DESCOPERIRI DE PLASTICĂ NEOLITICĂ ÎN BANAT Adriana Radu * Cuvinte cheie: cultura Vinca, plastica antropomorfa, cultura Sălcuța. Mots ele: la culture de Vinca, plastique antropomorphe, la culture Sălcuța La sfârșitul anului 2009 la Muzeul Banatului Montan din Reșița a fost adus un lot de piese arheologice, provenite din confiscări, aparținând perioadei neolitice (11 figurine, o amuletă din lut, 2 vase fragmentare, 12 obiecte executate din os) și epocii bronzului (un topor)¹. Existând trei tipuri categoriale distincte, am considerat că se impune prezentarea fiecăruia în parte, pentru a putea fi structurate omogen din punct de vedere științific. într-o primă fază, prezentăm plastica antropomorfă și amuleta din lut, urmând ca celelalte piese să facă obiectul altor studii. 1. Cap figurină antropomorfa (Pl. 1/5, Fig. l/2a-c). Se păstrează capul și o parte din gâtul lung de formă cilindrică (lipsește o mică porțiune pe laterala stângă de la bază până în creștet). Fața, de formă triunghiulară, cu nasul (o proeminență alungită) situat în partea superioară a zonei centrale, prezintă la bază ochii redați prin două linii orizontale, incizate (nu ating marginea conturului feței), încadrați de sprâncene, redate printr- un ușor relief arcuit. Ea se îmbină în unghi drept cu creștetul capului, scurt, dreptunghiular. Zona centrală a părții superioare prezintă o mică alveolare (cu formă nedefinită datorită degradării piesei), iar trecerea de la ceafă la gât nu este sesizabilă. Este executat din lut degresat cu nisip în amestec cu pietricele de diferite mărimi și cioburi pisate. Cenușiu-închis în spărtură, este acoperit în exterior cu un slip brun-roșcat, aspru la pipăit, cu pietricele mărunte. Dimensiuni: I: 43 mm, Lmax: 24 mm, LA: 24 mm, fața: 24x25 mm, gât: 20x16 mm. * Muzeul Banatului Montan Reșița, b-dul Republicii, nr. 10, oprinescu_ra@yahoo.fr ¹ Obiectele au fost predate în custodie Muzeului Banatului Montan Reșița de către d-1 loan Remus Sorin, sinsp. la I P.J. Caraș-Severin, care le-a recuperat, căruia îi mulțumim și pe această cale. 10 2. Cap figurină antropomorfa (Pl. 1/6, Fig. 2/la-c). Se păstrează capul și o parte din gât. Fața, cu mască triunghiulară, prelungă, prezintă în partea superioară nasul, de formă tronconică, la baza căruia ochii incizați orizontal sunt dispuși pe aceeași linie cu acesta, delimitîndu- se în relief față de fruntea foarte îngustă. O incizie oblică, ce pornește din vârful nasului, marchează partea stângă a acestuia, până la bază (în imediata apropiere a inciziei ochiului). Fruntea, de formă trapezoidală, se îmbină în unghi drept cu creștetul capului, prelung, de formă ovală, cu marginile în relief, ușor ridicate. în partea centrală a creștetului, din dreptul nasului și până în dreptul cefei, se află o creastă puternic reliefată. Ceafa continuă oblic în jos și se îmbină cu gâtul printr-o ușoară arcuire în partea dorsală. Din loc în loc, pe creștet și pe gât, se află incizii fine făcute cu unghia. Este executat din lut degresat cu nisip, în amestec cu pietricele și mărunte fragmente ceramice. în spărtură piesa este de culoare cenușiu-închis, cu exteriorul acoperit de un slip subțire, brun roșcat cu pete cenușiu închis. Dimensiuni: I: 37 mm, Lmax: 27 mm, LA: 21 mm, fața: 16x18 mm, gât: 17x16 mm. 3. Figurină antropomorfa (Pl.1/1, Fig. 1/la-d). Se păstrează capul cu un gât lung, tronconic și partea superioară a corpului, aplatizată, din care pornesc două brațe scurte, tronconice, perforate orizontal (unul este rupt în dreptul perforației). în apropierea perforației se mai află una, puțin adâncă, vizibilă numai pe partea din spate. Fața de formă pentagonală, cu unghiurile rotunjite și bărbia teșită, prezintă în partea centrală nasul în relief, de formă semisferică, de la baza căruia pornesc ochii incizați oblic. Sub fiecare se află câte o incizie puțin adâncă, scurtă, oblică. Fruntea înaltă, lată, de formă trapezoidală, se îmbină unghiular cu creștetul capului, ce pornește oblic în jos. îmbinarea este marcată, de ambele părți, prin două alveole adâncite. Ceafa continuă oblic îmbinându-se perfect cu linia gâtului. Executată din lut degresat cu nisip, în amestec cu pietricele de diferite mărimi și cioburi pisate, cenușiu-închis în spărtură, este acoperită în exterior de un slip subțire, cenușiu închis, care păstrează urmele instrumentului cu care a fost făcută netezirea. Dimensiuni: I: 78 mm, Lmax: 51 mm, LA: 18 mm, fața 33x31 mm. 11 4. Figurină antropomorfa (PL 1/3, Fig. l/6a-d). Capul a fost rupt din vechime. Partea superioară a corpului, aplatizată, prezintă două brațe scurte, tronconice, rotunjite, perforate orizontal (unul este rupt din dreptul perforației). Partea inferioară cilindrică, parțial ruptă (lipsește o porțiune de formă triunghiulară), se lățește spre baza circulară. Fundul este marcat la îmbinarea părții inferioare cu cea superioară printr-o suprafață aplatizată oblic, dispusă în relief semicircular până sub brațe, de care se delimitează prin două alveole. Partea superioară a corpului este mult mai scurtă decât cea inferioară și mai masivă. A fost realizată din pastă fină, compactă, cu lutul bine ales de impurități degresat cu nisip fin și rare pietricele. Slipul gros, cafeniu, foarte bine netezit este de culoare cafenie cu pete cenușii. Dimensiuni: I: 63 mm, Lmax: 45 mm, LA: 27 mm. 5. Figurină antropomorfă (PL 1/2, Fig. 1 /4a-c). Se păstrează corpul cu partea superioară aplatizată și brațe scurte, conice, dispuse lateral. Capul a fost rupt din vechime. Partea inferioară cilindrică, ușor aplatizată, se lățește brusc în partea dorsală, în apropierea bazei ce devine astfel ovală. Pasta de factură semifină, moale, este realizată din lut degresat cu nisip, pietricele de diferite mărimi și cioburi pisate. Exteriorul, cafeniu-roșcat cu pete cenușii, este aspru la pipăit, cu slipul căzut. Dimensiuni: I: 49 mm, Lmax: 33 mm, LA: 15 mm. 6. Figurină antropomorfă (PL 2/1, Fig. 2/4a-c). Corpul, de formă tronconică (cu secțiune ovală), cu baza mare îndreptată în sus, este aplatizat. Picioarele scurte (unul rupt oblic către bază), de formă conică, sunt depărtate și despărțite în zona de îmbinare printr-o alveolă adâncită. Brațele cilindrice sunt foarte scurte și se termină prin trei protome conice, ascuțite, dispuse sub forma unui triunghi. Fața, realizată prin tragerea lutului moale, este de formă conică (sau tronconică - cu partea ascuțită ruptă) iar ochii sunt marcați prin incizii oblice. Creștetul capului, definit printr-un relief semicircular, se îmbină cu ceafa dreaptă și continuă cu gâtul foarte scurt, tronconic. Lutul fin, degresat cu nisip în amestec cu pietricele de diferite mărimi și rare fragmente ceramice este de culoare cenușiu-închis, acoperit cu un slip subțire, cărămiziu, cu pete cenușii ce păstrează urmele unei neteziri incomplete. Dimensiuni: I: 70 mm, Lmax: 52 mm, LA: 20 mm. 12 7. Figurină antropomorfa (Pl. 2/3, Fig. 2/3). Se păstrează jumătate din piesă (în secțiune transversală, partea dorsală), fără brațe și o porțiune din partea inferioară a capului (dinspre ceafa). întreaga suprafață este ornamentată cu linii incizate, dispuse paralel, aranjate în motive orizontale meandrice și verticale. Executată din lut fin, cenușiu închis, bine ales de impurități, este degresată cu nisip cu bobul mărunt. în exterior prezintă un slip gros, foarte bine netezit, de culoare cafeniu-gălbui. Dimensiuni: I: 66 mm, Lmax: 32 mm, LA: 13 mm. 8. Figurină perforată, stilizată (PL 1/4, Fig. 2/5a-c). Corpul tronconic, perforat vertical, prezintă pe baza lată - trei brațe (unul rupt) dispuse sub forma unui triunghi. Fiecare se termină prin 3 protome dispuse unghiular (două rupte, una ascuțită). Executat din lut în amestec cu nisip și pietricele mărunte, prezintă în spărtură o culoare cenușie, iar în exterior un slip subțire, cenușiu, ce lasă să se vadă, pe alocuri, imperfecțiunile netezirii. Dimensiuni: I: 45 mm, LA: 55 mm, I.trunchi: 35 mm. 9. Figurină perforată, stilizată (PL 2/6, Fig 2/6a-c). De formă bitronconică, perforată vertical, prezintă partea centrală cu o ușoară îngroșare. Cele două brațe conice, dispuse lateral, aplatizate pe fața interioară sunt arcuite în sus. Unul prezintă o proeminență conică îndreptată în aceeași direcție, iar pe celălalt se vede urma sforii folosite pentru atârnare. Modelată din lut degresat cu nisip în amestec cu pietricele de diferite mărimi, brun roșcat în spărtură, prezintă în exterior un slip gros, aspru la pipăit, în tonuri asemănătoare (exfoliat parțial pe una din suprafețe). Dimensiuni: I: 60 mm, Lmax: 68 mm, LA: 31 mm. 10. Figurină perforată, stilizată (Pl. 2/5, Fig. 1/5). Corpul aplatizat, cu secțiune transversală și longitudinală ovală, perforat vertical, se termină cu două brațe oblice, conice, scurte, plasate în partea superioară și două, ceva mai lungi, în cea inferioară (unul restauratat total și două parțial). Realizată din pastă fină, cu lutul bine ales de impurități, degresat cu nisip, pietricele și cioburi rare și mărunte, prezintă în exterior un slip moale, fin, cenușiu-roșcat, foarte bine netezit cu înțepături fine în unele zone. Dimensiuni: I: 53 mm, Lmax: 44mm, LA: 17 mm. 13 11. Fragment de altar (Pl. 2/2, Fig. l/3a-b). Se păstrează partea superioară din marginea laterală a masei altarului, modelată prin îmbinarea în unghi ascuțit a două planuri dreptunghiulare (ceea ce crează o secțiune verticală triunghiulară), însoțită de protoma unui cap uman stilizat. Latura exterioară a fost ornamentată prin incizie, etalând un motiv din linii paralele, îmbinate unghiular. Capul uman stilizat se detașează tronconic pe verticală, fără a avea conturul feței delimitat. Nasul, în relief alunginit, împreună cu ochii adânc incizați până în margine, trasează limita superioară a planului măștii faciale, despărțită printr-o ușoară șănțuire de creșetul capului profilat ca o semicalotă. Executat din pastă fină, compactă, având ca degresant nisip, rare pietricele și cioburi mărunte, este de culoare brun-cenușiu. în exterior prezintă un slip subțire, foarte bine netezit, de culoare maro-roșcat, cu pete cenușii. Dimensiuni: I: 33 mm, Lmax: 4 mm, LA: 19 mm. 12. Obiect lut (Pl. 2/4, Fig. 2/2a-b). De formă bitronconică, cu partea centrală îngustată, prezintă o bază mai mare decât cealaltă. în apropierea bazei mici o perforație circulară, largă, străbate piesa de la un capăt la celălalt iar o alta, situată în apropierea celei opuse, a fost realizată oblic fără a o străpunge. Executat din lut degresat cu mult nisip și pietricele mărunte, prezintă sprafața exterioară bine netezită, acoperită cu un slip subțire, aspru, de culoare cenușiu-închis, cu rare pete cafenii. Dimensiuni: I: 32 mm, Dmax: 19 mm, Dmic: 15x17 mm *** Din totalul pieselor prezentate, două sunt capetele unor statuete antropomorfe cu mască triunghiulară. în Banat fețele triunghiulare cu nasul redat printr-o proeminență și ochii incizați, drept sau oblic, se întâlnesc din faza A a culturii Vinca și continuă să existe până în fazele B₂C ² și sporadic în C. Acest tip este întâlnit, începând cu faza B în Transilvania, în cadrul culturii Turdaș³. La Vinca⁴, în faza A, fețele triunghiulare au avut ochii incizați în formă de L, iar în faza Bₚ pe același tip de față, ei sunt arcuiți, triunghiulari sau migdalați. ² Lazarovici 1979, 88-92; Comșa 1991, 125-127. ³ Lazarovici 1979, p. 90. ⁴ Ibidem, 88; Hockmann 1968, 54; Hansen 2007, 204. 14 Obiectul nr. 1 prezintă capul unei statuete pe care pot fi identificate structurile anatomice schematizate, mască triunghiulară, creștet dreptunghiular, ceafa dreaptă, ochi redați prin incizii adânci, cu arcuirea sprîncenelor sugerată printr-o ușoară denivelare. El prezintă analogii, pentru unele din aceste trăsături, cu două piese de la Zorlențu Mare. Ele se limitează la forma generală a capului și a măștii fără a lua în considerare detaliile feței - sprâncenele, forma nasului. Una aparține fazei Vinca B^ iar cealaltă nivelului Vinca B/ în așezarea de la Liubcova, ochii încadrați de sprâncene, mai mult sau mai puțin reliefate, se întâlnesc din faza B?⁷. Figurinele astfel realizate se deosebesc de exemplarul de mai sus prin forma capului și tipul inciziei. Fețele triunghiulare, cu ochii incizați și sprîncene ușor reliefate se întâlnesc la Turdaș în descoperirile vechi⁸. Cele mai timpurii materiale de aici se sincronizează cu descoperirile din Banat și din Serbia de fază B,⁹. Pentru Transilvania, în cultura Turdaș, a fost sesizată păstrarea și folosirea la orizont cronologic Vinca B și C a stilului fazei A¹⁰, fapt evidențiat mai ales în plastică, prin forma triunghiulară a feței și prin modul de realizare, prin incizii simple, orizontale sau oblice, a ochilor, procedeu abandonat în regiunile sud-dunărene. Piesa de la nr. 1 poate fi atribuită fazei B₂ a culturii Vinca. Celălalt cap de statuetă, cu mască triunghiulară, se deosebește de primul prin modul de redare a ochilor și de execuție a creștetului. Ochii incizați și nasul conic, plasați în partea superioară a feței, sunt reliefați față de fruntea foarte îngustă. Două exemplare a căror față a fost executată în acest mod au fost găsite în săpăturile vechi de la Liubcova Omița¹¹ și aparțin fazei C¹². Redarea creștetului prin sublinierea părților laterale și evidențierea unei suprafețe ridicate, ca o creastă, în zona centrală este o abordare mai puțin ⁵ Lazarovici 1979, pl. XX, D/9. ⁶ Ibidem, pl. XX, H/8. ⁷ Luca 1990, 17, 18, fig. 1/3, fig. 2/3. ⁸ Roska 1941, Taf. CX X X VI1/12, Taf. CXXXVIII/5. ⁹ Lazarovici-Kalmar 1991, 12;, Luca 2002, 36. ¹⁰ Luca 2002, 38; Hockmann 1968, 63, 66-67; Hansen 2007, 213. ¹¹ Comșa 1996, fig. 26/1, 6. ¹² Luca 1998, 100-101; Drașovean 1996, pl. XXI/6. 15 întâlnită în cultura Vinca. La Rast, așezare aparținând culturii Vinca B₂C¹³ sunt întâlnite figurine cu creștetul ascuțit¹⁴, fără a fi foarte clar diferențiată proeminența centrală. O singură statuetă¹⁵ prezintă o creastă verticală, ușor reliefată, ce pornește ceva mai jos de creștet și se termină la baza nasului, străbătând mijlocul frunții. La Jablanica¹⁶ este evidențiată o proeminență dreptunghiulară pe creștetul unei figurine. La Turdaș, o piesă¹⁷ are creștetul conic, iar pe un alt exemplar, reprezentând probabil o locuință sau un cuptor, este stilizat un cap (considerat de autor zoomorf)¹⁸ cu o creastă în relief. Aceste analogii ne permit încadrarea acestei piese (nr. 2) în faza Vinca C. Cea de-a treia figurină antropomorfa, de dimensiuni mai mari (numai partea păstrată până sub brațe este de 7,8 cm), aparține tipologic categoriei a ILa după Gh. Lazarovici¹⁹ (cu partea superioară plată, brațe scurte, orizontale, sâni și fese marcate, picioare uneori individualizate). Masca feței este de formă pentagonală, simplă, iar brațele scurte, tronconice, au fost găurite. în așezarea de la Vinca, practica perforării brațelor a fost documentată la adâncimea de 9,3 m²⁰, procedeu folosit de-a lungul tuturor fazelor acestei culturi, îndeosebi în cele târzii, C și D (dispuse în diverse combinații). La Liubcova se întâlnesc pe un fragment dintr-o figurină din faza A₃B₁²¹ și pe două piese²² din faza C, dintre care una mai masivă. La Rast²³, multe dintre figurine prezintă una sau două perforații pe brațe. Aceeași situație o întâlnim la Sânandrei (Vinca C)²⁴ și Zorlențu Mare²⁵. La Turdaș perforațiile sunt mai puțin numeroase²⁶. ¹³ Dumitrescu 1987-1988, 29. ¹⁴ Dumitrescu 1987-1988, pl.1/1, pl. 2/1-3. ¹⁵ Ibidem, 32, pl. 3/10. ¹⁶ Hockmann 1968, Taf. 29, nr. 794. ¹⁷ Roska 1941, Taf. CXXXVII/10. ¹⁸ Florescu-Miclea, 1980, fig. 50-51. ¹⁹ Lazarovici 1979, 92. ²⁰ Hockmann 1968, 54; Radu 2000, 81-82. ²¹ Luca 1990, 23, fig. 8/1; Luca 1998, 60, fig. 43/1. ²² Luca 1990, 23, fig. 6/2; Luca 1998, 62, fig. 41/2; Comșal995, fig.26/8. ²³ Dumitrescul987-1988, pl/1-8. ²⁴ Drașovean 1996, pl. XXVI/2. ²⁵ Comșa 1995, fig. 23/2, 6, 8, 10; fig. 24/1; Lazarovici 1979, pl. XX, D/8, H/7, pl. XXI, B/8. ²⁶ Roska 1941,Taf. CXXXVII/9, Taf. CXL/9. 16 Capetele cu masca pentagonală apar la Vinca la adîncimea de 8 m, în faza A/B₍²⁷ și se dezvoltă mai ales în fazele târzii²⁸. în Banat aria lor de răspândire a fost îndeosebi în sud²⁹, dar au fost documentate și la Chișoda Veche și Sânandrei³⁰. La Liubcova³¹, din două piese cu masca feței asemănătoare, una este cu brațele găurite. La Zorlențu Mare³² ele se întâlnesc în faza B2C și au conturul feței mai rotunjit. Cele două mici incizii oblice plasate sub ochi au analogii pe capace descoperite în așezarea de la Parța³³. Piesa nr. 3 poate fi atribuită fazei B2C eventual C. în cadrul categoriei a Il-a după G. Lazarovici se înscrie figurina nr. 4, cu brațe laterale, scurte, tronconice, perforate orizontal. Redarea unor atribute anatomice prin marcarea părții dorsale, lățirea către bază a părții inferioare cilindrice, o încadrează unei etape mai evoluate. Spre deosebire de majoritatea statuetelor, a căror fese sunt marcate printr-un relief plasat aproape vertical pe suprafața corpului, la cea prezentată mai sus, partea dorsală se arcuiește mult în jos și este aplatizată. Cele mai bune analogii pentru acest tip le întâlnim în așezarea de la Zorlențu Mare în nivelul aparținând fazei B₂C. Trei statuete prezintă același canon în redarea părții dorsale (la două dintre ele fesele sunt redate prin mici alveole), una³⁴ are brațele rotunjite și perforate, cealaltă³⁵ este aproape identică cu piesa prezentată, mai puțin brațele ce nu sunt perforate. Prima și cea de-a treia³⁶ (mai fragmentară) aparțin reprezentărilor feminine, cu sânii marcați. Toate au partea superioară mult mai scurtă decât cea inferioară, puternic trapezoidală, ceea ce îi conferă acesteia o anumită masivitate, între descoperirile de la Liubcova se numără un fragment de statuetă³⁷, ce prezintă partea dorsală executată în același mod (alungită, ușor aplatizată), cea inferioară cilindrică și brațele orizontale. ²⁷ Hockmann 1968, 54. ²⁸ Hansen 2007, 205. ²⁹ Lazarovici 1979, 93. ³⁰ Drașovean 1996, 62. ³¹ Comșa 1995, fig. 26/2, 8; Lazarovici 1979, pl. XXII, A/15. ³² Comșa 1995, fig. 24/4. ³³ Radu O.-Resch-Germann 1974, 68, pl. XVII/3. ³⁴ Comșa 1995, fig. 24/1. ³⁵ Ibidem, fig. 24/10. ³⁶ Ibidem, fig.24/13. ³⁷ \bidem, fig. 27/2 17 Din punct de vedere cronologic, piesa poate fi încadrată fazei B2C a culturii Vinca. Figurina fără cap - nr. 5 (aparținând tipului II), spre deosebire de cea anterioară, nu are redate elementele anatomice, astfel încât corpul se prezintă sub formă de cruce, cu brațe scurte, ascuțite și partea inferioară lățită oblic, cu secțiune ovală. Figurinele în formă de cruce arată legăturile culturii Vinca cu sudul Europei³⁸, apar din faza B și continuă să existe în faza C. O analogie aproape perfectă (cu excepția capului) o constituie piesa de la Jablanica³⁹. Alte similitudini în ceea ce privește forma corpului sunt întâlnite cu două statuete de la Liubcova, dintre care una masivă, cu partea inferioară scundă, fără cap, încadrată fazei Vinca C,⁴⁰, iar alta aparține fazei C-D⁴¹. O altă piesă aproape identică provine din descoperiri vechi de la Parța (1945)⁴² și a fost încadrată fazei B2. Două piese de la Turdaș⁴³ prezintă analogii cu figurina de mai sus. Poate fi atribuită fazei B2C a culturii Vinca. O apariție mai puțin comună pentru plastica Vinca (nr. 6) îmbină în modul de execuție diferite elemente caracteristice fazelor târzii - corp plat, față piramidală, brațe scurte cu protome, picioare scurte, distanțate. Idolii plăți au fost încadrați și tratați ca o categorie aparte a reprezentărilor plastice antropomorfe vinciene⁴⁴. Pentru Banat și Transilavania am enumerat o parte a localităților cu astfel de descoperiri. Brațele laterale scurte sunt o caracteristică a acestui tip. Piesa analizată prezintă brațele terminate cu protome animaliere. Astfel de terminații ale brațelor, mai puțin elaborate, au fost observate la statueta plată, cu brațele perforate orizontal descoperită la Liubcova⁴⁵. Ele sunt un atribut frecvent al figurinelor perforate, antropomorfe sau stilizate, variantă tipologică tratată ca atare în literatura de specialitate referitoare la Banat⁴⁶. ³⁸ Hockmann 1968, 54, 56 ³⁹ Ibidem, Taf.29, nr. 788. ⁴⁰ Luca 1990, 20, fig. 3/3; Luca 1998, 61, fig. 68/3. ⁴¹ Luca 1990, 21, fig .4/4; Luca 1998, 62, fig. 40/4. ⁴² Lazarovici 1979, pl. XXI, G/12. ⁴³ Roska 1941,Taf. CXXXVIII/8, Taf. CXL/9. ⁴⁴ Lazarovici 1979, 92-93. ⁴⁵ Comșa, 1995, fig. 26/8. ⁴⁶ Lazarovici 1979, 96-97, cu prezentarea analogiilor pentm întreaga arie a culturii Vinca. 18 Acest tip este întâlnit în fazele B2C și C, îndeosebi la Zorlențu Mare⁴⁷. Capul cu fața conică apare în etapele târzii ale culturii Vinca. La Liubcova⁴⁸ o astfel de statuetă, descoperită în urma unei periegheze, a fost încadrată în faza C-D. Alte piese provin de la Sînandrei⁴⁹, Turdaș⁵⁰, Rast⁵¹, toate aparținând fazelor C și B₂C a culturii Vinca. în așezarea eponimă, la Vinca⁵², apar tot în faza C. Descoperirile de aici ca și cele din regiunea Moravei⁵³ sunt puțin numeroase și sunt datate în fazele C și D (Plocnik, Predionica, Valac). Procedeul de redare a picioarelor prin modelarea fiecăruia în parte și plasarea lor în unghi ascuțit este mai rar întâlnit chiar și în fazele târzii ale culturii. O astfel de reprezentare apare în Banat la Sânandrei⁵⁴, în Transilvania la Turdaș⁵⁵, în Oltenia la Rast⁵⁶, pe valea Moravei⁵⁷ la Predionica și Carsija. Piesele de la Sânandrei și Turdaș sunt din toate punctele de vedere cele mai apropiate de reprezentarea noastră, prezentând analogii pentru masca feței, forma corpului, a brațelor (protomele lipsesc) și a picioarelor. Prezența tuturor acestor elemente ne permite să încadrăm statueta în faza C a culturii Vinca. Păstrată doar pe jumătate, piesa nr. 7 se înscrie în categoria idolilor cilindrici, ornamentați pe toată suprafața. Din faza B⁵⁸ a culturii Vinca, motivele incizate ocupă o suprafață tot mai mare pe corpul idolilor, iar în faza C motivele etalate sunt mult mai diversificate. Astfel de exemplare, descoperite la Liubcova⁵⁹, Zorlențu Mare⁶⁰, Turdaș⁶¹, Rast⁶², permit încadrarea ⁴⁷ Ibidem, pl. XXI, A, C, D, E, F, pl. XXII, F, H. ⁴⁸ Luca 1990,21-22, fig. 5/4. ⁴⁹ Drașovean 1996, pl. XXVI/3. ⁵⁰ Roska 1941,Taf. CXXXVIII/8, CXL/3. ⁵¹ Dumitrescul987-1988, pl. 1/1, pl. 4/17, 19. ⁵² Hockmann 1968, 59. ⁵³ Ibidem, Taf. 24, nr. 560, 561 (Valac), Taf. 26, nr. 609, Taf. 27, nr. 635 (Predionica), Taf. 28, nr.715 (Plocnik). ⁵⁴ Drașovean 1996, pl. XXVI/3. ⁵⁵ Roska 1941,Taf. CXXXVII/9. ⁵⁶ Dumitrescu 1987-1988, pl. 17/92. ⁵⁷ Hockmann 1968, Taf. 22, nr. 753 (Carsija), Taf. 26,nr. 616 (Predionica). ⁵⁸ Hansen 2007, 205. ⁵⁹ Luca 1998, 61-62, fig. 37/4, 6; 61, fig. 38/2, 3; 62, fig. 41/2; Comșal995, fig. 27/1, 2,5. ⁶⁰ Lazarovici 1979, pl. XXI, A/6, pl. XXII, B/17; Drașovean 1996, pl. XXXII/9. ⁶¹ Roska 1941,Taf. CXXXIX/4. ⁶² Dumitrescu 1987-1988, pl. 1, pl.2/3, pl. 3/12,13, pl. 4/18, 19, pl. 5-18.. 19 piesei descrise mai sus în faza C a culturii Vinca. Datorită celor trei brațe terminate cu protome animaliere piesa nr. 8 ar putea fi încadrată în categoria D. Alte obiecte de cult și anume în subfaza d. Sceptre⁶³. Ca formă seamănă foarte mult cu cea de la Liubcova⁶⁴, cu patru brațe și protome animaliere, dar prezintă o imagine mai greoaie decât aceasta, căci brațele primei sunt mai zvelte, mai subțiri. Aceasta, cât și piesa asemănătoare de cult descoperită la Parța⁶⁵, au fost încadrate fazei C a culturii Vinca. Piesa nr. 9 face parte din categoria idolilor stilizați, încadrați în categoria Iile 1⁶⁶ (corp cilindric, două brațe oblice și gât). Ei au fost descoperiți în așezări din Banat⁶⁷ la Liubcova și Zorlențu Mare dar și în alte așezări aparținând culturii Vinca C. Ca formă, cea mai apropiată analogie o prezintă piesa de la Liubcova⁶⁸, având partea centrală evidențiată și brațele cu terminații orientate în sus. Tot din categoria celor foarte stilizați - varianta IV. d 1⁶⁹ (amulete cu corpul plat și patra brațe în formă de stea, perforat vertical), face parte exemplarul nr. 10. Cele mai bune analogii sunt legate de piesele de la Turdaș⁷⁰ care au fost interpretate ca figurine perforate având indicate mâinile și picioarele. A fost încadrat în faza Vinca C. Fragmentul de altar nr. 11 prezintă un cap cu o mască asemănătoare cu cea a unei statuete de la Liubcova⁷¹, încadrată fazei B2C a culturii Vinca. Obiectul nr.12 aparține culturii Sălcuța. Astfel de piese au mai fost descoperite în așezarea de la Cuptoare-Sfogea⁷². Printre piesele prezentate, destul de bine conservate, unele, cum sunt capul cu creastă și figurina plată cu picioare despărțite, sunt rare pentru arealul culturii Vinca în general. în prezentare am folosit ca analogii materialele provenite din Banat, Transilvania, Oltenia, fără a ne mai raporta la întreaga ⁶³ Drașovean 1996, 66. ⁶⁴Luca 1998,68-69, fig. 40/2. ⁶⁵ Drașovean-Topolovici 1989, 201 ⁶⁶ Lazarovici 1979, 98. ⁶⁷ Drașovean 1996, 63, pl. XXIII/2, 4, pl. XXX/15,16. ⁶⁸ Ibidem, pl.XXIII/2; Comșa 1995, pl. 27/6. ⁶⁹ Lazarovici 1979, p. 99-100. ⁷⁰ Roska 1941,Taf. CXXXVII/3, 4, Vlassal976, 101, fig.2/6, 7. ⁷¹ Comșa 1995, fig 26/10. ⁷² Două piese asemănătoare au fost descoperite în așezarea de la Cuptoare-„Sfogea” (jud. Caraș-Severin). 20 arie a acestei culturi. Plastica neolitică din aceste localități a fost prezentată în detaliu de autorii săpăturilor și ai lucrărilor de sinteză, ceea ce a prilejuit și o analiză aprofundată referitoare la analogiile din întregul areal al culturii. BIBLIOGRAFIE Comșa 1991, Comșa E., Masques des figurines de la culture Vinca du sud-ouest de la Roumanie et leursens symbolique,mBanatica, 11, 1991, p. 125-131. Comșa 1995, Comșa E., Figurinele antropomorfe din epoca neolitică pe teritoriul României, București, 1995. Drașovean 1996, Drașovean FI., Cultura Vinca târzie rfaza C) în Banat, Timișoara, 1996. Drașovean-Topolovici 1989, Drașovean FI., Topolovici M., O piesă de cult descoperită la Parța (corn. Șag, jud. Timiș), în SCI] A, 2, 40, 1989, p. 199-201. Dumitrescu 1987-1998, Dumitrescu VI., Plastica neolitică din așezarea de la Rast (jud. Dolj), înAMN, XXIV-XXV, 1987-1988, p. 29-68. Florescu-Miclea 1980, Florescu R., Miclea I., Preistoria Daciei, București, 1980. Hansen 2007, Hansen S., Bildervom Menschen der Steinzeit, Deutschen Archaeologischen Instituts, Eurasien Abteilung, Mainz, 2007 (Teii I-II). Hockmann 1968, Hockmann O., Die menschengestaltige Figuralplastik der sudosteuropăischen Jungsteinzeit und Steinkupferzeit, Hildesheim, I, 1968. Lazarovici 1979, Lazarovici Gh., Neoliticul Banatului, în BMN, IV, Cluj Napoca, 1979. 21 Lazarovici-Kalmar, 1991, Lazarovici Gh., Kalmar-Maxim Z., Aspectul Turdaș, în Cultura Vinca în România, Timișoara 1991, p. 122-137. Luca 1990, Luca S.A., Contribuții la istoria artei neolitice. Plastica așezării de la Liubcova -“Ornița” (jud. Caraș-Severin), înBanatica, 10, 1990, p. 6-44. Luca 1998, Luca S.A., Liubcova-“Ornița”. Monografie arheologică, Târgoviște 1998. Luca 2002, Luca S.A., Noi descoperiri de plastică neolitică și eneolitică de la Tărtăria și Lumea Nouă, j ud. Alba și cîteva probleme ale tipologiei și cronologiei acestora, înApulum, XXXIX, 2002, p. 31-55. Radu 2000, Radu A., Moșteniri din fondul Vinca-Turdaș în plastica antropomorfă a culturii Sălcuța, înBanatica, 15/1, 2000,p. 79-101. Radu O., Resch-Germann 1974, Radu O., Resch E., Germann C., Plastica antropomorfă și zoomorfă de cultură Turdaș- Vinca de la Parța, în Tibiscus, III, 1974, p. 65-69 Roska 1941, Roska M., Die Sammlung Zscfia von Torma, Koloszvâr, 1941. Vlassa 1976, Vlassa N., Neoliticul Transilvaniei, Cluj-Nappoca, 1976 DECOUVERTES DE PLASTIQUE NEOLITHIQUE EN BANAT Resume Cette etude presente 12 objets confisques par la Section du patrimoine de la Police municipale de Reșița (departement de Caraș-Severin), trouves dans la garde du Musee du Banat Montagneux. De ce total, ayant la place de la decouverte inconnu, 11 sont des figurines anthropomorphes appartenant la culture de Vinca, une piece etant encadree dans la culture de Sălcuța. 22 Deux d’entre eux sont des tetes de stătuettes anthropomorphes avec masque triangulaire. En Banat les visages triangulaires avec le nez realise par une proeminence, les yeux incises, en ligne droite ou oblique, sont propres â la phase A de la culture de Vinca, continuant dans les phases B2C et d'une maniere sporadique en C. Ce type est rencontre tout en commenqant avec la phase B en Transylvanie, dans la culture de Turdaș.  Vinca, dans la phase A, les visages triangulaires ont eu les yeux incises en forme de L, et dans la phase B, sur le meme type de visage, ceux-ci sont en arc, triangulaires ou en forme d'amande.. La tete de la piece n° 1, dont la structure consiste en un masque triangulaire, sommet de tete rectangulaire, la nuque droite, des yeux realises par des incisions profondes, les sourcils suggeres par une legere denivellation, presente des analogies, pour quelques uns de ces traits, avec deux pieces de ZorlențuMare. L'une appartientâlaphase VincaBl etl'autre auniveau Vinca B1/B2. Dans l'etablissement de Liubcova, les yeux encadres par des sourcils apparaissent dans la phase B2. Les visages triangulaires, avec des yeux incises et les sourcils legerement mis en relief, se retrouvent â Turdaș, dans des anciennes decouvertes. La piece n° 1 peut etre attribuee â la phase B2 de la culture de Vinca. L'autre tete de figurine avec un masque triangulaire, presente des yeux incises et un nez conique comme places dans la pârtie superieure du visage, mis en relief sur le front tres etroit. Deux exemplaires executes d'une telle maniere ont ete trouves dans les anciennes fouilles de Liubcova-„Omița” et appartiennent â la phase C. La realisation de la nuque par la mise en relief des parties laterales et la mise en evidence dune surface elevee, comme une crete, dans la zone centrale, constitue un abordage peu rencontre dans la culture de Vinca.  Rast, etablissement appartenant â la culture de Vinca B₂C, on peut rencontrer des figurines ayant la nuque pointue, sans une configuration claire de la proeminence centrale.  Jablanica (Vinca C) existe une proeminence rectangulaire sur la nuque.  Turdaș, une piece avait la nuque conique, et sur un autre exemplaire, representant probablement un logement ou un four, il existe une tete zoomorphe avec une crete en relief. Toutes ces analogies nous permettent l'encadrement de cette piece (n° 2) dans la phase Vinca C. 23 La troisieme figurine anthropomorphe, avec des dimensions accrues, appartient du point de vue typologique â la categorie IEe, selon l'avis de Gh. Lazarovici. Dans l'etablissement de Vinca la pratique de la perforation des bras a ete documentee vers la profondeur de 9,3 m, procede utilise au long des toutes les phases de cette culture, en special dans les phases tardives C et D (disposees en des diverses combinassions).  Liubcova se retrouve sur un fragment de figurine de la phase A3 BI, sur une autre de la phase B2 et sur deux pieces encadres dans la phase C.  Rast, beaucoup de figurines pressentent une ou deux perforations sur les bras. La meme situation existe â Chișoda Veche (la phase Vinca C), Sânandrei (Vinca C), Zorlențu Mare (Vinca B2C).  Turdaș les perforations sont moins nombreuses. Les tetes avec le masque en pentagone apparaissent â Vinca vers une profondeur de 8 m, dans la phase ABlse developpant surtout dans les phases tardives de cette culture. En Banat celles-ci sont frequentes dans sa pârtie sudique, mais ont ete documentees meme â Chișoda Veche et Sânandrei. A Liubcova, des deux pieces ayant un masque semblable, bune avait les bras perfores.  Zorlențu Mare celles-ci appartiennent â la phase B2C, ayant le contour du visage en quelque mesure arrondi. La piece n° 3 peut etre attribue â la phase B2C, eventuellement en C. Dans la 2⁻e categorie s’inscrit, selon Gh. Lazarovici, la figurine numero 4, avec des bras lateraux, courts, en tronc de cone, perfores horizontalement. La reali sation des quelques attributs anatomiques par le marquage de la pârtie dorsale, l'elargissement vers la base de sa pârtie cylindrique, permet son encadrement dans une phase plus evoluee. Les plus proches analogies pour ce typc peuvent etre rencontrees dans l'etablissement de Zorlențu Mare, ou, dans le niveau appartenant â la phase B2C, trois statuettes presentent le meme canon â la figuration de pârtie dorsale. Parmi les decouvertes de Liubcova existe un fragment de statuette semblable. Du point de vue chronologique, la piece peut etre encadree dans la phase B2C de la culture de Vinca. La figurine sans tete, n° 5, (appartenant au IEe type), est sous forme de croix, ayant des bras courts, pointus et la pârtie inferieure en section ovale. Les figurines en forme de croix apparaissent dans la phase B, continuant leurs existence dans la phase C de la culture de Vinca. Une analogie presque parfaite (y exceptant la tete) est constituee par la piece de Jablanica. 24 Des autres similitudes sont rencontrees chez deux statuettes de Liubcova, encadrees dans les phases Vinca B2 et C. Une autre piece, presque identique, provient des decouvertes plus anciennes de Parța (1945) de Thorizon B2. Aussi, deux pieces de Turdaș presentent des analogies avec la figurine mentionnee. Celle-ci peut etre attribuee â la phase B2C de la culture de Vinca. Une apparition moins commune pour la plastique de Vinca (n° 6) combine dans le mode d'execution des differentes elements caracteristiques aux phases tardives - corps plat, visage pyramidale, des bras courts avec des protomes, pieds courts, eloignes. La piece analysee presente les bras finis en protomes animaliers. Ce sort de bras, moins elabores, a ete observe â la statuette plate, avec les bras perfores horizontalement, decouverte â Liubcova. Frequemment elles apparaissent chez les figurines perfores, tant anthropomorphes que stylisees. Ce type est rencontre dans les phases B2C et C, en special â Zorlențu Mare, mais aussi â Liubcova. La tete avec le visage en tronc de câne apparaît dans les etapes tardives de la culture de Vinca.  Liubcova une telle statuette a ete encadree dans la phase C-D. Des autres pieces proviennent de Sânandrei, de Turdaș, de Rast, des decouvertes de la phase C de la culture de Vinca. Dans Tetablissement eponyme, â Vinca, celles-ci apparaissent egalement dans la phase C. Dans la region de Morava elles sont datees dans les phases C et D (Jablanica, Predionica, Valac). Le procede de realisation des pieds par leur modelage separe et leur placement en un angle pointu est rencontre en Banat â Sânandrei, en Transylvanie â Turdaș, en Oltenie â Rast, â Vinca et dans la vallee de Morava (Predionica et Karsja). Les pieces de Sânandrei presentent les plus proches analogies pour le masque du visage, la forme des bras et des pieds. La presence de tous ces elements nous permet l'encadrement cette statuette dans la phase C de la culture de Vinca. Gardee â moitie, la piece n° 7 s'inscrit dans la categorie des idoles cylindriques omementes sur toute leur surface. Les exemplaires decouverts a Liubcova, â Zorlențu Mare, Turdaș, Rast, permettent son encadrement dans la phase C de la culture de Vinca. A cause de ses bras finis en protomes animaliers, la piece n° 8 pourrait appartenir â la categorie D - des autres objets de culte. La plus proche analogie, en tenant compte de sa forme, existe â la piece de Liubcova, ayant quatre bras 25 et des protomes animaliers. Celle-ci et la piece de Vinca ont ete attribuees â la phase C de la culture de Vinca. La piece n° 9 appartient â la variante des idoles stylises, circonscrits â la categorie IIIcl (corps cylindrique, deux bras obliques et gorge), decouverte en Banat â Liubcova et â Zorlențu Mare, mais aussi dans des autres etablissements de la culture de Vinca C. En tenant compte de sa forme, la plus proche analogie est presentee par la piece de Liubcova, ayant la pârtie centrale mise en evidence et Tun des bras avec une tenninaison orientee en haut. L'exemplaire n° 10 appartient â la categorie IVdl - des amulettes, qui representent des idoles tres stylises, le corps plat, et quatre bras en forme d'etoile, perfore verticalement. Les plus proches analogies sont liees des pieces issues â Turdaș, qui son encadres dans Vinca C. Le fragment d'autel, la piece n° 11, presente une tete avec un masque semblable â celui d'une statuette de Liubcova, encadree dans la phase C de la culture de Vinca. L'objet n° 12 appartient â la culture de Sălcuța. Ce sort de pieces a ete decouvert â Cuptoare -Sfogea, en Banat, et â Sălcuța. Pour toutes les pieces presentees dans cet ouvrage nous avons employe comme des analogies les materiaux provenus du Banat, de la Transylvanie, de l'Oltenie, sans nous reporter â toute l'aire de la culture de Vinca. La plastique neolithique de ces localites a ete presentee en detail par les auteurs des fouilles et dans leurs travaux de synthese, produisant une analyse approfondie de toutes le analogies du tout Lareel de cette culture. 26 Pl. I. 1-6 Figurine antropomorfe aparținând culturii Vinca. (Sc. 1:2). Pl. I. 1-6 Figurine antropomorphes de la culture de Vinca. (Esc. 1:2). 27 Pl. II. 1-3, 5-6 Figurine antropomorfe aparținând culturii Vinca. 4. Amuletă Sălcuța. (Se. 1:2). Pl. II. 1-3, 5-6 Figurines antropomorphes de la culture de Vinca. 4. Amulette de Sălcuța (Esc. 1:2) 28 Fig. 1. 1-6. Figurine antropomorfe aparținând culturii Vinca. Fig. 1. 1-6. Figurines antropomorphes de la culture de Vinca. 29 Fig. 2. 1, 3-6. Figurine antropomorfe aparținând culturii Vinca. 2. Amuletă Sălcuța. Fig. 2. 1,3-6. Figurines antropomorphes de la culture de Vinca, 2. Amulette de Sălcuța. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA CUPTOARE -SFOGEA¹. CAMPANIILE 1975-1977. Gh. Lazarovici, Marian Gumă, Eugen laroslavski Cuvinte cheie: Cuptoare, cultura Sălcuța, puț, depunere rituală, podoabe medievale timpurii. Mots ele: Cuptoare, la culture Sălcuța, puits, depot rituel, parrures medievales anciennes Istoricul descoperirilor. De la Cornea-Cuptoare începe depresiunea Comea - dintre trecătorile culoarului Timiș-Cerna, Armeniș-Mehadia fiind cea mai largă zonă, o bogată zonă agricolă cum reiese din fig. 11. ¹ Raport actualizat în 2010, unele opinii vechi fiind diametral opuse de celei de azi. Din cauza timpului scurt la dipoziție nu am verificat întreaga arhivă foto pentni Cuptoare 32 Dealul din spatele stațiunii urcă spre NV până spre masivul Semenic, ajungând între Luncavița și Verendin la vârful Semeni. Cele două văi laterale ale așezării adună apele de munte. în primăvara anului 1975 Teregovan Andrei, Lupulescu Ion din Cuptoare, lenea Pătru din Crușovăț pe terenul de pășune al lui Ion Lupulescu din punctul Sfogea „au săpat o cărare cu buldozerul” care a tăiat aproape în diagonală panta de sud a dealului Sfogea. Cu acel prilej au descoperit gura unui puț. Constatând prezența unor obiecte cu caracter arheologic descoperitorii au anunțat Consiliul Popular Comea și acesta Muzeul Județean care a însărcinat cu preluarea cercetărilor și supravegherea lor pe E. laroslavschi, pe atunci la Muzeul din Reșița și pe Gh. Lazarovici, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei. S-a săpat în puț până la adâncimea de 7 m, care era nivelul apei freatice. în jos s-a mai coborât 1 m până la fundul puțului. Campania din 1976 - Puțul A² Din informațiile culese de la săteni și proprietarii terenului, cu mulți ani înainte, între cele două războaie, la aratul de toamnă pe marginea platoului „calul de cea” a intrat cu piciorul din spate într-o mare groapă. Proprietarii au încercat în timpul nopții să determine un prieten mai tânăr să coboare în groapă pe un lemn cu cioturi să caute „comoara” ce credeau că este ascunsă acolo, după cum circula o lagendă. De frică, prietenul mai tânăr nu a coborât sub nivelul solului de teama balaurilor albi (legendele vremii spuneau că, comorile erau păzite de balauri albi). Au renunțat atunci, au hotărât să astupe groapa cu crengi, spini și apoi pâmînt, dar au jurat să nu spună nimănui. Pe patul de moarte unui din cei trei a mărturisit, vestea s-a răspândit, mulți au considerat-o poveste. Acesta a fost motivul real al tăierii drumului spre platou. încercând a reconstitui locul presupusului puț am constatat că era pe marginea platoului, zona nefiind cercetată de săpăturile ulterioare. Considerăm că este necesară o prospectare cu magnetometm fiind astfel posibilă descoperirea altor complexe (puțuri, șanț, fundații de biserică). Locul se află pe panta de sud a dealului Sfogea, pe la jumătatea pantei, în pământul lui Lupulescu Ion, la circa 20 m de drumul spre Cuptoare, pe dreapta lui, la 20-25 m de apa Cornii. ² Lazarovici 1979, 174-175, 194. 33 Săpăturile din 1975 au fost oprite din cauza debitului puternic al apei freatice (cursul râului a fost ridicat prin construirea unui dig spre sud, pentru că apa provoca eroziuni la baza podului). în această campanie s-a pregătit terenul amenajându-se în vederea lucrărilor, s-a apelat la un specialist în săpături de puțuri. Depunerile din 1975 până în 1976 au fost curățate și s-a început săpătura sistematică. S-au săpat straturi de câte 20 cm. Săpătura a fost tot timpul în apă. La adâncimea de 1 m, din momentul reluării săpăturilor (circa -8,5 m de la suprafață), straturile au continuat având aceeași structură ca mai sus, aceeași compoziție. La -9,1 m începe să se înmulțească cărbunele din strat. La -9,20 - 9,40 m este un strat cu cărbune, care uneori face impresia că s-a întins direct în apă. La -9,20 - 9,40 m se vede cărbunele dar apare un strat în care se găsesc lemne, crengi, lemn cu urme de prelucrare (materialele au fost prevalate în pungi de plastic și duse la muzeu). Din păcate, cei de la muzeu au deschis 34 pungile, crezând că a intrat apă în ele, să se usuce și astfel întreg materialul lemnos s-a dezintegrat. La -9,60 - 10,20 este un strat în care apar fragmente ceramice de la câteva vase, stratul este nisipos (balastru) și provine din umplere voită, pentru limpezirea apei sau măcinarea stratului din jur, care are aproape aceeași structură la acea adâncime. La -10,30 m, în mijlocul fundului puțului a fost descoperită o gropiță în care s-a găsit un vas întregibil pictat precum și fragmente pictate de la o strachină, două lame de silex, gălbui ca mierea, retușate și două unelte de corn de căprior (străpungătoare). Stratul de cărbune de la - 9,2 - 9,4 m provenea foarte probabil de la ghizdul de lemn al fântânii. Depunerea vasului în gropița de pe fund, crăparea lui rituală, are ca scop ideea adunării apelor bune în amforetă, ca inima izvorul puțului. în tradiția populară din Banat (sat Micoveni, informator Martiniță Vaier) în fundul fântânii se punea piatră de var (nestins) și bulgări de sare care formau „inima puțului” dar îndeplineau și rolul de purificare a apei, ritual care se repeta la fiecare curățire. Depunse în același complex, uneltele de os și silex (lame retușate) îndeplineau rolul de ofrande aduse divinitățiilor apei. Prima parte a puțului avea un profil dreptunghiular, ceea ce ne determină să considerăm că avea o structură de lemn, un ghizd de lemn și o prelungire a ghizdului. Acesta a ars și s-a prăbușit în puț. Materialul arheologic descoperit în Puțul A. Fig. 4, Cuptoare, Puțul A, vas din „inima” puțului, vas pictat, original și copie. 35 Ceramica este unitară, aparține culturii Sălcuța și poate fi grupată în trei categorii, după factură și în 3-4 după culoare, în total circa 8-9 categorii. în umplutura puțului s-au scurs mai multe materiale arheologice după putrezirea ghizdului de lemn. Astfel ajunge o mare strachină cu buza îngroșată cu decor meandric încrustat, caracteristic pentru faza Ilb. 36 Apare cam în aceeași proporție în umplutură și ceva mai multă la fundul puțului unde s-au găsit de la mai puține vase și sunt fragmente mai mari. Ornamentele sunt realizate sub formă de: incizii, pliseuri, caneluri ornate cu spatula, ceramică pictată cu culori crude - roșu și alb, proeminențe, barbotină. Formele: la ceramica uzuală predomină vasele mari ce pot fi greu recnostituite (vasul sac și castroane); la ceramica semifină sunt castroane adânci cu marginea inferioară convexă, alteori concavă, cu umărul rotunjit, castroane bitronconice, străchini cu buza îngroșată, bitronconice; la ceramica fină sunt văscioare, amforete etc. Decorul: la ceramica semifină și fină sunt caneluri adânci, caneluri plate, largi, ciupituri, majoritatea lor sunt pe ceramică neagră-cenușie și cenușie. Tot la această categorie este pictura în tehnica crusted cu roșu în interiorul benzilor late mărginite din benzi din linii albe. Unele amfore au caneluri orizontale pe buză, altele au gâtul ușor tronconic, specifice fazelor mijlocii ale culturii Sălcuța. Fig, 6, a-b. Cuptoare, fonne de vase; b 1. unealtă din com din „inima puțului”. Uneltele identificate sunt: zdrobitoare din piatră și silex, fragmente de râșnițe, lustruitoare, topoare rupte, refolosite ca zdrobitoare, așchii și unelte 37 de silex, o lamă și un burghiu pe fund, corn de cerb (sau căprior) cu urme de prelucrare. Unele fragmente de lemn descoperite aveau urme de prelucrare. Au mai fost găsite bucăți mai mari sau mai mici de chirpici și fragmente de vetre. La Cuptoare în săpăturile colegei Adriana Radu/Oprinescu au apărut unelte de cupru (șapte ace și un topor) și podoabe de aur³. Uneltele sunt din cupru ciocănit precum și un topor de cupru turnat și ciocănit, pentru care au fost efectuate analize metalografice⁴, ceea ce arată că metalurgia cuprului era o ocupație bine cunoscută. Fig. 7. a) Piatra Ilișovii, stânca cu locul ocnei; b) terasa de la baza stâncii cu săpătura. De altfel în zonă există exploatări de cupru, după câte se pare un atelier și un posibil alt puț, la Piatra Ilișovii la doar 3 km linie aeriană⁵. Nu este exclus ca puțurile să fi avut și rolul de a verifica dacă nu sunt minerale de cupru. Acestea arată importnța deosebită a pătrunderii comunităților Sălcuța în sudul Banatului în căutarea surselor de cupru, pandantul celor de la Baia de Aramă, drumul pe Valea Cemei este ușor și pitoresc. ³ Berciu 1960, 59; Idem 1961, 234,236, fig. 70-72 anexa III; Idem 1966, 117, fig. 8/5; Berciu et cilii 1951, 235; Radu 2002, 73-74; Lazarovici-Lazarovici 2007, fig. V.9 a2, 62. ⁴ Vezi despre manalize metalografice: Topan-Lazarovici-Balint 1996; Oprinescu 1995, Radu 2002, 73-74; Lazarovici.-Lazarovici 2007, fig. V.9 a2, 62. ⁵ Lazarovici-Lazarovici 2007, p. 321, fig. Vila, 16 a-d. 38 De altfel în zonă sunt numeroase descoperiri Sălcuța la: Domașnea, Slatina Timiș - Gura Ilovei, Mehadia, Băile Herculane - P. Hoților și P. de sub Piatra Băniții, P. Gaura Ungurului și altele⁶. d Fig. 8. c. „atelierul”; d. 1-3 piese de zdrobit și săpat; 6-8, 11 obiecte de cupru; 12-13 linguri de turnat sau scurs minereul. Modul de săpare: Săparea puțului, probabil, nu a ridicat probleme deoarece se sapă cu ușurință când roca este umedă dar este dură când este uscată. Pereții nu au fost curățați așa că nu se poate aprecia exact cu ce instrumente s-a săpat și nici dacă sunt eventuale inscripții rupestre. Umplerea fundului începe imediat după așezarea vasului pictat și a celorlalte vase, din „covorul” sus amintit, sparte în parte. Lemnele nu par să fi fost intenționat aruncate. Cărbunele care acoperă stratul de lemne a fost cel care a conservat păstrarea bucăților de lemn după atâta vreme. Umplerea puțului s-a petrecut foarte repede, în urma unui incendiu puternic, după cum pare să indice descoperirea unor fragmente din același vas pictat găsite la diferite adâncimi, precum și cantitatea mare de cenușă și cărbune care nu s-ar fi păstrat în cazul în care un strat de cultură s-ar fi scurs în umplutura puțului. Rostul puțului. Este exclusă folosirea lui ca fântână recentă ca de altfel și în antichitate din următoarele motive: săparea la mijlocul bandei necesită ⁶ Radu 2002, 243, fig. 2. 39 străpungerea unui strat de circa 6-7 m de rocă dură (piatră nisipoasă); - râul, cu apă potabilă și astăzi, se află la numai 25-30 m; - o eventuală fântână dacă ar fi fost săpată cu numai trei-patru metri spre piciorul pantei nu ar fi avut de perforat stânca ci doar straturile freatice care ar fi fost la 3-4 m adâncime; - în umplutura puțului și pe fund nu au fost găsite nici un fel de alte obiecte mai recente deși depunerile de la fund au fost spălate și cernute în timpul săpăturii; - așezarea vasului pictat chiar în centrul și fundul puțului, într-o gropiță pe dimensiunile vasului nu mai lasă nici un fel de dubii în privința momentului săpării și așezării vasului. Toate observațiile pe care le-am făcut ne indică un caracter practic dar și cultic al obiectivului. Materialul arheologic nu a fost în întregime studiat dar pe baza materialului selectiv se poate preciza cu exactitate încadrarea cronologică. Analogii pentru Puț. La data primelor publicații erau puține puțuri neolitice descoperite. Săpăturile de la Parța, din tellul 1 au dus la descoperirea mai multor puțuri⁷. Unul era în perimetrul sanctuarului săpat în nivelul 5, tăind o masă altar din sanctuar. Altul era lângă o mare locuință cu caracter cultic. Al treilea era peste râu de așezare în punctul „La Vaci”⁸. în cultura Cucuteni, la Hăbășești a fost descoperit unul fiind posibil să fi fost folosit pentru extragerea lutului, fiind analogii în Republica Mali din Africa⁹. Alt puț, printre cele mai timpurii, este unul de la Trestiana din cultura Starcevo- Criș¹⁰. Adriana Oprinescu-Radu mai amintește alte puțuri la Fuzesabony, Szarvas și altele¹¹. D. Țeicu a săpat la Ilidia-Oblița, punctul „Scămnel” un tumul din vremea culturii Basarabi ce avea in interior un puț¹². Mai există și alte puțuri mai târzii dar sunt în afara preocupărilor noastre. Așezarea neolitică contemporană, cu puțul a fost descoperită pe terasa dealului Sfogea ale cărui nivele superioare au fost distruse de un cimitir de ⁷ Lazarovici-Lazarovici 2007, 75, 76. ⁸ Lazarovici-Lazarovici 2006, 358 și urm., fig. IIIb.196 c lângă locuința 117, puțul 1, fig. Illb. 192 a. ⁹ Lazarovici 2003; Dumitrescu 1954, 11/13, 168, pl. V, nr. 80, pl. LIII, pl. CX/10. Pentru Mali: Lazarovici Gh., Traore Fako, 1993a. ¹⁰Popușoi 1990-1992, 22, Popușoi 1997, 115. ¹¹ Radu 2008. ¹² Inf. amabile D. Țeicu. 40 epocă feudală târzie. între morminte, în zonele în care stratul de cultură nu a fost deranjat, se pare că sunt două nivele de locuire. Suprafața cercetată avea dimensiunile de circa 20 m², constând dintr-o secțiune de 10 x 2 m. Materialul arheologic rezultat indică același orizont cronologic cu cel din puțul A. Materialul arheologic este în curs de prelucrare. în SI, secțiunea 1, inițial de 4 x 2 m, prelungit apoi pentru M8, trasată la marginea locului lui Lupulescu au fost descoperite mai multe morminte feudale timpurii. Asuosphok dia tom Reni«etil(2004XCkC«lv3.10 Bronk Raa$«y(2005); aibxiS sd:12 probusp[*xati] Salcuta Lumea! IcuaBl Sil ImPoz-l 9451 FoeniB 122653'5699t37BP Lumea 1 IcuaGl SEU 1.9mPa ------------1-------------1-------------1------------- Lumea! IcuaGl SUI 1.6mPa >22521 569(^^^ , , Lumea 1 TcuaClSm O.SmPcz ---------------------------------------1------------------------------------------1------------------------------------------1---------------------------------------- Lumea] TcuaGlPoz-19375 : 65QFWP ' ' ------------1-------------1-------------1------------- Hirscva Cernavoda IaLy-659! i 5595L5BP ' J ---• ---*--*---*--- Salcuta Ib Gt.n'1990 547St !5BP A A ------------1-------------1-------------1------------- Salcuta IcGr.N1985 5475±: 5BP ________ Scânteia CucA3Hd-14701 5 ISStlSBP 1-------------1--------------1--------------1------------- -------------------1--------------------1---------------------1-------------------- ------ Deoeak Iureș Kia-368 5380t 15BP ' ' _ --aââ n Hirscva GumelnitaA2 GrN? : 380M5BP ' _ ----JMLAaAA,. Ostrovu Cerbului SlcautaLUb 526O±6OBP' ------------1-------------1--------------1--------------1 k________ Divostir n 525041O0BP' -------------------1--------------------1---------------------1--------------------1------------------- ------*------*------1 _ 1 -------------------1--------------------1---------------------1-------------------- GrN-29 )14CTniv2a 531CH* 0BP -----*-----*---- -U ---- -------------------1--------------------1---------------------1-------------------- Dragase iiCucutA4 Bh-1194 5205±100BF'______ GrN-29 01 CT niv2a3 52601 40BP -------------------1--------------------1---------------------1-------------------- Mihcve ii Cucuteni Bl Hd-14 ?10 5162t37Bp' £ 1 GrN-29 102 CT ni? 2a3 5120 40BP ---------------------1--------------------1---------------------1---------------------1-------------------- A- a GrN-29 lQ2CTniv2a3 5120 40BP 1 1-------------1--------------1------------- A- 1 1 1 1 5500CaBC SOOOCalBC 4500CalBC 4Q00CaBC Calibrată! date Fig. 9. Date C14 pentru Sălcuța și perioada ei. 41 încadrarea cronologică. După factura, formele și ornamentele ceramicii și a materialului ceramic pictat descoperirile pot fi atribuite fazei II b a culturii Sălcuța. Pentru vasul pictat descoperit în fundul puțului nu s-au găsit analogii exacte dar factura și stilul motivelor, forma vasului indică același orizont. Cunoscând relația acestei etape cu civilizațiile învecinate, legăturile cu sudul Egeic, considerăm că aparține Epocii vechi a cuprului. La acest orizont cronologic, în aceeași fază a acestei civilizații, în zonele învecinate din Oltenia au fost descoperite unelte de aramă și obiecte de cupru. în cronologia absolută credem că fenomenele se petrec între 4400-4200 CAL BC când avem date C14 pentru Sălcuța Ilb-IIc. Cimitirul medieval timpuriu. Pe baza informațiilor primite de la cetățeni și din cercetările de suprafață de pe terasa dealului Sfogea s-a constatat existența unui cimitir feudal timpuriu, în secțiunea deschisă au fost semnalate circa 15 morminte care nu au fost în acea campanie toate cercetate sistematic, celelalte se aflau fie în marginea secțiunii noastre, fie au fost deranjate¹³. Necropola a fost datată între sec. XII- XIV¹⁴. Scheletele sunt în poziție întinsă, pe spate, cu fața spre răsărit, cu brațele pe piept. Excepție de la aceasta face M₄ care este culcat pe partea dreaptă având genunchii ușor îndoiți. La celelalte schelete, la care s-au păstrat brațele, se constată mai multe variante după poziția brațelor. Mᵣ Schelet de copil, tăiat pe la coaste de M₃, îngropat la mică adâncime (0,30 m), păstrat pe o lungime de 0,65 m, cu o lungime aproximativă de 1 - 1,20 m având ambele brațe pe piept. M₂. Schelet de adult, cu picioarele de la genunchi în jos lipsă - tăiate sau scoase de plug fiind îngropat la numai 0,30 m. Lungimea până la bazin este de 1,10 m (inițial a avut între 1,50 - 1,60 m). Brațul stâng este pe piept, dreptul lipsă din cot. ¹³ Lazarovici-Uzum 1977, 434, g; Uzum 1987, 281 și urm. Documentația complexelor medievale a fost predată colegului Ilie Uzum, medievist, directorul de atunci al muzeului, care a publicat piesele. ¹⁴ Uzum 1987; Țeicu 1993; Țeicu 1998, 319; Țeicu2009 42 Fig. 10. Mormintele cu inventar M3, M4. M . Schelet de adult, poate bărbat, parțial preparat (de la cotul drept la genunchiul stâng și picioarele sunt în afara casetei). Lungimea aproximativă este de 1,60 - 1,70 m. Brațul drept este pe piept, stângul are palma pe umăr. La demontarea craniului s-au găsit doi cercei de argint filigranați de o rară frumusețe. Unul este întreg celălalt, în stare fragmentară, a fost restaurat. Cerceii sunt compuși dintr-o capsulă biconică, din foiță din argint, petrecută pe corpul masiv, circular al inelului, ce are capetele puțin subțiate. Pe capsulă, în zona ecuatorului, sunt ornamente filigranate, compuse din sârme răsucite prevăzute cu filigran. Acestea pornesc de la ecuator spre vârful conului, pe meridian împărțind suprafața conului în șase spații de formă triunghiulară. Capsula este fixată pe corpul cercelului prin câteva spirale de sârmă răsucită. Un alt obiect de inventar găsit pe brațele lui M₈ este o brățară de sticlă de culoare neagră cu secțiunea rotundă. în locul de sudare are secțiune dreptunghiulară. M₄. Schelet de adult, așezat pe partea dreaptă, cu genunchii îndoiți spre dreapta. Lungimea este de circa 1,60 m. Brațul drept este cu palma la umăr, iar stângul pe piept. în apropierea palmei stângi, în locul unde ar fi trebuit să fie laba mâinii stângi, distrusă probabil de o alunecare a solului sau de gropi de 43 cârtiță numeroase și vizibile doar în solul steril, s-a găsit un inel cu pecete din metal, aflat la numai 0,50 m adâncime. Piesa are în sigiliu câteva ornamente care amintesc de alte inele descoperite în cimitire feudale timpurii din Banat. M₅. Schelet de adult, probabil bărbat, cu bazinul foarte îngust cu ambele brațe pe pântece (falangele s-au găsit pe bazin). Lungimea este de 1,70 m. Adâncimea la care a fost depus este de 0,60 m. A fost suprapus de M,. M₆. Schelet de adult, tăiat de groapa lui M₇, păstrat fiind numai de la mijloc în jos. Oasele mari și câteva coaste au fost depuse pe marginea estică a gropii lui M A fost îngropat la 0,70 m adâncime. 44 M₇. Schelet de adult, probabil femeie, păstrat până la coapse. Partea dreaptă a fost deranjată. Brațul stâng a fost pe bazin, iar dreptul este deranjat dar, după locul falangelor, se pare că a fost tot pe bazin. Adâncimea la care a fost depus este de 0,30 - 0,40 m. M₈. Schelet de femeie, cu brațele pe abdomen, lung de circa 1,60 m, depus la o adâncime de 0,40 - 0,50 m. Ambele brațe le avea pe abdomen. Pe brațe a avut două brățări din sârmă de argint răsucită și una din pastă sticloasă de culoare neagră. La urechi s-au găsit doi cercei de argint lucrați în filigran. Piciorul drept a fost tăiat de capul lui M]₇. Mₙ. Mormânt de adult, probabil bărbat, parțial cercetat, aflat la adâncimea de 0,40 m. Ambele brațe le avea pe abdomen. MJ₂. Mormânt de copil, distrus de Mᵤ. S-a păstrat bazinul și ambele femure. A fost depus la adâncimea de 0,35 m. M₁₃. Membrele inferioare ale unui schelet de adult. Se află la sud de groapa lui M₄. M . Morminte nepreparate, semnalate în profilul sudic al casetei în careurile 4 și 5, au fost cercetate ulterior¹⁵. M₍₆₁₇. Morminte deranjate ivite cu prilejul casetei deschise pentru Mg. Mg Au fost semnalate membrele inferioare a două morminte nepreparate, aflate la adâncimea de 0,40 m. Concluzii. Cu toate că cercetările noastre au fost de mică amploare a rezultat un bogat material arheologic în Puțul A, în așezare cât și din cimitirul medieval. - Pe baza ceramicii pictate, a formelor de vase și uneltelor, așezarea și puțul A aparțin epocii neolitice, culturii Sălcuța, faza II b, deși erau și nivele mai vechi cu cercetarea neîncheiată. - Puțul A este un complex cultic, afirmam la încheierea săpăturilor, astăzi credem că poate fi vorba și de unul pentru apă, iar așezarea trebuie să fi avut un sistem de apărare, o palisadă. Marea cantitate de elemne și arsură pot proveni de la ghizdul lui care în partea superioară putea fi turn de veghe sau de apărare. Descoperire unică prin caracteristicile sale, dar puțuri neolitice și din Epoca Cuprului, în răstimpul care s-a scurs de la primele cercetări au mai fost descoperite și am găsit analogii pentru altele. ¹⁵ Țeicu 1993, 232 și urm. 45 Cimitirul feudal timpuriu se încadrează, pe baza inventarului funerar, din a doua jumătate a secolului XII (pe vremuri datam mai de timpuriu) și până în veacul al XlV-lea. Piese similare se găsesc în zona Clisurii și zonele imediat învecinate, într-o vreme în care izvoarele bizantine amintesc o populație românească din care s-au ridicat conducătorii celui de al doilea țarat româno-bulgar al lui Petru și Asan. Propuneri: A început amenajarea turistică a puțului, dar după ieșirea noastră din colectivul de cercetare a fost abandonată lucrarea fiind astăzi din păcate, față de importanța deosebită a lui, în paragină. Lucrările de restaurare la Puț trebuiesc reluate. BIBLIOGRAFIE Berciu 1960, Berciu D., voci in Istoria României, p. 29-40, 42-60, 71-82, București, 1960 Berciu 1961, Berciu D„ Contribuții la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, București 1961. Berciu 1966, Berciu D., Zorile civilizației în Cai păți și la Dunăre, București, 1966. Berciu et alii 1951, Berciu D. et alii, Șantierul arheologic Verbicioara-Doîj, în SCIV, II, 1, 1951, p. 229- 248. Dumitrescu 1954, V I. Dumitrescu, Hăbășești, 1954. Lazarovici 1979, Lazarovici Gh., Neoliticul Banatului, înBMN, 4, Cluj Napoca, 1979. Lazarovici-Lazarovici 2006, Lazarovici C.M., Lazarovici Gh., Arhitectura neoliticului și Epocii Cuprului în România, Partea I. Neoliticul, Iași, 2006 Lazarovici-Lazarovici 2007, Lazarovici C.M., Lazarovici Gh., Arhitectura neoliticului și epocii cuprului în România, Partea II. Epoca cuprului, Iași, 2007. 46 Lazarovici-Uzum 1977, Lazarovici Gh., Uzum I., Cutoare -^fogea, în Banatica, 4, 1977, p. 434. Oprinescu 1995, Oprinescu A., Un topor din cupru aparținând culturii Sălcuța, în Banatica, 13/1, Reșița, 1995, p. 138-143. Popușoi 1990-1992, Popușoi E., Câteva considerații asupra unui grup de locuințe din așezarea Starcevo- Criș de la Trestiana, înAMM, XII-XIV, 1990-1992, Vaslui, p. 21-45. Popușoi 1983-1992, Popușoi E., Trestiana, în CCA, 1983-1992, p. 114-116. Radu 2002, Adriana Radu, Cultura Sălcuța în Banat, Reșița, 2002. Radu 2008, Radu A., Quelques considerations sur les puits rituels neo-eneolithiques, în Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, Călărași, 2008, p. Topan, Lazarovici, Balint 1996, Topan N., Lazarovici Gh., Balint A., Despre analizele metalografice ale unor topoare de aramă și cupru arsenic, în AMN, 33, 1, 1996, p. 646, 4. Țeicu 1993, Țeicu D., Necropolele medievale (sec. X-XI1) din sudul Banatului, în Banatica, 12/1, 1993, p. 22-27. Țeicu 1998, Țeicu D., Banatul Montan în Evul Mediu, Timișoara, 1998. Țeicu 2009, Țeicu D„ Arta minoră medievală din Banat/Minor medieval art in Banat, Timișoara, 2009. Uzum 1987, Uzum L, Considerații pe marginea cercetărilor din anii 1983-1985 în necropola feudală timpurie de la Cuploare-lfogea, înBanatica, 9, 1987, p. 281-315. 47 LES RECHERCHES ARCHEOLOGIQUES DE CUPTOARE- SFOGEA. LES CAMPAGNES DES ANNEES 1975-1977 Resume Les recherches ont ete entreprises sur la colline de Sfogea, situee dans le territoire de la localite de Cuptoare de la depression de Comea. Pendant l’ete de l’annee de 1975, sur la pente sud de cette colline, â environ 20-25 m de la riviere de Comea, les chercheurs de tresors ont coupe avec le bulldozer, presque en diagonale, un chemin ayant en longueur 30-40 m et une largeur de 3-5m.  cette occasion a ete decouverte l’entree d’un puits neolithique. Une fois les autorites annoncees, les fouilles ont ete reprises sous la surveillance des chercheurs Eugen laroslavschi du Musee de Reșița et Gheorghe Lazarovici du Musee d’Histoire de la Transylvanie. Les fouilles ont continue jusqu’â la profondeur de 8 m, quand celles-ci ont ete stoppees â cause des puissantes eaux phreatiques. Au cours de l’annee 1976 les recherches ont ete reprises (Gheorghe Lazarovici, Marian Gumă - le Musee de Reșița) et les couches se sont continuees ayant la meme structure et composition.  la profondeur de -9,1 m la quantite de charbon est accrue, â 9,20-9,40 m apparaît une couche de charbon qui provenait de la brulure de l’elevation exterieure en bois du puits, suivi d’un autre ou se trouvent des bois, des branches et morceaux de bois presentant des traces d’usinage. De la profondeur de 9,20 jusqu’â 10,20 m il suit une couche sableuse, ou se sont issues des fragments ceramiques appartenant aux quelques vaisseaux. A 10,30 m, au fond du puits on a trouve un vaisseau peint, deux lames en silex et deux outils en comes de chevreuil. Ceux-ci constituent des offrandes pour les divinites de l’eau. La ceramique decouverte, qui par facture, formes et omements appartient â la culture de Sălcuța, a ete groupee en 8 categories. Des outils en silex, des copeaux, des haches des fragments de moulin âbras, des polisseurs, des broies, des outils en come de cerf, des morceaux de briques en torchis plus ou moins grands composent la plupart de l’inventaire archeologique decouvert ici. Le remplissage du puits avait commence immediatement avec la mise du vaisseau peint et des autres vaisseaux, les morceau de bois et les branches 48 paraissant jetes d’une maniere intentionnee. Mais il paraît que, en suite d’un puissant et rapide incendie, ce puits ait ete quitte, fait indique par la grande quantite de cendres et de charbon. Cet objectif a eu tant un caractere pratique que cultique. Des analogies ont ete trouvees dans la culture de Starcevo-Criș, â Trestiana, dans la culture de Vinca, â Parța, dans la culture de Cucuteni, â Hăbășești, dans la Republique de Mali, en Afrique, en eneolithique â Fusesabony, dans la culture de Basarabi, â Ilidia. L’ etablissement eneolithique, contemporaine avec le puits, a ete decouvert sur la terrasse de la colline de Sfogea. Ses niveaux superieurs ont ete detruits par un cimetiere medieval tardif. Celui-ci a ete recherche sur une surface de 20 m², y incluant 15 tombeaux. Les squelettes sont en position etendue, avec le visage vers l’est et les bras sur la poitrine, M4 faisant exception car le mort est couche sur sa pârtie droite, ayant les genoux legerement plies. Aux squelettes avec les bras existants, leur position indique phisieurs variantes concemant le rituel d’enterrement. On a decouvert des squelettes de femmes (M7-M8), d’adultes (M2-M6, M9-M11, M13) et d’enfants (Ml, M12). Les tombeaux 14 et 15, non prepares, ont ete signales dans le profile sudique de la cassette des carreaux 4 et 5. Les tombeaux 16-17 sont deranges, etant decouverts â l’occasion de la cassette ouverte pour M8. L’inventaire funeraire trouve dans les tombeaux consiste d’un anneau en metal (M4), deux boucles de tempe en argent (M8) et un bracelet en verre noire (M8). Les recherches archeologiques effectuees sur la colline de Sfogea ont fait possible l’encadrement de 1’etablissement eneolithique et du puit rituel dans la phase Ilb de la culture de Sălcuța. Le cimetiere medieval s’encadre, selon l’inventaire funeraire, dans la deuxieme moitie du XII* siecle. EINE SICHEL MIT BREITEM QUERWULST AUS ROTBAV, „LA PÂRÂUȚ“. EINIGE GEDANKEN ZUM GEBRAUCH frOher bronzesicheln in der WIETENBERG-KULTUR Oliver Dietrich* Schliisselworter: Sichel, Wietenberg-Kultur, Bronzezeit, Rotbav, Rumănien. Cuvinte cheie: seceră, Cultura Wietenberg, epoca bronului, Rotbav, România. Vor eirtiger Zeit sind die bis dahin bekannt gewordenen Bronzefunde aus der mittel- bis spătbronzezeitlichen und fruhhallstattzeitlichen¹ Siedlung der Wietenberg-, Noua- und Gâva-Kultur von Rotbav, Kr. Brașov in Siidostsiebenburgen vorgelegt worden². Besonders hingewiesen wurde in diesemRahmen auf eine Sichel, die von A. Florescu als Knopfsichel der Noua- Kultur publiziert worden war³. Es konnte herausgestellt werden, dass der leider kontextlose, um 1964 im Bereich der Siedlung gemachte Oberflăchenfund⁴ falschlich dieser Sichelgruppe zugewiesen wurde. Schon eine Betrachtung der von Florescu verbffentlichten Zeichnung und einer Skizze des Finders, des damaligen Dorflehrers von Rotbav, N. Croitoru, zeigte, dass es sich um eine Vertreterin der von M. Petrescu-Dîmbovița als Typ I der „archaischen“ Sicheln bezeichneten Formen handeln muss⁵, die von anderen Forschern etwas aussagekrăftiger als rebmesserartige Sicheln mit breitem Querwulst an der Basis benannt wurden⁶. Zum damaligen Zeitpunkt konnten nur einige sehr allgemeine Angaben gemacht werden, zumal das Fundstiick selbst als verschollen gelten musste. Durch einen gliicklichen Zufall konnte die Sichel ‘ Tirschenreuther Ring 15,12279 Berlin, oliver-dietricli2004@yahoo.de ¹ Nach den in der rumânischen Forschung tiblichen Begriffen. Gemeint ist etwa der Zeitraum von Reinecke A2 bis Ha B. ² Dietrich und Dietrich 2007. ³ Florescu 1991, 113, Nr. 461, Abb. 98/7. ⁴ Croitoru 1966, 19a; Florescu 1991, 113, Nr. 461; entsprechende Bemerkung im Grabungstagebuch A. Vulpe. ⁵ Petrescu-Dîmbovița 1978, 8-10. ⁶ z.B. Hănsel 1968, 52; Soroceanu -Retegan 1981, 210. 50 jedoch mittlerweile im Museum Brașov identifiziert und dokumentiert werden⁷. Somit mochten wir im Folgenden etwas genauer auf diesen interessanten Fund eingehen, zumal friihe Sicheln in Rumănien nicht in allzu grofier Zahl belegt sind. Beschreibung: Sichel mit schwach geschwungenem, ungeripptem Blatt, das im Querschnitt dreieckig mit abgerundetem Riicken geformt ist. Die Spitze schwingt leicht nach oben. Der FuBbereich verbreitert sich gerundet zu einer Art angedeuteter Platte. Die Basis des FuBbereichs ist zu einem breiten Querwulst verdickt. Lange 11,6 cm, Breite Basis 0,9 cm, Querschnitt (in der Zeichnung angegebene Stelle) 1,3 x max. 0,4 cm, 40 g. Museum Brașov. Taf. IC. Wie angemerkt kann der Fundkontext nicht bei einer Einordnung des Stiickes helfen. Somit sind wir auf typologische Uberlegungen und Vergleiche angewiesen. B. Hănsel unterschied fur die rebmesserfbrmigen Sicheln mit verdickter Basis zwei Varianten, zum einen Rebmesser plumper Gestalt, zum anderen schlanke Formen mit aufgewippter Spitze⁸. Die erste Variante soli in MD I einsetzen, die zweite in MD II hinzukommen. Unsere Sichel wiirde eher in die zweite Gruppe fallen, wobei die von Hănsel genannten Typvertreter aus Uzd und Piliny zwar gewisse Ăhnlichkeiten zum Rotbaver Fund zeigen, im Detail jedoch abweichen. So besitzt die Sichel aus Uzd an Stelle einer verdickten Basis fast schon einen langgezogenen Knopf und auBerdem eine geschwungene Blattform (Taf. 2 A7), es fehlt wie auch bei der Sichel aus Piliny die verbreiterte Basis des Rotbaver Fundes, die Klinge knickt fast rechtwinklig ab (Taf. 2A8). Im Rahmen seiner Behandlung der rumănischen Sichelfunde bezeichnete Petrescu-Dîmbovița Hănsels Varianten als Typ I (=aufgewippte Spitze) und Typ II (=plumpe Form) seiner „archaischen“ Sicheln⁹. Er benannte Typ I als „rebmesserartige Sicheln“ und Typ II als „Sicheln mit Querwulst am Blattende“. Dies erscheint uns etwas ungliicklich, da diese Merkmale ja eigentlich auf beide Formen zutreffen. Hănsels beschreibende Typbezeichnungen sind deutlich griffiger. Wie schon fruher festgestellt, ăhnelt unsere Sichel, die in Petrescu-Dîmbovițas Arbeit fehlt, am stărksten einem Stiick aus Cățelu Nou, Stadt Bukarest, Rumănien ⁷ Wir mochten an dieser Stelle herzlich Herm Dr. Radu Băjenaru, Bukarest, danken, der das Stiick im Museum Brașov wiederentdeckte und dokumentierte. ⁸ Hănsel 1968,51-53. ⁹ Petrescu-Dîmbovița 1978, 8-10. 51 (Taf. 3/6), dass er seinem Typ I, genauer der Variante Cățelu Nou zuordnet, die auch nur aus diesem einen Fund besteht¹⁰. Uberhaupt iiberzeugen die von Petrescu-Dîmbovița fur die rebmesserformigen Sicheln vorgeschlagenen Varianten nicht, da fast alle jeweils nur auf einem Fund beruhen. Der Fund von Cătelu Nou wurde von Dergacev und Bockarev dem von ihnen definierten Typ Safaalan zugeordnet, dem auBerdem noch Funde aus Cândești, Kr. Vrancea, Rumănien, Daia, Kr. Giurgiu, Rumănien, der Devetaki-Hbhle, Kr. Lovec, Bulgarien, Safaalan, Kr. Tekirdag, Tiirkei und Scetkovo, Kr. Kirovograd, Ukraine angehoren sollen¹¹. Betrachtet man diese Zusammenstellung friiher Sicheln, so kommt man nicht umhin zu bemerken, dass das hier zusammengefasste Fundmaterial nicht nur aus geographischer Sicht eigentlich sehr heterogener Art ist. Bei dem Gegenstand aus der mchrphasigen Siedlung der Noua-Kultur (Noua I / II) von Căndești handelt es sich nach Meinung der Ausgrăber eher um ein Messer als eine Sichel, die von ihnen publizierte Abbildung zeigt eine gerade Klinge, die im Bereich der ehemaligen Schăftung leicht einzieht (Taf. 2Bla)¹². Dergacev und Bockarev publizieren eine deutlich abweichende Zeichnung desselben Objekts (Taf. 2Blb), wiedergegeben ist hier eine leicht geschwungene Klinge mit deutlich verbreitertem Griffteil. Diese Form wiirde z.B. an eine Sichel aus Sighișoara, Kr. Mureș, Rumănien erinnern (vergi. Taf. 3/1), auf die weiter unten năher eingegangen wird. Wir stehen somit vor dem Dilemma, ohne Ansicht des Originalfundes kaum entscheiden zu konnen, welche der zeichnerischen Darstellungen der Realităt năher kommt. Es wird von Dergacev und Bockarev leider weder angegeben, ob es sich bei ihrer Abbildung um das Ergebnis einer Neuaufnahme des Fundes handelt, noch wird auf die Unterschiede zwischen den beiden graphischen Darstellungen eingegangen. Somit muss das Stiick aus Cândești schon deshalb aus den typologischen Uberlegungen ausscheiden, weil nicht zu bestimmen ist, ob es sich nicht doch eher um ein Messer handelt. In seiner geraden Gesamtform weicht es ohnehin von den ubrigen Sicheln des Typs Safaalan ab. ,⁰a.a.O„ 1978, 9f. ¹¹ Dergacev und Bockarev 2006, 313-316. Die Bezeichnung des Typs verwirrt etwas, da der Fund von Safalaan (nicht wie im genannten Werk Safaalani) weit auBerhalb des Arbeitsgebiets der beiden Forscher liegt und die Fundstticke werder abgebildet, noch besprochen werden. ¹² Florescu-Florescu 1990, 61, Taf. 16/2. 52 Die Sichel von Daia (Taf. 2B2), aus einer Siedlung der spăten Tei- Kultur¹³, ist recht stark gebogen, weist eine Mittelrippe und eine markante, wie eingekerbt wirkende Gestaltung der Basis auf¹⁴. Dieses Formmerkmal wiederholt sich innerhalb des Typs ansatzweise lediglich bei dem Stiick aus der Devetaki-Hbhle (Taf. 2B3), das allerdings langgestreckter wirkt und keine Mittelrippe aufweist. Zwei der Sicheln aus Safaalan (Taf. 2B6/7) sind in ihrer Gesamtform und besonders mit dem verbreiterten FuBbereich sehr ăhnlich mit dem Stiick aus Cățelu Nou (Taf. 2B/8) und der Sichel aus Rotbav sowie einem moglichen Siedlungsfund aus Feldafing-Worth, Kr. Stamberg, Bundesland Bayem, Deutschland (Taf. 3/7)¹⁵. Die Anwesenheit einer Schaftlochaxt vom Typ Pădureni in Safaalan¹⁶ belegt klar, dass sich die Sicheln dieses Fundes im gleichen chronologischen Rahmen wie der Tei III-Fund aus Cățelu Nou bewegen, nămlich der Mittelbronzezeit nach rumănischer Terminologie. Die zwei weiteren publizierten Sicheln aus Safaalan (Taf. 2B4-5) und alle Stiicke des Depotfundes von Scetkovo (Taf. 2B/9-18) gehbren zu einer weit verbreiteten Gruppe einfacher rebmesserfbrmiger Sicheln mit breitem Querwulst, fur die man beispielsweise Funde aus einer Seeufersiedlung vom Attersee, Bundesland Oberbsterreich, Osterreich¹⁷, dem Periode II-zeitlichen Depotfund III von Erfurt, Bundesland Thuringen, Deutschland¹⁸ und dem Bz A2-Bl-zeitlichen zweiten Depotfund von Grobers, Ortsteil Bennewitz, Bundesland Sachsen-Anhalt, Deutschland¹⁹ als charakteristisch benennen kann. Es ist also ganz offensichtlich, dass unter dem „Typ Safaalan“ ganz verschiedene Formen versammelt wurden, die allein eine friihe Zeitstellung in der Sichelentwicklung gemeinsam haben. Ebenso ist deutlich, dass es sich nicht wie Dergacev und Bockarev anmerken um einen Fehler handelt, die auberkarpatische Formentwicklung fruher Sicheln mit der innerkarpatischen ¹³ Leahu 1981, 30-39. ¹⁴ Leahu 1988, Abb. 1/7. ¹⁵ Primas 1986, Taf. 1/11. ¹⁶ Cemych 1978, Taf. 110/1. ¹⁷ Primas 1986, 46, Nr. 1, Taf. 1/1. ¹⁸ v.Brunn 1968, 318, Taf. 64/1. ¹⁹ v. Brunii 1959, 30f„ 58, Taf. 33/11. 53 und europăischen in Verbindung zu setzen²⁰. Der Hinweis, dass die in Bz D folgende Entwicklung in verschiedene Richtungen auseinanderlaufe (Knopfsicheln im Karpatenbecken und mittleren Donauraum, Sicheln mit nicht abgeschlagenem Gusszapfen im Gebiet des „Typs Safaalan“), kann nicht als Argument dafur gelten, in friiheren Etappen Zusammengehbriges zu trennen und einen inhaltlich nicht kohărenten „GroBtyp" zu bilden, der formal nicht einheitliche Funde nach geographischen Grenzziehungen zusammenzwingt. Es erscheint ein Blick weit iiber das Karpatenbecken und die angrenzenden Gebiete hinaus notig, um die rebmesserartigen Sicheln insgesamt sinnvoll zu gliedern. Da eine solche Bearbeitung aller friihen rebmesserfbrmigen Sicheln den Umfang des vorliegenden Artikels weit iibersteigen wurde, mochten wir uns im Folgenden auf die Fundgruppe konzentrieren, zu der unserer Meinung nach das Stiick aus Rotbav gehort. Die wesentlichen typologischen Elemente unserer Sichel sind der breite Querwulst an der Basis, der verbreiterte FuBbereich und die langestreckte, leicht gebogene Gesamtform mit leicht aufgewippter Spitze. Es gestaltet sich naturi ich schwierig, innerhalb einer quantitativ beschrănkten Gruppe wie den friihen Sicheln exakt analoge Stiicke zu benennen, zumal der Grad der Uberarbeitung nach dem Guss, der wohl fur alle Stiicke in einer einschaligen, abgedeckten Form stattfand, schwer abzuschătzen ist. Daher lăsst sich um das Stiick von Rotbav eher eine Art „Wolke“ von Objekten mit analogen Eigenschaften konstruieren, wobei die einzelnen Stiicke nach dem Grad der Abweichung in ihrer Gesamtform mehr oder weniger nah zu unserem Fund angeordnet wurden (Taf. 3). Entfemte Ăhnlichkeiten zu dem Stiick aus Rotbav weist ein Fund aus der eponymen Siedlung der Wietenberg-Kultur von Sighișoara, „Dealul Turcului", Kr. Mureș auf (Taf. 3/1)²¹. Die aus den Altgrabungen C. Seraphins²² stammende und daher ohne Beachtung des Schichtzusammenhangs geborgene Sichel ist kaum gebogen, jedoch verbinden sie neben dem breiten Querwulst an der Basis der leicht verbreiterte FuBbereich und die Gestaltung der Spitze mit dem Rotbaver Fund. Das Stiick vom Wietenberg gehort zu einer Gruppe friiher Sicheln, die mit Funden wie Amimshain Kr. Uckermark, Bundesland ²⁰ Dergacev-Bockarev 2006, 313. ²¹ Boroffka 1994, 76f„ Nr. 398, Taf. 130/2. ²² Horedt-Seraphin 1971, 78, Taf. 61/5; dort als Messer bezeichnet. 54 Brandenburg, Deutschland (aus einem Depotfund der Periode II)²³, Koblentz- Breitenstein, Ldkr. Uecker-Randow, Bundesland Mecklenburg-Vorpommem, Deutschland (Einzelfund)²⁴, Micheldorf, Bundesland Oberosterreich, Osterreich (vier Sicheln, moglicherweise Depotfund)²⁵ und Vyskovce nad Iplom, Bez. Levice, Slowakei (eine Sichel, Depotfund, Koszider-Horizont)²⁶ gut umrissen werden kann. Der oben besprochene Fund von Cândești wurde, in der Abbildung nach Dergacev und Bockarev, ebenfalls in diese Gruppe gehoren. Vor aliem durch die analoge FuBgestaltung und die Biegung der Gesamtform lassen sich die Sicheln aus der Devetaki-Hohle (Taf. 3/2) und eine der Sicheln aus dem Fund von Safaalan (Taf. 3/3) dem Rotbaver Fund zur Seite stellen. Zur Datierung des Fundes von Safaalan haben wir weiter oben schon bemerkt, dass er in die mittlere Bronzezeit nach rumănischer Terminologie gehoren diirfte. Funde dieser Zeitstellung sind in Form von Keramik, die mit Formen der mittleren Phasen der Tei-Kultur zu vergleichen ist, auch aus der Devetaki-Hohle bekannt²⁷ wobei die Sichel in der Schichtenfolge der Hohle leider nicht verankert ist. Am năhesten, auch in der Gestaltung der Spitzen, stehen dem Rotbaver Fund eine weitere Sichel aus Safaalan (Taf. 3/5), der Fund von Cățelu Nou (Taf. 3/6) und die Sichel von Feldafing-Worth (Taf. 3/7). Letztere lăsst sich aufgrund unklarer Fundumstănde nicht recht datieren²⁸, die beiden ersteren dafur, wie oben angemerkt, umso besser in die rumănische Mittelbronzezeit. Es folgt eine Sichel aus dem Depotfund von Țigău, Kr. Bistrița-Năsăud, Rumănien (Taf. 3/8). Sie gleicht der Rotbaver Sichel in der Gesamtform, doch ist ihr FuBbereich gerader und es treten Rippen auf dem Blatt hinzu. Man meint, hier eine unmittelbare Vorstufe der Knopfsicheln vor sich zu haben, wie sie im selben Fund ja auch reichlich vorliegen²⁹, wăhrend die Sichel aus ²³ Bohm 1935,49f„ Taf. 16/10. ²⁴ Kersten 1958, Taf. 42/427. ²⁵ Primas 1986,46, Nr. 3-6,47, Taf. 1/3-6. Nach den Metallegierungen sollen die Funde moglicherweise vor die entwickelte Mittelbronzezeit im mitteleuropăischen Sinne zu datieren sein. ²⁶ Furmânek und Novotnâ 2006, 9, Nr. 1, Taf. 1/1. ²⁷ Z. B. Mikov-Djambazov 1960, Abb. 91/a-c, i, m, o, p; vgl. auch Krauss 2006. ²⁸ Primas 1986,46f., Nr. 11. ²⁹ Marinescu 1979, 39f. 55 Rotbav mit dem ungerippten Blatt noch ăltere Ziige bewahrt. Der Depotfund von Țigău wurde von G. Marinescu in Ha Al datiert, vor aliem wegen der Anwesenheit zahlreicher zerbrochener Stiicke. Dies mag richtig sein, doch spricht nichts dagegen, in der Sichel ein Altstiick zu sehen, das noch vor Bz D datiert. Vor aliem das Fragment einer Nadei mit doppelkonischem Kopf und durchlochtem Hals³⁰, das einem Fund aus Târgu Mureș, Kr. Mureș, Rumănien stark ăhnelt³¹, weist in dieselbe Richtung, denn diese Form miisste nach Hănsel in MD II (Bz B) gehoren³². Weitere Funde, wie z.B. zwei Fragmente von Nackenscheibenăxten und zwei Fragmente siebenbiirgischer Tiillenbeile konnten gut in Bz D datieren³³, ebenso wie die Knopfsicheln³⁴. Insgesamt spricht mehr die Zusammensetzung des Fundes mit Rohmaterial und kleinteiligem Bruch fur eine Verbergung in Ha A als die enthaltenen Typen. Formal vergleichbar, jedoch aufgrund fehlender Angaben zu den Fundumstănden schwer datierbar, ist eine Sichel aus „Syrmien“ (Taf. 3/9). Betrachtet man die Gesamtgruppe, so wird man R. Vasic mit einer Datierung in die Mittelbronzezeit folgen konnen³⁵. Einige Formmerkmale gemeinsam mit der Rotbaver Sichel haben zwei der vier Sicheln mit breitem Querwulst aus dem Depotfund von Perișor, Gem. Zagra, Kr. Bistrița-Năsăud, Rumănien (Taf. 3/10-11)³⁶. Der in einem GefaB der Wietenberg-Kultur³⁷ in der Năhe eines Grăberfeldes derselben Kultur (Dumbrăvița)³⁸ entdeckte Fund wird von T. Soroceanu und A. Retegan in Bz D datiert³⁹. Wie im Falie von Țigău wird man diesem Ansatz als Zeitpunkt der Verbergung zustimmen konnen, doch offenbaren auch hier gerade die Sicheln eine groBere zeitliche Tiefe des Fundes. Interessant erscheint uns der Umstand, dass auch das Grăberfcld der Wietenberg-Kultur von Dumbrăvița nicht einheitlich in die Spătphase der Wietenberg-Kultur gehort, wie Soroceanu ³⁰ a.a.O., Taf. XIX/14. ³¹ Hănsel 1968, Taf. 30/8. ³² a.a.O., 83-85. ³³ Marinescu 1979, Taf. XIX/16-17, 20-21. ³⁴ a.a.O., 40. ³⁵ Vasic 1994, 19, Nr. 1. ³⁶ Soroceanu-Retegan 1981,208, Abb. 29/1, 2,4, 6. ³⁷a.a.O.,211,Abb. 33. ³⁸ a.a.O., 195-207. ³⁹ a.a.O., 209-211 56 und Retegan vorschlugen⁴⁰. L. Dietrich konnte unlăngst einige GefaBformen herausstellen, die in die friihen Phasen der Wietenberg-Kultur gehoren⁴¹. Grăberfeld und Depotfund scheinen damit eine ăhnliche Akkumulationszeit/ Belegungszeit aufzuweisen, was die interessante Idee Soroceanus, dass zwischen dem Fehlen von Metallbeigaben in den Grăbem und dem Depotfund im Umfeld des Bestattungsortes ein Zusammenhang bestehen konnte, an Wahrscheinlichkeit gewinnen lăsst⁴². Es wăre ein Gedanke, dass hier ein „Totenschatz“ tiber lăngere Zeit akkumuliert wurde. Dem miisste an anderer Stelle nochmals detailliert nachgegangen werden. Zuletzt zu nennen sind noch die Sicheln von Piliny (Taf. 3/12) und ein Stiick aus der ehem. Sammlung des Altertumsvereins Mainz von einem unbekannten Fundort in Siiddeutschland (Taf. 3/13)⁴³, die vor aliem die Gestaltung der Spitze mit dem Rotbaver Fund gemeinsam haben. Da auch die Sichel von Piliny aus einer alten Sammlung stammt und keinem Grabfund zugeordnet werden kann⁴⁴, tragen diese ohnehin formal schon recht entfemten Funde nichts zur Datierung bei. Fassen wir zusammen, so deuten alle Analogien auf eine Datierung der Rotbaver Sichel in die rumănische Mittelbronzezeit, die in der Siedlung von Rotbav durch die Wietenberg-Kultur vertreten ist. Die Funde aus Sighișoara und Perișor bestătigen diese kulturelle Zuordnung. In dieses Bild fugen sich auch die sicher (Cățelu Nou) oder unsicher (Devetaki-Hohle) mit der Tei-Kultur zu verkniipfenden Funde gut ein. Denn aus Rotbav selbst und aus Siidostsiebenburgen allgemein sind Funde dieser Kultur in einiger Zahl belegt⁴⁵. Es wird kein Zufall sein, dass die besten Analogien fur unsere Sichel siidwărts der Karpaten liegen, sie jedoch auch Eigenschaften ⁴⁰ a.a.O., 205f. ⁴¹ Dietrich 2010, 557. ⁴² a.a.O., 211. ⁴³ Primas 1986, 47, Nr. 13, Taf. 1/13. ⁴⁴ Hampel 1886, Taf. LXX/10; Hănsel 1968, 183, Liste 33B.10. ⁴⁵ Zu weiteren gemeinsamen Fundstellen von Wietenberg- und Tei-Kultur vergleiche z.B. Prox 1940, bes. 95, Taf. IV/64, V/65, NHV. Feldioara, Kr. Brașov „Ackerbauschule“; a.a.O., 92-94, Nr. 2, Taf. VI/83, VIII/94: Rîsnov, Kr. Brașov, „Gura Cheii“, von hier auch ein GefăB, das eine Mischform mit Wietenberg-Verzierung auf einer Form der Tei-Kultur darstellen soli. Im Gegenzug ist bislang nur ein Importfund von Wietenberg-Keramik im Tei- Milieu bekannt, bestehend aus zwei Scherben aus einem Tei III Hausbefund in Băneasa, Stadt Bukarest (Leahu 2003, 181, Abb. 85a). 57 karpatenlăndischer oder allgemein mitteleuropăischer Sichelformen aufweist (Taf. 4A). Dies belegt einmal mehr die besondere Rolle Sudostsiebenburgens als Kommunikationsraum der mittleren Bronzezeit. Die breite Streuung der Analogien fur unsere F orm und das etwas schuttere Verbreitungsbild spiegeln kaum ihre bronzezeitliche Verbreitungsdichte wieder. Denn betrachtet man die Auffindungsbedingungen (Taf. 4B), so stellt man fest, dass meisten Stiicke aus Siedlungen und Depotfunden stammen, wobei erstere leicht iiberwiegen (besonders, wenn man auch den Fund aus der Devetaki-Hohle hier einreihen mochte). Siedlungsfunde sind aber naturlich von den Zufăllen archăologisch besser untersuchter Plătze abhăngig. Die Uberlieferung von Metallobjekten in Depotfunden hăngt hingegen unmittelbar mit den Niederlegungssitten bestimmter Zeitrăume zusammen. Die mittlere Bronzezeit ist gerade in den Gebieten der groBten Fundkonzentration der hier besprochenen Form durch wenige Deponierungen geprăgt, und es iiberrascht nicht, dass mit Perișor und Țigâu unserem Fund vergleichbare Sicheln aus Depots stammen, die erst in spăterer Zeit niedergelegt wurden. Wir fassen mit der Sichel aus Rotbav also einen mittelbronzezeitlichen Sicheltyp, der typologisch kurz vor dem Auftreten der Knopfsicheln anzusetzen ist und seinen Verbreitungsschwerpunkt im weiteren Siidosteuropa hat, wobei ein eindeutiger Zusammenhang mit der metallurgischen Produktion der Wietenberg- und Tei-Kultur herzustellen ist. BIBLIOGRAPHIE Bohm 1935, Bohm W., Die aliere Bronzezeit in der Mark Brandenburg, în Voigeschichtliche Forschungen, 9, Berlin/Leipzig, 1935. Boroffka 1994, Boroffka N.G.O., Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Eiforschung der Bronzezeit in Sudosteuropa, în Universitătiforschungen zur Prdhistorischen Archăologie 19, Bonn, 1994. Cemych 1978, Cemych E.N., Gornoe delo i metallwgja v drevmjsej Bolgarii, Sofia 1978. 58 Croitorii 1966, Croitorii N., Monogrcfia Satului Rotbav (Manuskript 1966). Dietrich 2010, Dietrich L., Die mittlere und spate Bronzezeit und die altere Eisenzeit in Sudostsiebenbihgen aifgrund der Siedlung von Rotbav (iinpubl. Diss Berlin). Dietrich-Dietrich 2007, Dietrich L., Dietrich O., Alte und neue Bronzefunde aus Rotbav, „La Pârâuf \ în MCA (SN). 3, 2007, p. 89-102. Dergacev-Bockarev 2006, Dergacev V., Bockarev V., Secerile de Metal din Epoca Bronzului târziu din Europa de Est, Iași, 2006. Florescu 1991, Florescu A.C., Repertoriul Culturii Noua - Coslogeni din România. Așezări și Necropole, Călărași, 1991. Furmânek-Novotnâ 2006, Furmânek V., Novotnâ M., Die Sicheln in der Slowakei în Prăhistorische Bronzefunde, XVIII, 6, Stuttgart, 2006. Hănsel 1968, Hănsel B., Beitrăge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit im Kaipatenbecken, Bonn, 1968. Hampel 1886, Hampel J., Trouvailles de l'âge de bronze en Hongrie, Bndapest, 1886. Horedt-Seraphin 1971, Horedt K., Seraphin C., Die prăhistorische Ansiedlung auf dem Wietenberg bei Sighișoara-Schăssburg, Bonn 1971. Kersten 1958, Kersten K., Die Funde der ălteren Bronzezeit, in, 7. Beiheft zum Atlas der Urgeschichte, Nenmunster, 1958. Krauss 2006, Krauss R., Indizien fur eine Mittelbronzezeit in Nordbulgarien, în Archaeologia Bulgarica, X, 2006, p. 3-26. 59 Leahu 1981, Leahu V., Sondajul arheologic efectuat în 1979 la Daia, în CA, București, IV, 1981, p. 30-39. Leahu 1988, Leahu V., Obiecte de metal și mărturii ale practicării metalurgiei în aria culturii Tei, înSCDA, 39, 3,1988, p. 223-241. Leahu 2003, Leahu V, Cultura Tei. Grupul Cultural Fundenii Doamnei. Probleme ale Epocii Bronzului în Muntenia, Bukarest, 2003. Marinescu 1979, Marinescu G., Depozitul de bronzuri de la Țigău (corn. Lechința,jud. Bistrița-Năsăua), înMarisia, IX, 1979, p. 39-42. Mikov-Djambazov 1960, Mikov V., Djambazov N., Devetaskata Peștera, Sofia, 1960. Mozsolics 1967, Mozsolics A., Bronzefunde des Karpatenbeckens. Depofundhorizonte von Hcjdusâmson und Kosziderpadlăs, Budapest, 1967. Petrescu-Dîmbovița 1978, Petrescu-Dîmbovița M., Die Sicheln in Rumănien mit Corpus der jung- und spătbronzezeitlichen Horte Rumăniens, în PBF, XVIII, 1,1978. Popescu 1944, Popescu D., Die friihe und mittlere Bronzezeit in Siebenbiirgen, Bukarest, 1944. Primas 1986, Primas M., Die Sicheln in Mitteleurcpa I (Osterreich, Schweiz, Siiddeutschlana), în PBF, XVIII, 5, 1986. Prox 1940, Prox A., Die Tei-Kultur im Burzenland, în Mitteilungen des Burzenlănder Săchsischen Museums, IV, 1940, p. 86-101. Soroceanu-Retegan 1981, Soroceanu T., Retegan A., Nene spătbronzezeitliche Funde im Norden Rumăniens, în Dacia NS, 25, 1981, p. 195-229. 60 Vasic 1994, Vasic R., Die Sicheln im Zentralbalkan (Vcjvodina, Serbien, Kosovo und Mazedonien), în Prăhistorische Bronzefunde, XVIII, 5, Stuttgart 1994. v. Brunn 1959, v. Brunn W. A. v, Die Hor funde derfriihen Bronzezeit aus Schsen-Anhalt, Sachsen und Ihiiringen, Berlin, 1959. v. Brunn 1968, v. Brunn W. A., Mitteldeutsche Hor funde derjiingeren Bronzezeit, înRGF, 29, Berlin, 1968. O SECERĂ CU BUZA TRANSVERSAL LATĂ DE LA ROTBAV „ LA PÂRÂUȚ CÂTEVA GÂNDURI ASUPRA UTILIZĂRII SECERILOR TIMPURII DE BRONZ ÎN CULTURA WIETENBERG Rezumat O scurtă prezentare a descoperirii secerei de la Rotbav, cu sublinierea urmărilor asupra drumului parcurs de piesă (ce se găsește la Muzeul din Brașov) și a evaluărilor făcute de experti, de contextul descoperirii acestei piese în anii 1964. Anamneză secerii se face ținând cont de studiile altor experți asupra unor piese asemănătoare găsite anterior, ca de exemplu descoperirile de la Cândești, Vrancea; Daia, Giurgiu; caverna Devetaki, Lovec, Bulgaria; Safaalan, Tekirdag, Turcia; Scetkovo, Kirovograd, Ucraina . Concluzia studiului duce la încadrarea secerii de la Rotbav în perioada de mijloc a epocii bronzului, perioada imediat următoare apariției secerilor cu buton. Acest tip de seceră a cunoscut un maxim de răspândire în sud-estul Europei, în stânsă legătură cu producția metalurgică a culturilor Wietenberg și Tei. 61 B C Pl. 1: A: Vedere din sud asupra așezării Rotbav, „La Pârâuț“. B: Planul teritorial al așezării. C: Secera (artefact de suprafață) din așezarea Rotbav. Taf. 1: A: Ansicht der Siedlung von Rotbav, „La Pârâuț“ von Siiden. B: Plan der Siedlungsflaclie. C: Die Sichel (Oberflaclienfund) aus der Siedlung. 62 63 PL 2: A: Tipuri de structură al secerilor timpurii de formă cuțit de vie după Hănsel (1968): 1- 6 Seceră de forma cuțit de vie cu buză transversală lată; 8-9 Seceră subțire cu vîrf împins în sus. B: Seceră timpurie de tip Safaalani după Dergacev și Bockarev (2006). Al: Sârbogârd, Kom. Fejer, Ungaria (după Mozsolics 1967, pag. 36/3); A2: Bekâsmegyer, Kom. Veszprem, Ungaria (după Mozsolics 1967, pag. 27/16); A3: Nagyhangos (Kolesd), Kom. Tolna, Ungaria (după Mozsolics 1967, pag. 31/8); A4: Vyskovce nad Iplom, Bez. Levice, Slowakei (după Furmânek și Novotnâ 2006, pag. 1/1); A5: Breaza, Kr. Mureș, România (după Popescu 1944, pl. 46/1); A6: Deva, Kr. Hunedoara, „Cetățuia“, România (după Petrescu- Dîmbovița 1978, pag. 18A/1); A7: Uzd, Kom. Tolna, Ungaria (după Hănsel 1968, pag. 51/11); A8: Piliny, Kom. Nogrâd, Ungaria (după Hampel 1886, pag. LXX/10). Bla: Cândești (după Florescu și Florescu 1990, pl. 16/2); Blb: Cândești (după Dergacev și Bockarev 2006, pag. 87/1209A); B2: Daia (după Leahu 1988, pl. 1/7); B3: Devetaki-Hohle (după Mikov și Djam- bazovl960, Abb. 88); B4-7: Safaalan (după Cemych 1978, pl. 110/7-10); B8: Cățelu Nou (după Petrescu-Dîmbovița 1978, pag. 278/4); B9-18: Scetkovo (după Dergacev și Bockarev 2006, pag. 87/1210-1219). Taf. 2: A: Typengliederung friiher rebmesserartiger Sicheln nach Hănsel (1968): 1- 6 Rebmesserformige Sicheln mit breitem Querwulst; 8-9 Schlanke Sicheln mit aufgewippter Spitze. B: Friihe Sicheln des Typs Safaalani nach Dergacev und Bockarev (2006). Al: Sâr- bogârd, Kom. Fejer, Ungam (nach Mozsolics 1967, Taf. 36/3); A2: Bekâsmegyer, Kom. Vesz- prem, Ungam (nach Mozsolics 1967, Taf. 27/16); A3: Nagyhangos (Kolesd), Kom. Tolna, Ungam (nach Mozsolics 1967, Taf. 31/8); A4: Vyskovce nad Iplom, Bez. Levice, Slowakei (nach Furmânek und Novotnâ 2006, Taf. 1/1); A5: Breaza, Kr. Mureș, Rumănien (nach Popescu 1944, Abb. 46/1); A6: Deva, Kr. Hunedoara, „Cetățuia“, Rumănien (nach Petrescu- Dîmbovița 1978, Taf. 18A/1); A7: Uzd, Kom. Tolna, Ungam (nach Hănsel 1968, Taf. 51/11); A8: Piliny, Kom. Nogrâd, Ungam (nach Hampel 1886, Taf. LXX/10). Bla: Cândești (nach Florescu und Florescu 1990, Abb. 16/2); Blb: Cândești (nach Dergacev und Bockarev 2006, Taf. 87/1209A); B2: Daia (nach Leahu 1988, Abb. 1/7); B3: Devetaki-Hohle (nach Mikov und Djambazovl960, Abb. 88); B4-7: Safaalan (nach Cemych 1978, Abb. 110/7-10); B8: Cățelu Nou (nach Petrescu-Dîmbovița 1978, Taf. 278/4); B9-18: Scetkovo (nach Dergacev und Bockarev 2006, Taf. 87/1210-1219). 64 O Merkmale Gestaltung des Spitzenberelchs, verbreiterter FuBbereich. Gebogene Gesamtform, verbreiterter FuBbereich. Rotbav Gesamtform, verbreiterter FuBbereich. Gestaltung der Spitze. Gesamtform, dhnlich gestalteter FuBbereich. Gestaltung der Spitze, abweichend Rippung des Blattes. Ăhnliche Schwingung der Gesamtform, Gestaltung der Spitze. FuBbereich noch entfernt dhnlich (bes. rechts). Entfernte Ăhnlichkeiten in der Gesamtform, Gestaltung der Spitze. Merkmale / Caracteristici Gestaltung des Spitzen bereic hs, verbreiterter FuBbereich. Modelare a zonei vârfului, zona piciorului lărgită. Gebogene Gesamtform, verbreiterter FuBbereich. Curbură a întregii forme, zona piciorului lărgită. Rotbav Gesamtform, verbreiterter FuBbereich. Gestaltung der Spitze. Formă întreagă, zonă a piciorului lățită. Gesamtform, ahnlich gestalteter FuBbereich. Gestaltung der Spitze, abweichend Rippung des Blattes. Forma întreagă, zona piciorului modelată asemănător. Modelare a vârfului, borduri diferite pe fețe. Ăhnliche Schwingung der Gesamtform, Gestaltung der Spitze, FuBbereich noch entfernt ahnlich (bes. rechts). Ondulare asemănătoare a întregii forme, modelare a vârfului, zona piciorului încă departe de asemănare (exp. dreapta). Enttemte Ăhnlichkeiten in der Gesamtform, Gestaltung der Spitze. Asemănări îndepărtate în forma generală. Modelare a vârfului. 65 Pl. 3: Seceri de forma cuțit de vie cu trimiteri formale la cea din așezarea Rotbav. 1: Sighișoara, Mureș, „Dealul Turcului“, România (după Boroffka 1994, 76f., Nr. 398, pag. 130/2); 2: Devetaki-Hohle, Kr. Lovec, Bulgaria (după Mikov și Djambazov 1960, 118, pl. 88); 3,5: Safaalan, Kr. Tekirdag, Turcia (după Cemych 1978, pl. 110/9,7); 4: Rotbav, Brașov, „La Pârâuț“, România; 6: Cățelu Nou, București, România (după Petrescu-Dîmbovița 1978, pag. 278/4); 7: Feldafing-Worth, Stamberg, Bundesland Bayem, Germania,(după Primas 1986, pag. 1/11); 8:Țigău, Bistrița-Năsăud, România (după Marinescu 1979, pag. XVIII/10); 9: „Syrmien“ (după Vasic 1994, pag. 1/1); 10-11: Perișor, Gem. Zagra, Bistrița-Năsăud, România (după Soroceanu și Retegan 1981, pl. 29/1, 6); 12: Piliny, Kom. Nogrâd, Ungaria (după Hampel 1886, pag. LXX/10); 13: Loc de descoperire necunoscut (după Primas 1986, pag. 1/13). Taf. 3: Rebmesserartige Sicheln mit formalen Bezttgen zu der Sichel von Rotbav. 1: Sighișoara, Kr. Mureș, „Dealul Turcului", Rumănien (nach Boroffka 1994, 76f., Nr. 398, Taf. 130/2); 2: Devetaki-Hohle, Kr. Lovec, Bulgarien (nach Mikov und Djambazov 1960, 118, Abb. 88); 3, 5: Safaalan, Kr. Tekirdag, Tiirkei (nach Cemych 1978, Abb. 110/9, 7); 4: Rot- bav, Kr. Brașov, „La Pârâuț", Rumănien; 6: Cățelu Nou, Stadt Bukarest, Rumănien (nach Petrescu-Dîmbovița 1978, Taf. 278/4); 7: Feldafing-Worth, Kr. Stamberg, Bundesland Bay- em, Deutschland (nach Primasl986, Taf. 1/11); 8:Țigău, Kr. Bistrița-Năsăud, Rumănien (nach Marinescu 1979, Taf. XVlll/lO); 9: „Syrmien" (nach Vasic 1994, Taf. 1/1); 10-11: Perișor, Gem. Zagra, Kr. Bistrița-Năsăud, Rumănien (nach Soroceanu und Retegan 1981, Abb. 29/1, 6); 12: Piliny, Kom. Nogrâd, Ungam (nach Hampel 1886, Taf. LXX/10); 13: Fundort un- bekannt (nach Primas 1986, Taf. 1/13). 66 B Pl. 4: A: Dispersarea artefactelor din Rotbav între locurile de descoperire a celorlalte seceri. B: Con- textul statistic al secerii din Rotbav în comparație cu altele asemănătoare. Taf. 4: A: Verbreitung dem Fund von Rotbav naliestehender Sicheln. B: Die Fundumstande mit der Sichel von Rotbav vergleichbarer Objekte. CONSIDERAȚII PRIVIND TERMINOLOGIA UTILIZATĂ ÎN DEFINIREA CULTURII CRUCENI-BELEGIS Alexandru Szentmiklosi* Cuvinte cheie: epoca bronzului, „câmpuri de tune funerare”, cultura Cruceni-Belegis Keywords: Bronze Age, Umfield, Cruceni-Belegis culture Problema necropolelor de incinerație de la sfârșitul epocii bronzului și din perioada de tranziție la prima epocă a fierului a stat în atenția a numeroși cercetători care, încercând o cât mai comprehensivă definire, au utilizat diferite denumiri, parte dintre ele nu tocmai conforme cu realitățile arheologice din teren. Manifestările etno-culturale din a doua jumătate a mileniului II a.Chr., cunoscute și sub numele de cultura Cruceni-Belegis, au suscitat numeroase ipoteze privind nu numai evoluția internă a acestei culturi, dar și contactele și influențele culturale primite de către aceasta. încercările de realizare a unei imagini generale în ceea ce privește evoluția și răspândirea acestei culturi au fost și sunt în continuare îngreunate nu numai de stadiul lacunar al cercetărilor în ceea ce privește așezările acestei culturi, dar și de o terminologie deloc unitară. Astfel, termenul de „cultură” este de multe ori înlocuit cu termenul de „grup cultural” sau „grupă”, fapt ce a determinat confuzii în înțelegerea evoluției și în definirea unor manifestări etno-culturale mai mult sau mai puțin sincrone (ex. cultura Cruceni-Belegis și cultura Gâva). Efervescența activităților culturale care au marcat sfârșitul de sec. XIX din Banat s-a reflectat și în domeniul cercetării arheologice atât prin demararea unor cercetări de teren, concretizate cu săpături arheologice, cât și printr-o activitate de luare în evidență a descoperirilor accidentale, informații publicate în primele reviste de arheologie și istorie ale vremii. Unul dintre pionierii cercetării arheologice din Banat a fost inimosul custode al muzeului din Vrsac, B. Milleker care, alături de săpăturile * Muzeul Banatului, Timișoara, Piața Huniade, nr. 1, e-mail: szentmiklosi@yahoo.com. 68 arheologice propriu-zise, a depus o uriașă muncă de colectare a informaților privind descoperirile accidentale de situri și artefacte arheologice, extrem de numeroase ca urmare a amplelor lucrări de îmbunătățiri funciare, ameliorări hidrografice și construcții care au avut loc în Banat, la sfârșitul sec. XIX- începutul sec. XX¹. 1. Utilizarea termenului de „ tip villanova ”/”pseudo-protovillanova ” Un prim termen îndelung păstrat în literatura arheologică de specialitate este cel de „câmpuri de urne funerare”. Asemănările dintre formele amforelor descoperite la Vatina și în alte necropole preistorice din Banat cu formele amforelor întâlnite în arealul culturii Villanova din nordul Italiei l-a determinat pe B. Milleker să adopte termenul de de „urna de tip Villanova”, considerând că acest termen este mai potrivit decât termenul de „tip Hallstatt”, vehiculat în literatura de specialitate a sec. XlX-începutul sec. XX². Denumirea de „urnă villanoviană” va fi preluată treptat și de alți arheologi. De la bun început, V. Pârvan precizează că „așa cum câmpia Banatului se deschide spre apus și râurile lui tot într-acolo curg, la fel s-au legat și raporturile de civilizație”³. Caracteristicile geografice ale acestei regiuni vor orienta legăturile culturale ale comunităților preistorice către vest, fapt ce determină Banatul să fie „o provincie tipică de civilizație mixtă illyro-thracică”⁴. în continuare, V. Pârvan arată că „forma caracteristică de „urnă funerară” întâlnită pretutindeni în Banat la începutul epocii fierului e cea «villanoviană»...”⁵. în pofida stadiului incipient al cercetării arheologice din Banat, autorul subliniază faptul că formele vestice întâlnite în Banat, deși înrudite cu ceramica pannonică, fac parte dintr-o familie separată⁶. Conexiunile dintre purtătorii necropolelor de incinerație din arealul bazinului mijlociu al Dunării și nordul Balcanilor cu comunitățile epocii bronzului din nordul Italiei a generalizat utilizarea termenului de „villanova” într-o formă nuanțată, respectiv de „protovillanova”⁷. ¹ Medeleț-Toma 1997, 28, 53,76,79; Medakovic 2008. ² Milleker 1905, 34-35; Milleker 1938, 166. ³ Pârvan 1982, 176. ⁴ Pârvan 1982, 176. ⁵ Pârvan 1982, 177. ⁶ Pârvan 1982, 232. ⁷ Patek 1961, 66-65, nota 91, cu bibliografia mai veche. 69 St. Foltiny, care a acordat o atenție deosebită necropolelor de incinerație din arealul nordic al Peninsulei Balcanice și a subliniat autonomia manifestărilor etno-culturale din estul Europei față de manifestările proto- villanova din nordul Italiei, a utilizat termenul de „pseudo-protovillanova”⁸. 2. Utilizarea denumirilor de „cultura Vatina”/„cultura Vrsac” și „cultura Gârla Mare” Frecvent întâlnit în literatura arheologică de specialitate, termenul de „cultura Vatina” a inclus vremelnic și descoperiri aparținătoare Bronzului Târziu, respectiv culturii Cruceni-Belegis. O parte a terminologiei eronate utilizate și stadiul actual al cercetării se datorează primelor încadrări culturale ale necropolelor de incinerație de tip Cruceni-Belegis în cadrul culturii Vatina. Aceste încadrări își au originea în asocierea greșită a necropolei de incinerație de tip Cruceni-Belegis, descoperită la Vatina-5e/a Bara (Bele Vode), cu așezarea tipică culturii Vatina, pe care o suprapunea parțial. B. Milleker estima că numai în hotarul localității Vatina au fost descoperite aprox. 400 de morminte de incinerație⁹. Cele mai multe dintre aceste morminte sunt situate în partea estică a localității, zonă în care a fost reperată și o așezare preistorică. Observația făcută de către B. Milleker, și anume că mormintele de incinerație sunt parțial situate în perimetrul așezării preistorice¹⁰ (stațiunea eponimă a culturii Vatina - n.n.) a fost preluată și de M. Wosinsky¹¹, pentru ca mai apoi să stea la baza atribuirii necropolelor de incinerație unei faze terminale a culturii/grupului Vatina¹². Gordon V. Childe preia și el observațiile lui B. Milleker și include mormintele de incinerație descoperite la Vatina și Vrsac, precum și cele de la Surcin, în „câmpurile de urne” din bazinul mijlociu al Dunării, încadrându-le în Bronzul Mijlociu („Reinecke Period B”)¹³. Pe baza principalelor tipuri de vase descoperite în inventarul funerar al mormintelor, Gordon V. Childe distinge ⁸ Foltiny 1968, 333-339, cu bibliografia; Foltiny 1970, 5. ⁹ Milleker 1905, 60. ¹⁰ Milleker 1897, 126-128; Milleker 1905, 60, 67. ¹¹ Wosinsky 1904, 55. ¹² Garasanin 1954, 58-62; Garasanin 1959, 72, 75-82. Subiectul și istoricul cercetării este mai pe larg dezbătut la Gogâltan 2004, 83-84, nota 28. ¹³ Childe 1926, 153. 70 ulterior cinci grupe principale, „cultura Vatina” fiind atribuită grupei a patra¹⁴. Chiar dacă există diferențe considerabile între aceste grupuri, trăsăturile generale ale ceramicii și tipul obiectelor din bronz indică, în opinia lui G.V. Childe, contacte permanente¹⁵. Tot G. Childe va face, pe baza necropolelor de incinerație descoperite la Vrsac și Vatina, prima divizare a culturii Vatina din civilizația „câmpurilor de urne funerare”, etapele fiind asociate, pe baza analogiilor ceramice, cu straturile C și D din stratigrafiile de la Pecica și Toszeg. Astfel, necropola de incinerație de la Vrsac, pe baza inventarelor funerare bogate în obiecte din bronz, a fost considerată mai timpurie (stratul C), iar cea de la Vatina, mai săracă în obiecte din bronz, dar bogată în vase ceramice, mai târzie (stratul D)¹⁶. începând din a doua jumătate a sec. XX, se generalizează atribuirea descoperirilor din necropolele de incinerație, caracterizate prin decor incizat și pseudo-șnurat, unei faze târzii a culturii Vatina¹⁷, denumită succesiv ”Vattina- Vrsac”¹⁸/”Vatina-Vrsac”¹⁹, “Belegis-Ilandza”²⁰, ”Vatina târzie (Belegis I)²¹”, Vrsac târziu („Spătvrsac”)²², „Vatina-Belegis” (a culturii Vatina în Srem și Slavonia)²³, „grupa Pecica-Vatina târzie”²⁴. Nu au lipsit nici denumirile care definesc alte manifestări etno-culturale dar care sunt înrudite cu cultura Cruceni-Belegis, un exemplu în acest sens fiind termenul de „Vîrșeț-Dubovaț târzii”²⁵ sau chiar „cultura Gârla Mare”²⁶. ¹⁴ Childe 1929, 262. ¹⁵ Childe 1929, 268,287-290. ¹⁶ Childe 1929, 262. ¹⁷ Horedt 1967a, 17-20; Horedt 1967b, 147-148; Foltiny 1967, 49-71; Hănsel 1968, 133-134 și notele 6-7; Kiss 1998, 172, care, discutând relațiile estice ale culturii ceramicii incrustate din Transdanubia, include necropole Cruceni-Belegis în cadrul culturii Vatina. l⁸Todorovic 1956, 60; Garasanin-Vinski-Gasparini 1971, 308. l⁹Krstic 1962, 90-91. ²⁰ Garasanin 1973, voi. I, 324 și imn; voi. II, 403; Garasanin 1983a, 506. ²¹ Forenbaher 1988,24,26,32; Forenbaher 1994,58. Etapa a doua a acestei manifestări o denumește Belegis II. ²² Foltiny 1985b, 264. ²³ Simic 1987a, 22-23, faza Vatina-Belegis (Belegis I); MajnariGPandzic 1984, 88-89; Loznjak 2001, 43. ²⁴ Foltiny 1968, 348-353; Kemenczei 1971, 53; Lâszlo 1973, 597, 604-605. ²⁵ Balaguri 1990, 122. ²⁶Nestor 1960, 109, 125; Hănsel 1976, 62. 71 Pe baza ornamentelor incizate și pseudo-șnurate specifice fazei I a necropolelor plane de incinerație din Banat și Srem (Beograd-Karaburmaf o parte a descoperirilor din necropolele cunoscute vor fi atribuite culturii Gârla Mare²⁷, în timp ce vasele din etapa cronologică următoare, pe baza ornamentării, au fost incluse în ansamblul ceramicii canelate din perioada hallstattiană²⁸. în prima jumătatea a sec. XX, M. Grbic include mormintele de incinerație, în amestec cu artefacte de tip Vatina, într-o așa-numită „cultură Vrsac”²⁹. Ulterior, cercetătorul sârb nuanțează termenul, utilizând denumirea de „Vatin-Vrsac”/,, Vrsac-Ilandza”³⁰. într-o trecere în revistă a conexiunilor și paralelismelor existente între spațiul balcano-dunărean și lumea egeică și Anatolia, M. Grbic considera că individualitatea arealului nord-estic și sud-estic al Peninsulei Balcanice, manifestată deplin încă din perioada Bronzului Timpuriu, se continuă și în perioada Bronzului Mijlociu. Cultura Vatina, deja definitivată din punct de vedere al evoluției, indică clar faptul că is not ofPannonian origin, since in the Pannonian Lowland it was only ocasionally found and then at a later period, pentru ca mai apoi, prin expansiunea comunitățor illyrice, ea să pătrundă dinspre vest și în Banat. într-o etapă cronologică ulterioară, se dezvoltă the Vrsac type of pottery of the Late Bronze Age! „Vatin-Vrsac”, la geneza căreia participă, în mod evident și elemente de tip „Dubovac-Zuto Brdo”³². Termenul de „cultură Vrsac”, enunțat de M. Grbic încă din anul 1939³³, în acest studiu nu pare să fie un concept bine definit, dovadă fiind denumirile de „Vrsac- Ilandza”, „ceramică de tip Vrsac” sau „Vatin-Vrsac” pe care cercetătorul sârb le folosește în mod alternativ³⁴. ²⁷Nestor 1960, 109, 125; Hănsel 1976, 62. ²⁸ Hănsel 1976, 88-89,91-96. ²⁹ Grbic 1939, 58, T.IIIb/14-16, în planșa cu materialele arheologice edificatoare figurează o amforă bitronconică cu toarte mari trase din buză, ornamentată deasupra cu protome, precum și un kantharos cu picior. între materialele atribuite acesteia a fost inclusă și o amforetă, mai degrabă tipică culturii Vatina. ³⁰ Grbic 1957, 148-149. ³¹ Grbic 1957, 148. ³² Grbic 1957, 148. ³³ Grbic M., 1939, 58, T.IIIb/14-16. ³⁴ Grbic 1957, 148-149. 72 O altă denumire a fost cea de ”Vîrșaț-Cruceni”, utilizată de către Al. Vulpe, termen care nu s-a impus în literatura arheologică de specialitate³⁵. Cu ocazia publicării unui amplu studiu privind problemele neoliticului și ale epocii bronzului din Serbia și Macedonia, M. Garasanin divizează evoluția culturii Vatina în două etape. Etapa timpurie a fost denumită „Pancevo- Omoljica”, iar cea târzie „Vatina-Vrsac”, etapă în care au fost incluse și necropolele de incinerație de la Vatina, Vrsac, Ilandza³⁶. într-o periodizare ulterioară a culturii Vatina făcută în anul 1973, M. Garasanin va distinge trei faze disticte³⁷. Etapa cea mai timpurie a fost definită ca fiind faza Pancevo- Omoljica, urmată de faza Vatin-Vrsac, ultima fiind faza „Vatina târzie”. în cadrul fazei „Vatina târzie” au fost incluse, parțial, necropolele de incinerație descoperite la Ilandza, Belegis și Rospi Cuprija³⁸. Periodizarea internă inițială a culturii Vatina va determina o serie de arheologi să diferențieze faza I a culturii Cruceni-Belegis de faza a Il-a și să le trateze ca pe două manifestări etno-culturale distincte³⁹. Reluând periodizarea internă a culturii Vatina din anul 1973, M. Garasanin definește mai precis faza a treia („Vatina târzie”) sub numele de „faza Belegis-Ilandza”⁴⁰. Această fază se datează în sistemul modificat al lui Reinecke în Bz. C- început de Bz. D⁴¹. Periodizarea propusă de M. Garasanin a fostpreluată de către majoritatea arheologilor sârbi și continuă să fie utilizată și astăzi⁴². Oricum, realitățile arheologice l-au determinat pe M. Garasanin să accepte rezultatul cercetărilor arheologice în care cultura Cruceni-Belegis este o entitate distinctă chiar dacă utilizează termenul de „Belegis-Cruceni gruppe”⁴³. ³⁵ Vulpe 1974, 253. ³⁶ Garasanin 1954, 58-62; Garasanin 1959, 72, 75-82. ³⁷ Garasanin 1973, 328-329. ³⁸ Garasanin 1973, 324, 329, 331-333. ³⁹ Forenbaher 1994a, 53; Medovic 1988-1989, 45-48; Bukvic 2000. ⁴⁰ Garasanin 1983a, 505-517, Garasanin 1983b, 669. ⁴¹ Garasanin 1983a, 509; La sfârșitul anilor ’90, pe baza descoperirilor arheologice de la sud de Sava și Dunăre, M. Stojic a propus o nouă periodizare a culturii Vatina, periodizare care nu s-a impus în literatura arheologică de specialitate (Stojic 1998b, 92). ⁴² în sinteza lui R. Vasic, etapa Belegis-Ilandza din periodizarea lui M. Garasanin apare ca „Vatin-Belegis“, precizându-se că Many archaeologists, however, are inclined to support Garasanin s attitude and consider the continuation cf the Vatin culture" through the Middle Bronze Age as correct. (Vasic 2006, 449). ⁴³ Garasanin 1998, 12-14. 13 Termenul de „Vatina” este utilizat și de M. Zotovic care atribuie mormintele de incinerație cu amfore kantharoide descoperite la Krstac-/v/covo brdo (regiunea Dragacevo, Pomoravljie) culturii Vatina. în tabelul cronologic cu evoluția manifestărilor etno-culturale din Serbia, cercetătorul consideră că, în Voivodina, cultura „Periamoș” este urmată de Vattina I-III, Bronzul Târziu fiind caracterizat de Urnenfelderkultu^. Cultura Cruceni-Belegis este astfel divizată, etapa I atribuită culturii „Vatina” și faza a doua culturii câmpurilor de urne din Europa Centrală. La sfârșitul lucrării sale privind încadrarea cronologică a descoperirilor de obiecte și depozite de bronzuri din bazinul carpatic, St. Foltiny prezintă extrem de lapidar încadrarea cronologică a principalelor culturi care au marcat evoluția epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului în acest spațiu. Adoptând sistemul cronologic elaborat de P. Reinecke pentru epoca bronzului din sudul Germaniei, St Foltiny atribuie grupul „Verseg-Vatina” unei faze a doua din etapa Bz. C, interval cronologic în care sunt resimțite influențele târzii ale culturii mormintelor tumulare. Faza târzie a grupei culturale Vatina (Spăte Phase der Vattina-kulturgruppe) este integrată în etapa Bz. D₁ din sistemul cronologic modificat al lui P. Reinecke, fază care cuprinde, în mare parte, etapele Bz. D și Ha. A din sudul Germaniei⁴⁵. Asocierea termenilor de Vatina și Vrsac, pe baza necropolelor de incinerație de tip Cruceni-Belegis descoperite în hotarul acestor localități, a determinat apariția altor denumiri precum cea de „Versec-Kubin”, particularitatea acestui termen fiind amplificată și de utilizarea vechii toponimii maghiare. în opinia lui I. Bona, comunitățile Bronzului Mijlociu caracterizate de utilizarea ceramicii incrustate, sub presiunea culturii mormintelor tumulare (Hugelgrăberkultur) din Europa Centrală, preiau controlul teritoriilor în care a evoluat cultura Vatina, însă populația autohtonă nu dispare ci se transformă într-o nouă cultură, respectiv cultura Versec-Kubin⁴⁶. J. Alexander subordonează cultura Vatina unui grup Pancevo în cadrul căruia ritul de înmormântare a fost incinerația, urnele mormintelor fiind asemănătoare cu cele ale culturii Gârla Mare și Verbicioara⁴⁷. Mormintele din faza I a necropolelor de la Belegis și Surcin sunt atribuite culturii Bijelo ⁴⁴ Zotovic 1985, 55. ⁴⁵ Foltinyl955, 125, ⁴⁶ Bona 1975a, 190-191. ⁴⁷ Alexander 1972, 78-82. 74 Brdo⁴⁸. în Bronzul târziu, este subliniată evoluția neîntreruptă a necropolelor de incinerație, grupurile Dubovac, Vrsac, Zuto Brdo și Vatina fiind subscrise unei culturi pannonice (Pannonian Culture)⁴⁹. Ambiguitatea terminologiei este subliniată și de încadrarea culturii Vatina în ceea ce J. Alexander numește „Vatina-Dubovac/Gârla Mare complex”⁵⁰. T. Kemenczei a considerat că grapa Hajdubagos, încadrată cronologic la sfârșitul Bronzului Mijlociu, face parte din cultura mormintelor tumulare (HGK), evidențiindu-se legăturile strânse ale acesteia cu „cultura Vatina”⁵¹. în sprijinul acestei afirmații vine o „urnă” descoperită la Vatina care, din punct de vedere tipologic, este foarte apropiat de cele caracteristice grapei Hajdubagos. Amfora (,,uma“) bitronconică, sveltă, apare ilustrată la studiul lui B. Gavela privind determinarea etnică și cronologică a ceramicii pannonice din regiunea bazinului mijlociu al Dunării⁵². Pe de altă parte, în arealul acestei grape tumulare a fost descoperită o „urnă” care provine din arealul „culturii Vatina”⁵³. în studiile și cărțile ulterioare, T. Kemenczei va renunța la termenul de cultura Vatina, adoptând termenii de „grapa Pecica-Vatina târzie”⁵⁴, „cultura Pecska- Belegis”/„cultura Pecska-(Pecica)-Belegis”⁵⁵ și „cultura Belegis-Craceni”, unde descoperirile de la Bobda și Susani sunt tratate distinct⁵⁶. VI. Dumitrescu distinge în cadrul marelui complex cultural al câmpurilor de „urne funerare”⁵⁷ mai multe grupuri culturale care, pe lângă numeroasele elemente comune, prezintă și unele particularități evidente. Aceste grupuri au fost definite ca „Vatina-Bjelo Brdo-Vîrșeț”, „Gîrla Mare-Câma” și „Klicevac- Dubovac”, putând fi introduse într-un mare grup sud-estic sau iugoslavo- român⁵⁸. ⁴⁸ Alexander 1972, 80. ⁴⁹ Alexander 1972, 88. ⁵⁰ Alexander 1972, 82. ⁵¹ Kemenczei 1963, 184-185. ⁵² Gavela 1953, 62, Pl.II/7; Kemenczei 1963, 185 ⁵³ Kemenczei 1963, 185. ⁵⁴ Kemenczei 1971, 53. ⁵⁵ Kemenczei 1982, 310, 314; Kemenczei 1984, 31, 61, 64, 73. ⁵⁶ Kemenczei 1991, 36, 38, 44. ⁵⁷ Utilizarea termenul de „urnă funerară” este un pleonasm care s-a perpetuat în literatura de specialitate (Dumitrescu et alii 1983, 194). în cadrul ritualului, alături de amforele care sunt cunoscute drept tune, cu același rol au fost folosite și vasele-sac, vasele- cuptor (pyraunos) precum și cănițele. ⁵⁸ Dumitrescu 1960, 19. 75 într-o altă scurtă sinteză privind siturile arheologice preistorice de pe teritoriul României, VI. Dumitrescu consideră că pe fondul genetic mai vechi de tip Kostolac și Vucedol din nord-estul fostei Iugoslavii ia naștere cultura Vatina, cultură care va fi strâns legată de marele grup al câmpurilor de urne de pe cursul mijlociu și, parțial, inferior al Dunării, „constituind chiar o etapă inițială”⁵⁹. Aceeași opinie o are și AL Vulpe care consideră că aspectul „Vîrșeț- Cruceni” este o fază târzie a culturii Vatina⁶⁰. în urma analizei materialului ceramic și a artefactelor descoperite în necropolele de incinerație de la Cruceni și Bobda, K. Horedt distinge mai multe etape de evoluție (Cruceni I și II, respectiv Bobda I și II). în urma acestei periodizări interne a celor două necropole, faza I a necropolei de la Cruceni (etapa Cruceni I) este atribuită culturii Vatina, iar faza a Il-a încadrată într-o etapă mai târzie a "bronzului evoluat”, etapă în care se resimte influența ceramicii tumulare. într-o perspectivă mai amplă în ceea ce privește relația dintre cele două necropole, K. Horedt sublinia că, dincolo de unele deosebiri de ordin cultural, există un anumit sincronism între etapa a doua a evoluției necropolei de la Cruceni (Cruceni II) și prima etapă a necropolei de la Bobda (Bobda I)⁶¹. O. Radu, publicând cele 26 de morminte de incinerație descoperite în anul 1968, atribuie prima fază a necropolei de la Cruceni (Cruceni I) unei etape în care există puternice tradiții ale culturii Vatina, iar faza a doua a necropolei de la Cruceni (Cruceni II) ”în orizontul canelat ce caracterizează, în general, începutul Hallstattului timpuriu în vestul României”⁶². Cercetările arheologice de la Susani - Gramurada lui Ticu au relevat un complex cu caracter funerar sau ritual (probabil sanctuar), numărul mare de vase ceramice descoperite aici fiind un excelent reper pentru ilustrarea perioadei de tranziției de la epoca bronzului la epoca fierului⁶³. I. Stratan și Al. Vulpe, analizând materialul ceramic descoperit în acest tumul, trec în revistă și principalele descoperiri de la sfârșitul epocii bronzului, în zona de câmpie a Banatului. în opinia celor doi autori, atât decorul, cât și forma ⁵⁹ Condurachi et alii 1972,22. ⁶⁰ Vulpe 1974, 253. ⁶¹ Horedt 1967a, 17-20; Horedt 1967b, 147-149. “Radu 1973,506-507 ⁶³ Stratan-Vulpe 1977, 28-60. 76 unora dintre vasele de la Susani vădesc o strânsă legătură cu culturile Vatina și Gârla Mare, fapt ce face plauzibil ca necropolele de incinerație de la Cruceni, Ilandza, Belegis, Vrsac, Livezile/Tolvădia să reprezinte stadiul final al acestui „complex cultural”⁶⁴. într-un studiu mai vechi, A. Laszlo considera că unele elemente de tip Vatina Gârla Mare, integrate în cultura Piliny, vor fi transmise și culturii Gâva, cultură care va avea un schimb de influențe cu „grupa Pecica-Vatina târzie”⁶⁵. Generalizarea termenului de „cultură Vatina” în definirea manifestărilor etno-culturale din Banat din a doua jumătate a mileniului II a.Chr. o întâlnim și la S. Morintz, care, într-o primă etapă, a considerat că „în vestul României, respectiv Crișana și Banat, culturile Otomani și Vatina și parțial culturile Wietenberg (în vestul podișului Transilvaniei) și Gârla Mare (în zona Porților de Fier) își continuă evoluția și în perioada târzie a epocii bronzului, în formele lor tradiționale”. Pătrunderea culturii mormintelor tumulare (Hugelgrăberkultur) către est a determinat preluarea de către „cultura Vatina”, în perioada târzie a epocii bronzului, a unor elemente caracteristice acestei culturi⁶⁶. Ulterior, S. Morintz va redefini termenul în forma pe care arheologia românească o utilizează și astăzi. Opinia lui M. Garasanin va fi preluată și de D. Garasanin care plasează descoperirile din necropolele de la Ilandza, Belegis-Sto/zca Gumno într-o perioadă care face tranziția către etapa finală a epocii bronzului⁶⁷. K. Vinski-Gasparini consideră că debutul Bronzului Recent în regiunea cuprinsă între Sava, Drava și Dunăre este ilustrat de mormântul M.3 de la Ilandza și de stratigrafia așezării de la Hrtkovci-Goww/nvn (tranziția de la Bz. C la Bz. D în sistemul cronologic al lui P. Reinecke). Fazei I a Bronzului Recent îi sunt atribuite necropolele de la Surcin, Ilandza și Belegis, care prezintă certaines caracteristiques des groupes de Vatin et de Dubovac-Zuto Brdo Urnele pseudo-protovillanoviene de la sfârșitul fazei I a Bronzului Recent, în opinia cercetătoarei, sunt de tip Bayerdorf-Velatice⁶⁸. Uneori, elementele considerate a fi caracteristice culturii Cruceni- Belegis sunt menționate sub alte terminologii, care ar putea conduce spre ⁶⁴ Stratan-Vulpe 1977, 31, nota 7, 54. ⁶⁵ Lâszlo 1973, 596-597, 604-605. ⁶⁶ Morintz 1974, 897. ⁶⁷ Garasanin-Vinski-Gasparini 1971, 308. ⁶⁸ Garasanin-Vinski-Gasparini 1971,315-316. 77 false interpretări sau polemici inutile. E. A. Balaguri consideră că la formarea culturii Gâva participă și elemente „Vîrșeț-Dubovaț târzii”⁶⁹ tară a menționa dacă este vorba de descoperirile de ceramică incrustată descoperită la Dubovac sau de cea de tip Cruceni-Belegis, faza a Il-a. O opinie asemănătoare cu cea a lui M. Garasanin o are și S. Dimitrijevic care, analizând descoperirile arheologice din arealul localității Vinkovci, utilizează pentru faza I a culturii Cruceni-Belegis termenul de „orizontul Belegis a culturii Vatina”⁷⁰. în paralel cu termenul de „tip Tolvădia”⁷¹, N. Majnaric-Pandzic utilizează și pe cel de „faza Vatin-Belegis” a culturii Vatina⁷². Termenul de „fază Vatin-Belegis” a culturii Vatina apare și în literatura arheologică maghiară, fiind utilizat de Sz. Honti în prezentarea transformărilor culturale de la sfârșitul Bronzului Mijlociu în regiunea Somogy⁷³. J. Simic consideră că în faza finală a culturii Vatina („Vatin-Belegis- Phase”) are loc geneza grupei Belegis (Belegis I) a cărei maximă dezvoltare va avea loc la sfârșitul epocii bronzului⁷⁴. S. Forenbaher, într-o succintă scriere tipologică a amforelor („urnelor”) de tip „pseudoprotovillanova”, face distincție între etapele de evoluție a culturii Cruceni-Belegis. în opinia lui, la Beograd-Karaburma se întâlnesc două orizonturi, unul mai timpuriu aparținând culturii Vatina târzie (sau Belegis I), iar cel de-al doilea orizontului Belegis II⁷⁵. Aceeași diferențiere o face în prezentarea siturilor atribuite „grupului Belegis II” în Slavonia Orientală, considerând că nivelul cu fragmente ceramice de tip Vatina târzie de la Dalj - Livadice și Klisa - Ekonomija este urmat de unul cu fragmente ceramice caracteristice grupului Belegis II⁷⁶. Termenul de Vatin-Belegis phase of the developed Vatin Culture of the Middle Bronze Age îl regăsim și la M. Dizdar, datarea cronologică aferentă subliniind suficient de mult nu numai eroarea definirii culturale, dar și ⁶⁹ Balaguri 1990, 122. ⁷⁰ Dimitrijevic 1979, 142,209. ⁷¹ Majnaric-Pandzic 1990, 50, 54. ⁷² Majnaric-Pandzic 1981, 47; Majnaric-Pandzic 1984, 79-81, 89. ⁷³ Honti 1994, 173, 176-177, 179. ⁷⁴ Simic 2008, 52. ⁷⁵ Forenbaher 1988, 26. ⁷⁶ Forenbaher 1991, 67, nr. 3, 68-69, în cazul sitului de la Da\j-Livadice echivalează eronat termenii de „Vatina târzie” cu „Belegis II”. 78 momentul de debut al culturii Cruceni-Belegis. în concepția arheologului croat, faza finală a culturii Vatina (faza Vatin-Belegis) se transformă la sfârșitul Bronzului Mijlociu, în cultura Belegis II⁷⁷. Fragmentele ceramice ornamentate cu incizii și șnur fals (Litzen), descoperite la Vinkovci-Dz/gn ulica 23, au fost atribuite de către M. Dizdar aceleiași faze târzii a variantei sirmio-slavone a culturii Vatina în timp ce cele ornamentate cu caneluri, unei manifestări etno- culturale distincte, respectiv, grupului Belegis II⁷⁸. Existența unei etape târzii a culturii Vatina, caracterizată de ornamente de tip Litzen, este susținută și de Z. Markovic care consideră că după etapa Bz. B₁ a sistemului cronologic modificat al lui P. Reinecke, cultura ceramicii șnurate (Litzen-pottery Culture) se transformă în Vatina-Belegis phase of the Slavonian-Sirmian variant of the Vatina Culture'¹⁹. Același termen de „fază Vatin-Belegis a variantei sirmio-slavone a culturii Vatina” (Vatin-Belegisphase of the Slavonia-Srijem Vatin culture) este utilizată de D. Loznjak, faza a Il-a a culturii Cruceni-Belegis fiind considerată o cultură distinctă (Belegis II culture) care înlocuiește faza finală a culturii Vatina⁸⁰. în final, trebuie menționată și succinta prezentare a necropolei de la Cruceni de către G. Tonceva, care cu ocazia rediscutării unor probleme de cronologie a Hallstattului timpuriu pe teritoriul Bulgariei, atribuie urnele caracteristice fazei I a culturii Cruceni-Belegis culturilor „Vatina-Pecica- Câma-Gârla Mare“ în timp ce urnele tipice fazei a Il-a a culturii Cruceni- Belegis sunt atribuite culturii Gâva⁸¹. 3. Utilizarea termenului de „câmpuri de urne’’ G. V. Childe este unul dintre cercetătorii care au considerat cu fermitate că necropolele de incinerație din Banat, incluse într-o „cultură Vatina” care se caracterizezază prin necropole de incinerație (și, mai rar, de inhumație⁸²) fac parte din civilizația cîmpurilor de urne din Ungaria⁸³. ⁷⁷ Dizdar 1999, 31-32 ⁷⁸ Dizdar 1996, 26-27. ⁷⁹ Markovic 2003,134. ⁸⁰ Loznjak 2001,43. ⁸¹ Tonceva 1980a, 31. ⁸² Childe 1929, 266-267. ⁸³ Childe 1929, 268,287-290. 79 Cercetările arheologice de la Rospi Cuprija au dezvelit o necropolă de incinerație atribuită de J. Todorovic ceramicii pannoniene care face parte din cultura câmpurilor de urne (civilisation Urnenfelder). O parte a mormintelor de incinerație sunt încadrate în grupul Vatin-Vrsac din perioada mijlocie a epocii bronzului, iar o altă parte în grupul Dubovac-Zuto Brdo (urnele canelate sunt atribuite Hallstattului)⁸⁴. N. Tasic, într-o primă etapă, utilizează termenul de „cultura câmpurilor de urne cu suprafață plană”, termen care este însă abandonat ca urmare a confuziei legate de utilizarea termenului de Urnenfelderkultur/Urnfield Culture pentru manifestările etno-culturale din Europa Centrală⁸⁵. Termenul de "câmpuri de urne” pare să fie edificator pentru M. Garasanin care denumește etapa a doua a necropolelor de incinerație de la Belegis, Ilandza și Cruceni cu termenul de vojvoăanska grupa prelaznog perioda care ar corespunde începutului primei epoci a fierului⁸⁶. Cu prilejul organizării unei expoziții privind epoca bronzului în Serbia, D. Garasanin subliniază existența unor legături între „grupul Paracin” și populația din Banat din perioada „câmpurilor de urne”⁸⁷. Așa cum am precizat și în rândurile de mai sus, M. Zotovic împarte cultura Cruceni-Belegis în două manifestări distincte, etapa I fiind atribuită culturii Vatina III și faza a doua culturii câmpurilor de urne din Europa Centrală⁸⁸. O opinie asemănătoare are și V. Furmânek care, într-o scurtă sinteză privind perioada câmpurilor de urne în bazinul Dunării, consideră că, în Voivodina, după sfârșitul culturii Belegis I din Bronzul Mijlociu, urmează culturile Csorva, Gâva și Belegis II, toate incluse de cercetător în culturile câmpurilor de urne funerare⁸⁹. FI. Medeleț, într-o succintă trecere în revistă a observațiilor privind ritul și ritualul funerar al purtătorilor culturii Cruceni-Belegis în Banat, utilizează și ⁸⁴ Todorovic 1956, 60-61. ⁸⁵ Tasic 1962a, 127. ⁸⁶ Garasanin 1973, 409, 407 (în tabelul de la p. 392 este trecut „Umer.felderkultufy Garasanin 1983b, 668-669. ⁸⁷ Garasanin 1972, 33. ⁸⁸ Zotovic 1985, 55. ⁸⁹ Furmânek 1996, 129. 80 termenul de „câmpuri de urne funerare”, atribuind necropolele de incinerație din Banat tracilor nordici timpurii din nordul Dunării mijlocii⁹⁰. Chiar dacă D. Andelic acceptă termenul de „grupă Belegis I” pentru o serie de artefacte ceramice descoperite la Kuzmin-Bregovi-Atovaci, pentru cele care ar fi firesc să fie atribuite „grupei” Belegis II utilizează termenul de „cultura câmpurilor de urne” (Urnfield Culture), câteva fragmente ceramice fiind atribuite culturii Gâva⁹¹. F. Falkenstein, într-un studiu privind posibilitatea existenței unei catastrofe naturale la sfârșitul mileniului II a.Chr., consideră că întreaga arie a „culturii câmpurilor de urne” (Urnenfelderkultur) a fost afectată de o răcire climată, provocată, probabil, de erupția vulcanului Hekla din Islanda, în jurul anului 1159 a.Chr. în discuția privind limitele estice și sud-estice ale arealului cultural al „câmpurilor de urne funerare”, F. Falkenstein include în arealul acestui complex cultural și grupurile Csorva, Belegis II și cele de tip Chișinău- Corlăteni⁹². Chiar dacă ipoteza existenței unei catastrofe naturale care a afectat Europa din perioada „câmpurilor de urne” îmi pare extrem de plauzibilă, trebuie să subliniez faptul că există unele mici detalii care trebuie luate în considerare în ceea ce privește atribuirea fazei a Il-a a culturii Cruceni-Belegis și a manifestării înrudite, respectiv cultura Chișinău-Corlăteni din nord-estul Moldovei, ariei culturale a „câmpurilor de urne” din Europa Centrală. O abordare relativ inedită, atât din punct de vedere al terminologiei utilizate, dar și al scenariului istoric propus, se regăsește în studiul publicat relativ recent de către G. Simion. într-o nouă perspectivă asupra raporturilor culturale existente între civilizația epocii fierului din nordul Italiei și cele din regiunea carpato-dunăreană, autorul consideră că purtătorii câmpurilor de urne (Champs d’Urnes) din Europa Centrală pătrund pe teritoriul actual al României dinspre est, urmând două culoare geografice. Unul din grupurile culturale, pornit din Câmpia Pannonică, a pătruns în Transilvania prin nord- est, bazinul Tisei, urmând valea Lăpușului⁹³, în timp ce al doilea grup, înrudit cu primul, va pătrunde în Banat urmând cursul Dunării și al afluenților acestuia unde apare un orizont cultural nou care, în pofida asemănărilor, este totuși ⁹⁰ Medeleț 1995, 289, 302; Medeleț 1996, 231, 244. ⁹¹ Andelic 1995b, 80-81. ⁹² Falkenstein 1997, 553, 554-555. ⁹³ Simion 2002,71. 81 diferit de cultura Gâva din nord-vestul României⁹⁴, Enunțând lapidar existența unor studii recente privind sfârșitul epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului pe teritoriul Banatului, G. Simion utilizează, pentru definirea comunităților locale, termenul de groupes Cruceni, Belegis et Sântana, care constituie o cultură asemănătoare culturii Gâva. Fără a denumi această cultură, autorul consideră că necropolele de la Belegis, Cruceni II, Bobda I, Sântana I, Timișoara-Frate/zn Voitec și Peciu Nou sunt du type «Champs d’Urnes». Descoperirile de la Susani, atribuite aceluiași complex cultural, conțin germenii unei noi culturi, caracteristice primei epoci a fierului. în drumul lor către est, pe valea râului Bega, purtătorii acestei viitoare culturi vor pune capăt manifestărilor etno-culturale specifice epocii bronzului⁹⁵. Ambiguitatea derivată din utilizarea termenilor de „grup” pentru necropolele eponime Cruceni și Belegis și pe cel de „cultură” pentru regionalizările de la sfârșitul evoluției culturii Cruceni-Belegis (les cultures du type Bobda II-Belegis II)⁹⁶, este completată de separarea fazelor distincte de evoluție surprinse în aceste necropole, în grupuri culturale (sau grupe ale culturii) distincte. Pe baza înșiruirii de necropole pe care autorul le înscrie în cultura câmpurilor de urne din Europa Centrală, apare o inexplicabilă eroare de sincronizare a etapele Cruceni II și Bobda I din evoluția acestor necropole cu întregul parcurs al necropolei de la Belegis. în ceea ce privește apariția grupului Susani, strâns înrudit cu comunitățile necropolelor de la Cruceni și Beiegis-Stojica gumno, este deja vehiculată în literatura de specialitate (citată, de altfel) ipoteza extrem de plauzibilă a pătrunderii dinspre nord, pe valea Mureșului, a unor elemente tipice grupului cultural Igrița⁹⁷. Pe de altă parte, evoluția în paralel a etapelor Belegis II, Cruceni II și Bobda I exclude orice sincronism cronologic care a stat la baza utilizării termenului „Bobda II-Belegis II” care a migrat în Moldova, prin Carpații Orientali. Nu mai insist asupra scenariului deja mai sus menționat, în care purtătorii grupului cultural Susani, în marșul lor către est, în paralel cu purtătorii „culturilor Bobda II-Belegis II”, pun capăt culturilor epocii bronzului din arealul intracarpatic⁹⁸. ⁹⁴ Simion 2002, 73-74, 76. ⁹⁵ Simion 2002, 73. ⁹⁶ Simion 2002, 74. ⁹⁷ Gumă 1993, 166-168; Gumă 1997, 65-66. ⁹⁸ Simion 2002, 73-74. 82 Totodată, trebuie subliniată și inadvertența cronologică esențială: cultura Cruceni-Belegis se naște în sud-estul Europei cu mult înaintea complexului cultural al câmpurilor de urne din Europa Centrală, astfel că originea acestei manifestări etno-culturale trebuie căutată în fondul local de tip Vatina, pe care s-au grefat elementele de tip Szeremle, Litzen și influențe ale culturii mormintelor tumulare (Hugelgrăberkultur) din Câmpia Pannonică. Arealul ocupat de grupul cultural Csorva, născut pe fond tumular târziu și cu puternice influențe din zona Europei Centrale (în opinia mea, și din arealul culturii Cruceni-Belegis), poate fi considerat limita sudică a complexului cultural din Europa Centrală. Evoluția organică a culturii Cruceni-Belegis pledează pentru o manifestare etno-culturală distinctă care a apărut cu mult înainte de complexul cultural al câmpurilor de urne din Europa Centrală. încorporarea etapei a doua a acestei culturi (Cruceni-Belegis II) în complexul Unienfelderkultur/Urnfield Culture din Europa Centrală sugerează două manifestări etno-culturale diferite, fapt care nu corespunde evidențelor arheologice. Apariția culturii Chișinău-Corlăteni ca urmare a aportului direct al purtătorilor culturii Cruceni-Belegis, faza a Il-a (fără a nega însă influențele culturii Gâva), restrânge, în opinia mea, arealul estic al complexului cultural al „câmpurilor de urne” din Europa Centrală. 4. Utilizarea termenului de „ Tolvădia ” Analiza materialului ceramic de la Livezile (fosta Tolvădia, jud. Timiș) de către A. Mozsolics a determinat-o pe cercetătoare maghiară să utilizeze termenul de ceramică de tip „Tolvădia”⁹⁹, termen care va fi utilizat, inițial, și de M. Garasanin¹⁰⁰. Termenul de „Tolvădia” se perpetuează până către sfârșitul secolului XX. St. Foltiny folosește, alături de mai recenta denumire Cruceni-Belegis, și termenul de ”tip Tolvădia”¹⁰¹. ⁹⁹ Mozsolics 1942, 48-50; Mozsolics 1943, 40. ¹⁰⁰ Garasanin 1959, 79, 82. ¹⁰¹ Foltiny 1983, 172; Foltiny 1985a, 119, însă începând cu acest studiu utilizează termenul de „Bobda-Belegis.Kultur”; Foltiny 1987, 79. 83 Aceeași denumire a fost utilizată și de către cercetătorii maghiari Lorinczi G. și Trogmayer O.¹⁰², precum și de N. Majnaric-Pandzic¹⁰³, acest termen fiind, treptat, abandonat¹⁰⁴. 5. Utilizarea termenului de „ grupa Belegis ” sau „ grup cultural Belegis ” După ce a abandonat termenul de „cultura câmpurilor de urne cu suprafață plană”, într-un studiu în care definește cultura Vinkovci, N. Tasic menționează existența grupelor Belegis I și Belegis II¹⁰⁵. Acești termeni se vor păstra în literatura arheologică de specialitate¹⁰⁶ fie ca o noțiune definitorie a unui fenomen etno-cultural de la sfârșitul epocii bronzului, fie ca etape distincte în cadrul culturii Belegis. Chiar dacă utilizarea termenului de „grup Belegis” a fost o soluție pentru a defini necropolele plane de incinerație din Banat, Srem, Backa și Slavonia Orientală, utilizarea acestui termen după definirea culturii Cruceni-Belegis a condus, inevitabil, spre interpretări și încadrări cronologice discutabile. Ca urmare a periodizării interne a acestei culturi¹⁰⁷, cele două etape majore au fost utilizate de către unii cercetători în mod independent una de alta, astfel că, alături de eronatul termen de „grup Belegis I” și „grup Belegis II”¹⁰⁸ s-a ajuns la cel de „cultura Belegis I” și „cultura Belegis II”¹⁰⁹. ¹⁰² Lorinczi-Trogmayer 1995, 61. ¹⁰³ Majnaric-Pandzic 1990, 50, 54. ¹⁰⁴ Bona 1994, 17, pe harta cu răspândirea manifestărilor etno-culturale de la sfârșitul Bronzului Mijlociu III, bazinul mijlociu al Dunării este ocupat de „culture de Szeremle- Vattina-Tolvădia-Belegis-Cruceni”. ¹⁰⁵ Tasic 1968, 23. Inițial, acest termen a desemnat două faze al aceleiași manifestări etno-culturale. Ulterior, a fost preluat și deformat, denumirea de grupe sugerând manifestări etno-culturale distincte; Tasic 1971, 33. ¹⁰⁶ Brukner 1971, 175-176; 972, 102, 106-112, 114-115, abb. 2; Tasic 1974, 461-462; Medovic 1978, 40-41; Stojic 1986, 119-120; Pădureanu 1987-1988, 508; Waterbolk 1988, 120; Simic 1992, 31-34; 36; 38-39; Andelic 1995a 14-15; Andelic 1995a, Della Casa 1995, 75; 80-81; Boroffka 1997, 572, nr. 8; Muzej Vcjvodine..., 1997, 44, 49-50, 59, unde alături de termenul de „grup Belegis” sunt utilizați și cei de „cultură Belegis” și „Belegis II-Gava”; Simic 2001, 41 ¹⁰⁷ Tasic 1974, 462-464; Tasic 1984a, 33-44. ¹⁰⁸ Vinski-Gasparini 1983a, 555; Forenbaher 1988, 29, 33-34; Forenbaher 1990, 65- 66; Forenbaher 1994b, 310; Levițki 1994, 58, 83, 90, 93, 99, 103, 152-153; Andelic 1995a, 14; Gacic 1995, 54-55; Falkenstein 1997, 553. ¹⁰⁹ Petrovic 1986, 32-34; Levițki 1994, 82-83, 153; Tasic 1995a, 203; Boroffka 1997, 84 O astfel de abordare o are și Pr. Medovic, care o denumește distinct prima etapă a culturii Cruceni-Belegis cu termenul de „grup Belegis”¹¹⁰. Utilizarea termenului de grup cultural la o serie de arheologi pare să acopere și ceea ce alți specialiști înțeleg prin cultură. M. Stojic, în studiile privind epoca bronzului și începutul primei epoci a fierului din zona de confluență a Dunării Mijlocii cu Morava, oscilează între termenul de „grup”¹¹¹, „grup cultural”¹¹² și „cultură”¹¹³. M. Stojic consideră că apariția grupului cultural Belegis (Belegis I) are loc la sfârșitul Bronzului Mijlociu, în arealul care, în etapele istorice anterioare, a aparținut culturii Vinkovci. Pandantul grupului Belegis, în bazinul Moravei, a fost grupul cultural Paracin (Paracin I). în aval de confluența Dunării cu Sava, ceva mai devreme s-a format grupul cultural Zuto Brdo. Pe fondul dezintegrării culturii Vatina, grupurile culturale menționate se întrepătrund, eveniment care marchează sfârșitul epocii bronzului și începutul unei perioade de tranziție spre epoca fierului (Fier I, după periodizarea propusă de autor)¹¹⁴. Utilizarea termenului de „grup cultural” și pentru culturile Vatina și Vinkovci, sugerează faptul că, pentru autor, termenul de „cultură” și „grup cultural” nu are valori semantice diferite. Apariția grupului cultural Belegis II, în opinia lui M. Stojic, este însă o manifestare etno-culturală distinctă, puternic influențată de cultura Gâva, influențe care se resimt și pe valea Moravei¹¹⁵. Această diferențiere este evidentă și în alte articole în care se utilizează termenul de culture du cours moyen du Danube (Belegis /7)¹¹⁶. Termenul de „grup cultural Belegis” este utilizat și la explicarea consecințelor pătrunderii purtătorilor ceramicii incrustate cu alb din Transdanubia care au pavat drumul formării grupurilor culturale Zuto Brdo și Belegis¹¹⁷. 570, nr. 8; Jacanovic 2000, 50-51; Iskra-Janosic 2001, 31, 34; P. Fischl et alii 2001, 86-87; Potrebnica-Dizdar 2002, 91; Uzelac 2002b, 50-52, 56; Przybyla 2005,231-232. "“Medovic 1992, 22. ¹¹¹ Stojic 2004, 360, 400 ¹¹² Stojic 1998b, 90, 92. ¹¹³ Stojic 1996, 251, 254, „culture du cours moyen du Danube (Belegis II)”; Stojic- Jocic 2006,263, 269, 290. ¹¹⁴ Stojic 1995,25. ¹¹⁵ Stojic 1995,25-27. ¹¹⁶ Stojic 1996, 251, 254; Stojic 1998a, 140. ¹¹⁷ Stojic 1998a, 140. 85 Cu ocazia trecerii în revistă a diferențelor existente în repertoriul de forme și ornamente ale ceramicii caracteristice începutului primei epoci a fierului de pe cursul mijlociu al Dunării și de pe Valea Moravei, M. Stojic revine asupra terminologiei și, de această dată, utilizează termenul de „grup Belegis I” și „grup Belegis II”¹¹⁸, pentru ca mai apoi, într-o analiză privind caracteristicile grupului cultural Brnjaca, să utilizeze termenul de „grup cultural” Belegis¹¹⁹. în prezentarea descoperirilor de pe Valea Moravei, M. Stojic și M. Jocic, utilizează atât termenul de „cultura Belegis I-II”, cât și cel de „grupă Belegis I”¹²⁰. Aș fi tentat să consider că cei doi arheologi utilizează termenul de grupă pentru a defini fazele de evoluție ale acestei culturi, însă ambiguitatea este menținută de termenul „Belegis II-Gâva”, utilizat în alternanță cu cel de „grup Belegis”¹²¹. Multitudinea de termeni utilizați de M. Stojic, dincolo de inducerea unei ambiguități în definirea culturii Cruceni-Belegis, ridică problema unor sincronisme culturale și cronologice extrem de discutabile. Divizarea internă a culturii în două manifestări etno-culturale distincte, având ca argument modificările în tehnica de ornamentare a ceramicii, nu corespunde realităților arheologice. „Conviețuirea” canelurii cu incizia și ornamentul pseudo- șnurat, în etapa a doua de evoluție a acestei culturi, a fost deja menționată în literatura arheologică de specialitate¹²². Această observație a fost întărită și de cercetările arheologice efectuate în așezările culturii Cruceni-Belegis din Banatul românesc (Timișoara-Frate/m, Foeni-Gomz7« Lupului II, Deta- Dudărie, Giroc-Fratelia), într-un volum dedicat cercetărilor arheologice de salvare de pe autostrada care traversează regiunea Srem, o parte din materialele arheologice descoperite la Kuzmin-Bregovi-Atovac sunt atribuite Bronzului Mijlociu, respectiv fazei timpurii a grupului Belegis (Belegis I), datarea lor fiind făcută în sec. XVI-XV a.Chr. Bronzului târziu, respectiv sec. XII-XI a.Chr., îi este atribuită o groapă cu un diametru de 2,14 m și 0,88 m adâncime, care se datează în sec. XII-XI a.Chr. (Ha.A). Fragmentele ceramice descoperite în ¹¹⁸ Stojic 2004,360, 400 ¹¹⁹ Stojic 2006,78-79. ¹²⁰ Stojic-Jocic 2006, 263, 269, 290. ¹²¹ Stojic-Jocic 2006, 269, 290. l²²Morintz 1978, 44; Gumă 1993, 151. 86 acest complex arheologic aparțin, din punctul de vedere al lui D. Andelic, în marea lor majoritate, culturii câmpurilor de urne funerare din Europa Centrală (Urnfield Culture) și doar câteva dintre acestea pot fi atribuite culturii Gâva (sic!)¹²³. Această utilizare simultană a termenelor de „grup” și „cultură” o întâlnim și în articolele Sn. Marinkovic care atribuie un mormânt de inhumație deranjat descoperit la Novo Milesevo-Mali Akac „culturii Belegis I”¹²⁴ în timp ce fragmentele ceramice decorate cu șnur fals și caneluri descoperite la Klek- Kudejara sunt încadrate într-o fază mai veche, respectiv una mai recentă a „grupului Belegis”¹²⁵. Chiar dacă pentru unii arheologi utilizarea denumirilor de „grup Belegis I” și „grup Belegis II” nu a însemnat și divizarea culturii¹²⁶, existența acestei terminologii a determinat abordarea distinctă a acestora, cu neconcordanțele cronologice de rigoare¹²⁷. 6. Utilizarea termenului de „Belegis” în asociere cu alte stațiuni arheologice Intensificarea evidentă a contactelor economice din Bronzul mijlociu a fost dublată și de contactele culturale. Astfel, influențele reciproce, resimțite și în fabricarea și ornamentarea ceramicii, determină utilizarea unor denumiri care încearcă să acopere spații cât mai largi. K. Vinski-Gasparini include necropolele plane de incinerație de la Surcin, Belegis, Beograd-Karaburma, Ilandza, într-un așa-numit ”grup cultural Surcin” sau ”Surcin-Belegis”¹²⁸. M. Garasanin se numără printre cei care abordează analitic problema câmpurilor de urne din Voivodina și pentru necropolele databile în faza a Il-a a culturii Cruceni-Belegis. Cercetătorul sârb utilizează termenul de „necropole de tip Belegis-Ilandza II¹²⁹, cele databile în faza I a culturii fiind definite simplu ca necropole de tip Belegis-Ilandza, însă atribuirea culturală fiind ¹²³ Andelic 1995b, 80-81. ¹²⁴ Marinkovic 2006, 8; Marinkovic 2008, 25, 27, 31. ¹²⁵ Marinkovic 2009, 72, 76. ¹²⁶ Tasic 1995a, 204-205. ¹²⁷ Vezi discuțiile privind sincronismele dintre cultura Cruceni-Belegis și cultura Gava. ¹²⁸ Vinski-Gasparini 1973, 198-200. ¹²⁹ Garasanin 1983, 671-682. 87 diferită, respectiv fazei târzii a culturii Vatina¹³⁰. Termenul de „necropole de tip Belegis-Ilandza II” va fi preluat ulterior și de către Pr. Medovic¹³¹. Termenul de „Surcin-Belegis” utilizat de K. Vinski-Gasparini va fi preluat, într-o primă fază, și de G.I. Smimova care, referindu-se la originea carpato-dunăreană a ceramicii de tip Chișinău-Corlăteni, consideră că originea acesteia se află în ceramica canelată de tip Surcin-Belegis-Dubovac¹³². Mai apoi, referindu-se la manifestările etno-culturale din spațiul cuprins între Nistru și Șiret, G.I. Smirnova utilizează denumirea de „Kisinev-Corlăteni (Belegis II)”¹³³. în opinia mea, termenul „Surcin-Belegis-Dubovac” nu reflectă caracteristicile culturii Cruceni-Belegis. Necropola de la Surcin a fost publicată nesistematic, iar alăturarea termenului de Dubovac nu este fericită. Materialele de la Dubovac aparțin unor două fenomene culturale distincte, a căror evoluție a fost parțial sincronă. Pe de altă parte, situl arheologic de la Dubovac a fost utilizat, în literatura arheologică din Serbia, ca stațiune eponimă pentru grupul Dubovac¹³⁴, respectiv cultura Dubovac¹³⁵. în opinia lui Kemenczei T., în sudul Alfbld-ului, în a doua jumătate a Bronzului Târziu, se dezvoltă o nouă cultură pe care autorul o numește „cultura Pecska-(Pecica)-Belegis”¹³⁶. Această cultură se va extinde spre nord, însă direcția de răspândire nu a putut fi documentată din cauza stadiului în care se afla cercetarea arheologică. Utilizarea acestei denumiri nu este strictă astfel că, în discuțiile privind limitele răspândirii acestor comunități, este utilizată și denumirea de „grupul Belegis”. în cadrul analizei fenomenului tumular (Hiigelgăberkultur), O. Trogmayer folosește termenul de „cultură Versec-Belegis I”, considerând că la originea formării „culturii Belegis II” stau și elemente de tip Csorva¹³⁷. Dacă se va accepta faptul că elementul definitoriu pentru cea de-a doua etapă a culturii Cruceni-Belegis - canelura - este un ornament care își are originea în fondul ¹³⁰ Garasanin 1983, 672. ¹³¹ Medovic 1988, 423-424. în tabelul cronologic din cadrul aceleiași cărți, autorul utilizează termenul de Belegis II-Gava (Medovic 1988, 426, SI. 324), termen întâlnit și în alte lucrări ale cercetătorului sârb. ¹³² Smimova 1990, 80. ¹³³ Smimova 1997, 635. ¹³⁴ Garasanin 1973, 336; Tasic 1974, 229-230, 460-461. l³⁵Uzelac 1996, 29-31. ¹³⁶ Kemenczei 1984, 31. ¹³⁷ Trogmayer 1992, 353-354. 88 local Vatina¹³⁸ și nu este un import din lumea central-europeană, atunci aceste influențe sunt mai degrabă din mediu Cruceni-Belegis către Câmpia Pannonică, unde grupul Csorva se naște pe un fond tumular (Hugelgăberkultur). în teza de doctorat a lui Szabo G., în cadrul subcapitolului legat de stadiul cercetărilor arheologice privind sfârșitul epocii bronzului din Voivodina, autorul asociază descoperirile de tip Belegis II cu cele de la Ticvaniul Mare și Beograd-&raZu/r/77t7 III¹³⁹, fapt ce lărgește nișa cronologică în care evoluează faza a Il-a necropolei de la Belegis. 7. Utilizarea termenului de „cultura Belegis" și „cultura Cruceni- Belegis ” Meritul incontestabil al lui N. Tasic este cel de a defini descoperirile atribuite sfârșitului epocii bronzului din Srem și Banat cu termenul de „cultura Belegis”¹⁴⁰, deși se cuvine a fi menționat faptul că printre pionierii utilizării acestui termen se numără și Z. Benkovsky-Pivovarovâ¹⁴¹. Termenul de „cultură Belegis” se va încetățeni treptat în literatura arheologică sârbească, fiind în permanență promovat de către N. Tasic în studiile ulterioare¹⁴². în urma analizei tipologico-stilistice a inventarului funerar rezultat în urma cercetărilor arheologice de la B&ogxtâ-Karaburma, J. Todorovic consideră că descoperirile din această necropolă se încadrează în „cultura Belegis”¹⁴³, contribuind, astfel, la generalizarea acestui termen în literatura ¹³⁸ Cercetările arheologice din mai multe așezări Cruceni-Belegis (Timișoara- Fratelia, Giroc-Mescal, Hodom-Pustă, Deta-Dudărie etc.) au evidențiat faptul că, alături de ornamentele incizate și pseudo-șnurate considerate a fi definitorii pentru faza I a acestei culturi, au fost descoperite și fragmente ceramice canelate, cu analogii bune în mediu Vatina. ¹³⁹ Szabo 2002, 44. ¹⁴⁰ Tasic 1973,32. ¹⁴¹ Tasic 1984a, 33-44; Tasic 1984b, 59, 62-64, 73-74; Tasic 1988, 51-52; Tasic 1989, 97-99; Tasic 1991, 16, 25; Muzej Vcjvodine..., 1997, 44, 49-50, 59, unde alături de termenul de „cultură Belegis” sunt utilizate și cele de „grup Belegis” și „Belegis II-Gava”; Tasic 1997b, 291-292; Tasic 2002, 190-195; Tasic 2003-2004, 28-31; Tasic-Tasic 2003, 106-107; Tasic 2006,11. ¹⁴² Todorovic 1977, 149, 152. ¹⁴³ Benkovsky-Pivovarovâ-Enzersdorf 1981, 13; Kovâcs 1984, 383; Foltiny 1985b, 264, unde este este utilizat și termenul de grupă culturală „Spătvrsac”; Bogdanovic 1986, 129- 130; Kemenczei 1987,338-349, Karte 1-7; Simic 1987a, 22-23; Benkovsky-Pivovarovâ 1992, 343-344; Boroffka 1994,280-281, unde apare și sub forma de „Belegis-Cruceni-Komplexes”; Simic 1994, 197-198; termenul se regăsește și în tabelul cronologic lui Chr. Strahm (Strahm 89 arheologică din Balcani și sud-estul Europei¹⁴⁴. J. Simic, analizând descoperirile arheologice din Slavonia Orientală, utilizează alternativ atât termenul de „grupă Belegis”¹⁴⁵, cât și pe cel de „cultură Belegis”¹⁴⁶ considerând însă că geneza acestei manifestări etno- culturale caracterizează sfârșitul culturii Vatina¹⁴⁷. Utilizarea concomitentă a celor doi termeni se întâlnește și la D. Andelic, care pare să înțeleagă prin termenul de „grup” un ansamblu complet, respectiv o „cultură”. Referindu-se la faza timpurie a „grupului Belegis”, D. Andelic precizează că este vorba de etapa Belegis I, aceeași mențiune făcând-o și pentru faza târzie, respectiv Belegis II¹⁴⁸. O contribuție deosebit de importantă pentru definirea corectă a descoperirilor din Banatul românesc a fost sinteza lui S. Morintz privind epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic. Deși a utilizat inițial mai vechea terminologie pentru a defini manifestările etno-culturale din Banat la începutul Bronzului Târziu („cultură Vatina”)¹⁴⁹, S. Morintz va face rectificările de rigoare având ca argument major rezultatele arheologiei sârbești, precum și argumentele definitorii ale lui N. Tasic. Analiza inventarului din mormintele de incinerație de la Cruceni, parțial publicate până și astăzi, l-a determinat pe S. Morintz să considere că termenul de "cultura Cruceni-Belegis” este mai potrivit pentru denumirea acestei manifestări etno-culturale¹⁵⁰. Acest termen 1994, 21); Kovâcs 1996, 122; Bogdanovic 1998, 269; Bondar et alii 1998, 21, 25; P. Fischl- Kiss 2002, 125, 127, 132, 136-137; Szabo 2002, 31; Uzelac 2002b, 50-52, 56; Vranic 2002, 189; Petrovic 2006; Markovic 2007, 52; Marinkovic 2008, 25, 27, 31. ¹⁴⁴ Simic 1992, 31-34; 36; 38-39; Simic 2001, 41. ¹⁴⁵ Simic 1987a, 16-17; Simic 1987b, 64-65; Simic 1998, 236-239, 242. ¹⁴⁶ Simic 2008, 52, („Die letzte Entwicklungsstuffe der Vatin-Kultur ist ihre Vatin- Belegis-Phase, in der sich schon die Belegis-Gruppe (Belegis I) zu formen beginnt, die ihren Hohenpunkt dann in der Spătbronzezeit erreichten solite”). ¹⁴⁷ Andelic 1995a, 14-15; Andelic 1995b, 80-81. ¹⁴⁸ Morintz 1974, 897-898. ¹⁴⁹ Morintz 1978, 40-45 și 187; Morintz 1980, 52, 54. ¹⁵⁰ Gumă 1981, 63; Petrescu-Dîmbovița 1981, 341; Dumitrescu et alii 1983, 195; Gumă 1992, 29-30; Gumă 1993, 150-157, 173-179; Gogâltan 1993, 63-72; Ciugudean 1994, 69, fig. 7; Gogâltan 1994, 17-21; Chicideanu 1995, 167-169; Gumă 1995, 99-119; Leahu-Rotea 1995, 67; Medeleț 1995, 289; Petrescu-Dîmbovița 1995, 86-87, fig. 26/6-7, 89, 101-102; Szentmiklosi 1995; Vulpe 1995b, 394-395; Gogâltan 1996, 34; Gumă 1997, 55- 57, 65-67; Medeleț 1996, 231; Nica 1997a, 11; Nica 1997b, 19; Boroneanț-Miu 1998, 106; Gogâltan 1998, 184; Szentmiklosi 1998; Gogâltan 1999, 209; Gogâltan 2001, 293; Medeleț 90 va fi acceptat de arheologia românească¹⁵¹ și va fi preluat, parțial, și în literatura arheologică de specialitate din străinătate¹⁵². Au existat și tendințe de simplificare a acestei denumiri de cultură Cruceni-Belegis. în același an cu apariția monografiei lui S. Morintz, M. Petrescu-Dîmbovița utilizează termenul de „cultură Cruceni”¹⁵³, termen preluat mai apoi de către D. Berciu¹⁵⁴, L. Mărghitan¹⁵⁵, N. Gudea și I. Moțu¹⁵⁶, A.S. Luca¹⁵⁷. Acest termen, în absența publicării necropolei de la Belegis, părea să evidențieze relativ clar atât noua manifestare etno-culturală de la sfârșitul epocii bronzului, cât și cele două faze de evoluție deja menționate în literatura de specialitate. Periodizările interne ale necropolelor de la Cruceni și Bobda, precum și analiza materialului ceramic descoperit în tumulul de la Susani-Gra/Murada lui Ticu contribuie la o diversificare a termenilor folosiți în definirea acestui fenomen cultural. Similitudinile existente în formă și decorul canelat al unora dintre descoperirile arheologice din Banat și regiunile imediat învecinate l-au determinat pe St. Foltiny să opteze pentru termenul de „cultură Belegis- Bobda”¹⁵⁸, fără a omite mai vechile denumiri precum cele „tip Tolvădia” și „grupul Belegis-Cruceni”¹⁵⁹. Szentmiklosi 2003; Szentmiklosi 2004a; Szentmiklosi 2004b; Gogâltan 2004, 81-82, 85,100, 131; Szentmiklosi 2005a; Szentmiklosi 2005b; Szentmiklosi 2005c; El Susi 2006, 341, 345; Gogâltan et alii 2006; Luca 2006, 80-81; Szentmiklosi 2006; Ușurelu 2006, 22-23, 40. ¹⁵¹ Kâllay 1983, 57-59; Stojic 1986, 117, unde M. Stojic folosește termenul „Cruceni- Belegis II-Lăpuș”, paralelizând descoperirile din acest spațiu cu cele de tip Gava-„Vârtop” și Mediana II-III însă utilizează și termenul de „Stufe Belegis II” (pp. 119-120); Grcki- Stanimirov 1991, 116; Tasic 1991, 16-17, 19; Tasic 1997a, 52; Tasic-Tasic 2003, 105. ¹⁵² Petrescu-Dîmbovița 1978, 87. ¹⁵³ Berciu 1980, 59; Berciu 1982, 37. ¹⁵⁴ Mărghitan 1979, 96. ¹⁵⁵ Gudea-Moțu 1987, 161. ¹⁵⁶ Luca 2006, 70/71, deși folosește în paralel și termenul de „Cruceni-Belegis culture” (Luca 2006. 80-81). La prezentarea ceramicii de tip Vatina, printre vasele caracteristice acestei culturi au fost trecute și două amfore pseudo-șnurate descoperite în necropola de incinerație de la Cruceni (Luca 2006, 79, Fig. 39/1-2), ca urmare a unei grabnice preluări din literatura arheologică mai veche. ¹⁵⁷ Foltiny 1985a, 112, 114, 118-119. ¹⁵⁸ Foltiny 1985a, 118-119. ¹⁵⁹ Foltiny 1983, 166, 172-173; Foltiny 1985b, 264. 91 După utilizarea, succesiv, a denumirilor de „tip Tolvădia”, „Vrsac târziu”, cultura Belegis-Bobda”, St. Foltiny utilizează termenul propus de S. Morintz, însă va utiliza această asociere de stațiuni eponime cu termenul de „grup Cruceni-Belegis”¹⁶⁰, termen acceptat, într-un final, și de M. Garasanin în sintezele privind mileniul II a.Chr. și începutul milen. I a.Chr.¹⁶¹. în cadrul unui studiu privind dezvoltarea ceramicii incrustate transdanubiene în nord-estul fostei Iugoslavii, menționează apariția în Backa a primelor urme arheologice ale purtătorilor ceramicii pseudo-șnurate (numit Pseudo-Litzen) de tip Guntramsdorf-Drassburg care, într-o etapă cronologică ulterioară, vor apărea sporadic în amestec cu ceramica incrustată de tip Szeremle. Grupul Szeremle va înceta să existe ca urmare a primelor valuri ale culturii mormintelor tumulare {Hugelgrăberkultur). Cercetătorul consideră că ceramica pseudo-șnurată de tip Tolvădia (cultura Bobda-Belegis) arată pătrunderea acestui ornament din Austria și nord-vestul Ungariei în bazinul mijlociu al Dunării¹⁶². Asocierea celor două stațiuni eponime este preluată și de E. Pădureanu care, însă, nu face diferențieri în terminologie și, pentru atribuirea unui mormânt de incinerație descoperit în malul înalt al Mureșului, utilizează termenul de „grup Cruceni-Belegis”¹⁶³ pentru ca mai apoi să opteze, în același articol, pentru termenul de „cultură Cruceni-Belegis”¹⁶⁴. V. Dergacev preia termenul de „Cruceni-Belegis”, însă îl reformulează pe secvențele de evoluție a necropolelor eponime realizând o sincronizare distorsionată a acestora. Cercetătorul analizează procesul de hallsttatizare ilustrat de piesele de metal (bronz) din regiunea carpato-nistreană și consideră că acest proces se leagă nemijlocit de tradițiile culturale de la Dunărea Mijlocie. Locul de origine al acestui proces îl reprezintă comunitățile din sud- vestul Ungariei și din regiunea dunăreană a Banatului, unde a evoluat „cultura Belegis I-II - Cruceni I”¹⁶⁵. Această definire este utilizată în paralel cu cea de „purtători ai culturilor Belegis I-Cruceni I sau Belegis II-Bobda II”¹⁶⁶. Alături ¹⁶⁰ Garasanin 1996, 213-214; Garasanin 1996, 13. ¹⁶¹ Foltiny 1987, 78-79. ¹⁶² Pădureanu 1987-1988, 508 ¹⁶³ Pădureanu 1987-1988, 514. ¹⁶⁴ Dergacev 1997,160-161. ¹⁶⁵ Dergacev 1997, 135. ¹⁶⁶ Dergacev 1997, 180, Harta 1, pct. 10, hartă pe care au fost marcate arealurile culturale din perioada Bronzului Târziu. 92 de aceste denumiri, V. Dergacev utilizează și pe cele de „Belegis I-IIa-Cruceni I-Bobda II”¹⁶⁷ și „Belegis II-Bobda II”¹⁶⁸. Utilizarea acestor denumiri paralele, dincolo de ambiguitate, sugerează atât o evoluție parțial sincronă a necropolelor de incinerație de la Belegis și Cruceni (unde primele două faze din necropola de la Belegis sunt sincrone cu faza timpurie a necropolei de la Cruceni) dar, în același timp, și existența a două culturi istorice diferite. în prima cultură s-ar înscrie fazele timpurii ale celor două necropole menționate mai sus, iar în cea de-a doua, faza a doua a necropolei de la Belegis sincronizată cu faza a doua a necropolei de la Bobda. Știindu-se că etapa Cruceni II este sincronă cu Belegis II, am putea plasa faza a doua a necropolei de la Bobda la același orizont cronologic cu etapa a doua de la Cruceni. Urmând acest scenariu, etapa Bobda I ar trebui plasată anterior, în paralel cu etapa I a necropolei de la Cruceni (Cruceni I), fapt imposibil căci autorul deja a sincronizat această etapă cu etapa Bobda II („Belegis I-IIa- Cruceni I-Bobda II”). Fără a mai insista asupra acestui scenariu, subliniez importanța utilizării unei terminologii stricte și general acceptate de specialiști, terminologie care elimină confuziile legate de sincronismele culturale și cronologice ale culturii Cruceni-Belegis. în sinteza privind relațiile culturale din arealul carpato-nistrean la sfârșitul epocii bronzului, E. Ușurelu, alături de termenul consacrat de „cultura Cruceni-Belegis”, pentru o mai exactă definire a manifestărilor etno-culturale din bazinul Dunării Mijlocii, utilizează denumirea de „cultura Cruceni-Belegis I-IIa-Bobda II”¹⁶⁹. Considerăm că adoptarea acestui termen ar putea conduce la sincronisme eronate deoarece această denumire sugerează o divizare a culturii Cruceni-Belegis, etapele finale ale necropolei de la Belegis (Belegis Ilb și Belegis IIc, în periodizarea internă a lui N. Tasic¹⁷⁰) trebuind, astfel, a fi considerate ca manifestări etno-culturale distincte. Termenul de „cultură Belegis I” și „cultură Belegis II” îl întâlnim și la atribuirea unor depozite de bronzuri. Vasul în care a fost depozitat Klicevac ¹⁶⁷ Dergacev 1997,181, Harta 2, pct. 8, hartă pe care au fost marcate areal uri Ic culturale de la începutul primei epoci a fierului. ¹⁶⁸ Ușurelu 2006, 201,207. ¹⁶⁹ Tasic 2001,320. ¹⁷⁰ Jacanovic-Radojcic 2001, 111; Jacanovic 2000, 35-56; Vasic 2003, 41-42, Taf. 15/216. 93 I - Rastovaca a fost o amforă decorată cu „nervuri”¹⁷¹. în opinia lui D. Jacanovic, These urns are characteristic for the culture Belegis I, especially to its transitional type, characteristic for the very end of Belegis I and the beginning of Belegis II culture. That coressponds to the time after 1230, i.e. to the period Bz. D - Ha. A according to Reinecke, and this was accepted by most archaeologist. On this basis the dish from Klicevac can be dated in Ha. A m. în ceea ce privește acest depozit, trebuie făcute câteva precizări: chiar dacă obiectele se datează în Ha. Aₚ fragmentul de vas prezentat¹⁷³ este decorat cu șnur fals (Litzen). Prezența acestui fragment de vas poate fi explicată ca un import timpuriu în arealul culturii Zuto Brdo-Gârla Mare (la fel cum este cazul vaselor cu ornamente incrustate în mediu Cruceni-Belegis) și care, păstrându- se de-a lungul timpului, a fost reutilizat pentru depozitarea obiectelor din bronz. Este foarte adevărat că acest stil de ornamentare este caracteristic fazei I a culturii Cruceni-Belegis, dar nu supraviețuiește fazei I a acestei culturi. Momentul pe care D. Jacanovic îl declară ca fiind cel de trecere de la „cultura Belegis I” la „cultura Belegis II” (1230 a.Chr.) nu corespunde nici realităților din siturile arheologice și nici serierilor tipologice a depozitelor de bronzuri. Dacă prin terminologia utilizată, cercetătorul sârb înțelege fazele de evoluție I și II, atunci el perpetuează posibilitatea unor interpretări greșite și existența a două manifestări etno-culturale distincte. Cu ocazia republicării în formă integrală a depozitului de bronzuri Pecica II (jud. Arad), T. Kemenczei discută, în paralel cu analiza obiectelor din bronz, și încadrarea cronologică și culturală a amforei canelate în care a fost descoperit depozitul de bronzuri, considerând că analogiile pentru acest tip de vas sunt mai apropiate de „cultura Belegis-Cruceni”, respectiv „Bobda- Susani”¹⁷⁴. Pe baza artefactelor ceramice s-a putut stabili că, în ambele necropole, au existat două etape de evoluție, sincronismul dintre ele fiind doar parțial¹⁷⁵. Astfel, etapa Cruceni I este asimilată fazei I a culturii Cruceni-Belegis, iar etapa Cruceni II, fazei a Il-a. S-a considerat că etapa Bobda I a urmat etapei Cruceni II sau, cel mult, au fost parțial sincrone. Etapa Bobda II evoluează ¹⁷¹ Jacanovic 2000, 51. ¹⁷² Jacanovic 2000, 55, fig. 111. ¹⁷³ Kemenczei 1991, 36, 38, 44. ¹⁷⁴ Horedt 1967, 17-20; Gumă 1993, 171. ¹⁷⁵ Gumă 1993, 168-171, 178-179; Gumă 1995, 99-109; Gumă 1997, 64-66. 94 distinct, prezentând însă clar o legătură genetică cu prima etapă (Bobda I). Faza a doua a necropolei de la Bobda (ulterior grupul Bobda-Csorva) este inclusă de către M. Gumă într-una din grupele de tranziție care fac trecerea la prima epocă a fierului¹⁷⁶. La fel precum faza a Il-a a necropolei de la Bobda, și descoperirile de la Susani au fost incluse într-o grupă de tranziție la prima epocă a fierului, caracteristică pentru zona piemontană din nord-estul Banatului¹⁷⁷. Existența grupelor Bobda și Susani este menționată și de către Al. Vulpe¹⁷⁸. Cele două grupuri - Bobda și Susani - sunt, în opinia mea, regionalizări ale celei de-a treia și ultima etapă a culturii Crcueni-Belegis (III). Utilizarea lor pentru a defini unele aspecte regionale ale ceramicii canelate de tip Cruceni-Belegis a fost făcută uitându-se sincronismele cronologice diferite în care au evoluat grupele mențioante¹⁷⁹. Confuzia generată de această divizare artificială a culturii Cruceni- Belegis poate fi sesizată în analiza Hallstattului timpuriu la est de Carpați, făcută de către O. Levițki. Cercetătorul, pe baza stratigrafie! așezării de la Hrtkovci-Gcwo/ava, admite continuitatea cronologică și culturală, dar, prin terminologia utilizată, tratează cele două etape ca pe manifestări etno-culturale distincte. O. Levițki consideră că termenul de „cultura Belegis II” reprezintă un aspect larg care cuprinde Bobda II-Susani-Belegis II¹⁸⁰. în monografia dedicată manifestărilor etno-culturale purtătoare de ceramică incrustată de pe Dunărea Mijlocie și cea Inferioară (grupul cultural Szeremle și cultura Zuto Brdo-Gârla Mare), M. Șandor-Chicideanu, alături ¹⁷⁶ Gumă 1992, 27; Gumă 1993, 168-171, 178-179; Gumă 1995, 99-109; Gumă 1997, 64-66. ¹⁷⁷ Vulpe 1995a, 86; Vulpe 1995b, 394-395. ¹⁷⁸ Ciugudean 1994, 59-60, 69, fig. 7, în tabelul sinoptic privind evoluția culturilor și grupurilor culturale din Bronzul Mijlociu și Târziu, cultura Cruceni-Belegis se termină odată cu perioada Ha. Aₚ fiind urmată de manifestările de tip Bobda, paralelă cu cea de tip Susani a cărei limită inferioară nu este precizată. ¹⁷⁹ Levițki 1994, 83, 85. ¹⁸⁰ Șandor-Chicideanu 2003, 69-70, 197-199. în discuția privind răspândirea străchinilor S.35, M. Șandor-Chicideanu pare să facă o distincție între termenul de Belegis II și faza a doua a culturii Cruceni-Belegis: „Ne atrag atenția două descoperiri excentrice, cea de la Dalj și cea de la Gomolava, în ambele cazuri fiind vorba de așezări, prima mai greu de atribuit cultural (poate Belegis II), a doua aparținând fazei a Il-a a culturii Cruceni-Belegis”. 95 de termenul consacrat de „cultură Cruceni-Belegis”¹⁸¹ utilizează pentru comunitățile care fac tranziția la prima epocă a fierului, termenul de „grup Bobda-Susani”¹⁸². Din punctul meu de vedere, asocierea celor două situri arheologice poate fi făcută doar ca un orizont de descoperiri, cu rol de reper în cadrul manifestărilor culturale de la sfârșitul epocii bronzului. Necropola de la Bobda se leagă de tumulul de la Susani prin tradiția Cruceni-Belegis comună, însă diferențele sunt făcute de influențele exercitate asupra lor din arealuri culturale diferite, respectiv Csorva pentru necropola de la Bobda (dacă acestea au existat, într-adevăr) și cele de tip Igrița, poate și Gâva, resimțite în materialul ceramic din tumulul de la Susani¹⁸³. N. Tasic introduce recent și termenul de „complex Belegis-Cruceni- Bobda” (Tasic N., 2001, 320). Chiar dacă această denumire acoperă aproape în întregime problematica evoluției și periodizării interne, consider că nu este cel mai adecvat termen deoarece utilizarea cuvântului de „complex” poate sugera existența unor manifestări etno-arheologice înrudite, dar distincte. Trebuie precizat însă faptul că atât descoperirile de la Susani, cât și cele de la Bobda, din etapa a doua de evoluție a necropolei, sunt mai târzii decât etapa a Il-a a necropolei de la Belegis. Dacă pentru descoperirile de la Susani se poate discuta pe marginea apartenenței culturale (ca urmare a puternicelor influențe Igrița și poate și a celor de tip Gâva¹⁸⁴), necropola de la Bobda este un sit unitar care ilustrează, alături de continuitatea în ceea ce privește ritul și ritualul de înmormântare, grija cu care au fost evitate deranjările de morminte, fapt ce sugerează o singură comunitate care a avut grijă de defuncții ei. Același lucru se poate afirma și în ceea ce privește necropola de la Belegis, a cărei evoluție a fost paralelă cu necropola de la Timișoara-Fratelia. Se cuvine a fi subliniată și precizarea lui K. Horedt care, în pofida analogiilor existente între vasele din faza a Il-a a necropolei de la Bobda și cele tipice culturii Gâva, vasele de la Bobda II „nu aparțin direct acestei culturi, ci reprezintă doar fenomene paralele în cadrul unei dezvoltări stilistice uniforme mai ¹⁸¹ Șandor-Chicideanu 2003, 149. ¹⁸² Gumă 1993, 168-173; Gumă 1997, 64-66. ¹⁸³ Gumă 1997, 66. ¹⁸⁴ Horedt 1967b, 148. 96 cuprinzătoare”¹⁸⁵. Această observație, deși ignorată de o parte a arheologilor sârbi, a fost confirmată și de către G. Szabo.¹⁸⁶ Aceeași denumire o utilizează și A. Lâszlo care, în cadrul discuțiilor privind originea culturii Chișină-Corlăteni, consideră că o serie de vase ceramice își au analogii bune în „complexul Bobda II-Susani-Belegis II din sud-vestul României și din regiunile învecinate ale Iugoslaviei (și, probabil, Ungariei), datat în Ha. A și născut pe un fond local din epoca bronzului, de tip Cruceni-Belegis, respectiv Zuto Brdo-Gârla Mare, la care se adaugă, după cât se pare, și influențe central-europene, din partea culturii mormintelor tumulare și, apoi, a culturii câmpurilor de urne.”¹⁸⁷. 8. Utilizarea termenului „Belegis” în asociere cu cultura Găva Plecând de la divizarea primelor două etape ale evoluției culturii Cruceni-Belegis în două manifestări etno-culturale distincte, în literatura arheologică de specialitate a apărut și termenul de „Belegis II-Gava”¹⁸⁸ sau chiar „complex cultural Gava”¹⁸⁹. Termenul „Belegis II-Gava” va fi preluat de către literatura arheologică din Serbia, printre arheologii care vor utiliza această denumire numărându-se și N. Tasic¹⁹⁰. Utilizarea acestei terminologii improprii de către Pr. Medovic a fost subliniată și de Szabo G., care sublinia faptul că, la sud de linia Mureș-Aranca, cultura Gâva a fost prezentă doar prin influențele acestei culturi¹⁹¹. Asocierea culturii Gâva și a ceramicii canelate de culoare neagră cu începutul primei vârste a epocii fierului a determinat-o pe G. Tonceva, așa cum am mai precizat, să accepte divizarea necropolei în două etape distincte, ¹⁸⁵ Szabo 1996, 41, nota 82. ¹⁸⁶ Lâszlo 1994,127-128, 157, „complexul Bobda II.Belegis II”. ¹⁸⁷ Medovic-Hănsel 1989, 67; Jacanovic 1995, 111; Medovic 1995, 209, 217-218; Uzelac 1996, 33-34; Jevtic 1997, 45-46; Muzej Vcjvodine..., 1997, 59; Stojic 2001, 28-29, Stojic 2002, 238; Vukmanovic 2002, 31; Stojic-Jocic 2006, 269, 290; Przybyla 2005, 221; Stojic-Cadenovic 2006, 258; Medovic 2007, 79-81, 85. ¹⁸⁸ Medovic 1988-1989, 48, 57; Bukvic 2000, 35. ¹⁸⁹ Tasic 1989, 97-98; Tasic 1991, 19, 21; Tasic 1995a, 197, „Komplex Belegis II- Gava-Kultur”; Tasic 1997c, 86-87; Tasic 1998, 98; Tasic 2001, 313; Tasic-Tasic 2003, 103, 108. ¹⁹⁰ Szabo 1996, 41, nota 82. ¹⁹¹ Tonceva 1980a, 31. Aceeași atribuire pentru ceramica canelată specifică fazei a Il-a a culturii Cruceni-Belegis o are și în alte studii (Tonceva 1980b, 12.) 97 în care prima etapă este atribuită culturilor epocii bronzului („Vatina-Pecica- Cârna-Gârla mare“) în timp ce urnele din mormintele etapei a Il-a a necropolei sunt atribuite culturii Gâva¹⁹². J. Uzelac, deși folosește termenul de „cultură Belegis”, în caracterizarea celei de-a doua etape de evoluție a culturii Cruceni-Belegis, în paralel, utilizează atât termenul de „cultura Belegis II” cât și pe cel de „complex cultural Belegis II-Gava”¹⁹³. Astfel, fie acceptăm o simplificare pragmatică a terminologiei (prin „cultura Belegis II” înțelegem faza a doua a acestei culturi), fie înțelegem că este vorba de o cultură distinctă de ceea ce alți cercetători o definesc ca faza I din evoluția acestei manifestări etno-culturale. Utilizarea termenului de „complex cultural Belegis II-Gâva”¹⁹⁴ sau „complex al ceramicii canelate Gâva”¹⁹⁵ sporesc ambiguitatea definirii acestei culturi atât din punct de vedere al realităților arheologice de pe un spațiu larg care cuprinde cursul mijlociu al Dunării și nord-estul Ungariei, cât și din punct de vedere cronologic și al sincronismelor culturale. Confuziile pe care le poate genera utilizarea acestui termen sunt ilustrate de către N.N. Tasic și N. Tasic, într-o sinteză privind stadiul cercetării arheologice din Serbia în anii ’90¹⁹⁶. Chiar dacă autorii subliniază evoluția unitară a necropolei Belegis-Stojica Gumno de la fonnare până în faza finală (Tasic N.N., Tasic N„ 2003, 107), autorii utilizează și termenul de „Belegis- Gâva” (Tasic N.N., Tasic N„ 2003, 103). Această utilizare contravine și cu sincronizările cronologice publicate de către N. Tasic anterior¹⁹⁷. D. Jacanovic este de acord că depozitul de bronzuri de la Comuțel se datează în Bz. D - Ha. A însă amfora bitronconică este considerată a fi tipică ¹⁹² Uzelac 1996,33-34. ¹⁹³ Uzelac 1996,34. ¹⁹⁴ Bukvic, Lj. 2000. ¹⁹⁵ Tasic-Tasic 2003,81-127. ¹⁹⁶ Tasic 2001,320. în cadrul periodizării interne a culturii, N. Tasic subîmparte fiecare dintre cele două etape majore (Belegis I și II) în câte trei faze (a, b și c). Evoluția acestei culturi se încheie la sfârșitul perioadei Ha.A₂, fiind ruinată de cultura Gava și de gropul cultural Mala Vrbica. Grupa de tranziție Susani (Cruceni-Belegis III) este mutată în Ha. B și sincronă în evoluție cu cultura Gava. în anexa monografiei necropolei de la Belegis-Stcjica Gumno (Vranic 2002), N. Tasic păstrează în mare parte aceste sincronizări, însă mută evoluția culturii Gava și a grupei de tranziție Susani în Ha.B₃, și împreună cu „Gomea” evoluează în Banatul românesc în paralel cu Bosut I-Kalakaca în Banatul sârbesc și în Srem (Tasic 2002, 195) ¹⁹⁷ Jacanovic 1995, 111. 98 culturii Gâva¹⁹⁸, deci cu mult înainte ca această cultură să se fi născut și, cu atât mai puțin, să fi fost prezentă și în Banat. Chiar dacă obiectele care formează depozitul de bronzuri de la Comuțel aparțin Bronzului Târziu¹⁹⁹, fiind incluse de M. Petrescu-Dîmbovița în seria Uriu-Domănești²⁰⁰, amfora bitronconică este încadrată tipologic de S. Fornebaher în tipul „Belegis II”, varianta C (varianta „Banat”), care a fost datată începând de la sfârșitul etapei Reinecke Bz. D până la începutul perioadei Ha. A,²⁰¹. Asemănările dintre amfora bitronconică în care a fost descoperit depozitul de bronzuri și cele care au slujit ca urne în necropolele culturii Cruceni-Belegis, faza a Il-a (mormântul M.32 din necropola de la Timișoara-Fratelia), l-au determinat pe M. Gumă să prelungească perioada de existență a seriei Uriu-Domănești până în prima jumătate a perioadei Ha. A₁ (sec. XII a.Chr.)²⁰². Depozitul de la Kilecevac II - Pomrlovo este datat de D. Jacanovic și N. Radojcic în Ha. Aₜ (între 1200-1100 a.Chr.) subliniind faptul că o serie de obiecte din inventarul acestuia sunt direct legate de cultura Dubovac-Zuto Brdo, dar și de pătrunderea stilului Gâva în bazinul mijlociu al Dunării²⁰³. Dacă ar fi să acceptăm opiniile lui D. Jacanovic și N. Radojcic, pătrunderea culturii Gâva în Banat și în regiunea Dunării Mijlocii a avut loc într-un moment cronologic care se plasează înainte de momentul de debut al acesteia în arealul acceptat de formare și răspândire a acestei culturi. Alăturarea celor doi termeni a facilitat perpetuarea și a altor greșeli. Lj. Bukvic desprinde din evoluția culturii Cruceni-Belegis cea de-a doua fază și o redefinește cu numele de „complexul ceramicii canelate Gâva”²⁰⁴. ¹⁹⁸ Rusu 1963, 205, nr. 17. '"Petrescu-Dîmbovița 1977, 55, 187, Pl. 35/1-10. ²⁰⁰ Forenbaher 1988, 30-32. ²⁰¹ Gumă 1993,156-157,165-166,252, nr. 15,287, nr. 41; Gumă 1995,100,102,122, Pl. IV/16-27; Gumă 1997, 64-65. ²⁰² Jacanovic-Radojcic 2001, 89,111. în publicarea celor două depozite de la Klicevac, pare-se, există unele erori. Depozitul de bronzuri de la Klicevac - Rastovaca, publicat în 2000, a fost menționat anterior ca fiind Klicevac I - Pomrlovo (Jacanovic 1997, 252). Depozitul de bronzuri Klicevac II - Katanski brod, menționat inițial ca având 254 de piese (Jacanovic 1997, 252), va fi publicat drept Klicevac II - Pomrlovo, având 252 de obiecte (Jacanovic- Radojcic 2001, 89, 111). ²⁰³ Bukvic 2000, 35, 223-224. ²⁰⁴ Koledin 2001-2003, 33, 40, în textul sârbesc „cultura Belegis II-Cruceni, sau complexul Gava, în sens mai larg”. 99 J. Koledin preia utilizarea acestui termen și introduce noțiunea de Gâva Complex of the Belegis II-Crucem Culture. însăși noțiunea, viciată de această alăturare, ridică semne de întrebare în ceea ce privește atribuirea culturală a primei etape a necropolei de la Belegis (Belegis I), în condițiile în care etapa a doua a necropolei de la Belegis (Belegis II) și întreaga evoluție a necropolei de la Cruceni constituie, în opinia lui J. Koledin, elementele caracteristice care definesc cultura care marchează sfârșitul epocii bronzului⁰. Așa cum am precizat în rândurile de mai sus, asocierea culturii Cruceni- Belegis cu cultura Gâva, denumiri ce ridică semne de întrebare privind atât sincronismele cronologice între cele culturi (cultura Cruceni Belegis, faza a Il-a și cultura Gâva) cât și confuzii în ceea ce privește aria de răspândire a celor două culturi. într-o perioadă anterioară expansiunii culturii Gâva în sud-estul Ungariei, perioadă corespunzătoare etapelor „Reinecke” Bz.C₂ - Bz. Aₚ a evoluat grupul cultural Csorva ²⁰⁵. Evoluția acestui grup cultural a fost paralelă cu faza a doua a culturii Cruceni-Belegis („Reinecke” Bz. C?/Bz. D - Ha. A ) și cu regionalizările acestei culturi (Cruceni-Belegis III²⁰⁶), respectiv grupele de tranziție Bobda II, Susani, Ticvaniul Mare-Karaburma III, Moldova Nouă- Liborajdea (Ha. A₂)²⁰⁷. Asocierea etapei Belegis II (respectiv Cruceni-Belegis II) cu cultura Gâva este eronată deoarece momentul în care are loc geneza culturii Gâva (Ha.Aj)²⁰⁸ coincide cu etapa finală a fazei a Il-a a culturii Cruceni-Belegis, regionalizarea culturii Cruceni-Belegis (faza a IlI-a) fiind sincronă cu momentul de extindere graduală a culturii Gâva, limita sudică a expansiunii fiind Mureșul Inferior²⁰⁹. Concluzii. Utilizarea diferitelor terminologii în ceea ce privește cultura Cruceni- Belegis și a fazelor acesteia a determinat multă vreme perpetuarea unor confuzii, din care unele continuă să fie prezente și astăzi în literatura arheologică de specialitate. ²⁰⁵ Szabo 1996, 38-39. ²⁰⁶ Szentmiklosi 2006, 234. ²⁰⁷ Gumă 1993, 168-179; Gumă 1995, 103-110; Gumă 1997, 61-67, 73-74. ²⁰⁸ Gumă 1993,181-183; Laszlo 1994,48-49; Vasiliev 1997,65; Szabo 2003,163-164. ²⁰⁹ Szabo 2002, 44. 100 O parte a acestor confuzii derivă din utilizarea amalgamată a termenelor de „cultură”, „grup”, grupă culturală” sau chiar „complex”, fără a respecta valoarea semantică clar definită în literatura arheologică de specialitate. Astfel, dacă se acceptă că termenul de „cultură materială” definește ansamblul de bunuri materiale și tehnologii caracteristice unei culturi arheologice sau unei perioade istorice²¹⁰, iar prin cel de „cultură spirituală”, totalitatea manifestărilor cu caracter religios și, în general, cu semnificație abstractă/ideatică²¹¹, atunci trebuie să acceptăm faptul că divizarea culturii Cruceni-Belegis în două culturi diferite (Belegis I și Belegis II), bazată în special pe argumentul tehnicilor de ornamentare diferite, este eronată. Un prim argument pentru această afirmație îl constituie lunga evoluție din punct de vedere cronologic a unora dintre necropolele de incinerație din Banat, Srem și nord-estul Croației. Nu este deloc credibil faptul că două culturi distincte au utilizat aceleași spații sacre de cinstire a defuncților. Lipsa unui număr semnificativ de morminte deranjate care să indice o reutilizare a necropolelor de incinerație sugerează o evidentă grijă față de marcarea mormintelor. Acestea, foarte probabil, au fost marcate nu numai prin movilițe de pământ care, în timp, s-au aplatizat, ci și prin semne distincte, probabil stâlpi scurți din lemn²¹². Lunga utilizare a unor necropole de incinerație (în contrast cu așezările sezoniere de scurtă durată din imediata apropiere) indică o populație unitară din punct de vedere al conștiinței religioase și a respectului față de strămoși. Generalizarea ornamentului canelat în etapa a Il-a de evoluție a acestei culturi nu constituie, în opinia mea, un argument suficient de puternic pentru a accepta ideea apariției unei noi culturi. Coroborarea vaselor ceramice descoperite în necropole cu cele din așezările adiacente arată că decorul canelat nu a fost străin culturii Cruceni-Belegis, fiind mai degrabă o moștenire Vatina decât una preluată din alte medii culturale. în acest sens pledează asocierea unor fragmente ceramice decorate cu incizii și caneluri oblice late cu altele, decorate cu șnur fals, sincronismul cronologic fiind asigurat și de prezența unor fragmente ceramice incrustate cu pastă albă, tipice culturii Zuto Brdo- ²¹⁰ Florescu et alii 1980, 125-126, s.v. „cultură materială” (Radu Florescu); Gumă 1993, 112. ²¹¹ Gumă 1993, 112. ²¹² Medeleț 1995,299. 101 Gârla Mare (ex. Foem-Gomila Lupului II, locuința L.2/2000²¹³; Ttete-Dudărie, gropile de provizii C.9 și C.14²¹⁴). Inițial în asociere cu decorul incizat (și mai rar cu ornamentul pseudo-șnurat), canelura se va impune foarte repede ca decor, ea fiind moștenită și de comunitățile primei epoci a fierului care au urmat culturii Cruceni-Belegis în spațiul locuit de către aceștia. M. Gumă definește noțiunea de „cultură” sau „cultură arheologică” ca pe o entitate istorico-arheologică al cărei areal geografic de răspândire este mai mult sau mai puțin bine delimitat, dar care este relativ omogenă din punct de vedere al culturii materiale și al credințelor religioase²¹⁵. Din această perspectivă, cultura Cruceni-Belegis este caracterizată de o formă unitară a modului habitațional (locuințe semiîngropate, sezoniere), un nou tip de economie alimentară (axată, preponderent, pe creșterea animalelor de talie mare), de un rit și ritual funerar (incinerația) generalizat precum și tipuri ceramice (amfore bitronconice) și ornamente (pseudo-șnur, incizii, canelură) larg răspândite. Totodată, utilizarea termenului de „cultură Cruceni-Belegis”²¹⁶, termen consacrat în literatura de specialitate din România și, parțial, în Serbia²¹⁷, într-o formă modificată dar nu și în esență („Belegis-Cruceni”), acoperă o plajă mai largă de descoperiri arheologice și sincronisme cronologico-culturale. Divizarea culturii în trei etape distincte (Cruceni-Belegis, fazele I, II și III) ar elimina atât sincronizările cronologice inexacte cât și conexiunile culturale eronate. ²¹³ Szentmiklosi 2006, 236. ²¹⁴ Szentmiklosi 2005a, 639, 641; Szentmiklosi 2006, 236-237. ²¹⁵ Gumă 1993, 112. ²¹⁶ Szentmiklosi 1995; Szentmiklosi 1998; Medeleț-Szentmiklosi 2003; Szentmiklosi 2004a; Szentmiklosi 2004b; Szentmiklosi 2005a; Szentmiklosi 2005b; Szentmiklosi 2005c; Szentmiklosi 2006; Gogâltan et alii 2006. ²¹⁷ Stojic 1986, 117; Grcki-Stanimirov 1991, 116; Tasic 1991, 16-17, 19; Tasic 1997a, 52; Tasic-Tasic 2003, 105; Tasic 2001, 311-320. 102 BIBLIOGRAFIE Alexander 1972, Alexander J., Jugoslavia Before the Roman Conquest, Thames and Hudson, 1972. Andelic 1995a, Andelic D., Praistorjskog doba (Prehistoric Periods), mArheoloska istrazivarja duz autcputa kroz Srem. Archaeological Investigation Along the Highway Route in Srem, Novi Sad, 1995, p. 13-15. Andelic 1995b, Andelic D., Tralovu bronzanog i star jeg gvozdenog doba (Bronze and Iron Age Settlements), mArheoloska istrazivar,ja duz autcputa kroz Srem. ArchaeologicalInvestigation Along the Highway Route in Srem, Novi Sad, 1995, p. 73-89. Balaguri 1990, Balaguri E.A., Procesele cultural-istorice din zona Tisei Superioare din a doua jumătatea a mileniului II î.e.n. pe baza materialelor expediției transcarpatice a Universității de Stat din Ujgorod, în SympThrac, 8, 1990, p. 121-122. Benkovsky-Pivovarovâ 1972, Benkovsky-Pivovarovâ, Z., Zur Problematik der Litzenkeramik in Osterreich, în PZ, 47, 1972, p.198-212. Benkovsky-Pivovarovâ 1992, Bemkovsky-Pivovarovâ Z., Zum beginn der Belegis-Kultur, în Balcanica, XXIII, 1992, p. 341-349. Benkovsky-Pivovarovâ-Enzersdorf 1981 Benkovsky-Pivovarovâ, Z., Enzersdorf, M., Zur kulturellen Stellung der Hugelgrăberkultur im Osten Ostesreichs, în Studien zur Bronzezeit. Festschrft fur Wilhelm Albert v. Brunn, Mainz/Rhein, 1981, p. 3-20. Berciu 1980, Berciu D., Quelquesproblemes de l’âge du bronze thrace dans le l’espace caipato- danubian, înActes du 1P Congres Internationale de Thracologie (Bucarest, 4-10 septembre 1976), I, Histoire et Archeologie (Ed. R. Vulpe), București, 1980, p. 57-61. 103 Berciu 1982, Berciu D., Quelques problemes de l’âge du bronze thrace dans le l’espace ca/pato- danubian, în Le Monde Thrace. Actes du 1P Congres International de Thracologie (Bucarest 1976), Roma-Montreal-Pelham N.Y., 1982,p. 35-39, Bogdanovic 1998, Bogdanovic I., Metal Weapomy cf the Middle Bronze Age in the South-Pannonian Region, în The Early and Middle Bronze Age in the Caipathian Basin (Proceedings cf the internațional Symposium in Alba lulia, 24-28 September 199'/), (Ed. H. Ciugudean, FI. Gogâltan), BiblMA, III, 1998, p. 267-280. Bogdanovic 1986 Bogdanovic NL,Ljuîjaci.Naseljeproto-vatinske i vatinske kulture, Kragujevac, 1986. Bona 1975a, Bona I., Die mittlere Bronzezeit Ungams und ihre siiddstlichen Beziehungen, Akademiai Kiado, Budapest, 1975. Bona 1994, Bona I., Les cultures des tells de l Age du Bronze en Hongrie, în Le beli age du Bronze en Hongrie (Ed. I. Bona, P. Raczky), Centre Europeen d’archeologie, Pytheas Editions (Mont- Benvray), 1994, p. 9-41. Bondar et alii. 1998 Bondar M., D.Matusz E., Szabo I, 1998, Rezkori es bronzkori telepulesnyomok Battonya hatărăban (Kupfer- und Bronzezeitliche siedlungsspuren in der gemarkung von Battonya), înMEME- StudArch, IV, 1998, p. 7-53. Boroffka 1994b Boroffka N., Die Wietenberg-kultur. Ein Beitrag zur Eiforschung der Bronzezeit in Stldosteurcpa, UPA, 19, Bonn, 1994. Boroffka 1997 Boroffka N., Rasiermesser der Bronze- und Hallstatzeit aus Rumănien, în XpduoQ. Beitrăge zur prăhistorischen Archăologie zwischen Nord- und Sudosteuropa. Festschrft fur Bemhard Hănsel, Internaționale Archăeologie. Studia Honoria, Bând 1, Verlagen Mărie LeidorfGmbH, Espelkamp, 1997, p. 563-576. Boroneanț-Miu 1998 Boroneanț V, Miu Șt., Bronze Age in the Tron Gates Region, în Die Kulturen der Bronzezeit in dem Gebiet des Eisernen Tores. Kolloquium in Drobeta-Tumu Severin (November 799/), Bukarest, 1998, p. 105-114. 104 Bmkner 1971, Brukner B., Gomolava ă Hrtkovci. Siteprehistoriques âplusieurs couches, înEpoques prehistorique etprotohistorique en Yugoslavie Recherches et resultats (Publie â l’occasion du VIIIC Congress de l’UISPP), Beograd, 1971, p. 175-176. Bukvic 2000 Bukvic Lj., Kanelovana keramika Gava komplexa u Banatu, Novi Sad, 2000. Chicideanu 1995, Chicideanu I., Cultura Cruceni-Belegis, în Comori ale epocii bronzului din România. Treasures cf the Bronze Age in Romania, București, 1995, p. 167-169. Childe 1926 Gordon V.G., Traces cf the Aryans on the Middle Danube, în Man, 26, 100, 1926, p. 153-154. Childe 1929, Childe V.G., The Danube in Prehistory, Clarendon Press, Oxford, 1929. Ciugudean 1994, Ciugudean H., Perioada Hallstatt A în centrul Transilvaniei (The Hallstatt A Period in Central Transilvania), înApulum, XXXI, 1994, p. 59-73. Condurachi et alii 1972, Condurachi E., Dumitrescu VI., Matei M.D., Harta arheologică a României, Ed. Meridiane, București, 1972. Della Casa 1995, Della Casa Ph., Zur sozialen Oiganisation bronzezeitlicher Nekrcpolen des 14. und 13 Jahrhunderts v.Chr. im Dinarischen Raum, în Trans Eurcpam. Beitrăge zur Bronze- und Eisenzeit zwischen Atlantik und Altai. Festschrft fur Mărgărită Primas (Ed. B. Schmid- Sikimic, Ph. Della Casa), înAntiquitas, 34, 1995, p. 69-79. Dergacev 1997, Dergacev V., Piesele de metal - referințe la problema genezei culturilor Hallstattului timpuriu din regiunea cat pato-danubiano-nord-pontică (The Role cf the Metal Wares in the Genesis cf Early Hallstatt Cultures in the Catpathian-danubian-North-Pontic Region), în Thraco-Dacica, XVIII, 1-2, 1997, p. 135-205. Dimitrijevic 1979, Dimitrejivic S., Arheoloska tcpogrcfja i izbor arheoloskih nalaza s vinkovackog tla (Archăologische Topographie und Auswahl archăologischer Funde vom Vinkovcer Bodet), în Izdarja HAD-a (Corolla Memoriae losepho BrunsmidDicata), 4, 1979, p. 133-282. 105 Dizdar 1996, Dizdar M., Broncanodobno nașele u Vinkovcima - Duga Ulica Br 23 (Bronze Age Settlement in Vinkovci-Duga Ulica 23), în Cpusc.archaeol, 20, 1996, p. 7-38. Dizdar 1999, Dizdar M., Broncano doba. Bronze Age, în Vinkovci u sv. jetu arheologie (catalog), Gradski Muzej Vinkovci, Vinkovci, 1999, p. 31-37. Dumitrescu 1960, Dumitrescu VI., Quelques observation au sujet des civilisation danubiennes des champs d’urnes de l’âge du bronze, în Nouvelles Etudes d'Histoire (Publiee a l’occasion du XF Congres des Sciences Historiques, Stockholm, 196C), voi. II, 1960, p. 19-30. Dumitrescu et alii 1983 Dumitrescu VI., Bolomey Al., Mogoșanu FI., Esquisse d’une prehistoire de la Roumanie jusqu ’â la fin de l’âge du bronze, Bucarest, 1983. El Susi 2006, El Susi G., Cercetări arheozologice preliminare în așezarea de epoca bronzului (cultura Cruceni-Belegis) de la Foeni-Gomila Lupului II (jud. Timiș). Campaniile 2000, 2004, în Corviniana, X, 2006, p. 341-353. Falkenstein 1997, Falkenstein F., Eine Katasprcphen-Theorie zum Beginn der Umer.felderkultur, în Xpouoq. Beitrăge zur prăhistorischen Archaologie zwischen Nord- und Sudosteurcpa. Festschrft ftir Bernhard Hănsel, Internationale Archăeologie. Studia Honoria, Bând 1, Verlagen Mărie Leidorf GmbH, Espelkamp, 1997, p. 549-561. Florescu et alii. 1980, Florescu R., Daicoviciu H., Roșu L., Dicționar enciclopedic de artă veche a României, București, 1980. Foltiny 1955, Foltiny S., Zur Chronologie der Bronzezeit des Kaipatenbeckens, Rudolf Habelt Verlag, Bonn, 1955. Foltiny 1967, Foltiny S., NeueAngaben zurKenntnis der urner,felderzeitlichen Keramik im sudlichen Teile des Kaipatenbeckens, mApulum, VI, 1967, p. 50-71. Foltiny 1968, Foltiny S., Zum Problem der sogenannten „Pseudo-Protovillanovaumen ”, în Origini, II, Roma, 1968, p. 333-356. 106 Foltiny 1970, Foltiny S., Ka poznobronzanodobskcj keramici Vcjvodine (Zur Spătebronzezeitlichen Keramic in der Vcjvodina), înRVM, 15-17,1966-1968 (1970), p. 5-15. Foltiny 1983, Foltiny S., Zwei inkrustierte Gefafie im RGZM und die Problematik des mitelbronzezeitlichen Typus Szeremle, înJRGZM, 30, 1983, p. 161-173. Foltiny 1985a, Foltiny St., Zur urnerfelderzeitlichen Keramik im Banat, în HAB, 71, 1985, p. 111- 120. Foltiny 1985b, Foltiny St., Bemerkungen zur Frage der mittleren Bronzezeit in Ungam und in zentralen Mitteleuropa, în Anz.Osten:Akad.Wiss, 121, 10, (1984), în Studien zur Ur- und Frilhgeschichte des Donau- und Ostalpenraumes, 3, (Hrsg. R. Pittioni, H.Vetters), Wien, 1985, p. 236-265. Foltiny 1987, Foltiny St., Ein Beitrag zur Frage der transdanubischen inkrustierten Keramik in Nordost-Jugoslawien, mPZ, 62, 1987, p. 78-86. Forenbaher 1988, Forenbaher S., On „pseudoprotovillanova” urns in Yugoslav Danube area (O „pseudcpriovillanova” urnama u jugoslavenskompodunavlju), în Cpusc.archaeol, 13, 1988, p. 23-41. Forenbaher 1990 Forenbaher S., Vucedol - Streimov vinograd: horizont kasnog broncanog doba (Vucedol - Streimov vinograd: Late Bronze Age Horizon), în Cpusc.archaeol, 14, 1989 (1990), p. 55-66. Forenbaher 1991 Forenbaher S.,Nalazista grupe „Belegis“ u istocncjSlavoniji (Sites cf the Late Bronze Age “Belegis U” group in Eastern Slavonia), în Cpusc.archaeol., 15, p. 1991, p. 47-69. Forenbaher 1994a Forenbaher S., The „Belegis 11“ Group in Eastern Slavonia, în The Early Hallstatt Period (1200 - 700 B.C.) in South-Eastern Europe; Proceedings cf the International Symposium from Alba lulia, 10-12 June 1993, (Ed. H. Ciugudean and N. Boroffka), Bibl.MA, I, Alba lulia, 1994, p. 49-62. Forenbaher 1994b Forenbaher S., The Late Coțper Age Architecture at Vucedol, Croația, înJJA, 21, 3, 1994, p. 307-323. 107 Furmânek 1996 Furmânek V, Urr.fieldAge in Danube Basin, în The Colloquia cf the XIII International Congress cf Prehistoric and Protohistoric Sciences, Forli (Italia), 8-14 September 1996, Forli, 1996, p. 127-149. Gacic 1995 Gacic Dorde, Lokaliteti bakarnog i bronzanog doba. Ccpper and bronze age settlements, mArheoloska istrazivarja duz autcputa kroz Srem. Archaeological Investigation Along the Highway Route in Srem, Novi Sad, 1995, p. 51-63. Garasanin 1972, Garasanin D., Bronzano doba Srb.je. The Bronze Age cf Serbia (catalog), Narodni Muzej/National Museum, Beograd, 1972. Garasanin-Vinski-Gasparini 1971, Garasanin D., Vinski-Gasparini K., Age du Bronze, în Epoques prehistorique et protohistorique en Yugoslavie Recherches et resultats (Publie â l’occasion du VIIF Congress de l’UISPP), III, 1971, Beograd, 1971, p. 305-323. Garasanin 1954, Garasanin M., Jedan prilog hronolog ji bronzanog doba u Banatu (Ein Beitrag zur Chronologie der banatischen Bronzezeit), înRVM, 3,1954, p. 57-65. Garasanin 1959, Garasanin M., Neolithikum und Bronzezeit in Serbien und Makedonien, în BerRGK, 39, 1958 (1959), p. 1-130. Garasanin 1973, Garasanin M., Praistoria na tiu SR Srbtj, voi. I-II, Beograd, 1973. Garasanin 1983a, Garasanin, M., Vatinska grupa, în PJZ, IV, Bronzano doba, Sarajevo, 1983, p. 504- 519. Garasanin 1983b, Garasanin D., Period polja sa umama Vcjvodine, în PJZ, voi. IV, Bronzano doba, Sarajevo, 1983, p. 668-683. Garasanin 1996, Garasanin M., Die kullturelle und chronologische Stellung der Mediana-Gruppe, în The Yugoslav Danube Basin and the NeighbouringRegions in the 2ⁿd Millenium 2?.C.(Ed. N. Tasic), Belgrade-Vrsac, 1996, p. 201-218. 108 Garasanin 1998, Garasanin M., Zu den Problemen der Bronzezeit im Becken der Unteren Donau und auf dem Balkan, în Die Kulturen der Bronzezeit in dem Gebiet des Eisemen Tores. Kolloquium in Drobeta-Turnu Severin (November 199'/), Bukarest, 1998, p. 9-16. Gavela 1953, Gavela B., Jedan prilog etnickcj i hronoloskcj determinaciji panonske keramika u Sredrjem Podunavlju (Une contribution a la determination ethnique et chronologique de la ceramiquepannonienne de la region du Danube Moyen), în RVM, 2,1953, p. 59-66. Gogâltan 1993 Gogâltan FI., Materiale arheologice aparținând culturii Cruceni-Belegis (The Archaeological Oljects Belonging to Cruceni- Belegis Culture), în Tibiscum, VIII, 1993, p. 63-73. Gogâltan 1994, Gogâltan FI., Materiale arheologice aparținând culturii Cruceni- Belegis (The Archaeological Oljects Belonging to Cruceni- Belegis Culture), în Studii de Istorie a Transilvaniei. Specific regional și deschidere europeană (Coord. S. Mitu și FI. Gogâltan), Cluj, 1994, p. 17-22. Gogâltan 1996a, Gogâltan FI., Die spate Gomea-Kalakaca Siedlung von Giroc und die Frage des Beginns der Basarabi-Kultur im Stidwesten Rumăniens, în Der Basarabi-Komplex..., 1996, p. 33-51. Gogâltan 1998, Gogâltan FI., The Cruceni-Belegis Cemeteiy cf Livezile (Tolvădia), Commune Banloc, District Timiș (Romania), în The Thracian World at the Crossroads cf Civilisation. Reports and Summaries, I, The 7,h International Congress cfTharacology, May 20-26, 1996, Constanța- Mangalia-Tulcea, (Ed. P. Roman), II, București, 1998, p. 181-205. Gogâltan 1999, Gogâltan FI., Bronzul timpuriu și mjlociu în Banatul românesc și pe cursul ir,ferior al Mureșului. Cronologia și descoperirile de metal, BHAB, XXIII, 1999. Gogâltan 2001, Gogâltan FI., Le Bronze Ancien et le Bronze Moyen du sud-ouest de la Roumanie: un perspective critique sur les system chronologiques, în Festschrft ftir Gheorghe Lazarovici. Zum 60. Geburstag, BHAB, XXX, 2001, p. 281-310. Gogâltan 2004a, Gogâltan FI., Bronzul Mijlociu în Banat, Opinii privind grupul Comești-Crvenka (Middle Bronze Age in Banat. Gpinions conceming the Comești-Crvenka group), în Festschrft fur Florin Medeleț Zum 60. Geburstag, BHAB, XXXII, 2004, p. 79-153. 109 Gogâltan et alii 2006, Gogâltan FI., Szentmiklosi Al., Cedică V, Giroc, com. Giroc, jud. Timiș, Punct: Mescal, în CCA - campania 2006, București, 2006, p. 163-165. Grbic 1939, M. Grbic, Preistorjsko doba Vcjvodine, în Vcjvodina I. Od ncjstarjih vremena do velike seobe ca 2 karte, 38 tabela, 85 slika u textu i 2 slike u vcji. Izdarje istoriskog drustva u Novom Sadu, Novi Sad, 1939, p. 47-60. Grbic 1957, Grbic M., Preclassical Pottery in the Central Balkans: Connection and Parallels with theAegea, the Central Danube Area and Anatolia, înAJA, 61, 2, 1957, p. 138-149. Grcki-Stanimirov 1991, Grcki-Stanimirov S., Eine bronzezeitliche Vorratsgrube, în Vorbericht liber..., 1991, p. 110-117. Gumă 1992, Gumă M., Prima epocă a fierului în zona de sud a Banatului jud. Caras-Severin), în SympThrac, 9, 1992, p. 26-37. Gumă 1993, Gumă M., Civilizația primei epoci a fierului în sud-vestul României, BiblThr., IV, București, 1993. Gumă 1995, Gumă M., The end cfthe Bronze Age and the beginning cf the Early Tron Age in south- westem Romania, western Serbia, and north-westem Bulgaria. A short review, în Thraco- Dacica, XVI, 1-2, 1995, p. 99-137. Gumă 1997, Gumă M., Epoca bronzului în Banat. Orizonturi cronologice și manifestări culturale. The Bronze Age in Banat. Chronological Levels and Cultural Entities, BHAB, V, 1997. Hănsel 1968, Hănsel B., Beitrăge zur Chronologie der Mittleren Bronzezeit im Kaipatenbecken, voi. I-II, Bonn, 1968. Hănsel 1976, Hănsel B., Beitrăge zilr regionalen und chronologischen Gliederung der ălteren Hallstattzeit an den unteren Donau, Teii I-II, Bonn, 1976. 110 Honti 1994, Honti Sz., Nene Angaben zur Geschichte der Kultur der Transdanubischen Inkrustierten Keramik im Komitat Somogy (Ujabb adatok a dunăntuli meszbetetes kerămia kulturâja tortenetehez Somogy megyebenfmZalai Muzeum, 5, 1994, p. 173-188. Horedt 1967a, Horedt K., Probleme der Jungerbronzezeitlichen Keramik in Transsilvanien (Promlemy ceramiki mldszego brazii w Transilvanii), în ActaArchCar, IX, 1, 1967, p. 5-27. Horedt 1967b, Horedt K., Problemele ceramicii din perioada bronzului evoluat în Transilvania(Probleme der Jungerbronzezeitlichen Keramik in Transsilvanien), în StComS, 13, 1967, p. 137-156. Iskra-Janosic 2001, Iskra-Janosic I., Vinkovci - zastitno iskcpavarje u Dugcj ulici 20 (Vinkovci - Rescue Excavation ai 20 Duga ulica), în Obavijesti, 1, XXXIII, 2001, p. 31-34. Jacanovic 1995, Jacanovic D., Metallgcfâfie aus derspăten Bronzezeit undfriihen Eisenzeit in Serbien, mStarinar,XLN-SANf 1994-1995 (1995), p. 101-112. Jacanovic 1997, Jacanovic D., Noviprilozi o kasnom bronzanom i ranom gvozdenom dobu u Branicevu (New Data About Late Bronze Age and Early Iron Ages at Branicevc), în Arheolog.ja istocne Srbije, Archaeology cfEastem Serbia (Ed. Miroslav Lazic), Beograd, 1997, p. 249-258. Jacanovic 2000, Jacanovic D., Praistorjska ostava metalnih predmeta iz Klicevca (Prehistoric Hoard cf Metal Oljects from Klicevac), în Viminacium, 11,2000, p. 35-56. Jacanovic-Radcjcic 2001, Jacanovic D., Radojcic N., Praistorjske octave metalnih predmeta Klicevac II - Pomrlovo (Prehistoric hoards cf metal oliects Klicevac II - Pomrlovc), în Viminacium, 12, 2001, p. 67-108. Jevtic 1997, Jevtic M., Zidovar in the Early Iron Age, în Zidovar. Naselje bronzanog doba i gvozdenog doba. Zidovar. Bronze Age and Iron Age Settlement (catalog) (Ed. M. Lazic), Belgrade-Vrsac, 1997. Kâllay 1983, Kâllay Sz. A., A keso bronzkori halomsiros kultiîra iddszakănak leletei Battonya hatărăban. Die Funde der spătbronzezeitlichen Hiigelgrăberzeit in Battonya, în AE, 110, 1983, p. 42-60. 111 Kemenczei 1963, Kemenczei T., Adatok Eszak-Magyarorszâg kesobronzkori tortenetehez (Angaben zur Geschichte der Spătbronzezeit in Nordungarn), înAE, 90, 2, 1963, p. 169-187. Kemenczei 1971, Kemenczei T, A Gâva kultura leletei a Miskolci muzeumban (Funde der Gâva Gruppe in Miskolcer Museum), în HOME, X, 1971, p. 31-86. Kemenczei 1982, Kemenczei T, Nordosteurcpa in der Spătbronzezeit, în Siidosteuropa zwischen 1600 und 1000 v. Chr., PAS, 1, Berlin 1982, p. 305-320. Kemenczei 1984 Kemenczei T., Die Spătebronzezeit Nordostungams, Akademiai Kiado, Budapest, 1984. Kemenczei 1987, Kemenczei T., Zu den Beziehungen der slowakish-ungarischen spătbronzezeitlichen Kulturen im Lichte der Schwerfunde, în Die umetfelderkulturen Mitteleuropas Symposium Liblice. 21.-25.10.1985, Praha, 1987, p. 335-353. Kemenczei 1991, Kemenczei T., A Pecskai/Pecica măsodik bronzlelet (Der zweite Depofund von Pecica/Pecska), în FoliaArch, XLII, 1991, p. 27-48. Kiss 1998, Kiss V., Data to the Eastern Relations cfTransdanubian Incrusted Pottery Culture, în The Early and Middle Bronze Age in the Carpathian Basin (Proceedings cf the internațional Symposium in Alba lulia, 24-28 September 1997), (Ed. H. Chigndean, FI. Gogâltan), BiblMA, VIII, Alba lulia, 1998, p. 161-189. Koledin 2001-2003, Koledin J., Ostava bronzanih predmeta iz Hetina (A Findspot with Things in Bronze from Hetin), înRMV, 43-45,2001-2003, p. 29-40. Kovăcs 1996a, Kovâcs T., Anknupfungspunkte in der bronzezeitlichen Metallkunst zwischen den siidlichen und nortlichen regionen des Kaipatenbeckens, în The Yugoslav Danube Basin and the Neighbouring Regions in the 2"d Millenium 5.C.(Ed. N. Tasic), Belgrade-Vrsac, 1996, p. 115-125. Krstic 1962, Krstic D., Tri praistorjske nekrcpole u Oresacu (Trois necrcpoles prehistoriques â Oressacpreș Vrsac), în ZborNM, III, 1961-1962 (1962), p. 75-91. 112 Lâszlo 1973, Lâszlo A., Considerații asupra ceramicii de tip Gâva din Hallstattul timpuriu (Btrachtungen uber die Keramikvom typ Gâva derfruhenHallstattzeii), înSCIV, 24,4,1973, p. 575-609. Lâszlo 1994, Lâszlo A., începuturile epocii fierului la est de Cai păți. Culturile Gâva-Holihrady și Corlăteni-Chișinău pe teritoriul Moldovei, BiblThr, VI, București, 1994. Leahu-Rotea 1995, Leahu V, Rotea M., Depozite. Deposits, în Comori ale epocii bronzului din România. Treasures cf the Bronze Age in Romania, București, 1995, p. 63-108. Levițki 1994, Levițki O., Cultura Hallstattului canelat la răsărit de Catpați, Bibl.Thr., VII, București, 1994. Loznjak 2001, Loznjak D., Nalazista broncanog doba na Vinkovackom prodrucju (Bronze Age sites in Vinkovci region), mPrilJnst.arheol.Zagrebu, 18, 2001, p. 33-61. Lorinczi-Trogmayer 1995, Lorinczi G., Torgmayer O., Birituălis vatyai temeto Csanytelek-Palen (Birituales Grabeifeld der Vatya-Kultur in Csanytelek-Pale), mMFME-StudArch, 1,1995, p. 49-90. Luca 2006a, Luca A. S., A Short Prehistoiy cf Transylvania (Romania). Lectures given Mthin the Erasmus Program at Ttibingen University, Germany, May 5-7, 2006, Bibl.Septem., XVI, Heidelberg-Sibiu, 2006. Majnaric-Pandzic 1981, Majnaric-Pandzic N., Gradina u Privlaci - utvrdeno kasnolatensko naselje, AP, 22, 1981, p. 45-47. Majnaric-Pandzic 1984, Majnaric-Pandzic, Sredrje broncano doba u istocncj Slavon fi (Die Mittlere Bronzezeit in Ostslawonien), înlzdarja HAD-a (Arheoloska Istrazivarja u istocncj Slavon fi i Bararji), 9, 1984, p. 63-90. Majnaric-Pandzic 1990, Majnaric-Pandzic N., Tri neoljavljena sredrjobroncanodobna groba iz Oresca u Banatu (Drei Bisher nichtvercjfentlichte Mittelbronzezeitliche Grăber aus Oresac im Banat), în Gpusc.Archaeol, 14, 1, 1989 (1990), p. 43-54. 113 Markovic 2003, Markovic Z., O genezi i pocecima licenskokeramicke kulture u ijevemcj Hrvatskcj (On Genesis and Appearance cf the Litzen-pottery Culture in Northern Croația), Cpusc. archaeol, 27, 2003, p. 117-150. Markovic 2007, Markovic Z., O ranobroncanodobnim nalazima iz Novih Perkovaca kod Dakova (Uberfruhbronzezeitliche Funde aus Novi Perkovci bei Dakovc), în Pril.Inst.arheol.Zagrebu, 24,2007, p. 49-58. Marinkovic 2006, Marinkovic Sn., Matejcki Brod (catalog), ZrenjaninNarodni Musej, 2006. Marinkovic 2008, Marinkovic Sn., Nalazi iz bronzanog doba sa lokaliteta Mali Akac kod NovogMiloseva (The Bronze Age Artefacts at the site cfMali Akac near Novo Milesevc), în RVM, 50, 2008, p. 25-31. Marinkovic 2009, Marinkovic Sn., Nalazi bronzanog doba sa nalazista Kudeljara kod Kleka (Finds cf theBronze Agefrom thesiteKudeîjara nearKleka), m RMV, 51, 2009, p. 71-76 Mărghitan 1979, Mărghitan L., Banatul în lumina arheologiei (paleoliticul-cucerirea romană), I, Timișoara, 1979. Medakovic 2008, Medakovic A., Feliks Milleker (1858-1942). Istrazivac, publicista i kustos Gradskog muzeja Vrsac. Felix Milleker (1858-1942). Forscher, publizist und kustos des Stadtmuseums Werschetz, Gradski muzej Vrsac, 2008. Medeleț 1995, Medeleț FI., Câmpurile de urne funerare din Banat (Unele probleme ale ritului și ritualului funerar la tracii nordici timpurii de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului) (Les champs d’umes funeraires de Banat), înAMN, 32,1, 1995, p. 289-302. Medeleț 1996, Medeleț FI., Die Umengrăbeifelederim Banat - Fragen des Bestattungsritus und - rituals bei den friihen Nordthrakern am Ende der Bronzezeit und am arfang der Eisenzeit, în The Yugoslav Danube Basin and the Neighbouring Regions in the 2"d Millenium B. C.(Ed. N. Tasic), Belgrade-Vrsac, 1996, p. 231-245. 114 Medeleț-Bugilan 1987, Medeleț FI., Bugilan I., Contribuții la probelema și la repertoriul movilelor de pământ în Banat (Zur Frage der Erdhugel im Banat; problemestestellung und Fundhaufnahme), în Banatica, 9, 1987, p. 87-198. Medeleț-Szentmiklosi 2003, Medeleț FI., Szentmiklosi AL, Peciu Nou, corn. Peciu Nou, jud. Timiș. Punct: Bociar, în CCA - campania 2002 (2003), p. 227-228. Medeleț-Toma 1997, Medeleț FI., Toma N., Muzeul Banatului. File de cronică, 1,1872-1818, BHAB, VII, Ed. Mirton, Timișoara, 1997. Medovic 1978, Medovic Pr., Nașeja star,jeg gvozdenog doba u jugoslovenskom Podunavijiu, Dissertationes et Monographiae, XXII, Beograd, 1978. Medovic 1988, Medovic Pr., Kalakaca. Naseje ranoggvozdenog doba, Vojvodanski Muzej Posebna Izdanja, X, Novi Sad, 1988 Medovic 1988-1989, Medovic Pr., Kanelovana keramica prelaznog perioda u Vcjvodini (Kannelierte Keramikder tibet gangsperiode in der Wcjwodina), mRJM, 31, 1988-1989, p. 45-57. Medovic 1992, Medovic P., Terakota u obliku korrjace iz Sremskih Karlovaca (A Turttle Shaped Teracota from Sremski Karlovci), în ZborNM, XIV-1, 1992, p. 221-226. Medovic 1995, Medovic P., Die Waage aus der frîihhallstattzeitlichen Siedlung Bordjos (Botjas) bei Novi Beccj (Banat), în Handel, Tausch und Verkehr im Bronze- und fruheisenzeitlichen Sudosteurcpa, (Hrsg. B. Hănsel), PAS, 11, Miinchen-Berlin, 1995, p. 209-218. Medovic 2007, Medovic Pr., Stubarlja. Nekrcpola nașeja Feudvar kod Mosorina (Backa), Muzej Vojvodine, Novi Sad, 2007. Medovic-Hănsel 1989, Medovic Pr., Hănsel B., Mosorin / Feudvar, Utvrdeno naselje bronzanog i gvozdenog doba (Fort,fied Settlement cf the Bronze andIron Ages), în AP/AR,28, 1989, p. 65-68. 115 Milleker 1897, Milleker B., Delmagyarorszăg regisegleletei a horfoglalâs elotti idokbol, I, Oskori leletek, Temesvâr (Timișoara), 1897. Milleker 1905, Milleker B., A vattinai dstelep, Temesvâr (Timișoara), 1905. Milleker 1938, Milleker F., Vorgeschihte des BanatsfinStarinarfXni, 1938, p. 102-166. Morintz 1974, Morintz S., Sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului în spațiul caipato- balcanic (Fin de l ’epoque du bronze et commencement de l ’âge du fer dans l ’es pace caipato- balkanique), înRl, 27, 6, 1974, p. 897-906. Morintz 1978, Morintz S., Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii, voi. I, Epoca bronzului în spațiul caipato-balcanic, București, 1978. Morintz 1980, Morintz S., Uber die abstammung der Thraker, înActes du 1F Congres Internationale de Thracologie (Bucarest, 4-10 septembre 1976), I, Histoire et Archeologie (Ed. R. Vulpe), București, 1980, p. 49-56. Mozsolics 1942, Mozsolics A., Zur Frage der Schnurkeramik in Ungam, în WPZ, 29, 1942, p. 30-50. Mozsolics 1943, Mozsolics A., A magyarorszăgi bronzkor kronologărol, în Erdely Tudomânyos Ftizetek, Nr. 169, Kolozsvâr (Cluj-Napoca), 1943. Muzej Vcjvodine... 1997 Muzej Vcjvodine. Stalna Postarka. The Muzeum cfVcjvodina. Permanent Exhibition (catalog), Novi Sad, 1997. Nestor 1960, Nestor I., începuturile societății gentilice patriarhale și ale destrămării orînduirii comunei primitive. Epoca bronzului, în Istoria României, I, București, 1960, p. 90-113. Nica 1997a, Nica M., New data regarding the end cf the Bronze Age and the beginning cf the Iron Age in Oltenia, în Premier Age du Fer aux bouche du Danube et dans les regions autour de la 116 MerNoir (Ades du Colloque International, Septembre 1993, Tulcea). Prima epocă a fierului la gurile Dunării și în zonele circumpontice (Lucrările Colocviului Internațional, Septembrie 1993, Tulcea), Tulcea, 1997, p. 11-17. Nica 1997b, Nica M., Date noi cu privire laifârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului pe teritoriul Olteniei, în Premier Age du Fer aux bouche du Danube et dans les regions autour de la Mer Noir (Actes du Colloque International, Septembre 1993, Tulcea). Prima epocă a fierului la gurile Dunării și în zonele circumpontice (Lucrările Colocviului Internațional, Septembrie 1993, Tulcea), Tulcea, 1997, p. 19-41. P. Fischl et alii 2001, P. Fischl Kl., Kiss V, Kulcsâr G., Beitrăge zum Gebrauch der tragbaren Feurherde (pyraunoi) im Kaipatenbecken II. (Spătbronzezeit-Frîiheisenzeii), în Der Nordkaipatische Raum in der Bronzezeit. Symposium Baia Mare, 7.-10. Oktober 1998 (Hrsg. C. Kacso), BiblMarm. I, Baia Mare, 2001, p. 125-156. P. Fischl-Kiss 2002, P. Fischl Kl., Kiss V, A Vattina-kultura kutatâsa es eszaki kapcsolatainak kerdese (Der Forschung der Vattina-Kultur und die Frage ihrer nordlichen verbindugen), mMFME- StudArch, VIII, 2002, p. 25-145. Pâdureanu 1987-1988, Pâdureanu E., Noi așezări din epoca bronzului în județul Arad (Nouveaux habitats de l’epoque de bronze dans la dep. Arad), înAMN, XXIV-XXV, 1987-1988, p. 507-528. Pârvan, 1982, Pârvan V, Dacia. Civilizațiile antice din țările catpato-danubiene, București, 1972. Petrescu-Dîmbovița 1977, Petrescu-Dîmbovița M., Depozitele de bronzuri din România, București, 1977. Petrescu-Dîmbovița 1978, Petrescu-Dîmbovița M., Scurtă istorie a Dacieipreromane, Iași, 1978. Petrescu-Dîmbovița 1981, Petrescu-Dîmbovița M., Die wichtingsten Ergebnisse der archaologischen Forschungen zur Frage nach dem Ende der Bronzezeit im Donau-Kaipaten-Raum, în Studien zur Bronzezeit. Festschrfifur Wilhelm Albert v. Brunn, Mainz/Rhein, 1981, p. 333-348. Petrescu-Dîmbovița 1995, Petrescu-Dîmbovița M., începutul civilizației tracice pe teritoriul Daciei (epoca bronzului), în Istoria Românei de la începuturi până în secolul al VllI-lea, București, 1995. 117 Petrovic 2006, Petrovic B., Kaluderske Livade. Nekrcpola bronzanog doba. Kaluderske Livade/ Bronze Age Necrcpolis, Muzej Grada Beograda/Belgrade City Museum, Monographije/ Monographies 12, Beograd, 2006. Petrovic 1986, Petrovic J., Bronzano doba. The Bronze Age, în Gomolava od praistorje do sredrjeg veka. Gomolava. Prehistoiy - Middle Ages. Catalog, (Ed. Dalmacija M.), Novi Sad, 1986, p. 31-35. Potrebnica-Dizdar 2002, Potrebnica H., Dizdar M., Prilog poznavarju naseljenosti Vinkovaca i okolice u starjem zeijeznom dobu (A Contribution to Understanding Continous Habitation cf Vinkovci and its Surrounding in the Early Tron Age), în Pril.Inst.arheol.Zagrebu, 19, 2002, p. 79-100. Przybyla 2005, Przybyla M.S., Die Spătbronzezeitlichen Inventare mit kannelierter Keramik in westlichem Kleinpolen und ihre verbindungen mit sudlichem Teii des Kaipatenbeckens, în SlovArch, LIII-2, 2005, p. 219-236. Radu 1973, Radu O., Cu privire la necropola de la Cruceni Jud. Timiș) (A propos de la necroplole de Cruceni (Dep. Timiș)), în SCIV, 24, 1973, 3, p. 503-520. Rusu 1963 Rusu M., Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien vom Ende der Bronzezeit bis in die Mittlere Hallstattzeit, în Dacia N.S., VII, 1963, p. 177-210. Simion 2002, Simion G., Un nouveau point de vue sur la theorie de Vasile Pârvan concemant le rapport entre la civilisation du Fer au nord de l 'Italie et celle des region caipato-danubiennes, în Studia Antiqua et Archaeologica..., VIII, Iași, 2001 (2002), p. 67-76. Smimova 1990, Smimova G.I., Panjtniki tipa Kisinev-KorlaterJ v dnestro-siretskom mejdurcje i gruppa Belegis II v Jugoslavskom podunavje (Sites cf the Kishinev-Korlaten type in the inieifluve cfDniester and Șiret and Belegish IIgroup in the yugoslavian Danube Basin), în ArhSbomik, 30, 1990, 20-33, p. 116. Smimova 1997, Smimova G.I., Skytische kannelierte Keramik im Waldsteppengebiet des nordlichen Pontus und ihre Beziehungen zum hallstattzeitlichen Donau-Kaipaten-Raum, în Xpouoq. 118 Beitrăge zur prăhistorischen Archăologie zwischen Nord- und Sudosteurcpa. Festschrft fur Bernhard Hănsel, Internationale Archăeologie. Studia Honoria, Bând 1, Verlagen Mărie Leidorf GmbH, Espelkamp, 1997, p. 627-637. Stojic 1995, Stojic M., Rațports entre la pârtie serbe du Bassin du Danube et le Bassin de la Morava au cours des 11-eme et I-er millenaires avant J. C., în Kulturraum Mittlere und Untere Donau: Traditionen und Perspektiven des Zusammenlebens. Spațiul cultural al Dunării Mijlocii și Inferioare: Tradiții și perspective ale conviețuirii, Reșița, 1995, p. 23-31. Stojic 1996, Stojic M., Le Bassin de la Morava â l’âge de bronze et â la periode de transition de l’âge de bronze ă celui de fer, în The Yugoslav Danube Basin and the Neighbouring Regions in the 2ⁿd Millenium 5.C.(Ed. N. Tasic), Belgrade-Vrsac, 1996, p. 247-256. Stojic 1998a, Stojic M., Kulturni horizont vatinsker kultume grupe u Srbiji juzno od Save i Dunava: Mcjsirje-Dobraca (Vatin Cultural Horizon s in Serbia South cf the Sava and Danube: Mcjsirje-Dobraca), în Rad Dragoslava Snjovica na istrazivarje u praistorje centralnog Balkana, Kragujevac, 1998, p. 133-146. Stojic 1998b, Stojic M., Lieux de trouvaille de la ceramique de type Vatin en Serbie au sud de la Save et du Danube, în Die Kulturen der Bronzezeit in dem Gebiet des Eisernen Tores. Kolloquium in Drobeta-Turnu Severin (November 199'/), Bukarest, 1998, p. 81-104. Stojic 2001, Stojic M., TheBnjica culturalgroup in the South Morava Basin. Genesis, develcpment and chronology, în Starinar, L, 2000 (2001), p. 9-59. Stojic 2002, Stojic M., Ncjstariji nalazi gvozdenih predmeta u Srbqi, în Godisljak/Jahrbuch, XXXII, Sarajevo-Frankfurt am Main-Berlin-Heidelberg, 2002, p. 235-249. Stojic 2004, Stojic M., Parjevacki Rit, Belgrade, 2004. Stojic 2006, Stojic M., Regional Characteristics cf the Brrjica Cultural Group, în Starinar, LXVI, 2006, p. 73-84. Stojic-Cadenovic 2006, Stojic M., Cadenovic G., Krusevac. Kultuma stratigrcfja praistorjskih lokaliteta u zoni stava Zapadne Morave i Juzne Morave. Krusevac. Cultural Stratigraphy cf Prehistoric Sites in Krusevac Region, Belgrade-Krusevac, 2006. 119 Stojic-Jocic 2006, Stojic M., Jocic M., Nis. Kulturna stratigrcfjapraistoBjskih lokaliteta u Niskcj regiji. Nis. Cultural Stratigraphy cf Prehistoric Sites in the Nis Region, Beograd-Nis, 2006. Strahm 1994, StrahmChr., DieArfage der Metallurgie in Mitteleuropa, înHelvetia Arch., 25, 1994, p. 1-39. Stratan-Vulpe 1977, Stratan I., Vulpe Al., DerHugel von Susani, înPZ, 52, 1977, p. 28-60. Szabo 1996, Szabo G., A Csorva-cscport es a Găva-kultura kutatăsănak problemăi nehâny Csongrăd megyei leleltegyiittes alapjân (Forschungsprobleme der Csorva-Gruppe und der Găva-Kultur atfgrund einiger Fundverbănde aus dem Komitat Csongrăa), în MFME- StudArch, II, 1996, p. 9-109. Szabo 2002, Szabo G., Tanulmânyok azAfold keso bronzkori tortenetehez. A proto Gâva periodus es a Găva-kultura idoszakânak emlekei a Tisza-videken, Teză de doctorat (manuscris), Budapest, 2002. Szentmiklosi 1995, Szentmiklosi Al., Cehul de tip transilvănean în Banat, înBCSS, I, 1995, p. 83-86. Szentmiklosi 1998, Szentmiklosi Al., Câteva morminte plane de incinerație de la sfârșitul epocii bronzului din hotarul comunei Voiteni (Some Fiat Cremation Graves from the End cf Bronze Age Unhearthed within the Voiteni Commune Bounderies, Timiș County), înAn.B (S.N.), VI, 1998, p. 197-207. Szentmiklosi 2004a, Szentmiklosi Al., Un mormânt de incinerație aparținând culturii Cruceni-Belegis descoperit la Șag (jud. Timiș). A Cremation Grave Belonging to Cruceni-Belegis Culture Discovered at Șag (Timiș County), în An.B (S.N.), X-XI, 2004, p. 81-92. Szentmiklosi 2004b, Szentmiklosi Al., Câmpurile de urne funerare din Banat. Cronica expoziției pemanente, înAn.B (S.N.), X-XI, 2003-2004, p. 555-568. Szentmiklosi 2005a, Szentmiklosi Al., Cercetările arheologice de salvare de la Deta-Dudărie. Raport preliminar de săpătură (Rescue Archaeological Excavations at Deta-Dudărie. Preliminat y ReportcfExcavatior), înAn.B (S.N.), XII-XIII, 2004-2005 (2005), p. 637-656. 120 Szentmiklosi 2005b, Szentmiklosi Al., Cercetările arheologice de salvare de la Deta-Dudărie. Expoziție temporară, înAn.B (S.N.), XII-XIII, 2004-2005 (2005), p. 615-616. Szentmiklosi 2005c, Szentmiklosi Al., Materiale aparținând culturii Cruceni-Belegis descoperite în hotarul localității Dragșina (jud. Timiș)/Materials belonging to the culture Cruceni-Belegis discovered in the boundaries cf the locality cfDragșina (Timiș County), înAn.B (S.N.), XII- XIII, 2004-2005 (2005), p. 111-125. Szentmiklosi 2006, Szentmiklosi Al., The Relations cf the Cruceni-Belegis Culture with Zuto Brdo-Gârla Mare Culture, înAn.B (S.N.), XIV/1,2006, p. 229-269. Șandor-Chicideanu 2003, Șandor-Chicideanu M., Cultura Zuto Brdo-Gârla Mare. Contribuții la cunoașterea epocii bronzului la Dunărea Mjlocie și Irferioară, I-II, Cluj-Napoca, 2003. Șandor-Chicideanu-Chicideanu 1993, Șandor-Chicideanu M., Chicideanu I. Observații asupra unor materiale ceamice inedite de la Dubovac aflate în colecțiile Muzeului Banatului (Observat tons on previously unpublishedpottery from Dubovac in the collections cf the Banat Museum), în An.B (S.N.), II, 1993, p. 151-169. Simic 1987a, Simic J., Daj-Livadice, naseje iz broncanogdoba. Istrazivarje 1979. godine. Polozaj lokaliteta i historjat istrazivarja (Dalj-Livadice; eine bronzezeitliche Siedlung. Untersuchungen im J. 1979), în Osjecki Zbomik, XVIII-XIX, 1987, p. 7-35. Simic 1987b, Simic J., Sarvas / Gradac. Propovjesno viseslcjno naselje. Prehistoric Multistrata Settlement, în AP/AR, 27, 1986 (1987), p. 64-65. Simic 1992, Simic J., Horizont kasnog broncanog doba na lokalitetu „ Gradac ” u Sarvas (Horizont der spăten Bronzezeit auf der Fundstelle „ Gradac ” in Sarvas), în Pril.Inst.arheol.Zagrebu, 9, 1992, p. 31-48. Simic 1994, Simic J., Early Hallstatt Horizon in North-Eastem Slavonia, în The Early Hallstatt Period (1200 - 700 B.C.) in South-Eastern Europe; Proceedings cf the International Symposium from Alba lulia, 10-12 June 1993, (Ed. H. Ciugudean, N. Boroflka), Alba lulia, 1994, p. 197-218. 121 Simic 1998, Simic J., Istrazivarje lokaliteta Re fala u Osjeku. Kasno broncano doba istocne Slavon je (Explorations cf Re fala locality in Osijek. The Late Bronze Age in Eastern Slavonia), m Izdarja HAD-a, 19, 1998, p. 235-242. Simic 2001, Simic J., Broncano i istanje feljezno doba na podrucju grada Osijeka, în Osijecki Zbomik, XXIV-XXV, 1996-1999 (2001), p. 23-42. Simic 2008, Simic J., Die Bronzezeit im kontinentalen Kroatien, mDreitausend Jahre Vorgeschichte. Meisterwerke der Metallzeit im kontinentalen Kroatien (Catalog), Eberdingen, 2008, p. 45- 71. Tasic 1962a, Tasic N., Naselja kulturepolja sa urnama u Vc jvodini (Siedlungen der Umer.felderkultur im ostlichen Teile Syrmiens), îaRVM, 11, 1962, p. 127-144. Tasic 1971b, Tasic N., Belegis, Stara Pazova - Praistorjskog naselje i nekrcpole, AP, 4, 1962, p. 46-50. Tasic 1973, Tasic N., The Problem cf „Mycenean Irfluences ” in the Middle Bronze Age Cultures in the Southeastem Part cf the Caipathian Basin, în Balcanica, IV, 1973, p. 19-37. Tasic 1974, Tasic N., Bronzano doba, în PraiVoiv, Novi Sad, 1974, p. 185-256. Tasic 1984a, Tasic IA., Mlada faza Belegis kulture i r,jen polozcj u raznogu kultura poznogbronzanog doba u yugoslovenskom podunavlju (Die jilngere Phase der Belegis-Kultur und ihre Lage in der Entmcklung der Kulturen der Spătbronzezeit im jugoslawischen Donaugebiei), în Balcanica, KM, 1984, p. 33-44. Tasic 1984b, Tasic N., Die Vatin-Kultur, în Kulturen der Frilbronzezeit das Katpatenbeckens und Nordostbalkans, (Hrsg. N. Tasic), Beograd, 1984, p. 59-82. Tasic 1988 Tasic N., Bronze - und ăltere Eisenzeit auf Gomolava (Bronzano i gvozdeno doba na Gomolavi)), în Gomolava, I, Novi Sad, 1988, p. 47-58. 122 Tasic 1989, Tasic N., Mittlere Bronzezeit im Jugoslawischen Donauraum (Sredrje bronzano doba u Jugosloveskom Podunavlju), în Godisr.jak Sarcjevo, 25, 1989, p. 91-102. Tasic 1991, Tasic N., Precis du develcppment des cultures de la zone catpato-danubienne au He millenaire avant notre ere (’age du bronze), m Balcanica, XXII, 1991, p. 7-29. Tasic 1995a, Tasic N., Fernbeziehungen im bronzezeitlichen Serbien, în Handel, Tausch und Verkehr im Bronze- und fruheisenzeitlichen Sudosteurcpa, (Hrsg. B. Hănsel), în LAS, 11, Miinchen-Berlin, 1995, p. 197-207. Tasic 1997a, Tasic N., Niederosterreich und der jugoslawische Donauraum in der Frilh- und Mittelbronzezeit. Relativ chronologische Verhăltnisse, în Starinar, XTVIII, 1997, p. 41-52. Tasic 1997b, Tasic N., Einige Fragen iiber die Chronologie und Genese der Brrjica-Kultur. Neki problemi hronologje i geneze Brrjica kulture, în Uzdaije Dragoslavu Srtjovicu povodom sezdeseipet godina zivota od priateja, saradnica i ucenka. Antidoron Dragoslavo Snjovic : completis LXV annis ab amicis collegis discipulis oblatum (Ed. Miroslav Lazic), Univerzitet u Beogradu, Filozofski fakultet, Centar za arheoloska istrazivanja. Knj. 17, Belgrade, 1997, p. 287-299. Tasic 1997c, Tasic N., Eneolit i bronzano doba severoistocne Srbje. Eneolithic and Early Bronze Ages in North-East Serbia, în Arheologja istocne Srbje, Archaeology cf Eastern Serbia (Ed. Miroslav Lazic), Beograd, 1997, p. 79-90. Tasic 1998, Tasic N., Mittlere Bronzezeit im Jugoslawischen Donauraum, în Godisnak Sarcjevo, 25, 1998, p. 91-107. Tasic 2001, Tasic N., The problem cf the Belegis (Belegis-Cruceni, Belegis-Bobda) Culture. Genesis, Duration and Periodization, în Festschrft fur Gheorghe LazaroviciZum 60. Geburstag, BHAB, XXX, 2001, p. 311-321. Tasic 2002 Tasic N., The Necrcpolis at Belegis and Issue cf the Belegis Culture, în Vranic Sv., Belegis, Stcjica Gumno - nekropola spajenih pokcjnika. Belegis. Stcjica Gumno - A Necrcpolis cf Cremation Burials, Beograd, 2002, p. 190-195. 123 Tasic 2003-2004 Tasic N., Historical Picture cf Develcpment cf Bronze Age Cultures in Vcjvodina (Istorjska slika razvcja kultura bronzanog doba Vcjvodine), în Starinar, LIII-LIV, 2003, 2004, p. 23-34. Tasic 2006 Tasic N., Bronze and Iron Age Sites in Srem and the Stratigraphz cf Gomolava, în Balcanica, XXXVI, 2006, p. 7-16. Tasic-Tasic 2003, Tasic N.N., Tasic N., Serbian Prehistoric Archaeology în the 1990s. State cf Research, în Recent Research in the Prehistory cf the Balkans, (Ed. D.V.Grammenos), Publications of the Archaeological Institute of Northern Greece, Nr. 3, Thessaloniki, 2003, p. 73-128. Todorovic 1956, Todorovic J., Praistoricka nekrcpola na Rospi Cuprj kod Beograda, în Godisrjak, 3, 1956, p. 27-62. Todorovic 1977, Todorovic J., Praistor.jska Karaburma II-necropola bronzanog doba, Dissertationes et Monographie, XIX, Beograd (1977). Tonceva 1980a, Tonceva G., Chronologie du Hallstatt ancien dans la Bulgarie de nord-est, Studia Thracica 5, Sofia, 1980. Tonceva 1980b, Tonceva G., Unite ethno-culturelle entre les tribus thraces de la region du Bas-Danube aux XP - Xe s.av.n.ere (A la lumiere des materiaux archeologiques), în Actes du 1P Congres Internationale de Thracologie (Bucarest, 4-10 septembre 1976), I, Histoire et Archeologie (Ed. R. Vulpe), București, 1980, p. 189-194. Trogmayer 1992, Trogmayer O., Csorva-Belegis-Găva, vnBalkanika, XXIII, 1992, p. 351-357. Ușurelu 2006, Ușurelu E., Relațiile culturale ale comunităților Bronzului Târziu din spațiul catpato- nistrean (în baza pieselor de metai), Teză de doctorat (manuscris), C.Z.U.: 903.05 (478) „637” (043.2), Chișinău, 2006. Uzelac 1996, Uzelac J., Bronze Age in the South cf the Yugoslavian Banat. History and the Present State cf Research, în The Yugoslav Danube Basin and the Neighbouring Regions in the 2ⁿd Millenium B.C. (Ed. N. Tasic), Belgrade-Vrsac, 1996, p. 23-42. 124 Uzelac 2002 Uzelac J., Praistoijiski odsek-zbirke metalnog doba. (The Prehistoric Department - Collections cf Metal Age), în Gradski muzej Vrsac 1882-2002. The Town Museum cf Vrsac 1882-2002 (Ed. J. Rasajski), Gradski Muzej Vrsac, 2002, p. 43-61. Vasic 2003 Vasic R., Die Nadeln im Zentralnbalkan, PBF, XIII, 11, 2003. Vasic 2006 Vasic R., Notes on the Bronze Age Vatin Culture in Serbia, în Homage..., Belgrade, 2006, p. 449-453. Vinski-Gasparini 1973 Vinski-Gasparini K., Kultura polja sa zarama u sjevemcj Hrvatskcj. Die Umerfelderkultur in Nordkroatien, Zadar, 1973. Vinski-Gasparini 1983 Vinski-Gasparini K., Kultura poja sa zarama sa svcjim grupama, mPJZ, IV, Bronzano doba, Sarajevo, 1983, p. 547-646. Vranic 2002 Vranic Sv., Belegis, Stcjica Gumno - nekrcpola spajenih pokcjnika Belegis. Stcjica Gumno - A Necrcpolis cf Cremation Burials, Beograd, 2002. Vukmanovic 2002 Vukmanovic M., Tron Age Collection, în From Lepenski Vir to Modern Art. Treasures cf National Museum-Belgrade (catalog) (Ed. N. Tasic), Belgrade, 2002, p. 31-34. Vulpe 1974 Vulpe AL, Probleme actuale privind metalurgia aramei și a bronzului în epoca bronzului în România (Problemes actuels concernant la metallurgie du cuivre et du bronze â l’epoque du bronze sur le territoire roumain), în RI, 2, 27, 1974, p. 243-255. Vulpe 1995a Vulpe AL, Zur Deutung und Datierung des Hiigels von Susani im Banat, în Trans Eurcpam. Beitrăge zur Bronze- und Eisenzeit zwischen Atlantik und Altai. Festschrft fur Mărgărită Primas (Ed. B. Schmid-Sikimic, Ph. Della Casa), ’mAntiquitas, 34,1995, p. 81-87. Vulpe 1995b Vulpe AL, Stand und aifgaben der Umerfelderforschung im Karpatenbecken, în Beitrăge zum Umerfelderzeit..., Bonn, 1995, p. 389-397. 125 Waterbolk 1988 Waterbolk HA.,CI⁴-Datirungen von Gomolava (C'⁴-Datovarja sa Gomolave), în Gomolava, I, Novi Sad, 1988, p. 117-121. Wosinsky 1904 Wosinsky M., Az oskor meszbetetes diszitesil agyagmuvesege, Budapest, 1904. Zotovic 1985 Zotovic M., Arheoloski i etnicki problemi bronzanog i gvozdenog doba Zapadne Srbje, Beograd, 1985. CONSIDERATIONS CONCERNING TERMINOLOGY USED FOR DEFINING THE CRUCENI-BELEGIS CULTURE Abstract The ethnical-cultural manifestations from the second half of the 2nd millenium B.C., known also under the name of Cruceni-Belegis culture, determined numerous hypotheses regarding not only the internai evolution of this culture, but also the cultural contacts and influences received by it. The attempts of achieving a general view as concems evolution and spreading of this culture were and are still obstructed both by the deficient stage of research, and by a not unitary terminology. Thus, the term of „culture” is several times replaced by the term of „cultural group” that determined confusions in understanding evolution and in defining ethnical-cultural manifestations more or less synchronous (e.g. the Cruceni-Belegis culture and the Găva culture). Initially, discoveries of Cruceni-Belegis type have been defined with the term of „villanova” or „protovillanova”, and then they have been included in the Vatina culture, as a result of association of the cremation necropolis of Cruceni-Belegis type with the Vatina settlement, in the site Bela Bara, partly superposed. Even if there were a few attempts to define the bearers of the cremation necropoles from Banat with two eponymous stations („the Vrsac culture”, discoveries of Tolvădia type”), subsequently, the discoveries from Vatina were customed („Vatin-Vrsac”, „Vrsac-Ilandza”, „Late Pecica-Vatina group”). 126 After he had abandoned the term of „plane umfield culture”, N. Tasic introduced in 1968 the term of „Belegis I group” and „Belegis II”,the same specialist having the merit to get together the two groups into one, respectively the Belegis culture, in 1973. The necropolis from Belegis-Stojica gumno would enter into the archaeological literature also through its association with other cremation necropoles (”Surcin-Belegis”, „Versec-Belegis I”). It would be used also for defining the final phase of the Vatina culture („the phase Belegis-Ilandza”). Starting from the division of the first two stages of evolution of the Cruceni-Belegis culture in two distinct ethnical-cultural manifestations, the term of „Belegis II-Gava” culture (or even „cultural complex Gava”) appeared also in the archaeological literature. The term of „Belegis II-Gava” would be taken over by part of the Serbian archaeology, being used even nowadays. Frequent analogies among discoveries from Belegis and Cruceni determined S. Morintz to introduce in the archaeological literature, in 1978, the denomination of „the Cruceni-Belegis culture”, used then by the whole Romanian archaeology. Utilization of an artificial division of the Cruceni-Belegis culture, in the so-called Belegis I groups (considered either the final phase of the Vatina culture, or a distinct culture/cultural group) and Belegis II (or „Belegis II- Gava”) leads to a wrong approach of the ethnical-cultural realities from the end of the Bronze Age within large geographical areas, respectively Eastem Slavonia, Backa, Srem and Banat. A first argument for this proposition is the long evolution, from a chronological point of view, of certain cremation necropoles from Banat, Srem and north-eastern Croația. It is not at all credible the fact that two distinct cultures used the same sacred spaces for the cult of the dead. The reduced number of graves deranged by other burials was noticed in several cremation necropoles from the Romanian Banat that pleads for continuity of the communities that knew where the members of their families had been buried. The place had been marked not only through small hillocks that got flat in time, but also through distinct signs (probably short wooden pillars). The long usage of the cremation necropoles, in contrast with the seasonal settlements of short duration from the close vicinity indicates an unitary population from the point of view of the religious conscious and of the respect to their ancestors. 127 Generalization of the grooved ornament in the second stage of evolution of this culture does noi constitute, in my opinion, a sufficiently strong argument to accept the idea of emergence of a new culture. Corroboration of ceramic vessels discovered in necropoles with those from adjacent settlements demonstrate that the grooved decoration was not strânge to the Cruceni-Belegis culture. It was rather a Vatina inheritance than a taken over one, exclusively from other cultural groups. To that direction pleads the association of several ceramic fragments decorated with incisions and oblique wide grooves with others decorated with pseudo-corded motif. The chronological synchronism was assured also by the presence of some ceramic fragments encrusted with white paste, typical to the Zuto Brdo-Gârla Mare culture (e.g. Foeni-Gomila Lupului II, settlement L.2/2000; Deta-Dudărie, provision pits C.9 and C.14 etc.). In my opinion, the Cruceni-Belegis culture is characterized by an unitary form of the habitat (semiburied seasonal dwellings, a new type of food economy (preponderantly centered on high animal breeding), by a generalized funeral rite and ritual (cremation), as well as ceramic types (bitronconical amphorae) and widely spread ornaments (pesudo-corded, incisions, groove). Utilization of the temi of „the Cruceni-Belegis culture”, already consecrated in the archaeological literature, covers a larger area of archaeological discoveries and chronological-cultural synchronisms. Division of the culture in three distinct stages (Cruceni-Belegis, phases I, II and III) would eliminate both the inexact chronological synchronizations and the wrong cultural connections. RESTITUIRI ARHEOLOGICE. UN TOPOR DE CUPRU DIN COLECȚIA DR. KASA ANTAL (DOROBANȚI, JUDEȚUL ARAD) * Victor Sava** Cuvinte cheie: Dorobanți, colecția Dr. Kasa Antal, mormânt, topor de tip Jâszladâny. Keywords: Dorobanți, Dr. Kasa Antal collection, grave, Jâszladâny axe. Prin această notă doresc să restitui literaturii arheologice o piesă preistorică de metal, ce făcea parte din colecția dr. Kasa A., localitatea Dorobanți, județul Arad. Dr. Kasa A., medic veterinar al C.A.P.-ului din Dorobanți și un împătimit al arheologiei se numără printre cei mai de seamă colecționari de antichități din județul Arad, lui datorându-i-se salvarea a numeroase piese arheologice din zona Dorobanți și Iratoșul Mic. Se poate spune că cea mai importantă descoperire a acestuia constă în identificarea unei necropole sarmatice în incinta C.A.P.-ului din comuna Dorobani, C.A.P. în care își profesa meseria de medic veterinar. La aceasta se mai poate adăuga descoperirea mormântului din epoca cuprului, despre care se va vorbi mai jos, dar și a unei importante așezări, ce datează din epoca mijlocie a bronzului. Ceea ce îl detașază în mod real pe dr. Kasa față de marea majoritate a colecționarilor arădeni este efortul depus în deschiderea unui mic punct muzeistic, găzduit în incinta C.A.P.-ului. Trebuie precizat încă de la bun început că toporul de cupru despre care voi vorbi mai jos este astăzi pierdut, cu toate că a fost amintit în literatura de specialitate, dar fără a fi ilustrat sau descris. Motivația principală a acestui demers este vidul acut de informație privind preistoria zonei arădene și necesitatea de a face cunoscută minuțioasa muncă a arheologului E. Dorner și a colecționarilor locali. * Doresc să-i mulțumesc și pe această cale dr. Florin Gogâltan pentru sprijinul acordat în elaborarea acestui studiu. **Complexul Muzeal Arad, Piața Enescu, nr. 1, 310131 Arad, e-mail: sava_vic@ yahoo.com. 130 Deoarece toporul este astăzi pierdut m-am îndreptat înspre vasta documentație a răposatului arheolog arădean, E. Dorner, care a repertoriat majoritatea covârșitoare a descoperirilor arheologice din județul Arad, însă fără niciun rezultat concret. După cum bine se știe, repertoriul arheologic al județului Arad¹ nu a văzut lumina tiparului decât după moartea sa, în această situație o serie de informații cuprinse în fișele acestuia au fost omise. O altă sursă la care am apelat este un „caiet de patrimoniu”, întocmit de către muzeograful arădean N. Kiss. Acest așa-zis „caiet de patrimoniu” reprezintă în fapt un inventar al tuturor deținătorilor de obiecte de patrimoniu din județul Arad. Caietul, întocmit în 1978, conține printre alte colecții și pe cea a dr. Kasa A. din Dorobanți². Astfel, am constatat existența desenului piesei, descrierea acesteia și câteva considerații cu privire la condițiile descoperirii, atât în documentația lui E. Dorner, cât și în cea a lui N. Kiss. Toporul de cupru a fost descoperit în comuna Dorobanți, județul Arad. Acesta este amintit pentru prima oară în repertoriul arheologic al Mureșului inferior: „în incinta sediului C.A.P., cu ocazia săpării unei gropi pentru siloz, în 1960, a fost descoperit un schelet uman lângă care se află un târnăcop de aramă cu brațele în cruce”³. Un an mai târziu, în 1999, S. A. Luca amintește și el această descoperire⁴. Din nefericire până în prezent nu a fost publicat niciun desen, nu au fost specificate dimensiunile și nu există nicio descriere a piesei. Desigur, aceasta se datorează faptului că întreaga documentație, atât a lui E. Dorner, cât și a lui N. Kiss, a fost accesibilă doar după moartea prematură a lui M. Barbu. în continuare voi prezenta descrierea descoperii așa cum au făcut-o istoricii mai sus menționați. E. Dorner: „Dorobanț 19. IV. 1961. Colecția Dr. Kasa A. Târnăcop de aramă, găsit la 8. VIII. 1960, incinta J.A.C., lângă un schelet cu ocazia săpăturii unei gropi de siloz, la cca. 0,90 m adâncime (patină verde stricată, dedesupt culoarea arămiu închis, foarte frumos).” (pl. II/la-b). N. Kiss: „1978. Târnăcop de aramă întreg, patinat, cu tăiș orizontal și vertical; lungime: 25,5 cm; diametul orificiului: 3,8 cm; lățimea găurii de înmânușare: 4 cm.” (pl. III/l). ¹ Barbu et alii 1999. ² Atât documentația lui Egon Dorner, cât și „caietul de patrimoniu” întocmit de Nicolae Kiss se află în arhiva Secției de Istorie Veche a Complexului Muzeal Arad. ³ Barbu et alii 1999, 66, pct. 1. ⁴ Luca 1999, 51, pct. 21. 131 Descrierea piesei: metalul de confecționare este cuprul; profilul are o formă oblică; în jurul găurii de înmânușare corpul capătă o formă pronunțat ascuțită; ambele tăișuri sunt ușor arcuite, tăișul vertical este curbat spre interior; manșonul este vizibil doar în partea inferioară, unde este bine conturat; patina de culoare verde-„stricaf’, probabil verde-deschis, partea inferioară are culoarea arămie-închisă. Lungime totală: 24,5 cm (E. Dbmer), 25,5 cm (N. Kiss); diametrul găurii de înmânușare: 3,8 (E. Dbrner, N. Kiss); următoarele dimensiuni reies din desenul lui E. Dbrner; lungimea brațului târnăcop: 10,2 cm; lungimea brațului topor: 10,9 cm; lățimea tăișului orizontal: 5,76 cm; lățimea tăișului vertical: 5,42 cm; grosimea manșonului: 3,92 cm; nu se precizează greutatea, (pl. II). Condițiile descoperirii sunt, parțial, expuse în repertoriul arheologic al județului Arad și în lucrarea menționată a lui S. A. Luca. Astfel, aflăm din aceeași documentație, reprodusă mai sus, că târnăcopul a fost descoperit în 1960 alături de un schelet, în incinta C.A.P.-ului din localitate (pl. 1/2). Scheletul se afla la o adâncime de aproximativ - 0,90 m, de la suprafața solului actual. Cu privire la locul exact al descoperirii, îl lăsăm pe E. Dbrner să vorbescă: „... incinta J.A.C., pe versantul estic al drumului principal, pe la jumătatea căii de la poarta principală și cea din dos, pe locul unde s-a clădit silozul-clădire (mormintele sarmatice). Vis a vis, pe stânga drumului, la capătul clădirii, se găsise târnăcopul de aramă.” Știm că după descoperire, piesa a ajuns în colecția personală a lui Kasa A. Tot în incinta J.A.C.-ului, un an mai târziu, deci în 1961, au mai fost descoperite trei morminte de inhumație sarmatice⁵. Atât toporul de cupru cât și inventarul necropolei sarmatice au fost expuse într-o cameră a C.A.P-ului⁶. Ultima informație care ne survine în legătură cu piesa este inventarierea din 1978 a lui Kiss, de unde aflăm că aceasta se găsea, încă, în colecția lui Kasa A. Piesa aparține topoarelor cu două tăișuri, dispuse în cruce, numite și topoare-tâmăcop. Pe baza gurii de înmânușare rotunde, prevăzută la bază cu un manșon bine reliefat, axei longitudinale curbate și ambelor tăișuri ușor ⁵ Domer 1970, 461-462; Barbu et alii 1999, 66, pct. 1. ⁶ Domer 1970, nota 38. 132 arcuite⁷, toporul de la Dorobanți aparține tipului Jâszladâny. Deoarece nu există certitudinea corectitudinii desenului, încadrarea într-o anume variantă a tipului Jâszladâny reprezintă un demers sinuos. Cu toate acestea analogiile cele mai bune se regăsesc în cadrul variantei Șincai, prin descoperirile de la Luduș⁸, Păsăreni⁹ (acest topor diferă ușor de cel de la Dorobanți prin faptul că manșonul este foarte puțin reliefat), Șincai¹⁰ sau Șișterea¹¹. în privința datării topoarelor de tip Jâszladâny se propune ca moment de apariție intervalul cuprins între orizontul de tranziție Tiszapolgâr/ Bodrogkeresztur și faza finală a culturii Bodrogkeresztur, implicit faza a III, eventual IV a culturii Sălcuța¹². Deoarece nu se amintește nicio altă piesă, ca inventar al mormântului, în afară de acest topor, încadrarea culturală este nesigură. în această zonă singurele manifestări culturale ale perioadei evolutive a topoarelor de tip Jâszladâny aparțin culturii Bodrogkeresztur, astfel se poate avansa ipoteza că mormântul ar aparține acestei culturii¹³, deși la Sântana „Holumb” s-a găsit un fragment de bol ce aparține descoperirilor de tip Decea Mureșului¹⁴. Pe lângă numeroasele descoperiri de cupru din Câmpia Aradului se numără câteva situri ce ar putea fi contemporane cu mormântul de la Dorobanți, iar cele ⁷ Berciu 1939-1942, 42-45, 47-53; Driehaus 1952-1955, 3, 7; Schubert 1965, 281, fig.l; Novotnâ 1970, 25; Vulpe 1964, 460; Vulpe 1975, 37; Todorova 1981, 47; Patay 1984, 67-68; Mareș 2002, 105. ⁸ Roska 1942, 165, nr. 105; Roska 1942a, 44, nr. 107; Driehaus 1952-1955, 7, lista 6; Vulpe 1975; 40, nr. 136, pl. 18/136; Patay 1984, 102, nr. 602, pl. 56/602; Lazăr 1995,173, nr. XLIX.l.b, pl. LVIII/1; Maxim 1999, 167, nr. 571; Mareș 2002, 254, pl. 33/7. ⁹ Lazăr 1977, 443-446, pl. LV/1, 2; Lazăr 1995, 195, nr. LXI.l.B, pl. LVIII/2, 3; Maxim 1999, 174, nr. 724; Mareș 2002, 269, pl. 34/2. ¹⁰ Roska 1942, 178, nr. 202, fig. 214; Roska 1942a, 44, nr. 113, fig. 15; Popescu 1944, 29, nota 4; Driehaus 1952-1955, 6, 7, listele 2, 6; Vulpe 1973, 227, fig. 2/15; Vulpe 1975, 40, nr. 128, pl. 17/ 128; Lazăr 1995, 250, nr. LXXXIV. A.c, pl. LVII/17; Maxim 1999, 186, nr. 985; Mareș 2002, 298-299, pl. 34/5. ¹¹ Vulpe 1975, 41, nr. 143, pl. 19/14; Lazarovici 1983, 17, nr. 129; Maxim 1999, 186, nr. 989; Mareș 2002, 300, pl. 35/1; Diaconescu 2009, 174-175, pct. 63. ¹² Patay 1984, 86; Mareș 2002, 108; Diaconescu 2009, 196. ¹³ Drept dovadă mormîntul este cuprins în repertoriul sitarilor Bodrogkeresztur, vezi Luca 1999, 51, pct. 21. ¹⁴ Dumitrașcu 1975, 27, fig 3. 133 mai apropiate din punct de vedere geografic sunt Curtici¹⁵, Iratoșu¹⁶, Pecica „Forgaci”¹⁷ și eventual nivelul superior de la Sântana „Holumb”. Pentru a oferi descoperirii de la Dorobanți un context cultural și cronologic, voi încerca mai jos să amintesc pe scurt principalele descoperiri contemporane din zonă. La acest orizont cronologic au fost surprinse în Banat câteva descoperiri, care confirmă legăturile dintre cultura Tiszapolgâr, Sălcuța și Bodrogkeresztur. în campaniile anilor 1977 și 1980 în nivelul ce aparține fazei Ilb a culturii Sălcuța de la Cuptoare „Sfogea” au fost descoperite câteva fragmente ceramice ale culturii Tiszapolgâr târzii (faza B)¹⁸. Acest fenomen se regăsește și în alte situri bănățene, cum ar fi cel de la Parța¹⁹, Slatina Timiș „Gura Ilovei”²⁰ sau Valea Timișului „Rovină”²¹. Toate siturile enumerate mai sus reprezintă un proces de sinteză dintre cele două culturi, la care se adaugă și procesul de trecere de la Tiszapolgâr la Bodrogkeresztur²², reliefat prin descoperirile de la Pecica „Forgaci”²³ sau Deva „Ceangăi”²⁴. Cel mai bine cercetat sit al culturii Bodrogkeresztur din Câmpia Aradului este Pecica „Forgaci”²⁵. Aici a fost identificat și un nivel timpuriu al culturii, în care au apărut și fragmente ceramice Sălcuța III²⁶. Nivelul inferior al acestui sit aparține perioadei de formare a culturii Bodrogkeresztur, caracterizată prin influențe Tiszapolgâr²⁷ și Sălcuța²⁸ (fără a găsi elemente ale orizontului toartelor pastilate). ¹⁵ Posta 1899, 18-28; Szekely 1964, 125; Rusu 1971, 81; Roman 1971, 92; Roman 1973, 60; Pădurean 1982, 33; Lazarovici 1983, 11; Luca 1999, 51; Maxim 1999, 155. ¹⁶ Szekely 1964, 125; Luca 1999, 5; Maxim 1999, 165. ¹⁷ Pădurean 1982, 29-60; Pădurean 1985, 37, pct. XXIV/A/c; Lazarovici-Munteanu 1982, 12; Lazarovici 1983, 11-12; Lazarovici 1985, 85, 88; Luca 1990, 89-92; Luca 1993, 49-86; Luca 1999, 10, 13-14,17, 53, plan 1-4, fig. 4-18. ¹⁸ Lazarovici 1981; Radu 2002, 191-192. ¹⁹ Lazarovici-Munteanu 1982, 112; Radu 2002, 190. ²⁰ Lazarovici-Munteanu 1982, 126; Radu 2002, 190. ²¹ Lazarovici-Munteanu 1982, 124-125; Radu 2002,191. ²² Lazarovici-Munteanu 198,2 124-125; Radu 2002, 191; Luca et alii 2004, 115. ²³ Luca 1993,52-59. ²⁴Floca 1950. ²⁵ Vezi nota 17. ²⁶ Luca 1993, 57; Luca et alii 2004, 125,133. ²⁷ Luca 1993,72. ²⁸ Luca 1993,57. 134 Ca și orizont cronologic grupul Decea Mureșului se manifestă între finalul culturii Tiszapolgâr și începutul culturii Bodrogkeresztur²⁹. în zona analizată singurul sit cu astfel de descoperiri este cel de la Sântana „Holumb”³⁰. în nivelul al patrulea (numit de către Dumitrașcu - E) ce se desfășoară între - 1,60-2,00 m a fost descoperit un fragment de bol tipic grupului Decea Mureșului³¹. în legătură cu acest fragment ceramic aș avea unele rezerve privind descoperirea lui în nivelul E. Trebuie menționat faptul că din săpătura lui S. Dumitrașcu sunt publicate doar 16 fragmente ceramice (toate sunt fotografiate și nu au profilul reprezentat)³², acestea nu sunt puse pe niveluri, iar desenul profilului secțiunii³³ este total neadecvat rigorilor științifice. Prin cercetările de suprafață efectuate de E. Domer, N. Kugelman³⁴ și mai recente de V. Sava, FI. Mărginean și FI. Gogâltan, se poate preciza faptul că nivelul superior (denumit de Dumitrașcu, A), deci cel mai târziu al tell-ului, aparține fazei B, a culturii Tiszapolgâr. După cum bine se știe grupul Decea Mureșului își face apariția pe scena cronologică a epocii cuprului în etapa de tranziție dintre cultura Tiszapolgâr și Bodrogkeresztur³⁵. Datorită existenței acestui fragment de bol în nivelul E de la Sântana se pot enunța unele ipoteze cu privire la cronologia relativă a nivelurilor: prima înseamnă că patru niveluri din cinci nu aparțin culturii Tiszapolgâr, ci unor etape cronologice ulterioare, fapt contrazis de cercetările de teren menționate mai sus; cea de-a doua se rezumă la faptul că acest fragment reprezintă un import Decea într-un mediu Tiszapolgâr B, eventul A, ipoteză ce nu poate fi susținută prin restul descoperirilor grupului Decea. A treia și cea mai verosimilă ipoteză se bazează pe faptul că nici săpătura și nici publicația nu întrunesc rigorile științifice elementare, astfel fragmentul ceramic în cauză ar aparține nivelului superior și nu inferior. în 1896 Pâsta B. întreprinde o săpătură la Curtici „Cârciuma lui Vâsârhely”³⁶. Aici identifică pe lângă nivelurile epocii bronzului și unul ce ²⁹Luca 1999,43. ³⁰ Dumitrașcu 1975. ³¹ Dumitrașcu 1975, 27, fig 3. ³² Dumitrașcu 1975, fig. 3-5, pl. I-II. ³³ Dumitrașcu 1975, fig. 1. ³⁴ Iercoșan 2002, 117-119/1-6. ³⁵ Lazarovici 1983, 11; Luca 1999, 57; Diaconescu 2009, 82. ³⁶ Posta 1899, 18-28. 135 aparține culturii Bodrogkeresztur, nivel în care au fost identificate trei gropi, pe care autorul le consideră a fi locuințe³⁷. Mormântul de la Dorobanți „Sediul C.A.P.” reprezintă prima descoperire de acest tip a epocii cuprului din câmpia Aradului. Singura piesă amintită de inventar a fost toporul de tip Jâszladâny. Poziția scheletului sau a toporului nu au fost consemnate în documentația lui E. Domer, dar nici în cea a lui N. Kiss. BIBLIOGRAFIE Barbu et alii 1999, Barbu M.» Hiigel P., Hurezan G. P, Pâdureanu E. D., Repertoriul arheologic al Mureșului Inferior. Județul Arad, Timișoara, 1999. Berciu 1939-1942, Berciu D., Topoarele de cupru cu două brațe opuse (tipologie și origine), mApulum I, 1939-1942, p. 39-71 Diaconescu 2009, Diaconescu D., Cultura Tiszapolgâr în România, Sibiu, 2009. Driehaus 1952-1955, Driehaus J., Zur Datierung und Herkur.ft donanlăndischer Axt- typender friihen Kufferzeit,înArchGeogr3-4, 1952-1955, p. 1-8. Dumitrașcu 1975, Dumitrașcu S., Așezarea neolitică de la Sântana-Holumb jud. Araa), în Banatica, 3, 1975, p. 25-31. Domer 1970, Domer E., Cercetări și săpături arheologice în județul Arad, în MCA IX, 1970, p. 445-466. Floca 1950, Floca O., Stațiunea de la ifârșitul treptei de jos a barbariei din mai ginea Devei (O civilizație neatestată pe teritoriul Transilvaniei, în SCIV, 1, 2, 1950, p. 220-224. Iercoșan 2002, IercoșanN., Cultura Tiszapolgâr în Vestul României, Cluj-Napoca, 2002. ³⁷ Posta 1899, 23. 136 Lazarovici 1981, Lazarovici Gh., Importuri Tiszapolgăr în așezarea sălcuțană de la Cuptoare -Sfogea. Contribuții la legăturile culturale și cronologice ale culturilor Sălcuța și Tiszapolgăr, în Banatica, 6, (1981), p. 35-41. Lazarovici 1983, Lazarovici Gh., Principalele probleme ale culturii Tiszapolgăr în România, în AMN, XX, 1983, p. 3-31. Lazarovici 1985, Lazarovici Gh., Noi descoperiri Bodrogkeresztur în Banat, în Banatica, 8, 1985, p. 83-90. Lazarovici-Munteanu 1982, Lazarovici Gh., Munteanu L, Așezarea eneolitică de la Slatina-Timiș, în StComC, IV, 1982, p. 121-135. Lazăr 1977, Lazăr V, Două topoare de cupru de la Păsăreni, în Marisia, VII, 1977, p. 443-446. Lazăr 1995, Lazăr V, Repertoriul arheologic al județului Mureș, Târgu Mureș, 1995. Luca 1990, Luca S.A., Despre cea mai timpurie fază a culturii Bodrogkeresztur în România. Așezarea de la Pecica-Forgaci, în SympThrac, 8, 1990, p. 89-92. Luca 1993, Luca S.A., Observații privind faza clasică a culturii Bodrogkeresztur în România. Așezarea de la Pecica-Forgaci jud. Araa), înAn.B (S.N.), II, 1993, p. 49-84. Luca 1999, Luca S.A., Sfârșitul eneoliticului pe teritoriul intracarpatic al României: Cultura Bodrogkeresztur, Alba lulia, (1999). Luca et alii 2004, Luca S.A., Roman C., Diaconescu D., Cercetări arheologice în Peștera Cauce, (sat Cerișor, comuna Lelese, județul Hunedoara), I, Sibiu, 2004. Mareș 2002, Mareș L, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României, Suceava, 2002 137 Maxim 1999, Mareș I., Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României, Suceava, 2002. Maxim 1999, Maxim Z., Neo-Eneoliticul din Transilvania, Cluj-Napoca, 1999. Novotnâ 1970, Novotnâ M., Die Ăxte und Beile in der Slowakei, mPBF, IX, 3, 1970 Patay 1984, Patay P., KupferzeitlicheMefiel, Beile untÂxte in Ungam, mPBF, IX, 15, 1984. Pădurean 1982, Pădurean E. D, Noi descoperiri eneolitice în județul Arad, în Ziridava, XIV, 1982, p. 35-48. Posta 1899, Posta B., Kurticsi ostelepek (Arad m.), înAE, XIX, 1899, p. 18-28. Radu 2002, Radu A., Cultura Sălcuța în Banat, Reșița, 2002. Roman 1971, P Roman., Strukurănderungen des Endăeneolithikums im Donau-Karpaten-raum, în Dacia X.S., XV, 1971, p. 31-169. Roman 1973, Roman P., Modificări structurale ale culturilor Eneoliticului Final din regiunea Carpato-Danubiană, înBanatica, 2, 1973, p. 57-77. Roska 1942, Roska M., Erdely Regeszeti Repertâriuma, I, Cluj-Napoca, 1942. Roska 1942a, Roska M.,Arezcsâkânyok, înKdzCluj, II, 1, 1942, p. 15-77. Rusu 1971, Rusu M., Cultura Tisa, înBanatica, 1, 1971, p. 77-84. 295. Schubert 1965, Schubert F., Zu den sudosteuropăischen Kupferăxten, în Germania, 43, 1965, p. 274- 138 Szekely 1964, Szekely Z., Descoperiri din neoliticul târziu de la Reci, în SCIV, 15, 1, 1964, p. 121- 126. Todorova 1981, Todorova H., Die Kupferzeitlichen Âxte und Beile in Bulgarien, în PBF, IX, 14 1981. Vulpe 1964, Vulpe A., Cu privire la cronologia topoarelor de aramă cu brațele „ în cruce ”, în SCIV, 15, 4, 1964, p. 457-466. Vulpe 1973, Vulpe A., începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpatodunărean, în SCIV, 24, 2, 1973, p, 217-237. Vulpe 1975, Vulpe A., Die Âxte und Beile in Rumănien II, în PBF, IX, 5, 1975. ARCHAEOLOGICAL RESTITUTIONS. A COPPER AXE FROM DR. KASA ANTAL COLLECTION (DOROBANȚI, ARAD COUNTY) Abstract In this note I wish to discuss about an prehistoric metal artefact which belonged to Dr. Kasa Antal’s collection from Dorobanți, Arad County. It should be noted that the copper axe is now lost, although over the time some researchers talked about this artefact, but it was never illustrated or described. In this respect I found E. Domer’s and N. Kiss (both were archaeologists at Complexul Muzeal Arad) old documentation. Here the copper axe was illustrated, described and there were informations regarding the discovering conditions. Next I will present the description of the axe as the two archaeologists mentioned above did. E. Dorner. „Dorobanți 19. IV. 1961. Dr. Kasa Antal’s collection. The copper axe was found inside the local J.A.C. (pl. 1/2) on 8. 139 VIII. 1960. beside a skeleton during the excavation of a pit, at the depht of 0,90 m (on the outside the collor of the patina was green). (Pl. II/la-b). N. Kiss: „1978. Copper axe, patinate, with an horizontal edge and a vertical one; Lenght: 25,5 cm; Diameter hole: 3,8 cm” (Pl. III/l). Description of the artefact', the manufacturing metal is copper; the profile is oblique; both edge are approximately semicircular; the vertical edge is curved toward the interior; the shaft hole’s sleeve is visible only on the interior; on the outside the collor of the patina was green. Total lenght: 24,5 cm (E. Dbrner), 25,5 cm (N. Kiss); shaft hole diameter: 3,8 (E. Dbrner, N. Kiss); the following dimensions emerge from the drawing of E. Dbrner; horizontal arm lenght: 10,2 cm; vertical arm lenght: 10,9 cm; horizontal edge lenght: 5,76 cm; vertical edge lenght: 5,42 cm; sleeve thickness: 3,92 cm; the weight in not specied. (Pl. II). The discovering conditions are parțial exposed in the existing literature. From Dbmer’s documentation we can find out that the copper axe was discovered in 1960 beside a skeleton, at a depht of 0,90 m. Because this axe has a round shaft hole, a well underlined sleeve, a slighty curved longitudinal axe and both edged arched, it belongs to Jâszladâny type. Since there is doubt regarding the correctness of the drowing, the classification in a specific variant of Jâszladâny type is a sinous approach. Althoug the best analogies can be found at Luduș, Păsăreni, Șincai or Șișterea. Therfore the axe belongs to Șincai variant. Jâszladâny axe are dated between the transition period from Tiszapolgâr to Bodrogkeresztur culture, until the end of Bodrogkeresztur culture and during phase III, possibly phase IV of Sălcuța culture. Because the grave from Dorobanți has no inventory, besides the axe, the cultural framing is uncertain. In the area the only cultural manifestation of this period is Bodrogkeresztur culture, so we can assume that the grave belongs to this culture. In addition to the numerous copper discoveries from Arad Plain we can name several sites from the area that are contemporary with this grave. These are Curtici, Iratoșu, Pecica „Forgaci” and possibly the upper level from Sântana „Holumb”. This Copper Age grave is the first discovery of this kind from the Arad Plain. 140 Pl. I. Harta a Bazinului Carpatic cu localizarea comunei Dorobanți Dorobanți. 2. Hartă de secolul al XVIII-lea cu localizarea C.A.P.-ului Dorobanți. Plate I. 1. Carpatlnan Basin map with the localization of Dorobanți; 2. XVIIItli century map of Dorobanți area with the localization of „Sediul C.A.P.” site. 141 Pl. II. Dorobanți „Sediul C.A.P”. la-b. Topor Jâszladâny (desen E. Domer); 1. Topor Jâszladâny (desen N. Kiss). Plate II. Dorobanți „Sediul C.A.P”. la-b. Jâszladâny axe (drawing E. Domer); 1. Jâszladâny axe (drawing N. Kiss). CERCETĂRI PRIVIND CULTURA GÂRLA MARE ÎN ZONA PORȚILOR DE FIER - CLISURA DUNĂRII Partea I Caius Săcărin* Cuvinte cheie: Clisura Dunării, epoca Bronzului, cultura Gârla Mare Schliisselworte: Donau Klisura, Bronzenzeit, Gârla Mare Kultur Incluzând cea mai mare parte din granița sud-vestică a României și nord- estică a Serbiei, zona Clisurii are drept axă Valea Dunării. Deși al doilea fluviu (după Volga) în ierarhia morfometrică a principalelor cursuri de apă europene, Dunărea este însă cel mai important fluviu al continentului nostru¹. Străbătând regiuni de o mare varietate fizică și economică, el pune în legătură influențe atlantice, mediteraneene și continentale. Dunărea este astfel, deopotrivă, fluviu alpin, carpatic, dinaric și balcanic, dar și fluviu de câmpie, panonic sau pontic. Din preistorie și până astăzi cursul său a constituit una din principalele artere de circulație europeană, de-a lungul său circulând cuceritori, oameni și mărfuri. Pe Dunăre s-au întâlnit și interferat sferele de influență atlantică cu cele europene și asiatice, civilizațiile coborâte din cețurile nordului cu cele venite din însorita Mediterană. Pe malurile sale s-au dezvoltat și au venit în contact toate marile grupări etnice ale Europei, popoare germanice, slave sau romanice, fiecare cu propriile civilizații, grade de cultură sau credințe specifice. Pe întregul său parcurs de 2860 km (dintre care 1075 km pe teritoriul României), Dunărea străbate trei mari sectoare distincte. Bazinul Dunării Inferioare (sau al Dunării de Sus) se deslășoară între izvoare și Depresiunea Vienei. Dunărea Mijlocie (sau Dunărea de Mijloc) se întinde de la aceasta din urmă și până la intrarea sa pe teritoriul României (la vest de Baziaș, la vărsarea Nerei). în sfârșit, Dunărea Inferioară (sau Dunărea de Jos) începe în acest punct și se termină la vărsarea fluviului în Marea Neagră printr-o importantă deltă. * Muzeul Banatului Montan Reșița, b-dul Republicii, nr. 10. ¹ Nicolae Popp, Bazinul Dunării, natură și om, București, 1998, p.8 și următoarele. 144 Ultimii 1075 km din cursul Dunării (respectiv aproape 40% din lungimea ei) aparțin deci Dunării de Jos, fiind partea ei cea mai importantă, căci aici fluviul atinge dimensiunea maximă. Chiar la începutul acestui sector, între gura Nerei și Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de cca. 140 km, Dunărea traversează cel mai grandios defileu din seria numeroaselor chei pe care le întâlnește între izvoare și vărsare. Acesta este Defileul Porților de Fier (sau al Cazane lor), denumit de localnici „Clisura” în sudul Banatului Românesc sau „Djerdap” pe malul sârbesc². în această primă zonă pe care o străbate pe teritoriul românesc, Dunărea creează una dintre cele mai frumoase și mai interesante regiuni din Europa, atât din punct de vedere geografic, cât și sub aspect arheologic. Ea și-a sculptat aici, străbătând roci cu o structură și litologie foarte variate, o impresionantă poartă transmontană în care alternează sectoarele foarte înguste și micile depresiuni. Acestea constituie o lume aparte, zămislită într-o plastică geomorfologică destul de complicată, care a șlefuit în timp o multitudine de transformări atât sub acțiunea unor factori cu influență directă, cât și a unor factori secundari. Modificările suferite sub presiunea acestor factori au avut influențe puternice în timp asupra conformației actuale a zonei, creând de-a lungul defileului, microzone distincte din punct de vedere geologic și geografic. în ciuda acestui fapt, zona respectivă se caracterizează printr-o unitate natural- teritorială cu determinări specifice din punct de vedere demografic și istoric. Prin poziția geografică, „Clisura” a fost și continuă să fie o importantă arteră de comunicare europeană și regională. Sector distinct al celui mai important fluviu european, el face legătura între Dunărea Mijlocie și Dunărea de Jos, iar prin aceasta din urmă cu regiunile nord-pontice, legând astfel Europa Centrală de cea estică. Flancată la vest de Valea Moravei și la est de cursul Timișului, ea este legată prin intermediul acestora și de regiunile balcano- egeene ale Europei de sud-est. Prin intermediul Văii Nerei, zona „Clisurii” este conexată cu regiunea centrală a piemontului bănățean, iar prin culoarul Timiș-Cerna cu nord-estul Banatului și prin acesta cu sudul Transilvaniei. Toate aceste condiții naturale și climaterice, resursele solului și subsolului, ca și structura geomorfologică a reliefului din zona „Clisurii” au permis și favorizat dezvoltarea așezărilor umane. ² Ion Sircu, Geogrcfia fizică a României, București, 1971, p. 25; M. lancu, Atlasul complex Porțile de Fier, V. Mutihac, Atlasul complex Porțile de Fier. 145 întregul ansamblu de factori istorici, economici și naturali au influențat și s-au reflectat în apariția, evoluția și gruparea acestor așezări. Marea lor majoritate se aflau situate în imediata apropiere a Dunării, mai ales în zonele cu terase joase, mai largi în vestul și estul acelei zone, dar și în numeroasele bazine și microdepresiuni din defileul propriu-zis. Acesta este și cazul comunităților aparținând culturii Gârla Mare, care au locuit în această zonă în ultima perioadă a epocii bronzului. Cercetările arheologice efectuate în zona „Clisurii” au dus încă de la sfârșitul secolului al XlX-lea la o serie de descoperiri (așezări, necropole), aparținând culturii Gârla Mare atât pe malul românesc, cât și pe cel sârbesc. Pe malul românesc sunt cunoscute următoarele așezări și necropole: Socol - încă din secolul trecut, pe raza comunei au fost descoperite fragmente ceramice preistorice. Astfel, pe platoul dealului Kamendin, situat la capătul sud-estic al satului, la o distanță de 2 km de mănăstirea Baziaș, este menționată o așezare preistorică fortificată. Printre materialele recoltate de aici se aflau și fragmente ceramice încrustate cu alb, aparținând culturii Gârla Mare³. Cercetările de teren efectuate de colectivul șantierului arheologic Divici- Grad au dus la descoperirea în punctul numit de localnici „Palanacki Breg” a unei așezări dacice fortificate, de pe suprafața ei fiind recoltate și câteva fragmente ceramice aparținând culturii Gârla Mare. Săpăturile arheologice începute aici au scos la lumină o așezare dacică fortificată, care în partea nordică suprapune o așezare Gârla Mare. La circa 1 km de așezarea de la „Palanacki Breg”, în amonte, se află locul numit „Kamarița”. Acesta se întinde ca o limbă de pământ între locul unde se varsă Nera în Dunăre și șoseaua Pojejena-Socol, fiind în mare parte inundată de apele Dunării. în anul 2000 apele fluviului au scăzut permițând cercetarea zonei. De pe suprafața solului au fost recoltate fragmente ceramice aparținând mai multor epoci istorice. Printre acestea au fost găsite și unele care aparțineau culturii Gârla Mare. Divid - Situat pe malul stâng al Dunării, la 10 km în aval de Baziaș, satul Divici aparține de comuna Pojejena și este cunoscut în literatura de ³ B. Milleker, Delmagyarorszăg regisegleletei a hor.foglolăs elotti iddkbol, I, Temeswar, 1897, p. 79, 103, M. Roșka, Erdelyi Regeszet Repertorium, Kolozsvâr, 1942, p. 277, R. Petrowsky, Contribuții la repertoriul arheologic al localităților județului Caraș- Severin din paleologicpână în secolul al V-lea i.e.n., înBanatica, 4, 1977, p. 455. 146 specialitate prin cercetările din așezarea dacică fortificată din punctul „Grad”, cât și prin menționarea unor descoperiri preistorice care au fost efectuate de colectivul de cercetare din cadrul șantierului arheologic Porțile de Fier⁴. în anul 1994, soldații pichetului de grăniceri au descoperit în punctul numit „Ribiș”, situat în apropierea foișorului de pază din acest loc, mai multe fragmente ceramice dintre care unele încrustate. Cercetând locul, am constatat că în acest punct se află o așezare de tip Zuto Brdo- Gârla Mare, iar la cca. 700-1000 m în amonte de așezare s-au descoperit urmele unei necropole, distinsă în întregime de lucrările agricole, iar mai târziu și de lucrările ce au fost efectuate pentru înălțarea și consolidarea șoselei Pojejena-Socol. Până în prezent nu am putut efectua decât câteva sondaje la marginea așezării, neavând acordul proprietarului pentru executarea unor săpături sistematice. Moldova Veche - încă de la sfârșitul secolului trecut localitatea este menționată în literatura de specialitate pentru descoperirile preistorice de pe raza ei⁵. Astfel, în apropierea portului, mai precis pe terenul cuprins între fosta vamă a portului, situată pe malul Dunării, și biserica ortodoxă sârbă au fost descoperite mai multe fragmente de ceramică încrustată. în acest perimetru E. Bujor a cercetat o necropolă de incinerație de tipul Dubovac-Zuto Brdo-Gârla Mare⁶. în insula Decebal, cunoscută de locatari sub denumirea de „Ostrovul Mare”, în urma cercetărilor efectuate de colectivul Porților de Fier au fost descoperite o serie de așezări preistorice din diferite epoci, printre ele aflându- se și ceramică Gârla Mare. Pe înălțimea „Humca”, cercetările de suprafață și mai apoi săpăturile arheologice efectuate au dus la descoperirea unor așezări preistorice aparținând culturii Coțofeni. Așezarea Coțofeni este suprapusă de o așezare Vatina și de una Gârla Mare⁷. ⁴ D. Tudor și colectiv, Șantierul arheologic Porțile de Fier, în SCIV, 2, 1966; M. Gumă, S. A Luca, C. Săcărin, Cercetările de la Divici-Grad, în Banatica, 9, 1987, p. 199; M. Gumă, C. Săcărin, A. Rustoiu, Cercetări arheologice în aria nord-thracică, București, 1995, p. 86. ⁵ B. Milleker, cp. cit., p. 130. ⁶ S. Morintz, Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii, București, 1978, p. 81 și următoarele. ⁷ R. Petrovszky, cp.cit., p . 437; S. Morintz, cp. cit., p.30; D. Tudor, cp. cit.', Gh. 147 Liubcova - în punctul numit de localnici „Țiglărie” sau „depozitul lui Ficher” a fost descoperită și cercetată parțial o necropolă plană de incinerație care aparține culturii Gârla Mare. în timpul cercetărilor au fost scoase la lumină un număr de 64 de morminte și un mormânt depozit conținând arme, unelte și podoabe⁸. Piatra Elișovei - Punctul „Piatra Elișovei” este situat în apropierea limitei dintre județele Caraș-Severin și Mehedinți, chiar pe malul Dunării, în dreptul fostului pichet de grăniceri. Descoperit întâmplător în 1982, odată cu scăderea apelor Dunării, situl arheologic din acest punct conține materiale ceramice și piese din metal aparținând mai multor epoci. Epoca bronzului este reprezentată prin materiale ce aparțin culturii Gârla Mare⁹. Orșova - Printre materialele descoperite pe raza orașului vechi, care actualmente se află sub apele Dunării, sunt menționate și fragmente cu ceramică încrustată din epoca bronzului¹⁰. Drobeta Turnu-Severin - printre materialele descoperite pe raza orașului sunt menționate și fragmente cu ceramică încrustată ce aparțin culturii Gârla Mare¹¹. Pentru a putea discuta despre cultura Gârla Mare din Clisura Dunării nu putem omite materialele aparținând acestei culturi de pe malul sârbesc al Dunării. în prezentarea descoperirilor de pe malul sârbesc menționăm faptul că, deși zona aceasta a Clisurii, cunoscută în Serbia sub numele de „Djerdap”, se întinde până la Prahovo, noi vom prezenta numai descoperirile efectuate între localitățile Dubravica și Livade, acestea corespunzând segmentului românesc dintre Socol și Drobeta Turnu-Severin. Dubravica - Săpăturile efectuate în situl de la Orasje au dus la descoperirea unei așezări preistorice aparținând mai multor epoci. Stratigrafia pe verticală de jos în sus este următoarea: neolitic - Starcevo, eneolitic Baden-Kostolac, Lazarovici, C. Săcărin, Epoca bronzului în Clisura Dunării, în Banatica, 5, 1979, p. 71 și următoarele. ⁸ C. Săcărin, Depozitul de bronzuri de la Liubcova-Țiglărie, în Banatica, 8, 1985, p. 91; M. Gumă, Civilizația primei epoci a fierului în sud-vestul României, București 1993, p. 80; Idem, Epoca Bronzului în Banat, Timișoara, 1997, p. 40; S.A. Luca, Repertoriul arheologic al jud. Caraș-Severin, 2004, p. 91. ⁹ C. Săcărin, Descoperiri Gârla Mare în zona Porților de Fier, în Banatica, 12, 1993, p.75 și ruinătoarele; M. Gumă, cp. cit.; S.A. Luca, cp. cit. ¹⁰ S. Morintz, cp. cit., p. 90. ¹¹ Ibidem. 148 bronz mijlociu Vattina, bronz târziu Dubovac-Gârla Mare, hallstatt - Bosut- Kalakaca¹². Monastir - în aval de Gospodinski Vir, lângă situl medieval, a fost descoperit un sit preistoric. Cercetările au scos la lumină o aglomerare de materiale preistorice. Primul orizont conține ceramică Baden-Kostolac- Coțofeni și VucedoL Acesta este suprapus de un nivel cu ceramică caracteristică culturilor Vattina, Verbicioara și Gârla Mare¹³. Veliko Grădiște - Sondajele efectuate în împrejurimile localității în punctul „Tovan Ostrovo”, au dus la descoperirea unei așezări aparținând culturii Gârla Mare¹⁴. Klicevac - în situl arheologic cercetat pe raza localității au fost descoperite și materiale care aparțin culturii Gârla Mare¹⁵. Grad - Săpăturile arheologice efectuate în situl preistoric de pe raza localității au scos la lumină și materiale ceramice ce aparțin culturii Gârla Mare¹⁶. Dobra - Cercetările efectuate în apropierea confluenței râului Kozice cu Dunărea au dus la descoperirea în 1968 a unei așezări aparținând culturii Gârla Mare, cât și a unui depozit de bronzuri compus din șapte piese¹⁷. Zuto Brdo - Materialele descoperite în cadrul cercetărilor efectuate pe raza localității aparțin culturii Gârla Mare-Zuto Brdo-Dubovac¹⁸. ¹² M. Vasic, Zuto Brdo. Prilozi za poznovatje Kulture gvozdenog doba u Dunavskcj Dolini,mStarinar,N.SN, 1910, Belgrad, 1912, p.l și următoarele; M. Garasanin, mNeoliticum und Bronzezeit in Serbien und Makedonien, 1958, p. 82;N. Tasic, Prcjistoria Vcjvodina, 1974, p. 81; D. lacanovic, în Viminacium, 6,1991, p. 22; D. lacanovic, A. Djordevic, în Viminacium, 4-5, 1989-1990, p. 70. ¹³ B. Brukner, în Comori arheologice în zona Porților de Fier, p. 70; S. Morintz, cp. cit., p.40. ¹⁴ N. Tasic, în Comori arheologice în zona Porților de Fier, p. 70; Idem, în Prajistoria Vcjvodine, p. 15; Gh. Lazarovici, C. Săcărin, Epoca bronzului..., p.70. ¹⁵ M. Vasic, cp. cit., p.117; M. Garasanin, cp. cit., p. 118; N. Tasic, op. cit., p. 32. ¹⁶ N. Tasic, cp. cit., p. 408; M. Garasanin, cp. cit., p. 328; S. Morintz, cp. cit., p.33; M. Kosoric, I. Todorovic, Grad ncjelse mtobrske Kulture grupe, în Starinar, N. S. XII-XIV, 1962-1963, p. 269. ¹⁷ P. Popovic, în Starinar, XXXIII-XXXIV/1983-83, p.80; N. Tasic, cp.cit., p. 122; Idem, Prcj. Vcj., p. 90. ¹⁸ M. Garasanin, în Prcjistoria Yugoslavenske Zemalja, 1983, p. 528; VI. Dumitrescu, va Necropola de incinerație din epoca bronzului de la Cârna, 1960, p. 220. 149 Kladova - în situl preistoric cercetat pe raza localității, printre alte materiale au fost descoperite și materiale aparținând culturii Dubovac-Zuto Brdo-Gârla Mare¹⁹. Livade - Săpăturile arheologice efectuate pe raza localității, în punctul „Mala Varbica”, au dus la descoperirea unui important sit arheologic din epoca bronzului. Stratigrafie succesiunea orizonturilor este următoarea: orizontul I aparține culturii Verbicioara, faza III, complet dezvoltată. Orizontul II aparține culturii Dubovac-Zuto Brdo-Gârla Mare, iar cel de-al treilea orizont aparține culturii Gava din Ma Al²⁰. După prezentarea cadrului geografic și a descoperirilor aparținând culturii Gârla Mare în Clisura Dunării, vom încerca să prezentăm principalele abordări privind evoluția acestei culturi în zonă. Făcând parte din marele complex al câmpurilor de urne cu ceramică încrustată de la Dunărea mijlocie și inferioară, descoperirile care constituie subiectul acestei lucrări au fost desemnate succesiv prin termenii de descoperiri, grup sau cultura de tip Zuto Brdo²¹, Bjelo Brdo-Klicevac²², Gârla Mare²³, Bjelo Brdo-Gârla Mare²⁴, Bjelo Brdo-Vatina-Vârșeț-Câma²⁵, Gârla Mare- Câma²⁶, Dubovac-Zuto Brdo²⁷, Zuto Brdo-Gârla Mare sau Zuto Brdo-Gârla ¹⁹ Wosinsky Mor, Az dskor meszbetetes diszitesu agyagmiivessege, Budapesta, 1904, p. 30; S. Morintz, cp. cit., p. 31. ²⁰ M. Vukmanovic, P. Popovic, Recherches archeologiques sur la localite Livade, preș de Mala Vrbica, în Chaiers des Portes de Fier, III, p. 7. ²¹ M. Vasic, cp. cit., p. 207. ²²1. Nestor, Der Stand de Vorgeschitejbrschung in Rumanien, 1993, p. 92. ²³ D. Berciu, E Comșa, Săpăturile de la Balta Verde și Gogoșu (1949 și 195C), în MCA, II, 1956, p. 265; D. Berciu, Zorile Istoriei în Caipați și la Dunăre, București, 1966, p. 177- 182; I. Nestor, Epoca bronzului, în Istoria României (tratat), București, 1960, p. 108-110. ²⁴1. Nestor, cp.cit., p. 109. ²⁵ VI. Dumitrescu, Necropola de incinerație din epoca bronzului de la Căma, București, 1961, p. 301. ²⁶ VI. Dumitrescu, Arta preistorică în România, București, 1974, p. 317. ²⁷ M. Garasanin, Neoliticum und Bronzezeit in Serbien und Makedonien, 1958, p. 82; Idem, Dubovacko - Zutobrdsno grupa, în Praistorja Yugoslovenkoe Zemaîja, IV, (Bronzano doba), Sarajevo, 1983, p. 520; B. Brukner, B. Jovanovic, N. Tasic, Praistorja Vcjvodine, Novi Sad, 1974, p. 464. 150 Mare-Cârna²⁸, Dubovac-Cârna²⁹, Dubovac-Zuto Brdo-Gârla Mare-Cârna³⁰ și Dubovac-Zuto Brdo Gârla Mare³¹. în literatura bulgară de specialitate au fost utilizate denumirile de cultură Nova Selo, cultură Orsoja, cultură Balej-Orsoja și mai nou cultura ceramicii încrustate de la Dunărea de Jos³². Cele mai vechi descoperiri aparținând complexului cultural cu ceramică încrustată de la Dunărea mijlocie și inferioară, respectiv de tipul celor cunoscute mai recent sub termenii de ceramică nord-panonică, sud-panonică sau transdanubiană încrustată, a celor atribuite grupului Szeremle și culturilor de tip Novo Selo-Balej-Orsoja, au fost semnalate și chiar parțial cercetate sau publicate încă de la sfârșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului al XX-lea. Pot fi amintite aici, în primul rând, semnalările lui FI. Rbmer³³, J. Hampel³⁴, M. Wosinsky³⁵ (pentru Ungaria). Se cuvine a fi remarcat studiul monografic pe care ultimul dintre aceștia l-a dedicat ceramicii preistorice încrustate cu alb³⁶. în cadrul acestuia, alături de multe descoperiri din Serbia și Voivodina au fost semnalate și o serie de descoperiri din sudul Banatului Românesc, între care se detașează cele de la Orșova³⁷. Pentru zona Porților de Fier și regiunile imediat învecinate din Serbia și România, trebuie amintite contribuțiile inițiale ale lui M. Valtrovic³⁸ și apoi cele ²⁸ S. Morintz, op.cit., p.28. ²⁹ B. Hansel, Sudosteuropa zwischen 1600 und 1000 a Chr, în fAS, Bând 1, Berlin, 1982, p. 31. ³⁰ Gh. Lazarovici, C. Săcărin, Epoca bronzului..., p.81. ³¹ C. Săcărin, Descoperiri Gârla Mare..., p.76. ³² T. Shalganova, The Lower Danube Incrusted Pofteiy Culture, în Preistoric Bulgaria. Monogrophis in World Archeology, Preistor Wisconsin, p. 291. ³³ FI. Romer, Resultats generaux du mouvement archeologique en Hongrie, Compte- Rendue II, Budapest, 1878, p. 163 ³⁴ J. Hampel, Denkmaler der Bronzezeit în Ungam, LIII, Budapest, 1886-1896. ³⁵ M. Wasinsky, Tolnavărmegye az dskortol a hor.foglălosig, I Budapest, 1896, p. 108. ³⁶ M. Wonsinsky, Die inksustierte Keramik der Stein-und Bronzezeit, Berlin, 1904, p.81. ³⁷ M. Wosinsky, Az bskor meszbetetes diszitesu agyagmuvessege, Budapest, 1904. ³⁸ M. Valtrovic, Bakrene i brozane starine iz Srb