 1-2); 1428 Decemvrie 28 (Wickenhauser, Moldava, 83-4). * Vezi de exemplu documentele din 1409 Aprilie 18 (Arh. ist. 1, 2, 11-12); 1409 Noemvrie 18 (Wickenhauser, Moldava, 55); 1410 Fevruarie 15 (Wickenhauser, Moldava, 56-7); 1411 Aprilie 14 (ibid. 57-9); 142» Aprilie ?5(Venelin, 60-2); 1428 Iulie 8 (Arh. ist., 1, I, 121); 1428 Iulie 24 (Uricarul, II, 251-3); 1429 Iunie 1 (Arh. ist., I, 1, 121-2); 1429 Septemvrie 1. (Ms. Acad. Rom. No. 4606, f. 8); 143) Decemvrie 23 (ibid. f. 13); 1431 Fevruarie 6 (Arh. ist., I, 1, 122-3). 7 L’am întâlnit în 22 de documente, faţă de 16 care au cazul cel de al doilea. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 13 cumentelor acestui voevod, ceaşnicul precede pe stolnic, semn al unui rang ierarhic superior l. In epoca următoare se păstrează această situaţie : izvoarele narative mai însemnate ale secolului XVIII pun toate pe ceaşnic înaintea stolnicului1 2 * 4. Subalternii. In documentul din 1436 de care a fost vorba şi mai înainte, găsim între boieri pe un iBăloş noA'uiuiH 8. Acest titlu poate fi tradus prin „subceaşnic" sau ceaşnic al doilea. Băloş în realitate era însă vel ceaşnic. Ca atare îl întâlnim atât în domniile anterioare* cât şi posterioare5 6; el trebuia să aibă deci aceiaşi situaţie şi în 1436. Titlul de n«A,<n 1627 Noemvrie 13: Zahariia pah. din Zberăşti şi Gligorcea pah. din Cos-teani sunt intre martori. 1 Arh. ist., I, 170. 8 Descriptio Moldaviae, p. 79. 8 Ibid. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 141 Originea. Am văzut că numele obişnuit al acestui dregător» în secolul XV, este ceaşnic, nu paharnic ca în Ţara-Româ-nească. Acest termen care provine din 6aăa (irorfjpiov, Kelch, Becher)1 este de origine slavă. In vechea cehă găsim forma CaSnik (azi Ciănik), în polonă czesnik: la ambele neamuri el de-signă pe dregătorul cu aceleaşi atribuţii ca ale paharnicului nostru (Mundschenk, pincerna)2. La Slavii de sud, Berneker nu-1 menţionează. După toate probabilităţile. Moldovenii au împrumutat acest termen de la Poloni, de la care au luat şi cuvântul ceaşcă (czaszka). * * 1 Berneker, 137. * Ibidem., cf. Kutrzeba, p. 20; Zemicki-Szeliga, p. t0-tt< www.dacoromanica.ro STOLNICUL. Ţara-RomâneascS. AcfSt dregător apare întâia oară în hrisovul din 8 Ianuarie 1394: îndată după cei doi vistieri vine stolnicul Bratu in documentul din 10 Iunie 1415 * e citat ca penultimul dintre martori. A treia oară l’am întâlnit în hrisovul lui Dan 11 din 10 Noemvrie 1424 în care „Manea Stolnicul" e trecut înaintea paharnicului şi comisului1 * 3 *. In documentele următoare, stolnicul figurează în mod obfşnuit printre dregătorii martori. Numele. In documentele slave el poartă întotdeauna numele de ctoahhkx ; în scrisoarea latinească din 2 Martie 1460, dela Dan pret»-ndentul, e numit „magister mensarum" *. Atribuţiile. In privinţa atribpţ'unilor acestui dregător, documentele nu ne dau nici o lămurire, în afară de aceia care se poate scoate din însuşi numele lui. Del Monte ne arată pe stolnic ca „şef al bucătăriei" domneşti (praefectus culinae")5 *. Marele stolnic avea o atribuţie de acelaş caracter ca şi paharnicul: la sărbători sau solemnităţi, el dispunea mâncarea pe masa domnească şi o servea domnului, după cum paharnicul servea băutura. Corespunde aşadar demnitarului numit 6 hi tf)c Tpocîrâ£Yj<: tgu 8îos(5too la Bizanţ®, sto nik în Polona7, Truchsess sau Ktl-chemeister în Germania 8, Kyxs.uHCTpx în Lituania n, etc. Rangul ierarhic. Ca rang ierarhic, am arătat mai înainte că stolnicul pare să fi fost egal în secolul XV cu paharnicul. Documentele din acea vreme îl citează când ina>ntea acestuia, când după el. In secolul XVII constatăm însă că se produsese o diferenţiate : paharnicul ajunsese superior stolnicului. 1 Nicolaescu, Aldea, p. 6, nota. 1 Bogdan, Un chrisov, 112-4. * Bogdan, Braşovul, 21. * Ibid., 326; cf. Hurmuzaki, XV, 53-4. în celelalte documente latineşti, stolnicul nu e trecut printre martori. 1 Mag. ist., V, 46. ‘ Bury, p. 125-6. ’ Kutrzeba, p. 20. 8 Isaacsohn, p. 22-28. ’ Bogdan, Doc., 11, 401-3. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 143 Subalternii. In zilele obişnuite, în locul marelui stolnic, servea la masă unul din subalternii lui: stolnicul al doilea sau al treilea. Nu-i găsim menţionaţi în documentele secolului XV; credem însă că se poate admite existenţa lor în acea vreme, Del Monte ne spune că marele stolnic „are sub el pe marele Şufar (sciuforum magnum: şeful bucătarilor) care'e boier şi mulţi alţi stolnici"1. Şufarul pare a fi un dregător târziu; vom voibi de el cu altă ocazie Stolnicii „mulţi* de care pomeneşte Del Monte, credem că sunt stolniceii cari serveau la masa domnească, aducând mâncărurile şi împărţindu*le la comeseni. In afară de aceştia, mai erau stolniceii din sate. Asupra lor cunoaştem câteva documente dm secolul XVII, care ne arată că ei strângeau dijma din peştele prins în Dunăre şi bălţile de lângă Dunăre. La iO Decemvrie 1622, Radu Mihnea, întărind mănăstirii Znagov gârlele de pe moşia Spanţovul şi zec uiaia din peşte, spune' următoarele: „şi să fie în pace de stolnicii, să n’a'bă nimenilea treabă cu acrie gârle d pre ocina mănăstirii" 1 2. Stolnicii de care e vorba se pare însă că nu au executat întocmai porunca. De aceia, domnul revine asupra ei la 14 Iunie a anului următor: „ţie Iordane ce eşti stolnic la Cornăţel. După aceia-ţi dau în ştire domnia mea pentru rândul sfintei mănăstiri dela Snagov, că au venit călugării de se-au jeluit naintea domniei meale, cum te amesteci şi (n gârlele mănăstirii ce sânt pre ocina Spanţovul, nu fii numai bălţa şi Dunărea cum au fost leagea. Şi ţe-am maj fost SlDS domnia mea şi de alt rând carte ca să te veghi de gârlele mănăstirii*3. La 1 Maiu 1658, Mihr.ea al III întăreşte mănăstirii Xenofon dela sfântul munte stăpânirea peste satele Reclca şi Seliştea Plopului, scutite de dări, şi peste un pod şi mai multe bălţi de peşte, dela care călugării vor avea să ia tot venitul: „iar stolniceii cari vor fi pe bălţile de la Dunăre, nici o treabă să nu aibă cu. ele 4 (a ciuojuihmhh Komopcîc jfoKrr ehth no KAâT wt na a\'hak iihiji Tpc kh mc tcj( Aa hc HMâT). Din aceste documente rezulta că stolniceii aveau dreptul să ia zeciuiala numai din peştele prins în Dunăre şi în baltă. In legătură cu acest drept, aflăm dela Fotino că pescuitul în balta Grecii era rezervat exclusiv mar lui stolnic. Acest privilegiu constituia venitul lui5, întrucât însă Fotino e un izvor foarte târziu, ştirea nu se poate primi pentru epoca anterioară decât sub rezervă. Originea. Cuvântul stolnic (cToaiiHKx) format dela stol (ctoax) masă, este de origină slavă. Miklosich îl constată în rusă (ctoak- 1 Mag. ist., V, 46. * Bianu, Doc., 77. * Ibid., 85. 4 Originalul la mănăstirea Xenofon din muntele Athos. Copie fotografică la profesorul G. Millet, Paris. * III, 496. www.dacoromanica.ro C. C. Giurescu 144 hhkx), bulgară (ctoahhk), cehă (stolnik) şi polonă (stolnik) cu înţelesul pe care-l are şi la noi: dapifer, Truchsess. In sârbă ii dă ca termen corespunzător rpiuanm: şi-l explică prin mhhokiihk AxopcKH sa cToaog*l. Despre dregătorul numit stolnic s’au emis două păreri: 1) JireSek afirmă că el este comun Ţării Româneşti şi Rusiei1, fără să amintească ceva de vre-o influenţă sud-slavă. Istoricii Român’, Xenopol1 * 3, Onciul4, lorga 5 * cred câte şi trei că dregătoria e de origine bulgară, admit deci o atare infuenţă la noi. Documentar, nu se constată un dregător cu numele de stolnic, nici la Bulgari", nici la Sârbi7. Din moment însă ce termenul există la cei dintâi, trebuie să admitem şi existenta dregătorului respectiv8. In ce ne priveşte, credem că termenul a fost împrumutat de la Bulgarii vecini, o influentă rusească, polonă sau cehă fiind exclusă pentru Ţara-Româ-nească. Moldova. Prima menţiune despre stolnicul moldovean este în documentul din 18 Noemvrie 1393, deia Roman voevod. Intre martori se atlă, în locul al şaselea, şi precedând pe vornic „Ju-rie stolnicul*9 10 * 12 13. A doua oară îl întâlnim la 11 Fevruarie 1401, într’uh hrisov dela Alexandru cel Bun : aci e ultimul dintre dregători In documentele următoare, stolnicul apare în mod obişnuit printre boierii martori. Numele. Ca şi în Ţara-Românească, numele obişnuit în actele slave este ctoahhkx u; în cele latineşti e numit odată „da-piffer"1*; in alte două rânduri se întrebuinţează tot numele slav stolnic1#. 1 Dictionnaire, p. 812-3. * Staat, p. 15: Der Walachei und Russland gemeinsam sind kljuCar (klyufi, Schliissel) und stolnik (stol, Tisch). * Ist. Rom., 111, 227. * Cursul 1920-1, p. 235. * Gesch. des rum. Volkes, 1, 253. * Nu-1 men(ioneazâ nici Jirecek, in nici una din lucrările sale. 7 Idem. La Sârbi exista însă un dregător numit stavilhc (dela stăvili, auf-stellen) care după Mikuăkovic şi Novakovic corespunde bizantinului <5 erei tij; TpaTtâCrjţ. (Staat, I, p. 16-7). s Faptul că nu e dovedit documentar se datoreşte poate şi materialului istoric restrâns de care dispune vechea istorie bulgară, în special în ce priveşte dregătorii. * Rev. ist. arh. fii., VII (1894) p. 367-8. 10 Surete, VIII, 8i-2. Pentru dată vezi Onciul, Datele, p. 215. Cf. C. C. Giu-rescu, Les manuscrits... p. 11-12. u Am întâlnit odată şi forma ctoaohhkx (doc. din 1407, Hurmuzaki, I, 2, 827-8) 12 Document din 1499, Iulie 12 (Bogdan, Doc., 11, 441), 13 Document din 4 Aprilie 1459 (ibid., 11, 268) şi 10 Iulie 1468 (ibid., II, 299; cf. Hurmuzaki, XV, 67). www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la sludiul mar'lor dregătorii în secolele XIV şi XV, 145 Atribuţiile acestui dregător sunt identice cu acelea ale stolnicului din Ţara-Românească. Bandini îl defineşte ca „praefectus culinae et mensae" l. In această calitate el avea supravegherea bucătăriei domneşti, iar la zile mari şi sârbăiori, servea la masă, punând înaintea domnului mâncărurile. In restul anului, atribuţia aceasta revenea subalternilor săi: stolnicul al doilea şi al treilea1 2. Interpolaţia atribuită lui Mihail Călugărul ne spune următoarele despre atribuţiile marelui stolnic: „La zile mari şi la veselii domneşti, îmbrăcat în haine domneşti şi viind înaintea bucatelor domneşti, le tocmeşte pre masă înaintea domnului cu tipsiile şi dvorbitoriu într’acele zile".3 4 5 Miron Cosfin adaogă amănunte despre costumul acestui dregător şi despre subalternii lui : „Marele stolnic la solemnităţi s ă la masa domnească, îmbrăcat cu caftan cu flori de aur„ ad instar" stofei numite lama şi încins cu o mătase roşie. De el depind grădinari', pescarii şi toate lacurile de lângă Prut şi Nistru, cele de lângă Dunăre fiind răpite de către Turci"*. Dela Dimilrie Cantemir aflăm că marele stolnic „şeful întregei bucătării a Domnului şi a tuturor servitorilor ei" servea la masă, la solemnităţi, numai „până la al treilea pahai"6. Acest amănunt de ceremonial ne arată, ca şi în Ţara-Românească, o diferenţiare a „serviciului* a cărei început e însă greu de fixat în timp. întâlnim uneori în documentele moldoveneşti, între martorii dregători, câte doi stolnici în acelaş timp. Astfel la \l August 1436 găsim pe Doirocuş stolnicul şi Berindei stolnicul6; la 8 Martie 1442 pe Bogdan stolnic şi Berindei stolnic7 8, la 1443 Mai 28 pe Bogdan şi pe Radu Pisc3. Inlr’un document din 23 Aprilie 1448 apar trei dregători de acest fel: David, Toader şi 1 Anale, XVI, 314. 7 Stolnicii erau responsabili dacă mâncarea era rea sau otrăvită. în letopiseţul lui Miron Costin, povestindu-se încercarea de otrăvire a vornicului Bucioc de către Gaspar Vodă, se spune că acesta din urmă, spre a nu trezi bănuieli, a simulat şi el otrăvirea: .A doua zi s’au făcut râzbolit şi Gaspar Vodă, dând vina stolnicilor că au făcut bucatele cotlite". (Letopiseţe, I, 27 '). 4 Ureche-Simion Dascălul, p. 23, aparat. — Paul de Alep nu pune în lista sa de dregători şi pe stolnic. Are însă câteva rânduri despre un dregător numit „ashyi“, sau pâfa; xeiUxp'.o; în greceşte şi tabbakh-bashi în turceşte. Atribuţiile acestuia ne fac să credem că el e tot una cu stolnicul. într’adevăr, iată cum îl prezintă Paul de Alep: „Ashyi sau pă-faţ xeXXipio; sau Tabbakh-Bashi adecă primul bucătariu, de câte ori venea cu mâncarea dusă de servitori, totdeauna o prezenta demnului, ridicând capacul. Dacă îi plăcea, domnul o punea dinainte în tăcere şi mânca, apoi aducându-se o altă mâncare, dacă nu-i plăcea, domnul ridica ochii ca semn şi bucătarul o lua şi o punea sub masă (ed. Belfour, I, p. 56; cf. Arh, ist., I, 2, 66). 4 Arh. ist.. I, 1, 170. 5 Descriptio Moldaviae, p, 79. 4 St. şi Doc., XIX, 11. 7 Arh. ist., I, 1, 74-5. 8 Surete, V, 115-6. 10 www.dacoromanica.ro 146 G C. Giurescu Radu Pisc1. In timpul lui Ştefan cel Mare am întâlnit deasemenea câte doi stolnici: La 12 Septemvrie 1464 apar între martori Zbiară stolnicul şi Luca stolnicul1 2 *. In 1488, voevodui confirmă lui Ion Frunteş stolnic un sat de cumpărătoare; în acelaş timp între martori, diacul trece pe Matei stolnicul8. Aceste repetate exemple dovedesc ele oare că stolnicia era o dregâtorie dublă ? Credem că se poate da un răspuns negativ. In afară de domnia comună a lui Ilie şi Ştefan, când fiecare din domni şi-a avut dregătorii săi4, în restul secolului XV, n’au existat în acelaş timp câte doi mari stolnici în funcjie. Cazurile din documentele de mai sus se pot explica prin practicile de cancelarie de care a fost vorba în repeţite rânduri. Unul din cei doi stolnici trebuie să fi fost sau vtori sau biv vel stolnic. Astfel de pildă Do-mocuş din 17 August 1436 era după toate probabilităţile la acea dată biv vel stolnic. Intr’adevăr îl întâlnim ca stolnic încă din primii ani de domnie ai lui Alexandru cel Bun, la 1» Aprilie 14U95 * *; se poate deci admite ca după 27 de ani, el să fi părăsit această slujbă, diacul nu a adăogat însă particula lămuritoare. Un exemplu edificator a acestei practice de cancelarie ne oferă cazul lut Bogdan stolnicul din 28 Mai 1443. Documentul examinat izolat pare a arăta că atât Bogdan cât şi Radu Pisc erau ambii stolnici în funcţie. In realitate însă, cel dintâi ieşise din dregătorie, după cum ne dovedeşte documentul anterior cu două luni, din 6 Martie in care Bogdan are adevăratul titlu: biv stolnic". Se poate deasemenea, după cum am spus, ca unii din cei doi dregători amintiţi în acelaş timp în documente să fi fost în realitate vtori stolnic. Exislenţa acestui subaltern ne e dovedită încă din limpul lui lliaş. Intre boierii săi cari jură credinţă lui Vladislav al Poloniei e şi Berindei stolnicul. Pecetea acestui dregător are însă legenda: tifuaTK naţia urpf ii.v.-kM n«A* CT]M*r«] ceta ce ne dovedeşte că înainte de a fi vel stolnic el fusese vtori sau al doilea sto!n!c. Acesta, credem, e şi cazul lui Luca din timpul lui Ştefan cel Mare. La 12 Septemvrie 1464, el trebuie să fi fost viori stolnic, deoarece vel stolnic era Zbiară (sau Zb erea). Acesta din urmă păstrează dregâtoria şi în anul 1 Uljanickij, 71-2; şi in Uricarul, XI, 68-70, cu data greşită 1447. * Bogdan, Doc., I, f4. * Jbid., 363-4; cf. un caz similar in documentul din 14 Martie 1489 unde apare Toader stolnicul Intre vânzătorii unui sat iar in lista de martori Ion Frunteş stolnicul. (BogJan, Doc., I, 37C-7). Alte documente în care întâlnim câle doi stolnici tn acelaş timp sunt: 1446 Ianuarie 25 (Uljanickij, 68); 1448 Fevruarie 23 (Bogdan, Contribuţiuni, 637-8); 1449 Septemvrie 15 (Surete, I, 276-8). 4 Vezi mai sus, p. 81-82. * Arh. ist., I, 2, 11- 2. ‘ Hurmuzaki, I, 2, 880. ' Hurmuzaki, I, 2, 867. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni Ia studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 147 următor abia în Iunie 1466 găsim în locul lui pe Luca *. Aceiaşi ni se pare a fi şi explicaţia lui Frunteş stolnicul din 1488. El trebuie să fi fost vtori, superiorul lui fiind Matei care e constatat ca vel stolnic şi în documente precedente* * 3. Rangul ierarhic. In privinţa rangului ierarhic al stolnicului, trimitem la cele spuse mai înainte, p. 138-9- Subalternii. In zilele obişnuite, rolul mqrelui stolnic era îndeplinit de subalternii săi : vtori stolnic şi treti stolnic. Pe cel dintâi îl găsim documentat, după cum am văzut, pe vremea Iui Hiaş. Despre treti stolnic nu avem nici o menţiune din secolul XV ; credem însă că exisla pe vremea lui Ştefan cel Mare4. Supt aceştia erau apoi stolniceii care aduceau mâncăiurile dela bucă* tărie Ia masa domnească şi serveau pe boier*. Dimitrie Cantemir dă cifra de 24 5 *; nu se poate preciza numărul lor pentru secolul XV. In afara de aceştia, erau stolniceii din sate care alcătuiau o breaslă deosebită, ca şi spătăreii, pâhărniceii, etc. Documentele nu ne lămuresc asupra atiibuţiunilor lor; probabil însă că se asemănau in privinţa aceasta cu stolniceii din Ţara Româ-neas:ă. Apropierea e determinată de numele identic şi de spusele lui Miron Costin care afirmă că de marele stolnic depindeau pescarii şi toate lacuri'e de lângă Prut şi Nistru. Am văzut o situaţie asemănătoare în Ţara-Românească. Inversând acuma comparaţia, e foarte probabil ca stolniceii moldoveni să fi avut o atribuţie asemănătoare cu aceia a stolniceilor din Muntenia: ei să fi fost adică însărcinaţi cu strângerea dijmei din peşte 8. Primele ştiri documentare ce cunoaştem despre stolnicei, sunt din secolul XVI. In 1546, Aprilie, Petru Rareş întăreşte lui Ioan Golâe stolnicei (iwhx roAxu ctoahhm(aS) o cumpărătură în satul Ubereşti pe Prut7. La 24 Septemvrie 1554 „Banul stolnicei" şi alţi cetaşi cumpără o poiană dela Alexandru Lăpuşneanu 8. In 1563, 1568 şi 1577, trei întăriri de stăpânire de moşie lui Lupu stolnicei (A8nt cTOAHHMtA)9. Un „Isaico stolnicei" din Movileni e pomenit într’un document din 7 Aprilie 1587 10 *, un „Simion stolnicei" către 1600 11 * Vezi documentele din 3 Martie, 11 Aprilie, 13 Decemvrie (Bogdan, Doc., I, 88-92). * Bogdan, Doc., I, 104. * Din anii 1486-8 (ibid., I, 290-356). * El e dovedit pe vremea lui Lăpuşneanu (Vechile Cronice, p. 233). * Descriptio Moldaviae, p. 87. 0 într’un document din Aprilie 1488 se vorbeşte de „dijma din peştele proaspăt" ce seva vâna pe hotarul satelor Leucuşenii şi Dragomireştii. Această dijmă Ştefan o confirmă „Mitropoliei" de Roman, căreia îi fusese dată de către Alexandru cel Bun. (Bogdan, Doc. I, 341-2). 7 Surete, I, 214-5. 8 Arh. ist. I, 1, 66-7. 9 Ispisoace, I, 113, 119-120 şi 146. *• Surete, II, 322-4. “ Ibid. p. 17. www.dacoromanica.ro 148 C. C. Giurescu Ionaşco stolnicel vinde moşie Ia 22 Martie 1618 Astfel de exemple s’ar putea înmulţi; întrucât ele nu ne dau însă ştiri noi despre aceşti subalternia, socotim suficiente pe cele de mai sus. Trebuie să se observe însă că citatele de mai sus nu ne lămuresc întotdeauna dacă e vorba de stolniceii dela curtea domnească sau cei din sate. Veniturile. In privita veniturilor stolnicului, primele ştiii, de altfel destul de vagi şi acestea, sunt dela Dimitrie Cantemir. Ni se spune anume că în afară de alte venituri, i se dau stolnicului şi anumite provizii din bucătăria domnului9. Rămâne ca această afirmaţie să se verifice şi pentru epoca veche. Originea. Am văzut că termenul stolnic se constată în rusă, polonă, cehă şi bulgară, având acelaş înţeles ca şi la noi (da* * pifer, Truchsess). Pentru Moldova, o influenţă cehă, rusă sau bulgară ni se pare exclusă din considerente geografice şi politice. Termenul a putut veni deci sau din Ţara-Românească, organizată mai de timpuriu sau din Polonia, care dăduse curţii moldovene şi titlul ceaşnicului. Nu avem un argument hotărâtor pentru una din aceste două ipoteze; lăsăm aşadar problema deschisă. 1 Ispisoace, II, 113. * Există un document din 10 August 1676 în care stolnicelul apare ca agent executor al hotărâiii domneşti. în zisul document se spune că un anume Posto-lache, împrumutându-se dela Ciudin, ţigan din Bârlad, îşi pusese casa amanet acestuia. Fugind apoi fără să-şi plătească datoria, Ciudin se duce la Vodă „ş-am vinit cu un stolnicel de au oprit casăli1*, sp ne el în document (Surete, V, 198). Rolul de agent executor pe care-1 are aici stolnicelul nu credem să fi fost o îndatorire specifică a acestui subaltern, ci una de caracter incidental. Domnul îl va fi trimis pe el, fiindcă se afla mai la îndemână; în lipsa lui, putea trimite pe un alt subaltern. Deobiceiu, agenţi executori erau armaşii şi uneori portarii. s Descriptio Moldaviae, 79-80. www.dacoromanica.ro COMISUL. Ţara-Românească. Comisul e citat pentru prima oară în documentul din 10 Iunie 14151; a doua oară II găsim trecut înlr’un hrisov din 10 Noemvrie 1424 dela Dan II*. De aci înainte el apare în mod curent pentru martorii hrisoavelor şi cărţilor domneşti. Numele. In documentele slave e numit întotdeauna komhcz, koa\hcs; în cele latineşti magister agazonum1 * * 4 adică la fel că în actele latine din Ungaria. Atribuţiile. Asupra atribuţiilor acestui dregător, documentele nu ne dau nici o ştire; trebuie deci să ne adresăm izvoarelor posterioare, numite de noi narative. Del Monte ne spune următoarele: „Comisul cel mare este şeful staulului; are sub sine un al doilea, al treilea, al patrulea şi mulţi alţi comişi. Datoria lui este să prepare fânul atât pentru grajdurile domnului cât şi pentru caii oaspeţilor"5. Aşadar comisul avea grijă de caii domneşti ; el corespunde demnitarului numit lovaszmester în Ungaria (magisfer agazonum regalium sau comes stabulorum în documentele latine)6, Marschal în Germania 7, koniuszy în Polonia8, kom's s konmi în Bulgaria9, 6 xo[j.yj<: too otaoXoo la Bizanţ10. 1 Bogdan, Un chrisov, 112-4. 7 Bogdan, Braşovul, 24. 8 în secolul XVII am întâlnit în două rânduri (documentele din 10 Martie 1631: A'chiv, p. 522 3, nota 1; 30 Iulie 1634: Ştefulescu, Doc. 464) şi denumirea di KOHWiu care trebuie considerată ca o inovaţie de cancelarie. * Documentele din 1460 Martie 2: Barlabasch magistro agazonum (Bogdan, Braşovul, 326; cf. Hurmuzaki, XV, 53-4); 1507 Decemvrie 3: Perwol magister agazonum (Bogdan, Braşovul, 354-6; cf. Hurmuzaki XV, 177-9 care are lectura: Perwl). 5 Mag. ist., V, 45-6. • Bartal, 397. 7 Isaacsohn, p. 20. 8 Zernicki-Szeliga, p. 11; în doc. latineşti agazo, magister stşbuli, vezi Cro-mer, 135. 9 JireCek, Bulgaren, 386. 10 Bury, 113-4. www.dacoromanica.ro 150 C. C. Giurescu Rangul ierarhic. în privinţa rangului ierarhic al comisului, iată ce aflam din documentele secolului XV: Până la apariţia stratornicului, constatat documentar prima oară in 1443 l, el e citat, cu o singură excepţie, la sfârşitul listei de dregători, după paharnic şi stolnic. Excepţia o constitue actul din 1415 in care comisul e trecut înaintea acestor doi. După ce apare insă stra-tornicui sau postelnicul, comisul ocupă în general penultimul loc în lista de martori *. Când această dregătorie e ocupată de un boier important ca neam atunci ordinea citării se schimbă. Un exemplu sugestiv în privinţa aceasta ne oferă Danciul Cra-iovescu. E1 a ocupat timp îndelungat funcţiunea de comis, din 14891 * 3 4 până în loOz*. în marea majoritate a documentelor din acest interval, comisul Danciu e trecut înaintea spătarului, paharnicului şi stolnicului5 *, deşi aceştia, în mod nor.nal, îi preced ca rang ierarhic. — în a doua jumătate a secolului XVII raportul faţă de postelnic va fi inversat: acesta precede pe comis, de unde ma< înainte îi fusese inferior8. Subalternii. Despre subalternii marelui comis nu găsim ştiri în secolul XV. Nu sunt documentaţi nici comisul al doilea sau viori comis, nici comişeii care aveau de fapt în seama lor îngrijirea cailor7. Existenţa lor însă credem că trebuie admisă fără discuţie Întrucât corespundeau unei nevoi esenţiale a curţii domneşti. E foarte posibil să fi existat încă din secolul al XV şi un comis al treilea. Aceiaşi lipsă de ştiri şi în ce priveşte comişeii din sate, amintiţi în unele izvoare din secolul XVII şi XVIII8 şi care alcătuiau o breaslă ca şi spăfăreii, vistlernlceli, etc. Veniturile. In privinţa veniturilor marelui comis, documentele păstrează tăcere completă. Del Monte ne spune că mai înainte, comisul „avea venit bun“ fără să specifice din ce consta el9. Putem admite însă că în acest venit trebuiau să intre, pentru 1 Vezi mai jos, p. 155. * Vezi de exemplu documentele din: 1456 Aprilie 15 (Arh. ist., I, 1, 142); 1467 Ianuarie 15 (Miletic, 125); 1471 Ianuarie25 (Venelin, 95-6); 1472 Aprilie3 iVenelin, 111-112): 1476 iulie 4 (Venelin, 118-9); 1482 Iulie 13 (Lapedatu,71); 1483 Ianuarie 17 (ibidem); 1483 Aprilie 5 (Ştefulescu, Doc., 26); 1487 Iulie 31 (Lapedatu, Vlad, 72), e c. 8 Document din 6998/.489, Septemvrie 11 (Miletic, 131-3). 4 Filitti, Craioveştii în Conv. Lit. LIV, No. 3, p. 197. * Vezi de pildă doc. din <492 Mai 6 (Lapedatu, Vlad, 74); 1493 Aprilie 10 (Ştefulescu, Tismana, 198-200); 1494 Aprilie 1 (Lapedatu, Vlad, 76) 1495 Aprilie 19 (ibid., 76). * Vezi documentele în publicaţiile lui lorga, Ştefulescu, Ghibâncscu. 7 O menţiune despre comişel în Istoriile Domnilor Ţării Româneşti, p. 158; Paul de Alep spune despre aceşti subalterni următoarele: „Merită â fi observat că cei mai mulţi comişei, ce poartă grija cailor domneşti şi boiereşti, sunt originari din ţara noastră şi din Egipt, mahomedani şi creştini." (Ed. Belfour, i, p. 132. Cf. Arh. ist., I. 2, 95). * Istoriile, p. 174; Fotino, 111, 356; trad. Sion, 111, 2J9. 9 Mag. ist., V, 46. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 151 o bună parte, darurile subalternilor, a căror numire depindea de el. Originea. Cuvântul comis, ca şi acela de logofăt şi vistier, ne îndieaptă spre Bizanţ. Se constată acolo, începând din secolul VI, un dregător numit 6 xdfiYjc twv [iaaiX'.xâv acaoXcov, sub a cărui supraveghere se afla grajdul imperial1. Dela Bizantini, titlul şi funcţiunea a fost împrumutată de Bulgari, la care constatăm un dregător numit „komis s konmi" sau „comisul cu caii*". La Serbo-Croaţi dregătorul respectiv nu poartă numele de corni.» 1 * 3 *, aşadar titlul n'a putut fi împrumutat de cancelaria Ţării-Româneşti decât dela Bulgari. E una de puţinele dregătorii pentru care filiaţia se poate stabili în mod precis. Moldova. Prima menţiune despre comis e în documentul din 19 Septemvrie 1435, dela Iliaş şi Ştefan *. Ultimul dintre martori e „Sfanciul comis"; el apare în aceiaşi situaţie, cu acelaş loc şi in actul posterior cu o lună, din 18 Octomvrie 5 *. In documentele următoare comisul e unul din martorii obişnuiţi. Faptul că acest dreg tor nu se întâlneşte în hrisoave pe timpul lui Alexandru cel Bun, a făcut pe Picot şi Bengescu să creadă că el a fost instituit de fiii acestuia, de Iliaş şi Ştefan Aceiaşi opinie pare a avea şi Gh. Popovici7. Am arătat mai sus (p. 27) părerea noastră : Comisul a trebuit să fie printre cei dintâi dregători ai statului moldovean, deoarece corespundea unei necesităţi esenţiale a curţii domneşti. Credem deci, nu numai că n’a fost instituit de fiii lui Alexandru cel Bun, dar că e anterior acestuia. 1 Bury, p. 113-4. — Această dregătorie nu se află la Pseudo-Codinos. ‘ Jirecek, Bulgaren, 386. — Jirecek dă aceiaşi atribuţie şi strator-ului bulgar pe care-1 consideră ca „der oberste Stallmeister“ (o. c., p. 386). Să fi existat oare doi dregători bulgari cu nume diferite, dar având aceiaşi atribuţie? Sau ambele denumiri designează în realitate pe unul şi acelaş dregător? Lucrul nu e imposibil, date fiind cazurile similare dela noi: paharnic şi ceaşnic în Moldova, postelnic şi stratornic în Ţara-Românească. * Staat, I, 14-15. în documentele latine din Croaţia Isec. IX-X) el e numit „jupanus cavallarius“ (ibid). * Arh. ist., f, 2, 18-19. 5 Hurmuzaki, I, 2, 859-69; pentru dată vezi Giurescu, Cronologie, 739. * Alexandre... p. 83. 7 Zicem „pare" deoarece textul lui Popovici nu e deajuns de lămurit: „nu cjioaştem până acum documente dela acest domn (id. est Alexandrul) ce ne-ar arăta existenţa de boieri spătari şi comişi. în actele feciorilor lui Alexandru apar aceste două din urmă boierii." (Conv. Lit., XX (1886) p. 681,). înseamnă aceasta că zişii dregători, spătarul şi comisul, au fost înfiinţaţi de Iliaş şi Ştefan sau numai că ei sunt constataţi documentar în timpul acestora, deşi existau de mai înainte? www.dacoromanica.ro 152 C. C. Giurescu Numele. în documentele s'ave e numite komhcx, komhc ; în cele latineşti se întrebu’nţează acelaş titlu1; odată se dă şi echivalenta «agazonum magister alias comiss*1 2 *. Atribuţiile comisului moldovean sunt asemenea cu ale celui muntean. El e arătat ca «agazonum et stabuli praefectus* de către Bandini, fără alte lămuriri*. Interpolata atribuită lui Misail Călugărul defineşte pe comis în felul următor: «Ispravnic pre povodnici şi pre toţi caii domneşti şi împodobind povodnicii în podoabe domneşti şi mergătoriu înaintea povodnicilor şi a domnului*4. Miron Costin şi Dimitrie Cantemir arată obligaţia pe care o a-vea comisul să se îngrijească de fânetele care produceau furajul necesar. Cel dintâi spune: „Marele comis având sub sine alţi doi comişi care poartă grija grajdului; el poartă grija fâ-neţelor şi altor furaje pentru caii domneşti*5 *. Cel de al doilea dă următoarea definiţie : «Comisul mare, şeful grajdului are în grija sa toate grajdurile Domnului, uneltele şi servitorii lui, fierarii şi meşterii pentru făcutul carelor. E mai mare peste Branişte, o fâneaţâ foarte mare lângă râul Şiret şi are grijă să se cosească acolo fânul pentru nevoile curţii domneşti* ®. E probabil ca atribuţia arătată de Dimitrie Cantemir de şef al Braniştei să fi avut o comisul încă dela început. Documente sigure în privinţa aceasta nu avem însă decât din secolul XVII. La 21 Iunie 1658, Toderaşco, vel comis scrie „la feSoril lui* «Ia Brănişteri* porun-ciniu-le să lase în pace satul clucerului Buhuş7. Acelaş ordin şi dela „Darie vel comis* şi dela «Frătiţa vel comis*8. Afară de o singură excepţie, toate celelalte documente au, în lista de martori, numai un singur comis. Chiar în timpul domniei comune a lui Iliaş şi Ştefan nu se constată documentar o dedublare a acestei dregătorii, deşi ea a putut exista. Excepţia de care vorbeam este documentul din 12 Septemvrie 1464 în care diacul trece printre martori pe lângă Ion (comisul) şi pe un al doilea „Neagu comis* 9. Ion, cu numele întreg Ion Bou-reanu, e marele comis în funcţie : el e constatat ca atare şi în alte documente din acelaş an 10. Neagu e, după toate probabili- 1 Documente din 1459 Aprilie 4: (sigillum) Boerani comissi (Bogdan, Doc., II, 268); 1468 Iulie i7: Nag comis (Bogdan, Doc., II, 299; cf. Hurmuzaki, XV, 67). * Bogdan, Doc., II, 441. * Anale, XVI, 314. 4 Ureche-Simion Dascălul, p. 23, aparat. 5 Arh. ist., I, 1, 170. * Descriptio Moldaviae, p. 80. 7 Rosetti, Bohotinul, p. 217. * Ibid., p. 219, no. XXXII şi XXXIII. “ Bogdan, Doc., I, 84. 14 Vezi doc. din 28 Aprilie, 11 Iunie şi 2 Noemvrie (Bogdan, Doc., I, 78-9, 81 şi 86). www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 153 tăţile, vtori comis ; în 1465 Martie 3 îl găsim ca vel comis în locul lui Ion Boureinul făcut pârcălab de Neamţ1. Rangul ierarhic. Ca rang ierarhic, comisul e inferior tuturor dregătorilor cercetaţi până acum. In listele de martori a documentelor secolului XV el vine aproape întotdeauna la urmă şi e citat, în general, după stolnic1. Aceiaşi situaţie are el şi mai târziu, după cum rezultă din spusele lui Miron Costin 1 * 3 şi Dimi-trie Cantemir4. Subalternii. Din analiza documentului cu data 12 Septemvrie 1464 rezultă, după cum am văzut, că cel de al doilea comis citat în lista de martori, trebuie să fi fost vtori comis. Acest subaltern avea de fapt grijă de grajdurile domneşti, vel comisul servind, ca şi ceilalţi mari dregători, numai la solemnităţi şi zile deosebite 5. Nu se constată documentar şi existenţa unui treti comis în secolul XV; dat fiind că Brzeski îl menţionează pe vremea lui Lăpuşneanu6, e foarte posibil că el să fi existat încă din secolul anterior. Vtori şi treti comisul erau ajutaţi de mai mulţi comişei, a căror număr nu se poate fixa din lipsă de ştiri. Prima menţiune cunoscută muă despre aceşti comişei e în documentul din 22 Martie 1507 prin care se spune că Ştefan cel Mare a dăruit jumătate de sat din Bâtineşti „lui Harvat biv comişel" QapsaTS kkikiu^mS k^uhiiuaS) 7. O carte domnească din 2t Decemvrie 1573 ne vorbeşte de un L&zăr comişel (20 prin care acest i comunică lui Pâtraşco Başotă din Bodeşti „că s’au jeluit sluga noastră Lupul Prăjescul pre lonaşco vătaf de comişei din Uscafi, zicând că i-au arat lonaşco... o bucată de hotar" s. Amănunte asupra acestor comişei lipsesc din cauza insuficienţii ştirilor documentare. Despre veniturile marelui comis, documentele secolului XV nu ne dau nici o lămurire. Dimitrie Cantemir ne spune că are „un anumit venit" dela fânul cosit in Branişte *. In afară de aceasta, mai ia pe fiecare an câte două zeci de galbeni morărit dela morile de pe ŞiretB. întrucât se poate aplica această ultimă ştire secolului XV, rămâne s’o dovedească documentele ce se vor mai găs:. Originea. Titlul de comis neîntâtnindu-se la Unguri, Ruşi şi Poloni, supoziţia cea mai probabilă este că el a fost luat de Moldoveni din Ţara-Românească, a cărei organizare administrativă era mai veche. 1 * * 4 1 Ispisoace, II, 61. * Ibid., 130. Vezi şi cartea domnească din 30 Maiu 1621 dată de Alexandru lliaş lui Cristea aprodul spre a-şi apăra moşia de către „Cristea comişelul* (Surete, II, 189). 8 Ispisoace, III, 134. Revine şi în documentul din 29 Aprilie 1620 [ibid. 136) prin care domnul hotlrăşte să se facă hotărnicie spre a se curma neînţelegerea. Intr’un document posterior, lonaşcu, deşi vătaf de comişei e numit totuşi nu.nai „comis de in Usc iţi“ [ibid. 136). 4 Descriptio Moldaviae, p. 80. 8 Ibidem. www.dacoromanica.ro STRATORNICUL SAU POSTELNICUL. Ţara-RomâneascS. Cităm împreună aceste două denumiri, deoarece, după cum vom arăta mai jos, ele se referă Ia unul şi acelaş dregător. Cea dintâi menţiune despre stratornic este într’un document din 1443 prin care Basarab întăreşte mănăstirii Cut-lumuz stăpânirea peste moşiile ei din Ţara Românească : ultimul dintre martori e „Dumitru stratornic" l. A doua oară îl întâlnim în documentul din 15 Aprilie 1456» în care „Radul stratornic" e deasemenea ultimul dintre martori ®. In actele următoare acest dregător revine în mod curent, uneori singur, de cele mai multe ori insă câte doi împreună şi citaţi deobicei la sfârşitul listei de martori. Postelnicul e pomenit pentru întâia oară înfr’o scrisoare din 2 Martie 1460 a lui Dan pretendentul adresată Braşovenilor. Printre boierii care-l însoţesc şi al căror nume se află în zisa scrisoare, este şi „Apostol magister Iectorum" *, adică Apostol postelnicul. A doua oară întâlnim pe postelnici, căci sunt doi ca şi stratornicii, în hrisovul din 17 Ianuarie 1483. La sfârşitul listei de martori, iarăşi deci Ia fel ca stratornicii. sunt citaţi „Colţea şi Rodea postelnici" *. De aci înainte postelnicul sau, foarte adesea, postelnicii sunt printre dregătorii martori obişnuiţi. S'a admis până acum în istoriografia noastră că stratornicul şi postelnicul erau doi dregători diferiţi, primul având rolul de conducător de armată, general, cel de al doilea purtând grija patului domnesc, corespunzând aşadar şambelanului din apusB. 1 2 * 4 1 Originalul la M-rea Cutlumuz din Athos. Copie fotografică la profesoru G. Millet, Paris. 2 Arh. ist. I, 1, 142. s Bogdan, Braşovul, 326; cf. Hurmuzaki, XV, 53-4. 4 Lapedatu, Viad. 71. 8 lorga, Gesch. d. rum. Volkes, I, 253; AceUş, Ist. Rom. în chipuri şi icoane, II, p. 150—1; Acelaş, Scrisori de boieri, p. 1I-II1; Acelaş, Hist. des Roum. p. 114-7; cf. Hurmuzaki, XV, 189, nota 4. www.dacoromanica.ro 156 C. C. Giurescu Din cercetarea documentelor am ajuns însă la altă concluzie anume că stratornic şi postelnic sunt două denumiri pentru unul şi acelaş dregător. Să dovedim mai întâi această afirmare. Dela început e interesant de relevat faptul că aceste două titluri nu le-am întâlnit niciodată împreună. In documentele în care apare stratornicul, nu găsim pe postelnic şi viceversa. Pe de altă parte, se constată în documentele dela sfârşitul secolului XV o ciudată alternantă a acestor două titluri: ele sunt purtate în mod succesiv şi la mic interval de unul şi acelaş boier. Iată un exemplu caracteristic: La 13 Iulie 1482 găsim într'un docu* ment pe „Colţea şi Rodea stratornicila 17 Ianuarie 1483: «Colţea şi Radea (recte: Rodea) postelnici" 1; la 12 Mai 1483: «Colţea stratornic" *; la 1 Iunie 1483: «Coltea şi Rodea postelnici"1 * * 4; la 5 Aprilie i485: «Colţea postelnic"5; la 31 Iulie 1487; «Cotţea şi Negru postelnici"6; la 27 Noemvrie 1487: «Neagu şi Rodea postelnici"7. Cu alte cuvinte: Colţea e numit întâi stratornic; la şase luni după aceia postelnic; peste două luni iar stratornic şi la urmă din nou postelnic. Tot aşa şi Rodea: La început e stratornic, după aceia postelnic, apoi din nou stratornic şi la urmă iar postelnic. Cum se explică o asemenea alternanţă la interval aşa de scurt? Dacă s’ar fi schimbat domnia între timp, s’ar putea spune că a avut loc cu acest prilej o mutare între dregători, deşi în forma în care e arătată, o astfel de mutare ar părea cu totul ciudată. Dar această explicaţie nu poate fi invocată, deoarece în intervalul 1482-1496 e acelaş domn: Vlad Călugărul. Aşadar, alternanţa nu poate fi explicată printr’o „mişcare" a dregătorilor, rezultat al unei noi domnii. Pe de altă parte nu vedem ce l'nr fi putut îndemna pe Vlad Călugărul să facă pe acelaş boier şi la un interval aşa de scurt, în două rânduri postelnic şi îi două rânduri stratornic. Explicaţia cea mai probabilă este că avem de a face cu două titluri deosebite, pentru una şi aceiaşi dregătorie după cum în Moldova, în cancelaria domnească din timpul lui Ştefan se întrebuinţau două titluri: ceaşnic şi paharnic pentru a designa pe acelaş dregător. Această concluzie capătă şi următoarea confirmare documentară : Dascălii sloueneşti dela şcoala domnească din Bucureşti traduc pe stratornic prin postelnic. Ni s’a păstrat un document slav din 29 Ianuarie 1500, dela Radul cel Mare, împreună cu traducerea sa românească, făcută în 1754 de Lupu dascălul slo- 1 Lapedatu, Vlad, 71. 1 ibid. 8 ibid. 4 Venelin, 124—6. 5 Ştefulescu, Doc. 26. * Lapedatu, Vlad, 72. 7 Ştefulescu, Doc. 29. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 157 venesc dela zisa şcoală l. In aseastă traducere, titlul de „stra-tornici" dat lui Radul şi Dragomir în actul slav, este redat de către traducătorul oficial prin «postelnici". Ceea ce dovedeşte că ambii termeni sunt echivalenţi. Odală dovedit acest lucru, alternanţa titlurilor postelnic şi slratornic aplicate unuia şi ace-luiaş boier, nu mai prezintă nicio particularitate. Ambele însemnând acelaş lucru, fiind echivalente, alternanţa lor nu înseamnă o schimbare de dregătorie ci numai una de titlu, pur formală. Colţea şi Rodea rămân deci fără întrerupere postelnici sau stra-tornici, iar nu postelnici şi stratornici. Un fenomen similar, după cum am spus, întâlnim în Moldova, în timpul lui Ştefan cel Mare: uunl şi acelaş boier e numit când ceaşnic, când paharnic 1 2. Numele. în documentele s'ave întâlnim formele nocTiAtiHKx şi cTpdTdpHHKx (plural: nocTCAHHiţH şi cTpdTdpHHHH) având uneori adâogaiă şi particula vel (riahkx) 3. în documentele latineşti acestor titluri le corespund „rmg.s.er lectorum"4 5 şi „cubicularius"6 Atribufia postelnicului reiese atât din numele său slav (dela poştei, pat) cât şi din cel latin : el era dregătorul care avea grijă de patul şi de odaia de culcare a domnului. Corespunde aşadar dregătorului numit în actele latine ale Ungariei „cubicu-lariorum regalium magistei"8, la Croaţi postelnic7, la Bizanţ 6 îrapaxoijiwjievoi; tou xotTtovoc8, etc. Del Alonte descrie atribuţiunile postelnicului în felul urmă- 1 Ambele Ia mănăstirea Cutiumuz, Athos. Cdpii fotografice la profesorul G. Millet, Paris. * Aşa de pildă, Ion ceaşnicul din 2) Septemvrie 1479 (Bogdan, Doc. I, 235) e numit paharnic la i7 Aprilie 14H0 (ibid. I, 239), apoi iar ceaşnic la 27 Mai 1480 (ibid, I. 241), din nou paharnic la l Fevruarie 1481 (ibid. I, 249) şi In cele din urmă tot ceaşnic (15 Oct. 1481 : ibid. 1,259).—Un alt caz similar, de titluri duble pentru una şi aceiaşi dregătorie este cu vornicii de gloată şi vornicii de poartă. * Termenul preadstatel npIfACTdTfA care se întâlneşte în două documente de pe vremea lui Matei Basarab (1634 Iulie 30: nan KOCTauAHH Bt/UKIH np’kACvaTlA, Ştefulescu, Doc. 464 şi 1634 Decemvrie 25: „Drăguşin şi Cons-tandin vtori preadstateli“, Iorga, Doc. Cantacuzino, 7-8) e o manifestare sporadică, izolată a diacilor din cancelaria domnească. Cuvântul înseamnă textual „cel ce stă Inaiite" şi arată o atribuţie a postelnicului care într'adcvăr sta In divan înaintea domnului, ţinând în mână toiagul său de argint; cf. Paul de Alep: Marele postelnic care poartă toiagul de argint înaintea domnului (ed. Belfour, I, p. 75-6 cf. Arh. ist. 1,2,75); interpolaţia atribuită lui Misail călugărul: postelnic mare dvorbitoriu înaintea domnului (Ureche-Simion Dascălul, p. 22. aparat); Miron Costin: postelnicul precede pe domnitor. (Arh. ist. 1, 1, 170). Termenul np’kAcraTiA a fost alcătuit de diaci, ţinând seamă de zisa atribuţie a postelnicului. 4 Documentul din 2 Martie 146) (Bogdan, Braşovul, 326; cf Hurmuzaki, XV, 53-4). 5 Hurmuzaki, XV, 152. * Akos v. Timon-174—5; cf. Bartal, p. 398. 7 Staat, I, 14—15; Jirecek, Serben, I, i26 -7. * Pseudo-Codinos, p. 34; cf. Bury, 124—5. www.dacoromanica.ro 158 C. C. Giurescu tor: „Marele postelnic adică şeful suprem al curţii sau mareşalul ţării. Mai înainte era o dregătorie de mare demnitate, cinste şi folos.. Datoria postelnicului e să introducă persoanele importante la domn. El determină audienţa domnului ... sub protecţia lui sunt multe oraşe care acuma’s cu totul deşarte* *1. Postelnicul având în grija sa camera de culcare a domnului, fiind aşadar prin natura atribuţiilor sale un dregător intim al acestuia, era designat să servească şi ca introducâtor al celor cari aveau de vorbit cu domnul. In aceiaşi calitate, postelnicul primea şi pe trimişii sau ambasadorii străini; era obligat deci să cunoască limbile străine. Foarte adesea, în. lista de martori dela sfârşitul documentelor sunt citaţi la un loc câte doi postelnici sau stratornici. Astfel la 15 Ianuarie 1467 găsim pe „Stan şi Radul stratornici" 2, la 3 Aprilie 1472: „Pârlitul şi Petre stratornici*3; la 12 Iunie şi 25 Iulie acelaş an: „Drăghici şi Jitiian stratornici"4. Am arătat mai înainte documente'e în care revin postelnicii Colţea şi Rodea; în afară de acestea se mai pot aduce încă multe alte exemple. Cum se explică prezenţa a câte doi dregători de acelaş fel în listele de martori ? De data aceasta nu mai putem invoca practicile de cancelarie amintite la începutul acestei lucrări; din felul cum sunt citaţi Colţea şi Rodea, Drăghici şi Jitian se vede limpede că ambii postelnici sau stratornici erau în funcţie în acelaş timp şi egali în grad. Căci nu se poate admite ca diacul să fi trecut în mod constant pe marele postelnic la un loc cu un subaltern al lui. Ar fi un caz unic in diplomatica noastră. Explicaţia cea mai plauzibilă e că avem de a face cu o dregătorie dublă : erau doi postelnici sau stratornic*, după cum întâlnim uneori doi bani în Oltenia sau doi vornici în Moldova, dela 1560 înainte. în privinţa felului cum îşi împărţeau munca aceşti doi dregător*, n’avem ştiri. E posibil sâ-şi fi exercitat atribuţiunile sau pe rând fiecare, câte un anumit timp, sau simultan. De altfel această situaţie nu a durat mult. Se pare că de pela 1525-30 înainte, unul din cei doi postelnici sau stratornici a fost suprimat, rămânând un singur dregător de acest fel5. Rangul ierarhic. între mard dregători citaţi ca martori în do- 1 Mag. ist V, 47-8. * Miletii', 125. 8 Venelin, 111-112. * St. şi Doc., VII, 2 -22 şl 269. 6 In documentul dn 10 Iunie 1525 găsim între martori pe „Petriman şi Mă-laiu vel postelnici (St. şi Doc, VI, 455-6); la 28 Aprilie 1528 pe rDragul şi Mihnea vel postelnici (Ştefulescu, Doc. 90). La 22 Mai 1530 e însă numai Badea postelnicul (ibid., 95-6) şi de aci înainte nu mai întâlnim câte doi dregători de acest fel în lista de martori. www.dacoromanica.ro Gontribuţiuni Ia studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 159 cumentele secolului XV, postelnicul ocupă întotdeauna ultimul loc. El vine deci ca rang ierarhic după comis1. Subalternii. Documentele secolului XV nu menţionează nici un fel de subalterni ai marelui postelnic. Credem însă că se poate considera ca în afară de îndoială, existenţa unui vtori postelnic şi a mai multor postelnicei după analogia cu stolniceii şi păhărniceii. In afară de aceşti subalterni cari aparţineau curţii domneşti erau apoi postelnicii sau postelniceii din sate. îi întâlnim mai rar în secolul XVi, foarte des în ai XVII ca hotărnici sau martori la vânzări şi cumpărări de moşii. Prima menţiune cunoscută nouă este în documentul din 9 Iunie 1520: Intre boierii munteni cari aşează hotarul între Ţara-Românească şi Ardeal, găsim pe Standul postelnic din Crasna, pe Albul postelnic şi pe Bran postelnic din Polovragi *. Intr’un zapis din 1619 printre martori figurează : Standul post din Padeş şi Dro«ul post.din Lumaş*. Un mare număr de postelnici sunt citaţi ca martori în actul din 16 Maiu 1632 prin care Leon Vodă confirmă lui Stoica din Urdari, şt el postelnic, toate ocinile şi ţiganii lui. Spre a arăta cât de numeroasă era această breaslă de postelnici, dau numele lor: Vladul post. din Bibeşti, Barbul post. din Poiana, Necula post. din Stângăcea, Pâtraşcu post. din Dâlga, Pâtru post. d n Salce, M'hal post. din Argetoaia, Drăghici post. din Fărcăşeşti, Udrişte post. din Roşia, Oprea post. din Rogojel, Staicu post. din Ohaba. In afară de aceştia mai sus pomeniţi, Dumitraşco post.din Spineni şi Dragotă post, acesta din urmă având ţigani şi moşie în patru sate 1 * 3 4. Aşadar, într’un singur document sunt pomeniţi 13 postelnici, în 13 sate; unii dintre ei au avere frumoasă. In zapisul cu data 24 August 1649 prin care Drăghici din Pleşoi vinde lui Barbu biv vel ban partea lui de moşie din Mărăcini şi Târnava, figurează printre martori nu mai puţin de 10 postelnici5 * *. Şi astfel de exemple pot fi uşor înmulţite 8. Aceşti postelnici formau o breaslă boierească având o organizare pe cete, cu vătafi în frunte, ca şi vistier-nicer, spălăreii. Ei ascultau de marele postelnic. Veniturile. Despre veniturile acestui dregător nu găsim nici 1 cf. Paul de Alep, ed. Belfour, I, p. 157: .în sine, un postelnic nu este decât un funcţionar secundar“ ; cf. Arh. ist., I, 2, 108. * Hurmuzaki, XV, 244-5. 3 Ştefulescu, Doc:, 378. ‘ Ibid., 450-458. * Arh. Olt., I, p. 417. 3 Vezi de pildă, documentul din 12 Ianuarie 1650, în care, dintre 12 boieri hotărnici. 6 sunt postelnici (Ştefulescu, Doc. 545); între cei 24 de boieri jură- tori citaţi în actul din 26 Noemvric 1665 patru sunt postelnici (ibid., 564); cf. doc. din 7 August 1639 (Ştefulescu, Doc., 488-8); 16 Oct. 1642 (ibid., 497-8) etc. www.dacoromanica.ro 160 C. C. Giurescu o ştire în documentele secolului XV. Del Monte afirmă că „mai înainte" postelnicul avea mult folos dela dregătoria sp. Acuma insă, zice el, „toate veniturile acestei dregătorii Ie-a uzurpat domnul" (Şerban Cantacuzino’)• Din ce constau aceste venituri, Del Monte nu ne spune. El adaogă însă că marele postelnic are „daruri" dela postelniceii din tară ‘. Originea. Cuvântul postelnic este de origină slavă. Miklosich îl constată în vechea slavă: nocTtnhHHKx, în rusă: iioctjakhhkx, în bulg> ră : nocTiAHHK, în sârbă : iioctjahhhk şi în cehă: postelnik, având peste tot acelaş înţeles de chambellan, Bettmeister, Kăm-merer2 *. Nu am constatat un dregător cu acest nume la Bulgari, deşi termenul există®. în privinţa originei termenului stratornic părerile sunt împărţite: D. Candrea crede că el piate fi explicat din românescul strat4 care în vechea noastră limbă are şi înţelesul de pat 5 *. Ş iind înţelesul cuvântului strat, asimilarea stratornicului cu postelnicul nu mai surprinde. Explicaţia domnului Candrea—dacă e exactă— constituie şi o confirmare filologică a argumentelor, hotărâtoare de altfel, expuse mai sus, în sprijinul identităţii stratornic=pos-telnir. D. Iorga este de altă părere. După domn'a sa, stratornic este bizantinul strator (azpivup) căruia Slavii i-au adăogat apoi su-fixul-nic. Dela Slavii de sud — d. Iorga nu precizează care a-nume —l-am luat apoi noi8. Intre aceste două explicaţii ezităm. Aceia a d-lui Candrea, oricât ar servi tezei ce susţinem, prezintă, se pare, dificultăţi de ordin filologic.7- Părerea d-lui Iorga e mult mai probabilă din acest punct de vedere. In ce priveşte dregătorul cu acest nume, întâlnim la Bulgari pe strator, având însă după JireCek atribuţiile comisului nostru 8. La Sârbi nu se constată un dregător cu acest nume 9.' In cazul când se admite un împrumut din bulgară, rămâne să se explice cum de s'a dat acest titlu la noi uri ii dregător cu atribuţiuni diferite de acelea ale dregătorului bjlgar respectiv. * Mag. ist. V, 48. * Miklosich, Dictionnaire... p. C00-1. * Jirecek, Bulgaren, 3S6. 4 Comunicare orală pe care mi-a făcut-o în 1922. 5 Tiktin, p. 1510. Şi în limba de azi şi-â păstrat atest înţeles (ibidem). * Hist. des Roumains, p. U4-7 şi Ist. Rom. în chipuri şi icoane, II, 150-1. ’ Trebuie să admitem un sufix or-fnic (cf. statornic, datornic, agiutomic) similar lui -amic din slugarnic, uliţamic, ospătarnic. G. Pascu, Sufixele româneşti, Buc. 1916, p. 335-7 nu are acest sufix-ornic, ci numai pe-amic. 4 .prefek, Bulgaren, 386. * Jireifek, Serben, p. 127; cf. Acelaş, Staat, î, 14-15. www.dacoromanica.ro Conlribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 161 Moldova. Prima dată întâlnim pe postelnic în documentul din 1408 prin care Alexandru cel Bun donează bisericii sfânta Pa-raschiva din Roman două sate. Ultimul dintre martori este Stan postelnic1. O situaţie identică, ca loc în lista de martori, are acest boier şi în documentele următoare, din 18 Aprilie® şi 18 Noemvrie 1409s, numai cu deosebirea că el cumulează acuma şi funcţia de vistiernic. In actele următoare postelnicul e unul din martorii obişnuiţi. Numele. Documentele slave dau acestui dregător numele noc-TfAHHKx; într’un document latin se întrebuinţează acelaş termen: postelnig1 * * 4; într’alte două, găsim pe cel echivalent cubicularius5. Atribuţiile. Despre atribuţiunile lui nu aflăm ştiri în documentele secolului XV. Identitatea ca nume cu dregătorul respectiv din Ţara-Românească e un indiciu că el trebuia să aibă şi atribuţii asemănătoare cu ale acestuia. Intr’adevăr, Macarie, în cronica sa, defineşte pe postelnic ca „păzitorul patului domnesc" (iţapcKaro upxTdrd XpaiiHTfAh)6, deci la fel ca in Ţara-Românească. Aceasta a fost atribuţia esenţială şi inijială a postelnicului; la ea s’au adăugat apoi şi altele, după cum ne arată izvoarele narative ulterioare. De fapt aceste izvoare nici nu pomenesc de atribuţia amintită, deoarece în vremea lor, ea nu mai era îndeplinită de către marele postelnic, ci de subalternii săi. Astfel, Bandini dă următoarea definiţie: „postelniknimirum pre-fectus aulae“ 7. Interpolaţia atribuită lui Misail Călugărul îl descrie ca „dvorbitoriu înaintea domnului... pârcălab de Iaşişitâl-maciu de limbi străine* 8. Ştiri preţioase aflâm la Miron Costin. Iată ce spune el: „Marele postelnic, ceeace în Polonia se numeşte marszalek. Cuvântul postelnic derivă dela ntcTca adecă pat, fiindcă acest funcţionar posedă prerogativa de a intra în orice timp în camera principelui ceeace nu se cade nimănui. Postelnicul precede pe domnitor, purtând în mână un toiag masiv de argint. El judecă toată curtea domnească, pe aprozi, pe curteni şi pe Turci, fiind dator a şti şi turceşte. Se bucură de venitul pârcălăbiei Iaşilor*9. Cu privire la spusele lui Miron Costin trebuiesc făcute două observaţiuni. Cea dintâi priveşte felul cum explică el numele postelnicului. Acesta se numea astfel nu fiindcă avea dreptul să intre oricând în camera domnului, ci din cauza atribuţiei sale iniţiale de „păzitor al patului 1 Melchisedec, Roman, 101-2. * Arh. ist. I, 2, 11-12. 8 Wickenhauser, Moldava 56. * Documentul din 1468 Iulie 10 (Bogdan, II, 229; cf. Hurmuzaki, XV, 67.) “ Bogdan, Doc. II, 441 şi 470-1. 8 Vechile cronice, p. 158 şi 209. 7 Anale, XVI, 313. 8 Ureche-Simion Dascălul, p. 22, aparat. 0 Arh. ist. I, 1, 170. 11 www.dacoromanica.ro 162 C. C. Giurescu domnesc", din care rezultă tocmai zisul drept. Cea de a doua observaţie priveşte echivalenţa pe care o afirmă Miron între postelnicul moldovean şi mareşalul polon. Am arătat mai înainte (p. 34-5) că acestui dregător polon îi corespundea in Moldova, în secolul XIV, voinicul. In timpul Iui Ştefan, în secolul XV, egalitatea mareşal = vornic e dovedită documentar* 1. Deasemenea Brzeski care scrie pe la 1566 spune că vornicul ţării de jos face pe lângă domn şi slujba de mareşal2. Cum se face atunci că spre sfârşitul secolului XVII, Miron Costin arată corespunzând mareşalului pe postelnic, nu pe vornic. Explicaţia, pe care o prezentăm însă cu titlul de ipoteză, nu de certitudine, credem că e următoarea: Vornicia dublân-du-se, o parte din atribuţiile ei, anume dreptul de judecată asupra curţii domneşti după ce fusese lăsat la începui unuia din cei doi vornici—situaţia constatată în timpul lui Brzeski. — a trecut apoi asupra postelnicului. Aceasta s’a făcut probabil spre a nu se nemulţumi celălalt vornic. Dar cum justiţia asupra curtenilor era o atribuţie esenţială a mareşalului polon3, cum pe de altă parte, acest dregător avea şi o altă atribu.ie asemănătoare cu postelnicul nostru 4, echivalarea celor doi termeni s’a impus în mod natural lui Miron Costin. De aceia afirmă el că postelnicului nostru îi corespunde mareşalul polon. Faţă de Miron Costin, Dimitrie Cantemir dă câteva amănunte noi: „Postelnic mare, şeful suprem al curţii, conduce toată curtea şi are sub comanda sa pe toţi curtenii interni; este şeful curierilor militari de Constantinopol şi de Crimeia care se chiamă beşlif. In sfat, la drept vorbind, n’are nici scaun, nici glas, este totuşi admis foarte adeseori şi aceasta cu voia celorlalţi sau din porunca Domnului. In acest caz el este oarecum reprezentantul Domnului şi caută ca ceilalţi consilieri să decidă de trebuinţele ţării cât mai repede şi după dorinţele Domnului. Are administrarea Iaşilor şi judecă pe cetăţenii Iul. Ca semn al demnităţii sale poartă la curte un toiag de argint" 8. Evident, preţioasele amănunte pe care ni le dă Cantemir, de altfel ca şi Miron Costin, nu se pot aplica postelnicului din secolul XV, decât sub rezervă, întrucât ele vor fi verificate prin documentele acelei epoci. Remarcăm în privinţa aceasta că niciunul din a-ceste două izvoare narative nu arată atribuţia iniţială a postelnicului. Am văzut că în Ţara-Românească se constată câte doi postelnici ; avem adică de a face cu o dregătorie dublă. In Moldova 1 Vezi mai sus p. 35. J Vechile cronice, p. 233. * Cromer, 115-6. 1 Primea pe ambasadorii străini. (Cromer, i 15-6). 6 Descriptio Moldaviae, p. 7t-9. www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la slutitul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 163 nu e aceiaşi situaţie. Aci, marea majoritate a documentelor au în lista de rtiartori dregători, numai un singur mare postelnic. Se întâlnesc şi câteva excepţii, anume în timpul domniei comune a lui lliaş şi Ştefan. Astfel, în documentul din 17 Iulie 143b găsim pă Standul postelnic în locul al S-lea şi pe Şteful postelnic în al 13-lea x. Din anul 1442 avem două documente de acest fel. lrl primul, cu data 8 Martie, ambii postelnici au numele de Stanfciu în cel de al doilea, din 10 August, apare în locul al 11-lea, Stanciul postelnic, iar la urma listei de martori, Radul postelnic 1 2 3 4. Aceste documente se pot explica în două chipuri: 1) Sau âvem de a face cu doi dregători de acelaş fel, fiecare din coregenţi avându-1 pe al lui (cf. mai sus, p. 81-2). 2) Sau unul din cei doi postelnici era ieşit din funcţie (bio vel postelnic) şi diacul a Omis să adaoge particula respectivă- Oricare ar fi explicaţia adevărată, cert e insă că în afară de zisa domnie comună, se constată numai câte un singur mare postelnic în funcţie. Rangul ierarhic. Cu privire la rangul lui ierarhic aflăm, din studiul documentelor, Următoarele: In epoca lui Alexandru cel Bun, postelnicul apafe, în marea majoritate a cazurilor, ca ultimul din lista de martori. Cităm documentele din 1408 S 18 Aprilie5 şi 18 Noemvrie 1409 6, 15 Fevruarie 7 8 şi 22 Septemvrie 1410®, 15 Octomvrie 1426 9, 8 Iulie 14z810 * 12, 1 Iunie 11 şi 1 Septemvrie 1429 1!, 23 Decemvrie 143013 * şi 6 Fevruarie 1431 u. în intervalul dintre moartea lui Alexandru şi suirea pe tron a lui Ştefan, locul postelnicului nu mai are stabilitatea din epoca anterioară. Câteodată, el apare tot ca ultimul din lista de martori15: 1 Hurmuzaki I, 2, 870. 2 Arh. ist. I, 1, 74-5. * Ispisoace, I, 13-14. — Zancea postelnicul de care ne vorbeşte un document din 13 Martie 15 >2 şi pe cate nu l’ani găsit nici în divanul lui Ştefan, njci al predecesorilor săi imediaţi, trebuie să fi fost viori postelnic sau postel-nicel. Ca să fie tot una cu „Zanciul post, (dacă lectura Iui Codrescu, Uricarul, X, 226-7 nu e cumva greşită, în locul de „Standul") din documentul cu data 3 Ianuarie 1435 (ibid.), ni se pare pilţin probabil. 4 Melchisedec, Roman, 101-2. 4 Arh. ist., I, 2, 11-12. * Wickenhauser, Moldava, 56. 7 Ibid., 56-7. 8 Surete, I, 1-2 şi Arh. ist., 1,2, 12. 0 lorga, Ostaşi, p. 131-2. 14 Arh. ist., I, 1, 121. “ Ibid., 121-2. 12 Ms. Acad., no. 4606, f. 8. 18 Ibid., f. 13. “ Arh. ist., I, 1, 122-3. 15 Vezi, de pildă, documentele din 1448 Septemvrie 22 (Uljanlckij,70-1; pentru dată vezi Giurescu, Cronologie, p. 743-4); 1451 Iulie 31 (Pârvan, Alexandrei, Ii9); 1452 Septemvrie 7 {ibid., 120); 1455 Fevruarie 8 {ibid., 125); 1456 Iunie 29 (Hurmuzaki, II, 2, 679-80; cf. Kaluzniacki, 36-9). www.dacoromanica.ro 164 C. C. GiurescU aceste cazuri constituie însă acum minoritatea. Uneori, el precede pe ceaşnic, stolnic şi comis \ ba chiar pe vistier şi spătar *. Câteodată e intercalat înlre unii din aceşti dregători *; în sfârşit, arareori găsim pus după el chiar şi pe un vornic1 * * 4 5 *. Această variaţie se explică prin faptul că înşirarea martorilor nu se făcea numai după ordinea lor ierarhică, ci ţinând seamă şi de^alte considerente (vezi mai sus p. 12-13). în documentele lui Ştefan cel Mare, în marea majoritate a cazurilor, postelnicul urmează vistierului şi precede pe ceaşnic, stolnic şi comis. Uneori e precedat şi de ceaşnice, alteori şi de stolnic8: acestea, însă, precum şi alte foarte rare variaţii7, sunt excepţii. — în rezumat, se pare că evoluţia postelnicului ca rang ierarhic a fost, în secolul XV, următoarea: în timpul lui Alexandru cel Bun, el e, ca şi în Ţara Românească, ultimul dintre dregători; după moartea acestuia însă, postelnicul câşigă în importanţă spre a ajunge pe vremea lui Ştefan cel Mare să întreacă pe paharnic, stolnic şi comis. Subalternii. întocmai ca şi la celelalte dregătorii, şi atribuţia marelui postelnic de păzitor al patului domnesc ajunge cu timpul să fie îndeplinită în mod obişnuit de subalternul său vtori postelnic. Avem, in privinţa aceasta o mărturie, e dreptul târzie, dar clară, din letopiseţul lui Miron Costin. Vorbind de firea lui Miron Barnovski, cronicarul spune următoarele: „Era Barnovski vodă om cu frica lui Dumnezeu de carele măriurisia Toma vornicul, fiind postelnic al doile Ia dânsul, că în multe nopţi l’au zărit pren miezul nopţei îngenunchiat înaintea icoanei, 1 Vezi, de pildă, documentele din 1436 August 17 (St. şi Doc., XIX, 11); 1443 Mai 28 (Surete, V, 115-6); 1454 August 25 (O. Popescu, 8-9); 1455 August 29 (Rosetti, Bohotin, 201). ’ Vezi, de pildă, documentele din 1442 Mai 8 (Arh. ist., I, I, 123); 1443 Martie 6 (Hurmuzaki, I, 2, 880) 1456 [Iunie 15] (Hurnmzaki, II, 2 «69—70; cf. Uljanickij, 86-8). Vezi.de pildă, documentele din 1442 August 10 (fspisoace, I, 13-14); 1447 Octomvrie 10 (Surete, V, 118); 1453 Fevruarie 23 (St. şi Doc., V, 393-4; cf. Uricar, XX, 98-100); 1453 Iulie 20 (Pârvan, Alexandrei, 123); 1455 (Hur-muzak', II, 2, 659). 1 Vezi documentele din: 1436 Iunie 24 (Ispisoace, I, 9-11; cf. Uricaral XIV, 59-61); 1437 August 19 (Uljanickij, 64-5); 1438 Ianuarie 17 (St. si Doc., VI, 125); 1439 Martie 12 (Uricaral, XVIII, 13-14); 1439 Mai 10 (Uricarul, XVIII, 17-18); 1439 Iulie 2 (Hurmuzaki, I, 2, 876, cf. Uljanickij 57-8); 1443 Mai 18 (Ispisoace, I, 17-1*). — E posibil ca unii din aceşti vornici să fie vornici de gloată sau de poartă. 5 Vezi, de exemplu, documentele din 1466 Fevruarie 18 (Bogdan, Doc., I, 93); 1466 Septemvrie 15 (ibid., 111-112); 1467 Ianuarie 10 (ibid., 119); 1470 August 10 (ibidem., II, 310). • Vezi de exemplu, documentele din 1466 Iunie 21 (ibid. I, 104); 1487 Octomvrie 7 (ibid., I, 305). 7 De pildă: 1) postelnicul precede pe vistier: document din 1457 Septemvrie 8 (ibid., I, 3-5); 1457 Semptemvrie 13 (ibid., II, 258). 2) postelnicul precede pe spătar şi vistier: document din 1458 Martie 13 (Bogdan, Doc., II, 261-3), www.dacoromanica.ro Contribuţiuni Ia studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 165 la rugă, cu mare oserdie“ K Din secolul XV nu avem ştiri despre acest subaltern, nici despre postelnicei 2; şi fără aceasta însă, credem că existenta lor trebuie considerată ca sigură. Se poate să fi existat şi un postelnic al treilea. Veniturile. In privinţa veniturilor marelui postelnic, atât Miron Costin cât şi Dimitrie Cantemir spun că el era şi pârcălab de Iaşi: se folosea deci de veniturile acestei pârcălâbii. Un izvor de venit constituia apoi şi faptul că acest dregător servea şi de interpret sau tălmaciu, precum şi de introducător la domn. Particularii cari aveau nevoie de el în această calitate, îi răsplăteau, desigur, osteneala. In secolele XIV şi XV când domnii erau pământeni, boierii li se puteau adresa deadreptul, în limba românească. Din secolul XVII înainte însă când între domni sunt unii cari nu ştiu bine româneşte, cererile boierilor trebuiau să treacă pe la postelnic şi aceasta nu se făcea degeaba. Astfel, pentru domnia lui Gaspar vodă găsim o interesantă însemnare în izvodul de cheltuieli a stolnicului Niculache (circa 1628). El spune: „Când au venit Gaspar vodă, dat-am tâlmaciului Nicăi postelnicului o cabanită cu blană de spinări de râs şi cu şlic, făcea amândouă 18 ughi“ * 8. — Suma la care se urcau veniturile postelnicului nu poate fi precizată din lipsă de ştiri. Originea. Am văzut mai înainte (p. 160) că termenul postelnic se întâlneşte şi în rusă cu acelaş înţeles ca şi la noi. Credem totuşi că scriitorii cancelariei moldovene l’au luat din Ţara-Românească, întrucât o influenţă rusă e mai puţin probabilă în epoca de formare a statului moldovenesc. 1 Letopiseţe, I, 297. 2 Un Preda postelnicei din satul Lazuri vinde paharnicului Socol Ia 25 August 1629 moşie şi cu doi rilmâni în sat, în Gemenele. (Arh. ist., I, 1, 15). 8 Jspisoace, II, 4. www.dacoromanica.ro BIBLIOGRAFIE ŞI ABREVIAŢIUNI1 Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunei Istorice, Seria II1 2 şi III. Anuarul Institutului de Istoiie Naţională Cluj. Archiv fur slavische Philologie. Arhiva, Organul Societăţii Ştiinţifice şi literare din Iaşi. Arhivele Olteniei. Bandinus (Codex), publicat ce V. A. Urechiă în Analele Academiei, voi. XVI. Bartal Antonius, Glossaritm mediae et infimae latinitatis regni Hungariae, Lipsia, 1901. Baur, General de], Memoiies historiques et geographiques sur la Valachie, publiis par Mr. de B***, Francfort et Leipsic, 1778. Berneker Dr. Erich, Slavsches etymologisches Wârterbuch, Erster Bând (A-L) Heidelberg, 1908—1913. Bianu I., Documente româneşti, Partea I (1576 -1629), Bucureşti 1907. Bogdan I., Vechile crorice moldoveneşti până la Urechiă, Bucureşti, 1891. Cronice inedite athgătoare de istoria Românilor, Bucureşti, 1895. Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI, Bucureşti, 1905. Documentele lu? Ştefan cel Mare, voi. I—II, Bucureşti, 1913. / Cinci documeite istorice slavo-române din Archiva Curţii Impîriale din Viena, in Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunei Istorice, voi. XI. Un chrisovâl Iui Mircea cel Bătrân din 10 Iunie 1415, în Analee Academiei... voi. XXVI, 1 Numai la licrăiile citate deseori. 2 iu cele urătoare, se specifică numai seria 111; celelalte memorii Anale Anuar Archiv Arhiva Arh. Olt. Bandini Bartal Baur Berneker Bianu, Doc. Vechile cronice Cronice inedite Bogdan,Braşovul Bogdan, Doc. Bogdan, Cinci documente Bogdan, Un chri-sov aparţin seriei II. www.dacoromanica.ro 168 C. C. Gim escu Contribuţii la istoria Moldovei între anii 1448 -1458, în Analele Academiei... voi. XXIX. Câteva observaţiuni asupra îndatoririlor militare ale cnejilor şi boierilor moldoveni în secolul XIV şi XV, în Analele Academiei... voi. XXIX. Inscripţiile dela Cetatea-Albă, în Analele Academiei.. voi. XXX Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene în sec. XV, în Analele Academie/... voi. XXX Un document dela Alexandru cel Bun, din 1403, (n Convorbiri Literare, XXXV (1903) 356—7. Brezoianu I., Vechile institufiuni ale României, Bjicurcşti, 1682. Buletinul Comisiei Istorice a României. Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice. Bulletin de l’Institut pour l’etude de l’Europe sud-otientale. Bury I. B., The imperial administrative sysLm in th( ninth century with a revised text of the Klctorologion lof Phi-lotheos, London, 1911. Cancel P., Despre rumân şi unele probleme lexicalq vechi slavo-române, Bucureşti, 1921. Cantcmir D, Descriptio Moldaviae, ediţia Academiei Rchiâne, Bucureşti, 1872. (textul latin). Hronicul vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor, idenîi Bucureşti, 1901. Caro J., Qeschichte Polens, Zweiter Teii, Gotha 18631 (in colecţia : Geschichte der europăischen Staaten, herjus-gegeben von A. H. L. Heeren und F. A. Ukert.) Codrescu Th.,Uricariul, voi. I—XXV Iaşi 1871 —1895. Convorbiri Literare. Cromer M. Polonia sive de situ, populis, moribus, magisfra-tibus, et republica regni Poloniei libri duo, Colonia, 15%. Curtea domnească din Argeş (formează anii X—XVI dh Buletinul Com. Mon. Ist.) Bucureşti, 1923. Diehl Ch., Etudes byzantines, Paris, 1905. Du Cange, Glossarium mediae, et infimae latinitatis, edific del G. A. L. Hcnschcl, Paris, 1840. Engel, J. Chr. von, Geschichte der Moldau und Walachey, Halle, 1804. Fadl Allah Rashid ed-din, ediţia E. Blochet cu titlul: Djami el-Tevarikh. Histoire generale du monde par Fadl Allah Rashid-cd-din şi cu subtitlul: Tarikh-i moubarek-i ghazani, Histoire des Mongols, Lcyden, 1911. Bogdan, Contribuţii Bogdan, Observaţiuni Bogdan, Inscripţiile Bogdan, Răzenii Bogdan, Un Doc- Brezoianu Bul. Com. Ist. But. Com. Mon. Ist. Bulletin Bury Cancel. Rumân Descriptio Moldaviae Cantemir, Hronicul Caro Uricariul Conv. Lit. Cromer Curtea domnească Du Cange \Engel www.dacoromanica.ro Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV 169 Filittl I. C., Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Bucureşti, 1919. Evoluţia claselor sociale în trecutul Principatelor române, în Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, V (1923) No. 1-2. Negru-Vodă, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunei Istorice, Seria III, t. IV. Banii şi Caimacamii Craiovei, în Arhivele Olteniei, No. 13. AH 2K8naHHU,iR avapîi sa <ţ acripH, h Tor nnran hi c8t rha A'bAHH avhk8a, iar ict eha a^Ahh ApsrSuiHH rah. Taxe 8sia ApsrSiuHii. Tiav paA A<> *ct roaiih x<8naHHna avapilld RkSHTHC Rk IvfcHA MTO ICT A<»A TO TOP H,HPAH... (TU pt). 3. C. 1577-90. Mihnea-Vodă, fiul lui Alexandru, lui Gănscă, A-vram şi Pătraşco, în ceartă cu călugării de la Glăvăcioc pentru moşie. 12 boieri puşi pentru alegere. Pomeniţi 200.000 kpari şi aspri. (Rupt.) Slavon. 4. j- Cu mila lui Dumnezeu Io Mihnea Voevoi şi Domn a toată Ţara-Rumăneasc?, feciorul marelui şi prea-bunului Alixandru Voevod, feciorul Mircii Voevod, dat-am Domniia Mea adastă poruncă a Domniei Meale Ursului şi Oancii şi cu feciorii lui cî{i Dumnezeu le va dărui, ca să le fie lor moşie la Urlaţi, partea lui Nan şi a Blătei şi a lui Coman şi a Stanei toată, oricâtă s’ar aleage, din cămpu şi din apă şi din si iştea satului şi dupre-tutindenea, pentru că au cumpărat Ursu şi Oancea acea moşie se s’au zis mai sus de ia Nan şi de la Băl{ea şi de la Coman şi de la Stana, feciorii Albului, drept 1.400 aspri gata. Şi iar au cumpărat Ursu şi Oancea moşie, iar 2 pământuri, de la Radul, drept 200 aspri de argint. Şi iar au cumpărat Ursu un pă- www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 181 mănt de la Giurman drept 130 aspri. Şi iar au cumpărat Ursu un răzor de la Gherman drept 50 asari de argint. Şi iar au cumpărat Ursu un răzor de la Miclea drept 50 de aspri. Şi iar au cumpărat Ursu un răzor de la Neagolea drept 50 de aspri. Şi iar au. cumpărat Ursu un loc de casă de la Nan drept 160 aspri. Şi iar au cumpărat Oancea un pământ de la Gherman drept 100 de aspri. Şi iar să fie Oancii doao pogoane de vie de la Gherman, pentru că au cununat Gherman pe un fecior al Oancii şi l-au dăruit cu aceale doao pogoane de vie ce s’au scris mai sus. Şi iar au cumpărat Oancea moşie din partea lui Stoian jumătate, din deal şi din apă şi din câmpu şi din sat, însă jumătate drept 400 aspri. Şi au vîndut acei mai sus numiţi oameni de a lor bună voe şi cu ştirea tuturor megiiaşilor din sus şi din jos şi dinnaintea Domniei Meale. Pentru aceaie am dat şi Domniia Mea lui Ursu şi Oancii ca să Ie fie lor moşiile stătătoare şi ohabnice, şi feciorilor lor, nepoţilor $i strănepoţilor lor, şi de nimenea să nu să clătească dupe zisa Domnii Meale. lată şi mărturii am pus Domniia Mea pe jupan Dobromir Vel Ban Craiovescul, i jupan Mitrea Vel Dvornic, i jupan Ivan Vel Logofăt, i jupan Dumitru Vel Spăt., i jupan Harvat Vel Stol., i jupan Costandin Vel Vistiiar, i Radul Vel Comis, i Gonţea Vel Peh. Şi ispravnic Ivan Vel Logofăt. Şi am scris eu Stoian malăii diiac în Scaunul Bucureştilor, msţa Ghen. 11, lt. 7089. (Original slavon şi traducere din secolul al XVIIIea.) 5. f Cu mila lui Dumnezeu Io Mihnea Vvd şi Domn a toată Ţara-Rumânească, feciorul marelui şi prea-bunului Alexandru Vvd, dat-am Domniia Mea adastă poruncă a Domniei Meale jupăneasii Muşei, jupăneasa Standului log., ca să-i fie ei moşie la Cepturi, din partea Stoicăi din Ungurei jumătate şi din câmp şi din pădure şi din siliştea satului, cu 6 rumâni, şi din dealul cu viile cu 6 pogoane. Pentru că au fost cumpărat jupăneasa Muşa adastă mai sus zisă moşie de la feciorii Stoicăi, anume iar Stoica şi Stoican. drept 6.000 aspri gata, şi în vreme de mare foamete, şi cănd au vrut jupăneasa Muşa să cumpere a-ciastă mai sus zisă moşie, au întrebat pre toate featele Stoicăi şi pre toţi fraţii pentru aciastă mai sus zisă moşie ca să cumpere cineva dintr’ănşii. Şi nimenea dintr’ânşii n’au vrut să cumpere, fără numai jupăneasa [Muşa] şi au vândut [Stoica] şi Stoican de a lor bună voe şi cu ştirea tuturor megiiaşilor şi dinnaintea Domnii Meale. Drept aceaia am dat şi Domniia Mea ca să-i fie adastă mai sus zisă moşie de baş'ină şi ohabnică ei şi feciorilor ei, nepoţilor şi strănepoţilor ei, şl de nimenea să nu să clătească după zisa Domniei Meale. Şi mărturii — i jupan Chi- www.dacoromanica.ro 182 N. Iorga sar Vel Log. i Paraschiva Vel Vist. i Pătru Vel Spat. i Miha-lache Vel Stol... i jupan Gheorghe Vel Post. Ispravnec Mitrea Vel Dvor. Şi am scris eu Gherghe în oraşul Bucureştii, în luna lui Iun, în zioa d’întăi, It. 7094. f Acest izvod s'au tălmăcit de pre hrisovul cel slovenesc aseamenea, la şcoala dom: cea slov: ot St. Gheorghie cel Ve-chiu: Floru ierei dasc. slov. 6. + Cu mila lui Dumnezeu Io Mihnea Vvd şi Domn a toată Ţara-Rumănească, feciorul marelui şi prea-bunului Alexandru Voevod. Dat-am Domnia Mea adastă poruncă a Domniei Meale lui Bran logofătul şi cu feciorii lui ciţi Dumnezeu îi va da, ca să-i fie lui moşie la Goruneni de la Neajlov, însă din partea lui Radivoe jumătate, de preste toată moşiia lui, din cîmp şi din apă şi din pădure şi din moară jumătate şi din siliştea satului şi dupretutindenea, din hotar pănă în hotar, oricât să va aleage. Pentru că au cumpărat Bran logofătul acea moşie ce s’au zis mai sus jumătate de la Radivoe drept 5.000 aspri gata. Şi au vândut singur Radivoe moşiia ce s’au zis mai sus, el de a lui bună voie şi cu ştirea tuturor megiaşilor de pe înprejurul lor, şi din sus, şi din jos, şi dinnaintea Domniei Meale. Pentru aceaia am dat şi Domniia Mea lui Bran logofălul acea mai sus zisă moşie, să-i fie lui de baştină şi ohabnică, lui şi feciorilor lui, nepoţilor şi strenepoţilor lui, şi de nimenea să nu să clătească după zisa Domniei Meale. Iată dar şi o mărturii am pus Domniia Mea pe jupan Mitrea Vel Dvor. i jupan Pîrvul Vel Logft. i Pătru Spat. i Andrei Vist. i Radul Corn. i Vladul Peh. i jupan Gherghe Vel Post. Ispravnic Pîrvul Vel Logofăt. Şi am scris eu Stan logofătul, in minunatul oraş ce să numeaşte Bucureştii, în luna lui—, leat 7098. f Acest izvod s’au tilmăcit pe limba rumănească aseamene de pe hrisovul cel slovenesc, de Lupp dascălul slovenesc la şcoala domnească în Bucureşti, 1747. Az Lupp dasc. slov. ispisah. 7. f Cu mila lui D[umne]zeu Io Mihail Vvd şi Domn a toată Ţara-Rumănească, feciorul marelui şi prea-bunului Petraşco Voevod, dat-am Domniia Mea aciastă poruncă a Domniei Mele lui Ursu şi cu feciorii lui, anume Stan şi Radul, şi feciorilor lor, căţi D[umne]zeu le va da, ca să le fie lor moşie în dealul Bobului şi cu viile din partea Albului feciorul Bălţei jumătate, şi din deal şi din pădure. Pentru că au cumpărat Ursu şi cu fe- www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 183 ciorii Iui, Stan şi Radu), dintru adastă jumătate de moşiia Albului jumătate de la Albul drept 400 de aspri. Iar altă jumătate din jumătate din partea Albului ce s’au zis mai sus o au cumpărat Coman, feciorul lui Ursu, de Ia Albul drept 400 aspri, insă şi cu un pămînt la Câmpul Urlaţilor. Şi iar au cumpărat Ursu şi cu feciorii lui Stan, şi Radul şi Coman, 2 pogoane şi jumătate în dealul Bobului din ocina Bălţii, de la Vladul al Briicăi din Stănceşti, drept 500 de aspri. Insă să să ştie ca să ţie dinfru aceasle pogoane de vie Ursu şi cu feciorii Iui, Stan şi Radul, jumătate. Iar Coman să ţie singur jumătate, cum au dat şi la preţ bani —. Şi iar au cumpărat Ursu cu feciorii lui, Stan şi Radul şi Coman, moşie Ia Urlaţi 2 pă nănturi la cămpu de la Vintilă din sat drept 200 aspri, însă să ţie Ursu cu feciorii lui, Stan şi Radul, dintru aceale pămînturi numai un răzor. Iar Coman singur un pămînt şi un răzor. Şi iar au cumpărat Ursu cu fraţii lui, Nedelea şi Stan, moşie şi cu vii în dealul Bobului, din partea Albului, feciorul Bălţei, jumătate du-pretutindenea de la Albul, drept 650 aspri. Şi au vîndut aceşti mai sus numiţi oameni aceaste moşii ei de la a lor bună voe şi cu ştirea tuturor megiaşitor, din sus şi din jos, şi dinaintea Domniei Meale. Pentru aceaia am dat şi Domniia Mea acestor oameni ce s’au zis mai sus, ca să le fie lor moşiia stătătoare şi ohabnică şi feciorilor lor, nepoţilor şi strănepoţilor lor, şi de nimenea să nu să clătească du pe zisa Domniei Meale. Iată şi mărturii am pus Domniia Mea pe jupan Miroslav Vel Log. i Theodosie Vist. i Radul Comisul i Stroe Stol. i Şerban Peh. şi jupan Radul Vel Post. Şi ispravnic Miroslav Vel Log. Şi au scris Marco Log. în Scaunul Bucureştilor, mşta Iun. 3 dn., leat 7103. (Traducere din sec. al XVlll-lea.) 8. Cartea răpt. Mihai-Vodă. Dat-au Domniia lui adastă poruncă a Domnii lui lui Drăgan şi cu feciorii căţi Dumnezeu îi va da, ca să fie lui moşie în Urlaţi din partea lui Neagoe a treia parte, din cămpu şi din apă şi din dealţul] cu viile şi de peste tot hotarţul]. Şi iar au cumpărat Drăgan moşie în Urlaţi din partea lui Giurman a patra parte, iar din cămpu şi din apă şi din dealul cu viile şi de peste tot hotarul. Şi iar au cumpărat Drăgan 6 pog. de vie de la Dragnea şi de Ia Vlad din Leoteşti, că au fost cumpărat aceste moşii ce sânt mai susu zise toate de Dragnea şi de Vlad mai denainte vreme de la Neagoe şi de la Giurman, şi cu toate viile şi cu toate moşiile. Şi cei după aceia Dragnea şi Vlad ei iar au văndut lui Drăgan din Urlaţi aceste moşii şi vii şi cu toate din lunca lui Giurman şi de peste tot hotarul drept 2.000 de aspri. Şi iar au cumpărat-o Drăgan şi Nan şi Voicila moşie în Urlaţi de Ia Stan ca şi de la Rada, www.dacoromanica.ro 184 N. Iorga fetele Langăi, partea lor toată, de peste tot hotarul, drept 3.000 de aspri, de s'au răscumpărat feciori lui de la Turci. Si iar au cumpărat Drăgan mo ţie în Urlaţi din partea broştenească a patra parte, din partea Căciulatului, drept 300 de aspri. Şi iar au cumpărat Drăgan 2 pământuri de la Stanca, fata M clii, însă în Dobromireasca, drept 200 de aspri. Şi, iar au cumpărat Pră-gan un răzor de la Dragna, nepoata Mâţei, iar în Dobromireasca, drept 60 de aspri. Şi iar au cumpărat Drăgan moşie in Dobro-mireasc-'’, un răzor de la Dobromir feciorul lui Dragomir, drept 60 de aspri. Şi iar au cumpărat Drăgan un pogon de vie de la Muşa, fata Vlaicului, cu lunca, drept 200 de aspri. Şi iar au cumpărat Voicilâ un pământ de la popa Bogdan, iar în Dobro-mireasc?, drept 120 de aspri. Şi au vândut aceşti oameni toţi ale lor moş:i şi vii toate care sânt mai sus scrise de a lor bună voe şi cu ştirea tuturor megiiaşilor şi din sus şi din jos, şi dinnaintea Domnii Lui. Drept aceia şl Domniia [Lui i-a întărit] lui Drăgan şi lui Nan şi lui Voicilă cu feciori lor ce sărit mai sus scrişi ca să fie aciastâ moşie şi vie ce scrie mai sus moşie statornici lor şi feciorilor şi nepoţilor şi strenepoţilor, şi de nimenea neclătită peste zisa Domnit Lui. Mărturii încă pus-au Domniia Lui jupăn Dumitru Vel Vornic i jupân Theodosie i jupăn Stoica Mare Vist. i Negrea Vel Spătar i Radu Comis 1 Stroe Vel Stol. i Şărban Vel Păh. i jupăn Preda Vel Post. 1 jupăn Dumitru Vel Vorc. Şi au scris Ivan Log. în Scaunul cetăţii Tărgoviştea, în luna lui Iunie 5, leat 7106. 9. C. 1600. Să se ştie cum au vândut Vlaicul ocina de în fune clocito-rescă, jumătate de codru, 800 aspri gata, şi o cupărat Şerbu ocină de în Putineiu, şi l’aste mărturie Iosif şi Oprea, Iani, Stroe, Stănimir, Mihaiu dorobanţul, Codrea, Triful, Bunea, Buiac, popa Badiul. Şi iar să se ştie cum cunpără Iosif jumătate de laturţe] de vie de la Vlaicul de Putineiu, 200 aspri gata. Şi iar să se ştie cum au dat Stanco altă jumătate de lăture de vie lu Iosif de nainte a tutur migiiaşilor acestora ci săntu scrişi acice în-lr’aace[s]tă carte. Şi au lăsat Stanco cu blăstem, cela ci va călca cuvăntu Iui să fie anatema. (Două rînduri de peceţi.) (Vo:) Zapis lo Todoro Şcop ot Potinei. 10. Fragment de act domnesc de pe la 1600, slavon. Danie pentru Stănilă logofăt din Băneşti, cu menţiunea lui Lazor logofăt şi altora, a unei cumpărători de 3.000 de aspri. V°: Gorneani, partea lui Lazoru.v www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 185 11. f Adecă eu Vlăduşil ot Câlăreni dat-am zapisul meu la măna lui Copos cum să se ştie că i-am vândut parte mg de ocenă din Şcopoia cân[d] fomete, la vreme de nevoe, dreptu bani gata, tal. 8. Ş:, căndu am văndutu acestă moşii, am întrebat toţi fraţii noşlri de moşie, şi n'au avot niciunul putere ca să o cur pere, ce o’m văndot dumnealor ca să le fie domnelor moşi stă-tâtora in veci.... [dumneal] or şi coconilor şi nepoţilor şi stre-nepoţilor, [căţi] Dumnezău le va da. Şi la vânzare aceşţti] mos[ii] mulţi [o]meni buni s'au întănplat [cari] îş vor pune iscăliturile mai jos, ca să se cre[z\.Pis mes. Ag.dni 10,let 7110. + Eu Vlăduşăl vânzător, Eu Radul Cărlan mart. f Popa Radu Leul mart. Eu Radu Bang1 mar. I. Dumitru ot Tohani mar.1. 12. «Radul-Vodă, nepotul lăposatului Io Băsărab Voevod», pentru Micul, cu fiii ce-i ce-i va da Dumnezeu. întărindu-i ocină în kxtSh rxcKxt, partea Pir vei, nepoată Găscăi, pe 3.000 de aspri gata. Tot aşa o parte (a lui Frenţea), pe 2.800 de aspri. Aldămâşari se pun : popa Crăciun şi Stan al lui Avram..., Ovelea (?), Marco şi Micul şi... (rupt). Marturi: Radul Cliucer Buz[es-cul], Cernica Vel Vor., Lupu Vel Log., Nica Vistier (nu Mare-), Mrăzea Spat., Brăcan Stolnic, Grigorie Comis, Standul Păh., Leca Vel Post. Ispravnic Oancea al doilea logofăt. Hhc npr* 8 cxa MOHacTHp wt ko,vuita, 4 Septembre 7117. Iscălitura domnească. Monogramă. Pecete peste hîrtie. 13. Tîrgovişte, 20 (sau 2—) April 7123. Radu-Vodă, fiul lui Mih-nea, lui Stoica şi Ban, întărindu-li ocina în Vlădeani. Pomenit Mihai-Vodă, Lupul biv Vel Logofăt. Vînzare în aspri. Marturi domneşti Ianachi Vel Bran de Craiova, Ghiorghie Vel—, Ventilă Vel Log., Deadiul Vel Vist..* Mihalachi Vel Stol., Braţul Vel Comis. Lupul Vel Păh., Brănad Vel Post. Scrie Vintilă Vel Log. Pisar Pădure log. Monogramă. Pecete peste hîrtie: Io PdA*d Koikoa CHh. AVH^Hd KOA KîKlfIO AVACTIW l’np. 3EAVAH KAdIUKOE. 1 Parc a fi mai mu, după scris. www.dacoromanica.ro 186 N. Iorga 14. Data ştearsă. Radu-Vodă, fiul lui Mihnea, pentru Stoica şi Voicul, întărindu-li o ocină (şters). Pomenit „răposatul Mihai Voevod*. Vînzare în aspri gata. Vînzarea se face cu voia „tuturor megiaşilor, din sus şi din jos*, cu „oameni buni*: „din Cătun Stan şi Micul..., Radul log. şi Muşat log., şi din Mugo-şeşti Constandin şi din Bejani (?) Radul. Marturi domneşti (şterşi): Vintilă Vel Log., Braţul Vel.... Pergament. Monogramă. Pecete ruptă. 15. Tîrgovişte, 21 Iulie 1620 (ruptă partea din stingă). Gavrill Moghila, fiul lui Simion Moghila, pentru Lazăr logofăt, cu ocină la Goruneani, partea Radului fiul lui—. Pomenit Stănilă logofăt. Marturi: „ot Curătăşti Muşat logofet, ot Băneşti Stan post. i Luca... I ot Bălării Stoica*. Marturi domneşti: Ivaşco Vel Ban(?), Papa Vel Log..., Vladul Vel Ciaşnic. Monogramă. Pecete pe hîrtie cu cei doi sfinţi şi Inscripţia: Iw 1'dBplHil AlorHAd 802KIK» AUCTIIO rCfl,Mp SfMrtH BAdIUKOf. 1_. f Adecă eu Dragna fămiia Lupului şi cu nepotu-miu Lupul, ast’ al nostru zapis ca să fiia de mare credenţă la măna lui Stănilă i snă Stănilă ot Băneştea, cum să să ştia că am fost cumpărat eu Dragna cu bărbatul mieu Lupul o jemătate de fu-nea de ocină în Sârbi de la Stănilă şi snă Stănilă ot Băneşti în zele lu Şărban-Vodă. Deci acea jumătate de funea o am făcut 3 părţe, deci den cealea 3 părţe am văndutu 2 păr{e lu Stan Pos. ot Băneşti, iar o parte o’m văndutu Stănil[i], de la carealeo'm cupăratu dereaptu ug. 6 de aur. Peantru că au fost acea moşfc iar de la densul. Dereaptu aceaia o’m vândut iar Iu, să-ia fie moşeia. Şi, căndu am vândut, au fost mulţi omeni mărturiia, prea nume Stan Văntor ot Sârbi, Ivan frate-său otam şi socrul lu Stănilă, Vlasiia, şi mulţi omeni denprajurul lucului au fost la acea tocmeală. I pis eu Sava dohovnic o[t] Fundul Saculuia. Pis msţa Mai 12 dni, văleat 7130. (Patru peceţi cn fum.) 17. t Cu mila lui Dumnezeu creştinul Alixandru Voevod şi Domn a toată Ţara-Rumănească, feciorul marelui şi prea-bunului creştinul Iliiaş Voevod, dat-au dumnealui aciastă poruncă a dumnealui popei Staico şi prioteasii lui, Tudorii, fata Badii, şi feciorilor lor, căţi Dumnezeu le va da, ca să le fie lor moşie în Fefelei, www.dacoromanica.ro Documente urlătene 187 însă din partea tată-său Badei a treia parte, din sat şi din cămpu şi din pădure şi den dealul cu vii şi de peste tot hota* rul cât se va afla, pentru că au fost bătrână şi dreaptă moşie de la moşi, de la stremoşi. iar apoi, cănd i s’au întâmplat moarte Badei, tatul Tudorei, iar Tudora au rămas mică, iar bucatele ce au avut au rămas la măna frate-său anume Frosin. Deci Frosin n’au ales partea den bucatele surori-sa ce iaste mai sus scrisă, Tudora, de bucatele tată-său Badei, ci au perit toate bucatele. Şi după aceaia s’au întâmplat moarte lui Frosin, şi bucate nu i-au rămas nimic. Iar apoi au venit vreame Tudorii de măritat, şi zeastre n’au avut. Deci Tudora ia au cerut pentru zeastre din moşiia tată-său Badei, iar nepotu-său, anume Badea, feciorul lui Frosin, n’au vrut să dea din moşie, ci au venit cu pâră la Divanul Domnii lui, denaintea cinstitului boiar al Domnii Meale jupăn Papa care au fost Vel Dvornic.de au luat 3 me-giiaş, însă anume : Chisar post. den Tăuleşti, şi Vladul feciorul popei, şi Isar den Ş.hiiai. Şi am văzut Domnia Mea şi răvaşul cinstitului boiar ce iaste mai sus zis, Papa, carele au fost Vel Dvornic. Şi aşa s’au tocmit cu sufletele lor cum ca să fie Tudora a tre'a parte de moşie de peste toată moşiia, iar din casă să ţie jumătate, pentru că au fost de la muma Tudorii, anume Dobra, precum au fost judecat acei 3 megiiaşi cu sufletele lor. Şi iar au cumpărat popa Staico 1 pogon de vie din dealul Fe-felii de la Oprea Dulău, drept 1.000 de aspri gata. Şi iar au cumpărat popa Staico 1 pogon de vie de la Gheiorghie Părtoacă drept 1000 de aspre gata. Şi iar au cumpărat popa Staico 1 pogon de vie şi o cedvărte de pogon de la Manea drept 1.350 de aspri gata. Şi au vândut aceşti numiţi oameni ce-smai sus zişi aceaste moşii şi pogoane de vie ce am zis mai sus de ale lor bune voi şi cu ştirea tuturor megiiaşilor şi a tuturor fraţilor şi dennaintea Domniei Meale. Pentru aceaia am dat şi Domniia Mea popei Staico ca să-i fie moşie uhabnică, lui şi feciorilor lui şi nepoţilor şi strenepoţilor Iu!, şi de nimenea ne-clâtit după porunca Domnii Meale. Insă şi mărturii am pus Domniia Mea jupănul Hrizea Vel Dvor. şi jupănul Vladul Vel Log. şi jupănul Trufandâ Vel Vist. şi jupănul Mihul Vel Spăt. şi jupănul Dumitrachie Vel Stol. şi Diiamandi Vel Corn. şi Cos-tandin Vel Peh. şi jupănul Condili Vel Postelnic, şi ispravnic Vladul Log. Şi am scris eu Dumitru log., în minunatul oraş Bucureştii, msţa Iul. 27 dni, şi cursul anilor vleat 7137. (Traducere din secolul al XVIII-lea.) 18. + Adecă eu Ion feciorul lui Şain Spăt. scris-am aciasta al meu zapis cum şi să ştie c’am vândut parte tătăne-meu lu Şaln Spăt. căt va fie, ver den uscat, ver din pădure, ver den apă, www.dacoromanica.ro 188 N. Iorga ale moşie*..., cât să va afla parte tătăne-meu de moşie, iar eu nu m’am vândut, nici alt rumănu nemic, fără ce am vândut moşie tătăne-meu lu Şa!n Spăt. ce e mai sus scris. Şi o’m vândut de a mea bună voe dreptu aspre 800, ca să fie moşie Iu Andrei Păh., lui şi coconilor dumnelui şi strenepotilor lui şi nepoţilor iui, şi vercine va fie de rudenie dumnelui. Şi mărturie jupăn Neagul biv Vel Agă şi Calotă şi Stroe Cluceru şi Nicola Păh. ot Eupureşti şi megeeşe anume Drăgan şi Albul şi Furdui şi popa Iosef şi dascălul Dobrin, aceşti megeeşe sânt ot Şai-neşti, şi mulţi megeeşi den prejurul sateior sântu mărturie căndu s’a făcut aciasta tocmeală. Aciasta am scris eu Ion feciorul lui Şain Spăt.,şi pătru credinţa p[us]-eam [eu] şi peceţile. Aciasta am scris. Msţa Noem. 23 dni, vălet 7140. f Eu Ion fecior lui Şain Spăt. (pecete). 19. Adecă eu Lazăr iogoft. (?), călugărul de Goruneani, ot sud-stvo Vlaş[ca], scris-am acesta al mieu zapis ca să fie de mare credinţă la mana jupan Calciul Vel Port. şi jupăneasei lui Va-silia cum se ştie că am vândut eu toată partea mia de ocină din Goruneani, din cămp şi din păduri şi den apă şl cu vaduri de moaiă şi din şăzutul satului de spre tot hotarul, vericăt să va aleage, pre unde au fost hotarăle ceale bătrâne, încă mai denainte vreame, jupănului Calciul Vel [Port ] şi jupăneasei lui Vasilii dereptu ug. 15, bani gata, de a mea bună voe, fără de nicio silă, cu ştirea tuturor rudelor meale şi a megiiaşilor den-prejurul locului, ca să fie jupănului Calciului Vel Port şi jupăneasei lui moşie, lui şi coconilor lor în veaci. Şi la tocmeala noastră fost-au mulţi oameni buni mărturii, anume Calotă Cliud. ot Popeşti şi frate-sâu Toader Dvor. i ot Băleani Crăstiian Ch'u<5. şi ot Epureşti Necula Păh, Bunea log. de Orbească, i ot Şaineşti Andrei Dvor. i ot Ştefeni Ch'riiac i ot Dărăşti Le-undariu i Radul Armaşul i ot Cămp şi Radu log. i ot Căptâ-reşti Moga log. i ot Stoeneşti [Chirjiac post. şi alţi mulţi boiari. Aciasta mărturisescu carea... să să crează. Şi pentru mai adeverită credinţă [pusu-mi-am] şi peceatia. Pis Lepădat log. ot Bucureşti, msţa Ghenarie 14 dnă, văleat 7142. Eu Calotă Cliud. + Eu Lazar ot Câlugăreni (pecete). Tudor (?) (Decete). I ie Vor. (pecete). Eu Crstian Cliuc. (pecete). NradXaa: Ilaxapvixoc, Eu Radu Armaş (pecete). Eu Chiereiaco ot Stoeneşti. Chiriac... 20. * .-. . de Goruneani ot sudstvo Vlaşca scrls-am acesta al mieu zapis ca să fie de mare . . . [Costandin] vtorii dvornic şi jupăneasei lui Tod[osiia]. . . o cum să ştie că am vândut eu www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 189 toate . . . [Gor]uneane, di în cămpu şi di în pădure şi di în apă şi cu vaduri de moră ... şi ... din tot hotarul, orecăt se va aleage, pre unde au fost hotarăle ceale bătrâne încă mai . . . de . . . [Costan]din Vornic şi jupăneasei lui Todosiiadreptu ughi 15, bane gata, di a . . . mea ... cu ştirea tuturor rudelor meale şi a megiaşilor de pre împrejurul locului ca să ... şi jupăneasei lui şi coconelor lor moşie în veci. Şi Ia tocmeala noastră . . . mărturii, anume Calotă Cliu5. ot Popeşte şi frate-său Toader Slugiiar i Cărstiian. . . . [logofjâtul ot Orbească şiTudor Portarul ot Goruneani i Stănilă log. ot Băneşti . . . alţi mulţi boiari. Aciasta mărturisescu ca să se ştie şi să se crează, şi prentre . . . sălea. Pis. msţa Martie — dni, leat 7143. f Eu Lazar log. Câlgut. (sic). (încă o iscălitură şi pecete.) 21. f Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Voevod şi Domn a toată Ţara-Romănească dat-am Domniia Mea această po* runcă a Domniei Meale cinstitului boiarului Domniei Meale ju<-pan Buzinchii Vel. Corn. şi cu feciorii lui, cîţi Dumnezeu îi va dărui, ca să-i fie lui moşie în Mâtieşti în sud Buz., însă partea lui Pătru toată, din partea Pilească. Pentru că au cumpărat jupan Buzinca VI. Corn., însă de la Standul feciorul Micului din Dăduleşti, stănj. 13, drept 1.300 bani gata. Şi de la Standul feciorul lui Bărbătea iuzbaşa stănj. 6 pi, drept 608 aspri, şi de la Sora, fata Radului a Duţei, stănj. 6 pl,, drept 608 bani, şi cu zapis de vânzare şi cu mărturii în zapis. Şi iar au cumpărat jupan Buzinca Vel Com. moşie la Mătieşti sj. 20, de la vadul morii pănă la capul moşie», oricâtă să va aleage, de la Drago-mir Tuţă şi de la fiu-său Matei, drept 2.000 bani gata, şi cu zapis de vînzare şi cu boiari mărturii scrişi în zapis. Şi iar să fie jupăn Buzincăi Vel. Com. moşie în dealul Zoreştilor un pogon de vie şi cu un stănjăn de moş:e, pentru că au cumpărat de la Alba fata Featei din Zoreşti, drept 2.300 bani gat?. Şi iar au cumpărat jupăn Buzinca Vel Com. jumătate de pogon de vie, numai Bucium i, de la Vladul feciorul lui Coarnă din Zoreşti, drept 400 bani gafa, iar la Zoreşti, şi iar un pogon de vie în dealul ce să chiamă Zoreştii Părţii, numai Buciumii, de la Păntea şi de la frate-3ău Neică din Zoreşti, drept 1.400 aspri, şi cu adălmâşari în zapis. Şi iar au cumpărat jupan Buzinca VI. Com. o jumătate de pogon de vie în dealul Zoreştilor Părtei, însă numai Buciumii, de la Oancea feciorul Mircii Zgîii, drept 800 de bani gata, şi cu aldămăşari în zapis. Şi iar să fie jupăn Buzincăi Vel Com. doi rumâni fraţi, numele lor: Dan şi Stoica, feciorii Predei, din saiul Cepturoaia, şi cu feciorii lor, pentru că aceşti rumâni ce s’au scris mai sus, Dan şi Stoica, www.dacoromanica.ro N. lorga ido au fost rumâni de baştină a Predei Banul de la Cepturoaia, apoi au fost vândut pe Dan lui Ivan Sârbului, fratele lui Hagl Dobre de la Nicopoe, drept 2.200 aspri, iar mai pre urmă Dan el s’au răscumpărat de câtră Ivan Sârbul, de i-au dat lui banii înapoi, 2.200 aspri, şi au luat şi zapisul de la mâna lui. Iar după aceaia, când au fost acum, în zilile Domniei Meale, iar Dan el iarăşi s’au vândut rumân jupăn Buzincăi Vel Corn. drept 4.000 bani gata şi cu za pis de vânzare. Iar pre frate-său Stoica iarăşi l-au cumpărat jupan Buzinca Vel Corn. de la Tudosie lo-gft. şi de la fiu-său Preda Spat., nepotul Piedii Banul de la Cepturoaia, drept 3.200 bani gata, cu zapis de vlnzare şi cu mulţi boiari marturi scrfşi în zapis. Şi iar să fie jupan Buzincăi Vel Corn. nişte loc aici în Bucureşti, la curtea lui, pentru că l-au cumpărat de la Ştefan neguţâtoriul şi de la muma lui, Ne-delea, din Bucureşti, drept 600 bani gata şi cu zapis cu mărturii. Şi iar au cumpărat jupan Buzinca Vel Corn. un Ţigan, anume Tudoran, feciorul lui Stan, de la Pătru feciorul lui Ci-sar din Muşcel, drept 6.000 bani gata şi cu zapis la măna jupan Buzincăi Vel Corn. şi cu mărturii în zapis. Şi au vândut ei de a lor bună voe şi cu zapisele de vânzare, cum iaste scris mai sus. Pentru aceaia am* dat şi Domnia Mea cinstitului boia-riului Domniei Meale jupan Buzincăi Vel Corn. ca să-i fie lui aceaste moşii şi rumâni şi ţigani şi vii, ce s’au scris mai sus, de baştină şi ohabnice, lui şi feciorilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor lui în veaci, şi de nimenea să nu să clătească, de pe zisa Domniei Meale. Iată dar şi mărturii am pus Domniia Mea pe jupan Hrizea Vel Ban de la Craiova, i jupan Ivaşco Vel Dvor. i jupan Grigorie Vel Logt. i jupan Dumitru Vel Vist. i jupan Preda Vel Spat. i jupan Nedelco Vel. CliuC. i jupan Vasilie Vel Stol. i jupan Vucina Vel Pah. i jupan Costandin Vel Post. Ispravnic Vel Logf., şi am scris eu Tudor spudeul în oraşul ce să numeaşte Bucureşti, în luna Mart 3, lt. 7144 [şi de la Hristos 1636]. + Acest izvod s’au tîlmăcit pe limba rumănească aseamene de pe hrisovul cel slovenesc deLupp dasc. slovenesc la şcoala domnească în Bucureşti, f Az Lupp dasc. slovenesc ispisah, lt. 7264. (Şi originalul slavon. Monogram cu roş; pecete peste hîrtie.) 22. + Adecă eu Mihăilă ot — scris-am zapisul meu ca să hie de marea credinţă la măna lui Elăn ot Ogrăzeani cum să se ştie că i-am vândut den partea lu Gorghi de ocină ot Goră-neani 2 părţi dereptu 1.500, şi ◦ am văndutu de a mea neavoe fără de nicio silă şi cu şterea boiarilor şi a tol[o]rora migiia-şilor de înprejurul loculoj. Şi Ia tocmeala nostră au fostu bo- www.dacoromanica.ro Ooeuuientejurlăţene 191 iari mărturii jupan Calotă Vel Solgear i jupan Toader Slog. şi Şoldo of Budeani şi Bucşe ot Bucureşti i ot Budeani Micul i [ot] Cârteşti Moşatu i ot Gor[ă]neni Sava i ot Greazeani Nestor i Nanul i Şterbul ot Păhuleşti. Şi păntru credenţa pus-am şi peceţile. Pis mţa Ag. 2 dn., vă[lea]t 7144. (Iscălesc cu peceţi şi degete.) 23. t Să se ştie cum au cumpărat pop Manea in pogon de vie de la uchi-său Dumitru lorga dreptu 10 ug. pol. şi locu de casă căt se va aleage în capul vile lui Mălin. Şi iară am cumpărat pop Manea 1 pogonu de vie şi o casă şi loc căt se va aleage în capul vie deript 14 ug. poli cu aldămaş cut (sic), şi aldă-maşari Neagul, Danciul şi Stan Scaunul şi Ignat şi Dumitru feciorul Iu Vitevoiu şi Ventelă, i pis Stanj fecior Cărste Sărbul. Scris-am eu Malea cum am dat 1 pogon de păduri pentru sufletul mieu nepottu-miu pope Maneai, săfmă pomesca (sic), totă pojujîia. Şi cela ce se va face mai mari peste cuvântul mieu să fie afurisit de trei sute şi 18 oteţi ije vă Nichiai. Şi’u fostu mără-turi Neagoia a Iu ...ciulin şi Stoica Neag... e şi Neagul lui... şi Nicul Greblei’ şi... a... Roşiul ot Moleşti..., lorga şi Stan Burid... Pis miţ. Fer. 25 dni, vleat 7148. Şi iar a cupărat popa Manea ceovearte de'vie de la uchiu-său Dumitru drept 600 de bani gata. f Şi iar a cumpăratu popa Manea 4 pogon şi 4 feardel de vie de Ia Dumitru lurgra, derpt 13 ug. ce-a fost cupărat de la Sora fata lui Drăgoiu de în partea lui [ljgnat, şi pre nume aldămăşari: Stoica frate lui [ljgnat i Stan Scaunul i Drăgan lui Ion i Stoica Lăuruscă, ipac Stan ot Năvrăteştie, 65 (sic). Pis msţa Mai dni 18 ot leat 7154. Stoica, Stan, Drăgan, Lauruscă (semne de degete.) f Şi iar au cupărat popa Manea 2 pogone de vie Ia Mălin de în partea lu Dumitru lorga derpt bani gata 4.000, şi aldă-mâşari Stoian Spărlul ot Nocetu şi Radul Patranic otam, şi Micul snă şi Dragomir ot Sulimanul. Pis msţa Fer. dni Xe (sic), vă leat 7155. f Adecă să se ştie cum a cumpărat popa Mane 25 stănjini de ocina voicească, ocina Neag. snă Iu Ignat, derept 4,000 de bani gata, şi să-i măsure pre lăîngă Neagul lu Ignat; şi lungul ocini iaste de în apa Cricovului păn în hotarul Nucetului. Şi mărturie: ot Nucet Crăstea Iu Drăgoiu, Dumitru lorga, Stoica Ju Rucă, Stoea Bolucoiul i Stan Scaunul, Oncea al Prostulini ot Fundeani, Vlad Stăcescul i braţ Dan. 1 pis Stan ot Năvrăteşti. Pis mţă Marte 10 dni, văleat 7154. t Şi pentru crendinţa ne-am pus şi peceţile. (semne de degete.) [Vo.j 5 zapise sânt într’acest zapis. www.dacoromanica.ro N. Iorga 192 94 C. 1640. f Adecă să se şlie cum am vândut eu Pătru ot Fundeni den parte mătuşei Stanei jupănului Nedelco 6 pământuri în Broşte-niesca dreptu bani gata taleri 6. Şi iar au cumpărat jupănul Nedelco de la popa Gherghe ot Fundeni pământuri 5, şi |în] Mihuleasca, şi în Broştenesca, den partea Ţiplească, şi căt au vândut unche-şul nostru iar den parte Ţiplească. Şi acele pământuri ci scrie mai sus de la popa Gherghe le’u aut (= le-au luat) dreptu bani gata 5 talere, Ned. (sic) au cumpărat jupănul Nedelco de la popa Stoian, ginerele uncheşului Pătru, din parte Ţiplescă/l pogon şi o cevrăzte de vie, drept bani gata 500. Iar au cumpărat jupănul Nedelco de la popa Voinea, ginerele uncheşului Pătru, 1 pogon de vie za 300 bani gata den parte Maţii. Iar au cumpărat jupănul Nedelco de la Negoe şi de la Standul snă Simion pogoane 2 şi o jumătate de cezvrăte dp vie, 500 bani gata, iar den parte Maţii. Iar au cumpărat jupănul Nedelco de la uncheşul Pătru pogon 1 şi trei cezvrăţi de vie, bani gata 60Q, den parte Mafii. Iar au cumpărat Nedelco de la Nega Brătuiesâ cu feciorii pogoane 3'de vie,din parte Ţiplescă dreptu bani gata ug. 17 i pol. Aceste vii sănt den Bobol (sic), şi toate cu stăn; jeni de ocină păn în [a]pa Crîcovui, şi alţiemăşari de în Fundeni Stoica Brid şi Langa i Mihaiu i Radul i Deragomir i Ştefjjl ot tam. Pis mţă April 1 dni. ' Eu Pătru. Pis eu pop Gherghe. Eu Stoian. Eu Prizvodnie (sic). Eu Neagoe. Eu Brătuleas[a]. 25. f Adecă ea Muşat scris-am acest zapis ca să fie de mare credinţă la măna lu Dumitru Răşul de Urlaţi cum să se ştie că au vândut Muşat Iu Dumitru Roşul de - Urlaţi păm[ăn]fure 15, în bani gata 2.000. Şi iar au cumpărat Dumitru Roşul de Urlaţi păm[ăn]turi 3 de la Cep. de în cen păn în 5., bani gata 1000, şi o’u cumpărat de la Cep., de în parte lu Muşat, lu Că-liman. Ipac pucupil Dumitru în loc de casă de la Cep. cu grădină de în partea lu Muşat, lu Căliman, totu într’aacea mie de bani. Şi o’u cumpărat Dumitru cu şterea tuturoru megeiaşilo'r şi de în sus şi de în jos. Şi o’u cumpărat Dumitru să-i fie lui de moşie şi lui şi feciorilor şi nepoţilor şi strenepoţilor. Şi aldă-măşari: ot Urlaţi Standul cu Coman, şi Vlad Cergescul ot Mo-ceşti, Pătru şi Fătul ot Gornet, Fătul Roşul ot Slănicu, pop Costandin şi Toader cumnatul lu Muşat, lu Căliman, şf Ignat şi Stroe, feciorul Fătului. Pis az erei Oprea ot selo Fundeani. Pis msţa Iulie dnii 5, vleat 7148. Standul, Vlad, Pătru, Fâtiţl, pop Costandin, Fătul (aceiaşi pecete la toţi: cu un bour). Şi pentru credinţa ne-am pus peceţile. www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 193 26. f Adecă să se ştiiă cum ş’au căpărat partea popa Sinea şi cu Pătru frate de la Simion călagărul şi de la Gavril fiiul, că a fost vândut moşi-s[ău] Vâsiiu lu Stân[i]mir partea, a patra [par]tea, adecă ii popa Sinea şi fratea [lu] Hâtru, şi o a cănpărat de la Sion (sic) călugărul şi de la Gavril nepo[tu]l Stănimir Târziul din Cărunţi, dirept u. 8. Şi la ac[ia]stă tocmeală fost şi om[e]ni buni, anurr.ea Dragomir şi Neagul şi Vladul, Neadelco şi Neagoe şi Grama. f Şt am scris eu Gavril. f Pis mţa Noevri dni 30. t Vâleat 7151. 27. t Mlisliu bjieiu Io Matei Basarab Voevod i gsdn. davat gsvdmi siiu poveleanie gsvdmi aceslui coconu al Mircii Spat. anume Grajdr.n ca să fie în pace de astăzi nainte de cătră Andrei Vel Şătrar şi de cătră' feciorii lui şi de călră toţi oa-menii lui, mai mult val 9ă n’aibă. Pentru că au avut pără înnain-tea Domnii Meale în Divan pentru o Ţigancă a Mircii Spăt., carea o au fost luat un Ţigan al mănăstirii de la Glăvăcioc. Deci se-au căzut să o plătească la mănăstirea acea ŢăgancăMit-cii Spat., iar apoi mănăstirea n'au vrut să dea Ţigancă pentru Ţigancă Mircii Spat., ce i-au dat Ţiganul. Iar ei’n’au vrut să-l ia, ce se-au aflat Andrei Vel Şătrar de au luat Ţiganul, şi am plătit Ţiganca Mircii Spat. cu 14 galbeni, şi am dat şi la mănăstire o iapă cu mănzu. Când au fost acum, mănăstirea n’au vrut să lase Ţiganul, ce l-au luat de la Andrei Vel Şătrar cu feciori ce-au avut. Iar Andrei Şătrar cădea asupra acestui cocon al Mircei ca să-i plătească Ţiganul, şi părăia de zicea că l-au fost cumpărat de la Mircia Spat., şi au scos şi un zapis de cumpărătoare. Iar Domnia Mea am judecat pre derept şi pre leage şi am dat acestui cocon al Mercei Spăt. ca să aibă pace de cătră Andrei Şătrar, mai mult val să n’aibă, iar Andrei Şă-trarul să meargă la mănăstire să-şi ia Ţiganca şi o iapă ce'au fost dat el, şi mai mult val să n’aibă. Pen, căci aşa au dovedit cu sufletele noastre. Şi pentru credinţă ne-am iscălitu. Mart. 15, 72il. Ivaşcul ot Ulmi, Dumitru ot—. Dan ciauşul ot Nucet, Dragomir ot — (lipsă). 110. 20 April 7211. „Noi 6 boiari carele săntem luaţ pre răvaşe domneşti şi cu carte Măriei Sale Domnu nostru Ion Costandin Voevod şi cu Antonie vt. port. de dumnealui Iordache Co-corăscul ca să îi aleagem moşiia de la Urlaţi ce au avut dumnealui de cunpărătoare cu zapis şi de moştenire ce o fost cun-părat dumnealui răposatul R-rdu hg. Cocorăscu*, Boştenii. „Şi s’au aflat inti’aciasiă moşie 3 mo*i mar, ţin megiiaşii 2 moşi toţi, şi un moş ţin Manta şi Bogdan şi Cazan de Netezeşti; deci parte lui Cazan o ţine Iordache Cocorăscul cu zapisul lu Cazan de vânzare, şi ţine şi din ceia 2 moşi parte lu Ţirman pe jumătate... Deci noi am tras moşiie şâ cu dealful], cu viile, pin trei locuri cu viile, dealu am zis ca să îl facem codri, funi megieşeşti, şi să le înpărţim pe 3 moş;, ca să ia toţi ş< în deal şi pădure, iar câmpul iar să-l facem 3 codri şi să li 1 înpărţim pe moşi Moşnianii n’au vrut ca să îl băgăm pe dumnealui în deal nici cum, ce zic ca să îi dea pe de o parte tot pădure mereae, şi zapisul dumnealui îi scri'a : de peste tot hotaru, din cămpu, din apă, din dealu cu viile, din pădure. Deci noi, văzând că moşneanilor nu le iaste voia ca să să aleagă, am despicat moşiia în lung după obiciai, şi am ales partea dumnealui de i-o’m dat pe din sus, pe unde au fost şi viile moşu-său Radu log. Cocorăscul ceale bătrâne, ce au avut, care ne-au arătat şi moş-neanii locu viilor şi livada de pomi. Deci noi, funind moşiia la capul moşiei la Cricov, am găsit sj. 585 : ales-am partea dum-nialui pe 2 părţi, ug. 180, ceaialaltâ au rămas megiiaşilor. La a www.dacoromanica.ro 228 N. Iorga doao tiăsura, la mijloc, la mijiocu moşiei de la Teiu Sulului din ol[a]r păn în hotar de spre Grozăvoia s’au găsit sj. 1025: din-ir’aceştia s’au ales patea lui Ijrdache Cocorăscul sj.228, ceialalti au rămas megiiaşilor. La a treilea trăsură de spre Loloeşti d n piiatră de la Burtica păn în piiatra de ia câmp s’au găsit sj. 1.585. Alesu-s’au partea iu Iordache Cocorăscul sj. 350, ciaea-laită au rămas megiiaşilor. Iar siliştea satului şi cu pometui i-am lăsat ca să îş ţiie fieteşcare locul de casă şi pometui. Şi pe a-ciastă înpărţalâ au căzut vii şi Ia moşniani şi la Iordache Cocorăscul, şi aşa am judecat: câte vii vor avia moşnianii pe funea lui Iordache Cocorăscul, pământ din pământul lor, pământ pentru pământ, şi îşi ţie viile cu pace. Iar alte vii ce ar fi să le dij-muiască, neputăndu-să înderepta, şindind (sic) pământ pentru pământ. Că aşa am socotit şi am judecat că va fi dereptui. f Aciasta scriem. Iordache Câmâraş. Voico Căm. Costin pârjcălab]. Voicul (?) Câp. Stoica Ruşculescul. 111. t M Iostiiu bojiiu Io Costandin Voevod i gsdn zemle vlahi-cole davat sie povealenie gsvdmi Iui lordachi feciorul Iui Iane logt. Cocorăscul ca să fie volnic cu aciastă carte a Domnii Meale ca să aibă a ţinea şi a stăpâni toată partea lui de moşie den Urlaţi, care moşie îi iaste de moştenire şi de cumpărătoare de Radul logt. Cocorăscul cel bătrân, şi o au ţinut păn’ acum înpreunâ cu alalţi megiiaşi de acolo, iar, când au fost acum, în zilele Domnii Meale, el s’au sculat de ş’au luat 6 boiari adevâ-rători pre răvăşăle Domnii Meale, înpreună şi cu sluga Domnii Meale Antonie vt. port., de au mersu acolo de ş’au ales partea lui de moşie de cătră alalţi moşneani de acolo, şi iau dat-o pe din cătă au fost şi viile moşu-său Radul logt. Cocorăscul. Drept aceia i-am dat şi Domniia Mea această carte a Domnii Meale ca să aibă a ţinea şi a stăpâni toată partea lui de moşie den Urlaţi, înpre. nă cu tot venitul ei de vinarici şi cu alte venituri ce ar mai fi pre acea moşi:?, după cum îi scrie şi cartea acelor 6 boiari. Aşijderea poruncescu Domniia Mea şi voao tuturor, ori popă ori diiacon, ori neguţitori, ori slujitori, oricăţi veţi avea vii pre moşiia lui lordachi, să aveţi a vă darea dijme după obi-ceaiu, după cum îi scrie cartea acelor boiari hotărnici, însă afară din moşneani carii au moşie într'acel hotar, aceia să nu dea. Iar alţi căţi vor avea vii pre moşiia lui, să-şi dea fieştecarele adetul după obiceaiu, şi de cătră nimenea opreală să n’aibâ.Că aşla iaste porunca Domnii Meale. I saam reci gsvdmi. Sept. 26 dni, It. 7212. Monogram. Pecete mică octogonaiă.. -Procit Vel. Log. www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 229 112. + Noi, 12 boiari care săntem luaţi pă răvaşe domneşti de porânca Mării Sale Domnului nostru Ion Costandin Basaraba Voevbd de Stoichiţa de la îngliimpaţi şi cu fraţii şi mojneanii de la Urlaţi, anume Dan Ciauşul i Stanciul Bonboş i Dumitru Roşul, cu toti părtaşi lor ot tam, ca să le aleagem şi să le hotărâm o moşie a lor di la Urlaţi ce să chiiamâ Boşteneasca» în jude{ul Săcuianilor, dece noi, văzând cartea Mării Sale şi sluga Mării Sale, Ghiorghe vt. portaru, cănd au fost la zi şi la soroc, ne-am strâns cu to{i la moş8u>otc 'Icoavoo. Costin pârfcălab]. Dragomir în lucul căpt. Fătului. 113. Copie după cartea dumnealor boerilor hotărnici. Să ştie moşnenii din Urla{i care sănt de moştenire şi de cum-părătoarea moşii, din hotarul broştenescu, afară din moşia Sto-chiţii sutaş de la Ghinpaţi şi a Iui Iordache Cocorăscu, care iaste înpietrită, Dan cu vâră-său Voicilă şi cu braţ şi cu toată cemetiia, Mihaiu cu vără-său Dumitru Buta şi cu vără-său Drâgan, Vlad cu cumnată-său Vlaico şi cu Dumitru diiacon şi cu Trandafir şi cu toată nemetiia (sic). Pentru aceia le-am dat adastă scrisoare Ia mâna lor să stăpânească cu pace, şi alte cumpărători, de să va găsi drept să-şi caute cu moşneni. Maiu 25 dni, leat 7212. 114. f Adecă noi, slujătorii din Urlaţi, anume Dan Ceauşul i Stanciul Bombaş, dat-am zapisul nostru la măna dumnealui jupănului Ivaşco pentru ca să să ştie că, plătindu noi pă Drâgan snă Mihai Buta de biru sluj torescu pasandu-ae, amu căzutu la Mâriia Sa Vodă, iar Mâriia Sa Vodă ne-au dat poruncă ca să vindem ce atn găsi. Deci noi am văndutu partea lui de ocină din otariul Necşitescu, cătă i au fost rămasă nevăndutâ de dănsul, dreptu bani gata tl. 2, zlol 1 (?) şi aceşti bani i-jrn luat la haraci în www.dacoromanica.ro 230 N. Iorga măinele noastre pent/u aceale. [Dat-am] acest zapis la mâna dumnealui ca să-i fie moşiia stat[ătoa]re dumnealui şi feciorilor dumnealui, căţi Dumnezeu îi va dărui. [Şi spre] mai adăvărată cre[dinţâ] ne-am pus iscăliturile mai jos, ca să să crează. Şi la aţcest] zapis fost-au şi alţi oameni cari să vor iscăli mai jos. Şi am scris eu Staico pârcălabul cu zisa lor. Ghen. 1 d., 7213. f Eu Dan Ceauşul din Urlaţi. Eu Stanciul otam Bonboş. (degete.) Eu Neagul den Podeani. Eu Stanciu. 115. 23 April 7zl3. „Stanciul cu fiiu-mieu Stanciu" vînd „Predei şi unchiu-său lui Dan" „ocină de moşie în Buceasca, a lui Mihaiu şi Buticoi, dna cea vechi, iar acum, cu prăjina de acum, s’au găsit pogoane 3, cez. 1, prăjănă 1 pol. Şi am tocmit pogoţnulj pă tl. 5, bani 30. Şi me au dat bani gata în mănă. Şi i-am vândut de a mea buna voe fără nicio silă, şi cu ştire tuturor vecinilor, şi din sus şi din jos, care mai jos să vor iscăli anume. Şi să-i fie moşie stătătoare în veaci, dum. şi fielor, nepoţi, strănepoţi, căţi Dumnezeu îi va dărui. Şi pentru mai adevărata credinţă mi am [pus] iscălitura şi deget[ul] mai jos. Şi loc de casă unde au fost casa unchi-meu lui Ene. Ghen. 25 dn., 1764. Eu Radu vânzător. Eu popa ... monah. Eu.. lescu mart. Eu Dumitran zet Păun. Eu Ianea croitor. Eu Radu sin Radomir. Eu Mateiu. Eu Păun. Şi am scris eu popa Şărban ot Urlaţi şi mart. 192. Sud Saac. Avut au judecată de faţă înnainlea noastră Vasile ot Cioceni de Hâleşteu de aici dentr'acest judeţ cu Ioana soţiia lui Mihaiu ot Urlaţi ce au murit. Care Vasile să întoarcă Ioanii bani pă 3 pogoane şi o cezvărtă de paragină den dealul Mărunţişul, den hotarul moşiei Broşteneasca, ce au cumpărat-o ia după moartea bărbată-său de la Radul nepotul popei Şărbi ot Urlaţi, zicând că i să mai cade lui a o cumpăra, fiind aproape de viia lui. întrebând pă Ioana ce are a răspunde la adastă pricină, ia zice că Mihaiu, al doilea bărbat al ei, ce l-au ţinut, au fost moş-nean într’acel hotar de moşie îopreună cu ceialalţi moşneani de acolb şt, în viiaţă, căt au trăit amândoi, au făcut şi copii cu el, şi. murind copii, pă urmă au murit şi bărbată-său, dar, la moartea lui, prin diiată au lăsat-o pă ia şi pă Dobre, copilul ei, cel vitreg al lui, cliromonii pă mo}ie şi pă altele toate ale lui ce vor fi, ca să-i facă pomenirile şi ceie trebuincioase după moarte, care zice că le-au şi făcut. Ne arată şi o carte de mărturie a acelor moşneni tovaroşi de moşie ai bărbată-său, pre care o adevereazâ cum că au lăsat-o bărbată-sau clironoamă pă toate ale lui, pa ia şi pă numitul copil al ei, şi cu voia lor o prii-mesc ca pă o moşneancă a stăpâni ia acea paragină ce au cumpărat o, iar Iu Vasile, s'rein cumpărător fiind, pre carele şi noi întrcbăndu-l, singur au spus adevărul, că moşnean nu este, www.dacoromanica.ro 260 N. targa ci şi viia ce o stăpâneşte el, au cumpărat-o părinţii lui de la moşneni. Deci, de vreame ce Ioana înpreună cu Dobre fii-său, ca neşte adevăraţi clironomi ce sânt lui Mihaiu, după cum însuşi moşeneni îi arată, li să mai cade lor a stăpâni acea paragină ce au cumpărat-o decât lui Vasile, drept aceaia să o stăpânească cu bună pace. Că aşa am socotit a fi cu cale şi cu dreptate. Aciasta scriu, Mart 16 dni, 17b4. Alicsandru Clucer is. 193. Decembre 1764. Ioana, fata Liichii, nepoata Butinchi diiaco-nului ot Urlaţi», vinde log. Stan Urlâteanu parte de moşie în Urlaţi «din hotarul broştenesc», partea Butinchii, «din apa Cri-covului păn în vălciao Loloeştilor", pe 14 taleri, Martur: Neagul călugărul. 194. l-iu Novembre 1766. „Zmaranda soţiia Radului sin Boruri" (Borcii) cedează moşia ei lui Stan Urlăţeanul pentru datoria de 21 taleri a soţului, neplătită, „din moşiile ce era să scoată de Ia boerii Colţeşti". „Dupe ce s’au descoperit, soţul mieu nu o au dat dum. logt. Stan, să să fi plătit de numiţi bani, ci, văn-zăndu-o, au făcut ce au ştiut cu ce luase pe acea moşie şi au rămas bun zălog numai viia." Cedează, „temăndu-ne ca să nu să păgubească bani cu întârzierea noastră sau cu alte vicleşuguri, şi, vrând să-l ducă mumbaşirul domnesc pe soţul mieu la Bucureşti la popreală, eu m’am rugat dumisale ca să ne mai îngăduiască de aceşti bani de acum pănă în toamna viitoare, să-i purtăm cu dobândă zecea a doi". Apoi atunci să rămîie stăpîn. 195. t Dat-am aciastă adeverinţă a me în măna ginere-meu Sto-ianu pecum să să ştie că, dăndu-i 100 de stănjini de moşie în Muşcelu, de zestre, i-am dat şi totu vinitu den totu hotarţul] aceii moşii, orice s’ar afla într’acele hotare, într'un anu eu trebă şi amestecu să n’aibu, ce dumne'ui să facă ce îi va fi voia, pentru că aşa ne’m hotărătu, numai să mai dfe dum. tl. şase. Şi dumnelui să stăpănască cu pace. Şi pentru credinţa am iscălitu ca să creză. Iunie 1, 1767. Mihaiu Călduruşanul adeverez. www.dacoromanica.ro Doeuuiente urlăţene 261 196. 2 Decembre 1767. Stroe Butescu dă zapis logofătului Stoian, Gheoculescu pentru o datorie de 21 taleri «după o bute de vin ce am avut tovărăşie". S’a rugat de amînare „de acum păn la Bobotează", puind amanet „un pog., cez. 1 de vie lucrătoare In deal în slemne Gardului, să răzoreaşte cu viia popei Chirului şi cu via Argintoianului*. Altfel, o poale păstra sau vinde. Intre marturi „Marin copil de casă" şi „Tudorache copil de casă", „Şărban diiac dom[nesc]“. 197. f Adeverez cu acest zapis al mieu la măna a dum. logf. Stan precum să să ştie că am luat de la dumnelui o pimniţă ce au avut dum. în dumbravă veche ca să o mutu eu la vie la mine. Tocmiala ne este ca să-i dau în tomnă vin vedre 20, vin bun, în vas bun, depă ce vor trece vinăicit (sic) de mine, iar, ne-dăndu vin la soroc, să aibu a-1 plăti vinul cum să va da la tărgu de afară. Şi pentru mai adevărată credinţa mi i-am pus iscălitura mai jos, ca să să creză. Iul. 3 dn., 1768. Pop[a] M'halce den Ş.hei plat. 198. Grigorie, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop şi Mitropolit a toată Ungrovlahfia]. f De vreame că la Măria Sa prea-luminatu! şi prea-înnălţa-tul nostru Domn lo Grigorie Alexandru Ghica Voevod au datu jalbă loniţâ sin Stan logofătul Urlăţeanul pentru unchi-sâu Preda Log. Gherculescul precum că muma lui lon'ţă au fost soră cu numitul Preda şi cu ui Sto:ai fratele lui, căruia de puţină vreame i s’au întâmplat sfârşit, carele răposat unchiul lui Ioniţă, neavâni copii, cu diata lui ce ş’au făcut, au lăsat pă dânsul clironom ca să-i plătească datoriile şi să-i facă pomenirile dentru ale (ui rămase clironomii, după cum l-au cunoscut de copil iscusit şi a fi următori căzutelor trebi a le face şi a le înpiini; care copil unchi-său Stoian în viaţâ-ş pohtinJu-1, dentru al său l-au fost plătit şi da o datorie de la un obraz cu tl. patru su e, şi, la întâmplarea sfârşitului neaflându-să Ioniţă nici la facerea dieţii, însuş de bună voia sa Stoian unchi-său pre dânsul l-au lăsat clironom cu dilata. Şi Preda log., puind mâna pre diiată, o luase la sineş, neîngâduind pe nepo-tu-său a fi clironom pă ale frăţine-său. Deci, fiindcă Ioniţă plătise pă unchi-său de datorie cu tl patru sute, după cum şi diata scrie, şi osebit căutând (?) şi pentru lipsa zeastrilor mu-me-sii Sandei, ce au fost cu numiţii unchii lor soră, fiindcă cli- www.dacoromanica.ro 262 N. Iorga ronomiia moaşă-sii Bâlaşii după moartea ei au rămas întru stăpânirea lor, şi lipsa de zestre nu inplinise, după jalba ce au dat Ioniţă cătră Măria Sa Vodă, şi Măria Sa orănduind la Smerenia Noastră ca să le luom seama şi să-i îndreptăm, şi viind Ioniţă, înpreună cu unchi-său Preda, faţă înnaintea noastră, am cercetat pe amăruntul şi am cetit şi diata răposatului, şi am văzut cum că pă Ioniţă îl lasă clironom ca să-i plătească datoriile şi să- i facă pomenirile, iar nu lasă clironomiia asupra fră-ţine-său Predei. Care vâzînd noi că, de nu-l şi lasă pă dănsul clironom, ce, ca unul ce, după cum cu si său cum au vrutş’au făcut diiată şi au lăsat pe nepota-său clironom, era ca să întărim diata, dar, văzând Stan log. şi cu Ioniţă, fie-sâu, cum că tot... nu să odihneşte, ci va să tragă judecăţi cu dânşii şi o să să facă cheltuială, între dânşii socotindu-se, s’au învoit şi I au priimit şi pă dânsul părtaşi la ce va mai prisosi peste înpli-nirea datoriilor şi lipsa zestrii şi a pomenirilor răposatului, ce va rămânea să înparţă frăţeşte. Care după a lor învoială s’au făcut foae izbrănită, intru care s’au scris toată clironomiia răposatului, iscâlindu se foaia de dânşii şi de mărturii bisericeşti, şi s’au întărit şi de cătră Smereniia Noastră cu pecetea, urmând întâi datoriile să să plătească, al doilea lipsa zeastrei mumei lui Ioniţă, ce să va afla lipsa dreaptă şi adevărată, dar ceale rămase dentr’ale mumii moaşă-sii Bâlaşii, căt şi pomenirile să le facă, şi ce va fi mai mult prisos den ceale nepreţuite, să înparţă unchiul cu nepotă-său pe din doao, după cum înnaintea noastră s’au învoit. Şi am dat adastă carte la măna lui Ioniţă sin Stan Urlăţeanu de adeverinţă, întărită cu iscălitura Smere. niei Noastre. Iun 25 d, 7277. Grigorie al Ug. (Şl un act ilegibil de la Grigore Alexandru-Vodă,) 199. f Adecă eu Rădocan Gulianb biv Vel Pif. dat-am zipisul mieu la măna logt. Stan Urlăţeanu precum să să ştie că, având eu să iau de la răpt. stol. Ştefanache neşte bani, am luat neşte moşii de la mezat, cu zapisele lor, care dintr’aceste moşii am Vândut mai sus numitului Stan Urlăţeanu Mihâleasca i Gorgo-neasca, ce iaste tot într’un hotar cu moşiile dum. şi de la neamul lui, drept bani gata tl. 145, adecă o suta patruzeci şi cinci. Şi i-am dat şi zapisele moşiilor. Deci să aibă dum. a le stăpâni cu bună pace dă către mine şi da către tot neamul nostru. Şi pentru mai adăvărată credinţă am iscălit mai jos, puindu mi şi pecetea ca să să crează. Iunie 26 dne, 1769. Radu Gul. biv Vel Pit. (Pecete cu Rd. Gl. şi o inimă străpunsă.) www.dacoromanica.ro Documente urlâţene 263 200. t Adeverez cu acestu răvăşel al meu la măna dum. logft. Stan Urlăţeanu cum să să ştie că am luat de la dum. ti. doo sute ale dum. Săli Aga, care bani au fost Stoian logft. dator, ş;, viind cu răvăşel[ul] fraţ[i]ne-meu lui Vasile, nu s’au icre* dinţat dum., ci au cerut aciastă adeverinţă, fiind şi alţi boeriaşi (sic) mart. Iul. 12, 1769 Eu Ion sluga adeverez. Costea căpn. Toz. mart. (încă doi, intre cari un Grec.) 201. 24 August 1769. Popa M'hail protopop arată că, din porunca ispravnicului de Săcuieni Oumitrache Fâlcţoianu] biv Vel Slu-ger, au venit la judecată popa Lupul şi popa Dobre din Urlaţi pentru „trei cezvărţi de vie ce au fost a unchi-său Mihai popa, fifndu-i nepot de varâ“ (lui Lupul), „iar popi lui Dobre i au fostu tată vitreg*. Dobre arată diata tatălui, „întru care scrie toate cui ce au lăsat, rudelor soţii lui, pentru că au trăit mulţi ani cu dânsa şi a făcut copii amândoi, şi aceste trei cezvărţi de vie cu pivniţa, cu vasile ei, le au lăsat soţii şi fi-său, popi lu Dobre, să le stăpânească cu bună pace de către toate rudeniile*. Era „şi cu groaznică afurisanie*. „laste rea cererea popi Lupului, că cui ce au vrut mortul au lăsat, mal vârtos că popa Dobre i-au fost fecior şi i-au slujât din copilărie păn’la vârstă.* 202. t Noi preoţi megiiaşi carea ne-am întînplat aici la biserică la Fundeni, având pricină Stan logf. Orlăţean cu Preda logt., cum-nată-său, zicând Stan logt.: „cumnate Predo, pătru cea nu mă laşi ca să-mi stăpănescu cumpărătorile ce lea au cumpărat fi-mieu Ioniţă dinlr’ale răposatului unchi său Stoian?*, au răs-punsu Preda logt. că nu-1 va îngădui, că îi va da bani îndărăt. Au mai avut între dă aşi şi pătru clironomis.ia a răposatului] Stoian logt.; pă Ioniţă nepotă-stu l-au lăsat, fiindcă era ca să ia Neagul unchiul răposatului Stoian: lâsat-au carte de blestem, pă Ioniţă au nu l-au lăsat? El aşa au râspunsu că el carte de blestem nu ia, că nu ştie de 1 au lăsat, au de nu l-au lăsat. S’au întrebat şi jupăneasa răposatului Stoiin logt., să mărturisească întru adevăr lăsat-au clironom pă Ioniţă nepo-său au nu 1-ao lăsat. Dumneaei aşa au râspunsu că mărturiseşte că tata Rad[u] Boicea au zis: „vere Stoenea, pă cinea laşi clironom?". Iar răposatul Stoian logofăt aşa au zis cu gura lui: „Punea pă Ioniţă www.dacoromanica.ro 264 N. Iorga nepotă-mieu*. Aceastea le-aam auzit înnainte besericii zicăndu-se, şi am dat aciastă adeverinţă la măna logt. Stan. Noem. 8 dni, 1769. f Pop Dumitru ot Fundeni adeverezu. T Eu Lefter ot — mart. Eu Barbu, vecin, mart. f Stan Răşca mart. 203. C. 1770. f Adecă eu prioteasa Sultana înpre[u]aă cu ficiori mei aanu-me Stanu i Mărie dat-am zapisul nostru la măna Apostuli diia-conului precum să să ştie că, avăndu nişte vl după bărbatul meu, păgone 14, ramăndu dă toţi şi nepătându să-l stăpănescă, i-am dat zapisul la măna, să aibă a le stapăni el şi copii lui; iară cine s’ar scula se-l eia dinu măna lui (sic). Şi, cându s’au făcutu acestu zapis, fost*au muţi omeni marturl, care s’or is-chili mai josu, anume, ş’am scrisu eu diiaconul Dumitru cu zisa priotesi Sultani ş’a copiilor ei. Eu Sultana. Eu Stan. Eu Mariia. Eu Minia vătăşel ot Buz[âu] mar. Eu Ghiorghie mar. 204. De la Divanu Ţâri-Romăneşti la dumnealor ispravnici ot sud Saac poroncă. La Divan au dat jalbă înscris Stan Urlăţeanul mazălu ot sud Saac asupra lăcuitorilor ce sănt pe acele moşii, înprejureni, pe lăngă hotarul moşii sale, cum că, având el loc poprit pe moşiia sa, livezi dă fănete şi dă sămănături, iar acei înpreju--reni cu vitele lor calcă şi strica locurile ce le are poprite dă făneţe şi dă sămănături, pentru care el in multe rânduri le-au zis ca să-şi păzească vitele, a nu face stricăciune, şi ei nu s’au supus, deci dupe jalba lui dă la Divan să porunceşte dumv. să aduceţi pe acei înprejureni faţă şi, cercetând jalba lui, de va fi adevărată, să le daţi porunca ca ori să-şi ţie vitele supt pază, a nu-i călca moşiia, sau sa să invoiasca cu stăpânul moşii, şi aşa să umble vitele slobode la păşune pâ moşiia sa. iar într’alt chip să nu fie volnici. Ş!, porunca aciasta sivărşindu-o dumv., să nu să ia dă la mina jâluitorulu1, ce să rămâe la dânsul pentru ca după vremi, cănd nu să vor supune alţi, să aibă a urma ispravnici după aciastă hotărâre. 1772, Fev. 7, Bucureşti, (Iscăleşte un polcovnic şi patru boieri dintre cari «Mih. Cjantacuzino]».) www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 265 205. 16 Octombre 17/2. Zahara şi soţul Dumitru vînd «o moşie ce am avut in hotarul broştenescu» lui Stan Urlâţeanu; o are zestre «de la dumnealui Erdaiche Cocorâscui, fiindu-câ dumnealor m'aau crescutu şi m’aau măritat». Scrie popa Şerban ot Urlaţi. 206. Am dat acestu răvaşu in locu de zapisu la [măna] maichi, ca cine a vrea să cumpere de la maica orice, sau case sau altele, să fie vândut şi de mine; şi e’m dat acestu răvaşu în locu de zapisu. Şi pentiu credenjâ n/amu iscălit. 1774, Noemvrie 12. Sandulache Beşea. Ot Iaşi. (Pe dos:) 60, şaizeci ruble am luat de la cumnatul Stan Ur-laţeanu bani după Ţigani ce râmăn lui Dumitrache Mora (sau Scora). 207. f Adeverez cu acest credincios zapis al mieu la măna dumnealui cumnatului Stan Urlâţean i la mana dumneei vară-mi Sandi precum să să ştie că i am vândut dumnealor nişte Ţigani ai miei, anume Dumitru inpreunâ cu fraţi lui Stanciu’, Ion i Tă-nase i Grigore, feciori lui Băjan, şi cu copii lor, Voinea sin Dumitru i Costandin sin Standul i Lov n sin Tănase. Aşăjderea Neagul i cu frate-sâu Standul, feciori lui Grigore, braţ Bajan. Adecă peste tot suflete zece, care aceşti Ţigani ii am şi eu de la părinţi, şi părinţi miei i-au avut cumpăraţi de la dascălul Andrei zugravul ot Brez. Olt., care au pl aceşti Ţigani până a-cum in băr (sic), iar acum, fiindcă nu mi dă inâna să i stăpânesc, şi având trebuinţă de bani, de a mea bună voe i-am vândut dumnealor. Şi tocmeala între noi am făcut: de suflet ti. 300, adecă trei sute. Şi am luat aceşti bani toţi deplin în mână. Deci să aibă dumnealui a-i stăpâni cu bună pace de către mine şi de către tot neamul mieu, atat dumnealui, căt şi coconi dumnealui căţ' Dumnezeu îi va dărui. Iar mai în urmă, de să va dovedi că sânt Ţigani mai mulţi peste aceste zece suflete, pă câte suflete vor prisosi să a[i]bâ dum a-mi da bani tot după tocmeala ce scrie mai sus. Iar pentru alte şase suflete parte fâmeaiască ce sânt încurcaţi cu căsâtoriia pe la alte stăpâniri, scoţându le, ori pa însuşi acelea sau schimbul ce voiu lua, sa am a le da. Iar dumnealui şi dumnedui (sic) să-mi dea bani şi pă acelea, preţul păcum le-au dat si pâ acelelalte zece suflete. Că aşa ne-am aşâzat intre noi. Şi pentru mai adevărată credinţa ne-am pus numele mai jos, iscâlindu-se şi alte obraze www.dacoromanica.ro 266 N. Iorga mărturii. 1774, Noemv. 24 d. Ilinca Comisoae, fata răp. Iane logt., adeverez vănzarea ce scrie mai sus. Dimitrie (?) mart., şi am scris acest zapis cu zisa dumneei. 208. Hotărâte de mo5ii ce am Je moştenire i de cumpărătoare, şi pă cine am tovarăş intr'aceste hotare, după cum în jos arată. Dechv. 3 1774. Hotarul de moşie din Buteasca, ce iaste de spre moşiia Al-bescului: într’acest hotar am avut noi parte înpreună cu unchiaş Leica i cu Vasile sin Calin; partea noastră de moşie o am cu Stoian nepotă-mieu, partea unchiaş Leicăi i cu a fraţilor lui, o am cumpăra!-.) eu înpreună cu nepotă-mieu Stoian în ti. 46. Partea lui Vasile sin Calin o am cumpărat-o tot eu în tl. 56, au avut şi Mihaiu cărciumar parte tot într’acest hotar, den tl. 14, şi am cumpărat-o şi pă aciasta tot eu. Alta o las lui Anastasache. f Hotar neacşâtesc: înti'acest hotar am avut o parte de moşie cu un unchiaş Le ca şi cu Vasile sin Calin, iar 2 părţi le au avut Ghioculeştii, şi le am cumpărat şi pă acestea eu după cum le scrie şi zapisele. t Am mai cumpărat partea unchiaş Leicăi cu a fraţilor lui, a treia parte ce au avut în partea noastră de moştenire cu nepotă-mieu Stoian, şi într’acest hotar din parte noastră de moştenire ce o avem, al treilea parte are şi el, Lipreună cu mine, ce o avem de la părinţi. Aciasta o las lui Grigoraşco. Hotar miulescu, ce l-au ,inut Ghioculeştii cu Zeamă Neagră pă den doao partea, i Ene Zeamă Neagră au fost vândut la Ştefanache, şi după moartea lui Ştefanache au căzut în măna coconului Râducanului Albescu, şi, eu neîngăduind pă dumnealui, i-am întorsu bani ş> mi au dat deolin. Iar zapisele cele vechi nu mi le au d t, zicând că sănt la Braşov; numai ce mi au dat ravaş ca aJucandu le de la Braşov, să mi le dea, iar partea Ghioculeştilor am cumpărat partea lui Sto an, cu care bani l-am plătit de la Sall Turcul. Mai am cunrnarătoare tot aici in hotarul broştenesc mai de-nainte vreme, din moşă-mieu di pre tată-meu, fiindcă moşiia îmi iaste de moştenire de pre mumă mea, ci di pre titâ-mieu cumpărase o funie din dru nul Mocanilor până în Cre nenea, care la acastâ funie de I >cu n’au avut al;i moşneni amesteci'. Aciastă moşie din Urlaţi o las la toţi, de fraţi. Hotar de moş:e din Palsăneasca, ie iaste cumpărată de'tată-rnieu, după cum scriu zapiselr. Aciastă moşie iaste înpreună cu nepotă mieu [Stoian]. Aciastă parte de moşie o las lui Giigoraşcu. www.dacoromanica.ro Documente urlâţene 267 209. Mlstiiu bj. Io Alexandru Ioan Ipsilant Vvd i gsdn. pisah gsvdmi, fiind tot pornit cuget şi gândul Domnii Mele spre liniştea şi odihna, nu numai a pămân’eni or lăcuitori ţării Domnii Mele, ce mai vârtos către cei ce vor veni din străinătate streini la lâcuinţa pământului ţări Domnii Mele, să afle răsuflare şi liman de adăpostire, am dat aciasiă carte a Domnii Mele lui Stan logt. Urlăţ., ca să cheme şi sâ aducă oameni streini din streină-tate, căt de mulţi, pe moşia lui ce să chiamă Urlat', sud Saac, şi, după ce-i va aduce, sâ-i dea în şiirea ispravnicilor judeţului ca să-i cerceteze, şi, de vor fi cu adevărat streini, să le dea adeverinţe la mână, ca să fie apăraţi de toate angarelile ţării in opt ani, nimeni de nimic să nu i supere, ca să poată şi ei în-tr’aciastâ vreme a-şi face sălăşluire şi a să întemeia, şi după înpl'nirea sorocului să fie în răndu cu ţara. Dar iarâş mai cu uşurinţă, după cum să coprindu în ponturile cele date de Dom-niia Mea la ispravnici. Deci dar şi voi, streinilor, văzăndu mila ce arătăm Domnia M[ea] către voi, să vă îndemnaţi căt de mulţi a veni h lâjuinţă in ţara Domnii Mele,şi veţi fi cu toată liniştea şi dreptatea, după cum arătăm mal sus. 1 saam reciu gsvdmi. 1775, Fev. 2o. Monogram. Pecete ovală cu chinovar. Procit Vel Vist. După condică, de Andreiu iogft. 210. f Adică noi, rudeniile care mai jos ne vom iscăli, adăvărăm cu adastă scrisoare la mâna dumnealui Iogft. Stan Urlăţeanu pentru ca sâ fie de bună credinţă, fiindu-ca au avut să ia dumnealui de la răposatul popa Dobre sin Mihaiu de aici din Urlaţi ti. 135, adică o sută treizeci şi cinci, cu dobândă de a şase, care sa făcu capete cu dobândă tl. 270. Dar, întămplându-i-să morte şi nerâmaindu-i nici preotesă nici copii, numai noi, dumnealui logfr. Stan, căutându ca să ia acia datorie, noi am zis să priimeascâ dumnialui de cele ce să află. Dumnealui au nriimit 2 boi mari dreptu tl.—,2 gonitori tl. 15 i un cal t1. 20 i t>. 20 di pă viia ce am vândut la popi Lupu1, care la car ea ce scrie mai sus să fac t. 85. Mai rămân din capete tl. 50 şi dobânda banilor. Ş>, neavându altu ce sâ mai ia pentru aceşti bani, ci priimi dumnealui de lud şi un pogţon] de v e lucrătore şi 2 pog. i cezvârte i de ţelină, dreptu aciasta datoiie ce au mai rămas, şi noi să avem pace de către dumneahr, şi dum. sâ stăpânească cu bună pace, dum. şi coconi dum., căţi Dumnezeu îi va dărui. Şi pentru credinţă ne-am iscălit. Iunie 8 d., 1775. f Eu pop Ion ce au ţinut soţie pe soră-mia (sic). Eu Stanca, vară cu răposatul, adeveţrejz. Şi am scris eu Pătraşco sin pop Şărban ot Urlaţi, şi mar. www.dacoromanica.ro 268 N. lorga 211. f Mlstiin bjieiu lo Alexandru Ioan Ipsilant Vvdi gspd. davat gsvdmi, de vreme ce, de la luna lui Maiu începăndu-să a să face cercetare şi aşăzâmănt la mazăli şi la alte bre3le, ca să ştie fieştecare la ce stare şi orânduială iaste aşâzat, drept aceia viind şi Stan Urlâţeanu braţ Dragomir i vnuc ego Stoian, din sud Saac, şi cercetăndusă, s'au adeveritu dintr’o cercetare a dumnealor veliţilor boiari, întărită de Domniia Sa Scarlat Ghica Vvd., otleat 1759, cum că sănt vechi mazăli, pe carii şi Domniia Mea i-am aşâzat tot la aceiaş orânduială, cărora le am dat cartea Domnii Meale pec. ca să să ştie că sănt aşăzaţl la breasla boierinaşilor mazăli. Tolico pisah gsvdmi. 1775, Sept. 18. Monogram. Pecete rotundă din 1774 cu chinovar. Procit Vel Vist. 212. 27 Maiu 1777. Parte dintr’o decisie la Broşteneasca, Necşoteasca. Cercetarea actelor aduse de Stan Urlăţeanul şi de la Z ata din neamul Lii-căi: „vânzăndu şi partea ei de moşie la un Costandin logofeţel, văru-sâu, căruia întămplăndu-i-să moarte şi îngropăndu-să în biserică la Urlaţi, lasă adastă moşie, partea Zlatei, ce au cumpărat-o, danie biserecii. ... Şi zise Stan Udăţianu că cu acest mijloc al zâlojării stâpăneş'e toată partea Liicăi călugărul i a fraţilor lui, iar n’au furat zapisele, precum pâraşte jâluitorii." Gilceava lui Stan cu Mânui. „Aşijderea porunceşte Mlriia Ta ca să facem cercetare şi pentru pricine bătăi, ce au jâluit Mânui că l-ar fi bătut Urlâţanu cu feciorii lui“. (Iscăleşte un biv Vel Sluger.) 213. 12 Iunie 1777. Bo'erii Divanului. Vătaful za Divan aduce la judecată pe Dumitru slujitorul, ginerele lui Dumitru Dânciulescu din Valea Nucetului, care se plinge că Stan Urlâţeanu 11 încalcă la Broşteneasca, la Urlaţi. Zapisele ce arată sînt judecate „fără de niciun teineiu". 214. l-iu August 1777. înştiinţare către „Sfinţiia Sa păr ntele prot[o-pop] M hai, dumnealui p >sf. Parepa, dum. câpt. Mareş, Neaagu log. Dragânescu, Moise Buzoianu" pentru plingerea lui post. Manolache şi a lui Pirvul sin Sandul vameş cu privire la moşia Şchiopoaia, împresurată de vecini. Să aleagă ei. www.dacoromanica.ro Documente urlă(ene 20$ 215. f Adecă eu Pătraşco sin popi Serafim i cu frate-mieu Negoiţă dat-am scrisoare nostrâ la măna lui Negoiţă precum să să ştie că i-au dat tatâ-mieu cinci cezvărţi de ţellnă ca să-ş facă vie, şi i-au dat de pomană, în dialul Măi un Şişului, care şi tătăne-mieu au fostu cumpărătoare de la Neculaiu Frânculescul, lăcu-ot Străn-beni, care acestu pămăntu, fiindu că ăl dedese tatâ-mieu, şi zapis nu*i făcuse, şi fiindu-că el să puse de gropise pă lângă viia ce o are logoft. Stan pe despre Obeadianu, şi avăndu dumnealui părăgini de la vale, ce să numesc ale căpitanului llie, niamul dumnialui, acum dumnialui, nengăduindu-1 cu acestu locu pentru dumnealui, strângându-să vecini şi megiiaşi, aşa au găsit cu cale ca să i întoarţca] dumnealui logf. Stan câltuiaala, iar noi i-am dat altu locu pâ din sus, unde să numeşte pă lângă Necuicioe, şi i-am dat-am adastă scrisoare a nostră la mănâ, sâ-i fie de stăpânire. Şi, cându s’au făcut adastă scrisoare, au fostu mulţi omeni care mai jos să vor iscăli, marturi. 1778. Eu Pătraşco adeverez. Eu Negoiţă braţ ego adeverefez]. Leontie eg. ot schit Mărunţiş, f Eu Radu diiacul mar. sin Ene Băcanul. Stan log. Urlaţi mar. f Ionaşco vătaf de viele domneşti, f Eu Dragomir Pălângeuul mar. f Eu Preda sin Dragomir Pâlăngianu. f Şi am scris eu popa Ioan ot Urlaţi cu zisa lor, şi mar. 216. 16 Novembre 1778. Doi boieri orinduiţi de „dum. Nicolae Filipe-scu biv vel Pahr., isprav. ot sud Saac“, pentru „cercetare penlru târgul Orlaţii ce au jâluit epitropul mănăstirii Colţii Mării Sale lui Vodă cum că are mănăstirea moşiie la Orlaţi, hotarată şi înpietrită, pe care moşie s’ar fi fă ând târgul Orlaţi*, şi „Stan logt. Orlâ-ţeanu, având moşie alăturea, ar fi călcând hotarul moşii mănăstirii şi ar fi luând tot venitul târgului, păgubind mănăstirea*. Strîng „omeni bătrâni şi vecini din prejurul locului de acolo*: „ni-au dus în capul moşii de spre Cricov şi văzam acolo piatra hotarului ce desparte moşiia mănăstirii de spre Orlăţeni, şi de acoleâ iar ni-au dus şi la capul moşii în dial, şi văzum altă piiatră de hotar, care iar deosebeşte moşiile. Şi, cercetând de sânt adevărate pietrile ale hotarului, ne încredinţăm de multe mărturii, omeni bătrâni ai pământului, cum că aceste sânt adevărate pietre de hotar. Dar la mijlocul moşii, unde este târgul Orhţi, fiindcă p‘ia«ră nu fu, veniră tot aceleşi mărturii şi ne arătă de margine târgului un loc de casă ce au fost avut in vremile vechi un Ţalapie care casă ziseră că au fost între hotare. Dar noi, nedăndu-le crezămănt pă arătarea lor, am mers la capul moşii de spre Cricov, la piatra de hotar, şl am pus steaag, şi, mergând şi la capul moşii, Ia piatra din dial, iar am www.dacoromanica.ro 270 N. lorga pus stiag, ş<‘, căutând în drept la o piatră şi ia alta, veni drept pentr’acel loc de casă ce-1 arătară mărturiile, şi fu arătaria lor adeverită. Deci după căutaria pietrilor căzură şi pă moşiia mănăstiri Col{ii zece prăvălii la capul târgului de la vale, unde am pus semn, şi trei cărciume i o băcănie, ce să face noo, şi case patru; care aceste prăvălii şi cârciumi şi case să găsiră în hotarul mănăstiri Colţii, iar cela alte i târg este pă moşiia Or* laţilor. Drept aceia după cum am ales cu dreptate cu frica (sic) am dat înscris supt iscăliturile nostre şi carele la amăndooă părţile." 217. Prea-înnăltate Doamne, Jăluim Mării Tale pentru vameşi ce au cumpărat într’acest următoru an vama târgului Urlaţi din sud Saac, care acest tărgu fiind pe o moşioară a noastră ce o avem alăturea cu o moşi* oară a sfintei mănăstiri Coltea, cum şi pă moşiia sfintei mănăstiri să af ă dentr’acest târg, şi aşa cu porunca înnăltimii Tale luoam căte o pară de prăvălie, atât noi moşnenii pe căte prăvălii cădea pe partea de moşie a noastră, cum şi sfânta mănăstire luoa iarăşi de la căte prăvălii să afla pe partea de moşie a mănăstiri, la toate zilele de tărg. Acum, luminate Doamne, vameşi ce să află vedem că umbL să mute tot târgul numai pă moşiia sfintei mănăstiri Colţea, şi noi moşneni să rămânem păgubaşi de arest puţinei venit ce cu porunca înnălţimti Tale luoa de la acei prăvăliiaşi. Luminate Doamne, vameşi aciastă mutare a târgului umblă să facă pentru al lor enteres, fiindcă au cumpărat venitul moşii sfintei mănăstiri Colţea şi cu acel enteres umblă să ne păgubaaascâ pe noi, iar sfânta mănăstire Colţea, nu că doară are vre o moşie mare, ci o delniţă înprejurul viilor mănăstiri, ca să poată fi acia moşie a mănăstirii de ajunsu pentru calabalâcu târgului, şi pentru păşunea vitelor celor ce să aduc la zile de tărg. Ca, de să va mută târgul tot pe moşiia mănăstirii, moşiia noastră să rămăe slobodă a nu o supăra nimeni cu păşunea vitelor şi alte stricăciuni, ce atât numai cât mănăstirea să foloseaască cu acel puţintel venit ce luom, şi noi, săraci moşnen', să râmănern cu totul lipsiţi de venitul acei mo-şioare ce o avem de la moşi şi părinţii noştrii, fiindcă noi, când să va ridica ţărmul, rămânem cu totul lipsiţi de venitul moşii. Că din pricina târgului nici arături lăcuitori nu pot face, nici fanată nu pot să să înnrlţe fiindcă târgoveţi la toate zilele de tărg pe aciastă moşioară a noastră li este conăcitul şi în zi şi în noapte, precum şi la calabalâcu târgului va să fie tot pe moşiia noastră. Cu lacrămi ne rugăm înnălţimii Tale ca să fie luminată porunca Mării Ţale către vameşi ce să află acum, să www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 271 lase târgul precum au fost şi’ntr’aceşti câţiva ani de când s’au făcut şi până acum pe amândoaă moşiile, ca nici mănăstirea să nu să păgubească, dar nici noi ticăloşi moşneni să nu rămânem cu totul lipsiţi de venitul moşii, fi nd oameni cu grele şi cu daj-diia în Visterie. Şi cum va fi mila Mării Tale. Robii Mării Tale, Toţi moşneni de la Urlaţi sud Saac. (Chemare la judecată a Domniei din 22 Februar 1779. Pecete ovală cu chinovar.) 218. 12 Octombre 1779. „Costandin cojocar sin Stoica Gărbăcescu* se judecase cu Stan Urlăţeanu logofăt, pentru o parte de moşie la Urlaţi. «Dumnealui s’au apărat că acia moşie să siăpâ-neaşte de sfânta mănăstire Colţea». înţelegere pentru revendicare. 219. Adeverez eu Ilinca, fata răposatului Predii Gheocolesculuf, la măna dumnealui vără-mieu postelnecu Ioniţă Urlăţeanu pentru o pricină de judecată ce-1 cere la judecată Ilinca logofeteasa Pred! logof. de Visterie pentru o sută stănjini de moşie Miuleasca la Ulmi, zicând că-i are cumpătaţi de la mine cu za-pis, deosebit că zice că o are prin diată lăsată dclasoru-mea Stoiana. însă şi pentru un S’o.an Ţiganul ce el cere de la un-chi-mieu cu porăncâ domnească, zicând cum că este al dumneaei şi-l ţine la casa dumnealu de*i slujaşte şi nu va să e*l dea. Aciasta mărturisesc eu că la casa unchi-mieu nu să află, nici treabă cu dănsu nu are, nici dumnealui, nici nime, arătând pricina Ţiganului în frica lui Dumnezeu: acestu Ţigan anume Stoian dinpreună cu părinţi lui l-au avut tatâ-mie de cumpărat, şi 1 au dat soru-mi Stoeni de zestre, ce au ţinut-o Ianache ca-figiu, cumnitâmieu, şi, întâmplănd[u]-i-sâ soru mii Stoeni moarte de ciumă, acest Ţigan au căutat o la toată boala pănla moarte, şi, fâcăndu şi diiâtă la moartea ei, i-au ertat şi pă el şi pă tată-sâ. Care adastă diiată este în mina logofetesei Hincâ, de este de preoţi i de diiacon iscălită. Mai pa urmă. logofeteasa Ilinca, zicând acestu Ţigan este cumpărat de tată-miu, dar de Ia neamulu dumneal >r, şi nu-1 va lăsa ertat, şi, mergând, l-au aflat la nişte negustori la un saat, şi l-a 1 toat legat; peste o săptămână de zile l-am văzut păn deal lucrând slobod: ce au fostu pricina, nu ştiu. Acum văz mîrgăndu pă unchi mieu. Iar pentru o sută de stanjăni de moţie ce au fost dat cumnată-miu Enache caf giu zestre, zicând cum că o are cumpărată lo-gofetesa Ilinca de la mine cu zapis şi prin diiata sorn-mii Stoe-nii, eu la aciasta nu ştiu, că eu ce am ştiut într’aciastă seri - www.dacoromanica.ro 272 N. lorga soare în frica lui Dumnezeu am arătaf, şi ori Ja ce judecată mă veţi arăta şi mă veţi cere, gata sănt. Dich. 17, 1779. Eu (linca fata răposatulu Predii Gheoculescul, adeverezu. 220. C. 1780. Pentru nişte saduri de vie ce le cumpărasem de la Stan Turcu cu tl. şaptezeci, făcute de el pe moşiia noastră Fundeani, în dealul Bobului pe muchea Cherbi, alăturea pe din sus cu nişte saduri ale Bujorenilor şi pe din jos cu alte saduri ale lui Cră' ciun vier[ul], care saduri ale lui Crăciun de ale lui Stan Turcu le dăsparte calea Fântâni de piatră a Cherbi, şi, fiindcă acele saduri ale lui Ciâciun viei[ul]. ce sânt pe den jos de calea Fântânii le cumpărase dumnealui nepotă-mieu Anastase Urlă* teanu, mt-au făcut tugăciure de i-am vândut şi saduiile lui Stan Turcu tot în preţul de mai sus arătat, de tl. şaptezeci, care bani mi au şi răspunsu, şi dumnealui cu această scrisoare a mea să aibă a stăpâni aceste saduri de vie ale lui Stanu cu bună pace de mine şi de către tot neamul mieu, arătându şi ocolul stăpâniri, den cale Fântâni pă din sus, drept pâ drumu cel mare păn în sadurile Bujorenilor ce sănt din josul pivniţi şi pă din jos iarăşi den calea Fântâni pen capul vii. 221. f Adeverim cu aciasta scrisore înnaintea judecăţi noi aceşti moşneni şi rude fiind pentru viile de la Bobul ce le-au stăpânit Preada logft. Fârmiţescul în frica lui Dumnezeu şi prin cartea de blestem a Preasfinţitului Mitropolit arătăm că Preda logft. şi frati-sâu Stoian logft. au fostu işiţ din casă cu viile lor, şi aciastă vie de la Bobul au fosta a dumneaei jupânesi Bălaşi de zestre şi o stăpânea dumneaei ş!, măritând pă fii-sa dumneaei Sanda după Stan logof. Urlăţeanu, i-au dat şi foe de zestre, şi, piste puţină vreme întămplăndu-i-sâ şi sfârşit, şi ne-apucănd sâ înplineascâ toată zestre, au lăsat cu sufletul ei „ca cine va stăpâni viile mele sâ înplineascâ zestrile fii-meu sau, neînplinind, să aibă fii-mea a le* stăpâni". Preda logoft. n’au îngăduit, încârcându-să cu zestrea soru-şi ca să o înplineascâ, si, cerând Stan logof. zes rea de la cumnată-său Preda ca sâ-i înplineascâ, au zis: „să trăiască, nepote, nu i voiu inplini o“, şi păn la moartea lui tot acest fel a grăit. Aciasta ştim şi mărturisim în frica lui D[u]mnezeu. Şi pentru mai adevărata credinţă ne-am iscâ[lit] mai jos ca să sâ crează. lan. 1], 1780. Eu unchiaş Sava văr Predi logft. Fârmiţescul adeverez. Eu uncheaş Neagul vărul Bâlaşjt] adeverezu. Eu uncheaş Stan Roşu, moşnean, adeverezu. www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 273 222. 4 Mart 1781. Zahara şi Dumitru vînduseră lui Stan Urlă-teanu moşie la Urlaţi. «Şi acum, neodihnindu-mă pe acea vânzare, cu pricină că au văndut-o bărbată-.nieu fără de ştirea mea, am dat jalbă la Măriia Sa Vodă, şi, eşind la judecată, după cercetarea judecăţi ce au făcut dumnealor boeri judecători, au hotărât ca să priimesc eu blestem... Şi n’am priimit, ca una ce mă ştiiam cum că vânzarea a fost bună şi cu voia mea, ce m’am rugat de dumnealui ca să-mi mai dea bani, fiindcă am fost vândut cu preţ puţin, şi aşa, stănd şi alţi mijlocitori, ne-am învoit ca să nu mai umblăm prin judecăţi cheltuind... Drept aceia de iznoavă m’am aşăzat cu dumnealui de mi-au mai dat încă tl. şasezeci tocma... însă şi părăginile ce au fost de dumnealui răposţatul] Radu Cocorăscu cel bătrân.» 223. 23 April 1781. «Vladul pitarul dinpreună cu soţiia mea Călina" vînd lui „Iosie" «o vie în dealul din pă valea Crângului, şi iaste părăsită de 15 ani, carele să răzoreşte în sus cu Sandu logofâtu, dăn jos cu Zlatu Gădea». Iscălesc: Sandul logofăt, ... ot Frăţeşti, Mirea nepot Sandului, Mih[ă]ilă zet Zlate, Do-bre săn Dobre, Ispas». Scrie Stoica logofăt. 224. 23 Decembre 1781. Trei boieri orînduiţi de Theodorache biv Vel Sluger, ispravnic de sud Saac, pentru pămîntul încălcat de . Oprea Forumbaru din moşia lui Stan Urlăţeanu. Caută pe hotărnicie «altă piiatră ce iaste în târg lângă furca unii prăvălii, şi altă piiatră ce iaste în vărfu lângă un copaci». Se constată încălcarea din partea lui Oprea, «şi au luat havaet de la câteva prăvălii, iar locul ce l-au înpresurat numitul Forumbaru din moşiia Urlăţanului s’au găsit d[o]ăzece paşi». Mărturiseşte şi loniţă log., „care au avut moşiia mănăstirii Colţi cumpărată mai în trâcuţii ani... Asemenea mărturisi şi Oligore marchitanul, tovaroş Oprei Porumbaru, cum că niciodată n’au mai luat dă la acele prăvălii, ci Oprea Porumbaru s’au obrăznicit de au luat în semeţie, şi Stan log., nesuferindu-să a-i călca moşiia şi hotarele, au mersu la numitul Oprea dă i-au zis: pentru ce îi calcă moşiia şi ia venit dă la prăvălii. Şi el, ca un om făr de înţelegeţre] şi silnic, s’au pus dâ’u apucat pe log. Stan de blană şi-au rupt-o, atât dumisale, căt şi fiiu-său, necinstindu-1 cu multe înjurături blestemăţeşti, după cum la aciasta ne încredinţară multe mărturii din neguţătorii ce s’au întâmplat în târg." (Ordin de întoarcere de la Theodorache, 2 April 1782.) 18 www.dacoromanica.ro 274 N. Iorga 225. Cu multă plecăciune închinându-mă, sărutăm cinstită blagos-lovitoarea dreapta Preasfinţii Tale, părinte Mitropolite. f Zahara fămeia zice că Stan Urlăţeanu i-au cumpărat o moşăe a ei de la Dumitru bărbatu ei de al doilea fără de ştirea ei, care moşăe este zestre ei, pe carea să-ş o ia întru stăpânire. Răspunse la aciasta Ioniţă post., fiiul şi vechilul lui Stan Urlăţeanu, cum că tată-său moşâia ceia au cumpărat-o de la numita Zahara, şi ceru să preimească Zahara jurământ cum că nu au vândut ia moşăia la tată-său şi va da zapisele de stăpânirea moşăi. După a căruia cerere judecata au găsit cu dreptate ca Zahara fămeia să pilimească jurământ cum că nu au vănduţt] ia moşăia la-Stan Urlăţeanu, nici au fost de faţă la vânzare, nici au vândut bârbatu-său Dumitru moşâia aciaia cu voia şi ştirea ei, nici au avut de ştire cănd s’au făcut vânzarea, nici au luat ia bani vânzări. Şi în ce chip va face jurământ să avem răspunsul Preasfinţii [Tale] înscris. Şi săntem ai Preasfinţii [Tale] prea-plecaţi fii sufleteşti] şi slugi. 1781, Fev. 5. (Iscăliturile boierilor.) 226. C. 1782. Trăsurile moşii Colţi, ce s'au tras de nepotă-mieu Nâstase, cănd m’au aflat în Bucureşti. Stănj. sfori.. 2U8, 27. Au eşit din casa răposatului chir Anghell păn’ în piatra de hotar din porumbişte, sfoara de stj. 8. 208, 27 au eşit din piatra din Malu Fântâni Sfior (sic) păn la un vălcelu din malu Cricovului, la un ştiubeiu cu colac de lemnu, unde au zis târgoveţi că acela este despărţire moşii Colţi de Stănceasca. 192, 24 au eşit dăn rădăcina de tufan ce este lângă gardul vii Colţi păn din sus în capul vii, unde să dăsparte de a Ră-fovenilor; vin 6u8, 75 aceşti stj: fâcăndusă masă, după obiceiu, lepâdăndu-să două părţi, rămân stj. 208, socotindu-să sfoară de stji. 8. 227. Prea-Innălţate Doamne, Cu herbinţi lacrămi jăluescu mili şi bunătăţi Mării Tale pentru Stan Urlăţeanu i pentru Dumitrana, cumnaţii mei, dăn sud Sac, că, avănd eu întru căsătorie pe un Preda mazâl ce au fost cumnat cu Stan Urlăţeanu şi frate cu aciasta Dumitrană, şi trăindu www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 275 unsprezece ani amândoi, iar acum, de sânt cinci săptămâni, în-tămplăndu-i-să moarte, când au fost aproape să-şi dea sfârşit, au chemat pe duhovnecu lui şi ş’au făcut diiata, dar, find trebuinţă a veni şi soră-sa şi cumnatu său Sjao Urlăţeanu, findcă eu mă temeam, că n’am făcut copii oăt am trăitu cu soţul mieu, le-am făcut veste la amândoi: au venit amândoi, au căutat diiata şi ce nu le-au plăcut nu ştiu, că au spa.tu Stan Urlăţeanu diiata, şi, răposatul fiind işit din minte, n’au mai putut face altă diiată, şi aşa peste 2 săptămâni au murit, şi au rămas fără diiată, care eu îl tot rugam şi spuneam că diiata au spait-o Stan Urlăţeanu, să facă alta, iar el îmi zicea că diiata ce au făcut-o bună este, şi nu mă puteam Înţelege, că el, find eşit din minţi, şi, după ce au murit şi s’au îngropat, pe loc au început a-mi cere bani şi a mă speriia, zicăndu-m (sic) că or să mă căznească, să-mi puie spuză suptu talpe păn voi spune toţi banii. Şi aşa, find îngrozită de ei, cu multe rugăciuni m’am rugat să facem cum e bine, să-mi dea zestrea mea şi să mă mulţumească ca pe o soţie, să mă izbrănescu de ei. Iar ei cu fel de fei de ocări şi înjurături de necinste mă necinstea; care, luminate Doamne, într’o seară au venit aCiastă Dumitrană, cumnată-mea, şi m’au scos numai cu trupul den casă, lulndu-mi şi o copilă, nepoată a soţului mieu. ce mă lăsase soţul mieu să o ţin păn voi căsători-u-o, să o înzestrez din casă, şi a pus lacăt la casă, scoţăndu-mă ca pe o argată din casă şi ocărându-mă toată noptea. A două zi am făcut veste la un cumnat al mieu şi, viind cumnatu-mieu, au luat veste şi Uriăţeani şi au trimis pe doi feciori ai lui Dan Armaş cu alţi trei slugi ai lui, şi, cum au venit, au început a bate pe cumnată-mieu şi pe soră-mea, de moatte, scoţând şi pistolele de au tras să omore pe cumnată-mieu. Au avut noroc cu un preotu de s’au dat fără veste şi i-au luat pistolul din mână. Care, luminate Doamne, soru-mea au rănas bolnavă cu.copil mic de ţăţâ, căznită de ei, acasă, iar pe cumnată-mieu l-am a-dus căznit aici, care va arăta şi el cu jalbă Mării Tale. Că cu lacrămi mă rog milii Mării Tale să am dreptate, că aceste lucruri ce să fac să aseamănă ca când n’am avea nicio stăpânire în ţară. Ci mă rog milostiviri Măr/i Tale să fie luminată poron-ca Mării Tale să să aducă aici la luminatul Divan Mării Tale, să stăm faţă şi să mă izbrănescu de dânşii, să es din groza şi grija lor, findcă eu mai sânt arsă şi căznita de hoţi, care îmi este trupul de faţă. Şi, făcând Măriia Ta milă cu o săracă şi streină văduvă ca mine, mare pomană va fii Mării Tale în veci. Şi ce va fi mila Mării Tale. Roba Mării Tale Aviiana, soţiia răposatului Predi mazăl de sud Sac. (La 24 August 1782, se trimet părţile la Departamentul de Opt.) www.dacoromanica.ro 276 N. Iorga 228. Prea-înnăltate Doamne, + Jăluesc Mării Tale că eu am avut un unchiu anume Preda din Tohani sud Saac şi, întâmplăndu-i-să marte cu nebunie, şi inştiinţandu-mă cum câ au murit, am mersu acolo şi l-am îngropat. El dooă soţii au ţinut şi copii nu i-au rămas. Aciastă soţie ce să află acum, copii nu au făcut. Şi, cerăndu-i ca să*mi arate toată periusiia casii unchi-meu, şi ce au vrut mi au arătat. I-am zis să araţi şi bani ce au rămasu, iau (sic) au zis că nu au rămas, şi m’am aşăzat cu dânsa ca să şază în casă păn după culesul dealului, să chivernisească casa, şi atuncea vom veni la Sfinţiia Sa părintele episcop Buzău, fiindcă, cer şi cliro-nomi soţii cei d’intăi zestre şi alte surori ale răposatului unchi-mieu părţi. Şi aciast aşăzământ am avut între noi, şi aşa, ţiin-du-rrâ odihnit, m’am dus acasă. A dăoă zi au mersu un cumnat al ei şi o suru-şi şi au luat ce au găsit în casă, şi să găseşte şi bani luaţi din dooă locuri. Fâcăndu-ni-sâ şi nooă veste a dooă zi, am mersu şi eu acolb, dinpreună cu un frate-mi: pă dânşii nu i-am găsit acolb, fiind la altă gazdă. Aflând că am venit, au venit şi ei la noi; le-am zis: de ce au zăfuit casa fără de dreptate şi făr’de judecată, luîn (sic) şi bani, iar nevasta cumnatâ-său, sorâ-sa, au zis pă cum că lor nu le trebue bani. Frate-meu, răzând, au zis că în astă vreme cui nu trebue bani ? I-au început a-1 face puştu, trăgăndu-i şi o palmă fără de veste. Văzând el aşa, i-au dat şi el dooă palme, şi bărbată-3ău, sărind cu un ciomag asupra fraţlne-meu, cei ce să afla acolb, sărind, l-au dat afară, şi au făcut dăspărţeniia, şi s’au dus cu toate ce au luat, acasă. Ce ne rugăm Mării Tale ca să fie luminată poruncă către un zapciu, să fim scoşi la judecată înnaintea Preasfinţi Sale părintelui episcop Buzău, să ne aflăm dreptatea, că ei, luminate Doamne, umblă cu feluri de mijloace ca să acopere bani. Şi ce va fi mila Mării Tale. Robul Mării Tale Anastasie Urlâţean din sud Saac. (Ordin domnesc de cercetare, 25 August 1782.) 229. Eu dau adeverinţă pentru pricina a dieţi răposatului iogft. Predţa], pentru că pă mine m'au pus de am scris cum m’au învăţat dum., şi, la urmă, mai trăindu-mi, m’au trimis în zioa de Sfinţi Apostoli Petru şi [Pavel], am chemat pă dum. logf. Stan Urlăţeanu, şi au venit dum., dar răposatul ş’an luat seama: au zis că nu este adeiata bună, să să spargă. Şi s’au spart, şi www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 277 cele ce nu ş’au p[l]âcut răposatul într’ănsa nu ştiu, fiindcă şi soţiia dumnelui râp. au fost faţă ; fiind-că zise că nu faste adiiata bună. Aciasta ştim şi morturisim. Dech. 19, 1782. Eu pop Ion ot Bobeni adeverez. 230. (întărire a episcopului de Buzău.) Adică eu, Aviena, adeverez cu acestu zapis la măna cumnată-mieu Stan logf. Urlăţean precum să să ştie că pentru pricina dă judecată ce am avut dă lipsa zestrii mele şi dă cele ce îmi lăsase bărbată-mieu în diiată, fiindu-că dum. veliţi boieri ne rănduise pâ amăndoaă părţile la blestem, ca să lipsească blestem şi de la o parte şi dă la alta, ne-am învoit înpreună ca să-m dea trei pogoane de vie, patruzeci de vedre de vin i una tocitoare dă tiscovină şi doaăzeci şi trei dă oi şi să mă ajute şi la zeciuială jumătate. Iar mai mult să nu mai fiu volnică a*i cere nimic, dar nici din cele dă mai sus numite nici cumnală-mieu să nu-mi poprească nimic. Şi pentru mai bună încredinţare m’am iscălitu mai jos ca să să creaază, şi am dat aseminea zapis şi unul şi altul la mănă-ne. Aciasta. 1/83, Fevr. 10 (şters: în loc cu slove acelaşi an şi: Fevr. 8). Aviiana adeverez. Şi am scris eu Niţu logfet dă Divan cu zisa Aviinii, şi mart. (Boierii iscălesc la 8 Februar 1783.) 231. Mlstieiu bojieiu lo Nicolae Costandin Carageâ Vvd, bj. milst. i gsdr. zemle vlahiscoiu, dumn. ispravnicilor ot sud Saac sănătate. Vă facem în ştire că la Domniia Mea au dat jalbă epitropi sfintei mănăstiri Colţii din Bucureşti cum că sfanta mănăstire are moşie într’acel judeţ, ce sa numeşte Bobul i Urlaţi, i oameni ce sânt şăzători pă dânsa nu să supun a face claca şi a-şi da dijma după obiceiu, cum şi vin i rachiu vând pă dânsa făr de voia sa. Pentru care vă poruncim Domniia Mea să cercetaţi întăiu dă este moşiia dreaptă a mănăstiri, şi, dă va fi avăndu-o cu bună stăpânire făr de pricină, după condică să aveţi a urmă şi a supune pe acei lăcuitori ca să urmeze a înplini toate cele drepte ale stăpănului moşii, cum sânt hotărâte întru aceiaş condică, după vechiul {obiceiu] al pâmântulu’, adică lăcuitori casnici cei vrednici de muncă să lucreze clacă stăpănului moşii căte doaăsprezece zile într’un an, rănduri-rănduri, după obiceiu, precum în condică sânt rânduite, afară însă din cei ce vor avea vre un deosebit aşăzământ cu stapânu moşii, la care aceia are u să urmă după acei aşăzământ al lor; iar holtei să nu să supere www.dacoromanica.ro 278 N. Iorga sau, neavănd stăpăn[ul] de lucru şi va cere bani, să aibă a lua de casă căte un zlot pâ anu, iar, cănd nu va avea de lucru pe moşiiaa ceia ce şădu, să nu aibă volnicie stăpănu moşii a-i duce la altă moşie a sa depărtată spre a*i clăcui, făr numai dă va fi cealaltă moşie aproape de aceia ce să află cu şăderea, ca de doaoă sau mult trei ceasuri, să -meargă să lucreze zilele ca sănt orânduite. Iar la moşie mai depărtată să nu-i silească a i duce. La care aciastă clacă să aibă lăcuitorii a mâneca dăn doă (sic) dimineaţă, apucând zioa dăplin. Şi însuş casnici cei vrednici de muncă să meargă Ia lucru, iar să nu trimită copii sau să întăr-zieze, nici să stea cu înpotrivire a nu lucra Ia treaba ce le va arăta, ci la însuş trebuinţa ce va avea stăpânul moşii să lucreze zilele clăcii. Dar şi stăpănu moşii să nu-i supere mai mult peste cele orânduite, nici la clacă, nici Ia strânsul dejmii să nu le facă nedreptate, ori itiai mult a le lua ori a alege bucatele, ci de rănd şi din bun şi din prost. Şi la vreme cea orânduită să ia dijma, iar nu după ce va trece vreme. Cum şi Iăcuitori să nu întărzieze a da dijma, ca cu trecere dă vreme să păgubească pă stăpân. Nimeni din Iăcuitori să nu fie volnicu să vănză vin sau rachiu pe moşie, iar, cănd stăpănu nu va vrea a pune vin să vănză, atunci Iăcuitori să-şi ia întâi voe de la stăpân şi aşa să vănză ei, dănd dă bute căte tl. unul i căte o vadră dă vin. Niciun Iăcuitori să nu aibă voe a ţinea băcănie, făr de numai de să vor aşăza cu stăpânul moşii. Pentru toate rodirile ce vor face să aibă a da stăpânului moşii zeciuială, afară numai din grădinile ce au înprejurul casii lor, din care acelea nu au a da nimic. Pentru grău şi orzu ce să seamănă au să dea din zece clăi una, numai să aibă datorie Iăcuitori a căra dijma aceia cu însuş caru său la ariia stăpânului după obiceiu. Iar, cănd, sau din lenevire sau din nebăgare de seaamă, nu vor urma după cuin s’au zis mai sus şi-ş va rădica bucatele toate, atunci dumv. ispravnicilor să aveţi a face înplinire. Pentru fân ce vor cosi ori pă moşiia ce şăd sau pe alta, să dea dijmă după condică. Pentru porumbu au să dea de pogon către patru baniţe, porumb grăunţe cu baniţa za ocă doaoăzeci şi doaoă. Pentru stupi Să dea ^de toată matca căte bani trei, iar pentru roi nu au a da nimic. Pentru capre au să dea de capră căte doi bani, atăt vara, căt şi iarna. De la stănile ce vor fi pe aciastă moşie are să ia stăpănu moşii de toată perdeaoa căte ui\, miel i căte tl. unul. Şi au a şădea acolo de la Blagoveştenii păn la Sfete Gheorghe. Pentru râmători, măcar că nu au a da nimic stăpânului moşii, dar nici să îndrăznească să-şi bage rămătorii lor în pădurile cele poprite, ci întăiu să tocmeaască cu stăpănu moşii, şi aşa să-i bage, iar care va îndrăzn făr de tocmeală sâ-i bage, aceia să plătească preţul ce putea să ia stăpânul moşii de la alţii. Nici-unul din Iăcuitori nu are volnicie să vâneze peşte în heleşteu stăpânului moşii, iar, cănd va fi baltă pe moşie, au voe să vă- www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 279 neze şi să dea zeciuială din zece peşti unul. Deci dumv. ispravnicilor să aveţi a urmă după cum mai sus vă poruncim şi făr de a nu mai aştepta altă poruncă de la Domniia Mea să daţi mănă de ajutor stăpânului moşii, supuind negreşit pă cel ce să va arăta cu în potrivire la acestea, ca să poată avea dreptatea şi folosul său la toate, după cum mai sus arătăm. Pentru care s’au dat aciastă domnească [a] noastră carte la măna isprăvni-celului ce-1 va fi avănd orânduit pe aciastă moşie. Tolico pisah gsvdmi. 1783, Maiu. (Monogram, pecete octogonalâ cu chinovar.) După condică, Costandin condicar. Vel Logf. 232. Prea-înălţate Doamne, f Jăluim Mării Taie că noi, avănd moşie de moştenire rămasă de la moşii şi părinţii noştri în sud Saac, ce să numeşte broştenească, dar, fiindcă aciastă moşie să află şi cu deaal, unde sânt vii şi livezi puse, cei care au acele vii şi livezi pe numita moşie nu să supun a-şi da otaştina după obice>[ul] pământului, precum să urmeaază şi la alte moşii pe care sânt vii puse, precum şi pe aciasta, ci ne stau cu înpotrivire, zicând că au acele locuri pe căt le ţine coprinsul răscumpărate de la moşii şi părinţii noştri. Le-aam cerut ca să ne arate în scris zapisele ce au de cumpărătoarea pământului, şi nici cum nu vor să ne arate nicio scrisoare nimeni dintr’acei ce au vii şi livezi pe numita moşie, şi, aşa fiind mai toată moşiia, moşiia coprinsă cu vii şi livezi, noi cu totul săntem isterisiţi de venitu acei moşi*. Cu lacrâmi ne rugăm înnălţimii Tale ca să fie luminată porunca Mării Tale către dumnealor boerii ispravnici din sud Saac să ne orânduiască boerinaşi de ai judeţului pe carii vor socoti dumn., să umble în tot coprinsul moşii din cramă în cramă, ca să ceteaască toate zapisele ce vor fi avănd fieşte-carele, măsurând şi toate viile i livezile, şi, findu-le zapisele adevărate, precum şi pogoanile întocmai după zapise, să-şi stăpă-neaască ru pace, iar nehiindu-le zapisele adevărate, cum şl pogoane de vor avea mai multe, peste cumpărătoarea ce au, să ne înplinească venitul moşii după obiceiţu ] pământului, de când ne stăpâneşte moş,ia în siiă şi până acum, făcând numiţi orânduiţi boerinaşi şi catastih iscălit cu numele oamenilor ce au vii, şi livezi pe numita moşie, pe câte pogoane sânt a le plăti otaştina, ca să nu mai avem gâlcevuri; care catastih să-l adevereze www.dacoromanica.ro 280 N. Iorga şi dumnealor boeri ispravnici, Şi cum va fi mila Mării Tale. Robii Mării Tale Stan logft., Stoica logt, şi Mânu mazălu, Urlăţeni. (Ordin de cercetare, 11 Septembre 1783. Pecete octogonală cu chinovar.) 233. t Adecă eu Zaara dat-am zapis[ul] mieu la măna nepoţilor miei, anume Imiţă i nepotă-miu Anastasach[i] i Gligoraşco, datam zapis[ul] mieu ia măna dumnealor precum să să ştie că, a-văndu eu o moşie dată de zestre de boeri Cocorăşti, fiindcă l'am slujit de mică copilă, şi eu, neputăndu ca să o stăpănescu, luasem de la dumnealui cumnat[ul] Stan ti. 105 şi o dedesem suptu stăpânirea dumnealu[i]. Dar acum, apucăndu-mă dumnealor de bani ca să dau, şi neavăndu-i, m’am învoitu cu dumnealor de am priimit ditr’aciastă moşie stănjăni 105, iar stănjăni 30 am dat danie mai sus numiţilor nepoţi ca să mă pomenească. Şi pentru încredinţare i-am dat aciastă adeverinţă, întărită cu iscălitură şi cu mărturii. Fev. 9, 1784. Eu Zahara adeverez. Eu Dumitru soţiia mart. NixoXaoţ ţiaptoc. Şi am scris eu popa Pâtraşco ot Urlaţi cu zisa dumneaei, şi mart. Pe Vo.: Zapisul Zaharii pentru moşia broştenească. 234. 3 Iulie 1784. Plîngere către Domn a lui «Stan logofătul Ur-lăţeanul i Stoica logofătul, vechili fiind şi altor părtaşi ai lor dă moşie dă la Urlaţi sud Saac», pentru partea de acolo a Col-ţei: «Mănăstirea, neputănd de a-şi căuta venitul, la leatul 1781 au fost vândut venitul lâcuitorilor ce sănt şăzători pe partea de moşie a sfintei mănăstiri, cari, după ce au întrat cu stăpânirea în moşie, necontenit pricini de gălceviri li s'au pricinuit, fiindcă ei nu urmă ca să ia numai ceie obicinuite, pe dreaptă moşiia mănăstiri, ci cu lăcomie să întindea şi în moşiia lor, cam amestecată fiind la locul unde să face târgul». S’au plîns ispravnicilor şi Vornicului Racoviţă, «ctitorul sfintei mănăstiri», care dă ordine «ca să nu mai vănzâ venitul moşii acelor lă-cuitori, ci cu preţul cel cuviincios să-l dea dumnealor, ca să să precurme gălcevurile dăntre dânşii, fiind acei lăcuitori oameni neînţelegători, şi, aşa văzând şi epitropii că într'alt chip nu să pote curmă pricinile şi gălcevurile, le-au vândut venitul lor pe anul trecut în tl. 80, dăndu-le şi carte domnească, pe obiceiurile www.dacoromanica.ro Documente urlătene 281 pământului, cu care având aceste înpreună şi cu cartea epi-tro pilor de înştiinţare, acei lăcuitori, iarăşi n’au vrut să urmeze a da nici obiceiurile pământului, nici banii cumpărătorii de- a le întoarce, de care sânt păgubaşi şi până astăzi şi, la înpli-nirea anului viind şi arătând epitropilor paguba ce li s’au pricinuit din nesupunerea acelor lăcuitori, cerăndu-şi să le întoarcă banii, dumnealor le-au făgăduit că le va da mână de ajutor de a li să înplini banii de la acei lăcuitori, încă vănzăndu-le şi venitul moşii şi pe acest următor anu în ti. 40, şi, mergând ia-răş cu cartea epitropilor la numiţii lăcuitori, după al ior râu nărav iarăşi nu s’au supus, ci în silnicie au ţinut venitul moşii în cinci luni trecute de acest următor an. Ci dar, de vreme ce ei sânt pricinuitori şi mănăstirii de a să păgubi şi lor de a şi părăsi moşiia, iar ca să-şi afle dreptatea, de a nu fi volnici numiţii lăcuitori ca să cumpere venitul acei părţi de moşie a mănăstirii, ci să să prolimisească ei, ca unii ce sânt moşneni şi târgul cel mai mult este pă moşiia lor... Ni aratarâ atăt zapi-sul cumpărătorii venitului den anul trecut, fiind cu leatul 1783, cum şi zap sul acestui următor an, fiind scris de la luna lui Qhen. 1... Ne arătară şi o carte de judecată a dumnealor ispravnicilor din sud Saac, cu leatul 1181, Dech. 23, din anul ce au fost cumpărat lăcuitorii venitul aceştei moşii, prin care arată pricinile şi gălcevurile ce au făcut întx’acel an, încălcând şi intrând peste hotar în moşiia jăluitorilor. Ne mai arătară şi un răvaş al epitropilor din trecuta lună a lui Fevruarie în şapte a acestui următor an, prin care le scrie ca să să tragă din venitul moşii şi să să înpace cu jălu torii şi cumpărătorii venitului moşii pentru vinul şi rachiul ce cu silnicie au vândut pănă acum. (întrebaţi acei lăcuitori), căt pentru luarea altui venit, să apărară de tot, zicând că totdeauna cele obicinuite le-au luat jăluitorii. împotriva cărora răspunseră că numai de la târgoveţi au luat paraoa de loc, iar de la ei nici au luat zlotul de casă, nici dijma din semănături, nesupuindu-să a da. Iar pentru vânzarea vinului şi rachiu nu tagâduiră că n’au vândut necurmat, numai ziseră că ei cu aciasta să hrănescu şi ca nişte lăcuitori aceştii moşii să aibă ei protimisis de a pururea Ia cumpărătoarea venitului moşii. A cărora cerere ar fi fost şi cu cale după hotărârea pravilniceştii condice, list. —, unde zice că la vânzarea venitului unei moşii să să protiiniseascâ lăcuitorii acel moşii. Dar, frndcâ aciasta hotărâre este numai pentru cei ce cu hnişte vor petrece, iar nu şi pentru cei ce pricinuescu gâlcevuri şi pagubă vecinilor cu călcare hotarălor şi alte rele urmări, din care chiar iarăşi printr’aceiaşi hotărâre a praviliceştii condice pierdu protimisis ce au, după dreptate hotărâm ca la vânzarea venitului aceştii moşii a mănăstirii, totdeauna când nu să va căuta cu oameni de ai casii şi va vrea a vinde venitul, atunci să să protimisească numai jăluitorii, iar nu alţii, dar şi www.dacoromanica.ro 282 N. Iorga mănăstirea să ceară de Ia jăluitori preţul cel cuviincios, iar nu cu vre o încărcătură peste ceia ce este dreptul,'ca să nu să poată întocmi cu ei, şi aşa cu acest mijloc să o dea la alţii, căci, cănd să va da altora, acei cumpărători să nu fie slobozi a vinde vin şi rachiu fieştecarele fără numai cu doâ cărciume, căci moşia mănăstirii este foarte puţină şi în mijlocul moşii jâ-luitorilor, mai vârtos că şi târgul este de a valma pă amândoă moşiile, încă cea mai multă parte # târgului este pă moşiia jă-luitorilor, pe carii să hrănescu şi însuşi jăcuitorii aceştiia şi toate vitele lor i ale celor ce vin la tărgu, pentru că moşiia lor, precum am zis, este mare şi a mănăstirii foarte puţină, şi mai vârtos fiindcă pârâţii sânt scăzuţi de pronomion ce au, după hotărârea pravilniceştii condici ce mai sus am arătat, pentru rea urmarea lor şi găicevtirile ce fac necontenit, cum şi călcarea moşii vecinilor, care toate acestea sănt dovedite prin mai sus numita carte de judecată a dumnealor ispravnicilor. Aşijde-rea hotărâm ca să plătească şi banii jăluitorilor ce au dat pe anul pentru venitul moşii, căt şi analogon pe 5 luni trecute den acest următor an, fiindcă n’au tăgăduit vânzarea vinului şi a rachiului, care tot venitul aceii moşii dintr’aciastă neguţătorie să face, după cercetarea ce am tăcut. Şi, fiindcă ei cu obrăznicia şi cu silnicia au făcut adastă vânzare, în vreme căndu ştiia pe jăluitori că au cumpărat venitul moşii de la epitropii mănăstiri, pentru care după dreptate ar fi fost de a să vinovăţi de tot interesul ce au făcut din vânzarea vinului şi a rachiului, dar nu i-am dat platnici la aciasta, fiindcă jăluitorii însuşi banii cumpărăturii şi-i cer cu singatavasis prin jalbele lor. Şi, f'indcă pârâţii au şi plecat la casele lor încă până a nu li să izbrăni judecata, să fie luminată, porunca Innălţimii Tale, cu om domnescu, să meargă şi să-i aplice să înplinească ani cumpărătorii venitului moşii, atât tl. 80, ai anului trecut, cum şi tl. 16, bani 80, analogon pă 5 luni dintr’acest următor an. Iar hotărârea cea de săvârşit rămâne a să face de către înnălţimea Ta. (Iscălesc boierii) 1784, Iun. 3. Trecută în condică. 235. Cu mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul Maici Precisti făcut-am adastă foe de zestre a fiici nostre Mariuţi; Av. 2, 1784. 2 pog. de vie lucrătore în dealu Jugureni 6 pog. ţelină 8 pog. vie lucrată în dealul Fromos cu pimniţa lor i cu obra-ţia lor; aceşti pog. să aibă a le lua şi pă petrecania mea supt stăpînirea dumnealor şi sa dea tl. 300, să mi să facă pomenirile, iar, nevrănd să dea aceşti bani» să stăpânească numai 5 pog., iar 3 pog. să să vănză, să mi să facă pomenire. www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 283 tl. 900 bani gata 1 tătarcă de atănelâ, cu şâriturile, de dram. cu blană de cacom. 1 tevilichie asemeni. 1 rochi de citcrie cu anteriu şi cu şereturile de dram. 1 tătarcă de ghermesutu cu flori de fir cu şerăturile de dram. cu blană de săngeap negru. 1 tevilechie aseameni. 1 roche asemeni. 1 giubea de atlaz. 1 tevelechie asemeni. 1 roche şamalagea cu anteriu ei. 1 pereche cercei de auru cu pecerile de mărgăritar cu robi-nuri. 1 pereche cercei cu peatră zmarand cu picerele de mărgăritar. 1 inel de auru cu peatra de balaş. 1 pereche paftale de argint cu colanu lor de dram. Rănd. aşternutului. 1 seltea de citarfe cu cearşaful ei. 3 perne asameni. Scortă de patu. 1 covor de Ţarigrad. 2 perne mici cu reţele de ibrinu (sic) şi cu fir. 1 perne asemeni. 1 cerşaf cusutu. 2 boşcealăcuri de cămăşi. 2 cas. cu firu. 1 boşcealăcu de cămăş de borangicu. 8 icuniţe. 2 cămăş. Rănd. mesei. 1 masă supţire. 12 şervete cusute. 1 peşchiru de mâini. 2 peşchire de obraz. 12 talere de cositoru. 12 cuţite de masă. 12 linguri de cositoru. 6 tipsii de cositoru. 1 feşnic de alamă. 1 legheanu cu ibricu lui de tombacu (?). 4 testemeluri, 8 basmale cu firu. 2 basmale (sic?) cu ol. Şi mila lui Dumnezeu. Zmaragda. www.dacoromanica.ro 284 N. lorga 236. Prea-tnnălţate Doamne, Cu lacrămi jâluim înnălţimii Tale că, cu luminată porunca Mării Tale judecăndu-ne la depertamentul de şapte cu lăcuitorii ce sânt şăzători pe un petec de moşie al sfintei mănăstiri Colţei, care este mănăstirii de la neamul nostru şi în mijlocul moşii noastre, judecata dupe dreptatea noastră şi relele urmări ale lă-cuitorilor i-au scăzut din pronomii ce au la pravilniceasca condică, ca să nu ţie ei venitul acelui petec de moşie.ce at^>mă-năstirea să-l caute cu oameni de ai casii sau să să învoiască cu noi, ca unii ce săntem vechi moşneni. înnălţimea Ta astăzi la Divan ai hotărât ca, totdauna când mănăstirea nu va căuta venitul cu oameni de ai casii, lăcuitorl să aibă protimisis la cum* părătoarea venitului, dăpărtăndu-ne pe noi dupe canonul pra-vilniceştii condice. La care hotărâre şi noi săntem odihniţi, numai, milostive Doamne, ne rugăm înnălţimii Tale ca să fim auziţi la cererile noastre, că pe aciastă moşie să face târgul Urlaţii, care târg cel mai mult este pă moşiia noastră, fiiud moşiia mare, precum şi vitele celor ce vin la tărg pe moşiia noastră le este toată păşunea, cum şi ale însuşi acelor lăcuitori dupe acel petec de moşie al mănăstirii iarăşi asemenea pe moşiia noastră le este păşunea, atăta numai căci le sănt casele pe acel petec de moşie mănăstiresc. Doamne, noi pentru venitul acelui petec de moşie nu bănuim a nu-1 ţinea lăcuitori, numai, fiindcă ei, câţi au case, toţi pun de vănd vin şi rachiu, încât cărciumarii noştri ne-au lăsat cârciumile şi au trecut pe acel petec de moşie de vănd vinul lor, şi noi cu totu săntem isteri-siti de venitul moşii noastre, fiindcă moşiia ne este numai pentru suhatul vitelor acelor lăcuitori şi acelor ce vin la tărg, căci pe unde sănt locuri de tfănaţe şi de arături să calcă de vitele acelor lăcuitori şi a norodului ce vine la tărg, ci ne rugăm In-nălţimii Tale ca să fie luminată porunca Marii Tale la mănăstirea totdeauna să-şi aibă om al casii de a-i căuta venitul moşii înpreună cu noi, ca să nu ni să pricinuiască pagubă şi găl-cevuri la stăpânirea moşii, precum ni s’au pricinuit până acum, sau, vre o dată, de o va vinde mănăstirea venitu la lăcuitori, să fie mila Mării Tale cu hotărâre căte cărciume să cuvineş!i d i nn • i Ou.-eresi Mari.hi Can'acozini dă către Urlaţi cu hotarnic şi inginer, de la care nu pociu lips’, eu faţă atunci ia gălceavă n’am fost, cercetările din faţa locului mărturiseşte adevărul, mi am fâcutu vechil pă frate-mio Neculaie biv 3 vât. Mă rog să să poruncească numitului a veni la D.van, să să judece porunca şi să mi plătească toată chel;uiala, de vreme ce umblă cu jalbi mincinoase, supărăndu Divan şi cheltuindu-să fără nic!un cuvăntu.' Prea-plecat slugă Grigore Urlăţeanu biv Vel Pitar. (Ordin de cercetare la 19 Iulie 1811.) 244. 6 Mart 1815. „Ilinca soţiia Iui Ion sin Dumitrache înpreună cu cuconil miei" arată că a vândut lui Grigore Urlăţeanu, Pitar, „un petecel de păragină dă viie pogorătu şi mie dă la socrâ-mea Dumitrana, alăturea râzor cu viia dumnealui Bob[u] şi pă moşiia dumnealui Fundeneasca, care păragfnă atăt socră-mea, căt şi fii-său Ion, bărbaţi mieu, nu i-au plât.t obicinuita otaş-tină în sumă de vreme. Care eu, vrând acum să o vănzu, numitul boer nu m’au îngădui*, cu cuvânt că, în vreme ce în sumă dă ani dreapta otaşîină nu i s’au plătit şi acest petec de viie cu totul au rămas părag'nă, nu semt slobodă a vinde pă-măntu dumnealui. Aşa şi eu, socotindu-mă că în vreme de a-tâţea ani ce nici pământul s’au lucrat şi nici nici otaştină moşii s’au plătit, n’am n ci eu cuvânt de dreptate a vinde pământul dumnealui la mani streine, decât tn’am învoit cu numitul boer de ain fost ertată de otaştină pă câţi ani eram datoare ca să răs-punzu şi mi-au mai dat şi bani gata tl, 25... Şi dumnealui să aibă a stăpâni atăt acel petec dă viie păragină, căt şi obraţiâ dă meri, pomi ce va fi“. Is.ălesG şi „Radu văr Ilincăi", „popa Radu ot Valea Meilor". Scrie un Rîmnicean. 245. Fiindcă un petec de păragină de vii ce cumpărasem eu de ia o Ilinca văduva nu m’au îngăduit dumnealui Pitr. Grigore Urlăţeanu ca un răzaş şi stăpân moşii, m’au scos cu protimisis prin deosebit zapis al Ilincăi, şi eu preteresiind ti. paisprezece la 14 muncitori ce-i pusem dă lucrase la acea păragină, aşa şi dumnealui numitul boer nu i-au numărat toţi deplin in mâna mea, şi flumnealui să aibă a stăpâni acea păragină ca un vecin şi stăpân al moşii. Că eu dereptul mieii mi l*am luat', şi să n’am a mai cere alt nimic. Şi pentru credinţă m’am iscălit In scris ea cu măna mea. Aciasta. Ial5, Mart 6. Popa Radu (şi alţii). www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 293 246. De la mine cel mai jos plecata jalbă. Eu dupe porunca cinstitului Divan precum totdeauna am fost supus, aşa şi acum aş fi urmat ca să vin să stau de faţa la judecata cu dumnealui epitropu Colţii, dar, întămplăndU'Sâ de am fo3t cam bo nav, şi am şi pă un cinstit podpolcovnicu în casa mea la cfartir, am făcut vechil pă fii-mieu lonită, la a căruia mănâ am datu înscris supt iscălitura mea printr’aciastă scrisoare, arătând toată curgere pricinii. Şi, fiindcă iarăşi den preacinsbtâ porunca dumnealui s’au mai făcut astă toamnă cercetare şi hotărnicie cu boiari hotărnici şi cu carte de blestem a Preasfinţii Sale părintelui Mitropolt tot pentru adastă pricină, Mă rogu să binevoiascâ cinst. Divan, dumnealui epitropul Colţii să scoaţâ înnaintea judecăţii cartea de hotărnicie, să să cetească, ca să să încredinţeze cinst. Divan şi de acia hotărnicie. Iar răspunsul mieu acesta iaste : acest tărgu au început a să face după începerea răzmeriţii încoace şi numai Joia în săptămână odată. Insă întâi s’au făcut la Ţărculeşti pe moşiia lordăcheanului. Al doilea s'au mutat la Plaviia, de pe moşiia Sfete loan. Al treilea s’au mutat tot pă moşiia mea. Al patrălea s’au mutat pă moşiia Făgeţelul şi pă moşiia mea. Broşteneasca, unde să afiă acum, însă între doao hotare de moşie ale meie, Broşteneasca, care cade din jos, stj. 1.300, şi Fundeneasca, ce să chiamă Bobul, care iaste hotar din sus, stj. 600. Moşri a fi toţi fraţi faţă, unindu-ne şi între noi cu dragoste frăţeşte a lua treaba sfa[iş]re. D,n care bani ce mai sus să coprinde, ai osteneli dumnealui, bani jumătate să fim datori a i răspunde dumnealui, cănd va fi să vie să pue treaba in lucrare, şi jumătate după săvârşire. Şi pentru încredinţare ne-am iscălit. 1818, Maiu 17. (patru iscălituri.) 250. Cu frăţească plecăciune ne închinăm dumitale, arhon Pitar. Noi săntem gata de a merge precum ştii dumn. că am hotărât de ieri, adică a îndrepta liniia hotarului moşăilor dumn. cu vechili boerilor râzaşi ce s’au arătat de eri la noi, şi le-am trimis şi de ştire de aseară ca să ne aştepte fieştecare la hotarul moşăilor stăpănitorilor lor, şi vedem că dum. arăţi discolii, cum şi astăzi ai zis că nu-ţi este prea bine. întrebând pe fraţii dumitale ceilalţi de au vre o idee de ştiinţa hotarelor, şi toţi cu www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 297 o gură ne-au răspuns totdeauna că nicio ştiinţă nu au, că dumneata niciodată nu le-ai arătat. C', fiindcă noi şâdem de dooă săptămâni eşând din zi în zi căte un fel de pricinuire, şi nu putem face nic:un fel de treabă, dumn. acum să ne dai răspuns curat îtscris de este ca să urnam hotărnicită după chiar poruncile Mării Sale lui Vodă cu care ne-ali Iuoat hotărnici şi fără a lipsi dumn. cu noi de a ne arata cele ce vom cere asupra hotărnicii, ca unul ce dumn. ai toată ştilnfă şi toţi la dumn. caută, bine, iar.de nu este cu voinţa dumitale, precum a tuturor, a începe la hotărnicie, iarăşi în scris vom răspunsul dumitale, ca să nu mai şâdem şi noi aici în zadar. Şi sântem ai dumnitale ca nişte fraţi. (două iscălituri.) 251. Plecăciune. Nene Drăghicene. Eu căndu te-am luat hotarnio, n’ain socotit că-i să-mi hotărăşti dumneata să ne înpărţeşti moşiia cu atăta supărare pâ mine ş!, de cănd ai venit, măcar şi de au fost vremea munc’, care toate mi să prăpădesc pă câmp, dar ce mi i-ai poruncit, la cătu am putut am slujit cu osteneală şi cu arătare. Acum văz că pă toţi fraţi îi faci buni, ddafendep-sindu-i cu cuvântu că n’au ştiinţă, cerând de la mine zapis a vă fi nelipsit d: lângă dumv. până să va săvârşi hotărnicite. Mi să pare că adastă cerere nici Iu Dumnezeu nu va fi prii-mită, când mă afm om cu patimi, neputincios, sântu şi smgur fără ajutor. Iar că-mi cei cai să pleci la Bucureşti, acum nicio putinţă am, fiind duşi toţi la câmp. Că eri, cănd era şi cai şi căruţa gata, i-ai dat înnapoi. C-, de nu vei să stai de hotărnicie şi cu adevăr vei ca să pleci, hotârâjte-mă curând, să mai trimit prin sate după alţi cai, fiind sluga dumitali: Grigore Ur-lăţianu. Mirare mare poate fi cănd' ale mele cuvinte vă săntu neprii-mite, puind temeiu la cei ce zic că n'au ştiinţă,—nu mai aibă căte zile vor aveaî 252. La pricina de judecată ce am cu cumnată-mea Mariia Sluge-reasa Urlăţianca şi cu Slugerul Scarlat, fratele dumisale, neputând veni la Bucureşti a sta de judecată, aflăndu-mă toarte bo -nav, făcui vechil plirecsusios pă dumnealui vâtafu Iancul Goră-neanul a răspunde în locul mieu. 818, luni 18. Grigore Urlăjeapu Pitar, www.dacoromanica.ro 298 N. Iorga 253. 1818 Iuli 1. Moşiile Urlăţenilor din tărg Urlaţilor, adecă din făgeţelul, mo-şiia mănăstirii Colţii, pănă în moşiia Gluvăneasca a dumnealui Vornicul Barbul Văcărescul. sj. 1180 Broştenească, pă care este târgul Urlaţilor şi pe dânsul să osăbeşte (?) cu Făgeţelul, moşiia mănăstirii Colţii. 163 Dobrămăreasca. 283 Gorgheneasca. 200 Mihuleasca. 200 Necşăteasca. 323 Buteasca, ce merge pănă la un loc cu Glăvăneasca dum. Vornicul Barbul Văcărescu i cu Odolul sfintei Mitropolii i Odo-lul al dum. Vornic Slătineanu şi moşiia Şătrărenilor. 254. 1818. Plecăciune. Nici am fost înpotrivitor urmări hotărnicii, nici mă arăt, dar nici dumv. puteţi a mă ţinea pă mine cu lanţul de găt în vreme de muncă, a mi să prăpădi toate; iar n’aveţi ca să îşi caute fiş-tecare frate enteresul lui şi eu să mă prăpădesc cu totul. Destulă vreme în 8 ani au fost căt am statut în Divan pentru folosul tuturor fraţilor, şi dumnealor n’au simţit nicio greotate, apoi, azi, cum zic că n’am nicio ştiinţă de moşiile părinteşti ?; decât, de n'ar şti, n’ar ştie unde să pue plugurile, unde să pue coasă, ci aciasta este numai o răotate a fiştecăruia. Al doilea, de scrisoarea Preasfinţii Sale părintelui Mitropolit m’am îndestulat; lipsind eu, decât o părticică de moşie nu mai iau; de ce din toţi fraţi să fiu numai eu pricină de mărturie a-cestor obraze şi ceilalţi fraţi să fie buni şi blânzi, precum dumv. li faceţi? Al treilea, ştiinţă de jur împrejurul moşiilor părinteşti ce am avut şi câtă vreme şi pietre le-am ştiut, toate vi le-am arătat. Al patrălea, săntu şi vreadnici sineturi în mâna mea, care iarăşi pe toate vi le-am dat ca să luaţi pliroforie. Iar că nu vreţi dumv. a asculta şi prin scris şi prin graiu ce v'am dat, stăpâni sănteţi: cum ştiţi, faceţi. Eu altă putere n’am, fiind sluga dumv. Grigorie Uţrlâţeanu]. 255. Iarăşi cu frăţească dragoste ne închinăm dumitale. Văzurăm ce răspuns ne dai dumn. şi cu adevărat ne-ai arătat cătevaş sineturi, dar sineturile îşi au fiinţa lor in faţa locului, ca să să www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 299 citească din senine in senine. Dumn. pe unde ne-ai purtat nu au fost niciun vechil de ai răzaşilor ca să fim încredinţaţi că este destoinică de credinţă arătarea dumitale şi, după cum ţe-am mai scris, astăzi într’acest cias să află toţi vecinii, fieşteşcare la hotarul său, şi, de po{i dumn. merge acum şi de este ca să fii nelipsit cu noi, dă- ne răspunsul scris şi să plecăm acum să facem treabă. Iar, de nu voeşti şi zici că ai trebile dumitale şi nu te poţi îndeletnici de a fi napristan, iarăşi arată-ne curat, ca să nu şădem, că îndestul este doo săptămâni, şi noi nu avem să te luăm pe dumn. cu lanţul, după cum zici, că dumv. ne-aţi luoat pe noi cu plată, iar nu mumbaşări, şi toţi sănt cu ochi asupra dumitale, având ştiinţă, iar ceilalţi fraţi nicio idee. Şi săntem ai dumitale ca nişte fraţi. 1818, Iu li 14. (cel doi boieri.) Plecăciune. Că săntu vecini pe la marginile moşiilor, nu fără trebuinţă de sineturi şi de mine, cum voi putea azi merge, iar de mâini să-mi daţi pace, că săntu bolnav şi stinsu cu totul. Cine cere parte va sta şi dumv. napristan cu toate sineturile de gât, că eu destul le-am purtat în 8 ani. Săntu sluga: G. 256. Costache: Ioniţă, frate-mieu, viind de la cămpu, îmi spuse că te-ar fi găsit cu 10 oameni cosind în Zeamă Neagră, luîndu de-1 tai şi I petecezi pă unde îti place, lăsind ce'orlalţi fraţi spulberiş. Fătul mieu, mirarea mă ia de apucături haiduceşti, chinighi-sind tot pricini. Cănd în vârsta ce te afli fir de mărăcine n’ai curăţat a-{i face livezi, pănâ azi moşiia inpărfită a-ţi şti, părticica nu ţ’o ştii. Că de mare lipsă de făn vezi că este. De ce să nujaluesc, că trebuinţă de fân ce dumn. ai, au toţi fraţi, şi, în vreme ce le vezi muncit*, nu ai moşie aleasă cu pietre; nu ai?, de ce să nu vii să dai ştire tuturor fraţilor că vei să coseşt’, ca puţin făn ce să va afla in livezi curăţit de răpt. tată-mieu să le în- părţim frăţeşte, ca, având lipsă, să ne luom toţi fraţi un car de făn, iar nu dum. să ţi faci suma şi noi să rămânem plângând ? Cănd pentru aceste moşii în 8 ani n’am lipsit din Divan, cănd pă Hafta 1 am ţinut în casă un an cu toată cheltuiala mea, cănd azi ţin pă dumnealui Sulgerul Drăghiceanu în casa mea iarăşi cu grea cheltuială şi supărare, cănd ziceţi că nici ştiţi, nici stăpâniţi, este, fătul mieu, cu cale dumv. să înpiiniţi suma de făn, de unde v’aţi ostenit, şi eu, cu atâta purtare de greotate, să rămăiu cu dobitoacele muritoare de foame ? Te sfătuesc frăţeşte, unde ai cosit până acum coseşte şi a-cum, iar în cositura mea mă rog nu intra cu o brazdă măcar, www.dacoromanica.ro 300 N. Iorga că ştiut să-ţi fie că, ascultăndu-mă, luni (în zio) să te afli la Bucureşti, unde este Divan domnesc, să ne judecăm ş:, dăn-du-ţi voe, a ţi săvârşi voinţa dumitale, şi eu să rămâi cu atâta greotate ce port râsul dumitale nu poci, fătul mieu, suferi, ca nici lui Dumnezeu este plăcut, şi pă Hafta să-l aridici de la casa mea, ducăndu-1 la casa dumiiale. Căci eu mi am făcut răspunsul. Aşteptând răspunsul dumitale. 257. Cu multă plecăciune închinăndu-mă, sărut cinst. măna dumitale boerule. f Cu prea-plecată scrisoare înştiinţez dumitale că eu, mai în trecuta vreme aflăndu-mă dascăl aici in Bucureşti, la sfânta biserică la Icoană, şi întâmplăndu-să de mi-au răposat soţiia, am eşit afară la ţară şi acum, viind aici la Urlaţi, la moşiia dumitale, am voit a mă pune dascăl, să învăţ copii şi să fiu şi la biserica din jos, un le am fost călugăr dascăl, cu simbriia tl. 250, adecă doă sute cincizeci, care să dau de la episcopie, şi cu altă mulţumire de la dumv. ce va fi proeresit dumv. Şi cu toată plecăciunea sânt al dumitale prea- plecată slugă Stan dascăl. (Vo:) f Intru cinstita şi stăpânească măna dumnealui biv Vel Stolnic, dumnealui coconului Neculae Urlâţeanu, cu cinste şi cu multă plecăciune. 258. Cu multă plecăciune mă închin dumitale, beimu arhon Sto 1-nice. Dumnei Slugereasca Marioara Uilăţeanca, formând jalbă către Măriia Sa pentru dumv., cu arătare că sorocu ce vi s’au dat dumn. s’au înpl/nit, şi dumv. n’aţi venit toţi până acum, s’au orânduit în cercetare Hătmânii, după care urmând a-i face arătare Mării Sale spre a trimite mumbaşir ca să-: aducă, mă rogu înştiinţează-mă de au venit vre-unu din boeri Urlă-ţeni, sau de are pe cinevaş orânduit vechil ca să nu meargă mumbaşir întru zădar. Sânt al dumitale plecată slugă. ... hotarnic. 823, Noeni". 18 259. De Ia Divanul Domnesc al prinţepatuţlui] Valahii. După predlojeniia Excelenţii Sale Domnului deplin înputerni-citul prezedent al Divanurilor Prinţipaturilor Moldwalahii ce s’au trimis către acest £>ivan de odată cu pricina de judecată www.dacoromanica.ro Documente urlăţene âoi ce aj avut ruJjL npoi t .,ui pr-i.n Mitropolit Nictarie cu Sâr-daru Paraschiva SachMariie pentru suma galbiniior i argin-lâriia şi celelalte lucruri ale răposatului ce le cere rudele de ia Sărdaru Paraschiva, au intrat Divanul şi în cercetarea cereri ce au făcut Preasfinţiia Sa părintele Galaction proin Rămnicu prin Zmereniia Noastră.ocărmuitorul sfintei Mitropolii, Neofit Rămnicu, carele prin anaforâ au cerut de la Exelentiia Sa ca să să îndatoreze însuş Sărdaru Paraschiva Sachelariie a răspunde bani depozitarilor cei rădicaţi de răposatul proin Mitropolit Nectar», de la Mitropolie, încă de când să afla Mitropolit, după cartea ce au făcu!-o răposatul către numitul Parasch va, încă de la lt. 825, Septv., la sfărşitu vieţii sale, şi Preasfinţia Sa părintele Galaction sâ rămăie apărat de înscrisa făgăduială ce au dat către Mitropoliie ca să râspunză arătaţii bani, de vreme ce au eşit la vedere mai sus numita carte, prin care însuş răposatul Nectarie porunceşte Sărdarului Paraschiva ca să plătească mai întăi bani depozitarilor din perius'a sa ce-i are încredinţată. După care am citit mai întâi înscrisa învoială de la anul 828, Ghen. j7, au făcut Preaosfinţiia Sî părintele M tropolit Grigoriie cu părintele Galaction proin Rămnec, prin care Mitropolitul sâ leapădă dă clironomiia răposatului Nectarie şi părintele Galaction, dăpă sâguranţiia ce au luoat de la rudele numitului răposat, să însărcinează a plăti toate datoriile sfintei Mitropoiit ce au făcut răposatul Mitropolit Nectariie, care s’au găsit pănâ astăzi, precum şi căte alte să vor mai găsi în urmă, care prin cercetare să vor alege bune şi adevărate, numai Mitropoliia să dfc întru aciasta toate ajutoarile cele prin putinţă. Al doilea, am citit în copiie şi anaforaoa ce au făcut către M ir a Sa Grigoriie-Vodă Ghica, de la 20 ale trecutului Ghenari dtn anul 828, patru persoane din măduiăriie acelui Divan, care au fost orânduite în'r’adinsu sâ cerceteze prigonirea ce să ivise între rudele răposatului proin Mitropolit Nectarie cu sfânta Mitropoliie. Prin care anaforaoa arătăndu-sâ către numitul Domn mai sus arătata învoială, găsescu cu cale a să întări şi de Măriia Sa spre a să face urmare întocmai, şi adastă anaforâ după înscrisurile dă mulţămîre ce în dos au dat şi Preasfinţiia Sa părintele Mitropolit Grigoriie şi părintele Galaction, s’au întărit şi dă Măriia Sa Gri-goriie-Vodâ Ghica la 22 Glienar din anul 82d. Al treilea, am văzut şi jalba ce au dat către Măriia Sa Grigoriie-Vodă Ghica părintele Galaction, prin care s’au lepădat de înscrisa sa fâgă-du'aia de mai sus arătată, şi pă temeiul cărţi a răposatului Nec-tariie de la sfârşitul vieţii sale au făcut către Sărdaru Paraschiva (care atunci au eşit Ia vedere), au cerut a sâ îndatora însuşi Sărdaiu să răspunzâ toate datoriile răposatului Nectariie, precum însuşi îi porunceşte prin acea carte. Care jalbă la 26 April din anul 828 s’au buiurdisit spre cercetare către Preaosfinţiia Sa părintele Mitropolitul şi către persoanele ce au fost orânduite de au cer- www.dacoromanica.ro 302 N. Iorga cetat prigonirea dintre svănta Mitropoliie cu rudele răposatului Nictariie. Dar, din pricină că peste puţine zile au intrat oştirile înpărăteşti într'acest prinţipat şi în urmă s’au ivit prigonire între rudele răposatului Nictariie cu Sărdaru Paraschiva Sachelariie, nu s’au făcut nicio urmare. Şi după aceia cere acum părintele Qalaction a rămânea apărat de numita în scris făgăduială sa pentru cuvintele ce s’au zis mai sus. Deci, fiindcă bani depozitarilor ce i*au rădicat răposatul Nectariie de la Mitropoliie încă de căndu să afla Mitropolit prin hotărărarea ce au dat Divanul în scris încă de la patru ale următoarei luni asupra prigonirii ce să urmează între rudele răposatului Nectariie cu Sărdaru Paraschiva, pentru destoinicele cuvinte ce într'ănsa să arată, s’au îndatorat a răspunde însuşi Sărdaru Paraschiva din periusiia ce i-au încredinţat-o răposatul încă din leat 1810, precum însuşi numitul răposat porunceşte Sărdarului prin mai sus pomenita carte, zicăndu ca din periusiia sa mai întăiu aceşti bani să să plătească. De aceia rămâne Preasfinţiia Sa părintele Galaction apărat dă răspunderea acestor bani, şi înscrisa făgăduială ce au dat-o pentru aceşti bani dăsputernicită şi întru nimic socotită de acum înnainte. Şi, spre apărarea şi odihna Preasfinţii Sale, i se dă acestă hotărâre a Divanului. 1830, luni 28. ţ Ocărmuitorii Mitrojpolii]: Neofit Rîmnecu. Ilarion Argeşiu. Grigore Brăncoveanu. Costandin Creţulescu. Costandin Bălă-ceanu. Grigore Băleanu. Grigore Filipescu. Mihail Ghica, Alexandru Ghica. lordache Golescu. Mihalache Mânu. Durhitrache Ralet. Nicolae Ghica. Spirache 3 logft. (Copie.) 260. Copiie întocmai după cea adevărată ce s’au dat. Prea-lnnâlţate şi multu milostive Doamne, Jăluim Mării Tale că peste 8 ani săntu de căndu umblăm prin judecăţi pentru periusiia răposatului unchiului nostru proin Mitropolit Nectariie ce s’au hrăpit dă Sărdar Paraschiva Papu Sachelarie şi Sărdaru Ilie Recut, atăt bani naht, argintărie, giu-vaericale şi altele, pentru care ne-am judecat într’aceşti ani, atăt noi, căt şi prin doi avucaţi, dar vedem că nimic nu am putut folosi, căci numiţi, aflăndu-să cu aciastă stare streină în măna lor, să vede că oriunde au mersu au găsit înlesniri, iar la noi nimeni nu s’au uitat, nici ascultare ni s’au dat. Mai întâi că dintr'atăte judecăţi urmate vedem că hotărăşte pă Sărdaru Paraschiva Papu Sachelarie ca din toată averea răposatului ce să află asuprâ-i să plătească un ce, adecă 15.483 gal- www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 303 beni, cu argintăriia ce singur de a sa bună voie au arătat că săntu asuprâ-i, fără a întră în mai în adâncă cercetare, după dovezile şi atâtea corispondentii aie saie ce au metahirisit în Braşov cu spargerea sipetului al răposatului şi hrăpirea galbenilor (care sipet sâ afla spre păstrare ia un Jipu neguţtor din Braşov), pentru care spargere unindu-să numitul Sărdarşicu Duca, grămăticu său, pentru care unire au luat şi ei parte 2.500 galbeni, pentru a sa vredniciie ce au metahirisit de au dus sipetul 'în Sibii, unde l-au şi spartu, acestea întru nimic s'au scotit de cinstitele judecăţi ce s’au urmat, cum şi corispondentiia Săr-darului Paraschiv către numitul Jipu din Braşov coprinde ca să-l trimeată zece mii dramuri bumbacu, care însemne zece mii galbeni după tălmăcirea ce-i face numitul Jipu aceştii corispondentii, iar de la judecată ni s’au zis atunci dă răposatul Banu Văcărescu că în corispondentii dă bumbac nu sâ ainestică judecata. Şi cu acest fel dâ chipuri ni s'au astupat dreptăţile, ho-tărăndu-1 a plăti numai suma cea mai sus arătată, cu argintăriia. Şi prin atâtea jaibi ce am fost supărat pă Excelentiia Sa înputernicitui ghenărai Chiseliov, au dat poruncă a să înplini numiţi galbeni, şi, puindu-1 la închisoarea cinstiţi Agii, au şezut cătăva vreme, şi ne am pomenit că i-au dat drumu r^prin al cui regiaiăc şi pâ ce temeiu al dreptăţi nu ştim, dăcăt vedem că nimic nu s’au înplinit de la numitul, mai ales că, de cănd s’au slobozit, să nevoeşte dă-şi siguripseşte averea sa, după cum şi chiar pă fiul său, încă aflându-să la închisoare, 1-au căsătorit, l-au scos la meidan, umblăndu prin judecăţi cu cereri a zestri mume-si, ca şi multu poţin ce s'au dovedit pe la uni alţi bani ai tătăne-so (care s’au şi făcut săcfestru de un anu şi jumătate de avucatul nostru), vedem că au fostu într’un zădar, căci acum în urmă s’au hotărât de întăiaşi judecată, săcsiia 1, ca să-i ia fiul a aceştii hrâpiri cu numire ai zestri mume-şi. Şi prin aceste prelungiri ce s’au urmat prin judecăţi in diiastima acestor 8 ani au fost ca să ne sărăcim şi să ne prăpădim noi, căci numitul, sigurepsindu-şi toată averea sa, au înpărtit vorbe că nu are stare a plăti. Al doilea, Sărdarul Uie Racotnu îndâstul că tot avutul răposatului unchiului nostru proin Mitropolit Nec-tarie, ce l-au avut pă lângă sine la moarte-i, l-au făcut tot zapt, nearătănd la noi celelalte rude măcar lucru de un ban, dar s’au unit întru toate şi cu Sărdaru Paraşchiva şi au mai luat şi 2.750 galbeni, pentru care s’au urmat şi judecăţi, hotărăndu-1 prin anaforaoa cinstitului Divan încă din lt. 830, Fevr. 19, dăn-du-să şi porunca înputernicitului Exelentii Sale ghenărai Chi-siliov, cu lt. 831, Mart 15, supt No. 992, iar săisâ înplinească numiţi galbeni cu cobănda lor, dă vreme ce s’au cunoscut că săntu din suma dă 15.483 galbeni ai periusii răposatului Nec-tariie, unde l-au şi pus la închisoarea cinstiţi Agii şi, şezindu cătăva vreme şi văzăndu că, de nu-i va plăti, nu poate scăpa, www.dacoromanica.ro 304 N. lorga au metah'risit fel dă fel de mij'oace pănă ce au alergat (în-preunâ şi cu alte obraze streine) la Prasfinţiia Sa.episcopu Răm-necu chir Neofit, afiăndu-să otcărmuitor sfinţi Mitropolii, ş>, căzând cu rugăciune, au dat fâgăduialâ prin al său înscris (şi cu deosebită foaie de toate zaoisele ce e icono nicoase că le va dovedi de mincinoase) ca în soroc de 4 luni va curâţi şi va desface toate pricinile după diiata răposatului Mitropo'if Nectarie i avutul Sărdarului Paraschiva Papu Sach larie ce 1 are ascunsu (şters şi: neştiut), îl va dovedi, cum şl avutul răposatului Mitropolit Nectarie cel într'ascunsu şi neştiut îl va descoperi. Pentru care făgăduieli ale sale au cerut a să hărăzi şi din partea rudelor acei 2.750 galbeni, după cum i s’au şi dat înscris, dar, fiinducă următor nu au fost, nu numai in sorocul de 4 luni cel mai sus zis, dar nici în doi ani trecuţi, la care ne vedem cu totul înşelaţi, căci numitul nimicu nu au săvârşit întraciaslă diiasti.nă dă vreme, după al său înscris ce au dat cu coprindere că, nefiindu următor, să între iarăşi la închisoare pănă ce va plât», care înscris al sau să află la Preasfinţiia Sa episcopu Râmnecu chir Neofit, pentru care pricină (prin jalba de la 23 ale trecutului Noem-vrie) am făcut arătare la Preasfinţia Lor eoiscopi şi cărmuitori sfinţi Mitropolii, rugând j ne cu cerere ca să desfiinţez? atât acel zapis ce au dat Sărdarul Iliie şi să află la Preasfinţia Sa, cum şi zapisul nostru ce am dat numitului, după cum mai sus arătăm, facănd Preasfinţiia Lor arătare unde să va cuveni de a să înplmi acei galbeni cu dobânda lor, după hotărârile ce săntu date, din care să să dâspăgubească depozitari sfinţi Mitropolii şi ce va mai rămânea să ia şi rudele (dar niciun răspuns nu s’au dat la jalba ce zicem că am dat Prasfinţia Lor episcopi şi ocarmuitori Sfinţi Mitropoli', şi nu ştim dacă au făcut cunoscut Mării Tale), iar pentru făgăduielile ce prin al său înscris au dat Sărdarul Ilie, socotească Măria Ta că după dreptate dator este a le săvârşi fără de plată, ca unu ce prin acel înscris al său ce au dat să adeverează singur că-şi are ştiinţa de toate pricinile şi avutul răposatului unchiului nostru, aflându-3ă şi numiiul mai întâi rudă ca şi no', al doilea, după cum mai sus zicem, toate rămasurile răposatului unchiul noslru, atât bani naht, argintărie, scule, haine şi altele ce au fost ale cas*, le-am făcut zipt înpreunâ cu frate-su, chir lordache RacL, aflându-să numiţi cu şăderea în Braşov tot într’o casă cu răoosatu, iar noi ne aflam aici în ţară. Pentru care ne rugăm mi f Ş' bunătăţi Mării Tale să te milosttveşti asupra sărăcii noastre cu a porunci a să înplini numiţi galbeni atât de la Sărdarul Parascheva Papu Sachelariie, cum şi de la Sărdarul Ilie RacU după hotărârile ce săntu date cu coprindere ca toţi bani să să strângă la sfânta Mitropoliie, din care mai întâi să să plătească bani depozitarilor, şi ce va mai rămânea să luăm şi noi rudele. Iar pentru ceilaltă periusiie a răposatului ce este asupra Sărdarului Ilie, hrăpită, www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 305 milostiveşte-te prin o deosebită cercetare de a ni să lua cu de amănuntu seama, descoperindu-ni-să şi dreptul nostru, căci cu păcat va fi atâtea suflete să rămânem obidiţi dă dreptul acestii moşteniri. No 1480. Fevr. 8, it. 835. Scrisă după jalba ce-a dat şi eşită în copie coprinderea ei. Ai Mării Tale prea-plecate slugi, Diiamanta văduva, soţiia răposatului Medelnicer Costandin Ract., Procopie Canuşi, suditu c. c., din partea soţii Dumitrula, cu 3 fete în vârstă. Panait Stanbolgiu. Noi Alexandru Dimitrie Ghica Vvd., cu mila lui Dumnezeu Domn a toată Ţara-Românească. Departamentul Dreptăţi va lua în băgare de seamă jalba a-ciasta şi ne va arăta. 1835, Fevr. 8. Şefu secsii Cost. Petrachi. 261. Adecă eu Stana, fata Savii din siliştea Fundeanilor ot sud Saac, denpreună cu soţul mieu, Marco boiagiul, şi cu copiii miei, anume... Ghioca i Rada i Dinca, dat-am acesta a nostru adăvărat zapis ca să fie de bună credinţă la înăna dumnealui log. Nicăi, feciorul Cliiarului, năcguţtoriul den Gherghiţa, precum să să ştie că noi dă bună voia noastră am mersu la dumnealui de i-am văndut o vie în dalul Bobului, însă un pogon făcători, păragină şi păduri, un pogon păragină şi vie păragină a Oprii boiagiul, pogon unul şi o cezvărtâ făr dă o prăjână, şi ţealinâ înprejurul viei, den sus, den jos, câtă iaste îngrădită, pogon unul şi jumătate, cu locul casii, făr obraţile viii, cum merge în jos pănă în Chierba, şi păn în fântâna de piatră, precum au ţinut şi unchiu-mieu popa Gheorghe. Şi le-am vândut măsurate cu stănjănul domnescu, însă pogonul în lat stăj. —, şâ ’n lungu stanjăni — şi braţele viii nemăsurate s’au văndut —. Care vii să lovescu în cap cu viia dumnealui Asan Vel Câmăraş. Pentru că aceaste vii au fost ale nostre de moştenire de la moşi dă la părinţi, i tot le-am stăpânit pă seama noastră, cu pace până acum, în zilele Mării Sale Domnului nostru Io Costandin Voevod. Iar, cănd au fostu acum, noao trebuindu-ne bani la trebile nostre, noi de-a [nostră] bună voe, dă nimenia siliţi, am mersu dă am făcut tocmeală cu dumnealui, dă i-am [văndut aceste] vii ce scrie inai sus în bani gata ti. 30.; după tocmeală am luat aceşti bani c[are scrie mai sus]...re şi i-am văndut... şi a fr... din jos, pentru că... [vănz]âtoare, încă mai dennainte vrene..., 2 ani, şi alţii nimeni nici den rudjele noastte], nici den vecinii noştri care avem... nu s’au 20 www.dacoromanica.ro 306 N. lorga aflat ca să o cumpere, şi noi, neavănd puteare ca să o ţinem şi să o lucrăm şi văzăndu că va să să părăsească, că au fost făcut păraginâ, i-am văndut-o dumnealui ca de acum înnainte să aibă dumnealui a ţinea şi a stăpâni aceaste pogoane de vii precum mai sus sânt zisă, precum le-am ţinut şi noi, să fie dumnealui moşie stătătoare, coconilor dumnealui, câţi Dumne-zău îi va dărui, neclâtitâ în veaci. Şi la această tocmeală întăm-platu-s’au boiari mărturie care mai în jos sau iscălit, şi moşteanii den preju[ru]l locului, şi den sus şi den jos, s’au iscălit mai în jos ca să să creează. Şi noi pentru mai adevărată credinţă am întărit zapisul acesta cu deagetul în loc de peceţi, mai în jos, ca să să crează. Şi am scris eu Vladul logofătul cu zisa lor. f Stana vănzătoria. + Marco boiagiu, feciorii miei vânzători (degete.) f Eu Ion slujţitor] mar. f Neacşul slujfitor] mar. Marin snă călugăr Daniil măr., moşneani. Daniil monah mar., moşneani. Eu Dobro mar., văr lui Marin. Adrcpe {îxoexOijoo fii x6v (J.dtpnjpnjf;. Sârghie călugăr ot Ştupâreşti. Stoichiţă log. B... f Eu Necul mart. Radul orziar, mart., moşneani cu feciorii mei. 262. 10 Novembre 1837. Contract de hotărnicie al Serdarului „Ioan Verneru, hotarnicul sfinţii episcopii Buzău", cu „Ioan Predediciu ingineru" pentru moşia Vintileasca, a se osebi de Broşteneasca „ce-i zice şi îngusta, din doă pietre ce săntu capul şi colţu moşii tot Broşteneasca a răposatului Şetraru Andrei Boziianu, ce s’au scoborătu în urmă prin înzestrare la răposatu loniţă Ci-rişanu... Un drumeciu ce merge spre movila Gemenilor şi este dincoace de movila Ţiganului... Precum coprinde şi hotârniciia d. Alecsandru Popovici... Al doilea piiatră tot pe liniia lungimii moşii Cirişanului şi este înfierată cu hieră". Iscăleşte şi „Gri-gore Crăciunescu biv capt. za dorobanţi". 263. înştiinţăm pe Măriia Ta că Radul Borcea de la Urlaţi, având moşie în hotarul Miceasca şi în Fefeleanca şi în Blăndeasca sud Sac, înpresurată de Manolache post. ce ţine pe Mariia Dăm- www.dacoromanica.ro Documente urlăţene 307 boviceanca, fata lui Ilie Conţescul, şi de Costandin Post. Parepa, den luminată porunca Mării Sale s’au hotărât cu 12 boiari la Iul. 1 dn. şi au ales să ţie Radul Borcea în hotarul Miceasca stăj. 26 şi în hotarul Fefeleanca stăj. 101 şi în hotarul Blăn-deasca stăj. 129, dar tot acei boiari au ales şi au scos şi pe Radul Borcea dator cu tl. 40, ca să-i plătească numiţilor postelnici după un zapis grecesc al lui Ivaşco moşul Radului Bor-cii, şi, dăndu-le bani, să-şi stăpânească Radul Borcea aceşti stănj. de moşie ce scrie mai sus. Care hotărnicie o întăreaşte şi dum. ispravnicu. Deci, după carte boiarinaşilor hotărnici şi după carte dum. ispravnicului, găsim şi noi cu cale... (Iscălesc Vel Vor., Vel Log., Vel Vist.) Domnul trimete pe Eftene copil din casă. (Pecete octogonală cu chinovar.) www.dacoromanica.ro Satul şi tîrgul Urlaţilor Urlaţii sînt tîrgul Cricovului, piaţa văii întregi a acestui rîu, precum Vălenii-de-Munte sînt tîrgul Teleajenului, piaţa văii întregi a rîului vecin. în această calitate s’ar crede că el e foarte vechiu, din timpul cînd viaţa economică a ţerii, cu o populaţie mai numeroasă, a luat un oarecare avînt. Documentele pe care le publicăm şi a căror adunare, datorită boierilor urlăţeni din vremuri, a fost urmată de o bună conservare din partea d-lui Em. Protopopescu-Pache, dovedesc însă contrarul. Multă vreme Urlaţii au fost un simplu sat fără măcar o biserică mai solidă de cît cine ştie ce înjghebare de lemn. Şi întrebarea se pune: de unde-i vine acest nume ? Etimologia care s’ar presinta la început ar pune numele în legătură cu verbul a urla. Dar aceasta n’ar avea niciun sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit şi forma Orlaţi. Aceasta ne-ar trimete la radicalul Orlu, Orlea, constatat şi aiurea. Finala ar fi cea slavonă — af, care se tntilneşte, e drept, în alte regiuni, cele de lîngă Dunărea sîrbească, de la Romanaţul nostru (să nu fie şi Galaţii de aceiaşi origine ?) pănă la Craguievaţul şi Cruşevaţul Sîrbilor. Un act de la 1537, care formează întăiul număr al acestei publicaţii, o diplomă domnească a lu i Radu Paisie, păstrată numai în traducere românească, vorbeşte de una din părţile, din moşiile, din care s’a făcut apoi tîrgul din secolul al XVII-lea şi al XVHI-Iea: Broşteneasca. Dar aceasta înseamnă pămîntu! Broştenilor. De la Botoşani pănă în aceste districte muntene www.dacoromanica.ro 310 N. lorga Broştenii sînt numele pe care spiritul poporului l-a dat oamenilor de lîngă apă, de lingă rîul în care cîntă broaştele. Aici Stoica iea părţile Fetei, înfrăţindu-şi copiii, şi Tatuf, Nan Şi Dridih (un nume de localitate vine de la acesta) se solida-risează, înfrăţindu se, la rîndul lor, tot acolo. Urlaţii propriu-zişi apar în Ianuar 1581, cînd Ursul şi Oan-cea cumpără partea lui Nan, poate cel de mai sus, a lui Bîlţea, Coman şi Stana, fiii Albului, precum şi de la alţii, un Radu, un Giurman, un Gherman, un Miclea, un Neagolea, un Stoian. Urlaţii sînt însă şi pe vremea lui Mihai Viteazul un cîmp, cum o arată actul din 3 Iunie 1595. Copiii lui Ursu din 1581 capătă moşie acolo, un „pămînt", şi în dealul Bobului, alt element teritorial al viitorului tîrg. Tot la Urlaţi — fără a spune „cîmp“ — face, supt acelaşi Domn, cumpărături un Drăgan cu Nan şi Voicilă (no. 8), şi anume tot în partea broştenească. „Funea clociloreascău se înfăţişează în documentul de la n-l 9. Şchiopoaia, unde, în lipsă de logofăt slavonesc, se scriu za-pisele româneşti, e încă o parte a viitorului Urlaţi; o altă cum-■ părătură acolo se întîmpină la 1602 (no. 11). La 1629 apar şi Fefeleii, cu pădure şi deal cu vii (no. 17). Mihuleasca, Ţipleasca se adaugă Broşteneascăi, iar ceva mai târziu Necşăteasca, Siănceasca (n-!e 28, 29, 47). Dumitru Roşul din Urlaţi, cumpărător Ia Cepturi, arată amestecul ostaşilor scutiţi în aceste părţi ale Săcuienilor. Mai avem Buteasca (no. 59), ba chiar «ocina nucefenească» (no 57; la altă dată, în loc: Nucet, no. 60). Alături trece „drumul cel mare al Mocanilor" (no. 48). Apoi Vinileasca, Miceasca, Blîndeasca. Ţerănimea din Urlaţi —o listă a «sătenilor» la 1684, no. 74 — decade însă încetul cu încetul. Cutare de acolo, alăturea cu un ţeran din Nucet, vinde moşia lor preotului urlăţean Dumitru *, trebuind să răspundă «în urma haraciului» «banii cailor şi ai carălor şi sursatul», fără alte «mîncături» (1676; no. 61). Acelaşi cas, vînzarea pentru 6 lei la haraciu, în i684, no. 74. Ceva mai târziu se vede un ţeran vînzîndu-şi moşia lui Mehmed Turcul, care-i împrumutase 44 de taleii şi 22 de bani, cu „zecimală", fiind şi întemniţat de aceasta (no. 132). Ceauşi, izbaşi (v. şi no. 149), slujitori, dînd „bir slujitoresc" se disting dintre ceilalţi ţerani (no. 114, no. 175; v. şi n-le 116, Soţia lui, Anasia, se face călugăriţă, dar continuă să cumpere moşii (no. 83). www.dacoromanica.ro Satul şi tlrgul Urlaţilor 311 125). Ba aflăm şi un puşcaş din 1712, care scrie'un act (no. 125; v. şi n-l 143-4). Ca meseriaş am dat un cojocar, om cult, scriind în jur un zapis, perfect caligrafiat, în prefaţa Scrisorilor de meşteri. Iată la 1719 şi o preuteasă care e fiica lui Stanciul torcătorul (no. 137). Negustorii, deci tîrgul, se întîlnesc întăiu la 1673. Dumitru, fiul negustorului omonim de acolo, vinde moşie preotului Dumitru din Urlaţi şi soţiei lui, Ana. Ei îşi au şi dascălul de carte, cred, care scrie la 1696 actul de la n-l 101 (altă dată scrie un Coman Ungureanul; no, 106). lano Cara sau Zeamă Neagră din Cernavoda, aşezat la Fundeni (v. notele la documente), Tudor Grecul Faslagiul din 1702 (n-le 108, 127) aparţin aceleiaşi categorii nouă. Ca boieri în această lume ţerănească se amestecă la începutul secolului al XVlIl-lea un Radu Cocorăscu logofăt, care lasă pă-mîntul lui de cumpărătoare rudei lordachi, fiul lui lane (no. 110; v. şi no. 113). Biserica galbenă din margene, o ctitorie bisericească de la începutul secolului al XVIII- lea. Cantacuzineştii pătrunseseră atunci pe Cricov, şi Mihai Spătarul cere de la nepotul său Brîncoveanu să se facă tîrg de toamnă la^culesul viilor pentru a creşte venitul mănăstirii Sinaia. „Zborul* se şi făcu aici, iar nu la Negovani, ca pănă atuncil. Urlăţenil, în ceartă între ei, pe la 1800, vin pe urmă. 1 V. Gh. Zagoriţ, Tîrguri şi oraşe între Buzău, Tîrgovişte şi Bucureşti, Bucureşti 1915, pp. 35, 37, 50-8. www.dacoromanica.ro NOTE 1. Înfrăţire între fete şi fii, între surori de o parte şi fraţi de alta. V, lucrarea d-lui Fotinâ, publicată ca tesă de doctorat la Paris: Contribution ă Vitude des origines de Pncien droit coutumier roumain. Astfel se asigură trecerea moşiei la fete, dacă fiii n’ar trăi. Foarte interesant numele de Micud, nume de localitate, care aminteşte pe al Banului ardelean Mikud, din evul mediu, care se vădeşte astfel a fi Romîn. Tatu), Nan şi Didrih se înfrăţesc şi ei la rînaul lor ca să rămîie „fraţi nedespărţiţi în veci*. 2. lvaşco Marele Vornic e Golescu de supt Alexandru-Vodă Mircea şi fratele lui Albu. Jupaniţa Maria din Mogoşeşti e în proces cu Micul din Negoieşti pentru un Ţigan, care se dovedeşte a fi fost al lui Drăguşin Banul. 4. Darul de la nuntă al pogoanelor de vie. Asemenea caşuri (şi la botez) le-am mai constatat. 5. Cepturile, la care cumpără moşie Muşa, soţia logofătului Stanciul, pare a fi făcut parte din corpul Urlaţilor. 6. Numai întîmplări de familie au adus reunirea cu Urlaţii a depărtatului sat vlăşcean — foarte rare sînt documentele pentru acel judeţ — Gorunenii, oamenii de lîngă sau din satul de goruni, de stejari. De semnalat vechiul nume al lui Radivoe (cf. Berivoiu, Berivoeşti, Litovoiu). Pentru Goruneni şi n-le 10,15, 20, 22, 30, 31, 86, 118. 7. „Răscumpărarea de la Turci" a fiilor unui Langa, care pentru aceia-şi vinde moşia pe 3.000 de aspri. 9. Prin limba atît de şovăitoare acest act românesc se aşează între cele de pe la 1600. Ar dovedi-o şi menţionarea unui „dorobanţ" sau dărăbanţ din ai lui Mihai Viteazul. 11. Alt act vechiu românesc e cel de la 10 August 1602 al lui Vladuşil, Vlă-duşel din Câiăreni, martur fiind şi un sătean din Tohani. Să se adauge cel de la no. 16. 12. Actul de la Comana, în 1608, are şi interesul locului de datare. Pentru Gîscă, al cărui cătun merită semnalat, v. şi no. 3. 16. „Văntor" e „vînător". 18. Actul fiului lui Şain Spătarul ot Şăineşti (iată cum se formează satul), lîngă Goruneni, din 1631, e primul din culegerea noastră care pomeneşte vîn- www.dacoromanica.ro 314 N. Iorga zări de pămint fără a se face cineva „rumin“ sau a face, pe moşia vindută, un altul. Dascălul satului apare lingă preot. 20. „Lazar~log. Călgut“ e de sigur „călugărul* (dacă e bine cetit acest cu-vînt) de la n-l 19. 21. Moşia de unde se cumpără e aici Mâtieştii din judeţul Buzău. O parte dine a a fost vindută lui Ivan Sîrbul, fratele lui Hagi-Dobre din „Nicopole“ (Nicopol). Ivan fiul lui Ivan, no. 62. Se vede un rumîncjre se răscumpără odată şi e silit a se vinde din nou unui boier (Buzinca). *24-5. Aldămăşarii, caracteristici pentru această regiune, se găsesc într’o serie întreagă de acte, ei fiind mărturii. 26. „Ii popa" in loc de „popei" e cel d’intăiu cas cind unui masculin i se aplică articolul femenin prepus din causa agregării la feminin a masculinului în a. 27. Acte privitoare la mănăstirea Glăvăcioc şi supt n-l 3, apoi supt n-l 86. 34. împărţire între fraţi. 38. Un stegar şi un străchinar. 39. Sîmpietru, nume de botez. 63-4. Acte privitoare la satul Ştefăneşti. 65. încă un negustor străin, Iano Cara din Cernavoda. E „lanu cupeaţ, Zamă Neagră" (traducerea turcescului Cara), de la 1686, no. 78; apoi de la 1693, no. 95. Şi un Iorga din Cernavoda in 1686, la n-l 80. 1 se zice, se pare, şi Iano din Fundcni; fiul se chiamă Ivaşco; no. 97. Zamă Neagră va ajunge a se chema moşia lui. 67. Preţuri la 1679. 71. Foametea supt „Şerban-Vodâ", adecă Radu Şerban. 75. în Februar 1685 Şerban Cantacuzino iea măsuri pentru buna culegere a ierbăritului, de la care unii se strecurau trecînd Dunărea. E una din foarte rărite ordonanţe domneşti care ar trebui odată adunate din cantitatea enormă a actelor de proprietate. 93. Se fixează prin acest act din 1692 că femeia văduvă nu e responsabilă pentru „numele" la bir al soţului ei. 103. „Carte coajnică" = pergament. 108. Interesant prin menţiunile despre creşterea albinelor. 110. „Funire" amănunţită a moşiilor. 114. Apar la 1705 slujitori ostaşi, supt un ceauş, cu birul lor, la haraciu. V. şi n-le 115-6. Un „roş de ţară" la p. 117. Un sutaş la no.» 119, Slujitori doi căpitani de la Gherghiţa, no. 122. Constantin Greceanu, no. 127. Slujitori la 1777 şi la no. 213. Un vel căpitan de dorobanţi, altul la no. 125. Un'izbaşă la n-le 149-50. Un căpitan la no. 152. O sarageâ la no. 157. O căpităneasă la no. 179. Pentru Coloman (Keleman) Băldy v. no. 122 şi mai sus. în memoriul citat acolo şi ştiri despre boierul vînzător Ciocoro. 122. Beldy şi stăpînirea lui la Sărbeni apar cu de-amănuntul in memoriul pe care l-am tipărit în Analele Academiei Romlne pe 1924. 127. Despre Tudor Grecul Farlagiul şi mai sus no. 108. Era din Ploeşti. 132. Turci împrumutători. V. Iorga, Istoria comerţului românesc, II. 134. „Dascălul" şi de şcoală, Popa. Un dascăl Mihai, de la mănăstire, la no. 180. 137. Un torcător şi un chelar. www.dacoromanica.ro 152. Rari menţiunile despre câmârăşei. De aici procesele lui Nicolae şi ale familiei lui, preoteasa Ioana, şi fiul ei, Maxin, mătuşa Balaşa. 161. întâiul ispravnic de Sâcuieni, un Vel căpitan de margine, cu dreptul de a da căr(i de judecată, la 1741. 174 Rotacism în „nimirea“. 178. Un pescar la Urlaţi. 184. De semnalat Urlecean pentru Urlătean. 198. Apar Urlăţenii: Ionită, fiul lui Stan şi al unei Gherculeşti. Tatăl Stan la no. 200 (1769). V. şi discuţia acestui „Orlăţean" cu Preda, no. 202. Cumpără moşii şi aşează străini pe ele, no. 209. Stan se luptă prin orice mijloace împreună cu sora Dumitra contra cumnatei Aviana (no. 227 şi urm.). în îndreptăţirea lui îi place a-şi zice Anastasie (no. 228). La 1797 apar Vistierul Anastasachi şi Vistierul Gligoraşcu Urlăţenii. De la Grigore vin apoi actele (no. 343 şi urm.). El are un frate loniţă (no. 256). Apoi şi un Nicolae, o Mărioara Urlăţeanu (n-le 257-8). 199. Forma Orlaţi, Orlăteanu şi la no. 216. 231. Tîrgoveţii vor începe dupi 1783 cearta lor cu mănăstirea Coltei, care Ii încalcă tîrgul. Deocamdată oastea lui Nicolae-Vodă Carageâ arată datoriile locuitorilor pe o moşie mănăstirească. Stan Urlă{eanul conduce atacul contra călugărilor, cari vînd venitul unor „lăcuitori”. E vorba şi de vînzarea vinului şi rachiului. Urlăţeanu şi cetaşii lui cer pentru dînşii arenda,tîrgul fiind mai mult pe moşia lor (no. 236). Se va ivi un conflict pentru pescari şi cu vameşul domnesc de la Urlaţi (1811), no. 243. 248. Pentru familia Racotâ v. mai jos. 254-6. Cearta între fraţii Urlăţeni, Nicolae de o parte, Costachi şi loniţă, de alta. Se pomeneşte şi o Slugereasă, Mărioara. 257. Interesantă scrisoare de dascăl de ţară, asemenea cu care tipăriam alta în Revista invăţămtntului pe 1924. 259-60- Mitropolitul grec Nectarie, pribeag, murise la Braşov, unde e îngropat. Rudele lui sînt Ilie şi Constantin Racotă, acesta din urmă însurat cu o Diamanta, şi Procopie Canusi, in numele soţiei Dumitrula. Ei — afară de Ilie — dau în judecată pe deţinătorul averii mortului, Serdarul Paraschiva Papu Se-chelarie. www.dacoromanica.ro PUBLICAŢIUNILE COMISIEI ISTORICE  ROMÂNIEI 1. Miroiiâs Costini Ciironifion Terrae PAoldavicae aîj Aarone principe (Miron Costin, Letopiseţul Ţării Aloldovei dela Aron-Vodă încoace [1595-1661]).' Traducere latină contimporană, editata de Dr. Eug. Bar-winski, Bucureşti 1912. XXVI-)-228 pp. în 8', Lei 100, ed. de lux lei 150. 2. Cronica expediţiei Turcilor în Moreea, 1715. (Chronique de l’expeditjon des Turcs en Moree), atribuită lui Constantin Diichiti şi publicată cu traducere franceza de N. Iotga, Bucureşti 1913. XVI j-228 pp. in 8 Lei 100, eu. de lux lei 150. 3. Letopiseţul Ţării Moldovei dela Istratie Ddbija până la domnia a doua a lui An tipii Cantemir, 1661 - 1705, editat de C. C. Giurescti, Bucureşti 1913, 112 pp. în 8", Lei 50, ed. ue lux lei 75. 4. Documentele lui şteîan-eei-Mare, publicate de Bogdan, Bucureşti ‘913. Voi. I, XLVI 518, pp. în 8'L Lei 200 (cartonat iei 250, legat in piele flexibilă lei 300, M. de lux leboOO (legaţiei 320). Voi. 11, XXII 012 pp. în 8°; Aceleaşi preţuri. 5. Miron Cosiin, De neamul Moldovenilor din ce ţară au.eşit stră- moşii ibr. Ediţie de C. Giurescu, Bucure:-ti’ 1914, LVI--64 pp. in 8°. Lei 50, ed. de lux lei 75. 6. Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), publicată de Sextil Puş- căriu şi Alexie Procopovici, Voi. I: ••'textul.. Bucureşti 1914. Xîli ' 566 pp. in 8 ». Lei 200, ed. de lux lei. 250, 7. Psaltirea Şeheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XV;; .traduse cîls slaVqneşte, ed.' critică dc I. A. Cffndrea, -Bucureşti 1916. ' Voi. I: Mroaucerea, CCXXXVilt.pp. în 8 ' si :mspresece: planşe.. Voi. II: Textul şi Glosarele, 522 pp. in 8°. Se vând niunai amândouă volumele lâ un loc, ed. obişnuită -cu 300 lei, ed. de lux cu' 400; lei. 8. Letopiseţul Ţârii Moldovei pfmă la Aron-Vpdă (1359-1.325), întocmit după Grigorie Ureche vornicul, Istratie logofătul şi alţii, de Si'mior. Dascălul. Ediţie 'de C. Giurescu, cu o prefac. dc. 1. .'Bogdan. .Bucureşti 19115. XViii4-304 pp, în 8°,. Lei i00. ' ' . ’ www.dacoromanica.ro 9. Buletinul Comisiei istorice a României, publicat de I. Bogdan şi apoi de N. larga. Voi. I (cu articole de D. Russo, 1. Bogdan, C. Giurescu şi I. Bianu), Bucureşti 1915. VIIl-f-344 pp. în 8a. Lei 150. 10. , Voi. II (cu articole de D. Russo, C. Giurescu şi N. lorga), Bucu- reşti 1916. V1IP-272 pp. în 8®. Lei 100. 11. „ Voi. 111 (cu articole de C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu şi N. lorga), Bucureşti 1924. XII-—172 pp. şi 2 planşe în 8’. Lei 50. 12. Voi. IV (cu articole de lu'ian Marinescu, I. Tuducescu şi N. lorga), Vălenii-de-Munte, 1925, IV-f-225 pp. şi 1 planşă. Lei 75. 13. Album paltographlque Moldave, documents du XlV-e, XV-e et XVl-e sitele, recueillis par f jcan Bogdan et pi.blits avec une introduc-tion et des r6.sur.i6s par N. lorga, avec le concours de MM. R. Caracaş, C. Marinescu et C. C. Giurescu, Bucarest, Libr. Pavel Suru, 1926, Paris, Libr. J. Gamber, Lei 1000. Se găsesc supt tipar şi vor apărea pe rând: Cronica Ghiculeştiior dc D. Russo, voi. f: Textul grecesc. Documente şi peceţi moldoveneşti în facsimile (sec. XIV — XVI). 92 planşe in fototipie, cu o introducere, de J. Bogdan. Letopiseţul Ţării Moldovei dela Istratie Dabija până ia a doua domnie a Iui Constantin Mavrocordat, 1661 — 1743, de loan Neculce, ed, după manuscrisul în parte autograf dela Academia Română, de 1. Bogdan şi iulian Marinescu. Pubhcaţiunile Comisiei istorice a României se găsesc de vânzare is librăriile Cartea Românească şi P. Sun» din Bucureşti. Preţul 120 îei. www .daco roman i ca.r.o