Buletinul Comisiei istorice a României publicat de loan Bogdan Preşedintele Comisiei. Voi. 2. Cu 1 planşă în fototipie. Bucureşti Atelierele grafice Socec & Co., Societate anonimă 1916 www.dacoromanica.ro Buletinul Comisiei istorice a României publicat de Ioan Bogdan Preşedintele Comisiei. Voi. 2. Cu 1 planşă în fototipie. Bucureşti Atelierele grafice Socec & Co., Societate anonimă 1916 www.dacoromanica.ro PREFAŢĂ Studiile şi documentele cuprinse în al doilea volum al Buletinului Comisiei Istorice sunt culese mai bine de un an. Ele n’au fost scoase la lumină din pricina unui conflict cu d-l N. lorga, editorul documentelor privitoare la relaţiunile noastre cu Secuii. Subsemnatul ar fi dorit ca d-sa să introducă unele modificări în modul de grupare al documentelor şi în transcrierea ortografiei lor chirilice; d-l lorga n’a vrut să admită însă nicio modificare. Văzând că după o aşteptare de un an d-sa nu vrea să facă redacţiunei Buletinului nicio concesie, am lăsat articolul aşă cum a eşit din cele două sau trei corecturi ale d-sale. Am fi prelungit poate răbdarea noastră câteva luni încă, dacă primejdiile ce ne înconjoară şi ne ameninţă în fiecare zi nu ne-ar fi impus hotărârea de a publica acum fără întârziere volumul cules. El iese deocamdată fără indice. In Capitală nu se mai află nici d-l Al. LăpMatu, secretarul Comisiei Istorice, pe care îl însărcinasem anume cu alcătuirea indicelor, după metoda adoptată la volumul întâiu al Buletinului, nici d-l lorga, care şi-ar fi făcut poate singur indicele, pentru partea care îl priveşte. Când primejdiile vor trece, vom publica şi această indispensabilă parte a oricării ediţii de texte istorice, cu adaosele şi îndreptările ce eventual se vor arătă necesare, într'o broşură care să se poată anexă de cumpărătorii volumului la sfârşitul lui. Spre înlesnirea unei priviri generale asupra materialului documentar editat de d-l lorga, am pus la Cuprins nişte regeşte scurte pentru fiecare document. 80)98 I www.dacoromanica.ro II Corecturile ultimului articol din acest volum, ca fi ale ultimelor coaie din Psaltirea Scheiană, II, am fost nevoiţi adeseori să le ducem la tipografie, în timpul bombardărilor aeriene, cu pericolul vieţii noastre. Să nădăjduim că nu va trece prea mult timp fi binefacerile păcii, surâzând din nou omenirii sângerânde, ne vor îngădui şi nouă continuarea în linifte a studiilor fi publicaţiilor noastre despre trecutul românesc. I. Bogdan. Bucureşti, ÎS Noemvrie 4916. www.dacoromanica.ro CUPRINSUL STUDII Pag. D. Russo, Cronica GhiadeştUar (4693-1734)................ 3-85 Introducere.............................................. 3 Autorul cronicei ..... 10 In ce limbă s’a scris cronica........................... 14 Cronica şi izvoarele ei. *............................... 17 Versijmea cronicei faţă de traducerea greacă a hii Amiras 20 Cronica faţă de letopiseţul ţării Moldovei, editat de Giurescu, şi faţă de Neculce................................... 22 Valoarea cronicei....................................... 26 Extrase din cronică ţin greceşte)....................... 35 Traducerea românească a acestor extrase................. 60 D. Russo, Emendaţiuni la unii autori greci şi români......89-100 C. Qlurescu, Interpolările şi data scrierii mDe neamul Moldovenilor*, de Miron Costin. Răspuns criticei d-lui N. Iorga 103-132 C. Qlurescu, Pseudo-cronicari: 1 Enache Xogălnicecmn.....135-175 Introducere............................................ 135 I. Ediţia Kogălniceanu şi manuscriptele folosite........138 II. Argumente In favoarea lui Enache Kogălniceann . . . 153 III. Dovezi Împotriva lui Enache Kogălniceanu : 1. a) data manuscriptului........................... 157 1. b) Manuscriptul nu este originalul cronicii...... 160 2. Ştirile despre Kogălnicani....................... 163 3. Lista domnilor şi biografia In contrazicere cu cronica ............................................... 171 DOCUMENTE N. Iorga, Acte româneşti din Ardeal, privitoare în cea mai mare ■parte la legăturile Secuilor cu Moldova.........179-272 Introducere............................................ 179 www.dacoromanica.ro IV A. Scrisori domneşti. Pag. I. Vasile Lupu către orăşenii din Oşorheiu, Iaşi, 4 Mai 1652 193 II. Gheorghe Ştefan către aceiaşi, Totru'ş, 5 Mai 1656 . . 193 III. Gheorghe Ştefan către vornicul de Vrancea, Totruş, 5 Mai 1656 .............................................. 194 IV. Elisabeta, soţia lui Gheorghe Ştefan, către diregătoriul de Vrancea, 20 Oct. <1658>........................... 194 V. Duca vodă către orăşenii din Oşorheiu, Iaşi, 16 Iulie 1671. 195 VL Antonie Ruset vodă către aceiaşi, Iaşi, 1 Iulie 1676 . . 196 VII. Nicolae Mavrocordat vodă către boeri şi slujitori, Iaşi, 2 Septemvrie 1710......................................... 196 VIII. Grigorie Ghica vodă către fostul mare jitnicer Radul Racoviţă, Iaşi, 27 Mai 1729 ......................... 197 IX. Constantin Mavrocordat vodă către şaugăii dela Ocnă, Iaşi, 5 Iulie 1734 ....................................... 197 B. Scrisori ale Cămăraşilor de Ocnă. X. Miron cămăraşul către birăul de Oşorheiu,18 Aprilie <1676?> 198 XI. Uie Pleşca cămăraşul către birăul şi orăşenii din Oşorheiu, 23 Martie 1676 .............................. 199 XII. Acelaş către aceiaşi, 3 Mai 1677 ................ 199 XIII. Acelaş către aceiaşi, 25 Mai 1677 ............... 200 XIV. Dracachi şi Aslan, cămăraşi de Ocnă, către orăşenii din Oşorheiu, 6 Iunie 1685.............................. 200 XV. Hurmuz cămăraşul către aceiaşi, 28 Mai 1720.... 201 XVI. Dedu, fost logofăt al doilea, către orăşenii din Oşorheiu, 30 Mai 1725 ............................ 201 Q. Scrisori ale blrăilor de Ocnă. XVII. Birăul din Ocna către birăul din Oşorheiu, Ocna, 5 Septemvrie (fără an).................................. 201 XVHI. Birăul din Ocna către birăul din Vaşarheiu, 24 Mai (fără an).................................................. 202 XIX. Birăul din Ocna Ion către birăul din Vaşarheiu, 10 Noemvrie 1744 ............................................ 202 XX. Birăul din Ocna Iani şi şaugăii de acolo către birăul din Oşorheiu, 19 Noemvrie 1750 .................... 203 D. Scrisori de boieri. XXI. Un pârcălab moldovean către Lazar Iştvan, corniţele („biruitorul*) Ciucului, c. 1660—1661 .................... 203 XXII. Iordachie Ruset către corniţele Petru Apor („Apollii*), 2 Dechemvrie (fără an).................................... 204 XXIR. Iordachie Ruset mare yornic către birăul crâesc din Gurghiu (Giurgiu, ung. GyergyO), 4 Mai (fără an) . . f 205 www.dacoromanica.ro V Pag. XXIV. Ion Buhuş, fost mare medelnicer, către orăşenii din Oşorheiu, Ocna, 3 Iunie ..................... 206 XXV. Toader Cantacuzino, fost vistiernic, către Iliaş Gher- ghe, birăul crăesc din Gurghiu, Cucuteni, 13 Sept. <1697?> 207 XXVI. Toader Cantacuzino vistiernic către soţiea lui Lazar Iştvan, fost birău crăesc In ţinutul Ciucului, Iaşi, 20 Iunie <1681 >......................................... 207 XXVII. Constantin Arapul, pârcălab, către căpitanul din Gurghiu („Giurgeu“) (fără Ioc şi dată)................ 208 XXVIII. Un boier din neamul Ruseteştilor către birăul crăesc şi „sătenii* dela Vaşorheiu, Ocna, 9 Iunie (fără an)................................................ 209 XXIX. Ştefan Ruset fost stolnic către Petru Apor („Aporiu"): listă de giuvaeruri Încredinţate spre păstrare acestuia, 2 Dechemvrie 1716........................................ 210 E. Scrisori felurite. XXX. Sătenii din Comăneşti dau o mărturie „jupânului* Lazar Ferenţ, 18 Aprilie 1709 ........................ 212 XXXL Ermonahul Eftihie Abăza din mănăstirea Slatina către lăcuilorii Vasile şi Grigore Dobrean , 29 Iunie 1720 212 F. Scrisori de negustori. XXXII. Matei Braşoveanul către „jupânul* Ciachi (Csâky), , 16 Ianuarie 1699 ............................. 213 XXXIII. Costin Nianiul către un Radul, 1720/1721 .... 213 XXXIV. Hagi Gheorghe Pernea către Sogi (Szdcs?) Mihai, birăul din „Vaşarei", 2 Fevruarie 1760 (fără loc).... 214 XXXV. Dumitru Theodoru (?) către un Lazul din Chezdi- Vaşarheiu, , 10 Martie 1777 .................. 214 XXXVI. Chitanţă dela un Braşovean către birăul din Vaşarheiu, 15 Noemvrie 1778 ............................. 215 XXXVII. Un Gr al lui Constantin către Sion Samuil, „curator* In Chezdi-Vaşarheiu, Braşov, 17 Martie 1780. 215 XXXVIII. Micu Voicu din Braşov către birăul , 1 Dechemvrie 1781........................................ 216 XXXIX. Dimitrie Dimu către Burcuş din Chezdi-Vaşarheiu, Braşov, 31 Mai 1784 ................................. 216 G. Scrisori Istorice. XL. Dionisie, candidat la episcopia de Rădăuţi, către voe-vodul Mihai Viteazul şi fiul său Nicolae, 19 Iunie 1600 . 216 XLI. Gorgan spătarul, Matei aga şi Tudosie spătarul către Nagy Pâ) căpitanul, , 11 Martie 1632 .... 218 www.dacoromanica.ro VI 'Pag. XLII. Gheorghe Ştefan, voevodul Moldcrvei, către Gheorghe Racoţi, principele Transilvaniei, Iaşi, Aprilie 1653 (vezi planşa anexată la sfârşitul acestui volum)............. 210 XLIII. Gheorghe Ştefan, voevodul Moldovei, către Constantin Şerban, voevodul Ţării Româneşti, Iaşi, 18 August 1657. 210 XLIV. Mihnea .(„Mihail Radul") vodă către orăşenii din Cluj, 4 Septemvrie 1658 (fără loc)................. 224 XLV. Dumitraşco ceauşul către un căpitan Ionaşco, <1658> 225 XLVI. Dumitraşco Cantacozino, voevodul Moldovei, către Mihai Apafi, principele Transilvaniei, Iaşi, 10 Ianuarie 1674 ..................................................... 225 XLVII. Boierii munteni Gherghe Băleanul, Stroe vornicul, Ivaşco logofătul şi Hriza vistierul către Mihai Apafi, 4 Dechemvrie 1673 (fără loc)........................... 226 XL VIU. Toader Cantacozino, fost vistiernic, către Iliaş Gherghi birăul crăesc, Cucuteni, 13 Septemvrie (fără an) 220 XLIX. „Incviziţie* In chestiunea averii DiiculuiBuicescului, spătarului din Ţara Românească, făcută la Sibiiu din porunca principelui Mihai Apafi, la Dechemvrie 1680 . 230 L. Mărturie a lui Anastasie, fost vistier al lui Duca vodă, către Szdkely Lăszld, 10 Iulie 1686 .................... 232 LI. Constantin, voevodul Moldovei, către nobilii unguri Ke> mdny Simon şi Rhedey Păi, 2 August 1705 ............... 233 LII. Raport către Brâncoveanul despre întâmplările anului 1711 (?).................................................. 234 LUI. Dovadă de bună purtare dată de divanul Ţării Româneşti baronului von Enzenberg, Bucureşti, 14 Fevruarie 1791 ....................................................... 235 H. Acte privitoare la familia Bulceştilor. LIV. Preda stolnicul către cumnatul său, nobilul ungur Kâpossy Iştvan ............................... 235 LV. Şerban, voevodul Ţârii Româneşti, către Szdkely Lăszld, ginerele postelnicului Preda Buicescui, Bucureşti, 22 No- emvrie 1682 ............................................ 237 LVI. Constantin, voevodul Ţării Româneşti, către schilerii dela Dragoslavele şi dela Câineni, 28 Mai 1689 ........ 239 LVII. Pitarul Dumitraşco Poenariul către postelnicul Constantin Cepturoianul, 1 Iunie 1694 (fără loc).. 239 LVIII. Diicul Buicescui către soru-sa Stanca, soţia lui Szdkely Lăszld, 13 Dechemvrie 1702 (fără loc)..................... 240 LIX. Constantin voevod către Scorei Laţco, ispravnicul din Vităneşti al lui Szdkely Lăszld, 8 August 1713......... 242 LX. Căpitanul Vjntilă Bucşanul către nepotul său Adam, feciorul Stancăi Suiceascăi, 28 Mai 1717 (fără loc)... 243 www.dacoromanica.ro VII Pag. LXI. Hotărâre de boieri In privinţa moşiei Gropşani din jud. Romanaţi a neamului Buiceşlilor, 20 Iunie 1725. . 244 LXII. Hotărâre a divanului Craioveitn procesul lui Szâkely Adam cu rudele sale din Ţara Românească, Craiova, 4 Iulie 1729............................................. 245 LXin. Zapisul lui Preda din Păsat şi al rudelor lui către Ion Podbăniceanul, , 14 Iulie 1729.......... 240 LXIV. Adeverinţa vornicului Constantin Buzescu pentru moşia Gropşani a boierilor Buiceşti, 10 Octomvrie 1730 . 247 LXV. Divanul din Craiova către Ioan Podbăniceanu şi Stan Bădescul, 31 Mai 1732 ............................. 247 LXVI. Hotărâre a unei comisii de boieri in privinţa unei moşii arendate la Bălteni de Szâkely Adam, Bălteni, 20 Iunie 1732............................................ 248 LXVII. Mărturia plăeşilor din Smârdăşteţul către Ştefan Turâczy, vechilul lui Szâkely Adam, 17 Septemvrie 1732 249 LXVIII. Ioan Podbăniceanul către contele Iojica, Craiova, 11 Octomvrie 1732........................................ 250 LXIX. Divanul din Craiova către oamenii din satul Prisaca, 27 Noemvrie 1733...................................... 251 LXX. Zapisul unor moşneni din Gropşani pentru această moşie, 5 Dechemvrie 1733................................. 252 LXXI. Genealogia neamului Diicului Buicescului (fără loc şi dată)................................................. 253 LXXII. Mărturie a megieşilor din Veaţelul in favoarea contelui Szâkely Adam, 3 Ianuarie 1735 ............... 254 LXXni. Cererea ispravnicului contelui Szâkely Adam ca să i se facă dreptate !n procesul cu moşnenii din Prisaca (fără loc şi dată, probabil 1735)........................ 255 LXXIV. Divanul din Craiova către moşnenii din Prisaca, 28 Septemvrie 1735 .............•.................... 256 I. Acte făgărăşene privitoare la muntele Brătila. LXXV. Zapisul logofătului Mihai Brătiianul către Szâkely Jânos din Iaşi (ţara Făgăraşului), 20 Iulie 1673 ..... 256 LXXVI. Zapisul logofătului Mihai Brătiianul şi al fiului său Gheorghe cătră Szekely Lâsziâ din satul Iaşi (ţara Făgăraşului), 20 Aprilie 1678 ........................... 257 LXXVH. Judecata făcută de trei nemeşi din Făgăraş In procesul lui Szâkely Lâsziâ cu boierul Mihai Brătiianul, Făgăraş, 9 Mai 1678 ..................................... 257 LXXVIII. Zapis de împrumut al logofătului Mihai Brătiianul, al fratelui său Marco şi al fiului său Gheorghe către Szâkely Lâsziâ, , 4 Mai 1768 ............. 258 www.dacoromanica.ro Vili K. Alte legături teritoriale ardelene cu Ţara Românească. Pag. LXXIX. Permis de a Întemeia o slobozie dela Constantin, voe-vodul Ţării Româneşti, către Teleki Păi, 25 Noemvrie 1708 259 LXXX. Document dela Grigore Ghica vodă pentru nişte munţi din judeţul Argeş, 5 Mai 1750 .................. 260 LXXXI. O judecată intre stolnicul Sandul şi sătenii din Voineasa şi Mălaia, pentru 13 munţi, 5 Septemvrie 1759 . 261 LXXXII. Mărturia mai multor boieri pentru nişte munţi din judeţul Gorj, 17 August 1768 ............... 262 L. Acte relative Ia istoria bisericilor româneşti In Ardeal. LXXXIII. Vlădica Ştefan din Bâlgrad către nobilul Adam Raţ din Teiuş, 2 Dechemvrie 1648 ..................... 263 LXXXIV. Călugării din mănăstirile Caşinul şi Dobromira către principele Ardealului Mihai Apafi, 10 Noemvrie 1661 263 LXXXV. Actul de numire al lui Daniil ca episcop al Ro-* mânilor din Ardeal, de către Mihai Apafi, Micola, 20 Aprilie 1662 • . . ................................... 265 LXXXVI. Circulară a lui Sava Brancovici, mitropolitul Bălgradului, 12 Martie 1677 .............................. 266 LXXXVII. O hotărâre de judecată a vlâdicai Athanasie din Bălgrad, 19 Octomvrie 1701 ....................... 266 LXXXVm. Ancheta unui protopop Ion Câliianul In Archid, comitatul Sălagiului, 10 Martie 1709 ................. 267 LXXXIX. Anchetă In potriva unui popă One din Archid, 31 Mai 1710............................................... 269 XC. Poruncă către preotul din Tarcea a vlădicăi Athanasie din Bălgrad, 8 Aprilie 1713............... 271 XCI. Hotărâre a aceluiaş vlădică, Sibiiu, 25 Iunie 1713 . 271 XCII. împuternicire a aceluiaş către nobilul Alexi Orban, Bălgrad, 8 Aprilie 1713................................... 271 XCIII. Instrucţie a protopopului Nicolae Vineţeanul către lăcuitorii din satul Varviţi (fără loc şi dată). 272 www.dacoromanica.ro D. Russo Cronica Ghiculeştilor (1695-1754). 80198 1 www.dacoromanica.ro O nouă cronică a Moldovei 1695-1754. Ceeace ni se spune de Alexandru cel Mare, că era mâhnit fiindcă n’avea un Omer ca să-i cânte vitejiile, cred că se poate spune de toţi domnitorii; egoizmul care se află la temelia fiinţei omeneşti face pe fiecare stăpânitor să creadă că faptele lui, cât de neînsemnate ar fi ele, sânt vrednice să fie transmise posterităţii, dacă nu într’o epopee, dar cel puţin într’o cronică. Acest simţimânt a împins pe împăraţii bizantini să însărcineze pe câte un cărturar contimporan ca să le povestească isprăvile, veştejind în acelaş timp pe potrivnicii politici; acelaş dor a dat naştere şi cronicilor româneşti cunoscute supt numele de cronici oficiale. Şi nu sânt puţine aceste producţiuni de comandă în istoriografia românească. Radu Greceanu a avut sarcina să eternizeze splendoarea curţii lui Constantin Brâncoveanu, Nicolae Costin, Axintie Uricarul şi Radu Popescu au descris din poruncă domniile lui Nicolae Mavrocordat din Moldova sau Ţara Românească, Cronica cantacuzinească şi cea racovi-ţeană au lăudat şi apărat pe patronii respectivi etc. Dar domnii erau preocupaţi nu numai de judecata Domnii pre-opiniei publice din ţară, ci şi de opinia străinătăţii; limba opi^str&i-română însă nefiind cunoscută peste hotare, ei puneau să se nstsţii scrie istoria domniilor lor şi în alte limbi, dar mai ales în limba Cronicarii români, când nu se specifică o anume ediţie, sânt citaţi după a doua ediţie a lui M. Kogălniceanu, Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei, Bucureşti 1872-1874. Supt titlul Cronica Ghiculeştilor citez cronica descrisă mai jos p. 9. www.dacoromanica.ro 4 greacă. Cât de preocupat era Mavrogheni de opinia publică din străinătate, ne arată Hope: Mavrogheni avea o ură nespusă împotriva gazetelor din Viena, cari îl ponegriau contimporanilor, şi se gândia mereu să imiteze pe Cantemir şi să scrie el însuş istoria timpului său, ca să fie sigur că va figura aşa cum îi era dorinţa; dar văzând că nu avea timp destul pentru lucrări de istoriografie, socotia să aducă la curtea sa vreun Francez, care să-i veşnicească faptele1. Ceeace ne relatează Hope despre Mavrogheni, nu greşim dacă aplicăm şi celorlalţi domni fanarioţi. Şi într’adevăr, cel mai cult dintre ei, Nicolae Mavrocordat.nu numai că a pus la cale multe lucrări istorice în limba română, în cari erau ilustrate diferitele lui domnii, nu numai că a pus să se contopească povestirea domniilor lui cu letopiseţele ţării, să se lege spiţa mavrocordătească de strămoşul lor după mamă Alexandru cel Bun, ci a făcut şi ceva mai mult: a luat condeiul şi a povestit el însuş în limba greacă multe din epizoadele lungii sale domnii. Căci eu cred că prin acele scrisori, în cari se povestesc pe larg diferite evenimente şi cari într’adevăr s’au scris ca să se trimeată destinatarilor, dar mai cu seamă prin scrisorile cu conţinut istoric, păstrate cu adresa: unui anonim (âvwvupui), cari probabil că nu s’au trimes niciodată, Mavrocordat a vrut să transmită posterităţii povestirea întâmplărilor, în cari el însuş juca un rol important, în lumina ce-i convenia2. 1 Anastasius, or memoirs of a Greek by Tbomas Hope, 2 p. 51-52 din retipărirea din Londra, 1836; în traducerea franceză a lui Defau-conpret; Anastase, ou mâmoires d’un Grec, Paris 1820, 2 p. 101-102. 9 V. de pildă scrisoarea publicată in Legrand, fipistolaire grec No. 39, p. 51-54, adresată unui anonim, în care Nicolae Mavrocordat îşi scrie autobiografia, arătând cum şi-a făcut studiile, cum la vârsta de 18 ani a fost numit mare dragoman, cum şi-a cheltuit toată averea personală pentru a achita către fiscul împărătesc datoriile Moldovei, şi isprăveşte cu povestirea hainiei nemernicului Scit (=D. Cantemir); cp. şi No. 34, p. 46, scrisoarea către un anonim unde critică pornirea înăs-cută a Românilor de a răsturna des pe domni, No. 58, p. 76-85, către Gherasim, fost patriarh al Alexandriei, despre Carol, regele Suediei, şi războiul ruso-turc, No. 59, p. 85-94, din 20 Februarie 1713 despre prinderea lui Carol, regele Suediei, şi a lui Stanislau, regele Poloniei. www.dacoromanica.ro 5 Şi despre Constantin Mavrocordat ni se spune că avea de gând sa aducă din Presburg un iezuit ca să-i scrie cronica * *, ceeace se vede că nu s’a îndeplinit. în schimb însă a pus pe secretarul său Daponte să alcătuească în limba greacă acea operă preţioasă de informaţiuni sigure, care e cunoscută supt titlul de Efemeride dacice2, şi a dat poruncă lui Lazăr Rcriba să traducă în limba greacă Istoria 'paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei, pe care o alcătuise, tot din porunca lui, Vasile Cămăraşul®. Tot din îndemnul lui trebue să fi scris şi medicul Depasta scrierea sa Kwvffravrîvoq fSoefSo&ag ii bcucucuiv dironvr|-|ioveu|idTujv (Turrpaqpn (Constantin voevod, sau Amintiri dacice) în care cu puţin talent şi multă trudă a căutat să evoace în limba lui Tucidide şi în spiritul lui Vico domniile lui Constantin Mavrocordat din Moldova şi Ţara Românească *. Asemenea cronici, alcătuite mai mult pentru cei influenţi din Ţarigrad sau pentru cei din ţară cari ciliau mai bucuros limba modei de atunci, cea greacă, se scriau deadreptul în această limbă, din care pe urmă se traduceau şi în limba românească, cum e cazul cu cronica lui Kiparisa; sau din contra, se întocmiau în limba română şi pe urmă se traduceau şi în cea greacă. O asemenea traducere în limba greacă a letopiseţului lui Nicolae Costin, publicat de Kogăl-niceanu supt titlul nepotrivit Carte pentru descălicatul dintâi a Moldovei, ni s’a păstrat într’un ms aflat astăzi în biblioteca 1 N. Nilles, Symbolae ad iilustrandam historiam ecclesiae orien-talis in terris coronae S. Stephani, 1885, 2; 1024. 9 Că Efemeridele au fost scrise din Îndemnul lui Constantin Mavrocordat, ne spune Daponte in Kf|iroţ xapfrwv (Grădina graţiilor) cap. 2 vers 235-240 ed. Legrand (in Bibliothăque grecque vulgaire voi. 3). Totuş Daponte e foarte sobru in Efemeride şi evită colachia către patronul său, căci din experienţă ştia cât de urlţi ii erau lui Constantin AÎavrocordat linguşitorii, vezi Kf|iroţ xapfrwv (Grădina graţiilor) cap. 2 vers 169-174. • Vezi D. Russo, Studii şi Critice p. 99-100. * Scrierea lui Depasta s’a păstrat intr’un manuscris unic (Bibi. Acad. Rom. No. 567 grec) după care a fost editată de C. Erbiceanu tn Cronicarii greci p. 295-335. în Bibi. Acad. Rom. printre manuscrisele necatalogate se află şi o traducere latină a operei lui Depasta. www.dacoromanica.ro 6 Se ce se ascund cronicele Acad. Rom. supt No. 15 (235) *, şi o altă traducere în scară mare, cuprinzând întreagă istoria Moldovei, a făcut-o Alexandru Amiras din îndemnul lui Grigorie Ghica vodă în anul 1729. Şi cutoatecă mai sânt câteva lucrări istorice alcătuite direct în limba greacă sau traduse din limba română, afară de cele pomenite mai sus, totuş, luându-se în consideraţie că domnii fanarioţi erau iubitori de glorie şi în acelaş timp foarte culţi, nu greşim dacă presupunem că ei au pus la cale şi alte lucrări istorice în limba greacă, cari nu s'au păstrat, sau cari cu timpul vor ieşi la iveală. în Orient ca şi în ţară, biblioteci publice n’au existat sau aproape n’au existat în trecut, şi până astăzi în Turcia, pentru motive lesne de ghicit, multe manuscrise preţioase, dar în deosebi manuscrisele cari cuprind date istorice nefavorabile Turcilor, se ţin ascunse în bibliotecile publice sau particulare2. Aşa se explică cum au rămas necunoscute până 1 Primul volum, singurul care s’a păstrat, se sfârşeşte cu cuvintele: îiuţ dbiD OUv^rpat|JE t#|v irapoOonv âKpifkaxrfxr|V toroptav 6 paKaptfr)? Ni-ttâKaoţ Kuj(JtV|v, Batiţ ^xprpidTiae XoŢoB^Trjţ * pexd bâ‘ toOtov îpxexai Kctxd auv^xeiav ical xpdtpei 6 Mupdiv Kui-£uuai ToOţ Kaxdvouţ Aud t6 Nidpxao Kal And AXXa pdpr), ol Kaxdvoi pf|v fj-J-edpovreţ itiîiţ eTvaiTa-xdpoi pâ t6v ai0dvrr|v Por)âol, Kal (JXdiro VTEţiwbţ 6 abddvrriţ bâv pdvEi elţ € va xdirov Kal rf)v vi!)kto biv KoipdTai eiţ rf)v Kovip-tt)V Kal 6 Kaipâţ Ttepvâl Kal vA t6v irtaawcn biv flpnopoOai etc. versiunea greaca a lui Amiras. Iată un Originalul românesc Lttop. ud. Hogii. 3 p. 125 Deci gâtindu-se domnul să meargă Împreună cu Tătarii ca feă gonească cătanele dela Neamţ şi dintr’alte părţi, iară cătanele neştiind că este oaste tătărească cu domnul agiutor, şi văzând că Mihai vodă nu mâne la un loc, şi noaptea nu dormia In curte, şi vremea trece şi nu pot să-l prindă etc. Cronicei noastre e exemplu: Versiunea Cronicul noastre p. 734 ’EvTouoii'np Spui; Brav f|ToipdZETo 6 aiiddvrris biA vA Andfij eiţ x#|v âc-«jrpaTetav Taurriv paZl pi xoCiţ Taxdpouţ vd buirîEwm xoOţ Kaxdvouţ And xâ Nidpxao Kal And AXXa pipi), ol Kardvot pf|v fiEsOpo vxEţ irdiţ EÎvai Taxdpoi pi tov addiv-xriv poT|dol Kal pXinov-Ttţ iruiţ 6 addivrriţ biv pivEi filţ ?va xdirov Kal T#|V VUKTa biv KOlpâTal £Îţ xriv KoCiprr)v xal 6 xai-pdţ ircpvţ xal vd xâv mdffuiai biv f)picopoO-aiv etc. Afară de deosebiri neînsemnate (ce se întâlnesc dealtfel chiar în copiile cari derivă dela acelaş arhetip) versiunea e dela Dragoş vodă până la Istralie Dabija, s’a tradus In limba greacă de Amiras In anul 1729. Părţi din traducerea greacă s’au publicat de Hase (in Notices et extraits des manuscrits de la Bibliothbque du Roi 11, 274-394, Paris 1827) după un ms aflat In Biblioteca naţională din Paris (No. 6 du supplâment grec); după acest Parisinus 6 posed mai multe pericope In copie. După un alt manuscris, cuprinzând aceeaş traducere şi aflat astăzi fnAndros fn biblioteca medicului Campanis(v.Lambros, Ndoţ ‘EXXrjvopvi'ipiuv 11 (1914) p. 183-185), Epaminonda Stamatiadi a publicat fragmente fn opera sa: Bloţ ’laxibCou BaoiXucoO, Samos 1894 p. 115-138. www.dacoromanica.ro 22 una şi aceeaş; acelaş lucru şi cu alte fragmente mai lungi, cu versiunea de pildă a aşezământului încheiat între Ghica vodă şi Tătari (Kogălniceanu, Letopiseţe2, 3,175, Hase, p. 389, Cronica nostră p. 811): traducătorul nostru reproduce întocmai hogetul după traducerea lui Amiras. Cronica faţă de Letopiseţul Ţării Moldovei, editat de Giurescu, şi faţă de Neculce. Letopiseţul Ţării Moldovei se isprăveşte cu domnia întâia a lui Mihai Racoviţă, iar Cronica începe cu domnia întâia a lui Antioh, prin urmare sântem reduşi sa comparăm numai răstimpul comun în ambele povestiri, care merge dela 1695-1705. Asemănările nu sânt aşa de izbitoare ca cele dintre Cronică şi Pseudo-Costin sau Axintie, unde zeci de pagini sânt identice, totuş sânt destul de mari ca să vădească atârnarea Cronicei de Letopiseţ. Dacă comparăm de pildă p. 595 din Cronică cu p. 90,8 din Letopiseţ, sau p. 597 cu p. 92,16, sau 599 cu 93,5, sau 602 cu 94,3, sau 605 cu 97,15, constatăm asemănări cari (luându-se în consideraţie şi obiceiul traducătorului de a-şi preschimba ici colo izvodul) nu lasă nicio îndoială că părţi întregi sânt comune în aceste două povestiri. Şi ceva mai mult : găsim amănunte în Cronică cari nu se află în niciuna din cronicile cunoscute până astăzi, afară de Letopiseţul în chestiune, cum e de pildă numele comisului Ştefan Cerchezul, căruia solul lui Duca i-a încredinţat din greşală scrisorile confidenţiale adresate lui Bogdan (Letopiseţ p. 93,14, Cronică p. 600). Şi nu numai amănuntele referitoare la acest incident se relatează în textul grecesc aproape la fel, ci se întrebuinţează netraduse chiar cuvintele româneşti sucman opăresc (p. 93,21) aflate în Letopiseţ: crouKpctvi âirdpiKov, p. 600. Dar pe lângă aceste asemănări găsim în aceste două povestiri şi deosebiri însemnate: există date în Cronică cari nu există în Letopiseţ1, 1 în Letopiseţ se spune că Antioh căsătorindu-se a luat doamnă de fără, fată de boier p. 90,25, pecând In Cronică se dă şi numele boierului : Ciaur, mare logofăt p. 596. Printre boierii cari nemulţumiţi de www.dacoromanica.ro 23 există lecturi greşite şi incoherente în Letopiseţ cari nu se află în Cronică* 1, iar ordinea în care sânt povestite faptele nu e aceeaş în Cronică şi în Letopiseţ2 3 * * * *. Lucrul acesta mă face să cred ori că Letopiseţul şi Cronica utilizează un izvor comun, ori că Letopiseţul Ţării Moldovei, în forma în care ni s’a păstrat, e o redactiune preschimbată8 şi întrucâtva prescurtată, şi nu chiar izvodul pe care l-a întrebuinţat autorul Cronicei noastre, reproducând din el cuvânt cu cuvânt sau cu preschimbări ce a crezut mai vrednic de povestit*. Duca vodă trec peste hotare sânt pomeniţi şi Bujorenii în Cronica noastră p. 601, nu însă şi in Letopiseţ p. 96,33. Amănuntele că Bogdan hatmanul la venirea lui Duca vodă fuge în Polonia (Cronica Ghicule-ştilor p. 600) şi că biserica Sf. Lazăr, clădită de Racoviţă, era de lemn (p. 607), nu se află în Letopiseţ (p. 93,18. 100,18). Numele lui Ciaur ar fl putut să-l ia cronicarul şi dela Pseudo-Costin p. 42, numele Bujorenilor şi dela Pseudo-Amiras p. 113, pecari îi utilizează în alte părţi ale Cronicei (v. mai sus p. 17-22), dar amănuntele că Bogdan a fugit în Polonia şi că biserica Sf. Lazăr era de lemn se află numai la Neculce (p. 268 şi 281) pe care cronicarul nostru nu-1 cunoaşte (v. mai jos p. 24). 1 Tradiţia manuscriselor în cari s’a păstrat Letopiseţul au lectura greşită: a venit om cu 'trebile sale ori cu poruncă împărătească, p. 91,2 i cu siguranţă lectura arhetipului a fost: a venit ori cu trebile sale ori cu poruncă împărătească, păstrată în Cronica Ghiculeştilor p. 596; cp. şi Neculce p. 261. Iată un pasagiu de incoherenţă, aflat deasemenea in Letopiseţ: ieşit-au Turcii din Caminifa, Caraiman paşa. Făcut-au Antiohie vodă multe care din ţară, de au deşertat Caminiţa etc., p. 92,8; vezi şi pasagiul respectiv din versiunea greacă (mai jos p. 39 şi 62) unde se zice că Caraiman paşa (cuvânt care în textul Letopiseţului stă în aer, fără nicio legătură) a dat poruncă cu ferman împărătesc lui Antioh vodă să meargă să deşerte Cameniţa. Se ştie că Caraiman paşa se afla pe atunci în Cameniţa, cp. Neculce p. 247. 249. 259. 260. Cp. şi Letopiseţul Ţării Moldovei 91,18 cu Cronica Ghiculeştilor p. 597. 3 La domnia lui Antioh Cantemir de pildă, dupăce se dau numele boierilor pribegi In Letopiseţ (p. 91,12), se vorbeşte de pacea dela Carloviţ (p. 91,18), de deşertarea Cameniţei (p. 92,9). şi pe urmă de intrigile prin cari Brâncoveanu a obţinut mazilirea lui Antioh vodă (p. 92,16); In Cronică dimpotrivă, după numele boierilor pribegi se vorbeşte întâi de intrigile lui Brâncoveanu, pe urmă de pacea dela Carloviţ şi în flne de deşertarea Cameniţei (vezi mai jos p. 62-64). * Vezi Giurescu, Letopiseţul Ţării Moldovei p. 47 (introducere). * Autorul Letopiseţului nu însemnează evenimentele ca contim- poran, căci în acest caz n’ar fl putut întrebuinţa mereu expresiunea: pe acele vremi p. 81,24. 93,27. 94,3. 99,25. 100,32. Cel mult putem admite www.dacoromanica.ro 24 Cronic» Neculce Autorul Cronicei nu numai că nu cunoaşte pe Neculce (în toată Cronica nu se vede că l-ar fi utilizat cât de puţin) dar se află în contrazicere evidentă cu el în expunerea faptelor pe cari le povestesc amândoi ca martori oculari. Deasemenea deosebirea dintre ei e foarte mare şi când e vorba de a caracteriza persoanele sau a aprecia măsurile administrative luate de cutare sau cutare domn. Din acest punct de vedere privită, Cronica noastră e preţioasă fiindcă putem să auzim şi părerile părţii adverse şi nu mai sântem reduşi să ne bazăm pe spusele lui Neculce fără alt control. Şi se ştie cât de personal şi de părtinitor pentru boierime e Neculce, ordecâteori vorbeşte de domnii cari nu-i sânt plăcuţi, sau de măsurile cari lovesc în privilegiile clasei boiereşti, căreia i-este devotat cu trup şi suflet. Pecând Neculce e gre-cofag, urăşte pe Grigorie Ghica şi recurge la satiră când e vorba de Constantin Ipsilanti, cronicarul nostru e mai favorabil Grecilor, ridică în slava cerului pe Ghiculeşti şi vorbeşte cu admiraţie de Ipsilanti. Neculce osândeşte cu asprime măsurile fiscale ale lui Grigorie Ghica, cronicarul nostru vede o eră nouă după măsurile de uşurare po care le introduce în ţară buna chiverniseală a lui Ghica. Se înţelege că între aceste două extreme cercetătorul avizat, bazându-se şi pe ştirile şi aprecierile din alte izvoade, va putea urmări mai sigur adevărul, conştient denaturat, decât dacă ar fi fost redus numai la critica duşmănoasă sau la panegiricul pus anume la cale. Iată câteva exemple din domnia a doua a lui Grigorie Ghica, cari arată modul cu totul deosebit în care cei doi cronicari prezintă aceleaşi fapte. Neculce ne spune că Ghica s’a dus la Cartai, unde era vezirul, cu gândul de a cere permutarea sa în Ţara Românească, dar acest mod de a se exprima pentru un autor care Îşi scrie memoriile, or aşterne pe hârtie ce a auzit dela bătrâni, sau foloseşte izvoade mai vechi. E de observat că această expresie se afla atât in manuscrisul utilizat de Neculce cât şi tn acel utilizat de autorul Cronicei Moldovei: pre acele vremi era vezir Râmi, Letopiseţul ed. Giurescu 94,3=Neculce 275,17= Cronică p. 602: ei; ^Kelvou; toii; xaipou; Ţivâpevo; fhZ(pr); 6 Papfl;. Cp. şi p. 93,27 din Letopiseţ: pre acele vremi era pace în ţară cu p. 600 din Cronica noastră: Kar1 £xeîvov t6v xaipov f|xov eîpi’ivn pe-fdXr) ei; 8Xr|v t?|v TOdpav. www.dacoromanica.ro 25 că nu numai n’a putut să o obtie, ci a şi fost ameninţat de vezir să nu facă intrigi, căci altfel va pierde şi Moldova, şi abia dupăce a dat mari sume de bani vezirului şi hanului, a putut să se mentie în scaunul Moldovei (p. 387). După Cronică, vezirul cunoscând inteligenta lui Ghica l-a chemat ca să-i ceară sfatul; dupăce i-a făcut onorurile cari nu se făcuseră altădată niciunui alt domn (i-a dat blana de samur cu postav verde, a pus la dispoziţia lui unul din corturile sale luxoase, îi trimetea la prânz şi seara mâncări pregătite în bucătăria vezirială etc.), şi dupăce s’a consfătuit eu el ca cu un prieten, la plecare s’au despărţit în modul cel mai afabil! Şi aceste lucruri se povestesc cu mare lux de amănunte în paginile 875-877. Iar în ceeace priveşte scaunul Ţării Româneşti, cronicarul nostru ne asigură că Ghica, când cu altă ocazie i s’a oferit în două rânduri acest scaun, l-a refuzat categoric scriind fratelui său Alexandru ca să-l scape de transferare (p. 819. 960). Neculce spune că deşi Poarta îi trimisese 50 de pungi ca să facă oaste, Ghica a mâncat banii şi a luat degeaba dela ţară toate cele trebuincioase pentru armată (p. 394), că orbit de lăcomie a scos dări peste dări, stricând testamentele predecesorilor săi (p. 386. 387. 401. 412). Cu totul altfel se expun în . Cronică măsurile fiscale pe cari le-a luat Ghica ca să uşureze pe ţărani (p. 987-989), şi ni se spune că solicitudinea lui pentru cei nevoiaşi era aşa de mare încât în timp de foamete a trimes de a cumpărat din Polonia mălai şi secară pentru a-şi hrăni poporul ca un alt Iosif (p. 963). Neculce ridiculizează pe Constantin Ipsilanti hatmanul şi isprăvile lui militare contra Nemţilor, descriindu-1 ca fricos cu piele de iepure la spate (p. 397-398); Cronica vorbeşte cu admiraţie de strategia şi de victoria lui Ipsilanti, în urma căreia căpeteniile oştirii au obţinut dela vezir celenguri, iar lui Grigorie vodă i s’au transmis laudele padişahului (p. 890-893). Aşadar pentru urmărirea adevărului cercetătorul nu trebue să ia ca adevărat ce e în Cronică fără să recurgă şi la Neculce, nici să se întemeieze pe Neculce fără să-l controleze cu Cronica, care dealtfel cuprinde şi foarte multe şi importante date cari nu se află în Neculce. www.dacoromanica.ro 26 Şi cum e cazul cu Neculce aşa şi cu Canta şi Ienachi Kogălniceanu; între ei şi povestirea din Cronică nu se constată nicio legătură de atârnare. Valoarea Cronicei. Mijloacele de informaţie erau aşa de restrânse în secolii trecuţi încât un cronicar, fie cât de priceput, cu greu putea să urmărească evenimentele şi să pătrunză adevăratele lor cauze. Astăzi informaţia e mai bogată şi guvernele, pentru a-şi justifica politica, dau repede publicităţii cărţi verzi sau albastre cari constituesc unul din izvoarele istorice cele mai sigure, cutoatecă ele fiind pledoarii interesate nu rareori contribuesc mai mult a induce în eroare decât a lămuri pe cititorul care nu ştie să citească aceste cărţi multicolore în chip contradictoriu. Ştirile oficiale, date astăzi publicităţii de către guvernele respective, se dedeau uneori şi în vechime, dar nu în forma de cărţi verzi sau albastre ci ca informaţie intercalată în cronicele puse la cale de domnitori. Privite din acest punct de vedere, cronicile oficiale cu datele lor bogate şi sigure, furnizate de acei cari erau în măsură a cunoaşte bine lucrurile, au o netăgăduită superioritate faţă de cele neoficiale, pentru alcătuirea cărora autorii lor cu mare trudă adună fărâme de ştiri disparate, unele văzute sau controlate, cele mai multe simple zvonuri sau prezumpţiuni1. Cronicarul Cronica noastră fiind o cronică oficială are o informaţie, în bine informatceeace PriveŞte Moldova, bogată şi sigură, care, precum am văzut mai sus(p. 12-14), a fost pusă la dispoziţia cronicarului de Ghiculeşti. Dar nu numai despre Moldova cronicarul nostru e bine informat. Acelaş lucru se poate constata la fiecare pas şi în ceeace priveşte întâmplările din Ţara Românească, dar mai ales raporturile dintre Poartă şi celelalte puteri. Şi lucrul e explicabil; patronul cronicarului avea informaţiuni precise dela oamenii săi din Bucureşti, dela fratele său Alexandru Ghica, care ca mare dragoman conducea politica externă a imperiului, sau dela capuchehaielele 1 Cp. Insă p. 32. www.dacoromanica.ro 27 din Constantinopol, informaţiuni- pe cari le punea la îndemâna cronicarului. însă nu numai ştirile oficiale au fost comunicate cronicarului, ci i s’a pus la dispoziţie, precum am spus mai sus (p. 14), şi arhiva domnească. în nicio altă cronică românească nu găsim atâtea acte oficiale (convenţii, scrisori, fermanuri de numire în domnie şi de mucarcr, ordine de surghiun, arzmahzaruri, circulări etc.) câte ne-a dat cronicarul documentând povestirea sa. Pe lângă actele date în întregime, uneori cronicarul numai se referă la hrisoave (p. 909), altădată le dă în rezumate bine făcute. Dacă nu s’ar fi păstrat testamentul prin care Matei Ghica a aşezat pe o temelie mai solidă veniturile boierilor, din Cronica noastră am putea afla toate amănuntele acelei reforme1. Fiind unul din intimii domnului, cronicarul însemna zi cu zi ce se petrecea la curte, sau însoţind pe domn în expediţiile sale înregistra cele văzute în tabără (p. 868); dar nu uita meseria sa de cronicar nici când era în călătorie la Constantinopol împreună cu mazilul Grigorie Ghica. în special ne povesteşte pe larg cum petrecea Grigorie Ghica în Ţarigrad, onorurile deosebite ce-i arăta stăpânirea, vizitele dese ce-i făceau meghistanii, patriarhii, mitropoliţii etc., întâlnirea lui cordială cu Mihai Racoviţă, pusă la cale de Mitropolitul Eracliei, primirea prietinoasă a vezirului care-i oferă cafeaua, şerbetul şi ciubucul de rigoare, parastasele şi pomenile pe cari le-a făcut Ghica în Constantinopol etc. (p. 999-1008). Toate aceste amănunte fără însemnătate pentru noi, cari însă păreau foarte importante cronicarului fiindcă luase personal parte la ele în suita domnului mazil, şi îşi aducea poate aminte de cuvintele ce schimbase cu vreun înalt demnitar turc sau de binecuvântarea ce-i adresase patriarhul când îi săruta mâna, toate aceste lucruri cari priviau pe iubitul său patron, cronicarul a ţinut să le transmită posterităţii, cu menţiunea expresă că le-a văzut în capitala imperiului, în vestitul oraş Constantinopol.. Am spus mai sus (p. 12-13) că unele amănunte şi ştiri 1 Vezi Cronica p. 1123-25; actul s’a publicat de Codrescu tn Uri-carul 2, 267-278; In rezumat şi la Iorga, Stud. şi Doc. 5, 158-159. www.dacoromanica.ro 28 confidenţiale cronicarul nu putea să le aibă decât direct dela domn; altele ne spune că le-a cules dela oameni vrednici de credinţă (p. 1017) sau dela mulţi Munteni (p. 857). Pentru bogăţia şi siguranţa informaţiei, dar mai cu seamă fiindcă pentru istoria anilor 1730-1754 sântem reduşi la înşirarea de fapte fără importanţă a lui Canta şi Ienachi Kogălniceanu (Neculce merge până la 1743), Cronica noastră tratând acest răstimp independent de izvoarele cunoscute constitue o contribuţie originală foarte însemnată. Pentru răstimpul dela 1695-1730, compilat după Pseudo-Costin, Pseudo-Amiras, Axintie şi Letopiseţul Ţării Moldovei ed. de Giu-rescu, Cronica, dacă nu înavuţeşte mult cunoştinţele noastre cu informaţii necunoscute, ne pune însă în stare să urmărim problemele de filiaţiune a izvoarelor utilizate şi chiar să emendăm izvoadele româneşti prin textul grecesc1. Ştirijjfdespre în ceeace priveşte povestirea sincronistică a evenimen-împeriui teloi* cari s’au petrecut în alte ţări, autorul nostru e mai sobru decât cronicarii predecesori. La el nu aflăm excurse fără nicio legătură cu subiectul său, cum ne întâmpină de pildă la Nicolae Costin, care găseşte cu cale să întrerupă istoria Moldovei şi să vorbească de Ţara şi stăpânirea Astrahanului sau de obiceiurile Leşilor când fac crai nou! Cele mai multe digresiuni aflate în Cronica noastră sânt făcute pentru povestirea faptelor petrecute în Constantinopol şi în tot imperiul otoman, care povestire însă e indispensabilă pentru priceperea întâmplărilor din Moldova. Dar acestea nici nu sânt, propriu zis, digresiuni, fiindcă legătura strânsă ce există între politica internă sau externă a Turciei şi ţară, care constitue o parte integrantă a imperiului, face ca întâmplările din Moldova sau din Ţara Românească să nu fie pricepute decât dacă cunoaştem evenimentele din Constantinopol cari le-au provocat. Starea de război între Rusia şi Turcia, căderea unui sultan, decapitarea unui vezir, sânt cauze hotărîtoare cari îşi produc efectele lor în ţară, cari provoacă schimbări din cele mai însemnate. Când Constantinopolul strănuta, Bucureştii sau Iaşii aveau guturai. Era destul să cadă în disgraţie un vezir, ca a doua zi să vedem pe domnul din Bucureşti 1 Vezi mai sus p. 23 n. 1. www.dacoromanica.ro 29 surghiunit la Tenedos, pe cel din Moldova la Rodos, pe boierii puternici până ieri apucând calea pribegiei, iar în locul lor urcând treptele cele mai înalte oameni necunoscuţi, oameni adesea inventaţi de chehaiaua vezirului sau de blă-narul saraiului. Din această cauză cronicarul nostru, ordecâteori vrea să povestească întâmplările din ţară cari se află în strânsă legătură cu cele din Constantinopol, povesteşte întâi pe acestea din urmă, aşa încât cititorul cunoscând cauzele să priceapă bine şi evenimentele din ţară cari sânt efectele lor. Şi cunoaşte aşa de bine cele ce se petrec la Constantinopol şi în tot imperiul otoman, desvălue cu atâta siguranţă intrigile ţesute în iatacurile saraiului, sau în cancelariile vezirilor şi haznedarilor, descrie cu atâtea amănunte cabalele domnilor şi boierilor în subminările lor reciproce, în certurile lor fratricide1, încât siguranţa informaţiei, precum am spus mai sus, nu poate avea altă explicaţie decât că prin gura cronicarului vorbesc patronii săi (Grigorie sau Matei Ghica), cari prin legăturile lor personale, prin mijloacele lor multiple erau în stare să-şi procure această bogăţie de informaţie pe care nu o găsim în alte cronici. Astăzi când sântem în stare să controlăm ştirile cronicarului, referitoare la istoria imperiului otoman, cu documentele publicate şi cu Hammer-Zinkeisen-Iorga, ne putem da seama cât de bine erau informaţi Ghiculeştii despre ceeace se petrecea la Constantinopol. Răzvrătirea lui Patrona Halii şi epizodul cu Buţucachi, de pildă, sânt povestite în Cronică cu amănunte precise cari parte sânt confirmate de documentele diplomatice contimporane2 * * * *, parte întregesc cunoştinţele noastre despre revoluţia în chestiune. Şi Memoriile preţioase ale lui Manstein8 confirmă ştirile despre războaiele Ruşilor contra Turcilor şi Tătarilor, cuprinse în Cronică, 1 Vezi mai jos p. 64. 68. 71. 82. * Vezi mai jos p. 64 n. 2. * Memoires historiques, politiques et militaires sur la Russie, contenant Ies principales râvolutions de cel Empire, et Ies guerres des Russes contre Ies Turcs et Ies Tartares par le Gânâral de Manstein, Lyon 1772. www.dacoromanica.ro 30 sau se întregesc reciproc: Manstein ştie mai bine ce se petrece în obuzul rusesc, dela Cronică aflăm mai precis ce se petrece în urdia turceascăl. Din acest punct de vedere Cronica e o însemnată contribuţie la istoria imperiului otoman cu amănuntele ei interesante pe cari nu le găsim în alte izvoare. Ştiri despre în strânsă legătură cu evenimentele din Moldova se Mnntenia află des şi cele ce se petreceau în Ţara Românească, aşa încât cronicarul nu rareori ne dă ştiri interesante şi pentru Ţara Românească; şi fiindcă şi în această privinţă cronicarul e bine informat, e de regretat că excursele lui nu sânt mai dese, căci tocmai perioada din istoria Ţării Româneşti, tratată de cronicarul nostru (1730-1754), ne e foarte puţin cunoscută. Şi aci informaţia bogată a cronicarului se dato-reşte, fără îndoială, patronului său. Câteodată evenimentele sincronistice din Muntenia nu sânt în strânsă legătură cu cele din Moldova, şi totuş cronicarul le povesteşte, şi le povesteşte pe larg. Dacă în unele cazuri le-a povestit poate fără altă preocupaţie, numai din dorinţa de a transmite posterităţii nişte evenimente despre cari avea informaţiuni precise, sânt şi cazuri în cari intenţia povestitorului e vădită. Cronicarul povesteşte cu predilecţie faptele cari con-tribuesc la înălţarea Ghiculeştilor în ochii contimporanilor şi ai posterităţii: ne spune câte palate şi spitale au construit Grigorie şi Matei Ghica în Ţara Românească (p. 858.1052. 1080.1082), câte mânăstiri şi biserici au înălţat spre slava lui Dumnezeu (p. 858.1052-53); arată reformele financiare prin cari ei au uşurat Muntenia, spre mulţumirea atât a boierilor cât şi â ţăranilor (p. 857.1049.1082), laudă stăruinţele lui Grigorie vodă în urma cărora Ţara Românească a scăpat de împilările negustorilor turci şi s’a umplut de oameni (p. 857.1049) etc. etc. Asemenea digresii cronicarul le introduce cu o scuză: •Cp. de pildă Cronica p. 871 : ’Embpopfi tiîiv Mo lăsăm ca să scrie pe larg Muntenii, iar noi vom povesti pe scurt ceeace am aflat dela mulţi Munteni ca vrednic de pomenire, şi ne povesteşte lucruri (p. 857-859) cu atât mai interesante cu cât nu le găsim povestite de cronicarii munteni. Sau dupăce povesteşte binefacerile ce a făcut Grigorie vodă în Muntenia în a doua domnie a sa (1748-1752), parcă spre a preîntâmpina acuzaţiuni eventuale, adaogă: Să lăsăm pe celelalte fapte Însemnate pe cari le-a săvârşit Grigorie vodă tn timpul domniei sale In Ţara Românească ca să le povestească Muntenii, dacă sânt nepărtinitori şi au dragoste de adevăr (p. 1052-53). Dar şi când asupra patronilor săi planau diferite zvonuri, acuzaţiuni întemeiate sau calomnii răspândite de duşmani, cronicarul printr’un anume excurs caută să prezinte lucrurile într’o altă lumină, favorabilă patronilor săi, sau să răspundă la calomniile duşmanilor. Căci nu trebue să uităm că Letopiseţul din trecut reprezintă nu numai istoria şi memoriile din timpul nostru; nu rareori cronica veche aduce cu broşura defăimătoare, şi corespunde cu polemicile din ziarele de astăzi şi cu discursurile în chestie personală din parlament. Se şoptia, de pildă, din gură în gură un cântec cu privire la modul cum a obţinut Matei Ghica domnia Munteniei, care nu suna tocmai armonios la urechile patronului. Se spunea anume că după moartea lui Grigorie Ghica, boierii din Muntenia printr’un arzmahzar au cerut Porţii să numească ca domn pe mai marele fiu al decedatului, pe Scarlat Ghica, dar că Başa Mihalopol, capuchehaiaua Munteniei, ştergând din arzmahzar numele de Scarlat l-a înlocuit cu acel de Matei (fiul mai mic al răposatului, dar în acelaş timp şi ginerele lui Mihalopol) şi astfel domnia lui Matei se datora unui falş comis de Mihalopol1. Matei Ghica prin pana cronicarului răspunde Ia aceste aserţiuni, prezentând lucrurile într’o altă lumină: sultanul însuş ar fl zis, după Cronica noastră, că nu trebue să căutăm *alt domn ca să înlocuim 1 'Icrropta tf|ţ BXaxfaţ, dată la lumină de fraţii Tunusli 297 (=Fo-tino 2, 322). www.dacoromanica.ro 32 Părtinire pentru Ghiculeşti Limbaţi a cronicarului pe răposatul Grigorie Ghica, dacă avem pe fiul său Matei, încercat în dragomanie, şi, ar fl adăogat vezirului, că nu vreau să-mi mai vorbeşti de un alt candidat la tronul Munteniei. Parcă cuvintele din urmă sânt relatate pentru a amuţi gurile adversarilor, parcă nu sânt altceva decât un răspuns la învinuirile opoziţiei1. Dar tocmai aci e şi partea slabă a Cronicei. Când e vorba de ceilalţi domni, lauda este împletită cu critica, nu tot aşa însă şi pentru Ghiculeşti; când vorbeşte de ei, cronicarul n’are cuvinte de critică, n’are altă părere decât a patronilor, nu vede decât însuşiri sufleteşti neobişnuite şi binefaceri fără seamăn, crede că n’au cârmuit Principatele decât ca trimişi de pronia cerească în timpuri turburi pentru a ocroti interesele boierilor şi a alina suferinţele norodului. Pentru această părtinire vădită, pe care dealtfel o întâmpinăm în toate cronicile oficiale, ştirile trebuesc utilizate cu precau-ţiune, lauda nemăsurată, povestirea tendenţioasă sau tăcerea intenţionată trebuesc controlate cu celelalte izvoare contimporane. Printre ştirile importante, cronicarul nostru (ca şi colegii săi în analistică) ne povesteşte o mulţime de lucruri fără de niciun interes sau de un interes foarte mic. Cu o deosebită atenţie pomeneşte de lăcuste, ciumă, cutremur, scumpete, minuni dumnezeieşti etc. în special când e vorba de trecerea vreunui paşă prin ţară, de trimiterea vreunui dar vezirial către domn, de vreun alai domnesc, cronicarul cu o vădită mulţumire ţine să informeze pe larg posteritatea despre aceste însemnate evenimente; şi ne arată cu un mare lux de amănunte cât de simandicoasă a fost persoana acelui paşă (şi se înţelege că i se cuvenia o primire analoagă), ne descrie darul trimes şi ne spune cât era de preţios, ne arată măreţia alaiului adaogând că nu s’a văzut niciodată un alai 1 Vezi mai jos p. 81. în acelaş sens prezintă lucrurile cronicarul şi la p. 1049 : Grigorie vodă ar *f) predestinat pe Matei la cariera pe care a făcut-o el Insuş: Întâi dragomanat, pe urmă domnie I Totuş o altă versiune spunea că Grigorie Ghica ar fi indicat prin testamentul său ca succesor tn domnie pe cel mai mare fiu al său Scarlat, vezi Comnen Ipsilanti, Ta pexd •n’jv dXuuaiv 367 şi Hurmuzaki, Documente 13, 168. www.dacoromanica.ro 33 aşa de frumos etc.1 Dacă uneori cronicarul ne dă unele amănunte numai fiindcă contribuesc la proslăvirea patronului, de cele mai multe ori povesteşte nimicuri şi omite lucruri însemnate, fiindcă nu e în stare să deosibească ce e esenţial şi ce nu e; a alege din grămada faptelor contimporane pe cele însemnate şi a prinde ideile conducătoare cere un bun simţ, care nu e tocmai comun şi nu-1 întâlnim la cronicari decât în mod cu totul excepţional. Iată de ce ei sânt limbuţi când e vorba de nimicuri, şi laconici când povestesc evenimente foarte importante2. Limba Cronicei este greaca modernă scrisă, amestecată cu multe forme şi cuvinte populare; simplă şi destul de clară, ea nu e lipsită de barbarizme şi solecizme: Spripa în loc de 8|iripoi (p. 873), Aouvdfîou în loc de Aouvdpeuj? (p. 858), ribpYîcxdii 6 (3aarXeu? auxov (p. 864) în loc de tbpYÎcxdri âvavriov tou, âEoxw? drri tov xAvryv (p. 668) în loc de £kt6? dud tov xâvryv etc. Adeseori însă traducătorul nu pricepe izvodul, sau îl traduce prea servil şi în asemenea cazuri textul grec devine neinteligibil fără ajutorul originalului românesc: expresiunea tev eîxe diropeivei Kctvâvct tceqpâXaiov duo tou? peYaXou? dpxovxa? (p. 675) nu s’ar înţelege dacă n’ar veni în ajutor textul românesc, după care s’a tradus cuvânt cu cuvânt: niciun cap de boier nu rămăsese, nime, Pseudo-Costin 111. Cuvinte străine, româneşti şi turceşti mai ales, se află foarte multe în Cronică, ca şi în alte lucrări similare. Faptul însă că deseori alături de cuvântul turcesc se dă şi echivalentul grecesc sau românesc, ne dă putinţa a preciza înţelesul lor reciproc, şi aceasta mai ales în privinţa termenilor militari. Judecând după părţile pe cari le posedăm şi în româneşte (răstimpul 1695-1730, p. 595-818), traducerea e relativ * * » V. p. 865. 904. 905. 963. * Dar nu trebue să uităm că limbuţia lor de multe ori are şi un alt motiv: cronica veche dă şi ştirile cari-astăzi se Înregistrează tn ziare şi dupăce satisfac curiozitatea momentului se dau repede uitării. Cronicarul, scriind paralel cu evenimentele petrecute supt ochii lui, povesteşte o mulţime de amănunte ce ne par nouă, cari privim lucrurile dela o distanţă oarecare, de nicio importanţă, cari Insă erau pentru contimporani, cu simpatiile lor personale şi cu curiozitatea momentului, de un extrem interes. 80198 8 Limba Cronicei www.dacoromanica.ro 34 bună pentru timpul şi mediul în care s’a făcut; greşeli de traducere nu lipsesc, incoherenţe deasemenea, dar dintre acestea din urmă, dacă unele trebuesc puse în sarcina traducătorului, altele cu siguranţă se datoresc izvodului românesc. Cum am făcut Extrasele pe cari le dau mai jos sânt însoţite de o tra-traducere» (}ucere jn iimba română, despre care trebue să spun două vorbe. Făcând această traducere, în primul rând am avut în vedere pe acei dintre cercetătorii români cari nu se pot folosi. de textul grecesc. Am urmărit mai mult exactitatea decât eleganţa, căutând cât a fost cu putinţă să nu mă depărtez de original. Se înţelege că unde am crezut că nu câştigăm nimic printr’o servilă traducere, sau unde traducerea literală ar fi dat repeţiri obositoare, sau o construcţie românească monstruoasă, am preferit să dau înţelesul emanci-pându-mă de original. Când e vorba de a traduce un text fără însuşiri stilistice dar cu multe incoherenţe, cred că preocuparea de căpetenie a traducătorului trebue să fie fondul şi nevoile ştiinţei, nu năzuinţele literare. Pentru aceleaşi motive n’am căutat să dau stilului o întorsătură arhaică. Cu câteva desîrg şi aşijderea, pohvală şi ciambur, oblicit şi bulucit şi cu mai multe inversiuni aş fi putut să dau stilului o ve-tustate factice, dar nu ştiu dacă prin această procedare expunerea ar fi câştigat ceva în claritate. în loc de rigiali al cronicarilor am întrebuinţat înalţi demnitari, în loc de zorbale răzvrătiţi, în loc de puşcă am preferit să scriu tun etc., fiindcă aceste arhaizme ce se află la cronicari, nu sânt sigur dacă se află şi în cunoştinţele cititorilor cari n’au o anume pregătire. După părerea mea arhaizmele sânt inevitabile numai când e vorba de instituţiuni şi tolerabile ordecâteori cititorul poate să le priceapă fără a recurge la dicţionar. Cervantes compară traducerea cu dosul covoarelor din Flandra unde abia se disting figurile artistice din faţă. Se vede însă că făcând această observaţie, autorul lui Don Quixote n’avea în vedere texte ca al nostru, care nu prea are faţă; cititorul poate fi sigur că figurile din original nu sânt mai frumoase decât acelea din traducere. www.dacoromanica.ro 35 Extrase din Cronică. www.dacoromanica.ro 37 AY0ENTIA TOT ANTIOXOY BOAA, YIOY TOY KANTEMIP BOAA. 595 <695 Efţ abxbv xbv xpdvov jiati ify0ev aCi0evxr)q xrjţ xtrdpaţ 6 ’Avxio-Xog pbbaq, 6 uioq xou Kavxepip pbba, 6 âTroîoţ i^xov Kaxd xi*|V f|\iKÎav Xpbvurv eiKocri xetrtrdpwv ko! âmpeXeîxo TroXXd Kai âirpoOupeîxo bid vd âEicruiOfl pfe xbv Traxâpo xou Kaxd xdq dpexdţ Kai Kaxd xfjv Ku6ep-vritriv xoO xbirou, f| vebxriţ 8puiţ x6v âpTiobiîe TroXXd, bibxi âKaxafivexo Ka0’ £iTrep6oXr|V eiq xd KuW|Ţia Kai eiq xd dXXa xd xrjq vebxnxoq ?pŢa' 2x°vxaq 8puuq KaXouq (TupSouXouq, f| ibcpeXipoţ KuSâpvritTiq dîro xf|V xcrdpav bfcv 2Xemev, Kai âEoOtre KaXd eiţ xov Spovov xou pă d^duriv irpoţ xoiiţ âpxovxag. ’Airo xfeq xcrdxeg 8puiţ xiîiv Xexuciîiv trxpaxeupdxuuv âvujxXeîxo TioXXd, bi6xi oi Aexoi bfcv SXemov duo xo vd Koupcreuouv xrjv xcrdpav. ’EvuixXeîxo dKopn Kai dirb xdq cruxvdg âXeucreiq xiîiv ToupKiuv, xdcrov dirb xobţ crepatrKepribeţ, 8crov Kai dîro xoiiq trouXxdvouţ, âiroO direpvoOtrav dirb âbiîi dîro xf|v xcrdpav Kai âufiŢaivav eig xf|v Kdpivixcrav bid vd pdXXouv xbv Zaxipfev petra, pfc xouţ âiroiouţ truveiropeuexo Kai â ’Avxioxoq pbbaq' bl’ aixîav xiîiv biroiuiv crxevoxwpricreujv ?6ŢaXe Kai 0a-Kapixo eiţ xf|V xcrdpav. "Yaxepov 8puiţ Kdpvovxaq SXeoq xb âtnÎKUitrev Kai pexd xaOxa elţ TroXXoiiq xP°vouS rrXeov bfcv â6yrjKev. Tivfeq xiîiv dpxbvxuiv dcruXXoŢicrxiuq Kai xwp'S xivog alxiaţ, pbvov bid vd cpavoOv Tnîiţ eîvai dîrb xb pepoq xoO Kuivtrxavxiv Aouxa pbba, ?cpuŢav eîq xf|v BXaxîav eiţ xbv MTipaYKo6dvov, pfc âXîriba rnliq 8vxaţ 6 MirpaYKoCdvoq nevOepbq xoO Kuivtrxavxiv Aoifca pbba d£Xei Kaxop-0 ui trei vd xoO bo0r| irdXiv f| auOevxîa, dXX’ £reXdcr0»itrav, bibxi â MirpaŢ-KoCdvoţ eîxev eiq | bp^v xbv Kuivtrxavxiv Aoifca pbba pă xb vd pi*) 596 xbv f|Kouev elq 8tra xbv âcrupCouXeuev. Eiq xbv 6ttoîov MTrpafKo6dvov b ’Avxioxoq pbbaq KaOiiig âfupicrev dirb xi^v Kdpivixtrav Trdpauxa eîxe trxeiXei Trpetrfiuv xbv MTroybdv xdxpavov, xbv yapfipbv xou, Kai tkapav uŢov eig xbv MirpaYKoCdvov (un; ?tp»ipev), xoiiq âTroiouq tpuŢdbaq dpxovxaq xoiiq âKpdxntrev âKeî pfe X6you? dve-vepfiixouţ Kai bîrocrxâcreiq dxeXeiuixouq. "O0ev auOevxeucrev 6 ’Avxîoxoq pbbag âbiîi eiq xov dpovov xou pb pefdXriv eipiîvriv, 8g deXovxaţ pexd xaOxa vd uiravbpeu0f| âîfixtitre piav xiîiv &uŢaxepiuv xoO MîrpaYKoCdvou, Kai diroxuxiiiv xrjţ aixfjtreuiţ âirfîpev www.dacoromanica.ro 38 dir’ 4biîi duo t#|v Tcrdpav xt)v Oirfarâpa toO Taaoupou, peŢdXou Xoţo-04tou. TTpâxepov 8pwq p4 pucrnxâv xpâirov, xai xwpiq eibrjffeuiq toO MupafKoBdvou, uirdvbpeuae t6v dbeXqpâv tou Ar)|inrpd Aiarptâovroţ ?ti tou ptiGevroţ xamTcnipTracni eîţ to Ham, ?0evrr|ţ Kai oi dpxovxeq âcruveixaZov 8ti toioOtov Trpâtpa 6tto0 ?Yivev âx buvaaxeiaţ tujv axamaffTujv, pr| pouXopevriq Tfjţ pam- www.dacoromanica.ro 42 Xeîaţ, biv ddXei eîa0ai crrepeov, xaOujţ xaî r)K0^0lJ®rlcre to TrpâYpa. EareiXe bi âui toutuj 6 TpriŢopioţ Pobaq t6v pirdţ Taoxabdpriv tou ’Avrujvriv eîţ paaiXeuouaav nai ârrpoapevev lîipqi tt) ujpqi vâ t6v qreptj PeSaîav eîbriaiv, ?x°vraq XPn^Tdţ dXmbaq 8ti biv deXei buvnOrj 6 Mnou-Taouxdxriţ vd cpepi] eiţ dxSaaiv t6 toioutov âmxeîpripd tou’ pd 8Xa atixd 8pwţ 6 priTpoiroXmiţ Trjţ âtrapxîag xauTriq koî 8Xoi ol dpxovreţ daupipwvriaav 8ti Sv nard tuxhv dKoXou0naq vd ?X0q âbiîi bid au0ev-tti? dxeîvoq, vd pi’iv tov rrpoapdvouv, koî dardxovro 8Xoi froipoi bid vd (puYuumv. ‘O bi peEîpriţ ZiXucrdp Mexpdb uacrdq pr|v ?x0VTaS Kapîav iaxuv, dxpaSe t6v p^fav bpoŢoupdvov koî Toiiţ xamxexaYidbeg tou Tprţ-Ţopîou pdbo koî Toiiţ eîrrev 8ri to irpoŢpo touto 6ttou Sţivev eig t6v 1 MrrouTaouxdxriv biv eîvai dx pouXrjq koî Ţvdjpns paaiXixrjg dXX’ dx bu-vaaTeîaţ tiîiv aTaaiaariîiv, xaî bid touto otibd paaiXixog âpiapog dboOtj auTiîi, dvreXXopevoţ oOtou? vd fnrdŢouv eiţ tov TTaTpuivav xaî vd vrroaxeQouv auTiîi iroaoTTiTd Tiva daripiuv bid vd dqpeOrj duo to dm-Xeîpnpd tou touto, xaî vd peîvq t6 irpâŢpa eiţ tÎ|v deXrpnv Tf)q pa-aiXeîag. Kaî dŢxaXd 6 oîxoq tou TpriTopîou poba | biv ifrov ar|vr|0iape- 827 voq vd dvaxaTuuvoumv eiţ Tdq fnroOdaeiţ tujv araaiaardg, xaTd t6v xaipov 8pwţ 6uoO ifrov tote, Ţevopâviuv xecpaXrjq tiîiv irobiîiv, xaî xard Triv fibriŢiav tiîiv xpaTouvriuv dbwxav fnrdaxeaiv tiîi TTaTpwvqi piâg iro-aoTtiTOţ dcTTTpuuv, xaî pXeirovraq xaî 6 TTaTpiîivaţ Tf|V dTavdxTtpnv tou ibîou dvaxTOţ xaî 8Xuiv tiîiv peŢiaTdvuuv bid t6 rrapdXoYOV xaî uapa-boHov e-pŢOV tou, irepî o5 direTipaTO xaî uapd tou ibîou auvrpdcpou tou MoucrXou, eme Tiţi auTiîi auvrpocpip tou xaî IXaSe t6v qpîXov tou Mttou-Tcrouxdxriv xaî t6v irapebuixev eîţ xe'PaS tiîiv xpaTouvriuv bid vd t6v xdpouv 8,ti deXouaiv' 80ev bid paaiXixrjţ irpoaraŢfîţ â6Xr|0r) eîţ t8 beapujTtîpiov tou pTTOOTavraiipTTaari aibripobdapioţ, eiţ t6 âiroîov be-apuuTripiov 8aoi eiadpxovrai cmavîwi; dSdpxovrai Eiîivreţ. Md adrr|v Xoirrov Tr|v eîbriaiv dcpOaaev dirb paaiXeuotiariţ 6 pirdţ Taoxabdpriţ ’Avruivriq ujpqi dpîaTOu, xa0’ r\v 8Xoi ol dpxovreţ eâpdOriaav eiţ Td xovdxia tuiv’ 80ev âirpoaTagev 6 adOdvrriţ xaî Ippupav pîav Xoupndpbav bid vd dxou-auiai navreţ, xaî âwonaavreţ to dŢa06v touto aripeîov ?TpeHav eO0iig Snavreq eiq Tf|v xouprriv peTd OTroubfjţ, xoîpovreţ xaî edcppaivopevoi xaî âxeîvoi 6pou pd tov Xombv Xabv fiiravra. 'O bd auOevrriq dvdbuae pd xaSdbi tov priOdvra pndq Taoxabdpriv tou, xaî eti0ug dbr)Xoiroîriae Ttjv eîbriaiv Taurriv 8X^ tt! dirapxîqi. JEv bd tţ! paaiXeuouai^ tiîi auTiţj xaipiţi pXârrouaa f| paaiXeîa 8ti 1 în mă t<5. www.dacoromanica.ro 43 băv f|(TuxâEoumv ol (TTamacrraî, dXXd &eXoucri vd dvaKaTUivumai eiţ 8Xag Tdţ paCiXiKotţ uTioSecreiţ, KaGujţ ăqpdvri tt|v Tapaxf|v 6irou ăbuuKav Kai eiţ rf|v auGevrîav tauTriv, Kaî iroiouffi Kai dbiaKOirouţ apirafâţ Kai (TUŢxu(Teiţ, Kaî pdXtara Zr^Toucri vd Kdpij 6 pacriXeuţ t6v păv MouffXouv TeviTCTdp-dŢacrfjv, tov Să TTarpiuvav KatreTav iracrâv, PidZovre? eiţ toOto tov PacriXăa, cruveCouXeuGr) 6 ffouXTdv Maxiioîrr irepi tou Trpaicrăou |ieTa tou ’AîrbouXdx Traaâ MouxctouvoţXou, Kai tou T|v eîţ tov PeZipa£e|ir)v biâ vd tov â6fdXouv eîţ toitov XeŢonevov *AKj-oapdŢi Kai vd tov diroKecpaXicrouv, birep Kai âfeveTO. META0EZIZ TOT MEN rPHrOPlOT BOXA EIZ MOAAABIAN AYOIZ, TOT AE KQNZTANTINOY BOXA EIZ BAAXIAN. Oîrroţ 6 PeZîpry; irafffiţ 6 il ’lâripuiv) fxu,v iraXaidv cpi- Xîav |iă tov Mixai^X pâbav, dTairoOcre vd tov euepfeTr|(Tr), t6 âiroîov YVwpKovraţ 6 KwvcrravTÎvoţ pâbaq tov âKaKocpaîveTO f| crupirvoia Kai dTdmi âiroO f|v0ei peTaEu toO Tpriropiou pâba Kai Mixar|X Poba bid tt'iv Ţevoiievriv auTiîi irapd toO pi]0evToţ aâOevrou xdpiv Tfjţ; âiravâbou tou eîţ KuivffTavrivouiroXiv, âireibri 6 MixarjX pâbaq âirXr|poq>opr|0ti 8ti 6 TpriŢopioţ pâbaq 4aTâ0ri dpxn Kai aînoq Taurriq, Kai eîxe met’ oOtoO dXr)0ri Kai eiXiKpivfj dŢdirriv. "O0ev âirâo'xiO'e iravroioTpâirwq Kai eîXKuaev 6 KujvffTavTÎvoţ pâbaq p4 biaşâpouq uiroa'xea'eiq t6v Mixai*|X pâbav irpoq 4aurâv, KapvovTeq Kai aupireGepiov Kai dppa6um£ovreq t6v ZTeqpavov, liirenZabfcv toO Mixar|X Poba, |i6Td Tfiq louXTdviiS bo|iVÎTv xaTâ nr|v (Tuvr|0eiav’ xai x^pis dpToiropiav 4xîv»icre xai tov priOevra . Kai ?t1-paricaq ypaqpetiq tou Mexpăb Kexayid bcavov Kaipâv, Kai dirb tov koi-pov tou ’AXtj Traca XeKipEabă tjrov 8Xov Kexayidc;. 'O bă rptiTâpioţ pâbag Kai âv rfj beurăpa eîq t6v dpâvov rrjq MoXba6îaq ad0evria tou âepdvri irdvrti dpeTdfiXryros dno tj^v irpoTâpav bidSecîv tou, 80ev oi Trrujxoi ăYKdroiKoi âbâEaEov tov deov ârrou eîbav Kai irdXiv tov adOevrriv Touţ, tov diroîov âfvujpicav d)ţ koivov iraTepa Touq biâ Ttjv irpog auTouţ dTdmiv Kai edcirXaŢxviav tou, tt|v diroiav ăboKipacav Kai tote, pXăirovreţ Toug KXeicpevoug ăKeivoug fipxovraţ 8xl pâvov cuŢxujpriP^vouq, dXXd Kai pă dpxovriaq TETipripevouţ. Kai df-KaXd tov ZdvbouXov ZToupEav, xPimaTicavra pdfav popviKov Tfjţ kotuj TCdpaq, tov ?Kape pâpviKov Tfjq âîrdvuj TCdpaq, toOto 8pujq f\v pă ţvuj-pr)V Kai OăXriciv ăKeivou bid Tf|V yevopevriv adTiţi (nrâcxeciv Trîq pe-ydXriq XoTo06TCiag, fynţ peT* dXiyov Kai âbâ0ri adTui, âiretbfi tou Kujv-CTavrivou Kuictokii, peŢotXou Xoţo0ctou, fivrog btuipicplvou pă paKaptTov eîq Tf|v Zourcdfiav, tov KaTe6r|K6v diroTrXriEia eîq to povaCTrjpiov Trjg ZourcaSÎTCaq edpiCKopevov Kai peTd buo dipaq âTeXeurrice* tov 6ttoîov www.dacoromanica.ro 49 ăqpepav eiţ Tidmov Kai jaeTâ rrcxcrriq xiprjţ Kai uapoucriaq tou atiGdvxou dxdqpri dv xf) prixpouoXei, Kai eîxev duoKax-acrxaGfi upoţ Kaipov pdŢaq XoŢoGâxriq 6 Aovixq, x6v buoîov per’ ou uoXu âcnrrxdjpricrev 6 alJGdvxriq duo xr)v dpxovxiav xauxriv, ibq upo6e6riK6xa xi*|v f|Xndav, bid vd fjcru-Xdtrg eiq xo âcruînov xou, duoXapSdvovxaq âpKexov atiGevxiKOV dXeoc;. Kai ouxwq, iliq etuopev, ?Kape xov ZdvbouXov ZxodpZav pdŢav XofoGe-xriv, xov bă 0e6bwpov TTaXXdbriv dxipricre pă xi*|v pefdXriv cmaGapiav, ?Xovxaq dpqpoxdpouq eiţ xipr]v Kai euvoiav. Eiq xbv Kaipov xaîrrriq xrjq auGevxiaq xou Ikape cruvr|Geiav vâ xipâxai f| peŢdXri XofoGexcria pă pd6bov E2uj dirb xdţ dXeripocruvaţ 6ttou djroKpucpujţ Ixapve Trpbţ x>1PaS xai dpcpavd xai etţ dXXa dbuvaxa xai TreTtxujxeupeva păpri, Ibiâpiae xov xa0’ ?xaaxov pfiva Trevxaxoma fpdcrio bid vd poipdZuivxai eîţ xouţ Zrjxidvouţ. TToXXd âirapaKÎvriae xov pr|0ăvxa ptiTpoTroXîxriv MoXboCXaxiaţ bid vd dTroxaxacmiari xXipixouc; xife prixpoiroXeioţ, xaGiiiţ eîvai xai eic; xdţ Xonrdţ ţirapxlaţ, oixovâpov br)Xabf|, crxeuocpuXaxa, CTaxeXXapiov, XoŢo0exriv xai xouţ xaOeEfjţ, oîxiveţ vd crirpcaOăEujvxai pexd xoO ptyrpo-ttoXixou vd deuipouai xdţ âxxXricriacrxixdc; xpiaeiţ, eîţ xdţ âiroîaţ 6 au0âvxr)ţ biv fj0eXe iroxt xax’ oubeva xpoirov vd dvaxaxw0r|, IvuixXeîxo 6ptuţ xa0’ fxdaxriv diro iroXXouţ, lireibfi 6 prixpoiToXîxti? bid xfjv dbu-vapîav xoO Yrjpaxoţ biv âbuvexo vd xouţ xpîvij. ’AXX’ ouxoţ 6 făpuiv, cpoCoupevoţ vd pfj pepicrGfl f| dpxiepaxixri ££ouaia xai eiţ dXXouţ, biv f|0eXe vd axpăEg vd xapţi xXripixouţ Ik xuiv iŢxpixujv fifoupâviuv, xa-0iuţ 6 au0£vxr|ţ eupiaxev euXoŢov, dXXd dîro xouţ âvxomouţ iepeîq bid vd xouţ ?xq urroxexaYpăvouţ dq xov £auxov xou‘ xeXoţ Trdvxwv 8pwţ â6id(T0ri vd xdpq xairoiouţ lepopovdxouq 6ttou ifaav pâxoxoi tTTroubri?. Kai Xonrov eiţ xd0e xexpdbriv xai TrapatJxeuf|v, ■fivopâvris auvdbou iv xţ) prixpoTroXei, £0eujpoOvxo al âxxXrpriaarxixai xpîaeiţ xai uTro0£creiţ pexd xuiv xXripixâiv. TTpbţ xouxoiţ 2baixe TrpoaxaYriv vd (Tiv eiţ ’ldaiov 8Xoi ol fproupevoi xuiv povaaxipîiuv, peŢdXuuv xe xai pixpuiv, xai 8Xoi ol TrpujxoTraTrabeţ 6ttou eupîaxovxai elţ xf|v xadpav xr)ţ MoXba-6îaţ, bid vd airfxpoxri0ţl xoivri auvoboţ, pfe xf|v dirolav vd biop0iu0âiai pepixd acpaXpaxa xai xaxaxpnffeiţ 6ttou fivovxai eîţ xdţ xeiP0T0V*aS Ka'1 eiţ dXXa âxxXriaiaaxixd dpxaîa S0ri, xai vd dirocpa | oicr0r) xaxd xouţ |057 xavovaţ xai biaxaŢaţ xâiv aŢiaiv dTTOtrxâXuJV xai xâiv aŢiaiv auvobiov 6ttoîoi xai iroxe xai xîvi xpomp vd xeipoxovouvxai Trpâixov bidxovoi, xai pexd TToaov xaipov vd x6lP°Tovâivxai lepeîţ, xai Trpooexi vd pf|v eîvai auTxwpnP^vov vd ijjdXXuJCTi Xaîxoî, ouxe vd dvaŢiviuaxouaiv iv xaîq Ik-xXnffiaiţ, Trapa povov lepeîţ xai bidxovoi xai dvaŢvâiaxai, îi dfXXoi xou âxxXriOiacrxixoG xXripou, xa0ujţ dvăxa0ev flxov biaxexaŢpevov, xai dXXaq Trapopoîouţ biaxdEeiţ TraXaidţ, 6ttou biecp0dpriaav xai biv cpuXdxxovxai xfiv aripepov, 2cmeube vd xdţ biopOdia^ p£ xoivfiv auvobov iLţ xPlffTia_ www.dacoromanica.ro 52 viKdJxaxos fjŢepiiiv. Kai Xonrov cruvaxBdvrwv diravriuv, ?Ţive auvoboc; big nai xpiţ dvbov tou aŢiou vaoO rfjs au0evriKtîs auXtfc, diri irapoucriqt Kai xoO pr|TpoTroXÎTOu Kai tiîiv dmffKoinuv Kai âXXiuv dpxiepeuuv, irapovrog 6pou Kai tou auBevrou icrrapdvou 8p0iou, Kai Tivd păv direipaaîaBticrav, xivd bă dve6Xr]0riaav vd diroi6âXu)ţ, xiupis vd ?xu,°iv °0Te pa-vîba fmoipîaţ, 8xi flaav dpŢa Ţvriaias, xaBapâţ, Kai dXriBeaxdTtis dpe-xrjţ, Ka0ibţ xd TrpdŢpaxa dpapxupouv, 8vxaţ Td auxd Toaov dv tiÎi uuvnauKTi pâ Touţ iroXXodţ. “OXoi Spuuţ koivuji; pefdXij tt) duri erau ca nişte cetăţi, în cari se reftigiau în timp de primejdie locuitorii învecinaţi; cp. Letopiseţul Ţării Moldovei ed. Giurescu 92, 8: ieşit-au şi Leşii de prin mănăstirile ţării Moldovii şi de prin cetăţi, şi Neculce p. 262, 24: cetăţile din Moldova şi mănăstirile câte au luat. www.dacoromanica.ro 63 cu oamenii săi şi cu alţi Munteni orânduiţi au deşertat-o, şi din lucrurile găsite acolo unele le-au dus la Tighinea, altele la Cetatea Albă şi altele la Chilia. Cu această deşertare a Cameniţei multă pagubă s’a făcut în ţară......................... A doua domnie a lui Constantin Duca vodă. 1700 în anul 7209 a venit iarăş domn în scaunul Moldovei Constantin Duca vodă cu ajutorul socrului său Basarab vodă şi a domnit doi ani şi jumătate; purtarea însă pe care o avusese în prima lui domnie n’a schimbat-o de loc. Deci dupăce a îmbrăcat caftanul împărătesc, îndată a trimes un om al său cu schemni-agasi cu scrisori ca să le dea boierilor, ce-i făcuse caimacami aci în Iaşi înainte de sosirea lui, prin cari le poruncia să aibă grijă şi cu mare băgare de seamă să păzească pe acei boieri pe cari îi bănuiau că nu vor aştepta venirea lui, ci vor încerca să fugă, şi anume le-a poruncit ritos | să păzească bine pe Bogdan hatmanul şi pe 600 Iordache vistierul. Acest curier al lui Constantin Duca vodă sosind aci cu schemni-agasi şi închizând porţile curţii, în care erau adunaţi toţi boierii, fără să cunoască pe caimacami şi pe Bogdan hatmanul şi Iordache vistierul, a dat nechibzuit scrisorile domneşti unui oarecare Ştefan Cerchezul, mare comis, care neştiind carte şi şezând alături de Bogdan hatmanul a dat scrisorile domneşti lui Bogdan hatmanul, care citindu-le şi văzând porunca domnească împotriva lui îndată le-a lepădat jos din mână şi a fugit deadreptul în Polonia. Iar Iordache vistierul prinzând de veste s’a ascuns şi el în curte până a înserat, şi noaptea îmbrăcând un sucman apăresc1, 1 Sucman pe care 11 purtau aparii (aducătorii de apă, sacagii); v. mai sus p. 22. Cp. şi Legrand, Recueil de documents grecs, concer-□ant Ies relations du Patriarcat de Jărusalem avec la Roumanie, Paris 1895 p. 288: buiipure buo tiurip^raţ, dudpriv re £>r|\a&^| Kal Xepvdpriv, uavrd-iracnv daubdTouţ Kal £Xeu&ipouţ f)cmvoao0v aO&evnKfjţ tiirripedaţ Kal dyfopdos» eîveKa EuXoqpoplaţ Kal tibpocpoptaţ Kal ârdpujv biaKovu&v (a numit doi servitori, adică un apar şi un lemnar, scutindu-i de orce slujbă şi angarie domnească, ca să aducă lemne şi apă şi să facă şi alte treburi). www.dacoromanica.ro 64 cu ajutorul lui Ilie Cantacuzino paharnicul a ieşit afară din curte, care era înconjurată de seimeni, şi imediat s’a dus la satul lui, anume Hangu, de unde cu oamenii lui Ilie Cantacuzino a fugit în Polonia. Iară când a venit Constantin Duca vodă, a trimes scrisori către amândoi şi cu jurământ le scria să vie că nu vor avea nicio supărare. Cari încredintându-se scrisorilor, scrise cu jurământ, s’au întors îndărăt, şi într’adevăr n’au fost supăraţi deloc de domn, ba chiar au fost cinstiţi cu boierii. Pe acea vreme era pace mare în toată ţara, şi flecare se afla la locul său fără frică, însă erau dări foarte grele în ţară, ca şi în întâia sa domnie, din cauza socrului său Ba-sarab vodă, care, ca să-şi ia banii ce cheltuise în întâia domnie a ginerului său, îl îndemna să pue împrumuturi mari pe boieri, şi a scos şi asupra celuilalt popor dări de nesuferit şi neobişnuite. Pe lângă acestea se mai adaogă şi răul că nu avea încredere în niciunul din boieri, şi din cauza | neîncre- 601 derei sale şi a dărilor multe, l-au urît iarăş toţi boierii şi au preferit să-şi lase casele şi moşiile şi să fugă din ţara lui. Aşadar cei mai de frunte şi cei mai cinstiţi dintre ei au fugit în Ţara Muntenească Ia ajutorul lui Basarab vodă, printre cari erau Vasilie Constantin1 vornicul, Lupu Bogdan vornicul, Antioh Jora hatmanul, Mihalache Racoviţă spătarul, Ioan Palade vistierul, Bujorenii şi alţii din cei de mai de jos. . . (Răzvrătirea lui Patrona Halii; Buţucachi se numeşte domn al Moldovei2). Pecând zisul capugi-başa se- afla încă în Iaşi, a sosit ştire lui Grigorie vodă dela fratele său, marele dragoman, că unul din oamenii lui casap-başa anume Ianachi Buţucachi, care era secretar al slugeriei împărăteşti şi avea prietenie cu capul 1 E vorba de Vasilie Costache, cp. Letopiseţul Ţării Moldovei ed. Giu-rescu p. 96, 31 şi Pseudo-Amiras 113, 10. s Cea mai amănunţită şi sigură povestire despre Buţucachi şi revoluţia lui Patrona Halii se dă în Cronica noastră şi în Relation des deux răbellions arrivăes â Consta ntinople en 1730 et 1731 (La Haye 1737; www.dacoromanica.ro 65 răzvrătiţilor Patrona pentru o îndatorire ce-i făcuse mai înainte | la predarea cărnei, a cerut dela dânsul, care doria 826 să facă un bine lui Buţucachi, domnia Moldovei; Patrona â rugat întâi pe vezir ca să-i facă acest lucru, dar Văzând că atât vezirul cât şi ceilalţi înalţi demnitari nici nu vroiau să audă, a constrâns pe vezir cu ameninţări groaznice de a îmbrăcat pe zisul Buţucachi cu caftanul acelei domnii, spre marea indignare însă şi mâhnire a tutulor înalţilor demnitari şi a împăratului însuş. Aflând toate aceste lucruri Gri-gorie vodă le-a spus boierilor, şi toţi îndeobşte s’au revoltat peste măsură, cutoatecă atât domnul cât şi boierii îşi închipuiau că un asemenea lucru ce s’a impus cu forţa de rebeli, fără voia împăratului, nu poate dăinui, precum s’a şi întâmplat. A .trimis dar Grigorie vodă la Constantinopol pe baş-ciohodarul său Anton şi aştepta din cias în cias să-i aducă ştire sigură, având bună nădejde că Buţucachi nu va putea să ducă la capăt ceeace a pus la cale; totuş mitropolitul acestei eparhii şi toţi boierii s’a'u învoit să nu-1 aştepte, dacă din întâmplare ar veni aci el ca domn, şi stăteau toţi gata să fugă. Iar vezirul Silihtar Mehmet paşa, nea vând nicio putere, a chemat pe marele dragoman şi pe capuchehaielele lui Grigorie vodă şi le-a spus că ceeace s’a făcut cu Buţucachi nu-i cu hotărîrea şi consimţimântul împăratului, ci sa impus de răzvrătiţi, deaceea nu i s’a dat nici ferman împărătesc, şi i-a îndemnat pe ei să se ducă la Patrona şi să-i fagăduească o sumă oarecare de bani ca să renunţe la planul său, lăsând pe împărat să hotărască dupăcum va crede de cuviinţă. Şi deşi casa lui Grigorie vodă | nu era deprinsă să aibă a face 827 cu răzvrătiţi, totuş în împrejurările de atunci, când picioarele au ajuns să fle cap, după sfatul cârmuitorilor s’a făgă- din această rară cărţulie un exemplar In biblioteca mea). Documentul DCXCYI publicat In prescurtare In Hurmuzaki, Documente, Suplement* 1 1, 473-476, referitor la Buţucachi, este acelaş cu documentul publicat în Relation p. 78-131. Originalul a fost scris In limba turcă (v. Hurmuzaki 1. c.); traducerile franceze din Hurmuzaki şi Relation sânt independente una de cealaltă. Despre Ianachi Buţucachi v. Neculce p. 368; Notiţa biografică despre Constantin Mavrocordat de un anonim, în Ephâmârides daces ed. Legrand 2 p. XXXIV; Comnen Ipsilanti, Td perd tt|v dXuumv 330. Cp. şi Albert Vandal, Une ambassade frangaise en Orient sous Lohis XV; la mission du Marquis de Villeneuve 2 âd. p. 157. 801!>8 5 www.dacoromanica.ro 66 duit lui Patrona o sumă de bani; văzând şi Patrona supărarea împăratului însuş şi a tutulor înalţilor demnitari pentru fapta sa fără rost şi ciudată, văzând că era mustrat de chiar tovarăşul său Musiu, i-a spus acestuia să prindă pe prietenul său Buţucachi şi să-l predea în mâinile cârmuitorilor ca să facă cu dânsul ce vor vrea. Deci din poruncă împărătească Buţucachi legat în lanţuri a fost băgat în închisoarea lui bos-tangi-başa, din care închisoare rar ies vii câţi intră. Aşadar cu această ştire a sosit dela Ţarigrad baş-ciohodarul Anton la prânz, când toţi boierii se găsiau pela casele lor; atunci domnul a dat poruncă de au tras un tun pentru ca toţi să audă, iar boierii înţelegând acest bun semn au alergat numaidecât cu toţii la curte, veseli şi bucuroşi împreună cu tot poporul. Cu acest prilej domnul a îmbrăcat .cu caftan pe zisul său baş-ciohodar, şi îndată a împărtăşit această ştire întregei eparhii. Sultanul Mahmud văzând atunci că răzvrătiţii nu se astâmpără în capitală, ci vreau să se amestece în toate trebile împărăţiei, precum s’a vădit cu turburarea ce au pricinuit-o şi cu domnia Moldovei, şi fac necontenit jafuri şi turburări, şi mai ales cer cu sila ca să facă pe Musiu ienicer-agasi, iar pe Patrona căpitan-paşas’a consfatuit despre măsurile ce sânt de luat cu Abdulah paşa Muhsinoglu, cu Geanîm hogea şi cu Ibraim chehaia, poreclit Cabaculac, pe cari sultanul îi adusese cu tot dinadinsul la Constantinopol ca bărbaţi capabili şi experimentaţi, | numind chiar pe Geanîm hogea că- 828 pitan-paşa; toţi aceştia au sfătuit pe împărat să cureţe oraşul de răzvrătiţi. Deci a dat poruncă lui căpitan-paşa să pregătească un număr oarecare de levenţi înarmaţi şi a dat poruncă la fel şi lui bostangi-başa să înarmeze pe bostangii, iar noaptea s’au introdus în taină aceste două cete înarmate în palatul împărătesc în partea numită ialî-chiosc. Sâmbătă dimineaţa 14 Noemvrie s’a dat poruncă ca să vie la palatul împărătesc toate căpeteniile răzvrătiţilor, supt pretext ca să ţină un sfat obştesc şi să-i învestească sultanul cu demnităţile pe cari le cereau. Pe chezăşia hanului Caplan Gherei, de curând numit, au intrat toate căpeteniile lor; dintre aceştia 1 1 Patrona cere postul de mare amiral, fiindcă slujise ca levent pe galionul patrona (=» galere patronne), de unde şi porecla lui. www.dacoromanica.ro 67 pe cei mai distinşi i-au introdus într’o parte a palatului, pe-când agalele lor celelalte stăteau afară între cele două uşi dela mijloc ale palatului, pe cari le păzesc bostangii; aceştia aveau poruncă să închidă amândouă uşile în acelaş timp, îndatăce vor vedea semnalul convenit. Astfel pecâjid cei mai mulţi se aflau afară, iar fruntaşii lor înăuntru, a ieşit un agă strigând să se dea caftane pentru agale; această vorbă era lozinca şi semnalul convenit între ei. Atunci căpeteniile răzvrătiţilor îndreptându-se spre odaia aşa numită arz-odasî, unde era şi împăratul, ca să îmbrace caftanele, pe cari has-odalii le ţineau în mână, deodată supt conducerea lui Geanîm hogea şi a lui Ibraim chehaia, care era capugilar-che-haiasi, un ciorbagiu anume Pehlivan (care pe urmă pentru acest serviciu a fost numit cul-chehaiasi) a omorît pe Patrona, iar hasechii, cari se aflau acolo, au omorît pe ceilalţi. Şi fiindcă cu zisul semnal se închiseseră şi uşile dela mijloc, | levenţii 829 şi bostangii pregătiţi dinainte s’au năpustit împreună cu hasechii asupra celorlalţi răzvrătiţi, cari se aflau în curte, şi i-au tăiat şi pe ei. Iar cadavrele căpeteniilor lor le-au aruncat afară pe -poarta împărătească, zisă babi-humaiun. Imediat după aceasta împăratul a făcut ienicer-agasi pe Muhsinoglu, care a ieşit îndată din palat şi a urmărit şi ucis pe ceilalţi răzvrătiţi împreună cu slugile lor, orunde îi găsia. Şi aşa prin mila lui Dumnezeu s’a liberat împărăţia şi s’a curăţit capitala pecât posibil de răzvrătiţi şi de nelegiuirile lor. In aceeaş zi împăratul, aducându-şi aminte şi de Buţu-cachi, a trimes poruncă marelui vezir ca să-l scoată în locul zis Ak-sarai şi să-i taie capul, ceeace s’a şi făcut1. 1 Acest epizod e tipic pentru modul de recrutare a celor mai Înalţi demnitari ai imperiului; dela cea mai joasă treaptă, dela cafegiu sau măcelar mulţi, fără cea mai mică pregătire, au fost numiţi veziri sau domni, şi aceasta fiindcă au făcut o cafea care a plăcut sultanului, sau au dat un dar sau un Împrumut cutărei favorite din harem, sau cu-tărui puternic al zilei. Demnităţile cele mai Înalte erau Încredinţate nu oamenilor celor mai indicaţi, cari puteau să contribue la consolidarea imperiului; la acest lucru nu s’au gândit niciodată sultanii. Se Înţelege dar de ce Turcii timp de 5 secole n’au fost în stare să facă pe creştinii cuceriţi să creadă că imperiul otoman e definitiv stabilit In Europa. Şi cutoatecă din alte consideraţii, nu din cauza vitalităţii poporului turcesc, prăbuşirea imperiului nu intervenia ci dăinuia secole Întregi, creştinii nu se descurajau, o generaţie transmitea alteia speranţa că prăbuşirea www.dacoromanica.ro 68 Mutarea din nou a lui Grigorie vodă în Moldova şi a lui Constantin vodă în Ţâra Românească. Acest vezir (Ismail paşa din Georgia) având prietenie veche cu Mihai vodă doria să-i facă hine. Ştiind acest lucru Constantin vodă, nu vedea cu ochi buni armonia şi iubirea, cari existau între Grigorie vodă şi Mihai vodă, în urma serviciului ce-i făcuse zisul Grigorie aducându-1 îndărăt la Con-stantinopol; căci Mihai vodă aflase că Grigorie vodă a fost iniţiatorul şi pricina întoarcerei sale la Constantinopol şi avea pentru el o iubire adevărată şi sinceră* 1. Deaceea Constantin vodă a căutat cu orce chip de şi-a atras cu diferite făgăduieli pe Mihai vodă făcând şi cuscrie cu el şi logodind pe Ştefan, beizadeaua lui Mihai vodă, cu domniţa Sultana, sora lui Constantin vodă numai după tată, apoi în înţelegere şi împreună au început amândoi să urmărească pe Grigorie vodă. Şi cunoscând marea lăcomie de bani a vezirului Ismail paşa, Constantin vodă a făgăduit în înţelegere şi cu Mihai vodă să dea o sumă foarte mare pentru cele două domnii, pentruca Constantin vodă să ia Ţara Românească iar Mihai vodă să vie în Moldova şi sâ-1 scoată din domnie pe Grigorie vodă. Aşadar vezirul Ismail paşa văzând fagăduiala unei sume aşa de mari de bani a uitat prietenia pe care o avea cu Grigorie vodă şi duşmănia împotriva lui Constantin vodă, ce o avea din timpul când era ienicer-agasi, şi fiind îmboldit | de 86 C lăcomia sa, a hotărît să pue la cale acest lucru, având în acelaş timp şi dorinţa să facă domn pe Mihai vodă. Deci a vorbit despre aceasta împăratului, dar neputând găsi nicio vină împotriva lui Grigorie vodă, n’a putut obţine o asemenea învoire. Sosind în acele zile în Capitală ştirea că o parte din armata rusească a fost trimisă contra Crimeei, dar că s’a întors fiind împiedicată de iarnă, vezirul s’a folosit de acest vine, se apropie, şi de sigur această speranţă o hrăniau un lanţ de consi-deraţiuni, printre cari răzvrătirea tipică a lui Patrona Halii şi epizoade ca acel cu Buţucachi sânt verigi. Acest epizod ne mai arată cât de aproape era cuca domnească de iataganul gelatului. 1 V. p. 848 unde se arată cum Mihai Racoviţă tn urma stăruinţelor lui Grigorie vodă a fost rechemat la Constantinopol dela Mitilene unde fusese exilat. www.dacoromanica.ro 69 început de război cu Rusia şi a spus împăratului că într’o asemenea împrejurare trebue să se găsească în Moldova un om experimentat şi vrednic, precum este Grigorie vodă, care să dea ştiri împărăţiei despre toate şi să păzească tara, şi a propus ca Grigorie vodă să fle trimis în Moldova, iar Mjhai vodă în Ţara Românească. împăratul, care cunoştea experienţa şi purtarea lui Grigorie vodă din serviciile aduse mai înainte împărăţiei, a primit mutarea lui în Moldova ca folositoare împărăţiei şi trebuincioasă pentru acele împrejurări, însă a împiedicat domnia lui Mihai vodă având ură contra lui pentru domnia dinainte, pe care q căpătase în timpul răzvrătirii, şi a poruncit ca Grigorie vodă să fie transferat în scaunul Moldovei ca fiind vrednic şi folositor împărăţiei, iar Constantin vodă să treacă în Ţara Românească ca credincios împărăţiei; s’a făcut deci întocmai şi capuchehaielele ambilor domni au îmbrăcat caftane pentru această mutare. Aflând acest lucru Grigorie vodă a trimis îndată din partea sa aci la Iaşi pe Sţavre, al doilea vistier, şi a numit dintre boierii ţării caimacami pe Constantin Costache, mare logofăt, pe Sandu Sturza, mare vornic, pe Iordache Cantacuzino, mare vornic, şi pe Costache Razu, mare spătar, iar din partea capuchehaielelor lui Grigorie vodă a venit Panait armaşul | din Constantinopol; în Ţara Româ- 862 nească s’a dus din capitală Mihalache Roseti. Constantin vodă la rândul său a trimis la Bucureşti mai întâi pe Ienache aga, pe urmă şi pe marele său comis Constantin şi alţi oameni ai săi, numind caimacami şi dintre boierii tării. Această mutare a fost foarte păgubitoare pentru Grigorie vodă, fiindcă a avut loc într’un timp când plătise ha-raciul acelei ţări către împărăţie, şi scoţând hârtiile ca şă-1 strângă, nu apucase să încaseze niciun ban. Aşadar a avut grijă ca să pornească de acolo după porunca împărătească; iar capugilar-chehaiasi al vezirului, un anume Paşagic, care a fost numit schemni-agasi pentru amândoi domnii, sosind şi săvârşind acolo obişnuita ceremonie, a fost trimis mai înainte aci de către Grigorie vodă ca să îmbrace şi pe Constantin vodă cu caftan şi să aştepte aci la Iaşi pe Grigorie vodă ca să-l aşeze în scaunul său după obicei. Grigorie vodă’ plecând din Bucureşti spre Moldova avea împreună cu dânsul www.dacoromanica.ro 70 pe întru tot prea sfântul chir Paisie, fost patriarh al Con-stantinopolului, pe care îl înconjura cu toată cinstea şi îngrijirea. Plecarea sa a mâhnit foarte mult pe boieri şi mai ales poporul de jos, pentru apărarea şi buna chiverniseală şi cu deosebire pentru dreptatea de care s’au bucurat în timpul domniei lui, fiindcă câte le făgăduise toate le îndeplinise întocmai şi mult crescuse tara în timpul său. Nevoind dar să se întâlnească cu Constantin vodă, fiindcă dragostea dintre ei se stricase, şi-a grăbit mersul şi rămânând numai o noapte la Focşani, unde a stat în mănăstirea lui strămoşească, a doua zi a sosit la Domneşti, unde a stat trei zile, în care timp s’a ocupat cu regularea satelor dela margine | lă- 863 sându-le după voia şi cererea lor, şi a tinut divanuri împărţind dreptate şi celorlalţi locuitori cari se strânseseră acolo. Atunci şi Constantin vodă luând drumul Bârladului a trecut şi s’a dus în Ţara Românească, şi astfel pornind Grigorie vodă din Domneşti dinspre partea Şiretului a sosit la Iaşi, şi la 16 Dechemvrie a intrat în scaun cu alaiul şi pompa obişnuită; înaintea lui au ieşit toti boierii şi oştirea după obicei. După aceasta fără întârziere a pornit pe suszisul schemni-agasi care a mers în Ţara Românească să aşeze şi pe Constantin vodă în scaunul de acolo, deoarece îl aştepta stând tot afară. Şi astfel odihnindu-se o zi, a doua zi a dat şi boieriile făcând pe Constantin Costache iarăş vel logofăt, pe Iordache Canta-cuzino vornic de tara de jos, pe Ioan Neculce vornic de tara de sus, pe Constantin Ipsilanti hatman, iar postelnic tot pe Grigorie pe care îl avea, pe Iordache Cantacuzino vel spătar, pe Costache Razu vel vistemic, pe Gavriil Costache vel ban, pe Teodor Costache paharnic, pe Lupu Gheuca1 vel stolnic şi pe Aristarh vel comis, dând şi celelalte boierii dupăcum i s’a părut mai bine. Pe vornicul Sandu Sturza l-a pus la seimeni pentru nerecunoştinţa ce a arătat-o, deşi era cu totul ciracul şi creatura sa; şi în aceeaş zi a închis şi pe Teodor Palade la vistierie ca să-şi dea seama, şi dupăce a dat-o, l-a lăsat liber. Iar Sandu Sturza prin mijlocirea patriarhului chir' Paisie a căpătat deplină iertare, şi pe urmă amândoi au fost miluiţi şi cu | boierii, precum se va arăta la rândul povestirii. 864 1 în ms fkiokci. www.dacoromanica.ro 71 Mazilirea lui Ismail paşa şi veziriatul lui Seid Mehmed paşa. în acest răstimp zisul vezir Ismail paşa, a cărui îngâmfare şi lăcomie de bani creştea din ce în ce mai mult, pentruca să-şi facă pe viitor dorinţele şi să strângă comori, s’a gândit să înlăture pe câzlar-aga, de care se sfia întrucâtva, fiindcă era sfetnic şi intim al împăratului. A început dar să-l pârască la împărat, ceeace l-a făcut şi pe dânsul să arate la rândul său împăratului faptele lui Ismail paşa şi marea lui lăcomie; din cauza aceasta împăratul s’a supărat pe el şi mazilindu-1 din veziriat l-a surghiunit la Rodos, desbrăcându-1 de cinstea şi de tuiurile sale, şi a făcut caimacam pe silihtarul său Seid Mehmed paşa. Şi înţelegând împăratul că din marea lui lăcomie zisul vezir a făcut permutarea domniilor, a chemat pe micul său imbrohor Mustafa bei şi l-a însărcinat în taină să meargă în Ţara Românească şi în Moldova dându-i poruncă împărătească ca să prinză pe Paşagic, capugilar-chehaiasi al mazilului Ismail paşa, care fusese numit schemni-agasi, şi luându-i toate darurile ce le luase dela domni să-l ducă legat în fiare la Constantinopol. Unii spun că avea şi altă poruncă împărătească ascunsă ca, dacă ar apuca pe domni la locurile lor, să-i lase să rămâe ca şi mai înainte; însă zisul imbrohor zăbovind din cauza iernei prea grele a găsit pe domni sosiţi la scaunele lor, aşa încât îndeplinind numai porunca pe care o avea în vileag, precum s’a spus, a pornit din Ţara Românească | şi a venit aci la Iaşi adu- 865 când împreună cu el şi pe capugilar-chehaiasi al lui Ismail paşa în lanţuri. întru întâmpinarea lui domnul a trimes la Focşani pe Mihalaehe vameşul. Când s’a apropiat de Iaşi i-au ieşit înainte din porunca domnului boierii împreună cu beizadelele lui Grigorie vodă, Scarlat şi Matei, şi l-au condus la Iaşi. A doua zi a venit la curte şi a întâlnit pe domn la divan în prezenţa tutulor boierilor; în timpul când el comunica cele poruncite de stăpânire toţi boierii aclamau pe împărat, urându-i mulţi ani, şi mulţumind pentru acest domn pe care l-a trimis ţării, parcă ştiau ce folos era să le aducă el în împrejurările grele şi turburi de mai târziu, precum www.dacoromanica.ro 72 povestirea va arăta mai la vale. S’a dus şi Grigorie vodă la acel imbrohor de două trei ori în tot timpul cât a stat în Iaşi, şi i-a dat toată îngrijirea cuvenită îmbrăcându-1 cu blană de samur, după care a plecat la conacul său. I s’a făcut o asemenea primire fiindcă era fiu de vezir şi mare om al împărăţiei, ceeace s’a dovedit nu după mult timp, când a fost numit paşă cu trei tuiuri şi a fost trimes în Egipt. La plecarea sa a fost iarăş petrecut cu aceeaş cinste şi alai şi s’a trimes împreună cu el până la Galaţi marele vornic Jor-dache Cantacuzino ca să-l petreacă. In Constantinopol s’a făcut vezir zisul silihtar al împăratului anume Seid Mehmed paşa, deoarece împăratul să-» turându-se cu schimbarea deasă a vezirilor l-a scos pe acesta din sarai mai întâi cu trei tuiuri numindu-1, precum am spus, caimacam, iar pe urmă l-a făcut mare vezir. Acesta, nefiind experimentat în afacerile externe, a dat toată cârmuirea lui | Halisa Osman aga, vezir-chehaiasi, care era experi- 866 mentat în afacerile politice, fiindcă a fost timp îndelungat secretar al lui Mehmed chehaia, şi din timpul lui Aii paşa Hechimzade a fost in continuu chehaia. Grigorie vodă şi în a doua sa domnie în Moldova a arătat aceeaş fire ca şi mai nainte, astfel că locuitorii săraci mulţumiau lui Dumnezeu că au văzut iarăş pe domnul lor, pe care l-au cunoscut ca un părinte al lor obştesc pentru iubirea şi compătimirea lui fată de dânşii; de care lucru s’au convins şi atunci, văzând că acei boieri cari erau închişi au fost nu numai iertaţi dar şi cinstiţi cu boierii. Şi cutoatecă pe Sandu Sturza, care a fost mare vornic de ţara de jos, l-a făcut vornic de ţara de sus, totuş acest lucru se făcuse cu ştirea şi voia lui, fiindcă i se făgăduise vel lo-gofeţia, care puţin în urmă i s’a şi dat, deoarece Constantin Costache, mare logofăt, care fusese însărcinat cu văcăritul la Suceava, a fost lovit de dambla pecând se afla în mănăstirea Suceviţa şi după 2 ciasuri şi-a dat obştescul sfârşit. Pe care aducându-1 la Iaşi l-au îmmormântat la mitropolie cu toată cinstea, faţă fiind şi domnul. Mare logofăt a fost numit pentru scurtă vreme Donici, pe care însă domnul l-a iertat după puţin timp de zisa boierie, din cauza vârstei sale înaintate, şi l-a lăsat să se odihnească în casa sa, bucurându-se www.dacoromanica.ro 73 de destulă milă domnească. Şi astfel, precum am spus, a făcut pe Sandu Sturza vel logofăt, iar pe Teodor Palade l-a cinstit cu vel spătăria şi-i avea pe amândoi în cinste şi favoare. în timpul acestei domnii s’a făcut obiceiul ca vel logo-fetia să fie cinstită cu toiag de sidef, iar vel vorniciile şi bătmănia cu altfel de toiege, împodobite cu argint, pecând mai nainte aveau toiege de rând ca acelea pe cari le au vornicii de poartă. A treia mutare a lui Constantin yodă Mavrocordat în Moldova, Mutându-se Grigorie Ghica vodă, precum s’a spus, din Moldova în Ţara Românească, s’a mutat şi Constantin vodă Mavrocordat pentru a treia oară din Ţara Românească în Moldova. Acest domn era într’adevăr şi mai înainte iubitor de Dumnezeu, milostiv, drept şi darnic, dar în această domnie s’a arătat cu totul cucernic pentru cele dumnezeieşti, practicând virtutea prin fapte; scârbindu-se de plăcerile şi petrecerile acestei vieţi şi evitând orce prilej de desfătare şi distracţie, îşi împărţia timpul cu rugăciunea, cu divanul şi cu Gitirea cărţilor. De dimineaţă până la prânz se îndeletnicia cu cercetarea judecăţilor, ascultând cu mare scrupulozitate pe împricinaţi, şi nu obosia şezând la divan şi silindu-se să împartă dreptate celor nedreptăţiţi, cutfcatecă avea anume judecători, numiţi dintre boierii săi devotaţi | ca să judece pricinile ce 1054 se iviau, afară de pricinile moşiilor pe cari le cerceta marele logofăt după vechiul obicei al ţării. După prânz până seara, dacă erau răvaşe strânse, adică petiţii sau pe turceşte arzuhaluri, se citiau în auzul lui de doi sau trei cititori pentruca citirea să fie neîntreruptă, astfel că atunci când unul isprăvia un răvaş, îndată cellalt începea un alt răvaş şi se dădeau tutulor cuvenitele hotărîri şi răspunsuri: Venind în acest interval şi marele vistier sau altcineva, cerceta cu el treburile cuvenite, fără a se întrerupe citirea www.dacoromanica.ro 74 răvaşelor1. Iar dacă nu erau răvaşe de citit, citia din cărţile lui IoanHrisostom sau ale marelui Vasilie sau ale lui Macarie egipteanul sau ale altor sfinţi părinţi, însemnând vorbele aflate în ele, cari se referă la prinţi. Somnul cel dulce era foarte măsurat; se scula desdedimineaţă la ora cinci, stând în biserică cu mare luare aminte şi evlavie împreună cu toţi boierii şi slugile domneşti cari locuiau în curtea domnească, cari şi ei se sculau când se crăpa de ziuă după pilda domnului. în timpul slujbei dumnezeieşti de multe ori doi cioho-dari erau aşezaţi la poarta bisericii ca să nu lase, înainte de sfârşitul slujbei, să iasă vreunul din aceia cari au această urîtă deprindere. Nu se cânta chinonic, ci în locul lui se citia depe amvon vreo cuvântare a lui Ioan Hrisostom, dintre acelea cari din porunca sa erau traduse în limba moldovenească, pentrucă această citire este mult mai folositoare ascultătorilor decât melodia cântăreţului; | lucrul acesta s’a făcut 1055 pe urmă obicei şi în toate celelalte biserici ale Moldovei. Nu puţini dintre marii boieri erau siliţi să-i imiteze postul straşnic pe care îl ţinea, mai cu seamă în timpul sfintelor posturi când de dimineaţă până seara nu mânca absolut nimic şi nu bea nici măcar cafea; boierii, scârbindu-se şi dânşii cu totul de tutun, urmau slujbele bisericeşti înfrânând şi poftele lor trupeşti. Nu înceta de a mustra pe mitropolitul de atunci Nichifor al Moldovei pentrucă hirotonisia preoţi şi diaconi fără ştiinţă de carte. Pe lângă aceasta, alegând dintre arhierei pe mitropolitul Sidisului şi pe acel al Nişei (pe cari i-a constrâns 1 Vorbele cronicarului arată că*puterea de muncă a lui Constantin Mavrocordat a uimit pe cei dimprejurul lui. Şi intr’adevăr, laudele aduse nu sânt simple linguşiri; neobişnuita lui activitate In multele lui domnii din Moldova şi Ţara Românească arată că acest domn nu cunoştea ce e trândăvia. Că se ocupa singur de administraţia ţării cu o neasă-muită hărnicie aflându-se in nemijlocită corespondenţă cu dregătorii statului dela cel mai mare boier până la cel din urmă slujbaş, mărturiseşte cu admiraţie Ioan Canta p. 183 şi ne-o arată apoi extrem de voluminoasa şi preţioasa lui Condică de cărţi de poroncă, In care, pe lângă actele de administraţie curentă, acest domn iubitor al trecutului a pus să se copieze şi cărţi de ale domnilor de odinioară ce-i cădeau in mână. Condica se află astăzi in Bibi. Acad Rom. supt No. 237 rom.; s’a tipărit in regeşte de Iorga in Stud. şi Doc. 6, 209—451. www.dacoromanica.ro 75 şi pe ei să se ducă la şcoala grecească) precum şi pe câţiva egumeni, i-a trimes afară la ţară să cutreere satele şi să înveţe pe preoţii inculţi cele cuvenite, dupăcum pe scurt şi în scris le arătase dânsul, cu scopul ca să-i strângă pe urmă pe toţi la Iaşi şi să-i examineze în persoană ca să vadă dacă s’au folosit întrucâtva de învăţătura ce le-au dat-o zişii arhierei şi egumeni. Şi cutoatecă împrejurările de atunci l-au împiedicat să aducă acest lucru la bun sfârşit, totuş este adevărat că mulţi preoţi şi diaconi au tras mare folos şi citiau pe întrecute felurite cărţi singuri, iar în ceeace priveşte slujba bisericească îşi dădeau silinţa s’o citească cu o deosebită îngrijire. Nu numai că a încetat din poruncă domnească vechea deprindere a boierilor de a pune femei în cârciumi şi mai ales de a alege pe cele frumoase pentruca vinul să se vânză repede, dar a scris şi ispravnicilor fiecărui ţinut poruncindu-le ca orunde ar găsi vreo femee învinuită de curvie mărturisită, şi mai ales care ar fi fost ibovnică a vreunui musulman sau creştin, să o prindă numaidecât şi s’o trimită la Iaşi. | Şi 1056 într’adevăr, numeroase asemenea femei fiind trimise au fost pedepsite cu închisoare de mai mulţi ani, pe urmă au fost liberate dând chezăşie că se vor abţine. în afară de pomenile pe cari le făcea pe ascuns văduvelor şi orfanilor şi altor neputincioşi şi scăpătaţi, a mai orânduit să se împartă cerşetorilor câte cinci sute de lei pe lună. A îndemnat foarte mult pe zisul mitropolit al Moldovei să numească clerici ai mitropoliei, precum sânt şi în celelalte eparhii, adică econom, schevofllax, sachelar, logofăt etc., cari să se întrunească împreună cu mitropolitul ca să cer-, ceteze pricinile bisericeşti, la cari domnul nu vrea niciodată cu niciun chip să se amestece, măcarcă în flecare zi era supărat de mulţi, pe cari mitropolitul din cauza bă-trâneţelor nu putea să-i judece. însă acest bătrân, de teama ca să nu împartă cu alţii puterea lui arhierească, nu vroia să încuviinţeze să se numească clerici dintre egumenii aleşi, dupăcum domnul găsia de cuviinţă, ci dintre preoţii pământeni ca să-i aibă supt ascultarea sa. Cu toate acestea la urmă a fost silit să numească câţiva ieromonahi www.dacoromanica.ro 76 cu ştiinţă de carte. Aşadar în flecare Miercuri şi Vineri întrunindu-se sinodul la mitropolie se cercetau pricinile şi trebile bisericeşti de către clerici. Pe lângă aceasta a dat poruncă să se strângă la Iaşi toţi egumenii mănăstirilor mari şi mici şi toti protopopii aflaţi în tara Moldovei ca să se tină sinod obştesc, prin care să se îndrepteze unele greşeli şi abuzuri, cari se săvârşesc la hirotonisiri şi în alte vechi obiceiuri bisericeşti, şi să se hotărască, | după ca- 1057 noanele şi poruncile sfinţilor apostoli şi ale sfintelor sinoade, cari anume, când şi în ce chip să fie hirotonisiţi mai întâi diaconi şi după cât timp să fle hirotonisiţi preoţi şi mai cu seamă să nu fle îngăduit ca să cânte sau să citească în bL serică laicii, ci numai preoţii, diaconii şi anagnoştii, sau alţii din clerul bisericesc, precum era orânduit din vechime; de-asemenea ca un domn foarte evlavios, s’a grăbit să îndrepteze prin sinodul obştesc şi alte vechi rânduieli cari s’au stricat şi nu se mai ţin astăzi. Adunându-se deci toţi, s’a ţinut de două trei ori sinod în sfânta biserică a curţii domneşti în prezenţa mitropolitului, a episcopilor şi a altor arhierei, fiind totodată de faţă şi domnul, care sta în picioare; cu privire la unele lucruri s’au luat hotărîri, cu privire la altele s’a amânat hotărîrea pentru o altă adunare care s’a orânduit să se ţie mai târziu. Cât ajuta şi ocrotia sfintele mănăstiri din ţară, dela Sfântul Mormânt, din Muntele Sinai, din Sfântul Munte şi altele, numai atât spun, ca să-şi facă cineva o idee şi despre celelalte: când se întâmpla să se înfăţişeze la divan vreun creditor cu zapis iscălit de vreun egumen, înlăturat dela egumenie sau încetat din viaţă, şi să ceară banii săi dela noul egumen, sau, ceeace e acelaş lucru, dela* mănăstire, hotăra ca noului egumen să i se dea la mână scrisoare domnească pentru apărarea sa, iar creditorul să-şi ceară banii de unde i-a dat. Şi aceasta o făcea cu bună chibzuială pentruca egumenii să nu aibă voie să prăpădească şi să nimicească proprietăţile mănăstirilor împrumutându-se şi îndatorând | mână- 1058 ştirile supt pretext de trebuinţă şi gevoie. Niciodată nu vroia să audă instrumente muzicale însoţite de cântece necuviincioase şi molatice. La nunta fiicei www.dacoromanica.ro 77 sale domnita ] cu beizadeaua Ionită RacoViţă, după multă stăruinţă din jpartea boierilor, abia a dat voie să, cânte din instrumente, însă fără cântece necuviincioase şi obscene. Atunci a ajutat şi pe Mihai vodă cu treizeci de pungi pentruca să-şi capete dela împărăţie libertatea, fiind surghiunit până atunci la Mitilene. Inima sa miloasă nu-1 lăsa să omoare pe vinovaţi, dar pedepsia pe osândiri la moarte cu închisoare îndelungată şi foarte dureroasă şi chinuitoare ca să se pocăească în sfârşit pentru nelegiuirile săvârşite. în scurt, purtările acestui domn au fost aşa de neobişnuite, încât unii neîncrezători au îndrăznit să spună că ar fi fost amestecate cu prefăcătorie. Să fie încredinţaţi însă toţi, fără să aibă nicio umbră de îndoială, că tot ce făcea era izvorît dintr’o virtute curată şi foarte adevărată, precum o dovediau faptele sale, cari erau aceleaşi atât pe fată cât şi pe supt ascuns. Apoi să aibă în vedere şi următorul lucru: de ce adică şi pentru care scop un domnitor să se silească pe sine ca să arate virtuţi prefăcute şi să-şi chinuiască trupul cu un trai aşa de anevoios şi de obositor ? Dar să nu creadă cineva | că în timpul când se înde- 1059 letnicia cu zisele trebi bisericeşti n’ar fi îngrijit de cele politice, căci nicio treabă necesară a tării nu rămânea neîngrijită, nici cea mai mică poruncă împărătească neisprăvită. încetarea din viaţă a răposatului Grigorie Ghica vodă, domnul Ţării Româneşti, şi numirea în locul său a fiului său Matei vodă, mare dragoman. Dupăce Grigorie Ghica vodă a domnit în Ţara Româneasca în pace desăvârşită patru ani şi jumătate, a vrut Domnul să-i ia sufletul de veşnică pomenire. Aşadar în anul 1752 la 23 Au- 1 1 Cronicarul neaducându-şi aminte de numele domniţei a lăsat loc alb In text. Am introdus numele tn text după Ienachi Kogălniceanu p. 218. Greşit la E. Legrand, Gănăalogie des Mavrocordato (p. 6, ed. a doua p. 20), se zice că Caterina, fiica lui Constantin Mavrocordat, s’a căsătorit cu Mihai Racoviţă. www.dacoromanica.ro 78 gust1 căzând într’o boală grea şi luând dela doctorul Mihalache Mamonas8 o doctorie numită de către Europeni theriaca celeste, 1 în ms era k6', a doua mână a Îndreptat In kt', adăogând pe-deasupra şi cuvântul Cp. Insă inscripţia depe mormântul Iui Grigorie Ghica (In AI. G. Gălăşescu, Eforia spitalelor civile, Bucureşti 1809, p. 632 şi N. Iorga, Inscripţii din bisericile României 1, 70-71) unde se dă data 26 August 4752. Data 23 August ziua de Duminică o dă şi o notiţă depe manuscrisul 229 grecesc, aflat In Bibi. Acad. Rom. (= 619 tn Catalogul Iui Litzica, unde Insă trebue Îndreptat anul 1751 In 1752). Probabil la 23 August a căzut In letargie, iar Ia 26 a Încetat din viaţă. Cp. şi Hurmuzaki, Documente 9*. 3—4 şi Suplem. I1, 621; Iorga, Stud. şi Doc. 1, 232 n. 3. * Mihalache Mamonas e aceeaş persoană cu Mihalache Mănos, despre care Comnen Ipsilanti ne spune Întocmai acelaş lucru, anume că a prescris lui Ghica vodă o doză prea mare de tiriac, pricinuindu-i o letargie mortală (TA perd tt]v dXwcnv 367 şi Hurmuzaki, Documente 13,167). Nu e de admis că cronicarul, un intim al domnului, sau Comnen Ipsilanti, un medic contimporan şi el, n’ar li cunoscut exact numele medicului domnului. Dar pentru identificarea Iui Mamonas cu Mănos pledează şi următorul fapt. Contimporanul Daponte In Catalogul său istoric ne spune cu mare precizie că Ia 10 Februarie 1741 a fost decapitat Alexandru Ghic-a, iar la 11 a fost numit In locul lui ca mare logofăt medicul Mihalache Mamonas, fost mare schevofilax. Comnen Ipsilanti pe de altă parte cu aceeaş precizie povesteşte că la 10 Februarie a fost decapitat Alexandru Ghica, iar a doua zi s’a numit mare logofăt medicul Mihalache Mănos, fost mare schevofilax (Hurmuzaki, Documente 13, 168). Aşadar nu Încape nicio Îndoială că Mihalache Mănos e aceeaş persoană cu Mihalache Mamonas. Ce e drept, In cele două ediţii ale Catalogului istoric al iui Daponte, date Ia lumină de Satas şi Erbiceanu, In Ioc de MixaXdKTi; Mapwvâţ citim MixaXdKrţ; Mapopâţ (Bibliotheca graeca medii aevi 3, 174 şi Cronicarii greci 191), dar faptul are următoarea explicaţie; Satas a citit greşit, iar Erbiceanu, cutoatecă avea Înaintea Iui autograful Iui Daponte, a editat Catalogul, mai comod, după textul tipărit al lui Satas! Dovezi voi aduce cu altă ocazie. Eu am colaţionat Catalogul istoric cu autograful lui Daponte, care se afla In posesiunea Iui Erbiceanu, şi am citit la locul cu pricină, fila 95T: MixaXdKrţ; Mapwvdţ. Trebue Insă să observ că acelaş Comnen Ipsilanti vorbind de numirea Iui Ştefan Mavrogheni ca mare logofăt spune că el n’a intrat prin uşă, ci a fost impus Patriarhiei de Poartă, precum a fost cazul şi cu medicul Manuil Mănos din Castoria care a fost succesorul decapitatului Alexandru Ghica In Iogofeţie (TA PetA rf|v fiXwmv p. 690). Nu Încape Îndoială că In acest din urmă pasagiu, unde se vorbeşte incidental de logofătul Mănos, Comnen Ipsilanti comite o greşală de memorie scriind Manuil In Ioc de Mihalache. Familia Mamonas este una din cele mai vechi familii greceşti (Panaiotachi www.dacoromanica.ro 79 adică tiriac *, ce i s’a prescris fie din greşală, fie într’o doză peste măsură de mare, a adormit timp de 36 ciasuri un somn care nu se deosebia deloc de moarte; pe urmă deşteptându-se şi revenindu-i puterile într’o măsură foarte slabă, prin inspiraţie dumnezeiască şi-a presimţit moartea şi a făcut, dictând el însuş, un raport în scris către împărat. După patru zile a ajuns în capitală Alexandru Suţo, mare postelnic, care, cu-toatecă pornise din Bucureşti înainte de moartea domnului, căci prevăzuse că nu mai rămânea nicio speranţă de viaţă, a primit însă pe drum ştirea despre încetarea lui din viaţă, ştire pe care aflând-o marele vezir a comunicat-o împăratului. Atunci împăratul a spus vezirului: Odatăce avem în slujbă pe fiul acelui înţelept şi vechi servitor al meu, nu găsesc | cu cale ca altul să fie preferit şi iată că 1080 hotăresc ca să-i urmeze în scaun fiul său Matei, marele meu dragoman, şi să nu-mi mai vorbeşti despre altul, fiindcă ştiu că acesta va mulţumi împărăţia mea ca şi în slujba de dragoman, unde a fost încercat. Astfel s’a adus la îndeplinire hotărîrea împăratului şi Matei vodă a îmbrăcat caftan de domnie. Iar rămăşiţele pământeşti ale răposatului Grigorie vodă în plânsetele şi bocetele poporului şi cu mare pompă şi cu obişnuitul alai, fiind ridicate de patru veliţi boieri, au fost transportate din curtea sfintei mănăstiri a lui Mihai vodă până afară din Bucureşti în propria sa ctitorie, adică în sfânta mănăstire a sfântului şi tămăduitorului Pantelimon, care a fost zidită de dânsul în chip frumos şi minunat şi a fost înzestrată cu multe şi bogate afierosiri, precum am povestit mai sus, pentru primirea bolnavilor, săracilor şi străinilor. Acolo a fost îmmormântat cu cuvenita pompă domnească, fiind de faţă tot clerul şi toţi boierii precum şi o numeroasă mulţime de supuşi mici şi mari. Poporul din Ţara Românească a plâns foarte mult pierderea acestui bun domn şi plăcut lui Dumnezeu păstor, dar când a aflat că s’a numit ca urmaş al lui, cu voia * 1 Nicusios era şi el Mamonas; despre ea e de consultat cartea lui A. Miliaraki OkoY^veia Mapwvâ, Atena 1902, unde Insă nu e pomenit doctorul Mihalache Mamonas). Chestia merită să fle reluată şi lămurită In Întregul ei. 1 în ms f|Toi 6aq>f| otipdvioţ=adică văpsea cerească. www.dacoromanica.ro 80 lui Dumnezeu, prea iubitul său fiu Matei vodă, mâhnirea dinainte s’a schimbat în bucurie şi toti laolaltă înălţau spre cer glasuri de mulţumire, deoarece cunoscându-1 din copilărie | zăriseră într’însul rădăcinile, ce aveau să încol- 1081 tească şi să odrăslească însuşiri deosebite, şi să dea flori mirositoare cu roadele cele mai dulci de binefacere şi compătimire ce străluciau în inima sa. Astfel ca cerbii însetaţi aşteptau cu nerăbdare să vadă cu ochii pe însuş domnul în persoană. în cel de al treilea an al domniei sale, Constantin vodă Racovijă a fost amărît mai întâi fiindcă a pierdut pe doamna sa Sultana, fiica răposatului Iordache slugerul; aceasta fiind bolnăvicioasă şi luând doctorii dela un italian, care venise din Polonia şi era considerat ca un doctor foarte bun, a încetat din viată. Mâhnirea lui a fost îndoită, întâi pentru pierderea ei, apoi fiindcă nici cu dânsa nici cu cea dintâi soţie nu avusese copii. Pe urmă s’a mai întâmplat şi un foc îngrozitor şi ciudat care a început dela un capăt al Iaşilor şi fiind aţâtat de un vânt puternic, lăsa la mijloc cinci şase casc şi săria la a şasea sau a şaptea, până a ajuns pe neaşteptate la curtea domnească şi a ars-o în întregime împreună cu biserica Sf. Nicolae şi cu casele săracilor din partea de jos a curţii» Domnia lui Matei Ghica vodă în Ţara Românească. Aşadar Matei vodă îmbrăcând caftanul împărătesc la 30 August 1752 şi punând cuca împărătească la 1 Septemvrie a pornit la 14 ale aceleiaş luni în Ţara Românească. Sosind la 1 Octomvrie la scaunul său domnesc, a luat cârma bunei şi lăudabilei chive misiri, urmând în toate pilda domnescului său părinte răposat. Nu vom repeta acelaş lucru descriind | însuşirile deosebite şi virtuţile acestui nou domn, 1082 blândeţea, îngăduinţa, marea înţelepciune şi agerimea minţii manifestată la vârsta lui fragedă, mărinimia caracterului, milostenia şi îndurarea lui, nemărginitul său zel şi dorinţa de a împărţi dreptate celor nedreptăţiţi, roadele multiple www.dacoromanica.ro 81 ale cuminţeniei şi creşterii creştineşti ce i-a dat-o părintele său, şi mai ales nemărginita lui frică de Dumnezeu şi evlavia către cele dumnezeieşti; atâta numai spunem că a avut o domnie fără prihană şi lăudabilă, arătând faţă de toţi supuşii iubire părintească, milostenie şi aplecare spre binefacere. Deci dorind să aducă ţara într’o stare mai bună şi sări înconjoare pe toţi cu ocrotirea şi îngrijirea sa domnească, a făcut totul ca să odihnească şi pe boierii şi poporul său, dar mai cu seamă lăcaşurile cinstite şi sfinte, precum şi pe văduvele boierilor dându-le tot felul de uşurări şi scutiri posibile. Unele din dări le-a ridicat cu desăvârşire şi a poruncit să nu mai fie luate în viitor, altele le-a micşorat şi le-a scăzut aşa încât supuşii, îndrăznesc să spun, nu se temeau de acest domn ci numai îl iubiau şi se rugau lui Dumnezeu pentru dânsul, aducând laude proniei cereşti că i-a miluit cu un asemenea păstor alinându-i de pierderea neuitatului său părinte. Măria Sa, ca şi părintele său, doria să facă nemuritor strălucitul său nume cu fapte lăudabile şi mari şi de-aceea îi plăceau clădirile măreţe; a început întâi cu mai mici ca să ajungă cu voia lui Dumnezeu la altele mari. Mergând | într’una din zile spre desfătare la un foişor fru- 1083 mos, pe care neuitatul său părinte îl clădise cu o minunată fântână lângă el aducând şi o parte din gârla Dârnbo-viţei cu mare cheltuială (acesta e în satul Giuleşti, moşia sântei mănăstiri Sărindar, la o depărtare de 2 ciasuri de Bucureşti), şi văzând Măria Sa un deal mai înalt aproape de foişor s’a gândit că dela înălţimea acelui deal vederea fără margini înspre câmpia întinsă de jur împrejur poate să aducă mai mare desfătare suâetului; deaceea îndată a orânduit ca supraveghetor pe aga Dimitrache Suţo, boier dintre distinşii nobili din Bizanţ, ca să clădească pe acel deal o casă mică. După puţine zile suszisul, având mai cu seamă o iscusinţă deosebită pentru asemenea întreprinderi, a pregătit un alt foişor cu odăi dedesupt, înalt şi măreţ, şi zidit cu mare frumuseţe, dela care se vedea nu numai încântătoarea câmpie dimprejur dar şi întreg oraşul Bucureşti. Plănuia să mai facă mai târziu mari clădiri, precum am spus, şi pe lângă acestea să preînoiască pe 80198 6 www.dacoromanica.ro 82 unele făcute de alţi domni, cari se stricaseră de vremea atot-distrugătoare, dar împrejurările n’a.u îngăduit, precum cititorul va vedea mai jos. în a opta lună a domniei sale, Dumnezeu cel de sus, care ocârmuieşte toate spre binele obştesc, pentru judecăţile pe cari numai el le ştie, a vrut să-l bage în nişte întâmplări potrivnice ca să-i încerce, se vede, tăria sufletească, pregătind şi deprinzând întrucâtva răbdarea, resemnarea şi îngăduirea sa către aceia cari au încercat să uneltească împotriva tai urzind înşelăciuni şi viclenii, ce-i drept nu direct ci- indirect, căci nu învinuiau pe Măria Sa | deloc, 1084 ci pe boierii săi intimi, pe lordache hatmanul şi pe fostul spătar Nicolache Roseti. Aceşti uneltitori erau doi, întâi Neofit, mitropolitul acestei ţări, de fel din insula Creta, dintre acei Cretani pe cari îî înfierează fericitul apostol Pavel, un om turburător şi sperjur, şi chiar din tinereţe suferind de o boală ipohondriacă foarte înaintată, care uneori îl arunca într’o desăvârşită manie şi nebunie. Arhiereul, vai de îngăduirea dumnezeiască! păstorul duhovnicesc, care păşind pe urmele apostolilor urma să fie învăţătorul păcii şi îndreptătorul smintelilor, el însuş se face cap şi pricină'a turbu-rării şi a zarvei; pe faţă face jurăminte înspăimântătoare că se poartă cu mare iubire şi credinţă către domn, iar pe ascuns făureşte conspiraţie şi răzvrătire. Apoi, al doilea, Constantin Dudescu, fost mare vornic, minte din capul locului nestatornică şi pururea neastâmpărată, nerecunoscător către binefăcătorii săi, căci către toţi domnii, adică către toţi câţi au domnit pe vremea sa, s’a arătat viclean, spinos şi nerecunoscător, aşa că a fost pedepsit de toţi pentru viclenia pe care a ârătat-o, cutoatecă a văzut binefaceri şi a fost cinstit. Aceştia deci, atrăgând cu ei şi pe alţi câţiva uşurateci la minte, au trimes la Gonstantinopol pe un oareeare Ştefanache, om stricat, nepot al. răposatului doctor Manolache Duce, cu un arzmahzar, pe care îl făcuseră pe ascuns, plângându-se la împărat şi aducând învinuiri cumplite împotriva lui lordache hatmanul şi a lui Nicolache Roseti. Mergând dar Ştefanache în capitală şi găsind acolo pe alţi câţiva | Munteni, slugi boiereşti, croitori şi bărbieri, cari 1085 www.dacoromanica.ro 83 erau aşezaţi acolo de mai mulţi ani, â’a înfăţişat înipreuiiă cti aceştia împăratului într’o zi când ieşise la Eiub şi i-& dat arzmahzarul, cate purtă şi semhâturile multora cari nici habăr ifaVeau de această uneltite, căci părtaşii mitropolitului şi ai lui Dudescu erau foarte puţini. împăratul primind jalba şi citind-o, â găsit cu cale să pofudceâscă vezirului ca să cerceteze temeinicia acestui arzuhal. Vezirul după porunca împăratului a trimis un tătar-agasi cu fer-man către' capugi-başa Hagi Mustafa, care se află în Iaşi ca mumbaşir pentru izgonirea Lajilor, poruncindu-i să se scoale şi să se ducă la Bucureşti, şi cercetând amănunţit afacerea să o aducă la cunoştinţa împărăţiei. Mergând capugi-başa la Bucureşti a tras la curtea domnească (domnul petrecea atunci în mănăstirea Mihai vodă) şi a stat opt zile fără să dea în vileag nici fermanul nici pricina venirii sale, aşteptând ca să se strângă şi episcopii din afară şi egumenii şi boierii şi în faţa tutulor să arate porunca împărătească. Deci în ziua de 21 Mai, praznicul marelui Constantin, s’au adunat toţi împreună Cu dorianul în biserica mitropoliei, cu hramul acestui sfânt şi, dupăce au ieşit din biserică, s’au urcat în chilia mitropolitului. Atunci acest bun arhiereu a scos masca făţărniciei şi dând în vileag-cele tăinuite până atunci, şi-a vărsat veninul ascuns şi a început să aţâţe poporul şi Supt pedeapsa de blestem nedezlegat să-l constrângă să meargă cu toţii la capugi-başa şi să se plângă. Nu s’a mulţumit cu aceasta, ci ca să aţâţe şi mai mult norodul j şi să aprinză focul turburării şi răzvră- 1086 tirii, porunceşte la curte să se tragă clopotul, supt cuvânt ca să audă aceia cari n’au fost de faţă la mitropolie şi să alerge la zisul capugi-başa, ai cărui ciohodari pe de altă parte cutreierând străzile n’au lipsit de a sili chiar cu bătaia pe trecători ca să meargă şi fără voia lor; astfel că de frică mulţi s’au văzut siliţi să facă mărturisiri falşe înaintea lui capugi-başa, spunând că toată ţara a trimis pe suszisul Ştefanache cu arzmahzarul la împărat. Deasemenea şi Barbu Văcărescu, mare ban, şi fratele său Ştefan, mare logofăt, precum şi alţii împreună cu dânşii, deşi erau boieri credincioşi şi ţineau partea domnului, văzând mânia mulţimii, de frică au fost siliţi şi ei să împărtăşească părerea mulţimii. însă toţi îndeobşte cu voce tare încredinţau că de www.dacoromanica.ro 84 domnul nostru sântem pe deplin mulţumiţi şi se plângeau numai de Iordache hatmanul şi mai ales de Nicolache Roseti, din pricină că era tânăr, agiamiu şi cam aprig la mânie. Mult însă învinuiau pe aga Dimitraşcu Balasache, cumcă era obraznic şi neruşinat şi a atins cinstea multor boieri fără ca domnul să cunoască faptele lui, astfel că toţi îndeobşte îl urau. Aşadar capugi-başa, dupăce a trimis pe tatar-agasi la devlet cu scrisori de răspuns, s’a întors iarăş la Iaşi, iar împărăţia deşi a înţeles bine că toată această tur-burare şi plângere se pusese la cale prin aţâţările duşmanilor, şi nici nu se îndoia de nevinovăţia domnului Matei vodă, | totuş vrând să arate că cârmuieşte trebile dupăcum 1087 cere folosul obştei şi că împăciueşte şi întocmeşte neorân-duielile, a găsit cu cale să facă o îndoită permutare a domniilor, precum s’a întâmplat şi altădată de mai multe ori, şi să mute pe Matei vodă din Ţara Românească în Moldova iar pe Constantin vodă Racoviţă din Moldova în Ţara Românească, numind ca schemni-agasi pentru amândoi domnii pe zisul capugi-başa; iar pe de altă parte a arătat că pedepseşte cu surghiunul nu numai pe cei pârîţi ci şi pe pârîtori. A surghiunit dar pe Iordache hatmanul la Tenedos şi pe Nicolache Roseti la Hios, dar a mai surghiunit în acelaş timp şi pe Ştefanache, care s’a dus cu arzmah-zarul şi pe alţi câţiva împreună cu el, precum şi pe Constantin Dudescu, despre care am vorbit mai sus, împreună cu fiul său Nicolache şi cu jupânesele lor. Pe lângă aceştia împărăţia a mai surghiunit şi pe Stavrache chirurgul împreună cu fiul său Iordache spătarul, pe cari, deşi se aflau in slujba lui Constantin vodă Racoviţă, împărăţia i-a bănuit şi pe ei ca aţâţători ascunşi ai turburărilor din Ţara Românească. Surghiunul însă a fost de scurtă durată, fiindcă după două luni suszişii surghiuniţi toţi împreună şi-au căpătat libertatea. j*. Suszisul Iordache spătarul, fiul lui Stavrache, se afla la Iaşi lângă Constantin vodă Racoviţă când s’a hotărît surghiunul lui. Indatăce a sosit un tatar-agasi al vezirului cu ferman către capugi-başa Hagi Mustafa aga — care se afla acolo ca mumbaşir pentru izgonirea răufăcătorilor — ca www.dacoromanica.ro 85 să-l prinză şi să-l predea în mâinile lui tatar-agasi, zisul capugi-başa a trimes un ciohodar şi l-a chemat să vie la dânsul. El însă, nu ştiu cum, prinzând de veste a fugit în acelaş moment din faţa ciohodarului. | Capugi-başa a făcut 1088 mare turburare, deasemenea şi Constantin vodă, căutând în tot oraşul Iaşilor, chiar şi în casele marilor boieri, şi au mai trimes oameni pela toate drumurile ca să-l prindă; el însă însoţit de câţiva Tătari a trecut Prutul şi a fugit în Bugiac. Mai pe urmă aflând că a sosit un al doilea ferman mai straşnic către acelaş capugi-başa şi către Constantin vodă ca negreşit să-l găsească şi să-l trimeată, s’a gândit dintre cele două rele să prefere cu supunere pe cel mai mic decât să rămână vinovat de crima mai mare a nesupunerii. Aşadar întorcându-se s’a dus la Constantinopol şi supunându-se poruncii împărăteşti a fost surghiunit şi dânsul, dar după puţin timp a fost pus în libertate împreună cu ceilalţi. Deci dupăce capuchehaielele ambilor domni au îmbrăcat caftanele de mutare şi li s’au trimis fermanurile, domnii s’au pregătit şi au pornit din amândouă părţile. Dar aci nu trebue să trecem supt tăcere ceeace s’a întâmplat cu mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei. A doua zi după turbu-rarea norodului pe care el o pusese la cale în ziua de Sf. Constantin, ca prin minune, a început să cadă în nebunie, fiindcă Dumnezeul răzbunărilor, care pedepseşte curând pe sperjuri şi pe aceia cari fac jurăminte mincinoase, precum am văzut-o foarte des, n’a întârziat să-l pedepsească şi pe el pentru jurămintele mincinoase ce le făcuse, chiar fără ca dânsul să fie silit de nimeni să jure, el care trebuia să se ocupe numai de trebile păstoriei şi să îngrijească de folosul sufletesc al turmei sale şi de îndreptarea clerului, şi să se silească să potolească scandalurile | ce s’ar pricinui de alţii. 1089 Aşadar nebunia lui crescând din zi în zi a ajuns la cel mai mare grad, când în sfârşit a murit în chip nenorocit fără să-şi mai vină în fire până în ultimul moment, şi aceasta nu mai târziu decât tocmai în ziua când a pornit Matei vodă din Bucureşti. www.dacoromanica.ro D. Russo Emendaţiuni la unii autori greci şi români. www.dacoromanica.ro 89 Emendatiuni la unii autori greci şi români. Textele vechi cari ni s’au transmis în manuscrise, fiind desfigurate de desele copieri şi prelucrări, şi amplificate sau ciuntite de interpolări şi prescurtări stângace, au nevoie de purificare şi emendare pentru a se apropia cât mai mult de forma în care au ieşit din mâinile autorilor. Editorul unui text păstrat în mai multe manuscrise are datoria să aleagă din tradiţie lectura pe care o crede autentică, iar în caz când găseşte că nicio lectură nu provine dela autor, adică când se află înaintea unei coruptele vădite, e dator să procedeze la emendare. Se înţelege însă că un om, fie cât de înzestrat, nu poate, chiar dacă constată coruptelele, să nimerească totdeauna lectura autentică sau să propue emendarea cuvenită, aşa încât alături de editor e nevoie ca să conlucreze mulţi cercetători, şi numai aşa s’ar putea ajunge la o purificare a textelor desfigurate de copişti. Fiecare cercetător vede cu alţi ochi, are o deosebită perspicacitate în a descoperi coruptele, unul în fraze ciuntite prin omisiuni, altul in împreunări greşite de cuvinte, sau în numele proprii schimonosite etc.; unii găsesc cu mare înlesnire greşelile de gramatică, pecând alţii au un deosebit talent pentru a descoperi interpolări sau omisiuni. Ce roade minunate dă conlucrarea mai multor cercetători pentru emendarea textelor, ne arată ediţiile clasicilor greci şi latini. Când compară cineva o editio princeps a unui autor grec sau latin cu ultima lui ediţie, rămâne uimit de coruptelele pe cari primul editor le-a lăsat în text fără măcar să le bănuească. Pe baza experienţei căpătate în emendarea clasicilor greci şi latini s’a început în timpul din urmă şi restituirea www.dacoromanica.ro 90 textelor medievale şi moderne. Pentru emendarea textelor vechi româneşti nu s’a făcut nimic, sau aproape nimic, până acum. Şi cu drept cuvânt. Când ediţiile erau făcute fără aparat critic şi manuscrisele erau utilizate în modul cel mai arbitrar, când editorul siluia manuscrisele să spue nu ceeace era într’însele, ci ceeace doria el, se înţelege că niciun cercetător serios nu îndrăznia să propue emendaţiuni şi să restitue pasagiile vădit corupte sau neinteligibile fără să aibă înaintea lui întreaga tradiţie a manuscriselor. Neajunsul ediţiilor vechi a venit să-l îndrepte Comisia istorică a României publicând monumentele istorice şi literare în ediţiuni critice. Pe baza acestor ediţii orce cercetător poate să con-tribue cu perspicacitatea lui la restabilirea unui pasagiu corupt, la lămurirea unei expresiuni obscure, sau la indicarea interpolaţiunilor sau a coruptelelor. Şi astfel se deschide un câmp larg şi virgin pentru purificarea textelor vechi româneşti. în străinătate sânt anume reviste unde se publică emendaţiuni *, cari de multe ori probează o perspicacitate cu adevărat genială. Dar nu trebue să se uite ca emendarea textelor medievale e o întreprindere mult mai grea decât îndreptarea unui autor clasic, grec sau latin. Cu cât un autor e superior, cu atât e mai lesne de emendat. în special emendaţiunjle sânt greu de nimerit la textele bizantine sau neogreceşti, precum şi la textele vechi româneşti. Când la un autor clasic găseşti că fraza nu merge lin, că nu e logică, eşti aproape sigur că la mijloc trebue să fie o coruptelă; un manuscris mai bun, descoperit posterior, confirmă bănuiala. Nu tot aşa se înţâmplă şi cu textele scrise în greaca vulgară sau cu cronicarii români, la cari stângăcia în expresie, ba chiar incoherenţa, e ceva obişnuit. Pentru acest motiv când edităm asemenea texte, trebue să fim foarte conservatori; când întâlnim greşeli şi incoherenţe, nu trebue numaidecât să introducem în text îndreptările noastre azardate, nici să încercăm să curăţim orce pete stilistice sau excrescenţe para- 1 Articolele cu emendaţiuni la textele noastre vechi şi mai ales la ediţiile critice ale Comisiei se primesc cu plăcere şi se publică In Buletinul Comisiei istorice a României. /. Bogdan. www.dacoromanica.ro 91 sitşre ale letopiseţelor» de f^ică să nu îndreptăm pe însuş autprul sau să pu tăiem din carne vie. Cipe editează sau propune emendaţii lş, un text, nu trebpe să uite că o incoherenţă, 'o greşală, un nonsens adeseori, nu se datoreşte autorului, ci copistului spu traducătorului, dar fiindcă cultura autorului de multe ori np e mai presus decât a copistului sau a traducătorului, nu ştii cui să o atribui şi nu ştii dacă trebue să procedezi Ja emepdare. Se înţelege însă că conseryatizmul nostrp iarăş nu trebpe împins prea departe. Greutăţile pe cari le întâmpinăm pentru stabilirea textului în cazurile când ayem înaintea noastră mai multe yariante, sânt foarte serioase, totuş cipe studiază cu băgare de seamă limba textului precum Şi monumentele literare contimporane, cine îşi dă seama de cultura şi de mentalitatea autorului şi se identifică, cş. să zic aşa, cu el, poate să deosebească ce se datoreşte autorului şi ce provine dela copist. îp orce caz numai greşelile copiştilor şi interpolările sigure ţrebuesc îndreptate şi înlăturate, respectându-se cu sfinţenie greşelile autorilor, fie ele incoherenţe, ţie greşeli de fond sau de formă. în ceeace urmează voi încerca să propun câteva emen-datiuni la cronica atribuită lui Dubău şi la o poemă publicată de Sp. P. Lambros în N£oţ 'EXXiyrouvnumv 11 (1914) p. 417-419 supt titlul: ?t«xoi eiţ ’luHjvvrjv TTdTpov, (3oe66bav MoXbaSioţ (Versuri către Ioan Petru, domn al Moldovei). Şi mai întâi observ că acest titlu, dat de editor, nu se potriveşte cu conţinutul poemei şi nu înţeleg de ce s’a lăsat la o parţe ţitlul aflat în manuscris: Xti'xoi eiţ tov âvnpoTaTov xal €ut€V€ u v o p a i în loc de 5 u v a p a i revine deja în secolul al doilea înainte de Hristos (vezi Gr. N. Hatzidakis, Einleitung in die neugriechische Grammatik p. 59 şi Karl Dieterich, Untersuchungen zur Geschichte der griechischen Sprache p. 222) şi ne întâmpină la flecare pas în monumentele limbii vulgare; vezi de pildă Pseudo-Dorotei ibid. p. 448 şi D. Russo, Cronica Ghicu-leştilor p. 38. în v. 11 manuscrisul are: Td dpZia oîv ipeuTiica koî pfiv t6 ttictto9îTai, ceeace Lambros restitue în Td dpZia eîve ipeuTiKa koî pfivTo iri(TTu>0fiTe. Cred că nu e nevoie să schimbăm tradiţia. în loc de eîve trebue păstrată forma eli-dată eîv’ aflată în manuscris, căci dpZia poate fi socotit cu trei sau cu două silabe, după împrejurări. Vezi de pildă v. 13: KOj.i|idTia socotit ca având 3 silabe, pecând d\fi0eiav din www.dacoromanica.ro 93 versul 55 are 4 silabe. Eîv# înaintea unei consoane e de o întrebuinţare panelenică. Dau un pasagiu din poema lui Gheorghe Etolos, adresată lui Mihai Cantacuzino Şeitanoglu, text contimporan cu al nostru: tu o uj aiv. E sigur că autorul a scris ou în amândouă cazurile, dupăcum au textele neogreceşti, scrise în limba populară, şi dupăcum se întrebuinţează şi în limba vorbită astăzi. Editorul textelor greceşti vulgare nu trebue să uite niciun moment că formele tradiţiei cari prezintă o deosebire (nu numai pentru ochi ci şi) pentru ureche, trebuesc păstrate, afară se înţelege de greşelile evidente ale copiştilor. în cazul de faţă editorul Lambros introducând în text formele mai literare în locul celor populare aflate în manuscris, a îndreptat pe autorul însuş. www.dacoromanica.ro •94 Aceeaş observaţie trebue făcută şi în ceeace priveşte îndreptarea versurilor la cari prisoseşte câte una saU mai multe silabe. Când sântem siguri că tradiţia nu e autentică, şi printr’o emendaţie, care ar explica în mod vădit geneza greşelii metrice, putem să restituim versul, ne e permis să procedăm la îndreptare, altfel trebue să respectăm greşelile metrice, dacă ele provin dela autor. în versurile 32 Kal tov au&evTti [tou] ttouAetpev dbq cpp6vi|ioţ 6ttou ’ve şi 34 Tnîiţ tov auBâvrri [tou] âbouAetpev Kal Kd0eTai ffKapvi tou editorul Lambros înlătură cu semnul atetezei cuvântul tou, fiindcă găseşte că amândouă versurile sânt hipermetre. în acelaş mod procedează şi în Poema lui Gheorghe Etolos, Nâoţ 'EUrivo(ivri(iujv 9 (1912) p. 263, unde din versul 57: aOBâvniv vd ere Aâyouaiv [ol] KujvotavTivoiroXîTai înlătură articolul oi. Dar în cele dintâi două cazuri, dacă eliminăm tou, atunci t6v aâo^vniv însemnează pe sultan, pe suveranul prin excelenţă, iar în al treilea caz subiectul KuJvcrravTivoTroAîTai cere neapărat articolul oL Prin urmare greşala metrică provine desigur dela autor şi îndreptarea n’are rost. Precum am spus mai sus, autorii fără cultură şi fără talent sânt capabili de orce greşală, şi nu trebue să aruncăm în spinarea copiştilor imperfecţiunile pe cari, judecând după întreaga operă, găsim că le pot comite autorii înşişi. Pentru întărirea celor spuse cu privire la greşelile de versificaţie dau câteva versuri dintr’o poemă a lui Ioachim din Cipru (manuscrisul Acad. Rom. No. 37): To TTctTep vocTTpe vă dinu peffa v 12 (1915) p. 115-116) vorbeşte iarăş de verbul dTrapTuUuj, îi precizează sensul, aduce o mărturie dintr’un •codex atonit şi arată că acest cuvânt se află trecut în Dicţionarul lui J. Lownders, A modern Greek and English Lexicum, Corfu 1837. Cu privire latrenosulpe care Lambros l-a publicat ca inedit şi l-a atribuit lui Sinadinos am de observat că această plângere se publicase până la ediţia lui Lambros de vreo .zece ori cel puţin şi nu e opera lui Sinadinos ci a lui Matei ■al Mirelor, căci face parte din ‘loropîa xu)v icaxât xf|v Otirrpo-GXaxfav xeXeaGdvxmv (Istoria celor întâmplate în Ţara Românească) a zisului Matei; v. ediţia Legrand, în Bibliothăque www.dacoromanica.ro 96 grecque vulgaire 2 p. 313—328 1. Dacă Lambros ar fl recurs la Matei al Mirelor, ar fl constatat că cuvântul în chestiune revine exact dTrdpYianeq (icai TiOpa pâţ dTrapYiaaeg eig ftdGoţ dmuXeîaţ, ed. Legrand p. 321, v. 2556), prin urmare forma âirapicures, aflată în manuscrisul utilizat de Lambros,fiind vădit o greşală de copist, trebue înlocuită cu forma dtrdp- Tiaueţ. , ’ATrapYidZw dealtfel nu e aşa de rar cum îl crede Lambros, căci revine destul de des în monumentele literare neogreceşti, scrise în limba vulgară, şi se află nu numai în Dicţionarul lui Lownders. Iată câteva mărturii: ’AîrdpYioua t6 cpXdpTroupo (am părăsit steagul) Hurmuzaki, Documente voi. 14, ed. N. Iorga, p. 102 (scrisoare din anul 1595). ’AtrdpYiaae tov papaidXov tou KdpTrou koî YKevepdXriv Kovre ZTdpipîrep p£ n’iv ireîoupav eiţ Tf|v iTpuYoviav (a lăsat pe feldma-reşalul şi generalul conte Staremberg cu pedestrime în Stri-gonia), ’AXr|6e<7Tcmi cruvdGpoKTiţ tujv âcpr]pepibuuv Trjţ Miroubag, manuscrisul Acad. Rom. 495 p. 6; în acest manuscris cuvântul revine des, cp. de pildă p. 9. 11 etc. Cuvântul dTrapYidZw e trecut şi în alte dicţionare greceşti mai vechi, nu numai la Lownders, v. de pildă Bevroni AeSixov Tpi'YXuj(rţ 'EXXrivopvi'inuuv 6 (1909) p. 496-7 am arătat cum Sina-dinos a prescurtat textul lui Matei al Mirelor; trebue Insă să adaog că Sinadinos care trăia In Seres, de frica cârmuirii, a omis tocmai versurile cari erau Îndreptate contra Turcilor, contra profetului Mo-hamet, sau In cari se exprima nădejdea că cu timpul Constantinopolul va fi cucerit iarăş de creştini. De pildă, după versul 58 din ediţia lui Lambros, N&ţ‘EMtivopvfiptuv 5 (1908) p.252, s’au omis două versuri, 2419-20 din ed. Legrand: âXipovov ! £flvr|K€ (f| 'Afiot Zo www.dacoromanica.ro 1664, când kemţii au câştigat străliiCitd victorie dela St. Gotthard. El puteâ deci tot aşa de bine în 1674, ca şi după Î686, ăă vdrbească despre tăria şi tocmeală oştilor nemţeşti. 8. «îşi âminteşte o călătorie â Şa în Podoliâ pe la «Vcio-taşnoe» peStd Nipru, călătorie făcută de sigur pe Vcernea exilului din 1684-87». Când se ştie că Mirort Costin şi-â fâctit studiile în Polonia şi că într'Un singur ah (1678) ă fost trimis acolo in solie de două ori, nu Văd ce ar puteâ îndreptăţi aflrmareâ că numâi în ânii 1684-87 ar fi âvut ldc călătoria. Precizarea pe care o face d-1 lorga ar constitui îh adevăr lin element sigiir de datare, dacă ar fi dovedită. Aşa cum Se prezintă însă, este o simplă ipoteză, sprijinită chiar de faptul pe care voeşte Să-l stabilească. Ca să poâtă Cineva afirmă că mergerea cronicarului pe lâ Vciorăşnoe, de care el vorbeşte în cartea De neamul Moldovenilor, a âvut loc îh anii 1684-87, trebue în mod prealabil să admită că âceastă scriere a fost alcătuită după 1687. Şi tocmai aceasta trebue dovedit. 9. «Dragomanul Panaiotachi «răposatul» a murit la 1672». Faptul că Panaiotachi eră mort pe timpbl când cronicarul scriâ De neamul Moldovenilor nu Sprijineşte mai puţin teza că el ar fi âlcătuit-o în 1674, decât pe aceeâ că ar fi scris-o după 1686. Diîi această câuza d-1 lorga revine în re-censie asupra acestui argument cu o nouă accehtuare: «De Panaiotachi Nikusios (f 2 Octomvrie 1673) nu âe puteâ spune decât mult după moarte: «vestitpe vremeaIliila împărăţie». Dacă poate fi e&âct că numai mult timp după ce Nikusios murise s’ar fi spus despre el «vestit pe vrehiea lui la împărăţie», cutoatecă expresia «pe vremea lui» ar pUteâ aveâ şi sensul de «cât a trăit», «cât a fost îh viaţă», nu este mai puţih adevărat că epitetul de «răposatul# se dă cuiva numai scurt timp după moarte. Chestiunea dacă Mibon Costih scriâ după un an ori după 15 dela moartea fostului dragoman nu poate fi rezolvată pe tettieiul unor expresii atât dâ puţin precise. 10. «Se spUne că 0 piatră a fost adusă la domnia lui Duca vodă, care trebuie să fie ultima, dacă nu vrea cineva să puie redacţia cărţii între 1672 şi 1679». Presupunând câ pasajul din ediţia Kogătniceanu, în care www.dacoromanica.ro 131 se Vorbeşte de domnia Ducăi vodă, ar fi autentic, observ că nimic nu ne sileşte sa admitem că domnia lui Duca, în care inscripţia a fost adusă la Iaşi, trebuie să fie ultimă (1678-1683); ea poate tot aşa de bine să fie prima (1066) ori a două (1669-1072). Ca să fim îndreptăţiţi a afirmă căarputeă fl şi ultima (nu că este), ar trebui să fim siguri că cronicarul scriâ după această domnie, adică să admitem ca dovedit tocmai ceeace vrem să dovedim. Discuţia este însă zadarnică. Inscripţia a fost adusă, cum am arătat, nu sub Gheorghe Duca, ci sub fiul său Constantin, la 1703. 11. «In fine, că eră autorul în Moldova dovedesc fraze ca acestea: «Aici pe la noi ce erni sânt... Vara năduşeli nu sânt ca aici la noi, ci călduri cuvioase, puţin primăvara, cum este la noi la Mai, la Iunie». Faptul, arătat şi de mine (p. XLI), că lucrarea a fost scrisă în Moldova, nu constitue niciun fel de indicaţiune dacă autorul a redactat-o în 1674—75 ori după 1686. Acestea sunt argumentele aduse de d-1 Iorga în Istoria literaturii române (II, p. 594, n. 1) şi invocate acum în susţinerea părerii că Miron Costin a scris cartea De neamul Moldovenilor după întoarcerea sa din Polonia. Nici unul din ele nu sprijineşte în chip lămurit teza în favoarea căreia sunt aduse, şi nici nu contrazice pe aceea susţinută de mine. Identificarea «cărţii dintâi» cu «începătura» Letopiseţului dela Romani, aşa cum am propus eu, se impune deci ca solu-ţiunea care întruneşte cea mai mare probabilitate. D-1 Iorga îşi încheie recensia cu următoarele observări de detaliu: «pavăţă pentru pavăză la p. 7 şi aiurea mi se pare dubios. Cavaţie=Covacciocius e Kovacsocsy (unul, Wolfgang, cancelariu ardelean în epoca lui Mihai Viteazul). La p. 47 nu poate fl «Turcii, de pre locul lor Turhistan, de pre capul lor cel dintâi: Osmangic, Otoman, Osmanlâi» (Osmangic ar fi un loc; Otoman n’a fost niciodată numele lui Osman), ci, ca în alte ediţii: Turcii etc., Osmangii, Otomani, Osmanlâi». La p. 51 «Agghel» nu trebuie cetit: Anghel»? Pavăţă nu numai că nu e o formă dubioasă, dar, după cât ştiu, e forma cea mai des întrebuinţată în textele vechi (vezi Cronica lui Moxa şi Lexiconul slavo-românesc al lui www.dacoromanica.ro 132 Mardarie Cozianul). Identificarea lui Cavaţie cu Kovacsocsy rămâne tot ipotetică, ca şi aceia propusă de mine (Kovachich, KovaCft), câtă vreme nu se ştie cine a fost acest scriitor şi nu i se cunoaşte scrierea citată de Toppeltin. Recunosc că lectura din ediţiile anterioare relativă la numele Turcilor este mai clară decât aceea din ediţia mea; cum însă ea nu se găseşte în tradiţie, ci este, cum presupun, o emendaţie a lui Kogălniceanu, nu m’am crezut în drept s’o primesc, păstrând lectura din manuscripte. Agghel nu trebue citit Anghel ci A. (=Aulus) Gellius (Agellius), cum am arătat la indice, p. 56. www.dacoromanica.ro C. Giurescu Pseudo-cronicari I Enache Kogălniceanu. www.dacoromanica.ro Pseudo-cronicari 1 Enache Kogălniceanu. „Colecţia mea t* avea încă multe lipsuri, multe facturi rău citate, multe daturi nepotrivite; dar îndreptarea acestora este treaba pri a istoricilor ce voţ întrebuinţa-o, ori a criticilor ce vor lămuri-o*. I. Kogălniceanu, Letopiseţe* I, p. m-iv. Până în 1845, când după o muncă de pesţe 10 ani, consacrată adunării şi studierii manuscriptelor, M. Kogălniceanu dădea la tipar Letopiseţele *, el nu ştia încă cine scrisese Cronica Moldovei, care continua pe acea traduşă în greceşte de Amiţ’as (1733-1774), In lămuririle pe cari le ţlă în fruntea extraselor din cronici, publicate în acelaş an în traducere frapceză sub titlul: „Fragments tires des chropiqueş mol-daves et valaques pour servir â l’histoire de Pierre-le-grand, Charles XII, Stanislas Leszczynski, Dâmfctre Cantimir et Constantin Brancovan" (Iaşi 1845, 2 voi,), el se întreba dacă această cronică era opera aceluiaş autor, care scrisese şi pe 1 1 «II m’a fallu plus de diz ans de peines et de ppupsps ppurpar-yepif ă Ies r6unir tous, 4 Ies comparer, & corriger Ies fautes npmbreuses qui s’y sent glissâes par l’ignnrance des cppistes, et pap cens6quent â rdtablif autanţ qup ppssiblp le texte dans sa premifere puretA Au-jeurd’hui le travail, souvent interrpmpu par Ies snucis et Ies orages qu’a essayâş ţna jeupesse, est achevâ et d6jâ spus presse; et sţ Dieu m’ac-corde quelques meis d’une tranquillitâ que je n’ai presque jamais gputee, j’esp^re que tpute la cpllectinn des chrnniqueurs moldaves sera publice avant la fin de celte annee» (Fragmente tir6s des chroniques meldaves et valaques, 1845, I, p. XV). www.dacoromanica.ro 136 cea dintâi, ori a altuia1. Cu toate acestea peste câteva luni, când apărea volumul al IlI-lea al Letopiseţelor (1846), cronica era publicată sub numele lui Enache Kogălniceanu, cu arătarea că o scrisese în Constantinopol ca fost vătav de aprozi2. Asupra motivelor cari îl determinaseră să o atribue strămoşului său, editorul nu dădea atunci nici o lămurire. Dar într’o notă la biografia cronicarului, apărută în 1852 împreună cu biografiile celorlalţi cronicari la începutul volumului I8, el spunea următoarele: „Cronica lui Enachi Kogălniceanu fiind rătăcită din familie şi negăsind-o decât la sfârşitul de 1845, când mi s’au dat de d-lui comisul Ioan Beldiman, ce şi d-lui o avea dela arhimandritul Ioasaf Voi-nescu dela mănăstirea Frumoasa, la care se lăsase de moşul mieu Gheorghie Kogălniceanu, aceasta este pricina că n’am putut-o pomeni supt adevăratul nume a autorului ei în no-tijiea francesă asupra Letopisetilor româneşti pusă în capul scrierii mele Fragments tirăs des chroniques moldaves e't valaques"4. Din această notă reeşia că descoperirea autorului se datora aflării manuscriptului lui Enache Kogălniceanu. Faptul că nu se producea nici o dovadă în sprijinul paternităţii acestuia, însemna că ea rezulta în mod clar din manuscriptul său, fără a mai fi nevoie să se stărue asupră-i. Cronica publicată cuprindea în adevăr două pasaje cari întăreau această credinţă. Enache Kogălniceanu vorbeşte într’un loc despre sine într’un chip care arată lămurit că el este autorul povestirii: „Şi înştiinţându-se domnul dela mine * * 1 „Le chroniqueur anonyme, dont nous avons parlă, a trăită I’his-toire de Moldavie jusqu’â I’annăe 1730; c’est aussi jusqu’â cette ăpoque qu’elle a 6t6 traduite ea grec par Amiras; ea roumaia elle a ătă pourtaut continuăe jusqu’aux congrbs de Focssaai et de Bucarest ea 1773, est-ce par le mâine auteur, est-ce par ua autre, c’est ce qu’oa ae saurait pră-ciser. Ce qui est certaia, c’est que c’est la derniăre chroaique que aous ayoas“ (Fragments, I, p. XII). * Letopiseţul domnilor Moldovii de la domniea Întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat Voevod, scris in Ţarigrad de Enachi Kogălniceanu biv vatav de aprozi. 1733-1774 (Letopiseţe1 m, 189-286). * Notiţie biografică a cronicarilor Moldaviei, in Letopiseţe 1 I, p. IX şi urm. * Letopiseţe1 I, p. XXIV, n. 2. www.dacoromanica.ro 137 Enachi Kogâlniceanul, ce eram comis al doile atunce, cum că un frate a lui Păladi, anume Constantin, este la casa lui în ţinutul Vasluiului, au trimis de l-au chiemat la Iaşi“x. Se mai afla apoi în manuscript şi o autobiografie a sa destul de întinsă2. Era de ajuns, pentru ca să se înlăture orice umbră de îndoială că atribuirea făcută nu ar fi fost îndreptăţită. De atunci încoace Enache Kogălniceanu a fost considerat ca autorul necontestat al cronicii *. Să facem însă abstracţie de afirmarea editorului şi să ne mărginim la dovezile pe cari ni le furnizează cronica. Valoarea lor este cu totul neegală. Autobiografia nu probează nimic cu privire la autor. Ea constitue o simplă interpolare la cronica tradusă de Amiras. Ajungând cu transcrierea ei la evenimentele din anul 1730, Enache Kogălniceanu întrerupe copierea, ca să arate că s’a născut în acest an şi să-şi povestească o parte din viaţa sa. Interpolarea aceasta nu desleagă câtuş de puţin întrebarea dacă el a scris cronica următoare ca autor, ori a copiat-o numai ca şi pe cea precedentă. Hotărâtor în această privinţă este numai pasajul în care spune că înştiinţase pe domn despre locul unde se găsea fratele lui Palade. Decât şi aici avem o nedumerire. In cronică mai sunt şi alte pasaje relative la dânsul, dar în nici unul nu mai vorbeşte la persoana întâia, ci la a treia!4 De ce nu apare şi în acestea ca povestitor? Căutând să verific dacă în textul tipărit nu s’a strecurat cumva vreo eroare, am constatat cu surprindere că tocmai pasajul în care Enache Kogălniceanu vorbeşte direct nu există în această formă în manuscriptul său. Textul exact este următorul: «Şi înştiinţându-să domnul din Enachi Kogălnician, ce era vtori comis atunce, cumcă un * 8 1 Letopiseţe 1 III, p. 230. 9 Ibidem, III, p. 168 □. 8 Asupra iui vezi N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul XVIII, voi. I, 471, 481-489; II, 84, 88. Documente privitoare la el s’au publicat în Uricarul, XII, 314-17; N. Iorga, Studii şi Documente, VI, 107, 557; XVI, 365-367; XXI, 255-8. Alte documente vezi la Academia Română pach. 86 d. 158, pach. 76 d. 131, pach. 114 d. 69, pach. 130 d. 253, pach. 136 d. 166, pach. 152 d. 167; Ms 1174 f» 9, Ms 3680 f 20-21, 25. Vezi şi mai departe p. 155 şi p. 156 n. 4. * Letopiseţe 1 III, p. 237-238. www.dacoromanica.ro 138 frate a lui Păladi, anume Coştandin, eşti la casa lui în ţânutul Vasluiului, au trimes de l-au chemat la Iaşi» *. Vedem deci ca şi aici se vorbeşte despre el tot la persoana a treia. In ediţia sa, M. Kogălniceanu a schimbat pe din în dela mine şi pe era In eram2- Modificările erau în aparenţa cu totul neînsemnate. Dar prin ele se creia în favoarea lui Enache Kogălni-ceanu o dovadă decisivă, în fata căreia nimeni nu se putea îndoi că el n’ar fi autorul cronicii. Această unică dovadă lipsind, chestiunea paternităţii cronicii nu mai apare aşa de clară, cum o înfăţişase editorul ei. O mărturie directă în sensul afirmărilor sale cronica nu cuprinde. In urma acestor constatări o revizuire a chestiunii se impune. Trebue stabilit dacă din manuscriptul lui Enache Kogălniceanu rezultă în adevăr că el ar fi autorul cronicii. Manuscriptul fiind cunoscut, verificarea afirmării lui M. Kogălniceanu nu prezintă nici o greutate. Mai întâi este însă necfesar să ne ocupăm de ediţia sa şi de raportul ei cu manuscriptele după care a fost făcută. Prin clarificarea acestei chestiuni vom dobândi un punct de plecare sigur pentru cercetarea noastră. I Ediţia Kogălniceanu şi manuscriptele folosite. In afară de manuscriptul pe care-1 considera ca originalul cronicii, Kogălniceanu a mai folosit încă două: unul care se afla în «Biblioteca Academiei din Iaşi» şi un altul în posesiunea unui maior Ghiorghiu din Roman3. Dintre ele cunoaştem astăzi numai două: pe acela a lui Enache Kogălniceanu, care se găseşte în Biblioteca Academiei Române sub n° 62, şi pe cel din Biblioteca din Iaşi, aflat şi acum tot acolo sub n° 8; ce se va fi făcut cel de al treilea nu ştim. * 8 1 Ms 62 dela Academia Română, f° 131v. 8 Pentru alte modificări de asemenea natură făcute de M. Kogălniceanu vezi studiul mieu : Izvoadele lui Tudosie Dubău, Miron logofătul şi Vasile Demian, In Buletinul Comisiunei istorice a României, I, 1915, 203-204, şi nota 1. 8 Letopiseţe1 III, 330. www.dacoromanica.ro 139 Ms 62. Cuprinde 193 de foi scrise şi una albă la sfârşit. Nu are paginaţie originală. Este scris în întregime de Enache Kogălniceanu, care însă nu se iscăleşte nicăeri. Pe prima foaie se află următorul titlu: «Acest letopisăţ a domnilor di Moldova cari s’au început a să scrie di unde au lăsat alţi istorici, cari au vintu cu scrisu numai până la sfârşitul domnii lui Ştefăniţă Voevod, ficiorul lui Vasile Voevod, cari s’au săvârşit la Hotin. Iar noi începim cu scrisu istorii domnilor di la Istrate Dabija Voevod şi arătăm toţi domnii diarândul di atunce şi pă la al patrăle domnie a lui Costandin Voevod Mavrocordat, ficior lui Neculaiu Voevod Mavrocordat şi Exa-poritul, cari au săvârşit domniile cu a patrăle domnie, să-vârşindu-să şi Mărie sa în Iaşi în vremile oştirilor cu Rusăe, pe cari Dumnezău să pomeniască întru înpărăţăe ceriului, amin. Leat 7282». Manuscriptul cuprinde: 1) Cronica tradusă de Amiras (f® 2—98y), într’o redacţiune care se deosibeşte pe alocuri, mai ales în partea din urmă a domniei lui Grigore Ghica1, de cea publicată de Kogălni-ceanu. Deosebirile privesc în general forma, care e mai amplificată în această redacţiune. Deosebiri de fond sunt puţine. Singurele cari merită să fie semnalate sunt două mici interpolări, una privitoare la Alexandru Ghica dragomanul şi alta la mitropolitul Nichifora. La sfârşitul capitolului «Pentru su- 1 Letopiseţe» III, p. 155-169. 3 La pasajul: «iară din Matei Vodă este acest Grigorie Vodă, domnul Moldovei, nepot lui Grigorie Vodă, domnul Ţării Munteneşti» din ediţia Kogălniceanu (Letopiseţe* 3 III, 155, r. 40-42) se află tn Ms 62 următorul adaos: «iară din Matei Vodă este acest Gligorie Vodă, domnul Moldovei, avăndu şi frate, cari l-au chemat Alexandru, cari au stătut mari tărzăman a Porfăi Turceşti, şi după pace ce ş'au făcut cu înpărătiasa Muscalului Eli-saveta, Ir au tăet înpărăţăe Turcului tn Ţarigrad fără nici o vină, nepoţi lui Gligorie Vodă, domnul Ţării Româneşti» (Ms 62, f° 67r). Tot astfel în textul privitor la mitropolitul Nichifor din ediţia Kogălniceanu: «Acest mitropolit au fost mai nainte dascal la Grigorie Vodă şi el l-au făcut mitropolit; macar că eparhia lui Sidis era pustie de mult, numai fiind om foarte Înţelept şi adevărat, 11 avea domnul lângă sine» (Letopiseţe3 III, 17138.35), se află In Ms 62 două lămuriri nouă: «Acest mitropolit mai Innainte vreme încă fiind preutu la Morea au fostu căzut in robie la Turci cu toată casa lui, şi ducându-i robi in Ţarigradu i-au răscumpărat doamna lui Mihai, făcându-l dascal bezdelilor Mării sale, la cari rămâindu la Gligorie Vodă era iar dascal di’nvăţa bezdelile. Şi atunce l-au făcut şi mitropolit, macaru că eparhie lui Sidis eşti pustie di demult, numai fiindu www.dacoromanica.ro 140 punerea Tătarilor Nohai despre Grigorie Vodă» (Letopiseţe2 III, 173-174), Enache Kogălniceanu intercalează o parte din autobiografia sa, atât cât a încăput pe foaia 92 ocupată în întregime de ea (până la ridicarea lui la rangul de vătaf de aprozi în Martie 1756* 1), continuându-o apoi tocmai pe foaia 98, unde se termină capitolul «Suretul zapisului Tătarilor Nohai» (Letopiseţe2 III, 177-179), cam de pe la mijlocul primei pagini a foii înainte pe tot restul ei. Ultimul capitol al cronicii intitulat: «Aice am scris pentru cei nemulţămitori şi lacomi, cum îi tâmpină Dumnezeu şi păcatul lor» (Letopiseţe2 III, 179-180) lipseşte; în locul lui domnia lui Grigorie Ghica se sfârşeşte cu povestirea despre turnul pe care domnul îl făcuse deasupra porţii curţii domneşti2. 2) Urmează apoi în continuare directă, iară un titlu special şi fără vreun semn deosebitor, Cronica atribuită lui Enache Kogălniceanu (f° 98T—193). Textul diferă însă foarte mult de acela publicat în Letopiseţe. In ceea ce priveşte fondul există o singură deosebire mai însemnată. In manuscript lipseşte omu foarte tnvâţatu şi adevărat sfântu tl ave domnul lângă sine, cari mai pi urmă, la al doile domnie, după ducere mitropolitului Antonie cu Muscalii cându vinisă la Eşi, l-au făcut şi Moldovlahiei mitropolitul (f° 89v). 1 Letopiseţe1 III, 174 (r. 35... şi pe alţii). 3 Deoarece din ediţia Kogălniceanu (Letopiseţe1 III, 179-180 şi nota) nu se poate inţelege cum se sfârşeşte cronica tradusă de Amiras tn manuscriptul Iui Enache Kogălniceanu, reproduc aici acest sfârşit: «Acestu domnu Giigorie Vodă, după ce au făcut alte multe şi bune In pământul acesta a Moldovei, au mai făcut şi un turnu mari şi mai nant decât toate turnurile mănăstirilor diasupra porţii curţăi domneşti, puindu şi un clopot mari, făcându-i şi sasornicu di băte toate ciasurile zălii, di s’auze piste toată hora, şi mai gios di sasornicu făcu un loc inpregiuru turnului acoperitu cu fer albu, de şide mehterhaneao domnului di băte tn toate zăiiie chindie ce obicinuită, petrecând domnul cu viselii şi cu bucurii, cari nu cred că a fi mai petrecut alt domnu chivernisănd şi pe toţi pemintenii cu bună cârmuiri, cari era toţi mulţămiţi. Şi petrecându toată domnie cu libovu şi cu zăifeturi şi plinbări cu toată curte Mării sale, Ia cari Inplăndu Intr’aciastă domnie (alb) ani, s’au apucat de ş’au isprăvit domnie Ţărăi Româneşti. Şi aşa făcându-să schinbare Intre Giigorie Vodă, domnul Moldovii, şi Intre Costandin Vodă, feciorul lui Necuiu Vodă Mavrocordatu, domnul Ţărăi Româneşti, au stătut domnie di s’au gătit di toate cele trebuincioase di cale, aşteptându şi pe Skimni Agasi, ce era orânduit di la Inpărăţăe ca să e pe Giigorie Vodă din Moldova şi să-ducă să-l aşeză In scaunul Ţărăi Româneşti In Bucureşti. Şi aşe ple-cându după obiceiu l-au dus aşezându-I în scaunu» (Ms 62, f° 98). www.dacoromanica.ro 141 sfârşitul cronicii, care cuprinde povestirea evenimentelor din Ianuarie până în Iulie 1774, arătată în ediţia Kogălni-ceanu în paranteză (Letopiseţe® III, 268-69). Există şi o in-tervertire de capitole: lista patriarhilor se află nu în urma versurilor, ca la Kogălniceanu (III, 273), ci înaintea lor, îndată după lămuririle pe cari le dă autorul asupra chipului cum şi-a întocmit cronica (III, 270, între rândurile 2 şi 3). Deosebirile cele mai mari sunt însă în ceea ce priveşte forma povestirii. Spre a se vedea mai bine în ce consistă, reproduc din amândouă, punându-le faţă în faţă şi subliniind deosebirile, domnia întâia a lui Constantin Mavrocordat, cu care începe cronica, precum şi o parte din domnia a patra a aceluiaş domn, cu care se sfârşeşte. Ediţia Kogălniceanu, p. 197. Domnia întâi a lui Constantin , Mavrocordat-Vodă. Viind Constantin Vodă Ma-VTocordat, feciorul lui Necolai Vodă cel mai mare, cu domnia întâi a ţărei Moldovei, domn din Ţara Românească, i-an eşit toată boerimea înainte după obicein, alţii la Focşani, alţii la Bacău, alţii la Roman, iară caimacamii de laturea târgului despre Păcurari; împreunându-se toţi cu domnul, i-au priimit cu dragoste, Intrând cu mare alaiu şi cinste în Iaşi, mergând după obiceiu întâiu la Sfete Neculai de s’au închinat, apoi în curte, cetind fermanul de domnie nouă ce l-au miluit împărăţia, îmbrăcând ctj căftane pre boierii caimacami, dând cu tunurile şi zicând me-terhaneaoa ca la o domnie nouă. Iară a doua zi după obiceiu au început a da boierii, făcând pe fieştecare după rânduiala ce li se cădea. Redacţlunea din Ms lui Enache Kogălniceanu. Domnie lui Costandin Mavrocordat întâiu la Moldova. Viind Costandin Vodă Mavrocordat, ficiorul lui Necolaiu Vodă cel mai mari, cu domnie întăiu a ţărăi Moldovii, domn din Ţara Româniască, i-au eşit toată boerime înainte după obiceiu, alţăi la Focşani, alţăi la Bacău, alţăi la Roman, iar căimă-canii din lăture tărgului dispre Păcurari; înpreunându-se toţi cu domnul, i-au priimit şi domnul cu dragoste, intrând cu mare alaiu şi cinsti în Iaşi, mergând după obiceiu întăiu la Sfete Ne-culaiu di s’au închinat, apoi în curte, cetind fermanul de domnie noao ce l-au miluit înpă-răţăe, inbrăcându-l cu căftan, şi pe boierii caimacami, dând cu. tunurile şi zăcănd meterhaneao ca la o domnie noao. Iar a doao ză după obiceiu au început a da boeriile, făcând pe fieşte care după orânduiala ce li săcădeJieşticărue. www.dacoromanica.ro 142 In zilele acestui domn ce s’a fi lucrat nu ştim, că n’am găsit necăiurea scris, atâta ştim că s’au făcut un foc mare în Iaşi, înbfepând din Ârmenime, de lângă bisetica cea mare a lot, mergând focul spre mormânturile Turcilor, arzând mai giumătate de oraş, case multe neguţitoreşti şi tot târgul de sus, şi Sărăriea, şi câteva biserici; şi au ars şi mănăstirea Golia şi toate casele câte au fost în ograda mânăstirei. Pe acest domn nu-1 iubia ţara, căci era domn fără de noroc; tot scumpe erau toate, căci era secetă mare de nu s’au făcut pânele în doi pol ani ce au domnit. Şi neputându-se deprinde cu ţara Moldovei, fiind deprins în Ţara Românească de copil, au stătut capikehaelile ce avea la Poartă, căci cuprinsese toată boe-rimba Fanarului încă din zilele tătâne-său, lui Neculai Vodă, şi i-atl luat iară domniea Ţării Româneşti, făcând iarăş schimbare cd Grigori Yodă. Deci gătindu-se de toate cele trebuitoare unui domn, aşteptând şi pe Skimni-Agasi, ce era orânduit de la împărăţie ca să iee pe Constantin Vodă să-l ducă să-l aşeze în scaunul Ţării Româneşti, şi sosind şi Skimni-Agasi în Iaşi, s’au rădicat domnul cu toată curtea Măriei sale de au purces, petrecându-1 toţi boierii cei mari până la Şanta, cu tot alaiul şi steagurile Moldovei (Letop.8 III, p. 197). In zălile acestui domn ce s’au mai fi lucrat nu ştim; căci. n’am găsit nicăiuri scris; atâta ştim că s’au făcut un foc mare în Eşi, începând din Ârmenime, de lângă biserica ce mare a lor, mergând focul spre mormânturile Turcilor, arzând mai giumătate di oraş, case multe neguţitoreşti şi dughene multe şi tot târgul di sus, şi Sărărie şi biserici câteva; ş’au ars şi mănăstire Golăe şi toate casele ce să afla în ograda mănăstirii. Pe acest Costandin Vodă nu-1 iubie ţara, căci e un domn făr di năroc; tot scumpete era în toate, căci era mari săcilă di nu s’au pre făcut pâhile în 2 pol ani ce au domnit. Şi neputându-să diprin-de cu ţara Moldovii, fiind diprins în Ţara Româniască di copil, au stătut Capikihaelile ce ave la Poartă, căci cuprinsăsă toată boerime Fănariului încă din zălile tătăni-său lui Neculaiu Vodă, şi au luat iarăş domnie Ţărăi Româneşti, făcănd iarăş schin-bare cu Gligorie Vodă, domnul Ţărăi Româneşti. Deci gătin-du -să di toate celi trebuincioase, cari sânt trebuitoari unui domn, aşteptând şi pe Skimni-Agasi ce era orânduit dila Inpărăţie ca să e pe Costandin Vodă să-l ducă după obiceiu ca să-l aşeză în scaunul Ţărăi Româneşti; deci sosănd şi Şkimni-Agasi în Eşi, s’au rădicat şi domnul cu toată curte mării sale di au purces, petrecându-1 toată boerime ce mare pănă la Şanta, înpreună şi cu alţăi mai mici şi cu tot alaiu şi stiagurile ţărăi Moldovii (Ms 62, f° 98T-99). www.dacoromanica.ro 143 A patra dbmnis a lui Constantin Vodă Mavrocordat. ... Moscalii într’această iarnă se apucase să bată Benderul, şi, fiind o mulţime de oaste turcească într’însul, n’au putut să-l iee îndată, ci după multă întârziere despre toamnă, pe care l-au luat cu asalt şi cu mare moarte de îmbe părţile. S’au uitat să se pomenească că până a nu veni Moscalii a doua oară la Bender, de câtă robie şi risipă s’au făcut în bieţii creştini. Că la anii 1769 venind toamna Moscalii până la Bender, şi aprOpiindu-se iama, s’au întors înapoi. Şi Tătarii, văzând că s’au întors Moscalii, pe dată s’au pornit a prăda şi a robi, cât au stricat de istov marginea despre dânşii, Lăpuşna, Orheiul şi o bucată din Soroca. Zice că Tătarii ar fi dus toţi robii la hanul şi că după ce i-au cercetat şi i-au scris la izvod, să se fi aflat ca la 16000 de suflete, mari cu mici, şi că hanului de părere de bine îi cânta meterheneaoa. Şi sosind acolo la Căuşeni maziliea hanului, s’au împrăştiat Tătă-rimea care încotro au putut, cât îibpluse lumea de robi; căci în toată iama aceea au îmbiat Tătarii prădând şi răsipind marginea aceea, vânzând robul câte şapte, câte opt lei, de au împlut Ţârigradul şi tot Anadolul de nlhlţimea robilor, din Cari alţii aU murit, alţii s’au înecat; cei mai mulţi s’au turcit. Au răscumpărat şi creştinii pre mulţi, pre Cei carii nu priimiau ca să se turcească. După te s’au luat Benderul, Al patrăle doitinie a lui Costândid Vodă Mavrocordat în Moldova. 1769. .... Intr’această iarnă s’au apucat Muscalii de Benderiu, dar fiind mulţăme di oasti turciască nu putea ca să isprăvască Rusii nimică, gonindu-i în câteva rânduri di acolo. Iar hanul suindu-să până la Chişinău cu mulţăme di oşti tă-tărăşti, cari şezând hanul in Chişinău, Dovlet Ghereiu, au dat drumul oştilor di acole cale di 6 ciasuri, trii bejenie, oameni di Moldova, i-au călcat sărăcii şi i-au robit pe toţi; aducăndu-i pe toţi la hanul, au făcut căutări şi i-au scris. Zăcu că s’ar fi aflat 16000 di suflete, mari cu mici, cari hanul di părere di bini îi cănta meterheneao. Sco-bor&ndu-se di acole la Căuşani, tar acole viind mazâlie hanului, s’au răsipit toată Tătărăme, cari încotro au putut, înplându lume di robi, vânzându-i pe la corăbăe câte 7 lei, câte 8 lei, di au în-plut Ţarigradu şi tot Anadolul di mulţăme robilor, cari alţăi au murit, alţăi s’au înnecat; cei mai mulţi i-au turcit. Au răscumpărat şi creştinii pe mulţi, pe cei cari nu primie ca să să turcească. Iar şi la Bender după multă www.dacoromanica.ro 144 fiindcă trămisese Turcul corăbii de intrase la Sulina-Boaz, au pus şi Moscalii tot chipul de silinţă de le-au aTS corăbiile la Tulce-Calesi, făcând şi oareşcare năvală, de au trecut Buşii Dunărea dincolo. Acolo s’au făcut trei corposuri; nn corpos au rămas la Tulce de s’au bătut cu Turcii până ce de istov i-au stricat şi le-au luat şi cetatea cu toate cele ce au fost intrânsa, făcând şi un mare omoT în Turci. Iară alt corpos au lovit la Sacce, care se chiamă şi Obluciţă, şi lovindu-se acolo au făcut o mare răsipă în Turci, aprinzându-le şi hambarele şi tâTgul. Şi mai trecând şi alt corpos de oşti ruseşti, au rădicat tot norodul şi l-au trecut în astă parte. Iară celalt corpos s’au dus drept asupra urdiei, unde era vizirul; pe care văzându-i Turcii că merg asupra Babadagului, pe dată au şi rupt-o de fugă, asemine urmând şi vizirul lor. Şi le-au rămas pe loc toată ur-diea, tunurile, corturile, caza-nurile, carele şi alte calabalâcuri, tăind şi creştinii atât acolo cât şi la Saccea, şi toate acestea le-au trecut Moscalii dincoace de Dunăre. Iară vizirul fugind spre Ţarigrad cale de treizeci ciasuri, Moscalii încă trecând în ceea parte, au lăsat dincoace (în partea turciască) numai pietrele. întărzâeri ce au făcut Bufii, că nu să putea apropie, au făcut mari năvală asupra cetăţăi, fă-cându-sâ mari moarti dintra-măndoao părţăle, cu marimoarte şi Buşilor, au luat cetatea robind mii de Turci, găsănd multă averi a Turcilor acolo, găsănd atâta zahare şi tunuri fi gepha-neao fi altele multe bucate, rădicând toată Turcime di acolo, cu fi-mei, cu copii, di i-au dus pe toţi în lău(n)tru. După aciasta, fiindu-că tremesesă Turcul coTăbie di întrasă la Sulina-Boazu, adecă în Dunări, pus-au tot chipul di sălinţă Bufii di li-au aprins fi corăbiile aproapi la Dulce-Ca-lesă, făcând şi oaricari năvală, di au trecut fi Buşii Dunăre acolo. Cari di acolo s’au făcut 3 bulucuri: un buluc au rămas acole la Tulce, di s’au bătut cu Turcii până i-au mântuit, şi au luat şi cetatea cum au fost, cu toate ce au avut întrânsa, făcând şi multă moarti în Turci. Iar alt buluc au lovit la Saccie, cari îi zăc şi Obluciţă, băiându-să acole, făcând iar mari răsipă în Turci, arzând hanbarile fi hora. Trecând şi altă oaste rusască di au apucat tot nărodul di l-au trecut în cee parti. Iar ceelalt buluc au mers drept la urdie, unde era veziriul, cari văzând Turcii că vin la Babadag, îndată au început să fugă; cari săngur veziriul au început fuga şi toată urdie, rămâindu-le atâtea tunuri şi atâtea corturi fi căzanuri şi alţi calabalâcuri şi cari, şi în oameni făcând scăderi, atât acolo cât şi la Saccie, luându-le atâte tunuri, cari li-au trecut în cee parti la Sartal. Iar veziriul au fugit spre Ţarigrad cale di 30 de ciasuri; www.dacoromanica.ro 145 In Ţara Muntenească încă au pornit Moscalii un corpos ca să meargă peste Olt asupra lui Manoli Vodă ca să-l prindă; şi la două locuri călcându-1, nu l-au putut prinde, însă au scăpat numai cu sufletul în ţara Ardealului, perzându-şi şi tuiurile şi sangiacul şi tot ce au avut; şi acolo au petrecut câtăva vreme, până când au început a face respundenţie cu Mosun-Olu de la Vidin, de i-au dat voie să treacă în Ţara Turcească. Pe acea vreme întrând Mosun-Olu în Ţara Muntenească cu o mulţime de oaste turcească, pe oare l-au lăsat Moscalii de au mers până la Giurgiov, şi acolo s’au făcut o mare bătălie, făcând un mare omor în Turci, încât abia Paşa au scăpat cu puţini Turci (Letop.2 III, 266-7). Muscalii încă au trecui în cee parte, lăsând numai petrile dincoace. In Ţara Româniaseă încă au ales o samă di oaste rusască ş'au trimes peste Olt la Manoli Vodă ca să-l prindă, cari in 2 locuri l-au călcat, di au scăpat cu sufletul în Ţara Unguriască, di au şezui câtăva vreme acolo, nelă-sându-i nici tuiu, niţei) sân-giacu, până când au început a faci răspundenţae cu Musun-Olu la Vidiu, di i-au dat voi de au trecut în Ţara Turciască. Pe aciastă vreme au intrat-Musun-Olu în Ţara Româniaseă cu mare mulţăme di oasti turciască, lâ8ându-l Ruşii di au mers până la Ghiurghiovu, şi acolo eşindu-i innainte s’au făcut mari bătăi, scăpând Musun-Olu cu puţini oameni ai lui (Ms 62, f° 187-188). Pe lângă deosebirile cari se constată din exemplele acestea, redacţiunea din manuscriptul lui Enache Kogălni-ceanu mai cuprinde încă şi multe cuvinte streine, grecisme în deosebi, cari în ediţia lui M. Kogălniceanu lipsesc ori sunt înlocuite prin cuvinte româneşti. Iată cele mai însemnate: . a afanisi, a se afanisi afanismos apofasă a apofasi •0198 s’afanisăse mulţi (Ms 62, f° 169), mulţi rămăsese săraci (Let.2 III, 252 13.14); şi au afanesit vreo 170 di sate ruseşti (f° 181v), şi multă robie au făcut stricând vreo 180 de sate ruseşti (III, 261 smb). era un mari afanismos ţărăi pământenilor (fd 110), era un mare greu ţării (III, 2O64); făcuse domnul apofasă ca di s’or găsi (fo 121 *), domnul că de se va găsi (III, 21533.23). Şi apofasănd într’acesta cbip (f° 120), Şi hotărînd într’acest chip (III, 214 ie); boerii îş apofasăse viiaţa (f° 144v), boierii îşi perduse viaţa (IU, 233 37); cari l-au apofasisit boerii (f° 160y), pre care l-au rânduit boierii (UE, 245 40-41). 10 www.dacoromanica.ro 146 areciu a blema a bodisi cabazlâc a catandisi a colandrisi duium a enbodisi epitidios gerahsonie bavadis bora isnafuri kinos kioşki a metahirisi să le facă areciu să le vândă (f° 124), să le vândă (m, 217 „). Blemaţi la curte (f° 149), Plecaţi la curte (IU, 2379). căzând la picioari ca să îl bodisască acest lucru (f° 150r), căzând la picioarele lui (III, 237 45). cu atâtea zăcături şi fel di feliuri di cabazlăcuri (f° 118r)> cu toate zicături (III, 212 2s). şi de acole au catandisăt di au mers la Gălaţi (f° 103r), şi de acolo la Galaţi (III, 200 27-28); au fugit' catandisănd la ce di pi urmă di au mers la Ţarigrad (f° 114), au fugit, deci pe urmă au mers la Ţarigrad (III, 209 24); au catandisit di au vinit (f° 187r), au căutat de au venit (III, 264 7^). dupăce ni-au colandrisăt şi i-am slujit atâţia ani (f° 153r), după ce l-am slujit atâţea ani (III, 24020). au trecut lăcusti mari duium pin Iaşi (f° 121r), au trecut lăcuste multe pin Iaşi (IU, 215 is). au enbodisit pi Costandin Vodă (f° 112v), au isprăvit să mai şadă Constantin Vodă (Iii, 208 9). fiind epitidios la condeiu (f° 162r), fiind iscusit la condeiu (IU, 247 3-4)* mai mult cu meşterşugul gerahsonii, că doftore pe mulţi (f° 112v), mai mult cu meşteşug, că dof-toria pe mulţi (UE, 208 a). numai bavadisuri să trimată (f° 175T), numai veşti să-i trimită (III, 257 13); ce scrie bavadisă domnului (f° 176r)> ce scriea veşti domnului (III, 257 8o)> asemine şi havadisurile domnului (f°177r), asemenea şi veştile domnului (IU, 258 i«); şi cu bavadisăle di ţara leşască (f° 182v), şi cu veştile din ţara leşască (III, 262 41). să vadă şi bora (f° 101r), să vadă şi ţara (HI, 1994-5, cf. 200 «); arzându banbarile şi bora (f° 187T), aprinzându-le şi bambarile şi târgul (III, 267g^). să iasă toate isnafurile ca să sapi (f° 103T-104r), să iasă toate breslele să sape (III, 200 45). scriind domnul şi o carte kinos cătră toţi boerii (f° 131r), scriind domnul şi o carte către toţi boierii (III, 222 37). făcând şi ceşme lângă kioşki (f° 112r), făcând şi cişme lângă cerdac (IU, 207 ss). pe lângă aceste metahirise şi neguţătorie cu ciară (f° 161T), pe lângă aceste îmbla şi cu neguţătorii cu ciară (III, 246 14); altă neguţătorie să metabirisască (f° 1611), altă neguţătorie să facă (III, 246 jg); Gligori Vodă îl metabirise la multe www.dacoromanica.ro 147 mostră a palegorisi a parachinisi parapon pathos a pipsăi a se pliroforisi a se sănhisti stenahorie tharos tropns trebi (f° 166T), Grigori Vodă îl punea la multe trebi (III, 2502s); nu i-au ajuns capul ca să-l metahirisască ca pe Gbica (f° 1760, nu i-au ajuns capul ca pe Gbica (III, 257i8). luasă şi ei oarişcari mostră di la piminteni (f° 168T), luase şi ei oarecare învăţătură de la pământeni (III, 252 9). au mersu cu toţi la curte palegorisăndu şi mân-gâindu pre domnu (f° 133T), l-au dus la curte mângâindu-1 (III, 224 82 of. 20618); palegorisăn-du-1 acela (f° 1800, iară acela îl mângâia (HI, 261.2-s). paracbinisându-i şi sultanul (f° 1310, zicându-le şi sultanul (Iii, 223 12-13). iar eli avănd parapon (f° 1530, iară ele fiind scârbite (HI, 24018). avându patbos pi el (f° 1540, având pismă pe el (III, 240 *6). Intr’ace vremi ce pipsăe au fostu lăsat căimacami în Iaşi (f° 1010, Intr’acea vreme au lăsat caimacami în Iaşi (III, 199 1). pleroforindu-să şi din scrisorile paşii di Hotin (fff 123), înţelegând şi din scrisorile paşei de Hotin (III, 21613.19); pot să zăcu că el era al doile domnu, pliroforisăndu-să di la Fotaki şi di la fiiu-său di toate câte era (f° 1420, pot să zic că era al doile domn (III, 2862). cât s’au sănbistitu toată curte şi urdie domnului (fo 1010, °ât s’au mâhnit toată curtea şi urdiea domnului (III, 19 9 26 27). şi aşe cu mari stenahorie şi grabă au eşit Can-temir (f° 1040, şi de grabă au eşit Cantemir (III, 20113-14); făcându-le mari stenahorie Lupul ca să priimască să le pue bani (f° 1280, cărora le făcea mare silă să priimească să le pue bani (III, 220 41-42 cf. 25823). luasă cu toţai un mari tharos cât mai nu-1 băga în samă (f° 1110, luase cu toţii un mare obraz şi nu-1 băgau în samă (III, 206 33-39). şi să găsască un tropus ca să să adaogă cîfertu (f° 129), şi să găsească loc să adaoge sfertul (IU, 22133.37); să să găsască un tropus ca să să pui la o cale (f° 1560) să se găsească un chip să se pue la o cale (III, 243 6); să găsăm tropus ca să iasă acei bani (f° 1570» să găsim chip ca să iasă acei bani (HI, 243 16-13); arătându-le ce tropus au găsit (f° 1570, arătându-le ce chip www.dacoromanica.ro 148 au găsit (UE, 243 23); şi na pot ca alt tropas a le cuprindi (f° 157r), şi na pot ca alte feliari a le cuprinde (III, 243 29). zulum nepoftind znlumul săracilor (f° 116y), nepoftind asu- preală săracilor (UE, 21121-22). Ar mai fi în sfârşit de relevat unele particularităţi dialectale, pe cari le are manuscriptul lui Enache Kogălniceanu, fără să le regăsim în textul tipărit: age şi aghe în loc de abia (Ms 62, f° 140% 164% 181% 182’*’); chic în loc de pic (f° 118% 123% 140% 143, 164,168,171v); a chisa în loc de a pisa (f° 12l); chitap în loc"de pitac (f° 162r); a ehlini în loc de a vihleni (f° 176v); ghetal, gheata, gheţii în loc de bietol, biata, bieţii (f° 107% 120, 122, 135% 146, 172% 174, 178, 181); Lagi în loc de Laji (f° 122); mânecat în loc de zori de zi (f° 186r); slaji în loc de slagi (f° 135v), etc. Din cele arătate mai sus se vede clar că textul cronicii din manuscriptul lui Enache Kogălniceanu prezintă deosebiri destul de mari faţă de acela publicat în Letopiseţe. Ediţia n’a fost făcută după manuscriptul pe care editorul îl arăta totuşi ca fiind originalul cronicii. Ms 8 laşi. Este un ms in folio de pe la sfârşitul sec. XVIII. Ii lipsesc foile 1-8, 207, 248, 249 şi câteva dela sfârşit, cari la legătură, făcută mai târziu, au fost înlocuite cu foi albe. Cuprinde un corp întreg de cronici moldoveneşti format din: 1) Letopiseţul lui Nicolae Costin (f® 9-206 *); 2) Letopiseţul lui Miron Costin (f® 208-318); 3) Cronica tradusă de Amiras (f® 319-400); 4) Cronica atribuită lui Enache Kogălniceanu (f® 400-460r) căreia îi lipseşte însă sfârşitul, dela: «dând şi ştire cu Ro-manţov» (Letopiseţe8 III, 26510) înainte. Textul acesteia este aproape identic cu acela publicat de Kogălniceanu. Lipsesc numai două pasaje relative la Constantin Kogălniceanu, unul în care se arată însărcinarea pe care i-o dă Ioan Calimah de a conduce provizoriu vistieria până la numirea unui titular (Letopiseţe2 III, 236B.n), şi celălalt privitor la numirea lui, după ce visteriei i se dă un titular, ca www.dacoromanica.ro 149 vel sărdar de Chişinău şi activitatea desfăşurată acolo (III, 238 26-so)# Sunt şl cateva deosebiri de redacţiune» Deşi puţine şi neînsemnate, ele sunt totuşi suficiente ca pe temeiul lor să conchidem că Kogălniceanu n’a publicat cronica nici după acest manuscript. Reproduc aci pe cele mai principale, dând alăturea, pentru comparaţie, textul corespunzător, iarăş di- ferit, din Ms 62. Ediţia Kogălniceanu Domnia întâi a Ini Constantin Mavrocor-dat Vodă. (Let.» ni, 197). A treia domnie a Ini Grigori Vodă Ghica. (in, 2ll). să cerceteze pe cei ce vor să se preoţească san să se diaconească şi să vadă ca de vor şti da-rnl deplin, şi aşa să le dea datul preoţii şi al diaconii. (ni, 2 1 3 86-ss). dând pe acele ţidnle nn len Ini treti logofăt şi câteva parale scriito-rnlni. (ni, 214 18-2o). an lăsat mare pomenire în ţară cn scosnl Lajilor. (ni, 219 u-ia). an dat mare poroncă nnmai de cât să-l găsească. (III, 226 îs). an înpodobit şi curtea şi toate porţile cur-ţei cn oglinzi cu fel de fel de verdeţuri. (UI, 22828-24). Ms 8 laşi Domnia Ini Costan-din Vodă Manrocordat întăi. (f 400). Domnie Ini Grigori Vodă Ghica a trie. (f 413). să cerceteze pre cei ce vor să să prenţască san să să diaconiască şi aşa să de darul preuţăi ş’ al diaconii. (f® 415 »). dând pe acele ţidnle Ini trete logofăt câteva parale. (f° 415 T). an lăsat mari pomeniri în ţară. (f® 420 T). an dat mari poroncă pe la toţi zapcii nnmai de cât să-l găsască. (f 427). an înpodobit şi curte şi toate porţile curţii cn oglinzi cn şic gal-băn cn fel de fel de verdeţi. (f° 429). Ms 62 Domnie Ini Costan-din Mavrocordat întâin la Moldova. (f® 98 T). Domnie al triile a Ini Gligorie Vodă Ghica. (f® 116 T). să cerceteze pi cei ce vor să să prenţască san să să diaconească şi să vadă ca di vor şti carte diplin, aşa să li să de darul preuţăi şi a diaconii. (f® 119 T). dând fieşticari pentru ace ţâdulă 1 leu Ini treti logofăt şi câteva parale scriitorului. (f® 120). an lăsat o mari pomeniri cn scosu Lagilor din ţară. . (f® 126 T). an dat mari poroncă pi la toţi zapcii nnmai di cât să-l găsască. (f® 135 T) an înpodobit şi curte şi toate porţăle cnrţăi cn oglinzi cn şicn gal-băn cn fel di fel di ver-deţă. (f* 138 T). www.dacoromanica.ro 150 Domnia lui Scarlat Grigorie Vodă. (III, 231). arătând pe Ion Bogdan logofăt mare, Ma-nolachi Costachi biv logofăt mare, Costantin Balş vornic, Dumitra-şcu Paladi vornic, Lupul Balş vornic, Filip Catargiul spătar, Constantin banul, Ioniţă Sturza vornic, Vasili Negel stolnic, Constan-tinRăşcanu stolnic, Ne-culai Buhuş şi pe Ioniţă Cuza. (UI, 236 28-82). Atunce au eşit Ar-năuţii de pin odăile lor şi au început a da norodul afară împrăştiin-du-i cu săbiile scoase, şi slobozind tunurile au omorît vro doi oameni. (III, 2 3 7 2S-8o). făcându-şi şi boierii fieşcare foişor pe acel loc, după cum sunt şi să văd până în ziua de astăzi. (IU, 238 85-86). Domnia lui Ion Ca-limah Vodă. (m, 244). păcatul tot trage pe om de-1 duce la sfârşitul la care este să vie. (UI, 259 88-17). şi multă robie au făcut stricând vreo 180 de sate ruseşti, până au luat Rusia veste, căci Domnia lui Scărlat Grigori Ghica Voevod. (i“ 431 T). arătând pe Ion Bogdan logofăt mari, Ma-nolache Costacbe biv logofăt mari, Costandin Balş vornic, Dumitra-şcu Păladi vornic, Lupul Balş vornic, Filip Catargiul spatar, Cos-tandacbe banu, Ioniţă Sturza vornic, Costandin Răşcanu stolnic. (f° 436). Atunce au eşit Ar-năuţii di pin odăile lor şi au început a da norodul afară îngrozin-du-i cu sabiele scoase, şi aşa dându-i afară au rădicat poarta la loc. (f> 437). făcându-şi şi boerii fieşticari foişor pe acel loc. (f® 438). Domnie lui Grigori Ioan Calimab Voevod. (f 443). păcatu tot trage pre om la care este să vie. (f® 456). şi multă robie au făcut şi fără de nici o în-dodeială s’au întorsu înnapoi, numai Dum- Domnie lui Scarlat Gligorie Ghica V oevod. (f 142). arătând pe Mano-lachi vornicul, pe Ion Bogdan logofătu, pe Fălăp Catargiu şi pe E n a c h i Costandachi vornic, pe Ion Sturze vornic, pe Vasăle Ne-gelu stolnic şi pe Ne-culai Buhuş şi pe Ioniţă Cuze şi pe Costandin Răşcannl. (f* 148). Atunce slobozând tunurile au omorât vo doi oameni. (f® 149 T). făcându-şi şi boerii fieşticari foişor pe acel loc, după cum stau şi să văd şi până în zăoa di astăzi. (£» 151). Domnie lui Grigori Ioanu Calemahi. (fJ 158). păcatu nu lasă, trage pe om di-1 duci la cari eşti să vie. (f® 178 T). şi au afanesit vreo 170 di sate rusăşti până a lua Rusăi vesti, căci nu era încă Rusăe gata, www.dacoromanica.ro 151 na era încă gata; dară pe armă atât i-an bătut, cât de abia an scăpat hanul rănit, şi Dumnezeu i-au mai bătut cu o iarnă foarte mare, cât giumătate au rămas din oastea lor degeraţi pe drum, şi carii au venit până aice în ţară, toţi erau carii cn mânele degerate, carii cu picioarele. Şi sosind hanul la Căuşeni, au murit, şi îndată an făcut han pe Devlet Grherei. (III, 261 85*42). Atnncea fiind şi Constantin Vodă acolo, îm-blând pin Turci, nu l’au -cunoscut, şi l-au rănit şi l-au şi prins Moscalii şi l-au trimis la Iaşi, şi fiind iarnă mare şi geroasă s’au bolnăvit, şi peste puţine zile au şi murit- de boală în Iaşi, şi l-au îngropat cu mare cinste boierii în Iaşi, ca pe un domn. (III, 264is-j2). nezen i-au bătut cn o iarnă foarte mari, cât jumătate au rămas din oastea lor digeraţi pre drum, şi cari au venit până aice în ţară, toţi, cari cu mâni digerate, cari cu picior. Şi sosind hanu la Căuşani au murit, şi îndată au făcut han pe Dovlet Gherei. (f® 458). Atunce fiind şi Cos-tandin Vodă acolo, l-au prins şi pre dânsul Moscalii şi l-au tremes la Eşi, şi piste puţini zile au şi murit de boală, şi l-au îngropat cu mare cinste boerii în Eşi, în mănăstire (alb). (f® 460). şi cum au lnat vesti, atât i-au bătut, cât di-aghe au scăpat hanul rănit, şi mnltă oaste i-au omorât acolo, cari întorcându-să hanul la Căuşani, au murit din-tr’ace rănitură, şi îndată au făcut han pe Dovlet Grhereiu. (f® 181 *). Atunce fiind şi Cos-tandin Vodă acolo în-blând pen Tur ci, nu l-an cunoscut, şi au tras şi-n el şi l-an rănit şi l-an şi prins, şi l-au pornit la Iaşi, şi fiind iarnă mari şi geroasă s’au bolnăvit, şi peste puţăni zăli s’au şi săvârşit în Iaşi, la cari boerii l-an îngropat cu mari cinste ca pe un domn. (f®4184 *). Pasajele reproduse mai sus dovedesc că cronica n’a fost publicată nici după Ms 8 Iaşi, faţă de care prezintă deosebiri ce nu pot fi explicate. Dealtfel, cum în acest manuscript cronica nu era întreagă, lipsindu-i sfârşitul, înlăturarea lui de-către editor era cu totul firească. Suntem astfel nevoiţi să admitem că Kogălniceanu a tipărit cronica după manuscriptul, astăzi necunoscut, al fostului maior Ghiorghiu din Roman. Ms Ghiorghiu. Despre acest manuscript el spunea numai că cuprindea aceeaş colecţie de cronici ca şi Ms 8 Iaşi, dar «mai bine scrisă şi mai întreagă»1. Am văzut că până la 1 Letopiseţe1 III, 330. www.dacoromanica.ro 152 sfârşitul anului 1845, când cronica era dată la tipar, Ko-gălniceanu nu cunoştea decât aceste două manuscripte. Se înţelege dela sine că el alesese spre publicare pe acela care era mai bine scris şi înfăţişa cronica întreagă, adică manuscriptul Ghiorghiu. Textul dat la tipar era o copie după acesta. Către sfârşitul anului 1845, editorul află manuscriptul lui Enache Ko-gălniceanu, în care descopere pe autorul cronicei. Ne-am aştepta ca să înlocuiască textul trimis la tipar prin acela al originalului. Cu toate acestea cronica s’a tipărit tot după copia făcută mai înainte. S’ar putea bănui, şi aceasta ar fi singura îndreptăţire a acestei curioase procedări, că cronica era deja tipărită când s’a descoperit originalul. Dar în acest caz o menţiune în biografia cronicarului, apărută peste şase ani (1852), era necesară, iar la ediţia a doua (1874) cronica ar fi trebuit să fie publicată după original. Sunt însă dovezi că cronica nu era încă tipărită. Pe baza noului manuscript editorul alcătueşte un alt titlu cu numele autorului1, modifică pasajul în care se vorbea despre informaţia dată lui Constantin Racoviţă de Enache Kogălniceanu, ca şi când însuş acesta ar fi povestit faptul2 *, introduce în text cele două pasaje relative la Constantin Kogălniceanu, cari nu se aflau în manuscriptul Ghiorghiu8, şi pune în paranteză povestirea evenimentelor din anul 1774, care lipsea din original, considerând-o ca un adaos al unui copist mai nou deşi tot contimporan4. Acestea par să fie singurele modificări pe cari le-a introdus în urma aflării originalului în copia făcută de pe manuscriptul Ghiorghiu. Cu excepţia lor, ediţia lui Kogălniceanu înlocueşte acest manuscript astăzi necunoscut. 1 Vezi mai sus, p. 4, n. 2. 3 Vezi mai sus p. 5-6. 8 Deoarece lipsesc din Ms 8 Iaşi, lipseau, de sigur, şi din acesta, care cuprindea aceeaş redacţiune a cronicii. 4 Letopiseţe1 III, 280-281. www.dacoromanica.ro 153 II Argumente în favoarea lui Enache Kogălniceanu. Am văzut că M. Kogălniceanu nu arăta pe ce se înte-meiase ca să atribue cronica strămoşului său. El lăsa numai să se înţeleagă că paternitatea lui Enache Kogălniceanu se dovedea prin manuscriptul său, din care ar fi mai reeşit că cronica fusese scrisă în timpul războiului ruso-turc din 1769-74 la Constantinopol, unde petrecea atunci autorul. Manuscriptul nu cuprinde însă, cum am spus, nicio mărturie directă în sensul acestor afirmări. Nicăeri nu se arată nici de către cine, nici unde sau când ar fi fost scrisă cronica. Singurul loc unde scriitorul manuscriptului, ceea nu însemnează şi al cronicii care ocupă numai o parte a lui, vorbeşte despre sine, este autobiografia sa, intercalată spre sfârşitul Cronicii tradusă de Amiras. Această interpolare în cronica pe care o copiase dovedeşte numai că el este scriitorul manuscriptului, ceeace de altfel se putea şti şi după scriere, dar ea nu permite nicio concluziune cu privire la autorul cronicii următoare. Dar dacă o atestare directă lipseşte, nu lipsesc, o recunosc, prezumtiuni în favoarea lui Enache Kogălniceanu. Şi ele sunt destul de puternice pentru ca în starea de atunci a cunoştinţelor istorice nu numai M. Kogălniceanu, care vedea chestiunea cu ochii strănepotului, dar şi un altul mai puţin interesat să se fi crezut îndreptăţit a face această atribuire. 1. In sprijinul lui Enache Kogălniceanu vine în primul rând faptul că manuscriptul său pare să fi fost scris chiar în anul în care cronica a fost terminată. In titlul manuscriptului se află în adevăr anul 1774, iar cronica se sfârşeşte cu încheierea păcii dela Kiuciuk Kainargi la 17 Iulie 1774. Concordanţa deplină între anul din titlu şi sfârşitul povestirii ar fi un indiciu, o dovadă aproape, că manuscriptul acesta este chiar originalul cronicii, cum de fapt s’a şi admis până acum. 2. Prezumţiunea că scriitorul manuscriptului este şi autorul cronicii se întăreşte încă prin aceea că în cronică se vorbeşte de mai multe ori despre Enache Kogălniceanu. Astfel, www.dacoromanica.ro 154 pe lângă pasajul reprodus mai sus, relativ la informaţia pe care el o dăduse lui Constantin Racoviţă («şi înştiinţându-să domnul din Enachi Kogălnician, ce era vtori comis atunce, cum că un frate a lui Păladi, anume Costandin, eşti la casa lui în ţânutul Vasluiului, au trimes de l-au chemat la Iaşi» Ms 62 f° 131T, cf. Letop.2 III, 223 7.10), mai sunt în cronică încă trei ştiri despre activitatea lui. Intre boierii pe cari Constantin Racoviţă, mutat în Martie 1756 din Ţara Românească în Moldova, îi pune în slujbe chiar la conacul din Focşani, este arătat şi «Enache Kogălnicianu,1 vătaf di aprozi» (Ms 62, P 139T, cf. Letop.2 III, 229 u). Sosind la Iaşi, îndată după sărbătorile Paştilor, «văzând domnul casăle despre doamna stând nefacute, după cum le lăsase Mărie sa încă din cee domnie, învălite cu rogoz ca să nu străci bolţile, îndată au chemat pi visteriul «cel mare şi au poroncit ca să scrie pi la ţănuturi ca să tai chereste, şi să chemi şi calfa ca să facă izvodu după cum eşti ca să să facă, orânduindu domnul pe Costandin Kogăinicianul, vel medelniceriu, cheltuitoriu, şi pe frate-său, vătavza aprozi, bun-başiru asupra aceştii trebi. Şi aşe s’au apucat di lucru, cari cu mare peiri până în iarnă age s’au mântuit, după cum să vădu şi până astăzi, făcăndu şi feredeu, casă minunată, formă şi greciască şi moldoveniască» (Ms 62, P140, cf. Letop.2 III, 229 33-230 2). Când sub acelaş domn s’a desfiinţat văcăritul, «după ce s’au strâns mulţime di nărod, au pus pi mitropolitul di au slujit sfânta liturghie la Mitropolie, orânduind domnul pe Kogăinicianul, vătav za aprozi, di au strâns toată boerime şi ma-zălii şi neguţitorii şi toată ţara ce să adunasă, di au mers la Mitropolie la sfânta leturghie» (Ms 62, P141, cf. Letop.2 III, 23028^2)- O deosebită atenţiune se acordă în cronică şi fratelui său Constantin Kogălniceanu. In afară de însărcinarea pe care i-o dăduse Constantin Racoviţă, de a fi cheltuitor la reparatul caselor despre domna, se povesteşte cu elogii activitatea şi destoinicia de cari a dat dovadă sub Ioan Calimah ca girant al vistieriei şi apoi ca vel sărdar de Chişinău (Ms 62, f° 147v şi 150T, cf. Letop.2 III, 236 6-n şi 238 2S.so). Atenţiunea acordată lui Enache Kogălniceanu, de care se vorbeşte de patru ori, cu toate că slujbele ocupate de el www.dacoromanica.ro 155 erau dintre cele mărunte, iar faptele înregistrate nu prezentau cine ştie ce importantă, precum şi laudele cari se aduc fratelui său, ar constitui iarăş un indiciu în favoarea lui. 3. Ceea ce ştim despre cultura şi îndeletnicirile istorice ale sale concordă în totul cu ipoteza că el este autorul cronicii. Era un iubitor de istorii şi unul din puţinii bibliofili de odinioară. Se cunosc până acum, în afară de propriu-i manuscript, nu mai puţin de alte patru manuscripte de cronici, pe cari le cumpărase la Constantinopol, unde urmase în mazilie pe Constantin Racoviţă. Letopiseţul lui Simion dascălul (Ms 174 dela Academia Română), cumpărat dela dascălul Daniil eromonahul, „ce au fost la Antiohie Gianetul“, la 17 August 17601; Viaţa şi pildele lui Esop, la un loc cu Un Cronograf şi cu Domnia lui Nicolae Mavrocordat (în Biblioteca Universităţii din Iaşi) dela Elie, loghiotatul postelnicului Andiohi, la 8 Septemvrie 17602 * * 5; Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini (Ms 196 dela Acad. Rom.), dela Ilie dascălu al Făcăoaei, la 12 August 1761®, şi Letopiseţul Slovenilor Riricului, Misiei cei de sus şi a Misiei cei de jos (Ms 156 dela Acad. Rom.), dela dascălul lui Ra-madan «împreună cu altile», la 20 August 1761*. Pe toate manuscriptele el înseamnă cu grijă unde, când şi dela cine le-a cumpărat6. Dobândirea lor nu pornea dintr’o simplă pasiune de biblioman. Kogălniceanu era unul din cărturarii timpului. El scria greceşte ®, şi, ca unul ce stătuse mai mult timp la Constantinopol, va fi ştiut, probabil, şi ceva turceşte. Procurarea manuscriptelor era în legătură cu predilecţia lui pentru istorie. Le cumpăra ca să le citească. La sfârşitul lor el adaogă, când nu aveau, scara domnilor, pe care o continuă şi peste povestirea cronicii până în zilele sale. 1 I. Bianu, Catalogul manuscriptelor româneşti, I, 397-403. * A. D. Xcnopol şi C. Erbiceanu, Serbarea şcolară dela Iaşi, p. 269. * I. Bianu, Catalogul, I, 434-439. * Ibidem, I, 350-1. 5 Ibidem la numerile respective. * Vezi însemnările greceşti de pe Mss 196 şi 563 la I. Bianu, Catalogul, I, 438, n, 313. www.dacoromanica.ro 156 Astfel în Letopiseţul lui Simion Dascălul scrie pe foile albe ou care se termina manuscriptul o «Arătare domnilor din Moldova după cum au stătut la domnie pi rându şi câte câţi ani au domnit fleştecarele», care nu se mărgineşte la domnii cuprinşi în Letopiseţ (1359-1595), ci merge până la războiul din 1769 K In «Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini» continuă lista domnilor, care se oprea, ca şi cronica, la Constantin Brâncoveanu, până la întâia domnie a lui Mihai Şuţu (1783-86), după care dă apoi încă odată «Şiragul domnilor Ţării Munteneşti di pe alt izvod» delaRadu Negru până la Alexandru Ipsilant (1774)1 2. Pe manuscripte făcea şi diferite însemnări despre evenimente politice, întâmplări personale, ori fenomene atmosferice 8. In autobiografia sa nu se mărgineşte numai la înşi-rarea datelor care-1 priveau personal; în legătură cu ele se dau o sumă de alte ştiri, care transformă biografia într’o adevărată pagină de cronică*. Dacă vom mai adăoga acum că din cronică se vede că autorul ei cunoştea bine Ţara Românească şi Constantino-polul, ceea ce se potriveşte iarăş cu Enache Kogălniceanu, care a urmat pe Constantin Racoviţă în domnia munteană şi apoi în mazilie la Constantinopol, am arătat tot ceeace s’ar putea invoca în favoarea lui. 1 I. Bianu, Catalogul manuscriptelor româneşti, I, p. 401. * Ibidem, I, 436. «Mâna posterioară», care a continuat şirul domnilor dela Ştefan Cantacuzino înainte, este a lui Enache Kogălniceanu. 1 I. Bianu, Catalogul, I, 351. 4 Letopiseţe3 4 * * * III, 174 □. M. Kogălniceanu îi mai atribuia (Letop.1 I, p. XXIV) şi cele două compuneri versificate asupra omorârii lui Gri- gorie Ghica şi a boierilor pârâşi, pe cari le-a şi publicat sub numele lui în ediţia a doua a Letopiseţelor (III, 275-295), dar s’a văzut mai in urmă că nu-i aparţin. Asupra acestei chestiuni vezi Convorbiri literare, VIII (1875), p. 461-64; V. A. Urechia, Istoria Românilor, I (1893), p. 846-50 ,* N. Iorga, Istoria literaturii române in sec. XVIII, I, 489 n., II, 82-85; Iacob C. Negruzzi, Cântecul sau stihuirea lui Grigorie Ghica Vodă in Anal. Acad. Rom. Mem. Secţ. Lit. XXXII (1909-10), p. 61-77. Aceste două compuneri nici nu se găsesc măcar In vreunul din manuscriptele lui Enache Kogălniceanu. www.dacoromanica.ro 157 III Dovezi împotriva lui Enache Kogălniceanu. Să examinăm pe rând pe flecare din aceste argumente şi să vedem ce valoare are. 1. a) Data manuscriptului. Aceasta constitue argumentul cel mai important. Dacă manuscriptul lui Enache Kogălniceanu a fost scris în anul 1774 şi dacă se va putea dovedi că el este în adevăr originalul cronicii, atunci chestiunea poate fi considerată ca rezolvită. Cercetarea celorlalte argumente devine în acest caz inutilă. Până acum s’a crezut că anul 1774 din titlul manuscriptului reprezintă data când a fost scris. Din cuprinsul manuscriptului se vede însă a fi fost scris cu mult mai târziu. Vorbind în autobiografie de boierii pe cari Constantin Racoviţă îi pune în dregătorii, când vine cu a doua domnie în Moldova, Enache Kogălniceanu arată printre ei şi pe Ma-nolachi Giani, făcut atunci vel serdar, despre care spune că «pi urmă s’au învrednicit şi la domnie, atâta la a Ţării Româneşti cât şi la Moldova» (Letopiseţe2 III, 174 n.). Manolache Giani domneşte în Moldova în anul 1788. Kogălniceanu nu putea să se refere la domnia lui decât după această dată. Cum pe de altă parte se ştie că el moare în 1795, timpul când şi-a scris biografia, şi prin urmare şi manuscriptul în care a intercalat-o, se restrânge astfel între aceste două date. Dar dacă manuscriptul a fost scris între 1789-95, atunci cum se explică anul 1774 din titlu? Care e data reală a manuscriptului, cea arătată în titlu, ori cea care rezultă din biografie? D-l Iorga a explicat contrazicerea admiţând că nota biografică «a fost scrisă mult timp după ce cronica era terminată... pe nişte foi, depărtate una de alta, ce se întâmplase să rămâe libere» K Am avea deci a face cu o interpolare făcută de Enache Kogălniceanu în propriul său manuscript cam cincisprezece până la douăzeci de ani dela scrierea lui. Dar chipul cum biografia este intercalată în manuscript nu se împacă cu această explicaţie. Ea începe pe foaia 92 după capitolul «Pentru 1 1 Istoria literaturii române in secolul XVIII, 1901, I, p. 485. www.dacoromanica.ro 158 supunerea Tătarilor Nohai despre Grigorie Vodă (Letopiseţe2 III, 173-4), cu sfârşitul căruia se încheiase foaia 91; nu se continuă însă în şir până la urmă, ci se întrerupe la terminarea foii, cu ridicarea autorului la rangul de vătaf de aprozi în Martie 1756 (Letopiseţe2 III, 175 nota,r.36). Urmează apoi pe foile 93-96 capitolele «Judecata şi aşezământurile cu Tătarii» şi «Suretul zapisului Tătarilor Nohai» (Letopiseţe2 III, 175-179 9), cari se sfârşesc cam pe la mijlocul primei feţe a foii 97. De aci înainte, se continuă biografia pe tot restul acestei foi. Ea ocupă, cum vedem, foaia 92 în întregime şi 3 părţi din foaia 97. Felul acesta curios cum biografia este ţesută în cronică exclude ipoteza unei interpolări posterioare scrierii manuscriptului. In acest caz ar trebui să admitem că Enache Kogăl-niceanu lăsase foaia 92 întreagă nescrisă precum şi o faţă şi jumătate din foaia 97, ceeace ar fi cu totul neobişnuit La el procedarea aceasta este cu atât mai puţin admisibilă, cu cât nicăeri în tot manuscriptul nu lasă între capitole nici cel mai mic spaţiu nescris. Dacă am presupune că înadins lăsase acele foi albe spre a-şi seri în urmă pe ele biografia, nu înţelegem de ce aşteaptă să treacă aproape douăzeci de ani până să-şi aducă la îndeplinire intenţiunea. Mai trebue apoi să avem în vedere încă un fapt. Este aproape cu neputinţă ca adaosul, pe care un scriitor l-ar face într’un manuscript al său după un aşa de lung interval, să nu se deosibească prin nimic de scrierea dintâi. Rareori în curgere de atâţia ani trăsurile scrierii cuiva rămân neschimbate. Şi chiar atunci faptul că scriitorul întrebuinţează un alt condei, altă cerneală şi scrie în împrejurări deosebite lasă mai totdeauna urme. In biografie nu se constată nici o deosebire de acest fel. E acelaş scris ca în tot manuscriptul, cu singura deosebire că, voind să atragă asupra ei atenţia cititorului, Kogălniceanu a scris o parte din cuvinte cu cerneală roşie1, pe când în restul manuscriptului întrebuinţează numai cerneală neagră. Motivele acestea ne silesc să respingem părerea că biografia ar fi o interpolare mai târzie. Ea a fost scrisă în 1 Sunt reproduse cu cursive la I. Bianu, Catalogul manuscriptelor româneşti, I, p. 150. www.dacoromanica.ro 159 acelaş timp cu manuscriptul a cărui dată trebue astfel fixată între anii 1789-95. Ne rămâne să explicăm de unde provine şi ce rost are în titlu anul 1774, considerat până acum ca dată a manuscriptului. Să vedem mai întâi ce se spune în acest titlu. Cel ce l-a alcătuit face cunoscut că el continuă de unde s’au oprit alţi istorici, cari au venit cu scrisul numai până la sfârşitul domniei lui Ştefăniţă Lupu (1661). «Iar noi începem cu scrisu istorii domnilor dela Istrate Dabija Voevod şi arătăm toţi domnii dearândul de atuncea şi până la a patra domnie a lui Constantin Voevod Mavrocordat... săvârşindu-se şi Măria sa în Iaşi în vremile oştirilor cu Rusia, pe care Dumnezeu să pomenească întru împărăţia cerului, amin. Leat 7282». La prima vedere s’ar părea că vorbeşte aci istoricul. Dar în acest caz toată cronica dela Istrate Dabija până la moartea lui Constantin Mavrocordat (1661-1769) ar trebui să alcătuiască o singură operă. Eroarea unei asemenea interpretări este evidentă. Partea acestei cronici dela Dabija până la sfârşitul primei domnii a lui Grigorie Ghica (1661-1733), adică mai mult de jumătate, constitue o scriere deosebită, având un alt autor. Pe aceasta cel puţin el numai a copiat-o, nu a redactat-o. Ba a mers chiar cu fidelitatea de reproducere atât de departe în cât a păstrat până şi numerotarea capitolelor din manuscriptul pe care l-a reprodus. Domnia lui Istrate Dabija, cu care începe, formează capitolul 56. Intre această cronică şi cea următoare (1733-69), atribuită lui Enache Kogăl-niceanu, nu se face în manuscript nici o distincţiune; atitudinea istoricului-copist faţă de amândouă este aceeaş: începe cu scrisu dela Istrate Dabija şi merge până la moartea lui Constantin Mavrocordat. De aci urmează că nici pe aceasta nu a alcătuit-o el; a copiat-o numai ca şi pe cea precedentă. Este de altfel uşor de înţeles că numai cel ce urma să transcrie o lucrare străină, care avea o întindere determinată, putea să spună că se va opri la o anumită dată. Cronicarul care povesteşte fapte contimporane nu-şi fixează dela început punctul de oprire. El va scrie cât îi va lungi Dumnezeu viaţa, ori cât îi vor permite împrejurările. Titlul este aşa dar alcătuit de un copist care în anul 1774 a transcris cele două cronici. Copia acestuia a fost apoi reprodusă, după anul 1739, www.dacoromanica.ro 160 de Enache Kogălniceanu. Titlul din fruntea manuscriptului său este în realitate titlul izvodului pe care l-a copiat. b) Manuscriptul nu este originalul cronicii. Din moment ce manuscriptul lui Enache Kogălniceanu a fost scris după 1789, el nu poate cuprinde originalul cronicii, redactată în 1774 sau puţin mai înainte, ci numai o copie a ei. Concluziunea aceasta, la care ne duc constatările de mai sus, se confirmă şi pe altă cale. Dacă textul din acest manuscript ar fi chiar originalul cronicii, atunci acela din celelalte două manuscripte, Ms 8 Iaşi şi Ms Ghiorghiu, ar trebui să fie c6pii ale lui. Este însă de ajuns ca să compare cineva numai pasajele pe cari le-am reprodus mai sus (p. 149-151) ca să vadă imediat că avem a face nu cu manuscripte copiate unul după altul, ci cu copii independente. Recunosc că deosebirile stilistice, oricât de mari ar fi, şi omisiunile pe cari le-ar prezintă un text copiat după altul, nu ne-ar îndreptăţi'să-1 considerăm ca o redacţiune independentă. Ele pot proveni dela autorul copiei. Ceeace însă nu va putea face copistul, este să completeze lacunele ori să îndrepte anume greşeli ale textului ce copiază. De vom găsi într’un manuscript, care trece drept originalul unei scrieri, lacune, greşeli şi îndreptări, pe cari cbpiile nu le au, putem afirma cu toată siguranţa că nu e originalul, ci tot o copie. Şi tocmai acesta este cazul nostru. 1. In manuscriptul lui Enache Kogălniceanu sunt lacune pe cari nu le au manuscriptele 8 Iaşi şi Ghiorghiu. Cea mai importantă este aceea dela sfârşitul cronicii, despre care am mai vorbit (p. 140-141). M. Kogălniceanu o considera ca o interpolare şi deaceea o pusese în paranteză (Letopiseţe2 III, 268-9). Nu există însă nici un motiv care să ne facă a o privi ca atare. E încheierea firească şi necesară a povestirii de mai înainte, de care nu se deosibeşte prin nimic, aşa că e de presupus mai de grabă o omisiune la Enache Kogălniceanu, decât o interpolare în Ms Ghiorghiu (Ms 8 Iaşi e lacunar la sfârşit)l. Dar iată încă 3 pasaje în cari omisiunile sunt clare: 1 Tot autentică socoteşte şi d. N. Iorga această parte, in care «stilul e acelaş, sunt aluzii care ne trimit la urmă» (Istoria literaturii române, I, 489, n. 4). Ceeace nu putem înţelege Insă este cum se fmpacă autenticitatea cu lipsa lor din manuscriptul lui Enache Kogălniceanu, pe care d-sa îl consideră totuşi ca originalul cronicii. www.dacoromanica.ro 161 Ms 62 Atance slobozândn tonurile au omorât vo doi oameni. (f° 149»). Şi au afanesitu vreo 170 di sate rusăşti până a lua Rus ăi vesti, căci nu era încă Rusăe gata, şi cum au luat vesti atât i-au bătut, cât diagbe au scăpat banul rănit şi multă oaste i-au omorât acolo. (P 181v). Iară oastea Paşii, ce să afla în Iaşi, văzând pe Arnăuţăi domnului că purta fel di fel di armi.... înbla ca să li e armele, şi ei nevrându ca să le de, s’au făcut gâlciavă între ei. Şi au-zându Paşe şi vrându ca să potoale lucru, să nu fie mai rău, au pus di au spânzurat 2 Ar-năuţi. (f® 181T). 60198 Ms 8 iaşi Atunce au eşit Ar-năuţii di pin odăile lor fi au început a da norodul afară, îngro-zindu-i cu sabiele scoase, şi aşadându-i afară au rădicai poarta la loc. (f° 437). Şi multă robie au făcut şi fără de nici o în-dodeială s’au întorsu înnapoi, numai Dumnezeu i-au bătut cu o iarnă foarte mari, cât jumătate au rămas din oastea lor digeraţi pre drum, şi cari au venit până aice in ţară, toţi, cari cu mâni digerate, cari cu picior (ej. (f° 458). Iară oastea Paşii, ce să afla în Iaşi, văzind pe Amăuţii domnului că purta fel de fel de arme.... îmbla să. le ia annele, şi ei nevrând să le de, s’au făcut gâl-ceavă între ei, la cari gâlceavă au şi înpuş-cat pe un Ârn&ut. lf° 458). Ediţia KogSIniceanu (Ms Ghiorghiu) Atunce au eşit Ar-năuţii de pin odăile lor şi au începui a da norodul afară, împrăşti-indu-i cu săbiile scoase, şi slobozind tunurile au omorât vro doi oameni. (Letop.3 III, 237tuo). Şi multă robie au făcut stricând vreo 180 de sate ruseşti până au luat Rusia veste, căci nu era încă gata, dară pe urmă atât i-au bătut, cât de abia au scăpat banul rănit. Şi Dumnezeu i-au mai bătut cu o iarnă foarte mare, cât giumătate au rămas din oastea lor degeraţi pe drum, şi carii au venit până aice în ţară, toţi erau carii cu mânete degerate carii cu picioarele. (III, 26185-43). Iară oastea Paşei, ce se afla în Iaşi, văzând pe Amăuţii domnului că purtau fel de fel de arme.... îmbiau să le iee armele, şi ei nevrând să le dee, s’au făcut gâlceavă între ei, la care gâlceavă au şi împuşcat pe unArnăut. Şi auzind Paşa, şi vrând ca să potoale lucrul să nu fie mai rău, au pus de au spânzurat doiAmăuţi. (HI, 261-262). 11 www.dacoromanica.ro 162 2. Se află apoi la Enache Kogălniceanu unele cuvinte şi nume proprii greşite, cari în celelalte două manuscripte au forma corectă: Ms 62 Viind vesti că s’au făcut păci, îndată s’au gătit sfermaşe ş’au plecat în sus. (fJ 104). elciu Franţa (corectat în: el sau Franţa). (f° 163v). Inir-aga. (f° 171). Romanciog. (f 185*). Ms 8 laşi Viind veste că s’au făcut păci îndată s’au gătit feldmaşal ş’au plecat în sus. (f° 403 *). elciu Franţei. (f° 446*). Iniceri-aga. (f° 45 lT). Ed. Kogălniceanu Viind veste că s’au făcut pace îndată s’au gătit feldmarfalul şi au plecat în sus. (UI, 201w). elciul Franţiei. (III, 248t). Enicer-aga. (HI, 253s«). Romanţov. (III, 265io). 3. In manuscriptul lui Kogălniceanu există o corectură foarte interesantă; ea priveşte dregătoria unui anume Vasile Kogălniceanu, proprietarul unor case de lângă mănăstirea Barnovschi. Cronica spune că după retragerea Ruşilor, în urma încheierii păcii dela Belgrad, Grigore Ghica reîntor-cându-se la Iaşi şi nea vând unde locui, deoarece curtea domnească fusese dărâmată de Ruşi, «au şezut în casele Sandului Sturzăi vel logofăt, iar pe Sara Mehmet Paşe l-au pus în casăle lui Vasile Kogălnicianului pit. di lângă Barnovschi» (Ms 62, f° 104T). Cuvântul prescurtat: pit. se citeşte pitar. După ce-1 scrisese aşa, Enache Kogălniceanu a adăogat înaintea lui şi deasupra un că, modificând dregătoria de pit (ar) în aceea de căpit(an> . Prin această modificare el îndrepta o greşală. Proprietarul caselor de lângă mănăstirea Barnovschi, în care fusese conăcit Sara Mehmet Paşa, era căpitanul Vasile Kogălniceanu, altul decât tatăl lui Enache1 *, care a rămas căpitan toată viaţa. In testamentul său din 17 August 1750 e vorba 1 Acesta era In 1729 vel căpitan (Letopiseţe3 III, 174 n.) El este, după toate probabilităţile, acelaş cu «Vasile Kogâlnicianul ce-au fost po- ruşnic», căruia Grigore Ghica ii scuteşte la 25 Aprilie 1741 casele, In cari fusese conăcită Agia, de orice fel de gazdă şi conăcire pe viitor, pentrucă casele acelea mai înainte vreme conac de oaspeţi n’au fost, şi socotind domnul şi slujba lui ce au slujit din tinereţe şi până acum la bătrâneţe (N. Iorga, Studii şi Documente, VI, 446). www.dacoromanica.ro 163 şi de «casăle din Eş cu pivniţă de piatră, cu fântână şi cu tot locul lor, ce sânt dinnaintea porţii mănăstirii lui Bar-novschii»1. Corectura era aşa dar îndreptăţită. Rămâne numai de ştiut dacă Enache Kogălniceanu îşi îndrepta propria lui greşală, ori pe a altuia. Răspunsul la această întrebare ni-1 dau manuscriptele 8 Iaşi şi Ghiorghiu, în cari Vasile Kogăl-niceanu este arătat ca pitar, nu căpitan (Ms 8 Iaşi f° 404; Ms Ghiorghiu în Letopiseţe2, III, 2012«»). De aci se vede că manuscriptul lui Enache Kogălniceanu nu e original, ci reproduce un prototip în care se afla pitar, ca şi în celelalte două manuscripte. Dar cum el cunoştea, desigur, pe această rudă şi omonim al tatălui său, observând, după ce scrisese dregătoria, că e greşită, o îndreptează în căpitan. Corectura este preţioasă. Ea dovedeşte pe de o parte că manuscriptele 8 Iaşi şi Ghiorghiu nu sunt c6pii după manuscriptul Kogălniceanu, pentrucă atunci ar fi trebuit să aibă şi ele căpitan ca acesta, iar pe de alta, că manuscriptul lui Enache Kogălniceanu este copie după un altul din care el a reprodus în mod mecanic greşala cu pitar. Recapitulând rezultatele la cari am ajuns cu privire la data manuscriptului şi la raportul lui cu originalul cronicii, constatăm următoarele: Anul 1774 din titlul manuscriptului a fost reprodus de Enache Kogălniceanu, împreună cu întreg titlul, din manuscriptul de pe care a copiat pe al său. Acesta a fost scris cu aproape douăzeci de ani în urma redactării cronicii. El i)u cuprinde textul original al ei, ci o copie mai târzie, care prezintă omisiuni, greşeli şi îndreptări. Scriitorul copiei nu poate fi, până la proba contrară, şi autorul cronicii. Argumentul care se credea că vine în favoarea lui Enache Kogălniceanu se întoarce astfel împotrivă-i. 2. Ştirile cronicii despre Kogălniceni. Să examinăm acum argumentul al doilea. In cronică se acordă oarecare atenţiune • lui Enache Kogălniceanu, care e menţionat de patru ori, precum şi fratelui său Constantin, de care se vorbeşte cu laudă. Am văzut că pasajele privitoare la Constantin Kogălni- 1 Acad. Rom. doc. 76 din pach. 129. Din testament se vede că acest Vasile Kogălniceanu căpitan fusese căsătorit de două ori şi avea cinci copii, dintre cari trei băeţi: Costandin, Lupul şi Sandul, şi două fete: Catrina şi Maria. www.dacoromanica.ro 164 ceanu se găsesc numai în manuscriptul lui Enache. Neexistând în Ms 8 laşi, suntem în drept să afirmăm că ele nu se aflau nici în Ms Ghiorghiu, care cuprindea aceeaş redacţiune a cronicii. Iată cum se înfăţişează textul în cele două manuscripte păstrate: Ms 62. Ioan Calimah a dona zi după sosirea în Iaşi a început a da boieriile, „iar vistemicie ce mare an rămas, căci n’o priime ni-mene fiind ţara stricată". In celelalte slnjbe an fost numiţi diferiţi boieri „sălindu în tot chipul ca doară vor putea chivernisi şi această domnie, dar era cu greu, căci bani din ţară nn ieşie, şi mira ce vor faci, scriindu tot halul la Ţarigradu lui Sta-varachi. Atunce văzându una ca aceasta Stavarachi, s’au grăbit şi pişti 2 luni au pnrces şi el di aici, la cari cu mari cinsti l-au priimit domnul, ce mergândn an conăcit în curte la cămară, lnând toate trebile în mâna Ini, pot să zicu că el era al doilea domnn, pliroforisăndu-să dila Fotachi şi dila fiiu-său di toate câte era. Atunce au orânduit boeri-naşi di pe afară cn mazăli şi cu ţară ca şă margă la Cănşani, tremeţându şi câţiva boeri greci pentru limbă, ca să scoată robii, bucate, ce-or găsi, ş’an scos mnlţi robi şi bucate. Văzându visterie că n'o primeşti nime, aduci pe Co8tandin Kogălnician, medel-nicer, şi l-au făcut vel stolnic şi vechil vesternicii cei mari, zâcăndv.-i domnul ca să-l vadă. Atunce au stătut cu toată să-linţa, tocmindu isprăvnidile pe afară, făcând oameni di triabă, învăţându-i în ce chip vor urma la toate, cari in puţănă vremi Ms 8 laşi (Ms Ghiorghiu). Ioan Calimah a dona zi dnpă sosirea sa în Iaşi a început a da boieriile, „iar visternicie ce mari an rămas, căci nn prime nime fiind ţara stricată". In celelalte slnjbe an fost nnmiţi diferiţi boieri „silind în tot chipul ca doar va pnte chivernisi aciastă domnie, dar era cu greu, căci bani din ţară nu eşie, şi să mira ce vor faci scriind tot haini la Ţarigrad. Stăvărache, văzind una ca aciasta, s’au grăbit şi piste doaâ luni an purces şi el la Eşi, pre cari cn mari cinste l’an primit domnnl, şi mergând an conăcit în curte la cămară, luând toate trebile în mâna lui, pot să zic că era al doile domnu. Atunce au orânduit boernaşi pe afară cu mazili şi cn ţară, ca să margă la Canşani, tri-meţind şi câţiva boeri greci pentru limbă, ca să scoaţă robi, bncate, ce-or găsi, şi au sco3 mnlţi robi şi. bncate. www.dacoromanica.ro 165 au îndreptat toate ţănuturile şi vistierie, di era cu mirări tuturora, începând a vini bani ia vis-terie. Dar Stavarachi, fiindu lacom la toate şi grabnica, an început a puni bani şi pe boeri şi pe mănăstiri şi pe jupânesă, cai de mezălu, podini şi pogonărit şi altile, cari nu le pare bini la o samă şi ’ncepusă a murmurisi, cari le anzăse şi Stăvărachi (f0 147, cf. Letop.2 IU, 235-36). ... Şi aşe rămăindu domnul în păci di toate acele ce să în-tâmplasă, sosăndn şi doamna Mării sale Raliţa dila Ţarigrad, căci cândn s’au fosta întâmplat aceste era pe drumu Măria sa, la cari i-an eşitu multă boerimi cu bezdelile şi toate jupânesăle celi mari, şi cu mari alaiu au întrat în curţăle domneşti, domnind domnul cu bună păci şi cu bucurie, scbimbându şi multe boerii, făcându pi mulţi din piminteni rude de Mării sale. Atunce s’au găsitu muştireu şi pentru visternicie cie mari, căci o pusesă la bună stări Cos-tandin Kogălnicianul velstolni-cu, cerându-o Ioniţă Cantacuzino Delianul, la cari l-au făcut vel visternic. Iară pe Costandin Kogălnicianul stolnicu l-au făcut vel sărdariu la Chişinău, dân-du-i toată marginea acee în samă şi ţănuturile trusteli, puind tot chipul di sălinţă di au adus ace margine la stare bună, căci foarte să răsipisă mai mult din pricina Tătarălor, căci făcusă mari prăzi într’ace parte di loc, şi să strămutase toţi lăcuitoriiu (f° 150T, cf. Letop.2 HI, 23S18.3o). Dar Stăvărache, fiind lacom la toate şi grabnic, an început a puni bani şi pe boeri şi pe mănăstiri şi pe giupânese, cai de mezil, podinii şi pogonărit şi altele, cari nn le păre bini la o samă, şi începuse a murmurisi, cari le auzise şi Stăvăracbe (f° 435T, cf. Letop.2 m, 235-36). ... Şi aşa rămâind domnul în păci de toate cele ce să tâmplase, sosind şi doamna Mării sale Raliţa din Ţarigrad, căci când s’an fost tâmplat aceste era pe drum Mărie sa; la cari an eşit multă boerime cn beizădelile şi cu giupânesăle înainte, şi cn mari alai an întrat în curţile domneşti, domnind cn păci şi cn bucurie, schimbând şi multe boerii, făcând pe mulţi din pă-minteni rudi Mării sale. Atunce an găsit maşterei şi pentru visternicie ce mari || cerându-o Ioniţă Cantacuzino Deleann || (f° 438, cf. Letop.2 III, 238 is-ao). www.dacoromanica.ro 166 Dacă pasajele privitoare la Constantin Kogălniceanu se găseau ori nu şi în originalul, astăzi necunoscut, al cronicii, nu putem şti, cele două manuscripte fiind, cum am văzut, c6pii independente (direct ori prin mijlocirea altora) după acel original. In primul caz lipsa lor din Ms 8 Iaşi s’ar datori unei omisiuni, în celălalt existenta lor în Ms 62 provine din-tr’un adaos posterior. Pentru a stabili dacă e o lacună ori interpolare, nu avem alt mijloc, fiind vorba de două copii independente, decât analiza şi comparaţia textelor respective. O constatare se impune dela început: textul din Ms 8 Iaşi nu are câtuş de puţin aparenţa să fie lacunar. Bănuiala unei interpolări în Ms 62 răsare astfel cea dintâi. Presupunând însă că ar fi o omisiune în Ms 8 Iaşi, este evident că ea n’ar putea fi accidentală, ci intenţionată. S’a suprimat anume ceeace privea pe Constantin Kogălniceanu. Pasajul din urmă în care omisiunea nu e continuă, ci întreruptă de cuvintele cerându-o loniţă Cantacusino Deleanu, cari au fost păstrate, nu s’ar putea explica altfel. Dar ipoteza unei suprimări intenţionate nu e plauzibilă. De cine şi în ce scop ar fi fost făcută? Şi de ce n’a fost suprimat şi celălalt pasaj privitor la el, în care se arată însărcinarea pe care i-o dăduse Constantin Racovită de a fi cheltuitor Ia reconstruirea caselor despre doamna? Nu găsim nici o explicare. Cu totul altfel se prezintă lucrul dacă ne gândirii la o interpolare. Am văzut că în cronica tradusă de Amiras, Enache Kogălniceanu a făcut interpolări cari constituesc singura deosebire de fond mai însemnată între textul din manuscriptul său şi acela din Ms 8 Iaşi (vezi mai sus p. 139). O deosebire de aceeaş natură constatăm acum între cele două manuscripte şi în ceeace priveşte cronica următoare. La Enache Kogălniceanu sunt două pasaje mai mult, singurele în toată cronica, şi ele privesc tocmai pe fratele său, ale cărui fapte sunt înfăţişate în chip elogios. Incontestabil că ele sunt opera lui. Le înlăturăm din discuţie. Ceeace aparţine în mod sigur cronicii sunt numai pasajele privitoare la Enache Kogălniceanu însuş. Ele aflându-se în toate manuscriptele, sunt autentice. Decât felul cum se vorbeşte despre Enache Kogălniceanu în cronică nu se potriveşte câtuş de puţin cu felul cum autorul ei vorbeşte despre sine. www.dacoromanica.ro 167 Cel ce a scris cronica nu se ascunde. Persoana lui apare în decursul povestirii de mai multe ori. Când a văzut singur un fapt, ori când a îndeplinit o însărcinare, el spune lămurit acest lucru. Iată pasajele respective, pe cari le reproduc tot după manuscriptul lui Enache Kogălniceanu. a) Vorbind despre întâlnirea la Socola a dragomanului Alexandru Ghica cu fratele său Grigore Ghica, domnul Moldovei* la începutul războiului ruso-turc (1736—39), cronicarul spune că a văzut şi el pe dragoman: „Şi primindu-1 cu multă dragosti şi bucurie, s’au veselit ş’au vorovit cât li-au trebuit în trii zale, mergând şi la Iaşi cu tacum domnesc, îmblând pi la toate mănăstirile di s’au închinat, făcând şi pa(ra)>clisuri, la cari l-am văzutu fi noi, omu de fire era arătosu (Ms 62, f° 101, cf. Letop.2 m, 199^). b) Citează unele cazuri văzute de ol însuş pe vremea foametei cumplite din domnia a treia a lui Constantin Ma-vrocordat (Aprilie 1748 — August 1749): „Şi în puţină vremi s’au făcut o mari scumpete, cât agiun-săsă dimirlie di orz di o da câte un leu şi pin multe sati şi ţănuturi niavând oamenii ce mânca, usca coji di copaci şi li chisa făcându-le făină, li amestica câte cu puţină făină şi face mălaiu şi-l mânca. Pi alte locuri strânge ghindă şi iarăşi asemine o făce; cari nu putem să arătăm ce nevoi era di foamete, la cari mi s’au întâmplat fi mie di am văzut cu ochii mii în câteva sate la ocolul Botoşenilor, fiind eu orânduit cu slujbă domniască acolo iarna. Feţâle lor sămăna a fi fierţi fi nu putea grăi di slabi, cari agiun-gând în primăvară toţi au murit. Am mai văzut fi la Cernăuţu intr’un sat, la casa preotului în postul cel mari, discâlicând acolo pentru prânzăt; bucate di săc ni-au găsit, iar în loc di pâni ni-au scos mălaiu amestecat cu ghindă, ce am mâncat câte o bucăţică mică cu toţâiu (Ms 62, f° 131, cf. Letop.2 III, 214-215). c) Când cu restaurarea curţii domneşti după focul întâmplat în domnia întâia a lui Constantin Racoviţă (1749-53), cronicarul, fiind rânduit zapciu la învelirea bisericii celei mari, îşi povesteşte astfel însărcinarea: ,ţŞi îndată au făcut orânduială di cât lemn trebue, ca să să facă curte la loc, făcând mai mare asupra acei trebi pi Lăscă-rachi Giani vel comis cu toată taifaoa grajdiului gospod. Şi în dată, cum au trecut postul cel mari, s’au şi apucat di lucru casălor www.dacoromanica.ro 168 dispre salamlăc, lăsând haremul mai în urmă, înpărţind zapcii la toate trebile, cari şi eu am fost orânduit asupra acoperemântului bisericii cii mari, di am acoperii-o după cum să vedi până astă«ia (Ms 62, f° 134, cf. Letop.2 III, 225, 224u,n. * Faptul a fost relevat şi de d. N. Iorga In Istoria literaturii române în sec. XVIII, I, 487. 1 Letop.1 III, 2211«-223, 225 u. * Ms 62, f“ 142, cf. Letop.* III, 231i*.i«. www.dacoromanica.ro N. Iorga Acte româneşti din Ardeal privitoare în cea mai mare parte la legăturile Secuilor cu Moldova. 80198 12 www.dacoromanica.ro Acte româneşti din Ardeal privitoare în cea mai mare parte la legăturile Secuilor cu Moldova. Introducere. A existat cândva o bogată secţinne românească — după alta slavo-românească, mai veche — în arhivele Ardealului. Ea nn era concentrată nnmai la Bălgrad, scannnl crailor, ci se împărţia şi cătră toate oraşele Ardealnlni, atât în cetăţile Saşilor, cât şi în târgnrile mai sărace şi mai pnţin cunoscnte ale Secnimii. Aceasta fără a mai vorbi de scrisorile româneşti pe care le primian parti-cnlari înrndiţi sau împrieteniţi cn familiile boierilor noştri, case de negoţ şi asociaţii, cnm a fost Compania grecească, şi, în sfârşit, ceeace se păstră {prin mănăstirile româneşti, a căror zestre, şi în ce priveşte actele, s’a împrăştiat la desfiinţarea lor în veacnl al XVIII-lea, şi prin reşedinţele episcopiilor, — din al căror tezaur se mai păstrează la faţa locnlni nnmai ceeace se află în arhivele, încă necatalogate şi întrebninţate cn mnlt prea pnţin, ale Blajulni. Aceste scrisori încep cn veacnl al XYI-lea, pe când cele sla-voneşti se coboară, prin lncrnrile descoperite în Braşov, până la începutnl celni al XY-lea. Cn deosebire de la 1600 înainte limba latină decade în Ardeal, cnm decade la noi limba slavonă. Graiul vnlgar se impnne în amândonă ţările, acea limbă înţeleasă care ■eră la noi a nnni popor absolnt nnitar, iar dincolo — maghiara — nnmai a clasei dominante, de la Cnrte şi din castele. De aici nevoia pentrn Românii din amândonă principatele de a-şi avea nn www.dacoromanica.ro 180 scriitor de ungureşte, pe care-1 întâlnim încă din zilele lui Petra Cercel la Munteni,, din ale lui Petru Şchiopul, de la care avem cele dintâi scrisori ungureşti, în Moldova. Şi, în schimb, nevoia pentru oraşele săseşti de a-şi plăti un logofăt românesc pe care izvoarele ce publicam aice ni-1 arată şi la Sibiiu şi la Oşorheiur unde după 1730 el scâlciează groaznic limba noastră, şi pentru principe chiar, pentru cancelaria lui de stat nevoia de a-şi aveă la îndemână oameni cari să priceapă scrisori ce se trimeteau de boeri în limba lor, ba întâmplător să le şi răspundă ori să le comunice, — cum s’a făcut la 173S cu un act din 1680, — piese de care aceştia aveau nevoie în judecăţile lor. Asemenea scrisori şi documente româneşti, care, afară de cele din arhivele orăşeneşti, sunt foarte”risipite, iar o mare parte din ele strămutate pe cale administrativă, după 1867, la Pesta, s’au descoperit, semnalat şi publicat de noi numai foarte târziu şi fără a se urmă — adesea din lipsa de mijloace la cei cari ar fi ştiut să şi-l facă — un plan ştiinţific. Venit în Ardeal mai mult întâmplător, B. P. Hasdeu a găsit un oarecare număr şi le-a semnalat sau publicat în „Columna lui Traian“, operă cu atât mai folositoare, cu cât originalele s’au pierdut adesea. Băposatul Gr. Tocilescu, căruia i s’au semnalat actele slave şi române de la Braşov, n’a apucat a le tipări şi nici ediţia atentă a d-lui I. Bogdan n’a fost încă isprăvită. Din partea mea, am tipărit actele româneşti de acolo şi, adesea numai în extrase, din scurtimea vremii de care dispuneam şi din condiţiile, cu totul particulare, ale lucrului, pe cele din Bistriţa; am semnalat sau şi publicat altele din Sibiiu, Sighişoara etc., şi mai ales din arhivele regatului Ungariei (Studii şi documente, IV). Deşi fusesem la Cluj, am simţit o mare surprindere plăcută, când d-1 profesor Andrei Veress a prezintat Academiei Române fotografiile după acte româneşti din Muzeul Ardelean, pe care le-am tipărit în voi. IX din Studii şi documente. O nouă şi mare recoltă de fotografii a venit acum in urmă Academiei, tot de la d-1 Veress. Publicarea şi lămurirea lor e scopul lucrării de faţă. * * * Cele mai multe din documentele nouă privesc legăturile Moldovei cu Secuimea, de la jumătatea veacului al XVII-lea până târziu în veacul următor. Ele vin din depozitul de la Oşorheiu www.dacoromanica.ro 181 numai, «are el însuş nu e poate decât superficial explorat — şi ar trebui să se caute şi în arhivele de comitate —, fără a se mai încerca, după cât se pare, şi în arhivele celorlalte târguri din acelaş ţinut secuesc : Murăş-Oşorheiul, Odorheiul şi Sepsi-Sângiorgiu. Pentru a se înţelege mai bine cuprinsul acestor piese, câteva -observaţii asupra rosturilor secueşti mai vechi nu vor fi fără folos. S’au făcut multe şi îndrăzneţe, adesea interesate, teorii cu privire la originea acestei ciudate populaţii, în locuinţa, felul de lucru, îmbrăcămintea, viaţa sufletească şi alcătuirea fizică a căreia găsim atâtea asemănări cu propria noastră naţiune. Teoria unei obârşii hunice a fost destul de larg împărtăşită, şi în Ungaria, şi adăugim că ea apare documentar pentru întâia oară, într’o mărturie incontestabilă, numai la 15541. Vom aminti însă— lucru de ţinut în samă şi în ce priveşte tăcerea izvoarelor asupra neamului românesc însuş în veacurile mai vechi pe acest pământ ardelean, carpatin— că nicio menţiune nu se face de Secui în acte autentice înainte de anul 1224. Atunci ei, cari pentru trei neamuri (genera) vor aveâ cu vremea şapte ■scaune fsedes), nu se găsesc decât într’o simplă localitate, Sepsi mai târziu în limba lor, iar atunci „Sebus", ceeace corespunde românescului Sebeş, ce se găseşte încă într’un loc din Ardeal, precum şi în Banat (Căvăran-Sebeş, Caransebeş): „Sicnii terre •Sebus" 2. Acea terra, o „ţară" ca a Bârsei, a Oltului, după datina românească, eră un scaun (sedes), un judeţ deci, şi numele de Szăkely (Săcuiu), de la szek„ scaun (de judecată)', nu înseamnă alta decât judec (cnez) în vechiul înţeles de om supus unui jude şi apoi în cel mai nou de ţăran liber. Ca şi Românii, ei aveau dela început atribuţii militare, pre-cize, localizate, aşa cum li se puteau da numai de regii Ungariei care i-ar fi stabilit într’o anume funcţiune. Şi anume ajutor general craiului ce se luptă în Moldova, jumătate căpitanilor săi, iar pentru Ţara Românească jumătate şi o cincime numai, datoria pentru 1 Szab6 Kâroly, Szâkely Okleveltâr, II (Cluj 1876), p. 113 : „Univers! .Siculi, a priscis semper temporibus, qnibus maiores eorum, duce Attila, ad parte* * regni noştri transsilvanas venissent ibique consedissent*. Şi Sigismund Bâthory vorbeşte de „vigoarea lor hunic&“; ibid., V (City 1896), p. 169. Cf. ibid., I (Cluj 1872), paastm. * Şi la 1404 „Sedes Sebeş"; ibid., III (City 1890), p, 20. www.dacoromanica.ro 182 luptele în Apus fiind neasemănat mai mică* *. Au fruntaşi militari, primipili în actele latine, lovaseg în ungureşte, „maiores exercitus*, şi un comes, conte, care, la început numai pentru ei, ales poate dintre dânşii, nu e altceva decât ceeace este pentru Români voevodul8. Ca şi la Români, adunarea satului, obştea ţinutului, cu fruntaşii cari îşi iau partea din „birşaguriu s, are întinse atribuţii judecătoreşti, care se păstrează cu sfinţenie până foarte târziu, chiar după slăbirea libertăţii primitive. Ca şi Românii, Secuii dau dijma vitelor r „decima Siculorum et Blaeorum“, se spune la 1256*. Ca şi la noi moşia e oarecum a tuturor, şi la orice schimbare de proprietate, ca şi la stingerea neamului, vecinii — rudele — au dreptul lor decisiv. Această asemănare în datini dă, fără îndoială, de gândit. Ea exclude dela început ideia unei colonizări pe pământuri nelocuite, în care Românii ar fi venit ca fugari, după dorinţa regelui Ungariei de a-şi împopora ţara, sau ca Pecenegii prinşi, cari, în sălaşe asemenea cu ale robilor tătari din Moldova veacurilor al XY-lea şi al XYI-lea, erau împărţiţi între biruitori sau ţinuţi pentru apărarea ţării în condiţii particulare. Noi n’am luat fără. îndoială nimic din cultura populară a Secuilor; cine ar putea însă tăgădui că din cultura noastră populară ei n’au luat5? Au luat şi numele de persoane pe care le găsim în cele mai vechi izvoare,—altele ceva mai noi dând caracteristice nume maghiare păgâne. Cel dintâiu Secuiu pomenit anume e Bogomir fiul lui Subuslav, „conte şi conducător — adecă voevod, căci aceasta înseamnă latinescul dudor — al Secuilor" în 12356. Şi mai pe urmă găsim pe „Secuiul Zocuslav"7. Apoi pe „contele Moise" 8 —, şi numele de Moise a rămas îndătinat la dânşii. Dar aceste nume din Biblie, în legătură, poate, cu anumite erezii balcanice trecute şi la Români, ca şi numele în -mir (cf. Tihomir) şi -slav (cf. Seneslav) 1 Ibid., p. 138 şi urm. * Cf. ibid^ I, p. 5. » Ibid., m, p. 141. * Ibid^ I, p. 13, 14. 1 Sil amintim şi vestirea războiului prin focul aprins pe dealuri > ibid., p. 198. * „Bogemerius filius Zubuslay, comes et ductor Siculorum*, ibid., I, p. 7. 1 Ibid^ p. 18. * Ibid., p. 28. www.dacoromanica.ro 183 sunt caracteristice în vremea cea mai veche pentru Români, până ce ele furâ înlocuite în familia domnitoare munteană prin nume dinastice venite din ţaratele de peste Dunăre. Dar numele de localităţi nu seamănă cu ale noastre, care vin cele mai multe de la aspectul terenului sau de la numele descălecătorului de sat. Aici, ca în anume părţi din Balcani numai, unde biserica latină a colonizat *, sunt nume de sfinţi, începând cu cel mai vechiu : Szent-Lâlek din 12511 2 * şi urmând cu Sântămăria (Nagy Boldog Asszony), Szent-Gyflrgy, Szent-Demeter etc. Sfinţii sunt cei obişnuiţi în Răsărit. Dar cine a putut face această impunere de nume ? Cari au fost călugării catolici cu putere militară şi politică în aceste părţi ? Răspunsul, oricât de neobişnuit ar părea, nu poate fi decât acesta: aceiaşi cari au dat Prusiei colonizate de ei „Marienburgurile" sale. Deci Teutonii, cari se ştie că au avut ţara Bârsei şi părţile vecine, şi nu numai la Sud, spre Cumania noastră, care, dealminterea, se prelungia şi spre Moldova. Şi pe pământul Ţării Româneşti ei apar colonizând Saşi şi „Unguri" catolici. Dacă prin această ipoteză Attila şi-ar pierde drepturile de părinte şi Secuimea şapte secole de vechime, ce putem face! Deosebirile dialectale s’ar explică atât prin găsirea unei populaţii româneşti mai vechi, cât şi prin amestecul, neapărat, cu Pecenegii, supuşi lor ca ţărani liberi8. La început erau aici îu Secuime numai satele de grăniceri. Oraşul eră Braşovul. Aşezările cele vechi ar fi fost deci cele de Sud. In ce chip s’a făcut întinderea spre Apus, pe Mureş, aceasta ne-o arată actele care vorbesc de cedarea pământurilor castelului regal Turda, pe Arieş, pentru apărarea Coroanei de o răscoală de Cumani şi pentru o împotrivire biruitoare contra Tătarilor, la sfârşitul acelui veac alXIII-lea4 *. Szent-Lâlek chiar, aşezat în hotar, eră un castel regal6, cel puţin după năvălirea tătărească şi refacerea defensivă a Ardealului faţă de ţinuturile răsăritene care de acum înainte se ţineau de Hordă. 1 Cf. C. Jirefiek, Dat chriatliche Element in der topographischen Nomen- clatur der Balkardănder, Viena 1897, p. 8 ţi urm. 8 Szab6, o. c., I, p. 8. * V. mai bus, p. 4. * Szab la Sytii-Dimitrie, şi la Svtii <(Dimitrie)> i-au <(dusu şi i-au^ închisă în ocolă pe obiceiă, să margă ceia cu bucatele să le dea mascurii şi să le dâ simbrie pe ană, că aă fostu tocmala să fie datori (?) opincile c-aă fostu dzisă că li-aă dată, iară banii, pecumă li-aă fostu tocmala, căte optu bani, nu li-aă dată niciună bană. Şi aă mersu birăulă de Oşerheiă în tărie lui şi aă slobodzită mascurii dină ocolulă loră (?) şi i-au luată a cui aă fostu, şi pănă astădzl sintu oamenii săraci, — pecumă dzisă că aă şi marturl. Ce iată că-ţl scriemă dumitalia să-şi aducă aceşti purcarl mărturii, şi, de oră mărturisi cu sufletele loră cumă nu 1-aă plătită simbrie, să cauţi dumneata să te agungl cu acelă birăă, să-I faci ştire: ori să aducă banii, simbrie oameniloră, ori să yie la gudecată. Şi, de a yrâ să stâ la dreptate, bine, iară de nu, să ne faci ştirea. Acasta scriemă. £ Mea, lt. 7237 (=1729), Mal 27. (Pecete mică.) (Oşorheiu.) IX. Io Costantină Neculaî yoeyoda, boj. milst. gspdră zemli mol-davscoî, scriemă domnia mea la birău şi la toţi şagăi de la Ocnă. Ye facemă ştire că aicea la domnia m& yeniră orăşenii denă tărgulă Oşorheiulul denă Ţara Ungurască şi ne aretare cărţi yechî www.dacoromanica.ro 198 de la reposaţi domni ce au fostu mai naintea de noi, scriindu acele cberţî păntru unu munte ce să chiame Cheşcheşă şi Jiroşă, carele iaste dă hotarulă ţerii Moldovei, cumă au fostu dată acelu munte acestoră oreşeniloră ca se-şi pue stinele pre acelu munte, să fie dă păşune bucateloră, şi venitulă ţerii păntru locul ii acela pă obiceiă se-lă db; şi pără acuma totu au ţinută ei cu pace muntele acela, iară acumă jeluire că opriţi voi de pe muntele acela, dzicăndu-le că se-şi aducă cărţile acele aicea la noi, să să cetescă. Yiindu acumă aice, ne aretară cărţile într’acestă chipu scriindu cumă amă zisă mai susă, şi, rugăndu-ne ei că 1-aă dată şi noi voiă se-şi ţie stenele pă la celă munte, domniia încă aă socotită, fiindu feră pagubă ţerei, le-au dată acastâ voia, ca să fie volnici a ţinb acelă munte de păşune bucateloră, cumă aă ţinută şi mai înnaintea pă muntele acesta; şi alţii1 să nu să mai amestece, numai venitulă locului să dâ pă obiceiă, precumă daă şi alte munţi. Şi voave încă ve poruncimă să le daţi pace, şi nime să nu stâ înpotrivă cherţii domnii mele; iară, de va av& cineva a ve pări dentr’alţii moşenii, să vie faţe. Jf Mc, leată 7242 (=1734), Iul. 5. (Copie. Oşorbeiu.) B. Scrisori ale cămăraşilor de Ocnă. X. •J* * Alu nostru bună prietenă şi de aprope megieşă, dumneata birău de Oşorheiă, sănătate poftimă dumitale de la Dnmnădzăă. Aici la noi aă vinită omulă dumitale Şimonă pentru muntele Chişchieşulă, carele l-aţi ţinută dumniavostră şi într’alţî ani, avăndă şi carte de la Duca-vodă2; care amă văzută şi noi carte. La care noi acmii fără carte domnului nostru ce este acmu8 nu putemă să dămă voe şau-găiloră să-lă văndză dumiloră vostre. Iară dumniavostră să trimitiţî omă şi carte acasta la Eşă, la domnulă nostru, şi va da carte domnului nostru, şi aşâ omă da şi noi voe şaugăiloru; şi iară 1 De don& ori: alţii. * V. mai sus, n° V. * Antonie Buset ? www.dacoromanica.ro 199 dumniavostră li-ţî lu<(a)> cumu 1-aţî luat şi într’alţî anî, şi noî încă ni-î Toe să-lu luaţi iară dumn<(ea)>vostră. Şi fii dumn(ea)ta sănătoşii. Ap. 18. Ală dumitale bună prietenă Mironă cămăraşă. La ală nostru bună prietenă dumnialuî birăulă de la Oşorheiă, cu sănătate să să dâ1. (Oşorheiu.) XI. *]* Ilie cămăraşă de Ocna amă dată scrisoare a nostre Ia mănele dumiloră sale birăuluî şi altoră lacuitori denă oraşă dănă Oşorheî, dănă Ţara Ungurească, că sâ-şî adune mărha2 * dumiloră sale înă plaiulă muntelui pre loculă ţereî Moldovei, a Măriei Sale luî vodă, domneluî nostru, şi de nimene să nu hie opriţi; căci de toţi domnel ao isprăvită eî să hie volnici să-şi ţie mărhă la muntele. Păntru cela locuri8 văzăndu4 5 şi noî derese de la domne! şi cămăraşi mai denaînte a nostre, le amă făcută şi noî tărie, să nu li facă nimene vală. Iară carele le va face vală, cu noî îşî va întraba. De acasta scriemă. fia 7184 (=1676), Mart. 23. Ază Ilie Pleşca cămăraşă iscală6. (Oşorheiu.) XII. *j* Ilie Pleşca, cămăraşulă de Ocnă, după cinstita cartia Mării Sale luî vodă facemă şi noi ştire cu castă scrisoare a noastră, cumă amă dată voe şi slobodzenie birăuluî şi tuturoră orăşianiloră dină oraşă dină Oşarheiă, dină Ţara Ungnriască, să fie volnic! a-şî pune stănile înă muntele ce să chiamă Haoşulă şi Cheşchişă-Jiroşă, ce 1 Un Miron (Ciogolea?) mai fusese cămăraş de Ocnă, împreună cu Dumi-traşco Boul, la 1656 (Iorga, Braşovul şi Românii, pp. 30-1, n° 2). în 1652 el se ocupă de o comandă a lui Vasile Lupu (ibid., pp. 95-6, n° 4). * Vitele. * Adecă: pentru acel lucru. * In orig. vamăndu. 5 Cămăraşul Ilie pare a administra la 1677. V. n-rele următoare. www.dacoromanica.ro 200 iaste înă hotarulă ţărăi Moldovei, precumă ş’au puşti stănile şi altă dată. Pentru acia să n’aibă triabă nime cu dănşii, a-î învălui întru nimică. Numai birăulu şi cu toţi Oşerheiani dinu Oşarheiă să aibă a ne da poclonulă nostru, precumu au datu şi la alţi cămăraşî, precumu-î de vacă. Acasta facemu ştire. Lt. 7185 (=1677), Mai 3. Ază Ilie Pleşca căm^ăraşu^ iscalu. (Oşorheiu.) XIII. *2* * Ilie Pleşca cămăraşă scriemă şi fa ce mă ştire cu castă scrisoare a nostră, pentru răndulă muntelui, ce le aii fostu colacii1 Oşorhieniloru, ne au adusă, şi de an ulii de estimpu, şi de ană; să să ştie. De acasta scriemă. Ylt. 7185 (=1677), Mai 25. Ază Ilie Pleşca cam (ăraşă) iscalu. (Pecete ruptă.) (Oşorheiu.) XIV. *j* 6to &3 cămăraşî de Ocna Dracachi şi Aslană dat-amă carte a nostră dumiloră salea tărgoveţiloră denă tărgu denă Oşorheî, să hie volnici să-şi pue marfa2 la munte, pre hotariulă Ocnăei, să pască, pre unde aă păscută şi de alte date, precumă aă cărţi şi de alţii boerii cămăraşî de Ocna, care aă fostu mai naînte de noi, precumă aă şi cărţi. Deci voi şavgăi, carele înblaţi la munte, iată că vă facemu ştire să nu le faceţi vr’oo trăsură8, că la noi ş’aă adusă colaci4, precumu le’ă fostu adetulă. Iară carele 1 Darul: de obiceiu „colacul* era pentru descoperire. * Ca şi marha: vitele. 1 Oprire, „z&berire*, „z&bor*. Vezi Iorga, Documentele Bistriţei şi Braşovul şi Bomănii, tabla lucrurilor. * V. nota penultimi. www.dacoromanica.ro 201 să va ispiti el să facă vr’oo trăsură, va petreace ruşine de la noi. Acasta facemă ştire. 1685* 1, Iun. 6. Draacachi cămăraşu. ’AoXdcvvjc xaţiapicTjţ yOxva? 2. (Oşorheiu.) XY. •j* Da t-a mu răvaşul ă nostru tărgoveaţiloru dea Vaşarheî să £ea volnici a-şă punea ciriad(a)> înă munte, şi nime să nu-1 în-văluiască întru nimicu, că li-amă dată noi voea. Dea aSasta facemă ştire. X Ocnă, lt. 7228 (=1720), Mal 28. Hurmuză cămăraşu3. (Oşorhsiu.) XVI. f Dat-amă scrisorea nostră tărgoveaţiloră dea Oşorhel, să £ea volnic să-şl văraze ciurda dea bucate, vaci şi cal, înă muntele Ocnil, şi nime să nu-1 învăluiască. Acasta facă ştire. Dedă bivă vtoră logf. Lt. 7233 (=1725), Mal 30. (Oşorheiu.) C. Scrisori ale blrăilor de Ocnă. XYIT. *{* La bună prietenulă nostru, la dumnealui Socă Iştioană, birăulă dină Oşărheiu, cu sănătaate ne închinâmă dumitale. Altă, facă ştire dumitale că ni să jălui cestu fecoră alu nostru anume Yasilie pre Coci Iştioană pre celă mică, dzicăndu că-î datorii cu 1 Cifre. 1 Forma românească defectuoasă a acestor scrisori se explică printr’aceia că şi grămăticii erau une ori greci. Vezi Iorga, Privilegiile şangăilor de la Tărgu- Ocna, in Analele Academiei Bomâne, XXXVII, pp. 248-9. 8 De aici neamul Hurmuzachi. Un Hurmuzachi fusese vameşul Brânco-veanului. Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, I, p. 399. www.dacoromanica.ro 202 5 lei de yr’o doi al, şi ş’aă fostu pustii şi chizâşie (şters), zapisti pe frate-său (şters), căc... lintu cumă să-I trimită bani, şi până acmu nu 'i-ati mal trimisă bani. Ce iată facă ştire dumitale să-î dai strănsoare să trimită bani, că, netrimiţindu bani, să ştii dumneata că să Ta face zeberială unora ce oră hi drepţi. Ce să dai strănsoare să dea bani, cumu-î scrii zapisulă. Şi fii dumneata sănătosă. IS Ocnă, Sep. 5. (Iscălitură grecească nedeseifrabilă). (Oşorheiu.) XVIII. Cinstite dumneta birăă de Vaşelhe, dumitale cu sănătate mă închină, şi poftescu de la milostiyulă Dumnedzăă puţină scrisore nostră să afle pe dumneata cu bună şi fericită sănătate, înpreună cu toată cinstită easa dumitale. Alta, facemă ştire dumitale pintru muntele nostru care l-aţi păscută* 1 dumnevastră cu curda pănă acumă, de acumă să ştii dumneta că2 nu yă-lă mai dămă, şi să nu yă suiţi curda acolia, căci acumă nei trebui totă naoa3, nu vomă să-lă mal dămă. Iară, de aveţi dumuevostră nescar<(e) zapisă pe munţii Mării Sale Iul vodă, să le aduceţi aice, să le yadă Mărie Sa vodă. De acasta facă ştire dumitale. Să fii dumneta sănătosă. De bine yoitoră dumitale Birăulu de Ocnă. Mal înu 24. (Oşorheiu.) XIX. ■J* Cinstite şi ală mieă mai mare şi ca ună frate, dumneata Ştefană Secheri * birău dă Vaşarheai, dă la Dumnezeă sănătate şi totă binele rogu ca să-ţt trimiţă. Alta, înştiinţezu pă dumneata pentru trei caş! care al trimisă, i-aă adusă, pentru muntele Chişcheiaşulă şi Jireşulă, după obiceat. Numai te poftescu să-mi 1 Orig. greş. pfoMtii. 1 Orig. are aici încă odată „de acumfi“. * „Tot nouă". 1 Szekely. www.dacoromanica.ro 203 trimiţi o păreache de cuţite. Şi toi mulţumi dumitale. Aăasta, şi fii dumneata sănătoşii. Alu dumitale ca unii frate Ionii birău de Ocnă1. Noem. 10 d., It. 7253 (1744). Cinstitului alu mieii ca unu frate dum. Ştefană Secheri, birău otă Vaşarheaî, cu sănătate să să dea. (Oşorheiu.) XX. •j* Adică eu Iani birău otu Ocnă, înpreună cu toţi şaugăi otu tamă, dat-amă zapisulă nostru la mănadumisale Coiacmu (sic), dinu Oşorheiu birău, pentru ca să (să)> ştie că amu vândută iarba dinu Chişchieşu, ca să o pască cu vitile, şi bani amu luaţii toţi, şepte leî bani noi; iară, de arii vă cineva ia(r)» să criază. Eu, Iani birău; eu, Ştefană Cucucu (?). 7259 (=1750), Noev. 19. (Oşorheiu.) D. Scrisori de boieri. XXI. ■J* Cinstite dumn^ea^ta Lazoră Iştioană, biruitorulă ţănutulul Cucului, dumitale poftesco bună sănătate. Cătră aăasta, tămplăndu-să cestui omă a dumitale pre la casa mă, ce n’amă putută să nu cercu de bună sănătate dumitale, şi mă rogă dumitale să ne fii dumneata frate şi prietenă. Fire’şă scrisă dumitale multă, ce nu să tămplă pisară, ce n'amă avută a scrie, romăindă să le citescâ toţi. Du naneiuî fratele hatmanulă Hăbăşesculă 2 aă dzisă cătră mine 1 Pentru bir&i, v. Privilegiile şangăilor, l. c., p. 248 şi aiurea. 9 Au fost doi hatmani Grigore H&b&şescu: unul luase parte ca serdar la expediţia lui B&kâczy în Polonia. E hatmanul bStrânului rodS Ghica (c. 1660). Altul era vornic la 1670 şi a ajuns hatman sub Petriceicu (1673). Despre acesta pare a fi vorba aici. Vezi Prefaţa la Studii fi documente, IV şi ibid., p. 275, n° CVI1I. www.dacoromanica.ro 204 câ-£ Ta scrie dumitale de toate. Ce mă rogii dumitale să aibu cu-> noştinţâ cu dum^ne^ata, iară ce va fi pofta dumitale, romă sluji dumitale. Să fii dumneata sănătosu. A dumitale. -. mu şi bunii prietenă şi gata... ş... r .. i r___pârcălabii* * *{* La cinstită rnăna dumisale Lazoru Iştioană, biruitoru Cucului, să să dfe, MHoro SAPdBit1. (Cluj.) XXII. •j* Cinstite şi alu nostru bună patronă, ilustrisime domine comesu2 Petre Apoltă, cu fiiasca dragoste închinăndu-mă, toate cele de fericire rogă ca să-ţî dăruiască milostivulă Dumnedzăă. Alta, n’amă mai multă castă dată cătră dum., fără câtă dau înştiinţare pentru ună Stană tălhară, care înpreună cu doi ce s’aă prinsu aic, aă fostă furată nişte cal, şi acelă Stană aă scăpată, nu s’aă putută prinde. Ce să pul dumneta silinţă, doară s’ară pută prinde, c’acole înă Sintu-Lelicu 8 este trăitoră; doară s’ară pută face o chiver-nisială ca să să înţerce de atăte furtişaguri: aducă de acolo încoace, şi de aic fură şi ducă într’acolo, de nu să mai potă odihni oamenii de furtişagurile lui. Şi acasta rămăne la bună chivernisala dumitale; pecumă vel socoti, yeî face. Şi într’aceste pricini a cestoră tălhu-şagurl să afiă şi ună Dedulă, fecorulă Ţintii, c’ară fi amestecată: care de s’a dovedi, aci prindzindu-să, i s’a face canunulă. Dară să ştii şi dumneta şi pentru ună cală murgu cu herulă meă amă fostă scrisă mai înă trecută Treme, şi nicună răspunsu n’amă luată de 1 Lazar Istvân e al doilea cu acest nume (cel dintâiu la 1635, Hurmuzaki, XV, p. 1181, n° MMCCî); 11 găsim la 1660-1661, ibid., p. 1300, n° MMGCCO, p. 1313, n °MMCCCCXV. Acaţiu Barcsai tl numără, Împreună cu Ştefan Sz&kely, printre „Secuii răzvrătiţi Împotriva noastră (şi pentru Gheorghe Băkdczy al II-lea). Lazar trecu apoi, după peirea domnului său, In oastea noului principe anti-turcesc Ioan Kemâny. Vezi şi aici, pp. 14—15. * Comea, conte. * Szent-L61ek. www.dacoromanica.ro 205 la dumneta; pentru care calu va spune dum. omulii mai pre largu denii gură. Cu acasta acmu, şi fii dum. sănătoşii. Dech. 2. Illustritatis Yestrae ca unii fii: Georgius c. â. R.1. Illustrissimo don. (sic) dom. cm. Petro Apor, regi. gudici (sic) trium seâium Secularum (sic), cum pleno honore detur. (Cluj.) XXIII. *}* Cinstită şi ală nostru bună prietină şi de aprope megieşă, dumneta craî-birăă de la (jurgiă, sănătate îţî poftimă de la milostivulă Dumnedzăă. Altă, înştiinţămă pe dumneata pentru ună omă ală nostru anume Radulă, care, mergăndă acolo, în Ţara Ungurescă, ca să-şî cumpere neşte postavă şi altă ce i-ară trebui, s’aă sculată ună omă de acolo anume Orsăni dină sată dină Oşlibă, şi s’aă acolisită de acestă omă ală nostru, pecumă că iapa ce este elă pe dănsa este a lut, şi, fără de nici o dovadă aducăndu-lă înnainte dumitale, i-aî luată iapa ş’aî dat-o acelă Orsăni, şi omulă nostru ş’aă dată şi chizăşă acolo pănă va veni să să îndreptedze. Şi, viindă aice, şi tămplăndu-să acelă omă, de la care aă cumpărată elă iapa, de şede departe, tocma la Galaţi, aă făcută zăbavă păuă aă adusă pe acela omă înnainte domnului nostru, şi la divană ş’aă adusă acelă omă şepte oameni de’ă gurată pentru dănsulă, precumă că ac& iapă este dreptă dină bucatele luî. Deci domnulă nostru me’ă scrisă carte ca să-ţî scriă dumitale să daî iapa omului să i-o aducă, că, neaduoăndu-î iapa, să ştii că omă prinde aci ună Armauă 2 saă pe altă cineva de acolo dină Ţara Ungurescă şi omă plini iapa omului, — că nec într’onă cbipă n’omă priimi ca să fii omulă păgubaşă. Dară şi acasta o socoteşte dumneta: că oamenii dumiloră vostre de acolo dină Ţara Ungurescă totdeuna vină aici pină Moldova pentru neguţtorie şi alişverişulă loră, şi noî pe nime de acolo nu-î facemă supărare, iară oamenii noştri, căţi vină acolo, să şi scolă căte ună tălhară de acolo şi să acolisăşte de dănsulă, * 9 1 E „Georgius comes de BosettiK, Iordachi Ruset el însoş. — Fetru Apor e diatr'o familie oare a mai dat atunci pe Ştefan şi, odată, şi pe Ladislau (Hur-muzaki, XV, pp. 15-16, 1011). II găsim şi la 1717 (v. mai jos, n° xxvm). 9 Armenii se aşează şi în Gurghiu la sfârşitul veacului al XVU-lea. Vezi Iorga, Armenii şi Românii, în Analele Academiei Române, XXXVI, p. 33. www.dacoromanica.ro 206 puindu-i pricină că nu este calulu ce merge pe dănsulă a lui, au şi altă pricină ca acesta li pună, şi fără de niclo gudecată saă dovadă pliniţi dumnevostră de la omenii noştri. De care aceste (sic) nu săntă fapte megiişeştf, ci trebueşte numai cu dovadă să dovedeşti dumneta pe oamenii noştri, şi aş6 aflăndu-să că săntă vinovaţi, atunci cu dreptate este să plineşti dela dănşil ca de la neşte oameni răi. Dară numai pe gura unoră tâlhari şi oameni răi trebue să nu te potriveşti dumneta ca să faci zăberell oameniloră, pentru ca să nu stricămă prieteşugulă, fiindu megieşi de aprope. Şi cu acasta să fii dum. sănătosă. Mai 4. Ală dumitale bună preatină Iordachi velă vornică1. Cinstită şi ală nostru bună prietină şi de aprope megieşă dumnelul cral-birăă de la G-urgiu, cu bună sănătate. (Cluj.) XXIV. *{* Precumă aă venitu Noghi Ianoşă şi cu Catai Mihal şi aă adusă colacii, care le este obiceiă, de pe munţâl Ocnei, să fii volnici a-şl paşti2 * curda şi marhă de epl ce oră hi avăndă, pentru căci ş’aă adusă colacii la noi, şi este cu ştire noastră să-şi pască bucatele pe acelă hotară. Iară, fiindă altora de aiure marha, în-blăndă să pască iarba pe acelă locă, ca să aibă a ne da ştire la noi, că unii ca aceia nu sămtu slobodză să-şi ducă marha pe acelă locă fără ştire noastră. Acasta poroncimă. & Ocnă, luni 8. Anume hotarulă Jireşulă şi Chişchieşulă, acestea să fii slobodză. Az Ion Buhuşă bivă velă medelniceră iscală8. (Oşorheiu.) 1 E tot Iordachi Boset. El moare dupi 1710 (o biografie a lui vezi la Iorga Studii fi documente, V, pp. 588-9). 2 In orig. pati. 8 Cam pe la 1700. — I. B. www.dacoromanica.ro 207 XXV. Ală nostru bună priiatenă dumuealuî Iliiaşu Gherghe, craî-birău, dumitale m’îuchiuu cu buuâ săuătaate şi poftiimu de la railostivulu Dumuedzăă acastâ puţiuâ scrisoare a uoastrâ să afle pre dumu^ea^ta cu săuătaate. Cătră acasta facemu ştire dumitale, iată că amu trimisă ceşti oameni aî noştri îutr’acolo, carii să ue cumpere ceva vită de triaba casei noastre, fiiudu şi uoî lipsiţi şi scăpaţi de vită, de aciaste răscoale ăaâ fostă îuâ ţară la uoî. Deci, ueştiiudu oameni noştri răudulă îutr’acolo, poftimă pre âumu^ea^ta de uuâ omfi ală dumitale să dai dumu<(ea)>ta, să margâ cu oameni noştri, nude voră ştie vită văudzătoare, şi pre la tărgurî, să cumpere îuc... afară, iară pentru osteuiala ce va face omulă âumitaale, f... oameni noştri, uu-î va hi de la uoî îuâ dară, ce-î vomă plă(ti}... Şi poftimă pre dumu<(ea)>ta să-ţî hie dumitaale p... să u... peutr'acesta lucru... de va hi fostă pre sama dumisale Doamue(î)>. .. <(La^zară Iştioauă, poftimă pre dumu<(ea)>ta să fii dumu<(ea)>ta uevoitoră, să u'aibă dodeială. Iarâ uoî îucâ ce va hi pofta dumiloră voastre îutr'acoace, omă hi uevoitorî să slujimă âumiloră voastre. Şi amă trimesă âumitaale treî coţi şi gumătate de postavă supţire de o ânlamâ, ce de cnmfi s'afi tămplată poftimă pre dumu<(ea)>ta să priimeştî dum<(nea)>ta, tămplăudu-ue şi uoî acmu la ţara, ce de cumă s’aă prilejitu dumu^ea^ta veî priimi, fiiudu şi uoî acastâ data la ţara. Şi de alta ce va hi pofta dumitaale îutr’acoace oî sluji dumitaale. Acasta poftimă pre dumu^ea^ta, şi să fiî dumu<(ea)>ta săuatosu. <£ Cucutiauî, Sep. 13. (Ce^lă de biue voitoră Toaderă <(Cautacuziuo)> bivă vist. mă îuchiuu dumitale. , denă turma loră, patrudzăci d& oi; pentr’aceale oi aă luoată aceastea. Să vie să stea de faţă. *{* A dumitale bună prieatenă şi de bine voitoră, părcălabulă Ârapulă de Neamţă. Costantinu Arapulă părcălabă x. (Cluj.) xxviii. La ai noştri buni prieteni dumnealui craiă-birăă şi toţi să-ternii}) denă Yaşarbeiă. *]* Sănătate şi totă binele poftimă dumiloră voastria. Cătră acasta facemă ştire : altă n’avemă ce scrie dumiloră voastria, tămplându-să de aă venită la noi oamenii dumiloră voastre, şi cu colaci, care mulţămimă de colaci dumiloră voastre. Pentru cai dumiloră voastre, ne spusără aceşti oameni că sintu la munte. Deci să ştiţi dumneavoastră: dentr’acoace n’oră avă nevoe; dumneavoastră ştimă că sinteţi oameni buni, nice a veni oameni răi la sătulă dumiloră voastre; numai să dai învăţătură oameniloră care aveţi la cai, să păzască pentru oameni răi cai, să nu-i fure. Dară 1 1 Un Constantin Arapul se Întâlneşte înct din al XVU-lea veac; Iorga, Studii fi documente, XXI, pp. 277-8. Acest Arapu n’ar puteâ fi acela al cărui catastif l-am tipărit in volumul XXII din această coleoţie, p. 97 şi urm. 80198 1* www.dacoromanica.ro 210 de altă* * de spre noî n’au nevoe. Acasta facem u ştire dumiloru voastre. Să fiţi dumneavoastră sănătoşi. X Ocnă, Ian. 9. Zii) <(<;)> dbeXqpo aou pfc dvopa pa? 'PouCTerii)?l. •f" La at noştri buni prieteni craî-birău şi toţi săteni de la Vaşorhel să să db. (Oţorheiu.) XXIX. Aceste odoavă toatea căte mai gosu sânţii scrisă, căndă au fostu cătanele înă Moldova2, şi... m’au adusă înă Ţara Unguriască, le amă lăsaţii la Măriia Sa A por iu Petru, să mi le ţie, iară, căndă ol tremite, să mi le db, fără nirnică altă, căci altă socotială cu Măriia Sa n’amă avută : fiindă înă ţara noastră tulburare, li-amă dată să mi le ţie. Lt. 7225 (=1716), Dech. 2. Ună iuelu aură cu 3 diiamanturl. ■f1 Ună gichiră8 aură cu ună diiamantu. *J- Ună inelă aură cu diiamantă mare. *]* 3 inele aură cu zmărandurî. *J- 2 inele aură cu zamfir uri mari. •J* Ună inelă cu bălaşă mare, de aură. -j- Unu inelă cu doă rubinurl şi ca 5 zmarandurl mici. *j" Ună inelă cu dupină (sic), ca pecete, bărbătescu, săpată, de aură. ^ 2 inele nemţeşti cu cristială. f O pereche sărji de aură ca zmarandurl mari cătă bobulu cela mare. •j* O păreche sărjî aură căte c’unu rubină şi cate 2 zmărandurî mici şi căte cu 3 picoare de mărgăritară mare. f O păreche sărji de aură ca dapină, căte ca ună picoră cu mărgăritară şi căte cu doă grăunţă de mărgăritară susu. -j- O şarjă de aură mică şi cu o verigă străcată. 1 Iordachi ? El nu se iscălii greceşte niciodată. Vezi ţi nr. următor. 1 In 1710.— Ştefan Buset Teţcanul, fiul vornicului Manolachi, era stolnic în a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat (Axintie Urioariul, în Kogălnieeanu, Letopiseţe, IE, p. 146). Era „ispravnic (sic) de Bacău", spune tradiţia, ţi el ar fi scutit pe ţeranii săi de prada Tătarilor în 1717 (Studii ţi documente, I-IT, p. 152). * „Giohaor", giuvaer (?). www.dacoromanica.ro 211 f Unii inelu cu imeni1 de aură, pecete săpată, f O păreche sărjî de auru cu zmărandurl mal mari decătă nohotulu 8 şi căte cu unu diiamantă susuyînu verigă, şi-să pecetluite) toate pe o hârtie şi cusute. f O păreche brăţări aură, căte de optă bucăţi una, la amăndoă 16 bucăţi, intr’o bucată 5 diiamanturî şi într’o bucată 4 rubinurl, care facă la acastă păreche 40 diiamanturî şi 32 rubinurl. f Ună căpătară cu sirmă şi cu mărgăritară şi cu 6 poctale8 de aură şi 22 diiamanturî înă poctale şi 5 rubinurl cu cuiburi între poctale. f O păreche brăţări tijă aură, căte de 8 bucăţi una, la amăndoă 16 bucăţi, la bucată căte 3 diiamanturî şi la o bucată căte ună rubină mare, care facă la acastă păreche 24 diiamanturî şi 8 rubinurl. f 16 poctale aură căte cu ună rubinaşă mică înă vărru. Ună leftujură* * stricată, cu 5 rubinurl mici. f Tijă o cunună aură de 16 bucăţi, cu 19 rubinurl şi 32 diiamanturî: pină cuiburi nu lipseşte nicluna. •J* Tijă o cunună de aură de 15 bucăţi cu 17 rubinurl mari şi 17 diiamanturî mal mici. *f* O crucişoară aură, nemţască, cu cristialurî nemţăşt! şi c’ună lanţujelă de aură, şi altă lanţujelă mică slobodă, tijă aură. ■J* 10 şiruri mărgăritare mari, pecetluitu. ■J* 8 şiruri mărgăritare mărunţele, hurmuză, pecetluitu. •j* 6 şiruri mărgăritară, mal mari decătă celu mică, furmuză, pecetluitu. •j* O părechea brăţări sucite, prisneă de aură. •j* Ună lanţujelă aură cu ochi mici. •j* Ună lanţujelă venetică6 cu 68 belcuge înă muchi şi 68 belcuge sucite, care facă toate belcugele 136. f Ună lanţuhă aură de galbeni ungureşti, de 117 belcuge înă 3 muchi. 1 Slav.: nume. * N&utul. *■ Paftale. * Leftişor. ( De Veneţia. www.dacoromanica.ro 212 + Aceste trei lanţnjele de anră siută într’nn săcrieşu micii de argintii şi pecetlnitn cn 2 peceţl. Aceste toate căte-su, sintă pnse înii neşte desăgnţl mici, şi-să pecetlniţl cu doă peceţî, nna la încnetoare, nna di-asnpra. Ştefanii Rusetă bivii stolnicii. (Cluj.) E. Scrisori felurite. XXX. f Noi, setenil de Comăneştl, annme eă Ionăşcnţe şi eii Yasile Mihnlă, Ursuln Stoianii, Lnpnln Mane, Costantină Bălboe, Sara Dămiiană, scriemn noi şi mărtnrisimă cn acastă scrisore a nostră precum ii amă luaţii bani de la domnalnl gnpănnlă Lazară Frenţi 1 să facemă treldzecl de stoguri de fană aice, la hotarnln Comă-neştiloru, dinn straje înn gosă, şi la Yăsieştî, şi să fie fănă bnnn şi de Treme; şi ne’mă apucată să fie fănulă la Simtă-Mărie gata şi îngrădită, şi stognrile să fie de măsură cnmă să face, de 12 stănjinl, şi înă snsă de trei stăujinl. Şi noi, carii sintemă scrişl mal snsă, sintemă chizeşl: nnnlă de altn să damă samă. Iară, de s’are scăpa yr’nnnlă să nn facă deplină, acela Ta da îndoită. De acasta scriemă, şi pentrn credinţa ne amn pnsă degetele să să criadză. Lt. 7217 (=1709), Ap. 18. Ianoşcnţă. Yasile Mih. Ursnlă Stoiană. Lnpnlă Mane. Costantină Bălboe. Sara Dămiiană. Şi eă, Costantină, amă scrisă şi martinriă. (Cluj.) XXXI. + Ermonabă Iftichi Abăza făcnt-amă scrisore nostră la măna lnl Yasili şi lnl Grigori Dobrenă ca să fie Tolnicl a ţiu6 ş’a stăpăni branişte pe Bistreţe, precnmă îl oblicerulă (sic) celă Tecbl, iară alţi nime să nn cntedze, nime <(a)> întră înă branişte fără ştire loră. Iară cine s’ară ispiti a întră, Toră fi de mare certare, ori 1 Pentru familie, vezi mai sus, n° XXL www.dacoromanica.ro 213 pe vale, ort pe înă mante, fără de ştire lorii şi fără de porunca nostră. Iată că, mal dată voe, care s’aru pune în potriva lorii, să aibă a miarge la vornici de Cănpulungă, să-l părască. De acasta seri emu. Ylt. 7228 (=1720), ms. luni 29. (Pecete cu legenda: Cb& nimiţi cth MOHacTp ot G/utihh.) t 9 jderi să dfe pentru branişte, să să ştie* 1. (Cluj.) F. Scrisori de negustori. XXXII. *{* Adecă Matei Braşovenulă dat-amă zapisulu mieii la măna gupănulul 6achi2 * precumu să să şti că mi-eă datu dumnalul bani cu dobănudă f(lorini)> 258 tocuma, doo sute şi cinzecl şi optă, a zecea onspreacea, şi mi-eu datu banii la Crăcunu, la tărăgulă Si-biiulul. Şi pentru mal adevărată credinţa mi-emu pusă şi peceatea, ca să să creză înă totu loculă. 1C99, Ghenoarie 16 ®. Eu Matei. (Pecete ruptă.) (Cluj.) XXXIII. •J* Doădzec şi noă lei bani vechi mi-aă dată Radulă, carea bani sintu eă chizeşă pentru dănsulă, la banii de pe mascuri, şi mi-aă făcută zapisă, şi, căndu mi-a aduce pecetluitulă, să-I (dau) zapisulu. Pec(etea) să-I fie dea samă. Lt. 7229 (1720-1). KoCTTnvoţ NidviouX (?)4. (Oşorhein.) 1 Pentru alt c&lug&r din acest neam, Ilarion, fost Ilie, pribeag în Busia cu Dimitrie Cantemir, v. Iorga, Studii fi documente, XVI, p. 105 fi urm. 1 Nu credem c& mai tr&iâ încă atunci Csftky Laszl6, întrebuinţat în ne-gociaţiile lui Şerban Cantacuzino cu Imperialii. * Cifre. * Constantin Costin, mare p&haraic muntean, fiu al lui Gavril Neaniul. Neaniul a luat în cSaStorie pe Maria Antonia Mamucca della Torre, văduvit oon- www.dacoromanica.ro 2i4 XXXIY. •f- Fericitului mieu bunu priiatinu Sogi* 1 Mihaî şi birău, ca fericire mă închină la toată femeliia dnmitale. Intrebăndă pentru mine, mă aflu şi sănâtosă şi betiagă. Yrut-amă să te văzu şi m’al ocolită de la prostă casa nostră; fie-vă Dumnezăă întru ajitoră. Yeî şti dumneata că amă trimisă pe acestă omă anume Ionă Cliireţulă bumbacă 2 saoî, 1 pe sama dnmitale, forte fru-mosă, trebuindă să-lă priimeştî saculă florinţl 75, că e bună şi mare; şi să-l găzdueştl pe lăngă dumn(ea)ta, să le dai sălaşă, şi ce să voră rugă de dumneata, să le isprăveşti la toate cele folosi-tore; şi să nu mă ocoleşti venindă aic la Braşovă, că destulă mii-aă părută râu că al mersu la alte părţi şi pe mine m’aî părăsită. Acasta. Să ne vedemâ sănătoşi. Yechî priiatinu Hagi Gheorghe Pernea, Fv. 2, 1760. Netrebuindu-ţi bumbacă, să rămăe la dumneata înă pimniţă, iară bani îmi lipseşte. Să-lă el pentru dragostea mea, că nu vei fi de pagubă, şi să-i dat acestui Ionă bani, iară altă dată, câtă vel pohti îţi voi da dnmitale, ca la ună mal mare patronă. Şi vechi prietişigă să nu-lă uiţi. *J* Cinstitului mieă vechi priiatină birăulul de la Yaşarei cu cinste să să dea înă Braşovă2. (Oşorheiu.) XXXV. Anno 1777, Martie 10 dn. *1* Taică Lazule, sănătate, şi dum., jupăne Hanăsă. Yel şti că aă trimisă birău carte ca să trimiţi ună sacă bunbacă bună de la Ganlicu. (vanlicu nu este aicia, şi amă luată de la altă parte, iară bunbacă bunu, şi-lă trimită să-lă dai birăulul de aci; şi să-mnu este xr; şi, de va ajuta Dumnezeă, Luni vine şi jup. Anâreiaşă tes& K&lnoky ţ Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, tabla, pp. 49-50. Trăia tn 1^40, ba şi in Mai 1743, când face, nea vând copii, o danie nepoatei sale Safta; Studii fi documente, XXII, pp. 264-5. 1 Sz6cs. 3 Vezi, pentru acest negustor, Stingbe, Documente primitoare la trecutul Bomânilor (lin Braşov (Şchei), I, Braşov, 1001, tabla. www.dacoromanica.ro 215 aci la Vaşarheî. Preţu f. 85 V2» Ta spune jupan Andreiaşă; şi este pecetluiţii, ca să nu-lu schimbe Vaşarieuiî. Acasta. Să ne yedemă cu sănătate. Şi saculă să-lu dea îndărătă golă. Dumitru Theodoru (?). (Pe margine:) 1.183 peceţi ciarâ roşie a jupănulul. La măna taichi Lazului cu săuătate să să dea, la Chezidiyaşarhel. (Oşorheiu.) XXXYI. Amu priimită de la jupănu birău de la YaşareY ci au fostu rămasă de la unu satu 20 de bani, bani f. 22, adecă ună tur. (sic) şi doozecl şi doi, şi scrisoaria ce aă fostă, etc.1. 778, Noem. 15, Braşoyă. (Oşorheiu.) XXXY1I. Cinstite dumneata jupănă Sionă Samoilă, curatoră în Chizdi-Yaşarheî, cu săuătate mă închină dumitale. Scrisoarea ce mi-al trimisă amă priimitu, şi yăză că-ml scrii pentru saculă de bunbacă, care al luată dela mine, că ară £ eşită prostă, şi mă miră cumă să iasă aşa prostă, că eă, la căţl amă dată bunbacă înă anulă acesta, nimenea nu mi aă zisă să fie eşită prostă, şi, acumă, cumă tocmai ală dumitale să iasă prostă! Măcară că eă amă dată dumitale yoe de ţ’al alesă care ţ’aă plăcută, şi aşa al luată, şi nu s’ară cădea nici să-ml pomeneşti, că aşa aă fostă noroculă dumitale. Dară, căndă yel aduce bani, 01 yedea de ol face cumă ya fi mal bine. Măcară că eă nu săntă datoră a face cu dumneata doao tocmele, că dumneata ţ’al alesă, şi ţ’aă plăcută, şi 1-al luată, dară numai pentru prieteşugă ol face după cumă amă zisă mal susă. Şi cu acasta răniăl ală dumitale bună prietenă Tp. Kocttcivtivou (?). Braşoyă, 1780, Mar^tie^ 17. Cinstitului dumnealui jupănă Sionă Samuilă, curatoră, cu . cinste să să dea, Chizdi-Yaşarhelă. (Oşorheiu.) 1 Beatul nu oferă niciun interes. www.dacoromanica.ro 216 XXXVIII. Dumitale jupăne birău mă închină cu sănătate... dacă al priimitu 2 saci de bunbacu, să trimiţi cu jupănu Andreiaşu Ţigleru ca să-mî aducă dumnealui la Braşovă, că săntă bani de trebuinţă şi... golii să mi-1 aduci dumneata, căndfi vel reni la Braşovu. Acasta, şi rămăl bunii voitorii 1781, Dechem. 1. Micu Voicu Că prinu dumnealui jup. Andreas îţi potîi veni bani. (Oşorheiu.) XXXIX. Aia ouţ. 39 p& xpeoo’xouo’ev 6 dfpx- Mirâpico? dinii to Kâffxri-BpoCToxeXi, xd 6ttîo (sic) ffipdpiţ pţ xd ?cxxi\ev pă x6v Ko6dx£i nori, koI âEwtpXicrev. 1784, Moîou 31, BpacxoSuj. Aripiîipioţ Aripoţ 2. (Oşorheiu.) Lei, ughi 39, îmi datori» dumnealui Burcuş (?) de la Chezdi-Vaşarheiu pe cari azi mi i-a trimis cu Covaciu Ioje, şi s'a încheiat; 1784, Maiu 31, Braşov. Dimitrie Dimu. Gr. Scrisori istorice. XL. Earcs'bpHWMS rc,4,NS Iw Mh^ahaS bweswa h uriWK K-bH'MHHWAiiS chS irw Iw HhkoaaS bwibwa, h hhkwpaajk cknpoTHKN* * hh wcaS- 11] AH HO EUBATH «H, H«K WT BTkCirO CpH WT BTiCMi £!!!£& ITkSAlO- 1 E pomenit în Cronica bisericii din Şchei. V. Stinghe, Iatoriia hesearecei Şcheaiîor Braşovului, Braşov 1900, p. 219. Eri jurat goeiman al bisericii Sf. Kicolae; acelaş, Documente, n, p. 359 („chir Micul*). Vezi ibid., locurile arătate la p. 372. In această calitate îl aflăm necontenit de la 1770 înainte {ibid., p. 339). * A nu se confunda cu preotul Dimitrie Duma de pe la 1770; Stinghe, Documente, II, p. 336. www.dacoromanica.ro 217 EHTH HJf O B*KCiM JKHBWT'b A\OIM ; H lipi KTv CHAIKI IIOCA'kAOKAlllH H DOCASUIAHTH 1*1 K*K np’kwCIJJiHHWMS rC^HS H RAAKA MHTpOIlOAHTS CT-feH MHTpiVnOAlH G^MAKCT'kH H E’hCIH MwAASKlH, Kyp ^HOHHClS, WE-felfJdA CA C*h CTpAJfWM EKliAt H BAPOCTlA BKCTRHOA H HCTHHHklAX pA3$A\WM, B’hpAMIHHWI AXH'fe CTdA« A^KP't ndCTEHTH H HCIlpABHTH WT K'KC'bKWrO AAKARCTRlA, MCTd CIEI CTiEAIOCTH R-RCIA CHACA CROIA, IlfJHKI ndKKI CHAX CHiMOTplHYlM I* WT Bd npYtd^lVM, OMHIfldA CA CHMO-HORd C’hrp’kumiYd i* w ArhSA'k, hko hh np-k*A< pAKOnoAOKiHlH, HA HH no XCpWTWHlH KWIA AHEW JfHTpWCTlA H HlllIfliRdHYlM WR-felJIdJf ; K*K R*KCkA\ *1 nOCA-kAWRdHlH H nOCASlUdHlH WR'kui.dA CA C*K CTpdJfWM EJKlHM HI TROpHTH AIH HHMTW5K no HA*Ahi HH WT IţpCKdrW H KH-feS-CT’KBHdrW CTpdjfd, dlfli H CTvMpTlA np’feTAT, HA HH nO npYldTllO APK3AU WT KWrO AHEW J HH KpWAVk K'KpAHIHHOI AIH RAAHCTRW Eli TS*AhX ** AP^H*™ w pAKWnOAOÎKIHlH, BIS nORIA'feHld MHTpO-nWAHTWRd, HI TKMlQ d3"K HI HdlMHHj^k H BIS nOA<>TIAk, HA H HKI KTv MH-fe llpHWEUţiHlH TdKWRMH, H dlfll HI HSBWA'fe CUIţl HI Kp*kMBHA (sic) ndCTH xRi CTdAd, ahuiih eaaa cdHd CROiro, raR-fc bw qko h caaih TO^HI npYiaXWM. G’hllHCdHd JKI EklUlA Cld pAKWA MOIA flHACTACll, mactIio b*Iio Hnox|ry$YS CT-feu mckiiYh paAWRCT-kH, r atw fspH (7108=1600), h iHAHKTd n, MCiţa iohIi Al, Hd nd«AT crrw dncAd îo^A4 BpdTd rH-fe. AiohvcYi Hno\|rv^f nHcajf ptik(a)- «oca rp-buiHd1. (Traducere de I. Bogdan:) Evlaviosului domn Io Mihail voevod şi de Dumnezeu încununatului fiu al său Io Nicolae voevod (făgăduesc^ a nu fi niciodată protivnic sau neascultător lor, ci din toată inima şi din tot sufletul a-i iubi toată viaţa mea; şi pe lâugă această urmare şi ascultare, făgăduesc preaosfinţitului domn şi vlădică, mitropolitului sfintei mitropolii a Sucevei şi a toată Moldova, lui chir Dionisie, îi făgăduesc cu frică dumnezeească şi cu bunătate dumnezeească şi cu înţelepciune adevărată, turma încredinţată mie s’o păstoresc bine şi s’o feresc de orice răutate, să mă ţin curat cu toată puterea mea, şi cu mintea ce am căpătat-o dela Dumnezeu; mă curăţ de păcatul lpi Simon, adecă de mită, că nici înainte de hirotonie şi nici după hirotonie n’am făgăduit nimic cu vreo şiretenie oare- 1 Vezi alte acte privitoare la schimbările bisericeşti făcute de Mihai Viteazul îd Moldova, la Iorga, Studii fi documente, IX, p. 29 şi urm. Cf. Hur-muzaki, XlV, p. 109 şi urm., 721 şi urm. www.dacoromanica.ro 218 care cu sau gând râu; şi pe lângă toată urmarea şi ascultarea făgă-dnesc cn frică dnmuezeească să nn fac nimic de silă, nici de frica împăratnlni sau domunlni, nici dacă m’ar ameninţa cn moartea, dar nici prin luare de mită dela cineva; apoi, afară de vlădicia încredinţată mie, nn voin îndrăzni a mă amesteca în cele străine, în ce priveşte hirotonia, fără porunca mitropolitului1. Şi dacă nn voin păstori în felnl acesta turma Ini Hristos, să fin scos din treapta mea, căci va fi vădit că în zădar am primit-o. Scrisu-s’an acestea cn mâna mea, a Ini Anastasie, din mila Ini Dnmnezen ipopsifiu (candidat) la sfânta episcopie de Bădănţi, în anul 7108, indictionnl 13, lnna Innie în 19, în zina sfântnlni apostol Inda, fratele Donmnlni. Dionisie ipopsifiu am scris cn mâna mea păcătoasă. (Colecţia de fotografii a Acad. Rom.) XLI. f Jiipană Gorgauă spă<(taru), jupanii Matei agahfi, jnpann Tn-dosie spă(tară)>. Acesta al ii nostrn zapisu la măna jnpănnlnî Noghi Paln căpitannln, cumu să să ştie că i-amn gnrnitn dnmnelnî ca, dă ne va face alesă de spre Măriia Şahii craihă şi de spre vizirulă denn Bnda, ca să meargimn în ţaraliă nostră şi la casele nostre şi să ne adncemă domnn carele vomă cerea la înpărăţie, carele vahă pohti ţara şi noî, ca să fie şi pre voiia Mării Sale In crai, iară noi să avemă a darea jnpănnlnî Noghi Pală cinci miî de galbenî. Şi pentru credinţahă pnsn-ne-amă maî josă şi peceţile şi nnmele. IIhc. AICIţA A\p. Al Ahi, A’kT. f30A\ (7140=1632). Gorgauă spăt. (pecete, se pare, cn nn om în scann), Mateî agahă (pecete cn: Măteiă, crucea şi, se pare, nn om în scann cn cruce), Theodosie spat. 8 (camee). (Cluj.) * * 1 Urmează un pasagiu obscur, pe care îl las netradus. — I. B. * Sunt pribegii împotriva lui Leon-vodS, cu privire la cari vezi Iorga, Studii şi documente, IX, p. 4 şi urm. Zapisul pare a fi dat din Făgăraş (ibid., p. 10). Alte acte privitoare la dânşii în voi. IF din Studii şi documente, p. 103 şi urm. La nunta lui Nagy Pâl, în Mai 1641, Mateiu trimete, ca domn, o mare solie, de 25 de persoane, în frunte cu un Szâkely, cu clucerul Cârste şi clucerul „Mineke“; ibid., p. 217, n° LVI. www.dacoromanica.ro 219 XLII. Io Ghiorgliie Ştefauă voevoda, cu mila lut Dumuedzăă do:n-uulă ţărâel Moldovei, cu vlădicii, cu toţi boiaril ţărâeî, cu viteajiî şi cu toate râudurile depreună şi îu chipulă loru.* 1, mărturisi mu cu acastă carte şi cu sufletele uoastre direapte şi creştiueştt, cumu prea-lumiuatulii craiulîi Ardealului, ciustitulii şi măritulă Racoţi Ghior-ghie, nu îutr’ alţii chipă, ce pre pofta uoastră şi îuprotiva celui de ţară supărători, cu uumelc voevodă, iară cu făptura vrăjmaşă, ca să ue mâutuiască pre uol, lăcuitoril ţărâl, cu dumuealul Mătel vodă depreuuâ, slobodzitu-ş’aă Mărie Sa cătăva samă de oşti, carii îutr ’acastă ţară, uu ca uişte vrăjmaşi, ce tocma ca oameuil uoştri de ţară, frumosă şi pre îucetă s’aă purtată, şi, iarăşă, câudu aă fostă voia uoastră, denă ţară aă eşită. Pre carii mure mărturie, dămă şi uol acastă carte a uoastră îuă trăgă îu Iaşi, câudu aă îublată aii de la Adamă 7161 (=1653), luua Aprilie — dzile, să să ştie2. Io Grorghi Ştefauă Voevoda (pecete mică). (Pecetea Mitropoliei şi a episcopiilor de Romau, de Rădăuţi şi de Huşi). (Colecţia de fotografii a Acad. Bora.) xlih. *{* Io Gheorghie Ştefană voevoda, bj. mlst. gspdriă zemli mol-davscol, np’bK'KSAICEAlHC.U H Cpt\MH«>A\S EpATA HUlfM I® EoCTAH^HH IffcpBAH KO(KCA) KJK. AIACT. rCn^P» SfaHAH BAAJfICKOH, AUIOPO JKHKOT H 3APAKÎI WT PCAA EPA JKbAAfT PCnAKTH. Ciustită cartia Domuiel Tale, iubite frate, scrisă otă Av. 14, de la măua aprodului Douiuiel Tale cu ciuste amă luată Av. 16, şi foarte cu dragoste amă cetită şi pre amăruutulă amă îuţălesă de toate căte ue al scrisă Doinuia Ta. Dat-amă laudă milostivului Dumuedzăă, îuţălegăudă pentru buuă săuătatia Domuiel Tale. Pentru care lucru îusâmuedz! Domnia Ta, cumă înu eăr- 1 Adecă : în numele lor. 1 E vorba de intervenţia trapelor lai RâkiSczy pentra izgonirea lai Vasile Lupul, „cel de ţară supărător, cu nomele voevod, iară oa făptura vrăjmaş". Abia aşezat în domnie, Gheorghe Ştefan trebui să plece înaintea lui Vasile, adus înapoi de Cazaci (Iorga, Studii ţi documente, IV, p. ocxlv şi urm.). Actul e dovada care trebuia Înfăţişată Porţii. E extrem de interesant şi prin aceea că nu mai avem altul românesc din această d'intâiu stăpânire. www.dacoromanica.ro 220 ţile ce ţ’aă adusă sluga Domniei Tale de la dumnealui hatmanulă căzăcescu * 1 au scrisă Domniei Tale cană cu bănuială, — ca rea şi bănuiala o înţăliasămu dintru cartia Domniei Tale. De care lucru, iubite frate, ce omu să mal dzicemă altă, n’a^vemu^ (rupt)', ce vedemu că acmă au stătută lumea totă înă mencunl şi ’nă pur (tare)» de zarve, că şiacasta nu-1 altă fără numai iară unu ni (mică^ cu guri amară şi reale. Să voră fi alergată şi pre acolo c(u gurile^ ceale reale, şi el iarăşă, fiindă neşte oameni îndată prepuitorl, au şi luată înă samă. Facă ce ştie, că într’altă chipă nu ştimă cumă le vomă dzice. Iată, fiindu purcesă Daneilă2 * de căteva dzile de aicea, gătat-amă ună omă ală nostru trimisă pănă acolo la locă, şi amă scrisă şi la Danielă o carte ca aceia pentru răndulă aceloră mărzacî. Cumă al avută Domnia Ta destulă supărare8 şi ’nvăluială cu dănşil pănă a să porni, creademă Domniei Tale, căndă şi noi preste măsură supără amă avută pănă amă pornită pre unii dintr’ănşil, de carii amă făcută ştire Domniei Tale4, şi’ncă mal avemă aicea pre Balgi-başă5 şi pre altulă, Batăru-aga; iară şi aceştia cu deşertă nu oră eşi. Iară şi acel agi ce aă mărsu de aicia, adevără cu destulă cheltuială i-amă pornită, iară dacă aă mărsu acolo la hanulă, foarte aă fostă cu bine şi multă aă fostă nevoitori cu bine, precumă să6 şi adeverisă, şi Măriia Sa hanulă încă multe cuvinte bune şi de bine înă partea noastră aă arătată, şi să arată foarte cu ’ndemnu bună spre folosulă nostru T. întăiă şi pentru acasta cu oile ce aă pe- 1 Bogdan Hmilniţehi. 1 E yorba do călugărul Daniil de la Mantele Măslinilor, agent suedez in 1656-7, pe lângă domnii noştri, „Dominus Daniel abbas*, -DominusDaniel grae-cus, abbas, nobilis ateniensis", ori, cum iscăleşte la 18 August 1657, „Daniel Oliveberg*. Era de naştere atenian. Vezi asupra lui Hurmuzaki, IE, pp. 74-6,86-7. Cf. şi Prefaţa la yolumul X din aceeaşi colecţie, pp. IV-V. La 8 August st. t., el scriă din Iaşi despre zvonul de moarte al lai Hmilniţehi, care făgăduise a stărui pe lângă Muscali in vederea păcii san, dacă nu se invoiesc, a-i atacă; el adăugiă că Tătarii au fost rău prădaţi de Cazaci (în această scrisoare a se citi „Transylvanisque* in loc de „Triasque"). E vorba încă de patra coloneii prinşi în Tataria, pe cari Daniil nădăjdaiâ să-i răscumpere cu banii Moldo-veanului. * Sus: rătomii. 1 E vorba de acei cari oferiaa prinşi de răscumpărat din campania lui Bâkdczy in Polonia, la care participaseră şi trape româneşti. s Strângă torul peşche:ului de miere al Moldovei. • Orig. fi să. 1 Hanul, biruitor al lui Bâkâczy, eră Mohammed-Ghirai. www.dacoromanica.ro 221 trecută boiaril nevoe, ne aă dzisu să nu cumva să dă mu ceva, macaru să şi închidză pre boiarî şi să facă ce oră vrea, iară a da, nemicâ să nu dămă, pănă oră mearge şi cărţile luî la veziriulă. De care lucru aă şi gătată pre hăznatariulăpre Baeramă-Cazi, şi aă scrisă cărţi la veziriulă pentru noi cu aceaste ţ(ă}ru nemicâ să nu ne ruşeiască. Hanulu aerau gioi, înă 13 a lui Avgostă, aă trecută (pe la} Măiacă2, iară astădzl socotimu noi să fie la Daşovă8, iară Bairainu-Cazi haznatariulu aă trimisă pre ună Tătară ală său cu cărţile acealea ce aă scrisă hanulă şi aga la veziriulă, să ni le ducă la noi, să le vedemă şi să luomă izvodu de pre cărţi, să trimitemă izvodulă la boiarl la Ţarigradu: de n’oră grăi şi dină gură pre-cumă scriă cărţile, atuncea să nu creademă cuvăntulă loră; şi elă va aştepta aciia la satele hăneştl * pănă-1 va mearge omulă Iul de aicea, acesta ce vine cu aceale cărţi, carele vine înpreună cu boiarinulă nostru, şi va sosi astădzl sau pănă demeneaaţă. Ravaşulu ce ţ’aă trimisă dumn (e}tale acelă vameşă ală Domniei Tale, cetit-amă izvodulă: arătă Domniei Tale cumă de căteva i să adevereadză cuvintele. De acela lucru, iubite frate, nu-1 într’altu cbipă, ce-lde credzută aceastea cuvinte, că multe aă el asupra nooastră urdzite înă inimile loră ceale rale; ce numai milostivulâ Dumnedzăă iaste milostivă, de ne trăiaşte înnaintea acelora găndurl reale a tuturoră; iară, cu dreptulă, noao ne trebuiaşte a ne căuta lucrulă de timpuriă cumă să cade, că ce-1 socotită mal de vreame, totă iaste şi mal nemerită. Şi mal scris-aiuă cătră Domnia Ta, iubite frate, urdzindu-să de la acestă căine de veziră 6 atâtea fealiurl de amestecături asupra noastră, şi socoteaşte Domnia Ta că toate căte şi să laudă, totă cu putearea Tătarăloru să laudă, iară el, alesă Turcii, acmă, acastă dată, de oştită 3 într'aceaste părţi pare-mi-să că n’aă puteare, ce numai totă cu măna altuia voră să prindză foculă. Şi pre boiarl7 căndu i-afi fostă mustrăndâ veziriulă înă divană şi li-aă fostă (zisă} că a porunci ună cuvântă 1 Khasnadar, câm&raşul de .hazna". 1 La gura Nistrului. Vezi Iorga, Studii asupra Chiliei fi Cetăţii-Albe, Bucureşti 1896, pp. 12, 19, 187, 219, 254. * Oceacovul. 4 Lâng& C&uşani. Ele aveau tn fruntea lor, mai târziu, un hatman creştin. V. Chilia fi Getatea-Albă, p. 261. * Era Chiupruliul cel b&trân: Hohammed. * Oştit. * Capuchehaielele Moldovei. www.dacoromanica.ro 222 hanului, şi a trimite Bugaculă d<(e va face)> ţărăloră răii şi multe ce au foştii dzicăndii, totii cu lauda Tătarălorii le arată, iară nu cu paşea de Silistra1 sau cu altulii. Că iată şi putearea paşeî o vădzumă că nu să arătă cu atăta puteare, ce c’unii lucru foarte puţină, 500, 600 de oameni; iară, să dzicernii să fie, la cea de apoi, putearea liţî şi 5.Q00, 6.000 şi 10.000, dară totii de aceaia puteare a lui n'amii găndi, şi amu ti noi neferiţî înnaintea lui, iară lorii toată fala le iaste, aleşii într’aceaste părţi, pentru Tătari. De care lucru, iubite frate, maî dzis-amu cătră Domnia Ta, de vreame ce hanulă vedemă că arată eătră noi voe şi cuvântă bună, ne trebuiaşte să ne apucămă tare de poalele banului, cu amăndoao mănule, că fără de voia Iul într’aceaste părţi nemicâ nu voră face Turcii. Âdevără, şi cu cheltuială de va fi, iară totă ne are hi mal sprejenială multă cuvăntulă hanului. Că socote, frate, că acmu iată eşiră ună vărvu mare: maî sintă el maî oameni decătă toţi. Şi să dzicemă: şi dreptă iaste Liaşiloră fiindă dată credinţă; socoteaşte Domnia Ta că să dusără cu toţii pentru Leaşî şi să înfundasă într’ună locă înă care, de are hi fostă o socotială bună, are hi petrecută smentială mare2 *. Şi socotimă şi cu noî, de căte ori ş’aă grăită, totă aă făcută; de căte ori aă dzisă că oră trimite şi la Ţarigradă cu pără pre Lupulă, aă trimisă, şi ni ce odată (denu)> cuvântă nu ş’aă eşită, şi acmu aă fostă dzicăndă că: n’amă dată cuvontulă nostru8 înă pierdzare, nice peutru toată lumea. Iarăşi socotimă, iubite frate, că, de n’omă apuca timpuriă pre ha-nulă cu rugămente, Turcii, orice are vrea a lucra, cu Tătară! are căuta să lucreadză. Ce de acestă lucru, iubite frate, precumă va fi şi socotiala Domniei Tăie, să avemă ştire, şi fără zăbavă. Iară de paşea, precumă dzicemă şi mal susă, maî puţină grijă ne-are fi,— că înnaintea paşeî pare-mi-să că n’amă dosi. Maî bine să ne mănânce câinii pământului nostru decătă pre alte locuri streine să izi-dimă. Iaţă şi a emil adunăndu-să paşea cu hanulă, mainte făcea cuvântă iarăşi dină Tătari marghiolî4 şi dzicea cumă, hanulă dacâ să va aduna cu paşea, de acolea nu ştiu cumă să va rumpe lucrulă, şi întrebamă şi noî: Mâriia Sa hanulă treace înă cnrundu ?, iară el 1 Păzitor al Donării întregi, în acest timp. 9 E vorba de lupta cu Gheorghe RâkcSczy al II-lea, oare e descrisă de Kemâny, tradus şi in româneşte de an contemporan, probabil tocmai pentrn Gheorghe Ştefan. Vezi Hurmuzaki, XV, p. 1263 şi urm., n° MMOCCLVtlI. 9 Adecă al Tătarilor. 4 Intriganţi. www.dacoromanica.ro 223 dzicea câ nu să ştie ce va vrea paşea, că putearia-î dată înă măna paşeî. Iată şi acesta Batăru-aga ce iaste aicea, aceastea le dzicia, că iaste şi elu foarte presta samă margliiolu şi amestecătoră râu, iară, daca s’au înpreunatu cu paşea, nice 2 caşuri n’au şădzutu înpreună şi s’au şi despărţită : hanulu au purcesu înu cale-şî şi paşea iară înnapoî spre Cetatea-Albă, au uude va fi acmu. Ce să cunoaşte că nu foarte caută de cuvintele paşeî, ce tota înu voia loru mai iaste. Er<(a} aicia şi cestu şoimaru turcu: fiinda atâtea valuri, s’au tămplatu de (au^ fosta zăbăvitu aicea; ce au foştii înpreună cu acestu Batăru-aga de mulate orî}; ce, fiindu nnu omu rău şi ames-tecătorfi, multe ş’au fostu băgăndu... şi au fostu dzicăndfi cătră şoimaru: nu vădu Turcii poate hi,... caută să vadză că aceaste ţărfi aa fosta într’nna găndâ răâ, şi eî (ta fosta (în^chinănda ţărăle altora; acmfi că ce-î lasă? Deci şoiinariula ne era priiatenă, ce ne spunea precnmfi ştima că le va spune şi Domniei Tale. Ce, fiinda acesta Batăra-Aga una orna rnâ şi amestecătorî, pentru ac6a dzicea că nu să ştie treace-va hanulâ curundâ, că-î putearea înâ măna paşeî. Dară eu aşia socotescâ: să cădema de cu vi'eame la poala ha-nuluî; iară precuma veî socoti şi Domnia Ta, cu ’nţălepcunea Domnieî Tale, să avema ştire. De spre partia Căzacilora, încă păn’ acmfi nu s’aa aşădzatu capula cine va fi. Iară, precumfi spune dumnealuî Săbeşâ Frianţu 1, carele să duseasă cu solulfi şvedu2 *, alaltăerî, Dumenecâ, 16 Av., afi sosita aicea, ce şi oasăle hatmauuluî tocma îptr’acastăşî dzi ce aa sosita dumnealuî aicea le vora fi îngrupata. Şi tota iaste nediajde să fie hătmăuiia tota pre ficorulâ hatmanuluî8 şi Bibovschi4 5 să fie totu purtătoriula trebiloru, ca una cobernatorfi: fost-aa destule amestecăturî şi ’ntre dănşiî6 *, iară aşea i s’aa părut pre aceştea să să aşeadză lucralu la Măriia Sa la craia, fiinda sluga Domn (nieî Tale^ Pătru Diiaca 8 acolo,—omula nostru pre cine ama 1 Sebessy Ferencz, trimes ardelean. 3 Baniil călugărul. * Iurii, cu privire la oare v. Iorga, Ucraina moldovenească, l. c., p. 347 şi urm. * Wycho'wski, pisarul hatmanului. Cf. şi Lettres de Pierre des Noyers, secritaire de la rcine de Pologne Marie-Louise de Gonzague, Berlin 1859, p. 18. Pentru împrejurări, ibid., p. 345 şi urm. 5 După moartea lui Bogdan Hmilniţchi. * Pare a fi Ardeleanul Petru Budai Diacul, despre care vezi Iorga, Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria, I, pp. 259, 261. www.dacoromanica.ro 224 araţii acolo, iaste şi omu cânii tânără—, ce aşea cumă Măriia Sa craiu n’au prealungită voroavele, şi fiindă Măriia Sa craiă şi cânii boliacă. Iară dintru Patru Diiacu să fie înţălesă cumu Şveţiî iară să fie înpengăndă pre Leaşî; ce noi dincoace, diuă susă, fiindă ca Leaşit nu foarte înă prietenie, nu prea paternii prinde veşti; iară acum au începută a pleca şi ei: să miargă ai noştri la iarmaroace, peutru să să hrăniască şi ei; ce de acmă să voră deşchide căile curundu. larii, precumu va fi înţălesă Pătru Diiacă, poftimă să aremu ştire şi noi. I aikSh raiAPTH Ch epom, amhh. Hs Mc, Av. 18, lt. 7165 (=1657). Io Gorghi Ştefană Voevodu. t npAK-hSiUOKiMHOM H CpAMHOM EpATA HUltAlS Iw KwCTAHAHH IIIcpBAH KOEBOAi EJK. MACTIfW rCHAApW SEMAH BAA’fHCKOW MCTH SkAATH1. (Aiud.) xliy. *j* * Io Mihailă Radulă voevodu i gsdnă iihiuem pkaca'h voao, cetăţeaniloră dela Clujvaru, 3APARH. Să căutaţi că aciia voră veni sluga domnii meale Cortu comisă şi cliuc(er)>; ci să aveţi a-I lăsarea să între îu cetate să cumpere cu bani păine, făină, orză şi altă ce va mai trebui domnii meale. Ci să nu-i opriţi, nic să aibă altă vală. H cam pm pcbamh. IIhc. chit. a » at. 7167 (=1658)2. (Pecete cu raltarul arhiducal cuprinzând stema munteană, între doi lei; legenda: Ioannes Michael...) (Cluj.) 1 Alto scrisori româneşti ale Ini Gheorghe Ştefan (1650-1657), !n Iorga, Studii şi documente, IV, p. 50 şi nrm. * Pentru tot oe priveşte pe Mihnea care-şl zicea „Mihail Badnl", imitând pe Mihai Viteazul (va fi cetit opera greceascâ a lui Stavrinos despre erou), vezi Iorga, Steagul lui Mihnea-vodă Sadul, în Analele Academiei Bomâne, XXXVI, p. 529 şi urm. Acolo şi tratatul s&u românesc cu Gheorghe-vodâ Ghica (p. 537 şi urm.). Scrisoarea lui Mihnea e din campania lui ardeleană, al&turi cu Turcii. —-Vezi Iorga, Studii şi documente, IV, pp. COXCIV-V. — O altâ scrisoare a lui, elitre Bâkdczy (29 Septembre 1659), ibid., pp. 57-59, n° uv. Altft iscăliturii a Ini, in Iorga, Socotelile Braşovului, In Analele Academiei Bomâne, XXI, p. 212. www.dacoromanica.ro 225 XLV. -f- La dumneta căpitanii Ionaşco sănătate pohtescu dumitalc. Alta, facă ştire dumitale, căndu amu veniţii aciia la tăbară (=tabără) amu luaţii cat de olacă, şi m’amă turnată, iară nişte Turci i-aă tăm-pinată şi i-aă luată de olacă. Iară dumneata să mergi la celibiulu, să te închint cu sănătate dela mene, şi să cert dumneta să-ţt dea omulă dumnealut, şi să meargă înpreună cu Savulă, la cene-şt va cunoşte, să-î scoţă. De acasta facă ştire dumnetale. Să fit dumneata săriătosă. Âlă dumneatale frate de bine voitorii Dumitraşco ca uşă 1. (Arhiva Ungariei din Budapesta). XLVI. *1* Io Dumitraşco Catacozino voevoda, bj. mlst. gspdriă zemle moldavscot. Luminatului prinţipă Apafi Mihaiă, dină mila lut Dumnedzăă craiulă Ardialulut şi domnulă parţiloră Ţărăt Ungureşti şi şpană mare Săcuiloră, ală nostru vecină de aproape, de bine voiutoră, multă sănătate şi viiaţă îndelungată îţi poftimă de la putiarniculă Dum-nedzăă să-ţt dăruiască. Pricina trimiterii noastre cătră dumneata nu iaste altă, fără numai întăiă cercetămă ca să ştimă de a dumnetale bună sănătate, cu caria milostivulă Dumnedzăă purnria să te dăruiască, — aşia poftimă. Iară, de spre alte, pecumă sintu tămplările aicia, înă ţara noastră, megieşeaşte însămnămă Dumnitale ca să ştii: cu mila lut Dumnedzăă şi cu putearia cinstitului înpărată, pe nepriiatenil împărăţiei şi at noştri cu Măriia Sa Calga-sultană şi cu alţi patru sultani lăngă dănsulu, şi cu oastia putiarnicil înpărăţil şi cu at noştri slujitori, pe toţi i-amă răşchirată dină ţară şi i-amă scosă, şi ni-amă aşădzată la scaunulă nostru aicia, înă Iaşi. Deci cu acastă dală megieşască cercetare facemă cătră Dumneata, poftindu pe Dumneata a şti pentru ună credincosu boiarină ală nostru, anume Mironă Oostână vorniculă celă mare, carele de noi aă fostu trimisă oare cu 1 Aşez această scrisoare tot In 1658, fiind vorba de oşti româneşti in Ardea]. — Totuşi nn cunoscut căpitan Ionaşcu eră in oastea Ini Badn Şerban, la 1603; Studii ţi documente, 17, pp. XXIV, OXV. £0198 !"■ www.dacoromanica.ro 226 ce prileju ca să poată răzbate pănă la dumnealui hat mânui u Su-beschiel, căndu eramă pe la Galaţi, şi căteva dzile au trecută, şi de dumnealui pănă acmu niclo viaste n’amă luaţii, fără numai cătu. ştimă că, neputăadu triace pe aiuria, au năzuită şi au venită să triacă prină ţara Dumnitale ; şi noi, neştiindu că-1 va fi calia pre acolia, carte la Dumneata nu i-amă făcută. Oe poftimă pe Dumneata, oarece veaste vel avia şi cumă vel şti de acelă boiarină, cumă mal de sirgu cu acestu înblătoră2 să avemă ştire. Iară să nu găndeştl Dumneata c’aă înblată într’altu cbipă, ce cu ştiria noastră iaste trămisă. Aşijderia poftimă pe Dumneata, ce vel hi avăndu veşti cîe spe părţile dină susă, de toate să avemă ştire. Iară, de spe părţile noastre ce să voră înnoi, dupre datoriia megieşiel pururia vel avia Dum-neataa de la noi ştire de toate. Şi dupre acasta ce ne vomă mal aşădza, vomă găta ună boiarină ală nostru solă şi-lă vomă trimite la Dumneata cu cinste, cumă să cade, precumă iaste obicaiulă. Şi, cu atăta săvărşindu, mila putiarniculul Dumnedzăă fie cu Dumniata. înă Iaşi, vito 7182 (=1674), Ghen. 19. Ală Dumnetale de bine vpitoră şi vecină de aproape: Io Dumitraşco Voevoda. Luminatului prinţepă Apafi Mihaiă, dină mila Iul Dumnedzăă craiulă Ardialulul şi domnulă a parţiloră Ţâr ăl Ungureşti, işpană mare Săcuiloră, ală nostru vecină de aproape, mchhow h ck mhopo 3ApdKif ^atI CA 3- (Arhiva Ungariei din Budapesta). XLVII. Prea-luminatulu! milostivului şi creştinului domnu Mihal Apafi, denă mila Iul Dumnezeă Ardealului crai, părţiloră Ţărăl Ungureşti domnu, Săcuiloră şpană, ca unul milostivă domnu, cu slujbă ne închinămă. *{* * Rugămă pre milostivulă Dumnezău să dăruiască Mării 1 Ioan Sobieski. * Curier. 8 Cf. Hurmuzaki, XV, p. 1355, n° MMCOCCLXXXin. — Pentru prădăciunea Tătarilor Cronica atribuită lui Nicolae Costin, în Letopiseţe, II, ed. a 2-a, p. 110, sau C. Giurescu, Letopiseţul ţărei Moldovei, pp. 66-7. — Cf. povestirea din Studii fi documente, IX, pp. 159-161. — Scrisoarea cuprinde şi o însemnată întregire la biografia lui Miron Costin. în aceiaş fotografie apare şi sfârşitul altei scrisori a aceluiaş, cu data de Iaşi, 718—(rupt). www.dacoromanica.ro 227 Tale bună pace şi sănătate întru mulţi şi fericiţi am, denpreună cu totu cinstită sfatulă şi ţara Mării Tale. Facemă ştire Mării Tale lucrulu tămplăril noastre, carele ne ajunse în ţara noastră: fiindă domnulă nostru la oaste, Gligorie-vodă, la Hotinu, cu Huseină-paşa, după porunca înpărăteaască, fiindu venirea hatmanului leşescu cu toate oştile leşăştl, fu biruinţa hatmanului, şi Huseinu-paşa, cu oăţl Turci putu scăpa, trecut-a pre podă şi au intrată în Cameniţă, iară domnulă nostrn, cu căte oşti rămaseră de nu periră, îl cuprinse hatmanulă, şi, ca ună creştină, făcu fnilă cu dinşil şi-I slobozi pre toţi, şi pre domnu denpreună. Deci Gligorie-vodă slobozi oştile de veniră în ţară, şi Măriia Sa mearse la în-părăţie, la veziriulă celă mare, şi-lă priimiră cu ertăciune; şi ne trimise Măriia Sa carte scrisă la Noem. 19 zile, şi ne scrise şi chehaiaoa veziriulul pentru venirea Mării Sale de acolo la veziriulă, întru car ea 1-aă priimită şi i-aă făcută ertăciune; şi ne porunceaşte să căutămă de trebile ţărăl, carele ne săntă poruncite de la înpărăţie: anume orzure, făină de grău, miare, cară, untă şi altele încă multe. Şi după aceastea iară încă ne mal veni o carte de la Gligorie-vodă, scrisă la Noem. 24 de zile ale călindariulul celui vechiă, întru care carte acasta şi în cea dintăl totu într’ună chipă ne scrie, cu mă iaste domniia pre seaama Mării Sale şi peste scurte zile va fi şi viitoru în ţară, cu rănduială înpărătească şi cu oaste turcască, să fie la Focşani pază de spre LeaşI, înpreună ca Du-mitraşco-vodă, domnulă celă noă ală ţărăl Moldovei; şi alte învăţături multe ne porunceaşte de spre partea înpărăţii, precumă ne porunciia şi chehaiaoa veziriulul. Şi pre acasta ne aflamă noi cu grijă ca să umplemu poruncile. Iară, mal nainte de aceaste, până ce nu era sosită încă Gligorie-vodă Ia înpărăţie, fost-aă trimisă veziriulă la Duca-vodă ca să meargă să-I dea domniia, precumă şi la noi trimisease cărţi ca să trimiteam căţlva boiarl acolft, la înpărăţie, şi să aleaagă denă boiaril ţărăl noastre unulă dintr’ănşil să-lu facă domnu. Deci noi nu trimisemă, că ştiiamă că domnulă nostru Gligorie-vodă iaste mergătoră la înpărăţie. Mal pre urmă ne scrise şi capichehaialele, deaca de vreame ce iaste Măriia Sa viitoră, să nu mal trimitemă nicună boiaru, că, mergăndă Măriia Sa, domniia iară va fi pre Măriia Sa; iară, căndă fu acumă mal pre urmă, auzimă că Măriia Sa Duca-vodă iaste la Ruşciucu, dereptă Giurgovă, şi vine dereptă la Bucureşti. Deci noi, auzăndă acealea, întrămă la grijă mare, şi ne deademă în lături, şi trecumă www.dacoromanica.ro 228 aici, înu ţara Mărie Tale, până se vorii redea lucrurile de acol6 cuinii se rorii aşăza. De care lucru ne rugămii Mării Tale, ca unul domnu milostivii, de vreame ce ne scăpămii cu viiaţa noastră aici, în ţara Mării Tale, precumă şi mal denainte vreame părinţii noştri şi moşii, strămoşii noştri de multe ori ş’aii scăpaţii capetele în ţara acasta în vreame de primejdie, şi aii trăitii supţii scuteala şi mila crailorii, şi pre noi astăzi aceaia vreame ne-aii ajunsă, şi cădemă cu rugăcune la mila Mării Tale cea crăiască, să avemă şi noi astăzi milă şi scuteaală de Măriia Ta, ca de la unu crai creştină şi milostivă, să facă Măriia Ta milă cu nişte striinl ce săntemă astăzi înstriinaţl denă ţară şi denă pămăntulă nostru. De vel cunoaşte Măriia Ta că vomă putea trăi întru ţara Mării Tale, şi suptă scutinţa şi apărarea Mărie Tale şi unde vel socoti Măriia Ta ună locă de traiulă nostru, ne vel face Măriia Ta şi o cinstită cartea a Mării Tale, unde ne se-a întânpla a lăcui, să trăimă cu pace, şi, iarăşă, căndă ne se-aară întămpla a eşi denă ţara Mării Tale, să eşimă cu pace, fără de niclo zminteaală. Iară, de vel socoti Măriia Ta oă nu ne omă putea odihni aici, în ţara Mării Tale, că vomă avea şi noi niscare vrăjmaşi, şi nu ştimă şi cine se va aşăza în ţară a stăpăni, şi voră fac<(e)> supărare Mării Tale, şi voră îndemna şi pre Turci1 de voră supăra pre Măriia Ta, şi ne voră ceare fără de voe a ne duce în ţară, ne rugămă Mării Tale ca unul crai milostivă, după înţelepciunea Mării Tale, să avemă răspunsu. Că noi în nădeajdea şi în mare mila Mării Tale aină plecata capulă aicea, la dăstoi<(ni^>ciia Mării Tale. De acasta ne rugămă Mării Tale, şi milostivulă Dumnezeă celă putearnică să umbrească pre Măriia Ta cu bună pace şi să- 1 Pentru înfrângerea Turcilor la Hotin şi trădarea amânduror domnilor, Ştefan Petriceiou din Moldova şi Grigore Ghica din Ţara Bomâneasoă, v. Iorga, Studii şi documente, IX, p. 161 şi urm. Pentru speranţele lui Ghica şi înlocuirea lui cu Duca-vodă, Iorga, Despre Cantacusini, Bucureşti, 1902, p. oxi şi urm. Cf. Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti de Constantin Căpitanul FUipescu, ed. Iorga, Bucureşti 1902, pp. 181-182: „Iar boiarii au trecut în Ţara Ungurească la Sibii, anume aceştia: Gheorghe banul, Stroe vornic, Ivaşco logofăt, Hrizea vistier, Neagoe banul Săcuianul, Ilie armaş, Pârvul Fărcăşan, Hrisosool vătaf, şi mulţi boieri mehedinţi au fugit în Haţag“. Altă povestire în Cronica Lu-descului, Magazinul Istoric, V, p. 13. — Socotelele Sibiiului (Analele Academiei Bomâne, XXI, p. 285) arată pe boieri viind pe la 25 Decembre st. n. 1673 în Siiiiu şi plecând spre Alba-Iulia, cu Kovâcs Pal şi Kis Gyflrgy, la 27. www.dacoromanica.ro 229 nătate, întru luminată şi slăvită crăiia Mării Tale, în mulţî şi norociţi ant, aminu. nuca Dech. 4 dni, lt. 7182 (=1673). Plecaţi şi ca nişte slugi mal mici al Mării Tale: Gherghe Băleanulă, Stroe vornicii* 1, Ivaşco logofătă2 i Hriza vistiară8. (Arhiva Ungariei din Budapesta.) XLVIII. f Alu nostru bună priiatenă, dumnealui Iliiaşl Gherghe cral-birăă, dumitaale m’închină cu bunâ sănătaate, şi poftimă de la milostivulu Dumnedzăă acastâ puţină scrisoarea a noastră să afle pre dumneata cu sănătaate. Cătră acasta facemti ştire dumitale: iată că amu trimisă ceşti oameni al noştri într’acolo, carii să ne cumpere ceva vită de triaba casiî noastre, fiindă şi noi lipsiţi şi scăpaţi de vită, de aciaste răscoale4 c-aă fostu înă ţară la noi. Deci, neştiindu oameni noştri răndulă într’acolo, poftimă pre dumneata de ună omă a dumitaale, să dai dumneata să margâ cu oameni noştri..., de voră ştie vită văndzătoare, şi pre la tărgurl să cumpere a înc ... ’n afară, iară pentru ostiniala ce va face omulă dumitaale d .. . oameni noştri, nu-î va hi de la noi înă dară, ce-1 vomă plăti... Şi poftimă pre dumneata... -ţl hie dumitaale ..., iară în... să nu-1... pentr’acesta lucru. . t de va hi totă... pre sama dumi-sale doamnil... Lazară Iştioană, poftimă pre dumneata să fii dumneata nevoitoră, să n’aibâ dodeială. Iară noi încă, ce va hi pofta dumiloră voastre într’acoaci, omă hi nevoitori să slujimă dumiloră voastre. Şi amă trimisă dumitaali trei coţi şi gumătaate de postavă supţire, de o dulamâ, ce, de cumă s’aă tămplată, poftimă pre dumneata să priimeştl dumneata, tănplăndu-ne şi noi acmu la ţarâ. Ge, de cumă s’aă prilejită, dumneata vel priimi, fiindu şi noi acastă datâ la ţară. Şi de alta ce va hi pofta dumitaale într’acoaci, 1 Leurdeanu. 1 Goleacu. ' Popesou. 1 înţelege războiul tureo-polon, purtat pe pământul Moldovei. www.dacoromanica.ro 230 omă sluji dumitaale. Acasta poftimă pre dumneata. Şi sâ fii dumneata sănătoşii. 25 Cucutianî, Septemvrie 13. (Ală dnmit^ale de bine voitoru Toaderă (Cantacuzino} bivu vist., mă închină dumitale. (La ală nos^tru bună priiatină, dumnealui Ili(ia)şu Gherghi, craî-birăă, cu bunâ sănătaate să să dea1. (Cluj.) XLLX. Copia incfiziţieî saă dovedire! cu jurămăntă pentru pricina baniloră care aă luată prinţipulă Ardealului, ală doile Racoţi Gheorghie, de la domnulă spatariulă Ţară! Rumăneşt!, dină oraşulă Sibiiulu!, adecă taler! mie tre!zec!, dentru care jumătate aă oprită pă sama sa, iară altă jumătate aă dat-o pă sama lu! vodă dină Ţara Rumănească, care aă fostă pă acea vreame. însă dovedirea acasta şi întrebarea s’aă făcută după obicea! cu jurămăntă, dină porunca prinţipulu! Apafi, la anulă 1680, Dechem. înă treisprezece, de spre partea cinstitei jupănease Bnîceşti Mara* *, soţie! prea-cinsti-tulul dum. Secheli Laslo de la Boroşu-Ieneo. PP. întrebare: Şti! precumă craiulă Ardealului, ală doile Racoţi Gheorghie, ca să fie luată bani spătariulu! Diiculul, care aă fostă la Matel-vodâ ghenerală saă velă spatară3, dină Sibiiă, şi cătă sumă de bani, şi prină cine i-aă luată şi înă ce chipă, pentru care pricină ? Cu puterea saă într’altă chipă ? De acasta iaste ceva poruncă şi cfitanţie saă altă carte de mărturie ? La a cu! casă şi cătă sumă de ban! aă fostă ? Şi înă ce feliă aă fostă puşi ? Cine şi care ară mal şti de lucrulă acestă cevaşă? Martură de’ntăiă, înţăleptulă şi cinstitulă Criştofu Calmană, cetăţană dină Sibil, de patruzeci şi patru de ani, sorocită şi în- 1 Pentru Toderaşou Iordachi Cantacuzino, v. mai sus, nr. ZXYU, unde şi menţiunea aceluiaş nIii aş Gheorghe*. * Mara Buiceasca, fiica Diicului Buicescul. Vezi mai departe. * Pentru Diicul, fiu şi el al unei Mara, din Brâncoyeni, v. Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui Mateiu Basarab, in Analele Academiei Bomâne, XXXIII, p. 205 şi urm. www.dacoromanica.ro 231 trebatu, aşa ^mărturiseşte: Eu, într’acea vreame, fiindu la logofeţia sau canţilaria cea de Curte, ştiu adevărată precumă, la întrebare numitului crai, ală doile Racoţi Gheorghie, treîzec de mie de taleri al spătariulul Diicului de aici, dinu Sibil, prină cămăraşulu sau comorniculă anume Chiover Gaboră, au luată, şi voră fi de atunca vre o doaăzecî şi şasă de ani. înă ce feliă şi pentru ce pricină s’au luată acei bani, eă nu ştiă, dară încăşă amă auzătă de la însuşă spatariulă Diiculă că să jeluia, zăeăndă căţi bani i-aă luată craiulă Racoţi Gheorghie de la casa lui Herşelă Ianoşă, care casă o stăpăneaşte acumă Yaida Petru, care pe acea vreame va fi fostă sălaşu spătariului Diicului. Ală doile mart(ură^), înţăleptulă şi cinstitulă Yaida Petru, ce-tăţană dină cetatea Sibiiului, omă de patruzec şi şasă de ani, sorocită, jurată, întrebată, mărturiseşte: Eă, fiindă tineră pă acea vreame, nu amă avută grija lucruriloră ca aceste, dară ştiă că la casa maica-mea, Herşelă Ianăşoae, aă avută ună boiariă o ladă lungă ; dară ce aă fostă într’ănsa şi cine aă dus-o, eă nu ştiă. Dară atăta ştiă că s’aă luată lada. Casa maică-mea n’au fostă de sălăşluită boiariulul aceluia. Ală treile mart^uru^, înţăleptulă şi cinstită Yaida Gaşpară, cetăţană dină mai susă numita cetate Sibiiului, omă ca de cinzecl de ani, jurată şi întrăbată, aşa mărturiseaşte: Eă adevărată ştiă şi îmi aducă aminte precumă, la întrăbare, mal susă numită craiulă, ală doilea Racoţi Gheorghie, aă luată jumătate, iară altă jumă^tate} a baniloră spăt. Diicului s’aă luată şi s’aă dusă la vodă care aă fostă atunca înă Ţara Rumănească,— care bani aă fostă puşi de spăt. Diiculă la caşa maica-mea, adecă la casa Herşelă Ianoşoae. Atunci aă fostă şi dumnealui Budal Petru Bălgrădeanu* 1 de faţă, precumă îmi aducu aminte, de spre partea Iul vodă dină Ţara Rumănească rănduită; comorniculă saă cămăraşulu Iul Racoţie Gheorghie craiului încă aă fostă acolo. Bani s’aă numărată prină Greci neguţitorî, precumă aducu aminte. De atunci voră fi vre-o doazecl şi cinci de ani. Şi aşa ştiă eă că acel bani nu i-aă luată craiulă cu judecată, ci înă sălă. Căndă s’aă dusă bani, amă auzită aceşte cuvinte dină2 cămăraşulu : laudă fie Iul Dumnezăă că 1-aă învăţată de mal multă nu va vinde ţara. Cătă sumă de 1 Vezi mai ana, notele la nr. xt.ttt. 1 Adecâ: de la. www.dacoromanica.ro 232 bauî ra £ fostă, na ştia, uumaî atâta ştiu că au fostă sama primare, că toată zaa păaă îu sară s’aă numărată, şi Greci care uu-măra iacă era mulţi. Ală patralea mart(ură)>, strajuiculâ Gligorie Tergorişteaoală, care şade înu satulu Gara Răului, îaă scaaaa Sibialaî, îaă varmegia Bălgraduluî, omă ca de şaptezec de auî, jurată, îatrebată, aşa mărtariseaşte: Ştiu camă că ce aă arată spat. Diiculă la Sibiî, bauî şi altă arerea toată, cu poruuca craiului, ală doile Racoţi Gheorghie, s’aă luată şi s’aă dusă, şi baai s’aă îupărţătă îa doaă: jumătate s'aă luată pă sama luî vodă şi o parte aă rămasă craiului, precumă amu auzătă. De acasta jup<(ăuu> Budaî Peteru mai multe va şti. Care mărturii priuă uoî auzăudu-să şi isprăriudu-să, le-amu scrisă şi uoî Mării Tale (adecă craiuluî Apafi) cu buuă crediuţă, poftiudu Mării Tale uorocită şi îudeluugată viaţă. Aî Mării Tale plecaţî, crediucoşî şi pururea slujitori: Gheorghie Iuţedi1 şi Gheorghie Cicoi, de la cauţalaria sau logofeţia cea maî mare juraţî logofeţî diuu Curtea Mării Tale, peatru acelea maî sasă scrise, ca să să isprăvească, cu crediuţă auame trimeşî. Praeseutem iuquisitiouis copiam ex vero ac iadabitato originali de verbo ad verbum genuine tradnctam eidemque originali per omnia consooam esse praeseutibus bona fide attestor. Cibiuii, 16-a meusis maij, auno 1746. Stephauus Bethleui de eadem, caesareae-regiae campestris bellicae caucellariae trausylvauicae translator. (Pecete mică.) (Cluj.) L. f AiaXappdvo tţ'o ’Avaffreung irporyv Prţffnidpoig, Iffrovrag Kai 6 dqpaîvrtig 6 ZexoiXâcTKog vd pag jţrov ffi&popryrrig, &id rov paxapofni t6v ’AqpaÎTri pag &6v (sic) AouKa-Bora, Kai &id rou Xoţou pfig, xai irpâra Kai fjtrrepa, Kai iroXfcg KaXocrîveg pag ?Kape, fjg ti^v dvaKoipoio^iv), rov 1 Familia Inczâdy e cunoscuta în TJngaria. www.dacoromanica.ro 233 &6(XaMav bi’ 8Xav t6£ov pâXapa Taivnouq XHPO?, 6 ?vaq Tpa^fri bpâ,uia biaKotria e&bopfjvra, ?itouv 270, Kaî 6 dXoţ bpdpia e£ibo|nîvTa Trevrri, fifouv 27 (sic), Kaî vd pi)v ?xţl Kavf|ţ vd Touq Tpîţ Yripaiijjq, pf|Tai fl Topiva, piTai f) imeŢriraTaibeq, Kaî, ânoTaiţ xfjxţi vd boGoOv Ta dtnrpa f|ţ Td xepoid Trjs Topivaq, Kaî to paXapd fj dXti nXwam (sic) f) ’EvrripoTn^?^ toO vd Touţ ftaorâEoi, Ţr|d Tr| pac; &o i-am dat brăţări de argint, una trage dramuri două sute şeptezeci, adecă 270, şi cealaltă dramuri şeptezeci şi cinci, adecă 27 (sic); şi să n’aibă nime a le cere pe tustrele, nici doamna, nici beizadelele, şi, când s’ar întâmplă să se dea banii în mânile Doamnei, şi argintul ori alta... cinstit dumnealui să le ţie, pentru că ni-a făcut multe bunătăţi. Şi de aceia i-am dat această mărturie şi dovadă, şi de-asupra şi cu pecetea mea. 1686, Iulie 10. Eu Anastase fost Vistier am dat aceasta. LI. *{* Mlstiiu bjiiu Io Costandinti voevodti h rc^Hk, nHcajf pcakaxh voao, slujitorilorti i ţăranii or ti. Cătră acasta facti domniia mea înti ştire, pe unde să va întămpla a veni ceşti 2 boiarf ardelean!, anume Cheminti Simonfi i Readea Palti2 cu slugile lorti, mergăndti la Grurgovti ca să-şi tărguiască ce le săntti trebuin <(cioase)>, 1 E vorba de cunoscuta afacere a confiscării în Ardeal, din ordinal lai Apâffy, a banilor trimeşi de doamna Anastasia pentru răscumpărarea Boţului ei, Duca vodă, prins de războia în Polonia. Cf. Istoriile •Domnilor 7&rii-Româneşti, ed. Iorga, p. 207 şi nota 2, şi Hurmuzaki, XV, pp. 1492-3, n° mmdccoxxy. Anastase vistierul avei grija restituirii lor. s Kemeny Simon şi Bhedey Păi. www.dacoromanica.ro 234 iară toi să-i lăsaţi să meargă cu pace; nimen<(î)> să nu-1 băntuiască, nici caii de olacu să nu-1 ia, înă ducătoare şi înă viitoare. Că aşa iaste porunca domnii meale. Toahko nicajf rcKIâ,A\H, Ay. 2 dn., 7213 (=1705 O- (Monogramă. Pecete mică.) (Cluj.) LII. Dupre sănătăţi. Cartea Mării Tale amu luaţii cu plecăciune, şi m’amă bucurată de sănătatea Mării Tale, şi săntă pururea spre poruncile Mării Tale. însă îmi porunceşti Măria Ta ca să-ţi scriu şi de priiatenil cei ce să ştiu, cumă le mal umblă lucrulă. Pentru care să ştii Măriia Ta că negrulă au grăită negrului celui mal mare, şi apoi m’aă chemată şi mi-aă zisă să le poruncescu să aibă îngăduială de castă dată, căce încă nu este vreamea. Dereptă acasta dară aă rămasă acasta de acastă dată aşa. Iară, precumă văză şi pricepu, TOră să Tază întăl la ce sfărşită să tocmescu lucrurile amănduroră monarhiloră. Solulă celă nemţescu încăşă răspunsu nu ş’aă luată, şi găndulă negrului celui mal mare trage mal multă spre părţile ceale de afară decătă către Ţarigradăa, şi, de să Ta potoli mărsulă s) Moscalului, adevărată arată luna să să întoarcă către vultură, şi, de nu să va potoli, încăşă multă pohteaşte. De castă dată aşteaptă încă să afle adevărată de suliţl, cumă să va amesteca cu samurii; însă atuncea va părea răă lu Ismailă. Aceastea aă fostă ale veştiloră de castă dată numai. Adevărată copie scoasă după ţifră 4. (Arhiva Ungariei din Budapesta.) * * 1 Aceşti călători nu sunt pomeniţi în Socotelile Braşovului sau ale Sibiiului. 3 Interesantă mărturisire a gândului adevărat ce avei în acel moment critic Brâncoveanu. * In orig. mr&auLu. * Pare a fi în legătură cu lucrurile din 1711, arătând hotărârea lui Brâncoveanu de-a aşteptă de ce parte va fi biruinţa. Este şi o altă scrisoare nedescifrată. www.dacoromanica.ro 235 LIII. De la divanulu Prinţipatuluî Ţarii Rumân eşti. Exelenţiia Sa gănărală-feltmarşală-laitialtu baronii fonă En-ţibergă, în câtă vreme aii foştii comandiră ţării noastre, orânduiţii de prea-înnaltulă prinţipă Coburgu, s’aii arătaţii către toţi al ţării, mari şi mici, cn bună cinste, păzindii toate hotarăle dreptăţii, spre mulţămita şi a norodului şi a politiei, după întocmite canoane ale înnaltulul prinţipu Coburgu, cunoscăndu-lii cu toţii de bunii şi ocărmuitorii comandiru. Pentru care a Exelenţieî Sale bună cinste şi mulţămită ce au dată ţării şi noao, dămă şi noi spre adeverată încredinţare acasta de mărturie. Fev. 14 dni 1791. Bucureşti. Cosma al ii U <(n)>g<(rovlahiei)>. + '0 ‘PripvÎKOu (PiXdpexoţ. -j- '0 MttouCcuou AoaiGeoţ. Dim. <(Grhica)> bană. Scarlată Greceanu vist. ’lwdwris XoTO0<(eTii?)> Atţpdpiţ (?)*. (Cluj.) H. Acte privitoare la familia Buiceştilor. LIV. De la milostivulă Dumnezeă cu bucurii scris-amă la ală meu cinstită şi prea-iubită şi mal mare frate, dnmnelul jupănă Căpos Isfană, pohti<(ndă)> tootă bine ca să dăruiască milostivu Dumnezeă dumnii tale, de înpreună cu tootă cinstită casa dnmnetale. Cinstită scrisore dumnitale, care mei trimesă, venitu-me şi cu dragu o’mă priimită, şi detotă pri<(ci)>n(a)> du(m)>. înţeles-amă scrisorii dumnitale. De care lucrulă dat-amă laudă milostivului Dumnezeu, dac’amă înţelesu de bnnă sănătate dumneavostră; şi ne’ă părutu bine că* ce v’aă feritu Dumnezeă Sfinţiia <(Sa)> de acele răntăţl. Cătră acasta de vel politii dumnetale a întrebare de a nostră sănătate, hară 1 1 Pentru aceste împrejurări ale ocupaţiei austriece în Ţara Bomâneascâ, v. Iorga, Ceva despre ocupaţiunea austriacă in anii 1789-1791, în Analele Academiei Bomâne, XXXIII, p. 211 şi urm. www.dacoromanica.ro 236 să fie milostivii (lui) Dumnezeu, ne aflămă sănătoşi, iară de alte buşluiale destu(lă) amu petrecută de aceste răutăţi; că să ştii dumniia(ta) cumintele c’atăta răutate ni s’aă făcută de aceşti vrăz-maşî de Tătari prin sate, pri la Mehendeţă, pre unde ştii dumnitale, numai stupine 30 ne(’u) mâncată, dară totă păndarl vină, totă ne(’ă} mâncată. Făcutu-s’aă atâta răutate, numai Dumnezeă să le plăte^ască^ acestoră. Că c(e) alta fostu mal scrisu dumnetale, păntru răndu celoră vite, să ştii dumnetale că nu s’aă putută vinde, că iată ce răutăţi aă fostă. Iară să ştii dumnetale că eă amu pusu 2 cobanî cu plată la dânşii, de păzăscu, şi l’e totă păzitu, cu are(zî), şi aină pusu de i-aă toţi bătută, că aă fostu toţi arezî (sic); ci aice, înă ţara vostră, nu voră să cupere. Că să ştii dumnita că numai ci i-aă fostu lăsatu omeni dumnitale săgurî; iară până acumă să ştii dumnetale că forte s’a păzitu bine. Deci dumnetale vel da de ştire ce voră să li să facă: lăsa-l-ve dumneta aici,-au trece-vei într’aciia parte. De-ţî va trebui dumnetale vre(un) cală bună, să-ţl daă, şi să-mă dai berbec, că amă unu cală forte bună, cumă ţi va plăcâ dumnetale : vănătu iaste în păru, iară, de vânzare, nu să voră pută vinde acuma. Alte ştiri dumnetale de într’acolo, în ce chipă voră fi, să ştimă, dumnetale să-ml dai de ştire, ca să ştimă şi noi. Pentru vita dumitale, veţ da ştire1 de totă ce vomă face. Acastă puţină scrisore să afle pre dumnetale sănătoşi. *2* Ală dumnetale ca ună mal mică frate Preda stol(nic). Pe verso: Acastă puţintică scrisore cu multă cinstea să să dea întru cinstită mâna dumneaaluî jupanului Caposă Iştfană, cumnatului şi ală mieă mal mare, ca ună frate, cu cinstea să să curte-nescă2. (Cluj.) * 3 1 In orig. greşit rişte. 3 E de la un fiu al lui Diieu Buieeseul, eare-şi va fi măritat una din fete cu acest Kâpossy Iatvan. Diieul arată eă fi fost slab cunoscător de româneşte. Vezi n-rele LXII şi LXXI, din care se vede că el a luat pe Ana Szalâuczy, având o fiică al căreia soţ fu Szâkely Lâszl6. E databilă pe la 1650. In 1655, când se răscnlară Seimenii contra lui Constantin vodă Basarab, vedem pe acest fiu al Diicului (cellalt, Papa, trăia paşnic tn ţară) căsătorit acum cu fata lui Szalânezy, adăpostindu-se în Sibiiu, unde se afla şi tatăl, încă vin (povestire şi izvoare, în Studii şi documente, IV, p. colxv). Se spune că era vorba ea Seimenii să-l facă domn pe acesta (Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 222). www.dacoromanica.ro 237 LV. Mlstiiu bjiin Io Şerbann voevodn H tc^hk kcjh sjaîai otfrrpo-KAaylcKOH, kh8k RiAHKAro h np-feAOEpAro noKOHHdrw Io Şerbană Basarabii voevodă, dat-amu domnia mea cartea domniei noastre cinstitnlni dumnealui jnpănnlni Sechilă Laslo denn ţara Ardealnlni, ginerele Predii post., şi jnpăneasiî dnmnealni, Stancăi Bnicascăi, fata Prediî post., fecornlă Diiculni spat. Bnicescnlii, şi cn coconii lorăj căţi Dnmnezeii le va dărni, ca să le fie dnmnealoră sate cn rninăni, moşii stearpe, ţigani, scnle, haine şi alte ce se-aaru afla partea tătăni-săă Predii post., şi cn totu venitnln acestor» moşii ce se-aară aleage, să aibă a le ţinia şi a le stăpăni cu bnnă paace. Pentrn că dnmneaei jupăneasa Stanca, fiindă fată adevărată a Predii post., nepoată a Diiculni spat. Bnicescnlă, fiindă mică, încă rămăindn şi săracă de tată, o au foştii dnsă mnma dumneaei1 îmi ţara Ardea-lnlui, de nnde şi fnsease, şi, acol6 crescăndn-să pănă căndfl şi vreamea căsătoriei Jviindn-î, an mersn dnpă dnmnealni mai snsn numitnln jnpănnlu Sechilă Laslo. Dereptn aceaia dară dnmneaei jupăneasa Stanca, ştiindn-să fată Predii post, vrăndn a-şi cănta partea tătăni-său ce aru fi rămasă aic în ţara noastră, şi viindu • înprennă cn boiarinnln dnmneaei, acnmn în zilele domnii meale, cercăndn-şi moştenirea tătăni-său de la nnchinln dnmneaei, boiari-nulă domnii meale Papa velu comisă, fecornlă Diicnlni spat., pentrn ce ară fi rămasă de da părinţii dnmnealoră, moşii, sate, scnle, rnmăni, ţigani şi altă ce ară fi mai fostă, dec dnmnealoră, voindn-să între dinşiî, aă venită înnaintea domnii meale dnin-nealni Sechiln Laslo, înprennă cn boiarinulă domnii meale Papa velă comisă, şi aă poftită denaintea domnii meale de aă lnată la mijlocnlă dnmnealoră pre cinstiţi şi credincoşi boiarii domnii meale Costandină Cantacozino bâv velă stol. i Cost andină Brăn-coveannlă vel spat., ca să-i tocmească şi să-i aşaze de toate ce voră avea între dinşiî. Deci amă pornncit domnia mea ca să meargă să le facă tocmeaală şi aşezămăntă denaintea Sfinţii Sale cinstitului şi preasfinţitnlnî părintelnî nostrn chiră Theodosie mitropolitul» Ţărăî Rnmăneştî. Dec, dnpă pornnca domnii meale, strănsn-s’aă toţi la nnă locă înnaintea părintelnî mitropolitnlnî, fiindă şi dum- 1 Ana Szalinczy pare a fi fost fiica acelui Ladislau care a îndeplinit şi misiuni în ţară; Hurmuzaki, XV, locurile arătate la p. 1901; Studii fi documente, IV, p. OLXXV1I. www.dacoromanica.ro 238 nealoru de faţă; într’aceaia dară boiariî domnii meale, carii scriu maf susă, neştiindă căte au dumnealoră de înpărţeaală aicf în ţară, ca să le potrivească, să dea fieştecăruia ce i se-aaru veni, şi cunos-căndă şi dumnealuî jupănulă Sechilă Laslo, înpreună cu boiarenulă domnii meale Papa velă comisă, că, pănă nu să voră vedea satele şi rumăniî şi ţiganii şi scule şi altă ce ară maî fi, ca să le poată potrivi cumă va fi cu direptulă, nu-î voră putea aşeza, şi vrăndă să meargă pe acolb, rugăudu-să ca să le daă domnia mea şi ană boiarină de aî Curţii, deci domnia mea amă rânduită pre Stepană Rătesculă vt. pit<(ară)> de aă mersu înpreună ca dumnealoră de aă scrisă şi aă tocmită şi aă potrivită ce ară fi găsită toate pe voinţa dumnealoră, iară denă ce nu s’aă putută voi acolb, viindă Papa velă comisă aic, trimis-aă şi dumnealui Sechilă Laslo şi jupă-neasa dumnealui Stanca 2 ispravnic al dumnealoră, înp.reună ca boiarinulă domnii meale Stepauă vt. pit(ară). Şi, viindă aiS, aă mersu iară la sfănta mitropolie, înnaintea părintelui vlădicăl, fiindă şi boiarinulă domnii meale Papa vt. velă comisă de faţă; şi, fiindă şi boiaril domnii meale Costandină Cantacozinb bâvă velă stol. i Costandină Brâncoveanulă velă spat., tocmitu-i-aă şi i-aă aşezată pre ce se-aară fi găsită, înpărţindă înă doao, a ţinia denpreană, facăndu-le foiţe alease şi tocmite de sate cu rumănl, de moşii stearpe i ţigani, carii s’aă aflată ai<5 în ţară. Aşijdirea i-aă tocmită şi în Ardeală, să-lă ţie dumnealoră denpreună sătulă (loc gol) ce iaste cu iobagii, în doao, şi scule şi haine şi alte unealte căte aă zisă dumneaei jupăneasa Stanca că aă putută scoate de la muma dumneaei, jupăueasa Aua Sălănţoae, de vreame ce dumneaei, dupre moartea Predil post., s’aă fostă măritată după altă bărbată. Iară de neşte haine şi alte unealte ce nu aă putută scoate de la jupăneasa Ana Sălănţoae, tocmitu-s’aă dumnealoră, aă să meargă dumnealui Papa velă comisă, aă să trimită ispravuiculă dumnealui acolb, ca să tragă leage înpreună cu dumnealui Sechilă Laslo, şi ce ară putea scoate să înparţă iară în doao frăţăşte, pre-cumă amă văzută domnia mea şi cartea Sfinţii Sale părintelui vlădicăl înpreună şi a boiariloră carii săutu mal susă zişi, şi foiţele de tocmeaală şi de înpărţeală care s’aă făcută şi s’aă tocmită şi s’aă dată la măinile dumnealoră. Dereptă aceaia dară amă dată şi domnia mea cinstitului dumnealui jupăuulul Sechelă Laslo denă ţara Ardealului şi jupăneasi! dumnealui Stancăl Buicascăî, ca să le fie dumnealoră toată partea tătăni-săă Predil post. Buicesculă, sate, www.dacoromanica.ro 239 rumâni i moşii stearpe i ţigani i scule, haine şi altele ce se-ară mai afla, moşii ohabnice şi stătătoare, dumnealoră şi coconiloră dumnealoră, în veci. H hi wt Kotro A* HfncKOAASHiWO, no tckamh. «vk0 h cratiaYi necTdKHXOM tckamh : jupană Radulă Nâsturelu velă bană, i pană Badea Bălâceanulă velă dvor., i pană Gligorie velă log., i pană Barbulă Milesculă velă vist., i pană Costandină Brăncoveanulă velă spat., i pană Stoiană velă cluc., i pană Statie velă peh., i pană Ghinea velă post., i pană Iordachi Cantacozinb velă stol., i pană Papa velă comisă. I is(pravnică) Şerbană vt. log. H Haniicay d3 Gorană log. Olănescnlă1 înă Bucureşti, msţa Noemvrie 22 dni, vlt. 7191 (=1682). (Monogramă şi iscălitură.) (Arhiva Ungariei din Budapesta.) LVI. *J* Mlstiiu bjiiu Io Costandină voevoda H rcAHh 3ia\ai BAdXHCKOt, nucay rcKAMH voao scbileariloră dela Dragoslavele şă de la Căineanl. Făcu-vă înă ştire dumnia mea: orîcăndu ar trece vitele priiatenuluî dumnii meale jnpănulnî Sichielă Laslo, orice felu de vite, să le treacă de aici dină ţară înă Ţara Ungureaască, aă denă Ţara Ungurească să le treacă încoace, iară voi să aveţi a le lăsarea să treacă cn paace vitele şă oamenii Iul, nimica să nu-1 bântuiţi pentru vaamă. Că aşa iaste porunca dumnii meale. Toaîko nYcajf rcKAMH. Mal 28 dni, lt. 7197 (=1689). Io Costandină Voevoda. (Monogram. Pecete mică.) (Cluj.) LVII. *J* Dumitraşco pit<(ai-ă)> Poenariulă dat-amă cartea noastră de judecată la măna lu Costandină post. Cepturoianulă, nepotulă Predel spăt.2, pentru că aici la scaună înnaintea noastră avnt-aă întrebă-ciune de faţă cu Preda, fecorulă Iul Âpostulă Păsată otă Gropşanl, 1 însemnări de ale lui Mateiu, flul acestui (?) Goran, pe o carte grecească, le-am reprodus în Analele-Academiei Komâne, XX, p. 247 şi urm. a Fiul lui Papa Comisul. Yezi n° LXXI. www.dacoromanica.ro 240 nepotulă Vladulul, pentru unu zapisă ce scoas(e) Costandină post., alu Yladulul, moşulă Predeî, tatălă lu Apostulă, ce scrie la mana Predeî spat., uncliiulă lu Costandenă post., cumă că i-aă foştii daţii bani gata ug. 62, costande 7, şi cu zi pănă la S^fe^ti Petriu, scriindii inii zapisu cumă. că, de nu Ta da Vladulă bani la zi, să-l ţie Preda spăt. toată parte Iul de moşie dela Grropşanî şi cu toţi rumâni, şi de atuncea pănă acumii sântă 41 de ani, precumă văzumu şi noi zapisulă, şi el grijă n’aă mal portată, nici bani nu i-au mal dată. Deci şi noi într’altă chipă n’amă putută aleage, ce i-amă dată acastă carte a noastră la m^ănă^..., să fie volnică... să stăpânească a patra Aparte (?) dină Grropşanî, moşiia de peste totă hotariulă, şi să ia totă venitulă moşiei, şi de cătră nime nic(o) opreaală să fi'aibă. Iară Preda, nepotulă Yladulul, de va putea câştiga bani, să-l dea şi să-şl scoaţă moşiia. Acasta seriemă.- luni 1 dn., lt. 7202 (=1694). Dumitraşco pit. Poenariulu. Cartea luî Dumitraşco Poenariulă, de judecată, Grropşanî. (Cluj.) LVHI. Cinstită ca unii surori dragă, bună şi adevărată, mă închină cu sănătaate, Dumnezeă cu norocă şi viiaţă lungă să blagoslovească pre dumneata. Cinstită scrisoarea dumitale ca de la o adevărată iubită soră amă luată, dentru care bucurie desăvârşită mi-aă venită, întăl de a dumneavoastră fericită sănătaate vestindu-mi-să, şi mal multu că Domnulă Dumnezeă aă vrednicită pe dumneata a vedea şi veselie de iubită fii1 ală dumitale, care bucurie, păcnmă la dumneata, aşa şi la toată casa noastră aă fostă. Poci cu acasta a ură, zi car du ca să-lă trăiască Dumnezeă şi să să bucure cu naştere de fii şi să-l trimiţă Dumnezeă zile blagoslovite, ca să vază fii fiiloră, spre bu-curiia a totă neamulă. După acasta, cinstită şi a mea iubită soră) viă a răspunde scriseloră dumitale, măcară că puţină poc pricenpe dină căte-ml scrii dumneata, iară eă, după puţină cunoştinţă a mea, atătă zică ca dumneata să nu te nimică bucuri la ce ară fi partea mea, ori multă ori puţină, căci că dumneata dină mila Iul Dumnezeă cu de toate eşti îndestulată şi, mal multă zică, socotindă, 1 Adam Szikely. www.dacoromanica.ro 241 după cuinii şi dumneata, pă Dumnezeu văzu că puî la mijlocii în chipă de jurămăntă. Ci darii dumneata socoteaşte întăî că iaste moarte, şi totă ce iaste dreptu ală cuiva, să să poată opri, iaste şi naintea luî Dumnezeu cu păcată, şi naintea oamenilorii cu ruşine. Eu dreptaate amu a ceare, mi să pare, după cum ii scrisorile îtaî dovedescu, păcnmă şi alţii maî înţălepţî şi mai cinstiţi decătii mine vădu şi-mî cunoscu dreptatea, măcară că dumneata zic că înii mintea • mea mă ostenescu şi poc să şi cheltuescu. Cu adevărată : celu ce piiarde unu lucru să osteneaşte cu mintea mulţii ca să gâseaască, iară şi, de nu poate numai cu cercetarea a afla, pune şi cfiieltuială la mijlocii, găndindu că: au să aflu ce amu pierdută, să-mî scoţă şi chieltuiala, au să fie pierdute toate. Ci dară aceluiaşă pătimaşă mă pocă alcătui şi eă, şi, avându dovade înă măna mea, aşa socotescu cu ajutoriulă luî Dumnezeă să iaă ce iaste ală mieii, iară să nu pierză maî multă. Poţî socoti dumneata cătă vreame aă trecută de căndă stăpăniiaţî dumneavoastră toată bunătatea caseî noastre, ce aă fostă dusă aciî înă Ârdeală (şi nu v’aţî îndestulată), ci tocma dină 1 vreame trecută aţî cercetată a avea parte şi aicî înă ţeaară; de care dreptatea n’aă apărată pă dumneavoastră; acea dreptaate dară socotescu că Dumnezeă nic de mine nu o va depărta, ci, măcară de aî dumneata cătu de multă zăbovi şi depărta acea vreame, dreptatea o Ta aduc<(e)> căndă dumneata nu veî găndi. Că, de aă murită tată-mieă, amă rămasă eă ; de veî muri dumneata, voră rămănea coconiî dumitale. Ci maî bine ară fi să rămăe dragoste, şi acumă, şi de acumă, între noî, decătă să să întemeiază vrajbă şi nedragoste. Mă miră cumă va să poată fi lucrulă, că dumneata îmî scriî înă doao chipuri, care unele să potrivescă şi cu zisăle ce aî zisă dumneata către fecoriî mieî, iară altele săntu depărtaate de dragoste ce arăţi dumneata, că-mî scriî carele şi către fecorî s’au zisă, că aî vrea dumneata şi pohteştî ca înă viiaţa dumitale să ne isprăvimă şi să ne tocmimă, — care vorbă şi pohta dumitale şi eă o voescu. Âpoî iară îmi scriî dumneata cumă că dintr'unele îmî veî face parte, iară altele zici dumneata cumă că ţi le*aaă dăruită maica dumnitale, ci acealea voră fi numai ale dumitale. Eă încă pocă zice că unele sate mi au dăruită tată-mieă numai mie, aă că aă dăruită moaşă-mea tătăni-mieu, ci nu-ţî voî da dumitale. Ci aceaste vorbe sântă fără de cale, numai orî aciî ce se-aaă dusă, ori aciî2 ce 1 In orig. dimii. In orig. afet. 80193 18 www.dacoromanica.ro 242 au rămaşii, iaste să le înpărţiinîi. Pentru care înpărţeaală noi nici n’aamă apărată, nici nu apărămu, ci aşa pohtimu ca, ce rol dovedi eu că iaste adusă acil, să iasă pă jumătaate, şi pă ce vel dovedi dumneata că au rămasă aicea neînpărţite, să ial» pă jumătate. Acasta -zică, şi acasta voi, şi acasta să rămăe; iară vorbele şi scrisorile, mă rogă dumitale, păcumă. aă avută începută, să aibă şi săvârşită, ca să nu mal facemă vorbă oameniloru, ci să rămănemă păcumă să cuvine, cu dragoste şi bună unire între noi. Numai, drăguţă soru-mea, pohtescu pă dumneata, de poţi dumneata dovedi cu niscare scrisori la măna dumitale cumă că al mal avea dumneata cevaşă a căuta cu mine, păcumă eă amă scrisori la măna mea cu mari mărturii, şi ungureşti şi rumăneştl, a-ml luoa parte foarte bună de acolo, păcumă toate de faţă le-aamă arătată slugiloră dumitale, păcumă dumitale voră putea spune, aşa şi dumneata să arăţi scrisorile naintea slugiloră noastre, ca să ne poată spune şi noao. Cu acasta. mă închină şi lasă pă dumneata întru pază dumnezăiască. Şi noi de aicea nu avumă a cinsti pă dumneavoastră cu altă fără de că tu trimisămă dumneavoastră ună morună, ci, păcumă se-aaă tămplată, dumneavoastră ca de la ună mal mică fratele dumneavoastră să priiiniţl, şi să poţi cunoaşte dumneata dragoste desăvârşită. Dech. 13 dni, lt. 7211 (=1702). Alu dumitale mal mică frate : Diiculă Buicesculă Cinstitei şi mal mari bune sori, dumneaei lealei Stancăî, cu cinste şi fericită sănătaate să să dea. (Cluj.) LIX. f Mlstiiu bjiiu Io Costandină voevodu h tcahk, rc^KAXH cîio noK-kACHÎio rc^BiUH slugii domnii meale, anume —, ca să fie volnică cu acastă carte a domnii meale să nteargă să apuce pă Scoreaî Laţco 2, ispravneculă jupănulul Seichilu Adamă, care iaste la Yităneştî ispravnecă, să dea nnu copilji de ţigană, anume Ne- * * 1 Alt fiu al Predei, nepot de fiu al lui Diicul eel bătrân. * In orig. greşit Laclo. www.dacoromanica.ro 243 cula, feeorulă Gugului ţigan ulii, care ţiganii l-aii foştii cumpăraţii sluga domnii meale Sara căpt. de la Seichilii Mojâşă, fratele lui Seichilii Adamii, cu bani gata tl. 25 şi cu zapisă de la mana luî Seichilii Mojâşii, şi l-aii ţinuţii Sava căpt. căţăra vreame, iarii inii urmă s’aii sculată rudele ţiganului de l-aii furată şi-lă ţină la Yităneşti. Dreptă aceaia să fie volnecă sluga domnii meale ce scrie mai susă să-Iă apuce pă Scoreaî Laţco să dea ţiganulă fără roia lut. Iară, nedăndu ţiganulă, să-lă aducă pă dănsulă aici, şi de cătră nimeni opreaală să n’aibă. Că aşa iaste porunca domnii meale. H hc. caam pem rc^BMH. Av. 8 dni, 7221 (=1713). IIpCMT. KT. A«ri|lT. (Monogramă. Pecete.) (Cluj.) LX. •f Cinstite, iubite şi ală nostru bună frate, dumneata nepoate Adame, cu sănătate ne închinămă dumitale. Iubite, scrisoarea dumitale, încă la Yadu fiindu, o amu luatu, şi, de a dumnearoastră sănătate înţelegăndu, ni-amu bucuratu. Alalte ce mi-ai scrisu dumneata, amu înţelesu. îmu scrii dumneata ca să scriă dumitale aă letineaşte aă ungureaşte, că rumăneşte nu poţi înţeleage dumneata, ca să-mi dai răspunsulu. Ci de acasta, frate, nu ştu cumă ra fi poreastea, că dumneata îmi scrii că . nu poţi înţeleage rumăneaşte, iară socrului dumitale i-ai spusu toate căte amu scrisu dumitale şi dela dumnealui amu luatu răs-punsu. Poate fi că dumneata cerci judecată să aremu între noi. Ci, de rreame ce pohteşti dumneata judecată, nice noi nu fugimă de leage şi de judecată, măcară că dumneata rei a re a judecătorii de aicea pe toţi priiatini; ci, de romă cunoaşte direptate de aicea, bine ra fi, iară, de unde nu, ne romu duce la Beciă, la luminatulă în păr atu, de ne ra aleage dereptate. Că, dupre cumă. aă fostu maica dumitale, lealea Stanca, nepoată Diicului spătariulul Buicescului, aşa iaste şi jupăneasa mea, Dumitrana, nepoată de fecoru Diicului spătariulă Buicesculă *. Şi, cumă îţi place dumitale de stăpâneşti înă Ţara Rumănească pre jumătate denă toate ale Diicului 1 1 Dumitrana era fiica Papei fiul lui Diicu. www.dacoromanica.ro 244 spătariulă, aşa mi să pare că va fi cu dereptate a stăpâni pre jumătate şi noî câte să voru afla aicea înă Ţara Ungurească ale DiicUluî spătariuluî Buicesculu. Ci poate că-ţi pare dumitale rău căci ni aî datu dumneata o fărâmă de sălaşu la satu la Yadu; zău şi dumitale îţi va părea rău, iară şi noi cu dăstulă voe rea săntemu, că puţinteaale vitişoare ce avemu acolea, înă toate zilile ne le închiidu săteaniî de acolea, zicând u că iaste moşiia loru. Ci, de vreame ce ai dumneata păreare rea căci şădemu acolea, vomu meargea la Sibiî, la Măriia Sa ghiinărariulu, de vomu ceare unu satu, de ne va da, şi ne vomă odihni şi noi şi vitişoarile noastre, mă-carâ că odihna noastră o amu făcutu mai totu aici la Braşovu. De acasta, şi fii dumneata sănătosu. Mai 28 dni, lt. 7225 (=1717). Âlă dumitaale bună frate Ventilă căpt.1 (Cluj). LXI. „Noi doi boiari cărei mai josă vomă iscăli, care amă fostă rănduiţi dină porunca chesariceştif Administraţii cu carte şi cu Mihai Melinescu, portariulă judeţului, ca să aleagemă jumătate de hotară dină moşiia Gropşaniloră, sudă Komonaţî, partea sfintei mănăstiri Dintr’ună lemnu“, de către moşneni, îşi fac datoria. Moşnenii vânduseră o parte lui Diicu Buicescul cu 191 ughi. „Şi aă scosu şi ună zapisă ală jupăneasăi Dumitranei, nepoata Diicului spatariului Buicesculuî, căriia i s’aă întămplatu de i s’aă îngropată oasele la sfânta mănăstire De unu lemnu, înu care zapisă scriia că aă datu acastâ jumătate de hotară danie la sfânta mănăstire.* 20 Iunie 7233 (=1725). Neculai Rant^ea^ comisă. Ionă logofătă Podbăniceanulă. (Arhiva Ungariei din Bndapesta.) 1 1 E Vintilă BuoşanuL Vezi Hurmnzaki, VI, pp. Id3, 199. Şi la 1718 eră tn Ardeal, iscălind: „Ventilă Bncşannltt biyii Velă Căpt.“ (ibid., p. 237). O rudă a sa erâ logofătul Constantin (ibid., p. 243, n° CLXVi). Vintilă avei moşii în Oltenia (ibid.). In această familie fnsese şi pretendentul contra lui Brâncoveanu, Staico. www.dacoromanica.ro 245 LXII. După pretşqzioQulu care aii pretăndăliţită dumnealui grofulă Secţiilfl Adamu denii ţara Ardealului, acumu la acastă vreţime, cu trei trimişi ai săi, anume Ghicţefoalvi Ianoşă, Chebluşă Iapoşă şi Conţi Iştfanii, aici la Craiova, la noi, chesarjceasca Administraţie, pentru satele şi moşiile dentr’acastă rumănească ţeaară chesaricească, deqcoace de Oltii, anume Urşaniî, Ulmetulă, Grop-şanii şi Smărdeşteţulă, care le are dela muma dumnealui, jupă-neasa Stanca, fata răposatului dumnealui Predii Buicescului, boiariulă de Ţeaara Bumănească, — pentru care sate şi moşii cer-cetăndu-se totă lucrulă pe amăruntulii, şi denă scrisorile ce au avuţii dumnealui grofulă Sechilu Adamu de la mumă-sa jupă-neaasa Stanca, şi denii mărturiile ce s’aă arătată, adecă întăiă denă foaia de ’npărţeală ce s’aă înpărţită jupăneasa Stanca cu unchiu-săă Papa Buicesculă la vreamea Măriei Sale răposatului Şărbană Cantacuzino voevodă, în Ţara Bumănească de ceaia parte de Oltă, la Bucureşti, înă care foaie scrie anume aceaste mai susă numite sate şi moşii, încă şi alte sate şi moşii den Ţeaara Bumănească, de ceaia parte de Oltu, cumă că au venită în partea dumneaei jupăneasei Stancăî mai susă numită (care foaie de înpărţeală o amă văzuţu şi noi, întărită cu iscăliturile a mitropolitului ţărăi de atunci chiru Tbeodosie şi cu a dumnealoră răposaţiloră Costandină Cantacuzino bivă velă stolnic», Costandină Brăncoveanulă, carile în urmă aă stătută şi domnu Ţărăi Bumăneşti, şi Stepană pitariulă Băjesculă, scrisă de la anulă 7191), a dooa şi denă mărturiile care aă venită înnaintea noastră de aă mărturisită boiari, anume Hie Otetelişanulă, Preda Zătreanulă, Dumitraşco Pleşoianulă, (jura de la Tărnava şi căţlva oameni de la sătulă Gropşanil mai susă numită, cumă că ştiă cu adevărată că pană la vreamea răzmeriţii acestă mal susă numită grofă aă stăpănită aceaste sate şi moşii mai susă numite,—pentru aceaia s’aă văzută cumă că are dreptate dumnealui grofulă ca să stăpânească aceaste sate şi moşii, ca ună neamă şi sănge ce iaste de spre mumă ală Buiceştiloră, şi mal vărtosă nefiindu nimeni altulă denă neamulă Buiceştiloră, aici în ţeaară, ca să pretăndăluiască aă să arate ceva înpotriva acestui pretenzionă ală grofului mal tare, cumă că acela are mal multă dreptate ca să stăpânească aceaste sate şi moşii ce sântă mal susă numite, — dreptatea purceade şi să întemeiază denă doveadile şi arătările cu temeiulă ce scrie mal susă, ca să ţie www.dacoromanica.ro 246 şi să stăpânească dumnealui grofulă de multe ori mal susu zisă: aceaste sate şi moşii ce săntă mai susu numite, cu bună pace. Pentru aceaia să şi întăreaşte cu acastă carte a noastră a Administraţiei. Iară, căndu s’aru scula, au denă cocoanele răposaţiloru dumnealoru Vintilă şi a jupăneasil dumnealui Dumitranei Buiceascăî, aii altă cineva Benă neam al u Buiceştiloru, în potrivă, cu alte pre-tenzionuri mai tari pentru aceaste sate şi moşii, atunci să aibă a cănta şi a să îndrepta totu lucrulu de la judecata care să va cădea pe acea v(reame). Denii Craiova, Iulie 4 dni, 1729. J. Baron v. Czeika, General Major. G(rigorie)> Vlastb. N. de Porta. I. Băleanulu. Şt. Prăşcoveanulu. (Pecetea Administraţiei.) (Cluj.) Lxm. Cei de mai jos dan unu zapisu alu dumneaei jupăneasei Predeî şi alu ginerelui dumneaei şi alii nepotului dumneaei şi încă şi zapisulu celu vechi alu părinţiloru noştri şi alte scrisori toate ce amu avutu în măna dumnealui (Ion Podbăniceanul), ca să stăpăneaască cu pace. Şi, căndu amu făcuţii acestu zapisu, aii fostă şi alţi boiarl mărturie, carii mai josă să voru iscăli. Şi noi, pentru adevărata credinţă, amu iscălită şi amă pusă deagetele în locă de peceate, să să crează. Iulie 14, 1729. ■j* Eă Preda, snă Apostolu Păsată, otă Gropşanî. Eă Marica sora Predeî. Eă Enache fecoră Maricăi. Eă popa Ionă otă Podbaniţă i-amă iscălită cu zisa loră, neştiindă ei carte; la acast(a^ săntă şi eă mart^uru^. Zapisulă Predeî lui Păsată şi ală surori-^a Maricăi, Gropşanî. (City.) www.dacoromanica.ro 247 LXIV. „Denii porunca prea-cinstiteî chesariceştil Administraţiei cu răspunsulă de memoriialu, au venită la mine Ionii log. Podbăni-ceauulu, ca să cerceteze şi să. îndreptezi pentru partea Predel, fe-corulu lui Apostolii Păsaţii, şi a cumnatu-său, lui Ionii Veardeşă, de moşie de GropşanI, sudă Rom (ornaţi, cată parte de moşie aii avută şi înă ce parte au ţinută, înă partea moşneaniloră aă înu partea boiariloru Buîceştî, denii care săntă Ungurii, ginerii Buicesculul *. Pentru care lucru eă dupe a mea persoană cu mare dreptate ade-vereză că jumătate de hotară l-au ţiuută şi 1-aă stăpănită moş-neanil denă GropşanI, iară denă ceaialaltă jumătate de hotară doo părţi aă ţinută Ungurii, ginerii Buicesculul, şi noi, Buzăşti, amă ţinută o parte... Denă totă venitulă şi denă toată dijma, orice era, dooă părţi aă luată Ungurii şi o parte amă luată noi păuă acumă, înă anulă trecută“ (când s’au răscumpărat cei de sus, de oare ce nu eră pentru Buzeşti de nevoie, „fiindă moşie de fraţi mulţi*). „Oct. 10 dni, 1730. Oostandină Buz(esculă) vornică*. (Cluj.) LXV. Dumitale Ioane Podbăniceane, Stane Bădescule, numai cătu veţi lua porunca acasta, să veniţi aici cu docomenturile ce veţi avea, ca să răspundeţi pentru moşiia Gropşaniî, care pretăndăluiaşte duru. grofu Sechelă Adamu, fiindă de faţă cu trimisulă dumnealui, să să cearce lucru. Aşijderea şi molitva ta, popo Negoiţă de la BâlteanI, înpreună cu diiaconulu Tănasie şi cu Stanculă şi Barbulă de la CopăceanI, să veniţi şi voi să răspundeţi pentru moşiia Ulmetulă, pecumă şi tu, Vlăduţule Sâpunu de la PolovragI, să vil să răspunzi pentru moşiia UrşanI. Fieştecarel cu doveadele ce voră avea la aceale pricini, să veniţi înpreună cu omulă mal susu numitului 1 1 Szekely ţi flul s&u. www.dacoromanica.ro 248 grofii, să să cerceteaze lucru, că, neviindă, să va trimite de ră voră aduce fără de voe. Craiova, Mai 31 dn., 1732. J. Bar. Dietrich, m. propria G^rigorie} Ylast6. J. W. D. Yogt. 1. Băleanulu. St. Prăşcoveanulă. (Cluj.) LXVI. Dinu porunca chesaro-crăiască^i^ Administraţiei. Noi şase boeri care amu fostu luaţi de dumnealui Harşanie1, ispravniculu Mării Sale grofolui Sechilu Âdamu, şi de popa Negoiţă şi moşineni dinu Bălteni, sudă Yălce, deci noi ... ne amu strănsu cu toţi de amu venitu aice la locnlu unde să cade, <^ca să alegem^ parte de moşie care o căuta Măriia Sa grofulu Sechelu Adamu înii Bălteni, care acă moşie o căuta Măriia Sa grofulu, era a unoru rumăni, anume Mihăilă i Neagoe, care aceşti rumâni au fostu moşineni dină Bălteni, şi mai în trecuta vreme s’aă fostu văndntu rumăni dumnealui Diiculuî Buicesculu, însă cu moşie cu tootu, şi, trecăndu cătâva vreme la mijlocu, s’au fostu răscumpăratu, dară parte de moşie le au fostu rămasă înu Bălteni. Deci dumnealui Yintilă Buicesculu2, după ce s’aă facutu pace şi s’aă luatu aceste 5 chesariceşti judeţe de la Turci cu putere presimţitului nostrn înpăratn, numitulu mai susu dumnealui Yintilă Buicesculu aă stăpănitu cu pace acă parte de moşie a celoru rumăni dină Bălteni şi după moarte dumnealui Yintilă Buicescului aă rămasă dum. Manta Cănpineanulă velă cumisariă epitropu, de aă stăpănitu cu pace, şi după moarte dumnealui velă comisariă aă stăpănitu dum-neei jupăneasa Dospina, a dumnealui velă comisariă, iară, după doi ani încoace, neavăndu cine stăpăni acele moşii a celui neamu, s’aă fostu scnlatu popa Negoiţă şi cu moşinenii dină Bălteni de au stăpănitu aefe parte de moşie, pănă căndu aă venitu Măriia Sa domnulu lojica aice înă ţară, ca să-şi caute toate moşiile i rumânii * 9 1 Harsânyi. Un Ioan Nagy de Harsâny (din HSrşani, in Bihor) a stat pe lângă GEeorghe Ştefan în exil şi pe lângă Ghica-vodă. Vezi Iorga, Acte fi fragmente, I, pp. 285-291; Fapin, Tezaur de monumente istorice, III, p. 81. 9 Aşa-şi zicea, — se pare — după soţie, Bucşann. www.dacoromanica.ro 249 i alte ce ară ii rămaşii în urma Buicesculuî, au aflatu şi parte aceloru rumâni care să numescu mai susă... Amu datu lege să jure 6 oameni pănă unde au stăpănitu dumnealui Vintilă Buices-culu; şi, mergăndu oamenii să jure la biserică, darii moşine{n)i n’aă îngăduitu să jure, şi au spusă aderărulu, cumu că aoelu Mi-hăilă şi Neagoe au avutu parte de moşie înă Bălteni, însă stă^n)-j(i^nî 300. Deci noi ne amu sculatu cu toţii, şi înpreună cu moşinenii şi cu alţei oamini şi preuţi, de amu mersu de spre răsăritu la hota-rulu locului, de amu trasă acei stăujini 800, care era parte aceloru rumănî, şi amu lipit-o cu hotarulu Ulmetului alăture,— care acelu Ulmetu iaste tootu ală Mării Sale grofului Sechilu Adamu; şi s’aă pusă semne, după cumu iaste obiceiulu ţării. Deci şi noi i-amu datu acasta carte Mării Sale grofului, să aibă a ţinfe şi a stăpăni aca parte de moşie dinu Bălteni cu bună pace, că aşa aă ajunsu dreptate şi judecata. S’aă scrisu înă Bălteni. Iunie 20 dni, 1732. Orozu Grabor, căpitană. Ionă Rante căpitanulă. Milco Băiaşulă. Iordache Perişianulă. Matei Dobriceanulă. Fotea Preotescu. (Cluj.) LXVII. -j- Noi, plăiaşi dină dealulă Smărdăşteţului, carii mai josă ne romă iscăli, dămă acastă încredinţată mărturie a nostră la măna dum. Ştefană Turoţii, prefectuşulă ală domnului grofă Sechelă Adamă coconiloră Măriii Sale, precumă să să ştie că, viindă dumnealui aic ispravnică Ia moşiia Măriii Sale Smărdăşteţulă, iară moşneanii dină Prisaca s’aă sculată cu pricină pentru seamnele moşii! Prisăcii şi Smărdăşteţului. Deci, fiindu eă ispravnică, acumă, dină porunca Măriii Sale, precumă scrie mai susă, amă chiemată pre toţi plăiaşi, oameni cei dă ispravă şi bătrănii, şi i-amă întrebată pe toţi căte unulă căte unulă, ca să spue cu frica lui Pumnezeă şi cu sufletele loră pă unde aă a<(urzită ş’aă pomenită hotarulă moşiii Smărdăşteţului ; şi ei fără de voe veghiiată cu sufletele^ loră aş’aă mărturisită cumă că iaste hotarulă pă apa părăuluî, pe matcă, ci dină părăă înă susă iaste moşiia Prisăcii, iară dinu matca părăuluî dină josă iaste moşiia Smărdăşteţului, ş’aă stăpă- www.dacoromanica.ro 250 nit-o boiaril cu bună pace până acumii. Dreptu acasta amu daţii şi noi această1 încredinţată mărturie a nostră, întărindă cu iscăliturile mal joşii, ca să să creaază. Sept. 17 dni, 7241 (=1732). Nevăzăndu Antonii să să iscăleaască, amu iscălită eă popa Angbelă otă Craiova. -}■ Ghiorghe iuz<(başa)>, mart<(ură)>. -J- Popa Ftanasie amă scrisă cu zisa moşului Antonie pe zisa lui. •}• Grigorie Popesculă, mart<(ură)>. -{■ Iane Garai anii, mar- t^ură5- -f- Stegariulă Alixandru otă Găruleştl, martoră. Yladulă Jurmară. •}• Ionă Piele otă Gărleaştî, martoră. •J* Nicola otă Gărleaştî, martoră. Dragoiniră otă Gărleaştî, martoră. i* Nedelco, martură. Ivanu armaşu cinstitei şi în <(năl)> ţaţei căinări, martură. Preda păr^călabă) otă Mişelul, mart (ură). Buda cauşulă, mart(ură), i şină ego Stană, mart(ură). Şi păntru birâulă, care 1-aă bătută fecoril Dragului, aşa mărtu-risiină că, vindă vitele loră înă viia mea, iară birăulă aă venită să ia vitele, iară Nicola şi Yladulă i Mihal aă alărgată2 şi 1-aă prinsă înă capulă vie(i) meale, şi 1-aă bătută pană lăngă morte. Noi aşa mărturisimă. Şi aă zăcută, birăulă aicea o săptămână. (Cluj.) LXVIII. Prea-cinstitulul dum. grofu Iojica. Cu acastă plecată scrisoare înştiinţeză pe dumneata pentru o parte de moşie de la Gropşanl, care parte o amă cumpărat-o eă de la neşte moşneanl, care parte aă stăpănit-o acel moşneani în-preună cu partea dumneavoastră, însă dumneavoastră aţi stăpânită denă jumătate denă hotarulă Gropşaniloră dooă părţi şi acel moşneanl o parte, afară denă ceaialaltă jumătate de hotară care o ţine ceialalţl moşneanl; şi, căndă al venită dumneata aicea, la Craiova, eă amă venită la dumneata cu cărţile, şi ţe-amă spusă dumitale * 3 *) In orig. greşit acestu. 3) In orig. alr&gat. www.dacoromanica.ro 251 că acea parte de moşie o amu cumpăraţii eu, şi dumneata ai zişii că vei trimite cărţile aici, şi să va îndrepta lucrulă, şi, de căte ori aă venită ispravnicii dumitale aici, nici de cumă nu au vrută să stea la judecată, fără de cătă astă primăvară m’amă judecată la prea-cinstita Administraţie, unde ni să cade, cu ispravniculă dumitale, şi aă rămasă să-mi dea toată dijma ce iaste partea mea, şi să-mi stăpănescu moşiia. Care să ştii dumniata că eă intr'acelă chipă nu săntă odihnită, că acea parte de moşie o ştiă toţi boiarii şi înprejureanii cumă că aă fostă a acestoră moşneani. Pentru care eă iată că amă-scosă ecstracturi letineşti dupe toate scrisorile pentru acea parte de moşie, ca să vezi pricina acestui lucru cumă vine. Ci dumneata să trimiţi omulă dumitale cu scrisorile dumitale, şi eă iară voi arăta scrisorile meale, înpreună cu acealea, la prea-cinstita Administraţie, şi precumă să va găsi cu dreptate, aşa să va hotără. Craiova, Oct. 11 d., 1732. .A lu dum. plecată Ionă Pod băni ceanulu. (Adresa ungurească.) (Cluj.) LXIX. Voao, omeniloră de la Prisaca, care aveţi pricină pentru moşăia Zmărdăşteţulu cu dumnealui Ştefană Toroţi *, prefactuşulă dumnealui grofului Sechiilă Adamă, care voi, moşneani, aţi zisă cumă că acelă plai, înă care aveţi vii, nu ţine de Zmărdăşteţă, ci ţine de hotarulă Prisăcii. Pentru care fundă pricină ca acasta la mijloculă vostru, 8’aă fostă făcută carte de la noi, chesari (ceaşca) Administraţie, la 4 boiari, adecă doi de spre partea voastră şi alţi doi de spre partea numitului mai susă prefăctuşă, ca să meargă înă faţa locului, unde iaste pricina, să adevereaază lucrulă. Şi, dupe ce s’aă făcută acea carte, voi nici într’u(nă) chiipă nu aţi căutată ca să vă luaţi, dăndă tacsa canţelariei, şi să străngeţi acei boiari ca să facă hotărăre, — ci iată că vă să porunceaşte ca să veniţi să vă luaţi cartea şi să faceţi hotărăre, că, neviindă, să ştiţi ca să va trimite călăraşă de veţi înplini toată cheltuiala ce aă făcută 1 1 Tur6czy. www.dacoromanica.ro 252 şi dijma dupe acelu hotară, dăndu-i-sa şi slobozănie de va stăpâni cu pace. Craiova, Noe^mvrie} 27 dne, 1733. Sal hausen collo Laslo cu Papa comisulă. j* Aceste săntă care ceare dumnealui Fălcoianulă: 15 pungi de bani, că aă luată Ana Salamţoae, apoi să plătimă noi acumă; pentru care s’aă fostă tocmită dumnealui Papa şi Sechi^l) Laslo să tragă leage. Dară nu să cade să cară de la noi, ci să meargă să caute acolb, cumă iaste înă carte de judecată, că la noi nu iaste. *{* Cumă iaste carte, arată şi foiţile alease de înpărţealâ; atunca toate s’aă fostă tocmite, şi satele ce aă căzută pe partea jupăneasil Stancăl, aşa zice carte şi la o parte şi alta, precumă aă fostă aşăzată să le fie moşie stătătoare şi ohabnice înă veci. Iară 1 Szalftnczy. www.dacoromanica.ro 254 Yintilă, bărbatulă Dumitranei, ginerile Papii comisulă, aii foştii venită înii ţara Ardealului şi aii ceruţii de la Sechilîi Adamii să să înparţă înii doaă unii satii de acol6. Care n’aii putută face Sechilă Adamu, pentru că moşiile ce au fostă dencoace, înă Ţara Rumănească, le-au stăpânită toate Yintilă, iară moşiile du peste Oltă le-amă stăpânită noi. Şi, viindă Yintilă aica înă ţară, aă făcută carte cu nişte boiarî ca să stăpânească elă toate moşiile de aica, şi cu carte acasta ne-aă stătută înpotriva noastră dumnealui Fălcoianulă, ca să-şi ia toate moşiile de la măinile noastre. Pentru care avemă carte de la răposatulu Şărbană vodă şi de la Sfinţiia Sa vlădica Theodosie şi de la Costandină Cantacozinb şi de la Costandină Brăncoveanulă l, ca să fie şi coconiloră dumnealoră, a Stancăî Buicascăl, moşăe stătătoare înă veci. Şi, eşăndă noi înnainte dumnealoră boiariloră, aşa ne-aă judecată ca să nu ţinemă denă moşiile de aicia nimică, pentru aca jumătate de sată, care nu i s’aă dată înă Ţara Ungurească. Pentru care mă rogă să faci Măriia Ta milă, să ne faci dreptate, că pentru jumătate de sată să piiardemă 12 moşii ale noastre date de la Măriia Sa Şărbană Yodă?! Ci Măriia Ta, ca ună domnu bună şi milostivă, să cumpăneşti Măriia Ta dreptate, cumă zice „iustiţiia diştributiva, secumdumă proporţionimă aritmeticamă etă gbiometricamă“ (sic). De acasta mă rogă Mării Tale să nu ne întoarcemă cu atăta mare ruşine, că pănă acumă amă stăpănită de atăţea ani, iară înă zilile Mării Tale să fimă fără moşii, ştiă că mila Mării Tale nu ne va lăsa lipsiţi de moştenirea noastră. Şi ce va fi mila Mării Tale. (Cluj.) LXXII. ■J- Adecă noi, megiiaşii de pe înprejurulă Yeaţelului, făcut-amă scrisorea nostră la măna dumnealui ispravnicului^ grofului Sechilă Adamu ca să-i fie de mare credinţe, precumă că ştimă căndă aă hotărită dumnealui căpitanulă Yentilă cu boiari de aă luată o fune de moşie dină moşiia Yeţelulul, de la vale, la plută, de să hotăreaşte cu Şărbăneşti, şi aă stăpănită dumnealui căpitanulă Yentilă cu pace pănă aă murită dumnealui. Iară, daca aă murită căpitanulă 1 V. nr. nxn. www.dacoromanica.ro 255 Ventilă, acuma o stăpăneaşte Tudoraşco şi cu Dancu. De care lucru nu se cade să o stăpănească el, ci să o stăpânească Măriia Sa grofulă, pecumu stăpăneaşte şi alte moşii care le stăpăniia căpitanu Ventilă. Pentru acastă amu dată scrisorea nostră de mărtnrisanie la măna dumnealui ispravnicului^ grofului, şi mărturii, iară pentru adevărata credinţe, să voră iscăli mal josă anume, ca să să crează. Ghen. 3 dn., 7243 (=1735). Eu popa (?) Radu otă Urşanî, martpră^, *{* Eu Costandină otă Urşanl, martpră}. ■{■ Eă Sintea, martpră^ ■J* Ventilă, martpră^. (Cluj.; LXXIII. ■j- „Samoilu Filătote, ispravnicu Mării Sale grofului Săchilă Adamă", cere Administraţiei dreptate cu Prisăcenii, la „Mărădăştiţă, adecă Vâlcăneştî". „Eu inie-amă căutată moşiia de i-amu luotă venitulă dupre cumă amă găsită otaru domnului mieă grofului Săchilă Adamă pănă acuma de săntă 4 ani fără pricină, iară acuma să scolă Prisăceanil de zică că nu mă voră îngădui." A mers cu patru boieri la faţa locului „şi le-amă zisă : veciniloră, arătaţi-vă cărţile, cu ce dereptate să luoţă acestă dărapă de locă? Ei aă zisă că n’aă niclo carte, ci aă cerută la mine să li daă ocolnicaocolnica la mine nu iaste, ci iaste la domnulă mieă. Aşa amă răspunsă, şi le-amă zisă: fi iţi, fraţiloră, îngăduitori, că voî scrie domnului mieă şi va veni ocolnica aica naip^tea culesului viiloră, de va fi la Măriia Sa. Iară Prisăceani iară aă zisă: de nu va veni ocolnica pănă la culesulă viiloră, să li daă eă scrisoarea mea la măna loru, că, neviindă ocolnica, să-şî ia acelă darapă de locă. Eă nu poci să daă scrisoarea mea, fundă o slugă, ci mă voî căuta, cumă amă găsită otarulă domnului mieă, aşa mă răspundă. Iară dumnealoră aă adusă 45 omeni de aă zisă cu gura că ştiă otarulă1 pănă unde iaste. Eă le-am zisă să jurea; eî n’aă putută jura, ci aă rămasă pricina." (Cluj.) 1 După otarul mai urmează în orig. cu gura lorii. www.dacoromanica.ro 256 LXXIV. Voaă, moşneaniloră de la Prise&ca, care aveţi pricină cu a ceştii jăluitoră Feltoti, ispravniculu grofului Seciiilii Adamu, pentrtl liota-rulă moşii Smărdăşteţiulul, de vreame ce comisionulă care vi s’aă dată de aă cercetată, şi pănă acumă nu au adusă la noi înscrisă, să vedemu camă iaste lucru, şi nici acumă acelă comisionă nu iaste aici, să lăsaţi pe ispravniculă acesta să ia dijma dină vil, pe unde aă luată şi pănă acumă, şi să va pune la ună locă cu păstrare, de ya sta, şi veţi răndui şi ună omă ală vostru să yază cu ochii cătă rină să ya strânge. Iară după culesulă viiloră, dumneata, căpit (ane) de călăraşi, să aduci pe acel boiarî care aă făcută comisionulă de otărnicie înu prespe moşneani de Priseaca şi pe acestă jăluitoră is înnaintea noastră, a chesari<(ceştii^ Administraţiei, ca să să cetească scrisorile Ce s’aă făcută după aflarea comisionului, şi, atunci, la care parte ya rămănea moşiia aceaia, acea parte va lua şi dijma. Craiova, Sept. 28, 1785. Salhausen coll(onelus). G B. Vlastb. Şt. Prăşcoveanulă. (Cluj). I. Acte făgărăşene privitoare la muntele Brătila. LXXV. ■J* Adecă eă, Mihaî Bratiia, ală meă adeverită zapisu la măna a dumnealui Sechelă Ianăşă, poştmeaşteru, biriuitoriulă şi stăpă-nulă satului laşă1, dat-amu a nostră scrisore la măna a dumnealui, ca să biriuiască cu bună putere dumnealui muntele care să chemă Brătila, cu toată părinca dumnealui, că l-amu cinstită dumnealui pentru a nostră deraptă frăţie, care s’aă legatu Intre noi, şi i l-amu cinstită, să hie dumnealui hărăzită In al 9, fără necună alcara, că ilă me-a dată elă totă suma lu; să să ferescă de aăastă a mea dereptă scrisore, şi să hie crezută la măna dumnealui. Pisă msţa Iul. 20 dn., lt. 1673. Eă Mihaî log<(ofăt) Brătiianulu. (Cluj.) 1 în ţara Făgăraşului. www.dacoromanica.ro 257 LXXVI. f Adecă eă, Mihai log<(o fătul), înpreună cu fii-mieă Gheor-ghie, dinu saatu dinu Bratiia, scris-aamă zapisulu nostru la mâna dumnealui Sechilă <(L)aslău, poştea-meşteră denu Iaşi, ca să fie de bună credinţă, cumă să să ştie că ne-aă daţii dumnealui bani, tal. lei 60, iară penătru căo ne’ă dată dumnealui aceşti bani, noi • i-amă dată dumnealui ună munte anume Brătila zălogă ani zece. Iară după aceia, căndă romă da noi banii, carii scriă mai1 susă, noi să ni să slobozescă muntele, penătru că aşa ne’mă tocmită dc a nostră bună voe : noi să ţinemă bani, iară dumnealui muntele penătru dobănda baniloră. Şi la acastă tocmeală a nostră fost-aă mulţi omeni buni carii voră iscăli mai josă. Penătru credinţă, ne-amă pusă mai josă iscăliturile, ca să să crează. Şi amă scrisă eă cu măna mea: alcamulă muntelui să fie dobănda baniloră. IIhc. Ap. 20 dni, lt. 7186 (=1678). Mihai log. Ază Gheorghie iscală. Eă popă Ştefană mărt^urie). Eă Curca Berevoesculă, mărturie pre ce-1 scrisă mai susă. Şi ieă deregătorulă domnii sale Bălocă Miclăuşă2, mărturie. Stană Groşueală, Romană Săndia, Oprea celă mare, Bungetă, Aldea lui Braguşă, Radulă Bră-niştearulă otă na Bungetă, Comană Manului, Stoice Romană, Neagoiasa. (Peceţi.) (Cluj.) LXX VII. *{* Noi dină vermeghiia Belgradului, înă Făgăraşă lăcuimă, Patanchişă* * 8 Criştovă, Racoşii Petră şi Făgăraşii Ghiurghiă, trei neamişi cărei săntă aicea mai gosă, noi mărturii, într’acestă lucru dămă ştire tuturoră cărora să cade pentru răndulă ală ceştii cărţi care să face înă cestă ană care înblă dela Domnulă Is. Hs. 1678, ms. Mal dzile 9, căndă amă fi venită noi înă Făgăraşă, la unuia 1 Scris cuvântul de dou& ori. * Balogh Miklds. 8 Pataehi. 80198 17 www.dacoromanica.ro 258 de uoî care iaste elfi1 Ea coşii Pătru, în casa Iul, fiiudu ueauiişu, atuucl al venită îuuaiutea uoastră de o parte Sechelă Laţlo, domuuln Eşeanilorn îuă ţinntnln Făgăraşului, iară de altă parte, îu Ţara Ru-măuească, care lăcueşte auume îuu satn îuu Brătiia Mihaiu boiariulu: au pomeuitu dumuealul îuuaiutea uoastră cumu îuu hotarul! Ţărăî Eumăueştl carele iaste auume muutele Brătiia, carele şi păuă acum! l-au biruită Eşeauil şi părinţii loră, dăudu-ş! alcamulu, acelu muute acum! nu l-ară da pre alcamă, ce, avăudn dumuealul lipsă de baul, au pohtită dumuealul de la gupăuulă Sechelă Laţlo,"domuulă Eşea-uiloru, talere 60, adecă lei, cărei dumuealul mi-1 şi deade, să fie muutele zălogă îutr’acesta chipu cumu şi păuă acumă l-au ţiuută Eşeauil şi păriuţi loră, cu alcamă, îuă pace, auume domuealul uu va să-lă lase la măuă streiuă acelu muute, ce-1 dâ acel 60 de lei să ţie muutele zălog!; şi gupăuulă Mihaiu aă luoatu acel baul peutru căce l-au curăţită Eşeauil. 'Acumă gupăuulă Mihaiu Bra-t<(iau)>ulă să leagă pre acelă lucru cumă uece dumuealul, uice rămăşiţa Iul de la gupăuulă Sechelă Laţlo şi de la rămăşiţele Iul uu l-ară scoate îuu 15 aul, şi, după aceaia, după 15 aul, deac’ară vrea să-lă scoaţă dumuealul, aă rămăşiţa Iul, să nn-l& poată streina de la Eşeaul, ce să-lu biruiască, cnmfi l-au birnită şi păuă acnmă, cu alcamă, aşea şi de-atnncl înnainte să dea căte uuu foaie de brăuză2, să uu-1 silească mal pre mnltn. Cumu adecă acestă lucru s'au isprăvită îuuaiutea noastră, cnmă aă dată măua diutr’amăudoao părţile şi să legară pre cestă lncrn, şi noi mărturiile îutărimă cu scrisoarea şi cn peceţile şi cn sufletele noastre, caret săntemu scrişî mal snsă; scriemă cnmă scriem! mal snsă, îuă ce casă şi ce an& şi îuă ce âzi, într’acel 15 ani alcamnlă muntelui Brătilel să-lă ia gnpănnlă Sechelă Laţlo, pănă va da banii pre mnnte. Pantanchişu Cristofu. Kacoşii Pătru. Făgăi'aşii Ghiurghiă. Scris-amu eu, protopop! Kadulu otu laşă. (Peceţi.) (Cluj.) LXXYIII. *{* * Adecă eu, Mihai log(ofătul\ şi cn frate-mie! Marco şi cu fii-mieă Gheorghie, dină sat! di<(u^ Bratie, diuu Ţara Mnntenească, 1 In orîg-.: iaste reL * Cf. mai jos n° Lxxvm, p. 295. www.dacoromanica.ro 259 scriemu şi mărturisimă cu acesta alu nostru zapisă, ca să fie de bună mărturie la măna dumnealui Săchilă <(L>aslău poşt^a^ meşteră, domnulă Eşaniloru denu ţănutulu Făgăraşului i procie, pentru ca să să ştie că ne-au făcută dumnealui^ bine de ne-aă dată bani lei 60, şi, penătru căci ne-aă dată dumnealui aceşti bani, noi i-amă pusă ună munte zălogă, care să chemă Brătila, înă al 15, şi, cătă romă ţinea noi bani, iară dumnealui să ţie muntele fără alcamă, şi noi bani fără de dobăndă. Şi, căndă ară reni vreame la zi să să dea banii, iară ne-amă tocmită totă să-lă ţie domnealul, şi cu sătenii, precumă l-au ţinută şi mal denainte vreame, cu alcamă: să dea pre ană ună fiolă1 de brănză, precumă aă dată şi mal denainte. Dereptă aceia, alţii striinl să nu fie volnici a mergere acolo într’acelă munte, ce să fie dumnealoră, că dumnealoră aă curăţită muntele şi aă făcută sălaşă. Dereptă aceae şi noi amă făcută acastă scrisoare la măna dumnealoră, să fie de credinţă. Şi iară cene s’ară scula denă omenii noştri cu niscare bani ca să scoţă muntele de la dumnealoră, să nu fie slobodă mal nainte până ce va reni zio căndă s’aă legată. Acasta scriemă. Penătru credinţa ne-amă pusă peceţile şi iscăliturile mal josă, ca să să crează. IIhc. Mit. Mal 4 dni, vel. 7186/1678. Ază Mihaî log (ofătă). Ază Marco. Gheorghie log^ofătă^. Nistoră post<(elnică^, măr^turie^. Oprea Scărţea, măr(turie)>. Miclăuşă Spaşnulă, măr^turie^. Ază Chiuca, mărturie. E şi elă ne-aă dată bani cu măna Iul, în casa mea, în Bratie. Eă, Toderă. Stoica, sluga dumnealui, măr<(turie)>. Eă, Brătilă, măr^turie)>. (Cluj.) K. Alte legături teritoriale ardelene cu Ţara Românească. LXXIX. ’j* Mlstieiu bjiiu Io Costandină roerodă H rcn^PK sima* Ml-jfHCKOi, A<>KdT tkcaa\h ci» ncB-bAfHTf rcAKMH priiatenulul domnii meale dumis^le Telechi Pală-, ca să fie volnică cu acastă carte a 1 De nnde dajdea cu numele fol&rit. www.dacoromanica.ro 260 domnii meale de să aibă a ţinearea pre moşiia — oameni streini denii Ţara Ungurească, Ungurean! rumău! de a! dumisale, însă liude 30, care să fie de treaba şi ajutoriulă dumisale; iară de cătră domnia mea vorii fi aceşt! oameu! înu pace şi ertaţî de birii de ţară, de haraci, de velă samă şi de sama a doao şi a treia, de ca! de olacu şi de alte dăjdî şi orănduiale căte vorii eşi de la yisteriia domnii meale preste anii, inii ţara d&mnii meale: de nice unele nicună valii şi nice o băntuială să n’aibă; pentru că, fiindu eî oameni striinî, Ungurean! dină Ţara Ungurească, rumân! a! dumisale, şi ca să-! poată fi de treaba şi ajutoriulu dumisale, domnia mea m’amu milostivită de i-amă ertată de aceaste de toate căte scriu ma! susă, să aibă pace. Dereptă acaia dară po-runcescu domnia mea şi voao, tuturoră slugiloră domnii meale, or!care cu ce slujbă şi orănduială veţi umbla într’acea parte de locă, voî îucă toţi să aveţ a vă feri de casele şi bucatele acestoră oamen! străin!, nime dă nimică să nu-! băntuiţf, că, orîcari! le voră face vre ună vală peste cartea domnii meale, uni! ca aceia bine să ştie că rea scărbă şi certare voră petreace (de la)> domnia mea. Şi într’altă chipu nu va fi. Că aşa iaste porunca domnii meale. H caam pm. pcabmh. Noem. 25 d., lt. 7217 (=1708)J. (Monogramă.) Io Costandină Voevodn. IIpWMT. rt. awrr. (Cluj.) LXXX. 5 Maiu 7258 (1750). Grigore Vodă Ghica, pentru munţii din Argeş: Voinişăscul, Bucegii, Do brunul, Oteagul, Sticatul, Furnica, Balintele, Haneşul, Groapele, Şteaja, Gonţea, Sărăcinul, Balul.] (BibL Aoad. Bom., fotografii.) 1 1 Acest membra al familiei lai Mibail Teleky, ounoscatal mare demnitar ardelean, na e oanosoat altfel. Nu ştim nici moşia din Ţara Românească la eare ce referă actal. www.dacoromanica.ro 261 LXXXI. 5 Septemvrie 1759. Sătenii, între cari un Dobrotă din Mălaia, „oameni dupe Lotru, pentru 13 munţi dupe apa Lotrului, care munţi fiindă coprinşl de Saşii Sibiiulul de 200 şi mal multă de ani, înă zilele Mării Sale răposatului Mihaiă vodă Racoviţă, dumnealui stolniculă Sandulăcu ajutoră de către domnie şi cu a dumisale cheltuială mergăndă, aă dovedită acel 13 munţi al ţării noastre pe apa Lotrului şi, scoţăndu-1 de suptă stăpănire streină, pentru trei munţi, anume Voineşăsculă r Buceciulă i Dobrunulă, s’au fostă aşăzată dumnealui stolniculă cu sătenii otă Voineasa şi Mălaia, ca, dupe ce să voră scoate, să stăpănească în doao, iară ceilalţi zece munţi să-l stăpănească numai dum. stolniculă singură..., la leat 7252 (1743-4)“. Apoi, supt Grigore Grhica, sătenii şi „cu toţi plăiaşil otă Lovişte, sudă Argeşu“ îi vreau pentru ei. Domnul „aşa aă găsită Măriia Sa cu cale, cumă că acel munţi trebue să rămăe pe seama domniei, fiindă pămăntă ală ţării, şi domniia să-l dea cui va vrea, pentru că lucru ca acesta, stăndă pămăntă ală ţării coprinsu cu stăpănire streină, şi nimeni înu 200 de ani nu i-aă mal dovedită, rămănă a fi domneşti, şi aşa Măriia Sa i-aă dăruită dum. stolnicului Sandulă cu- hrisovă, pentru că s’aă arătată cu dorinţă de patriia sa, — neţiindu-1 înă seamă nici aşăzămăntulă aceloră trei munţi, arătăndă că n’aă avută dumnealui voe a să aşăza pentru acel trei munţi, şi aşa aă dată Măriia Sa şi hrisovulă Mării Sale la leatu 7258 (1750)3 asupra aceşiel pricini* *. La 1754 „Lotrenii* vin la divan: se restabileşte învoiala, restituindu-se proporţia din cheltuială. Sandu, întrebat, spune „că de acea judecată ţine, numai rumănii nu s’aă ţinută ..., ce s’aă obrăznicită*, luând veuitul întreg. Dar îi iartă. Marturi: boerii divanului, cu mitropolitul Neofit în frunte *. (Bibi. Acad. Bom., fotografii.) 1 Bueş&nescu. Pentru el ▼. Studii şi documente, V, p. 494-495 ţi urm. * V. n-rul precedent. * Dup& condica mân&stirii Pantelimon, am dat alt rezumat în Studii şi documente, V, pp. 494-495, nr. 64. www.dacoromanica.ro 262 LXXXIL Mărturisaniia Barbuluî Gr umezea, ce ştie de mărturiseaşte pentru scrisorile munţiloră Sărâeinulu i al tor u munţi otu sudu Gorju, ce le-au arătatu Dumitru diiaconii i Cos{tan}d{ină}, moşnenii de la Urşanî, sudu Gorju, la divană, cumii arată. Avt. 17 dni, 1768. 8 ani săntu de căndă, aflăndu-să Barbulu înă Sibii, iată au veniţii Vacnără 1 Sasulă de la Sibii cu neşte Ungureni de acold la judecată, să să judece Ungurenii cu Sasulu pentru munţii denii sudu Gorju, ce să stăpănea de acelă sată înu pămăntulă Ţării Rumăneşti, care munţi acumă să stăpănescă de schitul Breslăveştii, zicăndă Sasulu cumii că elă îî are acei munţi cumpăraţi de la Bengeşti mal dennainte. larii Ungurenii zicea cumii că şi el îl are cumpăraţi de la moşneni ori iarăşă dela Bengeşti, arătăndă Sasulu 2 zapise ale Bengeştiloră şi a unora denii moşneni; însă: nnu zapisă de zloţi 600 şi altulu de zloţi 400, cu care îşi vănduse el munţii. Şi avea Sasulu şi multe hrisoave şi alte scrisori, care citindu-le logofătulu oelu rumănescu alu Sibiilul2, şi neputăndu priceape bine ceale ce scriia in zapise şi în hrisoave, l-au foştii chemată pe Barbulu Grumezea de i-au dată aceale scrisori şi le-aă cetită; dară hrisoavele, ale cărora domni aă fostă, nu poate ţinea minte, fără de cătă, aici în divană întămplăndu-să şi Grumezea, căndă s’aă cetită hrisoavele ce le-aă arătată numiţii moşneni, pe locă ş’au adusă aminte că le-aă văzută şi le-aă cetită în Sibii. Acasta aă mărturisită eu gura Iul, fîindă şi alţi oameni de credinţă faţă; care pentru încredinţarea aă iscălită, atătă Barbulă Grumezea, cătă şi alţi care s’aă întămplată căndă aă mărturisită mărturie. Avt. 17 dn., 1768. Barbu Grumeza adevereză. Radu logt. mart {ură}. Rad. logt. mărturie, f Vasilie logt. mart {ură}. Şi amă scrisă cu zisa Barbuluî Grumezea. Ştefană Lămotesculă logt. za divană, înă divană. (Bibi. Acad. Bom., fotografii.) 1 Wagner. J Vezi Istoria Românilor din Ardeal fi Ungaria, I, p. 287. www.dacoromanica.ro L. Acte relative la istoria Bisericilor româneşti în Ardeal. LXXXIII. 263 Vl^ă^d^i) ca Ştefanii otu Belgradu şi a toata ţara Ardealului facemu de ştire şi dămă bl(a)g(o)s(lo)>venie cui sâ cade a şti pentru giupănulă Raţii Adatnii, pentru că au veniţii dumnialui de au spusă cumu că le iaste besearica forte departe de casă, într’unu dealu, şi acumii iaste şi vreame tare de iarnă şi greahii geroasă, ce nu potii mearge, că săntu slabi şi bătrăni, — făcu de ştire şi bl(a}g(o}s(lo}venie m(o^l(i(tveî tale, popă Măireană, şi popii Pavelă, pre carele va pohti dumnialui, să meargeţi să-i faceţi slujba la casa dumneaalui, însă vecernia şi itrosulă, iară la zile mari şi leturghia, să fie la besearică. De acasta facemă de ştire. Să fiţi sănătoşi, amină. Uhc. Dech. 2, 1648. Ştefană arhiepisc^o)>puT. Pecete cu legenda: f cii© imum... KhArpa/^K f3pir (7113=1605). (Cluj; ediţie şi în Io:ga, Studii şi documente, IV, p. 28, nr. XXXVII, după o copie; acolo iscălitura.) LXXXIY. Oelă de susă cu mărire, de mare cuviinţă, cu multă sănătate îndelungu a cinsti pre Mâriia Ta şi întru Hristosă bună credincosă H K'kpH KpacHTMio H 3ACi"hnHHK$ şi spre răsăritulă soarelui cu radze de bună creştinătate fără de măsură strălucitoare bună creştină şi pre Hristosă iubitoră domnu şi mai mare craiă Apafi Mial, întru toată ţara Ardealului şi şi alte ţări multe şi laturi domnu şi crai, singură biruitoră, dela Dumnedzău să te bucuri, cinstite Măriia Ta, întru mulţi ai şi ’ntru bune dzile cu bu (nă) pace şi sănătate. Alta, pentru cinstită poronca Mării Tale carea aă vinită într’acastă parte de locă spre noi de la credinâoşl ispravnicii 1 1 Pentru acest Adam Raţ, din Teiuş, fiul domniţei Zamfira, fiică a dom* niţei Stana ţi a lui Ivan logofătul, şi al lui Petru Ricz, v. Iorga, Femeile în viaţa neamului nostru, chipuri, datine, fapte, mărturii, V&lenii-de-Munte 1911, p. 56 şi urm., iar, asupra întregii familii, Iorga, Istoria Bomănilor din Ardeal şi Ungaria, I, p. 281 şi aiurea. www.dacoromanica.ro 264 Mării Tale, înţeles-amă de toate c-aă fostu poronca Mării Tale şi pentru ce. Pentru ac&a foarte amu socotită de-acasta treabă, cu toţî părinţii dinu preună, toate svintele mănăstiri căte să află în-tr’acastă parte de locu, şi amu aflată pre acestă părinte dintru fraţii noştri, socotindu că ra fi destoinică şi învăţată întru toată leagea creştinească, şi întru toate ce simtă învăţăturile svintel besearecl învăţată. Pentr’ac&a şi noi, avăndă atăta lipsă pentru acesta frate, nu ne-aniă fi îndurată într’altă cbipă, ce numai, vă-dzăndă noi cinstită poron(ca> Mării Tale, şi toţi carii să află priiatiul Mării Tale, întru nemică n’amu socotită lipsa noastră; c-amă cădzută înpreună cu toate mănăstirile şi aiuă rugată pre acestă frate, anume popa Daniilă. Pentru acia şi Svinţiia Sa, vădzăndă poronca Mării Tale şi a noastră smerenie, n’aă avută ce face, numai c-aă plecaţii şi Svinţiia Sa întru totă precumă aă fostă cinstită poronca Mării Tale şi smereniia noastră, şi iată 1-amii înstreinatu de ţară. Deci de-acmu numai precumă va fi darulă Iul Dumnedzăă şi mila Mării Tale, precumă şerbii Mării Tale, şi spre acestă părinte. Milostivulă Dumnedzăă să cruţe pre Măriia Dumitale întru cinstită scaunulu Mării Tale întru mulţu al, lui x(phct)>i amină. Noein. 10 dnă, leată 7170 (=1661). Peceţi: f cia nmm ictk CT’ktt mohacthpk Kaiuhh. f nwATH C-rbH A\[0HACTHp] A«KP«A'Hp, pO^eHA, 1606. Erinonahă Sofronie egumenă iscală. Ermonahu Theodosie egumenă iscală. f Robii şi rugătorii Mării Tale, călugării de la svănta mănăstire de la Dobrămera* 1 şi de la svănta mănăstire delaCaşină, Mării Tale ne rugămă 2. (Arhiva, Ungariei din Budapesta.) 1 Pare a fi mănăstirea Mira de mai târziu, refăcută de Constantin Cantemir; Iorga, Inscripţii din bisericile României, I, pp. 23-24. 1 Acest act, pe care nu-1 aveam la îndemână când am scris volumul I din «Istoria Bomânilor din Ardeal şi Ungaria" (cf. p. 254), arată ca întemeiată îndoiala noastră de acolo privitoare la succesiunea In 1653 a lui Daniil. El e ales numai la 10 Noembre 1661 de egumenii moldoveni din Caşin şi Mira. Yine in locul lui Sava Brancovici, pe care deci de la început nu l-a voit nici Apâffy (cf. ibid., p. 262). Dar Daniil poate fi tot „Panonianul", tipograful, trecut in Moldova, după ce presa munteană nu mai funcţiona, in vremi tulburi, în April 1662 se restrângea autoritatea lui Daniil asupra ţerii Oltului (ibid., pp. 262-263; v. aici, numărul următor). www.dacoromanica.ro 265 LXXXY. Noi, Mibaî Apafi, din mila lut Dumnezeii prinţ Ardealului, părţilor Ţarii Ungureşti domn şi grof Săcuilor i proci, credincioşilor noştri tuturora şi în de osebiţi a fieştece stare, supunere, râuduială de mărime, cinste, deregătorie, vrednicie, stăpânire şi oameni de frunte, aşăzaţl şi lăcuitorl în Ţinutul nostru cari vor vidfe acestea scrisori a noastre, viiaţă şi mila noastră iproc. Fiind noi povăţuiţi despre viiaţa, învăţătura b^ândeaţilor, vrednicie Sfinţiei Sale Daniil episcop, pe acelaş dară Daniil episcop după cea mal cu plecăcune a oarecărora domni sfeatnicl, anume credinciosului nostru cinst. Ioan Betlen de Cliiş-Bun şi canţellarius, scaunului secuesc Udvarbel căpitan mal mare şi varmegbii Cetăţi-de-Baltă fişpan, rugăminte, l-am aşăzat episcop de obşte bisearicilor rumâneştl în ţara noastră Ardeal, preste apa Oltului, din partea stăpânirea Sfinţii Sale Sava BrancovicI episcopului mal cu mult stăpânitorl în ţara acasta a noastră Ardeal. însă aşa ca, precum însuş cuvântul Iul Dumnezeii după Sfânta Scriptură să-l vestească norodului rumânesc cu cuvântul, aşa se poruncască păstorilor Iul supuş, aceia se urmeaze. Afară de acasta, după obiceiul celor mal dinnainte episcopl rumâneştl, temeiul legii să-l pue la cale bună, datoriile de scrisori, încredinţate episcopilor rumâneştl, în toate ponturile drept şi cuvios, datori să fie a le înplini, adecă ca domuia sa episcopul în stăpânirea acasta a sa mal pe uşor şi cu folos se margă înnainte. Şi vă punem înnainte şi vă poruncim tare ca, orlcându sus numitulu Daniil episcopn, sau, cu numele Iul, omul săă, pe voi de faţă va pofti, aceluiaş Daniil episcopului şi omului săă într’acasta stăpânire episcopască a sa, se fiţi cu toată ajutorinţa spre învăţătura cuvântului Iul Dumnezeu şi spre îndreptarea Bisearicilor, şi toate ce ar fi dregatoria sa a face, se nu înpotriviţl, şi persoanele lor de toată stricăciunea să le feriţi şi să le acoperiţi şi după stările înprejur la vreame de lipse să le povăţuiţi la locuri de scuteală. Aşa se faceţi, vă îndatoriţl. Iar neînplinitorilor toate aci scrise pentru mal buna păzire se vor poftori. S’au dat din cetatea noastră, locul• Micolă, la doaozăcl Aprilie, anulu Domnului o mie şase sute şasezăcl şi doi. Mihael Apafi, m. propria. (Bibi. Acad. Bom., acte necat&log&te; traducere din. secolul al ZVIlI-Iea; originalul latin In Bnnea, Vechile episcopii româneşti, Blaj 1901, p. 113, nota 2). www.dacoromanica.ro 266 LXXXVI. Sara Brancovic, mlstiiu bjiiu mitropolită belgradschiî i vad-schi, maramurâşschii H KCfA SfMAA apA’bACKltA H npOM. Pavelă, marele apostolă aln Ini Ts. Hs., poruuceaşte să să dea carte de mărtnrie preoţilorn, de la aceia ce-i hirotonescă. Deci şi eă, fiiudu întru aceaia dregâtorie rânduită, venit-an la noi acestfi preoţii annme Paştiuln cn smerenie, fiindfi mărturisită de oameni bnni credincoşi, aşijderea şi de dnbovnicnlfi Ini, cnmn iaste vread-nicu de rânduialâ sv^ă^utâ ca aceasta. Dreptn aceaia şi noi, văzândfi smereniia Ini, şi mărtnrie de la oameni bnni, 1-amă preoţită pre rândfi, cteţfi, ipodiiaconă, diiaconă şi preotă, cnmn s’ară zice desăvărşitfi spre toatâ rândniala preoţiei. Deci ţi să cade şi ţie, fătnlfi miefi celă sufletescă, să te nevoeşti să ştii toate tainele svintei Beseareci, cnmn an pornncitfi Dnmnezăfi şi aă rânduită şi afi tocmită svinţii părinţi. Şi iarâ să te nevoeşti foarte tare ca sa propovedneşti svănta evanghelie chiară şi Inminosfi creştiniloră şi să povesteşti scriptnra svăntă oamenilorfi înn limba întrn carea grăescă, ca să înţăleagă totu creştinnlă, şi mare şi mică, cnvăntnlă Ini Dnmnezăă. Şi, cândă vei 6 chiematfi la ospăţă, sau în vorba oameniloră, portnlă şi cuvintele tale să fie spre învăţătură creştiniloră, să nn cnmva să vie shizmâ saă sminteală prenn tine întrn creştini. Şi să te ţii de ceale cuvinte cnmn scrie St. Pa(ve)lu apostoln cătră Tită, gl. 1, cz. 8, 9, zac. 300 : de te vei ţinea de aceasta tocmeală, pre tine vei spăsi şi pre cei ce te voră asculta; Timoth., 1 carte, gl. 4, cz. 16, zac. 285. IIhc. msţa Mart. 12 dni v lt. 1677. Sava Brancoveannlu iscălii *. Pecete cn cei trei arhangheli şi legenda: Sava Brancovic mtp. (?) Arh. Bl. (restul răn reprodus). (Arh. Ungariei din Budapesta.) LXXXYII. 1701, Oct^omvrie^ 19. Noi, Vlădica Athauasie^îupreuuă cu c (institui^ pateră Boroni* theologulă cinstitului^ soboră, înprennă cu c^institnlă^ notară 1 * 3 1 Pentru situaţia lui Sava in acest moment faţă de calvinismul oficial, v. Iorga, Istoria Românilor din Ardeal fi Ungaria, I, p. 268. 3 Baranyi. www.dacoromanica.ro 267 Ghiorghe1 şi cu alţi cinstiţi protopopi şi preoţi, fiindă soboru mare în mitropolia Belgradului, facemă în ştire tuturoru cui să cuvine a şti, pentru că, venindu înnaintea noastră omulă dqmisale jup. Lazară Ferenţă, înpreună cu popa Ionii denii Erchedii2, şi aduseră vălătaşăle de-amăndoao părţile, părăşii dinii susii o ^m^ ulii d. jup. Lazară Ferenţu pără pre popa Onea după vălătaşurile ce s’aă adusă şi s’aă cetită, după care vălătaşuri noi cu sufletele noastre aşa amil aflată şi amă judecată. Deliberatomă. Pentru că nu s’aă părătă acole la soboră mică în furmă, amă rânduită şi amă trimisă pre c^institulă^ protopopă — dină Silvaşă şi pre c^institulă^ protopopă Costină den Şeeuţă, ca să meargă acolo în eparfia celoi protopopă Ştefană, în sată în Erchedă, şi după valâtaşă ce aă să aibă leage cu d. jup. Laz<(aru)> Fer^enţă^ popa Onea, şi, precumă va afla soborulă leagea, de să voră putea aşăza şi înpăca, bine va fi iară să nu să voră odihni pre aceaia, să scrie leagea în (înch^isă şi, pecetluind-o, să o aducă înnaintea soborului mare aic în Belgradă, şi i să va face leage. Vlădica Athanasie. (Pecete ovală cu legenda: acastă pecete mitropolia Belgradului, 1642)3. (Clcj.) LXXXVIII. Utrumo. Ştiţi să cie4 * luată boi pope! sătenie, să cie dată Nemţiloră? Şi ştiţi să cie purtată cuminecătura penă sată omeni işti? Popa n’aă mersă să cumenece omenie ? Ştiţi să cie murrită omeni necu-menecaţi şi nebotezaţi ? Msţa Fvru. 27 amă vălătuită înă Ârchiudă, înă casa lui Vasilie, sătenii pe^n^tru popa One. Petre Milaşanulă aă dată cu sufletulă6 că cumenecătură o 1 DSianul. Cf. o. c., p. 314 şi nrm. 9 Româneşte: Archid, In SSlagiu. Vezi şi nr. următor. 9 Lectura anului e nesigură. ‘ Fie. 6 In orig. slufelulu. www.dacoromanica.ro purtatu penă satu că te doo săptămâni omenie, de s’au1 cume-necată eî; dară boi i au luată Nemţi, ca ceî puternici. Ală 2. Ylasă Simionă, omă 45 de al, a (supusă ca şi cela-lată dintăl. Ală 3. Oltană Yasilie aă spusă cu sufletulă Iul că popa One aă făgăduită elă cu gura ‘Iul doi bol Nemţulul, şi o slugă a Iul oprise popa One, şi acela elă aă dată 10 zloţi. Ală 4. Suc Ionă, omă de 50 de al, aă dată cu sufletulă Iul.... e boi, i-a luată Nemţii boi, şi elă aă chemată pe {po^pa One înă trei ră^n^durl, şi elă nu aă venită să cumeneci o fată, şi’ă murită necumenecată. Ală 5. Dărţu Blaga, omă 40, aă dată cu sufletulă Iul că elă aă chemată pe po(pa^ One să-î cume^ne^ce ună fecoră, şi elă nu ară vostre, şi eă, popa Mire de laComnodă 8; şi acasta încă scriă că tril a patru ome^nl^ cu plăsă spunfe* cădă s i-amă giurată. Cu cinste şi cu blagoslovenie să să db înă mâna a Iul nostru mal mare protopopă 6 Ionă Căliianulul. Apostăluit-amă7 acastă carte eă, protopopă Ionă Călieanulă,' mes. Mart. 10, 1709. __________________ (Cluj.) 1 In ori", s'au ei. * In orig. {nu. * Comlod. * In orijj. spcnc. * AdecS: cânda. * In orig. protrup. 7 A pus apostilă pe dânsa. www.dacoromanica.ro 269 LXXXIX. f 1710, Maî 31. Dinu poronca cinstitului protopopii Ionii dinu Câliianl iatâ c’amu vălâtuită înu Archiii1 sătulii tocma la svănta beserecâ. Uilâcană Toaderu, omă de 40 de al, dede cu sufletulu că popa Onulîi pentru pizma n’aă ţinută rândulă, ce şi muere Iul s’aă dusă într’alte sate de ’eă făcută molitvă. Uilâcanîi Flore, omă de 30 de al, spuse c’aă chemată pe popa Onulă să cumenece, şi n’aă mersu, ce o au cumenecată elă şi o aă îngropată neprohodită pe o fată; şi spuse c*a bătutu popa Onulă pe dascală şi e’ă slobodzită singe. Oltiană Simionă, omă de 60 de al, spuse c’aă chemată pe popa Onulă să cumenece, c&’ă fostă totl betegî în casă, şi n’aă mersu, aă dzisă că eu nu vi-su popă, comenecâtura îl în sată, dec vă cume-necaţl. Aceşti toţi aă spusă că pe popa Dumitru l-a adusă sătulă, şi pe popa Onulă 1-aă scosă sătulă, nu popa Dumitru. Şi spuse: casa popească o aă făcută sătulă cu popa Onulă, şi e’ă arată popa Onulă acestui omă un pâmăntă sâmânată cu grâă, şi 1-aă suduită înnaintre beserecil pe Simionfi, de n’ară £ vrută dereptu bunulă satului. Cămpană Macaveî, omă de 40 de. al, spuse c’aă dzisă popa Onulă că lui nu-I poronceşte Câliianulă, că elă are pro-topopă, dară de Câliiană nu bagă samă, că n’are trebâ aice. Şi aă dzisă că are dereptate de la fîşcatoră în loculă domnului. Nimişă Precupă, Omă de 60 de al, spuse că pe popa Dumitru 1-aă adusă sătulă, el toţi cu voe loră, n’aă venită elă cu putere; casa ca popească o aă făcută sătulă, nu popa Onulă. Naculă Petre, omă de 56, spuse cu mare obidă că e’ă murită ună fecoru şi aă chemată pe popa Onulă să-lă grijască cumu-I lege, şi n’aă mersu, ce 1-aă <(în^>gropatu neprohodită; şi 1-aă întrebată Nemţii: estă popă este ce nu vine? Dacă nu vine, ol ci eă popă; şi aă pusă neşte izmene praporă Nemţii, şi aă fostă mergândă urlăndu; şi aă ţinută fecorulă în tinda beserecil 3 zile, şi totă nu 1-aă prohodită; cu-menecâtura câte o lună de zile n’aă fostă ştiindă popa, de ce o aă fostă purătându oamenii şi muerile, el-au fostă cumenecându, S&mionă, omă de 60 de (a^l, spuse c’aă chemată pe popa Onulă, şi de 10 ori, S&-I cuminece o fată, şi n’aă mersu, ce aă murită negrijitâ. Sabâu Costană (aă^ spusă că e’ă făcută muere ună pruucu, şi aă fostă fără de lege... ebghe (sic) săptămână. Flore Ionă, oină de 40 de al, spuse 1 Archid. Vezi nr. precedent. www.dacoromanica.ro 270 că e’ă murită muere; au adusă dascălul u cumenecâtura dină sată de o aă cumenecată. Rusă Ionă, omă de 35 de al, spuse c’aă bătută popa Onulă pe dascală, de l-a fostu acoperitu singele, şi 1-aă scosă elă de la popa. Chira Onu, omă de 30 de al, spuse c’aă dzisă popa Onulă să-şî grijascâ sătulă popă, că elă este harnică de a trăi cieunde. Bucură Gavrilă spuse ca şi cei mat susă. Ylase Simionă spuse, omă de 52 de aî, spuse şi el ca şi cee. Radu Marculă încă spuse câ l-a chemată să-i cumeane^ce^ o fâtâ, şi n’aă merăsu, ce o aă cumenecată om<(ulă). Bârzariă Pâtru, omă de 58 de aî, încă spuse ca şi ceelalţt. Rusă Chira, omă de 45 de aî, spuse c’aă chemată pe popa să cuminece, c’aă fostă 3 prunci betegî, şi n’aă mersu, ce i-aă cumenecată omulă, şi cumenecâtura o aă adusă dină sată, nu de la popa. Belenă Ionă încă spuse ca şi ceelalţt. Pentru rândulă casei cet popeştă, sătulă totă aă mărturisită câ o aă făcută sătulă, fiindă popa Onulă acole, aă agutată şi elă căte oarece. Milâşană Pâtru, omă de —, spuse câ, şâdzindă elă la curte, c’aă fostă de-regâtoră, aă vâdzută pe popa Onulă merăgându câtrâ casă (?), şi o muere Dâlmâ Petresâ, s’aă făcută a ... naoracâre (sic) înă susă, şi aă mersu de s’aă tâlnită cu popa, apoî aă venită popa pe un locă e...; şi spuse câ, viindă popa de la ună săboră, aă tâlnită o muere în fînaţâ, şi o aă rugucită, şi aă spusă castă muere în sată de aă zisă c’aă făcută cumă nu să cade. Pânte Ionesă încă spuse. Bâtâşană Petresâ spuse ca şi ce<(lal^tâ. Pentru popa Dumitru aă mărturisită^ totă sătulă câ 1-aă adusă eî să le cie popă. Noî, mat micit săborulut, amă scrisă cumă aă dată Su~ vinetele popa Costină dină Ţagaşi popa Gli^gore^ denă Stupint. Adosu eă Gaboră 10 horgoşă şi 100 potorî, şi mat de multu 40 de horgoşt, hie 3 poturt. Şi c’umă 17 horgoşî şi 2 poturî. în mâna cinstitului protopopă Ionă Câliianulă cu sănătate să să dee. (Cluj.) www.dacoromanica.ro 371 XC. Preotulă de la Tarea, văzăndă acastă carte noastră, numai decătu să dea iobagiţă a juponulul Alexi Orbanu la bărbatul ă său celă direptă, şi intr’altă chipă să nu fie. Scrisă înă Bălgradă, luna Iul April. 8 zile, 1713. Vlădica Athanasie. (Pecete cu legenda: Acasta iaste pecete mitropolie Belgradului, 1706.) (Cluj.) XCI. An. Domnului 1713, înu luna Iul Iunie 25 de zile. întămplăndu-nea aici, înă Sibiă, venire înnăinte noastră Ala-moreni* 1, şi s’aă jăluită pintru rendulă poprii)» Costandină de acolo» cu mu că să nu să nărăviască bine, cumă s’aru cade, cu ceia alţă preoţi denă sată, nice cu seteni, şi alte mal multe au dată înnăinte, de care amă socotită şi a mă răspunsă acestă Deliberatomă: Da vreme ce aă mal avută odate înnăinte noastră îndreptare, şi molitfa ta (sic) nu s’aă aşăzatu, ce aă începută iară de iznovă altă gălcavă, popa Costandină să remue înă globă 24 de fior., şi, de va mal începe de acumă năinte vorece sfadă, saă cu ceia alţă preoţă saă cu setenil şi nu s’a nărevi cu toaţl cum s’ară cade, lipsisă-va de toată de popie şi uu va avă nice o parte cu ceia alţă preoţi denă sată. Acast’amă judecată. Scrisă în Sibiă, cumu-1 mal sus. Vlădica Athanasie2. (Aceeaş pecete.) (Cluj.) XCII. •j* Dat-amu carte noastră la măna a dămisale juponă Alexi Orbană cumă, de vreme ce dămialul fundă titoră a sfintei be- 1 Din Al&mor. 1 El muri in acest an; Iorg», Istoria Bomănilor din Ardeal fi Ungaria, I, p. 358. www.dacoromanica.ro 272 seareciî noastre! de la Harastoşti, slobodă să fie dumialuî de unde Ta vrâ a aduce pe preoţii la aceia beseareca, numai să fie bunii, care să placă Iul Dumnezăă, noo şi oameniloră. Scrisă înă Băl-gradă, luna Iul April, 8 zile, 1713. Vlădica Athanasie1. (Aceeaş pecete.) (Cluj.) XCIII. Dat-amă acastă ateştaţie a nostră la mana acestoră poporani al noştri de aicea de la Varriţl2, iosagulă d. grofoai Lazar Frenţie, într’acesta chipă, cumu să-şl ţie el legea precumă şi pănă acumă au ţinut: 4 posturi într’ună ană, 2 zile în săptămănă, s^fintele^ sărbători totu. ca pănă acumu. Dinu nemică nime nu-î Ta zminti, numai şi pizmaşii să nu să facă, ce să umble la sf^ăn^ta bisearică, să-şl cin-steas(că)> preoţii loră ce^î^ praTOslavnici al bisearecil loră, cărora rlădiculu anume să-lă cunoscă pe Măriia Sa P, Parei u Aaronă dinu Blajă. Şi să fie sănătoş. Nice să nu să teamă că-î Toru face cătane nime3 4, că, de-aru Trea încă iobagi, nu primeaşte Exelenţiia Sa d. ghenerarişulă *. Şi pentru scrisoarea ac as ta de acumu, dacă nu ne credă, numai scriemu, că, de cumu i-aşu scrie, răză că nu Toru să rie, ci acumu rămăe păn’ într’altă rănduială. Protopopu Nicolae Yineţeanulă. (Cluj.) 1 Şi aceste două acte ajută a se redea starea de lucruri !n ultimul an din păstoria lui Atanasie. * Varriz, în Bihor. ‘ Pentru războiul cu Prusia. 4 Buccow. www.dacoromanica.ro h./U*A W ^ .3-, . j r< ,<3 $4% tiXcux.tty'^ jWŞMPţ /Wârturia lui Gheorghe Ştefan, voevodul Moldovei, către Gheorghe Racoţi, principele Transilvaniei, Aprilie 1653, www.dacoromanica.ro PUBLICAŢIUNILE COMISIEI ISTORICE A ROMÂNIEI Mironis Costini Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone principe (Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei dela Aron Vodă încoace [1595-16611). Traducere latină contimporană, editată de I)r. Eug. Barvrifiski. Bucureşti 1912. XXVI-j-228 pp. in 8°. Lei 6, ed. de lux lei 8. Cronica expediţiei Turcilor în Moreea, 1715 (Chronique de l’expădition de* Turcs en Moree), atribuită lui Constantin Diichiti şi publicată cu traducere franceză de N. Iorga. Bucureşti 1913. XVI-f-228 pp. în 8*. Lei 6, ed. de lux lei 8. Letopiseţul Ţârii Moldovei dela Istratie Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir, 1661—1705, editat de C. Giurescu. Bucureşti 1913. 112 pp. în 8°. Lei 2, ed. de lux lei 3. Documentele lui Ştefan cel Mare, publicate de I. Bogdan. Bucureşti 1913. Voi. I, XLVI-f-518 pp. în 8°. Lei 12 (cartonat lei 13.50, legat în piele flexibilă lei 15), ed. de lux lei 15 (legat lei 18). Voi. II, XXII+612 pp. în 8°. Aceleaşi preţuri. Miron Costin, De neamul Moldovenilor din ce ţară au eşit strămoşii lor. Ediţie de C. Giurescu. Bucureşti 1914. LVI+64 pp. în 8°. Lei 2, ed. de lux lei 3. Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), publicată de Sextil Puscariu şi Alexie Procopovici. Voi. I: textul. Bucureşti 1914. VIII-(-566 pp. în 8°. Lei 10, ed. de lux lei 12. Critica textelor şi tehnica ediţiilor, de 1). Ilusso. Bueureşti 1912. 108 pp. în 8°. Lei 3 (ed. separată din Buletinul Corn. Ist. a României, I). Documente false atribuite lui Ştefan cel Mare, de I. Bogdan. Bucureşti 1913. 62 pp. în 8°, cu 6 planşe în fototipie. Lei 6 (ed. separată din Buletinul Com. Ist. a României, I, în foarte puţine exemplare). Izvoadele lui Tudosie Dubău, Miron logofătul şi Vasile Demian, de C. Giurescu. Bucureşti 1914. 50 pp. în 8°. Lei 1.20 (ed. separată din Buletinul Com. Ist. a României, I). Sămile mănăstirilor de ţară din Moldova pe anul 1742, de I. Bogdan. Bueureşti 1914. 64 pp. în 8°. Lei 2 (ed. separată din Buletinul Com. Ist. a României, I). Cronica Ghiculeştilor. Un nou letopiseţ al Moldovei (1695—1754), de D. Pusso. Bucureşti 1915. 86 pp. în 8°. Lei 2 (ed. separată din Buletinul Com. Ist. a României, II). Emendaţiuni la unii autori greci şi români, de D. livsso. Bucureşti 1915. 14 pp. în 8°. Bani 50 (ed. separată din Buletinul Com. Ist. a României, II). Interpolările şi data scrierii „De neamul Moldovenilor11 de Miron Costin, de C. Giurescu. Bucureşti 1915, 30 pp. în 8°. Lei 1.25 (ed. sep. din Buletinul Com. Ist., II). www.dacoromanica.ro Pseudo-cronicari, I: Enache Kogălniceanu, de O. Giurescu. Bucureşti 1916. 42 pp. în 8°..Lei 1.50 (ed. sep. din Buletinul Com. Ist., II). Psaltirea Scheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşto, ed. critică de I.-A. Candrea. Bucureşti 1916. Voi. I: Introducerea. CCXXXVIII pp. în 8° şi unsprezece planşe. Voi. II: Textul si Glosarele, 552 pp. în 8°. Se vând numai amândouă volumele la un loc, ed. obişnuită cu 20 lei, ed. de lux cu 25 lei. Limba textelor rotacizante din veacul al XVI-lea, de I.-A. Oandrea. Bucureşti 1916. 128 pp. în 8°. Lei 4 (ed. separată din Psaltirea Scheiană, voi. I). Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), întocmit după Grigorie Ureche vornicul, Istratie logofătul şi alţii, de Simion Dascălul. Ediţie de O. Giurescu, cu o prefaţă de I. Bogdan. Bucureşti 1916. XVHI-l-304 pp. în 8°. Lei 6. Buletinul Comisiei istorice a României, publicat de I. Bogdan.'" Voi. I (cu articole de D. Busso, I. Bogdan, C. Giurescu şi I. Bianu), Bucureşti 1915. VlII-|-344 pp, în 8°. Lei 8. Voi. II (cu articole de D. Busso, C. Giurescu şi N. Iorga), Bucureşti 1916. VIII-{-272 pp. în 8°. Lei 6. Se găsesc sub tipar şi vor apărea pe rând: / Cronica Ghiculeştilor, de B. Busso, voi. I: Textul grecesc. Documente şi peceţi moldoveneşti în facsimile (sec. XTV-XVI). 92 planşe în fototipie, cu o introducero, de I. Bogdan. Letopiseţul Ţării Moldovei dela Istratie Dabija până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, 1661-1743, de Ioan Neculce, ed. după manuscrisul în parte autograf dela Academia Bomână, de 1. Bogdan şi Iulian Marinescu. Publicaţiunila Comisiei istorice a Bomăniei se găsesc de vânzare ta librăriile. Socec et Comp., S/etea şi JUcatay din Bucureşti. Membri corpului didactic şi studenţii universitari le pol cumpăra dela secretarul Comisiei (la Casa Bisericei) cu preţul jumătate. www.dacoromanica.ro