BANATICA https://biblioteca-digitala.ro COMITETUL DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA AL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN MUZEUL DE ISTORIE AL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN BANATICA * * * * * * * * REȘIȚA, 1985 https://biblioteca-digitala.ro COLEGIUL DE REDACȚIE: IL'IE UZUM — redactor responsabil ION POPA — secretar de redacție CARMEN CORNELIA GRAMADA Dr. GHEORGHE LAZAROVICI DANA BAlANESCU PETRU CALIN MARIA GUMA Dr. VASILE M. ZABERCA Responsabilitatea pentru conținutul articolelor, formulări și calitatea rezumatelor în limbi străine revine în întregime autorilor „BANATICA" „BANATICA" Orice corespondență se va adresa. Toute correspondance sera envoye Muzeul de istorie al județului Caraș- â l’adresse: Muzeul de istorie al Severin din Reșița, Bdul Republicii județului Caraș-Severin, Bdul Repu- nr. 10, cod 1700 ROMANIA blicii nr. 10, ROMANIA 1700 REȘIȚA Please send mail to the following Richten Sie bitte jedwelche Korres- address: Muzeul de istorie al județu- pondenz an die Adresse: Muzeul de lui Caraș-Severin, Bdul Republicii istorie al județului Caraș-Severin nr. 10 REȘIȚA 1700 ROMANIA Bdul Republicii nr. 10 REȘIȚA 1700 RUMĂNIEN https://biblioteca-digitala.ro CUPRINS SOMMAIRE INHALT ISTORIE VECHE ȘI MEDIE GHEORGHE LAZAROVICI, ZOIA KALMAR, FLORIN DRAȘOVEANU, Complexul neolitic de la Parța.................. 7 ADRIAN S. LUCA, Der neolitische Komplex von Parța..............46 ADRIAN S. LUCA, Despre o nouă descoperire arheologică de la Gor- ION DRAGOMIR, nea — Locurile Lungi............................ 73 Uber eine neue archâogische Endeckungen von Gornea — Locurile Lungi......................... 77 GEORGETA EL SUSI, Prezența lui Equus (Asinus) Hydruntinus Reg. în așezarea vinciană de la Gornea — Căunița de Sus (jud. Caraș-Severin).................................................... 79 La presence d’Equus (Asinus) Hydruntinus reg. dans l’ătablissement vincienne de Gornea — Cău- nița de Sus (Dep. Caraș-Severin)................ 81 GHEORGHE LAZAROVICI, Noi descoperiri Bodrogkeresztiir în Banat ... 83 Neue Bodrogkeresztur Enteckungen im Banat . 90 CAIUS SACARIN, Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 91 Der Bronzenfund von Liubcova — Țiglărie . . 98 MARIAN GUMA, Un depozit de bronzuri din prima epocă a fie- ION DRAGOMIR, rului descoperit la Liborajdea (corn. Sichevița, județul Caraș-Severin).........................107 Ein Bronzedepot aus des Friiheinenzeit das bei Liborajdea gefunden wurde (Gemeinde Siche- vița, Kreis Karasch-Severin)....................122 GEORGETA EL SUSI, Considerații privind Materialul faunistic prove- nit din așezarea dacică de la Stenca Liubcovei (jud. Caraș-Severin)........................................................123 Considerations concernant le material faunique provenu de Tătablissement dacique de Stenca Liubcovei (Dăp. Caraș-Severin)..................137 DOINA BENEA, Numerus Maurorum Tibiscensium. Contribuții la istoria trupelor de mauri din Dacia............139 Numerus Maurorum Tibiscensium. Beitrage fiir Geschichte der maurischen Truppen aus Dazien 153 PETRU BONA, Tibiscum — cercetări arheologice (III) .... 155 PETRU ROGOZEA, Tibiscum — archăologische Untersuchungen (III) 157 EUGEN STOICOVICI, Cuptoarele siderurgice din Dealul Cioara — Re- șița .......................................................................169 Die Schmelzhiitten von Dealul Cioara — Reșița 171 DANA BĂLĂNESCU, Descoperiri monetare din sudul Banatului (IV) . 173 Decouvertes monetaires du sud de Banat (IV) . 182 https://biblioteca-digitala.ro 4 Cuprins ADRIAN BEJAN, Șantierul arheologic Hodoni — Pusta. Raport DOINA BENEA, preliminar (1979—1984)......................... 187 Ausgrabungen in Hodoni — Pusta..................197 CORNEL SATMAREAN, Un litigiu din anul 1390 și instituția jurătorilor tocmelnici..............................................................203 Un litige de l’annee 1390 et l'institution de jures temporaires.....................................211 IOAN HAȚEGAN, Mihai Viteazul și Banatul.......................213 Michael Ie Brave et le Banat....................218 ISTORIE MODERNA ȘI CONTEMPORANA ELEONORA CALINCOF, CAROL BRINDZA, RUDOLF GRAF, TITUS FURDUI, Atestări documentare privind caracterul anti- habsburgic al răscoalei populare din Banat din anii 1737—1739 ................................. 221 Urkundliche Belege des antihabsburgen Charak- ters des Banater Volksaufstandes aus den Jah- ren 1737—1739 .................................. 242 Contribuții la cunoașterea minelor vechi aurifere din zona Bocșa — Ocna de Fier — Dognecea . 243 Beitrag zur Beschreibung alter Gold — und Sil- berfiihrende Bergwerke aus den Erzgebiet Boc- șa — Ocna de Fier — Dognecea. Andere Abba- ugruben aus dieser Gegend........................253 Două documente referitoare la Începuturile fur- nalelor din Reșița...............................255 Zwei Urkunden iiber die Griindung der Hochb- fen aus Reșița...................................264 Cîteva considerațiuni istoriografice privind un exemplar din Istoria pentru începutul românilor în Dachiia a lui Petru Maior, Ediția Princeps, aflat în Biblioteca Vaticanului..................265 Einige historiographische Bemerkungen hinsicht- lich eines Exemplars der Erstausgabe der Ge- schichte fur die Anfange der Rumănen in Dazien von Petru Maior, das sich in der Bibliothek des PETRU CALIN, RUDOLF GRAF, IOAN MUNTEANU, VICTOR DOBRESCU, VASILE NEMIȘ, Vatikans befindet...............................269 Viziune și expresivitate în Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Hațeg......................273 Vision et expression dans Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Hațeg.........................282 Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Seve- rin în secolele XVIII—XX........................283 Die Wasserhaltung der Bergdomăne Reșița und Ungebung im XVIII—XX Jh.........................303 Din corespondența lui At M. Marinescu cu la- cob Mureșan.....................................305 Aus der Korrespondenz von At. M. Marinescut mit lacob Mureșan...............................312 Enea Hodoș — profesor și animator cultural (1858—1945).................................... 313 Enea Hodoș — professeur et animateur culturel (1858—1945).................................... 321 Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu...................................323 Contribution â la biographie de l’historien du Banat dr. Ion Sîrbu.............................333 https://biblioteca-digitala.ro Cuprins 5 CONSTANTIN BRATESCU, CONSTANTIN I. STAN, CORIOLAN SURU, GHEORGHE LUCA, ELENA BORUGA, VASILE DUDAȘ VASILE M. ZABERCA, NICOLAE DOUCA, VICTOR ȚUNDREA, ION POPA, ILIE UZUM IOAN OPRIȘ, | ȘTEFAN CADARIU,~Î Mișcarea culturală din Banat între 1877—1900 în slujba desăvîrșirii unității statale. Mișcarea co- rală și idealul Unirii...........................335 Die kulturelle Tătikeit im Banate in den Jahren 1877—1900, im Dienste der Vervollstandigung der staatlichen Einheit. Die Gesangvereine und das Ideal der Einheit................................341 Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională........................................343 Cassian R. Munteanu — combattant pour l’unite naționale........................................354 File din istoria Liceului de matematică-fizică din Caransebeș.......................................355 Aus der Geschichte des Lyzeums fur Mathema- tik und Physik aus Caransebeș....................361 Mihai Novac un fiu de seamă al Oraviței . . 363 Mihai Novac — un important fils d’Oravița . . 367 Activitatea despărțămîntului Oravița al Astrei (1898—1918)..................................... 369 Die Oravițaer Abteilung der Astra zwischen 1898—1918 ...................................... 378 Acțiuni revoluționare ale proletariatului reșițean în prima jumătate a anului 1918..................379 Die revoluționare Tătigkeit des Proletariats aus Reșița in der ersten Hălfte des Jahres 1918 . . 383 înfăptuirea reformei agrare din 1921 pe teritoriul Comunităților de avere ale fostelor regimente grănicerești nr. 13 și 14 din sud-vestul României 385 Die Agrarreform vom 1921 auf dem Gebiete der Vermogengemeinschaft der gewesenen Regimente nr. 13 und 14 aus dem SW Rumăniens .... 397 O revistă satirică de acum o jumătate de veac — Urzica din Oravița...............................399 Une revue satirique d’il y une demisiecle — Ur- zica de Oravița..................................401 Cu privire la starea de spirit a locuitorilor jude- țului Timiș—Torontal în anii dictaturii militaro- fasciste.........................................403 Uber die Geisteshalltung der Bewohner aus dem Kreize Timiș—Torontal in den Jahren der mili- tărisch-faschistischen Diktatur..................406 MUZEOLOGIE File din istoria muzeografiei bănățene. Preocu- pări pentru organizarea unui muzeu la Oravița 407 Aus der Geschichte der Banater Muzeologie. Die Grundung eines Muzeums in Oravița .... 414 Căi și perspective în valorificarea patrimoniului de istoria tehnicii din județul Caraș-Severin . . 415 Mittel und Wege der Verwertung des technichen Erbes im Kreise Caraș-Severin..................436 Unele date privitoare la apărarea monumentelor istorice din Banat.............................449 Quellques dates concernant^la protection de mo- numents historiques de Banat...................454 Curățirea și restaurarea a trei scuturi ornamen- tale ..........................................455 Sauberung und Restaurierung von drei Orna- mentschildern................................. 456 https://biblioteca-digitala.ro 6 Cuprins ADRIAN S. LUCA, Descoperiri arheologice în hotarul comunei Șiria (jud. Arad) din neolitic pînă în epoca romană tîrzie.........................................457 Archăologische Entdeckungen im Gebiete der Ge- meinde Șiria (Kreis Arad), aus dem Neolithikum bis in die Spătromerzeit.......................462 ADRIAN S. LUCA, Săpăturile arheologice de salvare de la Liubco- va — Ornița. (Raport preliminar pe anul 1985) . 465 Die Rettungzgrabungen von Liubcova — Ornița 468 RECENZII IOANA BOGDAN CATANICIU, Evolution of the sistem of defense Works in Dacia, B.A.R., 116, 1981 (Doina Benea)................................469 PETRU OALIDE, Lupta pentru limbă românească în Banat, Ed. Facla, Timi- șoara, 1983, (Petru Călin)............................................473 AUREL H. GOLIM AȘ, CRISTACHE C. GHEORGHE, Bibliografie numismatică românească. (Bibliographia numismatica Daco-Romana), Ed. științifică și enciclopedică, București, 1984 (Dana Bălănescu)....................475 ABREVIERI BIBLIOGRAFICE (Abreviations bibliographiques)....................477 https://biblioteca-digitala.ro ISTORIE VECHE ȘI MEDIE COMPLEXUL NEOLITIC DE LA PARȚA Cercetările recente de la Parța, începute în anul 1978, au durat, în prima campanie, doar 12 zile. Din aceste motive suprafața deschisă, de 10X10 m, nu a putut fi continuată decît în primele 15 carouri pînă la —0,40 m și —1 m în carourile 1—10. Suprafața deschisă a fost numerotată cu S₆, socotindu-se următoarea numerotare; Sj—, — secțiunile de la Casa Mare a lui loachim Miloja din 1931, situată la cca 10 m sud de S₆; S₃ — secțiunea de la Coliba scheletului, tot a lui J. Miloja; S₄ — secțiunea lui Marius Moga din 1943 (marcaj pe materiale P. 1945!); S₅ — secțiunea lui M. Moga și O. Radu (1961—1962?). în afară de acestea au fost și alte zone de unde au fost culese materiale arheologice, cu sau fără observații stratigrafice, provenind din apă, din mal, rezultate cu ocazia unor lucrări de reparații la diguri sau sonde făcute de colecționari sau arheologi ama- tori. în mod deosebit s-a remarcat activitatea lui Andrei Agotha, dispărut prematur dintre noi, întemeietorul celei mai mari și mai importante co- lecții de la Parța (colecția se compune din cîteva mii de piese), fost con- sultant activ al colectivului de cercetare de la Parța. Nu mai puțin im- portante sînt contribuțiile lui Fr. E. Resch și Carol German care au do- nat colecțiile lor Muzeului Banatului, însoțite de cataloage și descrieri amănunțite ale materialelor, au prelucrat și prelucrează colecția Agotha, inventariind materialul, întocmind cataloage amănunțite. Cei trei au fost membri permanenți ai colectivului de cercetare, făcînd parte din echipa tehnică. Observațiile lor cuprinse în rapoartele zilnice sau în studii pu- blicate au adus date despre; lucrările în mal — 1970; casetele — est și — vest 1971—1972; caseta — vest 1970; cuptorul 5/1970; „depozitul de cioburi“/1969; 1973 (vezi Banatica, VI, 1981, 11—33); groapa cu de- șeuri/1973; „șanțul mic“, sonda 1 și 2, cuptorul 1—4/1969; groapa 1/1969; 2/1969; 3/1969; 4/1969 și altele. în aceeași vreme aceștia au bornat malul rîului, pentru a urmări distrugerea malului de viituri cît și a putea loca- liza materialele descoperite. Acest caroiaj constituie și în prezent punc- tele de referință. De la Parța mai sînt și alte colecții donate Muzeului Ba- natului; colecțiile A. Fota și Klein. Aceste colecții au devenit deosebit de valoroase prin studiul, cercetarea și referințele pe care le-au făcut specia- liștii din țară și de peste hotare (J. Chapman, S. Wuinn, J. Nandriș) (vezi fig. 1). Cercetările începute în anul 1978 au continuat, an de an, în momentul de față suprafața cercetată sau în lucru avînd cca 700 m². O prezentare https://biblioteca-digitala.ro 8 Gh. Lazarovici, Z. Kalmar, F. Drașoveanu, A. S. Luca https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 9 în ansamblu este dificilă dată fiind imensitatea materialului și a obser- vațiilor, a complexelor și a importanței lor, ce vor fi cuprinse în lucrarea monografică. Din aceste motive socotim mai potrivit a descrie una dintre campaniile de cercetări, care prin observațiile sale dă o imagine de an- samblu asupra întregului complex, făcînd în același timp precizări de amănunt necesare unui specialist. Pentru cei care vor să-și formeze o ima- gine generală dăm o descriere sumară a campaniilor de săpături. Campania — 1978 — se deschide o suprafață de 10X10 m cu un ca- roiaj de 2x2 m, crescînd de la sud la nord și de la est la vest. Sînt sem- nalate, la 0,85 m. (săpîndu-se pe nivele de 15 cm) o groapă în caroul 10 și resturi de chirpici în carourile (prescurtat c.) c.ₛ_₇. La adîncimea de —1,25 m, în primele 10 carouri se întrerup cercetările deoarece jos apar complexe masive (fig. 3 a). Campania 1979 (între 15.VIL—2.VIII.) — se continuă cercetarea c. 15—25, de la adîncimea de 0,40 m săpîndu-se un strat pentru egalizare, apoi revenind la nivele de cîte 15 cm. Apariția unor complexe cu chirpici masiv în carourile 20—25 ne-au determinat să lungim suprafața spre vest cu două rînduri de carouri (c. 26—35), cercetarea oprindu-se la —1,15/1,30 din cauza apariției altor complexe de chirpici masiv. Au fost semnalate resturile unei locuințe de chirpici la —0,70 m într-un nivel Tiszapolgâr, în zona c. 20, 25, 30, marcată cu L₇ sau Pj (locuința 1, platforma 1, am preferat termenul de platformă și nu locuință, deoarece în momentul apariției complexelor în suprafața cercetată nu cunoșteam destinația obiectivelor — putînd fi locuință, cuptor, masă de altar, sanctuar, con- strucții publice etc.). între —1 m și —1,15 m în c. 26 apărea o altă plat- formă, parțial distrusă de excavările de pămînt făcute pentru înălțarea digurilor Timișului. Tehnica deosebită de construcție (părea o podină sus- pendată, avînd două straturi de lipituri și un perete despărțitor de numai 10 cm, ne-a ridicat atunci multe probleme. Ulterior, după cercetările la sanctuar, reieșea limpede că era vorba de o masă-altar, distrusă după cît se pare de lucrările la dig, din 1903 sau mai tîrziu poate chiar în 1951 (fig. 1 b). Campania din 1980 (13.VII—30.VII). Semnalarea în adîncime a unui mare complex în c. 1, 6, 11 în campania precedentă, ne-a determinat să deschidem o nouă suprafață S₇ (fig. 1 o), la sud de S₆, în același sistem de caroiaj, dar cu cîte 4 carouri pe lățime. în caroul 9/10, din S₇ a fost sem- nalat un complex prefeudal sau medieval timpuriu, marcat cu B₂P (pri- mul bordei prefeudal a fost semnalat în profilul nordic al S₆, c. 5 A. S-a săpat pe straturi de 10 cm. La adîncimea de 0,80 m apar resturile unui complex de locuire, o colibă simplă cu chirpici, în nivel Tiszapolgâr, a cărui bază era la —0,90 m. La adîncimea de 1 m se găseau resturile unei platforme (P₃) ce se întindea pe o suprafață patrulateră de 6X8 m. Tot aici se contura bine bordeiul prefeudal. Lucrările au fost întrerupte din cauza creșterii bruște a apelor Timișului cu cca. 4 m, inundînd săpătura (apa era aici de 0,40—0,50 m). Lucrările au continuat, cîteva zile, în zona așezării 5 situată lîngă Pă- durea Peciului, unde a apărut o așezare, locuită în vremea culturii Star- cevo-Criș, Tiszapolgâr, Baden-Coțofeni, hallstatt, daco-roman, prefeudal și medieval timpuriu. https://biblioteca-digitala.ro 10 Gh. Lazarovici, Z. Kalmar, F. Drașoveanu, A. S. Luca Campania din 1981 (12.VII—22.IX) (fig. 1 d). Cercetările s-au con- centrat la prepararea atentă a complexelor semnalate în campania din 1979 și mai ales în zona în care apăruse baza de „coloană", cum presupu- neam în anul 1979, ceea ce s-a dovedit a fi baza unei statui duble. S-a coborît în întreaga suprafață pînă la adîncimea de 1,45 m (pe alocuri la —1,50 m), care era considerată baza nivelului 5 (strat 1 = humus și nisip aluvionar cu depuneri recente; strat 2—3 = nivel medieval, prefeu- dal și sporadice urme din epoca bronzului strat 4 cu două nivele de căl- care din vremea culturii Tiszapolgâr). în caroul 10 apărea colțul unei plat- forme la —1,45 -------1,50 m, iar în c. 29—30, 34—35 se contura o altă platformă, marcată atunci cu P₅ ce s-a dovedit mai apoi a fi partea cen- trală a sanctuarului. în zona lui P₃ apărea un alt complex, notat cu Pb care cuprindea, cum a rezultat apoi, ultima fază a locuinței P₃ și resturile unui complex P₉ₐ (marcat mai tîrziu). In c. 21, 26 din S₆ și cele învecinate din S₇ apărea un alt mare complex P₈. A fost demontată platforma P₃_₄, constatîndu-se existența a două faze de funcționare. în faza recentă s-au găsit cîteva văscioare din pastă fină, avînd dimensiuni mici, dar foarte puține fragmente ceramice, mai ales uzuală, unelte și alte obiecte. în colțul de nord-vest al locuinței din prima fază, s-au găsit resturile unei vetre de foc și parte a unui perete de lo- cuință din dreptul vetrei (vatra avea o formă dreptunghiulară) ornamen- tat cu incizii meandrice și încrustat cu alb. Fragmentul de perete, vatra și o mare cantitate de cenușă alburie, densă, a fost ceea ce a rămas „in situ“ din prima fază de locuire. Săpîndu-se în întreaga suprafață încă un strat de 10 cm, lucrurile au început să se clarifice, la —1,60 m s-a demarcat ușor P₉ (fig. 1 a), mai jos cu cca 10 cm nivelul său de călcare decît al lui P₃_₄; P₈ s-a conturat mai bine; a apărut o groapă în c. 15 marcată cu G₆ și în zona centrală a S₆ se afla o platformă dreptunghiulară de chirpici (P₇), separată de ceea ce a fost numit P₅ de un spațiu liber sau cu dărîmături mărunte de 0,60— 1 m lățime. Așa zis-ul P₇ s-a dovedit a fi dărîmături exterioare, exfoliate din zidul de sud al sanctuarului si parte din colțul de sud-est (fig. 1 d; pl. II/l). La adîncimea de —1,75 m, după decopertarea spațiului dintre com- plexe a unui strat de 15 cm, s-au putut remarca; existența bazei zidului de vest al lui P₄, se contura traseul peretelui de sud al sanctuarului, o groapă semnalată și mai sus în c. 26 (G₅) și alta în c. 32 (G₇), s-a continuat prelucrarea și prepararea dărîmăturilor sanctuarului. Lucrările la sanctuar au mers încet, precaut, apărînd între dărîmăturile de chirpici elemente arhitectonice (pl. II), ce au fost lăsate „in situ“ (pl. XII/3—4, 7). în carou- rile de pe laturile de sud și est ale sanctuarului s-a coborît la —1,75 și apoi la —1,90 m. La această adîncime apărea clar traseul a doi pereți cu fundații de pe latura de nord a lui P₃_₄ și traseul peretelui de sud al sanctuarului. îndepărtate dărîmăturile mărunte, au apărut conturul și traseul peretelui de sud și est din cea de-a doua fază de funcționare a sanctuarului (fig. 1 d). Vineri, 31 iulie, după pregătiri minuțioase, a început prelucrarea zo- nelor din sanctuar, din vecinătatea statuii duble („altarului" — cum îi spuneam deoarece s-au găsit resturile unor tăvi pentru ofrandă), deoare- https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 11 ce așteptam venirea lui N. Vlassa, cu care urma să discutăm pe îndelete situațiile existente (pl. II/3—7). Marți, 4 august, după demontarea dărîmăturilor din peretele de sud și est ce acopereau zona „altarului^ (baza statuii duble) (pl. II), am anun- țat conducerea superioară despre existența unui sanctuar la Parța, cu statui monumentale. în urma vizitelor pe teren a conducerii Muzeului ti- mișorean și din partea conducerii județului se stabilește un plan și o stra- tegie de lucru, în funcție de mărimea și importanța obiectivului. Secțiunea se extinde cu 16 carouri, 4 grupe de 4, în zona masei de chirpici, dar aceasta depășea suprafața în lucru. Restauratorul de la Mu- zeul Banatului, A. Fota, începe să facă primele conservări, la fața locului. Lucrarea începe în spatele umărului stîng al statuii monumentale (fig. 1 d; pl. II/5—7). în zona locuinței P₃_₄ continuă urmărirea contururilor fundației con- strucției, pe cele două faze ale sale și delimitarea mai precisă a lui Pfₗ. Marginea de vest a dărîmăturilor sanctuarului este în zona carourilor 47—50. în interiorul sanctuarului este delimitată o groapă (G₉), în c. 39— 40 care străpungea dărîmăturile sanctuarului. Materialele Tiszapolgăr aii fost găsite la nivelul dărîmăturilor sanctuarului și în următorii 20—30 cm. Am socotit atunci că aceasta a fost săpată în vremea culturii Tiszapolgăr. Cercetările ulterioare au dovedit că urmele Tiszapolgăr nu coboară mai jos (materialele descoperite la nivelul dărîmăturilor și deci mai jos de ni- velul Tiszapolgăr, au ajuns aici datorită tasării gropii care s-a dovedit ă avea inițial cca 5—6 m adîncime (în 1984). S-au măsurat umerii statuii și s-a calculat, cu aproximație, dimensiu- nile statuii-altar de 1,35X1,70X0,45 m. Apariția unor elemente arhitecto- nice în zonele centrale ale sanctuarului, a unor oase de animale încastrate în lut în c. 38, și constatarea că partea superioară a dărîmăturilor sanc- tuarului erau afectate de lucrările de îndiguire, faptul că studiile de re- staurare și conservare mergeau foarte greu din lipsa unei tehnologii avan- sate și a materialelor, dovedeau tot mai limpede că lucrările de conser- vare și restaurare nu vor putea avansa în ritmul cercetărilor. O echipă de restauratori și specialiști trimiși de Consiliul Culturii; Ion Budileanu (Sibiu), Traian Lăîuț (București), Ion Muntiu (Brașov), M. Balica (București), loan Davițoiu și Răzvan Găvan (Timișoara), au luat probe și mostre pentru a face analize și au organizat o dezbatere cu privire la mo- dalitatea de conservare. Pentru a lăsa timp conservatorilor, se deschide o nouă suprafață (S₈), la nord de S₆, cu dimensiunile de 22x8 m, împărțită în 44 de carouri (serii de cîte 4) numărate cca la S₈ și S₇ (pl. l/A, B). în suprafața 8 se coboară pe nivele de 15 cm. La adîncimea de 0,75— 0,90 încep să se contureze complexele de locuit din vremea culturiii Tisza- polgăr. Sînt dezvelite dărîmăturile unor colibe cu puțin chirpici, cîteva gropi, vetre, semibordeie și un șănțuleț ce traversa S₈ pe direcția NV—SE. Șănțulețul se părea că forma baza unui gard de stîlpi și pari înfipți în picioare, așa cum a fost sesizat și la Iclod, asupra cărui rost ne-am lămu- rit mai tîrziu (în 1985). Din vremea culturii Tiszapolgăr au fost descoperite și preparate cîteva complexe, bordeie sau colibe (Pjo, Pn, P12, B₁₄) și cîteva gropi (Gₙ-ij), preparate la adîncimile de 0,95 m; 1,05 m și două complexe la 1,15 m — https://biblioteca-digitala.ro 12 Gh. Lazarovici, Z. Kalmar, F. Drașoveanu, A. S. Luca 1,20 m din vremea culturii Banatului, P₁₄ și P₁₅, după cît se pare la ace- lași nivel și spațiu cu P₁₍ aparținînd nivelului 5b. Începînd de la —1,20 m a apărut un complex de locuire P₁₆, orientat NV—SE, în colțul de nord- est al lui S₈, ce suprapunea un strat de lipitură ce acoperea încăperea de răsărit a sanctuarului și a construcțiilor învecinate din acea zonă. în partea de răsărit al sanctuarului, deasupra dărîmăturilor, dar sub stratul de lipitură a fost descoperit un idol-bust cu o perforație verticală în zona gîtului, aflat pe o bucată de chirpici groasă de 8—10 cm (pl. XII/1). Lucrările la sanctuar s-au concentrat la delimitarea laturii de nord a sanctuarului, ceea ce nu a fost prea dificil, deoarece dărîmăturile au fost împinse spre interiorul sanctuarului, iar restauratorii au încercat diverse variante, dar nu le-au putut aplica din cauza umidității crescînde și a ploilor. S-au luat măsuri pentru iemare, sanctuarul fiind acoperit cu folii de plastic, iar peste statuia-altar s-a ridicat o ladă de lemn umplută cu ni- sip, ce avea rostul de a proteja în timpul iernii monumentul de înghețuri și intemperii, peste care s-a ridicat o baracă de protecție. Campania din 1982. Desfășurate în perioada 13 iunie—27 august 1982¹, săpăturile de la Parța continuă cercetările începute în urmă cu 5 cam- panii, în anul 1978. Suprafața deschisă în anul 1978 se găsesc în zona așe- zării, după cum apăreau lucrurile în profilul rîului, în zona M. 124² fiind amplasat centrul secțiunii 6³. Descoperirea unui sanctuar și a unor construcții cu caracter public, obștesc, în centrul stațiunii ne-a determinat să deschidem alte două sec- țiuni S₇ și S₈, cu scopul de a asigura o suprafață de cercetare suficient de mare pentru studierea obiectivelor descoperite (pl. I B). în campaniile precedente s-au delimitat: întinderea sanctuarului și a construcțiilor învecinate, pînă la nivelul dărîmăturilor sanctuarului. La sanctuar a fost cercetată zona altarului monumental pînă la nivelul stra- tului de pămînt virgin, steril din punct de vedere arheologic. Au fost pre- parate nivelele: feudal timpuriu, prefeudal, un strat cu depuneri spora- dice din epoca bronzului, 3 nivele Tiszapolgăr, două nivele Bucovăț. Au fost semnalate un număr mare de locuiri preistorice în zonă (Stardevo- Criș, Vinca A, Tiszapolgăr, bronz mijlociu, Baden-Coțofeni, Hallstatt), daco-romane, prefeudale, feudale timpurii, cimitire medievale ș.a. Față de campania precedentă s-a extins suprafața 7 cu încă 100 m², adică 25 de carouri de 2x2 m, în zona construcției 8 (P₈; P — de la platformă cu chirpici și ceramică). ¹ Privind prospecțiunile din zonă vezi Gh. Lazarovici — Fl. Drașoveanu, Cer- cetări de suprafață în hotarul satelor Parța și Sag (com. Sag, jud. Timiș), în ANB, II, 1985. ² Fr. Resch — C. Germann, în Banatica, VII, 1981, p. 11—33; Idem, Groapa de deșeuri de la Parța — teii 1, nr. 154, comunicare, Caransebeș, 1982; Idem — Gh. Lazarovici, Cercetări pe cursul Timișului in zona Timișorii, comunicare, Ca- ransebeș, 1983. ³ Secțiunile și casetele au fost numerotate pentru fiecare obiectiv în parte; cele realizat de amatorie au fost doar în parte marcate; m 154; a-est; a-vest; șanțul mare; vezi fig. 1; pentru cele vechi vezi J. Miloja, în An. B., IV, 1931, p. 171 și urm; Gh. Lazarovici, în Tibiscus, II, 1972, p. 3—28; Idem, în RevMuzMon, 1, 1982, p. 31—39 (vezi la aceasta bibliografia și alte referiri la această stațiune sau mate- riale). https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 13 Stratigrafia. In cele 5 campanii de săpături s-au făcut observații stra- tigrafice care au confirmat vechi ipoteze dar au adus și o serie de date noi, deosebit de precise, datorită săpării unor suprafețe adecvate și a unei analize statistice foarte precise a întregului material descoperit. Observa- țiile stratigrafice au beneficiat de două analize fizico-chimice efectuate de I. I. Gergen și O. Dogaru din Timișoara. Pe baza distribuției unor elemente indicatoare, realizate în laboratoarele OSPA-Timiș și laboratorul de teh- nologie chimică, observațiile stratigrafice au fost controlate și au primit noi confirmări⁴. 1 ) 0—0,35 m, strat gălbui, aluvionar, cu depuneri din perioadele re- cente, mai ales după îndiguiri. Conține urme arheologice, sporadice, aflate în poziție secundară, procesul de humificare cunoaște maximum dezvol- tării sale. 2 ) —0,35—0,45 m, strat negru-granulos, cu depuneri medievale (sec. XII și sec. VIII), un procent ridicat de potasiu marchează activități umane și urme de incendieri, iar procentul ridicat de fosfor indică, poate, un păstorit intensiv. 3 ) —0,45—0,60 m, strat negru-granulos, cu un procent foarte ridicat de fosfor ce indică creșterea vitelor, nivelul maxim al procentului de fos- for este atins la —0,55—0,65 m, adîncime la care au fost constatate ulti- mele orizonturi cu ceramică Tiszapolgâr, fără a fi descoperite și complexe de locuit, dar în care orizont a fost sesizat un șănțuleț. Este foarte posi- bil ca locuirea Tiszapolgâr, în această vreme, cum o indică adîncimea de- punerilor să fi fost în zona așezării 3 iar animalele ar fi fost ținute în acest loc, ce avea pe atunci de forma unui ostrov sau a unui meandru aproape închis. Prezența unui proces de humificare, deși în scădere, cu ceea ce precizam mai sus, confirmă hiatusul petrecut între locuirea medievală timpurie și cea Tiszapolgâr. 4 a) —0,60—0,75 m, strat brun, granulos, cu pigment de chirpici mă- runt în partea inferioară, ceea ce presupune activități gospodărești, edili- tare. Procentul de potasiu este încă ridicat iar cel de fosfor este în scă- dere, ceea ce confirmă activitățile sus precizate. Ceramica descoperită aparține unui orizont evoluat al culturii Tiszapolgâr, aflat în involuție, după datele pe care le oferă statisticile materialului, cumpărat cu cele din nivelele inferioare. 4 b) —0,75—0,90 m, strat brun, lutos, amestecat cu chirpici mărunt. Din partea superioară pornesc gropi de semibordeie iar în cea inferioară au fost semnalate vetre de la locuințe de suprafață și resturi de chirpici. Procentul de fosfor din acest nivel a crescut brusc, la adîncimile de —0,85—0,95 m, la fel începe să crească procentul de potasiu, ceea ce se explică, credem noi, prin incendiile semnalate, marcate și de resturile de chirpici. 4 c) —0,90—1,05 m, strat brun, lutos, cu mult chirpici mărunt cu o mare cantitate de oase de animale și fragmente ceramice, ceea ce indică o locuire intensă a zonei, a tellului. Procentul ridicat al fosforului ar pre- supune activități legate de creșterea animalelor, prezența acestora printre locuințe. ⁴ J. J. Gergen — O. Dogari u, Distribuția elementelor indicatoare — geochi- mice — în stratigrafia așezării de la Parța, Reprint, de Societatea Numismatică Română, secția Timișoara, Prospecțiuni arheologice, PA 2, Timișoara 1981. https://biblioteca-digitala.ro Fig. 2. Obiectivele arheologice din zona Parța. Ob. 1) teii 1; 2) teii 2; 3) așezarea 3; 4) La rampă; 5) La pă- dure; 6) La pod; 7) Sartășu; 8) La vaci; 9) Șurka Bara; 10) km 33,3—33,4; 11) km 31,7; 12) Bancul de nisip; 13) Podul Turcului (Sleanul lung); 14) Vadul Turcului (Insula turcului = Cărvunari); 15) Ritul Bara; 16) Intre Govăjdii; 17) Govăjdia — Sud; 18 Lîngă stația de pompare (km 37,4); 1'9) La moară; 20) In Munteni; 21) In fața Gării; 22) Tărigariei; 23) 25) Drașin; 26) Ficățile. Gh.. Lazarovici, Z. Kalmar, F. Drașoveanu, A. S. Luca Complexul neolitic de la Parța 15 La adîncimile de —1—1,10 m se constată o schimbare a straturilor. Unele complexe din nivelul inferior au fost nivelate, după ce anterior au fost distruse prin incendii. între distrugere și nivelare trebuie să fi fost un hiatus nesesizat foarte clar, tocmai datorită nivelărilor. în unele zone, mai ales în spațiul dintre locuințele mari din nivel Bucovăț, sînt ames- tecuri de fragmente Bucovăț și Tiszapolgâr, fenomen pe care îl punem pe baza nivelărilor. Existența unui proces de humificare, sesizat la 0,90— 1,15 m, ar explica hiatusul dintre locuirea Bucovăț II b și cea Tiszapolgâr. Un proces de humificare, între nivelele Bucovăț tîrzii și cele Tiszapolgâr, în alte părți între neoliticul tîrziu și eneoliticul timpuriu a fost sesizat și în alte orizonturi contemporane, în straturile de humus eneolitic⁵. 5 b) —1,05—1,20 m, strat brun-gălbui, granulos, cu amestec de căr- bune și cenușă. în partea superioară sînt urme de la complexe de locuit incendiate, pe nivelele de călcare se găsesc numeroase fragmente ceramice. Materialul ceramic aparține nivelului Bucovăț II b/IIL Incendiu a fost se- sizat și prin creșterea bruscă, maximă, a procentului de potasiu, la acest orizont cronologic. Tot în acest nivel se constată și o creștere bruscă a pro- centului de carbonat de calciu (CaCO₃), rezultat, foarte probabil, prin descompunerea resturilor osteologice menajere din nivelul anterior sub acțiunea unui sol acidulat puternic (PH—8,80). 5 a) —1,20—1,30 m, strat gălbui-verzui, granulos, amestecat cu bu- căți de chirpici, cărbune și oase. în strat au fost semnalate complexe de locuit cu o arhitectură aparte atît față de cea Tiszapolgâr cît și cea din nivelele inferioare. Locuințele au podea amenajată pe împletitură de pari și nuiele, arse uniform, posibil și intenționat. Materialul aparține grupului Bucovăț, etapei II a, poate și mai timpuriu (I d) și culturii Vinca, faza B₂ (probabil timpurie). — 1,30—1,35 m, strat de lipitură, format din strat de pămînt gălbui- albicios, cu concrețiuni calcaroase sfărîmate, nivelat și bătut, foarte uscat. Acest strat acoperea dărîmăturile sanctuarului, ale platformelor 4, 6, 18—20 ș.a. Nivelul s-a păstrat mai bine în zona sanctuarului, încăpe- rea A (de est), deasupra altarului, P 4 și P 20. Stratul reprezintă un nivel de „acoperirea" unor construcții dărîmate, care au avut un rol cultic adă- postind altare, statui monumentale ș.a. A fost așternut după o dărîmare sistematică, în urma unor incendii puternice, o nivelare și apoi stratul a fost bătut. Acest nivel este marcat de creșterea bruscă a procentului de fosfor, la nivelul lipiturii și mai sus o creștere a potasiului. 6 b) —1,30—1,45 m și 6 a) —1,45—1,60 m, strat galben-verzui, cenu- șos, cu mult cărbune și cenușă, mai negricios spre bază, mai verzui spre partea superioară. Prezența unor complexe de locuit cu o arhitectură di- ferită permite separarea nivelului în două etape. Materialul ceramic des- coperit aparține fazei Vinca Bj/Ba iar elementele de natură Bucovăț apar- țin etapelor Bucovăț Ha, Id. 7 c) —1,60—1,75; 7 b) —1,75—1,90, strat verzui-gălbui, amestecat cu resturi de cărbune, lemne descompuse, pigmente de lut. La adîncimea de —1,60 m se constată un procent ridicat de fosfor iar potasiu este în scă- dere, în schimb aciditatea crește la PH 8,30 la —1,60 m, la 8,70 la ⁵ B. Brukner, în StZvesti, 17, 1969, p. 69; Idem, în Actes VIII CISPP, II, Bel- grad, 1973, p. 318; N. Tasic, în Praistoria Jugoslovenskih Zemalja, Sarajevo, 1979, p. 61—63. https://biblioteca-digitala.ro Ch. Lazarovici, Z. Kalmar, F. Drașoveanu, A. S. Luca 16 https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 17 —1,70 m și 8,30 la —1,80—2,00 m. Carbonatul de calciu cunoaște și o creștere. Nivelul este divizat de o intensă activitate edilitară cu o arhi- tectură proprie. 7 a) —1,90—2,05 m, strat cu pigment verzui-gălbui, amestecat cu negru-lutos, urme de cărbune, pigment galben rezultat din săparea nu- meroaselor gropi ce străbat straturile cu lut, sterile. Complexe de locuit adîncite formează arhitectura acestui nivel de locuire. întreg nivelul 7 aparține culturii Vinca, în complexe, semnalîndu-se „importuri" culturale aparținînd grupelor Szakălhăt și Bucovăț I (Ib, Ic). Descrierea săpăturilor. Deoarece cercetarea încă nu este încheiată vom stărui asupra acelor obiective unde săpăturile au epuizat obiectivele în studiu, prezentînd succint acele obiective în care cercetările continuă. Să- păturile fiind în unele zone încheiate vom prezenta depunerile în ordinea cronologică iar nu a săpării lor. Suprafețele 6 și 7 (S 6—7). Pînă la adîncimea de 2,05 m au fost cerce- tate doar carourile 3—5, 8—10, 13—15, 17—20, 21—25, 26—27, 31—32, 36—37; S 7 13—18, 21, 25, 29—30. în celelalte carouri mai sînt complexe sub care încă nu s-a săpat, fiind în curs de cercetare. în carourile să- pate au fost semnalate trei gropi de bordei; B 27, B 28, B 30, trei gropi mari gr. 27, 29, 32. în straturi mai pătrund și alte gropi de la nivele su- perioare, sau gropi mai mici, la care nu se poate preciza, foarte exact, de la ce adîncime pornesc. Complexele: bordeiul 27 (B 27), nivel 7a, în curs de cercetare, semna- lat în carourile (c.) 7—9, 9A, 13—13A, 17A, conține fragmente ceramice Vinca BP Lățimea sa este de cca 2,70 m, lungimea nu poate fi apreciată, adîncimea este de 0,60 m (pornea de Ia 1,90 m pînă la 2,50 m); bordeiul 28, în S 6, c. 19—20, 24—35, are dimensiunile de 2,5x2,7X0,60 m, are planul patrulater cu colțurile rotunjite. Ceramica descoperită aparține fazei Bi a culturii Vinca. Complexul 29 semnalat în S 6, c. 9—10 constă dintr-o vatră și cîteva gropi. A fost numai parțial săpat. în vecinătatea sa se gă- sea o groapă (gr. 22), cu dimensiunile de 1,40X0,75X0,40 m. Spre S7 se contura o groapă, după cît se pare de bordei (B 30) delimitat pe o lungime de 1,60 m și o lățime de 0,80 m iar adîncimea de cca 0,45 m. în S 7 în c. 33 se găsea o altă groapă (gr. 29), cercetată doar parțial. Alte cîteva gropi, de stîlpi și pari, au fost semnalate în c. 4—5, 9, fără a putea preciza exact cărui complex îi aparțin (fig. 5). Nivelul 7b. Din suprafețele cercetate, doar două complexe pot fi atri- buite, deocamdată acestui nivel. Acestea sînt locuințe construite pe stîlpi masivi, îngropați adînc, la cca —0,80—0,90 m. Forma locuințelor este rec- tangulară (fig. 6). Complexele: Locuința 24 are dimensiunile apro imative de 5,8X4,5m și avea patru stîlpi la colțuri și cîte un stîlp pe fiecare perete, iar în inte- rior alți trei stîlpi. Vatra de foc se găsea spre peretele de răsărit avînd di- mensiunile de 1X1,30 m, fiind în parte deranjată de o refacere a locuinței, într un nivel superior. Locuința 25a, cu dimensiunile de 6X4,8 m are aproape aceeași arhitectură, avînd c‘te un stîlp pe latură scurtă, la mijlo- cul ei și cîte 2 stîlpi, pe laturile lungi, la cîte 1/3 de peretele estic. La am- bele locuințe, orientate E—V, vatra se găsea pe colțul sud-estic. în secțiunea 6 în c. 10 și 25 se găsea cîte o altă vatră, la aceeași adîn- cime cu cele din locuințe. Aceasta ne determină să le socotim contempo- 2 — Banatica VIU https://biblioteca-digitala.ro 18 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca PARJA pm Op’ 1984 Fig. 4 — a—d. — Parța. Schița planurilor de săpătură; e) Schița din zona obiec- tivelor 1, 2, 5. rane cu cele din locuință. Acestora le-ar putea aparține șirul de pari din carourile 5 și 9 și, foarte probabil, colțul locuinței de sub sanctuar, sem- nalat în c. 25. Nivelele 7c, 6a și 6b. Acestor nivele îi aparțin sanctuarul, locuințele mari din vecinătatea lui precum și alte complexe. Cercetarea nu s a în- cheiat decît în S 7, în nivel 6a. https://biblioteca-digitala.ro TIMIȘUL | Complexul neolitic de la Parța Fig. 5. Parța. Dispunerea principalelor obiective din nivelul 7 a. https://biblioteca-digitala.ro 20 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca https://biblioteca-digitala.ro Fig. 6. Parța. Dispunerea principalelor obiective din nivelul 7 b, din Complexul neolitic de la Parța 21 Complexele. Locuința 4, cu două etape de refacere, după același plan și dimensiuni. A fost cercetată în mai multe campanii de săpături (1980, i981, 1982). Primul plan, 4b, avea o formă patrulateră cu colțul dinspre sud-vest în unghi mai ascuțit de 90°. La colțuri se găseau stîlpi masivi, ca și de-a lungul pereților, la distanțe neregulate, între 1,50—2,5 m. La in- terior sînt mai multe gropi din care două socotim că i-ar putea aparține. Dimensiunile acesteia sînt: 8,6X7,6 m, orientarea E—V, colțul de sud-vest a fost distrus de rîu odată cu malul (pl. IA). Locuința P 25b, cu aceeași arhitectură ca și P 25a, are dimensiunile de: 5X3 m și o formă patrulateră. în colțuri și pe mijlocul fiecărei laturi se găseau stîlpi masivi. Locuința a fost construită din bîrne despicate pe care s-a aplicat un strat gros de lut amestecat cu pleavă. Locuința P 4a avea dimensiunile de 9X6,4 m, planul patrulater, orien- tarea E—V. La colțuri și pe pereți avea cîte trei stîlpi mari pe care era ridicat scheletul construcției. Structura și dispunerea găurilor de pari și stîlpi permite reconstituirea sistemului de construcția peretelui. Locuința P 8a, orientată E—V, avea dimensiunile de 7,20x5,60 m. în fiecare colț se găsea cîte un stîlp masiv, nu este exclus să fie și alții, dar infrastructura nu a fost în întregime cercetată. La sud de acest complex a fost dezvelită o groapă și un bordei (pl. II). Bordeiul 26, cu dimensiunile 2,5X2 m, cu axa lungă orientată E—V, a fost scăpat de la acest nivel. Forma sa era cea a unui patrulater cu col- țurile rotunjite. Spre est fundul era cu circa 20 cm mai adînc. Peretele de est era mai vertical în vreme ce ceilalți erau mai albiați. Groapa 26a și 26b (nu se poate preciza dacă era o singură groapă sau două care se intersectau) a fost săpată de la acest nivel. în ea s-au desco- perit două cornee de zimbru, oase de animale și fragmente caramice. Locuința P 9. în colțul sud-estic al S 7 a fost semnalată o altă construc- ție cu depuneri masive de chirpici. Printre dărîmături s-au observat un număr mare de bile de praștie. Tot de acolo provine și o bază de „coloană" din lut. După ridicarea dărîmăturilor, au fost descoperite cîteva fragmente ceramice și un văscior din pastă fină, păstrat întreg, deformat de foc, pre- cum cîteva topoare șlefuite, lame de silex etc. Spre colțul sud-vestic al încăperii s-a observat o „cutie", din lut, cu marginile din chirpici ars după cît se pare, intenționat. Ca formă și dimensiuni aceasta se apropie de cele descoperite și păstrate in situ la Banjica⁶, loc în care s-au găsit și mai multe rîșnițe pe solcuri și trei astfel de „cutii", folosite pentru păstra- rea făinii sau cerealelor. Asemenea instalații au apărut și în locuința 19 din S 8. La un orizont mai tîrziu au fost descoperite alte instalații asemă- nătoare pentru prepararea cerealelor, în cultura Cucuteni, la Poduri⁷, în Moldova. în secțiunea 8 au fost preparate complexele pînă la adîncimea de 1,60 m. Pînă în prezent au fost semnalate 2 platforme și un bordei. Toate construcțiile erau orientate E—V, dimensiunile lor erau ușor diferite. ⁶ Complex aflat in situ, într-un cartier al Belgradului vizitat de noi în iunie 1980; I. Todorovic, în ArchJug, 18, 1977, p. 13—16+coperta 1. ⁷ D. Monah — Șt. Cucoș, comunicare la sesiunea de rapoarte de la Ploiești, 1983. https://biblioteca-digitala.ro 22 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Cercetarea infrastructurii lor nu este încheiată de aceea toate referirile sînt aproximative. Locuința 6, o construcție de mici dimensiuni, aflată în partea supe- rioară a stratului 6b are dimensiunile de: 2X3 m, se găsea în dreptul deschizăturii de pe latura de răsărit a sanctuarului. A fost construită în- tr-o fază tîrzie de funcționare a sanctuarului. Locuința 17, parțial păstrată, cea mai mare parte a fost distrusă de rîu. Lățimea dărîmăturilor era de cca 6 m, lungimea pe care s-a păstrat nu de- pășește 3,5 m. Locuința 19, numai parțial delimitată în suprafața cercetată, ieșea cu cca 1—1,20 m din profil. în zonă cercetată a fost observată o instalație pentru păstrat cereale, un fel de „ladă“ de lut. în vecinătatea ei, pe nivelul de călcare s-au descoperit boabe de cereale carbonizate. Locuința 20, de dimensiuni foarte mari, 6X8 m, se găsea în imediata vecinătate a sanctuarului, părînd a face parte din același complex arhi- tectonic (pl. IIIB). Locuința 21, din ea a fost cercetată doar a cincea parte, cea dinspre colțul sud-vestic, în c. 44, 48. Locuința 22, situată în c. 41, 45—46 a fost doar parțial delimitată în suprafața cercetată. Sanctuarul. Din acesta a fost cercetat pînă în prezent doar 1/5 parte, cea din spre răsărit, din zona cu „altarul⁴⁴ monumental. La demontarea dărîmăturilor au apărut cîteva situații noi (pl. IHA): 1) Pe latura de răsărit, după cît de pare, la mijlocul acesteia, în dreptul statuii monumentale care servea și de altar pentru ofrandă, se afla o intrare din două coloane de lut care mărgineau deschiderea sau intrarea. La o anumită înălțime, pe ambele coloane, simetric, s-au aplicat și încastrat în lut o frunte de taur, peste care s-a modelat un cap de taur cu coarnele ieșinde. Fruntea a fost incizată cu o bandă în cruce, din trei incizii, în- crustate cu alb iar spațiul dintre incizii pictat. Ochii au fost redați prin incizii unghiulare, urechile, scurte, au fost modelate în relief, coarnele ieșeau din lut (pl. II/2, 3, 8; XII/4—5). 2) „Altarul⁴⁴ monumental, format dintr-o statuie dublă, monumentală, se compunea din două părți: 1) partea inferioară, un soclu, cu tăvi și cu aplicații în relief, cu părțile laterale incizate, simbolizînd o figură umană stilizată (pl. II/3—4) și: 2) partea superioară, statuia, cu un singur corp dar cu umerii despărțiți; o figură reprezenta o divinitate feminină înso- țită de o altă figură cu cap de taur, reprezentînd probabil tot o divinitate. Cuplul se leagă de cultul fecundității și fertilității, cult larg răspîndit la populațiile agricole. Altarul a fost distrus sistematic, în epoca neolitică de comunități neo- litice, după cît se pare aparținînd grupului Bucovăț, în urma unei incen- dieri puternice a întregii așezări. Apoi sanctuarul și toate construcțiile din jur cercetate au fost distruse sistematic prin împingerea pereților spre interior, unii peste alții, apoi terenul a fost nivelat și s-a aplicat un strat de lipitură, gros de 5 pînă la 10 cm. Zona cu lipitură și vecinătatea ei, în zona altor construcții cu caracter public, nu a fost locuită în fazele ur- mătoare, în vremea depunerilor Bucovăț, pînă la venirea purtătorilor cul- turi' Tiszapolgâr. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 23 In zona cercetată din sanctuar toate piesele arhitectonice au fost con- servate, fotografiate, desenate și ridicate, fiind transportate la Muzeul Ba- natului. Astfel, părțile dărîmate din statuie au fost demontate. Soclul sta- tuii a fost ridicat in situ împreună cu o porțiune de pămînt și transportat la Muzeul Banatului. Vatra din vecinătatea statuii monumentale, rezul- tată în urma arderii pe loc a statuii a fost demontată și ridicată, fiind conservată. Sub statuie a fost semnalat un bordei anterior ridicării sta- tuii, care a fost cercetat. De jur împrejurul statuii s-au găsit mai multe fragmente de tăvi care au fost conservate și ridicate. Acestea făceau parte din statuia monumentală, servind la depunerea ofrandelor (pl. XI/3). 3) De-a lungul peretelui de nord al sanctuarului a fost descoperită, sub dărîmăturile peretelui de nord, o vatră suspendată, lungă de peste 1 m și lată de cca 40—50 cm. 4) Pe peretele de sud, pe la mijlocul distanței, s-au găsit alte două vetre suspendate, pentru ofrande. Pe același perete, spre colțul de sud- vest a fost găsită o altă vatră-cupă tot pentru depuneri de ofrandă, piesă ce se sprijinea pe un picior cu structură de nuiele sau un soclu din nuiele. Intre dărîmături au apărut fragmente de la vase mai mari, cu resturi de oase, foarte probabil cu depuneri de ofrande. 5) In cea de-a doua încăpere, cea din spre vest, în colțul nord-estic al încăperii a fost descoperită o statuetă-bust în mărime naturală. Este o piesă stilizată, perforată vertical, cu decorații geometrice pe pieptul statui. Piesa a fost descoperită în imediata vecinătate a unei tăvi de ofrandă. 6) între dărîmăturile peretelui de răsărit, în partea superioară a lor, a fost descoperită o altă statuetă-bust, cu umerii ușor ridicați, parcă în- tr-un gest de orantă, numită (după o statuetă de mici dimensiuni, cu cap, într-o clară poziție de orantă) „Oranta Mare"⁸. Statueta, după poziția în care se găsea, pare să fi fost montată în vecinătatea sau deasupra deschi- derii dinspre răsărit, în fața statuii monumentale. Și această piesă a fost perforată vertical, perforație care servea pentru introducerea unui cap sau craniu (pl. Xl/1). 7) în încăperea B, cea din spre apus, în vecinătatea colțului sud-vestic s-au găsit mai multe bile de praștie de mari dimensiuni. Pe peretele nord- vestic s-au găsit cîteva greutăți pentru războiul de țesut. Din zona cercetată a sanctuarului au rezultat foarte puține materiale arheologice. Dintre cele mai importante sînt de amintit o harpună de os, foarte frumos lucrată, arsă secundar. în dreptul „altarului", în c. 25A, s-au găsit cîteva fragmente ceramice din pastă foarte bună, arse secun- dar, precum și un văscior. La vest de peretele ce desparte cele două în- căperi ale sanctuarului s-au găsit fragmente de la cîteva vase, unele în- tregibile. Printre fragmentele ceramice s-au găsit și oase calcinate. Materialul arheologic. Ceramica. Evoluția. Din cercetarea ultimelor nivele au rezultat cîteva zeci de mii de fragmente ceramice, datele statis- tice ale descoperirii acestora au fost înregistrate pe carouri, complexe și nivele de locuire. Datele nu au fost în întregime calculate. în această campanie de săpături au fost reținute și inventariate ca materiale selec- tive și mostre peste 10 000 de obiecte. După curățire, decalcefiere, spălare au fost triate pe cca 30 de categorii, fiind înregistrate pe specii, grupe ' Gh. Lazarovici. op. cit., fig. https://biblioteca-digitala.ro 24 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca culturale sau nuanțe de culoare. Prelucrarea științifică a materialului a fost efectuată pe teren fiind desenate, inventariate și fotografiate, de- pozitate pe complexe și nivele. Materialele sînt depozitate în Muzeul Banatului. Din nivelul 6b (—1,54 ----------1,50 m) pe un număr limitat de carouri (cca 30) s-au făcut observații statistice privind evoluția ceramicii. Cera- mica uzuală este în proporție de 32%, cea semifină de 24% și 44% cea fină. în cadrul fiecărei specii în parte nuanțele de culoare sînt în pro- porții diferite. La ceramica uzuală predomină cea de culoare brun-roș- cată (37,3%), urmată de cea gălbuie (30%), cenușie (21%) și neagră, ce nu depășește 11,8%. La specia semifină predominantă este culoarea brună (28,1%), urmată de cea cenușie (21,3%), roșcată (17,7%), nea- gră (17,2%) si gălbuie (15,6%). Specia fină are cel mai ridicat procent, la nuanța’ cenușie (3O,7»/ₒ), urmată de cea neagră (27,8%), neagră-cenu- șie (18,8%), roșie (10,4%), gălbuie (7,2»/₀) și roșcată (5o/fₜ). Răspîndirea materialelor în suprafață este diferită, în funcție de den- sitatea locuirii, de complexe sau de dispunerea materialelor în complexe. Precizarea acestor date este încă prematură. Evoluția materialului pe adîncimi se prezintă astfel: ceramica uzuală, neagră este în scădere la __1,75 ₘ (4,2%) pentru ca la —2,05 să crească (la 9%); ceramica brun- roșcată, scade la 25% la —1,75 m pentru ca la 1,90 m să crească din nou la 81% iar la —2,05 la 77%; ceramica cenușie crește la 47% la —1,75 m la —2,05 m are 10%; ceramica gălbuie crește la 47% la —1,75 m iₐᵣ’lₐ —2,05 scade la 2o/ₒ. La specia semifină scăderea maximă este de 14»/o la —1,75 m, procentul maxim este de 36% la —1,90 m, 28% la __2,05 m. Ceramica cenușie este în continuă creștere atingînd la —2,05: 58o/’ₒ; la_1,75 este de 28% ceramică roșcată, iar la —2,05 are numai 8%. Specia gălbuie are următoarele procente: 18% la —1,75 m; 1,5% la —1 90 m și 5% la —2,05 m. Ceramica cenușie are: 28% la —1,65 m, 16o/ₒ la —1,75 m, 7% la —1,90 m și 15% la —2,05 m. Ceramica cenușie are 23% la’—1,65 m, iar la —1,90 are 45%, în rest în jur de 43%. Cera- mica cu nuanțe de roșcat este scăzută: 5% la —1,50 m, 3% la —1,65 m, 3o/ₒ la —1,75 m, 1% ’la —1,90 m, O,6»/ₒ la —2,05 m. Ceramica gălbuie este în scădere 7,3% la —1,50 m, 6% la —1,65 m, 5% la 1,75 m, 2% la —1 90 m 1,1% la —2,05 m. Ceramica roșie lustruită este în scădere de la 10,4% îa —1,50 m, 5% la —1,65 m, 1% la —1,75 m și 0,3»/₀ la —1,90 m, mai jos apare doar sporadic. Fluctuația acestor categorii ceramice confirmă observațiile stratigra- fice cu privire la caracterul locuirii, monumentalitatea locuințelor și alte date. Interpretarea acestor date este încă prea timpurie. Precizarea lor este necesară pentru înțelegerea elementelor caracteristice sau definitorii pentru un nivel sau un complex. Evoluția facturii ceramicii, a tehnicii, a formelor și motivelor ornamentale ne vor permite în viitor a preciza evo- luția tehnologiilor de ardere, uscare, netezire, lustruire precum și alte date. Unele complexe, cazul gropilor la care nu se poate prea exact pre- ciza nivelul de la care au fost săpate, ar putea fi, pe baza acestor date, cu mai mare ușurință încadrate. Plastica. Din diferite complexe, mai puțin din zona altarului, au apă- rut o serie de figurine, unele aparținînd grupului Bucovăț, altele cul- turii VinSa, altele nu se poate preciza cui aparțin: grupului Bucovăț sau https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 25 culturii Vinca. Cele Bucovăț sau de influență Bucovăț, deși au formele vinciene, au pe corp o ornamentație care le deosebește de cele vinciene, ornamentație de influență lineară⁹. Dintre acestea se remarcă o figurină antropomorfă, care are pe spate incizii din benzi în cruce, ca și în cul- tura Vinca, dar pe gît are stilizată o figură umană, realizată în manieră și stil Bucovăț (pl. IV/4). Pe un fragment de buză de vas se găsește sti- lizată o figură (pl. IV/11). Pe un tip aparte de capace, de formă conică, cunoscute, deocamdată, numai în grupul Bucovăț sînt aplicate niște fi- gurine (pl. IV/5). Un exemplar aparte îl reprezintă o figurină în poziție șezîndă, ruptă de la brîu în sus. Picioarele sînt separate, labele picioare- lor au niște crestături care indică degetele. Corpul capacului pe care se găsea figurina este decorat cu incizii în zig-zag iar cîmpurile dintre in- cizii sînt pictate cu vopsea roșie, crudă, după ardere (pl. IV/14). Tot grupului Bucovăț îi aparține si o aplicație stilizată, antropomorfă pe buză (pl. IV/10). Alte cîteva piese, greu de încadrat cultural, reprezintă o figurină cu mască triunghiulară (pl. IV/12), cu sprîncenele și nasul realizate în ma- nieră Bucovăț¹⁰. O figurină de dimensiuni mai mari are pe spate incizii în manieră vinciană tîrzie (pl. IV/8), piesa fiind descoperită deasupra dărîmăturilor locuinței 8. Mai există cîteva piese tipic vinciene cum sînt: capacul de vas (pl. IV/9), o figurină antropomorfă cu fruntea teșită avînd pe față și creștet niște incizii (pl. IV/2a—b); un bust de figurină cu brațele schi- țate prin două cioturi (pl. IV/1). Caracteristic pentru orizontul Vinca Bₜ este și fragmentul de altar zoomorf (pl. VI/2) cu analogii la Tărtăria în orizont de fază B/¹. Figurine stilizate reprezentînd animale sînt realizate cu mai puțină grijă (pl. IV/6). O piesă deosebită este un fragment dintr-un exemplar ce reprezintă un patruped, după cît ni se pare un purcel (pl. IV/7). Ca- pete de animale stilizate apar destul de numeroase pe toarte sau pro- eminențe de vase (pl. VI/1, 3), avînd influențe în culturile Szakălhât¹², grupul Bucovăț¹³ și Tisa¹⁴. O piesă de import, după cît se pare de origine cicladică, este un cap de cal sau pasăre (pl. IV/13) lucrat din alabastru¹⁵. Din categoria obiecte- lor de cult mai trebuie amintită și o măsuță (pl. VI/4), avînd patru picioare. O piesă cu totul aparte, al cărui rost nu-1 intuim, este în formă de șa (pl. VI/7), piesă care a suferit o „reparație¹¹ sau a fost învelită în lut (pl. VI/6) poate pentru a i se ascunde forma sau simbolul (pl. VI/5). Ca tehnică piesa este realizată ca și statuetele monumentale, din lut ames- ⁹ Idem, Cultura VinCa șl legăturile sale cu ceramica liniară, comunicare, Ha- novra, mai, 1982. ¹⁹ Idem, în Banatica, III, 1975, pl. XII/1. ¹¹ N. Vlassa, în Neoliticul Transilvaniei, Cluj-Napoca, 1976, p. 43, fig. 11, rîn- dul 3 de jos. ¹² N. Kalicz — J. Makkay, Die Linienbandkeramik in der Grossen Ungarischen Tiefebene, Budapesta, 1977, pl. 31/3, 31; 142/13—14; 152/10; 153/5—6. I³. Gh. Lazarovici, op. cit., pl. XII/13. ¹⁴ I. Banner, în ActaArchBp, 1-2, 1960, p. 1 și urm, pl. III/l—2, VI/26, 28, 35, XXXI/12—15. ¹⁵ N. Vlassa, în ActaMN, XV, 1978, p. 43, fig. 7/e-g, 9. https://biblioteca-digitala.ro 26 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca tecat cu multă pleavă, arsă nu prea bine sau chiar nearsă, dar în urma incendierii construcției a suferit o ardere superficială, ca și celelalte piese (?)¹⁶ Alte figurine reprezintă animale mai mult sau mai puțin stilizate (pl. V/35, 38). Una dintre ele pare a reprezenta un șarpe stilizat (pl. V/39). Numeroase podoabe și amulete au fost descoperite în suprafețele cer- cetate. Una face parte din categoria idolilor-amuletă stilizați (pl. V/36)¹⁷, alte obiecte de lut au diferite forme dar rostul lor nu poate fi încă pre- cizat: un con (pl. VI/17), mai multe sfere (pl. VI/16, 18, 20, 22, 24) din care unele ar putea fi bile de praștie, o mărgea (pl. VI/19, 21) și un cap de sceptru de lut (pl. VI/23), precum și fragmente de brățări de lut (pl. VI/9—13) sau din piatră (pl. VI/8)¹⁸, cîteva discuri din lut, unele descoperite în apă, care au pe ele incizate simboluri (pl. V/40), poate au fost folosite și drept căpăcele (pl. VI/41—42). Unele din obiectele de mai sus pot fi simple jucării, altele au putut fi investite cu puteri magice jucînd un rol cultic. Tot jucării pentru copii sînt și cele cîteva văscioare (pl. V/23—34), descoperite în diferite puncte, iar unele în fundația pe- reților de locuință sau în lipitura vetrelor de foc. Ornamentele. Ceramica și plastica au o ornamentație bogată și va- riată. La adîncimea de —1,60 m apar ornamente caracteristice pentru Vinca Bj/B₂ (pl. V/6, 17—19) dar și pentru fazele timpurii ale grupului Bucovăț (faza Ic, Id, pl. V/9—10). La —1,70 m și în complexele care por- nesc de la această adîncime se întîlnesc tipicele motive Vinca Bₙ constînd din benzi incizate și punctate (pl. VII/1—19) dar numeroase elemente Bucovăț (de fază Ib, Ic, pl. VII/20—59). La —1,90 m apar numai motive Vinca Bₙ clasice, pe o factură tipică (pl. VII/1—13, 19—20, 29—31), apar însă și unele fragmente ce par a fi importuri Szakâlhăt sau Bucovăț tim- purii (pl. VIII/16, IX/1, 3—5, 19—20)¹⁹. In complexele de la baza stratu- lui de cultură și din stratul de humus de la începutul locuirii sînt doar elemente Vinca Bₜ (pl. VII/32—43), deși nu sînt excluse la acest orizont să fie prezente și elemente liniare²⁰. Lipsa elementelor Bucovăț ar putea fi explicată prin geneza grupului Bucovăț la acest orizont²¹. Uneltele cunosc o gamă variată ca tipologie, dimensiuni, material și tehnică. Din silex și obsidian (pl. X/16—17, 23) au fost confecționate prin cioplire, următoarele tipuri de unelte: lame cu secțiune triunghiulară (pl. X/20—21, 28, 36, 38), trapezoidală (pl. X/14, 23, 25, 32—34, 37), lame ¹⁶ Gh. Lazarovici, în RevMuzMon, 1, 1983, p. 36, fig. 17. ¹⁷ Idem, Neolit Ban, Cluj-Napoca, .1979, p. 97, tip IlI/b 1—b 2, p. 85. ¹⁸ Ibidem, p. 200, fig. 33, din cultura Stardevo-Criș. Din vremea culturii Vinca sînt descoperiri inedite la Gornea și Balta Sărată. Săpături Gh. Lazarovici. ¹⁸ La Bucovăț apar în nivel II. Gh. Lazarovici, op. cit., pl. XXVI/G 1—34, H 19—20, motive mai evoluate la Parța în săpăturile lui M. Moga din 1954, —1,45— 1,65 m, referiri la Gh. Lazarovici, în Tibiscus, III, 1974 p. 57, fig. 9/8; O. Trogmayer, în MFME, 1957, p. 19, pl. IX/2 i și alte motive, pl. I și urm; G. Goldmann, în BMMKbzlem, 5, 1977, p. 13 și urm; Gh. Lazarovici — E. Pădureanu, în Ziridava, pl. XIV, 1982, pl. 29, fig. 6/12. ²⁰ Cele mai timpurii importuri liniare apar la orizont Vinca A₂/A₃ la Gornea (Gh. Lazarovici, Cultura Vinca și legăturile... pl. I), Fratelia la orizont Vinca A₃/Bₜ (Idem, în Banatica, III, 1975, pl. Xl/lg—h; Idem, în NNU, 52, 1983, p. 135, 139—142). ²¹ Intr-o stațiune recent descoperită lîngă Timișoara, Gh. Lazarovici — Fr. Resch — C. Germann, în Banatica, VII, 1983, p. 35. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 27 trunchiate (pl. X/29—30), gratoare pe lamă (pl. X/4—7), gratoare pe așchie (pl. X/8—9), trapeze (pl. X/3), vîrfuri (pl. X/2, 15, 39), așchii-ră- zuitor (pl. X/22, 35) și altele. Din gresie, serpentin, bazalt sau diorit au fost confecționate topoare și dălți în formă de calapod (pl. X/40, 43—45, 47—49), trapezoidale (pl. X/41) sau dreptunghiulare (pl. X/46). Din oase s-au confecționat, prin tăiere, șlefuire și perforare: spatule (pl. X/55—58, 67), harpune (pl. X/52), ace de undiță (pl. X/65—66), străpungătoare (pl. X/63, 68—85), un tub de os (pl. X/60) care ar putea fi folosit la prinderea săgeților în tolbă; două fragmente de brățară confecționate din cochilia scoicii spondylus (pl. X/61—62). în afară de acestea mai sînt unele piese al cărui rost este dificil de precizat (pl. X/53—54). întreaga gamă de unelte sînt cunoscute în aria culturii Vinca din Banat și din zonele învecinate²². Campania din 1983 (25.VI—26.X). Lucrările s-au concentrat în S₆ și S₇, la cercetarea fundațiilor construcțiilor, în special la P₈ și P9. Partea superioară a lui P₈, depunerile pînă la nivelul de călcare au fost cercetate în campania din anul 1982, între ele remarcîndu-se, în mod deosebit idolul-bust (pl. XI/6, nr. 3) și cîteva bile de praștie aflate lîngă peretele de vest, unde socotim că se găsea o intrare (pl. XII/A). în urma adîn- cirii sub nivelul de călcare au fost descoperite găurile de la stîlpii care formau scheletul construcției (pl. XII/B). Gropile au fost golite pe jumă- tate pentru a se putea urmări sistemul de umplere și groapa stîlpului. Pe fiecare latură erau așezați 3—4 stîlpi. între ei erau înfipți pari groși sau subțiri, într-un șănțuleț lat de 20 cm și adînc de 20—30 cm. Locuința avea două faze de construcție. în ultima fază sistemul de construcție este foarte bine observabil. Gropile centrale coboară foarte adînc cca. 0,90— 1,10 m de la nivelul podinei. Acestea erau în număr de șase, cele din spre vest erau mai aproape de perete, centrul lor era direcția unora din stîlpii de la pereți. în S₈ cercetările s-au concentrat la prelucrarea complexelor de la adîncimea de 1,45 m, în jos, au fost demontate complexele de locuire și s-a trecut la cercetarea primului nivel al substructurilor (—1,60 m). La P₁₇ și P₂o s-au găsit urmele fundațiilor pereților de vest și nord la P₁₇ și oelor patru pereți de la P₂o. Pis a fost numai parțial cercetată, la ni- velul podinei, care părea a fi suspendată, ca și în situația lui P₉. în cazul lui P₁₈ și P₉ s-a observat prezența unor casete scunde din lut, (marginea nu depășea înălțimea de 10—15 cm), construite într-o etapă tîrzie, lîngă unul din pereți, în aceste casete se păstrau cereale. Acest lucru s-a văzut foarte clar în cazul lui P₁₈, între crăpături și în casetă găsindu-se mai multe boabe carbonizate. Sanctuarul. După îndepărtarea stratului protector alcătuit din pămînt și nisip a fîșiilor de plastic cu care au fost acoperite dărîmăturile sanc- tuarului s-a trecut la o curățenie amănunțită, prin pensulări repetate pe măsură ce chirpiciul se usca. Pe peretele de sud (pl. XIV/D) au apărut cîteva elemente arhitecto- nice: o cupă din lut adosată, o rîșniță cu pat de lut, adosată și suspendată și o „lună“ (o bucată de lut de forma unei luni, care se găsea lipită lîngă -² Gh. Lazarovici, NeolitBan, p. 83 și urm., vezi și bibliografia. https://biblioteca-digitala.ro 28 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca o deschizătură rotundă (pl. XIV/E). în vecinătatea lunii, între dărîmături s-au găsit două vase întregibile. Repetatele lipituri, cu care au fost re- parați pereții sanctuarului au acoperit luna (3—4 straturi se vedeau clar). Luna a fost lipită mai timpuriu decît cupa și rîșnița ce erau fixate mai jos în ultimele două etape de lipitură. Prepararea sanctuarului a început prin demontarea, pe carouri, a pe- reților și montarea lor pe panouri de 70X100 cm. întîi au fost demontați ultimi pereți (cel de nord notat cu X în pl. XV/A), urmat de cel de sud (notat cu Y), ce acopereau masa altarului (notat cu Z). Demontarea a început cu încăperea B, cea dinspre vest. Au fost demontați pe- reții dinspre vest. Peretele de sud a fost demontat în anul precedent, apoi cel de nord. în zona mesei-altar centrale ce ocupa în centrul sanc- tuarului o suprafață de cca 30 mp, au fost semnalate două ziduri des- părțitoare, nu prea înalte (între 0,60—0,90 m), ce împărțeau masa alta- rului în tnei casete; CA, CB, CC (vezi p. XV/J pentru CA și pl. XV/H pentru CB). Caseta A (pl. XV/J), este o fostă casetă din faza veche a sanctuarului, prin interiorul căreia a trecut peretele fazei a doua a sanctuarului (marcat cu Z în pl. XV/J, și pl. XV/I). Ea a fost refolosită în faza a doua. Intrarea la această casetă, ce era din faza I, dinspre sud (pl. XVI/J) în zona celor două săgeți), a fost închisă ridicîndu-se acolo baza unui soclu de idol-bust — piesa nr. 2, lingă care se găsea o vatră suspendată pentru arderea ofrandelor. Găurile din podeaua casetei A (CA în pl. XVI/J) serveau la suspendarea vetrei portative ce se sprijinea pe peretele casetei (marcată cu P în pl. XVI/J). Caseta A, în prima fază, avea mai multe despărțituri (pl. XVI/E—G, I), dar acestea au fost distruse la ridicarea fazei a Il-a a sanctuarului. într-o etapă tîrzie de funcționare a sanctuarului masa B a altarului a fost împărțită în două (pl. XVII/CB, CC), prin montarea unui perete din lut amestecat cu multă materie organică (pl. XVI/P), în a cărei parte superioară au fost încastrate mai multe frunți de la animale de mărime mijlocie (nu este exclus să fi fost și coarnele, dar au fost arse sau distruse deoarece se găseau în afara peretelui). în partea de răsărit al mesei-altar (masa D), între dărîmăturile pere- ților laterali a fost un zid despărțitor, ridicat tot într-o etapă tîrzie, care a fost ars pînă la vitrifiere (pl. XV/B). Cu ocazia incendierii sanctuarului și la aceasta s-au găsit frunți și orbite (probabil trofee) de la animale de mărime mijlocie. între cele două încăperi ale sanctuarului, a fost un perete despărțitor, care în ultima fază de funcționare a fost lipit cu lut. El a fost răsturnat spre est avînd un singur strat de lipitură pe ambele părți, dar nu mai gros de cca 5 cm (pl. XV/C—F). Se remarcă în aceasta o zonă circulară (vezi pl. XV/E și F), care s-a păstrat mai compact, fiind vorba, poate, de o fostă deschidere circulară umplută cu lut, care apoi s-a păstrat mai bine decît restul peretelui ce era segmentat de împletiturile de nuiele. Acest strat suprapunea direct masa altarului. Peretele despărțitor nu avea înălțimea mai mare de 2 m, distanță pe care o apreciem că era între masă și tavan. Sînt numeroase alte amănunte tehnice, dar ele nu privesc obiectivele și monumentele principale. De ele s-a ținut cont la reconstituirile și va- https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 29 riantele de reconstituiri ale sanctuarului. Masa altarului se găsea suspen- dată cu cca. 15—20 cm, dovadă fiind înălțarea ei deasupra mesei A și li- piturile succesive (2—3 la număr) ce coborau de pe zidul despărțitor al casetei A pe caseta B. Mesele-altar au fost demontate și au fost montate pe panouri, lipite și fixate cu pari de grosimea celor din structura mesei și astfel au fost montați în Muzeul Banatului. Din cauza spațiului limitat pe care l-au avut restauratorii pentru reconstituire 1/3 din lățimea me- sei-altar nu a fost montată. Caseta A a fost și ea reconstituită, dar spațiul a fost redus cu grosimea pe care zidul de nord a tăiat masa A. în toamna anului 1983 lucrările de conservare au fost încheiate, toate elementele arhitectonice au fost conservate și transportate la Muzeu, fiind reconstituite după indicațiile coordonatorului săpăturilor. Lucrările de restaurare au fost executate de loan Davițoiu, Răzvan Găvan și A. Fota. Lucrările de demontare au fost supravegheate de Z. Kalmar și Fl. Me- deleț Campania din 1984. îndepărtarea resturilor arhitectonice din supra- față și egalizările de adîncimi în secțiuni ne-au permis concentrarea asu- pra cercetării substrucțiilor. în toată suprafața s-a coborît la —1,70 m. Ca obiective principale au fost P₈, P₉ și sanctuarul. în P₈ s-a coborît la baza stratului de cultură, sub nivelul podinei cu 10—15 cm, adîncime la care substrucțiile și fazele de umplere a gropilor deveneau foarte clare. Mai limpezi erau însă cele din ultima fază de lo- cuire. Construcția a avut în ambele faze același plan (fig. 7). Demn de semnalat în cazul ei, ca de altfel la P₃_₄ și la sanctuar este faptul că ve- chea fază a fost demontată, resturile îndepărtate, iar construcția nouă se ridică, cu mici modificări în același loc și după același plan. Spre pere- tele de vest, unde era intrarea, s-au găsit două rînduri de gropi, cîte două în fiecare fază care serveau la sprijinirea unui „balcon“ deasupra intrării și la stînga ei, construit din bîrne ale căror urme carbonizate s-au păstrat de-a lungul primei treimi a construcției, spre vest. Construcția a fost incendiată, spre sud însă, peretele s-a păstrat mai bine, permițîndu-se re- constituirea structurii lemnoase a peretelui. Dimensiunile ultimei faze a construcției erau de 7,20/7,30x5,60 m. Lîngă peretele de nord au fost observate urmele unei fundații de perete, după cît se pare el aparținea primei faze de construcție, al cărui plan era mai îngust cu 20—30 cm, pe această latură, păstrîndu-se, în colțul de nord-est o gaură de stîlp (marcată pe plan cu P). Intrarea se găsea pe peretele de vest și a fost marcată pe plan cu I (pl. XII/B; XIII/A, fig. 7). Sanctuarul (pl. XVIII—XXII). S-au săpat straturi groase de 5 cm sub nivelul de construcție (pl. XX/E), urmărindu-se cît mai atent care au fost etapele de construcție, sau fazele de reparații, refaceri. La —1,70 m încep să se contureze două urme de gropi, în c. 24—25, ce aparținea stîlpilor masivi ce susțineau suprastructura lemnoasă și cei pe care se sprijinea masa-altar D. Gropile din ultima fază a sanctuarului aveau în amestec fragmente de chirpici și erau mai afinate. Aceeași a fost situația și cu cele trei gropi dinspre est și cu groapa din c. 39. Gropile aveau în conținut materiale arheologice, din care motive au fost numerotate în măsura în care erau delimitate clar. A fost cercetată amănunțit fundația zidului de sud. Atenție deosebită s-a acordat preparării acestei fundații, marcată cu M în faza veche și cu N în faza nouă (pl. XX—XXII). https://biblioteca-digitala.ro 30 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Fig. 7. Parța. Planul substrucțiilor lui P₃ și P₂₀. S-a trecut la săparea adîncimii de —1,80 m pe întreaga suprafață. In S₆, în c. 51—54; 56—59 au apărut resturile unei construcții marcată cu P39. Urma unor vetre deranjate și o vatră in situ, aflată la extremi- tatea masei de chirpici, ar putea aparține aceluiași complex de locuit, sau unuia învecinat, spre nord, unde au fost semnalate urmele unei po- dine de lut. în S₈ au apărut cîteva vetre ce marchează un nivel de căl- care, cel mai timpuriu cu colibe, sau construcții de suprafață. O ase- menea vatră este în c. 19 aparținînd lui P₃₃. La această adîncime au apă- rut resturile unor complexe: P₃₁ în colțul de nord-vest; la est de aceasta se găsea P₃₂; alta în c. 3—4, 7—8 cu o vatră P₃₄. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 31 —> Pentru prepararea lui P₁₈ și P₁₈ s-a deschis o nouă suprafață S₉. Sis- temul de caroiaj este legat de cel din S₈. S-a săpat nivele de cîte 15 cm. Resturile unor complexe de locuit au apărut la —1,05 m, formate din grupări de chirpici în c. 10 și 14 și o vatră la —1,15 m, ceea ce mar- chează baza nivelului de călcare, al construcției marcat cu P₆3- Spre vest este un nou complex P₃₅ ce a fost doar semnalat. în S₉ s-a coborît numai pînă la nivelul chirpiciului, deoarece suprafețele trebuiesc lărgite. Campania din 1985. Lucrările din această campanie au avut ca obiec- tiv epuizarea săpării stratului de cultură din S₆_₈ și cercetarea substruc- țiilor și a gropilor de la fundațiile construcțiilor. Sanctuarul. Cercetările s-au concentrat la prepararea laturii de vest,, est și nord și a unei porțiuni de pe latura de sud. O atenție deosebită s-a acordat precizării etapelor de construcție, a stratigrafiei gropilor, a in- tersecțiilor gropilor dintre prima și a doua fază de funcționare a sanctua- rului. Planul general al sanctuarului a fost încheiat, a fost preparată cea mai mare parte a gropilor de stîlpi. Au fost lăsate însă și mostre de stîlpi nepreparați în vederea efectuării unor viitoare controlări. Platforma 20. Substrucțiilor acesteia i s-a acordat o deosebită atenție,, date fiind dimensiunile mari, planul asemănător, orientarea, substruc- țiile și etapele de funcționare ale acesteia cu sanctuarul. Dacă în sanctuar au fost numeroase elemente arhitectonice, mese-altar, casete, vetre-por- tative de ars ofrande, rîșnițe, tăvi de ofrandă, P₂₀ s-a caracterizat prin lipsa tuturor acestora, o sărăcie a materialului, cîteva vase întregibile,. destul de puține și bile de praștie aflate în partea de răsărit, în zona intrării. Această construcție servea drept casă a tribului, locul în care se aduna sfatul bărbaților, al bătrînilor, al luptătorilor și unde se dez- băteau problemele și se luau hotărîrile. în întreaga suprafață a Sfₗ_₈ s-a ajuns la stratul de humus anterior locuirii neolitice de la Parța. Studiul asupra construcțiilor, al rolului și funcționalității lor, a planului și dimensiunilor este încă neîncheiat, încît concluzii mai ample nu se pot trage. Sînt necesare, însă, unele precizări cu caracter general, pentru a se înțelege mai bine locul, rolul și impor- tanța descoperirilor de la Parța. Raportul privind campania din 1982 a fost înserat în acest studiu, așa cum a fost scris atunci, pentru a se pu- tea vedea, în raport cu concluziile de mai jos, evoluția cercetărilor și a opiniilor noastre. Concluzii. Cîteva comunicări, studii analitice și de sinteză și o lucrare monogra- fică asupra civilizațiilor²³ din zonele nordice ale Banatului, apărute de la precedenta lucrare de sinteză asupra neoliticului Banatului²⁴, sînt rezul- tatul direct al observațiilor științifice pe care le-au adus săpăturile de la Parța, reinterpretarea unor descoperiri sau materiale din nordul Bana- tului și din zonele învecinate, noile cercetări de suprafață sau sondaje²⁵. ²³ Gh. Lazarovici — N. Ursulescu, Cultura ceramicii liniare din România, m.s. ²⁴ Gh. Lazarovici, NeolitBan ²⁵ Idem, în NNU, 52 1983, p. .131—176; Gh. Lazarovici — Fr. Resch — C. Ger- mana, op. cit., p. 35—51. https://biblioteca-digitala.ro 32 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Din lipsa unor cercetări recente sau a unor observații științifice, în urmă cu 12 ani cînd încercam o primă sinteză asupra evoluției ceramicii neoliticului din Banat²⁶, încercam a rezolva problemele de geneză și evo- luție comparînd fenomenele din aceste zone cu fenomene mai generale ce se petrec pe spații largi. încercam atunci a pune pe seama grupului Medina fenomenele de sinteză culturală care se petrec între cultura Vinca, Starcevo-Criș²⁷ și altele în legătură cu grupul Alfold²⁸. Foarte curînd însă, pe măsură ce cercetările de la Parța avansau, în timp ce apăreau noi descoperiri; Parța — așezarea 6²⁹, în măsura în care controlam descoperiri ca cele din jurul Timișorii semnalate de Fl. Me- deleț³⁰, Fr. Resch³¹, mai departe de la Bodrogul vechi³², de la Arad — Grădiște 2³³, reieșea tot mai clar că răspunsul la problemele care ne fră- mîntă se găsea în aceste zone, în contactul dintre Starcevo-Criș și Vinca, în diferențele ce se pot sesiza între procesele de migrație, difuziune sau ambele. După sinteza asupra culturii Vinca și a legăturilor sale cu ceramica liniară³⁴ începea să ni se clarifice rolul pe care cultura Vinca îl joacă prin asimilarea culturii Starcevo-Criș sau asimilarea elementelor vinciene de fondul Starceva-Criș, fenomene sesizate printr-o serie de studii re- feritoare la fenomenele din nord-vestul României, în grupul Pișcolt³⁵ sau a legăturilor dintre cultura Banatului și Alfold³⁶. Astăzi ne este clar că epoca neolitică dezvoltată, din nordul Bana- tului și din zonele învecinate, aparține unei civilizații ce se naște dintr-o populație de origine balcanico-anatoliană, reprezentată în aceste zone de faza A₂ a culturii Vinca, și din cultura Starcevo-Criș, din faza IVA, deja influențată de cele mai vechi elemente ale chalcoliticului balcano- anatolian. Această civilizație este definită prin termenul de cultura Ba- natului, cu caracteristicile deja precizate³⁷. în nordul Banatului fenome- ²⁶ Gh. Lazarovici, în Banatica, III, 1375, p. 18—24; Idem, în Festschrift fur Richard Pittioni, Wien, 1985, p. 211—215; Periegheze Fl. Medeleț și Fr. Resch, 1984. ²⁷ Ibidem; Idem, în NNU, 52, 1983, p. 135—137, 139—141. ²B Idem, în ActaMP, 9, 1985, 69—73. ²⁹ Supra nota 1. ³⁰ Prima descoperire, cea de la Timișoara — Vest (referiri Gh. Lazarovici, Neolit Ban..., p. 117, atunci le atribuiam fazei Bj a culturii Vinda), este identică cu sta- țiunea pe care noi o numeam Timișoara — Freidorf (Gh. Lazarovici — Fr. Resch — C. Germann, op. cit.,). Alte descoperiri neolitice semnalate de Fl. Medeleț și I. Bu- gilan, în Tibiscus, III, 1974, p. 82 și urm. In 1984 Fl. Medeleț ne semnalează noi puncte la Timișoara — Pusta Keresztes, aceeași cu Freidorf I; Freidorf IV — son- daje efectuate mai apoi de Fl. Drașoveanu (Săpături de salvare în așezarea neoli- tică timpurie de la Timișoara-vest, jud. Timiș, raport, Tîrgoviște, 1985; Vinga — Lotul școlar, periegheză Fl. Medeleț, 1984. ³¹ Este vorba de stațiunile Timișoara — Freidorf I (Hladnik, Pusta Keresztes), Timișoara — Freidorf IV, Parța — Obiectiv 6, periegheze efectuate în anul 1984. ³² Primele semnalări sînt făcute de E. Pădureanu (referiri Gh. Lazarovici, în NNU, 52, 1983, p. 141, n. 142); materiale noi au fost adunate de S. Luca în 1984. Alte referiri Z. Kalmar, în ActaMN, XXI, 1984, nr. 6). ³³ Gh. Lazarovici — E. Pădureanu, în Ziridava, XIV, 1982, p. 15—34. ³⁴ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 131 și urm. ³⁵ Gh. Lazarovici — I. Nemeti, în ActaMP, VII, 1983, p. 17—60. ³⁶ Gh. Lazarovici, în ActaMP, IX, 1985, p. 69 și urm. ³⁷ Gh. Lazarovici — N. Ursulescu, op. cit. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 33 nul este sesizat în vecinătatea Parței — Parța—obiectiv 6, Timișoara— Freidorf I și IV³⁸, Giroc³⁹ și altele⁴⁰. Cercetările de la Parța au definit mai clar elementele, caracteristicile, dar și numeroase observații asupra subsistemului pe care îl reprezintă cultura materială, viața spirituală, relațiile sociale și economice, cele psi- hologice ale comunității și a celor dependente, legăturile și relațiile lor cu sistemele învecinate; cultura Vinca⁴¹, cultura Alfold⁴², cultura Tur- daș-Vinca⁴³ și altele. Toate fenomenele de mai sus definesc faza I a cul- turii Banatului, cu două etape; IA, apariția elementelor noi⁴⁴; IB dispa- riția elementelor vechi⁴⁵. Trecerea la faza următoare este determinată de un nou impuls vin- cian, cauzat de faza Vinca Bl și, poate, același fenomen se petrece la Tărtăria în Transilvania⁴⁰, în vreme ce elementele din faza IB, în unele zone evoluează spre grupul Bucovăț, faza I⁴⁷ fenomen mai larg răspîndit⁴⁸ decît era sesizabil în urmă cu 10—12 ani. Aceste precizări permit stabilirea unor sincronisme mai reale și ex- plică prezența unor „elemente Szakâlhât“ mai timpurii în afara ariei decît cele din interior; de exemplu cazul descoperirilor de la Vinăa⁴⁹. Locuirea de la Parța începe deci în faza a doua a culturii Banatului. Straturile de cultură (7, 6 și 5 de la Parța), sincronismele lor și a nive- lelor de locuire au permis precizarea evoluției fazei II a acestei culturi (în trei etape: IIA, IIB și IIC). Ceea ce nu se poate preciza deocamdată este cînd se petrec influențele fazei Bl și din ce zonă se produc. ³⁸ Supranotele 30 și 31. ³³ Asupra încadrării cronologice a acestei stațiuni în faza VînCa B₂ am reve- nit, încadrînd-o în faza I a culturii Banatului (Gh. Lazarovici — N. Ursulescu, op. cit.). ⁴⁰ Z. Kalmar, în ActaMN, XXI, 1984, p. 391 .și urm., nr. 6, 17, 40, 45. ⁴¹ Gh. Lazarovici, în Banatica, II, 1973, p. 37 și urm.; Idem, Neoliticul..., p. 117. ⁴² Idem, în ActaMP, IX, 1985. ⁴³ Gh. Lazarovici — N. Ursulescu, op. cit. ⁴⁴ Ibidem, elemente noi, ceramică incizată cu motive meandrice largi; rectilinii sau curbilinii; barbotină pe o pastă cu amestec din pleavă tocată și mîl, cioburi pisate; motive din ciupituri dispuse în benzi unghiulare, butoni crestați adînc, ș.a. ⁴⁵ Dinspre ceramica neagră, fină, cu forme bitronconice, dispar buzele scurte, dispare barbotina. ⁴⁶ Evoluția de la Tărtăria, în primele etape de locuire, este diferită de cea de la Turdaș. Evoluția de acolo este diferită și de cea de la Tăulaș. Compară la N. Vlassa, Neoliticul..., p. 29 și urm. cu H. Dumitrescu, în ActaMN, XXI, 1984, p. 3 și urm., în special pl. X—XXIII. ⁴⁷ Fenomenul este sesizabil la unele forme (Gh. Lazarovici, — Fr. Resch —• C. Gcrmann, op. cit., fig. 4/3—6, 6/1—13; compară cu Gh. Lazarovici, în Banatica, III, 1975, p. 15, pl. XII/1—7). ⁴⁸ Elemente ale grupului Bucovăț, faza Ie, Id, au fost sesizate la Battonya — Vidpart, groapa 6/1978. Acolo sînt elemente ale culturii Banatului, aspectul Parța, prin pasta de factură Vinca Bb plus motivele incizate și fragmente de la vase- capac. Pe de altă parte sînt clare elemente Bucovăț Ic, I, constînd din pastă neagră, poroasă, cu pictură roșie, incizii curbe largi, brîuri din două alveole sau apăsări, prin ceramica uzuală amestecată cu cioburi pisate în pastă și ardere moale, culori gălbui, prin ornamente realizate cu vîrf de os prin apăsare, grupate în două șiruri, prin pasta „moale¹*, gălbuie și făinoasă, prin brîuri și apăsări cu unghia, elemente ce definesc faza Bucovăț I. Informații amabile Gybrgy Goldmann și Julia Szei- nasky. ⁴⁹ Gh. Lazarovici, în NNU, 52, 1083, p. 135, abb. 1/5—8, 12. 3 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 34 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca în nivelul 7b, dar mai ales 7c, se constată la Parța o dezvoltare deose- bită, se trece de la locuințe în bordeie (fig. 5), colibe și construcții ușoare (fig. 6) la o arhitectură bogată, la construcții cu caracter public și cu rol funcțional social. Ridicarea sanctuarului și a construcțiilor învecinate în prima fază de funcționare a lor — cazul cu P₈, P₄, P^ poate și altele pe care cercetările viitoare le vor putea preciza — marchează o adevărată explozie culturală ale cărei consecințe, demografice și etno-culturale vor trebui urmărite în viitor. Sanctuarul, în prima fază (fig. 8) era o construcție dreptunghiulară cu axa lungă pe direcția est-vest, cu dimensiunile de 12,6x7 m (aceasta socotită cu aproximație, de pe axa zidurilor, care nu sînt foarte simetrice). Construcția era formată din stîlpi de mari dimensiuni, înfipți în pămînt pînă la 1,30 m. Pe laturile scurte erau 4—5 stîlpi, la care se adaugă 7—8 pe cea lungă socotindu-i și pe cei din colțuri. Suprastructura se sprijinea pe acest schelet de stîlpi la care se adaugă încă 6 aflați în centru, situați la 3,8 m de peretele de est și 3,2 m față de cel de vest. Aproape la jumă- tate, la cca 6,6 m de peretele de est, lipită de peretele de nord se găsea o casetă lungă de 3 m și lată de 1,5/1,6 m, cu o deschizătură spre sud. în casetă se găsea un suport de lut de formă ovală de 50X60 cm, pe care stătea, probabil, un idol-bust ca cel numerotat cu 2 descoperit, tot acolo, în faza următoare. Chiar în fața deschiderii se găsea o vatră suspendată, portativă, tot ovală, cu dimensiunile de cca. 45x35 cm, pe care erau arse ofrandele. Cenușa rezultată din arderea ofrandelor a fost depusă în spa- tele statui și a vetrei, într-un loc special amenajat, formînd un strat gros de 5—10 cm. La vest de vatră, în partea stingă a intrării se găsea o altă despărțitură, în care erau depuse, foarte probabil, anumite ofrande. în spațiul dintre acest complex, ce forma un altar, și peretele de vest, pe ni- velul de călcare, s-au găsit cîteva așchii mari de silex, tăioase, niște unelte potrivite pentru aducerea de sacrificii. Nu se știe pe ce parte a fost in- trarea sau intrările. Un perete despărțitor aflat între unul din stîlpii cen- trali și peretele de vest separa, poate, locul de aducere a jertfelor de restul sanctuarului. Pentru intrare rămînea spațiu pe peretele de sud și est. în această fază de funcționare a sanctuarului, în vecinătatea sa erau ridicate cel puțin trei construcții, la fel de impunătoare. La foarte mică distanță spre nord, avînd același plan și orientare se găsea o construcție (P₂₀) cu care își atingea acoperișul. Dimensiunile erau de 10X5 m, dar fie la început, fie în faza a doua se adaugă niște stîlpi ce străjuiesc spre vest, nord și est o mică varandă, avînd prin acestea un front comun cu sanctuarul, iar dimensiunile ajungînd la 11,60X6 m (fig. 7). Spre vest se găseau cîteva costrucții anterioare, care au fost demon- tate la ridicarea primei sau a celei de-a doua faze de funcționare a sanc- tuarului. Ele erau însă la o distanță ceva mai mare, cca 2—3 m de perete. Spre sud, spațiul era mai mare de cca 4 m, fiind amplasate cîteva construcții, una distrusă de lucrările de excavare a pămîntului pentru dig, de la care nu s-au păstrat decît gropile de fundație și o jumătate de vatră. Mai spre sud, pe aceeași direcție cv. sanctuarul, aproape aliniat cu peretele de vest al sanctuarului se găsea P₈, ce avea în prima fază dimen- siunile ceva mai mici și o ușoară deviere la orientare. Planul lui Pₛ și https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 35 Fig. 8. Parța. Planul fazei I a sanctuarului. https://biblioteca-digitala.ro 36 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca tehnica de construcție erau similare cu cele ale sanctuarului și al lui P₂₀. Dimensiunile acesteia erau de 7,20/7,30x5,60 m. Spre est de P₈, cu aco- perișurile atingîndu-se, se găseau P₃_₄, cu dimensiunile de 7X8,60 m. La o distanță de cca 4 m est de sanctuar se afla o construcție, P₁₇, fără a se putea preciza dacă a avut una sau două faze. Sigur este că aceasta funcționează în faza a două a sanctuarului și este distrusă odată cu acesta iar înaintea sa au fost și alte construcții. Faza a doua. Fiind ultima etapă (nefiind dezafectată sistematic) de funcționare a fost distrusă în urma unui incendiu violent și în același timp sistematic. Datorită incendierii întregii așezări și a descoperirii în mai toate construcțiile, în vecinătatea intrării și între dărîmături, a unor bile de praștie foarte mari, arse și nearse (s-au găsit în malul Timișului cuptoare cu bile de praștie uscate și în curs de ardere), grele, nepotrivite pentru vînătoare, dar foarte bune pentru război, la apărare sau la atac, ne gîndim că am sesizat la Parța acea situație în care stațiunea a fost distrusă în urma unor lupte între comunități sau poate, între triburi. Aceste afirmații se bazează pe observații similare făcute la Bucovăț în ni- velul lb⁵⁰, cînd locuințele au fost distruse, găsindu-se în ele în strat și între dărîmături, zeci de bile de praștie. Marius Moga ne semnala o si- tuație similară, pe Timiș în jos, la cca 15 km⁵¹. In legătură cu dezafectarea primei faze a sanctuarului și a construc- țiilor învecinate, credem că trebuiesc puse și materialele descoperite în vecinătate, în depozitul ceramic de la metrul 153, ce se găsea la cca 25 m de sanctuar⁵². în această groapă s-au găsit materiale, foarte multe dintr-o pastă de foarte bună calitate, fără depuneri pe ele și fără pămînt între ele, fiind în număr de 650 de piese conținînd: unelte, resturi faunistice, plas- tică, capace de vas, ceramică⁵³. Nu este exclus ca acestea să se fi petrecut și după a doua fază de funcționare a sanctuarului. Sanctuarul în faza a doua a urmat planul primei faze, fiind ceva mai restrîns, avînd însă aceleași axe și orientare. Dimensiunile sale erau de 11,60X6 m. Pereții au fost trasați paralel, dar la interiorul vechilor pe- reți, situație care s-a repetat și la unele locuințe (cazul cu P₄ și P₃). Pe- retele de nord a tăiat masa-altar în două, pe lungime. O porțiune din aceasta s-a păstrat dîndu-i-se o destinație similară, aceea de ardere a ofrandelor. Vechiul intrînd în casetă, a fost închis ridicîndu-se un soclu pentru idolul-bust nr. 2, similar celui din prima fază. In vecinătatea soclu- lui, spre răsărit, așezată pe peretele casetei A se găsea o vatră-portativă pentru ars ofrande, sprijinită parte pe zid, parte pe stîlpi. între perete și colțul casetei a se găsea depusă cenușa rezultată din arderile de ofrande care au avut loc în sanctuar. în centrul sanctuarului s-a ridicat o masă-altar, cu o suprafață de 31—33 mp. Ea se sprijinea pe nouă stîlpi, ce se găseau lîngă stîlpii cen- trali ce susțineau suprastructura și care puteau fi și stîlpi totemici. Fie de ⁵⁰ lldem, Neolit Ban.... p. 143 ți urm., pl. I F. Bile de praștie au apărut în construcțiile de la —1,30 m. ⁵¹ Punctul nu a putut fi identificat. Ar putea fi vorba de plajele de la 4 km sau 7 km în aval de Parța, dar și mai departe la Cruceni, de exemplu, de unde avem informații de la M. Moga și O. Radu; periegheze M. Moga între 1963—1965. ⁵² C. Germann — Fr. Resch, în Banatica, VI, 1981, p. 11—31. ⁵³ Ibidem, fig. 3—5. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 37 Fig. 9. Parța. Planul fazei a Il-a a sanctuarului. https://biblioteca-digitala.ro 38 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca la început, fie în una dintre fazele de reparații ale sanctuarului (pe pere- tele de nord s-au găsit urmele a unor reparații), masa-altarului și sanctua- rul au fost despărțite în două prin ridicarea unui perete din împletitură de nuiele și pari. Aceasta rezultă din lipiturile și reparațiile care s-au făcut la masa-altar. Masa-altar era confecționată pe un puternic schelet din bîrne des- picate, așezate în rețea și în diagonală. Peste acestea s-au pus pari (de grosimi apropiate), în lung, peste care s-a aplicat un strat de chirpici, înălțimea sa nu era prea mare, maximum 10—12 cm, deoarece lipiturile de la reparații, în număr de 3—4, ce porneau de pe peretele casetei A pe masa B (caseta B) au fost doar ușor deranjate. Ridicarea maselor era necesară pentru a se ajunge la înălțimea acestei A, rămasă din faza I, care a fost ușor ridicată fiind pusă direct pe pămînt, pe un strat de pari, ca și la masa B, dar aceștia nu au putut arde, fiind așezați direct pe pămînt. Caseta A, cu tot incendiul puternic, a fost doar calcinată, mai mult us- cată, nuanța pămîntului, cu toată arderea puternică din sanctuar, nu a depășit culoarea brună pe o grosime de 1 cm. Datorită faptului că masa- altarul (casetele B—D) au fost ușor înălțate și aveau o puternică struc- tură de lemn, ele au ars odată cu incendierea sanctuarului. Urmele in- cendiului, oxidant sau reductibil, după cum au putut circula curenții de aer, sînt foarte sugestive. în plus, pămîntul de sub masa-altar a fost foarte afinat, urme de podină s-au găsit doar din prima fază de funcțio- nare a sanctuarului. Pămîntul afinat provenea de la resturile de lut din vremea construcției și cele împrăștiate cu ocazia incendiului. Sub masa- altar s-au găsit foarte puține fragmente ceramice, dar se remarcă un capac de vas din pastă foarte bună, asemănător cu cel descoperit cu amfora de la Parța⁵⁴, sau cel pomenit de Berkeczi sau Miloja⁵⁵. Practic, sanctuarul avea două încăperi, una spre răsărit, alta spre apus, despărțite între ele de masa-altar și mai apoi prin peretele despărțitor, încăperea de apus servea la desfășurarea celor mai multe din obiceiurile zilnice sau periodice, de aducere a ofrandelor, avea o intrare deplasată puțin spre sud față de axa lungă (est-vest) a sanctuarului. în fundația stîlpului de sud, de la intrare, s-a găsit un idol zoomorf și un văscior sti- lizat, depuse cu rost apotropaic. Pe porțiunea de perete între intrare și colțul de nord-vest se găsea un orificiu, lîngă el era lipită o bucată de lut în formă de lună, groasă de 8 cm și cu un diametru de 36—40 cm. Peste aceasta s-au aplicat 4—5 straturi de lipituri cu ocazia reparațiilor făcute la sanctuar. în penultima etapă de reparații sub lună a fost adosată o cupă, iar ceva mai jos, spre intrare, se găsea o rîșniță într-un pat de lut. Pe această rîșniță avea loc rîșnitul cultic, o parte din grăunțe erau probabil, depuse în cupa de sub „soare-lună“, fiind prinos adus acestor simboluri ale fertilității și fecundității pămîntului. încă din prima etapă de funcționare a mesei-altar, înainte de a fi des- părțită, pe aceasta erau depuse vase cu ofrande sau vase pentru afrande. Urma unui fund de vas imprimată în lutul, probabil, moale a fost găsită lîngă peretele de sud. ⁵⁴ C. Germann — Fr. Resch — O. Radu, în Tibiscus, III, 1974, p. 6ă și urm., pl. XVII/2. ⁵⁵ Ibidem, pl. XVIII/4, este vasul pomenit și publicat de cei doi și chiar, de VI. Milojcic. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Fig. 10. A) Reconstituirea încăperii de vest a sanctuarului. 1 — Soclu pentru statuia-bust; 2 — Soclu pentru statuia-bust nr. 2; 3 — Statuia-bust nr. 2; 4 — Vatră portativă pentru ars ofrande; 5 — Vas cu față umană; 6 — Vase depuse ca ofrande; 7—8 — Perete despărțitor cu trofee în par- tea superioară; 9 — Orificiul rotund sugerînd soarele; 10 — Bucată de lut în formă de lună; 11 — Cupă adosată la zid, pentru depus ofrande; 12 — Rîșniță adosată la zid, cu pat de lut, pentru rîșnitul cultic; 13 — Casetă de lut pentru ofrande de cereale; 14 — Orificiu rotund. B) Recon- stituirea încăperii de est. 1 — Soclul statuii duble; 2 — Statuia dublă; 3 — Tăvi din chirpici pentru ofrande; 4 — Idol-bust nr. 1; 5 — Capete de tauri din lut cu coarne; 6 — Tavă supendată pentru ofrande; 7 — Tavă din ceramică pentru ofrande; 8 — Vatră portativă pentru ars ofrande; 9 — Cupă din chirpici pentru ofrande; 10 — Perete despărțitor pe masa-altar D; 11 — Trofee de animale de mărime mijlocie; 12 — Elemente arhitectonice de pe marginea mesei-altar; 13 — Alveolări pentru ofrande; 14 — Orificiu rotund. BANATICA — Fig- ¹⁰ intre Pag- ³⁸—³⁹- https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 39 După o fază de refacere, pe masa-altar se ridică două despărțituri, identice ca dimensiuni și formă, ce o despart în mai multe casete, nume- rotate de noi cu B, C și D (sau CB, CC, CD). Despărțiturile au fost reali- zate cu un perete înalt de 70—80 cm din pămînt amestecat cu foarte multă pleavă, avînd grosimea de 10 cm. La despărțitura din încăperea de apus a fost observată urma unei reparații, cînd marginea superioară, dreaptă la început a fost învelită în lut rotunjindu-i-se marginea. După cît se pare, tot în partea superioară a despărțiturii a fost observată prezența unor orbite și părți din fruntea unor animale de mărime mijlocie⁵⁶. Nu se poate preciza, deocamdată, dacă este vorba de trofee sau care este rostul lor. Caseta B, cea din vecinătatea casetei A, a fost cea mai des reparată (3—4 straturi). Aceste reparații erau determinate de o degradare mai ac- centuată a ei, cauzată, probabil, de cei care depuneau sau ardeau ofran- dele. Ofrandele au fost depuse în vase de facturi diferite (pl. XV/G—J). în momentul incendierii sanctuarului, în caseta B se găseau mai multe vase, care s-au deformat sub greutatea masei de chirpici și a focului, în special. Caseta C a fost folosită mai puțin, refacerile sînt rare, iar chirpiciul nu a fost atît de crăpat. Pe ea s-au găsit resturile unei casete mici patru- latere, cu dimensiunile aproximative de 30X40 cm. Lîngă casetă a fost descoperit un cap de idol, ce era montat, probabil, pe marginea casetei, între crăpăturile casetei C, lîngă caseta mică și mai ales lîngă stîlpul central sudic au fost găsite multe boabe de cereale carbonizate. Podina dintre peretele de vest și masa-altar a fost alcătuită din lipi- turi succesive de lut amestecat cu pietriș și cenușă. După o primă lipitură în podea a fost practicată o groapă (G₅₃) în care au fost depuse ofrande sau resturi ofrandice, descoperindu-se 16 obiecte întregi și fragmentare. încăperea de răsărit (A) avea două intrări, din care cauză și statuia- monumentală a fost construită asimetric. Statuia-altar monumentală a fost construită odată cu ridicarea fazei a doua a sancuarului și a mesei-altar. Statuia a fost ridicată la fața locu- lui. Baza era din nisip acoperit cu o coajă de lut argilos, uscat și ars la fața locului. La statuie miezul era din lut cu multă pleavă și nisip, iar coaja, groasă de 2—3 cm era din același lut argilos ca și la soclu. Urmele arderii la fața locului au rămas întipărite în jurul altarului. Focul a fost puternic și îndelungat, el a putut fi realizat doar în momentul ridicării mese mesei-altar și înainte de ridicarea pereților. Pămîntul s-a calcinat cca 70 cm de jur împrejurul soclului, iar în profunzime a pătruns 2—3 cm, ceea ce indică, ca de altfel și la statuie, o ardere extrem de puternică. în momentul distrugerii statuia a suferit arderi secundare, la fel ca și frag- mentele ei. Soclul avea dimensiunile de 1,35/1,38X0,50/0,60X0,45 m și era incizat la capetele laterale într-un motiv ornamental alcătuit din 3—4 linii meandrice, ce redau stilizat o figură umană în gestul orantei. Pe marginile soclului se găseau tăvi de ofrandă, susținute parcă de figura cu gestul de orantă. Marginile tăvilor erau decorate cu un brîu alveolar ce ocoboară pe fețele soclului pînă jos. Baza servea, prin tăvile pe care ⁵⁶ Determinările făcute de Al. Bolomey nu sînt încheiate, nefiind studiat întreg materialul. Cîteva fragmente determinate, arată că este vorba de fragmente de cranii de suine sau ovicaprine, dar n-au fost determinate decît 15—20% din între- gul lot. https://biblioteca-digitala.ro 40 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca le avea și de altar. Statuia dublă, din care s-a păstrat partea din față a umărului drept de la ambele statui, umărul spate sting al statui din stingă, partea de la brîu a ambelor statui, pîntecul de la statuia din dreapta⁵⁷ sau de la ambele cum era situația la statuile-altar, duble de la Trușești⁵⁸. înălțimea statui duble, fără soclu era de 0,90/1 m din care partea cea mai mare păstrată este umărul drept, înalt de 0,70 m, la care se adaugă 0,15 m partea inferioară, cea 10 cm cît se ridică capul deasupra umărului și cîțiva centimetri care s-au pierdut la distrugerea sistematică a statui. De la statuia din stingă s-au păstrat două fragmente de la capul statui-taur, o parte de la frunte și urechea cu urma amprentei cornului, ceea ce ne-a permis, comparînd cu cele două capete de taur de la intrare, să reconsti- tuim capul statui⁵⁹. Din păcate nu avem nici o dovadă asupra felului cum era capul statui din dreapta. Ea ar putea fi asemănătoare statuietei duble de la Zorlențu Mare⁶⁰, așa cum a fost reconstituită, sau ca cea din stingă, prin analogie cu statuia de la Trușești⁶¹. Pîntecul l-am fixat la statuia din stînga, deoarece el s-a găsit, in situ, în acea zonă, dar el ar fi putut sta la mijlocul statui duble ca în cazul altarului de la Trușești. Capul statuii-taur este foarte asemănător celor descoperite la Gomo- lava⁶², Vinca⁶³ sau Kormadin⁶⁴, iar împreună cu cele două capete s w in Numele șl prenumele CD 05 05 en CI 5 CD o ©5 Gh. Lazarovici XX X XX X X X X X X arheolog D. Bălănescu X prelucrare A. Oprinescu X de materiale Fr. R sch X X X X X X X X fotograf și tehnician de săpătură ⁹:¹ în umplutură s-au găsit și materiale recente, care fără a fi prea tipice, sînt din perioada medievală tîrzie. ⁰⁰ Informații amabile Fl. Medeleț. ⁰¹ Gh. Lazarovici, NeolitBan., p. 173, pl. XXVII/A—C. https://biblioteca-digitala.ro 46 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Numele șl prenumele co 1979 0 1981 1932 M s 1985 s 0 eo a> Oi C. Germann X X consultant A. Agotha X X .. A. Zervesch X X desenator E. Polz X X X Fl. Drașoveanu X X X X student/arheolog Z. Kalmar X X X X X X A. S. Luca X X X X Fr. Halasz X student A. Fota X X X restaurator I. Davițoiu X X X R. Găvan X X X .. I. Muntiu X X X Șt. Cădariu X M. Gumă X arheolog R. Petrovsky ... M. Resch X X X desenator S. Petrescu X X student C. Traleș X X țț L. Periș X W. Onofrei X X desenator A. Rusz X X L. Baciu X Al. Bolomey X X cercetător paleozoolog A. Ardeț X X student Fl. Mede eț X arheolog I. Vlassa X student A. M. Baciu X student S. Boin X X X X tehnician de săpătură F. Traure y student Fl. Andru pre.ucrare X de materiale B. Ciortea X V. E. Tînțaș X X t1 DER NEOLITHISCHE KOMPLEX VON PARȚA (Zusammenfassung) Im Jabre 1978 begannen die neuen systematischen Forschungen, die die von I. Miloja 1931 (Si_₃), M. Moga 1943/1945 (Sₜ), M. Moga und O. Radu 1962/1963 (S₅) eroffneten Sektionen mit dem Zweck weiterfuhrten, die Stratigraphie zu untersuchen und eine breitere Flăche (S₆= 10X10 m) zu graben (Abb. 1—3). Das Auftauchen ei- niger Plattformen mit vie' ungebranntem Lehm, bei —1 bis —1,15 m, anlăBlich der Grabungen von 1978, veranlafite die Offnung neuer Abschnitte im Jahre 1980 (87=4; 1 m, spăter auf 4X10 m erweitert) (Abb. 1b—Ic). Wăhrend der Kampagne von 1981 (Abb. Id) wurde ein groBer Bau mit zwei Benutzungsphasen (P:—P₄) un- tersucht. In der Nordwestecke tauchten die Reste einer Herdstelle auf und in ihrer Năhe var die Westwand mit miianderartigen Einschnitten ornamentiert, die weiBe Ritzlinien aufwiesen und rot gef irbt waren. In der Năhe der Herdstelle fand man eine gr'- e Menge se'r weifier Asche. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 47 Nach dem Prăparieren der Reste einer Plattform aus ungebranntem Lehm (damals mit P₅ und P₇ bezeichnet) in dem Bereich, wo 1979 eine „Săule" auf- tauchte, stellte sich heraus, daB sie eigentlich der Sockel eines monumentalen Stand- bildes sind, das in situ erhalten blieb und in dessen Năhe sich mehrere architek- tonische Elemente befanden (Abb. Id, Tafel II), die zu einem architektonischen Komplex, einem neolithischen Heiligtum gehorten, das folgendes enthielt: den Sockel eines Doppelstandbildes, Opfertablette, architektonische Elemente, durchbohrte Idol- biisten, ein weiB geritzter und rot bemalter Stierkopf, etc.). Restauratorenteams vom Museum des Banats (A. Fota, I. Davițoiu, R. Găvan) und aus dem Land (I. Muntiu — Brașov, T. Lăluț — București, I. Budileanu — Si- biu) erarbeiteten Prinzipien und Methoden zur Konservierung, Imprăgnierung und Restaurierung der architektonischen Elemente. Die Flăchen wurden erweitert und eine neue Flăche wurde eroffnet: S₈= = 8X20 m, S7 wurde verlăngert und man grub bis zum Niveau der Trummer des Heiligtums. In den folgenden Kampagnen, im Jahre 1983 arbeitete man 5 Monate lang am Konservieren, Transportieren, Restaurieren und Wiederaufbau des Heiligtums; in einigen Bereichen wurde die Untersuchung der Bewohnungsniveaus fortgesetzt; S₇ im Jahre 1983, S₆ 1984 und S₈ 1985 zwischen —1,35 und —2,05 m Tiefe, wobei in einigen Sektionen oder auf der ganzen Flăche gegraben wurde. Im Laufe der Forschungen entdeckte und prăparierte man iiber 10'0 Komplexe; davon cca 40 Wohnungen und Erdhiitten (manchmal zăhlen wir auch die Wieder- aufbauphasen hinzu) und iiber 60 Gruben (einschlieBlich jene aus dem Heiligtum). Die groBe Anzahl der Wohnkomplexe und die groBe Menge der entdeckten Ma- terialien (Werkzeuge aus Stein, Silex und Knochen, Gegenstănde aus Knochen, Lehm und Stein, GefăBte und Idole) macht es unmoglich, sie exhaustiv zu bespre- chen. Deshald beschrănkt sich unsere Untersuchung auf jene, die aus der Kam- pagne des Jahres 1982 hervorgingen. Damals wurden die groBten Flăchen unter- sucht und es tauchten die charakteristischsten Materialien auf. Siratigraphie. 1) 0—0,35 m gelbe Anschwemmungsschicht mit neueren Ablage- rungen und mit einzelnen archăologischen Spuren in sekundărer Position; 2) 0,35— 0,45 m, schwarz-kornige Schicht mit Ablagerungen aus dem 12.—8. Jh. u.Z. Ein hoher Prozentsatz an Kalium deutet auf menschliche Tătigkeit und Verbrennungs- spuren hin, wăhrend der hohe Prozentsatz an Phosphor vielleicht auf intensiven Weidegang auf diesem Gebiet in verschiedenen Epochen hinweisen konnte; 3) 0,45— 0,60 m, schwarze kornige Schicht mit sehr hohem Prozentsatz an Phosphor (hoch- ster Phosphorstand ist bei —0,55—0,65 m) in welcher Wohnungsspuren des Typs Tiszapolgăr, ohne daB aber Komplexe vorhanden wăren, und vereinzelte Spuren aus der Bronzezeit sind; 4a) —0,60—0,75 m, braune kornige Schicht mit ungebrannter Lehmtonung auf der unteren Seite, der Prozentsatz an Kalium ist hoch, wăhrend jener an Phosphor abnimmt. Die Keramik gehdrt zur Tiszapolgârkultur (nach den Statistiken fur verschiedene Kategorien von Materialien stellt man in der Ent- wicklung der Keramik einen RetardierungsprozeB fest); 4b) —0,75—0,90 m, braune lehmige Schicht mit feinem Lehm vermischt. Aus der oberen Schicht beginnen Gruben und Halberdhiitten, wăhrend im unteren Teii Herdstellen und Lehm von den Oberflăchenwohnungen bemerkt wurden. Die Keramik gehort zur Tiszapolgâr- kultur. 4c) —0,90—1,05 m, braune lehmige Schicht mit viei Lehm und einer groBen Menge von Tierknochen und Keramikfragmenten. Man bemerkte einen hohen Pro- zentsatz an Phosphor infolge des Vorhandenseins der Haustiere oder der Zersetzung der Knochen. Zwischen —1—1,10 m bemerkte man leichte Unebenheiten, die durch das Vorhandensein von massiven Wohnkomplexen hervorgerufen wurden. Oft ver- mischen sich die Materialien. Zwischen —0,90—1,15 m bemerkt man einen ProzeB der Humusbildung, der durch den Hiatus zwischen der Tiszapo’gărbewobnung und der Banatkultur (im Text von 1982 erscheint die Bucovățgruppe), Phase IIC—IHA erkl"rt werden; in dieser Zeitspanne kommen in dieses Gebiet Vinda-C-Kommuni- tăten und Petreștielemente. 5b) —1,05—1,20 m und 5a) —1,20—1,30 m, braun-gelbliche kornige Schicht mit Kohle und Asche vermischt, mit verbrannten Wohnkomnlexen im oberen Teii, mit Holzarchitektur (einfacbere Hutten), mit einer Keramik. die der Phes" IIC der Banatkultur angehort, wobei aber auch etwas sp':tere Materialien vorhanden sind Man bemerkt eine plbtzliche Steigerung des Prozentsatzes an Ka- lium und Kalziumkarbonat (CaCOJ und einen hohen PH-Wert (8.80) Die Keramik gehort der Phase IIC der Banatkultur an ( = Bucovăț IIB — Vinca Bo). 6b) —1,30— 1,45 und 6a) —1,45—1,60 m griinlich gelbe ascheartige Schicht mit vie' Kohle und https://biblioteca-digitala.ro 48 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Asche, etwas schwărzer im unteren Teii aber ohne eine klare Trennlinie von dem oberen griinlicheren Teii. Das Vorhandensein zweier Phasen bei einigen Bauten und einige architektonische Unterschiede ermoglichen leichte Nuanceierungen. Die Keramik des Niveaus 6b ( = Bucovăț IIA) gehort der Phrase IIB der Banatkultur an; jene des Niveaus 6a der Phase IIA der Banatkultur ( = Bucovăț ID = VinCa B^B^. 7c) —1,60—1,75 m und 7b) —.1,75—1,90 m, gelblich-griinliche Schicht mit Kohleresten und zerfallenem Holz vermischt, Lehmpigment. Bei —1,60 m bemerkt man einen hohen Prozentsatz an Phosphor (P), wăhrend Kalium (K) abnimmt und der PH-Wert zuerst zunimmt: 8,30 in —1,60 m Tiefe, 8,70 bei —1,70 m und dann abnimmt auf 8,30 bei —1,80 m und —2 m. Das Kalziumcarbonat nimmt zu Die Keramik gehort der Phase IIA der Banatkultur ( = Bucovăț IB, IV=Vinfa Bj an. 7a) —1,90—2,05 m, Schicht mit gelblichem. Pigment und mit lehmiger Schwărze vermischt, mit Kohler- esten, wobei die gelbliche Farbtionung aus den zahlreichen Gruben stammt, die in die sterile Schicht eindringen. Das keramische Material gehort der Phase IB der Banatkultur und Vinda Bj an, aber die Beziehung zur Bucovățgruppe ist nicht klar. Die Bewohnung beginnt bei Parța im Niveau 7a direkt auf einer Humusschicht, wo vereinzelte Stardevo-Criș-Wohnungsspuren, die wahrscheinlich von der Bewoh- nung im Teii 2 (Ob. 2) stammen, auftauchen. Der Beginn der Bewohnung ist noch nicht klar, aber wahrscheinlich kommt iiber eine Bewohnung mit einigen ein- fachen Bauten mit Herdstellen (wahrscheinlich Hiitten) und einigen Gruben auch im Niveau 7a ein neuer Vindaimpuls mit einer charakteristischen Keramik fiir VinCa Bₜ, iiber eine Bevolkerung mit einer Keramik, die der Phase IB der Ba- natkultur, in der auch Bucovățelemente sind, angehort. Charakteristisch ist die Lage der Erdhiitte 28, die sich unter dem Heiligtum in SG, c. 19—20, 24—35, be- findet und folgende AusmaBe hat: 2,5X2,7X0,60. Aus dieser Phase, oder vielleicht auch spăter datieren andere zwei Erdhiitten oder Gruben B₂₉ (Abb. 5). Im Niveau 7b taucht eine Reihe Oberflăchenwohnungen auf, deren Geriist sich auf 7—10 Balken stiitzte und manchmal zwei Wohnungsphasen hat (Abb. 6). Die Bauten bestanden aus Balken und waren mit Lehm bedeckt, die AusmaBe: 6X4,8 m (in P₂₅) und 5,8X4,5 m (in P₂₄). Die Herdstelle befand sich an der bstlichen Wand. Im Niveau 7c beginnt eine neue Architektur. Im Zentrum der Station erhebt sich das Heiligtum, in der ersten Phase, und in seiner Năhe werden einige Gebâude mit annăhernden AusmaBen und gleichem Plan gebaut. Das Heiligtum war in der ersten Phase (Abb. 8) ein rechteckiger Bau mit der langen Axe in Ost-West-Richtung, mit den AusmaBen 12,6X7 m. Neben der Nord- wand befand sich eine 3X1,571,6 m groBe Kassette mit einer Offnung nach Siiden. In der Kassette befand sich ein Idolsockel (ovaler Form), ein beweglicher Herd und Asche vom Verbrennen der Opfergaben. Nordlich des Heiligtums befand sich ein Bau (P₂₀) mit den AusmaBen 10X5 m, der dieselbe Orientierung und denselben Plan wie das Heiligtum hatte (Abb. 7). In derselben Phase funktionieren noch zwei Gebăude siidlich des Sanktuariums und sind von diesem durch eine 4 m breite Allee getrennt. In gleichen Abstănden befanden sich in den anderen drei Richtun- gen andere Gebăude. In der zweiten Phase werden die neuen Gebăude scheinbar auf denselben Stel- len und nach identischer Plănen gebaut. Das Heiligtum befolgte in der zweiten Phase den Plan der ersten Etappe. Die AusmaBe waren 11,6X6 m. Die nord- liche Wand der Phase II durchschnitt den Altartisch aus der ersten Phase. Ein Teii davon blieb erhalten und man gab ihm eine ăhnliche Bestimmung, und zwar ver- brannte man darauf die Opfergaben. Die Asche schiittete man zwischen Herdstelle und Wand, hinter die Idolbiiste und die ostliche Ecke der Kassette. In der Mitte des Heiligtums befand sich ein groBer Altartisch von 33 m², durch dessen Mitte der Breite nach eine Wand stand, die das Heiligtum in zwei Kammern teilte. In der ostlichen befand sich das monumentale Altarstandbild, siidlich der Lăngsaxe, vor einem Eingang, den zwei Săulen begrenzten, auf denen sich Stier- kopfe befanden. Ein anderer Eingang, in der nordlichen Hălfte, auf derselben Seite, in der ostlichen Seite wurde von einer Idolbiiste begrenzt, die sich iiber dem Ein- gang auf einer Siule oder in einer Nische befand. An der nordlichen Seite befand sich eine aus ungebranntem Lehm gebertigte Platte, auf die man die Opfergaben legt'. Die ostliche Hălfte des Altartisches war entlang der Lăngsaxe wiederum von einer Wand aus Lehm mit viei Spreu in zwei Teile geteilt. In dieser Wand befanden sich im oberen Teii Fragmente oder ganze Schădel von Tieren mittlerer GroBe. Auf der siidlichen Kassette befand sich ein groBer Kelch aus ungebranntem Lehm und eim beweg.iche Herdstel e zum Verbrennen der Opfergaben, iiber dem Altartisch. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 4» Fragmente davon fand man zwischen den Triimmern der sudlichen Wand. In der Westkammer des Heiligtums war der Altartisch ebenfalls durch eine identische Wand mit Schădeln von Tieren mittlerer GroBe in zwei Teile geteilt. Die beiden Teiie wurden mit der Kassette B und C bezeichnet (CB, CC=siehe Plan und Fotos). In der Kassette B lagen mehrere GefăBe mit Opfergaben, davon ein GefăB mit men- schlichem Gesicht, in welchen sich kleine Knochen befanden. Der Altartisch wurde- 3—4 mal wieder aufgebaut, wovon die Spuren nacheinanderfolgender Verklebungen zeugen. In der Kassette C befanden sich die Fragmente einer Lehmkiste (30X40 cm),, die einst Getreidekorner als Opfergabe enthielt, wovon die in den Ritzen und in ihrer Năhe gefundenen Korner beweisen. Zwischen der Westwand und dem Altartisch befand sich eine Balkendecke, die- mehrmals erneuert wurde. Zwischen den beiden letzten Verklebungen entdeckte- man eine kleine Grube, in der man mehrere Gegenstănde und GefăBe fand, die als Opfergaben hingelegt oder mit ritueller Bestimmung eingegraben wurden. Der Ein- gang zur Westkammer bestand aus einer Tur, die sich siidlich der Axe befand. In die restliche Westwand wurde eine runde Offnung gemacht (in etwa 1.40 m Hohe), die die Sonne symbolisierte. Daneben klebte sudlich ein „mondformiges" Lehmstiick. Darunter befand sich ein Kelch aus ungebranntem Lehm fur die Opfergaben. Noch mehr nach unten und etwas sudlich davon befand sich auf einem Lehmbett eine Miihle zum kultischen Mahlen. Die gemahlenen Korner wurden rituellgemăB ent- weder in den Kelch unter Sonne und Mond oder in die Kassette vom Tisch C oder in die GefăBe vom Tisch B gelegt oder in der Kassette A von der beweglichen Herdstelle verbrannt. Die Spuren von 4—5 aufeinanderfolgenden Verklebungen, die der „Mond“ aufweist, und je 2 am Kelch und an der Miihle belegen die Entwicklung der rituellen Praktiken im Laufe der Funktionierung des Heiligtums. Das Sanktuarium und die benachbarten Bauten wurden infolge eines sehr hefti- gen Brandes systematisch zerstort. In das Heiligtum wurde anscheinend gut breen- nendes Material gebracht, um das Feuer zu vergroBern. Nach dem Abbrennen wur- den die Wănde nach innen eingestiirzt, wodurch sie die architektonischen Elemente zudeckten. Auf die g’eiche Weise wurden die Bauten P₃_<, Pₛ, Pi₇, P19, P20 zerstort. Die Gebăude im Osten und die ostliche Kammer des Heiligtums wurden mit einer gelben, 5—8 cm dicken Erdschicht zugedeckt. In den betreffenden Bereichen wur- den in der letzten Wohnphase (im Niveau 5b) keine Gebăude mehr errichtet. Das Heiligtum und die benachbarten Bauten errichtete man im Niveau 7c. Ihr Wieder- aufbau fand zur Zeit der Phase 6a statt. Gewisse Gebăude werden auch wăhrend der Phase 6b wieder aufgebaut. Die entdeckten archăologischen Materialien, die sehr zahlreich sind, gehoren der Phase IIA und IIB der Banatkultur an. Die Niveaus 5 stammen aus der Zeit nach der Zerstorung des Heiligtums. In der Etappe 5a funktioniert in der erforschten Zone ein Bau Pₗc, der eine besondere- Form aufweist. Die Wohnungen hatten eine bruckenartige Balkendecke. Diese Tech- nik bemerkte man auch bei P₁₈ und P₉ und beim Altartisch P₂. In der Zeit des Ni- veaus 5a durchschnitt ein ritueller Brunnen das Heiligtum in der Kassette B von» A.tartisch ausgehend. In der ’etzten Wohnetappe aus der neolithischen Zeit ver- lieren die Bauten ihre Monumentalităt. Auch einige Bauten aus Balken und Ruten, die stel'.enweise mit Lehm verklebt waren und im Innern oder in ihrer Năhe Herd- stellen hatten, wurden untersucht (Pₗₜ Pₜ₄, P10, P₁₂). Das keramische Material gehort der Phase IIC der Banatkultur (=Vinda B₂ = Bucovaț Ilb) an. Die Kommunităt beschlieBt ihre Entwicklung auf Teii I infolge des Schocks von- Vinfa C (Vinca — Plodnik), von dem eine Reihe von Entdeckungen in den nord- lichen Bereichen des Banats zeugen (bei Borijaș, Foeni, Parța — Teii 2, Șag, Chișoda und in Siel enbilrgen bei Șoimuș, neben Deva). Die Bewohnung wird in der Phase IIIC der Banatku'tur in der Zone der Nie- derlassung 3 und des Tells 2 (Objektiv 2 und 3) fortgeaetzt, wobei ein Retardierungs- prozeB festgestellt wird, infolgedessen die hiesige Kommunităt langsam erloscht oder in kleinere Niederlassungen umsiedelt. Nach einer Hiatusperiode beginnt die betreffende Zone wieder im Teii I, in der Zeit der Tiszapolgârkultur intensiv bewohnt zu werden. Aus dieser Zeit stammen 3 Schichten mit zwei Trittniveaus (4a, 4b, 4c) im Bereich der Niederlassung 1. Einzelne Wohnungsspuren stammen aus der Bronzezeit. sowie aus dem 8. und 12.—13. Jh. im Bereich des Objektivs 1. 4 — Banatica vm https://biblioteca-digitala.ro •50 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. I — Parța, imaginea săpăturilor din 1982. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 51 Pl. II — Parța, 1981; 1) imagine dinspre est a săpăturii; 2—4 colțu' de sud-est al sanctuarului cu soclu și statuia dublă; 5—7) detalii de la statuia dublă; 8) c p ’’ de taur de .a intrarea de est, partea de sud 4’ https://biblioteca-digitala.ro 52 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Lud Parța, 1982. A) Dărîmăturile sanctuarului, cu altarul văzut dinspre est; B) Dărîmăturile de la P₂₀. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 53 Pț. IV — Parța, 1982. Cultura Banatului, faza II; 1—2., 4, 8, 12 Idoli din lut; 3 — Idol în formă de bucraniu; 5, 9, 14 Vase-capac; 6—7 Idoli zoomorfi; 10 — Protomă antropomorfă pe buză de vais; 11 — Fragment de vas cu figură umană stilizată; 13 — Cap de idol zoomorf, din alabastru. https://biblioteca-digitala.ro 54 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. V — Parța. Cultura Banatului, faza II. 1—5 Fragmente dintr-o amforă; 6—22 Fragmente ceramice; 23—24 Vase miniaturale; 35—39 Idoli antropomorfi și zoo- morfi; 40 Plachetă cu semne; 41 căpăcel de vas; 42 Tăviță de lut. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 55 Pl. VI — Farța. Cultura Banatului, faza II. 1, 3 Protome antropomorfe; 2 Fragment de tăviță; 4 Âltăraș patrulater; 5—7 Obiect de lut; 8 Cap de brățară din piatră; 9—15 Fragmente de brățări de lut; 16—18, 20—24 Sfere și conuri de lut; 19 Mărgea; 21 Greutate de lut. https://biblioteca-digitala.ro 56 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. VII — Parța. Fragmente ceramice, cultura Banatului, faza II. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 57 Pl. VIII — Parța. Cultura Banatului, faza II, fragmente ceramice. https://biblioteca-digitala.ro 58 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. IX — Parța. Cultura Banatului, faza II, fragmente ceramice. https://biblioteca-digitala.ro Fig. 1 — 1. Harta descoperirilor eneolitice timpurii din Banat. Legenda hărții: A. descoperiri Bodrogkeresztur; B. Descoperiri de topoare de tip Mezokeresztur; C. Descoperiri Tiszapolgăr (după A. Oprinescu); D. Zone cu zăcăminte și exploatări cuprifere; 2—8 — Descoperiri Bodrogkeresztur de la Ilidia — Funii. https://biblioteca-digitala.ro NOI DESCOPERIRI BODROGKERESZTUR ÎN BANAT Prin bunăvoința colegului Dumitru Țeicu ne-au parvenit cca două duzini de fragmente ceramice aparținînd culturii Bodrogkeresztur. Dată fiind raritatea unor asemenea descoperiri în Banat, socotim necesară menționarea urgentă a lor. Aceste materiale au fost descoperite în sec- țiunea III/1983, în caroul 8—9, la adîncimea de 0,75-m, la baza stratului de cultură, în săpăturile colegilor Ilie Uzum și Dumitru Țeicu la Ilidia, în punctul Funii, de pe valea Vicinicului. Gruparea lor în zona respec- tivă lasă impresia că acestea provin dintr-un complex arheologic (pro- babil semibordei). Dintre materiale descoperite, 7 bucăți provin de la un văscior (fig. 1/8) care poate fi reconstituit doar grafic. Vasul are formă cilindrică, cu buza răsfrîntă, cu două toarte ce pornesc de sub buză. Pasta este semifină, amestecată cu nisip, avînd culoare brună, iar, datorită unor arderi se- cundare, este pe alocuri este cărămizie. Motivele ornamentale constau din benzi și incizii fine, mărginite de adîncituri, formînd meandre. Deoarece vasul a fost bine spălat iar slipul pe alocuri căzut (probabil și din cauza solului acid) se observă urme de încrustație cu materie albă în inciziile fine și în alveole. Benzile de linii incizate fin, din cotul meandrelor se întretaie formînd o rețea. Dintre celelalte fragmente păstrate, cele mai multe provin de la ca- tegorii ceramice diferite, amintim un umăr de strachină ce are niște al- veole sub buză, fiind lucrat dintr-o pastă cărămizie, nisipoasă, brună la interior, din categoria semifină (fig. 1/7). Dintr-o pastă asemănătoare, din specia uzuală, există un fragment cu o proeminență conică (fig. 1/5) ce are pietricele în pastă. La celelalte fragmente amestecul este cu nisip și pietricele și, mai rar, cioburi pisate. Culorile vaselor sînt: brun-cenu- șos, cărămiziu-gălbui, cărămiziu-roșcat și gălbui. Uneori, slipul este pi- cat, rămtnînd biscuitul cenușos al vasului. Fragmentele provin de la stră- chini tronconice evazate (fig. 1/3), de la un vas de provizii și o toartă (fig- 1/2, 4). Descoperirea de Ia Ilidia este deosebit de importantă deoarece nu- mărul localităților cu descoperiri Bodrogkeresztur este foarte redus. Această civilizație este răspîndită în Banat pînă pe Dunăre, drumul ei fiind marcat prin descoperirile din culoarul Timiș-Cerna de la Slatina 6* https://biblioteca-digitala.ro 82 Georgeta El Susi Pl. I — Metacarp III: 1 — extremitate proximală (vedere transversală); 2 — fața posterioară. Pl. I — Metacarpe III: 1 — extremite proximale (vue transversale); 2 — la face posterieure https://biblioteca-digitala.ro Prezența lui Equus hydruntinus (jud. Caraș-Severin) 81 LA PRESENCE D’EQUUS (ASINUS) hydruntinus reg. DANS L’ETABLISSEMENT VINCIENNE DE GORNEA — „CĂUNIȚA DE SUS“ (DEP. DE CARAS-SEVERIN) (Resume) Dans le material faunique provenu de l’etablissement vincienne de Gornea — „Căunița de Sus“, on a trouve un metacarpe III, appartenant ă Equus hydruntinus. On suit la description de la piece, en insistant sur ses dates metriques introduites dans les tableaux 1-er et 2-e. Bicn qu’on ait cru que l’espece avait dispăru â la fin du mesolithique, des nom- breuses decouvertes des etablissements neolithiques de Hongrie, Yougoslavie, infir- ment la supositon. En Roumanie elle a ete mise en evidence seulement en Dobroudja (culture Hamangia). La decouverte de Gornea (Vallee du Danube) vient d'enrichir le repertoire des etablissements avec ce soi te de restes. 6 — Banatica vni https://biblioteca-digitala.ro 80 Georgeta El Susi este sinustozată ceea ce indică apartenența piesei la un animal adult. Metapodul prezintă un aspect gracil, evidențiat și de datele metrice pre- zentate mai jos. 1 — Ig. max.; 2 — lț. px.; 3 — Iț. min. diaf.; 4 — lț. dist.; 5 — Iț. .trohlee; 6 — 0 px.; 7 — 0 diaf.; 8 0 dist.; 9 — 0 părții mediane a trohleii; 10 — 0 părții later. a trohleii. Tabelul 2 Datele metrice ale impresiunii metac. II prezentate in raport cu cele ale unei piese provenite dintr-o stațiune mezolitică (mm) Stațiunea Culîura Lg. max. Lț. prox. Gros. min. diaf. Kecel Mezolitic 113 11,5 14 Gornea Vinca 95,5 --- --- La început s-a crezut că specia dispăruse cel mai tîrziu la sfîrșitul mezoliticului⁴, dar o serie de piese găsite în așezări neolitice timpurii au infirmat această afirmație. Astfel hydruntinul a fost atestat în neoliticul timpuriu al Ungariei, în următoarele așezări ale culturii Kdros: Bodzâs- part (lîngă Hodmezovăsărhely)⁵, Gyălaret — Szilăgyi major⁶, Roszke — Ludvăr⁷ și Szajol — Felsofold⁸. Pe teritoriul Iugoslaviei specia este ates- tată în nivelul III de la Lepenski Vir° și în așezările Koros de la Ludas¹⁰ și Nosza¹¹. Pe teritoriul României specia a fost pusă în evidență în necropola de la Cernavodă¹² (cultura Hamangia) și într-o serie de stațiuni ale aceleiași culturi: Techirghiol, Golovița, Ceamurlia¹³. La acestea s-ar putea adăuga și descoperirea de la Gornea — „Cău- nița de Sus“, ce vine să completeze repertoriul așezărilor cu astfel de urme. Prezența hydruntinului în mediul vincian din Banat s-ar explica prin pătrunderea speciei în mezolitic — neoliticul timpuriu în Valea Du- nării¹⁴. Datele metrice avansate în tabelele 1, 2 confirmă ipoteza potrivit căreia înainte de dispariția speciei, a avut loc un fenomen de diminuare a taliei, păstrîn*du-se în schimb toate caracterele morfologice tipice¹⁵. GEORGETA EL SUSI ⁴ S. Bokonyi, în ActaArhIlung, IV, 1954, 1—4, p. 9—21. ⁵ Ibidem. ⁶ S. Bokonyi, History of domestic mammals in Central and Eastern Europe, Budapest, 1974, p. 364. ⁷ Ibidem, p. 396. ⁸ I. Voros, în FolArh., XXXI, 1980, p. 35—64. ⁹ S. Bokonyi, în Science, 167, 1970, p. 1702—1704. ¹⁰ S. Bokonyi, History..., p. 435—436. ¹¹ Ibidem. ¹² O. Necrasov, S. Haimovici, în AnStUniv., V, 1950, p. 137—148; O. Necrasov, M. Știrbu, M. lacob, în AnStUniv., XIII, 1967, 2, p. 311—320. ¹⁹ O. Necrasov, M. Stirbu, M. lacob, op. cit., ¹⁴ I. Voros, în FolArh., XXXII, 1981, p. 60. ¹⁰ O. Necrasov, M. Știrbu, M. lacob, op. cit., p. 317. https://biblioteca-digitala.ro PREZENȚA LUI EQUUS (ASINUS) HYDRUNTINUS REG. ÎN AȘEZAREA VINClANĂ DE LA GORNEA — „CĂUNIȚA DE SUS“ (JUD. CARAȘ-SEVERIN) In materialul faunistic aflat în curs de cercetare, provenit din așe- zarea vinciană de la Gornea — „Căunița de Susul, a fost depistat un me- tacarp III aparținînd lui Equus (Asinus) hydruntinus Regalia (1907)². Piesa provine dintr-un complex închis (bordeiul 9), ce a fost datat, pe baza materialului exhumat, în Vinca A₃³. Menționăm că pînă în prezent, în eșantionul faunistic determinat, nu au mai fost găsite și alte piese aparținînd speciei mai sus amintite. Metacarpul este relativ bine păstrat, cu excepția regiunii trohleii, ce este corodată. Remarcăm de asemenea absența metacarpului II (este vi- zibilă doar impresiunea) și a porțiunii proximale a metacarpului IV. Pe fața anterioară este bine schițat tuberculul proximal, iar pe fața poste- rioară, în regiunea distală, o fosetă. Linia de sutură a metac. III și IV Tabelul 1 Datele metrice ale metac. III prezentate în raport cu cele provenite din alte stațiuni (mm) Stațiunea Cultura 1 2 3 4 5 6 7 6 9 10 Keccl Mezolitic 214 44,5 26 40 37,8 30 28 29 26 24 Rdszke Kdros --- --- 37 36 --- 17 27 25,4 23 Gornea Vinca (181) 37,5 25 36,5 34,5 25 16 --- (25) 23 Lebo Tisa --- 38 25 --- --- --- --- --- --- --- Szegvăr Tisa --- --- --- 39 37,4 --- --- 29 27 23 ¹ Gh. Lazarovici, Gornea Preistoric, Reșița, 1977. ² Mulțumim și pe această cale cercetătoarei A. Bolomey pentru îndrumările nre- țioase date in vederea întocmirii materialului. pie ³ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 57. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Despre o nouă descoperire arheologică de la Gornea 77 Cît despre utilitatea practică a vaselor de acest tip, părerile sînt îm- părțite între „vase de cult⁴⁴¹¹, „vase de ofrandă¹⁴¹-’ etc. Aceste păreri admit legătura între tipul de vas mai sus menționat și mormîntul răvășit de aici. Nu neapărat vasele trebuiau să constituie un inventar de mormînt¹³. Ele puteau fi folosite în cadrul ritualului de inmormlntareu, sau aveau rol bine definit în cultul morților. Valențele preocupărilor legate de ve- nerarea decedatului din familie oricum s-au pierdut pînă la noi. Ce ne putea ajuta, stratigrafia, este și ea, în cazul de față, pierdută. * * * Necesitatea continuării cercetărilor sistematice privind situl de la Gor- nea — Locurile lungi devine pregnantă în contextul noilor descoperiri fortuite de aici. Descoperirile de aici vor putea fi astfel discutate în ca- drul larg dat dc stratigrafie. ADRIAN S. LUCA — I. DRAGOMIR UBER EINE NEUE ARCHĂOLOGISCHE ENTDECKUNG VON GORNEA — LOCURILE LUNGI (Zusammenfassung) Die im Jahrc 1984 in Gornea — Locurile lungi gcmachtcn zufălligen Entdeckun- gon (fig. 1 und 2) haben ncue Datcn beziiglich der Vielfăltigkcit des Stardevo-Criș Materials von hier gebracht. Es zeichnen sichzwei Gefiisse mit viereckigem Fuss aus (fig. 1/la-c, 3), dic am năhesten dem Gefăss von Lepenski Vir (Niveau III b) stehen Die typolofiiscbc Reihe dieser Gefiisse (Anmk. 4) ergănzt sich mit den Entdeckungen von Locurile lungi. ¹¹ S. Dimitrievic, op. cit., 1974, p. 100. ¹² Gh. Lazarovici, în Acta MP, VIII, 1984, p. 61. ¹³ Despre mormintele aparținînd acestei culturi vezi: I. Kutziân, A Koros Kul- tura, Diss. Pan., ser. II, nr. 23, 1944, p. 95—94; N. Vlassa, în Acta MN, III, p. 18; VI. Dumitrescu, A. Bolomey, F. Mogoșanu, Espuisse d’une prehistoire de la Rouma- nie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983, capitol V, p. 155—156; Gh. Laza- rovici, în Acta MP, VIII, 1984, p. 83. https://biblioteca-digitala.ro 76 Adrian S. Luca, Ion Dragomir foarte bune condițiuni un slip maroniu, bine netezit și lustruit. De men- ționat faptul că, vasul din care provine fragmentul, era de dimensiuni mai mari decît primul. Fragmentele ceramice descoperite aici o dată cu cele două mai sus descrise sînt: patru buze de vas (fig. 2/1, 8—10), o toartă (fig. 2/4), două fragmente ornamentate cu barbotină (fig. 2/5—7) și două fragmente ce- ramice incizate (fig. 2/2—3). Anumite fragmente au un fond — angobă pictat (?) cu roșu, căzut în cea mai mare parte (slip? fig. 2/9). La unele fragmente (fig. 2/2—4) apare mîlul în pastă, nisip și chiar pietricele. Acestea aparțin, după factură, nivelului de platforme de aici⁵. Două obiecte trebuiesc amintite și nu în ultimul rînd. Un fragment de idol (fig. 1/2) și o bucată dintr-o brățară lucrată din scoica Spondy- lus (fig. 1/4)°. încadrare cronologică și culturală Date fiind condițiile fortuite ale descoperirii discuțiile pe această temă vor fi axate pe grupe de obiecte (cel mai mare impediment este lipsa informațiilor stratigrafice sigure). A. Ceramica Materialul ceramic descoperit aici este amestecat. El aparține ambe- lor faze de locuire documentate în acest loc⁷. B. Idolul de la fig. 1/2 are ruptă tocmai zona care ne-ar fi dat cele mai multe informații. După aspectul părții păstrate, el se încadrează în categoria idolilor coloană⁸. C. Scoica Spondylus, cu toată raritatea ei aparentă, nu ne poate aduce argumente hotărîtoare pentru o încadrare sau alta. Demonstrează în schimb, vădite legături cu lumea mediteranoidă. D. Picioarele de vas. Ieșit din comun este faptul că în cadrul aceluiași complex au fost descoperite două astfel de vase, chiar dacă realitatea arheologică arată că tipul mai sus amintit este extrem de rar, seria sa tipologică putînd fi pusă în corelație cu primele faze ale culturii Starcevo — Criș⁹. Tipul de picior de la „Locurile lungi" este printre cele mai evoluate fiind, pînă la ora actuală, unul dintre finalurile de scrie. Analogia cea mai bună este vasul cu picior patrulater și corp terminat lobat de la Lepenski-Vir (ni- velul III b)¹⁰. De altfel, factura vasului de aici pare identică cu cea a piciorului fragmentar de la Gornea. ⁵ Gh. Lazarovici, Gornea-Prcisloric, 1977, p. 44; Idem., Ncolit Ban., p. 198; Idem., in Acta MP, 1984, p. 65. ⁶ E. Comșa, în Dacia NS, XVII, 1973, p. 61—77. Nu sînt cuprinse piese Stardevo- Criș. ⁷ Vezi supra, nota 5. Gh. Lazarovici în Acta MP, 1984, p. 63 (pentru nivelul de bordeie). ⁸ Gh. Lazarovici în, Acta MN, VI, 1969, p. 18, fig. 10/1—2; Idem, în Neolit Ban., 1979, p. 32, pl. X/A2 (mai mulți în faza II dar sînt și în III); Idem. în, Acta MP, 1984, p. 77—78. ⁹ Exemplare cunoscute Ia: Cuina Turcului, Lepenski Vir, Padina, D. Branje- vina, Haidudka Vodenica (Starcevo — Criș II B — III A). ¹⁰ D. Srejovii, Lepenski Vir, Beograd, 1969, sl. 89. https://biblioteca-digitala.ro •4U3-QAS0JBțS Ș3ȚUIW30 311^001 — B9UJOO 6JJ https://biblioteca-digitala.ro 74 Adrian S. Luca, Ion Dragomir DESPRE O NOUĂ DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ DE LA GORNEA — LOCURILE LUNGI Așezare neolitică cercetată sistematic încă de acum aproape două de- cenii¹, situl arheologic situat la Gornea în locul numit „Locurile lungi" rezervă în continuare noi surprize. In anul 1984², cu ocazia lucrărilor din punctul „Cărămidărie", ce este înglobat în deja cunoscutul punct „Locu- rile lungi", a fost dezvelit, în urma decopcrtărilor efectuate pentru ex- tragerea lutului necesar fabricării cărămizilor, un complex arheologic aparținînd culturii Starcevo — Criș. Acesta era format dintr-un bordei și un mormînt de om matur înhumat. Din păcate, relația stratigrafică dintre mormînt și bordei rămîne necunoscută datorită răvășirilor rezul- tate în timpul lucrărilor mai sus menționate³. Materialul arheologic Interesante și foarte importante pentru datarea complexului, sînt două picioare, parțial păstrate, de vas⁴. Piciorul întreg (fig. 1/1 a—c) este roșu-cărămiziu, cu multă pleavă, negru în spărtură, factura fiind cea caracteristică speciei de uz comun din cultura Starcevo — Criș. Picio- rul este perforat; doi dintre pereții simetric opuși avînd cîte două „fe- restre" rotunde, ceilalți avînd cîte o „fereastră" ovală. Pe alocuri, se observă un slip ce a căzut o dată cu trecerea timpului, de culoare roșu- brună. Al doilea fragment (fig. 1/3) este mult mai mic, păstrînd începu- tul unei „ferestre" ovale. Factura este analoagă cu cea fină, păstrînd în ¹ Gh. Lazarovici, Gomea-Preistorie, Reșița, 1977, p. 21; Idem, Neolit Ban, Cluj- Napoca, 1979, rep. nr. 41, p. 198, punct b; Lucrări de salvare au fost întreprinse și în anul 1981, cf. Gh. Lazarovici, în ActaMP, VIII, 1934, p. 63. ² Perieghezâ I. Dragomir. ³ Mormîntul ora în mare parte distrus. Materialul din bordei, la venirea des- coperitorului, era deja răvășit. ⁴ S. Dimitrievid, în Material], X, 1974, p. 100, pl. 1/19; S. Karmahski, Ornamen- tika na keramici sa lokaliteta Donja Branjevina kod Deronja, Odiaci, 1975, p. 12, prilog 2/1 (stratum III); Idem, Donja Branjevina, Odzaci, 1979, T. XXXI/1—5 (niv. II—III), T. XXXII/1—6 (niv. II—III); D. Srejovid, Lepenski Vir, Beograd, 1969, sl. 89, niv. Illb; x x x, Lepenski Vir. Menschenbilder einer fruhen europăischen Kul- tur, Koln—Munchen, p. 89, Katalog nr. 259 (Illb); Gh. Lazarovici, Neolit Ban, 1979, p. 36, tip b7; idem., Acta MP, VIII, 1984, p. 61, fig. 3/3, p. 63, 4/5; Idem., în Banatica, VII, 1983, p. 11—12, fig. 1/13; 2/8. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Pl. XXII — Parța, 1984. Sanctuar. D) Detalii al sanctuarului și Complexul neolitic de la Parța de la fundația peretelui de vest; E) Detalii de la capătul de est al lui P₂₀- în față imagini de la Pₐ₅. https://biblioteca-digitala.ro 70 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. XXI — Parța, 1984. Sanctuar, detalii de la fundația peretelui de sud. M=faza I; N=faza II. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 69 Pl. XX — Parța, 1984. Sanctuar, detalii de la fundația peretelui de sud. M = faza I; N=faza II. https://biblioteca-digitala.ro ■UI O6‘T — T⁴ 08*1— °P eaiupuipy ‘cpud — XIX ld wnri S uvupy ‘nuvaaosvda uyou ‘dtnuivx vțoz ‘țoțaojnzo^ s^Bxoano ⁸⁹ https://biblioteca-digitala.ro •UI 08‘T— ap Bauipujpy ^861 ‘EțiEj — HIAX 'U L9 vUvj vi ap vijțioau inxaiduioj https://biblioteca-digitala.ro 66 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. XVII — Parța 1983. Sanctuar, masa-altar, casetele B și C, P — indică urma unui perete despărțitor. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 65 5 — Banatica VOT https://biblioteca-digitala.ro Pl_ XV _____ Parța Detalii de la masa-altar. A) Masa-altar D, vedere din profil; X) dărîmăturile peretelui de sud; Y) Dărîmăturile peretelui despărțitor; Z) Masa- altar D; B) Peretele despărțitor de pe masa-altar D, ars pînă la vitrifiere; C—D) Imaginea peretelui despărțitor, peste masa-altar D; E—F) Detaliu din același loc cu urma unui orificiu circular, astupat cu lut; G) Masa-altar D, cu O sînt marcate vasele de ofrandă din caseta B; H) Masa-altar B (caseta B=CB); P — Groapa pu- țului din nivel 5₈ ce taie caseta B; U — Vasul cu față umană; O — Vase de ofrandă; I — Parte din masa-altar D; J) Caseta A, cu Z este marcată urma zidului. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 63 Pl. XIV — Parța. Sanctuarul. D) Vederea peretelui de vest cu luna și soarele; E) Detaliu. https://biblioteca-digitala.ro 62 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. XIII — Parța. A) Fundația lui P₈; B) Urma zidurilor cu găurile de pari și dă- rîmăturile din interior, din P₈. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța Pl. XII — Parța. A) P₈, vedere din momentul ridicării dărîmăturilor; 1 și săgeata marchează statuia-bust nr. 3; B) Pₛ, găurile de stîlpi și pari din ambele faze. https://biblioteca-digitala.ro 60 Gheorghe Lazarovici, Zoia Kalmar, Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca Pl. XI — Parța: 1 — Ido’.-bust nr. 1, găsit la intrarea de răsărit a sanctuarului; 2 — Pîntec de la statuia -dublă; 3—Imagini din zona statui-altar; 4 — Canatul de ușă cu capul de taur; 5 — Capul de taur; 6 — Statuia-bust nr. 3, găsită în Pₛ; 7 — Detaliu de la statuia dublă, umărul de est. https://biblioteca-digitala.ro Complexul neolitic de la Parța 59 Pl. X. Parța. Cultura Banatului, faza II. 1—39 — Unelte cioplite din silex și obli- dian; 40—51 — Topoare din piatră șlefuită; 52 — Fragmente de idol din os; 53— 85 — Unelte și arme din os. https://biblioteca-digitala.ro Noi descoperiri Bodrogkeresztur în Banat 85 Timiș¹, Orșova² (descoperiri nesigure) și la Ostrovu Corbului unde a apă- rut și un cimitir³. în Banatul de vest descoperiri Borogkeresztur sînt cunoscute la Vinca, un mormînt⁴, la Banatska Dubica³, Dubovac⁶, Cristurul Sîrb⁷, Crna Ba- ra⁸, Coka⁹, Batka¹⁰ și altele¹¹. în nordul Banatului descoperiri Borogkeresztur au fost semnalate la Beba Veche, Genad, Sînpetru German, Pecica¹² la care se adaugă ele- mente timpurii — cele care fac trecerea de la Tiszapolgăr la Bodrog- keresztur — de la Parța¹³, Cornești¹⁴ și Pecica — Forgaci¹⁰. Dacă socotim că în aceste zone sînt cunoscute doar patru topoare de tip Mezdkeresztes; unul la Ciacova¹⁶, altul la Lipova¹⁷ și o descoperire recentă de la Periam¹⁸ (fig. 2/1) și o semnalare la Vinga¹⁰, numărul des- coperirilor Bodrogkeresztur a crescut de la patru la opt, la care se adaugă cele patru descoperiri de topoare. Numărul unor asemenea descoperiri este cu siguranță mai mare, dar depozitele muzeelor din Timișoara, Re- șița și Lugoj nu au fost cercetate sistematic din acest punct de vedere. Mai amintim și existența unor colecții școlare care nu au fost cercetate sistematic²⁰. Socotim, din același punct de vedere, necesitatea reanali- zării descoperirilor de la Cuptoare — Sfogea²¹ și Băile Herculane, unde între elementele Sălcuța IIc și III ar fi posibil să apară și materiale Bo- drogkeresztur. încadrarea cronologică și culturală a materialelor de Ia Ilidia nu ri- dică mari probleme. In factura ceramicii nu se mai constată elemente Tiszapolgăr, ceea ce presupune că aceste materiale aparțin fazei clasice (mijlocii) a culturii Borogkeresztur. ¹ Gh. Lazarovici, I. Munteanu, în StComC. IV, 1982, p. 121 și urm.; Grupa III si IV, p. 124—125, fig. 6/5, 10, 7/3, 8/2. ² D. Popescu, în SCIV, VI, 1964, 4, p. 452. ³ P. Roman, în SCIVA, XXIX, 1978, 2, p. 219—220; A. Dodd-Oprițescu, Sudliche Beziehungen der Bodrogkereszturkultur, comunicare Vrdnik, 4 octombrie 1982. ⁴ N. Taste, Vinca u praeistoriji i srednicn veku, Beograd, 1984, p. 72—75, fig. 43, 44, catalog 272—273. ⁵ B. Bruckner, în Istraiivanja, 3, 1974, p. 28. c Ibidem, p. 28; Idem, în Praj Voj, Beograd—Novi-Sad, 1974, catalog 84, p. 502. ⁷ M. Garaăanin, în Starinar, IX—X, 1959, p. 30; B. Bruckner, op. cit., p. 133. ⁸ M. Garasanin, op. cit., p. 33; D» Garaăanin, în ArhPregled, 1, 1959, p. 9; B. Bruckner, op. cit., catalog 86—89, 91; N. Taste, în Epoque PPY, 1971, p. 283. ⁹ M. Garaăanin, op. cit., p. 127; B. Bruckner, în Istraiivanja, 3, 1974, p. 28; Idem, în PraistVojv, p. 133. ¹⁰ N. Taste, op. cit., p. 283. ¹¹ Ibidem; B. Bruckner, op. cit., catlog 85, 133, 502; Idem, în Istraiivanja ..., p. 28. ¹² Referiri Ia P. Roman, în Comunicări, Craiova, 1967, p. 10, se referă la fondul Bodrogkeresztur pe care mai mult îl presupune. ¹³ Materiale inedite descoperite în nivel 4c, la !—1 m. ¹⁴ Gh. Lazarovici, în Tibiscus, IV, 1975. p. 25 nr. 15, lista 2; Idem, în Istrazi- vanja, 5, 1976, nr. 15, Liste 2. ¹⁵ E. Pădureanu, în Crisia, ¹⁸ Gh. Lazarovici, op. cit., fig. 9/10. ¹⁷ In ArchSrt, 33, 191'3, p. 305, IV/15a. ¹⁸ Informații amabile O. Radu și V. Dudaș. ¹⁹ M. Roska, în Kbzlemenyek, 1, 1942, p. 59, nr. 212; Gh. Lazarovici, op. cit., nr. 40, Liste 5. ²⁰ Asemenea colecții școlare sînt la Periam, Sînicolau Mare, Cenad, Curtici, Si- lagiu, Timișoara, (mai multe puncte) și foarte probabil altele. ²¹ Gh. Lazarovici, în Banatica, VI, 1981, p. 35 și urm. https://biblioteca-digitala.ro Fig. 2 — Materiale Bodrogkeresztur de la Pecica — Forgaci (după E. Pădureanu). https://biblioteca-digitala.ro Georgeta Lazarovici Noi descoperiri Bodrogkeresztur în Banat 87 Fig. 3 — 1 — Topor de tip Mezokeresztur de la Pecica; 2—3 — materiale Bodrog- keresztur de la Ilidia. https://biblioteca-digitala.ro 88 Georgeta Lazarovici Forma de vas, reconstituită grafic (fig. 1/8) amintește de caracteris- ticile castroanelor de tip Bodrogkeresztur, cunoscute în descoperirile de la Cornești²², Tîrgu Mureș²³, dar și din zonele învecinate Banatului, de la Nosa-Biserna Obala²⁴, pe Mureș, în descoperirile de la Pecica — For- gaci (fig. 2/2, 3/1), Beba Veche²⁵ și altele. Celelalte fragmente de la Ili- Fig. 4 — Vas Bodrogkeresztur de la Pecica (?). Muzeul din Arad. ²² M. Roska, ErdRep, 1942, p. 97, nr. 122. ²³ Ibidem, p. 267, fig. 198. ²⁴ B. Bruckner, în PraiVoj, p. 503, cat. 90; N. Tasic, în Praistorjia, Jugoslovenskih Zemalja, Sarajevo, pl. VIII/4. ²⁵ P. Patay, în RegFuzetek, X, 1961, pl. XXXIV/5. https://biblioteca-digitala.ro Noi descoperiri Bodrogkeresztur in Banat 89 dia sînt cu mult prea tipice pentru a mai cita analogii, fiind însă ele- mente cunoscute la acest orizont cronologic, atît prin strachina cu buza evazată (fig. 1/3), cu analogii la Pecica (fig. 3/5)²⁶ cît și pentru celelalte două forme (fig. 1/4, 6 cu analogii în fig. 2/3). Motivele ornamentale constînd din incizii fine și benzi în rețea (fig. 1/8) au analogii la Pecica — Forgaci (fig. 2/2, 3/2,5), în alte desco- periri din țară de la Tîrgu Mureș²⁷, Reci²⁸ și în zonele învecinate, din vest și nord²⁹. Asocierea motivelor incizate cu puncte ștampilate și încrustate cu alb este un fenomen mai general cunoscut în cultura Borogkeresztur atît în descoperirile din zonele sudice, de la Vinca³⁰ și Dubovac³¹ cît și în cele de la nord, de la Curtici³² (fig. 4) și mai departe, tot spre nord, la Borogkeresztur, Hodmezovasarhely — Belvâros, Kiskoros, Sarasza- danya, Nagykbru, Pusztaistvanhaza, Tiszadob, Tiszavalk, Tiszasos și al- tele³³. Unul dintre motive (fig. 1/7) ar putea indica eventualele contacte sau influențe ale culturii Sălcuța. O atenție deosebită trebuie acordată frag- mentului de la Pecica (fig. 2/3) pictat cu alb în tehnica crusted, pictură străină de fenomenele etno-culturale din această zonă. Pictură cu alb, dar într-o altă tehnică, a apărut (în asociere cu boluri tip Borogkeresz- tur) la Tîrgu Mureș³⁴ dar, după părerea noastră acelea aparțin Ariușd, după tehnica picturii cu alb pe fondul negru lustruit al vasului și mai ales după forma celor două vase din respectivul complex. Situația de la Reci este întrucîtva similară celei de la Tîrgu Mureș, acolo apărînd cu elemente Borogkeresztur și pe o formă tipică Bodrogkeresztur pictură negru pe roșu și negru pe alb³⁵. Din păcate nu sînt cercetări sistematice pentru descoperirile de la Pecica-Forgaci, deși aceste materiale și bogăția lor sînt deosebit de inte- resante. Săpături sistematice în această stațiune ar putea aduce lămuriri unor probleme de bază referitoare la evoluția eneoliticului timpuriu și a culturii Bodrogkeresztur din Banat. GHEORGHE LAZAROVICI ²⁰ Idem, în FolArch, XXIX, 1'978, p. 24, M2, fig. 3/3. ²⁷ M. Roska, ErdRep, 1942, p. 167, fig. 198. ²³ Z. Szekely, în SCIV, XV, 1964, 1, p. 123, fig. 3/3, 5—6. ²⁹ N. Tasic, Vinca..., p. 213, cat. 273. ³⁰ Ibidem. ³¹ B. Bruckner, op. cit., p. 502, cat. 84. ³² B. Posta, în ArchErt, 1889, p. 27, pl. VII/c; P. Patay, RegFuzetek, 10, 1962, fig. 35/4—5. ³³ Ibidem; Idem, în op. cit., 1/2, Vl/10; VII/9; VIII/1, 2, II/9,11, XVI/10, XX/6,10, 12, XXI/1,5, XXV/5, XXVII/6,11, XXIX/14, XXXI/7—8, XXXIH/14; S. Dumitrașcu, în Banatica, III, 1975, p. 30, fig. 5. ³⁴ P. Roman, în Banatica, II, 1973, p. 63. ³⁵ Ibidem, p. 67—68; Idem, în SCIVA, XXIX, 1978, 2, p. 29; Z. Szekely, op. cit., p. 12::. https://biblioteca-digitala.ro ANEXA ILIDIA, — Funii, 1983 Sₒ, Carou 8—9, Adîncime 0,75 m. Eșantionul analizat conține 12 resturi determinabile pinti la gen și specie cit și 10 fragmente cuprinzînd așchii și coaste. Tot materialul aparține mamiferelor, inclusiv cel nedeterminabil. Repartiția lotului pe specii este următoarea: Bos taurus: este reprezentat prin 9 piese repartizate după cum urmează. Un astragal stîng cu lungimea de 63 mm, o falangă II cu Ig. max. 45; Iț. prox. 3,1, două porțiuni dintr-o tibie, cu sutura proximală vizibilă, nedimensionabile, un fragment de epifiză prox. de la un metacarp drept, patru porțiuni de neurocraniu. Aceste fragmente provin de la minimum un individ sacrificat în jur de 3,5—4 ani. Ovicaprinelor le aparține un fragment de radius provenit de la un animal adult. Sus scrofa ferrus. Specia este reprezentată printr-un fragment de la mandibulă dreaptă și o porțiune de calcaneu cu „tuber calcis" ros. Ambele oase provin de la un individ de talie mare. Resturi specii domestice 10 buc. — 83,34% Resturi specii sălbatice 2 buc, — 16,66% 12 GEORGETA EL SUSI NEUE BODROGKERESZTUR ENTDECKUNGEN IM BANAT (Zusammenfassung) Der Verfasser stellt ungefăhr 40 Keramik Bruchstiicke vor die dor Kultur Bod- rogkeresztur angehbren und im Jahre 1983, in Ilidia bei „Funii" entdeckt wurden. Gleichzeitig sind die Entdeckungen aus dem Banat erwăhnt die dieser Kultur angehoren, uzw. die aus dem Westen des Banats⁴—¹¹ und aus die aus dem Sii- den¹²⁻¹⁵. Ebenfalls die aus der „Clisura"³. Zum Schluss wird die Notwendigkeit eines neuen Studiums der Matcrialien aus den Schul- und Dorfsaumlungen, sowie der Entdeckungen von Cuptoare-Sfogea aus Băile Herculane vertreten, wo zwischen den Sălcuța II C und III, auch Elemente vom Typ Bodrogkeresztur erscheinen konnten. https://biblioteca-digitala.ro DEPOZITUL DE BRONZURI DE LA LIUBCOVA — ȚIGLĂRIE Descoperită în mod întîmplător în anul 1980, ca urmare a scăderii apelor Dunării, necropola din partea de est a satului Liubcova, comuna Berzasca, județul Caraș-Severin, impunea săpături urgente de salvare¹. Astfel, în anul următor, datorită scăderii apelor Dunării, am început exe- cutarea unor săpături pentru recuperarea materialelor din necropolă. Cercetările efectuate în cîteva campanii arheologice, începînd din anul 1981, au scos la lumina zilei o întinsă necropolă din epoca bronzului apar- ținînd marelui complex cu ceramică încrustată de tipul Dubovac —Zuto Brdo — Gîrla Mare. Pe lîngă bogatul material ceramic recoltat în urma săpăturilor, au fost descoperite și numeroase piese din bronz aflate în urnele de inci- nerație. în secțiunea notată de noi cu S₃, în partea de nord-vest a ei, a apărut un mormînt care conținea un depozit de bronzuri compus din 43 de piese. Din cele 43 de piese ale depozitului, marea lor majoritate sînt frag- mente și prea puține întregi, între ele găsindu-se și trei turte de bronz. Întrucît săpăturile în necropolă vor continua și în anii următori, iar prezentarea lor completă o vom face la sfîrșitul cercetărilor, am consi- derat că publicarea depozitului este necesară pentru importanța contex- tului în care a fost descoperit, el aducînd cîteva indicii prețioase la înca- drarea cronologică a necropolei, cît și la durata ei în timp. în continuare, prezentăm piesele din componența depozitului. Descrierea materialului Depozitul a fost descoperit într-un vas păstrat fragmentar, de culoare brun-neagră, din pastă grosieră, fără decor. 1. Brățară de bronz, romboidală în secțiune. Patină brună de culoare verde închis. D.=6,5cm. (Pl. IV/4). 2. Gelt de tip transilvănean, cu buza gurii de înmănușare puțin în- groșată la exterior. La toartă se observă urmele lăsate de turnare. Tăi- șul este puțin lățit și curbat. Decorul este format din două linii relie- ¹ Informațiile și materialul recoltat ni le-a dat cetățeanul Rubaș Ignat din satul Liubcova. https://biblioteca-digitala.ro &2 Caius Săcărin fatc care, la 2 cm de buza gurii de înmănușarc, sînt unite printr-o linie, formînd un motiv ornamental distinct. Patină de culoare verde-închis, bună. Dimensiuni: I.= 9,5 cm, L.=4,5 cm, D.=2,7x2,2 cm (Pl. IX/1). 3. Aplică din foiță de bronz, avînd formă rotundă, îndoită ki mar- gine spre exterior. Pe partea interioară are o tortiță pentru prindere. Patina are culoare verde închis, prezintă urme de oxidare. Dimensiuni: D.=5 cm (Pl. V/2). 4. Aplică de același tip, dar mai deteriorată. Arc partea îndoită ruptă, lipsesc două bucăți de pe ambele margini și are o fisură care ajunge pînă la mijlocul ei. Patină de culoare verde, este mai slabă și oxidată. Pe partea interioară are o tortiță pentru prindere. Dimensiuni: D.=4,5 cm (Pl. V/l). 5. Fragment de brățară semicirculară în secțiune. Decorul este for- mat din linii incizate dispuse orizontal și oblic. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=4 cm, I.=l,2 cm (Pl. VI/10). 6. Brățară de bronz rotundă în secțiune, cu capetele ușor subțiate. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: D.=3,5 cm (Pl. VI/9). 7. Cuțit de bronz din care este rupt vîrful. A fost introdus în urnă îndoit, este puternic corodat pe margini. Patină mai slabă de culoare verde închis. Dimensiuni: L. = 13,8 cm, I.= 2,5 cm (Pl. II/3). 8. Cuțit de bronz cu marginile puternic corodate. Patină de culoare verde închis, prezintă urme de oxidare. Dimensiuni: L. = 18cm, l. = l,5 cm (Pl. VI/1). 9. Pandantiv de formă rotundă cu prelungirea pentru agățat gău- rită. Decorul este format din linii puternic reliefate, dispuse orizontal la partea pentru agățat si rotunde la partea decorativă. Dimensiuni: D.= =4 cm, H.=6,5cm (Pl. II/2). 10. Fragment de celt de același tip cu cel prezentat anterior, avînd aceeași formă și probabil același decor. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: H.=4,5 cm, D. = 2,2X1,8 cm (Pl. 1V/2). 11. Celt ciocan, avînd pe margini două linii puternic reliefate, ră- mase de la valvele de turnare. Buza gurii de înmănușare este puțin în- groșată și răsfrîntă în exterior. La baza celtului se observă urme de fo- losire. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: H.=4,5 cm, D.= =2,2 X 1,8 cm (Pl. IV/3). 12. Fragment de brățară dintr-o bară de bronz rotundă în secțiune. Decorul este format din linii incizate paralele, dispuse orizontal. Patină de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=6 cm, l.=0,08 cm (Pl. V/3). 13. Fragment de sabie cu nervura mediană reliefată. A fost intro- dusă în urnă ruptă. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=9 cm, l.=3,5 cm (Pl. V/6). 14. Fragment de seceră cu buton. Muchia este îngroșată, iar sub mu- chie se află o linie reliefată care, probabil, mergea pe tot corpul secerei. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=9 cm, l.=2 cm (Pl. VII/3). 15. Fragment de cuțit prevăzut cu zimți pe margini. O parte din tăiș este ruptă din vechime. Patină verde închis. Dimensiuni: L. = 6,5 cm, l.=l,5 cm (Pl. VII/2). 16. Fragment de cuțit din care se păstrează numai partea din vîrf a lamei. Patină de culoare verde, prezintă urme de oxidare. Dimensiuni: L.=7 cm, l.=l,5 cm (Pl. III/l). https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 93 17. Cuțit din bronz de tip ferăstrău cu marginea zimțată. Introdus în urnă îndoit. Pe una din fețe are o nervură reliefată. Patină slabă, prezintă urme de oxidare. Dimensiuni: L. = ll cm, l.=l,6 cm (Pl. III/2). 18. Fragment dintr-o brățară de bronz, semicirculară în secțiune. De- corul este format din grupuri de linii incizate paralele, dispuse orizontal si oblic. Patina este de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=2,5 cm, l.= =1,5 cm (Pl. VI/10). 19. Fragment din buza unui vas de bronz, care la partea mai lată are o gaură pentru nitul torții. Imediat sub buză este decorat cu o linie incizată. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=4 cm, l.= = 1,5 cm (Pl. III/7). 20. Coada unui ac din bronz, confecționat dintr-o bară dreptunghiu- lară în secțiune, care a fost torsionată. Patină de culoare verde închis, prezentînd urme de oxidare. Dimensiuni: L.=12,5 cm (Pl. V/7). 21. Bară din bronz rotundă în secțiune. La unul din capete este lă- țită prin batere, iar la celălalt este despicată în două. La ambele capete este ruptă. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=7 cm, D.=0,04 cm (Pl. VI/2). 22. Arc de fibulă rotund în secțiune. La unul din capete este ascuțit, prezentînd două spire, iar la celălalt capăt este rupt. Patină verde pre- zentînd urme de oxizi. Dimensiuni: L.=6 cm, D.=0,03 cm (Pl. III/3). 23. Fragment de cuțit de tipul fierăstrău, prezentînd, pe ambele părți zimți. Pe mijlocul feței exterioare are o nervură. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=4,5 cm, l. = l,5 cm (PL III/5). 24. Fragment de cuțit de tipul fierăstrău. Ambele margini au zimți, iar pe fața exterioară are o nervură. Patină verde închis. Dimensiuni: L.=3,8 cm, l. = l,5 cm (Pl. VI/6). 25. Fragment dintr-o fibulă din care se păstrează numai partea or- namentală fără arc. Ornamentul este format din linii fin incizate și punc- tate, lucrate în tehnica „au repouse“. Forma în care era pusă în vas este-’ aceea a unui inel. Patină de culoare verde închis. Dimensiuni: L. = 9,5cm (Pl. II/l). 26. Un fragment, probabil, dintr-o cingătoare de bronz. La unul din capete este prevăzut cu un orificiu. A fost introdusă în urnă îndoită. Decorul este format din puncte dispuse pe ambele margini lucrate în tehnica „au repouse“. Patina de culoare verde închis prezintă urme de oxidare. Dimensiuni: L. =6 cm, l. = l,7 cm (Pl. VII/1). 27. Fragment de sabie avînd marginile amîndouă știrbite din vechime. Este ornamentată cu două linii incizate pe marginea tăișului. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=5 cm, l.=3,5 cm. 28. Fragment dintr-o brățară ovoidală în secțiune. Patină slabă. Di- mensiuni: L.=4 cm, D.=0,07 cm (Pl. III/4). 29. Fragment de sabie decorat cu linii paralele incizate. Dimensiuni: L.=4,5 cm, l.=3 cm (Pl. III/6). 30. Turtă de bronz fragmentară, puternic oxidată. Dimensiuni: L.= =4 cm, l.=3,5 cm (Pl. VI/7). 31. Vîrf de sabie decorat cu linii incizate paralele. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=3,5 cm, l.=l,5 cm (Pl. VI/3). * Mulțumim și pe această calc colegului Marian Gumă pentru sugestiile date. https://biblioteca-digitala.ro 94 Caius Săcărin 32. Fragment din buza unui celt, puternic oxidat. Dimensiuni: L.= =2,5 cm, l.=l,5 cm (Pl. VII/5). 33. Fragment de seceră cu marginea îngroșată. Patină bună de cu- loare verde închis. Dimensiuni: L.=3,5 cm, l.=2,5 cm (Pl. V/4). 34. Fragment dintr-o turtă de bronz puternic oxidată. Dimensiuni: L.=2,5 cm, l.=2,2 cm (Pl. VI/8). 35. Fragment dintr-o turtă de bronz puternic oxidată. Dimensiuni: L.=4,5 cm, l.=3 cm (Pl. VI/4). 36. Fragment dintr-o sabie de bronz, ornamentat cu linii incizate pa- ralele. Patină bună de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=9,5 cm, l.= =3,5 cm (Pl. V/5). 37. Fragment de bronz, probabil din corpul unui celt, puternic oxi- dat, patină slabă. Dimensiuni: L.=l,9 cm, l.=l,8 cm (Pl. VII/4). 38. Perlă tubulară deteriorată la un capăt. Patină de culoare verde închis. Dimensiuni: L.=l,5 cm, D.=1XO,O3 cm (Pl. VII/6). 39. Perlă tubulară puțin deteriorată, mai subțire la un capăt. Patină verde închis. Dimensiuni: L.=4 cm, D.=0,06 cm (Pl. VI/11). 40. Perlă tubulară puternic oxidată. Patină slabă. Dimensiuni: L.= = 1,5 cm, D.=0,04 cm (Pl. Vl/12). 41. Fragment de saltaleoni. Patină verde închis. Dimensiuni: L.= =0,07 cm (Pl. VII/7). 42. Perlă tubulară. Patină de culoare verde închis. Dimensiuni: L.= =1,6 cm, D.=0,05 cm (Pl. VI/14). 43. Fragment dintr-o curea, probabil, introdus în urnă îndoit. Pre- zintă deteriorări la unul din capete. Decorat cu puncte executate în teh- nica „au repousse“. Patină de culoare verde închis. Dimensiuni: L.= =5,5 cm, l.=l,7 cm (Pl. VII/1). Încadrarea cronologică în vederea încadrării cronologice a depozitului de la Liubcova — Ți- glărie, folosim analogiile găsite pentru piesele din componența depozi- tului, cît și contextul arheologic în care el a fost găsit. Descoperirea lui într-o necropolă aparținînd culturii Zuto Brdo — Gîrla Mare ridică cîteva probleme legate de încadrarea cronologică care este făcută ținînd seama de piesele din componența lui. Avînd în vedere că o mare parte a materialului ceramic din necropola de la Liubcova are analogii la Dubovac³ și Kovin⁴; că în zona aceasta au fost descoperite cîteva forme ceramice specifice numai acesteia⁵, vom încadra cronologic depozitul ținînd cont de acestea, cît și de analogiile găsite pentru piesele din el, fără a face o discuție a ceramicii din necro- polă și o încadrare cronologică a ei, aceasta urmînd a fi făcută după ter- minarea săpăturilor. Descoperit în partea de nord-vest a secțiunii numerotate de noi S₃, depozitul era depus într-un vas care, din cauza presiunii și a greutății ² N. Tasic, PraiVoj, p. 232, Pl. XXIII/1,5. ⁴ B. Milleker, Delm, I, 1897; S. Morintz, Contribuții arheologice la istoria tra- cilor timpurii, București, 1978, p. 32. ⁵ N. Tasic, op. cit., p. 464; S. Morintz, op. cit., p. 31. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 95 pămîntului ce-1 acoperea, cît și datorită umezelii, s-a sfărîmat, din el păs- trîndu-se doar o parte. Vasul era făcut din pastă grosieră de culoare brun-neagră, fără decor, și poate fi foarte bine atribuit culturii cu cera- mică încrustată, întrucît multe din vasele descoperite în necropolă sînt de culoare brun-negricioasă, cît și sfîrșitului acestei culturi care, în această zonă, dăinuie pînă în pragul Hallstattului.⁶ Celtul din depozitul nostru este ornamentat cu linii reliefate, unite între ele și formînd un motiv ornamental distinct intră în varianta C₅ — după clasificarea lui M. Rusu.⁷ Asemenea celturi au fost descoperite în depozitele de la Pescari⁸, Bal- șa⁹, Cozla¹⁰, Ciorani¹¹. Acest tip de celt a fost denumit celtul transilvănean de tip oriental¹². Majoritatea analogiilor găsite se încadrează în Ha.A₁₍ dar această variantă merge, după cum am văzut din Bz.D., și pînă în Hallstattul mijlociu¹³. Fragmentul de celt din care se păstrează numai tăișul și o mică parte a corpului, după forma pe care o are, se încadrează în același tip ca și cel întreg, avînd aceeași formă și datare. Celtul de tip ciocan care prezintă urme de folosire, are analogii în de- pozitul de la Dipșa, încadrîndu-se tot în Ha.A/⁴. Cei doi butoni cu toartă de prindere în partea inferioară au analogii în depozitele de la: Sandra¹⁵, Domănești¹⁶ II, Gușterița¹⁷, Tăut¹⁸, Uioara de Sus¹⁹, Pecica IV²⁰, Pădureni²¹. După cum se poate vedea din analogiile găsite pentru butoni, aceștia s-au descoperit în depozitele, atît din bronzul final cît și din Hallstattul timpuriu, putînd fi găsite chiar și în Hallstattul mijlociu, dar cele mai multe se găsesc în Ha.Ap Pandantivul își găsește analogii la: Biharea²², iar la Ciumești au fost G S. Morintz, op. cit., p. 37; M. Kosoric, I. Todorovic, în Starinar, N. S., XIII— XIV, 1962—1963, p. 267. ⁷ M. Rusu, în Sargetia, IV, p. 17. ³ C. Săcărin, în Banatica, IV, 1977, p. 113, Pl. II. ⁹ M. Rusu, op. cit., p. 26. ¹⁰ C. Săcărin, în Banatica, V, 1979, p. 110, fig. 2/4. ¹¹ M. Petrescu-Dîmbovița, Depozitele de bronzuri din România, 1977, p. 269, Pl. 78/17. ¹² M. Petrescu-Dîmbovița, în SCIV., 3—4, 1953, p. 466, Fig. 16/6. ¹³ M. Rusu, op. cit., p. 17; M. Petrescu-Dîmbovița, Depozitele de bronzuri din România, 1977, p. 209. ¹¹ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 239, Pl. 138/1, 2; M. Rusu, în Dacia, N. S., VII, 1963, p. 184; A. D. Alexandrescu, în Dacia, N. S., X, 1966, p. 170. ¹⁵ B. Milleker, op. cit., p. 99; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 176, Pl. 12/2. ¹⁰ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 193, Pl. 46/3; T. Bader, Studii și comuni- cări, Satu Mare, 1969, p. 73. ¹⁷ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 251, Pl. 160/14; M. Rusu, în Dacia, N. S., VII, 1963. ¹³ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 279, Pl. 213/33; Fr. Holste, Hortfunde, p. 16. ¹⁹ M. Rusu, în Dacia, N. S., VII, 1963, p. 186; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 296, Pl. 218/18. ²⁰ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 261, Pl. 177/11, 12. ²¹ A. Aricescu, în Pontica, 3, 1970, p. 50, fig. 26/1, 2. ²² M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 229, Pl. 118/17; J. Hampel, Bronzlcbr, p. 2; Fr. Holste, H ort funde, p. 45. https://biblioteca-digitala.ro 96 Calus Săcărin descoperite cîteva exemplare de tipare pentru turnat pandantive de un tip asemănător cu cel descoperit la Liubcova²³. Pandantive asemănătoare ca formă cu cel descoperit la Liubcova s-au găsit în săpăturile de la Nagyvarad²⁴, din Ungaria, cît și în Orient, la Redkin²³, și la Yorgan Tepe I — Nuzi²⁶. Un obiect care ne permite încadrarea mai bună a depozitului este un fragment de fibulă de tipul Gereinlebarn, denumită astfel de P. Betzler²⁷. acest tip de fibulă a fost descoperit în Cehoslovacia²⁸, Polonia²⁹, Germa- nia³⁰, Austria³¹, iar la noi în țară la Uioara de Sus³² și Cugir³³. In privința datării, marea majoritate a cercetătorilor datează aceste fibule în Ha.Av³⁴ Cele două fibule descoperite în România, în depozitele de la Uioara de Sus și Cugir sînt datate tot în Ha.Ap³⁵ Cele două fragmente de seceră, unul din partea de mijloc a tăișului iar celălalt din partea de la mîner, fiind prevăzut cu buton, au analogii în depozitele de la: Bătarci³⁶, Alejd I³⁷, Pecica³⁸, datate în Bz.D. și Ha.Aj. Pentru arcul de fibulă de bronz, analogiile se găsesc în depozitele de la: Băleni³⁹, Ulmi⁴⁰, Alțina⁴¹, Ghergheș⁴² și la Dunajvaros⁴³. Majoritatea acestor depozite sînt datate în Bz.D. dar și în Ha.Aj, fapt ce dovedește că acest tip de obiect din bronz are o durată lungă de folo- sire, începînd cu bronzul mijlociu și tîrziu pînă la Hallstattul timpuriu și Brățara do mici dimensiuni din sîrmă do bronz, rotundă în secțiune se găsește atît în depozitele din Bz.D., cum sînt cele de la Balșa și Cire- șoaia⁴⁴, cît și în depozitul de Crăciunești⁴³, care este datat în Ha.Aj. Pentru fragmentele de sabie sînt mai multe analogii, ele mergînd din Bz.D. și pînă la Ha.Aₜ. Este mai greu de încadrat aceste fragmente în- tr-un timp anume. Analogii pentru ele avem în depozitele de la: Aurel ²³ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 237, Pl. 133/16; M. Rusu, în Dacia, N. S., VII, 1963, p. 207. ²⁴ S. Foltiny, Zur Chronologie der Bronzezeit des Karpatenbeckcns, Tafcl 3/1. ²⁵ C. Schaeffer, Stratigraphie comparee et chronologie de l’Asic Occidentale, fig. 298/4, 5. ²⁶ Ibidem, fig. 312/10. ²⁷ T. Bader, Die Fibeln in Rumănien, p. 32. ²⁸ T. Bader, op. cit., p. 33. ²⁹ Ibidem, p. 33. ³⁰ Ibidem, p. 33. ³¹ Ibidem, p. 33. ³² M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 307, P'. 268/11. ³³ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 233, PI. 135/10. ³⁴ T. Bader, op. cit., p. 34. ³⁵ M. Fetrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 307; M. Rusu, în Dacia, N. S., X, 1966, ³⁶ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 182, Pl. 25/3. ³⁷ Ibidem, p. 180, Pl. 21/4. ³⁸ Ibidem, p. 256, Pl. 169/11. ”, Ibidem, p. 267, Pl. 74/32. ⁴³ Ibidem, p. 214, Pl. 85/16. ⁴¹ Ibidem, p. 234, Pl. 127/18. ⁴² M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 182, Fl. 24/2. ⁴³ I. Szatmări, în Alba Regia, XX, 1983, p. 25, Abb. 46/15 ⁴⁴ Ibidem, p. 187, Pl. 34/8. ⁴⁵ Ibidem, p. 108, Pl. 39/5. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 97 Vlaicu⁴⁶, Beltiug⁴⁷, Uriu⁴⁸, Aiud⁴⁹, Alțina³⁰, Deva⁵¹, Tîrgușor⁵², Gușterița⁵³, Moldova Veche⁵⁴, Pecica⁵⁵, Uioara de Sus⁵⁶, Spălnaca⁵⁷, Berzasca³⁸. Brățara închis, romboidală, în secțiune are analogii la Bocșa Montană⁵⁹ și Băleni⁶⁰, amîndouă datate în Ha.Ai. Pentru fragmentul de brățară rotundă în secțiune, decorat cu incizii adînci, analogii se găsesc în depozitele de la: Arcuș⁶¹, Ciocaia⁶², Lelei⁶³, Uriu⁶⁴, Dubova⁶⁵, datate în Bz.D. și Ha.Ap Pentru celelalte două piese din sîrmă, cea torsionată și cea rotundă în secțiune, găsim analogii în depozitele de la: Tara⁸⁶, Doștat⁶⁷, Uioara de Sus⁶⁸, depozite datate în Bz.D. și Ha.Aₜ. Cuțitele, atît cele fragmentare, cît și cele două introduse înoite în urmă au analogii în depozitele de la: Băleni⁶⁹ și Uioara de Sus⁷⁰, ambele datate în Ha.Ap Brățara fragmentară, rotundă în secțiune are analogii la Cincu⁷¹. Fragmentul de curea (probabil) introdus în urnă îndoit are analogii la Uioara de Sus⁷². Cele trei fragmente tubulare, dintre care unul este mai ascuțit la un capăt, folosite probabil ca piese de podoabă, au analogii în depozitele de ⁴⁶ I. Berciu, Al. A’.dea, în Apulum, VI, 1967, p. 81; M. Rusu, în Dacia, N. S., VII, 1963, p. 205; A. Alexandrescu, în Dacia, N. S., X, p. 178; M. Petrescu-Dîmbdvița, op. cit., p. 181, Pl. 22/11. ⁴⁷ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 183, Fl. 27/14. ⁴⁸ Ibidem, p. 205-, Pl. 69/10. ⁴⁹ Ibidem, p. 223, Pl. 106/10. ⁵⁰ M. Roșka, Erdrep, p. 15; M. Rusu, op. cit., p. 207; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 227. Pl. 113/3. ⁵¹ O. Floca, în SCIV, I, 1950, p. 220; M. Roska, op. cit., p. 67, M. Petrescu-Dîm- bovița, op. cit., p. 238, Pl. 136/6. ⁵² A. Alexandrescu, op. cit., p. 175; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 203, Pl. 66/6. ⁵³ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 248, Pl. 156/1, 2. ⁵⁴ Ibidem, p. 254, Pl. 165/1. ⁵⁵ Ibidem, p. 256, Pl. 169/14. ⁵⁶ Ibidem, p. 297, Pl. 250/11. ⁵⁷ M. Rusu, în Sargeția, IV, 1'966, p. 42; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 273, Pl. 201/14. ' ⁵⁸ B. Milleker, Delm, I, p. 76; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 229, Pl. 117/5. ⁵⁹ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 230, Pl. 120/19. ⁰⁰ Ibidem, p. 207, Pl. 74/38. ⁶¹ Ibidem, p. 180, Pl. 21/11. ⁶² Ibidem, p. 186, Pl. 33/6. ⁸³ Ibidem, p. 196, Pl. 51/18. ⁸⁴ Ibidem, p. 205, Pl. 69/12. ⁸⁵ M. Roska, op. cit., p. 70, fig. 71/6. ⁸⁸ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 195, Pl. 50/4, 5. ⁸⁷ Ibidem, p. 193, Pl. 46/36. ⁸⁸ Ibidem, p. 302, Pl. 58/12, 13. ⁸⁹ Ibidem, p. 207, Pl. 73/14. ⁷⁹ Ibidem, p. 306, Pl. 260. ⁷¹ Ibidem, p. 236, Pl. 131/5. ⁷² Ibidem, p. 301, Pl. 257/1. 7 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 98 Caius Săcărin la: Băleni⁷³, Poarta Albă⁷⁴, Pecica II⁷⁵, Dunajvaroș⁷⁶, datate în Bz.D. și Ha. Ap Pentru fragmentul din buza unui vas de bronz, avem analogii la Ca- ransebeș⁷⁷ și Cincu⁷⁸. Ținînd seama de faptul că piesele din depozitul de la Liubcova au ana- logii într-o serie de depozite datate în Bz.D, cît și altele din Ha.Aj, și avînd ca element sigur de datare fibula de tipul Gemeinlebarn, care da- tează din Ha.Aₙ atît în descoperirile de la noi, din depozitele de la Cu- gir⁷⁹ și Uioara de Sus⁸⁰, cît și în cele din vestul și centrul Europei⁸¹, putem încadra depozitul descoperit la Liubcova în Ha.Ap Precizăm că în zona care a fost descoperită necropola, cultura Dubo- vac — Zuto Brdo — Gîrla Mare evoluează la sfîrșitul culturii Vatina și pînă în pragul Hallstattului timpuriu⁸², ea transformîndu-se în sens hall- stattian, așa cum arată și descoperirile de la Grad⁸³. In privința apartenenței depozitului, credem că el a aparținut unui meșter ambulant, pentru aceasta pledînd și faptul că în componența de- pozitului, pe lîngă cele cîteva piese întregi, foarte multe sînt fragmen- tare, pregătite probabil pentru prelucrare, iar celtul ciocan, prezintă urme de folosire. Pentru aceasta mai pledează și cele trei turte de bronz din componența depozitului. Prezentînd în articolul de mai sus depozitul și încadrarea lui crono- logică bazată pe analogiile găsite pentru piesele din componența lui, cît și condițiile în care a fost descoperit, nu ne-am propus să facem o discuție exhaustivă asupra lui și a necropolei, aceste lucruri vor fi lămurite, pro- babil, de săpăturile viitoare. CAIUS SĂCĂRIN DER BRONZEFUND VON LIUBCOVA — ȚIGLARIE (Zusammenfassung) Im vorliegenden Aufsatz stellt der Verfasser den Bronzenfund von Liubcova, Gemeinde Berzasca, Kreis Caraș-Severin, die Stelle „Țiglărie" vor. Er wurde in- folge der Rettungsausgrabungen beim Grăberfeld mit Brandbestattung im oben erwăhnten Ort gefunden. Das Grăberfeld stammt aus der Bronzezeit und gehort der Kultur Dubovaț - Zuto Brdo — Glrla Mare an. Der besagte Fund, aus 43 Gegenstănde gebildet, einige intakt, der Rest nur Bruehstucke, ist der einzige der in klaren Verhăltnissen entdeckt wurde. Auf Grund von Analogien wurde der Fund chronologisch dem — Ha.Aj zu- geschrieben. ⁷³ I. T. Dragomir, în Danubius, X, lp81, p. 34, fig. 9/2; M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 207. ” M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 179, Pl. 18/11. ⁿ Ibidem, p. 256, Pl. 170/2. ⁷⁸ I. Szatmari, op. cit., Abb. 54/16. ⁷⁷ M. Petrescu-Dîmbovița, op. cit., p. 232, Pl. 124/1. ⁷⁸ Ibidem, p. 235, Pl. 130/6. ⁷⁹ Ibidem, p. 238, Pl. 135/10. ⁸⁰ Ibidem, p. 307, pl. 268/11. ⁸¹ T. Bader, op. cit., p. 32. ⁸² M. Gumă, în Acta MN, XVI, 1979, p. 481 și urm.; S. Morintz, op. cit., p. 37. ⁸:¹ M. Kosorid, I. Todorovid, op. cit., p. 268. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 99 — Vasul în care a fost descoperit depozitul. Das Gefăss in dem der Fund entdeckt wurde. https://biblioteca-digitala.ro 100 Caius Săcărin Pl. II — Obiecte din depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl. II — Gegenstande aus dem Fund von Liubcova — Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 101 Pl. III — Obiecte din.depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl. III — Gegenstande, aus dem Fund von Liubcova — Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro 102 Caius Săcărin 1 Pl. IV — Obiecte din depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl. IV — Gegenstănde aus dem Fund von Liubcova — Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 103 Pl. V — Obiecte din depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl- V — Gegenstănde aus dem Fund von Liubcova— Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro 104 Caius Săcărin Pl. VI — Obiecte din depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl. VI — Gegenstande aus dem Fund von Liubcova — Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro Depozitul de bronzuri de la Liubcova — Țiglărie 105 Pl. VII — Obiecte din depozitul de la Liubcova — Țiglărie. Pl. VII — Gegenstănde aus dem Fund von Liubcova — Țiglărie. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro UN DEPOZIT DE BRONZURI DIN PRIMA EPOCA A FIERULUI DESCOPERIT LA LIBORAJDEA (COM. SICHEVIȚA, JUD. CARAȘ-SEVERIN) In ansamblul numeroaselor vestigii istorico-arheologice existente în Clisură Dunării¹, cele descoperite în hotarul localității Gornea și Sichevița ocupă un loc deosebit de important. în urma campaniilor succesive de săpături arheologice, a unor cercetări de suprafață și a mai multor des- coperiri întîmplătoare, au ieșit la iveală bogate și reprezentative materiale arheologice din mai multe epoci care au făcut ca aceste localități — cu deosebire Gornea — să devină unul dintre cele mai fericite exemple de permanență și continuitate istorică din sud-vestul României². Dintre descoperirile efectuate aici se detașează și cele aparținînd pri- mei epoci a fierului³, inclusiv dovezile referitoare la o susținută acti- ¹ Termenul „Clisură" este toponimicul local folosit pentru zona defileului Du- nării, de la P'orțile de Fier, pe o lungime de peste 130 km în aval de localitatea Baziaș. Pentru aceeași zonă, în Iugoslavia este folosit termenul Djerdap. ² Menționăm aici, în primul rînd, cele două monografii: N. Gudea, Gornea. Așe- zări din epoca romană și romană tîrzie, seria Caiete Banatica, IV, Reșița, 1977; Gh. Lazarovici, Gornea. Preistorie, seria Caiete Banatica, V, Reșița, 1977; ambele cu bibliografia mai veche. Pentru alte descoperiri a se mai vedea și: I. Uzum — Gh. Lazarovici — I. Dragomir, Descoperiri arheologice în hotarul satelor Gornea și Sichevița, în Banatica, II, 1973, p. 403—416; R. Petrovszky, Contribuții la reper- toriul arheologic al localităților județului Caraș-Severin din paleolitic pînă în secolul al V-lea î.e.n., în Banatica, III, 1975, p. 375—378; V. Boroneanț, Gornea— Vodneac, un nou aspect al epocii bronzului descoperit în zona Porților de Fier, în RevMuz, I, 1971, p. 5—12; Idem, Descoperiri aparținînd culturii Verbicioara din regiunea Porților de Fier, în Drobeta, 1976, p. 14—29; Gh. Lazarovici, C. Săcărin, Epoca bronzului în ),Clisură" Dunării, în Banatica, V, 1979, p. 73 și urm.; M. Gu- mă, Date noi privind descoperirile hallstattiene de la Gornea, în Banatica, V, 1979, p. 115—180; I. Dragomir, Noi descoperiri arheologice în hotarul localităților Gor- nea și Sichevița (județul Caraș-Severin), în Banatica, VI, 1981, p. 463—466; C. Pop — I. Uzum, Un bronz roman de la Gornea — „Zomonițe", în Banatica, VI, 1981, p. 137—140; O. Bozu, Considerații cu privire la un opaiț paleo-creștin descoperit la Gornea (jud. Caraș-Severin), în Banatica, VII, 1983, p. 225—230; I. Uzum, Locuirea feudală timpurie de la Gornea — Țărmuri, în Banatica, IV, 1977, p. 215—222; Idem, Die Rumănen aus der „Clisură Dunării" zwischen dem VI und XIV Jahrhundert (Geschichtlich — archăologische Betrachtungen) în Banatica, V, 1979, p. 215—224; Idem, Necropola feudală timpurie de la Gornea — „Căunița de Sus" (jud. Ca- raș-Severin), în Banatica, VI, .1981, p. 181—195; Idem, Locuirile medievale româ- nești de la Gornea — „Zomonițe", în Banatica, VII, 1983, p. 249—296. ³ M. Gumă, op. cit., în Banatica, V, 1979, p. 115—180, cu bibliografia; I. Dra- gomir, op. cit., în Banatica, VI, 1981, p. 463—466. https://biblioteca-digitala.ro 108 Marian Gumă, Ion Dragomir vitate metalurgică, documentată prin prezența mai multor piese izolate și depozite de bronzuri datînd din această perioadă⁴. Acestora din urmă vine să li se adauge acum un alt depozit de bron- zuri, care constituie obiectul articolului de față, scos la iveală relativ re- cent pe malul Dunării, la Liborajdea. Condițiile descoperirii. Localitatea Liborajdea (aparținînd din punct de vedere administrativ comunei Sichevița) este compusă din cîteva case împrăștiate ce constituie un mic cătun așezat pe valea pîrîului Liborajdea, un afluent al Dunării, între localitățile Gornea și Pescari. La est de vărsarea pîrîului Liborajdea în Dunăre, pe marginea șoselei Orșova—Moldova Nouă, se află clădirea unui fost pichet de grăniceri, transformată actualmente în magazin alimentar. în fața acestuia, între șosea și Dunăre, se păstrează încă o limbă de pămînt de aproximativ 20 m, acoperită în cea mai mare parte de nisip aluvionar, făcînd parte din terasa inferioară a Dunării, care în prezent este inundată aproape în totalitate de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I (fig. 1). Cu ocazia unei cercetări de suprafață, efectuate în luna noiembrie 1983, învățătorul Ion Dragomir din satul Gornea a descoperit la extremi- tatea sudică a acestui punct („Terenul lui ,,Brăilă“) un mic depozit de piese din bronz, spălate de apele fluviului, compus din: două celturi Fig. 1 — Plan de situație cu localizarea descoperirii de la Liborajdea. Abb. 1 — Lageplan und Lokalisierung der Funde von Liborajdea. ⁴ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 95—97, cu bibliografia mai veche; M. Guțnă, loc. cit., p. 116; C. Săcărin, Bronzuri descoperite pe teritoriul județului Caras-Se- verin, în StComC, 1979, p. 111 și urm. https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 109 (fig. 2/1, 3; 3/1—2), un fragment din lama unei spade (fig. 2/4; 4/2) și un ac cu secțiune rotundă, fără decor⁵. Deși obiectele menționate nu au fost găsite într-un vas, în imediata apropiere a locului în care acestea au ieșit la iveală, I. Dragomir a cules și cîteva fragmente ceramice provenind de la mai multe tipuri de vase decorate în exclusivitate cu ajutorul canelurilor (fig. 5—7), încadrarea lor cronologică și culturală permițînd o eventuală relație de contemporanei- tate cu depozitul de bronzuri studiat aici, întrucît se circumscriu mani- Fig. 2 — Depozitul de bronzuri de la .Liborajdea: celturi (1—3, 5); fragment de lamă (4). Abb. 2 — Bronzedepot von Liborajdea: Kelten (li—3, 5); Fragment des Schwerts (4). ⁵ Din păcate, această ultimă piesă a fost pierdută ulterior de către descope- ritor și nu dispunem de alte elemente descriptive. https://biblioteca-digitala.ro 11® Marian Gumă, Ion Dragomir Fig. 3 — Celturi de bronz din depozitul de la Liborajdea. Abb. 3 — Bronzenkelten aus dem Depot von Liborajdea. https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 111 festărilor tipice ale olăriei locale de la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt timpuriu)⁸. Ulterior, în același loc, a mai fost descoperit încă un celt de mici di- mensiuni (fig. 2/5; 4/1), apartenența lui la același depozit impunîndu-se cu siguranță, după părerea noastră. De asemenea, tot aici, în cursul anului 1973, a mai fost descoperit un alt celt de bronz (fig. 2/2; 4/3), semnalat deja în literatura de specia- litate însă numai cu o descriere sumară și fără ilustrații⁷. Ținînd cont de condițiile descoperirii și de încadrarea sa cronologică, considerăm că și această piesă aparține aceluiași depozit și, ca atare, îl vom prezenta și discuta cu acest prilej, în context cu celelalte piese amintite mai înainte. Nu același lucru se poate spune însă și despre un alt fragment de lamă provenind de la o spadă de bronz, descoperit în punctul „Vamiță" (loca- lizat de unii autori în hotarul Liborajdei)⁸. Avînd în vedere distanța re- lativ mare care separă cele două puncte, precum și faptul că piesa de la „Varniță" pare a fi (după o descriere sumară făcută de I. Dragomir) puțin mai veche decît depozitul nostru, nu există argumente reale în favoarea apartenenței lor la aceeași descoperire. în aceste condiții, numărul total al pieselor care fac parte din depo- zitul de la Liborajdea se ridică la șase, respectiv: patru celturi, un frag- ment din lama unei spade și un ac de bronz (ultima piesă nefiind discu- tată și ilustrată în cadrul articolului). Greutatea totală a acestor obiecte (exclusiv acul) este de 1 193 grame, toate piesele fiind păstrate la Mu- zeul sătesc din Gornea (corn. Sichevița). Descrierea descoperirilor In cele ce urmează, alături de piesele de bronz, vor fi prezentate și fragmentele ceramice hallstattiene cele mai tipice descoperite în apropie- rea acestora, deoarece — așa cum am mai arătat — ele par să aparțină aceleiași perioade. A. Obiectele din metal 1. Celt cu corpul masiv și zvelt (fig. 2/3; 3/2), avînd tăișul drept cu colțurile ușor rotunjite. Gaura de înmănușare este de formă ovală, cu buza mult îngroșată și rotunjită, din care pornește tortița. Patină de culoare verzui-cenușie (tenta ac- centuat cenușie datorîndu-se, probabil, procentului ridicat de staniu din compo- ziția aliajului). Prost turnat, prezintă multe găuri datorate bulelor de gaz, evidente mai ales în ruptura masivă pe care piesa o prezintă pe o parte, acolo unde pe- reții săi au fost foarte subțiri din cauza deficiențelor de turnare. Pe ambele fețe prezintă un decor complex format din cinci nervuri orizontale în relief, dispuse sub buza găurii de înmănușare, sub care se află o nervură verticală flancată de două nervuri unghiulare. Dimensiuni: lungimea (L) = 14,2 cm; lățimea tăișului (l.t.) = 4,5 cm; diametrul găurii de înmănușare (D.g.) = 4X3 cm; adîncimea găurii de înmănușare (a.g.)=8,2 cm; greutatea (G) = 360 g. ⁶ Este vorba de manifestări ceramice aparținînd grupelor locale din sud- vestul României, incluse în mai vastul complex al ceramicii negre, canelate de la începutul primei epocii a fierului. ¹ R. Petrovszky, op. cit., în Banatica, IV, 1977, p. 439, punctul XXXVII/4; C. Săcărin, op. cit., în StComC, 1979 p. 111—112. ⁸ Ibidem; Gh. Lazarovici, op. cit., p. 97. https://biblioteca-digitala.ro 112 Marian Gumă, Ion Dragomir Fig. 4 — Celturi de bronz (1, 3), și fragment de lamă de la o spadă (2). Abb. 4 — Bronzekelten (1, 3) und Fragment der Scheide des Schwerts (2). https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 113 •2. Celt masiv, cu corpul zvelt (fig. 2/1; 3/1), avînd gaura de înmănușare de formă ovală cu bordura îngroșată și reliefată. Bine păstrat, prezintă o patină de culoare verde-închisă. Pe corp are cîteva găuri mici provocate de bulele de gaz de la turnare. Tortița, de formă aproape rotundă, este îngrijit finisată și pornește din bordura găurii de înmănușare. In partea superioară a acesteia se observă o urmă ușoară provenind de la ciotul de turnare. Tăișul este ușor arcuit, cu colțurile ro- tunjite. Pe ambele fețe este decorat cu cite un motiv complex alcătuit din două nervuri orizontale în relief, dispuse sub bordura găurii de înmănușare în dreptul tortiței, sub care se află șase nervuri unghiulare în relief, dispuse vertical. Cele două nervuri din mijloc se unesc formînd un triunghi, al cărui vîrf se continuă în jos printr-o singură nervură. Pe o latură, sub bordura găurii de înmănușare,. prezintă un orificiu destinat cuiului de fixare. Dimensiuni: L=ll,5 cm; l.t. = 4,7 cm; D.g. = 3,2X2,4 cm; A.g. = 7,3 cm; G = = 280 g. 3. Celt masiv, cu corpul zvelt, lățindu-se spre tăiș (fig. 2/2; 4/3). Tortița, bine finisată, pornește de sub bordura găurii de înmănușare. Este relativ bine păstrat, prezintă o patină de culoare verde-închisă. Pe una din laturi se observă o fisură orizontală, iar pe pereți cîteva găuri mici datorate bulelor de gaz de la turnare. Gaura de înmănușare este de formă ovală, cu bordura îngroșată și reliefată, păs- trînd deasupra tortiței urmele evidente ale ciotului de turnare. Tăișul este ar- cuit și bine ascuțit, rotunjit spre colțuri, prezentînd cîteva mici știrbituri reali- zate după efectuarea descoperirii. Pe ambele fețe este decorat cu cîte o nervură orizontală în relief, îngroșată, de la care pornesc șapte nervuri subțiri în relief, dispuse vertical. Nervura din mijloc este dreaptă și încadrată de fiecare parte cu cîte trei nervuri ușor curbate spre capete. Nr. inv. G 3'53. Dimensiuni: L=13 cm; l.t.=6 cm; D.g. = 3,4X2,7 cm; A.g. = 9,2 cm; G = 345 g. 4. Celt de mici dimensiuni (fig. 2/5; 4/1), cu corpul arcuit, lățindu-se spre tăiș. Gaura de înmănușare este de formă ovală, avînd bordura ușor îngroșată la exte- rior. Tortița pornește din bordura găurii de înmănușare, prezentînd în partea su- perioară urmele ciotului de turnare. Tăișul este lățit și arcuit, rotunjit la capete, și pornește cam de la jumătatea celtului fiind bine delimitat de restul corpului. El prezintă urme de folosire, avînd mici știrbituri din vechime. Piesa este relativ bine păstrată, fiind acoperită de o patină verde-închisă pe o latură și verdv-al- bastră pe cealaltă. Pe una din fețe, în jumătatea superioară se observă o nervură în relief, neregulată, provenind de la o fisură existentă într-una dintre valvele tiparului. Celtul este decorat în partea superioară, imediat sub bordura găurii de înmănușare, prin două nervuri paralele în relief, dispuse orizontal. Dimensiuni: L=8,5 cm; l.t. = 3,6 cm; D.g. = 2,lXl,5 cm; A.g. = 4,2 cm; G = 78 g. 5. Fragment de lamă (fig. 2/4; 4/2), provenind de la o spadă, probabil de di- mensiuni mai mari dacă ținem cont de masivitatea și greutatea piesei. Este ruptă din vechime, fiind ușor curbată, fără nervură mediană și are secțiunea oval alun- gită. Relativ bine conservat, fragmentul este acoperit de o patină verde-albăstruie, peste care se află un strat negricios rezultat probabil în urma unei treceri prin foc. Pe ambele fețe este decorat cu cîte două benzi alcătuite din patru incizii pa- ralele, longitudinale. Dimensiuni: L=8 cm; 1 (lățimea) = 4,2 cm; Gr. (grosimea maximă) = 0,8 cm; G=130 g. B. Ceramica. Dintre fragmentele ceramice hallstattiene, descoperite lingă sau în apropierea pieselor de bronz, am reținut pentru ilustrare pe cele mai tipice, respectiv buze și funduri de vase, o parte din ele fiind și decorate (fig. 5—7). Ele sînt lucrate în totalitate cu mîna, fiind realizate — cu o singură excepție — din pastă fină și semifină. Pentru o prezentare cît mai completă, vom face în con- tinuare descrierea sumară a fiecăruia dintre cele mai reprezentative fragmente,, ținînd cont și de posibilitățile lor de reconstituire grafică: 1. — fragment dintr-un vas în formă de sac, cu buza dreaptă și pereții ușor arcuiți, lucrat dintr-o pastă grosieră de culoare cărămizie, fără ornamente (fig. 7/2); 2. — fragment de la un vas cu gîtul înalt și buza răsfrîntă la exterior, lucrat din pastă fină, de culoare brună, cu pereții lustruiți, decorat cu caneluri orizontale pe partea interioară a buzei (fig. 7/1); 3. — fund de vas fragmentar, lucrat din pastă fină, de culoare neagră-cenușie, cu urme de lustruire (fig. 6/2); 4. — fragment de la un fund de vas, lucrat din pastă fină, de culoare brun-neagră la exterior și brun-cărămizie în interior (fig. 6/1); 5 — fragment de la o strachină bitronconică cu buza ușor trasă spre interior, lucrată din pastă fină, de culoare neagră, cu urme ușoare de 8 — Banatica Vin https://biblioteca-digitala.ro Fig. 5. — Ceramică descoperită în apropierea depozitului de bronzuri de la Li- borajdea. .Abb. 5 — Keramik aus der Năhe des Bronzedepots von Liborajdea. lustruire la exterior, fără ornamente (fig. 6/3); 6. — fragment de strachină cu buza trasă spre interior, lucrată din pastă fină, de culoare neagră, cu urme ușoare de la exterior, decorată cu caneluri înguste, orizontale, pe umăr și o proeminență co- nică lățită pe corp (fig. 6/4); 7. — fragment de la o cană cu corpul bombat și buza ușor profilată, lucrată din pastă fină, de culoare neagră, cu pereții lustruiți, pre- zintă pe corp urma unei rupturi provenind de la o toartă sau proeminență, deco- https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 115 Fig. 6 — Ceramică descoperită în apropierea depozitului de bronzuri de la Libo- rajdea. Abb. 6 — Keramikfragmente aus der Năhe des Bronzedepots von Liborajdea. rată prin canelură orizontală, dispuse în zona mai bombată a vasului (fig. 5/1); 8. — fragment de la un vas bitronconic, lucrat din pastă fină, de culoare brun- neagrăț cu pereții lustruiți, decorat imediat sub buză, atît la exterior cît și în interior, prin caneluri orizontale (fig. 5/2). Concluzii Pe baza tuturor celor arătate mai înainte, vom încerca să stabilim — în limita documentației existente, desigur — care pot fi implicațiile is- torice și importanța acestei noi descoperiri pornind — în mod firesc — de la stabilirea cît mai exact posibil a poziției sale cronologice. încadrarea cronologică. Cele mai importante și sigure repere pentru datare ne sînt oferite în primul rînd de piesele de metal. 8* https://biblioteca-digitala.ro 116 Marian Gumă, Ion Dragomir ^Fig. 7 — Ceramică descoperită în apropierea depozitului de bronzuri de la Li- borajdea. Abb. 7 — Keramik aus der Năhe des Bronzedepots von Liborajdea. https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 117 In lipsa gărzii și a minerului, ce ar fi permis o încadrare tipologică mai precisă, lama fragmentară de spadă (fig. 2/4; 4/2) se pretează mai puțin la o datare sigură, singurele elemente care ne pot oferi slabe in- dicii în acest sens fiind benzile incizate longitudinal pe lamă și profilul acesteia. Spade cu un profil și decor asemănător al lamei intră în com- ponența depozitelor de la Fînațe⁹, Stoboru¹⁰ și Turia I¹¹ (aparținînd seriei Jupalnic — Turia, datată în Ha A₂), Bunești¹³, Silvașu de Cîmpie¹⁴ și Șim- leul Silvaniei III¹⁵ (aparținînd seriei Sîngeorgiu de Pădure — Fizeșul Gherlii, datat în Ha B₂). Analogii mai pot fi stabilite însă și cu o serie de spade mai timpurii, cum sînt cele de la Odorhei și Bistrița (Ha Aj)¹⁶. Din punct de vedere tipologic, analogiile menționate aparțin unui nu- măr de trei mari categorii de spade, bine reprezentate pe teritoriul Ro- mâniei la începutul primei epoci a fierului, respectiv tipul cu terminația minerului în formă de șaibă (Scheibenknaufschwerter), databil în interva- lul Ha Ai—B/⁷, tipul cu terminația minerului în formă de cupă (Scha- lenknaufschwerter), databil în intervalul Ha A₂—B₂¹⁸, și tipul cu termi- nația minerului în formă de antene (Antennenschwerter), databil în Ha Bj—B,¹⁹. Ținînd cont de dimensiunile relativ mari ale fragmentului ce face parte din depozitul descoperit la Liborajdea, este mai probabil ca el să fi aparținut, fie unei spade de tipul Schalenknaufschwerter, fie uneia de ti- pul Antennenschwerter, ceea ce presupune plasarea sa în intervalul Ha A₂—B₂, mai sigur Ha A₂—B/⁰. Cele mai prețioase elemente pentru datarea depozitului de bronzuri de la Liborajdea ne sînt oferite însă de forma și ornamentația celor patru celturi ce intră în componența sa. Astfel, celtul de dimensiuni mai mici (fig. 2/1; 4/1), decorat în partea superioară prin două nervuri orizontale, bine reliefate, își găsește cele mai bune analogii în exemplare similare, făcînd parte din depozitele Sîm- băta Nouă I²¹, Boldești²², Zagon II²³, Țelna²⁴, Suatu²³, Nou Săsesc²⁶, Giur- giova²⁷, și Bancu²⁵, aparținînd toate seriei de depozite de tip Moigrad — ⁹ M. P. Dîmbovița, Depozitele de bronzuri din România, Ed. Academiei R.S.R., București, 1977, p. 123; pl. 291/1. ¹⁰ Ibidem, p. 124; pl. 292/10—11; 293/1. ¹¹ Ibidem, p. 124; pl. 293/2. ¹² Ibidem, p. 128; pl. 304/8. ¹³ Ibidem, p. 140; pl. 343/12—14. ¹⁴ Ibidem, p. 143; pl. 350/11—13. ¹⁵ Ibidem, p. 143; pl. 354/2. ¹⁶ A. D. Alexandrescu, Die Bronzeschwerter aus Rumănien, în Dacia, N.S., X, 1966, Taf. V/5; VII/1. ¹⁷ Ibidem, p. 126—128. ¹⁸ Ibidem, p. 128—129. ³⁹ Ibidem, p. 129—131. ²⁰ Ibidem, p. 128—131: I. Chicideanu, Zur Typologie und Verbreitung der Scha- lenknaufschwerter, în Dacia, N.S., XXVII, 1—2, 1983, p. 11 și urm. ²¹ M. P. Dîmbovița, op. cit., p. 140; pl. 341/7. ²² Ibidem, p. 139; pl. 340/6—8. ²³ Ibidem, p. 138—139; pl. 338/1'5. ²⁴ Ibidem, p. 137; pl. 332/2, 5—6. ²⁵ Ibidem, p. 135; pl. 322/17, 19. ²⁶ Ibidem, p. 132; pl. 313/11, 13. ²⁷ Ibidem, p. 130; pl. 307/15. ²⁸ Ibidem, p. 126; pl. 298/7—9. https://biblioteca-digitala.ro 118 Marian Gumă, Ion Dragomir Tăuteu (în Transilvania), Boldești (în Muntenia) și Sîmbăta Nouă (în Do- brogea) datată în Ha deși exemplare apropiate ca formă pot fi întîl- nite atît în depozitele de la Dezmir²® și Căpușu de Cîmpie³⁰ (seria Jupal- nic — Turia, Ha A₂), cît și în depozitul de la Fizeșu Gherlii II³¹ (seria Sîngeorgiu de Pădure — Fizeșu Gherlii, Ha B₂). De asemenea, celtul masiv cu corpul zvelt, decorat pe ambele fețe cu cîte o nervură orizontală în relief de la care pornesc șapte nervuri verti- cale ușor curbate (fig. 2/2; 4/3), este identic cu exemplarul component al depozitului Sichevița l³², avînd analogii și în depozitele de la Jibert³³ și Josani³⁴ (toate aparținînd seriei Moigrad—Tăuteu din Ha BJ. O datare similară o presupune și celtul (fig. 2/1; 3/1), decorat cu două nervuri orizontale în relief de la care pornesc șase nervuri unghiulare, dispuse vertical, cele din mijloc unindu-se într-un triunghi al cărui vîrf se continuă în jos într-o singură nervură. Cele mai numeroase și bune analogii pot fi găsite tot în depozite aparținînd seriei Moigrad—Tăuteu (din Transilvania), Boldești (din Muntenia) din Ha Bₙ descoperite la Bancu³⁵, Șoarș³⁶, Șieu II³⁷, Suatu³⁸, Boldești³⁹, Pietrosu⁴⁰ și Sîmbăta Nouă I⁴¹, deși exemplare apropiate ca formă și decor apar atît la Dîrja⁴² și Sărățeni⁴³ (depozite din seria Jupalnic I—Turia, Ha A₂), cît și la Că- min⁴⁴, Fizeșu Gherlii II⁴⁵, Glod⁴⁶, sau Sîngeorgiu de Pădure I⁴⁷ (seria Sîn- georgiu de Pădure—Fizeșu Gherlii, Ha B₂). In sfîrșit, una dintre cele mai caracteristice piese pentru orizontul cronologic la care se situează depozitul de la Liborajdea îl constituie cel- tul masiv, rupt pe o latură și decorat prin cele cinci nervuri în relief ori- zontale, sub care se află o nervură verticală flancată de două nervuri unghiulare (fig. 2/3; 3/2). Apărînd în forme și ornamentație oarecum ase- mănătoare încă în depozitele seriei Jupalnic—Turia din Ha A₂ (așa cum o demonstrează exemplarele care fac parte din depozitele Cluj-Napoca I⁴⁸, Dîrja⁴®, Dezmir⁵⁰, Jupalnic⁵¹ sau depozitul de tipare de la Plenița⁵², și con- tinuîndu-se — cu un decor ușor modificat — în depozitele seriei Sîngeor- ²⁹ Ibidem, p. 122—123; pl. 288/14—15. ³⁰ Tbidem, p. 121; pl. 286/1. ³¹ Ibidem, p. 142; pl. 345/13—15, 18. ³² Gh. Lazarovici, op. cit., p. 95—96; pl. LXXV/1. ³³ M. P. Dîmbovița, op. cit., p. 130—131; pl. 308/7. ³⁴ Ibidem, p. 131; pl. 309/6. ³⁵ Ibidem, p. 126; pl. 299/1. ³⁸ Ibidem, p. 135; pl. 324/4. ³⁷ Ibidem, p. 135; pl. 323/2. ³⁸ Ibidem, p. 135; pl. 322/10. ³⁰ Ibidem, p. 13*9; pl. 340/3—5. ⁴⁰ Ibidem, p. 139; pl. 340/9. ⁴¹ Ibidem, p. 140; pl. 341/3. ⁴² Ibidem, p. 123; pl. 290/1. ⁴³ Ibidem, p. 124; pl. 292/9. ⁴⁴ Ibidem, p. 141; pl. 344/12. ⁴⁵ Ibidem, p. 142; pl. 246/3, 6—9. ⁴⁶ Ibidem, p. 142; pl. 347/14. ⁴⁷ Ibidem, p. 143; pl. 351/13—14, 17. ⁴⁸ Ibidem, p. 122; pl. 288/1. ⁴⁹ Ibidem, p. 123; pl. 289/14. ⁵⁰ Ibidem, p. 122—123; pl. 288/17. S¹ Ibidem, p. 123; pl. 291/3—4. ⁵² Ibidem, p. 123; pl. 295/7, 10. https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 119 giu de Pădure—Fizeșu Gherlii din Ha B₂ (Delnița⁵³, Glod⁵⁴, Tîrgu Secu- iesc I⁵⁵), acest tip de celt este cu deosebire caracteristic depozitelor din seria Moigrad—Tăuteu din Ha Bₗₜ așa cum o demonstrează exemplarele descoperite la Cluj-Napoca II⁵⁶, Cornești⁵⁷, Șpălnaca I⁵⁸, Tăuteu⁵⁹, Țelna⁸⁰, Zagon II⁶¹, Sîmbăta Nouă I⁶². Deosebit de importantă, în acest sens, este și analogia foarte apropiată ce poate fi făcută cu unul dintre celturile ce intră în componența depozitului de la Sîg®³, a cărui datare în Ha B! este puternic sprijinită de asocierea — printre altele — cu o situlă de tip Hajduboszormeny, un coif în formă de clopot cu buton aplatizat, precum și mai multe cești de tip Kirkendrup și Fuchsstadt⁶⁴. în consecință, marea majoritate a obiectelor de metal aparținînd de- pozitului de la Liborajdea pot fi încadrate cu precădere în faza Ha Bₙ ceea ce implică o datare în consecință a întregului depozit și includerea sa in seria de depozite de tipul Moigrad—Tăuteu, „îngroparea" lui petre- cîndu-se — foarte probabil — la pragul dintre fazele Ha B, și Ha B₂, în circumstanțe istorice ce vor fi — numai parțial — discutate mai de- parte, în orice caz fără a putea fi pe deplin clarificate. Ceramica descoperită în apropierea pieselor de metal ar putea fi pusă — fără a avea însă o certitudine deplină în acest sens — în relație cu acestea, întrucît prin caracteristicile sale esențiale poate fi atribuită fără nici un dubiu complexului cultural cu ceramică neagră canelată, care domină fazele incipiente ale Hallstatt-ului (Ha A și începutul Ha B) și în sud-vestul României⁰⁵. ⁵³ Ibidem, p. 141; pl. 345/7. ⁵⁴ Ibidem, p. 142; pl. 347/13. ⁵⁵ Ibidem, p. 144; pl. 355/15. ⁵⁶ Ibidem, p. 128; pl. 303/14. ⁵⁷ Ibidem, p. 138—129; pl. 305/6. ⁵⁸ Ibidem, p. 135—136; pl. 325/13—14, 16; 326/1—2. ⁵⁹ Ibidem, p. 136—137; pl. 329/8. ⁶⁰ Ibidem, p. 137; pl. 332/4. ⁶¹ Ibidem, p. 138—139; pl. 338/9—12. ⁸² Ibidem, p. 140; pl. 341/8. ⁶³ T. Soroceanu — E. Lako, Depozitul de bronzuri de la Sig (jud. Sălaj), în Acta MP, V, 1981, p. 145 și urm.; fig. 8/4, cu bibliografia. ⁶⁴ Ibidem, p. 155; fig. 2—6, 9/4. ⁶³ Cele mai reprezentative descoperiri aparținînd acestui complex pe terito- riul Banatului sînt: cele din faza a Il-a a necropolei de incinerație de la Bob,da (săpături efectuate de M. Moga și O. Radu. Material inedit în Muz. Timișoara. Cf,' M. Moga, în RevMuz, I, 1964, p. 296; Idem, în Atti del VI CISPP, II, (1965), p. 490; K. Horedț, în StComS, 13, 1967, p. 147 și urm.), cele de la Cornutei (I. Stra- tan, în SCIV, XV, 1964, 4, p. 523—527; M. Rusu, în Dacia, N.S., VII, 1963, p. 205; A. Lăszlo, în Centenar Muzeal Orădean, p. 180 și fig. 4; M. Gumă, în StComC, II, 1977, p. 256), Fizeș (O. Bozu, în StComC, IV, 1982, p. 137—153), Susani, (I. Stratan, Al. Vulpe, în PZ, 52, 1977, p. 28—60), Caransebeș (Material în Muz. Caransebeș. Cf. L. Mărghitan, Banatul în lumina arheologiei, voi. I, Ed. Facla, Timișoara, 1979, p, 196), Moldova Nouă — „Cariera de banatite" (M. Gumă, în Acta MN, XVI, 1979, p. 481—493) și Remetea Mare — „Gomila lui Gabor" (săpături inedite efectuate de Fl. Medeleț. Materialul în Muz. Timișoara), toate databile cu precădere în faza Ha A. în cea mai mare parte a zonei de sud-vest a României acest complex își continuă evoluția și la începutul fazei Ha B, așa cum o demonstrează descoperirile de la Bocșa Română — „Dealul Mare“ (material inedit în Muz. Reșița, provenind dintr-o necropolă de incinerație) și cele de la Remetea Mare — „Gomila lui Pituț", (cer- cetări efectuate de Fl. Medeleț. Material în cea mai mare parte inedit, aflat la Muz. Timișoara. Cf. Fl. Medeleț, Cercetări arheologice recente de la Remetea Mare, jud. Timiș, mss., comunicare prezentată în cadrul simpozionului „In Memoriam https://biblioteca-digitala.ro 120 Marian Gumă, Ion Dragomir Din păcate, starea sa excesiv de fragmentară și lipsa unei tipologii evolutive a ceramicii pentru primele faze ale Hallstatt-ului, în condițiile în care multe dintre descoperirile din Banat caracteristice acestui orizont sînt încă nepublicate (Bobda, Remetea Mare, Bocșa Română etc.), fac deosebit de dificilă orice încercare de încadrare cronologică mai fină în cadrul acestui interval a materialului ceramic descoperit la Liborajdea. Din cadrul acestuia, vasul uzual în formă de sac (fig. 7/2) nu ne poate oferi repere cronologice deosebite, fiind un tip comun și larg răspîndit la sfîrșitul epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului în întregul spațiu carpato-danubian. Dintre celelalte forme, tipul de vas—urnă deco- rat cu caneluri (fig. 7/1) are analogii încă din orizontul Cruceni II (Br. D)⁶⁶ sau în descoperirile de la Susani⁶⁷, Moldova Nouă⁸⁸, Bobda II⁶⁹ (Br. D — Ha A, și, mai ales, Ha A), evoluția sa prelungindu-se — de cele mai multe ori în asociere cu ornamente incizate și imprimate — pînă la orizontul gru- pelor cu ceramică incizată și imprimată din Ha B, de tip Gornea — Kala- kac⁷⁰ și Insula Banului⁷¹, sau chiar în cultura Basarabi (Ha C)⁷². La fel, cana cu corpul bombat, decorată cu caneluri orizontale (fig. 5/1), este în- tîlnită în forme incipiente încă din faza a doua a necropolei de la Cru- ceni⁷³, sau la Susani⁷⁴; Străchinile cu buza trasă spre interior (fig. 6/3—4) încep să apară pe teritoriul Banatului încă de la același orizont, așa cum o arată exemplarele descoperite la Susani⁷⁵ și Moldova Nouă⁷⁶, dar evo- luează pe întreg parcursul primei epoci a fierului. Ansamblul elementelor definitorii (pastă, decor, forme) al ceramicii descoperite la Liborajdea denotă însă un aspect mai evoluat decît cel al orizontului Bobda II — Susani — Moldova Nouă (Ha Aₜ), ea încadrîn- du-se mai degrabă în orizontul descoperirilor (încă inedite) de tip Remetea Mare — „Gomila lui Gabor“ și „Gomila lui Pituț“ și Bocșa Română — „Dealu Mare“ din Banat, datate în Ha A₂—BP Toate acestea sprijină, așadar, posibilitatea existenței unei relații de contemporaneitate între piesele de metal ale depozitului de la Liborajdea și fragmentele ceramice descoperite în apropierea acestuia. Constantini Daicoviciu", Caransebeș, 26—27 martie 1977). Datarea acestei ultime stațiuni cel puțin în faza de Ha B, este sprijinită și de prezența în perimetrul acesteia a unei situle de bronz de tip Hajduboszormeny (Fl. Medeleț, Die Bronze- situla von Remetea Mare, Kreis Timiș, în Dacia, M.S., XVIII, 1974, p. 95—102; idem, Situla de la Remetea Mare, jud. Timiș, în Banatica, III, 1975, p. 49—59. ⁶⁶ O. Radu, Cu privire la necropola de la Cruceni (jud. Timiș), în SCIV, 24, 1973, 3, p. 503 și urm., pl. 1/3; 3/5; 9/9. ⁶⁷ I. Stratan, Al. Vulpe, loc. cit., Taf. 4/11—12; 6/93—94; 25/149. ⁶⁸ M. Gumă, în Acta MN, XVI, 1979, p. 484, pl. II. ⁶⁹ Material inedit în Muz. Timișoara. ⁷⁰ M. Gumă, op. cit:, în Banatica, V, 1979, pl. XII; XXI/4—6. ⁷¹ S. Morintz și P. Roman, Un nou grup hallstattian timpuriu in sud-vestul României — Insula Banului, în SCIV, 20, 1969, 3, fig. 12/1; 19/1. ⁷² M. Gumă, Contribuții la cunoașterea culturii Basarabi în Banat, în Bana- tica, VII, 1983, pl. XII/2; XXIX. ⁷³ O. Radu, op. cit., în SCIV, 24, 1973, 3, pl. 2/1. ⁷⁴ I. Stratan, Al. Vulpe, loc. cit., Taf. 4/7; 5/214. ⁷⁵ Ibidem, Taf. 5/3; 10/79—86, 92; 1.1/100—117; 12/118—121; 13/122—125. ⁷⁶ M. Gumă, în Acta MN, XVI, 1979, pl. IV/5. https://biblioteca-digitala.ro Un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului 121 Considerații istorico-arheologice Avînd în vedere condițiile fortuite de efectuare ale acestei descoperiri, precum și lipsa unor săpături arheologice în punctul menționat (aproape imposibil de realizat în prezent, datorită nivelului ridicat al apelor Du- nării), este greu de stabilit cu certitudine caracterul inițial al acestui com- plex arheologic. Gruparea strînsă a cinci din cele șase obiecte de metal care intră în componența depozitului ar pleda la prima vedere în favoarea ascunderii sale în contextul unor împrejurări istorice vitrege pentru persoana sau comunitatea căruia i-a aparținut. Relativ recent, în literatura de specialitate a fost avansată ideea po- trivit căreia multe, dacă nu chiar marea majoritate a depozitelor de bronzuri cunoscute ar reprezenta de fapt depuneri votive⁷⁷. Din păcate, pentru descoperirea de la Liborajdea nu există nici un fel de elemente care să pledeze în favoarea unei asemenea interpretări. Mai mult, ținînd cont de varietatea tipurilor de vase descoperite în imediata apropiere a obiectelor de metal și distanța destul de mare care separă locul în care a fost găsit celtul din 1973, față de gruparea de obiecte descoperite în 1983, nu poate fi în întregime exclusă existența unei necropole hallstattiene timpurii în acest punct. Desigur, asupra acestui important aspect numai efectuarea unor cer- cetări arheologice sistematice va fi în măsură să aducă precizări supli- mentare. Deosebit de importante pot fi însă implicațiile istorice ale acestei descoperiri pentru mai buna înțelegere a evoluției culturale din etapa timpurie a primei epoci a fierului în sud-veștul României. în primul rînd,‘trebuie să remarcăm faptul că orizontul cronologic la care se plasează materialele descoperite la Liborajdea (Ha Bj) consem- nează, cel puțin pentru Banat, o scădere remarcabilă a numărului de de- pozite de bronzuri, comparativ cu perioada anterioară a Hallstatt-ului A⁷⁸. Această realitate s-ar putea datora pe de o parte progreselor făcute în această perioadă de metalurgia fierului, cu deosebire în zona de sud-vest a României⁷⁹, iar pe de altă parte unei stabilități etno-culturale mai ⁷⁷ Pentru aceasta, a se vedea, mai ales: F. Stein, Bronzezeitliche Hortfunde in Siiddeutschland: Beitrăge zur Interpretation einer Quellengattung, Bonn, 1976, p. 80 și urm.; W. A. von Brunn, Zur Deutung spătbronzezeitlicher Hortfunde zwischcn Elbe und Weischsel, în 61 Ber R.G.K., 1980, p. 92; V. Căpitanu și Al. Vulpe, Sabia de la Marvila, în MemAntiq, IX—XI, (1977—1979), 1985, p. 499 și nota 12; T. Soro- ceanu — E. Lăko, op. cit., în Acta MP, V, 1981, p. 155. Pentru țara noastră, această părere a fost susținută îndeosebi de Al. Vulpe (în: SCIV, 22, 1971, 2, p. 305; SCIV A, IO’!, I, p. 16; Dacia, N.9„ 22, 1978, p. 371; Germania, 59, 1981, 2, p. 428.) și B. Hănsel (în P.Z., 56, 1981, 2, p. 285). ⁷⁸ Singurul depozit de bronzuri cunoscut pînă acum pentru faza Ha Bi în Ba- nat era cel de la Giurgiova (O. Răuț, în RevMuz, IV, 1967, 1, p. 44—47.), cu toate că nu este deloc exclusă și posibilitatea plasării sale în faza Ha A₂ (Cf. și M. P. Dîm- bovița, op.cit., p. 130, cu opinia lui M. Rusu). ⁷⁹ M. Rusu, începuturile metalurgiei fierului in Transilvania, în MemCD, Cluj, 1974, p. 351 și urm.; A. Lâszlo, începuturile metalurgiei fierului pe teritoriul Româ- niei, în SCIVA, 26, 1975, 1, p. 17 și urm.; Idem, Aufănge der Beniltzung und der Bearbeitung des Eisens auf dem Gebiete- Rumăniens, în ActaArchHung, 29, 1977, p. 53 și urm. https://biblioteca-digitala.ro 122 Marian Gumă, Ion Dragomir accentuate față de cea constatată la orizontul fazelor Br. D — Ha A, pentru întreaga zonă sud-est europeană. Ținînd cont și de posibilitatea corelării depozitului descoperit la Libo- rajdea cu o fază mai avansată din evoluția complexului cultural cu ce- ramică canelată de la începutul primei epoci a fierului, singura expli- cație posibilă pentru „ascunderea" acestui depozit (în cazul în care excludem ipoteza interpretării sale ca depunere votivă sau ca element component al unei necropole) ar fi punerea sa în legătură cu penetrația, constatată în Ha B (mai sigur Ha B₂—B₃) pentru zonele sudice și vestice ale Banatului, a elementelor de tip Gornea—Kalakaca (Bosut III a)⁸⁰. în orice caz, dacă asocierea pieselor de metal ale depozitului de la Li- borajdea cu ceramica neagră canelată reprezintă o realitate, această nouă descoperire din sudul Banatului s-ar putea adăuga argumentelor deja pu- blicate care pledează pentru restrângerea datării, în intervalul Ha B,—B₃, a grupelor culturale de tip Insula Banului și Gornea—Kalakaăa⁸¹. Fără îndoială, că cercetările viitoare vor fi în măsură să valorifice mai complex această nouă descoperire, contribuind substanțial la o cît mai obiectivă interpretare a evoluției etno-culturale din sud-vestul Româ- niei, din întregul spațiu carpato-dunărean, la începutul primei epoci a fierului tracic din aceste zone. MARIAN GUMĂ — ION DRAGOMIR EIN BRONZEDEPOT AUS DER FRlUHEISENZEIT DAS BEI LIBORAJDEA GEFUNDEN WURDE (GEMEINDE SICHEVIȚA, KREIS KARASCH-SEVERIN) (Zusammenfassung) Anlăsslich einer Felbegehung im November 1983 fand der Lehrer Ion Drago- mir aus Gornea ostlich der Miindung des Baches Liborajdea în die Donau (die Stelle heisst „Terenul lui Brăilă"), am Stromufer, ein Bronzedepot bestehend aus zwei Kelten (Abb. 2/1, 3; 3/1—2), ein Fragment eines Bronzeschwerts (Abb. 2/4; 4/2), sowie eine Nadei (die der Finder verlor). Spater fand man an derselben Stelle einen weiteren kleineren Kelten (Abb. 2/5; 4/1). Indem die Autoren einen weiteren Kelten hinzuzăhlen, der 1973 in der Năhe gefunden wurde (Abb. 2/2; 4/3) kommen sie zu der Schlussfolgerung, dass es sich um Funde aus einem Bronzedepot handelt. Es wird nicht ausgeschlossen, dass sich in der Năhe auch eine Nekropole befindet. Die verlorene Nadei nicht hinzugerechnet wiegt der Depotfund 1.193 Gramm. Ausser der Bronzefunden entdeckte man auch Keramikfragmente, die mehrere Gefăsstypen engehoren (Abb. 5—7) und typisch sind fur der Kulturkoplex der Schwarzkeramik mit Rillen aus der Friiheisenzeit im Sudwesten Romăniens. Aufgrund der Form- und Dekoranalogien der Bronzefunde wird das Depot der Phase Ha Bₜ zugeordnet und als der Depotgruppe vom Typ Moigrad—Tăuteu an- gehorend erkannt (nach M. Rusu). ⁸⁰ M. Gumă, Cîteva observații asupra grupului Bosut, în SCIVA, 32, 1981, 1, p. 43—66, cu bibliografia. ⁸¹ Ibidem, p. 62—64; A. Lăszlâ, op. cit., în SCIVA, 26, 1975, 1, p. 26; V. Vasi- liev, în Acta MN, XX, 1983, p. 44—49; M. Gumă, op. ctt., în Banatica, VII, 1983, p. 89. https://biblioteca-digitala.ro 123 CONSIDERAȚII PRIVIND MATERIALUL FAUNISTIC PROVENIT DIN AȘEZAREA DACICA DE LA „STENCA“ LIUBCOVEI (JUD. CARAȘ-SEVERIN) Eșantioanele faunistice ce fac obiectul articolului de față provin din așezarea dacică fortificată de la „Stenca" Liubcovei și se datează, alături de celelalte materiale arheologice între: sfîrșit de sec. III î.e.n. și început de sec. I e.n.¹. Stațiunea mai sus-amintită este amplasată în Valea Dunării, în depre- siunea Gornea—Liubcova, pe un masiv calcaros ce bara pînă nu demult accesul în Clisura Dunării între localitățile Liubcova și Berzasca. Materia- lul, cumulînd un număr de 1216 oase, provine din 21 gropi, 5 locuințe și din stratul de cultură. Analiza s-a efectuat pe fiecare nivel în parte. Din nivelul dacic inferior (I), datat între secolele III—II î.e.n?, a fost supus observației un lot de 573 fragmente iar din nivelul dacic superior (II), datat între secolele I î.e.n. — I e.n.³, un lot de 622 oase. Relativ bine conservate, de dimensiuni variabile, resturile prezintă spărturi vechi. Unele dintre ele evidențiază urme de tăiere, pete de ar- dere (în special cel provenit din zona vetrelor), urme lăsate de colții car- nivorelor. In proporție mică apar fragmente de coarne de cerb cu urme de prelucrare, unele fiind prelucrate integral (21 buc.). Identificarea eșan- tioanelor a pus în evidență doar resturi provenite de la animale. Privit în ansamblu, materialul îmbracă un aspect tipic de „resturi menajere", avînd în vedere cele enunțate mai sus. Nivelul I Dacic Moluștelor le revin două cochilii de Unio. Peștii dețin resturi mai numeroase, și anume 50 fragmente de radii, operculare, dinți faringieni, vertebre, aparținînd speciilor: Cyprinus car- pio, Silurus glanis. Se apreciază că indivizii pescuiți aveau dimensiuni mari (vertebre de somn cu 0 de: 34; 35,5; 46,5 mm). Păsărilor le aparțin 33 fragmente, toate atribuite găinii domestice. ¹ M. Gumă, în Banatica IV, 1977, 102. ² Ibidem, p. 90. ; Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 124 Georgeta El Susi Repartiția materialului faunlstii --- Nivelul I Dacic 6» G« G, G„ G» G 13 G„ c„ GIț G>. g» G» G;e Gj» Ga» G». Din To-j str. tall Bos taurus 1 3 5 5 14 4 6 6 7 4 1 1 2 29 881 Sus s. dom. 1 9 2 5 5 5 5 12 4 2 8 7 3 1 12 24 1051 Ovicaprine 5 2 2 5 4 5 1 2 6 3 6 2 5 19 6| Caniș fam. 1 1 Equus c. 1 1 2 TOTAL sp. domestice 2 5 11 7 5 15 _11 24 10 8 25 14 2 18 9 4 2 19 73 264 Cervus el. 4 2 1 3 2 ___1 7 2 1 1 2 25 51 Sus s. fer. 2 1 1 _2 1 1 1 6 1 1 16 33 Capreolus c. 5 Ursus arct. 1 Bos primig 44 Meles m. 27 27 Martes m. 1 1 TOTAL sp. sălbatice 6 1 2 6 3 4 2 2 1 40 2 1 1 2 o 47 122 Păsări 27 2 1 1 2 33 Reptile Pești 33 1 1 4 5 2 1 3 50 Moluște 1 1 TOTAL MAMIFERE 8 1 7 17 7 5 15 14 28 12 10 26 54 2 20 10 5 4 21 120 386 TOTAL sp. determin. 8 1 7 17 7 5 75 17 30 12 11 30 59 2 23 10 5 4 22 125 470 Coaste 6 2 5 10 7 20 17 5 2 2 4 2 4 1 1 15 103 TOTAL EȘANTION 14 3 12 27 14 5 95 34 35 12 13 32 59 6 25 IC 9 5 23 140 573 G = groapă menajeră; B = bordei; L= locuință; V = vatră. https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 125 >e complexe — „Stenca" Liubcovei Tabelul 1 Nivelul n Dacic Tosal gm Gja G» g31 gm Bj B2 B, L4 L, V, V2 V3 v4 Din Total general str. 4 19 6 1 10 7 5 12 9 3 4 5 5 75 165 253 6 3 2 1 1 9 7 7 10 19 1 2 2 52 122 227 3 4 1 7 1 6 6 8 2 1 2 53 94 161 1 1 2 4 3 3 5 13 26 2 8 2 26 15 18 29 36 6 7 5 10 183 386 650 3 2 2 2 4 3 3 17 4 1 ___1 2 53 97 148 1 1 1 3 2 2 1 3 ___1 2n 35 68 1 1 6 1 5 6 7 4 4 8 1 1 28 1 4 3 1 2 5 6 5 4 21 4 1 1 3 84 141 266 2 3 5 38 1 2 3 3 3 2 1 2 1 8 ' 17 67 1 1 2 3 17 29 3 10 2 31 21 23 33 57 10 8 6 13 267 530 916 17 29 3 10 2 35 23 25 35 60 10 9 6 13 ISO 557 1 027 5 2 1 5 2 8 10 5 5 1 1 20 65 168 22 31 4 10 2 40 25 33 45 65 10 14 7 14 300 622 1 195 195 + 21*^1 216 * coarne de cerb prelucrate https://biblioteca-digitala.ro 126 Georgeta El Susi Tabelul 2 Datele metrice ale găinii din așezarea dacică de la „Stenca" Liubcovei (mm) Nivelul I Nivelul H TIBIOTARS Lg. max. 106 92,5 Lț. px. 16,5 Lț. diaf. 5,5; 5,5; 9 Lț. dist. 5 10 FEMUR Lg. max. 65 68,5 Lț. px. 13 13,5 Lț. diaf. 6 6 Lț. dist. 12 13 OMOPLAT Lț. cap cranial 10 IIUMERUS Lg. max. 59,5 Lț. px. 17 Lț. diaf. 6 Din groapa 11 provin 27 oase de găină domestică repartizate la mini- mum 4 indivizi subadulți (tab. 3). Puținele date metrice ce au putut fi pre- levate pe oasele animalelor adulte, indică o găină de talie mică, întîlnită și în alte așezări geto-dacice de pe teritoriul României'¹. Repartiția resturilor de găină din groapa II pe regiuni corporale Tabelul 3 stg. dr. Coracoid 2 _ Scapulă 1 1 Humerus 9 _ Ulnă _ 2 Femur 4 4 Tibiotars 2 1 Tarsometatars 3 2 Coaste (3) Speciile domestice Cea mai mare parte a materialului aparține mamiferelor domestice și sălbatice, cumulînd un total de 489 fragmente dintre care 103 sînt coaste (tab. 1). In cadrul speciilor domestice, pe primul loc, atît ca număr dc oase cît și ca număr de indivizi, se situează porcul domestic. ⁴ S. Haimovici, în Domestikationsțorschung und Geschichte der Haustiere, Bu- dapest, 1973, p. 257—272. https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 127 Taliile suinelor domestice de la „Stenca“ Liubcovei Tabelul 4 Piesa Nivelul I Nivelul n Lungimea Talia Lungimea Talia HUMERUS 152 61,56 151 61,15 ASTRAGAL 34,5 61,75 36 64,44 41,5 74,28 CALCANEU 67 62,57 65 60,71 METAC. UI 68,5 73,43 65,5 70,21 MET AC. IV 67 70,55 71 62,76 82 72,48 METAT. IV 76,5 67,62 74 65,41 VARIABILIT. 61,56 9 74,28 60,71 6 72,48 MEDIA 66,85 65,79 Tabelul 5 Datele metrice ale suinelor de la „Stenca“ Liubcovei (mm) Nivelul I Nivelul II Nr. Variabilii. M Nr. Variabilii. M MAXILA P2---P4 1 34,5 M1---M’ 1 62 Lg. M’ 3 28,5--- 33 30,3 J 32 Lg. M2 7 17,5--- 21,5 19,4 2 17; 20 MANDIBULA Pz---P4 0 31 --- 38 34,5 1 34 M,---M3 5 56 --- 66 62,7 8 58 ---68,5 64,5 p2---m3 4 87 ---103 96,2 1 98 Lg. simf. 6 55 ---- 66,5 61,6 1 52,5 Lg. M2 8 18 --- 22 19,6 13 18 ---21,5 19,6 Lg. M3 5 27 --- 32,5 29,9 10 26,5---34 39,6 OMOPLAT Lg. cap articular 2 33; 34 Lg. supraf. arti- eular 2 26; 28 1 24 Lț. col 2 23; 23 2 16,5; 22,5 HUMERUS Lg. mx. 1 152 Lț. diaf. 6 15,5--- 16,5 16 8 10,5---16,5 14,9 Lț. trohl. 8 29,5--- 35,5 32 4 31 ---33 31,8 Lț. dist. 8 36,5--- 41,5 37,1 4 36,5---37 37 RADIUS Lț. px. 3 26 --- 28,5 27,6 6 26,5---30,5 28,5 Lț. diaf. 6 15 --- 19 17,2 9 15,5---20,5 17,5 https://biblioteca-digitala.ro 125 Georgeta El Susi Nivelul I Nivelul II Nr. VariabUit. M Nr. Variabilii. M COXAL 0 acetab. 2 36,5; 37 TIBIA Lt. px. 1 32 Lț. diaf. 2 19; 20,5 2 16; 18 TIBIA Lț. px. 1 32 Lț. diaf. 2 19; 20,5 2 16; 18 Lț. dist. 1 29 5 27,5---29 28,2 ASTRAGAL Lg. mx. 2 34,5; 41,5 1 36 CALCANEU Lg. mx. 1 67 METACARP III Lg. mx. 3 63 --- 68,5 65,5 Lț. px. 5 17 --- 20 18,5 Lț. diaf. 5 12,5--- 15 13,4 Lț. dist. 3 14 --- 15,5 15 METACARP IV Lg. mx. 67 Lț. px. 2 13; 16 Lț. diaf. 1 13 2 11; 13 Lț. dist. 1 14 METATARS III Lț. px. 1 20 Lț. diaf. 1 12,5 METATARS IV Lg. mx. 2 71; 76,5 2 74; 82 Lț. px. 2 15; 15,5 2 13,5; 16 Lț. diaf. 3 10,5--- 12,5 11,6 Lț. dist. 2 12,5; 13,5 20,5 2 15,5; ,16,5 PHALANX I Lg. mx. 1 29,5 2 28; 28 PHALANX II Această situație, în care oasele porcului sînt cele mai numeroase, a fost relevată și pentru nivelul dacic de la Pecica⁵. Materialul este bine conservat, existînd o serie de piese întregi. Repartiția materialului pe re- giuni corporale este în general uniformă, totuși remarcăm prezența în număr foarte mare a resturilor de maxilare. Studiul acestora indică un masiv facial nu prea alungit, cu media simfizei mandibulare oscilînd în jurul valorii de 61,6 cm., fiind ceva mai mică decît cea de la Pecica (65,2)⁶. Pentru un singur exemplar s-a calculat un indice lacrimar, cu valoa- rea de 1,33, deci aproape de cel al mistrețului. Pe opt fragmente maxi- lare a fost prezent Pₚ Cu toate că masivul facial nu e prea alungit, suinele domestice de la „Stenca" Liubcovei aparțineau totuși tipului primitiv, ne- ⁵ S. Haimovici, în AnStUniv, XV, 1969, p. 407. ⁶ S. Haimovici, în Ziridava, Arad, 1978, p. 274. https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 129 Tabelul 6 Datele metrice ale bovinelor de la „Stenca" Liubcovei (mm) Nivelul I Nivelul II Nr. VarlabUIt. M Nr. VarlabUIt. M COARNE Lg. mx. Circonf. bază Diametru mare 1 360 bază 2 220; 160 Diametrul mic 2 78; 63 bază 2 62,5; 42,5 mandibula 2 127; 129 p2---m3 3 49 ---50 P2--- 4 75 ---83 49,3 Mi---M3 5 34 ---38 79 Lg. M3 35,6 1 33 OMOPLAT Lg. cap articular 5 57,5---69.5 64,8 5 65 ---69,5 64,5 Lg. supraf. artic. 4 41 ---53 49,2 4 51 ---'53 51,7 Lț. min. col 2 38,5; 45 HUMERUS Lț. proximală 1 96* Lț. distală 2 82; 84 2 70; 70,5 RADIUS 4 71 ---65,5 Lț. proximală 2 37; 40,5 76,5 2 77; 88 Lț. diafiză 4 59 ---71,5 65 8 57 ---69,5 Lț. distală 63 TIBIA Lț. proximală 2 69; 78 Lț. diafiză 6 26 ---48 35 6 26 ---48 34,8 Lț. distală 8 57 ---69 60,2 7 52 ---60 56,6 CENTROTARS 4 43 ---51 47,3 Lg. maximă ASTRAGAL 5 56 ---6.1 58,8 9 56,5---61,5 59 Lg. maximă CALCANEU Lț. maximă 2 48; 53,5 FHALANX I Lg. maximă 73* 18 52,5---70,5 60,8 14 52,5---70; 74,5* 61 PHALANX II 51,5*; 52*; 53* Lg. maximă 6 33 ---38,5 35,8 PHALANX III 3 60 ---73 67 Lg. maximă 9 — Banatica VIU https://biblioteca-digitala.ro 130 Georgeta El Susi ameliorat. în privința taliei, datele metrice indică valori corporale asemă- nătoare celor de la Pecica⁷, însă ceva mai mari decît cele de la Zimnicea⁸. în privința vîrstei de sacrificiu, se constată că din cei 18 indivizi estimați, 9 au fost sacrificați între 1—2 ani (50%), 5 indivizi pînă la un an (27,7%), unul între 2—2%, iar 3 animale aveau deja dentiția mediu sau puternic erodată (16,6%). Acest mod de exploatare este asemănător cu cel de la Radovanu⁹, Mărgăritești¹⁰, unde apar și indivizi cu dentiția puternic uzată. Bovinele înregistrează un procent mai scăzut, cifra oferită de frecvența NMI¹¹ find mai semnificativă decît cea a numărului de resturi. în general, materialul lor este mai puțin semnificativ, oferind puține date despre talia și conformația corporală. In material s-au găsit două porțiuni de coame de tip „brahyceros“ ce au aparținut probabil femelelor. Puținele date metrice indică animale de talie mică, ele încadrîndu-se în parametrii vitelor din așezările geto- dacice de la Pecica¹², Cîrlomănești¹³, Radovanu¹⁴, Piscul Crăsani¹⁵. Refe- ritor la vîrsta de sacrificare, doar 9,09% erau subadulți, 18,1% indivizi atinseseră stadiul adult, iar cea mai mare parte erau maturi (63,6%). S-au semnalat chiar animale cu serii dentare puternic erodate. Situația este în- trucîtva asemănătoare cu cea de la Pecica¹⁸, Mărgăritești¹⁷. Ovicaprinele. Din cele 67 resturi atribuite acestui grup, 1/3 reveneau caprelor. De la acestea s-au păstrat cinci fragmente de coarne dintre care patru au putut fi dimensionate, celălalt provenind de la un ied. Toate aparțin femelelor, încadrîndu-se în categoria „prisca“. De la ovine s-a păstrat un corn de femelă, de dimensiuni mici. Tabelul 7 Taliile ovicaprinelor din nivelul I dacic Ovine Caprine Lungimea Talia Lungimea Talia HUMERUS 145 61,48 (H) RADIUS 152 60,19 (H) METACARP 614 (T) 112 64,4 (S) METATARS 134 60,97 (H) 112 59,8 (S) MEDIA 62,71 (Ț) VARIAB. 60,64---62,71 61,3 ⁷ Ibidem. ⁸ S. Haimovici în AnStUniv, XVIII, 1972, p. 198. ⁹ M. S. Udrescu, în Thraco-Dacica, III, 1982, p. 141. ¹⁰ M. St. Udrescu, în SCIVA, 28, 1977, 2, p. 371. ¹¹ Număr minim de indivizi. ¹² S. Haimovici, în Ziridava, p. 277. ¹³ M. St. Udrescu, în SC1VA, 28, 1977, 3, p. 367. ¹⁴ M. St. Udrescu, în Thraco-Dacica, III, 1982, p. 140. ¹⁵ M. St. Udrescu, în Animals and Archaeology: Husbandry in Europe, BAR In- ternational series 227, 1984, p. 85. ¹⁶ S. Haimovici, în Ziridava, p. 2278. ¹⁷ M. St. Udrescu, în SCIVA, 28, 1977, 3, p. 366. https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 131 Tabelul 8 Datele metrice ale ovicaprinelor de la „Stenca" Liubcovei (mm) Nivelul I dacic Ovine Caprine Ovicaprine COARNE 29; 36,5 Lg. mx. 17; 17,5 Circonf. bază 0 mare bază 0 mic bază MAXI LA P2---M3 P2---P« M1---M3 Lg. M3 MANDIBULA Ii-M3 P2---M, P2-P4 Mx---M3 Lg. M3 OMOPLAT Lg. cap ar tic. Lg. supr. art. 143 Lț. min. col 78 HUMERUS 28; 35; Lg. maximă 15; 17; Lț. proximală 28 Lț. diafiză 14 112 Lț. distală 31,5 23 RADIUS 15,5 Lg. maximă 26,5 Lț. proximală 112 Lț. diafiză 18,5 Lț. distală 12,5 COXAL 0 acetabular 27 FEMUR 20 72 Lț. distală 145 25 TIBIA 31 47 Lț. distală 11,5; 13,5; 19 ASTRAGAL 28,5; 24,5; 124 Lg. maximă 152 72,5; 72,5 METACARP 24 26,5; 28 Lg. maximă 12,5 46; 44,5; 48,5 Lț. proximală 28,5 23; 23; 22,5 Lț. diafiză 25,5 30 Lț. distală 29 23,5 METATARS 24,5 17; 15,5 Lg. maximă 15,5 27 Lț. proximală 134 16,5; 13,5; 14,5; 17,5 Lț. diafiză 17,5 30 PHALANX I 9,5 16 Lg. maximă 34; 38 12; 12,5 9* https://biblioteca-digitala.ro 132 Georgeta El Susi Din punct de vedere dimensional nu s-au semnalat diferențe față de ovicaprinele din celelalte așezări geto-dacice menționate în text. Referitor la modul de exploatare, erau ucise animale cam în mod egal pentru fie- care grupă de vîrstă, începînd cu 3—6 luni. In general proporția de ani- male tinere este mică, la fel și cea de exemplare bătrîne, predominînd cele sacrificate între 2—4 ani. Equideele sînt reprezentate prin două resturi provenite din G₁₇ și din stratul de cultură. Dimensiunile lor le redăm mai jos: PHALANX I Lg. maximă 74,5 mm Lț. prox. 49 Lț. feței de artic. prox. 46,5 0 proxim. 33,5 Lț. min. diaf. 31 Lț. dist. 41,5 Lț. feței de artic. prox. 38 METACARP III Lț. prox. 46,5 Ambele piese provin de la un cal de talie mică. Canidele. Au fost identificate cu o frecvență foarte scăzută și resturi provenite de la cîine. Este vorba de o articulație mandibulară stingă și o mandibulă stingă fără dinți, cu următoarele dimensiuni luate la nivelul alveolelor dentare: Pi—M₃=59 mm; Pₜ—P₄=33; Mi—M₃=26; M! = 16,5. S-a calculat o lungime bazală după Dahr=127,1 ceea ce corespunde unui animal de talie mică. Speciile sălbatice Resturile acestui grup de mamifere au fost găsite în abundență în com- plexele cercetate în așezarea dacică de la „Stenca“ Liubcovei. în eșantionul lor, cerbului îi revine cea mai mare parte din material. Pe lîngă cele Tabelul 9 Datele metrice ale mistrețului din așezarea dacică (mm) Nivelul I Nivelul II MAXILA --- Lg. M3 38; 38; 44,5 MANDIBULA --- Lg. M3 38,5 OMOPLAT --- Lț. min. col 35,5; 38 HUMERUS --- Lț. trohlee 39; 48 --- Lț. distală 48; 57,5 RADIUS --- Lț. prox. 38; 38; 39 COXAL --- 0 acetab. 35; 36,5 TIBIA --- Lț. distală 49; 50; 52 42; 47; 48 ASTRAGAL --- Lg. max. 98; 102 51,5; 54,5; 57; 58,5 CALCANEU --- Lg. max. 98 44; 52; 52,5; 54 METAC IV --- Lg. max. 124 45; 45; 49 METAT IV --- Lg. max. 45,5 55 PHALANX I --- Lg. max. 45,5; 47 https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 133 Tabelul 10 Datele metrice ale cervidelor de la „Stenca" Liubcovei (mm) Nivelul I Nivelul n Nr. Variabilii. M Nr. Variabilii. M MANDIBULA Mj---M3 3 75 ---84 79,6 1 81 Lg. prem. 1 47 OMOPLAT Lg. cap. articular Lg. supraf. arti- 1 53,5 culară 1 42,5 4 35 ---62 46,5 HUMERUS 1 58,5 2 Lț. trohiee 1 62 3 55; 64 Lț. distală 58,5---67,5 65 . RADIUS Lț. prox. 3 57 ---62,5 59 Lț. diafiză 2 27,5; 28 Lț. distală 5 49 ---57 52,2 FEMUR 1 25 Lț. prox. 1 61 1 83,5 Lț. dist tibia 4 49,5---55 52,7 2 59,5; 69 Lț. dist. ASTRAGAL Lg. max. 1 55 CALCANEU 2 128; 129 Lg. max. METACARP Lg. max. 1 263 Lț. prox. 1 43 Lț. diafiză 1 23 12 19 ---27 20,7 Lț. dist. 2 42; 42,5 5 39,5---50 43,3 METATARS 1 300,5 Lg. max. 2 38,5; 43,5 Lț. prox. 1 23 Lț. diafiză 1 47 4 34,5---41 38 Lț. dist. 3 22 ---25,5 23,3 PHALANX I 5 56 ---62 I g. max. 3 56 ---62,5 5 22 ---23,5 58,5 Lț. prox. 2 22,5; 23 59,6 5 17,5---18,5 22,9 Lț. diafiză 2 17,5; 18 21 8 18 ---21,5 18,3 Lț. dist. 4 19,5---21,5 I 45,5 20,5 PHALANX TI https://biblioteca-digitala.ro 134 Georgeta El Susi 51 oase, luate în discuție, 8 fragmente de coarne prezintă urme de prelu- crare sau au fost prelucrate integral (ele nu sînt cuprinse în statistici). Semnalăm, de asemenea, prezența cîtorva oase neepifizate provenite de la doi subadulți. Restul materialului a aparținut unor animale mature. O singură piesă s-a păstrat întreagă, este vorba de un metatars cu lg. de 300,5 mm, pe care este vizibilă sutura epifizo-diafizară. Mistrețul prezintă un material destul de bogat, și anume 33 fragmente provenite în cea mai mare parte de la indivizi maturi, cu o talie ce varia între 89,5—109,61 cm. Căpriorul. Din cele cinci oase prezente în lot, trei provin de la un sub- adult (un corn, o ulnă neepifizată px., un metacarp neepifizat px.), iar două de la un adult (un com cu urme de prelucrare și un calcaneu). Bourul. Cele patru piese (datele lor metrice sînt trecute cu asterisc în tabelul 6) provin de la un mascul și o femelă. Ursului îi revine un fragment de humerus distal cu lț. distală=81,5 și lț. diaf.=26 mm. De la jder s-a păstrat un fragment de mandibulă cu lg. Mₜ=ll mm. Bursucul. în G₁₈ s-au găsit 27 piese aparținînd scheletului unui ani- mal, ale cărui date metrice, din lipsă de spațiu, le vom prezenta într-un articol viitor. Nivelul II Dacic Cuprinde un număr de 622 oase repartizate acelorași grupe de animale ca în primul nivel. Moluștele sînt prezente prin două fragmente de valve de la specia Unio. Peștilor le revin doar 17 fragmente de radii, vertebre, porțiuni maxi- lare, toate provenite de la Esox luduș, Cyprinus carpio, Silurus glanis. Reptilele au 3 fragmente de plastron de Testudo. Păsările au mai puține resturi în comparație cu primul nivel, și anume 5 fragmente atribuite la doi indivizi de găină domestică (un subadult și un adult). Speciile domestice în cadrul acestui grup, bovinele dețin ponderea cea mai mare, atît pe resturi, cît și pe NMI. Materialul lor este puternic fragmentat, doar o mică parte a putut fi dimensionat. S-au păstrat 4 fragmente de coarne, dintre care 2 au putut fi dimensionate cît de cît. Acestea îmbracă un as- pect masiv, probabil că provin de la indivizi masculi. Unul singur s-a con- servat integral. Prin aspectul și dimensiunile sale se apropie de tipul „primigenius“. Celelalte 2 fragmente nedimensionabile sînt gracile, au aparținut probabil femelelor, fiind de tip „brahyceros“. Sub raport di- mensional nu sînt sesizabile deosebiri semnificative față de primul nivel dacic. în privința vîrstelor de sacrificiu, situația se prezintă astfel: din cei 19 indivizi prezumați, 4 sînt subadulți și 15 au depășit acest stadiu. Dintre https://biblioteca-digitala.ro Considerații privind materialul faunistic 135 aceștia, 3 animale abia au atins faza adultă, 4 au depășit 3^2—4 ani, iar 8 animale au fost sacrificate peste 5 ani. Suinele. Cu un număr de 122 resturi se situează după bovine. Materia- lul este foarte fragmentat, o bună parte din el aparține scheletului cefa- lic, mai puțin metapodiilor. Și în privința modului de exploatare a aces- tui grup de mamifere există similitudini între cele două nivele. Astfel, 37,5o/o dintre animale au fost ucise pînă la un an, 5Oo/₀ pînă la doi ani, doar 12o/ₒ peste 2V2- Un singur exemplar se pare că a fost sacrificat la o vîrstă mai înaintată. Ovicaprinele sînt reprezentate prin 94 fragmente pe baza cărora s-au estimat 12 indivizi. Și în acest nivel capra deține resturi mai puține decît oaia. Tabelul 11 Taliile ovicaprinelor din nivelul II dacic Piesa Ovine Caprine Lungimea Talia Lungimea Talia METACARP 105 60,37 (S) METATARS 116 61,94 Te7tdcYYeXTop kat jieYaXa ep/a aTteăeî^aTO. La cererea împăratului Traian, mauri aflați sub comanda șeicului Lusius Quietus au participat la cucerirea Daciei, făcînd parte din armata romană. Reprezentarea pe Columna lui Traian a trei grupuri de călăreți mauri a determinat pe unii istorici să presupună că corpul expediționar maur trebuie să fi avut un efectiv mai mare de o ala⁶. După formarea în anul 106 a privinciei Dacia, Lusius Quietus îm- preună cu trupa sa va participa în armata de campanie a lui Traian pentru războiul parthic, apoi va lua parte și va conduce implicit înăbușirea răs- coalei iudeilor din Palestina. In prima jumătate a secolului II nu se cunosc mărturii epigrafice, care să teste prezența vreunei trupe de mauri în Dacia. O diplomă militară cunoscută de mult în literatura de specialitate îi atestă pe mauri pentru prima dată în anul 158. Ea a fost descoperită la Cristești și se datează în 8 iulie 158⁷. în rîndurile 8—11 apar amintiți: Vexil(lariis) Afric(ae) et Mau[r]etaniae) Caes(ariensis) qui sunt cum Mau- ris Gentilib(us) in Dacia Super(iore) et sunt sub Statio Prisco leg(ato). .. Rezultă că, în anul 158 a avut loc lăsarea la vatră a unor efective din corpul expediționar format din trupele auxiliare ale Africii și Mauretaniei Caesariensis, care se aflau împreună cu Mauri gentiles în Dacia. Din tex- tul decretului nu rezultă că și aceștia din urmă au beneficiat de acordarea cetățeniei romane. Diploma din anul 158 este o diplomă „normală" acordînd cu același prilej cetățenia romană pentru alte trei ale (I Batavorum, I Hispanorum Campagonum, I Gallorum et Bosporanorum) și trei cohorte (I Thracum, IV Hispanorum, I Aug. Ituraeorum). Poziția vexilației din Africa și Mauretania, ultima din cele 6 trupe amintite mai sus evidențiază prezența ei recentă între unitățile provinciei și mai ales caracterul ei deosebit. Asocierea vexilației cu corpul de Mauri gentiles nu este probabil întîmplătoare. Un decret databil cam în această perioadă este un fragment descoperit la Răcari și publicat de V. Pârvan: IMP(erator) CAESAR /divi Hadrianus f. divi Traianus/ PARTH(ici) NEP(os) /divi Nervae pronepos T(itus)/ AELIUS HA/drianus Antoninus Aug(ustus) Pius)/ PONT(ifex) M/ax(imus) tr.pot.... imp .... cos .. ./ 5 MAURIS EQ/uitibus) et peditibus qui sunt in Moe-/ SIA SUP(eriore)............. ⁶ E. Groag, RE, XIII, 2, col. 1877. ⁷ IDR, I, 16 = CIL, XVI, 108. https://biblioteca-digitala.ro ' ; 'https://biblioteca-digitala.ro¹' ‘ Numerus Maurorum Tibiscensium 142 Doina Benea Impcaes fAkTH f HZVDR t Z (d^uzj/adriani fictivi Traiarti , nep. ci ivi A/ervae n^vnep. t. Ăet anus^nfoninus Siu$. Pius peni. ) MPCAE.S K^idivi Hadrian i f di ui Yraiani r/iKTH NEl ciiviWervae nronep t ALllvSHw drianus Antoninus Aug. Pius PONT tr. pot... /mp. cos. p.p. /V\ A\/ R.LȘ uit. et pepit. ^ul suni inAAoe ti suni sub ............../*„ Fig. 2 — Diploma militară fragmentară de la Răcari (IDR, I, 29) De la publicarea diplomei militare discuțiile, care s-au purtat între specialiști au fost în legătură cu întregirea R.6, unde inițial V. Pârvan a completat astfel: Moe/SIA SUP. avînd deci de a face cu o unitate ce aparținea provinciei sud-dunărene⁸. Din păcate piesa este astăzi pierdută. Diploma de la Răcari trebuie să fi aparținut unui veteran stabilit în această așezare. Spre această concluzie ne îndeamnă și faptul că în castrul de la Răcari a staționat în cursul secolelor II—III un numerus Mau- rorum S .... Diploma de la Răcari avînd în vedere caracterul ei deosebit poate fi pusă în legătură cu evenimentele militare din zona celor două provincii dunărene Dacia și Moesia Superior. Din diploma de la Răcari rezultă că pentru Mauri equites a fost acor- dată cetățenia romană. Comparînd diploma de la Răcari cu cele emise pentru palmyreni din anii 120, 126 de la Cășei și Tibiscum, se observă similitudinea formulărilor decretelor. Astfel: 1 — imediat după numele împăratului nu urmează formula consacrată: peditibus, equitibus qui mi- litaverunt in.....urmînd apoi lista trupelor; 2 — corpul de trupă maur nu este desemnat printr-o denumire precisă a tipului de unitate, ci doar prin etnicul lui; 3 — în diplomele emise pentru palmyreni se remarcă lipsa formulei: pluribusve stipendiis emeritis dimissis honesta missione; 4 — lipsa numelui comandantului acestei unități; 5 — acordarea cetățeniei romane numai pentru soldat, nu și pentru familia sa⁹ (ultimele trei puncte, observabile în diplomele din 120, 126). Diplomele din anii 120, 126, 158 au fost acordate „ante emerita sti- pendia“, deci înaintea îndeplinirii anilor de serviciu, probabil ca urmare a comportării excepționale pe cîmpul de luptă, deși acest lucru nu apare menționat în decretele respective. Aducerea vexilației formate din auxiliile celor două provincii nord- africane și a contingentului de Mauri gentiles în provincia Dacia a fost ⁸ IDR, I, 29=CIL, XVI, 114. ⁸ IDR, I, 5, 6, 8, vezi și D. Benea, în Apulum, XVIII, 1980, p. 131—140. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 143 determinată de dificultățile create în urma conflictelor cu dacii liberi la granițele de vest și de nord ale provinciei. Izvoarele literare amintesc în răstimpul anilor 155—157 lupte îndelungate purtate cu dacii liberi.¹⁰ în acest context pentru a face față situației au fost aduse contingentele de mai sus. Acordarea de către împăratul Antonius Pius a cetățeniei romane unui corp de trupă barbar neinclus încă în sistemul auxiliar roman denotă evidențierea excepțională a maurilor pe cîmpul de luptă. Similitudinea între modul de organizare al palmyrenilor și cel al maurilor se remarcă și în evoluția lor ulterioară, organizarea lor ca numeri. Antoninus Pius este împăratul care a organizat ante 160 pe palmyreni în numeri¹¹, foarte pro- babil tot acum începe același proces și cu mauri. 2. Organizarea unităților de mauri. Cine erau Mauri gentiles? După părerea lui Mommsen erau triburi care proveneau din teritorii aflate în afara organizării municipale romane, deci implicit nu erau subordonați acesteia. Mauri lui Lusius Quietus erau amintiți tot cu termenul de gentiles¹². Deci, avem de a face cu contingente de barbari, care sub con- ducerea unui conducător național erau cointeresați material în unele ex- pediții romane. Integrarea lor în cadrul armatei romane are loc după o staționare îndelungată în provincia, unde participaseră la o campanie mi- litară. Cointeresarea materială și implicit socială (prin acordarea în cazuri excepționale a cetățeniei romane) au fost elementele de bază care au con- tribuit la rămînerea în provincie și mai apoi organizarea în unități auxi- liare neregulate. Menționarea în diploma din anul 158 de la Cristești a unor Mauri gen- tiles însoțiți de o vexillatio formată din trupele auxiliare ale celor două provincii africane sugerează participarea lor directă la evenimentele mi- litare care au frămîntat Dacia între 155—158 și anume atacurile dacilor liberi la granițele de vest, nord și poate est ale provinciei. Recrutarea maurilor, pare să fi avut un caracter excepțional. în nordul Africii sînt cunoscute luptele violente care au avut loc între 144—150 provocate de tulburările maurilor. Un număr mare de vexilații ale legiunilor din provinciile dunărene: Pannonia, Moesia, Dacia au par- ticipat la pacificarea rebelilor. în vara anului 150 trupele romane reușiseră să restabilească liniștea¹³. Izvoarele literare, deși laconice, fac referiri la aceste evenimente. SHA, relatează faptul că mauri au fost obligați să ceară pace¹⁴. ¹⁰ SHA, Vita Antonini Pil, 54. ¹¹ C. C. Petolescu, în SCIVA, XXII, 1975, p. 426—127. ¹² H. Callies, op. cit., p. 163. Ridicarea unui corp expediționar maur în vremea lui Antoninus Pius putea constitui o măsură extraordinară de pacificare a acestora după lupte înverșunate purtate între anii 144—150. Această practică a fost frecvent utilizată de romani pentru a trimite corpuri expediționare recrutate din rîndul populațiilor barbare în provincii cît mai îndepărtate de locul de baștină. Prin aceasta se încerca anihilarea unor focare permanente de neliniște și pericol pentru Impe- riu. Un caz similar îl reprezintă recrutarea sarmatilor pentru Britannia după în- frîngerea lor de către Marcus Aurelius (Cassius Dio, 71, 16). ¹³ M. Benabou, La resistance africaine ă Za romanisation, Paris, 1976, p. 135—144. ¹⁴ SHA, Vita Antonini Pii, 54, La aceleași evenimente face referire în anul 144 retorul Aelius Aristides, Discursuri, cf. Izv. priu. ist. Rom., I, 1964, p. 600; vezi și C. C. Petolescu, Dacia, N.S. XXVI, 1982, 167—170; Idem, Dacia, N.S., 30, 1986, 1—2, p. 161. https://biblioteca-digitala.ro 144 Doina Benea Dacă recrutarea maurilor a avut un caracter excepțional sau nu, acest lucru deocamdată trebuie luat în considerare ca o pioteză. Prezența mauri- lor în Dacia în timpul evenimentelor militare dificile, pledează pentru acest fapt. în Dacia sediul inițial al acestui corp expediționar nu este cunoscut, probabil că undeva în centrul provinciei, respectiv Dacia Superior. Ul- terior, cînd din vexilația inițială s-au format detașamente acestea au fost în majoritatea cazurilor amplasate în castrele din Dacia Superior: Răcari, Sînpaul, Micia, Tibiscum). Primele mențiuni epigrafice ale unor numeri Maurorum datează la începutul secolului III. Prima inscripție descoperită la Micia amintește alături de alte trupe ale Daciei Superior pe numerus Maurorum Tibiscen- sium¹⁵, iar în anul 204 o altă inscripție descoperită tot la Micia, atestă Mauri Micienses™. M. Speidel, atrăgea atenția asupra a doua inscripții descoperite în Pa- lestina, la Neapolis, datate în anul 194, care ar menționa în armata de campanie a lui Septimius Severus în Orient efective de palmyreni și mauri¹⁷. Prima inscripție care ne interesează amintește pe: Augindai eques ex numero(sic!) m(ilitum) Maurorum vixit anno(s) XXX h(eres) b(ene) m(erenti). . .¹⁸ Armata lui Septimius Severus a fost recrutată din provinciile dună- rene, dar doar Dacia avea la acea dată efective de palmyreni și mauri, ceea ce face plauzibilă ipoteza lui M. Speidel. Din timpul lui Septimius Severus apar primele informații documentare epigrafice ale unor numeri Maurorum în Dacia. Distribuirea unităților de mauri în diferite castre și staționarea înde- lungată în același loc a determinat adoptarea toponimului sediului de garnizoană, ca epitet al unităților. Folosirea toponimului sediului de gar- nizoană a fost impusă de necesitatea identificării mai ușoare a fiecăreia din cele 5—6 unități ale provinciei. în Dacia sînt cunoscute următoarele trupe de mauri: numerus Mauro- rum Hisp (?-aniensium), numerus Maurorum Miciensium, numerus Mau- ¹⁵ v. discuția la H. Callies, op cit., p. 181—183. Autorul consideră că între sim- pla mențiune a etnicului în cazul nostru Mauri gentiles =numerus, idee exprimată anterior de Rowell, RE, XVII, col. 2546, H. Nesselhauf CIL, XVI, 98. W. Wagner, op. cit., p. 207 este de părere că simpla mențiune a etnicului unei unități repre- zintă o etapă premergătoare unui numerus, părere la care subscriem („eine Vor- stufe zu den Numeri der Mauri"). Credem că nu este lipsit de importanță să remar- căm faptul că în majoritatea cazurilor mențiunile epigrafice ce atestă astfel de uni- tăți cu titulatura de numeri sînt mai tîrzii față de prima atestare epigrafică a unor formațiuni barbare ce își menționează doar etnicul. în Dacia palmyreni sa- gittari apar amintiți în anii 120, 126, iar ca numeri de abia în deceniul VI al se- colului II, Mauri gentiles aduși la mijlocul secolului II, apar ca numeri în timpul Severilor. Este greu să credem doar într-un hazard al descoperirilor. în ambele cazuri avem de-a face cu soldați recrutați în mediul barbar al unor provincii în- depărtate. H. Callies își bazează ipoteza în principal pe existența concomitentă a unor inscripții ce atestă formațiunile barbare fie numai cu etniconul, fie doar ca numeri, fapt ce nu poate fi negat; IDR, III, 3, 77 = CIL, III, 1343. ¹⁶ IDR, III, 3, 47. ¹⁷ AE, 1948, 149, 150; M. Speidel, op. cit., p. 214. ¹⁸ AE, 1948, 149. Lectura propusă de autor pentru numele unității: numerus Militum Maurorum ar putea să fie o eroare de lapicid pentru numerus Maurorum Miciensium. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 145 rorum O ..., numerus Maurorum S ..., numerus Maurorum S......................., numerus Maurorum Tibiscensium. 3. Efectivele unităților de mauri. Recrutarea unui grup compact de Mauri gentiles în preajma sau în timpul luptelor cu dacii liberi nu este amintită de alte izvoare literare sau epigrafice în afara celor două diplome militare. Efectivul soldaților recrutați trebuie să fi fost îndeajuns de mare judecind după numărul unităților existente ulterior la care se adaugă și eventualele pierderi din timpul luptelor din 155—157, despre care nu avem nici o știre. Care erau efectivele unei unități? Părerile specialiștilor sînt diferite. H. Rowell, presupunea că numerus ar avea un efectiv ce se apropia de cel al unei auxilii romane regulate¹⁹. Dimpotrivă, D. Baatz analizînd efec- tivele unor numeri din Germania prin compararea cu dimensiunile unor castella în care staționau, ajungea la concluzia că numărul acestor unități nu depășea 200—250 de soldați²⁰. Hyginus, cap. 30 amintește în armata de campanie a lui Marcus Aure- lius din anii 170—176 pe mauri equites, care aveau un efectiv de 600 de călăreți (Mauri equites DC . . . classici Misenates D. Ravennates DCCC . . ., item equitum Afrorum et Maurorum electorum²¹). Cum armata de cam- panie a fost formată din trupele provinciilor dunărene, este posibil ca aici să fii existat și efective din Dacia.²² în acest caz, detașamentul călă- reților mauri era format din 600 de soldați, acesta pare să reprezinte efec- tivul unui astfel de trupe neregulate. în Dacia, fortificațiile în care au staționat unitățile de mauri sînt castre de dimensiuni medii: Micia (360x180 m) — garnizoana formată din trei trupe; Tibiscum (?X175 m) — garnizoană formată din trei trupe auxiliare; Sînpaul (150X133 m), Răcari (173,20X141,50 m), Șutoru (castru necercetat)²³. Dimensiunile fortificațiilor ne determină să presu- punem că efectivul unui numerus este apropiat de cel al unei auxilii re- gulate. Privind specificul trupelor de mauri este de presupus că ele să fi fost formate din equites. 4. Completarea efectivelor. Numărul mic de inscripții puse de soldații unităților de mauri din Dacia face dificilă reconstituirea modului de re- crutare al acestor trupe. Spre deosebire de palmyreni, care încă în vea- cul al III-lea își completau efectivele din provincia de baștină, pentru mauri nu se poate susține același lucru. Acordarea cetățeniei romane, ante emerita stipensia în timpul lui Antoninus Pius pentru unele elemente dintre Mauri equites va crea posi- bilitatea integrării lor mai rapide în cadrul armatei romane. Staționarea îndelungată în Dacia va determina cu timpul numirea în fruntea acestor vexilații fie a unor conaționali (cum a fost cazul lui Lusius Quietus), care dețineau cetățenia romană, fie a unor ofițeri romani. Inscripțiile care pot fi luate în discuție privind completarea efectivelor unor numeri Mauro- ¹⁹ H. Rowell, op. cit., coli. 337—1338. ²⁰ D. Baatz, Kastell Hasselbach und andere Forschungen am Odenwaldlimes,. 1972, passim. ²¹ M. Speidel, op. cit., p. 206—207. ²² O cohors milliaria Maurorum equitata este atestată epigrafic în Pannonia, la> Matrica (A. Mocsy, ArchErt, LXXXII, 1955, p. 62). ⁸⁹ vezi mai jos notele: 36, 47, 48, 49. 10 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 146 Doina Benea rum sînt puține doar în cîteva cazuri se poate recunoaște cognomina autohtonă: Txema, Dislariia (?), Sebl.. . er (?), sau Maurus. Prezența gentiliciului de Aelius și Aurelius alături de cognomenul autohton-barbar al soldaților denotă primirea cetățeniei romane de la Antoninus Pius sau Marcus Aurelius. Spre deosebire de palmyreni care își păstrează cu consecvență pînă în veacul al III-lea, cognomenul autohton de: Bolhas, Theimes, Zabdi- bol etc.²⁴ alături de gentiliciul imperial de Aelius sau Aurelius (chiar dacă avem de a face cu elemente provenite din familiile unor veterani sta- bilite în Dacia) în trupele de mauri nu se constată acest fenomen. Acest lucru a putut fi determinat de două motive: 1. completarea efectivelor cu elemente peregrine din mediul provinciei, astfel încît nu se mai păstrează elemente de identificare a unor mauri; 2. renunțarea la completarea efec- tivelor în cursul secolelor II—III cu elemente din provinciile de baștină nord-africane. Două inscripții funerare fragmentare descoperite la Tibiscum păstrează numele unor soldați din numerus Maurorum originari din provincia de baștină: Ael. Sebl... er ex n. Maur. Tib. vix. an. XXXV.. .²⁵. Prezența gentiliciului de Aelius denotă faptul că personajul a primit cetățenia de la Hadrianus-Antoninus Pius, în cazul nostru este vorba de ultimul îm- părat: Ael. Sebl... er ar putea fi considerat urmaș al unei familii de sol- dați de la care a preluat gentiliciul, sau poate fi considerat un soldat recrutat chiar la început. Această din urmă ipoteză pare puțin probabilă avînd în vedere faptul că unitatea apare amintită deja cu întreaga ei titu- latura de numerus Maurorum Tibiscensium atestată epigrafic abia în epoca Severilor. A doua inscripție menționează în schimb doi soldați ale căror nume sînt fragmentare: Dislariia și Txema. Cei doi indivizi nu dețineau cetățe- nia romană²⁶. Modul de organizare al cîmpului inscripției prin împărțirea lui în două registre verticale apropie monumentele de la Tibiscum, de cele din Africa. Acest fapt constituie un argument indirect, care pledează pentru a susține prezența în unitatea de la Tibiscum a unor elemente ori- ginare din provinciile lor de baștină. O stelă funerară ridicată la Micia pentru veteranul Aurelius Maurus, din coh. II Commagenorum (unitate ce-și avea sediul în același castru) și pentru fiul său Aurelius Surus soldat în numerus Maurorum atestă o familie de militari din tată în fiu. Tatăl, Aurelius Maurus veteran dintr-o unitate auxiliară regulată are gentiliciul de Aurelius primit cu ocazia lă- sării la vatră el și familia sa. Surprinzător, fiul său Aurelius Surus este recrutat în numerus și nu în una din cele două trupe auxiliare regulate: coh. II Commagenorum sau ala I Hispanorum Campagonum. Inscripția re- levă un caz tipic de familie de militari stabilită în apropierea castrului și din rîndul căreia copilul a fost recrutat într-una din unitățile staționate în castru²⁷. Aurelius Maurus a servit inițial în numerus fiind avansat apoi, în cohortă ceea ce poate a influențat în recrutarea fiului în unitatea unde a efectuat inițial serviciul, tatăl. ²⁴ D. Benea, op. cit., p. 135—138. ²⁵ IDR, III, 1, 156. ²S IDR, III, 1, 172 și comentariul lui I. I. Russu. ²⁷ IDR, III, 3, 166 = CIL, III, 6267. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 147 în castrul de la Micia este amintit și un ilir Dassius ..., ca miles²⁸. Pentru unitățile de la Răcari, Sînpaul nu se cunosc inscripții care să ofere indicii privind completarea efectivelor. Acordarea cetățeniei romane de către Antoninus Pius unor Mauri equi- tes pentru merite excepționale pe cîmpul de luptă, la fel ca predecesorul său Hadrian pentru palmyreni, a însemnat realizarea primei breșe în etnicul compact al unității. Dacă diplomele vor fi fost identice atunci ce- tățenia romană era acordată doar soldaților, fără familiile lor. Inscripțiile menționează doar într-un caz un soldat cu nume roman și de origine maură: Aurelius Maurus. Completarea efectivelor trebuie să se fi făcut după primele decenii din mediul provinciei, atît pentru numeri Maurorum cît și pentru cele- lalte auxilii, fenomen general în Imperiu. 5. Structura internă. în literatura de specialitate este încetățenită pă- rerea că în fruntea unor unități de tip numeri se aflau praepositi²⁹. Epi- grafic, primele mențiuni ce se pot data cu certitudine sînt din deceniul VI al secolului II³⁰. în cursul secolului II, de la recrutarea și pînă la prima atestare epi- grafică a unor numeri se constată o perioadă de timp în care nu deținem prea multe informații privind comanda acestor unități. în Africa, la mijlocul secolului II palmyreni sagittari se afla sub co- manda unui centurio din legiunea a III Africa, care de fapt era un co- național³¹. Prin această desemnare de curam agere se înțelege o funcție extraordinară. O inscripție din Palmyra, atestă un T. Aelius . .. ^rcapos al vexilației de palmyreni de la Porolissum (inscripția datîndu-se în răs- timpul 138—161)³². E7tapxos ar avea sensul de praefectus, numai că această funcție este neobișnuită la mijlocul secolului II în inscripțiile latinești³³. Recrutarea unor unități din mediul barbar al unor provincii sau din afara granițelor lor de către romani s-a făcut printr-o grijă deosebită de a controla în permanență aceste efective. în mare parte recrutarea lor avea un caracter excepțional (vezi palmyrenii sînt aduși în Dacia 117— 118; 142 — britonii aduși în Germania (după înfrîngerea unor revolte ale lor în Britania); Maurii în 155—158 în Dacia, după înăbușirea revol- telor din 144—150; sarmați în Britania după înfrîngerea lor, în anii 171/172 etc. Inițial, ele s-au aflat aidoma maurilor din Dacia împreună cu o vexilație formată din auxiliile regulate. Ulterior, după lăsarea la vatră a unor efective din rîndul acestora din urmă, mauri au fost împărțiți în mai multe detașamente și dislocate în diferite castre. Comanda lor, tre- buie să o fi avut un conațional investit cu asemenea grad. în timpul răz- boaielor daco-romane Lusius Quietus a avut astfel comanda maurilor săi. Aceasta ar explica lipsa numelui comandantului pe diplomele militare- acordate palmyrenilor din anii 120, 126. ²⁸ IDR, III, 2, 176 = CIL, III, 7872. ²⁹ H. Rowell, op. cit., cpl. 1336, H. Callies, op. cit., p. 187 sq. ³⁰ H. Callies, op. cit., nota 324. ³¹ J. Carcopino, în Syria, 6, 1925, p. 122. ³² H. Seyrig, în Syria, 22, 1941, p. 232, D. Benea, op. cit-, p. 132. ³³ H. Callies, op. cit. 19* https://biblioteca-digitala.ro 118 Doina Benea în această perioadă nu avem de a face încă cu niște trupe integrate •sistemului militar roman. Credem că, primele atestări epigrafice ale unor numeri și prezența în fruntea acestora a unor praefecti sau tribuni re- prezintă momentul includerii lor definitive în cadrul armatei romane.³⁴ în Dacia, numeri Maurorum atestați epigrafic în secolul III se află sub comanda unor praefecti.³⁵ Privind gradele inferioare atestate epigrafic în numeri Maurorum ele sînt puține: decurio (N. Maur. S . ..), signifer (N. Maur. O...), librarius (N. Maur. Tib.), milites (N. Maur. Hisp. (2), N. Maur. Mic (1), N. Maur. Tib. (1). 6. Unitățile de mauri din Dacia a. Numerus Maurorum Hisp (? — aniensium) — garnizoana la Am- pelum (Zlatna)³⁶. Unitatea este atestată epigrafic la sfîrșitul secolului II/începutul seco- lului III. Completarea epitetului Hisp. în sens geografico-topografic duce la con- cluzia că efectivele au fost aduse din Hispania și desigur în acest caz nu am avea de a face cu o unitate formată din Mauri gentiles rămași în provincie după anul 158. Historia Augusti, Vita Mardi, 21, 1 amintește de o invazie a maurilor în Hispania care ar fi avut loc în anul 171, fiind înfrîntă (Cum Mauri Hispanias prope omnes vastarent, res per legatos bene gestae sunt“). Este posibil că din aceste triburi învinse o parte să fi fost incluse în acea armată de campanie a lui Marcus Aurelius, care a participat la luptele purtate în provinciile dunărene și apoi ulterior să fi fost adusă în Dacia, în zona exploatărilor miniere. Mărturiile epigrafice păstrate pînă acum amintesc doar soldați care dețineau cetățenia romană și prin nimic nu amintesc de originea lor maură. Astfel apare un M. Aur. Alexander, pe un altar înclinat lui I.O.M., si un Aelius ... pe o piatră funerară³⁸. în inscripții numele unității apare abreviat astfel: NMHM, N.MAUR.HISP⁴⁰, N.M.HISP⁴¹. Numerus Maurorum a primit apelativul de Antoninianus de la Septi- mius Severus sau Caracalla⁴². Două inscripții votive amintesc numele a doi: praefecti: T. Flavius Crescens și Aurelius Redux, fără a putea aduce precizări sigure cronolo- gice asupra perioadei în care au activat aici. ³⁴ Ibidem, recunoaște că imposibilitatea explicării clare a modului cum era organizată comanda acestor formațiuni barbare se datorește faptului că ele nu erau încă integrate armatei romane. Acest fapt reprezintă și el un argument indirect pentru ipoteza noastră privind perioada de adaptare la sistemul militar roman. ³⁵ vezi mai jos notele: 36, 45, 54. ⁸⁰ TIR, L 34, 28; IDR, III, 3, 302, 312, 339, 325; J. Beneș, op. cit., p. 59; I. I. Rus- :SU, op. cit., p. 72. ³⁷ IDR, III, 3, 312: IOM/M. AUREL/ALEXANDER//MIL N. M. AUR/HISP. AN- •TONI/⁵NIANI EX IUSSU.DEI.FE. ³⁸ IDR, III, 3, 339. ³⁹ IDR, III, 3, 302. ⁴⁰ IDR, III, 3, 312. ⁴¹ IDR, III, 3, 325; C. C. Petolescu, în Gerion, I, 1983, p. 327—330. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 149 Mențiunile epigrafice ale unității se datează de la începutul secolu- lui III, probabil pînă la părăsirea provinciei, deși mărturii epigrafice pen- tru aceasta nu cunosc. Cîteva inscripții și ștampile ale legiunii a XIII Gemina dovedesc pre- zența în cursul secolelor II—III a unei detașament adus pentru paza minelor. Unitatea nu este atestată prin cărămizi ștampilate. Castrul unității nu este identificat. b. Numerus Maurorum Miciensium — Micia-Vețel castru pe malul stîng al rîului Mureș, garnizoana formată din: coh. II Commagenorum, ala I Hispanorum Campagonum, numerus Maurorum Miciensium⁴³. Fig. 3 — Inscripția descoperită în templul maurilor de la Micia. Prima atestare epigrafică datată cu precizia a maurilor la Micia este din anul 204, cu ocazia refacerii templului dedicat zeilor părintești ruinat din vechime. In inscripție apar menționați Mauri Micienses aflați sub comanda prefectului lulius Evangelianus. Inscripția a fost ridicată în să- nătatea celor trei Severi și a familiei imperiale⁴⁴. Pe o inscripție fragmentară descoperită la Sarmizegetusa se păstrează funcțiile unui personaj: dec.col.eq.publ.praef. n.Maur. /Mw vel. Tib/ Severiani⁴⁵. Aceasta constituie un indiciu că unitatea fie de la Micia, fie de la Tibiscum a primit apelativul de Severianus de la Severus Alexan- der (222—235). Unitatea nu este documentată prin cărămizi ștampilate în castrul de la Micia. Trupa a staționat în această fortificație pînă la părăsirea pro- vinciei. c. Numerus Maurorum O(ptatianensium ?) — Zutoru — Dacia Poro- lissensis, castru necercetat. ⁴² v. nota 40. ⁴³ W. Wagner, op. cit., p. 208; T.I.R. L 34, p. 79—80; J. Beneș, op. cit., p. 75. ⁴r IDR, III, 3, 47. ⁴⁵ IDR, III, 2, 133. https://biblioteca-digitala.ro 150 Doina Benea O singură inscripție funerară amintește un signifer Aurelius Bassus din NMO. întregirea de mult cunoscută în literatura de specialitate: nfumerus) M(aurorum) O(ptatianensium) a fost acceptată și localizată la Zutoru și pe baza descoperirii unor ștampile avînd aceste sigle⁴⁶. d. Numerus Maurorum S ... — castrul de la Sînpaul. Unitatea a fost identificată pe baza a două cărămizi ștampilate NMS descoperite mai de mult. O inscripție funerară la 1,5 km de castrul de la Sînpaul credem că se referă la un ofițer al trupei, Aurelius Severus decurio, ceea ce pre- supune că activa într-o unitate de cavalerie. Lipsa indicației unității nu trebuie să surprindă, individul a fost înmormîntat în apropierea locului unde își efectua serviciul. N.M.S. fiind formată mai ales din equites, or- ganizarea ei internă se aseamănă cu cea a unei ala.⁴⁷ e. Numerus Maurorum S (addensium) castrul de la Răcari. Unitatea este cunoscută doar prin ștampile de tipul NMS în mai multe variante. Lectura ultimei litere a fost citită diferit de către specialiști: Gr. Florescu, numerus Maurorum Equium; C. Daicoviciu, presupunea că ultima literă ar trebui citită E(lectorum), iar N. Gostar vedea în ultima literă inițiala unui toponim dacic: Saldis.⁴⁸ Unitatea a staționat în castru pînă la părăsirea provinciei. f. Numerus Maurorum Tibiscensium castru mare de la Tibiscum. Gar- nizoana formată din: coh. 1 Sagittariorum, înlocuită apoi cu coh. I Vin- delicorum, numerus Palmyrenorum, numerus Maurorum Tibiscensium⁴⁹. Unitatea apare menționată epigrafic astfel: N.M.T., N.MAUR.TIB, N.MAURET.TIBIS. într-o inscripție din Mauretania⁵⁰. Prima mențiune epigrafică datată este din anul 200, din castrul de la Micia cînd unitatea sau un detașament al ei a participat alături de alte unități la o acțiune militară⁵¹. Nu se cunosc ștampile asemenea celor palmyrene⁵². în castrul mare în ultimul nivel de locuire s-au descoperit mai multe ștampile de tipul: ⁴⁸ CIL, III, 7695: DM, Aelia Prisosta vix. ann. XXXIII Au[reli]a Bassina filia vix. an. VII, Aurel Denzi vix. ann. LXXX, aur. Bassus signifer N.M.O. coniugi et filis b.m.p.; Țigle cu ștampila (CIL, III, 8074, 27). ⁴⁷ TIR, L 34, p. 67; J. Beneș, op. cit., p. 190; I. I. Russu, op. cit., p. 76; C. Dai- coviciu, în Dacia, SV, VII—VIII, 1937—1940, p. 320; Z. Szekely, în Arh. Mold., V, 1967, p. 134—135: DM/Aur.Se/verus/dec.v.a.XXXX/Aur.Qui/... ⁴⁸ TIR, L 34, p. 94; N. Gostar, în SCIV, V, 1953, 3—4, p. 607—610 cu toată dis- cuția. Descoperirea la Craiova, în poziție secundară a unor ștampile NM ar putea constitui materiale aduse cu ocazia ridicării unor edificii modeme. ⁴⁸ TIR, L34, p. 111; W. Wagner, op. cit., p. 209—210; I. I. Russu, op. cit., p. 74; J. Beneș, op. cit., p. 61; D. Benea, In StComC, IV, 1982, p. 173—183. M IDR, III, 1, 156, 172, 147; IDR, III, 3, 77; CIL, VIII, 9368 = 10944. ⁵¹ IDR, III, 3, 77. ⁵² IDR, III, 1, 263, Tibiscum, este o ștampilă: M...I...D.. interpretată ca fiind o ștampilă particulară. N. Gostar a completat astfel ștampila: M(auretaniae) I(uniores) Daciae), această lectură ni se pare mai apropiată ca interpretare cu amen- damentul următor: M(auri) I(uniores) D(aciae sau Dacisci?). In acest caz am avea o ștampilă care redă numai etnicul acestei formațiuni barbare. Asemenea ștampile apar mai ales în castrul de la Tibiscum, cîteva și în așezarea civilă. Descoperiri similare de ștampile sînt atestate la: Bolvasnița, Criciova, Zăvoi, Sarmizegetusa, Apulum (IDR, III, 141, 241, 234; III, 2, 560 a). Dacă lectura se confirmă a fi corectă atunci Mauri iuniores Dacisci formau o vexilaței din corpul expediționar adus ini- țial în provincie. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 151 A.I.M.⁵³ întregirea celor trei litere cu: A(la) I M(aurorum) ar putea deveni plauzibilă, dacă avem în vedere o analogie și anume aceea din castrul de la Porolissum, unde la mijlocul secolului III, numerus Palmyrenorum este amintit ca ala, deci o trupă neregulată asimilată unui corp de trupă regulat. Un singur praefectus apare atestat în numerus: Marius Domesticul. Unitatea a staționat în castru pînă la părăsirea provinciei. 7. Cultele religioase. Inscripțiile păstrate referitoare la trupele de mauri sînt modeste ca informație datorită numărului mic de epigrafe cu- noscut pînă acum. Inscripția cunoscută de la Micia din anul 204 amintește refacerea de către Mauri Micienses aflați sub comanda lui lulius Evangelianus a tem- plului dedicat zeilor părintești (templum deorum patriorum vetustate conlapsum sua pecunia et opera restituerunt). Cercetările arheologice întreprinse cu mulți ani în urmă la Micia de către C. Daicoviciu au scos la iveală urmele unui templu cu o singură navă și trei încăperi dispuse pe latjira de vest. Dimensiunile edificiului erau de 18X21 m. La începutul secolului III, templul a suferit o serie de modificări constructive, prin ridicarea a două ziduri care împărțeau sala templului în trei nave. De asemenea, pe latura de sud a templului în Fig. 4 — Planul templului maurilor de la Micia. ⁸³ IDR, III, 1, 258. ⁵⁴ CIL, VIII, 9368. https://biblioteca-digitala.ro 152 Doina Benea dreptul celor trei încăperi s-a mai adăugat încă una. Acoperișul era din țiglă, pardoseala din mozaic de cărămidă. Interiorul templului era pictat. Descoperirea aici a unui altar dedicat lui Silvanus ne determină să credem că templul era utilizat pentru mai multe divinități, nu numai pentru zeii părintești ai maurilor⁵⁵. DU patrii reprezintă DU Mauri din patria origine a soldaților, divi- nitățile care se ascund sub această denumire nu au putut fi identificate, în unele cazuri se constată asocierea cu Silvanus, Saturnus, Fortuna etc. cum ar fi la Rapidum⁵⁶. în muzeul din Lugoj se păstrează un mic basorelief fragmen- tar ce cuprinde invocația celor doi numeri de la Tibiscum: nP/ALET N.M(aur)... /vot/UM • PO⁵⁷. Din păcate, scena votiva este distrusă nepu- tîndu-se identifica divinitatea căreia îi era închinat relieful. Trei altare votive puse, de militari din numerus Maurorum Hisp. con- țin invocații către I.O.M. Silvanus, și Fortuna Redux asociată cu geniul protector al unității⁵⁸. Descoperirea la Tibiscum a două monumente funerare căzute în șan- țul de apărare al castrului mare (numărul lor putînd fi mult mai mare), realizate stilistic într-o manieră apropiată de cea din provinciile de baștină Mauretania și Africa sugerează existența unui atelier de pietrărie, sau a unor meșteri lapicizi originari din acele provincii, care au însoțit trupa. 8. Locul maurilor în istoria militară a Daciei. Aduși la mijlocul seco- lului II, ca un corp expediționar însoțit de vexillarii Africae et Maureta- niae Caesariensis, Mauri gentiles au participat la luptele de apărare a pro- vinciei din timpul lui Antonius Pius. Nu apare clar pînă acum dacă re- crutarea lor s-a efectuat în condiții normale sau venea ca urmare a pedepsirii acestor triburi pentru revoltele din anii 144—150. întrucît, după terminarea luptelor cu dacii liberi în 158 Mauri gentiles nu s-au A/AAf Fig. 5 — Ștampile de tipul NM2 descoperite la Răcari. ⁵⁵ C. Daicoviciu, Templul maurilor din Micia, în Sargetia, II, 1940, p. 117, 125. ⁵⁸ CIL, VIII, 9195; M. Benabou, op. cit., p. 318 sqq. ⁵⁷ IDR, III, 1, 147. ⁵⁸ IDR, III, 3, 312, 325, 302. https://biblioteca-digitala.ro Numerus Maurorum Tibiscensium 153 înapoiat în provinciile de baștină, acest fapt sugerează cea de a doua po- sibilitate. Din acest corp expediționar s-au format mai multe unități repartizate atît în Dacia Superior, cît și în Dacia Porolissensis. Singura rezervă o re- prezintă numerus Maurorum Hisp., care probabil a fost adus din Hispania la începutul secolului III, pentru paza minelor de aur. Epigrafic, primele numeri Maurorum sînt amintiți în timpul lui Sep- timius Severus. In răstimpul celor cinci decenii pînă la aceste prime men- țiuni nu există prea multe date despre organizarea unităților de mauri. Mauri equites au fost folosiți în armata de campanie a lui Marcus Aure- lius din anii 170—175, în luptele purtate împotriva marcomanilor, ulterior, în anul 194 Septimius Severus folosește în luptele din Orient alături de efective de palmyreni luate din Dacia și unități de mauri. Lipsa din unele castre cum ar fi: Micia, Tibiscum, Ampelum a ștampi- lelor aparținînd acestor unități ar putea fi pusă în legătură cu activitatea lor militară propriu-zisă de cercetare, supraveghere, apărare a granițelor provinciei prin cavaleria maură și mai puțin o activitate constructivă su- plinită de celelalte trupe aflate în castrele respective. în castrele de la Răcări și Sînpaul, numeri Maurorum și-au confecționat singure materialul de construcție fiind obligate și de lipsa altor trupe în fortificațiile res- pective. Numărul mic al mărturiilor epigrafice care se referă la numeri Mau- rorum trebuie atribuită poate, conservatorismului acestei seminții, care nu s-a exprimat în scris pe monumente de piatră, dar în acelși timp trebuie avut în vedere faptul că după recrutarea inițială probabil prea puține contingente de mauri au fost aduse din provincia de baștină pentru completarea efectivelor unităților respective. Aceasta s-a efectuat în con- tinuare din mediul provinciei, astfel încît probabil în secolul III, doar numele unităților mai amintea de vechea etnie. DOINA BENEA NUMERUS MAURORUM TIBISCENSIUM BEITRĂGE ZUR GESCHICHTE DER MAURISCHEN TRUPPEN AUS DAZIEN (Zusammenfassung) Die in der Provinz Dakien stehenden maurischen Truppenabteilungen sind in der Fachlietratur ofters zum Forschungsgegenstand gewăhlt worden. Die Versetzung nach Dakien. Aus der ersten Hălfte des II-en Jhdt. besitzen wir keine epigraphischen Zeugnisse uber die Anwesenheit einer maurischen Heere- seinhei'C in Dakien, obwohl maurische Reiter unter der Fiihrung von Lusius Quietus an der ErotSțyjng der Provinz teilgenommen hatten. Die erste epigraphische Er- wăhnung finden wir im Militărdiplom vom 8 Juli 158 aus Cristești. Die Reihen 8—10 dieses Diploms bezeugen dass: Vexil(lariis) Afric(ae) et Mau[r]et(aniae) Caes- (ariensis) qui sunt cum Mauris Gentilib(us) in Dacia Superiore et sunt sub Statio Prisco legato ...’ Im Jahre 158 erfolgte also die Entlassung der aus den Auxilien der Provinzen Afrika et Mauretania Caesariensis gebildeten Heereseinheiten, die sich in Dakien https://biblioteca-digitala.ro 154 Doina Benea zusammen mit den Mauri gentiles befunden hatten (was nicht bedeutet daB letztere durch das selbe Diplom das romische Biirgerrecht erhielten). Die Heranziehung des Korps von Mauri gentiles ist den Kriegziigen zuzuschreiben die zwischen 155—157 an den West und Nordgrănzen ausgefochten wurden. Im Fragment eines in Răcări entdeckten Militărdiploms seit langem von der Fachli'ceratur beschrieben, wird unter Antoninus Pius einigen Mauri Equites aus Moesia Superior das romische Biirgerrecht verliehen.⁸. Im Militardiplom aus Răcari wird die Verleihung des romischen Biirgerrechts an die Mauri equites durch eine ungewohnte Formei ausgedriickt dem Namen des Kaisers folgt der der Einheit fur welche er erlassen wurde. Die selbe Art von Diplomen wurde fiir hervorra- gende militarische Leistungen in Jahren 120, 126 den Palmyreni sagittari verlie- hen als diese barbarischen Volkstămme noch nicht als romischen Heereseinheiten organisiert waren. Die Organisation der maurischen Truppenabteilungen. Ein halbes Jahrhundert spannt sich zwischen den Jahren 115/158 (erste Diplom) und die ersten Erwâhnun- gen der numeri Maurorum zur Zeit des Septimius Severus. Uber den Status dieser barbarischen Truppen, liegt fiir diese Periode, kein epigraphisches Material vor, doch weiss man daB dieser S’catus dem der Auxilien untergeordnet war. In Dakien, die ersten numeri Maurorum werden epigraphisch am Anfang des IlI-en Jhdts datiert. Da die maurischen Truppenabteilungen in verschiedenen Lagern in Dakien lăngere Zeit stationiert waren, wurde das Standquartier-Toponym der Bezeichnung der Abteilung beigefiigt um diese leichter erkennbar zu machen. Wir kennen in Dakien folgende Einheiten: numerus Maurorum Hisp(?-aniensium), numerus Mau- rorum Miciensium, numerus Maurorum O(? ptatianensium), numerus Maurorum S.., numerus Maurorum E ..., numerus Maurorum Tibiscensium. https://biblioteca-digitala.ro TIBISCUM — CERCETĂRI ARHEOLOGICE III* Cercetările arheologice în cursul anului 1982 s-au desfășurat în zona orașului roman Tibiscum (azi Jupa). în perimetrul necropolei tumulare de la Iaz’ Dîmb’ (Pl. X), s-au găsit două morminte tumulare de incinerație (M 10 și M 11) și o clădire I, iar în zona Pod Nord și castrul de la Ti- biscum (Jupa) au fost restaurate, consolidate și conservate clădirea A (X) și Porta Praetoria. I. Iaz (com. Obreja jud. Caraș-Severin) în punctul „Dîmb“ unde se află necropola tumulară de la Tibiscum¹ cu ocazia unor lucrări de îmbunătățiri funciare, mantaua tumulilor a fost nivelată, ieșind la iveală două morminte romane de incinerație (M 10 și M 11) și o construcție romană. Ambele morminte (M 10 și M 11) tumu- lare² sînt de incinerație, în groapă dreptunghiulară în care mortul a fost incinerat pe loc cu o parte din inventar, apoi s-au depus vasele de ofrandă. a) M 10 (amplasat în T 10 Pl. 1/1) este un mormînt de incinerație cu dimensiunile de 1,85X0,95X0,10 m. în mormînt, rugul a fost așezat chiar în groapă împreună cu o parte a obiectelor de inventar (o monedă de bronz nedatabilă, obiecte de bronz și fier neprecizate), datorită focului, marginea gropii a fost arsă conturul ei devenindu-ne clar. în jumătatea de est a mormîntului au apărut frag- mente de oase incinerate și foarte mult cărbune cu cîteva cuie de fier (probabil de la targa de lemn pe care a fost așezat mortul). Fragmentele de oase mai mari (probabil de la membrele inferioare) apar în partea de nord, iar în partea de sud fragmente de oase mărunte (printre care și de la calota craniană) precum și moneda de bronz (MC nr. inv. 12 640) ne- databilă (deci mortul a fost îngropat cu capul spre sud și picioarele spre nord). în jumătatea de vest pe o platformă de lut s-au găsit trei ulcioare (MC nr. inv. 12 636, 12 637, 12 638, Pl. III, IV) cu ofrandă. în interiorul * Această lucrare a fost prezentată în cadrul celei de a XVII-Iea sesiuni anuale de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1983, Ploieș*ti. ¹ P. Bona, R. Petrovszky, în StCamC, II, 1977, p. 377—388, fig. 2; R. Petrovszky, în Banatica, V, 1979, p. 201—203. ² Ibidem, p. 204—212, fig. 3—5, Pl. III, V, la tipurile de morminte amintite adăugăm și pe acesta. https://biblioteca-digitala.ro 156 Petru Bona, Petru Rogozea lor s-au găsit substanțe de culoare albă și cafenie uleioase. Ulcioarele au fost așezate chiar lingă marginea gropii, fiind puse ulterior deoarece nu au urme de arsură. Ele au următoarele dimensiuni: 1=16,5 cm, DG= =3,5 cm, DB=6 cm, D=12,5 cm; sînt de culoare cenușie, cu pastă fină, arderea este bună, au gîtul îngust și înalt, corpul sferic, buza vasului este evazată, toarta prezintă două caneluri verticale, iar piciorul ulcioarelor este scurt și inelar. Acest tip de ulcior face parte din tipul 7 al ulcioare- lor cu o toartă folosite în necropole romane de ofrandă, fiind frecvent întîlnit la sfîrșitul sec. al II-lea și începutul sec. al III-lea³. b) M 11 (amplasat în T 5) a fost complet distrus de lama buldozeru- lui, fiind recuperate⁴ fragmente ceramice de la un castron și de la un ul- cior (MC nr. inv. 12 639) de același tip (dar de culoare roșie). Din informa- țiile primite, probabil și acest mormînt face parte din același tip de mor- mînt ca M 10 fiind datat în aceiași perioadă. c) Clădirea I. In imediata apropiere a necropolei tumulare spre Vest în albia majoră a Timișului, a fost descoperită de către buldozer o construc- ție romană (probabil o fermă țărănească) a cărei destinație exactă nu o cunoaștem (Pl. 1/2, V, VI, VII), materialul arheologic găsit este sărăcăcios. Construcția are dimensiunile de 15,80X16,40 m cuprinzînd 8 încăperi, ea are colțurile de NV și NE rotunjite (Pl. V), fundația fiind din piatră de rîu pe trei rînduri prinsă cu pămînt, probabil zidurile despărțitoare fiind din lemn iar acoperișul era din țigle, lățimea zidului fundației din piatră este de 0,70—0,60—6,50 m. încăperea 1 (Pl. V, VI/1) are dimensiunea de 12,3X11,5 m cu o bază de piatră de rîu prinsă cu pămînt, aproximativ în centrul ei, de dimensiu- nile: 0,80x0,80 m. Această curtină era acoperită aproape în întregime cu țiglă spartă, materialul ceramic găsit fiind de uz comun. în colțul de SV, dar în exterior, s-a găsit o monedă de bronz nedatabilă, la o adîn- cime de 0,20 m (MC nr. inv. 12 415). încăperea 2 (Pl. V, VI/1, VII/2) avea zidul de nord-vest rotunjit iar zidul de sud se prelungește cu 2,5 m spre vest. încăperea era pavată cu cărămizi (probabil în întregime) care s-au păstrat pe o suprafață de 3,40X1,20 m, deasupra lor fiind țiglă spartă (dintre care una cu ștampilă MID). Pe peretele de sud erau așezate fragmente de țiglă lipite vertical de zid, iar colțul de nord-est al încăperii era clădit din cărămizi așezate în două rînduri. Ca material arheologic, s-a găsit în colțul de sud-vest fragmentul unui fund de situlă de bronz (MC nr. inv. 12 456) la adîncimea de 0,40—0,50 m. încăperea 3 (Pl. V) avea dimensiunile de 3,60X4,20 m, era nepavată, cu material arheologic sporadic. încăperea 4 (Pl. V) avea dimensiunile de 4,10X4,10 m fiind nepavată cu material arheologic sporadic, podeaua era din lut, în colțul de nord-est fiind clădite cărămizi. încăperea 5 (Pl. V, VII/1) avea colțul de nord-est rotunjit cu urme de pardoseală din cărămizi, cu material arheologic sporadic. ³ I. Berciu, W. Wolski, în Apulum, IX, 1971, p. 388, fig. 5; G. Popilian, Cera- mica romană.... 1976, p. 96, 99, Pl. XLVIII/514, 516; R. Petrovszky, op. cit., p. 202—203, Pl. II/l. ⁴ Mulțumim și pe această cale lui O. Popescu care ne-a predat fragmentele ceramice. https://biblioteca-digitala.ro Tibiscum — cercetări arheologice III 157 încăperea 6 (Pl. V, VI/2) avea dimensiunile de 4x3,20 m și era pa- vată cu cărămizi și țigle fragmentare (dintre care una cu ștampila MID) materialul arheologic găsit fiind sporadic. încăperea 7 (Pl. V, VI/2) cu dimensiunile de 4,20X3,20 m, era nepa- vată și cu material arheologic sporadic. încăperea 8 (Pl. V, VI/2) era pavată cu cărămizi și țigle fragmentare (dintre care una cu ștamoila MID). Din pămîntul evacuat s-a găsit o măr- gică de sticlă (MC nr. inv. 12 525) provenind din atelierul de la Tibiscum precum și o monedă de bronz (MC nr. inv. 12 524) cu efigia împăratului MARCUS IULIUS PHILIPPUS (Filip Arabul) pe avers iar pe revers cu inscripția PROVINCIA DACIA — AN I datată în anul 246 e.n. în pămîntul evacuat s-au găsit fragmente ceramice preistorice; din neolitic (Criș-Starcevo) epoca bronzului (grupul cultural Balta-Sărată). Această construcție romană poate fi încadrată cronologic, atît prin fac- tura materialului arheologic cît și datorită monedei de bronz din anul 246 e.n., în a doua jumătate a secolului III e.n. II. Tibiscum (sat Jupa, oraș Caransebeș, jud. Caraș-Severin) în cadrul rezervației arheologice de la Jupa în cursul anului 1982 au fost încheiate cercetările asupra clădirii A (X), clădirea fiind cercetată în mod exhaustiv⁵. Totodată s-a decopertat suprafața clădirii C (XI) urmînd ca în cursul anului 1983 cercetările să continue. în același timp au fost terminate lucrările de restaurare, consolidare și conservare a clădirii A (X) și a Porții Praetoria (Pl. VIII, IX) pentru a fi inclusă în circuitul turistic, cunoscîndu-se faptul că în cadrul rezervației arheologice da la Jua pe lîngă activitatea de cercetare științifică se desfășoară și o activitate cultu- ral-educativă a publicului vizitator. PETRU BONA, PETRU ROGOZEA TIBISCUM — ARCHAOLOGISCHE UNTERSUCHUNGEN — III (Zusammenfassung) Die vorliegende Arbeit stellt die archâologischen Forschungen des Jahres 1982 bei Iaz „Dîmb“ und Jupa (Tibiscum) dar. Bei Iaz „Dîmb“ wurden zwei Hiigelgrăber (M 10 und MII) aus der Romerzeit entdekt und ein romisches Gehoft (I) das durch die romische Bronzemiinze von Marcus lulius Philippus im Jahre 246 u.Z. datiert wurde. Bei Jupa (Tibiscum) wurden das Gehoft A (X) und Porta Praetoria wieder- hergestellt, konsolidiert und konserwiert. ⁵ P. Bona și colab., în StComC, IV, 1982, p. 185—206. •• pentru dimensiuni am folosit următoarele prescurtări: 1=înălțime, DG=dia- metrul gurii, DB = diametrul bazei, D = diametrul maxim. https://biblioteca-digitala.ro 158 Petru Bona, Petru Rogozea 1 q 2 a 3 h 4 |xKxl wi Pl. I — 1 — Iaz „Dîmb“: Planul mormântului (M10): 1 — marginea arsă a gropii; 2 — monedă de bronz; 3 — cutie de fier; 4 — cărbune; 5 — oase umane incinerate. 2 — Vedere a construcției romane de la Iaz „Dîmb“. Taf. I — 1 — laz „Dîmb“: Grundriss des Hiigelgrabes (M 10): 1 — Geb- rantes Rând des Graben; 2 — Bronzemiinze; 3 — Eisennageln; 4 — Kohlen; 5 — gebrante Knochen. 2 — Iaz „Dîmb“: Sicht des romichen Gehoft I. https://biblioteca-digitala.ro Tibiscum — cercetări arheologice III 159 Pl. II — Iaz „Dîmb“ Tip de ulcior din mormînt. Taf. II — Iaz „Dîmb“ Gefăss aus dem Grabe. https://biblioteca-digitala.ro 160 Petru Bona, Petru Rogozea Pl. III — Iaz „Dîmb“: Vedere a mormîntului (M 10). Taf. III — Iaz „Dîm.b“: Sicht des Hugelgrabes (M 10). https://biblioteca-digitala.ro Tibiscum — cercetări arheologice III 161 Fl. IV — Iaz „Dîmb“: Ulcioare din mormîntul — M 10. Taf. IV — Iaz „Dîmb“: Gefăsse aus dem Grabe — M10. 11 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 162 Petru Bona, Petru Rogozea Pl. V — Iaz „Dîmb“: Planul construcției romane 1:1 — zid distrus; 2 — țigle sparte și așezate vertical; 3 — țigle sparte; 4 — cărămidă rotundă de hypocaust; 5 — cărămidă. Taf. V — Iaz „Dîmb“: Grundriss des romischen Gehoft I: 1 — zerstbrte Mauer; 2 — zerbrochene Ziegeln die senkrecht gesetzt sind; 3 — zerbrochene Ziegeln; 4 — rundformige Ziegel von Hypocaust; 5 — Bauziegel. https://biblioteca-digitala.ro Tibiscum — cercetări arheologice III 163 Pl. VI — Iaz „Dîmb“: vederi ale construcției romane I. Taf. VI — Iaz „Dîmb“: Ansichten des romischen Gebaudes I. 11* https://biblioteca-digitala.ro 164 Petru Bona, Petru Rogozea Pl va_______jaz „Dîmb“: vederi ale construcției romane I. Taf. VII____Iaz „Dîmb“: Ansichten des romischen Gebaudes I. https://biblioteca-digitala.ro Tibiscum — cercetări arheologice III 165 Pl. VIII — Jupa (Tibiscum): 1 — partea centrală a Porții Praetoria înainte de restaurare; 2 — partea centrală a Porții Praetoria după restaurare. Taf. VIII — Jupa (Tibiscum): 1 — Zentralteil der Porta Praetoria vor der Restau- rierung; 2 — Zentralteil der Porta Praetoria nach der Restaurierung. https://biblioteca-digitala.ro 166 Petru Bona, Petru Rogozea Pl. IX — Jupa (Tibiscum): 1 — Turnul de nord al Porții Praetoria înainte de res- taurare; 2 — Turnul de nord al Porții Praetoria după restaurare. Taf. IX — Jupa (Tibiscum): 1 — der nordiiche Turm der Porta Praetoria vor der Restaurierung; 2 — der nordiiche Turm der Porta Praetoria nach der restaurierung. https://biblioteca-digitala.ro 167 Tibiscum — cercetări arheologice 111 Pl. X — iaz „Dîmb“ — Plan topografic. Taf. X — iaz „Dîmb“ — topografische Aufnahme. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CUPTOARELE SIDERURGICE DIN DEALUL CIOARA — REȘIȚA Materialul arheologic pus la dispoziția noastră de către Dumitru Țeicu, de la Muzeul din Reșița, constă din patru fragmente luate din diferite părți ale cuptorului de topit minereu și din opt probe de zguri. în cele ce urmează vom prezenta rezultatele analizei microscopice și concluziile ce se impun. Materialul de construcție Roca utilizată la construcția cuptorului este un granit cu două mice, prezentă din abundență în împrejurimile localității. Acest granit a fost folosit atît la zidirea pereților cît și a vetrei cuptorului. Principalii com- ponenți ai granitului utilizat sînt: 1. Feldspații, reprezentați aici prin minerale ca: ortoclaz, pertit și albit. Ei sînt conținuți în rocă în proporție de 50% (volum) iar diametrul lor oscilează între 0,1—2 mm. 2. Micele, formate din biotit și muscovit, cu predominarea primei varietăți, colorate în negru-brun. Sînt prezente în proporție de 22%. Dimensiunile lor variază în limitele de 0,2 și 0,8 mm. 3. Cel de al treilea component este cuarțul, prezent în proporție de 25% și variind ca dimensiuni între 0,04 și 0,9 mm. Ca minerale accesorii amintim prezența oxizilor magnetit și ilmenit în proporție de 3%, la o granulație de 0,02 pînă la 0,1 mm. în figura 1 sînt vizibile atît mineralele cît și structura-textura grani- tului. Am dat această descriere mai amănunțită a granitului, împreună cu dimensiunile mineralelor componente, pentru a înțelege mai bine transformările petrecute în acest material de construcție al cuptoarelor în cursul procesului de topire și reducere a minereului de fier, sub acțiu- nea directă a temperaturii înalte și în contact cu topitura de minereu. Se constată astfel o mobilizare selectivă a componenților începînd cu micele, care topesc primele, și intră apoi în reacție cu feldspații pentru a da un nou produs cu caracter optic izotrop sau slab birefringent de dimensiuni criptocristaline pînă la microlitice, gata să reacționeze în con- tinuare cu cuarțul, așa după cum se poate observa din numeroasele mar- gini de coroziune ale acestuia din urmă (fig. 2 și 3). Rezultă astfel o nouă https://biblioteca-digitala.ro 170 Eugen Stoicovici rocă cu un caracter friabil pronunțat și deci cu o rezistență mecanică scăzută. Din cauza acestor schimbări profunde de compoziție și de struc- tură-textură a granitului se produce o uzură treptată a materialului de construcție de la interior spre exteriorul pereților și de la suprafața de contact a vetrei cu minereul înspre adîncime. Această uzură duce la nece- sitatea înlocuirii periodice a părților degradate și astfel la întreruperea temporară a producției de metal, pînă la recondiționarea cuptorului. Natura zugurilor Tot prin analiza microscopică, în secțiuni subțiri și lustruite, aflăm că zgura este formată dintr-un amestec de silicați de fier bine cristalizat (fig- 4) și de fier metalic în formă de sferule și de schelete de cristale (dendrite) (fig. 5). Silicații de fier au compoziția fayalitului (FegSiO^) și a hiperstanului, respectiv a ferosilitului (FeSiO₃) (fig. 4). Granulele și dendritele de fier au compoziția eutectică a unui aliaj de Fe—C, cu 4,2% C, al cărui punct de topire coboară pînă aproape 1 200°C. Din cauza acestei temperaturi relativ scăzute, vîscozitatea sili— caților de fier este mare și segregarea fierului metalic rezultat se face defectuos și incomplet, o parte a acestuia rămînînd captiv, ca sferule și dendrite în masa silicaților (fig. 5). Din compoziția zgurii mai rezultă că fondantul folosit la zgurificarea minereului a fost cuarțul (SiO₂) iar reducătorul și generatorul de căldură a fost mangalul (cărbunele de lemn), după cum o dovedesc fragmentele de tăciuni incluse în zgură. în ceea ce privește minereul de fier folosit, în materialul primit pen- tru analiză nu am găsit dovezi directe (concrete) dar știm din cercetările anterioare² făcute în legătură cu atelierele de la Soșdea-Gherteniș, de pe Valea Bîrzavei că aici se folosea (în secolele IV—V) magneți tul de la Ocna de Fier. Este deci plauzabilă folosirea aceluiași minereu de fier de calitate superioară și în atelierele de la Reșița de pe Dealul Cioara. Concluzii Zgurile rezultate din procesul siderurgic practicat pe Dealul Cioara au un caracter olivino-piroxenic și conțin numeroase incluziuni de fier- metal sub formă de dendrite. Zgurificarea minereului de fier se făcea prin adaos de cuarț iar reducerea și încălzirea se realizau cu cărbune de lemn (mangal). Cuptoarele siderurgice erau construite în întregime din granit și erau recondiționate periodic din cauza avariilor rezultate în urma topirii trep- tate a componenților granitului în cursul procesului siderurgic. * EUGEN STOICOVICI ¹ Wilhelm Hinz, Silikate, voi. I—II, Berlin, 1972. ² Eugen Stoicovici, Atelierele siderurgice din secolele IV—V și XI—XII în partea de sud a Banatului, în Banatica, VI, 1981, p. 173—178. https://biblioteca-digitala.ro Cuptoarele siderurgice din Dealul Cioara—Reșița 171 DIE SCHMELZHUTTEN VON DEALUL CIOARA—REȘIȚA (Zusammenfassung) Auf Grund des archăologischen Materials und seiner mikroskopischen For- schung, kam man zun Schlussfolgerung dass auf dem „Dealul Cioara" von Reșița, Hiitten in Betrieb waren, die Kohlen-Eisen und olivino-piroxenische Schlacke mit zahlreichen dendritischen Eisen Inhalt erzeugten. Die zu diesem zweck gebauten Hiitten wurden aus hierortlichem Granitstein gebaut. Sie benotigten periodische Verbesserungen. Das beniitzte Eisenerz war — sehr moglich — dasselbe Magnetit von Ocna de Fier, das im IV—V Jhd. bei Soșdea-Ghertiniș beniitzt wurde. Pl. I — 1. Reșița. D. Cioara. Granit din peretele exterior al cuptorului. Compo- nentele sale: feldspați, cuarț, mice și magnetit care se păstrează intacte. Lumină transmisă, N+ mărit de 30X. 2. Reșița. Dealul Cioara. Granit topit parțial. Probă luată din peretele interior al cuptorului. Mărit de 30X- 3. Reșița. Dealul Cioara. Granit topit parțial. Probă luată din vatra cuptorului. Mărit de 30X- 4. Reșița. D. Cioara. Zgură cu font olivino-piroxenic (alb) în care sînt incluse numeroase den- drite de fier și magnetit (Fe₃O₄) (negru). Lumină transmisă. Mărit de 30X- 5- Zgură, cu dendrite de fier și magnetit (alb) conținute într-un fond de silicați olivin-piro- xenici (negru). Văzută prin lumină reflectată. Mărit de 50X- Tafel I: 1 — Reșița. D. Cioara. Granit aus der ăusseren Wand der Hiitte. Seine Bestandteile: Feldspat, Quarz, Glimmer, Magnetit, bewahrten sich intakt. Uber- tragenes Lischt, N+. 30X vergrossert. 2 — Reșița. D. Cioara. Teilweise geschmol- zener Granit. Probe aus dem inneren des Ofens. 30X vergrossert. 3 — Reșița. D. Cioara. Teilweise geschmolzener Granit. Probe aus der Herde. 30X vergrossert. 4 — Reșița. D. Cioara. Schlacke mit olivino — pirixenischen (weissen) Grund in der zahleriche Eisendendrite und Magnetit (Fe₃O₄) (schwarz) eingeschlossen sind. Ubertragenes Licht 30X- 5 — Schlacke mit dendritischem Eisen und Magnetit (weiss) die in einem Silikat Grund olivino-piroxen (schwarz) enthălt. Durch re- flektiertes Licht gesehen. 30X vergrossert. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro DESCOPERIRI MONETARE DIN SUDUL BANATULUI IV între anii 1983—1985 patrimoniul numismatic al Muzeului județean de istorie din Reșița s-a îmbogățit cu numeroase piese, descoperirea lor da- torindu-se în bună parte cercetărilor arheologice întreprinse în princi- palele stațiuni istorice din județul Caraș-Severin¹. A. Monede grecești I. Moldova Veche. în timpul unei periegheze efectuate de arheologul Ovidiu Bozu în punctul „Jose", situat la cca 50 m de șoseaua Moldova Veche—Pescari, a fost descoperită o drahmă²: Dyrrachium Meniskos-Agathionos AR; 18 mm; 3,34 g; 5 Maier, 91; Ceka, 316 înv. N 963 B. Monede romane II . Moldova Veche. Săpăturile arheologice din vara anului 1983, exe- cutate în așezarea romană din punctul „Vinograda"³ au dezvăluit alături de numeroase vestigii (ceramică, unelte, podoabe) și două monede din bronz: 1. Antoninian, Traian Dacius (249—251) înv. N 964 ¹ Repertoriul continuă seria din Banatica, VI, 1981, p. 147—150; Banatica, VII, 1983, p. 235—237, SCN, VIII, 1984, p. 129—136. ² O. Bozu,Cercetări arheologice la Moldova Veche, comunicare la simpozio- nul Istoria Banatului — parte integrantă a istoriei naționale, Reșița, 28 octombrie 1984. Mulțumim și pe această cale colegului Bozu pentru că ne-a cedat spre pu- blicare piesa împreună cu informațiile necesare. ³ O. Bozu, Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche, jud. Caras Severin, raport la a XVIII-a sesiune anuală de rapoarte privind rezultatele cercetărilor ar- heologice pe anul 1983, Alba-Iulia, 26—27 martie, 1984; Ibidem, la simpozionul In memoriam Constantini Daicoviciu, Caransebeș, 1—2 aprilie 1984. https://biblioteca-digitala.ro 174 Dana Bălănescu 2. Follis, Constantius II (?) înv. N 965 III. Măcești (oraș Moldova Nouă. Din această localitate provin 21 de monede din bronz emise în secolul IV, perioadele 351—354, 355—361, în atelierele Sirmium, Constantinopol, Siscia, Nicomedia, cele mai multe din piese aparținînd lui Constantius II și C. Gallus. Monedele au făcut parte din colecția Sălceanu Gheorghe (Moldova Nouă) și foarte pro- babil că s-au desprins din tezaurul descoperit în localitate. C. Monede bizantine și medievale IV. Cuptoare (com. Cornea). Campaniile arheologice din anii 1983— 1985 efectuate în necropola medievală de pe dealul „Sfogea" au scos la iveală numeroase și variate monede, pe care le vom prezenta în ordinea descoperirii lor: 1983⁴ 1. Manuel I Comnenul Stamenon, 29x23 mm; 3,50; 6 Hendy, 219, tip A, imitație bulgară din anii 1195—1210⁵ Mormînt 275 (mai departe M); înv. N 962 2. loan III Vatatzes (1222—1254) hyperper; 23x27 mm; 4,29 g; 16 kt; 6 Hendy, pl. 32, nr. 4, emisiunea a 3-a, Magnesia M 230; N951 3. Bela IV (1235—1270) dinar banal de Slavonia, 11 mm; 0,58 g; 8 Metcalf, p. 148, tab. 10, 1270' M276; înv. N 960 4. Bela IV (1235—1270) dinar; 22 mm; 0,50 g; 7 CNH, 248; Unger², I, 255 M 260; înv. N 959 5. Idem dinar, fragmentar; 0,32 g Avers; Unger², I, 256; CNH, 256 Revers; Unger², I, 255; CNH, 248 M 216; înv. N 957 ¹ Colectivul de cercetare: I. Uzum, O. Bozu, Gh. Lazarovici, raport la Sesiunea Anuală de rapoarte arheologice, Alba-Iulia, 26—27 martie 1984. ⁵ Aducem calde mulțumiri colegului Emest Oberlănder-Târnoveanu pentru spri- jinul prețios în determinarea monedei. . https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV bracteată, AR; 18 mm; 0,21 g CNH, 276 M 233; înv. N 954 7. Ștefan V (1270—1272) dinar; 12 mm; 0,42 g; 3 CNH, 295; Unger², I, 266 M 224; înv. N 953 8. Idem dinar banal de Slavonia, 15 mm; 1,04; 12 M 266; înv. N 961 9. Carol Robert (1308—1342) dinar; 133 mm; 0,66; 6 CNH, 11, Unger², I, 375 M 229; înv. N 955 10. Idem dinar fragmentar; CNH, 41; Unger¹, II, 382, anul 1330 M 229; înv. N 956 11. Dinar, secolul XIV? fragment, M 216; înv. N 958 1984® 12. Bernhard II (1202—1256), St. Veit pfenig; 0,76 g; 16 mm; 12 Luschin, NZ, 56, 1923, nr. 204 M 11/1984; înv. N 981 13. Maria (1382—1387) dinar; 177 mm; 0,30 g; Unger², I, 444 M 24/1984; înv. N 982 ⁶ Colectivul de cercetare: I. Uzum, A. Oprinescu, Gh. Lazarovici, raport la Sesiunea anuală de rapoarte, arheologice, 22—23 martie, 1985, Tîrgoviște. https://biblioteca-digitala.ro 176 Dana Bălănescu 1985⁷ 14. Geta AR; 18 mm; 2,60 g; 1 BMC, V, 442, Roma, 203 si ulterior? RIC, IV. I., p. 319, nr. 38,'Roma, 203—208 M 3/1985; înv. N 1075⁸ 15. Isaac II Angelos (1185—1195) Stamenon, 23X21 mm; 2,22 g; 7 Morrisson, II pl. CIII/B40, Constantinopolis M20/1985; înv. N 1 076 16. Alexios III Angelos (1195—1203) stamenon, fragmentar, Morrisson, II. pl. CIII/B09 M20/1985, înv. N 1 077 descoperit împreună cu primul stamenon și lipit de acesta 17. Bela IV (1235—1270) dinar; 12 mm; 0,50 g; 2 Unger², I, 241; CNH, 260 M33/1985; înv. N 1 078 18. Ștefan V (1270—1272) dinar; 10 mm; 0,33 g Unger², I, 268; CNH, 297 M 4/1985; înv. N 1 079 19. Fragment dinar (?), înv. N 1 078, M 4/1985 V. Ilidia (com. Ciclova Română). în cadrul șantierului din zonă, la „Cetatea Beiului", în anul 1984 au fost descoperite două monede⁹: 1. Sigismund I dinar, 15 mm; 0,70 g Unger¹, II, 457, anii 1387—1389 Unger², I, 449; CNH, 121 înv. N 980 ⁷ Colectivul de cercetare: I. Uzum, A. Oprinescu, O. Bozu, D. Bălănescu. în- tr-o primă formă, toate descoperirile monetare din necropolă au fost prezentate la cel de-al II-lea Simpozion național de numismatică, Suceava, 1—2 iunie 1985. De altfel, monedele descoperite aici își găsesc analogii aproape identice cu emisiunile monetare semnalate în necropola de la Trnjane (cf. G. Marjanovic-Vujovic, Trnja- ne, Beograd, 1984, p. 171—172). ⁸ Mulțumim mult și pe aceas'tă cale colegului Eugen Nicolae (Institutul de ar- heologie din București) pentru sprijinul prețios în determinarea monedei. Despre apariția monedei romane în context medieval ne vom ocupa cu alt prilej alături de alte descoperiri similare. ⁹ Mulțumim și pe această cale colegului Dumitru Țeicu pentru că ne-a cedat piesele spre publicare. https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV 177 2. Sigismund I dinar; 16 mm; 0,75 g Unger¹, II, 459, anii 1427—1437 Unger², I, 450, CNH, 124 înv. N 979 VI. Reșița. Lucrările de dezvelire și conservare a monumentului de arhitectură medievală situat în punctul „Ogășele“ au prilejuit descope- rirea unor piese de podoabă¹⁰ și a cîtorva monede: 1983 1. Ludovic I cel Mare (1342—1382) dinar; 0,49 g; 12 mm; 1 Unger¹, II, 438, anii 1358—1371 Unger², I, 429, CNH, 94 A* M 17; înv. N 946 2. Idem dinar; 18 mm; 0,33; 7 Unger¹, II, 441, anii 1373—1382 Unger², I, 432; CNH, 39 A Szerecsendenar, 1373¹¹ M 34; înv. N 950 3. Sigismund I (1387—1437) parvus; 8 mm; 0,23 g Unger², I, 451, CNH, 128 B M 24; înv. N 947 4. Idem dinar; 15 mm; 0,4'0; 2 Unger¹, II, 459?, 1427—1437 CNH; 124 A M29; înv. N 949 5. Idem dinar; 16,5 mm; 0,63 g; 2 Unger¹, II, 459, anii 1427—1437 M9; înv. 943 ¹⁰ Despre lucrările executate în necropola situată lîngă monumentul arhitec- tural, cît și despre bogatul inventar arheologic, vezi I. Uzum, D. Țeicu, în Banati- ca, VII, 1983, p. 297—310. * La o analiză atentă, reversul dinarului prezintă în cîmpul drept, în locul si- glelor, un cap schițat, asemănător cu profilul de pe reversul unei piese tip Unger 2, I, 438 și aversul unei piese tip Unger 2, I, 432. ¹¹ în publicația Magyar penzermek es papir penzek, Budapesta, 1981, p. 43, piesa apare sub această denumire, emiterea sa începînd cu anul 1373. 12 — Banatica Vin https://biblioteca-digitala.ro 178 Dana Bilănescu 6. Vladislav I (1440—1444) ? obol; 10 mm; 0,49; 12 Unger²,1, 476 M8; înv. N 944 7. Interregnum (1444—1446) obol; 11 mm; 0,28 g Unger², I, 481, CNH, 153 M 16; înv. N 945 8. Matia Corvin dinar; 10 mm; 0,49 g; 1 Unger¹, II, 574 Unger², I, 574 E. Chirilă, V. Pintea, Apulum, VI, 1967, p. 327, grupa XIV, atelier Kremnica, anii 1489—1490, meșter monetar P. Schaider M 26; înv. N 948 1985 9. Maria (1382—1387) dinar; 0,51 g; 19 mm Unger², I, 442; CNH, 114 M 42; înv. N 1 116 D. Monede moderne VIL Reșița. în toamna anului 1985, cu ocazia lucrărilor de translație la monumentul din „Reșița Română", la baza fundațiilor au fost desco- perite 35 de monede: 1 sfert de florin, 1858 și 34 kreuzeri emiși în anii ] 781—1861¹². (Inv. N 1081—N 1115.) * Ne vom opri într-un succint comentariu doar asupra monedelor deo- sebite din punct de vedere numismatic sau istoric. Drahma Dyrrachium (nr. A/I). Deși este o piesă descoperită izolat, ea nu este o apariție singulară în zonă, deoarece chiar la Moldova Veche este semnalată o drahmă emisă la Dyrrachium¹³. ¹² Piesele au fost predate de către ing. Jula Silviu. ¹³ I. Glodariu, Relații comerciale ale Daciei cu lumea elenestică și romană, ■Cluj, 1974, p. 271/150; Avînd în vedere faptul că punctul descoperirii este apropiat de comuna Pescari, reamintim tezaurul semnalat în această locali'tate (F. Medeleț, T. Soroceanu, N. Gudea, în Acta MN, VIII, 1971, p. 466, notele 22—23) și piesele descoperite în punctul „Culă", din aceeași localitate (E. Chirilă, N. Gudea, în Apu- lum, X, 1972, p. 713—714). https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV 179 I Hiperperul (nr. C/IV/2) descoperit în necropola de la Cuptoare este un (exemplar bine conservat. Pe teritoriul României, monedele de aur emise de împăratul de la Nicaea sînt destul de numeroase, atît în cadrul tezau- relor: Dunărea¹⁴, Oțeleni¹⁵, Isaccea¹⁰, Stoienești¹⁷, Mihai Kogălniceanu¹⁸^ cît și în rîndul descoperirilor izolate: Cetățenii din Cale¹⁹, Păcuiul lui Soare²⁰, Pietroasele²¹, Turnu-Severin și Novaci²², Isaccea²³, Enisala²⁴, etc. în Banat, deocamdată nu au fost semnalați hiperperi emiși de loan Vatat- zes III, cunoscîndu-se doar monedele de aur emise de Manuel I Comnenul în tezaurul de la Variaș²⁵ și cele ale lui Vasile I, Roman V, Nicefor II Botaniates și Vasile II Bulgaroctonul în tezaurul de la Orșova²⁶. în ceea ce privesc numeroasele descoperiri din Bulgaria²⁷, Turcia²⁸, Grecia?⁹, Ungaria³⁰ și Iugoslavia³¹, menționăm doar tezaurul de la Drama și colecția Ibrahim Pasha Parcel³², care cuprind cîteva monede din aceeași serie tipologică cu moneda de la Cuptoare. Apariția hiperperului în Banat este firească, avînd în vedere rolul pe care l-a jucat această monedă ca etalon de valoare și mijloc încă din ¹⁴ C. Știrbu, în Muzeul Național, II, 1975, p. 353—364, unde sînt comentate pe larg și sursele narative care atestă evoluția hiperperului. ¹⁵ N. Zaharia, în SCIV, VI, 1955, 3—4, p. 909; O. Iliescu, în ArhMold, II—III, 1964, p. 363—405; Idem, în RESEE, VII, 1969 -, p. 117. ¹⁶ O. Iliescu, în SCN, VI, 1975, p. 239—240, cuprinzînd întreaga bibliografie asu- pra descoperirii. ¹⁷ Idem. în ArhMold, II—III, 1964, p. 394; Idem. în RESEE, VII, 1969, 1, p. 117, cu bibliografia descoperirii. ¹⁸ O. Iliescu, G. Simion, în RESEE, II, 1964, 1—2, p. 217—228: O. Iliescu, în RESEE, VII, 1969, 1, p. 117. ¹⁹ O. Iliescu, în RESEE, VII, 1969, 1, p. 119. ²⁰ Idem, în ArhMold, II—III, 1964, p. 394. De asemenea, în colecția Cabinetu- lui Numismatic al Institutului de arheologie din București se păstrează 1 hiperper, inv. 1774, notă de inventar întocmită de C. Preda, publicat de B. Mitrea, în Da- cia, N.S., XX, 1976, p. 291/111. ²¹ O. Iliescu, în SCN, II, 1958, p. 455/18; Idem. ArhMold, II—III, 1964, p. 394— 395; Idem, în RESEE, VII, 1969, 1, p. 117. ²² Ibidem. ²³ Ibidem: O. Iliescu, în SCN, VI, 1975, p. 239—242; B. Mitrea, op. cit., p. 291/ 108. ²⁴ O. Iliescu, în ArhMold, II—III, 1964, p. 394. ²⁵ C. Feneșan, în Crisia, 1974, p. 109, nota 13. ²⁶ Ibidem, p. 108, nota 5. ²⁷ Tezaurele de la Silistra și Preslav (M. F. Hendy, Coinage and Money in Byzantine Empire, 1081—1261, DOP, XII, 1969, p. 378—379); tezaurul de la Stru- men, (D. M. Metcalf, în NC, 20, 1980, p. 21); tezaurele de la Tirgovo și Nesebir (D. M. Metcalf, în GRBS, III, 1960, 4, p. 20—207). ²⁸ Tezaurele de la Sinekli (M. F. Hendy, în CH, VI, 1981, p. 262) Bergama, Agrinion, Istanbul, Smirna, Bursa (D. M. Metcalf, în NC, 20, 1980, p. 2); alt tezaur de la Istanbul, (S. Bendall, în NC, 142, 1982, p. 66). ²⁸ Tezaurele de la Drama, Thessaly, Erymarftheia, Corinth (D. M. Metcalf, în NC, 20, 1980, p. 2). ³⁰ Descoperire izolată de la Kigyopuszta. Neavînd acces la bibliografie, deocam- dată menționăm că informația ne-a fost furnizată de colegul E. Oberlănder-Târ- noveanu. ³¹ Descoperire izolată de la Sremska Mitrovica, supranota 30. ³² D. M. Metcalf, în GRBS, III, 1960, 4, pl. 11/9; pl. 9/6. 12* https://biblioteca-digitala.ro 180 Dana Bălănescu prima jumătate a secolului al XIII-lea la nordul Dunării³³. în schimb, descoperirea sa în contextul unei necropole este, cel puțin la prima ve- dere, deosebită³⁴. Deocamdată ne gîndim la o situație întrucîtva asemă- nătoare: o bracteată de aur, rebătută după o piesă a regelui Ethelred II (978—1016), dar care era utilizată ca podoabă, descoperită în necropola de la Gamehl (Germania)³⁵. Așadar, apariția unei monede de aur în ne- cropolă este destul de rară și considerăm că ea dobîndește, probabil, sem- nificații deosebite în cadrul ritualului funerar. Pfenigul (nr. C/4/12) scos la iveală în necropola de la Cuptoare repre- zintă pînă în prezent al doilea caz de descoperire izolată a monedei, cu- noscută sub genericul „apuseană“³⁶. în schimb, piese emise la St. Veit (Austria) sînt semnalate în tezaurele de la Sîmbăteni (jud. Arad)³⁷ și de la Vrsac³⁸. De altfel, monedele apusene sînt prezente în număr destul de mare în structura unor tezaure din Banat (Deta, Gaiu Mic, Vrsac³⁹.) Dar, descoperirea acestora în așezări și necropole s-ar putea, astfel, ex- plica prin prezența lor în circulația monetară a secolului al XIII-lea în Banat⁴⁰, ipoteză care, evident, trebuie confirmată prin descoperiri cît mai numeroase. Altfel, tezaurele, cu o structură foarte variată (piese emise la Friesach, Koln, Salzburg, St. Veit, St. Andreas) pot fi interpretate doar ca rezultatul unor capturi sau ca depozite monetare constituite chiar în centrul și apusul Europei și aduse pe diverse căi în Banat⁴¹. în acest sens, nu ar trejbui neglijată ideea că, cele cîteva descoperiri izolate să se fi desprins din loturi monetare mai mari. ³³ S. Brezeanu, în. Studii, 26, 1953, 4, p. 701; O. Iliescu, în ArhMold, II—III, 1964, p. 394; Idem, în RESEE, VII, 1969, 1, p. 1(12—114; Idem, în SMIM, VIII, 1975, p. 215; E. Oberlănder-Târnoveanu, în BSNR, LXXV-LXXVI (1981—1982), p. 274— 275 (ffiperperii lui I. Vatatzes circulă în zona gurilor Dunării deja din deceniul al treilea și al pa'trulea al secolului al XIII-lea). Pe de altă parte, același cercetător, în comunicarea Probleme ale circulației monetare în Oltenia în secolele XII— XIII, prezentată la simpozionul Cercetarea arheologică și numismatică, factor im- portant în cunoașterea trecutului istoric al poporului român, Craiova, 1985, atrăgea atenția asupra decalajului de timp dintre data emiterii acestor hiperperi și cea a pătrunderii lor la nord de Dunăre. ³⁴ O monedă de aur lustinian în necropola de la Callacîs (M 132 — în gura scheletului), cf. C. Preda, Callatis, Necropola romano-bizantină, E. Acad. R.S.R., București, 1980, p. 65, 72, nr. 91; O plăcuță de aur într-un mormînt din necropola de la Obîrșia (jud. Olt), cf. O. Toropu, O. Stoica, în Dacia, N.S., XVI, 1972, p. 171, fig. 7/18; Moneda de la Kigyopuszta provenea de asemenea dintru-n mormînt. Cu ti’du informativ, menționăm descoperirea a 12 monede de aur într-un mormînt din Cehoslovacia (informații E. Oberlănder-Târnoveanu și semnalarea cîtorva mo- nede de aur în necropolele din Bulgaria (informații Bucur Mitrea, căruia îi mul- țumim și pe această cale). ³⁵ D. V. Rosetti, în Studii și comunicări, Pitești, 1971, p. 190—191. ³⁸ Un dinar de Salzburg, descoperit în 1975 la Iliada (cf. D. Bălănescu, în SCN, VIII, 1984, p. 132, 23 n. ³⁷ C. Știrbu, în CN, III, 1979, p. 81, catalog 105—127 (23 de piese); în acest s'lu- diu este prezentat sistemul monetar din centrul Europei și evoluția acestuia. ³⁸ C. Feneșan, op. cit., p. 109—110, cu bibliografia mai veche a descoperirilor. ³⁹ Ibidem. ⁴⁰ C. Știrbu. în CN, III, 1979, p. 65—66, care prezintă detaliat complexul feno- men al circulației monetare din acele secole precum și stadiul de dezvoltare a re- lațiilor comerciale ale Transilvaniei cu centrul și apusul Europei. ⁴¹ C. Feneșan, op. cit., p. 107, care atrage atenția asupra unor conjuncturi is- torice favorabile (de exemplu cruciadele); C. Știrbu, op. cit., p. 66, care alături de această explicație, menționează și prezența coloniștilor. https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV 181 Dinarii banali de Slavonia (nr. C/IV/8, 3) nu ridică probleme deose- bite, emisiuni de acest gen aparținînd lui Bela IV și Ștefan V, fiind sem- nalate în compoziția tezaurelor de la Obad și Tomnatic⁴². Dorim doar să aducem cîteva precizări tipologice: astfel, moneda emisă de Ștefan V, foarte bine păstrată, prezintă pe revers siglele S—R, încadrîndu-se astfel în seria datată de D. M. Metcalf în anii 1270—1272⁴³, în timp ce piesa emisă de Bela IV, aparține seriei datate în 1270⁴⁴. Monedele maghiare descoperite la Cuptoare (C/IV), Ilidia (C/V) și Reșița (C/VI) sînt piese întîlnite frecvent atît în tezaure: Săsarm⁴⁵, Șoi- meni⁴⁶, Turda⁴⁷, Cenad⁴⁸, Sebiș⁴⁹, Tomnatic⁵⁰, Muzmat⁵¹, Brăești⁵², cît și în așezări și cetăți: Moldova Veche⁵³, Biharea⁵⁴, Severin⁵⁵, Curtea de Argeș⁵⁶, Tîrgoviște⁵⁷ și Cluj ,,Mănăștur“⁵⁸ (monede emise de Bela IV, Ștefan V, Carol Robert, Sigismund I). De asemenea, precizăm că moneda emisă de Matia Corvin, descoperită la Reșița-„Ogășele“ reprezintă un tip, întîlnit în tezaurele de la lara⁵⁹ și Enciu⁶⁰ și chiar în Banat, în tezaurul de la Caransebeș⁶¹. DANA BĂLĂNESCU ⁴² Obad; I. Sabău, în SCN, II, 1958, p. 293/38; C. Feneșan, op. cit., p. 111; Tom- natic; I. Sabău, op. cit., p. 272/12. De altfel, ultimul autor citat sublinia că la mij- locul secolului al XIII-lea, dinarii de Friesach dispar din circulație, fiind înlăturate de emisiunile locale (?) mai bune ale regelui Bela IV (p. 280). ⁴³ D. M. Metcalf, Coinage in South — Eastern Europe, 820—1 896, 1976, p. 148, tabel 10. ⁴⁴ Ibidem. Pentru această categorie de monede vezi și D. M. Metcalf, Monetar- na interpretacija banskog denara v XIII sloljecu, în NV, 1979, p. 46/83. ⁴⁵ I. Sabău, op. cit., p. 293/37. ⁴⁶ E. Kovâcs, în NK, IV, 1905, p. 12—15; I. Sabău, op. cit., p. 295/44. ⁴⁷ I. Sabău, op. cit., p. 217/55. ⁴⁸ Ibidem, p. 287/10. ⁴⁹ Ibidem, p. 293/38. ⁵⁰ Ibidem, p. 297/54. ⁵¹ L. Rhăthy, în Arch Ert, XII, 1892, p. 435; O. Iliescu, în SCN, I, 1957, p. 218. ⁵² O. Iliescu, în SCN, I, 1957, p. 463. ⁵³ I. Sabău, op. cit., p. 290/24. ⁵⁴ Ibidem, p. 286/5. ⁵⁵ Al. Bărcăcilă, în SCN, I, 1957, p. 174/3—4. ⁵⁶ B. Mitrea, în Dacia, N.S. XIX, 1975 p. 325/96; E. Isăcescu, în BSNR, 67—69, 1973—1975, p. 123—130. ⁵⁷ B. Mitrea, în Dacia, XIX 1975, p. 301/182. ⁵⁸ P. lambor, St. Matei, în Dacia N.S., XIX, 1975, p. 281/55 b: B. Mitrea, în Da- cia, N.S. XX, 1976, p. 291/24. ⁸⁹ F. Pap, Z. Milea, V. Feneșan, în SCN, V, 1975, p. 170—181. ⁸⁰ E. Chirilă, V. Pintea, în Apulum, VI, 1967, p. 327. ⁶¹ E. Chirilă, N. Gudea, I. Uzum, în Banatica, I, 1971, p. 182/XIII — o piesă. Detaliile pieselor din catalog sînt prezen’tate în următoarea ordine: nominal (metal); diametru (în mm); greutate (în grame); cifra care indică poziția axului re- versului față de avers pe cadranul unui ceas. https://biblioteca-digitala.ro 182 Dana Bălănescu DDCOUVERTES MONETAIRES DE SUD DE BANAT — IV — (Resume) Dans ce repertoire sont catalogudes les monnaies antiques, mddievales et mo- demes qui s*ont entrdes dans les collections numismatiques du Musde d’histoire de Reșița durant les annees 1983—1985. On rotire spdcialement les pidces suivantes: La drachme issue â Dyrrachium, de Moldova Veche, qui peut etre mise en re- lation avec les ddcouvertes de ce genre de la zone²;¹³. Les monnaies ddcouvertes dans la necropole medievale de Cuptoare — Sfogea: L’hyperpire de loan Vatatzes III (.1222—1254), dont l’apparition dans une tombe est assez rare³⁴⁻³⁵. Le pfenig issu â St. Veit, reprdsente la deuxidme ddcouverte isollee de Ba- nat³⁹. Les denikrs de Slavonia issus de Bela IV et Ștefan V, qui peuvent etre datds des anndes 1270—127 2⁴³; ⁴⁴. https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV 183 https://biblioteca-digitala.ro 184 Dana Bălănescu 1 2 Pl. II — Cuptoare: 1 (C/IV/6) — bracteată (mărită de 2,5 ori); 2 (C/IV/3) — dinar banal de Slavonia, Bela IV, (mărită de 4,5 ori). https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri monetare din sudul Banatului IV 185 Pl. III — Cuptoare — monede Ștefan V; 1 de Slavonia (C/IV/8), — (C/IV/7) — dinar; 2 — dinar banal mărite de 3 ori. https://biblioteca-digitala.ro 186 Pl. IV — Descoperiri monetare din sudul Banatului: 1 — Moldova Veche; 2 — Cup- toare; 3 — Ilidia; 4 — Reșița. O monede grecești; Bmonede romane; ♦ monede bizantine; 4- monede apusene; ▲ monede maghiare. https://biblioteca-digitala.ro ȘANTIERUL ARHEOLOGIC HODONI PUSTA RAPORT PRELIMINAR 1979—1984 1. Date despre stațiune Satul Hodoni (com. Satchinez, jud. Timiș) se află plasat în partea de nord a Banatului, la circa 20 km distanță de municipiul Timișoara. în anii 1959—1960, ca urmare a numeroaselor urme materiale apă- rute pe teritoriul satului, Muzeul Banatului a întreprins sondaje în punc- tul numit „Pocioroane", descoperind o așezare neolitică aparținînd cul- turii Tisa I și mai multe morminte de inhumație databile în sec. X—XI.¹ Cercetarea a fost reluată printr-un sondaj în anul 1976, completîndu-se descoperirile neolitice², prilej cu care s-au extins cercetările de supra- față pe o arie mai largă, depistîndu-se cu acest prilej două locuiri în ■punctul Hodoni—Curtea Domnească (feudal-timpurie și sec. XVII—XVIII) și cele două așezări de la Hodoni-Pustă.³ Cercetarea în teren, în anul 1976, a profilelor celor două șanțuri de excavație efectuate pe platoul Pustă (fără a se efectua o ridicare topo, dificilă în acel moment) au dus la concluzia că, în respectivul punct arheo- logic se suprapun două așezări: una de mari proporții, avînd un nucleu fortificat (șanț de apărare, — val — palisadă de lemn exterioară valului) databilă, pe baza materialului ceramic în epoca bronzului, și o a doua așe- zare, deschisă, databilă, de asemeni pe baza materialului ceramic recol- tat, în sec. III—IV e.n.⁴ Ca urmare a acestor constatări, în anul 1979 au început cercetările arheologice sistematice în punctul Hodoni-Pustă, cercetări care s-au în- cheiat în vara anului 1984. 2. Istoricul cercetărilor 2.1. în anul 1979⁵ s-a efectuat un sondaj arheologic constînd dintr-o secțiune cu dimensiunile de 30X2,50X1,50 (1,80) m (S3) și două casete ¹ A. Bejan — M. Moga, în Tibiscus, V, Timișoara, 1978, p. 150—168. ² M. Moga — O. Radu, în St. Com. C. II, 1977, p. 231—239. ³ A. Bejan — M. Moga, op. cit., p. 168. ⁴ A. Bejan, în Materiale și cercetări arheologice, A XlV-a sesiune de rapoarte, Tulcea, 1980, p. 366—368 și fig. 1, 4, 5. ⁵ Ibidem, p. 369—373. https://biblioteca-digitala.ro 188 Adrian Bejan, Doina Benea adiacente de 3X3X2 m (CI, C2) (cele două șanțuri de evacuare fiind con- siderate, pentru a asigura continuitatea cercetărilor, ca SI și S2). S-au surprins, în S3 și CI, următoarele elemente de locuire: 2.1.1. Locuința nr. 1. Continuîndu-se din SI, s-a excavat în anul 1979 partea sa vestică. Degajată doar parțial, s-a putut stabili forma sa patru- lateră (dreptunghiulară?). S-au recuperat ca inventar fragmente cera- mice de factură romană, lucrată la roată, de culoare cenușie și ceramică lucrată cu mînă, ambele databile în sec. III—IV. 2.1.2. Locuința nr. 2. Suprinsă parțial, în profilul nordic al S3 (se va continua cercetarea în anii următori). 2.1.3. Locuința nr. 3. De mai mari dimensiuni, de asemenea de plan patrulater; vatra, distrusă din vechime (doar urmele sale). Ceramica recu- perată se integrează în aceeași perioadă ca a celorlalte. 2.1.4. Groapă menajeră (Caseta CI) puțin adîncă, cu fragmente cera- mice sec. III—IV e.n. Sub ea, multe fragmente ceramice, majoritatea ati- pice, de epoca bronzului. 2.1.5. Groapă de provizii, circulară, cu diametrul buzei de 1 m. Con- ține puține fragmente ceramice. 2.1.6. Cuptor menajer (?), foarte puțin ars. Surpat din vechime, cu inventar sărac; fragmente ceramice sec. III—IV și fragmente de chirpic. 2.2. în anul 1980 s-au realizat;⁶ 2.2.1. Prelungirea spre vest a secțiunii S3 cu 20 de metri. — Secțiunea S4, continuînd S3 spre Est, între grădinile ultimelor case din sat și drumul de țară existent, paralel cu SI. Dimensiuni S4: 20X1,25X1,50 m. Casetele adiacente C3, C4¹ (ambele cu dimensiunile 3x3Xl,5 m) și secțiunea S5 (4X1,50X1,50 m). — Secțiunea S6 orientată N—S, paralelă cu SI, dimensiuni 24X1,5X 1,5/2 m și casetele C5, C6, C7 fiecare cu dimensiunile 3X3X2 m. — Pa latura vestică a secțiunii SI, 3 casete mici (C8, C9, CIO) cu sco- pul de a salva resturile unor complexe de locuire distruse de șanțul de excavare, cu dimensiunile 2X2X1,50 m fiecare. 2.2.2. Din lucrările efectuate, s-au degajat, în acest an, următoarele elemente de locuire: a. două locuințe de epoca bronzului, cu material ceramic fragmentar, și parțial întregibil, relativ bogat; b. Continuîndu-se cercetarea din anul 1979, s-a continuat degajarea locuințelor deja apărute, rezultînd patru locuințe din care două, mai mari, au cîte două încăperi, celelalte două fiind două bordeie cu cîte o încă- pere. Locuința degajată integral conține și un cuptor menajer. c. Nouă gropi ovale și dreptunghiulare, unele surprinse parțial (pu- țind eventual fi gropi de bordeie). d. Resturile a trei cuptoare, din care unul probabil cuptor de olar. ⁶ A. Bejan — D. Benea, în Materiale și cercetări arheologice. A XV-a sesiune de rapoarte, Brașov, 1981, București, 1983, p. 381—384; https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 189 e. în S7 și C7, continuîndu-se și în afara lor, au apărut un șanț cu o jroapă de stîlp, provenind probabil de la un gard ce separă două com- plexe de locuit; șanț asemănător a fost surprins și în anul 1984, avînd probabil același scop. 2.3.1. în anul 1981 s-au excavat patru secțiuni paralele și apropiate la o distanță de 6 metri una de alta, deschizîndu-se casete și secțiuni adia- cente și degajîndu-se în total o suprafață de aproximativ 460 m². Ele au următoarele dimensiuni:⁷ 1981/S1=S2=S3=S4=24X1,5O m. 1981/S5=16x 1,75 m. 1981/S6=8X1,25 m. 1981/S7=4X1,5O m. 1981/C1=4X 1,50 m; C2='2x2,50 m; C3=5X2 m; C4=4X1 m; C5=2x2 m; C6=3X2 m; C7=2X2,5 m; C8=2X1,5 m; C9=3X5 m; C1O=3X1,5 m; Cll=5x2 m. Adîncimea medie a tuturor casetelor și secțiunilor este de 1—1,20 m, coborînd în zona locuințelor și a anexelor acestora la adîncimea de 1,50— 2 metri. Ca urmare a acestor lucrări, în anul 1981 au fost degajate următoa- rele elemente de locuire: 2.3.2. Din așezarea de epoca bronzului: Secțiunea S2 și caseta C7 au surprins latura vestică a unei locuințe din așezarea de epoca bronzului. Cea mai mare parte o locuinței a fost distrusă de către excavările anuale efectuate de către ferma zootehnică. O a doua locuință, de proporții mai mari, cuprinsă în S4 și C9 și for- mată probabil din două încăperi. S-a degajat aproximativ 2/3 din supra- fața sa. — Marginea unei gropi menajare, circulare sau ovale, apărută în S3/1981. — în toate secțiunile și casetele, sporadic sau sub așezarea de sec. III—IV s-a găsit material ceramic de epoca bronzului. 2.3.3. Așezarea de sec. III—IV. în secțiunile S2 și S5, metrii 18—21: bordei patrulater, cu colțuri pu- ternic rotunjite. Pe latura vestică, resturile distruse ale vetrei. — Semibordei. Dimensiuni 3,50X2,50 m apărut în SI și Cil. Planul patrulater, orientat NV-SE: — resturile a două cuptoare menajere, exterioare locuințelor, cu pe- reții prăbușiți și fața vetrei spartă, ambele în SI, m 0—3 și 12,5—14,5 m. Primul are forma vetrei ovală, cu dimensiunile 2,5x2 m, al doilea rotund, cu diametrul de 1,60 m; — patru gropi de provizii cilindrice, două degajate integral și avînd axele 2X2,1 m și 2X1,60 m. O groapă surprinsă parțial și degajată în pe- retele Sl/76, restul fiind distrus de acest șanț și marginea unei gropi surprinsă parțial în peretele secțiunii S5; ⁷ O prezentare succintă și a descoperirilor din anul 1981 la A. Bejan, în Bana- tica, VI, Reșița 1981, p. 153—171. https://biblioteca-digitala.ro 190 Adrian Bejan, Doina Benea — două gropi în formă de clopot, prima în S2—S5, a doua în S4—S6 Toate gropile de provizorii sînt săpate foarte adînc, pînă la adîncimea de 1,70—2 m; — două gropi menajere, ambele în S4¹—S6. Adîncite doar pînă la 1 m, și avînd ca inventar puțin material ceramic. 2.4. In anul 1982 s-au efectuat următoarele lucrări: 2.4.1. în continuarea secțiunilor paralele trasate în anul 1981, pre- lungindu-se S2/1981 s-au trasat alte trei secțiuni paralele lungi de 20 m, late de 1,50 m și cu o distanță de 3 m între ele (SI, S2, S3/1982). Per- pendicular pe SÎ/1976 s-a trasat, în dreptul m 616—619, S6), cu aceleași dimensiuni ca primele trei. în dreptul m 631—637, perpendicular de asemeni pe Sl/1976, secțiunile S4 și S5/1982 (S4=S5=8X2 m), cu o distanță de 2 m între ele. Legat de degajarea integrală a elementelor arheologice apărute s-au deschis, în dreptul secțiunilor SI și S2 trei casete adiacente de cîte 2(3) X 2 m. 2.4.2. Au fost degajate următoarele complexe arheologice: — colțul unui bordei de epoca bronzului, restul locuinței fiind distrusă de excavările din anul 1976; — cinci gropi de provizii de epoca bronzului; — latura unei locuințe de sec. III—IV (bordei); — șase gropi de provizii de sec. III—IV.⁸ 2.5. în anii 1983 și 1984 șantierul arheologic de la Hodoni-Pustâ a in- trat în faza finală de cercetare. 2.5.1. în acești ani, s-au degajat: — cinci secțiuni cu dimensiunile de 5X1,50X1,50 m, precum și șase casete, patru adiacente secțiunilor, cinci cu dimensiunile de 3 X 2 X 2 m, una cu dimensiunile de 6x2X2 m. — Pentru surprinderea șanțului de apărare al așezării de epoca bron- zului s-a efectuat o secțiune de 25X1,50 m, cu adîncimea variind de la 1,5 la 4 m. 2.5.1. în urma acestor lucrări, în cei doi ani, s-au realizat: — degajarea profilului șanțului de apărare al așezării fortificate de epoca bronzului; — surprinderea și degajarea unei locuințe (bordei) și a unei gropi me- najere din epoca bronzului. 2.5.2. Din așezarea de sec. III—IV e.n.; — o locuință de plan patrulater; — o groapă de provizii; — bordei patrulater cu colțurile rotunjite, cu multe bucăți de zgură în inventar (se afla probabil în apropierea unui atelier metalurgic), lo- cuință suprapusă peste o groapă menajeră de epoca bronzului. ⁸ Pentru gropile de provizii a se vedea A. Bejan, în Studii de istorie a Bana- tului, IX, Univ. Timișoara, Timișoara, 1983, p. 13—23. https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 191 3. Descrierea descoperirilor arheologice Deci, ca urmare a cercetărilor arheologice dintre anii 1979—1984 au fost degajate, total sau parțial, în punctul Hodoni-Pustă, următoarele complexe arheologice: 3.1. Din așezarea fortificată de epoca bronzului: — a fost secționat șanțul de apărare al așezării. Lățimea șanțului, în partea superioară, este de 16,50 m, iar adîncimea sa maximă este de 3,5 m; — au fost degajate cinci locuințe (bordeie și locuințe de suprafață); — cinci gropi de provizii, circulare; — șase gropi menajere, de dimensiuni mici. Datarea așezării s-a realizat pe baza ceramicii, care încadrează com- plexul la sfîrșitul epocii bronzului. Bordeiele descoperite au plan patru- later, cu colțurile puternic rotunjite, uneori aproape pînă spre mijlocul laturilor (acolo unde s-au putut surprinde marginile locuințelor). Gropile de bucate sînt cilindrice, cu pereții drepți. Gropile menajere, puțin adîn- cite în pămînt (sub nivelul de cultură, au fundul albiat și sînt circulare sau ovale. întinderea așezării, sistemul său de fortificare complex precum și ma- terialul arheologic încă neprelucrat, par a indica un important centru economic și politic al populației tracice din zonă. 3.2. Din așezarea de sec. III—IV s-au degajat: — unsprezece locuințe; — șasesprezece gropi de provizii; — șapte gropi menajere; — cinci cuptoare exterioare locuințelor (la trei s-au găsit doar vetrele distruse); — un cuptor interior unei locuințe. 3.3. Descrierea complexelor așezării de sec. III—IV. 3.3.1. Locuințe: 1. Bordei. Patrulater, distrus pe latura estică de șanțul excavat de fermă în anul 1976. L=4,20 m, 1 (păstrată)=2 m. Avea două încăperi, de 2 m lungime fiecare, despărțite printr-un perete de pămînt cruțat de 0,20—0,25 m. Fundul la adîncimea de 1,50 m de nivelul de călcare actual (adîncimea medie a tuturor bordeielor de aici). în a doua încă- pere, resturile unui cuptor menajer, plasat spre colțul sud-vestic, cu vatră de formă ovală avînd axele de 1,20x1 m. Intrarea pe latura vestică, lată de 1,2 m. 2. Bordei, identic probabil tipologic cu precedentul. Surprins în pro- filul șanțului de evacuare (1976) și desenat. Prin refacerea anuală a acestui șanț, a fost distrus total. L=4 m, avea probabil tot două încăperi, des- părțite de zidul de pămînt cruțat. 3. Bordei avînd două faze de folosință. în prima sa fază, are formă patrulateră (trapezoidală) aproape oval datorită colțurilor puternic rotun- jite. Pe latura estică se afla vatra, scobită în perete și adîncită în pămînt. https://biblioteca-digitala.ro 192 Adrian Bejan, Doina Benea cu axele de 1,70X1,5 m. Dimensiunile locuinței: 3,20X2,50 m (pe axe). In a doua fază, în jurul vetrei bordeiul se lungește și se îngustează, căpă- tînd formă dreptunghiulară cu laturile de 3,60x2 m. Prima fază are fun- dul locuinței la 1,50—1,60 m, iar a doua la 1,30—1,40 m. 4. Semibordei, adîncime 0,9 m. Dreptunghiular, cu laturile de 3,50x3,50 m. Vatra, distrusă din vechime, în colțul de sud-est. 5. Locuință de suprafață. Adîncime 0,30—0,40 m de la nivelul actual. Distrusă de arătură, se particularizează de solul înconjurător prin canti- tatea mare de fragmente ceramice masată în spațiul său. Dimensiuni apro- ximative: L=6 m, 1=4 m, plan dreptunghiular, probabil cu două sau mai multe încăperi. Nu am depistat urme de vatră sau cuptor. 6. Bordei. Distrus parțial de șanțul de excavare, care l-a separat în lungime, peste mijloc. Dimensiuni: 4',60x3 m. Dreptunghiular, cu colțu- rile rotunjite. Urmele vetrei distruse, pe latura vestică, spre colțul sud- vestic. 7. Bordei dreptunghiular, suprapus peste o locuință de epoca bronzu- lui. Dimensiuni: 3,80x2,90 m. Colțurile rotunjite. 8. Bordei dreptunghiular, cu colțuri rotunjite, dimensiuni 3,80x2,60 m. 9. Bordei distrus parțial de șanțul de excavare. Dreptunghiular, L=3,70 m; 1=1,10 m (păstrată). Despărțit în două încăperi (Ll=l,80 m; L2=l,70 m) de un zid de pămînt cruțat gros de 0,20 m. Vatra se afla pro- babil pe latura vestică. 10. Semibordei suprapus peste o groapă de provizorii din epoca bron- zului. Dreptunghiular, cu colțurile rotunjite, de dimensiuni reduse (2,40X1,50 m). Fără vatră de foc. Se caracterizează prin numeroase bucăți de zgură aflate în umplutura sa. Probabil a fost o clădire anexă (depozit?) a unui atelier metalurgic aflat undeva în apropiere. Adîncimea gropii locuinței: 0,90—1 m. 11. Bordei degajat parțial, doar colțul de NE, restul fiind distrus de excavații. Identic tipologic cu precedentele. 3.3.2. Gropi de provizii. 1. Cilindrică, pereți drepți, gură ovală (axe 2,20X1,80 m). Adîncime 1,40 m de la nivelul actual (stratul de cultură în așezare se termină la adîncimea de 0,70—0,80 m de la nivelul actual). Jur împrejur, urmele a 12 pari de stîlpi pe care se sprijinea acoperișul (gropi mici de la pari s-au găsit aproape la toate gropile de provizii de la Hodoni). 2. Circulară, diametrul 1,50 m. Formă cilindrică. Adîncime 1,20 m. 3. De formă cilindrică, cu gura circulară, diametrul 1,10 m, adîn- cime 1,20 m. 4. Identică cu precedenta. 5. Circulară, cilindrică, diametrul 1,50 m, adîncime 1,60 m. 6. Circulară în partea superioară, spre fund se bombează formînd o cavitate cu pereți concavi. Pe fund, gropi de pari înfipți orizontal, suge- rînd prezența unui grătar de lemn. Adîncime 1,80 m. Diametrul gurii 2 m, diametrul fundului 3 m. 7. Groapă în formă de clopot. Gura patrulateră, cu colțurile rotunjite. Adîncimea 2 m. în umplutură, pe fund îndeosebi, s-a desenat conturul carbonizat al unui schelet lemnos, asemănător unei etajere. https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 193 8. Groapă cilindrică, circulară, cu diametrul de 2,50 m, adîncimea 1,40 m. 9. Identică tipologic cu precedentă, aproximativ aceleași dimensiuni. 10. Groapă circulară, diametrul 1,40 m la gură, formă concavă asemă- nătoare unui butoi cu diametrul maxim (1,70 m) pe mijlocul înălțimii. Adîncime 2,50 m. 11. Groapă circulară, concavă, cu diametrul maxim spre fund. Dia- metrul gurii 1,20 m, diametrul fundului 1,70 m. Adîncime 2,15 m. Din inventar, o'monedă fragmentară de la Traianus Decius. 12. Identică tipologic cu nr. 10. Adîncime 2 m. Diametrul maxim 1,60 m, diametrul fundului și guri 1,40 m. 13. Groapă în formă de clopot. Diametrul gurii 1 m, diametrul maxim 1,80 m. în inventar, un fragment de fibulă de fier corodată, databilă în sec. III e.n. 14. Groapă circulară, tronconică în profil, cu pereții oblici, lărgindu-se de la gură spre fund. Adîncimea 2,40 m. Diametrul gurii 1,40 m, diametrul fundului 2,20 m. La fundul gropii, laviță de pămînt cruțat cu dimensiunile L=0,90 m, 1=0,80 m, î=0,40 m. 15. Groapă de formă ovală tronconică în secțiune, cu pereții ușor bom- bați. Axele gurii: 1,70X1,50 m. Axele fundului 2,10X1,80 m. Adîncime 1,80 m. 16. Groapă de formă tronconică, circulară în diametru. Diametrul gurii 1,50 m, diametrul fundului 2,40 m. Adîncime 2,20 m. 3.3.3. Gropi menajere Șapte gropi de mici dimensiuni, circulare sau ovale (în medie 1,50 m diametru sau cu axele de 1(1,5) X 2(1,5) m, de mică adîncime și cu fundul puternic albiat, coborînd, în punctul maxim, pînă la cel mult 1 m adîn- cime. Umplutura lor constă din fragmente ceramice mărunte (majoritatea atipice) și oase de animale fragmentare, cenușă uneori. 3.3.4. Cuptoare și vetre 1. Cuptor de olar, probabil de tipul cuptorului cu grătar. Are grătarul complet distrus. Este aproape rotund, diametrul aproximativ 1,70 m, groapa de alimentare lărgindu-se spre vest cu 1 m și coborînd pînă la adîncimea de 1,40 m. 2. Partea finală a unui cuptor pentru copt pîine, aflat transversal pe șanțul de evacuare și distrus în cea mai mare parte. Formă dreptunghiu- lară, coboară în pantă pe axa longitudinală. Lungimea păstrată 1 m. 3. Cuptor menajer aflat în interiorul locuinței nr. 1. 4. Vatră ovală, de mari dimensiuni, supraînălțată, cu axele 2,20X2 m (inclusiv marginile vetrei) apar, ținînd probabil unui cuptor exterior locuinței. 5. Vatră circulară, cu diametrul aproximativ de 2 m (inclusiv mar- ginile vetrei), de același tip cu precedenta. 6. Groapă cu resturi de vatră, păstrîndu-se o porțiune de diametru și pe o înălțime de 10 cm partea supraînălțată a vetrei: Diametrul probabil al vetrei: 1,20—1,40 m. 13 — Banatica Vin https://biblioteca-digitala.ro 194 Adrian Bejan, Doina Benea 3.4. Materialul arheologic predominant recuperat în așezare de sec. III—IV este ceramica. Se adaugă numeroasele fragmente de oase de ani- male și cîteva obiecte mărunte de metal (bronz), în majoritatea lor atipice. Ceramica este de două categorii: ceramică lucrată cu mîna, din pastă gro- sieră, cenușiu-cărămizie și prost arsă, aparținînd unor vase de tipul oalei- borcan de dimensiuni mici și mijlocii și ceramică lucrată la roată, din pastă fină, în majoritatea ei cenușie, aspră la pipăit și aparținînd unor chiupuri de mici dimensiuni, oale și străchini, dar într-o cantitate mai redusă, și ceramică roșie, fină, aparținînd unor vase de mai mari dimen- siuni (chiupuri). Deși materialul ceramic nu a fost încă prelucrat, el poate fi încadrat (atît cel lucrat cu mîna cît și cel la roată) în tipurile ceramice de tradiție dacă și romană, databile cronologic în sec. III—IV. Așezarea de la Hodoni-Pustă aparține unei comunități daco-romane de agricultori, avînd o organizare de obște sătească. Alături de agricultură și creșterea vitelor ca ocupații principale, constatăm dovezi de practicare a meșteșugurilor, în vederea satisfacerii necesităților colectivității: olăritul (cuptorul de olar) și reducerea și prelucrarea metalelor (cantitatea mare de zgură din locuința descoperită în anul 1983 atestînd prezența în așe- zare a unui atelier sau cuptor de redus minereu). Cele cîteva fragmente de terra sigilatta, mărgelele, fibula sînt produse ale lumii (romane însușite prin schimb de către membrii colectivității de la Hodoni. Cronologia așezării este înlesnită de apariția fibulei din fier de sec. III e.n. și a unui fragment de monedă (denar roman) provenind de la împăra- tul Traianus Decius (249—251 e.n.). Desigur, întinderea mare a așezării și faptul că locuințele se găsesc la o adîncime relativ mare de la nivelul de călcare actual (peste 1—1,20 m) nu va putea permite cercetarea exhaus- tivă a sa, dar se pare că așezarea de la Hodoni, chiar dacă a avut o exis- tență mai îndelungată, și-a avut perioada de maximă existență în sec. III e.n., prelungindu-se eventual spre începutul sec. IV e.n. 3.5. In perioada de după părăsirea Daciei de către romani așezările daco-romane se înfiripă sau continuă să existe în preajma sau pe locul fostelor așezări din sec. II—III. e.n., de-alungul acelorași cursuri de apă, fie pe terasele înalte, fie pe cel a joase, avînd aceeași structură de așezări deschise, nefortificate⁹. în zonele vestice ale Banatului, cum ar fi la: lecea Mică sau Cioreni-Timișoara¹⁰ alegerea locului pentru așezare s-a făcut în strînsă corelare cu condițiile naturale, alegîndu-se promontorii mai ridi- cate care permiteau construirea locuințelor, fiind protejate în parte de inundații, ferite chiar de pericole externe. Inventarul acestor așezări constă în mod deosebit din ceramică cenușie lucrată la roată în manieră tradițională dacică și cu evidente influențe romane (forme, motive ornamentale) alături de ceramica lucrată dintr-o pastă grosieră nu prea fină, de culoare brunmaronie (oale-borcan decorate cu brîu alveolar, cești etc.). Gropile bordeielor sînt de obicei săpate în stratul de lut viu pînă la o adîncime de 1,10—1,40 m, ca în așezarea de la Cioreni-Timișioara. ⁹ D. Benea — Adrian Bejan, Viața rurală în sud-vestul Daciei în sec. II—IV e.n., (manuscris). ¹⁰ D. Benea, A. Bejan, M. Mare, în Studii de istorie a Banatului, XII, Univ. Timișoara (sub tipar). https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 195 In cazul așezării de la Hodoni-Pustă, unde s-au întreprins săpături sistematice, au fost dezvelite 11 locuințe, care apar la o adîncime de cca 1,50 m de la nivelul actual de călcare (borderele). Așezarea de la Hodoni se caracterizează prin mai multe tipuri de locuință: o locuință de suprafață, două semibordeie și opt bordeie. Locuințele sînt de formă patrulateră, avînd în unele cazuri două încă- peri, despărțite de un perete de lut cruțat, lat de 20—25 cm. Intr-un singur caz, la un bordei, se constată o refacere și o lărgire a sa. De ase- menea, în majoritatea cazurilor în interiorul locuințelor se constată ur- mele unor cuptoare menajere sau a unor vetre simple de foc. în apropierea locuințelor au fost depistate 16 gropi de provizii, 7 gropi menajere, vetre de foc și cuptoare exterioare locuințelor. Cu ocazia lucrărilor de irigație întreprinse în dreptul cartierului Fredorf-Timișoara în luna mai 1984, în șanțul de canalizare lat de 3 m, au fost surprinse la adîncimea de 0,90 m de la nivelul de călcare actual urme de locuințe-bordeie avînd la distanța de 3—4 m gropi de provizii, conținînd un bogat material ceramic cenușiu datat în sec. II—IV e.n., dar și ceramică lucrată de mină, de culoare brun-cafenie. Sondajele efectuate la Greoni, Ilidia, Moldova Veche au permis identi- ficarea și dezvelirea în aceste zone a unor locuințe de suprafață sau bor- deie cu un bogat material ceramic, unelte de fier etc. La Moldova Veche, în punctul Vinogr'ad pe malul Dunării, spre Pescari au fost descoperite două locuințe: un semibordei la adîncimea de 0,80 m și o locuință de su- prafață (la adîncimea de 0,55 m) cu dimensiunile de 2,50x2,20 m. în ambele locuințe s-au descoperit cîte o vatră realizată din fragmente de cărămizi romane (diametrul de 0,50 m). în fața locuinței de suprafață se •păstrează și o a doua vatră¹¹. între amenajările gospodărești care au fost sesizate arheologic, gropile de provizii sînt cele mai numeroase. Ele sînt amplasate în preajma locuin- țelor și în spațiul dintre acestea. La așezarea de la Hodoni-Pustă au fost identificate 16 gropi de provizii: cilindrice, cu pereții nearși — 9 buc.; în formă de clopot, cu pereții puternic arși — 2 buc.; în formă de butoi — 2 buc.; trapezoidale 2 buc.; circulară în partea superioară și bombată mult în partea inferioară, cu pereții puternic arși — una. Dimensiunile gropilor de provizii variază între 1,10—2,20 m (diametrul sau axa mare), iar adîncimea între 1,20—1,80 m. La unele gropi se observă de jur-împrejurul lor urme de pari (diametrul de 5—7 cm) ce susțineau probabil un acoperiș. în unele cazuri se observă urme de lemn de la ame- najări interioare, sau urme de pari ce susțineau probabil un grătar din lemn sau leasă de nuiele (?). în unele cazuri, după deteriorare, gropile deveneau depozite menajere. Alte gropi de provizii au fost identificate în așezările de la Cioreni și Fraidorf Timișoara, Satchimez și într-una din locuințele de la Moldova Veche. Gropile de provizii cercetate pînă acum constituie un element de con- tinuitate observat încă în așezările daco-gete. Sistemul lor de amenajare simplu și eficace, fie prin arderea lor prealabilă, fie prin realizarea unor lease din nuele (sau grătare?) care se lipeau apoi cu lut — leasele — asi- ¹¹ O. Bozu, Noi descoperiri de la Moldova-Veche, comunicare prezentată la se- siunea „In memoriam Constantini Daicoviciu", Caransebeș, martie 1984. 13* https://biblioteca-digitala.ro 195 Adrian Bejan, Doina Benea gurau protejarea gropilor de infiltrațiile apei sau ale unor rozătoare. Gro- pile erau utilizate pentru depozitarea cerealelor, dar probabil și a altor provizii. Caracterul rural al așezărilor este evidențiat și de prezența în canti- tate mare a rîșnițelor de tip roman, fragmentare sau întregi, din tuf vul- canic, ce atestă gospodării stabile în care are loc prelucrarea produselor agricole principale. Ocupațiile locuitorilor așezărilor daco-romane au fost cele obișnuite în mediul rural: agricultură, creșterea vitelor, păstoritul la care se adaugă o serie de îndeletniciri nelipsite: dulgheria, făurăria, olăria, țesutul etc. Condițiile naturale propice au favorizat în Sud-Vestul Daciei culti- varea cerealelor și îndeosebi a griului, meiului etc. pe care provincia l-a și exportat în veacurile II—III e.n. Ocupație complementară agriculturii, determinată în primul rind de zona geografică, creșterea vitelor era favorizată în sud-vestul Daciei de existența pășunilor. în marea majoritate a așezărilor rurale romane și daco-romane se constată — judecind după materialul osteologic descoperit și cercetat — creșterea pentru hrană a bovinelor, ovicaprinelor și porci- nelor. în inventarul locuințelor de la Moldova-Veche predomina prima categorie, în schimb în așezarea de la Cioreni-Timișoara, ovicaprinele. Creșterea păsărilor de curte este documentată prin oasele descoperite în inventarele cîtorva locuințe cercetate sau a unor coji de ouă (la Hodoni). Apariția masivă a zgurii metalifere și a urmelor de cuptoare din zona așezărilor rurale de la Soșdea-Berzovia, Moldova-Nouă, Jabăr Hodoni etc. denotă prelucrarea metalelor în aceleași comunități rurale, mai ales în veacurile III—IV e.n. Alături de metalurgia fierului și prelucrarea lemnului, olăritul ocupă un loc important în comunitățile rurale (a se vedea cuptoarele de clar din aceste așezări)¹². Ocupațiile casnice-torsul și țesutul sînt documentate prin numeroasele fusaiole descoperite în mai toate așezările cercetate pînă acum. Cu tot caracterul rural al unor așezări cercetate pînă în prezent cum ar fi cele de la Hodoni, Cioreni-Timișoara, Moldova-Veche, Greom etc. în care agricultura și creșterea vitelor are un rol determinant și împreună cu celelalte meșteșuguri asigură aproape integral bunurile necesare traiu- lui, prezența unor piese (unelte, accesorii vestimentare, podoabe) conduce spre concluzia că aceste așezări au fost antrenate în relațiile de schimb bazate pe monedă. Contactele permanente și regulate în timpul provin- ciei prin tîrgurile locale și negustorii itineranți au adus produse mește- șugărești romane pînă în cele mai îndepărtate centre rurale. După pără- sirea Daciei de către romani, în cursul veacurilor III—IV e.n. circulația monetară intensă în spațiul cuprins între Tisa, Dunăre și Mureș¹³ denotă în continuare păstrarea unor relații de schimb cu Imperiul roman, comerț care își va menține caracterul neschimbat pînă spre sfîrșitul veacu- lui IV e.n. ¹² D. Benea, în Potaisa, III, 1982, p. 22—41. ¹³ E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, Trei tezaure romane în sec. IV e.n., din Ba- nat, Lugoj, 1975. https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 197 3.6. Prezentarea celor mai de seamă descoperiri cunoscute pînă acum privitoare la viața rurală în Banat în secolele III—IV e.n. conduce spre cîteva concluzii: Așezările daco-romane din sec. II—III e.n. (în cea mai mare parte necercetate pînă acum) și au continuat existența în sate avînd ca tip pre- dominant de locuință bordeiul și semibordeiul. în secolele III—IV e.n. în mare parte așezările continuă să ființeze pe vechile locuri, ori în preajma acestora. în noile așezări se observă orientarea locuitorilor spre a asigura toate cele necesare în gospodăria proprie, așa se explică apariția unor mici ateliere rurale ce deserveau o comunitate sau mai multe, (din jur, cu produse meșteșugărești cum ar fi atelierele de olărie, făurărie, dulgherie etc.). Sud-Vestul Daciei, ca de altfel întreaga provincie a fost un teritoriu agricol prin excelență, la care se adaugă și prelucrarea minereurilor bogate din zonă, fără a avea dovada deocamdată, că în sec. III—IV e.n. sînt așe- zări distincte de mineri ori meșteșugari în prelucrarea metalelor. Pe întreg teritoriul Banatului antic sînt cunoscute pînă acum în jur de 100 localități în care au apărut urme de așezări databile în sec. II—IV e.n. în vatra multor localități actuale se constată existența a două-trei așezări, ceea ce ridică numărul lor pînă în jur de 150. Deși cercetările sînt deocamdată relativ puține, ele evidențiază o viață rurală intensă și uni- tară prin toate formele ei de manifestare pe întreg spațiul cuprins între Mureș—Tisa—Dunăre; (de la Moldova-Veche și Vrsac la Hodoni și Arad- Cealaj. Componentele acestui caracter unitar al așezărilor le reprezintă, ală- turi de tipurile de locuințe, amenajările (gropi de provizii, vetre, cup- toare etc.), ceramica de tradiție autohtonă dacică lucrată cu mîna și cera- mica cenușie lucrată la roată, în cele două variante ale sale, fină și mai zgrunțuroasă, în formele căreia se recunoaște influența romană. în orga- nizarea așezărilor rurale daco-romane se observă locuirea lor îndelungată, prin sistemul de construire al locuințelor și mai ales prin organizar'ea gospodăriilor cu toate anexele lor, atribute de seamă în identificarea unei populații stabile ce se ocupa în principal cu lucrarea pămîntului¹⁴. Ele constituie deci, alături de alte descoperiri, elemente fundamentale ale con- tinuității daco-romane pe teritoriul Banatului. ADRIAN BEJAN — DOINA BENEA AUSGRABUNGEN IN HODONI-PUSTA (Zusammenfassung) Die Arbeit beschreibt die wichtigsten Ergebnisse der in der Gemarkung der Gemeide Hodoni (Bez. Timiș) in der Zeitspanne 1979—1984 ausgefiihrten Grabun- gen. ¹⁴ A. Bejan, în Analele Banatului. Istorie, 1, Timișoara, 1981, p. 21—27. https://biblioteca-digitala.ro 198 Adrian Bejan, Doina Benea 1. Daten uber die Siedlung. In der Zeitspanne 1959—1960 wurde in der Gemar- kung der Gemeinde Hodoni am Flure „Poccioroane" eine neolithische Siedlung ent- deckt, mit dariiberliegenden Korpergrăbern aus den X—XI Jhs. Durch eine 1976 durchgefiihrte Bohrung wurden, die neolithischen Ausgrabangen ergănzt und zwei andere Grabungaobjekte festgelegt: Curtea Domnească (Friih-Mit'telalter und .XVII—XVIIIJh. und Pusta-zwei iibereinander liegende Siedlungshorizonte: aus den Bronzealter, befestigt, und unbefestigt aus den III—IV Jh. 2. Geschichte der Forschungen: Die Ausgrabungen werden in chronologischer Reihenfolge angefilhrt. 3. Beschreibung der Grabungsbefunde aus der Zeitspanne 1979—1981. 3.1. Aus der keramikdateierten bronzezeitlichen Siedlung wurden fiinf Woh- nungen (Grubenhiitten, und ebenerdige Hăuser), fiinf runde Vorratsgruben und sechs kleine Gruben fiir hăusliche Abfălle entdeckt. Gleichzeitig wurde durch den Wehrgraben der Siedlung ein Querschnitt gemach't. Dieser Graben war ober 16,50 m breit und hochstens 7,5 m tief. 3.2. In der Siedlung aus den III—IV Jh. wurden: 11 Wohnungen, 16 Vorratsgru- ben, 7 Abfallgruben, 5 ausserhalb der Wohnungen gelegene Ofen und ein innerhalb der Wohnung gelegener Ofen freigelegt. Typologisch und was die AusmaBe betrifft gleicht die Siedlung anderen Siedlungen der selben Periode aus dem Siid-Westen Dakiens. 3.3. Beschreibung der Grabungs objekte aus dem III—IV Jh. Die wichtigsten Grabungsbefunde aus der Siedlung der Zeitspanne III—IV Jh. bestehen aus Kera- mik, Bruchstiicke von Tierknochen und kleine Metallgegenstănde. Die Keramik kann eingeteilt werden in: mit der Handgearbeitet aus groben Paste graulich, zie- gelro't und schlecht gebrannt (typologisch gehort sie zur Kategorie der kleinen und mittleren Topfe) und auf der Drehscheibe erzeugten roten Keramik entdeckt. Cro- nologisch gehort diese Keramik zu de Typen dakischer und romischer Tradition aus den III—IV Jh. Die Siedlung Hodoni — Pusta gehorte einer dako-rdmischen Gemeinde von Landwirten, als Dorfgemeinschaft organ isier't Die Datierung der Siedlung wird durch die Entdeckung einer Eisenfibel aus dem III Jh. und des Bruchstiickes ei- nes romischen Denars aus der Zeit des Kaisers Traianus Decius (249—251) erleich- tert. Wahrscheinlich war das III Jh. die Blutezeit der Siedlung vielleicht auch bis ins IV Jhs fortgesetzt. 3.5. In der dako-romischen Siedlung von Hodoni-Pusta wurden 11 Wohnun- gen entdeckt, die typologisch wie folgt eingeteilt werden; ein ebenerdiges Haus zwei Halbgrubenhiitten und 8 Grubenhiit'ten. Die Wohnungen sind viereckig, in einigen Făllen, mit zwei Râumen. Im Innern der Wohnungen konnte man die Spu- ren von Heizungseinrichtungen feststellen (Ofen oder einfache Herde). In der Năhe der Wohnungen wurden 16 Vorratsgruben freigelegt: zylindrische, mit ungebrann- ten Wănden (2); fassformige (2); trapezoidale (2); oben runde und unten kugelfor- mige mit starck gebrannten Wănden (1). Solche Vorratsgruben wurden schon bei Ausgrabungen dako-getischer Siedlungen entdeckt und konnen als Element der Kontinuitătbetrachtet werden. Charakteristisch fiir die unbefestigten Siedlungen im Siid-Westen Dakiens (Ba- nat) sind folgende Eigentiimlichkeiten: EinfluB der Umwelt auf ihre Anlage; ihr Inven'tar besteht hauptsăchlich aus Keramik; letztere ist nach dakischer Tradition gefertigt aber romisch beeinflufit; alle archăologischen Objekte sind vom typolo- gischen Standpunkt gleich (Wohnungen, Ofen, Vorratsgruben). Das lăndliche We- sen dieser Siedlungen (Icea Mică, Cioreni — Timișoara, Freidorf — Timișoara, Satchinez, Moldova Veche u.a.) ist durch die groBe Anzahi der Steinhandmiihlen romischen Typus, die ganz oder in Bruchteilen gefunden wurden bes'tătigt. Sie be- zeugen die Existenz stabilor Wirtschaften die besonders Getreideanbau (Weizen, Hirse) betrieben und die wichtigsten landwirtschaftlichen Produkte verarbeiteten. Die Knochenbefunde beweisen daB Schlachtvieh gezogen wurde und Insassen der Siedlungen mit den Hiitten der Herden beschăftigt waren; dazu kamen auch an- dere, fiir lăndliche Siedlungen unen'tbehrliche Gewerbe: Zimmermann, Schmied, Topfer, Weber, u.a., die alle archăologisch bezeugt sind. https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 199 Der Charakter der Siedlungen war vorherrschend landwirtschaftlich doch wur- den sie in den auf Geld fussendem Warentauschverkehr miteinbezogen. Der inten- sive Miinzenumlauf im Raume zwischen Theiss, Donau und Marosch in den III— IV Jh. bezeugt die Aufrechterhaltung von Tauschbeziehungen mit dem kaiserlichen Rom. 3.6. Schlussfolgerungen. Auf dem Gebiete des antiken Banats befinden sich etwa 100 Ortschaften wo Spuren von Siedlungen aus dem III—IV Jh. gefunden wurden. In den Gemarkungen zeitgenossischer Ortschaften wurde sogar die Existenz von zwei bis drei Siedlungen festgestellt, was ihre Anzahl auf ungefahr 150 erhebt. Diese Siedlungen bezeigen ein reges lăndliches Leben welches sich in dem ganzen Gebiete zwischen Marosch-Theiss-Donau einheitlich ăusserte. Neben anderen, Gra- bungsbefunde legen din Zeug nis ab fur die dako-romische Kontinuităt auf dem Territorium des Banats. https://biblioteca-digitala.ro 200 Adrian Bejan, Doina Benea https://biblioteca-digitala.ro Șantierul arheologic Hodoni-Pusta 201 https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro UN LITIGIU DIN ANUL 1390 ȘI INSTITUȚIA JURĂTORILOR TOCMELNICI Viața societății românești în evul mediu a fost, inițial, total unitară,, cu diferențe locale minore. în perioada dezvoltării feudalismului se poate vorbi de un caracter unitar al acestei vieți, care nu va mai fi întîlnit pe parcursul dezvoltării poporului român decît după prima parte a secolului XX. Viața și organizarea socială și administrativă, instituțiile, formele de viață, manifestările de cultură ale populației românești în perioada pre- mergătoare întemeierii celor două Principate, cît și după aceea, au dus la evoluția lentă dar ireversibilă a vechiului fond de cultură și civilizație a cărei geneză trebuie căutată în vremurile străvechi, la strămoșii noștri daci și romani, fiind completat de cultura și civilizația română și îmbo- gățit mai tîrziu de influențele culturii și civilizației bizantine¹. în vremurile care au precedat constituirea statelor românești, inde- pendente, de sine stătătoare, se află perioada de apariție, cristalizare și formare a culturii și civilizației românești în general și a instituțiilor în special. După această epocă toate formele de manifestare umană cunosc o permanentă și neîntreruptă dezvoltare, concomitent cu evoluția vieții sociale, economice și politice, fapt care duce la apariția unor noi instituții, modificarea celor vechi sau dispariția în totalitate a celor perimatei Românii bănățeni și-au păstrat formele de organizare administrativă și s-au condus după normele vechiului drept românesc ius valachicum, acesta fiind folosit și aplicat din Dalmația pînă în Banat-Ardeal și pînă în Polonia, Galiția și Podolia, pretutindeni unde au trăit români³. între Dunăre, Carpați și Tisa, la venirea ungurilor, ei au găsit pe acest teritoriu populația autohtonă organizată administrativ, fapt care a ușurat mult organizarea comitatelor regale⁴. în comunitățile sătești se alegeau din rîndul bătrînilor juzii sau cnezii, care aveau menirea de a aplana conflictele dintre consăteni în conformi- ¹ Istoria dreptului românesc, voi. I, coordonator — prof. univ. dr. docent loan, Ceterchi, Ed. Academiei R.S.R., București, 1980, p. 145—146; 153. ² Ibidem, p. 189. ³ Ibidem, p. 202—203; 139; 146; 177—182. ⁴ Sergiu Columbeanu, Cnezate și voievodate românești, Ed. Albatros, Bucu- rești. J973, p. 15—19. Vezi și: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria ro- mânilor, voi. I, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 51—56. Henri H. Stahl, Teorii și ipoteze privind sociologia orînduirii tributale, Ed. științifică și en- ciclopedică, Bucureșt, 1980, p. 113—120; Istoria dreptului românesc ... p. 133—134. https://biblioteca-digitala.ro 204 Cornel Sătmărean tate cu obiceiul pămîntului, norme care în documentele vremii erau inti- tulate: iu» valachicum, ritus Valahiae sau consuetudo Valahorum⁵. Actele existente atestă între Dunăre, Tisa și Carpați, existența unei autonomii teritoriale românești cu norme speciale de administrare, jude- cată și de regim al proprietății, specifice lui ius valachicum, determinînd, în ansamblu, ca Transilvania să-și mențină individualitatea distinctă de-a lungul secolelor. în secolele XIV—XV, jupele, forme de organizare locală, grupate în jurul unor cetăți n-au fost prefăcute de regii maghiari în co- mitate ci au fost lăsate poporului român, sub forma autonomiei districte- lor românești. Faptul este confirmat de diploma lui Ladislau V, emisă la 1457. în Banat, vechea autonomie românească s-a păstrat timp mai înde- lungat decît în restul teritoriilor locuite de români, aflate sub ocupație ungară, dar treptat regiunile bănățene au fost, totuși, înglobate în regatul ungar ca și zona Transilvaniei aflată la sud de Mureș⁶. Odată cu epoca lui Ludovic a început și prigoana religioasă, care a avut ca rezultat depo- sedarea multor nobili români de moșiile strămoșești⁷. Începînd cu această perioadă, politica regilor maghiari va fi neschimbată față de nobilii și populația de credință răsăriteană. Sub această persecuție, o parte din cnezii și voievozii români, care au fost ridicați la rangul de nobili, și-au părăsit credința strămoșească tre- cînd la catolicism, pierzîndu-se apoi de neamul românesc. Cei care au rămas la legea străbună, prin toate mijloacele posibile, au fost transfor- mați în iobagi. Acest proces de uniformizare inițiat de Angevini și con- tinuat de-a lungul secolelor, a avut drept scop și rezultat despoierea neamului românesc de pătura sa conducătoare autohtonă⁸. Cu toate acestea, datorită sistemului de organizare și instituțiilor exis- tente, ținutul dintre Carpați, Dunăre, Mureș și Tisa a rămas secole dc-a rîndul provincie autonomă, neînglobată în rîndul comitatelor regale, în care viața socială s-a condus după norme proprii românești, fapt care a determinat ca în secolul XIV și mai tîrziu în Banatul Severinului și pe tot teritoriul Carașului și Severinului, elementul unguresc să fie inexistent⁹. în acest cadru social au avut loc repetatele acțiuni ale regilor ma- ghiai, prin forța armelor, împotriva cnezilor și voievozilor români din Banat, pentru impunerea suveranității asupra acestui teritoriu. Interven- ghiari, prin forța armelor, împotriva cnezilor și voievozilor români din Banat, care în timpul însoțirii armatelor regale în incursiunile din ținu- ⁵. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Țara Românească în sec. XIV— XV, Ed. științifică, București 1973, p. 219—220; Henri H. Stahl, op. cit., p. 172; Ni- colae lorga, Istoria românilor prin călători, Ed. Eminescu, București, 1981, p. 61— 68; Nicolae lorga, Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, București, 1915, p. 12; Sergiu Columbeanu, op. cit., p. 64—72; Alexandru Herlea, Studii de istorie a drep- tului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 221—223; Istoria dreptului românesc... p. 173. ⁹ Nicolae lorga, Istoria românilor prin călători... p. 71—72. ⁷ Ibidem, p. 69—70. ⁸ Pesty Frigyes, Krasso vărmegye tortenete, III, Budapesta, 1883, p. 5; 30; 47— 48; 59; 130; 144—145. ⁹ Istoria dreptului românesc ..., p. 162. https://biblioteca-digitala.ro Un litigiu din anul 1390 și instituția jurătorilor tocmelnici 205 turile de peste munți „se aliau dușmanului", cît și pentru aducerea la supunere a acestora atunci cînd se răsculau¹⁰. Intrucît populației române din Banat i-a revenit importantul rol mili- tar de apărător al hotarelor din această parte a regatului, regii maghiari au acționat și pentru a-i atrage de partea lor pentru a le servi ca avan- gardă împotriva dușmanilor de dincolo de Dunăre, fapt care a contribuit la menținerea îndelungată a organizării administrative, legilor, credinței și obiceiurilor străvechi. Pe această bază natura relațiilor dintre românii din Banat și regele Ungariei au fost cele de vasalitate, conform obiceiului feudal. în această situație raporturile juridice dintre poulația autohtonă și autoritatea regală au prezentat multiple particularități, fiind asemănătoare cu cele dintre autoritatea supremă și cavalerii de tip medieval din Apusul Europei¹¹. Documentele existente ne demonstrează că în veacul al XlV-Jea drep- tul românesc — ius valachicum — era în plină vigoare, aplicîndu-se atît la soluționarea litigiilor dintre autohtoni, cît și la reglementarea rapor- turilor juridice dintre români și autoritatea maghiară. Donațiunile regale inițiale, precum și confirmările ulterioare — „novae donationes titulo" — la români se făceau numai în condițiile admise de vechiul drept românesc, așa cum se proceda pe teritoriul districtelor valahe din Banat. De ase- menea, litigiile iscate în legătură cu proprietățile românilor nu se judecau după legile ungurești, ci după normele consuetudinare ale lui ius vala- chicum. Acestea sînt fapte de netăgăduit, care nu-și găsesc altă explicație de- cît în adevărul de necontestat că românii constituiau de veacuri popula- ția băștinașă a Transilvaniei și Banatului, iar datorită acestor realități, la venirea ungurilor, regii acestora nu s-au opus autohtonilor de a se con- duce după reglementările lor străvechi, românii trăind în cadrul unei largi autonomii cu conducători și instituții proprii¹². Odată cu dezvoltarea statului feudal maghiar lupta ideologică dintre autohtoni și regalitate se va accentua, ultima făcînd uz atît de forme le- gale cît și ilegale pentru menținerea și consolidarea stăpînirii asupra te- ritoriilor locuite de români. Adesea între români și elemente străine apar conflicte, avînd ca obiect apărarea pămîntului strămoșesc și a proprietății de o parte și preocupările de deposedare a vechilor locuitori de pămînturile sau posesiunile lor, de altă parte. Din documentele existente se constată preocuparea unor fa- milii din Banat, aflate în permanente conflicte și nesfîrșite procese, pen- tru apărarea proprietăților moștenite din străbuni față de unii înalți dem- nitari ai regatului care intenționau să-și formeze proprietăți pe văile și dealurile Banatului. ¹⁰ Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 340. Vezi și: Nicolae lorga, Istoria românilor prin călătorii..., p. 75; I. D. Suciu, Unitatea poporului român. Contribuții istorice bănă- țene, Ed. Facla, Timișoara, 1980, p. 14—19. ¹¹ Sergiu Columbeanu, op. cit., p. 135—136. ¹² Teroarea horthysto-fascistă în nordul României; septembrie 1940 — octom- brie 1944; coordonatori: Mihai Fătu, Mircea Mușat. Ed. politică, București, 1985, p. VI—IX. Vezi și: Paul Mackendrick, Pietrele dacilor vorbesc. Ed. științifică și en- ciclopedică, București, 1978, p. 9—10. Nicolae lorga. Istoria românilor prin călă- tori .... p. 26—29. Sergiu Columbeanu, op. cit., p. 45—64. https://biblioteca-digitala.ro 206 Cornel Sătmărean Textul următor se referă la un litigiu apărut între un nobil și un grup de țărani din Banat, în perioada atît de frămîntată a sfîrșitului de se- col XIV. „1390, ianuarie 1, Timișoara Noi, Sigismund, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, etc. și margraf de Brandenburg, etc., dăm de știre prin scrisoarea de față că, înfățișîndu-se însuși înaintea majestății noastre Ștefan, fiul răposatului Petru, banul de Remetea, pe de o parte, iar pe de alta An- thonius, fiul lui Laurențiu Bachoza, Benche, Gregorius, Paulus, Royak și Radozlo, români din locurile ce țin de cetatea Kuesd, în numele lor și a lui Nexe Bank și Petre, de asemenea români tot de acolo, ni s-a mărtu- risit și ni s-a spus de către dînșii că ei s-au îndatorat și se îndatorează înaintea noastră în privința a doi români, închiși mai demult de acel Ște- fan din anumite pricini, să vină marțea de după sărbătoarea viitoare a botezului domnului (11.01.1390) la moșia numită Gerch Janus (Gherte- niș), în care loc și la care soroc mai sus numiții români vor trebui să aducă — înaintea judecății — pe Dobronch românul închis mai demult de Ștefan, cu îndatorirea că orice vor judeca între acele părți, avînd pe Dum- nezeu înaintea ochilor, vor orîndui și la urmă vor hotărî bărbații cinstiți și nobili, care vor fi aduși de către acele părți în acea zi și loc, pentru mai sus zisele plîngeri ale pomenitelor părți, amîndouă părțile să fie ți- nute să primească — hotărîrea — și pînă la urmă să o păzească. Dacă însă românii aceia n-ar putea sau nu s-ar îngriji să aducă — îna- intea judecății — în chipul arătat mai sus, pe zisul român Dobronch, atunci să fie pedepsiți la gloată — pentru răscumpărarea — acelui ro- mân și pe deasupra să nu fie datori și nici să nu îndrăsnească cumva a da de acum înainte vreun ajutor sau vreun sprijin soțiilor lor, care n-ar voi să facă cele de mai sus; așa s-au legat la aceasta pomeniții români și po- menitul Ștefan înaintea noastră, de bună voia lor în temeiul scrisorii de față. Dat la Timișoara la sărbătoarea tăiatului împrejur al domnului în anul 1390“¹³. Litigiul descris în textul de mai sus face apel în soluționarea sa la o instituție străveche, care a continuat să existe în comunitățile sătești de-a lungul timpului, ajungînd să fie larg folosită în perioada de dezvoltare a modului de producție feudal, fiind vorba de o procedură specială de judecată — judecata cu jurători. Instituția jurătoriei își găsește originea în organizarea străveche a po- porului român și continuă să existe în societatea feudală, atît pe teritoriul locuit de români, implicit în Banat, cît și în țările vecine, ca și în altele care nu au avut contacte directe între ele¹⁴. Această procedură necunoscută dreptului roman din perioada repu- blicii și a imperiului a fost larg aplicată în lumea medievală, atît la po- poarele migratoare cît și la populația sătească din majoritatea provinciilor europene ale imperiului roman. ¹³ Pesty Frigyes, op. cit., doc. 127, p. 195—196. ¹⁴ Valentin Ăl. Georgescu; Petre Strihan, Judecata domnească în Țara Româ- nească și Moldova, 1611—1831, Partea a Il-a. Procedura de judecată. Ed. Academiei R.S.R., București, 1982, p. 68—72. https://biblioteca-digitala.ro Un litigiu din anul 1390 și instituția jurătorilor tocmelnicî 207 Deși există unele asemănări ale instituției române cu cele germane sau slave, aceasta nu motivează o presupusă idee a împrumutului. Un sin- gur argument — continuitatea populației autohtone în spațiul carpato— danubiano—pontic de peste două milenii, permite concluzia că în cadrul obștilor sătești băștinașe s-au creat și perpetuat evolutiv instituții de drept proprii poporului român, manifestîndu-se și forme ale jurătoriei. Instituția jurătoriei o considerăm o latură a lui ius vaiachicum. Ca o latură a acestui sistem, proba cu jurători a fost folosită în ma- rea majoritate a cazurilor numai în procesele civile care aveau ca obiect bunuri patrimoniale. în literatura de specialitate se cunoaște un singur caz cînd folosirea probei cu jurători este atestată într-un proces verbal cu caracter politic. Documentul se referă la Mihai Viteazul, care înainte de a fi domn a fost judecat de Alexandru cel Rău, care auzise că este fiu de domn, deci po- tențial pretendent la domnie. Mihai Viteazul a fost adus de la Craiova la București sub această învinuire, dar făgăduind cu 12 jurători, a scă- pat¹⁵. Dar, litigiul care ne interesează în cazul de față, prezentat în textul de mai sus, are caracter civil, avînd ca obiect doi români închiși mai de- mult de Ștefan din anumite pricini. . .“ ... din care un anume . . . „Do- bronch românul închis mai demult de Ștefan". Observăm că pentru a se dispune o procedură de judecată pentru solu- ționarea conflictului, părțile litigiante „Ștefan, fiul răposatului Petru, ba- nul de Remetea" (nobil) pe de o parte, iar pe de alta „Anthonius, fiul lui Laurențiu, Bochoza, Benche, Gregorius, Paulus, Royac și Radozlo ... în numele lor" și. .. „al lui Nexe Bank și Petre" — prin reprezentare — (țărani) români din locurile ce țin de cetatea Kuesd, s-au adresat direct suveranului. „Noi, Sigismund . . . etc., dăm de știre prin scrisoarea de față că, înfățișîndu-se însuși înaintea majestății noastre ... ni s-a mărturisit și ni s-a spus de către dînșii că ei s-au îndatorat și se îndatorează înaintea noastră". Acționînd astfel, subiecții aflați în litigiu au eludat procedura obișnuită de folosire a judecătorilor localnici, fapt acceptat de suveran, lăsîndu-ne să înțelegem marea autonomie de acțiune și mișcare a populației autoh- tone de a se adresa pentru rezolvarea incidentelor căzute sub efectul le- gii, direct regelui, instanța judiciară supremă în stat¹⁶, țăranii avînd re- gimul juridic identic cu cel al nobililor. Regele Sigismund de Luxemburg, în documentele emise hotărăște ca părțile litigiante să vină în data de 11.01.1390 „la moșia numită Gerch Janus (Gherteniș), unde vor hotărî bărbați cinstiți și nobili, care vor fi aduși de către acele părți în acea zi și loc"¹⁷, și sub forma sacră și obli- gatorie „avînd pe Dumnezeu înaintea ochilor să hotărască și amîndouă părțile să fie ținute să primească hotărîrea și să o păzească". Jurătorii au constituit în esență un mijloc de probă în procese, dar, pe lîngă aceasta, au avut și anumite sarcini judiciare asemănătoare înda- ¹⁵ Gheorghe Gronț, Instituții medievale românești, Înfrățirea de moșie. Jură- torii. Ed. Academiei R.S.R., București, 1969, p. 162. ¹⁶ Ibidem, p. 137—150. ¹⁷ Ibidem, p. 157—160. https://biblioteca-digitala.ro 208 Cornel Sătmărean toririlor organelor auxiliare ale justiției. Din punct de vedere al acestor sarcini, instituția a cunoscut trei feluri de jurători: 1. jurători tocmelnici — care aveau rolul de arbitri, fiind chemați să mijlocească împăcarea părților¹⁸; 2. jurători adeveritori — care erau chemați să sprijine prin jurămînt revendicările împricinaților, întărind astfel jurămîntul părților, din care cauză acești jurători sînt numiți și cojurători¹⁹; 3. jurători hotărnici — care erau chemați în cazul soluționărilor liti- giilor al căror obiect era dreptul de proprietate asupra pămîntului²⁰. Activitatea jură torului se desfășura sub prestare de jurămînt. Jură- mîntul avea caracter colectiv, acesta depunîndu-se împreună cu partea pe care o reprezenta. Jurămîntul se lua, de obicei, la fața locului, sub conducerea unui reprezentant al instanței supreme, la locul unde se afla obiectul aflat în litigiu, sau la domiciliul părților litigante și mai rar la scaunul domnesc²¹. Constatăm în cazul analizat că locul de depunere a jurămîntului este moșia Gerch Janus (Gherteniș), deci suveranul putea dispune ca jurămîn- tul să fie luat și în alt loc. Jurămîntul era luat la data stabilită de domn sau de reprezentanții săi; în documentul nostru este stipulat expres „marțea de după sărbă- toarea viitoare a botezului domnului“ (11.01.1390). Spre deosebire de martori, care puteau jura în fața instanței de ju- decată sau da chiar declarații fără prestare de jurămînt, jurătorii jurau, de regulă, în biserică, pe cruce sau pe evanghelie, obligatoriu în prezența unui preot. Jurămîntul jurătorilor nu avea efecte juridice dacă nu era în- tărit de suveran prin emiterea hotărîrii judecătorești²². Funcția de jurător nu putea fi îndeplinită de orice persoană. Pentru alegerea jurătorilor se ținea seama de mai multe condiții de ordin gene- ral și anumite criterii. Astfel, în cadrul condițiilor generale se urmărea întrunirea următoarelor calități: vîrstă legală, integritatea aptitudinilor mintale, posibilitatea cunoașterii faptelor (motiv penru care se urmărea ca jurătorul să fie rudă sau consătean cu justițiabilul), lipsa unei con- damnări anterioare, renumele de om cinstit, iar situația familială să fie consolidată de familie²³. Pe lîngă aceste criterii referitoare la capacitatea juridică se urmăreau întrunirea mai multor criterii de ordin social, astfel: a) starea socială de același nivel, întemeiată pe grade heraldice și pe onoare cavalerească, jurătorii trebuind să fie cel puțin de nivelul clasei sociale din care făcea parte împricinatul; b) starea socială creată prin care, jurătorul trebuind să fie proprietar de pămînt spre a reprezenta și o garanție materială, aceasta reprezentînd ¹⁸ Ibidem, p. 124. Vezi și: Valentin Al. Georgescu; Petre Strihan, op. cit., p. 78—79. ¹⁹ Ibidem, p. 125—126; p. 73—77. ²⁰ Ibidem, p. 127—128; p. 79—80. ²¹ Alexandru Herlea, op. cit., p. 255. Vezi și: Valentin Al. Georgescu; Petre Strihan, op. cit., p. 83. ²² Ibidem, p. 253; p. 83. ²³ Alexandru Herlea, op. cit., p. 250. https://biblioteca-digitala.ro Un litigiu din anul 1390 și instituția jurătorilor tocmelnici 20» o certitudine pentru valoarea participației personale a jurătorului la ga- rantarea morală a împricinatului²⁴. Din textul supus atenției constatăm că jurătorii trebuie să fie aduși la scaunul de judecată prin grija părților cărora le fuseseră dați. Pe toată durata anchetelor efectuate de jurători, întreținerea și transportul in- cumba părților, jurătorii fiind luați numai dintre nobili sau vîrfurile în- stărite ale obștilor sătești. Termenul de „tocmelnici" figurează cu sensul general de arbitri. De regulă, jurătorii tocmelnici aveau rolul de împăciuitori, fiind dați îm- pricinaților la cererea sau cu consimțămîntul acestora, în număr egal pen- tru fiecare din cele două părți între care se purta procesul. Desemnarea nominală a jurătorilor tocmelnici avea loc cu asentimentul împricinaților „de bună voia lor", „între dînșii", „împreună", iar în cazul nostru „aduși de către acele părți". în cadrul procedurii de judecată, judecătorii tocmelnici făceau cerce- tări, examinau actele de stăpînire, puneau întrebări cunoscătorilor fapte- lor, apoi consemnau constatările și hotărîrile lor în documente numite cărți (de judecată, de mărturie sau de întocmire). în cărțile lor, jurătorii precizau că ei „dau mărturie", „adeveresc" sau „tocmesc" și nici într-un caz că „hotărăsc", jurătorii nejudecînd ci numai pregătind actele ce ur- mau a fi supuse justiției domnești, fie că aduceau la îndeplinire hotărîri date de instanța judiciară supremă din stat sau a reprezentanților aces- teia. Termenul de „a judecat" are sensul de „a cumpănit", „a analizat" sau „a adeverit". La judecată tocmelnicii, folosind formule sacre, în cazul analizat aceea de „avînd pe Dumnezeu înaintea ochilor", mărturiseau „cu sufletele lor" cum „au umblat", „au socotit", „au dat", „au întocmit", „au adeverit" sau „au judecat". Cele stabilite de judecătorii tocmelnici aveau caracterul unei judecăți de fapt pe baza căreia regele sau domnul și prin reprezentare, dregătorii acestora, pronunțau hotărîrea. Tocmelnicii aveau rol activ în judecarea prealabilă a proceselor, acesata rezultînd și din textul analizat; regele dispune ca „bărbații cinstiți și no- bilii care vor fi aduși de către acele părți... să orînduiască și la urmă să hotărască, dar dreptul de a pronunța hotărîrea judecătorească aparținea instanței de judecată, respectiv domnului sau dregătorului domnesc. Subordonarea instituției jurătorilor față de autoritatea regală, iar în țările române autorității domnești, apare în documente ca un fapt indu- bitabil, aceasta fiind determinată de extinderea puterii suverane asupra teritoriului și de înmulțirea litigiilor supuse justiției domnești. Pentru a-și exercita atribuțiunile judiciare, domnul a folosit instituția jurători- lor, atît în procesele dintre nobili sau boieri (aceasta reflectînd solidari- tatea feudală în fața justiției supreme), cît și în procesele purtate de ță- rani împotriva nobililor, documentul analizat fiind concludent în acest sens. Subordonată puterii centrale, pe măsura întăririi acestei puteri, insti- tuția jurătorilor s-a feudalizat ca urmare a feudalizării societății. Prin ²⁴ Valentin Al. Georgescu; Petre Strihan, op. cit., p. 83. Vezi și: Gh. Gronț,.. op. cit., p. 129—136; Alexandru Herlea, op. cit., p. 251—253. 14 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 210 Cornel Sătmărean aservirea treptată a obștilor sătești, justiția feudalilor s-a substituit în- tr-o mare măsură justiției sătești. Instituția jurătorilor a fost folosită de domni nu numai în interesul feudalilor ci și pentru a asigura suveranului o autoritate sporită față de nobili, aceasta reflectîndu-se în special în mo- dul cum se încuviința sarcina probei cu j urătorii²⁵. In documentul la care facem referință constatăm că suveranul stipu- lează măsuri concrete pentru a obliga părțile în a executa cele ce va ho- tărî: „amîndouă părțile să fie ținute să primească — hotărîrea — și să o păzească'¹, fixînd în același document și măsuri coergitive de sancționare a neexecutării „hotărîrii“ sale: „atunci să fie pedepsiți la gloaba — pen- tru răscumpărarea — acelui român“ și pe deasupra „să nu fie datori și nici să nu îndrăznească cumva a da de acum înainte vreun ajutor sau vreun sprijin soților lor, care n-ar voi să facă cele de mai sus“. Instituția jurătorilor tocmelnici a fost o latură a sistemului de norme nescrise ale lui ius valachicum, sistem de reglementare cutumiar-juridică în cadrul obștilor sătești, pe care statul feudal, în evoluția sa spre con- solidare, l-a acceptat, recunoscînd aplicarea sa la populația băștinașă, du- rabil stabilită pe un teritoriu întins. Acest fapt s-a datorat și formelor de organizare a comunităților sătești de-a lungul diferitelor etape ale dez- voltării statului. In cursul evoluției sale, sistemul de drept românesc a împrumutat noi instituții, au apărut altele, care, în preioada feudalismului dezvoltat, a dat acestuia o categorică funcție feudală. în această perioadă și instituția jurătorilor tocmelnici dispare, căzînd în desuetudine. Ius valachicum a in- trat în lichidare după o perioadă relativ lungă, epocă în care în jurul teritoriului locuit de români s-au format state feudale puternice, care au influențat intens evoluția societății românești²⁶. în cadrul statului ungar, în Transilvania propriu-zisă, în Banat și în așa numitele „partes adnexae“, ius valachicum, ca sistem etnic de drept feudal timpuriu, a declinat în favoarea dreptului feudal de stat, păstrîn- du-se ca obicei românesc²⁷. Acolo unde a existat o dezvoltare neîntreruptă a sistemului de regle- mentări, ius valachicum a evoluat și a suferit permanente modificări, fiind completat cu noi instituții apărute ca o necesitate de reglementare a com- plexelor domenii de activitate din viața social-economică a orînduirii feu- dale, contribuind la formarea dreptului feudal de stat românesc. CORNEL SĂTMĂREAN ²⁵ Barbu Cîmpina, Scrieri istorice, voi. I, Ed. Academiei R.S.R., București, 1973, p. 156—157; 163. ²⁶ Istoria dreptului românesc... p. 177. Vezi și Valentin Al. Georgescu, Petre Ștrihan, op. cit., p. 89—91. ²⁷ Istoria dreptului românesc.... p. 172. https://biblioteca-digitala.ro Un litigiu din anul 1390 și instituția jurătorilor tocmelnici 211 UN LITIGE DE L’ANNfiE 1390 ET L’INSTITUTION DE JURES TEMPORAIRES (Resume) Apr£s la conquete de la Dacie par les romains, dans les si^cles du premier mil- lenaire de notre dre, sur le territoire habite par les roumains, sous les influences de la culture et de la civilisation byzantine, sont apparus cristalisdes et formees, dans, une irreversible evolution, la culture et la civilisation specifiques au peuple rou- main. Le developpement des forces et des relations de production est lie d’une ma- niere indestructible ă l’evolution des normes du droit, qui se sonț constitues dans un „corpus" connu sous la denomination de „ius valachicum", „ritus valahas", ou „consuetude valahorum", caracterisiique au peuple roumain. En arrivant sur ce territoire, les hongrois ont rencontre le peuple roumain, qui constituait des sidcles la population autochtone de la Transylvannie et du Banat,, rea li te qu’a determini que „ius valachicum șoit en vigeur beaucoup de silele, tant â la solution des litiges entre les autochtones, qu’aussi â la disposition des rapports juridiques entre les roumains et la souveranite royale, en appelant au roi — l’in- stance supreme dans l’Etat, sans etre acceptes les institutions du droit hongrois. L’institution des jures a ete utilise â la majorite des peuples de l’Es't et jusqu'â l’Ouest de l’Europe, aves des petites differences en fonction de particularites pro- pre au chaque peuple. L’utilisaiion concomitente de cette institution sur un espace si etendu demontre l’existence d’un niveau de developpement de la societe sembla- ble â la majorite des peuples de l’Europe, inclusivement du peuple roumain, qu’- avait dejâ des formes d’organisation et des institutions specifiques â l’epoque me- dievale. 14* https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro MIHAI VITEAZUL ȘI BANATUL Marea epopee antiotomană de la sfîrșitul veacului al XVI-lea de sub conducerea lui Mihai Viteazul a suscitat numeroase comentarii și apre- cieri. Mai apoi, unirea Țării Românești cu Transilvania și Moldova a con- semnat momentul crucial din activitatea marelui domn. Aproape fiecare ținut românesc și-a revendicat și dovedit natura și trăinicia legăturilor cu Mihai Viteazul. în acest context se părea că Ba- natului, vecin cu Țara Românească, nu-i revenea nici un merit în ăcțiu- nile vremii și că nu au existat contacte nici directe și nici mediate între bănățeni și domnul muntean sau oamenii acestuia. Părerea este greșită și ea provine din necunoașterea sau nestudierea amănunțită a documente- lor epocii. Tot atît de adevărat este și faptul că acestea se află răspîndite în diverse locuri din țară și din Europa, iar adunarea lor într-un corpus unitar nu a fost încă înfăptuită. Nici istoricul bănățean Ion Sîrbu — care a dat la iveală monumentala sa lucrare asupra domniei lui Mihai Vitea- zul — nu a reușit să completeze acest gol; în relatările sale întîlnim abia cinci mențiuni despre legături munteano-bănățene și acestea tangențiale¹. Vom încerca să prezentăm cîteva dintre acțiunile sau manifestările comune ale muntenilor și ale lui Mihai Viteazul cu bănățenii. Acestea nu sînt, și nici nu au pretenția că sînt complete, dar sperăm să completeze imaginea asupra naturii și valorii acestor raporturi, constituindu-se toto- dată într-un îndemn pentru viitor. Primele mențiuni documentare cunoscute despre interesul proaspătu- lui domn al Țării Românești — Mihai Viteazul — față de Banat sînt cu- prinse într-o scrisoare trimisă din București, pe data de 17 aprilie 1594, banului de Lugoj-Caransebeș, Gheorghe Palatici². Domnul i se adresează banului ca între buni vecini, înștiințîndu-1 despre o serie de lucrări pe care i le spune prin viu grai Toma postelnicul, trimis de el la Caranse- beș. Sînt lucruri — menționează Mihai — care nu pot fi încredințate hîr- tiei: „Fiindcă am fost nevoiți să trimitem la Domnia Ta pentru deosebite lucruri de nevoie pe postelnicul curții noastre Toma prin care am vestit pe Domnia Ta din belșug despre toate lucrurile din caea pricină rugăm ¹ Ion Sîrbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul domnul Țării Românești, Ed. Fa- cla, Timișoara, 1976. ² Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, voi. IV, București, 1933, p. 75. https://biblioteca-digitala.ro 214 loan Hațegan pe Domnia Ta, pe prietenul nostru vecin binevoitor, să-i credeți vorbele pe care le spune cu cuvintele noastre". Aceste lucruri neîncredințate hîrtiei dar rostite prin viu grai sînt în certă legătură cu pregătirea răscoalei antiotomane a bănățenilor, acțiune de care domnul muntean nu a fost străin și pe care a sprijinit-o pe as- cuns. Faptul că Mihai Viteazul nu este de loc străin de aceste evenimente în pregătire ne-o dovedește și călătoria întreprinsă de el incognito prin Banat în luna iunie a aceluiași an 1594. Intrat prin Valea Cernei, Mihai coboară pînă la culoarul Cerna—Timiș, după care urcă pe valea Nerei — prin Almăj — și în cele din urmă ajunge în tabăra răsculaților de la Vîrșeț. Aici ia jurămîntul de credință al răscu- laților față de coaliția antiotomană, în numele principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory. Cei doi domni sînt uniți prin recenta alianță, iar răs- coala românilor și sîrbilor bănățeni reprezintă semnalul declanșării lup- telor antiotomane atît pentru Transilvania cît și pentru Țara Românească. Prezența lui Mihai în tabăra de la Vîrșeț este certificată de o scrisoare a căpeteniilor răsculaților datată la 13 iunie: „Vrem să vestim pe Domnia Ta, că a venit între noi Mihai Voevodul și ne-a găsit adunați în tabără, vreo mie. De aceea am trimis în toate părțile pe acest pămînt și în doua sau trei zile se pot aduna cinci sau șase mii. Iară chinejii și creștinii se adunară cu toții aici și jurară înaintea lui Veli Mironit Sava și a Vlădicăi și a Voevodului Mihai, că slujesc cu toții cu credință și devotament Ma- iestății Sale Craiului.. ,“³. în zilele imediat următoare reîntorcerii sale la București, Mihai Vi- teazul mijlocește parvenirea unei scrisori de-a lui Sigismund Bathory că- tre sultan, prin care principele transilvan — la sfaturile aceluiași Mihai — încearcă să-1 inducă în eroare pe sultan și Poarta Otomană asupra in- tențiilor reale ale principatului ca și asupra neamestecului acestuia în problemele bănățene⁴. Lipsa practică de ajutor transilvan — Sigismund Bathory își pregătea căsătoria — pentru răsculații din Banat va contri- bui la înăbușirea răscoalei. Mihai Viteazul — în ciuda sprijinului acor- dat — nu poate să intervină pe față de partea bănățenilor întrucît pre- gătirile sale armate nu erau încă încheiate, și riscul unei intervenții ar- mate otomane la nordul Dunării era iminent. Mulți dintre răsculații scă- pați din lupta de la Becicherecul Mare vor trece munții și vor lupta ani în șir în armatele muntene. Printre aceștia pot fi enumerați un Deli Mar- cu, un Teodor, un Sava Temișvaraț („timișoreanul")⁵. Semnalul războiului antiotoman îl dă Mihai abia în toamna anului 1594, prin cunoscuta acțiune a măcelăririi turcilor din București. Un con- tingent transilvan este trimis la 31 octombrie 1594 la București pentru ajutorarea domnului. Printre cei 2 000 de oșteni se află și bănățeanul Ște- fan Becehș (Bekes)⁶, care peste cîțiva ani va fi căpitan de Lugoj. Pentru perioada de început a luptelor antiotomane conduse de către Mihai Viteazul, o legendă culeasă în veacul trecut în Banat vorbește de- spre lupte ale muntenilor cu tătarii în preajma Orșovei; la aceste lupte ³ Ibidem, p. 78—79. ⁴ Ibidem, p. 84, document din 23 iunie 1594. ⁵ Cel mai cunoscut dintre ei este Deli Marcu, comandant de haiduci liberi, din anul 1597 trecut în serviciul lui Mihai Viteazul. ⁶ Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, voi. XII, București, 1903, p. 288. https://biblioteca-digitala.ro Mihai Viteazul și Banatul 215 participă și contingente bănățene sub comanda banului de Lugoj-Caranse- beș — Gheorghe Palatici — iar Mihai devine subiectul central al acestei legende datorită hotărîrii sale de a sparge toate butoaiele cu băutură ale propriei armate spre a-și păstra oștenii în deplină stare de luptă⁷. In cursul lunii iunie 1595, după reîntoarcerea sa din campania anti- otomană dunăreană, Mihai îl trimite pe același ban, desigur participant la lupte, la cancelarul principatului transilvan, bănățeanul Ștefan losica⁸. Cancelarul și cu banul — amîndoi bănățeni și puternic atrași de perso- nalitatea puternică a domnului muntean — trebuiau să-1 convingă pe Si- gismund Bathory despre lealitatea domnului muntean și să-l antreneze pe șovăielnicul principe în campania antiotomană. O mărturie indirectă, cea a italianului Silvio Picolomini, îl prezintă pe Gheorghe Palatici revenit deja la București înainte de 19 octombrie 1595, după îndeplinirea misiunii sale diplomatice; cu această ocazie el își pre- zintă serviciile domnului muntean, împreună cu cei 60 de oameni ai bam- deriului său⁹. Iată așadar că raporturile inițiale, de bună vecinătate au evoluat spre raporturi mult mai strînse, de colaborare. Cum altcumva s-ar fi integrat Palatici cu întreg banderiul său în rîndurile armatei lui Mihai, dacă nu ar fi avut aceleași convingeri? Din păcate, documentele nu mai detaliază participarea acestui bande- riu la luptele din următorii ani. Cert este că la încheierea lor Palatici se reîntoarce în Banat. îl aflăm în 1599 la curtea noului principe transilvan, cardinalul Andrei Bathory, care-1 trimite la București cu o misiune in- grată: să-i ceară lui Mihai părăsirea scaunului domnesc; misiunea se în- cheie cu un schimb de scrisori¹⁰, dar fără nici un rezultat — lucru dealt- fel previzibil. Cu toate acestea, Gheorghe Palatici nu-și pierde stima lui Mihai Viteazul, de care-1 legau atîtea fire. Legăturile lui Mihai cu comandanții de haiduci liberi — corpuri mi- litare compuse din creștini care acționează în slujba cîte unui nobil, prin- cipe, domn etc., și de multe ori împotriva otomanilor — sînt ceva mai cu- noscute, prin prisma relațiilor cu Baba Novac. In afara acestuia, apar do- cumentar și alți comandanți care stabilesc relații cu domnul muntean. Unul dintre aceștia este și acel Deli Marcu, participant la răscoala bănă- țenilor din 1594 și despre care un raport venețian din 2 martie 1596 men- ționează că a fost ales comandantul celor 2 000 de haiduci liberi¹¹. Aproxi- mativ în același timp aceștia prezentaseră lui Sigismund Bathory captu- rile făcute în detrimentul pașei de Timișoara, semn că operațiunile mili- tare — chiar de mai mică amploare continuă în Banat. Nu peste mult timp același Deli Marcu cu haiducii săi figurează în rîndurile oștirii lui Mihai Viteazul. Importanța deosebită a acestui corp de armată a haidu- cilor liberi este relevată de solul imperial Erich Lasota în anul 1597, atunci cînd acesta se referă la planurile militare ale domnului muntean¹². Aceste corpuri erau alcătuite îndeosebi din români și sîrbi, din zonele ocupate de turcii otomani sau din cele aflate la frontierele Imperiului Otoman și se remarcau printr-o eficiență deosebită în luptele antiotomane. Astfel de ⁷ Nicolae lorga, Observații și probleme bănățene, București, 1940, p. 39. ⁸ Călători străini în Țările Române, voi. IV, București, 1974, p. 121. ⁹ Ibidem, voi. III, București, 1972, p. 567. ¹⁰ Ibidem. ¹¹ Ibidem, p. 515. ¹² Eudoxiu Hurmuzaki, op. cit., voi. XII, p. 361. https://biblioteca-digitala.ro 216 loan Hațegan trupe de haiduci liberi se aflau și pe cuprinsul Banatului, numărul lor crescînd în acest ultim deceniu al secolului al XVI-lea și datorită conflic- telor militare dintre creștini și otomani. După unele păreri contemporane, reținute de cronicarul Ștefan Sza- mbskozy, celebrul haiduc Baba Novac s-ar fi născut în satul Poreca, de pe insula cu același nume de pe Dunăre¹³. Această informație nu face de- cît să confirme unele supoziții sau aluzii anterioare privind o posibilă origine bănățeană a lui Baba Novac. Faptele sale de arme sînt bine cu- noscute și nu vom insista aici asupra lor. Mai puțin cunoscute sînt legăturile Banatului cu Mihai Viteazul în perioada 1596—1598, deși ele au existat. Gîndindu-ne la dorința deja cu- noscută a lui Mihai de a uni cele trei țări române trebuie să presupunem că — cel puțin pentru acțiunea care viza cucerirea Transilvaniei — Mihai a întreținut relații active cu Banatul de Lugoj-Caransebeș, subordonat principatului, dar favorabil acțiunii de apropiere și unire a celor două țări românești. Un singur episod anterior acțiunii militare din 1599 re- levă faptul că ajutorul militar muntean sosit în sprijinul lui Sigismund Băthory în 1598 este cantonat la Lugoj¹⁴. Putem întrevedea aici și alte fațete ale viitoarei acțiuni unificatoare a voievodului Mihai și a poziției pe care o vor adopta bănățenii față de acest eveniment. Poziția reală a românilor bănățeni față de acțiunea unificatoare între- prinsă în toamna anului 1599 de către Mihai Viteazul este relevată de o altă însemnare a cronicarului Szamoskozy care notează — în preajma bă- tăliei de la Șelimbăr — că „oștile de la Lipova, lenopole și Lugoj nu au sosit în ziua luptei în sprijinul cardinalului, dacă ar fi sosit, altfel s-ar fi întîmplat lucrurile"¹⁵. Reținem atît poziția, cît mai ales importanța mi- litară deosebită a acestor trupe în balanța victoriei scontate pentru par- tida Bathoreștilor. Nu se cunoaște cu precizie și nici măcar cu aproximație numărul bă- nățenilor care au luptat sub comanda directă a lui Mihai Viteazul în cam- paniile sale antiotomane sau a celor din Transilvania și Moldova, dar cu- noaștem numele cîtorva bănățeni care-1 înconjoară odată cu intrarea în Transilvania și-1 slujesc cu credință pînă la dispariția de pe Cîmpia Turzii. Unul dintre aceștia este nobilul George Borțun zis și Pitar, din Caran- sebeș, căruia domnul Țării Românești și al Transilvaniei îi dăruiește sa- tul Sărăzani aparținător cetății Jdioara pentru slujbele sale credincioase¹⁶. Reținem din cuprinsul documentului citat și titlul lui Mihai vis-a-vis de Banat: „eiusdem Cis Transilvania™ partiumque eidem subiectorum fines exercitus Generalis capitaneus" adică căpitan general al armatei Banatu- lui (a părților ,,cis“-transilvane). Același George Borțun va fi unul dintre „provisori“-i domnului în Transilvania în momentul cînd acesta pleacă spre Moldova în primăvara anului 1600. Pentru devotamentul arătat în aceste împrejurări, Borțun primește pe 11 august 1600 răsplata domnească sub forma unei donații pentru o casă în Caransebeș¹⁷. ¹³ I. Crăciun, Cronicarul SzakbskSzy și informațiile sale privitoare la români, 1566—1608, Cluj 1928, p. 143—144. ¹⁴ Ibidem, p. 36. ¹⁵ Ibidem, p. 136. ¹⁶ Andrei Veress, op. cit., voi. VI, București, 1935, p. 1—2. ¹⁷ Ibidem, p. 84—85; în documentul emis de Mihai Viteazul pe 18 aprilie 1600 din Alba-Iulia, apare drept „vornic". https://biblioteca-digitala.ro Mihai Viteazul și Banatul 217 Beneficiari ai grației voievodale sînt și frații Ciocănești, castelani ai cetății Jdioara, pe care o apăraseră în mai multe rînduri; pentru aceste merite primesc la 18 februarie 1600 cîteva posesiuni și sînt mobilați¹⁸. Acești frați sînt originari dintr-un sat Ciocănești, așezat în zona estică a Banatului de Lugoj-Caransebeș. Dintre nobilii care-1 sprijină pe Mihai odată cu intrarea sa în Transil- vania, un anume Paul Keresztesi primește la 6 decembrie 1599 posesiu- nile Homojdia și Românești ce aparțin tîrgului Marginea, ca semn al bu- năvoinței voievodale¹⁹. Majoritatea covîrșitoare a populației românești din Banatul de Lugoj-Caransebeș îl sprijină pe voievod fără rezerve, iar acesta recunoscînd importanța strategică a zonei în contextul militar românesc, reușește să-și păstreze sentimentele favorabile ale populației locale. Gar- nizoane muntene sau credincioase domnului ocupă principalele fortificații din zonă²⁰. Trupele banului de Lugoj-Caransebeș, Andrei Barcsay (Bâr- cian) participă alături de Mihai la campania moldoveană, dovedindu-se vi- teze și credincioase. Intenția lui Mihai de a stăpîni întreg Banatul, este vizibilă încă din luna decembrie a anului 1599, întrucît deja la 14 decembrie, polonul Valentin Walawski notează din Turda că voievodul se pregătește peste iarnă ca să meargă împotriva Timișorii și să asedieze spre vară cetatea turcească²¹. Unirea Moldovei cu celelalte două țări românești amînă aceste dorințe, deși unul dintre secretarii domnului notează: „umblă zvonul, îndeobște că Mihai Vodă a hotărît că de cum se va întoarce din Moldova, va îm- presura Timișoara"²². Acestui deziderat, Mihai îi va consacra timp și importante forțe uma- ne. încă din iarna anului 1599, Baba Novac și cei 4 000 de haiduci ai săi își aveau garnizoana la Lipova, de unde urmăresc cu atenție mișcările turcilor²³. Incercînd tăria garnizoanelor otomane, pe 11 februarie oamenii lui atacă orașul Timișoara și mahalalele sale ucigînd dușmanii întîlniți în cale, prădînd zona și luînd cu ei prizonieri²⁴. Acțiunea continuă prin intermediul acestor trupe de haiduci, despre comandantul unora dintre ele — cunoscutul deja Deli Marcu — știindu-se deja la 4 martie la Vene- ția că a atacat 4 castele din preajma Timișorii, silind dușmanul să le eva- cueze²⁵. Victoriile fulgerătoare ale celor aproximativ 6 000 oameni ai lui Mihai care luptă în Banat și ajung pînă la Pancevo — pe malul Dunării în fața Belgradului — unde-și fac tabără, provoacă îngrijorare la Istam- bul la 28 martie cînd știrile despre aceste expediții ajung la sultan²⁶. Tot în acest interval de timp, martie—aprilie 1600, se situează și ase- diul întreprins de trupele credincioase lui Mihai asupra cetății Jdioara, apărată de bănățeanul Nicolae de Harmadia. imul dintre puținii nobili lo- calnici rămași credincioși familie Bathory. După 27 de zile de asediu tru- ¹³ Ibidem, p. 157—158. ¹⁹ Costin Feneșan, Documente medievale bănățene, Timișoara, 1981, p. 115—116. ²⁰ Eudoxiu Hurmuzaki, op. cit., voi. XII, p. 536, document ce menționează fap- tul că la 8 decembrie 1599 erau garnizoane muntene la Lipova, Ineu, Siria, Lugoj, Caransebeș. ²¹ Călători Străini în Țările Române, voi. IV, p. 181. ²² Ibidem. ²³ Eudoxiu Hurmuzaki, op. cit., voi. XII, p. 788. ²⁴ Andrei Veress, op. cit., pvol. VI, p. 40 și 41. ²⁵ Eudoxiu Hurmuzaki, op. cit., voi. XII, p. 752. ²⁶ Ibidem, p. 809—810. https://biblioteca-digitala.ro 218 loan Hațegan pele se îndreaptă spre Lipova și de aici spre Alba lulia de unde pleacă spre Moldova. Acest nobil de Harmadia va fi răsplătit pentru faptele sale credincioase de către un alt principe din familia Bathory, anume Gabriel, pe 7 septembrie 1605²⁷. Un alt fapt semnificativ pentru poziția marii majorități a nobilimii locale față de Mihai îl reprezintă acel Gheorghe Farcaș, numit coman- dant al cetății Lipova de către Mihai, probabil în primăvara sau vara anu- lui 1600, și care deși schimbat de voievod din funcția lui, luptă alături de el la Mirăslău²⁸. Indiferent de rezultatul confruntărilor militare din zonă, Mihai Vi- teazul păstrează gîndul reîntregirii Banatului și păstrării acestuia sub con- ducerea sa. Aflat la Praga, în discuțiile cu împăratul Rudolf al II-lea, domnul român cere și argumentează aceste pretenții. Ele vor fi stipulate și în tratatul semnat în iarna anilor 1600—1601²⁹. Mihai cere și obține recunoașterea stăpînirii sale asupra cetăților bănățene Timișoara, Felnac, Arad, Cenad, Becicherecul Mare, Pancevo și Berini, aflate deocamdată sub stăpînire turcească. Această stăpînire este valabilă atît pentru el perso- nal cît și pentru urmașii săi în linie bărbătească. Iată așadar un gînd vi- zionar: eliberarea părților bănățene aflate sub ocupație otomană și păs- trarea întregii zone sub stăpînirea sa și a urmașilor săi. Evenimentele din vara anului 1601 nu-i mai vor permite împlinirea acestor dorințe, dar bănățenii vor păstra în amintirea lor imaginea unui domn viteaz, aflat aproape de suferințele și năzuințele lor, care a știut să-i ajute și aline și care i-a alăturat sieși în acțiunea de împlinire a idealului de unitate și independență. IOAN HAȚEGAN MICHEL LE BRAVE ET LE BANAT (Resume) L’etude se rapporte aux relations que Michel le Brave, le prince des Pays Rou- maines, les a eu pendant son răgne avec cette r^gion roumaine. Chacunes de principautăs roumaines avait reclame jusqu'â ce moment la natu- re et l’ampleure des relations avec ce brave prince et il paraît que le Banat n’eut ²⁷ Pesty Frigyes, Krassd vărmegye tortenete, voi. IV, Budapesta, 1883, p. 240. ²⁸ Radu Păiușan — Corneliu Sav, Lupta antiotomană în Banat și Mihai Vitea- zul, în Studii de istorie a Banatului, voi. IX, Timișoara, 1983, p. 35. ²⁹ Referitor la aceste discuții preliminare semnării tratatului vezi rapoartele co- misarilor imperiali din 16 aprilie 1600 la Eudoxiu Hurmuzaki, op. cit., voi. XII, p. 840; din iulie 1600 la Ibidem, p. 961, pen’tru raportul și hotărîrea dietei dintre 10— 16 iulie 1600 vezi și Mihai Viteazul în conștiința europeană, voi. I, București, 1983, p. 524 și 552. Iată un fragment din punctul 6 al discuției din iulie: „Cum cetățile de pre margini ce se vor slobozi din mîna păgînilor spre Domnia Lui, Timișoara, Felnacu, Cenadul, Becicherecul, Panciova, Beriniul, cu toate ținuturile cîte sînt pînă la Dunăre — să fie moșie fir pre fir și prea feata". https://biblioteca-digitala.ro Mihai Viteazul și Banatul 219 jamais eu une telle relation. Mais voilâ que ces relations sont d’une nature comple- tement differente et extremement interessante. Les principaux aspects sont soulignes maintenant, aspects qui demon'trent l’e- troite interdependence entre les actions militaires de Michel le Brave, et les habi- tants de la contree de Banat pendant la periode de 1594—1597. La participation nombreuse des habitants de Banat aux actions militaires et politiques de Michel le Brave, â la periode de 1599—1601 confirme l’attachement de ceux-ci â l’ideal de l’union poli'tique des Pays Roumains realise par le coura- geuse prince. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro ISTORIE MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ ATESTĂRI DOCUMENTARE PRIVIND CARACTERUL ANTIHABSBURGIC AL RĂSCOALEI POPULARE DIN BANAT DIN ANII 1737—1739 în urmă cu două veacuri și jumătate, pămîntul românesc al Banatului a fost zguduit de o puternică răscoală, care, prin amploarea ei, se înscrie în istoria țării noastre ca un moment de culme în cadrul mișcărilor anti- habsburgice din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Deși, prin întinderea, durata și urmările ei, a pus în primejdie însăși stăpînirea în continuare de către austrieci a acestei provincii, istoriogra- fia i-a acordat o importanță nemeritat de mică și, ceea ce este mai grav, de-a lungul timpului a fost prezentată de o seamă de istorici într-o lu- mină denaturată. Lipsa unei analize obiective și solide a faptelor a dus nu la o reconstituire veridică a realității istorice, ci la mistificarea — mai mult sau mai puțin conștientă — a acesteia. Se poate spune că, din acest punct de vedere, modul în care a fost abordată marea răscoală a românilor bă- nățeni de la 1737—1739 constituie una din paginile de gravă denaturare a adevărului istoric. Ea nu este prezentată drept o mișcare de eliberare socială și națională îndreptată nemijlocit împotriva coroanei habsburgice, ci drept o acțiune de „jaf“ și ,,tîlhărie“ a românilor bănățeni. Se pune în mod firesc întrebarea, care este izvorul acestei interpretări eronate și, mai ales, jignitoare pentru poporul român, cum a pătruns ea în istoriografie, care este explicația perseverenței cu care a fost apoi cul- tivată de unii istorici în veacul al XlX-lea și chiar și în secolul nostru, deși, între timp, apăruseră lucrări în care faptele au fost prezentate în lumina lor reală. Pentru a putea da un răspuns corect, este necesară o corelare a eveni- mentelor politice care au avut loc în Banat în secolul, al XVIII-lea cu consecințele acestora pe plan moral-afectiv. Cucerirea de către austrieci a Banatului și instaurarea noii stăpîniri habsburgice în acest ținut românesc a atras după sine nu numai opoziția între interesele politico-militare și economice ale imperialilor și cele ale populației autohtone, ci — așa cum este firesc — și adversități de factură ¹ G. Popoviciu, Istoria românilor bănățeni, Lugoj, 1904, p. 328, 330—334; Aurel Țintă, Situația Banatului la cucerirea lui de către habsburgi, în Studii de istorie a Banatului, Ed. Universității din Timișoara, Timișoara, 1969, p. 83—101; Aspecte din lupta maselor populare din Banat împotriva exploatării habsburgice în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în Studii și articole de istorie, II, București, 1957, p. 259—264; Colonizările habsburgice în Banat", Timișoara, 1972, p. 41 și urm. https://biblioteca-digitala.ro 222 Eleonora Calincof psihologică între acestea. Coexistau de-acum două lumi care priveau de pe poziții diferite, gîndeau și simțeau diferit. Pe de-o parte, clasa domi- nantă, reprezentanții civili și militari ai stăpînirii în această provincie, funcționărimea, bine situată și plătită, ocrotită de legi și armată, abuzivă, dornică de înavuțire rapidă, încorsetată într-o mentalitate de tip feudal, care trata poporul băștinaș — constituit în majoritate covîrșitoare din români — cu aroganță și dispreț, de pe poziția sa de clasă și de învingă- tor; pe de altă parte, țărănimea română bănățeană, căreia i s-a pus „jugul de fier“ austriac, mereu confruntată cu nedreptăți și umilită, ducînd o viață neînchipuit de grea în mijlocul lipsurilor, dar, totodată, apărîndu-și cu o neînchipuită dîrzenie și mîndrie libertatea spirituală, de credință și de neam. Cu alte cuvinte, cotropitorii s-au constituit într-o clasă socială suprapusă și asupritoare, iar populația autohtonă a fost degradată la o stare de subjugare socială și națională. Din confruntarea celor două părți a rezultat, în timp, un climat de ostilitate, de dușmănie, care a dus, pe români la o îndreptățită stare de revoltă, iar pe cei ce se considerau stă- pîni pe aceste meleaguri, la deprecierea conștientă a acestora, la minima- lizarea și chiar negarea aportului pe care populația băștinașe l-a adus la realizările epocii, precum și la lansarea unor invective și calificative jig- nitoare la adresa acesteia. Este știut și consemnat de istorie faptul că aparatul birocratic austriac din Banat, funcționarii militari și civili, începînd cu cei ce posedau ran- guri nobiliare și terminînd cu aventurierii și șarlatanii veniți de pe tot cuprinsul imperiului pentru a ocupa posturi bănoase, nu se mulțumeau să-și sporească veniturile prin luarea unor măsuri ruinătoare pentru lo- cuitorii Banatului, ci, profitînd de faptul că manipulau imensele venituri aduse de provincie erariului, își însușeau o parte din acestea în detrimen- tul monarhiei. Referindu-se la această stare de lucruri, Leonard Bohm, Pesty Frigyes și Szentklâray Jeno, în lucrările lor², arată că funcționarii corupți și veroși, pentru a ascunde faptele lor necinstite față de Curtea vieneză, explicau realizarea venitului minimal raportat acesteia prin exis- tența în această provincie imperială a unei populații autohtone primitive, înapoiate, aflate la un nivel de dezvoltare inferior. Românii erau prezen- tați drept un neam de păstori, cu aplecare spre „tîlhărie“ și ,,hoție“, îna- poiați din punct de vedere moral comparativ cu neamurile colonizate aici de stăpînire, lipsiți de conștiință națională, gata oricînd să trădeze inte- resele imperiului și să treacă la acte violente³. Astfel s-a creat în timp și s-a permanentizat în epocă o imagine falsă despre țăranul român din Banat, despre cel care, de fapt, a trudit din greu tot secolul pentru „civilizarea" provinciei, despre cel care cu sudoa- rea sa a înălțat clădiri, diguri, a săpat canale, a suferit greul războaielor duse de imperiu. ² Leonard Bohm. Geschichte des Temeser Banats (Istoria Banatului Timișan), Leipzig, 1861, II, p. 96 și urm.; Pesty Frigyes, A Szbrenyi Bănsăg es Szoreny văr- megye tortenete (Istoria Banatului de Severin și a comitatului Severin), Budapesta, 1877, p. 424; Jeno Szentklâray, Szăz es Del-Magyarorszăg ujabb tbrtenetebol. (O sută de ani din istoria mai nouă a Ungariei de sud), Temesvâr, 1879, p. 201. ³ George Popoviciu, op. cit., p. 330, 331. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 223 Plecînd de la această imagine preconcepută, orice încercare a „supuși- lor" bănățeni de a se apăra, de a se opune injustiției, de a lupta pentru o viață omenească și liberă, era calificată drept „tîlhărie", „hoție", „tră- dare". Revoltatului i se nega conștiința politică, fiind considerat un simplu răufăcător, un „tîlhar", un „criminal". în acest sens sînt întocmite actele oficiale care privesc lotria⁴, puternică mișcare antihabsburgică a românilor bănățeni din cursul veacului al XVIII-lea, ca și cele ce se referă la marea răscoală de la 1737—1739⁵. Bazîndu-se pe un asemenea suport de manifestată ostilitate față de ro- mânii bănățeni, această răscoală a avut un destin is- toriografie vitreg. Izbucnită în condițiile războiului austro-turc, răsunetul ei între contemporani a fost slab, atenția acestora fiind reținută de desfășurarea campaniilor militare ale celor două armate aflate în con- flict. Acțiunile răsculaților, deși pornite cu multe luni înainte de pătrun- derea otomanilor în Banat, au rămas ascunse în umbra războiului, unele din ele fiind chiar confundate cu cele ale trupelor turcești. Confuzia a fost favorizată de prezența, în unele cazuri, ale răsculaților alături de turci, dat fiind că, la data aceea, lupta împotriva Imperiului habsburgic — desigur, cu țeluri diferite — constituia un fragil numitor comun. Ca atare, reconstituirea ulterioară a evenimentelor de la 1737—1739 nu a fost o chestiune facilă, dimpotrivă, a presupus adesea citirea printre rînduri. Aceasta a avut o latură negativă: nu întotdeauna imaginea trecutului re- înviat corespundea realității acelor ani. O seamă de istorici, preocupați mai mult de ilustrarea meritelor stăpînirii austriece pe plan socio-politic și economic decît de cercetarea riguroasă și lipsită de subiectivitate a fap- telor, și-au bazat lucrările pe informațiile culese de la oficianții imperiali și din actele oficiale emise de aparatul birocratic austriac în timpul răs- coalei, fără a le supune unei analize critice, ceea ce a avut ca urmare for- marea unei optici denaturate asupra românului bănățean. Lipsa de pro- bitate științifică, tratarea superficială a problemelor, neintuirea corectă a motivațiilor și a sensurilor unor acțiuni ale răsculaților, dar mai ales dorința de a nu păta imaginea politicii duse de imperiali în această pro- ⁴ Baroti Lajos, Adattăr Delmagyarorszăg XVIII. Szăzadi Tortenetehez (Reper- toriul documentelor privind istoria Ungariei de sud in secolul XVIII), Temesvăr, II, Lippaer Districts-Verwalteramt, p. 85; 3 sept. 1738; I. Csanader Districts-Verwalte- ramt, p. 265, 17 decembrie 1738; voi. anexă, Provincial-Commissariat, p. 35, 13 ia- nuarie 1739; I. Administrations-Circularverordnungen, p. 187, 15 septembrie 1739; I. Orsovaer Verwalteramt, p. 249, 14 august 1737. Privitor la lotrie, vezi: Aurel Țință, Aspecte din lupta maselor... și Lotria — formă de luptă a poporului din Banat împotriva stăpînirii habsburgice, în Studii, an. XII, nr. 3, 1959, p. 169—191; Calincof Eleonora, Lotria — puternică mișcare anti- habsburgică în perioada administrației civile (1751—1778), în Tibiscus, Timișoara, 1979, p. 25.1—268. ⁵ Baroti Lajos, op. cit., II, Lippaer Salzamt, p. 568, 24 august 1738; II Lippaer Vaewalteramt, p. 88, 18 aprilie 1739; I. Pancsovaer Diestricts-Verwalteramt, p. 363, 364, 13 septembrie 1738; II, Lugosch- und Facseter Districts-Verwalteramt,’ p. 145, 16 aprilie 1738; I, Besckereker-Verwalteramt, p. 324, 16 septembrie 1739; II, Caran- seber Verwalteramt, p. 197, 21 mai 1737; p. 198, 23 iunie 1737; p. 198, 7 octombrie 1738; p. 199, 19 septembrie 1739; I, Temesvarer Verwalteramt, p. 415, 25 iulie 1739; I, Administrations Circularverordnungen, p. 187, 17 ianuarie 1738; voi. anexă, Pro- vincial-Commissariat, p. 33, 29 ianuarie 1738. https://biblioteca-digitala.ro 224 Eleonora Calincof vincie, toate acestea au contribuit la statornicirea în istoriografie a unui tablou eronat despre răscoala de la 1737—39. începutul l-a făcut savantul italian Francesco Griselini cu cartea sa „încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei"⁶, lucrare redactată în urma călătoriei sale în această provincie. Plecînd de la con- statările făcute cu această ocazie, el demonstrează originea romană a po- porului român, continuitatea de viețuire pe vatra strămoșească, latinitatea limbii române, faptul că românii constituiau în secolul al XVIII-lea ma- joritatea covîrșitoare a populației din Banat și aparțineau la o comunitate de neam ce nu putea fi despărțită prin fruntariile politice. Lucrarea însă nu este scutită de erori, aprecieri făcute în grabă, superficiale și neînte- meiate la adresa românilor⁷ — pe care i-a prețuit de altfel mult —, nepu- tînd surprinde sau elucida particularitățile de mentalitate datorate vie- țuirii îndelungate sub dominație străină. Influențat de opinia funcționa- rilor imperiali, cu care a luat contact la venirea sa în Banat, și indus în eroare de materialul documentar furnizat de arhiva Administrației Provin- ciale, Francenco Griselini nu a intuit caracterul de mișcare populară anti- habsburgică a răscoalei românilor de la 1737—1739, reducînd totul la o acțiune de „trădare", „jaf" și „tîlhărie".⁸ Cartea lui Francesco Griselini s-a bucurat de asemenea prestigiu în epocă și chiar mai tîrziu, încît a devenit piatra de temelie a întregii is- toriografii privitoare la Banat. Ea a stat nu numai la baza scrierilor din secolul trecut, ci și a celor din vremuri mai noi. Enunțurile savantului italian au devenit teze rigide, afirmațiile sale, adevăruri indiscutabile. Relatările sale treceau din carte în carte, uneori fără vreo modificare a textului. Din păcate, datele furnizate de lucrarea sa monografică au fost preluate în bloc, aproape automat, fără ca mult timp cineva să fi avut inițiativa de a pune sub semnul întrebării veridicitatea acestora. Aceasta a dus la fixarea și perpetuarea în istoriografie a unor imagini denaturate cu privire la unele evenimente și, în baza lor, s-au emis ulterior, o serie ⁶ Francesco Griselini, Lettere odeporiche ove i suoi viaggi e le di lui osserva- zioni spettanti all’istoria naturale, ai costumi di vâri popoli e supra piu altri inte- ressanti oggeti si descrivono, giuntevi parecchie memorie dello stesso autore, che riguardano le scienze e le arti utili, I, Milano, 1780. Traducerea în limba germană: Versuch einer politischen und natilrlichen Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standespersonen und Gelehrte, I—II, Wien, 1780; traducerea în sîrbă: Istoricesko opisanie Banata po Grizelinu, în „Banatski Almanah, I, 1827. Traduceri în limba română: Descrierea Banatului de Griselini. Tradusă de Melitiu Drăghici, Timișoara, 1882 (traducere parțială); Istoria Banatului Timișan de Francisc Fri- selini. Traducere din limba germană de Nicolae Bolocan, București, 1926; Francesco Griselini, Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, traducere de Costin Feneșan, Ed. Facla, Timișoara, ,1984. Francesco Griselini a vizitat Banatul în perioada septembrie 1774—ianuarie 1777. ⁷ Francesco Griselini, cel care a lăudat „virtuțile sociale ale acestui neam (ro- mânesc)¹* și a arătat că „românii nu sînt lipsiți de meșteșuguri", căci „uneltele cas- nice și economice... toate sînt opera mîinilor lor“, cel ce a admirat istețimea sti- clarilor români și recunoștea că minerilor români „nu le lipsea nici istețimea, nici experiența" (Fr. Griselini, încercare de istorie politică..., p. 178—181), face și o apreciere negativă, de care se vor folosi ulterior o seamă de detractori ai neamului nostru, anume că la români se remarcă „plăcerea de a drumeți la întîmplare, gustul spre trîndăvie, pornirea spre tîlhărie, trădare și cruzime" (Idem, p. 126). ⁸ Francesco Griselini, op. cit., p. 134, 135. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 225 de teorii aberante⁹, care au primit putere de lege. Tocmai pe asemenea cli- șee s-au bazat detractorii poporului nostru, cei care nu au fost interesați în respectarea adevărului istoric. Cele înfățișate mai sus explică interpretarea în spirit griselian a răscoa- lei țăranilor români de la 1737—1739 de către o seamă de istorici din se- colul al XlX-lea, iar, mai apoi, din perioada interbelică a veacului nos- tru. Dintre aceștia amintim pe Bârăny Agoston, Leonard Bohm, Johann Heinrich Schwicker, Jeno Szentklăray, Felix Milleker, Leo Hoffmann, Josef Stitzl, Karl von Mdller, F. Wettel, Matz Hoffmann și alții¹⁰. Trebuie arătat că acești istorici nu și-au propus să prezinte mișcarea în sine — în viziunea lor o răscoală antihabsburgică a românilor bănățeni așa cum o concepem noi azi nici nu a existat —, ei însă nu au reușit în lucrările lor să evite tratarea unor aspecte ale acestei ridicări populare. Cel dintîi cercetător care, la începutul secolului nostru, s-a străduit să ne ofere o imagine mai apropiată de realitate despre această răscoală a fost Patrichie Dragalina¹¹, urmat apoi la scurt timp de George Popoviciu¹². Marele nostru istoric Nicolae lorga evocă și el în cîteva rînduri ridicarea bănățeană în tomul închinat istoriei Transilvaniei pînă la răscoala lui Horea¹³. în perioada interbelică cel care a luat o atitudine fermă împo- triva falsificării adevărului cu privire la răscoala din 1737—1739 a fost Ion Stoia-Udrea. într-o serie de articole apărute în presă, dar și într-un ⁹ Privitor la teza Banatului „pustiu și depopulat" și a unui Banat cu un „nivel de viață primitiv", ca și la teza „rolului civilizator al Austriei" în această provin- cie, vezi Aurel Țintă, Colonizările habsburgice..., p. 12, 35 și urm. Prin aceste teze tendențioase și lipsite de suport documentar, se nega existența unei mase com- pacte românești în Banat la cucerirea acestuia de către Imperiul austriac (1718), deci continuitatea românilor pe aceste meleaguri, se motiva necesitatea colonizării acestui teritoriu, se scoteau în evidență realizările administrației imperiale și ale elementelor colonizate, negîndu-se totodată aportul românilor în dezvoltarea vieții social-economice. ¹⁰ Bârăny Agoston, Temesvărmegye Emleke (în amintirea județului Timiș), Be- cicherecul Mare, 1848, p. 67; Leonard Bohm, op. cit., I, Leipzig, 1861, p. 246; Johann Heirich Schwicker, Geschichte des Temeser Banats (Istoria Banatului Timișan), Pesta, 1872, p. 336; Jeno Szentklăray, op. cit., I, p. 154; Felix Milleker, Geschichte der koniglichen Freistadt Werschetz (Istoria orașului liber regesc Vîrșeț), I, Buda, 1886, p. 114; Leo Hoffmann, Streiflichter zur wissenschaftlichen Einrichtung des Te- mesvarer Banats durch die kaiserliche Regierung (11 IG—1778). Mit besondere Be- riicksichtigung der Verhăltnisse nach dem Turkenkriege von 1738—39 (Reflexe de lumină asupra organizării științifice a Banatului Timișoarei prin guvernămintul im- perial (1716—1778). Cu luarea în special în considerație a împrejurărilor de după războiul turcesc din 1738—39), Temesvar, 1932, p. 16; Josef Stitzl, Aus des Vergan- genheit und Gegenwart der Grossgemeinde Rekasch (Din trecutul și prezentul co- munei mari Recaș), Temesvar, 1924, p. 9, 10; Karl von Mdller, Wie die schwăbischen Gemeinden entstanden sind, Temesvar, 1924, II, p. 60; F. Wettel, Beitrage zur Chro- nik der Gemeinde Neubeschenowa (Contribuții la cronica comunei Beșenova Nouă), Temesvar, 1930, p. 10 și Biographische Skizzen. Beitrage zur Geschichte des Te- mescher Banates (Schițe biografice. Contribuții la istoria Banatului Timișan), Te- mesvar, 1932, p. 77—78; Matz Hoffmann, „1785—1935 — Hundert fiinf zig Jahre deut- sches Gertianosch. (1785—1935 — O sută cincizeci de ani ai Cărpinișului german). Timișoara, 1935, p. 23. ¹¹ Patrichie Dragalina, Din istoria Banatului de Severin, III, Caransebeș, 1902, p. 175—226. ¹² George Popoviciu, op. cit., p. 314, 316. ¹³ Nicolae lorga, Istoria românilor din Ardeal și Ungaria. Pînă la mișcarea lui Horea (1784), București, 1915, p. 310, 311. 15 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 226 Eleonora Calincof f--------------------------------------------------------------------------. studiu amplu, el va încerca să aducă lumină în această chestiune¹⁴. în anul 1957 istoricul Bujor Surdu ne va dărui un studiu de sinteză de mare am- ploare, în care, analizînd faptele cu rigurozitate științifică, stabilește ca- racterul de răscoală antihabsburgică a mișcării din prima jumătate a se- colului al XVIII-lea¹⁵. „Istoria României", editată sub îngrijirea Academiei R.P.R., în volumul III, acordă răscoalei un spațiu nemeritat de redus, mai puțin de două pagini, sprijinindu-se pe studiul lui Bujor Surdu.¹⁶ Mo- mentul a mai fost evocat de Aurel Țintă¹⁷, Costin Feneșan¹⁸ și alți cerce- tători ai istoriei acestei părți de țară, studiile sau articolele publicate în ultimele decenii sfîșiind vălul denaturant ce acoperise mult timp adevă- rul istoric. Prezenta lucrare nu-și propune să prezinte cauzele care au determinat ridicare maselor de români bănățeni la 1737—1739, nici detaliile legate de desfășurarea și reprimarea acesteia, ele fiind deja tratate de istoricii amin- tiți mai sus. Ne vom mulțumi doar — pentru o mai bună înțelegere a ce- lor ce urmează — să arătăm că răscoala a izbucnit spontan, fără pregătiri prealabile și fără a avea o conducere unitară. Ea a fost îndreptată nemij- locit împotriva stăpînirii habsburgice, ce se instaurase în această provin- cie începînd cu anul 1718, stăpînire ce se dovedise mai aspră și mai rigidă decît cea otomană. Aprinderea vîlvătaiei a fost determinată de agravarea situației populației băștinașe prin izbucnirea, în acei ani, a războiului austro-turc, care a transformat Banatul într-un imens cîmp de luptă. Atît înainte de pătrunderea armatelor turcești în Banat, cît și după aceea, ro- mânii răsculați au acționat împotriva trupelor imperiale și și-au revărsat mînia asupra tuturor stărilor de lucruri ce aminteau de stăpînirea aus- triacă. Au fost distruse sediile oficiilor camerale și instalațiile miniere și de prelucrare a minereurilor, iar funcționarii imperiali și coloniștii au fost hîrțuiți și alungați. în 1738 austriecii mai stăpîneau provincia doar cu nu- mele, administrația fiind total dezorganizată. încercările răzlețe de poto- lire a spiritelor dînd greș, Curtea de la Viena a dispus pregătirea unei vaste campanii de represiune. La începutul anului 1739, puternice deta- șamente militare au fost concentrate în acest scop la Timișoara și în re- giunea Hațegului, de unde au pornit apoi concomitent spre Caransebeș, multe sate întîlnite în cale fiind prefăcute în cenușe, iar locuitorii uciși. Unitățile militare au înfrînt rezistența răsculaților în părțile Lugojului, la Caransebeș, Slatina, Bănia ș.a., după care generalul lulius Căsar Lentu- lus, comandantul trupelor însărcinate cu reprimarea, a ordonat urmărirea cetelor de răsculați spre Moldova, Vîrșeț, precum și de-a lungul rîului ¹⁴ Ion Stoia Udrea, Asfințitul steagurilor, în Revista Institutului Social Ba- nat-Crișana, VIII, 1940, nr. 27, p. 13—24; nr. 28—29, p. .170—198; Răscoala bănățe- nilor dela 1738, în Vrerea, 1933, V, nr. 1—4, p. 1—8; nr. 5, p. 21—23; Februarie bă- nățean-1739, în Vrerea, an VIII, nr. 1—2 ianuarie-februarie 1947, p. 1, 6; Coase desdoite, în Vrerea, an. VI, nr. 3—4, 1—15 februarie 1945, p. 2; O „instrucțiune" din 1739 a Administrației austriece din Banat, în Studii ți documente bănățene, I, fasc. I, Timișoara, 1943, p. 29—31; Răscoala țărănească din Banat dela 1738—39, în Studii și 'documente, 1945, nr. 1, p. 1—53. ¹⁵ Bujor Surdu, Răscoala populară antihabsburgică din Banat (1737—1739) în SMIM, II, 1957, p. 289—342. ¹⁶ Istoria României, III, București, 1964, p. 422—423. ¹⁷ Aurel Țintă, Aspecte din lupta maselor populare..., p. 263, 264. ¹⁸ Costin Feneșan, Informații documentare privind răscoala populară bănă- țeană de la 1737—1739, în Banatica, 1973, p. 165—171. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 227 Bega pînă la granița Transilvaniei. Cu toate victoriile locale, cum a fost cea de la 1 februarie 1739 de lîngă Vîrșeț, răsculații au fost în cele din urmă înfrînți, mulți din ei fiind nevoiți să părăsească teritoriul Banatului. Actele oficiale întocmite de autoritățile austriece în anii izbucnirii răs- coalei, ca și alte materiale contemporane mișcării, pot furniza cercetăto- rului de azi destule argumente în sprijinul restabilirii adevărului cu pri- vire la marea răscoală bănățeană de la 1737—1739. Indiferent de spiritul în care au fost întocmite sau de terminologia folosită, realitatea cu care a fost confruntată administrația austriacă din această provincie nu a putut fi ocolită sau anulată cu totul. Plecînd de la acest principiu se impune recercetarea riguroasă a tuturor surselor documentare. De un real folos sub acest aspect sînt regestele documentelor aflate în arhiva bănățeană, publicate de Baroti Lajos la sfîrșitul secolului trecut și în primii ani ai veacului nostru²⁰. Deși s-a făcut și pînă acum apel la acestea din urmă, ele constituind — în lipsa documentelor originale — principala sursă de informații pe care s-au sprijinit studiile publicate pînă la această dată despre răscoală, considerăm că nu au fost încă complet exploatate, că nu și-au spus ultimul cuvînt. Aceste regește au fost cerce- tate mai mult pentru determinarea cauzelor care au dus la izbucnirea răs- coalei sau pentru a reconstitui modul în care s-a desfășurat și în care a fost reprimată aceasta, nefiind studiate din punctul de vedere al posibili- tății lor de a dovedi că mișcarea de la 1737—1739 a fost o răscoală a ro- mânilor bănățeni îndreptată împotriva regimului habsburgic și nu o ac- țiune de jaf. Acest fapt constituie scopul prezentei lucrări, cu precizarea că, în mă- sura în care s-au încadrat în problematica dată, au fost amintite și alte surse documentare. In tratarea acestei chestiuni s-a plecat de la principiul că pot constitui dovezi de izbucnire a unei răscoale antihabsburgice în Banat în acei ani acele acte oficiale în care funcționarii imperiali, emitenții documentelor, folosesc ei înșiși termeni care se identifică cu noțiunea de răscoală sau care se încadrează în sfera semantică a acesteia; de asemenea acele materiale în care se redă o stare de spirit general-revoluționară, în care se vorbește de nesupunerea unor părți de districte, a unor comune întregi, ca și a unor cnezi și obercnezi, aceștia fiind reprezentanții de drept ai locuitorilor sa- telor românești. In același sens trebuie interpretate documentele în care autoritățile imperiale solicită ajutor armat, precum și acelea care amin- tesc de acțiuni ale românilor împotriva a tot ceea ce era legat de stăpî- nirea habsburgică, chiar și atunci cînd aceștia, pentru a scăpa de jugul austriac, au acționat alături sau chiar împreună cu turcii. In această ordine de idei semnalăm, în primul rînd, raportul oficial înaintat Curții vieneze după răscoală de către generalul Engelshofen²¹. ¹⁹ După Istoria României, p. 422, 433. ²⁰ Baroti Lajos, op. cit., voi. I, Temesvăr, 1893—1896, 539+XXXXVII p., voi. II, Temesvâr, 1900—1904, IV+625+LXXVIII p.; voi. anexă, Temesvâr, 1907, 156-|-XIXp. ²¹ Baronul Francisc Leopold von Engelshofen a ocupat înaltul post de guver- nator al Banatului în două etape: 1733—1736 și 1740—1753, înainte de 1740 avînd importanta funcție de comandant militar al cetății Timișoara. 15* https://biblioteca-digitala.ro 228 Eleonora Calincof Acesta analizînd cauzele ridicării maselor, arată că „principalul rău care a bîntuit așa pînă acum în această provincie și a cauzat răscoala fatală se trage mai cu seamă din aceea că la încasările, de care depinde totuși în cea mai mare parte starea rea sau bună a unei țări, nu s-a respectat nici un fel de regulă, ci totul a fost condus după bunul plac particular al uneia sau alteia din persoane, care nu a privit chestiunea destul de profund sau poate chiar a vrut să-și facă merite cu sîngele supușilor⁴¹.²² Acest act constituie o dovadă de primă mînă a faptului că în Banat a avut loc o răscoală și că ea a fost cauzată de asuprirea pînă la sînge a populației autohtone românești de către administrația habsburgică. La 28 decembrie 1739 Administrația Imperială a Banatului emite un ordin către Cari Franz Summer, contabilul minelor bănățene, în care arată că „pacea restabilită acum din nou și interesul majestății sale im- periale⁴⁴ pretinde luarea unor măsuri „pentru refacerea mineritului bănă- țean ruinat de vicisitudinile fostului război, dar mai ales de către românii răsculați“ⁿ. întocmit după încheierea păcii de la Belgrad²⁴, care a consfințit stăpî- nirea în continuare de către austrieci a Banatului, acest act prezintă o va- loare multiplă: nu numai că dovedește, fără posibilități de tăgadă, că în Banat a avut loc în acei ani o răscoală, dar precizează că cei care s-au ridicat au fost românii bănățeni, ei cauzînd erariului pagube mai mari decît oștile bine înarmate ale otomanilor. Același document ne mai oferă informații asupra amploarei acestei mișcări și a hotărîrii cu care au ac- ționat revoltații, ei nimicind pînă la ruinare totală mineritul cameral din această provincie, sursă importantă de venituri ale monarhiei. în jurnalul de campanie al lui Stephanus Bethlen, care a participat în armata imperială la luptele împotriva turcilor, se arată la (3) ianuarie 1739 că „poporul răsculat din Banat, nevoind să revină la credință, cu toate avertismentele din mai multe rînduri, ba chiar avînd de gînd să se dedea la uneltiri și mai mari, s-a trimis de aici (din Ardeal) din nou contra lor, cu aprobarea curții majestății sale generalul Lentulus cu 1.000 de că- lăreți⁴⁴²⁵. ²² Textul original: „Das haubt-ubel so in dieser Provinz bisshero grassiret, und den fatalen aufstand verursachet hat, entspringet hauptsâchlich daher, dass man in dennen Collectis, Worvon doch der Wohl oder iibelstand eines Landes grosten theils Abhanget, ganz keine regul Beobachtet, sonder alles nach der Privat-Willkiihr ein oder anderer Persohn, welche die sach nicht tieff genug eingesehen, oder wohl gar mit dem Bluth derer unterthanen sich Verdiensten machen wollen, dirigiret worden“. Textul german după Jeno Szentklâray, op. cit., I, p. 154—1155. Sublinierea din text, precum și sublinierile din textele ce le vom prezenta în continuare ne aparțin. ²³ Filiala Arhivelor Statului Timiș, fondul Direcția Montanistică Bănățeană, do- sar 9/1739, f. 1. Textul original: „der Gegenwărtig wieder hergestellte ruhestandt und das Interesse Seiner Kaiserl. Majest. erfordert, womit zu wider emporbringung den durch die fiirgewessten Kriegs Troublen, meistenteils aber durch die aufge- standenen Wallachen ruinirten Banatischen Bergwerkwesen ...“. ²⁴ Preliminariile păcii s-au iscălit la 1 septembrie 1739 în tabăra turcească, iar tratatul de pace la 18 septembrie 1739, la Belgrad. ²⁵ Jurnalul de campanie este intitulat „Diarium campestre pro campania a (1)738 quae ex parte Transilvaniae sub commanda serinissimmi principis de Lob- koviz cum bono deo instituituri, Biblioteca Universității din Cluj-Napoca, secția ma- nuscrise, nr. 927, f. 10 v—11 v. și 15 v—16 v. După Bujor Surdu, op. cit., p. 330, 331. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 229 Ordinul administra- ției Imperiale a Ba- natului privind lua- rea unor măsuri „pentru refacerea mi- neritului bănățean ruinat de vicisitudi- nile fostului război, dar mai ales de că- tre romanii răscu- lați“ — 28 decembrie 1'739. Un alt document în care, contrar regulei, cei care l-au întocmit au re- nunțat la falsificarea adevărului istoric, recunoscînd că se aflau în fața unei răscoale, este un raport înaintat de Oficiul administrativ al districtu- lui Caransebeș Administrației Imperiale din Timișoara la 19 mai 1737, în care se arată că „datorită răzvrătirii prea mari a supușilor nu pot fi procu- rate căruțele pentru transportarea făinei și a furajelor¹⁴²⁶. Actul acesta prezintă importanță nu numai pentru că atestă faptul că autoritățile erau pe deplin conștiente că se aflau în fața unei răscoale, ci și pentru că sta- bilește că în districtul românesc Caransebeș răscoala se afla în plină des- fășurare deja din primăvara anului 1737. ²⁶ Baroti Lajos, op. cit., II, Caransebeser Verwalteramt, p. 197. Textul original: „wegen zu grossen Aufruhrs der Vnterthanen, keine Wăgen zur Abfiihrung des Mehls und Hartfutters beigeschafft werden konnen". https://biblioteca-digitala.ro 230 Eleonora Calincof In termeni foarte apropiați se va exprima și Administrația Imperială din Timișoara într-un ordin circular emis la 10 ianuarie 1739 către toate oficiile administrative districtuale din Banat. Se dispune acestora „să fie publicate pretutindeni și în localitățile izolate amnistia generală care are loc pentru ultima dată pentru supușii rebeli și care rătăcesc de colo-colo, aducîndu-se la cunoștință că cei ce se mențin în neascultarea lor și nu acceptă nici această iertare vor fi considerați ca tîlhari și vor suferi cea mai grea pedeapsă și nevestele și copiii lor, dimpotrivă aceia care se vor întoarce vor avea parte de eliberarea și iertarea promisă⁴¹²⁷. Autoritățile recunoșteau deci public că se aflau în fața unei rebeliuni, a unei răscoale. Documentul ne permite însă să stabilim și folosirea ar- bitrară a noțiunii de „tîlhar⁴⁴ de către funcționarii imperiali. Același in- divid, pînă la expirarea termenului de amnistiere, era considerat, din punct de vedere juridic, „supus rebel⁴⁴, după care, dacă nu se preda, era încadrat în categoria „tîlharilor⁴⁴. Termenul de „rebel⁴⁴ îl mai găsim folosit și într-un act întocmit de Oficiul administrație al districtului Ciacova la 1 august 1741, deci după răscoală, cînd se acordă amnistie lui Guțul Marian, care era „fratele lui Paul Marian care a fost executat⁴⁴ și „care de asemenea mai înainte a fost rebel"²⁸. Stephanus Bethlen în jurnalul său de campanie amintit, referindu-se la această răscoală, spune și el: „Cauza aceste rebeliuni, după cum au declarat locuitorii din Banat, nu este alta decît Neffezer⁴⁴.²⁰ Un cronicar sas, contemporan cu răscoala, notează în august 1738 că în Banat se aflau cîteva mii de „rebeli", care atacau mai ales ostașii im- periali.³⁰ In procesul-verbal încheiat cu ocazia interogatoriului luat preotului loan Munteanu din comuna Topolovăț, care a fost acuzat și apoi con- damnat la moarte pentru „trădare⁴⁴ („Verratherey⁴⁴), întrucît se dovedise legătura sa cu Petrașcu Nicolcea și fratele acestuia, aflați în fruntea răs- culaților, se arată că preotul, în scrisoarea trimisă fratelui lui Nicolcea, afirma că este „prietenul acestor doi frați și rebeli".³¹ ²⁷ Idem, I, Administrations-Circularverordnungen, p. 187.. Textul original: „der zum letztenmal erfolgende General-Pardon fur die herumirrenden und rebellischen Vnterthanen, allgemein und in entlegenen Ortschaften zur Publikation gebracht werden solie, mit der Bekanntmachung, dass wenn dieselben in ihrem Ungehorsam verbleiben und auch diesen Pardon nicht annehmen, selbe als Răuber betrachtet und unter schwerster Strafe auch ihre Weiber und Kinder exequiret werden, da- gegen jene Ruckkehrenden der zugesagten Befreiung und Gnade theilhaftig werden wurden¹*. ²⁸ Idem, I, Csakovaer Verwalteramt, p. 472. Textul original: „der Bruder des hingerichteten Paul Marian, Guczul Marian welcher ebenfalls ehehin Rebeli gewesen¹*. ²⁹ „Diarium campestre .. , f. 10 v—11 v. După Bujor Surdu, op. cit., p. 330. Wolf Konrad von Neffzern, funcționar superior al Administrației Provinciale, care, în calitate de arendaș al unor dijme, precum și al tuturor vămilor din Banat, s-a dedat la numeroase abuzuri. ³⁰ „Diarium des Thomas Tartler", în Quellen zur Geschichte der Stadt Brasso, VII, p. 212. După Bujor Surdu, op. cit., p. 291. ³¹ I. D. Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Ba- natului, Edit. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1980, p. 180. Text original: „Freind von diessen beyden Briidern und Rebellen seye“. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 23Î într-un raport înaintat în 1738 de Oficiul montanistic din Oravița Administrației Imperiale a Banatului³², acesta se exprimă la adresa răs- culaților într-un mod asemănător. In act sînt prezentate măsurile luate de autoritățile montanistice în vederea apărării regiunii miniere³³. S-a dis- pus ocuparea căilor de acces dinspre Almăj, căci — se spune pe un ton sceptic —, dacă nu se va putea interzice efectiv accesul dușmanului măcar s ăfie împiedecată „pătrunderea cu forța a supușilor almăjeni corupți³⁴, sau, cum explică dicționarul printr-un termen sinonim, „stricați". Ei erau calificați drept „stricați" pentru că refuzau să se mai supună or- dinelor administrației austriece și pentru că nu se opuneau turcilor, așa cum ar fi dorit acestea. Cu alte cuvinte, în rîndul locuitorilor din valea Almăjului domina spiritul de revoltă. în continuare, în același document se arată că „este aproape sigur că mai mult de 1.000 supuși almăjeni în- armați intenționează să pătrundă în ținutul de aici", adică în regiunea minieră, obercnezul Almăjului situîndu-se de partea acestora. în asemenea condiții se mai poate discuta de „tîlhărie", chiar dacă în continuare în respectivul act, deși se vorbește despre aceeași acțiune, este folosit impro- priu acest termen? Dimpotrivă, în acest caz se atestă faptul că cei care în rapoartele oficiale erau numiți „tîlhari", erau de fapt țăranii răsculați. Dacă în documentele prezentate mai sus autoritățile austriece recu- nosc direct că erau confruntați cu o răscoală, din modul de redactare a numeroase alte acte, chiar dacă exprimarea este mai puțin fățișă, reiese că aveau de înfruntat o răscoală a supușilor bănățeni, aceștia manifes- tîndu-și atitudinea dușmănoasă față de stăpînirea habsburgică în forme mai mult sau mai puțin violente. Asemenea acte oficiale au fost emise de oficiile administrative ale tuturor districtelor din Banat, corespondența purtate de acestea cu foru- rile superioare atestînd astfel că răscoala a avut o arie largă de răspîn- dire, ea cuprinzînd întreaga provincie. în această ordine de idei amintim două rapoarte ale administratorului districtului Vîrșeț, Brandenburg. La 7 noiembrie 1738 acesta face cunos- cut Administrației Imperiale din Timișoara că „agitatele localități ale districtului se vor lăsa cu greu convinse la datorie și ascultare fără asis- tență militară"³⁵, iar o lună mai tîrziu, la 8 decembrie, că „localitățile nu au mai putut fi convinse la ordine"³⁶. Pentru înțelegerea importanței acestor documente precizăm că în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în districtul Vîrșeț, din totalul ³² Filiala Arhivelor Statului Timiș, fondul Direcția Montanistică Bănățeană, do- sar 9/1738. ³³ La 17 mai 1738 guvernatorul Neipperg a încredințat maistrului miner superior Hartenfels apărarea regiunii miniere din sudul Banatului. El se baza pe cîteva com- panii de pază a minelor și pe grupurile de voluntari recrutați din rîndul coloniști- lor germani. După Costin Feneșan, op. cit., p. 166. ³⁴ Textul original: „das Einbrechen deren Corrumpirten allmascher untertha- nen". Hartenfels era sceptic cu privire la posibilitatea de a opri pericolul care ve- nea dinspre Almăj, căci — se plînge el — combatanții lui „au șters-o în ciuda tu- turor măsurilor luate sub severă amenințare". Filiala Arhivelor Statului Timiș, fon- dul Direcția Montanistică Bănățeană, dosar 9/1739,, f. 2. ³⁵ Baroti Lajos, op. cit., I, Werschetzer Verwalteramt, p. 518. Textul original: „die unruhigen District sortschaften schwerlich zur Pflicht und zum Gehorsam nich ohne Militărassistenz werden bewegen lassen". ³⁰ Idem, p. 519. Textul original: „die Ortschaften zur Ordnung nicht mehr zu bereden gewesen". https://biblioteca-digitala.ro 232 Eleonora Calincof de 66 de comune existente, 41 erau curat românești, iar 7 erau locuite de români și sîrbi³⁷ și că în perimetrul acestuia se afla și zona minieră bănățeană, în care stăpînirea austriacă făcuse investiții serioase pentru extragerea minereurilor și prelucrarea acestora. Din conținutul rapoar- telor reiese că administrația locală se afla de cel puțin o lună în impo- sibilitate de a mai stăpîni cu forțele militare locale localitățile din district, adică pe locuitorii satelor aflate în stare de revoltă. Acestea — spun do- cumentele — refuză să se mai supună ordinelor administrației imperiale, fapt care constituie o dovadă incontestabilă că ne aflăm în fața unei răs- coale antihabsburgice, pentru reprimarea căreia se face apel la ajutor armat din exteriorul districtului. In intervalul emiterii celor două acte, prezentate mai sus, la 28 noiem- brie, administrația districtuală înaintează un alt raport, în care arată că „în uzina Bocșa s-au adunat 600 de bărbați adunătură de tîlhari, între care ar fi Adam Moharu și că întrucît șe adăpostesc în pădure va fi greu de ajuns la aceștia¹¹³⁸. Acest document a fost redactat la numai trei săp- tămîni după cel menționat anterior, deci în plină răscoală. Cei 600 de „bărbați¹¹, cărora chiar dacă — în spiritul stilului birocraților imperiali — li s-a adăugat un epitet ce-i reduce la simpli „tîlhari", par mai degrabă o masă de răsculați decît o ceată de lotri, cunoscut fiind că aceștia se constituiau dintr-un număr mult mai redus de indivizi. Adunarea revol- taților în jurul lui Adam Moharu, conducător faimos al unei cete de lotri ce înfrunta de ani de zile stăpînirea austriacă, confirmă un fapt stabilit deja de istoricul maghiar Marczali, care, referindu-se la răscoala lui Ho- rea, spune că, în condițiile în care un neam este subjugat de alt neam, individualitățile puternice din sînul celor nevoiți să se supună evadează în haiducie, trăind în afara și împotriva legilor noii stăpîniri. Poporul vede în asemenea indivizi eroi naționali, în timp ce aceia care asupresc un simplu tîlhar.³⁹ Dintr-un asemenea punct de vedere pare perfect ve- rosimil faptul că în focul răscoalei mulți revoltați s-au adunat în jurul eroului lor, harambașa Adam Moharu, constituind un puternic detașa- ment de răsculați. In sprijinul acestei, interpretări datele documentului vine faptul că acesta este întocmit exact în luna în care celelalte două rapoarte prezentate anterior, atestă că în districtul Vîrșeț autoritatea austriacă încetase să mai existe și cînd este greu de imaginat că funcțio- narii districtuali au situat în centrul preocupărilor lor urmărirea unor tîlhari de drumul mare. Ca argument în sprijinul ideii că districtul Vîrșeț era bîntuit de suflul revoltei, prezentăm un act întocmit de, același oficiu districtual la 18 de- cembrie, în care se solicită detașarea în acest district a unui „detașament de trupe regulate pentru menținerea liniștei publice¹¹⁴⁰. Știm că,la 23 de- ³⁷ Bujor Surdu, Aspecte privitoare la situația Banatului în 1743, în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, XIII, 1970, p. 14; 60—64. Datele obținute dintr-o conscripție aflată la Hohkammerarchiv Wien, Banater Akten, fasz. no. 66. ³⁸ Baroti Lajos, op. cit., I, Werschetzer Verwalteramt, p. 518. Textul original: „in dem Werke Bogsan 600 Mann Răubergesindel zusammengezogen, worunter der Adham Moharu sein soli, und dass selben, indem sie in den Waldern hausen, schwer beizukommen sein wird“. ³³ Ion Stoia-Udrea, Răscoala țărănească..., p. 20. ⁴³ Baroti Lajos, op. cit., I, Werschetzer Verwalteramt, p. 519. Textul original: „nach Werschctz ein Detachement regulirter Truppen zur Aufrechthaltung der offentlichen Ruhe beordnet werden wolle“. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 233 cembrie acest detașament a sosit la destinație, fiind comandat de căpitanul Nikola Visataz⁴¹. Informațiile cuprinse în acest raport, se corelează perfect cu cele obținute din alte surse. Astfel, în scrisoarea adresată la 22 mai 1738 de lancu Petronî, protopopul Bocșei, lui Ilie Daina, protopopul Lu- gojului, acesta, referindu-se la starea de spirit a enoriașilor săi, arată că aceștia amenință că „pentru domnii lumești or începe ei acuș să aprindă vîlvătăile cele mari, să să curețe pămîntul de zgăibi“. Amenințările lor din timpul primăverii nu au fost vorbe în vînt, ele s-au transformat ulte- rior, — așa cum reiese din materialele prezentate — în fapte. Din districtul Palanca Nouă, subadministratorul Anton Mayer face cunoscut la 19 septembrie 1738 că „a adus la cunoștință satelor de acolo ca și tîlharilor că, dacă se reîntorc la locuințele lor pînă la 20 a acestei luni, vor obține iertarea aprobată"⁴³. Acest act prezintă valoare nu numai prin faptul că atestă starea de revoltă existentă în acest district, ci și prin aceea că funcționarul, pentru a nu da naștere la confuzii, la redactarea materialului a fost nevoit să facă distincția între locuitorii revoltați și tîlhari, în cazul de față fiind vorba însă probabil de lotri. Oficiul administrativ al districtului Lugoj emite la 21 ianuarie 1739 un act asupra căruia de asemenea merită să ne oprim. Acesta se referă, ce e drept, la „urmărirea tîlharilor", dar datele pe care le furnizează s-ar putea încadra numai cu greu în tiparele unei acțiuni îndreptate împotriva unor obișnuiți răufăcători. Se arată, spre exemplu, că la respectiva ur- mărire, „în afară de cei care au fost uciși pe timpul de luptă, au mai fost luați 80 de prizionieriUⁱⁱ. Dacă raportăm informațiile aduse de acest document la aceea ce se știe despre reprimarea răscoalei, atunci — luînd în considerare data emi- terii actului — deducem că acesta se referă la conflictul armat care a avut loc în apropiere de Lugoj .între răsculați și trupele de reprimare ale generalului Niesemeuschel. Acestea din urmă au plecat în marș de la Timișoara spre Caransebeș pentru a se întîlni cu coloana militară con- dusă de lulius Căsar Lentulus, venită în Banat din părțile Hațegului. Considerăm că acest document constituie un exemplu de felul tendențios în care se desemna populația română răsculată cu termenul de .„tîlhari". în ciuda reprimării sîngeroase a răscoalei în districtul Lugoj, sau poate tocmai de aceea, spiritul de revoltă aici nu a dispărut. Acest fapt îl do- vedește un raport al Oficiului administrativ al districtului Timișoara înaintat Administrației Imperiale de la Timișoara la 14 iunie 1739, deci la jumătate de an după ce o bună parte din localitățile lugojene au fost prefăcute în cenușă. în acest act se face cunoscut că s-a aflat de la func- ționarul districtual Wagner din Lugoj că „mulți supuși răzvrătiți", cu prilejul unei incursiuni a turcilor pînă aproape de Hisiaș, s-au alăturat ⁴¹ Idem, p. 519, 520. ⁴² Bujor Surdu, Răscoala populară.... anexa 1, p. 329. ⁴³ Baroti La jos, op. cit., II, Ujpalankaer Verwalteramt, p. 29. Textul original: „er den dortigen Gemeinden, wir auch den Răubern zu wissen gemacht hat, wenn sie bis 20-ten dieses in ihre Wohnungen zuriickkehren, den bewilligten Pardon er- halten werden". ⁴⁴ Idem, II, Lugosch-und Facseter Districtsverwalteramt, p. 146. Textul origi- nal: „bei den letzt angeordneten Răuberverfolgung, ohne die welche auf dem Kampfplatze niedergemacht wurden, annoch 80 gefangen worden sind". https://biblioteca-digitala.ro 234 Eleonora Calincof acestora.⁴³ Se recunoaște deci oficial că populația băștinașă s-a răsculat și că pentru a alunga pe asupritorii austrieci a trecut de partea dușma- nului acestora. Locuitorii din Banat deveniseră, în concepția celor de la Viena, „sperjuri" și, ca atare, după reprimarea răscoalei, au fost forțați să revină la starea lor veche de „supuși" ai coroanei habsburgice. După cum se arată într-un raport al Oficiului administrativ al districtului Lu- goj, în cursul lui septembrie 1739 toți „supușii districtului" au fost obli- gați să depună un jurămînt de credință față de stăpînirea austriacă.⁴⁶ Interesant este că această chestiune face și obiectul unui raport înaintat de același district trei zile mai tîrziu, adică la 25 septembrie, dar aici termenul de „supuși" apare înlocuit cu cel de „tîlhari"⁴⁷. Acest fapt con- stituie un , argument solid în favoarea afirmației noastre că numeroase acte în care se vorbește de „tîlhari" se referă, de fapt, la răsculați. Depunerea jurămîntului de credință față de coroana habsburgică de către populația dintr-un număr mare de așezări — acțiune de amploare — dovedește că locuitorii din acele părți, la un moment dat, au refuzat să mai fie „supuși", că s-au răsculat. Pentru a-i readuce la ordine se fo- loseau toate metodele, inclusiv cele de încheiere a unor forme oficiale prin care aceștia să fie obligați să execute și pe mai departe ordinele împărătești, în caz contrar fiind posibili de grave pedepse. Din districtul Timișoara aflăm că supușilor din părțile Recașului stă- pînirea este dispusă să le acorde amnistie generală celor ce se făcuseră vinovați de trădare în cazul în care aceștia reveneau la casele lor.⁴⁸ Ac- tul, emis de Administrația Imperială atestă că în jurul cetății Timișoara — loc de refugiu al tuturor celor ce se temeau nu numai de turci, ci și de românii răsculați — masele de țărani luaseră poziție antihabsburgică. Această atitudine s-a menținut și după reprimarea de mare amploare a mișcării de la începutul lui 1739. Dovadă că în noiembrie a aceluiași an 200 de robotași din districtul Timișoara, duși cu forța la lucrările de for- tificație de la Belgrad, dezertează de acolo.⁴⁹ La sud de Timișoara, în districtul Ciacova — așa cum dovedesc actele oficiale — răscoala nu numai că trebuie să fi fost deosebit de puternică, dar nu a încetat nici după masacrele întreprinse de trupele de reprimare, într-un raport întocmit la 17 mai 1738 se comunică că „localitățile Duleu și Valea Mare ... au fugit", făcînd imposibilă încasarea porției.⁵⁰ Această informație sugerează indiscutabil o stare de revoltă, stare care ne este ates- tată apoi de un document de cea mai mare importanță, emis de Oficiul administrativ al districtului Ciacova la 1 iulie a aceluiași an, în care ¹⁵ Idem, I, Temesvarer Verwalteramt., p. 414. Textul original: „viele aufruhre- rischen Unterthanen". ⁴⁶ Idem, II, Lugosch-und Facseter Districtsverwalteramt, p. 147. 22 septembrie 1739. Textul original: „den Districtsunterthanen die Huldigung abgenommen“. ⁴⁷ Ibidem. ⁴B Idem, I, Temesvarer Verwalteramt, p. 413. Act nedatat. Textul original: „Re- kaser Bezirksunterthanen“. ⁴⁹ Idem, p. 416, 10 noiembrie 1739. ⁵⁰ Idem, I. Csakovaer Verwalteramt, p. 468. Textul original: „von denen zwei Ortern Duleo und Wallea-Mare die Portion, weil selbe... entwichen, nicht einge- bracht werden kdnne“. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 235 acesta solicită Administrației din Timișoara ajutor armat „pentru a putea fi arestați capii răscoalei din cele două cercuri românești"⁵¹. O lună mai tîrziu subadministratorul Greyner din comuna Paraz cere Administrației permisiunea de a se refugia, dat fiind că la data aceea „întregul district Ciacova" se declarase pe față dușman al stăpînirii, tre- cînd de partea dușmanilor declatați ai acesteia, turcii.⁵² Starea de revoltă în aceste părți nu a putut fi aplanată complet nici în primăvara lui 1739. Semnalăm, pentru susținerea acestei afirmații un act emis de Oficiul administrativ al districtului Ciacova la 1 martie, prin care acesta mulțumește Administrației Imperiale din Timișoara pentru ajutorul militar acordat și anunță cu neascunsă satisfacție că „4 comune au revenit la modul pașnic de viață"⁵³. în document nu se precizează care sînt cele patru așezări, dar în ce privește metodele de „pacificare" folosite de imperiali, acestea nu puteau fi decît cele utilizate și în cele- lalte zone: incendierea caselor, masacrarea locuitorilor. Dintr-un document din 16 martie 1739 același oficiu face cunoscut forurilor superioare că husarul Pollermann, care se găsea la Ciacova, a fost nevoit să se refugieze la Petroman la izbucnirea „tumultului"⁵⁴. Acest cuvînt nu poate avea altă semnificație decît acela de conflict puter- nic între răsculați și autoritățile militare de pază locală. S-a vorbit puțin despre o răscoală în districtul Becicherec, de aceea semnalăm două acte oficiale care atestă că și în această parte de sud-vest a Banatului a domnit spiritul de revoltă, acesta izbucnind cu putere în vara anului 1739, deci atunci cînd în alte zone ale provinciei răscoala scăzuse în intensitate. La 17 august 1739 Oficiul administrativ al districtului Becicherec ra- portează că multe localități au făcut cauză comună cu dușmanul, iar „acelea care nu s-au predat (turcilor) nu dau nici o ascultare"³⁵. în acest district s-au petrecut apoi în zilele următoare lucruri grave, căci, la numai o lună după aceea, mai exact, la 16 septembrie, același oficiu face cunoscut că „toate clădirile din Becicherec sînt ruinate de supuși", solicitînd ajutor militar „pentru tîlharii ce mereu cutreieră" prin aceste părți, aceștia fiind desigur răsculații din împrejurimi.⁵⁶ ⁵¹ Idem, p. 468, 469. Se referă Ia cercul Ciacovei și cercul Bîrzavei. Textul ori- ginal: „damit die Anfiihrer aus den zwei wallachischen Prozessen in Verhaft ge- nommen konnen**. ⁵² Idem, I, Temesvarer Verwalteramt, p. 412, 25 august 1738. Loc. Paraz, azi Parța (jud. Timiș). In original: „der ganze Csakovaer District". ⁵³ Idem, I, Csakovaer Verwalteramt, p. 470. In original: „4 Ortschaften zur friedlichen Lebens art riickgekehrt seien“. Cifra de patru este total nesemnificativă dacă avem în vedere că în conscripția publicată de Bujor Surdu în „Aspecte privi- toare la...“ p. 31—35, districtul Ciacova figurează cu 65 de localități. ⁵⁴ Ibidem. Textul original: „der allda geweste und bei entstandenem Tumult gefliichtete Husaren-Corporal Pollermann ...“. ⁵⁵ Idem, I, Becskereker Districts-Verwalteramt, p. 324. Districtul Becicherec fiind locuit în majoritate de populație sîrbească, deducem că în 1739 s-a ridicat și aceasta împotriva stăpînirii habsburgice. In conscripția publicată de Bujor Surdu în- Aspecte privitoare..., p. 24, localitatea Becicherec (azi, Zrenjanin, Jug.) apare lo- cuită de sîrbi și germani, dar în lucrarea lui J. J. Ehrler, Banatul dc la origini pînă acum — 1114, Timișoara, 1982, p. 130, 13il, se arată că aceasta era populată cu români și germani. Textul original: „die nicht ergebenen (Ortschaften) auf keine Volgsamkeit leisten“. ⁵⁶ Ibidem. Textul original: „die Gebăude alle durch die Unterthanen in Becs- kerek ruinirt sind“. https://biblioteca-digitala.ro 236 Eleonora Calincof în nordul Banatului, la sud de Mureș, Oficiul administrativ al distric- tului Lipova înaintează Administrației din Timișoara la 31 august 1738 un raport prin care face cunoscut că „cercul Var este în asemenea fier- bere, încît nici un husar districtual nu a îndrăznit să se apropie de aces- ta"⁵⁷. La 6 septembrie revine asupra chestiunii, arătînd că situația în res- pectivul cerc nu s-a schimbat.⁵⁸ La acea dată însă oficiul își mutase deja sediul în incinta mănăstirii de la Radna, pentru că — se arată într-un raport din 3 septembrie — după cucerirea Orșovei de către turci „de-acum înainte între românii, care încă pe deasupra sprijină bandele de tîlhari (sic!) nu există nici cea mai mică siguranță".⁵⁹ Trei documente, trei dovezi solide că în districtul Lipova numeroase sate s-au ridicat la luptă. împotriva regimului habsburgic, alungind auto- ritățile militare și civile austriece. Din laconica comunicare aflăm că cei însărcinați cu paza, haiducii, nici nu cutezau să pună piciorul într-o zonă întinsă din district, iar funcționărimea s-a refugiat înspăimîntată în dosul zidurilor trainice ale mănăstirii catolice de la Radna. Valoarea ultimului document citat este cu atît mai mare, cu cît precizează că aceasta fugise de teama populației românești și nu de frica turcilor s-au a tîlharilor. Prețioasă este și informația că românii răsculati din părțile Lipovei își uniseră forțele cu cele ale lotrilor. Este știut că în ianuarie 1739 trupele de reprimare conduse de gene- ralul Lentulus, în cadrul acțiunilor de reprimare de mare amploare au acționat și înspre Lipova. Ceea ce însă nu a fost consemnat pînă acum este faptul că în acest district s-au luat măsuri de reprimare a mișcării populare chiar din primele zile ale anului, înainte de a fi pătruns Len- tulus cu trupele sale în Banat. Merite deosebite și-a cîștigat pe această linie căpitanul Antony, acestea fiind amintite în două rapoarte ale Ofi- ciului administrativ de la Lipova, primul întocmit la 9 ianuarie, al doilea la 23 ianuarie 1739. Aflăm că respectivul căpitan Antony „și-a împărțit între oamenii săi primele prăzi din satele suspecte, pentru a imprima acestora un curaj mai mare"⁶⁰. Nu putem preciza care au fost aceste așe- zări „suspecte", dar probabil că s-au apărat cu înverșunare, din moment ce ofițerul imperial care conducea operațiile de reprimare a fost nevoit să-și încurajeze soldații, oferindu-le cu larghețe ceea ce a jefuit de la răsculații înfrînți. Rezistența țăranilor din părțile Lipovei nu a putut fi înfrîntă ușor, în februarie 1739 cei din satele Novosello⁶¹ și Sînnicolau, duși cu forța ⁵¹ Idem, II, Lippaer Verwalteramt, p. 86. Textul original: „der Varraer Prozess dermassen in Găhrung sei, dass kein Districts-Husar sich demselben zu năhern getraut". ⁶⁸ Ibidem. ⁵⁹ Ibidem. în căzui de față nu poate fi vorba decît de lotrie, știut fiind că ță- rănimea română din Banat a sprijinit această mișcare. Textul original: „unter den Wallachen, welche noch obendrein Răuberhorden unterstutzen, keine geringste Si- cherheit obwaltet“. ⁶⁰ Idem, p. 87. Textul original: „der Capităn Antony (hat) seine erste Beute aus den verdăchtigen Dorfschaften unter seine Leute vertheilt, um denselben einen gros- seren Muth einzuprâgen¹*. ⁶¹ Azi, satul Neudorf (jud. Arad). Conform conscripției imperiale din 1743, pu- blicată de Surdu Bujor în „Aspecte privitoare...“ p. 39, Nova Sella era pe atunci sat curat românesc. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 237 la robotă, au fugit cu toții⁶², iar, după cum aflăm dintr-un raport întocmit la 18 aprilie, comunele din „cercul Sînnicolau se refugiază din nou în Luncă"⁶³, lucru care făcea imposibilă încasarea contribuției și trimiterea locuitorilor de acolo la lucrările de fortificație. Că în districtul Lipova nu putea fi în nici un caz vorba de reprimarea unor bande de tîlhari reiese cu pregnanță din faptul că în primele luni ale anului o seamă de cnezi sătești zăceau în temniță. Aceasta o aflăm dintr-un ordin al Administrației Imperiale de la Timișoara, emis la 30 aprilie 1739, prin care se comunică Oficiului administrativ al districtului Lipova că „cnezii arestați vor fi de altfel eliberați numai în cazul în care districtul va trimite pentru o săptămînă în loc de 40, 80 de muncitori."⁰⁴ în timpul răscoalei de la 1737—1739 numeroși cnezi și obercnezi⁶⁵ și-au călcat jurămîntul de credință față de monarh, devenind — așa cum glă- suiesc actele oficiale — „sperjuri". Ce semnificație poate avea atitudinea lor decît una antihabsburgică? Sînt acuzați de trădare, sînt arestați, răs- pund cu capul pentru „tîlhăriile" comise de locuitorii din așezările lor. Pot acești reprezentanți ai satelor românești din Banat, oameni respectați de masele de țărani, să fie identificați cu niște infractori de drept comun? Au ajuns în temniță pentru că s-au pus în fruntea unor cete de răufă- cători? Evident, răspunsul nu poate fi decît unul negativ. Ei, purtătorii de cuvînt ai locuitorilor satelor românești, s-au situat în mod natural și logic în fruntea maselor atunci cînd acestea s-au răsculat. Acest fapt s-a petrecut chiar din momentul izbucnirii răzmeriței. O plîngere împotriva lor datează deja din 1737, cînd funcționarul Stogmann din districtul Pa- lanca Nouă raportează că „obercnezii care i-au fost repartizați ca aju- toare la lucrările de fortificații au dezertat de la datorie",⁶⁶ că „cei mai mulți obercnezi districtuali au devenit sperjuri" și „în acest mod neînfrt- narea supușilor începe deja să crească peste măsură"⁶¹. Administrația din Timișoara încearcă să ia măsuri de stăvilire a suflului revoluționar, expe- diind la 21 mai 1738 Oficiului administrativ al districtului Palanca Nouă ⁶² Probabil Sînnicolaul Mic, sat azi înglobat municipiului Arad. ⁶² Baroti Lajos, op. cit., II, Lippaer Verwalteramt, p. 88. Textul original: „der Szt-Mikloser Prozess sich wieder in die Lunca fliichtet". ⁶⁴ Ibidem. Textul original: „die arrestierten Knesen werden iibrigens nur fur den Fall entlassen werden, wenn der District fiir eine Woche statt 40, 80 Arbeiter hereinstellen wird“. ⁶⁵ în secolul al XVIII-lea în fruntea fiecărui sat bănățean se afla un cnez (cu varianta, chinez), îndeplinind atribuții apropiate celor ale primarului din epoca mo- dernă. Fiind oameni simpli din popor, cnezii au jucat un rol important în cadrul mișcărilor sociale din această epocă. Obercnezul se afla în fruntea unui număr mai mare de sate (de obicei 10—20), avînd ca sarcină de a îndruma și controla activi- tatea cnezilor sătești. Pentru instituția cnezială bănățeană din veacul al XVIII-lea, vezi N. Trâpcea, Organizația cnezială în Banat din a doua jumătate a secolului al XVII-lea pînă in prima jumătate a celui de-al XlX-lea, în Studii și articole de is- torie, IX, 1967, p. 256 și urm. și Costin Feneșan, Mărturii despre cnezii bănățeni la începutul stăpinirii austriece, în Anuarul, Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, XXI, 1978, p. 379 și urm. ⁶⁶ Baroti Lajos, op. cit., II, Ujpalankaer Verwalteramt, p. 27, 21 iulie 1737. ⁶⁷ Idem, 31 iulie 1737. Textul original: „die meisten Districts-Oberknesen mei- neidig geworden sind, und... auf solche Art, die Ziigellosigkeit der Unterthanen bereits iiberhand zu nehmen beginnt". https://biblioteca-digitala.ro 238 Eleonora Calincof o patentă pentru imediata publicare a pedepsei „de care trebuie să se păzească în viitor sperjurii".⁶⁸ Documentele vorbesc cu indignare despre „trădarea" cnezilor și a obercnezilor, întrucît aceștia nu mai executau ordinele funcționarilor imperiali, refuzau să se mai prezinte la convocările ce aveau loc la sediile oficiilor administrative districtuale și chiar luau, în numele maselor de țărani răsculați, legătura cu turcii, dușmanii declarați ai Imperiului habs- burgic.⁶⁹ Neîncrederea în cnezi și obercnezi era atît de mare, încît de ea nu erau scutiți nici reprezentanții satelor în care, aparent, domina încă ordinea, aceste așezări putînd să se răscoale în orice moment. De aceea autoritățile austriece au ordonat ca din satele pașnice aceștia să fie ridi- cați și ținuți ca ostateci. Două acte aflate în arhiva Comisariatului Provincial ne dau nu numai informații prețioase în această direcție, dar constituie dovezi de primă mînă că în Banat a avut loc o răscoală și că pentru a-i pune capăt s-au trecut la acțiuni de o nemaipomenită cruzime. La 13 ianuarie 1739 Ad- ministrația Imperială din Timișoara ordonă administratorului-șef Buch- leitner „să nimicească definitiv toate localitățile dușmănoase, dar de la acele localități care sînt cunoscute ca bineintenționate, să se aducă ca ostateci obercnezii ca (și) cnezii comunali și pe cei mai bătrîni"⁷⁰. Cîteva zile mai tîrziu, la 23 ianuarie, respectivul administrator raportează despre „pustiirea localităților dușmănoase și lupta care a avut loc cu tîlharii ce stau ascunși", referindu-se probabil la un conflict armat cu răsculații urmăriți pînă la locurile unde aceștia se refugiaseră.⁷¹ Desigur, mai există și alte aspecte din care putem deduce că autori- tățile austriece erau perfect conștiente că se aflau în fața unei largi miș- cări sociale antihabsburgice. Ce altă explicație s-ar putea da faptului că la 21 mai 1738, deci în perioada în care răscoala a cunoscut o maximă intensitate și s-a extins pe zone întinse ale Banatului, se ordonă dezar- marea întregii populații a provinciei? Oficiului administrativ al districtu- lui Vîrșeț i se comunică că „în conformitate cu dispozițiile venite de la cel mai înalt nivel, toți supușii districtuali fără excepție trebuie să pre- dea armele lor de foc la oficiul administrativ, în caz contrar îi așteaptă pedeapsa corporală și condamnarea pe viață"⁷². Concomitent cu ordinul de dezarmare, în aceeași zi chiar, se emite și o patentă privind pedep- sirea drastică a „tîlharilor". Cele două acte nu pot fi judecate separat, căci reprezintă — fără doar și poate — două aspecte ale acțiunii între- prinse pentru stăvilirea răscoalei. O dovadă în acest sens o constituie faptul că în ordinul Administrației Imperiale din Timișoara către Oficiul ⁹⁸ Idem, p. 28. Textul original: (der Strafe) „welche kiinftig die Meineidigen zu gewărtigen haben“. ⁶⁹ Idem, I, Pancsovaer Districts-Verwalteramt, p. 365, 23 mai 1739; Temeswarer Verwalteramt, p. 413, 14 ianuarie 1739; p. 415, 3 iulie 1739. ⁷⁰ Idem., voi. anexă, Provincial-Commissariat, p. 35. Textul original: „alle wid- riggesinnten Ortschaften gănzlich zu zerstoren, von jenen Ortschaften aber, welche als gutgesinnt anerkannt werden, die Ober-als Ortsknesen und Altesten als Geise hereinzustellen¹¹. ⁷¹ Ibidem. Textul original: „die Verheerung der iibelgesinnten Ortschaften, und den mit denen in den Versteck stehenden Raubern beschehenen Angriff". ⁷² Idem, I, Werschetzer Verwalteramt, p. 518. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 239 administrativ al districtului Cenad se dispune ca odată cu publicarea patentei să se aducă la cunoștință supușilor „sub amenințarea pedepsei corporale și a condamnării pe viață să-și depună la oficiul administrativ toate armele de foc"⁷³. Aceasta conduce automat la ideea că prin așa-zișii „tîlhari“, împotriva cărora a fost emisă patenta, se înțelegeau elementele răsculate. Pare cu totul absurdă de asemenea ideea că s-a organizat o acțiune atît de amplă, cum este aceea de dezarmare a unei întregi popu- lații, numai pentru că niște cete de răufăcători ordinari cutreierau pro- vincia. Dezarmarea locuitorilor era o consecință a neîncrederii autorităților habsburgice în fidelitatea acestora. Populația din satele românești era acuzată de „trădare" nu numai pentru că a pornit pe cont propriu lupta împotriva stăpînirii imperiale, ci și pentru că a stabilit relații pașnice cu ocupanții turci, acordînd chiar sprijin armat otomanilor în lupta contra trupelor austriece.⁷⁴ Francesco Griselini recunoaște că datorită acestui sprijin dușmanul a cîștigat „întăriri considerabile".⁷³ Nicolae Stoica de Hațeg, în cronica sa, se referă și el la acest aspect, arătînd că românii „de la Lugoj pin la Sla- tină, cărașoveani, (bîrzoveăni), pogăniceăni, (bistreăni), cu teregoveăni, ce-au ajutat turcilor în a. 1738 de-a astupa drumul Cheăii Teregovii, ca oastea împărătească în Mehadia să să închidă"⁷⁶, au pus în primejdie însăși viața marelui duce Francisc de Lorena, ginerele împăratului Carol al Vl-lea, și a fratelui acestuia, Carol de Lorena. Stephanul Bethlen, în jurnalul său de campanie, arată că, după ce turcii au pătruns în Banat, „alăturîndu-li-se populația locală, încep să provoace pagube mari trupelor majestății-sale, cît și în bunuri, pînă la hotarele Ardealului" și „încep să neliniștească pe soldații noștri care se găsesc în posturi, atacîndu-i prin surprindere"⁷⁷. Generalul Schmettau din armata imperială a arătat în memoriile sale că succesele militare înregistrate de turci în primăvara anului 1738 s-au datorat sprijinului primit de aceștia din partea locuitorilor bănățeni.⁷⁸ Se pune întrebarea, pot fi calificate aceste acțiuni ale românilor drept acte de trădare? Asemenea acuzație nu are un suport real, pentru că populația băștinașă din această provincie nu a identificat niciodată Impe- riul habsburgic cu patria sa, ci cu stăpînirea care a ocupat cu forță ar- mată pămîntul său strămoșesc, vechi pămînt românesc. Credința față de monarhie avea pe planul mental al țăranului bănățean o valoare pur ⁷³ Idem, I, Csanader Districts-Verwalteramt, p. 263, 21 mai 1738. ⁷⁴ Idem, I, Csakovaer Verwalteramt, p. 470, 30 iunie 1739; Werschetzer Verwalte- ramt, p. 519, 8 decembrie 1738; Pancsovaer Districts-Verwalteramt, p. 364, 17 aprilie 1739, p. 365, 23 aprilie 1739 și 23 mai 1739; II, Lugoscher-und Facseter Districts-Ver- walteramt, p. 147, 28 septembrie 1739; I. Csakovaer Verwalteramt, p. 470, 25 martie și 30 iunie 1739; II, Lippaer Verwalteramt, p. 84, 30 august 1738, p. 87, 9 ianuarie 1739. ⁷⁵ Francesco Griselini, op. cit., p. 136. ⁷⁶ Nicolae Stoica de Hațeg, Cronica Banatului, Timișoara, 1981, p. 184. Despre alianța românilor cu turcii se mai amintește la paginile 179—181. ⁷⁷ „Driarium campestre ...“, p. io v., 11 v. (după Bujor Surdu, Răscoala popu- lară ..., p. 330, 331). ⁷⁸ Le comte de Schmettau, Memoires secrets de la guerre de Hongrie pendant le compagnes de 1737, 1738 et 1739, Francfort, 1771, p. 154. (După Bujor Surdu, Răs- coala populară.... p. 291.) ⁷⁹ Nicolae Stoica de Hațeg, op. cit., p. 184. https://biblioteca-digitala.ro 240 Eleonora Calincof formală, fără să fi pătruns vreodată în conștiința sa, căci el era urmărit de ideea alungării cotropitorilor imperiali. Apariția otomanilor i-a înles- nit realizarea acestei dorințe, i-a creat condiții de a lovi în stăpînirea habsburgică, de a scăpa, dintr-o dată, de tot cortegiul de nedreptăți și greutăți cu care acesta îl încărcase dincolo de limitele suportabilității. Aceasta nu însemna însă nici pe departe că românii din Banat au urmărit să reinstaleze „jugul de lemn“ turcesc, dimpotrivă, ei își doreau cu ardoare libertatea socială și națională. Că este așa și nu altfel ne-o dovedește Nicolae Stoica de Hațeg, care arată că, în perioada în care autoritatea austriacă în Banat fusese anulată, iar cea turcească nu a fost introdusă, răsculații „ce erau pe apa Bistra, în Chizătău și într-alte sate, juca, cînta: Tine, doamne, tot așa, nici cu turcu nici cu neamțu! Tine, doamne, tot așa!"⁷⁹ Documentele acestea, citate pentru a explica relațiile româno-turce din Banat în anii de răscoală, constituie și ele argumente că în cazul dat avem de-aface cu o ridicare a maselor. Nu se vorbește în ele de tîlhari, ci de locuitorii satelor dintre Lugoj și Slatina, țărani din Pogănești, Te- regova, Bîrza, din valea Carașului și a Bistrei, din Chizătău, cu alte cu- vinte, — cum se exprimă Stephanus Bethlen — „populația locală". Deo- sebit de important ne apare, din acest punct de vedere, faptul că în pre- liminariile de pace, ca și în tratatul de pace încheiat la Belgrad s-a prevăzut, la propunerea părții turcești, amnistie pentru toți supușii care în timpul războiului austro-turc au ridicat armele împotriva sultanului lor legitim⁸⁰. De această prevedere au beneficiat numeroși bănățeni, ceea ce echivala cu o recunoaștere oficială din partea stăpînirii austriece că în Banat avusese loc o mare ridicare a maselor. Autoritățile imperiale însă nu au respectat întru totul această clauză. Dat fiind că mulți răs- culați s-au temut sau au refuzat să se predea la termenul stabilit, Admi- nistrația Imperială din Timișoara și-a putut continua acțiunile de urmă- rire și nimicire a cetelor de „tîlhari".⁸¹ Ea dispune la 30 decembrie 1739 cu laconică cruzime ca cei prinși „să fie executați fără alt proces, prin legea marțială"⁸². Aceste fărădelegi — forme mascate de încălcare a pre- vederii mai sus arătate din tratatul de pace — au întîrziat cu mult reintroducerea ordinii în districte după încetarea războiului. Dintr-un raport al Oficiului administrativ al districtului Orșova, întocmit la 21 martie 1740, aflăm că „cea mai mare parte a supușilor districtului par- țial (se adăpostesc) în peșterile din păduri, parțial rătăcesc răspîndiți prin provincii străine"⁸³. Se pune întrebarea, dacă autoritățile imperiale ar fi respectat prevederile tratatului de pace, de ce „supușii districtuali", deci ⁸⁰ Laugier, Histoire des negociations pour la paix conclue â Belgrad, II, Paris, 1768, p. 306, 307; Vmstăndliche auf Original Dokumente gegrundete Geschichte der sdmtlichen und wahren Vorgdnge bei den Unterhandlung des zu Belgrad am 18-ten September 1739, Frankfurt und Leipzig, 1790, p. 264 (după Bujor Surdu, Răscoala populară ..., p. 323, 291). ⁸¹ Baroti Lajos, op. cit., I, Administrations-Circularverordnungen, p. 188, 8 sep- tembrie 1739. ⁸² Idem, p. 190. Textul original: „ohne weiteren Prozess durch das Standrecht zu exequiren". ⁸³ Idem, II, Orsovaer Verwalteramt, p. 251. Textul original: „der grbsste Teii der Districtsunterthanen teils in den Hbhlen der Waldungen, teils in fremden Provinzea zerstreut herumirren“. https://biblioteca-digitala.ro Atestări documentare privind caracterul antihabsburgic 241 nu ,„tîlharii“, continuau să se ascundă în codri și refuzau să revină la casele lor? Făcînd abstracție de faptul că din aceasta putem deduce că mulți dintre ei nu au renunțat la atitudinea lor antihabsburgică, mai intervenea și un alt aspect: erau tratați cînd drept supuși, cînd drept tîlhari, după cum o cereau interesele momentane ale imperiului, sau — mai grav — după cum considerau de cuviință funcționarii locali. La întocmirea unor monografii comunale, unii autori⁸⁴ — adepți ai imaginii denaturate despre români — susțin că aceștia, profitînd de situa- ția de război, au prădat gospodăriile coloniștilor. într-adevăr, localitățile colonizate au fost atacate de răsculați, multe din ele fiind complet nimi- cite. Din cele 55 de așezări colonizate de imperiali cu germani și alte nea- muri, mai existau în 1743 doar 15 comune germane și una cu populație mixtă sîrbo-germană.⁸⁵ Aceste fapte însă trebuie interpretate ca acțiuni ale românilor revoltați, îndreptate împotriva tuturor stărilor de lucruri ce aminteau de stăpînirea austriacă. Alungarea coloniștilor egala pe plan mental la țăranul român cu alungarea stăpînirii imperiale, cu recîștigarea libertății și reintrarea în vechile lui posesiuni și drepturi. Erau deci ma- nifestări ale spiritului antihabsburgic și nicidecum ale așa-zisei tendințe înnăscute a românilor spre „jaf“ și „tîlhărie", cum s-a afirmat în acele scrieri. Atitudinea față de coloniști a fost determinată de modul cum a fost conceput și aplicat de către autoritățile austriece procesul de colo- nizare. Numeroasele favoruri acordate noilor veniți erau făcute în detri- mentul populației autohtone, iar cortegiul de abuzuri cu care s-a însoțit realizarea în practică a colonizării a atras pe drept mînia țăranilor români. Spațiul nu ne permite să prezentăm aici toate suferințele și nedreptă- țile îndurate de țăranii autohtoni cu ocazia așezării pe pămînturile lor strămoșești a străinilor adunați de pe tot cuprinsul imperiului⁸⁶, ne mul- țumim doar să arătăm că, pentru românii revoltați de la 1737—1739, aparatul birocratic și coloniștii au reprezentat întruchiparea asupririi so- ciale și naționale și, privită chestiunea din acest punct de vedere, acțiu- nile lor sînt perfect îndreptățite și au un suport politico-ideologic, deci nu pot fi tratate drept acțiuni de pradă și jaf. în concluzie, considerăm că materialele documentare prezentate in- firmă tezele tendențioase lansate în legătură cu acțiunile întreprinse de ⁸⁴ Felix Milleker, op. cit., p. 114; Josef Stitzl, op. cit., p. 9, 10; Karl von Moller, op. cit., p. 60; F. Wettel, op. cit., p. 77, 78; Matz Hofifmann, op. cit., p. 23 și alții. ⁸⁵ După N. Dobrescu, Cîteva date privitoare la Banat și românii bănățeni, în Transilvania, Sibiu, 1905, XXXVI, p. 143, 144, care prezintă în rezumat conscripția oficială aflată în arhivele vieneze „Specification samentlicher Banatischen Distrikten und deren in selbigen sich' befindenden Ortschaften mit Ausweisung des Contribu- tionalis nach der mit Ende des 1743 Jahr vorgenohmenen Revision aller Personal und Fakultătes-Kopfen". ⁸⁸ Pentru colonizare, tratată din acest punct de vedere, vezi. Aurel Țintă, Co- lonizările habsburgice...; Șt. Manciulea, Elemente etnice străine așezate în Banat între 1000—1870, în Banatul de altădată, Timișoara, 1944, p. 329—390; Johann Wolf, Zur Geschichte der Besiedlung des Banates mit deutschen Bauern im XVIII. Jahr- hundert (Asupra istoriei colonizării Banatului cu țărani germani în secolul al XVIII-lea), în Neuer Weg, București, decembrie 1954—ianuarie 1955; C. Grofșorean, Istoricul colonizărilor germane în secolul al XVIII-lea, în Revista Institutului So- cial Banat-Crișana, Timișoara, XV, iulie-decembrie 1946; de asemenea, lucrările citate în paginile anterioare, care, se ocupă de răscoala de la 1737—1739, acestea tratînd problema colonizării în cadrul cauzelor care au provocat ridicarea. 16 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro ■242 Eleonora Calincof românii bănățeni în 1737—1739, constituind dovezi temeinice că în acei ani în această parte a țării a avut loc o puternică răscoală populară anti- habsburgică. ELEONORA CALINCOF URKUNDLICHE BELEGE DES ANTIHABSBURGER CHARAKTERS DES BANATER VOLKSAUFSTANDES AUS DEN JAHREN 1737—1739 (Zusammenfassung) Vor zweieinhalb Jahrhunderte erschiitterte ein starker Aufstand den Boden des rumânischen Banates, ein Aufstand der in der Geschichte des Bauerntums einen Hohepunkt der antihabsburgischen Bewegungen aus der ersten Hâlfte des 18 Jh. •darstellt. Die Urkunden die die Verfasserin vorstellt sind konkludente Beweise dafiir. https://biblioteca-digitala.ro CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MINELOR VECHI AURIFERE DIN ZONA BOCȘA—OCNA DE FIER—DOGNECEA (SEC. XVIII—XIX) în zona localităților Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea sînt trei perime- tre mai de seamă, unde au funcționat mine auro-argintifere. Primul pe- rimetru al acestor mine aurifere este în masivul deluros¹ de la Cracul cu aur¹, situat între Bocșa (Română) și Ocna de Fier². Al doilea perimetru al minelor aurifere a fost în dealurile Tîlva de la Dognecea, în regiunea exploatărilor miniere de mai tîrziu luliana și Bern- hard cu vîrful lor care a fost total exploatat³. Al treilea perimetru a minelor aurifere, a fost în apropierea văii Petru și Pavel, adică în jurul Lacului mic de la Dognecea spre est în valea Te- rezia, unde la mina Franciscus-Theresia s-au extras minereuri aurifere⁴. In perimetrul de la Cracul cu aur se pot vedea și azi minele. Ele con- stau din excavații de suprafață, galerii direcționale și transversale, puțuri săpate direct pe filon și halde. Majoritatea lucrărilor miniere sînt greu accesibile, deși au fost redeschise în mai multe ocazii de-a lungul timpului. Date scrise despre aceste mine de aur putem să găsim în protocoalele ședințelor cancelariei montanistice de la Dognecea. De asemenea, există o lucrare de sinteză întocmită în baza acestor registre de protocoale de către inginerul miner Bene Geza⁵ cît și o descriere realizată de antrepre- norul aurar Bauer. ¹ Aici s-a găsit o lucernă (opaiț) romană aflată în colecțiile Muzeului Banatului din Timișoara. ² Sau cum menționează doar documentele de arhivă Wolfganger Gebirge — dea- lurile de trecătoarea lupilor. ³ Situat între bazinele hidrografice ale văii Aronului și a Moraviței. Acest vîrf, fie — vîrful bogat — („Reicher Spitz") ar fi fost format din bogate minereuri ne- feroase, exploatate total în Evul Mediu. Deci încă un corp de minereuri similar cu — Simon Iuda —. Existența unor mine de aur, insuficient localizate, le găsim men- ționate încă la anul 1552 (Pesty, Krasso..., II, I, p. 58). ⁴ Timișoara, Filiala Arhivelor Statului, fond Direcțiunea Montanistică Bănă- țeană (pe scurt DMB). Descrierea lui Bauer nu există în arhiva IM BOCȘA, mențiu- nea despre existența ei o face manuscrisul ing. Bene Gâza, menționat sub cota Arh. IM BOCȘA, dos. M-l, De asemenea I. von Born, în lucrarea sa Briețe iiber mi- neralogische Gegenstanden durch Seine Reise,... p. 51, amintește că la Wolfganger Gebirg, la mina Maria Victoria, în șisturile cristaline albe, dizolvate fin, calcopirita a format obiectul mineritului. ⁵ Rozlozsnik Păi și Emszt Kălmăn, Beitrage zur generen petrographischen und chemischen Kenntnis des Banatite des Komitate Krasso Szbreny, în Anuarul Inst. geogr. r. maghiar, XVI, 4, p. 246—267. 16* https://biblioteca-digitala.ro 244 Car ol Brindza După o altă lucrare cu caracter geologic, se menționează faptul că la Cracul cu aur si în vecinătatea lui, dealul Cucului, roca predominantă este granodioritul⁶. în masa rocilor eruptive își fac prezența filoanele de cuarț cu pirite aurifere⁷. 1 — Poziția aproximativă a lucrărilor miniere romane; 2 — Puț; 3 — Galeria Cris- tian; 4 — Galeria lohani; 5 — Galeria Sf. Dumitru; 6 — Galeria Barbara; 7 — Ga- leria inferioară Reichenstein; 8 — Ruinele zdrobitoarei de minereu a lui Bauer; 9 — Locul aproximativ al minei Victoria de odinioară; 10 — Vîrful Danieli. ⁶ Asupra rocilor eruptive din Banat s-au efectuat numeroase studii. Una dintre ele semnată de Bernhardt von Cotta, în Erzlagerstătten im Banat und Serbien, Wien, 1864, este valabilă și azi. El numește pentru prima dată toată gama rocilor eruptive sub titlul generic de „banatite** (pag. 13), denumire utilizată și azi. ⁷ Marka, von Georg, Einige notizen iiber das Banater Gebirg, în Jahrbuch der k.u.k. Reichsamt, 1869, p. 19 și 299. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la cunoașterea minelor vechi 215 Geologul Schrockenstein, bun cunoscător al regiunii arată că ganga filoanelor aurifere de la Cracul cu aur, este o brecie de cuarț, învelișul fiind format din talc, feldspat, mică albă și neagră, precum și faptul că aurul găsit aici este liber⁸. în anul 1930 academicianul Alexandru Codarcea, pe baza unui studiu aprofundat petrografic conchide: „în masivul banatitic joacă un rol im- portant fenomenele hidrotermale reprezentate mai ales prin cuarțuri por- firice și keratofirice, intens transformate, asociate adesea cu ceva mine- reu oligistic sau mai ales piritos, uneori slab aurifer. Toate mineralele afară de cuarț au fost transformate⁴⁴⁹. într-un raport geologic preliminar, întocmit de I.P.E.G. Caransebeș, se afirmă că granodioritul de aici cu structură porfiroidă (cu bobul mare) prezintă procese de caolinizare, limonitizare și sericitizare. Nu este dove- dită originea hidrotermală — arată raportul menționat — a acestor fi- loane, care ar dovedi mineralizări auro-argintifere¹⁰. Planurile geologice detaliate anexate ,1a raport prezintă structura geologică, după care în punctul cel mai înalt de la Cracul cu aur, șisturile cristaline aflorează ca o insulă înconjurată pretutindeni de granodiorite. Această pată de șisturi cristaline cu laturile de formă ovală are o lungime pe direcția de N-S de 900 m, iar pe direcția E-V de 600 m. Aici sînt cunoscute de demult filoane subțiri, care în cuarțul cavernos aveau pe alocuri conținut de aur liber. După cum poate fi stabilit, majoritatea ivirilor și aflorimentelor sînt în apropierea petecului de șisturi cristaline. Din planurile de situație re- zultă că dealurile aflate între valea Moravița inferioară și superioară sînt divizate în patru văi anume: Groza Mare, Groza Mică, Friptoria și Izvorul Negru. în manuscrisul lui Bene Geza se menționează harta lui A. Franzenau în care mina de aur Victoria era situată în partea superioară a văii denu- mită Friptoria. Probabil denumirea de Friptoria provine din deformarea denumirii Victoria. Din același manuscris aflăm despre cercetările făcute în anul 1901, cînd Bene Geza, a reușit să pătrundă într-o galerie și un puț legat de ea (denumit Cristian), restul lucrărilor miniere fiind fără excep- ție surpate. La intrarea în galerie s-au observat pereții perpendiculari ca- racteristici mineritului roman, care au fost lucrați frumos cu dalta și cu ciocanul. Astfel zona Cracul cu aur reprezintă una din regiunile miniere cele mai vechi din Banat și țara noastră, unde s-a extras minereu aurifer. Din procesele verbale ale cancelariei montanistice din Dognecea (Ber- gamts Consultations Protocoll) aflăm despre minele aurifere de la Bocșa Română cît și despre activitatea de acolo. Această zonă apare cînd sub denumirea de Dealurile Bocșei, cînd sub denumirea de Trecătoarea Lupi- lor (vezi nota 2). Aflăm astfel că aici se exploatează nu numai aur, dar și minereuri cuprifere. Prima mențiune scrisă o găsim în procesul verbal din 28 ianuarie 1741, după care în galeria W ol f gang pe un filon de 4 de- gete grosime apar minereurile cuprifere pe direcție cît și spre adîncime. ⁸ Schrockenstein, Fr., Die geologische Verhaltnisse des Banater Montan Dis- trikt, în A Magyarhoni Fbldtani Târsulat Munkălatairol, Pesta, 1870, 5, p. 85. ⁹ Alexandru Codarcea, Studiu geologic și petrografic in regiunea Bocșa Mon- tană-Ocna de Fler (Banat), București, 1932, p. 88. ¹⁰ Raportul geologic întocmit de JPEG Caransebeș. https://biblioteca-digitala.ro -246 Carol Brindza După alte procese verbale acest filon ce are direcția N-S a fost exploa- tat de loan Proszmann împreună cu 11 ortaci ai lui¹¹. Existența galeriei Nepomuceni în dealurile Bocșei este menționat în august 1741. Aici s-a redeschis o galerie și apoi un puț, care după redes- chidere s-a aprofundat, exploatîndu-se pe un filon de 8—10 cm grosime minereu de cupru (malahit). în același an, în luna septembrie, au fost trans- portate de aici 578 q minereu (adică 323 t) la topitoria de cupru Danieli de la Ocna de Fier, minereu care după proba mică de foc (o metodă de analiză a timpului) a prezentat un conținut de 2,45% Cu. Cuptorul Da- nieli însă nu funcționa în cea mai mare parte a anului, fie din lipsă de apă vara, fie din cauza înghețului iarna. Peste puțin timp, în octombrie 1741, la mina Nepomuceni au lucrat 2 echipe și tot atunci este amintită pentru prima dată, cercetarea Bar- bara¹². Mai tîrziu, la 24 august 1747, s-a ordonat exploatarea mai intensă a filoanelor de aur din zona montană a Banatului, pentru aceasta folo- sindu-se și munca de robotă¹³. Începînd cu data respectivă, pînă la 27 septembrie 1749 despre cerce- tările de la Bocșa și minele de aur de aici, în manuscrisele menționate nu se mai amintește nimic. Dar fără îndoială că activitatea minieră în acest timp a continuat, deoarece la 27 septembrie 1749 inginerul miner Zeitler a fost însărcinat cu stabilirea perimetrelor miniere la minele Alberti și lacobi. Prima nu se știe unde a fost, a doua era însă cu siguranță în va- lea Groza Mică. La această mină s-a exploatat un filon argintifer, dar în același an, din cauza înghețului mare, extracția de minereuri a fost sus- pendată. La 29 august 1750, Sebastian Barth (împuternicitul societății miniere Simon Iuda) a cerut concesiune pentru o mină cu numele de Bartholomeus situată în jurul locului Buniu Lupului din dealurile Bocșei. Acest Barth apoi a exploatat aici minereuri cuprifere, care au apărut într-un filon subțire. Această mină se amintește pentru ultima dată în anul 1756. între anii 1749—1750 și apoi între 1760—1761 sînt înregistrate 128 concesionări de mine, dintre acestea 13 fiind situate în zone apropiate de dealurile Bocșei, de dealurile Bartolomei, sau a minei Victoria. Prin toate acestea trebuie să înțelegem zona Cracul cu aur și vecinătatea ei. După un proces verbal din 22 iulie 1758, unul dintre cantaragii forje- riei din Bocșa, cu numele de Bognardo, a cerut permis de cercetare pentru aur în dealurile Ursoanea, care se situează la est de Cracul cu aur, după ce în prealabil a depistat asemenea minereuri. Cancelaria montanistică Dognecea, căreia îi aparținea sarcina de a controla și supraveghea activi- tatea minieră din această zonă, a ținut deschisă problema. De asemenea, loan George Rysz șeful cancelariei, deplasîndu-se la fața locului, a adus și el probe de minereuri, care au fost trimise pentru analiză. Nu avem însă date despre rezultatele acestora¹⁴. ¹¹ Arh. IM BOCȘA, dos. M-l, p. 98. ¹² Ibidem, p. 99. Cît privește cuptorul de topit Danieli, din Ocna de Fier, acesta a scăpat din distrugerile anilor 1738—39, neamintindu-se construcția sau recon- strucția lui. ¹³ Baroti Lajos, Adattâr Delmagyarorszâg XVIII szăzadi tbrtenetehez, II, Timi- șoara, 1900—1904, p. 261 (în ce urmează pe scurt: Adattâr). ¹⁴ Arh. IM BOCȘA, dos. M-l, p. 100. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la cunoașterea minelor vechi 247 Începînd din anul 1759, pînă la finele anului 1769, în procesele ver- bale ale conferințelor miniere săptămînale care aveau loc în Dognecea sînt cuprinse și analizele de minereuri. Sînt astfel menționate cantitățile de minereuri extrase la mine și cantitățile de metal cupru ce se așteaptă ca producție în baza probelor de foc mic. Rezultatul analizelor de foc mic de la mina Victoria au fost următoarele¹³: Minereu extras Conținutul de metal după proba mică de foc Anul q pfunți în minereul extras q pfunți 0/n cupru 1759 182 75 8 48 4,68 1760 2 195 --- 78 66 4,02 1764 2 136 50 132 25 5,76 1765 2 594 --- 149 16 5,88 1766 1 595 --- 68 45 4,29 1767 1216 75 67 12 5,51 1768 4 848 50 295 68 6,09 1769 1 472 75 98 49 6,68 q = 56 kf; pfunt=0,56 kg. Localizarea minelor vechi aurifere în dealurile Bocșei, conform manu- scriselor cancelariei montanistice, este exactă. Din acestea mai aflăm că în perimetrul Cracul cu aur au fost următoarele mine: Franciscus-There- sia, Prinz losef, puțul lohann Michaeli, Venceslaus și Ana, puțul Leopold, Franciscus-Seraphicus și prospecțiunea auriferă lohann Michaelis. în pe- rioada anilor 1764—1765 aceste mine au fost exploatate intensiv, fără a se obține rezultatele dorite. Toate aceste mine au fost începute prin redeschiderea altor lucrări miniere mai vechi. Filoanele au fost cercetate pe direcție cît și în adîn- cime, s-au luat în permanență probe care au fost analizate pentru conți- nuturile de metale utile, dar în cele mai multe ocazii s-a constatat că to- pirea minereurilor se face cu pierderi. La cuptorul de la Ocna de Fier, amintit mai înainte, denumit fie Da- nieli fie Michaeli, a fost instalată o zdrobitoare. Aici maistrul suprave- ghetor Wattrang, venit de la Banska-Stiavnica (R. S. Cehoslovacia), a efec- tuat spălări de încercare dar acestea nu au dat rezultate mulțumitoare în afară de minereurile extrase de la prospecțiunea auriferă lohann Michaeli. în ciuda acestora s-a hotărît, în anul 1765, să se sape o galerie inferioară sub mina Prinz losef. Atunci au fost înaintate la Direcțiunea Montanistică Bănățeană din Oravița, hărțile și planurile tuturor minelor aurifere și harta detaliată a minei lohann Michaelis. Din păcate aceste planuri nu s-au păstrat. Dintre minele existente în regiunea Bocșei, mina Victoria s-a dovedit a fi rentabilă, deoarece cesiile acțiunilor miniere sînt înregistrate pînă la anul 1766. în anul 1838 vechea mină Victoria a fost donată trezoreriei sta- tului. De asemenea în vecinătatea acestei mine a fost și o altă mină cu numele de Constantinus Magnus despre a cărei concesionare se pomenește în anul 1769. După explicațiile furnizate de administratorul minei Ocna de Fier, care a funcționat aici în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, dreptul ¹⁵ Ibidem, p. 101—114. https://biblioteca-digitala.ro 248 Carol Brindza de exploatare a vechilor mine de la Cracul cu aur a fost acordat unui aventurier. Ceva mai tîrziu, dreptul la exploatarea minieră de aici a fost obținut de o societate, în cadrul căreia un antreprenor aurar cu numele de Bauer a redeschis minele vechi, a produs minereuri, a efectuat spălări din ele în zdrobitoarea construită în valea Moraviței. Spre sfîrșitul seco- lului trecut, aceste mine au fost oferite spre cumpărare Societății STEG. De la acest Bauer, a rămas o descriere de specialitate care apreciază ivirile de minereuri peste valoarea lor. După Bauer ivirile aurifere se în- tind pe trei regiuni: Cracul cu aur poiana Forviz și ogașul Buzărin. în perimetrul Cracul cu aur sînt cunoscute șase filoane dintre care trei taie valea Groza Mică. Primul filon, susține Bauer, care n-a fost nici- odată exploatat are o grosime de 0,9—1,2 m cu o poziție aproape perpen- diculară. Spre sud de acest filon, la 200—300 m, valea taie al doilea fi- lon, care se putea vedea aflorînd deasupra solului. De aici mergînd mai departe, pe partea superioară a văii, la 200 m se găsește al treilea filon, care a fost urmărit pe direcția V-E prin galerii (acestea sînt probabil vechile galerii lohannis), avînd 20—30 m lungime. Filonul este lat de 1,2—2,0 m. De la această ivire spre est, aproximativ 400 m, este filonul al patrulea care era cel mai bogat. Pe acest filon au fost adîncite nume- roase puțuri, dintre care unele doar la 5 m distanță unul de altul. Unul dintre aceste puțuri este adîncit în masivul de aici pînă la 50 m, pe cînd celelalte sînt adîncite numai la 15—20 m. Sub cel mai adînc puț, anume la adîncimea de 17 m s-a săpat o galerie de 20 m, care a atins filonul. Apoi s-a înaintat pe direcția ei și s-a făcut legătură cu un alt puț. Din această galerie la 54 m lungime s-a executat o altă lucrare, deasupra pî- rîului Groza Mică. Galeria de 3 m înălțime a fost săpată folosindu-se praf de pușcă în diorite pe o lungime de 110 m. Tot pe filonul patru, la 600 m spre sud-est de puțurile vechi, se află puțuri dintr-o perioadă mai veche, legate printr-o galerie direcțională (probabil galeria Barbara). Accesul în aceste galerii este anevoios, dar fi- lonul putea fi cercetat pretutindeni. Grosimea filonului oscilează între 0,45—0,80 m. Deși pe acest filon s-a lucrat în numeroase puncte și în di- ferite timpuri, atît pe direcție cît și pe adîncime, o exploatare propriu-zisă nu a existat. Acest lucru este dovedit și prin haldele mici ca volum aflate la gura galeriilor. Al cincilea filon de la Cracul cu aur apare aproape pa- ralel cu al patrulea, fiind gros de 2—3 m, avînd și aceeași direcție, ca cel precedent. Pe acest filon există doar o singură deschidere, prin care s-a cercetat grosimea și direcția. La 50 m este deschis al șaselea filon prin două puțuri de 40 m, fără alte lucrări. Filonul în cauză are aceeași direc- ție ca și celelalte, este aproape perpendicular, avînd o grosime de 0,70— 0,91 m. Sub două puțuri, la 30 m adîncime, se află o galerie veche, care era inaccesibilă încă de pe vremea lui Bauer. De asemenea, Bauer mai amintește că la Cracul cu aur au existat și alte lucrări miniere pentru aur ale căror intrări au fost astupate de alu- necările de teren, iar studierea haldinelor dovedește că și acestea au pro- venit de la excavațiile efectuate pentru minereuri aurifere și cuprifere. Aceste afirmații sînt reale, cercetarea și observarea pe teren dovedind un mare număr de lucrări miniere de toate tipurile. Considerăm că numărul total al acestora depășește cifra de 100. Completînd tehnica minieră tratată pînă în prezent, în decursul eve- nimentelor, menționăm că perforarea se făcea manual, găurile de mină https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la cunoașterea minelor vechi 249 avînd un diametru de circa 25 mm. Transportul a fost efectuat cu roabe, care circulau pe o scîndură groasă în talpa galeriei. Iluminatul s-a efec- tuat cu candele alimentate cu ulei sau cu seu topit. Susținerea s-a făcut doar la gură cu lemn, în rest rocile în cea mai mare parte sînt destul de rezistente pentru a fi lăsate nesusținute. Un autor al unei lucrări de evidență minieră din anul 1910, K. Dery, menționează în lucrarea sa (Bânyakalauz) existența la Ocna de Fier și a altor întreprinderi miniere cum ar fi: The Arpad Gold Syndicate Ltd, datînd încă din 1892; mina auro-argintiferă a lui Cohen-Mylius; Societa- tea minieră Sf. Dumitru; South Hungarian Goldmining Syndicate și mina auriferă a văduvei Anton Schuch din Dognecea. Ani de-a rîndul proprie- tarii lor au rămas datori cu achitarea taxelor, fapt ce a dus la pierderea drepturilor de exploatare minieră, astfel că începînd cu anul 1910 toate aceste mici întreprinderi particulare au fost sistate. în mod sigur, după scrierile rămase, iviri mai bogate au existat în dea- lurile Tîlva, la minele Philippi et lacobi, Fabiani et Sebastiani a căror gol denumit Goldzeche a fost menționat pe harta din anul 1846 a topo- grafului Fr. Obert. Faptul că această mină auriferă a fost situată în re- giunea exploatărilor luliana-Bernhard de mai tîrziu, rezultă dintr-un proces verbal din 10 noiembrie 1745. Potrivit acestuia, consilierul de ad- ministrație lohann Michael Brandenbourg a cerut concesionarea unei vechi galerii abandonate, cu toponimicul de Maria Kirchen, unde au exis- tat urme de cupru. Deoarece mai înainte a fost concesionată, tot acolo, o mină societății miniere Philippi et lacobi, cu scopul de a cerceta puțurile vechi existente în acel loc pentru cupru, cererea lui Brandenbourg a fost aprobată condiționat. în completare adăugăm că acest Brandenbourg a îndeplinit funcția de administrator al districtului Vîrșeț, de care apar- ținea la aceea vreme și o parte din zona minieră. Societatea minieră Philippi et lacobi a redeschis o galerie care ducea la puțurile vechi. La finele anului 1748 galeria redeschisă avea o lungime de 163 m și în afară de acesta erau și galerii de legătură spre puțurile vechi, dar cum ivirile au fost exploatate de înaintași, mina a fost sistată în luna martie 1749. Cu toate rezultatele nefavorabile, ivirea auriferă tre- buia să aibe un bun renume deoarece după 11 ani, în 24 ianuarie 1760, această mină este concesionată din nou, tot sub numele de Philippi et lacobi lui Heinrich Miiller și celor 11 ortaci ai săi. Despre data înființării minei Sebastiani nu avem informații. Docu- mentele ilustrează că în anul 1759 a existat deja. Atunci, conform unui proces verbal din 13 octombrie 1759, s-a concesionat lui losif Pock, ea fiind situată în masivul de lîngă minele Michaeli și Rochus. Tot acolo s-a concesionat o mină aflată în deschidere sub numele de Fabiani, care se încorporează la mina Sebastiani. Desigur, această mină a adus ceva beneficii, deoarece în anul 1760 o parte din acționari au solicitat anga- jarea unui administrator de mină. Tot din procesele verbale ale cancelariei, montanistice din Dognecea, datînd din luna mai 1765, referitor la minele Fabiani și Sebastiani, aflăm că filoanele sînt de „tipul ficatului¹⁴. Ultima dată din filon au fost extrase și zdrobite 148 q minereu din care s-a obținut peste 20 g aur amalgamat (capellirtes Miihlgold) în valoare de 27 florini (1 q=56 kg). Cheltuielile de producție s-au ridicat la 18 fl. Menționăm că la mina Sebastiani în https://biblioteca-digitala.ro 250 Carol Brindza afară de minereuri aurifere au apărut și minereuri cuprifere a căror con- ținut de Cu oscila între 2—7% Cu. Societatea minieră Fabiani et Sebastiani n-a funcționat între anii 1765 și 1767. Potrivit unui proces verbal din 24 mai 1767, mina părăsită Sebas- tiani a fost concesionată lui Gheorghe Pogovits sub numele de Prinz Eugenius. Privind geologia ivirilor de minereuri cuprifere, exploatate la minele Philippi et lacobi și Fabiani et Sebastiani, precum și exploatările de mai tîrziu luliana-Bernhard, secătuite și epuizate în prezent, pe baza documentelor și hărților lui Obert putem să afirmăm că aici unele filoane au apărut în diorite, care spre adîncime sărăcesc. La Dognecea, pe valea Lacului mic, minele. Franciscus-Theresia și lohann Michaeli au avut ca obiect filoanele aurifere localizate în erupții de diorite, spre care s-a săpat ultima dată galeria Cosma și Damian. După hărțile vechi, minele Cosma și Damian au fost situate pe coama sud-estică a d’ealului Terezia la nord de Lacul mic. într-un raport, din decembrie 1757, este amintită pentru întîia dată mina Franciscus-Terezia, sub acest nume începîndu-se o cercetare prin care au fost deschise zone cu minereuri cuprifere avînd un conținut de circa 6% Cu. Deschiderea s-a făcut la o adîncime la care mineralizația apare pe o grosime de 1,26—1,58 m. Această adîncire a fost continuată în februarie 1758 cu un puț obișnuit, în care zăcămîntul de cupru tinde spre adîncime cu o grosime de 0,99 m. în iulie 1764 începe extracția de minereuri aurifere la minele lohann Michaeli și Prinz losef. După cum rezultă din procesele verbale de mai tîrziu, minele Franciscus-Theresia și Prinz losef au fost situate pe ivirile aurifere din apropierea Lacului mic, pe cînd mina lohann Michaeli a fost situată în continuitatea aces- tora în adîncime. Tot în această zonă a existat puțul Leopold. Toate aceste mine se bazau pe redeschiderile vechi și chiar foarte vechi. în par- tea de nord și nord-est de Lacul mic de la Dognecea, la contactul dintre diorite și șisturile cristaline, mai exact în diorite, au fost deschise către sfîrșitul secolului XVIII-lea mai multe filoane subțiri, care conțineau minereuri aurifere. Pentru analiza minereurilor de la minele Franciscus-Theresia, Michaeli cît și Fabiani și Sebastiani din dealurile Tilva, trezoreria statului a trimis la Dognecea pe maistrul Wattrang care a efectuat în mod sistematic probe și extracții de aur. Supuse probării au fost atît minereurile produse din filoane cît și rambleurile din vechile lucrări. De menționat că aceste ramblee au fost găsite mai bogate în aur decît materialul filonian. Aceasta dovedește sărăcirea filoanelor spre adîncime. în procesele ver- bale sînt menționate extracțiile de aur, valoarea acestora și beneficiile realizate după scăderea cheltuielilor de producție. Din documentele consultate constatăm că aceste filoane au direcția aproximativ N-S și grosimi din cele mai variabile, avînd uneori aproxi- mativ cîțiva centimetri sau peste 1 m. Referitor la înclinarea filoanelor, se poate presupune că acestea ar fi spre V, iar despre gradul de înclinare nu sînt date. în anul 1764 la minele Franciscus Theresia și Prinz losef au fost re- deschise vechile galerii, pe cînd minele Leopold și lohann Michaeli erau în curs de redeschidere. In același an societățile miniere lohann Michaeli, Ana și Leopold a căror perimetre erau aproape unul de altul, au fost uni- https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la cunoașterea minelor vechi 251 ficate într-o singură societate minieră cu numele de lohann Michaeli. Aici a mai intrat și fosta mină Wenceslau. Tot atunci a existat în plan construirea unei instalații de zdrobire pe locul de odinioară a cuptorului Danieli, adică în actuala localitate Ocna de Fier, în jurul fostei mori de apă situate deasupra minei Theresia. După procesul verbal din ianuarie 1765, pentru minele amintite s-a propus construirea unei instalații de șteampuri în valea cu zguri de la Dognecea. Toponimicul la zguri, amintește de o fostă instalație de topit minereurile exploatate în amonte de Dognecea. între anii 1765—1766 și parțial în anul 1767 lucrările vechi de la minele Franciscus-Theresia, Leopold și lohann Michaeli în mare parte au fost redeschise, constatîndu-se, pe baza probelor sistematice de spălare și preparare, că în aceste locuri mineritul aurifer ar fi numai atunci ren- tabil cînd în adîncime se vor deschide porțiuni' mai bogate în aur, ca acelea pe care au fost efectuate exploatări vechi. în acest scop, încă la începutul anului 1765, a fost propusă săparea unei galerii inferioare pe 174 m lungime, care ar fi ajuns la 45 m sub pilierul puțului Prinz losef. Prin ordinul Comisiei Aulice din 18 iunie 1765, s-a aprobat ca această galerie să se sape sub mina lohann Michaeli. Săparea galeriei inferioare a început un an mai tîrziu, în iunie 1766, iar în noiembrie 1767, s-a în- tîlnit filonul care avea grosimea de 1 picior (circa 30 cm). La 1768 gro- simea filonului a scăzut de la cea inițială la circa 1 palmă, iar materialul filonian era compus din impregnații dure, grăunțoase, de marcasit. Din cauza conținutului slab al filonului, în februarie 1769 a fost oprită înain- tarea pe direcție și în locul acesteia s-a trecut la căutări în lucrările vechi. Apoi, după cum reiese dintr-un proces verbal din luna mai 1769, la circa 5,40 m de frontul situat în fund de sac, s-a început pe partea stingă o galerie de cercetare. Procesul verbal amintit este ultimul privitor la mi- nele aurifere Franciscus Theresia, Prinz losef și lohann Michaeli. Potrivit unui proces verbal din anul 1795 al judecătoriei montanistice din Dognecea, din cauza greutăților cauzate de evacuarea apelor de mină, împuternicitul Adolf Pockmann a solicitat pentru mina Franciscus The- resia o amînare de producție. Tot atunci Anton Burgmann a cerut ca această mină să-i fie concesionată lui. Ambele cereri au fost respinse, cu motivarea că societatea minieră inițială are obligația de a evacua apele din mină, în caz contrar va fi concesionată altei societăți. Datele privind producția de metale nobile, realizate în regiunea mi- nieră Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea se concretizează în următoarele cifre¹⁶: Perioada Aur Argint (mărci) (mărci) 1771---1800 lipsă 42 539 1801---1824 3 17 844 1825---1854 69 37 725 TOTAL 72 98 108 Transformate în kilograme rezultă: 20,7 28 255 1 marcă=288 g; 1 loth = 18 g; ¹⁶ Gheorghe Pocrean, Vasko-Dognăcska eretelepeirol, in Bănyăszati es Kohâ- szati Lapok, nr. 16/15 august 1893, p. 271, https://biblioteca-digitala.ro 252 Carol Brindza Despre secătuirea zăcămintelor aurifere de la Dognecea aflăm din documente emise în anul 1766¹⁷, cînd este semnalată, de asemenea, înce- tarea activității unei mine aurifere de la Șasea¹⁸. O mină auriferă este amintită ca fiind în hotarul localității Lesco- vița-Zlatnița, iar alta de aur, argint și mercur în perimetrul Agadici- Maidan-Oravița, la colonia Eugenia¹⁹. în descrierea geologică a „Lacolitului Bocșei" (Munții Areniș) situat la nord de Bocșa, sînt menționate filonașe de aur, argint și cupru situate în perimetrul localităților Zorlențul Mare, Bărbos, Fîrliug și Bocșa Mon- tană, fără importanță economică²⁰. Un loc important în obținerea aurului l-a deținut spălarea lui din aluviunile rîurilor. Astfel spălătorii de aur (se pare din jurul localității Bozovici) se adresează Comandantului Militar al Banatului (prin anii 1728—1730) solicitînd să li se permită construirea de case pentru iarnă, ca să-și întrețină „familiile nenorocite". Cererea, care nu va fi aprobată, este semnată de Alexandru Orbulescu, Ion Dragomir, Stan Flore, Ion Radul și Ilie Gruia²¹. Prezența și activitatea spălătorilor de aur a fost mereu în atenția or- ganelor de guvernămînt ale Banatului din acel timp, deoarece la 4 mai 1735 se cere o situație nominală privind efectivul spălătorilor care activau în zona Almăj și care lucrau pe malul rîului Nera. La 9 octombrie 1748 se ordonă acordarea de mijloace de subzistență, scule și asistență (robotă) căutătorilor de metal galben, tot în regiunea Almăj. în anul următor s-a raportat despre dezvoltarea producției de aur spălat din Banat și se cere, din nou, o situație a spălătorilor de aur, stabilindu-se prețul de răscum- părare a unei cantități de metal spălat²². Persoane care se ocupau cu spălatul aurului au existat și în alte lo- calități ale Carașului montan ca de pildă în cercul și comuna Rafnic, unde în 1780 s-a executat conscrierea lor²³. în scopul valorificării aurului din nisipul pîrîului, în aval de Dognecea, se colonizează zlătari (țigani aurari) aduși de la Oravița, care se așează în apropierea locului Gura Izvor (la anul 1818). în fruntea lor era chiar un supraveghetor, Nicolai Schokoi (Ciocoi), care dispunea de un efectiv de 30 persoane²⁴. Din nisipul rîului Bîrzava s-au efectuat la fel spălări pentru obți- nerea metalului galben, în acest scop în locul denumit Măgura sînt co- lonizați și stabilizați la Bocșa Montană alți zlătari. Metalul obținut prin spălare era predat bianual Direcțiunii Montanistice din Oravița²⁵. Acest for de conducere transmite în 1835 Uzinei de Fier din Bocșa Montană, ¹⁷ Timișoara, FAS, fond. DMB-OMD, doc. 3/31 dec. 1766. ¹⁸ Timișoara, FAS, fond. DMB-OMS, doc. 6/1760. ¹⁹ Bânyăszati es Kohdszati Lapok, 1909, I, p. 100—101. ²⁹ Halavâts Gyula, în Foldrajzi kozlemenyelc, 1891, IV, și Fr. Schrockenstein, Die geologische verhaltnisse des Banater Montan Distrikt, în A m. foldtani tărsulat munkălatai, V, p. 85. ²¹ Grigore Popiți, Date si documente bănățene, (1728—1887), Timișoara, 1939, p. 89. ²² Adattăr, II, p. 53, 550, 571, 264 și 330. ²³ Timișoara, FAS, fond. DMB-OMD, doc. 3/1780. ²⁴ Timișoara, FAS, fond. DMB-OMD, doc. 22/27 august 1818. ²⁵ Timișoara, FAS, fond. DMB-OMD, doc. 7/2o.09.il819. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la cunoașterea minelor vechi 253 tabloul zlătarilor, care în acel timp au spălat și au predat aur, cu rugă- mintea de a promova cît mai mult producția de aur²⁶. Căpitănatul de mine din Oravița. avea în evidență o serie de locali- tăți unde se obținea aur prin spălare. Intre acestea se numără: Bogo- dinți, Lăpușnic, Lescovița, Naidăș, Slatina Nera, Dalboșeț, Gîrbovăț, So- potul Vechi, toate de-a lungul rîului Nera²⁷. Evident este faptul că firi- șoarele de aur cărate de ape proveneau din filoanele sfredelite în zonele din amonte. In final, considerăm că este bine să oferim o bibliografie, privind ivi- rile și spălarea aurului ca meserie. Vom enumera cîteva surse bibliogra- fice, care nu au fost menționate în prezenta lucrare: Goldfund in Banat, în Osterreichische Zeitschrift fiir Berg und Hiittenwesen, 1/1886; Teglâs Gâbor, A romaiakat jellemzo aranymosăs kavicshalmai Dognăcskân, în Arheologiai Ertesîtd, U.F. XIX; W. Hoffmann, Der Goldbergbau in Ru- mănien in seiner rechtlichen und wirtschaftlichen Entwicklung, în Kohle und Erze, Jg. 28 1931; Ion Rusu Abrudeanu, Aurul românesc, 1933; Cos- tin Feneșan, Date privind extragerea aurului in Banat, în Studia Babeș- Bolyai, Series historia, Cluj-Napoca, I, 1967; Vasile Zaberca, Din istoria mineritului cărășan în secolul al XlX-lea, Exploatarea minieră „Elisa- beta", în Banatica, III, 1975. CAROL BRINDZA BEITRAG ZUR BESCHREIBUNG ALTER GOLD UND SILBER FUHRENDEN BERGWERKE AUS DEM BOCȘA-OCNA DE FIER- DOGNECEA — ER ERZGEBIET. ANDERE GRUBEN FUR ABBAU AUS DIESER GEGEND. (Zusammenfassung) Im Bocșa—Ocna de Fier—Dognecea-er Erzgebiet aus dem Caraș-Severin-er Be- zirk befanden drei Zonnen mit Gold und Silber fiihrenden Gruben und Kup- ferabbau. Hier fand man Erzeugnisse einer Aktivităt aus der Romer Zeit, Schriftliche Documente aus den Jahren 1741—1795 und Schriftliche Beweise einer Goldextrac- tion bis in 1854. Die geologische Beschreibung bezeichnet eine Mineralisierung mit Silber und Gold fiihrende Adem, fundbar an der Kontakt von Eruptivgestein und Glimmer- schiffer. Man beschreibt Grubengange wie: Franciscus-Theresia, Nepomuceni, Bar- tolomeu. Victoria, Prinz-Iosef, Constantinus Magnus, Philippi et lacobi, Fabiani et Sebastiani, Maria Kirchen, Rochus, Prinz Eugenius, lohann Michaeli. Schachte: ²⁶ Timișoara, FAS, fond. DMB-OFB (Of. Fierului Bocșa), doc. 27/25 februarie 1836. ²⁷ Bănyăszati es Kohâszati evkbnyv, 1909, I, p. 100—101. https://biblioteca-digitala.ro 254 Car ol Brindza lohann Michaeli, Leopold, Venceslaus, Ana Abbau und andere Bergwerke, dessen mit Name der Zeit verlohr, doch durch dennen man zur Zeit, eine Gold, Silber und Kupfer Produktion arhielt. Die Beschreibung presentiert tehnische Bergbaubedinungen, Kupfer-Gold, und Silber inhalt und Mass einheiten der Vorzeit fur Edelmetale. Zuletzt beschreibt man die Goldwasche dieser Gegend aus dem Flussland und eine Bibliografie in Kronologische Reihe. https://biblioteca-digitala.ro DOUĂ DOCUMENTE REFERITOARE LA ÎNCEPUTURILE FURNALELOR DIN REȘIȚA Atestată o perioadă de mai bine de o jumătate de secol (1719—1771} drept „centrul mineritului și metalurgiei fierului din Banat"¹, Bocșa era cunoscută îndeosebi datorită atelierelor sale manufacturiere metalurgice, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea aici s-au ivit însă o serie în- treagă de probleme energetice generate de distrugerea pădurilor din ju- rul localității și de căderea de pantă mică a apei rîului Bîrzava², deter- minînd o scădere a producției în momentul în care a crescut cererea pentru produsele metalurgice bănățene (obuze, cazane, sobe, etc.)³, Aus- tria încercînd să compenseze pierderea regiunii miniere Silezia — în urma Războiului de șapte ani a cedat-o Prusiei — prin exploatarea in- tensivă a Banatului. Astfel că la ordinul din 8 august 1768 al împărătesei Maria Terezia de a se relua în regia statului instalațiile metalurgice de la Bocșa⁴ și de a se mări cele existente, Christoph Traugott Delius⁵ și Franz Woginger, ase- ¹ I. Uzum, Despre istoria societății omenești și tradițiile mineritului și meta- lurgiei pe teritoriul microregiunii Reșița, în, * * * 200 de ani de construcții de ma- șini la Reșița 1771—1971, voi. I, Reșița, 1971, p. 49. ² Ibidem, p. 50; Ceea ce nu permitea decît utilizarea unor roți hidraulice de dimensiuni mici, antrenate de apă prin partea inferioară. Prin urmare era nevoie de un debit de apă mare, imposibil de asigurat de rîul Bîrzava în zona Bocșa în perioade de secetă și îngheț, cf. S. Bordan și G. C. Bogdan, Înființarea și dezvol- tarea uzinelor pînă la Eliberarea țării, în ♦ * * 200 de ani de construcții de mașini la Reșița 1771—1971, voi. I, Reșița, 1971, p. 53. ³ S. Jordan, Die kaiserliche Wirtschaftspolitik im Banat im 18. Jahrhundertᵣ Verlag R. Oldenburg, Miinchen, 1967, p. 125. ⁴ în perioada dintre 1736 (15 mai) și 1768 acestea au fost arendate de cîteva ori unor particulari, fiind reluate apoi temporar în regia statului, cf. I. Uzum,. op. cit., p. 50. ⁵ A avut un rol deosebit în dezvoltarea mineritului și a metalurgiei în sudul Banatului. S-a născut în Turingia, la Waldhausen, în anul 1728. A studiat, bene- ficiind de o bursă a Măriei Terezia, la Schemnitz (Banska-Stiavnica, Selmecz- banya). După terminarea studiilor a fost trimis în Banat ca inginer minier. Aici a activat la Dognecea, Oravița (asesor al Direcției Miniere Bănățene). în această ca- litate și-a adus o contribuție hotărîtoare la nașterea uzinelor reșițene. între 1770 și 1772 a fost profesor la Academia de științe montanistice și silvice de la Schemnitz. A devenit apoi consilier de Curte al Oficiului Cameral și Montanistic de la Viena. A murit în vîrstă de 51 de ani, în data de 21 ianuarie 1789, la Florența. Este auto- rul unor importante lucrări: Anleitung zur Bergbaukunst nach ihrer Theorie und Ausubung, nebst einer Abhandlung von den Grundsătzen Kameralwissenschaft, Wien, https://biblioteca-digitala.ro 256 Rudolf Graf sori la Direcția Minieră Bănățeană din Oravița, raportează Curții impe- riale din Viena că Bocșa nu corespunde măririi intenționate⁶, propunînd în schimb construirea unor noi uzine la Reșița⁷. în raportul amintit, datat 3 septembrie 1768, Delius și Woginger au adus următoarele argumente în favoarea locului ales de ei: căderea de pantă mai mare a apei rîului Bîrzava — Reșița fiind situată la 20 km în amonte față de Bocșa — ceea ce permitea funcționarea instalațiilor și la debit de apă mic, în felul acesta fiind evitată apariția timpilor morți în procesul de producere al fierului⁸, abundența de material lemnos, Reșița situîndu-se la limita nordică a unei păduri imense ce se întindea din Munții Semenic pînă la Caransebeș pe de o parte, pe de altă parte pînă în zona Almăjului⁹. Ținînd cont de faptul că amplasarea unei uzine este o chestiune deo- sebit de complexă condiționată de o multitudine de factori influențați la rîndul lor de evoluția tehnică și tehnologică a producției, dependenți de posibilitățile de aprovizionare cu materii prime și materiale de calitate, de desfacere rentabilă a produselor, de asigurare a energiei și a mîinii de lucru¹⁰, menționăm că dacă rezolvarea favorabilă a asigurării energiei hi- draulice necesare noilor uzine a cîntărit greu în alegerea Reșiței, nu mai puțin importantă a fost existența zăcămintelor de- minereu de fier în apropierea așezării¹¹. Și nu în ultimul rînd va fi fost apreciată practicarea în regiune din cele mai vechi timpuri a mineritului și metalurgiei, ceea ce a permis asigurarea mîinii de lucru calificate din rîndul populației au- tohtone românești, alături de care au fost colonizați specialiști din alte regiuni ale imperiului habsburgic¹². 1773 și Abhandlung iiber den Ursprung der Gebiirge und der darin befindlichen Er- zadern, Leipzig, 1770. La Dognecea și Anina-Steierdorf există și astăzi puțuri care poartă numele Delius. Vezi V. Wollmann, Dezvoltarea tehnicii miniere din munții Cărășeni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Banatica, I, Reșița, 1971, p. 200; C. Brindza, Der Mann der die Griindung Reschitzas anregte, Pioniere der Banater Montanindustrie, III, Neuer Weg, 2 octombrie 1984, an 37, nr. 10995, p. 4. ⁶ Iată ce scrie Ignatz von Born în Briefe iiber Mineralogische Gegenstănde, auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat, Slebenburgen, Ober=und Nieder—Un- garn, an den Herausgeber derselben, Johann Jacob Ferber, Mitglied der Kbnigl. Grossherzogl. Akademie der Wissenschaften zu Siena, und der Ackerbau=Gesell- schaft zu Vicenza und zu Florenz, geschrieben, Frankfurt und Leipzig, 1774, în cea de-a zecea scrisoare, p. 60: Bogschan wo ich Mittagmahl hielte, ist nur vier Stunden von Dognazka entfernt. Der Ort liegt in einem angenehmen Thale, zwischen Thonschiefer=und Kalkhiigel, welche auf unserm Saxo metallifero aufgesetzt sind. Mitten durch den Ort lăuft der Fluss Bersova. Der Ort selbst steht auf einem Sumpfe, welcher ihn ungesund macht. Als Servien noch unter Kaiserlicher Both- măssigkeit war, stunden viele schone Gebăude und Eisenhămmer da. Nun ist aber der Eisen = Vertrieb in etwas gehemmet worden. Dem ungeachtet sind noch einige Eisenhămmer, ein Hoh = Ofen, einige Blau = Oefen, die von jenen, in welchen man zu Ronitz die Pocheisen erzeugt, nur an Grosse unterschieden sind, hier befindlich. Man giesst hier Stiickkugeln fiir die Kaiserliche Artillerie. Der Eisenstein wird von Dognazka hieher gebracht; ⁷ S. Mihalik, Resicza jelene es multja, Tipografia Hungaria (A. Weisz), Reșița, 1896, p. 104—105. ⁸ Ibidem, p. 105. ⁹ Ibidem. ¹⁰ S. Bordan, G. C. Bogdan, op. cit., p. 53. ¹¹ Ibidem: La Ocna de fier, Dognecea, Delinești, Tîrnova, Slamina (Doman), Ogașul Popii (Reșița), și Tîlva Țapului (între Cîlnic și Lupac). ¹² Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reșița 257 Argumentele lui Delius și Worginger fiind convingătoare, la 31 octom- brie 1768 Curtea de la Viena le-a aprobat raportul¹³. A urmat examinarea problemei de către o comisie a oficiului montanistic din Bocșa, comisie formată din Delius, Woginger, inginerul Steinlein și maistrul minier Re- dange. La 13 aprilie aceștia și-au prezentat raportul Curții imperiale de la Viena. Acesta cuprindea o hartă a zonei unde urmau să fie amplasate uzinele, un program de muncă și un preliminar detaliat de cheltuieli¹⁴. Zona de amplasare a viitoarelor uzine este cercetată încă o dată de că- tre consilierul aulic Schoner, acesta avînd sarcina de a verifica și planurile întocmite de comisia amintită mai sus. Găsind regiunea propice și planu- rile corecte, la 20 octombrie 1769 Schoner a trimis președintelui civil al Banatului¹⁵ raportul prin care confirma exactitatea celor transmise de comisie. Prin urmare, la 25 octombrie 1769 contele Cari von Clary und Altringen a ordonat începerea lucrărilor de construcție a noilor furnale¹⁶. Ceea ce s-a și întîmplat la 1 noiembrie 1769. Planurile de construcție au fost elaborate de către Francisc Miiller, consilier la Direcția din Ora- vița, și losif Redange, maistru minier la Dognecea¹⁷. Peter Korb maistru dulgher din Oravița și Kleschko Martin¹⁸ maistru zidar din Biserica Albă (Bela Crkva — R. S. F. Iugoslavia) au fost însărcinați cu conducerea lucrărilor de dulgherie, respectiv de zidărie¹⁹. Una din problemele rămase nerezolvate și după începerea lucrărilor de construcție a fost cea a suprafețelor de pădure și pășune care urmau să fie atribuite uzinei. In urma insistențelor conducătorilor lucrărilor, la 21 aprilie 1770 a sosit de la Timișoara o comisie care a desemnat terenurile necesare. Predarea nu s-a făcut însă nici de data aceasta, chestiunea găsin- du-și rezolvarea abia în anul 1773²⁰. Construcția a înaintat într-un ritm destul de rapid, astfel că în ciuda greutăților, a întreruperilor și a greșelilor²¹, în 1771 au fost terminate 2 furnale, 4 forje (ciocane), toate cu cuptoarele lor de încălzire, un șopron pentru cărbune și altul pentru piese fabricate. Tot atunci a fost terminat și canalul deschis pentru adus apă la furnale, canal proiectat de Delius²². ¹³ Gh. Cimponeriu, Din istoricul Reșiței, în Buletinul U.D.R., voi. I, Reșița, dec. 1930, nr. 2, p. 17. ¹⁴ Ibidem. ¹⁵ Contele Cari von Clary und Altringen, președinte civil al Banatului între anii 1769—1774, vezi: Johann Heinrich Schwikker, Geschichte des Temeser Ba- nats, Pest, 1872, p. 425. ¹⁶ S. Mihalik, op. cit., p. 106. ¹¹ Ibidem. ¹⁸ In unele documente apare și grafia Klesko sau Kleske. ¹⁹ S. Mihalik, op. cit., p. 106. ²⁰ Gh. Cimponeriu, op. cit., p. 18; S. Mihalik, op. cit., p. 113. ²¹ Arh. M. J. I. R., doc. nr. 9724: După ce construcția a fost atît de înaintată încît ambele furnale puteau fi puse în funcțiune, la 29 ianuarie 1771 Redange a fost trimis de Direcția Minieră din Oravița la Reșița pentru a inspecta furnalele înainte de darea lor în funcțiune. Intre timp sosise la Oravița raportul care înști- ința despre unele infiltrații de apă la rezervorul de apă al unui ciocan (forjă). In timpul inspecției s-a prăbușit o parte a zidului rezervorului, motiv pentru care constructorul, maistrul Kleschko, a fost arestat și obligat să reconstruiască zidul pe propria-i cheltuială, ceea ce s-a și întîmplat. ²² Ing. Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier și Domeniilor d,in Reșița și frumusețea naturală a împrejurimilor, ed. a IlI-a, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, București, 1936, p. 13. 17 — Banatica vin https://biblioteca-digitala.ro 258 Rudolf Graf Puse în funcțiune Ia 3 iulie 1771 furnalele au adus deja în prima jumă- tate de an de activitate un cîștig de 4 721 florini, devenind cea mai im- portantă uzină metalurgică din Banat²³. în anexe reproducem atît în limba germană cît și în traducere româ- nească două documente referitoare la construcția celor două furnale la Reșița. Fără a insista asupra comentării lor, deoarece ele vorbesc de la sine, trebuie totuși să observăm că primul²⁴ cuprinde instrucțiunile adresate de către Woginger și Delius maistrului minier din Dognecea Redange și con- trolorului uzinal din Bocșa, Schuhmann, referitoare la atitudinea pe care cei doi „comisari" urmau s-o adopte în cursul discuțiilor cu membrii co- misiei ce aveau să sosească la Bocșa în 21 aprilie 1770. Redange și Schuh- mann erau instruiți pentru a fi atenți la: terenul și pășunile uzinei; întin- derea zonelor acoperite cu păduri ce urmau să fie atribuite acesteia; lo- cul de unde să fie tăiată și cantitatea de lemne necesară arderii varului și cărămizilor; construirea drumului între Bocșa și Reșița și contribuția pe care aveau să și-o aducă la aceasta Erariul pe de o parte și țăranii români din satele învecinate pe de altă parte; robota pe care aceiași țărani ur- mau s-o presteze la construcția furnalelor. Cel de al doilea document este un raport săptămînal (10—15 septem- brie 1770) adresat Direcției Miniere din Oravița de către topograful mi- nier Hierchenroder și de conducătorul de lucrări Lorenz Rudolph; el cu- prinde pe primele două pagini și aprecierile lui Woginger pe marginea ce- lor relatate în raport²⁵. Raportul ne dă informații detaliate referitoare la prospectările de mi- nereu de fier în zona Reșiței; stadiul lucrărilor de zidărie și dulgherie în acel moment; forța de muncă calificată și necalificată folosită; transportul de materiale de construcție și prețul acestuia; producția cuptorului de var și a celui de ars cărămidă; aprovizionarea cu accesorii; îmbolnăvirea mais- trului „Kleske" și perturbațiile produse de aceasta în procesul de pro- ducție. Ambele documente au fost cunoscute de către Mihalik Sândor, autorii ulteriori folosindu-i lucrarea atunci cînd se referă la aceste momente'din istoria industriei reșițene. La fel s-a întîmplat și cu alte atestări ale aces- teia. Tocmai de aceea considerăm necesară publicarea documentelor în- temeierii industriei grele reșițene, lucrarea de față considerîndu-se doar un modest început. RUDOLF GRAF ²³ S. Jordan, op. cit., p. 125. Interesant este faptul că faimoase uzine metalur- gice europene au fost înființate în urma celei din Reșița: Krupp din Essen în 1811, Skoda din Pilsen în 1859/1860, Witkowitz (Cehoslovacia) în 1829, Donawitz (Austria) în 1836, cf. S. Bordan, G. C. Bogdan, op. cit., p. 53. ²⁴ Arh. M. J. I. R., doc. nr. 9743. ²⁵ Arh. M. J. I. R., doc. nr. 13223. https://biblioteca-digitala.ro Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reșița 259 ANEXA A Nr. 31. D 18 Aprilie 770. An dem Dognazkaer Bergmeister Redange, und Bogshaner Werks Controlor Schuhmann. Die denenselben wegen iibernelunung des Reshizaer Terrains und der Waldung Ertheilte Instruction. Anzufiigen; da Verlautet dass den 20 oder 21 dies die Von der K. Landes Administration zu iibergebung des Reshizaer Terrains und Waldung bestimmte Commission in Bogshan eintreffen wird, so findet man Vor Nothig Ihnen Beyden Von dieser Berg Direction (hierin) ernannten Commissarien nachstehendes zu ihrer Instruction hiebey zu Verordnen; 1-mo Ist dahin anzutragen dass nicht allein, das dieseits der persawa gelegene Thal, wo die Krug Eisen Werker hingebauet werden, sondern auch ausserdiesen ein genugsamer Terrain zu den Vor das Werk erforderlichen Wiesen zugetheilet werde. 2-do Vorziiglich das Augenmerk dahin zu nehmen ist, dass dem Werk eine solche Waldung zugemassen werde, welche durch lange zeiten hinaus Sufficient ist, so ist, auf diesen Punkt ganz besonders fiirzudenken, damit sonach mit der Zeit nicht abermahl um eine Neue zumăssung Eines Stiicks Waldung welches bis dahin Vielleicht durch die Landesunterthane ruinirt seyn dorfte, angesuchet werden musse woheren nun die von der K. K. Landes Administr. abgeschickte Commission bevollmachtigt ist, die Waldung alsogleich zu iibergeben so ist eine riichtige be- schreibung aller dem Werk zu Theilende Gebiirg nach ihrer Benennung wie auch der Grănzen zu machen, und alsogleich zu Aufwerfung der Hotar-Hugel zu schreiten woruber sonach ein accurate Wald und Terrain Charten Verfasset werde wiird. 3-tio Da es jezt gleich die Nothwendigkeit erheischet ein quantum Clafter Holz zum Kalk=und zieged Brennen zu schlagen, so ist mit der Wald Commission auszumachen, wo solches in der năhe des Werkes am fiiglichsten geschlagen wer- den konne, wo sodann zu dessen schlagung alsogleich hand anzulegen und sol- ches mittelst Freywilligen Holzschlăgern Vorzunehmen seyn wird. 4-to Bey der Waldbereitung ist er&fterter Commission auf die jenigen Orter zuzufuhren, wo die Landesunterthanen so grosse Waldschădlichkeiten Veriibet ha- ben, wobey dann in uberlegung zu ziehen seyn wird, wie die grosse Quantităt der umgehaute Băume zum Nutzen des Werks zuguten gebracht werden konne, und ob nicht daselbst zuerst der holtzschlag anzulegen seye, um dieses Ruinirte Holtz zur Kohlung aufzuarbeiten, und in Claftern zu segen. Wobey dann zugleich in iiber- legung zu nehmen ist, Wie Viei Tausend Clafter Holtz dieses jahr wegen der Noth- wendigen Austrocknung Aufzusezen seyen. Auch komt hierbey noch anzumerken dass zugleich ein Convenabler Platz ausfiindig gemacht werde, wo ein Kohl = Dorf zu Ansiedlung der Kohlbrennerschaft errichtet werden konne. 5-to Ist nicht minder Vorzuglich dahin zu sorgen dass der weeg Von Bogshan bis Reshiza in einen guten und brauchbaren stand hergestellet werde. Zumahlen nun dieser weeg nicht allein dem Bogshaner und Reshizaer Werk sondern auch allen dortherum gegen Carashova und Caransebesh zuliegenden Dorfern gleichviel nuzet, und es folglich billig ist, dass das Land zu herstellung dieses Weegs das seinige beytrage, so ist erofterter Commission hierowgen das ndthige, und zwar folgergestalt Vorzustellen, dass Von seiten des Werks die Hăuer zum sprengen, nicht minder die zimmerleute zu denen erforderlichen Briicken, nebst Eisenzeug, Pulver, Schantzzeug, und iibrige Requisiten, auch Briicken Bauholtz hergegeben. Von seiten des Landes aber die hierbey erforderliche hand = und zug Roboth ohne Bezahlung prastiret werden mochte, wie solches ohnehin in denen Bergwerken bey dergleichen Gemeinschaftl. Briicken und Weegen eingefiihret und gebrauchlich ist. 6-to Zugleich ist auch Respectu hand und zug Roboth gegen Baar bezahlung zu dem Bau des Eisenwerks selbst das erforderliche auszumachen damit die jenigen Dbrfer welche diese Roboth zu leisten haben werden bestimmet und angewiesen und hierowegen die betreffende unter Verwalters belehret werde mogen. 17* https://biblioteca-digitala.ro 260 Rudolf Graf 7-mo Haben die Commissarii bey diesen besichtigung und unterhandlungen, den Bogshaner Waldbereiter den Eisenstein Hutman Schrop, und den den Reshizaer Bau Besorgenden zimmermeister Korb als welche beyde leztere die dortige Waldgegen- den Besonders gut kennen, in diesen Commissionsgeschăft mit zuziehen. Da ubrigens diese ganze Sache den Hochsten Nuzen des K. K. ararii betrift, so haben sie Commissarii selbigen in diesen ganzen geschăft lediglich zum Augen- merk zu nehmen, damit derselbe auf das beste und genaueste befordert werde, wornach sie nach Vollendung dieses geschăfts den ausfiihrlichen Bericht hieruber an diese K. K. Berg Direction zu erstatten haben werden. Franz Xav. Wdginger Christoph Delius ANEXA Aₜ Nr. 31. 16 aprilie 1770. Către maistrul minier Redange și controlorul uzinei din Bocșa, Schuhmann. Instrucțiunile date acestora, referitoare la preluarea terenului Reșiței și a pă- durilor. A se adăuga: deoarece se comunică sosirea la Bocșa, în 20 sau 21, a comisiei hotărîte de administrația c.c. a țării, în scopul predării terenului Reșiței și al pă- durii, găsim necesar a vă ordona următoarele instrucțiuni dumneavoastră, celor doi comisari numiți de această direcțiune minieră: 1-mo Să se propună ca nu numai valea de pe malul de dincoace al Bîrzavei, unde vor fi construite uzinele de fier, să fie repartizată, ci și un teren suficient pe lîngă pășunile care vor fi ocupate de uzină. 2-do Atenția să fie îndreptată spre asigurarea repartiției unui lot de pădure, care să asigure pe termen suficient uzinele, avîndu-se în vedere la acest punct, în special evitarea unei cereri ulterioare cu scopul primirii unor alte păduri, care la timpul respectiv s-ar putea să fie deja ruinate de supușii țării. In măsura în care comisia trimisă de administrația c.c. a țării este împuternicită de a preda imediat pădurea, este necesar să se facă o descriere corectă a tuturor munților care se vor repartiza uzinei conform numelui lor, ca și a granițelor, și de a se trece imediat la ridicarea colinelor de hotar, executîndu-se apoi o hartă exactă a pădurii și te- renului. 3-tio Deoarece este imediat necesară tăierea unei cantități de lemne pentru ar- derea varului și a cărămizilor, trebuie stabilit cu această comisie unde poate fi tăiată în condiții favorabile în apropierea uzinei, fiind necesar să se treacă ime- diat la tăierea acestora cu ajutorul tăietorilor de lemne voluntari. 4-to Cu ocazia amenajării silvice să se arate comisiei amintite și acele locuri unde supuși i-au făcut pagube atît de mari, fiind necesar să se aprecieze cantitatea de copaci tăiați care pot fi puși la dispoziția uzinei, cît și dacă nu trebuie început abatajul acolo, în scopul transformării în mangal a acestui lemn depreciat și a tăierii lui în stînjeni: Trebuind să se aprecieze totodată cîte mii de stînjeni de lemn vor fi tăiați în acest an în scopul uscării lor. Mai trebuie menționat că tot atunci trebuie găsit un loc convenabil unde poate fi ridicat un sat de cărbunari în scopul colonizării sale cu cărbunari. 5-to Nu este mai puțin important de a se lua măsuri ca drumul de la Bocșa pînă la Reșița să fie realizat într-o stare bună și folosibilă. Cu atît mai mult, cu cît acest drum nu este folositor doar uzinei din Bocșa și celei din Reșița, ci și tu- turor satelor din jurul Carașovei și Caransebeșului, fiind astfel echitabil ca țara să-și aducă contribuția la realizarea acestui drum. Astfel că trebuie prezentate cele necesare comisiei amintite și anume următoarele: că uzina va da artificierii necesari lucrărilor miniere, nu mai puțin dulgherii pentru podurile necesare, pe lîngă sculele de fier, praful de pușcă, uneltele necesare construirii terasamentelor https://biblioteca-digitala.ro Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reșița 261 și celelalte accesorii, ca și lemnul pentru construirea podurilor. Din partea țării însă robota manuală și de tracțiune animală necesară să fie prestată gratuit, după cum aceasta a fost introdusă și este folosită în mine, la asemenea poduri și dru- muri comunale în mod obișnuit. 6-to Totodată trebuie stabilită și robota de mină și de tracțiune contra plății în bani peșin, pentru construirea uzinei de fier însuși, în scopul stabilirii și indicării satelor care trebuie să efectueze robota,. și a îndrumării subadministratorilor res- pectivi în acest scop. 7-mo Dumneavoastră, comisarii, îi veți include în această comisie, cu ocazia inspecției de efectuat și a tratativelor, pe amenajatorul silvic al Bocșei, metalurgul din Ocna de Fier, Schrop, și pe Korb dulgherul responsabil pentru construcția uzi- nelor reșițene, deoarece ultimii doi cunosc foarte bine zonele păduroase de acolo. Pentru că de fapt această chestiune privește beneficiul Erariului c.c., voi comisarii trebuie să vă îndreptați atenția în direcția favorizării acestuia pe cît posibil, după care, în urma încheierii acestei afaceri, veți face un raport amănunțit către Direc- ția Minieră c.c. Franz Xav. WOginger Christoph Delius ANEXA B Xd Rubr. Schurffung Beschiehet recht dass gegen abend in dem abfallende Gebiirg einer weissen mit Eisenstein Vermischten Cluft noch ein Stollen mit zwey Mann getrieben wird, und solche hirmit Continuiret werden. Ad Rubrq. Extranote ad 2-dum Da man unereinstens an das Weisskiirchner Verwalter Amt schreibet, dass selbes dem Maurer Pallier Kleschko nacher Reschiza beordnen sollen, als ist anderseits der Bereits dahin abgegangene Zimmer Pallier Korb wege errichtung des Staab = Hammers alhier Vollkommen belehret, und ihme auch die Risse uber- geben worden, wesweg sich nach desen angab hierinfalls zu Reguliren ist. Ubrigens werden Morgen 8 Maurer Von hier dahin abgeschiket, welche also- gleich anzustellen, und jeden Tăgl. 36 kr zu Verabfolgen sind. Wie dan auch die Vor Besagte Maurer zur dahin Lieferung erforderliche zwey Vorspann wăg Von Hier Bis nacher Reschiza mit dem Regulamentmăssigen Betrag daselbst zu bezahlen sind. Wie nicht minder auch das Fuhr Lohn Von hier nacher Saska und wiederum zuriick pr 48 kr dem Maurer Marko, da er fiir sich und die iibrige Maurer Kozen und wăsch abgehollet, zu ersetzen, und unter obige Fuhrlons unkosten anzurechnen kommet. Der iibrige Inhalt dienet zur nachsicht. Oraviza den 24 S^er 1770. Franz Xav. Wbginger Reschizaer Bauwesens Unterthănig gehorsamster Wochen Rapport von 10-ten bis inel 15-ten Septem- ber 770. Eisenstein Schiirfung. Im dem auf den mittâgigen Geburg, einigen Eisenstein Flotzen nach auf 5'/iClr abgesunkenen saigeren Schacht ist der gnădig anbefohlene Durchschlag diese Wo- chen bewiirket worden, und wird somit denen Flotzen nach noch weiter mit 4 Mann abgeteufet. Weiter gegen abend wird mit 2 Mann einigen einbrechenden Eisensteinenen Mugeln Stollenmassig nachgebrochen; Dagegen noch mehr gegen abend und zwar in dem abfallenden Geburge einer weisen mit Eisenstein Flotz vermischten gegen Morgen streichenden Cluft noch https://biblioteca-digitala.ro 262 Rudolf Graf ein Stollen mit 2 Mann ferner und bis auf weitere Hochgnădige Befehle ange- trieben wird. Maurer Arbeit Seyed durch die alhier in Arbeit stehende 13 Maurer und 2 Buben (nachdeme zwey hievon 4 Tâge, einer 2 Tăg, und einer die ganze Wochen krank gelegen) die obere fliegel Mauren auf denen Hochofen, und also diesen an dem Mauer Werk bis auf die Stellung vollig hergestellet, dann die beyden Seiten Mauren des Aus- laufs=Grabens von der Rad Stuben, und die untere Giebel Mauer vollstăndig auf- gefiihret und angeworfen worden. Hammer Arbeit Durch die alihier in Arbeit stehende 15 Mann Zimmerleuth wurde jenen ab- gewichener Wochen das zur Staabhammer Dachung bendthigte Holtz behauen, und ordentlich zugerichtet. Handlanger et Sarahoren Diese Wochen seyend bey denen vorangezeigten Mauern 42 bey den Malter machen, Kalk ablloschen, und Ausraumung der Raad Stuben 16, bey dem Staab- hammer Platz planiren und Fundament ausgraben 20, bey den diesfălligen Wasser Graben 30. dann bey dem unteren auslauf Graben 64. zusammen also 172 Mann in arbeit gestanden; hiebey kommet gehorsamst anzuzeig, dass die obbemelte in dem Staabhammer Graben angelegte 30 Mann, solchen auf 15. Cir: 3 und 4 Schuh tief und in der Sohle 2 claft. breit, verlăngert, und weiter hinunter auf 25. Clafter zu rassieren angefangen die leztern 64 Mann hingeg, in dem untersten Auslaufgraben die zurukgebliebene Sohle auf 35. Claftter 2.2¹/? auch 3 Schuh tief in der gewohn- lichen Breite des Grabens von unten herauf nachgenommen haben. Fuhren und zug arbeit Mittelst 10 Wăgen seyend jezt verflossener Wochen zum Kalch und Hochofen 19 Claft brenn Holtz mit 21 Wăgen 45 Claft Stein zum Staabhammer, mit 2 Wăgen 10 fuhren Sandt und 49 fuhren Kalch, mit 3 Wăgen 10350 Ste Ziegel zum Hochofen friigel Mauren, und mit 12 Wăgen durch Jj Tăg (da selbe in zwey Tăgen 5 mahl gefahren) 633 Schuh Quadrat Steine beygefuhret worden, Kalch Ofen . Ist den 15-te dîes wiederum mit einen Brand in Operation gesetzt worden. Ziigl Ofen Seyend bis Ende dieser Wochen auf denen sammetl 5 Tischen 70000 Ste ziigel geschlagen worden, und wird somit bis 100000 zusammen, und in brand gebracht continuiret werden. Requisiten Beyschaffung Ist diese Wochen auser 4100 st Schindl weiter nichts beygeschaffet worden. Extra Notata 1-mo wird der Kranken Rapport von abgewlchenen wochen zur Hochgnădigen Einsicht gehorsamst beygebogen. 2-do sollen gehorsamst einberechten dass Mauer Pallier Kleske bereits den 4-ten hujus krank von hier abgegangen und zu Dato ohngeachtet neuen allschon demselben wegen seiner alihier nothwendigen Gegenwart geschrieben, nicht re- vertiret, wenn man mit Ausgrabung und Planirung des Stabhammer Platzes und Fundament nach angabe des zimmer Meisters Korb auf 5 Schuh bis 22-ten dieses vollkommen zustande zu kommen gedenken und soforh auch a^sogleich nach Hoch- gnădig Befehl an dem Mauerwerk der Anfang gemacht werden konnte so ist auch weillen und weder von diesfălligen Bauwesens etwas iibergeben, weder die gnădige Intention, wie ein oder anderes hergestellet werden solite, bekannt, der Korb aber sich eben verlauten lasset, dass ihme die diesfăllige Absicht nebst seinen gehabten Diurnum schon seit anfangs Julii abgenommen worden, und. sich daher nichts annehmen konne, auch dermahlen schon wiederume 5. Tâge abwesend die Gegen- wârt ermelten Palliers Kleschko, wie nicht minder, da die hiesigen Mauer um so erforderlich, als wiedrigenfalls das ganze bauwesen merklich. gehemmet wurde. 3-tio Ist der zur Aufsicht gnădig anhero verordnete Bogschaner Hausser (Hus- sar? — R. G.) Klimek den 13-ten dieses dahin eingetrofen, und sofort auch zur disfălligen Verrichtung angestellet worden. J Hierchenroder Mărkscheider ' Lorenz Rudolph Baufiihrer https://biblioteca-digitala.ro Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reșița 263 ANEXA Bₜ Construcțiile reșițene Supus raport săptămînal din 10 pînă inel. 15 septembrie 1770. Referitor la rubr. explorare Este bine că doi oameni sapă încă o galerie în panta muntelui într-o fantă albă amestecată cu zăcămînt de minereu de fier, ea fiind continuată astfel. Referitor la rubrq. extranote ad 2-dum Deoarece între timp se scrie către oficiul administrativ din Biserica Albă, pentru ca acesta să-1 trimită la Reșița pe maistrul zidar Kleschko, pe de altă parte maistrul dulgher Korb, plecat deja în această direcție, a fost instruit cu privire la ridicarea forjei fiindu-i predate și planurile, se va ghida după aceste indicații. De altfel, mîine vor fi trimiși de aici 8 zidari într-acolo, care trebuie puși imediat la muncă, fiecăruia urmînd să i se achite zilnic 36 de creițari. La fel vor fi plătiți cu suma regulamentară zidarii amintiți pentru transpor- tul lor cu 2 atelaje de aici pînă la Reșița. Nu în mai mică măsură să fie despăgubit și zidarul Marko cu 48 de creițari, incluși la plata cărăușiei, pentru achitarea transportului de aici la Șasea și îna- poi, deoarece a preluat pentru sine și ceilalți zidari pături și haine. Restul cuprinsului servește drept înștiințare. Oravița, 24 sept. 1770. Franz Xav. Woginger Construcțiile reșițene Supus raport săptămînal din 10 pînă inel. 15 septembrie 1770. Prospectarea minereului de fier In puțul vertical adîncit la 5*/î de stînjeni după un zăcămînt de fier din munții de miazăzi, a fost realizată în această săptămînă străpungerea ordonată, el fiind adîncit în continuare cu patru oameni de-a lungul zăcămîntului. Mai departe înspre apus se exploatează cu 2 oameni, bolovani rotunzi de mi- nereu de fier. Și mai mult înspre apus și anume în panta muntelui într-o fantă albă ames- tecată cu minereu de fier se exploatează cu doi oameni încă o galerie pînă la or- dine contrare. Lucrări de zidărie Cu cei 13 zidari și 2 băieți (după ce doi dintre ei au fost bolnavi 4 zile, unul 2 zile și unul întreaga săptămînă) a fost terminat zidul de sprijin superior al fur- nalului, acesta fiind deci complet gata pînă în acest punct, apoi au fost ridicate în întregime și tencuite ambele, ziduri laterale ale canalului de scurgere de la camera de angrenaje și zidul de fronton inferior. Lucrul la forjă Cu cei 15 dulgheri care lucrează aici, săptămînă trecută a fost pregătit și fa- sonat lemnul necesar acoperișului forjei. Muncitori necalificați și salahori In această săptămînă au lucrat la zidăriile arătate anterior 42 de oameni, la amestecul mortarului, stingerea varului și săparea camerei angrenajelor 16, la nivelarea locului pentru forjă și la săparea fundamentului 20, la canalul de apă 30, apoi Ia canalul de scurgere de jos 64, deci 172 de oameni în total. Adăugăm cu su- pușenie că cei 30 de oameni delegați să lucreze la canalul forjei l-au extins la 15 stînjeni 3 și 4 picioare adîncime și la 2 stînjeni lățime pe fundul canalului, înce- pînd să niveleze în continuare pe o lungime de 25 de stînjeni. Ultimii 64 de oameni au recuperat rămînerea în urmă aducînd tălpița la o lungime de 35 de stînjeni, 2>/₂ și 3 picioare adîncime pe lățimea obișnuită a canalului de scurgere, lucrînd de jos în sus. Cărăușie și tracțiune Săptămînă trecută au fost aduse cu 10 care la cuptorul de var și la furnal 19 stînjeni de lemn de foc, la forjă 45 stînjeni de piatră cu 21 de care, cu două care 10 transporturi de nisip și 49 de transporturi de var, cu 3 care 10 350 de bucăți de https://biblioteca-digitala.ro 264 Rudolf Graf cărămidă pentru zidul de sprijin al furnalului, și cu 12 care în 5 zile (pentru că acestea au circulat în cinci zile de două ori) 633 de picioare de pietre cubice. Cuptorul de var A fost repus în funcțiune în 15 ale lunii, fiind aprins. Cuptorul de ars cărămidă Pînă Ia sfîrșitul acestei săptămîni au fost făcute pe toate cele cinci mese 70 000 de bucăți de cărămidă, continuîndu-se (producția — R. G.) pînă la 100 000 care vor fi arse apoi împreună. Procurarea de accesorii Cu excepția a 4 100 de bucăți de șindrilă nu a fost adus nimic altceva. Extra notată 1-mo Este anexat cu supușenie raportul medical pentru săptămîna trecută în scopul analizării sale. 2-do Raportăm supus că maistrul zidar Kleske a plecat bolnav de aici deja în data de 4 ale acestei (luni — R. G.) nerevenind pînă astăzi, în urma scrisorii noas- tre prin care l-am anunțat de necesitatea prezenței sale aici, așa că la indicațiile maistrului dulgher Korb se intenționează ca pînă în 22 săparea și planarea locului forjei și a fundamentului să ajungă la 5 picioare, putînd fi astfel începută conform înaltului ordin și construcția zidăriei, însă nu a fost predat nimic din construcțiile de aici, nefiind cunoscut nimic despre intenția binevoitoare asupra modului de rea- lizare a acestora, Korb anunță însă că respectiva intenție ca și diurna i-au fost re- trase deja la începutul lunii iulie, prin urmare el nu se poate angaja la nimic, el fiind de fapt din nou 5 zile absent, (astfel că — R. G.) prezența amintitului maistru Kleschko, și nu mai puțin cea a zidarilor este cu atît mai necesară, cu cît în caz contrar întregul mers al construcțiilor va fi vizibil prejudiciat. 3-tio Boc.șanul Haussar (husar? — R. G.) Klimek trimis aici pentru suprave- ghere a sosit în data de 13, fiind angajat imediat în acest scop. J HierchenrOder topograf minier Lorenz Rudolph conducător de lucrări ZWEI URKUNDEN UBER DIE GRUNDUNG DER HOCHOFEN AUS REȘIȚA (Zusammenfassung) Der Verfasser bringt einen Aufsatz Ober die Entstehung dieses so wichtigen Eisenwerkes und Industrieortes Reșița, gefolgt, im Anhang, von zwei Urkunden in deutscher Sprache und rumănischen Ubersetzung, aus dem Archiv des Kreismu- seums fur Geschichte aus Reșița. Die Urkunden geben einen Einblick in die Pro- bleme die die Grunder des Eisenwerkes Reșița zu l'&sen hatten: das Problem des Waldterrains, der Arbeitskraft, der Lbhne, des Materiallientransportes, der Krank- heiten u.s.w. https://biblioteca-digitala.ro ClTEVA CONSIDERAȚIUNI ISTORIOGRAFICE PRIVIND UN EXEMPLAR DIN „ISTORIA PENTRU ÎNCEPUTUL ROMANILOR ÎN DACHIIA“, A LUI PETRU MAIOR, EDIȚIA PRINCEPS, AFLAT ÎN BIBLIOTECA VATICANULUI în Biblioteca Vaticanului din Roma, sub cota „R. G. Oriente, IV, 909“, se află un exemplar din ediția princeps a Istoriei pentru începutul româ- nilor în Dachiia a lui Petru Maior¹. Exemplarul este coligat cu o altă tipă- ritură a lui Petru Maior Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți², imprimată de asemenea la Buda, în 1809, cu aproape 4 ani înainte, tot în Tipografia Universității chesaro-crăiești în care erau tipărite cărți în ma- joritatea limbilor vorbite de popoarele aflate în imperiul habsburgic, prin- tre care și cele din sud-vestul european. Referindu-ne la exemplarul Istoriei pentru începutul românilor în Dachiia aflat în fondurile orientale din Biblioteca Vaticanului, semnalăm acele particularități care îl caracterizează și îl singularizează, deosebin- du-1 de altele prin însemnele dobîndite de-alungul unui veac și jumătate³. Menționăm întîi de toate prezența unei etichete pe cotorul coligatului, pe care sînt imprimate cu majuscule latine titlul prescurtat al cărții și numele autorului.⁴ De reținut că pe etichetă se află numai titlul Istoriei, ¹ I. Bianu, N. Hodoș, D. Simionescu, Bibliografia românească veche, 1508—1830, IȚI, București, 1912, p. 57—61; (BRV 809); T. Furdui, Un exemplar unic din Istoria pentru începutul românilor in Dachiia a lui Petru Maior. Ms. trimis spre publicare; Idem, Un exemplar prețios din ediția princeps Istoria pentru începutul românilor în Dachiia a lui Petru Maior, în „Acta MP", V, 1981, p. 679—683. ² I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, op. cit., p. 6—10; (BRV 765); A. Andrea, Cîteva date despre răspîndirea operei lui Samuil Micu și Petru Maior în Transil- vania, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai, seria Historia, 1983, p. 33, 39, 40; M. Pro- tase, Petru Maior — Un ctitor de conștiința, București, 1973, p. 105, 106; 1. Lungu, Școala Ardeleană. Mișcarea ideologică națională iluministă, București, 1978, p. 128; I. Mârza, Lucrări de Petru Maior în colecții de carte veche din Alba lulia, în „Ma- risia", VI, 1976, p. 255—271. ³ Avem în vedere, nu cei 174 de ani de la apariția pînă azi, ci anul în care, circulația acestui exemplar a încetat, el ajungînd în posesia Bibliotecii Vaticanu- lui, unde a do-bîndit ultimile însemne, biblioteconomice, ale acestei instituții de la Roma. Colateral, a se vedea Fișele-descriptive de la Biblioteca Academiei R. S. România, Filiala Cluj-Napoca, sub cotele C.R.V. 262; C.R.V. 263; C.R.V. 264; C.R.V. 265; C.R.V. 266; C.R.V. 267; C.R.V. 268; C.R.V. 301; C.R.V. 305; C.R.V. 420; C.R.V. 439; C.R.V. 467. ⁴ Pe eticheta de pe cotorul coperții comune a celor două coligate, se află nu- mai titlul prescurtat al Istoriei („ISTORIA") și numele lui Petru „Maior" nu și titlul tipăriturii Propovedanii, la îngropăciunea oamenilor morți este — considerăm noi — preferențială prima avînd o pondere culturală și istorică mai importantă, fapt apreciat de Ștefan Moldovan. Problema continuității și permanenței poporului https://biblioteca-digitala.ro 266 Titus Furdui nu și a celuilalt coligat Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți. Caracterul literelor latine este diferit față de cel de pe etichetele de co- tor al exemplarelor din această tipăritură cunoscute de noi în bibliotecile publicate din țară.⁵ în al doilea rînd, pe prima față a foii de gardă antefoaia de titlu, se află o însemnare cu litere chirilice, în care se spune că în 1849 a încetat din viață Teodor Borza. însemnarea este făcută de Achim Luca „ginerele dînsului“ — ca să redăm formularea autorului. (A se vedea facsimilul). Dacă din însemnare aflăm nu numai gradul de rudenie a celui care a fă- cut consemnarea, dar și forma de politețe în care a relatat-o, reverență frecvent folosită în lumea satelor transilvănene, în schimb nu ni se dau știri despre localitatea în care s-a făcut relatarea, și nici alte date despre defunct. De altfel, însemnarea era destinată generațiilor viitoare din fa- milie, care erau în posesia exemplarului. în subsidiar, semnalăm că în onomastica românească din Transilvania, mai ales în Țara Moților, sînt frecvente numele de familie Borza și Achim, deci nu excludem ideia ca exemplarul să fi circulat și în părțile Munților Apuseni, în Abrud sau Cîmpeni. (vezi facsimilul). Sub prima însemnare, se găsește o alta, scrisă cu litere latine, unde citim: „O am cumpăratu“ și semnează „Ștefan Moldovan presbit al Mediașului“. Acest nou posesor al Istoriei, nu este altul decît fostul vice- prefect al Mediașului și al ținutului Cetatea de Baltă, fruntaș român în tabăra lui Avram lancu, participant activ, revoluționar, la evenimentele din 1848 și 1849, fiul ofițerului Nestor Moldovan din Regimentul româ- nesc de graniță al Legiunii a Il-a de la Năsăud. Despre viața, activitatea și personalitatea lui Ștefan Moldovan, se găsesc relatări importante în scrierile lui Ștefan Pascu, Ștefan Meteș, Coriolan Suciu, Gheorghe Nagy, I. I. Rusu, Liviu Patachi, George Togan și alții, dar mai ales în cele ale lui loan Chindriș.⁸ Printre intelectualii român revoluționari care au par- ticipat în 3/15 mai 1848 la Marea Adunare Națională de la Blaj, pe Cîmpia Libertății, a fost și Ștefan Moldovan, care împreună cu Simion Bărnuțiu, Gheorghe Barițiu, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, Andrei Șaguna și Avram lancu, au redactat Petițiunea Națională, cum era denumit programul revoluției de către participanți. A întreținut relații de colaborare cu Gheorghe Barițiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Axente Sever, Eftimie Murgu, Vasile Moldovan, cu Timotei Cipariu și Ion Micu Moldovan. în cei cîțiva ani pe care i-a petrecut la Hațeg, Ștefan Moldo- van a consacrat un timp prețios descifrării inscripțiilor epigrafice din sanctuarul de la Sarmizegetusa și ale celor de pe pereții interiori ai bise- român în spațiul etnogenetic carpato-danubiano-pontic, era și atunci, la fel de acută ca și în zilele noastre. Cartea trebuia să fie în prima linie de front ideologic pen- tru cercetătorii implicați în acest dialog, declanșat în Europa. ⁵ Considerăm necesară acordarea unei atenții speciale acestui gen de imprima- te: etichete de dimensiunea mărcilor poștale mijlocii, aceasta, cu atît mai mult cu cît toate sînt unicate. Fiecare imprimare presupune un timp fizic consacrat cule- gerii de litere la text de 2—7 cuvinte. Aceste foi (uneori bucăți de piele) constituie un mic, dar important capitol de identificare și recuperare a unor date referitoare la literele folosite (pentru secolele XVIII și XIX) de atelierele de legătorie din ti- pografiile epocii, în Transilvania. ⁶ * * * George Barițiu și contemporanii săi, (voi. VI): Corespondență de la... .........Ștefan Moldovan. Ediție de Ștefan Pascu, loan Chindriș, etc.. Documente literare, București, 1983, p. 257. https://biblioteca-digitala.ro Cîteva considerațiuni istoriografice 267 ricilor române de rit răsăritean de la Rîu de Mori și Densuș (secolul XIII—XIV), ale cărui rezultate au fost publicate de lacob Radu în Istoria Vicariatului greco-catolic al Hațegului, carte tipărită la Lugoj în 1913. Tot la Hațeg, Ștefan Moldovan a întocmit, între 1852—1857, o statistică a tipăriturilor românești vechi rîmnicene aflate în Țara Hațegului.⁷ : Urmînd exemplul lui Gheorghe Șincai⁸ și în context cu același dezide- rat pe care îl urmăreau Petru Maior, Gheorghe Barițiu⁹ și Alexandru Papiu-Ilarian¹⁰, Ștefan Moldovan s-a dovedit a fi unul dintre intelectualii români transilvăneni care a adus imense servicii istoriografiei românești. Prin copierea selecționată și sistematizarea unor documente istorice pri- vitoare la români, din Diplomatariul Kemenyan¹¹, a pus în valoare, publi- cîndu-le în „Foaie pentru minte, inimă și literatură" și în „Gazeta de Transilvania" importante informații relative la Transilvania. Pentru meri- tele amintite mai sus, prezența semnăturii lui Ștefan Moldovan este implicată în istoricul circulației exemplarului din Istoria pentru începu- tul românilor in Dachiia a lui Petru Maior, ajuns în Biblioteca Vaticanu- lui. Presupunem că Ștefan Moldovan este cel care a trimis acest exem- plar la Roma. Numele său în autograf îl întîlnim și pe o altă tipăritură a lui Petru Maior, anume pe un exemplar din Istoria besearicii românilor, tipărit în 1813, la Buda, aflat acum în fondul C.R.V., PN de la Secția de Manuscrise și carte veche a Bibliotecii Academiei R. S. România, Filiala Cluj-Napoca, provenit prin donație de la Biblioteca Academiei din București.¹² Cum, ușor se poate constata, Ștefan Moldovan a avut o valo- roasă bibliotecă personală, din care nu puteau lipsi și alte tipărituri ale Școlii Ardelene (Calendarele de la Buda ale lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai pentru anii 1806—1809), precum și scrierile lui Petru Maior. ⁷ I. I. Russu, Aportul lui Ștefan Moldovan la epigrafia Daciei, în SCIV, 2, 1963, p. 441—450; F. Dudaș, Cărți vechi românești din Țara Hațegului în lumina Catalo- gului lui Ștefan Moldovan (1875), în Banatica, V, 1979, p. 484—510; L. Patachi, Cărți religioase din Țara Hațegului de pe o listă din 1857“, în Mitropolia Ardealului, !■— 8/1959, p. 522—539? ⁹ Datorită sprijinului primit din partea istoricilor Stephanus Katona și Mărton Gyorgy Kovăchici, care i-au înlesnit accesul la stocurile de manuscrise din arhiva lor personală, Gheorghe Șincai ți-a redactat Diplomatoriului său și a complectat materialul pentru Hronica românilor și a mai multor neamuri. ⁹ Și Gheorghe Barițiu a făcut apel la toți posesorii de documente istorice re- feritoare la trecutul istoric al românilor transilvăneni, pentru lucrarea sa Părți alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, în 3 volume tipărite la Sibiu în 1889, 1890 și 1891, precum și pentru Material pentru istorie rgt. I grăniceresc transilvan", apărut în Observatorul, Sibiu, 8/1885. ¹⁰ Efortul de a strînge cît mai multe documente istorice în scopul alcătuirii ope- rei sale Istoria românilor din Dacia Superioară, Alexandru Papiu-Ilarian a apelat la numeroși intelectuali români transilvăneni care dețineau astfel de acte oficiale. Cele mai multe și poate cele mai valoroase, le-a obținut de la fostul tribun al lui Avram lancu, ginerele lui losif Hodoș, Simion Balint din Roșia Montană a Abru- dului. ¹¹ Ștefan Moldovan, care avea și el în agenda de lucru redactarea unor mono- grafii — printre care se număra și una a orașului Lugoj — a căutat documente is- torice la alți intelectuali români. Prin intermediul lui Gheorghe Barițiu, a benefi- ciat de acces la imensul stoc de acte oficiale — unele în manuscris, iar altele pu- blicate — din colecția lui loszef Kemeny „fillius Niykolaie de Kalata". ¹² T. Furdui, Tipărituri românești vechi aflate în fondul de carte românească veche de la Biblioteca R. S. România, Filiala Cluj-Napoca, provenite de la Biblio- teca Academiei R. S. România din București. Comunicarea prezentată la Sesiunea științifică organizată la București în Aula Academiei. Material predat spre publi- carea Academiei. https://biblioteca-digitala.ro 268 Titus Furdui Admitem, de asemenea, că Ștefan Moldovan a întreținut relații cu autorii Bibliografiei românești vechi, loan Bianu și Nerva Hodoș. în perioada cînd se găsea la Lugoj, la Caransebeș se găsea ca profesor de liceu Enea Hodoș, fratele lui Nerva, primul autor care a elaborat un manual de Istoria literaturii române vechi, cu care Ștefan Moldovan va fi colaborat în trimiterea la Biblioteca Academiei. Colecția de tipărituri și texte clasice din Caransebeș a „Bibliotecii noastre®, al cărui director era Enea Hodoș, a fost susținută atît spiritualicește cît și materialicește, de Ștefan Moldovan. La înființarea „Reuniunii române de lectură din Caransebeș®, an în care, în cadrul „Asociației pentru literatura română și cultura poporului român®, Timotei Cipariu inițiase în Sesiunea știin- țifică a ASTREI de la Abrud, adunarea „monumentelor de limbă și scrip- tură românești vechi® Ștefan Moldovan, Nerva Hodoș se găseau printre intelectualii români care au răspuns Apelului lansat de loan Bianu tutu- ror românilor, pentru a da curs inițiativei Academiei Române. Eveni- mentul de la Abrud a avut un ecou în toată Transilvania și Banat. Legă- turile dintre Ștefan Moldovan și losif Hodoș au cimentat și mai mult relațiile cu fiii săi Nerva și Enea, ambii angajați în programul de alcă- tuire a Bibliografiei românești vechi propus de loan Bianu. O altă mențiune pe care o facem referitor la exemplarul de la Biblio- teca Vaticanului Istoria pentru începutul românilor in Dachiia a lui Petru Maior, privește calitatea hîrtiei pe care a fost imprimată. Grosimea și consistența hîrtiei a acestui exemplar diferă de hîrtia folosită la celelalte exemplare cunoscute de noi, care au o hîrtie mătăsoasă, foarte subțire. Pe unele file se găsește filigranat numele orașului Sibiu: „HERMANN- STADT 1803®, iar pe altele cifra „,2“ încadrată în volute mari de cercuri frînte. (vezi design-ul în anexe). Folosirea hîrtiei sibiene la imprimarea cărții sale, învederează relațiile neîntrerupte a lui Petru Maior cu Sibiul, ceea ce sub raport biografic consistă în valențe susceptibile de prietenii vechi. Avem în vedere faptul că Petru Maior, după reîntoarcerea de la Roma, a rămas o perioadă scurtă, bogată în semnificații, în anturajul intelectualului român Saul Serdarul, în casa căruia, printre alți tineri români, patrioți înflăcărați, se afla și Gheorghe Șincai¹³. Probabil unii dintre aceștia îi vor fi înlesnit trimiterea unui stoc apreciabil de hîrtie, la tipografia din Buda. Reținem încă un detaliu, ca epilog privitor la tipăriturile lui Petru Maior în Italia, absente — cel puțin în fișierele oficiale — ale marilor Biblioteci publice din Roma (Biblioteca De Propaganda Fide, Biblioteca Iezuiților și Biblioteca Municipală „Victor Emanuele al II-lea“), precum ¹³ Gh. Șincai, Hronica românilor și a mai multor neamuri In cit au fost iale așa de amestecate cu românii, cît lucrurile, întîmplările șt faptele unora fără de ale altora, nu se pot scrie pre înțeles, tom I, Ediție îngrijită și studiu asupra limbii de Floarea Fugariu. Prefață și note de Manole Neagoe. București, 1967, p. 3. ,.Aceasta era întîi de a se face pentru români¹*. Saul Cerdariul, Furdui, Titus „Ideile revolu- ționare ale lui Horea, Cloșca și Crișan reflectate în scrierile lui Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Piuraiu-Molnar (Cluj-Napoca, 1984). Comuni- care ținută la Brad (Deva), în 1985. https://biblioteca-digitala.ro Citeva considerațiuni istoriografice 269 și de la Milano („Ambrosiana" și „Brero"), cît și Biblioteca municipală de la Genova.¹⁴ TITUS FURDU1 EINIGE HISTORIOGRAPHISCHE BEMERKUNGEN HINSICHTLICH EINES EXEMPLARS DER ERSTAUSGABE DER „GESCHICHTE FUR DIE ANFANGE DER RUMĂNEN IN DAKIEN“ VON PETRU MAIOR, DAS SICH IN DER BIBLIOTHEK DES VATIKANS BEFINDET (Zusammenfassung) In der Bibliothek des Vatikans in Rom befindet sich unter der Karteinummer „R. G. Oriente, IV, 909“ ein Exemplar der Erstausgabe der Geschichte fur die An- fange der Rumănen in Dakien (Historia de origine Valachorum — Istoria pentru începutul românilor în Dachiia (Buda, 1012), von Petru Maior. Das Exemplar ist mit einem anderen Druck von Petru Maior Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți (Buda, 1009) (Predigten bei Beerdigung der toten Leute) zusammengebunden, der abenfalls in Buda, aber 4 Jahre vorher, also im 1809, und zwar auch in der Druckerei der Kaiselich-kâniglichen Universităt erschien, wo Biicher in der Mehrzahl der Sprachen der im Habsburger Kaiserreich befindlichen. Vblker, einschiesslich jener aus dem europăichen Siidesten gedruckt wurden. Durch den Vergleich mit anderen Exemplaren desselben Drucks unterstreicht der Verfasser die Eigentiimlichkeiten, die dieses Buch von den anderen unterschei- det und die es seit dem Erscheinen bis zum Eingang in den Besitz der Bibliothek des Vatikans gewann. ¹⁴ Scrierile lui Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior au fost căutate în fișierele publice ale bibliotecilor din Paris (Sorbona „Richelieiu“, „Saint-Gene- vieve" și la Facultatea de filologie de la Grănde Pallais); la Milano, Madrid și Ge- nova în bibliotecile municipale. https://biblioteca-digitala.ro 270 Titus Furdui Pl. I — Exemplar al „Istoriei pentru începutul românilor în Dachiia“ a lui Petru Maior, aflat în Biblioteca Vaticanului. https://biblioteca-digitala.ro Pl. II — 1 — Autograful lui Jozsef Kemeny; 2 - Autograful lui Ștefan Moldovan- 3 — însemnarea lui Achim Luca. «waovan. https://biblioteca-digitala.ro II. III — Cele două filigrane în registre separate, aflate în hîrtia utilizată la im- piimarea tipăriturii lui Petru Maion „Istoria pentru începutul românilor în Da- chiia“ (Buda, 1812), exemplar aflat în Biblioteca Vaticanului. https://biblioteca-digitala.ro 272 Titus Furdui VIZIUNE ȘI EXPRESIVITATE ÎN „CRONICA BANATULUI" DE NICOLAE STOICA DE HAȚEG I Așa cum este cunoscut, CRONICA BANATULUI, scrisă de iluminis- tul Nicolae Stoica de Hațeg în deceniul al III-lea al veacului trecut (1825—1827), și-a dobîndit un loc de seamă în rîndul lucrărilor de gen din patrimoniul național, polarizînd interesul, mai ales în plan științific, al unor distinse personalități. Cunoscînd doar parțial această lucrare (cîteva fragmente publicate de Patriciu Dragalina)¹, Nicolae lorga vede în autorul ei un „păstrător al trecutului și om de mare merit⁴⁴². Iar mai apoi, într-o evocare, regretatul academician Constantin Daicoviciu vor- bește despre cronicar cu venerație: „Permiteți-mi să dedic întreagă această vorbire celor care au fost înaintea noastră cronicarii și istoricii vrednici de toată lauda (. ..). Mă gîndesc că trebuie să încep neapărat cu cel care a fost marele nostru cronicar Nicolae Stoica, pe care și astăzi îl admirăm cu cîtă veridicitate a descris tot ce s-a întîmplat în timpul trecut de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea — începutul secolului al XIX-lea“³. Con- comitent, exegeții, îndeosebi bănățeni, emit ample judecăți de valoare despre cronică, considerînd-o drept „piatră de hotar în istoriografia bănă- țeană, iar autorul ei poate fi numit pe bună dreptate întemeietorul acestei istoriografii⁴⁴ ⁴. Ba mai mult, „nu se poate scrie o istorie adevărată, obiec- tivă, cuprinzătoare a Banatului în secolul al XVIII-lea și începutul celui următor, fără utilizarea prețioaselor date cuprinse în ea⁴⁴⁵. Așa cum rezultă din confesiunile autorului (întrucît pînă la el, în Banat, „scriitori buni nu s-au născut, nici că s-au cerut, nici nu s-au putut⁴⁴⁶, încearcă el să suplinească această lacună, dorind „a vedea înscris rumăneăște⁴⁴ ⁷), redactează cronica cu un scop programatic didactic, des- tinînd-o conaționalilor săi din ținutul natal, pe care îi îndeamnă: „Eu vă ¹ Patriciu Dragalina, Din istoria Banatului Severin, (III), Caransebeș, 1902, p. 49. ² Nicolae lorga, Observații și probleme bănățene, București, 1940, p. 58. ³ Gheorghe Jurma, Ultima întilnire cu Constantin Daicoviciu, „Caraș-Severi- nul“, Reșița, august, 1973, p. 7. ⁴ Ion Dimitrie Suciu, Literatura bănățeană de la început pînă la Unire 1582— 1918, Editura Regionalei Bănățene ASTRA, Timișoara, 1940, p. 266. ⁵ Damaschin Mioc, Introducere la Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Ha- țeg, Editura Facla, Timișoara, 1981, p. 33. c Nicolae Stoica de Hațeg, Cronica Banatului, Editura Facla, Timișoara, 1981, p. 311. ⁷ Ibidem, p. 55. 18 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 271 Petru Călin poftesc (...) a ceti, bine a învăța și a ști cum să cade (. . .) părinților, învățătorilor a fi și cum către tot omul din lume a ne arăta“⁸. „Avînd în vedere toată vremea pe viitorii săi cititori (adresîndu-li-se direct cu „iubiți fii", în „Cuvînt întîiu“ — n.n.) și nivelul lor de instrucțiune, cro- nicarul își dă seama că datele seci ale istoriei, savant relatate sînt obo- sitoare și nu pot constitui pentru ei o lectură prea atractivă'¹⁹. De aceea, Stoica își redactează lucrarea apelînd la modalități și mijloace din peri- metrul artei literare, astfel că, în ansamblul ei, Cronica Banatului tinde să se situeze la frontiera dintre istorie și literatură (îndeosebi către lite- ratura memorialistică) de unde, așa cum s-a mai observat, bivalența gene- rozității lucrării: „istoricul poate extrage din cronică datele necesare pen- tru reconstituirea științifică a evenimentelor", pe de o parte, iar pe de alta, „cititorului care nu-și propune un astfel de scop i se relevă treptat fizionomia unei epoci fixată în pagini pe care literatura și le poate reven- dica pe drept cuvînt"¹⁰. Calitățile literare ale acestei ultime mari cronici din istoriografia românească sînt, îndeobște, recunoscute (în puținele articole tratînd această latură, apărute pînă acum — altfel interesante) fiind însă enunțate doar la modul general, sau cu evidentă parțialitate, fără a se întreprinde, deci, demersuri analitice sistematice și cuprinză- toare. în acest sens, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, referindu-se la cronică, menționează: „Partea a treia a lucrării e mult mai originală, cu un pronunțat caracter memorialistic (. . .) valoroasă și sub aspect literar"¹¹ (s.n.), pe cînd, un alt lexicon, publicat în același an, strecoară în nota sa o evidentă confuzie: „Cronica Banatului — operă în care sursele livrești și amintirile proprii se îmbină cu numeroase pasaje versificate într-o scriere cu scopuri pedagogice". (Nu e clar care sînt acele „numeroase pasaje versificate" conținute de numita lucrare.) Așadar, avînd conștiința că, prin scrierea cronicii, săvîrșește nu numai un act de cultură, ci și unul de culturalizare, Stoica de Hațeg are în vedere și necesitatea găsirii culoarelor de comunicare cele mai eficiente către inima cititorului, apropierea acestuia de textul său, cîștigarea lui ca martor ipotetic spre a percepe șirul evenimentelor istorice atît cu mintea, cît și cu sufletul. Chiar dacă întîlnim în urzeala textului (la nive- lul structurilor verbale, sintactice ori de natură fonetică) stîngăcii și stereotipii în construcția frazei și în alegerea cuvîntului (repetarea cuvîn- tului nu cu funcție stilistică de repetiție, ci mai degrabă din penurie sino- nimică), chiar dacă, pe alocuri, comunicarea e lineară, aridă, inexpresivă, ori îngreunată prin aglomerări de arhaisme și îndeosebi de termeni teh- nici — mai ales de ordin militar și administrativ — preluați adesea în formă brută dintr-o limbă străină, frecvent din germană și sîrbă, cu toate acestea (și nu numai acestea), deci, în ansamblu, lucrarea întrunește o serie de calități menite să faciliteze receptarea, precum: rostirea fami- liară, sfătoasă către cititori din predoslovie și epilog, o limbă plăcută citi- torului local, colorată cu particularități regionale bănățene, o sensibilă ⁸ Ibidem, p. 62. ⁹ Damaschin Mioc, op. cit., p. 31. ¹⁰ Al. Bîrsescu, Un an dintr-o cronică: însemnările de campanie ale lui Nicolae Stoica de Hațeg, „Caraș-Severinul“, Reșița, noiembrie, 1973, p. 15. ¹¹ Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 818. https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate în Cronica Banatului 275 putere de evocare ce dă, pe alocuri, cursivitate narațiunii, tonul muca- lit — mergînd de la umorul popular la ironia mușcătoare. Din aceeași arie a mijloacelor lingvistice puse în slujba accesibilității textului este oralitatea (mai pregnantă în partea memorialistică): cronicarul scrie cum se vorbește, marcînd frecvent particularitățile fonetice regionale; ba și numele proprii străine (onomastică și toponime) sînt notate așa cum se rostesc, abandonîndu-se ortografierea livrescă, desigur nu din ignoranța cronicarului (a cărui erudiție este multiplu demonstrată), ci pentru a fi facilitată comunicarea cu prezumtivul cititor din popor¹². Trebuie făcută, totuși, mențiunea că, dacă, bunăoară, contemporanul lui Stoica — Pavel Vasici-Ungureanu elimină cu premeditare neologismul din terminologia științifică înlocuindu-1 în întregime cu autohtonisme (în redactarea Antro- pologhiei sale, apărută la Pesta, în 1830) riscînd, astfel, alunecarea în grotesc, cronicarul nostru, dimpotrivă, încorporează frecvent expresia neologică, drept instrument în exprimare, cînd nu are la îndemînă echi- valentul în românește. Acest aspect lexical din economia cronicii com- portă, însă, o mai nuanțată analiză. Obsedat, deci, de necesitatea unei reale și permanente comunicări cu cititorul, Stoica nu se mulțumește a adopta cea mai elementară soluție de întreținere a curiozității prin transmiterea succesivă (adesea calenda- ristică, dar nu totdeauna cronologică), rapidă și consecutivă de știri, informații (precum Grigore Ureche, între alții), ci își amplifică mijloa- cele adoptînd o anumită strategie estetică. El are acel simț suplimentar al naratorului popular pentru incidentul captivant, gustul întîmplării anecdotice, a tot ce colorează și incită — mijloace (ocolite de istoriografia sobră de azi) presărate în înscrierea de evenimente și destinate să împli- nească coloana narativă. Rîndurile ce urmează încearcă să evidențieze cîteva dintre modalitățile (provenind din sfera „tehnicii" literare) apli- cate de cronicar la nivelul macrostructurilor compoziționale în scopul potențării interesului la lectură. în acest sens, cronicarul (conspectînd izvoarele din care se inspiră, sau apelînd la colportajul oral, ori prin con- tactul său direct cu realitatea) este tentat de amănuntul senzațional din culisele istoriei ilustrînd încarnarea concretă a vicleșugurilor care evită primejdii, ori conduc la izbîndă. Astfel*, Cleopatra Egiptului se salvează din fața oștilor lui Dionisie lăsîndu-se transportată într-un sac spre a ajunge la Alexandria (65); sau, Chiacțar își lărgește împărăția oferind banchete crailor sciți pe care, îmbătîndu-i, îi ucide (66); Darius cucerește cetatea Babilonului printr-un subterfugiu (un prieten credincios se auto- sluțește — își taie urechile și nasul — și intră în cetate mințind că e victima furiei lui Darius, astfel cîștigînd încrederea dușmanilor, pe care-i trădează împingîndu-i la pieire (67); împăratul Constantin al Bizanțului, la uneltirea soției Fausta, își ucide fiul nevinovat, dar aflîndu-se adevărul, piere și femeia răpusă de aceeași sabie (92). Uneori amănuntul senzațio- nal frizează sadismul (Paul Chinezul, încolțit de turci, reușește să-i res- pingă, apoi pedepsește aspru pe uneltitorii din tabăra sa: „în temniță ¹² Pentru alte mențiuni, vezi Liliana Trâpcea-Boiț, Considerații de ordin literar și lingvistic asupra „Cronicii Banatului" a lui Nicolae Stoica de Hațeg, „Mitropolia Banatul ui “, Tom XXV, nr. 4—6, aprilie — iunie 1975, p.p. 232—239. * Pentru toate trimiterile la conținutul Cronicii Banatului am folosit ediția a II-a, îngrijită de Damaschin Mioc și publicată la Editura Facla din Timișoara, în. anul 1981. 13* https://biblioteca-digitala.ro Petru Călin 276 ,— i-au aruncat, i-au flămînzit, apoi pre unul din ei fript mîncare le-au dat. Și tot așa, pre unul după altul, păn la cel din urmă, pre carele așa l-au lăsat pîn ce de foame chinuit au murit") (120); sau grotescul (După o vic- torie împotriva turcilor, Paul Chinezul, „în horă mare jucînd, cu dinții luînd un turc mort cu el îl (sic!) dinți în horă au jucat“ (121). Pe alocuri, detaliul senzațional încorporează intervenția salvatoare, presupusă supra- naturală, o zeitate homerică intervine și înlătură un mare pericol: „Căpi- tanul nostru de la Topleț (. . .), aci fiind în cort la fruștuc, o bombă tur- cească masa cu fruștucul i-au răsturnat, dar nu l-au vătămat" (278); „în- tr-o zi, amiazu, vine obrîșteru, mă chemă la prinzi. într-un cort gol 2 mueri îmi arată. Ce căutați, ziși, cunoscîndu-le ce-s. Afară că cu bita vă scot. laie eșiră fuga. Noi doi la ușa cortului stăm și veni o bombă turcească tocma în locu muerilor. Rupsă cortul" (280). Un oștean scapă de la moarte, îndepărtîndu-se de la locul și momentul unei explozii, urmă- rind cu pușca niște porumbei ce zboară din pom în pom (288). însuși autorul este salvat, miraculos, grație hazardului: „Eu rădicîndu-mi casa în Corni și turnul bisearicii, arse de 4 ani, suindu-mă eu însumi a lua măsură, brînașu, ghesimzu, supt picioare să spargi și eu cad pre foaie în lungu zidului și scap" (292). Alteori, astfel de situații sînt înfățișate pe un ton mucalit, beneficiind, în planul expresiei artistice, de efectul asociativ al ambiguității: „Eu pre coastă, din sus de bateria mare, într-o vine nelucrată, boabe de struguri pîrgă, popistriți mîncam. Ci viindu-mi alte boabe urîte pingă mine, vînturoasă, vîjăind, în pămînt se împlînta. Eu băgai mîna în gaură de-a o vedea caldă-i, ci fu afundă. Dezlegîndu-mi calul de-a fugi, altele îmi venea; una pingă brîu meu, lîngă piciorul calu- lui să scufundă. Eu fuga" (273). Pentru a colora relatarea, inserează deta- liul descriptiv insolit: „pre beseărica naltă nu să putură sui, unde deasu- pra oltariului beseăricii, în aripa streășenii dreăpte prin acoperiș și zid, un cireș frumos, nalt, era crescut" (233). Tot un efect neașteptat, senzațional, avînd drept scop, dar și rezultat, uimirea cititorului, încorporează și demersurile de smulgere din ghiarele morții, pe care le întreprinde cronicarul în repetate rînduri, muribunzii fiind diverși indivizi și chiar persoana sa. Relatarea este mai mult ori mai puțin esențializată, uneori fără divagații: „De la mitropolitul înțăleși că episcopu astăseară pănă dimineață moare, că doctoru l-au lăsat“(.. .) „de 3 zile amuțit, nemișcat dus zace" (213). Dar nu moare pentru că supusul său Nicolae Stoica, venit lîngă pat, îi cere poruncitor să „blagoslovească". „El spărios, trîcnif,] răcni și răsuflă" (213). Și cel abandonat morții se ridică, discută și se pregătește, cu vioiciune, de plecare spre a se înfă- țișa, nu peste multă vreme, superiorului său care, știindu-1 în agonie, îl privește stupefiat. Peste cîteva zile, autorului îi este dat să-1 redea vieții pe un stegar (Momirovici) din Cornereva, despre care a aflat că „au e mort au desară moare". Momentul este astfel rememorat cu aceeași ex- presie concentrată: „Eu bătui tare în ușă (. . .). Trîcnind, ochii au des- chis (. . .), mă văzu; întinsă mîinile (. . .). Mă cunoscu; a vorbi începu. Di pe pămînt în pat l-am rădicat. O găină tăind, o ferși, zeamă îi dădei; au mîncat" (219). Acum este salvat, dar cronicarul, cu amărăciune ascunsă, îi notează punctul final al destinului: „La 10 ani, latinant în Jupanec, turcii capu i-au tăiat" (219). Prezent în fața altui bolnav (căpitanul Franț Șmit), „morții dat" de medici, cronicarul are prilejul să creioneze por- tretul și starea muribundului doar prin cîteva linii, dar energice și suges- https://biblioteca-digitala.ro Viziune ți expresivitate in Cronica Banatului 277 tive: „Gura mare căscată, ochii mari deschiși, în sus stîlpiți, 6 zile pre spate lungit, nemișcat, mînile pingă el, tot mort“ (264). Altă dată, însă, parcă spre a contrazice intervenția vreunei forțe miraculoase, Stoica po- vestește cu detalii, într-o nuanțată și perfectă cursivitate, tratamentul empiric de prim-ajutor pe care îl aplică cu tenacitate, sugerînd, concomi- tent, înfrigurarea și efortul crescînd prestat, la capătul căruia înfăptuin- du-se redeșteptarea sperată: „Luai o jumătate de lămîne mai bună și-i storși must acru în ochi, în nas, în gură. în deșert, nimica, mort! îl luai de urechi, trag de nas, zgîțăn; nu-i simțire! Genele ochilor cercai a le închide, iară să deschidea. Falca gurii din jos i-o închideam, să deschidea iară. Apucîndu-1 de cap, ochii îi frecai, urechile, nasul, fălcile, mîinile îi îndoii, picioarele îi strînși și iară storși must în ochi, în nas, în gură mai mult. Unde văzui că înghițea. Și mai storcîndu-i în gură, iar înghiți. Cu mîna lui palme îi dădui. Nasu, ochii mai frecîndu-i cu stîngu ochi mișcă; și cu altul. Din gură bine înghiți, ochii ceva deschisă, apoi mai bine. Căută la mine; (...) și veăsel să făcu în față, vrînd a rîde, fălcile încleș- tate deschisă¹¹ (264). E un pasaj ce ilustrează, fără tăgadă, virtuțile nara- tive, capacitatea de sugestie, verosimilitatea și dialectica situației, toate dominate de senzația unei încordate tensiuni ce cristalizează, în final, în nerostită satisfacție. în calitatea sa de preot rural, în Corni, Stoica își amintește că a fost solicitat, cu desperare, să cuminece un țăran,care „de 8 zile zace, de un ceas au leșinat, gura, limba au pierdut" (295). Situația este redată prin viu dialog, cînd cu persoanele din mediu, cînd cu ago- nicul, din context rezultînd și procedeele de salvare. Reușita este notată lapidar, bucuria fiind doar presupusă: „carele mîne zi de dimineață afară la sălaș mereu trecu, bună zioa îm zisă" (295). în același perimetru de scoatere din ghiarele morții ce adulmecă ființa umană în vîrtejul războiu- lui, întîlnim consemnarea de febrilă despăduchere a soldaților internați în spitalul de la Bozovici, pe la începutul anului 1789. Tensionata acțiune de deparazitare, operațiunile efectuate galopant, imaginile ce rănesc retina prin iradierile lor scabroase sînt înfățișate într-o derulare cinema- tografică, comunicate prin enunțuri scurte, dense, energice: „5 sobe — /foișoare/ — mari, pline de bolnavi, îmbrăcați, unul lîngă altul jos culcați, făr de așternute (...) Boala dizentrii (:cursura greă), păduchi albi negrisă; piept, fața de păduchi nu să vedea. In toate zilele doi, trei morți, apoi cu grosu, cîte 10 și 12, cu caru duceam și odihneam. Cerui de la aberșteru 8 mueri din Bozovici cu piăptine să-i piăptine, și-mi / / deăteră. Vro 10 zile peptenai, ci din țoale iară sus eșiiau. Ce să fac? 3 cazane cerui; îmi deateră. In 3 cuhne vatra mare eu însumi le-am spart, cazanele am așezat, pline cu apă, foc le-am dat. Jos, în curtea casernii prăjine și înce- pînd a-i dezbrăca, căpeneagu, reclu apoi dîndu-le acestea, altele, dintr-o sobă întralta, îi opăream și-i curățăm, sobele des măturam. Cerui să-mi aducă cronoveț (. ..) sobele afumam, că mare putoare era, cît nici felcerii nu sta, ci fugea" (263). E un episod ce ilustrează, cu pregnanță, participa- rea intens afectivă a cronicarului în apriga luptă cu moartea pentru sal- varea ființei umane. Efectul se amplifică prin consecința inerentă: îmbol- năvirea gravă a generosului curant. Tot atît de pasionant la lectură apare și episodul următor ilustrînd efortul de autolecuire (prin apel la medicina populară), ce încorporează o firească stare tensională, halucinantă, ate- nuată apoi, treptat, de tonul mucalit cu care se învăluie confesiunea: ,,Lățîndu-mă în pat, 15 zile n-am mîncat. Ce luam de la hirurgul nu-mi https://biblioteca-digitala.ro 278 Petru Călin plăcea (. . .) trei nopți niște visă avui (. . .)• Apoi îmi veni poftă o căpățînă de varză acră, să rump frunză crude de pe ea (. . .) nu-mi plăcu. Apoi, alta cerui: zeară acră să beau, m-ar sănătoșa. Auzind oberșteru, îndată o caldărușă și o găleată cu lapte cu smîntînă îm trimeăse, ci gustînd, nu fu acru (.. .) Mă mai luptai cu visăle două zile. In miezul nopții, îmi veni miros acru de zară (. . .). Și blidul îl șterși, / / foalele să îmflă. Eu de-a mai adormi nu pot, ci zioa aștept. Gura șpălai și iată doctoru (...) La apo- tecă trimiși copilul, adusă. Ce zisease la ceasuri a lua, așa pre fereastră lepăda/m/. Eu iară după amiazi, cu zara. Mă sănătoșai și așa de moarte am scăpat" (263—264). Amintitele episoade ce vizează intervenția salvatoare, năzdrăvană a povestitorului, presărate ,cu dibăcie în derulajul cronicii, constituie, deci, încă o mărturie a meșteșugului scriitoricesc de a feri textul de uscăciune. Dacă Miron Costin, bunăoară, „are obiceiul să așeze foarte devreme pece- tea morții ,pe fruntea eroilor săi, obligîndu-ne să-i urmărim (...) ca pe proscriși"¹³, la Stoica, dimpotrivă, nu întîlnim nici un semn de anticipare a deznodămîntului. De remarcat e modul cum autorul știe să întrețină atmosfera încordată, de incertitudine și, apoi, să concluzioneze fericit, cînd chipul hidos al morții a fost destrămat. Deși fiecare episod în discuție se desfășoară după aceeași schemă (de la înfiorare, la deznodămînt luminos, traseu pe care se evidențiază intervenția benefică a povestitorului-per- sonaj — repetarea abuzivă a schemei putînd conduce, firește, la manie- rism și deci la monotonie), există o variere, voită ori nu, în selectarea cazurilor, a statutului și mediilor indivizilor salvați, în marcarea, fie și fugară, a atmosferei psihologice aferente, îndeobște stresantă. Din secvențele de factură literară, rezultă că autorul este atras de ceea ce înglobează în sfera sa modul teatral. După cum își amintește, uneori, se implică direct în regizarea unor momente ceremoniale: „eu văzînd mueri, negustoreăse din Rușava aci venite, pre împăratul a-1 vedea căuta, le strigi, le adunai, la Un loc a sta, puși pruncii înaintea mumîni- lor la rînd, ca și mumînile. Obrîșteru nostru adunasă tot corpul ofițirilor. Și stau iar aci, aproape" (234). Participă la un moment asemănător, prin 1812, pe traseul Mehadia—Orșova (309). Altă dată, naratorul devine păr- taș la înscenarea unei farse (în scop de amuzament și cu vădit substrat moralizator), la o agapă prilejuită de o reuniune clericală cu tineri proas- păt preoțiți, prin 1773, în Vîrșeț. La sugestia episcopului gazdă, un grup de preoți tineri sînt „distribuiți" și instruiți a interpreta, pe un scenariu ad-hoc, rolul unor țărani din Almăj (în care sînt travestiți), ce promit să devină militari numai dacă li se vor trimite, în satele lor, preoți învă- țați. Apoi, aceiași interpreți, pe alt scenariu, îmbrăcați în sutane, revin, solicitînd parohii bune cu posturi de învățători. Farsa este descifrată de un „spectator", spre hazul tuturor (204). Misiunea îndeplinită la această înscenare îi prinde bine mai tîrziu cînd se transformă în interpret, jucînd pentru cei de acasă, după un scenariu propriu, surpriza de a fi fost uns diacon. De remarcat plăcerea cu care sînt enumerate articolele de îmbră- căminte și recuzită hărăzite sieși ca proaspăt „actor" întru ceremonialurile preoțești: „Dîndu-mi disagii, mă încălțai în ștrinfi, țipeli cu șnale, dolama, brîu, mintia, podcapia, mănuși, bîtu în mînă, cu tată-meu la utrenie mă ¹³ Eugen Negriei, Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, Editura Minerva, București, 1972, p. 188. https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate in Cronica Banatului 279 duși" (216). Din presupusa bibliografie paircursă, cronicarul reține și notează procedeul travestirii ca ceva senzațional: „Semirami, o prințesă heboe, vitează (. . .), în țoale bărbătești îmbrăcată, multe corajii și expe- diții armășești au făcut" (66); „Sardanapal, om muerotcă, carele, în țoale muerești îmbrăcat, cu furca torcea" (66). Apetența pentru configurările teatrale nu rămîne în sine, ci este evidențiată și valorificată de cronicar, în strădania sa de a-1 avea treaz permanent pe cititor, aplicînd o viziune spectaculară situațiilor încorporate narațiunii istorice de tip anecdotic (prezentă în literatura noastră istoriografică începînd cu Miron Costin) — de la simpla reproducere de replică, a unei simple și scurte dialogări, pînă la montajul mai amplu. Adesea, materia narativă (de factura amin- tită) e pe punctul de a fi distribuită scenic, conturînd o stare conflictuală, însă fără a atinge, decît foarte rar, o stare dramatică în adevăratul înțeles. Exemplele de această natură sînt numeroase; întru susținerea afirmației vor fi comentate doar cîteva dintre cele mai relevante. De un relief deosebit sînt scenele de comedie dramatică în care prelații își pedepsesc supușii de rînd, cu bătaia. însuși povestitorul suportă un astfel de demers punitiv pe motivul că și-a pierdut căpeneagul. Deși vina este reperată la timp, pedepsirea este mereu amînată, însă acuza este rememorată în răstimpuri — ca o sabie a lui Damocles —, amplificînd, pe de o parte, tensiunea „condamnatului", iar pe de alta, curiozitatea cititorului. Același procedeu al amînării evenimentului propriu-zis (vizînd în subsidiar im- boldul la lectură) este materializat prin antepunereă altei secvențe ase- mănătoare: călugărul însărcinat de mitropolit să-1 „scarmene" pe tînărul Nicolae (Stoica) refuză ordinul, conformîndu-se numai după ce superiorul „începu a-i măsura dulama și a o scutura pre umeri, pre spate, de se despică mătasa faină" (210). Altă dată, povestitorul este acuzat că nu și-a făcut datoria adminis- trativă de slujitor al mitropoliei. Urmează obișnuita sancționare cu nuiaua, care și demarează prin așezarea la podea a pedepsitului. Dar și de astă dată, naratorul trage de timp, interpolînd un alt moment de evi- dentă savoare comică (alți supuși mitropolitani sortiți bătăii, speriindu-se, se fofilează și dispar, cu tot efortul „gărzii" de a-i reține): „Andrei (...) scoate 2 bîte. Intr-aceasta, deodată cotiți, cuvarii, catana, cociașii, ușa deschizînd, fuga eșind, el cu arhimandriții cu Gherasim la ușă a-i opri. Ei, împingîndu-i, zisără: — Nu stăm. — Stați! — Nu stăm că aicea se peptenă. Noi meargem să ne peptenăm singuri. Și fuga. Eu, culcat, mă uitam ce fu. Arhimandriții ținea ușa" (212). Alteori, configurarea scenică nu este realizată doar prin replică, ci mai ales prin puterea de evocare a povestitorului: „Sculîndu-să, domnul mieu chiemă pre Șacabent în sobă la el. Im deăte un ches mic, pecetluit, pentru însurămînt, unu legat, de cale; și lăcrăma. Eu plîngeam. Și iar ducîndu-să, adusă un galbin mare. îl arătă zicînd: Acesta dăruiesc noru- mea, la grumazi să-l poarte. Acu, cum plîngeam eu, așa și ei trei. Săru- tîndu-i eu mîini, picioarele, și lui Putnic și Șacabent, cu Dumnezeu îi lăsai și, eșind. plecai. Și iată și ei, afară după mine. Iară mă întorși și le sărutai. Eu pre treapte în jos, ei sus la treapte lacrămă. Al treilea oară mă întorși, le sărutai, fuga în jos plecai, în teligă mă puși, eșii. Ei și din fereastră mă blagoslovea" (213). E lesne de observat că povestitorul, ca https://biblioteca-digitala.ro 280 Petru Călin personaj, devine protagonistul momentului, singurul executant al miș- cării scenice (ce tinde să devină stereotipă prin repetare și de aci degaja- rea unui inerent iz de ridicol), dinamizat de impulsurile melodramatice generate de partenerii săi din planul secund. Campania împărătească de militarizare a graniței este înfățișată, de fiecare dată, prin distribuire scenică, cu dibace încrucișări de replici, subliniind (cu o descifrabilă satisfacție a cronicarului) refuzul categoric al unor almăjeni de a deveni militari, în ciuda oricăror ademeniri: „îm- păratul cu milă zisă a-i întreba: vreau să fie ei, Halmăju, militari împă- ratului lozef II? Fervalteru cu obercnezii zisără oamenilor a fi militari, însă ei cu totul: Nu vom! împăratul: — De viți fi militarii mei, nici unde la oaste nu vă voi trimite, ce numai aicea, la graniță, să-mi păziți, alta nu. în scris vă dau. Ei, iară: — Nicidecum nu voim, nu! împăratul cu mai mare milă, zisă: — De veți fi numiți ai mei militari credincioși, eu voă contribuția v-oo ert, a nu plăti și cu carte întăresc. Ei într-una: — Nu vom, nu, macar doă porții să plătim, dară militari nicidecum! împăratul, arătîndu-le călăreții, cătanele, militarii iliricești, spusă că-s militari. — Fie ei, noi nu! Iară împăratul: — Voi știți că la Mehadia militari, novi îmbrăcați, pre mine mă așteaptă? — Lasă, fie ei militari, dar noi nicidecum nu voim!" Scena se încheie cu învingerea împăratului prin suita viguroasă, hotă- rîtă a negațiilor rostite de țărani, cu toate argumentele persuasive invo- cate de suveran. „Aici deate cu picioru în pămînt, mort — saperment zicînd, au ple- cat" (201). Tot prin distribuire scenică, autorul revine asupra altui moment pe aceeași temă spre a reafirma că nici un fel de înlesnire, fie chiar sus- pendarea unor imanente și aspre pedepse nu-i poate determina pe almă- jeni să devină militari (202). Reluarea dialogului pe această temă, cu rezultat negativ pentru îm- părat, se face și din spirit de asociere a cronicarului cu almăjenii, întru- cît și el refuzase, în cîteva rînduri, să devină ofițer în armata imperială. De obicei, fragmentele dramatizate ale cronicii sînt închegate, au coe- rență, elementul de coeziune fiind, de regulă, comicul (de situații, mai ales), adus ori nu în prim-plan. Stoica de Hațeg nu aplică doar o viziune spectaculară asupra realității înfățișate, ci este atras și cultivă frecvent (concomitent ori la distanță) și spectaculosul ca modalitate de mobilizare a atenției cititorului. în acest sens, procedeul cel mai des utilizat este răsturnarea de planuri cu rezultanta imediată — surpriza. Și aici se poate distinge o anume ierarhi- zare a situațiilor, de la simplu, la complex. Astfel, preluarea în glumă a unui anunț serios (mesajul ispravnicului Ștucă din Cerneț că se apropie o năvală turcească) duce la situații dramatice (237). Sau, perfectarea, în https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate în Cronica Banatului 281 detaliu, a căsătoriei tînărului Nicolae (Stoica) cu fata obercnezului din Fîrliug se anulează brusc printr-un scurt și zeflemitor răspuns (negativ) dat de severul tată al candidatului la însurătoare (205). De la astfel de cazuri, mai simple, de aplicare a procedeului amintit, se merge către altele, mai complexe cu un anume rafinament estetic. Spre a ilustra și sublinia calitățile de oameni harnici și rezistenți ale românilor bănățeni, cronicarul apelează la același mod de alternare a ipostazelor, în final, rezultînd o luminoasă răsturnare de situație. în campania de militarizare a graniței, mîniindu-se împăratul la vestea că, pe traseul Feneș—Văli- șoara, ,,satele-s toate goale, că oamenii cu toate gloatele (. . .), auzind că a lor mărire vine, în păduri au fugit" (202), un confesor al său, Lasti, îl sfătuiește, cu înveninare, că „acest neam necredincios (adică românii, n.n.) trebuie preste hotar afară scos sau tot a-1 tăia și în locul lor, pe-aicea creștini credincioși, ștaeri, tiroli, craineni (...) a aduce“ (202). însă un alt confesor (Șleghel), mai obiectiv, are o părere inversă: coloniștii, pe lîngă că vor comporta mari cheltuieli, nu vor fi cu nimic mai eficienți decît oamenii locului. în final, acestuia i se dă dreptate și, în plus, este răsplă- tit („căruia o tabacheră de aur cu 12 galbeni îi dărui, însă Lasți să nu știe" — 203), iar cronicarul, după cum se vede, nu scapă prilejul de a sugera duplicitatea suveranului. Prin încorporarea spectaculosului (efect al suspensului urmat de răs- turnarea de planuri) este povestit, cursiv și concentrat, episodul cu fe- meia ce-și trișază soțul cu un turc (o mică aventură romantică localizată în părțile Oraviței, cunoscută de autor pe cale orală). Bărbatul, voinic, luptîndu-se cu răpitorul, se află, la un moment dat, în mare primejdie. De aceea, îi cere soției să taie brăcinarul turcului (spre a se împiedica în șalvari), dar aceasta, infidelă, procedează invers. Contrar așteptărilor, soțul trădat reușește să-și ucidă rivalul, pedepsind, apoi, drastic, soția ne- credincioasă: „Și așa pre nevastă de pe o rîpă rea prin geanțe afunde au împins-o, să nu mai fie“ (167). De observat inspirata substituție sino- nimică (pentru verbul „să moară") din finalul citatului. într-o scurtă, dar savuroasă anecdotă, intercalată autonom printre eve- nimentele inseriate, narațiunea prinde relief prin eșalonare de planuri în care își dau întîlnire autorul, povestitorul ca personaj, și, respectiv, par- tenerul de dialog al povestitorului — stilul direct intersectîndu-se, deose- bit de firesc, cu cel indirect liber. Povestitorul-personaj, Ignatie Popovici, reconstituie, cu nonșalanță, o teribilă gasconadă, în care el joacă rolul principal de prim-amorez al .. . împărătesei Maria Tereza, căreia îi face vizite neanunțate, i se adresează familiar cu „soro Mărie!". Și, pentru a fi mai „convingător", precizează: „Intrînd eu la crăiasa înlontru, o aflai frămîntînd pîine" [?!]. „Eu încet o sterși cu palma pe dindărăt" (190). Ca mai apoi, într-o altercație cu niște demnitari, presupuși „rivali", „lait- nantul bătrîn și chilav" se desfășoară vitejește: „Eu umflînd pre unu și pre altul, îi trîntii să-i ucid, Crăiasa sări, în brață mă luoă, sărutîndu-mă: frate Ignate, stai, nu ucide pre Batiani“ (191). în finalul suitei de pican- terii, într-un scurt dar sugestiv aparteu, autorul conchide ironic: „Cine vrea, creadă!", demolînd, astfel, monumentul de minciuni al caraghiosu- lui ofițeraș. Cu această simplă clipire din ochi către cititor — transcrisă printr-o comunicare imperativ-afirmativă (cu sens limitativ) dar cu sub- text imperativ-negativ cuprinzător — scriitorul obține, fără dubiu, o caus- tică răsturnare de situație. https://biblioteca-digitala.ro 282 Petru Călin Din aceste cîteva exemplificări (foarte puține în comparație cu cîte există pe întreaga arie de modalități narative ce-și așteaptă punerea în evidență) se poate concluziona (cu parțialitate, firește) că Stoica de Ha- țeg, avîndu-1 mereu prezent pe prezumtivul său cititor, își asumă, mai clar ori mai discret, misiunea de regizor al relatării, utilizînd deci, așa cum am menționat, o anumită strategie estetică. PETRU CALIN VISION ET EXPRESSION DANS „CRONICA BANATULUI" DE NICOLAE STOICA DE HAȚEG (Re sumă) Cronica Banatului est consideree, generallement, comme le dernier grand ou- vrage de ce genre de l’historiographie roumaine. 11 a £t£ 61abor6 entre 1825 et 1827, mais a ete imprime entierement qu’en 1969. Cette ceuvre represent un importante source documentaire pour l’histoire du Banat, concernant surtout le XVIII-e silele et le suivant. Interese de donner une image sur l’histoire du Banat et egalement une lecture agreable, Stoica de Hațeg ecrit cette chronique en aplicant une certaine „strate- gie esthetique“. C’est l’aspect que represente l’objet de cette etude-ci, qui essais mettre en evidence quelques modalite usiteese par le chroniquer pour seduire ses presomptifs lecteurs. Pour commencement: incorporation du detail sensationnel dans les culises de l’histoire; des d^marches fdbriles pour sauver quelques agonisant; appetence pour le mode theătral (Vision scenique sur les situations dramatiques relatees); utilisation du suspense, de la surprise, du renversement de situation, etc. L'analyse vise premi^rement la narration anecdotique. Surement, ce cote de cette chronique suppose une recherche systhematique et complete (linguistique et concernant la technique narative), l’ouvrage en question en offrant un riche materiei. https://biblioteca-digitala.ro AMENAJĂRI HIDROTEHNICE DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN ÎN SEC. XVIII—XX Amenajările hidrotehnice industriale s-au dezvoltat pe teritoriul ac- tualului județ Caraș-Severin din România în mod paralel și în strînsă legătură cu dezvoltarea mineritului si a metalurgiei, începînd cu secolul al XVIII-lea¹. în acest secol, noii stăpînitori ai Banatului² au început exploatarea și prelucrarea sistematică a bogățiilor naturale din regiunea montanistică bănățeană. La început s-a exploatat arama, argintul, aurul, mai tîrziu fierul și cărbunele³. Imediat după alungarea turcilor, mineritul din Banat a fost încredințat Comisiei Montanistice Bănățene⁴. După ce mineritul bănățean a fost condus, mai întîi de un directorat subdelegat, el a fost încredințat unui departament al administrației bănă- țene, fiind separat de celelalte probleme ale țării, avînd în fruntea acestui departament, însă, pe președintele administrației bănățene. Departamen- tul minier transmitea ordinele Vienei, Oficiului Montanistic Superior de la Oravița, căruia îi erau subordonate diferitele oficii montanistice din zonă⁵. Decretul din 27.07.1740⁶ a reglementat problemele mineritului bănă- țean. La 31.07.1741 a fost introdusă și în Banat legislația minieră ma- ximiliană⁷ și la 6.02.1742 a fost instituită noua formă de administrare a mineritului bănățean⁸. Au fost înființate patru districte montanistice: Ora- ¹ în sud-vestul României s-a practicat mineritul deja în antichitate, de ase- menea în evul mediu. ² In 1718, la pacea de la Passarowitz (21 iulie) care a pus capăt războiului aus- tro-turc din 1716—1718, casa de Habsburg a luat în stăpînire Banatul. Cf. Sonja Jor- dan, Die kaiserliche Wirtschaftspolitik in Banat im 18. Jahrhundert, VerlagR. Olden- burg, Munchen, 1967, p. 16. ³ La Carașova existau în anul 1718 instalații metalurgice folosite anterior de către turci. Cf. Franz Anton Schmidt, Chronologisch systematische Sammlung der Berggesetze der Konigreiche: Ungarn, Croatien, Dalmatien, Slawonien und des Gros- sfiirstenthumes Siebenbilrgen, Bd. 6, erste Abt., vom Jahre 1709 bis 1740, Wien, p. 100. ⁴ Schmidt, op. cit., p. 100. ⁵ Sonja Jordan, op. cit., p. 122. fⁱ. Schmidt, op. cit., p. 100. ⁷ Ibidem, zweit Abt., p. 551. ¹¹ Ibidem, B. 7, zweit Abt.. p. 33—37. https://biblioteca-digitala.ro 284 Rudolf Graf vița, Dognecea, Moldova și Șasea⁹. Ele erau subordonate Direcției Mi- niere Bănățene care, pînă în 1772 și-a avut sediul la Timișoara, din 1773 orașul de reședință al Direcției fiind Oravița¹⁰. în 1855 erariul și-a vîndut domeniile S.T.E.G.-ului¹¹, care le-a admi- nistrat pînă în 1920¹². Iată, pe scurt, cîteva date referitoare la începuturile industriale în cele mai importante localități montanistice bănățene:, Oravița: 1718 se exploatează arama; există un cuptor de redus mine- reuri neferoase; la Ciclova, în imediata apropiere a Oraviței, funcționa o forjă¹³. Dognecea: 1718 se fac prospectări; 1722 începe exploatarea plumbu- lui și intră în funcțiune cîteva topitorii și cîteva cuptoare de cupelație¹⁴. Șasea: 1730 este reluată exploatarea minieră. 1746 a fost construită uzina metalurgică Maximilian cu 4 cuptoare mici cu cuvă¹⁵. Bocșa: 1719 furnal¹⁶. Moldova Nouă: 1728 este reluată exploatarea minieră: 1733 este con- struită o topitorie nouă, în locul celei turcești¹⁷. Reșița: 3 iulie 1771 au fost date în funcțiune primele două furnale¹⁸. Văliug: 1793 este înființată colonia de tăietori de lemne. Atunci în- cepe plutăritul pe Bîrzava¹⁹. Steierdorf — Anina: a fost mai întîi o colonie de tăietori de lemne²⁰. 1790: cărbunele mineral a fost descoperit de Mathias Hammer²¹. în 1858 S.T.E.G.-ul a început construirea uzinei metalurgice²². Dezvoltarea mineritului și a metalurgiei în sec. XVIII—XIX este strîns legată de folosirea potențialului hidroenergetic din regiunea în cauză. Pe teritoriul actualului județ Caraș-Severin faptul a fost posibil datorită existenței și exploatării debitului rîurilor Bîrzava — Nera — Caraș și a afluenților lor. “ Ibidem; Sonja Jordan, op. cit., p. 122; Johann Heinrich Schwicker, Geschichte des Temeser Banats, 2 Ausg., Pest, 1872, p. 363. ¹⁰ Ignatz von Born în Briefe iiber mineralogische Gegenstănde aus seiner Reise durch das Temeswarer Banat, Siebenbiirgen, Ober- und Niederungam, Frankfurt und Leipzig, 1774, p. 19, amintește următoarele 4 districte: Bocșa (inclusiv Reșița), Oravița, Dognecea și Șasea împreună cu Moldova. ¹¹ General Statistik der Banater Domăne der k, k, Pri. Osterr. Staats- Eisen- bahn- Gesellschaft nach dem Stande mit Beginn des Jahres 1877, p. 1. ¹² Decretul guvernului român cu nr. 2455 din 8 iunie 1920 a stipulat înființa- rea „Uzinelor der Fier și Domeniilor din Reșița. Societate Anonimă" (U.D.R.), cf. 200 de ani de construcții de mașini la Reșița, 1771—1971, voi. 1, p. 95. ¹³ Schmidt, op. cit., p. 114; 145; Filiala Arhivelor Statului Caransebeș (în con- tinuare F.A.S.C.) fond STEG, nr. 18, Ortsgeschlchte Deutsch Orawitz. ¹⁴ F.A.S.C. fond STEG nr. 15, Ortsgeschichte Montan Dognatschka; Schmidt, op. cit., p. 234. ¹S F.A.S.C. fond STEG, nr. 19, Ortsgeschichte Șasea. ¹³ F.A.S.C. fond STEG, nr. 32 (A₂), Ortsgeschichte Deutsch Bogsan; Schmidt, op. cit., p. 180: „Das Eisen — werch — hammer und schmQlzhutten zu Boschan“. ¹⁷ F.A.S.C. fond STEG, nr. 17, Ortsgeschichte Neu Moldova. ¹⁸ F.A.S.C. fond STEG, copie Ortsgeschichte Reșița. ¹⁹ F.A.S.C. fond STEG, nr. 21, Ortsgeschichte Franzdorf. ²⁰ Ortsgeschichte Steierdorf, copie. ²¹ Dipl. ing. Wilhelm Slowik, Kurzer Umriss der Geschichte von Steierdorf — Anina, Hermannstadt, 1940, p. 35. ²² Ortsgeschichte Anina, copie. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 285 în regiunile montanistice, apa a avut și mai are un triplu rol: a) de obstacol, ceea ce a avut ca urmare exploatarea prin galerii, cu scopul înlăturării apei din mine; b) de mijloc pentru spălarea mecanică a minereurilor, ca agent de flotație pentru prepararea gravitațională, ca apă de stins a minereurilor pentru prăjit, la pescuit, ca mijloc de transport al lemnelor pînă în apro- pierea centrelor metalurgice unde buștenii urmau să fie transformați în mangal, și, în sfîrșit c) funcția cea mai importantă a apei, cea energetică, de forță motrice pentru mașini și diferite mecanisme²³. în cele ce urmează vom urmări trei probleme: 1. apa ca mijloc de transport al lemnelor prin plutăritul buștenilor. 2. apa ca forță motrice. 3. problema păstrării patrimoniului industrial existent și al repunerii lui în circuitul muzeal și turistic. 1. Una din marile probleme pe care le-a întîmpinat prelucrarea me- talelor pe teritoriul județului Caraș-Severin a fost aceea a asigurării in- stalațiilor industriale existente cu mangal. Acesta a fost adus în cen- trele respective în sec. XVIII—XIX, în funcție de prețul de cost al trans- portului, ori cu mijloace de tracțiune, ori pe cursul rîurilor Bîrzava (pen- tru atelierele de la Reșița, Bocșa și Dognecea) și Nera (pentru cele din Șasea). Transportul buștenilor din zonele de tăiere pînă la punctele de uscare și apoi de transformare a lor în mangal, a presupus o serie în- treagă de lucrări de amenajare a acestor rîuri (stăvilare, canale, baraje- rezervoare și mai tîrziu tunele). La Academia de Științe Montanistice și Silvice de la Schemnitz (as- tăzi Banska-Stiavnica — R. S. Cehoslovacia) au fost pregătiți în mod spe- cial pentru a conduce activitatea de plutărit pe rîul Bîrzava, și, mai întîi pe aceea de amenajare a Bîrzavei pentru plutărit, cîțiva funcționari silvici²⁴. Plutăritul buștenilor pe rîul Bîrzava a cunoscut trei mari etape: a) 1785—1803; b) 1865—1904; c) 1904 — deceniul 4 al secolului XX. între anii 1783—1784 au fost construite cinci stăvilare pentru plută- rit: stăvilarele principale de la Crivaia (la prețul de 8 000 de guldeni) și Izvorul Mare (4 000 de guldeni) și stăvilarele secundare de la Izvorul Mic (3 000 guldeni), Gozna (6 000 guldeni) și Cereșna (4 500 guldeni), în total 25 500 guldeni. în aceeași perioadă au fost confecționate din lemn urmă- toarele grătare de reținere: la Reșița (4 000 guldeni), la Cîlnic, pentru Dognecea (4 000 guldeni), și la Bocșa (5 000 guldeni), prețul celor trei gră- tare ridieîndu-se în total la 13 000 de guldeni²⁵. Aceste lucrări de amenajare a rîului Bîrzava au fost conduse de că- tre Franz Loidl, numit maistru silvic la Reșița²⁶. ²⁸ H. Wilsdorf, Umrisse der alten Bergmănnischen Wasserwirtschaft auf dem Freiberger Bergrevier, în Festschrift zum 100 jăhrigen Bestehen des Naturkunde- museums Freiberg, Freiberg, 1964, p. 109. ²⁴ Arhiva Muzeului Județean Reșița (A.M.J.R.), docum. nr. 1041/14018 și 1042/ 14019. ²⁵ F.A.S.C. fond STEG, nr. 21. ²⁶ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 286 Rudolf Graf fig j ___ Văliug. Schița barajului de la Claus (după Bogdănfy Odon, A viziera TT kotet Budapesta. Pallas Reszvenytărsasăg Nyomdăja, 1914, desen nr. 962). ’ Fotografii: Ion VOINA. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 287 Plutâritul buștenilor a început în anul 1785 și s-a efectuat fără în- trerupere timp de 19 ani, pînă în 1803, perioadă în care au fost plută- riți 179 682 de clafteri-cub²⁷ de bușteni, dintre care 51 137 pentru Re- șița, 57 414 pentru Dognecea și 71 131 pentru Bocșa²⁸. Cheltuiala supor- tată de către erariu s-a ridicat la suma de 612 770 guldeni vienezi, în medie revenind pe clafter-cub 3 guldeni și 27 de creițari. Odată cu reducerea suprafețelor păduroase din Valea Bîrzavei, cu creșterea necesarului de combustibil lemnos la uzina din Reșița, cu productivitatea mică a minelor de la Dognecea și refacerea pădurilor de la Bocșa și Dognecea, s-a pus problema renunțării la plutărit, ceea ce s-a și făcut în anul 1803²⁹, cînd s-a trecut la experimentarea pe timp de un an a producerii mangalului în zonele de tăiere a pădurilor³⁰. Din această primă perioadă a plutăritului pe rîul Bîrzava nu ne-au rămas vestigii materiale. Arderea mangalului în locurile de tăiere din păduri și transportul lui cu ajutorul mijloacelor de tracțiune nu a rămas. însă, în faza de expe- riment. Cărbunele de lemn a fost produs și transportat în felul amintit mai sus din anul 1803 și pînă în 1855. în jurul anului 1815 autoritățile au reluat discuțiile în legătură cu chestiunea plutăritului pe Bîrzava, deoarece în perioada de după 1803 a crescut foarte mult prețul transportului mangalului cu ajutorul mij- loacelor de tracțiune. De exemplu, în 1804 măsura de mangal (1,414 1) costa 24 de creițari, ajungînd în 1815 la 1 fl. și 27 de creițari³¹. Calculele efectuate acum încercau demonstrarea faptului că plutăritul ar fi mai ieftin³², totuși se pare că, s-a renunțat la această idee. întreaga chestiune va fi reluată după cumpărarea de către S.T.E.G. a domeniilor industriale din Caraș-Severin³³, datorită faptului că, în urma eliberării după 1848, a țăranilor din iobăgie, aceștia nu mai puteau fi obligați la transporturile pentru uzină, astfel că transportul cu ajutorul căruțelor a devenit costisitor și ineficient³⁴. Prin urmare, între anii 1864—1869, rîul Bîrzava și afluenții săi au fost amenajați din nou pentru plutărit³⁵. Amenajările au costat societatea 128 074,72 guldeni³⁶, în sumă fiind cuprins și costul barajului ridicat la 8.5 km la sud de Văliug, în anul 1864—1865. Barajul, construit din bușteni de brad ciopliți, avînd umplutură de piatră, a avut o înălțime de 11,5 m, o lungime de 76 m și o grosime de 26 m. Capacitatea lui de acumulare era de aproximativ 140 000 mc de apă. Apa acumulată de baraj permitea transportul con- ²⁷ Un clafter- cub — 6,822 mc. ²⁸ F.A.S.C. fond STEG, nr. 21. ²⁹ F.A.S.C. fond STEG, nr. 21; A.M.J.R., Visitationsprotokoll, 1815 nr. 1044/14021. ³⁰ Ibidem. ³¹ Ibidem; redăm doar calculele referitoare la cheltuielile necesare amenajării Bîrzavei pentru plutărit: „Fiir 16 Klausen ă 9000 f. 144000 f. die Abtragung die wie- der Herrichtung der Hruber Hauptklauss: 7000 f. Die Herrstellung des Bogschaner und Reschitzaer Rechens: 15000 f. Die Flussraumung von Bogschan bis zum Urs- prung 12000 f. Summa: 178000 f. — 4 f. 13 16/100 kr". ³² Ibidem. ³³ Ibidem. ³⁴ 200 de ani de construcții de mașini la Reșița. 1771—1971, voi. 1, Reșița, 1971, p. 82. ³⁵ Ibidem. ³⁰ General Statistik .. ., 1877, p. https://biblioteca-digitala.ro 288 Rudolf Graf Fig. 2 — Oravița. Digul Lacului Mare. •comitent a 4 000—10 000 mc de lemne, sezonul de plutărit durînd de la mijlocul lunii martie pînă în luna august³⁷. Bîrzava a fost amenajată pentru plutăritul buștenilor pe o lungime de 38,8 km, lucrările ridicîndu-se la suma de 28 169 fl. și 33 de cr. Tot- odată, a fost construită o greblă pentru prinderea buștenilor avînd lun- gimea de 40 m, împreună cu cele trei locuri de uscare și ardere de la Reșița. Ele au costat 69 934 fl. și 48 cr.³⁸. Din 1865 pînă inclusiv 1876, au fost plutăriți anual, în medie 104 870 mc de lemne (lemne de foc dar, în special, lemne pentru arderea manga- lului). Cantitatea de lemne plutărite anual a variat între 83 713 mc (în 1867) și 133 288 mc (în 1870)³⁹. Cu toate că am insistat pînă aici asupra plutăritului pe rîul Bîrzava, trebuie amintit și cel de pe rîul Nera. Acesta a fost amenajat în acest scop tot de către S.T.E.G. Pentru început, a fost construit un grătar de reținere (360 fl.) care nu a corespuns, însă, așteptărilor. în 1867 a mai fost ridicat un grătar (5 340 fl.) care, însă, nu a fost suficient de rezis- tent, fiind înlocuit cu altul (590 fl.) care, în sfîrșit, a reușit să facă față necesităților. In 1871 a fost construit un pod suspendat (lung de 47 m) peste rîu, necesar circulației personalului. Un pod asemănător a fost construit apoi peste grătar. Primul a costat 160 fl., al doilea 50 fl.⁴⁰. Societatea a folosit Nera pentru plutăritul buștenilor pe o lungime de 18,4 km „de la începutul pădurilor societății din zone de amonte a ³⁷ 200 de ani..., p. 82; cf. I. Păsărică, Monografia Uzinelor de fier și Domenii- lor din Reșița, ed. 2, Buc., 1935, p. 59, erau 180000 metri-cubi; cf. General Statistik ..., 1877, p. 191—192 erau 191572 mc, a costat 19301,40 fl. ³⁸ General Statistik ..., 1877, p. 191. ³⁹ Ibidem, p. 192. ⁴⁰ Ibidem, p. 191. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 289 Fig. 3 — Oravița. Deversorul Lacului Mic. rîului“, pînă la locul de uscare și de ardere din Șasea Română⁴¹. Trans- portul lemnelor pe apă se putea efectua doar la o adîncime medie a apei, în timpul primăverii și a verii ⁴². între 1860 și 1877 au fost plutăriți în medie 5 954 mc de lemne. Cantitatea anuală a buștenilor transportați a oscilat între 2 029 mc, în 1864 și 11 029 mc în 187 1⁴³. Deosebirea dintre plutăritul buștenilor de pe Bîrzava și cel de pe Nera consta în faptul că, în timp ce cursul de apă al Bîrzavei a fost ame- najat în mod artificial pentru această activitate, cel al Nerei era folosit fără mari modificări⁴⁴. Un aspect secundar, dar, totuși, interesant al întregii chestiuni, îl reprezenta modalitatea de transportare, din punctul de tăiere pînă la locul de plutărit. în zona Reșiței, buștenii erau aduși pînă la Bîrzava cu ajutorul unor scocuri uscate sau umede,⁴⁵ dar și cu cel al stăvilarelor secundare, con- ⁴¹ Ibidem. ⁴² Ibidem. ⁴³ Ibidem. ⁴⁴ Ibidem, p. 190. ⁴⁵ Ibidem, p. 193. 19 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 290 Rudolf Graf struite în funcție de necesitățile de moment⁴⁶. între anii 1868—1871, buștenii din pădurile Crivaia Mică și Crivaia Mare au fost transportați pînă la Bîrzava pe o cale ferată cu cădere liberă, aceasta, construită între anii 1868—1870, a avut o lungime de 4,96 km, o diferență de nivel mediu de 4,79®/o, un ecartament de 1,15 m și curbe minime de 16,21 m. Șinele folosite⁴⁷ erau șine de mină de 36 de pfunzi⁴⁸. Au fost folosiți în total 5 vagoane a cîte 1 150 kg și avînd o capacitate de cîte 7 mc. De la Bîrzava pînă la locul de încărcare fiecare vagon era tras de un cal. După încăr- care, era condus de către un frînar pînă la locul amenajat pentru plută- rit⁴⁹. în medie, fiecare vagon parcurgea zilnic 19,5 km, transportînd 48 mc de lemne la rîu. Pînă în 1872 au fost transportați în felul acesta 136 997 mc de bușteni, lungi de 1 m, la un preț de cost de 67,8 cr. noi/mc. Pentru transportul lemnelor pînă la locurile de plutărit pe Bîrzava au mai fost folosite scocurile⁵⁰ dar și un funicular construit între 1892—1893 pentru transportul lemnelor de pe versantul opus al Semenicului. El făcea legătura între pădurile Semenicului—Prislop—rîul Bîrzava, avînd o lungime totală de 5 576 m⁵¹. La rîul Nera buștenii erau aduși cu ajutorul carelor din pădurea Po- toc și cu scocuri uscate, din zonele suficient de înclinate. Locurile de de- pozitare și de ardere ale buștenilor din apropierea Reșiței erau legate de uzină prin intermediul unor căi ferate cu ecartament îngust⁵². Locul de pregătire al mangalului se afla la 4 km de uzină, în amontele Bîrzavei, cuprinzînd, totodată, și stavilele pentru scoaterea lemnului din apă⁵³. Amenajările hidrotehnice de pe Bîrzava și afluenții săi au cunoscut o nouă dezvoltare în primul deceniu al secolului al XX-lea. Inițiativa noilor amenajări a fost luată de către S.T.E.G. care, „a apreciat importanța for- țelor hidraulice de pe domeniile ei pentru exploatarea stabilimentelor me- talurgice, a minelor și pentru celelalte nevoi industriale diverse⁴¹⁵⁴. Unul din scopurile noilor amenajări, alături de procurarea unui izvor perma- nent de energie, la adăpost de fluctuațiile de preț ale combustibilului ce făceau nesigură producerea energiei pe cale termică⁵⁵, era cel al trans- portării lemnelor pe apă⁵⁶. Astfel că, alături de cursul principal al rîului Bîrzava, noile amenajamente au utilizat multe pîrîuri „formînd o rețea de 10 canale care conduc apa pe o lungime de 78 km, înzestrată cu baraje ⁴⁶ Ibidem. ⁴⁷ Ibidem, p. 194. ⁴⁸ 1 pfund = 0,56 kg. ⁴⁹ General Statistik..., 1877, p. 194. ⁵⁰ Ibidem. ⁵¹ Avea o diferență de nivel de 500 m. în lunile de vară — circa 150 de zile, timp de 10 ore pe zi — transporta 50—60 000 mc de lemne. Pînă la funicular, lem- nele erau aduse cu scocuri umede sau uscate. Funicularul a funcționat pînă în anul 1911 cînd a fost înlocuit de canale de plutărit. Cf. 200 de ani.... p. 82. ⁵² Beschreibung der sildungarischen Domăne der privilegierten osterreichisch- ungarischen Staats-Eisenbahn-Gesellschaft, Budapest, 1885, Selbstverlag der priv. osterr. ung. Staats-Eisenbahn-Gesellschaft, Pester Buchdruckerei Actien Gesellschaft, p. 46. ⁵³ 200 de ani..., I, p. 82. ⁵⁴ Ing. D. Germani, Amenajările hidroelectrice de la Reșița, București, ș.a., p. 3. ⁵⁵ Ibidem, p. 3—4. ⁵⁸ STEG-ul se obligase prin contract să pună la dispoziția „Societății Anonime pentru distilarea lemnului din Reșița" o mare cantitate de material lemnos. Cf., Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 291 Fig. 4 — Dognecea. Digul Lacului Mare în timpul lucrărilor de renovare. deversoare, baraje rezervoare, tuneluri, apeducte, castele de apă și con- ducte forțate"⁵⁷. Amenajările amintite se împart, practic, în două părți: 1. cele de pînă la uzina hidroelectrică Breazova și 2. cele de la uzina susnumită pînă la Reșița. Din prima grupă fac parte canalele și lucrările aflate în legătură cu uzina hidroelectrică Breazova: canalele Zănoaga, Semenic, Prislop, Iz- vorul Rău, Gozna, Canalul de Sus, canera de sarcină, (castelul de apă Breazova), jilipul de ocol pentru transportul lemnelor⁵⁸. Pe traseul Canalului de Sus se află 4 tuneluri cu o lungime cumu- lată de 341 m: tunelul Crăinicel (112 m), Izvorul Rău (53 m), Izvorul Mic ⁵⁷ Ing. Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de fier și Domeniilor din Reșița și frumusețea naturală a împrejurărilor, ed. a 2-a, București, 1935, p. 54. » ⁵⁸ Canalul Zănoaga are o lungime de 4,7 km. Aduce apa din regiunea muntelui de la cota 1 295 m. La 1 279 m se varsă în albia naturală a pîrîului Murdila. Apele unite Zănoaga-Murdila, primind lemnele din pădurea Tilva, se varsă în canalul de plutărit Semenic. Canalul Zănoaga este săpat în pămînt, are o secțiune trapezoi- dală de 0,35 m² și o pantă de 3,5%o; Canalul Semenic: săpat în pămînt, pereți căp- tușiți cu scînduri și betonat pe o porțiune de 120 m, lungimea: 23,3 km, panta: L,6 și 1.8%o, secțiunea transversală: 0,84 m². De la Prislop lemnele plutesc prin marele ji- lip — jilipul Prislop — Izvorul Rău — în Canalul de Sus la Izvorul Rău. Jilipul Prislop — Izvorul Rău, construit din lemn, porțiunea din apropierea Canalului de Sus este betonată, panta fiind de 330%ₒ în porțiunea superioară și de 104%₀ în cea inferioară; Canalul de plutărit Gozna; în parte pămînt, în parte scînduri, este be- tonat la capăt pe o lungime de 80 m; Canalul de Sus: lungime: 3,6 km, secțiune transversală: 1,56 m², panta: l%₀, este construit din zidărie de piatră brută, duce apa la uzina Breazova. începe mai jos de Văliug (la cota de 520 m) în dosul unui canal de priză (sau derivare) și se continuă într-un tunel. Lemnele aduse de jilipul Prislop—Izvorul Rău pluteau pînă la castelul de apă din pădurea Breazova la ex- tremitatea Canalului de Sus. De aici, cea mai mare parte a apei ajunge printr-o stavilă orizontală la uzina Breazova. Apoi lemnele — cu apă puțină — ocolesc uzina și coboară printr-un jilip în Canalul Principal (la 38,1 m mai jos) urmîndu-și dru- mul spre Reșița. Priza Canalului de Sus se află la originea lui. Priza de apă este formată dintr-un baraj deversor construit în albia Bîrzavei (imediat mai jos de Văliug) și în sus de barajul rezervor), cf. Ibidem, p. 5—9. 19* https://biblioteca-digitala.ro 292 Rudolf Graf (62 m) și Cleanțul Sîrbului (114 m). Ele au o secțiune ovoidală și străbat formațiuni de gneis, fiind betonate. De asemenea, au fost construite trei apeducte — cu lungimea totală de 151 m — cu bolți de zidărie din piatră brută⁵⁹. Cea de-a doua grupă este formată din amenajările pentru uzina hidro- electrică de la Reșița (Grebla) cuprinzînd: barajele rezervoare Claus și Văliug, Canalul Principal, priza acestuia, canalele colectoare Crainic și Gropos Bogat, jilipul Sodol, apeductele, tunelele, canalul de rezervă, cas- telul de apă și conductele forțate⁶⁰. 2. Vom urmări, în continuare, cea de-a doua problemă care ne inte- resează, și anume, apa ca forță motrice. Specificăm că utilizarea ei în ⁵⁹ Jbidem, p. 9. ⁶⁰ Canalul Principal: începe în dosul barajului de priză din albia Bîrzavei (la 1,8 km în amonte de uzina Breazova; 200 m mai jos se află barajul rezervor Vâ- liug; are o lungime de 14,2 km, secțiunea trapezoidală de 3 m², este săpată în pă- mînt; panta: l%₀, fundul canalului este betonat, pereții fiind în parte din piatră brută, în parte din beton. Suprafața udată este tencuită cu ciment Portland. Pe porțiunea sa finală (1,8 km). Canalul Principal are o pantă mai redusă — 0,5%₀ și secțiunea mărită; de la rambleul Curmătura la tunelul Ranchina (1,2 km): 5,5 m², restul de la tunel la castelul de apă (600 m): 16 m². Cea mai mică rază de curbură a canalului este de 20 m, nefiind necesară supralărgirea secțiunii. Canalul Principal străbate șase tuneluri cu o lungime totală de 5 km (33% din lungimea canalului). Ele au fost săpate în stîncă. Unele sînt betonate, altele con- struite (zidite) în cărămidă, restul aflîndu-se în stare naturală (stîncă). în funcție de importanța lor, tunelurile au fost construite în secțiuni speciale. în dreapta fie- cărui tunel, o banchetă de 0,6 m face posibilă vizitarea lor. Tunelurile sînt urmă- toarele: Liscov — Barni (17611 m), Coziuța (825 m), Cozia (792 m), Secu (382 m), Teiuș (820 m), Ranchina (591 m). Podurile — apeducte de fier — construcții din două grinzi cu zăbrele pe mai multe reazăme, avînd canale din tablă de fier, continuă Canalul Principal deasupra văilor. Acestea sînt: podul — apeduct Văran (138 m), Stimic (28 m), Rîul Alb (95 m), Secu — care este cea mai importantă construcție de acest gen de pe traseul Cana- lului Principal. Are o lungime de 216 m, 6 deschideri de cîte 36 m, pilonii fixați pe fundamente de zid, suprastructură de fier — Cuptoare (226 m); lungimea totală a canalului însumînd 704 m, adică 5% din lungimea totală a Canalului Principal. Alături de apeductele de fier, de-a lungul Canalului Principal există 8 apeducte în zidărie cu o lungime totală de 65 m, de asemenea, umpluturi de văi și porțiuni de canal care trec doar pe rambleu cu o lungime de 1,1 km. In Canalul Principal își varsă apele și următoarele canale colectoare: canalul colector Crainic lung de 1,05 km, secțiune transversală de 0,43 m², pantă de 65%₀, construit în zidărie. Acesta aduce apa de pe versantul sudic al Văii Bîrzavei, străbate valea printr-un ape- duct de fier în lungime de 68 m vărsîndu-se în Canalul Principal mai sus de uzi- nă. Canalul colector Gropos Bogat, lung de 10 km, cu o secțiune transver- sală din amonte în aval de la 0,51 m² la 1,5 m², începe la pîrîul Gropos, colectează pîrîurile Gropoșel, Cerna, Trepușin, Bogat, Breazova și se varsă în Canalul Prin- cipal, în amonte de apeductul Văran. Pe traseul său străbate 3 tuneluri mici cu o lungime cumulată de 300 m și un apeduct de fier de 68 m lungime; în apropierea castelului de apă. Canalul Principal se află în legătură cu un canal de rezervă lung de 1,5 km și avînd o secțiune de 10 m². Este construit în elevație, din piatră brută neregulată, cu o tencuială Portland în proporție de 1/5. Materialele întrebuințate la construirea canalelor amintite au fost gneisul și ardezia, aduse din carierele aflate în apropierea traseului, restul materialului de. zi- dărie a fost transportat pe o cale ferată construită în acest scop. Unele dificultăți le-a provocat procurarea nisipului, acesta fiind adus din cariere sau din Bîrzava și transportat cu un funicular. Zidăria din piatră uscată a fost folosită doar la lu- crări secundare, în locuri mai puțin expuse. In amonte de castelul de apă se desparte din Canalul Principal jilipul Sodol, pentru transportarea lemnelor la locul de de- pozitare din Reșița. Acest jilip este săpat în pămînt și căptușit cu scînduri. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 293 Fig. 5 — Anina. Lacul Buhui. acest scop este posibilă prin folosirea în mod constant al cursului de apă, acolo unde el se află în imediata apropiere a instalațiilor metalurgice, apoi prin canelele construite de-a lungul acestor cursuri de apă, cît și prin lacuri artificiale. Se pare că, în general, au făcut uz de energia ape- lor întîi topitoriile și apoi minele⁶¹. Dintre canalele construite în secolul al XVIII-lea în mod special pen- tru punerea în funcțiune a instalațiilor metalurgice, le amintim pe cele de la Bocșa și Reșița⁶². Complexul metalurgic de la Bocșa Montană, în ciuda perioadelor de criză, a avut o existență destul de îndelungată (fur- nalele au funcționat pînă în 1896), ultimele mari renovări fiind făcute la mijlocul secolului al XlX-lea, mai exact în 1861 și 1869⁶³. Din prima pe- rioadă a existenței instalațiilor de la Bocșa Montană datează canalul Ieruga, acesta pornind de la barajul Florian⁶⁴ (lățime 3,3 m, adîncime 2 m). Canalul amintit a continuat să fie folosit și după scoaterea din uz a ultimului furnal de la Bocșa Montană. Începînd cu anul 1865 și pînă astăzi, apele canalului sînt folosite pentru producerea energiei electrice. Menționăm, doar în treacăt, că vechiul canal care a pus în mișcare instalațiile metalurgice de la Reșița — canal intrat și în folclorul reși- țean — nu mai există decît ca un canal betonat subteran, el dispărînd ⁶¹ Wilsdorf, op. cit., p. 116. ⁸² în 1719, la Bocșa Veche (Alt Werk) au fost construite, sub conducerea maistru- lui minier Friedrich Freiberg, un cuptor de topit minereuri și forjele necesare. Cf. F.A.S.C. fond STEG, nr. 32. în 1722, furnalul a fost mutat la Bocșa Nouă (Neu Werk), instalațiile lui fiind puse în mișcare tot de apele unui canal. în 1725 fur- nalul a mai fost mutat odată, de data aceasta la Bocșa Montană, cf. Virgil Birou, Începuturile și dezvoltarea mineritului de fier și metalurgiei în Banat în secolul XVIII, în Studii, V, nr. 1—2, 1958, p. 247; Szentklarây Jeno, Mercy kormănyzata a Temesi Bănsâgban, Timișoara, 1909, p. 20. ⁶³ F.A.S.C. fond STEG, nr. 32, A₂, B₂. ⁶⁴ Denumit așa, probabil după numele patronului turnătorilor Sf. Florian. https://biblioteca-digitala.ro 294 Rudolf Graf Fig. 6 — Izvorul Mic. Schița apeductului (dppă Bogdânfy Odon, op. cit., desen nr. 957). odată cu noua dezvoltare industrială a Reșiței după cel de,-al doilea război mondial⁶⁵. Și instalațiile metalurgice de la Șasea Montană (trei dintre ele) au fost acționate de apa ogașului Sușara, cea de-a patra fiind pusă în func- țiune de apele Nerei, dirijate prin canale de suprafață sau îngropate, unele dintre ele putînd fi văzute și astăzi⁶⁶. în zonele montanistice lipseau, însă, adeseori rîuri destul de puter- nice pentru a pune în funcțiune instalațiile de pompare, mașinile de transportat, instalațiile de șteampuri și uzinele metalurgice⁶⁷. Acolo unde lipseau condițiile naturale s-a impus construirea unor lacuri⁶⁸. Ceea ce ⁶⁵ Vezi Alexander Tietz, Wo in den Tăiem die Schlote rauchen, Literatur Ver- lag, Bukarest, 1967, p. 214: „Auch dieser Teii des alten Reschitz ist der Industrie zum Opfer gefallen. Vor kurzem floss der Schmelzgraben, der jetzt unterirdisch in Betonrohren geleitet wird, offen in seinem Bette, zwischen seinen von eingerammten Holzpfăhlen gebildeten Ufern, dicht am Fusse der Biigel dabin. Diesseits lief am Graben entlang die Werksbahnstrecke, jenseits aber reiten sich reinliche Schmilcke Arbeiterhâuser. Vor jedem Haus war ein Blumengarten aus dem die bunten Gar- tenblumenfreundlich iiber das Wasser heriiber griissten“. ⁶⁶ Brindza, Carol, Despre utilizarea potențialului hidroenergetic al rîurilor, lacurilor și canalelor de apă din zona minieră Bocșa—Ocna de Fier—Dognecea și Oravița—Șasea Montană—Moldova Nouă, în manuscris, p. 1. ⁶⁷ Delius, Christoph Traugott, Anleitung zu der Bergbaukunst, 1773, p. 392. ⁶⁸ Iată ce scrie Delius, op. cit., p. 392: „Es ist daher viei mehr ein Theil der guten Bergwirtschaft, die Puchwerke so nahe als moglich zu den Erzgruben brin- gen“, Astfel că cel mai bun mijloc ca: „nahe gelegene kleine Băche und Quellen ein eine einzige Wasserfuhrung zusammen zu leiten. und zu weilen ist die; Gele- genheit vorhanden einen grossen obschon entfernten Bach auf sămmtliche Ma- schinenwerke zu fuhren“. „Wo es aber an allen diesen Naturvortheilen fehlet, und das Bergwerk so betrăchtlich ist, dass man auch fur die Anwendung betrăchtlicher Unkosten kiinf- tighin wieder einen Ansehlichen Nutzen zu schopfen hoffen darf, da mussen unum- gănglich beym Abgange des Schnees, und zu Regenzeiten ein genugsammen Was- servorrath sammelt, den man das Jahr hindurch sowohl auf die Wasserhebungs- und Fordernisskiinste, als auf die Puchwerke und nach Gelegenheit auch auf https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 295 Fig. 7 — Reșița. Centrala hidroelectrică Grebla. s-a și făcut în zona montanistică bănățeană începînd cu secolul al XVIII-lea — dacă nu chiar și înainte — și pînă în secolul al XX-lea. O valoare deosebită pentru ilustrarea activității de amenajare hidroenerge- tică o au însăși lacurile care au reușit să înfrunte trecerea timpului, lacuri adunate în spatele digurilor construite pe teritoriul județului Caraș-Se- verin. Există și astăzi cinci diguri construite în secolul al XVIII-lea, ală- turi de trei din primul deceniu al secolului XX. Pe lîngă acestea sîntem în posesia unor informații referitoare la alte lacuri artificiale realizate în secolele XVIII și XIX. Lacurile construite în secolul XVIII au servit, toate, intereselor mine- ritului și metalurgiei de pe teritoriul județului. Digurile construite în această perioadă au fost ridicate din piatră, spre deosebire de cele din Boemia, datînd din aceeași perioadă, care au folosit ca material de con- strucție lutul argilos⁶⁹. In localitatea în care, de mai bine de un secol, s-a aflat Direcțiunea Minieră Bănățeană⁷⁰ și, unde după 1718⁷¹, noii administratori au conti- nuat la un alt nivel exploatările miniere și activitățile metalurgice — la Oravița — în 1718 a fost construit primul cuptor de topit minereuri ne- feroase. Urmărindu-se asigurarea unui potențial hidroenergetic constant, aici au fost înălțate două baraje pentru acumularea apei. Nu cunoaștem data exactă a construirii lor, există însă informații referitoare la repa- rarea acestora în anul 1760⁷². La această dată, necesitățile de apă ale lo- Hiitten- Hâmmer und Bergwerksfabrikenwerke benutzen kann. Da nun solche Teiche immer mehr Nutzen verschaffen, je grosser sie sind, so miissen sie auch mit gehbriger Vorsicht gebaut werden, damit sie bey langwierigen Regen, bey W61- kenbriichen und starken Wassergiissen keinen Schaden leiden, oder damit auch der Damm durch die Schwere der grossen Wasserlast nicht eingedruckt werde“. ⁶⁹ Ibidem, p. 408. ¹⁰ 200 de ani ..., p. 47. ⁷¹ Prin pacea de la Passarowitz, Banatul a intrat sub stăpînire austriacă, cf. Ibidem. ⁷² Cf. Brindza, C„ op. cit., p. 6. https://biblioteca-digitala.ro 296 Rudolf Graf Fig. 8 — Reșița. Grebla — conductele iorțate. calităților montanistice erau, probabil, foarte mari, la mijlocul secolului al XVIII-lea — 2 iulie 1746 — fiind puse în funcțiune două noi cuptoare de redus minereuri neferoase⁷³. Lacurile amintite mai sus există și astăzi, ele purtînd denumirea de: Lacul Mare și respectiv, Lacul Mic. Lacul Mare este un baraj de greutate cu contraforți, din zidărie de piatră cu mortar. El este alimentat de pîrîul Oravița și de afluenții aces- tuia. Barajul are o înălțime de 12,5 m, o lățime de 8 m la bază și de 2 m la coronament. Lungimea la coronament a lacului este de 117 m; suprafața bazinului lacului: 28 km²; suprafața lacului: 0,008 km²; volu- mul lacului: 106 000 mc; barajul are două deversoare: unul lat de 7 m, celălalt de 5,5 m, de asemenea două vane cu diametrul de 0,83 m și res- pectiv 0,55 m. în aval față de Lacul Mare, alimentat tot de pîrîul Oravița, se află Lacul Mic: baraj de greutate cu contraforți construiți din zidărie de pia- tră fasonată la suprafață; un deversor lat de 5 m și două vane: una de golire cu diametrul de 0,85 m și una de alimentare cu diametrul de 0,55 m; înălțimea barajului: 7,65 m; lățimea la coronament: 6 m; lungimea la coronament: 68 m; suprafața bazinului: 29 km²; suprafața lacului: 0,002 km²; volumul lacului: 450 000 mc⁷⁴. Alte două baraje au fost construite în același scop în localitatea mon- tanistică Dognecea în anul 1724. Cele două lacuri au fost înzestrate și cu canalele de apă necesare⁷⁵. Ele apar și pe harta din 1765 a așezării Dogne- cea⁷⁶. Și aici, cele două lacuri poartă denumirea de Lacul Mare și Lacul Mic. Lacul Mare este alimentat de pîrîul Dognecea, ale cărui ape se adună în spatele unui baraj de greutate în arc cu contraforți. Zidăria este din ⁷³ F.A.S.C. fond STEG, nr. 18. ⁷⁴ Mulțumim inginerilor și tehnicienilor de la O.G.A. Reșița pentru informațiile furnizate. ⁷⁵ F.A.S.C., fond STEG, nr. 15. Sînt amintite și de Griselini, Francesco în Isto- ria Banatului Timișoarei, ed. Facla, 1984, p. 285 (traducerea de Costin Feneșan). ⁷⁶ F.A.S.C., colecția de planuri, nr. 442. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 297 Fig. 9 — Reșița. Grebla — conductă forțată, detaliu. piatră și mortar. înălțimea: 14 m; lățimea la coronament: 7—9 m; lungi- mea la coronament: 71 m; suprafața bazinului de recepție: 18,5 km²; su- prafața lacului: 0,002 km²; volumul lacului: 500 000 mc. Barajul este pre- văzut cu o golire de fund și un deversor dreptunghiular lateral. Lacul Mic, alimentat de pîrîul Valea Lacului și de precipitații; este un baraj de greutate de tip vechi cu două întărituri gen contraforți, un baraj în arc încastrat ca și barajul Lacului Mare, între două boturi de deal. A fost construit din zidărie de piatră cu mortar și cu miez de ar- gilă. înălțimea: 11,5 m; lățimea la coronament: 6 m; lungimea la corona- ment: 57 m; suprafața bazinului de recepție: 4,5 km²; suprafața lacului: 2,88 ha; volumul lacului: 135 000 mc⁷⁷. Există informații referitoare la existența unui stăvilar artificial plasat pe apa Secaș, care trece prin mijlocul localității Dognecea, stăvilar alimentat și de un canal îngropat care aducea apa Văii Johann. De aici, apa intra într-un canal îngropat, care, mai tîrziu (secolul XIX), alimenta uzina de mijloc și uzina de jos. La rîndul său, Ogașul Johann, captat, alimenta uzina de sus⁷⁸. La Ocna de Fier, în apropiere de Dognecea, instalațiile metalurgice au fost puse în funcțiune de apele Moraviței, captate în spatele unui baraj. Astăzi mai pot fi identificate depunerile de aluviuni formate în spatele barajului⁷⁹. Tot pe Valea Moraviței, în partea ei superioară, a existat un lac atestat documentar în anul 1882⁸⁰. Un alt baraj a fost construit în anul 1900, pe o vale paralelă cu cea a Moraviței, pe Valea Ferendia. Apa acesteia a fost folosită la spălarea minereului mărunt de la haldele formate ca urmare a excavației Amalia. în anul 1912, în urma unor bogate averse de ploaie, haldele au alunecat spre firul Ferendia, formînd un lac de acumulare numit astăzi Vîrtoape⁸¹. ⁷⁷ Informații obținute de la O.G.A. Reșița. ⁷⁸ Ibidem. ⁷⁹ Cf. Carol Brindza, op. cit., p. 3. ⁸⁰ Ibidem, p. 4. ⁸¹ Ibidem, p. 5. https://biblioteca-digitala.ro 298 Rudolf Grăf Fig. 10 — Reșița. Grebla — turbina Pelton de 2 660 CP. Pentru anul 1758 este atestat documentar, în mod cert, un baraj astăzi dispărut lingă Moldova Nouă⁸². înainte de a trece la descrierea celor mai importante construcții hidro- tehnice realizate în primul deceniu al secolului XX, revenim cu unele date referitoare la un baraj-rezervor deosebit, construit pe domeniile Re- șița, la 8,5 km în amonte de Văliug, între anii 1864—1865, în scopul plu- tăritului buștenilor. Barajul, realizat pe Valea Claus, purtînd apoi și de- numirea de Claus, a fost construit din bușteni de brad ciopliți, avînd um- plutură de piatră. înălțimea maximă a barajului: 11,5 m; deversorul: 8,4 m lungime; pragul acestuia fiind cu 1,6 m mai jos de coronamentul barajului. Bazinul barajului putea fi golit în vederea evacuării nămolului prin două deschideri ce puteau fi, la rîndul lor, obturate cu ajutorul unor stavile de fontă. în anul 1894, barajul a fost reparat și înălțat „consti- tuind un baraj de pămînt combinat cu lăzi suprapuse umplute cu piatră“⁸³. In legătură cu construcția canalelor pentru plutăritul buștenilor — zona Semenic-Reșița —⁸⁴, între anii 1907—1908 a fost construit barajul- rezervor de la Văliug⁸⁵. Aceasta pentru că debitul natural al Canalului Principal care alimenta uzina hidroelectrică de la Reșița (construită în anul 1904), scădea foarte mult toamna și iarna⁸⁶. Proiectul barajului a fost întocmit în anul 1903, începîndu-se lucrările un an mai tîrziu, res- pectiv în 1904. Ele au fost întrerupte — după ce lucrările pregătitoare ⁸² Arhivele Statului Timișoara, fond Direcția Montanistică Bănățeană nr. 6 și 7, anul 1758. ⁸³ D. Germani, op. cit., p. 10; I. Păsărică, op. cit., p. 59. ⁸⁴ Vezi notele 34—39. ⁸⁵ întregul complex reprezentat de canale, baraje și uzinele electrice formează un sistem unitar. ⁸⁸ Inițial la uzina hidraulică au fost folosite mașini cu abur, cf. D. Germani, op. cit., p. 20. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 299 costaseră o jumătate de milion de coroane aur — deoarece a fost inițiată proiectarea unei uzine ce urma să utilizeze, pentru o parte din forță, gazele cuptoarelor. Odată cu terminarea studiului, referitor la problema amin- tită, a fost redeschisă problema barajului, datorită scumpirii cărbunelui. Astfel că, în 1907, a fost luată hotărîrea construirii unui baraj de regu- larizare a cărui înălțime urma să fie mai mică decît cea a barajului din primul proiect. Lucrările au fost executate în regie proprie de către S.T.E.G., cu excepția zidăriei propriu-zise⁸⁷. Barajul de la Văliug a fost amplasat la 200 m în amonte de gura Ca- nalului Principal, la 3,4 km în jos de Văliug, bazinul tributar rezervo- rului extinzîndu-se pe o suprafață de 76,9 km². Zidul mare: înălțime 28 m; se află în albia Bîrzavei, totodată a fost ridicat un dig de comple- tare (zid de șea). La nivelul coronamentului deversorului, suprafața apei are o întindere de 12,6 ha, lungimea lacului: 1,95 km; capacitatea: 1,2 milioane mc⁸⁸. Lîngă Anina, un alt centru minier și metalurgic important⁸⁹, a fost construit lacul de acumulare care deservește și el nevoile industriale ale orașului, și poartă denumirea de Buhui. Conform documentației O.G.A.", barajul a fost construit în anul 1887 și refăcut în 1904. Materialul de construcție folosit a fost pămîntul argilos, bătut în straturi subțiri. In anul 1935 a fost executată o căptușeală de beton armat cu plase de sîrmă pentru a împiedica infiltrațiile în corpul barajului. Căptușeala a fost exe- cutată la piciorul paramentului amonte, pe toată lungimea digului și pe o adîncime de 4 m. înălțimea barajului: 13 m; lățimea la coronament: 4 m; lungimea la coronament: 60 m; suprafața lacului: 9,8 ha (0,098 km²); volumul lacului: 500 mc. Barajul are un deversor lateral, dreapta lung: 5 m; adîncime: 1 m; iar pentru alimentarea cu apă se folosea o conductă, metalică cu un diametru de 500 mm și lungă de 50 m. întregul potențial hidroenergetic de pe domeniile Reșița a cunoscut o valorificare superioară odată cu folosirea sa pentru producerea energiei electrice. Vom aminti în continuare trei centrale hidroelectrice construite în perioada 1865—1908. ⁸⁷ Ibidem, p. 28; STEG-ul a executat excavațiile pentru fundații, mișcările de pămînt și stîncă, lucrările la tunelul apeduct, luarea de apă, deversorul, insta'ația pentru evacuarea apei moarte și cantonul barajului, a procurat materialele de con- strucție și mașinile. Firma Lenarduzzi a început lucrările la 8 mai 1908, ele ter- minîndu-se la 4 aprilie 1909. Pe timpul iernii, între 27 octombrie 1908 și 19 aprilie 1909 nu s-a lucrat. Barajul a fost umplut cu apă în luna noiembrie a anului 1909, cf. Ibidem, p. 33—35. ⁸⁸ întregul sistem de amenajări este dotat cu o serie de instalații de siguranță: bazine pentru depunerea mîlului, evacuabile prin manevrarea unor stavile. Pe Ca- nalul de Sus un bazin, pe cel principal cinci. Ele se curăță cînd plutăritul este suspendat. Totodată sînt amenajate în mai multe puncte ale rețelei de canale de- versoare pentru cazurile în care se produc înfundări. întreaga amenajare era diri- jată- de la Reșița și de la Văliug. în timpul iernii canalele erau acoperite cu lemne scoase din apă. Cf. D. Germani, op. cit., p. 15. ⁸⁹ Vezi Dipl. Ing. Wilhelm Slovig, Kurzer Umriss der Geschichte von Steierdorf Anina, Hermannstadt, 1940; Josef Kracher, Geschichte von Steierdorf-Anina vom Jahre 1773—1873, Timișoara, 1873. ⁹⁰ Informații de la O.G.A. Reșița. https://biblioteca-digitala.ro 300 Rudolf Graf Fig. 11 — Reșița. Grebla — turbina Pelton, detaliu (paletele). a) Centrala hidrotermică de la Bocșa Montană. A fost construită în anul 1865 și a funcționat pînă în deceniul al treilea al secolului XX, cînd mașinile au fost înlocuite cu altele noi. A folosit drept motoare o turbină Francis fabricată de Kolben & Co., de 200 CP și două mașini cu abur fabricate la Reșița, una de 250 CP și una de 150 CP. Generatorii centralei au fost doi alternatori trifazici — fabricație Kolben & Co., una de 880 kW, 24 A, 208 rot./min și respectiv de 100 kW, 14 A și 416 rot./min⁹¹. Centrala funcționează și astăzi fiind înzestrată cu o pompă de acționare a paletelor la turbina de fabricație tot Kolben & Co., cu un dinam — Kolben — de tipul E 100, 120 V, 60 A, 268 rot./min și avînd un generator fabricat la Reșița în anul 1926: 3 000 V, 337 A, 175 kWA. b) Centrala hidroelectrică Grebla-Reșița a fost construită între anii 1903—1904, pe cele mai moderne baze cunoscute atunci. S-a avut în ve- dere „utilizarea căderii Bîrzavei dintre satul Văliug și Reșița" constru- indu-se un canal de derivație cu priza la Văliug și cu extremitatea la ⁹¹ I. Păsărică, op. cit., p. 61. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 301 Reșița — Canalul Principal amintit mai sus — unde, după străbaterea uzinei, apa urma să se verse din nou în Bîrzava⁹². Apa din Canalul Prin- cipal se varsă în castelul de apă (camera de sarcină) construit la cota 460,8 m pe stîlpi mari de zidărie executați în parte din beton, în parte din piatră brută. Pentru fundație au fost extrași, prin explozie, 1 500 mc de stîncă, materialul necesar construcției fiind transportat cu un funi- cular lung de 750 m. De la castelul de apă, apa este condusă spre uzină prin trei conducte cu diametrul de 900 mm⁹³. Conductele au o lungime de 600 m prezentînd două frînturi și o porțiune orizontală. Ele sînt compuse din tronsoane de tuburi de 20 m din fier forjat, nituit și cu flanșe. Pereții conductelor au o grosime de 6 mm lîngă castelul de apă și de 12 mm lîngă turbine, unde presiunea este de 21,6 atmosfere. Alimentarea uzinei revine la 3,45 mc/se- cundă, fiecare litru de apă producînd prin căderea sa de la 216 m o pu- tere de 2,2 CP⁹⁴. Menționăm că din Canalul Principal pornea un canal la- teral de 1,6 km lungime, formînd o rezervă de apă de 25 000 mc, pentru satisfacerea necesităților variabile de energie ale laminoarelor⁹⁵. Centrala propriu-zisă a fost instalată într-o clădire de 55X25 m, con- struită „estetic, modern și cu un oarecare lux“⁹⁶, din beton, piatră brută, șarpantă de fier la acoperiș, ea conținînd totodată și locuința șefului. Ea cuprinde trei grupe electrogene cu o putere de 2 500 CP fiecare, formate din: trei turbine Pelton cu acuplare directă ierarhică, după sis- temul „Zodel Woith" și trei generatoare trifazice de 1 800 kW, 5 500 V și 20,8 perioade (â 210 A).⁹⁷ Mai existau două turbine Pelton de cîte 170 CP, cuplate cu cîte un dinam de 95 kW putînd acționa și un altemator auxiliar de 48 kW la 240 V. Alături de acestea exista încă o turbină Pelton de 35 CP. ⁹² D. Germani, op. cit., p. 4. ⁹³ S-a vrut construirea a 5 conducte. Inițial au fost montate doar 2 din care una despărțea, înainte de clădire spre mașini, o a treia conductă prelungită și ea ulte- rior pînă la castelul de apă, cf. D. Germani, op. cit., p. 13. ⁹⁴ Ibidem; I. Păsărică, op. cit., p. 59. ⁹⁵ I. Păsărică, op. cit., p. 59. ⁹⁶ D. Germani, op. cit., p. 13—14. ⁹⁷ Ibidem: cele trei turbine Pelton — fabricație Ganz Danubius; generatorii — fabricație Siemens Kalske, cf. I. Păsărică, op. cit., p. 70. https://biblioteca-digitala.ro 302 Rudolf Graf Turbinele erau reglate automat prin servomotoare comandate de re- gulatoare centrifuge schimbate, apoi, cu altele acționate cu ulei com- primat⁹⁸. Ultima centrală hidroelectrică pe care o amintim este cea de la Brea- zova. Ea a fost instalată în anul 1916. Este alimentată cu apă, printr-o derivație din susul barajului de la Văliug. La extremitatea Canalului de Sus se află castelul de apă construit din zidărie de piatră brută cu mor- tar de ciment. Centrala fusese dotată cu următoarele instalații: o turbină Francis de fabricație Ganz de 500 CP, generatorul fiind un alternator trifazic Ganz de 350 kW, 52 A și 416 rot./min. Conducta forțată de apă are un diametru de 500 mm și este executată din fier forjat nituit. Ener- gia electrică produsă a servit la exploatarea minei de cărbuni de la Secu⁹⁹. 3. După această trecere în revistă a principalelor amenajări hidroteh- nice de pe fostele domenii Reșița, ne vom referi, pe scurt, la chestiunea păstrării patrimoniului industrial existent și al integrării lui în circuitul muzeal și turistic. In primul rînd trebuie să menționăm că astăzi, la sfîrșitul deceniului nouă al secolului XX, pe teritoriul județului Caraș-Severin există o serie întreagă de monumente de istorie a tehnicii datînd din secolul XVIII — începutul secolului XX care încă sînt în stare de funcționare, multe din- tre ele fiind supuse la renovări periodice de către instituțiile de care aparțin. De exemplu: barajele de la Dognecea și Oravița, canalele din zona Semenic, Văliug, Reșița, barajul rezervor Văliug, centrala hidro- electrică de la Breazova și Grebla, ultimele păstrînd în incinta lor utilaje care, la rîndul lor, pot face obiectul unui studiu special. Referitor la integrarea acestor monumente în circuitul muzeal și tu- ristic, amintim că se poate ajunge cu trenul sau cu autobuzul în orașele Reșița (pentru Grebla), Oravița (pentru baraje dar și pentru arhitectura tipic montanistică a localității), la Bocșa (pentru canalul Ieruga și bara- jul Florian) și la Anina (de la Oravița, pentru lacul Buhui ș.a.). De la Reșița există legătură cu autobuzul înspre Dognecea, unde alături de cele două lacuri, pot fi admirate ruinele foarte frumoase ale unui furnal din secolul XIX. Tot de la Reșița se poate ajunge cu autobuzul la Văliug (pen- tru baraj), dar și la Anina. Revenind la complexul Grebla-Văliug-Semenic, remarcăm că, o dru- meție de-a lungul canalelor, tunelelor și apeductelor amintite mai sus, poate deveni un interesant și de neuitat eveniment, frumusețile na- turale ale acestei zone montane îmbinîndu-se armonios cu opera omului. ⁹⁸ Iată, de exemplu, producția de kW/oră a centralei Grebla în anii: 1924 ....................................... 13 403 651 kW/h 1925 ....................................... 14 931 360 kW/h 1926 ...................................... 20 48)1 075 kW/h 1927 ....................................... 13 508 940 kW/h 1928 ....................................... 12 005 060 kW/h 1929 ........................................ 9 979 330 kW/h Prețul de cost pentru 1 kW/h în lei fiind în anul 1927 — 0,56 lei și în 1928 — 0,60 lei. ⁹⁹ I. Păsărică, op. cit., p. 60; D. Germani, op. cit., p. 9. https://biblioteca-digitala.ro Amenajări hidrotehnice din județul Caraș-Severin 303 în fine, o mai mare popularizare în rîndul iubitorilor de trecut ar pu- tea fi benefică pentru cunoașterea, de către cît mai mulți oameni, a ceea ce a însemnat industria în secolele trecute, a acestor monumente de teh- nică industrială. RUDOLF GRAF DIE WASSERHALTUNG DER BERGDOMĂNE REȘIȚA UND UMGEBUNG IM XVIII—XX JH. (Zusammenfassung) Anhand von Archiv und Terraindokumentation versucht der Verfasser die Entwicklung der Wasserhaltung und Wassernutzung auf dem Gebiete des Kreises Caraș-Severin zu schildern. Dabei wird die Beniitzung der Fliisse Bîrzava und Nera bei der Holztrift im 18—19 Jh. hervorgehoben. Ebenfalls werden die wichtigsten Teiche aus dem 18—20. Jh. beschrieben: uzw. die von Oravița, Dognecea und Anina. Eine besondere Aufmerksamkeit schenkt der Verfasser den hydroelektrischen Zentralen von Bocșa, Reșița—Grebla und Văliug—Breazova und dem System von Kanălen die das Wasser zu den letzten zwei Zentralen leitet. Der letzte Teii der Arbeit beschăftigt sich mit den Moglichkeiten diese tech- nische Denkmăler in den musealen und touristischen Kreislauf einzubeziehen. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro DIN CORESPONDENȚA LUI AT. M. MARINESCU CU IACOB MUREȘAN Schimbul epistolar dintre personalitățile proeminente ale vieții politice și culturale românești înmănunchiază un izvor prețios de reconstituire a proceselor social-politice și spirituale, de întregire a tabloului evoluției poporului nostru. Prin informația adeseori inedită, prin exprimarea spon- tană nealterată de considerente exterioare¹, corespondența îmbogățește cunoașterea fondului de idei, de năzuinți și acțiuni, de neobosite strădanii depuse de înaintași pentru propășirea societății românești. Scrisorile expediate de Atanasie Marian Marienescu² fruntașului po- litic și eruditului om de cultură lacob Mureșan³ dezvăluie cîteva aspecte interesante din preocupările și viața, din gîndurile și aspirațiile cărtura- rului bănățean. Relevă, la mijlocul veacului al XlX-lea, preocuparea oamenilor de cultură români de a da noi dimensiuni colaborării peste gra- nițele politice impuse de vicistitudinile vremurilor, de a contribui prin ¹ Acad. Ștefan Pascu, Cuvînt introductiv, în „Valeriu Braniște. Corespondență. 1879—1895“, voi. I, ediție îngrijită, note și comentarii de Valeria Căliman și Gh. lancu, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 5. ² Atanasie Marian Marienescu (1830—1914), s-a născut în Lipova. Cursurile școlii primare le-a urmat în comuna natală, iar cele liceale la Arad, apoi Timișoara și Budapesta. își continuă studiile la facultățile de drept din Budapesta și Viena, în- cheindu-le în anul 1856. Promovează (1856) examenul „judicial“ și în anul următor pe cel „administrativ de stat“, necesare ocupării unor posturi administrative. In anul 1861 obține titlul de „Doctor utrusque juris“, fapt ce-i deschide drumul spre o serie de funcții în magistratură: vicenotar al județului Caraș; asesor la sedria or- fanală din Lugoj; judecător la tribunalul din Oravița (1871—1876) și Timișoara (1876—1886); consilier supleant la Curtea de Apel din Budapesta (1880—1885); ju- decător ordinar (titular) la aceeași instanță (din Budapesta (1885—1891) și Oradea (1891—1899). După pensionare se stabilește definitiv la Sibiu. Cf. Dr. Cornel Diaco- novich, Enciclopedia Română, voi. III, Sibiu, 1904, p. 209; Dr. Aurel Cosma junior, Bănățeni de altădată, voi. I, Timișoara, 1933, p. 125—129. ³ lacob Mureșan, publicist și profesor, director al Gimnaziului român din Bra- șov, membru al Academiei Române. împreună cu George Barițiu editează „Gazeta Transilvaniei^ Din anul 1850 conduce singur acest organ de presă cu un rol deose- bit în afirmarea culturii și conștiinței naționale. A fost unul dintre fruntașii mișcării naționale din Transilvania. în anul 1868 a fost dat în „cercetare penală" pentru publicarea „Prenunciamentului“ de la Blaj, iar în 1877 pentru publicarea unor articole de solidaritate cu războiul de independență al României. Sprijină activi- tatea unor institute de credit românești (Albina ș.a.), a Reuniunii femeilor române din Brașov. Din inițiativa sa a fost creat fondul destinat întemeierii Școlii civile de fete din Sibiu, important așezămînt de cultură românească (Cf. Dr. Cornel Dia- conovich, op. cit., p. 350—351). 20 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 306 loan Munteanu toate mijloacele la afirmarea idealurilor progresului, ale unității și liber- tății naționale. Format într-o perioadă de importante prefaceri, At. M. Marienescu a fost profund sensibil la dezideratele epocii și, mai ales, la cerințele definitorii ale poporului român. Era, de altfel, cunoscut „ca un luptător zelos pentru principiile naționale"⁴. Activitatea sa cultural-națională mul- tilaterală, cuprinzînd literatura, istoria, etnografia, economia politică, folclorul, va fi subsumată obiectivului central: ascendența economică, so- cială, politică și spirituală a poporului din mijlocul căruia s-a ridicat. Comandamentul care i-a călăuzit munca și viața îl sintetizează în puține, dar pilduitoare cuvinte: „Onoarea națiunii mele mă invită ca să lucru în interesul ei"⁵. își afirmă acest crez încă de foarte tînăr, în prefața unui mic tratat de economie politică, sugestiv intitulat: „învățătorul și poporul. Despre bunăstarea materială și propășirea spirituală". De la început precizează că a scris lucrarea cu scopul „ca poporul nostru să-și cunoască lipsele, pentru ca să le învingă și ca să-și cunoască datorințele, pentru ca să le împlinească spre îmbunătățirea sorții sale"⁶. At. M. Marienescu dovedește aici o concepție științifică despre dezvoltarea societății, o înțelegere a re- lației dialectice dintre baza economică și suprastructură, a raporturilor condiționale dintre diferitele compartimente ale activității umane. „Fe- ricirea unui popor, subliniază cărturarul bănățean, e bunăstarea mate- rială și cultura generală a lui."⁷ Viața economică, adică „agricultura, meseria și negustoria", precizează At. M. Marienescu, nu poate „înflori și exista fără cultură generală, ... dar nici cultura generală nu poate crea în inima poporului dacă îi lipsește bunăstarea. Bunăstarea e rădă- cina, cultura e floarea fericirii lui; și acestea așa trebuie să se țină una de alta, ca sufletul de trup"⁸. Mitropolitul Andrei Șaguna a dat o căldu- roasă apreciere acestei lucrări, considerînd-o a fi „spre folosul viitor al nației". Simțăminte cu adevărat patriotice și o temeinică pătrundere a dezi- deratelor naționale demonstrează și în lucrarea „Datorințele noastre. Un discurs popular închinat preoților și învățătorilor români". Adresîndu-se preoților și învățătorilor români, subliniază faptul că datoria lor princi- pală era întărirea conștiinței naționale, a puterii de rezistență a româ- nilor din Banat și Transilvania: „Să nu uitați dară a face toate ce se cer pentru întărirea și înflorirea naționalității române, căci nici un po- por ... nu poate avea nimic mai scump pe lume decît naționalitatea"⁹ Apărută, la numai un an de la instaurarea dualismului austro-ungar, lu- crarea constituie un adevărat apel intelectualilor satelor românești pentru ⁴ Atanasie Marian Marienescu, Poezii populare din Transilvania, ediție îngrijită de Eugen Blăjan, prefață de Ovidiu Bîrlea, Edit. Minerva, Buc. 1971. ⁵ Idem, Epistolă deschisă către domnii protopopi, preoți, profesori, învățători si cătră literații români, 1870, în „Albina", Pesta, an. V, nr. 8, 22 ian./3 febr. 1870, p. 1—3. s Idem, Invățătoriul și poporul. Despre bunăstarea materială și propășirea spi- rituală, Sibiu, 1858, p. 1. ⁷ Idem, p. 6. ⁸ Idem, p. 10. ⁸ Dr. At. M. Marienescu, Datorințele noastre. Un discurs popular închinat preo- ților și învățătorilor români, Viena, 1868, p. 12. https://biblioteca-digitala.ro Din corespondența lui At. M. Marinescu cu Jacob Mureșan 307 a-și intensifica eforturile închinate maselor asuprite ale țărănimii. ,,Așa-dară — scria At. M. Marienescu — trebuie să ne facem în toate învățătorii poporului și toți care șcim ceva mai mult decît cei nepricepuți, să primim această chemare de o datorință națională, să o împlinim cu con- știință și scumpătate; pentru că e vorba de viața și de fericirea elemen- tului român pe care numai prin conlucrare cu toți îl putem deștepta, îl putem ferici și întări și-1 putem ține curat în naționalitatea sa."¹⁰ Poziția progresistă a savantului bănățean rezultă cu deosebită clari- tate din obiectivele preconizate și, mai ales, din rezultatele obținute prin cercetările sale folclorice, etnografice și istorice. Deși ca istoric a fost mai mult un autodidact¹¹, cariera judecătorească nelăsîndu-i răgazul ne- cesar însușirii unor metode de investigare și interpretare proprii specia- listului, totuși își exprimă corect și convingător credința în valoarea edu- cativă a istoriei naționale¹². Merită reținut principiul etic și patriotic care i-a stat la temelia cercetărilor sale istorice. Dorința „de a nobiliza simțămintele naționale"¹³ l-a îndemnat să alcătuiască lucrarea Istoria română națională pentru tinerimea națională, dedicată elevilor săi. Alexandru și Eugeniu Mocioni de Foeni¹⁴. Deși nu este o lucrare originală, are marele merit că a contribuit la răspîndirea unor cunoștințe despre istoria poporului nostru, fiind intens folosită în școlile poporale românești din Banat și Transilvania pînă în anul 1876, cînd va fi interzisă din ordi- nul autorităților austro-ungare¹⁵. Caracterul militant al preocupărilor de cercetare istorică îl afirmă, de altfel, prin însăși mărturisirea crezului său: „Eu cu cugetul am lucrat și scris pentru tinerimea română"¹⁶. Contribuția lui At. M. Marienescu în folcloristica românească ră- mîne primordială, atît cantitativ cît și prin o serie de acumulări știin- țifice și indicații metodologice¹⁷. Meritele pe acest tărîm, munca neobo- sită „în ogorul culturii naționale"¹⁸ îi asigură alegerea ca membru co- respondent (13 septembrie 1877) și apoi ca membru activ (26 martie 1881) al Academiei Române¹⁹. At. M. Marienescu a fost printre cei dintîi oameni de cultură români care a înțeles valoarea reală și adînca semnificație a folclorului național, care a pătruns marele adevăr că specificul și pu- terea unei națiuni stă în produsul maselor largi ale poporului, în modul lor de a trăi, de a munci, simți și gîndi²⁰. Despre activitatea sa ca folclorist și istoric au fost publicate lucrări fundamentate științific.²¹ Considerăm necesară însă precizarea că stu- ¹⁰ Ibidem, p. 11—12. ¹¹ I. Lupaș, Luptători pentru lumină, Arad, 1916, p. 78. ²¹ Un indice detaliat al lucrărilor elaborate și publicate de At. M. Marienescu la Tr. Topliceanu, Dr. Atanasie Marienescu, înl „Analele Banatului”, III, nr. 3, fasc. 6, iulie—septembrie 1930. ¹³ I. Lupaș, op. cit., p. 77. ¹⁴ Ibidem. ¹⁵ Dr. Aurel Cosma, jun., op. cit., p. 128. ¹⁶ I. Lupaș, Cronicari și istorici români din Transilvania, voi. II, Craiova, f.a.ᵣ p. 263. ¹⁷ At. M. Marienescu, Poezii populare din Transilvania..., p. VIII. ¹⁸ I. Lupaș, Luptători pentru lumină, p. 80. ¹⁹ Dr. Cornel Diaconovich, Enciclopedia Română, voi. III, p. 209. ²⁰ Tr. Topliceanu, op. cit., p. 2. ²¹ Ovidiu Bîrlea, Atanasie Marienescu folclorist, în „Analele Universității Timi- șoara”, seria șt. filologice, voi. I, 1963, p. 11—87. Doina Radu, Atanasie Marian Ma- rienescu (1830—1914), în „Buridava”, 1978, 9, p. 341—368. 20* https://biblioteca-digitala.ro 308 loan Munteanu diile sale folclorice, ca și cele istorice, au depășit semnificația unui act de cultură, dobîndind un pronunțat caracter politic, militant. Cunoaș- terea și valorificarea folclorului nu a fost un scop în sine pentru cărturarul bănățean, ci unul de promovare a spiritualității românești, de afirmare a conștiinței și demnității naționale. Pentru At. M. Marienescu materia- lul folcloric și etnografic constituia un argument de validare a drepturilor istorice ale românilor din Banat și Transilvania, a originii și permanenței lor, de susținere și demonstrare a unității spirtiuale românești. îndrăznim să afirmăm că activitatea sa deosebit de însemnată în domeniul valorifi- cării folclorului românesc a fost conștient subordonată acestui deziderat, își afirmă plenar acest obiectiv în prefața lucrării „cultul păgin și creștin. Serbările și datinile române vechi", voi. I, cînd subliniază: „Un popor, carele se cunoaște pe sine după istoria sa, religiunea și datinile sale, e capabil de o cultură națională și prin aceasta își face un viitoriu mai bun"²². Nu ezită să condamne caracterul neștiințific al unor afirmații tendențioase, să remarce conținutul lor subiectiv, părtinitor: „Unii scrii- tori străini ne-au denegat continuitatea naționalității romane de la colo- niile lui Traian în Dacia și existența noastră neîntreruptă în patria noastră veche. Alți învățați străini ne-au atacat naționalitatea chiar și în datinile populare, adică în cultul familiaru, impunîndu-ne zeități străine și cul- tul primit de la alte popoare. Aceștia din urmă ne-au atacat mai tare ro- manitatea ... Acestea sînt motivele ce m-au îndemnat ca să culeg datinile și credințele poporale ale cultului familiaru al românilor, și prin aceasta să contribuiesc la cunoscința de sine a loru și să apăr romanitatea și pe acest teren, căci aici se poate cunoasce mai bine originea poporului, viața lui și toate ideile și secretele lui“²³. Corespondența cărturarului At. M. Marienescu cu lacob Mureșan aduce la lumină noi informații privind legăturile statornice dintre oamenii de cultură români, peste granițele politice vremelnice și artificiale, atestă constanta strădanie de a gîndi și analiza realitățile românești din perspec- tiva intereselor și preocupărilor generale ale poporului nostru. La 23 fe- bruarie 1858, spre exemplu, îl informa pe lacob Mureșan, exprimîndu-și totodată bucuria, că „Dl. Asachi din Moldova mi-a trimis întru onoare poeziile lui scrise în 44 de ani și un colindariu de Iași“²⁴. îi consemnează și faptul că „Dl. profesor Cioflec din Brașov asemene adună poezii po- porale ca să-mi trimită. Foarte tare m-ași bucura. Pînă acum am căpătat 100—52 de colinde, celelalte sînt balade și cîntece și mi s-au mai făcut promisiuni"²⁵. Este demnă de relevat preocuparea cărturarului bănățean de a trans- mite directorului Gazetei Transilvaniei scurte informații despre ac- tivitatea altor fruntași ai poporului nostru. Se înscrie, de altfel, în ten- dințele și acțiunile clar reliefate în schimbul epistolar din veacul trecut de a contura o viziune cît mai cuprinzătoare asupra societății românești în ansamblul ei. Laconice, sigure și de certă însemnătate, contribuie la ²² At. M. Marienescu, Cultul păgin și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi, voi. I, Buc., 1884, p. III. ²³ Observatoriul, Sibiu, VII, nr. 92, 17/29 noiembrie 1884, p. 372. ²⁴ Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca (BCU> Colecții speciale. Cores- pondență. Mss. 5146/5, f. 11. ²⁵ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro Din corespondența lui At. M. Marinescu cu lacob Mureșan 309 întregirea cunoașterii unor momente din viața oamenilor politici și de cultură români la mijlocul secolului al XlX-lea. Așa, de pildă, în scrisoa- rea datată 5 februarie 1854 (vechi) consemnează: „Dl. Eutimiu Murgu de la eliberare e tot în Pesta. în zilele acestea așteptăm pe D(l) Demetriu Stoichescu — ca liber. Dd. Papiu și Hodoș ca d(octo)ri de jure acuși se întorc în patria lor“²⁶. Nu uită să menționeze și atitudinea cunoscuților filantropi Andrei Mocioni și Emanuil Gojdu, în scrisoarea din 18 noiem- brie 1858: „Pe aici trecură eroul Balint și ginerele Hodosiu, către Viena. Fuseră cu căldură primiți la prînz la Dl. Mocioni și Dl. Gozsdu"²⁷. în aceeași epistolă notează și trecerea prin Budapesta, în drum spre Berlin, a „Dr. Cîmpianu cu pruncii lui Sturdza“²S. De reală importanță sînt pre- cizările referitoare la acțiunea studenților români din Budapesta pentru înființarea unei catedre românești la Universitatea din capitala Ungariei (scrisoarea din 3 decembrie 1859, Anexa 2). Cum este firesc, scrisorile cuprind informații asupra activității desfă- șurate de At. M. Marienescu și referiri la preocupările, intențiile sau di- ficultățile cu care era confruntat. în 24 noiembrie 1858 îi scria lui lacob Mureșan că va participa la concursul inițiat de cercurile culturale din București pentru elaborarea „mapei Daciei romane*, Rezultă clar dorința sa, încă de foarte tînăr, de a contribui la elucidarea unor pro- bleme ale istoriei naționale. „Eu voiu fi concurent, subliniază At. M. Ma- rienescu, mapa Daciei antice o lucru din 1853 și de atunci tot culeg date istorice și topografice și am acum peste 30 de coaie de la scriitorii vechi."²⁹ Nu sînt puține rîndurile din care răzbat grijile materiale și nemul- țumirea că strădaniile sale nu erau corespunzător înțelese și apreciate, în epistola amintită (24 noiembrie 1858) își exprimă mîhnirea, este ade- vărat că în cuvinte ponderoase, deoarece nu i-a fost publicat articolul „Ceva despre critică și respingerea unui atac", scris ca răspuns la obser- vațiile critice făcute de Simion Mangiuca. Cu conștiința unei munci utile, închinate neamului, a datoriei împlinite, se adresa directorului Gazetei Transilvaniei: „Eu cred că D-ta vei lua în considerațiune că între toți junii români eu sînt cel mai vechiu și neostenit ajutoriu pentru Gazetă și de cîte ori aveam ocaziune — pe lîngă prepararea pe examene de stat și riguroase — totdeauna am scris cîte ceva... și nu mă veți lăsa a nu mă putea apăra și a nu arăta cauza de dezbatere mai apropiat și mai bine"³⁰. în 29 ianuarie 1859 o nouă scrisoare trimisă lui lacob Mureșan con- ține unele precizări asupra cercetărilor științifice întreprinse în proble- mele de limbă și istorie națională: „Eu am lucrat în zilele trecute un articol foarte interesant și pot zice rar, articolul «Despre elementele constitutive ale limbii române, în paralelă cu elementele constitutive ale limbii italiene și franceze» și ce, nu am îndemn al puriza și trimite pînă nu voi vedea că iese articolul meu «Ceva despre critică și respingerea unui atac». Ca să nu-ți grămădesc pulpitul în deșert ca cu articului ²⁸ Ibidem, Mss. 5147/2, f. 4. ²⁷ Ibidem, Mss. 5147/6, f. 12. ²⁸ Ibidem. ²⁹ Ibidem, Mss. 5147/3, f. 12. ³⁰ Ibidem, i. 14. https://biblioteca-digitala.ro 310 loan Munteanu «Ceva pentru susținerea limbii române» și «Maiestatea ta și Măria ta»“³¹. La 12 iulie 1859 se plînge de nepăsarea unor preoți români care nu răs- pundeau solicitărilor sale de adunare a creației populare (vezi Anexa 3), fapt ce-1 va îndemna să revină în mai multe rînduri și să sublinieze marea însemnătate națională a valorificării folclorului.³² în cele trei „Anexe¹¹ am căutat să respectăm cît mai fidel ortografia și limbajul folosit de cărturarul bănățean, stilul epistolar de la mijlocul veacului trecut. Corespondența lui At. M. Marienescu cu lacob Mureșan, deși fragmentată și incompletă, evocă totuși cît se poate de veridic gîn- durile, speranțele, aspirațiile și preocupările unor cărturari a căror muncă și viață au fost, în mare parte, închinate împlinirii marilor idealuri ale poporului român. ANEXE Atanasie M. Marienescu către lacob Mureșan 1. Domnul Spectavere.’³³ Pesta, 1 februarie n. 1854 îmi iau indresnința aci alăturatele versuri a trimite și umilit a ruga ca să bine- voiți a le înșira în columnele „Foaiei“. Aceasta sper cu atîta mai tare, cu cît știu greutățioasa temă a unui redactore, mai ales la români — pentru de a se putea ocupa și cu opuri beletristice, preponderind și intendința de a deschide cîmp și mediu tinerimei întru pregătirile literaturei. Văzînd aceste împărtășite, voi năzui mai ade- seori a Vă trimite cîte ceva. In privința baladei trimise „Muma romană“, de nou vă rog aveți bunătatea a o împărtăși; nu pentru că doară ar fi clasică, ci pentru că se poate numera între cele națiunale și bune. Spiritul ei e din lumea veche și n-are impresiunea de a putea ameți pe cei de acum. Neputîndu-se împărtăși sub At.M., doresc a fi încunoștințat. Recomandîndu-vă simțămintelor bune, rămîn al spectaverului Domn, umilit serv Atanasie Marienescu jurist 2. Pesta, 3 decembrie n. 1859 Domnule spectabile.’³' Pe 10 octombrie m-am întors iară la Pesta și de atunci mă ocup numai cu ri- gorosul al doilea, pentru care am și căpătat termin, dar numai pe 6 martie. Trebuie acum să grăbesc cu doctoratul că îmbătrînesc cu el în spate. ³¹ Ibidem, f. 5. ³² Albina, V, 1870, nr. 8, 22 ian/3 febr., p. 1—3. ³³ B.C.U., Corespondență, Mss. 5147/1, f. 1. ³¹ Ibidem, Mss. 5.147/4, f. 1. https://biblioteca-digitala.ro Din corespondența lui At. M. Marinescu cu lacob Mureșan 311 Junimea română din Pesta acum trei ani a recurat către episcopii români pen- tru ca să esopereze dînșii înființarea unei catedre române la Universitatea de aici, în anul acesta s-a reînoit recursul aducînd aceasta aminte Ex. Sale Erdălyi, cînd s-a dus la Viena, a vorbit cu ministrul de cult, — și zise la întoarcerea sa că și cu îm- păratul — și ambii ar fi promis, pentru ce chiar Dl. Episcop Erdelyi, reîntorcîndu-să mă provoacă ca să facem recursul și sâ-1 trimite lui. Alt exemplariu vom trimite și Ex. Sale Șaguna. M-am adresat cătră toți Dd. Episcop! români cu o epistolă în interesul colin- dării, ca dînșii să susțină datina aceasta însemnată, deoarece guberniul din punct polițial vrea să o șteargă, că nu lasă a colinda. Al Dtale At. Marinescu 3. Pesta, 12 iulie n. 1859 Domnule spectabileJ^ (...) De puteam eu precugeta că în așa perpleziune mă va aduce edițiunea co- lindelor, nici nu le tipăriam. Prenumerațiune pe colinde abia 61 fl. noi am căpătat, iară pe Balade nu mi s-a strîns atîta cu cît laolaltă ași fi putut răscumpăra co- lindelede la tipariu. Eu speram ca barem atîta se va strînge pe 2 broșure, cît e tipariul. Din Lugojiu, Timișoara, Brașov etc. încă nici un cruceriu n-am căpătat. Ce să mai zic acuma? Pentru restul de tipariu trebuie să dau schimb, înmulțind suma cu 10 fl. în schimb. Popor de 3'A milioane! Eu credeam că și în Brașov și împrejur sînt mai altfel de oameni români, și speram cel puțin 20 exemplare să treacă — și barem după Va an, atunci cînd am devenit în perplezitate să cuget ceva. Domnule! mă iartă că te-am incomodat în cauza baladelor, dar acu te rog, ai bunătatea a spune aceluia cui ai predat baladele ca să-și facă socoata și să-și tragă spesele, — iară baladele rămase nevîndute de loc, să mi le expedieze pe deligence, plătind portul din sumă acolo. Nu-i destul că expedițiunea mi-a costat (sîc!) 5 fl. la Brașov, acum și reespedițiunea să o plătesc. Fac bucuros, — căci așa fac toți aceia care sînt bolînzi pentru poporul român. Am scris la 20 epistole către protopopi și alți preoți mai cunoscuți, parte pen- tru versuri, parte pentru balade sau colinde și afară de Dl. Negruțiu nici un popă (nu) s-a adresat pentru balade și colinde și afară de Dl. Sora Noacu nici unu (nu) mi-a trimis versuri. Apoi avem și noi cler! — zic avem că știe roade bine. Lasă că vine apă și pe moara mea cît mai curînd. Mă recomand simțămintelor bune și rămîn Al Dtale serv plecat At. M. Marienescu Notă. Adaosurile din paranteze ca și sublinierile sînt ale mele. Nota aparține lui At. M. Marienescu. ³⁵ Ibidem, Mss. 5147/8, f. 16—17, https://biblioteca-digitala.ro 312 loan Munteanu AUS DER KORRESPONDENZ VON AT. M. MARIENESCU MIT IACOB MUREȘAN (Zusammenfassung) Der Briefwechsel des Gelehrten At. M. Marienescu mit dem Publizisten und Professor lacob Mureșan enthullt neue Informationen die die Beziehungen zwischen den rumănischen Intellektuellen, trotz der kiinstlichen Grenzen die die rumănischen Provinzen trennten, beweisen. Wiedermal ein Argument dafiir, dass die fiihrenden rumănischen Persdnlichkeiten konstant bestrebt waren die rumănischen Verhălt- nisse aus der Perspektive der allgemeinen Interessen und Tendenzen des rumă- nischen Volkes zu betrachten. Die Briefe enthalten Daten uber die Tătigkeit von At. M. Marienescu, und Hinweise auf die Hindernisse und Schwierigkeiten aus dem Leben des rumănischen Gelehrten. https://biblioteca-digitala.ro ENEA HODOȘ — PROFESOR ȘI ANIMATOR CULTURAL (1858—1945) S-a născut la 31 decembrie 1858 în comuna Roșia Montană în județul Alba. Provenea dintr-o familie cu vechi tradiții cărturărești, a cărui bunic, Simion Balint, a fost unul din tribunii Revoluției de la 1848—1849. împreună cu frații săi — NERVA HODOȘ și ALEXANDRU HODOȘ (ION GORUN) au constituit o veritabilă „dinastie de cărturari ardeleni de rasă"¹. în familia Hodoș se ducea o viață cumpătată și modestă, iar tatăl său era jurist, fapt care a influențat pozitiv formarea viitorului profesor și animator cultural. Școala poporală a urmat-o în comuna natală și la Baia de Criș, gimnaziul inferior la Brad, iar cel superior la Brașov și Blaj. în 1877 a trecut examenul de maturitate la Brașov cu mențiunea „ Lăudabili ter". Cu o bursă primită de la Societatea „Transilvania" din București, pleacă pentru desăvîrșirea studiilor în străinătate și urmează Facultatea de medicină de la Universitatea din Viena, pe care o abandonează însă din 1880 din cauza unei „împrejurări familiale neprielnice"² și trece la Facultatea de litere și filozofie, mai întîi la Budapesta și apoi la Viena, întreținîndu-se din puținele mijloace materiale rămase de la părinții săi. A participat la activitățile organizate de studenții români în cele două capitale ale imperiului Austro-Ungar. în 1877 a devenit membru al So- cietății Academice Studențești „România Jună" din Viena, iar la Buda- pesta a fost ales membru al Societății de lectură „Petru Maior", unde s-a remarcat cu lucrarea „Elemente maghiare în limba română", distinsă la concursul premiilor anuale acordate de Universitate studenților de la di- ferite facultăți³. întors în țară „cu absolutor de la facultatea filozofică", se dedică în- vățămîntului, pe care-1 va servi cu pricepere și devotament timp de 18 ani, fiind „unul din cei mai străluciți profesori ai Ardealului dinainte de Unire"⁴. în 1886, a fost numit profesor la Școala civilă de fete a ASTREI din Sibiu unde a funcționat pînă în 1889, cînd a trecut la Insti- ¹ I. Breazu, I. Hodoș, în Transilvania nr. 7/11941, p. 511. ² A. Moacă, Prof. Enea Hodoș (1858—>1945), în Foaia diecesană nr. 5—6/1946, p. 2. ³ E. Hodoș, Literatura zilei, articole diverse, f.a., Sibiu, p. 166. ⁴ I. Breazu, op. cit., p. 573. https://biblioteca-digitala.ro 314 Victor Dobrescu tutui pedagogic discesan din Caransebeș, la chemarea episcopului NI- COLAE POPEA, la catedra de limba română, maghiară și metodica isto- riei în postul rămas vacant al prof. dr IOAN PAUL, plecat în vechea Românie. După o susținută activitate didactică, științifică și literară desfășurată aici, el se decide să plece din Caransebeș, încheindu-și prematur cariera dăscălească pentru care dovedise o certă și autentică vocație.⁵ Despre acest moment obscur din viața sa, el arată în autobiografie: „după 16 ani de profesorat... în anul 1905 am cerut, din motive de sănătate, pensio- narea". De fapt, adevărul era altul și rezultă din mărturiile contempora- nilor săi, fiind silit să plece din cauza neînțelegerilor cu unii „consis- torialnici de la cîrma eparhiei"⁶. Acest lucru rezultă dintr-o scrisoare a prof. ROMUL CIOROGARU din Arad: „Onorabile: ți-ai aprins paie-n cap cu broșura „Schițe umoristice", 1897 ... am dat de urma marii agi- tațiuni pornite contra dumnitale... în care proteste preoțimea cere sa- tisfacție pentru | insulta ( ! ) ce-ai făcut tagmei dumnitale din post"⁷, în unele schițe umoristice, el a tratat în așa fel așezămintele bisericești și pe slujitorii lor, încît a dus la jignirea acestora, care s-au plîns consis- toriului eparhial, ajungînd în felul acesta în conflict cu autoritățile bise- ricești încă din 1897, datorită și faptului că nu frecventa biserica, iar consecința acestui fapt este plecarea sa⁸. După plecarea sa din Caransebeș se stabilește la Sibiu, unde și-a continuat activitatea timp de 40 de ani ca pensionar la ziarul „Telegraful român", fiind mereu activ. A rămas aici pînă la sfîrșitul vieții, cu o între- rupere de cîteva luni întlre 3 septembrie 1919 și ianuarie 1920, cînd a fost trimis de către Consiliul Dirigent din Cluj ca director provizoriu pentru organizarea Școlii normale din Sighetul Marmației. în timpul pri- mului război mondial a fost persecutat de autoritățile maghiare pentru atitudinea sa patriotică. Atît la Caransebeș cît și la Sibiu a desfășurat o activitate bogată și multilaterală. Ca profesor, a dobîndit un binemeritat prestigiu, atît prin prelegerile ținute, cît și în calitate de autor de manuale didactice. Aces- tea au apărut în 2—6 ediții, au fost foarte răspîndite odinioară în Transil- vania, Banat și Bucovina și au făcut bune servicii învățămîntului româ- nesc. A elaborat următoarele manuale didactice: — Manual de limba română, Gramatică și Carte de citire; > — Noțiuni de Stilistică, Poetică și Carte de citire, Caransebeș 1901. — Elemente de istoria literaturii, Caransebeș 1893. — întîia carte de scriere și cetire, Caransebeș 1896. — Manual de limba maghiară, Carte de citire și Gramatică în colabo- rare cu I. Dengi, precum și „Convorbiri pedagogice". Mai cunoscute sînt Abecedarul și Istoria literaturii române. Abecedarul său a fost alcătuit pe baza cuvintelor normale. Are un pronunțat caracter național și popular. O parte a materialului de lectură a fost selecționat din colecțiile de folclor ale lui G. Dem. Teodorescu, ⁵ V. Floarea, Folcloristul Enea Hodoș (1858—1945), în Anuarul Muzeului etno- grafic al Transilvaniei pe anul 1968—1970, p. 480. • A. Moacă, op. cit., p. 3. ⁷ E. Hodoș, op. cit., p. 81. ⁸ P. Barbu, O lămurire în Foaia Diecesană, nr. 40/1897, p. 6. https://biblioteca-digitala.ro Enea Hodoș — profesor și animator cultural 315 Jarnik-Bîrseanu și altele⁹. Manualul de istorie a literaturii române era considerat de presa timpului ca unul din cele mai bune, mai complete și mai metodice manuale de acest fel. Acesta s-a bucurat de o bună pri- mire în școlile secundare, fiind apreciat pentru valoarea sa pedagogică și a contribuit la lărgirea orizontului cultural al elevilor. Judecățile de va- loare pe care le emite în cuprinsul manualului, nu se bazează pe criterii estetice, ci pe contribuția adusă de scriitorii respectivi la dezvoltarea limbii literare. Cînd vorbește de făuritorii de limbă și valori literare, el se referă la scritorii români de pe ambele versante ale Carpaților. în acest fel, manualul său a devenit un mijloc de propagare a ideii de unitate națională în conștiința tinerei generații¹⁰. Ca profesor a trăit cu convingerea că profesia aceasta trebuie să fie sinonimă cu cea de „bărbat de știință și de inimă", că profesorul trebuie să achiziționeze cunoștințe și deprinderi multilaterale, pentru a putea forma personalitățile tinerilor în spiritul timpului. Iată cum îl descrie un prieten pe cînd era profesor la Institutul pe- dagogic din Caransebeș: „Era înalt de statură și svelt la înfățișare. Avea un cap marcant, în care se găseau multe fire albe și nu vedea bine. Purta un sacou cu două rînduri, iar vara purta o pălărie de pai de cu- loare neagră. Nu era om de societate, trăindu-și mai mult viața în cercul familiei și al prietenilor puțin numeroși. Calea lui de toate zilele era de la locuință la școală, iar dumineca făcea excursii în împrejurimile ora- șului. In timp de vreme rea timpul și-1 petrecea la Casina Română unde citea toate ziarele. La prima vedere îți făcea impresia unui om posomorit și închis la fire, dar atunci cînd luai contact cu el constatai că este dez- ghețat, afabil și plin de umor. La restaurantul „Pomul verde" era o masă a intelectualilor români, unde putea fi des văzut, unde se discutau eve- nimentele zilei, se povestea, se petreceau clipe de destindere după munca de peste zi¹¹. A fost căsătorit și a avut două fete. Pe soția sa o chema Zotti Hodoș și a fost autoarea unei cărți de bucate, „Masa ieftină", în care dă rețete de bucate simple și bune. A fost un pedagog excepțional și un psiholog desăvîrșit. Școala pro- movată de el este o școală națională, accesibilă poporului, cu un conținut mai realist, cu metode noi, cu cadre bine pregătite, care să-și înțeleagă rolul lor social, o școală a faptelor, care să-i pregătească pe elevi pentru Unire¹². Fiind animat în activitatea sa pedagogică de idei înaintate s-a străduit să ridice școala românească la nivelul cerințelor epocii în care a trăit. în școală era tipul dascălului bun, dar și sever. A căutat să formeze la elevi dragostea față de muncă, simțul de demnitate și cinste, de încre- dere în puterile proprii. Era stăpîn pe materia de învățămînt pe care o preda. Știa să apropie știința și de mințile cele mai puțin dotate, ca să fie înțeles de toți elevii. își modela tonul, ritmul și vocea, după cum o ce- ’ O. Ghibu, Din istoria literaturii didactice românești, E.D.P., București, 1975, p. 149. ¹⁰ V. Popengâ, Școala românească din Transilvania în perioada 1867—1918 și lupta sa pentru Unire, E.D.P., București, 1974, p. 76. ¹¹ A. Moacă, op. cit., p. 2. ¹² D. Sîrbu, Locul lui Enea Hodoș în istoria învățămîntului și culturii româ- neșli (mss), p. 26. https://biblioteca-digitala.ro 316 Victor Dobrescu reau trebuințele psihologice și estetice ale lecției. Vorbea îngrijit și expli- cit. Explicarea lui era clară, plastică, plină de imagini și de învățăminte¹³. Cursurile sale sistematice, pline de viață și de frumoase învățăminte, erau tot atîtea momente de înălțare sufletească și însuflețire națională. Influențat de Școala Ardeleană, a pus la baza întregii sale activități didac- tice ideea iluministă a progresului prin cultură și școală, ca factori nece- sari pentru emanciparea națională și socială a poporului român. Deși con- cepția sa despre lume și viață este idealistă, ea conține și unele elemente pozitive. Astfel, el consideră că în formarea personalității copilului, ală- turi de religie trebuie să promovăm ideea însușirii prin școală a cunoș- tințelor din domeniul științelor naturii, avînd în vedere necesitatea pre- gătirii pentru viață a tinerilor la nivelul cerințelor contemporane. Susținea că studiul gramaticii dezvăluie logica limbii și deprinde pe elevi să folosească în mod conștient în vorbire și scriere varietatea și bogăția limbii române. Recomanda ca tăblițele și condeiul de ardezie să fie înlocuite cu caiete liniate în care să se scrie cu creionul, iar la cali- grafie să se folosească caietele dictando și tocul cu cerneală. Lecțiile lui erau interesante și pătrundeu în conștiința copiilor, anga- jînd la acțiune fantezia și simțul lor. „Conștiința mea de dascăl îmi spune că pragul „clasei¹⁴ să-1 pășești cu inima senină și cu mintea lipsită de altfel de preocupări decît acelea profesionale .. .“¹⁴. în calitate de profesor a elaborat „Regulamentul pentru internatul Institutului pedagogic al discezei greco-orientale române a Caransebeșu- lui¹⁴, care a fost aprobat în Conferința profesorală din 17 octombrie 1900. Iată cum formulează el art. 30 „Elevii internatului, ca niște viitori das- căli ai poporului, vor căuta și pe timpul cît se află sub disciplina profe- sorilor și a prefectului, să fie modele vrednice de imitat în ceea ce privește conduita în internat și în afara lui.. .“¹⁵. în colaborare cu profesorul GHERASIM SÎRB a întocmit Statutul pentru ajutorarea tinerimii stu- dioase de la Institutul teologic-pedagogic din Caransebeș, care a fost apro- bat în Conferința profesorală din 27 ianuarie 1899. Tot el a întocmit și „Regulamentul pentru facerea examenului de cualificațiune învățăto- rească la Institutul pedagogic din Caransebeș¹⁴ pe baza statutului organic din 1868 și art. de Lege XVIII din 1879 aprobat de Conferința profeso- rală din 5 decembrie 1898. în calitate de profesor de limba română a con- dus și îndrumat Societatea de lectură a studenților „IOAN POPASU¹⁴ din Caransebeș în anul școlar 1890/91. De asemenea a întocmit și proiec- tul pentru statutele societății de lectură „IOAN POPASU⁴⁴ a junimii stu- dioase din Caransebeș, aprobate de Consistoriul diecesan în ședința sa din 22 martie 1891 cu nr. 673 B¹⁶. A convins senatul școlar și pe directorul institutului că înzestrarea bibliotecii școlii reprezintă o condiție importantă pentru buna desfășu- rare a procesului de învățămînt, deoarece din bibliotecă lipseau operele clasice și modeme, care formează scheletul oricărei biblioteci. în anul școlar 1899—1900, biblioteca institutului a ajuns la peste 1 600 volume. ¹³ Informație de ]a înv. pensionar Pavel Jumanca din Caransebeș. ¹⁴ D. Sîrbu, op. cit., p. 41. ¹⁵ Regulamentul pentru internatul Institutului pedagogic al dicesei greco-orien- tale române a Caransebeșului, 1900, p. 8. ¹⁶ D. Sîrbu, op. cit., p. 42. https://biblioteca-digitala.ro Enea Hodoș — profesor ți animator cultural 317 A sprijinit cu căldură Societatea de lectură a elevilor, căutînd să-i educe în spirit patriotic prin intermediul literaturii. De asemenea, a sprijinit excursiile și serbările școlare ale elevilor. El considera că: „Prin ele scoa- tem pe tinerii noștri dintre cei patru pereți ai școlii și din hausul de litere tipărite ale manualelor școlare. Prin ele facem să cunoască regiunea lo- cului lor natal, regiuni învecinate, alte sate, alte orașe, alți oameni, alte formațiuni geografice, alte monumente istorice .. .“¹⁷. încă din 1889 se pronunță pentru înființarea unui internat penttru fii grănicerilor din fosta graniță militară. în cuvîntarea sa înflăcărată de la încheierea anului școlar, consideră „lipsa acestui internat ca o rană deschisă a școlilor noastre", internat care a fost deschis în 1903. El dădea importanță tuturor laturilor educației. Astfel, considera că educația fi- zică contribuie la „o mărire a energiei de viață, (asigură) un echilibru să- nătos între forțele sufletești și trupești, o fortificare fizică, ea ne face corpul ușor, elastic și supus la orice poruncă . . ,“¹⁸. Catedra de limba română pe care a ilustrat-o cu atîta demnitate la Institutul pedagogic din Caransebeș, devine în scurt timp un magnet puternic, care atrage o mare parte a tinerimii bănățene. Aici el dă la iveală cu o rară competență, cele mai frumoase și mai importante ca- pitole din trecutul cultural și național al poporului nostru. La plecarea sa din Caransebeș presa locală aprecia că: „Institutul nostru a pierdut o importantă putere didactică și un bărbat, a cărui activitate literară (era) apreciată nu numai la noi, ci și dincolo de Carpați. Am pierdut pe profesorul Enea Hodoș, care cu 1 noiembrie 1905, a trecut la pensie. Grave trebuie să fie motivele care l-au îndemnat să părăsească catedra căreia numai onoare i-a făcut"⁸⁹. S-a retras la Sibiu ca redactor la ziarul „Telegraful român" unde s-a ocupat cu scrisul pînă la sfîrșitul vieții sale. Personalitatea sa complexă ca om de cultură și talentul său au determinat ASTRA să-1 aleagă ca membru ordinar al secției literare în 1911²⁰. Silit să părăsească „un apos- tolat . . . drag și o catedră din care și-a făcut un adevărat cult", refuza să se retragă din redacția ziarului „Telegraful român", pe care îl servise cu o mare tragere de inimă. Se izolase într-o încăpere sărăcăcioasă, rămî- nînd un însingurat. Trăia modest, împresurat de griji și privațiuni de tot felul, deoarece avea pensie mică și o locuință insalubră²¹. în acele momente de grea cumpără pentru soarta bătrînului profesor dascălii bănățeni i-au întins o mînă de ajutor. Cu ocazia Adunării gene- rale a Asociației învățătorilor bănățeni ținută la Băile Herculane la 25 septembrie 1925, învățătorul ȘTEFAN DRÂGULESCU din Vărădia după ce „expune situația materială grea a fostului profesor și scriitor ENEA HODOȘ", face propunerea „ca Asociația să se arete recunoscătoare unui veteran luptător, înseninîndu-i zilele restului de viață", retipărind volu- mul „Frumoasa din nori și alte povești alese" iar beneficiul rezultat să fie ¹⁷ E. Hodoș, Discurs la încheierea anului școlar 1900—1901, p. 2. ¹⁸ D. Sîrbu, op. cit., p. 45. ¹⁹ Renașterea, nr. 1'1905, p. 4. Transilvania, nr. 4'1911, p. 501. ²¹ Informație Pavel Jumanca. https://biblioteca-digitala.ro 318 Victor Dobrescu al scriitorului, lucru ce s-a realizat, dar difuzarea lucrării s-a făcut cu multă încetineală și destule greutăți²². Profesorul IOAN BREAZU și-1 reamintește din ultimii săi ani de via- ță. La cei peste 80 de ani ai săi semăna „cu un vraci oriental, șchiop, spin, cu fața zdrențuită de zbîrcituri, îngropat între vrafuri uriașe de cărți pră- fuite, uitat parcă și de Dumnezeu și de oameni, stăpînit însă de o caldă și discretă resemnare în fața nemiloasei curgeri a timpului"²³. Regretat de elevii săi, el rămîne unul dintre cărturarii care au lucrat cu pasiune pen- tru formarea conștiinței naționale a poporului român și ridicarea lui prin cultură. A murit la 25 iulie 1945 și a fost înmormîntat în Cimitirul cen- tral din Sibiu. Paralel cu activitatea didactică a avut și o serie de preocupări culturale în care și-a cîștigat merite incontestabile. A activat ca ziarist foiletonist la „Tribuna" și la ziarele locale din Caransebeș și Lugoj. A colaborat la cele mai importante publicații bănățene ale timpului: „Foaia dieeesană", „Dra- pelul", „Tribuna poporului", „Românul", „Biserica și școala", „Pagini li- terare", „Dreptatea", „Banatul literar", „Foaia de duminecă", precum și la „Tribuna", „Telegraful român" și calendarele publicate în centrele de cul- tură bănățeană. în „Foaia dieeesană" a publicat cîteva articole: „D-ale or- tografiei românești 1891", „Din popor", „Shițe din istoria literaturii ro- mâne 1892", „O istorie a literaturii române", „Cîntece populare din Banat {prefața)", „Biserica și școala 1932", „Școala lui Șaguna 1942", „Doctor Vasici și școala" „Episcopul Popasu și școala 1943“ etc. Ca traducător ne-a lăsat cîteva izbutite transpuneri din literaturile străine, prin intermediul limbii germane, atrăgînd atenția elevelor săi asupra filonului de aur al literaturii ruse. în 1890, îi apare nuvela „Clara Mii ici" de Ivan Turghenev²⁴. Ca lingvist l-au preocupat problemele de ortografie. în articolul „D-ale ortografiei românești" pornind de la ideea că în lupta dintre etimologism și fonetism, „principiul fonetic s-a adoptat pretutindeni de români", el propune să se introducă o unitate în aplicarea lui. El considera că această unitate nu poate fi stabilită numai de Acade- mie, deoarece „ortografia fonetică nu Academia a dat-o publicului, ci invers"²³. A făcut corpului profesoral de la Institutul pedagogic din Ca- ransebeș o serie de „propuneri ortografice". A publicat lucări de dialec- tologie: prefață la „Poezii populare din Banat" și în loc de prefață „Răs- puns domnului dr. Gh. Weigant" la „Cîntece bănățene", în care arată că graiul țăranului din Banat are anumite abateri față de limba literară în număr de 22 pe care le enumeră și le exemplifică²⁰. Precum și o lucrare de lexicografic Mic dicționar de neologisme, arhaisme și provincialisme publi- cat în 1929. Ca scritor a îmbogățit literatura Transilvaniei cu cele „Zece schițe umoristice", care i-au atras ostilitatea unor prelați bănățeni. în schițele sale satirico-umoristice, el se identifică cu țăranul bănățean isteț și glumeț, demascînd atitudinile egoiste ale unor slujitori ai bisericii, în- dreptate împotriva intereselor naționale, urmărind și pe această cale în- dreptarea moravurilor sociale. ²² Studii de limbă, literatură și folclor, III, Reșița, 1976, p. 311. ²³ Studii literare, IV, Cluj, 1948, p. 201. ²¹ D. Sîrbu, op. cit., p. 3. ²⁵ Foaia Dieeesană, nr. 7.1891, p. 1. ²⁰ Ibidem, nr. 44/1892, p. 3. https://biblioteca-digitala.ro Enea Hodoș — profesor și animator cultural 319 Ca animator cultural în masele largi populare, a înfințat o bibliotecă populară „Biblioteca noastră" la Caransebeș care a ajuns la 47 numere prin care urmărea popularizarea în Banat a marilor scriitori români ai timpului: GRIGORE ALEXANDRESCU, VASILE ALECSANDRI, GEOR- GE COȘBUC, ION SLAVICI și ALEXANDRU VLAHUȚA, din opera că- rora a publicat versuri și proză, o selecție de prestigiu din literatura tim- pului, fără a neglija contribuțiile locale. Pe lîngă lucrări literare și istorice, s-au publicat în această colecție și cărți, cu conținut agricol, economic și pedagogic, colecția sa devenind un îndrumător prețios pentru țăranii și in- telectualii satelor noastre. în această colecție a publicat în anul 1897 un volum de „Versuri și proză" din GEORGE COȘBUC, pe care-1 cunoș- tea „încă din timpul șederii lui la Sibiu", unde au fost buni prieteni. Iată ce scrie el în Prefața acestui volum „. .. Volumul de față pus de Coșbuc la dispoziția bibliotecii noastre, cuprinde versuri și proză, piese publicate acum pentru întîia oară în volum, afară de trei poezii (Dușmancele, Pe lîngă boi și Numai una), care au apărut în Volumul „Balade și idile". Toate piesele sînt prevăzute și îndreptate de poetul însăși. Biblioteca noastră poate să se mîndrească că cel mai distins dintre poeții români con- temporani a autorizat-o să publice acest volum de netăgăduită valoare"²⁷. Ca evocator al trecutului ne-a lăsat două lucruri: „SIMEON BALINT" și „O viață de luptă, suferință și nădejde. însemnări biografice", a publi- cat corespondența unor luptători naționali: „Din corespondența lui Simion Bărnuțiu și a contemporanilor săi" și „Scrisori de la înaintași și de la con- temporani!". Ca harnic și priceput folclorist, el a cules personal dar mai ales prin intermediul elevilor săi, un bogat material de literatură populară, publi- cat în ziarele și revistele timpului la care a colaborat sau în colecții sepa- rate. A publicat următoarele volume: — Poezii populare din Banat I Cîntece și strigături — „ II Balade — „ III Descîntece — Cîntece bănățene — Cîntece cătănești — Literatură populară aleasă. Ca folclorist a debutat în 1888, cînd a publicat în Tribuna din Sibiu 2 snoave populare, sub influența tatălui său, care a fost coautor al unei colecții de proverbe românești și a culegerii lui V. ALECSANDRI, care îi era cunoscută din 1867. în anii de școală la Brașov și Blaj, interesul pentru folclor i-a fost întărit de profesorii săi ALEXANDRU LEPADATU și ION MICU-MOLDOVAN. De la ei a deprins metoda de culegere prin intermediul elevilor. Adevărata activitate folcloristică începe odată cu cariera lui didactică la Institutul pedagogic din Caransebeș, cînd și-a propus să cunoască „mai deaproape lumea sufletească a satului românesc", folosind metoda fostu- lui său profesor de la Blaj. începe culegerile prin 1890, întîmpinînd nu- meroase dificultăți, care l-au determinat să culeagă „mai rar personal și mai des, prin mijlocirea elevilor, precum și a unor membri din corpul didactic bănățean"²⁸. Acest lucru rezultă din articolul „Din popor", în ²⁷ E. Hodoș, Versuri și proză de George Coșbuc, Caransebeș, 1897, p. 14. ²⁸ Anuarul arhivei de folclor, VII, 1945, p. 1.24. https://biblioteca-digitala.ro 320 Victor Dobrescu care arată că pentru a dezvolta la sătenii noștri „îndeletnicirea cu cetitul ziarelor și revistelor", este necesar ca învățătorii să culeagă folclorul, deoarece acesta se găsește răspîndit în ziarele de dincolo și dincoace de Carpați, dar „nu se adună din toate locurile locuite de români". Pentru aceasta el propune ca „cei... ce vin în imediata atingere cu poporul, să culeagă cît mai des și cît mai multe din productele fanteziei lui, după putință din toate locurile locuite de români și încă păstrîndu-le în forma cea mai fidelă .. ,“²⁹, fapt ce dovedește concepția sa înaintată pentru acea vreme în privința culegerii și valorificării folclorului. în 1891 se afla deja în posesia unui bogat material folcloric. După un an apărea cel dintîi volum „Poezii poporale din Banat", în care dădea la iveală 600 de cîntece și strigături din materialul colecționat de elevii preparanzi în vacanțele școlare din anii 1889—1892. în Prefață el arată că majoritatea pieselor din acest volum au cuprins erotic și de cătănie. Din ele răzbate senti- mentul de dreptate, de cinste și de ospitalitate, care formează caracteris- tica acestor poezii.³⁰ Volumul a fost primit de public „cu un interes neașteptat", intelectualii români procurîndu-1 și răspîndindu-1 în cercul lor de cunoștințe. Presa timpului a recenzat favorabil volumul, dar cu oarecare întîrziere. Astfel, VALERIU BRANIȘTE aprecia colecția pentru valoarea ei artistică și pentru Prefață, unde autorul a reliefat particula- ritățile fonetice și morfologice ale subdialectului bănățean.³¹ Savantul BOGDAN P. HAȘDEU în articolul „Românii bănățeni din punctul de vedere al conservatorismului dialectal și teritorial", considera că „tot ce s-a scris pînă acum mai nou, mai temeinic și mai neîncurcat asupra foneticii și morfologiei subdialectului bănățenesc, se datorează domnului ENEA HODOȘ .. ,“³². Această colecție de literatură populară a fost prezentată al concursul pentru premiile anuale ale Acade- miei din anul 1894, autorul avînd greutăți materiale, solicită Aca- demiei „un ajutor în bani pentru a putea continua această publicațiune".³³ Se pare că n-a beneficiat de acest ajutor, fapt ce rezultă dintr-o mărtu- risire a sa, care nota în 1905 că volumul său de lirică bănățeană n-a stîr- nit interesul „nici uneia din corporațiunile culturale române cîte le avem dincoace și dincolo de munți".³⁴ Pentru activitatea sa literară și didactică, Secția literară a Academiei române în ședința sa din 23 martie 1904, prezidată de TITU MAIORESCU, recomanda primirea sa ca membru corespondent pe baza raportului fa- vorabil al lui ION BIANU, care sublinia meritele sale privind „limba curată românească a tuturor publicațiilor sale", „claritatea expunerii" manualului de Istorie a literaturii române, serviciile aduse „răspîndirii și cultivării limbii române, precum și activitatea sa editorială de scriitor și folclorist concretizată în cele patru volume de culegeri apărute pînă atunci, dintre care prima era considerată una dintre cele mai bune edi- țiuni critice de texte române".³⁵ Acest eveniment fericit din viața sa a avut loc concomitent cu primirea la Academie a preotului bucovinean ²⁹ D. Sîrbu, op. cit., p. 3. ³⁰ Foaia Diecesană, nr. 4/1892, p. 3. ³¹ Dreptatea, nr. 47/1894, p. 2. ³² B. P. Hasdeu, Scrieri istorice, voi. II, Ed. Albatros, 1973, p. 178. ³³ Analele Academiei Române, seria II, tomul XVI, 1893,94, p. 37. ³¹ E. Hodoș, Prefață..., II, Balade, p. 3. •³ Analele Academiei Române, seria II, tomul XXVI, 1903—1904, p. 228. https://biblioteca-digitala.ro Enea Hodoș — profesor și animator cultural 321 DIMITRIE DAN și el tot folclorist și a contribuit ca să dea uitării faptul că el n-a fost premiat. Cea mai înaltă instituție a țării recunoștea astfel prestigiul și utilitatea lucrărilor sale literare și didactice, puse în slujba școlii și culturii românești. După stabilirea lui la Sibiu, interesul pentru folclor scade, deoarece își pierduse colaboratorii. însuși el recunoaște acest lucru că „după ple- carea din Caransebeș, n-am mai făcut culegeri", ocupîndu-se doar de cîntecele populare trimise de pe front și publicarea materialului cules și nevalorificat. în 1914 a scos un volum de proză populară „Frumoasa din nori și alte povești", a căror subiecte le-a auzit „din gura poporului bă- nățean" și de la bunica sa, care însă nu s-a bucurat de o apreciere favo- rabilă din partea criticii literare.³⁶ între anii 1918—1921, publică două volume de poezii populare „Frunzulițe din război. Versuri din Ardeal și Bucovina", cu care se sfîrșește activitatea sa folcloristică. VICTOR DOBRESCU ENEA HODOȘ — PROFESSEUR ET ANIMATEUR CULTUREL (1858—1945) (Resume) Enea Hodoș est ne le 31 decembre 1858, â Roșia Montană, dans le district Alba, dans une familie d’intelectuels. 11 a suivi les cours de l’ecole populaire dans son village natale et â Baia de Criș et les cours du lycee â Brașov et â Blaj (termines en 1877). A Budapesta et â Vienne il a fait ses etudes ă la Faculte de lettre et de philo- sophie. Apres avoir fini ses etudes, il se dedie â l’enseignement. En 1886 il fut nomme professeur â l’Ecole civile pour les jeunes filles de l'as- sociation ASTRA de Sibiu. En 1889 il passe â L’Institut pedagogique de Caransebeș, â la chaire de langue roumaine. II a deploie une intense activite didactique, scientifiquc et litteraire, mais il entre conflict avec les autorites ecclesiastiques et, en 1995 il quitte la viile de Ca- ransebeș, achevant une belle carriere d’enxignant. II s’est fixe ensuite ă Sibiu oii il a continue son activite au Journal „Le typographe Roumain". II a beneficie, en qualite d’enseignant, d’un grand prestige, pour ses confe- rensces et pour ses manuels scolaires. En tant que collectionneur de folklore, il a public en 1891 le livre „Poesies populaires de Banat". Pour sa prodigieuse activite litteraire et didactique, il a ete clu membre cor- respondant de l’Academie Roumaine, le 23 marș 1904. II est mort le 25 juillet 1945. ,ⁱ; Transilvania, XLV, nr. 4/1914, p. 153. 21 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CONTRIBUȚII LA BIOGRAFIA ISTORICULUI BĂNĂȚEAN DR. ION SÎRBU Au rămas încă unele părți necunoscute din mereu nevoiașa și zbuciu- mata viață a istoricului bănățean Ion Sîrbu din Rudăria — azi comuna Eftimie Murgu — de la nașterea căruia s-au împlinit 120 de ani la 19 fe- bruarie 1985. Această stare de fapt își găsește explicația, mai întîi, în distruge- rea bibliotecii sale de specialitate, formată din peste 3 000 de volume scrise în limbile română, germană, maghiară, italiană și engleză. Au dis- părut toate manuscrisele operei sale, actele și corespondența sa. La pierderea lor, așa cum menționa Petra Sîrbu, sora istoriculului, mai pot fi adăugate și alte două „întîmplări nefericite" care au avut loc în timpul vieții lui Sîrbu. Astfel, în tot timpul primului război mondial au ținut îngropate în grădina casei „sub nucul cel mare" spre a fi salvate de furia autorităților maghiare, cîteva lăzi cu acte și cu multe volume din Istoria lui Mihai Vodă Viteazul pe care le mai avea nevîndute. Multe „au mucurit și s-au distrus". Sora lui, Petra ne mărturisește în amintirile sale: „în tot timpul războiului casa noastră a fost mereu controlată. Nenea era obligat să se prezinte zilnic la comună, dimineața și seara, la ora 8, ca dovadă că nu a dispărut. Jandarmii ungurești erau toată ziua și toată noaptea dinaintea casei noastre. Nimeni nu avea voie să intre la noi.¹ Tot ea ne relatează și despre cea de a doua întîmplare: „Știut este că Dr. Ion Sîrbu i s-au furat manuscrise de mare valoare în hotelul Dacia din Lugoj la 25 aprilie 1921, cînd i-au luat geamantanele cu tot din odaie. (...) Cînd s-au întors de la Paris² s-au dus direct la București și au lăsat documentele statului, apoi au venit acasă s-o vadă pe muma și pe surorile lui, că n-avea nici-o știre de la noi, că prin ’19 și ’20 nu îmbiau scrisorile. (...) Apoi, după ce a stat acasă cîteva zile, a plecat iar la București. Și-a luat geamantanele cu cărți și cu acte și mai avea manuscrisul lui Mihai Vodă Viteazul, domnul Țării Românești, volumul 3, pe care voia să-1 ti- părească, că era gata și mai avea și un costum de haine cumpărate la Paris, și s-au dus întîi la Lugoj, că fusese chemat la o conferință. Au ¹ Petra Sîrbu a scris aceste amintiri în anul 1954 la îndemnul strănepotului ei, Petru Creția, azi cercetător principal la Muzeul Literaturii Române din București. ² Ion Sîrbu a făcut parte din delegația română care a participat la tratatul de pace de la Vcrsailles, (Trianon, 1920), ca expert în problema Banatului. 21* https://biblioteca-digitala.ro 324 Vasile Nemiș tras la hotel Dacia. A doua zi, cînd au sfîrșit conferința și au ajuns ia hotel, a constatat că dispăruseră și colegii de cameră și cele două gea- mantane ale lui“. Nu cred că mai există în toată țara o personalitate de talia lui Ion Sîrbu, din a cărui operă să nu fi rămas nici o singură pagină scrisă de mîna lui, iar din corespondența sa să nu avem decît cîteva scrisori care se pot număra pe degetele ambelor mîini: cinci scrisori trimise Societății „Transilvania¹¹ din București în anii 1889—1891, două scrisori adresate lui N. lorga și publicate de Torouțiu în „Studii și documente de literatură" voi. XII, București 1940, o scrisoare către părinți scrisă din Viena la 15 decembrie 1893 și alta către consăteanul său, învățătorul Olimpius Rădulea, din 15 decembrie 1913, ambele donate de subsemnatul Muzeului de istorie din Reșița. Materialele ce urmează aduc date noi care completează în bună parte biografia cunoscută pînă acum. Aproape toate le-am primit de la Petra Sîrbu, ultima supraviețuitoare a familiei, decedată în anul 1957. Ion Sîrbu a absolvit Gimnaziul român-ortodox din Brașov în anul 1886. Aici a avut ca director pe Ștefan losif, tatăl poetului Ștefan O. losif și a fost coleg de clasă cu lugojanul A. C. Popovici. împlinise 21 de ani cînd a terminat gimnaziul și a obținut testimoniul care se publică acum pentru prima dată: ^Testimoniu școlasticu. Sîrbu loanu de religie gr. or. din Rudăria comitatul Caraș-Severin, în clasa a VUI-a la gimnaziulu mare publicu român" de confesiunea ortodoxă orientală din Brașovu a meritatu pe se- menstrelulu II-lea, anul școlar 1885/1886 atestatu calculu generalu Forte bine, Moralitatea bună. Atențiunea încordată. Diligența mare. Sporului în obiectele speciale obligate: Religiunea: Forte bine; Limba Latină: Forte bine; Limba Română: Forte bine; Limba Elenică: Forte bine; Limba Germană: Forte bine; Limba Maghiară: Forte bine; Istoria: Forte bine; Matematica: Forte bine; Geometrie: Forte bine; Istoria naturală: Forte bine; Fizica: Forte bine; Propedeitica filozofică: Forte bine; In obiectele relativ obligate: Limba franceză: Forțe bine; Forma exterioară a lucrărilor scripturistice, curată; numărul orelor reglese, 51 scuzate. Dat în Brașovu la 9 iunie 1886. ss) . Ștefan losifu mp. directorul gimnaziului și prof. de Latină. ss) Paulu Budiu mp. profesoru de clasă, de Elină și de Maghiară". în același an, deși era lipsit de mijloacele materiale necesare, Sîrbu a avut curajul să se înscrie la Universitatea din lena „cu riscul de a mă expune pericolului de a peri de foame" după cum singur va scrie după doi ani, într-o cerere adresată Societății „Transilvania" din București. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu 325 Ca student la Facultatea de Istorie și filologie din lena, a audiat un an cursurile predate de vestitul profesor de istorie Ottokar Lorenț. în septembrie 1887 s-a transferat la Universitatea din Viena ca student anul II, însă nu a putut rezista nici aici lipsurilor materiale, fiind silit ca după semestrul I, la începutul anului 1888, să plece acasă la Rudăria unde va rămîne aproape doi ani, pînă în septembrie 1889 „fără să fi pier- dut semestrele respective căci eram înscris la toate¹¹. De acasă s-a adresat în scris și personal Fundațiunii Gojdu din Oradea cu scopul de a obține o bursă de studii, dar fără nici o șansă deoarece din Banat numai Nicolae Popeia, episcopul Caransebeșului, a făcut parte din membrii reprezentanței Gojdu. A avut însă norocul să obțină un stipendiu de 400 lei pe trimestru de la Societatea „Transilvania¹¹ din București în- ființată de Papiu Ilarian. La cererea respectivă a anexat și „un certificat de calicie¹¹, eliberat de „antista comunală din Rudăria". Ion Sîrbu a beneficiat de această bursă timp de 2 ani și 3 luni (1 oc- tombrie 1889—31 decembrie 1891), primind în total 3 600 lei aur, o sumă destul de frumoasă. Cu acest ajutor pe care l-a considerat ca pe „un dar căzut din cer cu care m-a fericit mult onoratul comitet“, a reușit să ter- mine anii doi, trei și patru, să ia „absolutoriu¹¹ și spera că „voi putea prezenta și diploma probabil în noembrie sau decembrie 1891“. Nu s-a putut ține de cuvînt deoarece după primirea ultimei rate a bursei începe iar să se zbată cu lipsurile materiale din care cauză nu-și poate publica nici lucrarea de doctorat: Matei Vodă Băsărabas, politica externă, apărută abia în anul 1899. Această întîrziere a avut însă și o la- tură pozitivă asupra conținutului ei „fiindcă în acest timp descoperind adeseori materiale nouă, multe capitole au trebuit prelucrate fundamen- tal". Tot în anul 1899, după tipărirea acestei lucrări la Leipzig, Ion Sîrbu „acest bărbat strălucit din localitatea Rudăria¹¹ a obținut diploma de doctor în filozofie a Universității din Viena, act inedit pe care îl publicăm în continuare: Q. F. F. P. Q. s. SUMMIS AUSPICIIS AUGUSTISSIMI IMPERATORIS AC REGIS FRANCISCI IOSEPHI I IN UNIVERSITATE LITFERARUM VINDOBONENSI NOS A EMI LI US NOBILIS SCHRUTKA DE RECHENSTAMM Iuris utriusqve doctor processus civilis austriaci professor publicus ordinarius eques ordinis austriaci coronae ferrese cl. III H.T. UNIVERSITATIS RECTOR DAVIDUS HENRICUS MULLLER Philosophiae doctor linguarum semiticarum professor publicus ordinarius caes. aca- demiae scientiarum Vindobonensis socius ORDINIS PHILOSOPHORUM H. T. DECANUS LEO REINISCII https://biblioteca-digitala.ro 326 Vasile Nemiș Philosophiae doctor linguae Aegyptiae professor publicus ordinarius imperatoris Austriae a consiliis aule cques ordinis coronae ferrese ci. III academiae scientiarrum Vindobonensis socius Promotor vitae consitutus i n virum clarissimum IO A N N E M S1RBU o Rudaria in Hungaria orindum Postequam et dissertatione cui inscribitur „Mateiu Vodă Basaraba’s auswartige Beziehungen 163i2—1654. Erster theil, Bis 1637 et examinibus legitimis laudabilem in historie doctrinam probuit. Doctoris philosophiae nomen et honores iura et privilegia. Contulimus in eiusqve rei fidem hance litteras universitatis sigillo sanciendas cura- vimus. Vindobonae die XV m. februarii MCMI. ss./ Schrutka ss/. Muller ss/. Reinisch în ultimul deceniu al secolului trecut, între absolvirea universității și obținerea titlului de doctor în filozofie, Ion Sîrbu venea adesea la Rudăria, dar bătrînul său tată, născut în anul 1833, urmărea în taină ocazia de a-1 putea stabili definitiv acasă unde patru femei, mama și trei surori, vedeau în el singurul sprijin al bătrîneții lor. O rază de speranță în acest sens a apărut în anul 1897 cînd loh Sîrbu s-a lăsat ales ca președinte al Comitetului parohial din Rudăria care ținea ședințe lunare. Acest comitet administra două fonduri comunale, fondul bisericesc de 13 000 florinți și fondul Școlii vechi de 29 000 flo- rinți. Ambele fonduri creșteau anual cu dobînda de 5% încasată pentru împrumuturile date sătenilor. Aci va găsi și Ion Sîrbu ajutorul bănesc necesar publicării lucrării sale de doctorat, așa cum rezultă din proto- colul proceselor verbale pe anii 1897—1903 scrise chiar de el, din care cităm: „Protocolul ședinței a 11 extraordinare. Proces verbal încheiat în ședința comitetului parohial din Rudăria ținută la data de 25 martie 1898 st.v. în cancelaria comunei bisericești sub președinția lui Ion Sîrbu. Con- statîndu-se majoritatea celor prezenți adică 31 membrii de comitet, lip- sesc 9, președintele deschide ședința la 8 ceasuri dimineața. La ordinea zilei sînt mai multe cereri de împrumut: 1. Paraschiva Rădulea nr. 42 cere un împrumut de 30 fl. neîntabulați votează contra D. Dobren, primarul Clemente Dobren și lacob Anton. Ceilalți unanim pentru. Se votează 20 fl. 2. Gheorghe Mareea cere 50 florinți. Se acordă. 3. Ion Crașovan 20 de florinți neîntabulați. Toți pentru. 4. Gheorghe Crașovan cere 50 florinți. Toți contra. 5. loachim Dobren, cere cărțile de boi zălogite pentru datoria de 100 fl. ca să-și vîndă boii. Toți pun condiția să împace 50 fl. din datorie și căr- țile se vor da. 6. Vichentie Ghimboașa cere 30 florinți. Nu se aprobă. 7. Lazăr Vlădia nr. 249 cere 25 fl. Se aprobă. 8. Andrei Petrici cere destabularea unei parcele de pămînt, din bancă, pe care vrea să o vîndă. Nu se aprobă. 9. Andrei Crașovan cere 40 florinți. Toți pro. 10. Ion Crăciun cere 10 fl. Nu se aprobă. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu 327 11. Dionisie Suta roagă ca interesele cu care datorează pînă acum pentru capitalurile luate cu împrumut să se capitalizeze. Se acordă. 12. Președintele Ion Sîrbu cere un împrumut de 600 florinți cu înda- torirea ca întreaga familie să subscrie obligația și la caz că nu i-ar putea întoarce în timp de 6 luni, să-i intabuleze și să-i întoarcă cu țîrîite. După aceasta președintele se retrage din cancelarie lăsînd comitetul să hotă- rească liber asupra cererii sale. I se votează unanim și se îngăduie ca banii aceștia să se scoată de la o casă de păstrare din banii fundației școlii vechi. Nemaifiind alte la ordinea zilei ședința se încheie către orele 10. Rudăria la 25 martie 1898 ss). Ion Sîrbu președinte, ss) D. Sîrbu notar, Pavel Popovici și Dănilă Imbrescu, membri. în ultima zi din acest an Ion Sîrbu primește o recompensă de 150 fl. tot prin hotărîrea comitetului așa după cum o găsim consemnată în pro- cesul verbal din ziua respectivă: „Proces verbal încheiat în ședința comitetului parohial din Rudăria ținut la data de 31 decembrie 1898 st.v. Constatîndu-se maioritatea de față președintele deschide ședința la ora 5 după amiazăzi. La ordinea zilei sînt cîteva cereri de împrumut. înainte de a intra în ordinea de zi cere cuvîntul locuitorul Pavel Popovici, membru în comi- tet, care arată că împreună cu mai mulți membrii propune să se voteze o răsplată de 150 fl. din fondul școlar avînd în vedere osteneala ce și-a dat domnul Ion Sîrbu întru mîntuirea acestei fundații a noastre, mergînd pînă la Viena. Toți cei de față votează în unanimitate. Ședința se închide urmînd ca cererile de ajutoare să fie discutate după Anul nou. Rudăria la 31 decembrie 1898. ss). Ion Sîrbu președinte, ss). D. Sîrbu Notar.³ Tot în acest registru se găsesc și alte trei procese verbale legate de o frumoasă acțiune inițiată de Ion Sîrbu. Proces verbal încheiat în ședința comitetului parohial din Rudăria ținută la data de 15 februarie 1897 st.v. în cancelaria comunală, La ordi- nea zilei situația fondului școlar și cereri de împrumuturi. 1. Președintele ia cuvîntul și arată că în anul 1895 s-a primit un or- din din partea preturiei de la Bozovici prin care ne făcea cunoscut că Ministerul de Interne din Budapesta a dispus ca Fundația școlară să fie predată statului. împotriva acestei măsuri comitetul a înaintat o plîngere la Ministerul Învățămîntului din Budapesta, dar ea a fost respinsă cu ordinul nr. 51871/1896. Propune ca pe lîngă încercarea de refuzul pre- dării banilor, pe temeiul că averea nimănui nu se poate lua prin ordina- țiuni ministeriale, ci numai prin lege ori sentința judecătorești, pe calea justiției, cel mai nimerit paș ar fi o petițiune la Maiestatea Sa și o depu- tatiune care să predea această petițiune cerînd audiență la împărat. Pro- punerea se primește cu unanimitate de toți membrii prezenți și se hotă- rește o deputațiune de trei inși care să și aleg în persoana președintelui Ion Sîrbu, Martin Vlădia (Voacnăru) și Dionisie Suta (Cociașu), membrii în comitet. în acest scop se stabilește în unanimitate ca spesele de călă- torie pînă la Viena să nu treacă de 60 de florinți de fiecare persoană. (...). ³ Extras din Protocolul proceselor verbale al ședințelor comitetului parohial, pe anii 1897—1903, consultat cu bunăvoința administratorului oficiului parohial din comuna Eftimie Murgu, Valeriu Stroca, căruia îi mulțumim, din nou și cu această ocazie. https://biblioteca-digitala.ro 328 Vasile Nemiș 2. La punctul 2 din ordinea de zi e rugarea lui Dionisie Suta nr. 91 ca comuna bisericească să-i cumpere pămîntele pe cari judecătoria le-a scos la licitație cu prețul pretențiunii avocatului Novac din Bozovici în numele clientului său Ștefan Vlădia, adică cu prețul de 152 fl., plus ce cheltuieli de judecată ar mai veni, cu condițiunea ca să-i lase libertatea păgubașului de a-și răscumpăra acele pămînte prin plătirea în rate a sumei ce se va fi cheltuit și interesele corespunzătoare. Avîndu-se în ve- dere primejdia de care e expus rugătorul, comitetul și epitropia, afară de D. Dobren și I. Popovici, se învoiesc, în cazul că imobilele respective nu va mai fi intabulate și aiurea și se va putea face contractul de vîn- zare fără nici o pagubă pentru comuna bisericească, ss) I. Sîrbu. în următoarele două procese verbale ni se arată rezultatul călătoriei efectuate la Viena: „Protocolul ședinței a III extraordinară a comitetului parohial din Rudăria, ținută sub președinția lui Ion Sîrbu, marți 4 martie 1897. Mai întîi se citește protocolul ședinței din 15 februarie și se autentifică. Tre- cîndu-se la ordinea de zi președintele aduce la cunoștință despre mer- gerea în deputăție la Viena, care a fost pînă la Pesta, iar de acolo au trebuit să se întoarcă acasă deputațiunea, aflînd din norocire că Maiestatea Sa tocmai atunci a fost plecat la Cap Martin să viziteze pe Maiestatea Sa împărăteasa, fără ca aceasta să se fi știut mai dinainte. în călătoria asta a cheltuit deputațiunea 52 fl. care se aprobă în unanim. Cu privire la îndeplinirea acestei misiuni la Maiestatea Sa, comitetul, la propunerea președintelui e invitat să o îndeplinească cînd va socoti de bine și pentru a nu ieși din buget, să meargă numai doi inși și anume pe lîngă D-sa, mai bun este tot moșul Martin Vlădia (Voacnăru), pentru bătrînețele sale și decorațiile militare ce le are. Petițiunea și adeverința să se scrie și is- călească însă odată ca să fie data mai proaspătă. Se mai hotărește să se aboneze pe o lună foaia „Neue Freis Pressc", din bugetul fundației școlii, pentru a se putea ști cînd se întoarce împăratul la Viena. La ordinea zilei se acordă următoarele cereri de împrumut: 1. Loghin Șuta 100 fl., 2. Grigorie Șuta 50 fl., 3. losif Otiman 30 fl., 4. loachim Dobren 100 fl., 5. Dumitru Sîrbu roagă să i se amîne plătirea datoriei de 30 fl. de la 1 mai pînă la 1 septembrie astfel ca să i se dea cartea de pensiune depusă zălog la epitropia parohială, ca să-și poată scoate la prima aprilie pensia, avînd de luat 24 fl. pe 4 luni. Fiind 11 voturi pentru și 9 contra i se aprobă, ss I. Sîrbu președinte, D. Didraga membru". „Protocolul ședinței a Vl-a extraordinară ținută la 11 mai 1897 sub preșidenția lui Ion Sîrbu. Constatîndu-sc maioritatea ședința se deschide la 8 ceasuri dimineața. La ordinea zilei: 1. Raportul președintelui Ion Sîrbu despre umblarea sa la Viena îm- preună cu membrul din comitet Martin Vlădia. Comitetul ia cu plăcere la cunoștință povestirea președintelui Ion Sîrbu despre reușita cererii de audiență la Maiestatea Sa și osteneala ce și-a dat într-un mîntuirea funda- ției școlare. După chibzuite pașuri făcute în canțelaria de cabinet, depu- tațiunea comunei noastre a fost primită la 28 aprilie/10 mai în audiență la împărat. Maiestatea Sa a luat în mîinile sale petițiunea, a ascultat cu aprobare cuvîntarea domnului Ion Sîrbu despre dorința comunei noastre de a-și păstra fundațiunea și dreptul ce îl are asupra acestei frumoase averi a noastre. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu 329 Comitetul aprobă cheltuielile făcute de deputăție în sumă de 156 fl. hotărînd ca plusul de 25 fl. și 1 fl. porto pentru o telegramă, cu care s-a trecut peste suma preliminată pentru acest scop, să fie acoperite din o parte a sumei destinată pentru plata casărilor și din spesele neprevă- zute a fundațiunei Scoalei vechi, fiindcă la pozițiile numite erau pri- sosuri. 2. Tot cu această ocazie se stabilește ca răsplată pentru epitrop Ion Popovici 60 fl. din fundațiunea școlii și 5 fl. din fundațiunea bisericii. Se aprobă următoarele cereri de împrumut: George Șuta 80 fl., Meilă Rădulea 60 fl., Damaschin Crașovan 30 fl., Pro pentru toți. ss). I. Sîrbu președinte, ss). D. Sîrbu notar și D. Imbrescu, membri". Referindu-se la rezultatele audienței la împăratul Franț losif, sora doctorului Ion Sîrbu, Petra, a scris în amintirile sale: „De la Viena au venit acasă cu decretul împărătesc în mînă, că să nu se atingă nimeni de banii fundației, să rămînă de folos oamenilor și să se întrebuințeze la ce vor avea nevoie și așa s-au făcut drum pe vale, care e de mare folos și acum și s-au făcut și școala nouă din sat tot cu acei bani". După cîteva căutări la Biblioteca Centrală de Stat din București am reușit să copiez o scrisoare din 10 noiembrie 1909 a lui A. C. Popovici (1863—1917) către Valeriu Braniște în care este vorba de alegerea unui episcop de Caransebeș, la sinodul eparhial din 1 decembrie 1909. Iată textul inedit al acestei scrisori: „Viena, 10 noembrie 1909. Dragă Valeriu Nu știu se gînduri aveți cu privire la alegerea de episcop in Caran- sebeș. Ca bănățean și ca român port și eu un viu interes pentru această alegere. Cred că nu-mi vei lua în nume de rău dacă țin să mă adresez ție și să-ți atrag atenția asupra singurului candidat posibil — din punct de vedere al politicei de mîine. Este o părere pe care tu o vei judeca, da despre care țin că e profund întemeiată în relațiile noastre reale de acasă și în raporturile de aici, de unde ne poate veni schimbarea pe car? toții o dorim. Aveți mulți candidați dar mi se pare că tocmai pe cel mai vrednic prin cultura sa europeană, istorico-politică și prin energia sa de muncă, l-ați uitat și-1 uitați pentru vechiul motiv că e proroc în patria lui, pentru că cei ce-1 cunosc nu-1 cunosc decît superficial, după aparențe înșelătoare. Vroi să vorbesc de Dr. Ion Sîrbu, Orișicare ar fi opiniile pripite a celor mărunți care nu-1 cunosc — eu îl cunosc din liceu — orișicare ar fi difi- cultățile ce li se vor părînd unora și altora, eu cred că e o datorie pentru bănățeni să scoată pe acest om de extraordinară valoare la iveală și să-i dea putința de a lucra precum puțini vor fi putînd să lucreze. Nu vă grăbiți cu alți candidați și să nu credeți pe cei ce vă spun că Sîrbu n-ar avea șanse de a fi confirmat. Le are cel puțin în aceeași măsură în care le au și alții „posibili". Am ținut să-ți comunic această părere și regret că nu ți-o pot motiva cu grai viu, căci nu mă îndoiesc că ai fi de acord cu mine oricît de „stra- nie" s-ar părea această candidatură celor ce nu-și dau seama că n-avem ce face cu episcopi cu vederi provinciale, ei că mai ales de aici înainte ne trebuiesc oameni cu vederi largi, întemeiate pe istoria desvoltării https://biblioteca-digitala.ro 330 Vasile Nemiș neamului nostru. Cu prietenești îmbrățișări al tău devotat Dipsi (unul din pseudonimele lui Aurel C. Popovici n.a.) IX, Hotel Regina".⁴ Legile școlare din 1879 și 1907 care au fost aplicate în statul austro-un- gar pînă la destrămarea lui în decembrie 1918, urmăreau cu perseverență „maghiarizarea copiilor noștri, pe spesele noastre, provocând prin aceasta un popor pașnic și liniștit la ură și la revoltă".³ în zadar a militat generalul Traian Doda, omul care timp de 13 ani consecutivi (1874—1887) a fost ales de 6 ori, în circumscripția electorală Caransebeș, ca deputat român în Dieta din Budapesta, să obțină aprobarea pentru înființarea unui gimnaziu românesc în fosta graniță militară bă- nățeană. In acest context memoriul inedit întocmit de Dr. Ion Sîrbu în calitatea lui de fost deputat trimis de circumscripția electorală din Caran- sebeș, în primul parlament al României întregite, prin care solicită reali- zarea acestui vechi deziderat al înfăptuirii unei școli medii la Bozovici, demonstrează o deosebită încredere neclintită în statul român. „Onoratului minister al Instrucțiune! Publice, București. Subsemnatele comune din Plasa Bozovici, Județul Caraș-Severin, cu profund respect venim a înainta în numele populației din această plasă următoriul Memoriu : Infăptuindu-se visul secular al Unirii tuturor romanilor într-un singur stat român independent, comunele neaoșe românești din acest leagăn al românismului, cu inimile învăpăiate de dorul slavei strămoșești, ne luăm voie a ruga On. Minister al Instrucțiune! Publice să binevoiască a dispune deschiderea unei școli secundare în Bozovici. Motivele care ne determină a cere cu deplină încredere înființarea unei stare școale, sînt următoarele: A. Subsemnatele comune simțind nevoia luminării sufletelor noastre, au cerut în nenumărate rînduri de la guvernul unguresc de tristă amin- tire, deschiderea unui asemenea institut in Bozovici, dar cererile noastre cu volnicie au fost respinse, ceea ce sc înțelegea atunci din tendință de supremație brutală a fostei stăpîniri maștere pentru noi. B. Plasa Bozovici a avut in trecut și are și de prezent sub administrația ei 19 comune rurale, cu o populație de 40 000 de locuitori, îndepărtate fiind de liceul din Caransebeș cu 160 km, și de școala civilă comercială din Orșova ca și de liceul din Oravița cu 100 km., fără comunicație de tren. C. Interesele populației, dar mai vîrtos interesele de ordin superior ale statului, reclamă în mod imperios deschiderea acestui institut de creștere intelectuală și morală, (...). Ținem să accentuăm că acest insti- tut cultural ar putea să fie frecventat și de fiii comunelor mai îndepăr- tate, de-a lungul Dunării, Berzasca, Liubcova, Gărîna, Gornea, Sichevița, Padina Matei, Coronini, Moldova Nouă, Cărbunari și Stinăpari cari din punct de vedere al poziției geografice sînt și mai îndepărtate de școalele menționate. ⁴ Biblioteca Centrală de Stat din București, manuscrisul nr. 23 200. ⁵ Dintr-o lungă Interpelațiune înaintată de Scaunul școlar al comunei Gîrbovăț, județul Caraș-Severin, în anul 1912, către „Congregațiunea comitatului Caraș-Seve- rin, Ilustrisimea Domnule Comite suprem! Onorată congrcgațiune". Act în colecția autorului. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu 331 D. în această regiune nu sînt pămînte de mină moartă, proprietăți mari și latifundii, care s-ar putea expropria în interesul populației lipsite de pămînt, nici industrie care ar putea asigura existența materială a mul- tora, deși pămîntul este binecuvîntat prin bogății naturale ca minerale și cărbuni, ce prin cercetări s-au descoperit, fiind populația deasă abia 30 ari cade pre un suflet. E. Numărul oamenilor fără ocupație se înmulțesc zilnic ceea ce consti- tuie un pericol pentru siguranța cetățenilor pașnici. F. Motivul cel mai ponderos care ne îndeamnă este că tineretul aces- tei populații a rămas și rămîne încă și astăzi necultivat și fără folos real pentru propășirea intelectuală, morală, comercială, industrială, a neamu- lui nostru. Dacă însă, în centrul acestei regiuni s-ar înființa școala cerută, mulți fii de țărani, — aducîndu-le părinții merinde de acasă — s-ar dedica științei, devenind cu timpul bărbați folositori Patriei și societății, validîn- du-se în diferite ramuri ale vieții publice. G. Știind că statul are a se lupta acum pentru refacerea sa pe toate terenurile vieții cu enorme greutăți financiare, amintim că edificiul co- respunzător acestui institut cultural ar fi Cazarma din Bozovici, la fel construită ca cea din Caransebeș, însă în era confiniului militar grăni- ceresc, prin munca comună a populației din această plasă. în fostul imperiu austro-ungar acest edificiu avea menirea unei școli militare inferioare germane, care a și funcționat aici timp de aproape 100 de ani, pregătind mulți ofițeri pentru armata austriacă, din care foarte mulți au ajuns cinste neamului ca Generalul Traian Doda, Guran, Bihoi, Eftimie Murgu, etc. etc. Statul este deci scutit să apeleze și să speseze pentru un edificiu nou, avînd a se îngriji numai de aranjamentul intern și de angajarea puterilor didactice. Rezumînd motivele mai sus înșirate care îndreptățesc cererea noastră, cerînd sprijinul eficace al Onoratului Minister de Instrucțiune Publică in nădejdea ca, cu începerea anului școlar viitor 1922—1923, ni se va putea realiza dorința deschizîndu-se prima clasă al acestui institut, rămînem ai Onoratului Minister al Instrucțiune! Publice. 25 noiembrie 1921. Umiliți rugători: preot Dr. Ion Sîrbu din Rudăria. Preot Nicolae Novacovici și învățător Nicolae Bololoi din Gîrbovăț. Nicolae Teodorovici și Teodor Chirileanu, învățători Bozovici. loan Bojinca învățător Prilipeț:. (... )⁶ (Partea de jos a memoriului este ruptă.) Ca urmare a unor plîngeri repetate adresate în scris de Petra Sîrbu cu privire la starea bibiliotecii fratelui ei, reclamanta primește următorul răspuns: „Republica Populară Română, Prezidiul Marii Adunări Naționale, Ca- binetul președintelui, nr. 161, către Petra I. Sîrbu, comuna Rudăria, re- giunea Timișoara. Din dispoziția tov. Președinte Dr. Petru Groza, vă facem cunoscut că Sfatul popular al regiunii Timișoara a luat măsuri pentru îndreptare: ⁶ Pe baza acestui memoriu s-a înființat un gimnaziu în Bozovici, în toamna anului 1923 și a funcționat, cu puțină întrerupere, pînă la reforma învățămîntului din 1948, gimnaziu care a devenit pe parcurs Liceul agro-industrial, Eftimie Murgu“, denumire sub care funcționează și astăzi. https://biblioteca-digitala.ro 332 Vasile Nemiș — predarea întregii arhive și a bibliotecii către Muzeul Regional din Timișoara ca bun comun și de valoare istorică. — Urmează ca celelalte lucruri care vi s-au luat să vă fie restituite, comunicîndu-ne dacă le-ați primit, indicînd eventual o listă a lucrurilor neprimite, în afară de bibliotecă din care o parte s-a distrus, spre dauna științei noastre. Directorul Cabinetului ss) I. Vrabie, Sigiliul Prezidiului Marii Adunări Naționale". La data de 10.III.1954 Petra Sîrbu se adresează Prezidiului Marii Adu- nări Naționale, Cabinetul Președintelui, București. „La adresa Dvs. nr. 161 din 1 februarie 1954, vă aduc în primul rînd mulțumirile mele calde pentru dreptatea ce mi-a fost făcută prin hotă- nrea Domnului Președinte Dr. Petru Groza de a cinsti memoriu Dr. Ion Sîrbu, defunctului meu frate decedat în anul 1922, savant istoric, care a muncit toată viața pe tărîmul științei istorice românești (. . .). Cu multă părere de rău trebuie să vă comunic că în ceea ce privește valoroasa bibliotecă istorică rămasă de pe urma defunctului meu frate, cu durere în suflet vă comunic că aceasta și azi se găsește, — ce n-a fost pierdut prin împrumutare, sau prin dăruire diferiților oameni din sat — tot la comună într-o cameră neîncuiată. (...) Trăiască Republica Populară Română! Trăiască Prezidiul Marii Adunări Naționale! ss)Petra I. Sîrbu După decesul ei survenit în anul 1957 s-a pierdut definitiv orice urmă a cărților din această bibliotecă. Prea puțin sînt cei care știu că I. Sîrbu, cunoscut în general ca istoric, a avut încă din tinerețe și unele preocupări de literatură și de filologie, între hîrtiile rămase de la el am avut ocazia să citesc cîteva cînturi pe care le tradusese din Infernul lui Dante. Tot în biblioteca lui am mai găsit și trei poezii scrise în 1888, pe cînd avea 23 de ani, din care două le-am pu- blicat cu altă ocazie⁷. în 1799 exact cu un secol înaintea acestor preocupări ale lui Sîrbu, cărășanul Paul lorgovici, cel care colindase deja toată Europa, a lăsat ur- mașilor săi un prețios îndemn: „Acestora sîrguința și tu urmează și din cuvintele limbii românești, cele de rădăcină, suge cu acul minții tale, ca albina din flori, cuvinte spre înfrumusețarea limbii române⁸. îndemnul lui a fost preluat cu elan de toți cărturarii compatrioți săi din comitatul Caras-Severin, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Con- stantin Diaconovici Loga, Simion Mangiuca, Atanasie M. Marienescu ale căror contribuții lingvistice din secolul trecut sînt bine cunoscute. Ion Sîrbu era la curent cu opera lor, dar consacrîndu-se cercetărilor is- torice, începuturile sale filologice s-au încheiat odată cu sfîrșitul secolu- lui trecut, soldîndu-se cu întocmirea a 464 fișe cu cuvinte din graiul ru- dărenilor, mai ales auzite de la „muma“ lui Floarea, care era analfabetă. în fiecare fișă, pe lîngă înțelesul cuvîntului respectiv, Sîrbu a propus și etimologia lui citînd diverși scriitori străini și români ca de exemplu: savanții filologi francezi Louis Quicheret (1799—1884) și August Emile ⁷ Vasile Nemiș, Despre satul lui Eftimie Murgu, Editura „Litera¹*, București, 1981, p. 87—88. ⁸ Paul lorgovici, Observații de limba românească, Timișoara, Ed. „Facla¹*, 1979, p. 81. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la biografia istoricului bănățean dr. Ion Sîrbu 333 Picot (1844—1918) pe care-i avea în biblioteca sa, poetul latin Caius Lu- cilus (180—102) Sach Vilotte, Flugentius Planciades, Miron Costin, Ispi- rescu, Hajdeu, Eminescu, Urechia, ș.a. In sfîrșit, iată și cîteva precizări cu privire la ultimele zile ale lui Ion Sîrbu, decedat cînd avea 57 ani, precizări scrise de sora sa în memoriul despre care am mai amintit: „După ce a cinat în seara zilei de 17/30 martie 1922 la restaurantul Central din București, l-au și cuprins durerile și cu trenul de noapte a și plecat acasă în Banat. Acasă s-a înbolnăvit și mai rău. Am adus imediat pe doctorul Hohoi de la Bozovici, care n-a priceput ce are. Pe urmă l-am adus pe doctorul Popasu, cel mai bun doctor din Caransebeș, cu care se cunoștea de la Viena, și el a constatat ce are, dar nu a mai putut să-l ajute. Cu toate acestea am adus și pe prietenul lui Dr. Bitulescu din Bucu- rești, care au spus că toate sînt prea tîrziu; trebuie să fi rămas la el la București, să-1 îngrijească, că poate l-ar fi putut salva". în certificatul oficial de deces consemnat în registrul de stare civilă de la fostul notariat din Bănia⁹ — comună de care depindea atunci și Ru- dăria — la cauza decesului lui Ion Sîrbu este menționat: „bolnav de tifos exantematic", boală foarte răspîndită în timpul și imediat după primul război mondial. VASILE NEMIȘ CONTRIBUTION A LA BIOGRAPHIE DE L’HISTORIEN DU BANAT DR. ION SÎRBU (1865—1922) (Resume) Dans cet ouvrage l’auteur nous prezente des actes et des documents inedits. Des premiers se rapportent â la periode des annee ,1886—1901, pendant laquelle Ion Sîrbu a frequente les cours de la Faculte de philosophie de l’Universite de lena et de Viena, — et aux genes qu’il a subies jusqu’ă la fin des etudes et l’obtention du doctorat. Les autres sont des documents personnels, visant differents aspects de son ac- tivite. Ils demonstrent la puissante influence des difficultes materielles et familiales cxercitees sur sa vie et sur son oeuvre. Ainsi, il n’a reussi â realiser que deux ouvrages, edites en 1899 et 1904, et puls il a ete oblige â se retirer â Rudăria, — aujourd’hui Eftimie Murgu de Caraș-Se- verin —, son village natal, et ă continuer sa vie en modeste pretre de campagne. Malgre sela Ion Sîrbu est maintenant considere comme le meilleur historien roumain de l'epoque pendant laquelle ont regne les voîvodes Michel le Brave et Matei Basarab. ’ Arhiva Sfatului popular al comunei Bănia, Județul Caraș-Severin, Protocolul răposaților pe anul 1922, p. 9. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro MIȘCAREA CULTURALĂ DIN BANAT ÎNTRE 1877—1900 ÎN SLUJBA DESAVÎRȘIRII UNITĂȚII STATALE (MIȘCAREA CORALĂ SI IDEALUL UNIRII) Studii monografice apărute în ultimele două decenii ca și unele lu- crări mai ample închinate fenomenului cultural bănățean din a doua ju- mătate a secolului al XlX-lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea subliniază caracterul angajat și de permanență al mișcării cultu- rale a românilor în plin progres și afirmare. Încercînd să deslușim cauzele unui asemenea fenomen ne-am oprit la început asupra celor de ordin politic și social, dintre care cea mai im- portantă a fost nemulțumirea românilor bănățeni în urma încorporării Banatului la Ungaria¹ (1860) și spulberarea visului lor de a constitui un căpitanat român. Accentuarea exploatării naționale și sociale după încheierea pactului dualist au pus în fața românilor din Transilvania și Banat alternativa de a accepta deliberat o atare situație sau de a găsi căile și mijloacele cele mai potrivite de apărare a ființei naționale, în care factorul cultural a jucat un rol deosebit. în fruntea numeroaselor reuninuni culturale care au împînzit Banatul pînă la cumpăna dintre cele două secole, considerate unanim școli de educație național-patriotică, au fost țărani, meseriași, intelectuali ai satelor pe care — în viitoarea luptelor politice pentru afir- marea programului P.N.R. — un cercetător atent îi poate descoperi pretu- tindeni. în principalele orașe ale Banatului, la Caransebeș, la Lugoj, la Reșița, Oravița sau Timișoara activitatea vestitelor reuniuni culturale se leagă nemijlocit de numele unor intelectuali și luptători pe tărîm politic și cultural precum loan Bartolomei și Ștefan Velovan la Caransebeș, Co- riolan Brediceanu și loan Vidu la Lugoj, Aurel Oprea la Bocșa, Gheorghe Jianu la Oravița și Emanuil Ungureanu la Timișoara. Cele două mari evenimente petrecute dincolo de culmile Carpaților: Unirea Principatelor și cucerirea independenței statale în mai puțin de două decenii s-au repercutat în mod benefic asupra românilor din pro- vinciile asuprite, care — entuziasmați de putința realizării visului multi- secular de unire — au înțeles că trebuie să-1 pregătească mai întîi pe plan cultural. Pe de altă parte în satele Banatului exista un număr mare de știutori de carte, urmare firească a bunei pregătiri a învățătorilor atît la prepa- randia din Arad începînd cu anul 1812 cît și la cursurile preparandiale ¹ „Din istoria Transilvaniei", voi. II, Ed. Acad. R.S.R., p. 178. https://biblioteca-digitala.ro 336 Constantin Brătescu organizate pentru fosta graniță militară începînd din anul 1820 de loan Tomiciu, apoi de Constantin Diaconovici-Loga și Nicolae Andreieviciu, pînă la înființarea în toamna anului 1876 a unui institut pedagogic Iti Caransebeș cu sprijinul episcopului loan Popasu, unde au slujit cu dăruire pedagogi de seamă ai învățămîntului românesc precum Ștefan Velovan, Patriciu Dragalina, Vasile Mîndrean, Enea Hodoș, Antoniu Sequens și Andrei Ghidiu. Aceștia ca și alții, știuți și neștiuți, au aprins și întreținut setea de cultură, de ridicare spirituală a neamului. Pe bună dreptate „Foaia diecezană“ sublinia în anul 1888 acest rol în emanciparea unui popor: „Cultura este azi arma cea mai puternică a popoarelor și incit un popor se arată mai apt și mai accesibil pentru cultură, cu atît mai multe cuvinte are la o existență valoroasă în concertul celorlalte popoare".² Primele asociații culturale ale românilor din Banat au fost constituite în a doua jumătate a secolului al XlX-lea în replică la legile și măsurile care vizau frînarea progresului cultural al românilor și deznaționalizarea lor. Fără a aveți la această dată posibilitatea de a stabili cronologia lor, amintim că în anul 1868 s-a constituit la Caransebeș o societate a tine- rimii clericale, devenită mai tîrziu „Societatea de lectură loan Popasuu, în anul 1869 s-a reactivat corul din Lugoj,* bazele lui punîndu-se în anul 1840, și s-a constituit Reuniunea română de cîntări, în anul 1872 s-au în- ființat Societatea română de lectură din Caransebeș și Reuniunea română de cîntări și muzică din Reșița. O activitate prestigioasă a desfășurat So- cietatea de cîntări si muzică din Caransebeș, înființată în luna decembrie 1876³. Dintre reuniunile culturale sătești create în această etapă amintim Reuniunea de cîntări din Vărădia înființată în anul 1875 și Reuniunea română de cîntări din Grădinari (fost Cacova) înființată în anul 1880. Cucerirea independenței de stat a României, operă a jertfei de sînge a întregului popor român de pe ambii versanți ai Carpaților ca și intensi- ficarea subjugării naționale cu multiplele ei fațete în care flagrante erau lipsa drepturilor politice și imposibilitatea practică de a utiliza limba ma- ternă în administrație și justiție,⁴ au impus întărirea organizatorică a for- țelor naționale care au reușit să creeze un singur partid politic al româ- nilor din Transilvania și Banat prin unificarea celor două partide create în anul 1869. Programul politic al noului partid creat în luna mai 1881 s-a repercutat pozitiv asupra vieții culturale din aceste provincii. Un eveniment de seamă al anului 1882 cu implicații dintre cele mai fa- vorabile pentru evoluția mișcării corale românești din Banat a fost săr- bătorirea a 25 de ani de la constituirea corului plugarilor români din Chizătău, polarizînd atenția oamenilor de cultură din Transilvania, Banat și Bucovina. La manifestarea care a avut loc în această localitate bănă- țeană au fost prezente alte 11 coruri bănățene, care beneficiaseră de în- ² Foaia diecezană (Caransebeș), an III, nr. 6, p. 2. * Coriolan Brediceanu într-un studiu al său din anul 1901 închinat reuniunii române de cîntări din Lugoj susține că a existat un cor încă din anul 1840, acesta avînd o frumoasă activitate între 1857—1861, avînd un repertoriu destul de variat printre care și „Deșteaptă-te Române“, cîntec cu care l-au întîmpinat pe Emanoil Qojdu în 1861 cînd a fost instalat drept comite suprem de Caraș-Severin. (Familia, XXXIII, 41 din 14/27 oct. 1901, p. 490). ³ C. Brătescu, în Revista Arhivelor, LV, nr. 3/1978, p. 264. ⁴ „Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie 1918“, București, 1972, p. 188. https://biblioteca-digitala.ro Mișcarea culturală din Banat 337 drumarea dirijorilor formați la școala corală din Chizâtău. în același timp, remarcabil este faptul că au fost prezenți slujitori ai muzicii corale ro- mânești în frunte cu Ciprian Porumbescu, Niki Popovici de la Caransebeș, K. Karasz din Timișoara și alături de ei alți intelectuali de seamă precum Coriolan Brediceanu, Ștefan Velovan și Pavel Rotariu⁵. Impresionat de înalta măiestrie artistică a corurilor țărănești bănă- țene, Ciprian Porumbescu relata în „Gazeta Transilvaniei": „producțiu- nea țăranilor pe care am avut norocirea de a-i auzi, a întrecut orice aș- teptare. Corurile acestor țărani, sînt niște instituțiuni cu bază solidă, care pot servi în orice loc spre fala neamului românesc"'’. După aceste importante evenimente care s-au întipărit adînc în me- moria contemporanilor, numărul asociațiilor culturale bănățene a crescut continuu. Pînă în anul 1888 sînt consemnate peste 50 reuniuni corale, în cea mai mare parte constituite din țărani, după exemplul corului din Chi- zătău.⁷ în anul 1888 s-au constituit reuninunea de cîntări și muzică „Ar- monia“ din Ticvaniu-Mare⁸ și corul din Ramna;⁹ activa deja în acei an corul din Mercina¹⁰. Corul din Iertof s-a înființat în anul 1889, fiind ca- pabil ca în anul următor să susțină spectacole la Moldova-Nouă și Ciclova- Română.¹¹ în anul 1890 s-a constituit corul din Broșteni¹², mărind numărul corurilor din satele de pe Valea Carașului, iar în anul 1892 corul din Bozovici, care a desfășurat dc-a lungul anilor pînă la înfăptuirea Unirii celei mari o activitate deosebită. Pînă la sfîrșitul secolului al XlX-lea Banatul va avea o rețea de co- ruri impresionantă, cerîndu-i o notă de specificitate și faimă în cultura românească. Despre acest fenomen fără precedent pînă atunci în arealul cultural de dincoace de Carpați va scrie în repetate rînduri losif Vulcan. „Mai cu seamă în Banat — sublinia marele cărturar orădean — unde nu numai învățătorii ci și unii cîntăreți mai cvalificați din popor conduc co- rurile, cari s-au înmulțit atît de mult incit n-a prea rămas comună româ- nească unde să nu fie cîte unul".¹³. Pentru ultimele două decenii ale secolului al XlX-lea trebuie amin- tită fie și în treacăt intensa activitate a corului din Chizătău, participant numai în anul 1892 la patru adunări generale ale Societății pentru fond de teatru român și la numeroase manifestări organizate de ASTRA, cor cu un repertoriu impresionant, a cărui faimă depășise granițele Banatului și fostului imperiu austro-ungar¹⁴. Alături de acesta la opera de dezvol- tare culturală a Banatului au contribuit și alte coruri a căror activitate a fost reținută de presa timpului, dintre care trebuie amintite cele din Vără- dia, Ticvaniu-Mare, Oravița, Grădinari, Reșița, Comloș, Făget, Mehadia, Ciacova, Rusova-Veche, Lugojel, Fizeș și Ciclova-Montană. ⁵ D. Onciulescu, I. Cărăbaș, Chizătău — leagănul corurilor bănățene", Timi- șoara, 1982, p. 27. ⁶ Idem, p. 28. ⁷ Foaia diecezană, Caransebeș, an. I (1886), nr. 15, p. 5. ⁸ Arh. St. Caransebeș, fond Prefectura județului Caraș, dos. 812/1945, f. 1—13. ⁹ Foaia diecezană, an V, nr. 25 din 24 iunie/6 iulie 1890, p. 7. ¹⁰ Ibidem, nr. din 14 februarie 1888. ¹¹ Foaia diecezană, V, nr. 8 din 25 februarie/9 martie 1890. ¹² Idem, an V, din 4/16 februarie 1890. ¹³ „Anuarul Societății pentru fond de teatru român pentru anul 1905—1906, p. 5. “ „Familia", XXVIII, nr. 33 din 16/28 august 1892, p. 393. 22 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 338 Constantin Brătescu Din punct de vedere repertorial se poate spune fără a greși că s-a abordat o tematică național-patriotică, prezentîndu-se creații corale ale unor reputați compozitori români precum Ciprian Porumbescu, Gavril Musicescu, loan Vidu, Al. Flechtenmacher, W. Humpel, Antoniu Sequens, Timotei Popovici, Nicolae Popovici ș.a. Cele mai multe din lucrările lui Ciprian Porumbescu, Gavril Musiccscu și I. Costescu, inspirate din fantele de arme ale ostașilor români din timpul războiului de independență se regăsesc în programele reuniunilor corale bănățene. Astfel, în repertoriul corului din Vărădia apărea în anul 1883 „Cin- tecul gintei latine", pe versurile lui Vasile Alecsandri¹³, aceeași compoziție corală era interpretată la 2/14 februarie 1900 de către Societatea de lec- tură „loan Popasu“ a elevilor de la Institutul pedagogic și teologic din Caransebeș.¹⁶ In anul 1890 compoziția corală „Tricolorul" de Ciprian Porumbescu, simbolizînd unirea tuturor românilor se afla în repertoriul corurilor din Ramna¹⁷ și Caransebeș. Acesta din urmă, concertînd în mijlocul munci- torilor și intelectualilor reșițeni a mai prezentat și piesa corală „Steaua României" a timișoreanului K. Karasz.¹⁸ în luna mai 1890 studenții caran- sebeșeni, membri societății de lectură „loan Popasu“ au prezentat un bogat program din care nu au lipsit piesele corale „Uniți în cuget" de Antoniu Sequens și „Marșul lui Mihai Viteazul".¹⁹ în același an, dens în activități culturale, în repertoriul formațiilor din Broșteni și Rusova Veche figurau „Iată ziua triumfală" de W. Humpel, „Coroana Moldovei",²⁰ „Hora Sinăii" de Ciprian Porumbescu și „Sus opincă" de I. Vidu.²¹ în repertoriul multor formații corale bănățene, precum cele din Chiză- tău,²³ Caransebeș, Lugoj sau Oravița²³ au fost înscrise în anii de maximă tensiune politică din perioada memorandistă, bucățile corale închinate pri- mului unificator al poporului român: „Moartea lui Mihai eroul" sau „Marșul lui Mihai Viteazul" prelucrate de I. Vidu. Corul din Oravița a adăugat acestora în anul 1893, la scurtă vreme după depunerea memoran- dului către tron, și o scenetă cu titlul simbolic „Mihai Viteazul și călăul" ²ⁱ Bogata literatură cu conținut patriotic inspirată din luptele de secole ale poporului român împotriva asupritorilor străini, pentru apărarea fiin- ței naționale a constituit un izvor nesecat pientru compozitorii români din ultimele decenii ale secolului al XlX-lea, care au înălțat muzica corală pe noi trepte. Pe versuri din poeziile lui Vasile Alecsandri s-au creat com- pozițiile corale de rezistență, intrînd în repertoriul multora dintre coru- rile bănățene. Corul românesc din Sînnicolaul-Mare a inclus în repertoriul său din anul 1893 o creație corală inspirată din poezia lui Vasile Alec- sandri „Șoldan Viteazul".²⁵ Un repertoriu foarte variat prezenta corul din ¹⁵ I. Petrica, în Semenicul, IV, mai 1977, Reșița, p. 13. ¹⁽ⁱ Foaia diecezană, an XV, nr. 5 din 30 ianuarie c.v. 1900, p. 7. ¹⁷ Foaia diecezană, an V, nr. 25 din 24 iunie, 6 iulie 1890, p. 7. ¹⁸ Ibidem, nr. 17, din 29 aprilie/11 mai 1890, p. 7. ¹⁸ Ibidem, nr. 19 din 13'25 mai 1890, p. 7—8. ²⁰ Ibidem, nr. 5 din 4/16 februarie 1890. ²¹ Ibidem, nr. 37 din 16, 28 septembrie 1690, p. 6. ²² Familia, XXVIII, nr. 33 din 16/28 august 1892, p. 405. ²³ Ibidem, nr. 5 din 2/14 februarie 1892, p. 57. ²¹ C. Brătescu, op. cit., p. 57. ²³ „Familia", XXIX, nr. 33 din 15/27 august 1893, p. 392. https://biblioteca-digitala.ro Mișcarea culturală din Banat 339 Ciclova-Montană în același an, pregătind și prezentînd în concertele sale, printre care și cel dat la Bozovici „Imnul lui Ștefan cel Mare".²⁶ Din impresionantul 'repertoriu al corului din Chizătău, prezent la Sibiu în anul 1892, cu ocazia adunării generale a Societății pentru fond de teatru român, reținem o altă piesă corală inspirată de personalitatea marelui domnitor moldovean Ștefan cel Mare intitulată „Arcașul lui Ștefan Vodă", de Ciprian Porumbescu.²⁷ Asemenea multor asociații corale în ultimul deceniu al secolului tre- cut corul românesc din Timișoara își va intensifica activitatea, abordînd din muzica corală piese de Ciprian Porumbescu, loan Vidu, Antoniu Se- quens ș.a. In anul 1894 femeile române din localitate au susținut un con- cert cuprinzînd și „Rapsodia română" ' a caransebeșanului Antoniu Sequens.²⁸ Renumitul cor lugojan condus de reputatul dirijor și compozitor loan Vidu va aborda un repertoriu cuprinzînd piese de mare dificultate ale unor compozitori străini dar și cele mai reprezentative creații ale marilor compozitori români din ultimele două decenii ale secolului al XlX-lea și anume: Ciprian Porumbescu, I. Vorobchievici, G. Musicescu, I. Costescu ș.a. accentul punîndu-se în fiecare spectacol pe piesele corale cu'un pro- fund conținut patriotic. în concertul prezentat la 18 iunie 1893, corul din Lugoj a prezentat „Dorul înstrăinatului" de Al. Flechtenmaacher, „Cîntec ostășesc" de I. Vorobchievici și „La frați" de I. Costescu.²⁹ In ultimul deceniu al secolului al XlX-lea corul românesc din Vărădia condus de 'Pau Farca va include în repertoriul său piesa corală „înainte române" și „Bravi ostași ai României", piese primite cu entuziasm de către cei 400 spectatori participanți la concertul din 16/28 februarie 1892.³⁰ Amintim faptul că cele mai multe dintre spectacolele organizate de reuniunile corale erau însoțite de prezentarea unor piese de teatru, de obicei dintre creațiile lui Vasile Alecsandri și losif Vulcan, trebuie subliniată tendința de a se valorifica creația lirică a marilor poeți români din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, cel mai popular în Banat fiind Vasile Alecsandri. In anul cuceririi independenței de stat a României, intelectualul ca- ransebeșan I. Nemoianu va recita la un concert al Societății române de cîntări și muzică din localitate poemul „Movila lui Burcel" de Vasile Alecsandri³¹ care în anul 1892 se recită și cu ocazia concertului susținut de corul țăranilor din Topolovățul-Mare³². Din opera bardului de la Mir- cești va recita învățatul caransebeșan Ștefan Velovan poemul „Dan, că- pitan de plai" în anul 1879,³³ alte reuniuni culturale, precum cea din ²⁶ ibidem, nr. 19 din 9/21 mai 1893, p. 226. ²⁷ Ibidem, an XXVIII, nr. 33 din 16/28 august 1892, p. 393. ²⁸ Foaia diecezană, an V, nr. 45 din 6/18 noiembrie 1894, p. 7. ²⁹ „Familia", XXIX, nr. 23, din 6/18 iunie 1893, p. 273. ³⁰ „Familia", XXVIII, nr. 9 din 1/13 martie 1892, p. 105. ³¹ Arh. St. Caransebeș, fond Societatea română de cintări și muzică Caranse- beș", dos. 4, fila 3. ³² „Familia", XXVIII, nr. 16 din 16 aprilie/1 mai 1892, p. 191. ³³ Arh. St. Caransebeș, fond Societatea română dc cintări și muzică Caransebeș, dos. 8, fila 5. 22* https://biblioteca-digitala.ro 340 Constantin Brătescu Vărădia sau Societatea de lectură „I. Popasu“ din Caransebeș, preferind poezia „Șoldan Viteazul"³⁴ sau „Grui Singer".³³ Au fost receptate și poezii din creațiile lui losif Vulcan: „Apel la în- frățirea", T. V. Păcățian: „Amorul României" (Comloșul-Mare, 1890)³⁶ din creațiile lui Iulian Grozescu: „Dor de libertate" (Pecica, 1893)³⁷ și Dimitrie Bolintineanu cu „Moartea lui Mihai Viteazul", (Topolovățul- Mare, 1892)³⁸. Revenind la creația lui Vasile Alecsandri, 'trebuie subliniat faptul că cea mai gustată de public era poezia „Peneș Curcanul", evocare a patrio- tismului dus pînă la sacrificiu al armatei române în războiul purtat la sud de Dunăre contra asupritorului multisecular. Dacă la Cerneteaz³⁹ ea a putu fi recitată în anul 1892, în schimb la Mehadia autoritățile au cerut să fie scoasă de pe afișul concertului programat pentru 12/24 septem- brie 1893.⁴⁰ Reuniunea corală a românilor timișoreni, condusă de Franț Adam, va aborda în anul 1893 nu numai un repertoriu coral cu piese de rezistență din creațiile lui Porumbescu, Gheorghe Dima, I. Vidu ș.a., dar va include printre poeziile ce se recită și emoționanta creație lirică eminesciană „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie" ca și poezia „Nicolae Bălcescu murind". Privită la început cu uimire și neîncredere de autorități care desconsi- derau capacitatea poporului român de a înregistra progrese în muzica co- rală, acestea s-au confruntat mai tîrziu cu un fenomen de masă la nivel provincial, canalizat în direcția receptării unui repertoriu național-patrio- tic. Acum reacția autorităților nu întîrzie să se arate și multe din mani- festațiile artistice sînt anulate pe motiv de instigare contra statului ma- ghiar, ajungîndu-se pînă la decizii de desființare a corurilor. în această situație au fost corurile din Chizătău⁴² și Petroman. In cazul celui dinții, pretorul din Recaș hotărăște confiscarea bibliotecii, partiturilor și steagu- lui propriu, corul fiind socotit drept centru de agitație națională româ- nească⁴³. In cazul celui de al doilea, pretorul din Ciacova a hotărît atît dizolvarea reuniunii române de cîntări cît și procedura penală împotriva unor coriști.⁴⁴ Atitudinea națională a reuniunilor corale românești poate fi susținută și de alte cîteva informații documentare. Astfel, în anul 1896 cînd în Ungaria au avut loc mari serbări cu ocazia sărbătoririi mileniului, coriștii din Caransebeș, obligați să participe la marile manifestări culturale de la Budapesta, în semn de ostilitate față de regimul dualist asupritor au pur- tat însemnele tricolore românești, stîrnind reacții violente din partea zia- ³⁴ „Familia", XXVIII, nr. 9 din 1/13 martie 1892, p. 105 ³⁵ „Foaia diecezană", IX, nr. 16 din 17/29 aprilie 1894, p. 7—8. ³⁶ Ibidem, V, nr. 4 din 28 ianuarie/9 februarie 1890, p. 7—8. ³⁷ „Familia", XXIX, nr. 21 din 23 mai/4 iunie 1893, p. 250. ³⁸ Ibidem, XXVIII, nr. 16 aprilie/1 mai 1892, p. 191. ³⁹ Ibidem. ⁴⁰ Foaia diecezană, VIII. ⁴¹ „Familia", XXIX, nr. 20 din 16/28 mai 1893, p. 238. ⁴² D. Onciulescu și I. Cărăbaș, op. cit. p. 30. ⁴³ Ibidem. ⁴⁴ „Familia", XXVIII, nr. 38, din 20 septembrie/2 octombrie 1892, p. 454. https://biblioteca-digitala.ro Mișcarea culturală din Banat 341 relor „Pester Lloyd" și „Budapester Tageblatt".⁴⁵ In același timp soldații români din cazarma aflată în centrul orașului Caransebeș au intonat „Deșteaptă-te române", ‘stîrnind mînia autorităților militare.⁴⁸ Față de acest aspect, în seara zilei de 9 mai 1896 primarul orașului Caransebeș informa Comandamentul garnizoanei militare imperiale și regale din localitate că în incinta cazarmei „în întuneric se cîntă demon- strativ de către'un adevărat cor cîntecul românesc „Deșteaptă-te române" și se presupune, avînd în vedere că interpretarea (...) se desfășoară foarte corect că acolo s-au introdus civili pentru ca sub protecția colegilor lor soldați să poată demonstra împotriva sărbătoririi mileniului".⁴¹ La începutul anului 1898 autoritățile maghiare dăduseră dispoziții ca în nici un fel să nu se permită românilor aniversarea a 50 de ani de la revoluția din 1848. Cu toate acestea, în localitatea Moldova-Nouă, în ziua de 3/15 mai, într-un cadru sărbătoresc locuitorilor români din localitate li s-a prezentat însemnătatea evenimentelor petrecute în urmă cu cinci decenii (n.n. cea de a doua adunare de la Blaj). Expozeul a fost urmat de intonarea imnului „Deșteaptă-te române", a „Marșului lui lancu" și bu- cății corale „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim". La acest eve- niment au participat și 45 de studenți români sosiți din București, care vizitaseră uzinele și fabricile din sudul Banatului și pe care — grijulii din fire — îi păziseră în cursul nopții jandarmii maghiari.⁴⁸ Fără a avea pretenția de a epuiza datele și informațiile despre contri- buția reuniunilor corale la 'emanciparea culturală a românilor bănățeni, cti etapă inseparabilă a procesului de emancipare națională, se cuvine subliniat faptul că nu a fost zonă a Banatului care între anii 1877—1900 să nu fi contribuit prin cînt și vers românesc la procesul de făurire a statului național român unitar. CONSTANTIN BRĂTESCU DIE KULTURELLE TĂTIGKEIT IM BANATE IN DEN JAHREN 1877—1900, IM DIENSTE DER VERVOLLSTANDIGUNG DER STAATLICHEN EINHEIT (DIE GESANGVEREINE UND DAS IDEAL DER IDEAL EINHEIT) (Zusammenfassung) Der Verfasser, der seine Arbeit nicht als eine komplette Verwertung aller Daten und Informationen betrachtet, bezieht sich auf den Beitrag der Gesangvereine zur kulturellen Emanzipation der Banater Rumănen, den er als eine Etappe der natio- nalen Emanzipierung betrachtet. Er betont die Tatsache, dass es zwischen 1877 und 1900 im Banat keine Zone gegeben hat, die nicht durch Gesang und Vers, zur Schaffung des einheitlichen rumănischen Nationalstaates beigetragen hat. ⁴⁵ Arh. St. Caransebeș, ,fond „Societatea română dc cintări și muzică Caranse- beș;“ dos. 11, f. 31—32. ⁴⁰ W. Marin, I. Munteanu, Gh. Radulovici „Unirea Banatului cu România" Timi- șoara 1968, p. 87—88. ⁴⁷ Arh. St. Caransebeș, fond Primăria oraș Caransebeș, dos. 1/1896, doc. 7/conf., f. 4. ⁴⁸ Arh. St. Caransebeș, fond Parohia ortodoxă română Moldova-Nouă, dos. 1/1888, f. 1. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CASSIAN R. MUNTEANU — LUPTĂTOR PENTRU UNITATE NAȚIONALĂ Cassian R. Munteanu s-a născut în comuna Vermaș, județul Caraș- Severin, la 12 martie 1892, fiind al nouălea copil al învățătorilor Paul și Brîndușa Munteanu. Tatăl său scria articole filologice, care au văzut lu- mina tiparului în revistele Familia (Oradea) și Luminătoriul (Timișoara). El le-a dat copiilor o educație aleasă, fundamentată pe dragostea fier- binte pentru neamul românesc. După ce a urmat cursurile primare în satul natal, Cassian s-a înscris, în 1908, la liceul din Oradea, iar în anii 1910—1911 a frecventat liceul maghiar din Lugoj¹. Atras de literatură și animat de dorința fierbinte de a-și aduce contribuția la susținerea luptei pentru emancipare națională a românilor, tînărul licean a început colaborarea la ziarul lugojan Drapelul. în paginile acestei publicații i-au fost tipărite poezii ca: în cimitir lui Victor Vlad Delamarina, Sonet lui Moș Costa, Norii, Mi-e dor, Primul flutur. Nocturnă ș.a., scrieri în proză: In război, Erou și bandiți, Focul. Aceste creații de început dezvăluie profilul unui nemulțumit, revoltat de starea grea a românilor bănățeni, a unui înflăcărat patriot. In ele apar și o scrie de stîngăcii inerente vîrstei. Firea sa orgolioasă, nesupusă, per- secuțiile și nedreptățile existente în liceu l-au determinat să părăsească această instituție de învățămînt. Cassian Munteanu își motiva atitudinea prin faptul că aici nu se putea „cultiva prin studieri serioase și citirea cărților bune" și nu reușea să se subordoneze „capriciilor oricui' și oricărui verdict și edict, nu mă supun orbește și nu mă umilesc prefectului":² Co- laborarea și munca desfășurată în redacția ziarului Drapelul au fost în schimb foarte rodnice, elogiate de însuși directorul acestei publicații. In- tr-o scrisoare adresată tînărului scriitor la sfîrșitul anului 1911, Valeriu Braniște preciza că a'dovedit „conduită exemplară și deosebită înclinare pentru literatură opinînd că „merită pe de plin să fie sprijinit atît pen- ¹ Valerica Braniște, Un poet bănățean uitat: Cassian R. Munteanu, în Convorbiri literare, an. 57, din 25 noiembrie 1925, p. 818—819; Petru Nemoianu, Cassian R. Mun- teanu. Viața și activitatea sa, Lugoj, 1927, p. 4—6; Petre Călin, însemnări despre scriitorul Cassian R. Munteanu, în Studii de limbă, literatură și folclor, Reșița, 1976, p. 23—34. ² Ion Stratan, Dor de frați. Epistolar lugojan, Timișoara, Ed. Facla, 1977, p. 151. Scrisoarea lui C. R. Munteanu către Paul Munteanu din 2 martie 1911. https://biblioteca-digitala.ro 344 Constantin I. Stan tru terminarea studiilor liceale, cît și pentru a-și putea asigura condiții cinstite de existență¹⁴³. Atmosfera ostilă din liceu, persecuțiile la care era supus, ca urmare a activității publicistice l-au făcut pe tînărul gazetar să părăsească Lugojul în 1911 și să treacă în România liberă, unde a început o viață plină de lipsuri, acceptînd funcții umile. In 1911 îl găsim împăturitor de ziare la organul Partidului Național Liberal din Constanța, Drapelul, apoi angajat la publicațiile Foaia noastră și Lumina nouă din București. Aici își conti- nuă studiile liceale între februarie 1912 — martie 1913 în institutul rudei sale Virgil Popescu dovedind multă perseverență și sîrguință în însușirea cunoștințelor.⁴ Greutățile ivite nu-1 dezarmau, ci îl ambiționau, căci scria părinților cu mîndrie și plin de demnitate în aprilie 1912: „Cît sînt de tînăr'am și eu un ideal și, orice am făcut, bine a fost, prin cîte am trecut numai m-au oțelit și orice voi mai întîmpina nu-mi va slăbi credința într-un viitor mai bun⁴⁴⁵. Totuși condițiile mizere pe care le-a avut în București l-au determinat în 1913 să se angajeze ca redactor la revista Ramuri din Craiova cu sprijinul prietenului său avocatul Mihai Lazărescu. Starea de provizorat în care se afla, dorul de meleagurile natale l-au făcut să se ’gîndească la reîntoarcerea în Banatul său iubit. In a doua parte a lunii mai, Cassian R. Munteanu scria părinților că dorește să revină acasă, prin septembrie-octombrie „unde mă așteaptă post bun la oricare ziar românesc¹⁴⁶. In adevăr, acasă, era așteptat cu încredere de prieteni. Unul dintre aceștia Șerban Făgețel își exprima dorința de a-1 vedea din nou în Lugoj, căci într-un mesaj din 22 noiembrie 1913 îi scria: „Lipsa D-tale e regretată de noi toți (...). Dacă mîine ai fi aici ne-ai aduce ser- vicii imense. Dorim reîntoarcerea D-tale cu toată căldura⁴⁴⁷. Un altul, al cărui nume nu a putut fi identificat, datorită semnăturii indescifrabile, îl informa tot în toamna anului 1913 că: „Lipsa d(umi)tale se simte din ce în ce mai mult. îți doresc izbîndă și te aștept cu’drag⁴⁴⁸. La rîndul său, Vasile Goldiș i-a propus în cîteva rînduri prin scris să revină în Banat și să intre în redacția ziarului Românul din Arad. In cele din urmă, Cas- sian Munteanu a răspuns favorabil repetatelor oferte, încît în prima ju- mătate a anului 1914 a fost redactor la organul arădean al Partidului Național Român. Condițiile pe care le avea la acest ziar nu erau dintre cele mai bune, căci scria din Arad tatălui, la 9/22 iunie: „de mai bine de două luni am rămas numai trei inși în redacție, trebuie să lucrăm cu puteri îndoite, astfel puținul timp care îmi rămîne profit să-1 consacru odihnei⁴⁴⁹. La izbucnirea primului război mondial, în vara anului 1914, Cassian Munteanu a fost înrolat în armata austro-ungară și trimis pe frontul din Galiția. Anii de zbucium, privațiuni și neajunsuri încep să-și spună cu- ³ Ibidem, p. 161; Valeriu Braniște, Amintiri din închisoare, București, Ed. Mi- nerva, 1972, p. 419. ⁴ I. Stratan, op. cit., p. 174, Scrisoarea lui Virgiliu Popescu din 11 aprilie 1913 către C. R. Munteanu; Valerica Braniște, op. cit., în loc. cit., p. 819. ⁶ I. Stratan, op. cit., p. 162, Scrisoarea lui C. R. Munteanu din 11 aprilie 1911 către Paul Munteanu. ⁶ Ibidem, p. 1711. Scrisoarea din 22 mai 1913. ⁷ Ibidem, p. 172. ⁸ Ibidem, p. 173. ⁹ Ibidem, p. 179. https://biblioteca-digitala.ro Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională 345 vîntul, căci sănătatea i s-a șubrezit. A fost internat de mai multe ori în spital. Aici a desfășurat o activitate propagandistică neobosită. în rîndu- rile ostașilor români, el răspîndea presa românească din Transilvania și Banat, în special ziarul Românul la care era abonat. Cassian organiza, de asemenea, întîlniri cu soldații români în care își exprima ura față de ex- ploatatorii neamului românesc și dorința realizării în cît mai scurt timp a idealului de unitate națională. Rememorînd acest eveniment, Dumitru Brînzei, țăran din Ciclova Română, martor al acestor întîlniri scria: „Noaptea dormea într-o baracă cu noi. în toată seara ținea lecții cu noi, ne vorbea mereu despre asupritorii noștrii (...) pe unii îi îndemna să treacă munții (...), iar pe alții îi învăța ce să facă cînd mai ajung pe front. Mă uitam prelung la dînsul și mi se părea că văd înaintea mea un erou care se zbate, se frînge pentru un ideal, pentru libertatea poporului său. în felul acesta, Cassian Munteanu întemeiase o adevărată școală'de educație națională, a patriotismului fierbinte, fapt care i-a atras o deo- sebită simpatie în rîndurile soldaților: „Pentru sentimentele lui curat ro- mânești — arăta în continuare D. Brînzei — începusem cu toții a-1 iubi ca pe un bun amic al nostru „La aceste calități de bun român se adăugau trăsăturile morale alese bunătatea sufletească, sensibilitatea sa deosebite. Același contemporan afirma în continuare „era un băiat de îngerească bu- nătate, cu ochii blînzi, visători, cam întunecați și cu fața palidă⁴⁴¹⁰. De pe frontul galițian, tînărul scriitor a trimis o serie de chipuri de război, redacției ziarului Românul, care le-a publicat între 17 decem- brie 1914 și 14 februarie 1915. El descria în aceste schițe emoționante prin mesajul lor uman, profilurile unor simpli luptători români. Poves- tirile, apărute în cinci foiletoane, prezentau zbuciumul sufletesc al unor oameni trimiși să apere o cauză care le era străină. Ele au avut un efect deosebit asupra criticilor. Relevînd importanța lor majoră, Camil Pe- trescu scria că aceste creații înfățișau „povestea tragică a celor siliți să lupte pentru o patrie care nu era a lor⁴⁴. Descrierile erau simple, dar sugestive. „O caldă dragoste se răsfrîngea peste suferințele celor mulți și umiliți. Un frate bun suferea pentru toți. Articolele lui au făcut o mare impresie⁴⁴.¹¹ Astfel în articolul Celui dispărut. Caporalul 'Vidu au- torul ne înfățișează pe cel care i-a dat primul ajutor fiind rănit, un foarte bun prieten. Acesta a căzut însă în luptă. Moartea prietenului l-a în- durerat profund. Singura alinare o constituia doar pătrunderea armatei româno în Transilvania, eliberarea acestei provincii și unirea ei cu pa- tria mamă. „Aș fi fericit de moartea ta numai atunci, cînd acolo, la Ora- dea Mare, (...), vor ajunge granatele românești să răscolească oasele din adîncimea mormîntului tău, ca să te răzbune.⁴⁴¹² Un alt foileton înfățișa moartea gornistului Copăcianu, care în loc să sune încetarea focului, de- ¹⁰ Dumitru Brînzei, Cîteva știri în amintirea lui Cassian R. Munteanu, în Progresul, (Oravița), XI, nr. 5, din 3 februarie 1923. ¹¹ Camil Petrescu, Un scriitor bănățean: Cassian R. Munteanu în Banatul româ- nesc, (Timișoara, I, nr. 76, din 17 octombrie 1919; Idem, Trei primăveri. Ediție în- grijită dc Simion Dima, Timișoara, Ed. Facla, 1975, p. 169—170; Idem, Publicistică, voi. I, Ediție, prefață ți note de Florica Ichim, București, Ed. Minerva, 1984, p. 149—150. ¹² Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mărășești (Proză, versuri și articole). Edi- ție îngrijită și prefață de Nicolae A. Roșu și Nicolae Țirioiu, Timișoara, Ed. Facla, 1977, p. 46—48. https://biblioteca-digitala.ro 346 Constantin I. Stan oarece se dădea o luptă aeriană între un avion rus și două germane, a anunțat prin goarnă întețirea tragerii. El „nu a căzut pînă nu a văzut prăbușindu-se și celălalt aeroplan nemțesc. Atunci fața i s-a luminat. Apoi s-a întors într-un călcîi și a căzut grămadă mort".¹³ Autoritățile austro-ungare au intervenit imediat, trăgînd la răspun- dere redacția ziarului care le-a publicat. Deși se afla în Caransebeș, în convalescență, Cassian Munteanu a fost arestat la 14 iunie 1915, degradat și trimis în fața Curții Marțiale din Timișoara. Avînd în vedere că „era candidat la moarte sigură", cum avea să scrie cîțiva ani mai tîrziu, a doua zi a evadat și a pornit spre România liberă împreună cu studentul Comeliu Țeicu. După multe peripeții și suferințe îngrozitoare, prin munți au ajuns la Baia de Aramă și s-au predat autorităților româ- nești. Peste tot, oamenii i-au întîmpinat cu bucurie, la stîni au primit hrană și adăpost. Unul dintre ciobani, Achim Turneanu de pe Muntele mare i-a rugat să spună fraților din țară că a avut șapte sute dc oi, din care „patru sute i le-a luat cu sila stăpînirea (...), iar celelalte trei sute vrea să le dea gratis și de bună voie armatei române, să facă un praznic mare cînd vor coborî dorobanții la stîna lui".¹⁴ Era și aceasta o dovadă elocventă a patriotismului de care erau animați oamenii de rînd, dornici să se înlăture cît mai grabnic stăpînirea străină. Imediat după sosirea în România liberă, Cassian Munteanu a expe- diat o telegramă colonelului Herbert, cel mai sever ofițer habsburgic din regimentul 43, în care îi declara ironic „Ich melde gehosamst dass ich desertierthabe (vă raportez cu respect că am dezertat): Cassian Mun- teanu".¹⁵ In București a devenit secretarul Ligii culturale condusă de Nicolae lorga. Paralel cu activitatea politică, Cassian a continuat munca literară, definitivînd notele sale referitoare la participarea în cadrul lup- telor de pe frontul galițian. El a tipărit în noiembrie 1915, la București, lucrarea Atacul. Însemnările de război ale unui soldat din armata aus- tro-ungară. Venitul net obținut de pe urma lucrării a fost destinat refu- giaților ardeleni și bănățeni, dovadă a înaltului spirit de solidaritate de care era animat. Cu sprijinul lui Onisifor Ghibu, Cassian Munteanu a fost primit în cercul ardelenilor care scotea revista politică și culturală Tribuna. In paginile acestei reviste, Cassian a publicat o serie de arti- cole. într-unul din acestea, tipărit la mijlocul lunii aprilie 1916, el dez- văluia hotărîrea soldaților din regimentul unde fusese înrolat „să murim cu toții, însă numai pentru izbînda cauzei noastre sfinte". Autorul arti- colului exprima durerea pentru sutele de mii de frați, care „fură lăsați să moară o moarte nedemnă, jertfiți pe altarul intereselor ungurești". Cu toate acestea, Cassian nu-și pierdea speranța în realizarea reîntregirii naționale, declarînd în numele refugiaților ardeleni și bănățeni: „Credem și azi în înfăptuirea României Mari".¹⁰ Tot în Capitală, tînărul scriitor a colaborat la ziarul România Mare și a întreținut relații amicale cu frații bănățeni aflați prizonieri în Rusia. Unul dintre aceștia, Petru Nemoianu primea de la el ziare românești care erau răspîndite printre soldații ro- Ibidem, p. 48. ¹¹ Ibidem, p. 72—73. ¹⁵ P. Nemoianu, op. cit., p. 16. ¹⁶ C. R. Munteanu, Un vis ucis, în „Tribuna", II, nr. 1516, din 10 aprilie 1916, p. 260—261 . https://biblioteca-digitala.ro Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională 347 mâni, care „de doi ani de zile acum citesc pentru prima oară scrisoare românească¹¹. Acest fapt le-a produs o mare bucurie, întrucît condițiile din lagăr, după cum relata Petru Nemoianu într-o scrisoare adresată lui Cassian Munteanu, erau deosebit de grele. El sublinia, de asemenea, ne- cesitatea intrării României în acțiune, căci după opinia sa „problema ro- mânească e destul de coaptă pentru a se rezolva odată“.¹⁷ Clipti mult așteptată, intrarea României în război de partea Antantei, la 14/27 august 1916, a fost primită cu multă satisfacție de românii aflați pe ambele versante ale Carpâților. Deși bolnav, Cassian R. Munteanu s-a înrolat voluntar în armata română, fiind repartizat la Biroul de Infor- mații al Marelui Cartier General. Ca secretar al comisiei de recrutare a voluntarilor a înscris peste 20 000 de frați ardeleni și bucovineni în for- țele militare române.¹⁸ La rîndul său, Octavian C. Tăslăoanu s-a înscris voluntar în forțele militare române cu gradul de locotenent. Prin ordinul nr. 326 din 14 septembrie 1916, el a fost numit translator informator pe lîngă centrul de informații condus de maiorul Gheorhe Popescu.¹⁹ Tot în cadrul serviciului de informații a activat și locotenentul ardelean Flo- rian Bogdan.²⁰ Armata română a pătruns în Transilvania, reușind în scurt timp să elibereze teritorii întinse. Aceste victorii au fost urmate de o contra- ofensivă inamică cu forțe copleșitoare. In fața superiorității numerice și mai ales în armament a trupelor quadruplei alianțe, forțele române au fost nevoite să se retragă. Armatele germano-austro-ungare au profitat de inactivitatea aliaților occidentali, de insuficiența sprijinului dat Ro- mâniei, de greșelile și șovăielile comandamentului român și au ocupat Oltenia, Muntenia și Dobrogea, inclusiv capitala. In noile condiții, ar- mata, guvernul, principalele instituții publice, ministerele, parlamentul au fost retrase cu patru trenuri speciale, în Moldova, zonă rămasă neo- cupată. Retragerea civililor și militarilor s-a făcut în condiții foarte grele. Trenurile erau supraaglomerate, cei care nu s-au putut urca, în ele au fost nevoiți să parcurgă drumul pe jos. Martoră a evenimentelor, Elena Th. Emandi a înfățișat în memoriile sale aceste momente tragice: „Se strivea lumea prin gări ca să apuce trenurile care veneau atît de ticsite că mureau adesea acolo copii înăbușiți și trebuiau să le arunce cadavrele pe fereastră (...). Drumurile și șoselele erau pline de convoiuri nesfîr- șite de cupeuri, docare și căruțe de toate formele și de toate mărimile înhămate alandala (...) și mergeau bieții fugari, cît puteau de iute, cu groaza în ochi de ce văzuse, fără să știe unde se duc și unde să se ¹⁷ România Mare, I, nr. 30, din 7 august 1916; vezi și P. Nemoianu, Prizonier la ruși. Rob la Unguri, București, 1933, p. 98—101. ls P. Nemoianu, Cassian, R. Munteanu, Viața și activitatea sa..., p. 17—20. După alte surse au pătruns în armata română pe diferite căi, circa 30.000 de volun- tari. (Elie Bufnea), Revoluția de eliberare națională a Transilvaniei. Unirea (1914—1918), (mss.), în Arhiva Muzeului Unirii. Alba lulia, fond Unirea, mss. 6557, f. 92—93; Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolul XIII—XIX, ediția a II-a, București, Ed. științifică .și enciclopedică, 1977, p. 297. ¹⁹ Biblioteca Academiei R. S. România (în continuare se va cita B.A.R.S.R.), Secția Msse, Arh. Octavian C. Tăslăoanu, mapa VII, acte. 4. ²⁰ Ștefan J. Fay, Caietele locotenentului Florian, București, Ed. Albatros, 1983, passim. https://biblioteca-digitala.ro 348 Constantin I. Stan oprească."²¹ Alături de miile de soldați și civili care se deplasau în col- țul de țară liber s-a aflat și Cassian R. Munteanu. Infrîngerile suferite de armatele române i-au produs scriitorului bănățean o mare decepție. Onisifor Ghibu, care l-a cunoscut în aceste momente de răstriște nota: „Cassian era trist și pesimist: „Țara“ în care își pusese el toată speranța fusese înfrîntă. „Dezamăgirea provocată de noua stare de lucruri, alături de dorința fierbinte de a contribui efectiv la înfrîngerea Puterilor Centrale, l-au determinat să se gîndească la deplasarea pe unul din fronturile do luptă ale Antantei. Comentînd această intenție, Onisifor Ghibu scria în continuare: „Adeseori îmi vorbea că ar vrea să treacă cumva pe vre-un front al Aliaților, să lupte acolo și să moară, pentru a nu mai apuca gro- zava zi de mîine în care Ardealul va fi încătușat pe vecie.¹¹²² Condițiile interne și mai ales cele internaționale nu i-au permis însă să realizeze această năzuință. Exodul sutelor de mii de militari și civili în Moldova a creat aici o situație deosebit de grea, ducînd la suprapopularea acestei regiuni. In- suficiența alimentelor, medicamentelor, îmbrăcăminții, combustibilului, lipsa spațiului, a unor condiții igienico-sanitare corespunzătoare au deter- minat apariția și răspîndirea unor epidemii de: gripă, variolă și mai ales tifos exantematic, care au secerat mii de vieți omenești. Aceste clipe au rămas adînc întipărite în memoria contemporanilor Octavian Goga ex- punea în ședința Adunării Deputaților din 19 decembrie 1919 un moment din marea tragedie: „în Iași în vremea dezastrelor am văzut odată reze- mat de zidurile spitalului Sfîntul Spiridon un soldat plin de răni și aco- perit de zdrențe, ieșit din tifosul exantematic, stătea ca un spectru și se uita în gol. Imaginea, viziunea acestui soldat mi-a rămas în amintire".²³ La rîndul său consulul Belgiei din Iași M. von Yperseel de Strihon scria într-un raport din 6 martie 1917 adresat superiorilor săi: „se văd soldați căzînd de inaniție pe străzile lașilor sau loviți de un atac pe neașteptate a numeroaselor maladii care bîntuie, ca, tifosul exantematic și recurent, meningitele etc. Decesele sînt așa de numeroase acum că lipsesc sicriele pentru a îngropa cadavrele (...). Se rechiziționează seînduri din gardu- rile proprietarilor particulari pentru a se face sicrie".²⁴ Înfruntînd aceste greutăți și lipsuri, armata română s-a refăcut în iarna anilor 1916—1917. în iunie 1917, 460 000 de militari, cu un moral ridicat, dispunînd de ar- mament și echipament modern, furnizate de aliați erau gata de luptă. Mar- tor al acestei perioade de maximă încordare, Cassian Munteanu, aflat în Iași dezvăluia starea de spirit antigermană, hotărîrea fermă a ostașilor, români de a continua lupta, folosind un limbaj simplu, dar expresiv: „în mai erau gata: nouă divizii refăcute prevăzute cu numeroasă artilerie grea și trupele admirabil instruite și echipate, conduse de ofițeri bătrîni expe- rimentați și tineri cu școală franceză. Moralul tuturor înălțător toți avînd ²¹ Elena Th. Emandi, Din anii de durere... Pagini trăite, Bîrlad, 1919, p. 78; vezi și C. Căzănișteanu, Dorina Rusu, Pe aici nu se trece! Mărturii — Amintiri, An- tologie, București, Ed. Albatros, 1982, p. 154. ²² Onisifor Ghibu, Amintiri despre Cassian Munteanu, în Almanahul presei ro- mâne, Cluj, 1926, p. 139. ²³ B.A.—R.S.R., Secția Msse, Arh. Octavian' Goga, mapa III, varia 45, f. 21. Discursul lui O. Goga în manuscris. ²⁴ A. Pricop. Documente belgiene privind orașul Iași în perioada primului răz- boi mondial, în C.I., 11/1971, p. 392, anexa I. https://biblioteca-digitala.ro Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională 349 gîndul suferințelor îndurate dorul dezrobirii patriei invadate." Acestor trupe li s-au alăturat cele două batalioane de voluntari ardeleni și buco- vineni, sosite din Rusia la Iași în vara anului 1917, care — continuă Cas- sian — „deși nu constituiau imediat o rezervă considerabilă, însemnau biruința ideii noastre de unitate națională, cu teritoriile revendicate."²⁵ Profitînd de înfrîngerile suferite de trupele ruse pe frontul galițian, armatele a IlI-a și a Vil-a austro-ungare au trecut în iunie 1917 la ofen- sivă primind ordin să atace Moldova prin nord, iar grupul de armate aflate sub comanda lui Mackensen să facă acest lucru prin sud, spre a prinde într-un clește teritoriul românesc liber. Aceste planuri nu au putut fi duse la bun sfîrșit datorită eroismului ostașilor români în marile bătă- lii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. între miile de luptători care se găseau pe frontul de la Mărășești s-a numărat și Cassian Munteanu. Aflat la Tecuci, în rîndurile Armatei a II-a, a scris poezia Mărășești, prima creație literară dedicată acestei bătălii. Concepută în metru popular, ea exprima bucuria renașterii armatei române: „Din cătun, din sat în sat / Oaste nouă a-n viat (...)/ în loc de scut de vițel / Aveau căștile de oțel, / In loc de săgeți în pungi / Puști cu baionete lungi." Autorul înfățișa, de asemenea, tumultul luptei: „Și puhoiul de păgîni / zile două săptămîni / Se tot izbi de român; / Luptă grozavă s-a ncins / De văzduhul s-a aprins." Eroismul soldaților români în această teribilă încleștare, „urmașii lui Ștefan, Țepeș ori Mihai", a intrat în legendă, căci: „Și-n cronica neamu- lui / Pînă-n veacul veacului / Cu mîndrie să citește / Acest nume Mără- șești."²⁶ In cartea sa de rememorări dedicată marii bătălii, Cassian Mun- teanu înfățișa numeroase episoade eroice. într-unul din acestea ne prezintă în cuvinte pline de patetism și înalt fior patriotic înăbușirea ulti- melor sforțări ale inamicului în direcția Diocheți: „Aici s-au petrecut cele mai înălțătoare șcene de eroism; fiind cald, unități de-ale noastre atacau în cămașă cu capul descoperit și cu mînecile sumese ca la seceriș".²⁷ Multe relatări ale eroicelor lupte din vara anului 1917 le găsim în paginile zia- rului Banatul, unde Cassian a prezentat chipurile unor eroi anonimi ale acestor grandioase bătălii. Deosebit de emoționantă prin tragismul și me- sajul pe care îl dezvăluie a fost descrierea morții lui Ion al Oanei: „Un obuz s-a spart lîngă el și i-a curmat glasul. Ion s-a prăvălit cu fața în jos, parcă voia să sărute pămîntul țării pentru care își jertfise viața. Mîna dreaptă a întins-o spre munți, parcă voia să strîngă dincolo de granița meșteșugită, o mînă frățească, nevăzută."²⁸ Acestea erau în fond recu- noașteri ale rolului covîrșitor jucat de țăranii soldați, hotărîți ca în atîtea rînduri să-și apere cu prețul vieții glia strămoșească, unde trăiau, mun- ceau și luptau de secole. Omul simplu își dovedise, ca în atîtea alte rîn- duri vitejia și curajul. EL „jertfindu-se pentru patria sa și pentru dezro- birea fraților săi subjugați a suferit martiriu (...) a dovedit lumii încă odată că are loc de cinste în istoria popoarelor și este vrednic de un viitor mai mare și mai bun."²⁹ ²⁵ C. R. Munteanu, Bătălia de la Mărășești..., p. 78. ²⁶ Ibidem, p. 115—117. ²⁷ Ibidem, p. 84; C. Căzănișteanu, D. Rusu, op. cit., p. 210. ²⁸ C. R. Munteanu, Celui uitat, Ion al Oanei, în Banatul, (Lugoj), I, nr. 16, din 16 mai 1919. ²⁹ C. R. Munteanu. Bătălia de la Mărășești..., p. 85. https://biblioteca-digitala.ro 350 Constantin I. Stan Bătălia de la Mărășești a rămas în amintirea lui Cassian Munteanu ca un moment memorabil în lupta românilor pentru apărarea gliei strămo- șești. Evidențiind importanța covîrșitoare a acestei lupte, patriotul bă- nățean scria: „Prin prăbușirea dezastroasă a planului austro-german care tindea la desființarea completă a României și prin rezistența victorioasă a soldatului român al cărui suflet s-a dovedit mai puternic decît mași- nismul nemțesc, această luptă de apărare a Moldovei rămîne cea mai glo- rioasă în istoria neamului nostru".³⁰ Intr-adevăr, această mare epopee ro- mânească a avut un rol vital în realizarea peste mai bine de un an a idealului național. Totodată, prin aceste glorioase bătălii, românii au îm- piedicat pe Mackensen să ocupe Odesa, iar pe Leopold de Bavaria, Mos- cova.⁰¹ Strălucitele izbînzi de la Mărăști, Mărășești și Oituz, obținute cu pre- țul a enorme sacrificii umane și materiale nu au putut fi valorificate pe deplin, datorită ieșirii Rusiei din război, ca urmare a victoriei Marii Re- voluții Socialiste din Octombrie. Lipsită de sprijinul aliaților, care dădeau numai îndemnuri la luptă, deși situația armatei române era cît se poate de critică, înconjurată de inamic, România a fost nevoită să semneze cu Puterile Centrale, mai întîi armistițiul de la Focșani, în 26 noiembrie/9 decembrie 1917 și apoi pacea de la Buftea — București, la 24 aprilie/7 mai 1918. La 11 martie 1918 prin ordinul Marelui Cartier General Român, voluntarii, au fost demobilizați,³² deci și Cassian Munteanu. Profund deza- măgiți, ei s-au răspîndit prin Moldova fiind ascunși pentru a nu fi desco- periți. în aceste momente, Cassian era corespondent de presă în Bender, pe malul Nistrului „la poarta de răsărit a românismului," cum numea el această regiune. în pofida situației grele în care se afla România, tînărul scriitor nu-și pierdea speranța în victoria finală crezînd „neclintit în dreptatea noastră apropiată".³³ Această încredere, expresie a unui opti- mist robust, era, în același timp, dovada unui patriotism înălțător. Nu peste multă vreme, la 1 decembrie 1918, visul lui Cassian Munteanu, pentru care luptase și suferise alături de generația sa și cele anterioare se împlinea, căci prin grandioasa Adunare Națională de la Alba lulia, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul se uneau „pentru vecie", cu patria mamă. Bucuria care l-a cuprins era imensă. într-o scrisoare adresată părinților, la 12—25 decembrie 1918, arăta că principala sa preo- cupare a fost să-și facă „datoria către neam și țară (...) scriind și lup- tînd". Acum cînd se realiza idealul de veacuri al poporului român, Cassian îi asigura că tot ce a făcut a fost bine, căci „îmi văz împlinit supremul scop care l-am avut în viață: Unirea noastră, a tuturor într-un singur stat".³⁴ Și de data aceasta, el nu regreta drumul parcurs pentru că în final și-a făurit idealul său cel mai scump. ³⁰ Idem. O aniversare glorioasă, în Banatul românesc, I. nr. 49, din 7 august 1919. ³¹ R. W. Seton Watson, Histoire de Roumains de l’epoque romaine a l’acheve- ment de l’unite, Paris, 1937, p. 561. ³² Arhivele Statului lași, fond Primăria Iași, dos. 168/1918, f. 107; B.A.R.S.R., •Secția Msse, Arh. O. Tăslăoanu, mapa IX, varia 29. ³³ I. Stratan, op. cit., p. 184. Scrisoarea lui C. R. Munteanu din Bender la 31 iulie 1918 către Paul Munteanu. ³⁴ Ibidem, p. 185, vezi și loan Munteanu (coord.). Făurirea statului național uni- tar român. Contribuții documentare bănățene 1914—1919, București, D.G.A.S. 1983, p. 197, doc. 214. https://biblioteca-digitala.ro Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională 351 Mărețele acte plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba lulia tre- buiau însă confirmate de Conferința de Pace de la Paris. în paginile zia- rului Banatul, C. R. Munteanu a publicat o serie de articole în care milita pentru recunoașterea de către forul mondial întrunit în capitala Franței a Unirii Banatului cu România, în conformitate cu clauzele tratatului semnat de șeful guvernului român, în. august 1916, cu reprezentanții An- tantei. într-unul din aceste articole, el preciza că „drepturile noastre asu- pra Banatului sînt indiscutabile și sacrosante“. Aceste drepturi se justi- ficau, mai întîi, prin argumente etnice, căci majoritatea populației o for- mează românii. De asemenea, din punct de vedere geografic „Banatul se prezintă ca o unitate clasică, ce nu poate fi mutilată pe considerații de sentimentalism față de vecinii noștri/³³ în alt articol, publicat în paginile aceluiași ziar, Cassian Munteanu se ridica împotriva organizării unui ple- biscit în Banat, motivîndu-și atitudinea prin faptul că: „Plebiscit sînt munții noștrii, miile de ostateci și deportați, satele jefuite*⁴.³⁰ Organizarea unei asemenea consultări a electoratului punea sub semnul întrebării în- săși legitimitatea actului de la Alba lulia. Anii de suferință și lipsurile, participarea la luptele de pe frontul Ga- liția i-au agravat starea sănătății. Gripa infecțioasă, contractată în de- cembrie 1918, netratată la timp și în mod corespunzător, i-au provocat un început de tuberculoză în plămînul stîng. Pentru vindecare, medicii i-au recomandat 6 luni cură de sanatoriu. în București, însă, sanatoriile re- numite pretindeau pentru tratament și îngrijire suma de 50 de lei pe zi, care depășea posibilitățile financiare ale tînărului scriitor. De aceea, el era hotărît să plece în Ardeal, fapt transmis într-o scrisoare adresată lui Nicolae lorga, la 28 februarie 1919. în același mesaj, Cassian Munteanu îi cerea sprijinul profesorului lorga, solicitînd ajutor financiar Ligii Cultu- rale, pentru a-și salva viața. Această scrisoare dezvăluie o formidabilă dragoste de viață, dorința fierbinte de a-și sluji în continuare poporul cu același devotament: „D-le profesor, sînt tînăr și ași dori să mai fiu de folos neamului meu, pentru care mi-am sacrificat toate puterile fizice și inteligența, luptînd cu arma și cu scrisul și ar fi păcat, cred să mă sting acum cînd m-aș putea bucura și eu de idealul nostru aproape împlinit.*⁴ Autorul mesajului arăta, în continuare, că în fața sa stau moartea și viața „ajutat voi fi salvat**, iar în caz contrar „mă voi duce și eu cu cei mulți.**³⁷ Cu sprijinul financiar al prietenilor s-a deplasat în Italia pentru trata^ ment. Boala însă se agrava. Cu toate acestea, Cassian era mîndru că a fost de folos patriei, căci afirma cu bucurie într-o scrisoare adresată la 17 februarie 1920 din Palermo părinților „mi-am făcut toată datoria pen- tru neamul meu.“ Jertfirea sănătății în lupta pentru întregirea țării o considera firească, necesară căci ,,acesta-i bunul cel mai mic ce-1 putem da, căci viața o datoram pentru mărirea țării mele**.³⁸ întors acasă a fost internat în sanatoriul din Bocșa. Aici a scos Gazeta Bocșei cu prilejul prezentării și pentru susținerea candidaturii în alegerile parlamentare din mai—iunie 1920 pe listele Partidului Poporului. Alături de alți fruntași ³⁵ C. R. Munteanu, Banatul nostru, în Banatul, I, nr. 2 din 31 ianuarie 1919. ³⁰ C. R. Munteanu, Plebiscit, în Ibidem, nr. 3, din 7 februarie. ³⁷ B.A. — R.S.R., Secția Msse, Corespondență N. lorga, voi. 278/1919, f. 64—65. Scrisoarea lui Cassian R. Munteanu din 27 februarie 1919, către N. lorga. ³⁸ I. Stratan, op. cit., p. 176. https://biblioteca-digitala.ro 352 Constantin I. Stan bănățeni, Cassian R. Munteanu a semnat la începutul lunii noiembrie 1919 o declarație în 10 puncte care anunța ruperea lor de Partidul Na- țional și înființarea Uniunii naționale, care a intrat apoi în partidul con- dus de generalul Alexandru Averescu. Atitudinea acestor oameni politici era în fond determinată de nemulțumirea burgheziei bănățene față de poziția pe care o ocupa în Consiliul Dirigent, dornică să-și asigure un rol hotărîtor în conducerea acestei provincii.³⁹ In articolul program al gazetei, intitulat Către cititori, Cassian chema în jurul său pe acei „oameni de orice culoare politică însă de bună credință și cu dragoste pentru întărirea țării și progresului neamului nostru¹¹.⁴⁰ în paginile aceleași publicații, el tipărea un emoționant articol dedicat miilor de luptători pentru reîntregirea României, căzuți pe cîmpul de onoare. Autorul le dedică un adevărat imn de slavă plin de sinceritate și pioasă recunoștință: „Dormiți în pace, voi toți camarazii mei iubiți, care v-au înghițit cîmpiile Galiției, valurile Piavei, mlaștinile Macedoniei și pustiu- rile Siberiei, dormiți în pace“. în același număr, C. R. Munteanu aducea un omagiu miilor de voluntari ardeleni, bănățeni și bucovineni, care „au lăsat părinți, casă, avere și tot ce au avut și s-au dus să lupte, să sufere, să singereze și să moară, acolo unde se făurea idealul românesc, minunea realizată de azi-zic, cînd întîlnești un voluntar de aceștia, fă bine și ri- dică-ți pălăria înaintea lui“.⁴² In alegerile parlamentare din mai—iunie 1920, Cassian a fost ales de- putat cu o mare majoritate de voturi, devansînd pe ceilalți patru candi- dați, căci a fost susținut de țăranii și intelectualii din Vermes și Ramna.⁴³ Încîntat de această alegere, el își ruga tatăl „să comunice oamenilor mul- țumirea și recunoștința mea pentru cinstea ce mi-au făcut-o alegîndu-mă deputat."⁴⁴ dovadă grăitoare a atașamentului față de masele din care pro- venea. Deși bolnav, tînărul deputat a participat la lucrările parlamentu- lui. Boala nemiloasă l-a răpus însă, în ziua de 12 ianuarie 1921 în spitalul județean din Lugoj. La înmormîntare au luat parte notabilitățile orașului. Au vorbit V. Bîrlea, fostul său profesor și Avram Imbrone. A cîntat corul Ion Vidu. Parlamentul a primit cu amărăciune vestea morții timpurie a luptătorului național bănățean: „Toți deputății în picioare — relatează un contemporan — au ascultat trista veste și în aplauzele unanime s-a propus trimiterea unei telegrame de condoleanțe familiei". Era în fond o recunoaștere a meritelor sale deosebite „ca să se poată întruni laolaltă deputății din toate colțurile românismului, căci — continua martorul ocu- lar — Cassian Munteanu a fost înainte de toate o figură a vieții naționale și un crîmpei din sufletul cel mare al neamului româneșc." în adevăr, ³⁹ Mircea Mușat, Ion Ardeleana, Viața politică in România 1918—1921, ed. a Il-a, București, Ed. politică, 1976, p. 154. ⁴⁰ Către cititori, în Gazeta Bocșei, I nr 1, din 16 mai 1920. ⁴¹ Vermeșanu (C. R. Munteanu), Mucenicii Unirii, în Ibidem. ⁴² C. R. Munteanu, Voluntarii României Mari, în Ibidem. ⁴³ Gazeta Bocșei, I. nr. 3, din 13 iunie 19i20. ⁴⁴ I. Stratan, op. cit., p. 193. Scrisoarea lui C. R. Munteanu din 7 iunie 1920, către Paul Munteanu. ⁴³ Camil Petrescu, Cassian Munteanu, în Țara, (Timișoara), II, nr. 15, din 30 ia- nuarie 1921; Idem, Trei primăveri..., p. 187—190; Idem, Publicistică..., p. 339—342; C. R. Munteanu, Bătălia de la Mărășești..., p. 132—135. https://biblioteca-digitala.ro Cassian R. Munteanu — luptător pentru unitate națională 353 Cassian R. Munteanu și-a sacrificat viața pentru cauza românească, în- scriindu-se astfel la loc de cinste în galeria făuritorilor României în- tregite. CONSTANTIN I. STAN ANEXA Scrisoarea lui Cassian R. Munteanu către Nicolae lorga București 28 februarie 1919 Domnule profesor Vă rog foarte mult, eu care nu v-am molestat nici-o dată să-mi dați cîteva clipe de ascultare. Ca urmare a gripei infecțioase din decembrie, cu înfățișarea care m-ați văzut, neputîndu-mă îngriji bine în convalescență, astăzi doi medici (Dr. Lupan și Nestor) îmi constată începutul tuberculozei în plămînul stîng. Examenul sputei încă o dat rezultat pozitiv. Mi se recomandă pentru vindecare, căci sînt în perioada cînd 95 la sută, dacă se îngrijesc scapă, 6 luni cură de sanatoriu. Aici, în capitală este un sanatoriu la Filaret al d-lui Dr. Formescu. M-am interesat prin prieteni. Acolo sînt numai săracii muribunzii de oftică, printre care nu aș vrea să intru, căci sensibil cum sînt m-ar demoraliza foarte mult. La alte sanatorii mi se cer 50 lei pe zi. In astfel de împrejurări m-am hotărît să plec în Ardeal, peste 4—5 zile, unde viața e mai optimă și am căutare la Brașov sau Sibiu. Totul însă din ce exist, și am existat pînă acum cu cotă (soldă) de sublocotenent (L 860) de la Marele Cartier unde contez încă ca ofițer informator pentru Banat. Dar de acum, trebuie să pără- sesc orice servici și adresîndu-mă comisiei medicale pentru un concediu de 2 luni, în care mi-aș fi putut lua și soldă mi s-a spus că cu boala mea voi fi reformat, adică lăsat în plata Domnului. Astfel, de aici am perspectivele cele mai slabe pentru o îngrijire care să mă salveze. De acasă nu pot obține nimic, căci tatăl meu e un învățător pensionar și familia mea de 7 ani a fost avizată și la modestul meu ajutor, ce l-am putut da. Astăzi cu atît mai puțin, m-ar putea ajuta, cînd de patru luni ne jefuesc bandele sîrbești, mai în urmă au făcut acum 8 zile, cînd au făcut noi rechiziții și au luat 9 ostateci. De aceea m-am gîndit să apelez la nobilele sentimente de umanitate ale D-voastră, rugîndu-vă să faceți ceea ce se va putea pentru mine. Eu din 1915 am fost funcționar al Ligii și pînă azi nu am demisionat. Cred că sub acest motiv, sau altul, Liga încă mi-ar putea da un ajutor mai însemnat, căci mi-am făcut serviciul conștiincios și pe deasupra am lucrat atît de mult pentru refugiați. Mai mult avînd o modestă funcțiune la Ligă tot venitul cărții mele Atacul, apărută în 1915, l-am dat fondului de ajutoare a refugiaților. Pînă la izbucnirea războiului 800 lei din aceștia au fost date d-1 Al. Gogu, casierul comitetului. Acum minat de boala ce mă consumă vin și eu să solicit un ajutor. D-le profesor, sînt tînăr și aș dori să mai fiu de folos neamului meu, pentru care mi-am sacrificat toate puterile fizice și inteligența, luptînd cu arma și cu scri- sul și ar fi păcat, cred să mă sting acum cînd m-aș putea bucura și eu de idealul nostru aproape împlinit și iarăși cred că nu se poate crea o regulă generală, ca 23 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 354 Constantin I. Stan toți scriitorii bănățeni, ori acei care au promis ceva să moară tuberculoși, de mize- rie, la vîrstă de 26 de ani. înaintea mea stă moartea și viața ajutat n-oi fi sal- vat — neapărat mă voi duce și eu cu cei mulți. Vă salut cu toată stimă (ss). C. R- Munteanu Str. Vasile Lascăr 177. P.S. Rog să nu faceți chestie de publicitate, colectă sau altceva. Răspunsul mi-I aduce servitorul Ligii. Eu am și două manuscrise inedite Basarabia românească însemnări de călătorie și Cintece din pribegie (poezii), pe care bucuros le-aș supune judecății D-voastră și le-aș da pe un preț cît mai modest. Cred că și broșura Bătălia de Mărășești, în. editura d-1 Suru îmi va produce venit mai tîrziu. B.A. — R.S.R., Secția Msse, Coresp. N. lorga, voi. 278/1919, f. 64—65. (Original) Cassian R. Munteanu — Work for the național unity. (Summary) The anthor reffers to Cassian R. Munteanu activity of național unity. He revels the complex caralter ofhis activity: propagandistic Work, participind to the, first word war. The author also underlines the Cassian R. Munteanu activity îp the rou- manian newspapers of Transilvania. He reveals the patriotic aspect of his activity. CASSIAN R. MUNTEANU — COMBATTANT POUR L’UNITE NAȚIONALE (Re sume) On releve la personalite et l’activite du Cassian R. Munteanu — originaire de village Vermeș (dep. Caraș-Severin) — pour accomplissement d’un vieux ideal rou- main: l'antiăre unite naționale. https://biblioteca-digitala.ro FILE DIN ISTORIA LICEULUI DE MATEMATICĂ-FIZICĂ DIN CARANSEBEȘ Spre sfîrșitul secolului trecut, în contextul accentuării luptei româ- nilor bănățeni pentru emancipare națională, se înscrie și activitatea unor reprezentanți de frunte ai intelectualității progresiste din fostul Regi- ment de graniță confiniar nr. 13 pentru înființarea unui liceu românesc la Caransebeș. Este cunoscut faptul că în anul 1873 apăruse un decret regal cu pri- vire la înființarea unui gimnaziu superior în Caransebeș¹. Ministrul Ma- ghiar al Cultelor și Instrucțiunii Publice de atunci traducînd în faptă politica regimului dualist austro-ungar nu a permis introducerea limbii române în acest gimnaziu. Ceva mai tîrziu, la Caransebeș a fost inaugu- rată o școală reală germană cu patru clase, iar mai apoi, în 1880 s-a în- ființat o școală civilă maghiară — ambele aflate sub supravegherea Mi- nisterului Maghiar al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Evident aceste mă- suri erau departe de a veni în întîmpinarea doleanțelor, aspirațiilor na- ționale ale populației românești din fostul regiment grăniceresc bănățean. în aceste condiții se va constitui un comitet care își asuma conduce- rea luptei pentru înființarea unui liceu românesc la Caransebeș. Din acest comitet între alții, făceau parte: generalul Traian Doda, loan Bartolo- meiu, secretar consistorial, Ion Mihaiu cetățean din Caransebeș, Mihaiu Popoviciu, protopresbiter, Mihai Blidariu, preot din Prilipeț, Ștefan Luia- novici, negustor, Marin Catrinescu din Bozovici, lanăș Moatăr și Constan- tin Neagu din Slatina Timiș, Gheorghe Ivănescu, preot din Marga etc.² în anul 1881, comitetul mai sus menționat lansează în toate localitățile fostului regiment româno-bănățean o circulară prin care se cere fiecă- reia dintre acestea să contribuie cu 5»/₀ din fondurile proprii pentru con- stituirea sumei necesare în vederea ctitoririi viitorului liceu. Circulara a fost semnată de Traian Doda, Patriciu Dragalina, loan Bartolomeiu ș.a.³. în acest fel s-a constituit primul fond bănesc pentru ridicarea liceu- lui românesc din Caransebeș, în valoare de 17 525 fl.⁴. Autoritățile regi- mului dualist au obstrucționat însă în continuare ideea înființării unui ¹ Foaia Diecezană, 27. XII. 1925, p. 2. ² Anuarul I; Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1920, p. 4—5. ³ Ibidem, p. 5. ⁴ Ibidem. 23* https://biblioteca-digitala.ro 356 Coriolan Suru Fig. 1 — Clădirea Liceului Traian Doda din Caransebeș. liceu românesc în această zonă, fapt pentru care, la 18 februarie 1882, Traian Doda, Filaret Musta, loan Bartolomeiu, losif Seracin și Constantin Neagu, încuvințează un demers la Ministerul Maghiar al Cultelor și In- strucțiunii Publice⁵, în care se arăta: „Sub durata graniței era în Caran- sebeș școală mediu militară. De la desființarea ei, poporăcimea de aici a fost lipsită de un mijloc cultural. Lipsa o simțim în mare măsură, căci in- teligența în timpul nostru decrește rapid, așa d.e. din cauza aceasta nu putem avea contingentul necesar cu pregătirea cerută de lege pentru sta- tul învățătoresc și preoțesc, suntem siliți a ne recruta pînă și notarii co- munali de prin vecini iar alți dregători mai mari din sînul nostru nu ⁵ Ibidem, p. 6. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria liceului 357 avem ... Aceste considerăciuni destul de triste pentru ținutul nostru au făcut ca noi înșine să ne îngrijim de crearea unui gimnaziu superior în Caransebeș. De aceea am venit în persoană — încheie cererea — ca lo- cuitori ai ținutului fostului regiment conf. româno-bănatic și reprezen- tanți comitatenși, ca să binevoiți a lua cele expuse în considerare și a ne da mînă de ajutor, cîtă vreme un liceu e necesar și mijloacele sunt date“⁶. Acest demers ca și cele din 1883 și 1885 — ultimul semnat de 170 reprezentanți ai comunelor Obreja, Iaz, Ciuta, Ohaba Bistra, Marga, Mă- rul, Zăvoi etc. au rămas fără un răspuns favorabil⁷. Cu toate acestea, frun- Fig. 2 — Internatul Liceului Traian Doda din Caransebeș. ⁶ Ibidem. ⁷ Ibidem, p. 7. https://biblioteca-digitala.ro 358 Coriolan Suru tașii românilor din fostul regiment confiniar nr. 13 cu sediul la Caran- sebeș nu dezarmează, continuînd lupta pentru înființarea unui liceu ro- mânesc. Astfel, Comunitatea de avere din Caransebeș, creată în 1879 și condusă de Traian Doda, va contribui anual cu suma de 2 000 fl., contri- buție ce va constitui la 30 iulie 1891 „fondul gimnazial" de 25 500 fl. și 59 cr., care împreună cu „fondul școlar gr. ort. rom.“ urmau să joace un rol de seamă la așezarea temeliilor viitorului liceu românesc din Caransebeș⁸. în anul 1906, însă Ministerul Maghiar al Cultelor și Instrucțiunii Pu- blice hotărăște înființarea unui liceu maghiar de stat la Caransebeș a cărui primă clasă va fi inaugurată în toamna anului 1907. Acest liceu își desfășura cursurile în cadrul școlii civile din Caransebeș și purta de- numirea de Magyar Kirălyi Allami Fogymnazium (Liceul superior regal de stat ungar)⁹. înființarea acestui liceu, cu limba de predare maghiară se înscrie pe linia politicii generale, șovine de maghiarizare a populației ro- mânești care în anii primului război mondial a devenit deosebit de ac- centuat. După înfăptuirea actului istoric al Unirii din 1 Decembrie 1918, odată cu preluarea teritoriului caraș-severinean de către autoritățile române în vara anului 1919, fostul liceu maghiar se transformă într-un liceu cu limba de predare română, care va purta numele înflăcăratului patriot bănățean Traian Doda¹⁰. Cu acest prilej în fața liceului a avut loc o amplă festivitate la care își dau concursul elevi îmbrăcați în frumoase costume naționale și corul acestui liceu condus de profesor P. Bancea. Referindu-se la acest moment sărbătoresc ziarul „Patria" scria: „Li- ceul «Traian Doda»-. Ce fericită inspirație! Cel puțin atîta satisfacție me- moriei generalului Traian Doda! Acelui Traian Doda care fiu de grăni- cer fiind întreaga sa viață întregul său suflet l-a jertfit binelui grănice- rilor . .. După sfințirea steagului și o cuvîntare scurtă a d-lui protopres- biter A. Ghidiu, cuvîntarea rostită cu glas înecat de emoție, cortegiul ur- mat de o mulțime de cel puțin 4 000 oameni au parcurs în sunetele mu- zicii și a uralelor nesfîrșite ale publicului asistent, strada și piața princi- pală pînă la mărețul edificiu al liceului... dr. C. Cornean a ținut, de pe balcon, o cuvîntare, în care arătînd, că acest drapel să fie pentru toate timpurile simbolul culturii românești, îl predă tinerimii. . La 5 octombrie 1919 are loc deschiderea festivă a noului an școlar 1919—1920, urmată de serbarea de inaugurare a liceului care s-a des- fășurat la 19 octombrie 1919 în sala de gimnastică împodobită cu portre- tul lui Traian Doda și stindardul României. După o scurtă cuvîntare ros- tită de directorul liceului, Sabin Evuțian, o elevă din clasa a VUI-a prezintă acestuia, în numele profesorilor și elevilor, un frumos buchet de flori cu bandă tricoloră¹². Edificiul acestui liceu, ridicat între anii 1913—1915, avea două etaje, parter și un subteran, cu un total de 47 săli și 16 alte încăperi¹³. ⁸ Ibidem. ⁹ Ibidem, p. 9. ¹⁰ Ibidem, p. 11. ¹¹ Patria, Cluj, din 7 iunie 1919, p. 1. ¹² Anuarul I, Liceul „Traian Doda“ 1920, p. 26. ¹³ Ibidem, p. 18. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria liceului 359 Fig. 3 — Tabloul primilor absolvenți ai Liceului (1914—1915). Obiectele predate au fost: Limba română (clasa I—VIII); Limba la- tină (clasa III—VIII); Limba franceză (clasa I—VIII); Limba germană (clasa II—VIII); Limba italiană (clasa II—VIII); Istoria (clasa II—VIII); Geografia (clasa I—VIII); Matematica (clasa I—VIII); Științele naturii (clasa I—VIII); Fizica (clasa III—VII); Filozofia (clasa VI—VIII); Drept (clasa IV, VII—VIII); Igiena (clasa IV, VIII); Muzica (clasa I—VII); Ca- ligrafia (clasa I—II); Educația fizică (clasa I—VII); Religia (clasa I—VIII). în decursul anilor la „Liceul Traian Doda“ din Caransebeș au func- ționat, cu rezultate remarcabile în procesul de învățămînt bibliotecile profesorilor și elevilor, laboratoarele de chimie, fizică și științele naturii, muzeele de antichități, geografie, filologie și etnografie etc. Liceul dispunea de asemenea de o sală de muzică și una de gimnas- tică ca și de diverse colecții printre care le menționăm pe cele de istorie, numismatică, unelte, desene ș.a.¹⁴. De remarcat faptul că generalul Ni- colae Cena, decedat în 12 martie 1922, a făcut o însemnată donație acestui liceu, lăsînd ca moștenire întreaga sa bibliotecă istorică împreună cu hăr- țile istorice¹⁵. Această bibliotecă (43 opuri în 64 volume) a fost inventa- riată separat purtînd numele donatorului¹⁶. O activitate prodigioasă a desfășurat în cadrul liceului Societatea de lectură „Nicolae Iorga“, înființată încă din anul 1918 care va căuta să cultive în rîndul elevilor gustul frumos și sentimentul național prin lec- tură, recitări, cîntări, etc. Această societate a organizat numeroase con- ferințe literare, și prelegeri istorice și a inițiat șezători artistice și cultu- rale dintre cele mai instructive. Menționăm doar cu titlu informativ cî- teva din temele dezbătute de membrii Societății de lectură „Nicolae Iorga“ : „Portretul lui M. Eminescu“, „Romanul românesc înainte de război", „Viața și activitatea lui Simion Bărnuțiu", etc.¹⁷. Cadrele didactice și elevii acestui liceu participau în fiecare an la festivitățile prilejuite de aniver- sarea unor importante evenimente istorice cum au fost: Unirea din 24 Ia- nuarie 1859, Unirea Transilvaniei cu România ș.a. în anul 1921 a fost ¹⁴ Anuarul II, Liceul „Traian Doda“ 1921, p. 17. ¹⁵ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond 271, dos. 17, fii. 34. ¹⁶ Ibidem, f. 43. ¹⁷ Ibidem, dos. 83, f. 11, 12, 23. https://biblioteca-digitala.ro 360 Coriolan Suru Fig. 4 — Absolvenții Liceului Traian Doda, promoția 1923, împreună cu președintele Comisiei de bacalau- reat, prof. univ. Traian Lalescu. sărbătorit centenarul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu și res- pectiv al nașterii lui Vasile Alecsandri,¹⁸ iar în 1923 a avut loc aniver- sarea a 100 ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr¹⁹. Ambele festivități au fost organizate, de asemenea, în 1935, cu ocazia comemorării a 150 ani de la marea răscoală a țărănimii transilvănene condusă de Horea, Cloșca și Crișan²⁰. în conformitate cu regulamentul școlar ca și cu unele dispoziții ale forurilor superioare de resort²¹, liceul „Traian Doda“ din Caransebeș a inițiat mai multe excursii cu caracter instructiv-educativ. Asemenea ex- cursii au fost organizate pe rutele Caransebeș—Turnu Severin—Tîrgu Jiu—Tismana, Sarmizegetusa—Caransebeș (1923)²², Caransebeș—Pecica— Arad—Timișoara—Caransebeș și Caransebeș—Bocșa—Reșița—Caransebeș (1929)²³; Caransebeș—Mehadia—Orșova—Cazane—Băile Herculane—Ca- ransebeș (1933)²⁴. O problemă dificilă cu care s-a confruntat acest liceu a fost aceea a internatului. Inițial internatul a funcționat într-o clădire cedată liceului de către Comunitatea de avere. Abia în primăvara anului 1934 a fost pusă piatra de temelie a viitorului internat²⁵ care va fi dat în folosință în a doua parte a anului 1935. Suma necesară pentru construirea acestui edificiu s-a ridicat la 2 828 408 lei²⁶. In decursul activității sale, liceul „Traian Doda“ din Caransebeș, în prezent liceul de matematică-fizică, s-a afirmat ca un veritabil lăcaș de instrucție și educație a generațiilor tinere. De pe băncile acestui liceu ¹⁸ Anuarul II, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș 1921, p. 5. ¹⁹ Anuarul V, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1925, p. 14. ²⁰ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond 271, dos. 17, f. 13. ²¹ Ibidem, f. 83—84. ²² Anuarul IV, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1923, p. 6. ²³ Anuarul V, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1925, p. 40. ²⁴ Anuarul VII, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1934, p. 8. ²⁵ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond 271, dos. 203, f. 3. ²⁶ Vezi în acest sens Anuarul IX, Liceul „Traian Doda“, Caransebeș, 1937, p 34 66—67. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria liceului 361 s-au ridicat numeroase personalități de prestigiu ale științei, culturii și artei românești între care amintim pe: Traian Topliceanu, Constantin Daicoviciu, Corneliu Baba, Filaret Barbu, Sorin Titel ș.a. CORIOLAN SURU AUS DER GESCHICHTE DES LYZEUMS FUR MATHEMATIK UND PHYSIK AUS CARANSEBEȘ (Zusammenfassung) Am Ende des XlX-ten Jahrhunderts verschărfte sich der Kampf der Ru- mănen aus dem Banat fiir naționale Emanzipation. In diesem Zusammenhang steht auch der Wunsch der Rumănen aus dem Gebiete des gewesenen Grenzregi- mentes nr. 13 ein rumănisches Lyzeum in Caransebeș zu grilnden. Der Kampf dafiir wurde von einem Komitee gefiihrt dem gen. Traian Doda, loan Bartolomeiu, Mihaiu Popoviciu, Ion Mihaiu, Mihai Blidariu u.a. angehorten. Die osterreich-ungarischen Obrigkeiten verhinderten mehrmals die Griindung eines rumănischen Lyzeums. Trotzdem versagten die Fiihrer der Rumanen nicht. 1907 beschliesst das ungarische Kultus und Unterrichtsministerium die Griin- dung eines Lyzeums, das jedoch in ungarischer Sprache funktionieren solite. Im selben Jahre beginnt der Unterricht im neuen Leyzeum das den Namen „Magyar Kirălyi Allami Fogymnâzium". (Ungarisches Konigliches Staatliches Obergymnazium). Nach der Vereinigung vom 1 Dezember 1918 wird hier die rumănische Sprache Unterrichtssprache. Der neue Name des Lyzeums ist „Traian Doda". Diese Lehranstalt verfiigte iiber ein imposantes Gebăude, das zwischen 1913—1915 errichtet wurde. Es hatte zwei Stockwerke mit 47 Schulsăle und andere 16 Răum- lichkeiten. 1935 kam ein Internat dazu das 2828404 Lei kostete. Die Erziehung der Kinder der gewesenen Grenzler erreichte ein hohes Niveau so dass hier viele namhafte Personlichkeiten der rumănischen Wissenschafț, Kul- tur und Kunst studierten: Traian Topliceanu, Constantin Daicoviciu, Corneliu Baba, Filaret Barbu, Sorin Titel u.s.w. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro MIHAI NOVAC — UN FIU DE SEAMĂ AL ORAVIȚEI Deși îmi este deosebit de incomod să scriu despre sincerregretatul MIHAI NOVAC, avînd conștiința unui anumit complex, nu chiar nestîn- jenitor, ce rezidă, printre altele, în uriașa lui modestie, înmugurită și cres- cută pe trunchiul unui viguros talent, multă vreme ascuns sau estompat în modul voit de sine, o voi face totuși, ținînd seama, mereu, de admira- bila lui evoluție intelectuală. A face o evocare celui ce-a fost dintru început ocnar (miner) nu doar ca apartenență profesională ci ca mod de existență, nu e tocmai ușor, putînd fi, mai degrabă, o încercare la neizbutire. O retrospectivă bazată pe mărturii orale și scrise atestă adevărul că MIHAI NOVAC a avut parte de o copilărie și adolescență vitrege, acestea dînd însă vieții lui sensul unui zbucium care l-a înălțat peste lumea ce avea să-1 cunoască și stimeze pentru sfînta lui sinceritate și generozitate. Acest om a fost MULT, MARE ȘI MĂREȚ în simplitatea lui de un firesc NEFIRESC, încît neîngăduitoarea clipă cere mărturisirea unei re- cunoașteri, adăugind acesteia venerația pe care, cei ce i-au cunoscut harul slovei și duhul cuvîntului novacian, i-o datorează cu prisosință. Implorînd indulgența clipei atît de repede trecătoare, îmi îngădui să amintesc că acest miner-intelectual s-a născut în 1906, la Șasea Mon- tană, în familia ocnarului Novac, împodobind cu nașterea lui virtuțile trudnicilor de altădată care au dat lumii și vieții valori spirituale de netăgăduit. Dintre cei șase copii, toți înzestrați cu o inteligență unanim și elogios recunoscută, Mihai a fost cel care a înălțat sus-de-tot, de-tot-sus vrednicia celor considerați nevrednici de a rosti cuvîntul semănător de optimism, de nădejdi îndreptățite în așteptarea unei zile mai bune. La Șasea Montană a absolvit șase clase primare, iar la vîrstă de 12 ani a lucrat în mina de la Anina, la vagonetele trase de cai. în „Tăceri de sub pămînt" va evoca o clipă ce l-a îndurerat profund: „Aveam un prieten — cal la cărucioare Eu mic, iar el voinic și cu suspinuri Nepăsători de clipa cînd se moare. Cînd picurul din stropi cînta aminuri! O sîmbătă era — la patru ore. L-au scos strivit dar dezbărat de chinuri".¹ ¹ Mihai Novac, An din patru primăveri. București, 1932, p. 68. https://biblioteca-digitala.ro 364 Gheorghe Luca !----—----------------------------------------------------------------------- Un inginer care a remarcat ușurința cu care Mihai efectua calcule matematice, l-a îndemnat stăruitor să urmeze neapărat Liceul, ceea ce va face între anii 1920—1928, întreținîndu-se din meditații și bursa ob- ținută pentru merite deosebite la învățătură. Cu o evoluție demnă de deplina admirație, Mihai — eminentul li- cean, după bacalaureat, în toamna anului 1928, devine student al Fa- cultății de litere și filosofie din București, pe care o absolvă în anul 1932 cu mult rîvnitul calificativ „Magna cum laude". Paralel urmează și Facultatea de Drept, pe care o termină în anul 1933. funcționînd un an ca avocat în București. Orfan de tată, cu o mamă-văduvă învinsă de vicisitudinile vieții, cu încă 5 frați în gînd și povară, Mihai Novac se întreține în anii studen- ției cu banii cîștigați din meditații și scrierea unor firme, trimițînd uneori cîte un bănuț și celor de acasă. Știindu-i în suferință, agonisește tot acum o sumă de bani și le cumpără o vacă, sporindu-le, astfel, nădejdile că într-o zi va fi mai bine. Pe fratele mai mic îl întreține la liceu și la Facultatea de medicină. întorcînd narația cu o „pagină⁴⁴ în urmă, vom afla, că în timp ce era la Anina, săptămînal făcea drumul pe jos, ducînd mamei, la finea lunei, plicul cafeniu. Și-acum, din nou, în Bucureștiul anilor de altădată! Mihai Novac se afirmă prestigios devenind președintele Cercului Academic Bănățean, ca- litate ce-i conferă prilejul de a fi cunoscut de magnificul Nicolae lorga. In acest sens, va face în anii tîrzii o mărturisire incandescentă în articolul „Ascultați-l pe Nicolae lorga", publicat în revista cenaclului „Semenicul⁴⁴. Cu gîndul la mama, la frații săi neavuți, va scrie în 1933 versuri răsco- litoare! Iată-1 mărturisindu-se în poezia „Singur"! „Am plecat de mult, de acasă, mamă Și de atunci mă simt tot călător, Nici un glas pe nume nu mă cheamă, Ei străinii, pe străin nu-l vor. Și așa, îți mai aduci aminte De pe cînd ți-eram eu cel mai drag! Eu și-acum mă văd copil cuminte Cum te-ascult din ochi la noi, în prag." In prag de deznădejde, finalizează în aceeași poezie astfel: „Flacăra nădejdii mi se stinge Lacrimi n-am de unde să mai storc Impietrește-ți inima, nu plinge! Nicicînd, mamă, nu mă mai întorc!" Dar Mihai s-a întors, chemat irezistibil de glasul înțeles al unui dor de mamă, de pămîntul pe care l-a contemplat cu firea lui nostalgică, chemat de ulița copilăriei din Șasea lui dragă și neuitată, din al cărui peisaj desprind tabloul: „Revăd frînturi din vremuri de altădată în șir țin umbră drumului, castanii https://biblioteca-digitala.ro Mihai Novac — Un fiu de seamă al Oraviței 365 Din crengi cu frunze grele fac mătănii Stîrnind răcoarea lor catifelată* ,² Și devenind, o clipă, optimist, pentru că biruise în viața lui de coș- mare, exclamă în „Ulița copilăriei*: „Și parcă tot mai repede trec anii Copilăria, cuib de griji odată, Azi n-o mai știu atît de zbuciumată în satul unde suferă motanii.*³ Dar va reveni, mereu va reveni în satul de pe panta feerică a mun- telui, la ulița copilăriei, pe unde-și plimbă pașii, însingurată mama. Ade- sea, gîndurile purtate pe vînt de nostalgie îl duc spre poarta sărmanei case din satul rămas „o icoană moartă* și, copleșit de cristalina amintire, se lasă pradă înduioșării. In „Acolo-sat la noi*, dorul de scurt popas la poarta unde-și au culcuș amintirile îi cere mărturisirea: „Ingăduie-mi în seri de duioșie Să-mi amăgesc prea pînditoarea soartă Și dintr-odat-așa la noi, în poartă Șă mă opresc trudit de pribegie! Trecuții ani vor ști să nu cuvinte Și mută le va fi nedumerirea Nu vor trezi din somn pe-ai mei, părinte Voi tăinui tăcut ca amintirea.*⁴ Trecerea vicleană a anilor îl împing în „Toamna-n suflet* spre me- ditații chinuitoare, îndemnîndu-1 să-și amintească de cea mai crudă du- rere din viață spre a-și găsi, într-însa, mîngîierea: „Ce nebăgați în seamă s-au scurs anii! E toamnă și sînt trist și m-a prins teama Că-n satul meu mor pe rînd motanii Departe, singur, mă gîndesc la mama.*⁵ Icoana suavă a mamei dragi se strecoară mereu în versurile înduio- șate ale poetului, neputincios să-și amintească iubirea-n vorbe. Și to- tuși ... în „Cu anii înapoi*, mărturisirea devine cristalină: „Și de-ași putea o, Doamne, de prin streini s-alerg La tine, de pe față o lacrimă să șterg Acolo iar, acasă, și iar la noi în sat Să pot să-ți dau iubirea pe care tu mi-ai dat.* - Ibidem, p. 55. ³ Ibidem, p. 44. ⁴ Ibidem, p. 37. ⁵ Ibidem, p. 29. https://biblioteca-digitala.ro 306 Gheorghe Luca în sanctuarul amintirilor sale o vom găsi mereu pe mama, așezată cu sufletul împietrit, la lampa cu licăr tîrziu: „Mamă, azi cu dor nespus Te sărută de departe Fiul Dumnetale dus Prin streini să-nvețe carte .. ,“⁶ întors la Oravița, ca profesor de limba și literatura română și de la- tinească, va rămîne aici ca un grădinar al spiritului de creație, cultivînd cu meticulozitate floarea poeziei în grădina liceului „General Drăgălina". Dar viața i-a cerut să preia marile răspunderi pe potriva caracterului și capacității sale remarcabile. Astfel, în anii marilor transformări revolu- ționare, îl vom găsi Director al liceului, Prefect al județului Caraș, Inspec- tor General al Banatului și al unei părți din Ardealul eliberat căruia i-a acordat dragostea și admirația sa statornică. Onestitatea care l-a carac- terizat de-a lungul anilor rămîne în conștiința noastră ca un element definitoriu al personalității profesorului și omului Mihai Novac. Spicuind secvențe doar din activitatea lui literară, este cuvincios să amintesc că-n Bucureștiul anilor 1933 îi apare, la editura „Pavel Suru“, primul volum de versuri „An din patru primăveri" — moment important în afirmarea unei noi generații de poeți, în Banat. Din presa contempo- rană se desprind considerații ce onorează numele poetului, împodobit cu două virtuți ce nu pot aparține oricui: talentul creativ și modestia cris- talină. Iată una din aprecieri: „Grafica socială revoltată în culori de oftică și fulger, prin care poetul se face exponentul celor mulți, celor oprimați, din rîndul cărora el însuși se născuse, versurile sociale limpede expri- mate se însumează în volum cu poezia erotică de mare sensibilitate." (Pavel Bellu — membru al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.). Cine va putea uita strălucitele medalioane literare ținute la vechiul Teatru din Oravița, prin care Mihai Novac a adus omagiul său iluștrilor reprezentanți ai culturii și spiritualității noastre?! ... De bună seamă, nimeni, din cei care au participat la acele clipe memorabile de solem- nitate ce-i aparținea de fiecare dată lui Mihai Novac. Personal îmi amintesc de fascinantul demers — în manieră de cono- tație — al profesorului universitar Paul Miclău — decanul Facultății de limbi romanice din București, demers dedicat poetului Mihai Novac, cu prilejul Centenarului Liceului din Oravița. Dar chenarul nu se restrînge spre final cu dorința amintirii a două strofe care m-au înlăcrimat de fiecare dată cînd am recitit „Anul din patru primăveri", știind și din mărturisirea poetului că a trecut adesea prin clipe care i-au strecurat în suflet gînduri întunecate. Din „Răvaș: simplu": „Să vă-ntreb am fost uitat: Sînteți sănătoși cu toții? Eu vă scriu acum din pat, Nu știu, tot visez preoții! ⁶ Ibidem, p. 41. https://biblioteca-digitala.ro Mihai Novac — Un fiu de seamă al Oravifei 357 Mă-ncearcă-o tuse seacă, Dar nu-i de luat în seamă! Toți îmi spun că o să treacă Nu-i așa că-mi trece mamă?"⁷ Și nu i-a trecut niciodată pînă în pragul de dincolo de viață!!! Iar în „Marea trecere", poetul prefigurează rugător clipa despărțirii: „Rogu-vă din prag de noi hotare Și-mi aplec dorința mea sfielnic Numele-mi crestați într-un pomelnic Mi-ardă-n sărbători o luminare!"⁵ Fie ca acest modest demers, iscat dintr-un gînd curat, să reprezinte un omagiu dedicat unui fiu al meleagurilor cărășene, unui om de aleasă sensibilitate și real talent. GHEORGHE LUCA MIHAI NOVAC — UN IMPORTANT FILS D’ORAVIȚA (Re sume) L’auteur de cet ouvrage fait une chaude evocation (par-ți, par-lă avec des accents pathetiques) de la vie et de la creation poetique d'un important homme de culture banatois — Mihai Novac. Ne dans une familie pauvre, Mihai Novac a lutte avec des difficultes materialles et a reussi faire des 6tudes â la Faculte de Droit â Bucarest, puis en reverand ă Oravița comme un excelent animateur cul- turel. Sa creation poetique — represente surtout par le recueil Un an din patru pri- măveri (Un an de quatre printemps) c’est un sensible confession de son amour pour son endroit natal (oii il pas sen enfance triste), de l’affection pour sa m£re, dont l’immage revient toujours dans ses vers. Sa creation poetique c’est l’expression d’un chagrin romantique dans l’horison ■obsedant de la mort. ’ Ibidem, p. 61. ⁸ Ibidem, p. 45. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro ACTIVITATEA DESPĂRȚĂMÎNTULUI ORAVIȚA AL ASTREI (1898—1918) Preocupările noastre privind activitatea Astrei pe teritoriul Banatu- lui ne-a oferit posibilitatea descoperirii unui interesant material docu- mentar, bogat în date privind strădaniile intelectualității românești de a contribui prin cultură la luminarea poporului și la menținerea mereu trează a conștiinței naționale a românilor într-o vreme cînd autoritățile austro-ungare se străduiau să-i deznaționalizeze. Deși în primele trei decenii de existență (1861—1895), Astra își des- fășura activitatea organizată doar pe teritoriul Ardealului istoric, aso- ciația a ținut strînse legături și cu celelalte provincii românești aflate sub stăpînire străină prin membri, colecte, participări la expoziții, do- nații de cărți, documente, publicații etc. Prin adunarea generală de la Lugoj, din august 1896, se inaugurează extinderea activității organizate a Astrei și asupra Banatului, Crișanei și Maramureșului. In anii urmă- tori au început să se organizeze primele despărțăminte ale asociației în Banat: Lugoj, Bocșa, Sînnicolaul Mare, Oravița, Timișoara¹. Despărțămin- tele aveau îndatorirea de a desfășura o stăruitoare activitate culturală prin înființarea de biblioteci, prin răspîndirea cărților și publicațiilor ro- mânești, prin prelegeri care să îmbogățească cunoștințele cultural-știin- țifice ale țărănimii. Despărțămîntul orăvițan și-a ținut adunarea de constituire la 29 oc- tombrie 1898 în Oravița sub președinția avocatului Ilia Trăilă, delegat al Comitetului Central al asociației. Ca teritoriu, despărțămîntul cuprindea cercurile administrative Oravița, lam și Moldova din comitatul Caraș-Se- verin, iar din anul următor în acest despărțămînt sînt incluse și comunele Gîrliște și Goruia din cercul administrativ al Reșiței și comuna Vărădia din comitatul Timiș². I. Trăilă a deschis adunarea printr-o cuvîntare des- pre însemnătatea Astrei și a prezentat statutele și regulamentul asocia- țiunii, apoi adunarea a ales un comitet cercual al despărțămîntului com- pus din Ilia Trăilă, director și membrii: Baltazar Munteanu, Victor Po- ¹ Elena Borugă, Legăturile asociației ASTRA cu Banatul in perioada 1861—1895, în Acta MN, XX, 1983, p. 575—ă84. Idem, Prima adunare a „ASTREI" in Banat, în „Apulum¹*, XVI, 1978, p. 397—400. Idem, Activitatea despărțămîntului Bocșa al ASTREI (1898—1918), în Acta MN, 1980, 17, p. 607—614; Idem, Activitatea despăr- țămîntului Timișoara al „ASTREI" (1898—1918), în „Apulum¹*, 1982, 20, p. 297—306. ² Transilvania a oficială, XXIX, 1898, nr. 7—8, p. 160; Idem, XXX, 1899, nr. 10, p. 147 24 — ’ _ https://biblioteca-digitala.ro 370 Elena Borugă ruțiu, P. Cornean și loan E. Țieranu. S-au înscris 104 membrii, dintre care patru membri fondatori (losif Tămășel, Pavel Roșu, loan Stoian, loan Popovici) și zece membri pe viață (Al. P. Popovici, Toma Stanca, Ilia Trăilă, losif Vrănianțu, Petru Mioc, Mina Nemoianu, Sofronie Avra- mescu, Teodor Panciovan, Traian Oprea, Nicolau Stupariu). Chiar de la această primă adunare s-a încasat, din taxe ale membrilor și donații, suma de 1 242 florini care a fost trimisă pentru fondul central al Astrei³. Despre activitatea despărțămîntului găsim date concise în rapoartele anuale pe care comitetul cercual le trimitea comitetului central al Astrei la Sibiu și care erau publicate în revista „Transilvania". Comitetul cer- cual se întrunea în ședințe de comitet de cîte ori se impunea luarea unor hotărîri pentru despărțămînt, iar odată pe an organiza adunarea generală cercuală care se desfășura, de regulă, într-o altă comună din cadrul despărțămîntului. în adunările cercuale se prezentau conferințe, se înscriau noi membrii, se încasau taxele de la membrii asociației, se împărțeau publicații, premii și se luau hotărîri privind înființarea agen- turilor și a bibliotecilor poporale. A doua adunare generală a despărțămîntului orăvițan a avut loc în comuna Cacova la 6 august 1899. Cu acest prilej s-au citit trei disertații de către Petru Cornean „Despre compunerea testamentului, contractelor și obligațiilor", Aurel lana „Despre cultivarea griului" și loan Cioc „Des- pre însemnătatea literară a lui Anton Pann". Numărul membrilor atinge cifra de 135, iar suma încasată este de 4 038 coroane ceea ce face ca ofi- ciosul asociațiunii, respectiv revista „Transilvania", să aprecieze că „Des- părțămîntul Oravița este unul dintre despărțămintele fruntașe ale aso- ciațiunii. Cu toate că abia e înființat de un an și jumătate, totuși acest despărțămînt are un număr întreit și încincit mai mare de membri ca multe despărțăminte înființate cu zeci de ani înainte și în urma condu- cerii pricepute și dezinteresate de care de bucură, sîntem convinși că el va răspîndi lumină cu îmbelșugare în masa poporului, a cărei conducere i s-a încredințat și va rămîne neîntrerupt o puternică redută a fortăreței noastre culturale"⁴. Din raportul pe anul 1900 reiese că nu s-a ținut adunare generală cercuală deoarece membrii Astrei și-au adus contribuția la adunarea ge- nerală a asociațiunii de la Băile Herculane și la adunarea Reuniunii în- vățătorilor români care a avut loc la Oravița. în schimb au avut loc două adunări de înființare a agenturilor în Șasea Montană și Iertof. Agen- tura din Șasea Montană s-a înființat la 29 iulie 1900 fiind ales ca pre- ședinte loan Murgu. Cu acest prilej s-au ținut trei disertații de către loan Murgu: „Despre necesitatea activității anului în viață", de Nicolau Mircea, „Despre lux și superstițiuni" și de Sofronie Liuba „Din economia națională". Agentura din Iertof s-a înființat la 23 septembrie 1900, fiind ales ca președinte Teodor Panciovan. Petru Cornean a vorbit despre me- nirea și scopul asociațiunii⁵. Agentura își exercita activitatea pe raza unei comune stabilind un contact mai apropiat al Astrei cu membrii săi. La 15 septembrie 1901 a avut loc adunarea cercuală în comuna Șasea Montană, prilej cu care s-a ales comitetul cercual pe următorii trei ani, ³ Ibidem, nr. 7—8, p. 150; nr. 9—10, p. 207—208. ⁴ Ibidem, XXXI, 1900, nr. 1, p. 6. ⁵ Ibidem, XXXII, 1901, nr. 8, p. 188. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea despărțămintului Oravița al Astrei 371 compus din un director, Petru Cornean și membrii în comitet: Victor Poruțiu, loan E. Țieranu, Baltazar Munteanu, Alexandru Coca, Mihai Gropșian și George Dragoescu. în continuare a fost prezentată conferința „Despre alegerea carierei" de către Al. Coca și M. Gropșian⁶. La 15 de- cembrie 1901 s-a constituit agentura din Ticvanul Mare, despre care, ziarul „Drapelul" din Lugoj prezintă o amplă relatare, „De pe malurile Carașului"⁷. La adunare a participat un „public numeros și însuflețit" căruia avocatul Petru Cornean i-a vorbit despre legăturile trainice dintre intelectuali și popor și despre faptul că „toate nisuințele inteligenței ro- mâne, fidelă fiind obîrșiei sale, tind la ridicarea nivelului moral" — intelectual și material al poporului său"⁸. S-a constituit un comitet al agenturei format din Demetrie Russu președinte onorar, Sofronie Pascu — președinte ordinar, luliu Birou — notar și George Caiman — casier,, apoi s-au înscris încă 27 de persoane, ca membrii ai asociației. în con- tinuare Victor Poruțiu a prezentat disertația intitulată „Jurămîntul"⁹. Concomitent cu activitatea de răspîndire a cunoștințelor cultural- științifice prin intermediul conferințelor, comitetul cercual al despărță- mîntului oravițan se preocupa de procurarea de cărți pentru școlarii săraci și pentru înzestrarea unor biblioteci poporale. în acest scop s-au cumpărat 100 de exemplare din „Poeziile" lui Victor Vlad Delamarina, pu- blicate de despărțămîntul Lugoj al Astrei¹⁰. Pentru a sprijini înființarea unei biblioteci poporale în comuna Răcășdia, comitetul cercual a pus în vînzare 250 exemplare din „Folcloristica română din Răcășdia și jur" de Emilian Novacovici¹¹. Cu prilejul adunării cercuale din 11 octombrie 1903 de la Oravița Română s-au organizat manifestări culturale menite a da un caracter cît mai sărbătoresc acestui eveniment. Oaspeții veniți la adunare au fost în- tîmpinați cu intrări și alei decorate cu brazi și arcuri triumfale purtînd inscripția „Bine ați venit" și „ASTRA" cu bubuitul teascurilor și cîntece ale corului din localitate. Adunarea a avut loc în localul școlii confesio- nale române și a fost începută printr-o cuvîntare de către directorul despărțămintului, Petru Cornean, despre scopul asociațiunii, îndemnînd, totodată, poporul să sprijine „din toate puterile această unică societate,, întemeiată pentru înaintarea și luminarea poporului românesc"¹². în con- tinuare s-au discutat problemele organizatorice obișnuite în fiecare adu- nare de acest fel (citirea rapoartelor, stabilirea bugetului anual, înscrieri de membrii, încasarea taxelor, alegerea de delegați pentru adunarea ge- nerală a Astrei, modificări în cadrul comitetului cercual etc.), după care au fost prezentate două disertații de către Vasile Murgu: „Despre simțul religios și unele obiceiuri religioase ale poporului român" și loan Măran, „Despre gunoirea pămîntului"¹³. Disertația prezentată de Vasile Murgu,. ⁶ Ibidem, nr. 9, p. 192—193. ⁷ Drapelul, II, 1902, nr. 3, p. 2. ⁸ Ibidem. ⁹ Ibidem. ¹⁰ „Transilvania, Analele Asociațiunii pentru literatura română și cultura po- porului român**, 1902, nr. 4, p. 162 și nr. 6, p. 193. ¹¹ Ibidem, 1903, nr. 4, p. 149. ¹² „Drapelul", III, 1903, nr. 124, p. 2. ¹³ „Transilvania, Analele Asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român", 1903, nr. 6, p. 189. 24* https://biblioteca-digitala.ro 372 Elena Borugă a fost publicată în ziarul „Drapelul" ceea ce ne dă prilejul să ne exprimăm opinia asupra conținutului ei și prin aceasta să evidențiem strădaniile in- telectualității românești de la începutul secolului al XX-lea de a lumina poporul și a-1 feri de unele rele obiceiuri. în prima parte a expunerii V. Murgu face un scurt istoric asupra religiilor, apoi apreciază că poporul nostru „a ținut cu sfințenie la legea, la credința sa strămoșească, pe care a identificat-o cu naționalitatea sa, scăpînd astfel de asimilare și con- topire*¹⁴ Introducerea unor obiceiuri de ordin religios la poporul român cum sînt pomenile și numeroasele praznice au menirea doar să sărăcească poporul. Banii irosiți în aceste obiceiuri, mai bine ar fi folosiți pentru a se întemeia „instituții nepieritoare* menite a sluji cultura națională, căci „nu obiceiuri rele și păgubitoare, ci limba, portul și alte obiceiuri bune constituie viața și trăinicia unui popor*¹⁵. în raportul pe anul 1903 sînt menționate ca nou înființate cinci biblio- teci, la Macoviște, Iertof, Vrani, Șasea Montană și Ticvaniul Mare¹⁶. Pen- tru înzestrarea bibliotecii din Ticvaniul Mare, casierul agenturii de aici cerea comitetului cercual ca să trimită cîte un exemplar din toate cărțile disponibile la centrul despărțămîntului, fapt ce a fost aprobat de comitet¹⁷. Comitetul Reuniunii române de cetire și cîntări din Dalboșeț aducea mul- țumirile sale asociațiunii pentru donația de publicații primite pe anul 1904, drept pentru care a numit-o ca membru fondator¹⁸. Adunarea cercuală pe anul 1904 a avut loc la 15 septembrie în comuna Răcășdia, prilej cu care s-au citit două conferințe de către G. Popa: „Despre chemarea preotului", și de Aurel lana „Despre prăsirea vitelor"¹⁹. Adunarea a fost încheiată cu un frumos program cultural-artistic dat de corul vocal din Răcășdia. Coriștii au recitat poeziile „Sub patrafir" de G. Coșbuc, „La Călugăreni" de losif Vulcan, „Copila română" și „Limba mea" și au intonat piesele muzicale „Ziua triumfală" de V. Humpel, „M-am suit la munte" de A. Glogovean, „Marseillaise", „Dumbrava Roșie" și „Oșteanul român" de G. Musicescu²⁰. Astra se bucura de o înaltă prețuire în acest despărțămînt. Comitetul cercual primea invitații din diverse comune pentru a-și desfășura aduna- rea cercuală anuală. în acest sens este semnificativă invitația învățăto- rului pensionar losif Mioc din Vărădia, publicată în „Drapelul" din 1904 sub titlul: „Despre Asociațiunea noastră — Răsunet de la țară", prin care își exprimă speranța de a se ține adunarea generală a despărțămîntului în „fruntașa comună Vărădia, care are peste 3 300 locuitori*²¹. Autorul arti- colului face, totodată, și o scurtă prezentare a activității Astrei arătînd că aceasta din fondurile ei susține o școală superioară de fete în Sibiu, acordă ajutoare școlilor, înființează în comune biblioteci poporale, ajută prin premii și stipendii, la dezvoltarea științei și răspîndirea în rîndurile poporului a cunoștințelor științifice, organizează conferințe și prelegeri ¹⁴ „Drapelul", III, 1903, nr. 136, p. 2. ¹⁵ Idem, nr. 137, 138 și 139, p. 2—3. ¹⁶ „Transilvania, Analele asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român", 1904, nr. 4, p. 79. ¹⁷ Idem, nr. 2, p. 29. ¹⁸ Idem, nr. 6, p. 261. ¹⁹ Idem, p. 259. ²⁰ „Drapelul", IV, 1904, nr. 10.1, p. 3. ²¹ Idem, nr. 16, p. 2. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea despărțămîntului Oravița al Astrei 373 publice cu prilejul adunărilor generale sau ale despărțămintelor „venind în comune, în mijlocul poporului, așa zicînd la el acasă, unde prin învăță- turi și povețe foarte frumoase și folositoare îl luminează, arătîndu-i chipul cum poate ajunge mai ușor la o stare morală și materială mai bună"²². losif Mioc își exprimă speranța că asociațiunea întrunindu-și adunarea cercuală la Vărădia va pune temelia „unei biblioteci poporale, a unei re- uniuni de cetire, o reuniune de ajutorare în cazuri de pagube la vite, re- uniune de înmormîntare, o casă de păstrare și poate și la o școală confe- sională gr. catolică, care toate ar contribui mult la deșteptarea și înain- tarea economică a poporului și astfel la un viitor sigur pentru existența elementului român". în continuare, învățătorul vărădean subliniază că sîn- tem datori de a sprijini asociațiunea, „căci ceea ce dăm asociațiunii, nouă înșine ne dăm"²³. Dorința învățătorului losif Mioc a fost îndeplinită de- oarece în anul următor la 13 august 1905 a avut loc adunarea cercuală la Vărădia. In această adunare Aurel Popovici a ținut o prelegere „Despre biserică și școală"²⁴, iar tinerimea universitară română din localitate și din împrejurimi a organizat o serată literară și o petrecere dansantă a căror venituri a fost donat în folosul Astrei²⁵. Din analiza activității des- părțămîntului orăvițan pe anul 1905 mai rezultă că s-a înființat o nouă bibliotecă la Oravița, au fost premiați cu cărți și bani elevii școalei medii din Oravița cu rezultate bune la limba română²⁰, s-a decis ajutorarea a doi tineri absolvenți de patru clase secundare pentru a frecventa o școală agronomică, obligîndu-se ca după terminarea studiilor să țină conferințe pe teme economice în despărțămînt²⁷. Din raportul prezentat de comitetul cercual la adunarea din 13 august 1906 de la Gornea rezultă că s-au împărțit în rîndurile poporului cîte cinci exemplare din publicațiile „Foaia poporului" și „Banatul", au fost pre- miați cu cărți și bani elevii de la școala civilă din Oravița și s-au trimis la București mai multe obiecte pentru expoziția generală română²⁸. Pen- tru răspîndirea publicațiilor românești și în comunele mai sărace ale des- părțămîntului, comitetul cercual a abonat pentru acestea cîte cinci exem- plare din „Foaia poporului"²⁹. Iar pentru despărțămînt s-a comandat 100 de exemplare din broșura „începutul neamului românesc" și s-au abonat 25 de exemplare din revista „Țara noastră". în 1906 s-au ținut patru prelegeri pe teme economice de către agronomul Carol Stăniloiu în Greovați despre lucrarea pămîntului și cultivarea zarzavaturilor, în Gor- nea despre creșterea vitelor cornute și pomărit, în Ticvaniul Mic despre pomărit și hrănirea vitelor. Totodată, s-au distribuit semințe de zarzavat țăranilor din Maidan și Greovați³⁰. La adunarea cercuală din 22 septembrie 1907 de la Comoriște au fost prezentate trei prelegeri de către P. Cornean „Despre lux", de dr. Mehes, ²² Ibidem. ²³ Ibidem. ²⁴ „Transilvania, Analele asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român“, 1905, nr. 5, p. 238—239. ²⁵ „Drapelul", V, 1905, nr. 86, p. 3. ²⁶ „Transilvania, Analele asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român", 1905, nr. 5, p. 238. ²⁷ Idem, 1906, nr. 5—6, p. 212. ²⁸ Idem, p. 224. ²⁹ Idem, p. 236. ³⁰ Idem, 1907, nr. 1, p. 9—10. https://biblioteca-digitala.ro 374 Elena Borugă „Despre igienă“, de Sinesie Bistrian, „Despre cultivarea pămîntului“. Cu acest prilej, s-a făcut promisiunea din partea băncii „Orăvițana“ că va acorda asociației anual suma de 2 000 coroane dacă va înființa un insti- tut de fete la Oravița³¹. Problema luxului a intrat în preocupările și a acestui despărțămînt, atît prin prelegerile prezentate, cît și prin cultiva- rea tradiției în portul popular românesc. în acest sens, comitetul cercual al despărțămîntului orăvițan a hotărît cumpărarea unui costum popular femeiesc din zona Comoriște pentru a-1 expune în Oravița ca model pen- tru țărăncile care încep să-și părăsească portul tradițional³². în cursul anului 1907 s-au mai prezentat și alte prelegeri în Rachitova de Pavel Miclea, „Despre pomărit“ și dr. George Anca „Despre economia rațională", în Jitiniu de Cornel Strîmbeiu și Pavel Miclea „Despre avan- tajele pomăritului", în Broșteni de P. Cornean „Despre însemnătatea școa- lei și portul original românesc" și Aurel lana „Despre cultivarea pămîn- tului“³³. La 10 octombrie 1908 a avut loc adunarea cercuală a despărțămîn- tului la Ticvaniul Mare, prilej cu care P. Cornean a vorbit „Despre morală" accentuînd, totodată, și asupra importanței presei ca factor cultural. Apoi Alexandrina Țăranu, profesoară de lucru manual la S’biu, a prezentat disertația „Portul original românesc" prin care în- demna femeile române să renunțe la produsele de fabrică, și să reia haina țărănească „trainică și frumoasă". Pentru a fi mai convingătoare Alexan- drina Țăranu, a venit la adunare îmbrăcată într-un frumos costum na- țional românesc din Banat. în continuare medicul Ludovic Mehes a vor- bit „Despre unele rele din popor" dînd povețe țăranilor să se ferească de vicii și „deprinderi ruinătoare"³*. în raportul secretarului comitetului cer- cual al despărțămîntului se remarcă „ca o adevărată biruință culturală" faptul că în Oravița a luat ființă o tipografie care tipărește revista „Pro- gresul". Din această revistă, despărțămîntul a abonat cîte zece exemplare pentru a fi răspîndite în rîndurile țăranilor³⁵. în anul 1911, foaia „Pro- gresul" a fost decretată ca organ oficial al despărțămîntului orăvițan al Astrei. La adunarea cercuală din 28 august 1909 de la Oravița a fost ales ca director al despărțămîntului Victor Poruțiu. Cu acest prilej s-a decis co- lectarea de obiecte pentru muzeul Asociațiunii³⁶. în 1910 au fost prezentate mai multe conferințe la Oravița Montană de către M. Gaspar, „Despre literatura modernă", losif Popovici, profesor universitar, „Despre dramele lui Delavrancea" și loan Cioc „Despre creș- terea copiilor", iar la Ticvaniul Mare au fost prezentate prelegerile „în- frățirea" și „Despre virtuțiile strămoșești" de către Aurel Popovici³⁷. La adunarea cercuală din 13 august 1911 de la Vrani au fost citite următoarele prelegeri: „Istoricul Asociațiunii" de Petru Sîntomea, „Scoală și cruțare" de Nicolae Vucu, „Tovărășiile economice" de Traian Țăran și ³¹ Idem, nr. 4, p. 216. ³² Idem, p. 203. ³³ Idem, 1908, nr. 1, p. 10. ³⁴ Idem, nr. 4, p. 214 și „Progresul", II, 1908, nr. 42, p. 2. ³⁵ „Progresul", II, 1908, nr. 42, p. 2. ³⁶ „Transilvania", XLI, 1910, nr. 3, p. 143. ³⁷ Idem, 1911, nr. 4, p. 550. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea despărțămîntului Oravița al Astrei 375 „Foloasele învățăturii" de Gheorghe Jianu³⁸. Eforturile depuse de intelec- tualitatea orăvițană în luminarea poporului, pentru progresul cultural și economic au început să dea roade tot mai vizibile. In 1911, țăranii din Cacova au pus temelia unei reuniuni pentru asigurarea vitelor cu un ca- pital de asigurare de 200 000 coroane compus din 10 000 de acțiuni a cîte 20 de coroane³⁹. Totodată, s-a observat o preocupare mai accentuată a țăranilor pentru cultivarea rațională a pămîntului. în raportul Comitetului central la adunarea generală a Asociațiunii de la Sibiu din 1912, despăr- țămîntul orăvițan a fost menționat cu un număr de peste 200 de abonați la publicația Astrei „Biblioteca poporală a Asociațiunii"⁴⁰. La adunarea cercuală din 25 august 1912 de la Ticvaniul Mare a fost ales un nou comitet în frunte cu I. E. Țieranu ca director. Cu acest pri- lej Traian V. Țăran a ținut o prelegere despre cooperative. în 1912 s-a înființat în comuna Forotic o agentură și o bibliotecă poporală. Comitetul agenturei de aici s-a străduit să aibă un local propriu în care să-și țină ședințele și unde cei dornici de învățătură să poată citi cărțile din biblio- teca poporală și publicațiile la care erau abonați⁴¹. In 1913 au fost prezentate trei prelegeri în comuna Ciuhici „Despre meserii" de G. Balotă, în Vrăniuț „Chestiuni financiare" de P. Cornean și în Comoriște „Despre tovărășii" de Mihai Gropșianu. Tot în acest an, s-au înființat agenturile din Vraniuț și Broșteni. Iar în Comoriște s-a înființat o însoțire economică⁴². în 1914 au fost prezentate mai multe conferințe de către conferențiarul Aurel Cosciuc la Broșteni despre „Cultura griului și cucuruzului", la Ca- cova despre „Lucrarea pămîntului", „Cultura viilor" și „Prăsirea vitelor", la Comoriște despre „Pomărit" și „Prăsirea vitelor", la Giurgiova despre „Prăsirea vitelor" și „Cultura griului", la Goruia despre „Prăsirea vitelor" și „Pomărit", la Greovaț despre „Cultura legumelor", la Ticvaniul Mare despre „Lucrarea pămîntului", „Cultura viilor" și „Pomărit" și la Ticva- niul Mic despre „Prăsirea vitelor"⁴³. Pe anul 1914 este menționată înfiin- țarea agenturei din Greovaț⁴⁴. Din raportul prezentat de directorul despărțămîntului orăvițan în anul 1914 rezultă că acest despărțămînt dispunea de șase agenturi la Răcășdia, Ciuchici, Broșteni, Vraniuț, Ilidia și Foratic și de patru biblioteci la Ciu- chici, Broșteni, Răcășdia și Vraniuț⁴⁵. între anii 1906—1913 rapoartele pri- mite din acest despărțămînt nu menționează nici o bibliotecă aparținătoare Astrei, iar în raportul din anul 1914, în afară de Răcășdia sînt pomenite cu totul alte localități cu biblioteci și nu cele în care s-au înființat în 1903, 1905 și 1912. Probabil că s-au produs unele contopiri cu bibliotecile șco- lare, bisericești sau ale altor societăți culturale care sînt menționate în rapoarte. Făcînd o sumară trecere în revistă a tuturor rapoartelor prezen- tate de despărțămînt în perioada de care ne ocupăm găsim menționate o serie de biblioteci școlare în Cacova și Comoriște, biblioteci parohiale în ³⁸ Idem, nr. 5—6, p. 783. ³⁹ „Drapelul", XI, 1911, nr. 31, p. 3. ⁴⁰ „Transilvania", XLIII, 1912, nr. 5, p. 308. ⁴¹ Idem, XLIV, 1913, nr. 1—2, p. 86 și 92. ⁴² Idem, nr. 4—5, p. 391 și 1914, nr. 7—9, p. 281. ⁴³ Idem, XLVI, 1915, nr. 7—12. p. 147. ⁴⁴ Idem, 1914, nr. 2, p. 80. ⁴⁵ Idem, nr. 7—9, p. 281. https://biblioteca-digitala.ro 376 Elena Borugă Oravița Montană, Oravița Română, Comoriște, Mercina, Șasea Montană, Vrani, Moldova Nouă și Varadia, biblioteci ale Casinei române din Ora- vița Montană, Ciclova Montană, Ticvaniul Mare și Cacova, a Reuniunii de cînt și muzică „Concordia¹¹ din Oravița și a băncii „Oravițana" din Ora- vița Montană. Teritoriul despărțămîntului fiind destul de vast în 1907 s-a hotărît împărțirea lui în două prin înființarea unui nou despărțămînt cu centrul în Șasea Montană. Deși Comitetul Central de la Sibiu al Astrei a fost de acord cu împărțirea și a desemnat pe avocatul Vasile Meșter din Șasea Montană să organizeze acest despărțămînt nu s-a făcut nimic în acest sens⁴⁸. Datele privind numărul comunelor componente ale despărțămîn- tului variază de la un raport la altul. Pe anul 1907 sînt menționate 47 de comune și 77 membrii⁴⁷, pe anul 1911 figurează 54 comune și 497 mem- brii⁴⁸, în 1912 sînt trecute 67 comune și 523 membrii⁴⁹, iar în raportul din 1 august 1914 sînt menționați 526 membrii și 24 comune⁵⁰. Această fluc- tuație de date se explică — credem noi — prin faptul că erau raportați doar membrii și comunele care și-au achitat taxele. Asociația Astra a colaborat și cu celelalte societăți culturale românești existente pe teritoriul despărțămîntului. Acestea erau: Corul din comuna Broșteni înființat în 1889, Corul din Cacova înființat în 1888. Casina din Cacova întemeiată în 1906, Corul din Chernecea înființat în 1906, Reuniunea de cîntări și citire din Ciclova Montană înființată în 1889, Corul din Ciclova Română înființat în 1890, Corul din Greovaț înființat în 1890, Corul din Maidan înființat în 1904, Reuniunea de cîntări din Mercina înființată în 1885, Corul din Mercina înființat în 1892, Casina din Oravița Montană întemeiată în 1870, Reuniunea de cîntări din Oravița Montană înființată în 1872, Reuniunea de cîntări „Concordia" din Oravița Română înființată în 1882, Reuniunea de cîntări din Oravița Română în- ființată în 1885, Corul din Răcășdia înființat în 1900, Corul din Ruso va Nouă înființat în 1902, Corul din Șasea Montană înființat în 1902, Reuni- unea de cîntări din Vărădia înființată în 1887, Reuniunea de cîntări „Uni- rea" din Vărădia înființată în 1882, Reuniunea de cîntări „Armonia" din Ticvaniul Mare înființată în 1882, Casina din Ticvaniul Mare înființată în 1901, Reuniunea învățătorilor români de la școalele confesionale gr. ort. din diecesa Caransebeșului înființată în 1869 și altele⁵¹. Despărțămîntul Oravița al Astrei se remarcă prin contribuții impor- tante la înființarea și dotarea Muzeului etnografic și istorie al Astrei de la Sibiu prin donații în bani, obiecte și documente. în catalogul expozi- ției etnografice și istorice, organizată cu prilejul inaugurării Muzeului As- trei de la Sibiu din august 1905, figurează la loc de cinste și contribu- țiile orăvițenilor. Cele mai importante exponate din acest despărțămînt se referă la viața economică (unelte agricole, de minerit, industrie casnică) ⁴⁶ „Transilvania, Analele Asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român”, 1908, nr. 1, p. 10. ⁴⁷ Idem, nr. 2, p. 88. ⁴⁸ „Transilvania”, XLIII, 1912, nr. 5, p. 407. ⁴⁹ Idem, XLIV, 1913, nr. 4—5, p. 318. ⁵⁰ Idem, XLV, 1914, nr. 7—9, p. 281 și 381. ⁵¹ „Transilvania, Analele Asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român”, 1908, nr. 2, p. 74—75. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea despărțămîntului Oravița al Astrei 377 și documente cu valoare istorică⁵². Dintre contribuțiile în bani se remarcă cea a băncii „Oravițana“ de 2 000 coroane, apoi „Casa de păstrare" din Șasea Montană, Ilie Trailă din Oravița și alții⁵³. Drept recunoștință pen- tru contribuțiile aduse la inaugurarea acestui edificiu al Astrei, Comi- tetul Central al Asociațiunii a evidențiat acest despărțămînt acordîndu-i diploma de colaborator la expoziție⁵⁴. Despărțămîntul orăvițan al Astrei s-a remarcat și prin contribuția adusă la organizarea expoziției generale române din 1906 de la București, expoziție pentru care Asociațiunea s-a străduit „să devină o mare și demnă manifestațiunie națională"⁵⁵. Petru exponatele trimise și pentru colabo- rarea la manifestațiunile care au avut loc la București cu prilejul expozi- ției orăvițenii au primit numeroase recompense. S-a acordat medalie de aur cu diploma specială lui Petru Cornean și I. Bogdan din Oravița, Traian Lința din Cacova, Ilie Ruva din Dalboșeț, I. Birou din Ticva- niul Mare și băncii „Oravițana", medalie de argint cu diplomă specială i-a fost înmînată despărțămîntului Oravița al Astrei, lui losif Murgu din Șasea Montană, losif Anca din Iliada, Aurel Cotîrlă din Oravița și „Casei de Păstrare" din Șasea Montană, iar medalie de bronz cu diplomă specială s-a acordat unor țărănci din Broșteni, Ticvaniul Mare, Ilidia, Gherliște, Greovaț, Răcășdia, Șasea Montană și Oravița pentru lucru de mînă. S-a mai acordat diploma de onoare cu medalie de aur Corului român din Ca- cova, Reuniunii române de cîntări din Dalboșeț, Reuniune! de cîntări și muzică „Concordia" din Oravița Română și Reuniunei de cîntări și muzică „Armonia" din Ticvaniul Mare³⁶. în zilele de 14—15 septembrie 1902 în Oravița a fost o frumoasă săr- bătoare culturală prilejuită de adunarea generală a Astrei⁵⁷. Ordinea de zi a adunării a fost bogată cuprinzînd discursul de deschidere prezentat de Al. Mocioni, președintele Asociațiunii, discursul lui Ilie Trăilă în nu- mele despărțămîntului Oravița, discursul lui Emanoil Ungureanu din par- tea „Societății pentru crearea unui fond de teatru român", Conferința in- titulată „Pămîntul din punct de vedere igenic" de Simion Stoica, medic din Bran și discursul comemorativ „Dr. George Vuia" de Vasile Goldiș citit de Nicolae Togan. Au fost prezentate apoi o serie de rapoarte pri- vind problemele organizatorice ale Astrei. Demn de remarcat este orga- nizarea unei petreceri populare unde țărăncile orăvițene și-au etalat fru- moasele costume naționale³⁸. După încheierea adunării orăvițenii au dat un banchet în cinstea oaspeților, unde cunoscutul taraf de lăutari a fra- ților Bîrcă din Oravița a interpretat bogatul său repertoriu din muzica populară românească. Nu au lipsit toasturile, dintre care este demn de amintit cel al lui Ștefan C. Pop care sublinia că „în Asociațiune se con- topește un popor întreg, dorul lui de viață și libertate. Aici e altarul ridicat pentru limbă și cultul strămoșilor, al culturei naționale. Prin cul- tură la libertate .. . “⁵⁹. ⁵² Idem, 1905, nr. 6, p. 257—296. ⁵Î Idem, 1906, nr. 1, p. 1—4. ⁵⁴ Idem, p. 34—35. ⁵⁵ „Transilvania", XXXVI, 1905, nr. 6, p. 235. ⁵⁴⁴ „Transilvania, Analele Asociațiunii pentru literatură română și cultura po- porului român", 1907, nr. 2, p. 54—59. ³⁷ „Transilvania", XXXIII, 1902, nr. 5, p. 177. ⁵⁸ „Drapelul", II, 1902, nr. 101, p. 1—2. ⁵⁹ Idem, p. 3. https://biblioteca-digitala.ro 378 Elena Borugă Despărțămîntul Oravița al societății Astra a desfășurat o bogată acti- vitate concretizată prin organizarea de conferințe, înființarea de biblioteci și agenturi, prin inițieri de cooperative economice, prin acțiuni de spri- jinire a învățămîntului în limba română, de răspîndire a publicațiilor ro- mânești și a literaturii naționale. Remarcăm faptul că țărănimea orăvițană a fost atrasă de inițiativele întreprinse de asociația Astra îndeosebi prin activitatea sistematică de or- ganizare de prelegeri și conferințe la sate. Prin conferințele pe teme de economie agrară prezentate în diverse comune, reprezentanții Astrei au adus o contribuție importantă la instruirea populației de la sate, pentru a introduce metode noi, mai rentabile, în cultura cerealelor și a legume- lor, în pomicultură, viticultură și creșterea animalelor. Cunoștințele de igienă răspîndite prin conferințele pe această temă au avut menirea pro- pagării celor mai importante măsuri privind sănătatea personală și igiena gospodăriei. Un ajutor prețios a fost dat țăranilor prin cunoștințele ju- ridice răspîndite prin aceste conferințe pentru a nu se lăsa înșelați de că- mătari sau funcționari răuvoitori. Țărănimea era sfătuită să-și păstreze portul tradițional, acesta fiind un bun cultural național. Tot prin confe- rințe au fost răspîndite importante cunoștințe de literatură și istorie na- țională. înființarea de biblioteci și răspîndirea de publicații în comune de către Astra, a mijlocit pătrunderea cărții românești în mediul țărănesc, cu- noașterea mai aprofundată a culturii naționale și dezvoltarea conștiinței naționale. Prin activitatea desfășurată de despărțăminte, asociația Astra a reușit să canalizeze eforturile intelectualității românești spre mărețul țel pe care și l-a propus încă de la înființare, acela de a ridica nivelul cultural al poporului român din cadrul Monarhiei austro-ungare, de a-i da posibili- tatea de manifestare în spirit național, să se instruiască și să-și cultive limba și literatura, istoria și tradițiile de luptă pentru libertatea națio- nală și socială. Astra a făcut pași mari în sprijinul ieșirii din izolare a diverselor pro- vincii românești aflate sub străpînire străină, pentru cunoașterea și trans- miterea moștenirii culturale naționale, pentru o viață unitară pe plan cultural, sugerînd, astfel, necesitatea obiectivă a desăvîrșirii unității po- litice care se va înfăptui în 1918. ELENA BORUGĂ DIE ORAVIȚAER ABTEILUNG DER ASTRA ZWISCHEN 1898—1918 (Zusammenfassung) Anhand eines vielfăltigen und interessanten Urkundenmaterials den die Au- torin: personlich entdeckt hat, hebt die Verfasserin die Bemiihungen der rumă- nischen Intellektuellen henvor das Volk durch Kultur aulzuklăren, und ebenfalls durch Kultur das naționale Bewusstsein der Rumănen lebendig zu erhalten. Dies, in einem Zeitalter als die osterreichisch-ungarischen Behorden sich bemiihten die Rumănen zu entnationalisieren. https://biblioteca-digitala.ro ACȚIUNI REVOLUȚIONARE ALE PROLETARIATULUI REȘIȚEAN ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI 1918 Dezlănțuirea primei mari conflagrații mondiale în vara anului 1914 a avut consecințe nefaste și asupra oamenilor muncii din marele centru industrial de pe valea Bîrzavei. Ca și în alte localități ale Banatului, aflat pe atunci sub stăpînirea Imperiului Austro-Ungar și aici declanșarea ope- rațiilor militare a fost urmată în scurt timp de o intensificare a contra- dicțiilor sociale și naționale. In baza legilor adoptate de guvernanții austro-ungari încă în anii an- teriori, privitoare la starea de necesitate, principalele întreprinderi indus- triale locale au fost militarizate. Grevele, îndemnurile la sistarea muncii, demonstrațiile, mitingurile au fost interzise, orice acțiune de nesubordonare totală fiind calificată drept act antistatal și sancționat exemplar. Pierderile umane suferite chiar din primele zile de lupte au silit gu- vernul austro-ungar să treacă la concentrări masive, durata serviciului militar obligatoriu fiind extinsă de la vîrsta de 18 ani la 50 ani față de 21—42 de ani cît fusese înainte. A apărut astfel o acută lipsă de brațe de muncă. In multe unități industriale s-a trecut la angajarea masivă a fe- meilor și minorilor. De acest fapt au profitat din plin patronii, deoarece atît femeile cît și tinerii care împliniseră anii majoratului primeau sa- larii mai mici în raport cu capii de familie. Dirijarea unei mari părți din producția de bunuri de larg consum spre satisfacerea nevoilor frontului a dus la creșterea vertiginoasă a prețurilor. Penuria de alimente și articole de îmbrăcăminte era agravată mai ales în localitățile urbane de specula ce luase proporții nemaiîntîlnite. Com- parînd prețurile la principalele produse alimentare în intervalul iulie 1914 — decembrie 1916, ele au crescut cu 146,5<>/o la făină, 73,33% pîine neagră, 450% came de vită, 462% la slănină, 511,11% la untură, 85,7% la cartofi, lOOo/ₒ la fasole, 272,2»/₀ la unt, 121,4o/₀ la lapte și 4OOo/ₒ la ouă¹. Situația materială grea, abuzurile de tot felul ale autorităților au de- terminat proletariatul reșițean să treacă treptat la organizarea unor ac- țiuni de protest. Mai timide la început, actele de rezistență au căpătat treptat o amploare tot mai mare. ¹ I. Cicală, Mișcarea muncitorească și socialistă din Transilvania 1901 1921, București, Ed. politică, 1976, p. 200. https://biblioteca-digitala.ro 380 Vasile Dudaș în cursul anilor 1915—1916 oamenii muncii din localitate au organi- zat acțiuni de împotrivire față de creșterea mizeriei, a foametei, a pre- lungirii zilei de muncă. în cursul anului 1917 mișcarea grevistă a luat amploare. Un punct de cotitură în creșterea avîntului revoluționar l-a reprezentat ziua de 1 Mai. Dacă în anii anteriori autoritățile reușiseră să stăvilească orice acțiune legată de ziua solidarității internaționale a proletariatului în acest an mun- citorii reșițeni au sărbătorit primul 1 mai de la izbucnirea războiului.² Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a stimulat avîntul revoluționar. Ca și în alte centre urbane ale Transilvaniei și Banatului, la Reșița s-au desfășurat mari acțiuni de solidaritate cu tînărul stat so- cialist’ în după-masa zilei de 16 decembrie 1917 mai multe mii de per- soane au luat parte la o mare demonstrație pentru închierea unei păci drepte cu Rusia. Vorbitorii care au luat cuvîntul cu acest prilej au sus- ținut cu tărie condițiile de pace propuse de guvernul sovietic. într-un raport informativ referitor la această întrunire înaintat forurilor supe- rioare, autoritățile locale subliniau că dacă nu vor fi luate măsuri foarte drastice și urgente" se va întîmpla și aici ceea ce s-a întîmplat în Rusia"³. în cursul lunii ianuarie a anului următor, proletariatul local ia parte activă la greva generală care cuprinsese întreaga monarhie dualistă. Deși elementele oportuniste din conducerea Partidului Social Democrat ho- tărîseră ca acțiunea să înceteze în ziua de 20 ianuarie, a doua zi munci- torii laminoriști au intrat din nou în grevă pentru ridicarea salariilor, reducerea zilei de muncă, eliberarea din detenție a unuia din cei mai populari reprezentanți ai lor⁴. La 30 ianuarie au sistat munca toți lucrătorii sectorului siderurgic, iar cîteva zile mai tîrziu și cei de la căile ferate. Autoritățile vremii se vedeau puse tot mai des în imposibilitatea de a mai face apel la măsurile drastice cu care reușiseră să țină în frîu masele în primii ani de război. La 26 martie 1918 a fost sistat lucrul la sectoarele de turnătorie și la- minoare în semn de protest față de menținerea zilei de muncă la 12 ore, sub pretextul necesităților războiului. Cu toate că au fost amenințați cu sancțiuni grele de către comandantul militar, care le pusese în vedere că „muncitorii sînt soldați și n-au dreptul să hotărească singuri asupra acestor chestiuni" acțiunea începută a continuat⁵. în ziua de 6 aprilie au fost arestați 35 bărbați de încredere. Drept răspuns la acest act samavolnic în scurt timp toți lucrătorii uzinei au in- trat în grevă. Ei au reînceput activitatea numai după ce revendicările privind reducerea zilei de lucru au fost satisfăcute și au primit asigura- rea că toți tovarășii de muncă arestați vor fi puși în libertate. ² V. Brătfăleanu, 25 Jahre Arbeiterbewegung in. Reschitza 1903—1928, Reșița, 1929, p. 48. ³ A magyar munkâsmozgalom tbrtenetenek vălogatott dokumentumai 1917. no- vember — 1919 mărcius btbdike, Budapest, 1956, p. 45—46 (în continuare volumul va fi citat M.M.T.V.D.). ⁴ V. Brătfăleanu, op. cit., p. 50. ⁵ E. Cimponeriu, Reșița luptătoare — Din istoria mișcării muncitorești reșițene in perioada dintre cele două războaie mondiale, Ed. științifică, București, 1965, p. 29. https://biblioteca-digitala.ro Acțiuni revoluționare ale proletariatului 381 La 21 mai ei au aflat însă cu indignare că aceștia, în loc să fie puși în libertate așa cum li se promisese, au fost condamnați la trimiterea pe front. în semn de protest în toate intreprinderile industriale din localitate munca a încetat. Alertate, autoritățile locale au făcut apel la forurile centrale. în localitate a sosit din Lugoj, Feher Kristof procurorul general al comitatului. într-un raport înaintat șefului său, procurorul general din Timișoara, el făcea cunoscut că la Reșița se desfășoară¹⁴ o răzvrătire care prezintă simptomele unei revoluții⁴⁴. în continuare, el sublinia că în loca- litate⁴⁴ domnește o mare agitație . . . care nu aparține mișcărilor revendi- cative, ci reprezintă pur și simplu o problemă a puterii, muncitorimea încercînd să-și impună voința autorităților militare cu arma încetării lu- crului⁴⁴⁰. în ziua de 23 mai, comandantul militar al uzinei-generalul Hauser a adunat pe toți reprezentanții muncitorilor din uzină și în prezența co- mandanților de batalioane și companii, a funcționarilor superiori, a prim pretorului i-a amenințat că dacă munca nu va fi reluată a doua zi vor fi arestați cu toții și predați curții marțiale pentru revoltă. Pentru ca aceste dispoziții să fie aduse la cunoștința tuturor lucrătorilor, în seara aceleași zile a fost fixată o întrunire. Muncitorii au hotărît să nu cedeze presiu- nilor și nu s-au adunat la ora fixată. Pentru a împiedica acțiunea spărgă- torilor de grevă — la care autoritățile apelaseră, în fața porților întreprin- derii s-au adunat zeci de muncitoare de la fabrica de cărămizi cerînd celor care intenționau să reia munca să continue greva. „Una din participante — nota procurorul din Lugoj — a îndemnat în mod deschis pe muncitori la rezistență, spunînd că soldații vor trage numai cu cartușe de ma- nevră⁴⁴⁷. Drept represalii, în noaptea de 24 spre 25 mai 160 de bărbați de încredere au fost arestați și închiși într-o pivniță a uzinei. A doua zi, ei urmau să fie trimiși sub excortă la curtea marțială. Aflînd că reprezen- tanții lor vor fi duși la Timișoara pentru a fi judecați și condamnați, lo- cuitorii orașului au hotărît organizarea unei acțiuni de întrerupere a cir- culației feroviare. La marginea orașului, pe linia ferată a fost răsturnat un vagon de linie îngustă iar cîteva sute de femei și copii în frunte cu muncitoarea Pateșan Oprița, s-au postat în fața trenului, hotărîți să apere cu prețul vieții lor pe cei arestați. Sesizate, autoritățile au deplasat la fața locului un tren cu jandarmi și militari. O mare parte a mulțimii a fost arestată și întemnițată la pri- mărie. Iată cum povestește acest episod o participantă la acțiune. „Am fost sute de femei și copii și am strigat să ni se elibereze conducătorii. Ne-am așezat pe șine, am făcut semne cu batistele și trenul s-a oprit pe cîmpul liber. Ce s-a întîmplat? Din tren au coborît jandarmi și militari și ne-au amenințat cu puștile să eliberăm linia. N-am avut ce face, a trebuit să ne retragem. Eu nu am fugit pentru că nu mă las gonită de jandarmi. La ⁶ M.M.T.V.D., p. 181—183. ⁷ Ubidem, p. 153. Ca și în alte localități muncitoarele din Reșița au avut un rol important în desfășurarea multor acțiuni protestatare. Din cancelaria Minis- terului de război a fost emisă chiar o circulară prin care se atrăgea atenția jan- darmeriei și comandamentelor militare să-și îndrepte atenția asupra activității des- fășurate de femeile muncitoare care constituia un element „tulburător" prin ac- țiunea lor de încurajare a muncitorilor la lupta grevistă (I. Cicală, op. cit., p. 223). https://biblioteca-digitala.ro 382 Vasile Duda? jumătatea drumului le-au venit întărituri. Ne-au arestat și ne-au dus la primărie unde am stat toată noaptea"⁸. Autoritățile n-au îndrăznit să efectueze transportarea greviștilor ares- tați în timpul nopții următoare, deoarece din informațiile primite rezulta că muncitorii erau hotărîți să organizeze un asalt asupra trenului. într-o notă informativă întocmită pe baza unei declarații a unui muncitor se arăta „ziua autoritatea armatei este încă destul de puternică, dar la noapte dacă arestați vor fi transportați, nu va mai putea acționa în fața forței noastre superioare". Astfel, transportarea a putut fi efectuată numai după •ce forțele militare din localitate au fost întărite cu noi subunități. în legă- tură cu modul în care a decurs transportul greviștilor Ministerul de război era informat că ... datorită măsurilor de securitate transportarea ares- taților la Timișoara a avut loc nestingherit, iar aici, conform ordinului comandantului militar, au fost predați curții marțiale a diviziei. Trenul a fost însoțit de un pluton de armată".¹⁰ Alertate de starea de spirit ce cuprinsese lucrătorii autoritățile locale au făcut apel forurilor superioare pentru întărirea forțelor militare locale în vederea treceri la aplicarea unor măsuri drastice. Comandantul militar făcea cunoscut cu acest prilej că ceea ce se petrece la Reșița „nu poate fi considerat drept grevă, ci o revoltă împotriva ordinii și liniștii de stat, precum și împotriva forțelor armate ale statului din care cauză solicit ordonarea stării de asediu pe întreg sectorul amintit"¹¹. Măsurile repre- sive întreprinse nu au avut efectul scontat de autorități. încă din ziua de 25 mai muncitorilor reșițeni li s-au alăturat metalurgiștii din Bocșa Romană, Bocșa Montană și Bocșa Vasiovei precum și minerii din Secul și Ocnele de Fier. De asemenea, autoritățile fuseseră informate că și mi- nierii din Anina se pregăteau pentru organizarea unei greve de solida- ritate. Potrivit unor mărturii ale timpului numărul greviștilor atinsese în aceste zile cifra de 8 000 de persoane.¹² Pentru a ieși din impas, autoritățile militare au trecut la arestarea și întemnițarea tuturor celor care refuzau să se prezinte la locurile de muncă. Despre modul în care s-a procedat ne stă mărturie raportul din 7 iunie întocmit și expediat de către generalul Hauser Ministrului de război. „Pe străzi și drumuri orice persoană a fost legitimată și ca urmare muncitorii cu legitimații vechi sau fără legitimații au fost arestați, din care cauză străzile au devenit pustii, și de aceea în cursul următoarelor două zile muncitorii au fost arestați de noi la domiciliu"¹³. în zilele de 1 și 2 iunie aparatul represiv local și-a extins raza de ac- țiune în zonele din jurul orașului. Toți locuitorii satelor din împrejurimi care lucrau la Reșița au fost aduși sub stare de arest și întemnițați. De ase- menea, a fost pusă sub un sever control circulația tuturor persoanelor străine din localitate. Sub presiunea acestor măsuri abuzive la 3 iunie muncitorii au reluat munca. ⁸ E. Cimponieru, op. cit., p. 32. ⁹ I. Gali, în Acta MN, V, 1968, p. 301. ¹⁰ Ibidem. ¹¹ Ibidem. ¹² M.M.T.V.D., p. 182. ¹³ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro Acțiuni revoluționare ale proletariatului 383 înăbușirea grevei a fost urmată de o serie de acțiuni represive: toți muncitorii considerați ca elemente instigatoare au fost înrolați în armată cei considerați inapți pentru serviciul militar precum și mai multe mun- citoare au fost condamnate de instanțele de judecată la închisoare pe ter- mene cuprinse între 3 săptămîni și 2 luni și la amenzi variind între 20— 40 de coroane. Dosarul cuprinzînd documentele referitoare la grevă au fost trimise de către Ministrul de război la Președinția Consiliului de Miniștri precum și Ministrului de interne. în adresa anexată, autoritățile locale erau feli- citate pentru „metodele" folosite, „a căror aplicare cu consecvență s-a sol- dat cu un rezultat perfect. Măsurile luate cu scopul de a pune capăt aces- tei mișcări greviste oferă un exemplu tipic pentru procedurile de urmat față de acțiunile muncitorești asemănătoare¹¹¹⁴. Cei 33 de muncitori arestați în cursul lunii aprilie au fost eliberați iar după 80 de zile de anchetă au fost trimiși acasă și cei 160 de bărbați de încredere arestați la 24 mai, deși comandantul militar al uzinei subliniase forurilor centrale că o noua acțiune asemănătoare nu va izbucni numai în cazul în care Tribunalul militar din Timișoara va proceda aspru îm- potriva instigatorilor. In lunile care au urmat avîntul revoluționar s-a intensificat. El a atins punctul culminant la sfîrșitul lunii octombrie și începutul lunii noiem- brie odată cu izbucnirea revoluției pe întreg cuprinsul Transilvaniei și Banatului. Numeroasele acțiuni protestatare organizate de către masele largi de oameni ai muncii de la orașe și sate în anii primului război mondial au avut un rol important în diminuarea capacității de luptă a armatei austro- ungare, contribuind direct la destrămarea compromisei alcătuiri dualiste. VASILE DUDAȘ DIE REVOLUȚIONARE TATIGKEIT DES PROLETARIATS AUS REȘIȚA IN DER ERSTEN HĂLFTE DES JAHRES 1918 (Zusammenfassung) Der Verfasser stellt revoluționare Aktionen, die vom Proletariat aus Reșița am Ende des ersten Weltkrieges veranlasst und durchgefiihrt wurden, vor. Eine besondere Bedeutung hatte der Streik vom Monate Mai des Jahres 1918. ¹⁴ I. Gali, op. cit., p. 302. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro ÎNFĂPTUIREA REFORMEI AGRARE DIN 1921 PE TERITORIUL COMUNITĂȚILOR DE AVERE ALE FOSTELOR REGIMENTE GRĂNICEREȘTI NR. 13 ȘI NR. 14 DIN SUD-VESTUL ROMÂNIEI Situat în sud-vestul României județul Caraș-Severin înglobează o bună parte din Munții Banatului, fiind acoperit de întinse păduri seculare și mănoase pășuni. Tocmai de aceea, agricultura a fost dc-a lungul vremu- rilor una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor acestui minunat crîmpei de țară. Ea și-a păstrat importanța și după prima conflagrație mondială, cînd în urma legiferării și aplicării reformei agrare din 1921 se vor pro- duce noi și însemnate mutații la nivelul întregii economii agrare româ- nești. După primul război mondial Caraș-Sevcrinul avea 463 362 locuitori, 316 956 fiind agricultori, adică 68,8o/ₒ din totalul populației¹. Dintre agri- cultori aproximativ 45 000 dețineau proprietăți sub 5 iugăre cadastrale și, chiar mai mult, jumătate dintre ei aveau loturi mai mici de un iugăr, acestea fiind absolut insuficiente pentru asigurarea necesităților de trai². Existența comunităților de avere a fostelor regimente grănicerești nr. 13 și 14 în sudul Banatului a complicat mai mult situația și raporturile agrare în această regiune. Aceste instituții au fost create la sfîrșitul veacu- lui trecut, după ce prin dispozițiile imperiale din 19 august 1869 și 31 ia- nuarie 1870 a început acțiunea de desființare a confiniilor militare³. Ul- terior au fost elaborate noi dispoziții menite să reglementeze trecerea de la regimul militar la cel civil. Dintre acestea cea mai importantă pentru confiniul militar bănățean a fost legea din 8 iunie 1871 referitoare la răscumpărarea drepturilor de servitute în zona respectivă⁴. Drepturile de servitute s-au stins conform legii, în schimb comunele grănicerești, im- plicit familiile de grăniceri, au primit în deplină proprietate comună ju- mătate din domeniul forestier asupra cărui își exercitaseră pînă la acea dată dreptul de servitute. ¹ M. Constantinesco, L’cvolution de la propriete rurale et la reforme agraire en Roumanie, București, 1929, p. 3. ² E. Petrini, Reforma agrară, în Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, București, 1929, p. 296. ³ Dr. Antoniu Marchescu, Grănicerii bănățeni și Comunitatea de avere (Con- siderațiuni istorice și juridice), Caransebeș, ,1941, p. 368; V. Zaberca, Reforma agrară din 1921 și Comunitatea de avere din Caransebeș, în StComC, IV, 1982, p. 264. ⁴ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comunitatea de avere, dos. 2/1921, f. 86; Date de orientare asupra Comunității de avere a fostului regiment româno-bănățean Nr. 13 din Caransebeș, 1924, p. 6 (în continuare: Date de orientare...). 25 — Banatica VIU https://biblioteca-digitala.ro 386 Vasile M. Zaberca Inițial partajul s-a efectuat între stat, ca proprietar al domeniului fo- restier și alpin, și Comunitatea regimentară, ca reprezentată a totalității drepturilor de servitute ce grevau domeniul respectiv. în cazul Comuni- tății de avere din Caransebeș reprezentanța regimentară și-a menținut și după desființarea regimentului în cauză, în noiembrie 1872, atribuțiile privitoare la stabilirea modului utilizării pădurii ce i-a revenit, respectiv a împărțirii acesteia între comune și familiile îndreptățite. în schimb, ea nu a uzat de dreptul de împărțire a averii, ci a administrat-o în indivi- ziune pînă la înființarea Comunității de avere⁵, fapt petrecut la 24 august 1879, cînd i-au fost aprobate statutele de funcționare. Conform legilor care au stat la baza constituirii ei, Comunitatea de avere era o proprietate particulară exclusiv a descendențiilor familiilor grănicerești, care nu se putea împărți fără a diviza instituția în cauză. Din Comunitatea de avere au făcut parte 94 de comune situate în fostele plăși Caransebeș, Teregova, Orșova și Bozovici. Dar, în teritoriul Comunității existau și 4 localități negrănicerești: Ferdinand (azi Oțelu Roșu), Rusca Montană, Bigăr și Baia Nouă, așezări cu caracter industrial unde s-au făcut colonizări de muncitori străini, ceea ce va pune noi probleme celor însărcinați cu efectuarea reformei agrare în această regiune. La data constituirii Comunității în satele grănicerești trăiau 9 500 fa- milii, numărul acestora ajungînd pînă în anul 1922 la cca 31 000, cu un total de 130 000 de oameni®. Comunitatea de avere a primit de la repre- zentanța regimentară un domeniu cu o suprafață de 251 919 iugăre, care mai tîrziu a crescut, prin diverse căi, la 253 000 iugăre. Domeniul res- pectiv era situat doar în raza a 71 de comune, celelalte beneficiind însă de proprietatea comună, avînd deci asigurate toate productele silvice și acce- sorii din pădurile aflate în hotarele satelor vecine⁷. Dintre productele accesorii cel mai important era pășunatul care — așa cum se arăta, în 1921, într-un raport al organelor conducătoare ale Comunității — constituia venitul principal al unei populații ce avea drept ocupație de bază creș- terea vitelor⁸. Statutele Comunității de avere a fostului regiment nr. 14 cu sediul în Biserica Albă au fost aprobate la 8 aprilie 1881 fiind aproape identice cu cele ale comunității grănicerești caransebeșene⁰. La sfîrșitul primului război mondial, în urma tratatelor de pace, din cele 56 comune ale Co- munității de avere din Biserica Albă doar 22 au revenit țării noastre, ele aflîndu-se în Valea Dunării¹⁰. în septembrie 1920 Direcția centrală a pă- durilor din Cluj a luat —■ în numele Ministerului Agriculturii — admi- nistrarea averii acestei comunități, cca 38 000 iugăre cadastrale situate în ⁵ Fii. Arh. Caransebeș, fond cit., dos. 1/1925, f. 120. ⁶ Date de orientare..., p. 6. Fii. Arh. St. Caransebeș, fond cit., dos. 1/1921, f. 87. ⁷ Ibidem, dos. 2/1921, f. 77 și 86. ⁸ Raportul Comitetului Comunității de Avere a fostului Regiment conf. rom- bănățean Nr. 13 adresat către adunarea generală a reprezentanței convocată pe 26 august 1921, p. 20 (în continuare: Raportul Comitetului Comunității...). ⁹ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură ți Litigiu Româno-Sîrb, în R.I.S.B.C., nr. 37—38 Noiembrie—Decembrie 1940, Timișoara, p. 653—654; Alex. Moisi, Mo- nografia Clisurii, Oravița, 1938, p. 103. ¹⁰ P. Nemoianu, Banatu-i fruncea, Lugoj, 1929, p. 64. https://biblioteca-digitala.ro Înfăptuirea reformei agrare din 1921 387 întregime pe teritoriul românesc, gestiunea financiară fiind încredințată Direcțiunii silvice din Lugoj¹¹. Ca urmare a sporirii populației și a numărului de vite în cursul ani- lor, Comunitatea de avere din Caransebeș nu mai reușea, prin deceniul II al secolului nostru, să acopere pe deplin necesitățile funciare ale familiilor care făceau parte din ea¹². Faptul a fost sesizat de legiuitorii reformei agrare din 1921 și aceasta explică controversele ivite în Cameră și Senat, încă din perioada discutării proiectului de lege, în legătură cu categoria în care trebuie inclusă Comunitatea. Unii deputați susțineau că, instituția ar fi persoană juridică morală publică, deci ar trebui expropriată, alții că ar fi vorba de o persoană juridică privată căruia nu i se pot expropria pădurile. în cele din urmă au avut cîștig de cauză deputății care au sus- ținut caracterul privat al Comunității de avere¹³. Astfel, legea prevedea, în articolul 6, că se expropriază în întregime toate proprietățile urbane apar- ținînd persoanelor juridice prevăzute la articolul 7, printre care și Co- munitatea de avere. Acesteia i se expropria însă în întregime doar pă- mîntul cultivabil, pădurile numai în măsura în care suprafața lor întrecea limita fixată prin lege. Drept urmare Comunitatea de avere din Caran- sebeș va păstra aproape 200 000 iugăre declarate ca păduri comunale, ce au rămas mai departe ca avere comună indivizibilă¹⁴. Pe teritoriul Comunității de avere din Caransebeș lucrările de expro- priere au demarat în iunie 1922, după constituirea unei comisii județene ce-și avea sediul la Lugoj, care trebuia să rezolve operativ problema pă- șunatului. Contrar dispozițiilor legii dar la ordinul special al Ministerului Agriculturii, comisia menționată a analizat, în cursul lunilor iunie—iulie, cererile înaintate de 35 de comune grănicerești cu scopul de a obține în arendă forțată pășuni de la Comunitatea de avere¹⁵. La 16 iunie 1922 comisia a decis să atribuie satului Prilipeț un teren din proprietatea comună a instituției foștilor grăniceri. Aceasta înaintează recurs considerînd hotărîrea contrară legii. Mai mult, reprezentanții ei susțineau că același teren a fost dat la 15 iunie în arendă provizorie co- munei Bozovici, deși o parte din el era — în conformitate cu art. 27 al Legii agrare și cu regulamentul ei de aplicare —• reținut pentru întregirea retribuției personalului silvic, iar cealaltă parte fusese dată în 1913 în folosință la două sate. Se aprecia, de asemenea, că împărțirea pămîntului ¹¹ Fii. Arh. St. Caransebeș, Fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427. Cifrele nu concordă întru totul, existînd în diverse surse unele diferențe care nu sînt însă semnificative. Astfel, se menționează 37.743 iugăre 816 stînjeni (Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, județul Caraș, dos. 178/1938—1939, f. 56); 37 939 iu- găre (Dr. I. Jivan, Situația din Clisură..., nr. Ianuarie—Februarie, 1941, Timișoara, p. 124); alteori se vorbește chiar de o suprafață cu aproape 1 000 iugăre mai mare, adică de 38 793 iugăre (Situația generală administrativă, financiară, economică și culturală a județului Caraș pe anul 1934/11935, p. 54). Avînd în vedere instituția care a furnizat datele din ultimul material pomenit — Prefectura — noi vom opera cu această ultimă cifră. ¹² 'Mite Măneanu, Unele aspecte ale desfășurării reformei agrare din 1921 în partea de sud a Banatului, în Tibiscus, V, 1979, p. 365. ¹³ S. Simu, Comunitatea de avere și munca generației tinere, Caransebeș, 1922, p. 33. ¹⁴ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comunitatea de avere, dos. 3/1922, f. 1—2; Gazeta oficială a Comisiei regionale de unificare Cluj, nr. 35 din 13 august 1921, p. 1—2 și 5; Monitorul oficial, nr. 174 din 4 noiembrie 1921, p. 7370. ¹¹ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comunitatea de avere, dos. 2/1921, f. 239. 25* https://biblioteca-digitala.ro 388 Vasile M. Zaberca între comune și arendarea lui prin licitație erau probleme de adminis- trare internă, care nu puteau fi modificate prin intervenții exterioare. De aceea, reprezentanții Comunității au solicitat menținerea stării de folo- sire existentă, dar cererea nu a fost luată în considerare¹⁶. Comunitatea de avere a contestat și darea altor pășuni în arendă for- țată unor comune, apelînd pentru aceasta și la prevederile statutului ei. Potrivit acestuia proprietatea se putea diviza numai în urma unei hotă- rîri adoptate de 2/3 din totalitatea colectivității, iar pe de altă parte dreptul la pășunat al membrilor comunității fusese totodeauna satisfăcut prin darea în folosință a tuturor terenurilor care în concordanță cu legile silvice și în sensul amenajărilor aprobate de guvern erau admise în acest scop. Ca urmare a contestațiilor Comisia județeană Lugoj s-a pronunțat doar în patru din cele 35 de cazuri favorabil cererilor de arendare forțată, dar și executarea acestor hotărîri a fost în cele din urmă suspendată¹⁷. Comisia specială din Lugoj a funcționat pînă în august 1922 cînd s-au înființat noile organe însărcinate cu înfăptuirea reformei. Pentru teri- toriul confiniului militar acestea erau comisiile de ocol Caransebeș, Tere- gova, Bozovici, Orșova și Comisia județeană pentru expropriere Caran- sebeș. în aceeași lună comisiile de ocol au decis efectuarea de exproprieri din proprietatea comunității caransebeșene în comunele Cornereva, Bo- gîltin, Domașnea, Pecenișca, Weidenthal și Wolfsberg. In general, comi- siile de ocol Teregova, Orșova și Caransebeș au pronunțat hotărîri în de- favoarea comunității, în schimb cea din Bozovici a declarat neexpropria- bile terenurile solicitate de diferite comune, printre care Bănia, Bozovici, Borlovenii Vechi, Dalboșeț, Gîrbovăț, Lăpușnic, Moceriș, Pătaș, Pîrvova, Lăpușnicel, Sumița¹⁸. Hotărîrile instanței din Bozovici au fost confirmate de Comisia jude- țeană de expropriere și chiar de către Comitetul agrar secțiunea Transil- vania, cum s-a întîmplat în cazul comunelor Bănia și Sopotul Nou, ale căror cereri de revizuire au fost respinse¹⁹. La 27 decembrie 1922 Comisia județeană Caransebeș a reformat hotărîrile celorlalte comisii de ocol sco- țînd de sub expropriere 14 900 iugăre. Motivîndu-și decizia, comisia res- pectivă arată că a procedat conform prevederilor legale atît în ceea ce privește pășunile cît și pădurile. Comunitatea de avere din Caransebeș avea la acea dată cca 41 000 iugăre de pășune (5 000 provenite din trans- formarea pășunilor) de care beneficiau 31 000 de familii²⁰. Socotindu-se cota pentru fiecare cap de familie, în funcție de prevederile art. 27 al Legii din 30 iulie 1921, nu se întrecea limita peste care s-ar fi putut de- clara exproprierea. Legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș prevedea posibilitatea exproprierii pentru pășune comunală a pămîntului de pășunat și finețe ce aparținea composesora- telor pînă la limita necesară întreținerii contingentului de vite reclamat de cerințele locale ale țăranilor²¹. Regulamentul de aplicare al legii venea cu o precizare și anume că exproprierea se poate face pînă la limita ne- ¹⁶ Ibidem, f. 18. ¹⁷ Ibidem, f. 77. ¹⁸ Ibidem, dos. 1/1922, f. 1—14. ¹⁰ Ibidem, f. 18—19 și 25—26; dos. 2/1921, f. 241; dos. 2/1922, f. 6—14. ²⁰ Ibidem, dos. 3/1922, f. 1—2. Datele au fost obținute prin calcul. ²¹ Gazeta oficială ..., p. 4—5. https://biblioteca-digitala.ro înfăptuirea reformei agrare din 1921 389 cesară întreținerii contingentului de vite reclamat de cerințele locale ale persoanelor care de drept fac parte dintr-o comunitate de avere²². în felul acesta pășunile și fînețele Comunității de avere din Caransebeș, nu se ex- propriau ca pășuni comunale ci trebuiau să rămînă numai la dispoziția urmașilor grănicerilor, ceilalți locuitori neavînd dreptul asupra lor, faptul fiind valabil — așa cum s-a arătat anterior — și pentru păduri. Referitor la pășunatul alpin, problemă extrem de acută pe teritoriul Comunității de avere din Caransebeș, Comisia județeană a acționat uneori în sensul ajutorării acestei instituții defavorizînd țăranii negrăniceri. Or- ganele județene își motivau hotărîrile prin faptul că domeniul Comuni- tății era situat într-o regiune unde terenul cultivabil era puțin, locuitorii întreținîndu-se prin creșterea vitelor spre deosebire de satele negrănice- rești, situate în regiunile de șes sau colinare, cu pămînt cultivabil suficient și unde „agricultura constituia principalul izvor de cîștig“²³. Totodată, comisia ținea cont și de faptul că pe seama comunelor negrănicerești s-au expropriat pînă în 1924, părți întinse de pămînt cultivabil ori pășuni din diferite moșii particulare și chiar din pădurile statului. De exemplu, pen- tru completarea pășunilor comunale s-au făcut exproprieri din pădurile statului în mai multe comune din județ printre care Armeniș, Balinț, Ilova, Svinița și Ezeriș²⁴. Cu ocazia unei ședințe a reprezentanților comunelor interesate în exproprierea pășunilor alpine, ținută tot în 1924, prefectul județului a afirmat, totuși, că la pășuni vor avea prioritate comunale ne- grănicerești, deoarece cele grănicerești sînt înzestrate de către Comuni- tatea de avere a fostul regiment nr. 13. Afirmația a provocat nemulțumiri în rîndurile descendenților foștilor grăniceri, fapt ce reiese din memoriul adresat de președintele Comunității de avere, Ilie Orzescu, Ministerului Agriculturii și Domeniilor și Comitetului agrar. Ilie Orzescu, considera că pînă la acea dată, Comisia județeană de expropriere procedase corect. Dar, modificarea ori nesocotirea hotărîrilor inițiale ar duce la ruinarea materială a populației din comunele grănicerești, deoarece pe seama aces- tor comune nu se va putea expropria nici în viitor, ca pînă atunci, pămînt cultivabil sau pășune alpină din lipsa totală de asemenea terenuri²⁵. Si- tuația era valabilă nu numai pentru teritoriul pe care se întindea Comu- nitatea de avere din Caransebeș, ci pentru întreaga regiune sudică a Ba- natului. O problemă dificilă era și înzestrarea anumitor sate cu păduri comu- nale, dificultatea izvorînd din inexistența unor asemenea terenuri în raza acelor localități. La aceasta se adăuga și faptul că organele de specialitate județene erau puse deseori în imposibilitate de a satisface doleanțele ță- ranilor privind exproprierea în folosul lor a unor terenuri împădurite, situate în pantă accentuată, care ar fi trebuit defrișate, ceea ce ar fi dus la degradarea solului. Desigur, obiecțiunile comisiei județene erau îndrep- tățite din acest punct de vedere, dar locuitorii unor comune ca Ogradea Nouă, Tisovița, Plavișevița erau constrînși să ceară asemenea terenuri din ²² Monitorul oficial, p. 73—74. ²³ Fii. Arh. St. Timișoara, fond Consilieratul agricol al județului Caraș-Sece- rin, dos. 48/1923, f. 135. ²⁴ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caras, dos. 4/1935, f 1, și dos. 142/1935, f. 116, 182 și 200. ²⁵ Fii. Arii. St. Timișoara, fond 562 — Consilieratul agricol, dos. 3/1923, f. 153. https://biblioteca-digitala.ro 390 Vasile M. Zaberca lipsă celor corespunzătoare ²G. în atare împrejurări se punea problema ex- proprierii de păduri situate în raza altor comune, ceea ce provoca nemul- țumirea locuitorilor de aici. La 25 decembrie 1922 comisia de ocol din Caransebeș a expropiat din proprietatea Comunității de avere din Caransebeș 1 000 iugăre în folosul satului Var și 1810 iugăre, tot de pădure, din hotarul acestui sat în fa- voarea comunelor vacine²⁷. De asemenea, țăranii din Ruieni utilizau pădurea din hotarul satului Tumu care depășea trebuințele locuitorilor de aici⁸². Comunele Șumița, lablanița, Jupalnic, Putna și Globu-Craiova cereau să fie înzestrate cu terenuri din raza localităților Topleț, Crușo- văț, Eșelnița, Mehadia și Petnic²⁹. Totuși, cererile ce vizau constituirea pădurilor comunale în zona Comunităților de avere grănicerești erau pu- ține, deoarece aceste instituții posedau păduri destul de întinse pentru a asigura necesitățile membrilor lor. Aceasta este și explicația faptului că în majoritatea cazurilor întîlnite cererile proveneau de la familiile ne- grănicerești și acestea vor primi pămînt din pădurile statului. Astfel, pentru locuitorii din Borlovenii Vechi care nu făceau parte din Comu- nitate s-au expropiat terenuri care permiteau constituirea de loturi de 5 iugăre de cap de familie, iar pentru cei din Borlovenii Noi, crescători de vite și lemnari, loturi de 7 iugăre³⁰. Tot din pădurea statului s-au expropiat cîteva iugăre pentru sătenii din Armeniș cu scopul lărgirii drumului ce ducea la pășunea comunală situată pe muntele Țarcu. Dru- mul de acces era extrem de îngust, între 1—4 metri lățime, fapt ce făcea ca vitele țăranilor să încalece de multe ori pădurea statului. Ținînd seama de aceasta, Direcția tehnică a înștiințat Serviciul izlazurilor din cadrul Direcției aplicării reformei agrare că poate satisface cererea referitoare la drumul de trecere, care urma să fie lărgit la 20 de metri pe toată lungimea lui, dar cele 200 de iugăre cadastrale necesare acestei lucrări rămîneau pe mai departe în patrimoniul statului. Dar, indiferent de pro- prietarul terenului în cauză important este că de el beneficiau țăranii în scopul amintit mai sus³¹. Privitor la exproprierile din județul Caraș-Severin se impun cîteva considerații. Conform decretului-lege numărul 3911, modificat prin decretul 2478/ 1920, averile fostelor regimente grănicerești românești erau scoase de sub expropriere, dar legea din 30 iulie 1921 prevedea exproprierea comu- nităților de avere de terenurile cultivabile (art. 7), urmînd ca pășunilor și pădurilor să li se aplice regimul de expropriere impus composesorate- lor de avere. Comunității de avere din Caransebeș i s-au expropriat 37 744 iugăre, din care 36 194 iugăre de pădure, deși ea ar fi trebuit să fie — conform articolului 24 al Legii agrare referitor la pășune și articolului 32 ²⁶ Mite Mănescu, op. cit., p. 367. ²⁷ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comunitatea de avere, dos. 3/1922, f. 177. ²⁸ Ibidem, dos. 2/1922, f. 1; vezi și V. Zaberca, op. cit., p. 268. ²⁹ Mite Mănescu, op. cit., p. 336. ³⁰ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comisia județeană pentru reforma agrară, dos. 21, f. 3. ³¹ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Severin, dos. 195/1931, f. 264—270. https://biblioteca-digitala.ro Înfăptuirea reformei agrare din 1921 391 privitor la pădure — complet scutită de expropriere, deoarece copărtașii stăpîneau cote sub limitele care permiteau exproprierea³². în virtutea prevederilor legale Comunității de avere din Biserica Albă i s-au expropriat, ca persoană juridică cu sediul în străinătate, fără a se ține cont că era proprietatea comună a familiilor grănicerești, 37 743 iugăre, din care peste 36 000 iugăre pădure³³. Exproprierea va rămîne definitivă, cererea de revizuire fiind respinsă prin hotărîrea Comitetului agrar din 4 septembrie 1924³⁴. Pentru cele circa 38 000 iugăre expropriate s-a stabilit prețul de 9 262 150 lei rente cu cuponul din 1922. In privința valorii terenului și a lemnului aflat pe el, comisia județeană a dispus ca prețul de expropriere să fie 300 lei iugărul cadastral, 150 lei solul forestier și tot 1500 lei valoarea materialului lemnos aflat pe un iugăre de teren³⁵. Guvernul iugoslav a intervenit pentru apărarea intereselor locuitorilor aflați în cele 36 sate din Iugoslavia, dai⁻ care au făcut parte și ele din Comunitatea de avere a fostului regiment confiniar nr. 14. Un prim pas în soluționarea litigiului s-a făcut în 11 martie 1933, odată cu încheierea acordului dintre Iugoslavia și România. Conform înțelegerii (art. 1) sta- tul iugoslav renunța la pretenția restituirii bunurilor ce au fost expro- priate, dar avea dreptul (art. 3) să primească un alt preț de expropriere, ce urma să fie fixat ulterior. Tocmai de aceea, Comunitatea de avere cu sediul la Biserica Albă a introdus, la 16 iunie 1934, acțiune silită contra statului român la Tribunalul Caraș (Oravița). După mai multe întruniri, marcate de contradicții, Tribunalul Caraș a dat o sentință prin care obliga statul român la plata sumei de 160 816 515 lei pe seama Comuni- tății de avere a fostului regiment nr. 14³⁶. în urma apelului înaintat de ambele părți cauza a ajuns la Curtea de apel din Timișoara, care a scos din vigoare sentința Tribunalului Caraș fixînd ca preț total de expro- priere suma de 111 983 000 lei³⁷. Astfel prețul iugărului expropriat a ajuns la 3 028 lei (valoarea solului și a materialului lemnos), ceea ce a produs nedumeriri și chiar nemulțumiri³⁸. Este adevărat însă că statul român urma să suporte diferența de la prețul inițial la 3 028 lei, fără ca aceasta să aibe efect asupra împroprietăriților. La calcularea debitelor însă nu s-a ținut cont de sarcinile ce reveneau statului român, ele fiind transferate asupra comunelor care s-au văzut în imposibilitate să-și achite datoriile. Tocmai de aceea, în 1939 o scrie de sate din Valea Dunării au ³² D. Sandru, Reforma agrară din 1921 în România, Ed. Acad. R.S.R., București, 1975, p. 128. ³³ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caraș, dos. 178/1938—1939, f. 56; Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427. ³¹ Alex. Moisi, op. cit., p. 106; Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caraș, dos. 66/1931—1934, f. 32—33 și dos. 178/1938—1939, f. 56. ³³ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427; Alex. Moisi, op. cit., p. 111. ³³ Dr. I. Jivan, Situația din Clisură ..., nr. Ianuarie—Aprilie 1941, p. 124—125. ³⁷ Alex. Moisi, op. cit., p. 111. După alte surse prețul de expropriere a fost 101 532 855 lei (cf. Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427. ³⁸ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caraș, dos. 178/1938— 1939, f. 56. https://biblioteca-digitala.ro 392 Vasile M. Zaberca făcut apel contra sumelor prea mari cu care au fost debitate, organele financiare fiind constrînse să intervină pentru a le da dreptate³⁹. Printr-o nouă convenție încheiată la 28 aprilie 1936 s-a stabilit ca o cotă de 22,38% din prețul legal de expropriere să fie predată grupului grăniceresc din România, respectiv unui număr de 22 sate⁴⁰. Deși exproprierea Comunității de avere din Biserica Albă s-a făcut în 1923 predarea în folosință, ca etapă intermediară spre deplina îm- proprietărire, s-a amînat extrem de mult, circa 10 ani. Astfel, doar prin 1933—1934 s-au predat cele 13 788 iugăre expropiate în raza ocolului silvic Moldova Nouă pentru constituirea de păduri și pășuni comunale⁴¹ și asemenea situații s-au înregistrat și în alte părți unde s-au făcut exproprieri, cazul localității Svinița⁴-. Analizînd cum s-a făcut exproprierea, se poate conchide că opera- țiunea în cauză s-a tărăgănat ani în șir, problema nefiind pe deplin rezolvată pînă în preajma celei de-a doua conflagrații mondiale. în anu- mite cazuri, chiar dacă s-a efectuat exproprierea suprafețele rezultate au fost mai mici decît cele prevăzute de lege. La acestea au contribuit diverși factori, dar în primul rînd manevrele marilor proprietari din județ, care la fel ca și în alte părți ale țării, apelînd la fel și fel de pre- texte, de excepții prevăzute de leguitori, au reușit să păstreze suprafețe mai mari decît aveau dreptul. Faptul a avut repercusiuni și asupra îm- proprietăririi, un anumit număr de țărani neprimind cota de pămînt la care aveau dreptul conform legii. Acțiunea de împroprietărire a țăranilor caraș-severieni și a comunelor din zonă a cunoscut un ritm extrem de lent, fapt sesizat și de organele centrale din București. încă în august 1923 Ministei-ul Agriculturii și Domeniilor atrăgea atenția Consilieratului agricol al județului Caraș- Severin asupra întîrzierii lucrărilor de împroprietărire: „Constatăm cu regret că deși vi s-au dat la timp în scris și verbal ordinele cuvenite pentru activitatea lucrărilor de împroprietărire, totuși în județul dum- neavoastră, lucrările merg foarte încet“⁴³. Consilieratul agricol al jude- țului a recunoscut necesitatea urgentării dării în stăpînire a terenurilor, pentru a evita nemulțumirile care se iveau din cauza întârzierilor⁴⁴. Dar, lipsa pămînturilor a determinat țărănimea să ocupe ilegal anu- mite terenuri, fenomen petrecut încă înainte de legiferarea reformei agra- re, și mai ales în teritoriul Comunităților de avere a fostelor regimente confiniare nr. 13 și 14, unde are și o motivație de ordin istoric. Vechile legi de organizare și funcționare a regimentelor confiniare, ca de pildă, cea din 7 mai 1850, prevedea — în scopul înmulțirii familiilor grăni- cerești așezate ulterior într-o comună —, că pășunile folosite de o locali- tate constituiau proprietatea acesteia. Deci, localitățile în cauză erau în măsură să fixeze și să atribuie locurile de casă, terenul pentru grădini, ³⁹ Ibidem, f. 1—10 și 34. ⁴⁹ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427. ⁴¹ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caras, dos. 173/1938, f. 26—27. ⁴² Ibidem, dos. 142/1935, f. 116. ⁴³ Fii. Arh. St. Timișoara, fond Consilieratul agricol al județului Caras-Severin, dos. 1/1923, p. «9. ⁴⁴ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comisia jud. pentru reforma agrară, dos. 21, f. 62. https://biblioteca-digitala.ro Înfăptuirea reformei agrare din 1921 393 curți etc. Este adevărat însă că patenta imperială din 19 aprilie 1862 preciza că dreptul localității de a vinde ori a dona terenuri se putea exercita numai fără a leza trebuința de pășune a locuitorilor⁴⁵. Cu toate acestea ocupări de terenuri s-au făcut în continuare, ele extinzîndu-se chiar la păduri, practică pe care o înregistrăm și după emiterea legii din 1921. Faptul este valabil pentru întregul județ Caraș-Severin și pentru întreaga perioadă interbelică. Spre exemplu, în 1931 circa 60 de locuitori din satul Moldovița au ocupat un teren pe care îl avuseră în arendă forțată, dar care cu ocazia împroprietăririi fusese retrocedat uzinelor din Reșița⁴⁶. O situație asemănătoare exista și în comuna Co- ronini, unde țăranii au ocupat ilegal porțiuni din pădurea comunală des- tinată transformării în izlaz comunal⁴⁷. în aceiași comună un cetățean, invalid de război, a ocupat încă în 1918 circa 5 iugăre din pădurea sta- tului, pe care le-a folosit neîntrerupt timp de 19 ani. Dar, în decembrie 1937 Casa autonomă a pădurilor statului înștiința organele județene că cererea locuitorului din Coronini de a fi împroprietărit pe cele 5 iugăre „nu i se putea satisface, ocupațiunile samavolnice urmînd să fie sanc- ționate“⁴⁸. Au existat împrejurări cînd chiar, împroprietărirea nu s-a realizat pe teren pentru că loturile celor îndreptățiți au fost ocupate de alți țărani. Locuitorii din Liubcova au intrat în posesia loturilor doar la mijlocul anului 1934, după ce au fost îndepărtați cu forța ocupanții din Sichevița⁴⁹. Prin anii 1938—1940 în teritoriul Comunității de avere din Caran- sebeș, doar în raza Ocolului silvic Bozovici s-au ocupat ilegal de către sătenii din Bozovici, Dalboșeț, Gîrbovăț, Lăpușnic, Putna, Ravensca, So- potu Vechi și Sopotu Nou 728 iugăre. Pentru soluționarea problemei ocu- părilor ilegale de terenuri de la Comunitatea de avere din Caransebeș s-au deschis numai la Judecătoria Bozovici 316 procese⁵⁰. în general, după dezbateri se identificau la fața locului terenurile ocupate, Comunitatea optînd pentru una din următoarele soluții: vînzarea terenurilor persoane- lor care le-au ocupat ori arendarea lor pe un singur an⁵¹. Situația se prezenta astfel în cazul Comunității de avere din Biserica Albă, care după primul război mondial n-a mai putut să-și reunească toate cele 56 de comune, 34 dintre ele găsindu-se în Iugoslavia, la fel ca și sediul instituției în cauză. Bazîndu-se însă pe vechile drepturi grăni- cerești⁵², sătenii din cele 22 localități rurale aflate pe teritoriul româ- nesc, în județul Caraș-Severin, au continuat să ocupe anumite porțiuni de pădure pentru diverse scopuri, chiar și după exproprierea suprafețe- ⁴³ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură..., Nr. Ianuarie—Aprilie, 1941, p. 119. ⁴⁰ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Parchetul Tribunalului Caraș, dos. 40/1931, f. 7. ⁴⁷ Ibidem, f. 43. ⁴⁸ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Severin, dos. 362/1935—1938, f. 81. ⁴⁹ Ibidem, dos. 324/1934—1936, f. 20. ⁵⁰ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură..., Nr. Ianuarie—Aprilie, 1941, p. 120—121. Cifra nu surprinde dacă avem în vedere că în 1924 numărul acestor procese a fost, la nivelul întregului județ, de 230 (Cf. Raport asupra situațiunii..., p. 130). ⁵¹ Ibidem. ⁵² A se vedea Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caraș, dos. 66/1931—‘1934, f. 32—33. Drepturile erau asemănătoare cu cele valabile pentru Comunitatea de avere din Caransebeș, prezentate anterior. https://biblioteca-digitala.ro 394 Vasile M. Zaberca lor împădurite ce aparținuseră Comunității de avere din Biserica Albă. Evident că în noua situație juridică și politică ocupațiile deveneau ile- gale, cu atît mai mult cu cît nu mai exista nici comunitatea de avere a fostului regiment nr. 14, care să-și administreze proprietatea după legi acordate special de stat pentru ea, legi ce-i permiteau să decidă asupra modului cum urma să fie utilizată fiecare suprafață de pădure de către comune ori de familiile grănicerești îndreptățite. Aceasta a constituit sursa a numeroase nemulțumiri și confruntări în perioada cînd noul proprietar, statul român, a încercat să intre în posesia terenurilor ocupate de descen- denții foștilor grăniceri. Referindu-se la aceasta, unul dintre cunoscătorii problemei, dr. losif Jivan, scria în 1914: „împrejurarea că lichidarea păr- ții românești din Comunitatea de avere a Regimentului grăniceresc nr. 14 și legalizarea ocupațiunilor atît de necesare pentru rotunjirea minimului de trai al populației considerabil sporite a acestui ținut, făcute în pădu- rile foste în stăpînirea acestei Comunități de avere, a întîrziat, a mai în- greuiat integrarea ei în statul românesc. în epoca noastră de energică consolidare a Unirii de la 1918, soluționarea grabnică și definitivă a aces- tor probleme nu mai trebuie să fie tărăgănată"⁵³. Dar, în 1945 cînd s-a trecut la înfăptuirea noii reforme agrare, persista încă aceiași stare de lucruri ca cea descrisă de losif Jivan. Unele comune caraș-severinene au fost împroprietărite cu terenuri ex- propriate de la Comunitatea de avere a fostului regiment nr. 14, dar îm- proprietărirea s-a făcut cu dificultate, în acest sens fiind ilustrativ exem- plul localității Pojejena de Jos. încă în 1923 comisia de ocol a expropriat întreaga pădure a Comuni- tății de Avere din Biserica Albă, deci și cea aflată în Pojejena de Jos, în favoarea statului român⁵⁴. Cele 125 de persoane incluse pe tabloul în- dreptățițifor au stăruit ca la împroprietărirea individuală să li se acorde terenurile ocupate și utilizate de ei înaintea exproprierii, conform drep- turilor pe care le avuseră ca descendenții ai grănicerilor de odinioară. Dar, comisia de ocol Oravița, pentru împroprietărire, le-a nesocotit ce- rerea împroprietărind, în schimb, pe terenurile ocupate de săteni — circa 2 488 iugăre — comuna respectivă și cîteva instituții. Astfel, s-a acordat pămînt pentru întregirea sesiilor parohiale și cantonale, pentru lotul zoo- tehnic, școlar și ocolul silvic, pentru întregirea pășunii comunale, ori înființarea pădurii comunale. Totodată, s-au atribuit 662 iugăre pădure localității Pojejena de Sus și 389 iugăre satului Moldovița, iarăși din por- țiunile ocupate de sătenii din Pojejena de Jos⁵⁵. Pînă la împroprietărirea deplină pădurile expropriate au intrat în ad- ministrarea Casei autonome a pădurilor statului, care a cerut ocoalelor silvice din zona de sud a Banatului să deschidă acțiune juridică împotriva a 68 de persoane din Pojejena de Jos pentru faptul că au ocupat ilegal anumite terenuri, comițînd, cu alte cuvinte, delicte prevăzute de codul silvic. In urma proceselor 64 săteni au fost găsiți vinovați și constrînși să plătească despăgubiri în valoare de 440 000 lei. Cei condamnați, împreună SJ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură..., Nr. Ianuarie—Aprilie, 1941, p. 132. ⁵⁴ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caras, dos. 178/1938— 1939, f. 56. ⁵⁵ Dr. Jivan I., Situația din Clisură..., Nr. 37—38, noiembrie—decembrie 1940, p. 655—656. https://biblioteca-digitala.ro Înfăptuirea reformei agrare din 1921 395 cu țăranii din Sichevița, au adresat, în mai 1932, o petiție regelui, cerînd din nou să li se acorde sub formă de împroprietărire ori arendă terenurile ocupate, sau să li se vîndă. Deși s-a dispus sistarea tuturor proceselor și soluționarea pe cale tranzacțională a problemei ocupațiilor, nu s-a făcut nimic în acest sens, așa cum dovedește o nouă petiție redactată în 1935⁵G. Chiar mai mult, în decembrie 1933, respectiv martie 1934, organele silvice au procedat la darea în primire, în favoarea comunei Pojejena de Sus, a terenurilor dorite cu ardoare și încă ocupate de cei din Pojejena de Jos⁵⁷. In compensație această localitate a primit pentru pădure și izlaz, în afară de ceea ce deja avea primit, tot din proprietatea Comunității de avere din Biserica Albă, 970 iugăre dar altele decît cele solicitate⁵⁸. în ciuda unor încercări reale ale autorităților nu s-au produs modificări în anii următori, nesoluționîndu-se pe deplin doleanțele firești ale sătenilor din Pojejena de Jos. Situații asemănătoare s-au înregistrat și în alte comune, ca de pildă la Naidăș⁵⁹ ori Moldova Veche. Din cele 911 iugăre pe care le avusese această ultimă localitate de la Comunitatea din Biserica Albă, 315 iugăre au fost atribuite de la început comunelor vecine, suprafața sporind ulte- rior, ceea ce a făcut ca 80 de familii să nu fie împroprietărite încă în noiembrie 1931°°. Pînă în decembrie 1933 s-au soluționat favorabil cererile depuse de 24 localități pentru schimbarea ori completarea pășunilor comunale, încă cîteva aflîndu-se în studiu. In schimb cererile altor șase comune au fost respinse ca nefondate, întrucît erau în contradicție cu dispozițiile legii pentru completarea pășunilor comunale constituite din păduri, publicată în „Monitorul oficial¹⁴ nr. 97/1933⁰¹. Pentru a ne face o imagine de ansamblu precizăm că pînă în martie 1939 în raza Ocolului silvic din Moldova Nouă au fost împroprietărite 19 localități, acestea primind pămînt din proprietatea Comunității de avere din Biserica Albă⁶². Ele au primit în total 9 320 iugăre din care 6 845 iu- găre pădure și 2 475 iugăre pășune⁶³. Analizînd împroprietărirea pe teri- toriul fostei Comunități de avere din Biserica Albă, Alex. Moisi apre- ciază că din proprietatea instituției în cauză s-au dat comunelor 22 942 iu- găre, rămînînd ca rezervă de stat încă circa 140 000 iugăre⁶⁴. In urma exproprierilor și împroprietăririlor proprietatea funciară a înregistrat transformări structurale însemnate pe teritoriul comunităților de avere din Caransebeș și Biserica Albă, în sensul că o bună parte a pămînturilor acestor instituții a trecut de la ele în proprietatea comune- lor ori a țăranilor îndreptățiți. Comunității de avere din Caransebeș i-au fost expropriate 37 744 iugăre, care au fost atribuite unui număr de 29 de ⁵⁰ Ibidem. ⁵⁷ Ibidem, p. 657. ⁵⁸ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caras, dos. 78/1938—1939, f. 25. ⁵⁹ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură..., Nr. noiembrie—decembrie 1940, p. 660—661. ⁶⁰ Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caras, dos. 66/1931—1934, f. 247—248. ⁶¹ Idem, jud. Severin, dos. 324/1934—1936, f. 10. ⁶² Idem, jud. Caraș, dos. ,178/1938—1939, f. 25. ⁶³ Ibidem; Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Tribunalul Caraș, dos. 44/1934, f. 427. ⁰⁴ Alex. Moisi, op. cit., p. 108. https://biblioteca-digitala.ro 396 Vasile M. Zaberca comune sub formă de pășuni și păduri⁰⁵. Raportînd însă această cifră la suprafața domeniului înainte de expropriere — 253 000 iugăre, la nu- mărul comunelor situate pe domeniu — 94 și la totalul familiilor — 31 000, desigur că cele 37 744 iugăre reprezentau puțin iar instituția în cauză a fost, totuși, în mică măsură afectată de aplicarea reformei agrare. O su- prafață asemănătoare, 38 000 iugăre, i-a fost expropriată și fostei comuni- tăți grănicerești din Biserica Albă. Unii autori apreciau că prin expro- priere comunele grănicerești au fost lezate ,,în drepturile lor cîștigate și în interesele lor agricole și economice⁴¹⁶⁶. Dar cei ce făceau asemenea afirmații nu țineau seama că tot datorită aplicării reformei agrare pe teritoriul Comunității de avere din Biserica Albă au fost înzestrate cu pășuni și păduri destule comune negrănicerești, a căror situație s-a îm- bunătățit considerabil față de cea avută înainte de 1921⁶⁷. Dar, țăranii de pe teritoriul comunităților de avere a fostelor regi- mente confiniare nr. 13 și 14, aidoma celor din întreaga țară, nu se pu- teau declara în totalitate mulțumiți de rezultatele reformei agrare, mai ales că nu li s-a asigurat prin împroprietărire independența economică pe care o doriseră cu atîta ardoare. Datele păstrate în arhive ori cele furni- zate de lucrările unor specialiști ai problemei agrare românești interbelice ilustrează că simpla împroprietărire cu un lot de pămînt, fără înzestrarea gospodăriilor țărănești cu inventar agricol și credite, fără stabilirea unei concordanțe juste între prețurile produselor industriale și agricole, nu putea asigura prosperitatea locuitorilor rurali⁶⁸. Deși a contribuit, neîndo- ielnic, la dezvoltarea economiei agrare, reforma din 1921 nu s-a soldat cu rezultatele dorite de țărani și tocmai de aceea, problema agrară va fi repusă în discuție, pe fondul amplificării nemulțumirilor țărănești, chiar înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. După cum bine se știe, încă din perioada interbelică Partidul Comu- nist Român a remarcat caracterul limitat al reformei agrare din 1921 militînd pentru soluționarea democratică și integrală a problemei agrare din România. Dar acest lucru a fost posibil doar după 23 August 1944 cînd, în condițiile prielnice create de Revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă, s-a elaborat și publicat — în martie 1945 — o altă lege de reformă agrară, care a deschis agriculturii naționale noi orizonturi. După încheierea procesului de cooperativizare, în aprilie 1962, ca urmare a organizării agriculturii pe baze socialiste s-au produs mutații profunde în structura social-economică a satelor caraș-severinene, în general a satelor românești, reflectate de moderni- zarea tehnică și producția agricolă, de ridicarea bunăstării materiale și spirituale a țăranilor. Făurirea noii societăți în țara noastră, organizarea ⁶⁵ Fii. Arh. St. Caransebeș, fond Comunitatea de avere, dos. 1/1922—1927, f. 114 și 406—409. Wⁱ Dr. losif Jivan, Situația din Clisură..., Nr. Ianuarie—Aprilie, 1941, Timi- șoara, p. 127. ⁶⁷ Documentele de arhivă ilustrează această schimbare (Cf. Arh. St. București, fond Reforma agrară din 1921, jud. Caraș, dos. 178/.1938, f. 26.) ⁶⁸ loan Saizu, Politica economică a României între 1922—1928, Ed. Acad. R.S.R., București, 1981, p. 29—83; Gr. Filipescu, Tragedia vieții noastre politice, București, 1930, p. 3; D. Sandru și Gh. Florescu, Inventarul agricol din România între cele două războaie mondiale în Anuarul Institutului de istorie și arheologie „A. D. Xe- nopol", Iași, an VIII (1971), p. 350 și urm.; C. Garoflid, Regimul agrar în România, în Enciclopedia României, voi. I, p. 585. https://biblioteca-digitala.ro Înfăptuirea reformei agrare din 1921 397 socialistă a agriculturii, au schimbat radical și viața satelor, a țărănimii, i-au deschis căile pentru participarea activă, în alianță cu clasa munci- toare, la conducerea destinelor țării, pentru a trăi o viață demnă, liberă și fericită. VASILE M. ZABERCA DIE AGRARREFORM VON 1921 AUF DEM GEBIETE DER VERMOGENGEMEINSCHAFT DER GEWESENEN REGIMENTE NR. 13 UND 14 AUS DEM S—W RUMĂNIENS (Ausfilhrung) Der Vcrfasser behandelt die Durchfuhrungsweise der Agrarreform aus dem Jahre 1921 auf dem Gebiet der Vermdgensgemeinschaft der gewesenen Regimente nr. 13 und 14 mit dem Sitze in Caransebeș. Ebenfalls sind die Vertrăge vorgestellt die zwisqhen dem rumânischen und dem jugoslawischen Staat geschlossen wurden und die sich auf die Enteignung der Vermogensgemeinschaft des gewesenen Regimentes nr. 14, mit dem Sitze in Bi- serica Albă (Weisskirche), heute in der S. F. R. Jugoslawicn, beziehen. Infolge des Friedensvertrăge die am Ende des ersten Weltkricges geschlossen wurden, nur 22 von dem 56 Gemeinden der Vermogensgemeinschaft wurden in den Greazen des rumânischen Staates eingeschlossen. Diese Gemeinden befanden sich im Donautal. Infolge dor gesetzlichcn Stipulationen wurden der Vermogensgemeinschaft von Weisskirchen 38 090 und der von Caransebeș 37 744 Joch Wald enteignet. Die Durchfiihrung der Reform auf dem Gebiete dor Grenzgemeinden, unter- scheidete sich einigermassen von anderen Gegenden Rumăniens. Dies, Dank des spcziellen Charakters djeser Institution (Aspekt der die Stipulationen das Gesetzes uber die Agrarreform, betreffend die Vermogensgemeinschaften unterstrichen wurde)., aber auch wegen der Gebirgsgegend in der sich die genannten Gemeinden, befanden dessen Folge die intensiwere Entwicklung der Viehzucht in vergleich zum Ackebau war. Eben darum wurden die Bauern, in dem vom Verfasser studierten Gebiet mit Weicieplătze und nicht mit Ackerboden zu Eigentiimer gemacht. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro O REVISTĂ SATIRICĂ DE ACUM O JUMĂTATE DE VEAC „URZICA" DIN ORAVIȚA Centru al spiritualității românești de pe frumoasa vale a Carașului, așezat într-o bogată vatră folclorică, Oravița s-a afirmat de timpuriu pe tărîm publicistic. Începînd cu anul 1868, cînd aici va apare prima tipo- grafie, pînă în perioada interbelică, activitatea publicistică s-a dezvoltat în mod intens, de sub teascurile celor cinci tipografii ieșind peste 40 de ziare și reviste¹. Este adevărat că majoritatea dintre acestea au avut o apariție efemeră, o orientare eterogenă, de adeziune la unul ori la altul dintre partidele politice ale claselor dominante din acea vreme². Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea faptul că tradiția presei orăvițene se întemeiază pe meritele de pionierat în presa românească a unui Paul lorgovici, care împreună cu loan Piuariu-Molnar a încercat în anul 1849 să editeze la Viena prima gazeta țărănească pentru propagarea ideilor de libertate națională și socială, a unui Nicolae Tincu-Velia, care prieten fiind cu George Barițiu, a colaborat la „Gazeta Transilvaniei¹¹, „Foaie pentru minte, inimă și literatură¹¹ și „Telegraful român“, a unui Gruia Liuba-Murgu din Maidan (Brădisoru de Jos), colaborator intim a lui Vincențiu Babeș la „Albina“ ce apărea la Viena, apoi a unor Simeon Mangiuca și Ilie Trăilă, colaboratori la „Familia" eruditului losif Vulcan³. Din noianul de publicații, apărute între cele două războaie mondiale, ne oprim asupra revistei „Urzica" de la a cărei apariție se va împlini cu- rînd o jumătate de veac⁴. Această revistă urmărea de fapt să continue o mai veche tradiție a presei literar-umoristice din Oravița, reprezentată prin periodicul „Gura lumii" editat de Mihai Velceleanu între anii 1927—1929 și „Vasiova" (1929—1930), revistă redactată de poetul dialec- tal Petre E. Oance (Redacția și administrația: Unde dă Dumnezeu, deo- camdată Oravița, str. Principală 55)⁵. Dincolo de caracterul efemer al apariției sale, revista satirică orăvi- țeanu „Urzica", apărută în anul 1936 din inițiativa a doi dascăli cărășeni de la liceul „General Ion Dragalina", poetul Mihai Novac și publicistul Vasile Vărădeanu (acesta din urmă un caricaturist de reală înzestrare și ¹ Ion Crișan, Teatrul din Oravița, Reșița, 1968, p. 39. ² Gheorghe Jurma, Presa și viața literară in Caraș-Severin, Reșița, 1978, p. 10. ⁵ Ilie Uzum, Considerații privind istoria culturii din județul Caraș-Severin, manuscris. ⁴ Vezi Urzica, I (Oravița), nr. 1 din 1 aprilie 1936. ⁵ Gheorghe Jurma, op. cit., p. 39. https://biblioteca-digitala.ro 400 Nicolae Douca forță de expresie), a avut obiective clare, vizînd tare umane menite unei panoplii „sui generis⁴⁴. Căci tot ceea ce au creat ei peren și durabil pe tărîmul poeziei, muzicii, picturii și scrisului a stat sub semnul unui uma- nism al viitorului, a acelui MÎINE, cum se exprima redactorul Mihai Novac⁶. Descindeau, unul din lumea aspră a minerilor, celălalt din lumea satului, și aduceau cu ei în climatul de efervescență spirituală a Oraviței de după marea Unire de la 1918 un suflu tînăr, proaspăt, înnoitor, stimu- lator de energii. Activitatea lor publicistică în patriarhală Oravița inter- belică, dar și cea desfășurată în cenacluri, cercuri muzicale și teatrale⁷ a incintat spiritele conservatoare, rutiniere, obișnuite cu un ritm de viață redus, doar la balurile și petrecerile ocazionale — prilejuri de fast snob și de interminabile ecouri perpetuate pînă la următorul eveniment bahic. Ce au vrut de fapt cei doi distinși profesori orăvițeni tipărind „Urzica¹¹? Să cîștige platforme sociale? Să se chivernisească? Nici una, nici alta. I-au intrigat moravurile mic-burgheze, goana după căpătuială, snobismul unor funcționari cu ifose de intelectuali, jecmănirea celor săraci, într-un cuvînt tot ceea ce urîțește ființa umană, ceea ce îi determină conduita morală⁸. In această privință, cum observă unul dintre cercetătorii avi- zați ai presei cărășene, „Urzica⁴⁴, fără să atingă o cotă artistică prea ridi- cată, a avut totuși „o atitudine mai clară“⁹. într-un articol replică, intitulat „Cum a fost primită Urzica'¹, redac- torul responsabil, Mihai Novac, arăta: „Ne-am dat seama de la început cînd am conceput „Urzica¹⁴, relativ în forma ei de astăzi, că acest gen e potrivit firii bănățeanului. Ce mai mulți ne înțeleg și ne înțeleg mai cu seamă aceia cărora le place să spună adevărul fără reticiență ... Nu înțe- legem să adoptăm punctul de vedere al spiritelor strimte, al semidocților, al lipsiților de curaj, cari totuși s-au cocoțat la locuri de conducere pe cari nu le merită⁴⁴. Dar, relevă mai departe redactorul, „ceea ce ne bucură e faptul că sîntem înțeleși de oameni simpli, de oameni fără pretenție. Spri- jinul moral al acestora îl cerem. Pe ceilalți, fără milă, la stîlpul in- famiei⁴⁴¹⁰. Din această declarație — program, privind ecoul imediat al apariției „Urzicii⁴⁴, reiese limpede caracterul democratic, popular și dorința redac- torilor de-a sluji interesele maselor. Foiletonul dramatic „Oravița-n re- vistă⁴⁴, de exemplu, inspirat din realitatea locală și tratat în linie clasică românească, prilejuia autorilor o interesantă frescă socială, satirizîndu-se năravuri potrivnice conviețuirii în societate, tipurile simbolice fiind o pledoarie pentru o etică sănătoasă¹¹. De altfel, într-o cronică întitulată „Gazetă umoristică în Oravița, glumă ori bîrfeală⁴⁴, apărută în ziarul „Românul⁴⁴, autorul, I. Livait, sublinia ferm necesitatea unei astfel de reviste pentru a înfiera racilele societății din acea vreme, societate „grăbită să se civilizeze după bontonul modern ⁶ Mihai Novac, Tremurări de suflet, în Generația de mîine, (Oravița), I, nr. 1 din decembrie 1936, p. 3. ⁷ Gheorghe Luca, Mihai Novac — un fiu de seamă al Oraviței, comunicare pre- zentată la simpozionul Valea Carasului — vatră de cultură românească, Oravița, 1985. ⁸ Urzica, I (Oravița), nr. 1 din 1 aprilie .1936. ⁹ Gheorghe Jurma, op. cit., p. 72. ¹⁰ Urzica, I (Oravița), nr. 5 din 3 mai 1936. ¹¹ Ibidem, nr. 2 din 12 aprilie 1936. https://biblioteca-digitala.ro O revistă satirică de acum o jumătate de veac 401 al Bucureștiului parisianizat, cu deputății cari glăsuiesc, cu numărul mare de poeți sentimentali, toți genii viitoare, cu reprezentanți ai vieții politice cari la tot pasul se poticnesc de unele gesturi învățate la carul cu boi, cu umanitariștii, naționaliștii... ar da cele mai prețioase figuri de co- medie"¹². Sau cum se exprima mai plastic umoristul Ion Gorun, contem- poranul redactorilor noștri, referindu-se la acea societate în care „vezi că toate merg alandala spre o prăpastie" iar pentru redresarea acesteia „trebuie bici de foc . . . condei muiat în catran și pucioasă, să ardă, să frigă ... să le dai la cap fără milă"¹³. Răsfoind „Urzica", se pare că cei doi fini observatori ai vieții sociale și politice cărășene au înțeles cu o jumătate de veac în urmă că umorul, indiferent de genul în care este tratat, conține ceva tragic, rîsul apărînd drept o „expresie paroxistică a sintezei contrariilor. Și un serios prilej de meditație"¹⁴. Modalități publicistice de o mare varietate ca foiletonul, fabula, epi- grama, catrenul, înmănunchiate în rubrici generice ca „Urlătoarea", „Por- trete, mutre, țipi", „Ca-n tobă" ș.a., însoțite de o paginație cu ținută ar- tistică și grafică ireproșabilă, au conferit revistei „Urzica" un loc aparte în peisajul presei satirice bănățene, reflectînd epoca și moravurile ei specifice, autorii îndeplinindu-și ca umoriști, „oficiul meritoriu de a în- veseli și totodată de a da satisfacție opiniei publice, prin tratarea cu haz a unor teme ce exprimau motive de nemulțumire obștească"¹⁵. Pornită dintr-o nobilă intenție de a schimba moravuri și mentalități, chiar dacă a avut o apariție efemeră, „Urzica" rămîne o pagină lumi- noasă în istoria umorului bănățean interbelic. NICOLAE DOUCA UNE REVUE SATIRIQUE D’IL Y UNE DEMI-SlfiCLE — „URZICA" DE ORAVIȚA (Resume) De grande quantite de periodiques parrus entre les deux guerres mondiales â Oravița, l’auteur s’arrete sur la revue „Urzica“, qui a continue une vielle tradition de la presse literaire-humoristique de cette viile de Banat. ¹² Românul, X (1936), nr. 3 din 10 mai 1936, p. 1. ¹³ Ion Gorun, Curaj civic, în Umoriști de altă dată, Editura Tineretului, Bucu- rești, 1969, p. 150. ¹⁴ Varujan Vosganian, Manuscript, în Urzica, (București), XXXVIII (727) din 15 ianuarie 1986, p. 6. ¹⁵ Ion Roman, Cuvînt înainte, în Umoriști de altă dată, Editura Tineretului, București, 1969, p. 6. 26 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CU PRIVIRE LA STAREA DE SPIRIT A LOCUITORILOR JUDEȚULUI TIMIȘ-TORONTAL ÎN ANII DICTATURII MILITARO-FASCISTE Politica de cedare și capitulare în fața Germaniei pe plan internațio- nal, politica antinațională a cercurilor celor mai reacționare din Româ- nia, care au instaurat dictatura militaro-fascistă, în septembrie 1940, au deschis calea aservirii complete a țării noastre de către Germania hitle- ristă. A început, se arată în „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintarea României spre comunism", cea mai neagră perioadă din istoria modernă a Româ- niei¹. Consecințele situației economice și politice create în urma aservirii țării Germaniei hitleriste și ulterior a condițiilor de război au fost resim- țite de către toate categoriile sociale, de întregul popor român, determi- nînd împotrivirea lor față de regimul militar fascist și a dominației Ger- maniei fasciste și generînd de la început o rezistență antifascistă ce s-a extins continuu odată cu dezvoltarea stării de spirit antifasciste, cu evo- luția războiului în ansamblul său. în fruntea acțiunii patriotice, naționale s-au situat clasa muncitoare și țărănimea, care au simțit prin însăși condiția lor socială — toată asprimea regimului militar fascist și greutățile războiului. Aspecte ale acestui proces complex se găsesc oglindite în multe fonduri documentare și arhivistice, ca și în unele materiale publicate. în comuni- carea de față, bazată pe documente inedite, din fondurile jandarmerești și polițienești aflate la Filiala Arhivelor Statului Timiș, vom parcurge suc- cint cîteva aspecte semnificative, ale stării de spirit antifasciste din jude- țul Timiș-Torontal. într-un scurt istoric al stării de spirit a populației din localitatea Dum- brăvița în anul 1940, se arată că „s-au mai constatat și nemulțumiri și din cauza venirii în România a trupelor germane care au urcat piața urmînd ca populația săracă să nu mai poată face față existenței în raport cu scum- petea care din zi în zi se accentua. Pe de altă parte populația este îngrijo- rată de evenimentele ce se petrec în ultimul timp între țările be- ligerante fiindu-le teamă de o eventuală intrare a României în război. De asemenea se mai constată că populația este nemulțumită că îmbrăcă- ¹ Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste mul- tilateral dezvoltate și înaintarea României spre comunism, Edit. Politică, București, 1975, p. 45. 26* https://biblioteca-digitala.ro 404 Victor Țundrca mintea și în special bumbacul care este de primă necesitate în industria casnică nu se poate procura decît cu foarte mari greutăți și în cantități insuficiente, fapt ce se discută printre populație, toate aceste greutăți, de- rivă din cauza provocării războiului de către Germania¹*². Prezența trupelor germane pe teritoriul României, inclusiv în Timi- șoara și județ a fost primită cu ostilitate de masele populare, fiind sem- nalate deseori conflicte și bătăi ce solicitau intervenția organelor poliție- nești³. Menționăm ca fapt informativ că în orașul Timișoara la data de 10 aprilie 1941, la dispoziția trupelor germane erau puse 3 școli primare, 7 magazii, 6 garaje, 1 moară, 5 școli secundare, 20 case particulare, 345 camere în case particulare⁴. în ceea ce privește situația a însăși funcționarilor polițienești este sem- nificativ raportul Detașamentului de poliție Stamora-Moravița din 11 Mar- tie 1941, în care se arată că starea lor materială „lasă foarte mult de do- rit, deoarece toți sînt funcționari săraci fără vreo altă sursă de cîștig și micul salar ce-1 primesc este insuficient existenței zilnice. Astăzi fiind trecută prima decadă a lunii martie a.c. nici pînă în prezent nu s-a înca- sat salariul pe luna februarie, salariul deși s-a mărit întrucîtva în luna ianuarie, însă viața s-a scumpit de două ori mai mult"⁵. Lucrătorii de la fabrica de cînepă din Biled sînt nemulțumiți din cauză că au numai 8 lei pe oră, deci este foarte puțin în comparație cu scumpetea de azi și cer mărirea salariului amenințînd că vor mai lucra o zi, respec- tiv pînă la 5 decembrie 1940, și dacă fabrica nu ia măsuri de mărirea sa- lariului nu mai lucrează, se arată în nota informativă a Postului de jan- darmi din localitate⁰. Declanșarea războiului antisovietic, a generat agravarea situației ma- selor muncitoare, în care cel mai mare tribut de sînge îl dădea țărănimea, aducînd noi privațiuni și suferințe. Astfel ilustrativă este situația numă- rului morților din județul Timiș-Torontal pînă în august 1942, care se ri- dica la 583. Din aceștia un număr de 514 sînt săraci cu avere de mai puțin 5 jughere și cei mai mulți nu au nimic. în continuarea notei informative din august 1942 a Legiunii de jandarmi Timiș-Torontal din care am reținut aceste cifre, se arată că „din această cauză populația săracă comentează situația și se exprimă cu indignare că în timp ce săracii mor pe front ră- mînîndu-le copii și familiile pe drum, cei bogați profită de scutiri înteme- iate sau nu, pentru a rămîne acasă, mărindu-și averea fără a contribui cu prea mult la nevoile țării"⁷. în darea de seamă despre starea de spirit a mobilizaților și recruților întocmită de Comisariatul Circumscripției IV de poliție, din cartierul Jo- sefin, la 9 martie 1942, „în ultimul timp moralul celor care sînt chemați sub arme este mult mai scăzut ca la începutul războiului. Cauza constă pe de o parte scumpete! excesive și lipsurilor care se resimt astăzi, iar pe de altă parte perspectivei de a fi trimiși să lupte pe meleaguri prea înde- ² Arh. St. Timiș, fond Legiunea de jandarmi Timiș—Torontal, dos. 43/1940, f. 34. ³ Idem, î. 33. ⁴ Idem, fond Chestura Poliției municipiului Timiș, dos. 187, f. 214. ⁵ Idem, dos. 238, f. 56. G Idem, dos. 213, f. 67. ⁷ Idem, fond Legiunea de jandarmi Timiș—Torontal, dos. 89, f. 292. https://biblioteca-digitala.ro Cu privire la starea de spirit 405 părtatc dc țară. în rîndurile românilor se observă o dorință fierbinte de a-și vărsa sîngcle pentru Ardeal. .. Foarte puțini din cei chemați s-au prezentat din prima zi“⁸: După cupi se știe bogățiile țării, în special petrolul și cerealele au stat permanent în atenția hitleriștilor care le-au jefuit la maximum. De pildă avem situația cantităților de grîu ce sînt în curs de încărcare și expediere cu destinația Germania din plasa Vinga la 25 ianuarie 1942, în stația Gelu — 15 vagoane, Orțișoara — 20, Carani — 6, Satchinez — 8, Vinga — 7 vagoane, deci un total de 56 vagoane, în raportul de înaintare al Sec- ției de jandarmi Vinga se exprimă îngrijorarea că „populația a prins de veste despre aceste transporturi și este foarte îngrijorată și alarmată de versiunea ce circulă cu intensitate", că Banatul va trebui să dea pentru Germania 500 vagoane de grîu"⁹. Aceasta în timp ce, așa cum reiese dintr-o altă notă informativă a Le- giunii de jandarmi Timiș—Torontal din 22 iulie 1942 asupra stării de spirit a populației, aceasta este „cît se poate de rea din cauza noului re- gim al griului, deoarece este foarte puțin lăsat pentru consum, rația fixată de 60 kg și dc 40 kg este insuficientă pentru muncitorii agricoli cu atît nu vor putea să completeze lipsa de grîu cu porumb sau alte legume din cauză că seceta pare să compromită recolta, acestora". Nemulțumindu-se prin faptul că Radio Budapesta a anunțat în mai multe rînduri că rația ce se lasă producătorilor este de 240 kg și a celor neproducători cea ce este de 4 ori mai mult decît în România — Citez în continuare: „De asemenea se comentează că grîul românesc merge în Germania pentru a-i hrăni pe nemți care ne-au despuiat Ardealul în timp ce populația românească su- feră de foame"¹⁰. Era firesc ca rezistența țăranilor la rechiziții și colectări să fie tot mai înverșunată. Secția jandarmi Recaș informează la 19 noiembrie 1942 că locuitorii plasei Recaș se arată „refractari neînțelegînd să se conformeze decît somați cu jandarmii". în urma perchezițiilor făcute la cei în cauză din cantitățile de grîu ce trebuiau să le predea nu s-au mai găsit decît 1/10—1/4, cazuri întîmplîn- du-se la Izvin, Suștra, Bucovăț, Stanciova¹¹. Ostilitatea mereu crescîndă a maselor populare față de regimul dicta- turii militaro-fasciste și Germania nazistă s-a reflectat și în privința tra- tamentului ostașilor români în comparație cu cei germani. „Starea de spi- rit a populației este foarte nemulțumită de felul cum sînt hrăniți ostașii români pe front și chiar în interiorul țării, dîndu-li-se mîncare foarte slabă și insuficientă, iar ostașii germani mănîncă mult mai bine și delicatesuri; unt, smîntînă etc.“, informează Postul de jandarmi Dorgoș, la 24 ianuarie 1942, menționînd că zvonul este răspîndit de ostașii care vin din concediu sau sînt demobilizați¹². Asemănător se semnalează într-o notă informativă a Legiunii de jandarmi Timiș—Torontal din 18 aprilie 1942 că măsura de a se trimite tinerii recruți acasă pe jos, se compară cu confortul de călă- torie de care se bucură soldați! germani care circulă în vagoane de clasa I, ⁸ Idem, fond Chestura Poliției municipiului Timișoara, dos. 90, f. 66. ⁰ Idem, fond Legiunea de jandarmi Timiș—Torontal, dos. 86, f. 46. ¹⁰ Idem, dos. 93, f. 9. ¹¹ Idem, dos. 90/1942, f. 29. ¹² Idem, dos. 86/1942, f. 12. https://biblioteca-digitala.ro 406 Victor Țundrea pe cînd românii la ei în țară nu pot să se bucure de același tratament, di- ferența s-a comentat defavorabil creîndu-se o atmosferă de invidie și osti- litate"¹³. Datorită vastei munci politice, ideologice și organizatorice desfășurate de Partidul Comunist Român, de toate forțele patriotice naționale, starea generală de spirit antifascistă, existentă în rîndul maselor, se va trans- forma în șuvoiul tot mai puternic al rezistenței antifasciste, pentru răstur- narea dictaturii militaro-fasciste, ieșirea din războiul antisovietic și ală- turarea țării la coaliția antihitleristă. După cum se știe în județul Timiș—Torontal în anii războiului activa o puternică organizație de partid, cea mai mare din Banat¹⁴, cu celule în principalele fabrici și uzine din Timișoara, în cartiere și sate. în pofida arestărilor care au răpit organizațiilor de luptă ale Partidului Comunist Român mulți militanți în anii 1941—1943, opera de răspîndire largă a cu- vîntului partidului a continuat fără întrerupere în tot timpul războiului¹-’ Așa de pildă în lucrare sînt evocate datele de 3/4 și 4/5 noiembrie 1942, asupra cărora cităm un document inedit care furnizează date suplimen- tare. Este vorba de raportul Legiunii de jandarmi Timiș—Torontal către Inspectoratul regional de poliție Timișoara, în care se raportează că „în noaptea de 4/5 noiembrie 1942 în comuna Fratelia s-au răspîndit de către indivizi pînă în prezent neidentificați mai multe manifeste cu caracter subversiv, asemănătoare cu cele răspîndite în Timișoara în noaptea pre- cedentă". In același document în continuare se arată că „majoritatea lo- cuitorilor din comuna lipită de Timișoara sînt lucrători la fabricile din oraș și foarte ușor se dau la acte de tulburări și mai ales că majoritatea din ei suferă din cauza lipsurilor generale și din cauză că nici chiar plinea pe care o primesc cu toții cu cartele, nu o primesc regulat, de exemplu în zilele de 31 octombrie 1942 pînă în 5 noiembrie 1942 locuitorii din Frate- l;a nu au primit pîine"¹⁶. Vigoarea cu care poporul s-a ridicat la luptă, larga participare a tu- turor forțelor populare la revoluția de eliberare națională și socială, a reprezentat un act energic de voință al întregii națiuni, o strălucită afir- mare a hotărîrii poporului român de a fi liber și stăpîn în țara sa, de a-si hotărî singur destinele. VICTOR ȚUNDREA UBER die geisteshaltung der bewohner AUS DEM KREISE TIMIS-TORONTAL IN DEN JAHREN DER MILITĂRISCH-FASCHISTISCHEN diktatur (Zusammenfassung) Auf Grund von bisher unveroffentlichen Urkunden bringt der Aufsatz einige charakteristische Aspekte der antifaschistischen Geisteshaltung dor Bevolkerung aus dem Kreise Timiș—Torontal. Der Verfasser hebt die Unzufriedenheiten der Bevolkerung, den Wiederstand der Volksmassen, dem militarisch-faschistischen Regime gegeniiber hervor. ¹³ Idem, dos. 87/1942, f. 12. ¹⁴ W. Marin, Gh. I. Oancea — Mișcarea antifascistă și revoluția populară din Banat, Timișoara, 1971, p. 114. ¹⁵ Ibidem, p. 221. ¹⁶ Arh. St. Timiș, fond Legiunea de jandarmi Timiș—Torontal, dos. 93, f. 69. https://biblioteca-digitala.ro MUZEOLOGIE FILE DIN ISTORIA MUZEOGRAFIEI BĂNĂȚENE PREOCUPĂRI PENTRU ORGANIZAREA UNUI MUZEU LA ORAVIȚA Important centru minier bănățean, Oravița a cunoscut, începînd cu se- colul al XVIII-lea, o accentuată dezvoltare economico-socială pe fondul căreia s-a conturat viguroasa sa personalitate spirituală. Invățămîntul, li- teratura, presa, activitatea folcloristică, arta interpretativă muzicală și teatrală au înflorit de timpuriu, Oravița afirmîndu-se ca una dintre vetrele culturale de seamă ale Banatului. In ansamblul climatului spiritual orăvițean proprice, după cum am văzut, unei game de manifestări dintre cele mai largi se încadrează și pre- ocupările pentru organizarea unor expoziții și chiar a unui muzeu local. Reliefînd strădaniile înaintașilor în acest sens, vom încerca în cele ce ur- mează să răspundem imperativului de a „înlătura minimalizarea efortu- rilor generațiilor precedente sau chiar ignorarea lor, provocată adesea de imposibilitatea sau dificultatea de acces la izvoarele de informație, în ge- neral dispersate"¹. începuturile activității expoziționale la Oravița datează încă din seco- lul trecut, mai exact din anul 1869, cînd a fost organizată aici o „expoziție industrială și comercială a produselor montanistice, profesionale, in- dustriale, silvice, agricole și artistice"². Expoziția, care a funcționat de la 10 august pînă la 15 septembrie 1869, a fost în mod evident o expresie a avîntului economic pe care l-a cunos- cut Oravița în acea perioadă și, totodată, o manifestare a iscusinței și hăr- niciei oamenilor de pe aceste meleaguri. Inițiativa deschiderii acestei expoziții a aparținut „Casinoului cetățe- nesc" din localitate înființat în anul 1868. Scopul mărturisit al expoziției a fost acela de „a demonstra Ungariei valoarea noastră economică" după cum se exprimau organizatorii³. Realizată în colaborare cu Societatea S.T.E.G. și cu micii meseriași și comercianți din zona Oraviței, expoziția era structurată în zece secțiuni: I. Textile, II. Produse ale meseriașilor, III. Piele și frîngherie, IV. Mobile, V. Alimente și beuturi, VI. Obiecte de artă, VII. Industrie chimică, meta- ¹ Mircea Dumitrescu, Silvia Păduraru, Preliminarii la o viitoare istorie a mu- zeografiei românești (I), în RevMuzMon, 4, 1964, p. 41. ² Sim. Sam. Moldovan, Oravița de altă dată și teatrul cel mai vechi din Româ- nia, Oravița, 1938, p. 44. ’ Ibidem, p. 43. https://biblioteca-digitala.ro 468 Ion Popa lurgică și montanistică, VIII. Materiale de construcție, IX. Aparate și ma- șini, X. Produse agricole și silvice. Cei 200 de participanți au expus 1022 obiecte, cea mai mare parte a acestora reprezentînd industria metalurgică, chimică și montanistică. Ca importanță și număr de exponate, pe locurile următoare s-au clasat produsele agricole, silvice și alimentare, obiectele de artă, produsele meseriașilor etc.⁴. Inaugurarea expoziției s-a constituit într-un adevărat eveniment în viața localității cu atît mai mult cu cît alături de expozanții orăvițeni au fost consemnate numeroase participări din afară: Viena, Budapesta, Novi- sad, Timișoara, Lugoj, Orșova, Reșița, Anina, Șasea, Bozovici, Moldova Nouă etc. Organizarea acestei prime expoziții orăvițene a echivalat cu un veritabil act de cultură care a reprezentat un precedent pilduitor pentru contemporani ca și pentru generațiile de urmași. Deși nu dispunem, deocamdată, de informații cu privire la realizarea altor expoziții locale în secolul trecut, ne exprimăm, totuși, convingerea că asemenea manifestări nu puteau lipsi din ambianța spirituală a Oravi- ței. Stau mărturie în acest sens statutele „Casinoului cetățenesc", apro- bate la 4 noiembrie 1868, care prevăd „aranjarea unei expoziții în fiecare an a produselor din ținutul nostru"⁵. Remarcăm, de asemenea, participarea orăvițenilor și la unele expoziții internaționale cum a fost aceea de la Moscova (1872), unde unul din re- prezentanții localității a primit medalia de aur®. Distincții similare au ob- ținut orăvițenii — în calitate de organizatori sau de expozanți — la expo- ziția internațională de la Viena (1873), la care au prezentat un pavilion în stil arhitectonic românesc, cu interiorul etnografic specific Oraviței. Ziarul local „Oraviczaer Wochenblatt" sublinia că prin aceasta, expoziția „se va îmbogăți cu un obiect interesant, care va reprezenta, în mod demn, acti- vitea industrială a ținutului nostru și îndeosebi cea a națiunii române"⁷. Pentru concursul dat organizării expoziției din Viena, unul dintre orăvițeni a fost recompensat de către împăratul Francisc losif cu „crucea de aur pentru merit"⁸. Cîțiva ani mai tîrziu Oravița își va face remarcată prezența prin „portul românesc" la expoziția de la Philadelphia, unde s-au statornicit relații strînse „între America de Nord și Oravița"⁹. Menționăm, totodată, participările active alo localnicilor la Expoziția mondială higienică de la Paris (1903), unde au fost cucerite diplome și me- dalii de aur¹⁰. La rîndul său orăvițeanul Petru Manciu „obține de la dife- rite expoziții mai multe diplome și premii, după invențiile lui pentru pro- gres în artă și meserie"¹¹. Importanța unor asemenea manifestări este în afara oricăror îndoieli, dacă avem în vedere faptul că ele au permis afirmarea valorilor noastre naționale peste hotare. Așa cum se exprima Dimitrie Guști, o expoziție internațională „înseamnă o expoziție socială, spirituală și politică a epocii, o ilustrație, o imensă manifestație și demonstrație a bogăției, științei și t--------------- ⁴ Ibidem, p. 44—47. ⁵ Ibidem, p. 43. c Ibidem, p. 49. ⁷ Oraviczaer Wochenblatt din 23 martie 1873. ⁸ Sim. Sam. Moldovan, op. cit., p. 50. ⁹ Oraviczaer Wochenblatt din 10 septembrie 1876. ¹⁰ Sim. Sam. Moldovan, op. cit., p. 69. ¹¹ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria muzeografiei bănățene 409 Frumuseții Timpului... ea joacă un rol de document și de martor al pre- ocupărilor timpului, constituind, astfel, un fapt dintre cele mai expresive, o adevărată lecție de filozofie a istoriei asupra tuturor confuziilor, incoe- rențelor și contradicțiilor epocii în care se manifestă"¹². interesul acordat de orăvițeni acțiunilor cu caracter expozițional — muzeistic se menține intact și în primii ani ai secolului nostru. Astfel, des- părțămîntul din Oravița al ASTREI s-a preocupat îndeaproape de strîn- gerea unor fonduri destinate constituirii muzeului istoric și etnografic al ASTREI din Sibiu, la care banca „Orăvițana" a contribuit cu 2 000 co- roane, iar unul dintre localnici, Ilie Trăilă, cu 200 coroane¹³. S-a acționat, de asemenea, în direcția procurării de obiecte istorice și etnografice din zonă în vederea organizării muzeului sibian¹⁴, ca și pentru participarea a cît mai mulți orăvițeni la expoziția jubiliară de la București din anul 1906¹⁵. în anul 1908 la Oravița s-a întrunit adunarea generală a Societății pen- tru Fond de Teatru Român. Cu acest prilej a fost organizată o interesantă expoziție etnografică, cîteva țărănci din zonă fiind premiate pentru cele mai frumoase costume bănățenești confecționate și expuse¹⁰. înfăptuirea actului istoric al Unirii din 1918 a marcat descătușarea energiilor și capacităților creatoare ale poporului român, facilitînd și afir- marea potențelor sale spirituale. în acest context se înscriu preocupările unor oameni de cultură din Oravița pentru organizarea, în perioada inter- belică, a unui muzeu local. Se constituie, astfel, în acei ani diverse colecții de obiecte, îndeosebi cu caracter etnografic și istoric, care ar fi fost în măsură să asigure fondul de bază al exponatelor viitorului muzeu orăvițean. O asemenea colecție „geografică și dc istorie", compusă din 185 de piese, se afla la liceul din Oravița, servind ca material ilustrativ în procesul de instrucție și educație¹⁷. Revista „Școala Carașului", editată sub egida Revizoratului școlar al județului Caraș, sesizînd importanța colecțiilor și muzeelor școlare pledează energic pentru înființarea imediată a acestora, astfel ca învățămîntul să devină „plăcut și intuitiv"¹⁸. Orice muzeu școlar, sublinia revista amintită, trebuie să conțină trei colecții de bază: I. Materiale de științele naturii; II. Obiecte etnografice; III. Piese de istorie. Prima colecție înglobează material botanic, zoologic și mineralogic, strîns chiar de elevi cu prilejul excursiilor iar cea de-a doua înmănun- chează cusături naționale, velnițe, scoarțe, obiecte casnice de ceramică etc. Colecția de istorie urma să fie constituită din arme, documente, inscrip- ții, monede ș.a., „care se găsesc mai în fiecare casă ca rămășițe ale timpu- rilor vechi" și „trebuiesc acumulate pentru a stabili copiilor trecutul isto- ric regional"¹⁹. ¹² Citat după Silvia Pădureanu, Mircea Dumitrescu, Preliminarii la o viitoare istorie a muzeografiei românești (X), în RevMuzMon, 5, 1985, p. 32. ¹:¹ Analele ASTREI, nr. 1, ianuarie—februarie 1906, p. 2—3. ¹¹ Ibidem, p. 24. ¹⁵ Ibidem, nr. V—VI. septembrie—decembrie 1906, p. 212. ¹⁸ Transilvania, an XI., nr. 4, octombrie—noiembrie 1909, p. 212. ¹⁷ Victoria Popa, op. cit., p. 5. ¹⁸ Școala Carașului, anul IV, nr. 5, mai 1932, p. 3. ¹⁸ Ibidem, p. 4. https://biblioteca-digitala.ro 410 Ion Popa Organizarea muzeelor școlare capătă o importanță și mai mare dacă avem în vedere faptul că pe baza acestora trebuia să se înjghebeze „un muzeu regional — tendința, de altfel a tuturor oamenilor de bine"²⁰. Pe lîngă colecțiile școlare este semnalată la Oravița, în acea vreme, și existența unor colecții particulare formate mai ales din obiecte de interes etnografic, monede, ziare, afișe și fotografii-’¹. încercările de realizare a unui muzeu local, pe baza unor colecții deja constituite, sînt relevate de două liste de obiecte întocmite de inimosul publicist orăvițean Sim. Sam. Moldovan. Aceste liste (una redactată în limba română iar cealaltă în limba germană) însumează un mare număr de piese care în mod cert au existat atunci în diverse colecții: sobe, fiare de călcat, semirotunde și plane, greutăți pentru pendule, plite, grătare, chei pentru pluguri, coșuri pentru pîine etc. Acestora li sc adaugă diferite pro- duse industriale ca: șine turnate și pudlate, mostre ale oțelurilor Besse- mer, probe de lingouri din oțel moale și de mare rezistență, plăci turnate, piese fine de fontă, decorațiuni din fier forjat ș.a.²². Din ciorna unei scrisori adresate la 27 noiembrie 1936 de către Sim. Sam. Moldovan directorului Muzeului Banatului cunoaștem și fondul uriaș de documente existente în arhivele orăvițene, după cum urmează: 1. Arhiva comunei Oravița Montană; 2. Arhiva bisericii catolice din Ora- vița și Ciclova; 3. Arhiva bisericii din Oravița Montană și Oravița Ro- mână; 4. Arhiva cărții funciare; 5. Arhiva judecătorească; 6. Arhiva băn- cilor „Sparkassa" și „Orăvițana"; 7. Arhiva C.F.R.; 8. Arhiva Reuniunii române de cîntări și muzică; 9. Arhivele Societății U.D.R.; 10. Arhiva austriacă; 11. Arhiva oficiului cadastral; 12. Arhiva teatrului; 13. Arhiva Casinoului român²³. Cea mai mare parte a documentelor din aceste fonduri arhivistice da- tează din secolul trecut iar unele chiar de la începutul secolului al XVIII-lea în totalitatea lor reprezentînd un valoros tezaur. Numai arhivele Societății U.D.R. conțineau un volum de documente evaluat la cca trei vagoane. Aflăm totodată, din informațiile pe care Sim. Sam. Moldovan le fur- nizează directorului Muzeului Banatului, că unele dintre fondurile men- ționate se aflau în dezordine, împrăștiate în diverse locuri improprii păs- strării și conservării materialului arhivistic. Pe de altă parte, Arhiva aus- triacă, care cuprindea documente începînd cu anul 1717, a luat drumul străinătății după primul război mondial iar Arhiva judecătorească și Ar- hiva cărții funciare au fost în mod iresponsabil despuiate în 1933 — 1934 „prin vînzarea artiei bune și prin lăpădarea artiei mucegăită în ogaș"²⁴. în ceea ce privește Arhiva oficiului cadastral, desprindem că aceasta „s-a transportat în anul 1871 ... la Lugoj" iar Arhiva teatrului „s-a jefuit. .. și să află răsfirată în proprietatea particularilor" ²⁵. Menționînd, în continuare, cîteva realizări de excepție ale orăvițeni- lor — între care figurează și prima expoziție industrială și comercială lo- ²⁰ Ibidem. ²¹ Informație primită de la tovarășul Nicolae Douca, muzeograf la Expoziția permanentă de istorie a culturii din județul Caraș-Severin. ²² Arhiva Muzeului de istorie a județului Caraș-Severin din Reșița, nr. inv. 397, p. 1—2; 398, p. 1—2. ²³ Ibidem, nr. inv. 399, p. 1—3. ²⁴ Ibidem. ²⁵ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria muzeografiei bănăfene 411 cală din anul 1869 — Sim. Sam. Moldovan își exprimă regretul profund pentru că o bună parte din documentele referitoare la istoria Oraviței ,,s-au pierdut" și doar, „prin amintirea bătrînilor știm că la aceste opere de record cu cît a participat și neamul românesc"²⁰. In ciuda acestui neajuns, așa cum reiese din rîndurile de mai sus, la Oravița existau încă reale posibilități pentru înființarea unui muzeu. De altfel, același Sim. Sam. Moldovan în corespondența cu diferiți reprezen- tanți ai oficialităților vremii nu uită să sublinieze, între altele, ecoul ex- poziției din 1869, încercînd în acest mod să le atragă atenția asupra im- portanței pe care o prezintă activitatea expozițional-muzeală în viața cul- turală națională²⁷. Către finele deceniului patru al secolului nostru năzuințele lui Sim. Sam. Moldovan și ale concetățenilor săi își găsesc o parțială împlinire prin organizarea unei expoziții în clădirea prefecturii din Oravița, cu sprijinul, se pare, al conducerii Muzeului Banatului. Au fost expuse atunci — după cum își amintește unul dintre participanții direcți la acțiunea de amena- jare a expoziției — lucrări de artă, arme, instrumente vechi muzicale și îndeosebi piese de port popular, mobilier și alte obiecte de uz casnic, o mare parte a acestora provenind de la locuitorii satelor din împrejurimi²⁸. Chiar dacă nu a avut un caracter permanent, această expoziție, fără îndoială, a stîrnit interesul publicului vizitator, stimulînd și pe mai de- parte dorința și intențiile orăvițenilor de a-și întemeia un muzeu propriu. Primul proiect concret de înființare a unui muzeu în orașul Oravița datează din anul 1940 fiind conceput și așternut pe hîrtie de către Sim. Sam. Moldovan-'⁹, al cărui nume, nu ne îndoim, își va găsi locul cuvenit într-o eventuală istorie a muzeografiei românești. Proiectul, „o propunere concludentă privitoare la muzeul orașului Ora- vița"³⁰, după Cum se exprimă autorul lui, este împărțit în trei capitole mari: I. Activul; II. Nevoile pentru colecționarea și plasarea obiectelor; III. Planul și programul de lucru. încă de la începutul primei secțiuni în proiect este abordată problema localului, preconizîndu-se, în acest sens, ocuparea unui edificiu din apropierea prefecturii (8X26 m), care „în mai multe rînduri a fost designat pentru localul muzeului"³¹. Sînt prevăzute apoi principalele categorii de exponate care trebuiau să dea viață și să confere o personalitate distinctă muzeului orăvițean. Intre acestea, din capul locului erau amintite documentele vechi din secolele al XVIII-lea și al XlX-lea, care „au rămas pînă azi în pivnițele și poduri(le) diferitelor edificii, unde mereu se pierd și mucegăiesc"³². Alături de documente, proiectul menționează necesitatea strîngerii tu- turor lucrărilor tipărite de cărășeni sau referitoare la istoria Văii Cara- ²⁸ Ibidem. ²⁷ Ibidem, nr. inv. 400, p. 1—2; 401, p. 1; 402, p. 1—2; 403, p. 1. ²⁸ Informațiile despre această expoziție ne-au fost furnizate de către proto- popul rom. cat. Paul Lackner din Reșița. ²⁹ Arhiva Muzeului de istorie al județului Caraș-Severin din Reșița, nr. inv. 215. ³⁰ Proiectul, care se păstrează în ciornă, cu numeroase adnotări, a fost întocmit sub forma unui memoriu adresat primarului orașului Oravița. ³¹ Arhiva Muzeului de istorie al județului Caraș-Severin din Reșița, nr. inv. 215, p. 1. ³² Ibidem, p. 1—2. https://biblioteca-digitala.ro 412 Ion Popa șului, precum și expunerea unor tablouri și sculpturi ale maeștrilor origi- nari din această zonă (D. Turcu, I. Isac, R. Ladea ș.a.). Este preconizată, totodată, prezentarea unor minereuri din regiunea montanistică, a mone- delor antice și medievale existente, ca și a celor care au aparținut mo- netăriei din Oravița (Ciclova). Sectorul etnografic al muzeului urma să cuprindă piese de port popu- lar românesc specific plaiurilor orăvițene și în același timp obiecte care să ilustreze portul imigranților din Oltenia („bufeni"), a populației de ori- gine sîrbo-croată și a coloniștilor germani³³. Pentru ca sfera exponatelor să fie cît mai cuprinzătoare, avîndu-sc în vedere potențialul educativ-patriotic al acestora, Sim. Sam. Moldovan in- sistă în proiectul său pentru valorificarea și a altor bunuri de larg interes muzeistic: uniforme ale grănicerilor români și minerilor localnici, desene și fotografii ale monumentelor istorice din județul Caraș, machete ale obiectivelor industriale și produselor societății U.D.R., unelte ale minerilor orăvițeni, afișe și medalii obținute „în operele culturale ale Cărășenilor“, corespondența și notele muzicale ale lui Ciprian Porumbescu tipărite la Oravița etc.³⁴. A doua secțiune a proiectului prezintă detaliat necesarul de fonduri — cca 600 000 lei în 1940 — care să asigure funcționarea în bune condiții a muzeului³⁵. Sînt prevăzute, astfel, cheltuieli în vederea adaptării localu- lui „pentru scopul unui muzeu", a colecționării și transportului obiectelor precum și a întreținerii curățeniei și salarizării personalului. Autorul proiectului este preocupat, de asemenea, de păstrarea și con- servarea bunurilor de patrimoniu, repartizînd fonduri pentru dezinfecta- rea documentelor vechi, confecționarea unui mobilier corespunzător și în- tocmirea documentației privitoare la starea monumentelor istorice din zonă. Iată o dovadă în plus a interesului și grijii manifestate de Sim. Sam. Moldovan pentru ocrotirea tezaurului nostru istoric, pe această linie el de- vansînd, ca și mulți dintre iluștrii săi înaintași, unele preocupări majore ale muzeografiei românești actuale. în a doua secțiune a proiectului este propusă și alocarea unei sumei însemnate (180 000 Iei) pentru efectuarea de săpături arheologice în di- verse puncte ale județului (Berzovia, Vărădia, Carașova, Coronini, Ilidia etc.) și editarea unei publicații de specialitate — „Revista Muzeului Oravița". Ultima parte a acestui proiect de muzeu prezintă criteriile de clasifi- care și ordonare a documentelor în următoarele categorii: a) Istoria națională; b) „ minorităților (colonizare și colaborare) c) „ mineritului (aur, aramă, argint, fier); d) „ culturală (teatrul, școala, biserica); e) „ economică (dezvoltarea orașelor și a satelor); f) „ industriei (în special a Uzinelor Reșița și construcția căilor ferate); ³³ Ibidem, p. 2. ³⁴ Ibidem, p. 2—3. ³³ Ibidem, p. 3—4. https://biblioteca-digitala.ro File din istoria muzeografiei bănățene 413 g) Istoria oficiilor (judecătoria, capitanatul minier, prefectura etc.)³⁶. Se preconiza, totodată, redactarea, prin grija muzeului orăvițean, a bio- grafiilor „fruntașilor noștri naționali" (Simeon Mangiuca, Ilie Trăilă, Ata- nasie M. Marienescu ș.a.) și altor lucrări ca: „Istoria mineritului din Ba- nat", „Prima cale ferată din sud-estul Europei", „Operele italienilor în Banat", „Jurnalistica din Oravița în sec. XIX", „Colaborarea românilor cu minoritățile pe teren economic și cultural", etc.³⁷. Dacă realizarea acestui proiect nu a fost posibilă, în condițiile în care viitoarea celei de-a doua conflagrații mondiale își făcea tot mai profund simțite efectele nimicitoare, importanța sa nu poate fi ignorată. Oricum, autorul proiectului oferă unele soluții viabile și punctează cîteva repere sigure în aria preocupărilor pentru organizarea, structurarea și funcționa- rea unui muzeu. Factorului economico-social îi este rezervată o cuprinzătoare prezen- tare în muzeu, fără a se neglija aspectele complexe ale vieții politice și spirituale. în același timp, evoluția istorică a elementului românesc autoh- ton din zonă este ilustrată în corelare cu cea a naționalităților conlocui- toare — cerință izvorîtă din însăși realitatea de netăgăduit a unei con- viețuiri seculare. în concepția lui Sim. Sam. Moldovan muzeul din Oravița trebuia să se afirme ca o instituție dinamică, activă, în măsură să efectueze pe cont propriu investigații arheologice și arhivistice și să valorifice, cu maximă eficiență educativă, rezultatele acestora în activitatea expozițională ca și prin intermediul tiparului. Necesitatea acută a înființării unui asemenea lăcaș derivă și din me- nirea sa, care se prefigurează limpede în proiect, de a salva de la piei re și a păstra cu sfințenie valorile materiale și spirituale create în cursul în- delungatei noastre istorii. Dezideratul mai vechi al orăvițenilor de a întemeia un muzeu local s-a realizat abia în anii edificării societății socialiste prin deschiderea, în 1968, a unei expoziții permanente în incinta vechiului teatru. Această expozi- ție va fi restructurată pe criterii științifice, în anul 1983, cînd aici s-a inau- gurat „Expoziția de istorie a culturii din județul Caraș-Severin" — secție a Muzeului județean de istorie din Reșița. Deschiderea acestei expoziții permanente la Oravița se înscrie ca o realizare notabilă, întregind peisajul muzeistic al județului Caraș-Severin cu un nou lăcaș care pune în evidență valoroase mărturii documentare ale patrimoniului cultural național și are puternice înrîuiri instructiv- educative asupra unui numeros și divers public. ION POPA ³⁶ Ibidem, p. 4. ³⁷ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 414 Ion Popa AUS DER GESCHICHTE DER BANATER MUSEOLOGIE. DIE GRUNDUNG EINES MUSEUMS IN ORAVIȚA. (Zusammenfassung) Dor Aufsatz stellt einige Momente aus der Geschichte der Banater Museologie vor. Der Verfasser schildert die Anstrengungen die man fur die Griindung eines Museums in Oravița gemacht hat, Anstrengungen die erst in der neueren Zeit er- folgreich waren. https://biblioteca-digitala.ro CĂI ȘI PERSPECTIVE ÎN VALORIFICAREA PATRIMONIULUI DE ISTORIE A TEHNICII DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Desfășurarea nestăvilită a revoluției tehnico-științifice mondiale, im- portanța ei pentru sporirea accelerată și modernizarea forțelor de produc- ție, face ca istoria uneltelor și mașinilor să joace un rol, din ce în ce mai mare, în formarea specialiștilor, în educarea și făurirea personalității omu- lui nou. în contextul acestor vertiginoase transformări înnoitoare" atracția deosebită pe care o exercită realizările științei și tehnicii asupra semenilor noștri"¹, determină creștereti importanței modalităților prin care istoria uneltelor și a reprezentărilor științifice pot dobîndi un statut de valoare și popularitate de masă. I. Muzeele tehnice contemporane. Tendințe și orientări între tradiție și actualitate. Ca forme instituționalizate pentru realizarea contractului nemijlocit între principiile științifice cu aplicațiile lor industriale, pe de o parte și public, pe de altă parte, muzeele științifice și tehnice reprezintă, în sensul considerațiilor de mai sus, acele locuri privilegiate, apte să faciliteze în- țelegerea și aprecierile roadelor inteligenței umane, răspunzînd, în același timp, cerințelor și idealurilor unei societăți industriale dinamice în plină expansiune. Integrarea muzeelor tehnice în dinamica dezvoltării societății contem- porane, le face să apară ca un produs al progresului și concomitent un mij- loc, un instrument de progres², care, îndeplinind rolul dublu de centru de cercetare, dar și de educație științifică, își asumă responsabilitatea unor acțiuni experimentale bazate pe utilizarea deplină a tehnicilor de demon- strație și solicitarea unei participări directe, active, a vizitatorilor. Mai recent, experiența muzeelor americane de știință și tehnică a oferit, în acest sens, exemple numeroase și o varietate de programe educative de mare eficiență. Urmărind să-și mărească resursele materiale și capacitatea organizatorică, prin anii șaizeci, 23 de muzee de știință și tehnologie din Statele Unite ale Americii, în frunte cu ,Museum of Science and Industry din Chicago, s-au constituit în ,Association of Science — Technology Cen- ¹ A. Moldoveana, în RevMuz, V, 1968, 4, p. 318—321. ² B. Zderciuc, în RevMuzMon, (seria muzee), 2, 1974, p. 4. https://biblioteca-digitala.ro 416 Ilie Uzum tres³ (prescurtat ASTC), organism destinat a fi punctul de plecare (control) al unui sistem de punere în comun al resurselor, expozițiilor și ideilor, dar și pentru a facilita organizarea unor programe ample, de interes comun, în domeniul educației științifice și tehnice⁴. Propunîndu-și să devină cen- tre de educație științifică personalizată, foarte dinamice, orientate cu precădere spre actualitate, muzeele asociate în ASTC și-au reorientat co- respunzător activitatea de cercetare științifică și tematica expozițională, tratîndu-le într-un mod cu totul modern⁵. Firesc, și politica de creștere a patrimoniului a fost redimensionată pe aceleași criterii, punînd un accent deosebit „pe prezent și viitor, mai degrabă decît pe trecut"⁶. Potrivit orien- tării actuale, colectarea și păstrarea unor „instrumente istorico-științifice, a instalațiilor, utilajelor și mașinilor sau automobilelor vechi"⁷ e urmărită doar în măsura în care acestea pot deveni autentice puncte de referință în domeniul reprezentat. Se colecționează, în schimb, foarte insistent, și sînt expuse materiale sau obiecte tridimensionale moderne, ce ilustrează principiile științifice și aplicațiile lor tehnologice, demonstrînd, totodată, posibilitățile de exploatare, cu toate implicațiile ce le presupun⁸. Nu deținem suficiente elemente care să permită aprecieri asupra mă- rimii și valorii patrimoniului sau cu privire la structura colecțiilor depo- zitate de muzeele unite în ASTC, în schimb, se poate semnala, în mod con- cret, că în spațiul pe care-1 oferă 282 hale de expunere, sînt prezentate 6 773 de piese⁹, ceea ce, oricum, apare edificator pentru activitatea și po- sibilitățile respectivului organism. De asemenea, subliniem că pe lîngă numeroasele obiecte tridimensionale originale, un loc important este ocu- pat de categoria așa numitelor „modele tehnice de demonstrație sau expe- rimentale"¹⁰, ca și de „reconstituirile", executate la o scară variabilă, în funcție de mărimea originalului u. în totalitatea lor, asemenea „obiecte de expoziție, tridimensionale, create de muzeele științifice și tehnice sînt ca- pabile să producă o motivație vizitatorilor, se pot pune în funcțiune atin- gînd un buton de pornire, manipulînd o manetă de ridicare sau un dispo- zitiv de rotire.. .“¹². Astfel, modelele și machetele tehnice în stare do funcționare, ilustrînd o idee sau alta din tematica expoziției de bază, ser- vesc în esență, postularea tacită a importanței prezentului funcțional, multe legîndu-se de viziunile unor concepții științifice de ultimă oră, care pînă nu demult, erau prezentate cu valori ontologice¹³. Fără îndoială, că și această categorie specială de exponate — rezul- tate concrete ale unei activități de cercetare — apărută sub imperativul documentării legate de ultimul stadiu al domeniilor de activitate, încor- porînd trecutul numai în măsura în care prezintă valoare funcțională certă, ⁰ V. J. Danilov, în Nouvelles de l’ICOM, 26, 1973, 3, Oxford, p. 95. ⁴ Ibidem. ⁵ Ibidem. ⁶ Ibidem. ⁷ Ibidem. ⁸ Ibidem. ⁹ Ibidem. ¹⁰ O. Petrik, în Museum, 4, .1970/1971, p. 247—248. ¹¹ Scara acestor reconstituiri variază de regulă de la 1 : 1 la 1 :5 în cazul unor mașini, mijloace de transport, iar în cazul unor instalații industriale ajunge la 1 : 2 000. ¹² V. J. Danilov, op. cit., p. 90. ¹³ D. Popescu, în RevMuz, 6, 1968, p. 563—566. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 417 legată de o performanță imediată, depășește cu mult stadiul de material științific auxiliar, contribuind în mod substanțial și nemijlocit la dezvol- tarea fondului de bază al unor muzee nemuzeale¹⁴. In prezent, o asemenea orientare pare să stea, într-o măsură mai mare, la temelia activității muzeelor științifice și tehnice americane și, în primul rind, a grupului de instituții reunite în ASTC. Sub acest raport și anali- zate din acest punct de vedere, se impune existența unei foarte mari deo- sebiri între muzeele tehnice din Statele Unite ale Americii și Europa¹⁵. în multe țări din bătrînul continent, istoria ideilor tehnico-științifice și, în corelație cu ea, înființarea unor muzee de profil, au cunoscut începu- turi și tradiții destul de îndepărtate. O scurtă privire retrospectivă, dove- dește că cel mai vechi muzeu tehnic din Europa, „Conservatoire National des Arts et Metiers", a apărut încă din anul 1789, adică dc la începutul Revoluției franceze. în anul 1867 a fost înființat „Science Museum" din Londra, iar cinci ani mai tîrziu (1872) a apărut Muzeul Politehnic din Mos- cova. în primul deceniu al secolului XX apar, pe rînd, încă trei muzee „Deutsches Museum" din Miinchen la 1903; „Technisches Museum filr Industrie und Gewerbe" din Viena în anul 1908; „Muzeul Tehnic Român", înființat la București în anul 1909, ca rezultat al inițiativei prof. ing. Di- mitrie Leonida¹⁶. Pornind de la concepția fondatorului său, Muzeul Teh- nic Român — mai degrabă centru de prezentare al tehnicii și istoriei sale — tindea să devină „o școală vie pentru toți, o școală a știnței și tehnicii, o școală a școlilor, care folosește tuturor"¹¹ întemeindu-se pe înțelegerea faptului că istoria uneltelor, mașinilor și tehnologiilor se înserează în noțiunea mai largă de istorie umană, mai bine zis de istorie a culturii materiale și spirituale, primele muzee europene, ca și cele care le-au urmat, indiferent că ilustrează sectoarele mai multor do- menii ale științei și tehnicii ori că s-au specializat numai într-o anumită ramură, și-au îndreptat preocupările și eforturile spre: — Cercetarea marilor etape ale științei și tehnicii; — Cunoașterea interdependenței dintre practica tehnologică și știință, studiate în strînsă legătură cu consecințele lor sociale și economice; — Lămurirea modului prin care valorile tehnico-științifice ale cultu- rii materiale au contribuit de-a lungul timpurilor, la eliberarea treptată și definirea ființei umane ¹⁸. Experiența teoretică și practică acumulată de muzeele tehnice euro- pene, vreme de mai multe decenii — unele reprezentînd ,,modele de in- spirație“ și pentru muzeele americane¹⁹ —, permite constatarea că, orga- nizarea și dezvoltarea lor s-a realizat, în practica muzeală, pe baza prin- cipiului realist și eficace al îmbinării istoriei științei cu istoria tehnicii, sub forma ideii de istorie tehnico-științifică. Aprofundînd rolul acestei idei în contextul dezvoltării culturii mate- riale și spirituale a unui popor, clasici ai istoriografiei tehnice ca: Singer, i---------------- ¹¹ D. Hering, în Prisma, 8, 1972, p. 36. ¹⁵ V. J. Danilov, op. cit., p. 95. ¹⁶ D. Popescu, op. cit., p. 565. ¹⁷ Muzeul „prof. ing. Diniitrie Leonida", Micul ghid, p. 2. ¹⁸ D. Popescu, op. cit., p. 563 și urm. ¹⁹ Deutsches Museum din Miinchen a fost inițial model de inspirație pentru or- ganizarea lui Museum of Science and Industry din Chicago, vezi și V. J. Danilov, op. cit., p. 95. 27 — Banatlca Vin https://biblioteca-digitala.ro 418 Ilie Uzum Langevin, D. Leonida, J. D. Bernal, Halmyard etc., demonstrează că rea- lizările prezentului s-au născut din lucrările primitive și din încercările mai vechi. Aceeași oameni de știință accentuează asupra faptului că, isto- ria ideilor tehnico-științifice și a încercărilor poate reprezenta o extraor- dinară sursă de fertilizare a dorinței de nou, de meditație asupra eforturi- lor ființei umane în lupta sa cu mediul înconjurător și de înțelegere a naturii fenomenelor²⁰. Paralel cu dezvoltarea acestor idei, consolidarea muzeelor europene aduce, prin activitatea lor de achiziții și cercetare, remarcabile contribuții la promovarea istoriei științei și tehnicii, impunîndu-se ca realitate ates- tată, atît prin colecții de exponate, cît și prin literatura de istoriografie tehnică creată. însă, accentuarea valorii criteriului istoric în activitatea muzeelor din țările europene, nu poate duce, nicicum, la concluzia falsă că importanța prezentului în tehnică, ca și aspectele esențiale ale revolu- ției tehnico-științifice contemporane sînt sau ar putea fi ignorate. Toate perfecționările funcționale aduse, succesele spectaculoase ale științei, suc- cedate cu repeziciune în ultimele decenii impun, în chip firesc, orientarea preocupărilor științifice și muzeologice spre cunoașterea stadiului actual al tehnicii. Subliniind sensul evolutiv și schimbările determinate de teh- nologie în cadrul mai larg al relațiilor sociale, prin intermediul muzeelor de istorie tehnică poate fi evidențiată mai bine calitatea saltului istoric realizat. Este semnificativ că toate marile muzee, menționate mai sus, au cunoscut și au parcurs de-a lungul existenței lor o perioadă de gestație pa- trimonială destul de largă. Colecțiile acelor instituții s-au constituit în urma unor acumulări de valori și obiecte, timp de zeci și chiar sute de ani, întrunindu-sc toate condițiile, inclusiv timpul fizic necesar, pentru rezol- varea principalelelor aspecte și probleme ale cercetării științific. în acest mod, structura și, mai ales, tematica patrimoniului au putut fi bine preci- zate și completate atît în funcție de interesele cercetării diferitelor ramuri ale științei și tehnicii, cît și în funcție de cerințele ilustrării expoziționale complexe și complete. Aproape pretutindeni, acumularea patrimoniului și colecțiilor de istorie tehnică a fost favorizată de însăși natura acestei ra- muri a culturii materiale, capabilă să creeze și să ofere în cantități impre- sionante, un material muzeografic foarte variat. Desigur, referitor la sursele și formele acumulării exponentelor tehnice, considerăm că problemele se prezintă și se soluționează în mod diferențiat, în funcție de perioada concretă a evoluției istorice spre care s-a orientat cercetarea, într-un moment sau altul. De pildă, în constituirea patrimo- niului tehnico-științific contemporan, sursele de colectare au devenit ne- numărate, implicit posibilitățile de creștere și diversificare a colecțiilor sînt practic nelimitate. Nu în același fel se rezolvă însă problemele acumulării patrimoniului tehnic specific epocii moderne și evului mediu. Pentru aceste perioade preocupările trebuie să se orienteze cu necesitate spre: identificarea sau localizarea vestigiilor tehnice păstrate în teren; execu- tarea unor săpături arheologice speciale, de salvare; investigarea fonduri- lor arhivistice documentare; în sfîrșit, cercetarea și achizițiile din dome- niul meșteșugurilor și tehnicii populare. Pe măsură ce urmărim lămurirea problemelor legate de începuturile tehnicii și proceselor tehnologice, cer- ²⁰ D. Popescu, op. cit., p. 56G. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 419 cetarea arheologică devine principala, dacă nu chiar singura sursă, pentru sporirea patrimoniului. După perioada arhaică a aburului, care marchează începuturile, rela- tiv recente, ale civilizației noastre tehnice moderne, marii animatori ai tehnicii, bucurîndu-se de concursul unor foruri centrale au procedat la în- ființarea primelor muzee și așezăminte de propagandă pentru mașini. Astfel, primele muzee tehnice europene au apărut, de regulă, în capi- talele unor țări din vestul, răsăritul și din centrul continentului. Destul de curînd acest proces s-a dezvoltat firesc, pe baza valorificării tradițiilor teh- nice locale, existente în fiecare țară, iar în momentul cînd au devenit po- sibile stabilirea limitelor cronologice și evaluarea patrimoniului acumulat, s-a trecut la înființarea majorității muzeelor tehnice, mai ales în regiu- nile și centrele cu o puternică tradiție industrială. Dar, se poate constata că indiferent unde au apărut, cum și cînd au fost înființate, organizarea și orientarea activității muzeelor tehnice europene au ca trăsătură comună, închegarea tematicii patrimoniului și a expoziției lor permanente, pe baza ideii de istorie tehnico-științifică. Ele urmăresc ilustrarea procesului evolutiv de la începuturi pînă în perioada actuală, așa cum se reflectă și din cele cîteva exemple pe care le vom prezenta în continuare. Muzeul de științe din Londra — Science Museum — se numără prin- tre cele mai vechi muzee cu profil tehnico-științific din lume. Astăzi, el ocupă o suprafață de 27 500 m², conservînd prețioase colecții, rezultate în urma orientării cercetărilor spre 27 domenii științifice și 41 de domenii ale tehnicii²¹. Organizarea expozițiilor s-a făcut pe baza aplicării principiului istorismului în știință, urmărindu-se prezentarea proceselor, evolutiv, de la origini pînă în prezent. Pentru a răspunde cît mai bine scopurilor in- structiv-educative și de promovarea culturii tehnice „se încearcă, pe cît, posibil, folosirea obiectelor tridimensionale, care să fie manipulabile, ex- puse în ordine cronologică și logică"²². Foarte probabil, că instituția mu- zeală britanică a servit de model și pentru organizarea altor muzee teh- nice din Europa, dar și din alte părți mai îndepărtate, cum este cazul pri- mului muzeu de științe din India, cunoscut sub numele „Birla Industrial and Technological Museum", din Calcutta²³. Aproape identic ca profil, sferă de activitate și orientare tematică, este și impunătorul „Deutsches Museum von Meisterwerken der Naturwissen- schaft und Technik" din Miinchen. în acest muzeu, pe parcursul a circa opt decenii de activitate, s-a acumulat un patrimoniu uriaș care ilus- trează dezvoltarea istorică, urmărind 40 de ramuri și domenii ale științelor naturii și tehnicii. Cele aproape 70 000 de obiecte, expuse în 340 de săli, de-a lungul unui circuit de 15 km, oferă o imagine sugestivă în privința volumului, diversității și valorii patrimoniului deținut de Muzeul tehnic din Miinchen²⁴. Un exemplu tipic de muzeu specializat, cu patrimoniul structurat pen- tru a reprezenta și ilustra diferitele sectoare dintr-o singură ramură a teh- ²¹ * * *, în Nouvelles de l’ICOM, 20, 1967, 2—3, p. 81. ²² Ibidem. ²³ M. S. K. Ghose, în Nouvelles de l’ICOM, 21, 1968 , 3, p. 2—4. ²¹ Deutsches Museum im Bilde, Ghid. 27* https://biblioteca-digitala.ro 429 Ilie Uzum nicii ne oferă „Bergbau Museum Bochum din R. F. Germania²³. Numă- rul considerabil de colecții și exponate originale — geologie minieră, do- cumente și mărturii tehnico-istorice din evul mediu, unelte și utilaje de lemn, mașini cu aburi și locomotive de mină din epoca modernă, aparate electrotehnice, mașini mari cu telecomandă și instalații automatizate din zilele noastre — mijlocesc cunoașterea exhaustivă a istoriei mineritului german, paralel cu urmărirea evoluției mineritului european și pe plan mondial din toate timpurile și referitor la exploatarea tuturor bogățiilor minerale ale subsolului²⁶. Ființînd din anul 1928, Muzeul mineritului din Bochum este unic în felul său în lumea întreagă. Tematica expoziției per- manente, rcflectînd complexitatea patrimoniului pe care-1 deține este structurată pe 15 compartimente expoziționale de bază care acoperă o suprafață de 6 000 m². La aceasta, în partea subterană a muzeului — la adîncimea de 15—20 m — se adaugă o foarte originală mină-model, cu o rețea de galerii lungă de peste 2,5 km. Utilizarea criteriului istoric în orientarea activității specifice de cer- cetare, ca și în tematica expunerii colecțiilor poate fi ilustrată și prin exemplul pe care-1 reprezintă „National Motor Museum din Beaulien. Acesta adăpostește colecții dintre cele mai importante pentru cunoașterea evoluției tehnico-istorice a vehiculelor cu motor, începînd din anul 1895 pînă în zilele noastre²⁷. De asemenea, „Muzeul in aer liber al monumentelor tehnice din Ha- gen-Westfalia“ urmărește, pe de o parte ilustrarea procesului trecerii de la industria auxiliară casnică la meșteșugul independent, iar pe de altă parte, „surprinderea momentului istoric și tehnic, în care mașinile hidraulice sînt înlocuite de cele cu aburi sau electrice, în perioada 1650—1870, in- clusiv trecerea dc la industria manufacturieră la marea industrie mecani- zată"²⁸. în vederea dezvoltării activității de cercetare și aprofundării te- maticii generale, Muzeul din Hagen-Westfalia și-a propus orientarea spre „prezentareti istoriei meșteșugurilor și a tehnicii de la începuturile meta- lurgiei, în perioada Latene, la fierăriile „sătești" din secolul IX pînă la începuturile industriei moderne din secolele XVIII—XIX"²⁹. într-o anu- mită măsură, prin natura exponatelor sale, acest muzeu tehnic în aer libor, poate fi comparat, eventual, cu Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului³⁰. La rîndul său, „Muzeul Fierului™ inaugurat la Jarville, lîngă Nancy, se recomandă ca un adevărat centru de cercetări în domeniul istoriei side- rurgice³¹. Patrimoniul acestei instituții franceze s-a constituit din: ansam- bluri originale de foarte mari dimensiuni (de exemplu: o turnătorie, cio- canul hidraulic triplu din Vatagna etc.); colecții cu mostre de materie pri- mă fioroasă și combustibile; colecții constituite din categorii de produse originale lucrate din fier din anumite epoci, etc. Potrivit principiului cu- noscut, s-a avut aici în vedere, ilustrarea dezvoltării metalurgiei fierului ²⁵ D. Hering, op. cit., p. 34—35. ²⁰ Ibidem. ²⁷ * ♦ *, în Nouvelles de L’ICOM, 26, 1973, 3, p. 103—104. ²⁸ V. Wollmann, Muzeul în aer liber al monumentelor tehnice din Hagen—West- falia, manuscris sub tipar. ²⁹ Ibidem. ³⁰ Ibidem. ³¹ * * » în Nouvelles de I’ICOM, 20, 1967, 2—3, p. 76. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 421 înccpînd din epoca străveche pînă în evul mediu, continuînd apoi cu pe- rioada Renașterii și cu dezvoltarea metalurgiei clasice“, din secolele XVII—XVIII pînă în secolul al XlX-lea, cînd marile descoperiri tehnice și inovațiile introduse de metalurgia engleză, au deschis calea spre side- rurgia modernă³². De altfel, Muzeul din Jarville și-a propus, pentru viitor, să prezinte și să ilustreze contribuția marilor mctalurgiști: Martin, Tho- mas, Bessemer³³. Este un fapt remarcabil că în ciuda profilului său teh- nic, „Muzeul Fierului din Jarville“ nu vrea să fie un muzeu al tehnicilor. El este înainte de toate muzeu de istorie. Consecințele sociale și economice ale prelucrării fierului sînt permanent urmărite: „omul este fără încetare actorul și personajul principal al expoziției"³⁴. O instituție cu profil asemănător este „Muzeul central metalurgic din Miskolc", inclusiv secția sa „Uj Massa Miizeum", care ilustrează începu- turile metalurgiei pe teritoriul Ungariei și dezvoltarea sa pînă în prezent³⁵. In acest caz se pune un accent deosebit pe cercetarea evoluției tehnico- istoric a metalurgiei, începînd din secolele X—XII, apoi de-a lungul evu- lui mediu pînă în perioada 1770—1880. Ilustrarea dezvoltării metalurgiei se realizează atît prin obiecte tridimensionale și instalații originale, înso- țite de produsele specifice epocii, cît și prin intermediul numeroaselor do- cumente dc arhivă. La acestea se adaugă un număr important de monu- mente de tehnică metalurgică descoperite „in situ“, cum sînt: trei tipuri de cuptoare de redus minereul de fier, pe baza cărora e posibilă reconsti- tuirea începuturilor metalurgiei fierului din secolele X—XII³G. Cel mai apropiat exemplu, totodată și foarte grăitor, cu privire la modul în care s-a întreprins îmbinarea istoriei științei cu istoria tehnicii, îl oferă „Muzeul Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida" din București. în- ființat, după cum precizam anterior, în anul 1909, pe lîngă Școala cen- trală de electricieni și mecanici, acest muzeu tehnico-științific și-a con- stituit patrimoniu) pornind de la valoarea tehnică și dialectică a pieselor și materialelor colectate. Primele colecții au fost constituite din „nume- roase mașini, aparate și instrumente găsite sau construite de elevi“³⁷. Foarte curînd, acestor modele și machete inițiale li s-au adăugat „tot ceea ce rămăsese din vechile instalații tehnice de la noi“³⁸, făcînd posi- bilă urmărirea evoluției diferitelor tipuri de mașini și aparate. înțele- gînd importanța creării unui centru de cercetare și prezentare muzeistică a istoriei tehnicii ca o cale spre ridicarea potențialului profesional teh- nologic al țării, inginerul D. Leonida s-a preocupat de completarea sis- tematică a colecțiilor Muzeului Tehnic cu exponate valoroase, care să poată lămuri succesiunea istorică a tipurilor constructive și funcționale de mașini, ca și modificările tehnologice importante ce au intervenit. Astfel, în esență, tematica sa generală, urmărește ilustrarea evoluției tehnicii ro- mânești, etalînd exponate de valoare structurate pe șapte sectoare dis- tincte, potrivit domeniilor abordate. ³² Ibidem. ³³ Ibidem. ³⁴ Ibidem. ³⁵ Și în acest caz este vorba despre un muzeu de istorie a tehnicii. ³⁶ Materialele provin din săpături arheologice. ³⁷ D. Leonida, în RevMuz, 4, 1964, p. 350. ³⁸ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 422 Ilie Uzum în prezent există mai multe păreri autorizate, care privesc dezvol- tarea rețelei muzeale din România, preconizînd realizarea unei viziuni unitare asupra dezvoltării științei și tehnicii prin revitalizarea tematică a unui muzeu de orizont național, care, în mod necesar, trebuie să „pună în valoare în primul rînd aportul românesc la dezvoltarea științelor și tehnicii“³⁹. înfăptuirea acestui obiectiv de importanță majoră se întemeiază pe necesitatea desfășurării unei ample acțiuni prealabile de prospectare a patrimoniului tehnic real existent la nivelul întregii țări. Concomitent cu atingerea obiectivelor acestui program național și în strînsă legătură cu evoluția lui, s-a mai preconizat crearea bazelor organizării unor mu- zee tehnice specializate pe anumite ramuri și domenii mai restrînse, în măsură să ilustreze fenomenul local extrem de complex, raportat la ori- zontul românesc general⁴⁰. Prospectarea patrimoniului național de istorie tehnică urmează să se desfășoare, astfel, în mod sistematic, potrivit unor criterii științifice de selectare a obiectelor, ținîndu-se seama de anumite urgențe sau de priorități stabilite cu competență și obiectivitate⁴¹. în acest sens, credem că este prioritară orientarea cercetărilor mai întîi spre identificarea și salvarea vestigiilor tehnice din zonele care au o veche și puternică tradiție industrială. Ne referim, în primul rînd, la regiunile tradiționale ale mineritului, metalurgiei și construcțiilor de mașini, unde ritmurile dezvoltării contemporane amenință cu distrugerea și chiar cu pierderea iremediabilă a unor vestigii și mărturii tehnice, dintre cele mai rare și prețioase. Dispariția acestor mașini și instalații, ca și a documen- tațiilor tehnice aferente — reconstituirea, conservarea și păstrarea lor ri- dicînd probleme foarte dificile, deci și costisitoare — reprezintă o pier- dere documentar-științifică și muzeistică dureroasă, care se petrece aproape zilnic, sub ochii noștri. De aceea, chiar înainte de finalizarea ac- țiunii pentru prospectarea patrimoniului tehnic la scară națională, cre- dem că se impune, cu prioritate absolută, salvarea vestigiilor de istorie tehnică afectate în mod iminent sau amenințate cu distrugere într-o per- spectivă apropiată. Considerăm în acest sens, că este absolut necesară adoptarea unui complex de măsuri organizatorice menite a facilita încă din etapa actuală, înființarea unor centre de cercetare și muzee tehnice pe plan local sau acolo unde este cazul, sprijinirea și echiparea cores- punzătoare — cu fonduri, bază tehnică-materială și personal specializat — a unor secții de istorie tehnică create în cadrul anumitor muzee ju- dețene. în vederea constituirii acestor instrumente adecvate de cercetare și prezentare a istoriei tehnicii, trebuie îndreptată atenția în primul rînd, spre regiunile industriale tradiționale ale țării între care poate fi inclus, evident, și teritoriul județului Caraș-Severin. Considerentele noastre pornesc de la cunoașterea unor fapte reale — și anume că în asemenea regiuni a fost posibilă și se constată existența preocupărilor pentru cercetarea tradițiilor și vestigiilor de istorie tehnică, luînd ființă foarte de timpuriu chiar și anumite colecții de bunuri cu ³⁹ I. Grigorescu, în RevMuzMon, (seria muzee), nr. 2, 1975, p. 23—25. ⁴⁰ Ibidem. ⁴¹ Legea nr. 63/1974; HCM 311 și HCM 312, ambele din 1975, stabilesc și pre- cizează cadrul legal ideal al desfășurării acestei activități. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 423 caracter industrial ce ar putea implica pe lîngă valorificarea științifică și o valorificare adecvată instructiv-educativă. înființarea unui muzeu pe aceste baze și orientarea activității sale spre cercetarea și reprezentarea diferitelor ramuri tehnice specifice în- tr-o anumită regiune este strîns legată de structura patrimoniului virtual și real, constituit prin practicarea îndelungată a unor activități productive cu caracter industrial. Specificul și structura acestui patrimoniu tehnic sînt deopotrivă determinate nemijlocit de premisele care au condiționat apariția și acumularea lui, de-a lungul etapelor dezvoltării istorice. Pen- tru a fi în măsură să apreciem posibilitățile valorificării patrimoniului tehnic din județul Caraș-Severin, credem că este necesară o analiză a con- dițiilor care au stat la baza apariției și dezvoltării sale specifice pe acest teritoriu. II. Premisele apariției și structura patrimoniului tehnic al județului Caraș-Severin Situate în sud-vestul pămîntului românesc, plaiurile caraș-severinene alcătuiesc o adevărată sinteză a sa, definindu-se prin: varietatea forme- lor de relief; complexitatea resurselor naturale — ale subsolului și so- lului, deopotrivă — dar și printr-o străveche și permanentă activitate umană și, mai ales, printr-o continuitate autohtonă neîntreruptă. Relieful, clima și resursele naturale au reprezentat, de timpuriu, con- diții favorabile practicării culesului, vînătorii și pescuitului, înlesnind pe trepte superioare ale evoluției societății omenești, practicarea ocupațiilor de bază agro-pastorale și a meșteșugurilor. însă, dintru-începuturi, teri- toriul Caraș-Severinului se caracterizează printr-o complexă structură geologică — adevărată rețea de zone muntoase și deluroase, dispuse echi- librat pe direcția nord-sud — tăinuind în adîncuri bogății minerale din- tre cele mai felurite: — bogate zăcăminte cuprifere și minerale ca: barnitul, calcopirita și calcozina, formate prin metamorfismul de contact dintre zona Ocna de Fier—Dognecea—Brădișorul de Jos—Oravița (Ciclova Montană)—Șasea Montană—Moldova Nouă; — minereuri de fier cum sînt: magnetitul, hematita (fier oligist), lu- dwigit și fero-mangan la Ocna de Fier, Dognecea, Moldova Nouă și De- linești; — metale prețioase și alte minereuri neferoase ca: aur, argint, plumb, cositor, arsen, antimoniu, nichel și cobalt se găsesc în dealurile Dognecei și Oraviței, ca și în Munceii clisurilor care fragmentează relieful din Va- lea Dunării; — zăcăminte de cărbune, în general de foarte bună calitate s-au gă- sit la Cozla, Anina, Lupac, Doman și Secu-Cuptoare. Prezența acestor importante resurse minerale a reprezentat condiția primordială pentru trecerea, foarte timpurie, la exploatarea și folosirea lor. Mai întîi au fost identificate minereurile neferoase și zăcămintele cu- prifere, extragerea și prelucrarea lor efectuîndu-se prin procedee tehno- logice primitive. Cronologic, începuturile mineritului și metalurgiei pe teritoriul Caraș-Severinului, se situează în perioada de tranziție de la neolitic spre epoca metalelor cînd, cel mai de seamă eveniment l-a con- https://biblioteca-digitala.ro 424 Ilie Uzum stituit întrebuințarea aramei în stare nativă, pentru prima dată, la fău- rirea uneltelor, armelor și podoabelor. Ca pretutindeni, cunoașterea și practicarea metalurgiei aramei, în zona din centrul și sudul Banatului, a început cu prelucrarea la rece și la cald a cuprului nativ, cules manual din bogatele zone de oxidație superficială. A doua fază a fost obținerea aramei în urma reducerii minereurilor de carbonat dc cupru, procedeu prin care s-a ajuns la posibilitatea topirii și turnării acestui metal. Cer- cetările arheologice dovedesc că străvechii pionieri ai mineritului și me- talurgiei aramei au fost locuitorii acestor plaiuri din perioada enclitică⁴². Trecerea de la metalurgia aramei la metalurgia bronzului marchează o realizare tehnică cu totul remarcabilă. Calitățile superioare ale noului metal (duritate, fluiditate, absența absorbției de gaze) și solicitarea lui insistentă au determinat atît dezvoltarea mineritului pentru sporirea can- tității de cupru, cît și intensificarea schimburilor cu alte regiuni pentru procurarea cositorului. In noua conjuctură, zona ponto-carpato-dunăreană a jucat un rol activ ca mijlocitoare între spațiul mediteranean, regiunea de la est de țara noastră și centrul Europei și tot în acest context, sudul Banatului poate fi considerat drept una dintre cele mai vechi regiuni miniere de pe con- tinent. O asemenea situație este pusă în evidență și confirmată prin ana- liza electrochimică a diferitelor piese descoperite în aceste părți. Exis- tența anumitor impurități în aliajul din care au fost turnate diferitele obiecte, ce compun depozitele de bronzuri atribuite județului Caraș-Se- verin, este caracteristică numai calcopiritelor și zăcămintelor din împre- jurimile localităților Bocșa, Ciclova Montană, Oravița, Șasea Montană și Moldova Nouă de unde, fără îndoială, s-a extras și arama folosită⁴³. Dczvoltîndu-se pe baza experienței prelucrării cuprului nativ, a cu- noștințelor și îndemînării specifice, acumulate vreme îndelungată, meta- lurgia bronzului, parte componentă a civilizației tracilor de nord, a con- stituit o premisă a inventării și difuziunii metalurgiei fierului pe întreg cuprinsul pămîntului românesc. Zăcămintele de fier identificate în mai multe localități din județul Caraș-Severin, demonstrează că aici au existat toate condițiile pentru ca trecerea la exploatarea și prelucrarea lor să se producă încă de la începutul primei epoci a fierului (sec. XII—XI î.e.n.). Astfel, întreaga regiune muntoasă a Banatului, aparținînd în cea mai mare parte actualului teritoriu caraș-severinean, poate fi considerată drept una dintre vetrele primare ale plămădirii noului metal, integrîndu-se pu- ternicului centru metalurgic nord-vest balcanic-sud-est-alpin, deosebit de activ încă din epoca bronzului⁴⁴. Desigur că, înlocuirea armelor și unelte- lor din bronz cu cele din fier, s-a petrecut lent, de-a lungul mai multor secole. Cele mai vechi piese de fier, descoperite se pare (din 7 piese de fier descoperite în România, 5 provin de pe teritoriul Banatului), în jude- țul Caraș-Severin au fost lucrate după vechile metode, specifice meta- ⁴² O. Răuț, în Flamura roșie, 1202, 20 mai 1961; vezi și * * * Caraș-Severin. Monografie (colecția Județele patriei), Ed. Sport-Turism, București, 1981, p. 54. ⁴³ Ibidem, p. 55—58; Vezi pentru această problemă, N. Maghiar, St. Olteanu, Istoria mineritului în România, București, 1970, p. 29 și O. Răuț, Flamura Roșie, 1202 din 26 mai 1961. ⁴⁴ M. Gumă, în Banatica, V, 1979, p. 115, p. 130—133; Idem, în Banatica, VII, 1983, p. 65—67. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 425 lurgiei bronzului, prin tehnica supraturnării⁴³. Ulterior, piesele din fier au fost făurite exclusiv prin ciocănire la cald. Metalurgia fierului a cunoscut o dezvoltare impetuoasă în vremea ci- vilizației geto-dacice, încă de la sfîrșitul perioadei hallstattiene și înce- putul Latene-ului. In atelierele metalurgice locale se obținea, din mate- ria primă proprie și prin activitatea meșterilor băștinași, fierul brut din care s-au executat tot felul de unelte de muncă și arme. Analizele chimice și metalografice efectuate la bucățile de zgură, la calupuri și minereuri de fier, confirmă presupunerile că topirea minereurilor s-a făcut undeva, în apropierea atelierelor de fierărie. Este cert, că din a doua jumătate a secolului al II-iea î.e.n., se poate vorbi despre înmulțirea cuptoarelor pentru redus minereul de fier și utilizarea acestuia la făurirea armelor, a uneltelor de bază folosite în agricultură, ca și la confecționarea unor unelte specializate, solicitate pentru diferitele meșteșuguri practicate în lumea geto-dacă. Urmele folosirii fierului au fost semnalate în diferite locuri din cuprinsul județului Caraș-Severin, însă, începînd din perioada statului dac, condus de Burebista, se constată o anumită concentrare a vestigiilor pe Valea Bîrzavei. Această situație marchează începutul unei activități metalurgice care se va desfășura fără întrerupere în zonă, în special la Bocșa și Reșița, devenite ulterior mari centre industriale, continuatoare și păstrătoarele unor tradiții metalurgice milenare⁴⁶. Exploatarea fierului, alături de prelucrarea metalelor neferoase ca: aur, argint, cupru, plumb, au cunoscut o intensificare deosebită și un salt ca- litativ în timpul stăpînirii romane. Posesori ai unei temeinice experiențe în domeniul mineritului, romanii au introdus o serie de modificări în mo- dul de exploatare a metalelor, au perfecționat tehnica mineră, au îmbu- nătățit sistemul de iluminat și de evacuare a apelor freatice din subteran, procedînd, în același timp, la adoptarea anumitor amenajări și măsuri pentru securitatea muncii. Cercetările arheologice scot la lumină nume- roase materiale care atestă nivelul practicării mineritului și metalurgiei după transformarea Daciei în provincie romană. Există însă dovezi că și după retragerea oficialităților romane, pe vremea lui Aurelian, mineritul și metalurgia fierului și a metalelor neferoase continuă să fie ocupații de bază practicate de băștinașii daco-romani din părțile bănățene, consta- tîndu-se aceeași puternică concentrare de vestigii metalurgice pe Valea Bîrzavei⁴⁷. Interesul pentru valorificarea bogățiilor miniere din Munții Banatului și continuitatea practicării metalurgiei au fost atestate de-a lungul între- gului ev mediu. Mărturiile devin mai numeroase odată cu apariția refe- ririlor scrise, cuprinse în diferitele documente emise de statul feudal ma- ghiar, care și-a extins stăpînirca efemeră în aceste părți⁴⁸. Documentele scrise din perioada stăpînirii turcești, vin să contrazică anumite păreri ⁴⁵ Idem, în StComC, II, 1977, p. 259—260. 46 * * * Caraș-Severin. Monografie, p. 59—60. ⁴⁷ E. E. Speidl, A Resikzabânyai (âllami segellyel fenntartott), (Minele Reșiței...), Reșița, 1896, p. 69; Vezi și Gh. Cimponeriu, în Buletinul UDR, I, 1931, 2, p. 57; N. Maghiar, St. Olteanu, op. cit., p. 52; Pentru problema continuității mineritului și metalurgiei bronzului, vezi și Gh. Lazarovici, în Energia, nr. 222 din 24 mai 1969. ⁴S G. Vcnzel, Magyarorszăg bănyăsztâvak kritikai tortenete (Istoria critică a mineritului din Ungaria), Budapesta, 1880, p. 16—31; vezi și Fr. Pesty, în Krasso, III, p. 32—42, doc. nr. 29; idem, în Krasso, II—2, p. 297; Ibidem, doc. nr. 39; Idem, Krasso, III, p. 363, doc. nr. 274. https://biblioteca-digitala.ro 426 Ilie Uzum lipsite de temei, după care, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea exploatarea diferitelor zăcăminte miniere din Munții Banatului ar fi în- cetat cu desăvîrșire, turcii dezinteresîndu-se total de asemenea activități productive⁴⁹. Dar, există chiar mărturii austriece despre continuitatea în- deletnicirilor miniere în Banat și pe timpul expansiunii turcești. Aseme- nea izvoare relatează faptul, că în mai multe locuri din împrejurimile Ora- viței au fost găsite haldine proaspete de steril și un număr de instalații și utilaje miniere care, s-a constatat că au fost abandonate în mare grabă⁵⁰. La începutul secolului al XVIII-lea, schimbarea dominației turcești cu ocupația austriacă și transformarea Banatului într-o imensă feudă a Curții din Viena, determină trecerea mineritului și metalurgiei într-o nouă fază de dezvoltare, mai accentuată, de tip industrial. Noua realitate istorică, presupunea antrenarea într-un proces de perfecționare a uneltelor, utila- jelor, instalațiilor și tehnologiilor de producție. Semnificativ este faptul că tocmai în regiunea din centrul și sudul Banatului, întîlnim cea mai complexă organizare minieră din întreg teritoriul românesc subjugat de habsburgi⁵¹. In scopul organizării extragerii metalelor, autoritățile impe- riale au înființat patru oficii montanistice la Oravița, Dognecea, Moldova și Șasea Montană, sediul Direcțiunii montanistice fiind stabilit, inițial și pentru scurtă vreme, la Timișoara, apoi a fost transferat și stabilit la Oravița⁵². De acum au fost intensificate exploatarea masivă a fierului în zona Bocșa—Reșița și a cuprului de la Dognecea, Ciclova Montană, Șasea Montană și Moldova Nouă. Concomitent s-a dezvoltat extracția plumbu- lui și a metalelor prețioase. Pentru topirea minereurilor de cupru, la Oravița (Ciclova Montană) a fost ridicat un cuptor înalt și un atelier de forjare încă din anul 1718, iar în anul următor s-a pus în funcțiune o topitorie de fier la Bocșa. în anul 1725, la Dognecea, au fost instalate două cuptoare de topit aramă, precum și un ciocan hidraulic. Topitorii și ciocane pentru prelucrarea cu- prului au mai fost instalate la Moldova Nouă și la Șasea Montană, iar în anul 1771 s-a încheiat ridicarea primelor două furnale reșițene⁵³. Către sfîrșitul secolului al XVIII-lea ritmul modernizărilor a fost mult accele- rat, iar din secolul următor, industriile miniere și metalurgice de pe te- ritoriul Caraș-Severinului înregistrează în dezvoltarea lor forme capita- liste clasice. în același timp, asistăm la concentrarea activităților indus- triale în cîteva zone și localități, desfășurîndu-se un proces accentuat de specializare și o anumită profilare sau diferențiere tehnică zonală. Astfel, s-au pus bazele formării viitoarelor centre miniere și metalurgice al că- ror specific s-a menținut pînă în zilele noastre. Așa au apărut cele mai vechi centre miniere specializate în extracția metalelor: Dognecea, Ocna de Fier, Oravița—Ciclova Montană, Șasea și Moldova, ca și centrele in- ⁴⁹ Gh. Cimponeriu, op. cit., p. 59; E. Speidl, op. cit., p. 85—86. ⁵⁰ Ibidem, p. 87. ⁵¹ Gh. Cimponeriu, op. cit., p. 61; • * * 200 ani de construcții de mașini la Re- șița, 1771—1971, Reșița, 1971, p. 45—47. ⁵² V. Wollmann, în Banatica, I, 1971, p. 197—216; 200 de ani de construcții..., p. 47—50. ⁵³ V. Wollmann, op. cit., p. 198—203; Gh. Cimponeriu, op. cit., p. 61—63; B. Sur- du, în AIIC, VII, 1964, p. 165; * * * Caraș-Severin, p. 74—75. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 427 dustriei metalurgice Reșița, Bocșa, Rusca Montană, Oțelul Roșu (fost Fer' dinand) și Topleț⁵⁴. Sporirea și extinderea exploatării zăcămintelor de cărbuni va antrena, din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, apariția și dezvoltarea unei noi categorii de centre ale mineritului carbonifer cum sînt: Berzasca— Cozla, Steierdorf—Anina, Secu—Cuptoare, Doman și Lupac⁵⁵. De asemenea, se impune a menționa faptul că începuturile industriei românești constructoare de mașini își are vatra originară pe aceleași pla- iuri ale Caraș-Severinului, înregistrînd evoluții spectaculoase, în special în cetatea de foc a Reșiței. Acumularea unei îndelungate experiențe și înalta specializare a lucrătorilor din acest mare centru industrial au de- terminat atît în domeniul siderurgiei, cît și în ramura construcției de mașini, realizarea unor performanțe deosebite, asimilarea celor mai mo- derne procedee de prelucrare a metalului, antrenînd în chip firesc, mai multe premiere tehnice de importanță națională și europeană⁵⁶. Prestigiul și continuitatea pe linia performanțelor tehnice tradiționale obținute de Uzinele Reșița sînt confirmate de calitatea produselor fabri- cate, în anii construcției socialiste, în toate uzinele și întreprinderile ca- raș-severinene. Ne rezumăm a aminti aici doar motoarele Diesel în pa- tru timpi, cu șase și 12 cilindri, cu o putere de 1 250, 2 300 și 2 500 CP; boghiurile pentru locomotive Diesel electrice de 2 100 CP; locomotivele Diesel hidraulice de 1 250 CP și locomotivele electrice de 7 350 CP; în sfîrșit, uriașele hidroagregate de tip Kaplan cu o putere nominalizată de 178 000 KW pentru sistemul hidroenergetic și de navigație pe Dunăre de la Porțile de Fier — cele mai puternice utilaje de acest tip fabricate pînă acum pe plan mondial.⁵⁷ Adunînd pe vatra Caraș-Severinului tradiții de aproape cinci milenii, mineritul și metalurgia au o trăsătură comună în dezvoltarea lor, conti- nuitatea practicării acestor îndeletniciri, la care s-au adăugat cu timpul spiritul superior de organizare și pasiunea meseriei sau tendința perma- nentă spre perfecționare și calitate. Vechimea multimilenară a activității productive, legate de extracția și prelucrarea bogățiilor subsolului, incontestabila lor valoare economico- socială, le-a transformat de multă vreme, în ocupații de bază pentru o parte a locuitorilor din sudul Banatului. în același timp, continuitatea, amploarea și intensitatea activității minere și metalurgice, din eneolitic pînă în prezent, au dus, în mod direct la constituirea unui patrimoniu virtual de istorie tehnică, a cărui existență este semnalat pe întreg cu- prinsul județului, sub cele mai diferite forme. Urmele materiale care atestă, aproape exclusiv arheologic, dezvoltarea mineritului și metalur- giei, de la începuturi pînă în perioada feudalismului timpuriu, prezintă astfel o mare diversitate de tipuri și forme, de la obiecte finite (unelte, scule, arme, podoabe și monede) la instalații (cuptoare de redus mine- ⁵⁴ Ibidem, p. 81—82. ⁵⁵ Ibidem, p. 44—45 și 1'07—109; Vezi și I. Păsărică, Monografia Uzinelor de fier și Domeniilor din Reșița, București, 1936, p. 12—.13. ⁵⁶ I. Păsărică, op. cit., p. 14, 30; STEG, Ubergabsprotokoll des Reschitzaer Eisen- werkes, von 14 iuly, 1885, fila 40; 200 ani de ani, I, p. 70; 93—94. ⁵⁷ S. Bordan, G. C. Bogdan, în Construcții de mașini, (număr jubiliar), Bucu- rești, 1971, p. 28—29. https://biblioteca-digitala.ro 423 Ilie Uzum rcul, galerii săpate în stîncă „cu dalta și ciocanul") și pînă la bucățile de minereu, calupuri de zgură și turte de metal. In secolul al XlV-lea, numărul surselor documentare se amplifică, iz- voarele arheologice fiind completate de informațiile documentelor scrise, a izvoarelor literare, etc. După secolul al XVIII-lea, cînd se produce tre- cerea de la etapa tradițională casnică-țărănească a extracției și prelucră- rii metalelor, la etapa exploatării de tip industrial, sursele de informare cu privire la istoria tehnicii sporesc atît cantitativ cît și prin diversitate. Din această perioadă vestigiile tehnice păstrate „în picioare" sau rămase încă la suprafață solului devin tot mai numeroase, ele fiind: foste ate- liere manufacturiere sau hale de fabrici, cuptoare pentru reducerea mi- nereului de fier, furnale pentru topirea cuprului, instalații miniere din subteran etc., la care se adaugă, în cantități considerabile, produsele finite de toate tipurile și dimensiunile. Vestigiile tehnice din epoca modernă — piese tridimensionale originale — sînt completate printr-o cantitate mare de izvoare scrise: documente oficiale, registre de inventar, devize de lu- crări, planuri, hărți, schițe, descrieri și jurnale de călătorie, desene și li- tografii, tablouri cu caracter documentar. Din a doua jumătate a secolului al XlX-lea acestor surse li se adaugă și o cantitate impresionantă de materiale fotografice (diapozitive, clișee pe sticlă, fotografii etc.) care surprind și imortalizează cele mai variate aspecte legate de dezvoltarea mineritului și metalurgiei din epoca mo- dernă pînă în prezent.⁵⁸. III. Patrimoniul tehnic al Muzeului Județean de Istorie din Reșița. Diferite inițiative mai vechi, căile constituirii, profilul și structura colec- țiilor încă din a doua jumătate a secolului trecut se pare că în aceste părți s-au manifestat unele preocupări pentru adunarea și valorificarea expo- zițională a mărturiilor originale referitoare la istoria tehnicii, descoperite în zonă. Astfel, au apărut diferiți colecționari particulari la Oravița, Re- șița, Caransebeș și Bocșa, care proveneau mai ales din rîndul intelectua- lității locale: învățători, profesori, juriști și ingineri (în special foști anga- jați ai întreprinderilor societății S.T.E.G. — ajunși la pensionare). Prin astfel de amatori pasionați, la care se adaugă și o categorie, cu totul aparte, a țăranilor-cărturari sau a inventatorilor-țărani din lumea satelor cărășene, s-au constituit primele colecții de mineralogie și artizanat in- dustrial — vechi produse meșteșugărești lucrate artistic) apoi colecțiile de unelte, scule și obiecte de metal (mai ales din aramă și bronz sau piese turnate din fontă) reprczentînd diversele produse ale atelierelor și fabricilor locale. Paralel au apărut și colecții de documente, diplome, bre- vete, chiar și de publicații științifice și tehnice provenite din străinătate. Eforturile primilor colecționari, adeseori întreprinse fără scopuri precise, exclusiv pe baza criteriilor estetice sau militariste, stimulate chiar anu- mite interese pecuniare, au cunoscut o evoluție întîmplătoare, soldată ⁵⁸ Numai colecția de negative și diapozitive pe sticlă, originale, se ridică la 1514 clișee, cf. inventar MJIR nr. 1—879; 996—1577. https://biblioteca-digitala.ro Căi ți perspective 429 uneori cu dispersarea bunurilor adunate și numai în puține cazuri, prin efectuarea unor donații către școlile locale⁵⁹. Paralel cu cîteva eforturi și încercări particulare din secolul al XlX-lea, consemnăm și existența unor inițiative oficiale, determinate în primul rînd de scopurile societății monopoliste S.T.E.G., care urmărea, pe de-o parte, dezvoltarea interesului față de activitățile tehnice industriale, iar pe de altă parte, realizarea unei reclame eficiente pentru produsele pro- prii. Numai în acest context se pot explica eforturile S.T.E.G.-ului pentru a organiza „Expoziția produselor montanistice, profesionale și industriale⁴⁴, încă în anul 1869, la Oravița, prima acțiune consemnată de acest fel din sud-estul Europei⁰⁰. Cea mai mare parte a exponatelor, cum era și firesc, aparțineau societății S.T.E.G., care și-a propus să ilustreze viața econo- mică a ținutului (fostul comitat Caraș-Severin), printr-o comparație între trecut și prezent⁰¹. Către sfîrșitul secolului trecut și începutul celui următor se face re- marcată activitatea unor colecționari particulari din Reșița. Ba mai mult, după cum remarca un ziar al vremii, conducerea S.T.E.G.-ului se arată interesată să organizeze la Reșița un muzeu al uzinelor și întreprinderilor sale, deci un muzeu tehnic. Desigur, că în acest caz, foarte probabil că era vorba despre un muzeu cu profil politehnic. Avîndu-se în vedere necesitatea creării patrimoniului unei asemenea instituții, în anul 1905, a fost înființată și o „Comisie muzeistică pentru comitatul Caraș-Severin⁴⁴, avîndu-1 președinte pe dr. loan Budințeanu⁰-’. Există diferite informații despre energia cu care „Comisia muzeistică . . .“ și-a început activitatea reușind ca numai după o scurtă perioadă de timp să adune un număr impresionant de obiecte și, se parc, dintre cele mai valoroase. însă, din păcate, în anul 1906, negăsindu-se spațiu corespunzător pentru păstrarea și expunerea colecțiilor, „Comisia muzeistică . . .⁴ⁱ a fost desființată, iar mulțimea obiectelor de valoare adunate au luat drumul muzeelor din Viena și Budapesta⁰³. Alte inițiative asemănătoare reînnoadă firul mai vechilor preocupări în anii 30 ai secolului nostru, din nou la Oravița, însă foarte curînd au eșuat și ele⁶⁴. Ideea Înființării unui muzeu propriu de istoria mineritului și meta- lurgiei la Reșița, a fost reluată cu mai multă fermitate în ultimele două decenii, cînd a început să fie urmărită sistematic. De această dată, ex- ponentul principal a devenit tînărul muzeu reșițean de istorie, înființat în anul 1962⁰³. în ciuda problemelor dificile, întîmpinate aproape per- -----------------1 ⁵⁹ G. C. Bogdan, Flamura roșie, nr. 784 din 11 mai 1957; * * * 200 ani de con- strucții ..., p. 275. G⁰ S. S. Moldovan, Prima expoziție organizată la Oravița în 10 august—15 sep- tembrie 1869, manuscris păstrat în Expoziția de istoria culturii caraș-severinene, Oravița. G¹ j bidem. ⁰³ Cf. Bogsaner Zeitung, nr. 21, Bocșa, 21 mai 1905. ⁶³ Ibidem. ⁶¹ I. Popa, Un proiect de organizare a Muzeului din Oravița, comunicare pre- zentată la simpozionul „File din istoria localităților cărășene", Oravița, 2 noiem- brie 1973. ⁰⁵ In luna iulie 1957, în cadrul Combinatului siderurgic Reșița, s-a constituit o „Comisie pentru înființarea muzeului", formată din muncitori, tehnicieni, funcțio- nari și ingineri; la 15 martie 1962, prin Dispoziția nr. 48.322 din 9.V.1962 a Minis- https://biblioteca-digitala.ro 430 Ilie Vzum manent — lipsa mijloacelor de transport adecvate; inexistența unui labo- rator specializat pentru conservarea și tratarea obiectelor tehnice; a spa- țiului necesar în vederea depozitării și păstrării lor; și, nu în ultimul rînd, însăși absența specialiștilor cu nivel corespunzător de pregătire teh- nică — personalul Muzeului din Reșița a desfășurat o activitate de co- lectare perseverentă, an de an, concretizată prin așezarea bazelor unui apreciabil patrimoniu tehnic chiar în cadrul instituției. Orientîndu-se, de la început, spre vestigiile rămase în urma practicării unor activități in- dustriale cu cele mai vechi și puternice tradiții, eforturile muzeografilor reșițeni s-au concretizat prin formarea unor colecții valoroase, în măsură să ilustreze etapele principale ale dezvoltării mineritului și metalurgiei pe teritoriul Caraș-Severinului. Căile prin care s-au constituit și au sporit respectivele colecții de is- toria tehnicii sînt, în general, cele cunoscute, obișnuite pentru activitatea specialiștilor de la muzeele de toate profilele, practicate de la caz la caz și de către cei de la Reșița. Inițial, primele piese și colecții referitoare la dezvoltarea industriei în zonele Reșița, Bocșa—Ocna de Fier—Dogne- cea, Oravița—Ciclova Montană—Șasea, Anina și Moldova Nouă au fost adunate, pe de-o parte, cu sprijinul unor colecționari entuziaști, munci- tori, tehnicieni, ingineri (pensionari sau în activitate) iar, pe de altă parte, prin obținerea unor donații generoase din partea conducerii uzinelor de la Reșița și a conducerii întreprinderilor miniere de la Anina, Bocșa, Dognecea, Secu-Cuptoare, Doman și Moldova Nouă. Pentru a cunoaște evoluția, în perioadele de început, adică anumite detalii tehnologice, repertoriul obiectelor care s-au produs și în general, intensitatea activităților miniere și metalurgice practicate în cuprinsul județului, s-au executat o serie de cercetări arheologice, fie săpături sis- tematice, fie intervenții de salvare. în continuare, s-a intreprins explo- rarea unor puțuri și galerii de mine datînd din epoca romană, din evul mediu și chiar mai recente, ca diferite exploatări miniere din secolele XVIII—XIX. Subliniem că fiecare campanie arheologică, sau explorare pe teren și-au adus aportul specific și constant la îmbogățirea patrimo- niului tehnic al muzeului ca și la lămurirea unor probleme teoretice pri- vind extracția și prelucrarea metalelor în zona muntoasă a Banatului. Așa au fost descoperite, intrînd consecutiv în colecțiile instituției, cele mai vechi piese de metal: două cîrlige de undiță și cîteva inele „fabri- cate" din cupru nativ, prin procedeul tehnologic primitiv al „ciocănirii la rece“. Obiectele respective au fost găsite cu ocazia cercetării unor așe- zări neolitice identificate în hotarul localităților Gornea (corn. Sichevița) și Liubcova (corn. Berzasca) din Valea Dunării⁶⁶. Tot la Gornea a fost des- coperit un străvechi topor de aramă cu brațele în cruce⁶⁷. Cercetările de la Cuptoare—Dealul Sfogea (corn. Cornea)⁶⁸, ca și săpăturile întreprinse terului Invățămîntului și Culturii s-au pus bazele oficiale ale Muzeului din Reșița, mai întîi ca muzeu orășenesc. ⁶⁶ Gh. Lazarovici, Gornea. Preistorie, J977, p. 5; Vezi și E. Comșa, în MFME, 2, 1969, Szeged, p. 29—38. ⁶⁷ I. Uzum, Gh. Lazarovici, I. Dragomir, în Banatica, II, 1973, p. 416, fig. 10/1. ⁶⁸ Rezultatele acestei cercetări sînt încă inedite, informații amabile de la Adria- na Oprinescu. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 431 în Peștera Hoților de la Băile Herculane⁶⁹, au îmbogățit repertoriul obiec- telor lucrate din cupru nativ cu cîteva împungătoare, o lamă de pumnal și mai multe bucăți de zgură, rezultate din obținerea aramei în urma re- ducerii minereurilor de carbonat de cupru⁷⁰. Făuritorii obiectelor de cu- pru menționate au fost purtătorii culturii Sălcuța, adevărați demiurgi ai metalurgiei aramei. Alți reprezentanți ai aceleiași metalurgii a cuprului mai evoluat au fost purtătorii așa-numitei culturi Coțofeni, a căror așe- zare întărită de pe dealul Colțani (Bocșa) a prilejuit descoperirea altei serii de obiecte lucrate din cupru nativ: un topor, două dălți cu toc, un pumnal, un străpungător și o brățară⁷¹. Investigațiile arheologice au atestat, de asemenea, o largă difuziune a metalurgiei bronzului în sudul Banatului. Descoperirile semnalate la Mol- dova Nouă, Fizeș, Tirol, Cornuțel-Banat, Liubcova-Țiglărie, Giurgiova, Pescari, Gornea, Ticvaniu Mare, Cozia și Caransebeș — ilustrează pro- gresul tehnic remarcabil, înfăptuit prin folosirea noului aliaj al aramei cu cositor, cu arsen sau cu antimoniu etc. Concomitent, aceste săpături arheologice au contribuit la sporirea patrimoniului instituției cu cîteva depozite de bronzuri, cu totul remarcabile și semnificative, alcătuite din arme, unelte și podoabe. Cu prilejul acelorași cercetări au mai fost re- cuperate forme de turnare, tipare de gresie, turte de bronz, resturi de metal și zgură provenite de la turnare⁷². Ca și în alte părți de pe cuprinsul României, în sudul Banatului cer- cetarea arheologică a primei vîrste a fierului a evidențiat un paradox istoric, și anume intensificarea, fără precedent, a metalurgiei bronzului care, în plină epocă a fierului, ajunge în măsură să satisfacă cerințele tot mai sporite ale societății. Depozitele de bronzuri hallstattiene, descoperite în mai multe localități din județul Caraș-Severin, reprezintă dovezi in- contestabile ale acestui apogeu. Tot cu sprijinul arheologiei s-a constatat că în a doua epocă a fieru- lui, daco-geții exploatau îndeosebi minereurile vizibile la suprafață (fier meteoritic, pungile aluvionare etc.), cu predilecție cele mai sărace în fier, datorită avantajelor de ordin tehnic pe care le oferă procesul reducerii. Obiectele de fier — arme, unelte și scule —, turtele de fier și calupurile de zgură, descoperite la Berzovia, Valea Timișului, Stenca Liubcovei, Svi- nița-Piatra Ilișovei, Pescari și Divici, reprezintă dovezile incontestabile ale dezvoltării metalurgiei fierului pe teritoriul bănățean în vremea civi- lizației geto-dacice și în special în perioada statului dac unitar și inde- pendent de la Burebista la Decebal.⁷³ Săpăturile arheologice de amploare, ⁰⁹ Dr. Petre Roman, cercetător științific principal la Institutul de Arheologie București, autorul cercetărilor, a predat Muzeului Județean de Istorie din Reșița o lamă de pumnal din cupru, nr. inv. BH 68. ⁷⁰ * * * Caraș-Severin. Monografie, p. 54. ⁷¹ E. Speidl, op. cit., p. 65. ⁷² Menționăm, printre altele, depozitele de bronzuri găsite în hotarul localită- ților: Giurgiova, Gornea, Sichevița, Pescari, Drencova, Liubcova—Țiglărie, Cozia, Ticvaniu Mare, Cornuțel—Banat și Fizeș; Cf. I. Uzum, Gh. Lazarovici, I. Dragomir, op. cit., p. 403—416; fig. 7/1—5; fig. 9; E. larosclavschi, în Banatica, II, 1973, p. 79—84; C. Săcărin, în Banatica, IV, 1977, p. 111—115; Idem, în Banatica, V, 1979, p. 107—114; Gh. Lazarovici, C. Săcărin, în Banatica, V, p. 71—105; C. Săcărin în Banatica, VI, 1981, p. 97—101; Idem, în Banatica, VII, 1983, p. 59—61. m fr.,m ⁷³ M. Gumă, în Banatica, VII, 1983, p. 66—101; P. Rogozea, în Banatica, VII, p. 140—142. https://biblioteca-digitala.ro 432 Ilie Uzum care vizau cercetarea vestigiilor perioadei stăpînirii romane și post-ro- mane, au pus în evidență intensificarea procesului extracției bogățiilor subsolului, modificarea modului de exploatare a metalelor, dar mai ales, înmulțirea considerabilă a obiectelor de metal. Fie că acestea erau lu- crate din fior — unelte variate, scule de toate tipurile, ustensile mărunte, arme, obiecte de uz casnic și materiale de construcție (scoabe, cuie, pi- roane etc.) — fie că sînt din cupru sau bronz — piese de car și harna- șament, lacăte, chei, podoabe pentru îmbrăcăminte (butoni, nasturi, fi- bule, catarame, copci), văscioare, monede —, din plumb (greutăți) sau din metale prețioase (în special podoabe și monede), asemenea produse ale metalurgiei ilustrează nivelul înalt atins de dezvoltarea meșteșugurilor din antichitate. Recent, la Moldova Nouă, au fost identificate mai multe construcții tipice aparținînd unei așezări de minieri din epoca romană. Odată cu construcțiile lucrătorilor au fost găsite numeroase scule și unelte specifice pentru ocupația de bază a comunității respective⁷⁴. Descoperirea și cercetarea unor cuptoare pentru redus minereul de fier și a numeroase tuburi suflante din lut, utilizate la Ramna, Berzovia, Bocșa Română și la Reșița, pun în lumină amploarea activităților extractiv-reducătoare din Valea Bîrzavei, demonstrînd că aici au fost așezate, de multă vreme, ba- zele unei metalurgii a fierului, fiind create și dezvoltate tradiții proprii în acest domeniu⁷⁵. Cîteva sondaje de verificare și periegheze în așezări datate în se- colele IV—VI e.n. au dus la identificarea, în hotarul satelor Soșdea, Ghcr- teniș și Fizeș, a numeroase haldine de zgură care indică existența în apropierea vetrelor a unor cuptoare pentru redus minereul de fier. Ase- menea descoperiri sînt mărturii sigure, că și după retragerea administra- ției și legiunilor dc pe teritoriul fostei provincii Dacia romană, mineritul și metalurgia fierului au rămas ocupațiile de bază, cel puțin pentru o parte a populației romanizate din sud-vestul patriei noastre⁷⁰. Numărul mare de obiecte din fier și bronz: arme, piese de harnașa- ment, ustensile casnice, unelte agricole, scule pentru prelucrarea lemnului, unelte de fierărie, vîrfuri de săgeți, vîrfuri de lănci și sulițe, pum- nale și săbii, podoabe de toate timpurile, ca și furnalele, de mici dimen- siuni, prevăzute cu tuburi de lut pentru obținerea tirajului de aer ne- cesar, descoperite în diferite așezări românești cercetate pînă acum la: Gornea, Ilidia, Pojejena, Moldova Veche și Cuptoare-Cornea au contribuit la îmbogățirea și diversificarea colecțiilor de istorie tehnică, demonstrînd continuitatea practicării metalurgiei, ca și interesul constant pentru valo- rificarea bogățiilor miniere din Munții Banatului de-a lungul evului mediu⁷⁷. Cu sprijinul cîtorva colaboratori pasionați și al unor speologi localnici. Muzeul din Reșița a organizat, în anumite etape, explorarea vechilor ga- lerii miniere, care au funcționat la Ocna de Fier, Dognecea, Șasea Mon- tană și Moldova Nouă, în secolul al XVIII-lea. Cu acest prilej, s-au desco- 7i * * * 200 ani dc construcții de mașini..I, p. 34—36. ⁷⁵ Ibidem, p. 35—36. ⁷⁰ Confirmînd amploarea și intensitatea îndeletnicirilor legate de exploatarea fierului, arheologul Ovidiu Bozu de la Muzeul județean Reșița, a identificat și cer- cetat recent vestigiile unei așezări de metalurgiști din perioada postaureliană, în punctul „Giuricani“ din hotarul satului Șoșdca. ⁷⁷ * * * 200 ani de construcții dc mașini..., p. 45—47. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 433 perit instalații de tehnică minieră, unelte și scule de minerit, șine și traverse de lemn, vagoane cu tijă de ghidare etc. Toate aceste piese, după ce au fost recuperate și conservate destul de bine, chiar la fața locului, au fost incluse în inventarul colecțiilor de istoria tehnicii deținute de muzeul reșițean⁷⁸. Eforturile de îmbogățire a patrimoniului tehnic și com- pletarea tezaurului științific de date despre domeniile industriale la care ne referim, nu s-a rezumat doar la cercetările arheologice și exploatarea te- renului, ci au fost completate prin investigații la alte muzee și, mai ales în arhive, unde s-a identificat și fotocopiat o importantă cantitate de docu- mente, inventare, registre de cheltuieli, devize de lucrări, protocoale de predare-primire a unor instalații, utilaje sau bunuri, schițe, planuri, al- bume și hărți care ilustrează tabloul veridic al evoluției mineritului și metalurgiei în secolele XVIII—XIX⁷⁹. Paralel cu acțiunile de cercetare pe teren sau în arhive și cu demer- surile pentru obținerea unor donații de la întreprinderi și instituții de stat, s-au organizat cîteva serii de investigații printre deținătorii particulari, în scopul achiziționării unor obiecte de interes muzeistic, firește, în pri- mul rînd, în localitățile tradiționale ale mineritului și metalurgiei cără- șene. Pe calea achizițiilor s-a urmărit obținerea unor piese de interes și valoare deosebită, dar și diversificarea sau, uneori, completarea colecțiilor existente. în acest fel s-au constituit colecții de: artizanat industrial (în specia] piese de sec. XVIII—XIX), de mineralogie estetică și minerale utile (cu eșantioane) rare și de valoare deosebită provenite exclusiv din subsolul județului Caraș-Severin, de lămpi și opaițe miniere, de hărți miniere (din secolul al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XlX-lea), costume și obiecte de paradă folosite de minerii caraș-severi- neni la sfîrșitul secolului XIX și începutul secolului XX, diplome, car- nete și documente personale, fotografii reprezentînd mineri și metalur- giști în procesul de muncă sau cu familiile lor, fotografii care înfățișează hale de fabrici și ateliere, intrări sau interioare din galerii de mine și puțuri, diferite instalații industriale, motoare, mașini-unelte sau obiecte de uz casnic produse în perioada 1870—1920 etc.). în sfîrșit, avînd în vedere criterii și necesități de valorificare expozițională, patrimoniul de istorie tehnică a sporit prin executarea unor mulaje, secțiuni de instalații, modele și machete în stare de funcționare (vatra primitivă pentru reducerea mine- reului de fier, machetele reprezentînd tipurile de furnale în evoluția lor cronologică, forje cu ciocanele de lemn de la Bocșa, sistemul de funcțio- nare al instalațiilor de ridicare de la mina Anina etc.⁸⁰. încheiem prezentarea succintă a diferitelor colecții și categorii de obiecte, ca și a modului prin care au ajuns în patrimoniul Muzeului de Istorie al Județului Caraș-Severin, menționînd că s-au acumulat pînă în prezent un număr de 6 038 piese. Din total, 1 766 piese sînt depozitate ⁷⁸ Ibidem, p. 47—50; Vezi ți V. Wollmann, Banatica, I, 1971, p. 197—216 si plan- șele II—V/fig. 2; VII, VIII, X/fig. 1; XI—XIII; XVIII—XXVI. ⁷⁹ Idem, în Banatica, II, p. 187—198; Idem, în Banatica, III, 1975, p. 191; Idem, în Banatica, V, 1979, p. 297—315; vezi și V. Zaberca, în Banatica, III, p. 219—229, sau Gh. Ruja, în Banatica, III, p. 209—217. ⁸⁰ Machete în stare de funcționare sînt prezentate în Expoziția permanentă a mineritului carbonifer organizată la Anina, cuprinse în patrimoniul MJIR sub nr. inv. 227; 288; 289; 1756. 28 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 434 Ilie Uzum și expuse la Anina într-o expoziție permanentă dedicată ilustrării mine- ritului carbonifer⁸¹. Alte 231 de piese ilustrează evoluția exploatării mi- nereurilor neferoase într-o secțiune special amenajată din cadrul expozi- ției permanente de istorie de la Moldova Nouă⁸². Restul de 2 558 de piese, reprezentînd colecții de istoria mineritului, metalurgiei și construcțiilor de mașini, sînt păstrate la Reșița, în cadrul Muzeului Județean de Istorie. IV. Valorificarea expozițională a patrimoniului de istorie a tehnicii Specificul activităților industriale de bază pe teritoriul la care ne referim, vechimea tradițiilor formate aici, potențialul cultural și instruc- tiv-educativ oferit de patrimoniul tehnic virtual din zonă, ca și valoarea intrinsecă, științifică și documentară a diverselor colecții de istorie teh- nică deja acumulate, impun cu imperioasă necesitate valorificarea com- plexă, superioară a acestora, fie prin crearea unui Muzeu de istorie a teh- nicii la Reșița, fie prin constituirea în cadrul Muzeului județean a unei secții distincte, specializate pentru istoria mineritului și metalurgiei. Avînd o expoziție de bază proprie și clar profilată pe ilustrarea unei te- matici specifice, un asemenea muzeu sau secție tehnică ar putea să func- ționeze, fie la Reșița, într-un spațiu propriu adecvat, fie într-unul din vechile centre industriale miniere și metalurgice din apropierile „Cetății de foc“, la Doman, Secu-Cuptoare, Dognecea sau Bocșa, unde de aseme- nea, ar fi posibilă amenajarea unui spațiu corespunzător, cu toate dotările și anexele funcționale implicate. Realizarea acestui deziderat presupune, desigur, ca o condiție preala- bilă, dezvoltarea în continuare a patrimoniului tehnic actual, o tot mai pronunțată specializare sau profilare a colecțiilor, apoi organizarea lor pot- rivit structurii ramurilor industriale specifice teritoriului reprezentat. Spre a se evita empirismul și arbitrariul sau „caracterul pompieristic de campa- nie“, atît de dăunător în activitatea unei asemenea instituții, se impune asigurarea creșterii numărului obiectelor tehnice pe baza unor criterii rigu- ros științifice. în acest scop, considerăm că elaborarea unui viitor program de cercetare a istoriei tehnicii trebuie să pornească de la prospectarea pa- trimoniului virtual pentru a se ajunge la cunoașterea și cuprinderea siste- matică a întregului teritoriu județean, răspunzînd în mod obligatoriu la următoarele probleme: 1. Ilustrarea începuturilor activității extractive și precizarea momen- telor principale în evoluția ramurilor de bază ale mineritului caraș-seve- rinean. a) Extracția metalelor neferoase; b) Extracția minereurilor de fier; c) Exploatarea zăcămintelor de cărbune; 2. Tradițiile prelucrării metalelor și specificul dezvoltării metalurgiei. 3. începuturile și evoluția sectoarelor principale ale industriei construc- toare de mașini. ⁸¹ Expoziția funcționează din anul 1976. ⁸² Expoziția funcționează începînd din anul 1977. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 435 4. Mutațiile social-economice determinate de apariția și dezvoltarea centrelor industriale. 5. Influența dezvoltării activităților industriale asupra vieții culturale și structurii psihice a locuitorilor caraș-severineni. In stadiul actual, în vederea trecerii la valorificarea completă a tezau- rului tehnic existent în județul Caraș-Severin, credem că este momentul pentru a se proceda oficial, indiferent de centrul minier sau metalurgic din zonă, care ar urma să o adăpostească, la organizarea unei expoziții per- manente de istorie tehnică pe baza unei tematici, care ar porni de la ur- mătoarele considerente: In primul rînd, din punct de vedere al structurii tematicii, este necesar să se aibe în vedere problema reprezentării fidele a structurii patrimoniu- lui real actual, sugerîndu-se în mod adecvat structura patrimoniului teh- nic virtual, care exprimă cel mai complet specificul județului Caraș- Severin. Folosirea obiectelor tridimensionale, a exponatelor originale de toate tipurile și categoriile — documente scrise și cartografice, planuri, schițe, fotografii etc. — dar și a modelelor sau machetelor în stare de funcționare, împreună cu toate elementele necesare înțelegerii și explicării tehnicii, a procesului tehnologic în esență și în evoluția sa istorică, va reflecta, clar, ideea de istorie tehnică, asigurînd atît accesibilitatea, cît și caracterul pro- nunțat intuitiv, demonstrativ și instructiv al prezentării elementelor te- matice. Considerăm, astfel, că expunerea sistematizată pe baza explicării principiului istorismului în știință, întemeiată, deci, pe respectarea rigu- roasă a celor două criterii precise: cronologic și tematic, garantat ilustra- rea convingătoare a momentelor importante ale dezvoltării mineritului sau metalurgiei, urmărite în succesiunea lor neîntreruptă, din cele mai vechi timpuri pînă în prezent. Al doilea aspect care trebuie avut în vedere este corelarea pieselor, a momentelor și evenimentelor tehnice, din spațiul caraș-severinean, cu faptele și realizările tehnice contemporane, consemnate pe întreg terito- riul național și, firește, chiar într-un context mai larg, european sau inter- național. Evident, cu mijloace și în forme specifice muzeistice, va fi, astfel, po- sibil să urmărim cum au fost receptate pe plan local, în diferite perioade de timp, cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii din domeniile mine- ritului și metalurgiei. Totodată se demonstrează, prin analogie și compa- rație directă, aportul adus de către generațiile de meșteșugari localnici la progresul științei și tehnicii românești, la dezvoltarea industriei naționale și, mai ales, contribuția lor la îmbogățirea tezaurului de cunoștințe și în- făptuiri tehnice ale omenirii. Urmărind o finalizare practică, cît mai apropiată în timp, a considera- țiilor expuse aici, credem că atingerea dezideratelor firești, științifice și cultural-educative pe care le implică orice valorificare muzeistică va de- veni o realitate reșițeană pe măsură ce elaborarea tematicii va răspunde unor obiective ce se impun aproape de la sine: 1. Varietatea bogățiilor subsolului caraș-severinean este necesar să fie reprezentantă ca o condiție determinantă, care poate explica în primul rînd apariția timpurie a mineritului și metalurgiei, apoi transformarea lor în ocupații de bază, permanente ale locuitorilor în aceste părți. 28* https://biblioteca-digitala.ro 436 Ilie Uzum 2. în vederea ilustrării evoluției specifice a mineritului și metalurgiei din diferite epoci și perioade istorice, expunerea este necesară să se ope- reze mai ales, cu obiecte tridimensionale, documente originale și modele sau cu machete funcționale. Asemenea exponate trebuie să reprezinte, cel puțin, 55—60<>/o din totalul materialelor folosite în expoziția de bază. 3. Subliniind vechimea și permanența practicării ocupațiilor extrac- tiv-reducătoare, ca dovezi de incontestabilă continuitate etnică în sud-ves- tul pămîntului românesc, expoziția de bază va trebui să prezinte aceste îndeletniciri productive drept atribute ale activițății unui popor stră- vechi, cu puternice rădăcini autohtone și cu un mod de viață permanent sedentar. 4. De asemenea, este necesar ilustrarea convingătoare a progreselor tehnice realizate de localnici în practicarea mineritului și metalurgiei, a nivelului înalt atins în aceste domenii. Paralel cu sublinierea varietății tradițiilor, expoziția va prezenta diferitele succese tehnice și premierele industriale de importanță națională sau chiar internațională, participarea și cucerirea unor distincții la diferite manifestări de mare prestigiu orga- nizate de-a lungul anilor. 5. în sfîrșit, expoziția de bază va insista asupra formării și dezvoltării centrelor miniere și metalurgice județene, ca vechi așezări autohtone, specializate în practicarea unor ocupații industriale specifice. Experiența practicii, îndemînarea dobîndită, generație de generație, se impun ca te- melii ale dezvoltării industriei românești în epoca modernă și contempo- rană — contrar unor păreri tendențioase care o atribuie factorului extern, ignorînd faptul că statul austriac, ca beneficiar, organizase, cu adevărat, numai o jefuire sistematică de tip colonial, a bogățiilor miniere, laolaltă cu exploatarea forței dc muncă pe care le deținea sudul Banatului. ILIE UZUM MITTEL UND WEGE DER VERWERTUNG DES TECHNISCHEN ERBES IM KREISE CARAȘ-SEVERIN (Zusammenfassung) Das erste Kapitel crwăhnt einige Tendenzcn der gegenwărtigen Muscologie. Diese oszielliert zwischen dem klassischen europăischen Modell — von Institution die nach dem Prinzip der Vereinigung der Geschichte der Wissenschaft mit der der Technik, als technischwissenschaftliche Geschichte, organisiert ist — und dem amc- rikanischen Modell — als wissenschaftliches Erziehungszentrum, das die Gegenwart und Zukunft mehr als die Vergangenheit betont. Der Verfasser spricht sich fur die traditionelle europăische Idee aus. Er macht den Vorschlag das technische Erbe des Kreises Caraș-Severin anhand, des histo- rischen Kriteriums, in einem Geschichtemuseum zu verwerten. Hier soli die Ent- wicklung des Bergbaus, des Hiittenwesens und des Maschinenbaus, als Grund- beschăftigungen der Bevolkerung des SW Rumăniens dargestellt werden. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 437 Im niichsten Kapitel argumentiert der Verfasser seine Meinung mittels der Struktur des technischen Patrimoniums des Kreises. Diese Struktur, die sicii ins- besonders auf den Bergbau und das Hiittenwesen bezieht, wird durch die Analyse verschiedener Pramissen erklărt. Die Arbeit eriăutert die Art und Weise auf der sich die technische Erbschaft des Kreismuseums Caraș-Severin aus Reșița gebi’det hat, sowie dessen Struktur. Anhand der erwăhnten Prinzipien und des technische Patrimoniums des Mu- seums inacht der Verfasser im letzten Kapitel der Arbeit, Vorschlăge zur museis- tischen Verwertung desselben. Ebenfalls, erwahnt er dessen wissenschaftliche und erzieherische Ziele. https://biblioteca-digitala.ro 438 Ilie Uzum Pl. I fig. 2 fig. 3 5 6 — Cele mai vechi obiecte de metal: fig. 1 — unelte de cupru (Colțar-Bocșa); __ unelte și arme din cupru și bronz descoperite la Gornea (com. Sichevița); —5 — obiect de bronz (depozitul de la Drencova-Cozla); fig. 6 — secară cu buton (Sichevița). https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 439 ’ . Fig- 1 — tuburi suflante din ceramică cu urme de zgură de fier (Ber- ZOVia — Ramna epoca dacică); fig. 2 — lingură de turnare (Gornea — epoca ro- mană); fig. 3 — tîrnăcoape de fier pentru minerit (Cracul cu Aur — Bocșa, epoca romană); fig. 4 — tîrnăcop roman (Moldova Veche — sec. IV); fig- ⁵—⁷ unelte agri- cole romane de fier (Gornea). https://biblioteca-digitala.ro 440 Ilie Uzum Pl. III — Obiecte romane din fier și bronz. Fig. 1—4 •— piesă de hamașament, undiță, cercuri și vîrf de lance din fier (Gornea); fig. 5 — coif roman din fier cu bordură de bronz (Berzovia); fig. 6 —stanță monetară de fier (Gornea — sec. IV); fig. 7—11 — piese romane din bronz (Gornea — Cetate). https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 441 Pl. IV — Prelucrarea metalelor în evul mediu: fig. 1 — vatra unui cuptor pentru topit minereul de fier (Gornea — atelier de fierărie, sec. XI); fig. 2/ — unelte pre- feudale de fier (Gornea •— sec. VII—sec. VIII); fig- 3 împungator de fier cu miner de os (Gornea — atelier fierar sec. XI); fig. 4 — bolț și toc de fier din Ce- tatea de la Pescari (sec. XIII—XV); fig. 5 — tîrnăcop și topoare de fier (Gornea _ ceC x—XI)’ fig- 6 — brățară din platbandă de bronz (Gornea — necropolă sec. XI 'xiI)- fig I — diferite tipuri de cercei din bronz și argint (necropola de la ’ Cuptoare — Cornea, sec. XII—XIII). https://biblioteca-digitala.ro .î 1 Ag ".. « ■ ' 'nviTAro al ț&fOiAWSfC, f *}"/$*£* fsĂMireM x&fnMtM * ■ /MMiDUtMinM mANumâși H-./ z ; umuirAret . . fw • c/a^ CV^V | • 'w 0/?AWrA ^>9, f ■ Ț • W 80CȘA FWt : Olt O0&AJECS.A MOLDOVA «ar ZZ* sas-ca OCNA • il ■ f^CȘIȚA - /zw anina <^«Z<4 rm S-& • ^5?^ si • qoman tiAAf£HAALiL d w A» AuA 7^ : sscol • M & Prin- 442 Ilie Uzum 2 PL V — Fig. 1 — Situata zăcămintelor de minereuri din sudul Banatului ________________ schiță cartografică' fig’ ² — cipalele centre industriale bănățene din sec. XVIII — tabel. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 443 Pl. VI — Fig. 1 — Localitățile mi- niere și metalurgice din sudul Ba- natului în sec. XVIII — schiță du- pă o hartă austriacă contemporană; fig. 2 — mina Doman — puțul Sze- cseny; fig- 3 — mina Secu; fig. 4 — Anina — puțul Kiibek. 4 https://biblioteca-digitala.ro 444 Ilie Uzum Pl. VII — Fig. 1—2 — uniformă și chipiu de miner; fig. 3 — Oravița — mina de aur Elisabeta; fig. 4 — Anina — puțul Brenner. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 445 Pl. VIII — Fig. 1 — Placă turnată cu firma localității miniere Dognecea; fig. 2—4 — părți componente aparținînd unui mecanism de pompare din lemn (Dognecea, sec. XVIII); fig. 5—9 — ciocane și tîrnăcoape folosite în minele de la Dognecea (sec. XVIII). https://biblioteca-digitala.ro 446 Ilie Uzum Pl. IX — Fig. 1—2, 5 — Diferite tipuri de lămpi folosite în mi- nele de la Dognecea și Ocna de Fier; fig. 3—4 — foarfeci folosite în minele din Dognecea și Anina. https://biblioteca-digitala.ro Căi și perspective 447 2 Pl. X — Fig. 1 — placă de fier tur- nată în relief la Bocșa (1721); fig. 2 — ruinele furnalului de la Rusca Montană (Valea Loznei); fig. 3 — fotocopia documentului prin care se atribuie păduri și teren pentru furnalele de la Reșița (iunie 1770); fig. 4 — placă memorială turnată la împlinirea unui secol de la con- struirea furnalelor reșitene (3 iu- lie ,1771—3 iulie 1871); fig. 5 — convertizorul Bessemer (Reșița, 1868. 4 5 https://biblioteca-digitala.ro 448 Ilie Uzum Pl. XI — Fig. 1 — ciocanele de la Ciclova Montană (sec. XIX); fig. 2 — profil de șină pentru calea ferată exportat în Canada (sec. XIX); fig. 3 — o locomotivă fa- bricată la Reșița în 1873 și transportată cu boi pe distanța Reșița—Oravița; fig. 4 — placă memorială turnată cu prilejul inaugurării căilor ferate uzinale din Reșița (3 septembrie 1874). https://biblioteca-digitala.ro UNELE DATE PRIVITOARE LA AP ARAREA MONUMENTELOR ISTORICE DIN BANAT Nu ne propunem în cele ce urmează să facem o analiză — pe care de altfel am schițat-o recent¹ — a situației monumentelor istorice de pe cu- prinsul Banatului în perioada de activitate a Comisiunii Monumentelor Istorice (1921—1948), ci doar să completăm datele cunoscute. Ele, cum se va vedea, sînt și necesare și elocvente. In primăvara anului 1927, Nicolae lorga reproșa autonităților dărî- marea parțială a bisericii de la Petrilova — dată în grija arhitectului R. Wagner, care a deformat printr-un proiect inadecvat aspectul monu- mentului². La puțin timp, I. Boroș îi cerea savantului să intervină pen- tru păstrarea intactă a castelului și parcului de la Comloș, posibile de conservat „pentru orice scop umanitar⁴¹³. Și în Banat moda a adus cu sine noi modele de construcții bisericești, și — odată cu ele — dărîmarea celor vechi. Așa, întrucît locuitorii co- munei Herendești intenționau să edifice un nou lăcaș de cult în locul celui din 1793, Comisiunea intervenea — în urma referatului întocmit de arh. I. A. Popescu — precizînd obligația păstrării și restaurării ve- chiului edificiu⁴. Un alt monument — cel de la Bucoveți — a constituit obiectul atenției Secției Regionale a CMI pentru Banat, perrtru că în vara anului 1931 frumoasa biserică de lemn — pe care I. Miloia o apre- cia a fi fost ridicată cu peste 150 de ani în urmă — fusese descoperită în urma unui „uragan⁴⁴⁵. O vreme atenția bănățenilor a fost captată de lucrările ce s-au făcut la Lipova, unde, din 1929, începe — pe baza unui proiect semnat de arh. ¹ Vezi articolul nostru. Comisia Monumentelor Istorice — Secția pentru Banat — și ocrotirea patrimoniului cultural-național, în Analele Banatului, etnografie, I, Timișoara, 1981, p. 283—289. ² Arhiva Comisiei Monumentelor Istorice (în continuare Arh. CMI), fond 5.31, dosar Petrilova, adresa CMI nr. 319/1927. ³ Loc. cit., fond 5.14, dosar Comisia Monumentelor Istorice — Secția Banat (în continuare CMIB), adresa nr. 6/1928, 26 martie. ¹ Loc. cit., fond 5.23, dosar Herendești (Severin), adresele CMIB nr. 5 și 18/1928. într-o notă din 29 iulie 1930, semnată de I. Miloia și adresată lui N. lorga, se pre- ciza că biserica s-a ridicat la 1792 și s-a sfințit la 1802, fiind renovată în 1896 cînd i s-a adăugat tumul. în 1902 I. Badiu din Lugojel a pictat-o „nimicind vechea pictură, din care s-au păstrat urme doar pe pereții verticali și boltă**. ⁵ Ibidem, fond 5.04, dosar Bucoveți (Severin), adresa parohiei nr. 59/1931, 15 sep- tembrie. 29 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro 450 loan Opriș V. Vlad — restaurarea bisericii. De altfel, lucrarea era urmărită de toți specialiștii epocii, ea avînd ca obiectiv un monument de valoare istorică și artistică deosebită. în acest sens, arh. I. A. Popescu, delegatul CMI, refera asupra proiectului că acesta „corespunde dorinței localnicilor de a ilustra prin o operă importantă arhitectonică, rămășițele trecutului ro- mânesc*, dar că „proiectul de restaurare depășește preocuparea pur știin- țifică a unei restaurări comune“ întrucît monumentului urmau să i se aducă modificări — mai ales asupra adăugirilor baroce — arhitectul pro- iectant (V. Vlad, n.a.) permițîndu-și „prea mari libertăți ca adjuncțiile de absidiole și o cupolă pe pandantivi“⁶. Monumentul respectiv intrase în atenția forurilor de specialitate la propunerea lui S. Bocu, după ce în 1924 protopopul Lipovei, F. Manuilă, ceruse ministrului Al. Lapedatu ajutor bănesc. CMI acordă pentru restaurare 400 000 lei în 1927, speci- ficînd că suma privea numai restaurarea picturii. Devizul lucrării a fost întocmit de pictorul Iulian Toader în 1926, el prevăzînd curățirea ico- nostasului și unele reparații parțiale la acesta, ca și lucrări noi de pic- tură. Devizul general pentru partea de arhitectură (V. Vlad) s-a ridicat la 1 milion lei. Lucrările la pictură au început în vara anului 1927, sub rezervele impuse de autorizația eliberată de Artur Verona, fiind execu- tate de I. Miloia cu cei 200 000 lei acordați pînă la urmă de CMI⁷. Lucră- rile de dărîmare și refacere a bolților, refacerea învelitoarei din plumb direct pe bolți, coborîrea dalajului la vechiul nivel de călcare, tencuieli, pictura bolții au fost urmărite cu atenție. Coordonatorul șantierului a urmărit de asemenea conservarea ambelor stiluri (bizantin și baroc), „tin- zînd numai a le armoniza" și precizînd că „este cu totul exclusă trans- formarea monumentului, fie urmărind unitatea de stil, fie prin adjuncția, nejustificată de necesități de noi elemente arhitectonice moderne paști - șînd stilul bizantin"⁸, cum se regăseau în proiectul V. Vlad. De aceea el a și ales soluția dărîmării și refacerii bolților — scoțînd în lumină restu- rile de pictură aflate deasupra bolții — și a coborîrii pavajului, ceea ce în final a dat o volumetric mai bună navei. Cît privește pictura, s-a con- servat cea veche și s-a executat una nouă în deplină armonie cu prima. Normele arhitectului au fost aprobate la 14 martie 1929 de către CMI, care — prin H. Teodoru — recepționează lucrarea la 27 octombrie 1931°. Monumentul de la Ghiroda, zidit în 1804 în maniera barocului vie- nez, i s-a destinat în 1935 o tristă soartă: arh. V. Vlad fusese însărcinat de localnici cu ridicarea altui edificiu în locu-i. Și în această situație in- tervenția la timp salvează un monument. Arhitectul Comisiunii Em. Cos- tescu, care îl cercetează la fața locului, propune păstrarea vechii clopot- nițe și legarea de aceasta a unei noi construcții făcute „în stil româ- nesc"^⁰. Nevoi de ajutorare pentru întreținere și reparații erau foarte multe, de cele mai frecvente ori în comunitățile sărace și cu locuitori puțini. Un astfel de caz prezentau monumentele de la Clopodia (sec. XVIII) și Is- croni (1791). La primul, deși Secția bănățeană a CMI propusese demola- ⁸ Ibidem, fond 5.26, dosar Lipova, referat nr. 1'67/1929, 14 februarie. ⁷ Ibidem, adresa CMI nr. 766/1927. ⁸ Ibidem, vezi Memoriu I. A. Popescu, nr. 291/1929. ⁹ Costul general s-a ridicat la 4 284 000 lei, din care un milion s-a acordat prin CMI. ¹⁰ Loc. cit., fond 5.22, dosar Ghiroda (Timiș), referat nr. 798/1935, 22 august. https://biblioteca-digitala.ro Unele date privitoare la apărarea monumentelor istorice din Banat 451 rea, H. Teodoru respinge soluția — în numele puținelor monumente ro- mânești din Banat — dar arh. St. Becu, delegat să cerceteze situația, con- stată cu amărăciune demolarea acestui edificiu caracteristic pentru ba- rocul rustic de tranziție din regiune¹¹. O altă situație merită amintită: la Tolvădia (1811) bolta și pereții laterali, pictați în ulei și cuprinzînd 77 de scene redate cu talent de Damian Ciolacovici în 1861—63, erau prezente în 1938 vizibile defecțiuni, ajungînd la crăparea arcurilor. Em. Costescu le constată și propune consolidarea zidurilor laterale prin ti- ranți metalici, ca și a arcurilor interioare prin refacerea zidăriei de la cheie, eventual și prin execuția a 6—8 contraforți exteriori, soluții extreme menite să mențină edificiul. în anul 1949 — deși s-au adăugat între timp numeroase alte daune fără să se fi deschis un șantier — cheile de boltă s-au prăbușit iar zidurile laterale au ieșit din verticală la cor!¹² Deși biserica-monument istoric din Lugoj necesita intervenții încă de prin anii 1930¹³, abia în 1939 se ajunge la alcătuirea unui deviz și se deschide un șantier de restaurare. Intr-un memoriu de restaurare din 4 mai 1939 arhitectul diriginte Al. lorga, preciza că lucrările „vor avea ca principiu director păstrarea a tot ce se poate păstra, consolidarea a ceea ce este deteriorat sau pe cale a se distruge și completarea lucrărilor ră- mase pe vremuri neterminate sau în stadiu de provizorat"¹⁴. El ținea să sublinieze că prin restaurare „arhitectura interioară nu se schimbă" și că — Ia balustradele de marmoră de la ferestre, stucatura aurită a pro- filelor, execuția lezenelor și a cornișei principale în stucco lustro — res- pecta ideile și opera proiectantului inițial, Fischer von Erlach fiul¹⁵. De- vizul estimativ înscria suma de aproape 1 milion lei. CMI l-a delegat pe I. Mihail, care a cerut proiectantului să nu folosească la tencuirea bolți- lor gipsul — considerat a fi dăunător picturii — iar H. Teodoru a impus desfacerea zidăriei de umplutură a arcadelor clopotniței pentru a se ve- dea forma lor inițială, păstrarea învelitoarei originale și utilizarea les- pezilor din piatră de Măgura pentru confecționarea soclului. Beneficiind de meșteri buni și de materiale trainice și de calitate lucrarea va fi no- tată la vremea ei ca una bine făcută și cu costuri însemnate: pictura 2 200 000 lei, iar toată lucrarea (1943) suma de 6 milioane lei¹⁶. Un alt monument bănățean, mănăstirea Hodoș-Bodrog, constituie în 1940 semnalul de alarmă asupra deformărilor și modului antiștiințific în care se executau unele lucrări de restaurare a picturii. în baza referatu- lui lui Victor Brătulescu — care a cercetat monumentul și a constatat că restauratorul picturii i-a dat „o înfățișare de înnoire bisericii" — N. lorga cerea, mai întîi să se restaureze în vechile forme pictura retușată de A. Damian (acesta suportînd cheltuielile!) și, apoi, generalizînd, tuturor ¹¹ Ibidem, fond 5.15, dosar Clopodia (Timiș). Biserica avusese pictură din 1792, care însă a fost distrusă în 1905; în secolul al XlX-lea monumentul a fost conso- lidat prin inele de fier. ¹² Ibidem, fond 5.37, dosar Tolvădia (Timiș), în special adresa CMIB nr. 26/1938, 24 noiembrie. Ciudată și subiectivă ni se pare părerea lui Catul Bogdan, exprimată într-un referat din 1943, că pictura acestei biserici „nu reprezintă o valoare artis- tică de neînlocuit“. ¹¹ Vezi studiul nostru, Zoc. cit., p. 285. ¹¹ Arh. CMI, fond 5.26, dosar Lugoj. ¹³ Ibidem. Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 452 loan Opriș episcopilor, să nu mai permită asemenea lucrări fără avizul CMI. Notăm că la monumentul amintit s-au executat atunci (durînd pînă în 1944) și unele lucrări de reparații la acoperiș¹⁷. Considerînd Banatul o zonă prea importantă pentru monumentele sale istorice, CMI adeseori a intervenit acordînd ajutoare materiale pentru a le salva și păstra ca mărturii ale istoriei comune a românilor: în 1943 Al. Lapedatu acorda 100 000 lei pentru restaurarea bisericilor de lemn de la Curtea (1794) și Zolt (1775). Ultima — pictată de Teodor zugravu și Atanasie din Lugoj la 1781 — era printre puținele monumente râmase pe Valea Begheiului; mai ales portretul ctitorului, „un înstărit fiu al brazdei, îmbrăcat în vestmintele vremii“, prezenta o valoare documen- tară și artistică deosebită¹⁸. H. Teodoru impunea însă la restaurarea ei „condiții speciale", pe care le notăm pentru valabilitatea păstrată pînă azi: „formatul șindrilei să fie ca cel vechi folosit în zonă, ea bătîndu-se prin suprapunere la o grosime de cel puțin 4,50 cm; scîndurile la turlă să aibe aceeași lățime ca cele originare ș.a.¹⁹. Alături de alte monumente care au beneficiat de fondurile centrale — totdeauna prea puține față de nevoi —, ca bisericile de la Capăt, Duboz, Tes, Surducul Mare, Ofsenița, Obreja, Jupînești, Crivina de Sus, Povergina, Lăpușnic, mai existau încă în preajma celui de al doilea război mondial, mai ales în zona Făget, bi- serici de lemn cu valoare istorică și artistică la Brazova, Seceni, Poieni, Nemțești, unde intervențiile urgente și reparațiile nefăcute la timp au cauzat grave pierderi de date și informații istorice. Pentru a păstra ase- menea surse, C. Daicoviciu se opunea în 1943 deciziei pretorului din Fă- get, care voia să mute vechea cruce (1769) ce consemna o dată impor- tantă: strămutarea satului românesc Băsești la Făget²⁰. Și la mănăstirea Săraca s-au întreprins în 1939 — de I. Miloia — in- tervenții la pictură, iar în 1948 lucrări de conservare-restaurare. Ulti- mele, făcute în baza proiectului arh. Șt. Toth, au constat din consolidarea turnurilor prin centuri de beton plasate la baza acestora și împrejmuirea întregului ansamblu²¹. Timișoara ca oraș a avut privilegiul de a deține construcții monumen- tale, durate din materiale trainice și de către meșteri buni. Soarta unora dintre acestea a fost uneori periclitată. în 1948 în urma decretului nr. 36 (publicat în Monitorul Oficial nr. 118/24 mai 1948) Cazarma Transilvaniei urma să fie dărîmată. Faptul a creat opoziția CMI, care cere primăriei municipale respectarea legii de conservare și restaurare a monumentelor istorice, considerînd că decizia de demolare nu era „motivată de o nece- ¹⁷ Ni se pare interesant de comentat poziția CMI, exprimată prin H. Teodoru, asupra materialelor acoperișului: mergînd pe temeiul izvoarelor istorice, arhitectul acceptă doar în ultima instanță, presat de alternativa de a nu fi realizată lucrarea, un acoperiș de tablă și nu unul de șindrilă. Date în detalii în Arh. CMI, fond 5.23, dosar Hodoș—Bodrog. ¹⁸ Arh. CMI, fond 5.11, dosar Zolt, adresa parohiei din 25 ianuarie 1943. Repa- rațiile s-au executat sub conducerea maestrului Damian Simionescu. ¹⁹ Vezi referatul Subcomisiei tehnice a CMI, în loc. cit., fond 5.11, dosar Zolt. ²⁰ Loc. cit., fond 5.04, dosar Făget. ²¹ Ibidem, fond 5.33, dosar Mănăstirea Săraca. Vezi și Ion B. Mureșianu, Mă- năstiri din Banat, Timișoara, 1976, p. 87—103. https://biblioteca-digitala.ro Unele date privitoare la apărarea monumentelor istorice din Banat 453 sitate urbanistică și (este) împotriva părerii majorității intelectualilor din localitate care susțin menținerea ei“²². într-o situație aproape identică s-a aflat un alt obiectiv din același oraș: casa Mocsoni — legată de fami- lia din care s-au ridicat însemnați exponenți ai mișcării naționale româ- nești —, care era un real exemplar al arhitecturii bănățene de cea mai bună factură. Menționăm că în ambele situații Muzeul Banatului a afir- mat necesitatea păstrării, salvînd în ultimă instanță ce a putut: portalul și cîteva piese arhitecturale de piatră în cazul casei Mocsoni, turnul cen- tral și portalul cazarmei Transilvania, opinînd ca toate lucrările de de- molare să fie însoțite de releveele construcțiilor în cauză și de fotografii, cum se păstrează consemnat într-un proces-verbal din 14 iunie 1948, sem- nat și de istoricul Marius Moga²³. Un ultim exemplu, care dă notă de individualizare locală, regională și — prin extensie — națională, a unei culturi, îl constituie cazul fericit al castelului Huniade din Timișoara. Aici, în urma deciziei forurilor lo- cale, monumentului i se destina în 1949 o folosință muzeală. La 2 februa- rie 1950 arh. Ștefan Balș discută la fața locului condițiile în care urmau a fi făcute lucrările de amenajare, neuitînd să precizeze că dărîmările și străpungerile de ziduri vor trebui să respecte planul original, nemodi- ficînd structurile originale; zidăria din blocuri de talie de la arcuri tre- buia lăsată aparentă; arcadele (2) dinspre curte dinspre vest trebuiau în- chise cu panouri de sticlă, păstrîndu-se unitatea arhitectonică a celor 5 arcade; zugrăveala curții interioare trebuia executată în ocru, ton ase- mănător celui vechi²⁴. Marcînd un început ce anunța, parcă, o nouă viziune în privința soar- tei monumentelor istorice, restaurarea și amenajarea muzeală a impozan- tului edificiu întărea credința celor ce făceau atunci — unii fără s-o știe — istoria, că noul regim popular aducea cu sine și o nouă atitudine, de respect și grijă, pentru zestrea monumentală ridicată în decurs de vea- curi cu cheltuială materială, energie și talent, cu munca celor ce-au fost și-n acest colț de țară „sarea pămîntului": țăranii și tîrgoveții români. Căci, numai prin strădania lor, prin sacrificii bănești și lipsuri, prin munca — adesea forțată de legiuirile unor stăpînitori străini — și prin ingeniozitatea tehnică de care au dat dovezi nenumărate, ei au putut ridica numeroase case și construcții utilitare — ateliere, spații comercia- le, edificii culturale și religioase, în satele și orașele bănățene — în care sens Caransebeșul, Lugojul și Timișoara sînt fericite exemple — toate acestea păstrînd încă, ca documente vii, incontestabile, numeroase con- strucții, zone istorice, monumente de seamă ale istoriei. IOAN OPRIȘ ²² Ibidem, fond 5.37, dosar Timișoara, adresa Direcției Literare și Artistice nr. 2.188/194'9, 19 aprilie, către Consilierul Cultural Timișoara. ²³ Ibidem. ²⁴ Ibidem, Condiții speciale pentru instalarea Muzeului regional în castelul Hu- niada din Timișoara. https://biblioteca-digitala.ro 454 loan Opriș QUELLQUES DATES CONCERNANT LA PROTECTION DE MONUMENTS HISTORIQUES DE BANAT (Rezume) En continuant ses vieilles preocupations, l’auteur apporte des nouveaux com- pldments concernant l’activite, durant quellques decennies, de la Commission pour Monuments Historiques — Section pour Banat, dans le but de proteger les monu- ments de grande valeur de Banat. https://biblioteca-digitala.ro CURĂȚIREA ȘI RESTAURAREA A TREI SCUTURI ORNAMENTALE Colecția Muzeului de istorie din Reșița păstrează în patrimoniul ei, trei scuturi ornamentale (60X40 cm), turnate din fontă în a doua jumă- tate a secolului al XlX-lea sau începutul celui următor, probabil la Anina¹. în urmă cu mai bine de două decenii, scuturile au fost protejate îm- potriva coroziunii prin pensularea unei soluții de șelac, strat care în de- cursul timpului s-a întunecat, atenuînd o serie de detalii ale scuturilor bogat ornamentate. Ca primă operație necesară a fost înlăturarea acestui strat, proce- dîndu-se la o spălare cu alcool metilic, insistîndu-se asupra adînciturilor. O analiză atentă a dus la concluzia că scuturile inițial au fost cuprate și probabil ulterior brunate din motive estetice. Scuturile identice prin scenele pe care le reprezintă, se deosebesc doar prin sistemul de suspendare. Un singur scut a mai păstrat lanțul și orna- mentele, — unul din ele fiind rupt —, fapt care ne-a determinat să con- fecționăm ornamente identice .și pentru celelalte două scuturi. Pentru o apropiere de originale, am recurs la turnarea lor, curățirea prin sablate² și debavurarea accesoriilor de suspendare. Unul dintre scuturi fiind gău- rit în partea inferioară pentru o stabilitate mai bună, a necesitat aplica- rea unui nit, nit care a fost confecționat din sîrmă de cupru de 5 mm grosime. Pentru prinderea ornamentelor între ele, au fost confecționate zale de lanț din sîrmă inoxidabilă de 2 mm. S-a trecut apoi la cuprarea pe cale galvanică a scuturilor, elementelor ornamentale și a zalelor. Opera- ¹ Constantin v. Schilde, Historischer, Natur historischer und Technischer Alma- nach der Entstehung und Entwickelung der Gemeinde Steyerdorf—Anina von 1773 bis 1873, Timișoara, 1873, p. '15; W. Slovig, Kurzer umriss der Geschichte von Steier- dorf—Anina, Sibiu, 1940, p. 83. ² Mulțumim și pe această cale Sing. Maria Popa din cadrul ICMR pentru spri- jinul acordat. ³ L. Onciu, E. Griinwald, Galvanotehnica, Ed. Științifică și Enciclopedică, Bucu- rești, 1980, p. 336; M. Mihalcu, M. Drăgănoiu, Coroziunea și combaterea ei în indus- tria chimică, Ed. Tehnică, București, ,1978, p. 86; M. Constantinescu, Protecția antico- rozivă a metalelor, Ed. Tehnică, București, 1979, p. 91; M. Constantinescu, T. Ba- dea, Coroziune și protecție anticorozivă, Ed. Didactică și Pedagogică, București, p. 125. https://biblioteca-digitala.ro 456 Ștefan Cădariu ția — discutabilă — nu avea rol anticoroziv³, ea fiind impusă de respec- tarea vechii maniere de executare⁴. Laboratorul nostru neposedînd o baie galvanică de mărimea pieselor, s-a apelat la un atelier specializat⁵, utilizîndu-se o baie cianurică⁶. După depunerea unui strat de cupru relativ gros și uniform, piesele au fost scoase din baie, spălate sub jet de apă și apoi uscate în rumeguș de lemn. Perierea s-a făcut cu o perie circulară cu păr de porc. Nuanțarea s-a obținut prin lustruire manuală cu o bucată de molton a reliefurilor, în prealabil obiectele fiind brunate prin imersie într-o so- luție de 10 g sulfură de potasiu la 1 litru de apă⁷. Conservarea s-a făcut cu o soluție de Nitrolac IOVq în acetonă, prin pulverizare. ȘTEFAN CĂDARIU SÂUBERUNG UND RESTAURIERUNG VON DREI ORNAMENTSCHILDERN (Zussammenfassung) Der Verfasser schildert im vorliegenden Beitrag die Săuberung und Restaurierug dreier Ornamentschilder, die Ende des vorigen oder zu Beginn des XX. Jh. aus Gusseisen hergestelt wurden. Die Schilder waren vor etwa zwei Jahrzehnten schon eimal konserviert worden, indem man sie mit einer Schicht Schellack iiberzog. Sie wiesen ausgedehnte ver- dunkelte Flăchen auf, welche die Expressivitat der dargestellten Szenen minderten. Deshalb wurde der Versuch unternommen, ihnen das urspriingliche Aussehen wiederzugeben. In einem 'Methylalkoholbad wurde der Schellack entfernt. Es stellte sich he- raus, dass sie bei der Herstellung mit Kupfer galvanisiert worden waren und an- schliessend, aus ăsthetischen Grilnden, gebrăunt. Deshalb wurde auf gaivanischem Weg eine neue Kupferschicht aufgetragen, die dann gebrăunt und poliert wurde. Zur Konserwierung wurde eine Schicht Nitrolack aufgetragen. Da bei zwei der Gegenstănden die Rosetten und die Verbindungselemente fehlten, die ein Aufhăngen ermoglichten, wurden sie nachgemacht — durch Giessen —, mit Quarzsand geschliffen und gesaubert, zuletzt verkupfert und auf demselben Weg konserviert wie die Schilder. Die beschriebenen Arbeiten haben es ermoglicht, mittels traditioneler Techniken die Gegenstănde wieder ausstellbar zu machen. ⁴ ♦ * * Das Buch der Erfindungen, Gewerbe und Industrien, voi. III, Leipzig și Berlin, 1877, p. 122. ⁵ L. Onciu, E. Griinwald, op. cit., p. 374. ⁶ Mulțumim și pe această cale Ing. Horst Kaiser pentru interesul și sprijinul acordat. ⁷ T. Nemeth, Femfeluletek eldkeszitese, Muszaki Konyvkiado, Budapest, 1963, p. 158; J. Ersfeld, Descoperiri arheologice străvechi (trad. din limba germană), Bucu- rești, '1958, p. 108. https://biblioteca-digitala.ro DESCOPERIRI ARHEOLOGICE IN HOTARUL COMUNEI ȘIRIA (JUD. ARAD) DIN NEOLITIC PÎNĂ ÎN EPOCA ROMANĂ TÎRZIE Cu ocazia unor periegheze efectuate în anii 1983 și 1984 în hotarul comunei Șiria, s-au descoperit urme de locuire începînd din neolitic. Unele stațiuni au fost descoperite primind indicații din partea unor oa- meni din sat, alte materiale sînt desenate din colecțiile existente în co- mună.¹ Nu credem că vor fi semnalate în prezentul repertoriu toate punc- tele arheologice existente pînă în sec. IV—V e.n. pe teritoriul localității, considerînd însă necesară semnalarea celor descoperite pînă în acest mo- ment. A. Neolitic Fragmente ceramice aparținînd acestei epoci sînt descoperite în mai multe puncte. Vom încerca o înșiruire a lor în ordinea vechimii. 1. Fig. 1., punct 2. Paralel cu linia ferată și șoseaua dintre comunele Șiria și Covăsînț s-a săpat un șanț pentru aducțiunea apei potabile. El a tăiat în dreptul stîlpului căii ferate electrificate cu numărul 213 un bor- dei din care am recoltat materiale, fragmentare, asociate cu un trapez din obsidian. După factura ceramicii includem acest material în neoliti- cul dezvoltat. Șanțul a mai intersectat aici și cîteva vetre deschise. Gro- simea stratului de cultură este de 20—30 cm.² 2. Fig. 1., punct 3. Pe același șanț la aproximativ 400 m de Șiria a fost intersectat pe o porțiune de 40 m un strat de cultură cu puține frag- mente ceramice aparținînd aceleiași epoci. 3. Fig. 1., punct 7, pl. 1/4. Așezare preistorică ce se întinde la locul numit „Gropile nemțești". Materialul ce ne-a stat la dispoziție provine din pămîntul cărat pentru rondouri la internatul școlii ajutătoare. La ca- tegoria de uz comun, pasta este bine frămîntată, în amestec cu pietriș avînd bobul mare. Ceramica este foarte bine arsă, netezită uneori, apă- rînd sporadic și mîlul în pastă. Și la categoria semifină pasta este bine frămîntată, amestecul este cu pietricele, pereții vaselor sînt subțiri, unele fragmente provenind de la vase puternic bitronconice. Este prezentă ar- ¹ Mulțumim și pe această cale profesorilor Chiriliuc I., Popa I., și Chevere- șan T., Lasca Gh. ² Se pare că stațiunea se întinde și pe partea cealaltă a șoselei. https://biblioteca-digitala.ro —TT i- ■**^*»*M«hLLps://bbteCa-digiLDru^^ 458 Adrian S. Luca Descoperiri arheologice 459 derea în două culori (roșu spre cenușiu, în special). Categoria fină este bine netezită, uneori lustruită, amestecul fiind realizat cu mult nisip cu bobul fin, arderea fiind foarte bună. La unele culori (gălbui, cenușiu), interiorul vasului este negru, netezit. Există multe fragmente ceramice ce provin de la vase bitronconice, picioare de cupă. Unele vase au fun- dul foarte îngroșat. Date fiind aceste repere, o încadrare cronologică strictă a stațiunii este mai greu de realizat întrucît lipsesc profile de vase restaurabile, fie și grafic, ornamentele, precum și unelte de piatră sau os. După factură, cea mai apropiată stațiune în spațiu și timp este Lipova — Hodaie³. 4. Fig. 1., punct 6. în zona sud-vestică a comunei, la săparea unei fîntîni, a fost descoperit un topor din piatră, perforat, ce a fost achizițio- nat de Muzeul Județean Arad. Alte urme de locuire preistorică nu au fost depistate în zonă⁴. B. Eneolitic 1. Fig. 1., punct 11. In acest loc amplasat pe malul unui fost curs de apă, pe o terasă ce se înalță cu aproximativ 1—1,5 m deasupra lui, pu- ternic aplatizată de lucrările agricole, a fost descoperită o toartă tip „cioc de pasăre" caracteristică eneoliticului, în speță culturii Tiszapolgâr⁵ (Pl- 1/3). 2. Fig. 1., punct 16, pl. 1/6—7. La aproximativ 100 m est de punctul 2 se află o primă terasă joasă a dealului, flancată de Pîrîul de Coji. Din informațiile primite, de aici provine un topor din piatră perforat, con- fecționat dintr-o rocă moale, cenușiu-albicioasă. Tot de aici provine și o unealtă de silex cu urme de ardere pe partea ei inferioară. C. Epoca bronzului 1. Fig. 1., punct 17, pl. 1/5. Colecția Lasca posedă un topor de piatră (granit perforat) care provine dintr-un loc necunoscut, la granița dintre comunele Șiria și Măderat. Din alt loc, total necunoscut, provine un frag- ment de topor perforat asociat cu un fragment ceramic încadrabil în epoca bronzului (pl. 1/11—12). 2. Fig. 1., punct 5. în grădina casei de pe strada Spiru Haret nr. 116, am descoperit fragmente ceramice care după factură aparțin epocii bron- zului. 3. Fig. 1., punct 10. Această stațiune se află așezată în condiții simi- lare cu punctul 11. Aici sînt fragmente ceramice din mai multe epoci, printre care și unul brun-roșcat, cu interior închis la culoare, lustruit la exterior, ornamentat cu un șir de toarte conice, neperforate⁶. ³ Materiale de aici publicate de: Gh. Lazarovici, în Banatica, I, 1971, p. 29—30; V. Boroneanț — D. Demșea, în Ziridava, III—IV, 1974 p. 11—24; Gh. Lazarovici, Neolit. Ban., 1979, rep. nr. 48, pl. XXVI/A. 19—23, B. 32—35. Anumite categorii de la Șiria ne duc însă la lumea lenghyeloidă. ⁴ Informație Popa I. ⁵ Piese provenite din colecția Lasca. B Material donat Muzeului județean Arad. https://biblioteca-digitala.ro 460 Adrian S. Luca 4. Fig. 1., punct 4. Stațiune foarte întinsă, cuprinzînd mai multe ni- vele de locuire detectabile prin studiul ceramicii existente aici. Așezarea domină Șiria de astăzi de pe înălțimea unui promontoriu, cu latura scurtă de 100—150 m și cea lungă de 200 m. Promontoriul se termină la baza dealului pe care se află cetatea Șiriei. Materialul este amestecat cu cel de alte epoci, datorită faptului că s-au efectuat arături adînci pentru plantarea viței-de-vie. După factură, cîteva fragmente ceramice neorna- mentate aparțin acestei epoci. 5. Pl. 1/1—2, 9—10. In colecția școlii generale din Șiria se află două văscioare și alte cîteva fragmente aparținînd acestei epoci. Locul de pro- veniență este necunoscut. D. Hallstatt.⁷ 1. Fig. 1., punct 4. In stațiunea mai sus amintită sînt două fragmente negre, lustruite a căror factură este hallstattiană (?). 2. Fig. 1., punct 10, pl. 1/8. în așezarea de la Vonta am descoperit mai multe fragmente ceramice din aceeași perioadă, două fiind orna- mentate cu caneluri. 3. Fig. 1., punct 13. în locul numit „Trei Holumbi" există patru tu- muli dintre care cel mai aplatizat este distrus în parte de un drum agri- col. Ceilalți trei tumuli au fost în anumite părți străpunși de către cău- tătorii de comori. Ei se află la hotarul dintre Șiria și Sîntana, la aproxi- mativ 300 m nord de o lizieră cu salcîmi. Tumulii se încadrează în această epocă. E. Epoca dacică⁸ 1. Fig. 1., punct 4. Fragmente ceramice ce nu sînt mai tîrzii de se- colul I e.n. Se pare că această mare așezare civilă dacică poate fi pusă în corelație cu o fortificație ce s-ar fi aflat sub actuala cetate medievală. Întrucît cer- cetările sistematice efectuate aici nu au oferit informații suficiente în sprijinul acestei supoziții, sperăm ca cercetările viitoare să aducă date noi pentru lămurirea acestei probleme. F. Epoca romană Cu toate că în bibliografia anterioară se specifică existența urmelor romane în zonă, în decursul cercetărilor noastre ele nu au fost depis- tate⁹. ⁷ Astfel de fragmente ceramice au mai fost descoperite la Șiria; * * *, Aradul permanență în istoria patriei, Arad, 197'8, p. 50. ⁸ O locuire dacică semnalată în: O. Greffner, Cetatea Șiriei — contribuții mono- grafice, Arad, 1976, p. 17, T. Chevereșan, a găsit acum două decenii un inel cu ter- minație sub forma unui cap de șarpe. Piesa, din argint, este din păcate pierdută. ⁹ * * *, Aradul permanență in istoria patriei. Arad, 1978, p. 67, 69, 72. https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri arheologice 461 G. Așezări daco-romane¹⁰ Ca pretutindeni în zona de cîmpie nord-bănățeană, aceste așezări sînt numeroase. Materialul ceramic este bogat și variat. 1. Fig. 1., punct 1. Aici se află o foarte întinsă așezare din această epocă afectată de o plantație cu viță-de-vie. Aproximativ 2OVₒ din întin- derea așezării poate fi cercetată sistematic, aflîndu-se în afara perime- trului afectat. 2. Fig. 1., punct 15. Aici, atras de legendele locale, la aproximativ 1,5 km de așezarea daco-romană din punctul 1, pe un platou destul de greu accesibil se află cîteva puțuri în fața cărora sînt maldăre de steril înierbat. în tradiția locală erau folosite de populațiile preistorice pentru extragerea aramei. Le considerăm exploatate de populația daco-romană, neavînd argumente în teren pentru o încadrare mai veche. 3. Fig. 1., punct 16. Fragmente ceramice daco-romane provenite din conul de dejecție al unui torent. 4. Fig. 1., punct 9. Fragmente ceramice de această epocă recoltate de profesorul de istorie Popa Ion. Punctul se numește „Ritul Perii" și este situat la sud de canalul din dreptul fermei legumicole Aga. 5. Fig. 1., punct 14. In hotarul comunei, pe ambele părți ale șoselei se întinde o mare așezare daco-romană pe un bot de terasă ce domină un curs vechi de apă. Materialul ceramic este în marea sa majoritate ce- nușiu, nelipsind însă și cîteva fragmente brun-negre, lustruite. Toată ce- ramica este lucrată la roată. 6. Fig. 1., punct 12. în continuarea văii pe care se află așezarea de la punctul 14 există un fost iaz executat printr-o dublă barare a văii. Locul este numit „Groapa lui Mandăli". Singurele fragmente ceramice recoltate aici sînt daco-romane. Cercetări sistematice pot lămuri legătura dintre aceste fragmente ceramice și iazul existent. 7. Fig. 1., punct 10, 11. In ambele puncte, situate la aproximativ 600 m unul de altul, există fragmente ceramice caracteristice acestei epoci. 8. Fig. 1., punct 4. Două fragmente ceramice de aici pot fi încadrate în sec. IV e.n. (?). 9. Fig. 1., punct 8. Materiale în colecția școlii generale din Siria. La săparea silozurilor din zona gării a fost excavată o așezare de acest tip¹¹. Necesitatea acestui repertoriu reieșea din faptul că, în această zonă erau cunoscute foarte puține puncte din perioadele istorice vechi, în con- textul în care epocile ulterioare sînt destul de bine cercetate. De aseme- nea, poziția naturală a Șiriei este propice locuirii încă din cele mai vechi timpuri, lucru demonstrat și pe teren. Bineînțeles că din punctele arheologice mai sus amintite, unele au doar valoare repertorială. Se detașează în schimb, așezarea neolitică de la „Gropile nemțești", așezarea cu mai multe nivele de la „Vonta" și cele daco-romane de la punctele 1 și 14. în aceste puncte se pot, și este indi- ¹⁰ supranota 8, p. 18. ¹¹ Informație profesor Chiriliuc. https://biblioteca-digitala.ro 462 Adrian. S. Luca cat, a se efectua cercetări sistematice. Alte locuiri cu mai multe nivele nu mai pot fi cercetate astfel datorită lucrărilor agricole ce au distrus complexele (cazul punctului 4). Probleme frumoase ridică și (în cazul cercetării sistematice) punctele 13, 12 și 15. Aceste descoperiri vin în întîmpinarea ideii după care pe teritoriul țării noastre continuitatea de locuire și de viață este multimilenară, ne- existînd practic epocă istorică în care pe raza comunei Șir.ia să nu fie urme de habitat omenesc. ADRIAN S. LUCA ARCHAOLOGISCHE ENTDECKUNGEN IM GEBIETE DER GEMEINDE ȘIRIA (KREIS ARAD), AUS DEM NEOLITHIKUM BIS IN DIE SPĂTROMERZEIT (Zusammenfassung) Die auf dem Gebiete der Gemeinde Șiria (Kreis Arad), wăhrend den Jahren 1983, 1984, auf der Oberflăche gemachten archaologischen Forschungen ergaben mehrere Siedlungen die sich aus dem Neolithikum bis in die Romerzeit erstreckten. Die wichtigsten sind: Gropile Nemțești (Fig. 1/7), Vonta (Fig. 1/.10), 3 Holumbi (Fig. 1/13), fur die Prăhistorische Zeiten, die Siedlungen von fig. 1, Punkt 4, fur die dakische Zeit, Punkt 1 und 14 fur die post-romische Zeit. https://biblioteca-digitala.ro Descoperiri arheologice 463 Pl. I — Materiale preistorice de pe teritoriul comunei Șiria. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DE SALVARE DE LA LIUBCOVA — ORNIȚA (Raport preliminar pe anul 1985) Situată într-o zonă în care locuirea omenească începe din cele mai vechi timpuri¹, stațiunea neolitică de la Liubcova-Omița se detașează, încă de la descoperirea ei², prin condensata informație istorică pe care ne-a oferit-o în urma cercetărilor arheologice sistematice³. Materialele arheologice de aici prilejuiesc stabilirea unor legături pe spații largi, ele fiind fundamentale pentru lămurirea relațiilor cronologico-stratigrafice pe întreaga Clisură a Dunării și nu numai în această zonă⁴. Descrierea habitatului Așezarea neolitică de la Liubcova-Omița se află situată pe a doua terasă a Dunării, actualmente închizînd un „golf“ al lacului artificial creat în urma construirii sistemului hidroenergetic și de navigație „Por- țile de Fier I“. Ea ocupă o poziție centrală într-o depresiune largă (apro- ximativ 4 km pe malul Dunării) ce constituie debușeul pîrîului Orevița în fluviu. Locuitorii afirmă că de-a lungul pîrîului Orevița și a pîrîului Sichevița, pe coamele dealurilor, prin satul Cracul Almăj, se ajunge în ținutul Almăjului, de unde urmînd rîurile depresiunii se poate trece în culoarul Timiș—Cerna, ori spre depresiunea Oraviței⁵. Pînă la Cracul Almăj au fost efectuate periegheze de către directorul școlii generale din Gornea, I. Dragomir, care ne-a informat că pe culmile văii a depistat așezări neolitice și din alte epoci, de asemenea puncte de exploatare a cremenii⁶. ¹ Gornea — Căunița de Sus: Gh. Lazarovici, Gornea — Preistorie, Reșița, 1977, p. 7; Gornea — Păzărițte: ibidem. ² D. Tudor și colab., în SCIV, 16, 2, 1965, p. 395—406. Materialele de aici sînt cunos- cute și în literatura mai veche: I. Kutziăn, A K6r6s Kultura, Budapest, 1944, nr. 92. ³ E. Comșa, săpături executate între anii 1965—1967. A E. Comșa, în SCIV, 17, 2, 1966, p. 355—363; Idem, în Dacia NS, XIII 1969, p. 11—45; Idem, în Banatica, I, 1971, p. 85—92; idem, în Banatica, V, 1979, p. 537—539; Gh. Lazarovici, Neolit. Ban., 1979, rep. poz. 49. Cităm aici doar lucrările cele mai importante. Dată fiind marea varietate de material, tipologică și cronologică, referiri la stațiune sînt făcute în multe alte lucrări. ⁵ Vezi harta județului Caraș-Severin, 1975 ⁶ Aceeași informație o posedăm și de la inginerul geolog O. Popescu. Le mul- țumim și pe această cale pentru sprijinul și informațiile acordate. 30 — Banatica VIII https://biblioteca-digitala.ro Adrian S. Luca 466 Fig. i — Răspîndirea prezumtivă a așezării de la Liubcova — Ornița. Abb. 1 — Wahrscheinliche Ausdehnung der Siedlung von Liubcova — Ornița. Solul terasei de la Liubcova-Ornzța este foarte prielnic agriculturii, terasa a treia fiind propice pentru pășunat. Dunărea se lărgește în această zonă, apele liniștite și adinei fiind populate de mult pește. După cum am afirmat mai sus, dealurile din jur sînt posesoarele unor zăcăminte de si- lex exploatabile fie pe loc, fie din vadul superior al pîrîului Orevița. Lu- tul de pe terasa a doua este o excelentă materie primă pentru confecțio- narea ceramicii. Dealurile din jur erau în vechime, ca și acum, puternic împădurite, din care cauză vînatul mare se afla din abundență. Descrierea săpăturilor în urma perieghezelor efectuate aici și a informațiilor bibliografice existente⁷ s-a impus ca săpăturile să fie începute prin excavarea unor magistrale care să lămurească relația stratigrafică între obiectivele „Or- ⁷ Vezi supra-notele 2 și 4. Mulțumim și pe această cale cercetătorului E. Comșa, de la Institutul de Arheologie București pentru amabilele informații oferite. https://biblioteca-digitala.ro Săpături arheologice 467 nița“ și „Ornița Vest"⁸, urmărind în același timp și relațiile stratigrafice pe verticală. în a doua fază a săpăturilor se va avea în vedere deschide- rea unor suprafețe. Prima magistrală (SI/1985) va avea în final 70 m și taie de la N la S stațiunea de fază „Ornița". A doua va tăia tot de la N la S stațiunea de fază „Ornița Vest“, urmînd ca a treia să taie de la E la V întreaga stațiune vinciană. De altfel, cauza începerii acestor săpături de salvare este un vast proiect de investiții ce afectează întreaga așezare neolitică. Proiectul are în vedere creșterea cotelor apelor Dunării, fapt ce împiedică pe viitor studierea nivelelor inferioare de aici datorită ridicării nivelului pînzei de apă freatică. Cercetarea arheologică a sitului va fi împiedicată și prin lucrări de consolidare a malului împotriva erodării sale (diguri ce vor „mușca" din stațiune) ca și datorită construirii unei șosele, al cărei duet afectează perimetrul arheologic. Cercetările sînt îngreunate de faptul că terenul se folosește în continuare pentru agricultură iar timpul în care vor fi efectuate investițiile este relativ limitat. SI/1985 constă într-o secțiune de 44 mX2 m ce a fost trasată de la N la S prin așezarea de fază „Ornița". Ea urmează a fi încheiată (aproxi- mativ 25—30 m mai sînt de excavat) în campaniile viitoare. Stratigrafia SI/1985 Numerotarea nivelelor a fost începută de sus în jos. Nivel I Primul nivel este format din humusul actual, fiind foarte bogat în ceramică, poate și datorită lucrărilor agricole ce au afectat stratul de cul- tură. Din el pornesc gropi mici și o locuință semiadîncită (L₈ — careurile 16—18) ce reprezintă, de fapt, nivelul de locuire. Nivelul II Avînd un sol de culoare brună este la fel de bogat în ceramică și con- ține multe fragmente de chirpic. Din el pornesc mai multe gropi de mici dimensiuni. în careul 19 a fost surprinsă și o mare groapă menajeră, care coboară pînă la 1,50 m adîncime. Se pare că acest nivel a fost lo- cuit foarte intens, chiar dacă deocamdată nu s-au găsit și locuințe con- temporane lui. în careul 16 a fost cercetată o groapă în care se afla un vas de aproximativ 40 cm înălțime, așezat într-o groapă, în picioare. Groapa aparține unei locuințe distruse în mare parte de L₈. Nivelul 111 Solul este alb-cenușos. în acest nivel au fost descoperite, doar în sec- țiune, trei locuințe de suprafață: L₄, în careurile 1—2, de care ține un atelier de șlefuit topoare; L₂, în care s-a găsit o parte dintr-un război de țesut reprezentat prin mai multe greutăți, de asemenea o vatră cu mai multe nivele de lipitură pe care era spart un vas; în sfîrșit L₃ din care provin mai multe piese de cult care formau, se pare un complex de cult aferent locuinței. Dărîmătura nu este masivă, întrucît locuințele sur- prinse aveau o structură preponderent lemnoasă, lipitura cu lut fiind subțire. în schimb dărîmătura locuinței 3 este masivă. în locuința 2 a fost surprins un nivel de refacere a fundației. ⁸ Vom folosi terminologia adoptată de E. Comșa (în SCIV, 20, 1, 1969) chiar dacă, după părerea noastră, nu era necesar ca în cadrul aceleiași culturi, Vinca, să fie create faze cu denumiri diferite. Materialul de aici se încadrează pînă la iden- titate în marele cerc vinăian, lucru de altfel sesizat în atîtea rînduri de cei ce s-au ocupat cu materialul de aici. 30* https://biblioteca-digitala.ro 468 Adrian S. Luca Nivelul IV Culoarea pămîntului este negru-cenușoasă. Locuirea a fost intensă. S-au decopertat pe suprafața secțiunii două locuințe adîncite: Lₜ (bordei) distrus în mare parte de gropi din nivelele superioare și L₅ (bordei), de mari dimensiuni (carourile 18—22), cu mai multe nivele de lipitură (re- folosire) clare. Lipiturile se detașează foarte bine în contextul cenușii de umplutură fiind făcute din lut galben foarte bine bătut. Bordeiele au foarte multă ceramică în umplutură. Toate cele patru nivele descrise pînă acum aparțin culturii Vinca: ni- velele IV—III aparțin unei faze mai timpurii; nivelele II—I unei faze evoluate. Nivelul V Stratul de cultură este galben-lutos, deosebindu-se foarte clar de ni- velul IV. Din păcate aici nu a fost surprinsă nici o locuință cu excepția unei porțiuni dintr-o groapă răvășită de locuința-bordei 5 care aparține nivelului IV. Acest nivel corespunde unei faze evoluate a culturii Star- cevo-Criș⁹. * * • Materialul ceramic descoperit în SI/1985 a constituit subiectul unor comunicări¹⁰. Concluziile urmează a fi definitivate după studierea inte- grală a materialului rezultat și continuarea săpăturilor potrivit planului expus mai sus¹¹. ADRIAN SABIN LUCA DIE RETTUNGSGRABUNGEN VON LIUBCOVA — ORNIȚA (Zusammenfassung) Die ălteren Forschungen aus dem Jahr 1961 und aus den Jahren 1965—1967 wurden aus Rettungsgriinden im Jahre 1985 wiederaufgenommen. Der Langsschnitt I schneidet von N nach S die Siedlung der „Ornița“ — Phase. Es wurden 5 Siedlungs- niveaus festgestellt (die Niveaus I—IV gehoren der Vinca-Kultur an, Niveau der Starcevo — Criș-Kultur, siehe Abb. 2). Die Forschungen werden fortgesetzt, fiir die Zukunft sind mahrere Jahre lang systematische Rettungsgrabungen vorgesehen. ⁹ Nivelele III—IV au putut fi studiate doar în carourile 10—22 deoarece apele Dunării, ce au fost la începutul săpăturii sub cota normală, au crescut la cotele obișnuite făcînd imposibile cercetările. De aceea L₄ din nivelul III a putut fi cer- cetată doar parțial, neputîndu-se trage concluzii satisfăcătoare asupra atelierului de topoare de aici. ¹⁰ Microsesiunea de rapoarte arheologice a Muzeului Județean Reșița, 1985; A XX-a sesiune de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1985, Deva, martie, 1986; Sesiunea de comunicări a Muzeului Județean Deva, octombrie, 1986. ¹¹ Materialul litic va fi prelucrat de inginerul geolog O. Popescu de la I.P.E.G. Caransebeș. Materialul osteologic este în curs de prelucrare de către G. El Sussi de la M. J. Reșița. Este în curs de perfectare și colaborarea cu O. Dogaru de la Com- plexul Muzeal Timiș — Timișoara în legătură cu studierea extinderii stațiunii pe baza studierii probelor de sol și cu ajutorul magnetometrului cu protoni, întrucît potrivit estimărilor noastre aproximativ 20% din așezare este deja distrusă de apele Dunării. https://biblioteca-digitala.ro RECENZII IOANA BOGDAN CĂTĂNICIU Evolution of the sistem of defense works in Dacia, B.A.R., 116, 1981 In prestigioasa serie de rapoarte arheologice a apărut cu cîțiva ani în urmă lucrarea Ioanei Bogdan Cătăniciu dedicată evoluției sistemului de- fensiv în Dacia romană, studiu care încearcă abordarea într-o sinteză, a numeroaselor și nu mai puțin dificilelor probleme ridicate de sistemul defensiv în provincia nord-dunăreană. Lucrarea reprezintă rezultatul mai multor ani de muncă și cercetare, pe care autoarea i-a dus cu răbdare și perseverență pentru studierea unei porțiuni din frontiera romană, dar și pentru deslușirea, lămurirea siste- mului defensiv roman în Dacia. Prin structura sa, monografia este o lucrare echilibrată, care anali- zează cu deosebită acuratețe o serie de cercetări arheologice, oferind noi baze de discuție privind unele detalii referitoare la lucrările de fortifi- cație romană din Dacia. Studiul este însoțit de un bogat material ilustrativ — 85 planșe, care readuc în discuție o serie de planuri de fortificații, profile, fotografii ae- riene, inscripții. In cele opt capitole sînt analizate elementele caracteristice ale siste- mului defensiv de pe limesul Daciei, evoluția lui în cei 165 de ani de ocu- pație romană este prezentată în strînsă legătură cu istoria politică ge- nerală a Imperiului și cea a provinciei. Cap. I (Dacia și Imperiul înainte de cucerire) p. 4—5. în condițiile fixării graniței pe linia Dunării și deci implicit a orga- nizării provinciei Moesia conflictele militare dintre daci și Imperiul ro- man devin tot mai dese. Autoarea atrage atenția asupra izvoarelor lite- rare ce amintesc acțiunile punitive romane împotriva nordului dunărean. Măsurile inițiate de către romani — prin expedițiile lui Aelius Catus (a. 11—12) și Tib. Plautius Silvanus Aelianus (între anii 60—67) au ani- hilat în mare parte pe geții din Cîmpia Munteniei¹. La mijlocul veacului I e.n., în sud-vestul Daciei izvoarele antice amin- tesc cîteva atacuri dacice asupra garnizoanelor romane. în iarna anului 67/68 profitînd de lipsa unor trupe din garnizoanele de pe linia Dunării aflate în Italia, se produce un mare atac dacic, care nu va putea fi res- pins decît prin intervenția legiunii a IlI-a Gallica, care în drum spre Ita- lia trecea prin provincie. ¹ Strabon, Geographia, VII, 3, .10; CIL, XIV, 3608 = ILS, 986, pentru discuția iz- voarelor, v. Istoria României, I, 1960, p. 290. https://biblioteca-digitala.ro 470 Doina Benea Apoi, din nou în anul 69, în lipsa legiunilor provinciei Moesia, dacii au atacat cetățile de la sud de Dunăre încercînd să cucerească castrul de la Viminacium (Tacitus, Historiae, II, 25, III, 46). Pericolul reprezentat de către daci a determinat retragerea de pe Rin a unor legiuni și aducerea lor în provincia Moesia. Asemenea conflicte se fac tot mai simțite la granițele provinciei, ele trebuie să fi determinat pe romani să treacă la măsuri hotărîte punitive în timpul lui Domitianus. Urme evidente ale unei stăpîniri romane la nord de Dunăre după aceste războaie nu se cunosc în afara acelora observate la Drobeta de către R. Florescu², după cum remarca pe bună dreptate autoarea. Cap. II. Războaiele lui Traian pentru cucerirea Daciei (p. 6—10). Au- toarea evidențiază căile de pătrundere ale armatei romane înspre cen- trul statului dac: 1) prin pasul Vîlcan și Merișor; 2) pe valea Oltului; 3) o posibilitate de acces spre Dacia prin Cîmpia Munteniei, în favoarea ipotezei, autoarea aduce cercetările proprii efectuate în castrele de la Flămînda, Rucăr etc. Am mai remarca pentru prima fază a războaielor daco-romane im- portanța Banatului, cînd în mod evident întreg sud-vestul Daciei a in- trat sub ocupația armatei romane. Instalarea legiunii a IlII-a Flavia fe- lix în Țara Hațegului, ca de altfel și aducerea unui număr mare de au- xilii atașate ei, în fortificații de pămînt, cum ar fi cele de la Schela Cla- dovei, Zăvoi, Bersobis, Tibiscum etc., denotă ocuparea acestui teritoriu de către armata romană³. Se pare, că ipoteza regretatului prof. N. Gostar, potrivit căreia în anul 102, la nord de Dunăre staționau cele două legiuni, care formau ar- mata de bază a provinciei de mai tîrziu — legiunile a IlII-a Flavia Fe- lix și a XIII-a Gemina avînd o serie de trupe auxiliare trebuie acceptată, chiar dacă pînă acum nu există mărturii epigrafice, care să ateste toate aceste efective⁴. Construirea podului de la Drobeta, la care participă un număr mare de trupe și vexilații de legiuni denotă grija romanilor pentru a asigura o legătură permanentă între armata staționată la nord de fluviu și Im- periu, lucrare care alături de ridicarea unor fortificații în interiorul ocu- pat, pregăteau stăpînirea efectivă a Daciei. Cap. III. Organizarea timpurie a sistemului defensiv dacic (p. 11—21). Autoarea observă corect faptul că apărarea întregii provincii a fost efec- tuată de cele două legiuni a XIII-a Gemina și a IlII-a Flavia prin orga- nizarea teritoriului lor militar în care se aflau vexilațiile lor ajutate de auxilii; prima unitate avînd garnizoana la Apulum avea în grijă zona din interiorul arcului carpatic, iar a doua sud-vestul provinciei. înfiin- țarea Coloniei Dacica, capitala provinciei în anul 108 a determinat trans- ferarea legiunii a IlII-a Flavia felix la Bersobis, măsură impusă și de mișcările iazige ce au loc în acel an, mișcări înăbușite repede de viitorul împărat P. Aelius Hadrianus. Lucrările de fortificare a sud-vestului Daciei pot fi relativ ușor iden- tificate pe baza ștampilelor legiunii descoperite în 20 de localități. întin- ² R. Florescu, în Studien zu Militdrgrenzen Roms, Koln, 1967, p. 146. ³ N. Gostar, în AHA „A. D. Xenopol", XIII, 1976, p. 53—71. ⁴ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro Evolution ot the sistem 471 derea și răspîndirea lor pledează.pentru a presupune că teritoriul cuprins între Tisa, Mureș și Dunăre a făcut parte din provincia Dacia⁵. între castrele aflate în teritoriul legiunii a IIII-a Flavia felix, cel de la Drobeta este singurul construit în piatră de la începutul domniei lui Traian în anii 102—105 de către cohors I Antiochiensium, iar celelalte au o fază de pămînt: Pojejena, Vărădia, Surducul Mare, Jupa (p. 12—13). în epoca lui Traian are loc desigur construirea celor două artere imperiale: Lederata—Tibiscum și probabil au fost refăcute în piatră fortificațiile amplasate de-a lungul lor. Ulterior, după părăsirea provinciei de către legiunea a IIII-a Flavia Felix în anul 118 sau 114 cum credem noi — în zona de sud-vest a Da- ciei vor staționa numai trupe auxiliare în mare parte atestate epigrafic. în castrul de la Drobeta, după cohors I Antiochiensium a fost adusă co- hors III Campestris, care a staționat se pare în cursul secolului II, locul ei fiind luat după transferarea în Moesia Superior de către cohors I Sa- gittariorum transferată de la Tibiscum. Situația trupelor de pe linia de castre Lederata—Tibiscum nu este încă prea bine cunoscută, fapt datorat în bună parte necercetării siste- matice și îndelungate a acestor fortificații. Actualmente în sud-vestul fostei provincii Dacia se află în curs de cercetare castrele de la Tibiscum (Jupa) și Pojejena. în bună parte și datorită acestei situații autoarea ajunge la concluzia în cap. IV (Contribuția lui Hadrian la organizarea li- mesului dacic) (p. 21—41), că împăratul Hadrian a părăsit linia de forti- ficații Lederata—Tibiscum probabil în anii 117/118. Realitatea este însă cu totul alta și anume întregul sistem defensiv de pe latura de vest a Daciei s-a bazat pe trei mari fortificații Porolissum, Micia, Tibiscum. în toate acestea au fost instalate trupe de arcași, călăreți de elită menite a opune barbarilor același sistem /de luptă. Castrul de la Tibiscum a funcționat avînd în față castrele de la Arci- dava (Vărădia), Centum Putei (Surducul Mare), Aizisis (Cornuțel). Tre- buie remarcat apoi și faptul, că există cîteva trupe auxiliare amintite de diplomele militare ale Daciei Superior cum ar fi: cohors I Augusta Itu- raeorum sagittariorum, cohors I Thracum Sagittariorum, cohors II Gallo- rum Pannonica equitate, al căror sediu de garnizoană nu este cunoscut. Ele au putut staționa pe această linie de castre despre care, deocamdată, arheologic cunoaștem destul de puțin, aproape nimic⁶. Toate unitățile amintite mai sus apar amintite de diplomele militare ale Daciei Superior din anii 144, 157, 179⁷. Cercetările arheologice efectuate în castrele de la Arcidava și Centum Putei nu au fost îndeajuns de concludente pînă acum, ele oferind doar cîteva informații sporadice privind cronologia acestor fortificații romane, doar în cazul castrului de la Vărădia avem deocamdată certitudinea pre- zenței cohortei I Vindelicorum în secolul II, înaintea transferării la Ti- biscum. Retragerea legiunii a IIII-a Flavia Felix la Singidunum în Moesia Su- perior ca urmare a campaniei lui Traian în Orient denotă că în zona de ⁵ N. Gudea, I. Moțiu, Observații în legătură cu istoria Banatului în epoca ro- mană, în Banatica, VII, 1983, p. 151 sqq. ⁶ I. Piso, D. Benea, în Zeitschrift PuE., 56, 1964, passim. ⁷ IDR, I, 1975, 14, 15, 16, I. Piso, D. Benea, op. cit., https://biblioteca-digitala.ro 472 Doina Benea sud-vest a Daciei fuseseră lăsate destule trupe pentru a se considera în siguranță apărarea fruntariilor din fața iazigilor. Atacurile violente ale iazigilor din anul 117/118 vor dovedi slăbiciunea acestui sistem defensiv, împăratul Hadrian a sesizat necesitatea organizării unei apărări mai complexe pe linia Tisei, apărare sprijinită și pe așezările locale, indigene, sistem asemănător cu acela din Cîmpia Munteniei observat de I.B.C. în- tr-o lucrare aparte⁸. Spațiul cuprins între linia de castre Lederata—Tibiscum și rîul Tisa cuprindea în lățime spre vest o cîmpie inundabilă, unde cercetările arheo- logice de teren au identificat numeroase așezări indigene, după care urma o fîșie de mlaștină ce făcea accesul practicabil de-a lungul unor cursuri de rîuri. Autoarea analizează cu atenție problema castrelor de pămînt din Da- cia (p. 39), remarcînd asemenea faze la castrele de la: Gilău, Orheiul Bis- triței, Rucăr, Micia etc. Cap. V. Contribuția Antoninilor la organizarea sistemului defensiv al Daciei (p. 42—45). Autoarea observă pe bună dreptate că armata Daciei este des implicată în luptele cu dacii liberi, că o serie de castre de pe li- nia de vest sînt refăcute în piatră, că au loc dislocări de trupe. Fenomenul este general pentru întreaga zonă de nord a Imperiului unde datorită mișcării triburilor gotice, care produc mari presiuni asupra populațiilor cu care vin în contact — inclusiv asupra triburilor barbare aliate romanilor. Antoninus Pius a sesizat întregul proces ceea ce explică lucrările masive în mai toate provinciile de graniță (construiri de castre, refaceri, construiri de drumuri etc.), lucrări defensive, care încep cam în jurul anilor 158, dar care vor fi surprinse în mare parte de atacurile barbare cunoscute sub numele de marcomane.⁹ I.B.C. consideră că în timpul lui Antoninus Pius linia de castre Le- derata—Tibiscum a fost refăcută la care se adaugă construirea acelora de pe culoarul Timiș—Cerna (Mehadia, Teregova), care sînt urmarea apa- riției unor latrones în această zonă, fapt relevat și epigrafic. Fenomenul este general în Imperiu, apărînd atît pe Rin, cît și pe Dunăre ca urmare a pătrunderii unor triburi barbare în atacuri de pradă. în acest caz, este posibil ca acestea să fi ajuns pînă în interiorul Daciei pe această cale venind pe Dunăre. In cursul războaielor marcomanice (p. 46—47) tezau- rele monetare indică direcțiile de atac înspre interiorul provinciei, dis- trugeri masive la castrele de graniță. Ultima perioadă de grija față de sistemul defensiv al Daciei este cea marcată de domnia Severilor, îndeo- sebi a lui Caracalla, care a și vizitat provincia, prilej de reorganizări și refaceri interioare în castre, amintite și de numeroase epigrafe (p. 48—52). în Cap. VIII: Ultima decădere a Daciei (p. 53—55) autoarea atrage atenția asupra deselor atacuri externe din deceniile 3—4 ale veacului III, care vor determina probabil părăsirea estului provinciei de către Gallie- nus. Părăsirea provinciei de către Aurelian a devenit o necesitate pentru a se încerca fixarea limitelor Imperiului pe granițele naturale ale unor ⁸ I. Bogdan Cătăniciu, Le limes du sud-est de la Dacia et les relations des ro- mains avec la population de la Valachie (II—III), în Studien zu den Militărgrenzen Roms, 1977, p. 267—275. ⁹ Istoria României, I, 1960, p. 450—453. https://biblioteca-digitala.ro Evolution of the sistem 473 fluvii. Părăsirea provinciei în anul 271, a fost urmată de menținerea unor puncte întărite pe malul de nord al fluviului care vor încerca supravegherea unei zone întinse, zonă care va primi o amploare mare în timpul lui Constantin cel Mare. Lucrarea lui I.B.C. reprezintă o lucrare necesară și utilă pentru cu- noașterea sistemului defensiv roman în secolele II—III. In ultimii ani, cunoștințele în acest domeniu s-au îmbogățit și ele și au confirmat unele din ipotezele formulate de autoare. Ne-am permis cele cîteva observații privind zona de sud-vest a provinciei în ideea și cu credința că vor ajuta la deslușirea unor aspecte militare ale acestei zone. DOINA BENEA PETRU OALLDE, Lupta pentru limbă românească în Banat, Editura Facla, Timișoara, 1983, 321 p. Cartea profesorului reșițean Petru Oallde intitulată Lupta pentru limbă românească în Banat are ca perioadă istorică de referință a doua jumătate a veacului trecut și primele decenii ale secolului XX. Lucrarea este structurată pe trei secțiuni principale, în interiorul fiecăreia mate- rialul fiind ordonat în diviziuni ce permit urmărirea unei serii de as- pecte vizînd obiectul propus. în prima parte, este înfățișat climatul cul- tural-național românesc în Banat, autorul prezentînd programul bănățean de apărare și afirmare a limbii române, elaborat de Vincențiu Babeș și Alexandru Mocioni, în continuare precizînd atît condițiile nefavorizante cît și pe cele favorizante ale luptei pentru apărarea și afirmarea limbii române în Banat (între acestea din urmă: solidaritatea națională în toate straturile sociale românești, puterea conștiinței naționale, mișcarea mun- citorească integrată luptei naționale ș. a.). In secțiunea a doua a cărții sînt conturate coordonatele principale ale luptei pentru apărarea și afirmarea limbii române, ocupînd prim-planul următoarele aspecte: recunoașterea limbii române ca limbă „oficioasă" în școli, în justiție, în mișcarea cul- turală etc.; valorificarea argumentelor lingvistice privind originea și con- tinuitatea poporului român; cultivarea limbii române. Secțiunea a treia evidențiază factorii care au acționat în lupta pentru apărarea și afirmarea limbii române în Banat (familia, școala, factorii culturali ș. a.). Pentru a da un anume echilibru lucrării, partea de tratare a subiectu- lui (rezumată mai sus) este bordată de o introducere („Către cititori") și, respectiv, o „încheiere" care ține loc de concluzii finale. Parcurgînd cartea și încercînd să-i găsim locul într-o clasificare anume, ne dăm seama că ea se refuză integrării unor tipare prestabilite, dată fiind complexitatea problematicii tratate. Căci se intersectează, aici, istoria cu lingvistica, ideologicul și politicul cu publicistica și faptul cultural. „Lupta pentru https://biblioteca-digitala.ro 474 Petru Călin limbă românească în Banat" nu este, în primul rînd, o carte de lingvistică, cum am fi tentați să credem. La o analiză mai atentă, se poate stabili că întregul demers al autorului țintește să ilustreze, preponderent, un aspect politic, acela de luptă a românilor din Banat pentru apărarea și afirmarea ființei naționale, și de ideologie, avînd ca armă limba româ- nească; în ultimă instanță, cartea ne dă a înțelege că, aici, noțiunea de limbă românească se suprapune pe aceea de nație românească, fapt suge- rat și de titlu: „Lupta pentru limbă românească ..cuvîntul limbă fiind nearticulat. Astfel, se intră subtil în rezonanță cu un vers eminescian (Scrisoarea III): „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă" — evident, cuvîntul limbă semnificînd, aici, noțiunea de nație. De altfel, imboldul determinant pentru autor de a scrie această carte în cercetarea epocii postabsolutiste a fost, credem, adevărul cardinal pri- vind raportul limbă-nație, adevăr formulat cu atîta expresivitate de losif Popovici în periodicul „Românul" din Arad: „Ea [limba] e spațiul so- cial în care se proiectează toate simțirile și gîndirile unui popor și ea e cetatea unității lui. Cînd limba a poticnit, s-a dus și neamul nostru (. . .) Ființa noastră e legată de limba noastră; pînă cînd avem o limbă și o vor- bim pînă atunci și noi vom fi români" (pag. 300). Și nu întîmplător citatul este așezat de Oallde în contextul concluziilor finale ale studiului. Realizată cu rigurozitate științifică, această carte este cuceritoare prin dinamismul demonstrației, printr-o viguroasă articulare și conjugare pe ansamblu, voit didactică, a comentariilor autorului cu un imens mate- rial documentar, elocvent, stăpînit și juxtapus cu dibăcie, fără a da sen- zația de redondanță. Dimpotrivă, se poate aprecia că semnatarul studiului a scuturat colbul de pe documente aparent desuete, le-a dat viață și stră- lucire demonstrativă în contexte de interes major, evidențiind, astfel, adevăruri istorice din viața românilor bănățeni în condițiile întunecate ale dualismului austro-ungar, condiții în care ființa românească s-a apă- rat cu argumente de o legitimitate incontestabilă. „E o luptă politică, morală la care sîntem provocați — de o parte — prin apăsările și piedi- cile ce ni se fac întru dezvoltarea și progresul nostru național, de altă parte, sîntem obligați și prin simțul existenții și securității noastre de români", citează Oallde din programul lui V. Babeș, precizînd, în conti- nuare, că, din aceste motive, românii nu sînt șovini, că lupta se dă cu legile asupritoare emise de guvern și nu cu nația maghiară. Sînt vizate o serie de probleme lingvistice, precum: raportul limbă literară—dialect, exagerările latiniste și slaviste, problema influențelor lingvistice pe ori- zontală, raportul limbă-istorie, limbă-societate și mai ales limbă-ființă națională — probleme ce comportă o examinare mai amănunțită din par- tea exegeților. Deși își propune să supună analizei amintita problematică numai în ce se referă la Banat, și numai din perspectiva românilor din Banat, cartea profesorului Oallde nu e nici pe departe o lucrare de inte- res zonal, ci dimpotrivă, de interes național, demonstrînd, în ultimă in- stanță, că sensul unic al luptei de apărare și afirmare a nației române din Banat a fost marea unire împlinită la 1 Decembrie 1918. Sigur, cartea a fost scrisă, i se pot releva virtuți tematice și de compoziție, de limpezime în expresie, de accesibilitate și totuși, în final, se pune întrebarea: cui prodest? Răspunsul se poate constitui prin cel puțin trei argumente pri- vind rezonanța sa în actualitate. 1. — este o imagine convingătoare https://biblioteca-digitala.ro Lupta pentru limba românească a conștiinței de sine a înaintașilor noștri, a luptei lor pentru apărarea și afirmarea limbii și a nației române, imagine ce trebuie cunoscută de gene- rațiile prezente și cele viitoare întru educarea lor patriotică; 2 — este un îndemn indirect pentru apărarea și cultivarea limbii române în prezent și viitor — avînd în vedere multiplele ei semnificații; 3 — se alătură altor lucrări ce dau, direct și indirect, răspunsuri unor opinii nerealiste, lipsite de obiectivitate științifică în interpretarea istoriei noastre națio- nale. PETRU CĂLIN AUREL H. GOLIMAS, CRISTACHE C. GHEORGHE, Bibliografie numismatică românească (Bibliographia numismatica daco-romana), Editura științifică și enciclopedică, București, 1984, 319 p. Așteptată cu deosebit interes de cercetători și deopotrivă de publicul larg, lucrarea de față, semnată de doi pasionați numismați, membri cu vechi stagiu în Societatea Numismatică Română, reprezintă o valoroasă inițiativă editorială. în același timp, volumul, considerat de înșiși autori „un modest pionierat științific", devine un util instrument de lucru, de orientare în vasta problematică a literaturii numismatice. Cuprinzînd 3 864 de titluri bibliografice, lucrarea este structurată în patru părți: I. Generația; II. Numismatică premonetară și monetară; III. Prezențe românești în mișcarea numismatică; IV. Miscellanea, fiecare dintre acestea fiind divizate în capitole și subcapitole. De altfel, chiar autorii aduc precizări asupra sistemului de ordonare a materialului în Notă asupra lucrării (p. 72—75). Prezentarea bibliografiei este precedată de un studiu introductiv, în cadrul căruia cei doi autori trec în revistă istoria monedei și a mișcării numismatice universale și românești (p. 10—39). Atragem atenția asupra unor capitole și subcapitole, care cuprind aspecte mai speciale ale numismaticii; 2.3. Moneda in creația populară:: capitolele: 10. Monetării. Drept monetar cu subcapitolele: 10.1. Falsuri. Imitații. Jetoane. Țesere. 10.2. Agiotaj. Camătă. Zarafie. 10.3. Fenomene (operații) monetare; Capitolul 11: Probleme. Controverse. Comentarii nu- mismatica-financiare. Partea a IlI-a relevă importanța cercetării numismatice românești în ansamblul literaturii numismatice universale, iar capitolul IV prilejuiește autorilor prezentarea activității Societății Numismatice Române precum și galeria numismaților români. Indicele de autori, abrevierile bibliografice, alte abrevieri și varian- tele în limba engleză a textelor completează această lucrare. https://biblioteca-digitala.ro 476 Dana Bălănescu Recomandînd călduros volumul, dorim să subliniem meritele deose- bite ale celor doi autori, care printr-un efort îndelungat și asiduu de in- vestigație au marcat un pas înainte, împlinind o veche cerință a numis- maticii românești. DANA BĂLĂNESCU https://biblioteca-digitala.ro ABREVIERI BIBLIOGRAFICE Acta ArchBp --- Acta Archaelogica Academiae Scientiarum Hungariae, Budapesta, I, 1951 și urm. ActaArchHung — Acta Arcaelogica Hungarica. Budapesta. ActaMN --- Acta Musei Napocensis. Muzeul de istorie al Transil- vaniei, Cluj-Napoca, I (1964) și urm. ActaMP --- Acta Musei Porilisensis. Muzeul județean Zalău, I (1977) și urm. AE/AnnEp --- Annee Epigraphique. Paris AEM --- Archaelogisch-epigraphische Mitteilungen, Wien, I (1877) --- XX (1897) AHA --- Anuarul Institutului de istorie și arheologie, Cluj-Na- poca AISC --- Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj, I---V, 1928---1948 Alba Regia --- Alba Regia. Annales Musei Stephani Regis, Szekesfe- hervăr. Aluta --- Aluta. Muzeul județean Sf. Gheorghe, I (1969) și urm. AnB --- Analele Banatului, Timișoara. AnStUniv --- Analele Științifice ale Universității Al. I. Cuza, Iași Apulum --- Apulum. Muzeul Unirii, Alba-Iulia. ArcErt --- Archaelogiai Ertesito, Budapesta. Arch Jug --- Archaelogica Jugoslavica, I (1954) și urm. Arh IM Bocșa --- Arhivele întreprinderii Miniere, Bocșa ArhMold --- Arheologia Moldovei, București, I (1961) și urm. ArhPregl --- Arheoloski Pregled, Beograd. ArchRozhl --- Archăelogische Rozhledy, Praga. Banatica --- Banatica. Muzeul județean Reșița, I (1971) și urm. BerRGK/ --- Bericht der Romisch-Germanischen Kommission, BerichtRGK Frankfurt a.M. I (1904) și urm. BMC --- H. Mattingly, Coins of the Roman Empire in the Bri- tish Museum, London, I (1976), II (1966), III (1963), IV (1968), V (1975), VI (1976) BulCMI --- Buletinul Comisiei Monumentelor istorice, București Ceka --- H. Ceka, Questions de numismatique illyrienne, Ti- rana, 1972 https://biblioteca-digitala.ro 478 Abrevieri CH --- Coins Hoards, London CIL --- Corpus Inscriptionun Latinarum. Berlin CN --- Cercetări numismatice, Muzeul de istorie R.S.R., Bu- curești CNH --- Corpus Numorum Hungariae, 1899---1907, Budapest Crawford --- M. H. Crawford, Roman Republic Coinage, I---II, Cambridge, 1974 Crisia --- Crisia. Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, I (1971) și urm. Comunicări --- Comunicări. Craiova., I (1969) și urm. Dacia --- Dacia, recherches et decouvertes arheologiques en Rou- manie. București, I (1924) --- XII (1948); N. S. Revue d’archeologie et d’histoire ancienne, București, I (1957) și urm. Danubius --- Danubius. Muzeul județean, Galați Delm --- Delmagyarorszâg regisegleletei, Timișoara, I (1897), II (1899), III (1906) DissPann --- Disertationes Panonicae, Budapest DOP --- Dumbarton Oaks Papers, Washington Drobeta --- Drobeta. Muzeul Porților de Fier, Drobeta Turnu-Se- verin, I (1974) și urm. Epoque PPY --- Epoque prehistorique et protohistorique en Yugoslavie, Belgrad, 1971 ErdRep --- Erdely regeszeti repertorium, Cluj, 1942 FAS/FilArhSt --- Filiala Arhivelor Statului FolArch/FA --- Folia Archaelogica, Budapest, I (1939) și urm. GRBS --- Greek, Roman and Byzantine Studios, Durham, Norter Caroline Grueber --- A. A. Grueber, Coins of the Roman Republic in the British Museum, 3 voi. London, 1910 Historica --- Historica. Craiova IDR --- Inscripțiile Daciei Romane Istrazivanja --- Istrazivanja, Novi Sad Luschin --- A. Luschin --- Ebengreuth, Friesacher Pfenige, în NZ, 56, 1923 Maier --- A. Maier, Die Silberprăgung von Apollonia und Dyrra- chium, în NZ, N. F., 1, 1908 Marisia --- Marisia. Muzeul județean, Tîrgu-Mureș Marmatia --- Marmația. Muzeul județean, Baia Mare Materiale --- Materiale și cercetări arheologice, București MemAnt/ --- Memoria Antiquitatis. Muzeul județean, Piatra-Ncamț, MemAntiq I (1971) și urm. MemCD --- In Memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj, 1974 MFME --- A Mora Ferenc Muzeum Evkdnyve, Szeged, I (1974) Morrisson --- Cecile Morrisson, Cataloque des monnaies byzantines de la Bibliotheque Naționale, I---II, Paris, 1970 Muzeul --- Muzeul Național. Muzeul de istorie al R.S.R. București Național --- Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979 NeolitBan https://biblioteca-digitala.ro Abrevieri 479 NC --- Numismatic Cronicle, London NK --- Numiszmatikai Kozlony, Budapest NV --- Numismaticke Vijesti, I zdaje Numismaticko Drustva v Zagrebu, Zagreb Peuce --- Peuce, Muzeul Deltei Dunării, Tulcea Pontica --- Pontica. Muzeul de istorie națională și arheologie, Constanța, I (1968) și urm. PraiVoj --- N. Tasic --- B. Belic, Praistoria nalazista Vojvodine, Novi Sad, 1971. PV --- Prehistoriijska Vinca, I (1932), II---IV (1936) PZ --- Prăhistorische Zeitschrift. Berlin---Leipzig I (1909) și urm. RadVojMuz --- Rad Vojvodanskih, Novi Sad, I (1952) și urm. RE --- Realencyclopedie der Classischen Altertumwisenschaft (Pauly-Wissowa --- Kroll), Stuttgart, I, 1893 rEsee --- Revue des Etudes Sud-Est Europeennes, București RevMuz(Mon) --- Revista Muzeelor (și Monumentelor istorice), București RISBC --- Revista Institutului Social Banat---Crișana, Timișoara Sargeția --- Sargeția. Acta Musei Devensis, Muzeul județean Hu- nedoara, Deva SHA --- Scriptores Historiae Augustae Science --- Science American Association for the Avanccment of Science SClV(A) --- Studii și cercetări de istorie veche (și arheologie), Bu- curești SCN --- Studii și cercetări de numismatică, București SMIM --- Studii și materiale de istorie medie. București Starinar --- Starinar, organ srpskog arheoloskog druztva, Beograd StComC --- Studii și comunicări de etnografie-istorie. Muzeul ju- dețean de etnografie și istorie locală, Caransebeș StComS --- Studii si comunicări. Muzeul Bruckenthal, Sibiu Studii --- Studii. Revista de istorie. București StZvesti --- Studijne Zvesti Arheologickeho ustavu Slovenskei Aka- demie Vied, Nitra Thraco-Dacica --- Thraco-Dacica, București Tibiscus --- Tibiscus, Muzeul Banatului. Timișoara TIR --- Tabula Imperi Romani, Budapesta 1968 --- București 1969 Unger1 --- E. Unger. Magvar Eremhatârozo, Kozepkor, fasc. I--- II, Budapest, 1969 Unger2 --- E. Unger. Magyar eremhatârozo, I---III, Budapest, 1974---1976 Ziridava --- Ziridava. Muzeul județean. Arad https://biblioteca-digitala.ro I. P. „Crișana", Oradea, cda. 395/1987. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro