MUZEUL BANATULUI MONTAN REȘIȚA BANATICA 30 2020 DESPRE PRIMELE DESCOPERIRI NEOLITICE TIMPURII DE LA BOROȘTENIPEȘTERA CIOAREI (COMUNA PEȘTIȘANI, JUDEȚUL GORJ) loan Alexandru Bărbat* Cuvinte cheie: nord-vestul Olteniei, peșteră, cercetări arheologice, ceramică, complexul cultural Starcevo-Criș Keywords: north-western Oltenia, cave, archaeological excavations, pottery, Starcevo-Criș cultural complex Introducere începuturile neoliticului timpuriu în zona actuală a județului Gorj sunt mai puțin cunoscute, majoritatea mențiunilor din bibliografie rezumându-se la semnalarea unor materiale ceramice Starcevo-Criș în Peștera Cioarei de la Boroșteni, comuna Peștișani. Obiectivul arheologic amintit este consacrat în literatura de specialitate prin descoperirile paleoliticului mijlociu și superior, fiind aproape necunoscut pentru etapele mai „noi” ale preistoriei - postpale- olitice. în acest context, identificarea recentă a unui mic lot de piese ceramice Starcevo-Criș, din primele săpături arheologice în Peștera Cioarei, în prezent păstrate la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București¹, ar justi- fica o nouă abordare a temei neoliticului incipient pentru zona de nord-vest a Olteniei. Cadrul natural Peștera Cioarei² poate fi localizată la marginea de sud a Munților Vâlcan (Pi. 1/1-2), la circa 500 m nord-est față de satul Boroșteni, pe partea stângă a pârâului Bistricioara, într-un „pinten calcaros de vârstă barremian-apțiană” Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva, bd. 1 Decembrie, nr. 39, e-mail: ioan_alexan- dru_barbat@yahoo.com ¹ în continuare utilizăm abrevierea IAVP. ² Cod SPEO: 2116/1 (Goran 1982, 105); Cod RAN: 81200.01; Cod LMI: GJ-I-s-A-09125; Latitudine 45° 6’30.60” N, longitudine 23° 1’12.83” E (Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85). BANATICA, 30 | 2020 12 Ioan Alexandru Bărbat (Cioara)³. Cavitatea naturală, aflată la 350 m altitudine absolută și la aproxi- mativ 30 m de luciul apei Bistricioara, are o suprafață restrânsă, de aproape 85 mp, având lungimea de 27 m, lățimea de 7 m și înălțimea plafonului de 1-3 m față de partea superioară a celui mai recent nivel arheologic⁴ (PI. II, III/l, V/l). Peștera este una uscată, fosilă, lipsită de curenți, favorabilă locuirilor umane, cu deschiderea spre sud-vest⁵, aflându-se într-o regiune în care se fac simțite influențele climatului submeditareean⁶. Un scurt istoric al cercetărilor arheologice Prima săpătură arheologică în Peștera Cioarei de la Boroșteni are loc în vara anului 1954, prin practicarea unui sondaj de către Constantin S. Nicolăescu-Plo- pșor și Corneliu N. Mateescu⁷. Unitatea de cercetare a fost dispusă transversal față de axul lung al grotei, asemenea unei „galerii” orientată NE-SV, la 6,60 m de intrare, pe o suprafață de 3 x 1,50 m⁸ (Pl. III/l, IV/1). Din informațiile raportului de cercetare reiese că scopul sondajului arheologic, nefinalizat la acel moment, a fost pentru verificarea „stratigrafie! depozitelor de umplere”⁹ (Pl. III/2). ³ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 391-392, 395, Fig. 1; Cârciumaru 1977,19-20; Popescu 1979, 9-17; Cârciumaru 1980, 61-62, Fig. 11; Roșu 1980, 308-309; Goran 1982, 105; Niculescu et alii 1987, 337-339, Fig. 124; Cârciumaru, Bitiri-Ciortescu 1994, 198; Cârciumaru, Ulrix- Closset 1996, 141, 150, Pl. 1; Chirica, Borziac, Chetraru 1996,142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 31; Cârciumaru et alii 1997, 19; Păunescu 1999-2000, 279; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 9-12, 14-15, Fig. 3-6; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 185-187, Fig. 1; Păunescu 2000, 324; Cârciumaru et alii 2002a, 681-682, Fig. 1; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Tulugea 2012, 21; Nițu, Cârciumaru 2014, 82, 84-85, Fig. 1, 2/3. ⁴ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395, Fig. 2; Cârciumaru 1977, 20; Cârciumaru 1980, 61, 63, Fig. 12; Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, 141, 152, Pl. 2; Chirica, Borziac, Chetraru 1996, 142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 31-32, Fig. 1; Cârciumaru et alii 1997, 19; Păunescu 1999- 2000, 279, 290, Fig. 1; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 14-15, 21, Fig. 6, 8; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 187, 190, Fig. 4; Păunescu 2000, 325, Fig. 124; Cârciumaru et alii 2002a, 682; Tulugea 2012, 21; Nițu, Cârciumaru 2014, 84-85, Fig. 2/3. ⁵ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 393, 395; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 32; Cârciumaru 2000, 14; Tulugea 2012, 21. ⁶ Neamu 1974, 8-12; Cârciumaru 2000, 13. ⁷ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 391, 395, Fig. 2; Nicolăescu-Plopșor 1956, 16-17, 19; Cârciumaru 1977, 20; Calotoiu, Mocioi, Marinoiu 1987, 23; Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, 142; Chirica, Borziac, Chetraru 1996, 142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 32; Cârciumaru et alii 1997, 20; Păunescu 1999-2000, 279; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 17; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 189; Păunescu 2000, 325; Cârciumaru et alii 2002a, 682; Păunescu 2003, 130; Roșu 2004, 32; Tulugea 2010, 17; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Mustățea 2012, 22; Tulugea 2012, 15, 137-138; Pătroi 2013, 136. ⁸ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395, Fig. 2; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 31; Cârciumaru et alii 1997, 20; Cârciumaru 2000, 17; Păunescu 2000, 325. ⁹ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 13 După aproape două decenii, în luna iunie a anului 1973, cu prilejul prele- vării eșantioanelor pentru studiul palinologic al sedimentului de la interiorul cavității naturale, Marin Cârciumaru adâncește sondajul întreprins de Nico- lăescu-Plopșor și Mateescu la mijlocul secolului XX, atingând astfel patul peș- terii Cioarei¹⁰. Reluarea cercetărilor în grota amintită se petrece în anul 1979 (Pl. IV/1- 2), având drept coordonatori pe Maria Bitiri-Ciortescu și Marin Cârciumaru, iar cu excepția unor întreruperi sunt continuate până în anul 2001, fapt care a condus la epuizarea aproape integrală a sedimentului arheologic¹¹ (PL V/l). Printre obiectivele principale ale acestor săpături sistematice, la care au luat parte atât colaboratori din țară și străinătate, cât și studenți, au fost și obținerea unor profile longitudinale și transversale ale depozitului arheologic de la interi- orul peșterii Cioarei¹² (Pl. V/2-3). Stratigrafia. Nivelul postpaleolitic Lucrările apărute în trecut sau mai recent, care au avut ca subiect strati- grafia din Peștera Cioarei de la Boroșteni¹³, ne determină să nu mai reluăm dis- cuțiile privind succesiunea fiecărui nivel în parte, ci doar să insistăm asupra depunerilor postpaleolitice, unde au fost întâlnite și primele fragmente cera- mice neolitice timpurii. Din desenul profilului de nord al sondajului practicat de Constantin S. Nico- lăescu-Plopșor și Corneliu N. Mateescu în 1954 (Pl. III/2), dar și din descrierea celor 4 m de stratigrafie, rezultă că ultimul nivel arheologic (nr. 9) din peștera Cioarei, cel mai recent, cu o grosime de 0,20-0,40 m, suprapune nivelul 8, datat în paleoliticul superior¹⁴. în stratul postpaleolitic, brun-negricios, cu nuanțe mai deschise la bază, cercetările au scos la iveală fragmente ceramice neolitice, ¹⁰ Cârciumaru 1977, 20; Cârciumaru 1980, 63, Fig. 12; Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, 142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 32; Cârciumaru et alii 1997, 20; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 19; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 189; Cârciumaru et alii 2002a, 682; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Tulugea 2012, 21, 24. ¹¹ Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, 142; Chirica, Borziac, Chetraru 1996, 142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 32; Cârciumaru et alii 1997, 20; Pâunescu 1999-2000, 279; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 20-22, Fig. 8; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 189-190, Fig. 4; Pâunescu 2000, 325, Fig. 124; Cârciumaru et alii 2002a, 682; Cârciumaru et alii 2002b, 65; Pâunescu 2003, 134; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Tulugea 2012, 24. ¹² Cârciumaru 2000, 20, 22. ¹³ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395-397, Fig. 3; Cârciumaru 2000, 25-37, Fig. 9-12; Pâunescu 2000, 326-327. ¹⁴ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395-397, Fig. 3; Cârciumaru 1977, 20; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 31; Cârciumaru et alii 1997, 20; Pâunescu 1999-2000, 279; Cârciumaru 2000, 17; Pâunescu 2000, 325-326, Fig. 125; Tulugea 2010, 17; Tulugea 2012, 45, 137. 14 Ioan Alexandru Bărbat hallstattiene, medievale și moderne¹⁵. Autorii citați susțineau, pe temeiul afir- mațiilor profesorului Em. Protopopescu-Pache, că sedimentul brun-negricios este rezultatul descompunerii materialelor organice, care provine din „gunoiul animalelor ce au pătruns în peșteră”, producându-se astfel un humus de nuanță brună sau neagră¹⁶. Un detaliu pe care l-am remarcat în momentul examinării graficii profi- lului de nord al sondajului transversal și a explicațiilor din legenda acestuia, publicate în anul 1955, este acela că în partea inferioară a nivelului cu depuneri arheologice postpaleolitice, pe circa 1 m lungime, este marcată o zonă bogată în cenușă și cărbune¹⁷ (Pl. III/2). în raportul redactat de Nicolăescu-Plopșor și Mateescu nu sunt efectuate alte mențiuni privind existența vreunui context arheologic în nivelul 9, dar după opinia noastră aceste amprente de „cărbune și cenușă” nu reprezintă decât urmele unei vetre, care se găsea la aproximativ 0,20-0,30 m față de nivelul de călcare din peșteră de la mijlocul secolului XX. Complexul menționat este în mod cert ulterior paleoliticului, fiind chiar la baza stratului postpaleolitic, și ar putea corespunde, ipotetic, cu un context arheo- logic specific neoliticului timpuriu. Ca o remarcă, semnalăm faptul că o parte din materialul ceramic neolitic, găsit în momentul efectuării sondajului arhe- ologic din 1954, prezenta nuanțe negre-cenușii (Pl. VI/2-5, 7), semn al unei eventuale arderi secundare. Noile săpături arheologice, desfășurate în ultimele decenii, au contribuit semnificativ la completarea imaginii generale asupra depozitului arheologic al peșterii Cioareils (Pl. V/2), rezultând o serie de informații despre modul de acu- mulare al sedimentului și un tablou aproape complet al situației stratigrafice¹⁹. Astfel, s-a observat că grota a fost frecventată la vremea paleoliticului mijlociu și superior, când a avut loc și cea mai mare depunere de sediment, a cărui pro- funzime, împreună cu nivelul postpaleolitic, ajunge chiar și la 6,5 m „față de punctul O”²⁰. Cercetările sistematice au adus date interesante privind activitatea antro- pică din ultimul nivel arheologic, notat P²¹, cenușiu-închis în condițiile unei ¹⁵ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 396-397, Fig. 3; Păunescu 1999 2000, 279; Păunescu 2000, 326, Fig. 125. ¹⁶ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 399. ¹⁷ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 396, Fig. 3; Păunescu 2000, 326, Fig. 125. ¹⁸ Chirica, Borziac, Chetraru 1996, 142; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 32, Cârciumaru et alii 1997, 20; Boroneanț 2000, 59; Cârciumaru 2000, 20-22, Fig. 8; Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, 189-190, Fig. 4; Păunescu 2000, 325, Fig. 124; Păunescu 2003, 134; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85. ¹⁹ Cârciumaru 2000, 25-37, Fig. 9-12; Păunescu 2000, 326-327. ²⁰ Cârciumaru et alii 2002b, 65. ²¹ Echivalent cu nivelul 9 la Constantin S. Nicolăescu-Plopșor și Corneliu N. Mateescu. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 75 sedimentări naturale (PI. V/3), care din punct de vedere climatic corespunde cu holocenul²². Stratul postpaleolitic, numai gros de 0,60 m, fiind caracterizat prin vetre, lentile de cărbune, cenușă și diverse lutuieli, lucru vizibil și pe grafica pro- filului longitudinal, în dreptul secțiunilor S II, S VI, S XIII și S XIV²³ (Pl. IV/2, V/2-3). Nu putem decât să admitem că o parte din aceste intervenții aparțin și comunităților neolitice timpurii, mai ales că Marin Cârciumaru a subliniat că stratul O este afectat de locuirile ulterioare paleoliticului superior²⁴. Materialul arheologic I. Ceramica. De curând, în depozitele IAVP au fost găsite două loturi restrânse de materiale ceramice neolitice timpurii (13 piese)²⁵, a căror desco- perire a fost efectuată la interiorul peșterii Cioarei de la Boroșteni (Pl. VI/1-13, VII/1-5). Conform informațiilor de pe biletele care însoțeau obiectele men- ționate, dar și prin corelarea acestor date cu planurile săpăturilor din peștera amintită, aflăm că artefactele provin din campaniile anilor 1954²⁶ (Pl. VI/1-7, VII/1-2) și 1981²⁷ (Pl. VI/8-13, VII/3-5), mai exact din secțiunile S I (Pl. III/l) șiSII (Pl.IV/1-2, V/l). Ia. (S 1/1954). Din publicarea rezultatelor cercetărilor întreprinse în 1954, reiese foarte clar descoperirea unor fragmente ceramice tipice pentru „neoliticul vechi” la interiorul peșterii Cioarei, o parte dintre aceste piese provenind de la piciorul unui vas, care a fost atribuit „culturii Criș”²⁸. Alte materiale ceramice, în număr de șapte (Pl. VI/1-7), inventariate la IAVP (nr. 13.232), cu marcajul „Bor. 54 -0,20”²⁹, considerăm că este necesar a fi menționate, mai reprezentative fiind două fragmente, a căror descriere o redăm în rândurile care urmează: 1. Fragment de vas (perete). Peretele ceramic este aproape drept, fragmentul provenind din jumătatea inferioară a unui recipient de formă tronconică. Pasta ²² Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, 144; Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33, Fig. 2; Cârciumaru 2000, 37; Păunescu 2000, 327. ²³ Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33-34, Fig. 2; Cârciumaru 2000, 26, 37, Fig. 9; Păunescu 1999— 2000, 290, Fig. 2; Păunescu 2000, 327. ²⁴ Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33; Păunescu 1999-2000, 282; Cârciumaru 2000, 37; Păunescu 2000, 333. ²⁵ Ca urmare a condițiilor de păstrare din peșteră, fragmentele ceramice dețin pe suprafața lor și câteva depuneri de carbonat de calciu (CaCO₃). ²⁶ Pentru sondajul arheologic din 1954, vezi trimiterile bibliografice de la nota 7. ²⁷ în anul 1981 au fost săpate două suprafețe de 2,50 x 0,50 m, practicate lângă o secțiune anterioară (S 11/1979), la cercetările de la acea dată luând parte și paleontologul Elena Terzea (Cârciumaru 2000, 56, 69-70; Păunescu 2000, 325). ²⁸ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 401; Comșa 1982, 37; Calotoiu, Mocioi, Marinoiu 1987, 23; Tulugea 2010, 17; Mustățea 2012, 22; Tulugea 2012, 45, 137-138. ²⁹ Boroșteni. 1954, 0,20 m. 16 | Ioan Alexandru Bărbat fină a ceramicii conține litoclaste, cu diametrul de 0,01-0,50 mm, și pleavă foarte bine tocată (resturi de păioase). La exterior și interior, angoba roșcată a fragmentului a fost lustruită cu multă atenție. Fragmentul ceramic a fost ars reducător. Dimensiuni: 39,47 mm - înălțime păstrată, 32,40 mm - lățime păs- trată, 7,90-9,70 - mm grosimea peretelui (Pl. VI/1, VII/1); 2. Fragment de vas (perete). Peretele ceramic, puțin curbat, provine pro- babil din zona „umărului” unei oale globulare/sferice. Pasta grosieră a cera- micii conține litoclaste din cuarțit, cu diametrul între 0,01-3,00 mm, și pleavă mărunțită (resturi de păioase). Suprafața exterioară a fragmentului ceramic a fost slab netezită, prezentând ornamente din împunsături cu „unghia”, pe când interiorul a fost bine netezit. în urma arderii reducătoare a rezultat o culoare brun închisă la exteriorul și interiorul fragmentului ceramic. Dimensiuni: 43,10 mm - înălțime păstrată, 68,82 mm - lățime păstrată, 10,93-13,20 - mm gro- simea peretelui (Pl. VI/6, VII/2). Restul fragmentelor sunt neornamentate și prezintă aceleași caracteristici tehnologice cu obiectele ceramice descrise anterior, pe suprafața acestora dis- tingându-se și amprenta lăsată de o ardere secundară (Pl. VI/2-5, 7). Ib. (S 11/1981). Lotul de fragmente ceramice descoperit în anul 1981, ală- turi de un bilet cu însemnarea „PC S IIC 4 b (3) - 1981 ”³⁰, este compus din șase piese (Pl. VI/8-13), mai reprezentative fiind următoarele: 1. Fragment de vas de tip „globular/sferic” (buză și umăr). Buza este dreaptă, puțin evazată, cu cantul „vălurit” și gâtul scurt. Pasta fină a ceramicii cuprinde materiale organice bine mărunțite (fibre vegetale) și litoclaste cu dia- metrul de 0,01-0,30 mm. Slipul roșu-cărămiziu la exterior și vișiniu închis la interiorul buzei de oală, uneori exfoliat, a fost bine lustruit. Fragmentul ceramic prezintă o ardere în mediu oxidant. Dimensiuni: 51,56 mm - înălțime păstrată, 78,35 mm - lățime păstrată, 200,00 mm - diametrul aproximativ al buzei, 7,41- 8,26 mm - grosimea peretelui (PL VI/8, VII/3); 2. Fragment de vas de tip „globular/sferic” (perete și o parte din fund). Peretele este curbat și provine din jumătatea inferioară a unei oale. Pasta semi- fină a ceramicii cuprinde materiale organice bine mărunțite (fibre vegetale) și litoclaste cu diametrul de 0,01-0,50 mm. Slipul roșu-cărămiziu la exterior și brun-cafeniu la interior al fragmentului ceramic, cu urme de exfoliere, este bine lustruit. Pe suprafața exterioară a piesei ceramice, în zona diametrului maxim, observându-se și câteva motive decorative de tip adâncit, sub forma unor „ciupituri cu unghia” dispuse oblic. Arderea fragmentului ceramic a fost parțial oxidantă. Dimensiuni: 102,89 mm - înălțime păstrată, 76,29 mm - lățime păs- trată, 5,97-15,42 mm - grosimea peretelui (Pl. VI/13, VII/4); ³⁰ Peștera Cioarei, secțiunea S II, careul 4, b3, 1981; Cârciumaru 2000, 69-70. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 17 3. Fragment de vas (perete) cu profilul ușor curbat. Pasta semifină a ceramicii cuprinde materiale organice bine mărunțite (fibre vegetale) și litoclaste cu diame- trul de 0,01-0,50 mm. Pe suprafața exterioară a peretelui de vas întâlnim o apli- cație plastică alveolată, poate dintr-un motiv decorativ mai complex, asemănător unui brâu (?), interiorul fiind netezit. Piesa ceramică prezintă o nuanță cărămizie la exterior și una cafeniu deschisă la interior. Arderea fragmentului ceramic s-a petrecut într-un mediu reducător. Dimensiuni: 27,90 mm - înălțime păstrată, 30,53 - lățime păstrată, 10,11 mm - grosimea peretelui (Pl. VI/12, VII/5). Alte trei piese ceramice, fără ornamentație, sunt similare ca mod de confec- ționare, prezentând aproximativ aceeași cromatică (Pl. VI/9-11). II. Utilajul litic. La interiorul peșterii Cioarei au fost documentate și obiecte din piatră obținute prin cioplire, o parte dintre acestea reprezentând unelte³¹. Din păcate, informațiile despre inventarul litic cioplit sunt mai mult pe cale indirectă, rezultând din câteva mențiuni în istoriografia recentă. în momentul publicării utilajului litic din nivelul arheologic O, paleolitic superior, Marin Cârciumaru și Roxana Dobrescu susțineau că din analiză au fost excluse piesele care proveneau de la contactul cu stratul arheologic supe- rior, postpaleolitic³². în schimb, Alexandru Păunescu este de părere că o parte din piesele cioplite din nivelul O, mai ales utilajul litic laminar, ar trebui con- siderate drept specifice locuirii Starcevo-Criș³³. Printre argumentele invocate de Păunescu, dincolo de cele tehno-tipologice, au fost perturbările produse de către comunitățile postpaleolitice în stratul paleolitic superior³⁴. Tot aici, în contextul discuțiilor purtate asupra aceluiași instrumentar litic, Alexandru Pău- nescu susținea originea sudică a comunității Starcevo-Criș de la Boroșteni-Peș- tera Cioarei³⁵. Cronologia relativă Din descrierile celor două loturi de fragmente ceramice, apreciem că primul orizont de locuire postpaleolitică din Peștera Cioarei de la Boroșteni aparține neoliticului timpuriu, mai precis complexului cultural Starcevo-Criș. încadrarea cronologică și culturală propusă este similară cu cea efectuată acum ³¹ în cutia cu piesele ceramice Starcevo-Criș (IAVP), descoperite în S 11/1981 (C4, b3), se afla și partea distală a unei lame de „silex”, cu secțiunea triunghiulară, a cărei încadrare cronologică poate fi atribuită doar ipotetic neoliticului timpuriu (?). ³² Cârciumaru, Dobrescu 1997, 45; Cârciumaru 2000, 141. ³³ Păunescu 1999-2000, 282-283, 287; Păunescu 2000, 332. ³⁴ Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33; Păunescu 1999-2000, 282; Cârciumaru 2000, 37; Păunescu 2000, 332-333. ³⁵ Păunescu 1999-2000, 282. 18 | Ioan Alexandru Bărbat peste șase decenii în urmă, când s-a afirmat apartenența la „neoliticul vechi” și la „cultura Criș” a unor piese ceramice apărute în „nivelul 9”³⁶. Dincolo de atribuirea la neoliticul timpuriu a ceramicii și, implicit, a uneia dintre secvențele de locuire ulterioare paleoliticului din Peștera Cioarei, a mai rămas de văzut și cărei faze a complexului cultural Starcevo-Criș îi aparțin des- coperirile din cavitatea naturală. Cu mai mult timp în urmă, Eugen Comșa considera că fragmentele care provin de la piciorul unui vas ceramic³⁷, strânse din suprafața primului sondaj (1954), reprezintă dovada unei locuiri de la finalul neoliticului timpuriu, autorul citat argumentând prin „răspândirea” în etapele Starcevo-Criș târzii a unor astfel de tipuri ceramice³⁸. Afirmația lui Comșa ar putea părea ușor con- troversată, mai ales că din textul lui Constantin S. Nicolăescu-Plopșor și Cor- neliu N. Mateescu nu reies alte detalii referitoare la aspectul acelui picior de vas, care să valideze o astfel de supoziție. Cert este că geneza acestor elemente din morfologia formelor ceramice se petrece mult mai devreme³⁹, iar puținele fragmente analizate mai sus ilustrează, după cum o să vedem în continuare, o etapă Starcevo-Criș timpurie. Astfel, o primă observație este în legătură cu pasta fragmentelor cera- mice, care a fost atent omogenizată, în compoziție găsindu-se materie orga- nică (fibre vegetale) mărunțită și litoclaste, acestea din urmă cu dimensiunile de 0,01-0,50 mm. într-un singur caz au fost deosebite roci metamorfice, cum sunt cuarțitele translucide, cu diametrul de 0,01-3,00 mm. O a doua observație este asupra rarității tehnicilor decorative, care se rezumă la câteva motive obținute prin adâncire și aplicare (Pl. VI/6, 12-13, VII/2, 4-5). în sfârșit, tot legat de metodele de confecționare ale ceramicii, sesizăm că în urma angobării vaselor și a procedeelor de ardere a rezultat o ceramică cu aspect monocrom la exte- rior și interior, cu nuanțe de roșcat, vișiniu, roșu-cărămiziu, cărămiziu-gălbui, cafeniu, brun, uneori și negru-cenușiu (ardere secundară?). Un ultim amănunt ar fi faptul că fragmentele ceramice sunt bine netezite, în cazul a două piese monocrome distingem acea manieră de angobare și lustruire a vaselor defini- torie pentru fazele primare ale neoliticului⁴⁰ (Pl. VI/1, 8, VII/1, 3). Printre fragmentele ceramice Starcevo-Criș din S 11/1981 se numără și ³⁶ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395, 397, 401. ³⁷ Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 401; Comșa 1982, 37; Calotoiu, Mocioi, Marinoiu 1987, 23; Tulugea 2010, 17; Mustățea 2012, 22; Tulugea 2012, 45, 137-138. ³⁸ Comșa 1982, 37. Informație preluată și de alți autori: Calotoiu, Mocioi, Marinoiu 1987, 23; Tulugea 2010, 17; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Tulugea 2012, 45, 137-138. ³⁹ Nica 1976, 438, 444, 449-450, Fig. 2/9, 7/7,11-12,12/1,13/1; Nica 1977, 21, Fig. 7/2-3, 5, 7, 12-13; Nica 1992, 109, Fig. 2/7; Nica 1995, 19-20, 22, Fig. 2/19, 3/1, 13, 5/6. ⁴⁰ Ciută, Anghel, Sabău 2000, 117-121; Ciută 2005, 78, 83-85; Thissen 2015, 13-16. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 19 două piese care ar putea proveni din același recipient. în această situație sunt o buză fragmentară (PL VI/8, VII/3), cu o parte din umărul vasului, alături de un perete de oală decorat prin „ciupituri cu unghia” organizate oblic, din care se păstrează parțial și porțiunea dinspre fund (PL VI/13, VII/4). Dacă presu- punerile noastre se adeveresc, atunci suntem în fața unui singur model de vas, des întâlnit la nivelul neoliticului timpuriu, de tip globular, cu buza dreaptă, puțin evazată, cu corpul bombat, având fundul înalt și drept, de regulă sub- țiat la mijloc⁴¹. Astfel de forme ceramice, prevăzute și cu ornamente adâncite, asemenea unor „ciupituri cu unghia”, sunt întâlnite încă din primele faze ale neoliticului timpuriu, după cum ne indică analogiile de la Șoimuș-Te/eg/n⁴², Șeușa-La Cărarea Morii⁴³, Ocna Sibiului-Triguri⁴⁴ și Grădinile-La Islaz?⁵. Factura foarte bună a ceramicii, aspectul monocrom și raritatea motivelor decorative (adâncite sau aplicate) ar putea fi câteva dintre indiciile care pledează pentru plasarea orizontului de locuire neolitic de la Boroșteni-Peștera Cioarei în etapele Starcevo-Criș timpurii, având astfel corespondențe într-o serie de situri aflate la interiorul și exteriorul Arcului Carpatic, după cum urmează: Gura Baciului⁴⁶, Cristian I⁴⁷, Ocna Sibiului-Triguri⁴⁸, Miercurea Sibiului-Petrzș⁴⁹, Șeu- șa-La Cărarea Morii⁵⁰, Șoimuș-Teleghi⁵¹, Boeni-Sălaș⁵², Pimișoara-Fratelia⁵³, Grădinile-La Islaz⁵⁴, Cârcea-La Hanuri⁵⁵, Verbi\a-Eleșteu⁵⁶, Măgura-Buduiasca/ Boldul lui Moș Ivănuș⁵⁷ etc. în concluzie, credem că nu greșim când afirmăm că aspectul ceramicii studiate ne face să înclinăm spre o fază timpurie a ei, posibil la momentul ⁴¹ Lazarovici 1979, 36-37, Fig. 2/C1; Lazarovici, Maxim 1995, Fig. 38/KA; Maxim, Lazarovici 1995, 71, Fig. 1; Maxim 1999, 31, Fig. 28/KA; Ciută 2005, 82, Pl. XLVII/A2b. ⁴² Bărbat 2013, 119, 311, Pl. LXVII/2. ⁴³ Ciută 2000, 68, 90, Fig. 14/5; Ciută, Anghel, Sabău 2000, 123, Fig. 11/a; Ciută 2005, 86, 187, Pl. LXX/5; Ciută 2009, 66, 68, Pl. XV/5. ⁴⁴ Paul 1995, 44, Taf.XVI/b. ⁴⁵ Nica 1981, 31, 35, Fig. 3/8. ⁴⁶ Vlassa 1972a, 183-184; Vlassa 1972b, 13-15; Vlassa 1976, 216-220, 224; Lazarovici, Maxim 1995, 68-93, 123-143. ⁴⁷ Luca 2015, 136-145, 203-204, 219-221. ⁴⁸ Paul 1989, 4-10; Paul 1995, 30-39, 42-48; Ciută 2005, 78-88, 118-119, 151. ⁴⁹ Luca, Suciu, Diaconescu 2008a, 330-333, 337; Luca, Suciu, Diaconescu 2008b, 10-13, 17. ⁵⁰ Ciută 2000, 63-70, 73-76; Ciută 2005, 78-88, 118-119, 153; Ciută 2009, 63-70, 73-76. ⁵¹ Bărbat 2013, 305-311. ⁵² Ciubotaru 1996, 8-9, 12; Drașovean 2007, 70-71; Drașovean 2009, 272-273. ⁵³ Drașovean 2001, 33-35. ⁵⁴ Nica 1981, 32, 34-35, 38. ⁵⁵ Nica 1976, 436, 439-443, 452, 455, 457-460; Nica 1977, 16-17, 19-23, 25, 49, 51-52. ⁵⁶ Berciu 1959, 75-76. ⁵⁷ Andreescu, Mirea 2008, 59-61; Thissen 2015, 17-22. 20 | Ioan Alexandru Bărbat Starcevo-Criș IIA, conform reperelor cronologice stabilite de Gheorghe Lazaro- viei⁵⁸. Astfel, cel mai probabil, la începutul mileniului VI a.Chr. s-ar putea situa orizontul de locuire neolitic timpuriu din Peștera Cioarei. Totodată, atragem atenția că încadrarea cronologică propusă pentru descoperirile Starcevo-Criș de la Boroșteni, având în vedere numărul restrâns de artefacte ceramice avute la îndemână și starea fragmentară a materialelor, trebuie privită cu prudență. Începuturile neoliticului în nordul Gorjului Așa cum se înfățișează și datele publicate în ultimele repertorii arheologice, constatăm că teritoriul actual al județului Gorj, în bună parte corespunzător cu nordul și nord-vestul Olteniei, este aproape lipsit de situri neolitice timpurii, exceptând partea montană a unității administrativ teritoriale⁵⁹. Din acest areal, pe lângă situl de la Boroșteni-Peștera Cioarei, în bibliografia arheologică mai găsim câteva referințe asupra descoperirilor de la Baia de Bier-Peștera Muie- rilor⁶⁰, unde Eugen Comșa amintește două fragmente ceramice cu „nisip și pleavă în pastă”⁶¹. Cu toate că avem un număr limitat de obiective arheologice Starcevo-Criș în regiunea amintită, cu foarte puține informații despre caracteristicile culturii materiale, interesant este faptul că locuirile neolitice timpurii din ambele peș- teri se găsesc la „intersecția” unor căi de comunicație dinspre nordul și nord- vestul Olteniei către sud-vestul Transilvaniei. Artere de circulație cunoscute mai ales în evul mediu⁶² și epoca modernă⁶³, după cum ne stau drept mărturie documentele păstrate până în prezent. Descoperirile arheologice mai vechi sau recente, multe dintre ele fortuite, indicând, se pare, folosirea acestor rute încă din antichitate⁶⁴. ⁵⁸ Lazarovici 1977, 36; Lazarovici 1979, 43-44, 63-64; Lazarovici 1984, 60-62; Lazarovici 1998,13-31; Maxim 1999, 40-41, 43; Lazarovici 2006,140-141, 144; Roman 2008, 84,141-142; Angeleski 2012, 157-158; Tudorie 2013, 27, 59-60. ⁵⁹ Tulugea 2010, 17; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 85; Mustățea 2012, 22; Tulugea 2012, 45, 137-138. ⁶⁰ Nicolăescu-Plopșor 1956, 15; Nicolăescu-Plopșor et alii 1957, 20. ⁶¹ Comșa 1982, 37-38; Tulugea 2010, 17; Tulugea 2012, 45, 138. ⁶² Tufescu, Mocanu 1964, 7; Pataki 1973, XXXV, 203-204, 236; Daicoviciu, Ferenczi, Glodariu 1989, 104; Baron 1998, 57-61. ⁶³ Danciu 1961, 56-57, 62; Tufescu, Mocanu 1964, 7, 25, 41-43; Baron 1998,13-14, 34, 36, 66; Gălățan Jieț 2018, 259-264. ⁶⁴ Daicoviciu et alii 1953, 209; Tufescu, Mocanu 1964, 6-7; Lazin, Negruț, Poporogu 1972, 5-30; Stanca 1972, 385-386; Glodariu 1974, 158-161; Ferenczi 1978a, 120, 126-132; Ferenczi 1978b, 119, 122-123; Daicoviciu, Ferenczi, Glodariu 1989, 94, 99-104, 120; Baron 1998, 52-56; Marinoiu 2004, 205-206; Fodorean 2006, 235-237; Hortopan 2006, 86; Calotoiu 2007, 38-39, 91-107. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 21 în acest caz ar trebui tratate cu mai multă atenție orizonturile de locuire postpaleolitice din peșterile menționate, a căror cultură materială nu oglindesc doar prezența unor grupuri umane, ci și tranzitarea unui anumit spațiu geografic. Probabil menirea acestor peșteri, odată cu perioada neoliticului timpuriu, este al unor puncte care fac parte din itinerarul primelor comunități Starce- vo-Criș către spațiul intracarpatic transilvănean, cu totul diferit față de cele cunoscute până în acest moment, pe valea Oltului⁶⁵ și prin Munții Poiana Ruscă⁶⁶. După acest posibil scenariu, „în drumul lor spre sud-vestul Transil- vaniei”, comunitățile neolitice dinspre sudul și nordul Dunării ar fi trebuit să treacă prin Subcarpații Olteniei, apoi să traverseze Munții Vâlcan sau din zona învecinată (Munții Parâng), ca într-un final să coboare înspre Culoarul Stre- iului. Poate în acest fel s-ar putea explica și o parte din descoperirile neolitice de la sud-estul depresiunii Hațegului, de pe raza comunelor Pui⁶⁷ și Baru Mare⁶⁸. Considerații finale Prezentarea chiar și parțială a ceramicii neolitice timpurii de la Boroște- ni-Peștera Cioarei, descoperite în timpul cercetărilor arheologice din anii 1954 și 1981, ne oferă primele dovezi despre prezența unor populații Starcevo-Criș vechi în zona de nord-vest a Olteniei. Odată cu redescoperirea și altor loturi de materiale arheologice din situl Peștera Cioarei, vor putea fi confirmate sau infir- mate aserțiunile noastre referitoare la apariția unor comunități Starcevo-Criș timpurii, de la începutul mileniului VI a.Chr., în cavitatea naturală aflată la poa- lele Munților Vâlcan. Nu în ultimul rând, considerăm că este absolut necesară o reluare a cercetă- rilor de teren pentru partea de sud a județului Hunedoara și de nord a județului Gorj, periegheze care în mod obligatoriu ar trebui dublate și de sondaje arhe- ologice. Un astfel de proiect ar putea conduce și la identificarea unor noi situri neolitice, dar mai ales la reconstituirea dezvoltării așezărilor umane din acest sector al Carpaților Meridionali. ⁶⁵ Luca 1999, 8; Luca 1999-2000, 57; Luca 2000, 95; Luca 2006, 13; Luca, Suciu 2007, 84; Luca, Suciu 2008, 45-46; Luca, Suciu Diaconescu 2008a, 338; Luca, Suciu Diaconescu 2008b, 17; Luca 2015, 227. ⁶⁶ Luca 1999, 8; Luca 1999-2000, 57; Luca 2000, 95; Luca, Roman, Diaconescu 2004, 29-32, 40, 44-45; Luca et alii 2005; Luca 2006, 13; Luca, Suciu 2007, 85; Luca 2008, 46; Roman 2008, 82; Luca, Suciu 2008, 45-46; Luca, Suciu, Diaconescu 2008a, 338; Luca, Suciu, Diaconescu 2008b, 18; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, 88-89. ⁶⁷ Nicolăescu-Plopșor et alii 1957, 47; Drașovean 1981, 35, 37; Pavel 1999, 75; Andrițoiu et alii 2001, 165; Ciută 2001, 18; Ciută 2005, 66, 151-152, 188; Luca 2008, 120; Roman 2008, 82; Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011,112. ⁶⁸ Materiale inedite (Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva). 22 | Ioan Alexandru Bărbat Mulțumiri Ne exprimăm și pe această cale recunoștința față de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru (Universitatea „Valah ia” din Târgoviște, Școala Doctorală; Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Târgoviște), responsabilul științific al sitului Boroșteni-Peștera Cioarei, pentru acordul oferit în vederea publicării materialelor arheologice neolitice timpurii, dar și pentru posibilitatea utilizării în acest articol a unor fotografii din arhiva personală. Tot aici le mulțumim colegilor de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, C.Ș. I dr. Roxana Dobrescu, dr. Tiberiu Vasilescu și C.Ș. II dr. Adina Boroneanț, pentru tot sprijinul oferit în momentul documentării lotului de materiale arheologice de la Boroșteni-Peștera Cioarei. BIBLIOGRAFIE Andreescu, Mirea 2008, R.-R. Andreescu, P. Mirea, Teleorman Valley. The Beginning cf the Neolithic in Southern Romania, în ActaTS, VII, 2008, 57-75. Andrițoiu et alii 2001, I. Andrițoiu, R. Pavel, I. V. Ferencz, D. Drăghia, Ohaba Ponor, com. Pui, jud. Hunedoara. Punct: Bordu Mare, în CCA, campania 2000, Suceava, 2001,165-166. Angeleski 2012, S. Angeleski, The Early and Middle Neolithic in Macedonia, BAR IS 2332, Oxford, 2012. Baron 1998, M. Baron, Cărbune și societate în Valea Jiului - perioada interbelică -, Petroșani, 1998. Bărbat 2013, I. A. Bărbat, Complexul cultural Starcevo-Criș în bazinul Mureșului mijlociu, teză de doctorat, Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba lulia, 2013, ms. Berciu 1959, D. Berciu, Săpăturile de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova), în MCA, V, 1959, 75-81. Boroneanț 2000, V. Boroneanț, Arheologia peșterilor și minelor din România, București, 2000. Calotoiu 2007, G. Calotoiu, Așezări traco-geto-dacice în Bazinul mijlociu al Jiului, Târgu-Jiu, 2007. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 23 Calotoiu, Mocioi, Marinoiu 1987, G. Calotoiu, I. Mocioi, V. Marinoiu, Mărturii arheologice în Gotj, Tîrgu-Jiu, 1987. Cârciumaru 1977, M. Cârciumaru, Interglaciarul Boroșteni (EEM = RISS - WVRM = M1KUL1N0) și unele considerații geocronologice privind începuturile musterianului în România pe baza rezultatelorpalinologice din Peștera Cioarei - Boroșteni (jud. Gotj), în SCIV(A), 28/1, 1977, 19-36. Cârciumaru 1980, M. Cârciumaru, Mediul geografic în pleistocenul superior și culturile paleolitice din România, București, 1980. Cârciumaru 2000, M. Cârciumaru, Peștera Cioarei Boroșteni: paleomediul, cronologia și activitățile umane în paleolitic, Târgoviște, 2000. Cârciumaru, Bitiri-Ciortescu 1994, M. Cârciumaru, M. Bitiri-Ciortescu, Boroșteni, în C. Preda, coord., Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, voi. I, A-C, București, 1994, 198. Cârciumaru, Ulrix-Closset 1996, M. Cârciumaru, M. Ulrix-Closset, Paleoenvironnement et adaptation culturelle des neandertaliens de la grotte Cioarei ă Boroșteni (Roumanie), în M. Otte, ed., Nature et Culture, Actes du colloque internațional de Liege, 13-17 decembre 1993, voi. I, ERAUL 68, Liege, 1996, 141-158. Cârciumaru, Dobrescu 1997, M. Cârciumaru, R. Dobrescu, Paleoliticul superior din Peștera Cioarei (Boroșteni), în SCIV/AJ, 48/1,1997, 31-62. Cârciumaru, Moncel, Cârciumaru 2000, M. Cârciumaru, M.-H. Moncel, R. Cârciumaru, Le Paleolithique moyen de la grotte Cioarei-Borosteni (commune de Pestisani, departement de Gotj, Roumanie). Etude preliminaire de l’indiistrie lithique. La question des Mousteriens sub-catpathiques et de Ibccupation des Carpathes, în LAnthropologie, 104/2,2000,185-237. Cârciumaru et alii 1997, M. Cârciumaru, R. Dobrescu, M. Anghelinu, G. Olteanu, O. Cârstina, R. Pavel, R. Cârciumaru, R. Dincă, M. Cosac, D. Mărgărit, Mărturii de artă paleolitică în peștera Cioarei de la Boroșteni, comuna Peștișani, județul Gotj, în Litua, VII, 1997, 19-28. Cârciumaru et alii 2002a, M. Cârciumaru, M.-H. Moncel, M. Anghelinu, R. Cârciumaru, Lite Cioarei-Borosteni 24 Ioan Alexandru Bărbat Cave (Carpathian Mountains, Romania): Middle Palaeolithicfinds and technological analysis cf the lithic assemblages, în Antiquily, 76, 2002, 681-690. Cârciumaru et alii 2002b, M. Cârciumaru, M. Anghelinu, R. Dincă, M. Mărgărit, M. Cosac, O. Cârstina, Boroșteni, corn. Peștișani, jud. Gotj. Punct: Peștera Cioarei, în CCA, campania 2001, Buziaș, 2002, 65. Chirica, Borziac, Chetraru 1996, V. Chirica, I. Borziac, N. Chetraru, Gisements du paleolithique superieur ancien entre le Dniestr et la Tissa, BAI V, Iași, 1996. Ciubotaru 1996, D. Ciubotaru, Câteva observații privind materialele fazelor timpurii ale culturii Starcevo- Criș, în BCȘS, II, 1996, 7-12. Ciută 2000, M. Ciută, Contribuții la cunoașterea celui mai vechi orizont al neoliticului timpuriu din România: Cultura Precriș, în Apulum, XXXVII/1, 2000, 51-101. Ciută 2001, M. Ciută, Contribuții la repertoriul descoperirilor arheologice aparținând culturii Precriș, în PA, I, 2001, 9-32. Ciută 2005, M.-M. Ciută, Începuturile neoliticului timpuriu în spațiul intracarpatic transilvănean, BUA XII, Alba lulia, 2005. Ciută 2009, M.-M. Ciută, Cercetări arheologice la Șeușa-La Cărarea Morii, I. Locuirile preistorice, BB XLIII, Alba lulia, 2009. Ciută, Anghel, Sabău 2000, M. Ciută, D. Anghel, D. Sabău, Considerații cu privire la tehnologia de confecționare a ceramicii culturii Precriș, în Apulum, XXXVII/1, 2000, 103-132. Comșa 1982, E. Comșa, Unele date cu privire la descoperirile de epocă neolitică de pe teritoriul județului Gorj, în Litua, II, 1982, 35-41. Daicoviciu, Ferenczi, Glodariu 1989, H. Daicoviciu, Ș. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăți și așezări dacice însud-vestul Transilvaniei, Cluj-Napoca, 1989. Daicoviciu et alii 1953, C. Daicoviciu, S. Ferenczi, A. Bodor, C. Nicolescu-Plopșor, N. Goștar, D. Radu, M. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 25 Detiu, P. Duka, H. Deac. A. Dankanits, C. Bulz, L. Fodor, E. Gasparoglu, E. Popovici, P. Căpățână, Șantierul Grădiștea Muncelului, în SCIV, IV/1-2,1953, 153-219. Danciu 1961, M. Danciu, Date noi privitoare la lupta împotriva invaziei otomane în Transilvania la sfîrșitul sec. XVIII, în SUBBSH, IV/1, 1961, 53-63. Drașovean 1981, E Drașovean, Cultura Starcevo-Criș în bazinul Mureșului mijlociu, în Apulum, XIX, 1981,33-45. Drașovean 2001, E Drașovean, Early Neolithic Settlement at Timișoara-Fratelia, în F. Drașovean, ed., Festchrift fiir Gheorghe Lazarovici, BHAB XXX, Timișoara, 2001, 33-40. Drașovean 2007, F. Drașovean, Regional Aspects in the Process cf Neolithisation cf the Banat (South- Western Romania): The Settlement cfFoeni-Sălaș, în M. Spataro, P. Biagi, eds., A Short Walk Through the Balkans: First Farmers cfthe Carpathian Basin an Adjacent Regions, SPPRFVG 12, Trieste, 2007, 67-76. Drașovean 2009, F. Drașovean, Aspecte regionale în procesul de neolitizare a Banatului. Locuirea Starcevo- Criș de la Foeni-Sălaș, în V. Cotiugă, F. A. Tencariu, G. Bodi, eds., Itinera in Praehistoria, Studia In Honorem Magistri Nicolae Ursulescu Quinto Et Sexagesimo Anno, Iași, 2009, 269- 280. Ferenczi 1978a, I. Ferenczi, Considerații de ordin geomotfologic și topografic cu privire la desfășurarea campaniilor împăratului Traian pentru cucerirea complexului de cetăți dacice din Munții Sebeșului (I), în Apulum, XVI, 1978, 119-134. Ferenczi 1978b, I. Ferenczi, O posibilitate de înaintare a trupelor romane, cu ocazia celor două războaie dacice (101-102, 105-106), pînă acum necunoscută, prin Carpații Meridionali, în Tibiscus, V 1978, 115-126. Fodorean 2006, F. Fodorean, Drumurile din Dacia romană, PISC 7, Cluj-Napoca, 2006. Gălățan Jieț 2018, D. Gălățan Jieț, Pasul Vâlcan și invaziile străine, cetățile din coastele Petrilei, în Litua, XX, 2018, 259-265. 26 Ioan Alexandru Bărbat Glodariu 1974, I. Glodariu, Itinerariiposibile ale cavaleriei maure în războaiele dacice, în H. Daicoviciu, ed., In Memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj, 1974,151-164. Goran 1982, C. Goran, Catalogul sistematic al peșterilor din România 1981, București, 1982. Hortopan 2006, D. Hortopan, Considerații privind rețeaua rutieră romană din Dacia meridională în secolele II-IIIp. Chr., în Litua, XI, 2006, 81-96. Lazarovici 1977, G. Lazarovici, Gornea Preistorie, CBS A 5, Reșița, 1977. Lazarovici 1979, G. Lazarovici, Neoliticul Banatului, BMNIV, Cluj-Napoca, 1979. Lazarovici 1984, G. Lazarovici, Neoliticul timpuriu în România, InActaMP, VIII, 1984,49-104. Lazarovici 1998, G. Lazarovici, About the Neolithisation Process cf the Second Migration cf the Early Neolithic, în F. Drașovean, ed., The Late Neolithic cf the Middle Danube Region, BHAB XIV, Timișoara, 1998, 7-37. Lazarovici 2006, G. Lazarovici, The Anzabegovo-Gura Baciului Axis and the First StagecftheNeolithization Process in Southern-CentralEurope and the Balkans, in V. Tasic, C. Grozdanov, eds.,Homage to Milutin Garasanin, SAS A SE, Belgrade, 2006, 111-158. Lazarovici, Maxim 1995, G. Lazarovici, Z. Maxim, Gura Baciului, monografie arheologică, BMN XI, Cluj- Napoca, 1995. Lazin, Negruț, Poporogu 1972, G. Lazin, C. Negruț, I. Poporogu, Descoperiri monetare antice în Valea Jiului, Petroșani, 1972. Luca 1999, S. A. Luca, Aspecte ale neoliticului și eneoliticului din sudul și sud-vestul Transilvaniei, în Apulum, XXXVI, 1999, 5-33. Luca 1999-2000, S. A. Luca, Aspekten des Neolithikums und des Ăneolithikums aus dem Siiden und Siidwesten Siebenbiltgens, în AnB (S.N.), VIL VIII, 1999-2000, 53-74. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 27 Luca 2000, S. A. Luca, Aspekten des Neolithikums und des Aneolithikums aus dem Sild-Westen Siebenbilrgen, în SAA, VII, 2000, 91-123. Luca 2006, S. A. Luca, Aspecte ale neoliticului și eneoliticului din Transilvania (11), în Corviniana, X, 2006, 11-44. Luca 2008, S. A. Luca, Repertoriul arheologic al județului Hunedoara, BB XXVI, Sibiu, 2008. Luca 2015, S. A. Luca, Viața trăită sub zei. Situl Starcevo-Criș I de la Cristian I, județul Sibiu, România, SSEEP II, Suceava, 2015. Luca, Suciu 2007, S. A. Luca, C. Suciu, Migrations and LocalEvolution in the EarlyNeolithic cfTransylvania. The Typological-Stylistic Analysis and the Radiocarbon Data, în M. Spataro, P. Biagi, eds., A Short Walk through the Balkans: The First Farmers cf the Carpathian Basin and Adjacent Regions, SPPRFVG 12, Trieste, 2007, 77-87. Luca, Suciu 2008, S. A. Luca, C. Suciu, Migrations and Local Evolution in the EarlyNeolithic cfTransylvania. The Typological-Stylistic Analysis and the Radiocarbon Data, în ActaTS, VII, 2008, 39-56. Luca, Roman, Diaconescu 2004, S. A. Luca, C. Roman, D. Diaconescu, Cercetări arheologice în peștera Cauce, voi. I, BS IV Sibiu, 2004. Luca, Diaconescu, Suciu 2008a, S. A. Luca, D. Diaconescu, C. I. Suciu, Archaeological Research in Miercurea Sibiului- Petriș (Sibiu County, Romania): The Starcevo-Criș Level During 1997-2005 (A Preliminary Report), în DP, XXXV, 2008, 325-343. Luca, Diaconescu, Suciu 2008b, S. A. Luca, D. Diaconescu, C. I. Suciu, Cercetările arheologice de la Miercurea Sibiului- Petriș (județul Sibiu, România). Nivelul Starcevo-Criș în campaniile de cercetare 1997-2005 (raport preliminar), în BrukAM, III, 2008, 7-46. Luca, Suciu, Dumitrescu-Chioar 2011, S. A. Luca, C. I. Suciu, E Dumitrescu-Chioar, Cataloque cf the Early Neolithic (Starcevo- Criș Culture) Settlements in Western Part cf Romania - Transylvania, Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia and Western Muntenia, în S. A. Luca, C. Suciu, ed., The First Neolithic 28 Ioan Alexandru Bărbat Sites in Central/South-East European Transect, voi. II, Early Neolithic Starcevo-Criș Sites on the Territory cfRomania, BAR IS 2188, Oxford, 2011, 79-132. Luca et alii 2005, S. A. Luca, C. Roman, D. Diaconescu, H. Ciugudean, G. El Susi, C. Beldiman, Cercetări arheologice în peștera Cauce, voi. II, BS V, Sibiu, 2005. Marinoiu 2004, V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, Craiova, 2004. Maxim 1999, Z. Maxim, Neo-eneoliticul Transilvaniei. Date arheologice și matematico-statistice, BMN XIX, Cluj-Napoca, 1999. Maxim, Lazarovici 1995, Z. Maxim, G. Lazarovici, Base des donnees internaționale pour la culture Starcevo-Criș, în ActaMN, 32/1, 1995, 67-82. Mustățea 2012, D. Mustățea, Repertoriul descoperirilor arheologice din județul Gorj, Târgu-Jiu, 2012. Neamu 1974, G. Neamu, Fenomene climatice în zona subcarpatică de sub munții Gotjului, în Probleme de geografie a județului Gotj. Culegere de comunicări științfice, Tîrgu-Jiu, 1974, 8-12. Nica 1976, M. Nica, Cârcea, cea mai veche așezare neolitică de la sud de Car păți, în SCIV(A), 27/4, 1976, 453-463. Nica 1977, M. Nica, Nouvelles donnees sur le neolithique ancien d'Oltenie, în Dacia (N.S.), XXI, 1977, 13-53. Nica 1981, M. Nica, Grădinile, o nouă așezare a neoliticului timpuriu în sud-estul Olteniei, în AO (S.N.), 1, 1981,27-39. Nica 1992, M. Nica, Le grupe culturel Cîrcea - Grădinile dans le contexte du Neolithique balkanique, in ZNM,XW/l, 1992,103-112. Nica 1995, M. Nica, Legroupe culturel Cârcea - Grădinile dans le contexte du Neolithique balkanique et anatolien, în ActaMN, XXXII/I, 1995, 11-28. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 29 Nicolăescu-Plopșor 1956, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Rezultatele principale ale cercetărilor paleolitice în ultimii patru ani în R.P.R., în SCIV, VII/1-2, 1956, 7-39. Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, C. S. Nicolăescu-Plopșor, C. N. Mateescu, Șantierul arheologic Cerna-Olt, în SCIV, VI/3-4,1955, 391-409. Nicolăescu-Plopșor et alii 1957, C. S. Nicolăescu-Plopșor, E. Comșa, D. C. Nicolăescu-Plopșor, A. Bolomey, Șantierul arheologic Baia de Fier (reg. Craiova, r. Novaci), în MCA, III, 1957, 13-27. Niculescu et alii 1987, G. Niculescu, C. Muică, G. Erdeli, C. Drugescu, Munții Vîlcan, în D. Oancea, V. Velcea, coord., Geogrcfia României III. Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, București, 1987, 337-339. Nițu, Cârciumaru 2014, E.-C. Nițu, M. Cârciumaru, Selection, Opportunism and Conceptual Contradictions in the Mousterian from the Carpathian Caves (Romania), în AM, 2014, XI/2, 81-102. Pataki 1973, I. Pataki, Domeniul Hunedoara la începutul secolului al XVI-lea. Studiu și documente, Bl XXXIX, București, 1973. Paul 1989, I. Paul, Unele probleme ale neoliticului timpuriu din zona carpato-danubiană, în SCIV(A), 40/1, 1989, 3-27. Paul 1995, I. Paul, Vorgeschichtliche Untersuchungen in Siebenbiirgen, BUA I, Alba lulia, 1995. Pavel 1999, R. Pavel, Ohaba Ponor, Peștera Bordu Mare, jud. Hunedoara, în CCA, campania 1998, Vaslui, 1999, 75. Pătroi 2013, C. N. Pătroi, Neo-eneoliticul în Oltenia. Repertoriu de așezări și descoperiri, Craiova, 2013. Păunescu 1999-2000, A. Păunescu, Peștera Cioarei de la Boroșteni (jud. Gorj): O peșteră mică, dar cu descoperiri de „excepție”, în BMIA (S.N.), V-VI, 5-6, 1999-2000, 279-292. 30 Ioan Alexandru Bărbat Păunescu 2000, A. Păunescu, Paleoliticul și mezoliticul din spațiul cuprins între Carpați și Dunăre, București, 2000. Păunescu 2003, A. Păunescu, Din istoria arheologiei românești pe baza unor documente de arhivă, București, 2003. Popescu 1979, N. Popescu, Munții Vîlcan, MN 21, București, 1979. Roman 2008, C.-C. Roman, Habitatul uman în peșterile din sud-vestul Transilvaniei, BB XXV, Sibiu, 2008. Roșu 1980, A. Roșu, Geografia fizică a României, București, 1980. Roșu 2004, L. Roșu, With C.S. Nicolăescu-Plopșor Through the Ages. An Archaeological Memoir, RWH 103, București, 2004. Stanca 1972, S. Stanca, Descoperiri arheologice și numismatice la Petroșeni, în ActaMN, IX, 1972, 385-386. Thissen 2015, L. Thissen, Ceramics from an Early Neolithic (Criș 1) Site in S Romania: Măgura ‘Buduiasca - Boldul lui Moș Ivănuș’, în BMJTSA, 7,2015, 5-44. Tudorie 2013, A. Tudorie, Aspecte tehnologice ale ceramicii Starcevo-Criș din Transilvania, BB LXVI, Sibiu, 2013. Tufescu, Mocanu 1964, V Tufescu, C. Mocanu, Depresiunea Petroșanilor (Valea Jiului), București, 1964. Tulugea 2010, C. A. Tulugea, Repertoriul arheologic din nordul Olteniei (Neolitic, Eneolitic), în Buridava, VIII, 2010, 16-28. Tulugea 2012, C. A. Tulugea, Preistoria nordului Olteniei, Râmnicu Vâlcea, 2012. Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 31 Vlassa 1972a, N. Vlassa, Fine Fruhneolithische Kultur mit bemalter Keramik der Vor-Starcevo-Korbs- Zeit in Cluj-Gura Baciului, Siebenbiirgen, în PZ, 47/2, 1972, 174-197. Vlassa 1972b, N. Vlassa, Cea mai veche fază a complexului cultural Starcevo-Criș în România, în ActaMN, IX, 1972, 7-28. Vlassa 1976, N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei. Studii, articole, note, BMN III, Cluj-Napoca, 1976. ABOUT THE FIRST EARLY NEOLITHIC FINDS FROM BOROȘTENI- PEȘTERA CIOAREI (PEȘTIȘANI COMMUNE, GORJ COUNTY) Abstract Through this article, we aim to present a small cache of Early Neolithic ceramic sherds (13 items) discovered in Boroșteni-Peștera Cioarei (Peștișani Commune, Gorj County), during the excavations conducted in 1954 and 1981. The Peștera Cioarei archaeological site is referenced in the bibliography for the Middle and Upper Palaeolithic discoveries, and to a lesser extent for the later chronological horizons, as well as for the Early Neolithic. From a chronological viewpoint the ceramic materials described in the present paper, discovered during the archaeological exploration of the Cioarei cave, belong to an early phase of the Starcevo-Criș cultural complex and most likely date from the beginning of the 6th millennium BC. Tire occurrence of a new early Starcevo-Criș site in the north-western part of the Oltenia region is significant as a likely result of the migration of certain Neolithic commu- nities from the Danube Valley towards the south of the Southern Carpathians, an event that took place in the context of the neolithization of the Carpathian Basin and of the neigh- bouring areas. 32 Ioan Alexandru Bărbat Pl. I. 1. Harta României cu localizarea satului Boroșteni (desen: I. C. Codrea și I. A. Bărbat); 2. Amplasamentul sitului Peștera Cioarei (prelucrare după http://geoportal. gov.ro/geoportal/home/webmap/viewer.html). / 1. A map of Romania identifying the location of Boroșteni village (drawing by I. C. Codrea and I. A. Bărbat); 2. The location of the Peștera Cioarei site (adapted from http://geoportal.gov.ro/geoportal/home/ webmap/viewer.html). Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 33 Pl. II. Fotografie efectuată la intrarea în Peștera Cioarei de la Boroșteni (foto: M. Cârciumaru). / Photograph taken in front of the Boroșteni-Peștera Cioarei site (photo byM. Cârciumaru). 34 | Ioan Alexandru Bărbat Pl. III. 1. Planul peșterii Cioarei (după Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955,395, Fig- 2), 2. Profilul de nord al primului sondaj arheologic din partea centrală a peșterii Cioarei (prelucrare după Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 396, Fig. 3). /1. The layout of the Cioarei cave (after Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 395, Fig. 2); 2. The northern profile of the first archaeological survey from the central part of the Cioarei cave (adapted from Nicolăescu-Plopșor, Mateescu 1955, 396, Fig. 3)- Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei | 35 Pl. IV. 1. în primul plan al fotografiei se observă caseta practicată în 1979 (SII), iar în al doilea plan se poate distinge sondajul SI din 1954 (foto: M. Cârciumaru); 2. Detaliu din timpul cercetărilor arheologice sistematice (S 11/1979) (foto: M. Cârciumaru). / 1. The foreground of the photograph contains the section surveyed in 1979 (S II), while in the background the S I survey from 1954 can be distinguished (photo by M. Cârciumaru); 2. Detail captured during the systematic archaeological surveys (S 11/1979) (photo by M. Cârciumaru). 36 | Ioan Alexandru Bărbat Pl. V. 1. Planul peșterii Cioarei alături de secțiunile arheologice (prelucrare după Cârciumaru 2000,21, Fig. 8); 2. Profilul longitudinal, cu axul nord-sud, de la interiorul peșterii Cioarei (după Cârciumaru 2000, 26, Fig. 9); 3. Partea superioară a profilului longitudinal, pe care este evidențiat nivelul postpaleolitic de la interiorul peșterii Cioarei (prelucrare după Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33, Fig. 2). / 1. The layout of the Cioarei cave together with the archaeological sections (adapted from Cârciumaru 2000, 21, Fig. 8); 2. The longitudinal profile, with the north-south axis, from the interior of the Cioarei cave (after Cârciumaru 2000,26, Fig. 9); 3. The upper part of the longitudinal profile, showing the post-paleolithic level inside the Cioarei cave (adapted from Cârciumaru, Dobrescu 1997, 33, Fig. 2). Despre primele descoperiri neolitice timpurii de la Boroșteni-Peștera Cioarei Pl. VI. 1-7. Ceramică neolitică timpurie descoperită în partea centrală a peșterii Cioarei (S I) (foto: I. A. Bărbat); 8-13. Ceramică neolitică timpurie descoperită la intrarea în peștera Cioarei (S II) (foto: I. A. Bărbat). /1-7. Early Neolithic ceramics discovered in the central part of the Cioarei cave (S I) (photo by I. A. Bărbat); 8-13. Early Neolithic ceramics discovered at the entrance of the Cioarei cave (S II) (photo by I. A. Bărbat). 38 | Ioan Alexandru Bărbat 5 cm Pl. VIL 1-5. Fotografii și desene cu fragmentele ceramice Starcevo-Criș descoperite la interiorul peșterii Cioarei (foto și desen: I. A. Bărbat). /1-5. Photographs and drawings of the Starcevo-Criș ceramic sherds discovered inside the Cioarei cave (photo and drawing by I. A. Bărbat). PUNCTE CU MATERIALE STARCEVO-CRIȘ DESCOPERITE RECENT ÎN JUDEȚUL TIMIȘ Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea", Petru Ciocani™ In memoriam Gheorghe Drăgoi (1960-2020) Cuvinte cheie: ceramică, Starcevo-Criș, faza III, cercetări de suprafață, vestul României Keywords: pottery, Starcevo-Criș, phase III, survey, west Romania în intervalul 2015-2016 au fost cercetate mai multe zone din județul Timiș, cu scopul identificării și cartării siturilor arheologice. Acest demers a avut la bază două motivații diferite: cartarea unor zone care urmează să fie incluse în noul intravilan al unor localități, mai exact în intravilanul comunei Pădureni, și cartarea unor zone care urmează să fie distruse prin amenajări funciare, zona comunelor Dudeștii Vechi și Beba Veche. Cu prilejul cercetărilor arheologice preventive desfășurate în hotarul loca- lității Dudeștii Vechi din vara și toamna amilului 2016, punctul Cociohatu Mic- Ferma 3, au fost identificate sau reidentificate în zona Dudeștii Vechi-Vălcani- Beba Veche-Cherestur-Cheghlevici-Pordeanu mai multe puncte arheologice inedite sau cunoscute deja în bibliografia de specialitate¹. O evidență a siturilor din zonă este necesară, înainte ca acestea să fie dis- truse. Lucrările de „îmbunătățiri funciare” făcute în zona Dudeștii Vechi (în special în punctul Cociohat) - Colonia Bulgară de către așa-ziși investitori au transformat și distrus de multe ori peisajul și, implicit, au afectat iremediabil siturile arheologice din zonă. Muzeul Național al Banatului Timișoara, str. Martin Luther, nr. 4, e-mail: ciobotarudan@ yahoo.com Universitatea de Vest Timișoara, b-dul Vasile Pârvan, nr. 4, e-mail: rogozeaoctavian@yahoo. com Universitatea Eberhard Karls, Tiibingen, Burgsteige 11, 72070, e-mail: petru.ciocani@uni-tu- ebingen.de ¹ Pentru descoperirile atribuite epocii bronzului vezi Rogozea, Rogozea 2016, 143-146, 152- 158, 169. Pentru descoperirile specifice secolelor II-IV vezi Micle, Rogozea 2017, 483-494. Pentru materialele medievale vezi Craiovan, Rogozea 2016, 106-107, 110-111. BANATICA, 30 | 2020 40 | Dan-Lbopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Beba Veche/ Obeba (maghiară); Altbeba (germană) - corn. Beba Veche Istoricul cercetărilor. Materialele arheologice specifice neoliticului (tim- puriu și târziu) și secolelor II-IV d. Hr. provenite din punctele denumite de noi convențional Beba Veche-1 și Beba Veche-2 au fost descoperite de Gheorghe Drăgoi din Dudeștii Vechi. Cele două puncte din hotarul localității Beba Veche au fost reidentificate în octombrie 2016, ocazie cu care au fost înregistrate și coordonate geografice exacte. Proximitatea celor două puncte ne îndeamnă să credem, în momentul de față, că ambele fac parte din același sit. Materialele specifice secolelor II-IV descoperite aici au fost integrate într-un studiu cu caracter de repertoriu al descoperirilor de acest tip din vestul României². 1. Beba Veche-1 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46° 7’7.59”N 20°19’0.91”E, 76 m altitudine. b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 138331.29278 (X), 523883.61315 (Y). c. Repere geografice: situl se află la 1,89 km sud-est de biserica ortodoxă din Beba Veche, 5,8 km sud-vest de biserica catolică din Cherestur, la 5,5 km nord-est de biserica catolică din Rabe și 1,54 km sud de șoseaua Beba Veche - Cheghlevici (DJ682) (Pl. 1/1). d. Reper hidrografic: situl se află la 650 m est de un pârâu care traversează localitatea Beba Veche și la 125 m nord de pârâul Cociohat. e. Forma de relief: situl este amplasat pe un grind mai înalt cu cca. 2 m decât terenul din jur. f. Materialul arheologic: fragment ceramic provenind de la un vas de fac- tură semifină, cu o grosime a peretelui de 9-11 mm, cu suprafața ocru deschis. Suprafața a fost netezită brut, folosind probabil un mănunchi de vegetale care au imprimat o rețea de amprente neregulate, longitudinale pe suprafața moale a vasului. De asemenea, pe fragment se găsesc ciupituri care par să fie dispuse neregulat pe suprafața ceramicii. Pasta este bine arsă pentru neoliticul tim- puriu, în mediu oxidant. Peretele fragmentului este ars uniform în profunzime, ocru aprins, fără miez negricios. Pasta conține lut și puțină pleavă mărunțită. Ceramica prelevată din acest sit indică prezența unei locuiri neolitice timpurii, cel mai probabil de fază Starcevo-Criș III (Pl. IV/1). 2. Beba Veche-2 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46° 7’0.68”N 20°19’4.57”E, 75 m altitudine. ² Micle, Rogozea 2017, 483-484 Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 41 b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 138397.22934 (X), 523665.88352 (Y). c. Repere geografice: situl se află la 2,1 km sud-est de biserica ortodoxă din Beba Veche, 5 km sud-vest de biserica romano-catolică din Cherestur, 5,1 km nord-est de biserica romano-catolică din Rabe și la 1,72 km sud de șoseaua Beba Veche-Cherestur (DJ 682) (Pl. 1/2). d. Reper hidrografic: situl se află la 100 m sud de pârâul Cociohat. e. Forma de relief: situl se află în Câmpia Arancăi, pe un grind mai înalt. f. Materialul arheologic: Fragment ceramic provenind cel mai probabil de la un vas globular cu fundul plat, de factură semifină. Grosimea peretelui este de 7-8 mm, iar culoarea ocru pal uniform. Suprafața a fost netezită, apoi au fost aplicate șiruri orizontale uniforme de ciupituri. Pasta este arsă mediocru în mediu oxidant, pentru o scurtă durată, astfel că uzura mecanică și spălarea au îndepărtat o bună parte din pelicula netezită de la suprafață. Peretele fragmen- tului prezintă aspectul tip sandvici, cu miez brun închis, specific neoliticului timpuriu, iar pe suprafață se disting clar golurile datorate plevei de spice decor- ticate folosite din belșug în pastă (Pl. IV/2). Fragment ceramic provenind de la un vas globular sau semisferic cu dia- metrul maxim în jur de 30 cm, de factură semifină spre grosieră. Grosimea peretelui este de 11-12 mm, iar culoarea ocru pal. Suprafața a fost netezită brut, apoi au fost realizate ciupituri în șiruri ușor oblice, întrerupte de un șir de ciupi- turi orizontale în zona superioară. Ulterior, decorul pe lutul încă moale a fost renetezit ușor. Pasta este arsă mediocru în mediu oxidant. Peretele fragmentului prezintă aspectul sandvici, cu miez brun închis, iar pe suprafață se disting golu- rile datorate plevei. Este posibil ca fragmentul să fi avut o angobă de ocru des- chis, dar uzura mecanică și spălarea au îndepărtat pelicula suprafeței (Pl. VI/3). Perete de vas de factură fină. Grosimea peretelui este de 6-7 mm, iar culoarea ocru pal, cu zone unde se păstrează suprafața originală ocru-cără- miziu închis. Suprafața inițială era probabil netezită, cu urme de lustruire. în lutul încă moale au fost practicate șiruri verticale sau ușor oblice de împunsă- turi cu unghia practicate din latura stângă. în partea superioară decorul este întrerupt, astfel că se creează o suprafață lustruită netezită fin, nedecorată în zona din apropierea gâtului. Decorul împuns este ușor aplatizat prin netezire. Pasta este arsă mai intens, în mediu oxidant, iar miezul tip sandvici are culoare brun-negru. Pasta conține pleavă în cantitate mai mică și particule minuscule de mică (Pl. IV/4). Perete de vas globular de mici dimensiuni, cu buza scurtă și ușor evazată, fără gât, de factură fină. Diametrul la pântec în jur de 15 cm. Suprafața exteri- oară cărămizie s-a uzat mecanic, astfel că în prezent este ocru pal. Grosimea peretelui este de 6-7 mm. Pasta fină conține sporadic pleavă (Pl. VI/5). 42 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Perete de vas de provizii, formă sferică, de factură grosieră. Vasul are o buză scurtă, verticală, iar la baza buzei este practicat un șir de împunsături cu unghia dinspre stânga. Grosimea peretelui este de 17-18 mm, iar culoarea ocru pal, cu o ardere oxidantă, dar de intensitate redusă. Pasta conține fragmente fine de scoici pisate, care par să provină din argila folosită (Pl. IV/6). Picior de vas cu fundul scobit și înălțat din categoria fină. Culoarea este ocru deschis. Arderea este bună, în mediu oxidant, iar pasta conține nisip fin și foarte sporadic pleavă mărunțită (Pl. IV/7). Perete de vas de categorie fină, de culoare brun la interior și ocru roșiu la exterior și urme de lustruire. Grosimea peretelui este de 5 mm. Arderea este medie, oxidantă, dar interiorul vasului nu a beneficiat de oxigen, fiind probabil acoperit de un alt vas sau întors în cuptor. Pasta conține nisip fin, dar și pleavă. Pe diametrul maxim al pântecului au fost practicate două nodozități alăturate orizontal (Pl. IV/8). Perete de strachină, categoria semifină. Grosimea peretelui 6-7 mm, culoare cărămiziu la exterior și brun deschis la interior. Diametrul buzei străchinii este de 24 cm. Arderea este mediocră, în mediu oxidant, astfel că suprafața fragmen- tului și profilele sunt puternic dizolvate. Pasta conține pleavă tocată (Pl. V/l). Fragment de buză, de factură grosieră, cu suprafața interioară netezită și suprafața exterioară netezită și acoperită cu barbotină. Arderea a fost făcută într-o atmosferă oxidantă (de unde și culoarea brun-deschis a suprafeței). Pasta este degresată cu pleavă. Ca decor au fost preferate alveolele pe parte superioară a buzei. Grosimea fragmentului este 1,2 cm (Pl.V/3). Fragment de perete provenit de la un vas grosier, cu pasta degresată cu pleavă. Suprafețele arese într-o atmosferă oxidantă au culoare brun deschis și sunt netezite. Ca decor, pe suprafața exterioară au fost trasate incizii. Grosimea fragmentului este 0,9 cm (Pl.II/4). Fragment de buză de oală de factură semifină. Este vorba de o oală cu pântec sferic, cu gât înalt, cu buza dreaptă. Grosimea peretelui este de 6 mm, iar diametrul gurii de de 14 cm. Culoarea suprafeței este brun deschis, iar arderea de calitate bună pentru neoliticul timpuriu, dar cu aport scăzut de oxigen. în spărtură se constată existența miezului negru, datorat expunerii insuficiente la ardere. Pasta este confecționată din lut cu urme fine sfiicioase și pleavă tocată (Pl.V/2). Cherestur/Pusztakeresztur (maghiară) - com. Beba Veche Istoricul cercetărilor. Materialele arheologice din siturile Cherestur-1 respectiv Cherestur-2 ne-au fost semnalate de Ferdinand Mirciov și Gheorghe Drăgoi din Dudeștii Vechi. La fel ca punctele arheologice menționate mai Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 43 sus și pentru aceste situri au fost înregistrate coordonate geografice exacte în 09.06.2016. O parte din materialele descoperite în hotarul localității Cherestur au fost introduse în bibliografia de specialitate, mai precis, au fost publicate materialele specifice neoliticului târziu (cultura Tisa)³, material specific epocii bronzului (cultura Mureș)⁴ și secolelor II-IV d. Hr.⁵. 3. Cherestur-1 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46°7’35.53”N 20°22’25.91”E, 77 m altitudine. b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 142778.02077 (X), 524487.75229 (Y). c. Repere geografice: Așezarea este amplasată pe un grind la 598 m NVV de biserica catolică din Cherestur, 5,8 km SEE de biserica ortodoxă română din Beba Veche, 13,7 km nord de biserica ortodoxă română din Vălcani, la est de șoseaua Cherestur-Beba Veche (DJ682) (Pl. 1/ 3). d. Reper hidrografic: în preajma sitului există un meandru fosil semiper- manent (pârâul Cociohat curge în momentul de față la 2 km nord de sit). e. Forma de relief: situl este așezat pe un grind înalt cu cca. 2 m față de restul zonei, în Câmpia Arancăi. f. Materialul arheologic: Perete de vas de factură grosieră. Grosimea pere- telui este de 12-14 mm, iar culoarea cărămizie. Arderea este mediocră, oxi- dantă, cu miezul negru. Pasta conține pleavă în amestec. Pe suprafața exterioară este decor din ciupituri (Pl. V/5). Perete de vas de factură grosieră. Grosimea peretelui 15-17 mm, de culoare ocru deschis. Arderea este mediocră, în mediu oxidant. Pasta conține pleavă și cioburi pisate. Pe suprafața exterioară este prezent un decor format din două alveole incomplete (Pl. V/6). Perete de vas de factură semifină. Grosimea peretelui este de 11 mm, iar culoarea ocru. Arderea este bună, în mediu oxidant, cu miezul negru. Pasta conține pleavă tocată. Pe suprafața exterioară este prezent decor de ciupituri în șiruri (Pl. V/7). Perete de vas semifin, cu grosimea peretelui de 12 mm. Culoarea suprafeței este ocru-cărămiziu. Arderea este medie, în mediu oxidant, cu miezul negru. Pasta conține pleavă. Pe suprafața exterioară este redat un decor format din șiruri orizontale de ciupituri cu unghia. Suprafața interioară este netezită fin, fiind cel mai probabil un castron cu gura foarte largă (Pl. V/8). Perete de vas de factură semifină, cu grosimea peretelui de 12 mm. Culoarea ³ Rogozea 2016, 11-12. ⁴ Rogozea, Rogozea 2016, 144-145. ⁵ Micle, Rogozea 2016, 486-487. 44 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani suprafeței este ocru pal, cu miezul brun, iar arderea de slabă calitate, în mediu oxidant. Pasta conține pleavă iar suprafața exterioară are decor ciupit (PL V79). Buză de vas cu gura largă, de tip strachină sau bol. Pasta semifină, cu gro- simea peretelui de 1 cm. Suprafața a fost inițial bine netezită și are o culoare ocru. Arderea este mediocră, oxidantă cu miez negru. Pasta conține sporadic pleavă fină (Pl. V/10). Buză de vas cu gura largă, probabil fructieră sau strachină. Grosimea pere- telui este de 16 mm, iar diametrul buzei aproximativ 28 cm. Culoarea este ocru iar suprafața interioară netezită. Arderea este medie, oxidantă, de scurtă durată, deoarece miezul negru acoperă toată suprafața spărturii, iar suprafața ceramicii clivează. Pasta conține pleavă în cantitate mare. Muchia buzei este decorată cu urmele a două alveole care formau un decor continuu (Pl. V/11). Fragment de picior de vas, scobit, diametrul aproximativ 9 cm. Grosimea piciorului este de 9 mm, iar înălțimea de 3,3 cm. Arderea este medie, oxidantă, cu miez negru. Culoarea este ocru deschis, iar pasta conține pleavă tocată și, sporadic, nisip cu bob mediu (Pl. V/12). Perete de vas semifin cu grosimea de 10-11 mm și culoarea ocru deschis. Arderea este medie, oxidantă, cu miez brun. Pasta conține sporadic pleavă fină. Pe suprafață se păstrează urmele a trei alveole realizate cu vârful degetului, organizate în șiruri (Pl. V/13). 4. Cherestur-2 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46° 8’1.61”N 20°23’25.50”E, 77 m altitudine. b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 144102.52871 (X), 525217.81422 (Y). c. Repere geografice: situl se află la 1,1 km nord-est de biserica catolică din Cherestur, 4,9 km nord-vest de biserica catolică din Cheghlevici, 12,7 km sud- vest de biserica catolică Sfântul Laszlo din Mako și 623 m nord de șoseaua care traversează localitatea (DN682) (Pl. II/l). d. Reper hidrografic: lucrările de îmbunătățiri funciare au schimbat sub- stanțial peisajul însă analiza imaginilor satelitare relevă că situl era înconjurat de un meandru pe latura de nord, est și vest. e. Forma de relief: situl este amplasat pe un grind. f. Materialul arheologic: perete de bol cu buză, grosime perete 9 mm, supra- fața exterioară netezită, fără decor (Pl. VI/1); picior de vas scobit (Pl. VI/2); buză de vas tronconic (Pl. VI/3), cu peretele oblic, suprafața netezită. Grosimea pere- telui 11 mm. Pe exteriorul buzei ușor evazate este aplicat un decor de brâu alve- olar cu împunsături practicate cu vârful degetului; toartă de vas fragmentară. Grosimea peretelui vasului 8 mm (Pl. VI/4); perete de vas grosime 13 mm, cate- goria grosieră. Pe suprafața exterioară este aplicat un decor format din ciupituri Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 45 dispuse în șiruri oblice (Pl. VI/5); toartă de vas fragmentară (Pl. VI/6); perete de vas, grosimea 9 mm. Pe suprafața exterioară este aplicat un decor barbo- tinat (Pl. VI/7); fragment de fund plat de vas (Pl. VI/8); perete de vas, grosimea 12 mm. Pe suprafața exterioară este aplicat un ornament în relief barbotinat, format din caneluri paralele verticale (Pl. VI/9); fragment de fund scobit de vas (Pl. VI/10). Alături de fragmentele ceramice au mai fost descoperite și piese litice cioplite, mai exact două râșnițe din granit (Pl. VII/1-2) și trei topoare din calcar⁶ (Pl. VII/3-5). Dudeștii Vechi/Beșenova Veche, Beșenova-Mare, Bejenari sau Beșinova (denumirea veche în română);Cmap Beiuenoe, transliterat Star Bisnov sau Star Beshenov (bulgară),Altbeschenowa (germană); Obesenyd (maghiară)-com. Dudeștii Vechi) 5. Dudeștii Vechi-33/Canalul Nou a. Istoricul cercetărilor. Materialele arheologice provenite din zona aflată la sud-est de ferma Cociohatul Mare sunt cunoscute încă din anul 1999, când Constantin Kalciov amintește aici materiale de sec. II-IV d. Hr., medieval tim- purii și movile de pământ⁷. O cercetare de suprafață în această zonă a fost făcută de Petru Ciocani în 29.07.2016, care descoperă ceramică Starcevo-Criș. Noi cercetări arheologice sunt făcute de Universitatea de Vest, mai precis o supra- veghere a lucrărilor de excavare a unui canal de irigație în iulie 2017⁸. Cu acest prilej a fost constatată distrugerea zonei înainte de începerea supravegherii arheologice⁹. în această zonă s-a constatat distrugerea unei movile de pământ, a unor complexe arheologice (gropi menajere?) și a unui mormânt de inhumație cu defunctul depus pe spate, capul spre est, fără inventar funerar. Pe suprafață au fost descoperite fragmente ceramice preistorice, fragmente cu grafit în pastă caracteristice celei de a doua epoci a fierului și fragmente medieval timpurii. b. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46° 3’13.03”N, 20°24’16.72”E, 76 m altitudine. c. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 144687.07521 (X), 516253.73201 (Y). d. Repere geografice: situl se află la 5,6 km NNV de biserica ortodoxă din Vălcani, 11,87 km sud-est de biserica ortodoxă din Beba Veche, la 7,28 km ⁶ Determinarea materiei prime a fost făcută de către prof. Petru Urdea, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru amabilitatea arătată. ⁷ Kalciov 1999, 157, pct. 57-59. ⁸ Supraveghere făcută de O. C. Rogozea. ⁹ Fotografiile făcute de Petru Ciocani în 12.07.2016 alături de analiza imaginilor oferite de Google Earth arată că distrugerea zonei a fost făcută mult înainte de solicitarea supravegherii arheologice. 46 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani sud-vest de biserica catolică din Cheglevici și la 1 km sud-vest de ferma din Cociohatul Mare (Pl. II/2). e. Reper hidrografic: modificările antropice ale relifului petrecute în cca. 400 de ani au schimbat radical morfologia zonei. Analizarea imaginilor sateli- tare relevă existența unui fost curs de apă la 830 m nord. Aceeași situație este este întâlnită și pe Prima ridicare topografică a Imperiului Habsburgic/ Ridicarea topografică ioztfină - 1769-1772 (Josephinische Landesoafnahme). f. Forma de relief: situl a fost amplasat pe un grind, în Câmpia Arancăi. 6. Dudeștii Vechi-42/Cociohatul Mic a. Istoricul cercetărilor: Acest punct cu materiale care aparțin neoliticului timpuriu și epocii bronzului (cultura Mureș)¹⁰ a fost descoperit în 27.05.2016. Situl a fost afectat în primă fază de lucrările de nivelare, ulterior fiind afectat și de excavarea unui șanț pentru irigații, orientat est-vest. b. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 46° 3’13.16”N 20°22’3.92”E, 75 m altitudine. c. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 141834.86833 (X), 516423.63144 (Y). d. Repere geografice: situl se află la 6,1 km nord-vest de biserica ortodoxă din Vălcani, 10 km sud-est de biserica ortodoxă din Beba Veche și 9 km sud- vest de biserica catolică din Cheglevici (Pl. II/3). e. Reper hidrografic: situl este amplasat într-o zonă afectată puternic de lucrările de îmbunătățiri funciare începute în sec. XVIII și continuate chiar și în momentul de față, analiza imaginilor satelitare fiind singura care oferă ima- gini utile în reconstituirea paleomediului. Pe acestea sunt vizibile numeroase meandre dispărute în prezent. f. Forma de relief: situl a fost amplasat pe un grind. Materialul arheologic: Perete de vas, de factură semifină, grosimea pere- telui 1,4 mm. Pe suprafața exterioară este redat un ecor format din șiruri de ciupituri ordonate, de mici dimensiuni (Pl. IV/1). Perete de vas cu grosimea de 5 mm, culoare ocru deschis. Arderea este mediocră, iar pasta conține fragmente de cioburi pisate. Pe exterior fragment este decorat cu o toartă perforate, formată din trei nervuri paralele, curbate. Fragmentul respectiv aparține cel mai probabil orizontului epocii bronzului (Pl. IV/2). 7. Pădureni (corn. Pădureni) Istoricul cercetărilor: Cercetările arheologice de teren, determinate de nevoia întocmirii unui Memoriu Arhelogic necesar la redactarea Planului Urbanistic General al comunei Pădureni, au dus la descoperirea a 28 de noi ¹⁰ Rogozea, Rogozea 2016, 156. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 47 puncte de interes arheologic¹¹. Printre acestea s-au numărat mai multe puncte cu descoperiri specifice preistoriei. Mai exact, în punctul denumit convenți- onal de noi Pădureni-23 au fost descoperite materiale specifice neoliticului timpuriu, eneoliticului final/bronzului timpuriu (cultura Baden) și epocii mijlocii a bronzului (grupul Cornești-Crvenca/cultura Vatina). Materiale caracteristice neoliticului timpuriu au mai fost identificate și în punctul Pădureni-24. 8. Pădureni-23 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 45°35’52.71”N 21°ir39.45”E, 83 m altitudine. b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 203318.83361 (X), 462428.17559 (Y). c. Repere geografice: situl se află la 1,45 km vest de biserica ortodoxă din Pădureni, la 5,75 km sud-est de biserica catolică din Parța, la 9 km nord-est de biserica romano-catolică din Petroman, la 318 m vest de șoseaua Timișoara- Jebel (DN59) și la 160 m vest de ferma Smithfield (Pl. III/l). d. Reper hidrografic: în teren mai este vizibil traiectul unui meandru fosil ce mărginea așezarea pe latura de nord. Micul curs de apă reprezintă un braț de divagare datorat cel mai probabil pârâului Timișu Mort. e. Forma de relief: situl este amplasat pe un grind, în Câmpia Moșnița, subunitate a Câmpiilor Joase cu depozite aluvio-proluviale din sectorul Timiș-Bega-Bârzava. f. Materialul arheologic: Perete de vas de factură grosieră. Culoarea este ocru gălbui iar arderea mediocră, oxidantă. Pasta conține ceramică pisată în amestec. Pe suprafață este aplicat un decor de tip toartă, cu două nervuri para- lele alungite (Pl. IV/3). Perete de vas din categoria semifină. Grosimea peretelui este de 1 cm, iar culoarea ocru la exterior și ocru deschis la interior. Arderea este slabă, oxidantă, cu suprafața afectată. Pasta conține pleavă. Pe suprafața exterioară este aplicat un decor format din două nodozități (Pl. IV/4). 7. Pădureni-24 a. Coordonate GPS (centru aproximativ sit): 45°36’1.67”N 21°12’6.87”E, 84 m altitudine. b. Coordonate STEREO 70 (centru aproximativ sit): 203925.76039 (X), 462676.29800 (Y). c. Repere geografice: situl se află la 863 m nord-vest de biserica ortodoxă din Pădureni, la 6 km sud-est de biserica catolică din Parța, la 9,6 km nord-est ¹¹ Cercetările au fost făcute în anul 2015. Materialele ne-au fost cedate spre publicare de către Cristian Floca, căruia îi aducem mulțumirile cuvenite. 48 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani de biserica romano-catolică din Petroman și la 300 m est de șoseaua Timișoara- Jebel (DN59) (Pl. III/2). d. Reper hidrografic: situl se află lângă un fost curs de apă, actual meandru fosil. e. Forma de relief: situl este amplasat pe un grind, în Câmpia Moșnița, subunitate a Câmpiilor Joase cu depozite aluvio proluviale din sectorul Timiș-Bega-Bârzava. f. Materialul arheologic: Perete de vas de factură semifină. Culoarea exteri- oară este ocru, iar cea interioară brun închis. Arderea este slabă, oxidantă la exte- rior, de scurtă durată. Suprafața interioară nu a beneficiat de prezența aerului, probabil având gura acoperită. Pasta conține pleavă. Pe suprafața exterioară este aplicat un decor de brâu alveolat și o nodozitate barbotinată (Pl. VIII/5). Fund de vas scobit din categoria semifină. Grosimea păstrată a peretelui vasului este de 5 mm, iar diametrul exterior al fundului este de 8,6-9 cm. Adâncimea scobiturii este de 1,2 cm. Culoarea suprafețelor este ocru pal. Arderea mediocră, oxidantă, cu miez negru. Pasta conține pleavă (Pl. VIII /6). Perete de vas de factură semifină, cu grosimea peretelui de 7 mm. Culoarea ocru deschis, cu miez negru și suprafața prăfoasă. Pasta conține pleavă. Pe partea exterioară este aplicat un decor de tip nodozitate barbotinată cu impre- siune mediană realizată cu unghia (Pl. VIII /7). Perete de vas din categoria semifină, cu grosimea peretelui de 9 mm. Culoarea este ocru deschis, cu miez negru. Arderea este slabă, oxidantă, cu suprafața cu aspect prăfos. Pasta conține pleavă tocată. Pe suprafața exterioară este aplicat un decor neregulat de impresiuni cu vârful degetelor de la o mână de copil (Pl. VIII /8). Fragment de picior de vas scobit, de factură semifină. Grosimea piciorului este de 9 mm, iar diametrul exterior al piciorului de 10 mm. Culoarea este brun deschis, cu miez negru. Arderea este medie, slab oxidantă, cu suprafață pră- foasă. Pasta conține sporadic pleavă (Pl. VIII /9). Concluzii Materialele provenite de pe suprafața siturilor menționate mai sus pot fi încadrate în neoliticul timpuriu, mai exact în faza III a culturii Starcevo-Criș. Pe teritoriul Banatului românesc analogii pentru materialele noastre apar la Buziaș- Valea SeceriF, Cruceni-Ob. 34¹³, Foeni-ob. 9a¹⁴, Giulvăz-Gura¹⁵, Unip-L« ¹² Lazarovici, Sfetcu 1990, 47. ¹³ Drașovean 2018, 121. ¹⁴ Drașovean 2018, 110. ¹⁵ Lazarovici 1969, 22; Lazarovici 1979, 196. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 49 Vișini¹⁶, Parța-Te// II¹⁷, Zăgujeni-2¹⁸, Gornea-Căwmfa de Sus¹⁹, Gornea-Locurile Lungi²⁰, Liubcova-Ornița²¹, Pojejena -Nucet (nivel II)²² etc. în zona Clisurii Dunării, dar în județul Mehedinți, materiale similare apar și la Schela Cladovei-Canton²³, leșelnița-koana²⁴, Gura Văii-Ostrovul Banului, Ostrovul Golu²⁵. Pentru Transilvania amintim materiale contemporane la Gura Baciului²⁶, Hunedoara-Grădina Castelului²⁷, Crăciunești-Zidul de Sus'Hurfalvy Jănos²S, Deva-Mina de Cupru²⁹, Romos-Unde drumul trece prin Vad³⁰, Sântămărie de Piatră-Sub Biserică³¹, Streisângeorgiu³², Șeușa-Ln Cărarea Morii³³, Zăun Dâmbul Cimitirului³⁴ etc. Existența în zona Beba Veche-Dudeștii Vechi³⁵ a unor locuiri neolitice timpurii nu este deloc surprinzătoare, dacă ținem cont de condițiile favorabile de mediu din Câmpia Arancăi. Această câmpie este o subunitate a Câmpiei Banatului, care se întinde în partea de nord-vest a Banatului, cuprinzând teri- torii din vestul României, nordul Serbiei și sud-estul Ungariei. în partea ungară și sârbă a acestei câmpii, în ultimele decenii, au fost între- prinse intensiv campanii de cercetări perieghetice sistematice³⁶, care au dus la descoperirea a numeroase așezări neolitice timpurii. Pe de altă parte însă, în partea româneasă a acestei câmpii cercetările perieghetice au avut un caracter ¹⁶ Lazarovici et alii 1981, 19. ¹⁷ Drașovean et alii 2002, 228. ¹⁸ Lazarovici 1979, 209. ¹⁹ Lazarovici 1977, 40; Lazarovici 1979, 196. ²⁰ Lazarovici 1977, 11, 40. ²¹ Luca 1998, 95-97. ²² Luca 1995, 9. ²³ Lazarovici 1983, 19-20; Boroneanț 2012, 207. ²⁴ Boroneanț 2012, 129. ²⁵ Lazarovici, Lazarovici 2006, 105. ²⁶ Lazarovici, Maxim 1995, 98-101. ²⁷ Luca 1999, 60. ²⁸ Bărbat 2012, 30. ²⁹ Rișcuța 1999-2000, 39. ³⁰ Bărbat 2012, 35. ³¹ Bărbat 2012, 36, 43. ³² Bărbat 2012, 38, 43. ³³ Ciută 2009, 77-78. ³⁴ Băcueț-Crișan 2007, 31. ³⁵ Pentru siturile din Câmpia Moșniței, unde se află siturile Pădureni-23 și Pădureni-24, în prezent nu este posibilă o analiză a distribuției din cauza numărului redus de așezări atribuite acestui interval cronologic și a lipsei unor informații exacte legate de amplasarea celor cunos- cute. ³⁶ vezi Matuz, Beres 2000; Popity 2006; ***2012; ***2016. 50 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani sporadic și s-au concentrat aproape exclusiv în zona Dudeștii Vechi-Sânnicolau Mare³⁷, iar din această cauză o mare parte a Câmpiei Banatului a rămas, din punct de vedere arheologic, terra incognita. în apropiere, pe teritoriul României, locuiri neolitice timpurii similare celor de la Beba Veche-1, Beba Veche-2, Cherestur-1, Cherestur-2, Dudeștii Vechi-33/Canalul Nou, Dudeștii Vechi-42/Cociohatu Mic sunt cunoscute la Comloșu Mic³⁸, Dudeștii Vechi-Orezărie³⁹, Dudeștii Vechi-12 (Bucova Pusta VI)⁴⁰, Dudeștii Vechi-21 (Toncivotu)⁴⁴, Dudeștii Vechi-25 (Cociohatul Mic, Mihoc)⁴², Dudeștii Vechi-27 (Pescărie)⁴³, Dudeștii Vechi-28 (Drumul Cenadului)⁴⁴, Dudeștii Vechi-4 (Kalcsov l)⁴⁵, Dudeștii Vechi-5 (Bucova Pusta IV)⁴⁶, Dudeștii Vechi-6 (Movila lui Deciov)⁴⁷, IgrișSa/Iarc⁴⁸, Sânnicolau Mare- Bucova Pusta III. 1 (Antonius)⁴⁹. Tot în vecinătate, însă în nord-estul Serbiei, locuiri de acest fel sunt cunos- cute la: Banatski Monostor-BascV⁰, Banatski Monostor-Humkn⁵¹, Banatsko Arandelovo-10⁵², Banatsko Arandelovo-17⁵³, Banatsko Arandelovo-59⁵⁴, Banatsko Aranâelovo-Brdo-zapad⁵³, Banatsko Arandelovo-Ofra/a selesto⁵⁶, Crna Bara-8⁵⁷, Crna Bara-20⁵⁸, Crna Bara-Pr/cos⁵⁹, Crna Bara-Drumul ³⁷ vezi Kalciov 1999; Kalcsov 2006; Ciocani, Jozsa 2015. ³⁸ Lazarovici 1969, 3, nr. 8; Lazarovici 1979, 192; Luca 2010, 74. ³⁹ Kalciov 1999, 154, sit 4; Kalcsov 2006, 42, sit 4; Ciocani, Jozsa 2015, 20, sit 2. ⁴⁰ KisleghiNagy 1907,278-279; KisleghiNagy 2015,129,133-135; Ciocani, Jozsa2015,20, nr. 3. ⁴¹ Kalciov 1999, 157, sit 50; Kalcsov 2006, 45, sit 3; Ciocani, Jozsa 2015, 23, sit 13. ⁴² Ciocani, Jozsa 2015, 24, sit 17; Rogozea, Rogozea 2016, 153-154. ⁴³ Kalciov 1999, 158, sit 78; Ciocani, Jozsa 2015, 26, sit 20. ⁴⁴ Ciocani, Jozsa 2015, 26, sit 21. ⁴⁵ Kalciov 1999, 154, sit 2; Kalcsov 2006, 42, sit 2; Ciocani, Jozsa 2015, 19, sit 1. ⁴⁶ Kisleghi Nagy 1907,266-278; Kisleghi Nagy 1912, 312; Kisleghi Nagy 2015,99-113; Ciocani, Jozsa 2015, 20, nr. 4; Kraufi et alii 2016, 300; Kraufi et alii 2018. ⁴⁷ Kisleghi Nagy 1909; Kisleghi Nagy 1911; Maillol et alii 2004; Kisleghi Nagy 2015, 138, 146, 159; Ciocani, Jozsa 2015, 24, sit 19. ⁴⁸ lonescu 2015, sit 30. ⁴⁹ Kisleghi Nagy 1912, 312; Lazarovici 1979, 187-188; Kisleghi Nagy 2015, 148-149. ⁵⁰ Giric 1972, 174, nr. 17. ⁵¹ rapamaHMH, LapamaHUH 1951, 85; Arandjelovic-Garasanin 1954, 40, nr. 30; Giric 1972,175, nr. 18. ⁵² ***2012,263-265. ⁵³ ***2012,270. ⁵⁴ ***2012, 306, 308. ⁵⁵ Lp'tKM-CTaHMMnpoB, CTaittt.vm^ 2003, 59, sit 12; ***2012, 305, sit 56. ⁵⁶ rpHKM-CTaHMMnpoB, CTaitttMnpoB-Ip'-iKn 2003, 59, sit 11; ***2012, 297, nr. 51. ⁵⁷ ***2016,56. ⁵⁸ ***2016,67. ⁵⁹ Giric 1972,178, nr. 30. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 51 spre Vălcani⁶⁰, Idos-Gradiste⁶¹, Idos-Keckeler⁶², lâos-Livade⁶³, Majdan-39⁶⁴, Mokri n-Hegedisev vinograd⁶⁵, Mokr in-Papir⁶⁶, Mokrin-Ritid'⁷, Novi Knezevac- Brestik⁶S, Novi Knezevac-Budzak majur⁶⁹, Novi Knezevac-Budzak-S/atma⁷⁰, Novi Knezevac-Park⁷¹, Novi Knezevac-Sirine⁷², Novi Knezevac-Sirine-sever⁷³, Osto)icevo-Nad Markucevom kopovom⁷⁴, Ostojicevo-Talad⁷⁵, Padej-67⁷⁶, Padej-Barnahat⁷⁷, Padej-Hatahat™, Padej-Ibelaj⁷⁹, Padej-PesiH, Podlokanj- Debelicasl, Podlokanj-Jwzne BasteS², Podlokanj-Kocowt⁸³, Podlokanj-Se/o- ju^\ Podlokanj-Szrovzc»! Budzak-istokS⁵, Podlokanj-Szrovzcm Budzak-zapadS⁶, Podlokanj-Velike LivadeS⁷, Rabe-Sasiras⁸⁸, Sajan-Dombos (Jaros)&⁹, Sajan- ⁶⁰ KisleghiNagy 1912, 316-317; Arandjelovic-Garasanin 1954, 40, nr. 33; Kisleghi Nagy 2015,161. ⁶¹ lapaniaHMH, FapaniaHMH 1951, 81; Arandjelovic-Garasanin 1954, 41, nr. 38; Fupuh 1957; Mărie et alii, 2016. ⁶² Giric 1972, 176, nr. 26. ⁶³ Brukner 1968, 39, nota 58; Giric 1972,176, nr. 25. ⁶⁴ ***2012,243, p. 245. ⁶⁵ FapaniaHMH, FapaniaHMH 1951, 81; Arandjelovic-Garasanin 1954,42, nr. 4; Giric 1972,175, nr. 21. ⁶⁶ Giric 1972, 175, nr. 20. ⁶⁷ Brukner 1968, 39; Giric 1972, 175, nr. 22. ⁶⁸ rpuKM-CTaHMMnpoB, CTaHMMMpoB-FpuKM 2003, 59, sit 13; ***2012, 165, sit 49. ⁶⁹ Giric 1972, 179, nr 36; ***2012, 202, sit 6. ⁷⁰ rpuKM-CTaHMMnpoB, CTaHMMMpoB-FpuKM 2003, 59, sit 7; ***2012, 199, site 98. ⁷¹ Giric 1972, 173, nr. 9; FpHKM-CTaHMMMpoB, CTaHMMMpoB-FpqKM 2003, 59, sit 4; ***2012, 2012,195, sit 93. ⁷² Giric 1972, 179, nr. 37; 2012, 2012, 192, sit 89. ⁷³ rpHKU-CTaHMMttpoB, CTaiitfMiipoB-ip'-iKii 2003, 59, sit 3; ***2012, 124, sit 5. ⁷⁴ Giric 1972, 174, nr. 16; ***2016, 203, nr. 48. ⁷⁵ Giric 1972, 174, nr. 15; ***2016, 203, nr. 46. ⁷⁶ ***2016,322. ⁷⁷ ***2016,280, nr. 31. ⁷⁸ Giric 1972, 173-174, nr. 12; ***2016, 322, nr. 70. ⁷⁹ Giric 1972, 178, sit 29. ⁸⁰ Giric 1972, 172, nr. 7; ***2016, 322, nr. 69. ⁸¹ Giric 1972, 180, sit 40; IpqKM-CTaHMMMpoB, CTaHMMnpoB-FpqKM 2003, 59, sit 18. ⁸² Giric 1972, 180, sit 41; ***2012, 333, sit 93. ⁸³ Giric 1972, 180, site 38; rpqKM-CTaHMMupoB, CTaHMMupoB-FpuKM 2003, 57, sit 19; ***2012, 330, sit 87. ⁸⁴ FpiKM-CTaHHMMpoB, CTaHMMMpoB-FpHKM 2003, 59, sit 17; ***2012, 333, sit 93. ⁸⁵ Giric 1972, 180, sit 42; FpHKM-CTaHMMMpoB, CTaHMMMpoB-FpuKM 2003, 59, sit 15; ***2012, 281-284, sit 31, 32 și 33. ⁸⁶ FpuKM-CTaHMMMpoB, CTaHMMMpoB-FpuKM 2003, 59, sit 15; ***2012, 279, sit 29. ⁸⁷ Giric 1972, 180, sit 39; ***2012, 334. ⁸⁸ Giric 1972, 179, sit 35; FpuKM-CTaHMMupoB, CTaiiiixw 2003, 59, sit 8; ***2012, 228, site 28. ⁸⁹ Brukner 1968, 38, not 57; Giric 1972, 178, sit 28. 52 Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Kasalo⁹⁰, Sajan-Nagy port⁹¹, Sanad-Sanadske Livade⁹², Sanad-Zlatan Breg⁹³, Siget-Jug Sela⁹⁴, Srpski Krstur-7⁹⁵, Srpski Krstur-11 & 12⁹⁶, Srpski Krstur-34⁹⁷, Vrbica-6⁹⁸, Vrbica-9", Vrbica-Skola¹⁰⁰. în sud-estul Ungariei, în proximitatea frontierei cu România, locuiri neolitice timpurii sunt cunoscute la: Deszk-B, C, E¹⁰¹, Deszk-G¹⁰², Deszk-I (Okopi-dulo)¹⁰³, Deszk-Olcjkut I¹⁰⁴, Deszk-Ordos Csatornânâl¹⁰³, FerencszâWâs-Somogyi-Dulo¹⁰⁶, Kiszombor-65¹⁰⁷, Kiszombor-80¹⁰⁸, Kiszombor-D¹⁰⁹, Klârafalva-Vflsut utca¹¹⁰, Szeged-Szdreg, Teglagyâr¹¹¹, Tiszasziget-Agyagbânya¹¹², Tiszasziget-Androe-aîja (Oszentivân Vili)¹¹³, Tiszasziget-Csuru-fdld lAszasziget-Csuru-fdld II¹¹⁵, Tiszasziget-Jato II¹¹⁶, Tiszasziget-Konya-tanya¹¹⁷, Tiszasziget-Papok foldje™, Tiszasziget-Szecsi-tanya¹¹⁹, Viszasziget-Szelmalom domb (Oszentivân I & II)¹²⁰, ⁹⁰ Giric 1972, 174, sit 14. ⁹¹ Giric 1972,174, sit 13. ⁹² Giric 1972, 178, sit 32. ⁹³ Giric 1972, 178, sit 31. ⁹⁴ IpHKM-CTaHMMMpoB, CTaHMMMpoB-rpuKH 2003, 59, sit 9; ***2012, 332, sit 89. ⁹⁵ ***2012,57-59. ⁹⁶ ***2012,70-74. ⁹⁷ ***2012,95-98. ⁹⁸ ***2016,41. ⁹⁹ Giric 1972, 175, nr. 23; ***2016, 45. ¹⁰⁰ Giric 1972, 178, sit 33; ***2016, 45, nr. 10. ¹⁰¹ Paluch 2012, 298. ¹⁰² Paluch 2012, 298. ¹⁰³ Paluch 2012, 298. ¹⁰⁴ Trogmayer 1967; Trogmayer 1968, 8; Paluch 2012, 298. ¹⁰⁵ Paluch 2012, 299. ¹⁰⁶ Paluch 2012, 300. ¹⁰⁷ Paluch 2012, 305-306. ¹⁰⁸ Paluch 2012, 306. ¹⁰⁹ Paluch 2012, 305. ¹¹⁰ Paluch 2012, 306. ¹¹¹ Trogmayer 1977, 53; Paluch 2012, 313. ¹¹² Popity 2006, 108-110, sit 31 și 32; Paluch 2012, 318. ¹¹³ Kutziân 1961; Matuz, Beres 2000, 55; Paluch 2012, 318. ¹¹⁴ Popity 2006, 108, sit 12; Paluch 2012, 319. ¹¹⁵ Popity 2006, 108, sit 12; Paluch 2012, 319. ¹¹⁶ Matuz, Beres 2000, 55; Popity 2006, 108, sit 35; Paluch 2012, 320. ¹¹⁷ Paluch 2012, 319. ¹¹⁸ Popity 2006, 108-110, sit 13; Paluch 2012, 319. ¹¹⁹ Paluch 2012, 319. ¹²⁰ Banner 1928, 180-203; Banner 1929, 70-76; Banner, Pârducz 1946-1948, 35; Matuz, Beres 2000, 55; Paluch 2012,319. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 53 Tiszasziget-Sziget-aîja¹²¹, Tiszasziget-Sziiget-tetd¹²², Tiszasziget- Templom domb (Oszentivân III)¹²³, Tiszasziget-Tervăr, Feher-part II¹²ⁱ. Datorită numărului mare de situri desoperite în Câmpia Arancăi în ultimele decenii, în special în partea ungară și sârbă, structura rețelei de așezări neolitice timpurii și modul de distribuție al așezărilor în spațiu au devenit destul de clare. Așezările au un aranjament linear, fiind dispuse de-a lungul cursurilor de apă, iar distanța între situri este destul de mică - cca. 1-2 km (Fig. 1). Distanța redusă între așezări aparent ar sugera o densitate crescută în ocuparea spațiului din Câmpia Arancăi în neoliticul timpuriu, însă luând în considerare locu- irea de scurtă durată a siturilor, indicată în mare măsură de grosimea redusă a Fig. 1. Distribuția descoperirilor atribuite neoliticului timpuriu din Câmpia Arancăi. / The distribution cf the archaeological sites attributed to the Eary Neolithic in the Aranca plane (Hungary, Serbia and Romania). ¹²¹ Popity 2006, 108, sit 33; Paluch 2012, 320. ¹²² Paluch 2012, 319. ¹²³ Paluch 2012, 319-320. ¹²⁴ Popity 2006, 108, sit 55; Paluch 2012, 320. 54 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani depunerilor culturale neolitice timpurii, dar și de datele radiocarbon¹²⁵, se poate concluziona că aceste situri, în mare parte, nu a fost ocupate concomitent, ci succesiv. Această strategie de ocupare a siturilor este direct legată de stilul de viață încă nu în totalitate sedentar al comunităților neolitice timpurii, a căror subzistență bazată pe păstorit, cules și cultivarea incipientă a plantelor a nece- sitat o oarecare mobilitate¹²⁶. Așadar, doar o parte din siturile neolitice timpurii descoperite în Câmpia Arancăi au fost sincrone, iar densitatea reală de ocupare a spațiului (numărul de așezări locuite concomitent) în acest stadiu al cercetării nu poate fi evaluată. O astfel de evaluare va fi posibilă odată cu creșterea numă- rului de situri cercetate invaziv și a numărului de analize radiocarbon. în partea vestică a acestei câmpii, care are un peisaj mai reliefat, siturile sunt amplasate de-a lungul marginii teraselor înalte de loess, formate în Pleistocen, care sunt bine înălțate deasupra câmpiei inundabile datând din Holocen. în partea centrală a Câmpiei Arancăi, unde peisajul este mult mai uniform, siturile sunt distribuite de-a lungul unui fost curs de apă, care la sfârșitul seco- lului al XVIII-lea încă mai era activ¹²⁷, fiind cunoscut sub numele de Gornya Aranka¹²⁸. Actualmente el este canalizat și denumit Mureșan în partea sa de est, iar Țiganca în partea sa de vest. Acest curs de apă fosil se află la nord de Aranca și, în mare măsură, are o traiectorie paralelă cu a ei. în plus, la fel ca Aranca, nu a funcționat ca un pârâu în propriul sens al cuvântului, ci ca un braț de divagare al Mureșului în Tisa¹²⁹. Distribuția siturilor de-a lungul acestui braț fosil suge- rează că el ar fi fost activ în perioada neoliticului timpuriu. Un alt indiciu în acest sens este apariția unui fragment ceramic de factură neolitică, la adâncimea de cca. 1,5 m, într-un foraj de cercetare geomorfologică (forajul 10), în albia brațului fosil, la nord de situl Bucova Pusta IV¹³⁰. în partea estică a Câmpiei Arancăi numărul așezărilor neolitice timpurii cunoscute este încă extrem de mic, ceea ce, din păcate, nu permite discutarea modului lor de distribuție. ¹²⁵ vezi Biagi, Spataro 2004; KrauB et alii 2018. ¹²⁶ Ciocani 2018,41, 52. ¹²⁷ în „Prima ridicare topografică militară habsburgică” (lozefină) încă apare ca un sistem activ, dar în „A doua ridicare topografică militară habsburgică” (Franciscană) este deja inactiv. ¹²⁸ Hidronimul apare în „A doua ridicare topografică militară habsburgică” (Franciscană) și în „A treia ridicare topografică militară habsburgică” (Franciscană-Iozefină), fiind o formă adap- tată a denumirii locale în dialectul bulgar bănățean - Gornata Ranga (tradus: Aranca de Sus). ¹²⁹ Kiss et alii 2014, 55. ¹³⁰ Cercetarea geomorfologică a fost condusă de Bastiaan Notebaert în 2014, la care a luat parte și unul din autorii acestui studiu (P.C.). Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 55 Rândurile de față au fost scrise în amintirea prietenului nostru Gheorghe Drăgoi, cel care a contribuit enorm, prin sacrificiu propriu, la cunoașterea topo- grafiei arheologice a zonei Beba Veche-Dudeștii Vechi-Vălcani. Domnul Drăgoi sau Nea Puiu (pentru noi) s-a străduit să cerceteze perighetic cu orice ocazie hotarele localităților amintite mai sus. Vânător pasionat, obișnuia să caute cio- buri și cu ocazia partidelor de vânătoare, ținând grupa pe loc și atrăgându-și ironiile amicale ale colegilor. Un optimist convins și plin de energie, Nea Puiu nu ezita să ne însoțească pe teren chiar și după turele de noapte. Ne vizita săpă- turile cu orice ocazie și se bucura să vadă că zona începe să fie cercetată arhe- ologic. Munca domnului Puiu este vizibilă pe harta punctelor arheologice din Câmpia Arancăi și în colecția personală compusă din materiale care aparțin majorității epocilor istorice. Colecția este compusă din numeroase fragmente ceramice, plastică antropomorfă și un ac din bronz atribuite epocii bronzului, terra sigillata etc. Piesele au fost recuperate și salvate după distrugerea siturilor din zonă. în prezent, colecția se află la Muzeul Național al Banatului. Domnul Puiu spera că după ce îi va fi înapoiată (conform legii), această colecție va sta la baza unei expoziții în satul Vălcani. Poate că acest vis ar fi realizabil încă... Anexa I - Siturile atribuite neoliticului timpuriu din vestul județului Timiș, nord-estul Serbiei, sud-estul Ungariei (numerele din tabel coicind cu cele de pe hartă - Fig. 1.) Nr. Sit Est Nord Localizare* 1 Banatski Monostor - Basce 20°16’55.80”E 45°57’22.45”N Aprox. 2 Banatski Monostor - Humka - - Incertă 3 Banatsko Arandelovo -10 20°14’35.14”E 46° 1’15.58”N Exactă 4 Banatsko Arandelovo - 17 20°12’31.23”E 46° 4’51.50”N Exactă 5 Banatsko Arandelovo - 59 20°14’55.19”E 46° 1’47.91”N Exactă 6 Banatsko Arandelovo - 20°14’23.76”E 46° 2’17.59”N Exactă Brdo-zapad 7 Banatsko Arandelovo - Obala 20°14’20.04”E 46° 3’6.53”N Exactă selesto 8 Beba Veche-1 20°19’0.99”E 46° 7’9.21”N Exactă 9 Beba Veche-2 20°19’6.40”E 46° 6’56.19”N Exactă 10 Beba Veche-11 20°16’40.43”E 46° 6’3.05”N Exactă 11 Cherestur-1 20°22’25.91”E 46° 7’35.53”N Exactă 12 Cherestur-2 20°23’25.52”E 46° 8T.62”N Exactă 13 Comloșu Mic - - Incertă 14 Crna Bara - 20 20°16’55.69”E 45°58’59.24”N Exactă 15 Crna Bara - 8 20°17T3.60”E 45o59’32.03”N Exactă 16 Crna Bara - Prkos 20°15’37.12”E 45°58’41.66”N Exactă 56 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Nr. Sit Est Nord Localizare* 17 Crna Bara - Drumul spre Văl- - - Incertă cani 18 Deszk - B, C, E 20°13’31.20”E 46°12’41.60”N Exactă 19 Deszk - G 20°20’20.55”E 46°12’23.15”N Exactă 20 Deszk -1 (Okopi-dulo) 20°17’31.99”E 46°14’6.38”N Exactă 21 Deszk - Olajkut 1 20°16’50.25”E 46°12’55.58”N Exactă 22 Deszk - Ordos csatornânăl 20°17’52.40”E 46°12’36.35”N Exactă 23 Dudeștii Vechi-12 (Bucova 20°32’19.90”E 46° 4’2.78”N Exactă Pusta VI) 24 Dudeștii Vechi-21 (Ibncivotu) 20°26’9.50”E 46° 2’55.65”N Exactă 25 Dudeștii Vechi-25 (Mihoc) 20°21’3.99”E 46° 3’14.90”N Exactă 26 Dudeștii Vechi-27 (Pescărie) 20°28’54.74”E 46° 3’35.84”N Exactă 27 Dudeștii Vechi-28 (Drumul 20°30’13.69”E 46° 3’48.33”N Exactă Cenadului) 28 Dudeștii Vechi-33 (Canalul 20°24’15.52”E 46° 3’13.61”N Exactă Nou) 29 Dudeștii Vechi-4 (Kalcsov 1) 20°30’33.09”E 46° 3’15.55”N Exactă 30 Dudeștii Vechi-42 (Cociohatul 20°22’3.87”E 46° 3’13.35”N Exactă Mic) 31 Dudeștii Vechi-5 (Bucova Pusta 20°32’13.79”E 46° 4’23.01”N Exactă IV) 32 Dudeștii Vechi-6 (Movila lui 20°28’36.99”E 46° 3’47,81”N Exactă Deciov) 33 Dudeștii Vechi-Orezărie 20°30’36.26”E 46° 3’44,75”N Exactă 34 Ferencszăllăs - Somogyi-dulo 20°20’47.49”E 46°12’43.64”N Exactă 35 Idos - Grădiște 20°23’19.95”E 45°51’11.86”N Exactă 36 Idos - Keckeler 20°21’42.05”E 45°52’13.22”N Aproxima- tivă 37 Idos - Livade 20°22’23.52”E 45°51’44.44”N Aproxima- tivă 38 Igriș - 8a/Iarc 20°46’59.36”E 46° 5’37.16”N Exactă 39 Kiszombor - 65 20°24’1.40”E 46° 9’33.58”N Exactă 40 Kiszombor - 80 20°25’29.30”E 46° 9’44.72”N Exactă 41 Kiszombor - D - - Incertă 42 Klărafalva - Vasut utca 20°19’18.70”E 46°12’58.26”N Exactă 43 Majdan - 39 20°16’29.81”E 46° 4’24.59”N Exactă 44 Mokrin - Hegedisev vinograd 20°25’38.79”E 45°56’11.16”N Aproxima- tivă Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 57 Nr. Sit Est Nord Localizare* 45 Mokrin - Papir 20°19’21.60”E 45°56’31.81”N Aproxima- tivă 46 Mokrin - Ritic - - Incertă 47 Novi Knezevac - Brestik 46° 0’56.31”N 20°12’45.88”E Exactă 48 Novi Knezevac - Budzak majur 46° 1’58.74”N 20°ll’47.15”E Exactă 49 Novi Knezevac - Budzak-slatina 46° 2’47.91”N 20°10’29.64”E Exactă 50 Novi Knezevac - Park 46° 2’52.49”N 20° 5’20.22”E Exactă 51 Novi Knezevac - Sirine 46° 2’47.97”N 20° 6’48.06”E Exactă 52 Novi Knezevac - Sirine-sever 46° 3’59.70”N 20° 6’56.91”E Exactă 53 Ostojicevo - Nad Markucevom 45°56’16.39”N 20°16’44.89”E Exactă kopovom 54 Ostojicevo - Talad 45°55’49.41”N 20°17’10.53”E Exactă 55 Padej - 67 45°50’52.56”N 20°12’48.00”E Exactă 56 Padej - Barnahat 45°50’18.91”N 20°13’36.23”E Exactă 57 Padej - Hatahat 45°51’1.71”N 20°13’46.37”E Exactă 58 Padej - Ibelaj 45°49’9.27”N 20°14’25.54”E Aprox. 59 Padej - Pesir 45°51’28.65”N 20° 7’27.04”E Exactă 60 Podlokanj - Debelica 46° 1’49.31”N 20°16’32.79”E Aprox. 61 Podlokanj - Juzne Baste 46° 0’55.86”N 20°15’57.36”E Exactă 62 Podlokanj - Kocovat 46° 2’30.85”N 20°19’37.26”E Exactă 63 Podlokanj - Selo-jug 46° l’0.37”N 20°16’33.70”E Exactă 64 Podlokanj - Sirovicin Budzak-is- 46° 0’42.83”N 20°15’7.28”E Exactă tok 65 Podlokanj - Sirovicin 46° 0’47.21”N 20°14’47.08”E Exactă Budzak-zapad 66 Podlokanj - Velike Livade - - Incertă 67 Rabe - Sasiras 46° 6’13.35”N 20°14’34.43”E Exactă 68 Sajan - Dombos (Jaros) 45°50’4.43”N 20°16’50.71”E Aprox. 69 Sajan - Kasalo 45°51’17.04”N 20°15’55.01”E Aprox. 70 Sajan - Nagy port 45°51’12.72”N 20°16’45.16”E Aprox. 71 Sanad - Sanadske livade 45°58’56.57”N 20°13’54.57”E Aprox. 72 Sanad - Zlatan breg - - Incertă 73 Sânnicolau Mare - Bucova - - Incertă Pusta III. 1 (Antonius) 74 Siget - Jug sela 46° 4’29.06”N 20°13’47.66”E Exactă 75 Srpski Krstur - 1 46° 8’28.28”N 20° 4’52.49”E Exactă 76 Srpski Krstur - 11 & 12 46° 7’29.12”N 20° 7’47,36”E Exactă 77 Srpski Krstur - 34 46° 5’47.69”N 20°10’56.17”E Exactă 78 Szeged - Szdreg, Jeglagyăr 46°10’54.23”N 20°ll’56.63”E Exactă 58 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Nr. Sit Est Nord Localizare* 79 Tiszasziget - Agyagbânya 46° 9’57.03”N 20° 9’19.84”E Exactă 80 Tiszasziget - Androe-aîja 46°10’38.23”N 20° 9’18.19”E Exactă (Oszentivân VIII) 81 Tiszasziget - Csiirii-fold I 46°10’41.33”N 20° 7’36.94”E Exactă 82 Tiszasziget - Csiirii-fold II 46°10’45.72”N 20° 7’59.51”E Exactă 83 Tiszasziget - Jatâ II 46° 9’34.58”N 20°10’21.20”E Exactă 84 Tiszasziget - Konya-tanya 46°10’58.57”N 20° 6’35.21”E Exactă 85 Tiszasziget - Papok foldje 46°10’42.32”N 20° 7’20.11”E Exactă 86 Tiszasziget - Szecsi-tanya 46°10’49.60”N 20° 6’35.14”E Exactă 87 Tiszasziget - Szelmalom domb 46°10’47.02”N 20° 9’45.05”E Exactă (Oszentivân I & II) 88 Tiszasziget - Sziget a)a 46° 9’51.08”N 20° 9’31.94”E Exactă 89 Tiszasziget - Sziiget-tetd 46° 9’17.83”N 20° 9’18.41 ”E Exactă 90 Tiszasziget - Templom domb/ 46°10’29.05”N 20° 9’27.80”E Exactă Oszentivân VIII 91 Tiszasziget - Fervâr, Feher-part 46° 8'42.32"N 20° 8'34.54"E Exactă II 92 Vrbica - 6 45°59’55.54”N 20°18’19.32”E Exactă 93 Vrbica - 9 45°59’7.01”N 20°19’50.46”E Exactă 94 Vrbica - Skola 46° 0’36.26”N 20°18’37.26”E Exactă * Marea majoritate a sitarilor incluse în această analiză sunt situri publicate în literatura de specialitate, și doar o mică parte sunt cele verificate de autori. în categoria siturilor cu localizare exactă sunt incluse cele direct verificate de autori, cele cu coordonate geografice publicate sau cele ale căror poziție este indicată pe hărți cu scară largă sau pe imagini satelitare. Categoria situ- rilor cu localizare aproximativă include siturile ale căror publicații oferă o localizare descriptivă detaliată fiind indicată locația lor în raport cu repere moderne sau fiind menționat microtoponi- mului zonei. Pentru localizarea siturilor cu locație descriptivă, au fost utilizate hărți topografice sârbești (Topografska karta 1:50.000, Vojnogeografski institut, drugo izdanje, 1983) și româ- nești (Harta topografică 1:25000, Direcția topografică militară, 1975), precum și hărți militare habsburgice (http://mapire.eu/en/). Marja de eroare a site-urilor cu locație aproximativă este estimată la cca. 0,5 km. A treia categorie cuprinde situri din publicații a căror localizare este indicată foarte vag, cel mai des fiind menționată doar localitatea modernă în apropierea căreia se află situl. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 59 BIBLIOGRAFIE Arandjelovic-Garasanin 1954, D. Arandjelovic-Garasanin, Starcevacka kultura, Ljubljana, 1954. Banner 1928, J. Banner, Az Oszentivăni ăsatăsok, în Dolgozatok a Magyar Kirălyi Ferencz Jdzsef Tudomănyegyetem Archaeologiai Intezetebol, 4/1-2, 1928, pp. 148-243. Banner 1929, J. Banner, Az Oszentivăni bronzkori telep es temeto, în Dolgozatok a Magyar Kirălyi Ferencz Jozsef Tudomănyegyetem Archaeologiai Intezetebol, 5/1-2,1929, 52-81. Banner, Pârducz 1946-1948, J. Banner, M. Pârducz, Ljabb adatok del-Magyarorszăg ujabb-kdkorăhoz, în AE, 7-9, 1946-1948, 19-41. Băcueț-Crișan 2007, S. Băcueț-Crișan, Cultura Starcevo-Criș în Depresiunea Șimleului, Sibiu, 2007. Bărbat 2012, I. A. Bărbat, Descoperiri aparținând neoliticului timpuriu din colecțiile de arheologie ale Muzeului Devean, în Terra Sebus, 4,2012,23-64. Biagi, Spataro 2004, P. Biagi, M. Spataro, Noi datări cu radiocarbon în așezările culturii Criș din Banat și Transilvania (România), în PB, III, 2004, 7-20. Boroneanț 2012, A. Boroneanț, Aspecte ale tranziției de la mezolitic la neoliticul timpuriu în zona Porțile de Fier, Cluj-Napoca, 2012. Brukner 1968, B. Brukner, Neolit u Vcjvodini. Dissertationes, V, Beograd/Novi Sad, 1968. Ciocani 2018, P. Ciocani, Sociocultural development during the Neolithic andEneolithic in northwestern Banat: the role cf resources, Teză de doctorat, mss., Tiibingen, 2018. Ciocani, Josza 2015, P. Ciocani, A. Josza, Discontinuity in the archaeological research: Neolithic and Eneolithic sites in the surroundings cfDudeștii Vechi, în ReDIVA, III, 2015, 9-52. 60 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Ciută 2009, M.-M. Ciută, Cercetările arheologice de la Șeușa-La Cărarea Morii, I. Locuirile preistorice, Alba-Iulia, 2009. Craiovan, Rogozea 2016, B. Craiovan, O.-C. Rogozea, Contribuții la repertoriul așezărilor atribuite evului mediu din vestul României, în PB, VI, 2016, 101-138. Drașovean 2018, F. Drașovean, Contribuții la repertoriul arheologic al județului Timiș. Topografia arheologică a comunei Foeni, în PB, VIII, 2018, 103-138. Drașovean et alii 2002, F. Drașovean, L. Ciubotaru, Gh. Lazarovici, Parța, jud. Timiș. Punct: Teii II, în CCA - campania 2001 (2002), 227-228. Giric 1972, M. Giric, Kdros-Starcevo nalazista u severnom Banatu, în N. Tasic, ed., Poceni ranih zemijoradnickih kultura u Vojvodini i srpskom Podunaviju. Matetjali, X, Subotica, 1972, 169-187. rapaniaHMH, rapainaHMH 1951, M. rapaniaHMH, FapamaHMH, ApxeonoutKa Hanasutuma y Cpduju, Beorpa/ț, 1951. rnpnh 1957, M. rnpnh, neonumcKo Hace/be Kod Plfyoiua. (Ilapnujamu useeuemaj o ucKonaeawuMa y 1954 zoduHii), în RadVM, VI, 1957, 219-230. IpqKM-CTaHMMMpOB, CTaHMMMpOB-FpHKM 2003, C. FpHKM-CTaHMMMpOB, C. CTaHMMMpOB-FpHKM, npeilCmOpUja - 3ajedHUHKa HenucaHa npoumocm, în B. Tj- KpecTMh, ed., UcTopMja Hobof KHe>KeBija m OKOHMHe. Hobm KHe>KeBaij, 2003,47-81. lonescu 2015, Al. lonescu, Cercetări arheologice neinvazive vizând reconstituirea geografiei istoricea zonei Igriș (com. Sânpetru Mare, jud. Timiș), Disertație de masterat, Universitatea de Vest, Timișoara, 2015. Kalciov 1999, C. Kalciov, Repertoriul arheologic al comunei Dudeștii Vechi-Fost Beșenova Veche (jud. Timiș), în S1B, XIX-XX (1995-1996), 1999, 153-161. Kalcsov 2006, C. Kalcsov, Din trecutul acestor meleaguri, în A. Ronkov, I. Sârbu, eds., Monografia localității Dudeștii Vechi, jud. Timiș, Timișoara, 2006, 27-50. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 61 Kisleghi Nagy 1907, Gy. Kisleghi Nagy, Arankavideki Halmok (Torontăl m.), în AE, XXVII, 1907,266-279. Kisleghi Nagy 1909, Gy. Kisleghi Nagy, Az Obessenyoi ostelep (Torontăl m.), în AE, XXIX, 1909,146-154. Kisleghi Nagy 1911, Gy. Kisleghi Nagy, Az Obessenyoi ostelep (Torontăl m.), în AE, XXXI, 1911, 147-164. Kisleghi Nagy 1912, Gy. Kisleghi Nagy, Torontăl vărmegye ostortenete, în Samu Borovszky, ed., Magyarorszâg vărmegyei es vărosai. Torontăl vărmegye, Budapesta, 1912, 304-330. Kisleghi Nagy 2015, Gy. Kisleghi Nagy, Jurnal arheologic, ed. D. Tănase, Timișoara, 2015. Kiss et alii 2014, T. Kiss, B. Siimeghy, G. Sipos, Late Quaternary paleodrainage reconstruction cf the Maros River alluvialfan, în Geomorphology, 204, 2014,49-60. KrauB et alii 2016 R. KrauB, C. Schmid, D. Ciobotaru, V. Slavchev, Vama und die Folgen - Uberlegungen zu den Ockergrăbern zwischen Karpatenbecken und der nordlichen Ăgăis, în M. Bartelheim et alii, eds., Von Baden bis Troia. Ressourcennutzung, Metallurgie und Wissenstramfer. Eine Jubilâumsschr ftfur Ernst Pernicka, Rahden, 2016, 273-315. KrauB et alii 2018, R. KrauB, B. De Cupere, E. Marin ova-Wolff, Foraging and food production strategies during the Early Neolithic in the Balkans-Carpathian area. The site cf Bucova Pusta in Romanian Banat, în M. Ivanova et alii, eds., Social Dimensions cf Food in the Prehistoric Balkans, Oxford-Philadelphia, 2018, 157-172. Kutziăn 1961, I. Kutziăn, Tiszasziget (Komitat Ksongrăd, Kreis Szeged), în AE, 88, 1961, 285. Lazarovici 1969, Gh. Lazarovici, Cultura Starcevo-Criș în Banat, InActaMN, VI, 1969, 3-26. Lazarovici 1977, Gh. Lazarovici, Gornea. Preistorie, Reșița, 1977. Lazarovici 1979, Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979. 62 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Lazarovici 1983, Gh. Lazarovici, Neoliticul timpuriu din zona Porților de fier (Clisură), în Banatica, 7, 1983, 9-34. Lazarovici, Maxim 1995, Gh. Lazarovici, Z. Maxim, Gura Baciului. Monografie arheologică, Cluj-Napoca, 1995. Lazarovici, Sfetcu 1990, Gh. Lazarovici, O. Sfetcu, Descoperiri arheologice de la Silagiu-Buziaș, în Banatica, 10, 1990, 45-58. Lazarovici, Lazarovici 2006, C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura neoliticului și epocii cuprului din România, voi. I, Neoliticul, Iași, 2006. Lazarovici et alii 1981, Gh. Lazarovici, F. E. Resch, C. Germann, Așezarea preistorică de la Unip (jud. Timiș). Raport preliminar, înAnB (S.N.), I, 1981, 13-20. Luca 1995, S. A. Luca, Așezarea aparținând culturii Starcevo-Criș de la Pojejena-„Nucet” (jud. Caraș-Severin), în Banatica, 13/1,1995, 5-22. Luca 1998, S. A. Luca, Liubcova-Ornița, Târgoviște, 1998. Luca 1999, S. A. Luca, Contribuții la istoria veche a Hunedoarei. Săpăturile arheologice sistematice din Grădina-Castelului - campaniile anilor 1996-1998,1, Hunedoara, 1999. Luca 2010, S. A. Luca, Descoperiri arheologice din Banatul Românesc. Repertoriu, ed. II, Sibiu, 2010. Maillol et alii 2004, J. M. Maillol, D. L. Ciobotaru, I. Moravetz, Analize geofizice în situl arheologic Movila lui Deciov, comuna Dudeștii Vechi, în PB, III, 2004, 21-36. Mărie et alii 2016, M. Mărie, N. Mirkovic-Maric, B. Molloy, D. Jovanovic, P. Mertl, L. Milasinovic, J. Pendic, New results of the archaeological excavations on the site Grădiște near Idos: season 2014, în GlasnikSAD, XXXII, 2016, 125-153. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 63 Matuz, Beres 2000, E. Matuz, M. Beres, Tiszasziget fdlâjenek regeszeti topografiăja es telepillestbrtenete, în M. Gărgyânne Lampert, ed., Tiszasziget tdrtenete, Tiszasziget, 2000, 52-95. Micle, Rogozea 2016, D. Micle, O.-C. Rogozea, Contribuții la repertoriul descoperirilor atribuite secolelor II- IV din vestul României, în Arheovest, V, 2017, 483-520. Paluch 2012, T. Paluch, Catalogue cf the Kbros culture sites in the Csongrăd couniy, în A. Anders, Z. Siklosi, eds., The First Neolithic Sites in Central/South-East European Transect, III. The Koros Culture in Eastern Hungary, BAR 2334, Oxford, 2012, 297-322. Popity 2006, D. Popity, Field walking at Tiszasziget in 2004-2006 (New data on the settlement history cf the village) în Regeszeti kutatăsok Magyarorszăgon, 2006, 105-120. Rișcuța 1999-2000, N. C. Rișcuța, O descoperire arheologică veche de la Deva, în Sargetia, XXVIII-XXIX/1, 1999-2000, 39-52. Rogozea, Rogozea 2016, O.-C. Rogozea, P. Rogozea, Contribuții la repertoriul așezărilor atribuite epocii bronzului din vestul României, în Sargetia (S.N.), VII, 2016, 139-200. Rogozea 2016, O.-C. Rogozea, Descoperiri neolitice și eneolitice recente în județul Timiș, în PB, VI, 2016, 11-32. Rogozea 2017, O.-C. Rogozea, Descoperiri neolitice și eneolitice recente în județul Timiș (111), în PB, VII, 2017, 9-19. Trogmayer 1967, O. Trogmayer, Deszk - Erdblbrunnen No. 1 (Ko. Csongrăd, Kr. Szeged), în AE, 94, 1967, 218. Trogmayer 1968, O. Trogmayer, A Kdros-csoport barbotin kerăniiăjărdl, în AE, 95,1968, 6-12. Trogmayer 1977, O. Trogmayer, Szdreg ostbrtenete, în A. Hegyi, ed., Szoreges nepe, Szeged, 1977, 51-66. 64 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani ***2012, ** *, ApxomuiKa Tonoipafiuja Eanama (Topografia arheologică a Banatului), I, Hobm Caa (Novi Sad), 2012. ***2016, ** *, ApxonoMKa Tonotpafiuja Eanama (Topografia arheologică a Banatului), II, Hobm Cafl (Novi Sad), 2016. SITES WITH STARCEVO-CRIȘ MATERIALS RECENTLY FOUND OUT IN TIMIȘ COUNTY Abstract The current study is meant to introduce eight archaeological sites into the scientific circuit. These sites belong to the Early Neolithic period, to be more precise, the third phase of the Starcevo-Criș culture. From a location standpoint, six of these sites are found in the Arancas Plain (Câmpia Arancăi) and two sites in the Moșnița Plain (Câmpia Moșnița). On the one hand, this increases the still low number of known sites, on the other, it contributes to the reconstruction and better understanding of the Early Neolithic settlement network. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 65 3 Pl. 1.1. Amplasarea sitului Beba Veche-1. /The location ofBeba Veche-1 archaeological site; 2. Amplasarea sitului Beba Veche-2. / The location ofBeba Veche-2 archaeological site; 3. Amplasarea sitului Cherestur-1. / The location of Cherestur-1 archaeological site. 66 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Pl. II. 1. Amplasarea sitului Cherestur-2. / The location of Cherestur-2 archaeological site; 2. Amplasarea sitului Dudeștii Vechi-42. / The location of Dudeștii Vechi-42 archaeological site; 3. Amplasarea sitului Pădureni-23. / The location of Pădureni-23 archaeological site. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 67 Pl. III. 1. Amplasarea sitului Pădureni-23. / The location of the Pădureni-23 archaeological site; 2. Amplasarea sitului Pădureni-24. / The location of the Pădureni-24 archaeological site. 68 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Pl. IV. 1. Ceramică din situl Beba Veche-1. / Potteryfrom Beba Veche-1; 2-8. Ceramică din situl Beba Veche-2. / Pottery from Beba Veche-2. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 69 Pl. V. 1-4. Ceramică din situl Beba Veche-2. / Pottery from Beba Veche-2; 5-13. Ceramică din situl Cherestur-1. / Pottery from Cherestur-1. 70 | Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Pl. VI. 1-11. Ceramică din situl Cherestur-2. / Pottery from Cherestur-2. Puncte cu materiale Starcevo-Criș descoperite recent în județul Timiș | 71 Pl. VII. 1-5. Material litic șlefuit din situl Cherestur-2. / Polish stone tools from Cherestur-2. i n Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani 72 Dan-LeopolP Pl. VIII. 1-2. Ceramică din situl Dudeștii Vechi-42. / Pottery from Dudeștii Vechi-42; 3-4. Ceramică din situl Pădureni-23. / Pottery from Pădureni-23; 5-9. Ceramică din situl Pădureni-24. / Pottery from Pădureni-24. RESURSE ANIMALE EXPLOATATE ÎN DAVA GETODACICĂ DE LA CÂRLOMĂNEȘTI, COMUNA VERNEȘTI, JUDEȚUL BUZĂU Georgeta El Susi' Cuvinte cheie: Cârlomănești, geți, exploatarea animalelor, păsări domestice, vânătoare Keywords: Cârlomănești, Getae, animal exploitation, domestic fows, hunting Cetatea geto-dacică este amplasată pe un platou relativ oval, cu suprafața de 7500 m², situat în marginea satului Cârlomănești, la circa 13 km nord-vest de municipiul Buzău (Fig. 1). Platoul respectiv se individualizează de restul terasei prin ravene adânci ale râurilor Buzău și Nișcov (pe laturile nord și vest), iar spre sud și est prezintă pante abrupte. Interfluviul Buzău-Nișcov în care este plasată așezarea se deschide larg spre valea Buzăului, permițând pătrunderea curenților de aer cald, astfel că este zona este dominată de un microclimat mai cald și uscat. Vegetația este una de tranziție între silvostepă și etajul pădurilor de deal. Evident, poziția favorabilă a fost potrivită pentru agricultură, creșterea animalelor și vânătoare, după cum o ilustrează și datele de faună holocenă. Arealul a beneficiat încă din preistorie de o eficientă protecție naturală, fiind locuit atât în epoca bronzului (cultura Monteoru), cât și în epoca dacică, atunci când s-a dezvoltat o impresionantă așezare de tip dava¹. Materialul arheologic recuperat de-a lungul anilor include și o cantitate mare de resturi de faună, un prim eșantion de 2818 oase, recoltat între 1973-1975 fiind publicat în 1977². Odată cu reluarea cercetării în 2001 s-au adunat cantități însemnate de resturi animaliere. în materialul de față vom prezenta o parte din datele analizelor de faună pe loturi colectate între 2005-2012. Evident, cercetările arheologice sunt în derulare, ceea ce implică colectarea unor noi eșantioane, care vor fi publicate ulterior. Cercetător independent, Reșița, e-mail: getasusi@yahoo.com ¹ Babeșet «/ii 2005,107-109. ² Udrescu 1977, 365-374. BANATICA, 30 | 2020 74 | Georgeta El Susi Așezarea din sec. III î. Chr. Eșantionul faunistic include 322 oase, prelevate dintr-un bordei (cpl. 55) și cuptorul menajer aferent (cpl. 49)³. Din locuință provin 290 fragmente și din cuptorul menajer doar 32 (Tabel 1). Resturile din umplutura cuptorului aparțin mamiferelor domestice, oasele fiind în mare parte arse și sparte, stabilindu-se o contemporaneitate între cele două complexe pe baza corelării unor metapodii de cal. Conform statisticilor, cele mai multe fragmente provin de la porc; 71 resturi (28,51%) aparțin la minimum 11 indivizi (29,73%). Bovinele și ovica- prinele au frecvențe asemănătoare ca număr de resturi, dar ca număr minim de indivizi (NMI) rumegătoarele mici le surclasează. Astfel ovinele și caprinele totalizează 25,7% pe cele 64 de resturi și 24,32% pe cei 9 indivizi. Oasele bovi- nelor reprezintă 26,11% pe cele 65 resturi și 10,81% pe cei 4 indivizi. Cabalinele sunt notate cu 8,84% pe cele 22 oase și 10,81% pe cei 4 indivizi. Cu siguranță ele au fost utilizate ocazional în consum. Speciile sălbatice au un aport semnificativ ca NMI, cam 21,63%, deși oasele lor nu reprezintă decât 10% din lotul deter- minat. Cele 11 exemplare suine au fost sacrificate după următoarea schemă: doi indivizi sub 10-12 luni, cinci între 1-2 ani, trei între 2-3 ani și unul în jur de 3,5-4 ani. Porcul crescut are unele caractere de primitivitate, de pildă pe dimensiunile unui lacrimar s-a estimat un indice = 2, valoare apropiată de a mistrețului, dacă nu cumva este un exemplar cu o componentă sălbatică. Pe un alt lacrimar s-a estimat o valoare a indicelui de numai 1,7. Cele 65 resturi de vită provin de la patru exemplare sacrificate între 18-24 luni, 24-30 luni, 6-9 ani și peste doi ani (un exemplar). Din cele 64 oase de ovicaprine, două provin de la o capră de 5-7 ani și 14 resturi de la trei ovine: un exemplar sacrificat sub 6 luni și două femele adulte. Pentru 48 oase nu s-a precizat cu certitudine genul, fiind încadrate în grupa Ovicaprine. Pe lângă cele trei ovine și o caprină s-au identificat alți cinci indivizi cu genul neprecizat, având următoarele vârste de tăiere: doi sub 10 luni, unul de 18-24 luni, unul de 4-5 ani și altul peste doi ani. Materialul cabalinelor este interesant, mai ales că în umplutura locuinței s-au identificat o pereche de metacarpe cu lungimile maxime de 221-222 mm, cât și un metatars drept cu Ig. de 263 mm. Din umplutura cuptorului s-a recuperat un metatars stg. cu Ig. maximă 264,5 mm, piesa făcând parte din scheletul exem- plarului de mai sus. Animalul respectiv avea o talie mică, de 136,42 cm. Indicii metacarpului (15,99; 16,06) și metatarsului (12,93; 12,48) încadrează exem- plarul în categoria cailor cu extremități medii-semimasive. Există niște discre- panțe dimensionale între perechile de metapodii. Metacarpul, metatarsul de pe partea dreaptă sunt ceva mai scurte cu vreo 2 mm dar ceva mai groase la epifize comparativ cu metatarsele, care sunt ceva mai lungi și mai subțiri la capete. ³ Babeș et alii 2010, 51. Resurse animale exploatate în dava geto-dacicâ de la Cârlomănești, comuna Vernești | 75 Trenul anterior al animalului era ceva mai înalt, pe metacarpe estimându-se o talie de 137,18 cm iar pe metatarse o talie mai mică, de 135,81 cm. Exemplarul respectiv decedase/fusese tăiat la o vârstă matură, peste 10-12 ani (metapodiile 2, 4 fiind sudate). Cele 22 oase de cal provin de la patru exemplare: unul de 18 luni (metatars distal abia sudat), un altul de 13-15 ani (estimare realizată pe dimensiunile unui dinte inferior: h-16,5 mm)⁴, exemplarul de peste 10-12 ani și un altul cu vârsta neprecizată. Oase de mamifere sălbatice s-au identificat exclusiv în locuință; din 25 oase 13 provin de la trei cerbi. Primul avea în jur de 27-30 luni, al doilea sub 2-2,5 ani și un altul peste 1-2 ani. Nouă oase provin de la doi mistreți ce au depășit doi ani. Cele două oase de căprior provin de la două animale, un adult și un imatur ce a fost vânat în sezonul cald (12-16 luni). De la un iepure provine un fragment de tibie proximală cu Iț. maximă 21,5 mm. Din păcate, eșantionul faunistic este redus pentru a evidenția și alte aspecte. Deocamdată, precizăm că, în alimentația comunității respective animalele de talie mică, porcinele, ovinele, caprinele erau exploatate pentru carne pe tot parcursul anului. Calul era și el utilizat în alimentație, mai ales după redu- cerea „performanțelor economice”, vitele erau exploatate pentru carne și lapte. Numărul mic de exemplare identificate nu permite estimarea unui raport între grupele de vârstă, cel puțin pentru vite, oi și capre. Vânătoarea avea un rol ceva mai mare decât se va întâmpla în nivelul următor de locuire, procentajul ei fiind aproape dublu. Sub raport morfo-dimensional nu sunt sesizabile diferențe sem- nificative față de secolele următoare, fiind crescute aceleași tipuri primitive de animale domestice, cu performanțe economice modeste. Așezarea din sec. II-I î. Chr. Din complexele datate între secolele II-I î.Chr. s-au prelevat 12483 frag- mente, dintre care, 12313 (98,64%) sunt oase de mamifere, 84 oase de pasăre (0.67%) și 86 oase de pești (0.69%) (Tabel 2). Termenul de „complex”, în accepția autorilor cercetării semnifică aglomerări de materiale pe nivelul de călcare, vetre și gropi cu funcționalitate variată: gropi de stâlpi/pari, gropi în clădiri sau țarcuri, gropi-siloz pentru bunuri, gropi de lut, gropi de gunoi, latrine⁵. Potrivit statisticilor, 6486 fragmente (92,14%) au fost atribuite la opt specii domestice și 553 oase (7,86%) la 12 specii sălbatice. Pe lângă cele 7039 resturi faunistice determinate, clasa mamiferelor include și un număr de 5274 fragmente de coaste și așchii nedeterminate (42.25%). Resturile faunistice sunt bine păstrate, dintre ele un număr de 137 fragmente (1,1%) au urme de ardere. ⁴ Levine 1982, 249, appendix lila. ⁵ Babeș et alii 2005, 107-109. 76 | Georgeta El Susi Concret, 22 oase au pete de ardere, mai mult de jumătate provin de la vită. Este vorba în principal de oase din extremitățile distale ale membrelor posterioare. Probabil că, în procesul de frigere al unor bucăți de carne, aceste zone seci au venit în contact direct cu focul. 29 resturi sunt calcinate și 86 au o pigmentație roșcată ori neagră. Ele provin din zona vetrelor, locuințelor ori vor fi fost arse pentru igienizare (cele calcinate?). Pe un lot de 65 oase, însemnând 0,52% s-au evidențiat urme clare de tăiere, ca efect al unor acțiuni de tranșare a carcasei, dezarticulare, scoaterea mușchilor, tendoanelor, scoaterea creierului, măduvei ori jupuirea pieilor. Dintre piesele cu astfel de urme, cele mai multe se înregis- trează pe oasele speciilor de talie mare, acestea necesitând eforturi sporite de spargere. 25 oase cu urme de tăiere provin de la vită, 10 de la suinele domestice, 14 de la ovicaprine, 10 de la cal și 6 de la cerb. Astfel de urme sunt prezente pe resturile bovinelor: pe neurocraniu pentru spargerea lui și scoaterea creierului (Fig. 2/e, g), îndepărtarea extremităților distale ale membrelor prin tăieri la nivel de falange proximale (Fig. 2/b, d), tranșarea animalului în părți mai mici, la nivel de humerus, omoplat (Fig. 2/a, c, f). Și pe oasele cabalinelor s-au iden- tificat astfel de urme, poziționarea lor pe schelet este ilustrată în Fig. 3. Prezența urmelor este legată, fie de tranșarea carcasei în părți mai mici în vederea con- sumului (Fig. 3/a), fie pentru dezarticulare, scoaterea tendoanelor, pieilor (Fg. 3/b, c). în primul caz, este vizibilă o urmă de tăiere verticală pe capul humeral. în al doilea caz, falangele 2, 3 au tăieri. în general, tranșarea carcaselor de cal este aidoma celor de vită, argument în plus pentru evidențierea utilizării calului în alimentație chiar și accidental sau în anumite momente de criză. Raportat la numărul mare de oase, cele cu astfel de urme sunt totuși puține, probabil că existau indivizi specializați ori care stăpâneau tehnica de tranșare a anima- lelor. 46 piese (0,37%) au urme de roadere la extremități, datorate în principal câinelui; este vorba de oase provenite de la animale subadulte, cu epifizele încă nesudate (cartilaginoase). Cele mai multe piese provin de la bovine - 19 frag- mente, suine - 12 fragmente, rumegătoarele mici - 10 fragmente, cabaline - 4 fragmente și cerb - unul. Nu intenționăm să detaliem prelucrarea osului și cornului, dar considerăm necesare unele observații generale. Pentru obținerea uneltelor se utilizau mai ales oasele de ovicaprine (în speță, astragale, metapodii), bovine (astragale), cal (metapodii), cervidee, mistreț, păsări, și mai puțin oasele de porc. în cazul cabalinelor, metapodiile II/IV erau utilizate pentru obținerea unor vârfuri ascuțite, morfologia lor fiind potrivită. De asemenea, metapodul III era utilizat pentru obținerea unor patine. Piese finite nu am identificat în eșantion ci doar un metatars cu fața anterioară șlefuită, probabil pentru obținerea unei patine. Și un femur de câine avea extremitatea proximală îndepărtată și diafiza faso- nată, probabil se intenționa obținerea unui mâner. De asemenea, o ulnă de la o Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 77 pasăre de talie mare (dropie?) era tăiată în treimea distală și secțiunea fasonată, în unele cazuri s-au identificat chiar metapodiile din care s-au decupat frag- mentele pentru obținerea unor vârfuri ascuțite. Este cazul a două metapodii de ovicaprin recuperate din cpl. 8A (Fig. 4), din care s-au desprins baghete, pentru a se obține împungătoare. Există și câteva spărturi din pereți de corn de cerb, ca deșeuri de prelucrare a acestei materii prime, acestea fiind adunate, mai ales din gropile 22,41, 43. Erau utilizate atât coarnele provenite de la animalele vânate, cât și cele culese; este valabil și pentru căprior. Pe lângă piesele elabo- rate⁶, în material s-au depistat câteva fragmente cu urme de folosire. Este vorba de extremități distale de femur, humerus, de la vită ori cal, neprelucrate; în general, epifizele aveau suprafețele „corodate”, periostul fiind deteriorat. Posibil că oasele respective, având o oarecare greutate, au fost utilizate ca percutoare. în material s-au identificat și câteva oase cu patologie. Cel mai interesant este un coxal fracturat de la vită, recoltat din complexul 8a (Fig. 5/b). Pe ima- gine este vizibilă deplasarea ușoară a cavității acetabulare. în urma fracturării la nivelul ilionului, osul s-a vindecat anormal, morfologia acestuia fiind alterată. Osul a suferit și o infecție locală, probabil animalul respectiv a trăit un timp, dar capacitatea de muncă a fost diminuată. Astfel de cazuri de paleopatologie sunt rare în literatura veterinară, profesorul S. Haimovici amintește de un caz de fractură pe coxal de vită în analiza faunei de epoca bronzului de la Gârbovăț⁷. De la bovine mai provin un centrotars cu metatarsul aferent, puternic afectate de osteoartrită (Fig. 5/a). în urma unei suprasolicitări a articulației respective s-a produs o inflamație a oaselor, generându-se numeroase osteofite sub fețele articulare⁸. Articulația era încă mobilă. Astfel de afecțiuni ale articulației tar- so-metatarsiene sunt relativ dese în materialele faunistice⁹. în privința dentiției bovinelor amintim câteva cazuri de molari inferiori (mai ales M3) fără colo- netă, ori serii dentare cu uzură inegală, datorate, probabil, alimentelor prea dure, generând defecte de masticație. Și unele oase de ovicaprine prezintă par- ticularități patologice. Amintim un caz de oligodonție (absența lui P2) pe o mandibulă provenită din cpl. 4 (Fig. 5/d). Pe alte două mandibule recoltate din cpl. 43 și cpl. 4 am constatat un abces dentar, în primul caz între M1/M2 și P3/ P4, în al doilea caz (Fig. 5/e). Pe oasele porcului am identificat doar trei cazuri de patologie osoasă. Amintim două mandibule recoltate din cpl. 27 și cpl. 1, cu inflamație între M1/M2 (paradontoză), ceea ce a dus la bombarea peretelui mandibular datorită abcesului dentar dezvoltat. De asemenea, pe diafiza unui ⁶ Oasele au fost separate odată cu determinarea arheozoologică în vederea prelucrării de spe- cialitate. ⁷ Haimovici, Hrisanidi 1969, 219. ⁸ Baker, Brothwell 1980, 115. ⁹ Baker, Brothwell 1980, 117. 78 | Georgeta El Susi femur de porc s-a observat călușul de vindecare al unei fracturi, datorate unui traumatism (Fig. 5/c). Pe o maxilă de mistreț, din cpl. 4 s-a observat o infla- mație între M2/M3, ca urmare a unui abces dentar, fără a se pierde dintele. Probabil că frecvența destul de mare a afecțiunilor dentare la suine se leagă de o alimentație dură, în condiții de creștere liberă, ca de altfel și la mistreț, ambii taxonii având cam același tip de hrană. Vârste de sacrificare Porcinele au cel mai mare număr de resturi, 2295 însemnând 32,6%. în ceea ce privește ponderea elementelor osoase pe regiuni anatomice, am uti- lizat următoarea clasificare: A-craniul; B-coloana (vertebre, coaste); C-centura scapulară, stilopodul, zeugopodul, adică regiunile carnate ale membrelor ante- rioare; D-centura pelvină, stilopodul, zeugopodul, regiunile carnate ale mem- brelor posterioare; E-autopodul ce include extremitățile distale ale membrelor, fără valoare alimentară. în cazul suinelor, ponderea diverselor regiuni corporale este ușor disproporționată, astfel craniul reprezintă 29,63%, coloana 15,56%, categoriile C-D 38.82%, categoria E, 16% (Fig. 7). Disproporție apare între seg- mentul proximal și distal al membrelor; primul are o pondere dublă, ceea ce înseamnă că după tranșare (consum) părțile distale (seci) ale picioarelor nu au ajuns toate în gropile de deșeuri, au fost aruncate probabil altundeva ori s-au pierdut. Și scheletul axial este subreprezentat datorită faptului că multe spărturi de coaste s-au deteriorat ori au fost incluse în categoria material indeterminabil. Cert este că animalele au fost utilizate în cea mai mare parte în consum (nu doar părți din ele). Interesant este și materialul provenit din scheletele a trei purcei, doi fetuși (ori abia născuți) și unul de lapte. Primul schelet s-a recoltat din umplutura lui cpl. 31B, careurile D1-C2, la demontarea martorului. Scheletul este incomplet, desigur a fost aruncat întreg, dar oasele mici fragile s-au pierdut, au fost împrăș- tiate ori au fost consumate de diverse animale. De la animal s-au păstrat man- dibulele, omoplații, un humerus, un radius, o tibie și părți din coxalul drept. Precizăm că premolarul de lapte, Pd4 se află în criptă, aceasta abia deschizân- du-se. Pe baza lungimii oaselor, prin comparație cu material similar, s-a estimat că fetusul respectiv avea cam 90-100 de zile de la debutul gestației, adică 2-3 săptămâni înainte de naștere. Se știe că scroafele au perioada de gestație în medie de 115 zile¹⁰. Așadar, datele de dentiție le confirmă pe cele de schelet postcefalic, fixând ca vârstă pentru fetusul respectiv, ultimele săptămâni de sarcină. Cel de-al doilea schelet, și el incomplet, a fost prelevat tot din cpl 31B, din el s-au păstrat un omoplat, humerusurile, un radius, femurele și o tibie. Pe jumătățile ¹⁰ Ullrey et alii 1965, 713, tab. 2; Prummel 1989, 78. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 79 mandibulare se păstrează Pd4, care pare să fie în erupție incipientă. Corelând această informație cu datele de lungime a oaselor păstrate, se apreciază că avem de-a face tot cu un foetus, dar aflat în faza mult mai avansată de dezvoltare ca primul caz. Cel de-al treilea schelet aproape complet provine de la un purcel de lapte, fiind prelevat din cpl. 31, adâncimea 1,68-1,76 m, dar s-au găsit oase de-ale sale și la 1,78-1,83 m. Din păcate, nu se poate aprecia exact vârsta în absența dentiției, dar nu a atins 10-12 luni, pentru că omoplații și humerusurile nu sunt sudate distal. Pe baza lungimii oaselor respective (includem aci și epi- fizele păstrate) s-a estimat o medie a taliei de aproximativ 53 cm. Pe metapodii valoarea este mai crescută, de 60,3 cm, față de numai 49,6 pe oasele lungi. Și acest schelet se pare că a fost complet, deci nu este vorba de un animal tăiat, tranșat ori consumat, mai degrabă unul mort și aruncat. în campania din 2010 s-au găsit un ulcior conținând 24 metapodii de porc, aparținând la minimum 3-4 exemplare: unul de sacrificat între 2-2,5 ani și restul sub 1-2 ani; piesele sunt arse, unele au urme de tăiere, probabil cum au fost îndepărtate din picior (Fig. 6). Deocamdată ne scapă explicația situației respective Vârstele de sacrificare ale suinelor au fost determinate pe baza schemelor de erupție și uzură dentară ale lui M.-P. Horard Herbin (1997)¹¹ și Grant (1982)¹². Profilele de abataj au fost stabilite pe baza a 125 resturi maxilare (62 stg. + 63 dr.) și 165 resturi mandibulare (70 stg. + 95 dr.). în fig. 8 se evidențiază nr. de cazuri pe fiecare vârstă de sacrificare, pe maxilare existând unele hiatusiri; lip- sesc maxilele de la specimenele sub 2 luni, 4-8 luni, 6-12 luni, peste 5 ani. Pe mandibulă există exemplare pentru toate grupele de vârstă. Se pare că cele mai multe resturi cefalice provin de la animale de 8-10 luni, 12-14 luni, 16-20 luni, 22-24 luni. Există opt specimene sub 2 luni, este vorba de oase de foetuși, animale moarte la naștere, puține credem că au fost sacrificate pentru consum. Corelând datele celor două categorii de resturi dentare s-au estimat 145 indi- vizi, cu următoarea repartiție pe clase de vârstă. Până la 6 luni există un procent de 10,34% sacrificări; între 6-12 luni se înregistrează 17,93%, cu un vârf de tăiere între 8-10 luni. Până la 1,5 ani se sacrifică 28,9% și 33% până la doi ani. între 2-3 ani există un procent de tăiere de numai 7,59% și doar 1,46% peste 3 ani (Fig. 8/dreapta sus). Vârsta optimă pentru tăiere era, așadar, cuprinsă între 1-2 ani, corelată probabil cu atingerea unei greutăți optime. Lotul de exem- plare reproducătoare (animale sacrificate peste 2-3 ani) este 9,65%. în ciuda unui procent reproductiv sub 10%, condițiile ambientale favorizante vor fi asi- gurat un spor natural crescut. Se pare că, prin creșterea extensivă a porcului ¹¹ Apud Blaise 2009, Fig. 38. ¹² Grant 1982, 91-108. 80 | Georgeta El Susi în condiții de semi-libertate, în păduri, tufărișuri, pajiști, câmpuri vechi se pot produce totuși deficiențe alimentare sezoniere¹³. în acest caz, creșterea poate fi mai lentă și, în general, greutatea corporală se atinge mai târziu. Sacrificarea se va face după primul an de viață, astfel s-ar explica ponderea maximă a tăierilor între 1-2 ani (cam 62%). Datorită cantității mari de resturi maxilare ce au aco- perit cam toate perioadele de vârstă, am întocmit schema de sacrificare exclusiv pe baza lor. Nu am introdus în discuție și datele oferite de suturile postcraniene. Raportul masculi/femele pe baza maxilei este 25/16 iar pe mandibulei de 22/11. Raportul 2/1 (masculi/femele) este normal, în condițiile în care masculii se sacrificau, păstrându-se femelele pentru reproducere. Cu cele 1854 fragmente, reprezentând 27,87%, ovinele și caprinele se pla- sează pe locul secund în eșantionul analizat. Doar 512 piese au fost determinate ca specie, dintre ele 196 sunt resturi de capră (38,28%) și 316 resturi de ovine (61,72%); circa 1342 resturi sunt neatribuite specific, fiind grupate în categoria ovicaprinelor. Ponderea diverselor segmente corporale este oarecum echilibrată în privința categoriilor A-E. Fiecare dintre ele reprezintă în jur 18-19% (Fig. 7), doar elementele din regiunile bogat carnate (C, D) sunt mai numeroase, repre- zentând 43,06%. Stabilirea claselor de abataj s-a realizat pe baza schemelor de erupție și uzură dentară ale lui Higham (1967)¹⁴, Payne (1973)¹⁵ și Grant (1982). în cazul caprinelor, din cei 43 indivizi identificați pe seriile dentare, 25,58% aveau între 2-6 luni (clasa B) și numai 4,65% între 6-12 luni (clasa C). Deci o primă concluzie, o treime din numărul de exemplare identificate s-a tăiat în primul an de viață, mai ales între 2-6 luni, deci mulți iezi sacrificați pentru carne, cât și pentru obținerea unei cantități mai mari de lapte. Nu există animale tăiate sub 2 luni (clasa A). între 1-2 ani (clasa D) există un procent de sacrificări pentru carne, de 39,53%%. Probabil că erau vizați masculii și femelele sterpe sau cu producție diminuată de lapte. în intervalul 2-4 ani (E, F) se înregistrează 23,26%, între 4-6 ani (G) 4,65% și peste 6 ani (clasa H) 2,33% (Fig. 9). Așadar, caprinele erau crescute preponderent pentru carne, obținerea laptelui se făcea mai ales prin reducerea efectivului de animale tinere (exploatare de tip A)¹⁶. în privința ovinelor lucrurile stau puțin diferit. Nici în acest caz nu există animale tăiate sub 2 luni, iar între 2-6 luni se sacrifică doar 4,76%. Slaba pon- dere a acestei grupe de vârstă însemnă, fie prezervarea unui efectiv de animale în vederea înmulțirii turmei, fie exista o pendulare sezonieră a turmelor de ovine. între 6-12 luni se înregistrează doar 19,05%, iar între 1-2 ani se atinge procentul maxim de tăieri, cam 38,1%. între 2-4 ani se sacrifică 28,57%, iar ¹³ Blaise 2009, 138. ¹⁴ Higham 1967, 84-106. ¹⁵ Payne 1973, 281-303. ¹⁶ Apud Blaise 2009, 115-116. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 81 între 4-6 ani 9,52%. Deci, caracteristic pentru ovine este exploatarea cărnii, preponderent de la exemplarele subadulte (exploatare de tip B). Exploatarea lânii și laptelui se făcea mai ales de la animalele adulte și mai puțin prin sacri- ficarea mieilor în perioada de lactație (exploatare de tip B)¹⁷. Caprinele erau crescute prin apropiere, se pare că relieful accidentat și vegetația specifică zonei le era favorizantă. Ele erau numeroase în turmele de rumegătoare mici, de pildă în eșantionul nostru, din cei 84 indivizi identificați pe baza resturilor maxilare, 43 sunt capre și 21 oi. în privința proporției pe sexe, pentru capre se constată un raport de tăiere femele: masculi de 10/7 pe coxale și de 8/4 pe coarne. în privința ovinelor, raportul berbeci/ovine este 2/7 pe coarne și 4/10 pe coxal. Raporturile nu spun foarte mult pentru că ele se referă doar la o parte din indi- vizii identificați, existând un plus de 31 animale fără atribuire certă la una din cele două specii. Și pentru această grupă de indivizi nedepartajați specific, pon- derea claselor de vârstă este cam aceleași (Fig. 9). Cu cele 1962 fragmente (26,34%), bovinele se plasează pe locul trei în eșan- tionul analizat. Ponderea diverselor segmente corporale (conform clasificării de la suine) este oarecum echilibrată. Astfel, elementele cefalice reprezintă 17,15%, coloana 23,56% iar oasele din părțile bogat carnate (categoriile C+D) 34,81%. Părțile distale ale membrelor însumează 24,5%. Distribuția acestor categorii de elemente osoase sugerează utilizarea completă a carcasei în alimentație, tran- șarea animalelor realizându-se pe-aproape. Există mai multe cranii fragmentare (cel puțin nouă piese), din păcate neîntregibile și nedimensionabile. Spargerea avansată cât și deteriorarea din strat nu au permis detalieri ale caracteristicilor morfologice ale pieselor respective. Spargerea lor pentru extragerea creierului s-a făcut fie la jumătatea liniei intercornuale antero-posterior, păstrându-se în multe cazuri regiunea temporală și orbita de aceeași parte, fie la nivelul parie- to-occipital. în alte cazuri se păstrează orbita, un fragment de nazal și maxila de aceeași parte. Există situații în care decupajul calotei s-a realizat la nivelul parieto-occipital, deci nu exista un tipic pentru spargerea craniilor. în cele mai multe cazuri coarnele au fost îndepărtate cu grijă de la bază, posibil pentru obținerea părții cornoase în vederea prelucrării. Detașarea capului de trunchi s-a executat în numeroase cazuri la nivelul axisului ori a condililor occipitali, aceștia prezentând urme evidente de tăiere. Și în cazul vitei, stabilirea grupelor de vârstă s-a făcut exclusiv pe resturile maxilare, bine reprezentate în eșantion. în acest sens, s-au avut în vedere sche- mele de uzură ale lui Grant¹⁸, combinate cu erupția dentară cf. Higham (1967) și Grigson (1982)¹⁹. Pe resturile de maxilar superior s-au identificat minimum 28 ¹⁷ Apud Blaise 2009, 114, Fig. 20. ¹⁸ Grant 1982, 98-102. ¹⁹ Hillson 2005, 233. 82 | Georgeta El Susi exemplare, din care 14,28% sunt animale sacrificate între 6-12 luni, 7,14% între 1-2 ani, 53,57% între 2-3 ani și 25% peste 3-3,5 ani. Specimenele sub 6 luni lip- sesc. Seria mandibulară a oferit o distribuție detaliată, acoperind cam toate gru- pele de vârstă. Dintre cele 32 animale identificate, doar 3,12% s-au tăiat în jur de 5-6 luni, exemplare sub această limită neexistând; între 6-12 luni s-a sacrificat 12,5%, 15,63% până la 2 ani, 21,87% între 2-3 trei ani și 46,87% peste 3-4 ani. Un fapt interesant ce merită a fi amintit, pe seria maxilarelor, între 2-3 ani s-a taiat 53,57%, iar pe seria mandibulară doar 21,87%; la fel, în categoria 3-4 ani, maxilarele reprezintă doar 25% și mandibulele 46,87% (Fig. 10). Este clar că, în ciuda cantității mari de oase de vită, o mare parte din seria maxilarelor nu se regăsește în seria mandibulelor. Mai degrabă, multe oase rezultate din consum nu se regăsesc în complexele din arealul investigat, ele au ajuns în zone necercetate, multe s-au aruncat în afara cetății, s-au pierdut. Combinând statis- ticile pe seriile dentare s-au obținut minimum 54 indivizi, distribuiți astfel pe grupe de vârstă: 1,85% între 5-6 luni, 14,81% între 6-12 luni, doar 12,96% între 1-2 ani, 31,48% între 2-3 ani și 38,9% peste 3-4 ani. Dintre animalele ce au depășit acest stadiu, un procent de 12,96% s-a tăiat între 3-6 ani, 22,22% între 6-9 ani și 3,7% peste 9 ani (Fig. 10, stg. sus). Așadar, se practicau puține tăieri de viței pentru a stimula lactația, prin urmare exploatarea vitei pentru lapte reprezenta un prim obiectiv urmărit de comunitate. Este așa numita sacrificare postlactație²⁰. Exploatarea cărnii se făcea pe segmentul de vârstă 1-3 ani, așa cum denotă procentul de 44,44% animale sacrificate în acest interval. Păstrarea unui procent însemnat de animale (38,9%) până la o vârstă avansată denotă utilizarea vitei la munci agricole, ca animal de povară, fond reproductiv. Chiar dacă procentul de vite sacrificate pentru carne este mare, nu credem că obți- nerea ei era scopul principal urmărit de comunitate. Consumul cărnii de vită nu era specific geto-dacilor, vitele fiind exploatate mai degrabă pentru lapte și forța de muncă. în analiza primului eșantion de la Cârlomănești se precizează că „animalele adulte reprezintă o treime, fără a fi înregistrate ... exemplare cu den- tiția într-un grad mai mare de uzură... Raportul adult: subadult de 1/2 semnifică creșterea vitelor deopotrivă pentru consum și în scopuri utilitare (lapte, forță de muncă)”²¹. în eșantionul nostru raportul adult: subadult este 1/1.6, deci un pic modificat față de primul lot, în sensul creșterii ponderii de animale adulte. Evident, totul ține și de mărimea eșantionul, probabil pe măsură ce lotul faunei din stațiune va crește, vor apare unele modificări în statisticile aferente analizei. Cu un procent de 4,64% (326 oase) calul se plasează pe locul patru în lotul analizat. 44% din resturi provin din părțile cu valoare alimentară mare, adică ²⁰ Blaise 2009, 133-134. ²¹ Udrescu 1977, 366. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 83 părțile carnate ale membrelor; extremitățile distale ale scheletului apendicular reprezintă 26,67%, resturile cefalice 16,87% iar scheletul axial 12,27%. Oasele prelevate din săpătură sunt deșeuri menajere, multe dintre ele cu urme de tăiere, tranșarea carcasei executându-se aidoma cu a altor mamifere utilizate în consum. întrucât resturile cefalice ale cabalinelor includ multă dentiție izolată, dispersată pe diverse adâncimi am utilizat, pe lângă datele oferite de resturile maxilare, și pe cele furnizate de stadiile de epifizare a oaselor lungi²². Concret, pe dentiție s-au identificat doar opt indivizi, clasificați astfel: trei indivizi în jur de 2,5-3,5 ani (un M₃ în erupție, un P₂ și P₃ din mandibule diferite, cu rădăcinile schițate doar). Alți doi indivizi au M / P₂ cu rădăcinile complete, sunt undeva pe la 7-8 ani²³; un individ avea în jur de 14-15 ani (incisiv cu fața ocluzală triunghiulară), alți doi indivizi peste 10 ani (un M₃ și un P₂ puternic erodați), întrucât dinții provin de la adâncimi diferite există puține șanse să aparțină aceleiași serii dentare. în material s-a identificat un singur rest maxilar de la un mascul. Corelând statistica dentară cu cea oferită de epifizările oaselor lungi s-au estimat, în ansamblu, 30 exemplare. Dintre acestea, zece (33,33%) au fost tăiate sub 3-4 ani, opt (26,67%) în jur de 4-5 ani (multe radiusuri distale, tibii proximale, femure cu suturile vizibile) și 12 exemplare (40%) au depășit 4-5 ani. Se remarcă, așadar, ponderea majoritară a animalelor imature corporal, în proporție de 60%. Probabil unele exemplare au decedat datorită unor boli, altele au fost sacrificate datorită afecțiunilor patologice, altele au fost consumate în perioade critice ale așezării. Este greu de crezut că membrii comunității și-au tăiat animalele la o vârstă tânără, cu atât mai mult cu cât exploatarea lor se făcea până pe la 14-15 ani, poate și mai mult. S-au determinat 47 oase de câine (0,67%), dintre care 14 resturi provin din craniu, 24 din scheletul apendicular și șapte din coloană. Ele au fost atri- buite unui număr de opt exemplare, unul ceva mai mic, restul de talie medie și mare. Notăm câteva aspecte legate de distribuția unor resturi în complexe. Din cpl. 8A/V4bS, la demontarea martorului s-au recuperat mandibula dreaptă, un atlas, trei vertebre cervicale, o tibie distală și metacarpele II-V din laba ante- rioară; toate elementele provin dintr-un singur schelet. Din cpl. 45/V4bS s-au prelevat metacarpele IV, V și metatarsul II din labele anterioară și posterioară ale aceluiași individ. în groapa menajeră (cpl. 4/V4bN) s-au aruncat oase din scheletul a cel puțin trei (patru) câini: un exemplar de 4-5 luni (maxila dr. și mandibulele cu M2 neerupt) și doi adulți de mărime medie și unul de talie sub- medie. Din cpl. 45 provin metacarpele IV, V din laba anterioară și metatarsul III din cea posterioară, piesele au mărime mare, posibil să fi aparținut unui câine ²² Udrescu et alii 1999, tab. 5, 60. ²³ Levine 1982, 246-247. 84 | Georgeta El Susi lup. în general, multe metapodii izolate sunt dispersate în umplutura comple- xelor, dar în cazurile amintite oasele fac parte din niște conexiuni. Cerbul ocupă primul loc printre mamiferele vânate, cu cele 263 oase repre- zentând 3,74% Conform distribuției elementelor scheletice, centurile și părțile carnate ale membrelor (C+D) reprezintă 40,3%, craniul doar 18,63%, coloana 8% și părțile distale ale membrelor 33%. Cert este că animalele au fost aduse integral în așezare după vânare, extremitățile distale ale membrelor regăsin- du-se în unele gropi menajere, cele mai multe în cpl. 4, 43 și 51. Pe dentiție s-au prezumat circa 11 indivizi, dintre care șase indivizi aveau până pe la 2,5 ani și cinci peste această vârstă. Distribuția animalelor tinere și subadulte este urmă- toarea: un animal avea 4-5 luni (capturat vara), unul 14-16 luni (prins vara), unul 18-19 luni (capturat pe la finele toamnei), doi indivizi 16-24 luni și un altul 27-30 luni (prins pe la finele verii). Ceilalți cinci indivizi au dentiția defi- nitivă completă, fiind trecuți de 27-30 luni. Dintre ei, doi au 4-6 ani, unul 4-5 ani, unul 8-10 ani și un altul fiind sacrificat în acest interval larg de timp. Să mai notăm două frontale cu coarnele prezente, aparținând la doi indivizi prinși în sezonul rece. Prima piesă provine din cpl. 46, cu dimensiunile pivotului (înăl- țime/diametru) de 32/ 48 mm și cel de-al doilea fragment provenit din cpl. 4 cu dimensiunile de 36/ 48 mm corespunzător unor exemplare de 9-11 ani²⁴. Aceste două piese nu-și au corespondentul printre seriile maxilare. în general, datele furnizate de suturile scheletului apendicular se corelează cu cele cefalice. Cu un număr de 140 resturi (1,99%), mistrețul se plasează pe locul secund printre mamiferele vânate. Au fost identificate oase din toate părțile corpului, craniul reprezentând 12,86%, coloana 19,28% iar extremitățile distale ale mem- brelor 22,86%. Ponderea majoritară, de 48,57% o au părțile bogat carnate ale membrelor (șuncile). Din cele 10 exemplare identificate, cinci au în jur de 12-24/26 luni. Estimarea s-a făcut pe un rest maxilar cu M² uzură-d, Mx-e, un altul cu M³în erupție și M²-b, o falangă I neepifizată proximal, un calcaneu spre epifizare și un humerus recent epifizat distal²⁵. Evident aceste piese provin din complexe și adâncimi diferite. între 2-4 ani există trei exemplare, apreciere dată de un M³ înuzură-c, M² -d, un M³ în uzură-b și un canin superior cu un coefi- cient de formă, cu valoarea 1,27. în plus, există un rest maxilar cu un fragment de canin (mascul) ce pare tocit, el ar sugera un exemplar matur. Și un altul cu M³ în uzură-k, ce corespunde vârstei de 7-10 ani. Iepurele este un taxon bine reprezentat în eșantion, este vorba de 74 resturi însemnând 1,05%. Valoarea alimentară și utilitară a mamiferului fiind redusă, vânarea sa se făcea ocazional. Totuși, numărul important de resturi sugerează ²⁴ Degmecic et alii 2013, 669, Fig 1-2. ²⁵ Bridault et alii 2000, 16, Fig. 4. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 85 un biotop propice lui (specia este un indicator al unor spații deschise cu mici pâlcuri de pădure), cât și o densitate sporită în împrejurimi. Materialul ana- lizat provine cel puțin de la 7(8) exemplare, dintre care unul subadult. în mare parte oasele analizate provin din consum, dar există două cazuri cu schelete întregi, ce credem că provin de la animale moarte în vizuină. De la căprior s-au identificat 33 resturi însemnând 0,47%; mai mult de jumătate dintre ele provin din scheletul centurilor și membrelor, deci părțile cu valoare alimentară mare. Extremitățile distale ale membrelor sunt puține, există și câteva spărturi de craniu, un frontal cu cornul prezent (este vorba de un exemplar vânat în sezonul de vară). Există și câteva coarne picate, cu urme de folosire (au fost culese pentru unelte). Pe cele câteva resturi maxilare s-au identificat următorii indivizi. Un animal de 3-4 luni (vânat vara), unul de 8-10 luni (prins iarna) și un altul de 3-6 ani. Conform unor indicii de schelet postcefalic, ar mai fi un exemplar de 5-7 luni (sutura Ph. I vizibilă proximal), un altul în jur de 15 luni (tibia proximală abia sudată) și doi (trei) peste 12-15 luni. Per ansamblu, s-au estimat șapte exemplare, dintre care trei au fost sacrificate sub 1 an, unul pe la 15 luni și trei peste această limită. Din cele 15 oase de bour (0,21%), opt provin din groapa menajeră, cpl. 4, fiind vorba de oase aparținând aceluiași individ. Din animalul respectiv s-au identificat oase din membrul posterior stg. (femurul, tibia, metatarsul, centro- tarsul, calcaneul, talusul) și drept (metatarsul proximal). Din membrul anterior stg. sunt prezente humerusul și metacarpul. Fie s-au adus numai „picioarele” din animalul respectiv, fie carcasa completă, dar restul elementelor osoase nu s-au aruncat în groapa respectivă, ci în altă parte, s-au pierdut, pot fi găsite ulterior. în cpl 30 și cpl. 51 s-au identificat câte o falangă, fiecare de la câte un individ, având în vedere adâncimile diferite de unde provin. Cele 9 resturi de vulpe (0,13%) provin din scheletele a cel puțin patru (cinci) animale. Semnalăm o densitate relativ sporită a speciei în zonă. în groapa lui cpl. 4 s-au găsit o maxilă, o ulnă completă și spărturi din humerusul și tibia unei vulpi adulte, iar în cpl. 19A, un fragment de craniu și o tibie reprezentând un alt exemplar. Oase disparate de la alte două (trei) exemplare s-au identificat în cpl. 51, 41, 48. Este cert că oasele respective provin de la animale vânate în epoca dacică pentru blană, dacă nu cumva pentru a limita efectul de prădător asupra păsărilor de curte. Castorului îi aparțin 6 oase (0,09%) de la trei subadulți și un adult. Se pare că în zonă avea o densitate importantă, vânarea sa se făcea ocazional. O spărtură de craniu (regiunea occipitală), un fragment de mandibulă cu Ig. jugală 43 mm, un omoplat și o ulnă provin de la patru bursuci adulți. Vânarea speciei, comună în peisajul așezării, se făcea ocazional. De la pisica sălbatică provin două man- dibule cu dimensiuni nu foarte mari, comparativ cu material preistoric. Totuși, 86 | Georgeta El Susi față de datele metrice ale speciei domestice, acestea sunt ceva mai crescute, motiv pentru care am atribuit cele două piese unui exemplar sălbatic. Jderul este reprezentat printr-un fragment de mandibulă cu M în erupție, un animal tânăr; osul a fost descoperit în cpl. 51/V4bN. Din cpl. 51/V4bN provine un cal- caneu cu lungimea maximă 59,5 mm, atribuit lupului. Un radius cu Ig. maximă de 51,5 mm, recoltat din cpl. 21/V4bS a fost atribuit veveriței. Păsările sunt notate cu 84 resturi dintre care 51 aparțin găinii domestice. S-au păstrat doar elemente din scheletul extremităților și câteva coaste; în primul eșantion de la Cârlomănești nu au fost identificate resturi de găină. Eșantionul nostru include fragmente de la minimum 12 exemplare, dintre care patru juvenili/subadulți și opt adulți. Dintre adulți, trei sunt cocoși, patru găini și unul neprecizat (estimare pe baza tarsometatarsului). Potrivit lui West and Zhou²⁶ expansiunea masivă a găinii domesticite în Europa a avut loc în epoca fierului, deși cele mai vechi dovezi provin din neoliticul și bronzul timpuriu al Greciei și Ucrainei. Una din posibilele căi de expansiune a găinii domestice (și a păsărilor de curte în general) în Europa este filiera sudică, incluzând India, Persia, Asia Mica și Tracia²⁷. Se știe că în Grecia era cunoscută drept „pasăre persană”, fiind introdusă de perși în secolul al Vl-lea î.Chr. în sec. al V-lea î.Chr. găina este comună lumii rurale grecești, fiind legată de cultul lui Asclepios. Creșterea ei pentru carne și ouă s-a făcut secundar, în principal fiind utilizată pentru luptele de cocoși și în ritualurile magice. în afară de filiera balcanică, o altă posibilă cale de expansiune ar fi din ținuturile nord-pontice, prin Ucraina, unde există numeroase descoperiri din sec. XI-VIII î.Chr²⁸ și Dobrogea²⁹. Probabil că în ținuturile noastre va fi pătruns pe una din cele două căi (ori ambele). Menționăm că resturi ale unei găini de talie mică (Gallus gallus) s-au găsit în siturile preistorice de la Bordușani-Popină și Hârșova³⁰, de asemenea, în așezări eneolitice și ale bronzului timpuriu din Bulgaria³¹ (destul de contro- versate după unii autori), dar cele mai timpurii dovezi certe de găină domestică în Bulgaria sunt cele din sanctuarul de la Kabyle (Yambol) din sec. VII î. Chr³². în prezent, cea mai timpurie și certă dovadă pentru Europa Centrală provine din hallstattul B3 de la Ostrov-Zâpy, din Cehia³³. De asemenea, din așezarea ²⁶ Apud Kysely 2010, 10-12. ²⁷ Boev 2004, 126. ²⁸ Apud Kysely 2010, 20. ²⁹ Boev 2004, 126. ³⁰ Gâl, Kessler 2001, 261 ³¹ Boev 2009, 49 ³² Boev 2004, 126. ³³ Kysely 2010, 29. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 87 hallstatiană (C-D) de la Doroslovo (Serbia)³⁴ provin două resturi. Deocamdată, pe teritoriul României, taxonul a fost identificat doar la Vlaha-Pad³⁵. în schimb, în locuirile siturilor celtice din Banat și Transilvania ea este o prezență comună, mai ales în depunerile de ofrandă din necropole³⁶. Clasa Aves conține alte 33 oase de pasăre, dintre care 26 neatribuite spe- cific³⁷. Potrivit unor caracteristici morfo-dimensionale³⁸, patru fragmente recoltate din cpl. 19A ar proveni de la o pasăre de pradă, de mărimea unui vultur. Din același complex, dar de la altă adâncime provine o spărtură din epi- fiza proximală a unui carpometacarp, atribuit berzei. Din cpl. 45/V4bS provine un humerus distal de dropie. Menționăm că în materialul din strat (ce nu a fost introdus în lucrarea de față) s-au găsit mai multe oase de dropie. Deci, specia era frecvență în împrejurimile așezării, sugerând un ambient silvostepic, cald și uscat. De la pești s-au identificat 86 fragmente (vertebre, dinți faringieni, radii), toate provin de la teleosteeni, știucă, somn, crap. Raporturile interspecifice Eșantionul faunistic prezentat în materialul de față reflectă câteva fațete inte- resante ale economiei animaliere de-a lungul locuirii davei de la Cârlomănești. Dava a reprezentat un centru de consum în care nevoia de carne și produse secundare a fost acoperită parțial de animalele crescute în împrejurimi și, par- țial, de locuitorii așezării. Așa s-ar putea explica și ponderea mare a speciilor domestice pe toată durata de funcționare, fără o prea mare contribuție a vâna- tului în plan alimentar. Probabil, efectivele de animale crescute în zonă erau destinate pentru a satisface nevoile apropiate, cum ar fi laptele, carnea și tracți- unea. Suplimentarea cantității de carne se făcea și cu animale din împrejurimi. Datele statistice evidențiază ponderea covârșitoare a mamiferelor domestice în proporție de 92,14% față de numai 7,86%, specii vânate. Economia animală era orientată pe exploatarea suinelor domestice pentru carne și grăsime, a vitelor, oilor și caprelor pentru lapte, piei, lână, forța de muncă, și a calului pentru călărie, tracțiune, ocazional ca sursă de hrană. Specie prolifică și relativ ușor de gospodărit, porcul reprezenta o sursă de carne la îndemână pe tot parcursul anului. Resturile sale reprezintă cam o treime din eșantionul determinat, fiind notat cu 32,6%. Bovinele și rumegătoarele mici au contribuții apropiate, de 26,34% și 27,87%. Subliniem ponderea însemnată a caprinelor în turmele de rumegătoare mici, ambientul facilitând creșterea lor. Ecvideele înregistrează ³⁴ Bbkbnyi 1981, 107. ³⁵ Kelemen 2012, 19. ³⁶ El Susi 2019, 95-104. ³⁷ Este vorba de coaste sau oase de la tineret și subadulți. ³⁸ Cohen, Serjeantson 1996, 42. 88 | Georgeta El Susi 4,63%. Am menționat prezența măgarului și catârului printre speciile domes- tice, probabil că erau elemente comune în fauna locală, mult mai numeroase decât o arată oasele găsite. Găina era o prezență comună în epocă, frecvența sa nedepășind 1%. Se pare că vânătoarea se practica ocazional, pentru obținerea blănurilor, reducerea acțiunii unor prădători, în scop de agrement; aspectul alimentar conta mai puțin. Cerbul era pricipalul mamifer sălbatic vânat (3,74%), în mai mică măsură mistrețul (1,99%) și iepurele (1,05%). Restul speciilor au frec- vențe mici, sub 0,5%. De menționat prezența castorului pe cursurile de apă din zonă, habitatul său incluzând păduri riverane de esență moale. Printre oasele de păsări sălbatice menționăm cele de dropie. Identificarea unor oase întregi de Falconiforme (păsări de pradă), în gropile menajere ale sitului ar sugera dacă nu cumva se practica o vânătoare cu șoimi. Cele mai multe specii sălbatice sunt prezente și în fauna locală actuală, cu excepția bourului, castorului și dropiei. Prin comparație cu locuirea monteoreană, suprapusă de cea dacică, rata vânătorii se reduce sensibil de la 10,31% în nivelele de epoca bronzului³⁹ până la 7,86% epoca dacică. Procentajele reflectă într-o oarecare măsură reducerea densității (implicit restrângerea arealului) unor specii adaptate unui mediu bogat în păduri, în paralel cu creșterea frecvenței celor de silvostepă. Concret, în epoca bronzului, animalele caracteristice unui biotop împădurit (cerb, mistreț, urs) înregistrează 9%, față de cele adaptate unui mediu stepic (bour, căprior, iepure), notate cu 1,24%. în epoca dacică prima grupare de taxoni înregistrează doar 5,73% față de 1,73%, ponderea celei de-a doua grupări. Sunt totuși cifre care sugerează alterări importante în biotop, în principal reduceri ale suprafeței împădurite și extinderea zonelor deschise. Comparații cu primul lot de la Cârlomănești⁴⁰ evidențiază modificări sem- nificative doar în raportul ovicaprine/suine domestice. Astfel, în primul lot, rumegătoarele mici prevalează cu 41,4% față de 27,83% în cel de-al doilea. Resturile suinelor înregistrează doar 24,7% în primul lot față de 32,6%, în cel de-al doilea. Doar ponderea bovinelor este asemănătoare în ambele loturi, de circa 26%. Ponderea vânătorii este doar 4,5% în primul eșantion față de 7,86% în al doilea. Cu siguranță, materialul nostru, mult mai consistent, a permis identificarea unui număr sporit de oase de vânat. Diferențele cifrice enunțate între cele două eșantioane pot reflecta secvențe cronologice sau zone diferite din sit, fiecare oferind o anume „încărcătură osteologică”. Până în prezent, s-a scris mult despre exploatarea animalelor în locuirile La Tene din Muntenia (și nu numai), existând o serie de sinteze pertinente pe ³⁹ Date personale nepublicate încă. ⁴⁰ Udrescu 1977, 365-374. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 89 această temă⁴¹. Pe baza datelor recente de la Cârlomănești încercăm să definim tipul de economie animalieră dezvoltat de comunitățile locale și să-l încadrăm în contextul mai larg al siturilor din Muntenia. Cu câteva excepții, așezările utilizate spre comparație au evoluat la latitudini joase, la câmpie, la șes, pe lângă cursuri de apă (Dunăre, în cazul Bordușani). Excepție face Cârlomănești-ul aflat la limita dintre câmpie și dealurile Buzăului, cât și așezarea de la Cetățeni localizată la altitudine, în zona subcarpatică. Per ansamblu, s-ar putea spune că s-au exploatat resurse naturale provenite din ecosisteme asemănătoare, fapt parțial confirmat de analizele faunistice elaborate. Exploatarea animalelor evi- dențiază totuși trăsături distincte, proprii fiecărui sit în parte, astfel încât este aproape imposibil de a găsi criterii comune pentru a le grupa. Un factor de eroare, deloc de neglijat, îl reprezintă cele câteva eșantioane mici, cu care au fost exemplificate așezările de la Cetățeni, Grădiștea și Căscioarele, în rest vorbim de eșantioane consistente (Tab. 2). Pentru materialul de la Zimnicea⁴² nu s-au publicat procentajele speciilor și nici distribuția celor peste 1500 oase analizate, din acest considerent l-am exclus din analiza finală. Legat de exploatarea altor grupe de animale, ca păsările, peștii și moluștele, procentajele par să reflecte în mică măsură activitățile legate de procurarea lor. Creșterea păsărilor de curte s-a practicat în lumea geto-dacică, dar nu pe scară largă; probabil procentajul lor a fost mult mai mare decât cel oferit de datele paleofaunistice⁴³. Doar câteva loturi includ resturi de la păsările de curte, doar 51 oase la Cîrlomănești, un os la Radovanu⁴⁴ și unul la Zimnicea⁴⁵. Aproape toate siturile sunt localizate pe lângă cursurile de apă, chiar Dunăre, dar ponderea oaselor de pește, moluște este nesemnificativă. Numai la Bordușani (adunate sistematic și analizate), oasele de pește reprezintă 36,35%⁴⁶ sau 13,43%, la Vlădiceasca⁴⁷, în rest valorile nu depășesc 1%. în ceea ce privește vânătoarea, se pare că practicarea ei în scop alimentar se făcea pe scară redusă la geto-dacii din așezările joase, chiar dacă unele elemente ale faunei sălbatice vor fi avut arealele de distribuție mult cobo- râte pe altitudine. Rata vânatului oscilează între între 4-16%. Ceva mai mult se înregistrează la Grădiștea (21,5%) și Cetățeni (25,8%), ultimul sit fiind localizat în subcarpații Getici, la altitudine, într-o regiune mult mai bogată în vânat. Cu excepția davei de la Cârlomănești, vitele prevalează în restul siturilor; ⁴¹ Haimovici 1987, 144-153; Udrescu 1984, 81-91; Udrescu 1989, 197-202. ⁴² Haimovici 1972, 191-205. ⁴³ Oasele s-au consumat de animale, multe n-au ajuns în depozite, s-au deteriorat în timp, nu s-au adunat etc. ⁴⁴ El Susi 2009, 138. ⁴⁵ Haimovici 1972, 192. ⁴⁶ Bălășescu 1997, 54. ⁴⁷ Udrescu 1988-1989, 85. 90 | Georgeta El Susi ele întregistrează 42,9% la Vlădiceasca, 38-35,5% la Radovanu, 39,8% la Căscioarele, 38,7% la Cetățeni, 33,8% la Bordușani și 32,4% la Piscu Crăsani. Prevalența porcului apare doar la Cârlomănești (lotul doi), în restul așeză- rilor înregistrează diferite frecvențe: 13,6% la Vlădiceasca, 17,3% la Grădiștea, 20,9% la Căscioarele, 26,2% la Piscu Crăsani, 27-28% la Radovanu, 31,2% la Bordușani. Deci, proporții variabile influențate în mare măsură de consistența lotul, modul de prelevare, zona de prelevare etc. Predominanța ovicaprinelor în proporție de 41,4% este notată doar în primul eșantion de la Cârlomănești; frecvențe sporite se înregistrează și la Căscioarele (30%), Piscu Crăsani (27,7%), Cârlomănești - lot 2 (27,8%); în schimb, în restul siturilor au ponderi mai mici, de 21-22% la Vlădiceasca, Grădiștea, sau foarte mici, de 11% la Cetățeni și Bordușani (Fig. 11). Așadar, în ceea ce privește raportul bovine/porcine/ovicaprine, se prefigu- rează mai multe variante de exploatare. Așezări cu un procent ridicat de bovine și suine și o cotă redusă de ovicaprine. încadrăm aici siturile de la Radovanu (lot 1982) și Bordușani (plasat pe malul Dunării). O altă variantă ar include siturile de la Grădiște și Vlădiceasca, cu o pondere mai mică a porcului în ali- mentație, baza economică fiind asigurată de vite și ovicaprine. în schimb, la Piscu Crăsani, Căscioarele, Radovanu se înregistrează procente mari ale vitei, suinelor și ovicaprinelor. Cam acestea sunt modelele ipotetice pe care le-am identificat. Cârlomănești pare dificil de asociat uneia din schemele de mai sus, fie că vorbim de prevalența ovicaprinelor în primul eșantion, fie de cea a sui- nelor în cel de-al doilea. Având în vedere cantitatea mare de oase prelevată până în prezent (circa 20 mii)⁴⁸, putem considera că datele avansate au o bază solidă de certitudine. Diferențele dintre situri, repetăm, se justifică printr-un cumul de factori, ca de pildă: un anume stadiu de cercetare a sitului și paleofaunei (niciun eșantion nu ilustrează exhaustiv o așezare), natura sitului, suprafața săpată, anumiți factori locali-specifici, care au favorizat un anumit tip de exploatare a resurselor locale, care să răspundă cel mai bine cerințelor comunităților respec- tive și, nu în ultimul rând, cantitatea de oase analizate. BIBLIOGRAFIE Babeș et alii 2005, M. Babeș, I. Motzoi-Chicideanu, D. Măgureanu, S. Matei, Cârlomănești, corn. Vernești, jud. Buzău, în CCA, Campania 2004, București, 2005, 107-109. Babeș et alii 2010, ⁴⁸ Pe lângă cele 12483 fragmente pezentate în articol, în studiu se mai află încă vreo 7100 oase. Resurse animale exploatate in dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 91 M. Babeș, D. Măgureanu, S. Matei, D. Costache, M. M. Ștefan, D. Ștefan, Cârlomănești, com. Vernești, jud. Buzău, în CCA, Campania 2009, București, 2010, 51-52. Baker, Brothwell 1980, J. Baker, D. Brothwell, AnimalDiseases in Archaeology, Academic Press, London, 1980. Bălășescu 1997, A. Bălășescu, Archaeozoology, Archaeological Researches at Bordușani-Popină (Ialomița County). Preliminaty Report 1993-1994, în CercArh,X, 1997, 48-63. Blaise 2009, E. Blaise, Economie animale et gestion des troupeaux au neolithique final en Provence: approche archeozoologie et contribution des analyses isotopiques de lemail dentaire, These de Prehistoire, 2009, http://www.tel.archives-ouvertes.fr/tel-00402302. Bbkbnyi1981 S. Bbkbnyi, Eisenzeitliche Tierhaltung und Jagd im jugoslawischen Donaugebiet, în Matenjali (Referates des Symposium Novi Sad, 10-13 sept. 1979), 19, 1981, 105-121. Boev 2004, Z. Boev, CpedHo- u K'bcuoxononeHCKu nmuu,u om Haxobuuța e usmonnama nacm Ha PopHompaKUUCKama HU3UHa (KbKHa Evizapufi), în HNS, 16, 2004, 123-132. Cohen, Serjeantson 1996, A. Cohen, D. Serjeantson, A manual fior the identfication cf bird bones from archaeological sites (second edition), London, Archetype Publications, 1996. Degmecic et alii 2013 D. Degmecic, T. Florijancic, S. Ozimec, I. Boskovic, I. Budor, Age determination cf red deer (Cervus elaphus L.) stags in the Baranja region (Eastern Croația) using the parameters cf pedicles, 48. Hrvatski i 8.Medunarodni Simpozij Agronoma, Dubrovnik, Hrvatska, 17-22 veljac 2013, Zbornik Radova, 2013, 667-671. El Susi 2009, G. El Susi, Cercetări faunistice recente în fort ficația getică de la Radovanu - Gorgana a doua (județul Călărași). Campania 2008, în Drobeta, 19, 2009, 138-152. El Susi 2019, G. El Susi, Animal cfferings in celtic necropolises in Transylvania, în EphNap, 29, 2019, 95-104. Gal, Kessler 2002, E. Găl, E. Kessler, Bird remainsfrom the Eneolithic and Iron Age site, Bordușani-Popină and Eneolithic site Hârșova (Southeast Romania), în ActaZC, 45,2002,253-262. 92 | Georgeta El Susi Grant 1982, A. Grant, The use cftooth wear as agnide to the age cf domestic ungulates, în B. Wilson, C Grigson, S. Payne, eds., Ageing and Sexing Animals from Archaeological sites, Oxford, BAR, 109, 1982,91-108. Haimovici, Hrisanidi 1969, S. Haimovici, St. Hrisanidi, Studiul unor cfecțiuni osteo-dentare ale resturilor sulfosile de mam fere descoperite prin săpături pe teritoriul României, în stațiuni aparținând unor culturi și civilizații din epoca metalelor, în Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Iași,{. 1,XV, 1969,215-236. Haimovici 1972, S. Haimovici, Date privind resturile de animale descoperite în așezarea getică de la Zimnicea, în Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza Iași", f. 1, XIV, 1968,191-205. Haimovici 1987, S. Haimovici, Creșterea animalelor la geto-dacii (sec IV î.e.n.-sec. I e.n.) din Moldova și Muntenia, în Thraco-Dacica, 8, 1987, 144-153. Higham 1968, C. W. Higham, Stock rearing as a cultural factor in prehistoric Europe, în PPS, 33, 1968, 84-106. Hillson 2005, S. Hillson, Teeth, ed. II, seria Cambridge Manuals in Archaeology, 14, 2005. Kelemen 2012 I. Kelemen, The Archaeozoological Analysis cf the Animal Bones Discovered in the Early Iron Age Pit at Vlaha-Pad, în S. Berecki, ed., Iron Age Rites and Rituals in the Carpathian basin. Proceedings cf the International Colloquium from Târgu Mureș, 7-9 oct. 2011, 133- 139. Kysely 2010, R. Kysely, Review cf the oldest evidence cf domestic fowl Gallus gallus f. domestica from the Czech Republic in its European context, în ActaZC, 53A, 1-2, 2010, 9-34. Levine 1982, M. Levine, The use cf crown height measurements and eruption-wear sequences to age horse teeth, în B. Wilson, C. Grigson, S. Payne, eds., Ageing and Sexing Animal Bones from Archaeological Sites, Oxford, BAR 109, 1982, 233-250. Payne 1973, S. Payne, Kill-cff patterns in sheep and goats: the mandibles from Așvan Kale, în Anatolian Studies, 23, 1973, 281-303. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 93 Prummel 1989, W. Prummel 1989, Appendix to Atlas for ident.fication cf foetal skeletal elements cf cattle, horse, sheep andpig, în Archaeozoologia, III/1 -2,1989, 71-78. Udrescu 1977, M. St. Udrescu, Fauna descoperită în așezarea geto-dacă de la Cîrlomănești, în SCIV(A), 28, 3, 1977, 365-374. Udrescu 1984, M. St. Udrescu, Problemes darcheozoologie concernant Ies periodes geto-daces et daco- romaines en Roumanie, în Oxford, BAR 227, 1984, 81-91. Udrescu 1988-1989, M. St. Udrescu, Materialul osteologic din așezarea geto-dacă de la Vlădiceasca (Valea Argovei); Date zooarheologice, în CCDJ, IV, 1988-89, 83-88. Udrescu 1989, M. St. Udrescu, Vînătoarea lageto-dacii din sud-estul României; date zooarheologice, în Thraco-Dacica, 10, 1989, 197-202. Udrescu et alii 1999, M. St. Udrescu, L. Bejenaru, C. Tarcan, Introducere în arheozoologie, Iași, 1999. Ullrey et alii 1965, D. E. Ullrey, J. I. Sprague, D. E. Becker, E. R. Miller, Growth cf the swine fetus, în ]AnS, 24, 1965,711-717. ANIMAL RESOURCES EXPLOITED IN THE GETO DACIAN DAVA FROM CÂRLOMĂNEȘTI, VERNEȘTI COMMUNE, BUZĂU COUNTY Abstract The site is located about 13 km north-west from Buzău city, in the perimeter of Cârlomănești village, on an oval-shaped plateau of about 7500 square meters, at an altitude of 200 m. The vegetation of the zone is an admixture of hill forest and steppe elements. Obviously, the favorable position was suitable for agriculture, animal breeding, and hunting as illustrated by faunal analysis. Since prehistory the area has enjoyed a proper natural protection, so an important Monteoru settlement and an impressive Geto-Dacian dava, dated in the 2ⁿd-lst centuries BC had developed over there. An impressive and diversified archaeological material has been recovered over time including a large amount of animal bones. The first faunal sample was collected during 1973-1975’s campaigns counting for 2,818 bones. Tire second sample we are talking about was gathered during 2005-2012’ campaigns and consists of 12,483 bones. The mammals account for 98.64%, birds 0.74% and fish 0.69%. Fish remains originate in freshwater species, as carp, pike, catfish etc. Of 94 | Georgeta El Susi 12,313 mammal bones, 5,274 fragments (42.25%) are not exactly assigned to species. Of 7,039 identified bones, 6,486 (98.64%) belong to domestic mammals and 553 bones (7.86%) to the wilds. The pig bones prevail among domesticates, its share is 32.6%. The small rumi- nants rank the second with 27.87% followed by cattle with 26.34% and equids with 4.66%. To note the presence of donkey and muie remains among domestic species. By compare with the former sample from Cârlomănești, some changes in the share of the main domestic mammals occur. The cattle share keep unchanged, they are quoted by 26% in both samples. Variations occur only in the ovicaprids/pig report. The small ruminants prevail by 41.4% in the former sample against 27.8% in the second. Pig is quoted only by 24.7% against 32.6. Tire hunting percentage is around 7%. The pig age-class distribution suggests a low percentage of individuals slaughtered below 6 months (11.92%), 15.6% between 6-12 months, 57.8% between 1-2 years, 10% between 2-5 years (especially between 2-2.5 years), and 0.9% over 5 years. The stock breeding (animals slaughtered over 2-3 years) is 11%. The report male/female is 17/5 on maxillary remainders and 19/6 on mandibles. However, this rate suggests the use of females for farrowing and the males, predominantly for meat. în case of cattle, of 47 individuals suggested by dentition, 14.9% were slaughtered below one year, 17.02% below two years, 29.79% below three years, and 38.29% over this limit. Of the specimens exceeding 3-4 years, about 23.4% were killed between 3(4)—6 years, 10.6% between 6-9 years, and 6.38% much later. Consequently, few slaughters of calves are registered, preserving an important stock to stimulate dairy production. A large proportion (40%) of specimens was kept to an advanced stage for by-products. Even if the rate of immature bovines is about 47%, the beef consumption was not specific to Dacians’ diet, rather the milk-based products. The further age-class distribution was suggested in case of goat. No slaughters have done before 2 months, about 13.7% between 2-6 months, and 10.34% between 6-12 months. One third of the specimens were cut off between 1-2 years and 20% between 2-4 years meaning slaughter for flesh and reducing the number of low output goats. 24% is the rate of animals killed between 4-6 years, suggesting milk, and wool exploitation. Senile specimens were not found. The age profiles of the sheep are something different than goat. There are no animals slaughtered below 2 months and only 4.76% between 2-6 months. The share increases at 23.8% between 6-12 months, meaning slaughters for a mutton of good quality. Only 19% were slaughtered between 1-2 years and 23% between 2-4 years; that means the using of the mutton of males, as well the reformation the flock, by cutting the barren ewes or with diminished output. A small percent was kept between 4-6 years, about 19% and 9.5% over 6 years, meaning milk and wool exploitation. The specific vegetation and rugged area were propitious mostly to goat breeding. His number overlaps the sheep so, of 71 ovicaprids, 29 are goats (40.8%) and 21 sheep (29.6%). Of the 12 equids identified, at least one-third or more were sub-adulte specimens. Excepting three of them, four indi- viduals exceeded 10 years; the others were slaughtered at an adult stage. For sure horse was occasionally eaten; at least this is suggested by the bony sample. Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 95 Tabel 1. Distribuția resturilor animaliere în contexte din sec. IV-III î.Chr. / Distribution of animal remains in contexts of the I Vth-IIIrd centuries BC. Complexe Cpl. 49 Cpl.55 Total % Total % NISP NMI Sus domesticus 3 68 71 28,51 11 29,73 Bos taurus 5 60 65 26,11 4 10,81 Ovis/capra 8 56 64 25,7 9 24,32 Equus caballus 3 19 22 8,84 4 10,81 Caniș familiaris 2 2 0,8 1 2,7 Sp. domestice 19 205 224 89,96 29 78,37 Cervus elaphus 13 13 5,22 3 8,11 Sus scrofa 9 9 3,61 2 5,41 Capreolus c. 2 2 0,8 2 5,41 Lepus sp. 1 1 0,4 1 2,7 Sp. sălbatice 25 25 10,04 8 21,63 Sp. determinate 19 230 249 100 37 100 Așchii+coaste 13 60 73 Total eșantion 32 290 322 Tabel 2. Frecvențele speciilor (ca NISP) în așezări La Tene din Muntenia. / Frequencies of species (by assemblage/ NISP) in La Tene settlements in Wallachia. Sit 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Porc 32,66 24,7 13,6 28,5 27,3 17,3 31,28 20,9 26,24 14,52 Vită 27,96 26,3 42,9 35,5 38,3 33,2 33,8 39,8 32,45 38,71 Oaie/c 26,24 41,4 21,5 13,9 22,6 22,3 11,65 29,9 27,77 11,29 Cabaline 4,67 2,6 3,6 5,4 5,3 5 2,07 4,7 6,48 9,67 Câine 0,64 0,5 4,7 1,4 1,2 0,7 5,5 3,3 2,26 - Sp. 92,17 95,5 86,3 84,7 94,7 78,5 84,3 98,6 95,2 74,19 domestice Vânat 7,83 4,5 13,7 15,3 5,3 21,5 15,7 1,4 4,8 25,81 Total lot 12466 2818 2264 3916 379 575 3829 403 4955 62 1- Cârlomănești 2013; 2- Cârlomănești 1977; 3- Vlădiceasca; 4- Radovanu 1982; 5- Radovanu 2009; 6- Grădiștea; 7- Bordușani - Popină; 8- Căscioarele; 9- Piscu Crăsani; 10- Cetățeni. 96 | Georgeta El Susi Tabel 3: Distribuția speciilor în complexele din sec. II-I î.Chr. / Distribution of species in the complexes of the 2ⁿd-lst c. B.C. 90S00Z/6 V3bN- Cd Cd 1---< Oh 1---< 1---< ld) V4bS TTOZ/8 idO VlaN cd Cd sooz/as V3bN- 00 Cd LC Cd Cd r- Cd |d) V4bS 1---< 1---1 S00Z/V8 V3bN- cd Cd o r- i---< 1---< 00 Cd 1---< |d) V4bS cc Cd 00 TTOZM VlaN cc cd in Cd LOOZ/L ^3 V4bS cd Cd ZTOZ/S ^3 VlbN cd Cd in 1---< 900^/^ ^3 V4bS cc O i---< 1---< Oh i---< 1---< 0T-800Z/^ V4bN cd i---< Oh \D CC 1013 Cd CC 1---< Oh CC Cd i---< 1---< |d) cc cd Cd Oh 1---< £00Z/£ ^3 V4bN m Oh Cd i---< 1---< SOOZ/Z ^3 V3bN Oh Oh o i---< Oh Cd 1---< Cd 1---1 Cd ZT-OTOZ/Z VlbN cd 1---1 i---< CC o Cd |d) Oh Cd 80-S00Z/VT V4bN LC Cd |d) 1---< 60-800Z/T V4bN o Cd Cd TF CC 1---< |d) Cd 1---< 1---i LC 1---< Complex Areal Sus domesticus Bos taurus Ovis/Capra Equus caballus Equus asinus Caniș familiaris Sp. domestice Cervus elaphus Sus scrofa Capreolus c. Lepus europaeus Bos primigenius Vulpes vulpes Castor fiber Meles meles Martes martes Felis silvestris Caniș lupus Sciurus vulgaris Carnivora Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 97 900Z/V6T LO (N CN cn J-H ida V4bS | r-H 900Z/6I T---< Lf) O ida V4bS | T---< £00Z/6I cq r---4 so (N KO ^3 V4bS i-H 600Z/6I o rq as r- cn i---< 1---< țda V4bN cq r-H 800Z/V8T rq (N 00 I 1---< cn 1---< ! !. 59 m 20 cq 22 22 en 1---4 33 1 O 118 r---1 | 119 1---( QO en i---4 r--4 i---4 r---< OS r--4 O O 1---4 1---4 c- 185 I 50 | 62 34 331 i---< cq | 338 r-H as r---4 LO m m r---4 1---4 en 141 | 82 | 24 r-“* 258 | | 258 1---4 24 190 | 1-0 £9 29 | 323 | i---4 r---4 1---4 1 326 cq 24 cq 00 46 1 46 1---< SO 32 i----4 en | 37 en 25 1---4 LO 40 | 40 en en m 1---4 en r---4 r---1 en LO 136 | 46 | cq i---< 199 t---4 (N en | 205 Sp. sălbatice | Sp. determinate | Coaste | Așchii sp. mari | Așchii sp. mici | Total mamifere | Gallus domesticus (Aves | Pisces TOTAL Z00Z/VIC cq 1^0 V4bS sooz/vu r---' c- idO V4bS 600Z/IS O T---* cq ido 1---4 co en en r---। r“4 en V4bN | r---4 S00Z/K i---4 TdO V4bS | Z00Z7U 1---4 cq en ido V4bS | n‘noz/o£ 1---1 co en 1---1 00' r---। cq idO VlbN | r---< sD n‘noî/6z VlbN| r---4 co T---l r---4 r-4 t---4 ido n‘noz/8z VlbN en en en en Ido r---■* 800Z/8Z V4bN | T---1 r---1 TdO zriioz/Lz VlbN| O 00 so i-H cq idO cq 800^/22 V4bN | T---< r---4 cq ido n‘noz/9z VlbN | O en en r---4 cq Tdo cril0c/£c VlbN| in o m r---4 o Tdo r---i 1---< r---< 60-800r/SZ V4bN | cq cq Tdo CO 00 SO LO 00 SD 00 1---1 Complex | Areal | Sus domesticus | Bos taurus | Ovis/Capra | Equus caballus I Equus asinus | Caniș familiaris | Sp. domestice | Cervus elaphus | Sus scrofa Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 101 i---< i---< o Cd OS OS 1---< i---< 1---< 1---< 188 39 1---< 53 294 294 i---i QO cn 1---< i---< rd i---< cn cn cn OS OS 1---< Cd O 74 56 Cd 132 1---< 133 i---i 00 cn Cd cn i---< i---< i---< cn i---< 20 20 i---< i---< Cd cn 1---< cn 24 i---< 35 35 Cd 28 38 38 1---< i---i 52 53 29 138 138 1---< i---i 197 22 33 45 297 cq 301 Capreolus c. Lepus europaeus Bos primigenius Vulpes vulpes Castor fiber Meles meles Martes martes Felis silvestris Caniș lupus Sciurus vulgaris Carnivora Sp. sălbatice Sp. determinate Coaste 1 Așchii sp. mari 1 Așchii sp. mici Total mamifere Gallus domesticus Aves Pisces TOTAL 102 | Georgeta El Susi Tabel 3 - continuare 800Z/6C O 1---1 Ch 1---< 1---< ! 1---< 1---< ! 00 1---1 i---< !---< O cq cq cq 0I-800Z/0L V4bN | O cq rq o ^f r---। cq cq idO 1---< rs rr i---< cq r---< i---< Sp. sălbatice | Sp. determinate | Coaste | | Așchii sp. mari | Așchii sp. mici 1 Total mamifere | Gallus domesticus | | Aves | | Pisces 1 TOTAL Complex । Areal Sus domesticus | Bos taurus | Ovis/Capra | Equus caballus 1 Equus asinus | Caniș familiaris | Sp. domestice 1 Cervus elaphus | Sus scrofa 104 | Georgeta El Susi 1---< Cd Cd Ch 1---< O 1---< 1---< rc cc cc i---< 22 i---< 38 1---< i---i 47 20 24 95 m S6 1---< 1---< 1---< O 28 28 1---< i---i 1---< cc i---< i---< i---< 1---< cd 30 cc 27 Ch 79 79 i---< dD dD Ch o\ 1---< 148 r- 24 48 227 i---< 228 33 cc 1---< 42 42 Cd i---< 1---< rc 206 113 Ch 36 374 rd 395 i---i i---< rc 32 i---< Cd i---< 65 65 cd 1---< i---< dD i---< i---< i---i 23 00 m 00 44 44 Capreolus c. Lepus europaeus Bos primigenius Vulpes vulpes Castor fiber Meles meles Martes martes Felis silvestris Caniș lupus Sciurus vulgaris Carnivora Sp. sălbatice I Sp. determinate Coaste 1 Așchii sp. mari I Așchii sp. mici Total mamifere Gallus domesticus Aves Pisces TOTAL Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 105 Tabel 3 - continuare 01 O dD rd o -ZOOZ/ISidD 1---< cn rd Ch cn 00 1---1 m 1---< i---< i---< i---i 1---< V4bN 1 i---< cn ZI0Z70S bb V2bS dD r- i---i 1---< i---< ZOOZ/OS ^3 V4bS i---< m 1---< Z00Z76E ^3 V4bS QO rd dD 1---< i---< r- 1---< 1---< 1---< rr 900Z76E Tb V4bS 00 m m 1---< i---i 6002781^3 V4bN o Os 00 rd 00 1---< 1---< Od ZOOZ/SFbb V4bS Ch rd dD cn o 1---< i---< cn ZlOZ/Zb ^3 V2bS m CO CO 1---< 1---1 60 V4bN Ch SD -SOOZ/ZFbb cn m a> o 1---1 c 10c/9l Tb V2bS 1---1 1---1 900r/9b Tb V4bS Cd rd 1---1 60 V4bN O o cn rd i---i 1---< Cd -800Z79E ib cn 600Z7Sb ib V4bN cn rd i---i 900Z7Sb ib V4bS 1 a> i---i 1---< Complex Areal Sus domesticus Bos taurus Ovis/Capra Equus caballus Equus asinus Caniș familiaris Sp. domestice Cervus elaphus Sus scrofa Capreolus c. Lepus europaeus Bos primigenius Vulpes vulpes Castor fiber Meles meles Martes martes Felis silvestris Caniș lupus Sciurus vulgaris Carnivora 106 | Gborgbta El Susi 1 405 165 cc 104 1 687 LC i---4 SD 669 r---' CM Os 30 49 r---4 r---4 LC r--4 r---4 1---< cc lc LC r---4 i---< CM 79 1---4 r---4 22 | 1 132 1---4 133 t---i i---H 20 20 24 311 | 128 | 82 107 | 628 cC 635 1---4 cc O CM 47 r---* CM 50 r---4 1---1 o> os 29 29 r--4 106 25 CM 24 167 ) SO CM 1---4 | 206 1---4 i---< CM T---< cm cc kD ce O\ i-“4 LC r---4 kD r---4 00 123 | 44 | CC 48 | 218 | | 218 r---4 'O 1---4 1---< kD ce 33 | 33 Sp. sălbatice Sp. determinate | Coaste | Așchii sp. mari | Așchii sp. mici | Total mamifere | Gallus domesticus | \ Aves | Pisces |TOTAL ZI0Z/S9 r---4 1---4 o> --- CM CC r---4 I OS IdO i---4 ^0-900Z/ZS V4bS | LC) 1---4 o ido i---4 600Z/ZS V4bN | 00 cn i---4 CC IdO CM cn LD 1---4 i---4 1---4 r---4 i---4 Complex | Areal | | Sus domesticus | Bos taurus | Ovis/Capra | | Equus caballus | | Equus asinus | Caniș familiaris | Sp. domestice | Cervus elaphus | Sus scrofa_________ Resurse animale exploatate în dava geto-dacică de la Cârlomănești, comuna Vernești | 107 108 | Georgeta El Susi Tabel 3 - continuare % 32,6 | 26,34 27,87 4,63 0,03 0,67 | 92,14 3,74 1,99 | 0,47 LC rH 0,13 0,09 0,06 0,01 1 0,03 0,01 0,06 0,01 | 7,86 | O Cd 1---( O dSIN dD CC O CC LC CC IW. 2295 Cd Cd dD 1---( CC 1---< os dD 1---< Cd 1---1 1---< LC 1962 1854 cc 6486 Cd LC Z10Z798 VlbN 1---( cc cc O ! dD CC LC 1---( Cd i---< 1---< LC !dt7-grayscale (e) and color ramp shader (f) of the turf and timber palisade near Vâi ful Păstaie. / Analiza in sistem Grid-based (a) și model digital de ridicare (b) a turnului de observație de pe La Șurvar, model digital monocolor (c), și cu inserții color (d) pentru Sub Păstaie; model digital monocolor (e) și cu inserții color (f) a gazonului și palisadei de lemn de lângă Vâi ful Păstaie. Notes on an almost forgotten roman frontier sector from theMeseș Mountains | 203 Plate V. Inter-visibility radii of the watchtowers (red-Vă)ful Făstaiei, orange-Sz/Z' Păstaie, țșcy-La Șuvar, green-Whful Teghișului), lines of sight (red lines) and least cost paths toward the frontier line (white). / Inter-vizibilitate la nivelul razelor create pentru turnurile de observație (roșu-Ivi ful Făstaiei-, portocaliu-Sz/Z' Păstaie, cenușiu-Ăv Șuvar, verde- Vâful Teghișuluî), liniile de urmărire (linii roșii) și ultimele poteci de coastă spre linia de frontieră (albă). 204 | Horațiu Cociș Plate VI. Aerial view of the minor and linear fortifications (photo H. Cociș). / Vedere aeriană a fortificațiilor minore și de linie (foto: H. Cociș). Notes on an almost forgotten roman frontier sector from the Meseș Mountains | 205 Plate VII. 3D reconstruction of the Roman frontier elements from Sub Păstaie based on the digital terrain surface (modeled by A. P. Sabou). / Reconstrucție 3D a elementelor de la frontiera romană la Sub Păstaie, pe baza suprafeței digitale (modelată de A. P. Sabou). 206 | Horațiu Cociș Plate VIII. The depiction of the frontier sector on the first Austrian topographic survey (after https:// mapire.eu/en/map/europe-18century-firstsurvey). / Imaginea sectorului de frontieră în prima ridicare austriacă (după: https://mapire.eu/en/map/europe-18century-firstsurvey). DESPRE SCRIS ȘI ÎNVĂȚĂTURA DE CARTE LA TIBISCUM Mariana Bălăci Crînguș' Cuvinte cheie: scriere, ceramică, limba latină, grcffiti, scriere monumentală Keywords: writing, ceramics, Latin language, grafitti, monumental writing Aspectele legate de sfera educației și a cunoașterii relevă gradul de dez- voltare al unei societăți. Cu cât acest grad este unul mai ridicat, cu atât acea societate se află pe o pantă ascendentă din punct de vedere evolutiv. învățătura și știința de carte, care presupun cunoașterea limbii latine, sunt un indicator al măsurării gradului de romanizare dintr-o provincie. Și în Dacia avem o serie de dovezi ale cunoașterii destul de corecte a limbii latine, dovezi pe care le întâlnim pe diferite tipuri de obiecte confecționate din diverse materiale și cu diferite destinații și conotații. în lucrarea de față vom analiza materialul arheologic care provine de la Tibiscum și vom încerca să realizăm un tablou al comunității de aici sub aspectul educației și al gradului de cunoaștere al limbii latine, precum și o interpretare a ceea ce se află în spatele acelor scrieri pe diverse tipuri de obiecte. Scrierea dă posibilitatea individului să-și facă cunoscute sentimentele, părerile, proprietatea sau măcar dorința sa de a se perfecționa. De asemenea, scrierea spontană poate fi privită ca fiind o activitate care lasă să fie întreză- rită inteligența și modalitatea individului de a se adapta la poziția sa socială¹. Scrierea cu ajutorul stilus-ului este cea general valabilă², excepție face scri- erea în ateliere specializate, ca de exemplu cele de pietrărie sau cele ceramice unde se aplica ștampila producătorului sau însemne ale trupei care realiza materiale tegulare. De altfel, fiecare categorie de materiale care prezintă text ar fi necesar să se analizeze individual. Inscripțiile se adresează tuturor uti- lizatorilor³, sau sunt mărci de proprietate dacă ne referim la inscripționările Universitatea de Vest din Timișoara, b-dul. V. Pârvan, nr. 2-4, e-mail: mariana.balaci@e-uvt.ro ¹ Corbier 2018, 14. ² Bozie, Feugere 2004, 22. ³ Feugere 2004, 58. BANATICA, 30 | 2020 208 | Mariana Bălăci Crînguș secundare și care sunt cele mai numeroase și apar incizate în perioada de folosire a obiectului⁴. La Tibiscum avem dovezi directe ale importanței pe care o are scrisul în viața cotidiană și dorința de perfecționare în tainele cunoașterii de carte. O primă categorie de dovezi ale cunoașterii scrierii de către cei de la Tibiscum o constituie fragmentele de materiale tegulare și de vase ceramice inscripționate în pasta crudă sau după ardere a unor litere sau chiar cuvinte. Astfel avem o cărămidă păstrată în stare fragmentară pe care întâlnim încercări de scriere a alfabetului. Această cărămidă din clădirea I din așezarea vicană⁵, provine din săpăturile lui Marius Moga și se află în colecția Muzeului Național al Banatului. Din cercetările de la Tibiscum provin și alte fragmente de materiale tegulare cu scriere cursivă în pasta crudă realizată cu obiecte ascuțite de tipul stilus-u\ui sau chiar cu degetul. Majoritatea acestor grcfitti realizate pe cărămizi, păstrate nouă în stare fragmentară, menționează nume ale unor invidizi ca de exemplu Aurelius Alexander⁶, Aurelius⁷, Ma...? (Fig. la, 1b). Posibil ca acestea să fie numele celor care își exersează scrisul pe aceste cărămizi și care foarte probabil lucrează în cărămidării. Alături de aceste nume, tot de la Tibiscum provin și alte fragmente de materiale tegulare pe care inscripția inițială realizată în pasta crudă se păstrează fragmentar doar sub forma unor litere⁹, fără a putea susține cu certitudine că provin tot de la numele proprii ale unor indivizi care lucrau în cărămidării (Fig. 2). Alte tipuri de materiale ceramice pe care întâlnim incizate sau ștanțate texte destul de mici ca dimensiune sunt mortaria. Ne-au atras atenția două astfel de fragmente de mortaria care au o manieră interesantă de delimitare a celor două rânduri pe care se află textul, seamănă cu o înșiruire de frunze¹⁰ (Fig. 3a, 3b). Posibil ca aceste două mortaria să provină dintr-un atelier local de la Tibiscum și cele două nume să fie de fapt proprietarii vaselor și nu semnătura producătorului. De asemenea, în așezarea vicană de la Tibiscum și din nou, mai puțin din castru, provin câteva fragmente de vase ceramice de diferite tipuri unde s-au inscripționat după ardere diferite litere. Din păcate aceste vase sunt fragmentare și la fel sunt și aceste grcffiti. în cercetările realizate în ultimii ani în așezarea ⁴ Feugere 2004, 59-60. ⁵ Benea, Bona 1994. ⁶ IDR, III/l. 265; Piso, Ardeț, Timoc 2019, 243, nr. CXXVIII. ⁷ Piso, Ardeț, Timoc 2019, 243, nr. CXXVII. ⁸ Piso, Ardeț, Timoc 2019, 245, nr. CXXXI. ⁹ Piso, Ardeț, Timoc 2019, 242, nr. CXXVI (......dreus); Piso, Ardeț, Timoc 2019, 247, nr. CXXXVI ¹⁰ IDR III/l, 267,268. Despre scris și învățătura de carte la Tibiscum | 209 vicană de la Tibiscum în arealul clădirii XV putem spune că am identificat în nivelele de locuire din lemn sau chiar din piatră astfel de fragmente care pre- zintă fragmente de litere incizate cu un obiect ascuțit pe corpul vaselor cera- mice după ardere. Posibil ca unele din aceste litere să provină din numele de la numele proprietarului vasului respectiv¹¹. Printre aceste vase cu inscripționare după ardere avem și un fragment de terra sigillata cu inscripție în limba greacă¹² care menționează un individ, cel mai probabil proprietarul acestui vas. Tot în categoria dovezilor directe ale scrisului la Tibiscum sunt și instru- mentele de scris de tip stilus, ele nu sunt numeroase și provin în general din așezarea civilă. Din păcate acestora nu li s-a acordat o atenție aparte, dar putem spune că în campania arheologică din 2019, în cercetările realizate în zona clă- dirii XV din vicus, în ultimul nivel de lemn a fost descoperit un astfel de stilus din fier. Grcffiti constituie o formă de comunicare în context informai susținea Peter Keegan¹³. Unii specialiști consideră că aceste grcffiti intră în categoria inscripți- ilor private și domestice. Alături de scrierile acestea realizate fie cu litere monu- mentale, fie cu scriere cursivă, la Tibiscum, ca în toate așezările de rangul său, avem categoria monumentelor realizate din piatră. Inscripționarea acestora se făcea fie de către cel care realiza monumentul în ansamblul său, fie de către o altă persoană, poate ucenic în acel atelier, sau care inscripționează un text la o altă dată decât momentul când este realizat monumentul. Aceste monu- mente prezente la Tibiscum pot fi incluse în categoriile de tipuri de monumente onorifice, votive sau funerare. în general ele respectă un anumit tipar în con- strucția epigrafică, însă avem și câteva monumente care ies din acest standard. De remarcat că unele dintre aceste monumente prezintă o liniere discretă care ajuta pietrarul atunci când începea să scrie textul aferent¹⁴. Destul de rare sunt monumentele epigrafice de la Tibiscum care în antichitate au fost pictate. Ca și elemente de delimitare a cuvintelor sunt folosite frunzulițe sau mici triunghiuri, însă nu putem spune că este o regulă în utilizarea acestor două maniere. Scrierea pe material litic la Tibiscum este în general corectă din punct de vedere gramatical și îngrijită. Printre monumentele descoperite la Tibiscum am identificat o serie care sunt realizate în capitala provinciei și care au fost aduse aici la cererea comanditarilor. în cazul acestora se remarcă elementele decorative ¹¹ Aceste materiale se află în depozitul Centrului de Studii de Istorie și Arheologie C-tin Daicoviciu din Universitatea de Vest din Timișoara: Fragment buză vas cu un M incizat (Nr. inv. 203/2009); Fragment cană - IV (Nr. inv. 193/2013); Fragment strachină...HL...(Nr. inv. 43/2014); Fragment vas M sau N....(Nr. inv. 42/2018). ¹² Fragment Terra sigillata- IOXEM (Nr. inv. 39/2014). ¹³ Apud Corbier 2018, 14. ¹⁴ IDR III/l, 155, 158, 159, 176, 205. 210 | Mariana Bălăci Crînguș specifice Ulpiei, dar și o scriere monumentală foarte îngrijită, cu litere egale ca și dimensiuni¹⁵. Comanditarii au menționată relația lor cu capitala provinciei. Se remarcă într-un grup mai restrâns și monumente votive sau funerare cu o scriere stângace, mai puțin elegantă, cu litere inegale atât ca și dimensiuni, cât și ca dispunere în câmpul inscripției¹⁶. Un alt aspect legat de scriere și care merită să fie menționat, căci după părerea noastră ține de nivelul de cunoaștere al regulilor de scriere în perioada respectivă, se leagă de scrierea cu ligaturi, corectă și acceptată de regulile nor- mative ale epocii¹⁷. Puține sunt la Tibiscum inscripțiile cu legarea a două litere, însă sunt mai spectaculoase și mai prezente ligaturile cu 3 litere¹⁸. Nu putem să nu amintim prezența la Tibiscum a monumentelor cu scriere metrică, cu o manieră aparte de prezentare a modului în care simțeau și trans- miteau sentimentele și trăirile lor celor care se opreau să citească mesajul scris pe piatră¹⁹. Terra tenet corpus, nomen lapis atque/animam aer qu-/am melius fuer-----²⁰ (Fig. 4a, 4b). Printre monumentele de la Tibiscum se remarcă două monumente funerare interesante ca și dispunere a textului/textelor. Este vorba de categoria monu- mentelor de tip diptic, adică cu două registre ale inscripției dispuse paralel²¹ (Fig. 5a, 5b). Nu în cele din urmă merită să amintim inscripțiile bilingve de la Tibiscum, fiind descoperite 4 astfel de monumente sau fragmente din astfel de monu- mente²². Toate sunt din categoria monumentelor funerare. Textul specific pal- myrenilor este așezat întotdeauna sub textul în limba latină. De remarcat că ambele texte, și cel latinesc, și cel în aramaică, sunt corecte din punct de vedere gramatical. La Tibiscum avem conturată o comunitate de palmyreni deloc de neglijat ca și număr și care și-a folosit limba maternă în spațiul privat și în lăca- șele de cult, fără însă a lăsa mai prejos cunoașterea limbii latine. Nu putem spune dacă ambele texte sunt scrise de o singură persoană care lucra într-un atelier de pietrărie sau avem de a face cu două persoane diferite, una care inscripționează textul latinesc și altcineva pe cel în limba palmyrenilor. Nevoia și poate chiar curiozitatea de a învăța și apoi a utiliza scrierea în societatea romană se leagă de cerințele și nevoile cotidiene și cele economice ale ¹⁵ IDR III/l, 131, 137. ¹⁶ IDR III/l, 135, 146. ¹⁷ IDR III/l, 130, 133, 135, 136, 137, 139, 140 etc. ¹⁸ IDR III/l, 129. ¹⁹ IDR III/l, 157, 173. ²⁰ IDR III/l, 173. ²¹ IDR III/ 1, 156, 172; Crînguș 2004, 103-110. ²² IDR III/l, 154, 167, 170, 178. Despre scris și învățătura de carte la Tibiscum | 211 acelor vremuri²³. Se vorbește de o scriere populară în sensul că se folosește un suport dur, rezistent în timp, precum ceramica și care este la îndemâna fiecăruia pentru a inciza sau scrijeli în pasta crudă sau arsă litere sau chiar cuvinte²⁴. De altfel, referitor la spațiul Galliei în secolul al IlI-lea, se aduce în discuție faptul că aceste înscrisuri realizate voluntar și conștient pot fi privite ca un act de procla- mare a identității²⁵. De ce nu putem vedea, cel puțin într-o parte dintre grcffiti de la Tibiscum aceeași voiță de exprimare a identității? Din analiza diferitelor artefacte descoperite la Tibiscum putem spune că această dorință de a învăța scrisul este prezentă. în faptul că s-au putut exprima în scris, trebuie să o vedem nu doar o dorință personală de manifestare voită în spațiul comunitar, dar și o necesitate legată de mediul social, juridic, dar și eco- nomic. Fie că ne referim la monumentele epigrafice, fie la materialul ceramic, nu putem să nu observăm că știința de carte la Tibiscum s-a manifestat asemeni manifestărilor din alte centre urbane provinciale romane din Dacia și nu numai. Cu toate acestea, se poate observa prezența, alături de scrierea cu alfabet latin, și a unei scrieri orientale, specifice populației palmyrene prezente la Tibiscum sub forma elementului militar, dar și a civililor care se stabilesc aici din diverse motive. Prezența lor este, spunem noi, destul de numeroasă din moment ce s-au descoperit aici mai multe fragmente cu scriere aramaică. Cu siguranță, indiferent de limba utilizată în scrierea pe diferite tipuri de materiale, populația de la Tibiscum a lăsat drept mărturie a prezenței sale aici și scrierile, fie ele informale, sau mai ales formale. Aceste înscrisuri sunt dovada clară și palpabilă a cunoașterii în primul rând a limbii latine, dar și a celei ara- maice, de către unii dintre ei. Analiza acestor înscrisuri ne ajută să ne întregim imaginea unei comunități care s-a conturat pe malurile Timișului încă din primii ani ai provinciei și care și-a continuat traiul și după retragerea oficială a armatei și administrației romane, limba latină continuînd a fi folosită de către cei rămași aici. BIBLIOGRAFIE Bats 2004, M. Bats, Grec et gallo-grec: Ies grcffites sur ceramique aux sources de lecriture en Gaule meridionale (lle-Iers. av. J.-C.), în Gallia, 61, 2004, 7-20. Benea, Bona 1994, D. Benea, P. Bona, Tibiscum, București, 1994. ²³ Feugere, Lambert 2004, 4-6. ²⁴ Bats 2004, 17. ²⁵ Bats 2004, 19. 212 | Mariana Bălăci Crînguș Bozie, Feugere 2004, D. Bozie, M. Feugere, Les instruments de lecriture, în Gallia, 61, 2004, 21-41. Corbier 2018, M. Corbier, Lecriture en liberte: les greffitis dans la culture romaine, în Langages et communication: ecrits, images, sons, Paris, 2017. Disponibil online: . ISBN: 9782735508662. DOI: 10.4000/books.cths.807. Accesat 4.11.2019. Crînguș 2004, M. Crînguș, Considerantions regarding the two register inscriptions from Tibiscum, BHAUT 6, 2004, 103-110. Feugere 2004, M. Feugere, Cinstrumentum, support decrit, în Gallia, 61,2004, 53-65. Feugere, Lambert 2004 M. Feugere, P. Y. Lambert, Introduction, în Gallia, 61, 2004, 3-6. Piso, Ardeț, Timoc 2019 I. Piso, A. Ardeț, C. Timoc, Iscriptiones Daciae Romanae, Appendix III. Inscripționez laterum museorum Banatus Temesiensis, Cluj-Napoca, 2019. ON WRITING AND LEARNING AT TIBISCUM Abstract By writing, humans might express their feelings, opinions and property, or even the deșire to progress. The spontaneous writing might be seen as the activity that puts in light the individual intelligence and the way to adapt to the social position of an individual. Direct proves of the importance of writing in daily life and wish to progress in learning were found at Tibiscum; both grcjfiti, writing on raw paste on tegular materials or other ceramic prod- ucts, and writing on epigraphic monuments are among these proves. Tire inscriptions from Tibiscum are in Latin language in the largest part, but there are also ones in the language of the Palmyrenes, and in Greek. Certainly the population at Tibiscum left also informai and mainly formal writings for proving of her presence there, no matter the language of writings on various materials. These writings clearly and tangibly show the people there can speak Latin and Aramaic some of them at least. These writings analyze help us to round the image of a community sitting on the Timiș banks since the first years of the Roman province, and keeping to live there after the official retreat of the Roman army and administration; the Latin language was used up from the ones resting there during the next years. Despre scris și învățătura de carte la Tibiscum | 213 Fragment of a brick, up to IDR III/l, 266 (photo: Călin Timoc). Fragment of a brick, up to IDR III/l, 265 (photo: Călin Timoc). 214 | Mariana Bălăci Crînguș Fig. 2. Fragment vas ceramic, Inedit (foto Mariana Bălăci). / Fragment of a ceramic vessel, unpublished (photo: Mariana Bălăci). pjg. 3a, 3b. Fragmente mortaria, după IDR III/l, 267- 268. / Mortaria fragments, up to IDR III/l, 267- 268. Despre scris și învățătura de carte la Tibiscum | 215 pjg. 4a, 4b. Monumente funerare, după IDR III/l, 157, 173. / Funeral monuments, up to IDR III/l, 157, 173. 216 | Mariana Bălăci Crînguș Fig. 5a, 5b. Monumente funerare, după IDR III/l, 156, 172. / Funeral monuments, up to IDR III/l, 156, 172. CULTELE AFRICANE ȘI ARMATA ROMANĂ DIN DACIA. CÂTEVA CONSIDERAȚII Atalia Onițiu Cuvinte cheie: armata romană, religie, Isis, Africa, politica imperială Keywords: Roman army, religion, Isis, Africa, imperial politics Religia militarilor din Dacia romană reprezintă un subiect care a intrat în atenția noastră acum mai bine de două decenii, materializându-se într-o serie de articole¹, la care putem adăuga teza de doctorat publicată în anul 20 09². Analizând literatura de specialitate din țară și străinătate care aborda acest subiect complex, la care s-a adăugat propriul studiu întreprins pe un număr de 297 de inscripții ridicate de indivizi de cele mai diferite condiții din toate unită- țile cunoscute în Dacia (legiuni și trupe auxiliare) și 142 de reprezentări prove- nind din castre, respectiv aproximativ 114 inscripții identificate în afara Daciei, am concluzionat, spre deosebire de autorii anteriori³, că religia armatei romane din Dacia are o structură oarecum flexibilă, putând fi identificate: religia oficială a statului roman (pe care armata trebuie să o deservească); divinități militare (Victoria, Minerva, Marș, Epona, Campestres, geniile, Dolichenus, Mithras); zei naționali (sirieni, palmyrenieni, africani, germanici); divinități de conjunc- tură (zeități salutifere (Aesculap și Hygia, Nimfele) sau protectoare (Medusa, Nemesis), invocate la nevoie (în baza principiului do ut des) și zei ai soldaților (Liber Pater, Venus, Silvanus)⁴. Universitatea de Vest din Timișoara, b-dul. V. Pârvan, nr. 2-4, e-mail: atalia.onitiu@e-uvt.ro ¹ Ștefănescu 2004; Ștefănescu 2005; Ștefănescu 2005a; Ștefănescu 2005b; Ștefănescu 2006; Ștefănescu 2006; Ștefănescu 2006a; Ștefănescu 2006b; Ștefănescu 2006c; Onițiu 2016. ² Ștefănescu-Onițiu 2009. ³ Literatura de specialitate care aborda acest subiect aprecia că religia militarilor / armatei are o anumită structură, operând următoarele clasificări: I. religia oficială a statului/ culte accep- tate/ culte locale/ genii ale unor locuri particulare (Von Domaszewski 1895; Helgeland 1978; Birley 1978); II. culte care corespund nevoilor soldaților/ culte care servesc integrării în armata romană/ culte care derivă din caracterul charismatic al împăratului (Ankersdorfer 1973); III. zeii statului/ zeii unității/ zeii soldaților (Speidel 1995); IV. religia oficială a statului/ cultele orientale/ cultele provinciale (Irby-Massie 1999); V. religio castrensis/ religio militum (Stoll 2001). ⁴ Ștefănescu-Onițiu 2009, 160-161. BANATICA, 30 | 2020 218 | Atalia Onițiu Cercetările consistente desfășurate în ultimul deceniu, materializate în numeroase studii și articole, fără a fi neapărat vorba de noi descoperiri arheo- logice, ne-au determinat să reluăm și să reconsiderăm unele puncte de vedere formulate anterior. Astfel, în legătură cu cultele nord-africane afirmam că „sunt o prezență insolită în peisajul spiritual al armatei romane. Saturnus, singur sau în asociere cu Latona, împreună cu care formează un cuplu divin, este prezent în invo- cații ale legiunilor. Acest cult se încadrează în categoria cultelor personale, fără impact social”.⁵ Descoperirile arheologice ale ultimelor decenii nu au scos la lumină noi evidențe ale adorării divinităților nord-africane în rândul armatei romane din Dacia, prin urmare ne vom opri în cele ce urmează asupra celor trei inscripții votive cunoscute și consacrate în studiile de specialitate: SATVRNO / SECVRO / M(arcus) HERENNIVS / FAVSTVS / LEG(atus) AVG(usti)⁶ CAELESTI AVGVSTAE / ET AESCVLAPIO AV / GVSTO ET GENIO / CARTHAGINIS ET / GENIO DACIARVM / OLVS TERENTIVS / PVDENS VTTEDI / ANVS LEG(atus) AVGG(ustorum) / LEG(ionis) XIII GEM(eminae) LEG(atus) / AVGG(ustorum) PRO PRAET(ore) / [P]ROV(inciae) R(a)E / TIAE⁷ NVMINI SATVRNO / REG(i) PATRI DEO / RVM/ ET LATONAE / P(ublius) R[A]ECIVS / PRIMVS BEN / EF(iciarius) LEG(ati) LEG(ionis) / V M(acedonicae) P(iae) / F(idelis) P(osuit) EX / V(oto) DOMO ZIGALI / AFER⁸ în toate cele trei cazuri invocarea divinităților nord africane are legătură cu originea dedicanților, nu cu statutul lor social sau cu poziția ocupată în armata romană. Cultul lui Saturnus nu este un cult exclusiv al comandanților, de ase- menea nu este vorba despre o modă în rândul soldaților legiunii V Macedonica, cum considerase inițial M. Bărbulescu⁹, întrucât divinitatea apare și pe altarul lui M. Herennius Faustus, comandant al legiunii XIII Gemina, un alt contraar- gument fiind și acela că moda ar presupune o mai largă răspândire a cultului în interiorul unității militare, o difuziune prin imitație în rândul gradelor inferi- oare și al soldaților. Deși apar doar pe altare ridicate de legionari aceste divini- tăți nu sunt nici divinități legionare, ci sunt prezențe solitare. ⁵ Ștefănescu-Onițiu 2009, 113. ⁶ IDRIII/5,314. ⁷ IDR 111/5,41. ⁸ Bărbulescu, Cătinaș 1979, 218. ⁹ Bărbulescu 1987, 48. Cultele africane și armata romană din Dacia. Câteva considerații | 219 Ipoteza pe care o enunțam noi, și anume că aceste invocații sunt un rezultat al influenței mediului provincial și că divinitățile africane fac parte din categoria divinităților naționale ale soldaților¹⁰, fără o largă difuziune în rândul armatei se confirmă, un argument în plus oferindu-1 studii mai recente¹¹ care au evidențiat faptul că divinitățile supreme nord-africane (Saturnus - manifestare romană a lui Ba’al Hammon și paredra sa Caelestis - Tannit) au un areal bine delimitat, ocupând cu predilecție zona centrală a Maghreb-ului, fără reprezentări semni- ficative în alte părți ale Imperiului Roman, păstrându-și caracterul de divinități locale și naționale. O situație complet diferită o întâlnim în ceea ce privește cultele egiptene (Isis, Serapis), care se situează la polul opus față de cultele nord-africane. Dacă în Africa acestea sunt considerate mai degrabă divinități de nișă, întâlnite în zonele portuare¹², în Imperiul Roman se bucură de o largă răspândire, deopo- trivă în mediul civil și militar. La această situație a contribuit în mod categoric atitudinea casei imperiale și politica religioasă desfășurată de aceasta. Serapis a reprezentat divinitatea supremă și protectorul dinastiei Flavia, s-a bucurat de o mare popularitate în timpul domniei lui M. Aurelius, cunoscând apogeul în timpul dinastiei Severilor. în inscripțiile militarilor în special, din timpul dom- niei lui Commodus, Serapis este asociat împăratului sau lui lupiter, devenind zeu tutelar al familiei imperiale, garant al viitorului și al victoriei¹³. Descoperirile arheologice privitoare la cultele egiptene din provincia Dacia sunt semnificative, dar strict în relație cu mediul militar nu am putut considera decât câteva piese, datate în secolul al II lea. Este vorba despre statuete de bronz ale lui Isis la Drobeta și Porolissum¹⁴, respectiv o statuetă de bronz cu repre- zentarea lui Horus de la Porolissum¹⁵. La acestea se adaugă manifestări de cult epigrafice de la Apulum și Potaissa. în legătură cu cele trei inscripții de la Apulum: SARAPI ET ISIDI / L(ucius) IVLIVS RVFINVS / PROCVLIANUS / TRIB(unus) L(ati)C(lavius) / MIL(itum) LEG(ionis) XIII G(eminae)¹⁶ SARAPI / AVG(usto) / SACRVM / TI B(erius) IVLIVS / FLACCIN VS / LEG(atus) AVG(usti) / PR(o) PR(aetore)¹⁷ ¹⁰ Ștefănescu-Onițiu 2009, 113. ¹¹ Shaw 2013, 248; McCarty 2016, 268. ¹² Shaw 2013, 254. ¹³ Bricault 2018, 228-229. ¹⁴ Berciu, Petolescu 1976, 30, nr. 10; Stingă 1998, 130, Pl. 109/1; Popescu 2004, 155. ¹⁵ Popescu 2004, 155 ¹⁶ IDRIII/5,318. ¹⁷ IDRIII/5,317. 220 | Atalia Onițiu SERAP[IDI] / C(aius) COSCO[NIVS] / SABIN[?IANVS] / P(rimus) P(ilus) LEG(ionis) [?XIII GEMINAE] / FE[CIT]¹⁸ afirmam în mod eronat că „sunt inscripții puse de către militarii din legiunea XIII Gemina de la Apulum, două fiind depuse chiar în principia’¹⁹. Inscripțiile nu provin însă din principia castrului legionar de la Apulum, ci din sediul guvernatorului provinciei, praetorium consularis fiind situat în partea de est a castrului, iar în ceea ce privește inscripția lui C. Cosconius Sabinianus aceasta a fost descoperită în canabae-ele legiunii. Dinpraetorium consularis mai provine o inscripție pusă de guvernatorul L. Aemilus Carus (173-175) pentru Serapis-Iupiter-Sol, Isis-Luna-Diana et dis deabusque conservatoribus²⁰, cele trei inscripții putând sugera existența aici a unui lăcaș de cult. Dan Deac și Rada Varga apreciază că cele trei inscripții din sediul guvernatorului fac parte din tr-un trend general și că ar avea legătură cu războiul cu cvazii din anul 174²¹. Tib. lulius Flaccinus nu este legat al legiunii XIII Gemina, cum în mod eronat afirmam, ci a fost guvernator al Daciei Superior cândva în perioada anilor 164-168, cunoscut fiind și la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, pe o placă onorifică²² și un altar dedicat lui lupiter și Marș Augustus²³. Dedicația sa prin urmare nu are legătură cu religia armatei, ci este un gest cu conotații politice, decurgând din funcția deținută și statutul său social. Dan Deac și Rada Varga afirmă că: What is striking is the effort cf Flaccinus to show his loyalty towards the Imperial Household by dedicating the altars to Jupiter and two other deities, Marș and Sarapis - the last two both named Augustus - an epithet which may suggest in this case an indirect, subversive man festation cf the Imperial Cult²⁴. în opinia noastră dedicațiile lui Tib. lulius Flaccinus nu trebuie privite deloc ca surprin- zătoare, poziția sa în ierarhia provincială impunând ridicarea de inscripții către divinitățile oficiale ale statului roman și către zeii protectori ai casei imperiale. Altarul (sau baza de statuie) ridicat de L. Rufinus Proculianus la finele domniei lui Antoninus Pius, eventual începutul domniei lui M. Aurelius are mai degrabă legătură cu cariera acestuia și cu apartenența la ordinul senatorial decât cu armata Daciei romane, un argument în acest sens fiind faptul că în anul 184 este atestat deja ca guvernator al Dalmației, după cum evidențiază I. Piso ¹⁸ IDR 111/5,315 ¹⁹ Ștefănescu-Onițiu 2009, 114. ²⁰ IDRIII/5,319 ²¹ Deac, Varga 2014, 13. ²² IDR III/2, 95 ²³ IDR III/2, 245. ²⁴ Deac, Varga 2014, 12. Cultele africane și armata romană din Dacia. Câteva considerații | 221 în comentariul la IDR III/5, 318. Poziția ocupată în legiunea XIII Gemina și menționată de inscripția de \aApulum este una obligatorie în cursus honorum al personajului, specificarea acesteia, alături de invocarea divinităților protectoare ale casei imperiale fiind argumente în sprijinul promovării sale ierarhice, iar nu gesturi încărcate cu semnificație religioasă. Singura inscripție dintre cele trei care poate fi așadar pusă în legătură cu legiunea XIII Gemina rămâne cea ridicată de C. Cosconius Sabinianus, în ace- eași locație fiind descoperită și o statuie de marmură fragmentară reprezen- tând-o pe Isis²⁵. Dan Deac și Rada Varga iau în discuție drept un monument isiac și inscripția: I(ovi) O(ptimo) M(aximo) S-? / CAECILIUS SATUR / NINUS ET IULI / US RUFUS / B(ene)F(iciarii) CO(n)S(ularis) / V(otum) S(olverunt) L(ibentes) M(erito)²⁶, pornind de premisa că este vorba despre o dedicație făcută lui Serapis. Incertitudinea lecturii ne-a determinat să nu includem în lucrarea noastră²⁷ această inscripție. Afirmațiile lui I. Toth, preluate în studiul lui Dan Deac și Rada Varga, potrivit cărora: the dedications cfApulum can be put in the context cf the great struggle to adopt the Isiac divinities in the Roman pantheon, whose artisans were members cf the Senatorial elite from the Danube region, respectiv this episode cffected the ranks cf the Roman army too, as the ultimate exercise cf religious policy for the fu.filment cf the actual religious needs cf the army²S ar trebui în opinia noastră tratate cu mai mult spirit critic, din moment ce politica religi- oasă era dictată de casa imperială, membrii elitei senatoriale putând cel mult să se conformeze și să adere la aceasta, ca o dovadă a fidelității față de împărat. Cât privește îndeplinirea nevoilor religioase ale armatei, în condiția în care divinită- țile egiptene au un statut de divinități oficiale, ale statului, nevoile religioase ale armatei nu constituiau un factor primordial și determinant în adorarea acestei categorii de divinități. Ipoteza vehiculată în studiul nostru, cum că „cultele egiptene sunt o modă în rândurile legiunii XIII Gemina (considerăm că există o posibilitate ca și sta- tueta de la Drobeta să dateze de la începuturile stăpânirii romane la nordul ²⁵ Deac, Varga 2014, 14. ²⁶ IDRIII/5,138. ²⁷ Ștefănescu-Onițiu 2009. ²⁸ Toth 1976 apud Deac, Varga 2014, 14 222 | Atalia Onițiu Dunării), care ar fi putut lua contact cu ele înainte de venirea în Dacia”²⁹ nu se confirmă astfel. Rămâne însă mai plauzibilă cea de-a doua ipoteză susținută de noi, și anume că „dat fiind locul de descoperire a pieselor și calitatea dedicanților (primus pilus, tribunus laticlavius, legatus legionis), precum și faptul că temporal suntem în secolul II când cultele egiptene au ocupat un loc important între pre- ferințele religioase ale casei imperiale să fie astfel promovată politica religioasă a dinastiei (nimic din onomastica dedicanților nu spune că am avea de-a face cu africani de origine)”³⁰. Acest punct de vedere se regăsește și în studiul recent al lui Dan Deac și Rada Varga, care susțin faptul că: This phenomenon appeared due to the restless (ffort cf the governors, cfficials from the Senatorial order and military men to show their support for the Imperial Household, as the events on the Danube urfolded in theyears when Marcus Aurelius (and for a relatively brief period cftime Lucius Verus) ruled the Empire³¹. Dacă în secolul II cultele egiptene pot fi puse în legătură cu legiunea XIII Gemina, în secolul următor ele apar între manifestările legiunii V Macedonica³². Alături de inscripția pentru Serapis a centurionului C. lulius Antigonus și a soției acestuia Flavia Apollinaria, din castrul de la Potaissa mai provin capul unei statui reprezentând pe zeul Serapis și un inel cu gemă, ambele descoperiri fiind realizate în thermae³³. Asocierea în thermae a lui Serapis cu Hercules (pre- zent sub forma unui bust) l-a determinat pe M. Bărbulescu să pună prezența zeului egiptean pe seama calităților sale de zeu vindecător³⁴. Spre deosebire de manifestările religioase din secolul anterior care au un pronunțat caracter oficial, secolul III aduce în ceea ce privește cultele egiptene o asumare personală, vizibilă și în manifestările legiunii V Macedonica. O pro- blemă pe care dorim să o aducem aici în discuție o constituie rolul pe care armata romană, în special armata romană din Dacia, l-a avut în propagarea cultelor egiptene la nivel provincial. în opinia lui L. Bricault difuziunea cultului isiac în afara Italiei s-a realizat prin intermediul comercianților și funcționarilor, nu al soldaților, având legă- tură cu procesul de romanizare. Cultul este prezent în medii urbane, romanizate și alfabetizate, răspândirea acestuia având loc în mod diferit de la o provincie la alta, chiar de la un oraș la altul³⁵. După M. Tomorad, difuziunea cultelor egip- ²⁹ Ștefănescu-Onițiu 2009, 114. ³⁰ Ștefănescu-Onițiu 2009, 114. ³¹ Deac, Varga 2014, 16 ³² Deac 2013, 66. ³³ Bărbulescu 2006, 351-352. ³⁴ Bărbulescu 2006. ³⁵ Bricault 2004, 552-553. Cultele africane și armata romană din Dacia. Câteva considerații | 223 tene s-a realizat prin intermediul flotei, indiferent că vorbim despre cetățeni, liberți sau sclavi, în Imperiul Roman aproximativ jumătate dintre navigatori (soldați sau negustori) fiind recrutați din Egipt și din vestul elenistic³⁶. Ștefana Cristea, preluând punctul de vedere enunțat anterior de M. Popescu³⁷ afirmă că: the Egyptian gods entered in Roman Dacia through the mediation cf the military, cf merchants, representatives cf the imperial admin- istration and slaves. The spread cf the divinities from Egypt through the army was favored by the fact that the soldiers formed an extremely mobile social group inside the borders cfthe Empire³S. în studiul său referitor la reliefurile isiace din Dacia Romană, Maria-Corina Nicolae³⁹ citează punctele de vedere ale lui Y. Le Bohec⁴⁰, M. Bărbulescu⁴¹ și M. C. Budischovsky⁴², care consideră că negustorii, alături de militari, au contri- buit la răspândirea acestor culte, iar dintre militari doar ofițerii au manifestat interes, nu și soldații, față de cultele egiptene. Numărul relativ redus de atestări ale cultelor egiptene în mediul militar comparativ cu mediile civile⁴³ în opinia noastră nu susțin punctul de vedere potrivit căruia armata este factorul principal de difuziune a acestei categorii de culte în mediul provincial al Daciei romane. Descoperirile arheologice privi- toare la divinitățile egiptene se înregistrează, după cum putem constata și din studiul Ștefanei Cristea⁴⁴, în special în centrele urbane, intens romanizate ale provinciei (Potaissa, Apulum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Sucidava, Romula, Micia), confirmând astfel opinia enunțată de L. Bricault și amintită mai sus, potrivit căreia prezența cultelor egiptene se înregistrează în centre romanizate și urbanizate. Afirmația potrivit căreia: the role cfthe military members is emphasized as well by the fact that most cfthefindings are along military routesG o considerăm neinspirată, întrucât pe de o parte nu putem vorbi de drumuri militare, iar pe de altă parte, cu excepția inscripțiilor dedicate de militari sau a descoperirilor arheologice care provin cu certitudine din interiorul castrelor, celelalte nu pot fi atribuite armatei și deci puse în legătură indubitabilă cu aceasta. Aprecierile lui V. Gasparini privitoare la nordul Africii, potrivit cărora: It ³⁶ Tomorad 2005, 441-442. ³⁷ Popescu 2004, 152-155 ³⁸ Cristea 2014, 122. ³⁹ Nicolae 2012, 131. ⁴⁰ Le Bohec 2000, 133-138 ⁴¹ Bărbulescu 2006, 357 ⁴² Budischovsky 2003, 179. ⁴³ Pentru inventarul pieselor vezi și Cristea 2014, 119. ⁴⁴ Cristea 2014, 119. ⁴⁵ Nicolae 2012, 131. 224 | Atalia Onițiu is an old-fashioned cliche that the Isiac cults were typical cfthe army⁴⁶; the Isiac deities were basically perceived as very Roman cfficial gods, and did not enjoy a strong popular support⁴⁷; soldiers preferred collective cults for Roman tradițional deities rather than personal (even f soteriological) ones, such as Isis and Cybele® pot fi extrapolate și situației din Dacia romană. Dacă în secolul II invocarea divinităților egiptene de către membrii armatei are un pronunțat caracter oficial, „de serviciu”, de susținere a politicii religioase a casei imperiale, în secolul III aceste demersuri nu mai sunt necesare, ceea ce justifică, în opinia noastră, numărul mai restrâns de descoperiri, dar și carac- terul lor oarecum personal, asumat individual și denotând o opțiune personală, poate chiar o devoțiune religioasă autentică, fără impact la nivel comunitar. BIBLIOGRAFIE Ankersdorfer 1973, H. Ankersdorfer, Studieri zurReligion des romischen Heeres vonAugustus bis Diokletian, Konstanz, 1973. Bărbulescu 1984, M. Bărbulescu, Interferențe spirituale în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1984. Bărbulescu 1987, M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica și castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987. Bărbulescu 1994, M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994. Bărbulescu 2006, M. Bărbulescu, Cultele egiptene la Potaissa, în Fontes Historiae, Studia in Honorem Demetrii Protase, Bistrița-Cluj-Napoca, 2006, 351-360. Bărbulescu, Cătinaș 1979, M. Bărbulescu, A. Cătinaș, Cultul lui Saturnus în Dacia, în Apulum, XVII, 1979, 215- 223. Berciu, Petolescu 1976, I. Berciu, C. C. Petolescu, Les culte orientaux dans la Dacie Meridionale, Leiden (EPRO 54). ⁴⁶ Gasparini 2015, 484. ⁴⁷ Gasparini 2015, 485. ⁴⁸ Gasparini 2015, 485. Cultele africane și armata romană din Dacia. Câteva considerații | 225 Birley 1978, E. Birley, The Religion cf the Roman Army, in ANRWll, 16, 2, 1978, 1506-1541. Bricault 2004, L. Bricault, La d.ffusion isiaque: une esquisse, în P. C. Bol, ed., Fremdheit-Eigenheit. Aegypten, Griechenland und Rom. Austausch und Verstandnis, Stuttgart, 548-556. Bricault 2018, L. Bricault, Traveling Gods: The Cults cflsis in the Roman Empire, în J. Spier, T. Potts, Sara E. Cole, eds., Beyond the Nile. Egypt and the Classical World, Los Angeles, 2018, 226- 231. Budischovsky 2003, M. C. Budischovsky, lemoignages de devotion isiaque et traces culturelles le long du limes danubien, în L. Bricault, ed., Isis en Occident. Actes du lleme Colloque internațional sur Ies etudes isiaques, Lyon III, 16-17 mai 2002, Leiden, 171-191. Cristea 2014, Ș. Cristea, „I am Horus the Savior”. Representations cf Horus-Harpokrates in Roman Dacia, în Ziridava, 28, 115-134. Deac 2012, D. Deac, Note on the Apis bull representations in Roman Dacia, în EphNap, XXII, 223- 234. Deac 2013, D. Deac, Being an Isiac in Potaissa. Short remarks on RICIS 616/0102 ( = CIL III 882), în ReDIVA, I, 65-74. Deac, Varga 2014, D. Deac, R. Varga, Isiac Cults in the Settlements cf Apulum (Dacia Apulensis), Bibliotheca Isiaca III, L. Bricault, R. Veymiers, eds., Bordeaux, 2014, 11-20. Domaszewski 1895, A. von Domaszewski, Die Religion des Romischen Heeres, Trier, 1895. Gasparini 2015, V Gasparini, Tracing Religious Change in Roman Africa, în R. Raja, J. Riipke, eds., A Companion to the Archaeology cf Religion in the Ancient World, Blackwell, 2015,478-488. Helgeland 1978, J. Helgeland, Roman Army Religion, înANRW, II, 16, 2, 1978, 1470-1505. 226 | Atalia Onițiu Irby-Massie 1999, G. L. Irby-Massie, Military religion in Roman Britain, Leiden, 1999. Le Bohec 2000, Y. Le Bohec, Isis, Serapis et l’armee romaine sous le Haut-Empire, în L. Bricault, ed., De Memphis a Rome. Actes du Ier Colloque sur Ies etudes isiaques, Leiden, 2000, 133-138. McCarty 2016, M. McCarty, Gods, Masks, and Monstra. Situational Syncretisms in Roman Africa, în S. Alcock et alii, eds., Beyond Boundaries: The Art cf the Roman Provinces, Malibu, 2016, 266-280. Nemeti 2005, S. Nemeti, Sincretismul religios în Dacia romană, Cluj-Napoca, 2005. Nicolae 2012, M-C. Nicolae, Isiac Reliefs In Roman Dacia, în Marisia, XXXII, 2012, 127-133. Onițiu 2016, A. Onițiu, Religia militarilor din Dacia în epoca romană târzie (secolele III-IV d.Hr), în Arheovest, IV2, Szeged, 2016, 823-834. Petolescu 1972, C. C. Petolescu, Știri noi privind cultele egiptene Dacia Irferioară, în SCIV(A), 23, 1, 1972, 79-82. Popescu 2004, M. Popescu, La religion dans l’armee romane de Dacie, București, 2004. Shaw2013, B. Shaw, Cult and belitf in Punic and Roman Africa, în M. R. Salzman, W.Adler, eds., The Cambridge History cfReligions in the Ancient World, voi II. From the Hellenistic Age to Late Antiquity, Cambridge University Press, 2013, 235-263. Speidel 1995, M. A. Speidel, Das Romische Heer als Kulturtrăger, Berna, 1995, 187-209. Stingă 1998, I. Stingă, Viața economică la Drobeta în secolele I-VIp.Chr, București, 1998. Stoll 2001, O. Stoll, Zwischen Integration und Abgrenzung. Die Religion des Romischen Heeres im nahen Osten, în MAS, III, 2001. Cultele africane și armata romană din Dacia. Câteva considerații | 227 Ștefănescu 2004, A. Ștefănescu, Religia militarilor din trupele auxiliare din Dacia Porolissensis, în ActaMP, XXVI, 2004, 259-274. Ștefănescu 2005, A. Ștefănescu, Some notes on the Oriental Cults in the Roman Army from Dacia, în Banatica, 17, 2005,211-218. Ștefănescu 2005a, A. Ștefănescu, The religion cf the soldiers in auxiliar camps cf Dacia Superior. Social structure and ethnicity, în Limes XIX. Proceedings of the XIXth International Congress of Roman Frontier Studies, Pecs, Hungary, September2003, University ofPecs, 2005,505-510. Ștefănescu 2005b, A. Ștefănescu, The religion cfthe soldiers from the legions in Roman Dacia. An epigraphic approach (1), în C. Mușețeanu, M. Bărbulescu, D. Benea, eds., Corona laurea. Studii în onoarea Luciei Țeposu Marinescu, București, 2005, 501-508. Ștefănescu 2006, A. Ștefănescu, The Dinasty cf the Antonins and the Religion cf the Soldiers in Roman Dacia, în D. Benea, ed., Daci și romani. 1900 de ani de la Integrarea Daciei în Imperiul Roman, BHAUT VII, Timișoara, 2006, 154-158. Ștefănescu 2006a, A. Ștefănescu, The Religion cfthe Soldiers from Dacia during the third Century, în Dacia (N.S.) 50, 2006, 267-274. Ștefănescu 2006b, A. Ștefănescu, Politica religioasă imperială în timpul împăraților Traian și Hadrian și religia militarilor din Dacia romană, în E. Teodor, O. Țentea, eds., Dacia Avgvsti Provincia. Crearea provinciei, București, 2006, 305-310. Ștefănescu 2006c, A. Ștefănescu, The Religion cfthe Legion XIII Gemina. Votive inscriptions extrafines provinciae Daciae, în C. Gaiu, C. Găzdac, eds., Fontes historiae. Studia in honorem Demetrii Protase, Bistrița-Cluj-Napoca, 2006, 801-806. Ștefănescu-Onițiu 2009, A. Ștefănescu-Onițiu, Religia militarilor din Dacia Romană, Timișoara, 2009. Tomorad 2005, M. Tomorad, Egyptian Cults in Major Roman Fleets, în D. Demicheli, ed., Illyrica antiqua. Ob honorem Duje Rendic-Miocevic, Zagreb, 2017, 441-450. 228 | Atalia Onițiu Toth 1976, I. Toth, Marcus Aurelius’ miracle cf the rain and the Egyptian cults in the Danube regions, în L. Kâkosy, Studia Aegyptiaca 2, Budapest, 1976, 101-113. ON THE AFRICAN CREEDS AND THE ROMAN ARMY IN DACIA. SOME POINTS OF VIEW Abstract The studies on the African creeds published during the last decade remind us the ques- tion of the presence of those cults in the invocations performed by the Roman army in Dacia. Even if archeological research did not come with new discoveries and evidences, the new points of view have made me resume the subject and reconsider somehow the previous opinions and hypotheses. I will focus below on the North-Africans deities (Saturnus, Caelestis) and especially the Egyptian ones (Isis, Serapis), the last ones being the object of attention of Romanian and foreign researchers in the same way. PIESE DE GLIPTICĂ ROMANĂ AFLATE ÎN COLECȚIA MUZEULUI JUDEȚEAN GORJ „ALEXANDRU ȘTEFULESCU”, DIN TÂRGU JIU Vasile Marinoiu*, Ana Cristina Hamat** Cuvinte cheie: geme, Dacia, Valea Jiului, dextrarum iunctio, sec. II-III Keywords: gems, Dacia, Valea Jiului, dextrarum iunctio, sec. II-III Articolul de față readuce în discuție colecția de geme a Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu, formată din opt intalii de epocă romană. Colecția este una relativ recentă, gemele fiind achiziționate prin cerce- tare arheologică începând cu 1997, precum și din donații provenite de la detec- toriști. O parte a acestor piese au fost publicate în 2012, apoi din nou în 2018, însă cu mai puține detalii¹. Piesele provenite din cercetări arheologice au fost descoperite pe terito- riul județului, cu ocazia unor cercetări preventive sau sistematice, în situri de epocă romană sau chiar de epocă medievală. Gemele au fost lucrate din pietre semiprețioase (cornalină-carneol) și au fost gravate cu zeități, animale, ființe fantastice, subiecte obișnuite sau motivul dextrarum iunctio. Context de descoperire Din punct de vedere al locului de descoperire, piesele prezente în acest catalog provin din situri binecunoscute de epoca romană, cum sunt castrele și așezările de la Bumbești-Jiu, precum și din locații mai puțin cunoscute, așa cum este Drăguțești sau zona Bârsești-Lelești, ambele aflate în proximitatea munici- piului Târgu Jiu. O mare surpriză, o reprezintă cimitirul medieval descoperit în satul Aluniș, comuna Căpreni, în urma unor cercetări preventive. Primele două geme prezente în catalogul nostru² au fost descoperite în Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu Jiu, str. Geneva, nr. 8, e-mail: mva- sile48@yahoo.com Muzeul Banatului Montan Reșița, b-dul Republicii, nr. 10, e-mail: anahamat@yahoo.com ¹ Marinoiu 2012; Marinoiu 2018. ² Nr. cat. 1-2. BANATICA, 30 | 2020 230 | Vasilb Marinoiu, Ana Cristina Hamat urma cercetărilor sistematice întreprinse în termele castrului roman de la Bumbești Jiu, punctul Vârtop, în anul 1997. Ele au fost datate, în funcție de monedele și artefactele descoperite în urma cercetărilor arheologice sistematice din această zonă, în prima jumătate a secolului al II-lea³. Gemele au fost desco- perite la adâncimea de -0,30 m față de nivelul de călcare. Prezența unor astfel de bijuterii în terme este binecunoscută. Fiind obiecte mici, mai ales în mediu umed, pietrele de inel se pot desprinde și pot cădea, fiind pierdute cu ușurință de către posesorii lor, fie în încăperile construcției, fie în bazinele acesteia, caz în care le descoperim odată cu cercetarea canalelor deversoare, așa cum s-a întâmplat în Dacia de la Potaissa⁴ sau la Eboracum în Britannia⁵. Cea de-a treia gemă⁶ prezentă în catalog, a fost descoperită în luna august 2017 în vicus-ul roman de la Bumbești Jiu, punctul Gară, ca urmare a unei cer- cetări arheologice preventive determinate de investiția societății Hidroelectrica S.A. Proiectul prevedea amplasarea unor stâlpi electrici în vederea racordării la sistemul energetic național a centralei hidroelectrice Bumbești, linie electrică aeriană - Târgu Jiu Nord-Parângu⁷. Obiectivul principal al cercetării preventive l-a constituit salvarea vestigiilor arheologice din perimetrul afectat de lucrările de amplasare, în zona siturilor arheologice Bumbești Jiu (Gară și Vârtop), a fun- dațiilor unora dintre stâlpi. în cadrul lucrărilor, au fost descoperite mai multe complexe arheologice care au fost datate în epocă romană. Cel mai important, din punct de vedere al descoperirilor, este complexul cu numărul trei, unde în două din cele trei casete deschise pentru amplasarea stâlpului cu numărul 20, au fost descoperite amenajări de epocă romană (un drum aflat în zona estică a vicus-ului militar de la Bumbești Jiu- Gară, cu o lățime cuprinsă între 1,80 și 2,50 m și o lungime cercetată de 12 m). Drumul era realizat din piatră de râu așezată pe un strat de pietriș. Pe suprafața lui au fost descoperite câteva frag- mente de vase ceramice romane de uz casnic, fragmente de cărămizi, țigle și olane, piroane din fier, precum și un fragment de ornament ceramic reprezen- tând un cap de șarpe. Alte trei geme⁸ au fost descoperite într-o cercetare mai recentă, din anul 2018, în satul Aluniș, comuna Căpreni. Cercetările arheologice preventive, au dus la descoperirea aici a unui cimitir ce datează din perioada secolelor XV- XX (datare făcută pe baza artefactele și monedelor care se încadrează în peri- oada anilor 1561-1906), fiind situat în apropierea satului Aluniș (fost Scurtu), ³ Marinoiu 2004, 355. ⁴ Bărbulescu 2012, 248-249. ⁵ MacGregor 1976, 6-12. ⁶ Nr. cat. 3. ⁷ Colțeanu et alii 2020, 150-151. ⁸ Nr. cat. 5-7. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” I 231 comuna Căpreni, județul Gorj, pe malul stâng al râului Amaradia⁹. Tot aici s-au descoperit și ruinele bisericii cu hramul „Sf. Dumitru și Sf. Gheorghe” în jurul căreia a fost amenajat cimitirul. Biserica a fost refăcută pe urmele uneia mai vechi. După însemnările de pe un Penticostar amintim următorul reper cro- nologic a sitului: „Leatu când s-au clădit biserica 1808, aprilie 1”. Sunt amintiți drept ctitori, marele medelnicer Barbu Socoteanu cu frații lui. După alinierea caselor la linie, conform Regulamentului Organic, biserica a rămas izolată. Lipsa unui pod peste Amaradia și desele revărsări ale râului respectiv, au dus treptat la părăsirea ei. Dumitru Bălașa amintea că: „...în 1914 iulie 9, preotul Dimitrie Andreescu făcea un raport către Protopopul județului Dolj, în care arăta că în noaptea de vineri spre sâmbătă (4-5 iulie) râul Amaradia s-a revărsat, a distrus podurile și inundat de jur împrejur biserica cea veche, unde a rupt gardul și a luat în valuri chiar și morții cimitirului. Cere încuviințare ca să demoleze vechea biserică, iar materialele să se întrebuințeze la construirea bisericii noi, cu același hram, deja începută”. La 18 august 1914 protoiereul I. Mălăiescu comu- nica parohiei Căpreni că „...a aprobat demolarea bisericii vechi și mutarea mor ților în cimitirul nou”. Tot el descria piatra de mormânt a jupâniței Despa și a fiicei sale, având gravat anul 1613 pe ea¹⁰. Cercetările arheologice preventive din acest cimitir au fost determinate de lucrarea de investiție - Instalare conducte gaz - Panou Hurezani - TUCO Bulbuceni de pe raza comunelor Hurezani - Căpreni-Stejari. Tronsonul avea o lungime de 11 km și o lățime de 18 m, proiectul având ca beneficiar firma OMV. în cele 428 de complexe și 786 de morminte s-au descoperit numeroase artefacte de epocă medievală și modernă. Pe lângă cele 44 de inele și peste 200 de monede, precum și alte artefacte descoperite aici, au fost scoase la iveală și câteva piese de o remarcabilă valoare artistică. Printre acestea se aflau și trei inele medievale care aveau încastrate geme romane gravate. Piesa cu nr. cat. 4 a fost descoperită, alături de alte artefacte romane, în partea de nord a satului Bârsești, în punctul Pârâul Iaz, punct aflat la cca. 200 m vest de DN 67 D, Târgu Jiu - Baia de Aramă, între satele Bârsești și Lelești. Este o descoperire făcută de către Frențescu lonuț Lucian din Târgu Jiu în anul 2015, cu ajutorul unui detector de metale, posibil într-o necropolă romană. Din păcate, zona a rămas necercetată arheologic. Importanța descoperiri este deo- sebită, deoarece RAN nu menționează aici situri arheologice de epocă romană. Tot în această zonă au mai fost descoperite nouă fibule - dintre care două de ⁹ Cercetările au fost efectuate de către dr. Vasile Marinoiu de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, responsabil științific al șantierului, și de arheologi de la firma Archaeosave Banat din Timișoara - dr. Petre Colțeanu, dr. Dan Prisecaru. ¹⁰ Colțeanu et alii 2020, 150-151; http://primariacapreni.ro/wp-content/uploads/2015/04/ MONOGRAFIE-TOTAL.pdf. 232 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat argint, patru inele (toate din bronz), mai multe bucăți de fier, un topor din fier, greutăți de cântar din plumb și bronz etc. Artefactele romane au ieșit la iveală la o adâncime de - 30-35 cm față de nivelul actual de călcare. în apropiere, un alt detectorist (Nistor Florin din satul Lelești) a descoperit două monede din bronz (una turcească de la sf. sec. XVIII) și una romană. Cea romană este un as emis de împăratul Gordian al III-lea (238-244) și a fost bătută în Asia Mică, în atelierul din Niceea. Această a doua monedă ar putea oferi indicii pentru a data situl de la Bârsești, în zonă descoperindu-se la sfârșitul secolului al XlX-lea și un tezaur monetar imperial roman cu peste 3000 de denari. Piesa cu nr. cat. 8 a fost descoperită recent, în august 2020, de către Sorin Doru Maria cu ajutorul detectorului de metale. Acesta a adus la muzeu un inel de argint cu intalie din carneol, gravată cu motivul dextrarum iunctio. Inelul a fost descoperit la adâncimea de 40 cm, alături de alte artefacte romane: două fragmente de fibulă din bronz de tip ancoră, un topor din fier și două monede (un sesterț ilizibil din bronz și un denar emis de împăratul Septimius Severus). Descriere. Analogii. Discuții Prima intalie descoperită la Bumbești-Jiu, este gravată cu reprezentarea zeița Minerva Pacifera. Piesa, un carneol de culoare roșu-portocaliu, are formă ovală, dimensiunile de 11 x 8 mm și o redă pe zeiță stând în picioare, cu corpul în poziție frontală și capul văzut din profil spre stânga. Pe cap poartă coiful atic, în mâna dreaptă ține o lance, iar în stânga o ramură de măslin. Peplos-ul cade lejer pe corp. Geme cu imaginea zeiței în diverse ipostaze au apărut în Dacia la Romula¹¹, Obreja-Tibiscum¹², Micia¹³, Apulum¹⁴, Porolissum¹⁵. Au fost găsite geme cu imaginea zeiței în Moesia Inferior la Novae¹⁶, Troesmis, Noviodunum¹⁷, Tomis și Tropaeum Traiani¹⁸, în Syria Palestina la Caesarea Maritima¹⁹, în Britannia la Vindolanda²⁰, Wroxeter²¹, în Italia la Brescia și Monza²², precum și la Aquileea²³, ¹¹ Filip 2019; Tudor 1967, 222. ¹² Hamat 2017, 421. ¹³ Țeposu-David 1960, 528; Pop, Găzdac 1993, 144. ¹⁴ Bounegru et alii 2011, 91. ¹⁵ Țeposu-Marinescu, Lako 1973, 4. ¹⁶ Dimitrova-Milceva, 1980, 41; Dimitrova-Milceva, 1985, 200-201. ¹⁷ Simion 2005-2006, 175-176. ¹⁸ Covacef, Chera 1977, 193. ¹⁹ Hamburger 1968, 27. ²⁰ Birley, Green, 2006, 94, nr. cat. 32. ²¹ Henig 1999, 53. ²² Sena Chiesa 2011, 230. ²³ Sena Chiesa 1966, 123. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu" | 233 în Lusitania ea apare pe patru geme²⁴, iar la Alentejo avem o gemă cu reprezen- tarea Minervei Pacifera²⁵. Geme cu Minerva au fost descoperite și în Gallia la Vianne, Nemausus²⁶ și în alte locații²⁷, în Gallia Belgica la Trier²⁸, în Germania la Augst²⁹, în Noricum la Celeia³⁰, în Pannonia la Siscia și Sirmium³¹. Nu trebuiesc uitate nici piesele aflate în colecția CNBAR³², precum și gemele din colecția Brukenthal³³, în ambele locații sub un număr mare, însă cu loc de descoperire în cea mai mare parte în afara Daciei. Importanța Minervei în cadrul cultului oficial, ca membră a triadei Capitoline și protectoare a casei imperiale, este subliniată de numeroase publicații. Acesta este motivul principal pentru care în Dacia ea este una dintre cele mai reprezentate și pomenite divinități, mai ales în gliptică³⁴. Un alt motiv se referă la zona patronată de această zeitate, care este una extrem de extinsă, de la artă și litere, la meșteșuguri, război, comerț, protectoare a dru- mului spre maturitate - mai ales în cazul fetelor, protectoare a orașului, casei, individului, armatei, breslelor comerciale sau al casei imperiale³⁵. Mai trebuie menționată aici existența unui tip iconografic recurent în descoperirile din zona Romula³⁶, ceea ce ne duce cu gândul la existența unui model uzitat în cadrul acestui atelier. Reprezentarea Minervei Pacifera, cu o ramură de măslin în mână, amin- tește vizual de legenda concursului dintre aceasta și Poseidon, pentru a da numele orașului Atena. Așa cum știm, câștigătoare a fost Athena, care a dăruit orașului și lumii, măslinul. Rarisime sunt însă gemele care ilustrează chiar scena concursului³⁷, întreaga legendă fiind reprezentată în general prin redarea imaginii zeiței sub acest tip iconografic. Acesta apare pe monedele lui Marcus Aurelius³⁸, de unde s-au putut inspira și gravori antici³⁹, cunoscut fiind faptul ²⁴ Cravinho 2017, 176. ²⁵ Cravinho 2017, 191. ²⁶ Guiraud 1973, 116. ²⁷ Guiraud 1988, 95-98. ²⁸ Krug 1995, Pl. 48. ²⁹ Riha 1990, Taf. 1. ³⁰ Nestorovik 2005, 26. ³¹ Gesztelyi 2000, 39, 47. ³² Gramatopol 2011,114-116. ³³ Țeposu-David 1965, 84, 95. ³⁴ Bărbulescu 2003, 155, 157. ³⁵ Nicolae 2011, 299-300; Covacef, Chera 1977,199. ³⁶ Filip 2013-2014; Filip 2019. ³⁷ O astfel de gemă se află în prezent în muzeul din Napoli, vezi Cravinho 2018, 45. ³⁸ Sternberg 1988, no. 434. ³⁹ Știm că acest model funcționează pentru alte tipuri icongrafice ale Minervei, vezi Guiraud 1973, 117. 234 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat că monedele reprezintă unul dintre izvoarele de inspirație ale acestor. O altă cale pentru pătrunderea modelului în arta gliptică ar putea fi reprezentată de statuaria greacă⁴⁰. A doua intalie descoperită la Bumbești-Jiu este de formă ovală și îl redă pe Faunus/ Pan. Deși pentru mulți cercetători Faunus este diferit de ruda sa greacă Pan. Totuși, atunci când vine vorba despre geme, cei doi aproape că nu pot fi departajați. Zeul este reprezentat din față, cu capul din profil, spre dreapta. El este înfățișat cu coarne, barbă și copite de țap, trupul fiindu-i acoperit cu păr. Gemă din carneol roșcat este bine executată din punct de vedere artistic și are dimensiunile de 15 x 10 mm. Ea are o formă ovală, suprafața gravată fiind puțin convexă, iar reversul plat. Este bizotată în unghi ascuțit mediu, cu marginea tăiată și cu urme de gluten, cu care aceasta era lipită pe un inel metalic. Faunus mai apare reprezentat la Romula în luptă cu capra⁴¹, la Porolissum⁴² sau pe câteva intalii din colecția CNBAR⁴³. Zeitatea apare pe câteva geme din colecția British Museum⁴⁴ și pe gemele din Gallia⁴⁵. A treia gemă este realizată din carneol, de culoare roșcată, cu dimensiunile: lungime = 10, 2 mm, lățime = 7,1 mm și grosimea = 3,4 mm, având o greutate de 0,50 grame. Intalia are gravat un animal care se poate identifica drept țap/ capră/ căpri- oară, din păcate schematismul reprezentării rulajul piesei ne împiedică să fim mai preciși. Animalul este reprezentat culcat, orientat spre dreapta, cu capul întors spre stânga, picioarele strânse pe jumătate sub el. Imaginea caprei/ țapului face parte din categoria motivelor magico-religi- oase⁴⁶, însă în același timp portul unei astfel de reprezentări se referă la credința în astrologie sau chiar în fertilitate. Conform mitologiei grecești, capra/ țapul era de fapt Amalthea, capra care l-a hrănit în secret pe Zeus, atunci când era copil și se afla în insula Creta⁴⁷. Mai târziu, în semn de recunoștință, Zeus a transformat animalul într-o constelație. Capra și țapul sunt, în primul rând, un simbol al fertilității și al potenței masculine. Ele au fost asocaite cu Zeus, Dionysus, Aphrodita, Artemis sau Pan⁴⁸. ⁴⁰ Furtwangler 1900, 222. ⁴¹ Tudor 1967, Fig. 6/9. ⁴² Țeposu-David, Lako 1973, 9. ⁴³ Gramatopol 2011, 129-130. ⁴⁴ https://www.britishmuseum.org/collection/searchTkeyword = Faunus&keyword = gem. ⁴⁵ Guiraud 1988, 121-122. ⁴⁶ Grmatopol 1991, 16. ⁴⁷ Sagiv2018,53. ⁴⁸ Sagiv2018, 53- 57. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Goij „Alexandru Ștefulescu” | 235 Analogii regăsim în colecția muzeului Israelului⁴⁹, pe gemele din Britannia⁵⁰, Gallia⁵¹, la Romula⁵², Porolissum⁵³ și în colecția CNBAR⁵⁴. în cazul în care vom vedea o căprioară în această imagine, atunci trebuie știut faptul că acesta era din multe puncte de vedere unul dintre cele mai rapide animale pentru antici. El reprezenta noblețea, fiind un simbol al masculinității și virilității, precum și al norocului⁵⁵. Importanța motivului este vizibilă prin folosirea lui pe monede, reliefuri, mozaic, pictură, mici statuete și chiar statui. Căprioara este menționată în mai multe mituri, fiind asociată cu Hercules, Diana, Iphigenia sau Telephus⁵⁶. Posibile analogii avem în Muzeul Israelului⁵⁷, precum și în colecția CNBAR⁵⁸. în ceea ce privește calitatea artistică a gemei, aceasta este bine executată, reprezentată într-o manieră îngrijită de redare, fiind bine proporționată, iar mișcarea capului, care privește înapoi, este firească și bine realizată. Are ca elemente anatomice - picioarele, botul, ochiul, copitele, coarnele. Picioarele au o atitudine cabrată, coarnele arcuite, orientate spre spate, iar sub bărbie este schițată o barbă. Modul de redare a pielii (textura) animalului este realizat din linii paralele ce converg dinspre corp spre gât și care încearcă să reprezinte părul. Din punct de vedere cronologic, credem că piesa respectivă datează din a doua jumătate a secolului al Il-lea sau începutul secolului III, fiind realizată, probabil, într-un atelier din Romula sau Micia, acestea fiind cele mai apropiate ateliere față de Bumbești Jiu⁵⁹. Inelul cu gemă respectivă poate să fi aparținut unui militar din unitățile auxiliare care au staționat în această perioadă în castrul cu zid de piatră de la Bumbești Jiu Gară - fie din Cohorta IV Cypria quingenaria, fie din Cohorta I Antoniniana milliaria Brittonum. în cimitirul cercetat în apropiere de satul Aluniș⁶⁰, au fost descoperite printre altele obiecte de inventar funerar și trei geme romane, montate în inele medievale sau moderne. Cel mai important, din punct de vedere al materialului ⁴⁹ Sagiv 2018, 57. ⁵⁰ Henig 1994, 355. ⁵¹ Guiraud 1988, 168. ⁵² Tudor 1967, 214. ⁵³ Țeposu-David, Lako 1973, 9. ⁵⁴ Gramatopol 2011, 159. ⁵⁵ Sagiv 2018, 52-53. ⁵⁶ Sagiv 2018, 53. ⁵⁷ Sagiv 2018, 53. ⁵⁸ Gramatopol 2011, 160. ⁵⁹ Marinoiu 2018. ⁶⁰ Colțeanu et alii 2020, 150-151. 236 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat și al temei gravate, este un inel medieval de aur (datat în secolele XV-XVI), comanditarul refolosind o gemă romană gravată (datată în secolele II—III). Gemă a fost realizată dintr-o piatră semiprețioasă (cornalină sau carneol), de formă ovală, piesa fiind descoperită în mormântul nr. 746, Caroul C, plan 4, la adâncimea de - 0,80 m, de la nivelul de decopertare. Inelul a aparținut unui bărbat (având în vedere dimensiunile), - h = 25,74 mm, diametrul plăcii (șate- nului de 15,2 - 13,9 mm, iar diametrul gemei de 12,1 - 11 mm, grosime verigă = 2,2 - 1,7 mm; grosime placă = 4,4 mm. El are o greutate de 6,73 grame și titlul de 22 karate (916 %o). Intalia este de formă ovală, din carneol, de culoare roșie, translucidă, mon- tată într-un inel de aur, mult mai târziu (probabil în secolele XV-XVI). Veriga circulară este deformată, semiovală în secțiune, placa circulară ornamentată pe margine, de jur împrejur cu triunghiuri hașurate, cu vârful în jos și triunghiuri pline cu linii paralele incizate, cu vârful în sus. Pe gemă este gravată imaginea unui personaj în poziție ghemuită, spre stânga, șezând pe un postament. El ține în mâini obiecte ce nu pot fi identificate cu precizie. Personajul are o haină de blană, iar la gât îi flutură o eșarfă. Gravura este bine executată din punct de vedere tehnic și de un rafinament artistic desăvârșit, cu detalii interesante pri- vind veșmintele, expresivitatea și proporțiile anatomice ale personajului. Personajul respectiv poate fi Chronos secerătorul, care seceră spicele de grâu. Acest tip de geme au analogii în diferite colecții europene și sunt frecvente mai ales în Syria, având o destinație magică, fiind folosite în magia medicală. Ele erau folosite ca talismane magice împotriva sau pentru vindecarea șalelor⁶¹. O astfel de piesă există în colecția Cabinetului Numismatic al Academiei⁶², iar o alta asemănătoare se găsește la muzeul Ermitaj, fiind datată în perioada secolele II-III⁶³. însă, spre deosebire de gemele identificate cu siguranță ca făcând parte din acest ciclu, singura problemă o reprezintă faptul că pe gemă de la Aluniș- Căpreni, personajul nostru stă așezat pe un soclu sau pietre. O gemă asemănă- toare, fără a fi identificată cu Chronos, redă un personaj șezând în fața căruia se află de fapt o cârmă de corabie. Ea se află în muzeul din Izmir⁶⁴. înclinăm să credem că piesa noastră face parte, de fapt, din a doua variantă, fără a avea de-a face cu Chronos. Inelul de aur cu gemă, descoperit într-un mormânt din cimitirul satului Aluniș-Căpreni, din județul Gorj, cu analogii printre alte inele de același fel ⁶¹ Nemeti 2007, 293. ⁶² Gramtopol 2011, nr. 493, Pl. XXIV. ⁶³ Hermitage Museum https://www.hermitagemuseum.org/wps/portal/hermitage/digital- collection/18.+carved+ stones Z998469. ⁶⁴ Lafli 2015, 88, no. 30. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu” | 237 descoperite la biserica din Caransebeș (sec. XV)⁶⁵ sau după moneda descoperită de noi în acest cimitir medieval (din 1561), a aparținut probabil unui boier, care a achiziționat gemă de la un colecționar care se ocupa cu comerțul de antichi- tăți. Comanditarul a cerut realizarea acestui inel din aur, în care a fost încastrată gemă antică romană, inel ce putea fi folosit nu numai ca bijuterie, ci și ca sigiliu. Al doilea inel cu gemă a fost descoperit tot în cimitirul din Căpreni. El este din argint și a fost găsit în complexul nr. 275/ mormântul nr. 281, la adâncimea de - 0, 40 m de la nivelul decopertării. Piesa are următoarele dimensiuni: H = 29,83 mm; diametru placă = 18,5 -11,7 mm; diametru intalie 9,7 - 7,7 mm; gro- sime placă = 7,1 mm; grosime verigă = 2,1 mm; greutate = 6,38 grame; titlu = 750 %o. Verigă turnată, de formă circulară, semiovală în secțiune, se lățește ușor spre placă, unde are ca ornamente două linii paralele, orizontale. Placa ovală, înaltă ține o piatră gravată cu reprezentarea zeiței Diana stând în picioare, cu coif pe cap, tunică și mantie, mergând spre stânga. Ea ține în mâna dreaptă arcul, iar mâna stângă este întinsă spre o căprioară sau câine, care se află în fața zeiței și are capul întors spre aceasta. Gemă este realizată din carneol roșiatic, translucid, de formă ovală, montată într-un inel de argint și poate fi și ea catalogată în categoria gemelor cu utilizări în practicile magice dar și în cadrul gemelor reutilizate. Zeița vânătorii, Diana (Artemis la greci), era venerată mai ales la Efes (fiind din acest motiv cunoscută și sub numele de Artemis Ephesina) și Delos (unde s-a născut împreună cu fratele său geamăn, Apollo). Ea era considerată pro- tectoarea câmpurilor, a pădurilor, a animalelor, a nașterilor și a vindecărilor miraculoase. Stăpână a animalelor, ea este în același timp și o zeiță a fertilității câmpurilor, dar și zeița vânătorii⁶⁶, îndeletnicire mult iubită de aceasta. Din însemnările de pe papirusurile magice egiptene știm că gemele gravate cu imaginea zeiței în picioare, însoțită de o căprioară, erau folosite în magia medi- cală⁶⁷ și anume pentru vindecarea rănilor⁶⁸. Pe teritoriul României, geme cu Diana au fost descoperite la Porolissum⁶⁹ și Micia⁷⁰. Trebuie amintite și piesele din colecția CNBAR⁷¹ și ale Muzeului Brukenthal⁷², precum și gemă descoperită la Kallatis⁷³. Și acest inel a aparținut, probabil, unuia dintre boierii zonei care îl folosea ca sigiliu. ⁶⁵ Bona 1993. ⁶⁶ MDDD 2012, 12. ⁶⁷ Vitellozzi 2018, 220. ⁶⁸ Sorin Nemeti 2007, 293 . ⁶⁹ Țeposu-Marinescu, Lako 1973, 6. ⁷⁰ Țeposu-David 1960, 528. ⁷¹ Gramatopol 2011,117-118. ⁷² Țeposu-David 1965, 96. ⁷³ Covacef, Chera 1977, 194. 238 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Cel de-al treilea inel cu gemă a fost descoperit tot în urma cercetărilor arheologice preventive din cimitirul de la Căpreni, în anul 2018, în mormântul numărul 723, la adâncimea de - 0,80 m față de nivelul de decopertare. Este tot un inel sigilar, realizat din bronz, prin turnare, ce are încastrată pe o placă ovală, o intalie romană din cornalină gravată (fisurată ulterior). Piatra are gravată imaginea unui cap împodobit cu blana unui leu. Piesa este îngrijit lucrată, gravarea este de bună calitate, imaginea este bine centrată iar blana este redată îngrijit. Toate aceste detalii sugerează o bună calitate asociată cu un ate- lier specializat. O analogie foarte bună pentru gemă noastră se află în muzeul din Budapesta. Gemă are loc de descoperire necunoscut și a fost încadrată în a doua jumătate a sec. I, fiind asociată cu imaginea lui Hercules⁷⁴. O altă analogie, identificată tot cu Hercules, provine de la Trier, piesa fiind datată în perioada secolelor I a. Chr - I p. Chr⁷⁵. Alte două analogii se află în prezent în muzeul din Izmir⁷⁶, acestea fiind geme de carneol și, prin urmare, foarte asemănătoare cu piesa noastră. O clară reprezentare a lui Hercule se află și în colecția CNBAR⁷⁷. Pe de altă parte, există și o a doua posibilitate, sugerată de unele camee, și anume, că acest tip de reprezentare poate fi identificat cu capul reginei Omphale, împodobită cu blana leului din Nemeea. Acesta este cazul câtorva camee aflate în colecția British Museum și datate între secolele I a. Chr - II p. Chr⁷⁸. Astfel de camee își au originea în reprezentarea dublă a capetelor lui Omphale și a lui Hercules, așa cum se poate vedea pe cameea de la muzeul Hermitage, datată în secolul I⁷⁹. O imagine superbă cu capul lui Omphale, decorat cu blana de leu, alături de capului lui Hercules, provine din așa numita casă a lui Hercule de la Pompei⁸⁰. Mitul lui Omphale era cunoscut și uzitat în lumea antică, fiind mai puțin folosit în timpul lui Augustus. înrobirea eroului de către regina Lydiei era pri- vită de către antici ca triumful dragostei asupra a tot și a toate⁸¹. Având în vedere analogiile, credem că și gemă noastră aparține perioadei secolelor I-II p. Chr. ⁷⁴ Gesztelyi 2000, 47. ⁷⁵ Krug 1995, 54, nr. 12, Pl. 46. ⁷⁶ Lafli 2012, 137, no. 28, 30. ⁷⁷ Gramatopol 2011, 131. ⁷⁸ British Museum https://www.britishmuseum.org/collection/object/G_1814-0704-1634; https://www. britishmuseum.org/collection/object/G_1923-0401 1056; https://www.british- museum.org/collection/object/G_1923-0401-957; https://www. britishmuseum.org/collection/ object/G_l 923-0401 -1057; ⁷⁹ https://www.hermitagemuseum.org/wps/portal/hermitage/digital-collection/18.-i-carve- d+stones/1002316. ⁸⁰ Sena Chiesa 2011, 232. ⁸¹ Sena Chiesa 2011, 232. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Șttfulescu” | 239 De asemenea, ținând cont de cameea aflată în colecția Hermitage, credem că este posibil ca această gemă să o reprezinte de fapt pe Omphale și nu pe Hercule. Inelul datează din perioada modernă. Veriga este de formă ovală și are următoarele dimensiuni: h = 24,69 mm; diametru placă = 14,7-12,6 mm; gro- sime placă = 4,9 mm; grosime verigă =1,5 mm; greutate = 2,73 grame. Materialul arheologic descoperit recent în cimitirul de la Căpreni (inele, monede, cercei, ceramică etc.), este în curs de curățare și evaluare științifică, astfel că la finalizare, vom avea probabil și alte surprize cu privire la aceste artefacte. Inelul de argint cu gemă gravată cu motivul dextram iunctio are următoa- rele dimensiuni: diametru verigă = 19,93 - 17,97 mm; diametru placă = 10,96 -18 mm; lățime verigă = 10,90 - 3,77 mm; grosime verigă = 2,03 mm; gro- sime placă cu gemă = 3,58 mm; grosime placă fără gemă = 2,23 mm; diametru gemă = 6,85 - 5,71 mm; grosime aproximativă gemă = cca. 1,35 mm; greutate = 3,32 grame. El corespunde tipului II. 2. 4 - inel cu corpul și montura un întreg pentru Dacia Superior⁸², tipurilor I-II în tipologia făcută pentru Oltenia romană de către M. Bălăceanu⁸³ și tipului II în tipologia făcută de către A. Isac pentru Porolissum⁸⁴. La H. Guiraud, corespunde tipului I-II - în tipologia făcută pentru Gallia romană⁸⁵, iar la A. Facsădy corespunde tipului I-II⁸⁶. Cele mai timpurii exemplare au fost datate în Gallia începând cu secolul I⁸⁷. Aceste inele sunt caracteristice perioadei secolelor I-II, până în prima jumătate a secolului al III-lea. Tipul are mai multe variante în funcție de forma verigii și a plăcii⁸⁸. Reprezentarea de tipul dextrarum iunctio este des întâlnită pe geme, intalia de la Drăguțești este a 10-a piesă de acest fel, descoperită în Dacia⁸⁹. Piese cu o astfel de reprezentare, fie a mâinilor împreunate, fie a două personaje care-și dau mâinile au fost descoperite la Apulum (două geme), Porolissum (o gemă), Micia (două inele), Tibiscum (un inel de aur), Cristești (un inel de aur)⁹⁰, Potaissa⁹¹ și Porolissum Sărata⁹². Nu trebuie uitată și gemă din colecția Brukenthal, gravată cu o astfel de reprezentare⁹³. ⁸² Hamat 2011,99-100. ⁸³ Bălăceanu 1999,113 . ⁸⁴ Isac, Gaiu 2006, 417. ⁸⁵ Guiraud 1989, 179-181. ⁸⁶ Facsâdy, Verebes 2009, 994, Fig. 1. ⁸⁷ Guiraud 1989, 180. ⁸⁸ Hamat 2011, 99-100. ⁸⁹ 2019, 156-157. ⁹⁰ Hamat 2014, 71. ⁹¹ Nemeti 2019, 295. ⁹² Hamat 2019. ⁹³ Țeposu-David 1965, 102. 240 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Cele mai apropiate analogii le reprezintă piesele descoperite la Apulum și la Porolissum Sărată, datate între mijlocul secolului al II-lea și mijlocul secolului al III lea⁹⁴. în apropierea Daciei au fost descoperite geme cu o astfel de repre- zentare la Kallatis⁹⁵ și Durostorum în Moesia Inferior⁹⁶, precum și în diverse locuri din Moesia Superior, între care amintim Viminacium și Bela Palanka⁹⁷. La punctele cu astfel de descoperiri se adaugă și piesele descoperite în Pannonia⁹⁸. Iconografia și mesajul atașat acestui tip de reprezentare au fost discutate în mai multe rânduri pentru Dacia⁹⁹, dar și pentru restul Imperiului Roman de către M. Henig¹⁰⁰,1. Popovic¹⁰¹, sau Ruseva Slokoska¹⁰². în antichitate, unele podoabe cu astfel de reprezentare au fost probabil considerate inele de logodnă¹⁰³ și purtate ca atare. Altele erau probabil purtate în virtutea faptului că mâinile împreunate reprezentau conceptul defides și concordia între camarazi, precum și loialitatea armatei față de împărat - implicit se poate specula că acestea erau probabil un semn de apartenență a individului la familia armatei. Acest tip de reprezentare atrage atenția asupra faptului că bijuteriile nu trebuie studiate în mod separat, ci ele trebuie privite în contextul mai larg oferit de istoria artei, numismatică, religie, istorie socială, economie și politică în lumea romană¹⁰⁴. Piesa descoperită la Bârsești poate fi și ea datată în funcție de artefactele descoperite în același perimetru, în prima jumătate a secolului al III-lea d. Chr. Ea este realizată din carneol de culoare roșcat, translucidă, este fațetată, bizotată în unghi ascuțit mediu, cu marginea tăiată, având o formă ovală. Piesa are dimensiunile de 6,8 x 5,7 mm. Gemele de epocă romană în județul Gorj Alături de gemele din colecția muzeului din Târgu Jiu, prezentate mai sus, mai avem și câteva mențiuni ale unor piese gravate pierdute. în această cate- gorie se înscrie și descoperirea întâmplătoare a unei geme în perimetrul așezării ⁹⁴ Hamat 2019, 159. ⁹⁵ Ruseva Slokoska 1990, 168. ⁹⁶ Popovic, Donevski 1999, 50. ⁹⁷ Kuzmanovic Novovic 2017, 124. ⁹⁸ Gesztelyi 2000, 155. ⁹⁹ Hamat 2014; Hamat 2014a; Hamat 2019. ¹⁰⁰ Henig 1996. ¹⁰¹ Popovic 2001. ¹⁰² Ruseva-Slokoska 1991. ¹⁰³ O astfel de bijuterie - legată de căsătorie sau în orice caz de o relație de dragoste, poate fi pandantivul descoperit la Vindolanda; acesta are pe avers reprezentarea unui cuplu care se sărută, iar pe revers o scenă cu dextrarum iunctio (Henig 1978, nr. cat. 759). ¹⁰⁴ Hamat 2014a, 887. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu” | 241 civile romane de la Săcelu¹⁰⁵. Aceasta avea gravată imaginea unui călăreț pe un cal, cu o mantie care flutura. Poate fi vorba despre reprezentarea Cavalerului Danubian, fie despre un motiv de proveniență militară, un centaur sau chiar un simbol funerar¹⁰⁶. Călăreții se află și în colecția CNBAR¹⁰⁷, ca de altfel în multe alte colecții de geme din Europa. Ea poate fi datată doar în perioada secolelor II—III d. Chr., în perioada când villa rustica era locuită. Pentru a întregi peisajul arheologic, menționăm și faptul că în zonă au existat probabil și izvoare tămăduitoare, după cum rezultă și din inscripția dedicată, drept mulțumire pentru binefacerile acestora, zeilor medi- cinei Esculap și Hygia, de către un colonist roman - Marcus Tiberius Marcianus, în secolul al III-lea d. Chr¹⁰⁸. Din păcate, astăzi, gemă menționată este pierdută. Ruinele romane, mai ales cele vizibile, au fost jefuite sistematic, iar materia- lele refolosite la construcțiile medievale sau moderne din apropiere. Se reutiliza tot ceea ce se găsea, de la cărămizi și monumente, la obiecte mici¹⁰⁹. Refolosirea gemelor și a cameelor antice în perioada Evului Mediu și a Epocii Moderne este o practică recunoscută¹¹⁰. Amintim cazul apropiat al gemelor și cameelor antice refolosite în Ungaria medievală, unde aceste artefacte erau utilizate de către familiile nobiliare pentru a sigila documente. De asemenea, M. Henig a publicat geme refolosite în epoca medievală în Anglia¹¹¹. în Romania, practica refolosirii acestor piese este atestată prin prezența inelelor medievale care au încastrată o gemă antică, cel mai mediatizat caz fiind cel al gemelor provenite de la Tibiscum sau de sigiliile prezente pe unele documente medievale. Astfel, pietrele gravate descoperite la Romula au fost întrebuințate de către boierimea autohtonă ca sigilii¹¹² și au fost identificate cu numele de antice în foile de zestre de la începutul secolului XIX¹¹³. Printre personalitățile de vază ale Olteniei care au purtat sigilii cu pietre antice se află marele ban al Craiovei - Dobromir și chiar Tudor Vladimirescu¹¹⁴. ¹⁰⁵ Informație primită de la profesorul de istorie Andrei Teodorescu din Săcelu, care a arătat-o profesorului universitar Octavian Toropu din Craiova, iar acesta a apreciat că „este o piesă valo- roasă”. Ulterior, ea a fost expusă în muzeul școlar din Săcelu, de unde a dispărut. ¹⁰⁶ Nemeti 2003-2005; Nemeti, Nemeti 2014; Kaic 2015, 806; Bărbulescu 2015, 161; Kuzmanovic Novovic 2017, 12. ¹⁰⁷ Gramatopol 2011, 155. ¹⁰⁸ Marinoiu 2004, 176 și 200; vezi și IDR II, 99, nr. 182. ¹⁰⁹ Hamat 2016, 72. ¹¹⁰ Henig 2008; Sena Chiesa 2011; Gesztelyi 2011; Hamat 2016; Hamat 2017. ¹¹¹ Gesztelyi 2011, 258; Henig 2008, 25-34. ¹¹² Tudor 1960, 379. ¹¹³ Donat 1938, 70-75. ¹¹⁴ Tudor 1960, 379. 242 Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Concluzii Ca document istoric, gemele aduc o contribuție importantă la cercetarea mitologiei, iconografiei, obiceiurilor și credințelor epocii romane. Deși puteau fi cumpărate de o categorie restrânsă, piesele de gliptică sunt purtătoarele unui mesaj oficial, propagandistic, ca multe dintre artefactele romane¹¹⁵. Datare pieselor prezente în catalogul nostru, acoperă perioada secolelor II-III, o bună parte dintre acestea fiind refolosite în epocă medievală și modernă. Ele au apărut atât în termele castrelor și în vicus-ul din apropiere și, prin urmare, pot fi puse în legătură cu armata. în cea mai mare parte însă, contextul exact al descoperirii nu se cunoaște, însă putem presupune că ele au legătură cu locuirea romană în această zonă. Astfel, studiul distribuției în teren a descoperirilor ne aduce informații importante despre locuirea romană în zona orașului Târgu Jiu și a defileului Jiului. Din păcate, în mare parte punctele semnalate cu descoperiri romane de către detectoriști nu au beneficiat până acum de o cercetare arheolo- gică adecvată. Descoperirile de geme romane în județul Gorj (Pl. 1), aduc noi contribuții la înțelegerea mecanismului de producere și a circulației acestor artefacte în provincia Dacia, alăturându-se celor descoperite și publicate de la Romula¹¹⁶, Porolissum¹¹⁷, Potaisa¹¹⁸, Micia¹¹⁹, Apulum¹²⁰, Tibiscum¹²¹, Drobeta¹²², Sucidava¹²³, Cioroiul Nou¹²⁴ ori în așezările de pe litoralul Mării Negre, Tomis, Callatis¹²⁵ sau a celor de la Capidava¹²⁶ și Durostorum¹²⁷ etc. De asemenea, este important de menționat că semnalările refolosirilor de geme pot aduce multe informații cu privire la viața socială, culturală și eco- nomia Evului Mediu. Catalog 1. Gemă (Pl. 2/1); Bumbești Jiu, termele castrului; 1997; carneol portocaliu; 11x8 mm; debitare, șlefuire, gravare; de formă ovală, bizotată, este gravată cu imaginea Minervei ¹¹⁵ Hamat 2014. ¹¹⁶ Tudor 1967; Hadiji 2007, 201-205; Filip 2014; Filip 2019. ¹¹⁷ Țeposu-Marinescu, Lako 1973; Gudea 1989; Deac 2018; Hamat 2019. ¹¹⁸ Bărbulescu 2015. ¹¹⁹ Țeposu-David 1960; Pop, Găzdac 1993. ¹²⁰ Bounegru et alii 2011; Hamat 2019a. ¹²¹ Hamat 2016; Hamat 2017. ¹²² Bălăceanu 2006. ¹²³ Tudor 1967; Filip 2018. ¹²⁴ Filip 2016. ¹²⁵ Covacef, Chera 1977; Simion 2005-2006; Lungu et alii 2012. ¹²⁶ Covacef 2009. ¹²⁷ Elefterescu 1976. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu” | 243 Pacifera; gravarea o redă pe zeiță stând în picioare, cu corpul în poziție frontală și capul din profil spre stânga; pe cap poartă coiful atic, în în mâna dreaptă ține o lance, iar în stânga o ramură de măslin; peplosul (tunica) cade lejer pe corp; prima jumătate a sec. II; Marinoiu 2004, 355; Marinoiu 2012; Marinoiu 2018,251-252; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 18980. 2. Gemă (Pl. 2/2); Bumbești Jiu, termele castrului; 1997; carneol portocaliu; 15x10 mm; debitare, șlefuire, gravare; de formă ovală, bizotată, este gravată cu imaginea lui Faunus (sau Pan în mitologia greacă), gravarea îl redă pe acesta în poziție frontală cu capul din profil spre dreapta, fiind jumătate om și jumătate animal, acesta are coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi este acoperit cu păr; prima jumătate a sec. II; Marinoiu 2004, 355; Marinoiu 2012; Marinoiu 2018, 252-253; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 18979. 3. Gemă (Pl. 2/3); Bumbești Jiu, vicus, punctul Gară; 2017; carneol portocaliu; 15x10 mm; debitare, șlefuire, gravare; de formă ovală, este gravată cu imaginea unui țap/ capră; gravarea este bine executată, fiind bine proporțională, mișcarea capului, ce privește înapoi, fiind firească și bine realizată; Țap/ capră ca elemente anatomice - picioarele cabrate, botul cu barbă, ochiul, copitele, coarnele arcuite; modul de redare a pielii (textura), animalului este realizată din linii paralele ce converg dinspre corp spre gât și care încearcă să reprezinte părul; a doua jumătate a sec. II - începutul secolului III; Marinoiu 2018, 250-251; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 31521. 4. Gemă (Pl. 2/4); Bârsești, villa rustica; 2015; carneol portocaliu; 8,lx 6,7 mm; debi- tare, șlefuire; de formă ovală, bizotată, este negravată; prima jumătate a secolului III; Marinoiu 2018, 248-249; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 29560. 5. Gemă (Pl. 3/5); Aluniș, cimitir medieval, M746; 2018; carneol roșiatic; 12,1 x 11 mm; debitare, șlefuire, gravare; gemă de formă ovală, montată într-un inel masculin de aur din perioada secolelor XV-XVI; este gravată cu imaginea unui personaj, în poziție ghe- muită spre stânga, șezând pe un postament; el ține în mâna spre cârma reprezentată în fața lui; personajul masculin are o mantie de blană, iar la gât îi flutură o eșarfa; secolele II-III; inedită; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 32195. 6. Gemă (Pl. 3/6); Aluniș, cimitir medieval, M281; 2018; carneol roșiatic; 9,7 x 7,7 mm; debitare, șlefuire, gravare; gemă de formă ovală, montată într-un inel masculin de argint din perioada secolelor XV-XVI; este gravată cu imaginea zeiței Diana în picioare, având pe cap un coif și mantie pe umeri, mergând spre stânga; ea ține în mâna dreaptă arcul, iar stângă este întinsă spre o căprioară care se află în fața zeiței; secolele II-III; inedită; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 32205. 7. Gemă(Pl. 3/7); Aluniș, cimitir medieval, M723; 2018; carneol roșiatic; 14,7 x 12,6 mm; debitare, șlefuire, gravare; gemă de formă ovală, montată într-un inel masculin de bronz din perioada secolelor XV-XVI; este gravată cu redă imaginea capului lui Omphale; pe cap poartă blana leului din Nemeea; secolele I-II; Colțeanu et alii 2020,150-151, Fig. 4; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 32220. 8. Gemă (Pl. 3/8); Drăguțești, 2020; carneol roșiatic; 6,8 x 5,7 mm; debitare, șlefuire, gravare; gemă este montată într-un inel roman din argint, fiind de formă ovală, bizotată și este gravată cu imaginea schematizată a mâinilor împreunate - motivul dextrarum iunctio; finalul secolului al II lea - începutul secolului III; inedit; MJGAȘ Târgu Jiu, nr. inv. 33 007. 244 | Vasele Marinoiu, Ana Cristina Hamat BIBLIOGRAFIE Anghel et alii 2016, D. Anghel, N. Har, C. Șuteu, M. Ursu, Metode de investigare mineralogice și petrogrcfice ale unor intalii din colecția Muzeului Național al Unirii Alba lulia, în Terra Sebus, 8, 2016, 83-104. Ardevan 2005-2006, R. Ardevan, Despre o gemă romană de la Gherla, în Petice (S.N.), 3-4, 2005-2009, 183-187. Babelon 1894, E. Babelon, Lagravure en pierrefines, Paris, 1894. Babelon 1900, E. Babelon, Histoire degemmes depus des origines jusqua lepoque contemporaine, Paris, 1900. Barb 1960, A. A Barb, Gnostiche gemme, în Enciclopedie delldrte antica, classio orientale, voi. III, Roma, 1960. Bălăceanu 1999, M. Bălăceanu, Podoabe din Oltenia romană. Inele, înDrobeta, 9, 1999,110-127. Bălăceanu 2006, M. Bălăceanu, Podoabe în Dacia Romană, Craiova, 2006. Bărbulescu 2003, M. Bărbulescu, Intetferențe spirituale în Dacia Romană, Cluj-Napoca, 2003. Bărbulescu 2012, M. Bărbulescu, Inscripțiile din castrul legionar de la Potaissa. The Inscriptions cf the Legionary Fortress at Potaissa, București, 2012. Bărbulescu 2015, M. Bărbulescu, Arta romană la Potaissa, București, 2015. Birley, Green 2006, B. Birley, E. Greene, Tire Roman jewellery from Vindolanda, în Research Reports. New Series. Volume IV. Fascicule V: Beads, Intaglios, Finger Rings, Bracelets and Ear-rings, Durham, 2006. Bona 1993, P. Bona, Biserica medievală din Caransebeș, Reșița, 1993. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Știfulescu” | 245 Bounegru et alii 2011, G. Bounegru, R. Ciobanu, R. Ota, D. Anghel, Lux, util și estetic la Apulum. Podoabe și accesorii vestimentare. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2011. British Museum, British Museum, Collections on line, https://www.britishmuseum.org/collection/ object/ G_1814-0704-1634. Cavenago-Bignami 1959, S. Cavenago-Bignami, Gemmologia, pietre preziose e perle, Milano, 1959. Colțeanu et alii 2020, P. Colțeanu, V. Marinoiu, D. Prisecaru, A. Heroiu, S. Drob, O. Gheorghe, A. Drob, L. Gheorghiu, Cercetările arheologice preventive din zona Hurezani-Căpreni, județul Gotj, desfășurate în anul 2018, în Litua, 22, 2020, 133-162. Coman 2016 A.Coman, Amalthea, Pricus și legendele Capricornului, 2016. Covacef, Chera 1977, Z. Covacef, C. Chera-Mărgineanu, Geme din Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constața, în Pontica, 10, 1977, 191-202. Covacef 2009, Z. Covacef, Considerații asupra unor articole de podoabă descoperite la Capidava, în Pontica, 42, 2009, 465-472. Cravinho 2017, G. Cravinho, Roman Engraved Gems in the National Archaeological Museum in Lisbon, in Studies in AncientArt and Civilization, 21, 2017, 173-245. Cravinho 2018, G. Cravinho, A iconografia de Minerva atraves da gliptică, gemas y camcfeos greco- romanos: arte, mitologlas, creencias, S. Perea Yebenes, J. Tomâs Garcia, eds., Madrid- Salamanca, 2018, 41-82. Deac 2018, D. A. Deac, The Magical Gems from Porolissum, în ActaMP, 40, 1, 2018, 103-111. Dimitrova-Milceva, 1980, A. Dimitrova-Milceva, Antike Gemmen und Kameen aus Archăologischen Nattionalmuseum in Șefia, Sofia,1980. 246 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Dimitrova-Milceva, 1985, A. Dimitrova- Milceva, Gemme e Cammei, del Museo Storico Comunale di Svistov, în Ratiariensia, 3-4, 1987, 193-208. Dobre 2015, A. A Dobre, Geme gnostice în inventarele funerare ale Tomisului antic, în Biblion, 12- 13, Constanța, 2015, 5-7. Donat 1938, I. Donat, Documente moșnenești din Orodel-Doij, în AO, 11, 59-60, 1932, 64-90. Elefterescu 1976, D. Elefterescu, Notă asupra unor geme de la Durostorum, în Pontica, 9, 1976, 199-201. Espak 2006, P. Espak, Acient near eastern Gods EnkinAnd Ea. Diachronical analsis cf texts and imagesfrom the earliest sources to the neo-sumerian period, Teză de doctorat, Tartu, 2006. Facsădy, Verebes 2009, A. R. Facsădy, A. Verebes, Analysis cf Roman Bronze Finger Ringsfrom Aquincum, în MMP, 24, 2009, 993-998. Filip 2013-2014, G. Filip, Some considerations about the engraved gems from Romula, în Oltenia, 20-21, 2013-2014, 28-36. Filip 2016, G. Filip, Un inel cu piatră gemă descoperit la Cioroiul Nou, în Banatica, 26/1, 2016, 396-400. Filip 2018, G. Filip, Reprezentări feminine pe două camee din sudul provinciei Dacia Inferior, în Oltenia,25, 2018, 97-103. Filip 2019, G. Filip, Câteva reprezentări ale zeiței Minerva pe gemele de la Romula și din împrejurimi, în Oltenia, 26, 2019, 117-123. Furtwăngler 1900, A. Furtwăngler, Die Antiken Gemmem, voi. I-III, Leipzig, 1900. Amsterdam- Osnabrueck, 1964-1965. Gesztelyi 2000 T. Gesztelyi, Antike Gemmen im Ungarischen Nationalmuseum (Catalogi Musei Nationalis Hungarici), în Series Archaeologica, 3, Budapest, 2000. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu" | 247 Gesztelyi 2011 T. Gesztelyi, The re-use and re-interpretation cf gemstones in medieval Hungary, în Gems cf Heaven. Recent research on engraved gemstones in late antiquity AD 200-600, Londra, 2011,257-262. Gramatopol 1974 M. Gramatopol, Artele miniaturale în antichitate. București, 1974. Gramatopol 2011, M. Gramatopol, Geme și camee din colecția Cabinetului Numismatic al Academiei Române, Brașov, 2011. Guiraud 1973, H. Guiraud, Quelques divinites guerrieres sur des pierres gravees trouvees en Gaule, în Pallas, 20,1973,115-140. Guiraud 1988, H. Guiraud, Intailles et camees de lepoque romaine en Gaule, 48esupplement â Gallia, Paris, 1988. Gudea 1989, N. Gudea, Porolissum, un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman, înActaMP, 13, 1989, 10-11. Guiraud 1989, 179-181. H. Guiraud, Bagues et anneaux a lepoque romaine en Gaule, în Gallia, 46, 1989, 173- 211. Hadiji 2007. V M. Hadiji, Prelucrarea pietrelor semiprețioase în Dacia romană, BHAUT 8, 201-205. Hamat 2011, A. C. Hamat, Podoabe și accesorii vestimentare feminine din Dacia romană. Cu privire specială la Dacia Superior, Teză de doctorat mss., Timișoara, 2011. Hamat 2014 A. C. Hamat, Despre dextrarum iunctio și inelele asociate cu logodna descoperite pe teritoriul Daciei Romane, în Sargeția (S.N.), 5, 2015, 61-76. Hamat 2014a A. C. Hamat, Dextrarum Iunctio și studiul bijuteriilor in epoca romană. Un melanj intre istoria artei, epigrcfie, numismatică și studiul bijuteriilor, în Arheovest, II, 2, 2014, 881-892. 248 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Hamat 2016, A. C. Hamat, O camee de epocă romană descoperită în cadrul cercetării de la mănăstirea franciscană din Caransebeș, în PB, 6, 2016, 69-76. Hamat 2017, A. C. Hamat, Imaginea nemuritoare afrumuseții. Gemele descoperite în aria municipiului roman Tibiscum (jud. Caraș-Severin), în Arheovest, 6, 1, 2017, 417-437. Hamat 2019, A. C. Hamat, A roman ring with carnelian gem discovered at Porolissum-Sărata, în ActaMP, 41, 2019, 155-162. Hamat 2019a A. C. Hamat, Zeii Panteonului Clasic în arta gliptică de la Apulum. De la realizmul reprezentărilor la schematismul imaginii, în A. Timofan, ed., Pantheon 3D. 111. De la zeii Olimpului la zeii Romei, 2019, 93-98. Hamburger 1968, A. Hamburer, Gemsfrom Caesarea Maritima, în Atiqot, 8,1968. Henig 1978, M. Henig, A corpus cf roman engraved gemstones from British Sites, în BAR 8, Oxford 1998. Henig 1996, M. Henig, A roman betrothal ring from Walcot, Bath, în Journal cf the British Archaeological Association, 149, 1, 87-88. Henig 1999, M. Henig, One Hundred and ffly Years cf Wroxeter gems, în M. Henig, D. Plantzos, eds., Classicism to Neo- Classicism. Essays dedicated to Gertud Seidmann, BAR International Series, 793,1999, 49-66. Henig 2008, M. Henig, The re-use and copying cf ancient intaglios set in Medieval personal seals, mainlyfound in England: an aspect cf the Renaissance cf the 12th century, în N. Adams, J. Robinson, eds., Good impressions: image and authority in medieval seals, London, 2008, 25-34. Hermitage Museum Hermitage Museum, Collections on line, https://www.hermitagemuseum.org/wps/ portal /hermitage/digital-collection/18.+carved+ stones Z998469. Isac, Gaiu 2006, A. Isac, C. Gaiu, Roman Jewellery from Ilișua. A Typological Study (1), în C. Gaiu, C. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” | 249 Găzdac, eds., Fontes Historiae Daco-Romanae. Studia in honorem magistri Demetri Protase, Bistrița-Cluj-Napoca, 2006, 415-431. IDR Inscriptiones Daciae Romanae, București-Paris, 1975-2001. Krug 1995, A. Krug, Romische Gemmen im Rheinischen Landesmuseum Trier, în Bericht der Romisch- Germanischen Kommission, 76, Frankfurt 1995,159-218. Kuzmanovic Novovic 2017, I. Kuzmanovic, Novovic, Dextrarum lunctionin the art cf Antiquily, în Ante Portar» Auream. Studia in honorem prcfessoris Aleksandar Jovanovic, Belgrad, 2017, 115-128. Lafli 2015, E. Lafli, Zu den gemmen aus den museen von Izmir, în E. Lafli, S. Pataci, eds., Recent Studies on the Archaeology cfAnatolia, BAR International Series, 2750, 81-93. Lungu et alii 2012, V Lungu, Z. Covacef, C. Chera, Bijuterii antice din aur din colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 2012. MacGregor 1976, A. MacGregor, Findsfrom a Roman Sewer System and an Adjacent Building in Church Street, în The Archaeology cfYork: The Small Finds, 17, 1, 1976, 1-31. Mariette 1850 P. J. Mariette, Trăite des pierres gravee, I-II, Paris, 1850. Marinoiu 2004, V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, Târgu Jiu, 2004. Marinoiu 2012, V. Marinoiu, Două piese gliptice descoperite în thermele castrului roman de la Bumbești Jiu, punctul Vârtop, județul Gorj, în Drobeta, XX, 2012, 146-153. Marinoiu 2018, V. Marinoiu, Gliptică de epocă romană, în colecția Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în Litua, XX, 2018, 248-256. Marinoiu, Bratu 2000, V Marinoiu, O. Bratu, Cercetările arheologice de la Bumbești Jiu,jud. Gorj - Campaniile 1997-1999, în Litua, VIII, 2000, 25-33. 250 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat MDDD 2012, I. Nemeti, E. Beu-Dachin, Mic Dicționar de Divinități. O Incursiune în panteonul Daciei romane, Cluj-Napoca, 2012. Nemeti, Nemeti 2014, I. Nemeti, S. Nemeti, Heros eqvitans in thefunerary iconography cf Dacia Porolissensis. Models and workshops, în Dacia (N.S.), 58, 2014, 241-255. Nemeti 2019, I. Nemeti, Capitolul VI. Accesorii vestimentare și podoabe, în M. Bărbulescu, ed., Termele din castrul legionar de la Potaissa, Cluj-Napoca, 2019,290-301. Nemeti 2003-2005, S. Nemeti, Despre Cavalerii Danubieni, în Anuarul Muzeului Gherla, Arheologie. Istorie. Cultură, 1-3, 2003-2005, 54 -58. Nemeti 2007, S. Nemeti, Magia în Dacia Romană, II, Geme magice din colecția Cabinetului Numisatic al Academiei Române, în RevB, 21,1,2007, 293-296. Nestorovic 2005, A. Nestorovic, Images cf the world engraved in jewels. Roman gems from Slovenia, Exhibition catalogue Narodni muze] Slovemje, Ljubliana, 2005. Nicolae 2011, C. Nicolae, Tire capitoline triad in roman Dacia, în Peuce (S.N.), 9,2011,291-304. Pantazi 1998, A.Pantazi, Aspecte ale glipticii din Dacia romană, în Ziridava, 21,1998,43- 44. Pop, Găzdac 1993, Ct. Pop, C. Găzdac, Câteva geme inedite din Dacia romană, în EphNap, 3, 1993, 143- 148. Popovic 2001 I. Popovic, Late Roman and Early Byzantine Gold Jewelry in National Museum in Belgrad, Belgrad, 2001. Popovic, Donevski 1999, I. Popovic, P. Donevski, Gold Jewelry from Durostorum Burials, Svishtov, 1999. Riha 1990, E. Riha, Der Romische Schmuck aus Augst und Kaiseraugust, Augst, 1990. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu” | 251 Ruseva Slokoska 1990, L. Ruseva-Slokoska, Roman Jewellery. A Collection cf the National Archaeological Museum- Șefia, Sofia, 1991. Rusu-Bolindeț 2007 V Rusu-Bolindeț, Ceramica romană de la Cluj-Napoca. Contribuții la studiul ceramicii din Dacia romană, Cluj-Napoca, 2007, 359 -370. Sagiv2018, E. Sagiv, Representations cf Animals on Greek and Roman Engraved Gems, Oxford, 2018. Sârbu 2016 A. C. Sârbu, Viața cotidiană a soldaților romani cantonați în Oltenia, Disertație mss, București, 2016. Sena Chiesa 1966, G. Sena Chiesa, Gemme del Museo Nazionale di Aquileia, Aquilea, 1966. Sena Chiesa 2011, G. Sena Chiesa, Antiquity Reused. Antique Engraved Gems on Byzantine Rings, în C. Entwistle, N. Adams, eds., Gems cfHeaven. Recent research on engraved gemstones in Late Antiquity, c. AD 200-600, British Museum Research Publication, 177, London, 2011, 29- 238. Simion 2005-2006, G. Simion, Gemele din colecția I.C.E.M. Tulcea, în Peuce (S.N.), 3-4,2005-2006, 173- 182. Sternberg 1988, F. Sternberg Antike Miinzen. Griechen-Romer-Byzantiner. Gemmen, Kameen und Schmuck der Antike und der Neuzeit. Italienische Renaissancemedaillen, Ziirich, 1988. Tudor 1960, D. Tudor, Șapte pietre gravate romane descoperite la Celei și Orlea (r. Corabia), în SCN, 3, 1960, 375-382. Tudor 1967, D. Tudor, Pietre gravate descoperite la Romula, în Apulum, 6,1967,209-229. Tudor 1978, D. Tudor, Oltenia romană, ediția a 4-a, București, 1978. 252 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Țeposu-David 1960 L. Țeposu-David, Cameele și gemele din Muzeul de Arheologie din Cluj-Napoca, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu, București, 1960, 525-534. Țeposu-David 1965, L.Țeposu-David, Colecția de geme a Muzeului Brukenthal din Sibiu, în StComS, 12, 1965, 83-132. Țeposu-Marinescu, Lako 1973, L. Țeposu-Marinescu, E. Lako, Catalogul colecției de geme romane din Muzeul de Istorie și Artă Zalău, Zalău, 1973. ROMAN GEMS FROM THE COLLECTION OF GORJ COUNTY MUSEUM „ALEXANDRU ȘTEFULESCU”, TÂRGU JIU Abstract This article brings into question the gems collection of the Gorj County Museum „Alexandru Ștefulescu”, from Târgu Jiu, consisting from eight Roman intaglios. This collec- tion is relatively recent, the gems being purchased through archaeological research since 1997, as well as from donations from metal detectors discoveries. Some of them were published in 2012, then again in 2018, but with fewer details. The gems acquired through archeological research were discovered on the territory of the county, on the occasion of preventive or systematic research, in sites from the Roman era, or even from the Middle Ages like Bumbești Jiu, Căpreni. The gems were made of carnelian and were engraved with simple subjects like the man with ship rudder, deities like Minerva Pacifera, Faunus, Diana, mythological subjects like Omphale, animals like goat, fantastic beings as Medusa or the motif dextrarum iunctio. Piese degliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gotj „Alexandru Ștefulescu” | 253 Pl. 1. Harta descoperirilor. / The map of the discoveries. 254 | Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Pl. 2. 1 Gemă descoperită la Bumbești Jiu - terme, nr. cat. 1, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Bumbești Jiu - baths cat. No. 1, personal photo V. Marinoiu. 2. Gemă descoperită la Bumbești Jiu - terme, nr. cat. 2, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Bumbești Jiu - baths, cat. No. 2, personal photo V. Marinoiu. 3. Gemă descoperită la Bumbești Jiu - vicus, nr. cat. 3, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Bumbești Jiu - vicus, cat. no. 3, personal photo V. Marinoiu. 4. 3. Gemă descoperită la Bârsești, nr. cat. 4, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Bârsești, cat. no. 4, personal photo V. Marinoiu. Piese de gliptică romană aflate în colecția Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” | 255 5 Pl. 3. 5. Gemă descoperită la Aluniș-Căpreni, nr. cat. 5, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Aluniș-Căpreni, no. cat. 5, personal photo V. Marinoiu. 6. Gemă descoperită la Aluniș-Căpreni, nr. cat. 6, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Aluniș-Căpreni, no. cat. 6, personal photo V. Marinoiu. 7. Gemă descoperită la Aluniș-Căpreni, nr. cat. 7, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Aluniș- Căpreni, no. cat. 7, personal photo V. Marinoiu. 8. Gemă descoperită la Drăguțești, nr. cat. 8, fotografie V. Marinoiu. / Roman gem discovered in Drăguțești, no. cat. 8, personal photo V. Marinoiu. ROMAN ENGAGEMENT RING FROM VIMINACIUM Snezana Nikolic, Milica Marjanovic Keywords: Viminacium, legionary fort, engagement rings, dextrarum iunctio, Opovoia Cuvinte cheie: Viminacium, castru de legiune, inel de logodnă, dextrarum iunctio, Ogovota Ancient Viminacium is located in Eastern Serbia, near Stări Kostolac, at the former confluence of the Mlava and the Danube (Map 1). Its strategically favourable position was the cause for the placement of Roman troops in this area in the inițial stages of the consolidation of the Moesian Limes, and shortly after that, the establishment of a permanent military câmp of the legion VII Claudia in the last decades of the I century. The founding of the fort was accom- panied by the development of the city, which in the II century received the status of a muncipium, and in the III century rose to the rank of a colony. Life in Viminacium also went on during late antiquity, until the middle of the V century, when it was destroyed in raids by barbarian tribes. Viminacium itself was never rebuilt after this, but life in its immediate surroundings continued in the early Byzantine period¹. The first archaeological excavations of Viminacium began in the end of the XIX century, and lasted, with breaks, throughout the XX century². From the beginning of the XXI century, a new campaign of multidisciplinary research began at Viminacium, during which some parts of the legionary fort have been explored³. During 2016, research was conducted on the northwest corner of the fort⁴. On that occasion, a corner tower with parts of the western and northern ramparts was discovered, as well as a segment of the defensive ditch, which was bridged by a massive wall, with a canal running through it. The engagement Institute of Archaeology, Kneza Mihaila 35/IV, 11000 Belgrade, Serbia, e-mail: snenik@ gmail.com; milicamitic87@yahoo.com ¹ Popovic, 1987, 1-37; Korac, Golubovic, Mrdic, 2018, 42, 44-45. ² For the history of the research see: Mrdic, 2009, 9-16. ³ Korac, Golubovic, Mrdic, 2018, 54-55. ⁴ The results of the research were published in: Nikolic et alii 2018, 69-78. BANATICA, 30 | 2020 258 | Snezana Nikolic, Milica Marjanovic ring, which is the subject of this paper, was found in the lower segment of the ditch, northeast of the mentioned canal (Fig. I)⁵. The ring consists of a circular hoop and a cassette in which a cameo made of a two-coloured stone is inserted (Fig. 2 and 3). The outer diameter of the ring is 2.2 cm, the inner 1.8 cm, while the width of the hoop is 0.2 cm. The dimensions of the ring head are 1.2 x 1.1 cm, and the cameo itself measures 0.8 x 0.7 cm. The weight of the ring is 3.19 grams. The hoop is segmented, resembling a beaded wire, with non-accentuated shoulders; at the junction of the hoop and the head, there are two granules on each side. The head of the ring is secluded above the line of the hoop, and consists of an ellipsoidal cas- sette for the stone, closed at the bottom, with a frame decorated with small vertical incisions. An ellipsoid cameo made of two-layered, black-and-white stone (chalcedony*⁵) is inserted into the cassette. The background is black, while the representation and the inscription are embossed in a white layer. The icono- graphic scene consists of two clasped hands - dextrarum iunctio motif, below which there is an inscription in the ancient Greek “OMONI(A)”, and there is an unclear representation above the hands. Although a clear line between the size of male and female rings cannot be drawn, it has been determined that the inner diameter of the female ring is usually 1.7 cm⁷. The dimensions suggest that this ring belonged to a woman. According to the typology of Ivana Popovic, this ring can be categorized as a variant of type IV⁸, and according to the Annamăria Facsădy s classification as a type IV/a⁹. This form is widespread and appears throughout almost the entire period of the Roman Empire - from the I to the IV century¹⁰. This specimen can be categorized as an engagement ring, based on the motif and the inscription. In the Roman period, marriage was usually preceded by an “engagement”- sponsalia (spondere - to promise). Mutual consent and the utterance of an oral formula were enough to make the engagement legally binding. The engagement was sometimes marked by a gift of the engagement ring (annulus pronubus); the ⁵ Nikolic et alii 2018, 78, sl. 12. ⁶ After preliminary microscopic examination of the cameo, it could only be concluded that it was a variant of chalcedony. A more precise determination of the type of stone is currently impossible, because the cameo is in the cassette and any subsequent analysis procedare might damage it. The results were obtained on the basis of an analysis of over 1000 specimens of Roman rings found in graves and a comparison of their diameter with the age and sex of the person who wore them. This study found that the inner diameter of the rings of adult women varies between 1.6 and 2.0 cm, while the largest number has an inner diameter of 1.7 cm: Swift, 2017, 165. ⁸ IIonoBiih, 1992, 11, 13. ⁹ Facsâdy, 2009, 37-38. ¹⁰ Facsâdy, 2009, 38; IIonoBnh, 1992, 11. Roman engagement ring from Viminacium | 259 future bridegroom would present it to his fiancee as a token of Iove and affection¹¹. Engagement rings were first mentioned as the sign of Iove in Roman literature in the II century B.C. u, and repeatedly occur in the same context throughout the entire Roman period. The gift of an engagement ring was mentioned in one of Juvenal’s satires¹³. Justinian’s Law Code States that the future bridegroom should give his fiancee an engagement ring that did not belong to him, and that he should give her his personal ring after the wedding¹⁴. In late antiquity, an engagement involved giving a ring to the bride, which was considered an indispensable part of the ceremony¹⁵. Historical sources inform us that the ring was usually worn on the ring finger of the left hand, due to the belief that the vein on this finger is connected directly to the heart¹⁶. However, the analysis of sculptures and frescoes from the Roman period shows that the rings were most often worn on the middle and ring finger, below the knuckle¹⁷. There are data that until the end of the I century, engagement rings were made of iron and without decoration, while in later periods of the Empire they were made of precious metals, with decoration made on a precious stone, or directly on the head of the ring¹⁸. According to written sources and some modern researchers, an integral part of the marriage ceremony in the Roman period was the shaking of the spouses right hand - dextrarum iunctio¹⁹. It was considered as a symbolic way to end to this ritual, so the motif was suitable for engagement rings²⁰. In Roman society, the presentation of a legitimate marriage was of great importance and emphasized that the wedding was performed in accordance with the valid legal norms²¹. The handshake motif was widespread in art of antiquity. This representation dates back to the Assyrian period. It was taken over from the Assyrian iconog- raphy to the Etruscan and Greco-Roman art²². In Greek (dexiosis) and Etruscan ¹¹ Hersch, 2010, 39; Ogden, 1990, 142. ¹² Plaut. Mii. 4.1. ¹³ Juv. 6. 25. ¹⁴ Dig. 24. 1. 36. ¹⁵ Terț. Apoi. VI- 4. ¹⁶ Gel. 10.10; Macrob. Sat. 7.13. ¹⁷ Swift, 2017, 159. ¹⁸ Kuzmanovic Novovic 2017, 124; Ruseva-Slokoska, 1991, kat. 186. ¹⁹ Although written sources mention the importance of shaking hands during a marriage cere- mony, it should be emphasized that the term dextrarum iunctio itself was not used in antiquity. This term was coined by modern researchers, who used it to describe the iconographical motif of a right hand handshake: Baillargeon, 2013, 1; Hamat, Băcueț-Crișan, 2019, 157. ²⁰ Hersch, 2010, 49, 190. ²¹ Hamat, 2014, 881; Hersch, 2010, 200-201. ²² Kuzmanovic Novovic, 2017, 115. 260 | Snezana Nikolic, Milica Marfanovic art, the handshake motif is usually associated with the funerary context in which it symbolized parting due to death, and unification in the afterlife²³. It less frequently symbolized the act of marriage itself, eaither on stellae or as one scene from a sequence on biographic reliefs²⁴. The handshake motif appears on numerous Roman artisan objects - sculp- tures, tombstones, coins, jewelry, which clearly shows the wide range of mean- ings that it had depending on the context²⁵. Dextrarum iunctio appeared on tombstones during the late Republic (I century BC) and appeared in a funerary context until late antiquity This motif was used in that context, above all as a Symbol of a wedding, legitimate marriage and marriage vow²⁶. On Roman coins it symbolized mutual trust between the emperor and the army, often when con- cluding a contract. This motif has become extremely popular as a sign of marital concord, with the imperial propaganda of marital harmony, from the II century onward. It appears almost exclusively associated with this symbolism, although other meanings are not completely ruled out²⁷. Sometimes a female figure is shown alongside standing figures of a married couple, while the whole scene is accompanied by the inscriptions Concordia, Felix, Aeterna, etc.²⁸. The depiction of the handshake appears on the rings as early as the end of the lst and the beginning of the 2nd century AD²⁹, in the form of clasped hands or standing figures shaking hands³⁰. Although some authors believe that rings with these representations can be classified as military³¹, most researchers consider them engagement rings³². The representation of clasped hands is often accompanied by other symbols (ear of grain, poppy, cornucopia, star, caduceus, etc.), as well as inscriptions, mostly in Greek, such as 0M0N01A or HOMONO (same meaning as concordia), which most often represent marital unity, har- mony and fidelity³³. The motif is most often on intaglios, while it appears much less frequently on cameos and directly in gold. The representations on the intaglios are mostly schematic, while they are somewhat more detailed on the cameos, so the difference in the size of the hands is noticeable (in order to ²³ Davies, 1985, 630. ²⁴ Davies, 1985, 632. ²⁵ Kuzmanovic Novovic, 2017, 115; Novâkovâ, Pagâcovâ, 2016, 218. ²⁶ Davies, 1985, 633; Novâkovâ, Pagâcovâ, 2016, 218. ²⁷ Davies, 1985, 640. ²⁸ Davies, 1985, 638; Novâkovâ, Pagâcovâ, 2016, 219. ²⁹ KysMaHOBnh-HoBOBnh, 2005, 286; Ogden, 1990, 143. ³⁰ CnacMh-Tjypnh, 2002, 93-94, cn. 75. ³¹ Hamat, Băcueț-Crișan, 2019, 158. ³² Hersch, 2010,41. ³³ Ruseva-Slokoska, 1991, 175; Kuzmanovic Novovic, 2017, 124; Hamat, Băcueț-Crișan, 2019, 157, note 24. Roman engagement ring from Viminacium | 261 indicate whether they are male or female hands). A ring or bracelet on a female hand is emphasized occasionally as well³⁴. The motif of clasped hands on the rings disappears in the end of the IV century, but the inscription Opovota still endures. In the early Byzantine period, this inscription appeared on various objects, with iconographic representations related to engagement and wed- ding³⁵. The inscription Opovota is often accompanied by phrases and symbols on the rings of this period, mostly related to Christianity³⁶. The engagement rings from Viminacium are represented by several speci- mens, which are mostly made of gold. These rings originate from graves dated to the period from the II to the IV century³⁷, and various representations or inscriptions appear on them. Only two rings had intaglios with an engraved handshake motif, one of which originates from a cremation tomb and dates to the second half of the II century, while the other is from the tomb of an inhumed deceased and is dated to the first half of the IV century³⁸. The silver ring with a cameo and the inscription is a unique specimen in the group of engagement rings with the dextrarum iunctio motif from Viminacium. It has already been mentioned that judging by its size, it is a womans ring, and the motif on the cameo also points to it³⁹. Several similar specimens of engagement rings with the representation of dextrarum iunctio were found in the Central Balkans. The closest analogy can be found on a massive ring with a cameo, discov- ered in the grave of a girl - in a Roman settlement near Podujevo, Kosovo and Metohija region, which dates back to the IV century. On it, the inscription OMONOIA is under the clasped hands, which are slightly differently stylized⁴⁰. Similar motifs and inscriptions appear on the rings from the territory of todays Bulgaria. A ring with a cameo was found at the Lesichevo site (Pazardzhik ³⁴ Ogden, 1990, 143. ³⁵ Vikan, 1990,145-163. ³⁶ Kantorowicz, 1960, 27a, b, 28; Ogden, 1990, 144. Vikan, 1990, 150-151, Fig. 12-13. ³⁷ CnacMh-Typnh, 2002, 94, sl. 75; Dankovic, Milovanovic, Marjanovic, 2018, 321, cat. No.36; there are several unpublished specimens in the Viminacium Documentation Center, originating from the latest excavations. ³⁸ Dankovic et alii 2018, 321, cat. No.36; Milovanovic, 2018, 135, Fig. 45. ³⁹ The above-mentioned research (see note 7) also included iconographic analysis of the rings. It was determined that the handshake motif does not appear on a rings that are larger than 2 cm in diameter, which may suggest that this motif was considered unsuitable for adult mens jewe- Iry. This motif on the rings of smaller diameter suggests the custom of early betrothal in Roman times, which is also noted in the sources. The most numerous rings with dextrarum iunctio motif have an inner diameter of 1.8 cm, which matches the ring size worn by a mature woman for an engagement or wedding: Swift, 2017,183. ⁴⁰ Cerskov, 1969., sl. 14; Jovanovic, 1978,19-20, kat. br. 27; Kuzmanovic-Novovic, 2017, Fig. 13. 262 | Snezana Nikolic, Milica Marjanovic region) with the inscription HOMONO above the clasped hands. The ring originates from a tomb dated to the III century⁴¹. Two engagement rings from Bulgaria, dated to the II-III century, have relief representations and inscriptions made directly in gold. The ring found at the Roman baths (Germana - Sapareva Banya) displays the handshake motif, while the ring from Kallatis (Mangalia) displays the inscription HOMONO above the standing figures of a man and a woman⁴². The engagement ring with a cameo and the inscription from Viminacium has an unusual context of the find. It was already mentioned that it was found in the lower segment of the defensive ditch, and the way in which the ring got in the ditch remains in the domain of imagination. A small amount of material originates from this horizon, dating from the middle of the II to the middle of the III century, while there are much more numerous finds, mostly ceramic and numismatic, which indicate that the lowest level of the trench was filled during the second half of the III century. This dating was also confirmed in the part of the ditch explored along the western rampart of the fort. That is why we assume that the ring ended up in the trench during this period. The granules at the junction of the hoop and the ring head also point to this dating. Namely, the use of granulation as a decoration technique was revived in the Roman period, after a long break, in the III century⁴³. It is necessary to mention that the dating of the ring based on the context of the find (the second half of the III century) cannot be taken as absolutely reliable. Bearing in mind that the sides of the ditch were sloping and intersected by numerous pits, as well as the fact that the ring was found near the wastewater, the ground could have been washed away and the material could have been intermixed. Although they cannot be brought into direct connection with the cameo ring, it should not be overlooked that five more bronze rings were found near it, stuck together as a result of burning. They were also discovered in the lower segment of the ditch filling. Four had a cassette on the ring head, three circular and one elliptical in shape, but unfortunately no stone was preserved on any of them. The fifth ring had an engraved representation of a rabbit on its circular head. According to the classification of I. Popovic, these rings also belongs to type IV, which occurs in different variants, and whose development stretches from the I to the IV century⁴⁴. ⁴¹ Ruseva-Slokoska, 1991, 72-73, Cat. No 217. ⁴² Ruseva-Slokoska, 1991, 72, 77, Cat. Nos 187,188. ⁴³ EIonoBuh, 1992, 11. ⁴⁴ Facsădy, 2009, 38; ItonoBuh, 1992, 11. Roman engagement ringfrom Viminacium | 263 Jewelry with precious stones was popular throughout antiquity⁴⁵ and although in the first decades of the Roman Empire it was intended only for the ruling class, in the II century, it already became accessible to a wider population and was made in many provincial workshops⁴⁶. During the present-day excavations, no glyptic or jewelry workshops have been discovered at Viminacium. Despite that, numerous findings of this sort from Viminacium, as well as the fact that it was a developed production center, suggest their existence. The ring that is the subject of this paper is a unique example among the engagement rings from Viminacium. The ring itself and the characteristics of the depiction and the inscription on the cameo, do not indicate a specific workshop, but judging by the way they were crafted, it was a work of a skilled provincial craftsman. The craftsman most probably did not speak Greek, since the inscription Opovifa,) on this specimen lacks the letter “O” (correctly reads Opovoux). Our opinion is that the ring was most likely made in the III century, despite certain doubts about dating based on the context of the find. Although the ring was found in the area of the fort, in a military context, relatively speaking, it should not be tied to the army. The fact that the northwest corner of the câmp was located directly next to the city should be kept in mind, because it could mean the presence of women. We believe that it is an engage- ment ring and that it was in the possession of a woman, which is confirmed by the motif on the cameo and the size of the ring. BIBLIOGRAPHY Baillargeon 2013, D. Baillargeon, Marriage or a Multiplicity cf Meanings? Tire Dextrarum Iunctio on Roman and Early Christian Funerary Monuments. Unpublished master’s thesis, Calgary, 2013. Cerskov 1969, E. Cerskov, Rimijani na Kosovu i Metohiji, Beograd, 1969. Dankovic et alii 2018. I. Dankovic, B. Milovanovic, M. Marjanovic, Fromagirl to a matrona-lhe Ife course cf the women on the limes, in Roman limes and cities on the territory cf Serbia, Belgrade, 2018, 68-77, 302-324. ⁴⁵ The artistic processing of precious stones has been known since the IV millennium BC, while in antiquity became popular in the Hellenistic period, after Alexander’s expeditions to India: ItonoBnh, 1989, 5. ⁴⁶ ItonoBnh, 1989,13. 264 | Snezana Nikolic, Milica Marfanovic Davies 1985, G. Davies, The Signjicance cf the Handshake Motif in Classical Funerary Art, in AJA, 89, no. 4, 1985, 627-640. Dig. Uie digest cf Justinian, Volume 2, Translation edited by Alan Watson, Philadelphia, 1998. Facsâdy 2009, R. A. Facsâdy, Aquincumi ekszerek - Jewelry in Aquincum, Az Aquincumi Miîzeum gyujtemenye, 1, Budapest, 2009. Gel. The Attic Nights cf Aldus Gellius, With An English Translation by John C. Rolfe, Cambridge. Cambridge, 1927. in Perseus Digital Library http://www.perseus.tufts.edu/ hopper/text?doc = Gel.%2010.10&lang = original accessed 10.07.2020 Hamat 2014, A. C. Hamat, Dextrarum Iunctio și studiul bijuteriilor în epoca romană. Un melanj între istoria artei, epignfie, numismatică și studiul bijuteriilor, in Arheovest, II/2, 2014, 881-892. Hamat, Băcueț-Crișan 2019, A. C. Hamat, D. Băcueț-Crișan, Roman ring with carnelian gem discovered at Porolissum-Sărata, in ActaMP, XLI, 2019, 155-162. Hersch 2010, K. Hersch, The Roman Wedding. Ritual and Meaning in Antiquity, Cambridge, 2010. Jovanovic 1978, A. Jovanovic, Nakit u rimskcj Dardamji, Beograd, 1978. Juv. Juvenal. The sixteen satires, Translated with an Introduction and notes by Peter Green, London, 1998. Kantorowicz 1960, H. E. Kantorowicz, On the Golden Marriage Belt and the Marriage Rings cf the Dumbarton Oaks Collection, in DOP, 14, 1960, 1-16. Korac et alii 2018, M. Korac, S. Golubovic, N. Mrdic, Research cf Viminacium and its Suburban Zones, in Vivere Militare Est - From Populus to Emperors - Livingon the Frontier, voi. II, Monographies, no. 68/2, Belgrade, 2018, 41-71. Roman engagement ringfrom Viminacium | 265 Ky3MaHOBnh-HoBOBnh 2005, M. Ky3MaHOBnh-HoBOBMh,AnmmKa emnmuKa Ha mepumopuju Cp6uje, in floKTopcKa HMcepTaițnja, e, Beorpan, 1992. Popovic 1987, M. Popovic, Svetinja, novi podaci o ranovizantijskom Viminacijumu, in Starinar, XXXVIII, 1987, 1-37. Ruseva-Slokoska 1991, Lj. Ruseva-Slokoska, Roman Jewelry. A collection cf the National Archaeological Museum - Șefia, Sofia, 1991. CnacMh-'țypuh 2002, fl. Cnacnh-Tjypnh, BuMUHanujyM. PnaeHu epad puMCKe npoeiiHu,uje Ibpwe Mesuje. IIo>KapeBau, 2002. Swift 2017, E. Swift, Roman Artefacts and Sociely. Design, Behaviour and Experience, Oxford, 2017. Terț. Apoi. Tertullian-Minucius Felix. Tertullian. T.R. Glover. London, Cambridge, Massachusetts 1931, in Perseus Digital Library http://www.perseus.tufts.edu/hopper/textTdoc = Perseus%3atext%3a2008.01.0570 accessed 10.07.2020. Vikan 1990, G. Vikan, Art and Marriage in Early Byzantium, in DOP, 44,1990,145-163. INELUL DE LOGODNĂ DE LA VIMINACIUM Rezumat în timpul săpăturilor de salvare efectuate în zona de nord-vest a fortului legiunii la Viminacium, a fost descoperit un inel de argint cu camee. Este vorba despre un inel de logodnă, cu o camee inserată, având o reprezentare a motivului cunoscut ca dextrarum iunctio și inscripția OMONI(A). Este un inel special datorită atât a motivului reprezentat și a inscripției cât și contextului în care a fost descoperit. Mai exact, a fost descoperit în șanțul de apărare a fortului legiunii VII Claudia. Inelul se datează în a doua jumătate a secolului al IILlea, luând în calcul monedele și ceramica din același orizont. 267 Roman engagement ringfrom Viminn • i "wcitiryi Map 1. Map of the province Moesia Superior with marked location of Vimi (map edited by M. Marjanovic). / Harta provinciei Moesia Superior, cu m m amplasamentului sitului Viminacium (hartă realizată de M. Marjanovic). 268 | Snezana Nikolic, Milica Marjanovic Fig. 1. Northwestern corner of the fort with the findspot of the ring ( h Documentation center Viminacium). / Colțul nord-vestic al fortului, cu locul unde â fost descoperit inelul (foto: Centrul documentar Viminacium). Roman engagement ringfᵣₒₘVᵢₘᵢₙₐcᵢᵤₘ | ₂69 Fig. 2. Engagement ring from Viminacium (photo and drawing by A. Subotic, Documentation center Viminacium). / Inelul de logodnă de la Viminacium (foto și desen de A. Subotic, Centrul documentar Viminacium). Fig. 3. Engagement ring from Viminacium (photo by G. Stojic). / Inelul de logodnă de la Viminacium (foto: G. Stojic). FUNERAL BANQUET, PROCESSION OR AN OFFERING SCENE - A FEW REMARKS ON ROMAN PROVINCIAL PAINTING Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Keywords: Late Roman funerary painting, banquet, funeral procession, offering scene, Viminacium, Beska Cuvinte cheie: pictură de epocă romană târzie, banchet funerar, procesiune funerară, scena ofrandelor, Viminacium, Beska Introduction Research on Roman funerary painting is inevitably associated with the reminiscences of real-life events - customs, practices and rites, and shaped by the overall concept of the philosophy of death and artistic traditions. In the case of provincial funerary painting, specific, local interpretations have been noticed so far that often lead toward a simplification of the known patterns and developed models, as well as the stronger influence of symbolism. Because of this local comprehension of artistic Solutions and pictorial content, scenes with figurai motifs of servants depicted with various gifts to the deceased need to be elaborated and explained through the lens of a dual perspective on funeral rites of the time. The basis for this research are scenes from the territory of today’s Serbia, which are compared to ichnographically or symbolically ren- dered scenes mostly known from the Eastern Mediterranean. Known scenes from Roman paintings in Serbia are depicted in graves from Viminacium- Tomb with Cupids (G-160) and the Pagan tomb (G-2624) as well as Beska (and possibly Calma). Other scenes that can be associated with funeral rites are depicted in tombs and graves of Plovdiv (Philipopolis), Osenovo, Silistra (Durostorum), Constanta (Tomis), Thessalonica, Sidon and in the west in several catacomb paintings. All of them are dated to the late 3rd or the begin- ning of the 4th century, when inhumation was the only method of funeral and the philosophy of death was predominated with the idea of the afterlife, and ’ Institute of Archaeology, Knez Mihailova, 35/IV,l 1000, Belgrade, Serbia, e-mail: gavrilovicdra- gana@yahoo.com; j.andjelkovic@ai.ac.rs BANATICA, 30 | 2020 272 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar fresco painted tombs testified not only the taste of the commissioners, but their material and social status as well¹. With all of the mentioned painted graves/ tombs, the common impres- sion is that the figures of servants are usually accompanied by portraits of the deceased in a sort of paradisiac ambient. In order to answer the exact nature and possible origin of the scenes with the depiction of servants we will present representative examples from Serbia and their analogies. Description Aiming to explain the origin and inspiration of scenes with servants and to name them properly, in this chapter we will consider the scene itself and how it co-relates to other painted scenes and motifs. Tomb with Cupids (G-160)from Viminacium² The Tomb with Cupids (G-160), as with the majority of Viminacium graves, has a trapezoidal section, which affected the shape of the painted fields, with the two in the east and west in the shape of a trapezium and the two northern and Southern, rectangular and longitudinally inclined³. Within these four walls, scenes and motifs are designed according to the patterns of smaller fields with borders resembling frames. On the eastern wall two small cupids are depicted in the lower trapezoidal field, after whom the grave was named. They are holding bands and garlands in their hands, and a kalathos filled with fruits and/or flowers is depicted between them. This is the only representation of cupids in the Roman funerary painting from the territory of Serbia. Most certainly these mythological figures represent the psychopomps for the deceased on their path towards the afterlife. Also, their presence in the overall context of the ideological pictorial narrative can point to the cults of Venus Funerariae or of Dionysus, which the deceased worshiped⁴. The western wall is damaged and the paintings are hardly visible. What is possible to observe is the frame line that divided the upper and lower zones, the same as on the eastern wall. According to M. Korac, in the upper field, in the time of the grave discovery, several letters that belonged to the three row inscription were visible TROP (in the second line) and TIA.N (in the third line)⁵. Bearing in mind that the western wall usually contained the portraits of ¹ Cnacnh-'Bypnh 2002, 186; 3oTOBnh 2000, 15-16. ² Grave G-160 was discovered in 2003 during archaeological excavations at the Pirivoj necropolis. ³ Andelkovic Grasar et alii 2013, 73-100; Korac 2007, 125-140. ⁴ Andelkovic Grasar et alii 2013, 90-93. ⁵ Korac 2007, 131. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 273 the deceased, besides their supposed religious beliefs, the inscription, if it was preserved, probably would have testified valuable information on their identity. Another important element that can support this assumption is the depictions of servants on the northern and Southern walls. The iconography of the northern and Southern walls is almost identical in the design layout, but set up in a mirror projection with regard to the axis of the grave space. There are four frames. A grapevine stretches along the longitu- dinal upper friezes of both walls. Two frelds are beneath, in the one towards the eastern wall peacocks are depicted, facing west, and two kalathoi are painted in front of and behind the bird. In the other field, a pair of birds over a vessel are depicted, they are identified as doves or quails⁶. Finally, in the largest rect- angular frames next to the western wall, standing human figures are depicted, identified as servants. On the northern wall, a male servant is depicted in a short blue tunic, slightly turned towards the west and with a cup or goblet painted in his raised right hand. A female servant is painted on the Southern wall, also slightly facing west. She has long hair and is dressed in a long blue dress and a white palia, with black shoes. In her hands she holds an oval plate bearing ritual breads⁷. According to analogous examples and considering these figures of ser- vants, it would be possible to suppose the deceased, depicted from the waist up, in larger dimensions on the western wall⁸ (Fig. 1). Pagan tomb (G-2624) from Viminacium⁹ The Pagan tomb from Viminacium is known for the portrait of the mistress of the tomb depicted on the western side. This is one of the most impressive late antique portraits of a matron depicted in her young age, probably immortal- ised before her death, as anthropological analysis has suggested¹⁰. This portrait represents an idealised image of the deceased and is in accordance with the portrait practice known from various artistic Solutions throughout the Empire. She is dressed in a richly decorated stola and palia and adorned with expensive jewellery¹¹. A square, blue field behind her head is identified as a sort of a nimbus and, ⁶ Andelkovic Grasar et alii 2013, 87-89. ⁷ Ritual breads orpanis corona, food for body and soul, are depicted in the tomb (G-2624) from Viminacium (Korac 2007, 95- 96), as well as in the tomb from Beska, (Marijanski-Manojlovic 1987, 29). ⁸ Andelkovic Grasar et alii 2013, 82-83, with the reference 43. ⁹ The tomb is built in a trapezoidal section, discovered during archaeological excavations in 1983 on the site of Pecine (first half of the 4th century) (Korac 2007, 69-101). ¹⁰ Andelkovic Grasar 2015, 270-272; Andelkovic Grasar, Tapavicki-Ilic 2015, 17-19. ¹¹ Korac 2007, 101, 105; Raickovic, Milovanovic, 2010, 83. 274 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar thus, related to her Eastern origin¹². In her right hand it is supposed that she holds glass balsamarium, although it is now hardly visible¹³. Garlands above her head continue on the Southern and northern walls, where peacocks over kantharoi are depicted facing west, also in a mirror projection with regard to the axis of the graves space¹⁴. On the opposite, eastern, wall, a male, standing fîgure is depicted as a ser- vant. The figure is inclined towards the south, suggesting movement and is pro- portionally smaller than the figure of the mistress. He is dressed in the short white tunic, with a white palia over his left shoulder and blue trousers (anaxy- rides), while on his feet leather shoes (calceus) are depicted. In his hands he holds a tray bearing two ritual breads¹⁵ (Fig. 2). The tomb from Beska¹⁶ On the western wall, standing figures of the deceased couple are painted, probably representing spouses. The husband is depicted in a frontal, solemn pose, and on the oval portrait his big eyes dominate. He is dressed in richly decorated white chiton and a purple chlamys is on his right shoulder, pined with a fibula. S. Duric expressed an opinion that on his feet red boots were painted¹⁷. The female figure is depicted on his right side. Her portrait is badly preserved while on her head a grey headwear, a sort of a turban with dark spots, is depicted¹⁸. She wears a light coloured dress, while a white palia is folded over her left shoulder. In her right hand she holds a whitish flower, which resembles the lily in tomb no. 7 from Sophia¹⁹. S. Duric gave an opinion that in her left hand a bluish, glass vessel is painted²⁰. Above the couples heads, garlands are depicted, while on the ground close to the male figure there is a cornucopia or kalathos²¹ filled with fruits and flowers, while similar, but smaller, motifs are painted next to the female figure²². The representation of the deceased couple is very similar to that painted in a tomb from Silistra²³. ¹² JaHMhnjeBnh 2007, 97; Duric 1985b, 156. ¹³ Korac 2007, 120. ¹⁴ Andelkovic Grasar et alii 2012, 257. ¹⁵ Korac 2007, 96. ¹⁶ At the site of Brest in Beska (Indija) in 1965, a late antique painted tomb was discovered. It is dated to the 4* century (Marijanski-Manojlovic, 1987,17; Duric 1985a, 5-18; Spehar 2017, 13-24). ¹⁷ Duric 1985b, 2. ¹⁸ Marijanski-Manojlovic 1987, 17. ¹⁹ Duric 1985a, 6,8; Marjanski-Manojlovic 1987, 17. ²⁰ Duric 1985b, 2. ²¹ Mc Cown 1939, 1-30. ²² Marijanski- Manojlovic 1987,17. ²³ Pillinger et alii 1999, 22-28. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 275 On the eastern side there is a representation of the three Parcae, mytholog- ical figures who represent psychopomps - guides for the deceased to the after- life. Their faces are damaged, while the standing figures are represented sol- emnly and frontally, with sceptres in their hands and halos behind their heads. Halos were the artistic means for showing the divine light of the three Parcae, goddesses of obvious great importance to the owner of the tomb²⁴. The figure in the middle is dressed in a yellow tunic, a dark blue chiton and an ochre chlamys, she is holding a scroll, while the figures on her left and right are dressed the same as each other, in a blue tunic, a red chiton and a green chlamys, the one on the left holds some scales while the one on the right holds a spindle²⁵. The three Parcae are represented in tomb No. 11 at Isola Sacra, from the 2ⁿd century²⁶. The northern, longitudinal wall is divided into three zones. The lower one contains three fields for a pictorial imitation of marble plates in black linear frames. The middle zone is decorated with the motif of a meander, which cor- responds with the architectural context of the ceiling beams (the same as on the Southern wall)²⁷, while in the upper zone, three peacocks are depicted, sug- gesting a paradisiac ambient, two of them facing each other, while the third one is facing the eastern wall (possibly with the head turned towards the other two peacocks). The Southern wall is divided into five zones. The first one contains four metopes in which four human figures are depicted. Those figures are servants who are holding various items, mostly associated with food and drink. According to inițial interpretations, they represent the earthly life of the deceased²⁸. In the first metope (on the right) a maidservant is depicted, dressed in a dark red dalmatic with a wide dark clavi and a white palia²⁹. Her hair is gathered into a bun. In her hand she holds a basket filled with fruit. In the second metope, a young male servant in a white tunic and a short chlamys with a cylindrical hat is depicted. In his right hand he holds grapes, and in the left aflabellum³⁰. The ²⁴ Spehar 2017,15. ²⁵ The scales are to measure the deceased deeds, on the scroll is written his destiny and the spindle thread represents life. In detail in Marijanski-Manojlovic, 1987, 19, 29. ²⁶ http://www.ostia-antica.org/vmuseum/decor_paint.htm; E16996,E41085. E16994,E41114. The nimbus is a late antique attribute, which originates from the divinization of the imperial dignitaries; Greco-Roman gods are also depicted with it. Christ is depicted with the nimbus from the 4th century onwards and, later, saints as well (Duric 1985b, 177). ²⁷ HuKoauh et alii 2017, 175-216. ²⁸ Duric 1985b, 163. ²⁹ Andelkovic Grasar 2015, 272. ³⁰ Bearing in mind that, according to the funeral rites, the dead body was displayed (expositio) on the deathbed in the house atrium, standing next to it was a slave or a hired person, for the purpose of keeping watch over the body, who waved aflabellum. 276 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar male servant in the third metope is dressed in a blue tunic and a white chlamys, in his right hand he holds a goblet and in the left a jug. In the fourth metope, a male servant is dressed similarly to the two others and in his hands there is a tray bearing ritual breads, similar to Viminacium grave G-160³¹. As with the previous examples, it is noticeable that the figures of the deceased are of larger dimensions than the servants. According to I. Popovic, the smaller dimensions of the servants in the procession points to the idea that they do not belong in the same context or precisely the same sphere of life as their masters³². Above all of the figures, garlands decorated with a wavy vine ending with red fruits and green leafs or flowers with green flower cups are painted³³. In the fourth metope, next to the garlands a white curtain with green and red decora- tions is depicted. A second zone with a meander again imitates the ceiling beams, similarly rendered as the beams from the Brestovik tomb³⁴. In the third, upper frieze, a greenish-blue vine with grapes, which birds are pecking, is painted, symbolically referring to the paradise to which the deceased are approaching, which is comparable with the zone with peacocks on the northern wall³⁵. The fourth frieze contains light grey spirals with red dots. Tire fifth frieze is also decorated motifs of yellow spirals (Fig. 3). *** Although S. Duric considered the female figure on the eastern wall of the tomb from Calma to be a maidservant, according to the position of her hands, in which she could have possibly been holding gifts³⁶, and, thus, the bust on the longer wall to be the deceased’s portrait, the lack of other motifs which could support this notion, or at least provide basis for further research on the topic³⁷, mean that this tomb will not be considered as a representative example for the research of a scene of a funeral procession or an offering scene, especially given that the authors agreed with a second opinion given by Ivana Popovic, that the female figure actually represents the deceased, while the bust (and probably one more next to it) represent hermas within the railings of paradise³⁸ (Fig. 4). ³¹ Marijanski-Manojlovic 1987, 18-19. ³² Popovic 2011, 238. ³³ Pornii, AHi)e7iKOBnh 2011, 95 ³⁴ Nikolic et alii 2018, 195-286. ³⁵ Marijanski-Manojlovic 1987, 18-19. ³⁶ Duric 1985b, 170. ³⁷ Tomb from Calma is dated in the first half of the 4th century. It is discovered during the archaeological excavations in 1969. Paintings of the tomb are conservated and presented in the Museum of Srem (Milosevic 1973, 95; Duric 1985b, 133). ³⁸ Popovic 2011, 242; Popovic 2012, 77-78. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 277 Discussion In order to define the aforementioned scenes, it is necessary to compare them with real life events and determine the level of similarity to them or to seek their symbolic connotation. There are three possible funeral rites with which these funerary scenes could be compared. The first one is a funeral procession - pompa funebris (exsequiae) and, con sidering the articles topic, it is important to stress that poor people were buried at night because they could not affbrd to have any funeral procession³⁹. Among others, attendants of the funeral procession included slaves who had been freed by their mașter after his death⁴⁰. Another important funeral rite is the sacrifice performed at the cemetery. The sacrificial offering was offered to the chtonic deities and then to the atten- dants of the procession. The offerings at a funeral depended on the social status of the deceased and the family but usually included a libation of wine, incense, produce or grain⁴¹. On the same day of the funeral, a funerary feast, the silicer- nium, was eaten at the grave in honour of the dead and a cena novendialis was eaten at the grave on the ninth day after funeral, usually set on a triclinium and open to the sky, which corresponds to images of funeral banquets, even with the attendants dressed in white⁴². A libation to the Manes was poured upon the actual burial and offerings of food were left at the tomb for the dead and were sometimes eaten by the hungry⁴³. Finally, an important part of funeral rites were commemorations, spe- cific and important for Roman cult and intended to pay continuous honour to the dead. These involved regular visits to the grave and feasts, at which the deceased, too, was “fed” with gifts of food⁴⁴. During these commemorations, Romans offered sacrifices and various gifts to their relatives, along with obla- tions consisting of sacrifices, wine, milk, garlands of flowers, and other items⁴⁵. The commemoration was usually held in February (at the end of the year) during the nine-day festival of Parentalia, when families gathered at the cem- eteries and offered meals to the deceased and ancestors and then shared wine and cakes among themselves. ³⁹ Smith 1875, 559. Although this refer to funeral practices in Rome it would be possible to suppose that provincial funeral practices differ. ⁴⁰ Dionys. IV.24. ⁴¹ Scheid 2011, 264, 270-271. ⁴² Smith 1875, 562; Cic. c. Vatin. 13. ⁴³ Toynbee 1982, 51. ⁴⁴ Cilliers 2005, 141. ⁴⁵ Smith 1875, 562 with quoted sources. 278 | Dragana Gavrilovic, Jelena Anbelkovic Grasar Scenes offunerary banquet Besides the domestic banquet, the funerary banquet was one of the most common motifs represented in various forms of artistic media associated with funeral rites and commemorations of death practiced in classical Antiquity and, later, Christianity, when it became better known as Agape. The iconog- raphy of the banquet usually contains a tradițional Roman triclinium or a single semi-circular couch known as a sigma or stibadium'⁶. The Greek prohibition against the presence of respectable women at a banquet lasted a long time, and was seen as contrasting with the Roman prac- tice, where women participated in banquets reclining together with the men. Although they took no active part in the banquet, they are clearly to be under- stood as the consort of the hero or the wife of the dead man⁴⁷. A scene of a funerary banquet is represented in a tomb from Philippopolis (Plovdiv, Bulgaria)⁴⁸. This image belongs to an old tradition of representing a reclining couple on a couch (kline), which was the most characteristic of all Greco-Roman art for more than a thousand years, from the late 7th century BC to the 5* century AD⁴⁹. Two human figures are lying on the couch beneath a garland, in front of them there is a table with three legs, while four servants are offering plates with fish, bread and fruits, as well as a jug⁵⁰. One of the lying figures is hard to distinguish as male or female, but, since female jewellery was discovered within the tomb, it could be supposed that a woman is represented along with her husband. The figures of servants in this tomb are larger than the deceased, which was probably conditioned by their being enclosed within the frames and as a sign of the abandonment of the symbolical iconography of heroization. Additionally, these servants are depicted in much more modest clothes then other analogous examples from the same period. The tunics of these figures follow the Egyptian fashion⁵¹ (Fig. 5). The meaning of this scene in the tomb from Plovdiv, with the depiction of a fruitful family feast, represents the idea of afterlife welfare. The symbolical rather than realistic sense is rein- forced by the fact that everything occurs in a heavenly ambient. Fish depicted on the table and on the plate is an almost unchanged ele- ment in scenes of funeral banquets in Late Antiquity. Fish in the secular life of ⁴⁶ Dunbabin 2003b, 6, 36-63 ⁴⁷ Dunbabin 2003b, 22-23; BtneBa 1985, 47. ⁴⁸ The tomb discovered in Graf Ignatiev Street, has since been destroyed (Ovcharov, Vaklinova 1978, 26-27). ⁴⁹ Dunbabin 2003b, 14, 103-125; BMeBa 1985, 46. ⁵⁰ Pillinger et alii 1999, 42-43; Valeva 2001, 180. ⁵¹ BMeaa 1985, 48. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 279 wealthy Romans was one of the favourite dishes⁵², while symbolically, in many myths, it is associated with the world of death, and the resurrected God - the ichthys. Another image of the funerary banquet of the so-called “sigma type” is painted in the lunette of the tomb from Tomis (Constanta, Romania), which is named after the scene as the Tomb of the Banquet, while the lower zones are decorated with marble imitations and the three other walls with deco- rative paintings that include birds, peacocks, hares and grapes, baskets and kantharoi, etc.⁵³. Five men, dressed in white tunics, recline on a stibadium type couch, while two of them hold goblets. On the table in front of them are a series of lyre shaped bread and a dish, perhaps with a cake. Servants approach from either side; on the left is the wine server in his long tunic, with a small ewer and two schematic triangular glasses. On the right, with short hair and a shorter tunic, is the water carrier, ready to wash the guests’ hands; he holds a pathera and an oenochoe, and there is a towel over his shoulder. Proportionally, the servants and the banquet attendants are of a similar size, although similarly dressed, six men at the table are of higher social status. Possibly belonged to the same funerary collegium and religious allegiance⁵⁴ (Fig. 6). This banquet scene is associated with a commemorative funerary banquet⁵⁵. In pagan art, the funerary banquet was a very common depiction, while later it acquired a Christian eschatological character. In the 4th century, banquet scenes along with motifs of Orants or figures with a nimbus, as is the case with the Tomb of the Orants, also from Constanza, could not be precisely identified as pagan or Christian, but what is certain is the continuous aspect of pleasure and display regarding the banquet, deeply rooted among the belief of the people concerned⁵⁶. During Late Antiquity, a transformation of this subject occurred under the influence of new ideas and spirituality. In Christian art there are no depictions of the deceased reclining on a couch (kline) but, based on the ele- ments of the composition, the depiction of the Theotokos and the adoration of Magi, whereby Magi came to the place of the servants with gifts, actually inherited an iconographical scheme. In Christian iconography, the scheme of the feast on a triclinium is appropriated for the scene of the Last Supper⁵⁷. Christians adopted the banquet scene from pagan art, with the main difference ⁵² Bi/ieBa 1985, 48. ⁵³ Barbet 1994. ⁵⁴ Barbet 1994, 36; Mureșan 2016, 130-131. ⁵⁵ Dunbabin 2003b, 168. ⁵⁶ Dunbabin 2003b, 168-169. ⁵⁷ Bi>/ieBa 1985, 50. 280 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar being that within the Christian context, the banquet became a symbolic depic- tion of the Eucharistic feast⁵⁸. Scenes of feasts were often used in the art of catacombs. A banquet scene is painted in the Complex of San Sebastiano: in the mausoleum of Claudius Hermes⁵⁹, as well as in the Catacombs of St Peter and Marcellinus where the banquet is represented as a Christian agape, in the Catacomb of Callixtus and in the so- called Cappella Greca in the Catacomb of Priscilla⁶⁰. Later the banquet scene was adopted in Byzantine painting, as can be seen in representations of the Last supper in a triclinium⁶¹. Funeral procession or the offering scene The procession of servants originates from an old eastern iconography whose roots were gradually lost after the 4th century when it became the glo- rious incarnation of the scene of The Adoration of Magi⁶². The scene of the cena funebris includes the deceased and a procession of servants, or a single figure of a servant, represented as gift bearers⁶³. Usually, among them is a significant dif- ference in the size of the figures, with the depiction of the deceased being larger. Several examples from the eastern Mediterranean region show various versions of the servants’ procession scene. In a tomb from Sidon (Lebanon), known only from the nineteenth century drawings, the procession of servants is depicted together with their inscribed names (nicknames), who are holding trays bearing fish, bird meat and cakes⁶⁴. The wall painting of a tomb from Osenovo (Bulgaria) contains the largest procession, four figures of soldiers on one side and four figures of servants, gift bearers, on the other side. The soldier figures symbolise the triumphal char- acter, but the profession of the deceased as a military officer as well. This small group of soldiers is often represented in the art of the later empire. The maidser- vants are approaching the mistress of the tomb, who is depicted as an orant, and the three soldiers are approaching the mașter of the tomb⁶⁵. One of the maid- servants holds an object similar to a jug in her hand, and behind her an archi- tectural structure is depicted, probably a reference to the estate of the mașter, ⁵⁸ Kapitanovic 2006, 105; Milburn 1988, 34. ⁵⁹ Fiocchi Nicolai et alii 2002, fig 125. ⁶⁰ Dunbabin 2003b, 175-191. ⁶¹ BtneBa 1985, 50. ⁶² Urnesa 1985, 52. ⁶³ On the relationship and topic of the mistress of the tomb and the maidservants in Andelkovic- Grasar2015, 269-275. ⁶⁴ Barbet et alii 1997, 141 - 160. ⁶⁵ Valeva 2001, 182. Funeral banquet, procession or an cffering scene - a few remarks on roman provincial painting | 281 while the other maidservant holds a tray above her head, on which three objects are depicted⁶⁶. Christian symbols that are depicted in the lunettes of the nar- rower wall give a Christian character to the painting, although the content itself results from a pagan artistic tradition, which can be explained as one of the best examples of the religious syncretism of the 4th century. A Christian Symbol, the Christrogram, on the eastern wall indicates a Christianised couple, who, in a period of religious syncretism, did not break with their pagan traditions⁶⁷. In a tomb from Durostorum (Silistra, Bulgaria), the wall painting is very complex, containing a procession of servants, hunting scenes together with motifs of animals and vegetative motifs on the ceiling, the deceased, the mașter and mistress of the tomb, who are depicted larger than the figures of the ser- vants⁶⁸. The mașter of the tomb holds a rotulus, a Symbol of social status, while his wife holds a flower, which symbolises the happiness of their wedlock⁶⁹. The procession of servants is approaching the mașter and mistress. Maidservants offer ladies toiletries: a jug with water, a towel, a vessel containing scents, and a mirror, while servants offer trousers (anaxyrides) and shoes, a chlamys, a cloak and abelt⁷⁰ (Fig. 7). A simplified version of the servants’ procession can be seen in the tomb of Thessalonica (Thessaloniki, Greece). The deceased couple is depicted on the wall at the eastern end, standing and both richly dressed, holding laurel and, according to the preserved inscription, they can be identified as Flavios and Eustorgia. A reduced servant procession scene represents, simultaneously, an offering scene and a libation, which is brought by two smaller figures between the couple, who have usually been taken to be their children, but the gesture with the wine jug shows that they could be attendants serving their masters wine⁷¹. In the middle of the scene, a small table is also located, on which a glass vessel is depicted. A larger servant holds a conical vessel in his right hand, which is used in the libation rite, while the smaller one holds the handle of the glass vessel. The whole group of people is surrounded by structures that could be understood be an estate. An older woman also participates in the cer- emony and is depicted on the northern wall with the inscription: “ke AvpqXia IIpoKXa pqrpi navrcov”. Above the central scene on the western wall, within a laurel wreath, there is also an inscription: “+7ieBa 1985, 47. ⁷⁸ Bmesa 1985, 54. ⁷⁹ Dunbabin 2003b, 11, 168. ⁸⁰ Valeva 2001, 180. ⁸¹ Dunbabin 2003a, 462. 284 | Dragana Gavrilovic, Jelena Anbelkovic Grasar can be made regarding the other offerings, since some of them, such as meat, again suggest status and are in accordance with rites, when, after the funeral of great men, there was, in addition to the feast for the friends of the deceased, a distribution of raw meat to the people, called the Visceratio⁶², and sometimes a public banquet⁸³. Such a procession thus can be the motif represented in the tomb from Beska. As already mentioned, a simplified version of this scene can be reduced to two or sometimes only one participant(s). This would mean that from the whole procession only the specific detail is taken and painted with a highly symbolical connotation. It is interesting that when it comes to this reduced scene, only food and drink is depicted among the offerings. Thus, it would be logical to think that this detail could have represented an offering scene with the sacrifice of food and drinks dedicated to the deceased, which could have occurred at the grave after the funeral or during some of the later commemorations. No matter which of these two scenes, either the entire scene or the specific detail, is represented, the presence of servants within the tomb painting beside the reference to the deceased’s wealth and high social status during their terres- trial life can be associated with the custom when the deceased mașter freed all of his slaves, who were usually servants. Their images in tombs would actually continue to serve the masters in the afterlife and for eternity. These images are important with their symbolical meaning - the participation in the everlasting feast. A well-known scene known as the Totenmahl, or meal of the dead, in many different variations occurred in tomb wall painting decorations, the ‘Pannonian banquet’ variant, common in what is now Hungary, omits the reclining figures themselves, and shows only the table with vessels and food flanked by atten- dant servants, while a separate panel above contains the frontal busts of the deceased⁸⁴. Balkan variants of the scene are usually of the Pannonian banquet type. The theme of the procession of servants seems to have been especially popular in Illyricum and the Danube provinces⁸⁵. On the Lower Danube the iconographic motif of conviviality has a direct continuity from the Hellenistic period, recorded without interruptions in the Greek cities on the left bank of the Black Sea⁸⁶. If we look at the figures of the servants, their number and their position within the composition, it is not possible to make a specific definition. Three graves from Serbia show three different types. In Beska there is the whole ⁸² Liv. VIII. 22. ⁸³ Suet. Jul. 26. ⁸⁴ Dunbabin 2003b, 108. ⁸⁵ Dunbabin 2003a, 451. ⁸⁶ Mureșan 2016, 130. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 285 procession of servants approaching the deceased, represented in the lowest zone of the Southern wall, which corresponds with the depiction of marble in the lowest zone of the northern wall. In such a context, marble was defined as reminiscence of the expensive decoration of the villa, the estate and the earthly wealth of the deceased couple, the same context to which servants belonged, with a strong reference to the social and material status of the masters during their lifetime⁸⁷. Thus, this procession can be interpreted, according to O. Spehar, as an image of the real banquet/procession transferred to eternity, which is fur ther testified by the painted imitation of the marble revetment on the lowest part of the opposite wall of the tomb⁸⁸. Two servants from Viminacium grave G-160 are oriented toward the wall where a representation of the deceased should have been depicted, thus fitting the concept of the simplified version of the procession, but the possibility of this being an offering scene should not be neglected. In the third example there is a male servant on the opposite wall from the mistress of the tomb in the most simplified version of the procession/offering scene, making it more inti- mate and intriguing. Since the lady holds a glass toilette bottle in her hands, according to the concept of the scene of the lady’s toilette, it should be logical to expect a maidservant as a participant. Looking back at the manner of the servants’ depictions, it can be notices that both servants and, especially, maidservants are, in most examples, depicted with an elegant appearance and in a fashionable form, almost like their masters and mistresses. They participated in their masters’ terrestrial life and, in order to reinforce the idea of eternal wealth, they appeared in the mural paintings of the tombs, most probably dressed and ornamented purely for this purpose, since it would be hard to imagine real life slaves dressed as dominus and domina⁶⁹. Finally, it could be said that all three variations only from the territory of Serbia provide enough information for the conclusion that variations of the scene in question depended on many factors and that provincial painting was even more susceptible to individual comprehensions, interpretations and simplifi- cations⁹⁰. As K. Dunbabin, a great researcher of the topic in question, pointed out: “Indeed, the motif’s appeal may have been due, in no small part, precisely to its ambivalence and lack of a single, clearly definable content; it was open to observers to interpret it as they thought fit, according to their cultural predis- positions or their own individual preferences”, we can only express a couple of ⁸⁷ Nikolic et alii 2018, 195-286. ⁸⁸ Spehar 2017, 18-19. ⁸⁹ Clark 1994, 105-06. ⁹⁰ About the local workshops’ artistic productions in Andelkovic Grasar et alii 2020, 63-90; Rogic, Andelkovic Grasar 2015, 201-210. 286 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar new insights⁹¹. It is already known that some motifs were used more for their symbolic connotations, as is the case with the depiction of the meander⁹² or birds⁹³, without the specific need for mimesis or realism, probably because their long lasting meaning and significance did not need any elaborated pictorial rendering in a world of symbols known to everyone. This would mean that even the tradition of painting the motif was strong, the life of art and the shifting of philosophical or religious notions provided artists with the freedom to be more creative and to produce more artistic variations of this common scene⁹⁴. The commissioners knew their wishes and how they wanted to reflect them in the afterlife. For us, the researchers, interpretations can bring us to associations with memories of the terrestrial life of the deceased, their earthly realm and the importance of accentuating their social status, funeral rites and pictorial rem- iniscences of them or the deceased’s wishes for the afterlife and a continuation of their wellbeing and welfare. Translated by: Jelena Andelkovic Grasar BIBLIOGRAPHY Andelkovic Grasar et alii 2012, J. Andelkovic Grasar, E. Nikolic, D. Rogic, Symmetry cf the iconography cfsuifaces and spacesfrom the Viminacium tombs G 160, G 5517 and G 2624, in Archaeology and Sciences, 7, 2012, 241-267. Andelkovic Grasar et alii 2013, J. Andelkovic Grasar, E. Nikolic, D. Rogic, Tomb with Cupids from Viminacium: a Contribution to Research cf Construction, Iconography and Style, in Starinar, 63, 2013, 73- 100. Andelkovic Grasar 2015, J. Andelkovic Grasar, Punerary Images cf Women in Tomb Frescos cf the Late Antique and Early Byzantine Period from the Central Balkans, in G. R. Tsetskhladze, A. Avram, J. Hargrave, eds., The Danubian Lands between the Black, Aegean and Adriatic Seas (7th Century BC-lOth Century AD). Proceedings cf the Ffth International Congress on Black Sea Antiquities (Belgrade - 17-21 September 2013), Oxford, 2015, 269-275. ⁹¹ Dunbabin 2003b, 109 ⁹² HnKO/mh et alii 2017, 175-216. ⁹³ Andelkovic Grasar et alii 2013, 73-100. ⁹⁴ On the relationship between grave goods and motifs in funerary painting in Tapavicki-Ilic, Andelkovic Grasar 2013, 65-84. Funeral banquet, procession or an cffering scene - a few remarks on roman provincialpainting | 287 Andelkovic Grasar, Tapavicki-Ilic 2015, J. Andelkovic Grasar, M. Tapavicki-Ilic, Mural Painting cf a Roman Lady from Viminacium: From Roman Matron to the Modern Icon, in EXARC JournalDigest, 2,2015,17- 19, http://journal.exarc.net/issue-2015-2/int/mural-painting-roman-lady-viminacium- roman-matron-modern-icon. Andelkovic Grasar et alii 2020, J. Andelkovic Grasar, D. Rogic, E. Nikolic, Act locally, think globally: Late antique funerary painting from the territory cf present-day Serbia, in F. Guidetti, K. Meinecke, eds., A Globalised Visual Culture? Towards a geography cflate antique art, Oxford, 2020, 63-90. Atanasov 2007, G. Atanasov, Late Antique Tomb in Durostorum-Silistra and its Mașter, in Pontica, 40, 2007, 447-468. Barbet 1994, A. Barbet, Le Tombeau du banquet de Constanța en Roumanie, in Ed.fices et peinture aux IVe-XIe siecles, 1994,25-47. Barbet et alii 1997, A. Barbet, N. N.Lewis, P. L.Gatier, Un tombeau peint inscrit de Sidon, in Syria, tome 74, 1997, 141-160. Cic. c. Vatin, Marcus Tullius Cicero, in Tvlli Ciceronis in Vatinium Oratio, http://www.thelatinlibrary. com/cicero/vatin.shtml# 13. Cilliers 2005, L. Cilliers, Burial customs and the pollution cf death in ancient Rome: procedures and Paradoxes, in Acta Theologica, Supplementum 7, 2005, 128-146. Clark 1994, G. Clark, Women in Late Antiquity: Pagan and Christian L feslyles, Oxford, 1994. Danov, Ivanov 1980, H. Danov, T. Ivanov, Antique Tombs in Bulgaria, Sofia, 1980. Dimitrov, Chichikova 1986, D. P. Dimitrov, M. Chichikova, Kasnoantichnata grabnica pri Silistra, Sofia, 1986. Dionys, The Roman Antiquities cfDionysius cfHalicarnassus, in Loeb Classical Library edition, voi. II, 1939. 288 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Dunbabin 2003a, K. M. Dunbabin, The Waiting Servant in Later Roman Art, in American Journal cf Philology,vo\. 124, no. 3, 2003, 443-468. Dunbabin 2003b, K. M. Dunbabin, The Roman Banquet: Images cf Convivialily, Cambridge, 2003. Duric 1985a, S. Duric, The Late Antique PaintedTomb from Beska, in Zognf, 16, 1985, 5-18. Duric 1985b, S. Duric, Kasnoanticke i ranohriscanske zidane grobnice u Iliriku (11I-VI b.) (neobjavljena doktorska teza), Filozofski fakultet, Beograd, 1985. Fiocchi Nicolai et alii 2002, V Fiocchi Nicolai, F. Bisconti, D. Mazzoleni, The Christian Catacombs cf Rome, Regensbourg, 2002. JaHMhnjeBMh 2007, E JaHMhnjeBiih, 3udHo cmtKapcniBo cpodmma Viminacium-a, in TKiiBonuc, Beorpafl, 2007, 95-102. Kapitanovic 2006, V Kapitanovic, Krscanska arheologija, Split, 2006. Kopah 2007, M. Kopah, CnuKapcmBo BuMUHau,ujyMa, Beorpafl, 2007. Liv. Titus Livius, Ab vrbe condita, http://www.thelatinlibrary.eom/livy/liv.8.shtml#22. Marijanski-Manojlovic 1987, M. Marijanski-Manojlovic, Rimska nekropola kod Beskeu Sremu, Novi Sad, 1987. Mc Cown 1936, C. C. Mc Cown (C. C.), A Painted Tomb at Marwa, in Quarterly cf the Department cf Antiquities in Palestine,vo\. 9, 1936, 1-30. Milburn 1988, R. Milburn, Early Christian Art and Architecture, Berkeley, 1988. Milosevic 1973, R Milosevic, Fourth Century Tombs from Calma near Sremska Mitrovica, in Sirmium, III, 1973, 85-96. Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincialpainting | 289 Mureșan 2016, I. Mureșan, The Painted Roman Tomb on the Lower Danube. Aspects Regarding the Crossover from Paganism to Christianity in Funerary Symbolism, in Studia Academica Sumenensia, 3, 2016, 125-153. HnKonnh et alii 2017, E. HnKonnh, fl. Pornh, J. Anl)enKOBnh Tpamap, Momite Meanbpa u wezoeu npuKasu Ha KacHoaHmiiHKiiM 3udmiM cnuKaMa y Cp6uju, in FnacHUK CpncKoz apxeomiuKoz dpytuniBa, 33, 2017, 175-216. Nikolic et alii 2018, E. Nikolic, D. Rogic, J. Andelkovic Grasar, Architectural space in the wallpainting cf the Roman tomb in Brestovik, in S. Golubovic, N. Mrdic, eds., Vivere Militare Est. From Populus to Emperors -Living on the Frontier, volume II, Belgrade, 2018, 195-268. Ovcarov and Vaklinova 1978, D. P. Ovcarov, M. Vaklinova, Ranovizantiskit pametnici ot Bulgaria IV-VII vek, Sofia, 1978. Pillinger et alii 1999, R. Plillinger, V. Popova, B. Zimmermann, Corpus der Spătantiken und Frilhchristlichen Wandmalereien Bulgariens, Wien, 1999. Popovic 2011, I. Popovic, Wallpainting cf Late Antique tombs in Sirmium and its Vicinity, in Starinar, 61,2011,223-249. Popovic 2012, I. Popovic, Motfcf“Railing cf Paradise"onfrescoesfrom tombs in Jagodin Mala (Naissus) and Calma (Sirmium)/ Motmb “orpafle paja“ na (JjpecKaMa M3 rpo6nnița y Jaro/um Mânu (Naissus) n Ha/iMu (Sirmium), in Hutu u Busaumuja [Nis & Byzantium Symposium], X, 65-84, Nis, 2012, 65-83. Raickovic, Milovanovic 2009, A. Raickovic, B. Milovanovic, Rezultati istrazivanjajugozapadnog dela lokaliteta Pirivcj (VIM1NAC1JUM), in Arheologia i prirodne nauke, 5, Beograd, 2009, 7-29. Pornh, AnbeTiKOBnh 2011, JJ. Pornh, J. AnljeziKOBnh, Bezema6ii7iHu mmusu y KacHoaHmuuKOM u paHOxpuiuhaHCKOM fyuepapHOM cmiKapcmey Ha mepumopuju Cp6uje/ Vegetative motives in Late Antique and Early Christian Funerary Painting in the Territory cf Serbia, in Hutu u BusaHmuja [Nis & Bizantium], X, Nis, 2011, 85-104. 290 Dragana Gavrilovic, Jelena Anbelkovic Grasar Rogic, Andelkovic Grasar 2015, D. Rogic, J. Andelkovic Grasar, Traveling motifs. Viminacium artistic cfficina as a paradigm cflate antique painting fashion, in Tibiscum, 5,2015, 201-210. Scheid 2011, J. Scheid, Sacr.fices to Gods and Ancestors, in J. Riipke, ed., A Companion to Roman Religion, West Sussex, 2011. Smith 1875, W. Smith, D.C.L., LL.D., Dictionary cf Greek and Roman Antiquities, London, 1875, 559, http://penelope.nchicago.edU/Thayer/E/Roman/Texts/secondary/SMIGRA/home. html. CnacMh-TjypMh 2002, fl. Cnacnh-TiypMh, BuMunau,ujyM, znaenu cpad puMCKe npoeiiHquje Topwe Mesuje, IIo/KapeBan 2002. Suet. Jul., C. Suetonius Tranquillus, The Lives cf the Twelve Caesars, https://penelope.uchicago. edu/Thayer/E/Roman/Texts/Suetonius/12Caesars/Julius*.html#26 Spehar 2017, O. Spehar, Home for Eternily. A Possible Interpretation cf the Late Roman Tomb Paintings from Beska, in Zogrcf 41, 2017, 13-24. Tapavicki-Ilic, Andelkovic Grasar 2013, M. Tapavicki-Ilic, J. Andelkovic Grasar, Symbol as a key to the question cf Roman women’s cfterlfe, in Tibiscum, 3, 2013, 65-84. Toynbee 1982, J. M. C. Toynbee, Death and Burial in the Roman World, London, 1982. Valeva 2001, J. Valeva, La peinture funeraired ans les provinces orientales de l’Empire romain dans lAntiquite Tardive, in Hortus Artium Medievalium (Journal of the International Research Centre for Late Antiquity and Middle Ages), 7, 2001,167-208. BnneBa IO 1985, K) . Bnnesa K), CpeHama Hoipedamo yzotqenue e nnoeduBCKama zpodmiqa, in IIpodneMu Ha u3Kycmeomo, 1985,46-56. Zimmerman, Landstătter, 2010, N. Zimmerman, S. Landstătter, Wandmalerei in Ephesos von hellenistischer bis in byzantinische Zeit, Wien, 2010. Funeral banquet, procession or an cfferingscene - afew remarks on roman provincialpainting | 291 3oTOBnh 2000, Jb. 3oTOBuh, npoMene noipe6mix pumyana moKOM nem eeKoea ucmopuje BiiMiiHaițuja, in CaomumeHia, XXX/XXXI (1998/1999), 2000, 7-17. BANCHETUL FUNERAR, PROCESIUNE SAU OFRANDĂ - CÂTEVA NOTE ASUPRA PICTURII ROMANE PROVINCIALE Rezumat Articolul de față pune în discuție diferite imagini care conțin servitori și decedați, prezenți în pictura murală romană târzie, mai cu seamă pe teritoriul de astăzi al Serbiei, făcând comparații cu exemple similare cunoscute în întreaga lume mediteraneană. Acestea reprezintă atât servitori în procesiune, cât și versiuni restrânse, cu doi sau chiar un singur servitor pictat. Interpretările binecunoscute privind reminiscențele statutului social presti- gios al celor decedați și dorințele lor de bunăstare și în viața de apoi sunt discutate împreună și în legătură cu riturile de înmormântare confirmate, care includ banchetul funerar și procesiunea, acordând o atenție specială poziției și rolului servitorilor în cadrul acestora. Pentru scenele restrânse din cimitirele C-160 și G-2624 de la Viminacium se introduce interpretarea acestui motiv ca referindu-se la tradiția ofrandelor la mormânt, după sau în timpul actelor de comemorare care urmează celui funerar. 292 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic GraSar Fig. 1. Figures of servants from grave G-160 from Viminacium (Photo documentation of the Institute of Archaeology, Belgrade, drawings by D. Gavrilovic). / Figuri de servitori din inventarul mormântului G-160 de la Viminacium (Fondul foto-documentar al Institutului de Arheologie din Belgrad; desene de D. Gavrilovic). Funeral banquet, procession or an offering scene - a few remarks on roman provincial painting | 293 Fig. 2. Figure of a servant from grave G-2624 from Viminacium (Photo documentation of the Institute of Archaeology, Belgrade). / Figura unui servitor din inventarul mormântului G-2624 de la Viminacium (Fondul foto-documentar al Institutului de Arheologie din Belgrad). 294: I Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Fig- 3. Figures of servants from Beska tomb (After: Marijanski - Manojlovic 1987, fig. 6, 7, 8 and 9 ). / Figuri de servitori din inventarul cavoului de la Beska (după: Marijanski - Manojlovic 1987, fig. 6, 7, 8 și 9). Fig. 4. Female figure/ servant? from the grave from Calma (Photo by D. Gavrilovic). / Figura feminină/ servitoare? din inventarul mormântului de la Calma (Photo: D. Gavrilovic). Funeral banquet, procession or an cffering scene - afew remarks on roman provincial painting | 295 c E E E LQ £ Ch O\ O\ c E E E 296 | Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Fig- 6. Funerary banquet from the tomb from Tomis (After: Barbet 1994, Planche A). /Banchet funerar din inventarul cavoului de la Tomis (după: Barbet 1994, Planche A). Fig. 7. Procession of servants from the tomb from Silistra (source: http://romulusbg. net/?page=monumenta, accessed on 30.09.2020). / Procesiune de servitori din inventarul cavoului de la Silistra (sursa: http://romulusbg.net/?page=monumenta, accessed on 30.09.2020). SARMATIAN GRAVES DISCOVERED WITHIN THE ARCHAEOLOGICAL SITE OF MOȘNIȚA VECHE - „DEALUL SĂLAȘ” (TIMIȘ COUNTY, ROMANIA)* Andrei Stavilă", Bogdan Alin Craiovan" Keywords: Sarmatian graves, Barbaricum, grave looting, Late Roman Age, Banat Cuvinte cheie: morminte sarmatice, Barbaricum, jefuirea mormintelor, epoca romană târzie, Banat 1. Introduction The archaeological site of Moșnita Veche-Dealul Sălaș¹, has seen its fair share of intrusive investigations in the last five years. These investigations high- lighted the archaeological importance of this particular area (Pl. 1/1). The site itself is situated on top of two alluvial sand banks, and is approximately a meter and a half higher in altitude then the surrounding terrain. Since prehistoric times, these geomorphological characteristics have been a determining factor in choosing this area as a settling point for the ancient communities. This has been proven by the vast chronological interval of the discoveries, as they range from the Eneolithic period, and all the way in to the Middle Ages². Given the fact that the site is located in an area that has seen a constant flow of real estate development, all of the archaeological investigations that took place here, have been preventive or rescue excavations. The purpose of the excavations that took place in the summer of 2017, was to save part of the archaeological artifacts and features destroyed by an unauthorized interven- tion, caused by the need to extend the electrical grid in the area (Pl. 1/2). Thus, a ditch was dug along Jimbolia and Lugoj streets by the entrepreneur, and in the This paper was supported by the grant of West University of Timișoara - Big Data Science grant, project number PN-III-P1-PFE-28. West University of Timișoara, Faculty of Letters, History and Theology, bd. V. Pârvan, no. 4, e-mail: andrei.stavila@e-uvt.ro West University of Timișoara, Big Data Project grant, Bd. V. Pârvan, no. 4, e-mail: bogdan. craiovan@yahoo.com ¹ Măruiaeta/n2012, 579-678. ² Floca et alii 2016. BANATICA, 30 | 2020 298 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan process, a large variety of archaeological features were destroyed or heavily dis- turbed. Among these were the four graves that we wish to analyze in the present paper. The graves were more or less affected by the unauthorized intervention. Based on the funeral rite and ritual, these four graves can be attributed to the Sarmatians that once inhabited this region. 2. Description of the graves andfunerary inventory Older excavations within the site of Moșnița Veche-“Dealul Sălaș” have unearthed a rather large number of archaeological features - pit houses and household annexes - that can be attributed to the Sarmatians. During those excavations, no traces of the necropolis were found, until 2017 when the research team tasked with conducting the rescue excavations in this point, managed to find four Sarmatian graves. Only one out of the four graves was preserved good enough to be properly documented (Pl. 3). Of the other three graves, two of them were almost entirely destroyed by the bulldozer (Pl. 2/3-6; G.2; G.4), while the other one was poorly preserved because of the acidity of the soil (Pl. 2/1-2; G.l). Grave no. 1 (G.l) was discovered at a depth of 0,78 m compared to the present day ground level. We were unable to identify the grave pit. The only part of the skeleton that we found were some skull fragments, which themselves were poorly preserved (Pl. 2/1-2). In terms of position of the dead, most prob- ably he was placed in a supine position. The only grave good discovered was a spouted jug, found at 1,2 meters north-east from the skull fragments, where the lower limbs would have been. In spițe of the poorly preserved grave, based on the position of the skull and the cup, we can assume that it’s orientation was along the SW-NE axis. The second grave (G.2) was discovered 15 m north-east from the first one (G.l). Only the northern extremity of the grave pit was preserved, the rest being destroyed by the unauthorized intervention. The preserved pit was rectangular shaped, with rounded corners, and it had a length of 0,7 m, a width of 0,62 m and a rather shallow depth of only 0,3 m. The feature had a filling composed of a clayey, dark grey and loose soil. The only preserved parts of the skeleton, were segments of the tibia and one vertebra. As in the case of grave no. 1 (G.l), the only grave good found was a cup, placed right between the lower limbs of the dead. In regards to the orientation of the skeleton, it was on the SE-NW axis. The grave overlaps a Bronze Age pit (Pl. 2/3-4). Grave no. 3 (G.3) is the best preserved one, being only superficially affected on its Southern part by the unauthorized intervention. The grave pit has a rect- angular shape with rounded corners, a length of 2,1 m, 1,12 m in width and a Sarmatian graves discovered within the archaeological site cfMoșnița Veche -„Dealul Sălaș" | 299 depth of 0,54 m. The feature had a homogenous filling, made out of a clayey, dark grey and loose soil. The grave has probably been disturbed since antiquity, as bones from the upper part of the body - vertebrae, fragments of ribs and other bones - were found mixed within the filling of the grave pit. The skull, as well as two other fragments of ribs, were found near the pelvic region. The only parts of the skeleton that were found in anatomical connection were the pelvis and the lower limbs. Their placement suggests the fact that the dead was placed in a supine position, similar to the other two graves we have discussed. The entire funeral inventory was collected from the lower limbs area, thus, a brooch and a knife fragment were found near the femoral area, while a pottery vessel was discovered between the tibias. The dead was oriented on a SW-NE axis (PL 3/1-4). The fourth grave (G.4) was located in the immediate vicinity of the third grave, towards the east. Although most of the grave pit was also destroyed by the mechanized intervention, but we could still determine that its shape was rectangular with rounded corners. It had a length of 1 m, width of 0,92 m and a depth of 0,2 m. As in the case of the other three graves, the filling had a clayey, loose texture and a dark grey color. Only two bone fragments were found in the grave pit, both of them being part of the lower limb area. The only grave good found was a bowl, discovered north-east from the two bone fragments, near the edge of the pit. The dead was oriented on a SE-NW axis (Pl. 2/5-6). As we already pointed out, the funeral inventory found within the four graves was composed mostly of pottery vessels and two metal artefacts. The four pottery vessels used as grave furniture, have the following features and characteristics: 1. Spouted jug, biconical shaped, with its maximum diameter found at the midway point of the vessel. The base is slightly elevated and the upper part of the vessel is missing. A rounded handle sprouts right under the rim and is attached right above the maximum circumference area of the jug. The handle presents a drain tube. The vessel was wheel-made using loam degreased with fine sand and fired in a reduction atmosphere. The surface of the vessel it has a light gray color. Its measurements are: 0 =8 cm; 0, = 3,5 cm; H. ₜ = 11 cm (Pl. 4/1-2). 2. Biconical shaped cup, slightly everted rim and profiled base. The max- imum diameter of the body is found at the midway point of the vessel and its larger than the diameter of the rim. The remnants of an oval shaped handle are visible, as it sprouted right beneath the rim and ran all the way down to the middle section, where it was attached to the body. The vessel was wheel-made using high quality loam and fired in a reducing atmosphere, resulting in a light - grey colored cup. The surface of the vessel was covered in verniss which was 300 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan preserved rather well. Measurements: 0ᵣᵢₘ = 6 cm; 0ₘₐₓᵢₘᵤₘ = 9 cm; 0bₐₛₑ = 4 cm; H = 11 cm (Pl.4/3-4). 3. Conical bowl, with slightly profiled rim, oblique walls and annular base. The vessel was wheel-made using loam degreased with fine sand and fired using the reducing method. The bowl has a light gray color and its surface is covered in verniss, which itself was poorly preserved. Measurements: 0ᵣᵢₘ = 9 cm; 0bₐₛₑ = 3,5 cm; H = 4,5 cm (Pl. 4/5-6). 4. Conical bowl with rounded rim towards the exterior, profiled and slightly concave base. The vessel was wheel-made, using a gray fine fabric and fired in a reducing atmosphere, resulting in a dark-grey color. The exterior surface was covered in a well preserved verniss. Measurements: 0 . =10 cm; 0, = 3,5 cm; H = 5 cm (Pl.4/7-8). Grave no. 3 (G.3) was the only one that provided us with metal artifacts, a brooch (Fig. 1/1-2) and a knife fragment (Fig. 1/3), both of them made out of iron. When discovered, the brooch was highly corroded, thus the restoration process didnt yield the expected results. The knife fragment has a length of 3,5 cm, while the brooch is 6,5 cm long. Fig. 1. Funerary furniture: The brooch fragment (1-2) and the knife fragment (3) form the grave no.3. / Mobilier funerar: fragmentul de broșa (1-2) și fragmentul de cuțit (3) din mormântul nr. 3. 3. Discussions The four graves were discovered in the SSW area of Dealul Sălaș, where the alluvial bank is 0,5 m lower in elevation then the upper area. During our research, we were not able to find a demarcation - anthropogenic or natural - between the settlement and the four graves (Pl. 1/2). The graves were discov- ered at depths between 0,6 m and 0,78 m, compared to the present day ground level. The grave pits contour - this being the case for the graves that were not completely destroyed by the mechanized intervention - indicate a rectangular shape with rounded corners (Pl. 2/4-6; Pl. 3). Grave no. 3 was the only one pre- served good enough to allow us to calculate an index of 1,87³ based on its mea- ³ Kulcsâr 1998, 23-24. Sarmatian graves discovered within the archaeological site cfMoșnița Veche -„Dealul Sălaș” | 301 surements. Thus, grave no. 3 (G.3) accedes to a rather limited group of graves found in Banat who share the same characteristics, together with grave no. 5 from Banatski Despotovac⁴, grave no. 13 from Foeni-Cimitirul Ortodox⁵ and grave no. 17 from the cemetery discovered in the archaeological site Giarmata- Situl IO⁶. In the case of grave no. 1 (G.l), based on the 1,2 m distance between the skull and the offering, we can assume that we are dealing with a grave that belonged to a child. Similar sized child graves (with the length varying from 1,2 m to 1,3 m), were excavated at Foeni-Cimitirul Ortodox⁷. All of the four graves were oriented on south-north general axis (Fig. 2). Compared to this general direction, two graves deviate towards the east (M.2- 135°; M.4-154⁰) while the other two deviate towards the west (M.1-204⁰; M.3-203⁰). Most Sarmatian graves discovered in Banat are oriented on a general south-nord axis, usually deviating between 9 and 45 degrees⁸. Similar results were encountered when analyzing the data sets from the rest of the Pannonian Plain, where Valeria Kulcsâr admitted that 65% of the Sarmatian graves are oriented on general south- nord axis. In his opinion this is a defining trademark for the Sarmatian culture in the Carpathian Basin⁹. Grave no. 3 (G.3) draws our attention as we identi- fied a rather interesting situ- Fig. 2. Orientation of the four graves. / Orientarea celor patru morminte. ation during our excavation. The upper body of the dead was found heavily disturbed and damaged since Antiquity, and in our opinion this is a clear case of grave looting. We were not ⁴ Pârducz 1940, 262, Taf. XLIII/11, XLIV/21, 23; Grumeza, 2014,161. ⁵ Grumeza 2011, 192; Grumeza 2014, 182. ⁶ Grumeza 2014, 191-192. ⁷ Grumeza 2011, 182. ⁸ Grumeza 2014, 48, no. 358. ⁹ Kulcsâr 1998,16. 302 Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan able to identify the looting pit during our research, which makes us believe that the grave was still visible at the moment of looting. We can assume the looters simply used the grave pit’s contour to facilitate the grave robbing process. Within the Sarmatian culture, the grave looting phenomenon is widely documented, this being the case for areas across northern Serbia, eastern Hungary and the Romanian Banat. However, in our attempt to find the best analogies for G.3, we will only present the closest resembling archaeological contexts to our own. A likely analogy discovered in Banat, is grave no. 15 (G.15) from the Sarmatian cemetery excavated at Foeni-Cimitirul Ortodox. In this particular case, the skull was heavily damaged and placed in the chest area, while the right hand, tibia, left fibula and right femur were missing¹⁰. The same can be said about grave nr. 6, discovered within the above mentioned archae- ological site. In this case, the archaeologists managed to unearth the robbing pit, located on the left hand side of the skeleton, thus concluding that this grave was also disturbed at some point during the antiquity¹¹. Grave no. 2 from the Sarmatian cemetery in Dudeștii Vechi-Movila lui Dragomir - dated in the 4th to the 5th century A.D. - was also disturbed since Antiquity. The skull and parts of the rib section were found scattered within the grave pit¹². Although in the barrows from Vizejdia, assigned to the Sarmatians¹³, no human remains were found, thereby of interest are the notes - from the end of the 19th century - of Gyula Kislegy Nagy’s on the phenomenon of looting such funerary mon- uments: “What if these mounds were looted? - Based on my later experiences, I could almost confirm this, but the correct answer to this question, will come only after the entire surface would be systematically excavated. And this is still to come”¹⁴. A Sarmatian grave surrounded by a ditch (Cx 235-236) was excavated in the archaeological site of Nădlac 3M Nord, located in the Lower Mureș Basin. The entire upper body of the dead was disturbed and damaged, the only parts that were found in anatomical connection, were the lower limbs¹⁵. Two more similar graves were discovered within the archaeological site Nădlac-Site IM, both of them were surrounded by ditches and were ravaged by ancient looters. Regarding the first of these graves (Cx. 029), a tibia, corresponding to the right leg of the skeleton, as well as other parts of the body, were found scattered within the filling of the grave pit. The second grave was also ravaged, this was ¹⁰ Grumeza 2011, 193. ¹¹ Barcă, Grumeza 2014, 164; Grumeza 2011, 191, Pl.V. ¹² Tănase 2002-2003, 223-224; Pl. 1. ¹³ Grumeza 2014, 40, 266 cu bibliografia. ¹⁴ Gali et alii 2010, 22. ¹⁵ Grumeza, Ursuțiu 2016, 195-196, Pl.II/2. Sarmatian graves discovered within the archaeological site cf Moșnița Veche -„Dealul Sălaș” | 303 determined by the fact that the skeleton was not found in an anatomical posi- tion¹⁶. Another three looted graves were excavated at Arad - “Barieră”, among these, only one was found in a supine position. The grave was heavily affected by the exhumation process, as the discovered bones were all concentrated in the lower limbs area, without being in any anatomical connection¹⁷. Out of the 17 graves excavated from the sarmatian cemetery in Hunedoara Timișană, only grave nr. 5 appeared to be looted, confirmed by the discovery of the robbing pit, as well as the fact that the skeleton was completely destroyed¹⁸. Sarmatians “graves in which the bones were disturbed”¹⁹ were also found and Zimandu Nou. A large number of disturbed graves were excavated within the Sarmatian cemetery at Pancevo-Vojlovica, in Voivodina. The necropolis was dated in the 3rd to 4th century A.D. Out of the 55 excavated graves, only four were unaffected by the grave looting. The same as grave 3 (G.3) from Moșnița Veche-Dealul Sălaș, the looted graves at Pancevo-Vojlovica were damaged from the waist upwards²⁰. The cemetery from Ofoldeăk-Urmos II, in eastern Hungary, dated back to the second half of the 4th century to the first half of the 5th century A.D., con- tained 48 graves of which 77% were partially or completely looted, part of them having the upper body of the skeleton disturbed²¹. Similar graves were exca- vated at Kiskunfelegyhăza-Kovăgoer, as they were part of a cemetery dated back to the end of the 4th century to the first third of the 5th century A.D²². Graves 17, 18, 31 and 36²³ from Tiszadob, share similarities with grave 3 (G.3) from Moșnița Veche. The funerary finds from Tiszadob were also dated between the second half of the 4th century to the beginning of the 5th century A.D., and from an ethnic point of view, these graves contain specific elements of Sântana de Mureș-Cherniahov culture²⁴. Out of the 665 graves excavated at Madaras- Halmok, a large number of them were looted (almost 90% of the graves were robbed), and in some rare cases, the loot pit was also found²⁵. Compared to the neighboring regions, this phenomenon was widely gen- eralized and constantly present within the Sarmatian culture. Moreover, dam aging the graves with the purpose of looting it, became a common practice in ¹⁶ Barcă, Cociș 2013, 32; Fig. 2-3; Barcă, Grumeza 2014, 160. ¹⁷ Grumeza et alii 2013, 23-24. ¹⁸ Barcă 2014a, 83. ¹⁹ Bichir 1972, 141. ²⁰ Baptisic-Popadic 1984-1985, 83. ²¹ Gydngy 2014, 70, Taf. IX/1, X/8, XII/1, XXIX/3, XXXII/1. ²² Gallina 1999, Taf. 1-2, 7,10. ²³ Istvanovits 1991, 4, 5. ²⁴ Istvanovits 1991, 42. ²⁵ Kohegyi, V6r6s 2011, 236-243. 304 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan the late period²⁶, as some graves - most of them from within burial mounds - were damaged or looted even on two separate occasions²⁷. In order to precisely date the discussed archaeological features, the grave goods are important. As we have mentioned earlier, the funerary furniture is composed out of four pottery vessels, a brooch and a knife fragment. Regarding the pottery, the spouted jug discovered in G.l draws the attention (Pl. 4/1-2). In the Romanian Banat, similar pots have been discovered at Timișoara- Pădurea Verde²⁸ and at Periam²⁹. Unfortunately, both artifacts come from unclear archaeological contexts. The only available Information on the jug from Timișoara-Pădurea Verde, is found within the National Banat Museums regis- tries, where the jug is associated with an iron spear dated back to the end of the 4th century A.D to the beginning of the 5th century A.D³⁰. The other vessel was discovered within the administrative borders of Periam, and for a long time was part of Alexandru Rusus private collection, before it made its way into Arads Museum collection³¹. A similar pot as the one described by us, was discovered in the Hungarian Plain, during the excavation of the sarmatian cemetery from Csanădpalota-Orszâghatăr M43 56. Lelohelyen. In this particular case, the pot was recovered from grave nr. 48, and was positioned at the feet of the deceased³². After Consulting various studies and sources, we can see a pattern emerging, as most of these jugs are found in funerary Sarmatian contexts, or within their settlements³³. Analogies found in the Great Hungarian Plain, place this type of jug in a chronological interval set between the last third of the 4th century and the first half of the 5th century A.D³⁴. A lot more common is the cup found in G.2 (Pl. 4/3-4). Similar arti- facts were discovered in Romanian Banat at Timișoara-Pădurea Verde³⁵, Foeni-Cimitirul Ortodox³⁶ (grave no. 4), Hunedoara Timișană³⁷ and within the Sarmatian necropolis (grave no. 2) from Giarmata-Sit IO³⁸. Cups resem- bling ours were discovered, in the Lower Mureș Basin, in the archaeological ²⁶ Korosfoi 2015, 201. ²⁷ Kohegyi 1994, 278; Gallina 1999, 13. ²⁸ Tănase, 2013, 69. ²⁹ Dorner 1970, Fig. 16/5. ³⁰ Tănase 2013, 70. ³¹ Dorner 1970, 463. ³² Walter, P6pity2020, 154-155, Pl. 16/4. ³³ Vaday 1994, 106. ³⁴ Vaday 1994, 105-106; Fiile 1995, 56-57, Fig. 1, Pl. 1/1-2. ³⁵ Radu 1973, 148, Fig. 1/7. ³⁶ Grumeza2011, 198, Pl. III/5. ³⁷ Barcă 2014a, 89, Fig. 20. ³⁸ Grumeza 2014, 186, Pl. 22/5. Sarmatian graves discovered within the archaeological site cfMoșnița Veche -„Dealul Sălaș” | 305 site Pecica-4R³⁹ and at Sînpetru German⁴⁰. Also, matching analogies were found within the archaeological sites of Vrsac-Dvoriste Eparhije Banatska⁴¹, Vrsac-Trg Sava Kovacevic⁴², Crvenka⁴³, Pancevo-Vojlovica⁴⁴, Vatina⁴⁵, Banatski Despotovac-Kollinger kertek⁴⁶, Kiszombor-B⁴⁷ și Klarafalva-B⁴⁸. This type of cups are found within sarmatian cemeteries, starting from the second half of the 2ⁿd century A.D, all the way to the end of the 4th century A.D⁴⁹. A more narrow chronological sequence was proposed by Norbert Kapcos, who dated these artifacts during the period between the 3rd and 4th centuries A.D⁵⁰. Also, the two bowls identified in graves no. 3 and 4 (G.3-4) (Pl. 4/5-8), are quite commonly found in Sarmatian necropolis and settlements. Similar arti- facts were discovered in graves located at Șeitin⁵¹, Kiszombor-B⁵² or Madaras- Halmok⁵³, as well as within settlements as the ones from Grădinari-Săliște⁵⁴, Moldova Veche-Vinograda-Vlașkicrai⁵⁵ and Padej-Ciglana⁵⁶. All of these arti- facts, either from cemeteries or settlements, are dated between the 3rd and 4th centuries A.D. The bowls discovered at Padej-Ciglana are considered local products that were used during the 4th century A.D⁵⁷. As for the brooch fragment identified in grave 3 (Fig. 1/1-2), we are not completely sure in which typological category it fits, nevertheless we assume it closely resembles the brooches category known as Spirafibel mit umges- chlagenem Fufi. Brooches with returned foot are well represented and known throughout the Sarmatian culture in Banat as they are made mainly out of ³⁹ Kapcsos 2014, 158, Pl.4/2. ⁴⁰ Dorner 1970, Fig.ll/2c, ll/6a-c. ⁴¹ Baracki 1961, 119, 120, Pl.III/7, IV/9, V/17, VIII/1, IX/1; Grumeza 2014, Pl.93/2, 94/11, 95/1, 96/25, 26. ⁴² Baracki 1961, 142, Pl.XV/6. ⁴³ Simovljevic 1957, Pl.V/1, VI/1; Grumeza 2014, Pl.90/18, 91/5. ⁴⁴ Dordevic 1994, Pl.VI/5-6, VII/8, VIII/8; Grumeza 2014, Pl.70/10-11, 72/9, 73/16, 76/8. ⁴⁵ Baracki 1971, 281, 282, 283, Pl.I/2, III/l 1, IV/20, VII/32. ⁴⁶ Pârducz 1940, Pl.XLII/16, XLIII/16-18, XLIV/21-24, 26, XLVII/9-10; Grumeza 2014, Pl.5/4, 10, 12, 13, 15, 17, 6/1, 7. ⁴⁷ Pârducz 1950, Pl.XXXIV/17,19, 20, CXX/5; Grumeza 2014, 213, 214, Pl.52/5, 9. ⁴⁸ Pârducz 1950, Pl.XCVII/14; Grumeza 2014, 226, Pl.60/4. ⁴⁹ Barcă 2014a, 89. ⁵⁰ Kapcsos 2014, Pl. 8. ⁵¹ Dorner 1970, Fig. 14/la. ⁵² Grumeza 2014, Pl. 53/12. ⁵³ Kohegyi, V6r6s 2011, Pl. 11/1; 19/1. ⁵⁴ Bozu 1990, Fig. 10/4; 22/6. ⁵⁵ Bozu 1987, Fig. 9/5. ⁵⁶ TpjujiyHOBuh 1999-2000, Ta6. VIII/17. ⁵⁷ Tpua JIuMuzanama 14 Cnoeeua Y Eanamy 14 Eavicoj, in FnacHUK Cad, 15-16, 1999-2000, 43-106. Vaday 1994, A. Vaday, Late Sarmatian graves and their connections within the Greath Hungarian Plain, in SlArch, XIII, 1, 1994, 105-124. Walter, Popity 2020, D. Walter, D. Popity, A stron tuli ălom szarmata halotti faszerkezetek lenyomatai Csanădpalota-OrszăghatărM43 56. Leldhelyen, in G. Biro, K. Pinter-Nagy, T. Szebenyi, eds., Cj Nemzedek A Szegedi Regeszeti Tanszek Tehetseggondozăsănak Elmiîlt Evtizedei. Unnepi Kbtet B. Toth Ăgnes, Kulcsăr Valeria, Vbrbs Gabriella es Wolf Măria Tiszteletere, Szeged, 2020, 151-186. 312 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan MORMINTE SARMATICE DESCOPERITE ÎN SITUL ARHEOLOGIC DE LA MOȘNIȚA VECHE-„DEALUL SĂLAȘ” (JUDEȚUL TIMIȘ, ROMÂNIA) Rezumat Cercetarea arheologică în urma căreia au fost identificate cele patru morminte a fost una de salvare, fiind determinată de săparea unui șanț pentru introducerea de utilități în zona sitului arheologic Moșnița Veche-„Dealu Sălaș” (județul Timiș). Parte dintre mormin- tele prezentate au fost afectate de aceste intervenții neautorizate. Totodată, observăm că asupra mormântului 3 s-a intervenit încă din vechime. în conexiune anatomică a rămas partea inferioară a scheletului, craniul fiind identificat pe bazin, iar oasele din jumătatea superioară au fost identificate în umplutura gropii. Această intervenție ulterioară înhumării o legăm de fenomenul jefuirii mormintelor, practică larg documentată la sarmați în zona Banatului românesc, nordul Serbiei sau estul Ungariei. Mormintele au o orientare gene- rală S-N, mobilierul funerar fiind constituit din vase ceramice și piese din metal. Vasele ceramice se referă la castroane tronconice și căni, realizate dintr-o pastă fină, bine lucrată, arsă reducător, caracteristice perioadei. Atrage atenția cana prevăzută cu tub de scurgere din M.l, aceasta asigurând mormântului o datare cuprinsă între ultima treime a secolului IV d.Hr.-prima jumătate a secolului V d.Hr. în aceeași perioadă încadrăm și M.3, datarea fiind asigurată de fragmentul de fibulă din fier care poate fi încadrată categoriei fibulelor cu picior întors pe dedesubt. Mobilierul funerar provenit din M.2 și M.4 asigură o datare mai generală a celor două complexe arheologice pe parcursul secolelor III-IV d.Hr. Sarmatian graves discovered within the archaeological site cfMoșnița Veche -„Dealul Sălaș" | 313 2 Pt 1. Location of the archeological site: 1. Position of the site in relation with the main localities; 2. Aerial image of the site. / Amplasamentul sitului arheologic; 1. Poziționarea sitului în raport principalele localități; 2. Imagine aeriană a sitului. 314 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan Pl. 2. Grave no. 1 (1-2); Grave no. 2 (3-4); Grave no. 4 (5-6). / Mormântul nr. 1 (1-2); 2 Mormântul nr. 2 (3-4); Mormântul nr. 4 (5-6) Sarmatian graves discovered within the archaeological site cfMoșnița Veche -„Dealul Sălaș” | 315 Pl. 3. Grave no. 3. / Mormântul nr. 3. 316 | Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan Pl. 4. Ceramic vessels used as funerary furniture: 1-2. Grave no. 1; 3-4. Grave no. 2; 5-6. Grave no. 3; 7-8. Grave no. 4. / Vase de ceramică utilizate ca obiecte funerare: 1-2. Mormântul nr. 1; 3-4. Mormântul nr. 2; 5-6. Mormântul nr. 3; 7-8. Mormântul nr. 4. CONSIDERAȚII PRIVIND PREZENȚA AVARILOR ÎN TRANSILVANIA. CRONOLOGIE. MOTIVAȚIE. LIMITE TERITORIALE Călin Cosma Cuvinte cheie: Transilvania, avari, cimitire, artefacte, cronologie Keywords: Transylvania, Avars, cemeteries, artifacts, chronology Precizare introductivă Din punct de vedere istoric desființarea statului gepid în anul 567/568 a însemnat și crearea unui nou centru de putere în Pannonia, coordonat de avari, situație politică ce a avut o însemnătate deosebită pentru istoria Europei cen- tral sud-estice. Unii istorici consideră anul 568 momentul de început al Evului Mediu timpuriu în anumite teritorii riverane Dunării¹. Pe parcursul secolelor VII-VIII, Khaganii avari au urmărit, printr-o serie de acțiuni războinice, să mărească granițele Imperiului, pe de o parte, iar pe de altă parte, și-au propus doar să controleze anumite zone din centrul și sud-estul Europei. Transilvania a fost și ea vizată de această politică de expansiune. Depresiunea Transilvaniei, înconjurată de Munții Carpați, se individu- alizează marcant în raport cu celelalte teritorii din vestul României². Podișul Transilvaniei a fost și este în legătură cu zonele de dincolo de Carpații Occidentali prin căile de comunicație aflate atât pe duetul principalelor cursuri de râuri care curg spre vest, cât și prin păsurile și trecătorile existente în Carpații Vestici³, încă din antichitate istoria acestui teritoriu a fost diferită de cea a celorlalte provincii românești din Vestul României, inclusiv în perioada secolelor VII- VIII⁴. Este un motiv întemeiat pe care l-am avut în vedere, atunci cât am limitat cercetarea numai la Podișul Transilvaniei. Din punct de vedere istoriografie, în cadrul datelor referitoare la istoria ' Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române, Cluj-Napoca, str. M. Kogălniceanu, nr. 12-14, e-mail: cosma2165@yahoo.com ¹ Rusu 1977, 194; Pohl 1988, 52-57; Zâbojnik 2004, 132; Curta 2006, 178. ² Pop 2003, 17-20. ³ Pop 2003, 19. ⁴ Cosma 2017, 13-14. BANATICA, 30 | 2020 318 | CĂLIN COSMA Transilvaniei din secolele VII-VIII încă mai persistă o serie informații contrare realității arheologice din Podișul Transilvaniei. Mi se pare oportun o reanali- zare a mai vechilor dovezi arheologice, la care se adaugă acum o serie de noi descoperiri. Studiul de față își propune să răspundă la următoarele întrebări: 1. Când au intrat avarii în Transilvania și cât a durat ocuparea respectivului spațiu geo- grafic?; 2. Care a fost scopul intrării avarilor în Transilvania?; 3. Cât de mare a fost teritoriul pe care l-au ocupat avarii în Transilvania? Cronologie. Când au intrat avarii în Podișul Transilvaniei și cât a durat ocuparea respectivului spațiu geografic? Descoperirile avare din Podișul Transilvaniei pot fi împărțite în două grupe. în prima grupă se încadrează descoperirile avare din cimitirele ger- manice târzii⁵. A doua grupă cuprinde cimitirele avare fără morminte gepide, precum și o serie de piese din metal descoperite fortuit, fără context arheologic, dar de clară factură avară⁶. în cimitirele germanice târzii din Transilvania, atribuirea complexelor funerare avarilor s-a făcut atât pe baza inventarelor funerare specifice război- nicilor avari (în principal scărițe de șa și zăbale, sau garnituri de centură), cât și datorită obiceiului funerar de înmormântare a calului sau doar a unor părți din scheletul de cal, în morminte individuale sau în morminte alături de corpul uman⁷, practică funerară documentată în mediul avar din Bazinul Carpatic⁸. Lista necropolelor gepide cu morminte de cai aparținătoare mediului avar din Transilvania nu este foarte mare. în cimitire, complexele funerare de cai nu sunt foarte multe. La Bistrița au fost descoperite două morminte, fiecare cu câte un os de cal, dar fără inventar cu putere de datare sau atribuire etnică⁹. La Fântânele s-au descoperit două morminte dintre care unul incert (cel din urmă posibil mormânt de vacă), care nici ele nu pot fi datate și atribuite sigur¹⁰, în cimitirul de la Valea Largă a fost descoperit un singur mormânt de cal fără inventar¹¹. Cele trei cimitire prezentate mai sus se exclud din lista necropolelor ⁵ Kovâcs 1913, 389; Doboș 2010/2011, 377-403. ⁶ Cosma2017. ⁷ Kovâcs 1913, 389; Doboș 2010/2011, 377-403. ⁸ Cilinskâ 1961, 325-346; Kiss 1963, 153-162; Garam 1987, 65-123; Nemethi, Klima 1987- 1989, 173-176; Cilinskâ 1990, 135-146; Cilinskâ 1991, 187-212; Bona 1990, 113-122; Sos, Salamon 1995, 111; Balogh 2009, 9-42; Bede 2012, 41-47; Bede 2014, 211-225; Zâbojnik 2015, 277-291; Bede 2017, 1-6. ⁹ Gaiu 1992, 118, M. 32,35, Fig. 3/1 ¹⁰ Doboș, Opreanu 2012, (M. 15, 25), 32-33, 62, 65, 68, 70, Pl. 4, 41/1-2. ¹¹ Hica 1974, 519. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 319 gepide cu morminte avare. Prezența oaselor de cal în cele trei cimitire poate avea cauze diverse, inclusiv cele ce țin de fenomenul aculturației. Rămân în discuție cimitirele de la Bratei/Cimitirul nr. 3 (în continuare Bratei 3), (27 morminte de și cu cai)¹², urmând în ordine descrescătoare de: cimitirele de la Bând (14 morminte de și cu cai)¹³, Noșlac (5 morminte de cai)¹⁴, Șpălnaca (8 morminte avare, dintre care 2 morminte cu cai)¹⁵ și Unirea 2/Veresmort (un mormânt cu oase din scheletul unui cal)¹⁶. Cimitirele Band-Noșlac (care formează grupa IV a cimitirelor germanice în șiruri din Transilvania) au fost datate de K. Horedt în prima jumătate e secolului VII, cu o posibilă prelungire și în următoarele două decenii¹⁷.1. Bona și R. Harhoiu propun datarea cimitirelor începând cu ultimul sfert al secolului VI și în prima jumătate a secolului VII¹⁸. Cimitirele și mormintele avare, au fost plasate temporal de către K. Horedt în perioada avară mijlocie (670-720)¹⁹. într-o primă grupă cronologică se includ mormintele avare din cimitirele gepide de la Bând, Bratei 3, mormântul de la Unirea 2/Veresmort, cimitirul avar de Aiud²⁰ și descoperirile de piese avare de la Stremț²¹ și Târnăveni²², care cu cea mai mare probabilitate provin din morminte. în mormântul nr. 44 de la Bând, mor- mânt ce aparține orizontului de înmormân- tări cu cai a fost descoperit un capăt de coadă de bici, care în arealul dintre Tisa și Dunăre apare în morminte avare în orizontul crono- logic datat după anul 624²³. La Bratei 3 și Aiud au fost descope- rite scărițe de șa rotunde cu urechea de prindere a curelei de șa, separată de corpul scăriței. Urechea de prindere are o formă Fig. 1. Scăriță de șa de la Aiud. / Horse saddle ladder from Aiud. ¹² Bârzu 2010, 171-271. ¹³ Kovâcs 1913,265-389. ¹⁴ Arhivă M. Rusu; Rusu 1962,270,274, 277; Rusu 1964, 36-37,42; Doboș 2015, 59-60, 70-71; Cosma 2017, 64-65, Pl. 26. ¹⁵ Cosma 2018a, 157-175. ¹⁶ Rustoiu, Ciută 2015, 107-127. ¹⁷ Horedt 1977, 261, 263-264. ¹⁸ Bona 1979, 26-50; Harhoiu 1999-2001, 122-132. ¹⁹ Horedt 1956, 391-404; Horedt 1958, 87-88; Horedt 1986, 66-72. ²⁰ Cosma 2017, 45-46, Pl. 1 -2. ²¹ Cosma 2017, 75, Pl. 39/1-2. ²² Cosma 2017, 79, P1.44/B/1-2 ²³ Balogh 2016, 404. 320 | CĂLIN Cosma dreptunghiulară desfășurată pe verticală. Gaura de prindere a curelei este dreptunghiulară (Fig. 1). Respectivul tip de scăriță de șa este întâlnit, în lumea avară din Bazinul Carpatic până la mijlocul secolului VII²⁴. Scărițele de șa ar fi un argument pentru datarea celor două cimitire în primele decenii ale secolului Fig. 2. Scăriță de șa de la Bratei 3. / Horse saddle ladder from Bratei 3. VII. însă ele au fost descoperite în asociere cu scărițe de șa de formă globulară cu inelul de prindere a curelei realizat din aceeași bară prin îndoirea părții superioare (Fig. 2) Cel din urmă tip de scărițe este un artefact întâlnit în Bazinul Carpatic pe tot parcursul secolului VII²⁵. Complexele arheologice în care apar asociate cele două tipuri de scă- rițe de șa sunt datate într-o perioadă de timp ulterioară începutului de secol VII²⁶. O scă- riță de șa în formă de clopot cu talpa dreaptă Fig. 3. Scăriță de șa de la Bratei 3. / Horse saddle ladder from Bratei 3. și cu inel de prindere separat de corp a fost descoperit în cimitirul la Bratei 3 (Fig. 3). Artefactul este asemănător cu scărițele de șa din tipul III Cilinskâ, artefacte care încep a fi utilizate după mijlocul secolului VII²⁷. La Aiud, Bratei 3, în mormântul de la Unirea 2/Veresmort, la Stremț și Târnăveni au fost descoperite și scă- rițe de șa de formă globulară cu inelul de prindere a curelei realizat din ace- eași bară prin îndoirea părții superioare (Fig. 2). Am precizat deja că scărițe de tipul respectiv datează pe tot parcursul secolului VII, deci nu este un artefact cu putere de datare restrânsă. Toate artefactele din mormântul de la Unirea 2/Veresmort își găsesc ana- logii în secolul VII. Complexul funerar a fost, de altfel, datat între 630-670²⁸. ²⁴ Cilinskâ 1966, 190, Tip- fi Cui ta 2008, 304. 25 Cilinskâ 1966, 190, Tip- II; Curta 2008, 305. z⁶ Cilinskâ 1966, 190, Tip- H; Curta 2008, 305. 27 Cilinskâ 1966, 190, Tip- HI/3; Garam 1987a, 196. 23 Rustoiu Ciută 2015, 107-127; pentru datarea paloșului vezi Cosma 2018b, 35-36, Fig. 6/ III/l a. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 321 Mormântul poate fi pus în legătură cu faza târzie de funcționare a necropolei germanice de la Veresmort²⁹. în ceea ce privește necropolele de la Bând și Bratei 3, se specifică că mor- mintele de factură avară au fost descoperite la marginea cimitirelor cu mor- minte germanice³⁰. Mormintele cu piese avare au fost datate în faza târzie a respectivelor cimitire, a căror final a fost stabilit la mijlocul secolului VII³¹, sau chiar cu două decenii mai târziu³². în acest caz mormintele de factură avară descoperite la marginea cimitirelor de la Bând și Bratei 3 nu au cum să fie datate înainte de anul 630. Cândva după 630 datează și cimitirul de la Aiud, precum și posibilele complexe funerare de la Stremț și Târnăveni. Toate descoperirile precizate mai sus se integrează în același grup cultural dar și cronologic. Deci, a existat o primă incursiune a avarilor în Transilvania ce poate fi datată cel mai devreme începând cu anul 630. Avem de-a face cu un grup de populații unitar. Acest fapt este susținut și de ritualul de înmormântare a calului în gropi separate sau depunerea în morminte umane doar a unor oase din scheletul calului prezent atât la Bând cât și Bratei 3³³. Cimitirele în care s-au înmormântat primii avari care pătrund în Transilvania își încheie existența în jurul anului 670/680 și în nici un caz în anul 700. O situație asemănătoare referitoare la apariția în cadrul unor cimitire mai vechi sau în cimitire noi a unor morminte avare, precum cele de la Aiud, Bând, Bratei 3, Unirea 2/Veresmort, a fost constatată și în interfluviul Tisa-Dunăre, complexele funerare de acolo fiind datate după anul 624³⁴. Apariția lor a fost pusă pe seama pătrunderii în teritoriul dintre Tisa și Dunăre a unor noi grupuri de populații. Este foarte posibil ca unele dinte acele triburi să fi pătruns după anul 630 și în Transilvania. în câteva localități din Transilvania au fost descoperite o serie de artefacte diferite din punct de vedere tipologic, în comparație cu cele din grupa avară prezentată în paragrafele anterioare. Apariția noilor obiecte se combină cu apa- riția unor noi obiceiuri funerare referitoare la modalitatea de înmormântare a calului, și ele diferite în comparație cu cele precizate deja. Acest nou grup cultural este atest de mormintele avare din cimitirele ger- manice de la Noșlac și Șpălnaca, din cimitirul biritual de la Bratei 2, precum și cele din cimitirele avare de la Aiudul de Sus, Bratei 2, Câmpia Turzii, Cicău, ²⁹ Roska 1934, 123-130. ³⁰ Kovâcs 1913, 368; Horedt 1977, 261, 263-264; Bârzu 2010, 149-160. ³¹ Bona 1979, 16-50; Harhoiu 1999-2001, 122-132. ³² Horedt 1977, 261, 263-264. ³³ Cosma 2018c, 75110. ³⁴ Balogh 2016, 403-405 322 | CĂLIN Cosma Fig. 4. Scăriță de șa de la Șpălnaca. / Horse saddle ladder from Șpălnaca. Gâmbaș, Geoagiu de Sus, Heria, Lopadea Nouă, Măgina și Teiuș³⁵. în toate aceste cimitire, în morminte au fost descope- rite numai scărițe de șa cu corpul drept- unghiular sau ușor rotunjit, cu latura superioară puternic arcuită. Talpa este lată, îndoită spre interior și trasă în sus. Inelul de prindere a curelei este separat de partea superioară a scăriței și are o formă pătrată (Fig. 4). Astfel de scărițe apar în Bazinul Carpatic la sfârșitul peri- oadei avare mijlocii, exemple în acest sens sunt câteva scărițe descoperite la Devinska Novă Ves³⁶. Cele mai multe exemplare sunt însă întâlnite mai ales în secolul VIII, atât în Bazinul Carpatic³⁷, cât și pe teritoriul Poloniei³⁸. într-o formă aproximativ identică, artefacte de tipul respectiv sunt atestate și în prima jumătate a secolului IX³⁹. Aceste scărițe de șa oferă un terminus post quem de datare a mormintelor și cimitirelor avare precizate mai sus. Cronologia oferită de respectivul tip de scă- riță de șa este completată de o serie de artefacte cu putere de datare, precum cer- ceii, falerele sau limbile de curea care se asociază în morminte cu scărițe de șa. La Cicău, Gâmbaș și Teiuș au fost descoperiți cercei lunulari⁴⁰, care în Bazinul Carpatic încep să fie utilizați odată cu mijlocul secolului VII⁴¹. Dacă luăm în considerare doar falerele⁴² descoperite la Cicău, atunci cimitirul ar putea fi datat numai în secolul VIII. însă la Cicău nu a fost descoperită nicio piesă turnată din bronz, ceea ce împiedică datarea necropolei după anul 720. Datarea după 650 a necropolei de la Gâmbaș este asigurată de cercei lunulari descoperiți în două morminte din cimitir. La Teiuș au fost descoperite limbi de curea turnate din bronz care datează cimitirul până în jurul datei de 720. Aplicele și limbile de ³⁵ Pentru toate localitățile citate vezi: Cosma 2017. ³⁶ Eisner 1952, M. 79, 24-26, Pl. 31/12, M. 524, 119-120, Pl. 71/9. ³⁷ Vezi de exemplu: Cilinskâ 1966, 190-191, Tip. IV; Kiss 1977, M. 184, 56, 59, Pl. XXII/13; Garam 1987, 75, 85, 88; Trugly 1987, 289; Garam 1995, 358, Abb. 215, 6/565, 7/1146; Juhâsz 1995, M. L, 35-36, 66, Pl. XV/2; Kiss 1996, 243, Abb. 139; Kiss 2001, II. ³⁸ Zoll-Adamikowa 1992, 310, Abb. 3/e-f; Poleski 1997, 19, Fig. 3/14. ³⁹ Ruttkay 1976, tipul I, varianta 2, 353-336, Fig. 74/1/2. ⁴⁰ Pentru tipurile cercei din Transilvania vezi: Cosma 2017. ⁴¹ Cosma, Bologh, Oargă 2017, 198-200, cu bibliografia. ⁴² Vezi pentru datarea talerelor în perioada avară: Garam 1987, 85-93; Garam 1987a, 197; Bâlint 1989, 163, Abb. 74, 4; Profantovâ 1992, 633-635; Zâbojnic 2004, 138. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 323 curea turnate din bronz înclină spre datarea cimitirelor de la Bratei 2, Câmpia Turzii și Lopadea Nouă⁴³ numai în secolul VIII. La Cicău, Noșlac și Șpălnaca au fost descoperite morminte în care calul a fost depus întreg alături de cadavrul uman. Această practică funerară este diferită de cea în care caii au fost depuși în morminte individuale, descoperite în cimitirele de la Bând și Bratei 3⁴⁴. Conform celor prezentate mai sus se poate preciza că în Transilvania intră un nou grup de populații avare cândva după mijlocul secolului VII (Tab. 1). Morminte și cimitire Cronologie avare 630-670 650/670-710/720 700-800 1. Aiud 2. Bând 3. Bratei 3 4. Stremț 5. Târnăveni 6. Unirea 2 7. Cicău 8. Gâmbaș 9. Teiuș 10. Aiudul de Sus 11. Geoagiu de Sus 12. Heria 13. Măgina 14. Noșlac 15. Șpălnaca 16. Bratei 2 17. Câmpia Turzii 18. Lopadea Nouă Tab. 1. Cronologia mormintelor și cimitirelor avare din Transilvania. / Chronology of the Avar cenmeteries and graves in Transylvania. Triburile avare au pătruns în Podișul Transilvaniei în două etape succesive. Prima a avut loc după anul 630. Cea dea două începe după 650, dar cel mai pro- babil după anul 670. Din datele existente nu se poate stabili dacă descoperirile care datează doar în secolul VIII probează o nouă intrare masivă a triburilor avare în Transilvania. Trebuie avut în vedere faptul că ultimele mari pătrunderi de populații venite din stepele Eurasiatice în Bazinul Carpatic au avut loc în ⁴³ Pentru tipurile de piese vezi: Cosma 2017. ⁴⁴ Cosma 2018a, 157-175. 324 | CĂLIN Cosma ultimele decenii ale secolului VII, precum și faptul că piesele turnate în bronz încep să fie utilizate de către avarii din Pannonia tot de la sfârșitul secolului VII⁴⁵. Probabil cele două grupuri de triburi avare s-au intersectat la un moment dat, cândva în jurul anilor 670⁴⁶. Personal consider că avarii, odată intrați în Transilvania după anul 630, nu au mai părăsit provincia. Cei care s-au îngropat în cimitirele avare datate după 650/670, sunt o nouă generație de luptători avari dar și comunități civile, precum cea care s-a îngropat la Sâncrai (jud. Alba), care au adus cu ei în Depresiunea Transilvaniei schimbările survenite în lumea avară din Câmpia Pannonică, atât în ceea ce privește armamentul, harnașa- mentul cât și accesoriile vestimentare. Cred că este de altfel ilogic să concepem o primă invazie a avarilor în Transilvania în deceniul 3 al secolului VII, cu scopul de a distruge centrele gepide, apoi retragerea lor în Pannonia, iar ulte- rior, după o perioadă de cel mult 10 ani, inițierea unor noi campanii de cucerire a Transilvaniei. Momentul intrării avarilor în Transilvania după anul 624/630 poate fi pus în legătură cu o serie de evenimente militare care au avut loc în Bazinul Carpatic între anii 568-624. După cucerirea Pannoniei de către avari, escapadele de jaf și pradă ale trupelor avare au vizat mai ales vestul și sud-vestul Europei, unele cete de avari ajungând până în nordul Croației. înfrângerea avarilor sub zidu- rile Constantinopolului în anul 626 a generat în întregul Imperiu avar o serie de convulsii de ordin politic, militar, social, economic etc.⁴⁷ Se precizează că sub zidurile Constantinopolului a fost decimată cea mai mare parte a cavaleriei grea a avarilor care foloseau spadele⁴⁸. Ulterior au început să fie folosite pe scară largă paloșele și săbiile⁴⁹. în acest context menționez că în Transilvania nu a fost descoperită nicio spadă, armă utilizată de avari până spre anul 630⁵⁰. Interesul pentru Transilvania a Khaganilor avari a crescut substanțial după anul 626. Pe de o parte, după 626 în întreg teritoriul Imperiului avar au avut loc mișcări centrifuge⁵¹. Este posibil ca și liderii comunităților din Podișul Transilvaniei (gepizi sau slavi), să fi participat la revoltele împotriva ⁴⁵ Pentru aceste probleme vezi de exemplu: Comșa 1987, 219-230; Garam 1987a, 196-197; Horedt 1987, 14-15, 19-20; Pohl 1988, 268-282; Vida 2003, 306-307; Szoke 2003, 308-310. ⁴⁶ încă din anii <50 ai secolului XX s-a pus întrebarea dacă există o legătură de continuitate între cele două presupuse etape de pătrunderea a avarilor în Podișul Transilvaniei: Horedt 1956, 403; Horedt 1958, 87-89. ⁴⁷ Vezi de exemplu: Erdely Tortenete 1986, 169; Simon 1993, 171-172, 176; Daim 2003, 481, 483-484; Balogh 2017, 405. ⁴⁸ Simon 1993, 171-172, 176. ⁴⁹ Garam 1991, 160; Simon 1993, 176. ⁵⁰ Cosma 2018b, 27-48. ⁵¹ Erdely Tortenete 1986, 169; Daim 2003, 481-482. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 325 structurii politice a Kaganatului avar. Pe de altă parte, tot după înfrângerea din 626, comunitățile avare parcurg din ce în ce mai repede drumul spre sedenta- rizare, chiar dacă creșterea vitelor rămâne în continuare principala activitate economică⁵². S-au impus luarea unor decizii de redresare a Khaganatului. S-au luat măsuri pentru stoparea pe cale militară a mișcărilor centrifuge din teritoriu, precum și pentru redresarea economică a Khaganatului. Pe plan politico-militar Khaganii reușesc să stopeze revoltele din Imperiu, tranșând situația în favoarea lor⁵³. în plan economic, printre măsurile avute în vedere de Khagani poate fi inclusă impulsionarea activității de extragere a sării din Transilvania și comercializarea acestui produs în vestul Europei. Șefii Imperiului avar au dorit instituirea unui control nemijlocit asupra rezervelor de sare din Podișul Transilvaniei, problemă care va fi discutată în paginile următoare. Cunoașterea culturii mediului avar din secolul IX ridică încă foarte multe probleme, chiar și în spațiul de maximă dezvoltare a culturii materiale a Kaganatului, pe timpul existenței sale ca entitate politică. Pentru zonele vestice ale fostului Kaganat avar, controlat efectiv de Imperiul carolingian (teritoriul din dreapta Dunării, zona Zalavărului), cercetările mai noi ale istoriografiei maghiare precizează că urmele avarilor, deveniți vasali ai francilor, pot fi regă- site în cadrul mormintelor printr-o serie de podoabe specifice lor, atât în portul bărbătesc cât și în cel feminin⁵⁴. în urma analizelor întreprinse, sa propus ca mijlocul secolului IX să fie considerat faza de sfârșit a perioadei avare⁵⁵. Sfârșitul stăpânirii avare în Transilvania este un subiect care încă nu poate fi rezolvat în termeni preciși. Nu știm exact cât au funcționat acele cimitire avare în secolul VIII. Ceea ce se poate preciza acum este faptul că în Depresiunea Transilvaniei nu sunt niciun fel de dovezi arheologice databile în primele decenii a secolului IX care să ateste continuitatea în spațiul geografic menționat, prin comparație cu deja pomenitul teritoriu din dreapta Dunării, zona Zalavărului. Continuitatea avarilor în secolul IX în centrul României este un fenomen care trebuie susținut științific cu dovezi arheologice concrete. Motivație. De ce au intrat avarii în Transilvania? în istoriografie au fost emise o serie de ipoteze referitoare la motivele care au generat extinderea influenței avare și în zonele estice ale Bazinului Carpatic. Cele mai importante dintre acestea sunt: intenția avarilor de a distruge puterea ⁵² Erdely Tortenete 1986, 169, 171; Daim 2003, 481, 483-486. ⁵³ Erdely Tortenete 1986, 169; Daim 2003, 481-482. ⁵⁴ Vezi de exemplu: Szoke 1990-1991, 145-157; Szoke 1992, 841-968; Szoke 1994, 77-84. ⁵⁵ Vezi de exemplu: Szoke 1990-1991, 145-157; Medgyesi 1992, 253-267; Szoke 1992, 841- 968; Szoke 1994, 77-84. 326 Călin Cosma gepizilor de la est de Tisa, inclusiv din Podișul Transilvaniei, încă activi în această zonă și după 567/568; dorința Khaganilor de a stăpânii zonele salinifere și aurifere din Transilvania, coroborată cu intenția de a monitoriza comerțul pe valea Mureșului dinspre Podișul Transilvaniei spre Europa centrală, dar și invers; intenția de a stăpânii zonele de pășunat din Podișul Transilvaniei (valea Târnavelor și a Someșului) spre a le utiliza pentru propriile turme de animale⁵⁶. Pentru a stăpâni zonele cu sare din centrul Podișului Transilvaniei, avarii au trebuit să cucerească comunitățile gepide din zona menționată. Cât de dezas- truoasă a fost această cucerire la nivelul comunităților gepide este foarte greu de stabilit. Personal, nu cred avarii au purtat un război de cucerire a Transilvaniei cu urmări care să fi dus la exterminarea gepizilor. Dovadă în acest sens sunt, pe de o parte, numărul mic de războinici avari atestați în cimitirele gepide, care nu se constituie într-un efectiv militar mare pentru a purta un război de anvergură împotriva gepizilor. Mai degrabă se poate vorbi de o luare în stăpânire a zonei unde se aflau depozitele de sare din Transilvania. Comunitățile gepide nu au fost decimate. Dimpotrivă, ele au fost cruțate pentru a fi utilizate ca forță de muncă pentru extragerea sării, gepizii fiind cei care până la începutul secolului VII au gestionat extragerea și comercializare sării din Transilvania. Este foarte posibil ca gepizii să fi conviețuit cu avarii în cadrul satelor. La nivelul cimitirelor am observat deja că cele două etnii s-au înmormântat în cimitire comune, mai ales în cele datate între 630-670. Faptul că gepizii nu au fost exterminați după 630/650 o dovedesc de exemplu cimitirele gepide de la Noșlac și Șpălnaca, în care sunt morminte gepide care datează în a doua jumătate a secolului VII, precum și morminte avare ce datează la sfârșitul secolului VII și începutul seco- lului VIII. Evident că factorul conducător în cadrul comunităților au fost șefii triburilor avare. în Podișul Transilvaniei, în zona unde se concentrează cimitirele de război- nici avari, a fost descoperit singurul cimitir ce poate fi atribuit populației civile. Este vorba de necropola de la Sâncrai (jud. Alba), datată în ultimele decenii ale secolului VII și în primele decenii ale secolului VIII⁵⁷. Cimitirul este în curs de cercetare. O concluzie preliminară se referă la faptul că printre materialul arhe- ologic descoperit până acum nu sunt piese care ar putea să aparțină mediului gepid. Chiar dacă în acest cimitir lipsesc artefacte gepide, cu siguranță avarii au preluat la rândul lor o serie de elemente din domeniul culturii materiale dezvol- tate de triburile gepide. însă, acestea sunt mai greu de identificat datorită lipsei ⁵⁶ Vezi: Horedt 1956, 393-406; Horedt 1958, 61-108; Horedt 1968, 103-120; Rusu 1977, 169- 213; Erdely Tortenete 1986, 164-177; Bona 1990, 90-101; Garam 1994, 171-181; Rusu 1997, 222-271. ⁵⁷ Cercetare arheologică în curs (Cosma, Bolog, Oargă 2017). Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 327 de săpături în cadrul așezărilor, dar și a altor cimitire în care s-au înmormântat membrii comunităților civile din secolele VII-VIII din Transilvania. Cei care susțin existența unei activități miniere pe valea Arieșului și în peri- oada avară, precizează că dovezile arheologice care să probeze respectiva înde- letnicire au fost distruse de continuarea extragerii aurului în Evul Mediu și apoi în epoca modernă⁵⁸. Pe de altă parte, pe aceeași vale a Arieșului s-a presupus și existența activității de spălare a aurului, care la rândul ei nu a lăsat niciun fel de urme⁵⁹. Până la noi date, este dificil de infirmat sau confirmat exploatarea aurului pe valea Arieșului în secolele VII-VIII. Precizez că nu există descoperiri avare și nici de altă factură în zona montană străbătură de râul Arieș. Unii cercetători consideră depresiunea Târnavelor ca un spațiu geo- grafic foarte important pentru conducătorii Khaganatului avar, în ceea ce privește extinderea zonelor pentru pășunat⁶⁰. Cât de amplu a fost acest fenomen este dificil de apreciat. în spațiul respectiv au fost descoperite două cimitire Bratei 3 și Bratei 2, care conțin și morminte avare. De la Târnava și Târnăveni provin piese de certă factură avară. Toate celelalte artefacte din metal datate în a doua jumătate a secolului VII, aduse ca dovezi în spri- jinul stăpânirii nemijlocite de către avari a întregului spațiu al depresiunii Târnavelor, sunt reduse numeric, au fost descoperite fortuit și nu dispun de context arheologic⁶¹. Cele mai multe piese nu prezintă caracteristici etnice. Sunt deci obiecte care nu oferă date referitoare pentru interpretări științifice certe, ca de exemplu luarea în stăpânire a unui teritoriu de către o populație, în cazul nostru cucerirea/înstăpânirea avarilor în Depresiunea Târnavelor. Răspunsurile la o serie de probleme precum: cât de mare a fost spațiul sau cât de intens a fost locuit arealul Târnavelor de către avari, depind de cercetările arheologice viitoare. în concluzie, consider că cel mai important motiv care i-a determinat pe Khaganii avari să instituie o dominație efectivă asupra teritoriului transilvă- nean din zona cotului Mureșului este de ordin economic. Șefii Imperiului avar au dorit să aibă un control nemijlocit asupra rezervelor de sare din Podișul Transilvaniei. Evident că pentru a duce la îndeplinire acest lucru a fost nevoie de cucerirea/ocuparea centrelor gepide din mijlocul Podișului Transilvaniei. Este ușor de remarcat pe harta descoperirilor că în zona de la cotul Mureșului ⁵⁸ Pentru aceste probleme vezi de exemplu: Bărcăcilă 1939-1942, 203-227; Rusu 1977, 192; Rusu 1997, 247. ⁵⁹ Pentru aceste probleme vezi de exemplu: Bărcăcilă 1939-1942, 203-227; Rusu 1977, 192; Rusu 1997, 247. ⁶⁰ Erdely Tortenete 1986, 164, 168, 169, 176-177; Bona 1990, 90-97; Garam 1994, 179. ⁶¹ Horedt 1956, 386-398; Horedt 1958, 91-108; Horedt 1968, 116-118; Erdely Tortenete 1986, 164, 168, 169, 176-177. 328 | Călin Cosma (aproximativ centrul Podișului Transilvan, Harta 1), unde se concentrează cea mai mare parte a cimitirelor avare (dar și gepide), este exact teritoriul în care se găsesc o bună parte din resursele de sare ale Transilvaniei. Centrul de putere avar înființat după anul 630/650 în centrul Podișului Transilvan a continuat să existe în aceleași locuri și pe parcursul secolului VIII. Limite teritoriale. Cât de mare a fost teritoriul pe care l-au ocupat avarii în Transilvania? Sunt păreri care susțin că întreg teritoriul Transilvaniei a fost cucerit și inte- grat în granițele Khaganatului avar. Cei care susțin acest fapt au luat în calcul, alături de cimitirele și mormintele avare singulare, și o serie de artefacte des- coperite întâmplător și fără context arheologic. Cele din urmă au fost utilizate ca dovadă a unei stăpâniri avare efective asupra teritoriului unde acele obiecte au fost descoperite⁶². într-adevăr, acele piese sunt „împrăștiate” pe tot teritoriul Podișului Transilvan. Trebuie însă specificat că cele mai multe dintre ele sunt artefacte fără atribut etnic, astfel încât acestea au putut fi purtate și/sau utili- zate de oricare dintre etniile prezente în Depresiunea Transilvaniei în ultimele secole ale primului mileniu creștin. în ceea ce mă privește, consider că rezolvarea subiectului referitor la deli- mitarea zonei pe care au ocupat-o efectiv avarii în Podișul Transilvaniei trebuie să aibă în vedere o serie de chestiuni metodologice, pe care am să le prezint în cele ce urmează. Cu referire strictă la estul Bazinului Carpatic, se poate consemna că nu orice piesă arheologică „cu atribut etnic” descoperită întâmplător, cele mai multe unice ca prezență în diferite zone ale Podișului Transilvaniei, poate fi considerată ca dovadă incontestabilă a unei dominații avare efec- tive asupra teritoriilor de proveniență. Este foarte posibil ca piesa să fi fost pierdută de un „avar”, poate chiar de un războinic avar, care însă s-a aflat acolo doar temporar. Prezența obiectelor de sorginte avară, singulare și fără context arheologic, în diferite locuri din estul Bazinului Carpatic, poate fi și rezultatul schimburilor comerciale dintre comunitățile vremii, iar cel care a vândut piesa sau cel care a cumpărat-o (și apoi a pierdut-o ori a îngro- pat-o), nu a avut nicio legătură cu etnia avară. Atestarea unor piese de sor- ginte avară în teritoriile îndepărtate de centrul avar din Transilvania, situat la Cotul Mureșului, se poate datora și unor meșteri itineranți care au lucrat la comandă diferite piese, pentru diferite persoane, nu neapărat de etnie avară. De asemenea, o serie de piese de metal de sorginte avară pot fi interpretate ⁶² Horedt 1956, 396-398; Horedt 1958, 91-108; Horedt 1968, 116-118; Erdely Tortenete 1986, 164-177; Bona 1990, 90-101; Garam 1994, 171-181; Szentpeteri 2002. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 329 și ca daruri ale șefilor avari pentru conducătorii locali de altă etnie decât cea avară. în cazul Transilvaniei aceștia au fost șefii triburilor slave, după cum probează piesele de metal avare descoperite în cimitirele slave tumulare de la Someșeni și Nușfalău. Un vas, o cataramă, un capăt (limbă) de curea, o monedă etc., descope- rite fortuit și fără context arheologic, într-o anumită zonă geografică departe de zona în care se află cimitirele avare din Transilvania, consider că nu pot fi utilizate ca marcheri viabili pentru a trasa granița politică a Kaganatului avar în Podișul Transilvaniei până la Curbura Carpaților. Pentru a răspunde cât mai exact posibil la întrebarea „Cât de mare a fost teritoriul pe care l-au ocupat avarii în Transilvania?”, am ales să iau în consi- dere doar descoperirile funerare (cimitire și morminte), atribuibile fără rețineri războinicilor avari. La acestea am adăugat numai acele artefacte, care deși des- coperite întâmplător, sunt totuși piese care cu certitudine provin din morminte avare. Acestea se concretizează în arme, piese de harnașament, dar și obiecte ce împodobeau vestimentația războinicilor avari de diferite ranguri, precum și a suitelor militare sau a persoanelor cu rang înalt în ierarhia societății avare. Am exclus intenționat din discuție toate acele artefacte fără putere cronologică și etnică, descoperite întâmplător în diferite localități din Transilvania. Sunt piese despre care nu există informații topografice și, de asemenea, nu dispun de con- text arheologic. Motivul pentru care am ales să mă raportez doar la mărturiile arheologice atribuibile fără îndoială avarilor este unul simplu: luptătorii avari, de diferite ranguri și suitele lor militare, se remarcă în Bazinul Carpatic printr-o ținută vestimentară, printr-un mod de viață, de luptă și mai ales de înmormântare, inconfundabile, specifice etniei lor⁶³. Cimitirele avare prezente într-o anumită zonă mai apropiată sau mai îndepărtată de centrul avar din Pannonia sunt cea mai bună dovadă a faptului că respectivele teritorii erau dominate efectiv de Khaganii avari. Acest raționament poate fi aplicat și în ceea ce privește prezența avarilor în Depresiunea Transilvaniei. în cazul podișului Transilvaniei mormintele și cimitirele avare atât cele din secolul VII, cât și cele din secolul VIII, se concentrează într-o singură zonă geo- grafică, și anume teritoriul de la cotul Mureșului, dintre Câmpia Turzii și Teiuș, de o parte și de alta a Mureșului (Harta 1). Dispunerea geografică a cimitirelor avare din Podișul Transilvaniei indică existența unui singur centru de putere avar în Transilvania. Diferențele de statut social între cei înmormântați în cadrul necropolelor, dar și cele sesizabile de ⁶³ De exemplu: Mauricius, XI, 2; Agathias I, 3.30; Horedt 1958, 62-69; Bona 1980, 31- 95; Erdely Tortenete 1986, 164-166; Garam 1987a, 191-202; Pohl 1988; Pohl 2003, 574-578. 330 | Călin Cosma Harta 1. Situația politică a Transilvaniei în secolele VII-VIII. / Political situation in Transylvania of the 7th-8th centuries. la un cimitir la altul, susțin faptul că centrul de putere avar din Transilvania a fost coordonat de mai mulți șefi avari, care și-au stabilit „sediile de comandă” în diferite puncte geografice dispuse între Teiuș și Câmpia Turzii: Teiuș, Cicău sau Câmpia Turzii. Acești șefi îi aveau în subordine pe luptătorii de rând înmor- mântați în cimitirele avare descoperite la Gâmbaș, Aiud, Aiudul de Sus, Heria, Lopadea Nouă, Măgina sau Stremț. Din Transilvania lipsesc, cel puțin până acum, morminte de prinți avari cu inventar bogat (cu piese de aur), ca cele găsite în Pannonia⁶⁴. Din această perspectivă, situația Transilvaniei poate fi considerată una diferită de cea întâl- nită în alte provincii din cadrul Imperiului avar, entități politico-administrative conduse, în numele Kaganului, doar de o singură persoană de rang înalt în ier- arhia Kaganatului avar, precum au fost demnitarul de la Kunăgota (Ungaria), care a condus zona Tisei inferioare⁶⁵, sau cel care a coordonat centrul avar situat în zona Tisei superioare⁶⁶. Importanța economică a Podișului Transilvaniei în secolele VII-VIII, bazată ⁶⁴ Lâzlo 1955; Garam 1993; Kovâci, Garam 2002, 81-112. ⁶⁵ Erdely Tortenete 1986, 166. ⁶⁶ Garam 1994, 175-179. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 331 în primul rând pe rezervele de sare, susține ipoteza unui centru avar în zona cotului Mureșului cu statut de provincie „Aul”, subordonată direct Khaganilor avari din Pannonia. Aceștia și-au exercitat controlul nemijlocit asupra centrului Transilvaniei prin reprezentanți personali. Erau războinici de prestigiu, însoțiți în Transilvania de suitele lor militare, precum și de cete/unități de luptători de rând din cadrul armatei avare. Simplul fapt că îl reprezentau personal pe Kagan, presupune că respectivii războinici erau persoane de mare încredere, deci cu o poziție mai înaltă în rândurile șefilor militari din armata avară. Prin aceste persoane loiale, Khaganii avari asigurau un control eficient al zonei și, în același timp, puteau stopa cu mai multă eficiență tendințele de autonomie sau mișcările centrifuge extrem de frecvente în societățile războinice ale vremii. Toate acestea erau absolut necesare pentru a crea condiții optime în vederea exercitării acti- vității de exploatare a sării, precum și pentru a asigura siguranța transportului acestui produs pe Mureș spre Câmpia Panonică, dar și a comerțului în general, ce se desfășura pe aceeași rută. Cea din urmă activitate a fost, probabil, una dintre principalele sarcini ale războinicilor avari cantonați într-o serie de „gar- nizoane” dispuse pe valea Mureșului, în aval, spre Pannonia. Un astfel de centru a existat la Leșnic (Vețel, jud. Hunedoara)⁶⁷. Acolo au fost descoperite artefacte metalice databile în secolul VIII, ce au aparținut unui șef militar avar, care con- ducea probabil garnizoana ce supraveghea comerțul pe Mureș. Șefii militari din secolul VIII, atestați prin morminte în centrul Transilvaniei, au rămas fideli Khaganului din Pannonia. „Aul”-uri și „Ordu”-uri avare sunt plasate până la curbura Carpaților sau în arealurile geografice ale orașelor Alba lulia, Cluj-Napoca ori Târgu Mureș⁶⁸. Cred că în cele mai multe cazuri lucrurile sunt mult forțate. De exemplu, de la o aplică și un inel de aur doar „cu loc de proveniență probabilă Alba lulia”, și până la definirea unui centru politico-militar avar pe teritoriul acelui oraș este cale lungă. Nu a fost descoperit niciun mormânt de războinic avar pe teritoriul orașului Alba lulia sau la periferiile acestuia, în condițiile în care pe teritoriul orașului s-au efectuat destul de multe săpături arheologice. La Târgu Mureș, cu excepția unei singure monede bizantine din perioada avară timpurie, nu s-a descoperit niciun mormânt avar sau necropolă avară⁶⁹. Nici la Cluj-Napoca nu s-au descoperit cimitire sau morminte avare⁷⁰. Descoperirea de la Târgu Secuiesc⁷¹ nu este un mormânt, deci imposibil de atribuit unui războinic avar. Sabia și zăbala de la Târgu Secuiesc, donate muzeului din Sfântu Gheorghe, au ⁶⁷ Cosma 2017, 63. ⁶⁸ Erdely Tortenete 1986, 167-168, 171-177; Bona 1990, 90-97. ⁶⁹ Pentru verificare vezi: Zriny 1976, 148; Lazăr 1995, 255-261. ⁷⁰ Pentru verificare vezi: Repertoriu Cluj 1992, 118-154. ⁷¹ Comșa 1987, 228. 332 | Călin Cosma fost descoperite întâmplător. Nu există nicio dovadă că ele ar fi fost descoperite împreună și mai ales în cadrul unui mormânt⁷². Sabia s-a pierdut, deci nu pot fi oferite analogii cronologice și etnice. în ceea ce privește cele patru vase de la Târgu Secuiesc, este posibil ca ele să fi făcut parte dintr-un mormânt, dar mai degrabă slav⁷³ decât avar. Mai este amintită o sabie cu vârful curbat descoperită undeva la Cristuru Secuiesc, folosită și ea ca semn al prezenței avare în Curbura Carpaților⁷⁴. Singură însă, rămâne doar o piesă de patrimoniu. Brățările care provin de la Rotbav și Rupea, ambele localități din județul Brașov, sau Sura Mare din județul Sibiu⁷⁵, nu sunt dovezi ale stăpânirii avare a zonelor din care provin acele artefacte. Mai trebuie precizat și faptul că în secolele VII-VIII zona Curburii Carpaților a fost invadată de triburile slave, iar studiile referitoare la situația arheologică din sud-estul Transilvaniei nu precizează prezența unor cimitire sau morminte avare în respectivul areal geografic⁷⁶. Până la apariția unor noi informații este chiar dificil de precizat dacă Khaganii avari au fost interesați să exercite un „control de la distanță” asupra zonelor Făgărașului și a Brașovului, teritorii populate după cum am precizat deja de comunități slave⁷⁷. Numărul redus de cimitire și morminte avare în bazinul Târnavelor, cu datare atât în secolului VII cât și în secolul VIII, face imposibilă susținerea exis- tenței unui „ Aul”, compus doar din teritoriul Podișului Târnavelor. Dacă pentru secolul VII se poate accepta un control direct al văii Târnavei Mari, efectuată de către războinicii înmormântați în Cimitirul nr. 3 de la Bratei, Târnănveni și Târnava, pentru secolul VIII este mai greu de acceptat aceeași situație. Doar în cimitirul biritual de Bratei 2 au fost descoperite morminte de inhumație cu inventar avar, dintre care doar unul poate fi atribuit unui războinic avar. Acest războinic nu dovedește că Valea Târnavelor a fost stăpânită efectiv de avari, în secolul VIII bazinul Târnavelor a fost o zonă ocupată de comunități slave, atestate de prezența necropolelor de tip Mediaș, dar și o serie de așezări desco- perite într-un număr destul de mare în Podișul Târnavelor⁷⁸. Amploarea pre- zenței constante avare în respectiva zonă rămâne însă în continuare o temă de cercetare. Poate că Khaganii avari, prin șefii trimiși din centrul de putere din ⁷² Horedt 1951, 204-205; Szekely 1969, 13-14. ⁷³ Cosma 2011, 146. ⁷⁴ Erdely Tortenete 1986, 174. ⁷⁵ Horedt 1956, 396-398; Horedt 1958, 102-104. ⁷⁶ Szekely 1962, 46-58; Szekely 1969, 7-22; Szekely 1974, 55-57; Szekely 1974-I975a, 35-55; Szekely 1974-I975b, 57-61; Szekely 1975, 71-79; Szekely 1976, 117-123; Szekely 1988, 169- 198; Szekely 1992, 245-306. ⁷⁷ Comșa 1987, 221, 224, 227-228 ⁷⁸ Horedt 1976, 35-57; Horedt 1979, 385-394; Szekely 1988, 169-198. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 333 zona cotului Mureșului, s-au mulțumit doar să perceapă un tribut comunită- ților slave din Depresiunea Târnavelor. în aceeași ordine de idei, schimbând doar zona geografică, trebuie con- semnat faptul că toate acele piese turnate de sorginte avară descoperite de exemplu la Dăbâca⁷⁹ și Someșeni⁸⁰, provin dintr-un mediu slav și nicidecum avar. La Someșeni, localitate aflată pe valea Someșului (pe segmentul din Podișul Transilvaniei), avem de-a face cu o necropolă slavă tumulară de incinerație, unde într-unul dintre tumuli au fost descoperite piese de bronz utilizate de elita avară. Și la Dăbâca, sat aflat în bazinul hidrografic al Someșului, avem de-a face tot cu un cimitir slav de incinerație. La Jucu de Sus, de pe valea Someșului, a fost descoperită o necropolă de incinerație încă inedită⁸¹. Toate cele trei situri, dar și alte informații susțin că Valea Someșului până la ieșirea din Podișul Transilvaniei a fost ocupată de slavi pe parcursul secolului VIII⁸². Acest fapt infirmă presupunerile conform cărora Valea Someșului (pe segmentul intracar- patic), a fost o regiune utilizată de avari pentru a-și paște turmele de animale⁸³. Cimitirul tumular de la Someșeni este în legătură directă cu cimitirul tumular de la Nușfalău⁸⁴. Cele două cimitire dovedesc pătrunderea unor grupuri de slavi răsăriteni atât în Nord-Vestul României (cimitirul de Nușfalău), cât și în nordul Podișului Transilvaniei (cimitirul de la Someșeni)⁸⁵. Cu siguranță însă, avarii au fost interesați să întrețină relații de bună vecinătate cu comunitățile slave atestate în zonele menționate. Acest lucru se făcea prin oferirea de daruri căpeteniilor slave, cadouri ce constau din piese din metal purtate de elita avară. Piesele atestă recunoașterea de către avari a șefilor slavi cu care au întreținut relații pe diverse paliere. Astfel se explică prezența pieselor avare din cimitirele slave, artefacte care au conferit celui care le-a purtat un statut social importat în cadrul comunităților slave din nord-vestul Podișului Transilvaniei. Relațiile dintre avari și slavi în Transilvania este însă un subiect mult mai amplu, care necesită un studiu separat. Nu există nicio dovadă care să susțină faptul că avarii au pătruns în Transilvania prin nord pe valea Someșului sau porțile Meseșului, arealuri geografice stăpânite de slavi. în acest context trebuie precizat că teza conform căreia „Aul”-ul transilvănean s-ar fi aflat în subordinea centrului de putere avar secundar din zona Tisei superioare, unitate politică condusă de însuși ⁷⁹ Țiplic 2002-2003, 11; Gali, Laczko 2013, 53-74 ⁸⁰ Macrea 1959a, 519-527; Macrea 1959b, 515-522. ⁸¹ Mențiuni: Stanciu, Bindea 2008, 121; Stanciu et alii 2009, 336. ⁸² Comșa 1987, 224-225, 229. ⁸³ Erdely Tortenete 1986, 177. ⁸⁴ Comșa 1961, 519-521. ⁸⁵ Cosma 2002, 70. 334 | Călin Cosma „lugurul”⁸⁶ (funcție considerată ca a doua demnitate în ierarhia Imperiului avar, după Khagan⁸⁷), nu poate fi acceptată. Nu există nicio dovadă arheologică care să susțină o legătură directă între centrul de putere avar din Transilvania, de la cotul Mureșului, și marele centru avar cu sediul localizat pe teritoriul actualului oraș Nyiregyhăza, din nord-estul Ungariei⁸⁸. Sub controlul acelui centru se aflau însă zone din nord-vestul României⁸⁹. I. Bona, apelând doar la logică, emite ipoteza conform căreia avarii au pătruns în Transilvania pe valea Oltului⁹⁰. în arealul pe care îl traversează Oltul până la vărsarea lui în Dunăre nu există nicio dovadă arheologică care să ateste, chiar și pentru scurtă durată, o prezență avară în respectivul teritoriu. Fără nicio îndoială se poate afirma faptul că triburile avare au pătruns în Transilvania pe valea Mureșului și nicidecum prin nord-vestul Podișului Transilvaniei sau prin sud-est, pe valea Oltului. în concluzie, având la bază dovezile arheologice, afirm că spațiul stăpânit efectiv de Khaganii avari se rezumă doar la valea Mureșului, cu o lărgire a zonei în arealul de la cotul Mureșului, între Teiuș și Câmpia Turzii, cu o posibilă extin- dere și în bazinul Târnavelor (Harta 1). Rămân în afara „granițelor” Imperiului avar teritorii întinse din Transilvania, precum cele din nordul și nord-estul Podișului Transilvaniei, dar și zonele piemontane ale Arcului Carpatic. Chiar dacă acceptăm „controlul de la distanță”, la care se pare că au apelat Khaganii avari⁹¹ pentru anumite spații geografice, consider că în Podișul Transilvaniei acestea nu erau foarte întinse. în nici un caz controlul avar nu atingea zonele deluroase și montane din zona curburii Munților Carpați. De asemenea, nicio descoperire arheologică nu demonstrează că Khaganii avarii au fost interesați în ultimul sfert al secolului VII și în secolul VIII, de nord- estul Podișului Transilvan. Chiar dacă nu sunt dovezi arheologice, este foarte probabil, că în acel areal geografic, avarii să se fi limitat doar la a desființa cen- trele de putere gepide, după care s-au retras din zonă și s-au instalat pe valea Mureșului (Harta 1). Este însă sigur faptul că războinicii avari erau foarte atenți la ceea ce se întâmpla în zonele adiacente centrului lor de putere situat în mijlocul Podișului Transilvaniei. De acolo interveneau pentru a menține pacea sau pentru a con- tracara tendințele centrifuge manifestate la nivelul comunităților slave din ⁸⁶ Garam 1994, 179. ⁸⁷ Rusu 1977, 194-195; Pohl 1988, 293-300; Garam 1994, 171-181; Rusu 1997, 232-233. ⁸⁸ Bona 1993, 116-118. ⁸⁹ Bona 1993, 116-118; Stanciu 2000, 422-424; Cosma 2002, 57-63, 71-76, 160-161; Cosma 2012, 138-144. ⁹⁰ Bona 1988, 162. ⁹¹ Comșa 1987, 229; Fiedler 1996, 197,210-211. Considerații privind prezența avarilor în Transilvania | 335 teritoriile învecinate. Acel spațiu poate fi extins la o rază de 50, maxim 100 km de centrul de putere avar de la cotul Mureșului. Avarii au preferat doar să țină acele comunități slave sub observație (implicând în acel proces și căpeteniile slave), control care în anumite cazuri s-a manifestat prin perceperea unui tribut⁹². Precizări finale Prezența războinicilor avari în Transilvania în secolele VII-VIII este o rea- litate ce nu poate fi contestată, ea fiind dovedită de cimitirele și mormintele care aparțin fără nicio îndoială războinicilor de etnie avară. Primele incursiuni ale avarilor în Podișul Transilvaniei au avut loc după anul 630 și au avut ca scop ocuparea/cucerirea zonelor salinifere din centrul Transilvaniei. Acest lucru a fost posibil numai după instituirea unui control nemijlocit asupra comunităților gepide din centrul Podișului Transilvaniei. Nu cred că se poate vorbi de un război de cucerire a Transilvaniei, ci mai degrabă de o luare în stăpânire a unui teritoriu pe care avarii l-au avut în vedere datorită resurselor de sare. Nu au decimat comunitățile gepide, din contră, au conviețuit cu ele și le-au utilizat în extragerea sării. Conform datelor arheologice sigur atribuibile războinicilor avari (cimi- tire și morminte), se poate consemna faptul că pătrunderea avarilor în Podișul Transilvaniei nu a avut o amploare foarte mare, iar teritoriul dominat efectiv de avari se rezumă la un spațiu geografic mult mai mic în comparație cu cel prezentat într-o serie de studii de specialitate. El se restrânge la teritoriul dintre Câmpia Turzii și Teiuș, în zona unde Mureșul cotește spre sud, de o parte și de alta a fluviului. Datele actuale nu permit creionarea modului în care s-a sfârșit dominația avară în Transilvania. Istoria primei jumătăți a secolului IX a pro- vinciei din centrul României este o perioadă de timp cu multe necunoscute, pe care numai cercetările arheologice viitoare le pot descifra. în funcție de tot ceea ce am prezentat până acum, cred că în niciun caz nu se poate vorbii de o „avarizare” a Transilvaniei. Mai degrabă cred că se poate vorbi de o „slavizare” a Transilvaniei, așezări și cimitire slave din secolele VII- VIII/IX fiind documentate pe tot teritoriul Podișului Transilvan⁹³. în această lume slavă, într-un spațiu geografic relativ mic, și-au făcut loc și avarii. ⁹² Rusii 1977, 174, 195-196. ⁹³ Rusu 1971, 714-726; Rusu 1977, 186-188; vezi și nota 77. 336 | Călin Cosma BIBLIOGRAFIE Agathias I, 3.30, Agathias I, 3.30, în E. Lung, Istoricii și politica la începutul Evului Mediu european, București, 2001, 125, n. 138. Aldea, Stoicovici, Blăjan 1980, I. Al. Aldea, E. Stoicovici, M. Blăjan, Cercetări arheologice în cimitirul pnfeudal de la Ghirbom (comuna Berghin, jud. Alba), în Apulum, 18,1980,151-177. Bălint 1989, Cs. Bălint, Die Archăologie der Steppe. Steppenvblker zwischen Volga und Donau vom 6. Bis zum 10. Jahrhundert, Wien-Koln, 1989. Balogh 2016, Cs. Balogh, Regeszeti adatok a Duna-Tisza kbzi avarok tortenetehez/ The History cf the avars in the Danube-Tisza inteifluve as reflected in the archaeological record, în B. Major, A. Tiirk, eds., Studia ad Archaeologiam Pazmaniensia A PPKE BTK Regeszeti Tanszekenek kiadvănyai/ Archaeological Studies cfPPCU Department cfArchaeology 6, Budapest, 2016. Bărcăcilă 1939-1942, Al. Bărcăcilă, Aurul Ardealului în perioada avarică a lui Carol cel Mare, în Apulum, 1, 1939-1942, 203-227. Bârzu 2010, L. Bârzu, Ein gepidisches Denkmal aus Siebenbiirgen. Das Grăbeifeld 3 von Bratei (Bearbeitet von R. Harhoiu), Archaeologia Romanica 4, Cluj-Napoca, 2010. Bede 2012, I. Bede, The status cf horses in late Avar-period society in the Carpathian Basin, în ACE Corference Brussels: The very beginning cf Europe? Early-Medieval Migration and Colonisation, Brussels, 2012,41-50. Bede 2014, I. Bede, Le cheval dans Ies ritesfuneraires de la periode avare: uneforme d’individuation? (Fin du VIE-Milieu du 1XE siecle ap. J.-C; Bassin des Carpates), în I. Bede, M. Detante, eds., Rencontre autour de l’animal en contexte funeraire. Ades de la Recontre de Saint-Germain- en-Laye des 30 et 31mars 2012. IV Rencontre du Group danthropologie et darcheologie funeraire, Saint-Germain-en-Laye, 2014, 211-225. Bede 2017, I. Bede, Des chevaux dans Ies tombes avares. Etude comparative de six necropoles (milieu du VII e-milieu du IX e siecle, în Vie et mort du cheval: des pratiques medievales aux traditions camarguaises, May 2012, Arles, France. 2017. Le cheval au Moyen Âge, , 1-21. https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-01502941v2/document, accesat la 17 Ianuarie 2019. Blăjan, Botezatu 2000, M. Blăjan, D. Botezatu, Studiul arheologic și antropologic al mormintelor de incinerație prtfeudale (secolul Vili) de la Aba Iulia-„Stația de salvare”, în Apulum, 37/1,2000,453-470. Bona 1979, I. Bona, Gepiden in Siebenbilrgen. Gepiden an der Forchimgsmethode und Fundinterpretation, în ActaArchHung, 31, 1979, 1-2, 9-50. Bona 1980, I. Bona, Studien zum friihawarischen Reitergrab von Szegvăr, în ActaArchHung, 32, 1-4,31-95. Bona 1988, I. Bona, Daciătol Erdoelveig. A nepvăndorlăs kora Erdelyben (271-896), în B. Kopeczi, ed., Erdely tortenete, I, Budapest, 1988,129-194. Bona 1990, I. Bona, II. Vblkerwandertmg und Frilhmittelalter (271-895), în B. Kopeczi, ed., Kurze Geschichte Siebenburgens, Budapest, 1990, 63-106. Bona 1993, I. Bona, A horfoglalăs elbtti kulturăk es nepek, în Szabolcs-Szatmăr-Bereg megye monogrc), 329-333. BANATICA, 30 | 2020 350 | Silviu Oța zatele lui loan și Farcaș, precum și voievodatul lui Litovoi. Acestea făceau parte din Țara Severinului sau Banatul de Severin. Se poate observa cu ușurință că teritoriul acesta, în scurt timp a fost adesea trecut de la un stat la altul. Singurele influențe observabile la nivelul artefactelor din necropole sunt cele bizantine și cele legate de al doilea Imperiu Vlaho-Bulgar. Din punct de vedere cronologic, perioada în care pot fi identificate astfel de artefacte se întinde din veacul al Xl-lea până în cel de-al XlII-lea. Ele sunt legate de recucerirea bizantină a balcanilor și a durat până în anii ’30 ai veacului următor. Dacă pentru Banatul estic ea s-a terminat prin înființarea Banatului de Severin, în Oltenia a mai durat o vreme. Orizontul acesta a mai continuat, diferențiat de la o regiune la alta, dar după acea dată putem vorbi mai degrabă de piese de tradiție balcanică de influență bizantină. Din acel moment, apar două mari grupe de podoabe, anume cele confecționate de mici meșteri locali și utilizate de către populația de rând și piese care au aparținut elitelor. Acestea din urmă au devenit și bunuri de tezaur și au fost produse utilizându-se tehnici de ornamentare specifice Imperiului Bizantin din veacurile precedente. Dacă piesele uzuale au folosit în special sârma de cupru, uneori poleită cu staniu și mai rar placată cu argint, în diverse variante de decor, tabla presată, turnarea (în cazul unor brățări), pseudo-granulația sau pseudo-filigranul, cele mai pretențioase erau în continuare decorate, fie și prin presare, cu motive ela- borate, din argint sau argint aurit, aur, granule, filigran sau combinații de mai multe tehnici ornamentale. Simpla prezență a unor astfel de podoabe, fără context nu ar însemna decât că avem de-a face cu importuri. Utilizarea însă în practicile funerare indică însă și o folosire a lor în masă. Mai mult decât atât, ele nu au constituit bunuri de tezaur. Prezența lor în cimitirele unor comunități indică existența unui orizont funerar aparte. Importul din mediul balcanic bizantin și apoi bulgar, demon- strează atât relațiile comerciale între comunitățile sud-dunărene și cele de la nordul fluviului, dar și un port relativ asemănător în care podoabele similare nu puteau decât să aibă același rol. Interesant este că ele se concentrează de-a lungul marilor râuri sau în apropierea lor, precum și a Dunării. Pentru teritoriul Olteniei, problema acestor necropole este foarte puțin dez- bătută⁶, ele fiind mai degrabă amintite prin prisma analizelor asupra prezenței tipurilor de podoabe⁷. Modul lor de publicare, în multe cazuri este extrem de ⁶ Trebuie precizat că în Oltenia, spre deosebire de Banat, nu au prea activat arheologi specia- lizați în Evul Mediu. ⁷ Teodorescu 1968, 289-312; Galbenu 1974, 257-261; Toropu, Ciucă, Voicu 1976, 95, Pl. 1/5-6. 107, Dumitriu 2001; Teodor 2003, 147-162; Țeicu 2003, 61-71; loniță 2005; Oța 2006 a, 251-274; Oța 2007, 117-156; Oța 2010, 401-433; Oța 2012, 123-142; Oța 2013a, 73-92; Oța 2013b, 409-436; Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 351 lacunar, în special mențiuni ale lor în volume diverse⁸, și au fost discutate cu predilecție acele complexe funerare care au avut ca inventar piese de podoabă⁹. Cea mai mare parte a mormintelor nu au văzut lumina tiparului, rămânând doar menționate în literatura de specialitate. Fără a avea pretenția rezolvării integrale a acestui subiect, voi încerca să analizez informația avută la dispoziție, cu toate că este extrem de lacunară. Principala modalitate prin care pot fi identificate aceste necropole sau gru- puri de morminte cu inventare de proveniență balcanică, sunt în primul rând podoabele. Monedele nu pot fi luate în considerare dacă sunt singurul inventar din morminte, în primul rând datorită faptului că nu spun nimic despre portul sau bijuteriile folosite de către cei înmormântați în acele necropole. Din această cauză, mă voi limita la menționarea lor atunci când ele au fost emise în cursul secolelor XI-XIII. Spre deosebire de Bântui învecinat, pe lângă similitudini în ceea ce privește modelele de podoabe, avem și unele particularități locale. Acestea țin de carac- teristicile regiunilor dinspre care au venit prin comerț. Acestea pot cunoaște diferențe în modelele utilizate, dar și în folosirea motivelor decorative sau exe- cuția lor. Deși relativ puține în prima fază, noile modele de podoabe vin să demon- streze legăturile economice cu mediul sud-dunărean în secolele XI-XII. După răscoala Asăneștilor, podoabe de tradiție bizantină au fost produse și utilizate în continuare, fiind folosite și în practicile funerare. Spre deosebire de Banat, în necropolele din Oltenia ele au fost utilizate în continuare pe scară destul de largă, iar modelele au devenit și mai diversificate în secolul al XlII-lea, mai ales spre finalul veacului. în aceeași perioadă a secolelor XI-XII, utilizarea podoabelor din noua modă adusă de bizantini este observabilă și în spațiul sud-dunărean, pe teri- toriul actual al Bulgariei¹⁰, Serbiei¹¹, Macedoniei¹², dar și în Grecia nordică¹³. ⁸ Vulpe 1967; Toropu 1976. ⁹ Berciu 1939, 245-390; Bărcăcilă 1959, 769-785; Boroneanț, Crăciunescu 1985, 119-134. ¹⁰ Gatev 1977, 33, 34, Obr. 3/II-3a, III-3b; 36, VIII-1, VIII-3; 38/I-2a, IV/1, VII; 40; Grigorov 2007. Pentru o distribuție a brățărilor din sârme puse în două și torsionate, cu ochiuri la ambele capete și terminațiile lăsate vizibil în interiorul lor, vezi harta de la p. 239, Obr. 119/7 sau Oța 2010, 433, Pl. 1. ¹¹ Bikic 2010; pentru Banatul vestic, Vojvodina și Srem vezi Stanojev 1989 (este vorba de piese descoperite în necropolele de la Hajdukovo, Sremska Mitrovica, Sombor, Ruski Krstur, Petrovcsics-Zabran, Pancevo-Gornjovaroska ciglana, Nosa-Hinga, Novi Banovic-Gradina na Dunavu, Kelebija-Templomhegy, Vojlovica-Humka Azotara, Botos-Mlaka) și Stanojev 2004, 35, 45, 52, 56, 58, T. IV/53, 54; 59, T. V/56, 57; 60, 63, T. VI/72, 73, 82, 83. ¹² Maneva 1992. ¹³ Oța 2010, 433, Pl. 1. 352 | Silviu Oța Arareori au pătruns și în Panonia centrală, unde au fost cercetate și morminte cu podoabe bizantine. La sudul Dunării însă, se constată o menținere în uz, deși sporadică, o perioadă mai îndelungată și a modelelor mai vechi, tot de tradiție bizantină¹⁴. în Dobrogea, situația este similară cu cea din Balcani. Moldova constituie un caz aparte, în sensul că în zona sudică pentru această perioadă predomină piesele purtate de nomazii turkici, venite din alte areale, iar în nord sunt multe piese, foarte probabil din mediul rusesc, care le imită și le dezvoltă pe cele bizantine¹⁵. Relativ asemănătoare este prezența podoabelor bizantine și imitațiile lor, mai mult sau mai puțin reușite, în Transilvania sudică (Miercurea Sibiului¹⁶, Cârța¹⁷, Alba lulia-Str. Brândușei¹⁸ și Alba lulia-Izvorul împăratului¹⁹) și sud-estică (Zăbala²⁰, Morești²¹), doar că aici ele pătrund tot din spațiul balcanic. în secolele XIII-XIV și chiar al XV-lea, ele mai apar doar tezaurizate (Streza-Cârțișoara²², Brașov²³, Amnaș²⁴, Șopteriu²⁵) și nu mai sunt utilizate ca piese de inventar în practicile funerare. Problema prezenței pieselor bizantine și mai apoi cele balcanice pe teritoriul Olteniei a mai fost abordată în diverse studii și articole ori părți din volume²⁶, dar de regulă împreună cu teritoriul Munteniei și Dobrogei. Cauzele pătrunderii lor în spațiul dintre Munții Carpați, în nord și vest, râul Olt în est și Dunăre în sud, au fost multiple. în primul rând este vorba de revenirea Bizanțului la Dunăre, comerțul dintre teritoriile nord-dunărene și sud-dunărene, relațiile culturale între zonele amintite precum și o prezență relativ sporadică a populațiilor nomade de stepă în Oltenia²⁷, comparativ cu Muntenia²⁸. Pentru acest articol am avut în vedere acele necropole care își au începuturile ¹⁴ Grigorov 2007. în lucrare se poate vedea că anumite podoabe au fost utilizate peste limita lor uzuală din punct de vedere chronologic, așa cum au fost ele datate în cea mai mare parte a complexelor funerare și nu numai. ¹⁵ Spinei 1994, 127, 452, Fig. 18; 453, Fig. 19. ¹⁶ Corneanu, Natea, Palaghie 2014, 75, 76, 77, 84, Pl. 4, Fig. 2. ¹⁷ Munteanu-Beșliu 2012, 16, 28, Fig. 11. ¹⁸ Dragotă, Rustoiu, Deleanu 2006, 51, 123, cat. nr. 107; 124, cat. nr. 108. ¹⁹ Blăjan 2006, 55, 109, cat. nr 124. ²⁰ Szekely 1993-1994 (1994), 277, 278, 279, 280, 283, 293, 6. âbra./l-4; 294, 7. âbra./2, 9. ²¹ Oța, Dragotă, Ducman 2006, 89, 108, Pl. 8/10, 11. ²² Lukâcs 1998, 145-156; Lukâcs 1999, 126, Fig. 12; 127. ²³ Lukâcs 1998, 154, Fig. 5; 155; Lukâcs 1999, 127, Fig. 13/A-E; 128. ²⁴ Weisskircher 1935, 232, Fig. 2; Teodorescu 1968, 307, 309; Teodor 2003, 148; Oța, Dragotă, Rustoiu 2010, 159, 170, Pl. 4/4. ²⁵ Velter, Dumitriu 2012,10, 231, Pl. 1/2-4. ²⁶ Dumitriu 2001; loniță 2005. ²⁷ Conea, Donat 1958. ²⁸ Diaconu 1970; Diaconu 1978. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 353 în secolul al Xl-lea sau al XH-lea și care au fost utilizate până spre sfârșitul celui de-al XlII-lea (Pl. 1). O problemă ridică însă acele cimitire care au fost utili- zate și în veacurile următoare, ca de exemplu cel de la Drobeta-Turnu Severin- Turnu Severin sau Ostrovul Mare-Km Fluvial 875. în acestea este destul de greu de diferențiat, ca urmare a modului de publicare, care morminte sunt timpurii și care sunt cele târzii, aceasta în special în cazul celor fără piese de podoabă sau accesorii vestimentare ori monede. Prin inventarele descoperite în cimitire și prin practicile funerare, putem spune că se diferențiază de marea majoritate a celor din spațiul de la est de râul Olt. Acolo, cea mai mare parte a necropolelor și grupurilor de morminte au fost atribuite nomazilor turciei, anume pecenegi, probabil uzi și cumani. Toponimia și hidronimia de origine turcică este nelipsită în tot spațiul vii- toarei Țări Românești, ceea ce înseamnă că astfel de comunități au fost prezente aici. Faptul că morminte ale lor nu au fost încă descoperite în Oltenia, poate fi explicat prin stadiul cercetării, dar poate fi pus și pe seama unei prezențe mai reduse a nomazilor veniți aici. Existența unor necropole ale populației locale, fie și mai puține numeric decât în Banat, indică o exercitare mai redusă a autorității grupurilor de populație turcică. Se poate observa că în Oltenia sunt și necropole care au fost organizate cel mai probabil în ultima treime a secolului al XlII-lea, dar în acestea nu au mai fost găsite podoabe bizantine din veacurile precedente în complexele funerare. Se poate constata însă că podoabele și accesoriile vestimentare au fost relativ modeste (piese predominant executate din cupru, poleit sau nu cu staniu și mai rar podoabe din argint) și, mai mult decât atât, au apărut noi modele care aveau să fie utilizate și în secolul XIV și la începutul celui de-al XV-lea. Accesoriile vestimentare descoperite în inventarele complexelor funerare erau realizate cu predilecție din fier. Excepție fac acelea destinate elitelor, dar care au fost desco- perite doar arareori în morminte. Este vorba de bijuterii și accesorii vestimen- tare utilizate în timpul celui de-al doilea Țarat Vlaho-Bulgar și mai apoi suc- cesoarele acestuia, Țaratele de Vidin și de Târnovo, precum și Țara/Despotatul Cavarnei. Ele au fost folosite și după căderea lor sub dominație otomană (1396), cel puțin până în prima jumătate a secolului al XV-lea. în total au fost descoperite în nouă puncte (Craiova-Făcăi²⁹, Drobeta-Turnu Severin-Termele romane³⁰, Ferigele-Punct necunoscut³¹, Hinova-Proprietatea ²⁹ Dumitriu 2001, 118, Taf. 49/2-3; Taf. 50/3. ³⁰ Dumitriu 2001, 122-123, Taf. 37/10, 21, 22, 25; loniță 2005, 130-131. De aici, din așezare și din cimitir au fost recuperate monede diverse, începând din veacul al X-lea până în cel de-al XV-lea și chiar mai târzii (loniță 2005, 128-131). ³¹ Vulpe 1967, 186, Taf. XXVI/31; Toropu 1976, 17; Dumitriu 2001, 123, Taf. 93/14; loniță 2005, 132. 354 | Silviu Oța lui C. Trocan³², Izâmșa-Dealu Fântânilor³³, Izvoarele-Punct necunoscut³⁴, Celeiu³⁵, Orlea-Punct necunoscut³⁶, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875³⁷), cuprin- zând un număr de șase necropole (Craiova-Făcăi, Drobeta-Turnu Severin- Termele romane, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, Hinova-Proprietatea lui C. Trocan, Celeiu, Izâmșa-Dealu Fântânilor) sigure și probabil o a șaptea la Orlea- Punct necunoscut și descoperiri întâmplătoare, fără a cunoaște exact contextul (Ferigele-Punct necunoscut, Orlea, Izvoarele-Punct necunoscut, Drobeta- Turnu Severin-Colecția Istrati-Capșa). Lor li se adaugă piesele din Colecția Istrati-Capșa de la Drobeta-Turnu Severin. Din păcate, în primul caz cercetarea a fost doar parțială, iar în cel de-al doilea, ilustrația nu a fost publicată. Se poate observa că cele mai multe descoperiri se concentrează în județul Mehedinți, în apropierea Dunării și în zone apropiate de marile râuri, Jiu și Olt, pe acesta din urmă până spre Transilvania. Tipul descoperirilor. Cele mai multe podoabe provin din necropole (Craiova- Făcăi, Drobeta-Turnu Severin-Termele romane, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, Hinova-Proprietatea lui C. Trocan, Celeiu, Orlea-Punct necunoscut-?) și colecții particulare (Drobeta-Turnu Severin-Colecția Istrati-Capșa). Pentru veacurile XI, XII și prima jumătate a secolului următor în Oltenia nu sunt cunoscute podoabe provenite din tezaure. Aici însă, anumite cimitire au con- tinuat să fie folosite și după mijlocul veacului al XlII-lea. Pe alocuri se observă că trecerea la inventarele tipice spațiului balcanic sud-dunărean s-a realizat treptat, fără a se observa modificări bruște ca în Banat, unde o bună parte a cimitirelor datate în secolele Xl-XII/anii ’30 ai secolului al XlII-lea și-au încetat existența (Gornea-Căunița de Sus, Șopotu Vechi-Mârvilă, probabil Broșteni și Nicolinț-Râpa Galbenă, Vojlovica-Humka Azotara) sau s-a abandonat în cea mai mare parte obiceiul depunerii de podoabe balcanice (Obreja-Sat Bătrân, Cuptoare-Sfogea, Svinița-Km. Fluvial 1004, Omolica). ³² Berciu 1939, 388, 382, Pl. 289; 386, Pl. 295. ³³ Toropu 1976, 175, 178; Galbenu 1974, 259, Fig. 3, 260-261; Dumitriu 2001, 126-127, Taf. 92/1-3. ³⁴ Toropu 1976, 176; Dumitriu 2001, 127; loniță 2005, 134. ³⁵ loniță 2005, 121. Necropola este doar semnalată și a fost stabilit că are ca dată de început mijlocul secolului al XlII-lea. înmormântările s-au făcut în ruinele cetății romano-bizantine. Tot acolo și în așezare, precum și din descoperiri întâmplătoare provin monede bizantine din veacurile XI-XIII. ³⁶ Toropu 1976; Dumitriu 2001, 127, Taf. 97/2-5; loniță 2005, 137. Având în vedere numărul pieselor putem bănui că ele provin dintr-o necropolă distrusă, în care au existat și artefacte mai timpurii (cataramă tip liră, cercel cu pandantiv tip măciucă). Tot în teritoriul localității au fost descoperite și monede bizantine emise în secolele X-XII. ³⁷ Boroneanț, Crăciunescu 1985, 109-134. Aici, din așezarea contemporană provin câteva monede bizantine și din vremea celui de-al doilea Țarat Vlaho-Bulgar (secolele XIII-XIV). Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 355 Tipul necropolelor. Din datele avute la dispoziție au fost majoritar plane (Craiova-Făcâi, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, Hinova-Proprietatea lui C. Trocan). Cea de la Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane a avut înmormân- tările în ruinele romane, iar la Celeiu în cetatea romano-bizantină. Piesa de la Ferigele a fost descoperită într-un tumul Hallstattian. Ritul funerar este invariabil înhumația pentru perioada în discuție. Orientarea complexelor funerare menționate în literatura de specialitate era pe direcția Vest-Est sau cu mici deviații³⁸. Suprapuneri de complexe funerare au fost semnalate la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, unde M. 33 a fost suprapus de M. 34, iar acesta din urmă de M. 35. Ultimul a fost datat cu o monedă emisă în timpul împăratului Andronic al II-lea (1282-1328)³⁹. Forma gropilor rămâne momentan necunoscută. Excepție face necropola de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, unde erau de formă rectangulară, iar cele două publicate de la Craiova-Făcăi erau tot de aceeași formă, dar rotunjite la colțuri (M. 1 și M. 2), conform informațiilor publicate. Morminte singulare au fost descoperite la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875. Altele similare au fost cercetate la Craiova-Făcăi. Cel mai probabil, cele mai multe au fost singulare, dar informațiile sunt foarte sumare. înmormântări duble, în acest stadiu al cercetărilor nu au fost semnalate, foarte clar. Doar la Izâmșa-Dealul Fântânilor, este posibil să fi fost și înmor- mântări duble⁴⁰. Analiza antropologică în acest stadiu al cercetării lipsește complet. Singurele informații pe care le deținem sunt asupra necropolei de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875, unde 14 morminte au aparținut unor copii și 28 de indivizi adulți. La Craiova-Făcăi este menționat un mormânt care aparținea unui copil (M. 2), iar cel de-a Idoilea (M.l) a fost al unui adult, foarte probabil de sex feminin dacă avem în vedere inventarul funerar. Amenajări ale mormintelor nu există decât în cazul lui M. 22 de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875. Aici defunctul a fost așezat pe o treaptă. ³⁸ Este vorba de mormintele de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 (V-E, M. 1, 2, 3, 4, 8, 10, 12, 17, 21, 25, 27, 28, 30, 32, 34, 35, 37, 38; SV-NE, M. 5, 6, 14, 18, 20, 23, 24, 26, 29, 39; NV-SE, M. 7, 9, 13, 15, 16, 19, 31, 33, 40, 41, 42). Mormântul descoperit la Hinova-Proprietatea lui C. Trocan, era orientat pe direcția NV-SE. Asupra celor de la Drobeta-Turnu Severin, nu s-au rea- lizat conform planului, înregistrări precise. Toate complexele funerare erau orientate pe direcție V-E (Bărcăcilă 1959, Pl. 1). Din mormintele de la Craiova-Făcăi știm doar că M. 1, a fost orientat puțin deviat pe direcția NV-SE, iar M. 2 era orientat V-E. ³⁹ Este greu de spus dacă este vorba de o greșeală de tipar în text la p. 126, deoarece se revine spre finalul textului și se precizează că monedele descoperite sunt până în timpul domniei lui Andronic al III-lea (1328-1341). ⁴⁰ Galbenu 1974, 260. 356 | Silviu Oța Mobilier funerar nu a fost semnalat la vreunul din complexele funerare cercetate. Cfrande funerare alimentare constau în depuneri de ceramică în morminte, ca de exemplu în cimitirul de la Drobeta Turnu Severin-Termele Romane (M. 6⁴¹, M. 12⁴²). Practici funerare ulterioare au fost menționate tot în acest cimitir, unde în preajma lui M. 24 a fost descoperit un fragment ceramic⁴³ și probabil lângă M. II⁴⁴. în restul necropolelor sau grupurilor de morminte analizate lipsesc astfel de semnalări. Acestea nu au fost menționate nici în teritoriul necropolelor, în afara mormintelor ca dovadă a practicilor funerare ulterioare înhumării. Poziția defuncților. în cazul lui M. 22 de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 în poziția șezând (Pl. 2/1). Pentru restul complexelor funerare ea nu a fost publicată decât extrem de sumar (Pl. 2/2-3)⁴⁵ din lipsă de documentație. Inventarul funerar constă în podoabe (plăcuțe de diademă, cercei și bră- țări, mărgele, precum și fragmente de țesătură). La acestea se adaugă fragmente ceramice provenite de la recipiente. Podoabe (Pl. 3): Diademe. Provin din M. 22, de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 (Pl. 4/1 )⁴⁶, Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane (Pl. 4/2)⁴⁷ și Izâmșa-Dealul Fântânilor (Pl. 4/3-4)⁴⁸. Cea dintâi a fost confecționată din plăcuțe de argint aurit. Foarte probabil, este o piesă databilă în a doua jumătate a secolului al XlII-lea, dacă avem in vedere analogiile din mediul sud-dunărean, ca de exemplu piesele de la Donje Kamenica⁴⁹. Piesa de la Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane, M. 32, a fost din foiță de aur, dar nu se mai păstrează. Ea este similară ca aspect cu plăcuțele dim M. 4 de la Nicolinț-Râpa Galbenă⁵⁰. în cazul celei de la Izâmșa-Dealul Fântânilor, plăcuțele au fost considerate « Complexul funerar a fost datat în secolele XI-XII (Bărcăcilă 1959, p. 784), dar conform frag- mentului ceramic este foarte probabil mai târziu, anume din secolul al XlII-lea sau începutul celui următor. ⁴² Bărcăcilă 1959, 384-385, 386, Fig. 7/6 ⁴³ Bărcăcilă 1959, 785, 786, Fig. 7/7. * Bărcăcilă 1959, 789, Fig. 10/1-2; 790, Fig. 11/2; Boroneanț, Crăciunescu 1985,120, Pl. 1/2; 131, Pl- 1X72. ⁴⁶ Oța 2007,122, Fig. 2/IV.l.c. ⁴⁷ Bărcăcilă 1959, 781, 782, Fig. 4/3. ⁴³ Oța 2007,121-122, Fig. 2/III.4, Fig. 3/V.l. ⁴⁹ Bikic 2010, 35, SI. 9/6. ⁵⁰ Radu, Țeicu 2003, 313, 314, 322, Fig. 5. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XIII) | 357 ca făcând parte dintr-un cordon⁵¹. Din păcate atâta timp cât poziția lor în mormânt este neprecizată, este dificil de spus cu exactitate ce rol aveau. Astfel de piese care au avut doar perforații la colțuri erau folosite pentru diademe. Piese asemănătoare au fost descoperite în apropiere în morminte pe craniu și nu în zona bazinului, ca de exemplu în cimitirele de la Ljubicevac⁵², Hajducka Vodenica⁵³, Araca⁵⁴, Vajuga Pesak⁵⁵. La Kapelin Breg, lângă Vrsac, au fost găsite tipare pentru astfel de podoabe⁵⁶. Cercei. Au fost descoperiți la Hinova-Proprietatea lui C. Trocan (Pl. 4/6, 8), Izâmșa-Dealul Fântânilor, Craiova-Făcăi, Drobeta-Turnu Severin și Orlea (Pl. 4/9-10). Aceștia cuprind mai multe modele. Cele mai simple exemplare sunt cele confecționate din sârmă îndoită cir- cular, pe care a fost introdusă o sferă sau două de metal, goale în interior. Astfel de piese provin din necropolele de la Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane, M. 92 (Pl. 4/7), Orlea (cu câte un pandantiv sferic⁵⁷) și Hinova - Proprietatea lui C. Trocan, probabil cu două sfere. în ultimul caz, este foarte probabil ca un pandantiv să se fi pierdut, deoarece al doilea s-a păstrat întreg. Faptul că în jurul verigii a fost înfășurată sârmă în trei puncte diferite sugerează că foarte probabil existau două astfel de sfere. O altă verigă pe care au fost înfășurate două sârme filigranate distanțate a fost descoperită la Drobeta-Turnu Severin- Termele Romane, în M. 18 (Pl. 4/5). Este vorba, probabil, de o piesă asemănă- toare cu cea care provine din același cimitir, dar care are pandantivul distrus. Piesa a fost datată în cursul secolului al XV-lea de către autorul descoperirilor. Din păcate, în lipsa pandantivului nu se pot face alte aprecieri asupra datării sale mai precise, deci trebuie privită cu unele semne de întrebare. Un fragment de cercel cu pandantiv biconic provine din necropola de la Izâmșa-Dealul Fântânilor (Pl. 4/11)⁵⁸. Astfel de cercei provin în special din spa- țiul sud-dunărean, ca de exemplu în necropolele de la Prahovo⁵⁹ și Korbovo⁶⁰. Un alt model, asemănător cu precedentul, dar decorat în lateralele ⁵¹ Dumitriu 2001, 75. ⁵² Parovic-Pesikan 1984, 144, SI. 131/5; Radoslavjevic-Krunic 1986, 334, 335, 336, 339, SI. 2/4, 5; 340, SI. 3/3; 341, SI. 4/5, 9, 10, 11. ⁵³ Ercegovic-Pavlovic 1979 (1977), 280, Pl. 4. ⁵⁴ Minic 1995-1996, 117, 121, T. 5-6. ⁵⁵ Vukmanovic 2001, 353, 354, 369, Fig. 11/8. ⁵⁶ Minic 1995-1996, 116, SI. 2, 3; 117. ⁵⁷ Aici există un exemplar a cărei sferă nu mai există. ⁵⁸ Galbenu 1974, 259, Fig. 3, dreapta sus; 261; Toropu 1976,175; Dumitriu 2001,126-127, Taf. 92/1; loniță 2005, 134, 198, Fig. 26/15; Oța 2013b, 412, 429, Pl. 1/5. ⁵⁹ Jankovic 1973-1974 (1975), 231, 232, T. VI/4, T. VIII/5-6. ⁶⁰ Jankovic 1973-1974 (1975), 233, T. XI/6 (M. 28); Radicevic 2008 (2009), 200, SI. 3/4; 201. 358 | Silviu Oța pandantivului central cu muluri provine din necropola de la Craiova-Făcăi (PL 4/12)⁶¹. Și acest model are analogii cu un cercel de la Șopotu Vechi-Mârvilă⁶² unde a fost datat în cursul veacului al Xll-lea, cu monedă emisă în timpul dom- niei regelui Bela al III-lea (1172-1196) și alții doi de la Vinca⁶³. Cercei similari dar cu muluri laterale duble sau cu două muluri laterale duble sunt și ei destul de cunoscuți în mediul sud-est european și în așa zisul tezaur de la Tokaj⁶⁴. O pereche de cercei cu pandantive biconice și câte două muluri laterale din sârmă, distanțate una de alta, a fost descoperită tot la Craiova-Făcăi⁶⁵ (PL 4/13- 14). Piese asemănătoare provin din necropola de la Șopotu Vechi-Mârvilă⁶⁶, dar și din colecția Muzeului Național din Sofia⁶⁷. Mărgele au fost descoperite doar în necropola de la Izâmșa-Dealul Fântânilor. Aceastea constau într-un șirag de 17 scoici Cypraea Spondylus. Brățările provin din necropolele de la Hinova-Proprietatea lui C. Trocan (PL 5/7)⁶⁸, Orlea (Pl. 5/2, 6)⁶⁹, Ferigele (Pl. 5/1)⁷⁰, Izâmșa-Dealul Fântânilor (PL 5/4, 5)⁷¹, Izvoarele⁷² și în colecția Istrati-Capșa de la Drobeta-Turnu Severin (PL 5/3)⁷³. Pe baza pieselor descoperite în asociere și având în vedere lipsa monedelor, piesa de la Izâmșa-Dealul Fântânilor poate fi datată în secolul al Xll-lea și, even- tual, începutul celui următor⁷⁴. Acestea constau în piese de metal, executate prin turnare (Hinova- Proprietatea lui C. Trocan, Izâmșa-Dealul Fântânilor), sârme torsionate (Drobeta-Turnu Severin-colecția Istrati-Capșa, Ferigele, Orlea) și platbandă (Izâmșa-Dealul Fântânilor, Orlea). ⁶¹ Oța 2013b, 411. Nu voi relua descrierea acestui cercel, asemeni celor de la Korbovo și Prahovo, deoarece am mai făcut-o cu alt prilej. ⁶² Țeicu 2003, 27, 37, 56, Fig 15/13. ⁶³ Marjanovic-Vujovic 1984, 94, SI. 70. ⁶⁴ Vezi Oța 2013b (Tokaj, Voinești, Skopje, pentru piesele timpurii). ⁶⁵ Dumitriu 2001, 118, Taf. 49/2-3. ⁶⁶ Țeicu 2003, 26, 55, Fig. 14/2-3. ⁶⁷ Drumev 1976, nr. cat. 663; Oța 2013b, 419, 432, Pl. 4/3. ⁶⁸ Dumitriu 2001, 126; loniță 2005, 134, 198, Fig. 26/7-10; Oța 2013a, 76-77, 91, Pl. 2/7. ⁶⁹ Dumitriu 2001, 132, Pl. 97/4, 5; loniță 2005, 137, 220, Fig. 48/23, 24; Oța 2013a, 78, 91, Pl. 2/1. ⁷⁰ Dumitriu 2001, 123, Taf. 93/14; Oța 2006, 254. ⁷¹ Galbenu 1974, 259, Fig. 3, stânga sus; 260; Dumitriu 2001, 127, Pl. 49/5-6; Oța 2006b, 272, Fig. 4/2; Oța 2013a, 77, 91, Pl. 2/2, 4. ⁷² Toropu 1976, 176; Dumitriu 2001, 127; loniță 2005, 134; Oța 2006, 254. ⁷³ Dumitriu 2001, 132, Taf. 86/11; Oța 2006, 254; Oța 2010, 418, 419; Oța 2012, 124. ⁷⁴ Oța 2013a, 84-85. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 359 Inele. Au fost descoperite în cimitirul de la Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane. Din păcate, piesele nu au fost datate cu monede pentru o mai bună atri- buire cronologică. Dacă avem în vedere anlogiile din zonele apropiate (Cetățeni⁷⁵, Craiova-Fântâna Obedeanu⁷⁶, Romula⁷⁷, Măicănești-Străulești⁷⁸, Macoviște⁷⁹, Cuptoare-Sfogea⁸⁰), dar și mai îndepărtate, precum Cotul Morii-Popricani⁸¹, Târgu Trotuș⁸², Suceava-Câmpul Șanțurilor⁸³ ele trebuie datate ceva mai târziu, și anume în a faza a Il-a a aceluiași tip de cimitire, anume de la sfârșitul veacului al XlII-lea până în cel de-al XV-lea. Excepție face piesa din M. 225 din necropola de la Cuptoare-Sfogea. Acesta a fost găsit în asociere cu o diademă din plăcuțe pătrate cu o protuberanță centrală⁸⁴ și un cercel cu veriga simplă, decorat cu un pandantiv sferic ornamentat cu granule. Tradiția inelelor cu chatonul dintr-o casetă decorată⁸⁵ cu piatră sau sticlă colorată în centru, iar pe margine cu gra- nule sau pseudogranule este mai veche și a continuat cel puțin până în veacul al XV-lea. Diferențele de execuție, în multe cazuri, nu sunt foarte ușor de distins, mai ales dacă veriga este plată sau semicurculară în secțiune, fără alte ornamente. Un alt inel găsit în asociere cu un cercel provine din M. 18 de la Drobeta- Turnu Severin-Termele Romane. Piesa a fost datată în cursul veacului al XV-lea, asemeni cercelului cu care a fost găsită în asociere. Cel mai probabil, având în vedere ornamentul, este posibil ca piesa să fie mai timpurie, dar nu poate fi datată mai devreme de veacul al XlV-lea. Fragmente de țesătură, provin din necropola de la Drobeta-Turnu Severin- Termele Romane, M. 32⁸⁶. Acestea aveau o lungime păstrată de 120 cm, cu aspect metalic, inclusiv cu fire de aur. ⁷⁵ Păunescu 1976, 257, 258, Fig. 1/b; 259, Fig. 2/a. ⁷⁶ Dumitriu 2001, 118-119, Taf. 89/9, 10, 18. ⁷⁷ Piesă inedită. Mulțumim domnilor Gheorghe Popilian și Mircea Negru pentru informație. ⁷⁸ Dumitriu 2001, 129, Taf. 93/4, 8, 9. ⁷⁹ Uzum 1983, 513, Fig. 3/a-b; Țeicu 2009, 64, Pl. 14/1; 65, Pl. 15/5-6; 109, Pl. 45, în zona cen- trală; 169, 176, 177. ⁸⁰ Uzum 1987, 303, Fig. 6/b; 304. ⁸¹ Neamțu 1961, 286, 287, Fig. 3/3-4. ⁸² Artimon 2000, 68, 83, Fig. 10/8. ⁸³ Batariuc 1993, 242, Fig. 6/16; 244. Mormântul 59 a fost datat cu o monedă emisă în timpul regelui Matei Corvin (1458-1490). ⁸⁴ Piese similare provin din necropola de la Vinca, din M. 63. Aici diadema a fost datată în secolul al Xl-lea (Marjanovic-Vujovic 1984, 94, SI. 72; 95). Cercei similari provin din aceeași necropolă, din M. 518 (Marjanovic-Vujovic 1984, 95, SI. 73) și au fost datați în veacul al XH-lea. ⁸⁵ Astfel de podoabe au fost descoperite și în secolele anterioare, anume X-XI, dar pentru o vreme par să nu mai fi fost produse decât arareori, apoi au revenit în modă, în special în secolele XIV-XV, după care au dispărut. ⁸⁶ Bărcăcilă 1959, 784, Fig- 4/4. 360 | Silviu Oța Accesorii vestimentare nu au fost găsite decât în cimitirul de la Craiova- Făcăi și constau în doi nasturi confecționați din două calote din foiță metalică de cupru, prevăzute cu o verigă de sârmă. Aceștia provin din M. 1 (Pl. 5/8). Moneda în morminte a fost rar utilizată în practicile funerare, deși pie- sele descoperite la distanțe variabile de cimitire, indică o bună circulație a lor. Singurele necropole unde sunt semnalate au fost cele de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 și Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane. în primul cimitir au fost descoperite două piese, una emisă în timpul împăratului Andronic al II-lea (1282-1328), provenită din M. 22 (emisă între anii 1282-1295) și o alta din vremea succesorului său, anume Andronic al III-lea (1328-1341), în M. 35. Aceasta ar putea împinge datarea necropolei și în faza a doua a ori- zontului funerar amintit, așa cum este și cazul cimitirelor de la Svinița-Km. Fluvial 1004⁸⁷, Cuptoare-Sfogea⁸⁸, Drobeta-Turnu Severin-Termele Romane⁸⁹ și Obreja-Sat Bătrân⁹⁰, toate din Banatul de Severin. Se poate observa, asemeni majorității mormintelor din acest orizont funerar, că nu au fost găsite în asociere cu podoabe și accesorii vestimentare. Aceasta este o caracteristică a cimitirelor din spațiul balcanic, iar cele din Oltenia par a nu face excepție până în prezent de la regulă. Concluzii în acest stadiu al cercetării, numărul necropolelor descoperite este relativ modest. Cu toate acestea el trebuie să fi fost mult mai mare dacă avem în vedere numărul de puncte unde au existat așezări cu ceramică balcanică, dar și monede bizantine (Pl. 6). în prima fază, putem vorbi în special de cimitire de-a lungul Dunării și a marilor râuri. Pentru spațiul dintre Carpații Meridionali, Dunăre și râul Olt sunt singurele tipuri de necropole cercetate până în acest moment. Se poate observa că lipsesc integral cele atribuibile populațiilor turcice, nomade pătrunse la Dunărea de Jos de la nordul Mării Negre. Piesele de podoabă și accesoriile vestimentare descoperite aici demonstrează ca și în cazul Banatului estic și ⁸⁷ Aici a fost descoperit și zidul unei biserici mai târzii, care foarte probail era mai târzie (vezi Boroneanț 1985, 111-118). Acest tip de necropole, din veacurile Xl-XII/început de secol XIII, nu aveau de regulă biserică în sud-estul Banatului. ⁸⁸ Mormintele din acest cimitir au fost datate cu monede până în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg (1387-1437). ⁸⁹ Și aici au fost descoperite monede medievale mai târzii, emise în în Ungaria, Ragusa, Țara Românească și Serbia (Bărcăcilă 1959, 775-776). ⁹⁰ Necropola a avut și o fază mai târzie, cu biserică (Țeicu, Rancu 2003, 106-123). Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 361 sudic relații comerciale cu populația de la sudul fluviului și în bună măsură modele de artefacte. O singură piesă indică o posibilă influență dinspre Regatul Ungariei. Este vorba de o verigă de păr cu un capăt îndoit în forma literei S. Foarte probabil ea este un exemplar târziu. De asemenea, o altă ipoteză plauzibilă este că poate fi vorba de o podoabă comună, întâlnită și în spațiul Balcanic sud-dunărean, dar cu o frecvență mai redusă. Un alt exemplar a mai fost descoperit în necropola medievală de la Zimnicea⁹¹. Se poate observa astfel că sunt podoabe general utilizate pe tot cuprinsul Imperiului Bizantin, cât și în sfara graniței sale, inclusiv după destrămarea sa de după 1204, precum brățările din sârme torsionate cu două ochiuri la capete și cercei cu un pandantiv sferic pe verigă. Lor li se adaugă exemplare cu ana- logii în mediul est balcanic, precum exemplarul de la Hinova-Proprietatea lui C. Trocan, care are analogii în Dobrogea. Brățările din platbandă de la Izâmșa- Dealu Fântânilor, sau cerceii de la Craiova-Făcăi și Izâmșa-Dealul Fântânilor, de exemplu, au analogii cu piese din spațiul actul al Serbiei, unde s-au desco- perit cele mai multe exemplare (Korbovo, Prahovo, Vinca - cerceii). Lor li se mai adaugă exemplare descoperite la distanță mai mică sau mai mare la nordul Dunării, precum cerceii din tezaurul de la Voinești, Șopotul Vechi-Mârvilă și așa-zisul tezaur de la Tokaj. Diademele au la rândul lor analogii atât în spațiul sârbesc (Donje Kamenica), cât și în sudul Ungariei medievale (de exemplu la Araca, ca mod de execuție). Pe ansamblu, asemeni Banatului, se poate observa în special o proveniență a podoabelor din zona actuală a Serbiei și vestul Bulgariei, pentru veacurile XI-XII și prima jumătate a celui de-al XlII-lea. BIBLIOGRAFIE Achim 2000, V Achim, O formațiune medievală de graniță în sud-estul Banatului: Craina, în V. Achim, Banatul în evul mediu. București, 2000, 161-176. Batariuc 1993, P. V. Batariuc., Necropola medievală de la Suceava-Câmpul Șanțurilor, în ArhMold, XVI, 1993, 229-249. Bălăceanu 1982, M. Bălăceanu, Câteva podoabe medievale din colecția Muzeului Regiunii Porților de Fier, în Drobeta, 5,1982,201-205. ⁹¹ Mulțumim pentru informație domnului George Trohani. 362 | Silviu Oța Bărcăcilă 1959, AL Bărcăcilă, Monede, podoabe de metal șifragmente ceramice de la termele Drubetei și din cimitirul medieval suprapus, în MCA, 5, 1959, 769-785. Berciu 1939, D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, în AO, 18, 104-106, 1939, 245-390. Bikic 2010, V. Bikic, Vizantijski nakit u Srbiji. Modeli i naslede, Beograd, 2010. Boroneanț, Crăciunescu 1985, V Boroneanț, G. Crăciunescu, Așezarea și necropola din secolele XIII-XIV de la Ostrovul Mare, kilometrul 875, înDrobeta, 6, 1985, 119-134. Boroneanț 1985, V Boroneanț, Cimitirul feudal timpuriu de la Svinița-Km. Fluvial 1004, în Drobeta, 6, 1985, 111-118. Conea, Donat 1958, I. Conea, I. Donat, Contribution ă letude de la toponimie petheneguecomane de la Plaine Roumaine du Bas-Danube, în Contributions onomastiques publiees ă loccasion du VI e Congres International des Sciences onomastiqies ă Munich du 24 au 28 aout, 1958, Bucarest, 1958, 139-169. Corneanu, Natea, Luca 2014, S. Corneanu, Gh. Natea, S. Luca, Prick spurs and a bronze bracelet from the medieval settlement cf Miercurea Sibiului IV. Premisesfor a chronological framing, în BrukAM, IX, 1, 2014, 73-84. Diaconu 1970, P. Diaconu, Les Petchenegues au Bas-Danube, Bucharest, 1970. Diaconu 1978, P. Diaconu, Les Coumans au Bas-Danube auxXIe etXIIe siecles, Bucharest, 1978. DIR, Documente privind Istoria României, Veacul: XI, XII și XIII, seria C. Transilvania, voi. I (1075-1250), București, 1951. Dragotă, Rustoiu, Deleanu 2006, A. Dragotă, G. T. Rustoiu, V. Deleanu, Alba lulia-Str. Brândușei, în Habitat-Religie - Etnicitate: Descoperiri arheologice din secolele 1X-XI în Transilvania. Catalog de expoziție, ed. H. Ciugudean, Z. K. Pinter, G. T. Rustoiu, Alba lulia, 2006. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 363 Drumev 1976, D. Drumev, Zlatarsko izkustvo, Sofia, 1976. Dumitriu 2001, L. Dumitriu, Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Donaugebietes im 11.-15. Jahrhundert, Bucharest, 2001. Ercegovic-Pavlovic 1979 (1977), S. Ercegovic-Pavlovic, Sredrjovjekovni nakit od ukrasnih plocica, în ZbornikNM, IX-X, 1979 (1977), 279-283 +SI. 1-4. Galbenu 1974, D. Galbenu, Descoperiri arheologice întâmplătoare în jud. Mehedinți, în Drobeta, 1, 1974, 257-261. Gatev 1977, P. Gatev, Nakiti ot pogrebemja otXI-XII v„ în ArhScfia, XIX/1,1977, 30-46. Grigorov 2007, V. Grigorov, Metalni nakiti ot srednovekovna Bălganja (VII-XI v.), Disertacii, Tom. 1, Sofia, 2007. Holban 1981, M. Holban, Despre Țara Severinului și Banatul de Severin în secolul al XlII-lea, în Din cronica relațiilor roniano-ungare în secolele X1II-XIV, București, 1981, 49-89. loniță 2005, A. loniță, Spațiul dintre Carpații Meridionali și Dunărea Inferioară în secolele XI-XIII, București, 2005. Jankovic 1973/1974, M. Jankovic, Dve srednjovekovne nekropole u istocncj Srbiji, în Starinar, XXIV-XXV, 1973/1974, 227-241. Lukâcs 1998, A. Lukâcs, Tezaurul de la Streza-Cârtisoara (jud. Sibiu), în SCIV(A), 49, 2, 1998, 145- 156. Lukâcs 1999, A. Lukâcs, Țara Făgărașului în Evul Mediu. Secolele XIII-XVI, București, 1999. Madgeru 2013, Al. Madgearu, Byzantine Military Organization on the Danube, 10th-12th Centuries, FI. Curta, ed., ECEEMA, 450-1450,22, Leiden-Boston, 2013. 364 | Silviu Oța Maneva 1992, E. Maneva, Srednovekoven nakit od Makedomja, în Kulturno-Istorisko Nasledstvo na Republika Makedonia, XXVIII, Skopje, 1992. Marjanovic-Vujovic 1984, G. Marjanovic-Vujovic, Starosrpska nekropola, în Vinca u praistoriji i sredrjem veku. 50., Beograd, 1984, 87-99. Minic 1995-1996, D. Minic, Ukrasne plocice iz Vracalove Vodenice kod Rume, în RadVM, 37-38, 1995— 1996, 113-121. Munteanu-Beșliu 2012, P. Munteanu-Beșliu, Mănăstirea cisterciană de la Cârța. Cercetări arheologice de salvare (2009 și 2011), în ActaTF, I, 2012, 11-28. Neamțu 1961, E. Neamțu, Obiectele de podoabă din tezaurul medieval de la Cotul Morii, Popricani (Iași), în ArhMold, 1, 283-293. Oța 2006a, S. Oța, Câteva observații privind brățările executate din sârme de bronz (secolele X-XII1), în CercArh, 13, 2006 a, 251-274. Oța 2006b, S. Oța, Contextul încetării funcționării necropolelor din orizontul sud-dunărean 2 pe teritoriul Banatului, în A. A. Rusu, ed., Secolul al XlII-lea pe meleagurile locuite de către români, Cluj-Napoca, 2006, 229-272. Oța 2007, S. Oța, Plăcuțe de diademă de pe teritoriul României (secolele XII-XV), în SCIV(A), 58, 2007, 1-2, 117-156. Oța 2010, S. Oța, Piese de orfevrărie de tradiție bizantină în spațiul nord-dunărean (secolul al XI- lea - începutul secolului al XlII-lea), în A. Măgureanu, E. Gali, eds., între stepă și Imperiu. Studii în onoarea lui Radu Harhoiu, București, 2010, 401-433. Oța 2012, S. Oța, Tombs with Jewels in the Byzantine Tradition Discovered on the Present-Day Territory cf Romania, North cf the Danube (End cf the 1 Ith Century-the 14th Century), în Ziridava, 26, 2012, 1, 123-142. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XIII) | 365 Oța, Dragotă, Ducman 2006, Oța, S., Dragotă, A., Ducman, G., Piese din colecțiile MN1R, provenite din descoperiri de caracter funerar, din Transilvania și Crișana (secolele X-Xll), în FA, V-VI, 2006, 75-120. Oța, Dragotă, Rustoiu 2010 S. Oța, A. Dragotă, G. T. Rustoiu, Brățări din sârme torsionate și împletite, lățite la capete (secolele X-XV), în MCA, VI, 2010, 155-171. Oța 2013a, S. Oța, Brățări de tradiție bizantină descoperite în spațiul nord-dunărean (secolele XI- Xlll), înActaTF, II, 2013, 73-92. Oța 2013b, S. Oța, Cercei decorați cu muluri de granule pe pandantiv (secolele XII-XIV), în F. Curta, B. P. Maleon, eds., Tize Steppe Lands and the World beyond them. Studies in honor cf Victor Spinei on his 70th birthday, Iași, 2013, 409-436. Parovic-Pesikan 1984, M. Parovic-Pesikan, Ljubicevac-Glamika. Fouilles de 1980, în Ejerdapske Sveske, II, 1984, 141-144, SI. 124-133. Păunescu 1976, A. Păunescu, Obiecte de podoabă descoperite în necropola medieval de la Cetățeni, jud. Argeș, în MN, 2, 1976, 257-264. Radicevic 2008 (2009), D. Radicevic, Periodizacija poznosrednjovekovnih nekropola u donjem srpskom Podunaviju, în Starinar, LVIII, 2009, 197-212. Radoslavjevic-Krunic 1986, S. Radoslavjevic-Krunic, Une necropole medievale ă Ljubicevac, în Ejerdapske Sveske, III, 1986, 329-341. Radu, Țeicu 2003, A. Radu, D. Țeicu, Săpături arheologice de salvare in raza satului Nicolinț, în Tibiscum, XI, 2003, 309-322. Spinei 1994, V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Chișinău, 1994. Stanojev 1989, N. Stanojev, Nekropole X-XV veka u Vojvodini. 712 Kataloskih jedinica, Novi Sad, 1989. Stanojev 2004, N. Stanojev, Araca. Crkve. Nekropola. Manastir, Novi Sad, 2004. 366 | Silviu Oța Szekely 1993-1994 (1994), Z. Szekely, A zabolai (Zăbala-Roniânia) kora-kozepkori temeto embertani anyaga, în VMMK, 19-20, 1993-1994 (1994), 277-305. Teodor 2003, D. Gh. Teodor, Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești- lași, în Spațiul carpato-dunăreano-pontic în mileniul marilor migrații, Buzău, 2003,147-162. Teodorescu 1968, R. Teodorescu, Sur la continuite artistique Balkano-Danubiene au Moien-Age (Apropos de quelques pieces d'argenterie et de parare des Xe-XIVc siecles), în RESEE, 6, 1968, 2, 289- 312. Toropu 1976, O. Toropu, Romanitatea târzie și străromânii în Dacia traiană sud-carpatică (secolele III-X1), Craiova, 1976. Toropu, Ciucă, Vbicu 1976, O. Toropu, V. Ciucă, C. Voicu, Noi descoperiri arheologice în Oltenia, în Drobeta, 1976, 93-112. Țeicu 2003a, D. Țeicu, Necropola de la Șopotu Vechi, în Studii Istorice, Reșița, 2003, 23-60. Țeicu 2003b, D. Țeicu, Observații privind necropola medievală de la Turna Severin, în Studii Istorice, Reșița, 2003,61-71. Țeicu 2009, D. Țeicu, Arta minoră medievală din Banat, Timișoara, 2009. Țeicu, Rancu 2003, D. Țeicu, D. Rancu, Cercetări de arheologie medievală pe Valea Bistrei, în In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizației romanești în context European, Bistrița-Năsăud, 2003, 455-467. Uzum 1983, I. Uzum, Un tezaur de podoabe medievale descoperit la Macoviște (comuna Ciuchici, județul Caraș-Severin), în ActaMN, XX, 1983, 509-519. Uzum 1987, I. Uzum, Considerații pe marginea cercetărilor din anii 1983-1985 în necropola feudală timpurie de la Cuptoare (com. Carnea, jud. Caraș-Severin), în Banatica, 9,1987,281-315. Orizontul funerar de tip sud dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 367 Velter, Dumitriu 2012, A-M. Verter, L. Dumitriu, Tezaurul de secol XVII de la Șopteriu. Studiu de orfevrărie și de numismatică, Cluj-Napoca, 2012. Vukmanovic 2001, M. Vukmanovic, Srednjovekovna naseija i nekrcpole na lokalitetu Vajuga-Pesak, în ZbornikNM, XVIII-1, 2001, 349-376. Vulpe 1967, Al. Vulpe, Necropola Hallstattiană de la Ferigele. Monografie arheologică, București, 1967. Weisskircher 1935, R. Weisskircher, Gekfund im Hamlesch, în SV, 58 (3), 1935, 229-237. SOUTH-DANUBIAN BURIAL HORIZON, TYPE2, WITHIN THE TERRITORY OF OLTENIA, PHASEI (11TH-13TH CENTURIES) Abstract The same funeral horizon of Byzantine origin is known, except for the Banat, in the northern area of the Danube, between the Southern Carpathians, the Danube and the Olt River, in the 1l*— 12th century up to the third quarter of the 13* century. This is the alone one which was indentified all along the studied area and within the noted chronologic interval. It makes the lst phase of a larger horizon, from the end of the 13th century up to the 15th century (2ⁿd phase) southward of the Carpathians. It could be noticeable in certain places, in the Banat, the Dobrudja, Moldavia, and Southern and eastern Transylvania. Some sites with necropolises or isolated foundings were analyzed within the article, especially along the Danube (Drobeta-Turnu Severin-Roman Thermal Baths, Hinova - C. Trocan’s property, Izâmbașa-Dealul Fântânilor, Izvoarele-Unknown site, Celeiu, Orlea- Unknown site, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875), in the area of the Olt, (Ferigele) and the Jiu (Craiova-Făcăi). All the data referring to the funeral ritual we had at our disposal were taken into account. The foundings consist mainly in female ornaments (tings, tiaras, shells necklaces, bracelets), but also in coins and buttons. Part of those cemeteries functioned also during the next age (Drobeta-Turnu Severin- Roman Thermal Baths), others were probably abandoned. 368 | Silviu Oța Legenda • Necropole;«descoperiri izolate Suport de hartă oferit de Mihai Florea (SRTM-30). Cartare Silviu Oța. Pl. 1. Harta descoperirilor. / Map of foundings. Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XIII) | 369 Pl. 2. Practici funerare. M. 22 de la Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 (după Boroneanț, Crăciunescu 1985); 2. Craiova- Făcăi, M. 1; 3. M. 2 (după loniță 2005). / Funeral practices. Grave 22 (M. 22) at Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875 (up to Boroneanț, Crăciunescu 1985); 2. Craiova-Făcăi, Grave 1 (M. 1); 3. Grave 2 (M. 2) (up to loniță 2005). 370 | Silviu Oța Legenda • Diademe; • Cercei; • Brățări din sârme torsionate; Suport de hartă oferit de Mihai Florea (SRTM-30). Cartare Silviu Oța. Pl. 3. Harta răspândirii podoabelor bizantine și imitațiile lor în Oltenia din secolul al Xl-lea până în cel de-al XIII- lea. / Map of Byzantine ornaments spreading and their imitations in Oltenia from the 1 Ith to the 13th century. Orizontulfunerar de tip sud-dunărean 2, ₜ .. . ... T, , , VT VTT₇₁ I ■ Pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XII1) | 371 9 10 Pl. 4. Plăcuțe de diademă și cercei. 1. Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875; 3-4, 11. Izâmșa- Dealul Fântânilor; 9, 10. Orlea; 12-14. Craiova-Făcăi (după Dumitriu 2001); 2, 5, 7. Drobeta-Termele Romane (2-după Bărcăcilă 1959; 5, 7-după Dumitriu 2001); 6, 8. Hinova-Proprietatea lui C. Trocan (după loniță 2005, fără scară). / Tiara and rings discs. 1. Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875; 3-4, 11. Izâmașa-Dealul Fântânilor; 9, 10. Ordea; 12-14. Craiova-Făcăi (up to Dumitriu 2001); 2, 5, 7. Drobeta-Roman Thermal Baths (2-up to Bărcăcilă 1959; 5, 7-after Dumitriu 2001); 6, 8. C. Trocan’s property (up to loniță 2005, without scale). 372 | Silviu Oța Pl. 5. Brățări bizantine și de tradiție bizantină din secolele XI-XIII și nasture. 1. Ferigele; 2, 6. Orlea; 3. Drobeta-Turnu Severin-Colecția Istrati-Capșa; 4-5. Izâmșa-Dealu Fântânilor (după Dumitriu 2001, fără scară); 7. Hinova-Proprietatea lui C. Trocan; 8. Craiova-Făcăi, M. 1 (după loniță 2005, fără scară). / Byzantine bracelets and bracelets of Byzantine origin from the 1 Ith- 13th centuries, and abutton. 1. Ferigele; 2, 6. Orlea; 3. Drobeta-Turnu Severin, Istrati-Capșa’s collection; 4-5. Izmâșa-Dealul Fântânilor (up to Dumitriu 2001, without scale); 7. Hinova-C. Trocan’s property; 8. Craiova-Făcăi, Grave 1 (G. 1) (up to loniță 2005, without scale). Orizontul funerar de tip sud-dunărean 2, pe teritoriul Olteniei, faza I (secolele XI-XI11) | 373 Legenda • Tezaure;» Alte descoperiri. Suport de hartă oferit de Mihai Florea (SRTM-30). Cartare Silviu Oța. Pl. 6. Monede bizantine (secolele XI-XIII) și imitațiile lor bulgare. / Byzantine coins and their Bulgarian counterfeits. NOTĂ ASUPRA A TREI TOPOARE PREISTORICE DESCOPERITE ÎN JUDEȚUL OLT lulia Răbînca, Sabin Popovici** Cuvinte cheie: Topor, stratigrafie, neolitic, șlefuire, unealtă Keywords: Axe, stratigraphy, Neolithic, polishing, tool Cercetările arheologice desfășurate de-a lungul timpului în județul Olt în siturile de referință ale neo-eneoliticului românesc au dus la descoperirea unui număr însemnat de artefacte, în special ceramice. Ceramica a fost descoperită în cantități mari în toate așezările preistorice și este socotită elementul principal în definirea unor culturi¹. Alături de ceramică, șlefuirea pietrei este un meșteșug descoperit în neolitic și este propriu tuturor culturilor neo-eneoliticului. în județul Olt, teritoriu care se confundă cu valea Oltului Inferior, principal culoar de neolitizare a spațiului românesc, au fost descoperite în condiții stratigrafice considerate clare și publi- cate de-a lungul timpului o serie de unelte de piatră, caracteristice tuturor cul- turilor care au evoluat în spațiul menționat: Starcevo-Criș², Dudești³, Vădastra⁴, Boian, Sălcuța și Gumelnița⁵ (Harta 1). Obiectul articolului nostru este prezentarea a trei topoare preistorice, pro- babil neo-eneolitice, din păcate descoperiri întâmplătoare, fără context strati- grafie clar. Primul dintre acestea a fost descoperit pe teritoriul comunei Grădinile, județul Olt, cunoscut sit al culturii Starcevo-Criș⁶, de către profesorul de istorie din comună, Ștefan Ion (Harta 2). Cel de-al doilea a fost la rândul lui rodul unei * Muzeul Județean Teohari Antonescu Giurgiu, str. C-tin Dobrogeanu Gherea, nr. 3, e-mail: arheoarheo@gmail.com " Muzeul Romanațiului Caracal, str. lancu Jianu, e-mail: sabinpopovici@yahoo.com ¹ Berciu 1939, 1-252; Berciu 1961, 1-584; Nica 1981, 27-39; Nica 1971, 5-33, Mateescu 1955, 447-455; Andreescu et alii 2011, 15-34. ² Nica 1981, Fig. 6. ³ Nica 1976a, Fig. 2; Nica, Zorzoliu 1992, Fig. 1. ⁴ Nica 1971, Fig. 15. ⁵ Berciu 1961, 194-200; Berciu 1966, 119. ⁶ Nica 1981, 27-39. BANATICA, 30 | 2020 378 | Iulia Răbîncă, Sabin Popovici descoperiri întâmplătoare, în apropierea comunei Dobrosloveni, jud. Olt, în punctul numit „La Fântâna lui Păun” (Harta 2). Descoperitorul, Lucian Glișcă, este militar angajat pe bază de contract la o unitate din Municipiul Caracal, U.M. 02628, pasionat de istorie și posesor autorizat de detector de metale. Cel de-al treilea topor a fost descoperit de către Aurel Baciu, jandarm în cadrul Jandarmeriei Municipiului Caracal, la rândul lui pasionat de istorie, în prun- dișul Oltului, pe malul stâng al acestuia, în apropierea localității Uria, Comuna Sprâncenata, jud. Olt (Harta 2). în ceea ce privește prima dintre piese, cea descoperită la Grădinile (Harta 2), pe criterii tipologice putem să o atribuim culturii Starcevo-Criș. Este un topor fără gaură de înmănușare, de culoare cenușiu închis, ușor albăstrui, de dimen- siuni medii, având lungimea de 12 cm și lățimea lamei de piatră de aproximativ 5 cm. Forma acestuia este trapezoidală, cu lama de formă ovală, ascuțită. Partea posterioară este plată, în timp ce partea din față este ușor ovală. După dimen- siuni, considerăm că este un topor, însă ar putea fi interpretat ca fiind o teslă. Piesa este foarte bine păstrată (PL 1/1). Materialul din care a fost confecționat este bazaltul. Două piese asemănătoare au fost publicate de Marin Nica, prima dintre acestea fiind descoperită în așezarea de la Grădinile, jud. Olt⁷, iar cea de-a doua la Cârcea „La Hanuri”, jud. Dolj⁸. Analogii ale acestei piese le găsim și la Râmnicu Vâlcea⁹. Toporul a fost înregistrat în registrul general de inventar al Muzeului Romanațiului la numărul 13329. Cea de a doua piesă, descoperită la Dobrosloveni (Harta 2), este tot un topor fără gaură de înmănușare, de culoare gri deschis. Dimensiunile sale sunt: lungime: 19,5 cm, lățime: 5 cm, lama ascuțită, ușor curbată: 8 cm. Este lucrat din rocă dură prin șlefuire. Ambele părți, atât partea posterioară, cât și cea din față sunt rotunjite. Toporul a fost descoperit împreună cu câteva unelte de silex (PL 2). Din păcate, nu s-a descoperit și material ceramic. Din acest motiv putem să considerăm că toporul este neolitic, însă este dificil să-l încadrăm într-una dintre culturile specifice perioadei. Analogii pentru această piesă găsim la Dobrești, sat Toceni, punct “La Eleșteu”, jud. Dolj¹⁰ (Pl. 1/2). Piesa a fost înre- gistrată în registrul general de inventar al Muzeului Romanațiului la numărul 13330. Cel de-al treilea topor, descoperit la Uria, comuna Sprâncenata, jud. Olt (Harta 2), este masiv, cu gaură de înmănușare ca o perforație circulară, situată aproximativ la mijlocul piesei. Roca din care a fost confecționat este granitoidă, de culoare cenușie. Forma este triunghiulară, tăișul ascuțit, realizat prin tăierea ⁷ Nica 1981, Fig. 6/3. ⁸ Nica 1976b, Fig. 6/2. ⁹ losifaru, Fântâneanu 2004, Fig. 4, 5, 8. ¹⁰ losifaru, Fântâneanu 2004, Fig. 25. Notă asupra a trei topoare preistorice descoperite în județul Olt | 379 oblică a ambelor suprafețe. Ceafa este rotundă, cu urme de folosire. Dimensiunile piesei sunt: lungime: 18 cm, lățime: 5 cm, grosime: 7,5 cm. Analogii pentru piesa noastră se pot găsi la Olanu, sat Olanu, jud. Vâlcea și la Potcoava, com. Potcoava, jud. Olt¹¹. în ceea ce privește încadrarea culturală a piesei noastre nu putem afirma prea multe lucruri. Pe criterii strict tipologice considerăm că este o unealtă neolitică, fără a putea preciza în ce cultură s-ar putea încadra. Nu excludem o posibilă încadrare a sa în epoca bronzului. Toporul a fost înregistrat în registrul general de inventar al Muzeului Romanațiului la numărul 13331 (Pl. 1/3). în general vorbind, uneltele de piatră șlefuită nu sunt foarte numeroase din punct de vedere tipologic în neo-eneolitic, având practic, cu mici diferențe, aceeași tipologie, modalitate de confecționare și mod de folosire de-a lungul întregii perioade menționate. De asemenea, amintim faptul că, în lipsa materi- alului ceramic, numai pe aceste criterii este foarte dificil de încadrat cultural o unealtă de piatră fie șlefuită, fie cioplită. în concluzie, materialul de față atrage atenția încă o dată asupra multitu- dinii de artefacte descoperite în Oltenia. De asemenea, având în vedere faptul că pe teritoriul Olteniei a fost descoperit foarte mult utilaj litic, din păcate publicat sumar, și în cadrul unor studii unde nu acesta este obiectul principal¹², este necesară alcătuirea unor lucrări de sinteză în ceea ce privește acest tip de unelte din zona amintită, lucrări în care să fie prezentate atât sub aspect tipologic, cât și cultural evoluția uneltelor de piatră șlefuită din această zonă. BIBLIOGRAFIE Andreescu et alii 2011, R.-R. Andreescu, K. Moldoveanu, S. Popovici, Neo-eneoliticul în județul Olt. Stadiul cercetărilor arheologice, Muzeul Oltului, I, Craiova, 15-34. Berciu 1939, D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, în AO, XVIII (101-103), 37-49. Berciu 1961, D Berciu Contribuții la problemele neoliticului in Romania în lumina noilor cercetări. București, 1961. Berciu 1966, D. Berciu, Zorile istoriei în Car păți și la Dunăre, București, 1966. ¹¹ losifaru, Fântâneanu 2004, Fig. 14, 15. ¹² Nica 1981, Fig. 6; Nica 1976a, Fig. 2; Nica, Zorzoliu 1992, Fig. 1; Nica 1971, Fig.15; Berciu 1961, 194-200; Berciu 1966, 11. 380 | Iulia Răbîncă, Sabin Popovici losifaru, Fântâneanu 2004, M. losifaru, C. Fântâneanu, Expoziția Neoliticul Olteniei. Catalog, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea”, martie 2004. Mateescu 1955, C. Mateescu, Săpături de salvare și cercetări arheologice la Vădastra și în împrejurimi, în SCIV, VI, 3-4, 1955, 447-455. Nica 1971, M. Nica, Evoluția culturii Vădastra pe baza descoperirilor de la Hotărani-Fărcașele (jud. Olt), în Historica, II, 5-33. Nica 1976a, M. Nica, La culture de Dudești en Oltenie, în Dacia (N.S.), XX, 97-103. Nica 1976b, M. Nica, Cârcea, cea mai veche așezare neolitică de la sud de Car păți, în SCIV(A), 27, 4, 1976, 435-454. Nica 1981, M. Nica, Grădinile, o nouă așezare a neoliticului timpuriu în SE Olteniei, în AO (S.N.), 1,27-39. Nica, Zorzoliu 1992, M. Nica, T. Zorzoliu, Câteva date despre așezarea neolitică de tip Dudești de la Drăgănești-Olt, în AO (S.N.), 7, 5-18. ON THREE PREHISTORIC AXES FOUND OUT IN OLT COUNTY Abstract Archaeological research carried out over time in the reference sites of the Neo-Eneolithic in Olt County has led to the discovery, along with an impressive amount of pottery, and an appreciable number of polished stone tools. Unfortunately, their publication was summarized in studies where they were not the main object. Tire subject of our article is the presentation of three prehistoric axes, probably Neo-Eneolithic, unfortunately, accidental discoveries, without a clear stratigraphic context. From this point of view, we propose the composition of some synthesis works regarding the polished stone tools from Oltenia, works in which to be presented both from a typological and cultural aspect the evolution of the polished stone tools from the mentioned space. Notă asupra a trei topoare preistorice descoperite în județul Olt | 381 Florea - NHMR). 382 | Iulia Răbîncă, Sabin Popovici Harta 2. Valea Oltului Inferior: localitățile unde au fost descoperite topoarele. / Map 2. Inferior valley of the Olt: localities where axes were found. Notă asupra a trei topoare preistorice descoperite în județul Olt | 383 Pl. 1. Unelte de piatră (topoare): 1. Grădinile; 2. Dobrosloveni; 3. Uria. / Stone tools (axes) 1. Grădinile; 2. Dobrosloveni; 3. Uria. 384 | Iulia Răbîncă, Sabin Popovici Pl. 2. Dobrosloveni - „La Fântâna lui Păun”: 1-12 - Unelte de silex. / Dobrosloveni - „La Fântâna lui Păun”: 1-12, Silex tools. LIMES IN UPPER MOESIA AND SOUTHWESTERN DACIA: THE CONSIDERATIONS ABOUT THE MAJOR COMMUNICATION LINE Vladimir P. Petrovic Keywords: Upper Moesia, Dacia, Roman roads, Lederata, Crossing point over Danube Cuvinte cheie: Moesia Superior, Dacia, drumuri romane, Lederata, punct de trecere peste Dunăre The fortifications and civilian settlements of the limes in Upper Moesia were linked by a road that ran along the right bank of the Danube. This stra- tegically important route was part of Roman itineraries and its path bypassed the difficult to cross region of the Iron Gates from Viminacium - Stări Kostolac (Drmno) to Egeta - Brza Palanka, following the Southern slopes of Mountain Miroc. Further on, this road led to Ratiaria (Artcher), the easternmost Roman colony of Upper Moesia in nowadays Bulgaria¹. Since the fortifications on the limes in Upper Moesia are not all on the route of the main communication axis, we would expose here those toponyms recorded in the Roman itineraries: - Tabula Peutingeriana, segm. VII: Singiduno XIV Tricornio XII Monte Aureo XIV Margum Fl. X Viminatio XIII Punicum XI Vico Cuppe XII Ad Novas X Ad Scrcfulas XV Faliatis VIII Gerulatis VI Unam VI Egeta VIIII Clevora VIII Ad Aqvas XXIV Dortico XXV Ad Malum XVI Ratiaria. - Itinerarium Antonini: Singiduno castra XXIV Aureo Monte VI Vincea VIII Matgo VIII Viminacio XXIV Cuppe XXIV Novas XII Talia XXI Egeta XVI Aquis X Dortico XVII Bononia XVIII Ratiaria. - Rav., IV 7, 8-18: Punicum Vico Cuppae Novas Scrcfulas Taliatis Gerbiatis Luna Egeta Clebora Aquas Dorticum. Institute for Balkan Studies of Serbian Academy of Sciences and Arts, Belgrade, Kneza Mihaila, 35, e-mail: vladimir.arheolog@gmail.com ¹ About the Roman roads in Romania, Bulgaria and Serbia: Fodorean 2006; Mitko Madzharov 2009; Petrovic 2019. BANATICA, 30 | 2020 386 | Vladimir P. Petrovic The section Singidunum-Viminacium is listed in the Bordeaux to Jerusalem itinerary: - Itinerarium Burdigalense sive Hierosolymitanwn: civitas Singiduno VI mutatio Ad Sextum VI mutatio Tricornia Castra VII mutatio Ad Sextum Miliarem VI civitas Aureo Monte VI mutatio Vingeio VIIII civitas Margo X civitas Viminacio. Map of Roman Roads of the limes in Upper Moesia. / Harta drumurilor romane in limesul din provincia Moesia Superior. The Roman fortifications along the limes in Upper Moesia were quite different from each other due to their size and role in the common defense system². First of all, we have to mention the largest and most important camps of IV Flavia legion, in Singidunum (Belgrade)³ and of IV Claudia legion, in Viminacium⁴, whose civilian settlements have obtained the rank of colonies during the reign emperor Gordian III. Although it was never a legionary câmp, Ratiaria, a Trajan’s colony, could join this group of fortifications with developed urban settlements, at least because it was the first to obtain the highest admin- istrative status in that northern part of the province. However, the permanent ² Petrovic, Vasic 1996, 18. ³ Petrovic 2019, 57-62, with previous references. ⁴ Petrovic 2019, 69-74, with previous references. Limes in Upper Moesia and southwestern Dacia | 387 military presence in Ratiaria was never been archaeologically attested like it was a case in two other Danubian colonies in Upper Moesia, Viminacium and Singidunum⁵. There is a second, more substanțial group of fortifications planned for the accommodation of auxiliary units, the cohorts, among which we could cite with certainty: Cezava (Novac), Donji Milanovac (Taliata), Karatas (Diana), Kostol (Pontes), Brza Palanka (Egeta) and Prahovo (Aquae). The third group consists of castella occupied by small military units, of the auxilia or numeri type: Saldum, Boljetin, Ravna, Golubinje, Hajducka Vodenica, Tekija, Sip, Rtkovo, Vajuga, Milutinovac, Glamija, Usce Slatinske reke, Mihailovac, Bordzelj. Watchtowers or signal towers, the fourth set of fortifications, have been identified in the fol- lowing localities: Livadice near Golubac, Zidinac, Gospodjin Vir, Pesaca and Lepenski Vir. A fifth group brings together logistic centers such as Porecka Reka, Konopiste and Kurvingrad near Kostol, which played an important role in supplying troops at the border. The sixth group of fortifications is that of dams (claustra) on the mouths of streams or small mountain rivers that flow into the Danube such as those of Brnjica, Kozica, Porecka Reka and Kosovica. The seventh group brings together castella of a particular shape, such as Bosman which is triangular, entirely built during the later phase of the renovation of the limes, in the time of Justinian⁶. But it seems very important here to outline one particular group of castella as the eight group, that served as the major Crossing points from the right to the left bank of Danube, such as Lederata (Ram) or Pontes (Kostol) where stood the Trajan’s bridge erected by famous Appolodorus of Photo 1 - Trajan’s bridge. / Podul lui Traian. ⁵ Luka 2014, 50-64. ⁶ Petrovic, Vasic 1996, 18-19. 388 | Vladimir P. Petrovic Damascus. The one that corresponds to the westernmost part of Dacia, Lederata (Ram) in nowadays Serbia, seems largely neglected during the past decades in the scientific literature due to the lack of modern systematic archaeological excavation. Lederata is situated at a suitable Crossing point over the Danube, and it is assumed that Trajan, maybe led by exemplum Alexandri, started his conquest of Dacia using the very appropriate communication line: Lederata (Ram)-Banatska Palanka (Zeugma?)⁷. It seems suitable bere to add to the list of Photo 2 - Stamped brick with the inscription of coh(ors) I Cr(etum) from Lederata. / Cărămidă ștampilată cu inscripția aparținând coh(ors) I Cr(etum) de la Lederata. epigraphic testimonies from Lederata one stamped brick with the inscription which is recently published⁸. The stamped inscrip- tion mentions the cohors 1 Cretum and it reads: coh(ors) I Cr(etum). The brick is unfortunately damaged and its right part is missing. The letters of the inscription within a tabula ansata are beautifully carved and its palaeographical elements do not oppose to the early dating of the inscription in the eve of Trajan’s Dacian campaign. The cohors I Cretum, was transferred first to Upper Moesia in Naissus (Nis) and Timacum Maius (Nisevac), which is epigraphically attested, in the last decades of I century AD⁹. This military unit took part in Trajan’s Second Dacian War, according to the epi- graphic evidences from Dacia: Apulum, Sucidava, Banatska Palanka, Drobeta¹⁰ and military diplomas¹¹. It is worth adding that one other brick with the stamped inscrip- tion of cohors I Cretum originates from Banatska Palanka, just across Lederata in Dacia¹². It could be concluded that cohors I Cretum had an important role in protection of the one of major Crossing points over the Danube. ⁷ Jovanovic 2007, 89-90. ⁸ Petrovic, Filipovic 2020, 153-154. ⁹ Naissus: IMS IV, 34 = AE 1964, 262; Timacum Maius: Petrovic, Filipovic 2015, 33-39. About cohors I Cretum as a part of Moesian Arrny, AE 1977, 722; AE 2011, 1118 = AE 2012, 1256; Matei-Popescu 2013, 223-224. ¹⁰ Apulum: CIL III 1163; Sucidava: AE 1975, 726, 2; Banatska Palanka: AE 1912, 78; Drobeta: CIL III 1703, 2; Marcu 2004, 13-14. ¹¹ From AD 110: CIL XVI 163 and 114 AD: RMDIV 226. ¹² AE 1912, 78 Limes in Upper Moesia and southwestern Dacia | 389 Photos 3 and 4 - Archaeological remains of the fortification in Lederata. / Vestigii arheologice ale fortificației de la Lederata. 390 | Vladimir P. Petrovic In this area it was very easy to cross the river, not only because of the proximity of the left Dacian bank, but also because of the existence of one natural fact, the river island of Sapaja, that obviously facilitated the movement of the army to the other river side. This natural island does not exist anymore, as it was flooded in modern times by the construction of the hydro-elec- trical power plant Iron Gate I. Maybe the well-known representations of the pontoon bridge from Trajan’s column in Rome originates from this point, that immediately later became a part of the itinerary road that connected Viminacium (Kostolac-Drmno) and Tibiscum (Jupa), as it is noticed in Tabula Peutingeriana: Viminacio X Lederata XII Apofl(uvio) XII Arcidava XII Centum Putea XII Berzovis XII Aizis III Caput Bubali X Tivisco¹³. This road bifurcated from the section Viminacium-Pincum of the major communication axis of the limes in Upper Moesia and went directly to the left bank of Danube, to Lederata. The Crossing point Lederata-Banatskâ Palanka was the shortest path that connected the Danube and Sarmizegetusa. It started at Lederata and then across the Danube it entered in Dacia. Then it firstly went up the valley of the Caraș River towards Tibiscum (Jupa), through Arcidava (Varadia). Foliowing Trajan’s campaigns against the Dacians, the power of Decebalus collapsed, giving way to the new Roman provinces of the Dacia. The advance of the troops north of the Danube benefited on the one hand from feedback in the field of Information due to the previous campaigns led by Domitian and on the other hand by the parallel reinforcement of infrastructures, in particular those which made it possible to connect the most important points of passage over the river¹⁴. The strategic importance of Lederata (Ram) is further supported with the erection of medieval fortress in the vicinity of Roman military câmp. This for- tress is considered as the one of the most preserved till the modern times. It was recently reconstructed and archaeologically investigated. The new findings as well as the Roman layer with architectural remains of the circular building and the preserved section of the Roman road greatly add to the significance of this point, both in its defensive and offensive sense. The presence of the very well preserved ottoman caravanserai in Ram, as the reminiscence of Roman mansio, points to the particular importance of this place and the communication line that passed through it. The archaeological excavations in Remania at Arciadava and Tibiscum would certainly shed more light on the significance of this Roman road. We hope as well that systematic archaeological work in Roman Lederata would support our thesis on the particular strategic position of this fort as the ¹³ Fodorean 2006, 227-232. ¹⁴ Petrovic, Popescu, in prinț. Limes in Upper Moesia and southwestern Dacia | 391 major Crossing point over Danube between Upper Moesia and southwestern Dacia and the shortest way to reach Sarmizegetusa. BIBLIOGRAPHY AE, LAnnee epigraphique, Paris. cm Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin. Fodorean 2006, F. Fodorean, Drumurile din Dacia romană, Cluj-Napoca, 2006. IMS, Inscriptions de la Mesie Superieure I, II, III/2, IV, Belgrade. Jovanovic 2007, A. Jovanovic, Oznedu U3 amm Kynma u UKOHOtpafuje (Ogledi iz antickog kulta i ikonogrcfije), Beograd, 2007. Luka 2014, K. Luka, Colonia Ulpia Traiana: Rediscovering cf the Ancient City, in R. Ivanov, ed., Ratiaria Semper Floreat, voi. I (Ratiaria and its Territory Researches), RSF Archaeological Trust, Sofia, 2014, 50-64. Madzharov 2009, M. Madzharov, Roman Roads in Bulgaria. Contribution to the Development cf Roman Road System in the Provinces cf Moesia and Utrace, Veliko Tarnovo, 2009. Matei-Popescu 2013, F. Matei-Popescu, The Roman Auxiliary Units cf Moesia, in A. Avram, I. Bîrzescu, eds., Melanges darcheologie et d’histoire ancienne ă la memoire de Petre Alexandrescu, Rome, 2013, 207-231. Petrovic, Vasic 1996, P. Petrovic, M. Vasic, The Roman Frontier in Upper Moesia: Archeological Investigations in the Iron Gate Area - Main Results, in P. Petrovic, ed., Roman Limes on the Middle and Lower Danube, Belgrade, 1996, 15-27. Petrovic 2019, V P. Petrovic, Les voies et agglomerations romaines au coeur des Balkans. Le cas de la Serbie, Bordeaux (Scripta Antiqua, 120), 2019. 392 Vladimir P. Petrovic Petrovic, Filipovic 2015, V P. Petrovic, V. Filipovic, The First Cohort cf Cretans, a Roman Military Unit at Timacum Maius, in Balcanica, XLVI, 2015, 33-39. Petrovic, Filipovic 2020, V P. Petrovic, V. Filipovic, The Cohors I Cretum between (Upper) Moesia and Dacia: New Epigraphic Testimonies from Timacum Maius and Lederata, in E Mitthof, C. Cenati, L. Zerbini, eds., Ad ripam fluminis Danuvi: Papers cf the 3rd internațional corference on the Roman Danubian provinces, Vienna, llth-14th November 2015, Wien, Holzhausen (Tyche Supplementband 11), 2020. Petrovic, Popescu in prinț, V P. Petrovic, M. Popescu, De TAdriatique aux Carpates: voies paralleles, chemins alternatfs, deviations routieres, in Proceedings cf XXIIII Limes Congress, Belgrade- Viminacium, September 2018. RMD, M. M. Roxan et alii, Roman Military Diplomas, Londres, 1978 sqq. LIMESUL ÎN PROVINCIA MOESIA SUPERIOR ȘI SUD-VESTUL DACIEI: CONSIDERAȚII PRIVIND PRINCIPALA CALE DE COMUNICAȚIE Rezumat Fortificațiile și așezările civile aparținând limes-ului din provincia Moesia Superior erau legate printr-un drum care se desfășura pe malul drept al Dunării. Acestea erau complet diferite una de cealaltă, datorită dimensiunilor și rolului jucat in sistemul comun de apărare și nu toate erau conectate la axa majoră de comunicație. Este important să conturăm aici un grup particular de castella, puncte majore de traversare de pe malul drept pe cel stâng al Dunării, așa cum este Lederata (Ram). O BAZĂ DE COLOANĂ DE LA MICIA Marius Gheorghe Barbu Cuvinte cheie: Micia, Dacia romană, arhitectură, bază de coloană, calcar Keywords: Micia, Roman Dacia, architecture, column base, limestone în ultimii ani, echipa de cercetare arheologică a sitului Micia, formată din specialiști din cadrul MCDR Deva și MNIR București, sprijinită de către Primăria Comunei Vețel, jud. Hunedoara, a demarat un program de conștienti- zare a comunității locale. în acest sens, prin crearea unui mic punct muzeal, în cadrul căminului cultural din centrul comunei sau prin organizarea de eveni- mente culturale și spectacole de reconstituire istorică, membrii comunității au început să înțeleagă mai bine implicațiile culturale ale importantului sit arheo- logic de pe Valea Mureșului. Un efect al acestei politici l-a constituit semnalarea a numeroase monumente sculpturale, existente în gospodăriile localnicilor. Excelând în surse de piatră¹ și dezvoltând o școală de sculptură specifică², Micia a evoluat în unul dintre centrele importante ale prelucrării pietrei din provincia Dacia³. Datorită cantităților mari de roci prelucrate, începând cu evul mediu și continuând în epoca modernă și contemporană, Micia a devenit o întinsă sursă de spoliere. Alături de nobilii locali care și-au însușit numeroase inscripții și sculpturi, utilizate în construirea sau înfrumusețarea conacelor și bisericilor, și ceilalți locuitori au căutat diverse elemente litice, de la simple blo- curi cizelate, până la elemente arhitectonice sau monumente funerare. Ca și în cazul altor situri romane din Transilvania, aceaste spolieri s-au intensificat începând cu cea de-a doua parte a secolului al XlX-lea, atunci când ahitectura privată locală a început să se exprime în piatră⁴. Nota de față își propune să aducă în lumină una dintre piesele spoliate de-a lungul timpului din acest sit roman. Este vorba despre o bază de coloană de tip ’ Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39, e-mail: barbumarius0216@yahoo.com ¹ Andrițoiu 2003, 203-208; Barbu 2013, 33-38; Barbu, Bărbat 2017a, 75-115; Barbu, Bărbat 2017b, 190-126. ² Țeposu-Marinescu 1979, 71. ³ Bărbulescu 2003, 94. ⁴ Pleșa, Rotar 1977, 562. BANATICA, 30 | 2020 394 | Marius Gheorghb Barbu atic. Diverse elemente de colonadă au fost identificate la Micia în mai multe rânduri, fie izolat, fie ca făcând parte dintre descoperirile arheologice, făcute în timpul cercetării mai multor edificii cu caracter public⁵, militar⁶, funerar⁷ sau religios⁸. Analizând elementele arhitectonice romane, aflate în colecția muze- ului din Deva, Al. Barnea și I. P. Albu identificau patru baze de coloană prove- nite cu certitudine de la Micia⁹. Ca în majoritatea cazurilor din Dacia, acestea reprezintă elemente arhitectonice simplificate, asemănătoare cu niște capiteluri dorice grecești răsturnate¹⁰. Totuși, o a cincea piesă, bănuită ca provenind tot de la Micia, avea caracteristicile unei baze de tip atic, fiind formată dintr-o plintă ce susținea două toruri despărțite de o scoție¹¹. Alte astfel de elemente arhitec- tonice au mai fost identificate și în alte centre ale Daciei, precum Porolissum sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa¹², însă ele reprezintă un număr mult mai redus față de tipul amintit anterior. Piesa care face subiectul actualei discuții a fost identificată în curtea dom- nului Petru Nica¹³ din satul Vețel, jud. Hunedoara. Baza de tip atic a fost des- coperită în prima jumătate a secolului al XX-lea, în zona de sud a Miciei, fiind adusă în gospodăria aflată pe strada Bisericii din localitatea mai sus amintită. Ea a fost folosită ca suport pentru diferite activități, în ultimii anii servind ca „butuc” pentru sparte lemne. în prezent, face parte din colecțiile MCDR Deva (nr. inv. 53766) putând fi văzută în cadrul expoziției „Micia. Arc peste timp”, realizată în parteneriat cu Primăria Comunei Vețel din județul Hunedoara (Fig- 1)- Elementul arhitectonic (Fig. 2), confecționat din calcar oolitic, moale, în care pot fi observate numeroase cochilii de moluște marine, se păstrează într-o stare relativ bună, lipsindu-i însă trei dintre colțurile plintei și având fața supe- rioară spartă de multiple lovituri. Piesa are înălțimea de 28 cm, registrele consti- tuente împărțind-o într-un mod specific bazelor de coloană de tip atic, întâlnite în întreaga lume greco-romană¹⁴ (Fig. 3). Plinta patrulateră, cu latura de 53 cm, este înaltă de 12 cm, în timp ce elementele bazei propriu-zise ocupă 16 cm. Torul inferior, proeminent și cu profil semcircular este înalt de 5,6 cm și are diametrul de 53 cm, în timp ce scoția împreună cu cele două fileturi unghiulare ⁵ Mărghitan 1970, 582-590; Marinescu et alii 1979, 105. ⁶ Petculescu 1983, 45-47. ⁷ Barnea, Albu 1973, 159. ⁸ Daicoviciu 1941, 123; Floca 1953, 773-780; Alicu 2004, 63-81. ⁹ Barnea, Albu 1973, 161. ¹⁰ Bărbulescu 2003, 91. ¹¹ Barnea, Albu 1973, 160. ¹² Bărbulescu 2003, 91. ¹³ între timp Petru Nica a trecut în neființă însă, cu această ocazie, îi aduc recunoștința cuvenită. ¹⁴ Ginouves 1992, 72-73. O bază de coloană de la Micia | 395 Fig. 1. Amplasarea bazei de coloană în cadrul expoziției „Micia. Arc peste timp”. / The location of the column base within the exhibition „Micia. Arc peste timp”. - Foto M. G. Barbu Fig. 2. Baza de coloană de tip atic descoperită la Vețel. / Attic column base discovered at Vețel. - Foto M. G. Barbu 396 | Marius Gheorghe Barbu care o încadrează ocupă 6,2 cm din înălțimea piesei. Torul superior, la rândul său, este înalt de 4 cm și are diametrul de 47 cm. Analizând aspectul și proporțiile acestei baze de coloană, putem deduce faptul că ea a fost realizată ținându-se cond de canoanele vremii și în concor- danță cu principiile emise de către Vituvius¹⁵. Astfel, atât torul inferior, cât și scoția ocupă câte aproximativ trei optimi din înălțimea bazei (exceptând plinta), în timp ce torul superior reprezintă o pătrime din aceasta. De asemenea, înăl- țimea acestor elemente (16 cm) reprezintă o treime din diametrul inferior al fusului coloanei (47 cm). Fig. 3. Baze de tip atic utilizate în colonade. / Attic bases used in colonnades (A-Vienne, B-Roma, C-Callatis). - Foto M. G. Barbu Comparând piesa în discuție cu cea publicată de către Al. Barnea și I. P. Albu în 1973, ca bază cu proveniență posibil miciană¹⁶, se observă că dimensi- unile, aspectul, elementele constituente și materia primă din care sunt confec- ționate sunt aproape identice, fapt ce întărește ipoteza că și acea bază atică pro- vine de la Micia. Mai mult decât atât, ambele elemente arhitectonice ar putea proveni din aceeși colonadă. Chiar dacă nu cunoaștem amplasarea și natura clădirii din care au lăcut parte, caracteristicile acestora ne indică prezența unui edificiu elegant, de dimensiuni apreciabile, realizat după canoanele specifice arhitecturii clasice. Numeroasele elmente de colonadă descoperite la Micia atestă aici dezvoltarea unei arhitecturi specifice centrelor urbane ale Daciei, baza de coloană de tip atic, expusă cu această ocazie, constituind un argument în plus în ceea ce privește nivelul crescut de dezvoltare apagus-uhii de pe Valea Mureșului. ¹⁵ Vitruvius III/5. ¹⁶ Barnea, Albu 1973, Fig. 6/4. O bază de coloană de la Micia 397 BIBLOGRAFIE Alicu 2004, D. Alicu, Micia Studii monografice I. Monumentele de spectacol și de cult, Cluj-Napoca, 2004. Andrițoiu 2003, I. Andrițoiu, Carierele de piatră ale Miciei. Lapicizi, în Sargetia, XXXI, 2003,203-215. Barbu 2013, M. G. Barbu, Urme ale exploatării în carierele antice de andezit din județul Hunedoara, în Lucrări volum conferința internațională desfășurată în cadrul proiectului, Doctoratul: O carieră atractivă în cercetare, III, Științe Sociale, Suceava, 2013,29-42. Barbu, Bărbat 2017a, M. G. Barbu, I. A. Bărbat, New Archaeological Information Regarding the Exploitation cfAndesite in Măgura Uroiului (Hunedoara County), în Sargetia (S.N.), VIII, 2017, 71-121. Barbu, Bărbat 2017b, M. G. Barbu, I. A. Bărbat, Noi informații arheologice privind exploatarea andezitului la Măgura Uroiului (jud. Hunedoara), în Banatica, 27/1,2017, 187-231. Barnea, Albu 1973, A. Barnea, I. P. Albu, Piese de sculptură arhitectonică romană din colecția Muzeului Județean Hunedoara-Deva, în Sargetia, X, 1973,137-154. Bărbulescu 2003, M. Bărbulescu, Interferențe spirituale în Dacia Romană, Cluj-Napoca, 2003. Daicoviciu 1941, C. Daicoviciu, Templul Maurilor din Micia, în Sargetia, II, 1941, 117-125. Floca 1953, O. Floca, O zeitate orientală, Jupiter Erapolitanus la Micia, în MCA, I, 1953, 773-784. Ginouves 1992, R. Ginouves, Dictionaire methodique de larchitecture grecque et romaine, voi. II, Ecole Franțaise dAthene, Ecole Francaise de Rome, 1992. Marinescu et alii 1979, L. Marinescu, A. Sion, L. Petculescu, I. Andrițoiu, V. A. lonescu Rusu, M. Brăileanu, Șantierul arheologic Micia (Vețel, Jud. Hunedoara), în CercArh, III, 1979, 105-126. 398 | Marius Gheorghe Barbu Mărghitan 1970, L. Mărghitan, Micia a fost un „pagus” în tot timpul stăpânirii romane?, în SCIV, 4 (21), 1970, 579-594. Petculescu 1983, L. Petculescu, Raport asupra săpăturilor arheologice din castrul Micia, în CercArh, VI, 1983, 45-50. Pleșa, Rotar 1977, I. Pleșa, O. Rotar, Documente privind Monumentele arheologice romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Sargetia, XIII, 1977, 561-575. Țeposu-Marinescu 1979, L. Țeposu-Marinescu, LAtelier de Micia, în Sargetia, XIV, 1979,155-163. Vitruvius, M. P. Vitruvius, Despre arhitectură, trad. G. M. Cantacuzino, T. Costa, G. lonescu, București, 1963. A COLUMN BASE FROM MICIA Abstract This article aims to bring to your attention a new column attic base. The piece was reported in the courtyard of a family from Vețel, Hunedoara County and is part of a series of monuments recently identified, due to a local community awareness program, initiated by the research team of the Micia site. The architectural element made of soft oolitic limestone, in which many shells of marine molluscs can be observed, is kept in a relatively good condition. Analyzing the appearance and proportions of this column base we can deduce that it was made in accord- ance with the canons of the time and in accordance with the principles issued by Vitruvius. Even if we do not know the location and nature of the building of which it was part, its characteristics indicate the presence of an elegant building, of appreciable dimensions made according to the canons specific to classical architecture. The numerous colonnade elements discovered at Micia attest here the development of an architecture specific to the urban centers of Dacia, the Attic column base exposed on this occasion being an additional argument regarding the increased level of development of the pagus on the Mureș Valley. A ROMAN CAMEO WITH THE REPRESENTATION OF GORGO MEDUSA FROM THE COLLECTION OF BOTOȘANI COUNTY MUSEUM > Ana Cristina Hamaf, Adela Kovacs" Keywords: Roman Empire, cameo, Medusa, 3rd c. AD Cuvinte cheie- Imperiul Roman, camee, Medusa, sec. III AD Introduction The current article brings back into discussion a special artifact discovered over 25 years ago and currently located in the deposits of the Botoșani County Museum. It is a cameo with the representation of Gorgo Medusa, which so far has not benefited from an adequate presentation, being brought to the attention of the general public through a short note in a local publication, edited by the Botoșani Directorate for Culture¹. The depiction of Gorgo Medusa on cameos is one of the most popular sub- jects for such artifacts and therefore it became the pretext for one of the most famous glyphic series, with a popularity that predates the Empire era and lasts until late Antiquity, being also, one of the favorite symbols in the art of the Middle Ages² and even in the modern times³. Context of discovery The cameo was discovered in 1994 (Pl. II, fig. 1, 2), with the occasion of archaeological research carried out in the village of Coțușca (Botoșani County). It appeared in a survey conducted 1 km away from the necropolis of the 4th- 5th centuries from Nichiteni⁴ and is currently in the deposits of the Botoșani County Museum, with inventory number 14755-Archeology collection. Museum of the Highland Banat Reșița, bd. Republicii, no. 10, e-mail: anahamat@yahoo.com Botoșani County Museum, str. Unirii, no. 15, e-mail: adelakovacs.museum@gmail.com ¹ Șovan 2001, 7-8. ² See for example the famous painting created between 1617-1618 by Rubens, The Head cf Medusa, currently located at Kunsthistorisches Museum, Vienna. ³ Timofan 2018, 59-66. ⁴ Șovan 2001, 7. BANATICA, 30 | 2020 400 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovâcs The necropolis from Nichiteni, Coțușca commune (Pl. I, fig. 1, 2), was dis- covered in 1961, on the occasion of extensive embankment works on the course of the Volovăț brook to achieve a water accumulation in the place called Mârzâc. The necropolis is located about 800 m north of Nichiteni village and about 1 km south-southeast of Coțușca village, on the left side of Volovăț brook. Artifacts have been discovered in the area that can be classified into: Paleolithic, Cucuteni culture-phase B, Noua culture with Costișa elements, late Hallstatt, Sântana de Mureș-Chernjachov culture and early medieval period (Costișa-Botoșana and Suceava-Șipot-Botoșana cultures)⁵. In 1962,1964 and 1966, Emilia Zaharia and Nicolae Zaharia carried out preventive excavations in the area of the necropolis from the 4*-5* c. AD., recovering part of the inventory of the graves destroyed during the construction of the dam on the Volovăț brook. In the necropolis, a total of 25 tombs were discovered and researched, of which remarkable is tomb 18, which benefited from a separate publication⁶. Description. Analogies The item is a cameo made of onyx in two layers, on its back being visible the second layer, dark blue colored. With small dimensions (length: 12 mm; width: 10 mm; thickness: 6 mm) the artifact can be included in the classic group of cameo with Gorgo Medusa representations. The character’s head is rendered by precise and simple cuts. The face is round, the cheeks are full, and the facial features are barely sketched. The mouth is slightly opened, and the bulging eyes were rendered by two angled cuts. The nose is straight, arched starting from the forehead and not respecting the anatomy, the upper part being cut at a right angle without being rounded by sanding. The hair surrounds the face like a halo and is rendered by small marginal notches in the mass of the white layer, delimiting the head, as well as a network of engraved incisions that suggest the richness of the hair. On the top of the head is rendered schematically, by two grooves that delimit it, the knot formed by the hair, present in other representations too, and in relation to the venomous snakes that form the hair. The fins were cut in the white layer, on either side of the median knot, folded on the head, the plumage being suggested by notches in the rhombic network. The general cut of the cameo gives the representation a pseudo-volume, which is necessary to soften the schematic appearance of the representation (Pl. III). The use of this motif in art is based on several well-known legends. In Greek ⁵ Zaharia 1961, 23; Zaharia et alii 1970, 254; Zaharia, Zaharia 1974, 137; Teodor 1974, 102- 103; Teodor 1997, 122; Popescu 1964, 599; Pâunescu et alii 1976, 92. ⁶ Șovan 2011, 61-66. A roman cameo with the representation cf Gotgo Medusa | 407 mythology, Medusa, also called Gorgo, is one of the three Gorgons, described as monstrous supernatural beings with hair made of venomous snakes and whose gaze could turn any living thing, or according to some legends only men who looked at them, into stone⁷. According to another legend, known to us thanks to Ovid, Medusa was a beautiful girl possessed by Poseidon at the altar of Athena, which attracted the wrath of the goddess, who then turned her into a monstrous deity⁸. After Perseus managed to decapitate her, her head retained its magic and was therefore was given to Athena, to decorate her shield. Its image in art has undergone various transformations over time, due to the development and transposition of some variants of the myth. In a first phase, the image of the head of Medusa was integrated in the art through the represen- tation called Gorgoneion. Thus, between the 8th-4th c. BC, a semi-human deity appears in the foreground with a monstrous figure, bulging eyes and a grinning mouth, with its tongue sticking out⁹. Hellenistic art, and then Roman art, transformed the Greek Gorgoneion and adapted it to the needs of society, imposing the type of Medusa with a human face. She now appears more humanized, with a rounded face, we could say - the face of a beautiful woman with rich hair, doubled by snakes and fins, and was named by specialists Medusa Rondanini¹⁰. The transformation begins in the Hellenistic era and is finally imposed during the time of Augustus¹¹, gradually spreading throughout the Empire. Under the effect of these transformations, Medusa becomes a tragic, almost human character¹², whose main advocate is none other than Ovid¹³. In a recent paper on the use of this motif in Roman art in the Balkans, B. Milovanovic and J. Andelkovic Grasar demonstrated that it was used mainly but not entirely, for the protection of women¹⁴, which would explain the presence of cameos with this motif, fitted in various women’s jewelry¹⁵. Such cameos were used to decorate rings, medallions, chains and necklaces, as well as earrings¹⁶. Used mainly for its apotropaic function, the image of the Medusa became one of the favorite series in Roman glyptics, especially on cameos¹⁷ and less ⁷ Hesiod, Theogony 270-288, and Pseudo-Apollodorus, Bibliotheke, 1.10 and 2.4. ⁸ Ovid, Metamorphoses, 4, 753-803. ⁹ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 168. ¹⁰ Henig 1974, 20; Timofan 2018, 65. ¹¹ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 168; Henig 1974, 20. ¹² Karaglou 2018, 9-10. ¹³ Ovid, Metamorphoses 4, 753-803. ¹⁴ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 168. ¹⁵ See the gold earrings with cameos from Drobeta or Tomis. ¹⁶ Popovic 1989, 54. ¹⁷ Marshman 2015, 25; Aparaschivei 2018, 95. 402 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs on intaglios. It almost always appears in the form of a head without a body, on its own or as a component part of the mythological scene of her killing by Perseus. Studying the cameos discovered in Upper Moesia, I. Popovic came to the conclusion that such jewelry was worn both for apotropaic reasons and also as prestigious ornaments¹⁸. Due to its versatility, the motif was used to decorate military equipment, jewelry, architecture, art (frescoes, mosaics, sculpture), or even to decorate funerary architecture (sarcophagi, funerary steles, altars), the representation thus gaining psychopomp valences and being considered from this point of view a protector of the soul or of his resting place, representative for the afterlife and for the victory over death¹⁹, or even associated with luck as a bringer of good luck for the living²⁰. With such an ancient origin, it is not surprising to see the extensive patronage and involvement of this type of representation in many areas, from the immediate protection of the owner, to the protection of the house, travels, and even attributing reproductive values specific to the fertility cult²¹. We find analogies for our artifact in many of the provinces of the Roman Empire. Among these, we note various locations in Britannia²², at Augst²³ in Germania Superior and Cologne in Germania Inferior²⁴, in Gallia at Alesia, Metz, Beaurains, Boitray²⁵, in Gallia Belgica at Augusta Treverorum²⁶, at Viminacium, Margum, Aquae, Osijek, Kavadar and with unknown place of discovery in Moesia Superior²⁷, also in Ratiaria and Novae from Moesia Inferior, discoveries dating in most cases to the 3rd c. AD²⁸. On the Romanian territory, cameos with the effigy of Medusa were discovered at Ibida²⁹, Apulum³⁰, possibly at Micia³¹, and at Drobeta such cameos were embedded in two earrings³², while at Tomis they decorate a pair of ear- ¹⁸ Popovic 2010, 60; Marshman 2015, 25. ¹⁹ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 168; Karaglou 2018, 8; Timofan 2018, 65. ²⁰ Henig 1974, 20. ²¹ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 168. ²² Henig 1974, 20; Marshman 2015, 25. ²³ Riha 1990,128, Taf. 5/64. ²⁴ Krug 1981, 184, 239. ²⁵ Guiraud 1988, 201. ²⁶ Krug 1995, Taf. 52. ²⁷ Popovic 1989, 65-68; Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 174-175. ²⁸ Dimitrova-Milceva 1980,108-109, no. 311, 313, 317; Guiraud 1988, 201. ²⁹ Aparaschivei 2018, 96-97. ³⁰ Ota 2020. ³¹ Țeposu-David 1960, Fig. 1/26. Unfortunately, the image is not very clear. ³² Bălăceanu 2006, 164. A roman cameo with the representation cfGorgo Medusa | 403 rings and a ring³³. Along with these, we must mention the gems and cameos from the collection of the Numismatic Cabinet of the Romanian Academy, published by M. Gramatopol³⁴. In roman art form Dacia, Medusa is a very powerful motiv³⁵. Discussions on the dating The subject of the representation of Medusa is a very popular one both during Greco-Roman antiquity and after the spread of Christianity³⁶, being used in various representations, including in the modern period. The fact that this subject is so popular on representations, especially related with women’s jewelry, is also due to the fact that the look of Medusa, according to some parts of the legend, turned to stone only male subjects and therefore wearing such jewelry was primarily about protecting women against destruc- tive male force³⁷. Another reason for using such cameos is the symbolism asso- ciated with the cult of fertility and, why not, even the main function of jewelry as prestigious objects³⁸. From the point of view of typology, the head of Medusa can be represented in several variants. Type I Represented sideways, the type being illustrated by a series of cameos, mostly made of glass and dated from the late Hellenistic period to the early period of the Empire³⁹. This typology also includes the Medusa from Ibida, as well as a cameo from the Hermitage Museum collection, along with other arti- facts discovered in Asia Minor⁴⁰, as well as the Strozzi Medusa from the British Museum collection⁴¹, the Apollophanes’ Medusa⁴², or the Medusa from the Farnese collection⁴³. ³³ Lungu et alii 2012, 40, no. cat. 35, Pl. XIV/35 and 97, cat. 8, Pl. XLV/8. ³⁴ GramatopoL 2011, 141, no. 356-359; 687-700, Pl. XVII and XXV-XXVI. ³⁵ Alicu, Rusu 1974; Ota 2009, 459-461; Timofan 2018. ³⁶ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017,167. ³⁷ Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017,173. ³⁸ Hamat, Dinulescu 2014, 96. ³⁹ Aparaschivei 2018, 96-97. ⁴⁰ Aparaschivei 2018, 96-97; Plantzos 1999, no. 468; Spier 1992, no. 232; See also Walters 1926, nos 1830, 1832; Richter 1971, nos 241, 242, 243, 687; Vollenweider 1966, Pl. 17.7. ⁴¹ BM no. 1867, 0507.389 (https://www.britishmuseum.org/collection/objec- t/G_1867-0507-389). ⁴² Spier 1991, 93. ⁴³ Sena Chiesa 2009, 94. 404 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs Type II Frontal representation, typical for cameos from the second half of the 2ⁿd c. until the beginning of the 4th c. AD⁴⁴, originating in the beautiful cameos of the first century, associated mainly with the lulio-Claudian dynasty⁴⁵. This type was divided by I. Popovic into four variants, depending on certain stylistic features⁴⁶. Type III The representation of Perseus as the victor, with the head of Medusa in his hand. This type is predominantly represented on intaglios and less on cameos. As in Greek art, the apotropaic function associated mainly with the image of Medusa led to the prevalence of type II, to the detriment of other types of representations⁴⁷. From a stylistic point of view, our variant belongs to type II and to I. Popovic variant 3⁴⁸. The closest analogy for the Coțușca-Nichiteni cameo is an opal cameo, discovered at Viminacium and dated to the 3rd century⁴⁹. Therefore, we propose as a restricted dating of this artifact, the period of the 3rd century. As for the origin of the artifact, it was certainly made in one of the work- shops that operated in the Empire during the 2ⁿd-3rd centuries, certainly nearby. Therefore, we could propose, based on stylistic similarities, as a place of origin the workshop from Viminacium⁵⁰. How this cameo ended up beyond the borders of the Empire is one of the questions we dont have and will probably never have an answer to. Trade, spoils of war, or dowry, all these situations are plausible given that it is a precious, prestigious object. It should also be noted that, being considered an important object, the sex of the owner is not predestined, the cameo could have been owned equally by women or men. Conclusions The onyx cameo with the image of Medusa, discovered at Coțușca, is part ⁴⁴ Popovic 1989, 55; Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, 173. ⁴⁵ Karaglou 2018, 22. ⁴⁶ Popovic 1989, 55. ⁴⁷ Nr. 87.AN.24 Gety Museum (https://www.getty.edu/art/collection/objects/12867/unknown- maker-cameo-gem-with-perseus-holding-the-head-of-medusa-set-into-a-ring-roman-25- bc-ad-25/) or 1867,0507.383 British Museum (https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1867-0507-383). ⁴⁸ Popovic 1989, 12. ⁴⁹ Popovic 1989, 65. ⁵⁰ Popovic 1989, 54. A roman cameo with the representation cf Gorgo Medusa | 405 of the glyptic series of cameos with the image of the Gorgo Medusa, very wide- spread during the 2ⁿd-4th centuries. Based on stylistic details and analogies, it can be framed chronologically in the period of the 3rd century AD, being certainly a product of the workshops from the Roman Empire, which operated during this period. Most probably, the place of birth for our artifacts is the workshop from Viminacium. The functionality of this particular object remain still unknown, as well as its owner, but we can presume that it was used as a prestigious object from someone related with the habitation in the area Cotușca-Nichiteni, from the 3rd-5th c. AD. The qualities of diverting the effect produced by the evil eye on the wearer seem to survive in human consciousness until the Byzantine period⁵¹ and there- fore the loss of meaning of the motif occurs much later, but not completely, as evidenced by the use of such cameos to decorate relics or even royal crowns in the medieval period⁵². BIBLIOGRAPHY Alicu, Rusu 1974, D. Alicu, A. Rusu, Câteva reprezentări ale Gorgonei Meduza în Dacia intracarpatică, in ActaMN, 11, 93-101. Aparaschivei 2018, D. Aparaschivei, Some engraved gemstones cf Ibida fortress (Tulcea counly), in Archaeological Small Finds and Their Sign.ficance. Proceedings cf the International Symposium from Deva-Geoagiu Băi, 23rd-25th cfMarch 2017, Deva, 2018, 91-110. Bazant 2013, J. Bazant, Medusa, ancientgems, and the Holy Roman Emperor Charles IV, in ANODOS, 13, 2013, 35-50. Bălăceanu 2006, M. Bălăceanu, Podoabe în Dacia Romană, Craiova, 2006. Cravinho 2018, G. Cravinho, A iconografia de Minerva atraves da gliptica, gemas y camcfeos greco- romanos: arte, mitologias, creencias, S. Perea Yebenes, J. Tomas Garcia, eds., Madrid- Salamanca, 2018, 41-82. Dimitrova-Milceva 1980, ⁵¹ Henig 1974, 20. ⁵² Bazant 2013. 406 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs A. Dimitrova-Milceva, Antike Gemmen und Kameen aus Archăologischen Nattionalmuseum in Șefia, Sofia, 1980. Gramatopol 2011, M. Gramatopol, Geme și camee din colecția Cabinetului Numismatic al Academiei Române, Brașov, 2011. Guiraud 1988, H. Guiraud, Intailles et camees de lepoque romaine en Gaule (Territoire franțais), Paris, 1988. Hamat, Dinulescu 2014, A. C. Hamat, P. Dinulescu, Câteva considerații cu privire la funcționalitatea bijuteriilor reflectate în descoperirile din provincia romană Dacia, in Drobeta, 24, 2014, 95-108. Henig 1974, M. Henig, A roman cameo from Wakefords Copse, Leigh Park, Havant, Hants, in Proceedings cfHampshire Field Club Archaeol. Society, 31, 1976, 19-21. Hesiod, Theogony, Hesiod, Theogony, in Perseus Digital Library, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/ text?doc = Hes.+Th.+286 (acc. 01. 12. 2020). Karaglou 2018, K. Karaglou, Dangerous Beauty. Medusa in Classical Art, in The Metropolitan Museum cf Art, 75/3, New York, 2018. Krug 1981, A. Krug, Antike Gemmen im Romisch-Germanischen Museum Kdln, in Sonderdruck aus Bericht der Romisch-Germanischen Kommission, 61, Frankfurt, 1981. Krug 1995, A. Krug, Romische Gemmen im Rheinischen Landesmuseum Trier, in Bericht der Rbmisch- Germanischen Kommission, 76, Frankfurt, 1995, 159-218. Lungu et alii 2012, V Lungu, Z. Covacef, C. Chera, Bijuterii antice din aur din colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 2012. Marshman 2015, I. J. Marshman, Making Your Mark in Britannia. An Investigation into the use cf Signet Rings and Intaglios in Roman Britain, mss., Leicester, 2015. Milovanovic, Andelkovic Grasar 2017, B. Milovanovic, J. Andelkovic Grasar, Female power that protects: examples cf the A roman cameo with the representation cf Gorgo Medusa | 407 apotropaic and decorative functions cf the Medusa in roman visual culturefrom the territory cfthe Central Balkans, in Starinar, 67,2017,167-182. Ota 2009, R. Ota, Mythological Scenes from Dacia Province: Perseus Killing Gorgan Medusa and Zeus Seducing Leda, in Pontica, 42,2009,459-464. Ota 2020, R. Ota, A recently discovered cameo and afew notes on the glyptics from Apulum, mss., 2020. Ovid, Metamorphoses, Ovid, Metamorphoses, in The Latin Library, https://www.thelatinlibrary.com/ovid. html (acc.01. 12. 2020). Păunescu et alii 1976, Al. Păunescu, P. Șadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, voi. I, București, 1976. Plantzos 1999, D. Plantzos, Hellenistic Engraved Gems, Oxford, 1999. Popescu 1965, D. Popescu, Săpăturile arheologice din Republica Socialistă România în anul 1964, in SCIV(A), XVI, 3, 1965, 587-604. Popovic 1989, I. Popovic, Les camees romains au Musee National de Beograd, Beograd, 1989. Popovic 2010, I. Popovic, Roman cameos with female bustsfrom Middle and Lower Danube, in Pallas, 83, 2010, 203-224. Pseudo-Apollodorus Bibliotheke, Pseudo-Apollodorus, Bibliotheke, in Theoi Text Library, https://www.theoi.com/Text/ Apollodorusl.html (acc. 01.12. 2020). Riha 1990, E. Riha, Der Rbmische Schmuck aus Augst und Kaiseraugust, Augst, 1990. Richter 1971, G. Richter, Engraved Gems cf the Romans - a supplement to the History cf Roman Art (The Engraved Gems cf the Greeks, Etruscans and Romans) - part II, London, 1971. Sena Chiesa 2009, 408 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs G. Sena Chiesa, Cammei ad Aquileia: una prima ricognizione, in G. Siena Chiesa, E. Gagetti, eds., Aquileia e laglittica di era ellenistica e romana, 177, Trieste, 2009, 83-99. Spier 1991, J. Spier, Two Hellenistic Gems Rediscovered, in Antike Kunst, 34,2, 91-96. Spier 1992, J. Spier, Ancient Gems and Finger Rings. Catalogue cfthe Collections cf the J. Paul Getty Museum, Malibu, 1992. Șovan 2001, O. L. Șovan, Meduza de la Nichiteni, in Forum Cultural, 1,2,2001, 7-8. Șovan 2011, O. L. Șovan, Necropola din secolele IV-V de la Nichiteni (com. Coțușca, jud. Botoșani), in ActaMT, 6, 2011,61-66. Teodor 1974, D. Gh. Teodor, Descoperiri arheologice din sec. VI-XI e.n. în județul Botoșani, in Din trecutul județului Botoșani, I, Botoșani, 1974, 101-114. Teodor 1997, D. Gh. Teodor, Descoperiri arheologice și numismatice la est de Carpați în secolele V-XI, București, 1997. Timofan 2018, A. Timofan, Fascinanta Medusa, in A. Timofan, ed., Pantheon 3D. I. Mituri Greco- romane, Cluj- Napoca, 2018, 59-66. Țeposu-David 1960, L. Țeposu-David, Gemele și cameele din muzeul de arheologie de la Cluj, M. Macrea, ed., Omagiu lui Constantin Daicoviciu, București, 1960, 525-534. Vollenweider 1966, M.-L. Vollenweider, Die Steinschneidekunst und ihre Kilnstler in spătrepublikanischer und augusteischer Zeit, Baden-Baden, 1966. Walters 1926, H. B. Walters, Catalogue cfthe Engraved Gems and Cameos Greek, Etruscan and Roman in the British Museum, London, 1926. Zaharia 1961, N. Zaharia, Descoperiri paleolitice în Moldova efectuate între anii 1952 și 1957, in ArhMold, I, 1961, 11-42. A roman cameo with the representation cf Gotgo Medusa | 409 Zaharia et alii 1970, N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, E. Zaharia, Așezări din Moldova (de la paleolitic până în secolul al XVIII-lea), București, 1970. Zaharia, Zaharia 1974, N. Zaharia, E. Zaharia, Contribuții privind rezultatele unor cercetări arheologice în Câmpia Jijiei Superioare din jud. Botoșani, in Din trecutul județului Botoșani, I, Botoșani, 1974, 135-156. O CAMEE DE EPOCĂ ROMANĂ CU REPREZENTAREA GORGONEI MEDUSA, AFLATĂ ÎN COLECȚIA MUZEULUI JUDEȚEAN BOTOȘANI Rezumat Prezentul articol readuce în discuție un artefact special, descoperit în urmă cu peste 25 de ani și aflat în prezent în depozitele Muzeului Județean Botoșani. Este vorba despre o camee cu reprezentarea Gorgonei Medusa, care până acum nu a beneficiat de o prezen- tare adecvată, fiind adusă în atenția publicului larg printr-o scurtă notă într-o publicație locală. Cameea a fost descoperită în 1994, cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în satul Coțușca (județul Botoșani). Piesa a apărut într-un sondaj efectuat la 1 km distanță de necropola din secolele IV-V, de la Nichiteni. Este vorba despre o camee realizată din onix în două straturi, fiind datată în secolele II-III d.Hr. Reprezentarea Gorgonei Medusa pe camee este unul dintre cele mai populare subiecte pentru astfel de artefacte și, prin urmare, a devenit pretextul pentru una dintre cele mai celebre serii glifice, cu o popularitate care precedă epoca Imperiului și durează până în Antichitatea târzie fiind, de asemenea, unul dintre simbolurile preferate în arta Evului Mediu și chiar în epoca modernă. 410 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs Pl. I. Fig. 1. Ihe map of Romania with Cotușca-Nichiteni village location detail. / Harta României cu localizarea satului Cotușca- Nichiteni. Fig. 2. 'Ihe map with the village and the necropolis from Cotușca-Nichiteni. / Hartă cu satul și necropola de la Cotușca-Nichiteni. A roman cameo with the representation cf Gorgo Medusa | 411 Pl II Fig-1 The roman cameo from Coțușca Nichiteni, photographyby Adela Kovâcs. / Cameea romană descoperită la Cotușca-Nichiteni, fotografie Adela Kovâcs. Fig. 2. The roman cameo from Coțușca Nichiteni, drawing by Adela Kovâcs. / Cameea romană de la Cotușca-Nichiteni, desen de Adela Kovâcs. 412 | Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs Pl. III. The roman cameo from Cotușca Nichiteni. Details, photography by Adela Kovacs. / Cameea romană de la Cotușca-Nichiteni. Detalii, fotografie de Adela Kovacs. A CASTING MOULD OF A PILGRIM FLASK WITH THE DEPICTION OF ST. SYMEON STYLITES THE YOUNGER Ergiin Laflf, Maurizio Buora" Keywords: Eulogy ampulla, casting valve, St. Symeon Stylites the Younger, middle Byzantine period, Mons admirabilis, Samandag, Antioch-on-the-Orontes, Hatay, Gaziantep, south-eastern Turkey, north-western Syria Cuvinte cheie: ampulla inscripționată, valvă de tipar, Sf. Simeon Stylites cel Tânăr, perioada bizantină mijlocie, Mons admirabilis, Samandag, Antiochia de pe Orontes, Hatay, Gaziantep, sud-estul Turciei, nord-vestul Siriei The museum of Gaziantep in south-eastern Turkey (Fig. 1) preserves an interesting object in its depot, a steatite (soapstone) casting valve for a lead eulogy ampulla inscribed in Greek which is reduced today to two fragments (Fig. 2a-b). The other side of the ampulla - presumably with the representation of a Patonce cross - had to be prepared with another valve, now lost. Currently we do not know any lead ampullae produced with our mould from Gaziantep. Accession no. 145. Measurements: H 13,5 cm, diameter of the ampulla 7.5 cm and width 9,5 cm. Find spot: Mons admirabilis, modern Samandag in the province of Hatay in south-eastern Turkey?¹ Typological description and state of preservation: The flattened, hexagonal body part of this small, nearly globular, handle less flask appears in the centre of the mould. In its lower part the ampulla presents two circular recesses for fixing Dokuz Eyliil Universitesi, Edebiyat Fakiiltesi, Arkeoloji Bolumii, Oda No A-418, Tinaztepe/ Kaynaklar Yerleșkesi, Buca, TR-35160 Izmir, Turkey, e-mail: elafli@yahoo.ca Societă Friulana di Archeologia, c/o via Gorizia, 16,1-33100, Udine, Italy, e-mail: mbuora@ libero.it ¹ Whereas eulogiae tend by their very nature to be dispersed far from their place of origin, the artifacts used to produce them can be expected to be found near the place of production. Therefore, this piece could most probably be originated from the pilgrimage site of Saint Symeon Stylites the Younger in Samandag. BANATICA, 30 | 2020 414 | Ergun Lafli, Maurizio Buora another piece and another similar recess is visible in the upper part. There is also a trapezoidal recess towards the lower edge which corresponds to another decorated “basket”, weaving in the upper part for the neck of the flask. Its two fragments do not match perfectly. Epigraphic description: In a strip between two flat bands a circumscription with EvXoyia [KJvpiovKcu rov Aylou [0aupaToup]you appears which should be translated as “Eulogia of the Lord and saintly thaumaturgist -a performer of miracles-”. A double bar marks both the beginning and end of this inscription. Among the double bars, at the top, there are some unclear letters, possibly as YEIA = vyig/“for health!” or just vyîa/“health!” This acclamation can some- times be found in some Christian texts on small objects in this position². Decoration: Another decorated bând with crossed elements alternating with full circles delimits the field, which is divided into two parts. In the upper one there is the well-known figure of St. Symeon Stylites the Younger who is seated in the middle (in fact the legs had atrophied for long permanence on a column) flanked by two angels in a gesture of veneration, perhaps waving palm leaves. Below, in a lower part, very damaged, flanking the column are two stylized knights riding two mounts in a heraldic position, with a very thin stern and a small cubic base: behind each of them is a cross, in the manner of the cru- ciferous lambs that appear in Western art in the early Middle Ages, i.e. seventh century A.D. The column appears very thin: this goes parallel with the tradition that assigns a considerable height to the (second) column of Symeon. The pres- ence of the two knights constitutes an unicum and would justify an innovation comparable with a late dating. Dating: Between A.D. 969 and 1074 in which period Mons admirabilis was functioned as a pilgrimage site and production centre as a revival during the Byzantine reoccupation. The cult of Saint Symeon (or Simeon) Stylites the Younger (also known as “St. Symeon of the Admirable Mountain”; A.D. 521—T May 24, 592) is well ² The practice of distributing stamped bread is known as hygieia and this practice was iden- tified at pagan shrines by some scholars, as the precursor of the later Christian practice of dis- tributing eulogia: Walter 1997, 199. Cf. for “vyieîq” in the reliquary of Konon: P. Nowakowski, Cult cf saints, E01085 ; or “vyiq” in an inscribed horse brass with Greek invocations, found in Iconium in Lycaonia, dating proba- bly to the seventh century A.D.: P. Nowakowski, Cult cf saints, E0092 ; or in a Greek invocation of Theodotos, probably a Montanist martyr from Ancyra: P. Nowakowski, Cult cf saints, E00991 . The practice of distributing stamped bread is known as hygieia and this practice was identified at pagan shrines by some scholars, as the precursor of the later Christian practice of distributing eulogia. A casting mould cfa pilgrim flask with the depiction cfSt. Symeon Stylites the Younger | 415 attested by pilgrimage objects: so far we know c. 40-50 late antique terracotta tokens, c. 16 lead medallions³ and corresponding two middle Byzantine moulds, but no lead ampullae yet, except the our mould from Gaziantep. Stylites were ascetics who lived on platforms atop columns and Syria was home to large numbers of stylites. As the life of St. Symeon Stylites the Younger from Antioch-on-the-Orontes records, at the age of only six years he retired to John the Stylite, where he remained until the age of twelve or thirteen years. Initially he had a forty-foot column erected for himself, then moved to Seleucia ad Belum (XeXeuKeia Ttpbc; BqXcp; today Qennisrin, near modern ‘Is) on a new column for eight years, before, in A.D. 541, the monks built on Mons admira- bilis (“wondrous mountain”, “OavpaoTov dpoq” in Greek; modern Samandag⁴ in the Turkish province of Hatay, Fig. 1), named after the miracles he worked there, 17 kilometres Southwest of Antioch-on-the-Orontes, on halfway between Antioch and Aleppo, a monastery with a new column in the middle of an octag- onal court, where he remained for another fifty years⁵. As a consequence, he became the most famous stylite of the sixth century A.D. and his fame pro- duced numerous pilgrimages, made during his life and after his death. Thus, Mons admirabilis functioned as a pilgrimage site until the arrival of the Arabs. His celebrity supplanted that of St. Symeon Stylites the Elder (c. A.D. 389-459), was the first stylite and whose column was venerated at Qal’at Siman in Arabic)⁶. After the reconquest ofthe area by Byzantine troops in A.D. 969, the monastery⁷ and the cult of St. Symeon Stylites the Younger⁸ started to flourish again. As part of this development, the production of pilgrims eulogies was reintroduced there until A.D. 1074. The site was visited by many pilgrims and monks from afar and the nearby harbour site became known as “Portus St. Symeonis”, the main port of caii for the principality of Antioch which was established as a consequence of the First Crusade⁹ in A.D. 1098. Initially - during his lifetime - the pilgrims eulogies were first made of stamped earth, clay, mixed with wax and objects of the saint himself like hair, ³ Xyngopoulos 1948, eulogia passim. Cf. also Loosley Leeming 2018, 79-84. ⁴ Turkish name of “Samandag” (sometimes unofficially as “Semăn Dag”) was formerly known as “Siiveydiye” (IJo“jiȘ VÎ Suwaydiyah in Arabic and UQhqJiui, Svedia in Armenian) which is a Turkish form for “Jabal Semăn”, i.e. “the Mountain of St. Symeon”. ⁵ Arcadii episcopi Constantiensis Vita Symeonis Stylitae iunioris, cap. 113 (Van den Ven 1962, 91-93); Lafontaine-Dosogne, Orgels 1967, 85-86; Aykit 2012. ⁶ On St. Symeon Stylites the Elder cf. Tural 2018. ⁷ Djobadze 1986, 97-98; Giankou 1991, 48-49; Rey-Coquais 1991-1992, 204-214; and Belgin 2018. ⁸ Nicephori Urani magistri Vita Symeonis iunioris (PG 86, cols. 2987-3216); Doens 1954; Lafontaine-Dosogne, Orgels 1967, 68-69; Nasrallah 1972, 139; Caseau, Fayant2017, 709-713. ⁹ Nasrallah 1972, 142. 416 | Ergun Lafli, Maurizio Buora who himself gave it to visitors (otppayiSEc;¹⁰ in Greek). Stylite figures also appear on small bottles that might have been used to collect oii taken from the lamps at Symeon’s tomb in Antioch-on-the-Orontes¹¹. The tomb was part of a large monastic complex—built upon the site of his second pillar—that drew numerous pilgrims even during Symeon’s lifetime. Those objects were no longer produced after the Arab conquest in the A.D. 630’s¹². Yet sometime after the Byzantine reconquest of A.D. 969, a production of lead medallions and ampullae was ini- tiated¹³. They were produced by casting moulds like the one we are dealing with. As our inscription expressly States, it is - or rather it contains - an “EvXoyla”. This Greek term means adulation, praise, blessing or gift and applies to several categories of objects. It refers to a divine blessing and in relation to the saints it has the meaning of contact relics which were usually given to visitors and pilgrims. In the case of St. Symeon that’s known to have been done at the site in late antiquity¹⁴, and may be surmised also for the later period. In general, they could be tokens containing eulogy dust, or containers filled by an eulogy, in terracotta, metal or glass, but by the middle Byzantine period there were appar- ently understood as metal-cast medallions, which did not contain any contact relic. They were given to pilgrims and served as an attestation of the pilgrimage accomplished or as a gift for the faithful who remained in their homeland. They have various formats and different iconography, often adapted to the saint wor- shipped in famous shrines, but also referring to important points of Christian doctrine. Most often many craftsmen used iconographies already employed for other saints: it is typical for the case of St. Symeon Stylites the Younger for whom images related to St. Symeon Stylites the Elder were used as a paragon. But it should also be stressed out that it is difficult to distinguish depictions of the two saints on objects without inscriptions. We know several moulds for both the ampullae and the medallions. Very similar is a mould from Jerusalem, somewhat smaller, which was used for the preparation of late antique ampullae related to the Monza-Bobbio group which was found in 1903 in the excavation within the Latin cemetery of Mount Zion, a broad hill south of the Old City’s Armenian Quarter¹⁵. The hemispherical holes ¹⁰ Arcadii episcopi Constantiensis Vita Symeonis Stylitae iunioris, cap. 231, 40 (Van den Ven 1962, 206). ¹¹ Ratliff 2012, 96. ¹² For the eulogies cf. Ritter 2017. ¹³ Ritter 2017. ¹⁴ Vikan 2010, 28. ¹⁵ Piccirillo 1994, 585, fig. 1 (mould A) and 586, fig. 2 (mould B). The inscription on the mould A is reinterpreted in Supplementum epigraphicum graecum, 44-45, 1997, Pleket H.W., Stroud R.S., Strubbe J., Gieben J.C. [eds], 471, no. 1359. A casting mould cf a pilgrim flask with the depiction cfSt. Symeon Stylites the Younger | 417 for fixing the corresponding valve and the lower recess for casting the molten metal appear in such moulds. Yet the moulds for the lead medallions of St. Symeon Stylites the Younger have a different form: one was found in 1969 at al-Fawz on the road from Aleppo to Laodicea ad Mare (Latakia), and is now housed in the Louvre¹⁶. The Kelsey Museum of Archaeology of the University of Michigan in Ann Arbor preserves a second example, dated to the tenth century A.D.¹⁷. Among the devotional objects related to St. Symeon Stylites the Younger there is a certain variety in the scenic motives and the circumscriptions to be detected, although the representation of the saint between the two angels is a constant feature. Below, the St. Martha from Edessa¹⁸, the mother of St. Symeon Stylites the Younger, and Conon, the saints disciple, have to be expected, because they were always depicted on the late antique tokens. Yet, in our case on our matrix the unusual scene of the two figures on horseback, which somehow recalls St. Menas flanked by two camels, appears to be peculiar, perhaps for rea- sons of size. It reminds of the antipodal representations of the warrior-saints, i.e. St. Theodore the Recruit or St. George, very common in Byzantine art since the tenth century A.D. Yet on the mould, any accompanying inscription to the depictions is lost. So far, late antique terracotta tokens, and medallions and ampullae of middle Byzantine period are known to be related to the cult of St. Symeon Stylites the Younger. In 1967 Jacqueline Lafontaine-Dosogne with Bernard Orgels has counted 19 terracotta tokens housed in the museum of Hatay in Antioch-on-the-Orontes. Many more can be added, e.g. in the Franciscan School and Church of Aleppo there were five other terracotta tokens. Furthermore, Lafontaine-Dosogne recorded eleven lead medallions related to the cult of St Symeon Stylites the Younger¹⁹, to which must be added the other five consid- ered by Philippe Verdier from the north American and western European col- lections²⁰. In our case the field is clearly divided into two parts and the pres- ence of the two people on horseback at the base of the column appears as an innovative element. As it is an evolved type, belonging to A.D. 969 and 1074 in ¹⁶ Steiner 2011, fig. 4. Lafontaine-Dosogne, Orgels 1967, 145, no. 1; Lassus 1960, 149, fig. 6. ¹⁷ Accession no. 87.517. It was exhibited in the exhibition of “Cavafy’s world”, set up in the museum between February 21 and May 5, 2002 and published on p. 102 of the exhition catalo- gue. ¹⁸ St. Martha from Edessa suggested a monastery to be built around the column on the Mountain of Miracles and spent most of her time at the base of the column; therefore, she was depicted on some of the medallions made in honor of the stylite. On St. Martha cf. Van de Ven 1970. ¹⁹ Lafontaine-Dosogne, Orgels 1967, 146. ²⁰ Verdier 1980. 418 Ergun Lafli, Maurizio Buora which period Mons admirabilis was functioned as a pilgrimage site and pro- duction centre as a revival during the Byzantine reoccupation. Being repetitive scenes, probably the vitality of the subjects and their representations was very long. There is no doubt that the pilgrimages to the monastery where St. Symeon Stylites the Younger had lived, enjoyed a great popularity already in the early Byzantine period, as testified by e.g. the Anonymous Pilgrim of Piacenza, a sixth-century A.D. pilgrim from Piacenza in northern Italy who travelled to the Holy Land at the height of Byzantine rule in the A.D. 570s and wrote a narrative of his pilgrimage. Notes and acknowledgements This collection was studied with three author izations granted by the Turkish Ministry of Culture and Tourism, Directorate of the Monuments and Museums on May 31,2001 and enumerated as B. 16.0.AMG.0.10.00.01/707.1. (9) (005442), on February 2, 2002 and enumerated as B.16.0.AMG.0.10.00.01/707.1-2 (001857) as well as on December 9, 2004 (for the year 2005) and enumerated as B.16.0.AMG.0.10.00.01/707.1/14 (030317). The necessary documentation was assembled during June 2001 and December 2005. We would like to thank to Mrs Fatma Bulgan (Gaziantep) who introduced this piece to us. Fig. 1 was arranged by Dr Sami Pataci and Mr Zeki Akkurt (both from Ardahan) in 2018 to whom we would like to express our sincere gratitude and appreciation. BIBLIOGRAPHY Arcadii episcopi Constantiensis Vita Symeonis Stylitae iunioris, in Bibliotheca Hagiographica Graeca, Paris, 1689. Aykit 2012 D. A. Aykit, Akdenizli Bir Keșiș: Siltuncu Simeon, in Dinbilimleri Akademik Araștirma Dergisi, 12, 2, 2012, 81-104, . Belgin 2018, H. A. Belgin, A mobile dialogue cf an immobile saint: St. Symeon the Younger, divine liturgy, and the architectural setting, inj. Bogdanovic, ed., Perceptions cfthe body and sacred space in late antiquity and Byzantium, London, 2018,149-165. Caseau, Fayant 2017, B. Caseau, M.-C. Fayant, Le renouveau du culte des stylites syriens au Xe etXe siecles? La vie abregee de Symeon Stylite le Jeune (BHG 1691c), in B. Flusin, J.-Cl. Cheynet, eds., Autour du premier humanisme byzantin & des cinq etudes sur le Xle siecle, quarante ans apres Paul Lemerle, Travaux et memoires, 21,2, Paris, 2017, 701-732. A casting mould cfapilgrimflask with the depiction cfSt. Symeon Stylites the Younger | 419 Doens 1954, I. Doens, Nicon de la Montagne noire, in Byzantion, 24, 1954, 131-140, . Djobadze, Hendy 1986, W. Djobadze, M. F. Hendy, Archeological investigations in the region west cfAntioch on- the-Orontes, in Forschungen zur Kunstgeschichte und christlichen Archăologie, 13, Stuttgart, 1986. Gerard et alii 1997, M. Gerard, C. Metzger, A. Person, J.-P. Sodini, Argiles et eulogies en forme de jetons: Qalat Semăn en est-il tine source possible?, in H. Maguire, ed., Materials analysis cf Byzantine pottery, Washington D.C., 1997, 9-24. Giankou 1991, T. X. Giankou, NIkcov MavpopdTrp: Bloc - ovyypacptKO epyo - KavoviKp BiSamaMa, Tuqua noiuavriKrp, napaprr|pa Ny. 2, Thessaloniki, 1991. Lafontaine-Dosogne, Orgels 1967, J. Lafontaine-Dosogne, B. Orgels, Itineraires archeologiques dans la region dAntioche: Recherches sur le monastere et sur l’iconographie de S. Symeon Stylite le Jeune, Bibliotheque de Byzantion 4, Brussels, 1967. Lassus 1960, J. Lassus, Un moule ă eulogies de Saint Symeon le Jeune, in Monuments et memoires de la Fondation Eugene Piot, 51, 1960, 149-150. Loosley Leeming 2018, E. Loosley Leeming, Architecture and asceticism: cultural interaction between Syria and Georgia in late antiquity, in Texts and Studies in Eastern Christianiiy, 18, Leiden, 2018, . Nasrallah 1972, J. Nasrallah, Couvents de la Syrie du Nord portant le nom de Simeon, in Syria, Revue dart oriental et darcheologie, 49, 1972, 127-159, . Nicephori Urani magistri Vita Symeonis iunioris, in Bibliotheca Hagiographica Graeca, 1690, in Patrologia Graeca, 86, cols. 2987-3216. Pena 2000, I. Pena, Lieux depelerinage en Syrie, in Studium biblicumfranciscanum, Collectio minor 38, Milan, 2000. 420 Ergun Lafli, Maurizio Buora Pena et alii 1975, I. Pena, P. Castellana, R. Fernandez, Les Stylites syriens, in Studium biblicum franciscanum, Collectio minor 16, Milan, 1975. Piccirillo 1994, M. Piccirillo, Uno stampa per eulogia trovato a Gerusalemme, in Liber Annuus, 44, 1994, 585-590. Ratliff 2012 B. Ratliff, The stylites cf Syria, in H. C. Evans, B. Ratliff (eds.), Eyzantium and Islam: age cf transition, 7th-9th centuries, New Haven, CT, London, 2012, 94-97, (contents only). Rey-Coquais 1991-1992, J.-P. Rey-Coquais, Inscriptions du Mont Admirable, in Melanges de l’Universite Saint- Joseph, 52, 1991-1992, 199-226. Ritter 2017 M. Ritter, Die Okonomie des byzantinischen Pilgerwesens, manuscript (based on the unpublished Ph.D. thesis submitted to the Johannes Gutenberg-Universităt Mainz in 2017), Mainz, 2017. Sodini et alii 2011, J.-P. Sodini, P.-M. Blanc, D. Pieri, Nouvelles eulogies de Qalat Semăn (fouilles 2007- 2010), in Melanges Cecile Morrisson, Travaux et memoires, 16, Paris, 2011, 793-812. Steiner 2011, S. P. Steiner, Agent cf touch and tramformation: A pilgrimage token cf Saint Symeon the Younger in the Menii Collection, manuscript (based on a Thesis for the degree of Mașter of Arts. The University of Texas at Austin), Austin, 2011, . Tural 2018, M. Tural, Siitun Tepesinde bir Omiir. Aziz Simeon, Istanbul, 2018. Van de Ven 1962, P. Van de Ven, La vie ancienne de S. Symeon Stylite le Jeune (521 -592), voi. I: Introduction, in Subsidia Hagiographica, 32/1, Brussels, 1962. Van de Ven 1970, P. Van de Ven, La vie ancienne de S. Symeon Stylite le Jeune (521-592), voi. II: Traduction et commentaire. Vie grecque de sainte Marthe mere de s. Symeon, in Subsidia Hagiographica, 32/2, Brussels, 1970. A casting mould cf a pilgrim flask with the depiction cfSt. Symeon Stylites the Younger | 421 Verdier 1980, P. Verdier, A medallion cf Saint Symeon the Younger, in The Bulletin cf the Cleveland Museum cfArt, 67, 1, 1980, 17-26. Vikan 2010, G. Vikan, Early Byzantine pilgrimage art, in Dumbarton Oaks Byzantine Collection Publications, 5, Washington, 2010. Walter 1997, C. Walter, IC XC NIKA. The apotropaic function cf the victorious cross, in REB, 55, 1997, 193-213, . Xyngopoulos 1948, A. Xyngopoulos, EvXoyla wv âylov XvucCv, in EmTrjplc; Eraipeiag Bv(avTivwv XnovSâv, 18,1948, 78-79. MATRIȚA UNEI PLOSCUȚE DE PELERIN, CU IMAGINEA SF. SIMEON STILITUL CEL TÂNĂR Rezumat în acest sumar articol va fi prezentată o inedită valvă de turnare pentru o ampulla metalică folosită pentru orație, din patrimoniul Muzeului orașului Gaziantep, în sudul Turciei. Matrița, din steatit, prezintă inscipția EuXoyia [K]upiouKaiTouAyiou [Oauparoup] yov (elogiu Domnului și sfântului taumaturg - „făcător de minuni”). Vasul prezintă, de asemenea, imaginea Sf. Simeon Stilitul cel Tânăr, din secolul al Vl-lea d.Ch., și a doi cavaleri călare, în compoziție heraldică amplasată în partea de jos a carafei. Matrița din Gaziantep poate fi datată în perioada bizantină mijlocie, mai precis, în perioada cuprinsă între anii 969 și 1074 d.Cr. Matrița pare să fie unică atât datorită dimensiunilor sale cât și prin prezentarea a doi pelerini (?) călare. 422 | Ergun Lafli, Maurizio Buora •Ancyra TURKEY Gaziantep* • Edessa Antioch-on-the-Orontes, Samandag-,. •Aleppo •Laodicea ad Mare CYPRUS SYRIA Mediterranean Jeru salem* Fig. 1. Places in Asia Minor and elsewhere referred to in the text (by S. Pataci, 2018). / Locuri din Asia Minor și din alte zone, la care se face referință în text (de S. Pataci, 2018). 0 100 250km Sami PATACI © 2019 A casting mould cf a pilgrim flask with the depiction cfSt. Symeon Stylites the Younger | 423 pig. 2a-b. A casting mould of a pilgrim flask with the depiction of St. Symeon Stylites the Younger from the museum of Gaziantep, south-eastern Turkey (photo and drawing by E. Lafli, 2005). / Matrița unei carafe de pelerin, cu imaginea Sf. Simeon Stilitul cel Tânăr, din Muzeul Gaziantep, în sud-estul Turciei (foto și desen de F. Lafli, 2005). ABREVIERI BIBLIOGRAFICE AAC - Annales de Arqueologia Cordobesa, Cordoba ActaArhHung - Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta ActaMN - Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca ActaMP - Acta Musei Porolissensis, Zalău ActaMT - Acta Musei Tutovensis, Bârlad ActaTF - Acta Terrae Fogarasiensis, Făgăraș ActaTS - Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu AE - Archaeologia Ertesitb, Budapesta AISC - Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj-Napoca AJA - American Journal of Archaeology, Baltimore AlbaRegia - Alba Regia. Annales Musei Stephani Regis, Szekesfehervăr Aluta - Aluta, Sf. Gheorghe AM - Archeometriai Muhely, Budapest AnB (S.N.) - Analele Banatului, Serie Nouă, Timișoara ANODOS - ANODOS. Studies of the Ancient World, Trnava ANRW - Aufstieg und Niedergang der Rbmischen Welt, New-York/Berlin. Antaeus - Antaeus. Communicationes ex Institute Archaeologico Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta Antike Kunst - Antike Kunst, Basel Antiquity - Antiquity, London AO - Arhivele Olteniei, Craiova Apulum - Apulum. Acta Musei Apulensis, Alba lulia ArhSofia - Arheologija. Organ na Arheologiceski Institut i Muzej, Sofija Archaeozoologia - Archaeozoologia. Akademia Rolnicza w Poznaniu, Poznan ArhMold - Arheologia Moldovei, Iași-București Arheovest - Arheovest, Timișoara Atiqot - G. Barouch, M. C. Salzmann (eds.), English series, Selected bibliography: publications on archaeological excavations and surveys in Israel. 1967/1971 BA - Biblioteca de Arheologie, București BAI - Bibliotheca Archaeologica lassiensis, Iași Balcanica - Balcanica, Belgrad Balcanoslavica - Balcanoslavica, Prilep, Rep. Macedonia Banatica - Banatica, Reșița BAR - British Archaeological Reports, Oxford BANATICA, 30 | 2020 426 | Abrevieri bibliografice BAR IS - British Archaeological Reports International Series, Oxford BB - Bibliotheca Brukenthal, Sibiu BCSS - Buletin Cercurilor Științifice Studențești, Alba Iulia BHAB - Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Muzeul Banatului, Timișoara BHAUT - Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis, Timișoara Bl - Biblioteca Istorică, București Biblion - Biblion. Revista Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, Constanța BiblSeptem - Bibliotheca Septemcastrensis, Sibiu BMA - Bibliotheca Musei Apulensis, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia BMJTSA - Buletinul Muzeului Județean Teleorman. Seria Arheologie, Alexandria BMN - Bibliotheca Musei Napocensis, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca BMTA (S.N.) - Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu”, Serie Nouă, Giurgiu Britannia - Britannia A Journal of Romano-British and Kindred Studies, The Society for Promotion of Roman Societies BrukAM - Brukenthal. Acta Musei, Sibiu BS - Bibliotheca Septemcastrensis, Sibiu BUA - Bibliotheca Universitatis Apulensis, Alba Iulia Buridava - Buridava, Râmnicu Vâlcea CBSA - Caiete Banatica, Seria Arheologie, Reșița CCA - Cronica Cercetărilor Arheologice din România, București CCDJ - Cultură și civilizație la Dunărea de Jos, Călărași CercArh - Cercetări Arheologice, București Cerclst - Cercetări Istorice, Iași CMN - Colecția Munții Noștri, București ComArhHung - Communicationes Archeologicae Hungariae, Budapesta Corviniana - Acta Musei Corvinensis, Hunedoara Crisia - Crisia, Oradea Dacia (N.S.) - Dacia. Revue dArcheologie et d’Histoire Ancienne, București DOP - Dumbarton Oaks, S.U.A DolgCluj - Dolgozatok az Erdely Muzeum es Erem - es Regisegtărăbol, Kolozsvâr/ Cluj DP - Documenta Praehistorica, Ljubljana Drobeta - Drobeta. Drobeta -Turnu Severin EM - Erdelyi Muzeum. AzErdelyi Muzeum-Egyesiilet, Kolozsvâr EphNap - Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca ERAUL - Etudes et Recherches Archeologiques de l’Universite de Liege, Liege Fillst - File de Istorie, Bistrița Forum Cultural - Forum Cultural, Botoșani Gallia - Archeologie de la France Antique, Nanterre Germania - Germania. Anzeiger der Rbmisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archăologischen Instituts. Berlin Abrevieri bibliografice | 427 Glasnik - Glasnik Srpskog Arheolooekog Drustva, Belgrad Historica - Historica. Academia Română, Centrul de Științe Sociale Craiova HNB - Historia Naturalis Bulgarica, Sofia, Bulgaria HOME - A Herman Otto Muzeum Evkonyve, Miskolc ICV - International Journal of Computer Vision IIR - Iliria International Review, Prishtina, Kosovo Intercisa - Archaeologia Hungarica. II. Die Romische Ausiedlung von Dunapentele, Budapest JAHA - Journal of Archaeology and Art History, Cluj-Napoca JAnS - Journal of Animal Science, Cambridge JOSA - Journal of the Optical Society of America, SUA JPME - Jannus Panononius Muyeum Evkonyv, Pecs LAnthropologie - LAnthropologie, Paris Litua - Litua, Târgu-Jiu MAS - Materialia Archaeologica Slovaca, Nitra Marisia - Marisia, Tg. Mureș MCA - Materiale și Cercetări Arheologice, București MFME - A Mora Ferenc Muzeum Evkonyve Szeged MMP - Materials and Manufacturing Processes, London MN - Muzeul Național, București NJAME - Nyiregyhăzi Josa Andrăs Muzeum evkonyve, Nyiregyhăza Oltenia - Oltenia. Studii și comunicări, Craiova PA - Patrimonium Apulense, Alba-Iulia Pallas - Pallas. Revue d’Etudes Antiques, Franța PB - Patrimonium Banaticum, Timișoara Peuce - Peuce, Tulcea PISC - Publicațiile Institutului de Studii Clasice, Cluj-Napoca PPS - Proceeding of the Prehistoric Society, Cambridge Pontica - Pontica, Constanța PZ - Praehistorische Zeitschrift, Berlin-Leipzig RadVM - Rad Vojvodjanskih Muzeja, Novi Sad Ratiariensia - Studi e Materiali Mesici e Danubiani, Bologna REB - Revue des Etudes Byzantines, Paris RESEE - Revue des Etudes Sud-Est Europeennes, București ReDIVA - Revista Doctoranzilor în Istorie Veche și Arheologie, Cluj-Napoca RevB - Revista Bistriței, Bistrița RPA - Revista Portuguese de Arqueologia, Lisabona RWH - The Romanians in World History, București SAA - Studia Antiqua et Archaeologica, Iași Sargetia - Sargetia. Buletinul Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Deva SASA SE - Serbian Academy of Sciences and Arts, Special Editions, Belgrade SCIV(A) - Studii și Cercetări de Istorie Veche (și Arheologie), București SCN - Studii și cercetări de numismatică, București SIB - Studii de Istorie a Banatului, Timișoara SlArch - Slovenskă Archeologia, Bratislava 428 | Abrevieri bibliografice SMK - Somogyi Muzeumok Kdzlemenyei, Kaposvâr SPPRFVG - Societă per la Preistoria e Protostoria della Regione Friuli-Venezia Giulia, Trieste SSEEP - Studies into South-East European Prehistory, Suceava Starinar - Starinar. Belgrad StComC - Studii și Comunicări de Istorie și Etnografie, Caransebeș StComS - Studii și Comunicări. Muzeul Brukenthal. Arheologie-Istorie, Sibiu StComSM - Studii și Comunicări, Muzeul Județean Satu Mare StudiaUBB. Historia - Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series Historia, Cluj-Napoca StudiaUBB. Geologia - Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series Geologia-Geografia, Cluj- Napoca SV - Siebenbiirgische Vierteljahrsschrift, Sibiu sz - Studijne Zvesti, Nitra, Slovacia Terra Sebus - Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, Sebeș Tibiscum - Tibiscum. Studii și Comunicări de Etnografie și Istorie, Caransebeș. Tibiscus - Tibiscus, Timișoara Thraco-Dacica - Thraco-Dacica, București VMMK - Veszprem Megyei Muzeumok Kdzlemenyei, Debrecen ZbornikNM - Zbornik Radova Narodnog Muzeja, Belgrad ZFA - Zeitschrift fur Archăologie, Berlin Ziridava - Ziridava, Arad Zograf - Zograf, Belgrad NORME DE TEHNOREDACTARE Materialele vor fi trimise prin e-mail la adresele: office@muzeulbanatulu- imontan.ro, lboldea.ist27@gmail.com, adimagina@gmail.com. Autorii își asumă respectarea tuturor prevederilor legii copyrightului iar acceptarea lucrărilor se va face în urma verificării respectării standardelor știin- țifice și editoriale, verificare realizată prin procesul de peer review. La tehnoredactarea textului se va folosi: editorul de text Microsoft Word Office 2000, 2003, 2007 și 2010, caractere Times New Roman, corp 12, aliniat bloc, paragraf -first line, spațiat la 1 rând. Notele vor fi obligatoriu de subsol, cu caractere de 10, numerotate continuu. Titlul lucrării va fi redactat cu majuscule, poziționat în centrul paginii. Sub titlu, în dreapta paginii, va fi trecut numele autorului (autorilor) cu caractere italice, fără titlul științific, însoțite de un asterisc (*) care se va regăsi la subsolul paginii, înainte de prima notă, unde se vor trece numele instituției unde acti- vează autorul, adresa acesteia și adresa personală de e-mail a autorului. Autorii români vor scrie la începutul textului cuvintele-cheie (maxim 5) și un rezumat de 250-300 de cuvinte, ambele redactate în limba română, indife- rent de limba în care a fost scris articolul. Traducerea în limba engleză a cuvin- telor cheie și a rezumatelor va fi realizată de către redacția revistei. Autorii din străinătate, indiferent de limba în care a fost redactat articolul, îl vor însoți de cuvinte cheie și rezumat în limba engleză. Textul materialului va fi alcătuit fără sublinieri, îngroșări de litere, căsuțe de dialog etc. De asemenea, citatele vor fi puse fie între ghilimele de tipul “ ” (folosind English US din setarea de limbă), fie introduse cu caractere italice (nu se vor folosi ambele sisteme concomitent). Planșele se vor preda scanate în format Tiff, rezoluție 300-600 dpi. Fotografiile digitale se predau în format Tiff, într-o rezoluție minimă de 3 dpi. Modul de citare: Pentru partea de Arheologie se va folosi, după preferință, sistemul Chicago sau Harvard. în cazul sistemului Harvard, la notele de subsol se va cita autorul (autorii), anul apariției și pagina (figura, planșa, fotografia). Ex: Georgescu 2007, 17, fig. 14. Georgescu, lonescu 2007, 19. BANATICA, 30 | 2020 430 | Norme de tehnoredactare La finalul materialului se va atașa în mod obligatoriu lista bibliografică în ordinea alfabetică a numelor autorilor, după exemplul de mai jos: Țeicu 1998, D. Țeicu, Banatul montan în Evul Mediu, Timișoara, 1998. Szentmiklosi 2010, Al. Szentmiklosi, Locuirea de tip Cruceni-Belegis de la Cruceni-Modosi ut (jud. Timiș). Sondajele arheologice din anii 1997 și 1999, în Banatica, 20/1, 2010, 293-306. Pentru partea de Istorie se va uzita obligatoriu The Chicago Manual cfStyle (http://www.chicagomanualofstyle.org/home.html). în acest caz citarea se va face după cum urmează: 1. Cărți de autor. Viorel Achim, Politica sud-estică a regatului ungar sub ultimii arpadieni (București: Editura Enciclopedică, 2008), 90 -91. La următoarele citări se indică doar numele autorului, 1-2 cuvinte din titlu și pagina, după cum urmează: Achim, Politica sud-estică, 103. 2. Articole și studii din periodice: Dragoș Lucian Țigău, “Banii de Caransebeș și Lugoj. Considerații asupra atribuțiilor și competențelor acestora,” Studii și Materiale de Istorie Medie XVI (1998): 225-241. La următoarele citări se va indica doar numele autorului, 1-2 cuvinte din titlu și pagina, după cum urmează: Țigău, “Banii de Caransebeș,” 230. 3. Volume colective: Victor Motogna, “Banatul românesc în cele dintâi veacuri al stăpânirii ungurești,” în C. Grofșorean, ed., Banatul de altădată. Studii istorice, voi. I (Timișoara, 1944), 275. Norme de tehnoredactare 431 La următoarele citări va apărea sub aceeași formă întâlnită în cazul citărilor din periodice: Motogna, “Banatul românesc,” 276. 4. La edițiile de documente se va utiliza sistemul folosit la cărțile de autor, ex: Pesty Frigyes, Krasso vărmegye tortenete, voi. IV (Budapest, 1883), 380. în cazul în care editorul este altul, citarea se va face după cum urmează: Pesty Frigyes, Oklevelek Temesmegye es Temesvărvăros tortenetehez, ed. Ortvay Tivadar, voi. I (Pozsony, 1896), 150-151. 5. în cazul în care într-o notă este citată o lucrare, urmată în nota urmă- toare de aceeași lucrare, se va folosi Ibidem prescurtat în forma Ibid., fără a fi pus în italic. Ex: Țigău, “Banii de Caransebeș,” 230 Ibid., 231. Nu se vor folosi sub nicio formă op. cit., loc. cit. sau Idem. Pentru mai multe detalii privind sistemul de redactare și citare vă rugăm consultați adresa indicată (http://www.chicagomanualofstyle.org/home.html). Pentru accesul total la întreg sistemul de referințe vă recomandăm înregistrarea pe site-ul respectiv, înregistrare gratuită și valabilă pentru o perioadă de 30 de zile. EDITORIAL GUIDE Authors should send their articles via e-mail to: office@muzeulbanatului- montan.ro, lboldea.ist27@gmail.com, adimagina@gmail.com. Authors are expectedto assume integrally the copy-rights rules; the articles would be accepted after their scientific and publishing standards checking up through the peer review process. Articles should be written up to Microsoft Word Office 2000, 2003, and 2007, and 2010; font: Times New Roman, size 12, justified, & = lst line, space - single row. Only footnotes should be taken into account, size 10, continuously numbered. Title: it would be written with block letters, centered on the page. Author(s): the name would be written below the title, right of the page, font italics, without the author(s)’(s) scientific title; an asterisk (*) should be put after the name, and the same one should be written before the first footnote, with some data on the author(s): institution he (they) work(s) at, address of this one and the author(s)’(s) own e-mail address. The Romanian authors should write the keywords (maximum 5) and an abstract of 250-300 words, at the beginning of the article, both of them in Romanian, no matter the language the article is written down. English trans- lation for keywords and abstract would be provided by the revue team. The authors from abroad should write the article keywords and abstract in English under the above rules, no matter the language the article is written down. The article body should be written without bold or underlined letters or dialogue marks etc. Citations will be either put between quotation marks (“”) using US English setting, or written in italics (they should be never used concomitantly). Plates should be presented in tiff format (300-600 dpi). Digital photos should be presented in tiff format (300 dpi minimum). References citation: For Archaeology, the author(s) should use either Chicago or Harvard System. In Harvard System, the corresponding footnote should have: author(s), year of publication, and page (figure, plate, photo.). Example: Georgescu 2007, 17, fig. 14. BANATICA, 30 | 2020 434 | Editorial guide Georgescu, Ionescu2007,19. The reference list would be added after the article, in an alphabetic order of authors’ name, as following: Țeicu 1998, D. Țeicu, Banatul montan în Evul Mediu, Timișoara, 1998. Szentmiklosi 2010, Al. Szentmiklosi, Locuirea de tip Cruceni-Belegis de la Cruceni-Modosi ut (jud. Timiș). Sondajele arheologice din anii 1997 și 1999, în Banatica, 20/1, 2010, 293-306. For History, the author would use The Chicago Manual of Style (http:// www.chicagomanualofstyle.org/home.html). In such a case, citation will be as following: 1. Books: Viorel Achim, Politica sud-estică a regatului ungar sub ultimii arpadieni (București: Editura Enciclopedică, 2008), 90-91. Next citations would contend only the authors name, 1-2 words from the title, and page, as follows: Achim, Politica sud-estică, 103. 2. Articles and studies in periodicul journals: Dragoș Lucian Țigău, “Banii de Caransebeș și Lugoj. Considerații asupra atribuțiilor și competențelor acestora,” Studii și Materiale de Istorie Medie XVI (1998): 225-241. Next citations would contend only the authors name, 1-2 words from the title, and page, as follows: Țigău, “Banii de Caransebeș,” 230. 3. Chapter or other part in books: Victor Motogna, “Banatul românesc în cele dintâi veacuri al stăpânirii ungurești,” in C. Grofșorean, ed., Banatul de altădată. Studii istorice, voi. I (Timișoara, 1944), 275. Editorialguide | 435 Next citations will follow the articles and studies in periodical journals order: Motogna, “Banatul românesc,” 276. 4. Documenta - the system for books should be used, as following: Pesty Frigyes, Krasso vârmegye tortenete, voi. IV (Budapest, 1883), 380. For another editor than the author, citation will be as follows: Pesty Frigyes, Oklevelek Temesmegye es Temesvărvăros tortenetehez, ed. Ortvay Tivadar, voi. I (Pozsony, 1896), 150-151. 5. If a reference is cited in a footnote and the same reference will be present in the next footnote, citation would use Ibidem in short Ibid., normal letters. Example: Țigău, “Banii de Caransebeș”, 230 Ibid., 231. Never use op. cit., loc. cit., or Idem For more details we suggest you to see: http://www.chicagomanualofstyle. org/home.html. To totally access the reference system, you may register yourselves on this site (30 days free registration). STUDII ȘI ARTICOLE DESPRE PRIMELE DESCOPERIRI NEOLITICE TIMPURII DE LA BOROȘTENI-PEȘTERT CIOAREI (COMUNA PEȘTIȘANI, JUDEȚUL GORJ) loan Alexandru Bărbat Rezumat. Prin acest articol am urmărit prezentarea unui mic lot de fragmente ceramice neolitice timpurii (13 piese), a căror descoperire a fost efectuată la Boroșteni-Pe^era Cioarei (comuna Peștișani, județul Gorj), ca urmare a cercetărilor arheologice din anii 1954 și 1981. Situl Peștera Cioarei este consacrat în bibliografie prin descoperirile din paleoliticul mijlociu și superior, fiind mai puțin cunoscut pentru orizonturile cronologice ulterioare, cum ar fi cele ale neoliticului timpuriu. Din punct de vedere cronologic, materialele ceramice descrise în acest studiu, identificate în timpul săpăturilor arheologice din grota Cioarei, aparțin unei faze timpurii a complexului cultural Starcevo-Criș, cel mai probabil de la începutul mileniului VI a.Chr. Apariția unui nou sit Starcevo-Criș timpuriu în partea de nord-vest a Olteniei este cu totul interesantă, fiind foarte probabil rezultatul pătrunderii unor grupuri de comunități neolitice dinspre valea Dunării spre sudul Carpații Meridionali, eveniment care are loc în contextul neolitizării Bazinului Carpatic și a zonei înconjurătoare. PUNCTE CU MATERIALE STARCEVO-CRIȘ DESCOPERITE RECENT ÎN JUDEȚUL TIMIȘ Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Rezumat. Prezentul studiu își propune să introducă în circuitul științific opt situri încadrate în neoliticul timpuriu, mai exact în faza III a culturii Starcevo-Criș. Sub aspectul amplasării, șase situri sunt poziționate în Câmpia Arancăi și două situri în Câmpia Moșnița, pe de o parte, crescând numărul încă foarte scăzut de situri cunoscute, iar pe de altă parte contribuind la reconstrucția și înțelegerea mai detaliată a rețelei de așezări neolitice timpurii. EXPLOATAREA RESURSELOR ANIMALIERE ÎN DA VA GETO-DACICĂ CÂRLOMĂNEȘTI, COMUNA VERNEȘTI, JUDEȚUL BUZĂU Georgeta El Susi Rezumat. Situl se află la aproximativ 13 km nord-vest de Buzău, în perimetrul satului Cârlomănești, pe un platou de formă ovală de aproximativ 7500 mp., la altitudinea de 200 m. Vegetația din zonă este un amestec de elemente specifice pădurii din arealuri deluroase și stepei. Evident, această poziție a fost potrivită pentru agricultură, creșterea animalelor și vânătoare, așa cum rezultă din analiza faunistică. încă din preistorie această zonă a întrunit condițiile naturale de protecție, astfel încât aici s-au dezvoltat o importantă locuire de tip Monteoru și o impresionantă davă geto-dacică, datând din secolele II-I î.Hr. Aici s-a descoperit, de-a lungul timpului, un material arheologic impresionant și diversificat, incluzând și o mare cantitate de oase animliere. Primul eșantion de această natură a fost colectat în campaniile din 1973-75, constând din 2818 oase. Cel de-al doilea, la care ne referim în acest studiu, a fost recoltat în campaniile din 2005-2012 și constă din 12483 oase. Oasele de mamifere se ridică la 98,64%, cele de păsări la 0,74%, iar cele de pește, la 0,69%. Rămășițele de pește provin de la specii de apă dulce, precum crapul, știuca, somnul etc. Din cele 12313 oase de mamifere, 5274 (42,25%) nu sunt atribuite cu exactitate unor specii. Din cele 7039 de oase identificate, 6486 (98,64%) aparțin unor animale domestice, iar 553 (7, 86%) unor animale sălbatice. în rândul celor domestice predomină oasele de porc, cu un procent de 32,6%. Rumegătoarele mici ocupă următorul loc, cu 27,87%, urmate de bovine, un procent de 26,43% și ecvidee, 4,66%. Comparând acest eșantion cu cel recoltat prima dată la Cârlomănești, se semnalează câteva modificări relative la proporția mamiferelor domestice. Proporția bovinelor rămâne neschimbată, ridicându-se, în ambele cazuri, cam la 26%. Variațiile apar exclusiv în raportul dintre ovicaprine și porci. în primul eșantion predomină rumegătoarele mici, cu 41,4%, față de 27,8% în cel de-al doilea caz. în cazul porcilor, raportul este de 24,7%, față de 32,6%. Procentul animalelor sălbatice se ridică la aproximativ 7%. Sub aspectul categoriilor de vârstă în cazul porcilor, avem un procent mic de animale sacrificate înainte de 6 luni (11,92), 15,6%, între 6 și 12 luni, 57,8% între 1 și 2 ani, 10%, între 2 și 5 ani (mai ales între 2 și 2 1/2 ani) și 0,9%, peste 5 ani. Procentul animalelor de prăsilă (sacrificate peste vârsta de 2-3 ani) se ridică la 11%. Analiza maxilarelor recoltate arată un raport de 17/5 între masculi și femele, iar cea a mandibulelor, de 19/6. Procentul indică, în orice caz, faptul că femelele serveau creșterii efectivului de purcei, iar masculii erau crescuți îndeosebi pentru hrană. în cazul bovinelor, analiza dentiției la 47 de indivizi indică sacrificarea înainte de 1 an, cu 14,9%, sub doi ani, cu 17,02%, sub trei ani, cu 29,79% și 38,29% peste această vârstă. în cazul vitelor de peste 3-4 ani, se înregistrează 23,4% sacrificate între 3(4) și 6 ani, 10,6% între 6 și 9 ani, 6,38% mult mai târziu. Ca atare, se înregistrează puține sacrificări de viței, păstrându-se un număr important pentru stimularea producției de lapte. Un procent mare (40%) dintre bovine era păstrat până la vârste târzii pentru obținerea de produse secundare. în ciuda faptului că rata vitelor tinere este de aproximativ 47%, consumul de came de vită nu este specific dietei dacice, ci mai degrabă cel de produse din lapte. Următoarea clasificare pe grupe de vârstă se referă la capre. Nu s-au făcut sacrificări la iezi sub 2 luni, aproximativ 13,7% se înregistrează la grupa de vârstă 2-6 luni și 19,34%, la cea de 6-12 luni. O treime dintre sacrificii se înregistrează la vârsta de 1-2 ani, iar 20%, între 2 și 4 ani, însemând sacrificare pentru came și reducerea numărului de animale neproductive. Procentul de 24% pentru nimalele sacrificate la vârsta de 4-6 ani, indică exploatarea caprelor pentru lapte și lână. Nu s-au găsit oase provenind de la capre bătrâne. Profilul pe vârste în cazul oilor este oarecum diferit de cel al caprelor. Nu se înregistrează sacrificii la animale sub 2 luni, iar pentru cele de 2-6 luni, procentul este de 4,76%. Pentru 6-12 luni procentul crește la 23,8%, ceea ce înseamnă sacrificarea pentru came de bună calitate. 19% este procentul celor sacrificate între 1 și 2 ani și 23% pentru cele de 2-4 ani; aceste procente indică utlizarea cărnii de berbec dar și împrospătarea turmelor prin tăierea oilor sterpe sau cu productivitate redusă. Un procent mic, de aproximativ 19%, reprezintă oile cu vârsta de 4-6 ani, iar 9,5%, a celor de peste 6 ani, ceea ce înseamnă exploatarea lor pentru lapte și lână. Vegetația locului și zona stâncoasă au fost propice creșterii caprelor mai ales. Numărul acestora depășește numărul oilor, astfel, din 71 de ovicapride, 29 sunt capre (40,8%) și 21 oi (29,6%). Din cele 12 ecvidee identificate, cel puțin o treime sau mai mult reprezintă animale tinere. Exceptând trei din acestea, patru depășeau 10 ani; celelalte au fost sacrificate la vârsta adultă. Cu siguranță, numai ocazional s- a mâncat came de cal; cel puțin așa sugerează eșantionul de oase. UN PUNCT DE VEDERE ASUPRA EVOLUȚIEI CERAMOLOGICE A ATELIERULUI QUINTA DO ROUXINOL: QUINTA DE SÂO JOÂO DA ARRENTELA, PORTUGALIA (70-425+D.C.) Jose Carlos Quaresma, Cezer Santos Rezumat. Articolul de față a fost realizat în baza cercetărilor întreprinse de autor, împreună cu Jorge Raposo, în ultimele două decenii. Articolul se concentrează pe prezentarea a două importante situri din bazinul inferior al fluviului Tajo: Quinta de Sâo Joăo (a cărui funcționalitate nu a fost încă determinată) și Quinta de Rouxinol (cu producție de amfore și de marfă de slabă calitate). Ambele situri, apropiate unul de celălalt, sunt situate în fața orașului Olisipo (Lisabona), cel mai important port din Lusitania, într-una dintre cele mai importante zone de producere de amfore pentru comercializarea peștelui sărat și vinului. In text se iau în discuție diferențele privind tiparele de consum de ceramică între Quinta de Sâo Joăo (sit a cărui stratigrafie se înscrie între cca. 70 și cca. 425 d.Cr.) și Quinta de Rouxinol (cu o stratigrafie înscrisă între cca. 235 și peste 425 d.Cr.). PROBLEMA CELOR TREI ULCIOARE - O CONTRIBUȚIE LA STUDIUL BUNURILOR FUNERARE ÎN RITUALUL ÎNMORMÂNTĂRII PRIN INCINERARE Snezana Golubovic, Angelina Raickovic Savic, Nemanja Mrdic Rezumat. După săparea a 14.000 de morminte la Viminacium, cercetătorii încearcă să reconstituie atât cultul funerar cât și viața în cel mai mare dintre orașele provinciei Moesia Superior, prin analiza bunurilor funerare. Articolul de față se concentrează asupra mormintelor de incinerație de tipul Mala Kopasnica-Sase și a inventarului descoperit în acestea, pe cazurile în care sunt prezente trei ulcioare. întrebarea este la ce obiecte să ne așteptăm, într-o mai mică sau mai mare măsură, dincolo de cele trei ulcioare. Trecerea în revistă include toate cimitirele cercetate până acum, care formează necropola unică de la Viminacium. NOTE ASUPRA UNUI SECTOR DE FRONTIERĂ ROMANĂ APROAPE UITAT DIN MUNȚII MESEȘULUI (DACIA POROLISSENSIS) Horațiu Cociș Rezumat. Traseul Munților Meseș traversează de la sud la nord teritoriul administrativ al județului Sălaj, fiind o grupă montană localizată în extremitatea nord-estică a Munților Apuseni, o treaptă de relief cu extensie redusă, relativ uniformă și îngustă (5-8 km lățime). Procesul de organizare teritorială a provinciei Dacia a înglobat acest segment montan în teritoriul său, pe culmea munților fiind stabilite elementele fizice ale frontierei romane, areal recunoscut astăzi ca fiind limes-u\ nord-vestic al Daciei Porolissensis. Culmea continuă și fragmentările masivului au dus la o adaptare particulară a sistemului frontalier, acesta fiind compus din turnurile de supraveghere localizate pe vârfurile predominante sau alte puncte strategice, din structurile de tip burgus care controlau accesul în provincie prin principalele văi de trecere, din castrele auxiliare localizate la câțiva km în spatele acestei linii, respectiv din elementele de extra securitate și control sub forma unor fortificații liniare. Prezentul studiu are în vedere reanalizarea unui sector frontalier relativ ignorat. Acesta este amplast în zona Văiful Păstaie-Sub Păstaie-La Șuvar, fiind compus din patru turnuri de supraveghere, o fortificație liniară de 1,5 km, respectiv o posibilă poartă secundară de tranzit. DESPRE SCRIS ȘI ÎNVĂȚĂTURA DE CARTE LA TIBISCUM Mariana Bălăci Crînguș Rezumat. Scrierea dă posibilitatea individului să-și facă cunoscute sentimentele, părerile, proprietatea sau măcar dorința sa de a se perfecționa. Scrierea spontană poate fi privită ca fiind o activitate care lasă să fie întrezărită inteligența și modalitatea individului de a se adapta la poziția sa socială. La Tibiscum avem dovezi directe ale importanței pe care o are scrisul în viața cotidiană și dorința de perfecționare în învățătura de carte; dintre acestea amintim grcjfiti, scrierea în pasta crudă pe material tegular sau alte produse ceramice, dar și scrierea de pe monumentele epigrafice. înscrisurile de la Tibiscum sunt în marea lor majoritate în limba latină, dar avem și scrieri în limba palmyrenilor sau greacă. Cu siguranță, indiferent de limba utilizată în scrierea pe diferite tipuri de materiale, populația de la Tibiscum a lăsat drept mărturie a prezenței sale aici și scrierile, fie ele informale, fie ele mai ales formale. Aceste înscrisuri sunt dovada clară și palpabilă a cunoașterii în primul rând a limbii latine, dar și a celei aramaice, de către unii dintre ei. Analiza acestor înscrisuri ne ajută să ne întregim imaginea unei comunități care s-a conturat pe malurile Timișului încă din primii ani ai provinciei și care și-a continuat traiul și după retragerea oficială a armatei și administrației romane, limba latină continuînd a fi folosită de către cei rămași aici și în anii următori. CULTELE AFRICANE SI ARMATA ROMANĂ DIN DACIA. CÂTEVA CONSIDERAȚII 5 5 Atalia Onițiu Rezumat. Studiile privitoare la cultele africane, care au fost publicate în ultimul deceniu, readuc în atenția noastră problematica referitoare la prezența acestei categorii de culte în invocațiile armatei romane din Dacia. Chiar dacă cercetările arheologice nu au înregistrat noi descoperiri și evidențe, noile puncte de vedere ne-au determinat să reluăm subiectul în discuție și să reconsiderăm, pe alocuri, opiniile și ipotezele formulate anterior. Ne vom opri în cele ce urmează asupra divinităților nord-africane (Satumus, Caelestis), dar mai ales asupra celor egiptene (Isis, Serapis), acestea din urmă bucurându-se în ultimul deceniu de o atenție deosebită din partea cercetătorilor, deopotrivă români și străini. PIESE DE GLIPTICĂ ROMANĂ AFLATE ÎN COLECȚIA MUZEULUI JUDEȚEAN GORJ „ALEXANDRU ȘTEFULESCU”’, TÂRGU JIU Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Rezumat. Acest articol aduce în discuție colecția de geme a Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu, formată din opt intalii romane. Această colecție este relativ recentă, pietrele prețioase fiind achiziționate prin cercetări arheologice începând cu 1997, precum și din donații din descoperiri făcute cu detectoarele de metale. Unele dintre acestea au fost publicate în 2012, apoi din nou în 2018, dar cu mai puține detalii. Bijuteriile provenite din cercetările arheologice au fost descoperite pe teritoriul județului cu ocazia cercetării preventive sau sistematice, în situri din epoca romană sau chiar din epoca medievală precum Bumbești Jiu și Căpreni. Pietrele erau lucrate din carneol și erau gravate cu subiecte simple precum un personaj aflat la cârma unei nave, zeități precum Minerva Pacifera, Faunus, Diana, subiecte mitologice precum Omphale, animale precum căprioarele, ființe fantastice precum Medusa sau motivul dextrarum iunctio. INELUL DE LOGODNĂ DE LA VIMINACIUM Snezana Nikolic, Milica Marjanovic Rezumat. în timpul săpăturilor de salvare efectuate în zona de nord-vest a fortului legiunii la Viminacium, a fost descoperit un inel de argint cu camee. E vorba de un inel de logodnă, cu o camee inserată, cu o reprezentare a motivului cunoscut ca dextrarum iunctio și inscripția OMOM(A). Este un inel special atât datorită motivului și inscripției, cât și contextului în care a fost descoperit. Mai exact, a fost descoperit în șanțul de apărare a fortului legiunii VII Claudia. Inelul se datează în a doua jumătate a secolului al ffl-lea, luând în calcul monedele și ceramica din același orizont. BANCHETUL FUNERAR, PROCESIUNE SAU OFRANDĂ - CÂTEVA NOTE ASUPRA PICTURII ROMANE PROVINCIALE Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Rezumat. Articolul de față pune în discuție diferite imagini care conțin sclavi și decedați, prezenți în pictura murală romană târzie, mai cu seamă pe teritoriul de astăzi al Serbiei, făcând comparații cu exemple similare cunoscute în întreaga lume mediteraneană. Acestea reprezintă atât sclavi în procesiune, cât și versiuni restrânse, cu doi sau chiar un singur sclav pictat. Interpretările binecunoscute privind reminiscențele statutului social prestigios al celor decedați și dorințele lor de bunăstare și în viața de apoi sunt discutate împreună și în legătură cu riturile de înmormântare confirmate, care includ banchetul funerar și procesiunea, acordând o atenție specială poziției și rolului scalvilor în cadrul acestora. Pentru scenele restrânse din cimitirele C-160 și G-2624 de la Viminacium se introduce interpretarea acestui motiv ca referindu-se la tradiția ofrandelor la mormânt, după sau în timpul actelor de comemorare care urmează celui funerar. MORMINTE SARMATICE DESCOPERITE ÎN SITUL ARHEOLOGIC DE LA MOȘNIȚA VECHE-„DEALUL SĂLAȘ” (JUDEȚUL TIMIȘ, ROMÂNIA) Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan Rezumat. Cercetarea arheologică în urma căreia au fost identificate cele patru morminte a fost una de salvare, fiind determinată de săparea unui șanț pentru introducerea de utilități în zona sitului arheologic Moșnița Veche-„Dealul Sălaș” (județul Timiș). Parte dintre mormintele prezentate au fost afectate de aceste intervenții neautorizate. Totodată, observăm că asupra mormântului 3 s-a intervenit încă din vechime. în conexiune anatomică a rămas partea inferioară a scheletului, craniul fiind identificat pe bazin, iar oasele din jumătatea superioară au fost identificate în umplutura gropii. Această intervenție ulterioară înhumării o legăm de fenomenul jefuirii mormintelor, practică larg documentată la sarmați în zona Banatului românesc, nordul Serbiei sau estul Ungariei. Mormintele au o orientare generală S- N, mobilierul funerar fiind constituit din vase ceramice și piese din metal. Vasele ceramice se referă la castroane tronconice și căni, realizate dintr-o pastă fină, bine lucrată, arsă reducător, caracteristice perioadei. Atrage atenția cana prevăzută cu tub de scurgere din M.1, aceasta asigurând mormântului o datare cuprinsă între ultima treime a secolului IV d.Hr.-prima jumătate a secolului V d.Hr. în aceeași perioadă încadrăm și M.3, datarea fiind asigurată de fragmentul de fibulă din fier care poate fi încadrată categoriei fibulelor cu picior întors pe dedesubt. Mobilierul funerar provenit din M.2 și M.4 asigură o datare mai generală a celor două complexe arheologice pe parcursul secolelor III-IV d.Hr. CONSIDERAȚII PRIVIND PREZENȚA AVARILOR ÎN TRANSILVANIA. CRONOLOGIE. MOTIVAȚIE. LIMITE TERITORIALE Călin Cosma Rezumat. Prezența războinicilor avari în Transilvania în perioada secolelor VILVIII este o realitate ce nu poate fi contestată atât timp cât este atestată prin cimitirele și mormintele ce aparțin, dincolo de orice îndoială, războinicilor de origine avară. Primele incursiuni ale avarilor în platoul transilvan au avut loc după anul 630 și urmăreau ocuparea/ cucerirea zonelor bogate în sare din centrul Transilvaniei. Un lucru posibil doar după ce au instituit controlul direct asupra comunităților de gepizi din centrul platoului transilvan. Nu cred că putem vorbi de o cucerire a Transilvaniei, ci mai degrabă de o acțiune de preluare a controlului asupra unui teritoriu de care avarii erau interesați datorită resurselor de sare. Nu au decimat comunitățile gepide, ci au trăit alături de acestea folosindu-le la extragerea sării. în baza datelor arheologice care pot fi atribuite cu certitudine războinicilor avari (cimitire și morminte), putem observa că intrarea avarilor pe platoul transilvan nu a fost un fenomen de masă, iar teritoriul în care au dominat în fapt a fost mult mai restrâns decât a fost el estimat de unii specialiști. E vorba de un teritoriu cuprins între Câmpia Turzii și Teiuș, zona în care Mureșul cotește spre sud, pe ambele maluri ale acestuia. Informațiile de până acum nu permit obținerea unei imagini generale a modului în care a luat sfârșit dominația avară în Transilvania. Istoria provinciei centrale a României în prima jumătate a secolului al IX-lea mai prezintă multe incertitudini pe care numai cercetările arheologice viitoare la vor putea descifra. în baza celor de mai sus, cred că nu se poate vorbi câtuși de puțin de o „avarizare” a Transilvaniei, ci mai degrabă de o „slavizare” a regiunii din moment ce așezări și cimitire slave din perioada secolelor VILVIII/IX au fost documentate în întregul areal al platoului transilvan. Avarii și-au creat un loc al lor în această lume slavă, într-o arie geografică relativ restrânsă. ORIZONTUL FUNERAR DE TIP SUD-DUNĂREAN 2, PE TERITORIUL OLTENIEI, FAZA I (SECOLELE XI-XIII) Silviu Oța Rezumat. în afara Banatului, la nordul Dunării, în secolele XLXII și până în jurul celui de-al treilea sfert al secolului al XlII-lea, în spațiul dintre Carpații Meridionali, Dunăre și Râul Olt este cunoscut același orizont funerar, de tradiție bizantină. Acesta este și singurul identificat până în prezent în spațiul geografic studiat cât și în intervalul cronologic menționat. El constituie faza I a unuia mai larg, care se întinde de la sfârșitul veacului al XlII-lea și până în cel de-al XV-lea (faza II), la sud de Munții Carpați. Pe alocuri, mai poate fi observat și în Banat, Dobrogea, Moldova, Transilvania sudică și estică (faza II). în studiu au fost analizate un număr de puncte cu necropole sau piese găsite izolat, care se găsesc în special de-a lungul Dunării (Drobeta-Turnu Severin-Termele romane, Hinova- Proprietatea lui C. Trocan, Izâmșa-Dealul Fântânilor, Izvoarele-Punct necunoscut, Celeiu, Orlea-Punct necunoscut, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875), în zona Râurilor Olt (Ferigele) și Jiu (Craiova-Făcăi). Au fost avute în vedere toate informațiile arheologice avute la dispoziție, legate de ritul și ritualul funerar. Inventarele descoperite constau în special în podoabe tipic feminine (cercei, diademe, șiraguri de scoici, brățări), dar și monede și accesorii vestimentare, precum nasturi. O parte a cimitirelor a funcționat și în perioada următoare (Drobeta-Turnu Severin-Termele romane), altele probabil au fost abandonate. NOTE ARHEOLOGICE NOTĂ ASUPRA A TREI TOPOARE PREISTORICE DESCOPERITE ÎN JUDEȚUL OLT lulia Răbîncă, Sabin Popovici Rezumat. Cercetările arheologice desfășurate de-a lungul timpului în siturile de referință ale neo-eneoliticului din județul Olt au dus la descoperirea, alături de o cantitate impresionantă de ceramică, și a unui număr apreciabil de unelte de piatră șlefuită. Din păcate, publicarea acestora s-a făcut sumar și în cadrul unor studii unde nu acestea reprezentau obiectul principal. Obiectul articolului nostru este prezentarea a trei topoare preistorice, probabil, neo- eneolitice, din păcate, descoperiri întâmplătoare, Iară context stratigrafie clar. Din acest punct de vedere propunem alcătuirea unor lucrări de sinteză în ceea ce privește uneltele de piatră șlefuită din Oltenia, lucrări în care să fie prezentate atât sub aspect tipologic cât și cultural evoluția uneltelor de piatră șlefuită din spațiul amintit. LIMESUL ÎN PROVINCIA MOESIA SUPERIOR ȘI SUD-VESTUL DACIEI: CONSIDERAȚII PRIVIND PRINCIPALA CALE DE COMUNICAȚIE Vladimir P. Petrovic Rezumat. Fortificațiile și așezările civile aparținând limesului din provincia Moesia Superior erau legate printr-un drum care se desfășura pe malul drept al Dunării. Acestea erau complet diferite una de cealaltă, datorită dimensiunilor și rolului jucat în sistemul comun de apărare și nu toate erau conectate la axa majoră de comunicație. Este important să conturăm aici un grup particular de castella, puncte majore de traversare de pe malul drept pe cel stâng al Dunării, așa cum este Lederata (Ram). O BAZĂ DE COLOANĂ DE LA MICIA Marius Barbu Rezumat. Articolul de față își propune să aducă în atenție un nou piedestal atic de coloană. Piesa a fost înregistrată în curtea unei familii din localitatea Vețe, județul Hunedoara, și aparține unei serii de monumente recent identificate în urma unui program de conștientizare a comunității, inițiat de echipa de cercetători ai sitului de la Micia. Acest element arhitectural, realizat din calcar oolitic, în care se pot observa cochilii de moluște marine, este relativ bine conservat. In urma analizării formei și proporțiilor acestui piedestal de coloană, putem deduce că a fost realizat în concordanță cu canoanele timpului și principiile emise de Vitruvius. Deși nu cunoaștem amplasamentul și destinația imobilului căruia i-a aparținut coloana, caracteristicile acesteia indică apartenența la o clădire elegantă, de dimensiuni apreciabile raportate la canoanele arhitecturii clasice. Numeroasele colonade descoperite la Micia atestă dezvoltarea, aici, unei arhitecturi specifice centrelor urbane din Dacia, piedestalul atic expus cu această ocazie fiind un argument suplimentar referitor la nivelul ridicat de dezvoltare a /^zgus-ului pe valea Mureșului. O CAMEE DE EPOCĂ ROMANĂ CU REPREZENTAREA GORGONEI MEDUSA, AFLATĂ ÎN COLECȚIA MUZEULUI JUDEȚEAN BOTOȘANI Ana Cristina Hamat, Adela Kovacs Rezumat. Prezentul articol readuce în discuție un artefact special, descoperit în urmă cu peste 25 de ani și aflat în prezent în depozitele Muzeului Județean Botoșani. Este vorba despre o camee cu reprezentarea Gorgonei Medusa, care până acum nu a beneficiat de o prezentare adecvată, fiind adusă în atenția publicului larg printr-o scurtă notă într-o publicație locală. Cameea a fost descoperită în 1994, cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în satul Coțușca (județul Botoșani). Piesa a apărut într-un sondaj efectuat la 1 km distanță de necropola secolelor IV-V de la Nichiteni. Este vorba despre o camee realizată din onix în două straturi, fiind datată în secolele II-III d.Hr. Reprezentarea Gorgonei Medusa pe camee este unul dintre cele mai populare subiecte pentru astfel de artefacte și, prin urmare, a devenit pretextul pentru una dintre cele mai celebre serii glifice, cu o popularitate care precede epoca Imperiului și durează până în Antichitatea târzie, fiind, de asemenea, unul dintre simbolurile preferate în arta Evului Mediu și chiar în epoca modernă. MATRIȚA UNEI PLOSCUȚE DE PELERIN, CU IMAGINEA SF. SIMEON STILITUL CEL TÂNĂR Ergiin Lafli, Maurizio Buora Rezumat. în acest sumar articol va fi prezentată a inedită valvă de turnare pentru o ampulla metalică de orație, din patrimoniul Muzeului orașului Gaziantep, în sudul Turciei. Matrița, din steatit, prezintă inscipția EvÂoyia [K]vpiov KaiwvAyiov [9av>pawvp]yov (elogiu Domnului și sfântului taumaturg - „făcător de minuni”). Vasul prezintă, de asemenea, imaginea Sf. Simeon Stilitul cel Tânăr din secolul al VLlea d.Ch. și a doi cavaleri călare, în compoziție heraldică amplasată în partea de jos a ploscuței. Matrița din Gaziantep poate fi datată în perioada bizantină mijlocie, mai precis, în perioada cuprinsă între anii 969 și 1074 d.Cr. Matrița pare să fie unică atât datorită dimensiunilor sale cât și prin prezentarea a doi pelerini (?) călare. STUDIES AND ARTICLES ABOUT THE FIRST EARLY NEOLITHIC FINDS FROM BOROȘTENLPE^ZETM CIOAREI (PEȘTIȘANI COMMUNE, GORJ COUNTY) loan Alexandru Bărbat Abstract. Through this archaeological note, we aim to present a small cache of Early Neolithic ceramic sherds (13 items) discovered in Boroșteni-Pe^tera Cioarei (Peștișani Commune, Gorj County), during the excavations conducted in 1954 and 1981. The Peștera Cioarei archaeological site is referenced in the bibliography for the Middle and Upper Palaeolithic discoveries, and to a lesser extent for the later chronological horizons, as well as for the Early Neolithic. From a chronological viewpoint the ceramic materials described in the present paper, discovered during the archaeological exploration of the Cioarei cave, belong to an early phase of the Starcevo-Criș cultural complex and most likely date from the beginning of the 6th millennium BC. The occurrence of a new early Starcevo-Criș site in the north-westem part of the Oltenia region is significant as a likely result of the migration of certain Neolithic communities from the Danube Valley towards the south of the Southern Carpathians, an event that took place in the context of the neolithization of the Carpathian Basin and of the neighbouring areas. SITES WITH STARCEVO-CRIȘ MATERIALS RECENTLY FOUND OUT IN TIMIȘ COUNTY Dan-Leopold Ciobotaru, Octavian-Cristian Rogozea, Petru Ciocani Abstract. The current study is meant to introduce eight archaeological sites into the scientific circuit. These sites belong to the Early Neolithic period, to be more precise, the third phase of the Starcevo-Criș culture. From a location standpoint, six of these sites are found in the Aranca's Plain (Câmpia Arancăi) and two sites in the Moșnița Plain (Câmpia Moșnița). On the one hand, this increases the still low number of known sites, on the other, it contributes to the reconstruction and better understanding of the Early Neolithic settlement network. ANIMAL RESOURCES EXPLOITED IN THE GETO-DACIAN DAVA FROM CÂRLOMĂNEȘTI, VERNEȘTI COMMUNE, BUZĂU COUNTY Georgeta El Susi Abstract. The site is located about 13 km north-west from Buzău city, in the perimeter of Cârlomănești village, on an oval-shaped plateau of about 7500 square meters, at an altitude of 200 m. The vegetation of the zone is an admixture of hill forest and steppe elements. Obviously, the favorable position was suitable for agriculture, animal breeding, and hunting as ilhistrated by faunal analysis. Since prehistory the area has enjoyed a proper natural protection, so an important Monteoru settlement and an impressive Geto-Dacian dava, dated in the 2ⁿd-lst centuries BC had developed over there. An impressive and diversified archaeological material has been recovered over time including a large amount of animal bones. The first faunal sample was collected during 1973-1975's campaigns counting for 2,818 bones. The second sample we are talking about was gathered during 2005-2012’ campaigns and consists of 12,483 bones. The mammals account for 98.64%, birds 0.74% and fish 0.69%. Fish remains originate in freshwater species, as carp, pike, catfish etc. Of 12,313 mammal bones, 5,274 fragments (42.25 %) are not exactly assigned to species. Of 7,039 identified bones, 6,486 (98.64%) belong to domestic mammals and 553 bones (7.86%) to the wilds. The pig bones prevail among domesticates, its share is 32.6%. The small ruminants rank the second with 27.87% followed by cattle with 26.34% and equids with 4.66%. To note the presence of donkey and muie remains among domestic species. By compare with the former sample from Cârlomănești, some changes in the share of the main domestic mammals occur. The cattle share keep unchanged, they are quoted by 26% in both samples. Variations occur only in the ovicaprids/pig report. The small ruminants prevail by 41.4% in the former sample against 27.8% in the second. Pig is quoted only by 24.7% against 32.6. The hunting percentage is around 7%. The pig age-class distribution suggests a low percentage of individuals slaughtered below 6 months (11.92%), 15.6% between 6-12 months, 57.8% between 1-2 years, 10% between 2-5 years (especially between 2-2.5 years), and 0.9% over 5 years. The stock breeding (animals slaughtered over 2-3 years) is 11%. The report male/female is 17/5 on maxillary remainders and 19/6 on mandibles. However, this rate suggests the use of females for farrowing and the males, predominantly for meat. In case of cattle, of 47 individuals suggested by dentition, 14.9% were slaughtered below one year, 17.02% below two years, 29.79% below three years, and 38.29% over this limit. Of the specimens exceeding 3-4 years, about 23.4% were killed between 3(4)-6 years, 10.6% between 6-9 years, and 6.38% much later. Consequently, few slaughters of calves are registered, preserving an important stock to stimulate dairy production. A large proportion (40%) of specimens was kept to an advanced stage for by-products. Even if the rate of immature bovines is about 47 %, the beef consumption was not specific to Dacians’ diet, rather the milk-based products. The further age-class distribution was suggested in case of goat. No slaughters have done before 2 months, about 13.7 % between 2-6 months, and 10.34% between 6-12 months. One third of the specimens were cut off between 1-2 years and 20% between 2-4 years meaning slaughter for flesh and reducing the number of low output goats. 24% is the rate of animals killed between 4-6 years, suggesting milk, and wool exploitation. Senile specimens were not found. The age profiles of the sheep are something different than goat. There are no animals slaughtered below 2 months and only 4.76% between 2-6 months. The share increases at 23.8% between 6-12 months, meaning slaughters for a mutton of good quality. Only 19% were slaughtered between 1-2 years and 23% between 2-4 years; that means the using of the mutton of males, as well the reformation the flock, by cutting the barren ewes or with diminished output. A small percent was kept between 4-6 years, about 19% and 9.5% over 6 years, meaning milk and wool exploitation. The specific vegetation and rugged area were propitious mostly to goat breeding. His number overlaps the sheep so, of 71 ovicaprids, 29 are goats (40.8%) and 21 sheep (29.6%). Of the 12 equids identified, at least one-third or more were sub-adulte specimens. Excepting three of them, four individuals exceeded 10 years; the others were slaughtered at an adult stage. For sure horse was occasionally eaten; at least this is suggested by the bony sample. A POINT OF VIEW ON THE CERAMIC EVOLUTION OF THE QUINTA DO ROUXINOL WORKSHOP: QUINTA DE SÂO JOÂO DA ARRENTELA, PORTUGAL (70- 425 + AD) Jose Carlos Quaresma, Cezer Santo Abstract. This paper was written in the framework of the research undertaken by the authors, over the last two decades, with Jorge Raposo. It l'ocuses on two main sites of the Lower Tagus basin: Quinta de Sâo Joăo (whose functionality has not been determined) and Quinta do Rouxinol (amphorae and coarse ware production site). Both sites are located close to each other, in front of the city of Olisipo (Lisbon), one of the most important harbours of Lusitania, and within one of the main areas conceming the production of amphorae for the exportation of salted-fish and wine. In this text we discuss the differences of the ceramic consumption pattems between Quinta de Săo Joăo (whose stratigraphy runs between c.70 and c.425 AD) and Quinta do Rouxinol (whose stratigraphy runs between c.235 and 425+ AD). THE QUESTION OF THREE JUGS - A CONTRIBUTION TO THE STUDY OF GRAVE GOODS IN THE CREMATION BURIAL RITUAL Snezana Golubovic, Angelina Raickovic Savic, Nemanja Mrdic Abstract. After the excavation of 14,000 graves at Viminacium, the researchers are trying to reconstruct both the funeral cult and life in the largest city of Moesia Superior by analyzing the grave goods. In this paper, the emphasis is on graves with cremation of the Mala Kopasnica- Sase type and the inventory found in them, in those cases when three jugs are present, i.e. which objects can be expected, to a greater or lesser extent, besides the three jugs. The review included all the cemeteries explored so far that form the unique Viminacium necropolis. NOTES ON AN ALMOST FORGOTTEN ROMAN FRONTIER SECTOR FROM THE MESEȘ MOUNTAINS (DACIA POROLISSENSIS) Horatiu Cociș » s Abstract. The path of the Meseș Mountains crosses from South to north the administrative territory of Sălaj County, being a mountain group localized in the north-eastem extremity of the Apuseni Mountains, a low altitude step of relief relatively uniform and narrow (5-8 km). The territorial organization process of the Dacian province included this mountain segment in its territory, the physical elements of the Roman frontier organization being established on the top of the mountains, an area considered today to be the north-westem limes of Dacia Porolissensis. The continuous ridge and the massif fragmentations generated a particular adjustment of the Roman frontier system, being composed of surveillance watchtowers located on the top of the predominant peaks or other strategic points, of fortlets that controlled the access in the province through the main Crossing valleys, of auxiliary forts located several km behind this line respectively of extra security and control elements in the form of the linear fortifications. The present study is considering the reanalysis of a frontier sector relatively ignored; the sector is located in the area of Vâiful Păstaie-Sub Păstaie-La Șuvar, being composed of four surveillance watchtowers, a linear fortification of 1.5 km length respectively a possible secondary transit gateway. ON WRITING AND LEARNING AT TIBISCUM Mariana Bălăci Crînguș Abstract. By writing, humans might express their feelings, opinions and property, or even the deșire to progress. The spontaneous writing might be seen as the activity that puts in light the individual intelligence and the way to adapt to the social position of an individual. Direct proves of the importance of writing in daily life and wish to progress in learning were found at Tibiscum; both grcjfiti, writing on raw paste on tegular materials or other ceramic products, and writing on epigraphic monuments are among these proves. The inscriptions from Tibiscum are in Latin language in the largest part, but there are also ones in the language of the Palmyrenes, and in Greek. Certainly the population at Tibiscum left also informai and mainly formal writings for proving of her presence there, no matter the language of writings on various materials. These writings clearly and tangibly show the people there can speak Latin and Aramaic some of them at least. These writings analyze help us to round the image of a community sitting on the Timiș banks since the first years of the Roman province, and keeping to live there after the oflicial retreat of the Roman army and administration; the Latin language was used up from the ones resting there during the next years. ON THE AFRICAN CREEDS AND THE ROMAN ARMY IN DACIA. SOME POINTS OF VIEW Atalia Onițiu Abstract. The studies on the African creeds published during the last decade remind us the question of the presence of those cults in the invocations performed by the Roman army in Dacia. Even if archeological research did not come with new discoveries and evidences, the new points of view have made me resume the subject and reconsider somehow the previous opinions and hypotheses. I will focus below on theNorth-Africans deities (Saturnus, Caelestis) and especially the Egyptian ones (Isis, Serapis), the last ones being the object of attention of Romanian and foreign researchers in the same way. ROMAN GEMS FROM THE COLLECTION OF GORJ COUNTY MUSEUM „ALEXANDRU ȘTEFULESCU”, TÂRGU JIU Vasile Marinoiu, Ana Cristina Hamat Abstract. This article brings into question the gems collection of the Gorj County Museum „Alexandru Ștelulescu”, from Târgu Jiu, consisting from eight Roman intaglios. This collection is relatively recent, the gems being purchased through archaeological research since 1997, as well as from donations from the metal detectors discoveries. Some of them were published in 2012, then again in 2018, but with fewer details. The gems coming from archeological research were discovered on the territory of the county, on the occasion of preventive or systematic research, in sites from the Roman era, or even from the medieval era like Bumbești Jiu, Căpreni. The gems were made of camelian and were engraved with simple subjects like the man with ship rudder, deities like Minerva Pacifera, Faunus, Diana, mythological subjects like Omphale, animals like deer, fantastic beings as Medusa or the motif dextrarum iunctio. ROMAN ENGAGEMENT RING FROM VIMINACIUM Snezana Nikolic, Milica Marjanovic Abstract. During the rescue investigation of the northwestem part of the legionary fort at Viminacium, a silver ring with a cameo was discovered. It was an engagement ring, with an inserted cameo with a specific representation of the so-called dextrarum iunctio motif, accompanied with an inscription - OMOiNI(A). The ring is peculiar because of the motif and the inscription on it, as well as because of the context of the find. Namely, it was found in the defensive ditch of the legionary fort of the VII Claudia legion. The find is dated to the second half of the III century, using coins and pottery from the same horizon. FUNERAL BANQUET, PROCESSION OR AN OFFERING SCENE - A FEW REMARKS ON ROMAN PROVINCIAL PAINTING Dragana Gavrilovic, Jelena Andelkovic Grasar Abstract. The article discusses various types of the scenes that contain servants and deceased depicted in late Roman wall painting, especially in the territory of today’s Serbia, and makes comparisons with analogous examples known throughout the Mediterranean world. These types represent servants in the procession as well as reduced versions, when two or only one servant figures are painted. Well known interpretations of the reminiscences of the prestigious life status of the deceased and their wish for wellbeing in the afterlife are discussed together and in regard to the testified funeral rites, which include a funeral banquet and funeral procession, with special attention to the position and role of servants/slaves in them. A new possibility for the reduced scenes with servants depicted in Viminacium graves G-160 and G- 2624 introduces an interpretation of this motif as a reference to the custom of offerings at the grave after the funeral or during some of the commemorations which followed the funeral. SARMATIAN GRAVES DISCOVERED WITHIN THE ARCHAEOLOGICAL SITE OF MOȘNIȚA VECHE -„DEALUL SĂLAȘ” (TIMIȘ COUNTY, ROMANIA) Andrei Stavilă, Bogdan Alin Craiovan Abstract. The four graves were identified during a rescue research determined by a ditch digging in the area of the archaeological site of Moșnița Veche-„Dealul Sălaș” (Timiș County) for underground utility. The unauthorized interventions there deranged some of the described graves. We might note that they had intervened since olden times on the grave N° 3. Only the inferior part of the skeleton remained in the anatomical connection, the skull was identified on pelvis and the bones of the upper part, in the grave padding. We take this intervention after inhumation for graves plundering, a practice of the Sarmatians in the area of the Romanian Banat, northem Serbia, and eastern Hungary, largely documented since now. S- N is the general orientation of the graves; the funerary fumiture consists in ceramic vessels and metallic findings. Vessels consist in truncated cone-shaped bowls and pitchers in a fine and well worked paste, bumt by reduction, specific to that age. The pitcher with a trickling tube from Grave N° 1 is the one to attract our attention and dates the grave to a period between the last third part of the 4* century AD and the first half of the 5* century AD. Grave N° 3 might be dated to the same age as the fragment of an iron fibula certifies, belonging to the type of fibulae with the spring behind the body. The funeral fumiture from Grave 2 and Grave 4 certify a largest dating of the two archaeological complexes, to the 3rd - 4th c. AD. ON THE PRESENCE OF THE AVARS IN TRANSYLVANIA. CHRONOLOGY. MOTIVATION. TERRITORIAL LIMITS Călin Cosma Abstract. The presence of Avar warriors in Transylvania during the 7^-S* centuries is a reality that cannot be contested, as it is proven by the cemeteries and graves that belong, beyond doubt, to warriors of Avar origin. The first Avar incursions in the Transylvanian Plateau took place after 630 and aimed at occupying/conquering the salt-rich areas in the center of Transylvania. This was only possible after they established their direct control over the Gepid communities in the center of the Transylvanian Plateau. I do not believe we can speak of a conquest of Transylvania, but rather of an act of taking control over a territory that the Avars were interested in due to its salt resources. They did not decimate the Gepid communities, but lived alongside them and used them to extract salt. According to the archaeological data that can be attributed with certainty to the Avar warriors (cemeteries and graves), one can note the fact that the entrance of the Avars in the Transylvanian Plateau was not a large-scale phenomenon and the territory they actually dominated was much smaller than some specialistshave estimated. This territory was restricted to the area between Câmpia Turzii and Teiuș, where the Mureș tums south, on both sides of the river. Current data do not allow one to form a general picture of the way in which the Avar domination in Transylvania ended. The history of the central province of Romania during the first half of the 9* century still holds many uncertainties that only future archaeological researches might decipher. Based on everything presented so far, I believe one cannot speak at all of an „Avarization” of Transylvania, but rather of a „Slavization” of the region, as Slavic settlements and cemeteries from the 7th-8*79* centuries have been documented throughout the territory of the Transylvanian Plateau. The Avars made a place for themselves in this Slavic world, in a relatively small geographic area. SOUTH-DANUBIAN BURIAL HORIZON, TYPE2, WITHIN THE TERRITORY OF OLTENIA, PHASE I (11TH-13™ CENTURIES) Silviu Oța Abstract. The same funeral horizon of Byzantine origin is known, except for the Banat, in the northem area of the Danube, between the Southern Carpathians, the Danube and the Olt River, in the 1 lth-12th century up to the third quarter of the 13* century. This is the alone one which was indentified all along the studied area and within the noted chronologic interval. It makes the lst phase of a larger horizon, from the end of the 13* century up to the 15* century (2ⁿd phase) southward of the Carpathians. It could be noticeable in certain places, in the Banat, the Dobrudja, Moldavia, and Southern and eastem Transylvania. Some sites with necropolises or isolated foundings were analyzed within the article, especially along the Danube (Drobeta-Turnu Severin-Roman Thermal Baths, Hinova-C. Trocan’s property, Izâmbașa-Dealul Fântânilor, Izvoarele-Unknown site, Celeiu, Orlea- Unknown site, Ostrovul Mare-Km. Fluvial 875), in the area of the Olt, (Ferigele) and the Jiu (Craiova-Făcăi). All the data referring to the funeral ritual we had at our disposal were taken into account. The foundings consist mainly in female omaments (tings, tiaras, shells necklaces, bracelets), but also in coins and buttons. Part of those cemeteries functioned also during the next age (Drobeta-Turnu Severin- Roman Thermal Baths), others were probably abandoned. ARHAEOLOGICAL NOTES ON THREE PREHISTORIC AXES FOUND OUT IN OLT COUNTY lulia Răbâncă, Sabin Popovici Abstract. Archaeological research carried out over time in the reference sites of the Neo-Eneolithic in Olt County has led to the discovery, along with an impressive amount of pottery, and an appreciable number of polished stone tools. Unfortunately, their publication was summarized in studies where they were not the main object. The subject of our article is the presentation of three prehistoric axes, probably Neo-Eneolithic, unfortunately, accidental discoveries, without a clear stratigraphic context. From this point of view, we propose the composition of some synthesis works regarding the polished stone tools from Oltenia, works in which to be presented both from a typological and cultural aspect the evolution of the polished stone tools from the mentioned space. LIMES IN UPPER MOESIA AND SOUTHWESTERN DACIA: THE CONSIDERATIONS ABOUT THE MAJOR COMMUNICATION LINE Vladimir P. Petrovic Abstract. The fortifications and civilian settlements of the limes in Upper Moesia were linked by a road that ran along the right bank of the Danube. They were quite different from each other due to their size and role in the common defense system and they were not entirely connected with the major communication axis. It seems very important here to outline one particular group of castella that served as the major Crossing points from the right to the left bank of Danube, such as Lederata (Ram). A COLUMN BASE FROM MICIA Marius Barbu Abstract. This article aims to bring to your attention a new column attic base. The piece was reported in the courtyard of a family from Vețel, Hunedoara County and is part of a series of monuments recently identified, due to a local community awareness program, initiated by the research team of the Micia site. The architectural element made of soft oolitic limestone, in which many shells of marine molluscs can be observed, is kept in a relatively good condition. Analyzing the appearance and proportions of this column base we can deduce that it was made in accordance with the canons of the time and in accordance with the principles issued by Vitruvius. Even if we do not know the location and nature of the building of which it was part, its characteristics indicate the presence of an elegant building, of appreciable dimensions made according to the canons specific to classical architecture. The numerous colonnade elements discovered at Micia attest here the development of an architecture specific to the urban centers of Dacia, the Attic column base exposed on this occasion being an additional argument regarding the increased level of development of the pagus on the Mureș Valley. A ROMAN CAMEO WITH THE REPRESENTATION OF GORGO MEDUSA FROM THE COLLECTION OF BOTOȘANI COUNTY MUSEUM Ana Cristina Hamat, Adela Kovâcs Abstract. The current article brings back into discussion a special artifact discovered over 25 years ago and currently located in the deposits of the Botoșani County Museum. It is a cameo with the representation of Gorgo Medusa, which so far has not benefited from an adequate presentation, being brought to the attention of the general public through a short note in a local publication. The cameo was discovered in 1994 (Pl. II, Fig. 1, 2), with the occasion of archaeological research carried out in the village of Coțușca (Botoșani County). It appeared in a survey conducted 1 km away from the necropolis of the centuries from Nichiteni. The item is a cameo made of onyx in two layers, being dated in II-III centuries AD. The depiction of Gorgo Medusa on cameos is one of the most popular subjects for such artifacts and therefore it became the pretext for one of the most famous glyphic series, with a popularity that predates the Empire era and lasts until late Antiquity, being also, one of the favorite symbols in the art of the Middle Ages and even in the modem times. A CASTING MOULD OF A PILGRIM FLASK WITH THE DEPICTION OF ST. SYMEON STYLITES THE YOUNGER Ergiin Lafli, Maurizio Buora Abstract. In this short paper a formerly unpublished casting valve for a metal eulogy ampulla from the museum of Gaziantep in Southern Turkey will be presented. This casting mould by soap stone has an inscription as EoXoyia [K]vpiov KaiwvAyiov [Oaopawvp]yov (eulogia of the Lord and saintly thaumaturgist- a performer of miracles). It also bears the depiction of St. Symeon Stylites the Younger from the sixth century A.D. and two knights riding mounts in a heraldic position on below. The mould at Gaziantep can be dated to the middle Byzantine period, more precisely to the period between A.D. 969 and 1074. For its size and the unusual scene of the two pilgrims (?) on horseback our matrix appears to be a unique one.