STUDII




SISTEMUL DE FORTIFICAȚII ENEOLITICE
DE LA TURDAȘ-LUNCĂ, JUDEȚUL HUNEDOARA, ROMÂNIA

Sabin Adrian Luca*, Cosmin loan Suciu**

                                      Dedicăm acest articol celui care a fost
                                      dr. Florian Dumitrescu-Chioar

    Cuvinte cheie: cultura Turdaș, eneolitic timpuriu, fortificații, Transilvania de
    sud-vest, România
    Keywords: Turdaș culture, early Eneolithic, southwestern Transylvania, Romania



     Cercetările arheologice în situl preistoric de la Turdaș-Luncă au fost
începute de Zsofia Torma¹. Ele au continuat sub conducerea lui Marton Roska²
și a altor cercetători³. Cercetările noastre sistematice s-au întreprins între anii
1992-1998. Campaniile anilor 1992-1995 au fost publicate într-un volum
separat⁴, iar o parte din cercetările anilor 1996-1998 (stratigrafia) au fost incluse
în volumul dedicat săpăturilor preventive din anul 2011⁵.
     După se poate lesne observa sistemul de fortificație a înconjurat integral
maxima difuziune a așezării aparținând culturilor Turdaș și Petrești. Nu avem
elemente care să demonstreze că locuirea Starcevo-Criș sau cea Coțofeni ar fi
avut elemente de fortificație. Nici descoperirile de epocă dacică nu au fortifi-
cații aparținătoare. Un singur șanț de gard, dispus către extremitatea de nord a
zonei Bretea Nord (fig. 1; dreapta sus; perpendicular pe șoseaua veche), pare a
aparține unei incinte medievale.
     Ca observație generală - înainte de a descrie elementele de fortificație -
trebuie să constatăm următoarele:

* Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, e-mail: sabinadrian.luca@ulbsibiu.ro; Muzeul Național
Brukenthal Sibiu, e-mail: sabin.luca@brukenthalmuseum.ro.
** Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, e-mail: cosmin.suciu@ulbsibiu.ro.


¹ Gooss 1876-1877; Gooss 1877; Gooss 1878; Roska 1941; Ljszlo 1991.

² Roska 1928.

³ Pentru istoric vezi Luca 2001, capitolul I.

⁴ Luca 2001.

⁵ Luca et alii 2011.

8

    -      gardurile descoperite au - de cele mai multe ori - rolul de element avansat
de fortificație. Șanțurile acestora de fundare sunt de mici dimensiuni și prezintă
- uneori - amprentele unor pari. Am putut urmări asemenea garduri și în
așezarea turdășeană de la Orăștie-Dealul Pemilor, punct X⁶. Uneori, foarte rar,
au și rol de departajare în interiorul așezării (cartiere?);
    -      o parte din șanțurile palisadelor arată că stâlpii care alcătuiau zidul din
lemn au fost scoși intenționat și folosiți - după toate probabilitățile - la alte
construcții. în acest caz șanțurile sunt colmatate, au fundul rotunjit și marginile
neregulate;
    -      în cazurile în care palisadele au rămas în picioare marginile gropilor sunt
ferme și fundul acestora ne arată că s-a practicat metoda “stâlp lângă stâlp”
pentru construcția palisadei.
    în perioada 2007-2008 au fost efectuate cercetări magnetometrice de o
echipă de la Universitatea Kiel condusă de dr. Mischa Carsten, ajutat de către
regretatul Florian Dumitrescu-Chioar. Magnetometria a scos la iveală traiectul
unui șanț de fortificație care a fost surprins foarte bine în zona B a sitului, la
sud de duetul autostrăzii. Pe traiectul autostrăzii șanțul a fost doar bănuit.
Duetul unei alte alveolări este surprins perpendicular pe traseul autostrăzii și
reprezintă albia unui râu. Șanțul identificat de către echipa germană este C₁₈₁
(zona centrală a sectorului B), care a fost surprins de către noi pe 127 m și este
posibil ca magnetograful să nu fi detectat șanțul datorită nivelului de coluviu
care acoperă terasa în această zonă și care a antrenat și distrus partea superioară
a depunerilor arheologice. C este profilat în sterilul galben cu două faze de
folosire: 181 mai timpurie (cultura Turdaș) și 181a mai târzie (cultura Petrești).
Au fost identificate și gropi de stâlpi care flanchează șanțul. Umplutura este
neagru-brun cu urme de pigment ceramic. Șanțul a fost profilat la 1,2 m de la
suprafața actuală a solului și are adâncimea finală de aproximativ 2,6 m, cu o
lățime în partea superioară de 2,6 m.
    în partea de est a zonei B, șanțul continuă și face o buclă spre nord,
surprinsă pe cercetarea magnetometrică a echipei germane, după care se leagă
de șanțul C₃₈₈. Complexele din această zonă s-au păstrat mai bine. C₃₃₈ are o
direcție aproximativ nord-est-sud-vest, paralel cu palisada C₃₃₉. în profil, șanțul
are formă de ”V” cu fundul aplatizat. Umplutura șanțului este lutoasă, în partea
superioară găsindu-se fragmente ceramice, oase și mult pigment de chirpici.
Culoarea umpluturii este negru-cenușiu în partea superioară, iar în partea
inferioară cenușiu-deschis și gălbui. Șanțul s-a profilat la 1 m adâncime și are
o adâncime finală de 3 m. Acesta a fost surprins pe 39,7 m și are o deschidere
în partea superioară de 3,5 m. Palisada C₃₃₉ are o lățime de 0,89 m, fundul plat

⁶ Luca 1997; Luca, Pinter 2001.

9

Foto 1. Ortofotoplan cu sectoarele sitului Turdaș și duetul sistemului de fortificații. Cu
galben - aproximare; cu albastru, roșu, roz - traiect excavat. / Orthophotomap cf Turdaș
site sections and the duet cf the fort fcations system. Yellow - supposition; blue, red, pink -
excavated route.

Foto 2. Ortofotoplan cu cercetările magnetometrice din 2007-2008 efectuate de
Carsten Mischa pe terasa de la Turdaș, suprapuse peste duetul autostrăzii cu cercetările
magnetometrice ale lui Dorel Micle din 2011. / Orthophotomap on Carsten Mischas
magnetometric investigations from 2007 -2008, Turdaș terrace, super posed, on the highway
trace, with Dorel Micles magnetometric investigations from 2011.

10

având o umplutură cu mult pietriș, pe alocuri lutoasă, de culoare negru-cenușiu,
cu pigment de chirpici și fragmente ceramice. Palisada este suprapusă de C₁₈g₀
(groapă de mari dimensiuni).
    După observațiile din teren turnul avea un nivel de călcare amenajat cu
piatră de râu. Aici se găseau și fragmente ceramice aduse din strat. Porțile sunt
una în fața celeilalte, chiar dacă între C și C este o diferență cronologică,
acestea tăindu-se unul pe altul.

Foto ³- ci8u - ProfⁱL ¹ CiSₗₐ~Pⁿfile-

Foto 4. C₁₈₁ - (stânga) cu groapă de stâlp
(dreapta). / C (left) with the borne pit
(right).

Foto 5. C - vedere aeriană dinspre est,
octombrie 2012. / C - aerial image from
the East, October 2012.

Foto 6. C„B - vedere dinspre vest. /     -
image from the West.

    în partea de vest a zonei B avem un șanț care îl continuă pe C]gₗ și C₉₇₇.
C₉₉₇ s-a conturat la 1,3 m față de suprafața actuală a solului și are o adâncime
finală de 3,5 m. A fost surprins pe 41,5 m și are o lățime de 3,66 m în partea

11

Reconstituire 1. Palisada și poartă de acces
C₁₈₁ în partea de jos a imaginii și palisada cu
turn (C₁₉₁ ₉₈₈) și poartă de acces C. Vedere
spre exteriorul sistemului de apărare. /
Reconstitution 1. The palisade and the access
gate C down the image; the palisade with
tower (C J₉₂ ₉₄f and C access gate. An image
toward the defense system outside.

Reconstituire 2. Palisada și poartă de acces
C₁₈] în partea de sus a imaginii și palisada
cu turn (C₁₉₁ ₉₈₈) și poartă de acces. Vedere
spre interiorul sistemului de apărare. /
Reconstitution 2. The palisade and the access
gate C up the image; the palisade with tower
(C₁₉₁9sP aⁿd access gate. An image toward
the interior cfthe difense system.

superioară. C₉₉₇ este posibil să corespundă cu șanțul C₁₂₅₆ din partea estică a
zonei C (peste râpă). în partea de nord-est șanțul se pierde în profil. Șanțul este
suprapus de C%₄, C₉₇₆ și de gropile de stâlpi din structurile numite 11a și 12.
Șanțul C₉₉₄ dublează C₉₇₇. în ele au fost surprinse gropile de stâlpi. Umplutura
este neagră cu pigment galben (pestriț).

Foto 7. C₉₇₇ - intersecția cu complexul C₉₇₆,
vedere dinspre vest. / C ₉₇₇ - Crossing point
with C₉₇₆ complex; image from the West.

Foto 8. C₉₇₇ - vedere dinspre vest. La nord de
el se observă C₉₉₄. / C ₉₇₇ - image from West.
C₉₉₄ can be seen on its northern side.

    Zona A.
    Cel mai impresionant sector de fortificații din această perioadă (cultura
Turdaș) este excavat în zona “A” a sitului, într-o parte a așezării în care

12

sistemul se strânge pentru a proteja o intrare în localitate (sistem de locuire
protourban). De la palisada C₃₃₉ și până la șanțul C₈₄₂ sunt aproape 200 de m.
Din păcate, o parte a sistemului a fost distrus de drumul actual (între șanțul
C₃₃₈ și C₀₀₁), unde ar trebui să avem minimum o palisadă. Cu două palisade
care dublează șanțurile (C₃₃₉ și C ) și șase șanțuri care se strâng pentru a
proteja o intrare labirintică protejată de un turn și o palisadă mică (C₀₁₄b) este
una dintre cele mai complexe lucrări de fortificare cunoscute pentru acest
moment cronologic.
    C₀₀₁. Adâncimea de conturare a complexului este de 1,05 m, cu adâncime
finală de 2,05 m și lățimea de 1,65 m în partea superioară. Lungimea pe care
a fost excavat șanțul este de 32,67 m. Șanțul are fundul rotunjit într-un steril
negru. Umplutura este brun-cenușie cu pete galbene și pigment ceramic. în
partea superioară apar fragmente ceramice și pietricele. Șanțul taie groapa C₈₅₄.
    C₀₀₃. Adâncimea la conturare a complexului este de 0,85 m, cu adâncime
finală de 3,14 m și lățimea de 2,7 m în partea superioară. Lungimea pe care a
fost excavat șanțul este de 32,67 m. Șanțul este săpat în formă de “V”, cu două
nivele de umplere. în partea superioară există câteva lentile negre, indicând o
colmatare. în partea sudică șanțul se închide (posibilă trecere) și nu mai poate
fi observat spre martorul sudic. în partea superioară umplutura este brună,
devine brun-gălbuie, iar spre fund devine galbenă. Șanțul taie groapa C₈₄Q.


Plan 1. Sistemul de fortificații - partea de est a zonei B (C₃₃₉, C₃₃g) și zona
A a sitului Turdaș (Cfₗ₀₁, CQ₀₃, C₁₅₀, CQ₀₉, C₀₁₀, C₈₄₂ și C₀₁₄). în zona porții
avem un șanț mic C₀₁₄b (verde). / Layout 1. The earth works system - the
east part of zone B (C₃₃₉, C₃₃g) and zone A of Turdaș site (C₀₀₁, C₀₀₃, C₁₅₀>
Cgₒ₉> Cgᵢg₎ Cg₄, and Cgᵢ₄). There is small ditch Cgᵢ₄b in the gate zone (green).

13

Reconstituire 3. Zona A. Sistemul de pali-
sade, porți, turnul de apărare și poziționa-
re acestora. / Reconstitution 3. Zone A. The
system cfpalisades, gates, the dtfense tower,
and their location.

Reconstituire 4. Zona A. Turnul și intrarea
avansată. Propunere de reconstituire cu tunel
de acces. / Reconstitution 4. Zone A. The tower
and the advanced entrance. A reconstituting
proposal, with an access tunnel.

Reconstituire 5. Zona A. Capul de taur aplicat pe laterala intrării-tunel. /
Reconstitution 5. Zone A. The bull head on the entrance-tunnel lateral side.

14

Foto 9. Imagine de ansamblu zona A - se observă foarte bine amprentele închise la culoare
a cooi’ C003’zoⁿa PortU ?i C009> coio’ CO14-¹A ^ⁿeral image cf zone A - the dark stamps cfC^
Cₘf in the gate area, and Cₘ₉> C₀I₀, and C₀I₄ can be well noticed.

    Cu această ocazie facem și o propunere de reconstituire pentru zona de
intrare cu cea mai puternică fortificare la Turdaș-Luncă. Toate elementele
de substrucție se regăsesc în teren. De asemenea, resturi dislocate în urma
distrugerii violente prin ardere. Toate șanțurile săpate pentru palisade arată
cu claritate existența acestora prin mai multe situații arheologice, după
cum urmează:
    -      la conturare s-a observat, în majoritatea cazurilor, un strat de pietriș și
nisip aluvionar care păstra amprenta stâlpilor și duetului palisadei; acest strat
arată, de asemenea, inundațiile repetate care au afectat situl, dar și faptul că
palisada avea și un rol - involuntar obținut - de “dig”;
    -      atunci când palisadele nu au fost demontate intenționat se observă cu cla-
ritate amprenta în “V” accentuat și un șanț cilindric, continuu, la proximitatea
maximă de adâncime; acestea demonstrează că stâlpii erau dispuși continuu și
formau un adevărat “zid” din lemn;

15

    -      în unele cazuri, palisadele au fost demontate intenționat; atunci
surprindem situații in situ doar din loc în loc;
    -      intrarea în incinta propriu-zisă a localității preistorice se face printr-un
sistem complicat și sinuos de porți mici, porți mari și suprafețe acoperite
(“tuneluri din lemn”);
    -          din loc în loc, porțile mai importante sunt flancate cu turnuri din lemn;
    -      “tunelurile din lemn” au sistem propriu de iluminat, dar și de protecție
ritualică.
    C₀₀₉. Adâncimea la conturare, față de suprafața solului, 1,15 m, cu adâncime
finală de 2,25 m și lățimea de 2,9 m în partea superioară. Lungimea pe care a
fost excavat șanțul este de 66 m. Șanțul are o umplutură neagră-cenușie, lutoasă,
cu fragmente ceramice. în partea inferioară solul este brun-gălbui, lutos, cu
urme ceramice și în, unele zone, cu pietricele aduse de aluviuni. în zona de sud
se oprește brusc, formând o zonă de acces în interiorul satului, conectată cu
poarta din zona C₀₁₄b.
    C₁₅₀. Șanț cu o lățime de 0,88 m, fără urme de pari. Acesta dublează șanțul
C₀₀₉, posibil o palisadă a acestuia. Adâncimea de conturare față de suprafața
actuală a solului este de 1,2 m, iar adâncimea finală este de 1,64 m. Umplutura
șanțului este brun închis-nisipos cu pigmenți negrii. Mai apar pigmenți de
ceramică și cărbune, foarte rar oase de animale și ceramică. Toate resturile par a
fi în poziție secundară, aduse de aluviuni. Șanțul se conturează în sterilul gălbui
nisipos și este suprapus de C₀₀₈.
    Cₒ . Adâncimea la conturare față de suprafața actuală a solului este de
1,2 m, cu o adâncime finală de 2,20 m și lățimea de 3,3 m în partea superioară.
Lungimea pe care a fost excavat șanțul este de 41,74 m. Șanțul apare de sub
nivelul de coluviu, cu două niveluri de umplere. Partea superioară - negru-ce-
nușiu lutos, iar partea inferioară - brun-gălbui lutos. în zona sudică (zona
porții, în apropiere de C ) se închide. Acesta taie complexul C₀₁₃.
    C . Acesta a fost sesizat de sub coluviu, de la 1 m adâncime față de
      014                                                         .        *
suprafața actuală a solului și are o adâncime finală de 2,4 m. Dinspre profilul
de nord apare o platformă cu o lungime variabilă de la 13,8 m la 16,2 m. O a
doua platformă începe la 45 m și se termină la 49,20 m. La 69,5 m aceasta inter-
sectează cu palisada C₁₅₂. Aceasta se termină la 130,2 m cu o formă rotunjită.
Se întrerupe 7,3 m și continuă 15 m către profilul sudic. Ea taie C₀₉₃ și este
tăiată de structurile 4 și 6. Taie, de asemenea, C₀₂₃ și este tăiată de palisada C₁₅₂.
Umplutura este brun-gălbuie, cu apariții rare de pigment ceramic. Au ieșit și
vase întregibile în umplutura acestuia. în zona porții, palisada are o întrerupere
de 6,7 m.
    C₈₄₂ este un șanț care începe în zona porții, în afara acesteia, către est. S-a
conturat la 1,15 m adâncime față de suprafața actuală a solului și are adâncimea

16

Foto ¹⁰- cooi - profil. / C-
prcfile.

Fotoll.C^./C^ Fotol2.C₀₁₀./C₍

Foto 13. C^- profil. / Cₘ₃-prcfile.

Foto 14. C - imagine de ansamblu (în stânga se
observă C₀₀₁). / C₀₀₃ - a general view (Cₘ - may be
seen in the left side).

finală de 2,4 m. Lățimea în partea superioară este de 2,7 m. Umplutura este brun
închisă în partea superioară și brun-gălbuie în partea inferioară, pigmentată cu
ceramică și chirpici. Avem și un vas întregibil și două greutăți. Ea are două
momente de umplere. Este posibil ca partea sa superioară să fie doar o tasare a
stratului de cultură.

17

Foto 16. C₀₁₄./C₀M.

Foto 15. C^./C^,

◄ Foto 17. Zona A
- zona intrării în for-
tificație (partea de est
a acesteia). / Zone A -
the area cf the dtfense
works entrance (its
eastern side)







▼ Foto 18. Zona A
- sistemul de fortifi-
cații. / Zone A - the
dtfense works system.

18

Zona C

Foto 19. Sistemul de fortificare zona C - detaliu de lucru, septembrie 2011. / The defense
works system C - detail, September 2011.

Plan 2. Sistemul de fortificare zona C. / Layout 2. Zone C defense system.

    Șanțurile C₁₂₅₆ (zona C) și Cg₇₇ (zona B) par să fie unul și același complex.
Este mai complicat de făcut o legătură între ele datorită unei râpe care a distrus
situl în zona dintre ele. Sunt unele din cele mai vechi complexe din această
zonă, ele fiind tăiate de complexele adâncite cu material Turdaș, și de locuințele
de suprafață Turdaș târzii, ca și de platformele petreștene. Umplutura lor este
neagră cu pigment galben, cu foarte puține fragmente ceramice. C₁₂₅₆ a avut

19

două momente de umplere, documentate de o lentilă de lut galben aflată la
0,4-0,5 m de fund. Șanțul are adâncimea de 1,53 m de la conturare și se pare
că este legat de un alt șanț, care merge paralel cu el, C₁₂₅₅. Fundul șanțului este
rotunjit, asemănător șanțului C , din zona A și a lui C₁₈₁ din zona B. Deschiderea
maximă documentată a C este de 3,45 m. Lungimea pe care a fost surprins,
în zona de V, este de aproape 158 m. Tot acest sistem este tăiat de un șanț mai
târziu - C₁₂₃₄. Către vest șanțul, cu întreg sistemul pe care îl alcătuiește, cotește
brusc spre nord.
    C este paralel cu C₁₂₅₆ și s-a conturat la 2,13 m față de suprafața actuală
a solului, având o adâncime de alți 2,13 m, cu deschiderea în partea superioară
de 1,6 m. Este tăiat și el de către C₁₂₅₄.
    C₁₂₄₅ este situat între șanțul C₁₂₅₅ și palisada C₁₂₃₃ și are lățimea în partea
superioară de 1,07-1,4 m, iar adâncimea finală de 2,3 m. Acesta are mai multe
gropi de stâlpi pe fundul său și o amenajare de mici dimensiuni C₁₂₅₇ (3,72 m
lungime pe 0,31-0,5 m lățime), posibil structura unui turn de lemn care era
legat de palisada C₁₂₃₃.


Foto 20. Șanțurile din fața palisadei C₁₂₃₃ (vedere dinspre est). / The ditches in front cf C₁₂₃₃
palisade (viewfrom the East).

    Palisada C este masivă și pornește de la 0,45 cm de sub platformele arse
Petrești și Turdaș târzii. Ea are adâncimea de 0,85 m. Adâncimea maximă a
stâlpilor ajunge la 2,70 m. Lățimea este de 0,9 m și a fost surprinsă pe o lungime
de 114 m. Stâlpii sunt masivi, rotunzi, dispuși la aproximativ 1,5-2 m unul
de altul. Aceștia sunt dublați de alți stâlpi aflați în partea dinspre interior a
palisadei. C₁₂₃₃ a funcționat în paralel cu C₁₂₅₆, C₁₂₅₅ și C₁₂₄₅ alcătuind un sistem
defensiv impresionant. Palisada se afla la 2,36 m nord de C₁₂₄₅.

20

Plan 3. Palisada C₁₂₃₃ - plan și profil. / Layout 3. C₁₂₃₃ palisade - layout and profite.

Foto 21. Profil C₁₂₃₃. /
Ci233 ~Pr°file-

Foto 22. Imagine C₁₂₃₃ dinspre
V. / C₁₂₃₃ - seenfrom the West.

Foto 23. Sistemul de forti-
ficație văzut dinspre C₁₂₃₃. /
The defense system as seen
frOm C1233'

     Șanț C₂₂₃₀. Palisada este orientată pe direcția est-vest și intră sub profilul
nordic. Acesta se profilează la adâncimea de 1 m față de suprafața actuală a
solului și are adâncimea finală de 2,9 m. El este excavat pe 29,9 m și are lățimea
maximă de 3,85 m. Acesta continuă șanțul C₂₁₇₈ către vest. Umplutura sa are
un aspect lutos și este de culoare cenușie, cu amestecul format din fragmente

21

ceramice, oase și fragmente de chirpici. în secțiune, forma șanțului este semicir-
culară. Materialele arheologice sunt descoperite în partea superioară a șanțului,
fiind dispuse pe un nivel orizontal.
    C₂₁₇₈. Acesta este un șanț orientat pe direcția est-vest, cu o lungime de 60 m
și o lățime maximă de 1,14 m. El este situat la 2,78 m nord de palisada C₁₂„.
    Șanț C₂₂₂₉. Șanțul este orientat pe direcția est-vest, umplutura sa este
cenușoasă în partea superioară și de culoare cenușiu-deschisă și lutoasă în
partea inferioară. în partea mediană umplutura este de culoare negru-cenușiu,
cu intruziuni de pete galbene. în secțiune are o formă de V, materialele arheo-
logice fiind descoperite doar în partea superioară.
    C₂₀₆₆. Acesta este orientat nord-sud și este surprins pe toată lățimea duetului
autostrăzii, în secțiune având o formă semicirculară. El este conturat la 1,5 m
față de suprafața actuală a solului, cu adâncimea finală la 2,9 m. Umplutura sa
are un aspect lutos, de culoare cenușiu deschis, cu fragmente ceramice și bucăți
mici de chirpici. în partea superioară se observă mai multe materiale ceramice.
Șanțul se află la 68 de m de locul în care C₁₂₅₆ cotește brusc spre nord. Lățimea
sa în partea superioară este de l,62m.
    C₂₂₁₃. Șanțul este orientat nord-sud și a fost surprins pe toată lățimea
autostrăzii. Umplutura sa are un aspect lutos, de culoare cenușiu-deschisă.
Lățimea în partea sa superioară este de 0,80 m și este o palisadă. Ea se află
situată la est de C .
    Șanțurile C₂₂₁₂ sunt parte a unui sistem defensiv orientat pe direcția nord-sud,
surprins pe toată lățimea autostrăzii, fiind format din 3 structuri defensive,
conturat la 1,5 m adâncime fașă de suprafața actuală a solului. Șanțul mare, în
formă de V (C₂₂₁₂A, adâncimea finală la 2,20 m), are o umplutură lutoasă de
culoare negru-cenușie cu intruziuni de pete galbene în partea inferioară, fiind
și cel mai adânc. în umplutură s-au identificat și materiale ceramice și oase. în
fața acestuia, spre vest, un al doilea șanț (C₂₂₁₂B), mai puțin adânc decât primul
(1,80 m), umplutură asemănătoare ca primuî șanț, dar culoarea mai închisă. Al
treilea șanț, situat și mai la vest de celelalte două, are umplutura neagră, lutoasă,
fără materiale ceramice (C₂₂₁₂C) cu adâncimea de 1,60 m.
    Tăblița numărul 2 de la Turdaș, aflată în colecția Muzeului Național de
Istorie al Transilvaniei, are incizii concentrice care seamănă izbitor cu sistemul
de fortificații excavat în 2011. Ea se poate suprapune peste o parte din sistemul
actual de fortificație - așa cum este el păstrat - și reflectă cu o exactitate
uimitoare forma fortificației, după cum urmează.
    1.      Șanțul interior C, C„ₒ, - avem același unghiuri în partea de
est și vest;
    2.          Păstrat parțial, același traiect ca și C₀₀₁, C₀₀₃, C₀₀₉, C₀₁₀;
    3.          Traiectul lui C₀₁₄ care are același unghi.

22

Fig. 1. Tăbliță provenind de la Turdaș, săpăturile vechi
(Vlassa, 1979, tableta nr. 2). Ea are un ornament format
din linii concentrice, parțial păstrate, erodate de timp. /
Plate from Turdaș, the old investigations (Vlassa, 1979,
plate 2). The plate ornament consists in partly preserved
concentric incisions.

     Diametrul fortificațiilor are aproximativ
1160 m, cu o suprafață estimată de circa 100 ha
(sau mai mult) în perioada de maximă funcți-
onare (cultura Turdaș). Se poate spune cu
certitudine că sistemul de fortificații cu șanțuri
și palisade urmărea denivelările terenului. în
zona intrării de est se creează o zonă compactă
de palisade pe o adâncime de aproximativ
200 m. Aceeași concentrare o regăsim și în
partea de vest a sitului, unde avem o adâncime
a sistemului de apărare de aproximativ 130 m și
bănuim și aici existența unei intrări.

     în concluzie, studiul arhitecturii generale a sitului este doar la început.
Acesta va îmbrăca forma unui volum separat ce va fi redactat în următorii ani.


    Mulțumiri. Fără acești colegi nu s-ar fi putut realiza una dintre cele mai
mari lucrări de descărcare arheologică din România: prof. univ. dr. Gheorghe
Lazarovici, dr. Florian Dumitrescu-Chioar, Gheorghe Natea, Vasile Palaghie,
dr. Tincu Sorin, dr. Suciu Cosmin, dr. Victor Sava, dr. Marius Ciută, Mihai
Căstăian, Adrian Luca, Beniamin Părău, Laura Coltofean. Prelucrarea
materialelor arheologice s-a făcut cu următoarea echipa: statistică ceramică
arheologică: dr. AnamariaTudorie, dr. Florina Maria Nițu, Ecaterina Georgescu,
Alexandra Georgescu, Alexandru Ilie Munteanu; studii arheozoologice:
dr. Georgeta El Susi; industria materiilor prime animale: dr. Diana Sztancs,
dr. Corneliu Beldiman; magnetometrie: Mischa Carsten, Dorel Micle; restaurare
metal: dr. Dorin Barbu, Călin Bobic; ceramică: Constantin Buleteanu, Cristina
Scărlătescu; fotograf: Alexandru Olănescu.
    Mulțumim firmelor Strabag România și, de asemenea, mulțumim Direcției
pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara și Muzeului
Civilizației Dacice și Romane Deva.

23

BIBLIOGRAFIE

     Gooss 1876-1877,
     C.       Goos, Chronik der archăologische Funde Siebenbiirgens, în AVSL, 13, 1876-1877, 2,
203-338.
     Gooss 1877,
     C.       Goos, Skizzen zur Vorrdmischen Kulturgeschichte der mittleren Donaugegenden, în
AVSL, 14, 1877,1,47-175.
     Gooss 1878,
     C.       Goos, Bericht liber din von Frăulein Șefie von Torma in der Sitzung der historischen
Section des Vereinsfiir siebenbiirgische Landeskunde im August 1877 ausgestellte Sammlung
prăhistorischen Funde, în AVSL, 14, 1878, 3, 592-626.
     Lazarovici, Lazarovici 2006a,
     M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura Neoliticului și Epoca Cuprului din România,
Neoliticul, Iași, 2006.
     Lazarovici, Lazarovici 2006b,
     M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura Neoliticului și Epoca Cuprului din România,
Eneoliticul, Iași, 2006.
     Ljszl 1991,
     A. Ljszl, Unpionnier de la recherche de la civilisation Turdaș-Vinca: Zscfia von Torma,
în Banatica, 11, 1991,37-51.
     Luca 1997,
     S.       A. Luca, Așezări neolitice pe valea Mureșului (1). Habitatul turdășean de la Orăștie-
Dealul Pemilor (punct Xfi în BMA, 4, Alba lulia, 1997.
     Luca 1998a,
     S.       A. Luca, Die kulturelle Beziehungen am Ende der entwickelten Jungsteinzeit zwischen
Siebenbiirgen und den umgebenden Gebiete. Die Wiederspiegelung dieser in den in der
Siedlung von Turdaș-Luncă (Kr. Hunedoara), în The Late Neolithic cf the Middle Danube
Region, în BHAB, 14, Timișoara, 1998, 165-180.
     Luca 1998b,
     S.       A. Luca, Relațiile culturale de la sfârșitul neoliticului dezvoltat dintre Transilvania și
ținuturile înconjurătoare, în CCDJ, 16,1998, 252-262.
     Luca 2001,
     S.       A. Luca, Așezări neolitice pe valea Mureșului (II). Noi cercetări arheologice la Turdaș-
Luncă. Campaniile anilor 1992-1995, în BMA, 17, București, 2001.
     Luca 2006,
     S.       A. Luca, Aspects cf the Neolithic and Eneolithic periods in Transylvania, în N. Tasic,
C. Grozdanov ed., Homage to Milutin Garasanin, Belgrade, 2006, 341-366.

24

     Luca, Pinter 2001,
     S. A. Luca, Z. K. Pinter, Der Bohmerberg bei Broos / Orăștie. Eine archăologische
monographie, în BMA, 16, 2001.
     Luca et alii 2008,
     S. A. Luca, C. I. Suciu, A. Luca, Incised amulet from Turdaș-Luncă archaeological
excavation, în BB 35 (Proceedings: Signs and symbolsfrom Danube Neolithic and Eneolithic;
International symposium: The Danube Script: Neo-Eneolitic “writing” in Southeastern
Europe), Sibiu, 2008, 67-76.
     Luca et alii 2009,
     S. A. Luca, C. I. Suciu, A. Luca, Amuleta incizată din săpăturile arheologice de la Turdaș,
în BrukAM, 4,2009, 1,21-30.
     Luca et alii 2012,
     S. A. Luca ed., Cercetările arheologice preventive de la Turdaș-Luncă (jud. Hunedoara).
Campania 2011, în BB 59, 2012.
     Nițu 1943-1945,
     A. Nițu, Despre semnificația motivului pictural în formă de casă de la Turdaș, în
Apulum, 2,1943-1945, 81-89.
     Roska 1928a,
     M. Roska, Stațiunea neolitică de la Turdaș, în PMJH, 3-4, 1928, 3-27.
     Roska 1928b,
     M. Roska, Casa neolitică de la Turdaș, în AD, 7,1928, 39-40,510.
     Roska 1941,
     M. Roska, Die Santmlung Zscfia von Torma, Cluj, 1941.
     Vlassa 1966,
     N. Vlassa, Douăsprezece statuete cu cap mobil de la Turdaș, în Sargetia, 4,1966, 9-16.
     Vlassa 1976,
     N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei - Studii, articole și note, în BMN, 3, Cluj-Napoca,
1976.
     Vlassa 1979,
     N. Vlassa, “Căsuțele de cult“de la Turdaș, în Apulum, 17, 1979, 9-24.

THE ENEOLITHIC SYSTEM OF FORTIFICATIONS FROM TURDAȘ-LUNCĂ,
HUNEDOARA COUNTY, ROMANIA
Abstract

     The preventive excavations from May-November 2011, on Orăștie-Sibiu highway, at
Turdaș Neolithic and Eneolithic site, point Luncă led to a very important Eneolithic system
of fortifications discovering.

CONTRIBUȚII ARHEOLOGICE LA ISTORIA SANCTUARULUI
PRINCIPAL AL CATEDRALEI ROMANO-CATOLICE
“SFÂNTUL MIHAIL” DIN ALBA IULIA

Daniela Marca Istrate'

    Cuvinte cheie: catedrală medievală, sanctuar romanic, sanctuar gotic, arheologie
    preventivă, Alba lulia
    Keywords: medieval cathedral, Romanesque sanctuary, Gothic sanctuary,
    preventive archaeology, Alba Julia


    1. Scurt istoric al cercetărilor arheologice
    Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail a fost construită în colțul
sud-vestic al cetății medievale Alba lulia, pe locul unei bazilici romanice
(catedrala I). Șantierul bisericii actuale (catedrala II) a fost deschis înainte
de anul 1200¹, într-un moment de puternică afirmare a Episcopiei catolice
a Transilvaniei, clădirea fiind în linii mari definitivată înainte de mijlocul
secolului al XlII-lea. O bazilică cu trei nave și transept, catedrala se încheia
spre vest cu două turnuri monumentale (doar cel sudic finalizat), iar spre est cu
trei abside semicirculare. Absida principală a avut o existență destul de scurtă,
deja la mijlocul secolului al XlII-lea fiind demolată și înlocuită cu un cor gotic
dezvoltat, care se păstrează și astăzi².
    Catedrala s-a aflat aproape continuu într-un șantier: atunci când nu s-a
construit, s-a reparat, apoi s-a restaurat și, intermediar, mereu au fost necesare
lucrări de întreținere. Cu excepția celor două capele adăugate pe partea de
nord în epoca Renașterii și a impunătoarei sacristii baroce de pe latura sudică
a corului gotic, catedrala păstrează forma originară, fiind una dintre cele mai
reprezentative construcții medievale din Europa central-estică. Un monument

   Cercetător independent, Brașov, e-mail: damasus2000@yahoo.com.

¹ Opinii diferite în literatura de specialitate referitor la datarea clădirii. Istoriografia maghiară
consideră că șantierul s-a deschis la finele veacului al Xll-lea, clădirea fiind în linii mari încheiată
la mijlocul secolului al XlII-lea, în momentul invaziei tătare. Entz 1958b, 20, 34-35. Istoriografia
română mai veche a pledat pentru deschiderea șantierului după invazia tătară, în cea de-a
doua jumătate a secolului XIII. Vătășianu 1959, 44-48, 52; Horedt 1986, 36-38. O sinteză a
istoriografiei sanctuarului principal al catedralei la Havasi 2012.

² Descriere detaliată a clădirii la Entz 1958; Entz 1958b; Vătășianu 1959, 43-44; Kovâcs 1996.

26

de o asemenea importanță păstrează încă multe secrete: sursele documentare
sunt extrem de sumare, iar cercetarea directă a clădirii a fost limitată la posibi-
litățile oferite de șantierele de restaurare. Aflată mereu în funcțiune, biserica
nu putea fi închisă de dragul științei. Astfel, principalele etape de construcție
constituie încă subiect de dezbatere între specialiști, opiniile fiind divergente
în absența unor argumente decisive³. Opiniile principale au fost formulate cu
peste o jumătate de secol în urmă, dar există încă multe detalii incerte, mai ales
de natură cronologică. De pildă, abia de curând specialiștii au luat în dezbatere
inscripția aflată pe peretele nordic al sanctuarului care se referă la reconstruirea
acestei părți a bisericii în anul 1753. Studiile de arhivă au arătat că, într-adevăr,
în secolul al XVIII-lea sanctuarul se afla în stare atât de proastă încât nu a fost
găsită nicio altă posibilitate de remediere decât refacerea totală. Cercetarea
directă a paramentului și a componentelor sale a confirmat că este vorba despre
un eveniment real petrecut la mijlocul secolului al XVIII-lea⁴.
     Pe lângă studierea părților vizibile de către arhitecți și istorici, arheologia
a găsit mereu ceva important de spus, în măsura în care a avut acces la situl
propriu-zis. Spre deosebire de ceilalți cercetători, arheologul nu se poate duce
într-o zi oarecare să se uite la fundațiile catedralei și la stratigrafia aferentă.
Pentru a face acest lucru trebuie să aștepte deschiderea unui șantier de resta-
urare în care să fie acceptată deranjarea sitului prin săpături.
     în toate cele trei mari șantiere de restaurare prin care a trecut catedrala s-au
făcut și observații sau cercetări arheologice, mai mult sau mai puțin extinse, în
funcție de necesitățile și de posibilitățile momentului. La începutul secolului XX,
restaurarea catedralei a cauzat săpături extinse în interiorul navelor și transep-
tului, precum și intervenții majore în exterior. Au fost dezvelite parțial ruinele
bisericii romanice (catedrala I) și ale rotondei⁵, iar în exterior s-a realizat un canal
de aerisire în jurul fundațiilor și s-a coborât nivelul de călcare foarte aproape de
cota secolului al XlII-lea. “Cercetarea arheologică” a fost condusă de Posta Bela⁶.

³ Pentru o sinteză asupra stadiului actual al cunoștințelor despre catedrală sunt utile
următoarele lucrări: Marcu Istrate 2009; Sarkadi 2010; Papp (ed.) 2012. Cititorul va întâlni
însă multe variabile, reflectând unghiuri de abordare diferite, în funcție de formația autorilor
(arheolog, arhitect, istoric de artă, restaurator, inginer). Un punct de vedere comun al celor două
istoriografii încă se lasă așteptat.

⁴ Cercetările interdisciplinare coordonate de Szilârd Papp, desfășurate în paralel cu restaurarea
monumentului, au fost sumarizate în volumul: Papp (ed) 2012. în avansul acestor cercetări, a se
vedea și Salontai 2008.

⁵ Restaurarea desfășurată între 1907-1918 a reunit cei mai de seamă specialiști din Ungaria:
arhitecții Istvăn Moller și Kâlmân Lux, arheologul Bela Posta și antreprenorul Sândor Friedli.
Posta 1917; Moller 1929; Entz 1958, 72; Heitel 1985, 218, nota 10.

⁶ Mișcările de pământ destul de ample din interiorul catedralei nu au fost însoțite de fapt de o
cercetare arheologică. Prezența arheologilor a fost legată de descoperirea, în intervalul 1907-1913,
a mai multor morminte de înhumație și cripte din epoca modernă, ulterior publicate amănunțit și

27

     Cercetări arheologice ample, în mare măsură cu un caracter sistematic,
s-au derulat între 1968 și 1977, sub egida Direcției Monumentelor Istorice
din București⁷. Arheologul Radu Heitel a avut șansa să decoperteze aproape
integral interiorul navelor de la limita arcului de triumf spre vest, până la limita
turnurilor, totodată a trasat mai multe secțiuni exterioare. Rezultatele, invocate
frecvent în diverse articole, nu au fost însă publicate în mod sistematic. în mod
expres autorul nu s-a referit niciodată în lucrările sale la istoria clădirii⁸.
     Aceste două experiențe, care au bulversat stratigrafia și au distrus cele mai
multe dintre informațiile sitului arheologic, au lăsat un gust amar proprieta-
rului clădirii. Pentru ce este bună arheologia dacă rezultatele nu sunt cunoscute
nici măcar la nivel tehnic, pentru a putea fi folosite în restaurarea clădirilor?
Cu toate acestea, după 1990, când s-au reluat lucrările de restaurare (parterul
turnului de nord în 1997), Arhiepiscopia a chemat din nou un arheolog care
a monitorizat șantierul până în anul 2011. în acest timp au fost executate atât
lucrări de instalații și sistematizare verticală în exteriorul clădirii, cât și inter-
venții propriu-zise de restaurare asupra turnurilor vestice, capelei Lăzo și
îndeosebi asupra sacristiei și corului⁹. Cercetări arheologice ample nu au fost
permise: abia în câteva cazuri ar fi fost însă posibile. Cercetarea arheologică a
avut un caracter aplicat (sondaje pentru identificarea unor date de ordin tehnic)
și preventiv (de investigare a unor suprafețe ce urmau a fi deranjate prin diferite
la un nivel științific care merită toată aprecierea noastră. Posta 1917; Hendre Biro 2013. Observații
mai amănunțite asupra ruinelor și asupra paramentului nu au fost făcute de arheologi. Informații
punctuale la Entz 1958, passim, reluate de literatura de specialitate în mod constant.

⁷ Restaurarea clădirilor Episcopiei catolice a fost reluată în 1960 sub îndrumarea arhitectului
Lajos Bâgyuj și a arheologului Radu Heitel, și întreruptă în 1977, la dizolvarea Direcției
Monumentelor Istorice. Heitel 1972; Heitel 1975; Heitel 1985; Heitel 1986.

⁸ în diferitele sale rapoarte, Radu Heitel nu a comentat niciodată în mod explicit cronologia
catedralei II, dar indirect sugerează totuși deschiderea șantierului la finele secolului al Xll-lea.
Heitel 1985, 222. Vătășianu a susținut, și după încheierea cercetărilor datarea șantierului
catedralei II în cea de-a doua jumătate a secolului XIII. Vătășianu 1987, 18.

⁹ Supravegherea arheologică a săpăturilor utilitare și efectuarea unor sondaje de cercetare au
fost coordonate de către autoarea acestor rânduri. Cercetările realizate din 1997 până în 2002
au fost publicate într-un detaliat raport tehnic, apărut în anul 2008 în limba maghiară și în anul
2009 în limba română. (Marcu Istrate 2009) Majoritatea cercetărilor care au avut legătură cu
catedrala s-au desfășurat însă după anul 2002, aflându-se în momentul de față în diferite stadii
de prelucrare. în acest timp s-a acumulat un material enorm, referitor atât la catedrală cât și la
palatul episcopal, a cărui analiză și sistematizare necesită un efort uman și financiar considerabil.
Un raport tehnic asupra acestor săpături, care să includă materialul arheologic, cimitirul,
stratigrafia și alte vestigii descoperite (ruinele unor clădiri romane, medievale și moderne,
locuințe din evul mediu timpuriu etc.) sperăm să poată fi publicat în viitorul apropiat. Informații
sumare în cataloagele de expoziție Marcu Istrate 2009b; Marcu Istrate 2010; Marcu Istrate 2012b.
O variantă mai detaliată din punct de vedere tehnic a materialului de față în volumul Papp (ed.)
2012,21-43.

28

intervenții, de la degajări până la montarea unor utilități). Investigațiile s-au
dezvoltat de la un an la altul: nici chiar beneficiarul nu putea estima ce lucrări
vor fi posibile în anul următor, ce oportunități de finanțare vor fi accesibile etc.
Urmează o întrebare firească pentru un arheolog: este posibil ca unul dintre cele
mai importante situri arheologice din România să fie cercetat în felul acesta?
Fără un proiect coerent, în funcție de necesități banale, cum ar fi introducerea
unui paratrăznet? Indiferent dacă ne convine sau nu, răspunsul este afirmativ:
da, este posibil ca un sit de asemenea importanță să fie investigat în astfel de
trepte. Arheologul nu ar trebui să dea înapoi în fața acestei variante a arheo-
logiei preventive, oricât de ingrată ar fi: deseori este singura cale de a observa
situri de imensă valoare, în particular atunci când ne referim la monumente
istorice. Fără îndoială, este o mare frustrare să cercetezi o clădire pe parcursul
a zeci de ani, operând un mic sondaj din timp în timp. O altă soluție în cazul
monumentelor aflate în funcțiune (dar nu numai) este greu de întrevăzut.
     în materialul de față voi încerca să rezum pe scurt informațiile pe care
le-am acumulat dintr-o astfel de arheologie, concentrată în partea estică a
catedralei romano-catolice din Alba lulia (fig. 1). Obiectivul meu este dublu:
științific (comunicarea unor rezultate importante) și metodologic (analiza unei
cercetări neconvenționale, compusă din segmente ocazionate de o multitudine
de factori extra-științifici) (fig. 2).
     Debutul acestei cercetări a avut loc în anul 2000, cu ocazia redactării unui
proiect de restaurare pentru sacristia barocă: un prim sondaj a fost trasat pe
partea de sud a catedralei, pentru studierea fundațiilor (S4)¹⁰.
     în anul 2001 au fost deschise trei suprafețe de cercetare, două pe latura
sudică a sacristiei și una pe latura estică (S5-7). încă din această campanie a fost
evident faptul că sub sacristia barocă se află o clădire medievală de dimensiuni
mai mici, a cărei latură sudică a fost sprijinită prin două contraforturi dispuse
pe colțuri. Săpătura de pe latura estică (S5) a dus la descoperirea unei etape
intermediare, legată foarte probabil de organizarea accesului în sacristia gotică,
în același an a fost pusă la punct o canalizare în jurul absidei catedralei, care a
însemnat realizarea unor cămine din beton și a unor racorduri subterane pentru
colectarea apei pluviale. Au fost realizate patru săpături, trei în jurul absidei și
a patra la întâlnirea dintre absidiola nordică și cor (S12-15). Cu această ocazie

¹⁰ Săpăturile arheologice efectuate în intervalul 2000-2011 în colțul de sud-vest al cetății Alba
lulia, în legătură cu palatul Arhiepiscopiei romano-catolice și Catedrala Sfântul Mihail, au fost
numerotate în ordinea deschiderii, de la 1 la 100. Inventarierea cercetărilor din partea de est cu
numere cuprinse între 4 și 91 reflectă astfel și ritmul inegal al investigațiilor, care au acoperit
practic întreaga perioadă, cu lungi întreruperi. înregistrarea sistematică a cercetărilor se reflectă
de asemenea în: numerotarea continuă a mormintelor, raportarea cotelor de adâncime la același
reper (pragul de vest al catedralei), prelucrarea unitară a materialului arheologic.

29

a fost semnalat canalul de aerisire la limita contraforturilor și a apărut fundația
puternic decroșată a corului, pe care în acel moment am atribuit-o mai degrabă
epocii romane.
     în anul 2003, finalizarea lucrărilor de consolidare a sacristiei și de siste-
matizare a terenului din apropiere au impus intervenții în zona dintre latura
estică a sacristiei și peretele corului. O casetă realizată doi ani mai devreme
(S5), a putut fi prelungită până la peretele catedralei (S5A). Pentru prima dată
a fost formulată ipoteza conform căreia fundația puternic decroșată aparține
chiar corului gotic și au fost observate intervenții severe pe elevația corului care
au sugerat o posibilă refacere a acesteia în segmentul dintre sacristie și primul
contrafort al laturii sudice. în momentul respectiv am legat aceste intervenții
de obturarea unui acces într-o posibilă criptă subterană, atribuindu-le epocii
baroce. O intervenție majoră de genul reconstruirii elevației era de neconceput.
     Anul 2004 a deschis șantierul din interiorul sacristiei baroce, fiind posibilă
efectuarea a două sondaje arheologice, grație cărora am stabilit planul sacris-
tiei gotice. Fundația descoperită anterior în jurul corului s-a dovedit a apar-
ține într-adevăr etapei gotice, lățimea maximă a decroșului fiind de 2,30 m.
Pentru prima dată au fost observate fundația corului romanic și nașterea
absidei semicirculare.
     Anul 2007 a adus refacerea totală a canalizărilor din jurul catedralei,
ceea ce a impus săpături în apropierea corului, dar nu în contact direct cu
structurile acestuia.
     Restaurarea completă a interiorului sanctuarului, în anii 2010-2011, a creat
posibilitatea cercetării bolților și sondării spațiului interior (fig. 4-5). Această
săpătură, pe care planul o arată a fi fost destul de chinuită și neconvențională¹¹,
ne-a permis să completăm lacune importante din istoria catedralei, în principal
referitor la absida semicirculară și la corul gotic. Pentru cercetarea interiorului au
fost admise patru sondaje, desfășurate în paralel cu restaurările interioare, parțial
pe sub schele. Pardoseala din lespezi mari de piatră a fost desfăcută strict pe
suprafețele prevăzute pentru cercetare. Deși aparent ar fi fost posibilă o cercetare
amplă, beneficiarul a stabilit limite fizice clare în care a trebuit să ne încadrăm.
     Cu toate limitările de spațiu, timp și posibilități materiale, cele șapte
campanii arheologice enumerate mai sus au avut încheieri semnificative, pe
care le putem sintetiza astfel:
    •   evidențierea componentelor romanice din structurile catedralei actuale
       (II), inclusiv dezvelirea în premieră a ruinelor absidei semicirculare;

¹¹ Amplasamentul sondajelor a fost rezultatul negocierii între actorii implicați în cercetarea
și restaurarea sanctuarului, ultimul cuvânt revenind beneficiarului. Dimensiunile au fost
determinate concret de spațiile disponibile sub schela metalică montată în jurul pereților,
respectiv sub schela din lemn montată în partea centrală a sanctuarului.

30

    •   reconstituirea formei originare a sanctuarului gotic cu absidă
       poligonală: planimetria, sistemul de construire, raportul fundație-ele-
       vație, sisteme de pardoseală, condițiile demolării etc.;
    •   descoperirea ruinelor unei sacristii pe latura sudică a sanctuarului,
       adăugată la puțină vreme după construirea acestuia, înainte de ultima
       treime a secolului al XlII-lea;
    •   confirmarea intervențiilor din secolul al XVIII-lea, de demontare și
       reconstruire a sanctuarului gotic;
    •   datarea sacristiei baroce (posterior reconstruirii sanctuarului) și a încă-
       perii funerare subterane (anterior reconstruirii sanctuarului) (fig. 3).

    2.      Sanctuarul romanic
    Partea de est a catedralei actuale a fost alcătuită, în forma originară, dintr un
cor scurt încheiat cu o absidă semicirculară. într-un moment neprecizat, dar
foarte probabil în primele decenii după invazia tătară din 1241, absida semicir-
culară a fost demolată și înlocuită cu un cor dezvoltat, alcătuit dintr-o travee
dreptunghiulară ce făcea legătura cu careul romanic și o absidă poligonală ale
cărei nașteri erau marcate prin contraforturi.
    Din structura inițială au rămas în picioare pereții de nord și sud ai primei
travei a corului, împreună cu arcul de triumf; zona a fost cercetată parțial atât
în interior, cât și în exterior (pe latura de sud, cercetările din sacristia barocă)
(fig. 2, 9, 16).
    Fundația inițială a sanctuarului a fost concepută cu o lățime suficient de
mare pentru a asigura un suport continuu pilaștrilor care articulează ritmic
suprafața peretelui. în plan, fundația se prezintă cu un decroș neregulat, mai
accentuat la pereții laterali¹² și mai îngust pe latura de est, unde se decroșa
absida. Partea inferioară a fundației este o zidărie din bolovani de piatră și
destul de multe fragmente de cărămidă, cu mult mortar, peste care se află două
asize de blocuri din piatră refolosite¹³. Peste această fundație se afla un soclu
înalt de aproximativ 0,90 m, delimitat la partea superioară de un profil (încă
păstrat pe latura de sud în exteriorul sacristiei). Elevația acestei etape a fost
realizată din blocuri de piatră așezate în operă cu multă grijă pentru obținerea
unui parament uniform¹⁴.


¹² Decroșul maxim de 0,73 m a fost măsurat la limita vestică a zonei cercetate, îngustându-se
cu aproape 0,40 m până în dreptul umărului. Latura de est prezintă de asemenea o fundație
decroșată cu 0,30 m, care se îngustează apoi cu 0,10 m până la nașterea absidei semicirculare.

¹³ între -2,12 și -1,35 m.

¹⁴ Soclul și profilul peretelui sudic, între sacristia actuală și absidiola sudică, au fost în cea mai
mare parte înlocuite în șantierul de restaurare de la începutul secolului al XX-lea.

31

     Nivelul de construire a catedralei II, din etapa romanică¹⁵, pe care l-am
putut stabili pe baza observațiilor din interiorul sacristiei, s-a aflat în jurul cotei
de -1,70 m. Deși nu am avut posibilitatea de a face observații stratigrafice pe o
suprafață mai largă, în stadiul actual al cercetărilor putem presupune că primul
bloc de piatră din structura celui de-al doilea segment al fundației romanice era
vizibil cel puțin parțial deasupra nivelului de călcare din acel moment.
     Din punct de vedere tehnic, zidăria primului sanctuar (romanic) prezintă
aceleași caracteristici și dacă o privim dinspre interior¹⁶. Decroșul neregulat al
fundației se află la -1,34 m, egal pentru peretele nordic cât și pentru absida
semicirculară, iar de la acest nivel se dezvoltă o elevație din blocuri de piatră.
Din păcate, nu am recuperat niciun fel de informație despre nivelul interior
de călcare, deoarece stratigrafia a fost complet distrusă prin construirea unei
încăperi funerare subterane sub corul actual, în secolul al XVIII-lea. Analizând
aspectul paramentului, putem presupune un nivel inițial în jurul cotei la care se
află umărul fundației, dar nivelul cel mai folosit apare la -0,80 m, unde putem
vedea un bloc de piatră cu urme accentuate de uzură.
     Pilonii arcului de triumf prezintă, la -0,36 m, un decroș accentuat care
arată existența unui soclu de formă aproximativ pătrată, inițial probabil înălțat
1 m de la nivelul de folosire a spațiului interior¹⁷.
     Absida etapei romanice poate fi reconstituită cu exactitate pe baza informa-
țiilor înregistrate în săpăturile din anul 2011 din interiorul sanctuarului (fig. 6,
7). Sub nivelul actual de călcare s-au păstrat fragmentar segmentele de nord și
de sud, doar partea centrală fiind distrusă la construirea încăperii subterane.
Absida a fost decroșată față de pereții corului (0,75 m în interior, în două trepte,
respectiv 0,86 m în exterior), descriind în plan un segment de cerc aplatizat, cu
deschiderea de 8 m. Caracteristicile tehnice ale fundației sunt identice cu cele
descrise mai sus, cu diferențe nesemnificative ale cotelor; un umăr superficial,
în jur de 0,10 m, a fost observat atât pe interior cât și pe exterior. Elevația a fost

¹⁵ Nivelul de construcție pe care îl atribuim șantierului catedralei este un strat format din
așchii de calcar, situat de regulă la partea superioară a unui pământ negru cleios în care au fost
săpate gropile necropolei din jurul primei catedrale de la Alba lulia. în interiorul sacristiei acest
strat a fost înregistrat la -1,70 m, la partea superioară a unor depuneri care conțin în proporție
însemnată resturi de materiale de construcție. Trebuie însă să remarcăm faptul că în această zonă
stratul nu are consistența surprinsă în partea de vest a catedralei sau în apropierea contrafortului
transeptului, fiind mai subțire și în mod constant amestecat cu pământ. Marcu Istrate 2009,
100-116.

¹⁶ Sondajul 76 din anul 2011 a permis cercetarea pe o suprafață foarte mică a structurilor romanice.

¹⁷ Observația a fost făcută în timpul supravegherii operațiunilor de refacere a pardoselii actuale
și de înlocuire a stratului suport în anul 2011. O cercetare arheologică la pilonul nordic al arcului
de triumf ar putea avea șansa de a identifica o situație stratigrafică nederanjată în etapa barocă și
posibile indicii cronologice pentru evoluția acestei părți a clădirii.

32

realizată din blocuri de piatră fasonate și șlefuite, potrivite cu multă grijă în
operă și legate cu șape subțiri de mortar, astfel încât a rezultat o zidărie foarte
regulată, cu îmbinări perfecte. Trei blocuri de piatră formează grosimea de
1,74 m a acestui perete la nivelul la care a fost demolat (fig. 8).
     Pentru datarea acestui cor scurt încheiat cu o absidă semicirculară, speci-
aliștii încă păstrează puncte de vedere diferite, ceea ce într-un fel este firesc
dacă ținem cont de amploarea și complexitatea construcției, în șantierul căreia
decenii întregi au activat echipe de meșteri cu experiențe tehnice diferite și cu
preferințe stilistice care au parcurs drumul de la romanic la gotic¹⁸. Cercetările
arheologice din anii 2000-2002 au indicat că șantierul s-a putut deschide
spre finele secolului al Xll-lea, activând practic în întreg secolul al XlII-lea¹⁹.
Observarea atentă a contextului arheologic a arătat plauzibilă finalizarea părții
estice a catedralei înainte de invazia tătară, fără să furnizeze însă un argument
decisiv în această direcție.
     Demolarea absidei semicirculare a fost explicată cel mai frecvent ca o conse-
cință a distrugerilor provocate de invazia tătară din 1241. în stadiul actual al
cercetărilor, este însă greu să ne imaginăm că o clădire atât de solidă, cu pereții
groși de 1,35 m (corul), respectiv 1,74 m (absida), a suferit avarii atât de mari
încât a fost necesară demolarea. Foarte probabil că intenția efectivă de mărire a
spațiului sacral a avut un rol important în decizia de înlocuire a absidei cu un
sanctuar considerabil mai amplu²⁰.

    3.      Sanctuarul gotic
     Cercetarea sanctuarului gotic ne-a permis să înțelegem în ce fel a fost
construită această parte a clădirii și care au putut fi premisele deteriorării
structurii de rezistență până aproape de colaps. Concluziile istoricilor de artă
privind posibilitatea ca sanctuarul să fi fost re-montat în secolul al XVIII-lea au
fost confirmate și arheologic, prin evidențierea rămășițelor elevației gotice și a
manierei reconstrucției baroce²¹ (fig. 1).
     Sanctuarul gotic a fost conceput din proiect cu o fundație neobișnuit
de lată²², pe care o presupunem destinată egal peretelui și contraforturilor.
Contraforturile de pe latura sudică sunt așezate în întregime pe această fundație
(lungimea uni contrafort la nivelul fundației de 2 m), cele de pe latura estică
parțial, ponderea fundației descrescând pe latura nordică (fig. 3, 9-10,14).


¹⁸ Scurtă sinteză a opiniilor la Marcu Istrate 2009, 87-90.

¹⁹ Marcu Istrate 2009,123.

²⁰ Entz 1994, 40; Takâcs 2012, 62-63.

²¹ Papp 2012, passim.

²² Fundația măsoară un decroș exterior de maxim 2,30 m pe latura de sud, care se reduce însă
treptat în zona absidei și ajunge la circa 1 m pe latura de nord-est, într-o zonă în care a secționat
o ruină romană. Marcu Istrate 2009, 97-99.

33

     Partea superioară a fundației apare la adâncimi ce oscilează între -1,52 și
-2,20 m²³, dar limita inferioară nu s-aputut stabili, deși săpătura s-a adâncit consi-
derabil, la -2,70 m în interiorul sacristiei, respectiv -4 m în interiorul sanctu-
arului²⁴ (fig. 13). Zidăria neregulată a fost realizată prin umplerea șanțului de
fundare cu materiale diferite (piatră de râu de diferite dimensiuni, fragmente de
calcar și rare fragmente de cărămidă) într-o compunere neregulată, compensată
prin cantități mari de mortar. Șanțul s-a îngustat în adâncime, astfel că fundația
apare mult evazată. Mortarul este grosier, din nisip cu pietriș mare (diametrul
până la 8 cm) și var dizolvat complet, foarte consistent.
     Construită în sistem emplecton, cu paramente exterioare din blocuri de
piatră fasonate, elevația gotică lată de 1,40 m a fost așezată la limita dinspre
interior a masivei fundații, astfel încât aproape o treime nu se sprijină de fapt
pe fundație, racordându-se la aceasta printr-o evazare superficială. Din această
elevație s-a păstrat peretele din dreptul sacristiei (în cea mai mare parte), iar
pe restul suprafeței în proporții variabile 2-3 asize de blocuri, corespunzând
în linii mari soclului exterior. Acest soclu, alcătuit din două asize de blocuri de
piatră ecarisate între care s-au folosit pietre mai mici pentru egalizare, avea o
înălțime de 1 m, după care elevația propriu-zisă înregistra o retragere îngustă²⁵
(fig. 13, 16).
     în interiorul sanctuarului, rămășițele elevației gotice arată un plan ușor
diferit față de cel actual: forma gotică era mai îngustă cu cca 0,88 m iar absida
era ușor rotită spre sud (fig. 3). Sanctuarul propriu-zis era decroșat (0,70 m)
față de traveea de legătură dinspre corul romanic; acest decroș era marcat în
interior prin pilaștri în trei laturi dintr-un octogon, cărora în exterior le cores-
punde prima pereche de contraforturi (fig. 18-20). Deschiderea maximă a
sanctuarului era astfel de 8,50 m înainte de formarea absidei pentagonale, al
cărei punct de plecare era deplasat spre est cu aproximativ 2 m față de forma
actuală; primele două laturi ale absidei erau astfel mai scurte în varianta gotică.
La intersecția laturilor absidei nu am înregistrat nicio zidărie care ar putea fi

²³ în aprecierea cotelor trebuie să avem în vedere faptul că în evul mediu terenul pe care se află
catedrala cobora într-o pantă destul de accentuată atât dinspre vest spre est, cât și dinspre sud
spre nord. Aceasta explică diferențele destul de mari pe care le putem sesiza uneori comparând
adâncimile, chiar pe distanțe destul de scurte cum ar fi latura sudică a sacristiei. în fapt, șanțurile
de fundare aveau probabil o adâncime constantă de la nivelul de călcare din momentul săpării.
Marcu Istrate 2009, 39-43.

²⁴ în imediata apropiere a clădirii nu a fost posibilă adâncirea săpăturii peste aceste cote. Pentru
a atinge adâncimi mai mari ar fi fost necesară extinderea suprafețelor de cercetare, ceea ce nu era
posibil în contextul dat și nici nu ar fi primit aprobarea beneficiarului. în exterior sanctuarul este
înconjurat de un canal de aerisire.

²⁵ Observații mai exacte asupra structurii originare s-au putut face pe contrafortul păstrat intact
sub haina gotică, și apoi sub cea barocă, în interiorul sacristiei.

34

legată de sistemul de descărcare a bolții. De altfel, nici pilaștrii care marchează
decroșarea sanctuarului nu au fundație ci se nasc direct din elevație, ceea ce
probabil înseamnă că nu reprezentau un element important în structura clădirii,
în interiorul absidei putem admite existența unor pilaștri superficiali, așezați pe
un decroș al elevației, dacă nu cumva bolta se descărca în console.
    Prima pardoseală gotică a fost făcută din plăci de piatră, tăiate în apropierea
pilaștrilor după conturul acestora. în condiția distrugerii totale a acestui interior,
putem considera un mare noroc faptul că în apropierea pilastrului de nord au
fost surprinse fragmente in situ din această pardoseală, o primă etapă la -0,60 m
și o refacere la -0,44 m (fig. 21). în orice caz, după construirea sanctuarului
gotic nivelul de călcare din întregul altar s-a stabilit la -0,60 m, abia în etapa
barocă creându-se o diferență de nivel între cor și sanctuar²⁶. Nivelul actual la
-0,42 m datează din sec. XVIII.
    însumând informațiile recoltate în săpăturile arheologice am putut conclu-
ziona că elevația gotică din blocuri de piatră a avut baza la -1,55 m (medie),
în vreme ce absida semicirculară fusese demolată la -0,75/0,86 m, iar prima
pardoseala gotică se află la -0,60 m. S-a conturat astfel întrebarea, de ce a fost
construită o elevație din blocuri atât de frumos ecarisate, pentru ca apoi pe o
înălțime de 1 m să rămână îngropată (fig. 17-22)?
    în stadiul actual al cercetărilor am formulat următoarea explicație: foarte
probabil, în timpul construcției s-a ținut cont de nivelul de călcare exterior,
situat în jurul cotei de -1,60 m. De la acest nivel s-a început construirea elevației,
în jurul absidei semicirculare aflate în funcțiune. Abia în momentul demolării
absidei, constructorii au realizat că nivelul de călcare interior nu poate fi atât
de coborât, iar prin sistematizarea cotei de călcare o parte a elevației a rămas
îngropată. Absida semicirculară romanică nu a fost demolată la cota de călcare
a constructorilor gotici, ci a rămas cu mult mai sus, la limita necesară pentru
montarea pardoselii. Cota de demolare a absidei confirmă faptul că în etapa
gotică nivelul de călcare a fost uniformizat pe toată suprafața corului la -0,60 m.
    O altă explicație posibilă ar fi aceea, dacă nu cumva constructorii au prevăzut
sub pardoseala catedralei un spațiu destinat criptelor (familiale) sau în general
înhumărilor de orice fel. Interpretarea este tentantă, cu atât mai mult cât rezol-
varea nu ar fi singulară²⁷, dar o considerăm puțin probabilă. Principalul contraar-
gument mi se pare a fi tocmai dezordinea extremă ce poate fi observată la nivelul

²⁶ Jocul acestor nivele de călcare ne poate furniza informații prețioase pentru istoricul clădirii,
dacă ajungem acolo să cunoaștem evoluția lor în fiecare compartiment al bisericii. în momentul
de față ne lipsește veriga principală, și anume evoluția detaliată a nivelului de călcare din
navele bisericii. Actualul nivel de călcare, la -1,25 m, lasă deschisă aproape orice posibilitate de
interpretare a nivelelor din partea estică a catedralei.

²⁷ Aries 1996,1, 109-113, 398-399; II, 35-40.

35

înmormântărilor, unde criptele s-au aglomerat unele peste altele, s-au poziționat
în cele mai ciudate moduri și, cel puțin într-un caz, au spart efectiv din peretele
sanctuarului pentru a ancora o boltă (fig. 17, 18, 22). Dacă spațiul sanctuarului
ar fi fost prevăzut pentru cripte, atunci, teoretic cel puțin, ar fi trebuit să vedem o
oarecare ordine în așezarea acestora. în orice caz, ipoteza este de menționat.
    Elevația gotică păstrată în interiorul sanctuarului actual apare la cote
diferite, în funcție de intervențiile pe care le-a suportat de-a lungul timpului²⁸.
Inițial, la +0,12 m se afla o lespede din piatră cu grosimea de 0,20 m, ieșită în
consolă spre interiorul bisericii printr-un profil în două trepte²⁹, profil care
s-a păstrat intact în absidă și parțial pe peretele sudic (fig. 23, 24, 25). Dacă
analizăm atent paramentul, putem admite că acest element profilat a existat pe
tot perimetrul sanctuarului, fiind distrus în diferite momente anterior recon-
strucției baroce. Această configurație, observată pentru prima dată pe latura de
nord-est a absidei, a fost interpretată ca documentând o banchetă³⁰.
    Din punct de vedere tehnic, în aprecierea acestei situații ne izbim însă
de o serie de contradicții. Dacă zidăria lată de 0,44 m a fost prevăzută pentru
o banchetă, atunci trebuie să admitem că elevația sanctuarului pe laturile de
nord și sud a rămas de 0,90 m, iar pe latura de nord-est a absidei aceasta s-ar
reduce chiar la 0,50 m. Față de nivelul de construcție al sanctuarului gotic,
elementul profilat a fost plasat la +1,72 m, o înălțime la care cei mai mulți
dintre constructori probabil că nici nu îl zăreau. în schimb, față de primul nivel
de călcare din sanctuar, bancheta a ajuns la o înălțime de +0,72 m, puțin prea
înaltă pentru a servi șederii, devenind mai accesibilă abia în etapa a doua de
pardoseală. Din aceste neconcordanțe, mi se pare puțin probabil să vedem în
acest element decroșat o banchetă. Putem lua în calcul mai degrabă posibili-
tatea ca acest decroș din elevație să fi sprijinit sistemul de descărcare al bolții
(real sau măcar decorativ), așa cum s-a întâmplat la reconstrucția barocă. în
stadiul actual al cercetării nu putem însă decât să contabilizăm aceste aspecte,
din punctul de vedere al arheologului funcțiunea acestui segment de zid fiind
sub semnul întrebării³¹.

²⁸ +0,12 m în absidă (fiind refolosită de fapt în structura pardoselii), -0,02 m pe latura de sud,
respectiv în jur de -0,56 m pe latura de nord, unde se observă clar că a fost spartă la construirea
unor cripte de familie.

²⁹ Elementele păstrate sunt aproape identice, o singură lespede fiind mai subțire. Se pot deosebi
trei variante ale profilului: cu o singură retragere, cu două retrageri simple, respectiv cu două
retrageri formate dintr-o treaptă simplă și o scoție.

³⁰ Szilârd Papp a observat pentru prima dată elementul profilat inclus în pardoseala actuală
și a formulat ipoteza banchetei. Cercetarea arheologică din sanctuar a fost dealtfel consecința
studiilor domniei sale și a propunerii pe care a făcut-o către Arhiepiscopia romano-catolică din
Alba lulia. Pentru această oportunitate sunt bucuroasă să îi pot mulțumi din nou.

³¹ Papp 2012, 141-143.

36

     Fundația cu lățime variabilă, descentrarea elevației față de fundație și, foarte
probabil, grosimea inegală a acesteia, lipsa de corelare între intersecția laturilor
și dispunerea celei de-a doua perechi de contraforturi, ca dealtfel și greșelile
făcute în aprecierea nivelului de călcare - pot fi câteva argumente pentru a
descrie o echipă de meșteri nu foarte performantă. Problemele de structură pe
care această parte a clădirii le-a avut deseori, ajungând în situația de a fi total
demontată în secolul al XVIII-lea, nu pot fi surprinzătoare în acest context,
întrucât dezacordurile pornite de la bază se regăseau cu siguranță până la vârful
acoperișului într-o formă sau alta. Totuși, nu putem să nu remarcăm faptul că
din temelie construirea corului gotic a fost foarte bine pornită, cu fundații a
căror lățime maximă la nivelul de construcție depășea 3 m.
     Pentru cronologia sanctuarului gotic, arheologia nu poate să aducă
precizări, deoarece nu există nicăieri posibilitatea de a vedea această clădire
într-un context stratigrafie nederanjat³². Singurul indicator cronologic ni-1
oferă câteva morminte care suprapun fundația gotică, dintre care în mod
special M 83, cu scheletul înconjurat de pietre și cărămizi (fig. 15). Mormintele
de acest gen sunt semnalate la Alba lulia mai ales în necropolele din exteriorul
cetății, bucurându-se în general de datări timpurii, în prima parte a perioadei
arpadiene³³. în apropierea catedralei, din cele peste 600 de morminte cercetate
în ultimele decenii, procentul celor care folosesc acest ritual de înmormântare
coboară sub 2%. Din punct de vedere cronologic astfel de morminte au fost
încadrate în cimitirul aparținător de prima catedrală, datat anterior anului
1200³⁴. M83, așezat pe fundația sanctuarului gotic, nu poate fi însă mai vechi
decât cea de-a doua jumătate a secolului XIII, oricât de timpuriu am putea fi
tentați să datăm fundarea sanctuarului. Din păcate, niciunul dintre mormintele
care suprapun fundația gotică nu a avut obiecte de inventar care să ne ajute în
atribuirea unei cronologii ferme.
     Un al doilea indicator cronologic a rezultat din descoperirea și studierea
ruinelor unei sacristii, adăugată sanctuarului într-un interval de timp foarte
scurt după edificarea acestuia, sau aproape concomitent³⁵ (fig. 16). Interpretând
această descoperire în conexiune cu documentul referitor la atacul sașilor din

³² în exterior, stratigrafia a fost eliminată prin intervențiile de restaurare de la începutul
secolului XX, iar în interior în epoca modernă, prin construirea criptelor familiale și apoi prin
amenajarea încăperii funerare subterane. A se vedea pentru detalii observațiile rezultate din
analiza stratigrafie! exterioare: Marcu Istrate 2009, 97-117.

³³ Catalog 2006, 12-65.

³⁴ Marcu Istrate 2007, 222-223, pentru mai multe morminte de acest fel descoperite în
cercetările din interiorul capelei Lâzo.

³⁵ Cercetarea completă a sacristiei nu a fost publicată, dar informații parțiale se regăsesc
în Marcu Istrate 2009, 90-94, 117-125; Marcu Istrate 2012, 36-38.

37

anul 1277³⁶, deducem că acest eveniment a găsit în picioare atât sanctuarul cât și
sacristia de pe latura sudică a acestuia. Observațiile arheologice confirmă astfel
acea opinie a istoricilor potrivit căreia sanctuarul a fost finalizat în primele
decenii după invazia tătară³⁷.
     Despre istoria ulterioară a corului gotic nu cunoaștem aproape nimic. în
interior existau cu siguranță mai multe altare laterale, sprijinite pe fundații
din care s-au păstrat puține fragmente (fig. 11). Dominanta acestui interior
o constituie însă numeroasele cripte din cărămidă, sau cărămidă și piatră,
orientate în toate direcțiile și intersectate dezordonat. în săpături au apărut
mai multe astfel de amenajări funerare, de formă dreptunghiulară, acoperite cu
bolți, uneori lăsând să se observe mai multe etape de utilizare și chiar refaceri³⁸
(fig. 10, 11, 13,17-22).
     Când s-au construit primele cripte de familie în interiorul sanctuarului
este imposibil de precizat, dar, în general, astfel de amenajări devin frecvente
începând din secolul al XVI-lea, fiind specifice epocii moderne. în limitele
informațiilor existente, specialiștii consideră că în interiorul catedralei actuale
nu au fost practicate înmormântări până în epoca modernă. Săpăturile au
evidențiat morminte ce aparțin de prima catedrală³⁹ sau morminte ale unor
personalități care și-au găsit locul de veci în interiorul catedralei actuale, în
secolele XVI-XVIII⁴⁰. Deschiderea catedralei ca spațiu funerar este probabil
să se fi petrecut concomitent atât pentru spațiul navelor, cât și pentru acela al
corului. în absența unor indicatori cronologici absoluți, în condițiile în care nici
măcar topografia criptelor nu va putea fi reconstituită în întregime, va trebuie să
ne limităm la această cronologie prezumtivă.
     Este vizibil faptul că, la un moment dat, în sanctuar mormintele s-au
aglomerat peste măsură. în această împrejurare trebuie să fi fost formulată
decizia dezafectării criptelor și amenajării unei încăperi funerare subterane
(fig. 10,11,13). în intervențiile enorme făcute cu acest prilej este absolut remar-
cabil faptul că acele cripte care mai erau întregi au fost golite cu maximă atenție,
astfel că nimic din conținutul lor nu a ajuns până la noi⁴¹. în apropierea laturii

³⁶ Salontai 2007, 145-153.

³⁷ Moller 1929, 22; Entz 1958, 88-92. Datări mai târzii, mergând până la secolele XIV-XV la
Roth 1905, 7-8; Vătășianu 1959, 119.

³⁸ în apropierea peretelui nordic o astfel de criptă, având la bază un bloc imens din piatră pe
care s-a așezat o zidărie din cărămidă, a fost construită cu un mortar atât de dur încât cu nicio
metodă nu a putut fi eliminată în totalitate. Cripta a fost atașată peretelui nordic al sanctuarului,
bolta din cărămidă fiind încastrată în peretele gotic. Traseul bolții acestei cripte arată clar că în
momentul respectiv nivelul de călcare din sanctuar se afla mai sus decât nivelul actual.

³⁹ Marcu Istrate 2009, 90-94, 117-125.

⁴⁰ Hendre Biro 2013, passim.

⁴¹ O singură criptă a scăpat acestei sistematizări, bine ascunsă în apropierea peretelui sudic al
sanctuarului.

38

sudice a corului mai multe fragmente de marmură albă și neagră, minuscule,
semnalează o piatră de mormânt sau un monument funerar. Din umpluturile
în care s-a desfășurat săpătura, abia dacă am adunat câteva fragmente osoase.
    Atât în sanctuar cât și în cor amenajarea încăperii subterane s-a făcut prin
excavarea întregii suprafețe, coborând dinspre pereții laterali spre zona centrală,
în imediata apropiere a pereților s-a conservat câte ceva din situația existentă
în momentul intervenției, respectiv ruine de cripte îngropate în moloz. Chiar
și masiva ruină a absidei semicirculare, lată de peste 2 m, a fost demantelată
complet în partea centrală. După finalizarea încăperii subterane, suprafața a
fost umplută cu moloz și pământ, în diferite combinații, iar nivelul de călcare a
fost fixat la +0,12 m în sanctuar, respectiv -0,44 m în corul gotic, păstrându-se
o diferență care probabil se formase anterior. în dreptul umărului sanctuarului
a fost construită o scară cu trei trepte din zidărie de cărămidă placată cu piatră,
înlocuind o scară mai veche din care nu au rămas urme.
    Pentru această etapă din istoria corului nu am obținut un element cert de
datare. Analiza întregului context sugerează, în stadiul actual de prelucrare a
datelor, că amenajarea a fost făcută înaintea reconstrucției baroce.
    La mijlocul secolului al XVIII-lea sanctuarul gotic a fost demolat⁴² aproxi-
mativ la nivelul de călcare din interior, ceea ce însemna cu aproximativ 0,50 m
deasupra nivelului exterior. Pe ruina astfel formată a fost așezată o elevație nouă,
cu modificările de traseu pe care le-am amintit mai sus. Decroșul primei travee
a sanctuarului gotic a fost anulat, pilaștrii gotici poligonali au fost înlocuiți
de pilaștrii baroci cu profil semicircular așezați pe umplutura rezultată din
demolare sau chiar pe lespezi ale vechii pardoseli. Singura intervenție pe care
am observat-o la nivelul de călcare a fost transferarea scărilor dintre careu și
absidă spre vest, aproximativ la limita fostului cor romanic, fără ca nivelele de
călcare să fie însă modificate.
    în exterior se puteau observa până de curând rămășițele elevației gotice din
blocuri de piatră, destul de deteriorate datorită expunerii în aer liber după siste-
matizarea verticală de la începutul secolului XX. Pe latura de sud, între peretele
sacristiei și cel de-al doilea contrafort, soclul gotic a fost îmbrăcat (între -0,15
și -0,86 m) cu o zidărie neregulată, din bolovani de piatră cu rare fragmente
de cărămizi, pe care s-a așezat apoi soclul baroc (fig. 14). Această zidărie s-a
întors pe lângă peretele estic al sacristiei gotice pe o lungime de 3,10 m⁴³, și
o vedem refolosită în structurile sacristiei baroce care în momentul respectiv
nu putea exista. Faptul că soclul baroc al sanctuarului este întrerupt în această

⁴² Papp 2012, 131-197.

⁴³ Pe verticală partea inferioară a acestei structuri se află la -1,25 m, în umplutura mormintelor
medievale, cu puțin deasupra fundației sanctuarului. în plan orizontal vedem o fundație lată de
0,84 m.

39

zonă sugerează că încăperea adosată sacristiei gotice (casa scării etajului?) încă
exista în acel moment. Demolarea sacristiei gotice împreună cu anexa estică și
înlocuirea lor cu actuala sacristie barocă s-au petrecut aproximativ în aceeași
etapă, după refacerea peretelui sudic al sanctuarului, după cum arată atât analiza
arheologică, cât și studierea documentelor de arhivă.

    4.      Concluzii
    Informațiile prezentate succint în paginile anterioare au rezultat în
principal din coordonarea unor săpături cu scopuri utilitare, derulate prin
metode arheologice și documentate cât de amănunțit a fost posibil. Această
cercetare s-a desfășurat într-un șantier de restaurare, în două campanii pe sub
schele (2000, 2011), în alte două campanii sub presiunea instalatorilor (2001,
2007), permanent în prezența constructorilor. Deși o astfel de perspectivă
pare frustrantă pentru un arheolog, este uimitor cât de multe lucruri putem
afla despre o clădire (oricât de importantă și de studiată ar fi aceasta) chiar
și în asemenea condiții⁴⁴. Rezultatele au fost acumulate în timpul a șapte
campanii de săpături, dispunerea suprafețelor cercetate fiind determinată de
numeroase rațiuni, între care cele de cercetare nu s-au aflat aproape niciodată
în frunte. Arheologia a adus la suprafață sacristia medievală, absida romanică,
ruinele sanctuarului gotic și a detaliat evoluția sitului în împrejurări legate de
construirea, modificarea sau demolarea diferitelor componente. Chiar și în
absența unor indicatori relevanți, în condițiile în care materialul arheologic a
fost deosebit de sărac, analiza contextului și studierea comparativă a diferitelor
nivele de călcare și de construcție precum și a ruinelor au putut conduce la
încheieri cronologice ferme.
    Discuția de față fiind bazată pe o cercetare preventivă, parțială, nu am
încercat să o conduc către întrebări istorice majore, ci doar să sistematizez și
să prezint în mod coerent acele observații pe care le-am putut înregistra, cu
multă recunoștință față de cei care au permis acest lucru⁴⁵, făcând științei un
serviciu important. Intervenții viitoare asupra catedralei vor oferi fără îndoială
și altor generații posibilitatea de a aborda subiectul și de a-și aduce contribuția
la cunoașterea acestui important monument de arhitectură.


u Cercetarea arheologică sistematică a unei clădiri de asemenea importanță aflate în funcțiune,
a cărei restaurare nu presupune intervenții subterane majore, este dealtfel imposibilă în condițiile
prescrise de metodologia arheologiei.

⁴⁵ Arhiepiscopia romano-catolică din Alba lulia a acceptat cu multă bunăvoință prezența
arheologilor în șantierul de restaurare a catedralei și a aprobat intervenții minimale de ordin
științific, pe care în majoritatea cazurilor le-a și finanțat.

40

BIBLIOGRAFIE

     Aries 1996,
     P. Aries, Omul în fața morții, I-II, București, 1996.
     Catalog 2006,
     Habitat, religie etnicitate. Descoperiri arheologice din sec. IX-XI în Transilvania.
Catalog de expoziție, coord. Horia Ciugudean, Zeno K. Pinter, Gabriel T. Rustoiu, Alba
lulia, 2006.
     Entz 1958,
     G.       Entz, A gyulcfehervări szekesegyhăz, Budapest, 1958.
     Entz 1958b,
     G.       Entz, La cathedrale de Gyukfehervăr (Alba lulia), în ActaHA, V/l-2,1958,1-40.
     Entz 1994,
     G.       Entz, Erdely epîteszete a 11-13. szăzadban, Kolozsvâr, 1994.
     Havasi 2012,
     K.       Havasi, A gyukfehervări szekesegyhăz 13. szăzadi foszentelye, în Papp Szilârd ed., A
gyukfehervări szekesegyhăz foszentelye, Budapest, 2012, 87-131.
     Heitel 1972,
     R.       Heitel, Archăologische Beitrăge zu den romanischen Baudenkmălern aus Sildsieben-
biirgen, în RRHA, IX/2,1972, 139-160.

     Heitel 1975a,
     R.       Heitel, Archăologische Beitrăge zu den romanischen Baudenkmălern aus
Siidsiebenburgen. II (in Zusammenhang mit der zeitlichen Bestimmung der ăltesten “Rotunda
Ecclesia” Rumăniens und der Kathedrale I in Alba lulia), în RRHA, XII/I, 1975, 3-10.

     Heitel 1975b,
     R.       Heitel, Contribuții la problema genezei raporturilor feudale în Transilvania în lumina
cercetărilor arheologice de la Alba lulia, în Muzeul Național București, Sesiunea științifică de
comunicări 17-18 decembrie 1973, București, 1975, 343-351.
     Heitel 1985,
     R.       Heitel, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice din zona sud-vestică a cetății
de la Alba lulia (1968-1977) I, în SCIV(A), 36/3, 1985, 215-231.
     Hendre Biro 2013,
     D.       Hendre Biro (ed.), Batthyaneum. Descoperirile arheologice din catedrala romano-
catolică din Alba lulia (1907-1914) publicate în 1918 de Posta Bela. Valorificarea unui
inventar uitat, București, 2013.
     Kovâcs 1996,
    A. Kovâcs, A gyulcfehervări Szent Mihăly szekesegyhăz, în Erdelyi Muemlekek, 26,
Kolozsvâr, 1996.

41

      Marcu Istrate 2007,
     D.       Marcu Istrate, Capela Lăzo din Alba lulia. Repere arheologice, în Arhitectura religioasă
medievală din Transilvania IV, coord. P. L. Szocs, A. A. Rusu, Satu Mare, 2007,215-223.

      Marcu Istrate 2009,
     D.       Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail și palatul episcopal din Alba
lulia. Cercetări arheologice 2000-2002, Alba lulia, 2009,701+32 p.
      Marcu Istrate 2009b,
     D.       Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică și palatul episcopal din Alba lulia.
Arheologie și istorie. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2009, 341 p.
      Marcu Istrate 2010,
     D.       Marcu Istrate, Erdely ezereves pilspoksege. A gyulafehervări Szent Mihăly
Szekesegyhăz es Erseki Palota. Regeszeti kutatăsa 2000-2008, Teleki Lăszlo Alapitvăny,
Budapest, 2010.
      Marcu Istrate 2012,
     D.       Marcu Istrate, Regeszeti adalekok a gyulafehervări Szent Mihăly-szekesegyhăz
foszentelyenek es sekreslyejenek tortenetehez, în Papp Szilărd (ed.), A gyulafehervări
szekesegyhăzfdszentelye, Budapest, 2012,21-42.
      Marcu Istrate 2012b,
     D.       Marcu Istrate, Regeszeti adalekok a Szent Mihălyrol nevezett, gyulafehervări râmai
katolikus szekesegyhăz tortenetehez, în Knecht Tomăs (ed.), A gyulafehervări Szent Mihăly-
szekesegyhăz es erseki palota, Kolozsvăr, 2012, 77-82.
      Moller 1929,
      I. Moller, Erdely nevezetesebb muemlekei, Budapest, 1929.
      Papp (ed.) 2012,
     S.       Papp, ad veterem plane formam a solo restituit.“. A gyulafehervări szekesegyhăz
gotikusfoszentelyenek 18. szăzadi bontăsa es visszaepitese, în Papp Szilărd ed., A gyulafehervări
szekesegyhăzfoszentelye, Budapest, 2012,131-197.
      Posta 1917,
     B.       Posta, A gyulafehervări szekesegyhăz sirleletei. Dolgozatok az Erdelyi Nemzeti
MiizeumErem- es Regisegtărăb61,VIII, 1917, 156-158.
      Roth 1905,
     V. Roth, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbiirgen, Stralsburg, 1905.
      Salontai 2007,
      S. M. Salontai, Restaurarea catedralei romano-catolice de la Alba lulia după incendiul
din 1277, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, IV, coord. P. L. Szocs,
A. A. Rusu, Satu Mare, 2007, 145-165.
      Salontai 2008,
      S. M. Salontai, Detalii de plastică arhitectonică la corul catedralei romano-catolice din
Alba lulia, în Ars Transsilvaniae, XVIII, 2008,41-46.

42

     Sarkadi 2010,
     M. Sarkadi, “sfolytatva magăt a regi miivet” Tanulmănyokagyukfehervări szekesegyhăz
es pilspoki palota torteneterol, Teleki Lăszlo Alapitvăny, Budapest, 2010.
     Takâs 2012,
     I.     Takâs, A gyukfehervări măsodik szekesegyhăz elsd szentelye, în Papp Szilârd (ed.), A
gyukfehervări szekesegyhăz foszentelye, Budapest, 2012,59-87.
     Vătășianu 1959,
     V.        Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Romîne, București, 1959.
     Vătășianu 1987,
     V.        Vătășianu, Studii de artă veche românească și universală. București, 1987.


ARCHAEOLOGICAL CONTRIBUTIONS
TO THE HISTORY OF THE MAIN SANCTUARY
OF THE ROMAN CATHOLIC CHURCH “ST. MICHAEL” ALBA JULIA
Abstract

     The study synthesizes the history of the main sanctuary of Alba Julia Cathedral, from
the 12th century till the Baroque reconstruction in the 18th century, based on the accumulated
data during more than 10 years of preventive archaeology. The archaeological investigations
were circumstantially made, following the buildings restoring or the terrain arrangement,
and frequently they developed parallel with the building works or were limited to simple
surveys. In spițe of those restrictions the preventive investigation of the sanctuary brought
extremely valuable results in order to reconstituie the history of one of the most important
historical monuments in Romania.
     After a brief archaeological researches history, the article minutely presents the recent
contributions: the Romanesque structures making obvious and discovery of the ruins of
the cathedral semicircular apsis (the H^-12* c.); the Gothic ruins (sanctuary, the altar
apsis) Identification and investigation (the 13th c.); discovery of a vestry ruins on the
Southern side of the sanctuary, which was added within a short time after its building,
before the last third of the 13th century; confirmation of the 18th intervention regarding the
sanctuary dismantling and rebuilding; the Baroque sacristy dating (after the reconstruction
of the sanctuary) and of the underground funeral room (before the reconstruction of the
sanctuary). As the archaeological material was extremely meager, the archaeological debate
is founded on the context analysis and comparative researching of ruins and the current
walking/ building levels.

43

1. Catedrala romano-
catolică Sfântul Mihail,
cu planul general al cerce-
tărilor efectuate în partea
de est în anii 2000-2011./
1. The Roman-Catholic
Cathedral “St. Michael” -
general layout of the inves-
tigations in the eastern
part, in 2000-2011.




2.  Corul catedralei Sfântul
Mihail, cu ruinele și com-
plexele descoperite în
cercetările arheologice
din anii 2000-2011. /
“St. Michael” Cathedral
Choir, with ruins and
complexes that were
discovered during the
2000-2011 archeological
investigations.










3.  Evoluția părții estice a
catedralei. / 3. Evolution
of the cathedral eastern
part.

44

4. Imagine generală cu săpăturile din anul 2011 din interiorul sanctuarului. / Archaeological
investigation in the sanctuary, 2011 - a general view.



5. Imagine generală cu săpăturile din anul 2011 din interiorul sanctuarului. / Archaeological
investigation in the sanctuary, 2011 - a general view.

45

6. Ruinele absidei romanice, încadrată de: ruine ale criptelor individuale (stânga), bolta
încăperii funerare subterane (centru), ruinele scării din epoca modernă (dreapta). /
Preserved ruin of the Romanesque apsis nearby the northern wall of the sanctuary.

7. Ruina absidei romanice, detaliu. / Ruin of ₜₕₑ Rₒₘₐₙₑₛqᵤₑ ₐₚₛᵢₛ ₍dₑₜₐᵢₗ₎.

46

8. Ruina absidei
romanice păstrată în
apropierea peretelui
nordic al sanctua-rului
(S77). / Preserved ruin
of the Romanesque apsis
nearby the northem
wall of the sanctuary.

9. Paramentul peretelui de sud al corului catedralei înregistrat în interiorul sacristiei baroce,
cu vestigiile romanice, gotice și baroce. / The face of the Southern wall of the cathedral choir
inside the Baroque sacristy, with Romanesque, Baroque and Gothic vestiges.

47

10. Secțiuni înregistrate înjumătățea nordică a sanctuarului, în S77. / The northem half of the
sanctuary, sections in S77.

11. Secțiune înre-
gistrată perpendi-
cular pe pilastrul
nordic al sanctua-
rului gotic (S77). /
Perpendicularly
registered section on
the northem pilaster
of the Gothic
sanctuary (S77).

48

12. Secțiune înre-
gistrată în S76,
latura de est. /
Section in S76,
eastem side.

13. Secțiune înregistrată în S85, latura de est. / Section in S85, eastem side.

49

Legenda planșelor pentru săpătura din interiorul sanctuarului (fig. 10-13)

1. Șapă de mortar albicios, mult var, compact -
suportul pardoselii actuale
2. Strat nisipos, prăfos, gălbui albicios stratul de
suport al pardoselii actuale din sanctuar
3. Umpluturi realizate după construirea criptei
subterane: strat negru-cenușiu, cu pietricele,
mortar, bucățele de cărămidă și pietre, afânat
   3.1. Strat dărâmătură cărămidă, bucăți de
   mortar
   3.2. Strat cenușiu cu pigment de mortar,
   bucățele de cărămidă, afânat; mortar, pietre,
   pietriș
   3.3. Pământ cenușiu deschis cu pigment de
   var, pietricele, cărămidă, mortar;
   3.4. Strat de pământ cenușiu amestecat cu
   moloz, fragmente mici de cărămidă și pietre,
   afânat;
   3.5. Moloz alb, cu piatră pietricele și bucăți
   de mortar; cărămidă
   3.6. Pământ negricios-cenușiu, cu pietricele
   și pietre, pigment de cărămidă;
   3.7. Lentile succesive de negru cu lentile de
   mortar, pietre, bucăți de cărămidă;
   3.8. Strat maroniu, pigment de mortar,
   bucățele de cărămidă;
   3.9. Lentilă de dărâmătură, albicios, mortar
   cu bucăți de cărămidă, pietre;
   3.10. Pământ cenușiu deschis cu bucățele de
   var și mortar praf, cu pietre, fragmente de
   cărămidă; afânat;
   3.11. Pământ negru cu pigment de mortar,
   pietricele, bucățele de cărămidă;
   3.12. Pământ brun-maroniu cu pigment
   de cărămidă, pigment de var; bucățele de
   mortar, pigment arsură neagră, pietre.
   3.13. Pământ maroniu lutos cu lentile mai
   afânate de pigment mortar;
   3.14.    Pământ negru cleios, compact, curat
   3.15. Dărâmătură/umplutură, negricioasă,
   cu pietre mari, fragmente de cărămidă.

4. Umplutura criptelor de familie: strat afânat
amestecat cu moloz
   4.1. Strat de dărâmătură roșie, cu cărămidă și
   praf de cărămidă, amestecat cu lentile;

   4.2. Strat negricios cu bucățele de cărămidă
   și pigment de mortar;
   4.3. Strat de pământ cenușiu închis cu
   pigment de mortar, afânat;
   4.5. Strat cenușiu mai închis, afânat,
   pietricele, pigment de mortar;
   4.6. Strat cenușiu cu bucăți de mortar, pietre,
   bucăți de cărămidă, albicios;
   4.7.     Moloz afânat amestecat cu pământ;
   4.8. Pământ negru cu fragmente de piatră și
   cărămidă, mult pigment de mortar;
   4.9. Strat maroniu cu mortar, pietricele,
   foarte compact;
   4.10. Strat cenușiu albicios, afânat cu bucăți
   de cărămidă, mortar cenușiu albicios,
   dărâmătură;
   4.11.  Strat brun-maroniu, foarte afânat,
   nisipos, cu bucățele de cărămidă;
   4.12.  Strat afânat, nisipos, maroniu-ce-
   nușiu, pigment de mortar, pietre, bucăți de
   cărămidă;
   4.13. Strat negru mai compact, pigment de
   mortar, pietre, bucăți de cărămidă;
   4.14.  Pământ maroniu afânat cu multă
   cărămidă;
   4.15.  Dărâmătură, bucăți de mortar,
   cărămidă, cenușiu-gălbui, puțin albicios;
   4.16.  Strat cenușiu spre brun, bucăți de
   cărămidă, mortar, pietricele;

5. Strat negricios cu pigment de mortar;
6. Strat negru lutos, cu pietriș, pigment de
mortar și cărămidă;
7. Strat maroniu cu pigment de mortar;
8. Lentilă gălbuie de calcar pisat;
9. Pământ negru lutos, cu pigment de cărbune,
pigment de mortar, pigment de cărămidă și
pietricele;
   9.A. Pământ negru cu mult pigment de
   mortar, pigment de arsură neagră, așchii de
   calcar, pigment de cărămidă
10. Pământ brun lutos;
11.  Lentilă de mortar alb cenușos cu bulgări de
var;
   11.1.  Lentilă de mortar cu bucățele de
   cărămidă, cenușiu-gălbuie;

50

12.  Pământ negru lutos, rar pigment de mortar,
fragmente de cărămizi romane și pietre;
13. Pământ brun compact, cu pietriș, mai curat;
14. Mortar alb cenușiu, prăfos cu pietriș și piatră
spartă;
15. Pământ negru curat, cu pigment de cărămidă;
16.  Pământ brun maroniu, compact, piatră,
pigment de cărămidă și mortar;
17. Mortar întărit, gri deschis;
18.  Umplutură sub scara dintre sanctuar și cor
în S.76, pământ afânat amestecat cu mortar,
fragmente de cărămidă și piatră;
19. Moloz;
20.  Șapă de mortar în S.76, posibil patul unei
pardoseli;
21.  Pietricele, maroniu, compact, cu bucăți de
cărămidă romană, pigment de mortar și arsură
neagră;

22.  Pământ maroniu cu granule de var (mortar),
pigment de arsură neagră, compact;
23.  Pământ maroniu lutos, pigment de cărbune,
cărămidă și mortar;
24.  Moloz grosier, curat, alb, cu fragmente de
piatră și rare fragmente de cărămidă - rezultat
din demolarea absidei semicirculare, rămas între
ruina acesteia și peretele de nord al sanctuarului;
25.  Moloz fin amestecat cu mult pigment
de cărbune, rezultat din demolarea absidei
semicirculare;
26.  Cărbune de lemn amestecat cu moloz,
rar fragmente de cărămidă - nivelare după
demolarea absidei semicirculare;
27.  Moloz deasupra ruinei absidei semicirculare,
posibil legat de amenajarea celui de-al doilea
nivel de călcare în sanctuarul gotic.

51

15. Morminte pe fundația corului gotic
din apropierea sacristiei. / Graves on the
Gothic choir foundation, nearby the
sacristy.

         14.  Fundația laturii de nord a corului
         gotic, văzută din exterior, în apropierea
         sacristiei. / The northem side foundation
         of the Gothic choir as seen from outside
         nearby the sacristy.

16. Fundația contrafortului gotic din interiorul sacristiei actuale. / Abutment of the
Gothicfoundation inside the today'ssacristy.

52

17. Elevația gotică pe latura de sud a
sanctuarului și ruinele criptelor
dezafectate la construirea încăperii
subterane (S85). / The Gothic elevation
on the sanctuary Southern side and the
ruins of the tombs decommissed when
building the underground room (S85).

         18.  Săpătura S79, cu: marginea sudică a bolții încă-
         perii subterane (primul plan), ruine ale criptelor
         din cărămidă (plan central și îndepărtat), elevația
         gotică a peretelui sudic și a pilastrului care mar-
         chează decroșarea sanctuarului (ultimul plan). /
         Excavation S79 with: the Southern side of the
         underground room archway (foreground); ruins of
         brick tombs (center and background); the Gothic
         elevation of the Southern wall and of the pilaster
         thatmarks the sanctuaryfalling out (backmost).

         19.  Detaliu cu elevația gotică pe latura de sud a sanctuarului. / The Gothic
         elevation on the Southern side of the sanctuary (detail).

53

         20.  Elevația gotică pe latura de nord a sanctuarului. în plan central fundația unui altar
         lateral./ The Gothic elevation on the northern side of the sanctuary. Foundation of a lateral altar
         in the middle of the image.


21. Detaliu cu zidăria gotică la decroșul nordic al sanctuarului. în apropierea pilastrului, un
fragment din pardoseala gotică din lespezi de piatră. / Detail of Gothic wall in the sanctuary
northernfalling out point. A fragment of the Gothic stonefloor, nearby the pilaster.

54

22. Ruina unei cripte în absida altarului. / The ruin of a tomb in the altar apsis.

23. Ruina elevației gotice cu un fragment din elementul profilat (banchetă?). / The ruin of the
Gothic elevation with a fragment of a profiled element (bench?).

55

24. Vedere de ansamblu cu elementul profilat din interiorul absidei altarului (banchetă?). /
A general view with theprofiled element in the altar apsis (bench?)

25.  Detalii cu profilul „banchetei” din interiorul absidei, cu planul general al cercetărilor
efectuate în partea de est, în anii 2000-2011. / Details of the “bench” profile, with the general
layout of the investigations in the eastern part of the cathedral, in 2000-2011.

ARHEOLOGIE PREVENTIVĂ ÎN ROMÂNIA

CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE
LA BERZOVIA

Dacian Rancu

    Cuvinte cheie: castru, Berzovia, legiunea IUI Flavia Felix, terra sigillata, stratigrafie
    Keywords: câmp, Berzovia, IUI Flavia Felix legion, terra sigillata, stratigraphy


    Castrul și așezarea civilă romană se află așezate pe malul stâng al râului
Bârzava, la poalele Munților Dognecei, în vatra actualului sat Berzovia denumit
în trecut Jidovin¹.
    Urmele romane de aici au fost semnalate în literatura de specialitate încă de
la sfârșitul secolului XVIII². începând cu secolul următor și în prima jumătate
a secolului al XX-lea, bibliografia arheologică referitoare la castrul roman al
legiunii a IlII-a Flavia Felix oferă mai multe informații asupra descoperirilor de
la Berzovia³.
    Săpăturile arheologice au fost inițiate pe strada denumită aleatoriu Strada 1,
în zona valului de pământ, din partea de sud-vest a castrului. Pe această stradă
au fost trasate 11 secțiuni însumând 167 metri liniari, continuând pe celelalte
străzi (Pl. I). Lungimile secțiunilor variază între 7 și 32 m, în funcție de situația
terenului (podețe, căi de acces în curțile locatarilor, țevi de alimentare cu apă),
lățimea acestora fiind de 1,5 m.

    Strada 1
    Secțiunea I (7 x 1,50 x 1,50 m), orientată NE-SV. A fost trasată în zona
valului de pământ din partea de sud-vest a castrului. Din punct de vedere strati-
grafie, în această zonă se constată următoarea situație: stratul vegetal este de
circa 0,20-0,25 m grosime, după care apare un strat cu cărămizi și mortar cu o
grosime de circa 0,20-0,25 m. Sterilul apare la adâncimea de 0,50-0,60 m. între


   Muzeul Banatului Montan Reșița, b-dul Republicii, nr. 10, e-mail: rancudacian@yahoo.com.


¹ La investigațiile arheologice a participat ocazional și dr. Alexandru Flutur, muzeograf la
Muzeul Banatului Timișoara.

² Protase 2010, 33.

³ Bozu, Rancu 2005, 159-160, nota 2; Protase 2010, 33, nota 2; Zahariade 2011, 102, nota 2.

58

M. 2 și M. 3, dinspre partea de SV a secțiunii, la adâncimea de 0,40 m, apare o
groapă care se adâncește până la 0,60 m în steril, pe fundul căreia se regăseau
urme rare de arsură. Valul de pământ al incintei în această zonă a fost aplatizat
cu totul cu ocazia lucrărilor moderne, nefiind surprins în săpătură.
     Secțiunea II (19 x 1,50 x 1,20 m), orientată NE-SV. Stratigrafia în această
secțiune se prezintă astfel: stratul vegetal atinge grosimea de circa 0,20 m,
după care se regăsește stratul cu urme arheologice antice, cu o grosime de
0,35-0,40 m. Sterilul apare la adâncimea de 0,60-0,65 m. în partea dinspre val
a secțiunii au fost surprinse urmele unei structuri de piatră, de formă rectan-
gulară, la adâncimea de 0,60 m. La umplutura de lângă structura de piatră au
apărut câteva fragmente de terra sigillata. între M. 0 și M. 2,50, dinpre partea
de SV a secțiunii apare un strat cu fragmente de cărămidă, gros de 0,10-0,15 m,
care se întinde până la metrul 6,5. Același strat cu resturi de cărămidă îl regăsim
și la adâncimea de circa 0,60-0,65 m, între M. 0 și M. 2,50. între M. 4,5 - M. 5,8
a apărut o groapă, care coboară până la adâncimea de 0,60-0,65 m în steril. în
umplutura acesteia se regăsește piatră și mortar, ceea ce sugerează un zid scos,
în restul secțiunii nu au fost surprinse urme de structuri de lemn sau piatră.
     Secțiunea 111 (9 x 1,50 x 1,25 m) este orientată NE-SV. Din punct de vedere
stratigrafie, se constată următoarele straturi: stratul vegetal care are grosimea
de 0,20-0,25 m; apoi, un strat subțire de pietriș mărunt, cu o grosime de
0,5-0,6 cm, după care urmează stratul cu fragmente de cărămizi care coboară
până la 0,75 m. După această adâncime apare stratul de culoare gălbuie, steril,
între M. 3,00 - M. 5,5 de partea sud-vestică a secțiunii a apărut o stradelă cu o
lățime de 2,50 m, la adâncimea de 0,70-0,75 m. La circa 0,50 m de la capătul de
sud-vest apar slabe urme de arsură. în parte de nord-est, între M. 7,5 și M. 9 au
apărut cîteva pietre mari.
     Secțiunea IV (15 x 1,50 x 1,00 m), orientată NE-SV. Stratigrafia se prezintă
astfel: strat vegetal cu grosimea de 0,20 m; apoi, strat deranjat de lucrări recente,
fără urme arheologice la 0,20-0,50 m; între 0,50-1,00 m apar complexele. în
această secțiune apar primele urme ale unor clădiri de lemn. La 2,80 m de profilul
sud-vestic al secțiunii apare urma unei gropi de structură de lemn, cu lățimea
de 1,20 m pe profil, care se termină la sud de profil la 0,90-0,95 m, numerotată
cu G. I⁴. Groapa2 apare la 7,95 m de profilul sud-vestic. Lățimea acesteia pe
profil este de 0,90 m, iar distanța de la profil până la punctul maxim al acesteia
este de 0,80 m. în groapă apar urme de arsură și fragmente de cărămizi. De la
M. 3,5 dinspre sud-vest până la celălalt capăt al secțiunii, pe o lățime variabilă
între 0,10-0,30-0,35 m se observă urme de arsură. Groapa 3 este situată la
mică distanță de G. 2, la 0,20 m, fiind o groapă de stâlp. Lățimea acesteia este
de circa 0,30-0,40 m. Probabil stâlpul avea un diametru de 0,22/0,25 m. Partea

⁴ Descoperirea unor urme de stâlpi din lemn a fost notată simbolic cu Groapa (G.)

59

inferioară a gropii este la 1,15 m de la nivelul actual de călcare. Groapa 4 se află
la o distanță de 12 m de profilul sud-vestic al secțiunii și la 0,30 m de profilul
nordic, având un diametru de 0,55 m. Groapa 5 este situată la 13,50 m de partea
sud-vestică a secțiunii, având pe profil 0,30 m, iar distanța de la profilul nordic
este de 0,20 m. G. 1-G. 5 se află la mică distanță de urma peretelui P. 1. P. 1 este
situat la sud de gropile G. 1-G. 5.
     Aceste tipuri de structuri se continuă și în secțiunea V (la nord de P. I⁵ apar
gropi). P. 1 a fost identificat pe o distanță de circa 23 m până în secțiunea V și
se închide, probabil, la 5,35 m de partea de sud-vest, în secțiunea V. La metrul
13,10 pe profilul sudic apare urma unui șanț (urmă de perete), numerotat P. 2
care are legătură cu structura P. 1.
     Secțiunea V(32 x 1,50 x 1,00 m) este orientată NE-SV. Stratigrafia se prezintă
astfel: strat vegetal cu grosimea de 0,15-0,18 m; strat fără urme arheologice,
deranjat, 0,18-0,70 m; stratul în care se regăsesc complexele 0,70-1 m. G.6 este
amplasată la 0,65 m de colțul vestic pe profilul nordic. Are 0,55 m lățime pe profil
și se închide la 0,60 m de profilul nordic. G. 7 este situată la 2,45 m de partea
de vest a secțiunii, pe profilul nordic, lățimea acesteia pe profil fiind de 1,40 m,
iese din profil 0,20 m și se închide la sud de profilul nordic. G. 8 este amplasată
la 8,20 m de partea de sud-vest a secțiunii. Se întinde pe circal,70 m pe profilul
nordic, iar distanța maximă de profilul nordic este de 0,60 m. în această groapă
apar urme de arsură, fragmente mici de cărămidă și chirpici.
     La 9,95 m de partea sud-vestică a secțiunii, pe profilul sudic, apare urma
unui perete, numerotat P.3 care iese din profil 0,35 m. Se vede în profil dar
nu l-am surprins în suprafață. P. 1 se închide cu P. 2, care în mare parte este
presupus. P.4 reprezintă urma unui perete de lemn orientat pe direcția N-S
și face corp comun cu G. 9, posibil o perturbare de groapă modernă (rădăcini
de copac).
     P. 5 reprezintă o urmă de șanț cu lățimea de 0,40 m, situat la o distanță de
21,20 m de partea vestică a secțiunii. în umplutura acestuia se regăsește piatră
de stâncă. P. 6 reprezintă urma unei bârne. Are lățimea de 0,35 m fiind situat la
23,65 m de partea sud-vestică a secțiunii.
     La vest de P. 6 avem un nivel de călcare cu țigle și cărămizi, care a fost
surprins pe ambele profile, nord și sud, și care se întinde de la P. 6 până la capătul
nord-estic al secțiunii. P. 7 reprezintă urma altei bârne, iar G. 10 o groapă de
stâlp. P. 7 este situată la 24,75 m de partea sud-vestică a secțiunii, având lățimea
de circa 0,20 m. Pe partea vestică a secțiunii, având lățimea de 0,25 m, se
observă pe profil urma altei bârne, numerotată P. 8, la 26,55 m pe această parte
a secțiunii. P. 9 reprezintă urma altui perete vizibil pe profilul sudic, probabil
continuă până în profilul nordic. Este situat la 28,20 m de profilul sud-vestic

⁵ Cu P. au fost notate amprentele constatate în secțiuni ale unor pereți din lemn.

60

al secțiunii și are o lățime de 0,40 m. P. 10 reprezintă o urmă de perete care
apare pe profilul sudic, fiind situat la o distanță de 29,70 m de capătul sud-vestic
al secțiunii. Atât între P. 8 și P. 9 cât și între P. 9 și P. 10 avem aceeași distanță,
1,15 m. în această secțiune a apărut și o monedă, încă neidentificată.
    Secțiunea VI (12 x 1,50 x Im) este orientată NE-SV. Stratigrafia se
prezintă astfel: strat vegetal- 0,10 m; strat fără urme arheologice, cuprins între
0,10-0,20 m; strat cu urme arheologice antice (complexe) 0,30-1,00 m. Cu
P. 11 am numerotat o posibilă rigolă, situată la distanța de 6,10 m de partea
sud-vestică a secțiunii, cu o lățime de 0,30 m. P. 12 reprezintă urma unui șanț,
care este amplasat la 7,65 m de partea sud-vestică a secțiunii și are o lățime de
0,65 m. Adâncimea maximă a șanțului este de 1,12 m de la nivelul actual de
călcare. Pe profilul nordic apar sporadice urme de țigle și cărămizi cu pietricele
între ele, care încep de la M. 1,70 de partea sud-vestică a secțiunii și continuă
până la M. 10,5. Aceste urme variază ca grosime, mărime si consistență; apar
și pietricele între 0,10-0,15-0,60 m. Pe parte sudică stratul de țigle și cărămizi
este compact, mult mai consistent și continuu și îl regăsim între M. 0 și M. 7 de
profilul sud-vestic. Și în această secțiune apare o monedă.
    Secțiunea VII (8 x 1,50 x 1,00 m) este orientată NE-SV. Stratigrafia este
următoarea: strat fără urme arheologice, deranjat de lucrări recente cuprins între
0,00-0,40- 0,50 m; nivel cuprins între 0,40/0,50-1,00 m, stratul în care apar
complexele arheologice. Cu G. 11 am numerotat o groapă care era, probabil, în
legătură cu structura de piatră numerotată Z. 1. Această structură este situată la
o distanță de 2,50 m de partea sud-vestică a secțiunii, pe profilul sudic, lățimea
maximă fiind de 1,10 m, iar distanța de la profil, 1,55 m. Z. 1 este amplasată pe
profilul sudic, la 1,65 m de partea vestică a secțiunii. Are lățimea de 0,85 m pe
profil și iese din profil 0,28 m. Reprezintă, probabil, fundația de piatră a unui
pilastru (nu este zid pentru că nu are continuitate). Tot în această secțiune apare
o groapă reziduală, care începe de la metrul 3 dinspre sud-vest, cu foarte multe
fragmente ceramice și resturi osteologice, care se continuă și în secțiuneaVIII.
    Secțiunea VIII (26 x 1,50 x Im) este orientată NE-SV. Stratigrafia se
prezintă astfel: stratul vegetal amestecat cu materiale de contracții recente (nisip,
pietriș), cuprins între 0,00-0,40 m; strat cu urme arheologice antice deranjat,
începe la adâncimea de circa 0,40 m fiind discontinuu. în această secțiune apare
un șanț, probabil un șanț de apărare numerotat R. 1. Acesta este situat la 4,80 m
de partea de sud-vest a secțiunii și are o lățime de 1,35 m pe profilul nordic.
    Cu P. 13 am numerotat un șanț situat la o distanță de 8,20 m de profilul
sud-vestic al secțiunii care are o lățime de 0,60 m, probabil urma unui zid
scos. P. 13 se află amplasat la 2 m de R.l. Groapa 12 apare pe profilul de nord
la 12,20 m de partea sud-vestică a secțiunii. Lățimea pe profil este de 2,40 m
și iese din profil 1,20 m. P. 14 reprezintă un șanț situat la 17,30 m de capătul

61

sud-vestic al secțiunii, cu lățimea de 0,50 m, iar P. 15 este, probabil, o urmă de
bârnă, situată la 21 m de capătul sud-vestic al secțiunii, cu lățimea de 0,35 m.
Distanța între P. 13 și P. 14 este de 8,45 m. Tot aici mai apare o altă groapă de
stâlp, numerotată G. 14, cu dimensiunile de 0,30 x 0,20 m. P. 16 împreună cu
G. 13 și G. 14 reprezintă urmele aceleași clădiri.
     G. 15 reprezintă o groapă ce iese din profilul estic și nordic, situată la 0,90 m
de la limita de est și 0,80 m spre sud. Adâncimea maximă a gropii este de 1,30 m
de la nivelul actual de călcare.
     Secțiunea IX (12 x 1,50 x 1,00 m), este orientată NE-SV. Stratigrafia se
prezintă astfel: strat vegetal amestecat cu materiale de construcții recente
0,00-0,40 m; nivel de locuire cu urme arheologice sporadice, 0,40-0,90-1 m;
după 0,90-1 m apare pământul de culoare gălbuie, steril. P. 17 reprezintă
probabil o urmă de bârnă situată la 7,40 m de capătul sud-vestic al secțiunii,
având lățimea de 0,30 m. Groapalâ este surprinsă pe profilul sudic și estic, fiind
amplasată la 9,90 m de capătul de sud-vest al secțiunii pe profilul sudic și se
întinde 0,50 m pe același profil. Umplutura gropii se regăsește și în colțul de SV
al secțiunii X, probabil este aceeași groapă.
     Secțiunea X (8x 1,50 x 1,00 m) este orientată NE-SV. Stratigrafia este urmă-
toarea: strat vegetal cuprins între 0,00-0,25 m; strat deranjat de lucrările moderne,
cu urme arheologice, cărămizi și arsură, cuprins între 0,25- 0,50-0,60 m. De
la adâncimea de 0,50-0,60 m apare stratul de culoare gălbuie, steril. în profi-
lul sud-vestic apare groapa din S IX (G16). Cu P. 18 am numerotat o urmă de
bârnă situată la 3,55 m de partea sud-vestică a secțiunii, având lățimea de 0,20 m.
Această urmă de bârnă este vizibilă pe ambele profile, nordic și sudic.
     Secțiunea XI (19 x 1,50 x 1,10 m) este orientată NE-SV. în această secțiune
nu putem oferi o stratigrafie din cauza faptului că ea a fost deranjată de lucrările
de contrucție recente. Cu P. 19 am numerotat un alt șanț situat la 7,65 m de
partea sud-vestică a secțiunii, care are o lățime de 0,60 m. La răzuirea fundului
șanțului s-a găsit o monedă, probabil de la Traian. Adâncimea maximă a
șanțului a fost de 1,40 m. Tot aici a fost descoperită o altă monedă aflată într-o
stare avansată de degradare. P.20 reprezintă o urmă de bârnă amplasată la 12 m
de partea sud-vestică a secțiunii cu o lățimea de 0,30 m. G. 17 reprezintă o
groapă modernă de stâlp de curent electric, apare pe profilul sudic, fiind situată
la 1,35 m de partea sud-vestică a secțiunii. Are un diametru de 0,27 m.

     Strada 2
     Secțiunea XII (10 x 1,50 m), orientată NE-SV, a fost trasată pentru a urmări
sistemul de apărare al castrului. A fost identificat șanțul de apărare al castrului,
la 13 m spre sud-vest de acest șanț a apărut partea inferioară a valului (indicată
prin infiltrații de calcar în lutul galben). Valul avea, probabil, 4,50 m lățime.

62

Partea superioară a șanțului a fost afectată de amenajările moderne de la drum,
parte inferioară a acestuia nu a putut fi surprinsă din cauza surpării profilelor.
    La SV de val, în interiorul castrului am surprins o amenajare de 4,50 m
lățime care indică o construcție.
    La 5,70 m de șanțul castrului, spre NE, apare un șanț de 0,60 m lățime,
paralel cu șanțul defensiv al castrului, probabil urma unei construcții de lemn,
în umplutura acestui șanț apar fragmente de țiglă. Această amenajare continuă
de lângă val încă 2,70 m, în continuarea celor 4,70 m, umplutura fiind puțin
diferită și mai compactă. La marginea acestei amenajări, spre vest, la 0,50 m sub
nivelul de călcare roman și sub stratul de lut steril de culoare gălbuie, argilos
apare un strat de culoare albăstruie, care se întinde 5 m spre SV.
    La 13,70 m de la val, spre SV, apar urmele unui șanț numerotat P. 1 al unei
clădiri care se observă pe ambele profile, cu lățimea de 0,60 m. La circa 1,50 m
de P. 1 începe un strat mai închis la culoare cu pigment de cărămidă și pietricele
cu lungimea de 3,20 m, lățimea de 0,20-0,30 m.
    La 23,30 m de P. 1 începe P. 2, care reprezintă urma unei structuri de lemn,
se observă vârful de implantare a stâlpului, având lățimea de 0,60 m.
    în fața casei cu numărul 48 apar primele urme de ziduri de pe această
stradă. Z. 1 reprezintă șanțul de scoatere a unui zid de piatră și are lățimea de
0,75 m. Z. 2 reprezintă urma de scoatere a unui zid și are lățimea de 0,70 m. Z. 2
apare la vest de Z. 1, la o distanță de 5,35 m.
    La 5,35 m de Z. 2 avem Z. 3, care reprezintă șanțul de scoatere a altui zid
de piatră, cu lățimea de 0,65-0,70 m. Adâncimea față de partea superioară a
podețului din fața casei cu nr.48 a lui Z. 1 este de 1,30 m; Z. 2 de 1,24 m; Z. 3 de
1,17 m; Z.4 de 1,25 m. Z.4 reprezintă urma de scoatere a altui zid de piatră și
apare la 14,35 m spre vest de Z. 1. Z.4 are o lățime de 0,70 m.
    La NE de Z. 4 apare o suprafață de cocciopesto, cu bucăți mari de cărămidă,
la o adâncime de 1,20 m de la nivelul actual de călcare.
    Secțiunea XIV(17 x 1,5 x 0,95 m) este orientată NE-SV. Din punct de vedere
stratigrafie, în această zonă se constată următoarea situație: 0,00-0,20-0,25 m
strat vegetal; 0,20-0,25-0,45 m strat deranjat, cu umplutură de la construcția
caselor și a drumului; 0,45 m-0,95 m strat cu urme arheologice. Z. 5 apare în
această secțiune, la adâncimea de 0,60 m și reprezintă groapa de scoatere a
zidului. Lățimea lui este de 0,65 m. Z. 6 reprezintă tot o groapă de scoatere a
zidului. Apare la aceeași adâncime și face corp comun cu Z. 5. Lățimea lui de
0,60 m se poate observa în profilul sudic al secțiunii.
    Z. 7 este situat la 1,45 m de colțul de SV al secțiunii, iese la 0,28 m de profilul
sudic, fiind lat de 0,80 m. Z. 8 este situat la 5,35 m de Z. 5 înspre est, lățimea sa
pe profilul nordic fiind de 2,50 m. Z. 9 și Z. 10 reprezintă urmele de scoatere a
două ziduri. Sunt situate la SV de Z. 7. Z. 9 se află la o distanță de 1,55 m de Z. 7,
iar Z. 10, la 1,60 de Z. 7. Z. 9 și Z. 10 au aceeași lățime de 0,75 m.

63

    Z. 11 apare la 2,80 m de Z. 10, spre S-V și reprezintă șanțul de fundație al
zidului. Z. 11 face corp comun cu Z. 12, care este un zid orientat pe direcția E-V
și pe care nu l-am surprins decât superficial pe latura de sud.
    P.      3 reprezintă urma unui șanț de clădire de lemn, cu lățimea de 0,50 m,
care apare pe ambele profile, situat la distanța de 2,40 m de Z. 11 (de colțul de
N-V al acestuia). P. 4 care apare pe ambele profile, N și S și are lățimea de 1 m,
reprezintă urma altui șanț de clădire de lemn. între P. 3 și P. 4 distanța este de
42 m. La vest de P. 4 apare o suprafață amenajată (șanț de scurgere a apei) la
11,60 m de P.4 denumită Șanțl.
    P.      5 reprezintă, probabil, un șanț de perete și are lățimea de 0,50 m. Doar
pe profilul nordic, la 2 m vest de P. 5 apare o șănțuire (alveolare) cu lățimea de
1,15 m cu pigment de chirpici - Șanț 2.
    P.      6 reprezintă un șanț mai lat, probabil de drenaj, cu lățimea de 2,40 m.
Apare la distanța de 5,70 m de Șanț 2.
    Șanț 3 reprezintă o șănțuire care apare la 5,25 m spre vest de Șanț 2. Lățimea
acestuia este de 2,60 m. Șanț 4 apare la distanța de 1,20 m de Șanț 3 și are o
lățime de 1,30 m. Șanț 5 apare la distanța de 10,35 m de Șanț 3 și are o lățime de
2 m. Șanț 6 reprezintă, probabil, urmele unei construcție de lemn. Este situat la
distanța de 3,80 m de Șanț 5 și are 2,60 m lățime.
    Secțiunea XV (10 x 1,50 x 1,00 m) este orientată NE-SV. Stratigrafia se
prezintă astfel: stratul vegetal 0-0,20m; stratul cu urme arheologice răzlețe,
deranjat de lucrările recente 0,20-0,45-0,50 m; de la 0,50 - strat de culoare
gălbuie, steril. în această secțiune a fost surprinsă doar o groapă de stâlp, ce
apare în profilul sudic, cu lățimea de 0,45 m. La circa 10 m spre est de această
secțiune a apărut o cărămidă cu un cartuș ștampilă.

    Strada principală 1
    Pe strada principală 1 cercetările au fost începute la intrarea în castru, dar
din cauza pământului instabil marginile șanțului s-au surpat după adâncimea
de 1,20-1-30 m. Pe această stradă s-a deschis o secțiune (S. XVI).
    Secțiunea XVI (10 x 1,5 x 1,00 m) este orientată N-NE-S-SV. Stratigrafia se
prezintă astfel: 0-0,20 m strat vegetal; de la adâncimea de 0,20 m apare un prim
strat modern de umplutură (cărămidă și țiglă modernă); al doilea strat modern,
în această zonă a existat, probabil o groapă modernă, ale cărei extremități nu au
fost surprinse în săpătură, și continuă de la adâncimea de 1 m.
    Cercetările au continuat de la intersecția străzii principale cu Strada 1, spre
partea de sud a castrului.
    în dreptul casei cu numărul 92B, apare la adâncimea de circa 0,40 m, pe
profilul estic, un strat compact de cărămidă, strat care conține și fragmente

64

ceramice. Grosimea stratului este de 0,15 m și se întinde pe distanța de circa
1 m. Probabil, am surprins urmele unei clădiri.
    în restul străzii, până la valul de pământ din partea de sud a castrului,
straturile arheologice sunt deranjate de lucrările moderne (lucrările de la șosea,
construcția caselor) și apar doar răzleț, pe distanțe foarte mici, neputând să
tragem concluzii.
    Valul de pământ din partea de S a castrului a fost aplatizat, neputând fi
identificat în săpătură.

    Strada Principală 2
    Strada Principală 2 a fost denumită strada paralelă cu Primăria și Școala
din localitate.
    Pe această stradă a fost trasată secțiunea Secțiunea XIII.
    Secțiunea XIII (10x2x2 m) este orientată NE-SV. în această secțiune,
săpată în fața Bisericii catolice, nu a fost surprins niciun strat de cultură arheo-
logică și nu a rezultat din săpătură nici măcar un fragment ceramic. Explicația ar
fi aceea că în această zonă lucrările recente (construirea unei fântâni arteziene),
neexistente până în prezent, au deranjat posibilele urme arheologice.

    Strada 3
    Această stradă este strada perpendiculară pe Strada Principală 2, orientată
N-S. în această zonă a fost surprins un strat de cultură antic la adâncimea de
0,30-0,35 m, deranjat din loc în loc de aceleași lucrări moderne. Grosimea
stratului este de 0,10-0,15 m.
    Cercetările arheologice de la Berzovia au constat și în supravegherea
săpăturilor șanțurilor de către constructor și pe celelalte străzi ale localității,
din afara castrului, unde a avut loc introducerea țevilor de canalizare. Pe aceste
străzi nu au fost surprinse urme arheologice.

    Concluzii
    în urma săpăturilor arheologice de salvare efectuate în castru legiunii IIII
Flavia Felix de la Berzovia, cercetări efectuate pe 224 m liniari, se pot trage
următoarele concluzii:
    Privitor la inventarul arheologic descoperit, el constă mai ales din ceramică,
marea majoritate a ei provenind de pe Strada 1, din zona barăcilor militare,
și se poate împărți în trei grupe mari, fapt evidențiat și de săpăturile din anii
1965-1968⁶ și 20 04⁷:


⁶ Protase 2010, 40-41.

⁷ Bozu, Rancu 2005, 165-171.

65

    Grupa I. Ceramica de calitate superioră, de culoare roșie cărămizie, bine
arsă și în marea majoritate lipsită de ornamente, de diferite forme și utilizări
(oale, castroane, cupe, opaițe, platouri).
    Grupa II. Ceramica fină, de culoare cenușie, bine arsă, lipsită de ornamente
(castroane, farfurii).
    Grupa III. Ceramica inferioară calitativ, pastă cu impurități, arsă neuniform,
de culoare cenușiu-negricioasă (oale, capace).
    Alături de materialul ceramic, din săpătură au rezultat și piese din fier și
bronz, câteva fragmente de sticlă, trei monede, o cărămidă (ruptă în două) care
avea pe ea un cartuș (ștampilă) și resturi osteologice⁸.
    în ceea ce privește sistemul defensiv al castrului, pe Strada 2, în partea de est
a castrului fost identificat șanțul defensiv și valul. Partea superioară a șanțului a
fost afectată de amenajările moderne de la drum, iar partea inferioară nu a putut
fi surprinsă din cauza surpării profilelor. Valul avea, probabil, 4,50 m lățime și a
fost surprins la 13 m spre SV de șanțul de apărare. în partea de V și S a castrului
valul de pământ a fost aplatizat din cauza lucrărilor moderne de la drumuri.
    în secțiunile efectuate au fost surprinse două niveluri antice; primul nivel
aparținând fazei de lemn, iar al doilea fazei de piatră, care variază atât în
grosime, cât și în adâncime în fiecare secțiune.
    Pe Strada 1, unde săpătura arheologică s-a desfășurat în zona barăcilor
militare, materialul ceramic recoltat este în număr mare.
    Pe Strada 2 apar urmele unor ziduri de piatră, nesurprinse prin săpătura
noastră și pe Strada 1 unde, însă, am surprins urmele unor structuri din lemn.
    în intersecția dintre Strada principală 1, cu Strada 1 pe o lungime de
20-25 m spre părțile de V, N și S nu apare nicio urmă arheologică, straturile
fiind deranjate de lucrările moderne.

BIBLIOGRAFIE

    Protase 2010,
    D. Protase, Castrul legiunii IUI Flavia de la Berzovia. Săpăturile arheologice din anii
1965-1968, în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie, XVIII, 2010, 33-62.
    Bozu, Rancu 2005,
    O. Bozu, D. Rancu, Săpăturile arheologice de salvare din cadrul proiectului ‘Alimentare
cu apă Berzovia” comuna Berzovia, jud. Caraș-Severin, în Banatica, 17,2005,159-200.
    Zahariade 2011,
    M. Zahariade, Castrul roman de la Berzovia, 1977 cercetări arheologice în canabae și în
castrul roman, în BHAUT, XIII, 2011, 101-124.

⁸ Descrierea materialului arheologic rezultat din campania 2012-2013 va face obiectul unui alt
studiu.

66

ARCHAEOLOGICAL PREVENTIVE INVESTIGATIONS
AT BERZOVIA
Abstract

    In 2012-2013, archaeological preventive investigations were made in IIII Flavia Felix
câmp, following the project of “Domestic and pluvial sewerage within the built-up area of
Berzovia”. Those investigations confirmed the fact that there had been two antique levels
within the câmp, one of them belonging to its wood phase, the second one to its stone
phase. The defensive system of the câmp, on its north-eastern side was also identified
during those investigations. The archaeological material consists in numerous fragments
of pottery, glass, tile and brick (a fragmentai brick with cartouche), iron and bronze pieces,
three coins, osteological remains, and some fragments of terra sigillata.
    The archaeological preventive investigations there began at the end of June 2012 and
went on till January 2013, but there were certain difficulties due to the works of the building
company which had no previous plâns of the pipes within the system. As a result, our
research followed the depth that the building company utilized during its works. So, the
researching sections we made, some of them inside the câmp, occasionally could not have
arrived to the soil alive.





Pl. I. Amplasarea în teren a secțiunilor. / Pl. I - Sections location.

CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN CASTRUL MARE
DE LA TIBISCUM
(I)

Doina Benea, Simona Regep'

    Cuvinte cheie: Tibiscum, castru, baracă, echipament militar, MID
    Keywords: Tibiscum, Roman câmp, hutment, military equipment, MID


    în primul rând, sondajele efectuate în 2009-2010 au constatat stabilirea
unor comunități de norico-pannonici în preajma castrului mic de pământ
(II/1). Ele au putut fi observate sub forma unei case construite din bârne masive
de lemn. Datarea timpurie a acestei locuințe este în epoca Traian-Hadrian.
Deși, deocamdată descoperirea este izolată în arealul de vest al castrului mic,
ea demonstrează formarea timpurie a vz'cus-ului militar în jurul castrului mic
în momentul când aici staționa cohors I Thracum Sagittariorum. Dezafectarea
prin incendiere se putea datora mai multor factori, poate chiar construirea noii
fortificații în ultimii ani de domniei ai împăratului Antoninus Pius sau unui
incendiu involuntar.
    Modul de organizare al spațiului interior în sectorul de nord-vest al
castrului a putut fi sesizat chiar în preajma zidului de incintă de pe latura de
nord, unde, în imediata apropiere de via sagularis pe direcția vest-est, a fost
identificată o baracă de lemn în anul 2009. Materialul arheologic descoperit,
deși puțin, este important pentru datare prin fragmentele de terra sigillata lisă
(aflate în circulație pe baza ștampilei meșterului PATVRICIVS în epoca Traian-
Antoninus Pius) dar și printr-un dupondius de la Antoninus Pius, din anii
155-160. Incendierea barăcii a fost urmată de ridicarea a două noi construcții
din lemn de tip baracă, orientate vest-est. Datarea acestui moment în existența
castrului este destul de greu de apreciat pe baza informațiilor arheologice.
Evenimentul care a determinat acest lucru poate fi pus în legătură cu domnia
lui Marcus Aurelius și războaiele marcomanice.
    în noul context se observă construirea unei stradele simple între cele două
barăci. Noile amenajări constructive din lemn și chirpici sunt posterioare
evenimentelor marcomanice, ele fiind ridicate probabil în vremea Severilor sau


   Universitatea de Vest, Timișoara, e-mail: doinabenea@yaho.co.uk; simonaregep@yahoo.com.

68

chiar anterior acestora, în timpul lui Commodus, fără a putea aduce argumente
mai precise în acest sens. Materialul arheologic foarte puțin numeros arată că
barăcile au funcționat și în secolul al IlI-lea, în vremea lui Septimius Severus și
Filip Arabul. Distrugerea celor două barăci militare a avut loc cândva în a doua
jumătate a secolului III, fără alte precizări mai riguroase.
     Doar în secțiunea 1/2009 între M. 5-M. 8 a fost surprinsă o amenajare a
unei locuințe în manieră romană, construcție din paiantă legată cu chirpici.

     Stadiul cercetărilor
     Investigațiile arheologice întreprinse de-a lungul timpului în castrul mare
de la Tibiscum au vizat,cu rare excepții, praetentura fortificației. încă de la
început, G.G. Mateescu a reușit să identifice un culoar al porții castrului (care
s-a dovedit a fi porta praetoria a castrului mare) alături de urmele unui complex
de băi aflat în sectorul de sud al fortificației, rămas necercetat încă.
     în anul 1964, M. Moga inițiază săpături de mare anvergură la Tibiscum,
prilej cu care dezvelește integral zidul de incintă al castrului mare pe laturile de
est și de nord, porțile de nord și de est ale castrului mic din piatră, alături de
turnul de sud al porții praetoria, iar în interiorul fortificației au fost cercetate
integral principia și trei edificii în colțul de nord-est al fortificației (o baracă de
cavalerie, o clădire cu absidă, un edificiu atribuit ulterior, pe baza unor inscripții,
unui templu al palmyrenilor). Ele constituie un mare efort de cercetare efectuat
până în anii 1975-1976.
     Ulterior, cercetările arheologice din anii care au urmat au fost efectuate cu
destule dificultăți financiare, dar au condus la observații importante privind
cronologia fortificațiilor ridicate la Tibiscum. Astfel, în zona de nord-est a
castrului mare a fost identificat la adâncimea de 1,75-2,00 m primul nivel de
locuire amplasat pe stratul de lut aluvionar, aparținând unei construcții din
lemn, un castellum (D: 60x60 m). Sistemul său defensiv dezvelit în anul 1987
(s. I, III) consta dintr-un val de pământ (cu berma și agger-ul late de 4,80 m) cu
palisadă de lemn având în față două șanțuri de formă trapezoidală cu lățimea de
2,00 m și adânci de 1,20-1,25 m, dispuse la o distanță de 2,25 m unul de celălalt.
Această fortificație aparține perioadei de cucerire a Daciei, fiind ridicată cel mai
probabil în anii 102-105. Unitatea care a staționat aici este încă necunoscută¹.
     Următorul nivel de locuire, amplasat peste castellum, a fost o fortificație de
pământ cu palisadă de lemn (denumită castru II/l) (D: 101 x 110 m). Sistemul
defensiv al castrului se baza pe un agger lat de 5,00 m cu o bermă de circa
1,75-2,00 m, două șanțuri de apărare în formă de ic, primul cu o lățime de
2,75 m și adâncime de 0,75 m, iar al doilea cu lățime de 3,50 m și adâncime de


¹ Benea, Bona 1994, 29-30.

69

    1,25  m, care întregeau sistemul defensiv exterior. întreaga organizare internă a
castrului era construită din lemn².
     După un incendiu violent care a distrus întregul areal, nivelat printr-un
strat de lut masiv, castrul a primit o incintă din piatră executată din blocuri
de calcar atent fasonate (lat de 1,10 m), iar porțile de nord, est și parțial de
sud (investigate arheologic) aveau turnuri care au fost construite în interior cu
ziduri din piatră de râu păstrând aceleași dimensiuni (castru II/2).
     Sistemul defensiv exterior este menținut în aceeași parametri. Au fost
dezvelite parțial poarta de sud a castrului printr-un turn și culoarul de acces lat
de 4,50 m, poarta de est înzestrată cu turnuri de 2,40 x 2,40 m (interior) și un
culoar de acces de 3,90 m³, poarta de nord a castrului mic a putut fi cercetată
parțial întrucât turnul ei de vest se află pe culoarul porții castrului mare de mai
târziu. Refacerea fortificației a avut loc în timpul împăratului Hadrian și a fost
realizată de către cohors I Thracum Sagittariorum⁴.
     O nouă fortificație de pământ a fost construită la câțiva metri sud de șanțurile
de apărare ale castrului mic (II/2). Ea a fost identificată în anii 1991-1992 și
denumită castru III. Valul avea o lățime de 6,15-6,25 m aplatizat, iar șanțul de
apărare aflat în fața sa avea o lățime de 2,50 m, iar ca adâncime era dispus la
2,90 m de la nivelul solului actual.
     Urmele acestei fortificații au fost identificate și cu ocazia cercetărilor (1984)
efectuate pe latura de vest a castrului mare și în principia castrului mare de
mai târziu. Fortificația a fost atribuită palmyrenilor sagittari aduși în vremea lui
Hadrian, la Tibiscum. în bună măsură, sondajele efectuate de cele două muzee
din Timișoara și Caransebeș au vizat reluarea cercetării arheologice la anumite
obiective studiate anterior de M. Moga pentru a putea realiza unele obser-
vații privind cronologia și mai ales structura internă a castrului. Ele au avut ca
obiectiv sistemul defensiv exterior constatat la toate complexele militare: I-IV.
     Ștampilele tegulare descoperite până acum în aceste nivele de locuire
aparțin lui cohors I Sagittariorum (COH I S, C I S).
     în anul 1979, P. Bona și R. Petrovszky au surprins joncțiunea între colțul de
nord-vest al castrului (II/2) și o prelungire spre vest care forma incinta de nord
a castrului mare de la Tibiscum. Ulterior, aceasta a fost surprinsă și pe latura de
est a incintei încă bine păstrată. Zidul de incintă nou construit avea în exterior
un parament din blocuri de carieră amestecate cu blocuri de calcar sprijinite în
interior de un emplecton de piatră sfărâmată, piatră de râu și mortar.
     Ridicarea unei noi fortificații s-a realizat prin unirea celor două castre (II
și III) și extinderea castrului spre sud până la limitele permise de cursul râului
Timiș din antichitate.

² Benea, Bona 1994, 31-32.

³ Benea, Bona 1994, 32-34.

⁴ Benea 2011,42-53.

70

     în acest sector, respectiv sud-vestul castrului mare, în anii 2003-2004 a
fost identificată amenajarea unui chei de protecție față de apele râului Timiș
construit din rânduri de piatră de râu dispuse în pantă până la adâncimea de
1,80 m. Cheiul a fost surprins pe o porțiune mică de circa 3,50 m, având două
nivele de depunere a nivelului apei la circa 1,10 m și de 1,40 m, amenințând cu
o posibilă inundație. A fost surprins totodată, fără a-1 putea data cu certitudine
decât ca fiind în epoca romană târzie, momentul când apele râului Timiș au
depășit nivelul superior al cheiului și au pătruns în arealul de sud al castrului
mare, element vizibil printr-o masă mare de depunere aluvionară de piatră
de râu și nisip galben. Totodată a fost dezvelit și un trotuar pe malul cheiului
executat din blocuri de piatră de râu fixate în mortar, lat de 1,10 m.
     în sectorul de nord-vest al castrului mare, în anul 1990 a fost efectuat un
sondaj la 25 m nord de zidul de incintă al fortificației, care a permis identifi-
carea unui sistem defensiv cu două nivele de refacere, ce pornea din exteriorul
colțului de nord-vest al castrului înspre nord. El constă dintr-un val, lat la bază
de5,70 m,dublat cu două șanțuri dispuse în față înspre vest, primul lat de 1,30 m
și adânc de 0,90 m, iar al doilea de 1,75 m care se continuă în șanțul mare de
apărare al castrului. Sistemul defensiv întărit cu palisadă de lemn a fost distrus
printr-un incendiu violent. Un al doilea nivel de locuire, datat pe baza unei
monede de la Severus Alexander, a constat din ridicarea unui zid de incintă
din piatră fasonată în panta exterioară a valului de pământ⁵. Această amenajare
asigura protejarea vzcus-ului militar atașându-1 castrului. Ele se întâlnesc și în
alte provincii ale Imperiului precum Raetia ori Britannia⁶.

     Castrul mare de la Tibiscum (IV) s-a format prin prelungirea cu circa 75 m
spre vest a zidului de incintă (deci în total 175 m), duetul laturii de vest a noii
fortificații se lățește spre sud având aspectul unei fortificații trapezoidale, pe
când pe latura de est zidul de incintă are un duet drept. Latura de sud a castrului
este complet distrusă de cursul anticului Tibiscus, calamitate care a avut loc
cândva spre sfârșitul antichității, motiv pentru care nici nu s-au putut stabili
dimensiunile decât cu aproximație.
     Sectorul rămas în bună măsură necercetat este reprezentat de retentura
castrului. Cu destul de mare întârziere au fost inițiate cercetări în sectorul de
nord-vest al castrului mare. Investigația arheologică a fost gândită astfel încât să
ofere o imagine complexă asupra locuirii sectorului cuprins între zidul de incintă
de nord și colțul de nord-vest al principiei castrului mare. El are o lungime de
140 m. Cercetările au constat din secțiuni dispuse pe direcția NV-SE, între anii
2009-2013, câte o secțiune în fiecare an aflată la 1,00 m una de cealaltă.

⁵ Benea, Bona 1994, 72-73.

⁶ Sommer 1984, 48.

71

    Rezultatele obținute în anii 2009-2010 formează obiectul raportului de
față. Ele au adus informații noi privind organizarea internă a castrului mare în
acest sector care adăpostea trei unități auxiliare: cohors I Sagittariorum înlocuită
apoi cu cohors I Vindelicorum, numerus Palmyrenorum Tibiscensium și numerus
Maurorum Tibiscensium.
    Având în vedere faptul că secțiunile urmează linia imaginară propusă de
140 m între colțul de nord-vest al castrului și colțul similar al principiei, acest lucru
afectează anumite dimensiuni ale complexelor sesizate în profilele secțiunilor.

    Cercetările arheologice din anul 2009
    O singură secțiune cu dimensiunile de 20 x 1,50 m a fost trasată la 4,00 m
de colțul de nord-vest al castrului înspre sud-est⁷.
    Stratigrafie s-a constatat următoarea situație:
    0,00-0,20 m - solul vegetal actual deranjat de lucrările agricole;
    0,20-0,50 m - depunere antică de pământ de culoare gălbuie cu pigmen-
tație rară de țiglă spartă, piatră de râu, fragmente ceramice;
    0,50-1,25 m - un strat de pământ de culoare castanie pigmentat cu
cărbune, cărămidă provenind din dezafectarea zidului de incintă în epoca
romană târzie; între M. 0,00-M. 2,70 pe latura de nord apare o depunere
de pământ castaniu cu bucățele de mortar provenind din dezafectarea
nigerului din faza II, până la adâncimea de 0,75-1,20 m. Agger-u\ castrului
mare se constată pe o lungime de 1,00 m fiind format dintr-un strat de lut
galben. Via sagularis, lată de 4,25 m, și cu o grosime de 13-20 cm (între
M. 0,85/1,00-M. 5,70), reprezintă ultima etapă de locuire a castrului
amplasată pe un strat de lut dens de amenajare. între M. 5-M. 8, pe peretele
de est al secțiunii, se observă o amenajare realizată printr-un rând de piatră
de râu așezată pe stratul de dărâmătură nivelat al barăcii din faza a doua,
rândul de piatră de râu era suprapus de un strat de lut bătut ce formează patul
bordeiului cu pereți de chirpici distrus, la rândul său, prin incendiere. Lipsesc
deocamdată elemente de datare;
    1,25-      1,65 m.întreM. 0,00-1,00 m la adâncimea de 1,35-1,60 mse observă
un nivel de amenajare a algerului din faza a doua, care suprapune stratul de lut
compact al agger-ului. între M. 5,70-M. 18,60 m apare amprenta unei barăci
incendiate la roșu din lemn și chirpici (faza a II de locuire din acest sector).
Mai multe amprente de bârne de la baza barăcii sunt dispuse transversal și au
fost constatate între M. 5,70-M. 6,50; M. 7,50-M. 8,15; M. 10,75-M. 11,95;
M. 16,00-M. 18,40. Dimensiunea impresionantă pe lățime a construcției de


⁷ în zona respectivă, de patru metri, fuseseră efectuate anterior cercetări de către M. Moga,
unde a fost identificat un bordei roman târziu. Alte informații nu se cunosc.

72

circa 12,90 m sugerează probabil o baracă dublă(?), partea dinspre nord eviden-
țiază un pridvor, apoi o încăpere lată de 2,75 m, utilizată pentru depunerea
echipamentului pentru ca spațiul următor să fie utilizat ca și cameră de dormit.
Nu putem exclude posibilitatea existenței unui grajd de vite judecând după lipsa
aproape totală a inventarului arheologic;
    1,65-      1,80 m. Un strat compact de lut bătut de amenajare pe care a fost
ridicată baraca de lemn cu chirpici din faza a doua de locuire;
    1,75-      1,85 m se constată via sagularis lată de 2,75 m cu o grosime de 15 cm.
De la M. 3 se observă dărâmătura de lemn ars provenind de la o baracă din
lemn. După dezafectarea acesteia o parte a fost întinsă peste via sagularis-,
    1,75-      2,00 m. Nivelul de locuire al barăcii din faza I este observabil între
M. 3,95-M. 14,00 cu amprente de bârne transversale la M. 13,32-M. 13,55 și
apoi la M. 14,44-M. 15,20. întreaga suprafață a fost nivelată după un incendiu
masiv, peste care a fost aplicat un lut galben bătut. Din loc în loc s-a păstrat
podeaua barăcii executată prin aplicarea în stratul de lut viu a unui rând din
piatră de râu peste care s-a aplicat un strat de mortar gălbui, gros de 1,5-2 cm.
Podeaua este dezafectată, în bună măsură, de o serie de gropi și denivelată.
Lățimea întregii construcții ajunge până la circa 10 m lățime;
    2,00 m - nisip fin gălbui, aluvionar.
    Materialul arheologic recuperat extrem de sărac, care provine mai ales
din primul nivel de locuire, constă din ceramică romană uzuală, dar și câteva
fragmente de terra sigillata&, între care se cuvine a menționa un fragment de bol
având în interior ștampila PATVRICIVS⁹, databil în epoca Traian-Antoninus
Pius. S-au evidențiat câteva fragmente de opaițe de tip firmalampen, fără posibi-
litate de reconstituire.
    Se cuvin a fi remarcate și două accesorii vestimentare de metal: o fibulă și o
aplică de centură, singurele descoperite în acest areal.
    Fibula de bronz (L: 3,0 cm; D: 4,5 cm). Stare de conservare: păstrată
intactă; descoperită între M. 10-11, la adâncimea de 1,40 m. Piesa prezintă un
arc simplu, îngust, cu un resort din spire de sârmă din bronz fixată pe o tijă din
fier, acul simplu (CSIATim Inv. 269/2009). Fibula de încadrează în categoria
fibulelor de tip Latene târziu, prezente mai ales în lumea castrelor din secolul
I p. Chr. (de pildă, Saalburg, Zugmantel din Germania)¹⁰. în Dacia numărul
fibulelor de acest tip este redus și au fost datate în epoca Domițian - Hadrian,
fiind încadrate de S. Cociș în tipul III¹¹. Piesa a fost descoperită în nivelul II al
secțiunii și poate fi considerată ca o piesă anacronică, utilizată încă de militari
la mijlocul veacului II.

⁸ CSIATim Inv. 197-201/2009; 204-208/2009.

⁹ Loc de descoperire M. 16-20, la adâncimea de 1,60 m (Inv. 199/2009).

¹⁰ Bohme 1972, 13-14.

¹¹ Cociș 2004, p. 39-40; pl. 1/4.

73

    Aplica de centură din bronz emailată (D: 4,5 cm). Stare de conservare: lipsă
decorul emailat; Descriere: aplica rotundă executată în tipar, cu trei registre
circulare concentrice și unul central în care era depus un decor emailat. Nervurile
concentrice au o lățime de 0,4 cm. Pe reversul piesei se păstrează un buton masiv
pentru fixarea pe centură ca și garnitură. Piesa reprezintă o parte de echipament
(CSIATim, 271/2009). Locul de descoperire: M. 11, adâncimea de 0,90 m, în
nivelul al doilea al barăcii, ceea ce asigură o datare în secolul al IlI-lea. Piese
similare sunt cunoscute la Tibiscum atât din castru cât și vicus-ul militar¹².
    Inventarul numismatic este format din trei monede:
    1.      Vespasian, denar (D: 1,8 x 1,8 cm, gr.: 2,8 gr., ax: 6) RIC, II, 9, emisiune
Roma, an 70¹³. (CSIATim înv. 267/2009).
    2.      Nerva, as (D: 2,6 x 2,6 cm, gr.: 10,6 gr.) RIC, II, 60 sau 83; Roma, anii
96-97 (CSIATim înv. 265/2009).
    3.      Antoninus Pius, dupondius (D: 2,6 x 2,6 cm, gr.: 16, 1 gr., ax: 12), RIC,
III, 970, Roma, anii 156-157 (CSIATim înv. 260/2009).
    4.          Ilizibil, bronz (CSIATim înv. 260/2009).

    Concluzii preliminare. în secțiunea 1/2009 s-au conturat mai multe nivele de
locuire militară. Primul nivel de locuire constatat la adâncimea de 1,75-2,00 m
aparține unei construcții din bârne de lemn. Baraca era dispusă pe direcția
vest-est, lată de circa 10 m și a fost surprinsă imediat în preajma viae sagularis.
Podeaua, groasă de 1,5-2 cm de mortar, era întinsă peste un rând de piatră
de râu fixat în stratul de lut viu. Distrugerea construcției a avut loc printr-un
incendiu violent. Monedele, deși descoperite în nivelul superior, argumentează
o datare în vremea domniei lui Antoninus Pius spre sfârșitul acesteia, în orice
caz anterioară domniei lui Marcus Aurelius, așa cum s-a crezut până acum pe
baza inscripției descoperite în principia castrului datată în anul 165¹⁴. în același
timp, fragmentele de terra sigillata lisă, din care unul cu ștampila FATVRICIVS,
sugerează aceeași datare, până la mijlocul secolului II când apar primele
amenajări ale acestui sector.
    într-o a doua etapă de locuire se constată o lărgire a viae sagularis de la
2,75 m la 4,50 m. Nivelul al doilea de locuire apare între 1,25-1,65 m. Noua
baracă a fost construită din lemn și chirpici cu o lățime totală de circa 12,90 m,
incendiată la fel pe întreaga suprafață. Patru bârne dispuse perpendicular pe
secțiune formau patul pe care s-a ridicat construcția, care avea pe latura de
nord un pridvor lat de circa 1,00 m, urmat de o încăpere lată de 2,70 m și o altă
încăpere de dimensiuni mari. Un fragment de țiglă cu ștampila MID confirmă

¹² Benea et alii 2005, pl. XI/20, 21.

¹³ Mulțumim dr. Matei Cosmin pentru determinările făcute.

¹⁴ 1DR, 111,1, 130; Benea Bona 1994, 20-28.

74

acoperirea construcției cu țigle. Ștampila MID constatată atât în mediul militar
de la Tibiscum, dar și în cel civil, este presupusă a aparține numerus-ului de
mauri aduși în Dacia de către Antoninus Pius. Accesoriile vestimentare desco-
perite asigură o datare a construcției în secolul III.
    Un al treilea nivel (la adâncimea de 0,50-1,25 m) este cu locuire postromană
compactă, cu o amenajare între M. 5-8, parțial pe locul unde anterior a existat
baraca de chirpici realizată în același mod ca și construcțiile romane anterioare,
pe un strat de lut compact. Depunerea lentă din următorul nivel de locuire
sugerează o abandonare a locuirii în acest areal.

    Cercetările arheologice din anul 2010
    Secțiunea denumită S1/2010 a fost trasată la 1,00 m spre sud-est cu dimen-
siunile de 15 x 1,50 m.
    Situația stratigrafică constatată este următoarea:
    0,00-0, 10 m - strat vegetal actual;
    0,10-0,35 m - depunere modernă;
    0,35-0,80/1,25 m-constă dintr-o depunere antică târzie între M.0-M. 6,08
printr-un nivel de locuire generală fără a se constata o amenajare specială. Se
constată doar între M. 8,80-M. 10,85 m o masă de chirpici urmată de o pigmen-
tație masivă cu cărămidă și mai ales țiglă romană fragmentară în stratul roman
târziu (adâncime de 1,00 m).
    1,25-      1,50 m este un nivel de locuire antică a castrului mare observat între
M. 0-M. 1,75 cu pigmentație de lemn ars. El reprezintă primul nivel al castrului
în acest sector. între M. 1,75-M. 5,60 apare amprenta unui drum realizat
dintr-un singur rând de piatră fixată într-un strat de lut compact.
    0,75-1,15/1,25 m. între M. 6,10-M. 15 se continuă un nivel de locuire
marcat cu lemn ars și chirpici compact care aparține unei barăci. Mai mulți
stâlpi din lemn se află la baza barăcii dispuși transversal: respectiv între
M. 7,15-M. 7,70; M. 8,15-M. 8,60; M. 11,85-M. 12,20; M. 12,70-M. 12,90;
M. 13,45-M. 13,70, M. 13,90-M. 14,20. întreaga construcție avea o lățime
de circa 8,90 m în secțiune și se încheia probabil imediat la limita de sud
a secțiunii. Modul de amplasare a bârnelor, destul de apropiate la ambele
capete, sugerează două intrări pe laturile lungi, ceea ce ar argumenta existența
aici a unei amenajări, probabil a unui grajd dublu pentru cai și alte animale
de tracțiune.
    1,30-      1,75 m. Un nivel de lut de amenajare suprapune un prim nivel de
locuire ce aparține unei construcții din bârne de lemn, masive (1: 45 cm); din
baraca de lemn a fost surprins doar un colț al ei, înspre sud, și amprentele a
două bârne verticale. Pe amprenta de chirpici se observă urmele unor nuiele
late de 1,00 cm aplicate pe bârne pentru fixarea lutului amestecat cu pleavă.

75

    Nivelul de locuire a construcției este solul viu galben de lut amestecat cu
nisip. Amenajarea aparține unui clădiri cu caracter civil existentă înainte de
ridicarea castrului mare, deci în răstimpul domniilor Traian - Antoninus Pius.
Ea era amplasată la circa 57-60 m vest de castrul mic din piatră.
    Materialul arheologic descoperit este modest și constă mai ales din
ceramică uzuală de factură romană fragmentară și câteva fragmente de ceramică
norico-pannonică. Cea mai importantă descoperire o reprezintă fragmentele
ceramice lucrate dintr-o pastă grosieră de culoare negricioasă-gălbuie, lucrată
cu mâna, provenind mai ales de la oale tip borcan decorate cu pieptenul în striuri
mari pe corpul vaselor. Câteva fragmente au putut fi reconstituite într-o oală
cu buza răsfrântă, corpul ușor bombat în zona centrală, fundul plat (I: 21 cm;
d.gurii: 16,2 cm; d. fund: 10 cm) (CSIATim înv. 89, 96/2009).
    La Tibiscum până în prezent ceramica norico-pannonică a fost constatată
în vicus-ul militar, în clădirile X, XI, și XIII (aflată încă în curs de cercetare).
Ea apare în primul nivel de locuire, de obicei aparținând fazei de lemn a clădi-
rilor databile în vremea lui Traian, indiciu al venirii unor comunități din spațiul
Pannoniei care au însoțit cohors I Sagittariorum sau care au ajuns aici ca și
populație colonizatoare.
    în nivelul al doilea de locuire corespunzător clădirii de lemn cu chirpici
la adâncimea de 0,70-0,80 m, a fost descoperită ceramică romană uzuală de
culoare roșie, cenușie lucrată la roată, provenind de la oale de bucătărie, străchini
și capace cu buton. S-a constatat și prezența unor fragmente de ceramică lucrată
cu mâna de factura dacică, fragmente ce provin mai ales de la oale-borcan, de
dimensiuni medii (CSIATim înv. 34, 35/2010).
    Piesele de metal sunt foarte rare: o verigă de bronz (D: 2,1 cm) cu profil
rotund, un inel de bronz cu caboșon pentru o piatră care nu s-a mai păstrat
(D: 2,1 cm) (CSIATim înv. 116, 114/2010).
    Inventarul numismatic constă din două monede¹⁵:
    1.     Septimius Severus pentru lulia Domna, denar (D: 1,74x1,4 cm, ax: 1)
RIC, IV, 1, 643; anii 196-202; emisiunea Laodiceea ad Mare. Descoperit între
M. 11-12, adâncimea de 0,40 m (CSIATim înv. 44/2010).
    2.     Filip Arabul, dupondius (D: 2,6 cm) Martin 257; anul 248; emisiunea
Provincia Dacia AN II (CSIATim înv. 221/2010).
    Piesele, deși au fost descoperite în poziție secundară, oferă totuși anumite
elemente de datare.
    Concluzii preliminare. în secțiunea din anul 2010, trasată la un 1,00 m
distanță de precedenta din anul 2009, au apărut elemente noi aparținând
modului de organizare internă a sectorului, și anume între M. 7- M. 12 se contu-
rează o construcție cu caracter civil de tip baracă la adâncimea de 1,35-1,70 m

¹⁵ Determinările au fost făcute de dr. Matei Cosmin.

76

amplasată pe solul viu. A fost surprins doar un colț al construcției care la un
moment dat a fost distrusă de un incendiu violent. Inventarul lipsește în mare
parte, se păstrează doar fragmente ceramice dintre care importante sunt cele
norico-pannonice care asigură o datare timpurie încă din vremea lui Traian,
corelând aceste descoperiri ca fiind contemporane cu altele din vzcus-ul militar
din această vreme. Clădirea a avut un caracter civil și a funcționat până aproape
de ridicarea castrului mare în timpul lui Antoninus Pius.
    Al doilea nivel de locuire este marcat de o construcție din lemn și chirpici
aflată între M. 6,10-M. 15. Ea a fost ridicată la 0,50 m sud de drumul pavat cu
piatră, fiind orientată vest-est. Mai multe bârne orizontale au fost identificate
la 1,00 m, urmate la 0,75 m de o alta, apoi la M. 12 se conturează un șir de 4
bârne orizontale de diferite grosimi. întreaga construcție avea o lățime de circa
8,90 m. Prin lățimea ei, clădirea putea servi ca și baracă dublă pentru soldați.
Nu excludem posibilitatea nici de a fi un grajd pentru cai având două intrări pe
laturile lungi, fie să fi fost două construcții distincte alipite, fiecare cu o intrare
separată pe laturile lungi, una dispusă în fața drumului, cealaltă spre sud. în
acest caz fiecare construcție de lemn trebuie să fi avut circa 4,00-4,50 m lățime,
element cunoscut pentru astfel de amenajări militare, fapt ce ar contrazice
ipoteza existenței unei barăci. Recunoaștem că aceasta ultimă ipoteză ne este
sugerată de lipsa cvasigenerală a inventarului arheologic descoperit până acum.
    Drumul roman din piatră de râu este o amenajare modestă prin fixarea unui
prim rând de pietre de râu în lut, având o lățime de 4,00 m, orientat vest-est spre
castru. El aparține fazei a Il-a de locuire.
    Materialul arheologic descoperit până acum conturează câteva observații
cu caracter general, și anume folosirea construcției până după mijlocul secolului
III, în vremea lui Filip Arabul. Cert este faptul că, peste această construcție și
drumul antic, s-a depus un strat compact de depunere romană târzie (între
M. 10,85-M. 15 este amestecat cu bucăți de țiglă fragmentară, în schimb, în
jumătatea nordică această pigmentație lipsește).

    Considerații finale
    Ridicarea castrului roman târziu de la Tibiscum a făcut parte din măsurile
inițiate de către Antoninus Pius după atacurile dezlănțuite ale dacilor liberi și
ale altor seminții la granițele europene ale Imperiului Roman¹⁶. în bună măsură
construirea noii fortificații a fost impusă de aducerea la Tibiscum și a unei unități
de mauri organizată sub numele de numerus Maurorum Tibiscensium. Până în
prezent, nu se cunoaște locația exactă a locului de staționare la Tibiscum.
     Cercetările arheologice efectuate în castrul mare în sectorul de nord-vest
au oferit elemente noi sub aspect istoric, în special.


¹⁶ Vezi Benea 2009, 65-80.

77

     în primul rând, sondajele efectuate în 2009-2010 au constatat stabilirea
unor comunități de norico-pannonici în preajma castrului mic de pământ (II/1).
Ele au putut fi observate sub forma unei case construite din bârne masive de
lemn. Materialul arheologic foarte puțin constă mai ales din ceramică romană
și câteva fragmente de ceramică lucrată cu mâna de factură norico-pannonică.
Datarea timpurie a acestei locuințe este conferită de comparația cu descoperirile
similare constatate în vicus-ul militar, în cel puțin trei clădiri în prima for etapă
de locuire, faza de lemn (respectiv X, XI, XIII) din epoca lui Traian-Hadrian.
Deși deocamdată descoperirea este izolată în arealul de vest al castrului mic,
ea demonstrează formarea timpurie a vzcus-ului militar în jurul castrului mic
în momentul când aici staționa cohors I Thracum Sagittariorum. Dezafectarea
prin incendiere se putea datora mai multor factori, poate chiar construirea noii
fortificații în ultimii ani de domniei ai împăratului Antoninus Pius sau unui
incendiu involuntar. Totuși, modul riguros de nivelare a barăcii și aplicarea
unui strat destul de gros de lut bătut, ne determină să acceptăm prima ipoteză.
     Modul de organizare al spațiului interior în sectorul de nord-vest al
castrului a putut fi sesizată chiar în preajma zidului de incintă de pe latura de
nord, când, în imediata apropiere de via sagularis pe direcția vest-est, a fost
ridicată o baracă de lemn identificată în anul 2009. Materialul arheologic desco-
perit, deși puțin, este punctual important pentru datare prin fragmentele de
terra sigillata lisă (aflate în circulație pe baza ștampilei meșterului PATVRICIVS
în epoca Traian - Antoninus Pius), dar și printr-un dupondius de la Antoninus
Pius, din anii 155-160.
     Cum afirmam mai sus, în ultimii ani de domnie ai lui Antoninus Pius, ca
urmare a instalării la Tibiscum și a unui numerus de mauri, a fost reorganizat
castrul într-o fortificație de mari dimensiuni. Prin aceasta, ipoteza consacrată
potrivit căreia castrul mare a fost ridicat de către Marcus Aurelius în anul 165, pe
baza inscripției descoperite în basilica principiei castrului, nu mai este viabilă¹⁷.
Baraca de lemn identificată în anul 2009 sugerează o amenajare realizată în
preajma incintei castrului, putând funcționa ca și locuință a unor soldați sau
poate chiar ca și un grajd de cai. Dificultatea de atribuire este determinată de
asemănarea între cele două tipuri de construcții¹⁸. Cercetările care au fost între-
prinse au constatat doar în secțiunea din anul 2009, existența unei amenajări
de lemn, ceea ce sugerează că nu întreg arealul din sectorul de nord-vest a fost
construit în mod riguros.

¹⁷ 1DR, III, 1, 130; Imp(eratori) Caes(ari) divi Anto-Znini fil(io) divi Hadr(iani)/ nep(oti) divi
Traiani Part(hici)/ pronepoti divi Ner-/vae abnep(oti) M(arco) Aurel(io)/ Antonino Aug(usto)
Arme-Zniaco Part(hico) max(imo) imp...trib(uniciae)Zpotes(tatis)XV1I1I, co(n)s(uli) 111/ coh(ors)
I Sag(ittariorum). Pe baza trib, pot XIX se datează în anul 165.

¹⁸ Johnson 1987,188-201.

78

    Incendierea barăcii constatate în apropierea viae sagularis a fost urmată
de nivelarea întregului areal și ridicarea a două noi construcții din lemn de
tip baracă, legate cu chirpic, orientate vest-est. Dimensiunile lor nu au putut
fi stabilite încă. Datarea acestui moment în existența castrului este destul de
greu de apreciat pe baza informațiilor arheologice. Evenimentul care a deter-
minat acest lucru poate fi pus în legătură cu domnia lui Marcus Aurelius, cu
războaiele marcomanice. Dar inscripția din principia castrului ne obligă a vedea
aici un eveniment anterior marii conflagrații din anii 167/168, eveniment care
a premers acest război până în anul 165, când s-a ridicat lespedea onorifică de
la Tibiscum.
    în noul context se observă construirea unei stradele simple între cele două
barăci ridicate cu o lățime impresionantă, ceea ce ne obligă a avea în vedere
posibilitatea unor barăci duble pentru adăpostirea soldaților. Astfel de construcții
au fost descoperite la Benwell, de pildă¹⁹. Noile amenajări constructive din lemn
și chirpici sunt posterioare evenimentelor marcomanice, ele fiind ridicate poate
în vremea Severilor sau chiar anterior acestora, în timpul lui Commodus, fără a
putea aduce argumente mai precise în acest sens.
    Materialul arheologic, foarte puțin numeros, obligă la o analiză de
profunzime în privința acestor barăci care trebuie să fi funcționat și în secolul
al IlI-lea, judecând după monedele descoperite, datate în vremea lui Septimius
Severus și Filip Arabul (anul 248) și a unei aplici de centură emailate din
aceeași vreme.
    Prezența unui fragment de țiglă cu ștampila MID, încă nedeslușită clar,
atribuită maurilor sub forma MAURETANIIVNIORES DACIAE de către prof.
N. Gostar²⁰, pare să fie singura valabilă în acest moment. Prof. 1.1. Russu atribuia
acestei tegule caracter civil²¹. Acest tip de ștampilă este prezent nu numai la
Tibiscum în castru și vicus, dar și la Bolvasnița, Zăvoi, Criciova, Apulum.
    Distrugerea celor două barăci militare a avut loc cândva în a doua jumătate
a secolului III, fără alte precizări mai riguroase.
    Doar în secțiunea 1/2009 între M. 5-M. 8 a fost surprinsă o amenajare
a unei locuințe în manieră romană, prin nivelarea stratului de dărâmătura și
întinderea unui rând de piatră de râu suprapusă de un strat de lut de bătut,
construcție din paiantă legată cu chirpici. Inventarul constă mai ales din
ceramică fragmentară romană.
    Primele rezultate oferă indicii asupra locuirii militare în nord-vestul
castrului începând din vremea lui Antoninus Pius, probabil prin numerus
Maurorum Tibiscensium.

¹⁹ Johnson 1987,192, dig.129.

²⁰ Gostar 1968, p. 471-477.

²¹ IDR, 111,1, 263, comentariul prof. 1.1. Russu.

79

BIBLIOGRAFIE
     Benea 2009,
     D.      Benea, Sulte Guerre con i daci al tempio di Antoninus Pius (anni 144/147/ - 155/157
d. Chr.), înPer Teresa un obiectiva Romania. Studi e ricerche in ricorda di Teresa Ferro (a cura
G. Borghello, D. Lombardi, D. Pantaleone), Udine, 2009, p, 65-80.
     Benea 2011,
     D.      Benea, Câteva observații privind Cohors I Sagittariorum de la Tibiscum și transferul
la Drobeta, în Drobeta XXI, 2011, p. 42-53.
     Benea, Bona 1994,
     D.         Benea, P. Bona, Tibiscum, București, 1994.
     Benea et alii 2005,
     D.      Benea, M. Crînguș, S. Regep, A. Ștefănescu, Arta și tehnica emailului în Dacia
Romană, Timișoara, 2005.
     Bbhme 1972,
     A. Bbhme, Die Fibeln der Kastelle Saalburg und Zugmantel, în Saalburgjb, 29, 1972,
p. 5-112.
     Cociș 2004,
     S. Cociș, Fibulele din Dacia Romană/ The Broochesfrom Roman Dacia, Cluj-Napoca,
2004.
     Gostar 1968,
     N. Gostar, Unitățile militare din castrul roman de la Tibiscum, în ActaMN, 5, 1968,
p. 471-477.
     IDR 111,1
     Inscriptiones Daciae Romanae, Pars Occidentalis II1/1,1. Russu, M. Dusanic, N. Gudea,
V. Wollmann ed., 1977.
     Johnson 1987,
     A. Johnson, Rbmische Kastelle des 1. und 2. Jahrhunderts n. Chr. in Britannien und der
germanischen Provinzen der Rdmerreiches, Mainz am Rhein, 1987.
     Sommer 1984,
     S C. Sommer, The Military viei in Roman Britain. Aspects cf theier Origins, their
Location and Layont Administration, Functions and End, în BAR, British Series, 29,1984.


ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS
IN THE GREAT ROMAN CÂMP FROM TIBISCUM
Abstract

     The Roman late câmp building at Tibiscum was part of Antonius Pius’ measures after
the great attacks of the free Dacians and other tribes against the Roman Empire European
borders. In a large measure the new fortification building was a result of a Moors’ unit
placing there, which was organized under the name of numerus Maurorum Tibiscensium.

80

Pl. I. Tibiscum, castru mare cu amplasamentul secțiunilor 1/2009, 1/2010. / Tibiscum, the
great câmp with the sections 1/2009 and 1/ 2010 location.

81

PL II. Tibiscum, profilul secțiunii 1/2009: 1. humus vegetal; 2. nivel de depunere antică
modernă de culoare gălbuie cu pigmentație slabă de cărămidă; 3. strat de pământ de culoare
castanie cu pigmentație de cărămidă din epoca romană târzie; 4. nivel de locuire aparținând
unei barăci de lemn cu chirpici incendiat la roșu (nivelul II de locuire); 5. nivel de distrugere
a zidului de incintă, prin dezafectare; 6. via sagularis (faza a Il-a); 7. amenajare fragment
de agger surprins în săpătură; 8. lentila de lut compact, nivelatoare; 9. nivel de depunere
pe agger și via sagularis constând din lut și pigmentație de mortar; 10. baracă de lemn din
prima faza de locuire; 11. strat de lut bătut de amenajare; 11. lut bătut cu pigmentație de
mortar din podeaua barăcii; 12. lentilă de pietriș; 13. nivel de lut galben; 14. via sagularis
(prima fază); 15. fragment din agger-ol castrului mare - prima amenajare; 16. strat de lut cu
pigmentație de lemn ars; 17. podeaua de mortar identificată în interiorul barăcii; 18. lentilă
de chirpici; 19. zona necercetată.


Pl. II. Tibiscum, the prcfile cf section 1/2009: 1. humus; 2. antique modern deposition cf a
yellowish color and light pigmentation cf brick; 3. late Roman ground cfbrown color with
pigmentation cf brick; 4. settlement level belonging to a wood hutment, with bum to red adobe
(settlement level II); 5. destroying cf precincts wall through decommissing; 6. via sagularis
(II phase); 7. a fragment cf agger fitting out, in excavation; 8. the leveling lens cf compact clay;
9. deposition on agger and via sagularis, consisting in clay and pigmentation cf mortar; 10. a
wood hutment from the lst settlementphase; 11. beaten clay stratum following the fitting out;
   . beaten clay withpigmentation cf mortarfrom the hutment floor; 12. gravei lens; 13. yellow
clay; 14. via sagularis (the lst phase); 15. a fragment from the agger in the great câmp - the lst
fitting out; 16. clay stratum with pigmentation cfburnt wood; 17. the floor cf mortar inside
the hutment; 18. adobe lens; 19. uninvestigated area.

82

PL III. Tibiscum, profilul secțiunii 1/2010: 1. humus vegetal; 2. nivel de depunere medievală
și modernă; 3. nivel de depunere antică romană târzie; 3. A. nivel de depunere antică
romană târzie cu pigmentație de cărămidă; 4. nivel de chirpici incendiat; 5. nivel de locuire
aparținând unei barăci de lemn cu chirpici incendiat la roșu (nivelul II de locuire); 6. strat
de lut bătut, nivel de amenajare; 7. nivel de locuire anterior construirii castrului mare;
8. drum construit dintr-un rând de pietre de râu fixate în pământ; 9. nivel de locuire cu
pigmentație de lemn ars anterior construirii castrului mare; 10. strat de lut cu pigmentație
de cărămidă; 11. lentila de lemn ars din primul nivel de locuire.


Pl. III. Tibiscum, theprcfile cf section 1/2010:1. humus; 2. medieval and modern deposition;
3. antique late Roman deposition; 3. A. antique late Roman deposition with pigmentation
cf brick; 4. burnt adobe; 5. settlement level belonging to a wood hutment with burnt to red
adobe (settlement level 11); 6. beaten clay, filling out level; 7 settlement level, previously dated
to the great câmp building; 8. a road cffixed in ground boulders; 9. settlement level with
pigmentation cfwood burnt previously to the great câmp building; 10. clay stratum with brick
pigmentation; 11. the lens cf burnt wood belonging to the lsl settlement level.

83

Pl. IV. Tibiscum 1. fibula de bronz descoperită în SI/2009; 2. aplica de bronz emailată desco-
perită în baraca din SI/2009; 3. veriga de bronz din SI/2010; 4. limba de curea din SI /2010;
5. inel cu caboșon din SI/2010. / Tibiscum. 1. the bronze fibula from SI/2009; 2. the enameled
bronze bracketfrom the hutment in SI/2009; 3. the bronze link from SI/2010; 4. the belt end
from SI/2010.

84

Pl. V. Tibiscum 1. fragment de vas terra sigillata din SI/2009; 2. oala de factură norico-
pannonică din SI/2010; 3. fragment de țiglă cu ștampila MID din SI/2009. / Tibiscum.
1. fragment of a terra sigillata pot from SI/2009; the Norico-Pannonic pot from SI/2010; 3.
fragment of a tile with MID stampfrom SI/2009.

DATE PRELIMINARE DESPRE SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE
PREVENTIVE EFECTUATE PE TRASEUL AUTOSTRĂZII
TRANSILVANIA, TRONSON 3C, JUDEȚ SĂLAJ

                                 loan Bejinariu, Dan Băcueț-Crișan,
                                 Dan Calic, Horea Pop, Sanda Băcueț-Crișan

    Cuvinte cheie: nord-vestul României, autostrada Transilvania, arheologie preven-
    tivă, descoperiri arheologice
    Keywords: Northwestern Romania, Transylvania highway, preventive archaeology,
    archeological discoveries


    Introducere
    Proiectul Autostrăzii Transilvania, care ar urma să unească, rutier, Oradea
cu Brașovul, reprezintă pentru arheologi o oportunitate deosebită pentru
studierea trecutului îndepărtat sau mai apropiat, printr-o veritabilă “secțiune”
ce unește vestul cu sud-vestul acestei provincii istorice. Traseul proiectat, ce
depășește 400 km, a fost împărțit în mai multe tronsoane. Tronsonul 3C
pornind de la Borș (jud. Bihor) se încheie în partea sud-vestică a Sălajului, în
localitatea Ip. Practic, este vorba despre doar 7 km din traseul proiectat ce se
desfășoară pe teritoriul județului Sălaj, restul, de aproape 80 km, aparținând
altui tronson. Articolul nostru își propune să prezinte nu doar rezultatele preli-
minare ale cercetării, ci și o serie de aspecte legate de metodologia de abordare
a săpăturii, precum și alte date semnificative pentru specialiștii angrenați în
asemenea proiecte ample de cercetare preventivă.
    Inițial, la sfârșitul anului 2003, a fost realizată o evaluare de teren pe întregul
traseu al autostrăzii proiectată a traversa Sălajul. Informația, cuprinsă în reper-
toriile arheologice întocmite pentru această zonă a Sălajului, a fost completată
pe baza materialelor inedite aflate în depozitele muzeului. Evaluarea teoretică a
fost completată cu cercetări de teren (periegheze) efectuate pe întregul traseu.
La finalul acestei acțiuni a rezultat o bază de date ce cuprindea câteva zeci de


   Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, str. Unirii, nr. 9, jud. Sălaj, e-mail: bion_l 867@yahoo.
com; bacuetz@yahoo.com; culicdaniel@yahoo.com; horeapopd@yahoo.com; sandabacuet2001
@yahoo.ro. La campaniile de cercetare din anii 2006-2007, desfășurate pe acest tronson a
participat și regretatul arheolog, Al. V. Matei de la MJIA Zalău.

86

situri arheologice aflate de-a lungul traseului proiectat, precum și informația
necesară pentru localizarea acestora în teren, date despre potențialul arheologic
al siturilor în baza artefactelor și ceramicii descoperite. în acest articol însă, ne
vom referi doar la km 0-7 ai tronsonului 3C, acolo unde cercetarea arheologică
preventivă a fost finalizată în vara anului 2012.
     Sectorul celor 7 km se întinde între localitățile Ip (corn. Ip) și Porț
(corn. Marca), de unde traseul acestui tronson pătrunde în spațiul adminis-
trativ al județului Bihor. Traseul autostrăzii urmează firul văii Barcăului, iar în
cea mai mare parte se așterne pe malul drept al râului. Mai bine de 4 km din
acest traseu se află în zona luncii Barcăului, după care urcă o înșeuare domoală,
lungă de circa 400 m și lată de 100-150 m, cu altitudinea maximă de 212 m,
ce face trecerea de la relieful montan al Masivului Șes (Plopiș) la cel al culmii
Dealurilor Șumalului. în cele din urmă traseul coboară din nou spre zona luncii
Barcăului, în spațiul de contact cu Bihorul, spre localitatea Suplacu de Barcău.
Aici, la extremitatea nordică a culmii Munților Șes, Barcăul și-a croit în roca
moale a masivului un defileu îngust și întortocheat.

     Descoperiri și cercetări anterioare
     Potențialul arheologic al zonei traversate de acest sector al tronsonului
3C era puțin cunoscut anterior demarării cercetărilor preventive pe traseul
autostrăzii. Cea mai veche mențiune se referă la descoperirea unui tezaur de
podoabe dacice din argint, descoperit în zona localității Marca, pe la 1845¹. La
începutul secolului XX, între Ip și Marca, în malul Barcăului, a fost descoperit
un depozit de bronzuri². în zona localității Ip, însă nu neapărat în proximitatea
traseului autostrăzii, sunt menționate o serie de descoperiri de către M. Roska³.
Primele săpături arheologice se desfășoară abia în 1972, pe Dealul Cetate, cu
o poziție strategică excelentă, pe traseul defileului Barcăului. în acest context,
colectivul de cercetare (S. Dumitrașcu, V. Lucăcel) efectua și un sondaj de mică
amploare în incinta fortificată de pe Iertașul Petacilor, care străjuia intrarea în
trecătoare dinspre est⁴. în 1973 demara cercetarea sistematică a sitului arheo-
logic din punctul Corău, din care o parte importantă se află pe teritoriul
Sălajului, în apropierea traseului autostrăzii⁵. în anul 2002 a fost începută inves-
tigarea acestui sit în zona Sălajului, de această dată având un caracter preventiv⁶,


¹ Pop 2008, 48-50, fig. 40a-b.

² Fetzer 1910, 69-70; Roska 1942, 171, nr. 146; Bejinariu 2008, 70-71.

³ Roska 1942, 111, nr. 18.

⁴ Dumitrașcu, Lucăcel 1974.

⁵ Ignat 1998, 19-20.

⁶ Băcueț-Crișan S., 2008, 20-26; Bejinariu, Pop 2008, 35-36; Băcueț-Crișan S. et alii 2011,
215-218; Băcueț-Crișan S. et alii 2012, 245-246; Băcueț-Crișan S. et alii 2013, 173-174.

87

iar săpăturile sunt în plină desfășurare. în anul 2003 a fost efectuat un sondaj
arheologic pe suprafața sitului paleolitic de la Porț-Pădurea jidovului⁷.

    Prezentarea rezultatelor cercetărilor preventive
    în contexul evaluării de teren realizate în anul 2003, pe cei șapte kilometri
ai tronsonului 3C aflați în zona Sălajului au fost depistate, în total, patru situri
arheologice. Ulterior, după efectuarea unor sondaje de diagnostic, la finele
anului 2008, au mai fost descoperite încă două situri. Tot în cadrul cercetărilor
arheologice preventive care au vizat acest sector este necesar să menționăm și
cele desfășurate în primăvara lui 2007 în zona localității Porț, pe suprafața unde
a fost amenajată stația de betoane a constructorului autostrăzii⁸.
    Cercetarea preventivă a unora dintre aceste situri a demarat încă din anul
2005. Deoarece problema accesului la unele terenuri a rămas nerezolvată vreme
de mulți ani, lucrările au trenat. Bunăoară, această problemă a făcut ca investi-
garea sitului din punctul Paliș să se desfășoare doar prin intermediul suprafe-
țelor dezvelite manual, deși suprafața ce necesita descărcarea de sarcină arheo-
logică însuma peste 1 ha. Acest neajuns a determinat fragmentarea și lungirea
nefirească a cercetărilor preventive, adesea acestea desfășurându-se în condiții
de iarnă, în lunile noiembrie - decembrie.
    Pornind de la km 0 al acestui tronson, din zona localității Ip, primul sit
arheologic cercetat este cel din punctul La concasoare (Pl. I, pct. 1), amplasat pe
prima terasă de pe malul stâng al Barcăului. A fost descoperit în contexul cerce-
tării de teren efectuată în anul 2003, iar ulterior alte materiale arheologice au
fost adunate cu ocazia altor periegheze. Decopertarea suprafeței sitului s-a făcut
mecanic, după care s-a trecut la săpătură manuală, acolo unde a fost cazul. Pe
baza dispersiei materialului arheologic provenit din perieghezele efectuate am
estimat că situl se întindea între km. 0+000 - km. 0+150 ai tronsonului. Ulterior,
am constatat că materialul arheologic se concentra doar la extremitatea estică a
zonei investigate, aproximativ pe primii 50 m ai tronsonului. în acest sector au
fost descoperite doar cinci complexe arheologice (gropi), ceea ce sugerează că
“nucleul” sitului se află spre est, acolo unde ar trebui să înceapă următorul tronson
al autostrăzii. Pentru siguranță, dincolo de zona unde au apărut aceste complexe,
spre vest au fost efectuate și alte sondaje suplimentare, fără a furniza însă alte
descoperiri. Inventarul arheologic al complexelor cercetate este relativ modest și
se compune din fragmente ceramice și o daltă din piatră șlefuită. Stratul în care au
apărut vestigiile era suprapus de un strat consistent, care, pe alocuri, măsura peste
1,00 m de depuneri aluvionare rezultate în urma revărsărilor Barcăului⁹.


⁷ Lazarovici et alii 2004, 247-248.

⁸ Matei, Băcueț-Crișan D. 2008, 239-244.

⁹ Băcueț-Crișan D. et alii 2013, 217-218.

88

    Dincolo de acest sit, cursul Barcăului face un cot spre sud-vest, iar traseul
autostrăzii se așterne de-a lungul malului drept, în zona de luncă a râului. Situl
următor, aflat în locul numit Husău (Pl. I, pct. 2), se află pe teritoriul administrativ
al comunei Marca. Perieghezele, efectuate în anul 2003 și ulterior, au furnizat
foarte puține materiale arheologice, total nesemnificative pentru o încadrare
mai precisă a acestui sit pe parcursul perioadei preistorice. Abia cu ocazia
finalizării evaluării de teren a acestei zone, în primăvara anului 2012, întinderea
sitului pe traseul viitoarei autostrăzi a fost ferm precizată, între km. 2+070 -
km. 3+050, iar ceramica descoperită în secțiunile de sondaj a permis încadrarea
evoluției sitului pe parcursul unei anumite perioade a Bronzului Târziu. Și în
acest caz stratul depunerilor de natură antropică fusese acoperit de un nivel
aluvionar, gros pe alocuri de până la 1,00 m. Cursul râului se așterne actual-
mente la aproape 200 m spre sud de traseul autostrăzii, iar acest fapt ne-a permis
efectuarea unor observații referitoare la întinderea sitului cu o suprafață ce poate
fi aproximată la cel puțin 3,5 ha. Din această suprafață a fost cercetată aproape
1/3, acea parte aflată pe traseul autostrăzii. Cercetarea arheologică a stabilit
că spre est așezarea era delimitată de un fost meandru sau braț al Barcăului,
probabil încă activ în perioada contemporană locuirii, din moment ce aceasta
se oprește la bancul nisipos al malului. Suprafața sitului a fost împărțită în patru
sectoare de cercetare (SI-4), delimitate de martori stratigrafici. Decopertarea
mecanică, urmată de săpături manuale pentru delimitarea și procesarea
complexelor descoperite, și înregistrarea datelor, s-a făcut succesiv, începând cu
prima suprafață. 90 de complexe arheologice au fost descoperite pe suprafața
care a necesitat descărcarea de sarcină arheologică a sitului de la Marca-Husău.
Toate aparțin unei așezări care evoluează pe parcursul unei anumite perioade
a Bronzului Târziu. Este vorba despre resturile unor construcții, presupuse
locuințe. Nouă asemenea complexe au fost cercetate. Toate se adâncesc foarte
puțin în steril (0,20-0,30 m), iar majoritatea au un contur poligonal, în timp ce
una singură are o formă circulară. Suprafața acestor construcții variază între 8
și 25 m². Inventarul lor arheologic este destul de sărac și se rezumă la fragmente
ceramice, resturi de vatră rulate în umplutura locuințelor (la doar două dintre
construcții), puțin chirpici, obiecte fragmentare din lut ars (greutăți piramidale,
rotițe), un rest de turnare din bronz. Doar la una dintre construcții (Cpx. 50)
am sesizat un strat compact, gros, de chirpici, purtând amprenta împletiturii de
lemn pe care a fost aplicat. Sub acest strat, indiciu al modului în care a sfârșit
construcția, inventarul era la fel de modest. Impresia este că întreaga așezare a
fost părăsită, însă nu în pripă, ceea ce a permis recuperarea aproape integrală
a inventarului gospodăresc încă utilizabil. Pe lângă cele 9 construcții au fost
cercetate numeroase gropi, mai ales gropi de stâlp, cilindrice în secțiune, cu un
diametru mai mic de 0,50 m, dar și gropi tronconice sau neregulate în secțiune.

89

Cele mai multe au un inventar modest, compus din fragmente ceramice, resturi
de la piese din lut ars, chirpici, lespezi plate din piatră utilizate probabil drept
râșnițe. Facem o mențiune specială pentru două dintre gropi (Cpx. 1 și 47) a
căror contur nu a putut fi precizat, dar ambele au în comun depunerea unor
vase întregi, fenomen frecvent întâlnit în așezări ale Bronzului Târziu din zona
Tisei Superioare¹⁰ și pe largi spații ale Europei acelei perioade¹¹. în prima dintre
gropi (Cpx. 1) a fost depus cu gura în jos un vas pântecos, de mari dimensiuni.
Sub acest vas au fost așezate șapte cești și un vas globular de dimensiuni medii.
Toate cele nouă vase și, în special, ceștile și vasul globular, sunt produse de bună
calitate, cu suprafețele bine finisate. Cinci dintre cești sunt aproximativ similare
ca formă. Aceste exemplare au corpul scund, cu partea inferioară foarte oblică
și cu toarta mult supraînălțată (aceasta reprezintă aproape 1/2 din înălțimea
vasului). Diametrul maxim al ceștilor acestui tip este în zona mediană, unde la
patru dintre exemplare apar câte trei proeminențe conice, aplatizate. Celelalte
două aparțin unui alt tip, cu corpul înalt, svelt, cu partea inferioară tronconică
și gâtul scurt. Am remarcat că, în ciuda diferențierii tipologice, șase dintre cele
șapte cești au aceeași capacitate, în jur de 100 ml, iar una singură, dintre ceștile
primului tip, are o capacitate dublă. “Depozitul” de vase descoperit în așezarea
de la Marca-Husău, în care se asociază un vas mare cu alte vase mai mici pentru
băut, reprezintă o asociere des întâlnită în mediile culturale ale perioadei
pre-Găva din regiunea Tisei Superioare¹², iar ceștile cu toarta supraînălțată repre-
zintă tipul ceramic cel mai bine reprezentat numeric în compunerea așa-nu-
mitelor “depozite” de vase din Bronzul Târziu¹³. Cealaltă depunere (Cpx. 47)
constă dintr-un singur vas depus cu gura în jos. Sub recipient a apărut o foarte
mică cantitate de oase arse, dar și pietre de râu și un fragment din fundul altui
vas. Resturile osteologice arse, care nu au fost încă analizate, sunt într-o stare
extremă de fragmentară. O altă descoperire semnificativă este reprezentată de
un mormânt de incinerație în urnă, apărut în cuprinsul așezării. Jumătatea unui
vas bitronconic a servit drept urnă, în care au fost depuse resturile incinerate ale
unui defunct, împreună cu o piesă spiralică lucrată din bară de bronz. Gradul
de fragmentare al oaselor arse este mai redus și pot fi ușor identificate bucăți
de craniu sau fragmente din oasele lungi. Descoperirea este cu atât mai impor-
tantă cu cât comportamentul funerar al comunităților Bronzului Târziu din
această parte a regiunii Tisei Superioare este cunoscut doar pe baza unor puține
descoperiri¹⁴. Alăturându-se altor descoperiri, mormântul de incinerație de la

¹⁰ Szabo 2004, 81-113; Toth, Marta 2005, 107-143; Nagy 2012, 255-280.

¹¹ Stapel 1999.

¹² Szabo 2004, 86-87.

¹³ Marta 2008, 120.

¹⁴ Ignat 1984,12; Kacso 1997,90; Nemeti 1996,34; Nemeti2009,206-208; Ghemiș 2014,153-158.

90

Marca-Husău demonstrează perpetuarea din Bronzul Mijlociu pe parcursul
Bronzului Târziu a unor aspecte ale comportamentului funerar al comunităților
acestui spațiu. Este vorba despre practica înmormântărilor (fie de inhumație
sau de incinerație) în așezări¹⁵, deși existența cimitirelor ca spații consacrate,
separate de așezări, este peremptoriu dovedită. Semnificația acestor descoperiri
funerare din preistorie, aflate în spațiul locuit, este încă incertă¹⁶.
    Inventarul arheologic rezultat în urma cercetărilor preventive de la Marca-
Husău este compus, mai ales, din ceramică. Cu excepția vaselor întregi sau
întregibile, descoperite în complexele nr. 1 și 47, este vorba mai ales despre
fragmente sau recipiente parțial întregibile. Analiza formelor și decorului
vaselor a stat la baza demersului de precizare a contextului cultural, dar mai
ales a cadrului cronologic în care se înscrie evoluția așezării din Bronzul
Târziu de la Marca-Husău. Cultural, așezarea poate fi atașată unei evoluții
târzii a grupului Cehăluț-Hajdubagos¹⁷, care, în zona aproximativ delimitată
de bazinele Crasnei și a Barcăului, precede manifestările specifice primei faze a
culturii Găva. Cronologic, evoluția așezării, sau cel puțin a sectorului cercetat al
acestei așezări, poate fi plasată la sfârșitul etapei a doua a Bronzului Târziu din
nord-vestul României și pe parcursul celei de-a treia etape¹⁸, adică echivalentul
în cronologia central-europeană a finalului etapei Bronz D și prima jumătate a
etapei Hallstatt A.
    Următorul sit arheologic cercetat pe acest tronson al autostrăzii este cel
aflat în locul numit Sfărăuaș, localizat și acesta în hotarul satului Marca, între
km. 3+782 - km. 3+850. întrucât în zona acestui toponim, diagnosticul arheo-
logic efectuat în toamna târzie a anului 2008 a condus la identificarea a două
stațiuni arheologice, am procedat la diferențierea lor prin numerotare. Astfel,
primul sit la care ne referim a fost identificat drept țfărăuaș 2 (Pl. I, pct. 3).
Suprafața care a necesitat cercetarea arheologică cu caracter preventiv din
anul 2012 se află în zona de contact a unei terase întinse, cu expunere sudică,
cu zona mai joasă, de luncă, a râului Barcău. Traseul proiectat al autostrăzii a
atins doar periferia așezării, limita sa sudică, care în decursul timpului a fost
supusă eroziunii provocate de revărsările Barcăului. Partea centrală a așezării
se întindea spre nord, în zona mai înaltă a terasei, unde au fost descoperite

¹⁵ Chidioșan 1980, 23-26.

¹⁶ Stapel 1999,221-229.

¹⁷ Kacso 1987, 72 reunește sub noțiunea de “grup Cehăluț” descoperiri din nord-vestul
României, anterior atribuite fazei Otomani IV. Anterior, în 1978 J. Nemeti în contextul publicării
unor descoperiri din zona Careiului, datate în Bronzul Târziu atrăgea atenția asupra unora
dintre aceste descoperiri și mai ales asupra încadrării lor, eronată, în evoluția culturală Otomani
- Nemeti 1978, 120. Cea mai recentă abordare, relativ sintetică, cu bibliografia la zi îi aparține
tot lui J. Nemeti - Nemeti 2009, 203-221.

¹⁸ Gogâltan 2001, 196-199; Gogâltan 2005, 376.

91

materiale arheologice cu prilejul unor cercetări de suprafață efectuate în anul
2000. Așa cum precizam, cercetarea preventivă a surprins doar periferia
așezării, iar în total zece complexe arheologice au fost evidențiate. Stratul de
cultură atinge în acest sector o consistență maximă de 0,45m/0, 55m, ceea ce ar
sugera o locuire umană destul de compactă și relativ îndelungată. Am constatat,
însă, că grosimea stratului a fost artificial modificată, atât prin erodarea zonei
mai înalte a sitului, dar mai ales prin acțiunea umană și anume datorită amena-
jării, în anii celei de-a doua conflagrații mondiale, a terasamentului căii ferate ce
traversează o parte a sitului de la vest spre est. Cu o singură excepție, complexele
cercetate aparțin categoriei gropilor. Excepția este reprezentată de resturile unei
instalații de foc, aflate în poziție secundară. Gropile cercetate aveau un inventar
foarte modest cu excepția complexului nr. 4 unde au apărut și recipiente parțial
întregibile. Materialul arheologic descoperit dovedește că și această așezare a
evoluat pe parcursul unei etape a Bronzului Târziu. O parte a ceramicii desco-
perite sugerează că așezarea din punctul Sfărăuaș 2 a putut evolua o anumită
perioadă în paralel cu cea din punctul Husău, în contextul manifestărilor târzii
de tip Cehăluț-Hajdubagos din această zonă. O parte a inventarului ceramic
și pregnant cel descoperit în complexele nr. 4 și 9 atestă o evoluție ulterioară a
așezării din punctul Sfărăuaș 2, care, prin forme și tehnicile de ornamentare, se
plasează deja pe coordonatele etapei timpurii a culturii Gâva. Deși mai redus
cantitativ, materialul ceramic provenit din această așezare indică o datare a
evoluției sale, preponderent pe parcursul etapei Bronz Târziu III, poate chiar în
a doua jumătate a sa (echivalentul etapei Ha A2), cu mențiunea că începuturile
pot fi plasate în etapa anterioară. Materiale în parte similare, atribuite etapei
timpurii a culturii Gâva, au fost descoperite, într-o cantitate redusă, e drept,
cu ocazia cercetărilor preventive efectuate nu departe de punctul Sfărăuaș,
în stațiunea arheologică descoperită pe locul unde a fost amenajată stația de
betoane a firmei Bechtel¹⁹. în ambele așezări ale Bronzului Târziu cercetate
pe această zonă a traseului proiectat al autostrăzii, deși suprafața excavată
însumează peste 1,2 ha, au fost descoperite extrem de puține artefacte de
metal. De fapt, este vorba despre doar două piese, ambele apărute în așezarea
din punctul Husău. Una dintre cele două piese este însă un rest de turnare, iar
acest aspect, coroborat cu descoperirea în aceeași așezare a unui cep de turnare
realizat din gresie, constituie indicii clare ale activității unuia sau mai multor
meșteri care prelucrau metalul în această așezare a Bronzului Târziu.
    Un alt aspect asupra căruia dorim să stăruim pe scurt se leagă de sfera
producției de ceramică în cele două așezări ale Bronzului Târziu cercetate pe acest
segment al autostrăzii. Concret, este vorba despre categoria ceramică bicromă,
cenușiu-închis sau neagră la exterior, respectiv roșu-cărămiziu la interior.

¹⁹ Sana 2010, 191.

92

Această categorie devine preponderentă în ansamblul ceramicii complexului
Găva-Holihrady, însă producerea ei începe, în zona Tisei Superioare, ceva mai
devreme față de debutul acestei culturi. Astfel, în așezarea de la Marca, punctul
Husău, ceramica cu aceste caracteristici reprezintă doar 8,4% din ansamblul
ceramicii provenite din complexe, în schimb în așezarea din punctul Sfărâuaș
2 ponderea ei se apropie de 20%. Dacă în cazul primei așezări produsele acestei
categorii sunt încă departe de perfecțiunea vaselor Găva, cu aspectul metalic al
exteriorului, unele dintre fragmentele ce provin din așezarea de la Sfărăuaș atestă
deja o mai bună stăpânire a tehnicii de producere²⁰ a ceramicii cu colorit dublu.
    Situl arheologic din punctul Sfărăuaș 1 (Pl. I, pct. 4) se află între km 4+050
- 4+250 ai tronsonului 3C al autostrăzii. A fost descoperit cu ocazia diagnos-
ticului arheologic din anul 2008. Complexele descoperite, în număr de 58,
aparțin, cu trei excepții, perioadei medievale timpurii. Așezarea din această
perioadă s-a dezvoltat pe prima terasă neinundabilă din zona de luncă, cu
o înclinație lină către răsărit. Printre complexele acestei așezări a apărut și o
groapă cu material preistoric, ce datează din prima epocă a fierului, probabil în
legătură cu stațiunea din această perioadă aflată ceva mai sus, pe dealul Paliș.
Alte două complexe, constând în depuneri de vase, au apărut spre est, dincolo
de zona locuirii medievale timpurii, către stațiunea din Bronzul Târziu. Cele
două depuneri de vase trebuie puse în conexiune cu această ultimă stațiune, deși
se află la circa 200 m de zona cercetată a acesteia. în cuprinsul zonei cercetate
a așezării medievale timpurii au fost descoperite locuințe, anexe gospodărești,
vetre, aparent amplasate în aer liber, și gropi menajere. Ca o caracteristică a
construcțiilor medievale timpurii descoperite în așezarea din punctul Sfărăuaș
1 remarcăm amenajarea unei căi de acces pe una dintre laturile construcției,
de obicei săpată ușor în pantă. Respectiva amenajare a fost surprinsă atât la
construcțiile interpretate drept locuințe, cât și în cazul unor amenajări anexe
în cadrul gospodăriilor. Instalațiile de foc documentate arheologic în așezarea
medieval-timpurie sunt de trei tipuri: vetre simple, cuptor cu boltă, respectiv
cuptor amenajat din lespezi de micașist. Inventarul ceramic descoperit eviden-
țiază un repertoriu de forme relativ bogat. Este vorba despre recipiente precum
oala fără toarte, tava, țestul, castronul, strachina, vasul amforoidal. Din inven-
tarul construcțiilor cercetate provin și alte artefacte din metal, piatră sau lut,
care constituie totodată indicii prețioase pentru activitățile desfășurate în
așezare. Inventarul arheologic descoperit sugerează că evoluția așezării poate fi
plasată pe parcursul unui interval cuprins aproximativ între a doua jumătate a
secolului VII - prima jumătate a secolului VIII²¹.

²⁰ Anghel 2000, 172; Nemeti 2010, 282, nota 96.

²¹ Băcueț-Crișan D. et alii 2013, 219.

93

     Stațiunea arheologică din punctul Paliș (Pl. I, pct. 5) se află între km. 4+350
- 4+550 ai tronsonului 3C al autostrăzii. A fost descoperită în anul 2003, iar,
ulterior, în anul 2005, a fost efectuată o cercetare de salvare pe o suprafață
redusă²². Cercetarea preventivă a zonei sitului aflată pe traseul autostrăzii s-a
desfășurat în etape, pe parcursul anilor 2006-2008. Extremitatea vestică a sitului
a fost afectată de ceea ce astăzi pare un canal cu lățimea de circa 15m și adânc
de peste 2 m. Din mărturiile localnicilor se pare că este vorba despre una dintre
amenajările genistice realizate în această parte a României, în anii premer-
gători începerii celui de-al Doilea Război Mondial. în suprafața cercetată, care
depășește 1 ha, au fost descoperite 189 complexe arheologice. Cea mai mare
parte a acestora aparține unei stațiuni arheologice de la sfârșitul primei epoci a
fierului/începutul celei de-a doua epoci a fierului. Este vorba despre o așezare,
precum și necropola aferentă acesteia. Așezarea este strategic amplasată, chiar
pe înșeuarea care face legătura între extremitatea muntoasă a Masivului Șes
și Dealurile Șumalului. Stațiunea se află pe panta lină a dealului cu înclinație
est-sud-estică și, pe alocuri, a fost afectată atât de eroziunea naturală, proprie
unor terenuri în pantă, dar și de lucrările agricole. Interpretarea contextului
stratigrafie, surprins mai ales în partea nord-vestică a zonei cercetate, a evidențiat
că inițial așezarea a fost nefortificată. Ulterior, din motive pe care le putem doar
bănui (amenințarea celților stabiliți deja în Câmpia Tisei?), așezarea a fost forti-
ficată cu un val și palisadă, respectiv șanțul aferent. Incinta fortificată era de
formă ovală, cu axul lung aproximativ pe direcția nord-est-sud-vest, închizând
o suprafață cuprinsă aproximativ între 1,2 și 1,5 ha. Aspectul actual al amenajă-
rilor defensive a fost și el modificat datorită eroziunii naturale, dar și factorilor
antropici care se manifestă imediat după distrugerea fortificației. Amenajările
genistice menționate au afectat, în mare măsură, elementele de fortificare de pe
latura vest-nord-vestică. în partea vestică a zonei cercetate șanțul de apărare are
un profil alveolat, cu deschiderea maximă la gură între 1 m și 2,5 m și adâncimea
maximă de 0,50/0,75 m. Dimensiuni asemănătoare am constatat și pe latura
sud-estică a incintei, însă aici șanțul defensiv are un aspect neregulat în profil,
fiind mai afectat de fenomenul eroziunii. După distrugerea fortificației, șanțul a
fost colmatat, iar unele locuințe ale noii etape de locuire îl suprapun. Valul, care
probabil nu era foarte impunător, devine aproape aplatizat, pe alocuri complet
nivelat și suprapus de unele locuințe ale etapei recente. Dovezi mai clare ale
amenajării palisadei au fost surprinse tot în sectorul vestic al zonei cercetate.
Este vorba despre o palisadă complexă, de la care pe latura exterioară (spre
șanțul de apărare) s-a păstrat un șanț lat actualmente de 0,30 m și adânc de
0,20-0,45 m, șanț în care a fost implantată talpa de susținere a stâlpilor. Latura

²² O parte a materialului arheologic provenit din această cercetare a fost valorificat de către
H. Pop și P. Pupeză la scurt timp după descoperire: Pop, Pupeză 2006, 188-189.

94

exterioară a palisadei apare la circa 5 m în spatele șanțului de apărare. în spatele
acesteia au fost surprinse alte gropi de stâlp, dintre care cel puțin o parte aparțin
laturii interioare a palisadei. Pe o porțiune de 6 m de pe latura sudică a siste-
mului defensiv a fost sesizată o nivelare a terenului. Pe această suprafață au fost
surprinse cinci gropi de stâlp care ar sugera o eventuală cale de acces pe această
latură a incintei²³.
     în suprafața investigată au fost descoperite resturile a 15-16 construcții.
Majoritatea se adâncesc doar foarte puțin de la nivelul de conturare
(0,20-0,30 m), dar sunt și două cazuri în care construcțiile sunt săpate în
steril până la 0,70 m și chiar 1,50 m față de actualul nivel de conturare. în
unele cazuri eroziunea naturală a modificat conturul și aspectul acestora, dar
câteva s-au conservat relativ bine. Este vorba despre construcții (Cx. 58 și 117)
ușor adâncite (-0,30 m) cu un contur circular, ce acoperă o suprafață de circa
9-10,5 m². Altele au un plan oval-alungit, chiar neregulat (Cx. 18, 31, 68), cu o
suprafață de aproape 30m² și chiar mai mare. Există și construcții (Cx. 75) cu un
contur patrulater, puțin adâncite (-0,20 m) și o suprafață în jur de 15 m². Unele,
care ocupă o suprafață apreciabilă (Cx. 32) de aproape 78 m², probabil au altă
destinație decât cea de locuință. Evident, nu toate sunt contemporane, iar acest
aspect este dovedit nu doar de poziția stratigrafică a unora (Cx. 45, 58, 75 etc.),
care, pe latura vestică, suprapun segmente ale sistemului defensiv. Acest aspect
rezultă și din studierea inventarului ceramic. în niciuna dintre aceste construcții
nu au fost surprinse instalații de foc in situ, însă indicii ale existenței acestora
nu lipsesc. Este vorba despre bucăți de lipitură de vatră, dislocate probabil de
lucrările agricole. Inventarul arheologic provenit din aceste construcții nu este
foarte bogat și constă îndeosebi din fragmente ceramice, rare cazuri recipiente
întregibile, artefacte din lut ars, oase și foarte rar piese de fier²⁴.
     O serie de aspecte preliminare referitoare la descoperirile cu caracter
funerar din acest sit au fost publicate în anul 2008²⁵. Este vorba despre 62 de
complexe cu caracter funerar, sigur sau posibil. Ele se grupează în două zone,
ambele aflate în interiorul zonei fortificate, aproximativ la est de zona unde se
grupează majoritatea locuințelor. Una dintre locuințe (Cx. 117) este localizată
în centrul primei grupări de morminte, ceea ce sugerează că la un moment dat
spațiul funerar a fost mutat mai departe. Prima grupare, teoretic mai veche este
compusă din 45 complexe funerare, iar următoarea includea restul mormin-
telor. Eroziunea naturală și lucrările agricole au afectat și aceste complexe.
Astfel că unele se adâncesc foarte puțin de la actuala suprafață a solului (în jur
de 0,10 m) și doar foarte puține sunt mai adânci. Ritul funerar al comunității

²³ Pop et alii 2007, 276-285.

²⁴ Pop et alii 2007; Pop et alii 2008, 233-239; Pop et alii 2009, 330-331.

²⁵ Bejinariu, Pop 2008, 36-38.

95

care a sălășluit în această așezare a fost incinerația. Majoritatea mormintelor
sunt de incinerație în groapă simplă, doar în trei cazuri am constatat depunerea
resturilor cinerare în urne acoperite cu alte vase. Doar în 23 de cazuri au fost
găsite oase arse în gropi, iar în alte 15 cazuri asemenea oase au apărut la nivelul
de conturare a gropii funerare, probabil împrăștiate de lucrările agricole. în alte
23 de cazuri în gropi nu au apărut urme de oase arse, ceea ce face chestionabilă
încadrarea acestora în rândul complexelor cu caracter funerar. Un complex
aparte, de asemenea cu presupus caracter funerar, este Cx. 147. Este vorba
despre o incintă circulară cu un diametru de 4,5 m, delimitată de un șanț lat
de 0,10-0,43 m și adânc de maxim 0,25 m. Șanțul are o întrerupere de circa Im
spre sud. Au fost adunate oase arse atât din interiorul incintei cât și din șanțul
ce o delimitează.
     Inventarul arheologic provenit din cercetarea preventivă a sitului din
punctul Paliș constă mai ales din ceramică. Au mai fost descoperite și alte
obiecte confecționate din lut ars și câteva piese de fier, însă acestea din urmă
fără valoare cronologică. Este vorba mai ales despre fragmente de cuțite curbe
cu tăișul pe interior. Dintr-un complex provine o jumătate dintr-o mărgea din
pastă de sticlă. Materialul ceramic, descoperit în cea mai mare parte a comple-
xelor așezării și necropolei din acest punct, are analogii foarte apropiate în
cadrul descoperirilor ceramice ale grupului Sanislău-Nir, documentat arheo-
logic în zona Câmpiei Careiului, la finalul primei epoci a fierului²⁶. Ca și în
cadrul descoperirilor de acest tip, constatăm prezența, alături de forme ceramice
lucrate cu mâna (care, cantitativ, predomină net), a unor tipuri de vase lucrate la
roata olarului. Formele transpuse la roată sunt, în general, forme locale, mai ales
străchini cu buza invazată și căni bitronconice cu toarta supraînălțată. Ponderea
ceramicii lucrate la roata olarului în ansamblul ceramicii din această stațiune
nu a fost încă analizată, dar este vizibil mai redusă comparativ cu descoperirile
aflate mai spre nord-vest, analizate de J. Nemeti²⁷. Interesantă este însă apariția
unor vase lipsite de antecedente în mediul local. Este vorba despre fragmente ce
provin de la recipiente cu toarte dispuse orizontal pe peretele vasului, amintind
prin aceasta de produse ceramice provenite din mediul grecesc. Spre același
mediu cultural fac trimitere și fragmentele de amforă descoperite în complexul
Cx. 58, în asociere cu un fragment cu grafit în pastă.
     Din motive obiective, materialul arheologic provenit din această săpătură
nu a fost încă analizat decât într-o formă primară. Oricum, în afara ceramicii
nu sunt alte artefacte care să permită o datare solidă, între limite cronologice
clare. Preliminar, pe baza analogiilor formale ale ceramicii cu cea din mediul

²⁶ Nemeti 1982, 130; Nemeti 1990, 52; Nemeti 2003, 162.

²⁷ în cazul așezărilor grupului Sanislău-Nir, cercetate în zona Careiului, ceramica lucrată la
roata olarului atinge un procent de 25,6% . Nemeti 2003, 163.

96

Sanislău-Nir, considerăm că descoperirile pot fi atașate cultural celor de acest
tip. Momentul de început al așezării poate fi plasat cândva pe la jumătatea
secolului V î.Hrs., poate în a doua jumătate, iar finalul așezării s-ar data pe la
mijlocul secolului IV î.Hrs. sau chiar în doua jumătate. Un argument indirect
pentru această datare a sfârșitului așezării găsim în apropiere, în grupul de
morminte celtice descoperite la Zăuan-Dd/mn Cimitirului²³. Până la analiza
completă a materialului arheologic provenit din situl de la Porț-Paliș, putem
afirma cu certitudine că în perioada premergătoare pătrunderii celtice spre
răsărit, către Trasilvania, în acest loc obligatoriu de trecere (zona Marca, de
pe cursul Barcăului) a existat o așezare inițial nefortificată, care, la scurt timp
(probabil datorită iminenței unor raiduri celtice), este întărită. După distrugerea
ei, așezarea este refăcută fără a mai fi fortificată, iar locuințele din această ultimă
etapă au sfârșit tot prin incendiere, probabil în urma unor evenimente violente.
     Din totalul complexelor cercetate în acest sit unul singur aparține culturii
Coțofeni, iar un altul este modern. Cu ocazia ultimelor cercetări efectuate în
toamna anului 2008²⁹, în colțul sud-vestic al zonei investigate au fost descoperite
alte două morminte de incinerație, unul în groapă și unul în urnă. Ambele desco-
periri sunt departe de cele două grupări funerare cercetate anterior. Cel puțin
mormântul de incinerație în urnă aparține unei alte perioade istorice și poate fi
pus în legătură cu așezarea medieval-timpurie cercetată în punctul Sfărăuaș 1.
     în anul 2002 au fost descoperite, la suprafața solului, în punctul Pădurea
jidovului (Pl. I, pct. 6) din localitatea Porț, comuna Marca, o serie de artefacte
din cuarțit care au atras atenția specialiștilor preocupați de cercetarea paleo-
liticului. în anul următor, cercetarea a vizat o suprafață de 6x6 m, săpată doar
parțial. Cercetările au evidențiat pentru suprafața respectivă existența unui lot
de materiale realizate pe suporturi din cuarțit, atribuit de autorii excavației unei
etape târzii de dezvoltare a unui tehno-complex musterian. Un alt orizont de
locuire, documentat prin relativ puțin utilaj microlitic, preponderent realizat
din silex și chiar obsidian, sugera o etapă de locuire foarte târzie a paleoliti-
cului superior³⁰. Cercetarea, de această dată cu caracter preventiv a sitului, a
fost reluată în primăvara anului 2012, dat fiind că acest tronson al Autostrăzii
Transilvania se suprapune peste un segment al stațiunii paleolitice. Zona vizată
de cercetarea preventivă se plasează între km. 4 + 800 - 4 + 900, iar suprafața
cercetată anterior, în 2003, se află la circa lOOm sud de aceasta. Sistemul de
săpătură, caracteristic siturilor paleolitice, după caroierea cu ajutorul stației
totale, a constat în împărțirea întregii suprafețe vizate (circa 7000 m²) în
carouri de 1x1 m. O primă constatare se referă la întinderea zonei cu vestigii.

²⁸ Matei 1978, 29-37; Matei 1979, 23; Nemeti, Lako 1993, 79-82.

²⁹ Pop et alii 2009, 330.

³⁰ Lazarovici et alii 2004, 247-248.

97

La extremitatea estică a suprafeței vizate nu au apărut materiale litice, nici în
stratul vegetal, nici în suprafețele excavate. Pe traseul proiectat al autostrăzii
zona cu piese paleolitice in situ este mai restrânsă ca suprafață și constă într-o
fâșie lată de aproximativ 15-20 m și lungă de circa 25 m, aflată aproximativ
în zona centrală a arealului caroiat. Pe această zonă au putut fi delimitate, în
urma săpăturilor, trei zone sau contexte diferite. Prima zonă este reprezentată
de un strat paleolitic in situ, prezervat în argila galbenă, cu o grosime de până
la Im, în jumătatea estică a zonei cu vestigii. Interpretarea descoperirilor, fiind
vorba îndeosebi de spărturi, deșeuri de cioplire, așchii, nuclee, permite consi-
derarea acestei zone drept atelier de cioplire a cuarțitului. în asociere cu acestea
apar izolat și piese confecționate din alte materii prime, precum silex, obsidian,
jasp, menilit, gresie silicioasă. De la periferia estică a acestei zone provine o
piesă litică, aproximativ ovală, cu puternice irizații metalice, cu suprafața foarte
netedă, despre care presupunem că este un meteorit. Cea de-a doua zonă,
aflată aproximativ în colțul sud-estic al zonei cu vestigii, deși prezintă indicii
asociate unei posibile zone de prelucrare (deșeuri de cioplire), se individuali-
zează mai ales prin resturile de paleofaună, bucăți de ocru, cărbune și prezența
în număr mai ridicat a unor piese confecționate din alte materii prime decât
cea locală (cuarțitul). Toate acestea, și în plus o grupare de pietre neprelucrate,
par să indice resturile unei zone destinată locuirii. în ultima zonă, de această
dată puternic erodată, aflată în partea de vest a suprafeței cu vestigii paleo-
litice cercetată pe acest segment al autostrăzii, piesele litice se află în poziție
secundară, majoritatea înclinate sau în plan vertical, ajunse aici grație erodării
celor două zone descrise anterior. Majoritatea pieselor litice (peste 90%) au
fost realizate din resursa locală, cuarțit alb sau cu nuanțe apropiate. Cele mai
numeroase sunt spărturile, deșeurile de cioplire și așchiile, dar apar și nuclee
în diverse stadii de epuizare și, în cele din urmă, unelte propriu-zise, precum
racloare, lame și gratoare pe bot de lamă. Piesele litice din alte materii prime
nu lipsesc, așa cum spuneam. Sunt prezente mai ales așchii și resturi de cioplire
dar și unelte, precum gratoare, lame și lamele. Se remarcă un vârf microgravette
din gresie silicioasă, ce provine însă din stratul vegetal. Resturile de paleofaună
(neanalizate) constă în 19 resturi de dinți de la erbivori și un fragment de os
masiv. întrucât materialul arheologic rezultat din cercetarea preventivă (peste
10000 piese) nu a fost încă analizat riguros, autorii cercetării propun doar o
atribuire culturală și cronologică cu caracter de ipoteză. Situl este atribuit unei
etape a paleoliticului superior vechi, iar tipologic piesele litice confecționate
din alte materiale decât cuarțitul prezintă caracteristici ale Aurignacianului.
în ceea ce privește industria litică pe cuarțit (cea mai numeroasă), unele piese
au caracteristici musteriene (ex. racloarele), dar există și piese specifice paleo-
liticului superior (gratoare pe bot de lamă și lamele). Unele piese ce provin

98

din stratul vegetal (ex. vârful de tip microgravette) sugerează că a existat și o
locuire sporadică gravettiană sau epi-gravettiană, azi complet distrusă datorită
eroziunii și a lucrărilor agricole intense. Alte piese litice, confecționate mai ales
din obsidian și apărute tot în stratul vegetal, ar putea aparține ori (epi)grave-
ttianului, ori poate fi vorba despre dovezi ale unei prezențe neolitice sporadice,
dovedită și prin prezența izolată a unor fragmente ceramice și a două fusaiole.
Nu excludem posibilitatea ca atât unele cât și altele să provină din situri
amplasate pe un etaj superior, ajunse aici grație eroziunii produse de paleo-
valea lângă care se afla stațiunea din paleoliticul superior de la Porț - Pădurea
jidovului³¹. Importanța acestor cercetări rezidă în ultimă instanță în identifi-
carea unei stațiuni din prima vârstă a pietrei, dintr-o zonă care, până în urmă
cu un deceniu, era practic necunoscută din punct de vedere al potențialului
arheologic specific acestei perioade.
     Ultimul sit arheologic care a beneficiat de cercetări preventive în contextul
acestui proiect nu se află pe traseul autostrăzii, ci în imediata sa apropiere.
Descărcarea de sarcină arheologică a fost impusă de necesitatea amenajării unei
stații de betoane și subansamble din beton de către constructorul autostrăzii.
Stațiunea arheologică de la Porț, punctul La Baraj (Pl. I, pct. 7), a fost identi-
ficată în anul 2006 în urma unor cercetări de suprafață. în urma evaluării de
teren care a precedat cercetarea propriu-zisă s-a stabilit că zona cu vestigii ocupă
o suprafață de 1,1 ha din totalul celor peste 16 ha care urmau să fie afectate de
realizarea investiției menționate. Săpăturile arheologice s-au derulat în lunile
februarie-martie ale anului 2007³².
     întrucât rezultatele cercetării au fost valorificate deja într-o formă
monografică³³, nu insistăm foarte mult decât asupra prezentării concluziilor.
Doar două dintre cele 35 complexe cercetate aparțin altor epoci, în timp ce
majoritatea o reprezintă resturile unor construcții și amenajări aparținând unei
așezări din Evul Mediu Timpuriu. Alte câteva descoperiri, interpretate inițial de
către autori drept “complexe arheologice” s-au dovedit, la o analiză mai temeinică,
a nu fi amenajări antropice³⁴. Așezarea medievală timpurie este printre puținele
(poate chiar unica) din nord-vestul României aproape integral cercetată, autorii
aproximând că investigația a vizat circa 75% din suprafața locuită³⁵.
     Complexele ce aparțin perioadei medieval-timpurii sunt reprezentate de
locuințe (9), anexe gospodărești (8), gropi menajere (6), o instalație de foc în aer
liber, gropi de stâlp (5) și patru complexe cu caracter “special”³⁶. Limitele unei

³¹ Băcueț-Crișan S. et alii 2013 A, 226-228.

³² Matei, Băcueț-Crișan D. 2008, 239.

³³ Matei, Băcueț-Crișan D. 2011.

³⁴ Matei, Băcueț-Crișan D. 2011, 40-41.

³⁵ Matei, Băcueț-Crișan D. 2011, 16.

³⁶ Matei, Băcueț-Crișan D. 2011, 18.

99

datări foarte strânse a acestei așezări sunt determinate mai ales de posibilitățile
de raportare reduse, ce decurg din insuficiența cercetărilor arheologice. Pe baza
analizei tipurilor de construcții, a analogiilor formale pentru formele ceramice
și alte artefacte ce provin din așezare, se propune un cadru mai amplu în care
s-ar înscrie evoluția sa. Coordonatele între care s-ar plasa locuirea umană din
această stațiune sunt în general cele acceptate pentru perioada avară târzie,
adică începutul secolului VIII - începutul secolului IX³⁷.
     Celelalte două complexe care nu aparțin locuirii medievale-timpurii sunt,
probabil, resturile a două construcții. Una dintre ele (Cx. 2/2007) a fost o
construcție ce se adâncea de la nivelul de conturare circa 0,45 m. Avea o formă
aproximativ circulară, cu o groapă de stâlp în interior. Cealaltă (Cx. 24/2007)
pare să fi fost o locuință de suprafață, identificată mai ales prin gruparea unor
lespezi de micașist, chirpici și material ceramic. în perimetrul delimitat de
aceste materiale au fost surprinse și două gropi de stâlp³⁸. Inventarul celor două
complexe era destul de modest și consta mai ales din puține fragmente ceramice,
cu cioburi pisate în amestec, unele cu colorit dublu (negru la exterior, roșu-că-
rămiziu la interior), decorate cu caneluri³⁹. Cultural, materialele arheologice
sugerează o locuire modestă, atribuită primei faze a evoluției culturii Gâva
din Depresiunea Șimleului⁴⁰. O descoperire cu caracter unicat o reprezintă o
cană cu corpul globular și gâtul cilindric, decorată pe corp cu grupuri de incizii
verticale. Este vorba despre un tip ceramic caracteristic mediului cultural de tip
Cehăluț-Hajdiibagos din Bronzul Târziu. Complexe aferente acestei perioade
nu au fost însă descoperite pe parcursul cercetării stațiunii de la Porț - La Baraj.
     Cercetările arheologice cu caracter preventiv desfășurate în această parte a
Sălajului, în contextul proiectului Autostrada Transilvania, au furnizat o serie de
descoperiri din diferite perioade ale trecutului, mai îndepărtat sau mai apropiat.
Baza de date disponibilă pentru cunoașterea unor aspecte particulare ale trecu-
tului acestei părți aflată la extremitatea sud-estică a regiunii Tisei Superioare
s-a îmbogățit grație cercetărilor care au vizat stațiuni arheologice din paleolitic,
Bronzul Târziu și perioada secolelor VII-IX. O parte a acestor stațiuni se află în
zona de luncă a Barcăului și actualmente sunt acoperite de straturi consistente
de aluviuni depuse în urma repetatelor inundații. Descoperirea lor evidențiază
necesitatea unei abordări foarte serioase a etapei diagnosticului arheologic în
asemenea zone, unde, aparent, amplasarea unor așezări umane ar fi exclusă,
în această zonă a văii Barcăului s-a dovedit că, cel puțin în decursul perioadei
târzii a Epocii bronzului (a doua jumătate a mii. II î. Hrs.), unele așezări au


³⁷ Matei, Băcueț-Crișan D. 2011, 63.

³⁸ Matei, Băcueț-Crișan D. 2008, 239, 242.

³⁹ Sana 2010, 212-213.

⁴⁰ Sana 2010, 191.

100

fost întemeiate în zona joasă, de luncă, a râului, probabil în condiții climatice


prielnice, caracterizate printr-un mediu mai uscat și cu precipitații reduse.


BIBLIOGRAFIE
     Anghel 2000,
     D.      Anghel, Influența condițiilor de ardere asupra ceramicii, în Buletinul Cercurilor
Științfice Studențești. Arheologie-istorie-muzeologie, Universitatea “1 Decembrie 1918”
Alba lulia, 6, 2000.
     Băcueț-Crișan D. et alii 2013,
     D.      Băcueț-Crișan, I. Bejinariu, D. Culic, Marca, com. Marca, jud. Sălaj. Punct Sfărăuaș
I (Autostrada Transilvania, tronson 3C, km. 4+050 - 4+250), în CCA, Campania 2012,
Craiova, 2013.
     Băcueț-Crișan S., 2008,
     S. Băcueț-Crișan, Cultura Starcevo-Criș în Depresiunea Șimleului, Cluj-Napoca 2008.
     Băcueț-Crișan S. et alii 2011,
     S.      Băcueț-Crișan, I. Bejinariu, D. Băcueț-Crișan, D. Culic, H. Pop, Port, com. Marca,
jud. Sălaj. Punct: Corău, în CCA, Campania 2010, ed. M. V. Angelescu, C. Bem,
I. Oberlănder-Târnoveanu, F. Vasilescu, Muzeul Național Brukenthal, 2011.
     Băcueț-Crișan S. et alii 2012,
     S.      Băcueț-Crișan, I. Bejinariu, D. Culic, D. Băcueț-Crișan, H. Pop, Porț, com. Marca,
jud. Sălaj. Punct: Corău, în CCA, Campania 2011, ed. M. V. Angelescu, Institutul Național
al Patrimoniului, 2012.
     Băcueț-Crișan S. et alii 2013,
     S.      Băcueț-Crișan, I. Bejinariu, D. Culic, D. Băcueț-Crișan, H. Pop, M. Dunca, Porț,
com. Marca, jud. Sălaj. Punct: Corău, în CCA, Campania 2012, red. R. losipescu, D. Mihai,
R. Șerban, Craiova, 2013.
     Băcueț-Crișan S. et alii 2013 A,
     S.      Băcueț-Crișan, C. Astaloș, E.C. Cordoș, Porț, com. Marca, jud. Sălaj. Punct: Sub
Pădurea jidovului, (Autostrada Transilvania, tronson 3C, km. 4+800 - 4+900), în CCA,
Campania 2012, red. R. losipescu, D. Mihai, R. Șerban, Craiova, 2013.
     Bejinariu 2008,
     I. Bejinariu, Descoperiri de bronzuri din Sălaj, înActaMP, XXX, 2008.
     Bejinariu, Pop 2008,
    I.      Bejinariu, H. Pop, Funerary discoveries dated at the End cf the First Iron Age from
the South-Eastern Region cf the Upper Tisa Basin (Sălaj County, Romania), în Funerary
Practices cf the Bronze and Iron Ages in Central and South-Eastern Europe. Proceedings cf
the 9th International Colloquium cf Funerary Archaeology, Bistrița, Romania, 9"'-11May
2008, ed. V. Sîrbu, D. L. Vaida, Cluj Napoca, 2008.
     Chidioșan 1980,
    N.      Chidioșan, Contribuții la istoria tracilor din nord-vestul României. Așezarea
Wietenbergde laDerșida, Oradea, 1980.

101

     Dumitrașcu, Lucăcel 1974,
     S. Dumitrașcu, V. Lucăcel, Cetatea dacică de la Marca (jud. Sălaj), Zalău, 1974.
     Fetzer 1910,
     J.F. Fetzer, Szilăgysăgi leletekrol, în AE, u.f., 30, 1910.
     Ghemiș 2014,
    C.      Ghemiș, O descoperire aparținând finalului epocii bronzului de la Valea lui Mihai
(jud. Bihor), în Studii de arheologie. Studia in Honorem Doina Ignat, G. Fazecaș ed., Oradea
2014.
     Gogâltan 2001,
    F.     Gogâltan, The settlement cfCășeiu and some problems concerning the Late Bronze Age
in the Center and Northern Transylvania, în Der Nordkarpatische Raum in der Bronzezeit/
Spațiul Nordcarpatic în epoca bronzului. Symposium Baia Mare, 7-10 Oktober 1998,
C. Kacso ed., Bibliotheca Marmatia I, Baia Mare, 2001.
     Gogâltan 2005,
    F.     Gogâltan, Zur Bronzeverarbeitung im Karpatenbecken. Die Tiillenhămmer und
Tilllenambosse aus Rumănien, în Bronzefunde aus Rumănien. Beitrăge zur Vercffentlichung
undDeutungbronze-und ălterhallstattzeitlicher Metal,funde ineuropăischemZusamennhang/
Descoperiri de bronzuri din România. Contribuții la publicarea și interpretarea descoperirilor
de metal din epoca bronzului și din prima vârstă a fierului în context european, T. Soroceanu
ed., Bistrița, Cluj-Napoca, 2005.
     Ignat 1984,
    D.      Ignat, Așezarea de la sfârșitul epocii bronzului de la Suplacu de Barcău (jud. Bihor),
în Crisia, XIV, 1984.
     Ignat 1998,
    D.         Ignat, Grupul cultural neolitic Suplacu de Barcău, Timișoara, 1998.
     Kacso 1987,
    C.      Kacso, Beitrăge zur Kenntnis der Verbreitungsgebietes und der Chronologie der Suciu
de Sus-Kultur, în Dacia, XXXI, 1-2, 1987.
     Kacso 1997,
    C.      Kacso, Faza finală a culturii Otomani și evoluția culturală ulterioară acesteia în
nord-vestul României, în StComSM, XIV, 1997.
     Lazarovici et alii 2004,
     Gh. Lazarovici, I. Băltean, F. Pendea, E. Săsăran, Porț, corn. Marca, jud. Sălaj. Punct:
Pădurea jidovilor, în CCA, Campania 2003, ed. M. V. Angelescu, I. Oberlănder-Târnoveanu,
F. Vasilescu, Institutul de Memorie Culturală, 2004.
     Marta 2008,
    L.      Marta, Groapa 154 a așezării din epoca bronzului de la Lazuri. Depunere de
obiecte aflate în legătură cu producerea berii preistoricei, în StComSM, Seria arheologie,
XXIII-XXIV/1,2006-2007 (2008).

102

     Matei 1978,
     A. V. Matei, Trei morminte din secolul 111 î.e.n. descoperite la Zăuan (jud. Sălaj), în
ActaMP, II, 1978.
     Matei 1979,
     A.       V. Matei, Repertoriul de așezări și descoperiri dacice pe teritoriul județului Sălaj, în
ActaMP, III, 1979.
     Matei, Băcueț-Crișan D. 2008,
     A.      V. Matei, D. Băcueț-Crișan, Porț, corn. Marca, jud. Sălaj. Punct: Stația de betoane
Bechtel/La baraj - Barul lui Guti, în CCA, Campania 2007, ed. M. V. Angelescu, F. Vasilescu,
Institutul de Memorie Culturală, 2008.
     Matei, Băcueț-Crișan D. 2011,
     D.      Matei, D. Băcueț-Crișan, Contribuții arheologice privind topografia și structura
internă a satului medieval timpuriu din nord-vestul României. Așezarea de la Porț - La baraj
(județul Sălaj), Cluj-Napoca 2011.
     Nagy 2012,
    L.      M. Nagy, Neue Beitrăge zu spătbronzezeitlichen Gefăfldepomerungen im Oberen
The figebiet, în The Găva Culture in the Tisa Plain and Transylvania/ Die Găva-Kultur in the
Thefiebene undSiebenburgen. Symposium SatuMare 17—18 June/Juni 2011,L. Marta ed.,în
StComSM, Seria arheologie, XXVIII/I, Satu Mare, 2012.
     Nemeti 1978,
    I.      Nemeti, Descoperiri de la cfârșitul epocii bronzului în zona Careiului, în SCIV(A),
29,1, 1978.
     Nemeti 1982,
    I.     Nemeti, Descoperiri arheologice din hotarul orașului Cărei, în StComSM, V-VI,
1981-1982 (1982).
     Nemeti 1990,
    I.     Nemeti, Problema relațiilor dintre traci și celți în nord-vestul României în lumina
izvoarelor arheologice, în ST, XIII, Satu Mare - Cărei, 1990.
     Nemeti 1996,
    J.     Nemeti, Câteva considerații privind descoperirile funerare din epoca bronzului din
nord-vestul României, în StComSM, XIII, 1996.
     Nemeti 2003,
    J.     Nemeti, Tracii și celții, în In Memoriam Nicolae Chidioșan, L. Cornea, C. Ghemiș,
G. Moisa ed., Oradea, 2003.
     Nemeti 2009,
    J.     Nemeti, The Hajdiîbagos/Pișcolt - Cehăluț Group, în Bronze Age Communities in the
Carpathian Basin. Proceedings cf the International Colloquium from Tâtgu Mureș 24-26
October 2008, S. Berecki, R. Nemeth, B. Rezi ed., Bibliotheca Mvsei Marisiensis, Seria
Archaeologica I, Cluj-Napoca, 2009.

103

     Nemeti 2010,
    J.      Nemeti, Acâș-Râtul lui Vereș (Veres-ret). The Late Bronze Age settlement, în Amurgul
mileniului II a. Chr. în Câmpia Tisei și Transilvania/ Das Ende des 2. Jahrtausendes v. Chr.
auf der Thefi-Ebene und Siebenbilrgen. Simpozion/ Symposium, Satu Mare 18-19 iulie 2008,
L. Marta ed., în StComSM, XXVI/I, Satu Mare, 2010.
     Nemeti, Lako 1993,
     j. Nemeti, E. Lako, Noi descoperiri celtice în județul Sălaj, în ActaMP, XVII, 1993.
     Pop 2008,
     H.       Pop, Argint dacic sălăjean, Cluj-Napoca, 2008.
     Pop, Pupeză 2006,
     H.       Pop, P. Pupeză, Dacians and Celts in the Northwestern Romania, în Thracians and
Celts. Proceedings cfthe International Colloquium from Bistrița, 18-20 mai 2006, V. Sîrbu,
D. L. Vaida ed., Cluj-Napoca, 2006.
     Pop et alii 2007,
     H.       Pop, A.V. Matei, I. Bejinariu, D. Băcueț-Crișan, Porț, corn. Marca, jud. Sălaj. Punct:
Paliș, în CCA, Campania 2006, ed. M. V. Angelescu, F. Vasilescu, Institutul de Memorie
Culturală, 2007.
     Pop et alii 2008,
     H.       Pop, I. Bejinariu, D. Băcueț-Crișan, S. Băcueț-Crișan, A. V. Matei, Porț, corn. Marca,
jud. Sălaj. Punct: Paliș, în CCA, Campania 2007, ed. M. V. Angelescu, F. Vasilescu, Institutul
de Memorie Culturală, 2008.
     Pop et alii 2009,
     H.       Pop, I. Bejinariu, S. Băcueț-Crișan, D. Băcueț-Crișan, Porț, corn. Marca, jud. Sălaj.
Punct: Paliș, în CCA, Campania 2008, ed. M. V. Angelescu, I. Oberlănder-Târnoveanu,
F. Vasilescu, O. Cârstina, Gh. Olteanu, CNMCD și Institutul de Memorie Culturală,
Târgoviște, 2009.
     Roska 1942,
     M. Roska, Erdely regeszeti repertdriuma I. Oskor, Thesaurus antiquitatum transsilvani-
carum, Kolozsvăr (Cluj), 1942.
     Sana 2010,
     D.       Sana, Prima epocă a fierului în Depresiunea Șimleului și în zonele învecinate.
Descoperirile de tip Găva, Teză de doctorat (mss.), Alba lulia, 2010.
     Stapel 1999,
     A. Stapel, Bronzezeitliche Deponierungen im Siedlungsbereich. Altdoif-Rdmeifeld und
Altheim, Landkreis Landshut, Miinster, New York, Miinchen, Berlin, 1999.
     Szabo 2004,
    V. G. Szabo, A tiszacsegei edenydepo. Cjabb adatok a Tisza-videki kesd bronzkori
edenydeponălăs szokăsăhoz, în MFME-StudArch, X, 2004.
     Tbth, Marta 2005,
     K. Tbth, L. Marta, Gefifidepoifund der Felsdszdcs / Suciu de Sus-Kultur in
Nylrmada-Vălyogvetd, în N]AME, XLVII, 2005.

104

PRELIMINARY DATA ON THE PREVENTIVE EXCAVATIONS ON TRANSYLVANIA
HIGHWAY, 3C SECTION, THE COUNTY OF SĂLAJ
Abstract

    Preventive archaeological investigations and diagnosis were made in 2006-2012, on
7 km about from 3C section of Transylvania highway, in the southwestern part of Sălaj
County. There were identified and investigated six archaeological sites from Paleolithic,
Neolithic, the Last Bronze Age, and the end of the First Iron Age, and the early Middle
Ages, respectively In the same area, on the Barcău valley, a settlement from the early Middle
Ages was investigated in the context of a concrete mill arrangement by the highway builder.
The researches there allowed us to find out extremely utile data regarding some particular
aspects of the human civilization development within the Up Tisza area, through some
stages of prehistory and the Middle Ages beginning.














Pl. I. Harta cu localizarea siturilor arheologice cercetate pe sectorul 3C al Autostrăzii
Transilvania din județul Sălaj. 1. Ip Concasoare; 2. Marca Husău; 3. Marca i/ărauuș 2;
4. Marca Sfărăuaș 1; 5. Porț Paliș; 6. Porț Pădurea jidovului; 7. Porț La Baraj. / Map cfthe
investigated archeological sites location on 3Csection cf Transilvania highway, county cf Sălaj;
1. Ip Concasoare; 2. Type Husău; 3. Type Sfărăuaș 2; 4. Type Sfărăuaș 1; 5. Porț Paliș; 6. Porț
Pădurea jidovului; 7. Porț La Baraj.

ELITE ȘI CENTRE DE PUTERE DIN TRANSILVANIA ÎN A
DOUA JUMĂTATE A SEC. IX - PRIMA JUMĂTATE A SEC. X.
ANALIZA VESTIGIILOR ARHEOLOGICE
DESCOPERITE PE TERITORIUL ORAȘULUI ALBA IULIA

Dan Băcueț-Crișan*



     Cuvinte cheie: elite, centre de putere, sociologie, vestigii, Evul Mediu timpuriu
     Keywords: elites, centers of power, sociology, vestiges, the early Middle Ages



    I. Introducere. Motivație. Metodologie
     Problematica elitelor și a centrelor de putere din Transilvania în a doua
jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X a mai fost abordată în anul 2012¹,
ocazie cu care s-au propus o serie de criterii care să stea la baza metotologiei
de lucru².
     Am pornit demersul de la teoria elitelor care susține că în orice societate
sarcina conducerii vieții sociale îi revine unui grup restrâns de oameni - elitele³.
Societatea umană dezvoltată în diverse etape cronologice a avut întotdeauna un
sistem intern de stratificare, care cuprindea masa mare a indivizilor și un grup
restrâns conducător. Din cadrul grupului conducător s-au evidențiat elemente
care și-au asumat rolul de lideri.
     Formarea elitelor (a celor medievale timpurii în special) este o problemă
care nu trebuie studiată numai din punct de vedere istoric ci și din punct de
vedere sociologic, această știință având metode specifice de analiză și inter-
pretare prin care poate oferi o serie de explicații și răspunsuri la chestiuni pe
care nu avem cum să le surprindem arheologic. în acest domeniu științific s-a
dezbătut deseori problema utilizării termenului de elită sau elite, ajungându-se
la concluzia că ambii termeni sunt corecți deoarece elita/elitele se manifestă pe
paliere diverse ale societății umane: politic, militar, economic, religios, social⁴.
     Cercetările privind sociologia elitelor au evidențiat în cazul acestora o serie
de caracteristici⁵:

    •  Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Strada Unirii, nr. 9, e-mail: bacuetz@yahoo.com.


¹ Băcueț-Crișan 2012, 279-299. Varianta în 1b. engleză a acestui studiu.

² Băcueț-Crișan 2012, 281-290.

³ Zăpârțan 1979, 57, 62.

⁴ Coenen-Huther 2007, 136, 159.

⁵ Coenen-Huther 2007, 13, 41, 47, 65, 93, 110, 120, 123, 141.

106

    • o societate istorică poate avea mai multe tipuri de elite: conducătoare,
        militară, comercială, religioasă.
    • societăți diferite pot avea elite diferite (de ex.: o societate războinică are
        o elită militară).
    •      elita poate fi deschisă sau nu la schimbare.
    • elita nu este întotdeauna un grup unit, în interiorul acesteia pot exista
        mici grupuri care au alte elemente comune.
    • limba vorbită de membrii elitei poate fi diferită de cea a comunității
        supuse.
    • membrii mai multor elite diferite (uneori și ca etnic) se pot alia pentru
        a conduce comunitățile.
    •      elita are puterea de a-și impune gusturile și preferințele în comunitate.
    •      elita are forța (nu întotdeauna și interesul) de a promova inovația.
    •      elita are o mare putere de influență.
    •      puterea și prestigiul sunt atribute clare ale elitei.
    •      elitele pot fi locale sau zonale, din rândul lor evidențiindu-se liderii.
     Având în vedere cele prezentate mai sus, credem că ar trebui să acordăm
o mai mare importanță unor astfel de cercetări atunci când, pe baza vestigiilor
arheologice, încercăm să înțelegem și să explicăm aspecte legate de viața socială
(societate, stratificare socială) ori chestiuni legate de etnicul comunităților
umane din perioada medievală timpurie și nu numai.
     Structură și stratificare socială, elită/elite și centre de putere sunt teme
de cercetare care din păcate au fost și rămân încă în afara sferei de interes a
majorității specialiștilor români care se ocupă de perioada medievală timpurie.
Transilvania sec. IX-X a beneficiat, totuși, de contribuțiile științifice ale arheo-
logului R. Heitel care, în câteva studii, pe baza descoperirilor arheologice a
abordat probleme legate de civilizația medievală timpurie și geneza raporturilor
de tip feudal⁶.
     Pentru Transilvania sec. IX-X este de presupus existența unei stratificări
sociale și nașterea unor relații incipiente de tip feudal. Ele sunt rezultatul apariției
elitelor și a potentaților locali, care, teoretic și practic, ar trebui să se diferențieze
social de restul membrilor comunității/comunităților. Identificarea/eviden-
țierea elementelor aparținătoare unei/unor elite sociale este posibilă numai prin
analiza comparativă a artefactelor și a contextelor arheologice.
     în prezentul demers ne-am propus să restrângem aria geografică și să
încercăm un studiu de caz. Vom analiza vestigiile arheologice databile în a doua
jumătate a sec. IX-prima jumătate a sec. X descoperite pe teritoriul actual al
orașului Alba lulia (pl. 1/1), vestigii identificate în urma diverselor tipuri de


⁶ Heitel 1975, 343-351; Heitel 1983, 93-115.

107

cercetări arheologice: sondaje, sistematice, preventive. Analiza noastră nu
vizează și descoperirile arheologice funerare atribuite războinicilor unguri
timpurii care, de altfel, au făcut obiectul mai multor studii⁷.

    II.      Motivarea limitelor cronologice
    Vestigiile pe care le supunem analizei aparțin unei etape cronologice care
are limita inferioară a doua jumătate a sec. IX iar cea superioară prima jumătate
a sec. X.
    Această etapă cronologică s-a derulat între două momente extrem de impor-
tante pentru spațiul transilvănean: prăbușirea Khaganatului Avar și pătrun-
derea ungurilor. După cum se cunoaște, Khaganatul Avar s-a destrămat în urma
înfrângerilor suferite în luptele cu francii în vest și cu bulgarii în est. Victoria
asupra avarilor a permis extinderea controlului bulgarilor asupra sudului
Transilvaniei⁸. Desigur că dispariția Khaganatului Avar a generat un vid de
putere în aceste zone, fapt care a permis afirmarea elitelor locale și apariția unor
potentați locali⁹. Prin urmare, existența unor centre de putere trebuie acceptată,
apariția lor fiind strâns legată de afirmarea elitelor și a potentaților locali.

    III.      De ce vestigiile arheologice de la Alba lulia?
    Rezultatele cercetărilor arheologice derulate până acum pe teritoriul actual
al orașului Alba lulia fac din acest spațiu cel mai complex obiectiv medieval
timpuriu din Transilvania: densă locuire istorică, număr mare de situri arheo-
logice, mare diversitate și varietate de artefacte, stratigrafie complexă, contexte
arheologice extrem de interesante¹⁰.
    Studierea tuturor contextelor arheologice surprinse aici poate contribui
la clarificarea unor aspecte importante ale civilizației medievale timpurii din
Transilvania, implicit și a celor privind stratificarea socială, apariția elitelor și
a centrelor de putere. Credem că cele precizate mai sus constituie suficiente
motive și, în același timp, răspunsuri la întrebarea de ce vestigiile arheologice
de la Alba lulia?
    în acest studiu de caz, aplicând criteriile propuse în anul 2012¹¹, vom analiza
artefactele și contextele arheologice constatate la Alba lulia ținând cont de tipul
(cimitir, așezare, fortificație) și caracteristicile sitului, cu scopul identificării și
definirii elitei/elitelor locale.


⁷ Gali 2001,121-150.

⁸ Madgearu 2002-2003, 44, 51, 55; Cosma 2004, 94; Cosma 2004-2005, 195.

⁹ Madgearu 2001, 186-187; Cosma 2004, 101, 104.

¹⁰ Dragotă 2006, 133; Marcu Istrate 2010, 263.

¹¹ Băcueț-Crișan 2012, 281-290.

108

    IV.      Analiza vestigiilor și a contextelor arheologice
     Conform criteriilor la care am făcut deja referire, descoperirile arheologice
databile în secvența cronologică care ne interesează vor fi analizate având în
vedere tipul de sit din care provin (cimitir, așezare, fortificație).
     Vestigiile cu caracter funerar
     Studierea cimitirelor și a descoperirilor cu caracter funerar a fost și este
încă axată pe descrieri ale poziției defunctului, inventarului funerar, rit și ritual
funerar, cronologie și atribuire culturală, fără să fie abordate și aspecte legate
de structură și stratificare socială. Aspecte privind stratificarea socială pot
fi surprinse în cazul unui cimitir (studiu de caz), dar mai ales în urma unor
analize comparative a cimitirelor din aceeași etapă cronologice de pe spații
geografice largi.
     în procesul de analiză a descoperirilor funerare urmărim evidențierea
tipurilor mai aparte de morminte și practici funerare, bogația, diversitatea,
materialul și raritatea inventarului funerar. Avem în vedere și aspectele legate
de caracteristicile gropii mormântului, grija față de defunct, modul de depunere
a defunctului și poziția ocupată de acesta în structura internă a cimitirului.

    a.      Caracteristicile mormântului și modul de depunere a defunctului
(înmormântări speciale/complexe)
     Majoritatea înhumărilor din această perioadă din Transilvania s-au făcut în
morminte simple, prin așezarea defunctului direct în groapă. Cercetările arheo-
logice derulate în diverse cimitire au reliefat și practicarea unor înmormântări
mai speciale/complexe: înmormântări în sicrie de lemn, înmormântări în ciste
din cărămizi romane refolosite, morminte placate cu cărămizi, bolovani de râu,
lespezi din calcar (pl. II).
     Aceste forme mai complexe de înmormântare au fost practicate și în unele
cimitire de la Alba lulia (Tabel 1). La Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I
(sec. IX - începutul sec. X¹²) s-au descoperit morminte cu ciste din cărămizi
romane refolosite¹³. în cimitirul de la Alba lulia - Izvorul împăratului (primele
decenii ale sec. X¹⁴) s-au cercetat morminte placate cu cărămizi fragmentare sau
întregi, bolovani de râu și lespezi din calcar. Mormântul de femeie M. 65 era
acoperit cu o lespede masivă din piatră prelucrată grosier¹⁵. Un singur defunct
(M. 65) a fost înmormântat într-un sicriu din lemn¹⁶.


¹² Ciugudean 1996, 6; Dragotă, Ciugudean 2002, 11; Ciugudean 2007, 244.

¹³ Ciugudean 1996, 6; Ciugudean 2006, 14.

¹⁴ Blăjan 2006, 53.

¹⁵ Blăjan 2006, 53; Blăjan 2007, 56.

¹⁶ Blăjan 2007, 56.

109

Tabel 1

                         Morminte cu   Morminte cu ciste   Morminte placate cu  
       Cimitir         sicrie din lemn   din cărămizi     cărămizi, bolovani de 
                                                         râu, lespezi din calcar
Alba lulia - Stația de                         ♦                                
   Salvare - Faza I                                                             
 Alba lulia - Izvorul         ♦                                     ♦           
     împăratului                                                                

    b.          Bogăția inventarului funerar
    Un alt element important în analiza noastră este legat de bogăția și varietatea
inventarului funerar: obiecte metalice de podoabă și de port, vase ceramice, alte
categorii de artefacte.
    Număr mare de artefacte din metal:
    Un mare deziderat rămâne încă publicarea integrală a cimitirului de la Alba
lulia - Stația de Salvare. Lipsa acestor date împiedică formarea unei imagini
clare și coerente privind bogăția sau sărăcia comunității/comunităților înmor-
mântate aici, în cazul de față interesându-ne mai ales mormintele din Faza I
(sec. IX - începutul sec. X) a cimitirului.
    Număr mare de vase ceramice:
    Din datele publicate până în prezent despre cimitirul de la Alba lulia -
Stația de Salvare - Faza I reținem faptul că majoritatea mormintelor conțineau
câte două vase ceramice, nouă morminte aveau numai câte un vas și doar patru
morminte conțineau fiecare câte trei vase ceramice¹⁷.


    c.           Metalul din care sunt corfecționate ar te fadele din inventarul funerar
    în mormintele de inhumație din a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate
a sec. X din Transilvania s-au descoperit obiecte de podoabă și de port variate
ca tip și formă. Metalul din care sunt confecționate este și el divers (pl. VI),
pornind de la bronz care este cel mai comun, urmat de argint și, în cazuri foarte
rare, de aur (Tabel 2)¹⁸.
    Artefacte din aur:
    Rezultatele publicate până în prezent nu oferă o imagine foarte clară privind
descoperirea (sau nu) unor artefacte confecționate din aur în mormintele de la
Alba lulia aparținând acestei faze cronologice¹⁹.


¹⁷ Ciugudean 2007, 244.

¹⁸ Băcueț-Crișan 2012, 284.

¹⁹ M. Blăjan precizează că în cimitirul de la Alba lulia Stația de Salvare, în campaniile de
cercetări din perioada 1980-1981 s-au descoperit și artefacte din aur (Blăjan 2006, p. 26) fără să
specifice dacă acestea au apărut în mormintele din Faza I sau în cele din Faza II.

110

     Artefacte din argint:
     Piese de podoabă confecționate din argint au fost descoperite în unele
morminte din cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I și în cel de la
Alba lulia Izvorul împăratului²⁰.


Tabel 2

       Cimitir         Artefacte din aur Artefacte din argint Artefacte din bronz
Alba lulia - Stația de         ?                  ♦                    ♦         
   Salvare - Faza I                                                              
     Alba lulia -                                 ♦                              
 Izvorul împăratului                                                             
     Alba lulia -                                                                
  Palatul Episcopal                                                              

    d.          Raritatea unor tipuri de artefacte metalice
     Artefactele descoperite în mormintele de inhumație sunt în general piese
comune, dar au fost descoperite și morminte a căror inventar funerar conțineau
obiecte rare ca formă și tip (pl. IV).
     Cercei:
     La Alba lulia Stația de Salvare - Faza I, într-un mormânt cu cistă din
cărămizi romane refolosite²¹ a fost descoperită o pereche de cercei (pl. V/la- 1b)
din argint cu placă semilunară și lănțișoare prevăzute cu pandantive rombice
din tablă²².
     Un cercel (pl. V/3) cu placă lunulară din bronz decorat în tehnica filigra-
nului care nu provine dintr-un complex arheologic ci dintr-un nivel stratigrafie
a fost descoperit în urma unor cercetări efectuate în zona Palatului Episcopal²³.
     O altă piesă interesantă (pl. V/2a-2c) a fost descoperită în anul 2007, tot în
apropierea Palatului Episcopal. Este vorba despre un pandantiv rombic din bronz
(decorat cu mici impresiuni circulare) prins cu un lănțișor, piesă care provine
probabil de la un cercel cu placă semilunară și lănțișoare cu pandantive²⁴.
    Cruci pectorale și pandantive decorate cu motive cruciforme (pl. VII):
     Din cimitirul de la Alba lulia - Izvorul împăratului provin cinci cruci
pectorale (3 cruci duble de tip relicvar (pl. V/2a-2b) din bronz, 1 cruciuliță
simplă din bronz, 1 cruciuliță simplă din plumb) decoperite în inventarul a

²⁰ Ciugudean 2006, 14; Blăjan 2006, 53.

²¹ Dragotă 2006, 65-66.

²² Ciugudean 2006, 14, 117/34.

²³ Marcu Istrate 2008, 82, fig. 27. Probabil că piesa provine din inventarul unui mormânt distrus
din vechime.

²⁴ Marcu Istrate 2009, 31/nr. catalog 54, 245/54.

111

cinci morminte - M. 10, M. 24, M. 30, M. 81, M. 89²⁵. La Alba lulia - Stația de
Salvare - Faza I au fost descoperite pandantive din plumb (pl. VIII/1) decorate
cu motive cruciforme²⁶.
    Pandantive:
    în cimitirul de la Alba lulia Stația de Salvare - Faza I, unul dintre morminte
a avut ca inventar un șirag de mărgele (din agat și ceramică) cu un pandantiv
din argint decorat cu figuri geometrice realizate din granule sudate²⁷.

    e.          Raritatea unor forme ceramice depuse în morminte
    O parte din mormintele studiate conțineau ca inventar funerar forme
ceramice mai rar întâlnite în mediul transilvănean (pl. IX).
    La Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I în unele morminte erau depuse
străchini (pl. X/3) și căni/pahare (pl. X/4-5)²⁸. în același cimitir, printre
ulcioarele/vasele amforoidale prevăzute cu una sau două torți sunt și exemplare
cu caracteristici formale deosebite (pl. X/l-2)²⁹.


    f.         Arme
    Inventarele funerare ale unor morminte conțineau și cuțite din fier (Tabel 3)
depuse lângă corpul defunctului (pl. XI). Astfel de artefacte cu dimensiuni și
forme diverse au fost descoperite în cimitirele de la Alba lulia - Stația de Salvare
- Faza I³⁰ și Alba lulia - Izvorul împăratului³¹.


Tabel 3

            Sit arheologic              Morminte cu arme (cuțite) Morminte fără arme
Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I             ♦                     ♦         
Alba lulia - Izvorul Împăratului                    ♦                     ♦         

     Vestigiile din așezări nefortificate:
     în cazul așezărilor, elementele care ar putea fi luate în calcul ar fi construc-
țiile cu planimetrie, dimensiune și structură deosebită (dimensiuni mari, cu
mai multe camere) sau construcțiile cu invenar arheologic bogat și diversificat
sau cu tipuri și forme rare de artefacte.


²⁵ Blăjan 2007, 56; Moga 2007, fig. 23; Blăjan 2010, 274-275.

²⁶ Ciugudean 2006, 14, 29, 108/28.

²⁷ Ciugudean 2006, 31, 109/60.

²⁸ Ciugudean 1996, 7; Ciugudean 2006, 114/5; Ciugudean 2007, pl. VI/1, VII/1, 6.

²⁹ Ciugudean 2007, pl. V/2, VI/5.

³⁰ Ciugudean 2006, 117/26, 64.

³¹ Blăjan 2010, 273.

112

     La Alba lulia, studierea cimitirelor a cunoscut un real progres³² (chiar dacă
cel de la Alba lulia - Stația de Salvare este nepublicat!), în schimb, cercetarea
așezărilor medievale timpurii nu a beneficiat încă de o abordare serioasă. Sărăcia
datelor de care dispunem despre urmele de locuire identificate cu diverse ocazii
în mai multe puncte de pe teritoriul actual al orașului Alba lulia ne împiedică
să analizăm sub acest aspect - al elitelor - tipurile de construcții și inventarele
arheologice descoperite în acestea.
     Vestigiile din așezări fortificate:
     Fortificațiile de pământ și lemn au fost un produs clar al stratificării sociale,
un apanaj al elitelor conducătoare, ele reprezentând 'centrele de comandă” al
potentaților locali. Cea mai importantă problemă pe care o pun aceste așezări
fortificate este cea a cronologiei. în literatura de specialitate au existat și există
încă multe discuții legate de începuturile/apariția fortificațiilor medievale
timpurii din Transilvania.
     Despre fortificația din sec. X de la Alba lulia și caracteristicile sale, dispunem
de date extrem de puține și de multe ori confuze, realitate subliniată și de către
cei care studiază această categorie de obiective arheologice³³
     Din puținele date publicate reținem faptul că o parte din suprafața castrului
roman în care a staționat Legiunea XIII Gemina a fost ocupată de o astfel de
fortificație care avea ca elemente defensive o parte din zidurile antice și probabil și
șanțurile castrului. Se pare că incinta medievală timpurie a fost separată de restul
suprafeței castrului printr-un val de pământ³⁴ despre care nu știm foarte multe.
     Același volum de informații și în cazul așezării³⁵ dezvoltată între zidurile
castrului roman, în incinta fortificației medievale timpurii. Despre această așezare
s-a afirmat că ar fi avut un caracter protourban și că ar aparține sec. IX-X³⁶ ori
sec. IX - începutul sec. X (posibil începând cu a doua jumătate a sec. IX)³⁷.

³² Remarcăm aici contribuțiile domnului dr. A. Dragotă, rezultatele cercetărilor proprii sau mai
vechi fiind publicate în mai multe studii și volume monografice (ex. Dragotă 2006; Dragotă et
al. 2009). De asemenea, trebuie să menționăm aici contribuția domnului dr. H. Ciugudean care,
în calitate de membru în colectivul de cercetare din anii 1981-1985, a publicat cele mai multe
date despre rezultatele săpăturilor din cimitirul de la Alba lulia Stația de Salvare (campaniile
1981-1985).

³³ Rusu 1994, 333, 339; Rusu 2005, 500; Țiplic 2007, 120-121.

³⁴ Heitel 1983, 105; Rusu 1994, 333.

³⁵ Interesante sunt situațiile constatate arheologic în cazul unor locuințe aparținând așezării
medievale timpurii din incinta castrului roman. Pe podelele din lut bătătorit ale unor locuințe au
fost plasate cărămizi sau țigle romane, într-un caz acestea erau așezate și pe treptele de acces în
locuință (Heitel 1983, 104). Aceste amenajări mai speciale ar putea constitui un posibil indicator
cu privire la statutul unor membri din comunitatea respectivă.

³⁶ Heitel 1983a, 446; Ciugudean 1996, 3.

³⁷ Heitel 1983a, 446.

113

     Construcții cu caracter religios:
     într-o comunitate umană care se află în proces de stratificare socială
ocazie cu care are loc și desprinderea/evidențierea elitei/elitelor conducătoare,
existența unor locuri special amenajate ori a unor construcții în care se derulau
activități cu caracter religios/cultic nu trebuie pusă la îndoială. Momentul
cronologic analizat (a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X), aflat
sub semnul creștinismului, ar trebui să fie marcat de prezența unor construcții
legate de acesta.
     în cadrul analizei noastre privind identificarea elitelor prin analiza vesti-
giilor și a contextelor arheologice, un rol extrem de important l-ar fi avut rotonda
identificată prin săpături arheologice de către R. Heitel³⁸, dacă problemele
legate de cronologia construirii și funcționării acestui important monument
eclesiastic³⁹ ar fi fost clarificate! Pentru momentul construirii rotondei R. Heitel
a propus următoarele ipoteze cronologice: a doua jumătate a sec. IX ori la
sfârșitul sec. IX⁴⁰. în mediul științific, ipotezele privind cronologia rotondei
au generat serioase discuții urmate de avansarea altor propuneri, una dintre
acestea având în vedere secvența cronologică reprezentată de prima jumătate
a sec. X⁴¹.

     V Care sunt lipsurile strategiei de cercetare arheologică a evului mediu
timpuriu la Alba lulia?
     Importanța complexului obiectiv arheologic de la Alba lulia în studierea
civilizației medievale timpurii din Transilvania a fost evidențiată deseori în
literatura arheologică românească și nu numai. însă, tocmai această valoare
științifică deosebită a vestigiilor și contextelor arheologice identificate aici ne
obligă să atragem atenția (la fel cum au făcut-o și alți colegi cu diverse ocazii⁴²)
asupra unor lipsuri/neajunsuri pe care le suferă cercetarea evului mediu
timpuriu la Alba lulia.
     Prin urmare, pe bună dreptate trebuie să ne întrebăm care sunt lipsurile
strategiei de cercetare arheologică a evului mediu timpuriu la Alba lulia și ce
problematici ar trebui abordate pentru ca lumea științifică să beneficieze de o
imagine de ansamblu coerentă și clară asupra realităților arheologice surprinse

³⁸ Heitel 1983a, 446; Heitel 1983, 102.

³⁹ Pentru problematica elitei/elitelor și a centrului de putere de la Alba lulia, extrem de
importantă este bisericuța cercetată în anul 2011. Bisericuța a fost datată preliminar în jurul
anului 1000 și a fost legată ipotetic de misiunea episcopului Hierotheus de la mijlocul sec. X
(Marcu Istrate 2013, 22).

⁴⁰ Heitel 1983, 102.

⁴¹ Țiplic 2007, 74.

⁴² Curta 2002, 276; Dragotă 2006, 133; Marcu Istrate 2010, 263.

114

acolo. Urmărind evoluția cercetărilor privind perioada medievală timpurie la
Alba lulia și raportându-se la stadiul atins de acestea, am sesizat următoarele:
    •   cimitire extrem de importante, chiar cheie în înțelegerea anumitor
        fenomene și transformări ale societății medievale timpurii din
        Transilvania sunt încă total sau parțial nepublicate.
    •   cercetarea evului mediu timpuriu s-a orientat în principal pe cimitire și
        mai puțin (aproape deloc) spre așezări.
    •   există puține date referitoare la caracteristicile elementelor compo-
        nente ale fortificației medievale timpurii din castrul roman.
    •   există puține date referitoare la așezarea dezvoltată în incinta fortificată
        medievală timpurie din castrul roman.
    •   este necesară o strategie de cercetare coerentă care să vizeze în paralel
        și comparativ cele două laturi definitorii ale habitatului uman: viața și
        moartea, așezarea și cimitirul.
    •   chiar dacă sunt puține datele oferite de cercetările din așezări, corobo-
        rarea lor cu cele din cimitire ar contribui la creionarea unei imagini,
        incipientă în acest moment, dar care poate fi îmbogățită pe parcurs,
        privind locul, întinderea și susccesiunea cronologică a așezărilor.
    •        cronologia rotondei de la Alba lulia a rămas încă insuficient explicată.
    •   deși aparține unui orizont cronologic ulterior celui de care ne ocupăm
        acum (post mijlocul sec. X), în contextul discuțiilor referitoare la elite
        și centre de putere din Transilvania în jurul anului 1000, extrem de
        interesantă este bisericuța excavată în anul 2011, rezultatele cercetărilor
        fiind așteptate cu mare interes de lumea științifică.

    V	I. în loc de concluzii: elite locale la Alba lulia, centru de putere din
        Transilvania în a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X
     După cum am mai precizat, aspecte legate de stratificarea socială, elită/elite
și centre de putere au fost extrem de puțin abordate de arheologia românească,
în prezentul demers, pe baza criteriilor propuse⁴³, am încercat identificarea
acestor elite la Alba lulia, prin analizarea vestigiilor, a contextelor arheologice
și a datelor științifice acumulate până în prezent. Desigur, criteriile propuse
nu sunt definitive și inatacabile, ele pot fi îmbunătățite, completate și adaptate
situațiilor arheologice viitoare.
     Acest set de criterii a fost gândit ca un instrument de lucru dezvoltabil
în timp, care poate sta la baza unei ample cercetări privind elitele medievale
timpurii din Transilvania. Setul de criterii nu rezolvă problematica apariției
și evoluției elitelor medievale timpurii din Transilvania, scopul lui fiind cel de

⁴³ Băcueț-Crișan 2012, 281-290.

115

stabilire/creionare a unor elemente/caracteristici prin care acestea pot fi identi-
ficate, evidențiate și definite.
    Din păcate, realizarea prezentului demers s-a lovit de o serie de dificultăți:
lipsa unor descrieri corecte și amănunțite a inventarului funerar, a caracte-
risticilor mormîntului/mormintelor, numărul artefactelor, metalul din care
sunt confecționate, lipsa unei documentații grafice complete (desene, planuri,
fotografii). Este trist faptul că au fost publicate doar parțial rezultate ale cerce-
tărilor din cimitire extrem de importante pentru arheologia evului mediu
timpuriu din Transilvania (cazul cimitirelor de la Alba lulia - Stația de Salvare
și Alba lulia - Izvorul împăratului).
    Descoperirile arheologice au evidențiat existența unor situații mai aparte
în cadrul siturilor. Urmărind inventarele arheologice (mai ales pe cele funerare)
am putut identifica cazuri care se deosebesc vizibil de restul descoperirilor prin
materialul din care sunt confecționate artefactele, prin bogăție, raritate ca formă
și tip. în cadrul practicilor de înhumare există și cazuri speciale (morminte cu
sicrie, morminte cu cistă din cărămizi sau piatră) care prin modul de protejare
a corpului defunctului după moarte arată grijă și respect față de individ, fapt
datorat poate și importanței pe care aceștia și/sau familiile lor au avut-o în
cadrul comunității/comunităților respective.
    De altfel, și în alte medii culturale, mormintele cu cistă din cărămizi,
țigle sau pietre precum și cele cu sicrie de lemn cu scoabe din fier sunt consi-
derate exemple de distincție socială, caracteristice unei/unor elite⁴⁴. în mediul
slav vestic unele categorii ceramice cu forme rare (de ex., ulcioarele/vasele
amforoidale) sunt considerate obiecte de import destinate unor persoane ce
aveau o poziție socială și economică importantă în cadrul comunității⁴⁵.
    Publicarea documentației grafice de la Alba lulia - Stația de Salvare va
permite cunoașterea locului ocupat de aceste morminte deosebite - cu cistă din
cărămizi- în structura internă a cimitirului. Aceeași situație și în cazul mormin-
telor placate cu cărămizi fragmentare sau întregi, bolovani de râu și lespezi din
calcar sau a celui cu sicriu din lemn descoperite în cimitirul de la Alba lulia -
Izvorul împăratului.
    Pentru momentul cronologic de care ne ocupăm, la Alba lulia s-au constatat
și alte forme speciale de înhumare: înmormântări în poziție chircită⁴⁶. Astfel de
înmormântări au fost evidențiate în cimitirele de la Alba lulia - Stația de Salvare
- Faza I și Alba lulia - Izvorul împăratului. în cimitirul de la Alba lulia - Stația
de Salvare - Faza I au fost descoperite câteva morminte în care defuncții au fost

⁴⁴ Gâll, Gergely, Gâl 2010, 46; Ruttkay 2005, pl. 20, 22-23.

⁴⁵ Pankiewicz 2005, 378.

⁴⁶ Băcueț-Crișan 2011, 162.

116

depuși în groapă culcați pe-o parte în poziție chircită fără inventar funerar⁴⁷
iar în cimitirul de la Alba lulia-lzvond împăratului au fost descoperite trei
morminte de inhumați în poziție chircită: M. 67, M. 69 și M. 124⁴⁸.
     Nepublicarea tuturor rezultatelor cercetărilor și, mai ales, a planurilor
generale ale săpăturilor (cimitirelor) face ca și în cazul mormintelor chircite să
nu cunoaștem unde și cum erau acestea dispuse în structura internă a cimitirelor
de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I și Alba - lulia Izvorul împăratului⁴⁹.
     Informațiile acumulate până acum arată faptul că în Transilvania momen-
tului cronologic de care ne ocupăm, înhumarea în poziție chircită s-a făcut fără
inventar funerar. Factorii care au determinat inhumarea în poziție chircită nu
au fost pe deplin lămuriți, unele abordări au avut în vedere un anumit statut
social al defuncților, altele s-au referit la etnicul cestora, nefiind exclusă posibi-
litatea ca și alte cauze să fi stat la baza acest tip special de înhumare⁵⁰.
     Desigur, la Alba lulia mai sunt multe aspecte de clarificat, pentru noi, în
contexul discuției referitoare la elitele sociale, importante ar fi cele referitoare la
așezarea fortificată din sec. IX-X și la rotonda cu absidă semicirculară.
     De asemenea, este necesară o reanalizare exigentă a contextelor arheologice
în paralel cu studierea la modul serios a tuturor categoriilor de artefacte desco-
perite în acest extrem de important obiectiv arheologic (Alba lulia). Rezultatele
cercetărilor derulate până acum ne obligă să acceptăm fără rezerve faptul că la
Alba lulia au fost descoperite artefacte, situații și contexte arheologice speciale
care indică o formă de stratificare socială și prezența elitei/elitelor locale în a
doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X.
     Fortificația medievală timpurie, ce ocupa o parte din suprafața castrului
Legiunii XIII Gemina, trebuie să fi avut un rol esențial în supravegherea văii
Mureșului, importantă cale de acces în și dinspre Transilvania. Poziția strategică
este incontestabilă, apariția unei astfel de fortificații aici trebuie explicată în primul
rând prin existența unei elite locale și a unui potentat local care controla zona.
     Pe parcursul analizei, publicate în anul 2012, privind elitele și centrele de
putere din Transilvania în a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X
am evidențiat siturile care conțin elemente ce corespund criteriilor enunțate
atunci și am constatat că există un grup din care face parte și Alba lulia (pl. XII),
grup care ocupă o zonă distinctă pe cursul mijlociu al Mureșului⁵¹. Dacă

⁴⁷ Dragotă, Ciugudean 2002, 11; Ciugudean 2006, 14, fig. 5/1; Ciugudean 2007, pl. II/3.

⁴⁸ Blăjan 2007, 56.

⁴⁹ Băcueț-Crișan 2011,165.

⁵⁰ Băcueț-Crișan 2011,165.

⁵¹ Băcueț-Crișan 2012, 295, fig. 19. Ne referim aici la siturile de la Blandiana - La brod /
Blandiana A, Alba lulia Stația de Salvare - Faza I, Alba lulia Izvorul împăratului, Ghirbom -
Gruiul fierului, Ciumbrud - Podireu și Orăștie - Dealul Pemilor X8.

117

elementele evidențiate mai sus au aparținut unei/unor elite, atunci concentrarea
lor într-un spațiu geografic relativ restrâns sugerează/creionează existența unei
puteri zonale. Varietatea, diversitatea și numărul mare de descoperiri arheo-
logice medievale timpurii făcute la Alba lulia ne determină să presupunem că
aici a fost centrul/nucleul, astfel că nu excludem varianta acelui voievodat al
Bălgradului a cărui existență a fost susținută de mai multă vreme în literatura
de specialitate⁵².
    Nu putem afirma cu certitudine că toate aceste descoperiri evidențiate au
aparținut enei/unor elite. Putem interpreta bogația unora dintre mormintele
descoperite ca expresie/manifestare a unei forme de stratificare socială, ceea
ce nu înseamnă neapărat și apartenența decedatului la grupul lider/condu-
cător al comunității respective. Aceste artefacte, alături de celelalte categorii de
piese și de situații arheologice prezentate mai sus, sunt importante, în primul
rând, pentru faptul că indică existența unei forme de diferențiere/departajare
în cadrul comunității/comunităților, iar, în al doilea rând, pentru că sugerează
posibilitatea ca dintre aceste elemente deosebite unele să fi făcut parte din elita/
elitele conducătoare.
    Desigur, ar fi interesant de stabilit dacă elitele de la Alba lulia exercitau un
control politic și asupra zonelor învecinate în a doua jumătate a sec. IX - prima
jumătate a sec. X. Chiar dacă este dificil de realizat în stadiul actual al cercetă-
rilor, această posibilitate nu trebuie exclusă.
    Identificarea etnicului care se “ascunde” în spatele artefactelor medievale
timpurii, a comunității/comunităților care au vehiculat aceste artefacte este o
chestiune pe cât de interesantă și de fascinată, pe atât de greu de clarificat. în
procesul de analiză a acestui aspect, la fel ca și în societatea contemporană, ar
trebui să avem în vedere mai multe aspecte:
    •   posibil ca etnicul persoanei/producătorului care a creat un anumit
       artefact (pentru vânzare/schimb) să nu fie identic cu cel al persoanei/
       beneficiarului care folosește (prin cumpărare/schimb) artefactul.
    •   un artefact este produs fie la comanda specială a unui individ sau a unei
       comunități (ținând cont de tradiția, gustul individului/comunității),
       fie, pur și simplu, pentru că acesta este obiectul preferat în epocă (este
       în ton cu moda vremii), devenind astfel caracteristic epocii.
    •   apariția unui alt individ care intermediază schimbul/comercializarea
       produselor între producător și beneficiar, intermediarul putând fi
       diferit etnic și de producător și de beneficiar.
    în literatura de specialitate s-a discutat mult despre descoperirile din
cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I, coroborate cu cele din
cimitirele de la Ciumbrud - Podireu, Orăștie - Dealul Pemilor X8, Ghirbom

⁵² Horedt 1954, 504; Dragotă 2006, 44; Dragotă 2010, 285; Băcueț-Crișan 2012, 295.

118

    -  Gruiul Fierului și Blandiana In brod (Blandiana A). Discuțiile din lumea știin-
        țifică românească, și nu numai, referitoare la cronologia și etnicul vestigiilor
        mai sus amintite au generat și atribuiri etnico-culturale. Pentru a nu mai relua
        întreaga argumentație am selectat principalele ipotezele de lucru emise:
    • cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I, în conexiune cu
        descoperirile de la Blandiana - La brod (Blandiana A), sunt manifestări
        ale dominației bulgare în zonă, centrul de putere fiind la Alba lulia în
        fortificația din incinta castrului roman⁵³.
    • alte opinii leagă acest cimitir de mediul cultural moravian, în conexiune
        cu descoperirile din cimitirele de la Ciumbrud - Podireu și Orăștie -
        Dealul Pemilor X8M.
    • pe de altă parte, există și opinii care subliniază puternica influență
        exercitată de mediul bizantin⁵⁵.
    •     populație slavo-română aflată sub control bulgar⁵⁶.
     O posibilă explicație pentru diversitatea practicilor și ritualurilor funerare
identificate în cimitirele din a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X
de la Alba lulia ar putea fi aceea că, mai multe gentes își înmormântează în
acest spațiu membrii (fie cei din elită, fie cei de rând), cel mai elocvent exemplu
fiind cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I. în acest moment
este dificil să stabilim cu certitudine caracterul etnic al vestigiilor, dar putem
accepta ipoteza prezenței mai multor gentes și a elitelor lor:
    • o componentă romanică, în condițiile în care ne aflăm într-un areal
        intens locuit și după retragerea romană (argumentat foarte bine arheo-
        logic), aceste elemente de continuitate a locuirii fiind clar evidențiate
        în incinta fostului castru roman (spațiu fortificat din epoca romană,
        care datorită caracterului defensiv a putut fi utilizat ca excelent loc de
        refugiu atât în perioada migrațiilor, cât și în cea medievală timpurie).
    • o componentă slavă locală, având în vedere realitățile istorice ale
        Transilvaniei după pătrunderea slavilor.
    • o componentă slavă sudică/bulgară, având în vedere realitățile istorice
        zonale legate de controlul exercitat de bulgari.
    • descoperirile arheologice de la Alba lulia nu conțin elemente care să
        poată fi atribuite unei elite militare avare post Khaganat.
    • descoperirile arheologice de la Alba lulia databile în etapa cronologică
        de care ne ocupăm nu conțin elemente care să indice o elită militară
        carolingiană stabilită aici după conflictul cu avarii.

⁵³ Madgearu 2002-2003, 55.

⁵⁴ Rusu 1971, 724; Pinter, Boroâka 1999, 328-329.

⁵⁵ Dragotă 2006, 44.

⁵⁶ Madgearu 2002-2003, 55.

119

     Probabil că în mediul științific vor exista opinii critice la adresa celor
exprimate mai sus, acestora le reamintim faptul că ne-am raportat la cerce-
tările privind sociologia elitelor, cercetări care au identificat anumite elemente
definitorii extrem de interesante. Dacă se va face abstracție de aceste rezultate,
cercetarea și interpretarea/înțelegerea proceselor de structurare a societății
medievale timpurii nu va obține rezultate pertinente.
     Până la urmă, în cazul cimitirului de la Alba lulia - Stația de Salvare -
Faza I, trebuie să recunoaștem faptul că acesta conține un melanj de elemente
de tip Blandiana A cu elemente de tip Ciumbrud și elemente clasice bizantine,
fiind rezultatul unei întrepătrunderi culturale care a avut loc la Alba lulia și
nu numai. în literatura românească, caracterul aparte al descoperirilor aflate
în discuție a mai fost subliniat și cu alte ocazii, propunându-se denumirea de
“orizont cultural Alba lulia”⁵⁷, denumire cu care suntem de acord deoarece
definește foarte bine vestigiile și contextele arheologice analizate.
     Tot legat de etnic și etnicitate, în literatura de specialitate din România
există și opinii critice (în diverse ocazii)⁵⁸ la adresa interpretărilor/atribuirilor
etnice a artefactelor și contextelor arheologice medievale timpurii. Desigur,
în lipsa unor rezultate și date concludente, considerațiile referitoare la etnic
și etnicitate trebuie emise cu prudență, acest fapt neângrădind însă libertatea
de a avansa ipoteze de lucru. Etnicul comunității/comunităților este unul din
aspectele societății medievale timpurii din Transilvania pe care trebuie să le
cercetăm, pe de altă parte, însă, stabilirea etnicității nu trebuie să devină unicul
scop al cercetării în detrimentul celorlalte aspecte.
     Suntem conștienți de faptul că toate afirmațiile făcute cu această ocazie
nu sunt inatacabile și, de asemenea, nu sunt definitive. Pornind de la criteriile
enunțate⁵⁹, de la general la particular, în rândurile de față ne-am propus un
studiu de caz aplicând aceste criterii la realitățile arheologice de la Alba lulia.
Criteriile de identificare și creionare a elitei/elitelor - prezentate mai sus -
constituie doar o propunere care poate fi cu siguranță îmbunătățită. Concluziile
preliminare formulate cu acest prilej au la bază descoperirile arheologice din
stadiul actual al cercetărilor, prezentul demers constituind o etapă a cercetării
acestui subiect, cercetare care cu siguranță trebuie extinsă și aprofundată.

⁵⁷ Dragotă 2006, 134-135; Dragotă et al. 2009, 120.

⁵⁸ Una dintre acestea este cea a lui Erwin Gali care recent s-a exprimat că atribuirea etnică
este “o problemă desuetă” (Gali 2013, p. 178). Acestă afirmație ar fi de acceptat în situația în
care ne-am ocupa numai de istoria obiectelor/artefactelor, făcând abstracție de comunitatea/
comunitățile umane care le-au creat. Ca istorici nu putem să ne limităm doar la o descriere
corectă a artefactului sau a contextului arheologic, ci trebuie să trecem dincololo de ele, să aflăm
utilitatea obiectului, scopul depunerii sale într-un mormânt, motivația ritualului funerar, ritual
care, uneori, poate fi caracteristic numai unui anumit etnic.

⁵⁹ Băcueț-Crișan 2012, 281-290.

120

BIBLIOGRAFIE

     Băcueț-Crișan 2011,
     D.       Băcueț-Crișan, Forme speciale de inhumare în Transilvania secolelor 1X-XI, în
Apulum, XLVIII, 2011, 161-171.
     Băcueț-Crișan 2012,
     D.       Băcueț-Crișan, Contributions to the study cf elites and power centers in Transylvania
during the second ha.f cf the 9”' - first haf cf the 10”' centuries. Proposal cf identfication
criteriu based on archeological discoveries, în EphNap, XXII, 2012, 279-299.
     Blăjan 2006,
     M. Blăjan, Alba lulia - Izvorul împăratului, înH. Ciugudean, Z. K. Pinter, G. T. Rustoiu
(ed.), Habitat-Religie-Etnicitate: descoperiri arheologice din secolele 1X-XI în Transilvania.
Catalog de expoziție, Alba lulia, 2006, 53-56.
     Blăjan 2007,
     M. Blăjan, Alba lulia - Izvorul împăratului, în CCA. Campania 2006, 2007, 54-57.
     Blăjan 2010,
     M.       Blăjan, Descoperiri paleocreștine în bazinul mijlociu al Mureșului (secolele 1I-X), în
I. A. Pop, J. Nicolae, O. Panaite (ed.), ifântul Ierotei Episcop de Alba lulia, Alba lulia, 2010,
272-278.
     Ciugudean 1996,
     H.       Ciugudean, Anul 1000 la Alba lulia-între istorie și arheologie. Catalog de expoziție,
Alba lulia, 1996.
     Ciugudean 2006,
     H.       Ciugudean, Necropola de la Alba lulia - Stația de Salvare, în H. Ciugudean,
Z. K. Pinter, G. T. Rustoiu ed., Habitat-Religie-Etnicitate: descoperiri arheologice din secolele
1X-XI în Transilvania. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2006,12-25.
     Ciugudean 2007,
     H.       Ciugudean, Pottery cfferings in the early Middle Age cemetery cf Alba lulia - Stația de
Salvare, în C. Cosma ed., Funerary cfferings and votive depositions in Europes lst millenium
A. D. Cultural artefacts and local identities, Cluj-Napoca, 2007,243-262.
     Ciugudean, Dragotă 2002,
     H.        Ciugudean, A. Dragotă, Civilizația medievală timpurie din Transilvania: rit și ritual
funerar în secolele 1X-XI. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2002.
     Ciugudean, Pinter, Rustoiu 2006,
     H.       Ciugudean, Z. K. Pinter, G. T. Rustoiu ed., Habitat - Religie - Etnicitate: descoperiri
arheologice din secolele IX-XI în Transilvania. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2006.
     Coenen-Huther 2007,
     J.          Coenen-Huther, Sociologia elitelor, Iași, 2007.
     Cosma 2004,
     C.          Cosma, Centru politic și per ferie. Statutul politic al vestului și nord-vestului României

121

în secolele IX-X d.H., în C. Gaiu, H. Bodale ed.. Centru și periferie. Lucrările colocviului
național, Bistrița 23-25 aprilie 2004, Cluj-Napoca, 2004, 94-111.
     Cosma 2004-2005,
     C.       Cosma, Pinteni medievali timpurii descoperiți pe teritoriul Transilvaniei (seolele
VH-X), în EphNap, XIV-XV, 2004-2005, 177-210.
     Curta 2002,
     FI. Curta, Transilvania în jurul anului 1000, în EphNap, XII, 2002, 267-288.
     Dragotă 2006,
     A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania
și în Europa Centrală și de Sud-Est (sec. 1X-X1), Alba lulia, 2006.
     Dragotă et al. 2009,
     A. Dragotă et al., Necropola medievală timpurie de la Alba lulia-Str. Brândușei.
Cercetările arheologice din anii 1997-2008, Alba lulia, 2009.
     Dragotă 2010,
     A. Dragotă, Bălgradul in jurul anului 1000. Repere istorice și arheologice: aspecte
funerare în secolele X-XI, în I. A. Pop, J. Nicolae, O. Panaite ed., Sfântul Ierotei Episcop de
Alba lulia, Alba lulia, 2010,279-295.
     Dragotă, Ciugudean 2002,
     A.        Dragotă, H. Ciugudean, Civilizația medievală timpurie din Transilvania: rit și ritual
funerar în secolele 1X-XI. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2002.
     Gâll 2001,
     E.       Gâll, Tipologia mormintelor de secol X cu însemne de rang din bazinul carpatic, în
BCȘS, 7, 2001, 121-150.
     Gali, Gergely, Găl 2010,
     E.       Gali, B. Gergely, Sz. Găl, La răscruce de drumuri. Date arheologice privind teritoriul
orașului Cluj-Napoca în secolele X-X11I, Cluj-Napoca, 2010.
     Gâll 2013,
     E.       Gâll, Dăbâca: necropola din jurul bisericii din Grădina lui A. Tămaș. Câteva idei
privind evoluția habitatului de la Dăbâca, în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie, XXI, 2013,
159-210.
     Heitel 1975,
     R.       Heitel, Contribuții la problema genezei raporturilor feudale în Transilvania în lumina
cercetărilor arheologice de la Alba lulia, în MN, II, 1975, 343-351.
     Heitel 1983,
     R.       Heitel, Unele considerații privind civilizația din Bazinul Carpatic în cursul celei de-a
doua jumătăți a secolului al IX-lea în lumina izvoarelor arheologice, în SCIV(A), 2, 1983,
93-115.
     Heitel 1983a,
     R.       Heitel, Săpăturile arheologice din așezarea de la Alba lulia, în MCA. A XV-a Sesiune
anuală de rapoarte. Brașov 1981, București, 1983,446-448.

122

     Horedt 1954,
     K. Horedt, Voievodatul de la Bălgrad-Alba lulia, în SCIV(A), 5, 3-4, 1954,487-512.
     Madgearu 2001,
     AL Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, Cluj-Napoca, 2001.
     Madgearu 2002-2003,
     Al. Madgearu, Transylvania and the bulgarian expansion in the 9th and lOth centuries,
in ActaMN, 39-40, II, 2002-2003, 41-62.
     Marcu Istrate 2008,
     D.       Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică “Sfântul Mihail” și Palatul Episcopal din
Alba lulia. Cercetări arheologice (2000-2002), Alba lulia, 2008.
     Marcu Istrate 2009,
     D.       Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică și Palatul Episcopal din Alba lulia.
Arheologie și istorie. Catalog de expoziție, Alba lulia, 2009.
     Marcu Istrate 2010,
     D.       Marcu Istrate, Cetatea Alba lulia. Scurt istoric și stadiul cercetărilor, în I. A. Pop,
J. Nicolae, O. Panaite ed., Sfântul Ierotei Episcop de Alba lulia, Alba lulia, 2010, 239-271.
     Marcu Istrate 2013,
     D.       Marcu Istrate, Biserica de secol X de la Alba lulia: un reper patrimonial excepțional.
Considerații preliminare, în A. Cristea, J. Nicolae, D. Floroian ed., Rolul patrimoniului în
contextul crizei valorilor, Alba lulia, 2013,21-28.
     Moga 2007,
     V.           Moga, Creștinismul la Apulum și în teritoriul său (secolele III-X), Alba lulia, 2007.
     Pankiewicz 2005,
    A. Pankiewicz, Die Tor.flaschen vom Fundplatz in Gilow bei Niemcza, în P. Koufil
(Hrsg.), Die friihmittelalterliche Elite bei den Vblkern des bstlichen Mitteleuropas, Brno,
2005, 375-379.
     Pinter, Boroffka 1999,
     Z. K. Pinter, N. G. O. Boroffka, Neue mittelalterliche Grăber der Ciumbrudgruppe aus
Broos/Orăștie, Fundstell Bdhmerberg/Dealul Pemilor X8, în N. Boroffka, T. Soroceanu ed.,
Transsilvanica. Archăologische ntersuchungen ur ălteren geschichte des sudbstlichen mitteleu-
ropa. Gedenkschrft fur Kurt Horedt, Rahden, 1999, 313-330.
     Rusu 1971,
     M. Rusu, Note asupra relațiilor culturale dintre slavi și populația romanică din
Transilvania (sec. VI-X), în Apulum, IX, 1971, 713-730.
     Rusu 1994,
     A. A. Rusu, Cetatea Alba lulia în secolele XI-XV. Cercetări vechi și noi, în EphNap, IV,
1994, 331-351.
     Rusu 2005,
     A. A. Rusu, Castelarea carpatică. Fortficații și cetăți din Transilvania și teritoriile
învecinate (sec. XIII-XIV), Cluj-Napoca, 2005.

123

     Ruttkay 2005,
     AL T. Ruttkay, Friihmittelalterliche gesellschcftliche Eliten im Gebiet der Slowakei
und ihre Sitze, în P. Koufil ed., Die friihmittelalterliche Elite bei den Vdlkern des ostlichen
Mitteleuropas, Brno, 2005, 225-254.
     Țiplic 2007,
     M. Țiplic, Istoria fortificațiilor medievale timpurii din Transilvania (927/934-1257)
între mit, naționalism și arheologie, Iași, 2007.
     Zăpârțan 1979,
     L. Zăpârțan, Contribuții la critica teoriilor elitare, Cluj-Napoca, 1979.

ELITES AND CENTERS OF POWER IN TRANSYLVANIA IN THE SECOND HALF
OF THE 9™ CENTURY - THE FIRST ONE OF THE 10™ CENTURY
AN ANALYSIS OF THE ARCHAEOLOGICAL VESTIGES
FROM THE TOWN OF ALBA JULIA TERRITORY
Abstract

     I have tackled the question of the elites and centers of power in Transylvania in the
second half of the 9* century - the first one of the 10th century, in 2012 too, the moment I
have proposed a series of criteria that may underlie the working methodology. The elites
setting up (especially those ones of the early Middle Ages) is a question that must be
investigated not only from a historical point of view but also from a sociological one as
sociology has specific researching and interpreting methods which can offer a series of
explanations and answers to questions that archeology cannot survey to.
     Social structure and stratification, elite/ elites and centers of power are unfortunately
researching subjects still out of the majority of the Romanian specialists’ interest even they
are dealing with the early Medieval Ages. Tire so far results of the archaeological researches
within the town of Alba Julia territory turn it into the most complex early medieval objective
in Transylvania: a dense historic settlement, a great number of archaeological sites, and
a large variety of artifacts, as well as a complex stratigraphy and extremely interesting
archaeological contexts.

124

Pl. I. Dispunerea orașului Alba lulia pe teritoriul României (1); Harta orașului Alba lulia
cu dispunerea cimitirelor de la Alba lulia Stația de Salvare - Faza I (1) și Alba lulia -
Izvorul împăratului (2) (prelucrare și adaptare hartă după Ciugudean, Pinter, Rustoiu 2006)
(2). / Location of Alba lulia on the Romanian territory (1); Alba lulia. Location map of the
cemeteries from Stația de Salvare - Phase 1(1) and Izvorul împăratului (2) (map adapted
after Ciugudean, Pinter, Rustoiu 2006) (2).

125

morminte cu ciste
din cărămizi

I morminte cu sicrie
   de lemn

1. Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I

2. Alba lulia - Izvorul împăratului

        A morminte placate
              cu cărămizi,
              bolovani de râu,
              lespezi de calcar








Pl. II. Alba lulia. Morminte cu amenajări speciale/complexe: morminte cu sicrie de lemn,
morminte cu ciste din cărămizi, morminte placate cu cărămizi, bolovani de râu, lespezi din
calcar. / Alba lulia. Tombs with special arrangements: ccffin burials, brick cist burials, stone
plate burials.

126

Pl. 111. Cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I. (1-2) Tipuri de morminte
cu ciste din cărămizi romane refolosite (după Ciugudean 1996, Ciugudean 2006). / Alba
lulia - Stația de Salvare - Phase I. (1-2) Brick cist burials types (after Ciugudean 1996,
Ciugudean 2006).

127

1. Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I

2. Alba lulia - Palatul Episcopal

Pl. IV. Alba lulia. Tipuri rare de artefacte metalice (podoabe) descoperite în contexte
funerare. / Alba lulia. Rare types cf metal burial art facts.

128

Pl. V. Tipuri rare de cercei. Cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I (după
Ciugudean, Dragotă 2002) (la-lb). Alba lulia Palatul Episcopal (după Marcu Istrate 2008
și Marcu Istrate 2009) (2a-2c, 3). / Rare types of earrings. Alba lulia - Stația de Salvare -
Phase I (after Ciugudean, Dragotă 2002) (la-lb). Alba lulia Palatul Episcopal (after Marcu
Istrate 2008 and Marcu Istrate 2009) (2a-2c, 3).

129

H bronz

    argint
? aur


1. Alba lulia -Stația de Salvare- Faza I

2. Alba lulia - Izvorul împăratului

3. Alba lulia - Palatul Episcopal


Pl. VI. Alba lulia. Tipul de metal din care sunt confecționate artefactele descoperite în
contexte funerare. / Alba lulia. The material cfthe metal artifacts in the funerary inventory.

130

1. Alba lulia -Stația de Salvare- Faza I

2. Alba lulia - Izvorul împăratului














Pl. VII. Alba lulia. Cruci pectorale și pandantive decorate cu motive cruciforme descoperite
în contexte funerare. / Alba lulia. Pectoral crosses and pendants decorated with crosses
discovered infunerary contexts.

131

Pl. VIII. Pandantiv din plumb (desen) descoperit în cimitirul de la Alba lulia Stația de
Salvare - Faza I (după Moga 2007) (1). Cruciuliță relicvar (desen) descoperită în cimitirul
de la Alba lulia - Izvorul împăratului (după Moga 2007) (2a-2b). / Leadpendant (drawing)
found atAlba lulia - Stația de Salvare - Faza I (after Moga 2007) (1). Reliquary cros (drawing)
found atAlba lulia - Izvorul împăratului (after Moga 2007) (2a-2b).

132

ulcior / vas amforoidal

1. Alba lulia -Stația de Salvare - Faza I

2. Alba lulia - Izvorul împăratului

• strachină

       ■ cană/pahar











Pl. IX. Alba lulia. Forme ceramice rare descoperite în contexte funerare. / Alba lulia. Rare
pottery forms in the funerary inventory.

133

Pl. X. Forme ceramice rare descoperite în cimitirul de la Alba lulia - Stația de Salvare -
Faza I: (1-2) ulcioare/vase amforoidale, (3) strachină, (4-5) căni/pahare (după Ciugudean
2007). / Rare pottery forms found at Alba lulia - Stația de Salvare - Phase I: (1-2) jugs/
amphora type vessels, (3) dish, (4-5) cups (after Ciugudean 2007).

134

| cuțite

1. Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I

                                                                       2.   Alba lulia - Izvorul împăratului

















Pl. XI. Alba lulia. Arme (cuțite) descoperite în contexte funerare. / Alba lulia. Weapons
(knives) in the funerary inventory.

135

1. Blandiana - La Brod (Blandiana A)
2a-b. Alba lulia - Stația de Salvare - Faza I și Alba lulia - Izvorul împăratului
3. Ghirbom - Gruiul Fierului
4. Orăștie - Dealul Pemilor X8

Pl. XII. Cimitire din a a doua jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X de pe cursul
mijlociu al Mureșului. / Location map cf the cemeteriesfrom the middle course cf the Mureș
river (second haf cf the 9th -first haf cfthe 10th centuries).

INVESTIGAȚII ARHEOLOGICE LA BISERICA REFORMATĂ
DIN IERMATA NEAGRĂ (JUD. ARAD)*


Florin Mărginean, George P. Hurezan, Victor Sava"


    Cuvinte cheie- biserica reformată, Iermata Neagră, ev mediu, morminte, județul
    Arad
    Keywords: Reformed church, Iermata Neagră, the Middle Ages, graves, Arad
    County



    Localizarea și existența bisercii parohiale medievale din Iermata Neagră
(Gaumad, Garmad, Fekete Gyarmath) a fost confirmată datorită fresecelor (re)
descoperite în anul 2000 pe peretele sudic al navei. Pornind de la acest reper
cronologic oferit de martorii iconografiei medievale a monumentului, a rămas
în sarcina arheologiei medievale stabilirea planimetriei inițiale a acesteia și
transformările suferite.
    începerea primelor investigații arheologice la biserica reformată din Iermata
Neagră au fost determinate de necesitatea demarării unor lucrări de reparație
și restaurare ale monumentului¹. Cu ocazia realizării unui studiu geotehnic am
putut efectua două sondaje arheologice pe latura nordică și sudică a bisericii,
în porțiunile în care fisurile din elevația monumentului sugerau probleme de
statică. Rezultatele acestui diagnostic arheologic sumar ne-au oferit oportuni-
tatea prezentării monumentului medieval de la Iermata Neagră.


   Cercetare finanțată prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 “Educația și formarea
profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”,
Domeniul major de intervenție 1.5 “Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării”,
Titlu: “MINERVA - Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală și post-doctorală”,
Contract: POSDRU 159/1.5/S/137832.
   Complexul Muzeal Arad, e-mail: finnlands@yahoo.com; gphurezan@yahoo.com; sava_vic@
yahoo.com.

¹ Colectivul de cercetare a fost compus din: George P. Hurezan (responsabil științific), Florin
Mărginean, Victor Sava (CM Arad) și arhitect Tamâs P. Emodi (Eparhia Reformată Piatra
Craiului).

138

    Localizare geografică
    Accesul spre Iermata Neagră se face prin drumul comunal 119, care
se desprinde din drumul european E 671 (fig. 1). Situl este poziționat la
150 m SE de digul râului Crișul Negru, și la circa 15 m nord de un vechi
braț mort al aceluiași râu (v. pl. 1). Unitatea geografică căreia îi aparține este
Câmpia Crișurilor.


Fig- 1

    Date istorice
    Satul apare menționat în scrierile călugărului Rogerius printr-un personaj
Waydam de Geroth, legat de invazia tătară, însă fără să fie menționată existența
unei biserici², care însă ar putea fi doar presupusă. Parohia apare în documente
pentru prima dată în registrele de dijmă papală între anii 1332-1333 și
1336-1337, prin preoții Nicolae³ și Elias (Ilie)⁴, care plăteau o sumă de șase
groși anual. Biserica făcea parte din arhidiaconatul de Coleșer, aflată în dieceza
de Oradea. în opinia mai veche a lui Răcz, bisericii de la larmata i s-a atribuise,
în anul 1555, statutul de filie a parohiei din Zerindul Mare⁵. Existența unei

² Rogerius 2006, 80, 85.

³ D1R C, XIV, III, 57, 60, 97.

⁴ DIR C, XIV, III, 57,60,97,107,118.

⁵ Râcz 1880, 182-183.

139

reprezentări a Sf. Gheorghe a fost considerată un indiciu probabil al hramului
acestei biserici. în realitate biserica era închinată Sfintei Fecioare, lucru dovedit
de una dintre inscripțiile din biserică⁶.
    Structura actuală a bisericii reformate are la bază un edificiu medieval,
transformat în etape succesive, până în secolul al XlX-lea. Cele mai multe infor-
mații despre monument și intrevențiile de refacere și prelungire a acestuia ne
parvin după secolul al XVIII-lea⁷.
    Dovada existenței unui monument medieval la Iermata au reprezentat-o
frescele de pe peretele sudic al navei, redescoperite în anul 20 08⁸. Pictura murală
acoperită a fost considerată pierdută în secolul trecut. Specialiștii au datat pe
baza analogiilor fresca de la Iermata Neagră în a doua jumătate a secolului al
XIV-lea⁹.

    Scopul proiectului
    Cercetarea arheologică preventivă a fost determinată de necesitatea reali-
zării unui studiu geotehnic, și deopotrivă de necesitatea confirmării arheo-
logice a informațiilor istorice și de artă cu privire la monumentul de la larmata
Neagră. Acestea vor constitui etape necesare în vederea obținerii avizelor pentru
începerea lucrărilor de reparații și restaurare ale monumentului. în acest sens
s-au efectuat două sondaje, unul pe latura nordică SOI (3/2m) și altul pe latura
sudică S02 (2,5/2 m), în porțiunile de la care vechea biserică a fost prelungită
în epoca modernă spre vest și est. Acest lucru ne-a fost indicat de crăpăturile
existente în elevația pereților actualei biserici.
    Cele două sondaje arheologice efectuate au avut scopul de a delimita
structura inițială a bisericii suprapuse de cea actuală. Astfel, pe latura nordică a
fost surprinsă cezura dintre biserica inițială și prelungirea vestică a acesteia, care
a suprapus colțul de nord-vest al bisericii romanice, la care s-a adosat ulterior
un contrafort oblic de cărămidă (pl. 5/1-4). Sondajul de pe latura sudică a
identificat fundația de cărămidă a primei bisericii cu un contrafort de cărămidă
dispus perpendicular, probabil pe umărul de sud-est al acesteia, precum și
cezura dată de prelungirea estică a vechii biserici (pl. 5/5-8). în jurul bisericii
medievale a funcționat cu certitudine un cimitir, în săpătură fiind descoperite
trei morminte.
    Stratigrafia a fost puternic deranjată, atât de gropile de morminte în nivelele
inferioare, cât și de intervențiile ulterioare legate de refacerea și prelungirea
edificiului.


⁶ Rusu, Hurezan 2000, 108.

⁷ Rusu, Hurezan 2000, 109.

⁸ Lângi, Mihâly 2002, 36-37.

⁹ Rusu, Hurezan 2000, 111.

140

     Alte elemnente păstrate din biserica medievală au fost descoperite la exterior,
pe paramentul sudic al navei. Analiza de parament¹⁰ a dus la redescoperirea
unui șir de patru ferestre înguste cu ancadramente gotice (pl. 4/2-3), care au
fost obturate probabil în momentul transformări lăcașului în biserică reformată.
Dintre acestea a treia fereastră dinspre altar a avut afectată partea inferioară în
momentul realizării unui șir nou de ferestre, mai mari, la noua biserică.

     Circumstanțele și datele obținute din evaluări anterioare
     Cu toate că este unul din puținele monumente care mai păstrează elemente
medievale din județul Arad, fiind încă folosit, biserica din Iermata Neagră a
rămas în afara câmpului cercetării arheologice, aceasta fiind prima intervenție
de acest gen. Acest fapt este foarte important deoarece demararea lucrărilor de
restaurare am putea obține recuperarea planimetriei inițiale a bisericii ridicate
la Iermata Neagră în Evul Mediu.
     Până în anul 2000 se știa de existența frescelor, doar dintr-o imagine
păstrată la OMF¹¹ Budapesta, înscrisă de literatura de specialitate¹². Analizele
de parament făcute în anul 2000 cu ocazia unor restaurări interioare au dus
la redescoperirea frescelor pe peretele sudic al navei bisericii. Picturile murale
se întind pe o suprafață de 7x2 m, fiind compuse din două panouri, din care
unul reprezintă scena Măriei întreite (Sf. Ana, Sf. Maria și lisus copilul), iar pe
celălalt apare scena Sf. Gheorghe în luptă cu balaurul¹³.

     Stratigrafia generală a sectoarelor cercetate
     Stratigrafia de interes arheologic a fost puternic bulversată, sub nivelul gliei
de circa 0,10 cm, în pământul brun amestecat cu bucăți de cărămidă și mortar
au fost descoperite la adâncimi diferite fragmente ceramice medievale târzii
și din epoca neolitică (cultura Starcevo Criș¹⁴). în jurul bisericii medievale a
existat un cimitr, din care au fost descoperite trei morminte la adâncimea de
2,65 m. La -2,90 m s-a ajuns la pământul steril din punct de vedere arheologic,
care este de culoare gălbui-argilos.

     Prezentarea principalelor descoperiri
     Caracterul restrâns al cercetărilor nu ne-a permis decât obținerea unor
date preliminare, utile însă pentru investigațiile viitoare, care ar urma o dată cu
începerea procedurilor de restaurare ale monumentului.


¹⁰ Realizată de arhitect Tamâs Emodi, căruia îi mulțumim pentru sprijinul și informațiile puse
la dispoziția noastră.

¹¹ OMF = Direcția Monumentelor Maghiare, Budapesta.

¹² Rusu, Hurezan 2000, 109.

¹³ Lângi, Mihâly, 36-37.

¹⁴ Materialul se află în curs de prelucrare de către domnul Victor Sava.

141

    Principalele cîștiguri imediate de natură științifică sunt: surprinderea
cezurilor dintre părțile vechi ale bisericii și prelungirile din epoca modernă,
aflarea nivelului de fundare al fundațiilor bisericii, precizarea stratigrafie!,
înregistrarea contextelor funerare și recuperarea materialului arheologic.
Prin executarea săpăturii arheologice preventive atât reprezentanții oficiali ai
Parohiei reformate Iermata Neagră, cât și membrii comunității locale au putut
conștientiza ideea importanței respectării legislației de protejare a patrimo-
niului local, în cazul de față al vechii bisericii a satului¹⁵.
    în suprafața cercetată de 11 m², au fost descoperite o parte din substruc-
turile primei biserici, precum și adăugirile ulterioare aduse edificiului medieval
și modern. în S 01 s-a putut delimita colțul de nord-vest al primei biserici, la care
s-a adosat ulterior un contrafort oblic de cărămidă (L = 1,22 m, 1 = 1,03 m). Din
acesta s-a păstrat doar baza și umărul de fundare (1 = 0,2 cm), talpa fundației
fiind la -2,63 m. Talpa fundației navei în S 01 se află la -2,80 m și -2,75 în S 02,
iar a prelungirii vestice la -2,90 m, față de vagris. Ulterior în epoca modernă
s-a ridicat turnul clopotniță și prelungirea vestică a bisericii actuale. în S 02
s-a surprins sub zidul actualei biserici, un șir de cărămidă al unei centuri a
fundației actualei biserici. în profilul estic al secțiunii a fost surprinsă latura
vestică a unui contrafort adosat ulterior de cărămidă (L = 1,20 m). Acesta a fost
dispus perpendicular pe această centură.
    Materialul arheologic recuperat a constat mai ales în fragmente ceramice
descoperite în nivele bulversate, fără nici o relevanță din punct de vedere strati-
grafie. De asemenea, în pământul amestecat cu bucăți de cărămidă și mortar au
fost descoperite mai multe oase umane disparate, alături de fragmente ceramice
premoderne și din epoca neolitică.

    Cimitirul
    în cele două sondaje au fost descoperite și trei morminte, două în S 01
(M 02 - parțial deranjat și M03) și unul (MOI) parțial deranjat în S 02.
    M 01. Mormîntul a fost descoperit în colțul de nord-est al S 02, -2,65 m,
lângă fundația de cărămidă a bisericii (pl. 6/1-2). Se pare că este vorba de
mormântul unui copil deranjat în cea mai mare parte, depus în decubit
dorsal, orientat vest-est. Nu s-a putut delimita forma gropii sepulcrale, doar
se poate preciza că în pământul de umplere al gropii pământul era amestecat
cu pigmenți de cărămidă și mortar. S-au păstrat doar părți din calota craniană,
oasele brațelor, coaste, vertebre și părți din bazin. în locul oaselor membrelor
inferioare, lângă profilul estic al secțiunii s-a păstrat în poziție secundară partea
superioară a unei calote craniene. Nu s-au descoperit piese de inventar funerar.

¹⁵ Ținem să aducem pe această cale mulțumiri preotului paroh și întregii comunități care a
sprijinit acest demers.

142

    M 02. A fost identificat în S 01, -2,65 m, între contrafortul oblic, de
cărămidă, al primei biserici și profilul estic al secțiunii (pl. 6/3-4). Defunctul
a fost deranjat în mare parte, doar craniul, latura stângă a toracelui și bazinul
păstrându-se nederanjate. Acesta a fost așezat în decubit dorsal, cu brațul stâng
întins pelângă corp, orientat vest-est și privirea spre stânga (nord). în pământul
de umplere al gropii pământul era amestecat cu pigmenți de cărămidă și
mortar, spre fundația bisericii păstrându-se oase umane disparate, care puteau
să aparțină defunctului. în cazul acestui mormânt s-a putut delimita doar latura
nordică a gropii sepulcrale, restul fiind deranjat probabil de intervențile de
reparație și consolidare a edificiului din epoca modernă. Nu s-au descoperit
piese de inventar funerar.
    M 03. Singurul mormânt păstrat nederanjat a fost descoperit în colțul de
nord-est al S 01, -2,82 m, surprins doar de la bazin în sus (pl. 6/5-6). Defunctul
a fost depus în groapa sepulcrală în decubit dorsal, cu brațele întinse pe lângă
corp și privirea spre stânga (nord), orientat vest-est. Nu s-a putut delimita
foarte clar forma gropii și datorită faptului că latura nordică s-a aflat lângă
profilul sondajului. Cert este însă faptul că, defunctul a fost depus într-un
sicriu de lemn, din acesta păstrându-se mai multe cuie de fier, unul în zona
brațului drept, altul în partea dreaptă a craniului și unul lângă umărul stâng. De
asemenea, în pământul de umpere al gropii s-au păstrat fragmente de cărămidă
și pigmenți de mortar. Nu s-au descoperit piese de inventar funerar.
    Caracterul restrâns al cercetărilor nu ne permite în acest stadiu să spunem
prea multe despre întinderea și fazele de înhumare ale defuncților. înhumarea
defuncților orientați vest-est, lipsa inventarului funerar ne sugerează faptul că
regulile creștine au fost respecatate de membrii comunități în perioada medievală.

    Elemenete de cronologie
    Satul apare menționat în scrierile călugărului Rogerius, legate de invazia
tătară, fără a fi consemnată și existența bisericii la momentul 1241. Parohia
apare în documente pentru prima dată în regsitrele de dijmă papală așa cum
aminteam mai sus.
    Cele mai importante elemente păstrate din edificiul medieval sunt frescele,
redescoperite în anul 2000 pe peretele sudic al bisericii. Specialiștii au datat pe
baza analogiilor fresca de la Iermata Neagră în a doua jumătate a secolului al
XlV-lea¹⁶. Există deja o analiză asupra stilului și celui care a executat pictura,
din care cauză ne vom raporta la concluzile deja enunțate, oricum foarte impor-
tante pentru înțelegerea întregului ansamblu¹⁷.


¹⁶ Rusu, Hurezan 2000, 111.

¹⁷ Lăngi, Mihâly, 36-37; Rusu, Hurezan 2000, 111.

143

     Concluzii
     Primele investigații arheologice ne-au permis să surprindem părți din
fundațiile bisericii medievale și de asemenea, prin descoperirea celor trei
morminte dovezi ale funcționării unui cimitir în jurul acestui edificiu eclezi-
astic. Stabilirea unei cronologii în lipsa inventarului funerar s-a putut face pe
baza contextelor identificate în săpătură, ceea ce a permis o datare a morminte
lorulterioară primei faze de existență a bisericii medievale. Foarte posibil o dată
cu trecerea edificiului la cultul protestant să fi încetat și înhumările.
     Dat fiind caracterul restrâns al cercetărilor noastre, deocamdată nu ne putem
pronunța în privința planimetriei și datării fazelor de construcție ale bisericii
medievale, suprapuse de actuala biserică reformată. Se poate doar presupune
că se închidea pe latura estică printr-o absidă semicirculară (v. pl. 2/2), tipică
construcților de cărămidă de la finalul epocii romanice cu analogii în spații
apropiate¹⁸. Nu trebuie exclusă, deși ne păstrăm rezervele, în ceea ce privește o
posibilă variantă cu altar poligonal¹⁹. Pe latura vestică, datorită turnului actual,
până nu se vor face cercetări arheologice nu vom putea vorbi despre existența
a altor elemente sau faze constructive. Cert rămâne doar faptul că cele două
contraforturi adosate la colțurile navei au fost ridicate la un moment dat, cel
mai probabil datorită unor probleme de statică, care puteau fi cauzate și de
boltirea navei²⁰ sau construirea turnului pe fațada vestică.

BIBLIOGRAFIE

     Avram 2006,
     Al. Avram, Arhitectura romanică din nord-vestul României, Sibiu, 2006.
     Dăvid 1974,
     K. Dăvid, Az Ătpâd-Kori Csanâd vârmegye muveszeti topogrăfiâja, Budapest, 1974.
     D1R, C, XIV, III, 1954,
     Documente privind istoria României, C. Transilvania, sec. XIV, voi. III, București, 1954.
     Lăngi, Mihăly 2002,
     J. Lăngi, F. Mihăly, Erdely falkepek es festett faberendezesek, I, Budapest, 2002.
     Mărginean 2007,
    F. Mărginean, Biserica romanică de la Tauț, în Arhitectura religioasă medievală din
Transilvania, IV, Satu Mare, 2007, 95-105.
     Rogerius 2006,
     Rogerius, Carmen miserabile (Cântecul de jale), Oradea, 2006.

¹⁸ Dăvid 1974,; Rusu, Hurezan 2000; Szatmâri 2005; Avram 2006; Mărginean 2007.

¹⁹ Rusu, Hurezan 2000, 111.

²⁰ Rusu, Hurezan 2000, 111.

144

    Rusu, Hurezan 2000,
     A. A. Rusu, G.R Hurezan, Biserici medievale din județul Arad, Arad, 2000.
    Râcz 1880,
    K. Râcz, Zarândi egyhâzmegye tortenete, 1880.
    Szatmări 2005,
    I. Szatmări, Bekes megye kbzepkori templomai, Bekescsaba, 2005.

ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS AT THE REFORMED CHURCH
FROM IERMATA NEAGRĂ (ARAD COUNTY)
Abstract

    The article represents a brief report on the archaeological investigations at the
Reformed Church from Iermata Neagră occasioned by the geotechnical study there. The
planimetry and the medieval stages of the church survey, as well as the impact of the
modern restoration on the church were the research objectives.
    It is already known that on the Southern side of the church nave fragments of fresco
from the second half of the 14th century are still preserved. All this above were clear signs
of the existence of certain remains of the medieval church structure, which are less known
due to its modification in the course of time, and have been partly identified through the
archaeological tests there.

145

Pl. 1. Localizarea bisericii după Ridicarea losefină (1763-1783); Hartă cu localizarea și
coordonatele geografice ale localității Iermată Neagră (N46o 38.202’, E 21o 30.284’). / The
Church location according to Military Mapping Survey of Austria-Hungary (1763-1783);
Location andgeographic coordinates of Iermata Neagră (N460 38.202’, E210 30.284’).

146

1

O 2 m

Pl. 2.1. Ridicare topografică 2008; 2. Planul bisericii actuale cu amplasarea secțiunilor: SOI
și S 02. Propunere reconstituire plan biserică medievală. / Survey of2008; thepresent church
layout, with location of sections SOI and S02. A proposal for reconstituting the medieval
church plan.

147

Pl. 3. 1-2. Planuri generale secțiuni: SOI și S 02; 3. Profil vestic al secțiunii S 02. /1-2. SOI
and S02 general layouts; 3. S02 western profile.

148

Pl. 4. Imagine cu biserica reformată Iermata Neagră (1), ancadramentele ferestrelor
medievale de pe latura sudică (2-4) și fresca de pe peretele sudic al bisericii (5). / Reformat
Church of Iermata Neagră (1); medieval Windows frames on the Southern side (2-4); thefresco
on the church Southern wall (5).

149

Pl. 5. Sondajul de pe latura sudică - S 02 și nordică - S 01 a bisericii. / The test excavation on
the church Southern side - S02, and the northern one - S 01.

150

Pl. 6. Cimitirul: M 01 (1-2), M 02 (3-4) și M 03 (5-6). / The graveyard: MOI (1-2), M02
(3-4), and M03 (5-6).

OPERAȚIUNI DE DIAGNOSTIC ARHEOLOGIC
ÎN SPAȚIUL MONTAN AL BANATULUI


Dumitru Țeicu*


     Cuvinte cheie- Banat, diagnostic arheologic, eneolitic, secolele IV-XV
     Keywords: the Banat, archaeological diagnosis, Eneolithic, the 4th-15th centuries


     Proiecte de amenajare a unor parcuri eoliene în spațiul montan al
Banatului au oferit oportunități de cercetare arheologică preventivă din Munții
Semenicului și Munții Cernei până în Clisura Dunării și Valea Carașului.
Operațiuni de diagnostic arheologic, parte a cercetării arheologice, s-au
derulat la Gărâna-Văliug¹ pe pășunile alpine ale Munților Semenic, la Cornea-
Domașnea-Plugova² și la Cornereva³ în Munții Cernei, la Pojejena⁴, Sfânta
Elena⁵ și Gârnic⁶ în culoarul dunărean, la Răcășdia⁷, Ciclova-Ilidia⁸, Ciuchici⁹
și Vrani¹⁰ în piemontul Oraviței și Câmpia Carașului.
     Operațiunile de diagnostic arheologic au avut loc în bună parte în spațiul
montan din sudul Banatului, după cum sugerează de altminteri și poziționarea
în peisajul geografic a șantierelor arheologice mai sus invocate. Apelul la sursele
istorice, la toponimie, surse numismatice și descoperiri arheologice fortuite,
consemnate în istoriografia recentă¹¹, au constituit premisele diagnosticului

   Muzeul Banatului Montan Reșița, b-dul Republicii nr. 10, e-mail: teicudumitru@gmail.com.

¹ Contract nr. 992/14.07.2011; Responsabil științific Caius Săcărin.

² Contract nr. 969/08.07.2011; Responsabil științific Dumitru Țeicu.

³ Contract nr. 1098/08.08.2011; Responsabil științific Dumitru Țeicu.

⁴ Cercetări derulate în anul 2011. Contract nr. 1/25.01.2011; Responsabil științific Caius Săcărin.

⁵ Cercetări derulate în anul 2012; Responsabil științific Adriana Radu.

⁶ Cercetări de diagnostic arheologic derulate în anul 2010. Responsabil științific Adriana Radu.

⁷ Cercetări de diagnostic arheologic derulate în anul 2011. Responsabil științific Dumitru Țeicu.

⁸ Cercetări de diagnostic arheologic în cadrul proiectului de amenajare a parcului eolian
Ciclova Română. Responsabil științific Ovidiu Bozu.

⁹ Cercetări de diagnostic arheologic în cadrul proiectelor de amenajare a parcurilor eoliene
Ciuchici I și Ciuchici II din anul 2011. Șantier coordonat de Dumitru Țeicu.

¹⁰ Cercetări de diagnostic arheologic în cadrul contractului nr. 780/25.06.2009, responsabil
științific Ovidiu Bozu.

¹¹ Luca 2004, 112.

152

documentar. Toponimele cu încărcătură istorică Grădiște bunăoară, întâlnit pe
culmile Semenicului la peste 1000 m altitudine, Satu Bătrân la Sfânta Elena,
Morminți și Săliște¹² la Ciclova Română au constituit repere în operațiunile de
diagnostic arheologic.
    Descoperirile numismatice și de tezaure monetare de la Răcășdia¹³, Văliug¹⁴
și Ciclova Română¹⁵, a unui topor neolitic la Comereva ori a depozitului de
bronzuri de la Pojejena¹⁶ se înscriu în reperele istorice pe care s-au inițiat cerce-
tările de arheologie preventivă din spațiul montan bănățean. Metodologic
operațiunile de diagnostic s-au fundamentat pe cercetarea de teren, de tipul
perieghezei arheologice, cu toate limitele sale inerente. Flexibilitatea acestui tip
de investigație în terenul accidentat, cercetarea intruzivă pe microzonele în care
se amplasau centralele eoliene și căile de acces conferă un mare avantaj acestei
metode de diagnostic arheologic. Costurile reduse reprezintă un element
subsidiar, ce nu poate fi neglijat în utilizarea perieghezei arheologice. în mai
toate cazurile cercetarea intruzivă a completat, în diverse moduri, informația
obținută prin periegheză arheologică. Demersul nostru în materialul de față
vizează publicarea rapoartelor de cercetare arheologică de pe șantierele de la
Răcășdia, Nicolinț, Coronini și Cornea.

    Răcășdia
    Răcășdia este situată pe trama estică a Depresiunii Oravița, paralela de
45°, delimitând hotarul nordic al satului. Geografic, așezarea se regăsește între
câmpurile înalte ce fragmentează spațiul depresionar, care coboară dinspre
Munții Aninei către Câmpia Carașului. Aceste câmpuri înalte au orientare
nord-sud, fiind brăzdate de văile largi și domoale ale râurilor ce-și au obârșia
din Munții Aninei. Hidrografia satului Răcășdia este dominată de valea
pârâului Ciclova, de-a lungul căreia, de altminteri, s-a și structurat așezarea.
Pârâurile Răcășdiuța și Valea Vraniului cu debit intermitent, care străbat printre
câmpurile înalte, au același curs pe direcția NE-SV ca și pârâul Ciclova, ele
delimitând decupajul geografic al zonei, una delimitând extremitatea nordică
a intravilanului, cealaltă extremitatea de miazăzi. Dealul Obana, ce formează
un câmp înalt, aflat pe hotarul nord-estic al satului, delimitează de altfel și valea
pârâului Ciclova. Această zonă va fi afectată de două din parcelele ce formează
parcul eolian de la Răcășdia. Intravilanul sudic este închis de un câmp înalt și
de valea pârâului Vrani până la hotarul cu satul Ilidia. Aici se regăsesc alte două

¹² Gumă 1993, 256; loniță 1982, 180, 186..

¹³ Bălănescu, Gudea 1983, 485-488.

¹⁴ Sabău 1958, 299; Velter 2002, 352.

¹⁵ Uzum, Țeicu 1981, 211-212.

¹⁶ Gumă 1993, 256.

153

parcele ale parcului eolian. Cercetarea de suprafață a vizat parcurgerea celor
269 ha pe care urmează a fi amplasat parcul eolian, din care doar 7,5 ha vor fi
ocupate de lucrările de construcții și drumuri de acces.
     Cercetările anterioare de teren au identificat o zonă intensă de locuire
în lunca pârâului Ciclova, sub dealul Obana. Au fost delimitate aici locuiri
dispărute din secolele III-IV d. Hr., o locuire din secolul al VlII-lea și vatra
unui sat medieval din secolul al XlV-lea¹⁷. în zona așezării din secolul al IV-lea,
alături de ceramica specifică, s-au găsit și urme ale activității metalurgice.
     Tradiția locală a păstrat amintirea unor locuiri vechi și a unor cimitire
pe Dealul Poliții și pe Dealul Lațova, un câmp înalt orientat est-vest, delimitat
de pârâul Vraniul Săc, și constau din țigle arse inscripționate, ce sugerează o
posibilă locuire romană. Având în vedere aceste acumulări de informații cu
privire la arheologia zonei, operațiunile de diagnostic de teren s-au concentrat
în zona Dealului Poliței și Lațova, unde au avut un caracter intruziv. Sondajele
de pe Dealul Poliții n-au identificat complexe arheologice. Urmele sporadice de
locuire, cu ceramică fragmentară atipică pot fi atribuite, probabil, primei epoci
a fierului.
     Cercetarea de teren în perimetrul impus de limitele investiției industriale
nu a oferit răspuns la întrebările legate de locuirea din secolul al IV-lea de la
Răcășdia, a cărei importanță deosebită este dată de descoperirile anterioare
semnalate în istoriografie. O inscripție romană a fost găsită întâmplător
pe dealul Dumbrava la începutul secolului trecut și în aceeași vreme a fost
semnalată descoperirea de cărămizi romane cu inscripții pe coama dealului
Lațova. în cursul anului 1963, în vecinătatea Dumbravei, s-a găsit un mare
tezaur monetar din secolul al IV-lea din care s-au publicat părțile recuperate¹⁸.
Toate mărturiile legate de epoca romană târzie, cercetate în perimetrul Dealului
Obana, Dumbrava și Lațova, din care doar cele de sub Dealul Obana au o identi-
ficare precisă, sugerează existența unei locuiri dinamice și prospere, legate de
economia de piață prin marea masă monetară venită din Imperiu în această
zonă a piemontului Oraviței.

     Nicolinț
     Localitatea Nicolinț este situată în depresiunea Oravița pe cursul inferior
al pârâului Vicinic, ce face parte din bazinul hidrografic al râului Caraș. Pârâul
Vicinic, cu o direcție de curgere est-vest, formează, de la Macoviște, Ciuchici

¹⁷ Țeicu 1987, 341.

¹⁸ Novacoviciu 2013, 112. Inscripția romană de la Dumbrava a fost dusă în satul învecinat
Broșteni și folosită treaptă la casă, iar zona în care s-au găsit cărămizile de la Lațova este
neprecizată. Pentru descoperirile monetare romane a se vedea: Gudea 1975, 183, nota 4; Gudea
1981, 484-490; Bălănescu, Gudea 1983, 485-488.

154

și până la Nicolinț, un bazinet. în zona satului Nicolinț, Valea Vicinicului se
lărgește, cursul devine sinuos, favorizând inundațiile. Dealul Ciuchiciului, cu
altitudinea de 235 m, separă bazinetul pârâului Vicinic de bazinul Nerei. De
altminteri, acest câmp înalt, fiind în același timp o cumpănă a apelor, separă
cele două bazine hidrografice mari ale râurilor Caraș și Nera. Oportunitatea
cercetărilor de teren a fost oferită de proiectul de amenajare a unui parc eolian
în extravilanul comunei Ciuchici și a satelor aparținătoare Nicolinț, Macoviște
și Petrilova. Suprafața afectată înscria circa 225 ha, din care doar 20 ha urmau
să fie ocupate de construcții și drumuri de acces. Zona este una de dealuri cu
înălțimi ce nu trec de 400 m, de-a lungul cărora se strecoară albia pârâului
Vicinic, un afluent al Carașului. Investigații anterioare într-un proiect de regula-
rizare a Vicinicului au identificat la Nicolinț, în punctele Daia Parte, Crăguieț și
Râpa Galbenbă, așezări din prima epocă a fierului, din secolul al IV-lea d. Hr. și
o necropolă din secolul al Xll-lea¹⁹.
     Operațiunile de diagnostic arheologic s-au derulat la Nicolinț de-a lungul
luncii Vicinicului și pe dealul Câmpul Nicolințului, care delimitează spre nord,
către localitatea Răcășdia, valea Vicinicului. S-au executat două secțiuni, notate
în plan S și S₂ pe panta terasei înalte care închide spre nord lunca Vicinicului:
S - cu dimensiunile de 10/1,50 m a fost orientată pe direcția est-vest; S₂ - a
avut aceleași caracteristici 10/1,50 m lungime; orientată est-vest. Cercetările
intruzive au verificat zonele de amplasament ale unei centrale. Ele au evidențiat
urme de locuire din perioada hallstattiană, din secolul al IV-lea d. Hr. și ale unei
așezări medievale (secolul al Xll-lea). Stratigrafia secțiunii 1 are următoarea
succesiune: stratul vegetal are o grosime de 15 cm; stratul de humus negru, cu
complexe arheologice, are o grosime de 0,40 m; stratul de lut galben roșcat,
începe de la adâncimea de 0,60 m, fiind steril din punct de vedere arheologic.
     Cercetarea arheologică a identificat un complex de locuire hallstattian în
extremitatea de vest a secțiunii Sᵣ El avea o formă oval alungită. Materialul
arheologic cuprinde în exclusivitate ceramică care, pe baza formelor și a facturii,
poate fi atribuită primei epoci a fierului. Sporadic în cadrul secțiunii 1 a apărut
și ceramică din perioada romană târzie (secolul al IV-lea). Au fost descoperite
urme de locuire din veacul al IV-lea și din perioada medievală timpurie în S ,
amplasată la jumătatea distanței între coama dealului și albia Vicinicului. N-au
fost surprinse complexe arheologice închise, s-au descoperit doar un nivel masiv
și compact de chirpic și ceramică, ceea denotă faptul că ne aflăm în preajma
unor locuințe. Fragmentele din pereții locuințelor, din perioada romană târzie,
se prezintă sub forma unor bucăți din lutuiala pereților, care mai păstrează încă
amprenta unor nuiele mai groase împletite. Ele confirmă observații mai vechi

¹⁹ Radu, Țeicu 2003, 309-315.

155

făcute cu privire la structura de construcție a locuinței din secolul al IV-lea tot
pe valea pârâului Vicinic, la Ilidia²⁰.
     Ceramica din secolul al IV-lea, deși a fost găsită în stare fragmentară,
îngăduie o prezentare tipologică, pe forme și factură. Din punct de vedere al
facturii se întâlnesc categoriile de ceramică uzuală și de ceramică fină.
     Ceramica uzuală are următoarele caracteristici:
    -      Pasta din care a fost lucrat vasul este de culoare brună, brun-cărămizie
și cenușie. Aspectul pastei este cel mai adesea aspru, zgrunțuros. Calitativ
predomină ceramica de culoare cenușie. - Formele, în măsura în care pot ii
reconstituite, evidențiază următoarele categorii: oala fără mănușă, castronul și
strachina. Diametrul gurii măsurat la oale se înscrie între 15-20 cm.
    -      Caracterul fragmentar nu permite aprecieri cu privire la înălțimea vaselor.
Vasele sunt simple, fără un decor specific.
    -     Ceramica cenușie fină se evidențiază prin aspectul său deosebit. Vasele
sunt lucrate dintr-o pastă lutoasă fină, arsă compact până la nuanța cenușie. Ele
au fost lucrate la roată rapidă, ceea ce le-a conferit o factură deosebită. Au fost
reconstituite următoarele forme: oală, castron, vas de provizii. Spre deosebire
de ceramica uzuală, vasele din această categorie au un decor lustruit sau incizat.
    a) decorul lustruit se prezintă sub forma unor caneluri sau motive geome-
trice în rețea; b) decorul incizat cuprinde linii simple, în benzi și în valuri
dispuse pe buză sau pe umerii vasului.
    - Ceramica romană târzie din așezarea de la Nicolinț își găsește analogii,
prin forme, factură și ornamente, în așezările din sudul Banatului de la Ilidia,
Vrăniuț, Greoni, Ticvani și Moldova Veche²¹. Investigațiile de la Nicolinț au
evidențiat o așezare de secolul al IV-lea d. Hr., care prin caracteristici se înscrie
în ambientul general al vieții rurale din Banatul de sud.
     Locuirea medievală timpurie suprapune nivelele de locuire din prima
epocă a fierului și din perioada romană târzie, ceea ce denotă preferința pentru
același ambient natural. Locuitorii au preferat terasa înaltă a Vicinicului, ferită
de inundații, și au utilizat lunca pentru culturi agricole. Ceramica găsită, prin
forme și factură, aparține perioadei secolelor XII-XIII. Au fost evidențiate
câteva fragmente de cazane de lut, numite în istoriografie “de tip peceneg”, ceea
ce oferă un jalon cronologic. Descoperirea așezării medievale este semnificativă
pentru geografia istorică a Banatului montan deoarece oferă un reper pentru
vatra unei așezări medievale înaintea știrilor scrise despre zonă. în același
timp ea confirmă o locuire din aceeași perioadă localizată la circa 800-900 m
spre vest, pe celălalt mal al Vicinicului. Caracteristicile habitatului din secolele
XII-XIII de la Nicolinț confirmă o anume mobilitate a vetrei așezărilor, întâlnită


²⁰ Țeicu 1987, 341-342.

²¹ Bozu, El Susi 1987, 244 și urm, fig. 4-8; Bozu 1990, 155.

156

de altminteri pe tot cursul pârâului Vicinic, de la izvoare până la confluența cu
râul Caraș²².

    Cornea
    Proiectul de evaluare arheologică de teren de la Cornea s-a derulat în zona
de amenajare a unui parc eolian în hotarele comunelor Cornea, Domașnea,
Mehadia pe culmile Munților Cernei, ce închid spre răsărit hotarul comunelor
mai înainte invocate. Aspectul geografic al zonei este unul montan, cu culmi
prelungi orientate nord-sud, ale căror înălțimi urcă uneori până la 1500 m²³.
Diagnosticul de teren a vizat o suprafață de circa 800 ha, din care o suprafață
de 10 ha era ocupată de construcții și o alta, de 10,42 ha, de drumurile de
acces. Operațiunea de diagnostic s-a derulat etapizat, adaptându-se la carac-
teristicile terenului montan. Astfel, ea a cuprins într-o etapă zona de la est de
satul Plugova, de sub masivul Arjana (alt. 1500 m), într-o altă etapă a vizat
zona de la nord de Valea Bolvașnița delimitată de Ogașul lui Pătru, Pogora, Pe
Trecătură. Cercetările de la Cornea au vizat masivele Muntelui Cerna Vâr. Au
fost evaluate aici culmile cu pășuni alpine de la Piatra Elișovei, Poiana Mare.
Cercetări intruzive s-au derulat doar la Piatra Elișovei. Zonele cu toponimele
Plugova Bătrână, Săliște, Gârliște și Satu Bătrân au fost evaluate prin operațiuni
de diagnostic.
    Cercetările de suprafață au vizat zonele de la nord-est de satul Plugova, zone
în care tradiția și toponimia au păstrat memoria unor vetre de sate abandonate.
Au fost cercetate în acest areal de sub Munții Arjana zonele Dosu Mare, Ogașul
lui Pătru, Drena și Ghetghileu. Ogașul lui Pătru are o orientare dinspre nord-est
spre sud-vest, fiind mărginit la nord de culmile dealurilor Drena, Gherghileu și
Dosu Mare. Tradiția locală a păstrat memoria amplasării satului medieval târziu
pe culmea unui deal ce coboară în pantă către Ogașul lui Pătru. Toponimia
locală a fixat această zonă cu numele Satu Bătrân. La sud de Dosu Mare se
afla culmea, acum împădurită, numită Bilibuc care aparține cadastral satului
Valea Bolvașnița. Toponimul Bilibuc se identifică cu o posesiune din secolul
al XV-lea²⁴. Zonele de pășune alpină de sub muntele Arjana cu încărcătură
istorică se leagă de existența unor locuiri în evul mediu târziu și la începuturile
epocii moderne. Toponimul Săliște, numit în dialectul bănățean Săleșce, care
delimitează o vatră de sat, indică o poiană aflată în vecinătatea Ogașului lui
Pătru. în vecinătatea acestuia se află zone de strâmtură, cu vechi culoare de
legătură între culmile montane și pășunea alpină. La nord de Săliște se află o


²² Țeicu 1998, 94-95.

²³ Sencu, Băcănaru 1976, 20.

²⁴ Țeicu 1998, 297-298.

157

culme defrișată odinioară, după cum sugerează numele acesteia Pogara²⁵, pe
unde se coboară în Bogâltin, iar spre nord-est și spre răsărit sunt căi de acces
pe culmea Muntelui Arjana (1500 m). Se urcă peste dealul Scămnel, iar spre
sud se află o zonă de legătură numită Pe trecătură. Toponimele invocate mai
sus fixează zone de locuire și exploatare a culmilor montane de sub Arjana
în evul mediu târziu și la începutul epocii moderne. Cercetări de evaluare de
teren și săpături s-au concentrat pe masivul Cerni Vâr, ce reprezintă o culme
colaterală a Munților Cernei. El se prezintă sub forma unei coame acoperită
de pășuni alpine. Muntele Cerni Vâr are o orientare nord-sud, cu altitudini
de 1300 m, care coboară în trepte spre bazinul Cornereva din Valea Belareca
și spre Depresiunea Domașnea-Mehadia, din culoarul tectonic Cerna-Timiș.
Cercetările de arheologie preventivă s-au derulat pe limita platoului montan
la Piatra Elișovei din Munții Cerni Vâr. Această culme montană, aflată la o
altitudine de 1160 m, nu foarte lată, acoperită de pășune alpină este fragmentată
de aglomerații de roci și pâlcuri de pădure (fig. 7). Ea a oferit resurse pentru o
comunitate umană aparținând culturii Coțofeni din epoca eneolitică. S-au săpat
patru secțiuni ce au avut menirea de a delimita locuirea Coțofeni de la Piatra
Elișovei, pe de o parte și, în egală măsură, pentru a verifica arheologic zona de
amplasament a unei centrale eoliene. Secțiunea 1, notată în plan S} a verificat
limitele așezării pe rama nord-estică a platoului alpin de la Piatra Elișovei, S₂
se regăsește la extremitatea sud-estică, S₃ se află la extremitatea nord-vestică,
în timp ce S₄ este pe extremitatea de sud-est. Cercetarea intruzivă a avut un
caracter limitat. Informațiile obținute au oferit date utile despre stratigrafia
așezării, confirmând observațiile mai vechi, iar materialul arheologic, dincolo
de conotațiile sale cronologice, oferă informații esențiale cu privire la ocupa-
țiile purtătorilor culturii²⁶ Coțofeni pe acest platou alpin din Munții Cernei.
Unelte din silex au fost identificate în S₃ și S₄ la adâncimea de 0,30 și respectiv
0,50 m (fig. 2/1-4). Un număr de cinci râșnițe, mai mult zdrobitoare, bile din
piatră cioplită și șlefuită, fragmente de piatră cioplită, dar rebutată, de la râșnițe
s-au găsit în S₄. Această constatare dovedește că locuirea eneolitică de la Piatra
Elișovei, la o altitudine de 1200 m, a fost determinată de exploatarea și prelu-
crarea pietrei (fig. 10). Utilizarea pășunii alpine pe durata sezonieră a locuirii a
asigurat resurse pentru creșterea animalelor și subzistența locuitorilor așezării
(fig. 8-9). Ceramica constituie categoria de artefacte cea mai bine reprezentată
cantitativ. Din punct de vedere al facturii se regăsește o categorie de ceramică
grosieră și ceramică fină. Repertoriul cromatic al ceramicii cuprinde nuanțele
de cărămiziu, galben-roșcat, brun și negru-brun. Ornamentația este complexă,


²⁵ loniță 1982, 92, 132 numele topic Pogară este legat de acțiunea de defrișare a unui teren prin
ardere.

²⁶ Kalmar, Bagozki, Lazarovici 1987, 68.

158

cu motive incizate, împunsături sau brâuri alveolare. Frecvent revine în decor
motivul liniilor incizate întretăiate sau dispuse în rețea (fig. 11-12). Alteori
motivele ornamentale, realizate în aceeași tehnică, redau benzi în zig-zaguri sau
combinate cu impresiuni dispuse într-o bandă mai lată (fig. 11-12). Factura și
motivele ornamentale dispuse pe vase sunt specifice Culturii Coțofeni. Locuirea
de la Cornea-Piatra Elișovei a fost atribuită cronologic fazei a Il-a și a IlI-a a
Culturii Coțofeni²⁷.

    Coronini
    Satul Coronini din Clisura Dunării este situat în extremitatea de răsărit a
Depresiunii Moldova Veche. Terminațiile estice ale Munților Locvei, al căror
aspect este determinat de alternanța unor culmi prelungi și împădurite și zone
de podișuri carstice, închid culoarul dunărean²⁸. Valea Văradului, ce-și are
obârșia sub Culmea Văradului (526 m), delimitează pe un aliniament nord-sud
hotarele așezărilor Coronini și Moldova veche. Numele topic Vărad se leagă
nemijlocit de existența în imediata vecinătate a cetății Sfântul Ladislau din
secolele XIV-XVI. Pe versantul de răsărit al Văii Văradului, la cota de 300 m
se află, în preajma a două izvoare, numele de loc Mănăstire care, evident, a
perpetuat amintirea unui monument de cult pustiit (Fig. 1).
    Diagnosticul de teren, componentă esențială a cercetărilor arheologice
preventive, s-a derulat în intravilanul satului Coronini cât și în hotarul acestuia
pe traseul de aducțiune a apei de la captare și până în sat²⁹. Suprafața afectată de
proiectul de investiție este de 9835,50 m², iar suprafața rămasă ocupată definitiv
este de 190 mp. Rețeaua de aducțiune are o lungime de 2165 m, iar rețeaua de
distribuție 7401 m³⁰.
    Obiectivul general al diagnosticului de teren a fost acela de a dobândi infor-
mații despre patrimoniul arheologic al satului Coronini, o zonă așezată în Clisura
Dunării, care a avut rostul unui culoar geografic și, în egal măsură, cultural. O
prioritate a cercetărilor arheologice preventive a fost evaluarea arheologică prin
periegheză și, în același timp, și intruzivă a Văii Văradului, situată la extremi-
tatea sud-vestică a satului. Toponimia a consemnat pe partea estică a Văii Varad
numele de loc La Mănăstire. Tradiția istorică locală a fixat acolo pe două terase
mici ale văii, în vecinătatea unui izvor, amintirea unei mănăstiri.


²⁷ Kalmar, Bagozki, Lazarovici 1987, 70, 74.

²⁸ Sencu, Băcănaru 1976, 36.

²⁹ Diagnosticul de teren s-a derulat în anul 2013 în temeiul Contractului nr. 328/2013 încheiat
de Muzeul Banatului Montan cu Primăria Coronini, care a inițiat lucrarea de construcții
“Reabilitare alimentare cu apă localitatea Coronini”.

³⁰ Cotele topo în Stereo 70 ale zonei La Mănăstire sunt următoarele: 36020/23770; 36010/23750;
360200/23600.

159

    Demersul de cercetare arheologică preventivă de pe Valea Văradului se
înscrie într-o preocupare de restituire a geografiei ecleziastice medievale a
Banatului. Documentele fiscale otomane din anii 1554-1594 au consemnat un
număr de 20 de mănăstiri medievale ortodoxe, care au dispărut până în zorii
epocii moderne aproape în întregime. Identificarea amplasamentului mănăs-
tirii medievale “Sfinții Arhangheli” în zona Coronini a fost un obiectiv funda-
mental al diagnosticului arheologic de teren.
    Diagnosticul de teren de la Coronini a avut un caracter complex, în care s-a
făcut apel la metode de lucru tradiționale, periegheza arheologică, investigația
toponimică a zonei și, în egală măsură, la metode moderne de investigare a
satului (fig. 1). Metoda de lucru și tehnicile utilizate au avut în vedere proiectul
complex de reabilitare a rețelei de captare și aducțiune a apei în satul Coronini,
care prevede lucrări intruzive în sol în zona tramei stradale din intravilan,
într-o zonă joasă de terasă, dar și pe pantele dealurilor unde se află izvoarele,
în intravilan terenul pe care s-au făcut lucrările de reabilitate a rețelei de apă
are utilizări diverse: rețea stradală, drum comunal DC 48, dar și un segment
al drumului național DN 57 ce traversează localitatea de la est la vest. Aici, în
intravilan, au fost supravegheate săpăturile la înlocuirea vechii rețele de apă,
în vederea depistării de urme arheologice. Periegheza s-a derulat de-a lungul
rețelei de aducțiune, de la stația de captare până în sat, pe o lungime de 2165 m
și pe terasa de la Mănăstire a Văii Văradului. Terasa de la Mănăstire a fost inves-
tigată intruziv și prin prospecțiuni geomagnetice. Prospecțiunea geomagnetică
s-a făcut de o echipă a Universității de Vest din Timișoara, condusă de lector
univ. dr. Dorel Micle. A fost investigată o suprafață de 400 mp. Cercetarea
intruzivă a vizat zonele de la Mănăstire, situate în preajma surselor de captare a
apei. Au fost trasate aici opt secțiuni arheologice.
    Interesul pentru identificarea amplasamentului mănăstirii medievale “Sfântul
Arhanghel” a determinat recursul la prospecțiunile geomagnetice. Versantul estic
al Văii Văradului cu toponimul Mănăstire prezintă o rupere de pantă bruscă în
jurul cotelor de 200-240 m, în care s-au conservat două poieni ce se dezvoltă pe
o lungime de circa 200 m, pe aliniamentul nord-sud al Văii Văradului. Numele
locului Mănăstire, tradiția istorică locală ce conservă acolo existența unei ruine
de biserică au constituit o motivație în implicarea întregului spectru de mijloace
de investigare a terenului. A fost scanată poiana situată la nord de izvorul 1, pe
o suprafață de 400 mp și, într-o a doua etapă, o suprafață de circa 900 mp pe
poiana situată sub izvorul 2. Peisajul de pe versantul estic al Văii Văradului este
fragmentat de factori naturali, dar și de factorul antropic. Exploatările de cupru
de la mina Vărad, deschisă în anul 1965, au afectat vizibil peisajul zonei (fig. 1).
Cercetările geomagnetice n-au evidențiat urme ale activității umane, care să fi
perturbat zona celor două poieni de la Mănăstire de pe Valea Văradului.

160

    Peisajul Văii Văradului, La Mănăstire, este marcat în preajma izvorului 1 de
un bazin din beton de la Mina Vărad și de șanțul conductei de apă ce străbate
poiana de la nord la sud. Au fost deschise aici un număr de cinci secțiuni cu o
suprafață de 100 m² (Fig. 6). O alunecare de teren a produs atât pe verticală cât
și în plan orizontal o ruptură de cel puțin un hectar în poiană, între izvorul 1 și
izvorul 2, situate la circa 130 m unul de celălalt. Săpăturile din S₄ și S₅ au dovedit
că poiana ce s-a dezvoltat lângă izvorul 2 pe Valea Văradului a fost nelocuită.
Nu s-au identificat urme arheologice. Stratigrafia zonei prezintă următoarele
caracteristici: humus de culoare neagră, care are consistența pietrișului, găsit la
adâncimea 0,40-0,50 m, strat calcaros ce coboară de la 0,50-0,80 m.
    Poiana de la izvorul 1 s-a dezvoltat pe aliniamentul nord-sud al văii,
conservându-se la momentul actual pe o lungime de circa 90 m și o lățime de
circa 40-60 m. Ea este delimitată de panta estică a văii, în timp ce spre vest a
avut rupturi masive ale pantei de peste 50 m. A pierdut jumătate din suprafața
platoului de la Mănăstire, după cum sugerează martorii de calcar păstrați
pe panta Văii Văradului. Un plan cadastral al localității Corornini, cu Valea
Văradului la finele secolului al XlX-lea, păstrează forma inițială a platoului de la
Mănăstire. Stratigrafia din Sₓ și S₂ de la Mănăstire prezintă aceleași caracteristici
ale zonei: un strat de humus negru ce coboară până la 0,30 m adâncime, un strat
de pământ negru-brun cu pietriș ce coboară până la 0,50 m, sub care se află
solul galben, lutos, cu caracteristici calcaroase. Urme arheologice sporadice,
câteva fragmente ceramice ce pot fi atribuite culturii Coțofeni, s-au găsit în Sᵣ
    Biserica medievală a fost identificată pe extremitatea vestică a platoului
unde, în malul prăbușit al văii, se mai puteau vedea fragmente de zid prăbușite
(fig. 6). Biserica a avut un plan simplu, arhaic, compus dintr-un sanctuar pătrat
și o navă dreptunghiulară. Dimensiunile exterioare ale monumentului erau de
6,90 m/5,90 m. Nava bisericii măsoară la interior 5,10 m/3,60m, iar altarul
cu plan dreptunghiular avea 2,60 m/1,80 m. Două perechi de contraforturi se
legau organic de zidurile laterale ale navei (fig. 4-5). Fundația foarte modestă a
fost turnată din piatră de calcar și mortar, iar zidurile au fost ridicate din blocuri
de tuf calcaros. Inventarul arheologic extrem de modest înscrie un număr de
patru monede de la finele secolului al XVIII-lea, fragmente din pereții pictați ai
bisericii și un cercel de argint degradat (fig. 2/5). Analogiile de plan sugerează
o datare a începuturilor bisericii mănăstirii la mijlocul secolului al XV-lea.
Ea a fost amplasată pe axa Văii Văradului, deasupra platoului, orientată NE-
SV. A fost construită din rocă locală, piatră de calcar și tuf calcaros. Pereții erau
pictați la interior. Patru monede de la mijlocul secolului al XVIII-lea marchează
etapa de distrugere a monumentului. Urme de bârne arse în navă și pereții cu
arsură din zona altarului sugerează că biserica a pierit în mod violent, incen-
diată în raidurile turcești ce au afectat Banatul în ultima decadă a secolul al

161

XVIII-lea. Două din monedele veacului al XVIII-lea, emise în anii 1748 și 1762,
au fost găsite într-o groapă săpată în navă, acoperite cu un bolovan. Alte două
monede din argint sunt emisiuni din anul 1763 și provin din stratul de pământ
amestecat cu dărâmătură, ce provenea de la demantelarea zidurilor navei. în
același strat s-a găsit un cercel fragmentar din argint, distrus în bună parte de
incendiu (fig. 2/5). Urmele incendiului violent, păstrate sub forma unei bârne
lungi arse ce provenea de la șarpanta navei, și multă cenușă s-au găsit de-a
lungul navei. Inelul de formă circulară, decorat în tehnica granulației și a firului
filigranat, își găsește analogii în arta minoră de la Dunărea de Jos apuseană
din secolul al XV-lea. Fragmentele din pereții pictați sugerează doar gama
cromatică ce cuprinde nuanțele de negru, gri, ocru, verde și galben, nu și resti-
tuirea iconografică.
    Documentele otomane din anii 1554-1579 au înscris Mănăstirea “Sfântul
Arhanghel” în nahia Moldova din vilaietul Timișoara³¹. Informația arheologică
despre monumentul de arhitectură ecleziastică din Clisura Dunării de pe Valea
Văradului întregește imaginea extrem de voalată despre arhitectura ecleziastică
medievală din Banat, un spațiu de frontieră devenit odată cu sfârșitul secolului
al XlV-lea teatrul conflictelor militare cu Imperiul Otoman.

    Concluzii
    Operațiunile de diagnostic arheologic în zonele invocate mai înainte din
perimetrul Oraviței și până în Munții Cernei au avut o amploare diferită fiind
circumscrise pe decupajul geografic al proiectelor de amenajare teritorială. Astfel,
la Răcășdia și Nicolinț, cercetarea de suprafață s-a făcut în parcele dispersate, în
extravilanul așezărilor, ce cuprindeau fiecare câteva zeci de hectare. Cercetările
punctuale de la Coronini-Mănăstire, într-un spațiu restrâns, afectat grav de
factorul antropic, au avut rezultatele așteptate de multă vreme, concretizate prin
identificarea monumentului de arhitectură ecleziastică și recuperarea acestuia
de cercetarea istorică. Proiectul din spațiul montan de la Cornea-Cornereva s-a
derulat pe platoul alpin din Munții Cerni Vâr și masivul Arjana, pe trupuri de
teren compacte, ceea ce a oferit o șansă pentru o cercetare de teren exhaustivă.
Rezultatele cercetărilor reflectă din plin condițiile în care s-a derulat evaluarea
arheologică de teren. Chestiunea locuirii romane și romane târzii din secolul al
IV-lea, cu martori semnificativi din domeniul epigrafic și numismatic, rămâne
una deschisă, ce așteaptă un proiect propriu de cercetare exhaustivă a acestei
perioade. Concentrarea foarte mare de masă monetară din secolul al IV-lea de la
Răcășdia aduce încă o dată în discuție statul politic și administrativ al spațiului
bănățean în secolul al IV-lea, problema controlului Imperiului Roman asupra

³¹ Engel 1996, 133.

162

acestui teritoriu. Constatările înscrise cu aproape trei decenii în urmă la publi-
carea a trei tezaure monetare din Banat și la discuția legată de alte 32 de tezaure
din secolul al IV-lea din Banat au rămas nemodificate³². Cercetarea arheo-
logică sistematică a așezărilor militare, civile și urbane din această perioadă a
adus acumulări prea puține și nesemnificative. Alte tezaure descoperite recent
așteaptă să fie introduse în circuitul științific. Cantitatea apreciabilă de masă
monetară descoperită în tezaurele din Banat din secolul al IV-lea nu are cores-
pondent în provinciile romane învecinate Panoniile, Moesiile ori Dacia Ripensis
ca și în altele mai îndepărtate. Argumentul numismatic, în contextul reglemen-
tărilor stricte ale circulației monetare în perioada invocată, susține o integrare a
teritoriului de sud-vest al provinciei Dacia până în secolul al IV-lea între fronti-
erele Imperiului Roman³³. Urmele activității metalurgice din spațiul montan al
Banatului, concentrat în bună parte în zona metaliferă a Bârzavei, dar întâlnită
sporadic și în Depresiunea Oravița, în așezările rurale din secolele III-IV d. Hr.
risipite de-a lungul văilor, constituie un argument, alături de cel numismatic, în
formarea unui control al imperiului în secolul al IV-lea al spațiului bănățean de
la nordul Dunării³⁴.
     Diagnosticul arheologic din Munții Cernei a adus în dosarul cercetării
istorice și etnologice a spațiului montan o documentație sugestivă privind
durata și caracterul locuirii în zona înaltă în diversele epoci istorice. Identificarea
depozitului de roci prelucrate explică prezența unei comunități preistorice
aparținătoare purtătorilor culturii Coțofeni (2500-1800 î.d.Hr.) lângă masivul
de rocă de la Piatra Elișovei.
     Semnalat în istoriile locale³⁵, distrus în cea mai mare parte de alunecările
de teren, din ansamblul monahal de la Valea Văradului a putut fi identificată și
cercetată doar biserica mănăstirii. Documentația cu privire la biserica mănăs-
tirii din secolul al XV-lea contribuie la cunoașterea și nuanțarea imaginii
arhitecturii ecleziastice medievale din Banat. Contribuția arheologiei arhitec-
turii a fost una esențială pentru cunoașterea civilizației medievale din spațiul de
frontieră al Banatului medieval³⁶.

³² Chirilă, Gudea, Stratan 1974, 66 și urm.

³³ Chirilă, Gudea, Stratan 1974, 87-88; Gudea 2003, 175-180.

³⁴ Țeicu 2000, 451 și urm.

³⁵ Moisi 1938, 236 semnalează ruinele de pe malul drept al pârâului Vărad, situate la 1 km de
la podul Văradului, pe care le atribuie unei fortificații romane. în același context scrie despre
mănăstirea de la Vărad aflată la 1 km de Valea Văradului, lângă izvorul din locul numit La
Mănăstire.

³⁶ Țeicu 2013, 448-453.

163

BIBLIOGRAFIE

     Bălănescu, Gudea 1983,
     D.       Bălănescu, N. Gudea, Tezaurul monetar de la Răcășdia (IU), în ActaMN, XX, 1983,
485-488.
     Bozu, El Susi 1987,
     O. Bozu, G. El Susi, Așezarea romană târzie de la Moldova Veche Vinograda-Vlaskikrai,
(județul Caraș-Severin), în Banatica, 9, 1987, 239-268.
     Bozu 1990,
     O. Bozu, Așezarea daco-romană de la Grădinari-“Săliște”, în Banatica, 10,1990,147-158.
     Chirilă, Gudea, Stratan 1974,
     E.          Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, Trei tezaure monetare din secolul al IV-lea, Lugoj, 1974.
     Engel 1996,
     P. Engel, A Temesvări es Moldovai szandzsăk tdrokkori telepulesei (1554-1579), Szeged,
1996.
     Gudea 1975,
     N. Gudea, Tezaurul monetar de la Răcășdia, în ActaMN, XII, 1975, 183-189.
     Gudea 1981,
     N. Gudea, Tezaurul monetar de la Răcășdia (11) din secolul al IV-lea e.n., în ActaMN,
XVIII, 1981,483-490.
     Gudea 2003,
     N.       Gudea, Granița romană și romană târzie în zona Porțile de Fier. Câteva note critice
și statistice, în Banatica, 20/1,2010,171-194.
     Gumă 1993,
     M. Gumă, Civilizația primei epoci a fierului, București, 1993.
     loniță 1982,
     V.          loniță, Nume de locuri din Banat, Timișoara, 1982.
     Kalmar, Bagoski, Lazarovici 1987,
     Z. Kalmar, C. Bagozki, G. Lazarovici, Cercetări etnoarheologice și sondaje în Munții
Banatului, în Banatica, 9,1987, 63-86.
     Moisi 1938,
     Al. Moisi, Monografia Clisurii, Oravița, 1938.
     Novacoviciu 2013,
     E.      Novacoviciu, Monografia comunei Răcășdia jud. Caraș-Severin de la anul 1777-1792,
Oravița, 1923, republicată în Emilian Novacoviciu, Restituiri, 2013, 110-125.
     Radu, Țeicu 2003,
     A. Radu, D. Țeicu, Săpături arheologice de salvare în raza satului Nicolinț, în Tibiscum,
XI, 2003, 309-322.

164

     Sabău 1958,
     I.     Sabău, Circulația monetară în Transilvania în secolele XI-XIII în lumina izvoarelor
numismatice, în SCN, II, 1958, 269-301.
     Sencu, Băcănaru 1976,
     V.         Sencu, I. Băcănaru, Județul Caraș-Severin, București, 1976.
     Țeicu 1987,
     D.         Țeicu, Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița, în Banatica, 9, 1987, 317-345.
     Țeicu 1998,
     D.         Țeicu, Banatul Montan în Evul Mediu, Timișoara, 1998.
     Țeicu 2000,
     D.      Țeicu, Opinii privind activitatea metalurgică în Banatul Montan în secolele III-IV, în
AnB (SN), Arheologie-Istorie, VII-VIII, 1999-2000, 451-471.
     Țeicu 2013,
     D.      Țeicu, Ecclesiastical Architecture in Banat during the 14th-15th Centuries. The
Reflection cf a border Area Identily, în Banatica, 23, 2013, 429-453.
     Uzum, Țeicu 1981,
     I      .Uzum, D. Țeicu, Cercetări arheologice la Ciclova Română, în Banatica, 6, 1981,
214-216.
     Velter 2002,
     A. Maria Velter, Transilvania în secolele V-X1I. Interpretări istorică-politice și economice
pe baza descoperirilor monetare din bazinul carpatic, secolele V-X1I, București, 2002.


ARCHAEOLOGICAL DIAGNOSIS
IN THE MOUNTAINOUS AREA OF THE BANAT
Abstract

     Certain projects concerning wind power parks building in the mountainous area of the
Banat offered opportunities for archaeological preventive investigations. Tire study presents
the results of the investigations at Răcășdia, Nicolinț, Cornea and Coronini. Concerning
the diagnosis at Răcășdia within the project terrain, only sporadic settlement remains were
identified for the first Iron Age, on the hill called Dealul Poliței. Previous discoveries there,
from the past century beginning, pointed out a Roman inscription, bricks with inscriptions
and a large hoard of about 3000 coins from the 4* century. The investigations at Nicolinț
were made on 225 ha about of the outside built-over areas of the villages of Ciuchici,
Nicolinț, Macoviște, and Petrilova. The intrusive investigation in the Vicinic River meadow
identified certain settlement remains from the first Iron Age, from the 4* century A. D., and
from the 12th-13th centuries. Tire archaeological research at Cornea took place in the Cerna
Mountains area, on the alpine pasture (1,160 m), at Cerni Vâr. Information we pointed out
also there by the intrusive investigation offered utile concerning the settlement stratigraphy,
and especially the occupations of Coțofeni culture bearing inhabitants who had set on the
alpine pasture from Cerni Vâr. The fragments of a grinder and of a crusher that were found

165

near the massif of Piatra Elișovei certify that the stone exploiting and processing was the
main occupation to have determined the setting nearby that massif.
     The village of Coronini in Clisura Dunării [the Danube Gorge] is placed under the
eastern ends of Locva Mountains. Tire archaeological research there identified the medieval
church (St. Archangel) location on the eastern extremity of the Vărad Valley. The church had
a simple, archaic plan with a rectangular altar and a nave of 6.90 x 5.90 m on the basis of
the plan analogies the church building moment was considered to be the middle of the 15*
century. It was violently destroyed during the Ottoman-Austrian conflicts at the end of the
18th century. The archaeological investigation confirms the data in an Ottoman source from
1574-1579 that certified St. Archangel monastery.

0g. 1. Coronini. Valea Văradului cu versanții de apus și răsărit. Jos: investigații geoarheo-
logice pe versantul de est la Mănăstire. / Coronini. The western and eastern slopes on Valea
Văradului: geo-archaeological investigations on the eastern slope, at Mănăstire (down).

167

Fig. 2. Piese arheologice descoperite la Cornea-Pzatra Elișovei (1-4), Coronini (5) și
Cornereva (6). / Archaeological discoveries from Cornea-Piatra Elișovei (1-4), Coronini (5)
and Cornereva (6).

168

Fig. 3. Coronini. Investigații la Mănăstire. / Coronini. Investigations at Mănăstire.

169

Fig. 4. Coronini. Fundațiile bisericii mănăstirii Sf. Arhanghel. / Coronini. Foundations of the
church of monastery St. Archangel.

170

Fig. 5. Coronini. Planul bisericii medievale (sec. XV). / Coronini. Medieval church (the
15th c.) layout.

171

Fig. 6. Coronini. Valea Văradului. Plan de situație cu amplasamentul bisericii medievale
în zona Mănăstire. / Coronini. Valea Văradului. Survey on the medieval church location in
Mănăstire area.

172

Fig. 7. Cornea. Piatra Elișovei. Planuri de situație. / Cornea. Piatra Elișovei. Surveys.

173

Fig. 8. Cornea. Piatra Elișovei. Imagini ale pășunii alpine din Munții Cerni Vâr. / Cornea.
Piatra Elișovei. Views on the alpine pasture in Cerni Vâr Mountains.

174

Fig. 9. Cornea. Piatra Elișovei. Pajiștea alpină și sursele de apă. / Carnea. Piatra Elișovei. The
alpine pasture and water sources.

175

Fig. 10. Cornea. Piatra Elișovei. Exploatarea și prelucrarea pietrei. / Carnea. Piatra Elișovei.
Rocks exploiting and processing.

176

Fig. 11. Cornea. Piatra Elișovei. Ceramică cultura Coțofeni. / Cornea. Piatra Elișovei. Pottery
- Coțofeni culture.

177

9

fig. 12. Coi nea. Piatra Elișovei. Ceramică cultura Coțofeni. / Cornea. Piatra Elișovei. Pottery
- Coțofeni culture.

RESCUE EXCAVATION IN THE SITE
“TIMIȘOARA - SQUARE 700”.
CITY BUSINESS CENTRE, BUILDING D

Mircea Mare, Alexandru Szentmiklosi, Andrei Bălărie'

    Keywords: fort bulwark, wooden structure, wooden edged well, Palanca Mare
    Cuvinte cheie: fortificație bastionară, structură de lemn, fântână de lemn,
    Palanca Mare


    I.     Introduction
    The notification SC Modatim Business Facility SA (no. 594 / 21.03.2011)
brought to the knowledge of the Timișoara Banat Museum the fact that within the
perimeter of the future City Business Centre, building D (10 Brediceanu Street),
during the construction works (construction permit no. 865 / 05.05.2009), there
were revealed brick structures belonging to the fort bulwark system of the
18th century.
    Consequently, The Banat Museum carried out rescue excavations in view
of obtaining the archaeological discharge certificate for the buildable perimeter.
The rescue excavations were conducted between April -June 2011.

    IL Historical background of the region
    The 18th century fortification of Timișoara was built in a period of tie
between 1732-1765/1790. The fortification system was of bulwark type (stellate
plan), the inside town surface having 53 ha. Together with the exterior spaces,
where civil constructions were forbidden (glacis), the fort bulwark of Timișoara
laid on a 138 ha surface. From the point of view of dimensions, the fort bulwark
of Timișoara represents one of the largest fortifications of this type on the
present territory of Remania.
    The fortification system of the town was formed of three closures of burnt
brick walls, constructed at different stages (Pl. I). Between the three star-shaped
enclosures there were 3 m deep ditehes which, in case, could be filled with water


* Muzeul Banatului Timișoara, Piața Huniade, nr. 1, e-mail: szentmiklosi@yahoo.com; elixmare@
yahoo.com; andrei.balarie@gmail.com

180

from the Bega River. The Habsburg authorities dug a new main course of the Bega
River, which became a natural obstacle in front of the walls, towards east, south
and west, the third defensive ditch having been connected to the Bega canal.
    This huge military construction was largely demolished between 1892-191O¹
(or 1914²). A few fragments of the interior wall enclosure have been preserved
in Popa Șapcă Street, in the Mărăști Square, the Botanical gardens and in the
Timișoara Square 700.
    The urban design of the second half of the 20th century has continued to
affect the monument. The remains of the Timișoara fort bulwark are mentioned
on the List of Historical Monuments of 2010 (TM-I-s-A-06050; TM-II-a-A-
06103; TM-II-m-A-06103.01; TM-II-m-A-06103.02; TM-II-m-A-06103.03).

    III.     Description of the site condition
    Excavations reached - 4m to the present level of the soil, according to the
project. In the area affected by the mechanic excavation works, two fragments
of the brick foundations belonging to the last row of fortification of the fort
bulwark were uncovered.
    In the western part of the perimeter revealed by the construction works,
there was identified the burnt brick structure of the counterscarp which had
marked the beginning of the esplanade and the scarp of counterguard I, which
used to protect counterguard VII and bastion VII (“Eugene of Savoy”).

    A)      Counterscarp:
    The foundation of the counterscarp has been partly preserved. The length of
the brick structure uncovered by the archaeological excavations was of 33.52 m,
and the preserved height was of 1.30-1.50 m. At its base, the brick structure
of the counterscarp got widened to 1.70 m. Orientation of the fragment of
counterscarp was NW-SE.
    In the exterior side of the counterscarp, six counter-forts with trapezoidal
plan, perpendicularly displayed on the wall (Pl. II/1) were discovered. The
dimensions of the uncovered counter-forts were: length of sides - 1.25-1.43 m,
length of short base - 1.06-1.20 m, length of long base - 1.10-1.30 m. The
preserved height was between 1.30 m and 1.50 m.
     The exterior wall (counterscarp) and the afferent buttresses were built of
burnt bricks, joined with high quality mortar. Bricks generally have standard
dimensions (32 x 16 x 8 cm), with a good quality burning process.


¹ Buruleanu, Medeleț 2004, 20; Uieșiu mentions that “military authorities give permission for
the gates of the city to be demolished to the ground, in 1891” (Ilieșiu 2003, 59).

² Munteanu, Munteanu 2002, 190-191.

181

    The brick structure of the counterscarp was built on massive wooden beams
and the base width was approximately of 1.50 m. The inside part (towards the
esplanade), the brick structure was vertical while the east side (which marked
the beginning of the third defensive ditch of the fort) started from 0.50 m, the
wall being slightly inclined, complying with the construction principles of
bulwark fortifications. The base of the elevation had a width of approximately
1.35-1.40 m, the inferior part of the brick foundation, vertical, being differen-
tiated from the inclined elevation with a 10-12 cm wide border (PL. II/2).
    In order to study the construction system of the fortification wall, the
structure was disassembled down to the base, on the entire preserved length. It
was revealed a wooden structure supporting the brick foot of the fort wall. The
construction appears like a network made of longitudinal beams and sleepers,
placed perpendicularly, at equal distances (Pl. II/3).
    The longitudinal beams from beneath the brick base of the wall were placed
in parallels, by two, forming pairs, on the whole length of the wall. The distance
between the parallel beams was of 1.20m.
    The longitudinal beams did not have a standard length. However, when
they were placed in pairs and at the base of the foundation, they were grouped
by equal lengths. The equal dimension indicates the fact that their length was
adjusted on site. The studied pairs of beams had different lengths, respectively
5.90 m, 6.70 m, 7.50 m and 7.90 m. The other dimensions of the longitudinal
beams are constant, respectively width - 0.24 m and thickness - 0.22 m.
    Every pair of beams had both ends cut out on 30cm in length and 10 cm
in thickness to get bound with the next pair of beams, which had the same
section type, but the other way round. (Pl. II/1). There were found no additional
fixation elements, such as nails, cramps or other metal pieces. In the spot where
the sleepers were to be fixed, the superior part of the beams was cut out in a
rectangular or trapezoidal shape.
    The sleepers represent another important element of the construction. They
were placed perpendicularly on the longitudinal beams, at a standard distance
of 0.70 cm between them. The sleepers had a length of 1.60-1.65 m, the width
between 0.22-0.24 m and the thickness approx. 0.18 m.
    The ends of the sleepers were cut out at their inferior bottom on a length of
0.20-0.22 m, and thickness of 0.08-0.10 m. The sleepers were fixed in the spaces
cut out in the longitudinal beams by pressing, with no other fixing elements
(nails, cramps) (Pl. III/2).
    From the binding between longitudinal beams and sleepers results an
interior rectangular space, size 1.20x0.70. Inside this space - standard for the
whole wall - there were mounted the two first rows of bricks of the foot of the
wall (Pl. IV).

182

    The brick foot is such constructed that it should integrate into the wooden
structure and provide better resistance to the wall.
    The hollow space resulted from the joint of longitudinal beams and sleepers
was filled with a layer of bricks, placed on the edge, on their length, directly
to the ground. This layer of bricks fills both the rectangular space between
the rectangular beams and sleepers (1.20x0.70 m), and the space beneath the
sleepers, forming a “carpet” along the base of the wall (Pl. IV).
    A deviation from the rule was observed between beams no. 11-12, and
respectively 12-13, where the bricks were placed on the edge, but on their
height and not on their length, probably because of some bed in the ground,
which needed to be rectified.
    To provide greater rigidity and tightness to this base layer of bricks, thin
brick “splinters” were used. They were hammered along the beams to the
inside, and around some wooden pillars, vertically mounted, which support the
wooden structure of the brick wall.
    Above this last layer of bricks, there is another one integrated to the matrix
imposed by the wooden structure; this layer is made of bricks, both whole
bricks and fragments joint with mortar, laid horizontally (Pl. V/l). From this
layer upwards follows the superposition of the next layers of bricks, which have
no connection to the wooden structure.
    A particular construction element is represented by plating the exterior
side of the longitudinal beams with pieces of bricks and mortar, probably for
reasons of protecting the wood from bad weather, mainly humidity.
    The pillars are another important component of the wooden structure,
supporting both the longitudinal beams and the sleepers. The pillars, hammered
vertically, placed in three rows beneath the wooden base of the wall, on its entire
length (Pl. V/2). The pillars were necessary to provide stability to the wooden
structure and the brick wall on the swampy land the fortification was built on.
    In most of cases, the pillars were trunks (circular in section), but a small
number of pillars also showed marks of processing, their section being rectan-
gular. All trunks had their bottom ends chopped with an axe, and hammered into
the muddy soil. When grating, no sign of foundation was found. Depending on
the mounting spot, there were distinguished two types of pillars: long and short.
    Under both longitudinal beams, long, massive pillars, with length of 2.30-
2.90 m and diameter of 0.19-0.26 m. were hammered. More rarely, appear also
rectangular pillars with length of 1.97-2.14 m and sides between 0.16-0.24 m.
The top end of the pillars from beneath the longitudinal beams is visible on a
height of maximum 0.10 m.
    Between these two lateral rows of long pillars, from beneath the longitudinal
beams, there is one row of central pillars, shorter ones (Pl. VI/1). Most of them

183

have circular section, with the following dimensions: length - 1.22-1.36 m;
diameter - 0.16-0.18 m. There were also found rectangular shorter pillars,
hammered both in between the sleepers (half-distance) and beneath the
sleepers, where they had been hammered before the sleepers were mounted.
     Sometimes, two pillars were found in areas with more instable soil.
     At the pillars hammered between the sleepers, their upper end is visible on
a height of 0.20 m, through the brick layer at the base of the foundation. The
pillars beneath the sleepers had their upper part visible on less height, of at most
0.1 Om from the ground, as much as the space beneath the sleepers allowed.

     Counter-forts of the counterscarp brick structure
     On the western side of the counterscarp wall there were revealed six
counter-forts. They present a trapezoidal plan, the large base endorsed to the
exterior of the fortification, built at a distance of 4.50m one from the other
(Pl. VI/2).
     In order to make possible the study of the wooden structure of the counter-
forts, the masonry had to be disassembled.
     It was revealed that the counter-forts wooden structure has a trapezoidal
plan, the same as the masonry it supports, being built of four elements: small
base, intermediary sleeper and the two long sides. The big base, endorsed to the
wall, consists of the longitudinal beams at the base of the fortification.
     The dimensions of the wooden pieces are as: small base - at the end of the
trapeze: length: 1.00-1.05 m, width: 0.24; thickness: 0.18 m.
     This short beam had both ends cut out at the bottom, on a length of appro-
ximately 0.20 - 0.25 m and a thickness of 0.10 m, in order to be pressed into the
cracks cut into the long sides it superposed. (Pl. VII/1)
     The intermediary sleeper has the following dimensions: length: 1.20 m;
width: 0.22 m; thickness: 0.18 m. It has the ends sectioned at the same dimen-
sions as the short beam at the end, in order to be pressed into the cracks cut into
the long sides it superposes.
     The long sides of the trapezoidal structure have the following characte-
ristics: length: 2.14-2.16 m; width: 0.21-0.22; thickness: 0.21-0.22 m. These
beams had their ends endorsed to the wooden structure of the wood, sectioned
in the bottom end on a length of 0.35-0.38 m and thickness of 0.10 m. The
ends thus processed were placed on the longitudinal beams at the base of the
brick wall. From the joint between beams, a trapezoidal space results, where are
placed the first brick layers of the wall which forms the foot of the fortification.
     The construction of this type of foot differs from the one used in the
structure of the walls counterscarp by several elements.

184

     Thus, at four of the six counter-forts that were studied, the first layer of
bricks does not show an ordered display. They were laid directly on the ground,
in flat position, whole bricks and fragments, with uneven spaces between them.
Not being jointed with mortar, some of the bricks glided from their inițial
position and sank into the swampy soil.
     The exception is represented by two counter-forts (no. 5 and 6), whose last
layer in the brick structure looks more neat, with bricks laid on the edge, no
spaces between them. Above this first layer there is another one, which respects
the interior space provided by the trapezoidal wooden structure. These bricks
are in flat position, most of them wholes, jointed with mortar.
     Fragments of bricks are laid flat under the short beam and beneath its
binding with longitudinal beams.
    Another major construction difference between the wooden structure of
the counterscarp wood and that of the counter-fort is lack of vertical pillars,
both beneath the beams and in the trapezoidal space between them, located
under the brick foot of the counter-forts.

    Archaeological material
    In the filling behind the defence wall, and in the ditch in front of it, there
were found no artefacts specific to the age when this military construction was
built or belonging to any other historical era.

    B)      Counterguard I (scarp)
    The foundation of the counterscarp has been partly preserved. The length of
the brick structure uncovered by the archaeological excavations was of 13.33 m,
and the preserved height of approx. 1.20 m. At its base, the brick structure of
the counterscarp got widened to 1.54 m. The preserved height varies according
to the previous disassembling between 1.90 m and 2.60 m. Orientation of the
fragment of counterscarp was NW-SE.
    In profile, the wall of the scarp is vertical to the interior and slightly inclined
to the exterior (towards the defence ditch).
    The same as for the scarp, the inclined elevation of the wall is delimited by
the vertical brick foundation by a border of approximately 0.20 cm, the bricks
are laid perpendicularly onto the axis of the wall. The height of the vertical base
of the counterguard I was of 0.80 m.
    Inside the counterguard I, there were revealed two counter-forts with
trapezoidal plan, placed perpendicularly onto the wall (Pl. VII/2).
    Tire dimensions of the uncovered counter-forts were: length of sides -
1.56-1.61 m, length of short base-1.00-1.30 m, length of long base - 1.35-1.40.
The preserved height was between 1.20 and 1.80 m.

185

    Counterguard I (scarp and adjacent counter-forts) were made of burnt
bricks, jointed together with good quality mortar. The bricks have the following
dimensions: (length x width x thickness): 32 cm x 16 cm x 8 cm.
    In order to study the construction system of the fortification wall, the
structure was disassembled down to the base, on the entire preserved length. It
was revealed a wooden structure supporting the brick foot of the fort wall (Pl.
VIII). The construction appears like a network made of longitudinal beams and
sleepers placed perpendicularly at equal distance. Essentially, the construction
of Counterguard I is identical to that of the counterscarp.
    The longitudinal beams from beneath the brick base of the wall were placed
in parallels, by two, forming pairs, on the whole length of the wall, like in the
counterscarps. The clearance - distance - between the parallel beams was of
1.20 m.
    In the fragment of the studied wall, there was found a pair of beams,
connected at both ends. They had the following dimensions: length: 6.70 m;
width: 0.30 m thickness: 0.22 m. The pair of beams studied had both ends cut
out on a length of 0.30 m and 0.10 m in thickness to provide binding to the next
pair of beams, which had the same type of section but the other way round.
    There were found no additional fixation elements, such as nails, cramps or
other metal pieces. In the top end of the longitudinal beams, there were cracks
chopped on the width of the sleepers in order to fix them, their depth being up
to 8 cm.
    The sleepers represent another important element of the construction. They
were placed perpendicularly on the longitudinal beams, at a standard distance
of 0.70 cm between them. Sleepers’ dimensions: length: 1.60-1.65 m; width:
0.25 - 0.30 m; thickness: 0.16-0.20 m.
    The ends of the sleepers were cut out at their inferior bottom on a length of
0.20-0.22 m and thickness of 0.08-0.10 m. The sleepers were fixed in the spaces
cut out in the longitudinal beams by pressing, with no additional fixing elements.
    From the binding between longitudinal beams and sleepers results an
interior rectangular space, size 1.20x0.70. Inside this space - standard for the
whole wall- there were mounted the two first rows of bricks of the foot of the
wall. The brick foot is such constructed that it should integrate into the wooden
structure and provide better resistance to the wall.
    In the 11 wooden rectangular spaces at the base of the construction, the
first layer of bricks was laid directly on the ground. The bricks were fixed with a
lot of high quality mortar which ensures a very good adherence. This first layer
of bricks fills both the rectangular space between the rectangular beams and
sleepers and the space beneath the sleepers, forming a “carpet” along the base
of the wall.

186

    Regarding the display of the bricks, it is not unitary in all the 11 spaces in
the structure. Thus, in seven of the rectangular spaces the bricks are laid on the
edge, on their length; in two cases, on the edge, on their height and in other
two cases there was a combination of displays, some of the bricks were laid
on the edge, on the length and others were laid on their height. This uneven
display of bricks could be explained as a technical solution to the rectification of
some bumps in the ground, in order to provide flatness of the foundation. The
same as for the wall of the counterscarp, in order to provide greater rigidity and
tightness to this base layer of bricks, thin brick “splinters” were used. They were
hammered along the beams, to the inside, and around some wooden pillars,
vertically mounted, which support the wooden structure of the brick wall.
    The second layer of bricks, wholes or fragments, was displayed in flat
position, being integrated to the matrix imposed by the wooden structure.
From this layer upwards follows the superposition of the next layers of bricks of
the proper foundation of the counterscarp wall of counterguard I.
    The pillars supporting the wooden structure of counterguard I had been
hammered on three parallel rows, on the whole length of the wall. The pillars
were necessary to provide stability to the wooden structure on the swampy soil
where the fortification was built. The pillars had circular section (trunks) or
rectangular section (processed trunks), with sharp processed tips.
    Beneath both longitudinal beams there were found circular section pillars,
with a length between 1.22-1.36 m and thickness between 0.16-0.18 m. The
row of central pillars was formed of both of round section pillars and rectan-
gular section pillars. These central pillars had been hammered between the
sleepers (approximately at half of the distance between them), as well as between
beneath the sleepers, before they were mounted.
    Unlike circular section pillars, the rectangular section pillars were bigger,
respectively length: 1.60 m and sides: 0.20-0.22 m. The upper part of the pillars
hammered between the sleepers is visible at a height of 0.10 m through the
brick bed at the base of the foundation, while the pillars hammered beneath
the longitudinal beams are placed with their upper parts at the level of the
swampy ground.
    What makes the difference between the construction system of the exterior
wall of counterguard I and the counterscarp is a row of massive rectangular
section pillars, displayed outside the substructure but as well exteriorly to the
brick structure (Pl. VIII, IX/1). These massive pillars, sides of 24x24 cm and
length of approximately 2.5-3 m, seem to flank the exterior limit of the brick
structure. The clearance between the seven pillars that were revealed is between
1.20-1.59 m.

187

    Counter-forts
    On the eastern side of the scarp wall there were revealed two counter-forts,
heavily affected by previous dismantling. They present a trapezoidal plan, the
large base endorsed to the inner side of the wall. The distance between the two
counter-forts is 4.5 m.
    In order to make possible the study of the wooden structure of the counter-
forts, the masonry had to be disassembled. The wooden substructure presents
the same trapezoidal plan as the masonry that supports it, being built of four
elements: small base, intermediary sleeper and the two long sides (Pl. IX/2).
The large base of the counter-fort consists of a longitudinal beam of the wall
that forms the scarp of counterguard I.
    The dimensions of the beams are the following: small base - at the end of
the trapeze: length: 1.00 m, width: 0.22 m; thickness: 0.18 m.
    This short beam had both ends cut out at the bottom, on a length of appro-
ximately 0.20 - 0.25 m and thickness of 0.10 m, in order to be pressed into the
spaces cut into the long sides it superposed. (Pl. IX/2)
     The dimensions of the wooden pieces are as such: small base - at the end
of the trapeze: length: 1.00-1.05 m, width: 0.24; thickness: 0.18 m.
    The intermediary sleeper has the following dimensions: length: 1.20 m;
width: 0.22 m; thickness: 0.18 m. It has the ends sectioned at the same dimen-
sions as the short beam at the end, in order to be pressed into the cracks cut into
the long sides it superposes.
    The beams that form the lateral sides of the counter-fort have the following
dimensions: length 2.10 m; width: 0.22 m; thickness: 0.18 m. These beams had
their ends endorsed to the wooden substructure of the wall, sectioned at their
lower part on a length of 0.38 cm and thickness of 0.10 m. The cut out ends bind
with the longitudinal beams of the brick wall.
     Above the trapezoidal space, formed by the joint of the beams in the
wooden substructure, there were fixed the first layers of bricks which were
forming the foot of the counter-fort.
     The base layer was placed directly on the yellow clay and is formed of
bricks, displayed on their edge, on their length, joint with mortar. As the wooden
structure at the base of the counter-fort is mounted directly on the living soil,
just 0.20m higher than the wooden structure at the base of the scarp wall, the
last layer of bricks displayed on their edges fiii in the whole space height inside
the trapezoidal structure.
    The wooden pillars are another important component of counter-forts
structure, providing stability to the beams and the brick base. With a circular
section, with diameters between 0.20-0.28 m and length of 1.30 m, these pillars
had been hammered both beneath the beams that were forming the long sides

188

of the trapezoidal structure and in the central area, on both sides of the inter-
mediary sleeper, where their ends pierce the bed of bricks at the base.

    Archaeological material
    In the filling of the defence ditch in front of the scarp wall, there were found
ceramic and glass fragments, metal objects and animal bones.
    The ceramic fragments are remains of wheeled pottery, with reddish brown
and yellowish slip, some of them decorated with strips of incised lines. There
were also found fragments of enamelled, green pottery, as well as ceramic tile
dishes with floral ornaments.
    The entire ceramics discovered in the filling can be dated back to the
18th— 19th centuries.
    The glass fragments discovered come from different types of recipients-
mugs, glasses - belonging to the mentioned historical age.
    The category of metal objects consists of iron holdfasts and cramps, heavily
oxidised.
    The bone material comes from domestic animals of various sizes - cattle,
pigs, sheep and goats.

    C)      The well
    On finishing the western profile of the excavated profile for the building’s
foundation (Pl. X/l), the wooden structure of a rectangular well was revealed.
In order to fully study it, an opening cassette was made in order to make
possible the next stage, that of emptying the well shaft of its filling. The integral
research of the well allowed a general Outlook on the materials used and its
construction system.
    The well had a rectangular shape with equal sides of 1.15 m, the preserved
height being of 1.1 Om. The construction system consists of joining the beams
ends by simple or double cut out (Pl. X/2). From the well wooden structure
there were preserved, on each side, nine thick wooden boards, on the upper
part above the last layer of boards and in the corners, the stones used to fix
the wooden structure had been preserved. The beams used in the structure of
the well are processed from different types of wood, without being completely
trimmed at the outside, mainly those laid at the wells base.
     Archaeological research offered information about the construction of
the well. The construction was assembled on the south side where the space
between the walls of the pit and the wooden structure was larger.
    After the pit had been dug into the yellow clay, stones used as foundation
for the wooden structures corners (Pl. XI/1) were displayed. The whole wooden

189

structure formed by joining the boards was built upon four pairs of small size
hubs (PL XI/1) and the corners of the well had been reinforcedwith some stones
fixed in the exterior of the construction. At the base, wooden structure was
reinforced by doubling it outside, on all sides, with hubs split on their length,
most of them untrimmed, still wearing their bark (Pl. XI/2).
    These support hubs were of different lengths, ranging between 0.30 m and
1.15 m, the latter dimension refers to the structural beams they were doubling.
The shorter hubs were placed in extension of each other, parallel to the beams
at the base of the fountain. The hubs flanking from the outside the row of base
beams had a hollow space carved into them for a better fixation of the beams.
There were also found cases where the reinforcement was made not only with
split hubs but also discarded beams were used. Thus, at the base of the northern
side, a trimmed beam with a length of 1.10 m was displayed as exterior doubling.
On the Southern side, a split trunk of 1.10 m in length shows marks of having
been processed in order to be used as a beam, but they had abandoned the idea
and finally the trunk was used as a reinforcement hub.

    Internai stratigraphy of the archaeological complex
    In order to study the construction system and the filling inside the well with
the afferent archaeological material, they proceeded to gradually dismantle the
wooden beams structure on its eastern side (Pl. XII).
    Several layers of filling were found, nine in number, marked from A to I,
starting with the upper edge of the well.
    Level A. In the upper part, the wooden structure consists of trimmed
beams. On the northern side, the structure is taller than on the Southern side
and in the south-east corner, above the joint of beams, two stones of reduced
dimensions were placed. The collected archaeological material consists of
ceramic fragments, iron nails, mortar balls, animal bones and a fragment from
a glass bracelet.
    Level B. Made of brownish, clay filling, it contains archaeological material
consisting of ceramic fragments of which some are remains of enamelled dishes,
fragments of bricks and stones, animal bones.
    Level C. Made of a black colour, clayey filling, it contains archaeological
material consisting of ceramic fragments and animal bones. In this layer, on
the Southern side of the well, a leather shoe sole which stills preserves traces of
seams was found (Pl. XIV/1).
    At the base of level C was discovered the upper end of a board detached
from the edge of the well. (Pl. XIII). In the same spot, there was also found an
agglomeration of highly fragile tree branches. When taking out the filling, it

190

was seen that both the thick trimmed board, cut out for joining and the branch
pierce the next levels D, E and E It is necessary to mention that on the bottom
end of the branch there were marks showing that it had been cut off from a tree.
The way in which these two pieces, the board and the tree branch got into the
pit - they might have fallen into or gave been thrown into, difficult to specify,
but the time was definitely somewhere in the first stage of dismantling the well.
    The next levels - D, E, F and G - less consistent with regard to thickness go
down in a steep slope from the northern wall to the Southern wall of the well.
The archaeological inventory is poorer and consists of ceramic fragments and
animal bones. Only at level F there were found metallic pieces - nails, under the
bottom end of the beam that had fallen into the well.
    Level H had a brownish colour, rich in organic matter. There were found
thin brushwood and lots of leaves, mainly in the south-east corner of the well.
The leaves are relatively well preserved, the colours being ferruginous and light
green. At the same level there were found small sized ceramic fragments.
    Level I is the lowest filling layer, being in contact to the living soil of the
foundation pit. The archaeological inventory consists of ceramic fragments,
animal bones but also a bed of leaves.
    In the eastern side, on the bottom of the foundation pit, there were found
two horizontal beams that had been used to the construction of the base of the
well. These beams with a diameter of 10-12 cm had been covered by the last
levels, respectively H and I.
    The board fallen off the northern wall of the well was 0.46 m in length and
its correspondence on the south side was of 0.26 m.
    The entire wooden structure was packed and stored at the Timișoara Banat
Museum in order to be preserved and rebuilt for the next permanent exhibition.
    Archaeological material
    The archaeological material discovered at level 6 in the well area consists
of ceramic fragments from small sized dishes and of a fragment from a ceramic
pipe decorated with inclined ribs.
    At level 7, in the well area, there were found ceramic fragments shells, a
mortar fragment, a piece of bronze wire with a twisted end, as well as various
fragment of corroded metal.
    As it results from the present presentation, in the filling of the well there
were found ceramic fragments, metal objects and animal bones. The ceramic
fragments come from wheeled pottery with brownish, yellow and dark grey
slips, some of them presenting a decoration of incised parallel lines. There
were also discovered fragments of green, enamelled dishes. All these ceramic
fragments, as well as the fragment of pipe can be dated to the 18* century.

191

    The fragment of bracelet is made of colour glass and belongs to the same
historical age.
    The group of metal objects - wholes and fragments - consists of nails,
twisted wire fragments and fragments of oxidised metal.
    The bones come from domestic animals of different sizes - cattle, pigs,
sheep and goats and from poultry.
    As far as the dating of the chronological limits between which the well
had been used is concerned, it is more difficult to specify the moment when
it construction had started. Based on the archaeological material found inside
it - mainly ceramic - the well had been in function in the first half of the 18*
century, its beginnings can be placed before 1716, the year Timișoara had been
conquered by the Habsburg Empire. The well was serving an area outside the
western fortifications of the Turkish city, rich in private lands - mainly gardens.
    The causes that led to the well to be dismantled cannot be established.
A plausible hypothesis could be the explanation that it had been abandoned
and reused as a waste dump after the third row of fort bulwark had been built
(respectively the scarp of counterguard I). The moment can be placed in the
second half of the 18* century (1765 or 1790)³.

    IV.      Stratigraphy of the archaeological site
    Consequently to the demolition works at the end of the 19* and the
beginning of the 20* centuries, the last preserved part of the city’s esplanade
soon got invaded by civil constructions. This urban activity was completed
with the construction of the Moda Tim factory, its foundations having largely
affected the remains of the foundation of the fort bulwark.
    Thus, only a few relevant profiles could be found and they have been
documented both graphically and with photos. (Pl. XIV/2, Pl. XV/1-2).
    The deposit levels were documented with the Munsell Catalogue
(Annexes 1-3). The situation plâns were elaborated with the aid of the total
station, doubling the Information content by the graphical documentation.

    V.      Conclusions
    As a result of having located the fort fragments and having compared to
available plâns and maps of the time, we can state that the remains discovered
in the above mentioned perimeter were part of the exterior belt walls situated
on the western side of the city of Timișoara.
    The results achieved bring further Information to the data offered by other
preventive archaeological excavations that have been made in recent years

³ Opriș 2007, 83; Capotescu 2008, 163.

192

within the perimeter of the city of Timișoara, respectively a more accurate
positioning in the field of the defensive system itinerary built in the 18th century
Furthermore, this archaeological research has revealed for the first time the
wooden structure of the walls’ foundations which used to form the defensive
system of modern Timișoara. Together with the data related to the construction
system of the wooden structure, there were recorded as well data regarding the
wood processing procedures.
    The wooden well, most likely dated to the beginning of the 18th century,
also represents a first for the archaeological studies in the region of Banat.
    Based on the archaeological research carried out at the work station
Square 700 (objective “City Business Centre D”), between April-June 2011, we
acknowledged the presence of the archaeological site, having been identified as
the extra muros district of Medieval Timișoara (Palanca Mare), superposed by
counterguard I and counterscarp of the fort bulwark of 18th century Timișoara.

BIBLIOGRAPHY

    Buruleanu, Medeleț 2004,
     D. N. Buruleanu., Medeleț FL, Timișoara: The Story cflts Towns, Ed. Mirton, Timișoara,
2004.
    Capotescu 2008,
    Capotescu V., Military Fort Architecture in Romania, voi. I, The City cf Timișoara,
Ed. Bastion, Timișoara, 2008.
    Ilieșiu 2003,
    Ilieșiu N., Timișoara. Monografie istorică, Ed. Planetarium, Timișoara, 2003.
    Munteanu, Munteanu 2002,
    I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. Monografie, Ed. Mirton, Timișoara, 2002.
    Opriș 2007,
    M. Opriș, Timișoara. Urban Monograph voi. I, Recent Discoveries which Imposed a
Correction cf Timișoara* Urban History, Ed. Brumar, Timișoara, 2007.

193

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE DIN “TIMIȘOARA-PIAȚA 700”,
OBIECTIVUL “CITY BUSINESS CENTER”, CLĂDIRE D
Rezumat

     Sistemul de fortificație a fost format dintr-un zid de incintă cu nouă bastioane, prevăzut
cu un șanț de apărare, acestuia adăugându-se două centuri de fortificații, fiecare cu câte un
șanț de apărare.
     Ca urmare a construirii clădirii D din complexul comercial City Business Center,
s-au cercetat fundațiile zidurilor de cărămidă care au cămășuit segmentul fortificației
cunoscut pe planurile militare ca fiind escarpa contragardei I și contraescarpa ce a marcat
începerea glacis-ului. Atât zidul escarpei contragardei I, cât și contraescarpa au fost
construite pe o substructură de lemn formată din piloni masivi de stejar (cu diametrul
cuprins între 0,16 și 0,26 m), deasupra cărora au fost așezate grupuri de câte două bârne
longitudinale (lonjeroane), lungi de până la 7,90 m. Lonjeroanele, dispuse la aproximativ
1,20 m una față de alta, au fost fixate cu bârne transversale (antretoaze), late de 1,60-1,65 m.
Deasupra substructurii de lemn a fost ridicat zidul de cărămidă care, în cazul contragardei
I, a constituit cămășuirea emplectonului de lut bătut și pământ din interiorul anvelopei
fortificației bastionare a Timișoarei.
     Sistemul de construire a zidurilor de cărămidă a fost unul șablonizat. Contraforturile
au avut substructură de lemn, dispunerea lonjeroanelor formând un trapez legat cu ajutorul
unor antretoaze. Dispunerea în cruce a cărămizilor a permis legarea acestor contraforturi
de zidurile de cămășuire. în spatele zidului contraescarpei a fost descoperită o fântână
de lemn, care a aparținut locuirii postmedievale din afara cetății Timișoara, respectiv
suburbiei extravilane Palanca Mare. Fântâna a fost de formă rectangulară, cu laturile de 1,15
m, structura de lemn păstrată având o adâncime de 1,10 m. Umplutura a fost formată din
fragmente ceramice de sec. XVII-XVIII, cuie de fier fragmente dintr-o brățară de sticlă etc.

194

Pl. I. Harta fortificației bastionare a Timișoarei (1808). / Map cf Timișoara fort bulwark
(1808).

195

3

Pl. II. 1 - Fundația contraescarpei contragardei I; 2 - Profil prin fundația contraescarpei
contragardei I; 3 - Substructura de lemn a contraescarpei. /1 - The counterscarp foundation
cf counterguard I; 2 - Prcfile through the counterscarp foundation cf counterguard I; 3 - The
counterscarp wooden substructure.

196

2

Pl. III. 1. Sistemul de îmbinare a lonjeroanelor contraescarpei; 2. Decupajul pentru fixarea
uneia dintre antretoazele contraescarpei. / 1. The system cf the counterscarp longitudinal
beams joining; 2. Cutting out for fixing one cfthe counterscarp sleepers.

197

Pl. IV. Spațiul obținut prin îmbinarea antretoazelor cu lonjeroanele, umplut cu cărămidă. /
The resulted space after the longitudinal beams and sleepers joining wasfilled with bricks.

198

1



Pl. V. 1. Profil prin fundația contraescarpei, dispusă pe substructură de lemn; 2. Piloții de
susținere a substructurii de lemn a contraescarpei. / 1. Prcfile through the counterscarp
foundation on the wooden substructure; 2. The pillars to support the wooden substructure cf
the counterscarp.

199

2

Pl. VI. 1. Lonjeroanele substructurii de lemn a contraescarpei; 2. Contraforturile de la
contraescarpa contragardei I. / 1. The longitudinal beams cf the counterscarp wooden
substructure; 2. The counter-forts cfthe counterscarp cf counterguard I.

200

1

Pl. VII. 1. Detaliu cu îmbinarea antretoazei cu lonjeroanele contraescarpei; 2. Fundația de
cărămidă a zidului de escarpă a contragardei I. / 1. Detail on the counterscarp longitudinal
beams and sleepers joining; 2. The brick foundation cf the scarp wall cf counterguard I.

201

Pl. VIII. Substructura de lemn a zidului de escarpă a contragardei I. / The wooden substructure
cfthe scarp wall cf counterguard I.

202

2

Pl. IX. 1. Pilonii masivi de fixare a substructurii de lemn a zidului de escarpă a contragardei I;
2. Contrafortul zidului de escarpă a contragardei I. /1. The massive pillars to fix the wooden
substructure cf the scarp wall cf counterguard I; 2. The counter-fort cf the scarp wall cf
counterguard I.

203



Pl. X. 1. Fântâna din lemn aparținând perioadei otomane; 2. Detaliu cu sistemul de îmbinare
a pereților din lemn. / 1. The wooden well belonging to the Ottoman time; 2. Detail on the
wooden walls joining.

204

1

2

Pl. XL 1. Baza fântânii de lemn; 2. Pereții dublați pe lateral, la baza fântânii. /1. The base cf
the wooden well; 2. Outside laterally doubled walls, at the well base.

205

Pl. XII. Stratigrafia umpluturii fântânii. / Stratigraphy cfthe well inside filling.

206

Pl. XIII. Detaliu cu bârna căzută din peretele fântânii. / Detail on the detached boardfrom
the edge cfthe well.

_______207

1

Pl. XIV. 1. Talpa unei încălțăminte din piele descoperite în umplutura fântânii (lentila C);
2. Profil prin șanțul de apărare (la vest de contragarda I). / 1. The leather shoe sole that was
found in the wellfilling (lens C); 2. Prcfile through the defence ditch (west cf counterguard 1).

208

Pl. XV. 1. Profilul șanțului de apărare a contragardei I și nivelurile de amenajare ag/acis-ului;
2. Profilul vestic al perimetrului cerctat arheologic (in glacis). /1. Prcfile cfthe defence ditch
cf counterguard I and the glacis fitting out levels; 2. The western prcfile cfthe archaeologically
investigatedperimeter (in glacis).

MONUMENTE FUNERARE OTOMANE
DESCOPERITE ÎN CIMITIRUL DIN TIMIȘOARA -
PIAȚA SF. GHEORGHE


Adriana Gașpar


     Cuvinte cheie: Timișoara, otomani, pietre de mormânt, cimitir
     Keywords: Timișoara, Ottomans, gravestones, cemetery



     Introducere
     Situată în Câmpia Timișului într-un spațiu străbătut de cursurile râurilor
Timiș, Bega și de unii dintre afluenții acestora, Timișoara intră sub administrația
Imperiului Otoman și devine reședință de elayet¹ cu rolul strategic de control
asupra pustei ungare și a Țărilor Române. Vreme de 164 de ani orașul a fost
locuit și administrat de musulmani până în octombrie 1716, când garnizoana
otomană capitulează² în fața trupelor habsburgice aflate sub comanda prințului
Eugeniu de Savoya³, iar Timișoara devine domeniu al coroanei Habsburgice.
     Cele mai consistente descrieri despre orașul medieval sunt lăsate de călătorul
otoman Evliya țelebi și de solul austriac Henrik Ottendorf, la mijloc de secol
XVII. Din izvoarele istorice aflăm că Timișoara medievală “așezată în mlaștinile
râului Timiș - pe un pământ înverzit, mănos - înconjurată de grădini și parcuri de
trandafiri”⁴ este împărțită în trei părți distincte: cetatea, orașul și cele două suburbii,
respectiv Palanca Mare (orașul Rascian) și Palanca Mică (Insula)⁵. Suburbiile erau
populate de agricultori, meșteșugari și negustori creștini, iar orașul de către ostași
și oameni învățați, în mare parte musulmani. Orașul adăpostea case acoperite cu
șindrilă, hanuri, băi, bazare, cafenele, școli pentru copii, și opt geamii⁶ construite
după regulile acestora “în oraș sunt două, de fiecare parte a bazarului câte una, în
Insulă este una, iar în restul suburbiei, cinci”⁷.

   Cercetător independent, e-mail: sam_adriana@yahoo.com.


¹ Elayetul de Timișoara era format din șase sângeacuri: Timișoara, Lipova, Cenad, Gyula,
Moldova Veche, iar de la 29 septembrie 1658 i se mai adaugă și cetățile Ineu, Caransebeș și Lugoj.

² Guboglu 1974, 533.

³ Hațegan 2005, 308-310.

⁴ Călători străini, 496.

⁵ Ottendorf 2006, 11.

⁶ Călători străini, 499, 500.

⁷ Ottendorf 2006, 14.

210

     Campanii arheologice
     Prin săpăturile arheologice actuale din centrul istoric al Timișoarei au
fost scoase la suprafață elemente care privesc în cea mai mare parte perioada
de locuire otomană. Astfel de lucrări au fost efectuate pentru prima dată în
2006 atunci când s-a intervenit la infrastructura căii de rulare a tramvaiului
din zonele P-ța Libertății, strada 9 Mai și Piața Sf. Gheorghe⁸. încă de atunci în
Piața Sf. Gheorghe a fost descoperită fundația zidului de nord a unei biserici
iezuite⁹, construită la mijlocul secolului al XVIII-lea și demolată la început
de secol XX. Pe laturile de vest și nord-est ale bisericii¹⁰ au fost descoperite
54 de morminte. Pe baza inventarului numismatic descoperit în pământul
de umplutură, s-a stabilit că înhumările au avut foc succesiv între secolele
XVI-XVII¹¹. Toate mormintele sunt orientate aproximativ pe direcția vest-est,
scheletul este întins pe spate cu capul spre vest și privirea spre dreapta. în unele
situații defuncții erau acoperiți cu scânduri transversale, depuși în sicrie sau pur
și simplu îngropați direct în pământ. Forma gropilor de mormânt a fost greu
de determinat și din cauza pământului deranjat de deasupra for. în inventarul
mormintelor nu s-au găsit accesorii sau obiecte din vestimentația defuncților
considerându-se că aceștia au fost înveliți într-un lințoliu, asemenea obiceiului
de înmormântare musulman¹².
     La sfârșitul anului 2013, zona centrală a Timișoarei a fost din nou afectată
de lucrări de reabilitare, iar săpăturile arheologice au avut foc pe mai multe
străzi din centrul istoric al orașului inclusiv în actuala Piață Sf. Gheorghe.
în această zonă săpăturile arheologice preventive au fost efectuate la sud de
secțiunea săpată în 2006, fiind coordonate de profesorul Florin Drașovean¹³. S-a
continuat dezvelirea unei porțiuni din biserica iezuită învecinată la sud cu zidul
din piatră de la o fundație care pare să aparțină unei structuri mai timpurii. în
jurul acesteia au fost descoperite morminte de înhumație¹⁴ care prezintă carac-
teristici similare cu cele săpate în 2006.

⁸ Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007, 11.

⁹ Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007, 31, 34.

¹⁰ Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007, 48.

¹¹ Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007, 16, 17.

¹² Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007, 49.

¹³ Mulțumesc domnului prof. dr. Florin Drașovean, cercetător la Muzeul Banatului Timișoara,
pentru faptul că mi-a permis să public aceste pietre funerare descoperite pe șantierul arheologic
condus de domnia sa - Timișoara, Piața Sf. Gheorghe, în 2013-2014.

¹⁴ în practicile funerare islamice utilizarea sicriului are loc doar în patru situații: când defunctul
a suferit un accident, iar corpul nu mai este întreg; în caz de descompunere deoarece prezintă
un pericol de infectare a celor din jur; dacă solul este prea mlăștinos; uneori, la înmormântarea
femeilor, pentru evitarea vizibilității formei corpului.

211

    Cimitirele și djamiile din Timișoara otomană
    Asemenea altor orașe din Imperiul Otoman, în Timișoara au existat spații
sacre destinate cimitirelor. Ele au o semnificație tipică religiilor monoteiste,
dobândită prin existența sentimentului de teamă și nesiguranță a omului în fața
diverselor fenomene de agresiune și care își va găsi refugiul în liniștea spirituală
oferită de divinitatea unică¹⁵.
    în cadrul culturii otomane până în secolul al XlX-lea cimitirele erau plasate în
jurul djamiei/moscheii, a unui turbe (mausoleu) sau tekke (mănăstire de derviși)¹⁶,
urmând ca după această perioadă să fie mutate în afara localității datorită necesi-
tăților economice, a igienei sau principiilor de planimetrie a orașului¹⁷. Cele din
jurul djamiei erau organizate în funcție de statutul social al defuncților. în partea
din față sau cât mai aproape de aceasta erau înmormântate personalitățile locale
sau familiile înstărite în timp ce locuitorii de rând din același cartier erau înmor-
mântați în spatele djamiei sau cât mai departe de intrare¹⁸.
    Imediat după stabilirea administrației otomane la Timișoara bisericile
existente au fost transformate în moschei sau au fost construite altele noi, iar celui
dintâi lăcaș de cult construit i se atribuia de obicei numele sultanului domnitor¹⁹.
De la cronicarul Mustafa Gelalzade aflăm că “în acea zi, cu ajutorul lui Dumnezeu,
ordia turcă a luat cetatea. De aceea bisericile sale au fost transformate în geamii,
clopotele au fost aruncate din clopotnițele cu turnuri și s-a început acolo citirea
ezanului”²⁰. Prima djamie construită în Timișoara este “djamia ilustră” menționată
într-una dintre poruncile emise de sultanul Siileyman (1520-1566) despre utili-
zarea plumbului în scopul refacerii acoperișului²¹, și numită de Henrich Ottendorf
djamia Hunkiartzametschie¹². Aceeași structură apare și pe planul arhitectului
Radogna notată ca Buyiik Cami (Ejamia Mare)²³, sau pe cel al căpitanului Perette
în 1716 ca fiind Padișahi Ejamisi. Este foarte posibil ca parte din structura acestei
djamii să fie și fundația de piatră descoperită la sud de biserica iezuită din actuala
piață Sf. Gheorghe, iar cimitirul în a cărui pământ de umplutură s-au descoperit
pietrele de mormânt să aparțină acesteia.
    Se zice că este foarte greu să treci cu vederea un cimitir otoman care prin
monumentele sale funerare oferă din depărtare trecătorului aspecte din viața


¹⁵ Feneșan 2006, 150.

¹⁶ Feneșan 2006, 152-153.

¹⁷ Gork 2007, 210.

¹⁸ Feneșan 2006, 153.

¹⁹ Feneșan 2006, 138.

²⁰ Cronici turcești 1966, 276.

²¹ Feneșan 2006, 139.

²² Ottendorf 2006, 14.

²³ Feneșan 2006, 140.

212

individului, statutul social și afilierea religioasă²⁴. Despre aceste elemente
funerare se știe și de la Henrik Ottendorf care în 1663 descria un mormânt
prevăzut cu două stele funerare, una la căpătâi și alta la picioare, situat în curtea
uneia dintre cele opt moschei prezente în Timișoara²⁵: “este o moschee nouă,
frumoasă, se numește Seditzametschie, clădită de către Seidi Ahmed pașa, care
a fost strangulat în urmă cu doi ani de către Aii pașa la ordinul împăratului
turc, iar mormântul său construit din piatră de talie de înălțimea și forma unei
mese de altar de pe la noi - stă în curtea bisericii, la căpătâi cu un stâlp de piatră
octogonal cu turban iar la picioare este unul care este ascuțit doar la vârf”²⁶.

    Pietre de mormânt din Piața Sf. Gheorghe
    Cu ocazia săpăturilor arheologice preventive din 2014 în pământul
de umplutură al cimitirului din actuala P-ța Sf. Gheorghe s-au găsit șapte
fragmente de obiecte din piatră de tipul pietrelor tombale. Acestea au fost
descoperite în poziție secundară, fără a fi posibilă identificarea mormintelor
cărora le-au aparținut. Este vorba despre cinci pietre de mormânt dintre care
două sunt de forma unor turbane, două plăci dreptunghiulare alungite în partea
superioară, una de forma unui fes, și alte două fragmente de stâlpi cu sec’iune
dreptunghiulară. Toate obiectele sunt confecționate din marmură, realizate
prin tehnica cioplirii.
    Pentru o descriere mai precisă a obiectelor s-a realizat un catalog unde
acestea sunt evaluate și clasificate în grupe tipologice în funcție de forma și
decorul lor:

1. Piatră funerară                             
Material:               marmură albă           
Tehnică de construcție: cioplire în relief     
Forma:                  turban                 
Dimensiune:             turban: înălțime: 18 cm
                        diametru bază: 20 cm   
                        stâlp: înălțime: 30 cm 
                        diametru bază: 9 cm    

²⁴ Ertek2006, 31.
²⁵ Conform planurilor orașului această moschee apare menționată până în 1746 - 1747. Harta
planimetrică a Timișoarei din 1716 efectuată de căpitanul Perette arată că moscheea Seidi
Ahmed este amplasată în sudul cartierului Palanca Mare. După suprapunerea de planuri istorice
realizată de arhitectul Mihai Opriș această moschee ar putea să fi fost amplasată pe actuala stradă
Gheorghe Lazăr, aproximativ la jumătatea distanței dintre intersecțiile străzilor Mărășești și
Ungureanu.
²⁶ Ottendorf 2006, 14.

213

Descriere:           Obiect sculptat în relief de forma unui turban. Este   
                     compus dintr- un stâlp de con cu vârful teșit înfășurat
                     oblic de o fâșie din același material, dându-i forma   
                     unui turban cu baza circulară.                         
Stare de conservare: fragmentară                                            
Datare:              secol XVIII                                            
Locul de păstrare:   Muzeul Banatului din Timișoara                         

(Fig. 1.2 a, b)

2. Piatră funerară                                                           
Material:               marmură albă                                         
Tehnică de construcție: cioplire în relief                                   
Forma:                  turban                                               
Dimensiune:             turban: înălțime: 13 cm                              
                        diametru bază: 18 cm                                 
                        stâlp: lungime latură: 8 cm                          
Descriere:              Obiect din piatră sculptat în relief de forma unui   
                        turban. Este confecționat dintr-o fâșie de material, 
                        în primă fază înfășurat vertical apoi urmând direcția
                        oblică, rezultând un turban cu baza pătrată.         
Stare de conservare:    fragmentară                                          
Datare:                 secol XVII-XVIII                                     
Locul de păstrare:      Muzeul Banatului din Timișoara                       

(Fig. 1.1 a, b)

3. Piatră funerară                                                            
Material:               marmură albă                                          
Tehnică de construcție: tăiere în relief                                      
Forma:                  dreptunghiulară                                       
Dimensiune:             înălțime: 40 cm                                       
                        bază superioară: 13 cm                                
                        bază inferioară: 10 cm                                
Descriere:              Obiect din piatră sculptat în relief. Are forma unui  
                        dreptunghi mai lat în partea superioară unde se       
                        termină sub forma unui arc ascuțit.                   
                        a - Față: în zona superioară este decorată cu o rozetă
                        reprezentată printr-o floare cu șase petale înscrise  
                        într-un cerc de diametru 9, 50 cm.                    
                        b - Spate: o suprafață plană fără decor               
Stare de conservare:    fragmentară                                           


214

Datare:            ? secol XVI -XVII             
Locul de păstrare: Muzeul Banatului din Timișoara

(Fig. 2.1 a, b)

4. Piatră funerară                                                               
Material:               marmură albă                                             
Tehnică de construcție: tăiere în relief                                         
Forma:                  dreptunghiulară                                          
Dimensiune:             înălțime: 34 cm                                          
                        bază superioară: 14 cm                                   
                        bază inferioară: 13 cm                                   
Descriere:              Obiect din piatră sculptat în relief. Are forma unui     
                        dreptunghi mai lat spre partea superioară unde se        
                        termină sub forma unui arc ascuțit a cărui vărf lipsește,
                        a - Față: în zona superioară este decorată cu o rozetă   
                        reprezentată printr-o floare cu șase petale înscrise     
                        într-un cerc de diametru 8 cm.                           
                        b - Spate: o suprafață plană fără decor                  
Stare de conservare:    fragmentară                                              
Datare:                 ? secol XVI -XVII                                        
Locul de păstrare:      Muzeul Banatului din Timișoara                           

(Fig. 2.2 a, b)

5. Piatră funerară                                                               
Material:               marmură albă                                             
Tehnică de construcție: cioplire în relief                                       
Forma:                  fes                                                      
Dimensiune:             fes:     înălțime: 11 cm                                 
                        diametru bază: 9,5 cm                                    
                        stâlp: înălțime: 27 cm                                   
                        lățime latură: 6,5 cm                                    
Descriere:              Obiect din piatră sculptat în relief compus dintr-un     
                        stâlp de secțiune pătrată la capătul căruia este amplasat
                        un fes(trunchi de con)                                   
Stare de conservare:    fragmentară                                              
Datare:                 ? secol XVII                                             
Locul de păstrare:      Muzeul Banatului din Timișoara                           

(Fig. 3.1 a, b)

215

6. Stelă funerară                                                           
Material:               marmură albă                                        
Tehnică de construcție: cioplire în relief                                  
Forma:                  dreptunghiulară                                     
Dimensiune:             stâlp: înălțime: 38 cm                              
                        latură: 8 cm                                        
Descriere:              Obiect din piatră sculptată compus dintr-un stâlp cu
                        secțiune pătrată, care pe una din laturi prezintă un
                        triunghi în relief.                                 
Stare de conservare:    fragmentară                                         
Datare:                 ? secol XVII                                        
Locul de păstrare:      Muzeul Banatului din Timișoara                      

(Fig. 3.2 a)

7. Stelă funerară                                                               
Material:               marmură albă                                            
Tehnică de construcție: cioplire în relief                                      
Forma:                  dreptunghiulară                                         
Dimensiune:             stâlp: înălțime: 35 cm                                  
                        latură: 9 cm                                            
Descriere:              Stâlp din piatră de secțiune pătrată sculptat în relief.
Stare de conservare:    fragmentară                                             
Datare:                 ? secol XVII                                            
Locul de păstrare:      Muzeul Banatului din Timișoara                          

(Fig. 3.2 b)

     Despre stelele funerare otomane
     în cultura otomană mormintele sunt prevăzute cu două tipuri de stele
funerare amplasate perpendicular atât în zona capului, cât și uneori în zona
picioarelor defunctului. Până în secolul al XlX-lea cea de-a doua situație este mai
puțin întâlnită, însă după această perioadă numărul mormintelor prevăzute cu
ambele stele funerare crește²⁷. în funcție de sexul defunctului stelele pot fi bărbă-
tești și femeiești²⁸, astfel că în cimitirele musulmane este foarte ușor să distingi din
depărtare un mormânt de bărbat de unul de femeie. Stelele, considerate simboluri
atribuite sexualității²⁹, sunt compuse de obicei din trei părți și anume: piatra
funerară, un gât și corpul acesteia. Cele caracteristice bărbaților sunt prevăzute în

²⁷ Dogan 2009, 806.

²⁸ Dogan 2009, 820, 831.

²⁹ Montgomery, Cobb 1911, 112, 113.

216

partea superioară cu pietre de mormânt de tip turban³⁰ fixate pe un gât cilindric
sau pătrat și așezat pe un corp de piatră prevăzut cu epitaf¹, care ne infor-
mează despre numele, profesia, motivul morții, data nașterii și morții defunc-
tului³². Există însă și o situație diferită atunci când turbanul nu se află în partea
superioară a stelei funerare, ci este localizat foarte aproape de solul mormântului,
situație care reflectă execuția defunctului³³. în cazul mormintelor de femei stelele
funerare sunt pietre de formă plată, de cele mai multe ori dreptunghiulare, lărgite
în partea superioară și care se termină sub forma unui arc ascuțit³⁴.
    Dintre piesele tratate în acest articol se disting două pietre funerare bărbă-
tești, două tipice femeilor și una atribuită unui mormânt de copil. Acestora
li se mai alătură și două fragmente a căror categorie e greu de stabilit. Este
foarte posibil ca acestea să reprezinte stele funerare amplasate vertical la
picioarele defunctului (Fig. 1 - Fig. 3).
    Toate piesele sunt confecționate din marmură albă, un material greu de
procurat în ținuturile mlăștinoase ale Banatului. Forma și dimensiunea obiec-
tului nr. 1 îl încadrează în prima jumătate a secolului al XVIII-lea³⁵ și poate
fi atribuit unui înalt demnitar din Imperiul Otoman. în colecția Muzeului
Banatului mai există o piatră de mormânt de formă și dimensiune relativ
asemănătoare, care aparține aceluiași cimitir din piața Sf. Gheorghe și care a
fost descoperită în campania arheologică din 2006³⁶. Tot în colecția aceluiași
muzeu se mai păstrează patru stele funerare prevăzute cu turban, una desco-
perită în 1902 cu ocazia renovării Castelului Huniade, și altele trei care din lipsă
de informații nu pot fi atribuite vreunui cimitir otoman din Timișoara³⁷.
    Stelele funerare caracteristice femeilor, în perioadele mai timpurii, erau de
dimensiuni relativ mici, de formă plată, care cu timpul devin dreptunghiulare și
alungite spre vârf⁸, dar după secolul al XVIII-lea acestea cresc în dimensiune, iar
formele sunt mult mai ample și mai complexe. Motivele reprezentate sunt simple,
de cele mai multe ori sunt prezente rozetă sau trandafirul³⁹, iar începând cu secolul

³⁰ Kokrek 2012, 77.

³¹ Okur 2007, 3. în epitaf este trecut numele, poziția și titlul defunctului, rugăciunea “Fatiha” și
data decesului. Foarte rar este întâlnită semnătura meșterului sau a caligrafului.

³² Okur 2007, 2.

³³ Ertek 2006, 33.

³⁴ Montgomery, Cobb 1911, 110.

³⁵ Dogan 2009, 809.

³⁶ Kopeczny 2007, 159.

³⁷ Feneșan 2006, 156, 157.

³⁸ Bellan 2012, 25.

³⁹ Yatim 1988, 94.
Trandafirul este cel mai întâlnit simbol în Islam, simbolizând frumusețea divină și pe profetul
Muhammad.

217

al XlX-lea sunt decorate și stilizate cu flori, viță de vie și diferite arabescuri⁴⁰. în
cazul mormintelor de copii stelele funerare au dimensiuni mai mici decât cele
tipice unui adult, iar pietrele de mormânt sunt de forma unui fes⁴¹.
     Pietrele funerare situate la căpătâiul defunctului reprezintă adevărate piese
de artă, dimensiunea acestora reflectă importanța socială a persoanei decedate,
în cimitirele musulmane cele mai întâlnite forme sunt cele de tip turban,
denumite și Kavuk⁴², care apar sporadic în arta funerară otomană încă din
secolul al XVI-lea⁴³. Prezența acestora crește începând cu secolul al XVII-lea,
atunci când marchează mormintele unor mari viziri din Imperiul Otoman⁴⁴, iar
din secolul al XlX-lea stelele cu pietrele lor funerare devin mai bogate estetic
prin formele și decorul lor divers. Categoria turbanelor este specifică mormin-
telor de bărbați și sunt cele mai dominante în cultura Imperiului Otoman⁴⁵.
Reprezentarea turbanelor a fost pentru prima dată întâlnită în cimitirele
evreiești⁴⁶ și preluată mai târziu de către musulmani⁴⁷. în cimitirele otomane
formele diverse ale acestora reprezintă imitații preluate din vestimentație a
căror origine vine din Peninsula Arabică, unde tipul de turban purtat de un
bărbat semnifica rangul său în societate⁴⁸. Se spune că pentru un arab turbanul
înseamnă demnitatea credinciosului, iar prin scoaterea acestuia purtătorul își
pierde simbolic puterea⁴⁹. Astfel că, un turban simbolizează puterea, onoarea și
autoritatea de lider al unui clan, al unui grup tribal sau poziția militară înaltă
a purtătorului⁵⁰.

     Concluzii
     Din documentele medievale aflăm că în cetatea Timișoara exista Marea
djamie, menționată de câteva ori în însemnările călătorului otoman Evliya
Qelebi și ale solului austriac Henrik Ottendorf, care au vizitat Timișoara la
mijloc de secol XVII. După cucerirea de către trupele imperiale habsburgice din
1716, pentru a se avea o situație clară asupra orașului s-a efectuat un plan exact
al Timișoarei ridicat de către căpitanul Perette, inginer șef în serviciul majestății

⁴⁰ în arta religioasă rozetă este considerată simbol al Paradisului sau al Eternității, iar cercul este
primul simbol cosmologic al întregului și al unității.

⁴¹ Yatim 1988, 49.

⁴² Pentru cimitirele evreiești aceste pietre de mormânt erau denumite mașșebah sau mfesh (suflet).

⁴³ Aksan, Goffman 2007, 235.

⁴⁴ Karabulut 2013.

⁴⁵ Gbrk 2007, 210, 211.

⁴⁶ Montgomery, Cobb 1911, 111.

⁴⁷ Montgomery, Cobb 1911, 113.

⁴⁸ Sipahi, Qetin 2010, 233.

⁴⁹ Kister 2000, 222.

⁵⁰ Kister 2000, 218.

218

sale imperiale, unde este marcată și această djamie⁵¹. Prin mijloacele moderne
de georeferențiere, în 2007 arhitectul Mihai Opriș realizează o suprapunere
a planurilor istorice peste situația urbanistică actuală a Timișoarei. Conform
cercetărilor sale, djamia de pe planul lui Perette pare să fi fost amplasată în
actuala Piață Sf. Gheorghe⁵². Bazându-ne pe acest fapt putem presupune că
pietrele de mormânt studiate în acest articol sunt din cimitirul care a aparținut
acestei djamii. Fiind situată în centrul cetății, în apropierea locurilor de socia-
lizare, cum este cazul băilor sau a bazarului, cu siguranță că în curtea acesteia
și-au găsit loc de veci reprezentanți importanți ai societății.
    Conform ritualului islamic de înmormântare musulmanii își îngropau
morții în curtea moscheelor, marcând mormintele prin stele funerare cu forme
și decoruri diverse, uneori monumentale. în acest fel defuncții putând fi păstrați
cât mai aproape și cât mai mult în amintirile urmașilor. Având în vedere ampla-
sarea și importanța acestui lăcaș de cult, dar și dimensiunea și forma pietrelor
funerare descrise mai sus, realizate mai ales din marmură, un material costisitor
pentru zona mlăștinoasă a Timișoarei, se poate spune că aici s-au înmormântat
persoane înstărite. Conform regulilor din societatea otomană formele de
turban diferă în funcție de rang, acest fapt reflectându-se și în cazul monumen-
telor funerare. Tipurile de turbane găsite în săpăturile arheologice din 2006,
respectiv 2014, erau caracteristice persoanelor de clasă medie și superioară⁵³.
Acelorași categorii aparțin și cele două pietre de mormânt femeiești tratate în
acest articol. Ele prezintă motive florale, utilizate mai ales în perioada dintre
1550-1770⁵⁴, în timp ce în cazul situației financiare precare a defunctei, pietrele
funerare sunt de obicei lipsite de decor.
    Având în vedere durata îndelungată a stăpânirii otomane, cu siguranță
că cimitire musulmane au fost si în alte locuri din Timișoara sau din zonele
învecinate. Cercetările arheologice ulterioare ne pot confirma această ipoteză.
Până în acest moment nu sunt prea multe informații despre alte cimitire
otomane în Banat. Cea mai apropiată localizare unde ar fi existat stele funerare
este cimitirul musulman de pe insula Ada Kaleh⁵⁵, demult dispărută sub apele
Dunării, și care a fost populată de o comunitate turcească până în secolul XX.
în cadrul acestui cimitir au existat pietre funerare de tipul celor descoperite în
Piața Sf. Gheorghe. Raportându-ne la spațiul românesc, cimitire musulmane

⁵¹ Hațegan 2006, 191.

⁵² Opriș 2007, 34.

⁵³ https://www.youtube.com/watch?v=hfLJ_KM6t7o(02.06.2014).

⁵⁴ Bițici 2006, 191.

⁵⁵ Dumitru Stoichiță, Insula Ada, Kaleh, un ostrov mitologic distrus de civilizație, în jurnalul,
ro, 03.sep.2007, 10.07.2014 (http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/monumentele-nepasarii/
insula-ada-kaleh-un-ostrov-mitologic-distrus-de-civilizatie-101364.html).

219

contemporane cu stăpânirea turcească din Banat sunt în zona Dobrogei, acolo
unde pietrele de mormânt otomane captează și azi privirea trecătorului, prin
formele și decorul lor divers⁵⁶.
     Cercetările viitoare vor putea aduce noi contribuții asupra acestor tipuri
de obiecte funerare prezente în cimitirele din cetatea sau suburbiile din
Timișoara otomană, sau din alte localități care au fost în componența elaye-
tului de Timișoara. Totodată, este foarte posibil ca în colecțiile muzeale astfel
de stele funerare să fi trecut neobservate, însă printr-un studiu mai aprofundat
al acestora se poate contribui la cercetarea acestui subiect care până în acest
moment a atras mai puțin atenția cercetătorilor din România.

BIBLIOGRAFIE

     Aksan, Goffman 2007,
     V. H. Aksan, D. Goffman, The early modern ottomans. Remapping the Empire, Bogazici
University Library, Cambridge University Press, 2007.
     Bellan2012,
     D. Bellan, 18th Century Inspirations from Istanbul, în S1A, Winter 2012, 24-27, http://
danbellan.com/pdf/Winter2012_SIA.pdf, accesat 10.04.2014.
     Bițigi 2006,
     H. K. Bițigi, Yazth Araștirmalar Ișigmda Tilrkie Mezar Tașlarma Topii Bir Bakiș, EREV
Academi Dergisi, yil: 10, S: 26, Kiș 2006, 175-192.
     Bizerea 1971,
     M. Bizerea, Relieful județului Timiș, în Tibiscus, I, 1971, 179-188.
     Cronici turcești 1966,
     Cronici turcești privind Țările Române. Sec. XV-mijlocul sec. XVII. Extrase, voi. I, ed.
Mihail Guboglu, Mustafa Mehmet, București, 1966.
     Dogan 2009,
     B.      Dogan, Edirne Gâzi Mihai camisi haziresi’ndeki mezar tașlari, Trakya Universitesi
Sosyal Bilimler enstitiisii sanat Tarihi Anabilim Dali Yiiksek lisans Tezi, Edirne, 2009.
     Drașovean, Fluture, Szentmiklosi 2007,
     F. Drașovean, Al. Flutur, Al. Szentmiklosi, Descrierea situației arheologice cercetărilor
preventive din piețele Libertăți, Sfântu Gheorghe și strada 9 Mai, în Timișoara în amurgul
Evului Mediu, Timișoara, 2007, 11-84.
     Ertek 2006,
     D. Ertek, Synibolic meaning cf cemeteries for users: “Karșiyaka cemetery case", 2006,
http://etd.lib.metu.edu.tr/upload/12607660/index.pdf, accesat 10.04.2014

⁵⁶ Cel mai vechi lăcaș de cult musulman construit în România este moscheea “Esmahan Sultan”,
ridicată în 1575 în Mangalia de azi. Cimitirul din jurul moscheei adăpostește morminte vechi de
peste 300 de ani, prevăzute cu pietre funerare tipic musulmane, 5.mai.2014. (http://www.zaman.
ro/ro/newsDetail_getNewsBy!d.action?newsId=60162)

220

     Feneșan 2006,
     C.          Feneșan, Cultura otomană a vilayetului Timișoara (1552-1716), Timișoara 2006.
     Gork 2007,
     R. V. Gork, Death andfunerals in Sunni communities cfTurkey, în Layers cfDyingand
Death, Oxford, 2007, 203-215.
     Guboglu 1974,
     M. Guboglu, Conici turcești privind Țările Române, voi. II, București, 1974.
     Hațegan 2005,
     I. Hațegan, Vilayetul de Timișoara. Repere cronologice. Selecție de texte și date,
Timișoara, 2005.
     Hațegan 2006,
     I. Hațegan, Prin Timișoara de odinioară. De la începuturi până la 1716, Timișoara,
2006.
     Ilieșiu 1943,
     N. Ilieșiu, Timișoara. Monografie istorică, voi. I, Timișoara, 1943.
     Ivan 1936,
     N. Ivan, Timișoara, mică istorie a orașului, Timișoara, 1936.
     Karabulut 2013,
     C. Karabulut, Adalizade Osmanii mezar tașlan, Sariklar-Kavuklar-Fesler, http://www.
mezartaslarinicozmek.org/wpcontent/uploads/2013/01/Sar%C4%B1klar-Kavuklar-Fesler.
pdf, 2013, accesat 13.04.2014.
     Kister 2000,
     M. J. Kister, “The Crowns cf This Community...”: Some Notes on the Turban in the
Muslim Tradition, JSAI, 24, 2000, Dăvid Ayalon Memorial, voi. I, 217-245.
     Kokrek 2012,
     M. Kokret, A civilization in Edirne, which brings together stones and writing. The
ottonian gravestones, Head of Human Resources and Education Departments of I.B.B,
Ismek Handi Craft, 2012, 72-77.
     Kopeczny 2007,
     Zs. Kopeczny, Piese sculpturale din piatră, în Timișoara în amurgul Evului Mediu,
Timișoara, 2007.
     Montgomery, Cobb 1911,
     J. Montgomery, B. W. Bacon, W. Cobb, Journal cf biblical litebatukb. Comitee cf the
sociely cf biblical literature and exegesis, voi. XXX, New York, 1911.
     Okur 2007,
     Q. Okur, Typographic Examination cf Ottoman and Contemporary Turkish Tombstones,
The 51st Association Typographique Internationale (ATypI) Conference, UK, 2007.

221

     Opriș 2007,
     M. Opriș, Timișoara: Monografie urbanistică, voi. I, Descoperiri recente care au impus
corectarea istoriei urbanistice a Timișoarei, Timișoara, 2007.
     Ottendorf 2006,
    H.      Ottendorf, De la Viena la Timișoara, 1663, ed. loan Hațegan, Timișoara, 2006.
     Sipahi, Qetin 2010,
     B. Sipahi, A. Qetin, Mehasebe Tarihi. 1697-1910 Yillan Arasinda Osmanii
Kultiiriinde Muhasebecilerin Mezar Tașlarinin Karakteristik Ozellikleri, în The Journal
cf Accounting and Finance, Marmara Universitesi, accesat 04.05.2014 http://journal.
mufad. org/index.php/arsiv/904-sayi-48-ekim-2010/88-1697-19yillari-arasinda-osmanli-
kulturunde-muhasebecilerin-mezar-taslari-karakteristik-ozellikleri, 232-241.
     Yatim 1988,
     O. M. Yatim, Early islamic gravestones in Peninsula Malaysia. Bătu Aceh, Museum
Association of Malaysia, 1988.

OTTOMAN FUNERARY MONUMENTS DISCOVERED IN A GRAVEYARD
FROM TIMIȘOARA - PIAȚA SF. GHEORGHE
Abstract

     During the archaeological excavations that took place in Sf. Gheorghe Place Timișoara,
seven stone funerary objects were discovered. There are two headstones type turban, located
on top of a stele funerary tombs characteristic of men, as well as two rectangular slabs of
stone that end at the top with a sharp angle, representative objects for women’ s graves. The
tombstone is the fifth pillar set on top of a fez, characteristic for graves of children. These
articles are joined by two pillars of square section. These gravestones are made of marble.
The first four are situated at the head of the deceased, and the posts may have been placed
at his feet.

222

1

Fig. 1. Pietre funerare otomane de forma unui turban care marchează un mormânt de
bărbat, la - foto; 1b - desen; 2a - foto; 2b - desen. / Ottoman funeral stones turban shaped
for a mans grave, la -photo; 1b - drawing; 2a -photo; 2b - drawing.

223

Fig. 2. Pietre funerare otomane care marchează un mormânt de femei, la - foto; 1b - desen;
2a - foto; 2b - desen. / Ottoman funerary stones for a womans grave, la - photo; 1b -
drawing; 2a - photo; 2b - drawing.

22^

la, b - Ottoman funerary stone for a child’s grave. la - photo; 1b - drawing; 2a, b - Possiblf,
a post from an Ottoman funerary stele to be placed at the deceased’s feet.

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE ÎN CETATEA
TIMIȘOAREI, STR. LUCIAN BL AGA, ANUL 2014.
RAPORT PRELIMINAR


Alexandru Flutur*, Ana-Cristina Hamat**, Daniela Fanase"*


     Cuvinte cheie: Timișoara, cetate medievală, cetate turcească, fortificație bastionară
     Keywords: Timișoara, medieval fortress, Turkish fortress, bulwark fortress



    Lucrările de reabilitare a spațiilor publice din centrul istoric al munici-
piului Timișoara au impus desfășurarea unor ample cercetări arheologice în
cartierul Cetate, în piețele și pe străzile vizate de acest proiect urbanistic. în
cadrul proiectului a fost inclusă toată strada Lucian Blaga (PL I), obiectiv situat
în interiorul cetății medievale, precum și în interiorul fortificației bastionare din
secolul al XVIII-lea. Suprafața cercetată de noi în perioada 16.01-10.04.2014,
concretizată într-o secțiune cu lungimea de 133,5 m și lățimea de 3 m, are ca
limite Piața Libertății în nord și Piața Huniade spre sud.
    Zona cercetată se află în partea de sud a cetății medievale a Timișoarei, în
apropierea Porții Belgradului¹, mai târziu (în secolul al XVIII-lea) această zonă
fiind încadrată în fortificația bastionară austriacă. Avantajul cercetării de față
îl reprezintă existența unor descrieri de epocă ale orașului medieval, datorate
în principal lui Evlia Celebi² și lui H. Ottendorf⁵, la care se adaugă câteva
planuri- cel mai bun fiind cel realizat în 1716 de către căpitanul Perette⁴. Studiul
cetății habsburgice poate beneficia însă și de sutele de hărți păstrate din această
perioadă și datorate administrației austriece. Relativ recent au fost publicate
rezultatele unor cercetări arheologice efectuate în zona Timișoarei medievale⁵.
De asemenea, a fost publicată și o monografie dedicată dezvoltării urbanistice a


  Muzeul Banatului Timișoara, Piața Huniade nr. 1, e-mail: al.flutur@gmail.com.
  Muzeul Banatului Montan Reșița, bd-ul Republicii nr. 10, e-mail: anahamat@yahoo.com.
  Muzeul Banatului Timișoara, Piața Huniade nr. 1, e-mail: danielaetanase@yahoo.com.



¹ Ottendorf 2006, 12-13.

² Evlia Celebi 1976.

³ Hațegan, Negrescu 2002, 141: titlul manuscrisului este De la Buda la Timișoara, fiind redactat
probabil în 1667.

⁴ Opriș 2006, 16-19.

⁵ Rădulescu 2006; Drașovean et alii 2007; Szentmiklosi, Bălărie 2012; Kopeczny 2013.

226

Timișoarei⁶, care se dovedește a fi foarte folositoare. Pe lângă aceste instrumente
bibliografice mai pot fi menționate și o serie de alte studii care tratează aspecte
de natură teoretică cu privire la dominația otomană în Banat⁷.
    Sectoarele cercetate, în număr de 17, au fost denumite convențional cu litera
B (de la inițiala străzii Blaga), la care s-a adăugat o numerotare cu cifre arabe.
Au fost documentate astfel mai multe faze de construcție în lemn aparținând de
cetatea medievală, un canal medieval de aducțiune a apei din piatră și cărămidă,
precum și structuri de cărămidă din secolul al XVIII-lea (canale din sistemul
de canalizare al cetății bastionare) și o amenajare realizată din mortar compact,
întinsă pe aproape 30 m (în secțiunea noastră) care pare să reprezinte o piață
amintită la jumătatea secolulului al XVII-lea de Evlia Celebi.
    Deoarece proiectul prevedea decopertarea nivelului de amenajare stradală
și refacerea acestuia, inițial s-a realizat o excavare mecanică a acestor straturi
constând din asfalt, pavaj de piatră, pietriș și nisip. Decopertarea mecanică a
atins în medie 1 m adâncime, mai ales pe porțiunile unde nu au apărut structurile
de cărămidă datate în secolul al XVIII-lea. S-a trecut apoi la excavarea manuală,
ajungându-se la o adâncime medie de 1,30 m. La această cotă s-a obținut un
prim tablou general al situației arheologice. în afara structurilor de cărămidă
de secolul al XVIII-lea care țin de sistemul de canalizare al cetății habsburgice,
au apărut primele urme din construcțiile de lemn legate de cetatea medievală și
straturile arheologice aferente. Mai menționăm că pe toată lungimea secțiunii
cercetate (situată pe jumătatea de vest a străzii L. Blaga) a fost surprins șanțul
pentru canalizarea orașului, realizat la începutul secolului al XX-lea, cu o lățime
de 80-100 cm, șanț care taie toate straturile arheologice anterioare.
    De la această cotă excavarea a continuat manual pe tronsoane mici, în general
de 5 m lungime, atingându-se cota lutului steril (între 3 și 4 m adâncime). Din
cauza pericolului pe care săpăturile îl puteau genera asupra stabilității clădirilor
din preajmă (fundația clădirilor istorice se află la 2 m de secțiune), metodologia
de lucru stabilită de către proiectant, beneficiar, constructor și arheolog a fost
de a aborda excavările ce depășeau cota de -1,3 m pe tronsoane de 5 m, fără a
avea deschise în același timp două tronsoane consecutive. Soluția de umpluturi
a fost dată de proiectant, primul strat de umplere fiind de nisip, apoi de pietriș.
    Au fost cercetate 12 sectoare, situate în locurile în care în proiectul tehnic
a fost indicată instalarea unor țevi verticale în canalizarea actuală. în aceste
sectoare, la care s-a adăugat unul suplimentar, am ajuns până la lutul steril.
Acolo unde au fost descoperite structuri de cărămidă (canalele de secolul
al XVIII-lea), de piatră și cărămidă (canalul de aducțiune a apei din cetatea
medievală), de lemn (structuri de lemn bine păstrate) sau amenajări importante


⁶ Opriș 2006.

⁷ Rădulescu 2002; lambor 2002; Hațegan, Negrescu 2002.

227

(stratul compact din mortar și cărămidă de amenajare a unei piețe din cetatea
medievală), lucrările au fost oprite, considerând că este necesară protejarea
vestigiilor. Intervenția constructorului a constat doar în introducerea acelor
conducte verticale în conducta de beton care a fost instalată la peste 4 m
adâncime la începutul secolului al XX-lea.

    1.     Principalele aspecte stratigrafice
    Stratul de asfalt actual suprapune pavajul anterior de piatră cubică. Piatra
este așezată pe un strat de nisip și pietriș de 30-40 cm, care se află deasupra
unui strat de nisip curat de 20-30 cm. Sub nisip se află umpluturi succesive de
pământ și moloz, cu multe fragmente de cărămidă, care suprapun structurile de
cărămidă ale canalizării austriece. Nisipul pare să fie ultimul strat de amenajare
a primei străzi din cetatea bastionară, pentru că apare direct peste canalul nr. 2,
a cărui cotă superioară e situată deasupra celorlalte canale contemporane. Acolo
unde nu sunt intervenții moderne (pentru conducte de apă, de canalizare,
cabluri electrice, țevi de gaz) se observă nivelele succesive de amenajare a străzii
trasate în secolul al XVIII-lea, care a rămas aceeași până astăzi.
    în această parte a străzii L. Blaga, la începutul secolului al XX-lea a fost
excavat un șanț cu o adâncime de peste 4 m pentru realizarea canalizării
orașului (funcțională și acum), numită Vidrighin (după numele coordonatorul
acestor lucrări, inginerul Stan Vidrighin). Acest șanț, cu lățimea de 80-100 cm,
traversează secțiunea de la nord spre sud, tăind toate straturile arheologice
anterioare. Umplutura acestuia este în mare parte de consistență nisipoasă
(nisipul a fost adus aici cu ocazia lucrărilor), amestecată cu solul de consis-
tență lutoasă (excavat) și diverse materiale arheologice scoase din context.
Structurile din secolul al XVIII-lea care au fost descoperite sunt în primul
rând canale de cărămidă care făceau parte din sistemul de canalizare al cetății
habsburgice. Tot din cărămidă se mai păstrează partea inferioară a unei clădiri
surprinsă între metrii 78 și 82 ai secțiunii (punctul 0 fiind în capătul nordic,
spre Piața Libertății), clădire care a fost demolată în secolul al XVIII-lea, înainte
de amenajările pentru noua tramă stradală; construcția acesteia poate fi datată
începând cu ultima perioadă a stăpânirii turcești⁸. Sub straturile de secol XVIII
apar straturi și structuri medievale. în această zonă a cetății construcțiile sunt
aproape în totalitate de lemn. Excepție face un canal de piatră, cărămidă și
mortar (lat de 80 cm, cu o adâncime tot de 80 cm), care avea rolul de aducțiune
a apei. Acesta era acoperit cu scânduri prinse în mortar. Acest canal a fost
construit în timpul celei de-a doua faze de lemn și a funcționat probabil până la
începutul stăpânirii habsburgice, când este acoperit.

⁸ Opriș 2006, 44: clădirea nu este orientată la trama stradală stabilită după 1727 care se poate
observa în planul publicat de Borovszky, prin urmare este anterioară acestei date.

228

    în cetatea medievală au fost surprinse trei faze de construcție în lemn.
Clădirile sunt orientate de obicei pe direcția NE-SV, respectând trama stradală
de atunci, fără a fi observate schimbări ale acesteia. Traiectul pereților construc-
țiilor de lemn este dat deseori doar de aliniamentul stâlpilor. în unele cazuri
a fost găsit restul împletiturii de nuiele a pereților, susținută și de o rețea de
pari între stâlpi, sau urmele bârnelor sau ale scândurilor care formau peretele.
Rareori am găsit podeaua sau resturi din podeaua de lemn a încăperilor. în partea
de sud a secțiunii, pe o suprafață de aproape 30 m, a apărut un strat compact
de amenajare din mortar și fragmente de cărămidă, gros de circa 30 cm, care
reprezintă un spațiu deschis, cel mai probabil o piață. Sub mortar se observă
un lut negru-cenușiu (20-30 cm) care reprezintă primul strat de amenajare a
aceluiași spațiu. Lutul a fost pus peste nisipul steril. Sterilul arheologic este fie
un lut nisipos, fie chiar nisip, ceea ce confirmă informațiile că orașul medieval a
fost ridicat pe grinduri de nisip⁹. Peste mortar se află nivele succesive de reame-
najare a spațiului, pentru ca la un moment dat să asistăm la o desființare a pieței
sau la o restrângere sensibilă spre sud, deoarece în această zonă apar diverse
urme ale unor clădiri de lemn - cel puțin două faze de construcție (Pl. XIV),
în cele 13 sectoare în care am verificat sterilul (nisip), am observat că acesta
apare de obicei între 3 și 4 m adâncime față de nivelul de călcare actual. în cea
mai mare parte a suprafeței cercetate deasupra nisipului steril a fost pus un lut
nisipos care, probabil în contact cu apa, a căpătat o culoare albastră. Acesta pare
să fie primul strat de amenajare din cetatea medievală, în legătură cu prima
fază de lemn. Urmează apoi alte straturi și umpluturi succesive de amenajare
specifice locuirii medievale din zonă, uneori cu o grosime destul de mare (până
la 50 cm), cu multe resturi lemnoase sau vegetale (vreascuri, fragmente de lemn
din construcții anterioare, paie, semințe diverse), fragmente de cărămidă, oase
fragmentare de animale, fragmente ceramice, cuie, fragmente de piele (de încăl-
țăminte) etc.

    2.      Structurile descoperite
    2.      a. Canalizarea cetății bastionare
    Au fost surprinse cinci canale de cărămidă care fac parte din sistemul de
canalizare al fortificației austriece, numerotate canalul 1-5. Acestea au fost
amenajate undeva la jumătatea secolului al XVIII-lea pentru deservirea cetății
construită între anii 1732 și 1765. Canalul 1 este situat pe mijlocul străzii
L. Blaga, urmează o direcție aproximativă nord-sud, venind dinspre Piața
Libertății și având panta de scurgere spre sud. Canalul 2 (PL VI/ 4) intră în
secțiunea noastră dinspre vest, la limita nordică a sectorului B7, cotește în acest


⁹ Evlia Celebi 1976, 597.

229

punct spre nord urmând tot mijlocul străzii, și deversa la fel ca și 1, într-un canal
mai mare colector - canalul 3 (PL V/2). Acesta din urmă urmează aproximativ
direcția vest-est și deversa în Bega. Canalele 4 și 5 sunt mai mici decât 1 și 2,
reprezentând de fapt racorduri ale celor două. De-o parte și de alta a canalului
3 se află o construcție interesantă din cărămidă care încadra și acoperea canalul
(Pl. V), protejându-1 printr-o boltă care făcea descărcarea sarcinii de greutate
a străzii pe ziduri exterioare canalului 3. Se pare că această structură cu boltă
proteja canalul și sub clădirile pe sub care el trecea, pentru că apare pe unele
planuri ale cetății. Acest fapt se explică prin construirea canalului pe duetul
unui mai vechi șanț cu apă (poate braț de râu) din cetatea medievală. Solul fiind
mlăștinos, erau necesare lucrări suplimentare de protecție.

    2.     b. Canalul medieval de aducțiune a apei
    Identificat în capătul de nord al secțiunii (sectoarele Bl și B2’), acest canal
este alcătuit din piatră și cărămidă (Pl. III), prinse cu mortar; partea de jos este
dintr-un strat de cărămizi așezate pe un strat consistent de mortar. Este lat de
80 cm, cu o adâncime de 80 cm și avea rolul de aducțiune a apei în interiorul
cetății medievale. Acesta a fost acoperit cu scânduri prinse în mortar. A fost
construit în timpul celei de-a doua faze de lemn și a funcționat până în secolul
al XVIII-lea, când este acoperit. Interiorul este relativ îngrijit construit, cu mult
mortar și cu pereții tencuiți cu mortar, spre deosebire de exterior care a fost
neglijent tratat, fiind neregulat. Canalul nu este perfect rectiliniu și prezintă
mici sinuozități. Fundul lui este de obicei mai îngust (70 cm) decât partea
superioară (80 cm); interiorul are așadar în secțiune o formă trapezoidală.
Sub cei doi pereți ai canalului au apărut urme de stâlpi de lemn, care aveau cel
mai probabil rolul de susținere a structurii. Canalul avea direcția de scurgere
sud-vest - nord-est și asigura o parte din apa pentru cetate, poate și pentru
unele mori aflate aici.

    2.     c. Piața din partea de sud a cetății medievale
    în sectoarele B8, B9 și B10 a fost identificat un strat gros (cel puțin 30 cm)
de mortar cu fragmente de cărămidă. Acesta reprezintă un nivel de amenajare a
unui spațiu deschis din cetate. Cel mai probabil este vorba despre acea piață la
care se referă Evlia Celebi: “în această cetate se află chiar în fața palatului o piață
spațioasă care e pardosită nu cu scânduri, ci cu un strat tare de mortar”¹⁰. Pentru
B8 (Pl. VIII) și B9 unde acest strat este compact, a fost propusă păstrarea și prote-
jarea acestuia. în B10 amenajarea nu mai are aceeași consistență, mortarul fiind
amestecat cu pământ, însă cu aceeași grosime, de 30 cm. Aici stratul a fost excavat
(s-a ajuns până la steril), sub el fiind un lut negru-cenușiu care a fost așezat pe


¹⁰ Evlia Celebi 1976, 500.

230

nisipul steril. Probabil acest lut este o amenajare anterioară celei cu mortar a
aceluiași spațiu pentru că îl găsim și în B8 și B9, tot sub mortar și deasupra steri-
lului, situație care s-a putut observa și în șanțul canalizării Vidrighin.

    2.      d. Clădirile de lemn
     în cadrul cercetării am identificat trei faze de construcție în lemn.
Refacerile sunt de multe ori pe același aliniament; trama stradală pare să
rămână neschimbată în toată perioada medievală. Distincția între perioadele de
construcție este dificilă pentru că acestea reprezintă deseori refaceri succesive
ale acelorași clădiri. Structurile de lemn vor fi prezentate pe sectoarele cercetate.

    3.      Sectoarele de cercetare
     Sectorul Bl (PL. III) este primul sector cercetat, profilul nordic al acestuia
reprezintă de fapt limita nordică a secțiunii (spre Piața Libertății), de la metrul
0 la metrul 8. Bl a fost delimitat după primele excavații care au ajuns la cota de
1,30 m. Lucrările au atins adâncimea de 4,20 m, fiind verificat lutul steril. încă
de la început a putut fi observat șanțul canalizării Vidrighin (aici cu lățimea de
80 cm), precum și canalul de cărămidă 1, aflat în profilul estic al secțiunii, acesta
datându-se la jumătatea secolului al XVIII-lea. Realizarea canalizării orașului
la începutul secolului al XX-lea (între anii 1902-1907) a fost coordonată de
inginerul Stan Vidrighin, conducta de beton (circa 60 cm în diametru) fiind
instalată înt-un șanț lat de 80-100 cm, la o adâncime de 4,20 m față de nivelul
actual al asfaltului. Se observă urmele sprijinirilor de lemn de la săparea șanțului,
în umplutura acestuia intră diverse materiale (medievale sau moderne), de la
piatră, cărămidă, bucăți de lemn până la fragmente de ceramică, sticlă, piele
de încălțăminte, obiecte moderne de plastic, cuie sau oase. Structura cea mai
importantă este un canal de piatră și cărămidă din cetatea medievală (cu partea
interioară lată de 80 cm, cu o adâncime tot de 80 cm) care avea rolul de aducțiune
a apei. Piatra și cărămida erau prinse cu mortar, fundul canalului fiind realizat
dintr-un rând de cărămidă pusă într-un strat gros de mortar, aflat la rândul
lui pe un pat de nisip, pietriș și bucăți de cărămidă, gros de 25 cm. în partea
superioară era acoperit cu scânduri prinse în mortar. Păstrate parțial, acestea
aveau aproximativ 25 cm lățime. Canalul a fost desființat cel mai probabil după
cucerirea Timișoarei de către armata habsburgică, deoarece el este astupat cu o
umplutură de secolul al XVIII-lea care se află peste un strat subțire (5-10 cm)
de colmatare a fundului canalului. De-o parte și de alta a canalului medieval au
fost surprinse urme de structuri de lemn din două faze diferite de construcție.
Acestea constă cu precădere din urme de stâlpi. Presupunem că ultimele straturi
medievale, care acoperă urmele stâlpilor din faza II de lemn, aparțin celei de-a
treia faze de lemn din această zonă a cetății medievale. în colțul nord-vestic

231

au apărut urmele unei clădiri de lemn (numită CI), din care am surprins doi
stâlpi de lemn și o bârnă care aparținea peretelui. Pe profilul vestic se observă
cum această structură de lemn este secondată de altă construcție a cărui șanț de
implantare a peretelui se observă în profil. în colțul sud-estic au apărut urmele
a doi stâlpi, probabil din faza II, care sunt precedați de un stâlp mai mic din
faza I de lemn.
     Sectorul B2 cu B2’ (PL. III/2; PL. IV/1) reprezintă un tronson din partea
nordică a secțiunii, destinate cercetării arheologice preventive de la metrul
9 la metrul 19. Din motive tehnice a fost divizat în două sectoare, B2 și B2’.
Straturile arheologice din B2’ reprezintă în mare continuarea stratigrafiei din
Bl, împărțirea pe sectoare fiind strict convențională. De-a lungul secțiunii
apare șanțul canalizării Vidrighin (lat de 80 cm). A mai fost surprins canalul
de cărămidă 1, acesta reprezentând limita estică a secțiunii noastre, precum și
un canal secundar 4 (lat de 1,20 m) aflat la limita sudică a lui B2 care deversa
în 1. Aceste structuri de cărămidă fac parte din canalizarea de secol XVIII. Au
fost documentate arheologic trei faze de construcție în lemn, indicate în primul
rând de stâlpi și pari, cărora le corespund mai multe nivele de călcare. Urmele
primei faze de lemn se află la circa 4m față de nivelul actual de călcare. Pe
latura de vest au apărut urmele șanțului canalului medieval găsit în Bl iar în B2
apare doar marginea șanțului aflată foarte aproape de profilul vestic. în B2’, pe
latura vestică a fost surprinsă o mică porțiune din canalul de piatră și cărămidă
medieval (PL. III/2) care a fost cercetat și în sectorul Bl.
     B3’ este un sector care acoperă o porțiune de 4,20 m pe lungimea secțiunii
mari, la sud de canalul 4. în partea superioară s-a găsit un strat de amenajare cu
multă arsură, probabil un ultim nivel de locuire înainte de construcția canalului
4 care taie acest strat. Principalele structuri de lemn găsite, stâlpi și urmele
pereților unei locuințe, par să aparțină, ca și început, fazei II de lemn. Urmele
clădirii de lemn C2 constă în partea superioară din scânduri slab păstrate ale
peretelui, iar mai jos în șanțul puțin adâncit de implantare a acestuia. Dintr-o
umplutură de amenajare a unui nivel din această locuință provine un craniu de
cal (fără mandibulă).
     în sectoarele B3” și B4 au apărut structuri de cărămidă din secolul al
XVIII-lea (PL. IV/2; PL. V), care țin de canalizarea din cetatea bastionară
habsburgică. în această zonă a funcționat (probabil până la începutul secolului
al XX-lea, când a fost creată canalizarea Vidrighin) un mare canal principal
(canalul 3) care colecta apa din mai multe canale adiacente. Deasupra acestuia
a fost ridicată, tot din cărămidă, o structură impozantă cu boltă (cu lățimea de
6,60 m). Aceasta avea rolul de a proteja canalul 3, terenul fiind aici mlăștinos.
Presupunem că acest canal (cu lățimea de 1,70 m) suprapunea în mare parte
traseul șanțului cu apă (sau braț de râu) care trecea prin cetatea medievală. La

232

limita vestică a secțiunii, la nord și la sud de structura de protecție a canalului
3, au apărut ziduri (cu lungimea de 4,30 la nord și de 5 m la sud) care aveau
probabil rolul de susținere, acționând la fel ca și un contrafort. Au putut fi
observate urmele de la șanțurile de fundație ale zidurilor de cărămidă. Tot în
legătură cu construcția acestor ziduri sunt urmele neregulate ale unor șanțuri
care au funcționat în timpul ridicării zidurilor. în B3” și B4 straturile medievale
sunt aproape inexistente, fiind distruse de lucrările din secolul al XVIII-lea.
în B4 au apărut totuși urmele a doi stâlpi din prima fază de construcție din
cetatea medievală.
     în B5 (PL. VI/1), cu o lungime a suprafeței de 5,80 m, au fost documentate
două faze de construcție în lemn, din care se mai păstrează câțiva stâlpi și pari,
precum și nivelele arheologice corespunzătoare. Parii serveau susținerii împle-
titurii de nuiele a pereților.
     în sectorul B6 (PL. VI/2), cu lungimea de 5 m, la limita nordică apare canalul
de cărămidă 5 - un racord al canalului 2. Poziționarea și direcția de scurgere
a canalului 5 este de la sud-vest spre nord-est, însă acest canal a fost distrus în
mare parte din cauza lucrărilor la un cămin al canalizării Vidrighin. în șanțul
acestei canalizări a fost surprins (în B6 și B6’; apare parțial și în B5) sistemul de
sprijiniri din lemn de brad din timpul săpării șanțului. Dulapii laterali, de 30 cm
lățime și 5 cm grosime, erau fixați prin contrafișe de 16-20 cm în diametru. La
sud de acest canal avem groapa Gl, datată în perioadă medievală, probabil o
pivniță. S-a mai păstrat din acest “demisol” (la sud-vest) o parte din peretele
de bârne. Paralel acestui perete, spre sud-vest, mai apar sporadic bârne care
pot să fie resturile de la substrucția unei podele. Deasupra nivelului lor avem o
rămășiță a unui nivel de călcare din cărămidă, care poate fi din ultima perioadă
turcească sau de la începutul celei habsburgice.
     Tronsonul B6’, cu lungimea de 8 m, este continuarea lui B6, spre sud.
Primul complex este o groapă (G2) cvasi-rectangulară, săpată la aceeași
adâncime cu Gl de mai sus, însă fără pereți de lemn; cel mai probabil repre-
zintă tot o pivniță. La limita gropii, spre sud-vest, au apărut urmele unei clădiri
de lemn - C3 - cu podea de lemn bine păstrată. Deasupra acestei podele mai
există cel puțin un nivel de locuire din cetatea medievală, indicat de straturi cu
mult lemn în compoziție. între metrii 78 și 82 ai secțiunii magistrale au apărut
urmele unei clădiri din cărămidă, C4 (Pl. VI/3)¹¹, din care se mai păstrează din
partea inferioară a zidurilor doar 3-4 asize. Aceasta suprapune o construcție
de lemn anterioară. C4 a fost demolată probabil în prima jumătate a secolului
al XVIII-lea, construcția ei poate data însă din ultima perioadă a stăpânirii
turcești. în exteriorul acestei clădiri spre est, apar urmele unor stâlpi de la unele
construcții de lemn medievale.

¹¹ Vezi nota 8.

233

     La sud de clădirea de cărămidă se întinde sectorul B6” în care urmele
medievale sunt puțin păstrate din cauza construcțiilor și amenajărilor moderne.
La sud se află canalul 2 (lat de 1,20 m). Traseul acestuia pornește dinspre vest
și apoi cotește spre nord, poziționându-se pe mijlocul străzii L. Blaga. Șanțul
canalizării Vidrighin a fost săpat pe sub canalul 2. Interesant este că în acest
punct șanțul principal este secondat spre vest de un al doilea șanț, contemporan
cu primul și care intră și el sub canalul 2. Foarte probabil trecerea conductei de
canalizare pe sub structura de cărămidă a generat anumite probleme tehnice
care au fost rezolvate printr-un al doilea șanț. în B7, cu care se învecinează
la sud, au fost observate perturbări ale stratului de nisip steril care au creat
goluri mari de aer sub cele mai timpurii complexe medievale. Golurile de aer
se explică prin deplasarea nisipului friabil (steril) în zona șanțului Vidrighin
după umplerea lui și tasarea în timp a umpluturilor. Același fenomen a mai fost
observat în sectoarele B8 și B9, tot pe lângă Vidrighin, unde au apărut iarăși
goluri mari, periculoase pentru lucrători.
     în sector B7, de 4 m lungime, au apărut urmele unor structuri de lemn din
două faze diferite. Aici a apărut locuința C5 (Pl. VI/4), din care se observă urma
împletiturii de nuiele a peretelui, ale cărui margini se văd bine și pe profilul
vestic al secțiunii. Sub primul nivel de călcare al locuinței au apărut parțial trei
gropi puțin adâncite (40 cm), relativ rotunde (cu diametrul de aprox. 1 m), a
căror utilitate este neclară, dar care sunt în legătură cu prima fază de locuire din
această zonă a cetății.
     în sectorul B7’ a apărut construcția C6. Aceasta este o clădire cu pereții din
bârne de lemn (s-au mai păstrat între 3 și 5 bârne) susținute de stâlpi rotunzi
sau pătrați. în interior s-au găsit și resturi din podeaua de scândură. Materialul
din interiorul complexului este destul de sărac, câteva fragmente ceramice și
oase de animal. în exteriorul lui C6, înspre nord, a apărut un șir de țăruși și
stâlpi care pot constitui urmele peretelui unei clădiri, mărginind spre vest o
suprafață care se adâncește treptat.
     în B8’ (4 m lungime), primele nivele clare ale clădirilor de lemn din cetatea
medievală au apărut destul de jos, la aproape 2 m adâncime. La limita nordică a
fost identificat un stâlp pătrat din clădirea C6. Se pare că în această zonă urmele
structurilor de lemn se încadrează într-o singură fază, existând mai multe nivele
de călcare.
     în B8 (de 5,60 m lungime) apar mai multe amenajări din lemn. C7 (Pl. VII)
reprezintă mai degrabă o anexă a lui C8 (Pl. VIII), fiind o construcție din
scânduri înguste bătute vertical în pământ, la care se adaugă și câțiva țăruși,
însă conexiunea cu C8 este întreruptă de șanțul Vidrighin. C8 este o clădire de
lemn care funcționează în două faze; refacerea din faza II este cel mai probabil
contemporană cu anexa C7, acest lucru se leagă de apariția unor umpluturi

234

care acoperă peretele de bârne de la est. La sud de C7 și C8 apare un nivel de
călcare din cărămidă. Anterior nivelelor lui C7 și ale refacerii lui C8 au existat
alte structuri de lemn din care au fost surprinse urme de stâlpi sau de pereți.
Sub structurile de lemn ale celor două faze au existat amenajări succesive ale
unui spațiu foarte larg (cel mai probabil o piață), pe care le avem începând
din B8 până la capătul secțiunii în B10, circa 30 m. Nivelul cel mai elocvent
al acestei piețe este stratul de mortar compact, de 30-40 cm grosime, care se
întinde în tot acest spațiu. G3 reprezintă o groapă relativ târzie, din ultima fază
a locuirii turcești, fiind probabil o groapă menajeră. Ea a fost tăiată de canali-
zarea Vidrighin.
    în B9 (7,70 m lungime) urmele unor construcții de lemn (Pl. IX) au apărut
la mai puțin de 1 m adâncime de la trotuar. Bârnele orizontale pot să facă parte
din substrucția unei străzi. în rest, stâlpii și parii provin de la clădiri care au
funcționat în ultima fază de locuire turcească a cetății. Sub nivelele acestei faze
apar nivele succesive de amenajare a pieței din această parte a cetății, obser-
vabile și în B8 și B10. Se observă în această zonă o restrângere treptată a pieței,
aria construcțiilor de lemn extinzându-se gradual spre sud. Este posibil ca la un
moment dat, spre sfârșitul stăpânirii turcești, acest spațiu deschis să fi fost în
totalitate desființat în favoarea construcțiilor.
    Tronsonul B10 (de 5 m lungime) din capătul sudic al secțiunii, se află la
mică distanță de sistemul de fortificație al cetății, situat puțin mai la sud, vizavi
de Castelul Huniade (Pl. X). Aici bulversările de epocă modernă sunt destul de
adânci (circa 1,50 m). Sub acestea vin straturi succesive de amenajare, cel mai
important fiind stratul de mortar (gros de 30-40 cm). în acest sector stratul
își pierde din consistența pe care o are în B8 și B9, fiind amestecat cu pământ
și, prin urmare, mai friabil. El este precedat de un strat de lut negru-cenușiu
(20-30 cm), care apare și în B8 și B9 (în aceste sectoare fiind observat în șanțul
canalizării Vidrighin). Ultimul strat este așezat peste nisipul steril. O posibilă
urmă de structură de lemn în B10 este o groapă din profilul vestic, cu lățimea
de 80 cm, care se oprește în mortar. Umplutura acestei gropi se datează mai
degrabă în secolul XVIII.

    4.      Inventarul arheologic
    Materialul descoperit cu ocazia cercetării efectuate pe str. L. Blaga este
numeros și constă mai ales în fragmente ceramice, alături de care au mai fost
găsite obiecte de metal, piatră și sticlă. La acestea se adaugă materialul arheo-
logic de origine organică, păstrat foarte bine în solul mlăștinos al orașului: oase
de animale, fragmente de piele de origine animală, obiecte de lemn, scoici, coji
de ouă, carapace de broască țestoasă, sâmburi de fructe, chiar și diverse fructe
și legume.

235

    Materialul ceramic descoperit pe strada Lucian Blaga se încadrează în cea
mai mare parte în secvența cronologică a secolelor XVI-XVIII (PL XI). Este vorba
mai ales despre ceramica de uz comun, completată cu ceramică de lux și chiar
porțelan. în cadrul ceramicii de uz comun (Pl. XI/ 6-13) găsim forme diverse: oale
de dimensiuni medii, căni de băut, ulcioare, castroane, boluri, farfurii, fructiere,
în general pasta acestora este semifină sau grosieră, cu degresant mare - nisip sau
pietriș. Culoarea pastei este în cele mai multe cazuri cenușie sau maronie, iar în
cazul pastei semifine aceasta fiind deschisă - cărămizie sau chiar alb-gălbuie. în
acest ultim caz, uneori ceramica este pictată cu modele geometrice cu vopsea de
culoare roșie, maronie sau galbenă. în cazul ceramicii de lux, formele se axează
pe vesela pentru servit: oale de mici dimensiuni, căni, ulcioare, boluri, castroane,
farfurii și fructiere. Pasta este fină sau semifină (cu degresant mărunt - nisip);
culoarea: cenușie, maronie, cărămizie sau alb-gălbuie. în unele cazuri pasta de
culoare cenușie sau maronie este acoperită de angobă de culoare gri-petrol care
imită metalul. în alte cazuri, cu o datare mai târzie de secolul al XVI-lea, vasele
prezintă un smalț în diferite nuanțe de verde, maroniu sau de tip oglindă. Alături
de acestea regăsim fragmente de vase din maiolică albă cu modele vegetale, bogat
colorate. Tot în cadrul ceramicii de lux, se remarcă porțelanul de bună calitate
(Pl. XI/1-2) - de import, de culoare albă cu modele zoomorfe sau vegetale de
culoare albastră. Este vorba mai ales despre ceșcuțe de cafea sau farfurii. Alături
de porțelan, în cadrul cercetării au mai apărut și fragmente de vase din așa numita
ceramică de Iznik. Pe lângă vase, au fost descoperite și o serie de pipe, datate fie
în perioada turcească a cetății, fie în perioada austriacă a acesteia (Pl. XI/3-5).
    între obiectele de metal (Pl. XII) amintim obiecte din bronz (monede, aplici,
cercei, fragmente de vase), alamă (foarfeci, aplici, ace de văl, diverse benzi de
metal), fier (fragmente de vase, ploscă, ținte de pantof, verigi, cuie, lacăt, lamă
de cuțit, săgeți, vârf de suliță), plumb (plumbi de pușcă de diferite dimensiuni,
greutate, tablă de plumb) și argint (monede).
    Pe lângă fragmentele ceramice, au apărut și foarte multe fragmente de sticlă,
încadrate cronologic din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea. Fragmentele
provin fie din vase de sticlă (pahare), sticle sau sticluțe, podoabe (mărgele și
brățări) (Pl. XIII), precum și fragmente de geam. Alături de acestea, a fost desco-
perit și un fragment de valvă a unui tipar folosit probabil pentru realizarea unor
aplice (Pl. XV/1). Au mai apărut și diverse obiecte moderne din plastic, găsite
mai ales în umplutura șanțului Vidrighin, un astfel de obiect este o limbă pentru
încălțat pantofii.
    Materialul de natură organică este bine reprezentat prin diverse oase de
animale (pește, cabaline, cornute mari, ovine ș.a)¹², carapace de broască țestoasă,

¹² Evlia Celebi 1976, 501: “Dintre speciile de animale care trăiesc prin împrejurimi, caii, boii,
bivolii, oile și mieii sunt așa de mulți, că numai Alah le mai știe numărul”.

236

scoici, coji de ouă. Pe lângă acestea, au apărut diverși sâmburi de fructe (cireșe
sau vișine, piersici, caise, prune)¹³, coji de nucă, sâmburi și coajă de dovleac¹⁴,
boabe de porumb, paie și boabe de grâu, sâmburi de măsline și smochine¹⁵. Toate
acestea s-au păstrat foarte bine datorită solului mlăștinos al orașului. Foarte bine
reprezentată este și pielea de animal, găsită fie sub forma unor obiecte finite
(tălpi de încălțăminte, pantofi întregi, șireturi), fie sub forma unor bucăți de mici
dimensiuni cu o funcționalitate nedeterminată. Tot datorită solului mlăștinos,
s-au păstrat foarte bine și diferite obiecte de lemn (capace, dopuri, linguri, covată,
mături). în anumite complexe a fost găsit și păr de proveniență umană și animală,
precum și dinți umani (probabil măsea de lapte).
     Majoritatea acestor materiale au fost descoperite în diferite complexe
(locuințe, gropi menajere, gropi sau șanțuri de implantare a stâlpilor, canalul
medieval, canalele de cărămidă habsburgice, șanțul Vidrighin). Ele atestă o
locuire intensă din secolul al XVI-lea și până la începutul secolului al XVIII-lea¹⁶,
precum și schimbările prin care trece acest spațiu în timpul stăpânirii austriece.

    5.     Interpretări cronologice și concluzii
     Dispunem de câteva repere cronologice generale în privința parcursului
istoric al cetății medievale a Timișoarei. Cu siguranță, construcția castelului de
către Carol Robert de Anjou la începutul secolului al XlV-lea a dat un impuls
puternic dezvoltării așezării. Deocamdată însă nu a fost remarcată și arheo-
logic amploarea acestei dezvoltări. Din acest punct de vedere, locuirea cea
mai intensă s-a manifestat în perioada stăpânirii turcești (1552-1716)¹⁷. Cel
puțin în această zonă a cetății, cele mai multe construcții de lemn par să fie din
această perioadă. Majoritatea materialelor arheologice databile se încadrează în
secolele XVI-XVII. Presupunem totuși că prima fază de lemn și chiar canalul
medieval sunt anterioare stăpânirii otomane. S-au găsit relativ puține monede,
aflate în general într-o stare de conservare precară. Avem astfel: 5 monede de
argint otomane din secolul al XVII-lea (3 accele și 2 parale); 2 monede de bronz
(mangâri - unul probabil din secolul al XVI-lea, iar celălalt de la sfârșitul secolului
al XVII-lea); 1 monedă de argint - dinar, 1694, Ungaria, Leopold I (Imperiul
Romano- German); 1 monedă de argint - 6 Kreuzer, 1708, episcopatul Olmutz.


¹³ Evlia Celebi 1976, 501: ‘'Acesta este un ținut foarte bogat, pe ale cărui dealuri cresc soiuri atât
de diferite de vișini, fragi, pruni și afini cum nu se mai află în alte țări”.

¹⁴ Evlia Celebi 1976, 501: “Orașul este vestit prin [...] varza și dovlecii umpluți”.

¹⁵ Evlia Celebi 1976, 501: “Măslinele și smochinele provin probabil din import”.

¹⁶ Rădulescu 2002, 80. Demografia Banatului în timpul stăpânirii otomane a beneficiat de
un studiu redactat destul de recent de Al. Rădulescu și în care a fost menționată și evoluția
populației Timișoarei în această perioadă.

¹⁷ lambor 2002: cucerirea Banatului de Timișoara și transformarea acestuia în provincie
otomană se înscrie în politica otomană a secolului al XVI-lea.

237

    în zona cercetată pe str. L. Blaga au apărut vestigii arheologice atât din
cetatea bastionară a Timișoarei (secolul al XVIII-lea), cât și din cetatea medievală
turcească. Din fortificația bastionară au fost descoperite structuri de cărămidă
ale sistemului de canalizare, mai exact cinci canale. Canalul 3 este cel mai mare;
în el deversau canalele 1 și 2, 4 și 5 fiind racorduri ale acestuia. Peste canalul
mare colector a fost construită pentru protecție o altă structură de cărămidă, cu
o boltă amplă, fiind astfel asigurată descărcarea sarcinii de greutate a străzii sau a
clădirilor în exteriorul canalului 3. Duetul acestuia îl suprapune pe cel al șanțului
mare cu apă care funcționa în interiorul fortificației medievale, ceea ce explică
artificiile tehnice pentru consolidarea acestei zone mlăștinoase. Dacă fortifi-
cația habsburgică este relativ bine cunoscută datorită sutelor de planuri păstrate,
despre construcțiile și amenajările din cetatea medievală se știe încă foarte puțin.
Cel mai exact plan al acesteia a fost întocmit de către căpitanul Perette în 1716.
Coroborarea acestuia cu harta modernă a Timișoarei arată că strada actuală
L. Blaga este cvasi-paralelă cu Ulița Belgradului, figurată pe planul lui Perette,
situându-se la mică distanță spre est de aceasta¹⁸. Așadar, urmele structurilor
de lemn pe care le-am identificat în secțiunea noastră pot fi puse în relație, în
cea mai mare parte, cu această stradă medievală. Se poate aprecia că fazele de
construcție în lemn sunt în general în număr de trei. Primei faze, atestată cu
precădere în jumătatea de nord a secțiunii, ar trebui să-i corespundă în partea
de sud un spațiu deschis, cel mai probabil o piață, care a fost amenajat la un
moment dat cu un strat gros de mortar (PL. XIV). Această fază s-ar încadra firesc
în prima perioadă de funcționare a cetății, din timpul regatului maghiar. Probabil
cucerirea turcească (1552) s-a produs cândva înainte sau în timpul celei de-a
doua faze de lemn. Contemporan acestei faze este canalul de piatră și cărămidă
folosit pentru aducțiunea apei. Cele mai multe construcții și amenajări sunt din
perioada otomană, indicând o densitate mare de locuire și, implicit, dezvoltarea
maximă în interiorul cetății medievale. Considerăm că rezultatele săpăturilor
arheologice recente din centrul istoric al orașului să aducă o contribuție impor-
tantă la scrierea istoriei Timișoarei medievale.

BIBLIOGRAFIE

    Evlia Celebi 1976,
     E.      Celebi, Seyahatname, în Călători străini despre Țările Române, voi. VI, partea I, ed.
Mustafa Aii Mehmet, București, 1976.
    Ottendorf 2006,
     H.      Ottendorf, De la Viena la Timișoara, 1663, studiu introductiv, note științifice și
glosar de I. Hațegan, Timișoara, 2006.


¹⁸ Opriș 2006, 22, fig. 9.

238

     Feneșan 2006,
     C. Feneșan, Cultura otomană a vilayetului Timișoara (1552-1716), Timișoara, 2006.
     Drașovean et alii 2007,
     E Drașovean, C. Feneșan, Al. Flutur, Al. Szentmiklosi, G. El Susi, Zs. Kopeczny,
H. Kiss, R. Șeptilici, N. Dinu, Timișoara în amurgul evului mediu, Timișoara, 2007.
     Hațegan, Negrescu 2002,
     I.     Hațegan, M. Negrescu, Timișoara în anul 1663, după descrierea lui Henrik Ottendorf
în BHAUT, V, 2002, 141-154.
     lambor 2002,
     P. lambor, Cucerirea Banatului de către turci și transformarea lui înpașalăc, în BHAUT,
V, 2002, 7-26.
     Kopeczny 2013,
     Zs. Kopeczny, Reședința regală medievală de la Timișoara, în AnB (S.N.),
Arheologie-Istorie, XXI, 2013, 211-231.
     Rădulescu 2002,
     A. Rădulescu, Istorie și demografie în Banatul otoman (1552-1716). Realități și ipoteze,
în BHAUT, V, 2002, 53-91.
     Rădulescu 2006,
    A. Rădulescu, Castelul Huniade Timișoara - sondajul arheologic-1980, în AnB (S.N.),
Arheologie-Istorie, XIV, 2006, 11-42.
     Szentmiklosi, Bălărie 2012,
     Al. Szentmiklosi, A. Bălărie, Contribuții la cunoașterea evoluției orașului Timișoara la
sfârșitul evului mediu. Cercetările arheologice preventive din suburbia Palanca Mare, în AnB
(S.N.), Arheologie-Istorie, XX, 2012, 205-226.


PREVENTIVE ARCHAEOLOGICAL RESEARCHES IN TIMIȘOARA FORTRESS,
LUCIAN BLAGA STREET, YEAR 2014. PRELIMINARY REPORT
Abstract

     The public areas rehabilitation in the center of Timișoara occasioned the investigation
of some objectives in the modern town center, both in the former medieval fortress and
the bulwark fortress of the 18¹¹¹ century. The investigation in Blaga Street brought forward
some structures (timber prevalently) belonging to the Middle Age times, both before the
Ottoman domination and especially in the days of it, and also some structures of bricks that
belonged to the sewerage inside the Hapsburg bulwark fortress. The discovered material
is an abundant one, consisting in ceramics, metal artifacts (bronze, brass, iron, and lead),
glass or porcelain. A significant part of the materials is of organic nature: leather (soles
mainly), human and animal hair, animal bones, different kernels, shells, and even fruit and
vegetables remains that were very well preserved in the swampy earth of the town.

239

Ghirpda

Giroc

Rudicica





Pl. I. Timișoara - vedere generală; str. L. Blaga - detaliu. / A general view of Timișoara;
Lucian Blaga Street (detail).

240

PL II. Str. L. Blaga - plan de situație în urma cercetărilor arheologice. Scara 1:1000. / Lucian
Blaga Street - survey following the archaeological investigations. Scale 1:1,000.

241

PL. III. 1. Bl, canalul medieval; 2. B2’, canalul medieval. /1. Bl, the medieval sewer; 2. B2’,
the medieval sewer.

242

Pl. IV. 1. B2, vedere generală; 2. B3”, bolta de cărămidă. / 1. B2, a general view; 2. B3”, the
vault of bricks.

243

Pl. V. 1. B4, bolta de cărămidă; 2. B4, canalul 3; 3. B4, bolta de cărămidă. /1. B4, the vault of
bricks; 2. B4, sewer N° 3; 3. B4, the vault of bricks.

244:

Pl. VI. 1. B5, vedere generală; 2. B6, vedere generală; 3. B6’, vedere generală cu C3 și C4;
4. B7, vedere generală. /1. B5, a general view; 2. B6, a general view; 3. B6\ general view with
C3 and C4; 4. B7, a general view.

245

Pl. VII. B8, vedere generală și detaliu C7. / B8, a general view and detail on C7.

246

Pl. VIII. B8, vedere generală cu amenajarea de mortar și detaliu cu C8. / B8, a general view
with the mortar fitting out, and detail on C8.

247

Pl. IX. B9, vedere generală cu ultimul nivel de amenajare al străzii otomane și detaliu. / B9, a
general view on the last level of the Ottoman Street fitting out, and a detail.

248

Pl. X. 1. B10, profil sudic; 2. B10, vedere generală. /1. B10, a Southern profile; 2. B10, a general view.

249

Pl. XI. Ceașcă de porțelan - B6; 2. Cești de porțelan - B6’; 3. Pipe - B3’; 4. Pipe - B3”; 5. Pipe
- B5; 6. Ulcior - B6; 7. Ulcior - B8; 8. Ulcior - B8; 9. Ulcică - B8’; 10. Ulcică - B2; 11. Ulcică
- B8; 12. Castron - B8; 13. Fructieră - B7. / 1. Porcelain cup - B6; 2. Parcelam cups - B6’;
3. Pipes - B3’; 4. Pipes - B3”; 5. Pipes - B5; 6. Pitcher - B6; 7. Pitcher - B8; 8. Pitcher - B8;
9. Small mug - B8’; 10. Small mug - B2; 11. Small mug - B8; 12. Bowl - B8; Fruit dish - B7

250

Pl. XII. 1. Aplică - B3’; 2. Ace decorative - B8’; 3. Nasture - B8; 4. Aplică - B2; 5. Aplică - B7;
6. Lamă de cuțit - B3’; 7. Recipient metalic - B7; 8. Degetar - B5; 9. Greutate de plumb - B9;
10. Aplică - B8; 11. Ac de cusut - B3’; 12. Fragment de vas din metal - B3’; 13. Plumbi de
pușcă - B8; 14. Vârf de suliță - B8; 15. Vârf de săgeată - B9; 16. Tablă de plumb - B8; 17. Cute
- B6; 18. Tipar - B3’. /1. Bracket - B3’; 2. Decorativepins - B8’; 3. Button - B8; 4. Bracket - B2;
5. Bracket - B7; 6. Knife blade - B3’; Metallic container - B7; 8. Thimble - B5; 9. Lead unit - B9;
10. Bracket - B8; 11. Needle - B3’; 12. Metallic vessel, fragment - B3’; 13. Bullets - B8; 14. Spear
point - B8; 15. Arrowpoint - B9; 16. Lead tin - B8; 17. Hone - B6; 18. Pattern - B3’.

251

  |llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|

  0123456789                                                   10
1





   |llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|

   01              23456789                                          10

2





   |llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|llll|lllip

   01             23456789                                        10
3


Pl. XIII. 1. Brățări de sticlă - B3’; 2. Brățări de sticlă - B4; 3. Brățări de sticlă - B6’. /1. Glass
bracelets - B3’; 2. Glass bracelets - B4; Glass bracelets - B6\

252

        Legenda
         -             bordură
         -             amenajare stradală-ciment
         -             amenajare stradală-nisip
         |        | - amenajare stradală-nisip și balast
     FPP - amenajare cablu electric-nisip, balast și fragmente de cărămidă
     S - strat lutos de culoare gri cu fragmente de lemn
     |ȚjȚjj ■ strat lutos de culoare maronie
     O - strat lutos de culoare gri-închis cu pigment de arsură și fragmente de lemn
           - strat de nivelare din fragmente de cărămidă și fragmente de mortar
         5         5 - strat lutos de culoare gri cu pigment de arsură
           -             strat lutos de culoare maronie cu pigment sporadic de arsură
           -             strat lutos de culoare maroniu-închis cu pigment de arsură
        J] - strat lutos de culoare maroniu-închis cu arsură, fragmente de cărămidă și
             pigment sporadic de mortar






Pl. XIV. Profil vestic B9. / Western profile B9.

CU PRIVIRE LA ARHEOLOGIA PREVENTIVĂ
ÎN JUDEȚUL GIURGIU
(1986-2013)


Cristian Schuster


     Cuvinte cheie: județul Giurgiu, săpături preventive, rezultate
     Keywords: County of Giurgiu, preventive excavations, results


     în activitatea de cercetare arheologică preventivă pe teritoriul județului
Giurgiu pot fi decelate mai multe perioade. Acestea au fost condiționate de
investițiile efectuate în infrastructură, dintre care unele de mai mare anvergură.
După caz, ele au avut în vedere zona de nord a județului, cu precădere cursul
râului Argeș, dar și perimetrul în apropiere de Dunăre. Altele s-au concentrat
asupra unor îmbunătățiri funciare în arealul râului Câlniștea, de construiere
a unor căi rutiere în apropiere de Neajlov, iar în ultimii ani, de ridicarea unor
parcuri fotovoltaice.
     Strategia de dezvoltare economică a României din ultimii ani ai regimului
comunist a făcut ca în județul Giurgiu să se deruleze unele proiecte majore.
Astfel că, din 1986, odată cu începerea operațiunilor legate de viitoare
construcție a “Canalului navigabil București-Dunăre”, malurilor râului Argeș
i-au fost acordate de către arheologi a atenție sporită.
     Dat fiind faptul că “Muzeul Luptei pentru Independență a Poporului
Român” din Giurgiu, actualul Muzeu Județean “Teohari Antonescu”, era lipsit
de un grup numeric important de arheologi, Muzeului Municipiului București
i s-au acordat (de fapt, și-a arogat) drepturi sporite în cercetarea arheologică
a bazinului Argeșului. Venirea la conducerea muzeului din Giurgiu a unui
arheolog (Vasile Barbu) și apoi închegarea acolo a unui colectiv arheologic
puternic, a oferit temeiuri pentru “ușurarea” muzeului bucureștean de povara
investigării arheologice a întregului curs inferior al Argeșului. O bună parte din
segmentul râului care traversează granița de nord a județului Giurgiu a revenit
spre cercetare specialiștilor giurgiuveni.


   Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” - Centrul de Tracologie, Calea 13 Septembrie, nr. 13,
Sector 5, București, e-mail: cristianschuster@yahoo.com.

254

     Perieghezele, continuate apoi în câteva cazuri de săpături de salvare, au
permis îmbogățirea considerabilă a informațiilor legate de dinamica evoluției
comunităților umane în zonă. Fără a intra în detalii prea bogate, vom
menționa câteva dintre acestea. Dar, înainte de aceasta, trebuie precizat că
politica muzeului giurgiuvean a fost ca rezultatele investigațiilor arheologice
să fie valorificate atât prin expoziții și comunicări accesibile publicului larg,
dar și prin publicare în revistele de specialitate, proprii și ale altor instituții,
și monografii.
     în perioada 1986-1989 a fost “periată” toată terasa înaltă a malului drept
al Argeșului, mai cu seamă de la Mihăilești și până la Izvoarele, adică în jur de
60 km lungime. Terasa amintită, prin înălțimea sa, prin văile care o crestau,
prin apele curgătoare de mai mică amploare care o brăzdau, dar și prin marea
vale a Argeșului, a oferit din totdeauna condiții superioare de viață, de aici și
atracția pe care a exercitat-o asupra diferitelor comunități¹. Au fost identificate
un șir de situri, multe preistorice, în special din epoca bronzului, getice, ale
culturilor Sântana de Mureș și Dridu, dar și vestigii din Evul Mediu Mijlociu
și Târziu².
     Importanța unora dintre siturile depistate a impus efectuarea de săpături de
salvare. La Mihăilești-“Tufa” (fig. 1), localitate intrată mai de mult în literatura
de specialitate prin descoperirea întâmplătoare a unui depozit de piese din
metal³, investigațiile din anul 1987 au dus, în principal, la cercetarea unei părți
a așezării culturii Glina din Bronzul Timpuriu⁴. Important pentru cunoașterea
acestei manifestări care a cuprins în momentul ei de maximă amploare partea
centrală și vestică a Munteniei, Oltenia și nordul Bulgariei⁵, este că la Mihăilești
au fost descoperite fragmente ceramice care atestă că așezarea de aici aparține
fazei Glina Ilb, numită și Govora Sat-“Runcuri”. Acest fapt arată că și bazinul
Argeșului a intrat în sfera unor comunități Glina “contaminate” de influențe
Coțofeni-Vucedol⁶, aspect confirmat în anul 1988 de săpăturile de salvare în
așezarea Glina de la Varlaam-“La Bazin” (fig. 2A)⁷.

¹ Schuster 1997, 14-17; Schuster, Popa 2000, 11-13; Schuster, Popa 2008a, 13-21; Schuster,
Popa 2010, 9-16; Schuster, Popa, Barbu 2012, 11-12.

² Barbu 1988, 173; Barbu 1989, 379-380; Barbu 1990, 205-206; Schuster 1992a; Schuster
1995; Schuster 1997, 171, 191, 195 sqq., 199, 211 sqq.; Schuster 2007, 43, 45-47; Schuster, Popa
1995a, 20, 23 sqq., 31 sqq. 40-41; Schuster, Popa 2000, 141-144; Schuster, Popa 2008b, 23-24,
83-85; Petrescu 2002, 48; Leahu 2003, 17; Schuster, Fântâneanu 2005, 21-22, 30, 32, 38, 85-86;
Schuster, Popa, Barbu 2012, 41-52.

³ Vulpe 1959.

⁴ Schuster, Popa, Barbu 2012, 52-57, cu lit.

⁵ Schuster 1994a; Schuster 1997, 83-84; Schuster 2004; Schuster, Fântâneanu 2005, 46-52.

⁶ Schuster 1992b.

⁷ Schuster, Popa, Barbu 2012, 68—71, cu lit.

255

     în acest din urmă areal, în afara vestigiilor preistorice, într-un punct
apropiat de “La Bazin”, anume “Pe Coastă”, a putut fi investigată o locuință
semiîngropată aparținând culturii Sântana de Mureș⁸.
     Revenind la orașul Mihăilești, consolidarea Bisericii “Sf. Nicolae” din locali-
tatea Drăgănescu, sat aparținând urbei amintite, a impus efectuarea de săpături
preventive. Dacă o periegheză a permis și descoperirea de materiale Sântana de
Mureș, mai cu seamă în cimitirul de lângă lăcașul de cult⁹, cercetările ulterioare,
din anul 2007, au dus numai la investigarea de urme medieval târzii și din epoca
modernă¹⁰.
     Aval pe Argeș, pe același mal drept, pe teritoriul comunei Adunații-
Copăceni, au fost investigate mai multe zone de interes arheologic. în locali-
tatea reședință de comună, în punctele “La Vie-Punctul 1 și Punctul 2”, “La
Porcărie”, “C.A.P.”, “Pod”, “La Livadă” și “Dăneasa” au fost descoperite urme
aparținând epocii bronzului (timpuriu, mijlociu și târziu), hallstattiene, getice
(sec. II-I a. Chr.), culturilor Sântana de Mureș, Dridu dar și medievale¹¹. Dintre
acestea s-au remarcat complexele Sântana de Mureș, un cuptor de ars ceramică,
construcții pentru locuit și anexe, dar și altele din Bronzul Târziu (Tei IV) sau
cultura Dridu (construcții și anexe).
     Satul Mogoșești, de asemenea localitate componentă a comunei Adunații-
Copăceni, a fost și el vizat de cercetări de salvare (fig. 2B). Astfel, în “Punctul 1”
și în zona cunoscută sub denumirea de “La Cimitir”¹², au fost săpate vestigii ale
Bronzului Mijlociu, cultura Tei II, și hallstattiene, complexul Basarabi. Cele mai
importante rezultate, care au constituit, de altfel, subiectul unei monografii¹³, au
fost cele referitoare la așezarea Tei. Complexele investigate, materialul arheologic
recuperat au permis, pe lângă aflarea de date noi privind tipul de construcții
ridicate de comunitatea de aici ori destinația acestora, și definirea unui moment
aparte al fazei a ILa a culturii¹⁴, denumită, și acceptată în literatura de speci-
alitate¹⁵, drept subetapa Mogoșești. Subetapa se referă la un stil ceramic care
însumează elemente specifice fazei Tei II (= Tei-Tei), dar conține deja un bagaj
motivistic caracteristic fazei Tei III (= Tei-La Stejar).

⁸ Barbu 1990, 206; Barbu 1998, 156-158; Petrescu 2002, 48; Schuster, Popa, Barbu 2012, 71,
pl. XXXVI/1-2.

⁹ Schuster, Popa, Barbu 2012, 44-45.

¹⁰ Tănăsescu 2008; Schuster, Popa, Barbu 2012, 52.

¹¹ Schuster, Popa 1995a, 31-33, 40; Schuster 1997,199; Schuster 2005, 85; Schuster 2007, 43, 45;
Barbu 1998’ 156-157; Barbu 2000; Schuster, Popa 2000, 142; Petrescu 2002, 48; Leahu 2003, 17;
Schuster, Fântâneanu 2005, 21; Schuster, Popa, Barbu 2012, 57-68.

¹² Schuster, Popa, Barbu 2012, 71-76.

¹³ Schuster, Popa 2000.

¹⁴ Schuster, Popa 2000, 135-136; Schuster, Popa 2010, 122.

¹⁵ Leahu 2003, 54.

256

     Interesante s-au dovedit și cercetările de pe raza localității Mironești,
comuna Gostinari. Aici, pe aceeași terasă înaltă a Argeșului, au fost săpate
siturile din punctele “Coastă”, “La Panait”, “Ruine & biserică” (fig. 3), “Conacul
Mironescu” (fig. 4), “în Vale”, “Conacul lui Palade” și “Malul Roșu” (fig. 5)¹⁶.
Cele descoperite ne-au oferit prilejul publicării unei monografii arheologice a
satului, compusă din două volume¹⁷. Trebuie precizat că, pentru județul Giurgiu,
Mironeștiul constituie un exemplu eficient (evident perfectibil!) de valorificare
științifică a unor date și informații arheologice pentru o microzonă.
      Cele mai semnificative săpături de salvare (preventive) s-au derulat în
așezarea hallstattiană fortificată din punctul “Malul Roșu”¹⁸. Chiar dacă ea a fost
puternic afectată de cauze naturale, dar și de intervențiile antropice ulterioare
perioadei complexului Basarabi, setul de informații culese din teren ne-au permis
aprofundarea cunoștințelor privind viața materială și spirituală a comunității de
aici în contextul mai larg al acestei manifestări culturale din România.
     Tot în această zonă, sub nivelul hallstattian, au putut fi descoperite urme
interesante aparținând eneoliticului final (cultura Cernavodă I și aspectul
Brătești)¹⁹ și perioadei de tranziție spre epoca bronzului (culturile Cernavodă
III și Cernavodă II)²⁰. Acestea au contribuit la cunoașterea mai bună a dinamicii
evoluției acestor manifestări culturale dincolo de linia Dunării sau din zona de
deal a Munteniei²¹.
     Alt areal din județul Giurgiu intrat în atenția arheologilor a fost microzonă
Schitu-Cămineasca-Bila, situată pe ambele maluri ale râului Câlniștea, afluent
al Neajlovului, care, la rândul lui, se varsă în Argeș²².
     Această zonă a fost cunoscută încă din anii ’30 ai secolului trecut, când
Dumitru Berciu a început săpăturile în tell-ul de la Tangâru (fig. 6)²³. în anul
1990, ca urmare a unor lucrări de amenajări agricole (în special terasări), muzeul
giurgiuvean a purces la investigarea perieghetică a intra- și extravilanului
localităților dintre Schitu și Bila²⁴. Astfel, în lista punctelor de interes arheo-
logic au putut fi introduse siturile de pe “Măgura II” de la Stoenești, Măgura

i⁶ Schuster, Popa, Barbu 2012, 76—78.

¹⁷ Schuster, Popa 2008; Schuster, Popa 2012.

¹⁸ Schuster, Popa 2008, 35-47; Schuster, Popa 2012, 22-31; Schuster, Popa, Dumitru-
Kogălniceanu 2010.

¹⁹ Schuster, Popa 2008, 47; Schuster, Popa 2012, 26; Schuster, Popa, Barbu 2012, 80.

20 Schuster’ Popa 2008, 44-47; Schuster, Popa 2012, 26-27; Schuster, Popa, Barbu 2012, 80.

²¹ Schuster, Popa, Panait 2009; Schuster 2009; Schuster, Popa, Morintz, Dumitru-Kogălniceanu
2009.

22 Schuster, popa 2009,11 — 13.

²³ Berciu 1935; Berciu 1937; Berciu 1959a; Berciu 1959b; Berciu 1959c; Berciu 1961; Schuster,
Popa 2009,13.

²⁴ Schuster, Popa 2009,16-19.

257

III”, “Pe Terasă”, “Lângă Sat”, “La Fîntînă” și “La Tutun” de la Bila, “La Iaz” de
la Vlașin, “Măgura” de la Cămineasca, “La C.A.P./La Conac”, “Gaura Despei”,
“La Vie”, “La Marginea Viilor”, “Măgura lui Boboc”, “Lângă Măgura lui Boboc”,
“Pădurea Arman”, “La Sud de Sat”, “Spre Mirău I” și “Spre Mirău II”. O parte
dintre acestea, anume acelea care urmau a fi afectate de intervențiile antropice,
au fost cercetate prin săpături preventive.
     Săpăturile de pe teritoriul satului Schitu, situat pe malul drept al Câlniștei,
au permis cercetarea în punctele “La C.A.P./La Conac”²⁵, “Gaura Despei”²⁶ și “La
Vie”²⁷, a urmelor unor așezări din Bronzul Timpuriu, cultura Glina, Mijlociu și
Final, culturile Tei III-IV și Radovanu, și getice.
     Săpătura de pe “Măgura” de la Cămineasca, chiar dacă nu a fost de amploare
și nu s-a soldat cu rezultate spectaculoase, a permis stabilirea locului de unde au
provenit cele două piese de cupru (topoare)²⁸, publicate de Dumitru Berciu în
1956²⁹, ca fiind recuperate de pe “măgura de la Schitu-Pângălești”. Iar la Bila-“La
Fântână” au fost surprinse complexe și materiale din Bronzul Final, cultura
Radovanu, și getice³⁰.
     Investigații de salvare/preventive s-au derulat în anii 1987-1991 pe
teritoriul județului Giurgiu și în partea sa sudică, în zona Greaca-Prundu. Ele au
făcut parte dintr-un proiect mai mare, anume lucrări de îmbunătățiri funciare
pe malul stâng al Dunării, în arealul fostelor mari lacuri dunărene Greaca -
Căscioarele (județele Giurgiu și Călărași). Cercetărilor de aici le-a fost dedicată
o monografie arheologică³¹ care include și săpăturile din punctele din locali-
tățile giurgiuvene Greaca și Prundu: “La Slom”, “Valea Fântânilor”, “Canalul lui
Basangeac” și “La Stână”.
     Principalele complexe și materiale arheologice descoperite în arealul
Greaca-Prundu au aparținut secolelor III—II a. Chr. și, mai rar, sec. IV sau I
a.Chr.³². Au putut fi investigate resturile a patru bordeie și 16 construcții de
suprafață și 30 de gropi.
     în punctele “La Slom”, “Valea Fântânilor” și “La Stână” au fost identificate
câte o așezare din prima perioadă a epocii fierului, ele reflectând “evoluția
populației locale de la sfârșitul epocii bronzului, prin adoptarea unor noi

²⁵ Schuster, Popa 1995a, 26-28; Schuster, Popa 2009, 21-28; Schuster 1997, 206-207; Sîrbu,
Schuster, Popa 1997, 237-238; Schuster, Fântâneanu 2005, 36.

²⁶ Schuster, Popa 1995a, 26-28; Schuster, Popa 2009, 28-34; Schuster 1997, 204-205; Sîrbu,
Schuster, Popa 1997, 239, 245; Schuster, Fântâneanu 2005, 35.

²⁷ Schuster, Popa 2009, 34-35.

²⁸ Schuster, Popa 2009, 17-18, fig. 14, pl. XXXIII/1, XXIX/2.

²⁹ Berciu 1956, 502, fig. 11-12.

³⁰ Sîrbu, Schuster, Popa 1997, 240; Schuster, Popa 2009, 36-37.

³¹ Sîrbu, Damian, Alexandrescu, Safta, Damian, Pandrea, Niculescu 1996.

³² Sîrbu 1996, 92-96.

258

elemente culturale de natură hallstattiană propagate sub formă de influențe
dinspre apus, dar și dinspre sud”³³. La “Valea Fântânilor” au fost depistate și
materiale din secolele VI-VII³⁴, respectiv complexe și materiale din sec. IX-X
p.Chr.³⁵. Trei locuințe adâncite și 3 gropi de sec. IX-X au fost cercetate și în
punctele “La Stână”, “Canalul lui Basangeac” și “La Slom”³⁶.
     în ultimii ani, muzeul județean, singur sau în colaborare, a derulat o serie
de investigații de diagnostic, supraveghere sau preventive de mică amploare
în localitățile Varlaam, Mogoșești, Grădiștea, Mironești, Gostinari, Ghimpați,
Letca Nouă, Slobozia, Florești-Stoenești, Adunații-Copăceni, Dărăști-Vlașca,
Comana, Naipu, Ghimpați, Răsuceni, Toporu, Tomulești, Giurgiu etc. De
menționat sunt rezultatele săpăturilor de la Putineiu, care au înlesnit cercetarea
unei noi așezări Basarabi³⁷, și, în special, cele de la Rălești, comuna Gogoșari,
și Iepurești. Investigațiile din anul 2013 de la Rălești au dus la descoperirea de
materiale și complexe preistorice (eneolitice - cultura Boian, epoca bronzului
- Tei V și hallstattiene - complexul Basarabi), getice, post-getice și medievale,
le-a fost consacrată o mică monografie³⁸, cu contribuții ale unor specialiști de
la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” și Muzeul Municipiului București și
Muzeul Județean “Teohari Antonescu” din Giurgiu.
     Cercetările în micul teii (?) de pe Neajlov, de la Iepurești³⁹, au permis identi-
ficarea unor situații interesante, mai cu seamă cu privire la cultura Gumelnița și
evoluția acesteia în bazinul acestui curs de apă; aceasta și în lumina importantelor
rezultate ale investigațiilor în zona Bucșani⁴⁰, amonte de localitatea Iepurești.
     Scurta noastră prezentare a cercetărilor de salvare/preventive, din perioada
1986-2013 din județul Giurgiu, dovedește că au existat fluctuații în amploarea
acestora, vârfurile de activitate fiind condiționate de investițiile pentru derularea
unor proiecte economice. Este un fapt de netăgăduit că acest tip de cercetare a
sporit mult setul de informații cu privire la dinamica diferitelor comunități din
preistorie și până în Evul Mediu Târziu. Astăzi se cunosc mult mai multe despre
manifestări precum Gumelnița, Glina, Tei, Radovanu, Basarabi, civilizația
getică, Sântana de Mureș, Dridu și perioada medievală mijlociu și târzie, dar și
zorii epocii moderne. Săpăturile preventive au umplut unele areale necunoscute
din punct de vedere arheologic sau au completat sau chiar modificat percepția
cu privire la alte zone.

³³ Safta 1996, 10. Vezi și Schuster 1996, 148-149.

³⁴ Damian 1996a, 103.

³⁵ Damian 1996b, 126.

³⁶ Damian 1996b, 126-127.

³⁷ Schuster, Popa, Grofu 2013.

³⁸ Kogălniceanu & Morintz 2013.

³⁹ Markussen, Vornicu 2011.

⁴⁰ Bem 2007.

259

     Aceste investigații s-au soldat cu rezultate notabile în planul valorificării
științifice și muzeistice. Muzeul Județean Giurgiu și-a îmbogățit considerabil
patrimoniul arheologic, fapt care i-a permis primenirea expoziției de bază,
precum și organizarea de expoziții temporare.
     Specialiștii, care au lucrat pe amintitele șantiere preventive, au publicat
peste 100 de note, articole, studii și nouă monografii de sit, de microzone sau
epoci. Aceste publicații, scrise în română, dar și în limbi de circulație (engleză,
franceză, germană), au văzut lumina tiparului în țară și străinătate (Marea
Britanie, Germania, Italia, Bulgaria, Serbia etc.).
     Se poate spune, fără a greși, că arheologia județului Giurgiu, cunoscută
până nu demult, în special, prin siturile paleolitic de la Giurgiu-“Malu Roșu”,
dava de la Pop ești-“Nucet” sau necropole, precum cea medieval timpurie de la
Izvoru, s-a afirmat în ultimii 27 de ani preponderent prin rezultatele obținute ca
urmare ale unor investigații preventive.


BIBLIOGRAFIE

    Barbu 1988,
     V.      Barbu, Aspecte ale culturii Sîntana de Mureș în estul Cîmpiei Române, în SympThrac,
6, 1988, 173.
    Barbu 1989,
     V.      Barbu, Cuptoare de ars ceramică din secolul al IV-lea e.n. descoperite în județul
Giurgiu, în SympThrac, 7,1989, 379-380.
    Barbu 1990,
     V.         Barbu, Cultura Sîntana de Mureș în județul Giurgiu, în SympThrac, 8,1990,205-206.
    Bem 2007,
    C.      Bem (ed.), Repertoriul microzonei Bucșani, București, 2007.
    Damian 1996a,
    O.      Damian, Epoca medievală timpurie. A. Secolele VI-VII, în V. Sîrbu, P. Damian,
E. Alexandrescu, E. Safta, O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu, Așezări din zona
Căscioarele - Greaca - Prundu - mileniile I î.Hr.-I d.Hr., Monografii arheologice III, Brăila,
1996, 103-106.
    Damian 1996b,
    O.      Damian, Epoca medievală timpurie. B. Secolele 1X-X, în V. Sîrbu, P. Damian,
E. Alexandrescu, E. Safta, O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu, Așezări din zona
Căscioarele - Greaca - Prundu - mileniile I î.Hr.-I d.Hr., Monografii arheologice III, Brăila,
1996, 107-127.
    Kogălniceanu & Morintz 2013,
    R. Kogălniceanu & A. Morintz ed., Cercetări arheologice în comuna Gogoșari. Situl de
la Rălești-Râul Parapanca, în BMG, VIII, Giurgiu, 2013.

260

     Leahu 2003,
     V. Leahu, Cultura Tei. Grupul cultural Fundenii Doamnei. Probleme ale epocii bronzului
în Muntenia, în Bibllhr, XXXVIII, 2003.
     Markussen, Vornicu 2011,
     Chr. Markussen, D. M. Vornicu, Magnetic survey at the archaeological site Iepurești
(Giurgiu County), în R. Kogălniceanu & A.S. Morintz ed., Tells at the Lower Danube,
Proceedings cfthe I Archaeological Symposium, Giurgiu, November 25th, 2010, Archaeological
Debates 1,2011,89-96.
     Petrescu 2002,
     F.      Petrescu, Repertoriul monumentelor arheologice de tip Sântana de Mureș-Cerneahov
de pe teritoriul României, București, 2002.
     Safta 1996,
     E.      Safta, Prima epocă a fierului, în V. Sîrbu, P. Damian, E. Alexandrescu, E. Safta,
O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu, Așezări din zona Căscioarele - Greaca - Prundu -
mileniile I î.Hr.-I d.Hr., Monografii arheologice III, Brăila, 1996, 7-10.
     Schuster 1992a,
     C.      Schuster, Așezări Glina pe cursul irferior al Argeșului și Valea Câlniștei (1). Mihăilești-
Ti,fa, în Thraco-Dacica, XIII, 1-2, 1992, 35-41.
     Schuster 1992b,
     C.       Schuster, Câteva precizări privind faza a IILa a culturii Glina în lumina celor mai noi
cercetări, înLitua, V, 1992, 7-10.
     Schuster 1992c,
     C.      Schuster, Piese de metal recent descoperite aparținând culturii Tei, în SCIV(A), 43,
1, 1992,81-83.
     Schuster 1994a,
     C.          Schuster, Despre aria de răspândire a culturii Glina, în Istros, VII, 1994, 63-70.
     Schuster 1994b,
     C.      Schuster, Aria de răspândire a culturii Tei, în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie, III,
1994, 171-178.
     Schuster 1995,
     C.      Schuster, Cercetări arheologice în așezarea culturii Glina de la Varlaam, județul
Giurgiu, în CCDJ, XIII-XIV, 1995, 53-63.
     Schuster 1996,
     C.       Schuster, Zu den hallstattzeitlichen Funden im siidlichen Teii Mittelmunteniens, în
M. Garasanin, P. Roman, N. Tasic ed., Der Basarabi-Komplex in Mittel- und Siidosteuropa.
Kolloquium in Drobeta-Turnu Severin, 7.-9. November 1996, Rumănisch-Jugoslawische
Kommission fur die Erforschung der Region des Eisernen Tores, Archăologische Abteilung,
I, București, 1996, 147-163.
     Schuster 1997,
     C.      Schuster, Perioada timpurie a epocii bronzului în bazinele Argeșului și lalomiței
Superioare, în BiblThr, XX, București, 1997.

261

     Schuster 2004,
     C.       Schuster, Zur Ostgrenze der Verbreitungsgebiete der bronzezeitlichen Glina- und Tei-
Kulturen, în Ialomița, IV, 2004, 115-121.
     Schuster 2005,
     C.       Schuster, Die Tei-Kultur, în C. Schuster, G. Crăciunescu, C. Fântâneanu, Zur
Bronzezeit in Siidrumânien. Drei Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara, I, Târgoviște, 2005,
85-132.
     Schuster 2007a,
     C.       Schuster, Date noi cu privire la cultura Sântana de Mureș în centrul Munteniei
(județul Giurgiu), în Buridava, V, 2007, 42-54.
     Schuster 2007b,
     C.       Schuster, Die Tei-Kultur, în C. Schuster, G. Crăciunescu, C. Fântâneanu, Zur Bron-
zezeit in Siidrumânien. Drei Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara, II, Târgoviște, 2007,39-74.
     Schuster 2009,
     C.       Schuster, Cu privire la Eneoliticul Final de pe cursul inferior al Argeșului, în Buridava,
7, 2009, 30-33.
     Schuster, Fântâneanu 2005,
     C.       Schuster, C. Fântâneanu, Die Glina-Kultur, în C. Schuster, G. Crăciunescu,
C. Fântâneanu, Zur Bronzezeit in Siidrumânien. Drei Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara,
I, Târgoviște, 2005, 21-83.
     Schuster, Popa 1995a,
     C.       Schuster, T. Popa, Cercetări privind epoca bronzului în județul Giurgiu (investigațiile
din anii 1986-1994), în BMJG, I, 1, 1995, 20-54.
     Schuster, Popa 1995b,
     C.       Schuster, T. Popa, Raport preliminar privind săpăturile de la Mogoșești, județul
Giurgiu, în CAANT, I, 1995, 147-156.
     Schuster, Popa 2000,
     C.          Schuster, T. Popa, Mogoșești. Studiu monografic, BMG, I, Giurgiu, 2000.
     Schuster, Popa 2008,
     C.       Schuster, T. Popa, Mironești. I. Locuri, cercetări arheologice, monumente și personaje
istorice, BMG, III, Giurgiu, 2008.
     Schuster, Popa 2009,
     C.       Schuster, T. Popa, Cercetări arheologice pe Câlniștea. Schitu-Bila-Cămineasca, BMG,
IV, Giurgiu, 2009.
     Schuster, Popa 2010,
     C.       Schuster, T. Popa, Fingerprints cfthe Past in the Giurgiu County. The Bronze Age, în
BMG, V, Giurgiu, 2010.
     Schuster, Popa, Barbu 2012,
     C.       Schuster, T. Popa, V. Barbu, Cercetări arheologice în bazinul Argeșului (județul
Giurgiu), în BMG, VI, Giurgiu, 2012.

262

     Schuster, Popa, Dumitru-Kogălniceanu 2010,
     C.      Schuster, T. Popa, R. Dumitru-Kogălniceanu, The Early and Middle Iron Age in
Lower Argeș Basin, în I. Cândea ed., Tracii și vecinii lor în antichitate/ The Thracians and
Their Neighbours in Antiquity. Studia in Honorem Valerii Sîrbu, Brăila, 2010, 459-478.
     Schuster, Popa, Grofu 2013,
     C.      Schuster, T. Popa, F. Grofu, O nouă descoperire Basarabi în județul Giurgiu. Așezarea
de la Putineiu/A new Basarabi finding in the Giurgiu Couniy. The Settlement from Putineiu,
în Istros, XIX, 2013, 153-177.
     Schuster C., Popa T., Panait M. 2009,
     C.      Schuster, T. Popa, M. Panait, Gedanken zur Cernavodă II-Kultur (im Lichte der
neusten Forschungen von Mironești-Malul Roșu, Bezirk Giurgiu), în Thraco-Dacica, I
(XXIV), 1-2,2009,5-23.
     Schuster, Popa, Morintz, Dumitru-Kogălniceanu 2009,
     C.      Schuster, T. Popa, A. Morintz, R. Dumitru-Kogălniceanu, Cernavodă IILfinds at
Mironești, Giurgiu Couniy, în V. Sîrbu, C. Luca ed., Miscellanea Historica et Archaeologica in
Honorem Prcfessoris Ionel Cândea, Brăila, 2009, 3-17.
     Sîrbu 1996,
     V.      Sîrbu, Zona Greaca - Prundu, în V. Sîrbu, P. Damian, E. Alexandrescu, E. Safta,
O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu, Așezări din zona Căscioarele - Greaca - Prundu -
mileniile I î.Hr.-I d.Hr., Monografii arheologice III, Brăila, 1996, 92-96.
     Sîrbu, Schuster, Popa 1997,
     V.      Sîrbu, C. Schuster, T. Popa, Noi descoperiri getice din județul Giurgiu (așezările de
la Schitu, Bila, Cămineasca, Mironești, Mihăilești, Adunații Copăceni, Mogoșești, Milcovățu,
Letca Noua, Letca Veche), în Istros, VIII, 1997, 237-255.
     Sîrbu, Damian, Alexandrescu, Safta, Damian, Pandrea, Niculescu 1996,
     V.      Sîrbu, P. Damian, E. Alexandrescu, E. Safta, O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu,
Așezări din zona Căscioarele - Greaca - Prundu - mileniile I î.Hr.-I d.Hr., Monografii
arheologice III, Brăila, 1996.
     Tănăsescu 2008,
     B.      Tănăsescu, Drăgănescu, or. Mihăilești, jud. Giurgiu, Punct: Biserica Sf. Nicolae, în
M.V Angelescu, F. Vasilescu ed., CCA, Campania 2007. A XLlI-a Sesiune Națională de
Rapoarte Arheologice, Iași, 14-17 mai 2008, București, 2008, 134-135.
     Vulpe 1959,
     A. Vulpe, Depozitul de la Tufa și topoarele cu ceafă cilindrică, în SCIV(A), 10, 2, 1959,
265-276.

263

ON THE PREVENTIVE ARCHAEOLOGY
IN THE COUNTY OF GIURGIU (1986-2013)
Abstract

    Part of the preventive investigations, from 1986 till 2013 in the County of Giurgiu, is
brought to readers’ notice. There were salvage excavations in the Argeș River basin, on the
Câlniștea, the Neajlov, and the Parapanca rivers banks, but also on the left terrace of the
Danube. A great part of the investigations results have been scientifically put to account
through the agency of exhibitions, lectures and published works.

264

Fig. 1. Situl arheologic de la Mihăilești-“Tufa”. / Archaeological site Mihăilești-“Tufa”-

Fig. 2. Siturile arheologice de la Varlaam (A) și Mogoșești (B). / Archaeological sites
Varlaam (A) and Mogoșești (B).

265

Fig. 3. Biserica-“Sf. Nicolae” și ruinele curților feudale de la Mironești. / “5/ Nicolae”-
Church and the remains cf medieval court from Mironești.

Fig. 4. Situl arheologic de la Mironești-“Conacul Mironescu”. / Archaeological site
Mironești- “Conacul Mironescu”.

266

Fig. 5. Situl arheologic de la Mironești-“Malul Roșu”. / Archaeological site Mironești-
“Malul Roșu”.

Fig. 6. Tell-ul de la Tangâru. / The teii from Tangâru.

NOTE • DISCUȚII • REPERTORII





CIRCULAȚIA MONETARĂ ÎN SECOLUL IV P. CHR.
LA TIBISCUM

Cosmin Bogdan Matei*



     Cuvinte cheie: circulație monetară, secolul IV, Tibiscum, Drobeta, Apulum
     Keywords: monetary circulation, 4* century, Tibiscum, Drobeta, Apulum



    Conținutul acestui articol reprezintă dezvoltarea unui fragment al tezei
mele de doctorat, susținută în anul 2013 la Universitatea de Vest din Timișoara.
    Până în anul 2011¹, la Tibiscum au fost descoperite izolat un număr de 30
de monede emise în secolul IV p. Chr. O piesă (un AE 2 emis de Constans)
a fost descoperită în castru, o altă monedă (un AE 2 emis de Vetranio) a fost
descoperită pe raza castrului sau a așezării civile, restul de 28 de piese monetare
au fost descoperite în așezarea civilă.
    Repartiția acestor monede pe emitenți, nominale și ateliere monetare este
următoarea:


a)  castru:
1) Constans - 1 AE 2; Siscia; 348-350


b)  așezarea civilă:
1)  Constans - 1 AE 3; Siscia; 341-346 sau 347-348²
2)  Constans - 1 AE 2; Constantinopol; 346-350³
3)  Constantius II - 1 AE 3; Siscia; 347-348⁴
4)  Constantius II - 1 AE 2; Thessalonic; 351⁵
5)  Constantius II - 1 AE 2; Constantinopol; 351-354⁶


   Cercetător independent, Timișoara, e-mail: ardaric69@yahoo.com.


¹ Fără a avea acces la piesele monetare păstrate în colecția Muzeului Județean de Etnografie și
al Regimentului de Graniță Caransebeș, în afara celor publicate deja.

² Benea 2011, 272.

³ Gudea 1971, 141.

⁴ Benea 2011,272.

⁵ Gudea 1971, 141.

⁶ Gudea 1971, 141.

268

6)  Constantius II - 1 AE 2; Sirmium; 351-354⁷
7)  Constantius II - 1 AE 2; Thessalonic; 351-356⁸
8)  Constantius II - 1 AE 3; Sirmium; 351-354⁹
9)  Constantius II - 1 AE 3; Sirmium; 351-354¹⁰
10)  Constantius II - 1 AE 3; Sirmium; 351-354¹¹
11)  Constantius II - 1 AE 3; Constantinopol; 351-354¹²
12)  Constantius II - 1 AE 3; Thessalonic; 351-354¹³
13)  Constantius II - 1 AE 3; Thessalonic; 351-354¹⁴
14)  Constantius II - 1 AE 3; Heraclea; 351-354¹⁵
15)  Constantius II - 1 AE 3; atelier monetar neidentificat; an emitere: 337-361¹⁶
16)  Constantius II - 1 AE 3; atelier monetar neidentificat; an emitere: 337-361¹⁷
17)  Constantius II - 1 AE 3; atelier monetar neidentificat; an emitere: 337-361¹⁸
18)  Constantius II - 1 AE 3; atelier monetar neidentificat; an emitere: 337-361¹⁹
19)  Constantius II - 1 AE 3; Sirmium; 355-361²⁰
20)  Constantius II - 1 AE 3; Sirmium; 355-361²¹
21)  Constantius II pentru Constantius Gallus - 1 AE 2; Constantinopol;
    351-354²²
22)  Constantius II pentru Constantius Gallus - 1 AE 2; Siscia; 351-354²³
23)  Constantius II pentru Constantius Gallus - 1 AE 3; atelier monetar neiden-
    tificat; 351-354²⁴
24)  Constantius II pentru Constantius Gallus - 1 AE 2; Sirmium; 351-354²⁵
25)  Constantius II pentru lulianus - 1 AE 3; Sirmium; 355-361²⁶

⁷ Gudea 1971, 141.

⁸ Gudea 1971, 141.

⁹ Gudea 1971, 141.

¹⁰ Gudea 1971, 141.

¹¹ Gudea 1971, 141.

¹² Gudea 1971, 141.

¹³ Gudea 1971, 141.

¹⁴ Gudea 1971, 141.

¹⁵ Gudea 1971, 141.

¹⁶ Gudea 1971, 141.

¹⁷ Gudea 1971, 141.

¹⁸ Gudea 1971, 141.

¹⁹ Gudea 1971, 141.

²⁰ Gudea 1971, 141.

²¹ Gudea 1971, 141.

²² Gudea 1971, 141.

²³ Gudea 1971, 141.

²⁴ Gudea 1971, 141.

²⁵ Gudea 1971, 141.

²⁶ Gudea 1971, 141.

269

26)  lulianus - 1 AE 3; atelier monetar neidentificat; 361-363²⁷
27)  Valentinianus I - 1 AE 3; Siscia; 364- 367²⁸
28)  imitație barbară după o monedă de tip AE 2 emisă de Constantius II²⁹

c) raza castrului sau a așezării civile:
1)  Vetranio; 1 AE 2; Siscia; 350


    După cum se poate observa, cele 30 de piese monetare au fost emise de
cinci împărați, cea mai veche monedă a fost emisă de Constans între anii
341-346/347-348 sau 346-350, cea mai recentă fiind emisă de Valentinianus I
în perioada 364-367.
    Emitentul cu cele mai
multe monede pentru
secolul IV p. Chr. este
Constantius II - 23 de piese;
urmează apoi Constans - 3
piese; Vetranio, lulianus,
Valentinianus I, fiecare
figurează cu câte o piesă

(diagrama 1).                          Diagrama 1 / Diagram 1
    în funcție de dinastii,
dinastia Constantiniană
(aici l-am inclus și pe
Vetranio) figurează cu
numărul cel mai mare de
piese emise - 28, urmă-
toarea dinastie, dinastia
Valentiniană aflându-se la

Diagrama 2 / Diagram 2

foarte mare distanță - o

piesă (diagrama 2).
    Toate piesele monetare
sunt din bronz.
    în funcție de nominale, avem 10 monede de bronz de modul 2, 19
monede de bronz de modul 3 și o imitație barbară după o monedă de bronz
de modul 2.
    în ceea ce privește atelierele emitente a acestor monede situația se
prezintă astfel:

²⁷ Gudea 1971, 141.

²⁸ Gudea 1971, 141.

²⁹ Gudea 1971, 141; Șeptilici 2010, 70.

270

    a)      Sirmium (provincia Pannonia Secunda) - 8 monede; toate emise în
timpul domniei lui Constantius II, în perioada 355-361 p. Chr. Sirmium (atelier
monetar aflat în imediata apropiere, în sud-vestul fostei provincii) începe să
bată monedă în anul 320 p. Chr., atelierul monetar foarte activ în 324 p. Chr.,
în timpul războiului împotriva lui Licinius, este închis în 325-326 p. Chr.
datorită deschiderii cfficinei de la Constantinopol; acest atelier este redeschis
pentru a bate monedă pentru Constantius II în timpul campaniei împotriva
lui Magnentius, la sfârșitul verii anului 351, și emite monedă până în timpul
domniei lui Valentinianus I și Valens, când în 364-367 este închis din nou;
reîncepe să funcționeze în anul 378, dar emite doar monede de aur și argint,
ultimele emisiuni datează din perioada 393-395 p. Chr.³⁰
    b)      Siscia (provincia Pannonia Savia) - 6 monede; Constans - 2 piese emise
la Siscia, Constantius II - 2 piese, Vetranio și Valentinianus I - fiecare cu câte o
piesă. Siscia (atelier monetar aflat în apropiere, la sud-vest de fosta provincie),
a fost unul dintre cele mai productive ateliere monetare europene ale epocii,
începe să bată monedă în anul 262 p. Chr., în timpul lui Gallienus, și funcțio-
nează neîntrerupt până la sfârșitul secolului IV p. Chr. (387)³¹.
    c)      Thessalonic (provincia Macedonia Secunda) - 4 monede; toate piesele
emise în timpul domniei lui Constantius II, în perioada 351-354. Thessalonic
(atelier monetar aflat în sudul peninsulei Balcanice), emite monedă din timpul
Tetrarhiei (298/299); începând cu anii 308-309 devine unul dintre cele mai
importante ateliere monetare din sudul balcanic; este închis în timpul domniei
lui Leon I³².
    d)      Constantinopol (provincia Europa) - 4 monede; Constans - o piesă,
Constantius II - 3 piese. Atelierul monetar din Constantinopol își începe activi-
tatea în anul 326; datorită faptului că orașul devine capitala Imperiului Roman
și apoi a Imperiului Roman de Răsărit, atelierul monetar de aici are cea mai
prolifică și persistentă producție a monedelor de bronz, dintre toate atelierele
monetare estice, bătând monedă de bronz până în 498 (Anastasius); funcțio-
nează neîntrerupt până în 1453³³.
    e)      Heraclea (provincia Europa) - o monedă emisă de Constantius II între
anii 351-354. Atelierul monetar din Heraclea emite din anul 291, din timpul
domniei lui Diocletianus, după anul 325 importanța lui scade foarte mult din
cauza atelierului monetar de la Constantinopol, supraviețuirea sa datorându-se
mai degrabă inerției aparatului guvernamental decât utilității sale; își încetează
activitatea în timpul domniei lui Leon I³⁴.

³⁰ LRBC I, 20; LRBC II, 76; RIC VII, 462-466; BIro-Sey 2002, 71.

³¹ LRBC I, 18; LRBC II, 69; RIC VII, 411-421; BIro-Sey 2002, 71.

³² LRBC II, 77; RIC VII, 481-497; RIC VIII, 395; BIro-Sey 2002, 74.

³³ LRBC I, 23; LRBC II, 86; RIC VII, 566-568; BIro-Sey 2002, 70.

³⁴ LRBC II, 83; RIC VIII, 426-427; BIro-Sey 2002, 70.

271

Harta 1. Principalele centre pannonice care au aprovizionat cu monedă Tibiscum-ul
în sec. IV. / Maț 1. The main Pannonic centers thatprovided Tibiscum with currency
in the 4th century.

    în urma celor arătate mai sus se observă conturarea unui centru pannonic
(Sirmium, Siscia) de aprovizionare cu monedă pentru Tibiscum (Harta 1).
Numărul monedelor provenite din atelierele monetare aflate în partea
centrală (dioceza Pannonia) a Imperiului (14 piese) este mai mare decât cel al
monedelor provenite din atelierele monetare (9 piese) ce aparțineau diecezelor
est-europene ale Imperiului (Harta 2), această situație indicând orientarea mai
puternică a legăturilor economice ale Tibiscum-ului spre zona central-vestică a
Imperiului³⁵. Acest lucru este normal deoarece Sirmium (Pannonia Secunda),
principalul atelier monetar furnizor de monedă (descoperită izolat), este în
imediata vecinătate a Banatului, iar Siscia (Pannonia Savia), un alt important
atelier monetar al perioadei, furnizor de monedă pentru Tibiscum, este situat
în apropierea Banatului, și este de asemenea normal ca aprovizionarea cu
monedă să fie făcută de la cele mai apropiate ateliere monetare. Cele două
provincii - Pannonia Secunda și Pannonia Savia - făceau parte din dioceza
Pannonia, care la rândul ei, aparținea de Praefectura Italiae, de aici rezultând că
Tibiscum a fost în sfera de influență politico-economică a părții central-vestice
a Imperiului. Faptul că prin poziția sa geografică Banatul antic se învecina direct

³⁵ Protase 2000, 60; Suciu 2000, 194.

272

Harta 2. Atelierele monetare care au furnizat monedă pentru Tibiscum în sec. IV. /
Map 2. Mints that provided Tibiscum with currency in the 4th century.

și era dependent de provincia romană ce se găsea în sud-vestul său (Pannonia
Secunda) a contribuit la dezvoltarea acestei zone și implicit a Tibiscum-ului în
funcție de evoluția politico-economică a acestei provincii romane.
    Majoritatea pieselor au fost emise în perioada 351-361 (351-354 -> 5 piese,
355-361 -> 3 piese).
    Numărul cel mai mare de monede au fost emise în timpul domniei lui
Constantius II - 24 piese (am inclus aici și piesa emisă de Vetranio).
    Monedele, în funcție de atelierele monetare unde au fost emise, fac tranziția
de la tipul de circulație monetară caracteristic zonei pannonice la cel caracte-
ristic zonei estice a Imperiului, Banatul antic, implicit Tibiscum, fiind la zona
de confluență dintre diecezele vestice și cele estice, acest lucru reflectându-se în
circulația monetară.
    Pentru a avea o imagine cât mai reală asupra circulației monetare de la
Tibiscum în secolul IV p. Chr. am ales pentru comparație alte două așezări
romane din fosta provincie Dacia, una aflată pe aliniamentul Dunării (Drobeta)
și una aflată în interiorul arcului carpatic (Apulum).
    La Drobeta s-au descoperit izolat un număr de 479 monede emise în
secolul IV p. Chr., dintre care 78 de piese monetare fiind găsite în perimetrul
orașului antic³⁶ și 401 piese monetare în castru³⁷.

³⁶ Stîngă 1998, 144-157.

³⁷ Stîngă 1998, 157-184.

273

    Cea mai veche monedă a fost emisă de Diocletianus în 302-303 p. Chr.³⁸,
cea mai recentă a fost emisă de Arcadius 383-392³⁹.
    Repartiția acestora pe emitenți, în ordine descrescătoare, este următoarea:
Constantius 11-144 piese; Constantinus 1-115 piese; Constantinus II - 50 piese;
Valens - 35 piese; Constans - 32 piese; Valentinianus 1-21 piese; lulianus - 12

Diagrama 3 / Diagram 3

Valentinianus II - 8 piese;
Licinius - 7 piese; Galerius
- 5 piese; Arcadius - 4
piese; Constantius Chlorus
- 2 piese; Diocletianus - o
piesă (diagrama 3).
    Monedele au fost emise
de un număr de 14 împărați
(am inclus și tetrarhii).
    în funcție de dinastii,
dinastia Constantiniană
figurează cu numărul cel
mai mare de piese - 353,
urmează apoi dinastia
Valentiniană - 76 piese,
pe ultimul loc situându-se
dinastia Theodosiană cu
4 piese (diagrama 4).
    Toate piesele monetare


            Diagrama 4 / Diagram 4
sunt din bronz.
    în ceea ce privește atelierele monetare de emitere a acestor monede situația
se prezintă astfel:
    a)      Siscia - 107 piese
    b)      Thessalonic - 101 piese
    c)      Cyzic (provincia Hellespontus) - 32 piese. Probabil și-a început activi-
tatea sub Gallienus, emisiunile sale monetare de bronz au fost numeroase și
continue, este unul dintre principalele ateliere monetare ale Imperiului pentru
această perioadă, este închis ca majoritatea monetăriilor estice de Leon I⁴⁰.
    d)      Heraclea - 27 piese
    e)      Constantinopol - 23 piese
    f)      Sirmium - 21 piese

³⁸ Stingă 1998, 163.

³⁹ Stingă 1998, 182.

⁴⁰ LRBC II, 96; RIC VII, 636; RIC VIII, 86; Biro-Sey 2002, 70.

274:

    g)     Nicomedia (provincia Bithynia) -17 piese. își datorează importanța ca
atelier monetar faptului că Diocletianus alege ca acest oraș să îi fie reședință
estică, emite monedă din anul 294 până în timpul lui Leon I⁴¹.
    h)     Antiohia (provincia Syria Prima) - 15 piese. Conform lui Tacitus,
începe să emită din timpul lui Vespasianus, a fost o monetărie cu o producție
și o varietate de tipuri monetare egalată de foarte puține monetării, a avut o
importanță deosebită și a funcționat până la cucerirea orașului de către perși în
secolul VII⁴².
    i)     Aquileia (provincia Veneția et Histria) - 11 piese. Până la pierderea Italiei
de către Magnentius, în 352, atelierul monetar de aici a fost important și activ
emițând multiplii de aur și argint în plus față de monedele ce le emitea regulat în
toate cele trei metale; după 352 producția sa se reduce dramatic, continuă totuși
să emită, monedele sale putând fi detectate până în sec. V, în jurul anului 425
își încetează activitatea (timp de zece ani, 324-325 monetăria a fost închisă)⁴³.
    j)     Ticinum (provincia Liguria)- 9 piese. Emite monedă din timpul lui
Aurelienus, importanța monetăriei scade după ce Constantinus I își întărește
poziția și în partea de est a imperiului și este închisă la sfârșitul anului 326 -
începutul anului 327⁴⁴.
    k)     Arelate (provincia Viennensis) - 3 piese. își începe activitatea în 313,
în sec IV își schimbă de mai multe ori numele, în 328 primește numele de
Constantina în onoarea lui Constantinus II, revine la numele de Arelate după
moartea acestuia în 340, pentru ca în 353 Constantius II să îl denumească iar
Constantina, nume care îi rămâne până în 475 când este închis și atelierul
monetar de aici⁴⁵.
    1)     Alexandria (provincia Aegyptus) - 2 piese. Atelierul monetar de aici,
începând de la reforma monetară a lui Diocletianus emite monedă de argint,
bronz și tetradrahme, emite în mod constant monedă de bronz până în timpul
domniei lui Honorius și Theodosius II (408-423), după o sincopă considerabilă
există o emisiune finală pentru Leon I, 454-474⁴⁶.
    m)      Roma (provincia Tuscia et Umbria) - o piesă. Atelierul monetar de
la Roma a început să funcționeze din secolul V a. Chr., în timpul perioadei
republicane și o mare parte din timpul existenței Imperiului, fiind principala
monetărie care a aprovizionat Imperiul cu monedă, apoi odată cu domnia lui
Septimius Severus importanța sa începe să treptat să scadă; după anul 400

⁴¹ LRBC II, 92; RIC VIII, 466; BIro-Sey 2002, 71.

⁴² LRBC II, 99; RIC VIII, 502-510; BIro-Sey 2002, 69.

⁴³ LRBC I, 17; LRBC II, 65; RIC VIII, 306; BIro-Sey 2002, 69.

⁴⁴ LRBC I, 13; RIC VIII, 349; BIro-Sey 2002, 74.

⁴⁵ LRBC II, 54; RIC VII, 232; RIC VIII, 197; BIro-Sey 2002, 74.

⁴⁶ LRBC II, 103; BIro-Sey 2002, 68.

275

p. Chr. este principalul atelier monetar care furnizează monedă de bronz pentru
partea vestică a Imperiului, fiind închis în anul 476⁴⁷.
    n)       Lugdunum (provincia Lugdunensis Prima) - o piesă. Atelierul monetar
de aici a fost deschis în anul 44 a. Chr. de către Senat; a fost o monetărie impor-
tanță considerabilă, a bătut multe emisiuni monetare din toate cele trei metale⁴⁸.
    La aprovizionarea cu monedă a Drobetei, în secolul IV p. Chr. au contribuit
14 ateliere monetare, dintre care 7 erau amplasate în partea de vest și central -
vestică a Imperiului și 7 din partea balcanică și estică a Imperiului (Harta 3).
Numărul monedelor emise de atelierele monetare localizate în partea balcanică
și de est a Imperiului este mai mare (217 piese) față de numărul monedelor emise
de monetăriile din partea de vest sau central-vestică a Imperiului (153 piese).


Harta 3. Atelierele monetare care au furnizat monedă pentru Drobeta în sec. IV. / Map 3. Mints
thatprovided Drobeta with currency in the 4th century.

    Cu toate că numărul cel mai mare de monede (107 piese) provine de la
Siscia (provincia Pannonia Savia), acest lucru ne indică doar faptul că acest
atelier monetar fiind cel mai apropiat de Drobeta, monedele acestei monetării
au ajuns aici într-un număr ceva mai mare.
    Se observă conturarea unui centru balcanic (Thessalonic, Cyzic, Heraclea,
Constantinopol) de aprovizionare cu monedă a Drobetei în secolul IV p. Chr.
Acest aflux provenit din atelierele monetare situate în zona balcanică a Imperiului
indică influența economică a provinciilor balcanice asupra Drobetei.


⁴⁷ LRBC II, 58; RIC VII, 280-295; RIC VIII, 243-247; Biro-Sey 2002, 71.

⁴⁸ LRBC I, 7; LRBC II, 49; RIC VII, 117-121; RIC VIII, 170-176; Biro-Sey 2002, 70.

276

    Prin poziția sa geografică, Drobeta se învecina direct și era dependentă de
Dacia Ripensis (dioceza Dacia), această vecinătate contribuind la dezvoltarea
Drobetei în funcție de evoluția politico-economică a acestei provincii romane.
    La Apulum au fost descoperite izolat un număr de 76 monede⁴⁹.
    Cea mai veche monedă a fost emisă de Licinius în 312-313 p. Chr.⁵⁰, iar cea
mai recentă a fost emisă în 388-393 p. Chr., în timpul dinastie Theodosiene⁵¹.
    Repartiția acestor piese monetare în funcție de emitenți este următoa-
rea: Licinius - 3 monede; perioada 313-316 - o monedă; Constantinus I
-21 monede; fiii lui Constantinus I (Divus Constantinus) - o monedă; peri-
oada 337-340 - o monedă; Constantinus I - o monedă; Constans - o monedă;

Constantius II - 25 monede; Magnentius - o monedă; perioada 355-361 - o
monedă; Valentinianus 1-7 monede; Valens - o monedă; Gratianus - o monedă;

Valentinianus II - 2 monede; perioada 378-388 - o monedă; perioada 388-393
- o monedă; sec. IV - 2 monede nedeterminate (diagrama 5). Emitentul cu cele
mai multe monede este Constantius II - 25 piese; urmează apoi Constantinus
1-21 piese; Constans - 7 piese; Valentinianus 1-7 piese; Licinius - 3 piese;

Diagrama 5 / Diagram 5

Diagrama 6 / Diagram 6

Valentinianus II - 2 piese;
Constantinus I, Magnentius,
Valens, Gratianus, fiecare
figurează cu câte o piesă
(diagrama 5).
    După cum se observă,
monedele au fost emise de
zece împărați. Toate aceste
monede sunt de bronz.
în funcție de dinastii,
dinastia Constantiniană

figurează cu numărul cel
mai mare de piese emise
- 57, urmează dinastia
Valentiniană - 11 piese,
dinastia Theodosiană - o
piesă (diagrama 6).
    în ceea ce privește ate-
lierele monetare de emitere
a acestor monede, situa-
ția este următoarea: Siscia


⁴⁹ Găzdac, Suciu, Alfoldy-Găzdac 2009, 108-109; 151-153; 163-164; 216-221.

⁵⁰ Găzdac, Suciu, Alfoldy-Găzdac 2009, 216.

⁵¹ Găzdac, Suciu, Alfoldy-Găzdac 2009, 219.

277

- 29 monede; Thessalonic - 7 monede; Sirmium și Constantinopol - fiecare
cu 4 monede; Arelate, Aquileia, Roma, Heraclea, Cyzic, Antiohia - fiecare
cu 2 monede. Monedele descoperite izolat la Apulum provin de la 10 ateliere
monetare, 5 dintre acestea fiind situate în partea central-vestică și vestică a
Imperiului, celelalte 5 fiind situate în zona balcanică și a Asiei Mici (Harta 4).
Atelierele monetare situate în diecezele vestice ale Imperiului au un aport de
39 de monede, iar cele situate în diocezele estice contribuie cu 16 monede. Și
în acest caz, ca și la Tibiscum, se observă conturarea unui centru pannonic de
aprovizionare cu monedă, atelierele monetare din Siscia (Pannonia Savia) și
Sirmium (Pannonia Secunda) figurând cu numărul cel mai mare de monede
descoperite izolat (33 piese) la Apulum.


Harta 4. Atelierele monetare care au furnizat monedă pentru Apulum în sec. IV. /
Map 4. Mints that provided Apulum with currency in the 4th century.

     Conform analizei făcute, se poate observa că, în funcție de atelierele
monetare, circulația monetară la Apulum se aseamănă în multe privințe cu cea de
la Tibiscum⁵², monedele romane de bronz emise în sec. IV ajungând la Apulum
pe filieră bănățeană, pe valea Mureșului și a Bistrei⁵³. în secolul IV p. Chr.,
Apulum (situat în zona Transilvaniei centrale) făcea parte dintr-o regiune în
care Imperiul Roman își mai exercita doar autoritatea nominală, numărul relativ
mare de monede descoperite izolat aici indicând faptul că Imperiul era interesat
de menținerea relațiilor comerciale și obținerea de materii prime de aici (în

⁵² Protase 1966, 193.

⁵³ Chirilă, Gudea, Stratan 1974, 91; Protase 1966, 194; Suciu 2000, 186.

278

special sare). De asemenea, prezența monedelor indică locuirea Apulum-ului,
chiar dacă așezarea își pierduse atributele orașului roman clasic⁵⁴.
     în urma analizei monetare făcute asupra celor trei situri se observă că la
Tibiscum circulația monetară este mult mai modestă (asta dacă nu luăm în
calcul și tezaurul monetar de sec. IV descoperit aici) decât în celelalte două
situri analizate, Tibiscum situându-se pe ultimul loc în ce privește circulația
monetară pentru perioada luată în discuție (Harta 5). în ciuda numărului
relativ modest de monede găsite izolat în așezarea civilă de la Tibiscum, găsirea
acestora indică revenirea administrației imperiale romane în zonă, ne arată că
în secolul IV p. Chr. exista aici un sistem economic bazat pe monedă, sistem
economic caracteristic Imperiului; de asemenea, pe baza circulației monetare
se poate certifica locuirea romană târzie la Tibiscum pentru secolul IV p. Chr.
Existența acestor monede indică continuitatea de locuire, cel puțin a unei
părți a fostului oraș roman, supraviețuirea acestui “oraș”, dar care nu mai avea
atributele de urbanitate ale vechiului oraș roman clasic⁵⁵.


Harta 5. Atelierele monetare care au furnizat monedă pentru Apulum, Drobeta și Tibiscum
în sec. IV. / Map 5. Mints that provided Apulum, Drobeta and Tibiscum with currency in the
4th century.

⁵⁴ Găzdac, Suciu, Alfoldy-Găzdac 2009, 12.

⁵⁵ Benea 1996, 53.

279

BIBLIOGRAFIE
     Benea 1996,
     D.      Benea, Dacia sud-vestică în secolele III-IV, Timișoara, 1996.
     Benea 2011
     D.      Benea, Atelierele romane de mărgele de la Tibiscvm, ed. a Il-a, Timișoara, 2011.
     Biro-Sey 2002,
     K. Biro-Sey, Bevezentes a râmai penzek gyujtesebe, Magyar Eremgyujtok Egyesiilete,
Budapest, 2002.
     Chirilă, Gudea, Stratan 1974,
     E.      Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, Trei tezaure monetare din Banat, Lugoj, 1974.
     Gudea 1971,
     N.       Gudea, Descoperiri montare antice și bizantine în Banat, în Banatica, 1,1971,139-144.
     Găzdac, Suciu, Alfoldy-Găzdac 2009,
     C.      Găzdac, V. Suciu, Â. Alfoldy-Găzdac, Apulum, în col. Coins from Roman Sites and
Collections cf Roman Coins from Romania, voi. V, Cluj-Napoca, 2009.
     Protase 1966,
     D.      Protase, Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii,
București, 1966.
     Protase 2000,
     D.      Protase, Autohtonii în Dacia, voi. II, Cluj-Napoca, 2000.
     Stîngă 1998,
     I. Stîngă, Viața economică la Drobeta în secolele II-VI. Chr., București, 1998.
     Suciu 2000,
     V.      Suciu, Tezaure monetare din Dacia romană și postromană, Cluj-Napoca, 2000.
     Șeptilici 2010,
     R.M. Șeptilici, Manete barbarizate de secolul al IV-lea, din bronz, din descoperiri izolate
în Banat, în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie, XVIII, 2010, 69-76.

MONETARY CIRCULATION AT TIBISCUM
IN THE 4™ CENTURY A.D.
Abstract

     The isolated discoveries of coins offer important clues regarding the inhabitance
continuity in a certain settlement; they indicate the degree of development of that particular
settlement, the intensity of monetary circulation also indicating the level of economical
development achieved by the analyzed settlement. This study represents a comparative
analysis on three Roman settlements of the former province Dacia, thus the conclusions of
the study being relevant for the determination of the monetary circulation of the 4th century
A.D. for these sites.

CONTRIBUȚII LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC
AL AȘEZĂRILOR VINCIENE DIN BANAT
             1


Octavian-Cristian Rogozea', Bogdan Seculici'*


     Cuvinte cheie- Banat, neoliticul dezvoltat, așezări, Vinca A3, ceramică
     Keywords-. the Banat, developed Neolithic, Vinca A₃ settlements, pottery



    Repetatele cercetări arheologice de teren, desfășurate în Banat, au dus
în ultima perioadă la descoperirea unor noi puncte de interes arheologic în
hotarele localităților Ghilad și Moșnița Nouă din județul Timiș. Considerăm
că semnalarea lor ar putea contribui la îmbogățirea repertoriului arheologic al
județului Timiș și, indirect, la o mai bună cunoaștere a neoliticului dezvoltat.
    Zona Ghiladului este cunoscută în literatura de specialitate datorită desco-
peririlor făcute de către Florin Medeleț și loan Buligan. Aceștia menționează
că în dreapta șoselei Ciacova-Ghilad, înainte de intrarea în Ghilad, la aproxi-
mativ 1 km de drum, a fost găsită ceramică preistorică atipică, colectată de pe o
movilă aplatizată înaltă de circa 1 m și cu diametrul de circa 60 de m¹. La Ghilad
mai este amintită, fără însă a se menționa cu exactitate zona, și descoperirea
unor fragmente ceramice atribuite secolelor III—IV². Tot din hotarul Ghiladului
mai provine și un denar de la Commodus, descoperit în 1923³.

    1.      Așezarea neolitică din hotarul comunei Ghilad (jud. Timiș) se află
pe un fost grind care are aspectul unei terase. Aceasta se află la est de fostul
Liceu Agricol Ciacova, mai exact la 2,5 km est de drumul Ciacova-Ghilad
(drumul județean 595A), 2 km nord de canalul Lanca-Birda și 3 km nord-vest
de primăria comunei Ghilad (pl. I, fig. 1-2). Centrul acesteia are coordonatele


   Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Str. Augustin Pacha, nr. 8, e-mail: rogozeaoctavian@
yahoo.com.
   Liceul Teoretic "Alexandru Mocioni”, Ciacova, jud. Timiș, str. Tudor Vladimirescu, nr. 23,
e-mail: bseculici@yahoo.com.


¹ Medeleț, Buligan 1987, 133.

² Bejan 1981, 24 și punctul 6 de pe hartă; Mare 2004, 177.

³ Mitrea 1965, 496; Mitrea 1965a, 613.

282

GPS: 45°28’57.27”N; 21°10’1.44”E; 81 m altitudine. Coordonatele în sistemul
Stereo 70 pentru centrul sitului sunt: X-449714.53100; Y-200581.55439.
    Terasa este mai înaltă decât zona din jur cu aproximativ 1 metru. Peisajul
contemporan este modificat radical de îmbunătățirile funciare din secolele
XVIII-XIX, deosebindu-se în mod cert de cel preistoric. Așezarea este tăiată
în momentul de față de un canal de hidroamelorații. Cu toate acestea se poate
observa pe imaginile satelitare că zona pentru amplasarea așezării a fost aleasă
datorită terenului puțin mai înalt dar și a meandrele care existau în acel moment.
Meandrele fosile mai sunt vizibile și astăzi pe teren. Suprafața așezării, pe care o
estimăm la circa 4-5 hectare.
        De pe terasă au fost recoltate fragmente ceramice atribuite neoliti-
cului dezvoltat, bile de praștie și utilaj litic din aceeași epocă, dar și fragmente
ceramice atribuite hallstatului (pl. V, fig. 3-5) și secolelor III-IV p. Chr (pl. V,
fig- 6).
      Materialele atribuite neoliticului dezvoltat. Ceramica grosieră este
modelată dintr-o pastă bine arsă, degresată cu cioburi pisate, dar și cu pietricele
mari. Suprafețele fragmentelor colectate de noi sunt netezite. Culorile care
predomină sunt: portocaliul, brunul și, mai rar, roșu-cărămiziu. Decorurile
frecvente în cazul acestei facturi sunt cele realizate prin modelarea plastică, cum
sunt butonii alungiți aplicați pe o buză evazată (pl. III, fig. 1), butoni alungiți
dispuși orizontal pe peretele vasului (pl. III, fig. 2), dar și butonii semisferici
dubli (pl. III, fig. 3). Tot prin modelare plastică au fost realizate și elemente
cu rol funcțional, cum sunt toartele semicirculare dispuse vertical pe peretele
vasului (pl. III, fig. 4). Din nefericire, starea extrem de fragmentară a materia-
lului nu permite determinarea unor forme de vas clare. Cu rezervele de rigoare
menționăm o strachină simplă tronconică, adâncă, largă (pl. III, fig. 5), tipul
Allb în tipologia lui Gh. Lazarovici⁴. O altă formă de vas, care se distinge cu
ușurință datorită morfologiei sale, este capacul afumătore⁵ (pl. III, fig. 6). Tot
dintr-o pastă grosieră a fost modelată și o bilă de praștie, degresată cu nisip cu
bobul mare, de culoare portocalie cu diametrul maxim de 5,5 cm și o greutate
de 130 grame (pl. III, fig. 7). Astfel de proiectile sunt cunoscute din descope-
ririle de la Parța⁶.
    Ceramica de factură semifină și fină reprezintă majoritatea ceramicii
colectate de la suprafața solului. Ceramica semifină este realizată dintr-o pastă
degresată cu un amestec de nisip fin și cioburi pisate. Atât suprafața exterioară
cât și cea interioară a acestor fragmente este lustruită. Arderea preponderentă

⁴ Lazarovici 1979, 106-107, fig. 9.

⁵ Rus, Lazarovici 1979, 17.

⁶ Germann, Resch 1994; Lazarovici et alii 1994,111, 126; Lazarovici et alii 2001, 107, 126, 156,
159; Lazarovici et alii 2006, 66; Lazarovici, Lazarovici 2006, 247, 259, 260, 263.

283

este cea realizată într-o atmosferă reducătoare, de unde și culoarea neagră,
neagră-cenușie sau cenușie a ceramicii. Decorul a fost realizat prin incizarea
pastei crude (pl. III, fig. 8). Motivul format de incizii nu poate fi identificat din
cauza fragmentării puternice.
    Ceramica fină a fost realizată dintr-o argilă deosebit de curată, fără
impurități. Ca degresant a fost preferat nisipul. Culorile care predomină sunt
cele specifice unei arderi într-o atmosferă reducătoare, cum ar fi: negrul,
cenușiul sau diverse nuanțe ale acestora. Suprafețele ceramicii au fost lustruite,
dar în momentul de față, din cauza expunerii îndelungate, pe suprafața solului
lustrul se păstrează doar pe unele fragmente. Decorurile care se remarcă sunt
cele formate din benzi umplute cu puncte alungite (pl. III, fig. 9-11; pl. IV,
fig. 1-3). Același tip de decor apare asociat pe un fragment cu un buton alungit
dispus orizontal pe corpul vasului (pl., fig. IV/4). Modalitatea de decorare prin
realizarea unor linii meandrice nu este nici ea străină ceramicii fine (pl. IV,
fig. 5-6). Din registrul formelor de vas remarcăm cupele de formă bitronconică
cu piciorul de forma unei pâlnii (pl. IV, fig. 7-10) și străchinile profilate tipul
AV în tipologia lui Gh. Lazarovici⁷ (pl. V, fig. 1-2).
    Utilajul litic cioplit atribuit neoliticului este compus dintr-o din lamă din
silex “bănățean” (pl. V, fig. 7), un nucleu de obsidian, cu două planuri de lovire,
cu negative ce relevă debitajul laminar, (pl. V, fig. 8), o lama fragmentară din
silex “bănățean”, cu secțiune triunghiulara (pl. V, fig. 9), un fragment dintr-o
așchie corticală de corneeană provenită probabil de la configurarea unui topor
(pl. V, fig. 10). O singură piesă poate fi atribuită utilajului litic șlefuit, mai exact
un toporaș-herminetă, din riolit cu o finisare atentă care conferă suprafeței un
aspect lucios, fațetat, cu profilul plan/convex, muchie orizontală, simetrică, cu
stigmat de uzură în zona distală (pl. V, fig. 11).

    2.      Așezarea neolitică de la Moșnița Nouă (jud. Timiș) - obiectiv 7 este
redescoperită în anul 2010 de către un colectiv condus de către regretatul Liviu
Măruia cu ocazia cercetărilor de teren desfășurate în această zonă. Situl s-a
bucurat inițial de atenția unor pasionați locali, care colectează material din cele
două canale de desecare care secționează situl pe direcția E-V și N-S. Materialul
colectat de aceștia a stat la baza unor miniexpoziții, prima organizată în 1985 în
incinta Școlii Generale din Moșnița Nouă, cea de-a doua organizată în 1987 în
incinta Liceului “Electrotimiș” din Timișoara. Date despre soarta materialului
din aceste expoziții nu există în momentul de față⁸.
    Situl se află la 1 km nord-vest de biserica ortodoxă din Moșnița Nouă,
1,8 km sud-vest de biserica ortodoxă din Moșnița Veche, 5,5 km sud-sud-vest

⁷ Lazarovici 1979, 107, fig. 9.

⁸ Măruia et alii 2012, 322.

284

de biserica ortodoxă din Ghiroda și 3,3 km de versantul stâng al canalului
Bega (pl. II, fig. 1-2). Centrul așezării are coordonatele GPS: 45°43’32.88”N;
21°18’51.18”E, 87 m altitudine. în sistemul Stereo 70 coordonatele pentru
centrul sitului sunt: X-476185.35580; Y-213323.70426.
    Chiar dacă situl a fost afectat de lucrările moderne de hidroameliorații și de
introducerea recentă a unei conducte de gaz, se poate observa că așezarea ocupa
terasa sub forma unui grind mai înalt cu aproximativ 1 metru decât zona din jur.
Pe laturile de sud și sud-vest grindul era înconjurat de un important curs de apă
dispărut în urma desecărilor moderne, fosil în prezent, dar ușor de identificat în
teren. Așezarea se pare că se întinde pe o suprafață de circa 6 hectare⁹.
    Materialul arheologic constă din ceramică și utilaj litic. Acesta a fost recoltat
din zonele unde încă se mai practică agricultura, dar și din șanțul conductei de
gaz care taie un complex de mari dimensiuni, posibil un bordei.
    Ceramica grosieră este degresată în general cu cioburi pisate, nisip cu
bobul mare, dar nu lipsesc nici fragmentele degresate cu pietricele. Arderea care
predomină este cea oxidantă, de unde și nuanțele de roșu și brun. Majoritatea
fragmentelor atribuite acestei specii au ambele suprafețe lustruite. Decorurile
întâlnite la această specie sunt șirurile orizontale de alveole amplasate sub buză
(pl. VI, fig. 1), ciupituri pătrate pe peretele vasului și buză vălurită (pl. VI, fig. 2),
brâurile cu două șiruri alveole (pl. VI, fig. 3), dar și diferiți butoni. Nu lipsesc
nici fundurile de vas modelate din pastă grosieră care păstrează amprenta unor
rogojini (pl. VI, fig. 4).
    Ceramica semifină este caracterizată de tratarea suprafețelor prin lustruire.
Degresarea pastei a fost făcută de cele mai multe ori cu nisip fin. Cazurile în
care a fost folosit nisipul fin și cioburile pisate sunt rare. Arderea, cel mai des
întâlnită în acest caz este cea reducătoare, arderea realizată într-o atmosferă
oxidantă fiind ceva mai rară. Culorile specifice acestei categorii sunt negrul și
cenușiul, mai puțin portocaliul, brunul sau diferitele nuanțe de roșu. Decorurile
sunt rare și sunt realizate prin modelarea plastică a pastei. Din punctul de
vedere al decorului un singur fragment se distinge. Acesta are un decor care
combină un buton alungit dispus orizontal pe peretele vasului cu niște incizii
care flanchează partea superioară a butonului, formând un unghi orientat cu
vârful în sus (pl. VI, fig. 5).
    Ceramica fină este realizată dintr-o argilă pură degresată cu nisip fin.
Suprafețele sunt lustruite atent. Ca o consecință a arderii reducătoare (întâlnită
la aproape toate fragmentele), a rezultat o culoare neagră sau cenușie. Decorurile
cele mai numeroase sunt cele compuse din benzi meandrice umplute cu puncte
lunguiețe (pl. VI, fig. 6 -12). Pe lângă maniera de decor amintită anterior mai sunt
întâlnite și decoruri realizate prin incizare (pl. VII, fig. 1-2). Formele întâlnite


⁹ Măruia et alii 2012, 322.

285

sunt străchinile simple tronconice, adânci și largi (pl. VII, fig. 3), străchini
simple globulare (pl. VII, fig. 4), strachina cu umăr ascuțit și buză profilată (pl.
VII, fig. 5), castroanele bitronconice cu gâtul și umărul scurt (pl. VII, fig. 6—7),
capacele zoomorfe (pl. VII, fig. 8-9), picioarele de cupă (picioarele de vas) cu
scobitură bazei bine evidențiată (pl. VII, fig. 10).

    3.          încadrarea cronologică și culturală
     Tehnologia de ardere și modelare apropie materialul de la Ghilad-LiceulAgricol
Ciacova și Moșnița Nouă-Obiectiv 7 de descoperirile de la Balta Sărată-Câmpul
lui Poșta¹⁰, Caransebeș-Șesu Roșu¹¹, Gornea-Căunița de Sus¹², Viubcova-Ornița¹³,
Cruceni¹⁴, Timișoara Fratelia-Fabrica de Cărămidă¹⁵ și Freidorf-H/adzfc¹⁶. în
spațiul transilvănean găsim analogii la Șeușa-La Cărarea Morii¹⁷, Orlat¹⁸, Romos¹⁹
și Miercurea Sibiului-Pefrzș²⁰. Strachina cu umăr ascuțit are analogii la Cruceni²¹,
la Gornea-Căunița de Sus²² în complexele B7-8 și B9, la Liubcova în nivelul IVc²³
și la Miercurea Sibiului-Pefrzș în complexul B2²⁴. Pentru castroanele bitronconice
cu gâtul și umărul scurt găsim analogii la Gornea²⁵, Limba (jud. Alba)²⁶. Posibile
analogii pentru picioarele de cupă există în Banat la Parța²⁷, Timișoara-Frezdoz/⁸,
Cruceni²⁹, Gornea-Căunița de Sus⁵⁰ și Liubcova-Ornzfa³¹. în Transilvania găsim

¹⁰ Groza 1971, 61-65; Lazarovici 1975a, 14; Lazarovici 1991, 27-28.

¹¹ Lazarovici et alii 2003, 146; Negrei 2012, 10-11.

¹² Lazarovici 1970; Lazarovici 1971, 25; Lazarovici 1977; Lazarovici 1979, 78.

¹³ Comșa 1969; Luca 1998, 37-58.

¹⁴ Drașovean, Fota 2003, 56-57.

¹⁵ Lazarovici 1975,14-15; Lazarovici 1991a, 49.

¹⁶ Lazarovici et alii 1983, 37-38; Lazarovici 1991b, 46-48.

¹⁷ Ciută 2004, 29-33; Ciută 2005, 229-236.

¹⁸ Luca, Păreau 1996, 227-231.

¹⁹ Luca 1996, 45-67; Luca et alii, 2000, 42-43 ; Suciu, 2009, 143-146.

²⁰ Luca et alti 2000, 40-42; Suciu 2009, 84-130, 223-249.

²¹ Drașovean, Fota 2003, pl. II/9; III/3; IV/2.

²² Lazarovici 1977, pl.XXXV/13, 15-16, B7-8, pl. XXXV/11-B9; Lazarovici 1979, pl. XV/A
5-8 și B 6.

²³ Luca 1998, fig. 18/10, 18.

²⁴ Suciu 2009, 98, fig. 130/2.

²⁵ Lazarovici 1977, pl. XXXVIII/7,10, 15; Lazarovici 1979, 114, pl. XV/D 11, 14; 114, XV/F 23.

²⁶ Luca et alti 2000, 40, fig. 7/7; Suciu 2009, 77, fig. 93/7.

²⁷ Lazarovici 1970, 481, 484, fig. 9 și nota 53; Lazarovici 1975, pl. IV/8.

²⁸ Lazarovici et alii 1983, 38, fig. 5/2-15.

²⁹ Drașovean, Fota 2003, 56, pl. 1/2-3, 6, 8, 10.

³⁰ Lazarovici 1973, 33, fig. 3/1; 9/19-20; 10/19; 11/17; 13/15; 15/15; Lazarovici 1977, 60,
pl. XXXVIII/4,22, pl. XLVI/ 16, pl. XLVII. 10,16; Lazarovici 1979,114, pl. XV/D 1, E 2; pl. XV/A
19-20, B 20, C 10, E 3; pl. XV/E 1-4.

³¹ Luca 1998, 41.

286

analogii la Bal omir-Gura Văii doare?², Romos³³, Limba³⁴, Miercurea Sibiului-
Petriș³⁵ și Șeușa-Lu Cărarea Morii³⁶.
     Fragmentele de capac pot fi încadrate din punct de vedere tipologic în
categoria B a tipologiei realizate de către Gh. Lazrovici și D. Bălănescu, mai
exact în categoria vaselor capac prosopomorfe³⁷. Funcționalitatea deosebită,
posibil cultică³⁸, a acestor piese alături de lipsa descoperirii unor capace
identice³⁹ împiedică însă o încadrare tipologică exactă. Starea fragmentară a
acestora face imposibilă și o încadrarea tipologică. Primul fragment de capac
(pl. VII, fig. 8) are posibile analogii la Parța⁴⁰ și Liubcova-OrmfiV. Pentru cel
de-al doilea fragment de capac (pl. VII, fig. 9) ar putea exista analogii tot la
Parța⁴² și Liubcova-Ornița⁴³.
     Observăm astfel că analogiile pentru materialele arheologice de la Ghilad-
Liceul Agricol Ciacova și Moșnița Nouă-Obiectiv 7 apar în fazele A3 și Bl ale
culturii Vinca. Astfel, cu prudența de rigoare, din cauza lipsei unor cercetări
sistematice a siturilor mai sus menționate, încadrăm descoperirile de la Ghilad-
Liceul Agricol Ciacova în Vinca A3 poate chiar Bl iar pe cele de la Moșnița
Nouă-Obiectiv 7 în Vinca A3.
     Ceramica fazei Vinca A3 este caracterizată de o ardere bună și aspect
nisipos. La majoritatea materialelor sunt vizibile elemente ale sintezei Starcevo
IV, elementul vincian fiind însă dominat. Decorurile prin netezire și lustruire
nu sunt folosite des (se ajunge de la 80% material lustruit în faza A2 la doar 20%
în faza A3). Tot acum crește din punct de vedere procentual ceramica de culoare
roșie, gălbuie sau brună. Ceramica de culoare neagră descrește procentual.
Ceramica blacktopped este rară sau lipsește în totalitate. Sub aspectul facturii se
observă o creștere a ceramicii grosiere. Formele evoluează, înmulțindu-se acum
formele cu umărul ascuțit și partea inferioară convexă. O altă caracteristică a
formelor din această fază este înălțarea gâtului vaselor. Se păstrează formele Bl,

³² Vlassa 1967, 405, fig. 4/1-2; Vlassa 1976, 115, fig. 4/1-2.

³³ Luca 1996, 47, pl. 6/4-5; Suciu 2009, 146, fig. 222/4-6.

³⁴ Luca et alii 2000, 40, fig. 7/1, 3; Suciu 2009, 74, fig. 93/1, 3.

³⁵ Luca et alii 2000, 40, fig. 9/7-10.

³⁶ Ciută 2004, fig. 1/2; Ciută 2005, 231, fig. 1/2; Ciută 2009, 80, pl. XLII/2; Suciu 2009, 148,
fig. 226/2.

³⁷ Bălănescu, Lazarovici 1977, 17.

³⁸ Bălănescu, Lazarovici 1977, 23; Radu et alii 1974, 68.

³⁹ Germann, Resch 1981, 17.

⁴⁰ Lazarovici, 1979, p. 103, pl. XXIII/A10,11; Resch, 1991, pl. 1/B3; Resch 1996, pl. 2/2.

⁴¹ Luca 1990, 15, fig. 11/1 a-e.

⁴² Lazarovici 1974, 12, pl. 11/1,3; Lazarovici 1975, pl. VIII/3; Lazarovici 1979, 103, pl. XXIII/
A15, 16; Germann, Resch 1981, 17, fig. V/5; Radu et alii 1974, pl. XVIII/4; Resch 1991, pl. 1/A1;
Resch 1996, pl. 2/6.

⁴³ Luca, 1990, 14, fig. 10/6 a-6.

287

BVII și BVIII, caracteristice fazei A. Decorurile care apar frecvent sunt: al, cl
și c3. Decorurile incizate, plistate, barbotina și cele punctate sporesc⁴⁴. Datele
radiocarbon indica în mare 6350 și 6200 B. P pentru faza A3/B1⁴⁵.
     La orizont Vinca A3 cultura Starcevo-Criș își încheie evoluția pe aproape
întreaga sa arie de răspândire. Tot acum, în sud-estul Banatului apare ca
rezultat al contactului Starcevo-Criș-Vinca fenomenul de sinteză StarcevoIVⁱ⁶.
Nordul Banatului aparține din punct de vedere cultural fenomenelor care au
loc în centrul Câmpiei Tisei, dar și sintezelor care au loc la marginea nordică
a zonei de răspândire a culturii Vinca⁴⁷. Degenerarea decorurilor formate din
benzi umplute cu puncte, la care punctele depășesc spațiul delimitat de benzi
(pl. VI, fig. 9), este o caracteristică a așezărilor din nordul Banatului unde există
o evoluție și o sinteză spre Cultura Banatului, care are loc tocmai la acest orizont
Vinca A3⁴⁸.
     Aceste noi descoperiri vin să completeze tabloul neoliticului dezvoltat din
nordul Banatului. Lipsa cercetărilor sistematice ne îndeamnă însă la prudență
și ne obligă să ne rezervăm dreptul de reveni asupra datării materialului (în
special asupra celui de la Ghilad 1), în situația în care o cercetare sistematică ar
indica altceva.

BIBLIOGRAFIE

     Bălănescu, Lazarovici 1977,
    D.      Bălănescu, Gh. Lazarovici, Considerații privind tipologia și evoluția vaselor-capac
din cultura Vinca (descoperiri din “Clisura Dunării’), în Banatica, 5, 1977, 17-44.
     Bejan 1981,
     A. Bejan, Așezări rurale daco-romane din Banat din secolele I1I-IV e. n. în lumina unor
recente cercetări arheologice, în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie, I, 1981, 21-26.
     Ciută 2004,
     M.M. Ciută, Contribuții la repertoriul descoperirilor aparținând fazelor timpurii ale
culturii Vinca în sud-vestul Transilvaniei, în PA, IV, 2004,29-33.
     Ciută 2005,
     M.M. Ciută, Contributions to the archaeological repertory cfdiscoveris belonging to the
Early Vinca phase from South-Western Transilvania, în Omagiu profesorului loan Andrițoiu,
Alba-Iulia, 2005,229-336.

⁴⁴ Lazarovici 1975, 14; Lazarovici 1977, 62-69; Lazarovici 1977a, 23-24; Lazarovici 1979,
13-15, tabel 8, tabel 9, tabel 10 și fig. 10; Suciu 2009, 40.

⁴⁵ Luca et alii 2008, 20 și fig. 11.

⁴⁶ Lazarovici 1970, 31; Lazarovici 1977, 65-67, 71, 76-77, 80; Lazarovici 1979, 53; Lazarovici
1984, 70-71; Lazarovici 1991c, 12; Drașovean, Fota 2003, 58.

⁴⁷ Drașovean, Fota 2003, 59.

⁴⁸ Lazarovici 1985, 71, 75; Lazarovici 1991d; Drașovean 1989, 43-44.

288

     Ciută 2009,
     M. M. Ciută, Cercetări arheologice La Șeușa-La Cărarea Morii, I. Locuirile preistorice,
Sibiu, 2009.
     Comșa 1969,
    E.       Comșa, Donees concernant la civilisation Vinca du sud-ouest de la Roumanie, în
Dacia (N.S.), XII, 1969, 11-14.
     Drașovean 1989,
     FI. Drașovean, Observații pe marginea unor materiale inedite privind raporturile dintre
culturile Starcevo-Criș, Vinca Ași lumea liniară, în Apulum, XXVI, 1989, 9-48.
     Drașovean, Fota 2003
     FI. Drașovean, Al. Fota, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul satului Cruceni (comuna
Foeni,jud. Timiș), în PB, III, 2003, 55-67.
     Germann, Resch 1981,
    C.          Germann, F. Resch, Depozitul ceramic de la Parța, în Banatica, 6,1981,11-30.
     Germann, Resch 1994,
    K.       Germann, F.E. Resch, Die Rolle der Schleuderals Wcffen in der Neusteinzeitlischen
Siedlung von Parța 1 (Kreis Temesch, Banat, Rumănien), în AnB (S.N.), Arheologie-Istorie,
III, 1994, 97-105.
     Groza 1971,
    L.          Groza, Așezarea neolitică de la Balta-Sărată, în Banatica, 1,1971, 61-65.
     Lazarovici 1970,
     Gh. Lazarovici, Cultura Vinca A în Banat, în Acta MN, VII, 1970, 473-487.
     Lazarovici 1971,
     Gh. Lazarovici, Unele probleme ale neoliticului din Banat, în Banatica, 1,1971,17-31.
     Lazarovici 1973,
     Gh. Lazarovici, Tipologia și cronologia culturii Vinca din Banat, în Banatica, 2, 1973,
25-54.
     Lazarovici 1974,
     Gh. Lazarovici, Așezarea neolitică de la Parța, în Tibiscus, II, 1974, 3-26.
     Lazarovici 1975,
     Gh. Lazarovici., Unele probleme ale neoliticului din Banat, în Banatica, 3,1975, 7-24.
     Lazarovici 1975a,
     Gh. Lazarovici, Tipologia și cronologia materialului vincian de la Balta Sărată (campania
din 1963), în Acta MN, XII, 1975, 13-34.
     Lazarovici 1977
     Gh. Lazarovici, Gornea-Preistorie, Reșița, 1977.
     Lazarovici 1977a,
     Gh. Lazarovici, Periodizarea culturii Vinca în România, în Banatica, 4,1977,19-44.

289

     Lazarovici 1979,
     Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj, 1979.
     Lazarovici 1985,
     Gh. Lazarovici, Sincronisme etno-culturale în neoliticul timpuriu din Sălaj și vestul
României, în Acta MP, IX, 1985, 69-92.
     Lazarovici 1991,
     Gh. Lazarovici, Balta Sărată, “Câmpul lui Poșta” (oraș Caransebeș, jud. Caras-Severin),
în Cultura Vinca în România, Timișoara, 1991,27-28.
     Lazarovici 1991a,
     Gh. Lazarovici, Fratelia-Fabrica de Cărămidă (oraș Timișoara, jud. Timiș), în Cultura
Vinca în România, Timișoara, 1991,49.
     Lazarovici 1991b,
     Gh. Lazarovici, Freidoif-ob. I, Hladika (jud. Timiș), în Cultura Vinca în România,
Timișoara, 1991,46-48.
     Lazarovici 1991c,
     Gh. Lazarovici, Gornea, “Căunița de Sus” corn. Sichievița, jud. Caraș-Severin, în Cultura
Vinca în România, Timișoara, 1991,20-22.
     Lazarovici 1991c,
     Gh. Lazarovici, Cultura Banatului, în Cultura Vinca în România, Timișoara, 1991,
20-22.
     Lazarovici et alii 1983,
     Gh. Lazarovici, F. Resch, C. Ghermann, Descoperiri arheologice la Timișoara-Freidoif,
în Banatica, 7,1983, 35-52.
     Lazarovici et alii 1994,
     Gh. Lazarovici, Z. Maxim, FI. Drașovean, Complexul neolitic de la Parța (III), în AnB
(S.N.), Arheologie-Istorie, III, 1994, 106-134.
     Lazarovici et alii 2001,
     Gh. Lazarovici, FI. Drașovean, Z. Maxim, Parța. Monografie arheologică, voi. 1/1,
Timișoara, 2001.
     Lazarovici et alii 2003,
     Gh. Lazarovici, M.S. Petrescu, D. Negrei, S. Ion, D. Gurgu, Balta Sărată. Campaniile
1999-2003 (I. Arhitectura), în Tibiscum, XI, 2003,143-198.
     Lazarovici, Lazarovici 2006,
     Gh. Lazarovici, M. C. Lazarovici, Arhitectura neoliticului și epocii cuprului din România,
I, Neoliticul, Iași, 2006.
     Lazarovici et alii 2005,
     Gh. Lazarovici, M. Merlini, Z. Maxim, M. Lazarovici, Șantierul arheologic Parța. Casa
Cerbului. 1-15 iulie 2005, în PB, IV, 2005, 27-69.

290

     Luca 1990,
     S.A. Luca, Contribuții la istoria artei neolitice-plastica așezării de la Liubcova-'Ornița
(jud. Caraș-Severin), în Banatica, 10,1990, 6-42.
     Luca 1996,
     S. A. Luca, Die Vinca-Siedlung aus Rumess. Die A Phase der Vinca-Kultur in
Sibienbiirgen, în Sargetia, XXVI, 1,1995-1996,45-67.
     Luca 1998,
     S. A. Luca, Liubcova-Ornița, Târgoviște, 1998.
     Luca, Părean 1996,
     S. A. Luca, I. Părean, Descoperiri arheologice în hotarul comunei Orlat (jud. Sibiu), în
Sargetia, XXVI, 1,1995-1996,227-231.
     Luca et alii 2000,
     S.A. Luca, H. Ciugudean, A. Dragotă, C. Roman, Fazele timpurii ale culturii Vinea în
Transilvania, în Angustia, V, 2000, 37-72.
     Luca et alii 2008,
     S.A. Luca, C. Suciu, D. Diaconescu, F. Nițu, A. Șeulean, Contribuții la repertoriul
arheologic al județului Sibiu. O nouă așezare timpurie la Miercurea Sibiului-Pustia (Luncă),
în Buridava, VI, 2008, 20-28.
     Mare 2004,
     M. Mare, Banatul între secolele IV-1X, Timișoara, 2004.
     Măruia et alii 2012,
     L.       Măruia, O. Rogozea, Al. Berzovan, L. Bolcu, O. Borlea, Moșnița Nouă, Obiectiv 7, în
Geografia istorică a zonei Moșnița Veche. Rezultatele cercetărilor arheologice de teren, Cluj-
Napoca, 2012, 322-386.
     Medeleț, Buligan 1987,
     Medeleț FI., Buligan L, Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pământ din
Banat, în Banatica, 9, 1987, 87-198.
     Mitrea 1965,
     B.       Mitrea, Decouvertes recentes ou plus anciennes de monnaies antiques et byzantines en
Roumanie, în Dacia (N.S.), IX, 1965, 489-502.
     Mitrea 1965a,
     B.       Mitrea, Descoperiri recente de monede antice și bizantine din RS România, în
SCIV(A), 16,1963, 3, 605-622.
     Negrei 2012,
     D. P. Negrei, Așezarea neolitică de la Caransebeș-Șesu Roșu, în Tibiscum (S.N.), II, 2012,
25-31.
     Radu et alii 1974,
     O. Radu, F. Resch, C. Germann, Plastica antropomorfă și zoomorfă de cultură Vinea
Turdaș, în Tibiscus, III, 1974, 67-77.

291

     Resch 1991,
     F. Resch, Typologische Studie kultischer Geschichtsdeckel aus der jungsteinzeitlicht
Siedlung von Parța I, în Banatica, 11, 1991, 185-192.
     Resch 1996,
     E Resch, Typologische Studie kultischer Gesichtdeckel aus der jungsteinlichen Siedlung
von Parța, în ActaMN, XXXIII, 1996, 1, 11-18.
     Suciu 2009,
     C.          I. Suciu, Cultura Vinca în Transilvania, Sibiu, 2009.
     Vlassa 1967,
     N.          Vlassa, Unele probleme ale neoliticului Transilvaniei, în ActaMN, IV, 1967, 403-423
     Vlassa 1976,
     N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei, Cluj-Napoca, 1976.

CONTRIBUTIONS TO THE ARCHAEOLOGICAL REPERTOIRE
OF VINCA CULTURE SETTLEMENTS IN THE BANAT
Abstract
     The study presents two new ascribed to the developed Neolithic settlements, which
were discovered in 2000-2013 through site excavations in the Northern Banat. The
archaeological materials belong to phase A, of Vinca culture, to the Hallstatt culture, but
also to the 2ⁿd- 4¹¹¹ centuries A. D.

292

PL I. 1. Harta topografică cu amplasarea sitului Ghilad 1 (Harta topografică a României,
scara 1:25000, an 1975); 2. Imagine satelitară cu amplasarea sitului Ghilad 1 în raport cu
localitatea Ghilad (după www.googleearth.com). / 1. The survey with Ghilad 1 site location
(Survey cf Romania, scale 1:25,000, 1975); 2. An aerial image with Ghilad 1 site location
related to the locality cfChilad (cfter www.googleearth.com).

293

Pl. IL 1. Harta topografică cu amplasarea sitului Moșnița Nouă 7 (Harta topografică a
României, scara 1:25000, an 1975); 2. Imagine satelitară cu amplasarea sitului Moșnița Nouă
7 în raport cu localitatea Moșnița Nouă (după www.googleearth.com).

294

Pl. III. 1-6. Ceramică neolitică din situl Ghilad 1; 7. bilă de praștie din așezarea neolitică
Ghilad 1; 8-11. ceramică neolitică din situl Ghilad 1. /1-6. Neolithicpottery from Ghilad 1 site;
7. sling ballfrom the Neolithic settlement Ghilad 1; 8-11. Neolithic pottery from Ghilad 1 site.

295

Pl. IV. 1-10. Ceramică neolitică din situl Ghilad 1. /1-10. Neolithicpottery from Ghilad 1 site.

296

Pl. V. 1-2. Ceramică neolitică din situl Ghilad 1; 3-5. ceramică hallstattiană din situl Ghilad
1; 6. ceramică atribută secolelor II-IV p. Chr din situl Ghilad 1; 7-11. Utilaj litic atribuit
neoliticului din situl Ghilad 1. / 1-2. Neolithic pottery from Ghilad 1 site; 3-5. Hallstattian
pottery from Ghilad 1 site; 6. pottery ascribed to the2ⁿd-4th centuries A. D.from Ghilad 1 site;
7-11. Lithic tools from Ghilad 1 site, ascribed to the Neolithic age.

297

Pl. VI. 1-11. Ceramică neolitică din situl Moșnița Nouă 7. / 1-11. Neolithic pottery from
Moșnița Nouă 7 site.

298

PL VIL 1-10. Ceramică neolitică din situl Moșnița Nouă 7. / 1-10. Neolithic pottery from
Moșnița Nouă 7 site.

DISTOCIA, POSIBIL DIAGNOSTIC ÎN DECESUL
UNEI FEMEI DIN PERIOADA MEDIEVALĂ

Luminița Andreica*

    Cuvinte cheie: distocie, rahitism, exces de volum fetal, perioada medievală
    Keywords: dystocia, rachitis, fetal volume excess, medieval epoch


    Introducere
    Mormântul M 170 a fost descoperit în urma săpăturilor arheologice efectuate
în anul 2007, în punctul numit “Fântâna Turcului”. Situl arheologic este situat pe
malul stâng al râului Mureș, în apropierea localității Frumușeni (județul Arad).
Este vorba despre scheletul unei femei, orientat E-V, în decubit dorsal, cu brațele
aduse peste abdomen, înhumat împreună cu fragmentele osteologice ale unui
nou-născut (foarte probabil este vorba despre copilul său) (Fig. 1.1). Copilul a fost
depus între cele două coapse, cu capul spre bazin. Scheletul persoanei adulte se află
într-o stare destul de bună de conservare și reprezentare; craniul a fost recuperat
în întregime, iar din scheletul postcranian lipsesc următoarele fragmente osteo-
logice: ulna de pe partea dreaptă, rotula stânga, tibia și fibula de pe partea dreaptă
și talusul și calcaneul de pe partea dreaptă.
    în schimb, starea de conservare și reprezentare a copilului este mult mai
precară. Scheletul cranian este complet, însă este foarte fragmentat din mediul
de zăcere. Din centura scapulară a fost recuperat omoplatul drept. Oasele
membrului superior sunt reprezentate pe partea dreaptă de humerus, radius și
jumătatea proximală a ulnei, iar pe partea stângă a fost recuperată din strat doar
ulna. Din coloana vertebrală au fost recuperate doar arcurile vertebrale,și un
singur corp vertebral (posibil toracal); s-au păstrat câteva fragmente de coaste.
Centura pelvină este reprezentată de aripa iliacă și ischionul de pe partea stângă,
iar din oasele membrelor inferioare a fost recuperată doar jumătatea proximală
a femurului de pe partea stângă.
    Mortalitatea maternă, în perioada medievală, a reprezentat un procent de
peste 50% în decesul femeilor¹. Decesele obstretice pot surveni în urma unei


* Institutul de Antropologie “Francisc Rainer”, București, e-mail: hera_suzuki@yahoo.com.


¹ Hogberg et alii 1987, 286.

300

Fig. 1.1. Scheletul tinerei împreună cu osemintele copilului, depuse între cele două coap-
se; 2. Comparația între două femure: cel din stânga este al scheletului analizat, la care se
observă o deformare a diafizei în regiunea proximală, ca rezultat al rahitismului; cel din
dreapta este un femur lipsit de patologie. /1. Theyoung woman’s skeleton together with the
child’ bones between the two thighs. 2. Comparing the two femurs: the lift one belongs to the
analyzed skeleton, with the diaphysis deforming in theproximul area following the rachitis; the
right one presents no pathology.

2

febre puerperale, o sarcină complicată datorită unui pelvis malformat, în cazul
uni fetus al cărui volum este supradimensionat sau în urma unei hemoragii².
Ținând cont de perioada istorică la care face referire acest caz, mai pot fi
adăugate o serie de factori socio-economici, cum ar fi lipsa unor spitale, a unui
personal calificat, dar și lipsa unei îngrijiri prenatale.

    Materiale și metode
    Determinarea sexului pentru scheletul persoanei adulte s-a făcut urmărind
caracterele morfologice ale craniului și ale coxalului. Pentru scheletul cranian
au fost folosiți ca indicatori ai sexului procesele mastoide (gradul 2), marginea
supraorbitală (gradul 2), glabela foarte slab evidențiată, iar mentonul are gradul

² Lewis 2007, 34.

301

2 de dezvoltare³. Coxalul prezintă o incizură sciatica largă⁴ iar arcul compus
este dublu⁵. Nu a fost posibilă înregistrarea celorlalte caractere morfologice ale
bazinului datorită stării precare de conservare. Prin urmare, se poate aprecia că
este vorba despre o persoană de sex feminin, din categoria de vârstă tânăr-adult;
molarii 3 au erupt, suturile sunt deschise endocranian⁶, capătul sternal al
coastelor se află în faza 4 de evoluție (24-32 ani)⁷, iar suprafața auriculară
indică o vârstă de 25-29 de ani⁸. Se poate astfel aprecia în cele din urmă o vârstă
aproximativă de 25-30 de ani.
    Statura calculată după formulele lui Pearson⁹ este între 152,2 cm (folosind
lungimea maximă a femurului = 38,7 cm și a tibiei = 31,6 cm) și 153,5 cm
(folosind lungimea maximă a humerusului = 28,7 cm). Tânără se află la limita
superioară a unei staturi din categoria sub-mijlocie și la limita inferioară a unei
staturi din categoria mijlocie, conform încadrărilor lui Martin¹⁰.
    în cazul copilului, analiza antropologică a permis doar aflarea vârstei la
deces; starea slabă de conservare și reprezentare a făcut ca lungimea humeru-
sului dreapta (6,6 cm) și cea a piramidei pietroase (4,03 cm), să fie singurii
indicatori ai vârstei. Conform dimensiunilor acestor piese osteologice, se pare
că este vorba despre un nou-născut sau de un copil de până la 10 luni¹¹.


    Concluzii
    în cazul de față există două mari presupuneri, și anume: este vorba despre
mormântul unei mame înhumate alături de copilul său sau, cele două persoane
se află sub alt grad de rudenie sau chiar deloc. Pentru cea dintâi ipoteză cauzele
decesului pot fi următoarele: tânăra mamă a decedat ca urmare a unei nașteri cu
complicații, a unei infecții, a unei hemoragii sau pur și simplu din alte motive ce
nu au legătură cu sarcina.
    Motivul principal al unei nașteri dificile putea fi excesul de volum fetal¹²;
un făt voluminos este caracterizat de o talie >54cm¹³, iar fătul din acest studiu
are o talie de 54.84 cm¹⁴. O naștere îngreunată poate fi cauzată și de un pelvis

³ Buikstra, Ubelaker 1994, 20.

⁴ Buikstra, Ubelaker 1994, 18.

⁵ Krenzer 2006, II, 14.

⁶ Buikstra, Ubelaker 1994, 34.

⁷ Ișcan 1989, 112.

⁸ Buikstra, Ubelaker 1994, 25.

⁹ Olivier 1960, 263.

¹⁰ Olivier 1960, 13.

¹¹ Scheuer, Black 2000, 285.

¹² Lewis 2007, 34.

¹³ Tica, 189.

¹⁴ Ișcan 1989, 37.

302

deformat ca urmare a unui rahitism din copilărie¹⁵; tânăra mamă se pare că
a avut parte de deficiențe ale vitaminei D în copilărie, doar că singurele piese
osoase ce au fost afectate au fost femurele. La ambele oase, pe fața anterioară
a extremității proximale, se observă prezența unei creste (fig. 1.2), ce este de
fapt o reminiscență a stresului la care a fost supus osul la îndoire¹⁶. Ca urmare,
motivul cel mai plauzibil pentru explicația unei nașteri cu probleme pare a fi
talia foarte mare a fătului.
     Infecția reprezintă un alt factor important al mortalității materne, și care,
din nefericire, în perioada evului mediu, a fost favorizată de condițiile în care
avea loc o naștere. Instrumentele folosite în cazul unei nașteri cu probleme fiind
nesterilizate, introduceau în organismul mamei foarte multe bacterii, lezau
țesuturile și inevitabil se ajungea la infecție puerperală¹⁷. De asemenea, datorită
condițiilor precare de igienă, și nou-născuții puteau dobândi ușor diverse
afecțiuni patologice letale.
     Pe lângă aceste situații, trebuie luată în calcul și posibilitatea ca mama să
fi decedat din cu total alte motive decât cele relaționale cu sarcina; motivele
pot fi diverse: pneumonie, meningită, febră tifoidă etc. Riscurile de deces ale
nou-născutului erau foarte mari, deoarece acesta trebuia hrănit cu lapte de
vacă, ce putea fi contaminat.
     Un aspect mai puțin probabil este și cea de-a doua ipoteză, conform căreia
copilul nu este al tinerei femei. Calvin Wells (1975)¹⁸ aduce argumente pentru
această ipoteză, spunând că în cazul unei epidemii de ciumă, febră tifoidă sau
alte infecții ce au pus stăpânire pe o comunitate, un copil și o femeie înhumați
împreună, se pot afla sub un grad de rudenie mai îndepărtat; ba mai mult,
autorul susține și posibilitatea utilizării aceluiași mormânt de niște vecini ce se
aflau în relații foarte bune.

¹⁵ Wells 1975,1240.

¹⁶ Brickley et al., 2008.

¹⁷ Wells 1975, 1240.

¹⁸ Wells 1975, 1237.

303

BIBLIOGRAFIE

     Brickley et alii 2008,
     M. Brickley, S. Mays, R. Yves, Evaluation and Interpretation cf Residual Rickets
Deformities in Adults, în International Journal cf Osteoarchaeology, 2008.
     Buikstra, Ubelaker 1994,
     J. E. Buikstra, D.H. Ubelaker, Standards. For Data Collection from Human Skeletal
Remains, Arkansas Archeological Survey Research Series No. 44,1994.
     Hbgberg et alii 1987,
     U. Hbgberg, E. Iregren, C-H. Siven, L. Diener, Maternul Deaths in Medieval Sweden:
An Osteologicul and L fe Table Analysis, în Journal cf Biologicul Science, 19,1994,495-503.
     Ișcan 1989,
     M. Y. Ișcan, Age Murkers in the Humun Skeleton, Springfield, 1989.
     Krenzer 2006,
     U. Krenzer, Metodos puru lu determinacion del sexo, II, Guatemala, 2006.
     Lewis 2007,
     M. E. Lewis, The Biourchueology cfChildren, Cambridge, 2006.
     Olivier 1960,
     G.      Olivier, Pructique Anthropologique, Paris, 1960.
     Scheuer, Black 2000,
     L.      Scheuer, S. Black, Developmentul Juvenile Osteology, California, 2000.
     Tic a,
     V.      Tica, Curs de obstetrică și ginecologie. Travaliul distocic, Cap. 7.
     Wells 1975,
    C.      Wells, Ancient Obstetric Huzurds und Female Mortulily, Norwich, 1975.

DYSTOCIA, A POSSIBLE DIAGNOSTIC IN A WOMAN DEATH
IN THE MEDIEVAL AGE
Abstract

     Tire study presents the anthropological analysis of two skeletons that were discovered
in 2007, as results of the archaeological excavations at Frumușeni (Arad County). More
exactly we speak about a woman skeleton belonging to the youth-adult age that was buried
nearby a new-born skeleton. One of the two individuals’ death reasons may have been a
mechanic dystocia, represented by the fetal volume excess.

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA CRICIOVA,
PUNCTUL TRAMNIC (JUD. TIMIȘ) (1979-1980)


Doina Benea*

     Cuvinte cheie: Banat, drum roman, statio
     Keywords: the Banat, Roman route, statio


     Punctul Tramnic se află în nordul localității Criciova și la vest de aceasta,
într-o locație clar delimitată de existența unei linii ferate înguste care face
legătura între uzina de la Nădrag și gara Găvojdia. în punctul respectiv, calea
ferată, care are un traseu paralel cu satul, face o curbă spre vest înspre Timiș.
Locul respectiv a fost până la construirea căii ferate înguste un promontoriu
ridicat față de restul terenului, care adăpostea urmele unei construcții antice. în
momentul construirii căii ferate înguste, ce deservea uzina de la Nădrag cândva
la începutul secolului XX, întreaga movilă a fost nivelată în mare parte și traseul
liniei a străpuns întreaga construcție. Astfel, în momentul inițierii cercetărilor
arheologice, situația terenului se prezenta astfel: în direcția spre Găvojdia, malul
dinspre vest al căii ferate avea o înălțime de circa 2,50 m constând din pământul
aruncat în momentul construirii rambleului de cale ferată, pe când cel dinspre
est era aplatizat, el fiind integrat grădinilor localnicilor.

     Stadiul cercetărilor
     Un sondaj arheologic a fost întreprins în anul 1977 de către Florin Medeleț,
după care au fost inițiate cercetările efectuate de noi, în anii 1979-1982. în
cursul cercetărilor întreprinse de F. Medeleț a fost descoperit un fragment de
țiglă romană cu ștampila MID¹. Alături de punctul Tramnic a mai fost identi-
ficată o așezare dacică de epocă romană în punctul numit Râtul lui Mocrean²,
databilă la începutul secolului III, sondată în anii 1982, 1988-1989. Alte obser-
vații ori descoperiri nu se cunosc.
     Cercetările arheologice întreprinse la Criciova au fost inițiate în anul 1979
și au constat din patru secțiuni amplasate pe terenul aflat la vest de rambleul

   Universitatea de Vest, Timișoara, e-mail: doinabenea@yaho.co.uk.

¹ IDR, III, 1, 241; Benea 1985, 150-151; Petolescu 2002,135.

² Benea 1992, 79-90

306

de cale ferată cu dimensiunile de 13 x 1,00 m (S. I) și 10 x 1,00 (S. II—IV), iar la
secțiunea 1/1979 în care au apărut vestigii antice au fost trasate mai multe casete
(denumite A, B, C).
    Din păcate, pământul era complet răvășit, întrucât edificiul roman construit
din piatră de râu și mortar a fost dezafectat până aproape de fundație. Acest
lucru a avut loc în evul mediu, când locul respectiv a fost ales ca și necropolă
pentru așezarea din apropiere; dar distrugerea masivă s-a produs cu prilejul
construirii căii ferate înguste, când a avut loc dezafectarea întregului edificiu
până la fundația sa.
    Ca atare, vom prezenta selectiv doar profilul secțiunii 1/1979 având în
vedere faptul că celelalte secțiuni trasate nu au oferit nici un fel de date conclu-
dente (fig. 1.):
     -        0,00-0,10 m - humus vegetal.
     -  0,10-0,65/1,00 m strat de pământ de culoare castanie închisă, cu
     pigmentație de mortar, piatră de râu scoasă, fragmente de cărămizi, țigle
     romane reprezintă în bună măsură pământul scos din adâncirea șanțului
     în care a fost amplasată calea ferată îngustă și care a produs întreaga
     dezafectare a construcției romane.
     -  0,65-1,00 între M. 5 - M. 13 se constată o depunere de pământ galben
     steril ce suprapune nivelul antic roman.
     -  0,75/1,00-1,25 m între M. 0-M. 4,50 m au apărut urmele unui zid
     roman din piatră de râu, bucăți de calcar și mortar lat de 0,80 m, surprins
     în secțiune prin trei-patru rânduri provenind de la fundație; zidul roman
     este distrus până aproape la bază; stratul de pământ corespunzător este
     de culoare neagră, răvășit de urmele unor morminte feudale lipsite de
     inventar.
     -        1,25-1,80 m nivel de nisip de culoare galben aluvionar.
    Stratigrafia sugerează prezența unui nivel roman existent la o adâncime
între 1,00-1,25 m, distrusă în mai multe rânduri începând din evul mediu până
în epoca modernă când a avut loc spolierea masivă de piatră de către săteni.
Identificarea clădirii romane s-a putut realiza doar prin descoperirea în apropiere
a unor fragmente de țigle și cărămizi romane, orice alt fel de inventar lipsește.
     în secțiunea 1/1979 între M. 0,25-M. 3,75 a apărut un fragment de colț
de clădire, cu zid executat din piatră de râu și mortar păstrat pe o înălțime de
0,50 m. Poziția zidului era oblică în secțiunea păstrată pe o lungime de 3,00 m,
iar cea scurtă de doar 0, 25 m. în încercarea de a identifica și alte fragmente de
construcție au fost trasate mai multe casete notate A, B, C. Inventarul arheo-
logic lipsește cu desăvârșire, doar fragmente de cărămizi și țigle romane au
fost descoperite.

307

    Păstrându-seunmartorde0,50aufosttrasatesprevestîntreM. 0-M. 1,25 m
caseta A (D: 1,25 x 1,25 m), iar la 1,25 mde aceasta între M. 2,20 -M. 5, caseta B
(D: 2,75x1,25 m). Zidul a fost identificat doar în caseta A pe o lungime de
1,25 m după care este complet distrus până la solul viu. în schimb, în caseta B
traseul zidului nu a mai putut fi urmărit, fiind distrus prin spolierea pietrei de
către săteni. Se constată astfel păstrarea unui colț de clădire construit din piatră
de râu și mortar pe o înălțime de 0,50 m, zidul avea o lățime cuprinsă între
0,75-80 m (Fig. 1.)
    O a treia casetă C, după un martor de 0,50 m, a fost trasată între M. 10-M. 13
ale secțiunii 1/1979, (D: 2,75 x 3,75 m) în care s-au putut identifica fragmente
dintr-un zid roman păstrat pe trei rânduri pe o înălțime de circa 60 cm. Fundația
construcției consta dintr-un rând de piatră așezată pe lutul aluvionar suprapus de
un strat gros de circa 2,5 cm de mortar, după care urmează rândurile de piatră de
râu și mortar. Pe anumite porțiuni se observă urme de tencuială pe fața exterioară.
Inventarul arheologic lipsește cu desăvârșire, cu excepția unor fragmente de țigle
și olane. La acest nivel a apărut și fragmentul de țiglă cu ștampila MID cunoscută,
de altfel, la Tibiscum atât în castru, cât și în așezarea civilă.
    în anul 1980 au fost trasate două secțiuni (S.l la 10 m vest de SI/1979 cu
dimensiunile de 10 x 1,00 m, iar a doua, la est, la 1,60 m de rambleul de cale
ferată cu aceleași dimensiuni, care nu a oferit niciun fel de rezultate arheologice,
în prima secțiune din anul 1980 a apărut structura zidului care o continua pe cea
din caseta C pe o lungime de 6,70 m spre nord. Fără niciun inventar arheologic.
Se conturează astfel urmele unei construcții romane identificate mai ales prin
fragmentele de cărămidă și țiglă romană descoperite pe teren. Distrugerea totală
a clădirii s-a produs după construirea căii ferate înguste, dar ea a fost parțial
afectată și ca urmare a cimitirului feudal care a suprapus această construcție.
Asupra încadrării cronologice a necropolei medievale nu deținem niciun fel de
datare întrucât mormintele erau lipsite de inventar, scheletele având o orientare
aleatorie, care nu respectă neapărat pe cea creștină, est-vest.
    Construcția de față nu poate fi reconstituită pe baza fragmentelor de zid
descoperite decât cu mare probabilitate. Orientarea ei ar putea fi SE-NV. Clădirea,
așa cum se păstrează anumite fragmente de ziduri, a fost ridicată pe o fundație
modestă dintr-un rând de piatră de râu peste care s-a turnat un start gros de
mortar de circa 2,5 cm, urmate de rânduri de piatră de râu legate cu mortar. în
caseta C zidul s-a păstrat pe o înălțime mai mare de 0,60 m și s-au observat chiar
urme de tencuială exterioară. întrucât distrugerea clădirii a avut loc până sub
nivelul de călcare nu s-a putut recupera niciun fel de inventar arheologic.
    Asupra caracterului edificiului, dacă era civil sau, dimpotrivă, reprezintă
o statio de drum militară, opinăm pentru a doua supoziție, tocmai pe baza

308

ștampilei militare pe care o atribuim maurilor din numerus-vX de la Tibiscum³.
Importanța construcției păstrate parțial la Criciova rezidă în aceea că ea apare
la nord de Tibiscum și se pare că asigura paza drumului roman, observat pe
teren, care pornea de-a lungul malului de est al râului Timiș, din așezarea civilă
de la Tibiscum înspre Mureș, ieșind undeva aproape de Bulei. Amenajarea
construcției în această locație a fost determinată probabil de starea terenului,
și se află la câțiva zeci de metri de drumul antic, care avea un traseu nord-est în
acest sector. Un argument care pledează pentru această atribuire este ștampila
MID descoperită anterior, de factură probabil militară, prezentă nu doar la
Tibiscum în castru și așezarea civilă, dar și în jurul acestui centru militar, la
Bolvasnița, Zăvoi, Ulpia Traiana, Apulum, de pildă⁴. Nu avem elemente de
datare decât cele generale, respectiv după mijlocul secolului II și în continuare
în secolul III.
     Dar în imediata apropiere, la sfârșitul secolului II - începutul secolului III
se stabilește o așezare de daci liberi în locul numit „Râtul lui Mocrean”, care
practicau între altele reducerea și prelucrarea fierului, chiar dacă sondajele
efectuate au confirmat prezența unei turte de fier de dimensiuni modeste pe
vatra cuptorul de redus minereu de fier, această activitate economică avea o
importanța deosebită în existența așezării⁵. De aceea, identificarea construcției
cu o stație de drum este mult mai probabilă.


BIBLIOGRAFIE
     Benea 1987,
    D. Benea, Numerus Maurorum Tibiscensiuni. Unele observații cu privire la istoria
trupelor de mauri din Dacia, în Banatica, 8, 139-154.
     Benea 1992,
     D. Benea, Atelierul metalurgic de la Criciova, în Ziridava, XIII, 79-90.
     Benea 2014,
    D.      Benea, Istoria Banatului în antichitate, Timișoara, 2014.
     Gostar 1968,
     N. Gostar, Unitățile militare din castrul roman de la Tibiscum, în AMN, V, 471-477.
     Petolescu 2002,
    C.      C. Petolescu, Auxilia Daciae. Contribuție la istoria militară a Daciei Romane,
București, 2002.

³ Benea 1987.

⁴ IDR, III/l, 263.

⁵ Benea 1992, p. 79-90.

309

ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS AT CRICIOVA,
POINT: TRAMNIC, TIMIȘ COUNTY (1979-1980)
Abstract


     Criciova is located in the basin of the Timiș River, northern to the antique city of
Tibiscum. The preventive investigations took place on a promontory of the valley, northern
to Criciova. Vestiges of a Roman building in rocks and mortar were identified. The building
was largely destroyed through the modern works there. A Roman stamp discovering
suggests a military construction, statio, in order to shield the Roman route.

310_______

Fig. 1. Criciova. Profilul stratigrafie al secțiunii 1/1979 și al planului orizontal al fragmen-
telor de zid recuperate: 1. humus vegetal; 2. nivel de pământ provenind din dezafectarea
clădirii romane în momentul construirii căii ferate; 3. zid dezafectat din piatră de râu și
mortar; 4. nivel de locuire antică ce suprapune nivelul roman steril arheologic; 5. nivel de
locuire antică distrus de amenajări medievale; 6. zidul roman păstrat. / Criciova. The strati-
graphic profile of Section 1/1979 and of the horizontal plan of recuperated remains of the wall:
1. humus; 2. ground proceedingfrom the Roman building demolishing when the railway was
built; 3. demolished wall ofrocks and mortar; 4. antique settlement level on the Roman level
with no archeological remains; 5. antique settlement level which was destroyed by medieval
fitting out; 6. the preserved Roman wall.

SISTEMUL DE FORTIFICAȚII ENEOLITICE DE LA TURDAȘ-ZUAC^ JUDEȚUL
HUNEDOARA, ROMÂNIA


Sabin Adrian Luca, Cosmin loan Suciu


       Rezumat. Cercetările preventive efectuate în perioada mai-noiembrie 2011 pe
autostrada Orăștie-Sibiu în situl neolitic și eneolitic de la Turdaș, punctul Luncă, județul
Hunedoara, au dus la descoperirea unui sistem foarte important de fortificații eneolitice.



     CONTRIBUȚII ARHEOLOGICE LA ISTORIA SANCTUARULUI PRINCIPAL AL
   CATEDRALEI ROMANO-CATOLICE „SFÂNTUL MIHAIL” DIN ALBA IULIA


Daniela Marcu Istrate




       Rezumat. Articolul sintetizează istoria sanctuarului principal al catedralei din Alba
lulia, urmărind evoluția acestuia din secolul XII și până la reconstrucția barocă din secolul al
XVIII-lea, pe baza informațiilor acumulate pe parcursul a peste 10 ani de arheologie
preventivă. Cercetările arheologice au fost ocazionale, determinate de restaurarea clădirilor
sau amenajarea terenului, deseori au fost efectuate în paralel cu lucrările de construcție sau au
fost limitate la simple supravegheri. Cu toate aceste restricții, cercetarea preventivă a
sanctuarului catedralei a adus rezultate extrem de valoroase pentru reconstituirea istoriei unuia
dintre cele mai importante monumente istorice din România.
       După un scurt istoric al cercetărilor arheologice, articolul se oprește în detaliu asupra
contribuțiilor recente: evidențierea structurilor romanice și descoperirea ruinelor absidei
semicirculare a catedralei (sec. XLXII); identificarea și cercetarea ruinelor gotice (sanctuar,
absida altarului) (sec. XIII); descoperirea ruinelor unei sacristii pe latura sudică a
sanctuarului, adăugată la puțină vreme după construirea acestuia, înainte de ultima treime a
secolului al XlII-lea; confirmarea intervențiilor din secolul al XVIII-lea, de demontare și
reconstruire a sanctuarului; datarea sacristiei baroce (posterior reconstruirii sanctuarului) și a
încăperii funerare subterane (anterior reconstruirii sanctuarului). în condițiile în care
materialul arheologic a fost extrem de sărac, discuția arheologică se bazează pe analiza
contextului și pe studierea comparativă a ruinelor și a nivelelor de călcare/construcție.


CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE LA BERZOVIA


Dacian Rancu


        Rezumat. în anii 2012-2013 în castrul legiunii IUI Flavia Felix au fost efectuate
săpături arheologice de salvare cu ocazia proiectului „Lucrări de canalizare menajeră și apă
pluvială în inravilanul comunei Berzovia”. Aceste cercetări au confirmat faptul că în interiorul
castrului au existat două niveluri antice, unul aparținând fazei de lemn a acestuia, iar al doilea
fazei de piatră. Tot cu ocazia acestor săpături a fost surprins și sistemul de apărare al castrului,
în partea NE a acestuia. Materialul arheologic rezultat în urma investigațiilor constă din
fragmente ceramice, în număr mare, fragmente de sticlă, țiglă și cărămidă (o cărămidă
fragmentară cu cartuș), piese din fier și bronz, trei monede, resturi osteologice și câteva
fragmente de terra sigillata. Săpăturile arheologice de salvare din cadrul proiectului „Lucrări
de canalizare menajeră și apă pluvială în intravilanul comunei Berzovia” au început la

sfârșitul lunii iulie 2012 și au continuat până în luna ianuarie 2013, cercetări îngreunate de
lucrările constructorului deoarece acesta nu avea dinainte stabilit traseul conductelor. în atare
situație, investigația noastră s-a efectuat în condiții dificile determinate de adâncimea utilizată
de constructor pe durata lucrărilor. Cercetările noastre s-au efectuat sub forma unor secțiuni
care nu întotdeauna au putut ajunge la solul viu. Unele au fost trasate în interiorul castrului.


CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN CASTRUL MARE DE LA TIBISCUM

Doina Benea, Simona Regep

       Rezumat. Ridicarea castrului roman târziu de la Tibiscum a făcut parte din măsurile
inițiate de către Antoninus Pius după atacurile dezlănțuite ale dacilor liberi și ale altor seminții
la granițele europene ale Imperiului Roman. în bună măsură construirea noii fortificații a fost
impusă de aducerea la Tibiscum și a unei unități de mauri organizată sub numele de numerus
Maurorum Tibiscensium.


DATE PRELIMINARE DESPRE SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE
EFECTUATE PE TRASEUL AUTOSTRĂZII TRANSILVANIA, TRONSON 3C,
JUDEȚ SĂLAJ

loan Bejinariu, Dan Băcueț-Crișan, Dan Culic,
Horea Pop, Sanda Băcueț-Crișan

       Rezumat. în perioada 2006-2012 au fost efectuate cercetări arheologice preventive și
lucrări de diagnostic arheologic pe un sector de circa 7 km din tronsonul 3C al Autostrăzii
Transilvania, din partea sud-vestică a județului Sălaj. Pe acest sector au fost identificate și
cercetate șase situri arheologice ce datează din paleolitic, neolitic, perioada târzie a epocii
bronzului, finalul primei epoci a fierului, respectiv Evul Mediu timpuriu. în aceeași zonă, pe
valea Barcăului a mai fost cercetată o așezare din Evul Mediu timpuriu în contextul lucrărilor
pentru amenajarea unei stații de betoane de către constructorul autostrăzii. Cercetările
efectuate au permis obținerea unor date extrem de utile pentru cunoașterea unor aspecte
particulare ale evoluției civilizației umane din zona Tisei Superioare pe parcursul unor etape
ale preistoriei și începutului evului mediu.



ELITE ȘI CENTRE DE PUTERE DIN TRANSILVANIA ÎN A DOUA JUMĂTATE A SEC.
IX - PRIMA JUMĂTATE A SEC. X. ANALIZA VESTIGIILOR ARHEOLOGICE
DESCOPERITE PE TERITORIUL ORAȘULUI ALBA IULIA

Dan Băcueț-Crișan

      Rezumat. Problematica elitelor și a centrelor de putere din Transilvania în a doua
jumătate a sec. IX - prima jumătate a sec. X a mai fost abordată de noi în anul 2012, ocazie cu
care am propus o serie de criterii care să stea la baza metodologiei de lucru. Formarea elitelor
(a celor medievale timpurii în special) este o problemă care nu trebuie studiată numai din
punct de vedere istoric, ci și din punct de vedere sociologic, această știință având metode
specifice de analiză și interpretare prin care poate oferi o serie de explicații și răspunsuri la

chestiuni pe care nu avem cum să le surprindem arheologic. Structură și stratificare socială,
elită/elite și centre de putere sunt teme de cercetare care din păcate au fost și rămân încă în
afara sferei de interes a majorității specialiștilor români care se ocupă de perioada medievală
timpurie. Rezultatele cercetărilor arheologice derulate până acum pe teritoriul actual al
orașului Alba lulia fac din acest spațiu cel mai complex obiectiv medieval timpuriu din
Transilvania: densă locuire istorică, număr mare de situri arheologice, mare diversitate și
varietate de artefacte, stratigrafie complexă, contexte arheologice extrem de interesante.




INVESTIGAȚII ARHEOLOGICE LA BISERICA REFORMATĂ DIN IERMATA
NEAGRĂ (JUD. ARAD)

Florin Mărginean, George P. Hurezean, Victor Sava

      Rezumat. Articolul de față reprezintă un scurt raport asupra investigațiilor arheologice
realizate cu ocazia studiului geotehnic făcut la biserica reformată din Iermata Neagră. Cu
această prilej s-a urmărit surprinderea planimetriei și fazelor medievale ale bisericii și a
impactului avut de refacerile moderne asupra acesteia. De asemenea, este deja cunoscut faptul
că în nava bisericii, pe latura sudică, s-au păstrat părți de frescă datate în a doua jumătate a
secolului al XlV-lea. Toate acestea au fost indicii clare ale existenței unor resturi din structura
medievală a bisericii, mai puțin cunoscute datorită transformărilor suferite de-a lungul
timpului, pe care am reușit să le surprindem parțial prin sondajele arheologice efectuate.




OPERAȚIUNI DE DIAGNOSTIC ARHEOLOGIC ÎN SPAȚIUL MONTAN AL
BANATULUI
Dumitru Țeicu

      Rezumat. Proiecte de amenajare a unor parcuri eoliene în spațiul montan al Banatului
au oferit oportunități de cercetare arheologică preventivă. Sunt prezentate rezultatele
cercetărilor de teren de la Răcășdia, Nicolinț, Cornea și Coronini. Operațiunile de diagnostic
arheologic de la Răcășdia, în limitele proiectului, au identificat doar urme sporadice de locuire
din prima epocă a fierului pe Dealul Poliței. Descoperiri anterioare de la începutul secolului
trecut au semnalat la Răcășdia o inscripție romană, cărămizi cu inscripții și un mare tezaur de
circa 3000 monede din secolul al IV-lea. Cercetările de teren de la Nicolinț s-au derulat în
cadrul unui proiect ce viza o suprafață de circa 225 ha în extravilanul satelor Ciuchici,
Nicolinț, Macoviște și Petrilova. Investigația intruzivă din lunca Vicinicului a identificat urme
de locuire din prima epocă a fierului, din secolul al IV-lea d. Hr. și din sec. XII-XIII. Șantierul
arheologic de la Cornea s-a derulat în zona Munților Cernei, pe pășunea alpină (1160 m) de la
Cerni Vâr. Informațiile obținute prin cercetarea intruzivă au oferit date utile cu privire la
stratigrafia așezării și îndeosebi cu privire la ocupațiile purtătorilor culturii Coțofeni așezați pe
pășunea alpină a masivului Cerni Vâr. Fragmentele de râșniță și zdrobitoare, găsite lângă
masivul stâncos de la Piatra Elișovei, dovedesc că exploatarea și prelucrarea pietrei a fost
ocupația care a determinat stabilirea locației lângă masivul stâncos menționat. Satul Coronini
din Clisura Dunării este situat sub terminațiile estice ale Munților Locva. Cercetarea
arheologică a identificat amplasamentul bisericii medievale a mănăstirii Sfântul Arhanghel pe
extremitatea estică a Văii Văradului. Biserica a avut un plan simplu, arhaic, compus dintr-un
altar rectangular și o navă cu dimensiunile de 6,90/5,90 m. Momentul construcției bisericii a

fost atribuit pe temeiul analogiilor planului la mijlocul secolului al XV-lea. Ea a fost distrusă
violent în conflictele turco-austriece de la finele secolului al XVIII-lea. Săpătura arheologică
confirmă informația dintr-un izvor otoman din anii 1574-1579, care atestă mănăstirea Sfântul
Arhanghel.




    CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE DIN „TIMIȘOARA-PIAȚA 700”,
                           OBIECTIVUL „CITY BUSINESS CENTER”, CLĂDIRE D

Alexandru Szentmiklosi, Mircea Mare, Andrei Bălărie

      Rezumat. Sistemul de fortificație a fost format dintr-un zid de incintă cu nouă
bastioane, prevăzut cu un șanț de apărare, acestuia adăugându-se două centuri de fortificații,
fiecare cu câte un șanț de apărare. Ca urmare a construirii clădirii D din complexul comercial
City Business Center s-au cercetat fundațiile zidurilor de cărămidă care au cămășuit
segmentul fortificației cunoscut pe planurile militare ca fiind escarpa contragardei I și
contraescarpa ce a marcat începerea glacis-ului. Atât zidul escarpei contragardei I cât și
contraescarpa au fost construite pe o substructură de lemn formată din piloni masivi de stejar
(cu diametrul cuprins între 0,16 și 0,26 m), deasupra cărora grupuri de câte două bârne
longitudinale (lonjeroane), lungi de până la 7,90 m. Lonjeroanele, dispuse la aproximativ 1,20
m una față de alta, au fost fixate cu bârne transversale (antretoaze), late de 1,60-1,65 m.
Deasupra substructurii de lemn a fost ridicat zidul de cărămidă care, în cazul contragardei I, a
constituit cămășuirea emplectonului de lut bătut și pământ din interiorul anvelopei fortificației
bastionare a Timișoarei. Sistemul de construire a zidurilor de cărămidă a fost unul șablonizat.
Contraforturile au avut substructură de lemn, dispunerea lonjeroanelor formând un trapez
legat cu ajutorul unor antretoaze. Dispunerea în cruce a cărămizilor a permis legarea acestor
contraforturi de zidurile de cămășuire. în spatele zidului contraescarpei a fost descoperită o
fântână de lemn, care a aparținut locuirii postmedievale din afara cetății Timișoara, respectiv
suburbiei extravilane Palanca Mare. Fântâna a fost de formă rectangulară, cu laturile de 1,15
m, structura de lemn păstrată având o adâncime de 1,10 m. Umplutura a fost formată din
fragmente ceramice de sec. XVII-XVIII, cuie de fier fragmente dintr-o brățară de sticlă etc.




MONUMENTE FUNERARE OTOMANE DESCOPEITE ÎNTR-UN CIMITIR DIN
TIMIȘOARA - PIAȚA SF. GHEORGHE
Adriana Gașpar

      Rezumat. în timpul săpăturilor arheologice care au avut loc în Timișoara, Piața Sf.
Gheorghe, s-au descoperit șapte obiecte funerare din piatră. Este vorba de două pietre de
căpătâi, în formă de turban, așezate pe morminte cu stelă funerară, specifice pentru bărbați,
precum și de două dale de piatră dreptunghiulare, terminate în unghi ascuțit, reprezentative
pentru mormintele femeilor. Al cincilea pilastru este terminat în formă de fes, specific pentru
mormintele de copii. Aceste piese sunt unite prin doi stâlpi cu secțiune pătrată. Piesele
funerare sunt realizate din marmură, primele patru fiind așezate la capul decedatului, iar
stâlpii este posibil să fi fost așezați la picioarele acestuia.

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE ÎN CETATEA TIMIȘOAREI, STR.
LUCIAN BLAGA, ANUL 2014. RAPORT PRELIMINAR


Alexandru Flutur, Ana Cristina Hamat, Daniela Tănase


       Rezumat. Cu ocazia reabilitării spațiilor publice din centrul Timișoarei, a avut loc
cercetarea unor obiective aflate în centrul orașului modern, situate atât în interiorul cetății
medievale cât și în cetatea bastionară din secolul al XVIII-lea. Cercetările efectuate pe strada
L. Blaga au dus la descoperirea unor structuri (preponderent de lemn) încadrate cronologic
perioadei evului mediu - atât înaintea stăpânirii otomane, cât mai ales în timpul acesteia,
precum și a unor structuri de cărămidă care aparțineau canalizării din interiorul fortificației
bastionare habsburgice. Materialul descoperit în cadrul cercetării este bogat, fiind compus mai
ales din fragmente ceramice, artefacte din metal (bronz, alamă, fier, plumb), sticlă sau
porțelan. Alături de acestea, o parte însemnată a materialelor sunt de natură organică: piele (în
principal tălpi de pantofi), păr uman și animal, oase de proveniență animală, diferiți sâmburi,
coajă de ou sau chiar resturi de fructe și legume, care s-au păstrat foarte bine în solul
mlăștinos al orașului.



CU PRIVIRE LA ARHEOLOGIA PREVENTIVĂ ÎN JUDEȚUL GIURGIU (1986-2013)


Cristian Schuster


        Rezumat. Sunt aduse în fața cititorilor o parte dintre investigațiile arheologice
preventive derulate în perioada 1986-2013 pe teritoriul județului Giurgiu. Săpături au fost
efectuate în bazinul Argeșului, pe malurile râurilor Câlniștea, Neajlov, Parapanca, dar și pe
terasa din stânga Dunării. O bună parte dintre rezultatele cercetărilor au fost valorificate
științific prin expoziții, comunicări și publicare.



CIRCULAȚIA MONETARĂ ÎN SEC. IV P. CHR. LA TIBISCUM


Cosmin Bogdan Matei


       Rezumat. Descoperirile monetare izolate oferă indicii importante referitoare la
continuitatea de locuire pentru o anumită așezare; acestea indică gradul de dezvoltare a acelei
așezări, intensitatea circulației monetare, indicând de asemenea nivelul de dezvoltare
,9                          ,7
economică atins de așezarea analizată. Acest studiu reprezintă o analiză comparativă a trei
așezări romane ale fostei provincii Dacia, astfel concluzia studiului fiind relevantă pentru
determinarea circulației monetare din secolul IV p.Ch. a acestor așezări.



CONTRIBUȚII LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL AȘEZĂRILOR VINCIENE DIN
BANAT


Octavian-Cristian Rogozea, Bogdan Seculici


        Rezumat. Lucrarea de față prezintă două noi așezări atribuite neoliticului dezvoltat
descoperite în urma cercetărilor de teren desfășurate între anii 2010-2013 în Banatul de nord.

Materialele arheologice descoperite aparțin fazei A3 a culturii Vinca, hallstattului dar și sec.
II-IV p. Chr.



DISTOCIA, POSIBIL DIAGNOSTIC ÎN DECESUL UNEI FEMEI DIN PERIOADA
MEDIEVALĂ
Luminița Andreica

      Rezumat. Acest studiu prezintă analiza antropologică a două schelete descoperite în
urma săpăturilor arheologice de la Frumușeni (județul Arad), din anul 2007. Mai precis, este
vorba despre scheletul unei femei din categoria de vârstă tânăr-adult, înhumat alături de
scheletul unui nou-născut. Unul din motivele decesului celor doi indivizi poate să fi o distocie
mecanică, reprezentată prin excesul de volum fetal.


CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA CRICIOVA, PUCTUL TRAMNIC,
JUDEȚUL TIMIȘ (1979-1980)

Doina Benea

      Rezumat. Criciova este localizată în bazinul râului Timiș, la nord de anticul oraș
Tibiscum. Cercetările preventive s-au desfășurat pe un promontoriu al văii, la nord de
Criciova. Au fost identificate vestigiile romane ale unei clădirii de piatră și mortar.
Construcția a fost în cea mai mare parte distrusă de lucrări moderne. O ștampilă romană
descoperită sugerează existența unei construcții militare, probabil o statio, menită să
securizeze drumul roman.

THE ENEOLITHIC SYSTEM OF FORTIFICATIONS FROM TURDAȘ-ZUNCĂ,
HUNEDOARA COUNTY, ROMANIA


                                               Sabin Adrian Luca, Cosmin loan Suciu

      Abstract. The preventive excavations from May-November 2011, on Orăștie-Sibiu
highway, at Turdaș Neolithic and Eneolithic site, point Luncă led to a very important
Eneolithic system of fortifîcations discovering.


ARCHAEOLOGICAL CONTRIBUTIONS TO THE HISTORY OF THE MAIN
SANCTUARY OF THE ROMAN CATHOLIC CHURCH “ST. MICHAEL” ALBA JULIA

Daniela Marcu Istrate

      Abstract. The study synthesizes the history of the main sanctuary of Alba Julia
Cathedral, from the 12th century till the Baroque reconstruction in the 18th century, based on
the accumulated data during more than 10 years of preventive archaeology. The
archaeological investigations were circumstantially made, following the buildings restoring or
the terrain arrangement, and frequently they developed parallel with the building works or
were limited to simple surveys. In spițe of those restrictions the preventive investigation of the
sanctuary brought extremely valuable results in order to reconstituie the history of one of the
most important historical monuments in Romania. After a brief archaeological researches
history, the article minutely presents the recent contributions: the Romanesque structures
making obvious and discovery of the ruins of the cathedral semicircular apsis (the 1 lth - 12th
c.); the Gothic ruins (sanctuary, the altar apsis) Identification and investigation (the 13th c.);
discovery of a vestry ruins on the Southern side of the sanctuary, which was added within a
short time after its building, before the last third of the 13¹¹¹ century; confirmation of the 18^
intervention regarding the sanctuary dismantling and rebuilding; the Baroque sacristy dating
(after the reconstruction of the sanctuary) and of the underground funeral room (before the
reconstruction of the sanctuary). As the archaeological material was extremely meager, the
archaeological debate is founded on the context analysis and comparative researching of ruins
and the current walking/ building levels.


      ARCHEOLOGICAL PREVENTIVE INVESTIGATIONS AT BERZOVIA

Dacian Rancu

      Abstract. In 2012-2013, archaeological preventive investigations were made in IIII
Flavia Felix câmp, following the project of “Domestic and pluvial sewerage within the built-
up area of Berzovia”. Those investigations confirmed the fact that there had been two antique
levels within the câmp, one of them belonging to its wood phase, the second one to its stone
phase. The defensive system of the câmp, on its north-eastern side was also identified during
those investigations. The archaeological material consists in numerous fragments of pottery,
glass, tile and brick (a fragmentai brick with cartouche), iron and bronze pieces, three coins,
osteological remains, and some fragments of terra sigillata. The archaeological preventive
investigations there began at the end of June 2012 and went on till January 2013, but there
were certain diffrculties due to the works of the building company which had no previous
plâns of the pipes within the system. As a result, our research followed the depth that the

building company utilized during its works. So, the researching sections we made, some of
them inside the câmp, occasionally could not have arrived to the soil alive.



ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS IN THE GREAT ROMAN CÂMP FROM
TIBISCUM
Doina Benea, Simona Regep

      Abstract. The Roman late câmp building at Tibiscum was part of Antonius Pius’
measures after the great attacks of the free Dacians and other tribes against the Roman Empire
European borders. In a large measure the new fortification building was a result of a Moors’
unit placing there, which was organized under the name of numerus Maurorum Tibiscensium.


PRELIMINARY DATA ON THE PREVENTIVE EXCAVATIONS ON TRANSYLVANIA
HIGHWAY, 3C SECTION, THE COUNTY OF SĂLAJ

                                      loan Bejinariu, Dan Băcueț-Crișan, Dan Culic,
                                      Horea Pop, Sanda Băcueț-Crișan

      Abstract. Preventive archaeological investigations and diagnosis were made in 2006-
2012, on 7 km about from 3C section of Transylvania highway, in the southwestern part of
Sălaj County. There were identified and investigated six archaeological sites from Paleolithic,
Neolithic, the Last Bronze Age, and the end of the First Iron Age, and the early Middle Ages,
respectively. In the same area, on the Barcău valley, a settlement from the early Middle Ages
was investigated in the context of a concrete mill arrangement by the highway builder. The
researches there allowed us to find out extremely utile data regarding some particular aspects
of the human civilization development within the Up Tisza area, through some stages of
prehistory and the Middle Ages beginning.


ELITES AND CENTERS OF POWER IN TRANSYLVANIA IN THE SECOND HALF OF
THE 9th CENTURY - THE FIRST ONE OF THE 10TH CENTURY. AN ANALYSIS OF
THE ARCHAEOLOGICAL VESTIGES FROM THE TOWN OF ALBA JULIA
TERRITORY
Dan Băcueț-Crișan

      Abstract. I have tackled the question of the elites and centers of power in
Transylvania in the second half of the 9th century - the first one of the IO* century, in 2012
too, the moment I have proposed a series of criteria that may underlie the working
methodology. The elites setting up (especially those ones of the early Middle Ages) is a
question that must be investigated not only from a historical point of view but also from a
sociological one as sociology has specific researching and interpreting methods which can
offer a series of explanations and answers to questions that archeology cannot survey to.
Social structure and stratification, elite/ elites and centers of power are unfortunately
researching subjects still out of the majority of the Romanian specialists’ interest even they
are dealing with the early Medieval Ages. The so far results of the archaeological researches
within the town of Alba Julia territory turn it into the most complex early medieval objective
in Transylvania: a dense historic settlement, a great number of archaeological sites, and a

large variety of artifacts, as well as a complex stratigraphy and extremely interesting
archaeological contexts.



ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS AT THE REFORMED CHURCH FROM
IERMATA NEAGRĂ (ARAD COUNTY)

Florin Mărginean, George P. Hurezean, Victor Sava

      Abstract. The article represents a brief report on the archaeological investigations at
the Reformed Church from Iermata Neagră occasioned by the geotechnical study there. The
planimetry and the medieval stages of the church survey, as well as the impact of the modern
restoration on the church were the research objectives. It is already known that on the
Southern side of the church nave fragments of fresco from the second half of the 14¹¹¹ century
are still preserved. All this above were clear signs of the existence of certain remains of the
medieval church structure, which are less known due to its modification in the course of time,
and have been partly identified through the archaeological tests there.


ARCAHEOLOGICAL DIAGNOSIS IN THE MOUNTAINOUS AREA OF THE BANAT

Dumitru Țeicu

      Abstract. Certain projects concerning wind power parks building in the mountainous
area of the Banat offered opportunities for archaeological preventive investigations. The study
presents the results of the investigations at Răcășdia, Nicolinț, Cornea and Coronini.
Concerning the diagnosis at Răcășdia within the project terrain, only sporadic settlement
remains were identified for the first Iron Age, on the hill called Dealul Poliței. Previous
discoveries there, from the past century beginning, pointed out a Roman inscription, bricks
with inscriptions and a large hoard of about 3000 coins from the 4th century. The
investigations at Nicolinț were made on 225 ha about of the outside built-over areas of the
villages of Ciuchici, Nicolinț, Macoviște, and Petrilova. The intrusive investigation in the
Vicinic River meadow identified certain settlement remains from the first Iron Age, from the
4¹¹¹ century A. D., and from the 12^-lS¹¹¹ centuries. The archaeological research at Cornea
took place in the Cerna Mountains area, on the alpine pasture (1,160 m), at Cerni Vâr.
Information we pointed out also there by the intrusive investigation offered utile concerning
the settlement stratigraphy, and especially the occupations of Coțofeni culture bearing
inhabitants who had set on the alpine pasture from Cerni Vâr. The fragments of a grinder and
of a crusher that were found near the massif of Piatra Elișovei certify that the stone exploiting
and processing was the main occupation to have determined the setting nearby that massif.
The village of Coronini in Clisura Dunării [the Danube Gorge] is placed under the eastern
ends of Locva Mountains. The archaeological research there identified the medieval church
(St. Archangel) location on the eastern extremity of the Vărad Valley. The church had a
simple, archaic plan with a rectangular altar and a nave of 6.90 x 5.90 m on the basis of the
plan analogies the church building moment was considered to be the middle of the 15th
century. It was violently destroyed during the Ottoman - Austrian conflicts at the end of the
18^ century. The archaeological investigation confirms the data in an Ottoman source from
1574-1579 that certified St. Archangel monastery.

RESCUE EXCAVATION IN THE SITE„TIMIȘOARA-SQUARE 700”.
CITY BUSINESS CENTRE, BUILDING D


Alexandru Szentmiklosi, Mircea Mare, Andrei Bălărie


         Abstract. The fortifications system consisted in a nine bulwarks closure, with a
defensive ditch, to which another two closures with their corresponding defensive ditch were
added. Following the construction of D building belonging to City Business Center, the
foundations of the brick walls were investigated, those walls being the coating of the
fortification segment called the scarp of the counterguard I in the military surveys, and the
counterscarp that marked the glacis beginning. Both the scarp of the counterguard I wall, and
the counterscarp were built on a wooden substructure from massive oak beams (with 0.16 to
0.26m diameter), and pairs of till 7.90 m length longitudinal beams up them. Those
longitudinal beams placed at about 1.20m distance one to the other were set with sleepers of
1.60 - 1.65 m length. On that wooden substructure the brick wall was built, which in the case
of the counterguard I gave the coating of the clay and ground emplecton from the envelope of
Timișoara bulwark fortification inner part. The brick walls building system was a staple one.
The counter forts had a wooden substructure with the longitudinal beams jointed in a
trapezoidal shape with sleepers. The bricks displayed on their edges allowed the counter forts
jointing in the coating walls. Behind the counterscarp a wooden well was discovered, that one
belonging to post- medieval settlement in the fortress outer part, respectively, Palanca Mare,
an outside suburb of Timișoara. The wall was rectangular shaped, with sides of 1.15m, the
preserved wooden structure being of 1.1 Om height. Fragments of the 17th - 18* pottery, iron
nails and fragments of a glass bracelet etc were found there as forming the well inside filling.



OTTOMAN FUNERARY MONUMENTS DISCOVERED IN A GRAVEYARD FROM
TIMIȘOARA - PIAȚA SF. GHEORGHE


Adriana Gașpar


       Abstract. During the archaeological excavations that took place in Sf. Gheorghe
Timișoara were discovered seven stone funerary objects. There are two headstones type
turban, located on top of a stele funerary tombs characteristic of men, as well as two
rectangular slabs of stone that ends at the top with a sharp angle, representative objects graves
women. The tombstone is the fifth pillar set on top of a fez, characteristic graves of children.
These articles are joined by two pillars of square section. These gravestones are madeof
marble first four are situated at the head of the deceased, and the posts may have been placed
at his feet.



PREVENTIVE ARCHAEOLOGICAL RESEARCHES IN TIMIȘOARA FORTRESS,
LUCIAN BLAGA STREET, YEAR 2014. PRELIMINARY REPORT


Alexandru Flutur, Ana Cristina Hamat, Daniela Tănase


        Abstract. The public areas rehabilitation in the center of Timișoara occasioned the
investigation of some objectives in the modern town center, both in the former medieval
fortress and the bulwark fortress of the 18th century. The investigation in Blaga Street brought
forward some structures (timber prevalently) belonging to the Middle Age times, both before

the Ottoman domination and especially in the days of it, and also some structures of bricks
that belonged to the sewerage inside the Hapsburg bulwark fortress. The discovered material
is an abundant one, consisting in ceramics, metal artifacts (bronze, brass, iron, and lead), glass
or porcelain. A significant part of the materials is of organic nature: leather (soles mainly),
human and animal hair, animal bones, different kernels, shells, and even huit and vegetables
remains that were very well preserved in the swampy earth of the town.

ON THE PREVENTIVE ARCHAEOLOGY IN THE COUNTY OF GIURGIU (1986-2013)

Cristian Schuster

      Abstract. Part of the preventive investigations, from 1986 till 2013 in the County of
Giurgiu, is brought to readers’ notice. There were salvage excavations in the Argeș River
basin, on the Câlniștea, the Neajlov, and the Parapanca rivers banks, but also on the left
terrace of the Danube. A great part of the investigations results have been scientifically put to
account through the agency of exhibitions, lectures and published works.

         MONETARY CIRCULATION AT TIBISCUM IN THE 4™ CENTURY A.D.

Cosmin Matei

      Abstract. The isolated discoveries of coins offer important clues regarding the
inhabitance continuity in a certain settlement; they indicate the degree of development of that
particular settlement, the intensity of monetary circulation also indicating the level of
economical development achieved by the analyzed settlement. This study represents a
comparative analysis on three Roman settlements of the former province Dacia, thus the
conclusions of the study being relevant for the determination of the monetary circulation of
the 4¹¹¹ century A.D. for these sites.

CONTRIBUTIONS TO THE ARCHAEOLOGICAL REPERTOIRE OF VINCA CULTURE
SETTLEMENTS IN THE BANAT

Octavian-Cristian Rogozea, Bogdan Seculici

      Abstract. The study presents two new ascribed to the developed Neolithic settlements,
which were discovered in 2000-2013 through site excavations in the Northern Banat. The
archaeological materials belong to phase A3 of Vinca culture, to the Hallstatt culture, but also
to the 2ⁿd- 4th centuries A. D.


DYSTOCIA, A POSSIBLE DIAGNOSTIC IN A WOMAN DEATH IN THE MEDIEVAL
AGE
Luminița Andreica

      Abstract. The study presents the anthropological analysis of two skeletons that were
discovered in 2007, as results of the archaeological excavations at Frumușeni (Arad County).
More exactly we speak about a woman skeleton belonging to the youth-adult age that was

buried nearby a new-born skeleton. One of the two individuals’ death reasons may have been
a mechanic dystocia, represented by the fetal volume excess.



ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS AT CRICIOVA, POINT: TRAMNIC,
TIMIȘ COUNTY (1979-1980)
Doina Benea

      Abstract. Criciova is located in the basin of the Timiș River, northern to the antique
city of Tibiscum. The preventive investigations took place on a promontory of the valley,
northern to Criciova. Vestiges of a Roman building in rocks and mortar were identified. The
building was largely destroyed through the modem works there. A Roman stamp discovering
suggests a military construction, statio, in order to shield the Roman route.