COMITETUL DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA AL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN MUZEUL DE ISTORIE AL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN BANATICA * * * * * * * * * REȘIȚA, 1987 https://biblioteca-digitala.ro COLEGIUL DE REDACȚIE: ILIE UZUM — redactor responsabil IOiy POPA — secretar de redacție CARMEN CORNELIA BALAN DANA BALANESCU PETRU CALIN RUDOLF GRĂF MARIAN GUMA Dr. VASILE M. ZABERCA Responsabilitatea pentru conținutul articolelor și calitatea rezumatelor în limbi străine revine în întregime autorilor. „BANATICA" Orice corespondență se va adresa: Muzeul de istorie al județului Ca- raș-Severin, Reșița, cod 1700 B-dul Republicii nr. 10 ROMÂNIA „BANATICA" Toute correspondance sera envoye â l’adresse: Muzeul de istorie al județului Caraș-Severin, B-dul Re- publicii nr. 10 REȘIȚA 1700 RO- MANȚA Please send mail to the following adress: Muzeul de istorie al ju- dețului Caraș-Severin, Reșița 1700 B-dul Republicii nr. 10 ROMANIA Richten Sie bitte jedwelche Korres- pondenz an die Adresse: Muzeul de istorie al județului Caraș-Severin, B-dul Republicii nr. 10, REȘIȚA 1700 RUMĂNIEN https://biblioteca-digitala.ro CUPRINS SOMMAIRE INHALT ISTORIE VECHE ȘI MEDIE CONSTANTIN PREDA, Contribuția cercetărilor arheologice din șud-ves- tul României la cunoașterea istoriei vechi și me- dievale a țării noastre...................................................... 7 ADRIAN SABIN LUCA, Așezarea Starcevo-Criș de la Liubcova-Ornjfa Die Siedlung Stardevo-Criș von Liubcova-Ornifa (Ausgrabungen von 1985) .................. 13 EUGEN COMȘA, Raporturile culturii Dudești cu cultura Vinfa 25 Les rapports de la culture Dudești avec la cul- ture Vinăa .......................................30 ADRIAN SABIN LUCA, Date cu privire la o statuetă inedită de la Liub- ION DRAGOMIR, cova-Ornița (jud. Caraș Severin) Daten iiber bis jetz unbekante statuette von Liubcova-Ornifa (kreis Caraș-Severin) .... 31 GEORGETA EL SUSI, Economia animalieră a comunității vinCiene tim- purii de la Gornea-Căunifa de Sus ..............................................43 Viehzucht in der jungstenzeitlichen VinCa-sied- lung von Gornea-Căunița de Sus....................55 EUGEN COMȘA, Vînătoarea în cursul perioadei de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului pe teritoriul României .........................................57 Le chasse pendant la transition de l’epoque neo- lithique â l’âge du bronze sur le territoire de la Roumanie..........................................63 ZOIA KALMAR, Cercetări etno-arheologice și sosdaje în Munții CLAUDIU BAGOZKI, Banatului ....................................65 GHEORGHE Ethnoarchăologische Forschungen und Untersuch- LAZAROVICI, ungen in den Banatter Bergen...................81 FLORIN MEDELEȚ, Contribuții la problema și la repertoriul movile- 10AN BUGILAN lor de pămînt din Banat ........................87 Zur frage der Erdhiigel im Banat; Problemstel- lung und Fundaufnahme ......................... MARIAN GUMA, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice’ ADRIAN SABIN LUCA, efectuate în cetatea dacică de la Divici între anii CAIUS SACARIN, 1985—1987 .................................. 199 Die Wichtigsten Ergebnisse du 1985—1987 durch- fuhrten archăologischen Erforschung der Daker- festung von Divici .......................... . 218 OVIDIU BOZU, Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche din GEORGETA EL SUSI, punctul „Vinograda-Vlaskicrai" (județul Caraș- Severin) ........................................239 Die spatromische Siedlung von Moldova Veche — „Vinogradâ-Vlăskicrai“ — (kreis Câraș-Severin) 269 DANA BALANESCU, Monede romane din secolul IV descoperite în sudul Banatului (I) ........................271 Monnaies romaines du IV-idme siăcle dăcouvertes dans le sud de Banat (I) .....................280 https://biblioteca-digitala.ro 4 Cuprins ILIE UZUM, Considerații pe marginea cercetărilor din anii 1983---1985 în necropola feudală timpurie de la Cuptoare-Sfogea (corn. Cornea, județul Caraș- Severin) •...............281 Anmerkungen am Rande der Forschungskam- pagnen von 1983---1985 in der friihfeudalem Nek- ropole von Cuptoare-Sfogea (Gemeinde Cornea, Kreis Caraș-Severin)...........314 DUMITRU ȚEICU, Cercetări arheologice în depresiunea Oravița . . 317 Archăologische Forschungen in der Senke von Oravița................344 PETRU ROGOZEA, Cercetări arheologice în endocarstul din sud-ves- tul României ........... 347 Archăologische Untersuchungen im sud-west- lichen Karst Rumăniens .........362 ZENO PINTER, Spadele medievale din colecția Muzeului jude- țean de etnografie și istorie locală din Caranse- beș (tipologie --- corespondențe în arta figurativă) 363 Die mittealterlichen Scherter aus der Sammlung des Caransebescher Museums (tipologische Be- trachtungen --- Ikonographische) ....... ,^65 VIOREL ACHIM, Considerații asupra componenței adunărilor ob- ștești ale districtului Caransebeș în secolul al iV-lea.................371 Betrachtungen uber die Zusammensetzung der Gemeideversammjungen des Distrikts Caransebeș im IV. Jh................377 ISTORIE MODERNA ȘI CONTEMPORANA PETRU CALIN, Viziune și expresivitate în „Cronica Banatului1* de Nicolae Stoica de Hațeg ........379 Vision et expression dans „Cronica Banatului** de Nicolae Stoica de Hațeg .........398 RUDOLF GRAF, Informații documentare despre uzinele din Re- șița. 1814---1815 .............399 Auskiinfte liber die Reschitzaer Werke. 1814--- 1815 .................407 CONSTANTIN BRATESCU, Rolul generalului Traian Doda în cadrul Partidu- lui Național Român ............409 Die Rolle des Generals Traian Doda innerhalb der Rumănischen Nationalpartei ......414 DUMITRU PELIGRAD, Valea Jiului (1848---1914). Principalele probleme social-economice oglindite în revista „Montanis- tica și metalurgie**............415 La Vallee du Jiu (1848---1914). Les principaux problemes sociaux et economiques envisagees par la revue „Montanistique et mettalurgie** . . 419 CONSTANTIN BRATESCU, Mișcarea teatrală din localitățile Văii Carasului la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul se- colului al XX-lea............421 Die theatralische Bewegung in den Ortschaften des Caras-tals am Ausgang des XIX. Jahrhun- . i derts und am Anfang des XX. Jahrhunderts 421 https://biblioteca-digitala.ro Cuprins 5 VICTOR DOBRESCU, VASILE MIRCEA ZABERCA, VASILE MIRCEA ZABERCA, NICOLAE DOUCA, VALERIU A. GIURAN, CORIOLAN SURU, Ștefan Velovan (1852—1932) ........................... 427 Ștefan Velovan (1852—1932) ....................... 438 1 Decembrie 1918. Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba lulia . . 439 1 Dezember 1918. Die Delegation des Kreises Ca- raș-Severin bei der Grossen Nationalversamm- lung von Alba lulia ...............................446 Mărturii documentare privind instaurarea admi- nistrației românești în sud-vestul României . . 451 Urkundliche Belege uber die Einsetzung der ru- mănischen Verwaltung im S-W Rumăniens . . 460 Despre activitatea de gazetar, redactor și editor a lui Mihail Velceleanu la editura „Minerva" din Bocșa .............................................461 De l’activite de journaliste, redacteur et editeur de Mihail Velceleanu ..............................466 Documente privind contribuția armatei române din Banat în războiul antihitlerist, în octombrie 1944 (I) .......................................467 Documents sur la contribution de l’armee rou- maine dans la territoire de la region de Banat, pendant la guerre antihitleriste, en octobre 1944 (I) 478 Istoria construcției locomotivei cu aburi la Re- șița (1872—1960) 479 Geschichte des Dampflokomotivenbaus in Reșița (1872—1960)........................................ 501 RECENZII VASILE MIRCEA, ZABERCA, IOAN IANCU, ION POPA, GHEORGHE MA- GAS, Folosirea elementelor de istorie locală în procesul instructiv-edu- cativ. Reșița, 1987 (Petru Călin) ......................................503 PETAR POPOVIC, Scordisca novaț i novțani promet na țentralnom Balkanu od IV do veca pre n.e. / Le monnayage des Scordiscques. Les monnaies et la circulation monetaire dans le centre de Balkans IVe—ier a.n.e., Beograd / Novi Sad, 1987 (Dana Bălănescu) ................................... 504 JORDANKA JURUKOVA, Monetoseceneto na gradovete v doini Mizea i Tra- kia II—III v Hadrianopolis / Le monnayage en Mesien Infenieure et ne Thrace pendant le IIe—Iile s. Hadrianopolis, Sofie, 1987 (Dana Bălănescu) 513 ABREVIERI BIBLIOGRAFICE (Abreviations bibliographiques) .... 519 https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro ISTORIE VECHE ȘI MEDIE CONTRIBUȚIA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE DIN SUD-VESTUL ROMÂNIEI LA CUNOAȘTEREA ISTORIEI VECHI ȘI MEDIEVALE A ȚARII NOASTRE* O dată cu reorganizarea cercetărilor arheologice pe plan național, în- cepînd cu campania anului 1949, se puneau temeiuri noi și de mare per- spectivă pentru întreaga arheologie românească. Se punea pentru prima dată în practică un plan de cercetare temațic, în care figurau săpături rezervate fiecărei epoci istorice în parte, un plan național în care erau cuprinse aproape toate regiunile țării. Au trecut de atunci aproape patru decenii și, cum, era și firesc, un asemenea plan avea să capete, datorită creșterii rețelei muzeale și a numărului de specialiști, un conținut și forme noi, mult mai variate tematic, din care nu lipsește în prezent nici cel mai îndepărtat colț al țării și nici cea mai însemnată problemă din istoria veche și medievală a țării noastre. Marile transformări care au avut loc și continuă să aibă loc în România, prin deschiderea unor mari șantiere naționale, cu obiective industriale de proporții sau de transfor- mări edilitare, la care se adaugă lucrările hidroenergetice și cele de hidro- ameliorații de modernizare a agriculturii socialiste, au pus în fața arheo- logiei, noi sarcini, ce aveau să ducă la deschiderea de noi șantiere și Ia implicarea cît mai mare a arheologiei la procesul general, de înnoire a țării noastre. în felul acesta s-a ajuns ca astăzi, fiecare colectiv al muzee- lor județene de istorie să-și aibă planuri proprii de cercetare, decurgînd din necesități științifice și muzeale pe de o parte și din obligațiile impuse de săpăturile de salvare pe de altă parte. De asemenea, s-a ajuns ca prin- cipalele muzee județene să organizeze sesiuni sau dezbateri științifice proprii, extinzînd adesea tematica pe zone geografice mai mari, cum este cazul colocviului de astăzi de la Reșița, unde și-au dat întîlnire colecti- vele muzeelor din Reșița, Caransebeș, Timișoara, Arad, Drobeta-Turnu Severin și din Deva. O astfel de întîlnire, pe care o salutăm în numele Institutului de Arheologie și al Comisiei Arheologice, este un bun prilej de trecere în revistă a principalelor rezultate arheologice obținute în ulti- mele două-trei decenii în această parte a pămîntului românesc, rele- vîndu-se astfel contribuția acestora la întregirea și buna înțelegere a proceselor istorice pe plan național. Aceeași întîlnire a noastră consti- tuie un bun prilej și pentru a sublinia, o dată în plus, caracterul de izvor * Cuvînt de deschidere la colocviul interjudețean „Realizări și priorități arheo- logice din sud-vestul României in lumina cercetărilor efectuate in anul 1986“, orga- nizat la Reșița, în perioada 12—13 februarie 1987. https://biblioteca-digitala.ro 8 Constantin Preda major al arheologiei, pentru anumite epoci, chiar unica sursă a istoriei noastre naționale. In ceea ce privește, mai întîi, rădăcinile istoriei din această parte a țării noastre, trebuie spus că ele au beneficiat de o atentă și minuțioasă cercetare. Rezultatele valoroase — în anumite privințe neașteptate — ob- ținute de cercetările întreprinse mai ales la „Peștera Hoților" (Băile-Her- culane) și la Peștera Climente, precum și în stațiunile de la Gornea, Tin- cova și Românești-Dumbrăvița, la care desigur, se mai pot adăuga și altele, i-au permis regretatului nostru coleg Florea Mogoșanu să reali- zeze cunoscuta sinteză „Paleoliticul din Banat", apărută în anul 1978. Grație acestor cercetări și rezultate, de care se leagă și numele inimosului arheolog — Ion Stratan — Banatul se înscrie ca una din cele mai bine- cunoscute regiuni, în ceea ce privește activitatea unor comunități ome- nești din paleoliticul mijlociu și superior, nu numai din țara noastră, ci din celelalte regiuni din centrul și sud-estul Europei. Cercetările privind cea de-a doua vîrstă a pietrei au cunoscut aici nu numai un cîmp larg de investigare, ci rezultate cu totul remarcabile, care aduc însemnate contribuții la cunoașterea evoluției și raporturilor dintre diferite Culturi neolitice de pe teritoriul țării noastre și din regiu- nile învecinate. Cultura „Schela Cladovei“, caracterizează prin începu- turile domesticirii animalelor și cultivării primitive a plantelor, mar- chează unul din cele mai interesante momente ale perioadei de trecere la epoca neolitică, contribuind în bună măsură la înțelegerea procesului de neolitizare și a evoluției acestuia. De aceste cercetări se leagă numele colegului Vasile Boroneanț. Săpăturile privind aceeași epocă de la Gornea și Parța, datorate unui colectiv condus de Gheorghe Lazarovici și format din Florin Drașoveanu, Adrian S. Luca și Zoia Kălmar, ca și cele din Ostrovul Corbului, întreprinse de Petre Roman și de la Ostrovul Mare, datorate lui Ion Stîngă sau cele conduse de Florin Drașoveanu la Hodoni și Adrian S. Luca la Liubcova — „Ornița“, aruncă noi lumini asupra evo- luției și raporturilor culturale și cronologice ale culturilor Starcevo-Criș și Vinda. O mențiune specială se cuvine a fi făcută în legătură cu sanc- tuarul de la Parța, care reprezintă o descoperire cu totul remarcabilă, iar expunerea sa din Complexul muzeal din Timișoara într-o manieră aparte, face cinste atît descoperitorului cît și celor care au realizat o reconstituire de mare finețe, ingeniozitate și pricepere, apreciindu-i astfel valoarea sa patrimonială. Zona Ostrovului Corbului și în general a Porților de Fier a oferit noi date referitoare la interesanta perioadă de tranziție de la epoca neoli- tică la aceea a bronzului, prin urmele de cultură de tip Coțofeni, reu- șindu-se prin aceste descoperiri, ca și prin altele de același gen, efectua- te de Adriana Oprinescu, să se aducă contribuții la cunoașterea importan- tului proces de indoeuropenizare. Constituirea neamurilor și culturilor tracice și evoluția acestora își găsesc un statornic sprijin în rezultatele obținute în urma cercetărilor executate în zona Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare — prin Gahriel Cră- ciunescu — Pescari și Liubcova — prin Caius Săcărin, cele efectuate de loan Andrițoiu — și mai ales în descoperirile din necropola de la Hi- nova, datorate lui Mișu Davidescu. în rîndul acestora, locul de seamă îl ocupă tezaurul cu obiecte și podoabe din aur, ce face acum onoare https://biblioteca-digitala.ro Contribuția cercetărilor arheolor/ice din Sud-Vestul României 9 patrimoniului nostru național și care scoate încă o dată în evidență forța economică și culturală a tracilor nord-danubieni. în cadrul descoperirilor hallstattiene se detașează și cele de la Insula Banului — așezarea de aici socotită eponimă — precum și cele de la Gornea „Țărmuri⁴¹ și Valea Ti- mișului efectuate dc Marian Gumă, ori cele de la Remetea Mare (Florin Medeleț). Geto-dacii, cum au dovedit săpăturile arheologice, sînt în această zonă la fel de bine reprezentați ca și în celelalte regiuni ale României. Nu atît pentru că la această manifestare științifică este inclus județul Hu- nedoara, ci mai ales că aici, în zona Munților Orăștiei, s-a aflat inima politică, culturală și religioasă a Daciei în ultimele două secole dinainte de cucerirea romană. Locul principal îl ocupă, după cum era de așteptat, continuarea lucrărilor din capitala Daciei, Sarmisegetuza Regia, de către loan Glodariu, Adriana Rusu și Eugen laroslavschi. Tipul de sanctuare, cunoscut acum și în alte centre geto-dacice, genul de fortificații pe înăl- țimi puțin obișnuite, sistemul general în care se încadrează principalele cetăți din această regiune fac din lumea și cultura geto-dacică unul din punctele de referință ale civilizației antice europene. Recentele cercetări arheologice de la Porțile de Fier ale Transilvaniei întreprinse de loan Glodariu, Adriana Rusu, Ștefan Matei, scot la lumină dovezi concrete ale rolului pe care l-a jucat acest drum de acces spre Transilvania, nu numai în luptele daco-romane, ci și în ale românilor împotriva pătrunderii ma- ghiare în regiunile intracarpatice. Vestigiile geto-dacice din Banat vin să împlinească pe cele cunoscute din celelalte regiuni ale Daciei, dovedind ceea ce s-a afirmat întotdeauna, adică unitatea etno-culturală a lumii geto-dacilor. In acest sens, vorbesc parcă de la sine importanta așezare de la Pecica identificată cu Ziridava, cercetată și publicată de I. H. Crișan — la care se adaugă cercetările efectuate de Florin Medeleț la Remetea Mare, de Mircea Barbu la Să- vîrșin, de Eugen laroslavschi la Vărădia ori de Marian Gumă, de activi- tatea acestui arheolog legîndu-se două importante așezări fortificate; Stenca Liubcovici și Divici. Ultima localitate — un nume nou în arheo- logia dacică, va lărgi aria de întindere spre vest a cetăților de piatră ale Daciei preromane. Descoperirile de monede geto-dacice, în frunte cu ma- rele tezaur de la Șilindia, valorificat de un colectiv condus de Eugen Chirilă, ca și cele greco-macedonene — emisiuni de la Filip II, Alexandru cel Mare, piese emise de Macedonia Prima, Dyrrachium și Apollonia și denari romani republicani — unele dintre acestea publicate de Dana Bălănescu și Petru Rogozea — scot în evidență caracterul complex al societății geto-dacice, alăturîndu-se astfel celorlalte surse menționate. Prezența romanilor și a civilizației acestora în părțile de sud-vest ale Daciei, în timpul provinciei romane și apoi după retragerea lor, se spri- jină acum, datorită noilor cercetări, pe un bogat și variat material arheo- logic — dovezi temeinice de netăgăduit. în această direcție, menționăm cercetările de la Ulpia Traiană, conduse de H. Daicoviciu, la care se adaugă și cele din cunoscutele centre romane de la Tibiscum — datorate colec- tivului format din Doina Benea, Petru Bona, Petru Rogozea — ori de la Micia, efectuate de Lucia Marinescu. Sînt de menționat apoi săpăturile arheologice de la Gornea — și de la castrul de la Pojejena, conduse de Nicolae Gudea și Ovidiu Bozu, de acesta din urmă legîndu-se și investi- https://biblioteca-digitala.ro 10 Constantin Preda gațiile interesante din diferite puncte ale localității Moldova Nouă. Dierna, important centru roman de la ieșirea Dunării din Cazane, a intrat în atenția arheologilor din cadrul marelui șantier al Porților de Fier, fără să putem spune însă că eforturile depuse au fost pe măsura valorii is- torice a acestuia, mai ales dacă avem în vedere că urmele acestuja se află acum sub apele lacului de acumulare din zona noii localități Orșova. Date noi privind continuitatea daco-romană au oferit săpăturile lui Mișu Davidgscu de la Drobeta și Hinova — capătul de vest al Brazdei lui Novac. Rezultatele menționate — în special cele din Banat, unde se constată o locuire intensă în cursul veacului IV, dovadă fiind alături de numeroa- sele descoperiri arheologice și descoperirile numismatice, în rîndul că- rora figurează cîteva mari tezaure — demonstrează că această zonă a con- tinuat să se bucure de privilegii din partea romanilor, infirmînd categoric teza specialiștilor maghiari, care recent în lucrarea „Istoria Transilvaniei¹⁴, continuă să se mențină fără rezerve sau nuanțe, pe poziția pe care s-au plasat întotdeauna, potrivit căreia regiunile bănățene nu au aparținut niciodată provinciei Dacia, lăsînd loc numai sarmaților iazigi. Procesul etnogenezei românești, cu principalele sale componente — continuitatea și romanizarea, cu rezultanta acestora, populația romanică și apoi poporul român — se oglindește destul de fidel și în rezultatele cercetărilor arheologice din sud-vestul României. Săpăturile arheologice mai vechi ale lui Egon Dorner de la Sîntana-Arad au avut darul să pună în evidență continuitatea și începutul procesului de romanizare a daci- lor din această zonă. Acestor cercetări vin să li se adauge acum și datele oferite de săpăturile din așezările de la Hodoni și din complexul de la Lepauheim, puse în valoare de Adrian Bejan și Doina Benea, ca și cele de la Grădinari, Greoni efectuate de Ovidiu Bozu și Dumitru Țeicu, sau cele de la Gogoșu și Ostrovu Mare, datorate lui Ion Stingă și de la Jabăr (Maria Moroz). Pentru veacurile VIII—IX și mai ales XI—XIV, dovezi noi și impor- tante au adus rezultatele investigațiilor din așezările și necropolele de la Arad — Tudor Vladimirescu, datorate lui Mircea Barbu și Mircea Zdroba, cele din complexul de la Gladova, efectuate de Vasile Boroneanț și Pascu Hurezan precum și cele obținute de Ilie Uzum și Dumitru Țeicu ia Cuptoare, Moldova Veche și Gornea. Pe baza acestor descoperiri se poate vorbi de o reală prezență românească, născută din vechile rădăcini ale romanității dunărene. Forme ale vieții medievale românești în perioada sa de dezvoltare au fost sesizate, unele dintre acestea puse și în valoare de cercetările efec- tuate de Adrian Bejan la Jdioara, de Gabriel Crăciunescu la Ostrovu Mare și Bistreț, de Ilie Uzum, Ștefan Matei și Dumitru Țeicu la Ilidia, Pescari și Mehadia, de Dan Căpățină și Pascu Hurezan la Hălmagiu — Arad, de Radu Popa și Mircea Lazăr în Țara Hațegului și de Alexandru Rădulescu la Mănăștur — Timiș. Fără îndoială că nu ne-am propus cîtuși de puțin să prezentăm ex- haustiv toate săpăturile arheologice efectuate în regiunile de sud-vest ale României. în afara celor menționate în această succintă prezentare au mai rămas desigur multe alte descoperiri, care ar fi putut la fel de bine să stea alături de cele amintite aici. Scopul acestei treceri în revistă s-a născut din dorința de-a scoate în evidență, în linii cu totul generale, https://biblioteca-digitala.ro Contribuția cercetărilor arheologice din Sud-V estul României 11 volumul impresionant al cercetărilor arheologice efectuate în ultimele decenii și importanța pe care o prezintă acestea, ca dovezi materiale de netăgăduit, în opera de reconstituire a istoriei vechi și medievale a Româ- niei, atestînd cu precădere originea daco-romană a românilor. Chiar dacă nu întotdeauna am reușit să selectăm în acest scurt cuvînd introductiv descoperirile cele mai semnificative, acest fapt nu știrbește cu nimic din tot ceea ce s-a întreprins pe linie arheologică în zona amintită și nici din valoarea documentară a descoperirilor respective. Fie și numai pe baza datelor oferite în această sumară prezentare, se poate afirma, fără teama de a greși, că cercetările arheologice din zona Porților de Fier, ca și cele din Clisura Dunării, la care se adaugă săpă- turile întreprinse de muzeele din județele Arad, Caraș-Severin, Hune- doara, Mehedinți și Timiș, în cadrul șantierelor de salvare, au adus con- tribuții remarcabile la cunoașterea întregii vieți umane și a dezvoltării acesteia de-a lungul marilor epoci istorice, începînd din paleolitic și pînă în epoca medievală dezvoltată. Aceste descoperiri, de o deosebită însemnătate istorică, au o valoare egală atît pe plan regional cît și pe plan național. Contribuțiile aduse de cercetările amintite pentru fiecare domeniu în parte, fie că este de epoca pietrei sau a metalelor, fie că este vorba de epoca geto-dacică sau romană și în aceeași măsură de cea veche românească, se răsfrîng deo- potrivă și asupra celorlalte regiuni și probleme istorice ale țării noastre. Nimeni nu va putea studia astăzi vreun aspect al istoriei noastre vechi sau medievale fără a nu ține seama de rezultatele obținute de arheologii muzeelor județene din sud-vestul României. Nimeni nu va putea trece la întocmirea vreunei sinteze, indiferent de epocă, fără a nu avea în vedere rezultatele acelorași cercetări arheologice. Multe din aceste investigații și-au înscris pentru totdeauna numele lor în istoria și conștiința noastră. Astăzi se vorbește curent de nume noi, ce se adaugă celor mai vechi, deja cunoscute și răspîndite ca: Schela Cladovei, Ostrovu Corbului, Hinova, Gornea, Parța, Ilidia, Sîntana — Arad, cărora li se vor adăuga în curînd Divici, Cuptoare, Porțile de Fier ale Transilvaniei și altele. Desigur, co- municările de la acest colocviu, fie ele și simple rapoarte de săpături arheologice, vor avea darul să sublinieze, detaliat, fiecare din aceste la- turi ale cercetărilor arheologice și ale valorii lor istorice, pentru fiecare obiectiv în parte, dîndu-se astfel posibilitatea unei mai bune, mai com- plete și mai profunde cunoașteri, precum și a unor cît mai corecte in- terpretări istorice. Nu putem încheia o astfel de prezentare fără a nu aminti aici efor- turile de valorificare științifică prin publicarea rezultatelor muncii între- prinse. Avem în vedere înainte de toate publicațiile editate de muzeele din județele menționate mai sus: Tibiscus — Analele Banatului (Timi- șoara), Banatica (Reșița), Studii și comunicări de istorie și etnografie (Caransebeș), Sargetia (Deva), Drobeta (Drobeta-Turnu Severin) și Zi- ridava (Arad), care și-au cîștigat de mult un binemeritat prestigiu în țară și peste hotare, prin conținutul lor documentar și științific, nou și pre- țios. Mai mult, colectivele de cercetare din aceste muzee sînt prezente, an de an, la sesiunile naționale de arheologie cu rapoarte preliminare ce-și găsesc loc, în majoritatea lor, în volumele de Materiale și cercetări https://biblioteca-digitala.ro 12 Constantin Preda arheologice sau sînt părtașe la publicarea unor studii cu caracter mono- grafic și de sinteză. Publicarea unor lucrări recente referitoare la istoria Transilvaniei și a Dobrogei, în care realitatea istorică este grav deformată, de data aceasta chiar de specialiști, cu pretenția de oameni de știință, pun în fața arheologiei românești și a istoricilor în general, sarcini noi și de mare răspundere. în ceea ce privește pe arheologi, se impune mai mult decît pînă acum, să se implice cu toată seriozitatea în cercetarea domeniilor prioritare ale istoriei noastre și în aceeași măsură să treacă, cei care nu au făcut-o pînă în prezent, la publicarea grabnică a rezultatelor săpă- turilor arheologice efectuate. Aceasta rămîne o sarcină imediată, a cărei realizare sperăm că nu se va lăsa mult așteptată. Răspunsul ce urmează să-l formuleze specialiștii români la recentele atacuri și falsificări pri- vind trecutul nostru istoric vor izbuti să se sprijine și pe publicarea acestor descoperiri. In încheiere, ne exprimăm speranța că am reușit să schițăm cîteva din preocupările și realizările arheologilor care au întreprins cercetări în sud-vestul României. Fără doar și poate, toate acestea sînt în măsură să ne bucure și să ne asigure că și în viitor se vor obține rezultate la fel de fructuoase și valoroase, care vor însemna tot atîtea dovezi ale perenității românești. CONSTANTIN PREDA https://biblioteca-digitala.ro AȘEZAREA STARCEVO-CRIȘ DE LA LIUBCOVA—ORNIȚA (SĂPATURILE DIN ANUL 1985) Săpăturile arheologice de salvare efectuate în toamna anului 1985 în stațiunea neolotică de la Liubcova — Omița, ca răspuns la co- manda nr. 1/1985 emisă de I.P.T.A.N.A. București, au dus la dezvelirea unui strat de cultură aparținînd culturii Stardevo-Criș. Nivelul mai sus menționat era puternic deranjat, fiind și cel mai profund strat de cul- tură surprins în acest sit arheologic¹. Nivelul de călcare aparținînd purtătorilor culturii Stardevo-Griș a fost surprins nedistrus, doar în anumite porțiuni ale săpăturii, în zona cu- prinsă între carourile 16—19 și 22—23. Adîncimea lui este cuprinsă între 1,20 și 1,30 m. Se pare că, în zona carourilor 20—22 un complex Star- ăevo-Criș a fost distrus de un mare bordei aparținînd purtătorilor cul- turii Vinăa. Intre carourile 13 și 15, nivelul de călcare a fost dislocat de o locuință din nivelul III. în celelalte carouri, datorită unei puternice creșteri a pînzei de ape freatice generată de creșterea cotelor Dunării, stratul de cultură Starcevo-Criș nu a mai putut fi cercetat. în urma ob- servațiilor stratigrafice se pare că locuirea nu a fost de prea lungă du- rată în timp, nefiind surprins decît un nivel de călcare. Descrierea ceramicii Factura ceramicii este caracterizată, la specia de uz comun, de apari- ția plevei în pereții groși ai vaselor în mare cantitate, asociată cu nisip cu bobul mai mare sau mai fin. Arderea este de bună calitate, chiar dacă se păstrează la majoritatea fragmentelor ceramice un miez gros, negru. Acesta se datorează arderii neoxidante (coacerii) la care au fost supuse vasele. Ceramica de uz comun este în proporție de 95% barbotinată. La culori, procentul cel mai mare îi revine cărămiziului, urmat de brun și negru ce se află în procente aproximativ egale. Vasele sînt foarte bine lustruite în interior datorită faptului că erau folosite la necesități casnice. La specia fină amestecul este omogen, cu mult nisip în pastă. Arderea bună și lustruirea foarte intensă a ceramicii, dau un aspect plăcut vase- ¹ Date asupra sitului și stratigrafie! sale: S. A. Luca, Raport preliminar de săpătură. Săpăturile de salvare de la Liubcova-ORN IȚA, în Banatica, VIII, 1985, p. 465—468. https://biblioteca-digitala.ro 14 Adrian Sabin Luca Fig, 1. Vas Stardevo-Criș de la Liubcova-Omifa. lor. Culorile variază între roșu-gălbui și brun la categoria monocromă (ne- pictată). în cadrul categoriei fine există și o grupă de ceramică pictată, cu culori întunecate, înainte de ardere. Proporția dintre cele două categorii se apropie de paritate². Cîteva fragmente sînt pictate după ardere³ (fig. 6/2). Ceramica pictată are în marea majoritate a cazurilor o culoare roșie-gălbuie. Un fragment este brun (fig. 5/1). Motivele pictate sînt rea- lizate cu culoare neagră, brună sau roșie. Unele fragmente sînt pictate cu negru pe un fond-angobă roșu (fig. 5/2, 4). Formele⁴ sînt reprezentate de strachina tronconică³ (fig. 1; 2/3—5; 3/2, 5; 5/2, 4), cupa cu picior® (fig. 3/1, 4/10—12, 6/7 a—b), oala⁷ (2/1—3, 3/4, 5/1, 3), castronul bitronconic⁸ (fig. 2/6). La prima vedere se constată slaba apariție a formelor bitronconice. Acest aspect trebuie judecat cu circumspecție, datorită faptului că nu a fost cercetat nici un complex închis. Unele forme nu au fost comparate fie pentru că s-a încercat o reconstituire grafică prin care să se înțeleagă modul de dispunere a fragmentului ceramic în contextul vasului (fig. 5/5 a—b, 6), fie pentru că reprezintă tipuri nu întîlnite și nu știm deocam- dată cum se prezintă în formă întreagă (fig. 3/6). ² La comunicarea prilejuită de Colocviul de neolitic al Institutului de Arheolo- gie București din 1—3 decembrie 1986, am afirmat că există un piocent mai mare (aproximativ 80%) în condițiile în care nu erau făcute încă statisticile de material. ³ Un fragment ceramic pictat cu motive spiraliere realizate după ardere nu Ne vom raporta la repertoriul tipologic al formelor și ornamentelor stabilite pentru Banat în lucrarea cercetătorului clujean Gh. Lazarovici, Neoliticul Bana- lului, Cluj-Napoca, 1979; pentru forme: p. 37, fig. 2, tabel 2; pentru ornamen : p. 38, fig. 3; P- 45, tabel 3. Mai departe vom folosi în note sigleie pi opuse de Gh. Lazarovici. . O/K, o/= rrir* a • fî<* 9/? ⁵ Tip Ap fig* 3/2; 5/2. Tip A₂: fig. 1; 5/4. Tip A₄: fig. 2/5, 3/5. Tip A₅. fig. 2/3. Tip A₆: (variantă la fig. 2/4). _. R ⁸ Tip: B₂: fig- 4/12; 6/7 a—b. Tip B₃: fig. 4/10. Tip B₄: f/Ș- 3/1- ^ₜarra'fragmen- ⁷ Tip C,: fig- 2/1—3; 5/1, 3; unele pot aparține și tipului C₂ starea fiag tară a materialului nu ne permite apropieri mai profunde lip. ne ⁸ Tip E2: fig- 2/6. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea Starcevo-Criș de la Liubcova—Ornița 15 & Fig. 2. Ceramică uzuală. Liubcova-Ornifa. 2, ceramică fină. https://biblioteca-digitala.ro 16 Adrian Sabin Luca Fig. 3. Ceramică uzuală. Liubcova-Orni/a. 1, 3, ceramică fină. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea Starievo-Criș de la Liubcova — Ornița 17 Aceste forme se întîlnesc în toată aria de extensiune a culturii. De altfel, o mare parte dintre ele sînt caracterizate de o lungă dăinuire în timp⁹. Ornamentele cu utilitate practică (barbotina) sau estetică (ciupituri, impresiuni, ș.a.) apar, și sînt o constantă, pe ceramica Starievo-Criș de la Liubcova — Ornița. Ciupiturille și impresiunile cu unghia sînt destul de rar întîlnite. Ciu- piturile sînt fie organizate¹⁰ (fig. 3/5; 4/8), fie neorganizate¹¹ (fig. 3/2; 4/7). Ultimele două forme de vas prezintă asocieri de ciupituri cu impre- siuni cu unghia. Impresiuni cu unghia, de astă dată simple, sînt la fig. 2/1¹². Fragmentul de la fig. 3/6 este ornamentat cu cîteva incizii oblice, para- lele¹³. Vasul de la fig. 3/5 are pe partea inferioară o incizie adîncă. Barbotina, ornament ce în faza a treia cunoaște o mare înflorire¹⁴, este omniprezentă pe ceramica uzuală. Varietatea lui reprezintă o multitudine de categorii¹⁵ (fig. 1; 2/2 a—b, 3, 5; 3/4, 6; 4/1, 3—4, 6). Tipuri interesante sînt cel de la fig. 6/5 (barbotină organizată, lustruită) și cel de la fig. 2/4 (barbotina ornamentată cu ajutorul unei spatule). Cu spatula, sau cu alt instrument, s-au realizat pe buza vasului „al- veole pe buză" (fig. 2/2 b, 5; 3/5; 4/4). La fig. 2/4 s-au realizat impresiuni cu unghia pe buza vasului. Pictura. Ornamentul de acest tip este foarte bine evidențiat. Poate fi realizat cu roșu (fig. 5/1), format fiind din linii paralele, două cîte două¹⁶. Mai este un fragment ceramic pictat cu roșu, nepublicat. Majoritatea mo- tivelor picturale sînt realizate însă cu culori închise (brun, negru). Cu brun s-a realizat un motiv format din linii paralele ce întruchipează, pare-se, un motiv vegetal¹⁷ (fig. 5/5—6; 6/4). Vasul de la fig. 6/7 prezintă pictură din linii paralele, pictate cu negru. Linii paralele, de astă dată în alternanță, una groasă, una subțire, se află la fig. 6/1¹⁸. Toate fragmentele cu pictură lineară au buza pictată și pe spatele fragmentului ceramic, o linie de gro- ⁹ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 37, tabel 2. ¹⁰ Tip aₙ: fig. 3/5; 4/8. ¹¹ Tip a₉: fig. 3/2; 4/7. ¹² Tip a₉: fig. 2/1. ¹³ Pentru incizii de acest fel analogiile sînt destul de puține. In schimb, ciu- piturile și impresiunile cu unghia au analogii foarte multe. Aceste tipuri de orna- mente se constituie într-un bun specific al culturii, cunoscînd din faza a treia o adevărată explozie (Ibidem, p. 47—49). ¹⁴ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 47, 49. ¹⁵ Tip bj: fig. 3/6; tip b₃: fig. 2/3, 5; 4/6; tip bj₀: fig. 3/4; 4/4. Tip. bn: fig- 1; 2/2 a; 4/3. Tipuri noi sînt la fig. 2/2 b; 4/1. ¹⁶ B. Brukner, B. Jovanovic, N. Tasic, Praistorija Voivodine, Novi Sad, 1974, T II/I; xxx, Neolit Jujnog Banata, Novi Sad, 1978, nr. 439; Gh. Lazarovici, op. cit., VII D/4 — Liubcova. ¹⁷ Motivul pare a avea rădăcini mai timpurii: S. DimitrijeviC, în Materialj, X, 1974, pl. 3/2; Gh. Lazarovici, op. dt., p. 39, tip f₉ (variantă), V A/4 (Gornea — Cău- nița de Sus); Giulvăz — VII D/l (pentru partea inferioară a vasului). Evoluția lui se vede, după părerea noastră, în Anza III (M. Gimbutas, Neolithic Macedonia, Los Angeles, 1976, fig. 36/1—2). Motivele de la fig. 5/6 și 6/4 au aceeași evoluție. ¹⁸ E. Comșa, în SCIV, 17, 2, 1966, 4/2—4; S. Dimitrijevic, op. cit., VIII/3—4, Crnokalacka Bara; B. Brukner, B. Jovanovic, N. Tasic, op. cit., T II/I, 4; Gh. Laza- rovici, op. cit., p. 39, tip fie, VII D/5 (Liubcova). ¹⁹ E. Comșa, op. cit-, p. 358, pl. 4/1; S. Dimitrijevid. op. cit., pl. IX/12; Gh. Laza- rovici, op. cit., variantă la tipul f₂, pl. V B/13; Idem, în Acta MP, VIII, 1984, fig. 4/18. 2 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro Adrian Sabin Luca https://biblioteca-digitala.ro Așezarea Starievo-Criș de la Liubcova — Ornița 19 Fig. 5. Ceramică pictată. Liubcova-Ornzfa. https://biblioteca-digitala.ro 20 Adrian Sabin Luca https://biblioteca-digitala.ro Așezarea Starievo-Criș de la Liubcova — Ornița 21 sime variabilă (fig. 5/1, 3). Ogive realizate prin pictare cu negru sînt pe vasul de la fig. 5/3¹⁹. Ceramica ornamentată cu motive spiraliere reprezintă, în majoritatea cazurilor, asocieri cu ghirlande (fig. 5/2, 4)²⁰. Buza vaselor nu mai este pic- tată. Cele două vase mai sus citate au pictura cu negru este întinsă pe un fond-angobă roșu, înainte de ardere²¹. Fragmente de spirale sînt și la fig. 6/3, 5, 6. Un caz aparte îl reprezintă două fragmente ceramice, dintre care unul este ilustrat (vasul de la fig. 6/2). Ele au fost descoperite într-un bordei din nivelul imediat următor (Vinca AJ. Spiralele evoluate sînt caracteris- tice unui orizont imediat următor²², începîndu-și evoluția la momentul de funcționare al stațiunii Stardevo-Criș de aici. Ele reprezintă un caz tipic de import cultural, avînd reale valențe cronologice²³. în sfîrșit, ultima categorie de ceramică pictată, neilustrată, o repre- zintă ceramica de uz comun, barbotinată organizat, avînd spațiul dintre „vîrci“²⁴ umplut cu culoare neagră. Acest caz a mai fost sesizat în săpă- turile noastre din stațiunea Starăevo-Criș de la Pojejena — Nucet²⁵. Ne permitem să atragem atenția asupra acestui fel de ornamentare a vase- lor de uz comun, deoarece nu a fost sesizat pînă acum în cercetările pri- vind cultura Starăevo-Criș din Banat, deocamdată neștiind dacă orna- mentul în sine are vreo importanță cronologică sau culturală. După cum s-a văzut, în analogiile ceramicii pictate, nu sînt decît ara- reori asemănări perfecte. Acest fapt denotă, după părerea noastră, fie un aspect local mai puțin cunoscut, fie un moment în care își începe evolu- ția stilul spiralier, așa cum a fost el definit de S. Dimitrijevic²⁶. Materialul ceramic aparținînd culturii Starăevo-Criș din stațiunea de la Liubcova — Ornița este cunoscut specialiștilor încă din anul 1944²⁷. ²⁰ M. M. Vasic, Praistorija Vinia, II, 1936, 9, 51 m, sl. 275, pl. CXXII a b, p. 133; S. Dimitrijevid, op. cit., pl. VI/12, 16, 19, 21; Anza III, M. Gimbutas, op. cit., fig. 36/5; Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, 1979, p. 39, tip în, pl. VI C/45 (Ostro- vul Golu); Idem, în Acta MP, fig. 7/10. ²¹ Pentru motivul în spirală: Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, 1979, pl. V B/10, VII D/9; Spații hașurate: Anza III; M. Gimbutas, op. cit., fig. 36/1—2, 7; S. Dimitrijevid, op. cit., pl. IX/2, XIII/10; doar spirale: E. Comșa, op. cit., p. 358, pl. 4/5; B. Brukner, B. Jovanovid, N. Tasid, op. cit., T II/2. ²² Acest tip de spirală apare în Spiraloid A ți se dezvoltă în Spiraloid B: S. Dimitrijevic, op. cit., p. 103 și urm., pl. 7 și urm. Interesante este spirala conti- nuată pe un motiv meandric din Anza II: M. Gimbutas, în Journal of Field Archa- eology, I, 1974, fig. 20/a—b; Idem, în Nealithic Macedonia. 1976, fig. 30/1. ²³ Importurile de ceramică pictată de la Gornea — Căunița de Sus: Gh. Laza- rovici, Gornea—Preistorie. Reșița, 1977, p. 51, 125; pl. XVITI/1 (B4. XVIII/3 fBₜ!0. XVIII/4 (zona B«); Idem, în Banatica, VII, 1983, p. 24—25 (toate datate în faza III B a culturii Starfievo-Criș). ²⁴ Ne-am permis să întrebuințăm una dintre expresiile terminologice ale regre- tatului cercetător clujean N. Vlassa, în Acta MN, III, 1966, p. 13 și urm.; ș.a. ²³ Săpături de salvare executate de autorul acestor rînduri la comanda nr. 1/1985 a I.P.T.A.N.A. București în vara anului 1986. Materialul se află în curs de prelucrare la M.J.I. Reșița. ²⁶ S. Dimitrijevic, op. cit., p. 103—106, pl. VII și urm.; Gh. Lazarovici, în Bana- tica, VII, 1983, p. 24. ²⁷ I. Kutziân, A. Kbros Kultura, în Diss Pan, ser. II, 23, 1944, nr. 92. https://biblioteca-digitala.ro 22 Adrian Sabin Luca Săpăturile întreprinse de E. Comșa²⁸ au dus la concluzia că materialul ce- ramic atunci excavat este încadrabil în Starcevo II b²⁹. Sintetizînd infor- mațiile referitoare la Banat, Gh. Lazarovici încadrează stațiunea în Star- cevo-Criș III A³⁰ sau în Starcevo-Criș III B³¹. Materialul ceramic descoperit în cursul campaniei din toamna anului 1985 confirmă în parte concluziile anterior trase, adăugind însă noi ele- mente ce fac necesară reluarea discuțiilor privind momentul cultural și cronologic de existență a sitului, chiar dacă mai așteptăm precizări de la viitoarele cercetări³². Elementele care definesc stațiunea sînt: lustruirea foarte bună a inte- riorului vaselor la specia de uz comun; prezența în mare procent a cera- micii barbotinate la aceeași specie; prezența într-un procent destul de redus a ciupiturilor, impresiunilor cu unghia și inciziilor; prezența alveo- lelor, impresiunilor cu unghia și crestăturilor pe buza vaselor; rara apa- riție a formelor bitronconice, și pictarea, în special cu culori întunecate, motivele fiind liniare sau spiraloido-meandroide a vaselor de la specia fină. O parte din elementele caracteristice ceramicii sitului, precum spi- ralele³³ și Lippenrandul³⁴, vor cunoaște o mare dezvoltare în fazele tîrzii ale culturii, o dată cu stabilirea definitivă a purtătorilor culturii Vinda, în arealul Starcevian³⁵. Tot în momentul apariției culturii Vinca, în faza Ap către sfîrșitul perioadei, își face apariția pictura policromă³⁶. Avînd caracteristicile mai sus menționate³⁷, pictura de la Ornița cu motive în- tunecate se află la un orizont anterior fenomenului policrom³⁸. ²“ Săpăturile au fost efectuate în anii 1961 și 1965—1967. ²⁹ E. Comșa, în SCIV, 17, 2, 1966, p. 360 (după sistemul folosit de D. Gara- sanin). ³⁰ Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, tabel 6. ³¹ Conform planului de cercetare a sitului din: Banatica, VIII, 1985, p. 466—467. ³² Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, 1979, p. 49; Idem, în Banatica, VII, 1983, p. 21. ³³ Vezi supranotele 22 și 26. ³⁴ Gh. Lazarovici, în Acta MN, XVII, 1980, p. 25—26. Ornamentul este tipic la fig. 2/3. Se mai realizează și prin îngroșarea sau răsfrîngerea buzei ce crează același efect (fig. 1, 2/1, 2a). Acest element este mai rar în fazele timpurii. Odată cu ve- nirea comunităților vinciene reprezintă însă un element tipic. Oricum, în cazul, nostru, prezența lui arată legături cu evoluția ceramicii în sud. ³⁵ Vezi supranota 34. ³⁶-Gh. Lazarovici, în Banatica, VII, 1983, p. 21. De altfel, pe baza fragmentului din locuința 5 A de la StarSevo, o încadrăm în StarCevo-Criș III B (D. Garaăanin, Stratev^ka Kultura, Ljubljana, 1954, p. 161, T XV/1). ³⁷ Vezi supranotele 17—24. ³“ Anumite elemente de la Cîrcea-Viaduct (M. Nica, în Dacia NS, XXI, 1977, fig. 17), Anza II /M. Gimbutas, Neolithic Macedonia, 1976, fig. 20/a—b), Leț- nivel I (E. Zaharia, în SCIV, 15, 1. 1964, fig. 10/1—3; unele fragmente din nivelul II), poate și Vrața B (stilistic; B. Nicolov, în Arheologia, 1, 1975, fig. 6/a) ne dau impresia unui orizont ce a existat anterior policromiei în care se dezvoltă b pictură cu motive'liniare său — în alte zone — cu motive curbo-liniare. în zonă estică, anoi, se dezvoltă o pictură policromă spiraliero-meandrică (M. Nica, în Dacia NS, XXF, 1977, fig. 23—28; Idem, In Arhivele Olteniei, — serie nouă —,'3, 1983, fig. 4; B. Niko- lov, bp. cit., Vrață B—C, fig. 7—8, 11—12). în aria vestică, pictura policromă este realizată din motive rectilinii (Gh. Lazarovici, în Banatica, VII, 1983, p. 21). Pictura de la Leț o vedem legată, genetic, de aria vestică, dezvoltîndii-se din motive geometrice. în ultima zonă discutată, poate și datorită influenței vinăiene ce se resimte în forme, pastă etc., comunitățile Starcevo-Criș nu au pictură policromă decît spora- dic (poate sub formă de importuri). Astfel de comunități sînt Crnokaladka Bara, https://biblioteca-digitala.ro Așezarea Starievo-Criș de la Liubcova — Ornița 23 Stațiunea Liubcova — Ornița reprezintă, după părerea noastră, o așe- zare ce arată modul în care au evoluat comunitățile Starcevo-Criș în preajma momentului venirii primelor comunități vinciene. Luînd în con- siderare toate elementele pînă acum trecute în revistă, precum și faptul că aici se pare că există și o evoluție microculturală (locală), în cadrele stratigrafiei orizontale, încadrăm cronologic stațiunea în a doua jumătate a fazei III A, a culturii Stardevo-Criș, sesizînd și viețuirea comunității la începutul fazei III B³⁹. ADRIAN SABIN LUCA DIE SIEDLUNG STARCEVO-CRIȘ VON LIUBCOVA-ORN/TA (AUSGRABUNGEN VON 1985) (Zusammenfassung) Die aus Liubcova-Ornifa stammende Keramik, die der Starfevo-Criș Kultur angehort, ist schon aus dem Jahre 1944 bekannt⁹⁷. Ausgrabungen wurden von E. Comșa durchgefuhrt²⁸⁻²⁹. Auch Gh. Lazarovici beschăftigte sich mit den von dieser Siedlung gestellten Problemen³⁰⁻³¹. Aufschlussreich im Sinne unserer Entdeckungen sind fiir die erwâhnte Sied- lung folgende Tatsachen: ein sehr guter Glanz der gewohnlichen Gefăsse; ein grosser Prozentsatz der Barbotinkeramik im Rahmen derselben Art von Gefăssen; die Seltenheit der Nageleindriicke und der Einkerbungen; die gemalten Spiralen; der grosse Prozentsatz der gemalten Keramik im Rahmen der feinen Keramik²⁻²². Aufgrund dieser Elemente und derer von den Anmerkungen 36—38 wird die Siedlung in die zweite Hălfte der Phase Stardevo-Criș III A eingeteilt. Ebenfalls weist sie einige typische Kennzeichen der folgende Phase (III B) auf³⁹. Obrez-Bastine, Vinkovci, poate și Gornja-Tuzla (S. Dimitrijeviâ, op. cit., pl. 8 și urm. — Spiraloid B), Golokut (J. Petrovic, RadVojMuz, 29, 1984—1985, p. 9—25, pl. VI). ³⁸ încadrările cronologice sînt făcute pe baza sistemului cronologic folosit de Gh. Lazarovici, în Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979, p. 18, tabel I; creat pe baza sistemului cronologic folosit de VI. Milojcid, în Chronologie der jungeren Steinzeit mittel- und siid-ost-Europas, Berlin, 1949, p. 69, 84, 90, 94 (pentru StarCevo). https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro RAPORTURILE CULTURII DUDEȘTI CU CULTURA VINCA în cursul celor aproape patru decenii de la descoperirea primului com- plex de tip Dudești, din marginea orașului București în privința culturii cu același nume, s-au pus multe probleme interesante privind mai întîi precizarea periodizării sale, apoi definirea, cît mai exactă, a elementelor specifice fiecărei faze și nu mai puțin importanta problemă a raportu- rilor dintre membrii comunităților ei cu acei ai culturilor contemporane și vecine. în lucrarea noastră ne vom referi la raporturile comunităților culturii Dudești¹ cu acelea ale culturii Vinca. Din analiza materialelor arheologice descoperite în nivelul inferior din cuprinsul complexului de la Dudești, a rezultat cu toată claritatea, con- cluzia că așezarea corespunzătoare datează din timpul celei mai vechi faze — cunoscută pînă în prezent a culturii Dudești — fază numită Malul Roșu. Aceasta se caracterizează prin asocierea ceramicii cu felurite unelte de silex de dimensiuni mici (microlite). Dacă ne referim la acele unelte de silex vom constata că prin dimen- siuni și mai cu seamă prin formele principale, cum sînt: trapezele, piesele cu peduncul, răzuitoarele (mici, pe așchii semicirculare), lamele fine, ele oglindesc, cu certitudine, o tradiție puternică din cultura tardenoisiană, de la sfîrșitul mezoliticului. Este evident că nu greșim considerînd că la formarea primei faze a culturii Dudești au participat unele comunități mezolitice tîrzii, care au fost asimilate de comunitățile neolitice. O pro- blemă care încă nu a putut fi rezolvată este aceea dacă acest proces de asimilare s-a desfășurat în sudul României sau a avut loc în alte ținu- turi sudice. Cartarea descoperirilor din prima fază a culturii Dudești dovedește că pe teritoriul României, la început purtătorii culturii au trăit numai în zona de cîmpie a Munteniei și Olteniei, aproximativ între rîurile Dîm- bovița în est șî Desnățui în vest. Materialele ceramice strînse din cuprinsul stratului inferior al așe- zării de la Dudești, din prima fază, sînt puține, totuși prin caracteristicile lor ele permit să le paralelizăm cu unele culturi apropiate sau mai depăr- tate din punct de vedere teritorial. în stratul respectiv s-au găsit și cîteva ¹ Pentru toate elementele caracteristice celor 3 faze de evoluție ale culturii Dudești cf. Eugen Comșa, PZ, 46, 1971, 2, p. 195—249. https://biblioteca-digitala.ro 26 Eugen Comșa cioburi din vase modelate din pastă amestecată cu multă pleavă, arse slab. Dintre ele sînt de menționat cioburi din vase cu fundul drept exa- gerat de gros, ca și cîteva fragmente care, se pare, provin din vase cu picior înalt, masiv. Suprafața unor cioburi este ornamentată cu adîncituri făcute cu unghia și vîrful degetului, decor specific vaselor dintr-o fază tîrzie a culturii Starcevo-Criș. După părerea noastră, ele reflectă con- tacte cu comunități tîrzii Starcevo-Criș pătrunse dinspre Moldova și sta- bilite, în principal, în zona de coline din nord-estul Munteniei. O altă categorie ceramică, specifică fazei Malul Roșu, este reprezentată tot prin vase din pastă amestecată cu pleavă, dar și cu nisip. Motivele decorative erau realizate din linii incizate, adesea în formă de bucle. Un astfel de ornament se întîlnește adesea pe vasele din nord-vestul Româ- niei, aparținînd fazei de început a culturii Ciumești. Remarcăm că în ca- drul aceleași faze a culturii Ciumești se întîlnesc și unele elemente de decor de la sfîrșitul culturii Stardevo-Criș, ca și pe vasele de la Dudești. Merită o atenție deosebită cea de a treia categorie ceramică din stratul inferior de la Dudești, caracterizată prin vase din pastă fină, modelate cu deosebită grijă, arse bine, avînd culoarea neagră sau cenușie. Ele au forma de pahare sau castronașe adînci și sînt ornamentate cu grupuri de cane- luri fine, paralele, oblice, formînd arcuri de cerc sau unghiuri. Aceasta este o categorie de vase cu totul nouă în regiunile noastre. După cum se știe, în sud-vestul României, în preajma Dunării, comu- nitățile culturii VinSa au pătruns gata formate dinspre sud, încă din prima fază². în Banat, în special în zona Porților de Fier, ele au venit în con- tact cu comunități tîrzii Stardevo-Criș. Contactele dintre ele, respectiv contemporaneitatea lor, pot fi dovedite prin descoperirea în așezarea Star- cevo-Criș tîrzie de pe Ostrovul Banului a unei figurine feminine cu mască caracteristică fazei Vinca A³. Această fază a culturii Vinca este și ea caracterizată prin existența unei categorii de vase din pastă fină, negre sau cenușii, ornamentate cu caneluri. Din datele prezentate rezultă indirect că prima fază (Malul Roșu) a culturii Dudești a fost în parte paralelă cu sfîrșitul culturii StarCevo-Criș (din NE Munteniei)' și cu începutul fazei Vinca A (din sudul Banatului). Cele două faze au avut o evoluție paralelă, în ținuturi diferite, despărțite printr-o regiune, corespunzătoare aproximativ zonei Porților de Fier, lo- cuită un timp de comunități Starcevo-Criș tîrzii. Subliniem că în timpul fazei Malul Roșu, cît și în fa^a Vinda A este documentată ceramica fină, neagră sau cenușie, cu decor cănelat. Este însă sigur faptul că vasele canelate din cele două zone nu.au o legătură directă una cu alta, ci faptul se explică prin aceea că seria vaselor la care ne referim s-a răspîndit (ca forme și decor) nu dinspre vest spre est (dinspre Serbia spre Muntenia) de-a lungul Dunării, ci pe un front larg, pe diferite căi, după cum am arătat cu alt prilej, dinspre sudul Peninsulei Balcanice pînă la nord de Dunăre. Una din „ramuri" ajungînd în nord-estul Iugos- laviei, prin intermediul comunităților culturii Vinca, o alta pînă în sudul României, la comunitățile culturii Dudești. ² Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979, p. 77. ³ Petre Roman, Vasile Boroneant, în Drobeta I 1974, Turnu Severin, p. 122, pl. III/3. https://biblioteca-digitala.ro Raporturile culturii Dudești cu cultura Vinia 27 Nu dispunem de alte materiale care să ne permită să continuăm com- parația elementelor specifice celor două faze. A doua fază a culturii Dudești, numită Fundeni, este documentată pe un teritoriu puțin mai vast de la cursul superior al rîului Călmățui din estul Munteniei și pînă în vestul Olteniei. în această regiune, prin săpă- turile de la Verbicioara, din așezarea principală (A), la partea inferioară a depunerilor arheologice s-au găsit atît materiale de tip Starcevo-Criș, cît și fragmente ceramice cu decor format din benzi hașurate specifice fazei Fundeni a culturii Dudești, indiciu ca unele comunități din acea fază au trăit în ținuturile din vestul Olteniei. Lîngă așezarea amintită de la Ver- bicioara, prin cercetările făcute s-a mai descoperit o așezare (B), cuprinzînd resturile de locuire de tip Vinca, atribuite fazei Vinca B, cu materiale caracteristice, care constituie o dovadă clară că în acea perioadă s-a produs o presiune și pătrundere efectivă a unor comunități din aria de răspîndire a culturii Vinca în lungul Dunării, cel puțin pînă la Verbi- cioara⁴. / La Dudești, în stratul superior, s-au descoperit materiale mai multe din faza Fundeni și drept consecință se poate face o comparație mai amă- nunțită a diferitelor elemente componente cu acelea din faza Vinca B. Uneltele de silex din faza Fundeni erau lucrate, de regulă, din silex de tip „balcanic" și sînt de dimensiuni ceva mai mari decît cele din faza precedentă. între ele predomină lamele și răzuitoarele, urmate de segmen- tele de lame pentru seceri și apar burinele. Din timpul fazei Vinca B, din diferite așezări din Banat provin, de asemenea: lame și răzuitoare de dimensiuni mijlocii apropiate celor din faza Fundeni. Ele au fost lucrate, în chip firesc, din alte tipuri de silex⁻ unul de culoare cenușie și altul de tip „bănățean"⁵. între uneltele de piatră șlefuită din cele două zone sînt, de asemenea, unele asemănări, dar și deosebiri. Unul din principalele instrumente a fost tesla cu secțiune plan-convexă. Cele din arealul fazei Fundeni aveau secțiune aproape ovală, pe cînd cele din aria de răspîndire a fazei Vinca B, din sudul Banatului sînt, de obicei, efectiv plan-convexe.⁶ în ambele zone, pînă acum, topoarele sînt destul de rare. Amintim, că în așezarea din faza Fundeni de la Dudești nu s-a găsit nici o unealtă de piatră perforată. Pe o singură piesă se observă un început de perforare, cu un tub. Pe teri- toriul Banatului uneltele perforate vinciene sînt mult mai dese⁷. Purtătorii culturii Dudești au utilizat, în general, foarte puține unelte de os. în schimb, numai în așezarea de tip Vinca de la Liubcova s-au găsit în stratul inferior, numeroase instrumente de diverse forme folosite în diferite scopuri⁸. în domeniul ceramicii deosebirile sînt apreciabile. Mai întîi subliniem că principalele două categorii de vase din zona locuită de comunitățile fazei Fundeni erau modelate din pastă amestecată cu pleavă. Pe cînd, ceramica din zona fazei Vinca B era lucrată din pastă amestecată cu nisip mărunt sau chiar cu pietricele, mai ales, în cazul categoriei vaselor de uz ⁴ Cercetările au fost efectuate de colectivul condus de prof. D. Berciu. ⁵ Eugen Comșa, în Dacia, XIII, 1969, p. 20. ⁶ ibidem, p. 22, fig. 7. ⁷ Gh. Lazarovici, op. cit., p. 85. ⁸ Eugen Comșa, în Dacia, XIII, 1969, p. 23. https://biblioteca-digitala.ro 28 Eugen Comșa comun. Dacă încercăm să comparăm vasele de uz comun din cele două zone vom observa că ele se deosebesc net prin compoziția pastei. Formele prin- cipale se aseamănă. Ne referim la seria de borcane cu corpul arcuit, bom- bat, cu fundul drept, obișnuit. La fel și decorul este similar. Astfel, atît vasele de uz comun ale fazei Fundeni, cît și cele din așezările fazei VinCa B au un decor comun reprezentat printr-un șir de adîncituri ovale sau ro- tunde făcute cu vîrful degetului, puțin mai jos de bază, la intervale re- lativ egale. Aceste serii de adîncituri sînt, de obicei, asociate cu barbotină (organizată sau nu) și adesea cu diferite proeminențe⁹. Vasele din a doua categorie (B) în zona fazei Fundeni sînt tot din pastă amestecată cu pleavă. Varietatea formelor era destul de mare, dar datorită friabilității pastei și arderii la o temperatură joasă,, acele vase s-au păstrat sparte în fragmente mici, ceea ce face dificilă reconstituirea formelor. Caracteristica lor constă în decorul, împărțit adesea în metope. Unele din ele erau acoperite cu benzi de linii incizate în „trepte“ sau în unghi, cu suprafața acoperită de linii oblice în rețea. Benzile hașurate alternează cu altele netede. Pe alte metope alăturate decorul era compus din linii incizate în spirale („îmbucate" sau în „val"). Decorul din benzi hașurate în rețea se întîlnește foarte rar în arealul culturii Vinca. Am văzut un singur ciob cu astfel de ornament — prin amabilitatea colegilor jugoslavi — în colecția Muzeului de la Priștina. Un alt ciob, cu benzi hașurate, de același tip, s-a găsit și în așezarea de la Turdaș¹⁰. Decorul obișnuit al vaselor din aceeași categorie din aria de răspîndire a fazei Vinca B este format din benzi de linii paralele, în unghi, din benzi cu suprafața punctată și multe alte combinații de linii¹¹, deci este evident deosebit de acela de pe vasele din faza Fundeni. Ca o piesă deosebită, rară, semnalăm fragmentul unei măsuțe de cult (din faza Fundeni, de la Dudești), de formă triunghiulară, prevăzută cu protome la colțuri. Astfel de măsuțe se cunosc și din aria culturii VinSa, din cadrul unor complexe din faza Vinca B l¹². Vasele din pastă fină, din ambele regiuni, au totdeauna suprafața foarte bine lustruită, în interior și exterior. Ele au adesea culoare neagră sau cenușie. In zona Vinca există însă o categorie de vase arse în chip deosebit, anume o parte a lor este de culoare neagră, pe cînd cealaltă parte este roșie sau cafenie deschisă¹³. Astfel de vase nu există în așe- zările culturii Dudești. Unele forme de vase din aceeași categorie se asea- mănă dar diferă seria vaselor cu picior, în aria culturii Vinca acestea sînt înalte, tronconice cu baza răsfrîntă în afară, pentru a asigura o stabilitate cît mai mare¹⁴. în arealul culturii Dudești vasele cu picior sînt rare și au piciorul de formă cilindrică. Decorul acestei categorii este similar, fiind format din caneluri paralele, dese și fine, în combinații felurite. în perioada dată, purtătorii celor două culturi obișnuiau să^-și orga- nizeze așezările pe terase joase, în preajma unor izvoare și mai ales rîuri. B De ex. Ibidem, p. 28, fig. 14. ¹⁰ Martin Roska, Die Sammlung Zsofia von Torma, Cluj, 1941, pl. 108/4. ¹¹ Eugen Comșa, în Dacia, XIII, 1969, p. 32, fig. 18/B. ¹² De ex. Ibidem, p. 41, fig. 25. ¹³ Ibidem, p. 31, fig. 17. ¹⁴ De ex. Ibidem, p. 30, fig. 16/24. https://biblioteca-digitala.ro Raporturile culturii Dudești cu cultura Vinca 29 Este însă vorba de un obicei comun și altor culturi din aceeași perioadă. Comunitățile culturii Vinca, din partea de nord a Banatului, au preferat așezările de tip teii, situate pe marginea teraselor¹⁵. In cuprinsul așezări- lor locuințele erau distanțate și de aceea, mai ales în cazul așezărilor Dudești, în cuprinsul lor s-au format straturi de cultură subțiri, cu aglo- merări de materiale în vecinătatea locuințelor. Locuințele din așezările fazei Fundeni erau de suprafață, de formă rectangulară, de dimensiuni nu prea mari. Amintim pentru exemplifi- care că locuința de la Dudești, din stratul superior, corespunzătoare fazei Fundeni, avea pereții din pari, împletitură de nuiele și lipitură de lut, aco- perișul probabil din trestie. Subliniem că avea o podea-platformă, alcă- tuită din trunchiuri despicate așezate perpendicular pe axul lung al lo- cuinței, acoperite cu un strat de lut amestecat cu paie. Locuința avea o singură încăpere, cu vatră simplă, amenajată lingă marginea de nord. Locuințele din faza Vinca B din Banat sînt atît bordeie, cît și locuințe de suprafață. Se amintește descoperirea a trei „platforme de chirpici¹¹, dar nu se precizează dacă sînt podele-platformă, ca și aceea de la Dudești sau este vorba de numai de o aglomerare de bulgări de lipitură arsă¹⁸. Este interesant de subliniat faptul că în privința plasticii sînt unele elemente de asemănare între cele două culturi. Astfel, în stratul superior al așezării de la Dudești, deci în stratul din faza Fundeni, s-au scos la iveală două figurine și un vas antropomorf redînd un personaj feminin așezat în genunchi, cu picioarele alăturate. Figurine feminine în aceeași poziție s-au descoperit și în așezarea de la Vinca¹⁷. în cazul respectiv poziția figurinelor are desigur o anumită semnificație în cadrul cultului fertilității. Nu este exclus ca figurinele respective să redea femei pregătite pentru șantere. Din timpul fazei Fundeni, în cuprinsul așezării de la Dudești s-a descoperit și un mormînt de inhumație cu scheletul în poziție chircită moderată, culcat pe partea dreaptă, cu craniul orientat pe direcția NNE, cu mîinile îndoite din coate și cu palmele puse în dreptul obrazului. Mor- mîntul nu a avut inventar, dar lîngă antebrațul drept s-a observat o su- prafață mică colorată în roșu. Purtătorii culturii Vinca din Jugoslavia au practicat și ei ritul inhu- mației. Scheletele descoperite sînt și ele în poziție chircită, pe partea stîngă sau dreaptă. Orientarea scheletelor din aria Vinca prezintă o va- riabilitate destul de mare. Majoritatea din cele descoperite pînă acum au avut craniul orientat spre est¹⁸. Ultima fază a culturii Dudești se numește faza Cernica¹⁹. Comunitățile sale au trăit pe un teritoriu mai restrîns din sudul Munteniei și Olteniei, între rîul Mostiștea și pînă aproape de Jiu. Restrîngerea teritoriului locuit de ele se poate explica prin înaintarea comunităților Vinca dinspre vest și poate prin formarea — după părerea lui Marin Nica — a unui aspect mixt Dudești Vinăa, în preajma cursului inferior al Jiului²⁰. Elementele ¹⁵ Gh. Lazarovici, op. cit., p. BO. ¹⁶ Ibidem, p. 81. ¹⁷ Miloje Vasi<5, Preistoriska Vinia I, Beograd, 193. ¹⁸ Milutin GaraSanin, Praistorija na tiu SR Srbije, I, Beograd, 1973, p. 79. ¹⁹ Sebastian Morintz, în Dacia, VII, 1963, p. 30—52. ²⁰ Marin Nica, T. Niță, în Dacia, XXIII, 1979, p. 31—64. https://biblioteca-digitala.ro 30 Eugen Comșa de asemănare dintre faza Cemica și cele de la sfîrșitul fazei Vinca B sînt puține. Ele se explică nu prin apariția unor noi tipuri de vase sau de ornamente, transmise dintr-o zonă în alta datorită influenței dintre co- munitățile celor două culturi, ci prin continuarea unor elemente din fa- zele precedente. Așa este, în principal, categoria vaselor din pastă fină, de culoare neagră sau cenușie, ornamentate cu caneluri grupate în dife- rite combinații, categorie ce s-a menținut în uz și în cursul fazei Cernica (ca și în perioada respectivă în aria culturii Vinda), dar nu numai atît, deoarece această categorie ceramică a fost transmisă după aceea purtă- torilor culturii Boian și a dăinuit pînă. la sfîrșitul acestei culturi. Un alt element de asemănare îl constituie o figurină feminină în po- ziție îngenunchiată, descoperită în cadrul așezării de la Gemica²¹, simi- lară ca formă celei din faza Fundeni, de la care s-a transmis ca tip și semnificație și în ultima fază a culturii Dudești. După aceea nu mai sînt documentate astfel de figurine în sudul României. Dacă ținem seama de datele prezentate ajungem la concluzia că dife- ritele complexe ale culturii Dudești nu fac parte din aria culturii Vinca, după cum s-a considerat la un moment dat, fără a se avea în vedere că prima fază a culturii Dudești a început înainte sau cel mult concomitent cu prima fază a culturii Vinca, dar dezvoltarea lor s-a desfășurat în două zone aflate la distanță mare una de alta. Mult mai tîrziu ele vor veni în contact, ca urmare extinderii culturii Vinca în Oltenia. Deosebirile semnalate constituie o dovadă că în raport cu cultura Vinca, cultura Dudești a avut o evoluție deosebită, dar relativ scurtă. Cu toate acestea comunitățile ei au jucat un rol istoric important în sudul României, deoarece ele au constituit fondul principal pe care s-a format în sudul Munteniei cultura Boian, iar în sud-estul Olteniei cultura Vădastra. EUGEN COMȘA LES RAPPORTS DE LA CULTURE DUDEȘTI AVEC LA CULTURE DE VINCA (Resumee) L’auteur fait une comparaison des differentes elements (câramique, outils en silex ou en pierre, outils en os, la plastique anthropomorphe etc.) caracteristiques pour la culture de Dudești et la culture de Vinda. II a arrive â la conclusion que les deux cultures ont des elements communes, qui ont ete repandus du sud de la Peninsule Balkanique, dans les areals des deux cultures, par des voies differentes. Enfin l’auteur a condu que les deux cultures partiellement paralleles en temps, ont evolue dans des areals distances l’un de l’autre et seulement- vers le fin de leur evolution les porteurs des les deux cultures ont entre en contact dans la zone de la riviere Jiu. ²¹ Sebastian Morintz, în Dacia, VII, 1963, p. 36, fig. 8/2. https://biblioteca-digitala.ro DATE CU PRIVIRE LA O STATUETA INEDITĂ DE LA LIUBCOVA—ORNIȚA (JUD. CARAȘ-SEVERIN) Binecunoscută deja în literatura de specialitate¹, stațiunea neolitică de la Liubcova-Ornița rezervă în continuare surprize plăcute pentru cercetă- torul ce se ocupă cu studiul ei. Pe lîngă săpăturile sistematice de salvare începute din anul 1985² se efectuează și un program sistematic de cercetări de suprafață, avînd în vedere faptul că marea parte a sitului este inundat și, de fiecare dată cînd scad apele Dunării, rămîn la suprafață complexe de locuire cu inventar foarte bogat. De asemenea, lucrările agricole afectează nivelele superioare. Cu ocazia unei astfel de periegheze efectuate în anul 1987, directorul școlii din Gornea, învățătorul I. Dragomir împreună cu soldatul în termen Grigorescu Cătălin au descoperit statueta ce face obiec- tul prezentelor rînduri (fig. 1). Dată fiind importanța deosebită a piesei, îi vom face o descriere foarte riguroasă: Factura Statueta este confecționată dintr-un lut foarte fin, bine frămîntat, în care se disting mici paiete de mică și pietricele de aceeași dimensiuni. Cu- loarea este brun-roșcată, piesa fiind acoperită cu un slip fin, de culoare neagră, picat în parte, mai ales pe părțile laterale. Datorită faptului că a fost spălată mult timp de apele Dunării, nu ne putem da seama dacă slipul a fost lustr.uit sau nu. Arderea este foarte bună, piesa avînd consistența unei teracote, la lovire cu rezonanță metalică. Forma Reprezentarea este steatopigă, avînd zona tălpilor lățită pentru o mai bună stabilitate în poziție verticală, pe postament. Brațul drept al sta- ¹ I. Kutziân, A. Kdros Kultura, îₙ Diss. Pann, ser. 2, 1944, nr. 92; D. Tudor și colab., în SCIV, 16, 2, 1965, p. 395—406; E. Comșa, în SCIV, 17, 2, 1966, p. 355—363; Idem, în Dacia NS, XIII, 1969, p. 11—45; Idem, în SCIV, 20, 1, 1969; Idem, în Bana- tica, I, 1971, p. 85—92; Idem, în Banatica, V, 1979, p. 537—539; Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979, rep.- poz. 49; S. A. Luca, în Banatica, VIII, 1985, p. 465—468. ² SI/1985, SIb/1987. Săpături întreprinse de S. A. Luca. https://biblioteca-digitala.ro 32 Adrian Sabin Luca — Ion Dragomir Fig. 1. Așezarea de la Liubcova-Ornița și locul, de descoperire al statuetei. tuetei este îndreptat către șold, iar cel sting este dus către umăr, indicîn- du-ne o poziție rituală³. Redarea plastică este foarte bună, distingîndu-se clar detalii ale îmbrăcăminții, ale obiectelor de cult și a mîinilor. Din pă- cate, capul statuetei lipsește, fiind rupt din vechime. Interesantă este o per- forație ulterioară ce este puțin descentrată spre partea stingă a corpului. Se pare că la un anumit moment, capul statuetei s-a rupt, încercîndu-se alipirea lui prin fixarea unei tije ce să-i asigure din nou stabilitatea. Nu credem că statueta a avut cap mobil pentru că în zona gîtului ruptura este antică. De altfel, acest tip de statuetă are capul destul de disproporționat în corelație cu corpul. Poate și de aceea sînt puține piese întregi⁴. Chiar dacă bănuim cum arată capul la acest gen de reprezentări, nu ne permitem reconstituirea lui, dată fiind unicitatea piesei. Trebuie menționat că bra- ³ Există o ritmică a pozițiilor mîinilor care depinde de porțiunea procesului ritual surprinsă de artistul neolitic. în cazul nostru, poziția derivă de la statuetele în picioare, cu mîinile în șolduri, caracteristice lumii tîrzii vin ilene: M. N. Vasic, PV, III, 1936, si. 541, adtncimea 4,3 m, sl. 296, adîncimea 4,38 m — Lady of VinCa — ni se pare cel mai reprezentativ exemplu. ⁴ In stațiunea de la Liubcova nu există nici una întreagă. S-a găsit fie trun- chiul, fie capul statuetei, unele cu perforații ulterioare. Materialul este în curs de prelucrare la MJI Reșița. https://biblioteca-digitala.ro Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Ornița 33 Fig. 2. Statueta descoperită la Liubcova-Ornița. 3 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 34 Adrian Sabin Luca — Ion Dragomir țele sînt perforate, lucru caracteristic o bună bucată de vreme în cultura Vinca⁵. înălțimea statuetei este de 11,9 cm, lățimea maximă (în zona coate- lor) este de 9,1 cm și lățimea tălpilor este de 4,4 cm. îmbrăcămintea De la bun început putem afirma că este formată din două piese. Par- tea superioară a corpului este acoperită cu o cămașă avînd mînecile lungi, ce se oprește în dreptul șoldurilor. Spunem aceasta, deoarece este redat plastic ombilicul pe care, de aceea, îl presupunem neacoperit de bluză. De asemenea, inciziile ce stabilesc duetul cusăturilor se opresc, înaintea inciziei ce definește începutul celei de a doua piese de îmbrăcăminte. Cămașa este alcătuită din fîșii, două pe partea stingă, două pe cea dreaptă, cusute între ele. în dreptul gîtului formează un decolteu în icul căruia, atît în față cît și în spate, materialul este prins cu un obiect (pandantiv) 2 Fig. 3. Detalii cu pandantivul (a,) Vasul (b) și masca (c). ⁵ Pentru Banat vezi: Gh. Lazarovici, op. cit., p. 91, categoria B; fig. 8; p. 94—101. https://biblioteca-digitala.ro Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Ornița 35 perforat în trei locuri, după cum ne sugerează redarea lui plastică (fig. 3/1; 5/1. Este greu de definit natura acestei piese de îmbrăcăminte, săpăturile arheologice dîndu-ne multe informații cu privire la piese perforate, greu de interpretat. Credem că este vorba despre un pandantiv-prinzător, datorită faptului că este în unitate organică cu cămașa și pentru că piesa este dublă, asigurînd o bună prindere a materialului în icurile cămășii. Cele două piese pot fi realizate din lut, piatră sau chiar os. In dreptul coatelor, statueta are redată cu deosebită minuțiozitate două brățări ce strîng mîneca (una la cotul stîng, cealaltă la cel drept). Bră- țări de lut, piatră sau scoică fosilă se cunosc inclusiv în așezarea de la Liubcova⁶. De la coate pînă în dreptul palmelor ne sînt sugerate, prin intermediul unor caneluri, falduri orizontale. Modul în care au fost rea- lizate este foarte greu de presupus, poate prin prinderea cu sfoară a ma- terialului. Precizăm că, modul în care sînt dispuse, fîșiile de material din care este cusută bluza, ne sugerează obținerea lor cu ajutorul unui răz- boi de țesut îngust, fîșiile fiind prinse prin cusătură între ele⁷. Partea inferioară a corpului, de sub nivelul șoldurilor în jos, este acoperită cu o fustă (pantalon?) realizată din două fîșii mari de pînză, drapate independent, prin aceeași metodă ca și partea inferioară a mîne- cilor bluzei. Sugerarea drapajului se face tot prin caneluri. Sesizăm fap- tul că, această piesă de îmbrăcăminte se termină undeva sub nivelul ge- nunchilor. Laba piciorului este ruptă din vechime neputînd, deci, trage concluzii asupra încălțămintei. Nu putem ști dacă reprezentarea a fost sau nu încălțată. Singura observație pe care o putem face este că, posta- mentul are o incizie mediană ce sugerează cele două labe ale piciorului. Piesa inferioară de îmbrăcăminte este susținută de o sfoară (brîu?) redat de jur împrejurul piesei printr-o incizie adîncă. Inciziile ce redau cusăturile sau alte piese de îmbrăcăminte sînt în- crustate cu alb, într-o manieră caracteristică culturii Vinda și celor din neoliticul dezvoltat. De asemenea, observarea atentă a piesei ne-a permis să sesizăm faptul că cel puțin fîșiile exterioare a cămășii, și masca au fost vopsite cu roșu în tehnică crussted. Urme de vopsea au fost sesizate sub brațul drept și cel stîng, în zona vasului, dar nu pe el și pe mască. Pic- tura s-a exfoliat datorită faptului că a fost spălată de apa Dunării și, fiind realizată după ardere, nu prezintă atîta rezistență ca și cînd ar fi realizată înainte de ardere. Cazuri de pictare cu roșu sau galben în teh- nică crussted se întîlnesc des în nivelele superioare ale așezării vinciene de la Liubcova. Atributele esențiale Sexul statuetei este feminin. Folosim ca elemente hotărîtoare pentru aceasta steatopigia accentuată, pîntecele bine evidențiat și modelarea plastică a sinilor. Sexul nu este redat, tocmai datorită îmbrăcămintei ce-1 ascunde. Poate tot în favoarea sexului feminin pledează și faptul că sta- tueta este îmbrăcată în întregime, avînd și podoabe ce o înfrumusețează ⁶ Vezi nota 12. ⁷ Mulțumim cercetătorului Fl. Medeleț (Complex Muzeal Timiș) pentru aju- torul acordat în interpretarea acestei piese de îmbrăcăminte. 3* https://biblioteca-digitala.ro 36 Adrian Sabin Luca — Ion Dragomir Fig. 4. Statueta descoperită la Liubcova-Ornifa. https://biblioteca-digitala.ro Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Ornița 37 (cele două pandantive-prinzători, cele două brățări și faldarea fustei (pan- talon?) și părții inferioare a mînecilor. După cum am mai afirmat, mina stingă a statuetei ce este dusă către umăr, presează o mască (fig. 3/2; 5/2; — în detaliu). Realist realizată, ochii puțin oblici și gura redate printr-o incizie adîncă, aceasta ne suge- rează faptul că este puțin mai mare decît fața umană, în partea ei inferi- oară existînd o prelungire de care este apucată cînd acoperă fața. Lucru esențial este acoperirea ei cu palma mîinii stingi, redată cu deosebită mi- nuțiozitate, sugerînd o poziție de repaus ante- sau post procesului ritual, într-un cuvînt, o poziție de veghe. în mîna dreaptă se află un vas (fig. 3/3; 5/3 — în detaliu) sprijinit de șold, după toate probabilitățile, un recipient pentru libații. Forma vasului este curioasă (considerăm că nu este o greșeală a artistului redarea aces- tei forme, deoarece întregul ansamblu al statuetei are reale valențe plasti- co-artistice). Sîntem de părere că vasul este de tip askos. De altfel, în- tregul ansamblu al vasului prin arcuirea sa exterioară de la buză pînă la fundul ascuțit, ca și toarta lată și mare ce unește buza cu maximul dia- metrului, ne îndreaptă cu gîndul spre această formă de vas.. în timpul procesului ritual, statueta poate fi folosită în două poziții fundamentale: a) pe postament. în acest caz stă sprijinită pe talpa sa mult lățită, b) agățată. Poate fi agățată la gît sau în cadrul unui complex cu ajutorul unei sfori ce este trecută prin perforațiile din brațe. Se pare că, statueta stătea pe postament, poate în cadrul unui com- plex cultic, și la momentul poziției de veghe (cînd nu era folosită la pro- cesul ritual). Analogii v Datorită faptului că nu există nici o analogie perfectă ce să redea to- talitatea atributelor esențiale ale statuetei prezentate, ne vom referi la paralelele existente între diferite subansamble ale ei și alte piese existente în arealul vinăian sau în lumea contemporană sau mai tîrzie. Asemănări sînt pentru forma statuetei⁸, cămașă⁹, modul de perforare al brațelor¹⁰, pandantivul-prinzător¹¹, brățări¹², modul de faldare al cămă- ⁸ M. M. Vasic, PV, I, 1928, sl. XXXIII/145, adîncime 4,6 m; Idem, PV, II, 1936, p. 301, pl. LXXX, adîneime 6,2 m; Idem, PV, III, 1936, sl. 296, p. 541, adîncime 4,1 m; p. 119, adîncime 3,4 m, pl. XXX; D. Srejoviă, în IPEK, Bând 21, 1961—1965. Taf. 22/1—Divostin; N. Tasid, Neolitska plastika, Beograd, 1973 — forma de tip: fig. Il/b, T. XV (dreapta jos) și T LIII; xxx, Neolit jujnog Banata, Novi Sad, 19, p. 23 — Vrîeț — Af, VI. Dumitrescu, The Neolithic Settlement at Rast, BAR, 72, 1980, pl. LVII; Gomolava — xxx, Katalog, Novi Sad, 1986, fig. 1, fig. 2 (jos mijloc — pe tron). ⁸ Faldarea mînecilor — M. M. Vasid, PV, III, 1936, sl. 299—300, adîncimea 5,4 m; sl. 429, adîncimea 4 m; N. Tasic, op. cit., T. XXXVIII/14; M. Gimbutas, în La civilisation de Cucuteni en contexte europeene, Iași, 1988, p. 105, fig. 1 — se redă și ombilicul. ¹⁰ D. Srejovic, op. cit., fig. 21/2 — Predionica; N. Tasid, op. dt., T XV/4; M. Gimbutas, op. cit., fig. 1. ¹¹ M. M. Vasid, PV, III, sl. 467, adîncimea 2,5 m; D. Strejovid, op. cit., Taf. 20/3 — PrIJtina — Kosovo; Taf. 21/1, 4. ¹² N. Tasid, op. cit., T XXXVIII/14; -brățări sînt întîlnite des în lumea neoli- tică și pot fi confecționate din Spondylus (Jungsten Zeit in Bulgarien, 1982, 217 https://biblioteca-digitala.ro Fig. 5. Detalii cu pandantivul (a), vasul (b) și masca (c). șii în zona antebrațelor¹³, modul de faldare al fustei (pantalon?)¹⁴, vas¹⁵, a—b; E. Comșa, în Dacia NS, XVIII, 1973, p. 61—77), lut (un frumos exemplar îl avem în stațiunea de la Pojejena-IVucet); alte două provin din stațiunea de la Liubcova-Ornzța; piesele sînt inedite), piatră (dintr-o fosilă — un Spondylus am afirmat în Banatica, VIII, p. 76 — este confecționată brățara de la Gornea-Locurile Lungi) și aramă (E. Comșa, Neoliticul pe teritoriul României — considerații, Ed. Academiei R.S.R., București, 1987, p. 40). •, ¹³ Vezi supra, nota 9. ¹⁴ M. M. Vasii, PV, III, 1936, sl. 201, adîncimea 6,3 m; sl. 130, adîncimea 7,8 m — toată îmbrăcămintea faldată (aici este de fapt o togă!), sl. 516; N. Tasic, op. cit., T XXXVII/140; xxx, Istoria României, I, 1964, p. 68, fig. 12/4; D. Berciu, Contribuții la problemele neoliticului din România in lumina noilor cercetări, București, 1961, fig. 249/2 — Gumelnița I b; S. Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, București 1974, fig. 82/3, 6; VI. Dumitrescu, Arta preistorică in România, București, 1974, fig. 221—222, 227 (pictat); Idem, Arta culturii Cucuteni, București 1979, fig. 164_165: Trușești—Cucuteni A; xxx, Jungstenzeit in Bulgarien, 1982, p. 139, fig. 156 (pentru oprirea la genunchi a îmbrăcămintei); M. Gimbutas, op. cit., p. 116, fig. 13 (aici poate sînt un fel de jambiere). ¹⁵ Astfel de vase se întîlnesc în special în mediul gumelnițean și sălcuțean: D. Berciu, op. cit., Sălcuța — fig. 12/7; Reșca — fig. 13/3 (aproape identic cu exem- https://biblioteca-digitala.ro Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Ornița_ 39 mască¹⁶, pictură¹⁷, încrustație¹⁸, poziția mîinilor și modelarea lor plas- tică¹⁹. Sesizăm că există, la acest orizont cronologic, altare de cult pe care sînt dispuse figurile în poziție șezîndă ce au în față vase de libație²⁰. încercare de interpretare a piesei Statueta, în ansamblul său, ne sugerează o evoluție în cultul și con- cepția cu privire la fertilitate și fecunditate în neolitic, prin apariția unui instrumentar adecvat în ceea ce privește ritualul. Atributele esențiale o detașează de marele grup al idolilor de acest tip. Că procesul ritual este diversificat, ne-o demonstrează și poziția tinerei fete, de veghe, făcîn- du-ne parcă să așteptăm și alte etape, necesare, de ritual. Același lucru îl demonstrează și putința folosirii polivalente a piesei în procesul ritual (poate sta ori pe un postament, ori poate fi purtată agățată cu anumite ocazii). Apariția singulară (la stadiul actual de cunoaștere al bibliogra- fiei) a atributelor esențiale ale piesei ne dau o imagine realistă, credem noi, a instrumentarului individual în timpul sărbătorilor cultiee, în anu- mite ocazii cu caracter special legate de cultul fertilității și fecundității, în aceste ocazii un element de reală importanță era, după părerea noastră cu certitudine, mascarea personajelor. în neolitic măștile sînt, fără în- doială, tipice în diferite etape — de aici și relativ restrînsa gamă tipologică a măștilor reprezentate pe fața statuetelor neolitice.²¹ Civilizațiile din Orient prezintă, la orizonturi cronologice contemporane, un panteon gata format, zeii cu atribute fixe și cu întruchipare umană. Aici, tonuri în sem- nificație îl dau atributele zeilor (îmbrăcămintea specifică, atitudinea, alte atribute specifice etc.), spre deosebire de lumea neolitică de la noi, unde se pare că gestul, ritmica sa, avea o mare semnificație rituală²² în strînsă plarul nostru); Verbicioara — fig. 15; Sălcuța II a — fig. 109/3; VI. Dumitrescu, Arta culturii Cucuteni, 1979, Izvoarele-Cucuteni A, p. 84, fig. 64 (acest exemplar l-am dat pentru forma sa extrem de interesantă); VI. Dumitrescu, Esquisse d'une prehistoire de la Roumanie, 1983, fig. 11/6; xxx, Jungstenzeit in Bulgarien, 1982, p. 128, fig. 145 a—d, fig. 174. ¹⁶ O mască de lut provine din așezarea Stardevo-Criș de la Zăuan: E. Lako, în ActaMP, I, 1977, p. 44, fig. 3/1; un cap mascat de dimensiuni foarte mari ce făcea, probabil, parte dintr-un complex de cult provine de la Zorlențu Mare și se află în depozitele M.J.I.R.; N. Tasid, op. cit., fig. I/a — tip identic de mască pre- luat însă de pe fața figurinelor; VI. Dumitrescu, Arta neolitică în România, 1968, p. 56. ¹⁷ O mare parte a plasticii și protomelor de vas din lut descoperite la Liub- cova-Ornița în ultimele campanii, din nivelele superioare este pictată în roșu sau galben în tehnică crussted. ¹⁸ Începînd cu cele mai timpurii nivele vindiene de la Liubcova-Ornița (Vinda A) ceramica incizată este, în marea ei majoritate, încrustată cu alb. Analize a supra- încrustației nu au fost efectuate. ¹⁸ D. Srejovid, op. cit. Taf. 20/3 — Pristina; Taf. 21/1 — Predionica; Taf. 21/2 — Vinda; și supra, nota 3. ²⁰ Ni se par foarte interesante aceste tipuri de altare. Chiar dacă corelația dintre vas-statuetă-altar-cu'tul fertilității și fecundității pot fi puse sub semnul întrebării, sesizăm apariția lor; Gh. Lazarovici, în ActaMP, XI, 1987, p. 37, 6.1., fig. 9. Cu titlu de curiozitate observăm apariția unor astfel de statuete în lemn de astă dată; Leo Fobenius, Cultura Africii, București, 1982, II, fig. 130 — Camerun. ²¹ N. Tasic, op. cit., fig. I. ²² O. Drimba, Istoria culturii și civilizației, București, 1984, 1, p. 45. https://biblioteca-digitala.ro 40 Adrian Sabin Luca — Ion Dragomir legătură cu mascarea²³. Chiar dacă se constată impulsuri culturale spre zonele sud-est europene prin filieră balcano-anatoliană (exemple clasice au devenit tăblițele de la Tărtăria²⁴, semnele pe fundul anumitor vase²⁵, ca și legăturile de atîtea ori demonstrate²⁶), ideile religioase din lumea neoliticului contemporan cu statueta discutată prezintă încă tare șama- nice, masca avînd rolul primordial în cadrul cultului. Acest tip de mască își face apariția în neoliticul sud-est european odată cu apariția culturii Vinca²⁷. In mentalitatea omului neolitic se pare că avea rolul de-a trans- forma omul în zeu²⁸. O altă etapă specifică în ritualul neolitic este, fără îndoială, libațiunea (vărsarea). Obicei întîlnit în Orient nu arareori, fundamental în viziunea asupra cultului fertilității și fecundității²⁹, efectuîndu-se și în spațiul car- pato-dunărean, dovada cea mai clară fiind statueta în discuție. Astfel se explică și apariția unor vase de tip askos, rhyton, precum și a vasului statuetă de la Liubcova. Că statueta reprezintă un personaj ce se pregă- tește pentru o libație (vărsare), ni se pare un fapt netăgăduit. Pentru aceasta pledează vasul de tip special (askos?) și faptul că acesta se află în mîna dreaptă (care este de obicei „mînă de lucru“). Libația se efectu- ează în corelație cu cultul fertilității și fecundității, fapt sugerat în pri- mul rînd de sexul feminin al statuetei³⁰. Asupra conținutului vasului nu putem emite decît ipoteze. Cea mai apropiată de adevăr ni se pare cea ²³ Asupra semnificației măștii studiile etnografice au ajuns la păreri diversi- ficate. O viziune foarte interesantă este în: M. Gydrgy, Civilizația și culturile Africii vechi, București, 1983, p. 176; „...Nu am putea cîrmui acest ținut fără puterea măștilor, deoarece niciodată nu ne-a stat la dispoziție o forță armată". De altfel, funcțiile fundamentale ale măștii sînt date de Lăvi-Strauss care ne spune că masca are funcția de a transmite un mesaj... “ prețioasă, ea se transmite din generație în generație" (I. C. Gulian, Lumea culturii primitive, București, 1983, p. 107). ²⁴ N. Vlassa, în Dacia NS, VII, 1963, p. 485—494; Idem, Neoliticul Transilva- niei, Cluj-Napoca, 1976, p. 28—44. ²⁵ M. Roska, Die Sammlung Szofia von Torma, Cluj, 1941, Tafel CXXXI— CXXXVI — Turdaș. ²⁶ D. Berciu, op. cit., p. 510—526; Gh. Lazarovici, în Pontica, IV, 1971, p. 38; Idem, Neoliticul Banatului, 1979, p. 72—75, 131—132, 137—139; A. Lasld, în Mem. Ant., II. 1970, p. 71; N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei, 1976, p. 161—198; S. Mari- nescu-Vîlcu, în Pontica, X, 1977, p. 41—42; VI. Dumitrescu, Esquisse d’une prehis- toire d” la Roumanie, 1983, p. 88, 100. ²⁷ Idolii cu mască triunghiulară apar pentru prima dată în mediul tîrziu Starăevo-Criș, odată cu apariția culturii Vinda A: Gh. Lazarovici, în ActaMN, XVIII, 1980, p. 20, fig. 4Z7__10; E. Comșa, Neoliticul pe teritoriul României — considerații, 1987, p. 33 (Ostrovul Banului). La orizontul „șocului" VinSa C, se pare generate de acesta, acar în mediul Tisa I, figurine pe tron cu mască triunghiulară: xxx, The Late NeoUthic of the Tisza region, Budapest-Szolnok; 1987, (J. Korek, p. 53, fig. 14: P. Raczky, p. 82. fig. 44; K. Hegedus, — J. Makkay, p. 87, fig. 4). ²⁸ Vezi supranota 23. ²⁸ Libațiunea (vărsarea) este întîlnită în diferite contexte la civilizațiile orien- tale vechi: S. A. Tokarev, Religia în istoria popoarelor lumii, ed. II, București, 1976, p. 288—289, (zeița Ibis cu cap de vacă săvîrșește libațiunea...); în Asiria: C. Daniel. Civilizația asiro-babiloneană, București, 1981, p. 167, 189. ³⁰ S. Marinescu-Bîlcu, în Pontica, X, 1977, p. 42; pentru scene de libație vezi supranota 29. De altfel, anumite statui din Orient ce definesc scene de libație, dună părerea noastră, sînt interpretate în diferite moduri; zeița Iștar — S. A. To- karev, op. cit., p. 288. 4; zeiță ce aduce apă — C. Daniel, Civilizația sumeriană, Bucu- rești, 1983, p, 160—161; zeiță cu urnă de sacrificii — V. Zamanovsky, La început a fost Sumerul, București,’ 1981, p. 204; M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, I, București, 1981. p. 41. https://biblioteca-digitala.ro Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Ornița 41 după care va fi conținut apă. Apa are un rol bine determinat în cultul fertilității³¹, vasele fiind principalul suport necesar în vraja aducerii ploii. De altfel, în lucrarea mai sus citată se ajunge la concluzii interesante prin studiul unor obiceiuri legate de fertilitate și fecunditate la popoarele din Europa³². După unii cercetători, ideile religioase ale omului neolitic sînt legate de solidaritatea mistică între om și vegetație, fertilitatea pă- mîntului fiind solidară cu fecunditatea feminină³³. Belșugul recoltelor de- pinde de femei, fiind socotite principalele responsabile ale misterului crea- ției, misterului religios ce guvernează originea vieții, hrana și moartea³⁴. Unele etape ale acestui mister religios le bănuim, descoperirile mai vechi sau mai noi indicîndu-ne existența unui cult diversificat, cu instru- mentar adecvat. Amintim în primul rînd sanctuarele din rîndul cărora se detașează cele de la Parța³⁵ și Căscioarele³⁶. în al doilea rînd, trebuie să luăm în considerare statuetele pe tron³⁷, cele duble³⁸, cele ce ne apar în diverse alte poziții rituale³⁹ și, nu în ultimul rînd, statueta de la Liubcova. Existența lor, coroborată cu o interpretare adecvată, credem că ne permite să afirmăm că în epoca neolitică (cel puțin odată cu neoliticul dezvoltat!) există reprezentate prin statuete momente evolutive din viața divinității, căreia oamenii neoliticului îi împrumutau trăsăturile caracteristice pro- priei lor existențe⁴⁰. Apariția statuetei de tipul celei, de la Liubcova sau celei amintite mai sus⁴¹ credem că sugerează existența unui adevărat pan- teon legat de cultul fertilității și fecundității. Nu putem să facem, în sta- diul actual al cercetărilor, o netă departajare între diferitele zeități dar ³¹ J. Fraser, Creanga de aur, București, 1980, I, p. 135—164. ³² Ibidem, III, p. 244—245; pentru vechimea foarte mare a obiceiurilor legate de fertilitate și fecunditate în Europa, autprul aduce următoarele argumente în ceea ce privește ritualurile legate de grîu: ...Nu există nici o categorie anumită de persoane desemnată să îndeplinească ritualul (nu există preoți), oricine poate să le îndeplinească la nevoie; nu se aleg locuri anume pentru îndeplinirea ritualu- lui; se recunosc spirite, nu zei; ritualurile sînt mai degrabă magice decît propitia- torii. La pagina 264 se observă faptul că fecioarele sînt cele care îndeplinesc ritua- lurile legate de recoltă. ³³ M. Eliade, op. Cit., p. 41. ³⁴ Ibidem. ³⁵ Gh. Lazarovici, Z. Kalmar, Fl. Brașoveanu, A. S. Luca, în Banatica, VIII, 1985. p. 7—46. Se pare că este un sanctuar legat de sacrificarea taurului; cultul său. ³⁶ VI. Dumitrescu, în SCIV, 16, 2. 1965, p. 215—237; Idem, în Dacia NS XIV, 1970, p. 5—24, pl. III; H. Dumitrescu. în Dacia NS, XII, 1968, p. 381—394; VI. Dumi- trescu, în Cultură și civilizație la Dunărea de Jos, (extras), II. p. 73—81 (strati- grafie); p. 69—72 (sanctuar). Pentru discuții: M. Eliade, op.' cit., p. 51. ³⁷ Gomolava; xxx, Katalog, 1986, fig. 2 (Jos în mijloc); xxx, The Late Neolithic of the Tisza region, 1987, p. 53, fig. 14; p. 82, fig. 44; p. 87, fig. 4; VI. Dumitrescu. Esquisse..., 1983, fig. 12/8; M. Gimbutas, op. cit., fig. 2/2; 21/3; M. M. Vasic, PV, III, 1936, sl. 509, 518, 521, 524, 529, 530, 533, 535, 541, 543, 545, 548, 554, 555; între 2, 3 și 6 m. ³⁸ VI. Dumitrescu, Arta preistorică în România, 1974, fig. 193 — Rast, fig. 249 — Gumelnita: Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, 1979, p. 89; Gomolava. xxx. Kata- log, Novi Sad, 1986, fig. 1; VI. Dumitrescu, Esquisse..., 1983, fig. 12/7; 18/8; Gh. La- zarovici și colab., în Banatica, VIII, 1985, pentru altarul dublu; M. M. Vasi<5, PV, III, 1936, sl. 549 a—c, D6,l m. p. 119; sl. 551, D4,5 m: sl. 552, D2,8, p. 120. ³⁹ Există statuete ce reprezintă diverse poziții pe care le considerăm reoro- duse datorită caracterului lor ritual: VI. Dumitrescu. Arta neolitică în România, 1968, fig. 58; 88/3; M. Gimbutas, op. cit., fig. 5/3; 6; M. M. Vacit, PV, III, 1936; sl. 550, D4.1 m, p. 120. ⁴⁰ S. Marinescu-Bîlcu, în Peuce, VI, 1977, p. 16. ⁴¹ Vezi supranotele 37—39. https://biblioteca-digitala.ro 42 Adrian Sabin Luca — Ion Dragomir sesizăm diversificarea de atribute ce este rezultantă sigură a diversificării categoriale între zeități. Poate că statueta de la Liubcova ne indică un caracter de „mistere" al practicării cultice. Existența măștii ne arată per- sistențe mai vechi în ritual. Se pare că „vraja" se rupea la momentul în care masca era luată de pe față. Chiar dacă unii autori consideră că este abuziv să vorbim de religie neolitică⁴², putem în schimb să vorbim de idei religioase existente. în încheiere, considerăm că prin analogiile sale, piesa se leagă cro- nologic de orizontul Vinca C—D⁴³. La Liubcova, unde săpăturile noastre continuă, au fost surprinse în nivelele I—II elemente clare Vinda C⁴⁴. Deo- camdată, elemente mai tîrzii (Vinda D) au fost surprinse doar în perie- gheze⁴⁵. ADRIAN SABIN LUCA — ION DRAGOMIR DATEN UBER EINE BIS JETZT UNBEKANTE STATUETTE VON LIUBCOVA-ORNIȚA, KREIS CARAȘ-SEVERIN (Zusammenfassung) Im ersten Teii des Aufsatzes beziehen sich die Autoren auf den Ort der zufâl- ligen Entdeckung der Statuette (Abb. I)¹⁻². In der Fortsetzung wird eine ausffihrliche Beschreibung des kleinen Stand- bildes gemacht: Faktur, Form (Abb. 2, 4)³-⁵, Kleidung, und wichtigste Eigenschaften (Abb. 3,5). Die Anlagen der verschiedenen Bestandteile der Statuette im Raum der Kultur Vinda und der Horisonte die mit dem Ausgang des spăten Neolithikums gegenwărtig sind werden hervorgehoben⁸⁻²⁰. Die Verfasser versuchen, die Statuete zu interpretieren indem sie von archăo- logischen und ethnographischen Daten ausgehen. Die Schlussfolgerung: wegen der Einmaligkeit, stellt die Statuette eine durch Maskieren und Libation gekennzeich- nete, notwendige Etappe im Fruchtbarkeitskult dar. Es wird gezeigt, dass ausser Sanctuarien und Altăren im spăten Neolithikum auch Statuetten existieren, die als Gdtter verstanden werden konnen. Diese Statuette vergrossert das (geahnte) Pantheon der neolithischen Gottheiten²¹⁻⁴². Die Statuette wird in den Horisont Vinda C—D eingereiht⁴³⁻⁴⁵. ⁴² V. Gordon Childe, De la preistorie la istorie, București, 1967, p. 72. ⁴³ La Vinda descoperirile care constituie cele mai bune analogii sînt în jurul adîncimii de 4 m. ⁴⁴ în locuința 4 din 1985 sînt cele mai tipice elemente. In anul 1987, stratul de depunere Vinda C a avut o grosime destul de mare (80 cm). ⁴⁵ Sînt în curs de prelucrare cîteva piese provenite din periegheze, încadrabile la orizont Vinda D: M. M. Vasic, PV, III, 1936, sl. 382, 04,4 m; p. 71; sl. 390 (?), 0,43 m; p. 73; sl. 429 D4 m; p. 82; sl. 462, D2,9 m, p. 92. https://biblioteca-digitala.ro ECONOMIA ANIMALIERĂ A COMUNITĂȚII vinCiene timpurii de la gornea — CĂUNIȚA DE SUS’ Căunița de Sus este denumirea terasei mijlocii a Dunării, cu o lățime de 200—800 m, amplasată între Dealul Căuniții și terasa inferioară a Du- nării. Terasa are o lungime de 1,5—2 km, fiind cuprinsă între Valea Ca- menița și Ogașul Căuniții. Limita de sud a terasei o constitue șoseaua Moldova Nouă-Orșova¹. La Gornea — Căunița de Sus a fost cercetată una dintre cele mai mari și mai timpurii așezări din aria culturii Vinca, fiind dezvelite peste 40 complexe de locuire, totalizîndu-se o suprafață de 1 000 mp². La Gor- nea, locuirea începe cu bordeie (faza Aj—B₂₁ₕ; B₁₃), în fazele Ă₂, A₃ exis- tînd atît bordeie cît și locuințe de suprafață (platforme)³. Alături de un bogat material ceramic, în complexele de la Gornea, în decursul săpăturilor întreprinse între 1969—1980, a fost excavat un număr important de resturi faunistice cumulînd 2 600 oase, dintre care, 2 000 au fost atribuite unor specii de animale; diferența dintre cele două valori reprezintă așchii și coaste nesemnificative. Eșantioanele, în an- samblu, caracterizează inegal cele trei subfaze (Aₙ A₂, A₃), în sensul că cea mai mare cantitate de oase provine din complexe A₂ (Tab. 1). Repar- tiția pe specii este relativă întrucît nu s-a putut realiza o distincție netă între oasele de vită/bour, porc/mistreț, o situație mai exactă oferind-o da- tele din fig. 1. în grupul celor 2 000 oase determinabile nu au fost incluse fragmen- tele de corn de cerb cu urme de prelucrare, așchiile rezultate din această activitate, atunci cînd a existat certitudinea că ele au fost culese. De ase- menea, a fost exclus de la prelucrarea statistică scheletul unei oi, aproape întreg, găsit în groapa bordeiului 19. Materialul este puternic fragmentat, relevant fiind procentul crescut de coaste și așchii (23%) pe de-o parte, iar pe de alta, slaba reprezentare a pieselor întregi în cadrul eșantionului determinabil (10%). Un procent scăzut de oase (1,3%) prezintă urme de ardere, altele sînt roase. Un nu- măr mare de oase: prezintă urme de secționare, rezultat al încercărilor de tăiere a tendoanelor, în special sub epifize. ¹ Caraș-Severin. Monografie, Editura Sport-Turism, București, 1981. ² Gh. Lazarovici, Gornea, Preistorie, Reșița, 1977, p. 49. ³ Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979, p. 81—82. https://biblioteca-digitala.ro 44 Georgeta El Susi ■*•4 https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Viniiene 45 Distribuția materialului pe specii Tabelul 1 A( A, Aj Nr. % Nr. % Nr. % Bos taurus 108 44,3 482 34,6 165 44,7 Ovicaprine 25 10,5 180 12,9 64 17,3 Sus domesticus 10 4,2 53 3,8 36 9,7 Caniș familiaris 2 0,8 5 0,3 _ --- Total domestice 145 60,9 720 51,6 265 71,8 Cervus elaphus 44 18,4 180 12,9 43 11,6 Sus ferrus 15 6,3 68 4,8 17 4,6 Bos primigenius 6 2,5 42 3 15 4 Capreolus c. 7 2-,9 30 2,1 --- ------ Ursus arctos --- --- 5 0,3 _ --- Martes sp. --- ------ 2 0,1 _ --- Meles meles _ 1 0,07 _ --- Vulpes v. --- --- --- --- 1 0,2 Caniș lupus 1 0,4 2 0,1 --- --- Felis silvestris .___. _ ------ ------ 1 0,2 Castor fiber _ --- 1 0,1 --- Equus hydruntinus _ --- 1 0,1 --- Total sălbatice 73 30,6 332 23,8 77 20,8 TOTAL MAMIFERE 218 91,5 1 052 75,5 ■ 342 92,6 Păsări 2 0,8 6 0,4 _ --- Pești 14 5,8 270 19,3 22 5,9 Moluște 4 L6 65 4,6 5 1,3 TOTAL EȘANTION 238 100 1393 100 369 100 Procentul cel mai mare de resturi revine mamiferelor (80,6%) iar în cadrul lor, bovinelor (40,8%). Populația de bovine este reprezentată prin cele două specii Bos taurus și Bos primigenius. Resturile lor însumează un număr de 818 oase dintre care, se apreciază că, cca 63 fragmente (7,7%) aparțin bourului. Ca număr minim de indivizi (NMI), frecvența bourului este mai mică (6,6%). Pre- zența unei populații mixte vită/bour a făcut dificilă demarcația între oasele celor două specii, nefiind exclusă prezența unor indivizi de tranziție. Piesele bourului aparțin în exclusivitate șcheletului postcefalic, ele fiind mai numeroase în complexele A₂. în privința vîrstelor de sacrificiu, în A,, A₃ par să existe doar animale ucise după atingerea maturității corporale, în A₂ existînd și subadulți. Nu credem să fi existat o preferință pentru o anumită grupă de vîrstă în Aₙ A₃, mai degrabă, insuficiența eșantioa- nelor nu a permis evidențierea tineretului. în acest sens, eșantionul din A₂ pare mai semnificativ. în cadrul acestui grup par să predomine femelele. Ca dimensiuni, populația se încadrează în limitele de variabilitate ale speciei pentru neo- liticul din Valea Dunării⁴, situîndu-se în intervalul inferior de variație pentru neoliticul Ungariei⁵. ⁴ Al. Bolomey, în Annuaire Roumaine d’anthrapologie, V, 1968, p. 26. ⁵ S. Bokonyi, în Acta Arctic Hung. XIV, f. 1—2, 1962, pi 174—214. https://biblioteca-digitala.ro 46 Georgeta El Susi Tabelul 2 Datele metrice ale bovinelor Bos taurus Bos primigenius N Variabil. M N Variabil. M COARNE Lg. maximă 2 244; 270 0 mare bază 8 46 ---77,5 66,2 0 mic bază 8 37 ---64 51,6 Circonferința bază 7 137 ---230 189,2 MAXILA P2---M3 9 130; 139 P2---P4 3 49 ---64,5 56,8 M1---M3 7 72 ---82 80,1 Lg. M3 3 31 ---33,5 31,8 MANDIBULA P2---m3 1 161 p2---m4 7 49 ---65 54,3 Mi---M3 5 77 ---100 90 Lg. M3 3 36,5---43 39,2 SCAPULA Lățime col 5 48 ---57,5 54,5 1 60 Lungimea articulației 2 67,5; 70,5 2 75; 76,5 Lg. supraf. de artic. 2 52; 58,5 2 63; 65,5 HUMERUS Lățimea trohlee 4 73,5---82 77,6 2 88; 91 Lățime distală 3 82 ---84 82,8 2 93,5; 99 0 distal 4 75 ---85 81,2 2 92; 99 RADIUS Lț. supraf. art. prox. 4 72,5__84 80,6 2 87; 92,5 Lățime prox. 7 77,5---90 84,4 5 96,5---113 102 0 prox. 10 39,5---47 43,3 4 48,5---51 49,8 Lățime distală 9 61 ---78,5 74,2 1 98 0 distal 9 41 ---48 44,6 1 55 TIBIA Lățime distală 12 61,5---69 65,5 2 75; 75 0 distal 13 44 ---51 48,7 2 53; 56,5 METACARP Lg. maximă 1 201 Lățime proximală 14 61,5---69 1 73,5 74,1 Lățime distală 4 59 ---65,5 63,7 6 70---77 METATARS Lg. maximă 1 230 Lățime prox. 4 52 ---59 54,6 65,5---68 66,5 Lățime distală 4 60,6---64 62,1 4 ASTRAGAL Lungime laterală 24 63 ---75 70,3 5 77---80 78,5 Lățime maximă 25 37,5---47,5 42,8 2 50; 51 CALCANEU 145---157 151,5 Lungime maximă 5 130---139 133,5 3 58,5---62 60 Lățime maximă 8 52 ---57 55,1 8 71 ---71,5 71,3 PHALANX I Lungime maximă 51 59 ---69 63,2 5 PHALANX II 49 ---51,6 50,5 Lungime maximă 45 37 ---47,5 41,9 3 https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Vinăiene_______________47 Cele mai multe resturi provin de la specia domestică, în general, se constată o distribuție inegală pe regiuni corporale, în sensul predomi- nanței fragmentelor de craniu, dinți, falange, astragale. S-au păstrat opt coarne, dintre care, două sînt aproape întregi. Tipologic, cinci coarne pre- zintă un traseu foarte curbat, cu vîrful orientat înainte, pereți groși, șăn- țuiri scurte. Au aparținut unor masculi adulți, fiind de tip „brahyceros“. Un alt fragment prezintă pereți subțiri, poroși, probabil că a aparținut unui mascul tînăr. Celelalte două piese sînt mai puțin curbate, unul pro- vine de la o femelă și celălalt de la un mascul. Din punct de vedere di- mensional, coarnele se încadrează în limitele superioare de variație ale tipului „brahyceros“, unul singur, mai masiv, se apropie de datele feme- lelor de bour de la Obre II⁶ (0 mare bază —- 77,5 mm; 0 mic bază — 64 mm; circumferință bază — 230 mm). în general, coarnele Sînt mai gra- cile decît cele din locuirea de la Cîrcea-Viaduct¹. Bovinele din așezare erau de talie mare. Măsurătorile indică animale mai puțin, masive decît cele din nivelul Stardevo-Criș de la Cîrceva-Viaduct⁹. Comparativ cu bovi- nele din așezări de tip Starcevo-Criș din Valea Dunării⁹, s-ar părea că, pentru unele piese¹⁰ se observă un început, de proces de gracilizare. Da- tele metrice prelevate se încadrează în domeniul de variație al animalelor de la Liubcova” (Vinca-Turdaș). Tabelul 3 Măsurători pe oasele întregi ale bovinelor PIESA RADIUS METACARP METATARS 1. Lungime maximă 291 201 230 2. Lățime prox. 79 66,5 52 3. Lățime diaf. 41,5 36 31 4. Lățime dist. 73,5 --- 62,5 2x100 I ------------- 27,1 33 22,6 1 3X100 I 1 14,2 17,9 13,4 4X100 --- 1 25,2 ■ 27,1 Talia (Matolcsi) 125,1 127,2 122,5 Sexul femei mascul femei ⁶ S. Bokonyi, Wissenschaftliche Mittcilung des BosnischHerzegowinischen Lan- desmuseums, Sarajevo, IV, A, 1974, p. 94. ⁷ Al. Molomey, în Oltenia, 1, 1980, p. 20. ⁸ Ibidem. ⁹ G. El Susi, în ActaMN (sub tipar), tab. 2. ¹⁰ Fenomenul este vizibil pe maxilă, omoplat, lț. trohlee, Iț. dist. mc., Iț. dist. tb., în general, pe oasele ce există în număr mai mare. ¹¹ O. Necrasov, M. Stirbu, în Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui II, 1980, p. 33. https://biblioteca-digitala.ro 48 Georgeta El Susi Cele cîteva piese întregi (tab. 3) au furnizat valori ale taliei cuprinse între 122,5—127,2, cu o medie de 124,9, valoare superioară celei pentru bovinele din așezarea de la Zau de Cîmpie¹², Obre II¹³. Avînd în vedere dentiția jugală suficient reprezentată, am utilizat doar acest criteriu pentru stabilirea NMI și a vîrstelor de sacrificare. Din cele 83 animale, un procent de 30,1% era tineret, 14,4o/ₒ adulți tineri și 55,4% erau maturi. Au fost depistate chiar exemplare cu dentiția foarte erodată, însă proporția lor e mică. Această repartiție pe grupe de vîrstă indică un mod de exploatare în care doar un procent mic de animale era folosit pentru carne, restul pentru obținerea altor avantaje economice: lapte, asigurarea reproducerii speciei. Un raport subadult/adult tînăr/ma- tur de 2/1/3 indică o exploatare echilibrată a speciei. Populația de ovicaprine Resturile acestui grup de mamifere cumu- lează im număr de 269 oase, echivalînd cu un procent de 13,4%. în ca- drul lor caprele au mai puține oase, raportul O/C fiind cam 3/1. Există însă suficient material pentru care nu s-a putut stabili o diagnoză dife- rențială, în speță resturile maxilare (un procent de 23%), tibiile, diafi- zele unor oase lungi, ceea ce nu exclude posibilitatea unei frecvențe mai mari a caprei. De la capră s-au păstrat un fragment de corn de tip „prisca" și un altul, ce are un aspect de sabie, de tip „aegagrus". Acesta din urmă pro- vine de la o femelă, avînd următoarele dimensiuni: lungime maximă — 143 mm; 0 mare bază — 29; 0 mic bază — 17; circumferința bazei — 78. în privința scheletului postcranian, acesta apare mai robust decît cel al oii, capra fiind în general de talie medie. De la oaie s-au păstrat trei procese cornulare, două aparținînd mascu- lilor și unul la o femelă. Coamele masculilor erau robuste, unul dintre ele păstrat întreg prezintă următoarele dimensiuni: lungime maximă — 127 mm; 0 mare bază — 39,5; 0 mic bază — 30; circumferința bazei — 113. Celălalt, deși fragmentar, pare mai robust decît primul (0 mare bază — 51 mm; 0 mic bază — 34 mm). Cornul de femelă, este scurt, aplatizat, cu aspect caprin. Scheletul postcranian al oii este relativ gracil. în B₁₉ a fost găsit un schelet aproape întreg de la un mascul de Ovis, pentru care s-a estimat o înălțime la greabăn de 62,36 cm (Haak), 62,51 cm (Talkin). Individul avea puțin peste 3—3V2 ani, fapt stabilit pe baza sutu- rilor humerală (prox.), femurală (distală) și tibială (prox), vizibile pe alocuri. Alte două metapodii păstrate întregi: un metacarp și un meta- tars, au permis calcularea unor înălțimi de 60,14 cm (Haak), 60,63 (Tal- kin) respectiv, 55,06 (Haak) și 56,62 (Talkin). în general, valorile calcu- late par mai ridicate decît cele de la Obre II¹⁴, fiind asemănătoare celor din neoliticul grecesc¹⁵, Maroslele Pana¹⁶, Gornea — Locurile Lungi¹¹. Modalitatea de sacrificare a ovicaprinelor diferă de cea a bovinelor. Predomină animalele sacrificate pînă la 3 ani (46,3%), între 3—5 ani fiind tăiat un procent de 31,7% și doar 21,9% fiind ținute peste 5 ani. ¹² S. Haimovici, V. Man, în SCIVA, 37, 1984, 4, p. 335. ¹³ S. Bokonyi, Wissenschaftliche ..., p. 68. ¹⁴ Ibidem, p. 74. ¹⁵ Ibidem. ¹⁶ S. Bokonyi, în ArhErt, 91, 1964, I, 87—93. ¹⁷ G. El Susi, op. cit. https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Viniiene 49 Tabelul 4 Datele metrice ale oii din bordeiul 19 Piesa STING . DREPT HUMERUS --- l-S- maximă 144,5 144,5 --- Lț. proximală 48 48 --- Lț. diafiză 14,5 14,5 --- Lț. trohlee 27,5 27,5 --- Lț. distală 31,5 32 TALIA (Haak) 61,26 cm 61,26 cm RADIUS --- Lg. maximă --- --- --- Lț. s. art. prox. 31 --- Lț. proximală 33,5 --- Lț. diafiză 17,5 FEMUR --- Lg. maximă 175 175 --- Lț. proximală 49,5 49,5 --- Lț. diafiză 15,5 16 --- Lț. distală 42,5 43 TALIA (Haak) 63,35 cm 63,35 cm TIBIA --- Lg. maximă 209 --- Lț. proximală 41,5 --- Lț. diafiză 16 --- Lț. distală 29,5 TALIA (Haak) 63,95 cm ASTRAGAL --- Lg. maximă 32,5 --- Lț. maximă 19,5 CALCANEU --- Lg. maximă 60 --- Lț. maximă 25 PHALANX I --- Lg. maximă 41,5 METACARP --- Lg. maximă 128 --- Lț. diafiză 14 --- Lț. distală 26,5 TALIA (Haak) 62,08 cm (Talkin) 62,08 cm (Teichert) 62,59 cm METATARS --- Lg. maximă 134,5 134,5 --- Lț. proximală 22 22 --- Lț. diafiză 13 13 --- Lț. distală 25 25,5 TALIA (Haak) 61,19 cm 61,19 cm (Talkin) 62,94 cm 62,94 cm (Teichert) 61,06 cm 61,06 cm Această repartiție pe grupe de vîrstă indică folosirea animalelor în pri- mul rînd pentru carne. Un singur exemplar avea dentiția foarte erodată pînă la bordul mandibular, se pare că era o capră (după caracteristicile unghiului mandibulei). Populația de suine însumează 199 resturi dintre care un procent de 5O,2o/o aparține mistrețului. Populația considerată domestică era de di- 4 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 50 Georgeta El Susi Tabelul 5 Datele metrice ale suinelor Sus domesticul Sus ferrus N Variabil. M N Variabil. M MAXILA P----M’ 1 120 P----P4 1 35 3 39 ---44 42,1 M1---M3 1 81 Lg. M3 2 29; 32,5 2 41,5: 44 MANDIBULA P2---Ma 1 94 4 127 ---130,5 128,8 P2---P, 4 35 ---42,5 39,1 M,---Ma 1 59 4 87,5---92 89,6 Lg. Mu 4 27,5 -30,5 29,1 4 43 ---48,5 45,5 OMOPLAT Lățime col 5 21 ---27 23,9 10 30 ---39 33,8 Lungimea articulației o 33; 30,5 5 45 ---57 52,2 Lg. supraf. de artic. 2 28; 29 5 37 ---44 40,5 HUMERUS Lățime trohlee 3 38 ---49 42 Lățime distală 2 50,5; 69,5 RADIUS Lungime maximă 1 213,5 Lățime proximală 1 28,5 3 39 ---51,5 43,8 Lățime distală 3 39 ---44 42 COXAL 0 acetabular 3 41 ---57 51,5 TIBIE Lățime distală 2 28; 29,5 v 1 39 ASTRAGAL Lungime laterală 6 41 ---55 52,5 Lățime maximă 6 29 ---34,5 32,1 CALCANEU Lungime maximă 3 63---70 63,6 1 105 METACARP III Lungime maximă 1 96 METATARS IV Lungime maximă 1 87 mensiuni mici, talia ei varia între 58,8 cm—76 cm, cu o medie de 65,2 cm. A fost depistat și un individ cu o talie de 80,5 cm ce ar putea caracteriza un individ de tranziție. Populația de mistreț era de dimensiuni mode- rate, cu valori ale taliei cuprinse între 89,6—112,3 cm, cu o medie de 96,7 cm. în cadrul populației par să predomine femelele. Datele metrice prelevate pe lățimile oaselor par să indice o populație cu un schelet mai robust decît al celei de la Căscioarele¹⁸. în privința modului de exploatare a celor două populații există diferențe semnificative. Pentru specia do- ld Al. Bolomey, Annuaire.. /, p. 24, tab. 3: https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Vinăiene 51 mestică, subadulții și adulții tineri reprezintă un procent de 70,5%, în timp ce maturii doar 29,5%. Pentru mistreț predomină adulții și maturii cu o pondere de 82,3o/„ față de 17,5%^ procentajul tineretului. Populația de cervide este reprezentată printr-un număr de 304 frag- mente, cea mai mare parte provenind de la cerb (267 frgm.). Materialul său este puternic fragmentat, el aparține în cea mai mare, parte schele- tului poscefalic. Această situație nu exclude posibilitatea ca animalele să fi fost detașate de cap și apoi aduse în așezare. Doar o singură porțiune de corn s-a păstrat, cu o circumferință a rozetei de 265 mm, provenind de la un animal foarte mare. în general măsurătorile executate eviden- țiază o largă variabilitate, datorat, probabil, dimorfismului sexual. Valo- rile corespund celor pentru cerbul din neoliticul Iugoslaviei¹⁹, fiind mai Tabelul 6 Datele matrice ale cerbului N Variabil. M' MANDIBULA 3 44,6---69 56,5 Lg. M3 2 32; 34 OMOPLAT Lățimea colului 5 31 ---38 33,4 Lungimea articulației 1 67,5 HUMERUS Lățimea trohleii 1 56,5 RADIUS Lățimea proximală 4 56,5---67 59,8 Lățimea distală 2 48,5; 49,5 COXAL 0 acetabular 5 51 ---62 57,2 TIBIE Lățimea distală 2 50; 53 METACARP Lățimea proximală 1 46 Lățimea distală 11 42,5---59 49,6 METATARS Lățimea proximală 4 36,5---50,5 41,2 ASTRAGAL J Lungimea laterală 6 54 ---58,5 55,9 Lățimea maximă 8 32,5---36,5 34,4 CALCANEU Lungimea maximă 2 124; 126,5 Lățimea maximă 2 41; 41,5 CENTROTARS Lungimea maximă 4 44 ---56,5 50,7 PHALANX I Lungimea maximă 15 58 ---65 61,7 ¹⁹ S. Bokonyi, Wissenschaftliche ..., gig. 16_18. 4* https://biblioteca-digitala.ro 52 Georgeta El Susi mici (cu excepția Iț. dist. a mc.) decît cele de la Căscioarele²⁰. Prezența pe teritoriul Banatului a unei populații de cerb mai mici decît în restul țării a fost relevată cu ocazia studiului faunei pentru epipaleoliticul din Valea Dunării²¹. Pe baza datelor oferite de studiul scheletului postcranian, se apreciază că un procent de 71,4% erau adulți-maturi și doar 28,6% erau subadulți. De la căprior s-au păstrat doar 37 fragmente, dintre care un procent de aproximativ 30% sînt coarne pe peduncul. De obicei secționarea s-a realizat între frontal și rozetă, cele mai multe avînd urme de prelucrare spre vîrf. Prezența în material, alături de coarne și a altor porțiuni de craniu, presupune că aceste animale au fost tranșate în așezare. Se pare că vînarea căpriorului era mai intensă în lunile de vară și începutul toamnei (mai-octombrie), deoarece toate cele 12 coarne sînt pe peduncul. Printre coarne se remarcă unul cu o circumferință a rozetei de 86,3 mm, ce provine de la un animal matur. Celelalte piese prezintă valori ce osci- lează între 43,5—69 mm, diferențele fimd date de vîrstele diferite de vînare a animalelor. Din acest punct de vedere, majoritatea coarnelor pro- vin de la animale între 1—3 ani, fapt confirmat și de dentiție. Din sche- letul membrelor s-au păstrat un mc. și un mt. ce ar proveni de la un ani- mal de talie mare (probabil un mascul, alături de un alt mc. ce provine de la un exemplar de talie medie — tab. 7). Un procent de 60% dintre animalele ucise erau sUbadulte. Puținele dimensionări indică prezenței unei populații de căprior ce nu depășea media celei de la Căscioarele²². Alte specii Cîinele este reprezentat prin 7 resturi, oasele sale lipsind din complexele A₃. Fragmentele provin de la exemplare de talie mică și mijlocie, comune așezărilor neolitice de pe teritoriul României și zo- nelor învecinate. De la lup s-au păstrat trei fragmente, ce provin de la minimum doi indivizi, dintre care unul era mai mic. Datele metrice ale căpriorului Tabelul 7 Piesa Dimensiunile | Piesa DimenslunUe MANDIBULA Lățime proximală 19;23; 20 P2---m3 68 0 proximal 15; 16; 15,5 M,-M, 40,5 Lățime diafiză 11,5; 13; 10,5 P2---P4 27,5; 28,5; 29 Lățime distală --- 21,5; 21,5 Lg. M3 15; 16 0 distal 13,5; 14,5; Î2,5 HUMERUS METATARS Lățime trolilee 24; 24,5 Lungime maximă 204 0 distal 22; 22,5 Lățime proximală 21 tibie 0 proximal 23 Lățime distală 28; 30 Lățime diafiză 13,5 0 distal 22; 22 Lățime distală 23,5 0 distal 16,5; 16 METACARP 159; 169,5 PHALANX I 41 Lungime maximă Lungime maximă M Al. Bolomey, în Annuaire..., p. 22, tab. 2. ²¹ Al. Bolomey, în Dacia N.S., XVII, 1973, p. 47. ²² Al. Bolomey, în Annuaire ..., p. 27. https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Vinciene 53 Tabelul 8 Datele metrice ale finelui și lupului (*) Piesa Dimensiunile Piesa Dliperislunile MANDIBULA RADIUS (*) P>---M, 63,5; 68 Lățime distală 31 Pi---P, 32,5; 36 • 0 distal 23 Mi---M, 31; 32 FEMUR Lg. Mi 19,5; 21; 20,5 Lățime distală 26; 28,5 HUMERUS (*) TIBIE Lățime distală 35; 42,5 Lățime distală 21 Lățime trohlee 30 0 distal 16,5 0 distal 32.5 Ursului îi sînt atribuite 5 fragmente aparținînd la minimum doi in- divizi adulți. Din Bₗfᵢ au fost recoltate un mc. (lț. dist. — 18 mm și doi canini. Din BS₎ provin un mc. (lg. max. — 18 mm) și un humerus (lț. troh- lee — 73,5 mm; lț. dist. — 100; 0 dist. — 60). Jderul este reprezentat printr-un fragment de mandibulă cu M₍ — 11 mm și o porțiune de humerus distal cu lț. dist. — 14 mm; 0 distal — 8,5; lț. diaf. — 4,5. Oasele provin de la un adult. De la bursuc s-a păstrat printr-o mandibulă dr. cu I] — M, — 54 mm; M, — 15 mm. Vulpii îi aparține un fragment de mandibulă cu M] — M₃ — 28,5 mm; M₍ — 16 mm. De la castor s-a păstrat un fragment de femur cu lț. proximală de 48 mm; lț. diafiză — 22 mm, aparținînd unui exemplar mare. De Ia pisica sălbatică provine un fragment de mandibulă nedimen- sionabil. Păsările sînt reprezentate prin 8 oase ce provin, probabil de Ia specii acvatice. Peștii cumulează un număr mare de resturi (306), reprezentate prin vertebre de somn (exemplare mari), dinți faringieni de crap, operculare, radii de la alți teleosteeni. S-au păstrat 0 serie de cochilii de moluște aparținînd scoicii de Du- nare. Repartiția materialului pe Tabelul V în B9, datat în A2, s-a găsit un me- animale grupe de tacarp aparținînd speciei Equus (Asinus) hydruntinus, a cărui analiză a fost tra- Nr. frgm. % tată într-un alt articol23. Cele prezentate mai sus prefigurea- ză 0 anume situație a economiei anima- liere a comunității vinciene de la Gor- Mamifere 1612 nea, interprețarea datelor expuse per- Păsări 8 80,6 mițînd reliefarea unor trăsături ale Pești 306 0,4 acesteia concordante cu ecosistemele pe Moluște 74 15.3 care le exploata. Total 2000 3,7 Analizînd datele tabelului de mai sus, se constată că locuitorii așezării ²³ G. El, Susi, în Banatica VIII, 1985, p. 79—82. https://biblioteca-digitala.ro 54 Georgiîta El Susi nu acordau o importanță deosebită culesului moluștelor și prin- derii păsărilor acvatice. Procentul relativ ridicat de oase de pește, corelat cu condițiile optime de amplasare a sitului, indică prezența unui pescuit activ, cu caracter sezonier. în toate cele trei subfaze (Aₙ A₂, A₃) cea mai mare importanță se acorda exploatării mamiferelor, în cadrul lor bovinele avînd ponderea cea mai mare. Referința procentuală aplicată la cazul bovinelor (fig. 1) in- dică cu claritate o evoluție în sens ascendent a importanței acestui grup, cifric traducîndu-se prin valori ce oscilează între 38,8% (AJ și 44,6% (A₃). în cadrul populației mixte de vită-bour, procentul celui din urmă este identic în Aₙ A₃, scăzînd în A₂. Acest fenomen ar putea fi un reflex al procesului relativ intens de domesticire din A₂, fie datorită unei po- sibile scăderi a interesului pentru exploatarea acestei specii. Referitor la ovicaprine, surprinde ponderea scăzută a lor, mai ales în Aₗₜ ele atingînd parametrii normali²⁴ în A,, A₃. Valorile scăzute din Af și-ar putea găsi explicația, fie în exploatarea mai puțin rațională la începutul fazei A, fie în eșantioanele ce caracterizează inegal cele trei subfaze. în populația de suine sînt semnalate unele fluctuații semnificative. Dacă în A, ponderea populației „domestice" este de 5,5%, ea crește la 12,7o/o în A₃, ceea ce ar indica un proces tot, mai accentuat de stabilitate al comunității. în ceea ce privește exploatarea cervidelor sînt semnalate fluctuații marcante. Astfel, interesul pentru exploatareti grupului este sporit în A₎ₜ el scăzînd în A₃. Această diminuare a procentajului cervidelor de-a lun- gul fazei A trebuie corelată cu ceea ce s-a arătat mai sus la bovine. Grupul „alte specii" cuprinde: cîinele, lupul în A₁₍ cîinele, ursul, jde- rul, bursucul, lupul, castorul, măgarul sălbatic în A₂ și vulpea, pisica sălbatică în A₃. Se semnalează o varietate mare de carnivore mari și mici, comune așezărilor amplasate într-un ecosistem complex cum este cel din Valea Dunării. Procentele mici pe care le înregistrează, evidențiază fap- tul că vînarea lor avea un caracter ocazional, atît pentru a se reduce nu - mărul dăunătorilor, cît și pentru blană. Realizînd o comparație între subfaza Ai de la Gornea — Căunița de Sus și nivelele IV—III de la Liubcova — Ornița²⁵ se constată tih mod analog de exploatare a principalelor grupe de mamifere, așa cum rezultă din interpretarea graficelor figurii 1. Analizate în ansamblu, între eco- nomia comunității vinciene de la Gornea și cea de tip Starcevo-Criș de la Moldova Veche-Rît^, există diferențe semnificative. Asistăm la o ex- ploatare mai intensă a bovinelor care la Gornea reprezintă 43,3%, față de 34,6o/o la Moldova Veche. în privința ovicaprinelor nu sînt semnalate modificări semnificative, între cele două tipuri de stațiuni. în privința suinelor, diferența rezidă în importanța mai mare acordată porcului do- mestic în raport cu mistrețul. Dacă la Moldova Veche, la un procent de 19,2% suine, porcului domestic îi revine 7,7%, la Gomeă, la un procent ²⁴ V. Dumitrescu, Al. Bolomey, Fl. Mogoșanu, Esquisse d’une prehistoire de la Roumanie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 151. ²⁵ G. El Susi, Comunicare la cea de-a XXII-a sesiune anuală de rapoarte pri- vind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1987, Pitești, 25—26 martie 1988; săpături S. A. Luca, SI/1985. ²⁶ G. El Susi, în ActaMN (sub tipar). https://biblioteca-digitala.ro Economia animalieră a comunității Vinticne de 16,9% suine, specia domestică reprezintă 8,3%, deci aproape jumătate. Și în exploatarea cerbului intervin modificări în sensul scăderii intere- sului în vînarea lui, la Gornea reprezentînd 16,7% față de 26,9% la Mol- dova Veche. Deci la Gornea, economia comunității vinfiiene adoptă tot mai mult calea pe care a urmat-o mai tîrziu economia neolitică în Cîmpia Română, în epoca culturilor Boian²⁷ și Gumelnița²⁸ fiind caracterizată „printr-o evidentă pierdere de interes pentru cervide, o importanță tot mai mare a bovinelor ce continuă a se situa în capul tuturor eșantioanelor, o sta- bilizare a exploatării ovicaprinelor, în timp ce grupa suinelor comportă procente variabile"²⁹. GEORGETA EL SUSI VIEHZUCHT IN DER JUNGSTENZEITLICHEN VINCASIEDLUNG VON GORNEA — CĂUNIȚA DE SUS (Zusammenfassung) Bei Gornea — Căunița de Sus, im Donautal, wurde von 1969 bis 1980 eine der grossten und friihesten Siedlungen aus dem Areal der Vinfiakultur erforscht. Man hat uber 40 Wolinkomplexe entdeckt zusammen mit Keramik und eine grosse Menge von faunistischen Uberresten geborgen, die im vorliegenden Material ana- lysiert werden. Die osteologischen Funde zăhlen uber 2600 Knochenreste, von denen fast 2000 bcstinnnbar waren. Die Tierknochenfunde, als Ganzes betrachtet, charakterisieren vcrschieden die 3 Unterștufen von Vinda A. Der grosste Betrag an Knochenresten stammt aus den Komplexen die als A₂ datiert wurden; Ai und A₃ sind ărmer an solchen Resten (Tafel 1). Die Verteilung der Funde auf Tiergruppen ist folgendc: Reste ’/o Săugetierc 1612 80,6 Vogel 8 0.4 Fische 306 15,3 Molusken 74 3,7 Summe 2000 Dem Rinderbestand (Ur-Rind) gehoren 818 Knochenreste an, die cinem Pro- zentsatz von 49,2% anhand der Knochenreste und 43,3% anhand der Indivi- duerizahl entspricht. Das Hausrind besass kiirzere und diinnere Horner als die des Ur-Rinds, nur die eines einzigen Exemplars entsprachen nahezu dem „Primigenius“-Typ. Es han- delt sich um Tiere von erheblicher Korpergrosse (siehe TafeT 2), weniger massiv als jene aus der Stardevo-Criș Siedlung von Cîrcea-Viaduct, die jedoch in der Variationsbreite den aus Liubcova (Vinda Turdaș) stammenden entsprachen. Die Korpergrossen schwankt zwischen 122,5 und 127,2 cm mir einen Durcli- schnittwert von 124,9 cm (Matolcsi, Tafel 3), der uber jener der Rinder aus der i----------------- ²⁷ Al. Bolomey, în Cercetări Arheologice, V. 1982, p. 182. ²⁸ O. Necrasov, S. Haimovici, în SCIV, 17, 1966, 1, p 101—109. ²⁹ V. Dumitrescu, Al. Bolomey, Fl. Mogoșanu, Esquisse..., p. 151. https://biblioteca-digitala.ro 56 Georgeta El Susi Siedlung von Zău de Cîmpie und Obre II liegt. Von den 83 Individuen wăren 30,1% Jungtiere, 14,4% junge ausgewachsene Tiere und 55,4% ausgewachsene. Das Verhăltnis Jungtiere/junge ausgewachsene Tiere/ausgewachsene Tiere ist 2/1/3 und weist auf eine ausgeglichene Ausbeutung des Rindes hin. Dem Bestand von Schafe und Ziege entsprechen 269 Knochenreste, die 13,4% der Knochenreste und 18,4% der Individuenzahl von den Knochenreste darstellen. Im Ramen der gruppe haben die Ziegen weniger Knochen, das Verhăltnis Schaf/ Ziege ist ungefăhr 3/1. In der Erdhiitte nr. 19 fand man ein fast vollstăndiges Skelett eines Schafbocks anhand dessen eine Widerristhfihe von 62,36 cm (Haak) und 62,51 cm (Talkin) berechnet wurde (Tafel 4). Zwei weitere Metapodien ermoglichten die Berechnung von Widerristhohen: 60,14 cm (H), 60,63 cm (T) bzw. 55,06 cm (H) und 56,62 cm (T). Im allgemeinen scheinen die berechneten Werte hoher zu sein als jene von Obre II und sind denen aus dem griechischen Neolithikum, Maroslele Pana, Gornea — Locurile Lungi ăhnlich. Das Schlachten von Schafen/Ziegen unterscheidet sicii von dem der Rinder. Uberwiegend wurden Tiere bis zum 3. Lebensjahr geschlachtet (46,3%). fiir jene von 3—5 Jahren wurde ein Prozentsatz von 31,7% ermittelt und nur 21,90/0 wurden mehr als 5 Jahre gehalten. Vom Schwein stammen 199 Knochenreste, von denen 50,2% sind Wildschwein- knochen. Das Hausschwein war kleiner, seine Korpergrosse schwankt zwischen 58,8 und 76 cm., mit einen Durchschnittwert von 65,2 cm. Es wurde ein Individuum ermittelt, dessen Hohe 80,5 cm betrăgt, das ein Ubergangsexemplar charakteri- sieren konnte. Das Wildschwein war mittelgross. Die Korpergrossen betrugen 89,6—112,3 cm mit einen Durchschnittwert von 96,7 cm (Tafel 5 — metrische Daten). Fiir das Hausschwein liegt der Prozentsatz der Jungtiere und jungen ausge- wachsenen Tiere bei 70,5%, wăhrend den ausgewachsenen Individuen bloss 29,5’4 zufăllt. Beim Wildschwein sind junge ausgewachsene Tiere und ausgewachsene Individuen iiberwiegend und betragen 82,3%, wobei bloss 17,5% den .Tungtieren zufăllt. Dem Bestand von Rothirsch/Reh gehdren 304 Knochenreste an, die meisten stammen vom Rothirsch (267 Reste). Die metrischen Daten (Tafel 6, 7) entsprechen denen des Rothirsches aus dem Neolithikum Jugoslawiens, sind aber kleiner als jene von Căscioarele (Tafel 6). Die Anwesenheit im Banat eines kleineren Rothirsch bestand's als im iibrigen Territorium des Landes wurde im Studium iiber die Fauna des EpipaleolithikumS aus dem Donautal hervbrgehobcn. Auf Grund der Untersuchung der Rumpf- und Gliedmassensskeltte schătzt man ein dass 71.4% junge ausgewachesene/ausgewachsene Tiere wăren und nur 28,6% Jungtiere. Vom Reh wurden 37 Reste bestimmt, 12 davon sind Horner am Rosenstock. die im Grossteil von Tieren stammen die vom 1.—3. Lebensjahr gejagt wurden. Die wenigen Masswerte weissen auf einen Rehbestand hin, dessen Individuen nicht den Mittelwert jener von Căscioarele an Ausmas sen iibertrifft. Die Gruppe „Andere Tierarten" schliesst folgende ein: Hund, Wolf in AI₍ Hund, Braunbăr, Ede’marter, Dachs, Wolf, Biber, Wildesel in A₂ und Rotfuchs, Wild- katze in A₃. Im Allgemeinen betrachtet, gibt es zwischen der Wirtschaft der Vincasiedlung von Gornea — Căunița de Sus und der von Moldova Veche-Rît (Star6evo-Criș Kul- tur) wessentliche Unterschiede. Das Rind wird intensiver ausgebeutet: 43,3% im vergleich zu 36.6% bei Moldova Veche (Abb. 1). Was Schaf/Ziege betrifft, sind keine wessentlichen Anderungen zwischen den beiden Siedlungen zu bemerken. In Gor- nea wird den Hausschwein eine grossere Bedeutung zugemessen als dem Wild- scbwein. Wenn in Moldova Veche aus einen Prozentsatz von 19,2% (Haus- und Wildschwein, 7,7% den Hausschwein zufăllt), sind in Gornea von 16,9% Schweine, 8,3% Hausschwein. also fast die Hălfte. f Auch in der Nutzung von Rothirsch sind Anderungen zu bemerken. In Gornea wurde er weniger gejagt (16,7%) im Vergleich zu Moldova Veche (26,9%) Die Abb. 1 stellt die Entwicklung der Wirtschaft in der Phase A da. Als Schlussforgerung — die Wirtschaft der Vinâasiedlung von Gornea—Cău- nița de Sus ist im Begriff denselben Weg zu gehen, den die Neolithische Wirtschaft in der Zeit der Boian und Gumelnița Kulturen beschritten hat. Sie kennzeichnet sich durch ein kleineres InteresSe fiir Rothirsch/Reh, eine wachsende Bedeutung der Rinder und Stabilisierung der Ausbeutung von Schaf/Ziege, wăhrend das Schwein schwankenden Prozentsătze unterworfen ist. https://biblioteca-digitala.ro VÎNATOAREA în cursul perioadei DE TRANZIȚIE DE LA EPOCA NEOLITICĂ LA EPOCA BRONZULUI PE TERITORIUL ROMÂNIEI Comunitățile din perioada de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului s-au ocupat pe lîngă ocupațiile principale cum erau cultivarea plantelor și creșterea animalelor domestice, cu vînătoarea, după cum o dovedesc numeroasele oase de animale sălbatice, strînse cu grijă prin săpăturile arheologice și studiate cu atenție de către specialiștii în paleo- faună, în special de cei din colectivul de la Universitatea din Iași. în lucrarea noastră ne vom ocupa cu problemele referitoare la prac- ticarea vînătorii de către comunitățile din perioada amintită, bizuindu-ne. cum este și firesc, atît pe datele semnalate de către arheologi în rapoar- tele lor preliminare de săpături și în diferite studii de sinteză, cît și în special, pe datele din lucrările specialiștilor în paleofaună, date pe care le vom sintetiza și interpreta din punct de vedere istoric, evident în strânsă corelație cu evenimentele istorice care s-au desfășurat în acea vreme. Perioada de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului a durat mai multe secole (parte în prima jumătate și parte în a doua jumătate a mileniului al III-lea î.e.n.) și este caractezată prin producerea unei serii de mișcări de populație dinspre diferite direcții înspre ținuturile țării noas- tre. Drept urmare, s-au provocat numeroase frămîntări în sinul comuni- tăților locale, în unele cazuri dislocarea lor și evident amestecuri de populație. Astfel, s-a ajuns cu timpul la formarea unor culturi noi, ai căror purtători au avut obiceiuri, ca și ponderea ocupațiilor deosebite de acelea ale predecesorilor lor. Una din primele mișcări de populație produsă la începutul perioadei de tranziție a fost aceea dinspre ținuturile din vestul R. S. S. Ucrainiene în nordul Moldovei a unor comunități, nu prea numeroase, ale culturii numite a amforelor sferice*. Acestea, treptat, s-au răspîndit în zona din- tre Carpații Orientali și Șiret pînă în Centrul Moldovei. în privința purtătorilor culturii amforelor sferice se duc încă discuții între specialiști în ceea ce privește ponderea diferitelor ocupații din do- meniul activităților lor economice. Documentarea din Moldova, oglindită pînă în prezent, prin seria de morminte cu cutii de piatră este foarte săracă, în general, în privința tuturor categoriilor de oase de animale. în ¹ Șt. Cucoș, Cultura amforelor sferice din depresiunea subcarpatică a Mol- dovei, în: MemAnt, IX—XI, 1977—1979, 1985, p. 141—161. https://biblioteca-digitala.ro 58 Eugen Comșa ceea ce privește îndeletnicirea cu vînătoarea este menționată o singură descoperire, anume într-un mormînt descoperit la Bîrgăoani (jud. Neamț) aparținînd culturii amforelor sferice s-au găsit dinți de mistreț² (servind drept podoabe) faptul este considerat ca o dovadă a practicării vînătorii, dar ca o ocupație cu totul secundară³. Tot pe teritoriul Moldovei, în cursul perioadei de tranziție, sînt do- cumentate alte două culturi. Prima din ele numită Horodiștea, în ținu- turile din nordul provinciei și cea de a doua numită Foltești, în sudul ei. Din analiza oaselor de animale (adunate prin săpăturile arheologice? din cîteva așezări aparținînd celor două culturi) făcută de specialiștii în paleofaună s-a ajuns la precizarea procentajelor privind, pe de o parte oasele de animale domestice crescute de membrii acelor comunități și pe de alta a celor de animale sălbatice vînate de ei. Pe baza datelor obținute s-a ajuns la concluzia istorică anume că în cele două arii de răspîndire menționate vînătoarea, ca ocupație, juca un rol secundar. Astfel, în așe- zarea de la Horodiștea (jud. Botoșani) oasele de animale domestice repre- zintă 70,41% din totalul oaselor, pe cînd cele de animale vînate ajung numai pînă la 29,59%⁴. Situația este și mai evidentă în ceea ce privește stațiunea .de la Erbiceni-(jud. Iași), din cadrul arealului aceleeași culturi, anume acolo oasele din'prima categorie ajung pînă la 96,79%, pe cînd cele de animale vînate numai pînă la 3,21%⁵. Cu prilejul săpăturilor arheologice de la Horodiștea (jud. Botoșani) s-au strîns în total 473 oase de mamifere, din care 333 de animale do- mestice (=70,41% de la 39 indivizi=61,91%) și 140 oase de animale săl- batice (=29,59% de la 24 indivizi = 38,09%). Membrii acelei comunități vînau, în principal, cerbi (74 piese=15,64% de la 8 indivizi=12,70%), apoi căprioare (39 piese = 8,25% de la 5 indivizi=7,94%), procentual ur- mează iepurii (10 piese=2,ll% de la 4 indivizi—6,35%), bourii (9 piese = = 1,91% de la 3 indivizi = 4,76%), mistreții (7 piese = l,48% de la 3 in- divizi=4,76%) și castorii (1 piesă ±^0,20% de la individ=l,58%)°. Din analiza lotului de oase studiat rezultă că animalele erau vînate în principal pentru carne (după cum o dovedesc oasele de: bouri, cerbi, căprioare, mistreți, iepuri, cu sublinierea că de la bouri, cerbii căprioare se obținea mult mai multă carne decît de la celelalte specii de animale vînate) și mai puțin pentru blană (castorii și desigur celelalte specii men- ționate)⁷. Atrage atenția situația din cealaltă așezare a culturii Horodiștea anume cea de la Erbiceni, de unde s-au scos la iveală 1 905 piese de la mami- fere, din care 1 844 de la animale domestice și numai 61 de la cele săl- batice. Membrii acelei comunități vînau: jn special iepuri (29 piese= = 1,52% de la 7 indivizi=4,06%), apoi cerbi (13 piese=0,68% de la 3 in- divizi=l,74%), urmau procentual oasele de bouri (6 piese=0,32% de la 2 indivizi = l,17), căprioarele (5 piese=0,26% de la 2 indivizi=1,17%), bursucii (6 piese=0,32% de la 2 indivizi=1,17%), mistreții (1 piesă = ² Ibidem, p. 142. ³ Ibidem, p. 149. ¹ S. Haimovici, Caracteristicile paleofaunei din așezările periqadei de tran- ziție de la eneolitic la epoca bronzului din Moldova, în SC1VA, 30, 1979, 1, p. 15. ⁵ Ibidem, p. 16. ⁸ Ibidem, p. 15. ⁷ Ibidem, p. 17. https://biblioteca-digitala.ro Vînătoarea in cursul perioadei de tranziție 59 = 0,06% de la 1 individ=0,59%) și vulpile (1 piesă = 0,06% de la 1 in- divid = 0,59%)⁸. Remarcăm un procentaj deosebit în raport cu situația de la Horodiș- tea, datorat probabil mediului natural diferit și mai ales cantității reduse a oaselor de animale vînate, dovadă că vînătoarea juca un rol cu totul secundar în activitatea membrilor comunității studiate⁹. Pe baza analizei făcute acestor două loturi de oase, Sergiu Haimovici atrage atenția asupra faptului că speciile de animale sălbatice documen- tate prin oasele de la Horodiștea indică un proces avansat de defrișare, concluzie bazată pe „frecvența relativ înaltă a căpriorului și relativa abundență a resturilor iepurelui"¹⁹. în schimb, alte categorii de oase (de ex. cele de cerb) dovedesc că în zonă mai existau încă păduri întinse’-¹, spre deosebire de complexul de la Erbiceni, unde Iotul de oase de ani- male studiat oglindește o altă situație anume aceea că pădurea a fost defrișată, în mare măsură, fapt indicat de prezența unui procent ridicat de oase de iepure¹². Din datele referitoare la complexele de tip Folțești reiese că în sud-estul Moldovei vînătoarea a constituit o preocupare ceva mai in- tensă¹³. Astfel, în așezarea de la Foltești oasele de animale domestice repre- zintă 57%, iar cele de animale vînate 43%¹⁴. în așezarea similară de la Stoicani (jud. Galați) procentajele sînt apropiate. Prima categorie de piese ajunge pînă la 64,45o/ₒ iar cea de a doua a oaselor de animale vînate pînă la 35,55Vo¹⁵. Din arealul de răspîndire a culturii Foltești dispunem de datele re- feritoare la oasele de animale din stațiunile de la Foltești și de la Stoi- cani. Din așezarea de la Foltești provin două loturi de oase. Un lot a fost strîns prin săpăturile din 1950 în cadrul căruia sînt reprezentate urmă- toarele specii: predomină cerbul (30 piese=15,71% de la 5 indivizi = = 11,90%), urmează mistrețul (20 piese=%0,46% de la 4 indivizi=9,52%), bourul (8 piese=4.20% de la 3 indivizi=7,14%), vulpea (3 piese=l,57% de la 2 indivizi=4,76%) apoi culanul (2 piese=l,05% de Ia 1 individ = =2,39%), mai puțin reprezentate erau căprioara, castorul și lupul (fie- care cu cîte 1 piesă=0,52% de la cîte un individ=2,39%)¹⁶. Cel de al doilea lot de oase de animale sălbatice provenit din aceeași stațiune, scos la iveală prin săpăturile din 1971—1972 este de aproape șase ori mai mare decît cel descris. Se cuvine subliniat că ordinea procentuală a principa- lelor specii de animale vînate este aceeași ca și în cazul lotului prezen- tat. Ordinea este următoarea: predomină cerbul (189 piese=24,05% de la 15 indivizi = 17,86%), urmează mistrețul (62 piese=7,89% de la 7 in- s Ibidem, p. 18. ⁹ Ibidem, p. 17. ¹⁰ Ibidem, p. 19. ¹¹ Ibidem, p. 19. ¹² Ibidem, p. 19. ¹³ Ibidem, p. 13. ¹⁴ Ibidem, p. 13. ¹⁶ Ibidem, p. 14. ¹⁶ Ibidem, p. 12. https://biblioteca-digitala.ro 60 Eugen Comșa divizi = 8,33%), bourul (43 piese = 5,47% de la 6 indivizi = 7,15%), cula- nul (21 piese=2,67o/ₒ de la 4 indivizi = 4,76%), vidra ( = 3 piese=0,38% de la 2 indivizi =2,38%), iepurele (2 piese=0,25% de la 2 indivizi=2,38%), vulpea (2 piese=0,25% de la 1 individ = l,19%) și pisica sălbatică (1 piesă =0,13% de la 1 individ=l,19%)¹ Din așezarea de la Stoicani provine un lot mic de oase de animale și de aceea, în cadrul lui, dintre animalele vînate sînt reprezentate numai următoarele specii: mistrețul (10 piese=22,22% de la 3 indivizi=18,75%), apoi cerbul (4 piese=8,89% de la 2 indivizi = 12,50%;) și bourul (2 piese= =4,44% de la 1 individ=6,25%)IR. ; . Din analiza comparativă a datelor menționate rezultă concluzia că pur- tătorii culturii Foltești. vînau mai cu seamă pentru carne, după cum o do- . vedesc oasele de copitate de talie mare și mai puțin pentru blană¹⁹. Pe baza seriei de specii de anjmale sălbatice reprezentate se poate spune că în timpul perioadei de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului în zona așezărilor de la Foltești și Stoicani, din sud-estul Mol- dovei se găseau masive forestiere mari și că acțiunea de defrișare a fost încă slabă²⁹ fapte dovedite prin „frecvența înaltă a cerbului și mistrețu- lui, prezența pisicii sălbatice și chiar a castorului"²¹. De asemenea, se cuvine subliniată prezența oaselor de culan în așezarea de la Foltești²². în sud-estul țării în acea perioadă se desfășura evoluția comunităților culturii Cernavoda II. Din păcate, majoritatea oaselor de animale strînse în cursul săpăturilor din complexul corespunzător din așezarea de la Cer- navoda, s-au pierdut în timpul transportului²³. Din lotul mai nhodest păs- trat s-au putut determina numai unele oase de cerb și de bour²⁴, oricum este o dovadă sigură a faptului că purtătorii culturii vînau cerbi și bouri²'’, evident, în special pentru carne. Aproximativ în aceeași vreme Dobrogea, o mare parte din Muntenia și Oltenia au fost locuite de purtătorii culturii Cernavoda III, care s-a format pe fond Cernavoda, I. Nu dispunem de un studiu referitor la oa- sele de animale descoperite în așezarea Cernavoda III de pe Dealul Sofi.. de lîngă Cernavoda, dar într-o lucrare despre complexele tîrzii de lîngă Cernavodă sînt prezentate unele date semnificative despre animalele vî- nate. Considerăm că majoritatea speciilor mehționate în acel studiu au fost vînate și de către membrii comunității aparținînd culturii Cernavoda III. Este vorba de următoarele specii: castor, vulpe, mistreț, cerb, căprioară, bour²⁶. Ne lipsesc datele despre oasele și speciile documentate în alte complexe similare. ¹⁷ Ibidem, p. 13. ls Ibidem, p. 14. ,!l Ibidem, p. 14. ²⁰ Ibidem, p. 19. ¹ ²¹ Ibidem, p. 19. -- Ibidem, p. 19. ²³ D. Berciu, S. Morintz, P. Roman, Cultura Cernavoda II așezarea din secto- rul b de la Cernavoda, în SCIV, 24, 1973, 3, p. 376. ²⁴ Ibidem, p. 376. ²⁵ P. Roman, Forme de manifestare culturală din eneoliticul tîrziu și perioada de tranziție spre epoca bronzului, în SCIVA, 32, 1981, 1, p. 40. ²⁶ S. Haimovici, Răspîndirea unor specii de mamifere în epoca bronzului (mii. II î.e.n.) pe. teritoriul Republicii Socialiste România, în Studii și cercetări de bio- logie, Seria zoologie, 20, 1968, nr. 3, p. 302, tabelul 2. https://biblioteca-digitala.ro Vînătoarea în cursul perioadei de tranziție 61 In a doua parte a perioadei de tranziție, pe teritoriul Olteniei, în Ba- nat, Crișana și Transilvania sînt documentate numeroase așezări ale pur- tătorilor culturii Coțofeni. Datele referitoare la practicarea vînătorii sînt puține. în diferite lu- crări despre astfel de așezări sînt menționate numai oasele de animale, fără precizarea categoriei și speciilor. Uneori sînt amintite unelte lucrate din corn de cerb reprezentate în diferite stațiuni prin numeroase săpă- ligi (de exemplu la: Sebeș „Rîpa Roșie¹⁴²⁷; Ostrovu Simian²⁸) și unele piese făcute din colți de mistreț²⁹. într-o serie de așezări din vestul țării este reprezentată și cultura Baden, ai cărei purtători s-au ocupat și cu vînătoarea. S-au vînat, în or- dine procentuală: cerbi, căprioare, urși și mistreți. Din coroane de cerb se făceau săpăligi (cum sînt de ex. cele de la Pișcolt)³⁰. Dinții de mistreț uneori erau prelucrați și folosiți ca amulete³¹. Comunitățile din perioada de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului practicau vînătoarea la fel ca și acelea din epoca neolitică, în principal cu arcul și săgeata, apoi cu sulița. Atît vîrfurile de săgeată, cît și cele de suliță erau făcute din silex și aveau de obicei forma triunghiu- lară. Un alt mod, probabil, de a vîna în perioada studiată a fost acela de a prinde animalele cu capcana de diferite feluri. Datorită faptului că multă vreme în arheologia noastră s-a acordat prea puțină atenție resturilor de faună veche, care au totuși importanță istorică nu numai pentru precizarea unor ocupații cum erau: creșterea animalelor domestice și vînătoarea, cu implicații în modul de trai, ci și în ceea ce privește definirea unor elemente importante ale mediului natu- ral din zona și perioada respectivă, dispunem de relativ puține loturi pe oase și de date despre practicarea vînătorii în cursul perioadei de tran- ziție de la epoca neolitică la epoca bronzului. Majoritatea datelor de pînă acum se referă la descoperiri făcute pe întinsul Moldovei și mai puțin la cele din alte provincii istorice ale țării noastre. Datorită puținelor date pe care le avem, nu sîntem în măsură să ana- lizăm situația pe ansamblul țării în privința practicării vînătorii de că- tre membrii comunităților diferitelor culturi din perioada de tranziție dc la epoca neolitică la epoca bronzului. O astfel de analiză — în stadiul actual al cercetărilor se poate face numai pentru Moldova, ceea ce de- altfel a fost făcut din punctul de vedere al paleofaunei de către prof. Sergiu Haimovici. Din datele publicate pînă acum rezultă că pe întinsul Moldovei, în cadrul celor două areale culturale Horodiștea și Foltești sînt situații deo- ²⁷ Al. Aldea, Așezarea Cpțofeni de la Rîpa Roșie-sebes în Apulum, VII 1 1968, p. 95. ’ ²⁸ D. Berciu, Arheologie preistorică a Olteniei, Craiova, 1939, p. 79. ²⁹ P. Roman, Cultura Coțofeni, București, 1976, p. 8. ³U P. I. Roman și I. Nemeti, Cultura Baden în România, București, 1978 p. 23. ³¹ Ibidem, p. 24. https://biblioteca-digitala.ro 62 Eugen Comșa sebite, semnificative în privința raportului dintre practicarea creșterii animalelor domestice și a vînătorii de către membrii acelor comunități. în timp ce în aria de răspîndire a culturii Horodiștea procentajul oaselor de animale vînate variază între 3 și 30%, oglindind o preocupare cu to- tul secundară pentru vînătoare în zona așezării de la Erbiceni și respec- tiv o practicare mult mai intensă a creșterii animalelor domestice în ace- eași zonă. în schimb, în aria culturii Foltești, procentul oaselor de ani- male vînate a fost de 35—43% care duce la concluzia că membrii acelor comunități se ocupau destul de intens cu vînătoarea, dacă avem în ve- dere faptul că la Foltești numărul oaselor de mamifere sălbatice ajunge pînă la aproape 50% din totalul oaselor adunate. Ținînd seama de documentarea actuală se poate arăta în concluzii că în aria culturii Horodiștea, deci în nord-estul Moldovei, membrii comu nității de la Horodiștea vînau în ordine procentuală: cerbi, căprioare, ie- puri, bouri, mistreți și castori, iar cei de la Erbiceni vînau: iepuri, cerbi, bouri, bursuci, căprioare, mistreți și vulpi. în schimb, în sudul Moldovei în aria de răspîndire a culturii Foltești membrii comunității din așezarea de la Foltești vînau: cerbi, mistreți, bouri, culani, căprioare, vidre, iepuri, castori, vulpi, lupi și pisici sălbatice, iar cei din stațiunea de la Stoicani (de unde s-a strîns un lot de oase modest) vînau: mistreți, cerbi și bouri. Pentru celelalte arii culturale documentarea este sigur incompletă, cu toate acestea se poate aminti că purtătorii culturii Cernavoda II vînau cerbi și bouri, pe cînd cei ai culturii Cernavoda III vînau: cerbi, căprioare, mistreți, bouri, vulpi și castori. Despre membrii comunităților culturii Coțofeni știm numai că vînau cerbi și mistreți, iar vecinii lor dinspre vest, din aria culturii Baden, vînau cerbi, căprioare, urși și mistreți. Din datele înșirate privind ordinea procentuală a speciilor de animale vînate rezultă concluzia istorică, valabilă pentru cea mai mare parte din teritoriul țării noastre că purtătorii culturilor din perioada de tranziție vînau mai cu seamă pentru carne și 'mai puțin pentru blană. în stadiul actual al cercetărilor se poate arăta că membrii comunită- ților din diferite culturi din perioada de tranziție de pe teritoriul Româ- niei au vînat animale sălbatice aparținînd următoarelor subgrupe: 1. Rodentia: — Familia Leporidae, speciile: iepure (Lepus europaeus L.), Castor (Castor fiber L.). 2. Carnivora: — Familia Mustelidae; speciile: vidra (Lutră lutra L.), bursuc (Meles meles L.). — Familia Canidae, speciile: vulpe (Vulpes vulpes L.), lup (Caniș lu- pus L.), urs (Ursus arctos L.). — Familia Felidae, specia: pisică sălbatică (Felis silveștris Schreb.) https://biblioteca-digitala.ro Vînătoarea în cursul perioadei de tranziție 63 3. Artrodactyla: — Familia Suidae, specia: mistreț (Sus scrofa ferus L.). — Familia Cervidae, speciile: cerb (Cervus elaphus L.), căprioara (Ca- preolus capreolus L.). — Familia Cavicornia, specia: bour (Bos primigenius Boj.). — Familia Equidae, specia: culan (Equus hemionus). In total sînt deci documentate pînă acum numai 13 specii. Fără în- doială că erau vînate și alte specii de animale, ale căror oase pînă în prezent, încă nu s-au găsit prin săpăturile din așezările din perioada stu- diată. Din punct de vedere istoric se cuvine menționat faptul că unele specii de animale amintite au dispărut cu totul din fauna țării noastre (așa sînt: bourii, castorii și culanii), altele datorită activității omenești și mai ales datorită defrișărilor, au fost nevoite să se retragă spre ținuturi mai ferite (așa sînt de ex.: cerbii, căprioarele). Ținînd seama de precizările făcute de specialiștii în paleofaună sîn- tem în măsură să cunoaștem și unele caracteristici ale mediului natural, din împrejurimile așezărilor menționate, din acea vreme, deoarece fie- care specie de animale sălbatice, din cele vînate de membrii comunități - lor din perioada de tranziție, trăia într-un anumit mediu natural specific, într-un studiu apărut cu mai mulți ani în urmă, clar, în această pri- vință se arată că „cerbul, pisica sălbatică și mai puțin mistrețul ne atestă prezența unor masive forestiere mari și închegate, căpriorul și chiar bou- rul a unor liziere și rariști cu mult subarboret, iepurele existența de spații denudate, iar culanul întinse zone ierboase de tip stepic“³². Cu aceasta, încheiem lucrarea noastră în care am sintetizat și am căutat să interpretăm din punct de vedere istoric datele despre practi- carea vînătorii de către membrii comunităților aparținînd culturilor din perioada de tranziție de la epoca neolitică la epoca bronzului pe terito- riul României. EUGEN COMȘA LA CHASSE PENDANT LA TRANSITlON DE L’EPOQUE NEOLITHIQUE A L’ÂGE DU BRONZE SUR LE TERRITOIRE DE LA ROUMANIE (Re sume) L’auteur expose des considerations d’ordre historique concernant hi chasse telle qu’elle a ete pratiquee â la periode designee par le titre. Cette synthese-ci constitue le resultat de l’analyse portee sur des echantillons fauniques prălevees de stations de Bîrgăoani (la culture des amphores sphâriques), Erbiceni, Horodiștea, Stoicani (la culture Horodiștea-Foltești), Cernavodă (la culture homonyme — fases Il-e et IH-e). II suit une enumeration succinte des especes pourchasses par les por- teurs des cultures Coțofeni et Baden et on y rejoint une esquise du biothope (en reconstitution) de la periode historique etudiee. ³² S. Haimovici, op. cit., în SCIV, 30, 1971, 1, p. 19. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CERCETĂRI ETNO-ARHEOLOGICE ȘI SONDAJE ÎN MUNȚII BANATULUI (1986) în memoria lui Adalbert Vet6 Cercetările etno-arheologice Cercetarea istoriei Banatului este în prezent țelul și visul unor co- lective tinere de cercetare a căror vîrstă abia dacă a împlinit un sfert de veac. Printr-o muncă asiduă, intensă, printr-o adîncă specializare, prin crearea unor colective de cercetare de înaltă ținută științifică nu- meroase bunuri din patrimoniul cultural național au fost scoase din glie și prin priceperea și hărnicia descoperitorilor au început să grăiască. Pen- tru fiecare domeniu al istoriei și arheologiei s-au scris zeci de rapoarte, studii analitice și de sinteză. Teze de doctorat și monografii, reviste edi- tate, culegere de bibliografii, colecțiile create stau astăzi mărturii ale tre- cutului, fiind pietrele de temelie ale istoriei naționale. Acest edificiu deja ridicat trebuie terminat și finisat pentru a fi lăcaș de educație al viitoa- relor generații. în acest proces de finisare, cercetarea ajunsă la maturi- tate, caută să realizeze o lucrare cît mai durabilă. Partea cea mai grea a cercetării este de a abstractiza rezultatele. în acest proces și stadiu vine rîndul de a analiza teoria pe care s-a bazat cercetarea, interpretarea. Ca- rențele cercetării se observă atunci cînd interpretăm datele de care dis- punem. Multe din teoretizările pe care le facem, în preistorie, în general, se bazează pe observații etnografice și studii etnologice făcute la finele secolului trecut și începutul secolului nostru, provenind din țările tropi- cale, ecuatoriale, unde, însă, există un alt ecosistem. Din lipsa unor izvoare scrise singura posibilitate de teoretizare este analogia etnografică, etnologică pentru o serie de ocupații și meșteșu- guri. Există însă și meșteșuguri tradiționale ce împlinesc, în Europa și Orientul Apropiat, mai multe milenii. Etno-arheologia vine tocmai să cerceteze prezentul pentru analogiile din trecut, analizează pe teren și studiază societățile tradiționale, compară apoi interpretările arheologice cu analogiile societăților prezente azi¹. Este un tip de muncă nou care presupune din capul locului o cercetare cu caracter mai larg. Scopul ei este de a examina și a dezvolta analogizarea (analogia stă la baza com- parației și reprezintă un anume grad de similaritate, de aproximare), de a aduna date etnografice pențru interpretarea arheologică. Omul viito- rului va avea o bază documentară largă ceea ce îi va permite să devină multidisciplinar. Această bază de date trebuie să o realizăm în prezent, printr-o cît mai largă interdisciplinaritate. ¹ I. Hoddler, The Present Past, London, 1982, p. 17 și urm. 5 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 66 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici Dacă zonele joase, fertile, bogate, au oferit condiții prielnice tuturor subsistemelor etno-culturale, lăsînd bogate urme de cultură materială, zonele înalte își au și ele istoria lor, istorie la fel de milenară, la fel de strălucitoare, ajunsă la apogeu în epoca dacică, din istoria pămîntului românesc. Istoria munților și în special al celor din Banat este mai puțin cunos- cută. Geologii, geografii, botaniștii², etnografii, sociologii au bătut munții cu piciorul pentru bogățiile lor, pentru frumusețile lor, pentru locuitorii lor, pentru viața lor, pentru relațiile sociale existente, etc. Arheologii însă mai puțin, aceasta și pentru că legile munților sînt mai aspre, mai dure, dar nu lipsite de finețe, sensibilitate și frumusețe. Organizarea unor ta- bere de săpături și de cercetare arheologică în munți este dificilă. Ideea de a cerceta munții ne-a venit în urmă cu cca un sfert de veac (din perioada de pionierat), cînd citeam pe o hartă (Gh. Lazarovici), îm- preună cu O. Răuț și „Veto Baci“ (Albert Veto) despre Pădurea Grădiștii, Pietrele Scrise sau ne-au fost aduse cioburi preistorice de pe Cuca, toate pe coastele dinspre Bîrzava ale masivului Semenic. Descoperirea unei con- strucții la Groposu, în urmă cu 10—12 ani, ne-a pus în dificultate cu atri- buirea rolului funcțional și datarea. Astăzi aceasta nu mai este o problemă rolul de stînă este sigur, iar perioada de funcționare a fost la sfîrșitul sec. XVIII început de XIX. Tezaurele de la Cuptoare — Piatra Albă și Verendin, despre care primisem informații ne îndemnau să plănuim cer- cetări în zonele înalte. Acestea s-au realizat, însă, mai tîrziu. In anul 1981, în Grecia, la Xanthi, împreună cu prof. John Nandriș de la Universitatea din Londra, plănuiam realizarea unor expediții cu carac- ter etno-arheologic și în zonele înalte din Banat. Zona aleasă a fost în ve- cinătatea Șantierului arheologic de la Cuptoare, în Munții Cerna Vîrf. Zona era ideală. Munții nu erau prea înalți (cca 1 200 m), căile de acces erau relativ ușoare. Urme arheologice erau semnalate cu o jumătate de veac înainte, de către prof. D. Berciu³. în vecinătate se găsea o zonă etnogra- fică ce păstra caracteristicile și tradițiile montane vechi; Cornereva se oferea, deci etno-arheologiei cu posibilitatea studierii unor societăți tra- diționale. începute în anul 1982 printr-o recunoaștere pe muntele Cerna Vîrf, la Piatra IlișoviP și a unor periegheze în zonă, sau cercetări de colecții șco- lare în anul 1983 a fost organizat un colectiv mai larg româno-englez. Cercetarea și-a propus următoarele probleme: 1) Constituirea unor colective interdisciplinare largi de arheologi, et- nografi, istorici, naturaliști etc.⁵ 2) înregistrarea tuturor obiectivelor etno-istorice de pe munte, pînă la o anumită altitudine unde locuirea avea un caracter sezonier⁶. ² M. Olaru, Bibliografia Banatului, Științele Naturale, Caiete Banatica, 6, Re- șița, 1978. ³ D. Berciu, Catalogul Muzeului arheologic din Turnu Severin, In Materiale, I, 1953, p. 590, nr. 12. ⁴ Cercetări întreprinse cu Ani Zerves în vederea stabilirii unor zone pentru tabăra arheologică și a traseului pentru aprovizionare pornind de la tabăra arheo- logică de la Cuptoare organizată de O. Bozu. ⁵ în cadrul colectivului făceau parte: Gh. Lazarovici; O. Bozu; I. Opriș; D. Țeicu; Z. Kalmar; Rudolf Graf; C. Bagoszki; M. Taban; L. Gaga; G. El Susi. ⁶ Cercetarea s-a limitat la zona aflată peste 900 m altitudine pînă unde sînt doar sălașe sau sălașe-stîne. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 67 3) Săparea în paralel a unor obiective arheologice și istorice, unele în vecinătatea obiectivelor în funcțiune⁷. 4) Stabilirea unor chestionare pentru adunarea datelor în vederea pre- lucrării automate⁸. 5) Aplicarea unor principii și metode moderne de investigare, analiză și prospectare⁹. 6) Constituirea unei baze de date pentru calculator. Ocupațiile. 7) Romanitatea Orientală. Din aceste lucruri pe care ni le-am propus unele am reușit să le dez- voltăm, altele au rămas în faza incipientă. A fost adunat un bogat mate- rial documentar. Rezultatele la care am ajuns sub aspect arheologic sînt modeste dacă le comparăm cu cele dintr-o săpătură obișnuită, dintr-o zonă de cîmpie. Privite însă după scara de comparație de la munte, ele ne deschid noi drumuri și căi de investigare. O scurtă dare de seamă asupra cercetărilor este necesară, deși nu au fost finalizate multe din obiectivele pe care ni le-am propus. A) Munții Cerna Vîr¹⁰. Important masiv muntos ce închide spre vest hotarul Cornerevei. La nord este mărginit de Valea Hidegului la a cărei gură se găsește castrul de la Teregova, iar la sud de Belareca la a cărei guri este castrul de la Plugova. Ambele pîrîuri înaintează venind din inima munților. Au fost cercetate 70 de obiective etno-arheologice între care 2 așezări preistorice (Piatra Ilișovii și Terasa Calului) aflate la altitu- dinea de 1200 și respectiv la 700 m. între celelalte obiective amintim; ruine, stîne, adăposturi sub stînci, apărători de vînt, grajduri montane, semne, drumuri și valuri de hotărnicii, păduri cu însemnări de-ale cio- banilor, livezi de cireși, zone cu zăcăminte cuprifere, căi de acces. S-au făcut săpături¹¹: în așezarea de la Piatra Ilișovii, cea mai înaltă locuire Coțofeni din Banat și poate din țară și la o stînă, în interiorul colibei (stîna lui Grecu). Pe baza cercetărilor efectuate în masivul Cerna Vîr se desprind cîteva concluzii: 1) Locuirea muntelui are un caracter sezonier. în timpul sezonului ⁷ Cazul obiectivelor de la Piatra Ilișovii și Stîna lui Grecu. ⁸ Chestionarele aveau mai multe variante fiind grupate după: prelucrarea ma- terialului arheologic; fișa de stațiune; fișa pentru ceramică; fișa pentru obiecte de piatră, lut, os (vezi Z. Kalmar, Prelucrarea materialelor arheologice cu computerul din sistemul BAZARH); prelucrarea materialului etnografic, etnologic, etnoarheo- logic; diferite variante de chestionare de .lucru nedefinitivate. în esență s-a urmărit ca aceste chestionare să poată fi integrate în sistemul național F.A.E. al C.C.E.S. ⁸ Investigație geografică și geologică; analize pedologice; fizico-chimice; pros- pectări cu magnetometru cu protoni și cu raze gamma. Aplicațiile au fost în diferite zone pentru a obține rezultate cît mai veridice și pentru ca interpretarea să fie cît mai aproape de realitate V. Morariu — M. Jalobeanu, în ActaMN, XXII—XXIII, 1985—1986, s.t. Pent: prelucrări vezi mai jos notele 18—21. ¹⁰ D. Berciu, op. cit., pentru urmele arheologice. Cercetări etnoarheologice au fost întreprinse în 1982 (Gh. Lazarovici și A. Zervesch); 1983 echipa româno-engleză (români: Gh. Lazarovici — resp., I. Uzum — coordonator, O. Bozu — resp. adj., Z. Kalmar — resp. adj., Livia Periș — secretar, Fr. Resch — tehnician, D. Ursuț — topograf, M. Tâban — etnograf; englezi: J. Nandriș — coordonator, și doi teh- nicieni). Cercetările au continuat și în anii următori în echipe de români sau mixte (1986). ¹¹ Săpăturile au fost supravegheate de Z. Kalmar și Fr. Resch. Raport Gh. La- zarovici — Z. Kalmar, Săpăturile arheologice de la Piatra Ilișovii, II (1985), în Ana- lele Banatului, II, s.t. 5’ https://biblioteca-digitala.ro 68 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici rece toate obiectivele sînt părăsite peste altitudinea de 700 m. într-un sin- gur complex (la un sălaș) o bătrînă a locuit și peste iarnă. 2) Construcțiile din vremea culturii Coțofeni, adăposturile dintre stînci sau în fisuri nu ofereau condiții de locuit în sezonul rece. Nu s-au găsit nici vetre de durată. Numărul de vetre din pietre, cu puține urme de cărbune indică locuiri temporare. 3) Cercetarea sistematică a unor întinse suprafețe din zonă, a terase- lor sau promontoriilor potrivite pentru locuiri Coțofeni pe ambii .versanți ai muntelui și a zonelor joase din vecinătatea muntelui au arătat că cea mai apropiată așezare de durată, cu mai multe nivele, din faza a IlI-a a culturii Coțofeni, ar fi cea de la Băile Herculane — Grota Hoților¹². 4) Ocupațiile locuitorilor de la Piatra Ilișovii sînt legate de creșterea animalelor, vînătoare și agricultură (pe terasele joase aflate între 500—1 000 m distanță = de exemplu Terasa Calului¹³). 5) Prelucrarea cuprului se făcea pe loc dovadă fiind urmele de zgură de cupru și bobițele de cupru topit, topoarele-ciocan din piatră, rîșnițe și zdrobitoare folosite la pisarea minereului cuprifer¹⁴. Urmele de metal sînt în nivelele superioare, de fază III, în prima parte nefiind cunoscute la acest orizont elemente Vucedol. Prelucrarea este accidentală, nefiind vorba de o metalurgie propriu-zisă. Pentru aceste materiale nu avem deocamdată analize spectrografice. între uneltele de cupru descoperite amintim mai mult sule și un topot-plat¹⁵. 6) La Piatra Ilișovii locuia întreaga comunitate în vremea sezonului cald. S-au găsit unelte ce arată meșteșuguri și ocupații practicate de femei (tors, țesut, împletit) exemplificate prin fusaiole, răsucele, mărgele, bibe- roane sau jucării pentru copii. 7) Ca o observație surprinzătoare amintim existența unei furci de lemn la obiectivul 3, aflat la cca 300 m de așezare, ce are motive decorative iden- tice cu cele de pe ceramica Coțofeni. Motivul a fost, desigur, inspirat din modelele ceramicii de aici, terenul de pășunat al vitelor celui care a con- fecționat furca era la Piatra Ilișovii (sau poate este un fenomen de con- vergență). 8) Materia primă pentru rîșnițe a fost adusă din albia pîrîului Meha- dica sau din valea Cernei, aflată la cca 6—10 km distanță. 9) Uneltele din piatră cioplită sînt lucrate din roci locale, dar unele — cum sînt cele din obsidian — sînt aduse de Iș distanțe foarte mari¹⁶. 10) Săpăturile la stîna lui Grecu, în colibă au dat la iveală un material arheologic variat (cuie, potcoave, fragmente ceramice). Podina colibei a prezentat o stratigrafie foarte dinamică. Săpătura nu a fost extinsă deoarece era vorba de un simplu sondaj. Nu s-a ajuns la baza stratului deoarece era necesară prezența unei echipe specializate. ¹² Privind stratigrafia și importanța vezi P. Roman, în Dacia XV, 1971, p. 41—76; bibliografie completă la R. Petrovszky, în Banatica, II, 1973, p. 386—387 și no- tele 4—6. ¹³ Terasă cu urme arheologice sporadice. ¹⁴ S-au găsit un număr mare de rîșnițe și zdrobitoare care puteau servi și acestui scop. ¹⁵ Piâse neanalizate încă chimic; ¹⁶ Ipoteză ce trebuie verificată cu alte modele de ceramică pentru a se vedea dacă asemănarea nu este cumva rezultatul unei convergențe. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 69 11) Stînele în funcție, în majoritatea lor au o vechime de peste 150—200 ani. Există însă tipuri de stîne mai vechi, două din aceste tipuri: a) cele în formă de potcoavă și cele circulare vor necesita o atenție deose- bită deoarece ele reprezintă tipul medieval de stînă; b) cele circulare din care una cu bolta de piatră este un tip foarte vechi. Ele se întîlnesc în lumea sudică, la Vlahii din Grecia, dar și așezările neoliticului aceramic de la Kirokithia¹⁷ și aceia crescători de oi și de capre. B) Muntele Cozia. Au fost înregistrate un număr de 14 obiective. Si- tuația tipurilor de stînă este ușor diferită, mai ales la cele vechi, cele noi au aceeași tipologie ca și cele de la Cerna Vîr; C) La Pietrele Albe au fost înregistrate 8 obiective, ridicîndu-se cîteva planuri. Zona este deosebit de importantă dată fiind prezența unor trecă- tori spre Bazinul superior al Cernei. Denumirea de „Pietrele Albe“ vine de la zăcămîntul de cuarțit de foarte bună calitate care clivează în forme naturale ce pot fi folosite cu mare ușurință prin cîteva intervenții doar, la confecționarea uneltelor din paleoliticul cuarțitic sau din cultura Schela Cladovei. Problema aceasta trebuie cercetată amănunțit. D) Muntele Prislop. Au fost înregistrate 13 obiective avînd caracteris- tici aparte. Arhitectura stînelor vechi este deosebită față de cele de pe Cerna Vîr. Intre tipurile vechi sînt însă unele comune pentru toate zonele, în graiul oamenilor și în port sînt influențate oltenești. Nu știm încă dacă și în planul stînelor se vor putea sesiza diferențieri provinciale. E) Muntele Olanu. Au fost înregistrate cca 25 de obiective. Tot aici a fost identificat și vechiul hotar dintre Țara Românească și Imperiul Habsburgic. Au fost adunate observații de natură istorică. Deosebit de interesante au fost însă diferențierile sesizate în tipurile de stîne. Cele din vest au un caracter obștesc, cele din est au fost ridicate, după același plan de Ocolul Silvic și reprezintă un orizont recent. Sînt însă puține stîne vechi. Pe platoul muntos au fost semnalate fundațiile sau baza unei stîne foarte vechi, ceea ce ar necesita un studiu aparte. F) La Rîul Șăs (Ses) au fost înregistrate 11 obiective etnoarheologice. Colibele de aici, din piatră, poartă numele de „bordeie“ (borgeie). A fost înregistrat însă și un bordei propriu-zis. Nu am reușit să identificăm cui a aparținut și cînd a fost părăsit. Avem însă informații de la familii din Cuptoare (Teregovan Andrei) că în urmă cu cîțiva ani s-au mai locuit astfel de bordeie. Locuirea la bordeie este sezonieră și se află la cca 50 km distanță de sat. G) Rudărica. Au fost înregistrate 3 obiective, cercetarea s-a limitat doar la observații de natură etnografică la 1 obiectiv, o așezare Coțofeni de pe dealul Cioaca și în zona Rudăria, Pîrlipăț și Bozovici au fost stu- diate cîteva fierării și ateliere de căldărari pentru a urmări unele ele- mente din tehnologia prelucrării aramei. în Banat au fost cercetate și alte zone de interes etnoarheologic, ca Valea Vicinicului, rezultatele obținute vor fi prezentate în alte studii de sinteză. ¹⁷ Obsldianul nu a fost încă analizat. Cele mai apropiate surse sînt însă în Munții Biikk; vezi J. Nandriș, în Bulleten, 12, 1975, p. 71—94; Idem, în I. Arch. Science, 4, 1977, p. 207—219; Idem, în Journal I. Arch. Science, 11, 1984, p. 183—212. https://biblioteca-digitala.ro 70 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici Sondajul arheologic de la Piatra Hișovii, com. Cornea Săpăturile arheologice de la Piatra Ilișovii au avut ca obiectiv cerce- tarea unei așezări Coțofeni aflată la mare altitudine (1 180 m), au conti- nuat în a doua jumătate a lunii iulie. Secțiunea Sj deschisă în 1983¹⁸ a fost extinsă cu încă 10 m (cinci carouri de 2 m), zona cercetată măsurînd în prezent 64 m². Observațiile stratigrafice nu s-au schimbat față de cele din anii pre- cedenți, adîncimea maximă la care apare sterilul este la —1 m nu la —1,2/1,4 m ca în campania precedentă¹⁹. în carourile 11—15 nu au fost sesizate urme de locuințe sau complexe, fiind doar cîteva aglomerări de material ceramic ce marcau probabile nivele de călcare. Stratigrafia este următoarea: (fig. 1): 0—0,15 pi strat de humus recent cu urme arheolo- gice: — 0,15—0,3 m strat negru, cenușos, pietre; — 0,3—0,5 m strat ce- nușos cu materiale Coțofeni III; 0,5—0,6 m strat galben, cenușos; — 0,6—0,7 m strat galben, cenușos cu multe materiale ceramice Coțofeni III; — 0,7—0,8 m negru-brun, lutos, cu ceramică Coțofeni II/III; -— 0,8—0,9 m strat gălbui, cu ceramică Coțofeni II; — 0,9—1 m pietricele și lut argilos, cu urme sporadice Coțofeni II, ușoare albieri. Materialul arheologic recoltat în timpul săpăturilor este foarte bogat și variat. Obiectele din lut sînt numeroase constînd mai ales din fusaiole, des- coperite în toate nivelele de săpare (—0,2; —0,3; —0,4 (3); —0,5 (2); —0,6; —0,7 m) (fig. 2/10—15; 1/A) și fragmente de linguri (fig. 2/6) sau cozi de linguri (la —0,2; —0,6; —0,7 (2); —0,8; —0,9 m) (fig. 1/A). Utilajul litic este reprezentat prin cîteva lame și răzuitoare din silex (fig. 2/3—4); un cuțit (Krummăser de piatră) (fig. 2/7); fragmente de topoare din piatră (fig. 2/1, 8; și la —0,6; —0,7; —0,8 m); un fragment de topor perforat (fig. 2/2) și cîteva zdrobitoare. La adîncimea de —0,6 m, în caroul 11, a fost descoperit un ac din cupru, în secțiune rotund. Alte obiecte din metal, în anul acesta nu au apărut. în stratul cenușos, la aceeași adîncime, au fost găsite cîteva fragmente de oase de animale, care împreună cu oasele de pasăre descoperite în campania din 1983 constituie singurele urme faunistice din această așezare (fig. 1/A). Ceramica, reprezentată printr-un număr foarte mare de fragmente (7 094 bucăți) a fost în totalitate spălată și prelucrată pe baza unor ches- tionare speciale. Datele culese au fost prelucrate cu ajutorul calculato- rului. Descrierea ceramicii s-a făcut pe baza unor cataloage de factură, forme, ornamente și după dimensiuni. O parte din materiale au fost păstrate, inventariate și desenate. După două săptămîni de muncă mate- rialul a fost integral descris. Prelucrările realizate pînă în prezent sînt statistice pentru categorii ceramice și ornamente. în urma studierii graficului, întocmit pe baza prelucrărilor automate (112 secunde), s-a constatat o creștere substanțială a raportului dintre ceramica fină și cea ¹⁸ Gh. Lazarovici — Z. Kalmar, în Analele Banatului, II, 19, fin. 14, s.t. Din colectivul de cercetare din 1986 au mai făcut parte: Z. Vinâz, V. Egri, Mihai și Bogdan Ciortea, K. Vass și Z. Ogruțan. ¹⁹ Ibidem, fig. 2. https://biblioteca-digitala.ro iniim=EȘm-hk ei m 33 ei ei s ej 1 \ .2 ;$ 3 .4 S 6 7 8 9 10 11 12 Fig. 1. Cuptoare —• Piatra Ilișovii. A — profilul de nord; B — profilul de sud; C — planul secțiunii Sb carourile 11—15. Legenda: 1. strat de humus recent cu urme arheologice; 2. strat negru cenușos; 3. strat galben cenușos cu multe urme arheologice, Coțofeni III; 4. strat negru brun, în partea superioară cenușos, urme arheologice, Coțofeni II/III la bază; 5. strat gălbui cu ceramică, Coțofeni II; 6. oase de animale; 7. fusaiole și percutoare; 8. topoare și unelte din silex; 9. obiecte din lut; 10. linguri; 11. cuțite piatră; 12. ac de cupru. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 72 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici Fig. 2. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Cultura Coțofeni, 1—2. fragmente de topoare din piatră; 3—4. lamă și răzuitor silex; 5. ac de cupru; 6. lingură de lut; 7.-Krum- măsser; 8. zdrobitor; 9—15. fusaiole. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 73 Fig. 3. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Cultura Coțofeni. Percutoare și zdrobitoare. https://biblioteca-digitala.ro 74 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici grosieră la adîncimile de —0,2; —0,6; și —0,9/1 m (fig. 3—4). Categoria semifină este cea mai numeroasă, variațiile ei sînt neînsemnate pe adîn- cimi, constatîndu-se totuși o creștere proporțională (în general) începînd din nivelul de jos, doar la —0,4 — —0,5 m este un oarecare salt față de medie. Repertoriul coloristic pe nivele este același ca și în campania din 1985²⁰. Ceramica descoperită în carourile 11—15 este 1/3 ornamentată în întregime, cuprinzînd o paletă motivistică bogată. Ornamentele sînt cele caracteristice pentru sfîrșitul fazei II și pentru faza III a culturii Coțofeni, avînd și elemente comune grupului Kostolac, situație întîlnită în mai toate stațiunile contemporane din Banat²¹. Unele ornamente au o dăinuire lungă și nu prezintă importanță decît statistic, atunci cînd se constată o creștere considerabilă a lor în anumite nivele. Aceste ornamente sînt: incizii scurte, de obicei sub buza vaselor (tip KA); împunsăturile oblice (SG) și inciziile în rețea (LC). O categorie de motive este cea care apare în nivelul de jos, dăinuie o perioadă de timp după care dispare, cuprinzînd: brîul alveolat sau crestat (XB, XF); împun- săturile succesive în benzi de cîte 4 rînduri drepte (SL) sau oblice; inciziile fine drepte (PA) sau oblice (KL, KB). O altă categorie de ornamente apare în primul nivel apoi dispare pentru a reapare în nivelele de mai sus: incizii oblice întretăiate de linii verticale (ME, MA), dispuse asimetric (KN); împunsăturile succesive oblice (SD); inciziile fine în rețea (LE, LJ) și șirurile de incizii scurte, oblice (FZ). Motivul constînd din linii oblice incizate întretăiate (KK) are o dăinuire scurtă, își începe evoluția la —0,9 m și merge pînă la 0,7 m, iar incizia pe buza interioară a vasului (RA) apare doar la —0,9 m. Unele ornamente apar doar în anumite nivele, dăinuind o vreme. Unele ar putea fi considerate caracteristice pentru o anumită etapă de locuire. Astfel, de exemplu ăr fi la —0,8 m cînd apar romburi din puncte grupate pe verticală (BQ) și motivul cu șnur (VD), întîlnite și la —0,15 m. Ornamentul în relief, aplicat, orizontal, alveolat (XC), inciziile dispuse în registre (MC, MD, MU) benzile de incizii verticale sau orizontale (KJ), impresiunile triunghiulare și cele cu unghia (AZ, AJ), punctele ordonate în triunghiuri, dispuse în registre (BD, BG) și împunsăturile succesive, verticale (SM) sînt doar cîteva din ornamentele care apar la —0,8 m, dispar și reapar în alte nivele. Dintre ornamentele caracteristice adîncimii de —0,8 m putem aminti: tăieturile scurte, în șir, orizontale (AE), șirurile de împunsături rare (EG, EN) și brîul alveolat, vertical (XJ). La adîncimea de —0,7 m apar o serie de ornamente care au o dăi- nuire limitată sau ciclică, cum sînt: impresiunile circulare (BJ, BE, BK, BZ), împunsăturile succesive combinate cu impresiuni (SJ), diferite tipuri de împunsături succesive (SH, âl, SE, PV), impresiuni (AA, DA, DX, CC) și incizii (LH, LG, MB, K0, KL PB). Alte motive apar doar la acest nivel: impresiunile (AC, AG, BC, B0, CE), împunsăturile (DB, DY, EM), combinațiile de împunsături și impresiuni (GA), inciziile (MK) și împun- săturile succesive (SK). Adîncimea de —0,6 m poate fi caracterizată prin apariția unui număr de 11 ornamente, dintre care 6 apar și în alte nivele, cum sînt: inciziile ²⁰ Ibidem, p. 5—6 m.s. ²¹ Ibidem, notele 5—19; Z. Kalmar ■— A. Oprinescu, în StCom Caransebeș, 1983, p. 203. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologicețisondaje in Munții Banatului 75 Fig. 4. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Cultura Coțofeni. 1—5. fragmente ceramice orna- mentate cu impresiuni; 6—8. unelte din silex; 9. ac din cupru; 10 străpungător din cupru; 11—12. linguri de lut. https://biblioteca-digitala.ro 76 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici Fig. 5. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Ceramică din cultura Coțofeni. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 77 Fig. 6. Cuptoare — Piatra llișovii. Ceramică din cultura Coțofeni. https://biblioteca-digitala.ro 78 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici (LF, NB), împunsăturile (DE), impresiunile (Bl, BP), motivele în relief sub buză (XD): celelalte 5 sînt specifice doar acestui nivel: tăieturile lungi, oblice (AI), tăieturile fine, dese, orizontale (AP), impresiunile (CA), inciziile (MN), împunsăturile succesive dispuse în „tablă de șah“ (SP). Adîncimea următoare (—0,5 m) cuprinde o mare varietate motivistică, corespunzătoare și unei creșteri procentuale a ceramicii fine (fig. 3). Ornamentele care se regăsesc și în stratul superior sînt: împunsăturile succesive (ED), impresiunile (AB, DF, EP, DV), motivele în relief (XE, XA), inciziile în zig-zag (N0) și tăieturile orizontale, fine (AR). Carac- teristice pentru acest nivel sînt: inciziile în rețea (LL, LA, LI), inciziile fine (LN, MF), motivul în șnur (VM), scara (DI), împunsăturile succesive (SR, ST), impresiunile (CD), inciziile combinate cu împunsături (FH) și cele în relief (XM). De remarcat este faptul că la acest nivel predomină ornamentele în rețea. La adîncimea de —0,4 m dăinuiesc unele ornamente din nivelele ante- rioare, dar apar și cîteva motive decorative noi. Două dintre ele rămîn și la —0,3 m: una este „tabla de șah“, formată din cîte patru șiruri de îm- punsături succesive (S0) și combinația de împunsături succesive cu șiruri de impresiuni circulare, orizontale (GD). Dintre ornamentele întîl- nite doar în acest nivel putem aminti: torțile decorate cu împunsături succesive (HB, HD), impresiunile (DK), împunsăturile (FK) și inciziile fine (PC). Ornamentele care apar doar în nivelul superior (peste —0,3 m) sînt: împunsăturile succesive pe interiorul buzei (PS), impresiunile (CG), inci- ziile în rețea (KK, PE), împunsăturile succesive (SC, SF, TW), motivele în relief (XI), și „boabele de linte" (ZB, ZG, ZM, Z0). Importantă ni se pare observația că în straturile superioare ornamentele din împunsături succesive se complică, înmulțindu-se numărul variantelor și combinațiile lor. De asemenea trebuie remarcat faptul că ornamentele de tip „boabe de linte" apar doar la —0,3 m, în careurile 11—15, numărul lor fiind mic în comparație cu celelalte categorii de ornamente. Prin studierea variației statistice a tipurilor de ornamente pe nivele se constată folosirea unor tehnici diferite, a unor preferințe de la o etapă la alta, unele dăinuiesc, altora le crește ponderea. Astfel, în nivelele inferioare se constată folosirea crestăturilor oblice și a liniilor incizate, paralele, oblice verticale, grupate în benzi. In nivelele următoare, care aparțin fazei III a culturii Coțofeni, predomină ceramica cu împunsături succesive simple sau combinate cu impresiuni. Acestea din urmă cunosc o dezvoltare deosebită, fiind executate cu instrumente cu vîrf bont, rotund, triunghiular, dreptunghiular, pătrat, neregulat sau rotund cu mijlocul gol. Aceste impresiuni au fost executate cu măiestrie, alcătuindu-se prin gruparea lor diferită un bogat palmares motivistic. Spre sfîrșitul locuirii de la Piatra Ilișovii s-au înmulțit ornamentele plastice, acele cu „boabe de linte", sau brîuri crestate, diversifieîndu-se și mai mult varietatea ornamentației. Putem conchide deci că locuirea Coțofeni de la Piatra Ilișovii a fost mereu în contact cu transformările epocii, nelipsind legă- turi pe spații largi (de exemplu elementele Kostolac). Bogăția acestei comunități rezidă și din multitudinea obiectelor din piatră (topoare, zdrobitoare, rîșnițe) și mai ales a pieselor din cupru (3 străpungătoare, 1 ac, 1 tăiș de topor platf și bobițe). Zona ar fi foarte https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 79 https://biblioteca-digitala.ro 80 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici A Fig. 8. Cuptoare — Piatra llișovu. Cultura Coțofeni. A. frecvența tipurilor de orna- mente pe adincimi, B/KA—S0. tipurile de ornamente cele mai frecvente; B/RA—KX tipurile de ornamente rar întîlnite cu indicarea adîncimilor la care apar. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și .sondaje în Munții Banatului 81 interesantă de cercetat din punct de vedere geologic, pentru a se cunoaște și alte resurse cuprifere ale purtătorilor culturii Coțofeni²². •Prosperitatea acestei așezări de sezon cald, cu un strat gros de cultură (unde pe lîngă creșterea animalelor, cules și vînătoare se practica agri- cultura și metalurgia cuprului), ne face să ne gîndim la existența în apropiere sau la distanță și a unei așezări de sezon rece la fel de bogată, poate undeva în văile dominate și controlate de cei ce locuiau la Piatra Ilișovii (de unde vizibilitatea este perfectă spre Cornereva și mai departe spre Mehadica), sau poate mai departe, în peșterile din Valea Cernei. Mai mult decît necesară este cercetarea amănunțită a întregii zone și a altor locuiri Coțofeni pentru a elucida problemele pe care le ridică studiul materialelor de la Piatra Ilișovii. Această stațiune ar putea fi o „zonă sacră“ pentru așezările din Valea Cornii, Mehadicii și Belarecăi, pe care le domină. Cercetările viitoare, vor da poate, răspuns multor întrebări care ne frămîntă în prezent. ZOIA KALMAR — CLAUDIU BAGOZKl — GHEORGHE LAZAROVICI ETHNOARCHĂOLOGISCHE FORSCUNGEN UND UNTERSUCHUNGEN IN DEN BANATER BERGEN (Zusammenfassung) Die Arbeit umfasst zwei Teile: 1) Geschichte, Grundsătze, Aufgaben und Ergeb- nisse der ethnoarchăologischen Forschung aus dem Banat. 2) Ergebnisse der archăo- logischen Ausgrabungen von Piatra Ilișovii (im Cerna Vîr Massiv). Als Grund lage fiir die ethnoarchăologische Forschung dienten einige Grund- sătze, die zum Grossteil verwirklicht wurden: 1. Griindung eines multidisziplinăren Kollektivs mit Archăologen, Historikern, Ethnographen, Naturwissenschaftlern, Geologen, Topographen usw. .2 . Aufzeichnung aller Fundorte, die von einer gewissen Hohe an vorhanden sind von der aufwărts der Berg zeitweilig bewohnt war. 3. Gleichzeitige Erforschung von archăologischen Fundorten und geschichtlichen Quellen. 4. Entwurf von Fragebogen fiir das Sammeln der Daten. 5. Anwendung von multidisziplinăren Methoden. zur Prospektion, Untersuchung und Analyse. 6. Griindung einer Datenbank zur Computerbearbeitung der Daten. 7. Die ostliche Romanităt. Aus dem multidisziplinăren Forschungsprogramm wurde besonders jener Teii, der das Banater Gebiet betrifft, verwirklicht, die erzielten Ergebnisse werden nach Gebirgen und Gebieten vorgefiihrt. ²² In ultimul timp ne-a atras atenția prezența în apropierea locuirilor Coțofeni din zonele înalte a unor roci de culoare verzuie cu posibile urme de oxizi de cupru; Cheile Turului (o mostră luată din săpătura arheologică a fost analizată de prof. E. Stoicoviciu și a găsit îm compoziție pirită); Eftimie Murgu — Cioaca și Cuptoare — Piatra Ilișovii. Din toate aceste puncte au fost recoltate mostre care sînt în curs de prelucrare la Facultatea de Geologie din Cluj, la prof. E. Stoicoviciu. 6 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 82 Zoia Kalmar — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici A. Das Cerna Vir-Gebirge. Es wurden 70 ethnoarchăologische Fundorte erforscht (Ruinen, Sennhiitten), Unterkiinfte mit iiberliegenden Felsen, Gebirgsstallungen, Wege, Grenzwălle, Kirschwălder, Gebiete mit Kupferhaltigen Erzen, Zugangswege); zwei von ihnen sind prăhistorische Siedlungen (Piatra Ilișovii und Terasa Calului). Es wurden folgende Schlussfolgerungen gezogen: 1. Der Berg ist zeitweilig bewohnt, im Winter ist das Gebirge verlassen. 2. Auch zur Zeit der Coțofeni-Kultur war der Berg zeitweilig bewohnt; die Gemeinschaft beschăftigte sich mit Viehzucht, Jagd, Ackerbau, mit Spinnen und Weben, so wie auch mit der Kupferbearbeitung. 3. Der Rohstoff fiir die Steinwerkzeuge stammt von Berg oder er wurde aus den Tălern Mehadicas, Corneas oder aus grosseren Entfernung gebracht (Obsidian). 4. Die noch verwendeten Sennhiitten sind von mehreren Arten: a) hufeisenfor- mig und kreisformig, anscheinend die ăltesten. b) die kreisformigen mit Steinbogen scheinen sehr alt zu sein, sie werden im Siiden bei den Wlachen aus Griechenland gefunden, aber auch im aderamischen Neolithikum von Kirikithia, eine Gemein- schaft, die sich ebefalls mit Zucht ver Schafen und Ziegen befasste. B. Das Cozia-Gebirge. Es wurden 14 Fundstătten erortet, bei denen, im Vergleich zu Cerna Vîr, Unterschide festgestellt wurden, was die ăltesten Sennhiitten an- belangt. C. Das Pietrele Albe-Gebirge. Es wurden 8 Fundstatten vermerkt. Das Gebiet ist sehr wichtig da hier ein Pass zum oberen Cerna becken vorhanden ist, Der Name „Pietrele Albe“ stammt vom hochwărtgen Quarzit der natiirlich spaltbar ist und leicht zur Herstellung der Werkzeuge des quarzitischen Palăolithikums oder der Schela-Clodovei Kultur dienen konnte. D. Das Prislop-Gebirge. Es wurden 13 Fundstatten behandelt, die besondere Merkmale aufweisen. Die architektur der alten Sennhiitten ist verschieden von der am Cerna-Vîr, aber es gibt auch einige Ăhnlichkeiten. In der Sprache und Kleidung der Menschen treten oltenische Einfliisse hervor. E. Das Olanu-Gebirge. Es wurden ungefăhr 25 Fundstatten vermerkt und man hat die alte Grenze zwischen der Walachei und dem Habsburgischen Kaiserreich sowie auch die Wachposten erortert. Die Sennhiitten haben leichte Anderungen im Vergleich zu dem anderen. Hier trifft man auch gemeinschaftliche Sennhiitten an. F. Bei Rîul Săs wurden 11 ethnoarchăologische Fundstătten vermerkt. Die Steinhiitten werden hier „bordeie“ genannt. Es wurde aber auch eine eigentliche Erdhiitte (bordei) angetroffen die noch nicht datiert werden konnte. G. Rudărica-Gebirge. Es wurden 3 Fundstătten vermerkt, darunter eine Siedlung der Coțofeni-Kultur am Cioaca Berg. Gleichzeitig wurden einige Schmiede- und Kesselschmiedewerkstătten erforscht um den technologischen Prozess der Kupfer- bearbeitung zu verfolgen. Im Rahmen der multidisziplinăren Erforschung des Gebirges wurde das Piatra Ilișovii Gebiet untersucht. Dieses befindet sich în 1980 m Hohe und weist eine inten- sive Anwesenheit der Trăger der Coțofeni-Kultur (Kulturschicht 1 m), sowie Hall- statt Spuren auf. Die Mitte des Plateaus wurde in der Năhe der Felsen untersucht, die Stratigraphie ist folgende: 1. Humusschicht mit wenigen Coțofeni und Hallstatt Spuren; 2. Schwărzliche Ascheschicht mit wenigen Coțofeni III Spuren; 3. Asche- schicht mit Coțofeni III Material; 4. Gelbliche-Schicht mit Coțofeni III Spuren; 5. gelb-braune Schicht mit Coțofeni III Material; 6. braun-schwarz, lehmig mit Spuren von Coțofeni II/III; 7. gelb-lehmige Schicht mit Coțofeni II Material; 8. steinige, lehmige Schicht mit wenigen Coțofeni II Spuren in den Mulden. Das archăologische Material besteht aus einer grossen Menge von Keramik, Lehmgegenstănden (Webgewichte, LSffeln), Steingut (Schaber aus Feuerstein), Krum- messer aus Stein, Axte, Locherbohrer, Zermalunggegenstănde, Metallgegenstănde (Nadeln, Locher, Schneidflăchen, fiir flache Axte, Kupferkiigelchen. Die stratigra- phische Erforschung der Keramik fiihrte zur Einsicht dass die ăltesten Spuren am Plateau aus der Zeit der zweiten Phase der Coțofeni-Kultur sind. Die Gemeinschaft beherrschte den Berg auch zur Zeit der dritte Phase der Kultur, wo gleichzeitig viele Kostolad-Elemente auftauchen. Wegen der grosse Menge keramischen Materials, der dicken Kulturschicht, der besonderen geographischen und geologischen Bedingungen, muss die multidiszipli- năre Forschung am Plateau erweitert werden, um feststellen zu konnen ob hier von einer „zeitweiligen Bewohnung“ die Rede ist, oder ob es sich um eine „Sakral- zonne“ der Gemeinschaften aus den Talern Corneas, Mehadicas, Belarecas handelt, die von den Felsen von Piatra Ilișovii iiberragt werden. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului 83 6* Pl. I. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Vedere generală¹. https://biblioteca-digitala.ro 84 Zoia Kalmdr — Claudiu Bagozki — Gheorghe Lazarovici Pl. II. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Secțiunea Si/1983—1986. https://biblioteca-digitala.ro Pl. III. Cuptoare — Piatra Ilișovii. Secțiunea Si, vetre de foc și gropi de stîlpi și pari aparținînd unor locuințe. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări etno-arheologice și sondaje in Munții Banatului https://biblioteca-digitala.ro CONTRIBUȚII LA PROBLEMA ȘI LA REPERTORIUL MOVILELOR DE PĂMÎNT DIN BANAT în lucrarea de față ne-am propus¹ să adunăm — dacă nu totalitatea — cel puțin o bună parte din informațiile privind movilele de pămînt din sud-vestul spațiului carpato-danubiano-pontic, adică a Banatului, teritoriu mărginit la nord, de cursul inferior al Mureșului, la sud, de cursul Dunării, la est, de ramura extrem-sudică a Carpaților Meridionali iar la vest, de frontiera de stat a României. Am considerat necesar să prezentăm sintetic și informațiile — inevitabil incomplete — ce le deți- nem din literatura de specialitate privind movilele de pămînt din Banatul iugoslav. Acestea, după estimările preliminare ale cercetătorilor iugoslavi care se află într-un stadiu avansat al inventarierii și cartării lor, sînt în număr de aproximativ 350 (Giric, 1985,72; Bukviâ, 1985,83—85). Ele se integrează aceleiași problematici și, prezentarea lor, va permite, credem, specialiștilor români să-și formeze o viziune de ansamblu privind amploarea, în timp și — mai ales — în spațiu, a fenomenului tumular din ținuturile sud-vestice, pînă la publicarea unor repertorii complete ale movilelor de pămînt din zona amintită. Alături de informațiile arheologice datorate cercetărilor de teren, edite sau inedite², am folosit hărți³ și documente aflate în arhive⁴, utile informații de geografie fizică⁵, informații cuprinse în monografii locale sau ¹ Informarea bibliografică, redactarea textului, o parte din verificările pe teren și din cercetarea hărților, îi revin lui F. Medeleț. Cartarea movilelor pe localități, pe baza hărții 1 :50 000, realizarea ilustrației, amplasarea movilelor cartate pe harta generală și o parte a verificărilor de pe teren, îi revin lui Ion Bugilan. ² Acolo unde a fost cazul am menționat informațiile datorate colegilor din Timișoara, Reșița, Caransebeș, Arad, Cluj-Napoca etc. Tuturor, ne face o deosebită plăcere să le mulțumim și pe această cale. ³ Utilizarea hărților vechi este practicată de multă vreme, (Romer, 1876; Du d a s, 1903; Kozma, 1910); dar și astăzi, (Ecsedy, Virăgh, 1975; Pău- n e seu, Șadulschi, Chirie ă, 1976 etc.), în evidența movilelor de pămînt. Studierea hărților din sec. XVIII—XIX, realizate la diferite scări, deosebit de nume- roase pentru zonele de sud-vest ale României, dintre care, o bună parte, se află în arhive din străinătate, este departe de a fi încheiată. ⁴ Ajutorul colegei Ileana Miklosik a fost deosebit de prețios în descifrarea docu- mentelor fondului Nagy. Ii mulțumim și pe această cale. în afara documentelor din arhivele române, fondul Pesty, aflat în Biblioteca Szecseny din R.P.U., fondul Marsigli, de la Bologna etc., prezintă un interes deosebit. https://biblioteca-digitala.ro 88 Florin Medeleț — loan Bugilan tinutale precum și informații privind microtoponimia satelor⁹, încercînd să realizăm astfel premisele unei cercetări interdisciplinare care, într-o etapă ulterioară, va putea fi amplificată⁷. Cum, în întregime, informațiile utilizate se referă la o perioadă de timp ce nu depășește secolul XVIII și cum, începînd cu secolul XIX, satele citate au fost incluse în diferite comune, conform unor criterii administrative aleatorii, am considerat firesc ca movilele de pămînt să fie prezentate în funcție de hotarele cadastrale sătești stabilite încă în secolele XVIII și XIX, în ordinea alfa- betică a acestora³. Am încercat să cartăm și să verificăm pe teren cît mai multe movile de pămînt din cîmpia vestică a Banatului — în special în județul Timiș — deoarece, mai ales aici, lucrările agricole moderne⁹, cele de îmbunătățiri funciare și altele asemenea, provoacă aplatizarea, dispariția sau distruge- rea — nu de puține ori intenționată — a acestor monumente de pămînt din istoria străveche și veche a țării noastre care sînt lipsite de o protecție practică suficientă. Acest fenomen este semnalat de altfel, de multă vreme atît în sud-vestul României cît si în zonele înconjurătoare, la nord de Mureș, în R. S. F. Iugoslavia sau R. P. Ungară¹⁰. în ce ne privește, considerăm publicarea planurilor de situație ale siturilor arheologice, contraindicată, în general, cel puțin pentru județele Arad, Timiș și Caraș-Severin unde au început să fie activi unii amatori — urmașii de azi ai căutătorilor de comori — ce efectuează săpături arheo- logice clandestine — adevărate „braconaje" — deosebit de dăunătoare informației științifice, în scopul dobîndirii unor obiecte destinate comer- cializării sau colecțiilor personale. Publicarea, în urmă cu cîțiva ani, a unor așezări arheologice din județul Timiș (Medeleț, Bugilan, 1974. 81—92) a avut drept consecință nu numai apariția unor „ipoteze istorice" bizare (R ă i 1 e a n u, 1981, 81—89 — fortificația de la Cor- ⁵Gh. Pop. 1947; M o r a r ’ u, 1947; M a n c i u 1 e a, 1923: Coteț. B ă c a n u. 1965, Coteț, Stănescu-Grumăzescu, 1967; Sen cu, 1967; Medeleț, 1971 etc. ⁸ In afara microtononimiei din DTBt., majoritatea numirilor de locuri folosite sînt extrase din arhivele avute la dispoziție, li mulțumim și pe această ca'e cerce- tătoarei Rod'ca Suflețel. de la Universitatea -din Timișoara, care a avut amabilitatea de a ne comunica si unele microtoponime ce ne interesau, cuprinse în volumele DTBt.. netipărite încă. ⁷ Nu este locul prezentării aici a tuturor principiilor metodologice pentru care am optat. Ele vor face obiectul unui capitol al „Contribuțiilor la repertoriul arheo- logic a¹ sud-vestului României", lucrare ne care o pregătim. ⁸ Numărul mare de informații, nrivind fiecare sat, cuprinse în vechea biblio- grafie ca si informațiile de arhivă, cu implicații multiple privind amplasarea loca- lităților medievale dispărute sau a vechilor descoperiri arheologice etc.. ne-au cp- tonₘiₙₐt să folosim acest criteriu de prezentare, diferit de cel al altor repertorii (de ex.. Păunescu. S a d u 1 sch i. Chirie ă, 1976). ⁸ Semnalată încă la sfîrsitul veacului trecut, odată cu apariția primelor unelte și mașini agricole moderne. (Milleker. 1886, 8). ¹⁰ Vezi, de nildă, situația menționată de Gv. Dudăs JD u d ă ș. 1903. 375—378) care, pe baza hărților din 1764. 1784. jumătatea veacului XTX si 188^. a constatat, pentru coltul sud-vestic al Baăkăi. (RSFJ). la apus de confluența Tisei cu Dună- rea. împuținarea. în 120 de ani. a numărului de movile de oămînt consemnate topo- grafic de 1a 68 la 20. Chiar dacă, recenta cartare a arheologilor iugoslavi, evidențiază existența, în zonă, a 40 de movile, (G i r i c, 1985, 72), dispariția a cca. 40% din ele. în ultimele două veacuri, poate fi socotită reală. M a r k i. 1892. 6—7. menționează distrugerea unor movile pentru astuparea unor adîncituri din teren, în județul Arad. Vezi și P a t a y. 1985, 89. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 89 nești) ci și sondarea neautorizată a unora dintre ele, implicînd distrugerea de către „amatori" a unor importante monumente. Aceeași situație a fost semnalată la Voiteg, în necropola de la sfîrșitul epocii bronzului, în așe- zarea de epoca bronzului de la Cornești, în așezările neolitice de la Parța și Zorlențu Mare, în zona orașului Sînnicolau Mare, a comunelor Periam, Satchinez, Beregsău, Teremia Mare și Giarmata, în cetatea dacică de la Divici etc. Dimensiunile mari ale movilelor de pămînt implică un travaliu mai îndelungat, incomod pentru „braconierii sfîrșiturilor de săptămînă"; sărăcia sau absența inventarului din astfel de movile constituie o reali- tate: sînt argumentele în virtutea cărora sperăm ca începutul publicării sumare a planurilor de amplasare a movilelor de pămînt, absolut nece- sară realizării practice a protejării lor și continuării cercetării, nu va avea urmări nefaste. Apariția Legii 63/1974 a Ocrotirii patrimoniului cultural național și a actelor legislative anexe ei, a impulsionat întreaga activitate de evidență, cartare și protejare a siturilor arheologice, inclu- siv a movilelor de pămînt. în spiritul acestei legi publicăm și contribuțiile de față. De altfel, eforturi de acest fel au fost și sînt întreprinse atît în țara noastră (Odobescu, 1871, idem, 1878; Toci les cu, 1880, 540—554, . K o z m a, 1910; M ă r k i, 1892 — peste 110 movile în jud. Arad; N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, E. Za- haria, 1970; A. Păunescu, P. .Sadulschi, V. Chirîca, 1976, 31: 355 movile cartate în județul Botoșani din cele peste 400 exis- tente, Brudiu, 1987, 10, n. 2— 324 movile cartate în județul Ga- lați)¹¹ cît și în țările vecine, cum ar fi R. S. F. Iugoslavia unde, pe teritoriul Regiunii Autonome Voivodina, s-a încheiat cartarea movilelor de pămînt din Srem — 119 obiective cu diametre între 10 și 12 m., înalte de 1—2 m, rar pe^te 2,5 m (G i r i c, 1985, 72) și se află în curs de realizare cartarea integrală a celor din Banatul iugoslav unde sînt cunoscute, pe o suprafață cercetată de 1 290 km.p. din zona nordică, 210 movile (Giric, 1985, 72), cărora li se adaugă, în zona sudică, 61 movile (B u k v i c, 1985, 83—85), numărul lor total fiind estimat la 328—350 (G i r i c, 1982, 99; idem, 1985). în R. P. Ungară, s-a realizat cartarea pe harta 1 :100 000 a peste 4 000 de movile de pămînt pe de o suprafață de 16 800 km.p. din partea de nord a Cîmpiei Tisei, amplasate, cu precădere, la est de marele rîu(Ecsedy, Virăgh. 1975; P a t a y, 1985; G i r i c, 1985). Am utilizat termenul intrat în limbaj, general acceptat, de „movilă de pămînt", singurul suficient de larg și elastic în condițiile în care 98»/o din movilele existente nu sînt cercetate prin săpături arheologice siste- matice fără de care nu este posibilă stabilirea destinației și a momentului înălțării lor¹². Metodele fizice moderne de prospecție, încercate la Mokrin- ¹¹ Folosirea aerofotogrammetriei și a fotografiei aeriene în cartarea movilelor de pămînt, întîmpină, cel puțin în cîmpia de sud-vest, greutăți insurmontabile datorită existenței aici, a unor fortificații abandonate, din timpul războiului, care au un pregnant aspect tumular. Movilele de pămînt de dimensiuni mici, scapă, de asemenea, observației cu aceste mijloace. Oricum, metodele moderne de investigare nu înlocuiesc, cum cred unii amatori, cercetarea arheologică de teren și cercetarea bibliografiei de specialitate. ¹² Folosirea necontrolată a terminologiei de specialitate de către amatori nefa- miliarizați cu domeniul cercetării arheologice, determină formulări în care „formele dunoide" se amestecă cu „tumulii¹*, cîmpurile de „tumuli" și movilele, termeni care, cînd sînt, cînd nu sînt puși în ghilimele. Oricum, a demonstra că „tumulul" „Hunca Mare" de la Teremia Mare este artificial, (Răii ea nu, Gog, 1983), și nu este r https://biblioteca-digitala.ro 90 Florin Medeleț — îoan Bugilan Aradanska Humka de către cercetătorii jugoslavi, nu au furnizat rezul- tate concludente (informație amabilă, M. Giric), la fel ca și prospecțiunile de la Teremia Mare (jud. Timiș), (V. V. Morariu și colab., 1987; in- formație amabilă, Radu Florescu). Studiile privind vegetația și flora movilelor de pămînt (P. C. Popescu, 1963), rămîn utile doar din punct de vedere naturalistic iar încercarea noastră, de a diferenția movilele de pămînt în funcție de microtoponimul local, nu a dat rezultate. în Banat, movilele de pămînt sînt numite „Huncă“ (Honcă, Hoancă), Hugel, Berg, (în localitățile cu populație de limbă germană); Gomilă, Moghilă, Movilă, Dîmb, Dîlmă, rar, Halom, (în localitățile cu populație maghiară). Cei mai răspîndiți termeni sînt Huncă (45 de cazuri în DTBt.), Gomilă și Movilă, desemnînd fie o movilă de pămînt artificială sau naturală, fie un teii sau o fortificație. Micrbtoponimele grui (inexistent în Banat, cf. DTBt.), gru- nețe, grunețele, grunețu, gruni (rar), gruniu, pe care DensuȘianu (D e n - sușianu, 1913, (1986), 76, n. 1) îi socotea specifici pentru desemnarea movilelor de pămînt din Banat, desemnează în fapt dealuri naturale, șesuri arabile pe culmile dealurilor etc. și nu sînt atribuite niciodată movilelor de pămînt făcute de mîna omului (cf. DTBt., sub voce). Un microtoponim cel puțin insolit, dacă nu exotic, care pare a fi o invenție arbitrară a lui I. Stratan (Strat an, 1974 b, I. S t r a t a n, Al. Vulpe, 1977; Moroz, 1983), este cel de „grămuradă", atribuit de fostul director al muzeului din Lugoj, movilei de pămînt de la Susani care a adăpostit însemnata descoperire de la începutul epocii fierului. în 1973, comunicînd într-o sesiune a muzeului timișorean rezultatele preliminare ale cercetărilor de la Susani, I. Stratan, folosea un termen puțin diferit: „grămădură" — diminutivul lui grămadă (de pămînt), traducerea în limba română a microtoponimului „gomilă" (de la verbul sud-slav gomiti=a îngrămădi). Microtoponimul gomilă este folosit de localnicii din Susani și din satele înconjurătoare (Jupani, Traian Vuia etc.). Nu este exclus ca microtoponimul „grămuradă" să fi apărut în urma unei greșeli de tipar, fiind aliterația lui „grămădură" care, apoi, a fost preluată ca atare. La Susani, din constatări personale, microtoponimul „grămuradă" nu este folosit de localnici. De altfel, el este inexistent în microtoponimia bănă- țeană (DTBt., sub voce). Aspectul movilelor de pămînt din sud-vestul României, nu diferă de cel pe care acestea îl au în alte zone (de ex., Morintz, lonescu, 1968, 114; C. S. Nicolaescu-Plopșor, 1932/a—c; Pău- nescu, Sadul schi, Chiri că, 1976, I; Brudiu, 1987 etc.). La 1680—1700, Marsigli evalua înălțimea lor între 7 și 30 de picioare (Marsigli, 1744, II, 88). Două veacuri mai tîrziu, înălțimea lor era estimată între 1 și 3 m iar diametrul, între 6 și 12 m, pentru zona Vrsac din sudul Banatului iugoslav (Milleker, 1886, 8), pentru ca, peste încă un secol, movilelor de pămînt din cîmpia de nord a Banatului iugo- slav să li se estimeze înălțimea între 3 și 4 m (cîteodată, 6 m), iar dia- metrul între 30—50 m — cîteodată pînă la 60 m — (Giric, 1985, 72). Dimensiunile movilelor de pămînt din cîmpia de sud-vest a României sînt asemănătoare, forma lor fiind, mai adesea, conică decît emisferică „formă dunoidă naturală" este inutil, de vreme ce autorii afirmă, de la bun înce- put, că „Hunca Mare" este tumul. Pentru o definiție a tumulului, vezi, Moscalu, 1976, 594. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 91 Girid, 1985, 72). Tumulii sarmatici, de mici dimensiuni amintiți în nordul cîmpiei Ungariei (P a t a y, 1985), par să lipsească în Banat, cel puțin în actualul stadiu al cunoștințelor noastre. în părțile răsăritene și sudice ale Banatului, dimensiunile movilelor sînt mai mici, acestea nede- pășind, în general, diametrul de 10—12 m și înălțimea de 1,5—2 m. Unele movile, din cîmpia de vest, au dimensiuni impresionante, cum ar fi movila „Kindija" de lîngă Kikinda (R.S.F.I.), „Vajuna Humka“, lîngă Coka (R.S.F.I.), socotite „morminte princiare" (Giric, 1975, 72) sau, în jude- țul Timiș, „Hunca Mare", lîngă Teremia Mare, „Hunca Șișitac", lîngă Sînpetru Mare, „Gomila Mare", lîngă Foeni, „Gomila" de la Jupani ș.a. S-a remarcat că aceste movile de dimensiuni ce depășesc media, aflate la distanțe de 10—20 Km una de alta, înălțîndu-se cu 6—11 m față de tere- nul înconjurător, nu se întîlnesc în perechi ci numai cîte una „pentru fiecare cîmp de tumuli" sau izolate, sugerîndu-se că au servit și ca puncte de observație¹³, în momentul de față fiind puncte geodezice de ordinul I și II în rețeaua de triangulație a țării. Remarca dispunerii movilelor de mari dimensiuni la anumite distanțe, sugerînd existența unei concepții Unice care a stafia baza ridicării lor, oricît de seducătoare ar fi, — tradi- țiile orale locale, reflectînd mentalitatea omului de azi, susțin aceeași idee — au fost infirmate de cercetările moderne (Milleker, 1986; Kozma, 1910; Giric 1985), pentru zona de cîmpie. în zona cen- trală și estică a Banatului, dispunerea unora dintre movilele de pămînt pe culmi, la cumpăna apelor, la fel ca și în alte zone din Transilvania sau Moldova, de pildă, (Ciugudean, 1986, P ăunescu, Sa- dulschi, Chirieă, 1976, I, 31 ș.a.), fără ca prin aceasta să lipsească cele din luncile joase ale rîurilor (Bodo — Stratan, 1974/a), constituie o realitate. De va fi existat o ordonare inițială a unora din movilele de pămînt de mari dimensiuni, sensul acesteia s-a pierdut, atît prin ridicarea de noi movile și prin distrugerea unora în cursul veacu- rilor cît și prin modificarea sensibilă a peisajului în care ele sînt amplasate. Giric remarca amplasarea movilelor de pămînt din cîmpie în apropierea cursurilor actuale sau antice de apă, fapt remarcat și pentru Covurlui (Giric, 1982; idem, 1985; Brudiu, 1987), situație ce se confirmă și în cîmpia de vest a Banatului, infirmînd observații mai vechi, subordonate ideii atribuirii movilelor unei anume etnii (Kozma, 1910). Movilele de pămînt din hotarul localității Checea (jud. Timiș), amplasate într-o zonă care, la sfîrșitul veacului XVIII, era o mlaștină, după cum apar pe o hartă cadastrală din acea vreme, constituie un indiciu pentru modificările de regim hidrologic ce s-au petrecut în zonă. Scopul ridicării movilelor de pămînt și felul folosirii lor au constituit o preocupare constantă a literaturii istorice mai vechi. Lăsînd la o parte legendele locale (Mârki, 1892, 5—8; Densușianu, 1913(1986), 76 sq.; DTBt. ș.a.), în literatura istorică privind sud-vestul României, ele au fost socotite, fie formațiuni naturale (de pildă, Mârki. 1892, I, 9, n. 2 — pentru movilele de la Glogovăț explicate în evul mediu; S z a b 6, 1859), fie ridicături artificiale. La 1690/1700, contele Marsigli nu era edi- ficat asupra scopului ridicării movilelor de pămînt deși efectuase săpături ¹³ R ă i 1 e a n u. Gog, 1983, 494 sq. O lectură mai atentă a lui Ehrler — citat, de altfel — le-ar fi permis cititorilor să amintească că această destinație a movile- lor de pămînt era presupusă încă din secolul XVIII. https://biblioteca-digitala.ro 92 Florin Medeleț — loan Bugilan în cîteva astfel de obiective din nordul Bulgariei, descoperind urne, cără- mizi, monede. în consecință, amintea ca o certitudine, obiceiul trupelor de geniu otomane de a ridica perechi de movile de pămînt din jumătate în jumătate de leghe pe traseul pe care urma să-l străbată armata sub con- ducerea marelui vizir. Scopul acestor perechi de movile era — după Mar- sigli — atît acela de a marca semnificația deosebită a evenimentului con- ducerii armatelor de către înaltul personaj, cît și de a acoperi, din flancuri, marșul unităților militare care treceau printre ele. Militarul savant a cărui echipă de cercetare efectuase numeroase și variate cercetări și în zona Banatului, era conștient că explicația ce-o avansase nu satisfăcea și adăuga, ca o ipoteză, posibilitatea ca o seamă de movile ce bordau, din „distanță în distanță*¹, malurile vastelor mlaștini ale Dunării și Tisei, în special la vărsarea acesteia din urmă, șă fi fost ridicate și folosite de romani drept posturi de pază și veghe împotriva piraților barbari ce se foloseau de mici bărci, în acele mlaștini (M a r s i g 1 i, 1744, II, 88). Cercetări recente au demonstrat că Marsigli, la fel ca mulți alți cercetători din sec. XIX—XX ai istoriei vechi și noi a Banatului (unii încercînd să acrediteze falsa id.ee a unui Banat mlăștinos și pustiu pînă Ia începutul veacului XVIII), s-au înșelat, socotind bună parte din mlaștinile existente în vestul și centrul cîmpiei bănățene, consemnate pe hărțile din sec. XVIII—XIX, ca existente din preistorie și antichitate, ele extinzîndu-și mult suprafața mai cu seamă în evul mediu dezvoltat și tîrziu (Medeleț, 1971; Medeleț, Bugilan, 1974, 82. n. 6; Gudea, M o ț u, 1983, 156—158, n. 32— 41). Trei sferturi de veac mai tîrziu, J. Ehrler, funcționar administrativ în Banat, care cunoștea probabil opera lui Marsigli, reia ideea ridicării movi- lelor de pămînt mai mari de către romani în scopul așezării unor posturi de pază. Ehrler observa că la movilele de pămînt din timpurile vechi, gropile de împrumut pentru pămîntul necesar ridicării lor, s-au umplut, odată cu scurgerea veacurilor, datorită agenților externi (ploaie, vînt, praf) și a aplatizării movilelor. în același timp, Ehrler afirma că unele movile mai mici, ale căror gropi de împrumut erau încă vizibile, au fost ridicate nu mult înainte de vremea sa (1774) și chiar în vremea sa, în scopul supravegherii întinderilor plane pe care pășteau numeroase turme de vite (Ehrler, 1774(1982), 123—124). Referindu-se în special la movilele de pămînt -din ținuturile extracarpatice dar cunoscînd bine și situația movilelor de pămînt cercetate în Transilvania și Banat, Gr. G. To- cilescu, atrăgea atentia încă în 1880, că nu toate movilele de pămînt sînt neapărat morminte. învățatul român amintea posibilitatea existenței movi- lelor memoriale, ridicate pentru comemorarea unor bătălii mai recente, a movilelor de hotărnicie a moșiilor, a „movilelor-semn“ pentru drumuri și vaduri, fără să conteste că majoritatea au totuși un caracter funerar (Toci les cu, 1880, 540—546). Pentru un bun cunoscător al antichi- tăților bănățene care a lucrat la sfîrșitul veacului trecut și în prima jumă- tate a acestui secol, întemeietorul muzeului din Vrsac, Felix Milleker, totalitatea movilelor de pămînt din cîmpia vestică a Banatului .erau arti- ficiale, avînd, mai ales, caracter funerar (Milleker, 1886, I. 5—10; idem, 1897; idem, 1899; idem, 1901; idem 1906; idem, 1938; idem, 1940). în 1910, B. Kozma socotea că movilele de pămînt din cîmpia panonică, inclusiv cele din sud-vestul României, pot fi morminte (curgane), așezări — teii sau movile de observație. (Kozma, 1910). încheind această suc- cintă și incompletă trecere în revistă a diferitelor păreri exprimate privind https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 93 scopul ridicării movilelor de pămînt, vom adăuga că, și în sud-vestul României, se întîlnesc tell-uri ce se aseamănă cu movilele artificiale de pămînt, prin dimensiuni și formă, mai ales în zonele cu o agricultură intensivă (Foeni — Gomila Lupului, Bucovăț — Cremeniște etc.). Nu lip- sesc nici movilele naturale ce pot fi confundate cu cele artificiale, în zone cu structuri geologice specifice, cum ar fi nord-vestul cîmpiei Banatului, unde o movilă, cercetată la Mokrin (R.S.F.I.), s-a dovedit a fi naturală (Gir ic, 1985, 83) sau dunele de nisip de la Deliblato (R.S.F.I.), asemă- nătoare zonei Nirului din Ungaria (P a t a y, 1985, 89) dar și terenurile deluroase din părțile centrale și răsăritene ale Banatului, cu fenomene accentuate de eroziune, unde confuzia dintre natural și artificial este frecventă (Moroz, 1983 — Jdioara) și, uneori, nu poate fi lămurită de- cît prin săpături arheologice. Movilele de pămînt din sud-vestul României au avut, ca și cele din alte zone ale țării noastre, o destinație primară căreia, odată cu scurgerea veacurilor i s-au adăugat alte destinații secundare sau terțiare¹⁴. Cu pri- lejul cercetării mai multor tumuli din diferite zone, conținînd inhumați cu ocru din perioada de tranziție sau de la începutul epocii bronzului, s-a constatat utilizarea lor pentru mai multe înmormîntări succesive în aceeași epocă care au determinat, cîteodată modificarea înfățișării movi- lelor funerare (N e s t o r, 1933, 67; Berciu, 1960, 74); Ciugu- d e a n, 1986, 69). Tumulii de la Smeeni (S i m a c h e, Teodo- rescu, 1962), Sultana (M o r i n t z, lonescu, 1968). Padej (R.S.F.I. — Gir ic, 1982), Perlez (R.S.F.I. — Med o vie, 1985), Grivița (Brudiu, 1987), sînt numai cîteva exemple din această cate- gorie. Unele movile funerare par a fi fost cenotafuri sau au conținut vetre rituale (Măcișeni: Brudiu, 1987, 10—11; Ketegyhăza: E c s e d y, 1972; idem, 1975 etc.). Mantaua multor tumuli din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului constituie locul altor înmormîntări mai tîrzii, preistorice (V a s i 1 i e v, 1980, 36), sau al inmormîntărilor din sec. II—XII e.n. și din plin ev mediu¹⁵. în Banat, unii tumuli preistorici au fost reamenajați în sec. XVIII—XIX și transformați în locuri de cult ale comunităților romano-catolice de coloniști șvabi instalați aici de autori- tățile habsburgice, cum sînt așa zisele Kalvarienberg de la Biled sau Gotlob. în sfîrșit, în veacul nostru, mai ales în cel de-al doilea război mondial și după el, unele movile de pămînt au devenit puncte de tragere, mai mult sau mai puțin fortificate, fiind distruse parțial sau în întregime (Perlez, R.S.F.I., M e d o v i c, 1985); vezi supra n. 11). Este foarte pro- babil ca unele din movilele de pămînt preistorice să fi servit, încă de la înălțarea lor, nu numai ca morminte ca și ca repere — semne ale tra- seelor prin o cîmpie vastă, indicînd existența surselor de apă, a vadurilor, a punctelor obligatorii de trecere sau poate, a locurilor de pășunat rezer- ¹¹ Numărul mic de movile cercetate sistematic în sud-vestul României, ne-a obligat să aducem unele exemple și din zone destul de depărtate geografic. ¹⁵ Smeieni (Simache, Teodorescu, 1962, 273—281); Tecuci (Vendelin, 1920, 101—103); Manoleasa (Păunescu, Șadulschi, Chiri că, 1976, I, XXVI, I A); Slobozia-Hănești (idem, I, 143, XXIX, 51); poate Pogorăști (idem, I, 218, LVIII, 3 L), Szeged-Othalom (Arch. Ert., XIV, 1894, 323 sq.) Batajnica-Velika Humka și Vojka (Tasic, 1959; 30—31; idem, 1976, 135; idem, 1985, 10—11; G i r i <5, 1982, 99—100; idem, 1985, 82); C s o m a, 1887; Nes tor, 1960, 679; Patay, 1985; Bru- d i u, 1987, 11; ș.a.). https://biblioteca-digitala.ro 94 Florin Medeleț — loan Bugilan vate, fiind în același timp — puncte de observație și semnalizare (cf. și Tocilescu, 1880,540—546). Pentru sud-vestul României, odată cu cristalizarea feudalismului și a relațiilor de proprietate ce-i sînt specifice, s-a remarcat gruparea crono- logică a documentelor de hotărnicie în două mari etape cuprinzînd, prima, a doua jumătate a sec. XIV și primele decenii ale secolului XV, iar se- cunda, a doua jumătate a secolului XVI și primele decenii ale secolului XVII, perioadă cînd, după apariția pașalîcului de Timișoara, părți însem- nate ale răsăritului și centrului Banatului depind politic și juridic de principatul Transilvaniei¹⁶. Documentele menționează, fie existența movi- lelor ce hotărnicesc domeniile, fie ridicarea unor movile în acest scop. Acesta este, de pildă, cazul movilelor de hotărnicie ale unor localități dis- părute azi ca Zegherien, menționată în documentele de la 7 mai și 6 sep- tembrie 1367, (Pesty, 1883, III, 76), Zederies și Szt. Andrâs, mențio- nate în documentul din 1390, (Pesty, 1883, III, 196—208), Deakolch, menționat într-un document din același an (Pesty, 1883,111,210—215), ale domeniului districtului românesc Icus din zona Făgetului la 1371, (Pesty, 1883, III, 104—115), 115—122). La delimitarea hotarelor sate- lor dintre Lugoj și Făget, în documentul din 1 septembrie 1599 (Pesty, 1883, IV, 225—228) ca și ale satelor din districtul românesc al Lugojului în documentul din 13 iunie 1597 (Pesty, 1883, IV, 199—203), sînt menționate de asemenea movilele de hotar¹⁷. în repertoriu am menționat în cîteva rînduri documente medievale privind movilele de hotar, mai cu seamă acolo unde ele corespund unor realități verificate azi la fața locului. La unele localități cum este, de pildă, satul Luncani, poziția acestor movile este deosebit de sugestivă. Movilele de hotar, ridicate anume în acest scop, par a fi mai frecvente în zonele răsăritene ale Banatului fără ca să lipsească și movilele preistorice refolosite, cîtă vreme, în cîmpia de vest, se pare că vechile movile funerare preistorice primesc și această funcție. Că situația s-a prezentat astfel în cîmpia de vest, o demonstrează, foarte probabil, șt actualele hotare cadastrale ale satelor, mai cu seamă ale celor din vestul județului Timiș de azi, care nu și-au schimbat traseul față de cel avut în a doua jumătate a sec. XVIII și în prima jumătate a sec. XIX, cînd au fost consemnate cadastral și topografic. Metodologia lucrărilor de cadastru din acea vreme care impunea, într-o primă etapă, consemna- rea hotarelor și a numirilor din hotar după tradiția locală, pe baza rela- tărilor mai multor bătrîni din fiecare sat, deschide calea unei posibile cercetări a întinderii suprafețelor agricole ale satelor românești din cîmpia Banatului încă înaintea ocupării sale de către habsburgi. Amplasarea frecventă a limitelor cadastrale pe movilele de pămînt artificiale nu este, probabil, întîmplătoare și sugerează hotărnicii de pămînturi mai vechi de veacurile XVIII—XIX, cînd fac obiectul hărților respective. în sfîrșit, mai amintim în cîmpia joasă, în luncile din albia majoră a Mureșului, al cărui curs a suferit, în timp, sensibile modificări (P o p, 1947); Gliick, 1980, 84—85), ca de altfel și alte rîuri din cîmpia bănă- ¹⁶ Observația îi aparține lui Ion Hațegan căruia-i mulțumesc și pe această cale pentru amabilitatea de a mi-o fi comunicat, permițîndu-mi, totodată, utiliza- rea ei. ¹⁷ Datele privind consemnarea movilelor de hotar, în evul mediu le datorez lui I. Hațegan. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 95 țeană (vezi supra, n. 5), existența unor movile, ridicate artificial, pentru instalarea unor gospodării izolate, ferme sau sălașe care să fie ferite de inundații. Astfel de movile se întîinesc, de pildă, în hotarul localității Cenad, la vest de aceasta, între dig și albia Mureșului, fiind ridicate după îndiguirea celui mai mare rîu interior al țării noastre. Nu este exclus ca unele dintre acestea, să fi fost, la origini, movile funerare preistorice sau tell-uri care au fost reamenajate. în ultimele trei veacuri, atribuirea movilelor de pămînt unui popor sau altuia și — implicit — datarea movilelor, a cunoscut numeroase variante. Marsigli le atribuia romanilor și turcilor propunînd, deci, data- rea lor la începutul mileniului I e.n. și după veacul al XV-lea (Mar- sigli, 1744, 88). Ehrler, socotind că ridicarea lor este expresia capa- cității organizatorice a unei puteri centrale, le atribuia romanilor sau românilor — contemporani sau antecesori celui de-al treilea sfert al sec. XVIII cînd își scria lucrarea (Ehrler, 1744(1982), 123—124). N. L. Per- cseni, referindu-se la movilele din nord-vestul județului Arad, le consi- dera, în urmă cu două veacuri, preistorice (P e r c s e n y, 1819; Pa- ta y, 1985), Milleker, în urmă cu un veac, le considera prestorice (Milleker, 1886, I), Hampel considera multe din ele aparținînd epocii bronzului (Hampel, 1892) sau perioadei migrațiilor (Ham- pel, 1905), în timp ce Tocilescu atrăgea atenția asupra extensiunii mari, în timp și spațiu, a fenomenului tumular, deplîngînd în acelaș timp lipsa cercetării movilelor din România (Tocilescu, 1880). Suflul roman- tico-istoric altoit pe un diletantism ce îmbrăca haina prețiozității științi- fice, apărut la sfîrșitul veacului trecut și la începutul veacului nostru — cînd istoriografia reflecta, nu arareori, ideologia marilor imperii coloniale — a socotit movilele de pămînt fie „piramide hunice“ sau morminte hunice (Tariczky, 1906, 16—17; Nagy, 1893), fie morminte cu- mane (Kozma, 1910, 443) sau monumente pelasge (Densușianu, 1913 (1986)). Cercetările arheologice, din ultimele șapte decenii, desfășurate în țara noastră și în țările învecinate, au permis o abordare mai nuanțată și mai aproape de realitate a problemei movilelor de pămînt. în literatura de specialitate românească, tratarea, în ansamblu, a acestei probleme lipsește ca, de altfel, și în cea din Iugoslavia, Bulgaria sau U.R.S.S. Referindu-se mai cu seamă la mormintele tumulare preistorice cu ocru din Ungaria, Gy. Gazdapusztay împărțea tumulii din cîmpia panonică în cinci mari grupe: — grupa cea mai veche a tumulilor cu înmormîntări cu ocru din perioada timpurie a bronzului în care sînt cuprinse, mai cu seamă, obiec- tivele din zonele nordice ale Ungariei; — grupa transdanubiană a mormintelor tumulare hallstattiene tim- purii; — grupa curganelor scitice din care provin podoabe de aur; — grupa mormintelor tumulare sarmatice timpurii și germanice; — grupa movilelor funerare din epoca migrațiilor, (Gazdapusz- tai, 1964—1965, 31—32). S-a făcut observația că această încercare de grupare cronologică nu cuprinde cîmpurile de tumuli din epoca bronzului și că existența movilelor funerare din perioada migrațiilor, rămîne sub semnul întrebării (Patay, 1985,88). https://biblioteca-digitala.ro 96 Florin Medeleț — loan Bugilan în România, înmormîntările în movile acoperă, de asemenea, o largă secvență cronologică cuprinsă între etapa finală a epocii neolitice și înce- puturile evului mediu (Moscalu, 1976, 594). Alături de mormintele tumulare de la sfîrșitul epocii neolitice, din perioada de tranziție spre epoca bronzului și de la începutul epocii bronzului¹³, asupra cărora vom reveni, pot fi amintiți: — tumulii de la sfîrșitul epocii bronzului și începutul primei vîrste a fierului¹⁰; — tumulii din etapa mijlocie și tîrzie a primei vîrste a fierului²⁰; — tumulii civilizației grecești din Dobrogea²¹; — tumulii scitici²²; — tumulii traco-getici²³; — tumulii geto-dacici din a doua vîrstă a fierului²⁴; — tumulii din epoca romană²⁵; — tumulii din perioada migrațiilor (sarmați, slavi, avari, unguri, pe- cenegi, cumani)²⁶. Înmormîntările tumulare de la sfîrșitul epocii neolitice, din perioada de tranziție și de la începutul epocii bronzului sînt considerate, în general, de specialiști drept cele mai numeroase în peisajul tumular atît al țării noastre cît și al țărilor învecinate (Giric, 198 5)²⁷. Ele sînt întîlnite în zona sud-vestică a U.R.S.S.²⁸, în Bulgaria de nord, pînă la munții Bal- cani²⁹, în R. S. F. Iugoslavia³⁰ în Ungaria³¹ dar și în Europa Centrală³². Ib Trecerea, succintă, în revistă a tumulilor din România se mărginește să schițeze cîteva din etapele mari din istoria veche cînd aceste monument* sînt în- tîlnite. Bigliografia citată e departe de a fi completă. Tratarea exhaustivă a subiec- tului depășește cu mult cadrul lucrării de față. ¹⁹ K a c s 6, 1971; idem, 1972; Rusu, 1972, 313—315; Stratan, 1974, b; Kacso, 1975; Stratan, Al. Vulpe, 1977. ²⁰ Berciu, Comșa, 1956; M a c r e a, 1959; Al. Vulpe, 1965; idem, 1967; VI. Dumitrescu, 1968; Rusu, 1972; A). Vulpe, E. Popescu, 1972; N i c a, 1974; Gumă, 1983; Rogoz ea, 1983 etc. ²¹ De ex. P. A 1 e x a n d r e s c u, 1965. ²² De ex., V a s i 1 i e v, 1980, 36. ²³ De ex., Berciu, 1974. ²⁴ Pro ta se, 1962; Al. Vulpe, 1976; Moscalu, 1977; I. H. Crișan, Me- deleț, 1979; A. D. A 1 e x a n d r e s c u, 1980. $Macrea, 1959; Babeș, 1970; idem, 1971; Petrovszky, 1979, a—b. ²BRomer, 1876; Ha mp el, 1905; Părducz, 1941—1953; Mac rea, 1958; Nestor, 1960; loc. cit.; Medeleț, 1970; Dbrner, 1971; Sîmpetru, 1972; B i c h i r, 1976; Păunescu, Șadulschi, Chirie ă, 1976; Rusu, 1982, cu biblio- grafia. ²⁷ Girid, 1985. “Childe, 1942; Klein, 1965; Hăusler, 1964; Șmagli, Cernia- kov, 1970; Hăusler, 1974; idem, 1976, I; Machnik, 1977; Dergaciov, 1984; T e 1 e g h i n, 1985. ¹⁹ Todorova, 1980; Panaiotov, Dergaciov, 1984. ³⁰ T a s i c, 1959; Covid, 1970; Jovanovid, 1974; idem, 1975; Benad, 1975; Drechsler-Biiic, 1975; Ta sic, 1977; Bukovid, 1978; Jovangvic, 1979; idem, 1983; Benac, 1984; Bukvid, 1985; D. Garaăanin, 1985; Goveda- r i c a, 1985; Jovanovid, 1985. ³¹ Romer, 1876; C s o m a, 1887; Banner, 1927, a—b; C s a 1 o g, 1954; Ko- szegi, 1962; Bonă, 1963—1964; Gazdapusztai, 1964—1965; idem, 1966—1967; Kalicz, 1968; Ecsedy, 1971; idem, 1971—1972; idem, 1972; idem, 1975; idem, 1979; idem, 1983; Patay, 1985. ³² Hăusler, 1982; B u c h wa 1 d e k, 1985; Benko v ski-Pi vo var o v a, 1985; K o v ă c s, 1985; Machnik, 1985; N o v o t n ă, 1985. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema fi la repertoriul movilelor de pămînt din-Banat 97 Tumulii din România ce se încadrează în această perioadă și au fost cercetați sistematic, sînt relativ puțin numeroși³³ și sînt amplasați, mai cu seamă, în regiunile extracarpatice, în Oltenia³⁴, Muntenia³⁵, Dobrogea³⁸, Moldova⁷³ dar și în Transilvania și Banat³⁸. Majoritatea tumulilor din sud-vestul spațiului carpato-danubiano-pontic care au fost cercetați sis- tematic se află în Banatul iugoslav de azi³⁹. Se acceptă, în general, că aria de răspîndire a înhumărilor cu ocru tumulare este mărginită spre vest de valea Tisei — deși sînt semnalați posibili tumuli și dincolo de această limită, pînă aproape de cotul mare al Dunării (Acsa-Zsid6domb: Patay, 1985; 89), spre nord de Bucovina, iar spre sud de Balcani (E c s e d y, 1971, 283 și n. 86; D. Garasanin, 1985; M. Garasanin, 1985). Trebuie reținut, însă, și mormîntul din- tre Morava și Drina de la Ragojevac (D. Garasanin, 1985). ca și aspectele mai tîrzii ale fenomenului tumular din spațiul egeeic (Leukas- Hammond, 1972, 243—250, 270; E c s e d y, 1975; Govedarica, 1985). Mormintele tumulare, cu schelete în poziție chircită și cu ocru, de la Bodo (Stratan, 1974, a), Cîmpia Turzii (Ferenczi, 1968) și Cipău (V a s i 1 i e v, 1980, 36), indică prezența lor în răsăritul Banatului și în cîmpia transilvăneană. în privința traseului urmat, în migrația lor spre vest, de populațiile de păstori răsăriteni din stepele nord-pontice, cărora li se atribuie o parte din înmormîntările cu ocru în tumuli, rezervele — firești în stadiul actual al cercetărilor — sînt numeroase, conturîndu-se părerea că, odată pătrunși în cîmpia Dunării de Jos, acestea penetrează în cîmpia Tisei inferioare, peste zona Porților de Fier, a munților Banatului, urcînd apoi rîul (E c s e - dy, 1975; Jovanovid, 1974 — harta; Srejovic, 1985 — harta; D. Garaăanin, 1985; Lazarovici, Săcărin, 1979, 74). Unii cercetători nu exclud și posibilitatea, credem noi nu lipsită de interes, a pătrunderii unei ramuri a acestor populații stepice peste Carpații Pădu- roși, în nordul cîmpiei Tisei și coborîrea lor, în aval, (J o v a n o v i c, 1985). Cercetările din nordul Banatului iugoslav pledează pentru această posibilitate (Giric, 1982; idem, 1985), iar absența elementelor Glina III în sudul Banatului (Lazarovici, Săcărin, 1979, 74), poate con- ³³ Berciu, 1960, I, 73—74; idem, 1961; idem, 1966; Comșa, 1972; Berciu, 1976. ³< C. S. Nicolaescu-Plopșor, 1932, a—b—c; Vl. Dumitrescu, 1944 a—b; C. S. N i c o lăescu-Pl op ș or, VI. Dumitrescu, 1951; Berciu, 1951; idem, 1952; Bichir, 1958; VI. Dumitrescu, 1960; D. Galbenu, 1972. “Harțuche, Dragomir, 1957; Rosetti, 1959; Harțuche, 1959; Dra- gomir, 1959; Simache, Teodorescu, 1962; Harțuche, Anastasia, 1968; Morintz, lonescu, 1968; Harțuche, 1973. ³⁶ Pâr van, 1925; D. Popescu, 1937—1940; Harțuche, 1971. ³⁷Ciurea, 1931; M. Petrescu-Dîmbovița, 1950, a—b; Nestor, 1950; idem, 1951; Tu dor, R. Vulpe, 1953; Dinu, 1959; Zaharia, Petrescu- Dîmbovița, Zaharia, 1970; Păunescu, Șadulschi, Chirieă, 1976; Comșa, 1982; idem, 1985; Zirra, 1960. ³⁸ Nestor, 1933; D. Popescu, 1944; Stratan, 1974, a; Ciugudean, 1977; Vlassa, Takacs, Lazarovici, 1985; Ciugudean, 1986, cu bibliografia. Nu am urmărit, în notele de mai sus, întocmirea unei liste complete a tumulilor cercetați în România. ³⁹ Milleker, 1901; idem, 1906; idem, 1938; Nadladki, 1951; Gazda- pusztai, 1965; Stratan, 1974, a; Jovanovid, 1974; Bukvid, 1978; Girid, 1982; idem, 1985; Bukvid, 1985; Medovid, 1985; vezi, infra, sub voce. 7 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 98 Florin Medeleț — Îoan Bugilan stitui un argument pentru o altă cale de pătrundere în Cîmpia Tisei decît cea dunăreană. Atribuirea fenomenului tumular unor populații răsăritene, stepice, pastorale, ce pătrund în valuri din zona nord-pontică în spațiul carpa- to-danubian, participînd la complexul proces de indo-europenizare, este susținută cu variante de abordare și interpretare — unele deja abando- nate — asupra cărora nu vom insista, de foarte mulți cercetători⁴⁰. Nu a fost omisă nici componenta sudică, anatoliano-balcanică a fenomenului tumular, cu implicațiile sale în același proces de indoeuropenizare⁴¹ după cum, incinerările din mormintele tumulare au fost atribuite componentei locale (Coțofeni), celei sudice, (Vucedol, Sadovec), sau celei nordice și nord-vestice, (ceramica ornamentată cu șnurul, cultura amforelor sferice, Baden), toate indicînd complexitatea fenomenelor etnolingvistice și isto- rice ce se petrec în perioada de tranziție și la începutul epocii bronzului în spațiul carpato-danubiano-pontic⁴². Domesticirea calului și folosirea carelor au fost puse, de asemenea, în legătură cu fenomenul tumular și cu mobilitatea purtătorilor lui⁴³.. Mormintele tumulare nu au, de regulă, inventar. în ele, apar — cîteo- dată — podoabe de cupru, argint, rar, din aur: Sultana (inel de buclă din cupru: Morintz, lonescu, 1968); Plenița, Giubega spirale din argint cu capetele petrecute: Berciu, 1952; Bichir, 1958) Broșteni (verigă spiralică din argint deschisă: Ciur ea, 1921), Cheile Aiudului (Vlassa, Takacs, Lazarovici, 1985), Grupul Bedeleu (Ciugu- ⁴⁰Childe, 1925; Tallgren, 1926; Nes tor, 1933, 67 sq; Petrescu- Dîmbovița, 1950, b; M. G ar as an in, 1954; G i m b u t a s, 1956; idem, 1958; Rosetti, 1959; Berciu, 1960, I; Mellaart, 1960; Zirra, 1960; Berciu, 1960—1961; idem, 1961; Koszegi, 1962; Hăusler, 1963; VI. Dumitrescu, 1963; Hăusler, 1964; Roman, 1964; Gazdapusztai, 1964—1965; Gimbu- tas, 1965; Phil.ippis, 1965; D. Popescu, 1965; Berciu, 1966; Gazdapusz- tai, 1966—1967; P i g o 11, 1967; K a 1 i c z, 1968; Morintz, Roman, 1968, a—b; Nestor, E. Zaharia, 1968; Trbuhovic, 1968; M. GaraJanin, I. Nestor, 1969; Morintz, Roman, 1969; idem, 1970; Covid, 1970; Gazdapusztai, 1970; Șmagli, Cerniakov, 1970; H. L. Thomas, 1970; M. Garasanin, 1971; Roman, 1971; Ecsedy, 1971—1972; Comșa, 1972; H a m m o n d, .1972; Kutzian, 1972; GaraJanin, 1973; idem, 1974; Jovanovid, 1974; Hăusler, 1974; Benac, 1975; Ecsedy, 1975, 277—278; Jovanovid, 1975; Srejovid, 1976; Roman, 1976, a—b; Berciu, 1976; Comșa, 1976; Dinu, 1976; Morintz, 1976; Hăusler, 1976, I; Machnik, 1977; T a s i 6, 1977; Comșa, 1978; A. Dodd- Oprițescu, 1978; M. Garaăanin, 1978; Petrescu-Dîmbovița, 1978; Ecsedy, 1979; Roman, 1980; A. Dodd-Oprițescu, 1980; Roman, 1981, a; Ecsedy, 1983; Roman, 1983; Tasid, A. Dodd-Oprițescu, I. Mitre a, 1983; Benac, 1984; Srejovid, 1985; Tasit, 1985; Teleghin, 1985; Gove- d a r i c a, 1985; D. Garasanin, 1985; M. Garasanin, 1985. ⁴¹ Bonă, 1963—1964; Hammond, 1972; Roman, 1971; idem, 1976, a—b; idem, 1977; idem; 1980; idem, 1981, b; Tasic, 19774 Comșa, 1983; Govedarica, 1985. ⁴- Nestor, 1933; M. Garaăanin, 1958; Tasiă, 1959; VI. Dumitrescu, 1960; Bonă, 1963—1964; G a z d a p u s z ta i, 1965; M. Garaăanin, 1967; M. D. Ga- rasanin, 1967; Nestor, E. Zaharia, 1968; Coviă, 1970; M. Garaăanin, 1973, I; idem, 1974, 117; D r e c h s 1 e r - B i i tc, 1975; Benac, 1975; Jovanovid, 1976; Roman, 1976, a; idem, 1977; Roman, Nemeti, 1978; Jovanovid, 1979; Roman, 1981, b, 242, n. 2—3; Comșa, 1983; idem. 1985; Kovăcs, 1985; Machnik, 1985; D. Garasanin, 1985; Benkovski-Pivovarova, 1985; Buchwaldek, 1985; Ciugudean, 1986. ⁴³ Tallgren, 1926; Petrescu-Dîmbovița, 1950, b, 115; Gimbutas, 1956; idem, 1965; BBkBnyi, 1985; de altă părere, Dinu, 1976. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 99 de an, 1986), Belotic (T. 6-a; M. și D. Garaăanin, 1967) etc. Podoa- bele din dinți de animal (Sultana — Morintz, lonescu, 1968) sînt la fel de ineficiente în stabilirea cronologiei acestor monumente ca și unel- tele din silex, discurile de os, bulgării de ocru, hematit sau cretă (D u m a, E c s e d y, 1973), construcțiile din lemn sau rogojinile din morminte. Studiile antropologice sînt puțin numeroase (P. F i r u, C. Rișcuția, D. Nicolaescu-Plopșor, 1956); Necrasov, 1957; Necra- sov, Cristescu, 1957; Berciu, 1960, I, 74—75; Bukvic, 1985 etc.) iar formularea oricăror concluzii este prematură. Tumulii cu morminte de incinerație sau de inhumație care au conți- nut inventar ceramic au fost atribuiți culturilor Vucedol (Batajnica, Vojka, Moldova Nouă), Baden, grupului Orlea-Sadovec, culturii Coțofeni (vezi supra). Relațiile stratigrafice surprinse⁴⁴ pot servi, mai degrabă, la datarea fiecărui monument în parte decît la o datare globală. In cazul mormintelor de inhumație pot fi semnalate o seamă de elemente de ritual cum ar fi, ridicarea unor movile mai mici acoperite apoi de o movilă mai mare (Smeeni, Sultana), îngropările succesive (Rosetti, 1959; Simache, Teodorescu, 1962; Morintz, lonescu, 1968; B r u d i u, 1987), poziția scheletelor, prezența lîngă mormintele de inhumație a unor vetre sau urme de foc (Tudor, R. Vulpe, 1953; Z i r r a, 1960; E c s e - dy, 1971; idem, 1972; idem, 1975; Păunescu, Sadul schi, Chi- ri c a, 1976; Brudiu, 1987), construcțiile diverse din lemn ș.a. Numă- rul mic de morminte cercetate nu permite încă generalizări acceptabile. Concluzia este cea la care au ajuns numeroși cercetători (Petrescu- Dîmbovița, 1950, b, 114, 123; Zirra, 1960; Berciu, 1960,1,73; Berciu, 1961, 148; D. Popescu, 1965, 325—326; Morintz, Roman, 1968; 562; Comșa, 1976 ș.a.) și anume că fenomenul tumu- lar, are o extensiune lungă în timp. Perioada de început a apariției tumu- lilor în spațiul carpato-danubiano-pontic se plasează la finalul culturilor Cucuteni, Ariușd, Petrești, Gumelnița, fiind în legătură cu fenomenele Usatovo și Cernavodă I (Roman, 1981, a, 23, n. 7) iar finalul fenome- nului tumular se plasează în etapele bronzului timpuriu (Morintz, 1976). Cronologia acestor morminte rămîne însă aleatorie și neclară (A. Dodd-Oprițescu, I. Mitre a, 1983). Obiceiul înmormîntă- rilor în tumuli a fost preluat de grupuri culturale diverse a căror origine nu este neapărat estică (Morintz, Roman, 1968, 562; Roman, 1981, a, 23, n. 7). în vest, tumulii apar la orizontul culturii Baden (E c s e - d y, 1975). Cît privește cronologia absolută a fenomenului, lăsînd de o parte datările exagerat de înalte, (Srejovic, 1985; Teleghin, 1985; Gimbutaș, 1965), ce plasează fenomenul încă în prima jumătate a mileniului IV î.e.n., este de presupus că fenomenul tumular cuprinde a doua jumătate a mileniului III î.e.n. și primele veacuri ale mileniului II î.e.n. (VI. Dumitrescu, 1963; Berciu, 1966; Roman, 1976, a etc.). ⁴⁴ Stoicani: Morintz, R o m a n, 1968, 562; Smeeni: Simache, Teodo- rescu, 1962; Cîrna: Bichir, 1958; Rast, Seaca de Cîmp și Măgura Barbului: C. S. Nicolaescu-Plopșor, VI. Dumitrescu, 1951; Bichir, 1958; Su- hardu: C. S. Nicolăescu-Plopșor, 1932; Roman, 1976, a; Măcișeni și Gri- vița: Brudiu, 1987; Erbiceni, Corlăteni, Valea Lupului: Dinu, 1976, 38; Slobo- zia-Hănești: Păunescu, Șadulschi, Chirie ă, 1976, I; Trușești: ibidem; Ketegyhăza, movila 6 și Ohat Dunahălom: E c s e d y, 1972, 6—15, idem, 1975, 280. https://biblioteca-digitala.ro 100 Florin Medeleț — loan Bugilan în sud-vestul spațiului carpato-danubiano-pontic, cercetarea movilelor de pămînt are o istorie îndelungată. Amintim că prima hartă pe care figu- rau unele movile de pămînt din țara noastră a fost întocmită în 1699 și se referea la cîmpia din nord-vestul Banatului⁴⁵. Tot astfel, una din pri- mele observații stratigrafice generale o datorăm lui J. Ehrler care, la 1774, remarca atît aplatizarea treptată a movilelor și gropile de împru- mut din jur pentru înălțarea lor cît și faptul că pămîntul din mantaua movilelor este întru totul asemănător cu cel de pe terenurile înconjură- toare (Ehrler, 1774 (1982), 123—124). Din păcate, movilele cercetate neștiințific sînt mult mai numeroase decît cele care au fost cercetate sis- tematic. Situația este asemănătoare și la vest de frontiera de stat a Româ- niei, pînă la valea inferioară a Tisei, au fost cercetate nesistematic movile de pămînt la Alibunar⁴⁰, Banatska Palanka⁴⁷, Cestereg⁴⁸, Dehblato*⁹, Du- bovac⁵⁰, Ecka⁵¹, Elemir³², Starcevo⁵³. In sud-vestul țării noastre, movilele de pămînt cercetate nesistematic se amplasează, mai cu seamă, în cuprin- sul județului Timiș. Astfel, între 1893 și 1909, Kislegi Nagy Gyula, aren- daș de moșii, sondează nu mai puțin de 47 de movile de pămînt aflate în hotarele localităților Dudeștii Vechi, Cenad, Sînnicolau Mare, Teremia Mare, Tomnatec, Vizejdia și Nerău, ale căror rezultate, parțial cunoscute⁵⁴, nu pot fi folosite decît cu maximum de prudență datorită lipsei de me- todă a săpăturilor și a faptului că nu există certitudinea cercetării ex- haustive a acestor movile, Nagy, limitîndu-se adesea, probabil, doar la cercetarea înmormîntărilor secundare din mantaua movilelor. Rezultatele cercetărilor lui Orosz de la Checea, in 1893—1897⁵⁵, sînt de asemenea ⁴⁵ Kriegsarchiv Wien: H. 3 c—103; harta, executată cu deosebită acuratețe, la 1699, în timpul războiului austro-turc (1683—1699), de către căpitanul-inginer Ste- phan Wallner, are scara 1:256 000, și redă o sumă de detalii, inclusiv movile de pămint din cimpie. Titlul hărții, pe care-i reproducem cu ortografia vremii, este edificator: „Ausfuhrlich Wohlobservierte Geographische Verstollung Warinen ent- worffen al iehnseits der teyss liegente Vostungen, offne, Beschlossene, gross vnd Kleine stodte gross Vnd Kleine Derffer, auf Bergen liegente Vnd andern schlosser, Bewohnt Vnd ohnebewohnten orthern. Gebauth Vnd Vngebauthe Weinberg, al gebrauchbahre Weg, Vnter schiedacher Christ. Kayserlich Vnd Turkhischen Lager in diesen Krieg gebrauchte Profianth Keysser. AII Zu Zeiten Voii Wasser angeloffne Gross Vnd Kleine Morast, Sambt Berg, Hygl, Fluss, Bach, Wasser, Welder, Wiessen, auch Felder, Vnd aller anligenter Situation... Auf des Kayserlich Hoff Kriegs Rath Gnadig Ertheilter Befelch Zusamben Getragen vnd verferthigt anno 1699, durch mich Kayserlichen haubtman vnd Inge: Stephan Wallner“ cf. Krischan, 1963, 150, nr. 327. ⁴“ Tocilescu, 1880, 549, n. 342; Milleker, 1886, 4; idem, 1897, 13; idem, 1906, 7. ⁴⁷ MZK, 1865, Bbl. XXXI; BOHM, 1867, Bbl. XLI; GOSS, AVSL, N.F., XV, 1867, 158; Tocilescu, loc. cit; Milleker, 1886, 4. ⁴“ Probabil, un mormînt de inhumație cu ocru și morminte secundare din peri- oada migrațiilor. Szentklăray, 1880, 217, fig, 46; Milleker, 1897, 31. ⁴⁹ Tocilescu, 1880, loc. cit. ⁵⁰ Ibidem. ⁵¹ Morminte de inhumație, Milleker, 1897, 38. ⁵² Mormînt de incinerație cu podoabe de bronz (?), Milleker, 1897, 38. ⁵³ Movila „La cruce**, cu mormînt de inhumație, săpat de A. S m i k în 1893, B u k v i c, 1985, 83. ⁵⁴ Nagy, 1904; idem, 1907; idem, 1909; idem, 1911, a—b; Kakucs, 1977; Răileanu, Gog, 1983, cărora bibliografia mai veche nu le este cunoscută; AMBt., Nagy mss. w Orosz, 1894, 54—57; idem, 1896, 25 sq; idem, 1897, 69 sq; Milleker, 1897, 58—61; Kakucs, 1977, 475. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 101 incerte și impun aceeași prudență. Situația nu diferă pentru movila de la Jamu Mare în care, în 1881, a fost descoperit și un depozit de bron- zuri, îngropat la o dată ulterioară înălțării movilei⁵⁶, ca și pentru așa-zisa necropolă tumulară de la începutul epocii fierului de la Jimbolia⁵⁷ care, în realitate este o necropolă plană de incinerație de la sfîrșitul epocii bron- zului și începutul primei vîrste a fierului. Despre movila distrusă la Săcă- laz în 1869, nu deținem date cu excepția descoperirii în ea, a unui inel din evul mediu (IMBt. 1/843), iar movila cercetată de Miloia în 1933, la Secu- sigiu, pare a fi conținut urme de incinerație (AMBt). Sondajul superficial al lui M. Moga pe vîrful Huncii Mari de la Teremia Mare, în 1939, a evi- dențiat un șanț circular, evident, secundar. Cît privește cercetările sistematice ale căror rezultate pot fi utilizate cu certitudine, sînt de amintit tumulii cercetați de Felix Milleker la începutul veacului, în Banatul iugoslav, la Uljma⁵⁸, Vatin⁵⁹ și la Vlajko- vac⁸⁰. în tumulul săpat, între cele două războaie mondiale pe hotarul dintre satele Krstur și Dala (intrat în literatura de specialitate sub numele de Srbski Krstur), în manta s-au descoperit fragmente ceramice Bod- rog-Keresztur iar în inventarul mormîntului, un vas ornamentat cu șnurul⁶¹. Tumulul săpat între 1965—1969 la Vojlovica de Medovid, Prikid și Jovanovid, avea ca inventar două spirale din sîrmă masivă de argint⁶². Movila funerară de la Mokrin — Aradanska Humka conținea morminte de incinerație aparținînd fazei C a culturii Baden⁶³ iar cea săpată la Padej, pe malul stîng al Arancăi, între 1978—1981, care fusese înălțată în două etape, conținea în manta, fragmente ceramice Baden iar scheletul, în pozi- ție chircită, era depus într-o construcție din bîrne pe o rogojină împletită din stuf. Analiza C-14 efectuată la Berlin a datat mormîntul la 4320+50, adică la 2370+50 î.e.n.. recalibrat dendrologic la 2900—3100 î.e.n., date apropiate de cele pentru mormîntul de la Ketegyhăza (2315+50 î.e.n.)⁹⁴. Movila de la „Japina Koliba“, de lîngă Novi Knezevac, în care s-au efec- tuat săpături de salvare în 1981, conținea un mormînt principal cu schele- tul în poziție chircită depus pe o rogojină într-o construcție din lemn vopsită cu ocru și un mormînt secundar, de copil, deranjat (G i r i 6, 195, ⁸⁸ Arch. £rt., II, 1882, XXVII; Ha mp el. 1892; HSlste. 1951. "Bahm, 1867, Bbl. LXI; G o s s. AVSL, N.F., XV, 1867, 158; Tocilescu, 1880, 549, n. 342; Orosz, 1897, 91; Milleker, 1897. ⁸⁸ In care s-a constat existența construcției din lemn a unui mormînt de copil (?) cu scheletul în poziție chircită, cu ocru si cu podoabe din aur pierdute, din păcate, în cursul primului război mondial. Milleker, 1897, 118; idem. 1901. 19—22, il.; idem, 1906, 147—151; Prikid. 1973, 33: Kakucs, 1977, 475; Girid, 1982, 10T; idem, 1985. 71—72; Bukvid, 1985. 83; IMBt. TZ1698. ⁵⁹ Milleker, 1886. 8: idem, 1906, 143, 150; Prikid. 1973, 33; G i r i 6, 1982, 103; idem. 1985, 71—72: Bukvid, 1985, 84. ⁸⁰ Unde, la „Hunka Straja", a descoperit un mormînt din inhumație cu ocru si cu un „covor din material textil sau piele" într-o construcție din lemn. Mille- ker, 1886, 8; idem, 1906, 193—195: Prikid. 1973, 33; Kakucs, 1977; Girid, 1982. 101; idem, 1985, 71—72; Bukvid, 1985, 84. ⁸¹ N a d 1 a d k i, 1951; M. D. G ara Sa n in. 1951, 86; M. GaraSănin, 1958; Gazdapusztai. 1965; Trbuhovii, 1968, 14; M. Garaăanin, 1973, I, 80—81, II, 621; Girid, 1982; idem, 1985, 71, 74. “Prikid, 1973, 33; Jovanovid, 1974, 175—178; idem, 1975, 12 sq.; Girid, 1982: idem, 1985, 71—72; B u k o v i d. 1985. ⁸³ G i r i d, 1974. 21; T a s i d, 1977, 23; Roman, Nemet i, 1978, 55; Girid, 1982. 101; idem, 1985, 73; Jovanovid, 1985, 10, n. 7. ⁸⁴ Girid, 1982, 102—103; idem, 1985, 71—72. https://biblioteca-digitala.ro 102 Florin Medeleț — loan Bugilan 72—73). în movila funerară de la Jabuka, groapa mormîntului străbatea nivelele succesive de locuire Kostolac și Baden (Buk vi6, 1985; J o va- n o v i 6, 1985). în sfîrșit, cele trei movile cercetate la Perlez, de Medo- vic, între 1978 și 1984, au conținut schelete în poziție chircită cu ocru, în gropi cu capac din lemn. Cîtă vreme doi dintre tumuli acopereau cîte t;n mormînt, cel de-al treilea, care a fost înălțat în cinci faze, acoperea un mormînt de matur și cinci morminte de copii. Gropile mormintelor penetrau prin podina unei locuințe Baden, aflată sub movilă, fragmente ceramice Baden provenind și din mantaua ei (Giric, 1982, 102; idem, 1985; Medo vie, 1985, 77—82). în sud-vestul României, movilele de pămînt, cercetate arheologic în ultimele două decenii, se încadrează între perioada de tranziție și epoca romană. Movila de pămînt de la Bodo care a fost secționată, conținea un mormînt de inhumație cu scheletul în poziție chircită, ocru și o așchie de silex. în mantaua ei, au fost găsite fragmente ceramice aparținînd fazei timpurii a culturii Coțofeni⁶⁵. La Moldova Veche, pe insula „Ostrovul Moldova Veche", (care în literatura arheologică apare sub numirile „Insulă", „Insula Decebal", „Ostrov" sau „Ostrovu Mare"), au fost cerce- tate două morminte tumulare de incinerație aparținînd culturii Vuăedol, dintre care, unul cu ring de piatră (Roman, 1976, a, 32; idem, 1977, 421). „Tumulul" de la Susani, constituie, deocamdată, o descoperire unică în țara noastră pentru începutul primei vîrste a fierului, fiind interpre- tată de autorii descoperirii drept sanctuar (Stratan, 1974, b; Stratan, Al. Vulpe, 1977). Pentru începutul primei vîrste a fierului, pînă în perioada hallstatt C, la fel ca și în Transilvania, tumulii lipsesc (M. Rusu, 1972). în perioada mijlocie și tîrzie a primei vîrste a fierului se încadrează tumulii cercetați la leșelnița (N i c a, 1974), Caransebeș⁹⁶, cele trei tumuli de la Moldova Veche — Măcești⁶⁷, tumulii din necropola birituală hall- stattiană de pe Ostrovul Moldova Veche⁶⁸ și probabil, cel de la Ilidia — Oblița. cu manta din bolovani, (informație amabilă D. Țeicu). fără ca în acest ultim caz să fie cu totul exclusă posibilitatea de a fi vorba de o movilă de hotar. Tot movile de hotar sau poate, movile naturale, pare a fi și grupul de „movile" de pămînt cercetate fără niciun rezultat de A. Bejan și M. Moroz, (Moroz, 1983, 475, XVII, 2, n. 26), la Jdioara. Nu este exclus ca la Iaz — „Sat Bătrîn Mare"; lîngă templul roman, să fi fost cercetat, în 1983, un tumul dacic (cenotaf?) cu manta din bolovani de rîu, din sec. III î.e.n., (informație amabilă P. Rogozea), așa cum, este foarte posibil, ca și la Cuptoare — „Sfogea", mormîntul „getic" de luptă- tor. (Oprinescu, 1987), să fi fost, la origine, un mormînt tumular ce poate fi datat în sec. IV î.e.n. Mai sînt de menționat și tumulii din epoca romană de la Iaz ce aparțin necropolei municipiului Tibiscum, (P e - trovszky, 1979, a, b). Mormintele tumulare din perioada de tranziție, par să predomine ₍ numeric, cel puțin în zona cîmpîei de vest. Din cele cercetate, se constată ⁶⁵ Stratan, 1974, a; Roman, 1976, a; Moroz, 1983; Ciugudean, 1986. ⁶⁶ Petrovszky, 1975. 367, nr. 9; Petrovszky, Munteanu, 1979, 435, X, 2: Rogozea, 1983, 142; inf. R. Petrovszky. ⁶⁷ D Ponescu, 1966, b, 388, nr. 35; idem, 1966, a. 714, nr. 35; Petrovszky, 1977. 445, nr. 8. ⁸⁸ D. Popescu, 1969, a. 500—501, nr. 154/7; idem, 1969, b, 537, nr. 154/7; Gumă, 1983, 86, nr. 17; Vlassa, Takacs, Lazarovici, 1985, 108. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 103 înhumarea scheletelor în poziție chircită (Uljma, Perlez), în așa-zisa pozi- ție „romb" (Padej) sau pe spate cu genunchii ridicați care, ulterior, s-au Ro parte prin presiunea pămîntului (Vojlovica, Jabuka, Bodo). ce conțin morminte de inhumație predomină, numeric, față de orminte de incinerație. Orientarea mormintelor de inhumație este unele abateri. Movilele cu morminte de inhumație conțin fie izolate de adulți, fie mai multe morminte de adulți și copii. . -minte de sub movile au amenajări diverse din lemn (capace, }. Ițele, (Bodo), sînt lipsite de astfel de amenajări. Cîteva au avut coperită de rogojini, (Vlajkovac, Vojlovica, Padej etc.). într-un Itul, ocrul este prezent în toate mormintele. Tumulii perioadei de sînt prezenți, atît în aria culturii Baden cît și a culturii Coțofeni «iu tYusLolac. în sudul Banatului, pe linia Dunării, se manifestă fenomenul tumular ce însoțește extensia culturii Vucedol. Stabilirea unei cronologii .. tumulilor din perioada de tranziție, existenți în Banat, este prematură în această etapă a cercetărilor. Va fi util poate, să se urmărească în ce măsură, prezența movilelor de pămînt, din perioada de tranziție sau de la începutul epocii bronzului, exclud, în unele zone din Banat, alte mani- festări de cultură materială contemporane lor, cum se remarca, pentru zone din cîmpia de la Dunărea de jos (M o r i n t z, 1976, 52). în redactarea repertoriului ce succede acestor pagini introductive, loca- litățile sînt prezentate în ordine alfabetică folosindu-se numirile oficiale actuale ale acestora, atît din R.S.R. (Iordan, Gâștescu, Oancea, 1974) cît și în R.S.F.I. (Markovic, 1966). La fiecare localitate sînt descrise, mai întîi movilele cartate și cercetate arheologic, apoi celelalte mformații, mai vechi sau mai noi, privind movilele de pămînt din hotar. Cele care au fost verificate de Ion Bugilan, au fost notate cu prescurtarea VIB iar cele verificate de Florin Medeleț, cu prescurtarea VFM. Așa cum arătam, această contribuție constituie doar o premisă a realizării unui repertoriu complet al movilelor de pămînt din Banat, sarcină ce revine, firesc, tuturor cercetătorilor arheologiei acestui ținut care, prin consta- tările făcute la fața locului, pot confirma, preciza, completa sau infirma multe din informațiile cuprinse în contribuția de față. ALIBUNAR (R.S.F.J.). în jurul localității sînt semnalate mai multe movile de pămînt. Una dintre acestea a fost răvășită în 1861 de H. GradJ, salpetrar din Alibunar, care a descoperit cinci vase de lut mai mari, din- tre care unul, decorat cu patru proeminențe în jurul pîntecului și alte patru sub buză, avînd 0 gurii de 10 cm, 0 fundului de 6,5 cm, 0 ma- xim de 37 cm și înălțimea de 39 cm, a ajuns în muzeul din Zagreb. Acest vas, de culoare neagră-cenușie, conținea, ca și celelalte patru care au fost distruse, cenușă, pămînt și oase umane arse. (MZK, X, 1865, XXXI; 1867, XLI; Goss, AVSL, n.F., XV, 1867, 158; T o c i 1 e s c u, 1880, 549, n. 342; Milleker, 1886, I, 9; idem, 1897, 13; idem, 1906, 7). ALIOȘ (corn. Mașloc, jud. Timiș). Pe harta cadastrală din 1775, la est de sat, în hotar cu satul Chesinț, la vest de Valea Mare, se află punctul numit „Gomila Mare“ (AMBt.). https://biblioteca-digitala.ro 104 Florin Medeleț — loan Bugilan f'9 A Q 1 2 3 km Fig. . ■ ¹ ’ . : "r L ’ . . 4 ALUNIȘ (com. Fîntînele, mun. Arad). în hotar sînt semnalate mai multe „ridicături de pămînt" (ChestMBt.). La 800 m. sud-est de locali- tate este semnalat un teii sau tumul (inf. E. Pădureanu). ANINA (jud. Caraș-Severin) (Fig. A). La sud-est de oraș, pe harta cadastrală 1 :50.000, pe hotarul localității, se află vîrful numit „Hunca trei movile". Urma movilelor, probabil de hotar, nu mai este vizi- bilă (VIB). APADIA (com. Brebu, jud. Caraș-Severin). Un document din 19 no- iembrie 1559, menționează movilele de hotar ale localității (Pesty, 1883, IV, 76—79; inf. I. Hațegan). ARADAC (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate șapte movile de pămînt (Milleker, 1897,14). ARMENIȘ (jud. Caraș-Severin). în hotar, spre Teregova, după castru, pe malul drept al Timișului, sînt semnalați unul sau doi tumuli (inf. R. Petrovszky, O. Bozu, D. Țeicu). BANATSKA PALANKA (R.S.F.J.). La baza unei movile săpată aici, s-a descoperit o urnă pîntecoasă ornamentată cu pieptenele (MZK, X, 1865, XXXI; Tocilescu, 1880, 549, n. 342; Milleker, 1886,9). https://biblioteca-digitala.ro __rv ii /OG ni ancă între DflC. 102—103» https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 105 BANATSKI MONOSTOR (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semna- late opt movile de pămînt — probabil tumuli (Milleker, 1897, 79). BANATSKO ARANDJELOVO (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 80). BARA (jud. Timiș). Pe harta cadastrală din 1791, hotarele satului cu localitățile învecinate, (Cutina, Lăpușnic, Fădimac, Paniova, Secaș, Cri- vobara, Vizma, Spata, Rădmănești, Lăpușnic), sînt marcate cu nu mai puțin de 62 movile de hotar, numite „gomile" și însoțite, fiecare, de un microtoponim. (AMBt. Inf. Al. Rădulescu). BAVANISTE (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate movile de pămînt (Milleker, 1906, 7). BARATEAZ (corn. Satchinez, jud. Timiș). în hotarul satului se află o movilă de pămînt, numită de localnici „Dîmponi“ sau „Gomilă", unde tradiția locală amplasează locul vechei biserici a satului (CHEST.(Tm.Tr.Cl, f. 21—23). BAUȚAR (jud. Caraș-Severin). în hotar se menționează microtopo- nimul „Moghilele" (DTBt). BECICHERECU MIC (jud. Timiș) (Fig. 1). La aproximativ 5 km sud- vest de vatra satului, se află „Movila împăratului" sau „Kaiserhugel". Movila, aplatizată, are înălțimea de 3 m și diametrul de 40—50 m. De la suprafața ei s-a recoltat un mic fragment de lamă de silex de culoare alb-gălbuie (VMF; CHEST.Tm.Tor.C.I, f. 29—31; Ardeleanu, Za- voianu, M e d e 1 e t, 1979 — harta; inf. Giurici Alexandru) Vezi, lecea Mică. BEGHEIU MIC (corn. Făget, jud. Timiș). O periegheză amănunțită efectuată, în octombrie 1987, de către Al. Rădulescu și F. Medeleț, a permis identificarea mai multor movile de pămînt, după cum urmează: 1. La aproximativ 1 km sud de șoseaua Lugoj-Făget, spre sud-vest de cotitura bruscă a drumului de țară dinspre Făget, la aproximativ 300 m est de pîrîul Valea Pietrei, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 2 m, cu diametrul de 10—15 m. Pe latura ei de est se observă urme de săpătură recentă. în zona movilei sînt prezente fragmente ceramice feudale tîrzii. Pe ea nu s-a recoltat nici un fel de material arheologic. 2. La aproximativ 200 m nord de movila precedentă, se află o altă movilă, înaltă de cca 1,5 m, cu diametrul de 10 m. 3. în colțul sud-estic al satului, la cca 125 m est de pîrîul Valea Pietrei, la 250 m. sud de o lizieră, lîngă care trece un drum de țară și la 300 m. nord de linia de înaltă tensiune, se află resturile unei movile de pămînt distruse, din care localnicii iau lut pentru nevoi casnice. înălți- mea păstrată este de 1,70 m iar diametrul ei este de 10 m. 4. La intersecția drumului agricol ce trece pe lîngă movila de pămînt de la punctul nr. 1 cu pîrîul Valea Pietrei, la 50 m est de pîrîu și la 50 m nord de drum, se află o altă movilă de pămînt, distrusă în bună măsură de localnici, care are înălțimea păstrată de 1,80 m și diametrul de 10—12 m. 5. Pe creasta care desparte Valea Begăi de Valea Livezi, la mijlocul distanței dintre obîrșiile pîrîurilor Bălășina și Valea Pietrei, la nord de drumul de țară Bucovăț—Drăgsinești și de liziera pădurii, se află patru https://biblioteca-digitala.ro 106 Florin Medeleț — loan Bugilan LEGENDA GENERALĂ A SECȚIUNILOR TERITORIAL ADMINISTRATIVE --------FRONTIERA OE STAT o 1 2 3,km ________PERIMETRU ADMINISTRATIV AL LOCALITĂȚII scara 1:100000 1 INDICATORUL DE CARTARE AL MOVILELOR ----APE /V bălti • MOVILE LOCALITĂȚI Fig. 1. movile așezate în șir pe axa est-vest. Ele au înălțimile de 1 m, 2 m și 0,5 m și diametrele de 12 m, 20 m, 10 m și 6 m. BEREGSAU MARE (corn. Săcălaz, jud. Timiș). în hotarul satului se află punctul, numit de localnici „Gornilă", unde s-ar fi descoperit urme de ziduri și o sabie. Probabil, urmele unei așezări. (Chest.MBt.; NAMBt.). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pdmint din Banat 107 BEREGSAU MIC (com. Săcălaz, jud. Timiș). (Fig. 2). 1. La aproximativ 4,3 km nord-vest de vatra satului, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca. 40 m, înaltă de cca. 2 m, ușor reperabilă pe traseul căii ferate Timișoara—Jimbolia (VIB). 2. în hotarul localității se află punctul numit „Gomila Mare“ (CHEST.Tm.Tor. C I, f. 50—52). Nu este exclus să fie movila de la punc- tul precedent. BERINI (com. Sacoșu Turcesc, jud. Timiș). în hotar este semnalată „Gomila Cernii“ (DTBt). BERZASCA (jud. Caraș-Severin). în punctul IFET unde, inițial, era semnalată o așezare din prima și a doua epocă a fierului (Gumă, Dra- gomir, 1981, 108), s-a constatat, ulterior, existența, de fapt, a unei necropole tumulare plasată pe plaja Dunării, constînd din aglomerări circulare din pietre de rîu cu diametrul de 3—4 m. Necropola aparține culturii Basarabi. (Gumă, 1983, 67, nr. 1). https://biblioteca-digitala.ro 108 Florin Medeleț — loan Bugilan BILED (jud. Timiș) (fig. 3). 1. La aproximativ 2,5 km sud-vest de vatra satului, în apropierea ho- tarului cu lecea Mare, în dreapta drumului de legătură dintre cele două localități, se află o movilă de pămînt de cca 3 m, cu diametrul de 40—50 m (VIB). 2. La aproximativ 4,2 km sud de vatra satului, în apropierea hotaru- lui cu Becicherecu Mic, în stînga drumului de legătură Becicherecu Mic—Blied, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 6 m, avînd diametrul de cca 50—60 m. La suprafața ei nu s-au găsit materiale arheologice (VIB, VFM). " / . 3. La aproximativ 2,4 km sud-est de vatra satului și la cca 1,9 krh nord de movila de la punctul nr. 2, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 4,5 m, cu diametrul de 50 m, plasată, de asemenea, la stînga drumului dintre Becicherecu Mic și Biled. La suprafața ei nu s-au găsit mate- riale arheologice (VIB, VFM). 4. La aproximativ 0,9 km sud de marginea satului și la 1,7 km nord de movila nr. 3, în dreapta drumului județean Timișoara-Sînicolau Mare, se află, la nr. topografic 384/385, o movilă de pămînt înaltă de cca 4 m, cu diametrul de cca 50 m. în 1803, a fost reamenajată ca loc de cult romano-catolic și, de atunci, se numește, „Kalvarienberg". în arătură, la poalele ei, au fost recoltate fragmente ceramice aparținînd evu- lui mediu timpuriu și dezvoltat (VIB, VFM.; ChestMBt.; CHEST.Tm.Tor. C. I, f. 60—61). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema ți la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 109 5. La aproximativ 0,4 km est de localitate și la cca 2 km nord de mo- vila nr. 4, se află o movilă de pămînt, înaltă de cca 3,5 m, cu diametrul de cca 40 m. La est de ea, în apropiere, se află „Apa Mare“, braț mort al vechiului curs al Beregsăului. (VIB). 6. La aproximativ 2.5 km nord-est de vatra satului și la cca 2,7 km nord de movila nr. 5, la hptarul cu localitatea Satchinez, în dreapta dru- mului de legătură Biled-Satchinez, se află o movilă de pămînt, înaltă de cca 2,5 m, cu diametrul de cca 50 m. Movila, a fost cercetată la supra- față, încă în 1929, semnalîndu-se prezența cărămizilor, mortarului, frag- mentelor de marmoră și de oase umane precum și a unui fragment de ciocan neolitic, indicînd existența unui edificiu feudal (M i 1 o i a, 1929, 59—60), cînd probabil, movila a fost refolosită, (VFM). BINIȘ (Corn. Doclin, jud. Caraș-Severin). Documentul din august 1597 menționează movilele de hotar ale satului la limita cu satul Doclin (Pesty, 1883, IV, 206—209; Inf. I. Hațegan). BIRDA (corn. Gătaia, jud. Timiș). La est de sat, pe șoseaua Gătaia— Birda, în stînga acesteia, în fața cantonului, este semnalată o movilă de pămînt. Neverificată. (Inf. P. Rogozea). BLAJOVA (corn. Nițchidorf, jud. Timiș). La vest de sat, peste rîul Pogăniș, sînt semnalate „ridicături de pămînt" (Chest.MBt.). BOBDA (corn. Cenei, jud. Timiș), (Fig. 4). 1. La 1250 m nord-vest de sat și la 420 m vest de drumul Bobda—Căr- piniș, se află o movilă de pămînt înaltă de 6 m, cu diametrul de 40 m și o suprafață de 2 512 m.p., socotită de localnici „observator turcesc" și numită „Gomilă din Via Spăii" (AMBt.). 2. La 1,2 km nord de sat, la drumul mare, la 300 m est de drumul Bobda—Cărpiniș, se află o movilă de pămînt înaltă de 5 m, cu diametrul de 50 m, și suprafața de 3 925 m.p., socotită de localnici „observator tur- cesc" și numită „Gomilă de lîngă sat" sau „Gomilă lui Bagi" (AMBt.; CHEST.Tm.Tor., C.I, f. 69—72). BOCȘA MONTANA (oraș Bocșa, Jud. Caraș-Severin). La marginea lo- calității este amintită vag, o movilă de pămînt aplatizată, (inf. Gh. La- zarovici). BOCȘA ROMÂNA (oraș Bocșa, jud. Caraș-Severin). Pe valea Mora- viței, fără alte precizări, sînt amintite movile de pămînt, (inf. Gh. La- zarovici). BOCAR (R.S.F.J.). în hotar, sînt amintite patru movile de pămînt în care s-au descoperit morminte de inhumație aparținînd perioadei de tran- ziție de la neolitic la bronz (Milleker, 1897, 25; idem, 1940, 8; M. Garasanin, 1973, I, 241, n. 208, II, 616). BODO (corn. Balinț, jud. Timiș). 1. „Movila lui Cardoș" a fost cercetată arheologic, în 1968—1972, de către I. Stratan care a executat un sondaj, lung de 22 m și lat de 1,5 m. în centrul movilei, la adîncimea de 3,30 m, a apărut un mormînt de inhu- mație cu scheletul în poziție chircită „aplecat pe stînga", „orientat vest-est", așezat pe un pat de nisip, presărat cu ocru. Inventarul mor- mîntului consta din două așchii de cremene dintre care una, prelucrată la un capăt, pare a fi gratoar și două fragmente ceramice atipice. După https://biblioteca-digitala.ro 110 Florin Medeleț — loan Bugilan poziția unde au fost găsite silexurile și fragmentele ceramice, par a fi fost așezate, la înhumare, în palmele mortului (S t r a t a n, 1974, a, 71—73; M o r o z, 1983; 469, I, 1.). Poziția movilei, în raport cu satul Bodo, este dată greșit de Stratan și Moroz, de vreme ce canalul Bega are un traseu aproape rectiliniu pe direcția nord-est—sud-vest, la sud de sat. După distanța indicată și după constatările la fața locului, „Movila lui Cardoș“ se află la 1 km nord-est—est de sat, la nord de șoseaua Coș- tei—Făget, în dreptul pietrei de kilometraj 609 B, la 100 m, vest de albia pîrîului Niereghiș. Nu putem decît să deplîngem publicarea negli- jentă a descoperirii. Este de presupus că orientarea scheletului va fi fost „vest-est“ și că schița publicată indică greșit punctele cardinale (Stra- tan, 1974, a, 72—73, Fig. 14). Cercetarea incompletă a movilei, lasă ne- lămurită problema materialelor, destul de abundente, din prima vîrstă a fierului și nu exclude posibilitatea existenței, sub tumul, și a altor mor- minte. Fragmentele ceramice Coțofeni din manta, indică posterioritatea movilei, față de nivelul de locuire Coțofeni depistat în apropiere. Poziția, cel puțin fragmentelor ceramice atipice, în palmele mortului, este discu- tabilă. Mormîntul este ulterior fazei I a culturii Coțofeni, căreia îi aparțin fragmentele ceramice (ROMAN, 1976, a, Pl. 63,4—17) și e considerat con- temporan cu cele de la Cheile Turzii și Cipău dar posterior grupului https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 111 Orlea-Sadovec, făcînd parte din tipul mormintelor Yamna tîrzii și repre- zentînd o infiltrare a elementelor stepice ce înaintau pe culoarul dună- rean spre valea Tisei care ajung și pe culoarul Mureșului (C i u g u d e a n, 1986, 73 și n. 34). Pătrunderea acestor elemente stepice dinspre valea Tisei, pare mai firească. (AMBt.; inf. Al. Rădulescu, M. Mare).. 2. Movila nr. 1, face parte dintr-un grup de trei movile, aflate toate la nord-est-est de sat, cu dimensiuni asemănătoare, fiind, cea mai depăr- tată, spre est de sat. O a doua movilă se află la cca 500 m de sat, de ase- menea în stînga șoselei Coșteiu—Făget iar cea de-a treia, este plasată în apropiere de cimitirul satului. (AMBt.VFM) BOLDUR (jud. Timiș). 1. în apropiere de Boldur, la est de stația de cale ferată, la sud-est de sat, la nord de calea ferată și de șoseaua Lugoj—Buziaș, se află o formă artificială de pămînt asemănătoare celor de la Gottlob (Lovrin), Teremia Mare (Nerău) și Topolovățu Mare. Dintre acestea, cea mai asemănătoare era cea de la Topolovățu Mare care, din păcate, a fost nivelată de lucră- rile agricole în ultimii zece ani. Forma de teren se prezintă ca un grind prelung (teii sau șir de mai multe movile aplatizate?), care, la capătul dinspre nord-est, se termină în o movilă proeminentă, cu diametrul de 15 m și înălțimea de 1 m. De la suprafață au fost adunate fragmente cera- mice aparținînd culturii Vinăa (M o r o z, 1983, 475, XIX, 2, nr. 31, care plasează obiectivul în hotarul Lugojului, el fiind, de fapt, în hotarul satului Boldur). Tot de aici s-a recoltat și o lamă de silex cafeniu (VFM). 2. în stînga șoselei Lugoj—Buziaș, cu 200 m înainte de km 47 Tm., pe o terasă înaltă, se află, probabil, o mică movilă de pămînt cu manta din bolovani de rîu, avînd diametrul de cca 3,5 m și înălțimea de 0,5 m, care a fost puternic nivelată de lucrările agricole (VFM). BOLVAȘNIȚA (jud. Caraș-Severin). 1. în hotar, pe pămîntul lui Petru Giulea, (număr de casă 48), se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 200 m și înălțimea de 7—8 m. Neverificat. (Inf. P. Rogozea). BORLOVENII VECHI (corn. Prigor, jud. Caraș-Severin). 1. Pe terasa rîului Nera, Ia ieșirea din sat, în amonte, în dreptul „Morii Vechi", este semnalată o movilă de pămînt. Neverificat. (Inf. O. Bozu). BRÂDIȘORU DE JOS (oraș Oravița, jud. Caraș-Severin). 1. în hotar sînt semnalate, fără alte precizări, movile de pămînt, (inf. Gh. Lazarqvici). BREBU (jud. Caraș-Severin). 1. în punctele „Cozlar" și „La brazi", localnicii amintesc două movile de pămînt puse în legătură cu bătălii din evul mediu. (Inf. Gh. Lazarovici). BRESTELNIC (corn. Sichevița, jud. Caraș-Severin). 1. în hotar este semnalat microtoponimul „Mohila" (DTBt.). BRUZNIC (corn. Dragos, jud. Arad) 1. La sud de sat, pe valea Vizmei (sau a Dominuțului), se văd trei movile de pămînt cu diametrul de cca 40—50 m și înălțimea de 2—4 m. Cea mai sudică dintre ele e plasată la hotarul dintre Bruznic și Vizma (vezi Vizma). https://biblioteca-digitala.ro 112 Florin Medeleț — loan Bugilan BUCOVA (pustă) (jud. Timiș). Pusta Bucova a intrat sub acest nume în literatura arheologică. In secolul XIX și primele decenii ale sec. XX ea constituia una din fermele moșiei familiei Nako din Sînicolau Mare. Din punct de vedere cadastral, cuprindea terenuri din hotarele localităților Sînicolau Mare, Cenad și Dudeștii Vechi. Identificarea movilelor de pă- mînt (tell-uri și tumuli), cercetate aici, între 1899 și 1907, de către Kislegi Nagy Gyula (vezi, supra), nu este posibilă, din păcate, în actualul stadiu de încercare de reconstituire a activității acestui arheolog amator. Din cîte cunoaștem, movilele cercetate de el, se află în zona movilei Hunca Mare din hotarul Cenadului, (Fig. 7), în hotarul comunei Dudeștii Vechi, Ia sud de aceasta (Fig. 15/7—9) și în hotarul orașului Sînicolau Mare, spre sud (Fig. 38/1—6), fără a putea fi identificate cu exactitate. în cele ce urmează, redăm pe scurt descoperirile lui Nagy de la Pusta Bucova în ordinea cronologică a efectuării lor, păstrînd numărătoarea movilelor sta- bilită de Nagy și care a fost utilizată frecvent în studii mai recente (Nagy, 1904, 417—421; idem, 1907, 266—279; idem, 1909, 146—154; idem, 1911 a, 147—164; idem, 1911, b, 304 sq.; Kakucs, 1977, 477; Milleker, 1938,104—105; Kutziân, 1944,25; Lazarovici, 1969, 3 n. 2—5 — Beșenova Veche; Lazarovici, 1979). 1. BUCOVA I. — O movilă avînd cota 85, în dreapta drumului Sîni- colau Mare—Dudeștii Vechi, lîngă drum, pe care Nagy efectuează săpă- turi cuprinzînd o suprafață de 20 m.p. în 1901. Cu acest prilej, a desco- perit un schelet în poziție chircită depus în „sicriu din lemn". Probabil un mormînt din perioada de tranziție. (AMBt., Nagy, 160). 2. BUCOVA II — La 600 m sud de mijlocul fermei, se află o movilă, (probabil naturală), pe care, în 1899, și apoi, în 1902, Nagy efectuează săpături pe o suprafață de 25 m.p. Movila, înaltă de 0,5 m, avea o formă neregulată și un diametru de cca 50 m. Lîngă ea s-a descoperit un schelet de copil deranjat de plug care, prin inventarul metalic, a fost datat în perioada migrațiilor. în centrul movilei au apărut mai multe schelete (Nagy, 1904, 418; AMBt. Nagy, 83, 148—149). 3. BUCOVA III. Movilă amplasată la 150 m nord-vest de Bucova II, de dimensiuni mai mici, în care Nagy, efectuează săpături în 1903, dez- velind un mormînt de inhumație care, alături de schelet, conținea arme, piese de harnașament și părți de schelet de cal. Mormîntul datează de la sfîrșitul mileniului I e.n. (Nagy, 1904, 419—421, fig. 1—7; AMBt., Nagy, 176 sq.). Tot de aici provine și material ceramic neolitic aparținînd culturilor Criș și Tisa (cf. și Lazarovici, 1969; idem 1979). 4. BUCOVA IV. Movilă amplasată la hotarul pustei Bucova cu hota- rul, (de atunci), al Cenadului sîrbesc. Avea înălțimea de 1,5 m și dia- metrul de 30 m. Nu este exclus să fie un teii. în nivelul superior, s-au dezvelit 17 morminte, majoritatea din evul mediu dezvoltat ale căror gropi au pătruns pînă în nivelul așezării neolitice, surprinse aici, care aparține culturii Criș. Cercetările s-au desfășurat în 1903. (Nagy, 1907, 266—278; AMBT. Nagy, 205; Lazarovici, 1969; idem, 1979). 5. BUCOVA V. Movila, cercetată în 1904, se află în punctul de hotar, numit atunci, „Vordere Banka". Cercetarea ei a permis dezvelirea mai multor morminte de inhumație, deranjate ce datează din perioada migra- țiilor (AMBt., Nagy, 236). 6. BUCOVA VI. Movila, cercetată în 1905, e amplasată la 600 m sud de Bucova IV, lîngă „Hunca Mare" din hotarul de azi a Cenadului. Este https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema fi la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 113 vorba, foarte probabil de un teii neolitic, de dimensiuni mici, atribuit culturii Criș-Starcevo (Nagy, 1907, 278—279; AMBt., Nagy, 274; Lazarovici, 1969; idem, 1979). 7. BUCOVA VII. Movila, amplasată la 40 de pași sud de Bucova VI, a fost cercetată în 1905. Sub ea, a fost descoperit un schelet în poziție chir- cită, aparținînd probabil perioadei de tranziție (AMBt.). 8. BUCOVA VIII. Movilă cercetată în 1906, la cca 1300 m est de pusta Bucova, în care a fost dezvelit un mormînt de călăreț, probabil din pe- rioada migrațiilor. (AMBt., Nagy, 300—301). 9. BUCOVA IX. Movilă, cercetată în 1907, amplasată la cca 1100 m de Hunca Mare, în care Nagy a descoperit un mormînt de inhumație cu sicriu, avînd ca piese de inventar, arme și piese de harnașament datate de el, în perioada latene (?). Sub acest mormînt a găsit un alt mormînt cu scheletul în poziție chircită, aparținînd probabil perioadei de tranziție (AMBt., Nagy, 323—328). BUCOVAȚ (corn. Dumbrava, jud. Timiș). O periegheză, efectuată în octombrie 1987 de către Al. Rădulescu și F. Medeleț, a permis identifica- rea mai multor movile de pămînt, după cum urmează: 1. La sud de. pîrîul Livezi și de drumul spre Bucovăț care vine de la Dumbrava, au fost depistate trei sau patru movile de pămînt, la mar- ginea pădurii. Movilele au diametre cuprinse între 20 și 30 m și înălțimea cuprinsă între 0,75 m și 2 m. Cea de a patra movilă, aflată la colțul din- tre pădure și un grad de pruni, acoperită de tufe și copaci, poate fi na- turală. Fig. 5. 8 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 114 Florin Medeleț — loan Bugilan 2. La cca 200 m est de confluența pîrîului Priba cu pîrîul Livezile, imediat la sud de drum, între drum și pădure, se află o movilă de pămînt înaltă de 2 m, cu diametrul de cca 30 m. 3. în vatra satului, pe ulița ce urcă de la biserică spre vest, la cca 20 m de biserică, spre sud, într-o grădină, se conturează o movilă de pămînt cu diametrul de cca 30 m, înaltă de 1,5 m. Nu este exclus să fie un martor de eroziune, (cf. Lotreanu, 1935,91). BUCOVĂȚ (corn. Remetea Mare, jud. Timiș), (Fig. 5). La aproximativ 2,8 km sud-est de localitate și la cca 1,7 km nord de malul drept al Timișului, se află o movilă de pămînt. BULCI (corn. Bata, jud. Arad). în punctul numit „Dîmbul lui Roman“, se află o movilă cu diametrul de 32 m, înconjurată de un șanț lat de 6 m. La adîncimea de 2,40 m, s-a descoperit un mormînt dublu de inhumație. în manta este prezent material ceramic aparținînd culturii Mureș și o mare cantitate de cărbune. (Inf. M. Barbu). BULGARUȘ (corn. Lenauheim, jud. Timiș), (Fig. 6). La cca 4 km nord-vest de localitate, în imediata vecinătate a hotaru- lui cu satul Gottlob, lîngă drumul de legătură dintre cele două localități, se află o movilă de pămînt. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 115 BULZA (com. Margina, jud. Timiș). în hotar se află „Dîmbul Gomila“, avînd cota 478, plasat la est de sat. Probabil, este locul unei movile de hotar. (Ardeleanu, Zavoianu, Medeleț, 1979 — harta). BUNEA MARE (com. Făget, jud. Timiș). încă în veacul trecut, era semnalată aici, o „cetate păgînă". Prin formă, pare a fi, mai degrabă, o movilă artificială de pămînt (M i 11 e k e r, 1897, 27; Roska, 1942, 51, nr. 233). BUTIN (com. Gătaia, jud. Timiș). Movila de pămînt aflată în izlazul comunal, la 1 km de centrul satului, lîngă drumul spre Șemlacu mare, vis â vis de cimitir, distrusă parțial de cărămidăria locală, este de fapt un teii din epoca bronzului în care, în 1948, M. Moga a efectuat un mic sondaj (AMBt. Doss. 11/1948 — înv. 4/1948, Raport nr. 115/6 aug. 1948, M. Moga). BUZAD (com. Bogda, jud. Timiș). în hotar se află locul numit „Trei gomili“ (DTBt). Probabil sînt mo- vile de hotar feudale. CADAR (com. Tormac, jud. Tirhiș). Documentul din 11 ianuarie 1608 menționează movilele de hotărnicie dintre satele Doboz, Șanovița și Cadar (Pesty, 1883, IV, 246—249; inf. I. Hațegan). CALINA (com. Dognecea, jud. Caraș-Severin). în hotar, se află punctul numit „Moghila“, unde tradiția locală ampla- sează fie o fortificație — socotită de unii preistorică —, fie urmele unei fabrici de sticlă (ChestMBt., DTBt., Varadean, 1981, 103). QARANI (com. Sînandrei, jud. Timiș). Microtoponimele din hotar: „Hundsberg", „Sankt-Vendelin-Berg“ și „Orbani-Berg", par să indice existența unor movile de pămînt. (CHEST. Tm.Tor. C. I, F. 109—110). CARANSEBEȘ (jud. Caraș-Severin). 1. în cartierul Balta Săracă, în punctul numit „Cîmpul lui Andrei", au fost observate 15—16 movile de pămînt aplatizate, dintre care, cea mai apropiată de oraș, avea dimensiuni mai mari. Mai multe dintre ele — pro- babil trei — (inf. R. Petroszky), au fost cercetate arheologic între 1974 și 1979. Primul dintre tumuli a conținut, la baza movilei de pămînt, doar slabe urme de arsură (Petrovszky, 1975, 367; inf. R. Petrovszky). Un al doilea, cercetat. în 1977, avea diametrul de 9 m, înălțimea de 1 m și a conținut, sub o manta relativ subțire, o lentilă de cărbune și oase calcinate aflate la adîncimea cuprinsă între 0,65 și 1,05 m. Au fost găsite patru morminte cu oase calcinate. M 1 și M 2 erau plasate la baza tumulu- lui unde, pe o suprafață relativ întinsă, s-a descoperit un strat de căr- bune mai gros spre centrul movilei și mai subțire spre est, indicînd, pro- babil, purificarea locului pe care s-a ridicat tumulul. în această lentilă s-a descoperit un fragmen ceramic ce se datează în Hallstatt C, aparținînd culturii Basarabi. Mormintele 3 și 4, secundare, dintre care M — 3 — distrus, s-au aflat în mantaua turnului la adîncimea de 0,20—0,40—0,60 m. Datarea mormintelor este incertă, deși au fost atribuite fazei mijlocii ă primei vîrste a fierului (Rogozea, 1983, 142; Inf. R. Petrovszky). 8* https://biblioteca-digitala.ro 116 Florin Medeleț — loan Bugilan 2. La nord de oraș, sînt semnalate cel puțin patru movile de pămînt cu diametrul de 10—20 m și înălțimea de cca 1 m, pe care lucrările agricole le aplatizează rapid. Una dintre movile este amplasată în dreapta șoselei Caransebeș—Timișoara, în curtea ultimului edificiu al orașului. încă trei sau patru movile sînt plasate între șoseaua amintită și calea ferată Caran- sebeș—Timișoara, înșirindu-se de la marginea orașului pînă aproape de marginea sudică a satului Jupa (inf. R. Petrovszky, P. Rogozea; VFM). CARAȘOVA (jud. Caraș-Severin). La est de cetatea feudală, se află o movilă artificială care ar putea fi urma unui turn de pază (laroslavschi, Lazarovici, 1979, 449). în hotar, sînt semnalate microtoponimele „Moghila Mare“ și „Moghilița" (DTBt.) CAPILNAȘ (com. Birchiș, jud. Arad). Pe Valea Grosului, sînt semnalate o serie de movile (T r e t, II, 1876, 6; Botiș, 1941, 316). Poate această știre se referă la fortificația de pămînt sondată în 1965, care datează din evul mediu (C r i ș a n, 1979). CAPRIOARA (com. Săvîrșin, jud. Arad). în hotar, se semnalează punctul „Trei Gomili" (Lotreanu, 115). Vezi, Bulza. CARPINIȘ (jud. Timiș). în vatra satului, în stînga șoselei spre lecea Mică, se află o movilă de pămînt în care, la 1832, a fost scobită capela romano-catolică Rozalia, co- memorînd sfîrșitul epidemiei de ciumă din acel an. (AMBt.). CENAD (jud. Timiș) (fig. 7). 1. La aproximativ 7 km sud-vest de localitate, la cîteva sute de metri nord de șoseaua Sînnicolau Mare — Dudeștii Vechi, se află o movilă de pămînt înaltă de 4,5—5 m, cu diametrul de 50—60 m, numită de localnici „Hunca“, „Hunca Mare" sau „Pusta Bucova" (DTBt., VFM.; vezi, supra, Bucova). 2. La cca 5 km nord-vest de Cenad, între dig și cursul Mureșului se află o movilă de pămînt care, la începutul secolului XX, a fost reamena- jată pentru instalarea unei ferme, dobîndind o formă dreptunghiulară cu laturile de 40x60 m. în 1903, movila a fost sondată de Kislegy Nagy Gyula care a descoperit pe ea, fragmente de cărămizi, morminte de inhn- mație deranjate și fragmente ceramice. Secțiunea lui Nagy s-a adîncit pînă la 8 m fără să mai găsească altceva. Movila poartă numele de „Tar- noc". De aici, în Muzeul Banatului, există cîteva fragmente ceramice ce se datează în sec. IX—X e.n. (AMBt., Nagy, 173—175; Periegheză St. Matei, F. Medeleț, în 1975). 3. în jurul movilei „Tarnoc", sînt vizibile și alte ridicături de pămînt ridicate de coloniștii maghiari pentru a-și instala gospodăriile, în primul deceniu al sec. XX. 4. în 1904, Nagy sondează o movilă de pămînt din lanul „Buduvala", spre hotarul cu satul Pordeanu, descoperind ceramică neolitică asemănă- toare cu cea din movila II de la Dudeștii Vechi (AMBt., Nagy, 250—254). Teii. 5. în 1909, Nagy sondează o movilă amplasată pe un braț al Arancăi, în sesia parohiei ortodoxe sîrbe din Cenad, descoperind morminte de in- humație deranjate, ce datează din perioada migrațiilor (AMBt., Nagy,). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 117 6. în hotar, sînt menționate microtoponimele „Hunca", „Hunca Mică", „Hunca la Pod", „Hunca de mijloc" și „Bucova", indicînd fiecare, movile de pămînt (Chest.M.Bt.; CHEST.Tm.Tor. G.I,). CENEI (jud. Timiș), (fig. 8) în hotar, sînt semnalate șapte movile de pămînt cu diametre variind între 10 și 30 m și cu înălțimea cuprinsă între 1,5 m și 6 m, după cum urmează: 1. La 1,2 km vest de sat, în stînga căii ferate Ionel—Cărpiniș, se află o movilă de pămînt numită de localnici „Humca" (DTbt.; VIB). 2. Movilă de pămînt amplasată la cca 1,4 km sud-vest de sat și la cca 0,9 km sud-est de movila 1, în apropierea unui braț mort al Begăi (VIB). 3. Movilă de pămînt amplasată la 0,6 km sUd-vest de localitate și la 1 km sud-vest de movila nr. 2, pe malul rîului Bega Veche (VIB). https://biblioteca-digitala.ro 118 Florin Medeleț — loan Bugilan Fig, 8. 4. La cca 2 km sud de localitate, se află movila „Trei movile" sau „între vii“, care are un diametru de 30 m, o înălțime de 6 m și o supra- față de 2 826 m.p. (CHEST.Tm.Tor, C.I, f. 136—137; AMBt.). 5. în punctul numit „Meghița", la cca 150 m nord-est de sat, se află o movilă de pămînt cu diametrul de 10—15 m, și înălțimea de 2 m, soco- tită de localnici „turcească". 6. La 1,1 km nord de sat, în dreaptă drumului Cenei—Cărpiniș, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 20 m și înălțimea de 1,5 m. 7. La cca 2,5 km nord de localitate, în dreapta drumului Cenei—Căr- piniș, este semnalată o movilă de pămînt cu diametrul de 15—20 m, înal- tă de 1—1,5 m. CESTEREG (R.S.F.J.). La construcția bisericii din localitate, a fost distrusă o movilă de pă- mînt, descoperindu-se mai multe morminte de inhumație în gropi prevă- zute cu construcții din bîrne sau acoperite cu bolovani. în gropi s-au găsit și mai multe schelete, în special de copii. într-o astfel de groapă, cu con- strucție din lemn, s-au găsit urme de cenușe și cărbune. Orientarea mor- mintelor a fost E—V. In morminte nu s-au găsit piese de inventar. Se https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 119 menționează și descoperirea unor resturi de schelete de cai. Este, foarte probabil, un tumul din perioada de tranziție, poate refolosit în perioada migrațiilor. Alte movile sînt semnalate în hotarul localității către „Pusta Buritor“, (Szentklârațy, 1880; Milleker, 1897, 31). Relatările lui Szent- klăray trebuie privite cu rezerve. (H a m p e 1, 1892, 21). CHECEA (com. Cenei, jud. Timiș. (Fig. 9). In hotar au fost cartate un număr de 15 movile de pămînt, toate amplasate la nord de Canalul Bega Veche. Cu excepția movilelor 2 și 3, amplasate în dreapta căii ferate Ionel—Cărpiniș, toate celelalte sînt amplasate în stîngă căii ferate amin- tite. în trecut, numărul movilelor pare să fi fost mai mare, în diferite surse menționîndu-se de la 7 la 15 movile, cunoscute sub numele de „Gomilă“ sau „Kuriadka Greda“ (ChestMBt.; NAMBt.; CHEST. Tm. Tor., C.I., f. 150—154; AMBt.; DTBt; Lista propunerilor de monumente a jud. Timiș din 1979). https://biblioteca-digitala.ro 120 Florin Medeleț — loan Bugilan 1. Movilă de pămînt amplasată la 2,6 km sud-vest de localitate în vecinătatea frontierei, cu diametrul de 30—35 m, înaltă de 1,5—2 m (VIB). 2. Movilă de pămînt amplasată la 1,2 km este de localitate, bine re- liefată în cîmpie, avînd dimensiuni asemănătoare cu precedenta (VIB). 3. Movilă amplasată la cca 2 km est de localitate și la 1,7 km nord- est de movila nr. 2, avînd diametrul de 20—25 m și înălțimea de 1—1,5 m (VIB). 4—13. La sud-est de localitate, către hotarul cu localitatea Cenei» se află un grup de movile de pămînt, bine reliefate în cîmpie. Este posibil ca în literatura mai veche, celor 10 movile cartate de noi în hotarul ca- dastral al satului Checea, să le fi fost adăugate și cele patru movile din hotarul cadastral al localității Cenei, (vezi, supra), care, fac parte, evi- dent, din același cîmp de movile. Pe o hartă cadastrală a satului Checea de la 178 1 ⁷⁰, satul se află amplasat mai la sud cu 1 km de vatra actuală, nu departe de mlaștina numită „Veliki Jezer“ în care sînt plasate, la est de vatra de atunci a satului 5 movile de pămînt. Alte 7 movile de pămînt sînt. marcate pe terenurile arabile. Documentul este important, demonstrînd înmlăștinirea cîmpiei Banatului la o dată recentă. Față de cele 12 movile de pe harta de la 1781, în 1893—1895, Orosz Endre, nu- măra 15 movile, grupate la sud-est de sat, în punctul numit „Kurjadka Greda“. Dimensiunile movilelor, variază, avînd diametrele .cuprinse între 50 și 16 pași, înălțîndu-se deasupra solului pînă la 0,70 m. Pentru Orosz, movilele formează o așezare preistorică. Din păcate, Orosz nu avea pre- gătirea necesară pentru efectuarea unor observații stratigrafice corecte, fapt ce a generat neclarități imposibil de lămurit. In 1893, în zilele de 22, 23 și 29 octombrie, efectuează o primă campanie de săpături în care son- dează 6 movile cu o secțiune lată de 1 m. în secțiune, de la adîncimea de 0,30—0,40 m, au ieșit la iveală numeroase fragmente ceramice. La baza movilelor, la adîncimea de 0,50—0,60 m, a găsit vetre de foc sparte, cu diametrul de 1—1,5 m, construite pe lutul galben, pe ele aflîndu-se, în general, resturi culinare, cenușă, scoici, oase, obiecte din piatră, os, cera- mică și chirpici. S-au descoperit numeroase rîșnițe, ciocane din piatră șle- fuite, perforate și neperforate, cuțite din silex și un ac de bronz lung de 11,1 cm. într-una din movile, la adîncimea de 0,40 m, a fost descoperit un schelet în poziție chircită. Săpăturile au fost continuate și în 1895. (Orosz, 1894; idem, 1896; idem, 1897; Milleker, 1897, 58—61; Kakucs, 1977, 475). Problemele cîrppului de movile de la Checea sînt departe de a fi lămurite prin cercetările lui Orosz, care par să indice existența unor tell-uri dar și a unor morminte (tumulare?). 14. Movilă de pămînt amplasată la 6,5 km sud-vest de localitate, în vecinătatea frontierei, cu diametrul de 25—30 m, înaltă de 1,5—2 m (VIB). 15. Movilă amplasată, la cca 8 km sud-vest de sat și la 1,8 km sud de precedenta, în vecinătatea frontierei, avînd diametrul de cca 20 m și înălțimea de 1—1,5 m (VIB). ⁶⁹ Recuperarea unei părți a documentației Nagy de către F. M., va permite reconstituirea, măcar parțială, a cercetărilor acestuia. Valorificarea acestui fond va fi făcută de către F. M. și Ileana Miklosik. ⁷⁰ „Grund der Rchnung von den Dorf Ketsa, 1781“, aflată, în urmă cu peste 10 ani, într-o colecție particulară. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt dm Banat-------121 Fig. 10. CHECHEȘ (com. Secaș, jud. Timiș). în hotar, se semnalează „Dealul Mormințiului* (DTBt.). Nu este ex- clus să fie cimitirul medieval al satului. CHEGLEVICI (com. Dudeștii Vechi, jud. Timiș) (Fig. 10). La cca 1,9 km sud-est de localitate, în apropierea drumului Sînnicolau Mare—Beba Ve- che, se află o movilă de pămînt izolată, plasată la întâlnirea hotarelor localităților Cheglevici, Pordeanu, Cenad și Dudeștii Vechi. Există posi- bilitatea ca această movilă să fie cea cercetată de Nagy, la limita dintre hotarul Cenadului cu Pordeanu, în pusta „Buduvala*, în 1904, unde a descoperit o așezare neolitică (vezi supra, CENAD, hr. 4). GHERESTUR (com. Beba Veche, jud. Timiș). (Fig. 11). La aproximativ 4,5. km sud-est de sat, pe malul pîrîului Cociohat, se află o movilă de pă- mînt izolată. CHESINȚ (com. Zăbrani, jud. Arad). 1. La sud-vest de sat, se află o movilă de pămînt, numită de localnici, „Hunca“. După relatări mai vechi, ar fi fost locul unde s-au descoperit monede de aur și „piese vechi*. Cercetări recente de teren, au evidențiat existența în jurul ei a fragmentelor ceramice aparținînd culturii Basa- rabi (M o ț i u, 1929; Pădureanu, 1885, 32, IX A; DTBt). 2. în hotar, sînt semnalate alte movile de pămînt la „Răchita*, „Mili- coț“, „Ocop* și „Dîmbu Hotărel* (Moțiu, 1929; DTBt.). Ultimul dintre microtoponime, pare să indice o movilă de hotar, (CHEST. Tm. Tor., C. I, f. 163—171). https://biblioteca-digitala.ro Fig. 11. CHEVEREȘU MARE (jud. Timiș). La hotarul cu Sacoșu Turcesc, se află „Gomila din hotaru Chevereșu- lui". Neverificat. Vezi, Sacoșu Tur cesc. (DTBt.). CHIȘODA (corn. Giroc, mun. Timișoara). în hotar, este semnalată ridicătura de pămînt numită de localnici, „Go- milă". Este vorba de o așezare neolitică cercetată îhcepînd cu 1976 (R a d u, 1979, 67, unde se folosește microtoponimul „Livezi" care, de fapt, desem- nează o porțiune alăturată din hotar; DTBt.; VFM). CICLOVA ROMÂNA (jud. Caraș-Severin). în hotar este semnalat microtoponimul „Morminte" (Pesty, 1883, II/l, 110; Milleker, 1924, 5, n. 2). în punctul numit „Tufă", la hotarul dintre Giclova și Ilidia, la margi- nea zonei împădurite, unde au fost găsite fragmente ceramice preistorice atipice și din sec. XI—XII, sînt semnalate trei sau patru movile de pă- mînt cu diametrul de 5—6 m. (inf. D. Țeicu). Nu este exclus să fie movile de hotar. CIREȘU (corn. Criciova, jud. Timiș). în hotar este semnalat microtoponimul „Gomili". Este probabil de- semnarea cîmpului de movile din hotarul satului Măguri (vezi, infra, sub voce) (DTBt). CIUTA (corn. Obreja, jud. Caraș-Severin). La 1,5 km est de drumul Ciuta—Maciova, în susul văii Bistra, pe mar- ginea primei terase, pe malul stîng al unui pîrîiaș ce taie terasa, a fost identificat în 1979, un tumul cu diametrul de 15—20 m și înălțimea de https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 123 2,5 m. Movila a fost săpată, parțial, de căutătorii de comori. Datează pro- babil din epoca hallstattiană (Petrovszky, Munteanu, 1979, 432, II). Datarea sa în prima vîrstă a fierului, fără cercetare arheologică, tre- buie privită cu rezerve. COKA (R.S.F.J.). In hotar, sînt semnalate nouă movile de pămînt, între care cea nu- mită „Vujina Humka“, se distinge prin dimensiunile sale deosebit de mari. (Milleker, 1897, 29—31; GIRIC, 1985, 72). CLADOVA (com. Bethausen, jud. Timiș). Intr-o periegheză din aprilie 1987, efectuată de AI. Rădulescu, M. Mare și F. Medeleț, la nord de satul Cladova, imediat lîngă colțul sud-estic al Pădurii Cladova, lîngă cantonul silvic, în stîngă drumului ce duce spre Ohaba Lungă, s-a constatat existența a trei movile de pămînt. Două dintre ele se află în terenul arabil iar cea de a treia, e plasată la 50 m nord-vest, printre arborii lizierii pădurii. în mantaua movilelor din terenul arabil, s-au descoperit mici fragmente ceramice roșii și cărămizii, lucrate cu mîna și fragmentul din buza unei cănițe datînd, probabil, din epoca bron- zului. COMLOȘU MARE (jud. Timiș (Fig. 12). Cuprindem aici și movilele de pămînt din hotarul satului Lunga din imediata vecinătate a Comloșu- lui Mare. Și în hotarul localității Comloșu Mare, Kislegy Nagy Gyula a efectuat săpături între 1898 și 1900, în trei movile, ale căror rezultate trebuiesc acceptate cu rezerve. 1. Movila, de dimensiuni mijlocii, amplasată la cca 2 km nord-vest de Comloșu Mare și la 0,6 km nord de Lunga, în stîngă căii ferate Lo- vrin—Nerău, aproape de malul pîrîului Galațca și de iazul ce exista, la începutul secolului, pentru topirea cînepii, a fost cercetată, probabil par- țial, de către Nagy, în 1898. S-a descoperit un mormînt de inhumație, din epoca migrațillor, conținînd scheletul uman, un craniu de cal, un vîrf de lance din fier, mărgele diferite etc. Movila mai poartă numele de „Hunca lui Șofron“ (AMBt., Nagy, 22—23; DTBt.; VIB.). https://biblioteca-digitala.ro 124 Florin Medeleț — loan Bugilan 2. Movila de pămînt numită „Hunca Neții", de dimensiuni mijlocii, este amplasată la . cca 2 km nord-est de Comloșu Mare, în stînga Căii fe- rate Lovrin—Nerău. La începutul secolului, movila se afla în lanul țăra- nului Neța Nicoară din Comloșu Mare, nr. 261. Și în această movilă, Nagy, execută, în 1900, cercetări parțiale, dezvelind oase de cal, 1 cerc din fier (de la o găleată?), capacul unui sicriu din lemn și un schelet. (AMBt, Nagy, 113—114, CHEST. Tm. Tor, C. I, f. 203—208; DTBt.). Pro- babil, un mormînt avar. (VLB). 3. Movilă de pămînt cu diametrul de cca 25 m, înaltă de 1,8 m, plasată la 3,2 km nord-est de sat, în hotar cu satul Vizejdia, în dreapta căii fe- rate Lovrin—Nerău. Se pare că și această movilă a fost cercetată de Nagy, în 1900, descoperind „ca și în movila precedentă", un mormînt de călăreț jefuit și un schelet cu urme de sicriu. (AMBt., 115—116; V1B.). 4. Movilă de pămînt cu diametrul de cca 20 m., înaltă de 1,5 m. am- plasată la 1,2 km sud-vest de Comloșu Mare și la 0,6 km sud de Lunga. (VIB). COMLOȘU MIC (com. Comloșu Mare, jud. Timiș) (Fig. 13). 1. La 1,5 km. nord-vest de sat, se află o movilă de pămînt. 2. La 1,9 km nord de sat și la cca 1 km est de movila 1, se află o mo- vilă de pămînt, plasată pe linia de hotar cu Comloșu Mare. CORNEA (jud. Caraș-Severin). în hotar este semnalat „Dealul Hameii" (DTBt). De asemenea sînt menționate movile de pămînt pe dealul releului de televiziune (inf. M. Gumă). CORNEȘTI (com. Orțișoara, jud. Timiș) (Fig. 14). - Pe traseul exterior al fortificației de pămînt de aici, este sertinâlată’ o movilă de pămînt, plasată la 1,1 km nord de sat, care are diametrul de cca 15 m și înălțimea de 1,5—2 m. Amplasarea ei direct pe coama valului https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul mdvileior de pămînt din Banat 125 Fig. 14. indică cu certitudine că este posterioară datei ridicării acestuia, sau — eventual, contemporană cu el (VIB). COȘAVA (com. Curtea, jud. Timiș). în hotarul satului, sînt menționate toponimele „Dîmburele) (DTBt.), „Dîmbul tătarilor'⁴ și, pe Valea Năndrească, se află un punct numit „Go- mila din Trei Hotare"; foarte probabil, o movilă feudală de hotar (Chest. MBT.). COVACI (com. Sînandrei, jud. Timiș). In hotar, sînt semnalate, fără alte precizări, „ridicături de pămînt". Pe una din ele s-a găsit un taler din sec. XVII^ CRALOVAȚ (com. Topolovățu Mare, jud. Timiș). în hotar, este menționat microtoponimul „Unea" (DTBt.). CRIVINA MARE (com. Pietroasa, jud. Timiș). , în hotar este menționat microtoponimul „Goilă (AMBt.). CUPTOARE (com. Gornea, jud. Caraș-Severin). Nu este exclus ca mormintul „getic"', datat în sec. V î.e.n. (O p ri- ne s c u, 1987, 127—129), să fi fost, un mormînt tumular a cărei movilă https://biblioteca-digitala.ro 126 Florin Medeleț — loan Bugilan din bolovani și pămînt a fost distrusă de necropola feudală. Mormîntul datează, cu mare probabilitate, din sec. IV î.e.n. CUTINA (corn. Bethausen, jud. Timiș). în stînga drumului Cutina—Bethausen, pe coama de deal de la nord de valea Begăi, sînt vizibile două movile de pămînt dintre care una, este în apropierea cimitirului sătesc. DEJ AN (corn. Moravița, jud. Timiș). în hotar, se află lanul numit „Marmunz“ (morminți) (Milleker, 1924, 5) D e 1 i b 1 a t o (R.S.F.J.). Se amintește de aici un mormînt tumular de incinerație cu resturile depuse pe sol (T o c i 1 e s c u, 1880, 549, n. 342). în hotarul satului sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 32). DENTA (jud. Timiș). în hotarul comunei, pe marginea drumului către Veliki Gaj (R.S.F.J.), este semnalată o mare movilă de pămînt (Milleker, 1906, 26). DINIAȘ (corn. Peciu Nou, jud. Timiș). 1. La nord-est de sat, către Sînmihaiu Român, se află punctul numit „Gomila“, pe malul stîng al canalului Bega. In acel loc, se află o așezare din care provine material arheologic neolitic și de epoca bronzului. Așe- zarea e amplasată pe o ridicătură de pămînt de mai multe hectare (Mil- leker, 1897,34—35). 2. La 1 km sud-vest de sat, lîngă drumul spre Sîrunartinu Sîrbesc, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 10 m, înaltă de 2—2,5 m. DIVICI (corn. Pojejena, jud. Caraș-Severin). La nord-est de cetatea dacică sînt semnalate movile de pămînt (inf. M. Gumă). DJALA (R.S.F.J.). în hotarul localității, sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 46). Dintre acestea, tumulul, Slatinska Humka“, aflat la jumătatea distanței dintre Djala și Krstur, pe hotarul dintre ele, a in- trat în literatura de specialitate ca fiind de la Srpski Krstur. DOCLIN (jud. Caraș-Severin). Documentul din august 1597, menționează movilele de hotărnicie din- tre Doclln și Biniș (Pesty, 1883, IV, 206—209; inf. I. Hațegan). DOMAN (mun. Reșița, jud. Caraș-Severin). în hotar este semnalat microtoponimul „Moghilița" (DTBt.). DORGOȘ (jud. Arad). în hotar, se află un deal numit „Dealu Morminți* (B o r o w s z k i, Temes, 40; Milleker, 1924, 5, n. 5). Probabil, cimitirul feudal âl loca- lității. DRINOVA (corn. Bîrna, jud. Timiș). Documentul din 8 iulie 1607 menționează movilele de hotărnicie ale satului (Pesty, 1883, IV, 237—239; inf. I. Hațegan). DUBEȘTI (corn. Ohaba Lungă, jud. Timiș). în hotar, este semnalat punctul numit „Gomilă" (D.TBt.). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat_____127 DUBOVA (com. Plavișevițâ, jud. Mehedinți). în punctul Ponicova, la est de sat, sînt semnalate mai multe movile cu manta din bolovani (NAMBt; Ldtreanu, 1935, 217). Nu este exclus să fie aceleași movile care au fost semnalate și cercetate la vest de leșelnița (Tudor, 1965, 395 sq; D„ Popescu, 1969, a, 471 sq.; N i c a, 1974; vezi, leșelnița). DUBOVAC (R.Ș.F.J.). Mormintele tumulare de incinerație amintite aici, sînt, probabil, mor- mintele plane, de incinerație în urne, din binecunoscuta necropolă (To- ci le seu, 1880, 549, n. 342). DUBOZ (com. Nițchidorf, jud. Timiș). Microtoponimul „Dîmburi“, din hotar, poate fi pus în legătură cu do- cumentul din 11 ianuarie 1608 care menționează movilele de hotărnicie ale satului cu satele Șanovița și Cadar (Pesty, 1883, IV, 246—249; inf. I. Hațegan). DUDEȘTII VECHI (jud. Timiș). (Fig. 15). 1. Movilă de pămînt cu diametrul de 30 m, înaltă de cca 2 m, ampla- sată pe malul stîng al firului de apă numit Ciarda Roșie, la cca 4 km vest de vatra comunei, în hotar cu satul Valcani. 2. La cca 2 km vest de vatra comunei, se află movila de pămînt nu- mită de localnici, „Burvătă Moghila“. Movila are înălțimea de 2,5 m și diametrul de 30—35 m. 3. La 1 km vest de sat, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 2,5 m, cu diametrul de cca 25 m. Localnicii o numesc, „Vereșovătă Moghila". Fig. 15. https://biblioteca-digitala.ro 128 Florin Medeleț — loan Bugilan 4. La 2,7 km sud-vest de vatra comuhei, la hotarul acesteia cu satul Valcani, se află o movilă de pămînt. 5. La nord de cursul Arancăi, la 2,5 km sud-vest de vatra satului, în hotar cu satul Valcani, este amplasată o movilă de pămînt. 6. La 1 km sud de Dudeștii Vechi, în stînga șoselei și căii ferate Du- deștii Vechi-Valcani, se află movila de pămînt numită azi, „Movila Tătra- neanu“. Diametrul ei este de cca 30 m iar înălțimea de 3,5—4 m, fiind plasată pe malul unuia din brațele moarte ale Arancăi. Această movilă este, probabil, tumulul II în care face cercetări Kislegy Nagy Gyula în 1904, executînd un sondaj care a dus la dezvelirea unui schelet de femeie cu podoabe, dar și piese de armament, (scut, lance), ca și o cantitate mare de ceramică ce datează din perioada migrațiilor (AMBt., Nagy, 250; VFM). 7. La 4,5 km sud de localitate, în hotar cu Teremia Mică, se află o movilă de pămînt care, probabil, poate fi identificată cu tumulul VI, săpat de Nagy în 1904, în care a dezvelit un mormînt de călăreț din perioada migrațiilor și un mormînt de copil. (AMBt., Nagy, 279). 8. Movilă de pămînt amplasată la cca 5,5 km sud-est de vatra comunei, în hotar cu Teremia Mică. 9. Movilă de pămînt amplasată la 6,5 km sud-est de sat, la intersecția hotarelor cadastrale ale localităților Cenad, Teremia Mică, Sînnicolau Mare și Dudeștii Vechi. 10. La cca 2,5 km est de sat, la stînga șoselei Dudeștii Vechi—Sînnico- lau Mare, la cca 400 m nord de șosea, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 30 m, înaltă de 3 m. Movila este amplasată pe malul unui fir de apă. Zonele mari de nisip galben din jur, par să indice locul de unde s-a luat pămînt pentru ridicarea movilei al cărui pămînt, la supra- față, este de culoare neagră. Movila poate fi, probabil, identificată cu tumulul I, cercetat de Nagy, în 1904, unde a descoperit un mormînt de inhumație al unui călăreț din perioada migrațiilor, după care a abandonat săpăturile datorită pămîntului foarte tare (AMBt, Nagy, 246; VFM.). în afara movilelor menționate, în hotarul comunei Dudeștii Vechi, Nagy a mai executat cercetări în cîteva movile de pămînt pe care nu le-am putut identifica, în actuala etapă de cercetare de reconstituire a activității acestui amator (vezi supra), și anume: tumulul III, în care dezvelește un mormînt, descoperă urme de locuire și abandonează cercetarea din cauza pămîntului tare; tumulul IV, în care nu găsește nimic, abandonînd săpă- tura din cauza pămîntului tare; tumulul V, în care găsește 3 morminte de inhumație — în inventarul unuia, o sabie lungă de 100 cm, — dar și urme de locuire; tumulul VII, cercetat în 1908, în care nu găsește nimic și tumulul VIII, pe care îl cercetează, de asemenea în 1908, și nu găsește nimic. Datele comunicate de Nagy (Nagy, 1907; idem, 1909; idem, 1911, a—b), trebuie folosite cu mult discernămînt. (AMBt). în actualul stadiu al cercetărilor, ipoteza existenței la Dudeștii Vechi a unei necropole tumu- lare din sec. X—XI e.n. (Rusu, 1982 și bibliografia), nu credem că se justifică, fiind posibilă refolosirea unor movile mai vechi și existența mormintelor izolate. DULEU (com. Fîrliug, jud. Caraș-Severin). Periegheza, efectuată în 1978 de către O. Bozu, a permis identificarea mai multor movile dintre care: una, pe dealul Cornet, într-o poiană, în https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 129 locul numit „La Morminți“, o a doua, la est de dealul Cornet în pămîntul lui Ion Mihai, o a treia, în punctul numit „Gai“, de pe pămîntul lui Tom^ Breban și un grup de trei movile în „Luncă“, pe pămîntul lui Sfercoci Petru. Din acest grup de trei movile, două sînt mai mici, iar cea de a treia, mai mare, a fost deranjată de căutătorii de comori, (inf. O. Bozu și D. Țeicu). DUMBRAVA (jud. Timiș). O periegheză amănunțită, din toamna anului 1987, făcută de Al. Rădu- lescu și F. Medeleț, a permis identificarea în hotar a mai multor movile de pămînt, după cum urmează: 1. In colțul sud-vestic al hotarului, la intersecția acestuia cu hotarele satelor Traian Vuia, Surducu Mic și Bucovăț, la cumpăna apelor dintre bazinul Begăi și cel al prezentei acumulări Surduc (pîrîul Munișel), pe vîrful, numit, în hărțile militare din veacul trecut, „Băzeștie“, se află un grup format din cel puțin 8 movile de pămînt din care două sînt în izlaz și șase in teren arabil. Diametrul movilelor este cuprins între 10 și 15 m iar înălțimea lor este între 1 și 1,5 m. 2. La cca 1 km nord-est de grupul de movile de pe vîrful „Băzeștie", la întretăierea văii de la vest de Dealul Sărbăului cu linia de înaltă ten- siune, la cca 50 m vest de stîlpul liniei de înaltă tensiune cu nr. 121(106), se află o movilă de pămînt aplatizată, așezată pe un mic bot de deal, deasupra văii, care are diametrul de 30 m și înălțimea de 0,75—1 m. 3. La cca 2 km sud-est de sat, la 500 m est de drumul județean Dum- brava-Bucovăț, deasupra Văii Moiștea, pe un bot de deal, se află o mo- vilă de pămînt cu diametrul de 20 m și înălțimea de cea 1 m. Ca și cele de la punctele precedente, fiind în terenul arabil, este supusă unui proces rapid de degradare. 4. La cca 4 km sud de Dumbrava, pe platoul de la vest de Valea Tram- nici, se află urmele unei movile de pămînt acoperită de mărăcini, pe care s-au putut observa urmele unei săpături sistematice, efectuată în urmă cu mai mulți ani. Nu este exclus să fie un obiectiv cercetat de I. Stratan, despre care nu se cunoaște nimic ECKA (R.S.F.J.). în movila de pămînt de lîngă șoseaua ce duce spre Perlez, au fost gă- site oseminte umane (Milleker, 1897, 38). ELEMIR (R.S.F.J.). în hotarul localității, sînt semnalate cinci movile de pămînt dintre care două se numesc, „Margina Humka“ și „Hatarhalom" (M. D. G a - rasănin, 1951, 67). Două dintre movile sînt de dimensiuni mai mari și sînt amplasate în extravilan și în cimitirul satului. Pe ultima s-a clădit capela cimitirului. Cu acest prilej, s-au descoperit urme de incendiu și obiecte din bronz (Milleker, 1897, 38). ERSIG (com. Vermeș, jud. Caraș-Severin). Documentele din 14 martie 1369 și din 12 martie 1389, unde, alături de Ersig, sînt amintite și alte sate, fac mențiunea movilelor de hotărnicie (Pesty, 1883, III, 88—93, 1,85—192; inf. I. Hațegan). Cercetări din 1987 ale lui D. Teicu, au identificat, la marginea satului, de o parte și de alta a pîrîului Sieu, două movile de pămînt pe care autorul cercetării le con- sideră movile de hotar medievale (inf. Q. Teicu). 9 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 130 Florin Medeleț — loan Bugilan EZERIȘ (jud. Caraș-Severin). In hotar, în obîrșia văii Trestiei, sînt amintite, fără alte precizări, patru movile de pămînt (inf. Gh. Lazarovici). FADIMAC (com. Balinț, jud. Timiș). De aici, este menționat microtoponimul „Gomila mare“ (DTBt). FICATAR (com. Racoviță, jud. Timiș). La vest de sat, în hotar cu satul Drăgoiești, se află o movilă de pămînt numită, „Gomila“ (DTBt). FIZEȘ (com. Berzovia, jud. Caraș-Severin). în hotar, este menționat microtoponimul „Gorgane". Cercetările din hotarul satului au evidențiat existența unei așezări aparținînd culturii Basarabi (Petrovszky, 1975, 374, nr. 2) dar, se semnalează aici, existența unor tumuli aplatizați (Gumă, 1983, 68, n. 19). FIRDEA (jud. Timiș). Punctul din hotar care poartă numele de „Gomila", este un vîrf de deal natural (VIB). FIRLIUG (jud. Caraș-Severin). în hotar, este semnalat microtoponimul „Dealul mormînțiului" (DTBt.). FOENI (jud. Timiș) (fig. 16) Perieghezele efectuate în 1970, 1974 și 1976 de F. Medeleț, P, Rogozea și V. Saca, au identificat, pe teren, urmă- toarele movile de pămînt: 1. La 2,7 km nord-vest de vatra satului, la linia de hotar cu satul lohanisfeld, se află o movilă de pămînt de mari dimensiuni, avînd dia- https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 131 metrul de cea 80 m și înălțimea de cca 5,5 m, numită de localnici, „Go- mila Mare", „Deal“ sau „La gomilă“. Se afirmă că s-au efectuat săpături în ea, descoperindu-se vase și alte obiecte, azi dispărute (Borza, 1943, 521—522; DTBt.). Afirmația că ar fi cea mai mare dintr-un grup de tumuli mai mici (Răi leanu, Gog, 1983, 494), nu se verifică, movila fiind izolată (VFM). 2— 3. La vest de sat, în așa numita ,,Pungă“, la vest de calea ferată Medja—Jasa Tomic, pe „pusta Talagea", în locul numit „Bucovina¹¹, se află două movile de pămînt, distanțate la cca 250 m, cu diametrul de cca 20 m și înălțimea de 1—1,5 m, pe care nu s-au găsit fragmente ceramice. în apropierea movilei 2, în 1976, cu prilejul unor lucrări de hidroămeliorație, s-a descoperit un celt de bronz (Ha. Â-l) care a fost donat Muzeului Banatului de ing. Simion Simionoff. (AMBt.; VFM). 4. La cca 3 km nord de sat, pe malul stîng al Timișațului, la confluența cu Bega Mică, se află punctul numit, de localnici, „Gomila Lupului" (DTBt.; Cizmaș, Ciric, 1985, harta — unde o confundă cu o altă gomilă din apropierea satului). Ridicătura de teren din acel punct, s-a dovedit a fi un teii cu diametrul de aproximativ 125 m, ce se înalță cu 1 m față de terenul din jur, de pe care s-au adunat fragmente ceramice specifice cul- turii Vatina din epoca bronzului (VFM). 5. La cca 600 m nord-vest de localitate, se află punctul numit „Odaia Nouă" sau „Gomila Mică (DTBt.; Cizmaș, Ciric, 1985, harta, care o con- fundă cu „Gomila Lupului"). La suprafața și în jurul ei, au fost adunate numeroase fragmente ceramice aparținînd culturii Coțofeni, daco-romane și feudale (VFM). 6. La 2,5 km sud-vest de Foeni, în hotar cu satul Cruceni la vest de pîrîul Timișaț, în apropierea punctului vamal, la est de calea ferată Medja-Jasa Tomic și în imediata vecinătate a frontierei de stat, se află o movilă de pămînt, de mari dimensiuni, cu diametrul de 150 m, înaltă de 9—10 m, de pe care, P. Rogozea și V. Saca au recoltat fragmente ceramice preistorice atipice și fragmente ceramice ce se datează în sec. IX—XI e.n. Dimensiunile deosebite ale movilei, n-o exclud din rîndul celor artificiale. 7. La 50 m vest de punctul vamal Foeni, la vest de calea ferată amintită, se află o movilă de pămînt, intersectată de frontieră, care are înălțimea de cca 2,5 m și un diametru de cca 50 m. La suprafața ei nu au fost descoperite fragmente ceramice. Verificarea a fost făcută de P. Rogozea și V. Saca. 8. La 2 km vest de comuna Foeni și Ia 200 m de șosea, se află o movilă de pămînt numită, de localnici, „Gomila" (Cizmaș, CiriC, 1985, harta). Movila are un diametru de 40—50 m și o înălțime de 4—5 m. în jurul ei se află urma unui șanț de apărare (?) circular, cu diametrul de 75—100 m. De pe suprafața ei, P. Rogozea și V. Saca au recoltat frag- mente ceramice preistorice, atipice, fragmente ceramice cenușii, la roată, ce se datează în sec. III—IV e.n. și fragmente ceramice feudale. Probabil, așezare fortificată. 9. La vest de Foeni și la aproximativ 1 km vest de podul din preajma punctului de vamă, la cca 700 m sud-vest de movila nr. 8, se află o movilă de pămînt înaltă de 4—5 m, cu diametrul de cca 80 m. în 1974, la suprafața ei, P. Rogozea și V. Saca, nu au găsit fragmente ceramice. 9* https://biblioteca-digitala.ro . 132 Florin Medeleț — loan Bugilan 10. La ieșirea din comună, către Giulvăz, la cîteva zeci de metri de șosea, în dreapta, în izlaz, se află o movilă aplatizată cu diametrul de 20 m, înaltă de cca 1 m (VFM). La extremitatea vestică a localității, pe un bot de terasă natural ce domină valea Timișațului, se află cimitirul de azi al comunei, în care e ridicat și mausoleul familiei Mocioni. Recunoașterea arheologică efectuată de F. Medeleț, în februarie 1979, a permis localizarea aici a unei așezări din care au fost recoltate fragmente ceramice neolitice aparținînd culturii Criș și Vinca dar și fragmente ceramice pictate aparținînd culturii Pe- trești⁷¹. S-au mai descoperit, de asemenea, fragmente ceramice datînd din epoca bronzului, din veacurile III—V e.n., cenușii, la roată, fragmente ceramice din sec. X—XIII și din evul mediu dezvoltat și tîrziu. Este vorba, fără îndoială de o formă naturală de teren pe care Milleker a menționat-o ca movilă, probabil fără să o fi văzut (Milleker, 1897, 42). FRUMUȘENI (corn. Fîntînele, mun. Arad) Movila din hotar, numită de localnici „Sanczberg“ (Kehrer, 1911, 5), s-a dovedit a fi, în urma cercetărilor arheologice, o mică fortificație cu niveluri de cultură din epoca bronzului, prima vîrstă a fierului și din evul mediu, de formă ușor elipsoidală cu diametrele de 30 și 40 m. (Popescu, 1949). GATAIA (jud. Timiș) La est de localitate, în stînga drumului Gătaia-Măureni, la cca 300 m de pasajul căii ferate Timișoara—Reșița, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 5—6 m. Neverificată. GELU (corn. Variaș, jud. Timiș) (Fig. 17). 1. La nord de sat, la cca. 1,5 km, la est de pîrîul Sicso, aproape de hotarul cu localitatea Mailat, este semnalată o movilă de pămînt, numită de localnici „Gomiluțima Umca“ (DTBt.). 2. La sud de sat, pe malul drept al pîrîului Sicso, în partea de hotar, numită „Izlaz“, spre Satchinez, este semnalată o movilă de pămînt, nu- mită, de localnici, ,,Huncă“ (CHEST. Tm. Tor., C. II, f. 301—302). 3. La sud de sat, spre Bărăteaz, în locul numit „Mănăștur“, este sem- nalată o movilă de pămînt (Milleker, 1906, 87). GHERMAN (corn. Jamu Mare, jud. Timiș) Documentul din 23 octombrie 1323, menționează movilele de hotar dintre satele Gherman, Kerestes și Galmar — ultimele două sînt dispă- rute —, (P e s t y, 1883, III, 6—10; inf. I. Hațegan). ⁷¹ Lui Gh. Lazarovici i s-a dat permisiunea să utilizeze, în teza sa de doctorat, informația privind așezarea neolitică de la Foeni în care este prezentă și ceramica pictată de tip Petrești, ceea ce G. L. s-a grăbit să o facă (Lazarovici, 1979, 167), fără ca să citeze sursa informației. Cum nici în addenda aceleiași lucrări, (ibidem, 210, nr. 8), nu este menționată ceramica de tip Petrești care constituia, pe atunci, prima descoperire de acest fel din Banatul de vest și cum G. L. a omis să menționeze și faptul că așezarea de la Bucovăț i-a fost semnalată tot de F. Medeleț care i-a facilitat, la fel ca la Parța, și cercetarea propriuzisă, (ibidem, 188, nr. 14), ne-am văzut siliți să consemnăm toate acestea pentru stabilirea unei cronologii reale ’a istoricului cercetărilor, atît în așezările respective cît și în zona de sud-vest a Rdmâniei. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 133 Fig. 17. GHILAD (com. Ciacova, jud. Timiș). La dreapta de șoseaua Ciacova-Ghilad, la intrarea în sat, la o distanță de cca 1 km de drum, se află o movilă de pămînt aplatizată, cu diametrul de cca 60 m, înaltă de cca 1 m, de pe care au fost recoltate mici frag- mente ceramice preistorice, atipice. (VFM). GIARMATA (jud. Timiș) La 200 m nord-vest de comună, la vest de șoseaua Timișoara—Lipova, se află o movilă de pămînt care, la 1720, purta numele de ,,Kodknopf“ și care, în secolul nostru, se numea, „Szavader Hugel“. Movila are dia- metrul de 50 m și înălțimea de 4 m, avînd cota 144 și suprafața de 1962 mp. Este folosită azi drept punct geodezic și, tradiția locală, o soco- tește vechea cetate a Giarmatei. (AMBt.). GIULVÂZ (jud. Timiș) 1. în hotarul comunei, în apropiere de halta de cale ferată Cebza, de pe drumul spre Kikinda, se află o movilă de pămînt aplatizată, cu dia- metrul de cca 70 m și înălțimea de 0,75 m de pe care au fost adunate fragmente ceramice neolitice și de epoca bronzului (VFM). 2. în partea de hotar a satului numită, „Slatina Mică“, se află o movilă de pămînt numită, de localnici, „La gomilă“ (BTBt.). https://biblioteca-digitala.ro 134 Florin Medeleț — loan Bugilan 3. în partea de hotar a satului, numită „Bociar“, se află o movilă de pămînt numită, de localnici, „Gomilă albă“ și o alta, la intersecția hotarelor satelor Giulvăz, Ivanda și Sînmartinu Sîrbesc numită „Gomila spartă“ (DTBt.). GÎRLIȘTE (jud. Caraș-Severin) In hotar, se află vîrful numit ,,Moghila“ (Lotreanu, 1935, 190; Cornean, 1940, 309; CHEST. Car. C. II, f. 156—161; DTBt.). GÎRNIC (jud. Caraș-Severin) în hotar, se menționează microtoponimul „Trei movile“ (CHEST. Car. C. II, f. 162—163). GLADNA MONTANA (corn. Fîrdea, jud. Timiș) în hotarul localității, sînt menționate microtoponimele „Gomila mare“ și „Gomila mică“ (CHEST. Sev. P. II, d. 85; DTBt.). Ele sînt, de fapt, două vîrfuri împădurite de deal. GORNEA (corn. Sichevița, jud. Caraș-Severin) In hotar, în punctul „Straineac“, sînt amintiți mai mulți tumuli de mici dimensiuni (Vlssa, Takacs, Lazarovici, 1985, 108—109). GOTTLOB (corn. Lovrin, jud. Timiș) (Fig. 18). 1. La 5 km nord-vest de vatra satului, în apropierea unirii drumului de legătură ce vine dinspre Lovrin cu drumul de legătură ce urcă spre nord de la Comloșu Mare spre Sînnicolau Mare, pe malul drept al pîrîu- lui Giurcoșin, la hotarul cu Vizejdia și Tomnatec, se află o movilă de Fig. 18. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 135 pămînt. Nu este exclus ca ea să fi fost una din movilele cercetate de Nagy, la începutul secolului (vezi, infra.). 2. Movila de pămînt, amplasată la cca 1,5 km nord-vest de sat, în dreapta căii ferate Lovrin—Nerău și în stînga drumului de legătură Gottlob—Tomnatec, după tradiția locală, ar fi fost ridicată la 1792 de către parohul Kolb, în ea, zidindu-se, la 1804, capela Kalvaria., Foarte probabil, este vorba de o movilă refolosită. 3. Movila de pămînt, amplasată la cca 3 km nord de vatra localității și la aproximativ 1,5 km vest de vatra comunei Lovrin, în imediata veci- nătate a șoselei Timișoara—Sînnicolau Mare, în dreapta acesteia, are diametrul de cca 40 m și înălțimea de 3,5 m, aplatizîndu-se rapid datorită lucrărilor agricole. Deși, prin amplasare, movila este foarte aproape de marginea comunei Lovrin, mai ales după extinderea recentă a acesteia spre vest, ea face parte din hotarul cadastral al satului Gottlob. Această situație a generat confuzia privind localizarea vestigiilor aparținînd cul- turii Basarabi care, în fapt, constau într-un singur fragment ceramic descoperit la poala movilei într-o periegheză efectuată împreună cu M. Rusu (vezi, de ex. Gumă, 1983, 70, nr. 15 — Lovrin; eroarea se datorează lui F.M.). De fapt, în acest punct, se pare că se află un monu- ment de dimensiuni mai mari, constînd, poate, din mai multe movile aplatizate sau dintr-o ridicătură alungită care depășește, spre vest, Fig. 19. https://biblioteca-digitala.ro 136 Florin Medeleț — îoan Bugilan șoseaua, asemănătoare unor ridicături de teren existente în hotarul satu- lui Boldur sau a comunei Topolovățu Mare, considerate, îndeobște, așe- zări neolitice. La Gottlob, absența fragmentelor ceramice în arătura proaspătă, pledează mai degrabă pentru un șir de movile aplatizate de lucrările agricole, plasate pe malul Giurcoșinului. 4. La 2,5 km sud de comună, lîngă drumul de legătură dintre Gottlob și Grabaț, la hotarul dintre cele două localități, se află o movilă de pămînt. GRABAȚ (com. Lenauheim, jud. Timiș) (Fig. 19) 1. La cca. 3,2 km nord de vatra satului, la hotar cu satul Gottlob, în dreapta drumului Grabaț—Gottlob și la 1,5 km est de movila nr. 4 de la Gottlob (vezi, supra), se află o movilă de pămînt. 2. La cca. 1,9 km nord-est de vatra satului, pe hotarul cadastral cu satul Bulgăruș, în stînga drumului de legătură Grabaț—Bulgăruș, se află o movilă de pămînt. GRĂNICERI (com. Giera, jud. Timiș) în hotar, sînt menționate microtoponimele, „Hunca cimitir", „Hunca cruce" „Hunca deal", „Hunca observator" și „Hunca păr" (DTBt.). GREONI (com. Grădinari, jud. Caraș-Severin). Pe valea Budovița, un afluent al pîrîului Lișava, la cca. 2 km vest de haltă, se observă un grup de 5—6 tumuli aplatizați, cu manta din bolo- Fig. 20. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 13? vani, de epocă neprecizată. Pe aceeași terasă, s-au descoperit fragmente ceramice hallstattiene și cenușii, lucrate la roată (ing. Gh. Lazarovici; laroslavschi, Lazarovici, 1979,452). HERENDEȘTI (com. Victor Vlad Delamarina, jud. Timiș) Pe unul din șesurile arabile din hotar, se semnalează microtoponimul „Gomila" (DTBt.). HITIAȘ (com. Racovița, jud. Timiș) (Fig. 20). La cca. 2,5 km nord-est de sat, peste Timiș, în dreapta rîului, se află o movilă de pămînt numită, de localnici, „La gomilă", Punctul mai poartă numele de „Cenevîr", „Comoara" sau „Grădiște". Probabil, o așezare de epocă neprecizată. IAZ (com. Obreja, jud. Caraș-Severin). 1. Pe terasa a Il-a a Bistrei și Timișului, în hotarul satului, în punctul numit „Dîmbi", a fost identificată și cercetată parțial, o necropolă tumu- lară din epoca romană. Au putut fi observate peste 30 de movile funerare, cu diametrele variind între 6 și 16 m, înalte de 0,30—0,80 m. Mormintele, de incinerație, aveau cutii din cărămizi sau lespezi din piatră dar s-au descoperit și morminte cu incinerare pe loc, într-o groapă sau cu restu- rile cinerate depuse pe sol. Inventarul mormintelor le datează în sec. II—III e.n. (Petrovszki, 1977, 437—438; idem, 1979, a—b). 2. în punctul numit, „Sat bătrîn mare", în 1983, a fost cercetat un templu roman dedicat lui Apollo, datat la începutul sec. III e.n. Construc- ția templului a deranjat un complex dacic ce se datează în a doua jumă- tate a sec. IV î.e.n. sau prima jumătate a sec. III î.e.n. care a constat, din- tr-o depunere de vase sub o manta (?) de bolovani de rîu. Fie că ne aflăm în fața unui cenotaf — dată fiind absența oaselor umane incinerate — sau a unei depuneri rituale, existența aici, în sec. IV—III î.e.n., a unei movile cu manta din bolovani și pămînt, nu poate fi exclusă, (inf. P. Rogozea). 3. în hotarul satului cu satul Obreja, este semnalat microtoponimul „Gomilă" (DTBt.). ICLODA (com. Sacoșu Turcesc, jud. Timiș). La hotarul dintre satele Icloda și Unip, se află punctul numit, „La Gomilă", socotit de localnici, „cetate turcească" unde, se află, probabil, o așezare fortificată. (DTBt.). Punctul se află la cca. 2,5 km nord-vest de sat, pe malul Pogănișului Sec și mai poartă numele de „Petruloc", la suprafața sa găsindu-se fragmente de cărămidă, mortar, ceramică (AMBt.). IDJOS (R.S.F.J.). In hotarul satului, sînt semnalate patru mari movile de pămînt Mil- leker, 1897, 46). IECEA MARE (com. Cărpiniș, jud. Timiș) (Fig. 21) La aproximativ 2 km nord de vatra satului, în apropierea hotarului cadastral cu Șandra, în stînga drumului de legătură lecea Mare—Biled, se află o movilă de pămînt, bine reliefată, cu diametrul de cca. 30—35 m, înaltă de 2—2,5 m. (VFM). IECEA MICA (com. Cărpiniș, jud. Timiș) (Fig. 22). La aproximativ trei km sud-est de vatra satului, în dreapta drumului de legătură lecea Mare—Becicherecu Mic, la intersecția hotarelor cadas- https://biblioteca-digitala.ro Fig. 22. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 139 trale ale satelor lecea Mică, Beregsău Mare și Becicherecu Mic, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca. 80 m, înaltă de aproximativ 5 m, de la suprafața căreia a fost recoltată o mică răzuitoare din silex cafeniu. Movila este amplasată pe malul unuia din brațele moarte ale vechiului curs al Apei Mari. Localnicii numesc movila, „Dreihotarhiigel" sau „Movila trei hotare¹¹ (DTbt.; inf. A. Giurici; VIB.; CHEST. Tm. Tor., C. II, f. 377—378). IERȘNIC (corn. Ohaba Lungă, jud. Timiș). în hotar, sînt menționate microtoponimele „Dealu Morminților“ și „Dealu Dombu“ (DTBt.). IEȘELNIȚA (jud. Mehedinți). Pe Valea Mala, la sud-vest de sat, erau cunoscute, încă din secolul trecut, mai multe movile cu manta din bolovani de rîu. (T r e t, X, 1884, 96; Milleker, 1899, 36). Se pare că primul sondaj, în zona movilelor de piatră, e efectuat între cele două războaie de C. Daicoviciu și I. Miloia, în punctul situat la cca. 1 km de leșelnița spre Ogradena, unde semnalau un „zid“ din piatră de rîu sub o movilă de mici dimensiuni, considerînlu-1 al unei construcții (Daicoviciu, Miloia, 1930, 19, nr. 8). Movilele sînt, din nou, semnalate în 1965 (T u d o r, 1965, 399). Cercetările între- prinse în 1967 și 1968 au dezvelit patru tumuli din care, trei aparțin finalului primei vîrste a fierului, conținînd morminte de incinerație în urne sau groapă cu un bogat inventar metalic și ceramică. Unul dintre tumuli poate fi atribuit etapei mijlocii a primei vîrste a fierului, culturii Basarabi, deși, nu există niciun indiciu sigur de stabilire a ritului de înmormîntare. Toți cei patru tumuli erau aplatizați, constînd din aglome- rări de bolovani. Tumulul I, avea diametrul de 10X12 m, tumulul 2, oval, avea diametrele de 11X16 m, tumulul 3, avea o formă pătrată iar tumu- lul 4, avea diametrul de 5 m. (Popescu, 1968, a—b; idem, 1969, a—b; N i c a, 1974; Gumă, 1983, 69, 86; V 1 a s s a, T a k a c s, Lazarovici, 1985, 108—109). Vezi, Dubova. IGRIȘ (corn. Sînpetru Mare, jud. Timiș) (Fig. 23) 1. La 4,1 km sud-vest de sat și la 2 km est de Saravale, pe malul pîrîului Igriș, se află o movilă de pămînt amplasată la hotarul cadaștral dintre Saravale și Igriș. 2— 8. La aproximativ 7 km sud de sat, de o parte și de alta a căii ferate Periam—Dudeștii Vechi, se conturează șapte movile de pămînt, cu diametrele cuprinse între 20 și 35 m și înălțimea variind de la 2 la 4 m. Aceste movile, împreună cu trei movile din hotarul satului Saravale (vezi, infra, Saravale, movilele 3—5) și cu șase movile din hotarul loca^ lității Sînpetru Mare (vezi, infra, Sînpetru Mare» movilele 1—6), formează un cîmp compact de movile, amplasat între două meandre ale pîrîului Aranca. (VIB.; Chest. MBt.; NAMBt). ILIDIA (corn. Ciclova Română, jud. Caraș-Severin). 1. Pe latura de est a dealului Oblița, U sud-vest de sat, aproape de vîrful dealului, a fost identificată o movilă, de formă ovală, cu diametrele de 14X12 m, înaltă de cca. 0,5 m. La secționare, sub mantaua din bolo- vani, s-au găsit doar cîteva fragmente ceramice atipice (inf. D. Țeicu). Nu este exclusă posibilitatea să fie o movilă de hotar. https://biblioteca-digitala.ro 140 Florin Medeleț — loan Bugilan 2. în punctul numit, „Scămnel“, se semnalează mai multe movile, fără alte precizări, (inf. Gh. Lazarovici). IOHANISFELD (corn. Uivar, jud. Timiș) (Fig. 25). 1. în apropiere de hotarul cu satul Otelec, la cca. 3,8 km nord-vest de sat, nu departe de frontiera de stat, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca. 30 m, înaltă de aproximativ 4 m. (VIH). 2. La cca. 1 km vest de sat, în dreapta vechiului terasament de cale ferată, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca. 25 m, înaltă de 2,5—3 m. (VIB; Chest. MBt.; NAMBT). 3. La cca. 2 km sud-est de vatra satului, în hotarul cadastral cu Ivanda, pe malul sting al pîrîului Timișaț, se află o movilă de pămînt cu diame- trul de 40 m, înaltă de cca. 1,5 m. (VIB). Pentru movilele din hotarul sa- tului, vezi și Borza, 1943, 522. IVANDA (corn. Giulvăz, jud. Timiș) (Fig. 24). 1. La cca. 4,5 km nord-vest de vatra satului, pe hotarul cu satul Otelec, în stînga drumului de legătură Ivanda—lohanisfeld, este semnalată o movilă de pămînt de dimensiuni mijlocii. 2. Movilă de pămînt cu diametrul de 25 m, înaltă de 1,8 m, situată la cca. 1,5 km nord-vest de sat, pe malul drept al canalului Timișaț. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 141 https://biblioteca-digitala.ro 142 Florin Medeleț — loan Bugilan 3. La cîteva sute de metri nord-est de sat, imediat în spatele cimiti- rului, în dreapta drumului Ivanda—Sînmartinul Sîrbesc, se află o movilă de pămînt cu diametrul de 30 m, înaltă de 1,5—2 m. La nord-est de movilă, lîngă ea, pe o limbă de pămînt ușor ridicată, unde sînt grădinile de zarzavat ale C.A.P., se află o așezare. (VIB). 4— 7. La 1,5 km vest de sat, în dreapta canalului Timișaț și în stîngă drumului Ivanda—lohanisfeld, este vizibil un grup de patru movile de pămînt cu diametrele variind între 20 și 30 m și cu înălțimea între 2 și 3 m, a căror amplasare, relativ simetrică, sugerează, pe plan, colțurile unui romb. Din relatări mai vechi, movilele au fost deranjate de căutătorii de comori, care, după unii, nu au găsit nimic iar după alții, au descoperit monede din argint și aur. Ultimele informații trebuie privite cu rezerve. (Chest. MBt.; NAMBT; Borza, 1943, 522). IZGAR (com. Vermeș, jud. Caraș-Severin) în hotar, este semnalată „Gomila lui Gașparw (DTBt). JABAR (com. Boldur, jud. Timiș). în hotar, spre Ficătar, sînt semnalate trei movile de pămînt socotite, de localnici, semne de hotar. JABUKA (R.S.F.J.) în hotar, în punctul „Tri Humke“, în 1981, a început cercetarea celei mai sudice movile de pămînt din șirul de trei movile existent care avea un diametru de cca. 48 m și o înălțime de 2,3 m, movila fiind erodată parțial de apele rîului. Cercetările efectuate de R. Rasajski și L. Bukvic, au surprins, sub movila de pămînt, un nivel de locuire aparținînd culturii Kostolac, constînd în podinele a patru locuințe care aU sfîrșit printr-un incendiu violent și care, înainte de a fi înălțată movila,- fuseseră acoperite de un strat subțire de humus. Sub nivelul de locuire Kostolac s-a găsit și un nivel de locuire aparținînd culturii Baden, constînd în locuințe de suprafață dar și adîncite în sol și o rnare cantitate de material ceramic. Movila a conținut două morminte de inhumație din care, mormîntul prin- cipal, și-a avut groapa adîncită prin nivelurile de locuire menționate, fiind posterior acestora. Groapa mormîntului principal, de 1,5 X 0,9 m, avea forma patrulateră. Existența unei construcții de lemn peste mormînt, nu este sigură. Scheletul, era așezat pe spate, cu genunchii îndoiți, care, sub greutatea pămîntului, s-au lăsat pe dreapta. Mîna stîngă era așezată pe piept. Sub schelet, s-a aflat o acoperitoare din pînză care nu cuprindea întreaga suprafață a gropii. Acoperitoarea și scheletul erau vopsite cu ocru roșu. în groapă nu se afla niciun fel de inventar. La 10 cm, deasupra craniului a existat un fel de materie de culoare galben-deschis, provenind, probabil, de la o bucată de piele. Analizele antropologice au evidențiat că defunctul aparținea tipului gracil, avînd talia de 165—166 cm și vîrsta de 37—46 ani, (Bukvic, 1985; Giric, 1985; Jovanovic, 1985, 11). în hotarul satului, în afara celor trei movile de mai sus, mai sînt semnalate alte trei movile de pămînt (Bukvic, 1985, 83 — harta). JAMU MARE (jud. Timiș) în 1881, la construcția barajului de pe pîrîul Semnița, a fost distrusă o movilă de hotar, prilej cu care a fost descoperit un depozit de bronzuri (Arch. £rt., II, 1882, XXVII; Ha mp el, 1892, 102; H o 1 s t e, 1951, 25, https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 143 Pl. 48/16—24). Este probabilă îngroparea ulterioară a depozitului, în movila de pămînt. JASENOVO (R.S.F.J.) în hotar, sînt semnalate două movile de pămînt (MILLEKER, 1897, 48; M. D. Garasanin, 1951, 74). JDIOARA (com. Criciova, jud. Timiș). 1. în punctul numit, „Borgeie", pe noua șosea Criciova—Nădrag, la 1,2 km spre Nădrag de la bifurcația spre Jdioara, în stînga, există un drum de pădure care, după 300 m, se bifurcă din nou spre stînga, direcție în care, la cca. 1—1,5 km, urcînd cca. 300 m pe valea Slatinei, se ajunge pe platou unde este vizibil un val de pămînt circular, distrus de ape în mai multe locuri, împărțit în cinci segmente. în interiorul său sînt gru- pate 4 movile de pămînt, aproape lipite una de cealaltă, înalte de 1,5—2 m. (inf. A. Bejan, P. Rogozea; VFM.). în 1981—1982, A. Bejan și M. Moroz întreprind \cercetări, sub formă de sondaje, care nu au avut nici un rezultat (Moroz, 1983, 475, XVII, 2, n. 26). Nu este exclus să fie movile feudale de hotar. 2. La sud-est de Jdioara, pe o coamă de deal, sînt semnalate movile de pămînt (inf. A. Bejan și P. Rogozea). 3. Documentul din 8 mai 1590, menționează movilele de hotar ale loca- lității Jdioara și ale domeniului Jdioara care cuprindea mai multe sate (pesty, 1883, IV, 154—157; inf. I. Hațegan). JIMBOLIA (jud. Timiș). în hotarul orașului sînt menționate microtoponimele „Spannenhiigel", „Domersberg“ și „Pogan-eingarten“ (GHEST. Tm. Tor., C. II, f. 395— 396/c), ce par să indice movilele de pămînt semnalate în literatura arheo- logică mai veche. în aceste movile s-au descoperit morminte de incinerație în urne ce se datează la începutul epocii fierului. Verificări recente ne permit să afirmăm că necropola de incinerație în urne este plană și că movilele semnalate sînt, foarte probabil, ridicături naturale" de teren, (B 6 h m, 1867; Milleker, 1897, 196; O r o s z, 1897, 91; Tocile^ cu, 1880, 549, n. 342). JUPA (oraș Caransebeș, jud. Caraș-Severin). Vezi, supra, Caransebeș. La nord de cea mai apropiată movilă de marginea satului Jupa, se află și o așezare neolitică aparținînd culturii Vinca, sondată, în 1982, de Gh. Lazarovici, Z. Kalmar și A. S. Lucă (inf. A. S. Luca). JUPANI (com. Traian Vuia, jud. Timiș). La vest de sat, spre calea ferată, în pășunea comunală, se află o mo- vilă de pămînt numită, de localnici, „Gomilă", a cărei înălțime variază, în literatura veche, de la 5 la 10 m iar diametrul este apreciat între 80 și 100 m. (CHEST. Sev. P. III, D. 110; Chest. MBt.; DTBt.; Stratan, 1974, b, 2; Moroz, 1983, 481, XXVI, 3, care folosește și aici barbarismul „Grămuradă", vezi, discuția supra, referitoare la Susani). KIKINDA (R.S.F.J.). în hotarul localității, sînt semnalate movile de pămînt, între care, movila „Kindija" este de dimensiuni impresionante. (Milleker, 1897, ^69; Giric, 1985, 72). . . .... https://biblioteca-digitala.ro 144 Florin Medeleț — Joan Bugilan KLEK (R.S.F.J.) în hotar, sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 70). KRSTUR (R.S.F.J.). în literatura de specialitate, localitatea este cunos- cută sub numele vechi, de Srpski Krstur. 1. „Slatinska Humska" este plasată la nord-est de sat, la est de drumul Krstur-Djala, fiind o movilă de dimensiuni impresionante, înaltă de 8 m, (cota 90), prin care s-a executat un sondaj de către L. Nadlaăki. în mantaua tumulului, s-a descoperit un strat conținînd cenușă, resturi de oase de animale și fragmente ceramice aparținînd culturii Bodrogkeresz- tur (Garaăanin), sau Tiszapolgăr (Giric). La 6 m adîncime, s-a desco- perit un mormînt de incinerație în urnă, vasul fiind caracteristic culturii ceramicii ornamentate cu șnurul (Nadlacki, 1950, 272—274, 283; M. Garaăanin, 1958, 52 sq, Pl. 6/1; Ga z d a p u s z t a i, 1965; M. Ga- ra ă a n i n, 1973, I, 80—81, II, 621; Giric, 1982, 100—101; Giric, 1985, 71, 74). 2. în hotarul localității, sînt semnalate nu mai puțin de 11 movile de pămînt din care trei, formează un grup aparte. în două dintre ele s-ar fi găsit foarte multe oase umane („Vrbica Humca" și „Talagea") (Mille- ker, 1906, 87); M. D. Garaăanin, 1951, 86). O altă movilă, „Kamara Humka", s-a dovedit a fi o așezare de la sfîrșitul neoliticului și începutul epocii bronzului (T r b u h o v i c, 1968). Tot în hotarul localității, mai sînt semnalate microtoponimele „Babaragina Humka“, (cota 87), și „Tri Humke" care se referă la grupul de trei movile amintite de Milleker. KUMANE (R.S.F.J.). Ip hotar, sînt semnalate 14 movile de pămînt precum și locul numit, „Dîmbul morii", pe care ar fi amplasată o necropolă avară. (S z e n t kl a - r a y, 1883; Milleker, 1897, 74). LAZAREVO (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 75). LÂPUȘNICU MARE (jud. Caraș-Severin). în hotar, fără alte precizări, sînt semnalate două ridicături de pămînt humite, de localnici, „Răduturi" (ChestMBt; NAMBT). LEUCUȘEȘTI (com. Bethausen, jud. Timiș). 1. La cca. 600—700 m nord de sat, la 500 m sud de pădurea Leucușești, pe coama dealului, la marginea lanului numit, „Tîrșele", unde, azi, este o livadă, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca. 20—25 m, înaltă de 3—4 m carp, se pare, în trecut, a fost deranjată de căutătorii de comori, fiind numită, de localnici, „Movila cu gropan" (AMBt., Inf. Al. Rădulescu, în urma perieghezei din mai 1988). 2. La cca. 1 km nord-vest de sat, pe coama dealului, la 200 m vest- sud-vest de punctul trigonometric 192,1, se află o movilă de pămînt cu diametrul de 20 m, înaltă de 2 m, care se aplatizează rapid datorită lucră- rilor agricole (inf. Al. Rădulescu). In hotar se semnalează microtoponimul, „Dealul la morminți" (DTBt.).  https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 145 Fig. 26. LOVRIN (jud. Timiș.). (Fig. 26). 1. La 1 km est de vatra satului, între șoseaua și calea ferată Timișoara — Sînnicolau Mare, pe malul sting al pîrîului Galațca, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 30—35 m, înaltă de 2—2,5 m. (VIB). 2. La 2,4 km nord-vest de sat, între drumul de legătură Lovrin— Saravale și hotarul comunei cu cel al localității Sînpetru Mare, pe malul drept al unui fir de apă ce se varsă în pîrîul Galațca, se află o movilă de pămînt înaltă de cca 2 m, cu un diametru de 30 m (VIB). Vezi supra, Gottlob. LUCAREȚ (corn. Brestovăț, jud. Timiș). La 1,5 km sud de sat, se află movila numită, de localnici, „Piatra Roșie“. LUGOJ (jud. Timiș). Punctul „Gomilă“, amintit ca fiind în hotarul Lugojului, este, de fapt, în hotarul comunei Boldur. Se semnalează aici, prezența materialului ceramic neolitic, caracteristic culturii Starcevo-Criș. (Lazarovici, 19,79, 188/12 și 201/50). Vezi, supra, Boldur. LUKICEVO (R.S.F.J.) în hotar, sînt semnalate movile de pămînt, (Milleker, 1897, 195). LUNGANII DE JOS și DE SUS (corn. Tomești, jud. Timiș). Hotarul satului Luncanii de Sus — singurul existent în evul mediu, era delimitat de cel al satelor înconjurătoare prin movile de pămînt, nu- mite, de localnici, „Gomili“, după cum urmează: 10 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 146 Florin Medeleț — loan Bugilan 1. Pe vîrful Muncelul se află locul numit, „La trei gomili“, unde se desparte hotarul satului Luncani de cele ale satelor Zolt și Tomești. 2. Pe vîrful Bordari, se află locul numit, „Trei gomili“, unde se des- parte hotarul Luncanilor de cel al satelor Gladna și Nădrag. 3. Pe muntele Padeș se află locul „Trei gomili“, unde se desparte ho- tarul Luncaniului de cel al satelor Nădrag și Rusca (jud. Caraș-Severin). 4. Pe muntele Poiana Ruscăi, se află locul numit „Trei gomili“, unde se desparte hotarul Luncanilor de cel al satului Rusca Montană din jud. Caraș-Severin și de cel al județului Hunedoara. Hotărnicia pare a fi rămas neschimbată din evul mediu. Ridicarea, în fiecare punct, a cîte trei movile, pare să indice că fiecare comunitate și-a ridicat propria movilă atunci cînd s-a stabilit teritoriul ce-i aparține. (VFM). LUNGA (com. Comloșu Mare, jud. Timiș). Vezi Comloșu Mare. în hotar, se menționează microtoponimul „Hunca de la Seleușeni“ (DTBt.). 1. în 1900, movila de pămînt de pe lotul lui Gheorghe Bordan din Lunga, nr. 230, aflată la vest de Comloșul Mare, în stînga drumului ce duce la Mokrin, a fost cercetată de Kislegi Nagy Gyula care a descoperit mai multe schelete incomplete, lipsindu-le craniile, un craniu de cal, piese de harnașament, probabil avare, si o monedă feudală de la Francisc II. (AMBt., Nagy, 76—77 — T.I.). 2. Tot în 1900, Nagy sondează o movilă de pămînt, la sud de sat, pe lotul de pămînt al lui Melentie Bratu (hr. 69), descoperind un mormînt deranjat, unelte de silex, un craniu de cîine și cenușă. (AMBt. Nagy, 78—79, T. II). 3. în 1901, cercetînd o altă movilă din hotarul satului Lunga, Nagy descoperă un schelet în poziție chircită și podoabe din bronz (AMBt., Nagy, 133). MACIOVA (com. Constantin Daicoviciu, jud. Caraș-Severin). în hotar, este amintit microtoponimul „Moghile" (inf. P. Rogozea). MACOVIȘTE (com. Ciuchici, jud. Caraș-Severin). în hotar, la locul numit, „Zăbranul Puchii“, se află o movilă de pă- niînt, numită, de localnici, „Moara Căpitanului“ (Chest. MBt.). MARGITA (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate zece movile de pămînt dintre care, trei către satul Plandiste, trei spre Vatin, iar la nord de acestea din urmă, în lanul numit „Obrovac“, se află amplasate, în șir, alte patru movile, către nord-est (Milleker, 1906, 93). MACEȘTI (oraș Moldova Nouă, jud. Caraș-Severin). Grup de tumuli semnalați Ia sud de localitate (Tudor, 1965, 399; Petrovszky, 1977, 441) considerați ca aparțihînd Hallstattului mijlo- ciu și tîrziu. Vezi Moldova Veche. Punctul poartă și numele de „Gomilă“. MĂGURI (com. Criciova, jud. Timiș). (Fig. 28). 1— 6. în hotarul satului, la sud de sat, de o parte și de alta a șoselei spre Criciova, în lunca Timișului, se află locul numit, de localnici, „Go- miliu (DTBt) sau „La gomile“. Aici, au fost cartate 6 movile cu diametrele' între 5 și 10 m, înalte de cca. 0,5—1,5 m, a căror aplatizare rapidă se https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 147 Fig. 28. datorează lucrărilor agricole. Pe una din movile s-a observat, în 1970, urme sporadice de pămînt înroșit de foc. La suprafață nu s-au descoperit fragmente ceramice, nici în acel an și nici în 1973. (CHEST. Sev. P. III, D. 122; VFM. VIB.). MEHADICA (jud. Caraș-Severin). Documentul din 15 iunie 1564, menționează movilele de hotărnicie ale satului. (P e s ty, 1883, IV, 85—86; inf. I. Hațegan). MELENCI (R.S.F.J.). în hotarul satului, sînt menționate nouă movile de pămînt. Dintre acestea, „Rusulova Humka“ este plină de morminte de inhumație (Mil- leker, 1897, 77). MÎNASTIRE (corn. Gătaia, jud. Timiș). în hotar, este menționat microtoponimul „Gomila“ (DTBt.). MITNICU MARE (com. Constantin Daicoviciu, jud. Caraș-Severin). Documentele din 3 noiembrie 1352, din 17 aprilie 1406, din 28 iunie 1411 și din 31 mai 1419, menționează existența movilelor de hotărnicire a satu- lui (Pesty, 1883, III, 28—29, 254—258, 289—294; inf. I. Hațegan). MOCERIȘ (com. Lăpușnicu Mare, jud. Caraș-Severin). în pădurea satului, apare microtoponimul „Morminți“ sau „Mormin tie“. (P e s t y, 1878, I, 413; Milleker, 1924, 5, n. 4). 10* https://biblioteca-digitala.ro 148 Florin Medeleț — loan Bugilan MOKRIN (R.S.F.J.). 1. Movila de pămînt „Aradjanska Humka“, cu diametrul de 70 m și înălțimea de 3 m, a fost cercetată, din punct de vedere arheologic, desco- perindu-se, în centrul ei, în manta, o urnă cu capac care a conținut oase umane incinerate. Vasele, prin formă și factură, aparțin culturii Baden, faza C, după unii (Giric) sau, după alții, prezintă atît caractere Baden cît și Kostolac (Roman, Nemeti). Spre jumătatea vestică a movilei, s-a descoperit și un mormînt de inhumație, cu scheletul orientat V—E, culcat pe dreapta, cu brațele aduse în față și genunchii puternic îndoiți. Groapa mormîntului prezenta urme ale unei construcții din lemn și, în groapă, s-au găsit bulgări de ocru. în evul mediu, movila a fost folosită drept cimitir. (Giric, 1982, 101; idem, 1974, 21; idem, 1985, 73; Tasic, 1977, 33; J o v a n o v i c, 1985, 10, n. 7; R o m a n, Nemeti, 1978, 55). 2. în hotarul localității erau semnalate, încă din secolul trecut, mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 78). Dintre acestea, „Lalina humka“ s-a dovedit a fi o formă naturală de teren pe care era amplasată binecunoscuta necropolă de la începutul epocii bronzului, (Giric, 1971; Soroceanu, 1975), iar movila ,,Sentos“, amplasată aproape de firul apei și de necropola de epoca bronzului, înaltă de 3 m, avînd diametrul de 70 m care a fost sondată, s-a dovedit a fi goală, presupunîndu-se că e naturală (Giric, 1985). Nu este exclus ca movila din urmă, să constituie o'exemplificare pentru știrile din Ehrler (vezi supra). MOLDOVA VECHE (oraș Moldova Nouă, jud. Caraș-Severin). 1. Din literatura de specialitate, se pare că în hotarul localității există două cîmpuri de tumuli, ambele atribuite perioadei hallstattiene mijlocii și tîrzii și nu trei, după cum ar putea să se înțeleagă (Petrovszky, 1977, 445, nr. 8, n. 154, nr. 9, n. 155). Grupul de tumuli amplasat între Moldova Veche și Pescari, constituit din cca 50 de movile de mici dimen- siuni, nu poate să se afle la vest de valea Boșneagului care se varsă în Dunăre în amonte de Moldova Veche. Acestui grup de tumuli și nu celui dintre Moldova Veche și Măcești, cum credea Petrovszky (loc. cit., n. 155), îi aparțin, probabil, și cei trei tumuli hallstatieni (?), cercetați în 1965, în care s-au descoperit slabe indicii ale unor morminte hallstattiene de incinerație (Tudor, 1965, 399; Popescu, 1966, a, 714, nr. 35; idem, 1966, b, 388, nr. 35; Petrovszky, 1977, 445, nr. 8, n. 154, nr. 9, n. 155). 2. Un al doilea grup de tumuli, de mai mici dimensiuni, atribuit de asemenea hallstattului mijlociu și tîrziu, este amplasat, pe malul Dună- rii, între Moldova Veche și Măcești, deci la vest de Moldova Veche (Tu- dor, 1965, 399; Petrovszky, 1977, 445, nr. 9, n. 155). Zgîrcenia știrilor despre cele două grupuri de tumuli fac posibilă supoziția că, în fapt, s-ar putea să existe un singur grup de tumuli care s-a multiplicat, fie din erori de cartare, fie din greșeli de tipar. MOLDOVA VECHE—OSTROV. Faptul că bună parte din cercetările desfășurate pe Ostrovul Moldova Veche au rămas inedite și că informa- țiile privind rezultatele cercetărilor sînt extrem de parcimonioase, a de- terminat, credem, multiplicarea numărului real de tumuli cercetați pe insula danubiană din fața localității. Astfel, din bibliografie, rezultă că au fost cercetate movile funerare în punctele „Kalinovaț“ (Popescu, 1968, a, 698, nr. 127/11; idem, 1968, b, 443, nr. 127/11; Petrovszky, https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 149 1977, 444, 4/d și n. 142), „Groblie“ (Groble, Groblia) (Popescu, 1969, a, 500—501, 154/7; idem, 1969, b, 537, 154/7; Petrovszky, 1977, 445, 4/k și n. 149; Lazarovici, 1977, 15; Vlassa, Takacs, Lazaro- vici, 1985, 107—108), „Ordele" (Comori, 62, dar toponimul pare fi o greșeală de notație sau tipar și ar trebui citit tot „Groble") „Humca" (Popescu, 1969, a, 500—501, 154/7; idem, 1969, b, 537, 154/7; Petrov- szky, 1977, 444, 4/c, n. 141), „Spitz" (Vlassa, Takacs, Lazaro- vici, 1985, 108—109). Din punct de vedere cronologic, după aceleași surse, sînt amintite morminte tumulare aparținînd culturii Coțofeni, Coțofeni—Vucedol sau Vucedol și morminte tumulare din o necropolă birituală, aparținînd Hallstattului mijlociu și tîrziu. Ordonînd informația, ar rezulta următoarea situație probabilă: 1. La 1 km de înălțimea „Hunca", au fost cercetați doi (Roman, 1977, 421, n. 34) tumuli dintre care, unul cu cerc de piatră, ambii înălțați din nisip feruginos și conținînd morminte de incinerație aparținînd cul- tuiii Vucedol în urne cu capac. (Roman, 1976, a, 32; idem, 1977, loc. cit.; Vlassa, Takacs, Lazarovici, 1985, 108). în această desco- perire trebuie contrase toate mormintele tumulare atribuite culturii Co- țofeni, Coțofeni—Vucedol sau Vucedol de pe Ostrovu Moldova Veche. 2. Pe insulă, în punctul Groblie, (Ordele, Kalinovaț), au fost cercetate mai multe movile ale unei necropole tumulare birituale ce datează clin perioada mijlocie și tîrzie a primei vîrste a fierului. Din cele publicate, (Comori, 62), știm că, în 1968 (nu în 1967!), și, apoi, în 1969, au fost cercetați astfel de tumuli dintre care, tumulul 1, conținea două morminte cu inventar funerar constînd d;n fructieră, ceașcă, vîrf de lance, pumnal hallstattian iar tumulul 2, în mormîntul 1, conținea 20 piese de bronz hallstattiene. în tumulii cu mantale de bolovani s-au găsit și fragmente ceramice Basarabi (Gumă, 1983, 86, n. 17). Pentru bibliografia mai veche, vezi, Petrovszky, 1977, 444—445, 4/c, 4/d, 4/k). MONOSTOR (BANATSKI MONOSTOR) (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate opt movile de pămînt (Milleker, I 79), MOSNIȚA VECHE (corn. Moșnița Nouă, jud. Timiș). 1. La 500 m est de sat, se semnalează o movilă de pămînt cu diame- trul de cca 15 m, înaltă de cca 2,5 m, (AMBt). 2. în hotar, este semnalat microtoponimul „Gomili" (DTBt.). 3. „Tumulii funerari", din punctul numit „Satu Bătrîn", la 3 km nord de stat, sub pădurea Bistra, care au fost incluși pe lista rezervațiilor arheologice declare ca atare de Consiliul Popular Județean Timiș, sînt, de fapt, ridicături de pămînt indicînd locul caselor din vatra satului, în sec. XVIII. MRAMORAK (R.S.F.J.). în hotarul satului sînt semnalate movile de pămînt (Milleker, 1906, 97). MUNAR (corn. Secusigiu, jud. Arad). (Fig. 27). 1. La 2 km nord de sat este semnalată o movilă de pămînt. 2. în hotarul satului, sînt semnalate mai multe movile de pămînt, la locul numit „Gomilele" (CHEST. Tm. Tor., C. III, f. 438—440). între acestea se încadrează, probabil, și movila „Wolfsberg", amplasată pe tra- https://biblioteca-digitala.ro 150 Florin Medeleț — Îoan Bugilan Fig. 27. seul valului de pămînt al fortificației de aici, în partea dinspre Sînpetru German (Milleker, 1906, 97). MURANI (com. Pișchia, jud. Timiș). în hotar, sînt semnalate, fără ale precizări, movile de pămînt (AMBt.). NADAȘ (com. Recaș, jud. Timiș). în hotar, este menționat dealul „Trei gomili“ sau „Culă" (CHEST. Tm. Tor. C. III; f. 446—447). NAIDAȘ (jud. Caraș-Severin) în hotar, este semnalat „Dealu Mormînțiului" (DTBt.). NERAU (com. Teremia Mare, jud. Timiș) (Fig. 29). 1— 3. Grup de movile de pămînt din care fac parte și movile din hotarul Teremia Mare (vezi, infra, Teremia Mare, movilele 4—5). Movilele sînt amplasate la 1,5 km sud de vatra satului, pe malul drept al pîrîului Giurcoșin, la intersecția hotarelor cadastrale ale satelor Nerău, Teremi-i Mare și Vizejdia. După unii autori, numărul movilelor de pămînt, gru- pate în acest loc, este de nouă, incluzîndu-le și pe cele din hotarul Tere- https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 151 Fig. 29. miei Mari (Răi le anu, Gog, 1983, 494 sq.). între acestea, movila nu- mită Hunca Mare sau Kopfhiigel este una din cele mai impunătoare din cîmpia Banatului, (fig. 29, 1), fiind cercetată în repetate rînduri. în 1899, cînd înălțimea sa a fost estimată la 15 m, Kislegi Nagy Gyula, execută un sondaj arheologic, descoperind părți de schelet de cal, fragmente ceramice, un. schelet uman, în sicriu, (probabil feudal), și încă două mor- minte — toate depuneri secundare în mantaua movilei (AMBt. Nagy, 94—95). în 1914, P. Huffnuss descoperă, la poalele Huncii Mari, cu oca- zia plantării viței de vie, o necropolă de incinerație plană de la începutul primei vîrste a fierului. Vasele descoperite le donează Muzeului Bana- tului (IMBt. I, 5295—5296, 5312, 5330, 5332). în 1939, Muzeul Banatului efectuează cercetări pe vîrful Huncii, fără rezultate palpabile, movila fiind, socotită fortificație și punct de observație (AMBt.; Miloia, 1929, 58). în 1939, M. Moga, surprinde cu un sondaj superficial, pe platoul superior al movilei, un șanț circular de apărare (inf. M. Moga). în 1930, Huffnuss găsește, la poalele movilei, noi fragmente ceramice și jumătatea unei verigi de bronz (AMBt., scrisorile lui P. Huffnuss către I. Miloia, din 5 și 24 iunie 1930). încadrarea eronată a necropolei plane de incinerație în epoca eneolitică este datorată lui G. Postelnicu (AMBt.; Birou, 1941, 29). Măsurători recente indică următoarele dimensiuni pentru movilă: diametrul, pe astă nord-sud — 185 m; diametrul, pe axa est-vest — 106 m; înălțimea — 11 m. (Răi le anu, Gog, 1893, 494 sq, socotind-o de la Teremia Mare). Recenta prospectare magnetică a tumulului „de la Te- remia Mare“ — de fapt de la Nerău — nu a dat rezultate demne de menționat (V. V. Morariu și colab.,’1987; inf. R. Florescu). încă mai de mult, s-a semnalat existența, în jurul „Huncei Mari“, a măi multor movile mai mici (Miloia, 1929), numărul cel mai mare de astfel de https://biblioteca-digitala.ro 152 Florin Medeleț — loan Bugilan movile — opt — fiind indicat recent (Răileanu, Gog, op. cit., fig. 1, din păcate, inutilizabilă). în 1899, una din movilele mai mici, de lîngă Hunca Mare, (Fig. 29/3), a fost cercetată de Nagy, care a descoperit un mormînt din perioada migrațiilor, deranjat și scheletul unui cîine (AMBt. Nagy, 71—74). Este probabil ca, în afara movilelor cartate pe baza hărții 1 : 50 000, marcate pe fig. 29, să existe încă cîteva movile mai mici. (VIB, DTBt.; Lotreanu, 1935, 405). 4. La cca 2 km est de vatra satului, în dreapta drumului de legătură Nerău—Tomnatec, pe malul stîng al unui fir de apă ce se varsă în pîrîul Giurcoșin, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 30 m, înaltă de cca 3 m, numită, de localnici, „Movila lui Dogan“ (DTBt.; VIB). Cîm- pul de tumuli de aici, este cuprins pe lista rezervațiilor arheologice apro- bată de Consiliul Popular Județean Timiș în mai, 1979. NEUZINA (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate movile de pămînt, (Milleker, 1897, 80). NIKOLINCI (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate mai multe movile de pămînt, (Milleker, 1897, 78). NITCHIDORF (jud. Timiș). în hotar, se semnalează movile de pămînt. (AMBt.). NOVI BECEJ (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate 13 movile de pămînt mai mari și 5 mai mici. Prin 1850, la construcția drumului dintre localitate și Volosinovo — azi devenit cartier al localității N. Becej —, o movilă de pămînt a fost exca- vată, descoperindu-se o urnă mai mare care a ajuns în Muzeul Național Maghiar din Budapesta (Milleker, 1897, 14). Unele dintre aceste mo- vile, cum ar fi cele de la cărămidărie care erau mai joase și emisferice, s-au dovedit a fi telluri neolitice, (Milleker, 1906, 15—19). într-o astfel de movilă, numită ,,humcă“, la Borjas, (azi înglobat în N. Becej), a des- coperit J. Szentklărav, la 20 septembrie 1879, un depozit de bronzuri din Ha. A—1, compus din 74 piese din care, o parte, au ajuns la Muzeul Banatului. (Milleker, 1897, 17—29). Ca și la Jamu Mare, se pare că este o îngropare secundară. NOVI KNEZEVAC (R.S.F.J.) In hotar, sînt semnalate 41 de movile de pămînt (Milleker, 1897, 48) Tn 1981, în urma unor cercetări de salvare, la „Japina Koliba“, s-a constatat existența, pe vîrful unei movile naturale din lut și nisip, al unui mic tumul în care s-a găsit o construcție din lemn. Podeaua gropii mormîntului era acoperită cu o rogojină din materie organică de culoare brună — probabil stuf. în cele patru colțuri ale gropii rectangulare a fost surprinsă urma a cîte unui stîlp din lemn cu diametrul de 15— 20 cm. Peste stîlpi, la înălțimea de 15—20 cm, s-au găsit resturile capa- cului din lemn, confecționat din bîrne despicate din care s-au păstrat fragmente groase pînă la 5 cm. în camera mormîntului s-a găsit scheletul unui matur, culcat pe dreapta, cu brațele ridicate și picioarele îndoite, orientat V—E. în jurul scheletului s-au descoperit urme de ocru și dintr-o materie albă, cretoasă. în același tumul a mai fost un mormînt https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 153 de copil, cu o construcție asemănătoare distrus, din păcate, de lucrările agricole (G i r i c, 1985, 72—73). NOVO MILOSEVO (R.S.F.J.). Localitatea de azi a înglobat și satul Dragutinovo, în hotarul căruia erau semnalate trei movile de pămînt (Milleker, 1897, 55). De altfel, movile de pămînt sînt semnalate si la Novo Milosevo (Milleker, 1897, 21). OBREJA (jud. Caraș-Severin). în hotar, la 1 km nord de rîul Bistra, lîngă pîrîul Vîrciorova, în fața primei terase a Bistrei, la cca 250—300 m sud-vest de cele două pescării, există o movilă de pămînt cu diametrul de 15—20 m, înaltă de cca 2,5 m. (Petrovszky, Muntean u, 1979, 433, 1V/3). Datarea ei în prima vîrstă a fierului rămîne discutabilă. Movila este numită, de localnici, „La gomilă" (DTBt.). OCNA DE FIER (oraș Bocșa, jud. Caraș-Severin). în hotar, e semnalat microtoponimul „Dealul Morminților" (DTBt.). OFSENIȚA (com. Banloc, jud. Timiș). în hotar cu Deta se află locul numit „Siebenhugel" din care, patru movile sînt în hotarul Ofseniței și trei, în hotarul Detei (Milleker, 1906, 104; ChestMBt.). Movilele sînt declarate rezervație arheologică prin decizia din mai 1979 a Consiliului Popular Județean Timiș. Se spune că în ele s-au descoperit schelete omenești. OGRADENA (com. leșelnița, jud. Mehedinți). Tumulii semnalați aici (Tudor, 1965, 399), sînt cei cercetați la leșelnița (vezi supra). OHABA FORGACI (com. Boldur, jud. Timiș). în hotar cu Boldur, e semnalată o movilă de pămînt. vezi Boldur). OHABA LUNGĂ (jud. Timiș) în hotar, în punctul numit ,,Dîlme“, sînt semnalate movile de pămînt. Mai este semnalat și microtoponimul „Dealu Dombului" (DTBt.). OLOȘAG (com. Știuca, jud. Timiș). (Fig. 29/1) 1—2. La cca 1 km sud-vest de sat, se află punctul numit, de localnici, „La Gomile", unde au fost cartate două movile de pămînt cu diametrele de cca 20—25 m, înalte de 1,5—2 m. ORAVIȚA (jud. Caraș-Severin). 1. în hotar, e semnalat microtoponimul „Dealu Mormînțiului" (DTBt.)., 2. în hotar, pe drumul Cacovei (azi, Grădinarii), se află movile de pămînt socotite, de localnici, „turcești". (AMBt.). ORLOVAT (R.S.F.J.). în hotar sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 80; M., D. Garasanin, 1951, 68). OȚELU ROȘU (jud. Caraș-Severin). Se semnalează aici, microtoponimul „Moghila" (DTBt.). PADEJ (R.S.F.J.). 1. în hotar, sînt semnalate cinci movile de pămînt (Milleker, 1906, 108). https://biblioteca-digitala.ro 2. între 1978 și 1981, M. Giric a cercetat aici, o movilă de pămînt numită, de localnici, „Humka la Barnahat¹¹, înaltă de 4,3 m (G i r i c, 1982, 102) sau de 5,2 m (Giric, 1985, 72—73), cu diametrul de 60 m, (Giric, 1982, 102) sau de 65 m (G i r i c, 1985, 72—73). în mantaua tumu- lului și în humusul antic de sub movilă, s-au găsit fragmente ceramice atribuite culturii Baden. Tumulul a fost ridicat în două etape. în etapa I-a, cînd avea dimensiuni mai mici. în movilă, la 1,1 m deasupra humu- sului antic, a fost îngropat un schelet de bărbat matur, înalt de cca 1,65 m. Poziția scheletului /era cu mîinile ridicate la cap și genunchii îndoiți — așa zisa poziție „romb“. Groapa mormîntului a fost vopsită cu var sau cretă, găsindu-se mici bulgări de materie albă. Sub schelet, pe podina. gropii mormîntului care n-a putut fi conturat, datorită poziției în manta, a fost întinsă o rogojină. împletită cu măiestrie, din stuf gros, care s-a păstrat pe 208x76 cm. Peste schelet' s-au aflat resturile unei cuverturi materializată într-un strat subțire de culoare brun-închis- sau roșu care, n-ar fi exclus să constituie resturile unui capac subțire din lemn. în afara unui bulgăre mic de¹ substanță amorfă, violetă, cu o greu- tate specifică aparte, în mormînt nu a existat niciun fel de inventar; Scheletul era orientat V—E. în etapa Il-a, în movilă a mai fost îngropat un personaj, al cărui mormînt, aproape de centrul geometric al acestei movile elipsoidale, s-a aflat cu groapa adîncită pînă în humusul antic fiind de formă dreptunghiulară de 2,30x0,82 m. Scheletul, prost păstrat cu brațele îndoite spre cap și cu genunchii aduși la pîntec, este orientat V—E, și este al unui matur. Lîngă umărul și piciorul stîng, ca și pe https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 155 pîntec, au fost sesizate urme de ocru roșu. Fundul gropii a fost căptușit cu scînduri subțiri și e de presupus că și pereții au fost căptușiți cu scîn- duri, peste groapă fiind așezat un capac masiv, confecționat din bîrne despicate grosolan, unele late de 15 cm și lungi de 1,40 m, avînd grosimea păstrată de 8 cm. Analizele C-14, efectuate la Berlin, au datat lemnul la 2370+50 î.e.n., recalibrat dendrologic la 2900—3100 î.e.n. După îngro- parea celui de al doilea schelet, mantaua tumulului din etapa I, realizată din humus negricios, amestecat cu fragmente ceramice, a fost supraînăl- țată cu o nouă manta realizată din lut galben. (Giric, 1982; Giric, 1985; inf. M. Giric). PARȚA (com. Șag, jud. Timiș). Punctul din hotar numit „Moghilă“ sau ,,Gomilă“, aflat în lanul Săi- taș, consemnat în literatura mai veche (Chest. MBt.; CHEST. Tm. Tor. C. III, f. 480—483 și inf. dr. I. Bosică), desemnează, de fapt, tellul bine cunoscutei așezări neolitice de pe malul Timișului. PADURENI (com. Jebel, jud. Timiș). La cca 1 km sud dc sat, către Jebel, este semnalată o movilă de pă- mînt, numită „Movila Hîrțului“, probabil identică cu „Movila Biseri- cuța", scormonită înainte de 1870, unde s-ar fi găsit rămășițele unei bise- ricuțe medievale, ultima informație fiind cel puțin discutabilă. (Arch. Ert., III, 1870, 119—121; Chest. MBt.; NAMBT; AMBt.). PATAȘ (com. Prigor, jud. Caraș-Severin). Spre răsărit, pe linia hotarului cadastral, peste Obîrșia Poneschii, se află punctul numit „Trei movile" (P o p o v i c i u, 1914, 22). PERIAM (jud. Timiș). (Fig. 30). 1. La cca 4 km est de comună, în apropierea întîlnirii hotarelor Pe- riamului cu Satu Mare și Variaș, pe malul stîng al pîrîului Aranca, la 1,5 km sud-est de actualul curs al acesteia, se află o movilă de pămînt care are cota 104 și se numește „Movila Cirici". (Ardeleanu, Z ă i- voianu, Medeleț, 1919, harta). PERLEZ (R.S.F.J.). 1. într-o movilă de pămînt nivelată în vara lui 1880, amplasată pe malul Tisei, vis ă vis de Titel, s-au descoperit mai multe vase preistorice care au fost trimise Muzeului Național Maghiar din Budapesta (Arch. Ert., XIV, 1884, 342; Milleker, 1897,89). 2. In hotar mai este semnalată o movilă izolată și un grup de trei movile (Milleker, loc. cit.). 3. Cercetările mai noi au surprins, în hotar, 15 movile de pămînt, (M e d o v i c, 1985). După 1978 au fost cercetați trei tumuli, dintre care doi integral și unul în proporție de 75%. Movilele cercetate, cu diametre de 30 m și înălțimea de 1 m, fac parte dintr-un șir de cinci movile aflate pe malul sudic al pîrîului Petra care se varsă în Bega. Patru din acest șir de movile,, au fost parțial deranjate de lăcașe de tragere în al doilea război mondial, care n-au ajuns la nivelul preistoric. — Tumulul nr. 9, cu diametrul de 30 m și înălțimea de 0,8 m, a aco- perit un singur mormînt cu o groapă patrulateră, (1,60X0,90 m), adîncă de 1,25 m. Pereții și podeaua gropii erau bine neteziți. Scheletul, culcat cu mîinile pe pîntec și picioarele îndoite, orientat V—E, era așezat pe o învelitoare a podinei din care, s-a sesizat un strat subțire de pulbere gal- https://biblioteca-digitala.ro 156 Florin Medeleț loan Bugilan benă. Probabil că groapa a avut capac de lemn. In apropierea craniului și a umerilor, au fost sesizate urme de ocru roșu. Scheletul aparținea unui bărbat de cca 40 de ani, de tipul dolicocefal robust (Medovie, 1985). — Tumulul nr. 10 acoperea o groapă de formă ovală, lungă de 1,55 m și lată de 0,93 m, adîncită pînă la 0,60 m. Pereții gropii erau bine neteziți. Scheletul, culcat pe spate, cu brațele pe abdomen și genunchii îndoiți, era orientat NV—SE, și aparținea unui , adult robust, de cca 50 de ani. S-a găsit ocru, în bulgări și pulbere, la ambele picioare, (Med o vie, 1985). —; Movila „Pasic-Humka“ sau „Batka-Humka“, (Giric, 1982, 102), amplasată pe malul Begăi, a fost erodată de ape. Are diametrul de 40 m și e înaltă de 3 m. In zona centrală — singura cercetată — au fost gă- site șase morminte din care cinci de copii și unul de matur. M. 1, con- ținea 1 schelet de copil sub 1 an, groapa lui adîncindu-se în podeaua unei locuințe Baden. Scheletul, așezat pe spate, avea genunchii îndoiți. M 2, conținea oasele unui copil de maximum 2 ani; M 3 — un copil de 1 an; M. 5: copil sub 1 an. Mormîntul nr. 6 aparținea unei adulte de 60 de ani. Groapa acestui mormînt se adîncea în stratul așezării Baden și în humu- sul antic, și avea dimensiunile de 1,90X0,85 m, fiind adîncă de 0,60 m. Resturi de lemn au fost surprinse în mantaua movilei. Sub schelet se aflau resturile unei podine din lemn, iar capacul de lemn al gropii era format din seînduri de 90X16 cm, plasate, în rînduri orizontale, deasupra gropii. Mantaua tumulului conținea fragmente ceramice Baden și se com- https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat_157 punea din cinci straturi. Numai trei dintre aceste straturi acopereau mor- mîntul nr. 6. în unul din morminte se semnalează o bucată de ocru roșu și vopsirea podinei cu ocru (Jovanovic, 1976, 387; Giric, 1982, 102; Med o vie, 1985, 77—82). PESAC (com. Periam, jud. Timiș) (Fig. 31). 1. La cca 2,5 km sud-est de sat, în dreapta drumului de legătură Pe- ₛₐc—Variaș, se află o movilă de pămînt de dimensiuni mari, avînd dia- metrul de cca 45 m și înălțimea de cca 3,5 m. 2. La cca 5 km sud-est de sat, în dreapta drumului de legătură Pe- sac—Bulgăruș, se află o movilă de pămînt. 3. In hotar, sînt menționate următoarele microtoponime: „Hunca lui Docea“ și „Hunca popii¹¹, în partea de hotar numită, Slatina Mare; „Hunca Mare“, „Hunca mică“, „Hunca cazarului" și încă alte movile mai mici, în partea de hotar numită, Vîrleanda. Lor, li se mai adaugă și „Hunca lui Dănilă“. (Cotoșman, 1936, 614; CHEST. Tm. Tor., C. III, f. 498— 502; DTBt.). PESCARI (jud. Caraș-Severin). 1. Grupul de tumuli semnalați la vest de localitate, pe malul Dunării, datînd din Hallstattul mijlociu și tîrziu, (Tudor, 1965, 399; Pe- tro v s k y, 1977, 449, nr. 6), par să fie aceiași cu cei semnalați la est de Moldova Veche (vezi supra). în hotar este menționat microtoponimul „Moila“ (DTBt.). https://biblioteca-digitala.ro 158 Florin Medeleț — Joan Bugilan PETROȘNIȚA (com. Bucoșnița, jud. Caraș-Severin). Lîngă halta de cale ferată, în stînga și de-a lungul șoselei Caranse- beș—Orșova, sînt menționate patru sau cinci movile de pămînt dintre care, cea de lîngă haltă, este mai mare, avînd diametrul de 20 (15) m și înălțimea de 2 (1,5) m. Se pare că una din movile a fost cercetată parțial de L. Groza. Din această movilă sau din preajma ei, ar proveni trei bră- țări din bronz din care una, a ajuns în colecția lui L. Groza. (P e t r o v - szky, 1977, 449; Petrovszky, Muntean u, 1979, 435, X/2; inf.. R. Petrovszky). PLANDISTE (R.S.F.I.). Pînă în sec. XVIII, localitatea se numea, „Mormenta“, „Mormintye“ sau „Morminz", (Milleker, 1924, 4—5; Markovic, 1966, sub voce). PLAVIȘEVIȚA (jud. Mehedinți). în hotar, sînt menționați mai mulți tumuli cu pietre, parțial distruși. Grupul, de cca 20 de movile, e considerat hallstattian (Tu dor, 1965. 399 sq.). POIENI (com. Pietroasa, jud. Timiș). în hotar, e semnalat microtoponimul „La gomilă“, (DTBt.). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema ți la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 159 POJEJENA (jud. Caraș-Severin). La vest de Pojejena, spre Șușca, sînt semnalați tumuli, (Tudor, 1965, 399 sq.). POTPORANJ (R.S.F.I.). în hotar, sînt semnalate movile de pămînt (Milleker, 1906, 118— 120). PUSTINIȘ (com. Uivar, jud. Timiș) (Fig. 32). 1. La aproximativ 1 km nord-vest de sat, în apropierea căii ferate, se află o movilă de pămînt de mari dimensiuni, numită, de localnici „Go- milă", (Milleker, 1897, 82—84; AMBt., VIB.). RACOVIȚA (jud. Timiș). Se menționează în hotar, microtoponimul „Gomila Sînivarului“, (DTBt). Probabil, o așezare. RADIMNA (com. Pojejena, jud. Caraș-Severin) (Fig. 33). 1. La cca 2 km nord-vest de sat, pe malul drept al pîrîului Radimna, este cartată movila „Strejerița". RACAȘDIA (jud. Caraș-Severin). în hotar, se semnalează microtoponimul „Dealu Mormînțiului" (DTBt.). https://biblioteca-digitala.ro 160 Florin Medeleț — îoan Bugilan REMETEA MARE (jud. Timiș). In hotar sînt menționate „Gomilă lui Pituț“ și „Gomilă lui Gabor“. Ambele sînt movile naturale pe care există așezări și necropole din mai multe epoci. (AMBt.; Medeleț, 1975; DTBt.). RITISEVO (R.S.F.I.). în hotarul satului, sînt semnalate movile de pămînt. Una dintre ele a fost distrusă, în 1880, la construcția școlii din sat (Milleker, 1897, 196; idem, 1886, 8). RUDNA (com. Giulvăz, jud. Timiș). Locul numit „Unca“ sau „Humca“, aflat la cca 2 km sud-vest de sat, este un teii de mari dimensiuni, tăiat de calea ferată ce trece spre Cru- ceni. De la suprafață, s-au recoltat fragmente ceramice neolitice, de epoca bronzului și dacice (?). După unele informații, tot aici, s-ar afla și o ne- cropolă de inhumație precum și o necropolă plană de incinerație, în urne, de la sfîrșitul epocii bronzului (J., S., Perinaț, 1985, 255—256, Pl. 1; inf. S. Perinaț; DTBt.). SACOȘU MARE (com. Darova, jud. Timiș). în hotar, se semnalează microtoponimul „Dîlma“ care, ar fi, „o ridică- tură în formă de ou“, (DTBt.). Fig. 34. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 161 SACOȘU TURCESC (jud. Timiș). 1. Pe hotarul cu satul Chevereșu Mare, este semnalată, „Gomila din hotarul Chevereșului", (DTBt.). 2. Pe hotarul cu satul Stamora Română, este semnalată, „Movila de la Hotar", (DTBt.). SAJAN (S.R.F.L). în hotar, sînt semnalate movile de pămînt, (Milleker, 1897, 101). SANAD (R.S.F.I.). în hotar, sînt semnalate patru movile de pămînt, (Milleker, 1897, 102; M. D. Garaăanin, 1951, 86). în movila „Vuiana", de pe ma- lul Tisei, la ruperea malului, au fost semnalate schelete. (Areh. Ert., IX 1889, 177). SARAVALE (com. Sînpetru Mare, jud. Timiș) (fig. 34). 1. Movilă de pămînt amplasată la 3,8 km vest de vatra satului, în hotar cu Sînnicolau Mare, în preajma unui fir de apă, la 0,5 km în stînga căii ferate Periam—Sînnicolau Mare. 2. La cca 4 km sud-vest de vatra satului, de asemenea în preajma unui fir de apă, în dreapta drumului de legătură Saravale—Tomnatec, se află o movilă de pămînt. 3— 5. La cca 3,5 km sud de vatra satului, în preajma a două fire de apă, în stînga drumului de legătură Sînpetru Mare—Saravale, la sud de calea ferată Periam—Sînnicolau Mare și în dreapta drumului de legă- tură Sînpetru Mare—Tomnatec, se află un grup de trei movile de pămînt dintre care, movila nr. 5, e plasată pe hotarul dintre Saravale și Igriș. Aceste movile fac parte dihtr-un cîmp mai mare de tumuli, (vezi, supra, Igriș). 6— 8. La cca 5 km sud de vatra localității, în dreapta drumului de le- gătură dintre Saravale și Tomnatec, la sud-est de movila nr. 2, se află trei movile de pămînt, relativ apropiate între ele. în hotarul localității, sînt semnalate următoarele microtoponime: „Go- mila lu’ Becică", „Gomila Roscopane", „Gomila lu’ Mîndra", „Gomila de la Cearna", „Movila Păduche" și „Movila Planiște", (DTBt.). SASCA ROMÂNA (com. Șasea Montană, jud. Caraș-Severin). în hotarul localității, sînt semnalate mai multe movile de pămînt, (Chest. MBt.). SATCHINEZ (jud. Timiș) (fig. 35). 1— 3. Grup de trei movile de pămînt, amplasate la cca 3 km vest de sat, în partea dreaptă a drumului de legătură Satchinez—Biled, în ime- diata vecinătate a acestuia. Una dintre ele a fost sondată, superficial, de I. Miloia care, negăsind urme de cultură materială, a conclus, (probabil pripit), că este naturală, (Miloia, 1929, 59—60: plasarea movilei la sud-est de sat este rezultatul unei greșeli de notație; AMBt., Raport I. Mi- loia nr. 3/17 ianuarie 1930; VFM). 4. La 2,2 km nord-vest de sat, între drumul de legătură Satchinez— Gelu și calea ferată, în locul numit, Sixău, se află o movilă de pămînt. Movila a fost deranjată în 1976 de săpături clandestine, efectuate cu mijloace mecanice ale schelei petrolifere Șandra. (VIB; VFM; Chest. MBt.; Crăciunescu, 1929; AMBt.). 11 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro Punctul „Grădiște", aflat la 800 m vest de sat, unde există o formă de teren cu aspect de movilă artificială, s-a dovedit, în urma cercetări- lor arheologice din 1978, întreprinse de Al. Rădulescu și F. Medeleț, o formă naturală de teren, înconjurată cu un șanț de apărare, în evul me- diu dezvoltat, pe platoul ei superior descoperindu-se mai multe morminte feudale deranjate (Mii o ia, 1929, 59—60; Crăciunescu, 1929, 93—94). SATU MARE (corn. Secusigiu, jud. Arad) (fig. 36). 1— 2. La sud de sat, sînt amplasate, pe unul din brațele moarte ale Arancăi, două movile de pămînt, apropiate, care sînt marcate pe harta militară austriacă 1:75 000, la cota 106, (Milleker, 1906, 100—104). 3. La sud de sat, la hotarul cu Variașul, se află o movilă de pămînt, care are cota 107, (Milleker, loc. cit). 4. La sud de sat, la vest de drumul Satu Mare—Variaș, în „cimitirul sîrbesc", este semnalată o movilă de pămînt, (Milleker, loc. cit.). 5. La nord-est de sat, în fosta grădină domenială, se află movila de pămînt numită, de localnici, „Lalica Humca", (Milleker, loc. cit.; DTBt.). SALBAGELU NOU (corn. Sacu, jud. Caraș-Severin). La cca 600 m nord de sat, în apropierea margine! terasei pe care acesta este amplasat, la est de livada de pomi, sînt semnalate patru mo- vile de pămînt, aliniate la distanțe de cca 100 m una de alta. Diametrul movilelor este de cca 7 m iar înălțimea lor de cca 0,8 m. Lucrările agri- cole au atins deja mantaua de lut galben a movilelor care este vizibilă. Sînt considerate, probabile movile de hotar (inf. F. Drașovean). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 163 SACALAZ (jud. Timiș). în 1889, în inventarul Muzeului Banatului, este înregistrat un inel din metal, avînd gravată pe el o pasăre, descoperit la Săcălaz, „la ni- velarea unei movile, în 1869, unde a fost un loc de înhumare". Inelul a fost donat de S. Ormoș. Nu este exclus să fi fost un tumul. (IMBt. I, 843). SARAZANI (com. Bîrna, jud. Timiș). La nord-est de sat, în izlaz, către satul Botinești, sînt semnalate „trei moghili sau gomili" pe care tradiția locală le consideră iporminte romane (Chest. MBT.). SECANJ (R.S.F.I.). în hotarul localității, sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 102; M. D. Garasanin, 1951, 80). SECAȘENI (com. Ticvaniu Mare, jud. Caraș-Severin). Documentele din 14 iunie 1358, 22 martie 1363, 21 martie și 20 mai 1378, menționează movile de hotar ale satului Secaș și ale Movilei Voya (Pesty, 1883, III, 32—42; 50—56, 132—151; inf. I. Hațegan). SECUSIGIU (jud. Arad). în marginea satului, la locul numit „Dombi“, se află două movile de pămînt („hunei"). La 12 octombrie 1933, I. Miloia secționează una din ele cu mai multe șanțuri. în săpătură, a descoperit foarte puțină „ceramică preistorică cu pastă grosolană" pe care a considerat-o „de la sfîrșitul neo- liticului". Movila a fost ridicată artificial, deoarece în cursul săpăturii, la 1,80 m adîncime, s-a atins solul viu. Ici-colo, în ea s-au găsit „urme 11* https://biblioteca-digitala.ro Florin Medeleț — loan Bugilan de cenușă și oase, ceea ce ar putea justifica o cremațiune", (AMBt.: Ra- portul n’r. 17/2 din 31 martie 1934 semnat de I. Miloia). Dată fiind lipsa de experiență a lui I. Miloia în cercetarea arheologică, observațiile sale trebuie acceptate cu rezerve. In hotar, sînt semnalate următoarele microtoponime: „Movila lui La- lica“ (vezi supra, Satu Mare); „Dealul Dombii", „Dealul" sau „Gomila Lupului" (DTBt.). SEMENIC: vezi, VALIUG. SILAGIU (oraș Buziaș, jud. Timiș). în hotar, se păstrează microtoponimul „Honcă“ sau „Hoancă", (CHEST. Tm. Tor. C. IV, f. 604—607; DTBt.). La 1 km sud-vest de Silagiu, în locul numit, „Ogașu Turcului", se semnalează mai multe coline de pămînt, (AMBt.). SÎNANDREI (jud. Timiș). în hotar, sînt semnalate mai multe „dîmburi" care sînt naturale (AMBt.; VFM). SÎNMARTINU SÎRBESC (com. Peciu Nou, jud. Timiș) (fig. 37). 1. La 1,2 km est de vatra satului, în dreapta drumului Peciu Nou— Sînmartinu Sîrbesc, este cartată o movilă de pămînt înaltă de cca 2 m, cu diametrul de 25 m (VIB). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 165 2. La intersecția hotarelor satelor Giulvăz, Ivanda și Sînmartinu Sîr- besc, în lanul numit „Bociar", se află „Gomila Spartă" (DTBt.; vezi, Giulvăz). SÎNMIHAIU ROMÂN (jud. Timiș). La cca 2 km sud-vest de sat se află punctul numit „Gomilă" sau „Go- mila lui Ulița Gheorghe, zis Goroană" care, în 1934, era considerată așe- zare, „neavînd, cu siguranță, caracter funerar" (AMBt.: scrisoare nr. 53, din 7 mai 1934). Movila se conturează la cca 1,5 km nord-vest de stația de cale ferată Parța, fiind traversată de un drum agricol, (inf. Gh. La- zarovici). S1NNICOLAU MARE (jud. Timiș) (fig. 38). 1— 6, 18. Grup de movile amplasat la cca 6 km sud de localitate, în stînga căii ferate Periam—Valcani și în stînga drumului de legătură Sîn- nicolau Mare—Nerău. Diametrele lor sînt cuprinse între 15 și 30 m, iar înălțimea, între 2 și 3,5 m (VIB). 7— 8. Două movile de pămînt, amplasate în dreapta și stînga căii fe- rate Periam—Valcani. 9. La cca 6 km sud-est de oraș, în hotar cu Saravale, în apropierea unui fir de apă, este cartată o movilă de pămînt. https://biblioteca-digitala.ro 166 Florin Medeleț — îoan Bugilan 10. Movilă de pămînt, la cca 7 km sud-est de oraș, între șosea și calea ferată Timișoara—Sînnicolau Mare, în hotar cu satul Tomnatec. 11. O movilă de pămînt este semnalată la nord-est de cărămidăria veche, în stînga drumului spre Saravale, cam în dreptul Troiței ce marca intrarea în localitate, (M o g a, G u d e a, 1975, 141). 12. La cca 2 km vest de oraș, în dreapta drumului spre Dudeștii Vechi, se află o movilă de pămînt cu diametrul de cca 30 m, înaltă de cca 3 m. Se pare că movila a fost sondată, în 1933, de către I. Miloia care no- tează că a sondat două movile mai mici, la cca 3 km de sat „în partea opusă gării orașului". Sondajul lui Miloia, din 14 august 1933, a fost doar superficial și a scos la iveală puține fragmente ceramice „aparținînd unei epoci vechi, probabil epocii bronzului" (AMBt.: raportul nr. 17 din 31 martie 1934 semnat de I. Miloia). Verificarea din 1978 a permis re- coltarea, de la suprafață, a cîtorva fragmente ceramice preistorice dintre care unul e sigur din epoca bronzului, (VFM). 13. în punctul numit „Ana Major", aflat la 6 km nord de localitate, pe malul Mureșului, în jurul anului 1900, o movilă de pămînt a fost dis- trusă pentru exploatarea lutului. Muncitorii au descoperit în movilă] 11 vase întregi dintre care, unele, pline cu cenușă. Cinci dintre ele s-au pierdut, rămînînd în posesiunea proprietăresei locului iar șase, au intrat în colecția Kuhn din care, o parte, a ajuns la Muzeul Banatului. Vasele datează de la începutul epocii bronzului⁷². (AMBt., Kuhn). 14. La cca 8,4 km sud-vest de oraș, la hotarul acestuia cu satul Ne- rău, se află o movilă de pămînt care, pe la 1900, făcea parte din ferma Berta Maior a domeniului Nako. în 1905, Kislegi Nagy Gyula sondează movila, negăsind nimic, (AMBt., Nagy, 279, la Cenad). 15— 16. Două movile de pămînt, relativ apropiate între ele, ampla- sate la cca 7 km sud-vest de oraș, în stînga drumului Sînnicolau Mare— Nerău. 17. Movilă de pămînt, amplasată la 1,2 km sud-vest de oraș, în stînga căii ferate Periam—Valcani, pe malul Arancăi. în jurul lui 1879, mo- vila de aici a fost săpată din inițiativa primpretorului din Sînnicolau Mare. Movila s-a dovedit a fi un cimitir din care, la Muzeul Banatului, a ajuns o verigă de bronz găsită la falanga unui schelet (IMBt. 1/321).' Tot de la Sînnicolau Mare au fost donate, atunci, mai multe monede da- tînd din sec. III e.n. pînă în sec. XVII e.n. (IMBt. 1/1607—1071). Iată care sînt microtoponimele, semnalate în hotar: „Movila Lupilor" „Wolfshiigel"), „Handflandhiigel", „Hunca Șoșu", „Hunca Farcii", „Mo- vila Țigăncii", „Hunca Olariu", (Chest. MBt.; NAMBT; CHEST. Tm. Tor., C. III, f. 562—572; DTBt.). SÎNPETRU GERMAN (com. Secusigiu, jud. Arad). în hotarul satului sînt semnalate mai multe movile de pămînt numite, de localnici, „Wolfsberg" — așezare fortificată din epoca bronzului „Rechtberg" — vezi Munar (movila fiind plasată pe hotarul dintre cele două sate, pe traiectul valului de pămînt al fortificației preistorice de la „Wolfsberg") și „Sandberg" — care, nu este exclus să fie, de asemenea, o așezare preistorică (CHEST. Tm. Tor., C. III, f. 577—578). ⁷² F. M. prelucrează și reconstituie documentația colecției Kuhn în vederea publicării ei. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 167 SINPETRU MARE (jud. Timiș) (fig. 39). 1—6 . Cele șase movile de pămînt, grupate pe cca 3 kmp., la sud-vest de localitate, fac parte din cîmpul tumular ce se întinde și în hotarul lo- calităților Saravale și Igriș (vezi, supra). 7—8 . Două movile de pămînt, amplasate la 0,5 km sud de sat și la aceeași distanță una de alta. 9—1 0. Două movile, amplasate la cca 2,5 km sud de sat și la cca 300 m una de cealaltă. 11— 14. La sud-vest de sat, pe linia hotarului cadastral cu satul Pe- sac, se înșiruie patru movile de pămînt, amplasate, între ele, la distanțe inegale, constituind un caz tipic cînd hotarul cadastral urmărește ampla- samentul movilelor preexistente. 15. Movilă de pămînt amplasată la 5,5 km sud de sat, în preajma unui fir de apă. 16. Movilă de pămînt de mari dimensiuni, avînd înălțimea de cca 18 m și diametrele de 41X61 m, declarată monument prin decizia nr. 327 https://biblioteca-digitala.ro 168 Florin Medeleț — loan Bugilan din 31 august 1974 a Consiliului Popular Județean, zona ei fiind prote- jată pe 0,5 ha. Movila e numită, de localnici „Hunca Șișitac" (A rd e- leanu, Zăvoianu, Medeleț, 1979, harta; Răileanu, Gog, 1983, 494, care o plasează greșit, în hotarul satului Pesac; Stepanov, 1985, 177). Movila e amplasată la hotarul dintre Sînpetru Mare și Lovrin la cca 7,5 km sud-vest de sat, avînd înălțimea absolută de 105 m față de nivelul mării. Iată microtoponimele, referitoare la movilele de pămînt, păstrate în hotarul localității: „Jezdiceva Unea", „Buriceva Unca“, „Go- rela Unca“, „Sabliceva Unea", „Șira Unea", „Cosiceva Unea", „Velica Unea", „Vodena Unea", „Zariceva Unea", „Plavișina Unea", „Macurina Unea", „Uncile Tusakanov“, „Radivoieva Unca“ (care are diametrul de cca 40 m și înălțimea de cca 8 m), „Vrapțova Unea", „Bucurova Unca“, „Lațiceva Unea" și „Unea Șișitac“, (Stepanov, 1985). Mai sînt sem- nalate „Pinnel Hiigel" și „Hohe Hiigel", (CHEST. Tm. Tor., C.III, f. 576). Nimic din ce cunoaștem, pînă în prezent, din punct de vedere arheologic, nu justifică atribuirea, în bloc, a movilelor din hotarul localității, perioa- dei avare timpurii, așa cum s-a încercat, (C s a 11 a n y, în FA, I—II, 1939, 121, harta). SÎRBOVA (com. Racovița, jud Timiș). La 700 m est de sat, pe dealul lui Novac, erau menționate, de multă vreme, fără precizări, existența unor movile de pămînt. Verificările la fața locului au evidențiat existența urmelor de locuire din epoca bronzu- lui, prima vîrstă a fierului din sec. III—IV e.n. și din evul mediu dezvoltat. Existența movilelor nu se confirmă, (Chest, MBt.; NAMBT; AMBt.; VFM). SPATA (com. Bara, jud. Timiș). în hotar, sînt semnalate microtoponimele „Dombiț“, „Gomila de la holde" și „Gomila din Tîrșeli" — mai mică —, (DTBt.). STAMORA GERMANA (com. Moravița, jud. Timiș). La vest de sat, la începutul secolului, au fost semnalate patru movile de pămînt, înșiruite de la nord la sud, înalte de 0,5—0,8 m, pe care s-ar fi găsit fragmente ceramice și pietre. în vremea cînd Milleker le-a cercetat, nu a mai găsit pe ele nimic (Milleker, 1906, 134—135). STAMORA ROMÂNA (com. Sacoșu Turcesc, jud. Timiș). (Fig. 40). 1. La 1,7 km vest de sat, în dreapta drumului Stamora Română— Liebling, se află „Gomila din Pusta Mică", (DTBt., pentru toponim). 2. La hotarul cu Sacoșu Turcesc se află „Movila de la hotar", (DTBt.). STANCIOVA (com. Recaș, jud. Timiș). Pe harta cadastrală a satului din 1821, la nord de sat și de Valea Bratinoselo, sînt amplasate „Gomila Watalya" și „Gomila Grosch", (AMBt.). STARCEVO (R.S.F.J.). în hotarul localității, sînt semnalate mai multe movile de pămînt dintre care, una a fost cercetată, în 1893, de inginerul Anton Smik care a descoperit în ea un schelet fără inventar, orientat V—E. Părerea lui Bukvic că acesta e primul tumul săpat din Banat este, evident, eronată. (Milleker, 1897,105; Bukvic, 1985,83). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 169 Fig. 40. SURDUCU MARE (com. Forotic, jud. Caraș-Severin). 1. La nord-vest de sat, pe platoul dealului sînt semnalate patru sau cinci movile de pămînt, mai mici sau mai mari. De la suprafața lor s-au recoltat fragmente ceramice ornamentate cu măturică, databile în etapele timpurii ale epocii bronzului (Milleker, 1897, 106; Roska, 1942, 197, nr. 82; Petrovszky, 1977, 456, nr. 3 și nr. 200). 2. în punctul numit „Rovină", de la poalele dealului, se semnalează o movilă de pămînt, (inf. O. Răuț). 3. La cca 1,5 km spre nord-est de castrul roman, în stîngă drumului spre Bocșa, pe prima terasă a pîrîului Cernovăț, se observă o movilă de pămînt înaltă de 2,5—3 m, cu diametrul de 8—10 m (O. Popescu, 1982). 4. La nord-vest de movila nr. 3, la 50 m est de calea ferată Oravița— Bocșa, în dreptul kilometrului 18 + 200 m, se observă o altă movilă de pămînt, înaltă de 2,5 m, cu diametrul de 7—8 m, deranjată în partea sudică (O. Popescu, 1982). SUSANI (com. Traian Vuia, jud. Timiș). 1. Movila de pămînt cercetată la nord-est de sat, într-o luncă ce se întinde paralel cu terasamentul căii ferate Lugoj—Ilia, avea forma elip- soidală și diametrele de 69X59 m, fiind înaltă de 1,5—2 m. Movila a fost cercetată, în 1965 și 1966, de către I. Stratan și, în 1967—1969, de către Al. Vulpe și I. Stratan, descoperindu-se un sanctuar cu două faze, gropi rituale cu depunere de vase și cereale precum și un mormînt de inhuma- ție cu inventar ceramic. întregul complex se încadrează în perioada Ha.A-2, (Popescu, 1967, 525; idem, 1969, a, 476; idem, 1969, b, 512; https://biblioteca-digitala.ro 170 Florin Medeleț — loan Bugilan idem, 1970, a, 499; idem, 1970, b, 437; Strat an, 1974, b, 2—11; Stratan, Al. Vulpe, 1977, 28—60; Moroz, 1983, 479, XXVI, 1 și n. 47). Movila de aici era semnalată de mai multă vreme, din zona ei provenind obiectele de bronz intrate, în 1879, în Muzeul Banatului, (IMBt. 1/3625—3626 — din păcate pierdute; Chest. MBt.; NAMBT; CHEST Sev., P. IV, D. 183). Cu privire la microtoponimul folosit de I. Stratan, vezi supra. SZENT-IVAN (R.P.U.). în hotarul localității, sînt semnalate mai multe movile de pămînt (Milleker, 1897, 48). ȘANOVIȚA (com. Ghizela, jud. Timiș). Documentul din 11 ianuarie 1608, menționează movilele de hotar din- tre satele Șanovița, Cadar și Duboz (Pesty, 1883, IV, 246—249; inf. I. Hațegan). ȘIȘTAROVAȚ (jud. Arad). în hotar, sînt semnalate microtoponimele, „Dealu la Morminți", și „Dîmbu Hotărele", (DTBt.). ȘUȘCA (com. Pojejena, jud. Caraș-Severin). între Șușca și Pojejena este semnalat un mic grup de movile funerare ce aparțin, probabil, primei vîrste a fierului, (Tudor, 1965, 399 sq.; Petrovszky, 1977, 456, nr. 2 și n. 203; vezi, supra, Pojejena). TAPIA (mun. Lugoj, jud. Timiș). La nord de sat, sînt menționate, fără alte precizări, două movile de pămînt. (AMBt.: Adresa nr. 24/1951, din 11 noiembrie, a Societății de științe istorice, filologice și folclorice, filiala Lugoj, Liceul de Fete Lugoj, prin care, cere Muzeului Banatului, aprobarea de a le cerceta, pentru a identifica „Tapae" (sic!) și răspunsul din aceeași dată, semnat de M. Moga, care susține că muzeul nu are competența (sic!) de a le da aprobarea). TARAS (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate șapte movile de pămînt, (Milleker, 1897, 111). TEREMIA MARE (jud. Timiș). (Fig. 41). 1. Movilă de pămînt, amplasată la cca 1,2 km sud-vest de vatra comu- nei, pe malul drept al pîrîului Giurcosln, numită, de localnici, „Schlier- hiigel", (CHEST. Tm. Tor. C. IV, f. 651—652). Movila are diametrul de cca 25 m și înălțimea, de cca 2 m, (VIB). 2, 6. La aproximativ 1 km sud de vatra satului, se află două movile de pămînt, pe malul sting al Giurcoșinului, în stînga căii ferate Lovrin— Nerău, și în stînga drumului spre Kikinda, în locul numit, „La Movile". Dintre cele două, cea sudică este înaltă de 4 m cîtă vreme cealaltă, nu depășește 2,5 m înălțime, diametrele lor fiind de 20—25 m (Răileanu, GOG, 1983, 494 sq.; VIB.; VFM.). Cele două movile menționate au fost sondate arheologic de către Kislegi Nagy Gyula în 1899 și 1900. Movila nr. 6 nu a conținut nimic deși Nagy, o socotea, și după săpătură, artifi- cială. Movila nr. 2 a conținut, la adîncimea de 1 m, urmele unui strat înroșit de foc, gros de 20—25 cm, (AMBt. Nagy, 91—93). 3. Movilă de pămînt amplasată la cca 1,5 km sud-est de comună, în dreapta drumului Teremia Mare—Comloșu Mare, în apropierea hotarului https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și rePertoriul movilelor de pămînt din Banat 171 cadastral dintre cele două comune. Are diametrul de cca 30 m și e înaltă de 2,5 m, (VIB.). 4, 5; La 2,3 km est de comună, se află două movile de pămînt ce fac parte din ansamblul tumular dezvoltat, mai cu seamă, în hotarul satelor Nerău și Vizejdia, în jurul „Huncii Mari“, numită de localnicii din Tere- mia Mare — care știu că ea se află în hotarul Nerăului — și „Kopfhugel“ (Miloia, 1929; Lotreanu, 1935, 405; CHEST. Tm. Tor., loc. cit.; Răileanu, Gog, loc. cit., cu ilustrație inutilizabilă; inf. M. Moga; VIB.; VFM.). In 1799, cînd inginerul cadastral Anton Popp a efectuat reambularea hotarelor satului Marienfeld, (Teremia Mare de azi), au fost descrise, pe liniile hotarelor, 40 de movile de hotar a căror înșiruire aici, este super- fluuă, (H u n y a r, 1902, 96—100). în 1875 sau 1876, (Kakucs), medicul Kristof Stock din Teremia Mare, plantîndu-și via pe o movilă înaltă, a executat săpături adînci pentru plantarea butașilor, descoperind pe movilă, la 1 m adîncime, un schelet orientat est-vest. Inventarul mormîntului, ceramic și metalic, (podoabe de argint și aur din sec. XI—XII e.n.), au ajuns în Muzeul Național) Maghiar din Budapesta. (Nagy, 1893,224; Hampel, 1905,11,560— 564; Hunyar, 1902,81—83; Kakucs, 1977,477). în 1889, locuitorul Johann Schlier, săpînd, pe o movilă emisferică, temeliile unei case de vie, a descoperit două schelete. Alte precizări lip- sesc, (Hunyar, 1902, 81—83). https://biblioteca-digitala.ro 172 Florin Medeleț — loan Bugilan Informațiile arheologice ce le deținem nu permit atribuirea întregului cîmp de tumuli de la Teremia Mare—Nerău secolelor XI—XII, mormin- tele descoperite în movile fiind secundare (Rusu, 1982, 261, n. 38, 382, nr. 83 — harta). TEREMIA MICA (corn. Teremia Mare, jud Timiș) (fig. 42). 1. La cca 3 km nord-est de vatra satului, în stînga drumului de legă- tură Nerău—Dudeștii Vechi, pe malul stîng al pîrîului Vîna Mare, este cartată o movilă de pămînt. TICVANIU MARE (jud. Caraș-Severin). 1. In hotar, în locul numit ,,La Cimitir“, mai jos de cimitirul actual, în apropiere de iaz, la cotul botului de deal pe Care se află cimitirul satu- lui, sînt semnalați mai mulți tumuli (AMBt.: Adresa Muzeului din Reșița nr. 24 din 17 februarie 1964, prin care se anunță intenția cercetării arheo- logice a necropolei cu participarea lui Mircea Rusu). Nu este exclus ca) tumulii de aici să fie identici cu cei din hotarul Ticvaniului Mic. TICVANIU MIC (corn. Ticvaniu Mare, jud. Caraș-Severin). 1. în hotar, la locul numit ,,Lunca Rît“, pe drumul Cacovei, (azi Gră- dinari), sînt semnalate două movile de pămînt, (Chest. MBt; NAMBT). 2. La vest de sat, la ieșirea pe drumul de țară către Grădinari, se află punctul numit, „Gomile“ sau „Moghile“ unde sînt semnalați doi, (Vlas- sa, Takacs, Lazarovici, 1985, 108), sau cîțiva, (laroslavs- chi, Lazarovici, 1979, 449—452; Petrovszky, 1977, 457, n. 207), tumuli aplatizați, a căror epocă nu poate fi precizată, (I a r o s - lavschi, Lazarovici, loc. cit.), sau sînt socotiți, probabil, din epoca bronzului, (Petrovszky, loc. cit.). în 1962, localnicii au efectuat un mic sondaj în o movilă, care s-a adîncit pînă la 1,5 m, unde a fost găsită o bîrnă carbonizată și fragmente ceramice care s-au pierdut, (inf. D. Ței- cu). Nu este exclus Ca movilele de la nr. 1 și 2 să fie aceleași. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 173 TINCOVA (com. Sacu, jud. Caraș-Severin). In punctul numit „Glatină", către Jdioara, pe Valea Radului, se află o movilă care, se pare că a fost sondată, în urmă cu ani de zile, de I. Stra- tan care ar fi descoperit urme de vetre de foc. (inf. P. Rogozea). TOMEȘTI (jud. Timiș). Pe drumul dintre Românești și Tomești, în dreapta dar, mai ales, în stînga drumului, sînt semnalate movile de pămînt, (inf. O. Popescu și P. Rogozea). Verificări recente nu le-au confirmat, (inf. F. Drașovean). TOMNATIC (com. Lovrin, jud. Timiș). (Fig. 43). •1 . La 1,9 km vest de sat, în stînga drumului Comloșu Mare—Sînnico- lau Mare și în dreapta drumului Tomnatec—Nerău, nu departe de malul stîng al unui fir de apă ce se varsă în Giurcoșin, în locul care, la. 1900, constituia proprietatea lui Johann Freko din Tomnatic, se află o movilă de pămînt impunătoare, înaltă de 4,5 m, cu diametrul de cca 50 m, nu- mită, „Kleinhiigel“. în 1900, Kislegi Nagy Gyula execută aici, săpături arheologice, descoperind fragmente ceramice și două schelete cu urme de sicriu, (AMBt., Nagy, 88—89). 2— 4, Movile de pămînt, amplasate la nord și nord-est de sat, pe linia hotarului cadastral cu Sînnicolau Mare și Saravale. Dintre cele trei, mo- vila nr. 2 este cea mai mare, avînd diametrul de cca 40 m și înălțimea de 3,5 m, (VIB.). 5. La 3,5 km est de vatra satului, la dreapta pîrîului Galațca și a dru- mului Tomnatic—Sînpetru Mare, pe hotarul cu comuna Lovrin, se află o movilă de pămînt cu diametrul de 35 m, înaltă de 3—3,5 m, (VIB). 6. La 3 km sud-vest de sat, în hotar cu Vizejdia, se află movila nu- mită, de localnici, „Kopfhiigel" sau „Szeiler Hugel“. Movila, înaltă de 3 m, a fost sondată de Nagy care a găsit, la baza ei, un schelet „cu urme de sicriu". Sondajul a fost făcut în 1896, (AMBt., Nagy, 17 — la Vizej- dia). https://biblioteca-digitala.ro 174 Florin Medeleț — loan Bugilan 7. La 25 pași vest de movila „Klein Hiigel", (vezi, nr. 1), se vedea, la începutul secolului, o altă movilă de pămînt pe care, în 1898, a sonV dat-o Nagy, descoperind un mormînt de inhumație deranjat, în inventarul căruia se aflau părți de schelet de cal, piese de hamașament, arme și o monedă de argint de la Ladislau cel Sfînt, (AMBt. Nagy, 34—35). 8. La est de movila „Klein Hîigel“, în apropierea bifurcației spre Tom- natic din drumul Comloșu Mare—Sînnicolau Mare, era vizibilă, la înce- putul secolului, o movilă de pămînt pe care o cercetează Nagy în 1898, descoperind un craniu omenesc izolat, un schelet de adult și o monedă de argint, (AMBt, Nagy, 37—38). în preajma acestei movile, în același an, cercetînd o dîlmă de teren pe care a considerat-o tumul, Nagy descoperă ceramică, scheletul unui animal mare (?) și o fibulă romană, (AMBt., Nagy, 35—36). Informațiile arheologice privind descoperirile din hotarul satului nu justifică plasarea aici, a unei necropole tumulare din sec. X—XI e.n., mormintele descoperite fiind izolate (Rusu, 1982, 361, n. 38, 382—383, harta). Fără precizări, movilele de la Tomnatic erau pomenite și în docu- mentația interbelică, (Chest. MBt.; NAMBT). TOPOLOVAȚU MARE (jud. Timiș). La 1,5 km est de sat, înspre losifalău, la sud de șoseaua Timișoara— Lugoj, pe platoul superior al unui deal intersectat de șosea, perpendicular pe aceasta, în arătură, este vizibilă un soi de creastă, compusă din patru movile de pămînt succesive. La suprafață, în jurul lor, s-au recoltat frag- mente ceramice neolitice și feudale. Ca aspect, obiectivul se aseamănă cu cel de la Boldur sau Gottlob, fiind însă, de dimensiuni mai mici. Lucrările agricole din ultimii zece ani, au aplatizat movilele cu rapidi- tate, (VFM.; Lazarovici, 1979, 212, nr. 103). ȚELA (com. Bata, jud. Arad). în hotar e semnalat microtoponimul „Gomila". (CHEST. Sev. P. IV., D. 196; DTBt.). ȚEROVA (mun. Reșița, jud. Caraș-Severin). Documentul din 26 iunie 1597, amintește movilele de hotărnicie ale Țerovei și a altor sate din jur, (Pesty, 1883, IV, 203—205; inf. I. Ha- țegan). UIVAR (jud. Timiș) (fig. 44). 1. Movilă de pămînt, aflată la 1,7 km nord-vest de sat, în dreapta căii ferate Cărpiniș—Ionel. 2. Movila, menționată în literatura de specialitate mai veche, la sud- vest de sat, este, de fapt, o așezare peste care s-a suprapus o necropolă, (Tret, XIII, 1897, 71, 91, 93; AMBt.; VFM). ULJMA (R.S.F.J.). In 1901, cu fondurile Muzeului Banatului, F. Milleker, sondează, la Uljma, două movile de pămînt. Prima dintre acestea era deranjată de căutătorii de comori. Cea de a doua, movila „Itebejac", avea înălțimea de 3,2 m și diametrul de 44 m. Secțiunea făcută de Milleker a avut dimensiunile 44x2,8 m și a dezvelit, la baza movilei, un mormînt patru- later de 1,9 X 1,5 m, avînd construcție din lemn. Scheletul, de copil (?), în poziție chircită, avea ca inventar două inele de buclă din aur și un https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 175 Fig. 44. pandantiv spirală din sîrmâ de aur, pus pe torace, sub bărbie. Au fost sesizate urme de ocru. Inventarul mormîntului, ajuns la Muzeul Bana- tului, s-a pierdut în primul război mondial. (Milleker, T r e t, XVII, 3—4, 1901, 19—22, il.; idem, 1906, 147—151; IMBt. 1/1698: săpături efec- tuate între 13—15 și 29—30 iulie, 1901; Prikic, 1973, 33; Kakucs, 1977, 475; Gir ic, 1982, 101; idem, 1985, 71 sq.; Bukvic, 198^ 83—84). Mormîntul datează din perioada de tranziție spre epoca bron- zului. In hotar, sînt semnalate 11 movile de pămînt. Una dintre ele, plasată izolat de celelalte, se numește „Kraljca Humka" (Milleker, 1906, 150; Bukvic, 1985, 83 — harta întocmită de R. Raăajski). UNIP (com. Sacoșu Turcesc, jud. Timiș". Movilele de la „Ocoale" și „Cetățuica", declarate rezervații arheolo- gice prin decizia din mai 1979 a Consiliului Popular Județean Timiș, sînt, cu siguranță, așezări omenești și nu au caracter funerar. Microtoponimele ,La Gomilă" și „Gomila de la drumul Stamorii" desemnează movila din punctul „Ocoaie", (DTBt.). UZDIN (R.S.F.J.). In hotar, sînt semnalate movile de pămînt, (Milleker, 1897, 81) https://biblioteca-digitala.ro VALCANI (com. Dudeștii Vechi, jud. Timiș) (fig. 45). 1. La cca 5 km nord-vest de sat, în stînga drumului Valcani—Beba Veche, se află o movilă de pămînt. 2. La cca 1,7 km nord-vest de sat, pe malul drept al Arancăi, este cartată o movilă de pămînt. 3. La cca 3 km sud de sat, în locul numit „Rîtul lui Petac" se află movila de pămînt numită, de localnici, „Șura". VALEA TIMIȘULUI (com. Buchin, jud. Caraș-Severin). 1. In punctul numit, „La Nemți", sînt semnalate două movile funerare cu diametrele de 5—6 m și 8—10 m, înalte de 1 m. Punctul se află pe a doua terasă a Timișului, la 600—700 m nord de locul numit, „Rovină",, (Petrovszky, 1977, 459, 4,). VALEADENI (com. Brebu, jud. Caraș-Severin). în noua plantație de pomi fructiferi, se află locul numit, „Gomile" sau „Trei gomili". Aici sînt vizibile trei movile de pămînt cu diametrele de cca 5 m, cea mai bine păstrată avînd înălțimea de 0,6—0,7 m, (inf. O. Bozu; DTBt.). VARIAȘ (jud. Timiș). (Fig. 46). 1. La aproximativ 2,5 km nord-vest de comună, la întretăierea hota- relor cu Periam și Satu Mare, se află o movilă de pămînt de mari dimen- https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 177 siuni, avînd diametrul de cca 45 m și înălțimea de 5 m, (cota 104), nu- mită, de localnici, „Variașca Humca“ sau „Ciriceva Humca", La începutul secolului, „Movila Cirici“ se mai numea și „Nagy halom". (Milleker, 1906, 53; CHEST. Tm. Tor., C. IV, f. 690—691; Ardelean u, Ză- V o i a n u, Medeleț, 1979, harta; Roșie, 1985,12). 2— 3. Două movile de pămînt, plasate pe hotarul dintre Variaș și Satu Mare, la 2,5—3 km nord de comună, în stînga și dreapta drumului Va- riaș—Satu Mare. 4. La aproximativ 5 km sud-est de comună, aproape de intersecția hotarelor cu Satchinez și Gelu, este amplasată movila de pămînt numită, de localnici, „Ketfelska Humka“. Ea se află pe malul drept al firului de apă ce curge prin valea Pămîntul Alb și mai poartă numele de movila „La hotar", avînd cota 102, (CHEST. Tm. Tor., loc. cit.; Ardelean u, Z ă v o i a n u, Medeleț, 1979, harta; Roșie, loc. cit.). 5. La cca 5 km sud-est de sat, pe malul stîng al aceluiași fir de apă, în stînga drumului Variaș—Biled, se află o movilă- de pămînt. 6. La cca 3,5 km sud-est de comună, pe malul stîng al aceluiași fir de apă, în dreapta drumului Variaș—Biled, se află o movilă de pămînt numită, de localnici, „Humka Viting", (Witting Hiigel), (Milleker, 1906, 53; CHEST. Tm. Tor., loc. cit.; Roșie, loc. cit.). 12 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 178 Florin Medeleț — loan Bugilan 7. In apropierea movilei precedente, la sud-vest de ea, se află o altă movilă, numită, de localnici, „Cralița", (pentru răspîndirea microtoponi- mului, vezi, Milleker, III, 150). 8. La cca 4,5 km sud-vest de comună, pe malul sting al firului d|e apă ce curge pe Valea Apei, în stînga drumului Variaș—Bulgăruș, se află o movilă de pămînt. 9. Movilă de pămînt amplasată la 5,5 km sud-vest de comună, la cîteva sute de metri de intersecția hotarelor cu Pesac și Periam, în stînga drumului Variaș—Bulgăruș. 10. La cca 4 km sud-vest de vatra comunei, pe hotarul cu satul Pesac, în dreapta drumului Variaș—Bulgăruș, se află o movilă de pămînt. VATIN (R.S.F.J.). La est de așezarea de epoca bronzului, strînsă între calea ferată și malul văii Moravița, se află o movilă de pămînt numită, de localnici; „Kraljica“, care a fost deranjată de lucrările agricole, din zona ei, recu- perîndu-se o spirală din sîrmă de aur. (Milleker, 1886, 8; idem, 1906, 143, 150; Jovanovic, 1974, 13; G i r i c, 1982; Idem, 1985; Pri- kic, 1973,33; Bukvic, 1985,84). VALIȘOARA (corn. Bucoșnița, jud. Caraș-Severin). "La cca 200—250 m sud-est de punctul unde pîrîul „Groapa Copaciu- lui“ părăsește terasa a Il-a a Timișului, este semnalată o movilă de pă- mînt cu diametrul de 15 m, înaltă de 1,5 m, socotită tumul hallstattian, (Petrovszky, Munteanu, 1979, 435, X, 2). VĂLIUG (jud. Caraș-Severin). în hotar, pe coasta Semenicului, se află locul numit, „M'orminz", sau „Mormînțiu", (Pesty, 1883, II/l, 161; Milleker, 1924, 5). VERMEȘ (jud. Caraș-Severin). în hotar, este semnalat microtoponimul „Gomila“, (DTBt.). VINGA (jud. Arad). în hotar, se semnalează microtoponimul „Moghile“, (CHEST. Tm. Tor. C. IV, f. 694—697). VISAG (corn. Victor Vlad Delamarina, jud. Timiș). La sud-est de sat, sînt semnalate trei movile de pămînt numite „Goț- mile“. De dimensiuni impresionante — înalte de 8—10 m, cu diametre de 60—80 m, ar putea fi și martori de eroziune, (Chest. MBt.; DTBt.). VIZEJDIA (com. Lovrin, jud. Timiș) (fig. 47). 1. Movilă de pămînt, amplasată la 3,3 km vest de sat, pe malul drept al pîrîului Giurcoșin. 2— 3. Două movile de pămînt, amplasate la sud-vest de sat, de o parte și de alta a drumului Sînnicolau Mare—Comloșu Mare. 4. La 1,5 km sud-est de sat, în hotar cu Gottlobul, în dreapta căii fe- rate Lovrin—Nerău, a fost cartată o movilă de pămînt. „Tumulii funerari" de pe terenul C.A.P. al satului Vizejdia au fost declarați rezervație arheologică prin Decizia Consiliului Popular Județean Timiș din mai 1979. Intre 1893—1896 și în 1901, în hotarul satului, Kislegi Nagy Gyula efectuează mai multe sondaje, în movilele existente ca și în unele telluri din zonă. în stadiul actual al cercetărilor, nu am izbutit să plasăm corect, https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema ți In repertoriul movilelor de pămînt din Banat 179 pe teren, punctele cercetate de Nagy. în cele ce urmează, rezumăm rezul- tatele acestor cercetări, efectuate pe cheltuiala sa proprie și cu fonduri adunate de la binevoitori, (Nagy, 1911, b), cum ținea să precizeze Nagy, față de afirmația lui Hampel că fondurile au fost puse la dispoziție de prințesa de San Marco, proprietara moșiei, (Hampel, Arch. Ert., XV, 1895, 436). T. L — cercetat în 1893, la nord-vest de sat, în care nu găsește nimic, considerîndu-1 locul unei clădiri moderne. T. II. — cercetat în același an, la 200 m de precedentul: nu găsește nimic în el. T. III, cercetat în 1894, la sud-vest de sat. în movila, înaltă de 1,5 m, a dezvelit 20 schelete pe care le-a socotit „din vremea turcilor". Nu aveau inventar sau sicrie. T. IV., cercetat în același an. în movilă, dezvelește mai multe schelete fără inventar, socotite, de asemenea, „din vremea turcilor". T. V. Sub o movilă înaltă de 1 m, s-a descoperit inventarul unui mor- mînt „iazig" cu podoabe de aur, bronz, fier, mărgele de calcedon și o monedă de la Antoninus Pius pe care Nagy îl considera din sec. III e.n., (Nagy, 1911, b). T. VI, cercetat în 1895, nu departe de precedentul. Săpătura a fost făcută sub supravegherea lui J. Hampel, dezvelindu-se un mormînt de inhumație în care erau și părți din scheletul unui cal. în apropierea lui T. VI, Nagy menționează încă o movilă, jefuită, în care nu a găsit nimic. De asemenea, mai menționează, (N.agy, 1911, b.), un mormînt de inhumație, fără inventar, pe care-1 consideră din epoca angevină. T. VII — cercetat în 1895 și 1901 — o movilă care conținea schelete, ziduri, cărămizi și foarte puțină ceramică, indicînd, mai degrabă, o con- strucție feudală. T. VIII — vezi Nerău. în apropierea sa, se afla încă o movilă de pă- mînt pe care Nagy o cercetează în 1896, descoperind o ladă de lemn în 12* https://biblioteca-digitala.ro 180 Florin Medeleț — loan Bugilan care se aflau două brațe de om (?). în total, în hotar au fost cercetate 10 obiective. Lipsa de precizie a informațiilor și lipsa de calificare a auto- rului cercetărilor, ne obligă să privim rezultatele cu mari rezerve. (Milleker, 1899, 189; idem, 1906, 292; Nagy, 1911, b, 304; Pa^- ducz, 1941—1953, III, 212—214; Lotreanu, 1935, 446. Chest. MBt.; NAMBT; R ă i 1 e a n u, GOG, 1983, 505). VIZMA (com. Secaș, jud. Timiș). La hotarul dintre Vizma și Bruznic, pe valea Dominuțului, în dreapta firului de apă, la 6 km nord de Vizma, se află o movilă de pămînt cu diametrul de 30 m, înaltă de 4 m, numită de localnici „Gomilă" (VFM). VLADIMIROVAC (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate movile de pămînt, (Milleker, 1897, 91). Se semnalează, de asemenea, microtoponimul, „La morminți" sau „Mor- minții cei mari" (Penția, 1911, 50, 100). VÎRCIOROVA (com. Bolvașnița, jud. Caraș-Severin). Pe „calea" din sat spre Sălașul lui Adam, la nord-est de localitate, în prima vale după trecerea firului de apă, pe stînga, sînt semnalate mai multe movile mari, apropiate între ele. - VLAJKOVAC (R.S.F.J.). La începutul secolului, Milleker efectuează cercetări arheologice în movila de pămînt numită, „Humka Straza", care avea diametrul de cca 40 m și înălțimea de 3,5 m. în centrul movilei, la adîncimea de 2,2 m, a descoperit o construcție din lemn, patrulateră, cu podeaua gropii aco- perită de un material textil sau rogojină, pe care era așezat scheletul în poziție chircită, presărat cu ocru roșu. (Milleker, 1906, 193—195; Bukvic, 1985, 84; G i r i c, 1982, 101; idem, 1985; P r i k i c, 1973, 33; Kakucs, 1977,476). în hotar, sînt semnalate 28 de movile de pămînt care, împreună cu movilele din hotarul satului Uljma, formează un cîmp compact de movile, (Milleker, 1886, 8; idem, 1897, 190). VOISLOVA (com. Zăvoi, jud. Caraș-Severin). Lîngă stația de cale ferată, este semnalată o movilă de pămînt care ar fi fost cercetată arheologic de către R. Petrovszky, (inf. O. Bozu și D. Țeicu). VOJLOVICA (R.S.F.J.). La est de Vojlovica, sînt patru movile de pămînt, de o parte și de alta a apei. într-una din ele au fost efectuate cercetări arheologice de salvare de către P. Medoviâ, M. Prikic și B. Jovanovic, între 1965—1969. Movila, deranjată de lucrările agricole, avea diametrul de 35 m și înălțimea de 1,5 m. In evul mediu, pe movilă, a fost amplasată o necropolă. în prima vîrstă a fierului, în zona movilei, a fost o așezare. în mantaua movilei s-au descoperit fragmente ceramice aparținînd culturii Criș—Stracevo. In centrul movilei, la adîncimea de 1,52 m, s-a descoperit o groapă drept- unghiulară de 1,75X0,9 m, ce se adîncea cu 0,8 m sub humusul antic. Pe fundul gropii, a fost așternută o rogojină din pipirig împletit pe care, scheletul era așezat pe spate, cu brațul stîng pe abdomen și genunchii https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 181 îndoiți în sus, care, ulterior, sub greutatea pămîntului, s-au lăsat pe dreapta. De-a lungul conturului gropii s-au descoperit trei perechi sime- trice de stîlpi din lemn rotund care aveau menirea să susțină capacul din lemn de 2x0,8 m, realizat din bîrne groase, despicate. De-a lungul sche- letului podeaua gropii a fost acoperită cu ocru. De o parte și de alta a craniului, s-a descoperit cîte un cercel spiralic, din sîrmă masivă de argint. Scheletul era orientat SW—NE. Jovanovic l-a datat în a doua jumătate a mileniului III î.e.n., (Jovanovic, 1974, 175—178, fig. 120—121; idem, 1975, 12 sq.; idem, 1983; idem, 1985; P r i k i c, 1973, 33; Giric, 1982, 101—102; idem, 1985; Bukvic, 1985, 84—85). VRACEV GAJ (R.S.F.J.). La est de sat, pe valea Nerei, în punctul numit, „Kraljica", este sem- nalată o movilă de pămînt, (Milleker, 1906, 150). VRANIUȚ (com. Răcășdia, jud. Caraș-Severin). în punctul din hotar numit „Movila Mică".s-a descoperit, la suprafață, ceramică feudală, (laroslavschi, Lazarovici, 1979,457). VRSAC (R.S.F.J.). în hotarul localității sînt semnalate movile de pămînt lîngă „Zeh’schen Hodaja", vis â vis de „Pescha’schen", (una), și alte două la dreapta de șoseaua spre Timișoara, în fața cantonului pentru întreținerea drumului, (Milleker, 1886, 8). ZABALȚ (com. Dorgoș, jud. Arad). în hotar, se semnalează microtoponimul „Gomila roșie" care e aco- perită de pădure, (DTBt). ZADARENI (com. Fenlac, jud. Arad). în hotar sînt semnalate mai multe movile, după cum urmează: 1. „Szalassberg", la 2 km sud-est de sat, pe care, la plantarea viței de vie, s-au găsit numeroase fragmente ceramice, indicînd existența unei așezări. 2. „Holzleberg", peste vale, la est de precedenta,, pare a fi o ridică- tură naturală pe care, de asemenea, s-au descoperit fragmente ceramice, cu prilejul arăturilor. 3. „Zigeunerberg", amplasată la cîteva sute de metri est de sat, la nord de drumul spre Aradu Nou. 4. „Kreuzberg", amplasată la 2,5 km sud de sat, plantată cu viță de vie, (Kiin z.ig, 1927,6, 93; Maener, 1937,49). ZĂVOI (jud. Caraș-Severin). în hotar, sînt semnalați tumuli de epocă romană, (inf.,M. Moga). ZRENJANIN (R.S.F.J.). în hotar, sînt semnalate zece movile de pămînt, (Milleker, 1897, 20). Timișoara, 1970—1988. FLORIN MEDELEȚ și IOAN BUGILAN https://biblioteca-digitala.ro 182 Florin Medeleț — loan Bugilan Addenda Cercetări de teren recente completează repertoriul pe care l-am întoc- mit între data încheierii redactării sale în manuscris (mai 1988) și data apariției sale (1989). Este vorba de următoarele movile de pămînt arti- ficiale: DAROVA (com. Darova, jud. Timiș). La cca 1 km nord-vest de Darova, în imediata apropiere a drumului județean ce unește Darova de Sinersig, în stînga acestuia, s6 păstrează urma abia vizibilă a două movile de pămînt puternic aplatizate a căror manta, distrusă în bună măsură de lucrările agricole, se distinge de tere- nul agricol din jur printr-o culoare mai închisă. Cele două movile, aflate la cca 50 m una de cealaltă au diametrul de 10 m și se înalță cu aproxiv mativ 20 cm față de terenul înconjurător al coamei de deal pe care sînt amplasate. (VFM). DRAGOMIREȘTI (com. Știuca, jud. Timiș). 1—3. La aproximativ 1,2 km vest de sat, pe partea dreaptă a unei văi secundare ce deversează într-o vale aflată în prelungirea unicei străzi a satului, perpendiculară pe panta dealului, sub pădure, se semnalează trei movile de pămînt cu aspect artificial, dispuse în triunghi. Diametrul movilelor variază între lă—20 m. Cea mai înaltă dintre ele are aproxi- mativ 6 m, iar celelalte două au înălțimi de 4 și 2,5 m. în apropierea lor s-au descoperit fragmente ceramice atipice, preistorice, probabil din prima vîrstă a fierului. (Inf. Fl. Drașovean). 4—6. La 1 km nOrd-vest de localitate, în stînga unui fir de apă. sub pădure se află trei movile de pămînt cu aspect artificial, dispuse ca și precedentele în triunghi, asemănătoare cu precedentele. (Inf. Fl. Drașo- vean). 7. La cca 2,5 km sud de sat, pe valea adiacentă cimitirului, la capătul unei văi se află o movilă de pămînt cu aspect artificial (Inf. Fl. Drașo- vean). Alte precizări lipsesc. Nu este exclus ca movilele de pămînt semnalate la Dragomirești — cel puțin primele șase — să fie semne de hotărnicire a domeniului silvic. OLOȘAG (com. Știuca, jud. Timiș). 3—5. La marginea unei terase din dreapta pîrîului Cernobara, în stînga șoselei Oloșăg—Lugoj, imediat lîngă ea, la 3,2 km NNV de ieșirea din Oloșag și la 3,5 km ESE de cimitirul satului Victor Vlad Delamarina, sînt amplasate trei movile de pămînt cu diametrul de 15—20 m, înalte de 1—1,5 m. în arătură, pămîntul de pe ele are culoarea cafenie, distingîn-- du-se de solul înconjurător cenușiu-gălbui. (Inf. Fl. Drașovean). ȘTIUCA (jud. Timiș). 1. La 500 m sud-vest de sat, pe panta văii se află o movilă de pămînt cu aspect artificial avînd un diametru de cca 15 m și înălțimea de 3 m. (Inf. Fl. Drașovean). VISAG (com. Victor Vlad Delamarina, jud. Timiș). 4—6. La aproximativ 1 km nord de drumul ce unește satul cu șoseaua Lugoj—Reșița, după prima curbă spre stînga a drumului de exploatare 23.03, se află trei movile de pămînt cu aspect artificial, cu diametrele de aproximativ 4 m, înalte de 0,75 m. (Inf. F. Drașoveanu). https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema fi la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 183 LISTA ABREVIERILOR AAR Analele Academiei Române, București I ACIEBSEE Actes du premier Congres Internațional des Etudes Balca- nique et sud-est europeenes, I---II, Sofia, 1969. ActaArchHung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta. ActaMN Acta Musei Napocensis, Cluj. ACTES II CIT Actes du Ile Congres International de Thracologie, Buca- rest, 4---10 septembre, 1976, București, 1980, I---III. AEALIT Anuar de etnologie-artă-istorie-lingvistică, I, Timișoara, 1981. Alug Archaeologia Jugoslavica. Belgrad. AMBt. Arhiva Muzeului Banatului, Timișoara. AnB. Analele Banatului, Timișoara. ArchErt. Archaeologiai Ertesito, Budapesta. AV. Arheoloski Vestnik, Liubliana. AVSL Archiv des Vereines fur Siebenbiirgische Landeskunde, Her- manstadt (Sibiu) Ber.RGK Bericht der Romisch-Germanischen Komission des Deut- sches Archâologischen Instituts, Frankfurt a M., Berlin. B.S.G. ""Buletinul Societății de Geografie, București. CHEST.Car.C .. f ... N. Ilieșiu, Chestionar al comunelor din județul Caraș, Ca- iet..., filă .... mss., 1940. AMBt. ChestMBt. Chestionarul Muzeului Bănățean, mss., 1929, AMBt. CHEST.Sev.P... D.... N. Ilieșiu, Chestionar al comunelor din județul Severin, Pachet.... Dosar ..., mss., 1940, AMBt. CHEST.Tm.Tor.C.,f. N. Ilieșiu, Chestionar al comunelor din județul Timiș-To- rontal. Caiet..., filă ..., mss., AMBt. COMORI Comori arheologice în regiunea Porțile de Fier. Catalog de expoziție. București, 1978. Dolg.Sz. Dolgozatok a M. Kir. Horthy Miklbs Tudomănyegyetem răgisegtudomănyi intezeWbol. Szeged. DTBt. V. Frătilă, V. Goicu, R. Sufletel, Dicționarul toponimic al Banatului, Universitatea din Timișoara, Facultatea de Fi- lologie. Centrul de Stiinte Sociale. I (A---B), Timișoara, 1984, II(C), IIRD---E). IV(F---G), Timișoara. 1986. ESA ^Eurasia Septentrionalis Antiqua, Helsinki. Fr.K. Foldrajzi Kozlemenyek. Budapesta. GCBIS Godiănjak Centra za Balcanoloska Tspitivanija. Sarajevo. GZMS Glasnik zemaljskog muzeja u Sarajevu; Arheologia, Sara- jevo. TMBt Inventarul Muzeului Banatului, I, 1872---1920. FA Folia Archaeologica, Budaoesta. LIGUC Lucrările Institutului de Geografie al Universității din Cluj, Cluj. Materiale Materiale și Cercetări Arheologice, București. MCA Materiale și cercetări arheologice. A ... sesiune anuală de rapoarte. MFME ""A M6ra Ferenc Muzeum Evkonyve, Szeged. Mitt.Arch.Ihst. Mitteilungen des Archâologischen Institut der Ungarischen Budapesta Akademie der Wissenschaften, Budapesta. MZK Mitteilungen der k.k. Zentralkommission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale, Wien. NAMBT Nomenclatorul de antichități al Muzeului Banatului, mss., AMBt. NZMS Nauăne Zbornik Matice Srpske, Novi Sad. PZ Praehistorische Zeitschrift, Berlin. Mainz. RADVM Rad Vojvodanskih Muzeja, Novi Sad. RISBC Revista Institutului Social Banat-Crișana, Timișoara. RPAN Revista de Preistorie și Antichități Naționale, București. RRH Revue Roumaine d’Histoire, București. SA Sovetskaia Arheologija, Moscova. https://biblioteca-digitala.ro 184 Florin Medeleț — îoan Bugilan SCGGG SCIV SCI VA SIBt. St.CBSA—Timișoara St.Com.Caransebeș Symposium Hugel- bestattung TD TRET VAMZ VFM VIB WZ Halle ZNM Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, Bucu- rești. Studii și cercetări de istorie veche, București. Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, București. Studii de Istorie a Banatului, Universitatea din Timișoara, Timișoara. Studii și cercetări, biologie-științe agricole, Timișoara. Studii și Comunicări, etnografie-istorie, Caransebeș. Hugelbestattung in der Karpaten-Donau-Balkan-Zone wăh- rend der ăneolitischen Periode, Internationales Symposium, Donji Milanovac, 1985, Belgrad, 1987. Thraco-Dacica, București. rortenelmi es Regeszeti Ertesito. A Delmagyarorszăgi Torte- nelmi es Regeszeti Tărsulat Kozlonye, Timișoara. Vjesnik Arheoloskog Muzeja u Zagrebu, Zagreb. Verificat de Florin Medeleț. Verificat de Ion Bugilan. Wissenschaftliche Zeitschrift der Martin Luther Universităt, Halle. Zbo'rnik Narodnog Muzeja u Beogradu, Belgrad. PRESCURTĂRI BIBLIOGRAFICE A. D. Alexan- dre seu, 1980 P. Alexan dres cu, 1965 Ardelean u, Z ă v o i a n u, Medeleț, 1979 B a b e ș, 1970 Babeș, 1971 Banner, 1927, a Banner, 1927, b Ben ai, 1975 Benai, 1984 Benkovsky- Pivovarova, 1985 Berciu, 1951 Berciu, 1952 Berciu, Comșa, 1956 Berciu, 1960 Berciu, 1961 Berciu, 1966 =A. D. Alexandrescu, La necropole gete de Zimnicea, în Dacia, N.S., XXIV, 1980, 19—126. = P. Alexandrescu, Types de tombes de la necropole tumu- lâire d'Histria, în Dacia, N.S., IX, 1965, 163—184. =V. Ardeleanu, I. Zăvoianu, Județul Timiș, București, 1979. (Paginile 73—79 sînt semnate de F. Medeleț). =Mircea Babeș, Zu den Bestattungsarten im nordlichen Flachgrăberfeld von Romula. Ein Beitrag zur Grabtypo- logie des romischen Daziens, în Dacia, N.S., XIV, 1970, 167—206. =Mircea Babeș, Necropola daco-romană de la Enisala, în SCIV, 22, 1971, 1, 19—45. = 1. Banner, Die in Ungarn gefundenen Hbckergrăber, în Dolg. Sz., III, 1927, 1—2, 59—122. =1. Banner, Asatâs a Bănkut-Rozsa major melletti hălom- ban, în Dolg. Sz., III, 1927, 219—221. =Alojz Benac, La Mediteranee et les Balcans du nord-ouest a l’epoque prehistorique (eneolithique et l'âge du bronze), în GCBIS, 12, 1975, 37—48. =Alojz Benac, Kult mrtvih na ilirskom podruiju u pra- istorijskom dobu, în Duhovna Kultura Ilira, Sarajevo, 1984. = Z. BenkOvski-Pivovarova, Zur Hugelbestattung der Frilh- bronzezeit im mittleren Donauraum, în Symposium Hil- gelbestattung, 167—171. =D. Berciu și colab., Șantierul arheologic Verbicioara-Dolj, în SCIV, 2, 1951, 1, 239. =D. Berciu și colab., Șantierul arheologic Verbicioara-Dolj, în SCIV, 3, 1952, 163—166. = D. Berciu, E. Comșa, Săpăturile arheologice de la Balta Verde și Gogoșu, în Materiale, II, 1956, 251—489. =D. Berciu, în Istoria României, I, București, 1960. =D. Berciu, Contribuții la problemele neoliticului în Româ- nia in lumina noilor cercetări, București, 1961. = D. Berciu, Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre, Bucu- rești, 1966. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 185 Berciu, 1974 B’erciu, 1976 B i c h i r, 1958 Bichir, 1976 Birou, 1941 B 6 h m, 1867 B 6 k 8 n y i, 1985 Bona, 1963—1964 Borovszky, 1911 B o r o v s z ky, Temes, Borza, 1943 Botiș 1941 Brudiu, 1987 Buchwaldek, 1985 Bukvid. 1978 Bukvic, 1985 Chil de, 1925 Chil de, 1926 Chil de, 1942 C i u g u d e a n, 1977 Ciugudean, 1986 Ci urea, 1931 C i z m a ă, C i r i d, 1985 Comșa, 1972 Comșa, 1976 Comșa, 1978 =D. Berciu, Contribution ă l’etude de l’art Thraco-Gete, București, 1974. = D. Berciu, Quelques problemes de l’âge du bronze Thrace dans l’espace carpato-danubien, în ACTES II CIT, I, 57—61. = Gh. I. Bichir, Un mormînt cu ocru de la Cîrna, în SCIV, 9, 1958, 1, 101—112. = Gh. Bichir, Pătrunderea sarmaților la Dunărea de mijloc și de jos și relațiile lor cu geto-dacii, în Muzeul Național, III, București, 1976. =V. Birou, în RISBC, VIII, 1941, ian.-apr. =L. Bohm, în MZK, XII, 1867. = S. Bokonyi, Kupferzeitliche Hauspferde des Karpatenbek- kens, în Symposium Hiigelbestattung, 173—177. =1. Bona, The Peoples of Southern Origin of the Early Bronze Age in Hungary, în Alba Regia, IV—V, (1963— 1964), Szekesfehervăr, 1965, în spec. 58—61. =S. Borovszky, Torontăl Vărmegye. Magyarorszăg vârme- gyei es vărosai, Budapesta, 1911. = S. Borovszky, Temes Vărmegye. Magyarorszăg vărmegyei es vărosai, Budapesta, f.a, =A1. Borza, Notițe arheologice din Banat, în RISBC, XI, 1943, sept.-oct., 521—522. =E. Botiș, în RISBC, VIII, 1941, ian-apr. =M. Brudiu, Date noi privind începutul epocii bronzului în sud-estul Moldovei, în TD, VIII, 1987, 1—2, 10—15. =M. Buchwaldek, Zur Analyse der Grăberfelder in der mitteleuropăischen Schnurkeramik, în Symposium Hilgel- bestattung, 155—165. = L. Bukvid, Results of the Researsch of the Mound Near Jabuka — A Contribution to the Study of the Cultures of Graves Under Tumuli, în Alup, 19, 1978. = Die ăltesten Hugelbestattungen im sudlichen Banat, în Symposium Hiigelbestattung, 83—85. = V. G. Childe, The Dawn of European Civilisation, Lon- dra, 1925, 138. =V. G. Childe, The Danube in Prehistory, Oxford, 1929, 206 sqq. =V. G. Childe, Prehistory in the USSR, II, The Copper age in South Russia, în Man, XLII, 1942, nr. 1—97, p. 130—sqq. = H. Ciugudean, Noi contribuții la cercetarea necropolelor tumulare din Munții Trascăului și ai Bedeleului, în ActaMN, XIV, 1977, 43—56. = H. Ciugudean, Grupul tumular Bedeleu și cîteva conside- rații privind epoca timpurie a bronzului în vestul Tran- silvaniei, în Apulum, 23, Alba lulia, 1986, 67—82. =V. Ciurea, Preistoria. Viața omului primitiv în vechiul tinut al Sucevei (Baia de azi), în Natura, 10, București, 1931, p. 16—22. = Bojidai- Cizmaă, Viăeslava Ciric, Feni, în Iz Sela u Selo, București, Kriterion.,1985, Pl. I. =E. Comșa, Quelques problemes concernant le neolithique final et la periode du transition ă l’âge du bronze dans Ies regions nord et ouest pontiques, în Balcanica, III, 1972. =E. Comșa, Contribution ă la connaissance du processus d’„indoeuropeanisation“ des regions carpato-danubiennes, în ACTES, II CIT, I, 29—33. =E. Comșa, Unele probleme privind populațiile de stepă din nord-vestul Mării Negre din perioada eneolitică pînă la începutul epocii bronzului, SCIVA, 29, 1978, 3, 353—364. https://biblioteca-digitala.ro 186 Florin Medeleț — loan Bugilan Comșa, 1982 Comșa, 1983 Comșa, 1985 Comșa, 1987 C o r n e a n, 1940 Coteț, B ăcăoanu, 1965 Coteț, Stănescu- Grumăzescu, 1967 Cotoșman, 1936 Covid, 1970 Crăciunescu, 1929 Cri șan, 1979 Crișan, Medeleț, 1979 C s a 1 o g, 1954 Csoma, 1887 D a i c o v i c i u, Miloia, 1930 Densușianu, 1913 (1986) Dergaciov, 1984 Dinu, 1957 Dinu, 1959 Dinu, 1976 Dodd-Opritescu, 1978 Dodd-Opritescu, 1980 Dodd-Opritescu, M i t r e a, 1983 D 3 r n e r, 1971 Dragomir, 1959 Drechsler- BiZiC, 1975 D u d a ș, 1903 =E. Comșa, Morminte cu ocru descoperite la Corlăteni, în TD, III, 1982, 84—93. =E. Comșa, Curentele sudice în neoliticul României, în Re- vista de istorie, T. 6, nr. 5, București, 1983, 478—496. =E. Comșa, Les tombes tumulaires â ocre du nord de la Moldavie, în Symposium Hilgelbestattung, 121—126. = E. Comșa, Neoliticul pe teritoriul României — Considerații, București, 1987, în spec. 151—152. = Nicolae Cornean, Monografia eparhiei Caransebeș, Caran- sebeș, 1940. =P. Coteț, I. Băcăoanu, Regiunea Banat. Caracterizare geo- grafică, în Natura, ser. geogr.-ist., XVII, București, 1965, 2, 18—35. = P. Coteț, C. Stănescu-Grumăzescu, Harta morfologică a cîmpiei Tisei, în SCGGG, XIV, București, 1967, 151—160. = Gh. Cotoșman, Din trecutul Banatului. Cartea VI. Comuna si bisericile din Pesac (Monografie istorică), Timișoara, 1936. = B. Covid, Ornamentisana keramika ranog bronzanog doba u tumulima zapadne Srbije i istocne Bosne, în Clanci i grada za kulturnu istoriju Istocne Bosne, Tuzla, 1970, 17 sqq- =E. Crăciunescu, Răspuns la chestionarul istorlco-arheolo- gic al Muzeului Bănățean, I, Comuna Satchinez, jud. Ti- miș-Torontal, în AnB,‘lI, 3, iul-dec., 1929, 93—94. = 1. H. Crișan, Fortificația feudală de la Căpîlnaș (jud. Arad), în Tibiscus, V, Timișoara, 1979, 197—199. = 1. H. Crișan, Florin Medeleț, Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 la cetatea dacică de la Cugir (jud. Alba), în MCA, XIII, Oradea, 1979, 105—107. = J. Csalog, A Balmazujvărosi Kărhozott halom feltârâsa, în FA, 6, 1954, 37—44. = J. Csoma, A monaji halomrftl, în Arch. Ert, 7, 1887, 60—65. = C. Daicoviciu, I. Miloia, Cercetări arheologice în Banatul de sud, în AnB, III, oct.-dec., 1930. = N. Densușianu, Dacia Preistorică, București, 1913 (retipă- rire, 1986) =V. A. Dergaciov, Kurganî u s. Gura Bîcului, în Kurganî v zonah novostroek Moldavii, Chișinău, 1984. = Marin Dinu, Șantierul arheologic Valea Lupului, în Mate- riale, III, 1957, în spec., 172. ■ _ =Marin Dinu, Șantierul arheologic de la Valea Lupului, în Materiale, VI, 1959, 204—206. =Marin Dinu, Le complexe Horodiștea-Foltești et la pro- bleme de l’indoeuropeanisation de l’espace carpato-danu- bien, în ACTES II CIT, I, 35—48. =Ann Dodd-Oprițescu, Les elements steppiques dans Veneo- lithique de Transylvanie, în Dacia, N.S., 22, 1978, 87—97. =Ann Dodd-Oprițescu, Considerații asupra ceramicii Cu- cuteni C, în SCIVA, 31, 1980, 4, 547—557. = Ann Dodd-Oprițescu, I. Mitrea, Le sceptre de pietre de Mogoșești-Siret dep. d'Iași, Roumanie. Problemes d’origine et de datation, în TD, IV, 1—2, 1983, 5—11. =E. Dorner, Dacii și sarmații din sec. II—III e.n. în vestul României, în Apulum, 9, Alba lulia, 1971, 681—692. =1. T. Dragomir, Necropola tumulară de la Brăilița, în Ma- teriale, V, 1959, 671—694. = R. Drechsler-Biăid, Istraiivanje tumula rannog branianog doba u Liăkom Osiku, în VAMZ, ser. 3, IX, 1—22. = Gy. Dudăs, Băcskai halmok es fbldvărak, în Arch. Ert, 23, 1903, 375—378. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema ți la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 187 Duma, Ecsedy, 1973 Dumitrescu, 1944, a Dumitrescu. 1944, b V I. Dumitrescu, 1960 V I. Dumitrescu, 1963 V I. Dumitrescu, 1968 Ecsedy, 1971 Ecsedy, 1971—1972 Ecsedy, 1972 Ecsedy, 1975 Ecsedy, Vira gh, 1975 Ecsedy, 1979 Ecsedy, 1983 Eh r Ier, 1774 (1982) Fe rene zi, 1968 Firu, Rișcuția, D. Nicolăescu- Plopșor, 1956 M. Florescu, 1965 G a 1 b e n u, 1972 =Gy. Duma, I. Ecsedy, Die „Ockerlumpen" der Gruben- grab-kultur-Jamnaja-kultur în Mitt. Arch. Inst. — Buda- pesta, 4, 1, 1973 (1975). =V1. Dumitrescu, Dare de seamă asupra cercetărilor și săpă- turilor din 1942 în Raport asupra activității științifice a Muzeului Național de Antichități pe anii 1942 și 1943, București, 1944, p. 42. =V1. Dumitrescu, Dare de seamă asupra cercetărilor și să- păturilor din 1943, în op. cit., 85—86. =V1. Dumitrescu, La plus ancienne tombe ă incineration trouvee en R.P.R., în Dacia, N.S., IV, 1960, 69—88. =V1. Dumitrescu, The Date of earliest western expansion of the Kurgan Tribes, în Dacia, N.S. VII, 1963, 495—500. =V1. Dumitrescu, La necropole tumulaire du premier âge du fer de Basarabi, (dep. de Dolj, Oltenie), în Dacia, N.S., XII, 1968, 177—260. = 1. Ecsedy, Eine neue Hiigelbestattung der Grubengrabkul- tur (Kupferzeit- Friihbronzezeit) in Devabănya în Mitt. Arch. Inst., 2, Budapesta, 1971, 41 sqq. =1. Ecsedy, A New Date on the Steppen Connections of the Copper Age in Hungary, în MFME, 1971—1972 (1974). = 1. Ecsedy, Ujabb adatok a tiszăntuli retkor tbrtenetehez, în A Bekes Megyei Muzeumok Kbzlemenyei, 2. 1972, 3—38. = J. Ecsedy, Die Grubengrab Kurgane und Elemente von Steppen-ursprung in der ungarischen Friihbronzezeit, în ActaArchHung, 27, 1975, 277—284. = J. Ecsedy, D. Virăgh, Vorbericht iiber eine Vntersuchung nach der Verbreitung der Kurgane in Ostungam, în Mitt. Arch. Inst., 4, Budapesta, 1975, 31 sqq. = J Ecsedy The People of the Pit-Grave Kurgans in Eastern Hungary, Budapesta, 1979. =J. Ecsedy, Steppeneinflusse und kulturelle Veranderungen in der Kupferzeit, în GCBIS, 21, 1983, 135, sqq. = J. J. Ehrler, Banatul de la origini pînă acum — 1774, Ti- mișoara, 1982. =St. Ferenczi, în SCIV, 19, 1968, 4, 681. = P. Firu, C. Rișcuția, D. Nicolăescu-Plopșor, Date antro- pologice asupra resturilor osoase și dentare dintr-o mo- vilă de la Plenița (reg. Craiova), în Probleme de antropo- logie, II, București, 1956, 99—128. =M. Florescu, Unele observații asupra bronzului timpuriu în Moldova, în SCIV, XV, 4, 1965, 649—661. = D. Galbenu, Cîteva probleme ale perioadei de trecere de la epoca neolitică la epoca bronzului în Oltenia, în SCIV, 23, 1972, 2, 263—270. D. Garaăanin, 1985 =D. Garaăanin, Die Herkunft der westserbischen HUgel- grăber, în Symposium. Hiigelbestattung, 51—55. M„ D. Garaăanin, =M.. D. Garaăanin, ArheoloSka nalaziSta u Srbiji, Belgrad. 1951 1951. M. Garaăanin, 1954 =M. Garaăanin, Ostava iz Kladova i problem stepskih uti- caja u kasnom neolitu don jeg Podunavlja, în AV, I, 1954, 225 sqq. M. Garaăanin, 1958 =Milutin Garaăanin, Neolithikum und Bronzezeit in Serbien und Makedonien, în 39 Ber. RGK, 1958, 1—130. M. Garaăanin, = M. Garaăanin, Pontski i stepskt uticaji u Donjem Po- 1960—1961 dunavlju i na Balkanu na prelazu iz neolita u metalno doba, în GZMS, 15—16, 1960—1961, 5, sqq. M. Garaăanin, 1961 =M. Garaăanin, Der Ubergang vom Neolithikum frilher Bronzezeit auf dem Balkan und der unteren Donau, în L’Europe ă la fin de l'Age de la priire, Fraga, 1961, 15—43. https://biblioteca-digitala.ro 188 Florin Medeleț — loan Bugilan M. D. Garaăanin, 1967 M., D., Garaăanin, 1962 Garaăanin, Nes tor, 1969 Garaăanin, 1971 Garaăanin. 1973 Garaăanin, 1974 Garaăanin, 1978 Garaăanin, 1985 Gazdapusztay, 1964—1965 Gazdapusztay, 1965 Gazdapusztay, 1966—1967 G i m b u t a s, 1956 G i m b u t a s, 1965 Gimbutas, 1970 Gir ic, .1971 GiriC, J974 Girid, 1982 G i r i 6, 1985 Gliick, 1980 Govedarica, 1985 = M. Garaăanin, Die Bestattungen des Vucedoler Burg- hiigels, in Arch.Jug, 8, 1967, 273, sqq. = M., D. Garaăanin, Iskopovanija u kompleksu Belatic Bela Crkva, 1961 godine, în ZNM, 5,5—30. =M. Garaăanin, I. Nestor, Les peuples de l’Europe du sud-est ă l’epoque preromaine, în I ACIEBSEE, II, 19—30. =M. Garaăanin. Nomades des steppes et autochtones dans le Sud-Est europeen â L’epoque de transition du neolithique ă lAge du bronze, în Studia Bal- canica, I, Sofia, 1971, 9, sqq. (extras). = M. Garaăanin, Praistorija na tiu S. R. Srbije, Bel- grad. 1973, I—II. =M. Garaăanin, Etnographic problems of the Bronze Age in the central Balkan peninsula and neigh bo- ning region, în Bronze Age migrations in the Aegean, Archaeological and linguistic problems in Greek prehistory. Proceedings of the First Interna- tional Coloquium on Aegeean Prehistory, Sheffield, Londra, 1974, 115—128 (extras). — M. Garaăanin, Zur Kentniss einer friiher Welle der Steppen — bewegungen auf dem Balkan, în Studia Praehistorica, 1—2, Sofia, 1978. =M. Garaăanin, Kulturhistorisce und ethnische Prob- leme des Ăneolithikums an der unteren Donau, în Symposium Hilgelbestattung, 31—36. = Gy. Gazdapusztay, Zur Frage der Verbreitung der soqenanten Ockerqrâberkultur in Vngarn, în MFME, 1964—1965, 2 (1966), 31—32. = Gy. Gazdapusztay. Prilozi Pitanju hronologije i isto- rije graba pod humkam u Krsturu, în RADVM, 14, 1965, 44, sqq. = Gy. Gazdaousztay, Chronologische Fragen in der alfălder Gruppe der Kurgan-kultur, în MFME, 1966—1967, 2 (1968), 91—100. = M. Gimbutas, The Prehistory of Eastern Europe, Oxford, 1956. = M. Gimbutas, The Chronology of the Kurgan Culture, în Chronologie in Old World Archaeolbgy, Chicago, 1965, 477—493. =M. Gimbutas, Proto-Indo-European Culture: The Kurgan Culture duzina the Fifth, Fourth and Third ■ Millenia B.C., în Indo-Euronean and Indo-Europeans, Philadelphia, 1971, 115—197. =Mi Giric, Mokrin, nekropola rannog bronzanog doba, II, Belgrad. 1971. —M. Giric, Mokrin-Aradjanska humka. în Voiuodina. u bakarnom i ranom bronzanom dobu. Katalog, Novi Sad, 1974, 21. =M. Giric, Vber die Erforschuna der GrabhUgel in der Wojwodina, .în Atti del X Simposio Interna- tionale șulla fine del Neolitica e gli inizi dell’ Etâ del Bronzo in Europa, Verona, 1982, 99—105 (extras). = Die Erforschung der ăneolitischen Rugelgrăber im nordlichen Banat, în Symposium Hilgelbestattung. 71—76. = E. Gliick, Contribuții privind istoria părților ară- dene în secolele IX—X, în SPIA, 82—100. =B1. Govedarica, Einige Fragen der Chronalogie und Hercunft der ăltesten Tumuli mit Steinkistem-grâ- bern im ostadriatischen Gebiet, în Symposium Hilgelbestattung, 57—70. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 189 Gudea, Motu, 1983 Gumă, Dragomi r, 1981 Gumă, 1983 H a m m o n d, 1972 Ha mp el, 1881 Ha mp el, 1886, 1892, 1896 Hampeli 1905 Harțuche, Dragomi r, 1957 Harțuche, 1959 Harțuche, Anastasia, 1968 Harțuche, 1971 Harțuche, 1973 H ă u s 1 e r, 1963 H ă u s 1 e r, 1964 H ă u s 1 e r, 1974 Hăus Ier, 1976 H ă u s I e r, 1982 Holste, 1951 H u n y a r, 1902 laroslavschi, Lazarovici, 1979 Iordan, Gîștescu, Oancea, 1974 Jo van o vii, 1974 Jovanovic, 1975 Jovanovic, 1979 Jovanovic, 1983 Jo vanov ii, 1985 =N. Gudea, I. Moțu, Observații in legătură cu isto- ria Banatului în epoca romană, în Banatica, VII, Reșița, 1983, 151—202, în special, 156—158, n. 32— 41, 43. = M. Gumă, I. Dragomir, Cîteva descoperiri din prima și a doua epocă a fierului în „Clisura Do- nării în Banatica, VI, Reșița, 1981. = M. Gumă, Contribuții la cunoașterea culturii Ba- sarabi in Banat, în Banatica, VII, Reșița, 1983. = N. G. L. Hammond, A History of Macedonia, I, Ox- ford, 1972. = J. Hampel, Jelentesek az Orszăgos Regeszeti es Em- bertani Tărsulat, ules 1, în Archert, 1 (1881), III—XV. = J. Hampel, A bronzkor emlekei Magyarhonban, Budapesta, I (1886), II (1892), III (1896). = J. Hampel, Alterthiimer des fruhen Mittelalters in Ungarn, I—III, Braunschweig, 1905. = N. Harțuche, I. T. Dragomir, Săpăturile arheologice de la Brăilița, în Materiale, III, 1957, 129—147. = N. Harțuche, Săpăturile arheologice de la Brăilița, în Materiale, V, 1959, 221—230. = N. Harțuche, Fl. Anastasiu, Brăilița. Așezări și ci- mitire omenești datînd din epoca neolitică pînă in pragul orinduirii feudale, Brăila, 1968. = N. Harțuche, Contribuții la repertoriul arheologic al Dobrogei, în Pontica, 4, Constanța, 1971. = N. Harțuche, Contribuții la cunoașterea epocii bron- zului in județul Brăila, în SCIV, 24, 1973, 1, 15—25. = A. Hăusler, Ockergr-abkultur und Schnurkeramik, în Jahresschrift fiir mitteldeutsche Vorgeschichte, 47, Hale / Saale, 1963, 157—162. = A. Hăusler, Die Grăber der altesten Ackerbauer in der Ukrainc, în WZHalle, 10, 1964, 757 sqq. = A. Hăusler, Die Grăber der ălteren Ockergrabkul- tur zwischen Ural und Dnepr, Berlin, 1974. = A. Hăusler, Die Grăber der ălteren Ockergrăberkul- tur zwischen Dnepr und Karpaten, I, Berlin, 1976. = A. Hăusler. Zum Problem der vordringens fruher Ste^pen Elemente im Neolithikum Mittel- und Siidosteuropa; în Thracia Praehistorica, Sofia, 1982, 99—114. = Friedrich Holste, Hortfunde Sudosteuropas, Mar- burg/Lahn, 1951. = Johann Hunyar, Monographie der Orts-Gemeinde Nagy-Teremia (Marienfeld), Gross Kikinda, 1902. =E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, Vestigii arheologice din bazinul Carașului, în ActaMN, XVI, Cluj, 1979. = 1. Iordan, P. Gîștescu, D. I. Oancea, Indicatorul lo- calităților din România, București, 1974. = B. Jovanovic, în Praistorija Vojvodina, Novi Sad, 1970, 175—178. = B. Jovanoviă, Tumuli stepske kulture grobova-jama u Podunavlju, în Starinar, 26, Belgrad, 1975, 12 sqq. = B. Jovanoviă, Stepska kultura u eneolitskom pe- riodu Jugbslavije, în Praistoria jugoslovenskih ze- malja, III, Sarajevo, 1979, 381 sqq; 397, sq. = B. Jovanovic, Some elements of the Steppe culture in Yugoslavia, în Journal of Indo-European Stu- dies, 11, 1983, 1—2. = B. Jovanovic, Ensevelissement sous des tumulus et metallurgie 'du cuivre de l’eneolithique ancien des Balkans du nord, în Symposium Hugelbestattung, 9—12. https://biblioteca-digitala.ro 190 Florin Medeleț — îoan Bugilan Kacso, 1971 Kacso, 1972 K a c s 6, 1975 K ă k u c s , 1977 K a 1 i c z, 1968 Kehrer, 1911 Klein, 1961 K 6 s z e g i, 1962 K o v ă c s, 1985 K o z m a, 1910 Kri schan, 1963 K o n z i g, 1937 K u t z i a n, 1944 K u t z i a n, 1972 Lazarovici, 1969 Lazarovici, 1977 Lazarovici, 1979 Lazarovici, Săcărin, 1979 Lotreanu, 1935 Machnik, 1977 Machnik, 1985 M a c r e a, 1958 M a c r e a, 1959 M a e n e r, 1937 = C. Kacso, Unele considerațiuni cu privire la geneza ceramicii din necropola tumulară de la Lăpuș, în Marmația, II, Baia Mare, 1971, 36—54. =C. Kacs6, Unele date cu privire la cercetările re- cente din necropola tumulară de la Lăpuș, în Cen- tenar muzeal orădean, Oradea, 1972, 185—189. =C. Kacso, Contributions ă la connaisance de la Cul- ture de Suciu de Sus ă la lumiere des recherches faites ă Lăpuș, în Dacia, N.S., 19, 1975, 45—68. = L. Kăkucs, Unele informații de arhivă privind cer- cetările arheologice în Banat între 1872—1918, în Banatica, IV, Reșița, 1977, 471—478. = N. Kalicz, Die Fruhbronzezeit in Nordostungarn, Archaeologia Hungarica, 45, Budapesta, 1968, 31, 49—58. — 3. Kehrer, Kurze Geschichte der Gemeinde Szepfalu, Arad, 1911. =L. Klein, O tak nazîvaemîh Jamnih pogrebeniah katakombnovo tipa, în SA, 1961, 2, 49 sq. = Fr. Koszegi, Adatok a Magyarorszăgi okkersirok eredetenek kerdesehez, în ArchErt, 89, 1962, 2, 15 sqq. =Șt. B. Kovâcs, Hiigelgrăberfelder der Badener Kul- tur im Slanatăl (Vorlăufige Bemerkungen zum Bestattungsritus und Chronologie), în symposium Hugelbestattung, 99—105. = B. Kozma, A kunhalmok fbldrajzi elhelyezkedese az Alfbldbn, Fr. K„ 38, 1910, 437—443. =A. Krischan, Banater Karten im Kriegs archivWien (1686—1900), în Siidostdeutsches Archiv, VI, Miinchen, 1963, 115—166. = J. Kiinzig, Saderlach 1737—1937, Karlsruhe, 1937. = 1. Bognar Kutzian, A Kbrbs Kultura, Budapesta, 1944. =1. Bognar Kutzain, The Early Copper Age. Tisza Polgăr Culture, Budapesta, 1972. = Gh. Lazarovici, Cultura Starievo-Criș în Banat, în ActaMN, VI, 1969, 3—26. = Gh. Lazarovici, Gornea, preistorie, Reșița, 1977. =Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Bibliotheca Musei Napocensis, IV, Cluj-Napoca, 1979. =Gh. Lazarovici, C. Săcărin, Epoca bronzului în „Cli- sura Dunării", în Banatica, V, Reșița, 1979, în spec. 72—74. =1. Lotreanu, Monografia Banatului, I, Timișoara, 1935. —3. Machnik, Bemerkungen iiber die Entwicklung am Ende des Ăneolithikums und am Anfang der Bronze- zeit im Flilssgebiet des Dnestr, în Die Friihbronzezeit im Karpatenbecken und in den Nachbargebieten, Symposium, Budapest, — Velem, 1977, Budapesta, 1981, 99 sqq. = 3. Machnik, Hilgelgrăber der Schnur keramikkul- tur in der nordkarpatischen Zone, în Symposium Hugelbestattung, 131—154. =M. Macrea, Slavianskii moghilnik v Someșeni, în Dacia, N.S., II, 1958, 351—370. = M. Macrea, Șantierul arheologic Cașolț — Boița, în Materiale, VI, 1959, 407—447. =E. Maener, Chemet ine! Bilder aus Vergangenheit und Gegenwart des Alemannensdorfes Saderlach im rumănischen Banat, 1737—1937; Weinheim, 1937. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 191 Manciulea, 1923 M ă r k i, 1982 Mar koviâ, 1966 Marsigli, 1744 Mar ton, 1912 Medeleț, 1970 Medeleț, 1971 Medeleț, Bugilan Medeleț, 1975 Medeleț, 1988 M e d o v i c, 1985 Milleker, 1886 Milleker, 1897, 1899, 1906 Milleker, 1901 Milleker, 1924 Milleker, 1938 Milleker, 1939 Milleker, 1940 Milo ia, 1929 Moga, Gudea, 1975 T. Morariu, 1947 V. V. Morariu și colab., 1987 Morintz, lonescu, 1968 =Șt. Manciulea, Contribuții la studiul șesului Tisei, în B.S.G., XIII, București, 1923. = S. Mârki, Aradvărmegye es Arad szabad kirălyiVă- ros tbrtenete, I—II, Arad, 1892. = M. Markovid, Geograf sko istorijski imenik nașeija Vojvodine za period 1853 godine do danas, Novi Sad, 1966. = F. Marsigli, Description du Danube, II, Haga, 1744, în spec. 88. = L. Marton în PZ, 4, 1912, 179. = F. Medeleț, Asupra unor probleme ale prezenței sarmatice în Banat, în Tibiscus, I, Timișoara, 1970, 59—63. = F. Medeleț, Considerații privind regimul hidrologic și geografia preistorică a Banatului. Referat pentru teza de doctorat, mss., 1971, Cluj. = F. Medeleț, I. Bugilan, Cîteva puncte arheologice din județul Timiș, în Tibiscus, III, Timișoara, 1974, 81—92. = F. Medeleț, Situla de la Remetea Mare (jud. Timiș), în Banatica, III, 1975, 49—59. = F. Medeleț, Movilele de pămînt din Banat, Comu- nicare la Zilele Institutului de istorie și arheologie din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 27—28 mai, 1988. = P. Medovid, Resultate der Untersuchungen auf Drei Grabhilgeln in der Gemarkung des Dorfes Perles im mittleren Banat, în Symposium Hiigelbestattung, 77—82. = F. Milleker, Geschichte der Kon. FreistadtWerschetz, I—II, Budapesta, 1886. = B. Milleker, Delmagyarorszăg regisegleletei, Timi- șoara, I (1897), II (1899), III (1906). = B. Milleker, Regeszeti ăsatăsok Ulman, în TRfiT, XVII, 3—4, 1901, 19—22. =F. Milleker, Geschichte der Gemeinde Mariolana (Zichydorf, Zichyfalva), 1787—1924, Vrsac, 1924. = F. Milleker, Vorgeschichte des Banat (Neolithikum), în Starinar, III, 13, Belgrad, 1938, 102—166. = F. Milleker, Vorgescichte des Banat (Eneolithikum, în Starinar, III, 14, Belgrad, 1939, 129—140. = F. Milleker, Vorgeschichte des Banat, III, în Starinar, III, 15, 1940, 3—42. = 1. Miloia, Din activitatea Muzeului Bănățean, dare de seamă pe 1929, în AnB, II, 3, iul.—dec., 1929, 58. = M. Moga, N. Gudea, Contribuții la repertoriul ar- heologic al Banatului, în Tibiscus, IV, Timișoara, 1975. = T. Morariu, Granița de vest a României din punct de vedere fizic și biogeografic, în LIGUC, VIII, 1947. =V. V. Morariu, C. Bratu, L. Bocu, C. Răileanu, O. Gog, P. I. Frangopol, Prospectarea magnetică a tumulului gigant de la Teremia Mare, comunicare la Seminarul interdisciplinar de arheometrie, 6 nov. 1987, Cluj-Napoca. =S. Morintz, B. lonescu, Cercetări arheologice în îm- prejurimile orașului Oltenița, în SCIV, 19, 1968, 1, 95—128. Morintz, Roman, 1968, a =S. Morintz, P. I. Roman, Aspekte des Ausgangsdes Ăneolithikums und der Ubergangstufe zur Bronze- zeit im Raum der, Niederdonau, în Dacia, N.S., 12, 1968, 45—128. https://biblioteca-digitala.ro 192 Florin Medeleț — loan Bugilan Morintz, Roman, M o r i n t z, Roman, Morintz, Roman, Morintz, 1976 Moroz, 11983 Moscalu, 1976 Moscalu, 1977 M o ț i u, 1929 Nadlacki, 1951 Nagy, 1893 Nagy, 1904 Nagy, 1907 Nagy, 1909 Nagy, 1911, a Nagy, 1911, b Necrasov, 1957 Necrasov, Cristescu, 1957 Nestor, 1933 Nestor, 1950 Nestor, 1951 Nestor, 1960 Nestor, Zaharia, 1968 N i c a, 1974 C. S. Nicolăescu- P1 o p ș o r, 1932, a C. S. Nicolăescu- P1 o p ș o r, 1932, b 1968, b =S. Morintz, P. I. Roman, Asupra perioadei de tre- cere de la eneolitic la epc<.a bronzului la Dunărea de Jos, în SCIV, 19, 1968, 4, 553—574. 1969 = S. Morintz, P. I. Roman, Uber die Chronologie der Ubergangszeit vom Aneolithikum zur Bronzezeit in Rumanien, în Dacia, N.S., 13, 1969, 61—71. 1970 =S. Morintz, P. I. Roman, Cu privire la cronologia perioadei de tranziție de la eneolitic la epoca bron- zului in România, în SCIV, 24, 1970, 4, 557—570. = S. Morintz, Vber die Abstammung der Thraker, în ACTES II CIT, I, 49—56. = M. Moroz, Contribuții la repertoriul arheologic al localităților din județul Timiș, din paleolitic pînă în evul mediu, în Banatica, VII, Reșița, 1983, 469—482. = E. Moscalu, în Dicționar de istorie veche a Româ- niei, București, 1976, 594. = E. Moscalu, Sur les rites funeraires des geto-daces de la plaine du Danube, în Dacia, N.S., 21, 1977, 329—340. = 1. Moțiu, Răspunsul comunei Chesinț, plasa Lipovei, jud. Timiș-Torontal, la chestionarul Muzeului Bă- nățean, în AnB, II, 1929, ian.—iun. 120—121. = L. Nadlacki, Slatinska humka iz medju Djale u Srp. Krstura u severnom Banatu, în NZMS, I, 1951, 272—274. = Geza Nagy, Regi kunok temetkezese, în Arch.Ert., 13, Budapesta, 2, 1893. = Kislegy Nagy Gyula, în Arch.Ert., 24, 1904, 417—421. =Kislegy Nagy Gyula, în Arch.Ert., 27, 1907, 266—279. = Kislegy Nagy Gyula, în Arch.Ert., 29, 1909, 146—154. =Kislegy Nagy Gyula, în Arch.Ert., 31, 1911, 147—164. =Kislegy Nagy Gyula, în BOROVSZKY, 1911, 304 sq. = O. Necrasov, Contribuție la studiul antropologic al scheletelor din complexul mormintelor cu ocru de la Brăilița, în SCIV, VIII, 1957, 1—4, 75—88. = O. Necrasov, M. Cristescu, Contribuție la studiul antropologic al scheletelor din complexul mormin- telor cu ocru de la Holboca — Iași, în Probleme de antropologic, III, București, 1957, 133—145. = 1. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumanien, în 22BerRGK, 1—181, în spec. 67—73. = 1. Nestor, și colab., Activitatea șantierului de săpături arheologice Iași — Botoșani — Dorohoi, în SCIV, I, 1950, 1, 17—37, în spec. 28, 32. = 1. Nestor și colab., Săpăturile de pe șantierul ar- heologic Valea Jijiei (Iași — Botoșani — Dorohoi) în SCIV, II, 1951, 1, 60—64. = 1. Nestor, în Istoria României, I, București, 1960, p. 679 sq. = 1. Nestor, E. Zaharia, Sur la periode de transition du neolithique ă l’âge du bronze dans l’aire des ci- vilisations de Cucuteni et Gumelnița, în Dacia, N.S., 12, 1968, 17—43. = M. Nica, Complexul de tumuli hallstattieni de la leșelnița, (jud. Mehedinți), în Historica, III, Craiova, 1974, 7—42. = C. S. Nicolăescu-Plopșor, Un mormînt scitic la Su- hardu-Dolj, în Memoriile Institutului de arheologie olteană, VIII, Craiova, 1932, 7. = C. S. Nicolăescu-Plopșor, Măgura Mare din Pădurea Poenii, Plenița-Dolj, în Oltenia, cartea I, partea II, fasc. V—VIII, Craiova, 1932, 84. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămint din Banat 193 C. S. N i c o 1 a e s c u- P 1 o p ș o r, 1932, c N i c o 1 ă e s c u - P l'o p ș o r, Dumitrescu, 1951 N o v o t n ă, 1985 O dobescu, 1871 Odobescu, 1878 Oprineseu, 1987 Orosz, 1894 Orosz, 1896 Orosz, 1897 Panaiotov, Dergaciov, 1984 P ă r d u c z, 1941—1953 Patay, 1985 Pădureanu, 1985 Păunescu, Sadulschi, C h i r i c a, 1976 P â r v a n, 1925 P â r v a n, 1982 Penția, 1911 Percseni, 1819 J., S. P e r i n a ț, 1985 Pesty, 1878, Pesty, 1883 Petrescu- Dîmbovița, 1850, a Petrescu- Dîmbpvița, 1950, b Petresc u- Dîmbovița, 1978 Petrovszky, 1975 =C. S. Nicolăescu-Plopșor, Măgura din via lui loan Șt. Bîrțan, Plenița-Dolj, în ibidem, 85. =C. S. Nicolăescu-Plopșor, VI. Dumitrescu, Raport asupra activității șantierului arheologic Rast-Dolj, în SCIV, II, 1951, 1, în spec. 275—277. = M. Novotnă, 'Die Kultur dar ostslowakischen Hu- gelgrăber und ihre Beziehungen zu den benachbar- ten Gebieten, în Symposium Hilgelbestattung, 91—97. =A1. Odobescu, Notiție despre localitățile însemnate prin rămășițe antice în districtul Dorohoiu, în Mo- nitorul Oficial, nr. 152, București, 1871. =A1. Odobescu, Relațiune despre localitățile semna- late prin antichități în județul Romana.ți, în AAR, t.X, sect. II, 1878, 173—339. =A. Oprineseu, Mor mint ui unui luptător get de la Cuptoare — „Sfogea“ (com. Cornea jud. Caraș-Se- verin), în TD, VIII, 1—2, 1987, 127—129. = E. Orosz, în TRET, X, 1894, 54—57. = E. Orosz, în Erdely Muzeum, XIII, Cluj, 1896, 1—25. = E. Orosz, în TRET, XIII, 1897, 69, sq. = 1. Panaiotov, V. A. Dergaciov, Die Ockergrăberkul- tur in Bulgarien (Darstellung des Problems, în Stu- dia Praehistorica, 7/Sofia, 1984, 99 sqq. =M. Părducz, Denkmaler der Sarmatcnzeit Ungarns, 1—III, Budapesta, 1941—1953. = P. Patay, Topographische Verbreitung der Grabhu- gel in der Tiefebene der Karpatenbeckens, în Sym- postum Hilgelbestattung, 1985, 87—90. =E. Pădureanu, Contribuții la repertoriul arheologic de pe valea Mureșului inferior și a Crișului Alb, în Crisia, 15, Oradea, 1985. =A1. Păunescu, P. Sadulschi, V. Chirică, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, 1—II, București, 1976 (rotaprint). = V. Pârvan, La statue menhir de Hamangia, în Dacia, II, 1925, 422—429. =V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Bucu- rești, 1982. = N. Penția, Monografia comunei Romăn-Petre (Pe- trovosello), 1808—1908, Oravița, 1911. = Percseni Nagy Lăszlo, Arad vărmegye regisegei kbze szămithato halmokrol, în Tudomânyos Gyflj- temeny, II, Budapesta, 1819, 80—83. = Jagoda, Steva Perinaț, Rudna, în Iz Sda u selo, București, Kriterion, 1985. = Fr. Pesty, A Szbrenyi bănsăg es Szbreny vărmegye tortenete, I—III, Budapesta, 1878. = Fr. Pesty, Krasso Vărmegye Tortenete, I—IV, Bu- dapesta, 1883. = M. Petrescu-Dîmbovița, Raport asupra săpăturilor arheologice din județele Covurlui și Tutova, în SCIV, I, 1950, 1, 62 sq. =M. Petrescu-Dîmbovița, Date noi asupra înmormân- tărilor cu ocru în Moldova, în SCIV, 1, 1950, 2, 110—125. = M. Petrescu-Dîmbovița, Scurtă istorie a Daciei pre- romane, Iași, 1978, în spec. 70—80. = R. Petrovszky, Contribuții la repertoriul arheologic al localităților județului Caraș-Severin din paleo- litic pînă în secolul al V-lea î.e.n., în Banatica, III, Reșița, 1975. 13 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 194 Florin Medeleț — loan Bugilan Petrovszky, 1977 Petrovszky, 1979, a P e t r o v szky, 1979, b Petrovszky, Muntean u, 1979 Petrovszky, Rogozea, Popescu, Muntean u, 1982 P h i 11 i p i s, 1965 Pigott, 1967 Gh. Pop, 1947 Popescu, 1937—1940 Popescu, 1941 Popescu, 1949 Popescu, 1956 Popescu, 1965 Popescu, 1966, a Popescu, 1966, b Popescu, 1967 Popescu, 1968, a Popescu, 1968, b Popescu, 1969, a Popescu, 1969, b Popescu, 1970, a Popescu, 1970, b O. Popescu, 1982 P. C. Popescu, 1963 Popoviciu, 1914 P r i k i <5, 1973 P r o t a s e, 1962 P u 1 s z k y, 1897 Radu, 1979 Răi le anu, 1981 =R. Petrovszky, Contribuții la repertoriul arheologic al localităților județului Caraș-Severin din paleoli- tic pînă în sec. al V-lea î.e.n., (partea III), în Ba- natica, IV, Reșița, 1977, 437—461. = R. Petrovszky, Sondajul arheologic de la Iaz (com. Obreja, jud. Caraș-Severin), în Tibiscus, V, Timi- șoara, 1979, 78—82. = R. Petrovszky, Tipuri de morminte romane în zona Caransebeșului, în Banatica, V, Reșița, 1979, în spec. 202, 205—212. = R. Petrovszky, I. Munteanu, ș.a., Noi descoperiri ar- heologice în județul Caraș-Severin, (I), în St. Com. C., III, 1979. = R. Petrovszky, P. Rogozea, O. Popescu, I. Munteanu, Noi descoperiri arheologice în jud. Caraș-Severin, în St. Com. C., IV, 1982, 323—329. =E. D. Phillipis, The Royal Hordes. Nomad Peoples of the Steppes, Londra, 1965, în spec. 39—42. = S. Pigott, Ancient Europe, Edinbourgh, 1967, în spec. 71—107. = Gh. Pop, Noi contribuții morfologice privitoare la cursul inferior al Mureșului. Vechiul curs Mureș- Bega, în LIGUC, VIII, Cluj, 1947. = D. Popescu, La tombe ă ocre de Casimcea (Dob- roudja), în Dacia, VII—VIII, 1937—1940, 85—91. = D. Popescu, Die friihe und mitilere Bronzezeit in Siebenburgen, București, 1944, în spec. 24—25. =D. Popescu, în Studii, 2, București, 1, 1949, 91—92. =D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania, în Materiale, II, 1956. =D. Popescu, Asupra începuturilor epocii bronzului în România (partea Il-a), în SCIV, 16, 1965, 2, 323—340. = D. Popescu, în SCIV, 17, 1966, 4, 714, nr. 35. =D. Popescu, în Dacia, N.S., X.1966, 388. =D. Popescu, în SCIV, 18, 1967, 3, 525. = D. Popescu, în SCIV, 19, 1968, 4, 698, nr. 127/7. =D. Popescu, în Dacia, N.S., XII, 1968, 441, nr. 127/7. = D. Popescu, în SCIV, 20, 1969, 3. = D. Popescu, în Dacia, N.S., XIII, Î969, 535, nr. 154/4 =D. Popescu, În SCIV, 21, 1970, 3, 519—520, nr. 157/2. =. Popescu, în Dacia, N.S., XIV, 1970. =O. Popescu, în Cronica arheologică, în St. Com. Ca- ransebeș, IV, 1982, 327, XIII, 2. =P. C. Popescu, Contribuții la studiul florei și ve- getației cîtorva movile multiseculare din Banat, în StCBSA-Timișoara, X, 1, 1963. = V. Popoviciu, Monografia comunei Pătaș (Nerapatas), Caransebeș, 1914. = M. Prikid, în Muzej, 50 godina narodnog muzeja u Panievo, 1923—1973, PanCevo, 1973, p. 33. =D. Protase, Considerations sur les rites funeraires des Daces, în Dacia, N.S., VI, 1962, 173—197. = F. Pulszky, Magyarorszăg Archeoldgiâja, I—II, Bu- dapesta, 1897. = O.. Radu, Plastica neolitică de la Chișoda Veche și cîteva probleme ale neoliticului din nordul Bana- tului, în Tibiscus, V, 1979, 67—76. = C. Răileanu, Contribuții la problema continuității. Pe urma unei localități antice dispărute: „Tema" în AEAILT, I, 1981, 81—89. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 193 Ră i le an u, Gog, 1983 R o g o z e a, 1983 Roman, 1964 Roman, 1971 Roman, 1976, a Roman, 1976, b Roman, 1977 Roman, Nemet i, 1978 Roman, 1980 Roman, 1981, a Roman, 1981, b Roman, 1983 R 6 m e r, 1876 R o s e 11 i, 1959 RosiC, 1985 Roska, 1942 Rusu, 1972 Rusu, 1982 S e n c u, 1967 S i m a c h e, Teodorescu, 1962 Sîmpetru, 1973 Srejovic, 1976 S r e j o v i 6, 1985 Stepanov, 1985 =C. Răileanu, O. Gog, Contribuții la problema conti- nuității în vestul Banatului. Studiu preliminar to- poarheologic și numismatic la Teremia Mare, în Banatica, VII, 1983, 491—507. — p. Rogozea, Cîteva descoperiri hallstattiene recente din Banat, în Banatica, VII, Reșița, 1983, 139—143. = P. I. Roman, Despre unele aspecte ale perioadei de trecere de la epoca neolitică la epoca bronzului în regiunile extracarpatice ale R.P.R., în Revista Mu- zeelor, I, 1964, București, 4, 314—325. =P. I. Roman, Strukturănderungen des Endăneolithi- kums in Donau—Karpaten-Raum, în Dacia, N.S., XV, 1971, 31—169. =P. I. Roman, Cultura Coțofeni, București, 1976. = P. I. Roman, Ethno-kulturelle Bewegungen aus der fruhen Periode der „thrazischen" Bronzezeit, în ACTES II CIT, I, 63—68. =P. I. Roman, Noțiunea de cultură Kostolac, In SCIVA, 28, 1977, 3, 419—429. = P. I. Roman, I. Nemeti, Cultura Baden în România, București, 1978. =P. I. Roman, Substratul cultural al bronzului tra- cic, în Acta Hargitensia, 1, 1980, Miercurea Ciuc, 13—21. = P. I. Roman, Forme de manifestare culturală din eneoliticul tîrziu și perioada de tranziție spre epoca bronzului, în SCIVA, 32, 1981, 1, 21—42. =P. I. Roman, Modificări în structura etno-culturală a Europei de sud-est în eneoliticul tîrziu, în SCIVA, 32, 1981, 2, 241—245. =P. I. Roman, Der Ubergang vom Neolithikum zur Bronzezeit auf dem Gebiet Rumăniens, în GCB1S, XXI, 1983, 115 sqq. = F. F. Râmer, Resultats generaux du mouvement archeologique en Hongrie, în, Compte rendue de la huitieme session ă Budapest, 1876, II, Budapesta, 1878, 102—159. = D. V. Rosetti, Movilele funerare de la Gurbănești (rn. Lehliu, reg. București), în Materiale, VI, 791— 816. = A. RosiC, Variaș, în Iz sela u selo, București, Kri- terion, 1985. = M. Roska, Erdely Regeszeti Repertoriuma, Cluj, 1942. =M. Rusu, Metalurgia bronzului în Transilvania la începutul hallstattului. Teză de doctorat, mss., Iași, 1972, I—II. = M. Rusu, Les formations politiques roumaines et leur lutte pour l’autonomie, în RRH, XXI, 1982, 3—4, 351—385. —V. Sencu, Cazonele Dunării. Observații geomorfolo- gice, în SCGGG, XIV, 1967, 2, 161—163. = N. Simache, V. Teodorescu, Săpăturile de salvare de la Stneieni, în Materiale, VIII, 1962, 273—281. = M. Sîmpetru, Inmormîntări pecenege din Cîmpia Du- nării, în SCIV, 24, 1973, 3, 443—468. = D. SrejoviC, Humke stepskih odlika na teritorji Srbije, în GCBIS, XIII, 11, 1976, 117—130. =D. SrejoviC, Die Hauptwege des Vorstosses des Steppen-kulturen auf den Balkan, în Symposium Hugelbestattung, 45—49. = L. Stepanov, Veliki Sempeter, în Iz sela u selo, București, Kriterion, 1985. 13* https://biblioteca-digitala.ro 196 Florin Medeleț — loan Bugilan Stratan, 1974, a Stratan, 1974, b Stratan, Vulpe, 1977 S z a b 6, 1859 Szentklăray, 1880 Szentklăray, 1883 Smagli, Cerniakov, 1970 Tallgren, 1926 T a r i c z k y, 1906 Tasiă, 1959 Tasiă, 1977 T a s i 6, 1983 T a s i <5, 1985 T e 1 e g h i n, 1985 T o c i 1 e s c u, 1880 •T o d o r o v a, 1980 Trbuhovic, 1968 T r o g m a y e r, 1982 ¹ • Tudor, Vulpe, 1953 Tudor, 1965 V a s i 1 i e V, 1980 V arădean, 1981 V.endelin, 1920 Vlassa, Ta k a c s, Lazarovici, 1985 Vulpe, 1965 Vulpe, 1967 =1. Stratan,- Un mormînt cu ocru la Bodo, (corn. Ba- linț, jud. Timiș), în Tibiscus, III, Timișoara, 1974, 71—74. =1. Stratan, Contribuții la cunoașterea hallstattului timpuriu din Banat, în SIBt, III, 1974. =f. Stratan, Al. Vulpe, Die Hiigel von Susani, în PZ, 52, 1977, 28—60. = J. Szabo, A Bekes-Csanădi halmok fbldtani tekin- tetben, în Budapesti Szemle, 6, 1859, 175—187. = J. Szentklăray, în Arch. Ert., XIV, 1860, 217, fig. 46. = J. Szentklăray, în Arch. Ert., III, 1883, 153—155. =N. Smagli, T, Cerniakov, Kurgani stepnoi ciasti mej- durecia Dunaia i Dnestra, în Materiali po arh. Sev. Pricernomore, 6, Odesa, 1970, 5—108. = A. M. Tallgren, La pontide prescythique apres l'ih- troduction de metaux, în ESA, III, 1926. =E. Tariczky, A Tiszavideki hun fold-piramis halmok ismertetese, Eger, 1906. =N. Tasic, Velika humka cod Batajnice, în Arheoloski Pregled, 1, Belgrad, 1959, 30—32. = T. Tasic, Promenc u nacinu sahranjivanja u enelitu Jugoslovenskog Podunavlja i severnog Balkane, în Balcanica, VIII, Belgrad, 1977. = N. Tasiă, Jugoslovensko Podunavlje od indoevropske seobe do prodora skita, Belgrad, 1983. = N. Tasic, Ăneolithische Kulturen in Ostserbien in der Zeit des Vorstosses de Steppenkultur, în Sym- posium Hiigelbestattung, 13—20. = D. I. Teleghin, Uber kulturelle Kontakte zwischen der neo-aneolitischen Bevolkerung der nord-ponti- schen Gebietes und der Balkan-Donauregion, în Symposium Hiigelbestattung, 37—44. = Gr. G.. Tocilescu, Dacia înainte de romani, Bucu- rești, 1880, în spec. 540—546. = H. Todorova, Eneolit Bălgarii, Sofia, 1980. = V. Trbuhovic, Problemi porekla i datovanja bron- zanog dobu u Srbiji, Belgrad, 1968. = O. Trogmayer, Die ethnischcn Fragen der Fruh- eisenzeit im Siiden der grossen ungarischen Tiefe- bene, în Savaria, 16, 1982, (Szombathely, 1983.) = D. Tudor, R. Vulpe, Șantierul Corlăteni, în SCIV, 4,' 1953, 1—2, 408—415. =D. Tudor, E. Comșa, S. Morintz, P. Roman, P. Dia-, conu, N. Constantinescu, Cercetări arheologice în zona viitorului lac de acumulare al hidrocentra- lei „Porțile de Fier", în SCIV, 16, 1965, 2, 395—406, =V. Vasiliev, Sciții agatîrși pe teritoriul României, Cluj-Napoca, 1980, în spec., 36. =V. Vărădean, Monumente bisericești și culturale . din zona Oraviței, Timișoara, 1981. = 1. Vendelin, Un tumul de la Tecuci, în RPAN, III—IV, București, 1920, 101—103. = N. Vlassa, M. Takacs, Gh. Lazarovici, Die Hiigel- grăber. aus. dem Banat und aus Siebenbiirgen aus der Spdtăneolithischen Periode, în Symposium Hii- gelbestattung, 107—119. =A1. Vulpe, Zur mittleren Hallstattzeit in Rumănien (die Basarăbi-Kultur), în Dacia, N.S., IX, 1965, 105—132. =A1. Vulpe, Necropola hallstattiană de la Ferigele. Monografie arheologică, București, 1967. https://biblioteca-digitala.ro Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pămînt din Banat 197 Vulpe, Popescu, 1972 Vulpe, 1976 Zaharia, Petrescu-Dîmbovița, Zaharia, 1970 Z i r r a, 1952 Z i r r a, 1960 =A1. Vulpe, E. Popescu, Contribution ă la connaisance ■des debuts de la culture geto-dacique dans la zone subcarpathique Vîlcea—Argeș (La necropole tumu- laire de Tigveni, în Dacia, N.S., XVI, 1972, 75—111. =A1. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popești, în TD, I, 1976, 193—215. =N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, En- Zaharia, Așe- zări din Moldova de la paleolitic pîriă în sec. al XVII-lea, București, 1970. =V1. Zirra, Descoperirile arheologice de la Holboca, rn. Iași, reg. Iași, în SCIV, III, 1952, 94—103. =V1. Zirra, Kultura pogrebenii s ohroi v karpatskih oblastiah R.N.R., în Materiali i isledovaniid po ar- heologii jugozapadna SSSR i Rumunskoi Narodnoî Republiki, Chișinău, 1960, 97 sqq. ZUR FRAGE DER ERDHUGEL IM BANAT; PROBLEMESTELLUNG UND FUNDAUFNAHME (Zusammenfassung) Die Verfasser fiihren die Erdhiigel im Siidwesten Rumăniens an, d. h. im Gebiet das im Ncrden vom Mureșfluss, im Siiden von der Donau, im Osten vom der Siid- karpaten und im Westen von der Statsgrenze der Sozialistischen Republik Rumă- nien abgegrenzt wird. Auf diesem Gebiet erstreckem sich heutedie Kreise Timiș und Caraș-Severin, benehungsweise ein Teii der Kreise Arad und Mehedinți. Zwecks einer besseren Informierung der rumănischen Forscher werden auch die Erdhiigel aus dem sogenannten jugoslawischen Banat (F.S.R. .lugoslawien) ange- fiihrt die aus der uns zungănlichen jugoslawischen Fachliteratur erscblossen wer- den konnten. In der Fachliteratur ist vorliegende Arbeit der erste Versuch die Erdhiigel aus dem sudwestlichen Teii des Karpaten—Donau—Schwarzen-Meerraumes zusammenfassend darzustellen. Es wurden 201 Erdhiigel aus 49 Ortschaften angefuhrt und auf die Landkarte aufgetragen (Abb. A, 1—29, 29a—47): die meisten befinden sich in der Westebene des Landes wo die landwirtschaftlicb.en Arbeiten allmăblich ihre Verflachung be- wirkt haben. Im Erdhiigelverzeichnis erscheinen auch Erdhiigel aus der Gemarkung anderer Ortschaften, u. zwar solche deren iiberpriifung, bzw. Kartierung noch nicht durchgefiihrt wurden. Fiir die năhere Bestimmung dieser nicht ganz genau geor- teten Erdhiigel wurden Daten der Mikrotoponvmie, urkundliche Belege, Tnformatio- nen aus Grundbuchkarten, Ausfiihrungen der Fachliteratur und Ergebnisse der archăologische Forschunsen die einer genaueren Kartierung entbehrt. herangezogen. In Zukunft wird die vollstăndige ErschlieBung und Kartierung der Erdhiigel durch grossere Forschergruppen angestrebt (Anm. 1—10). Nach einer kurz gefassten Ubersicht der Bestandaufnahme der Erdhiigel in Rumănien, Jugoslawien, Ungarn. usw.. werden die Mikrotoponymicbenennungen erwăhnt, die im Banat fiir die Bezeichnung der Erdhiigel verwendet werden. Es werden das ăussere Aussehen der Erdhiigel (Dimensionen, Form), der Zweck ihrer Errichtung, sowie die ethnische zuweisung und chronologische Gliederung derselben erortert. In diesem Zusammenhang wird ein kurzer gescbichtlichen Uberblick iiber die Forschungen in den jeveiligen Erdhiigeln dargelegt. Es wird hervorgehoben dass auf dem Gebiete Rumăniens kunstliche, vond Menschenhand angelegte Erdhiigel, am friihesten, im Eneolithikum und der Ubergangsperiode zur Bronzezeit erscheinen und daB die letzten Erdhiigel, chronologisch gesehen, in die ersten Jahrhunderte unseres Jahrtausends anzusetzen sind. https://biblioteca-digitala.ro 198 Florin Medeleț — loan Bugilan Ein groBeres Angemmerk nichtet sich auf die Erdhugel vom Ende der Jungst- einzeit und dem Anfang der Bronzezeit, die zahlenmassig uberwiegen zu scheinen wobei viele aus dieser Zeit stammende Erdhugel auch in spăteren Zeiten als Grab- stătte wiederverwendet wurden. Es werden die wichtigsten Behauptungen der Fach- leute iiber die Zuweisung dieser Erdhugel an die VSlkerschaften die in den Steppen nbrdlich des Schwarzen Meers hausten, erwăhnt, sowie Ober die Rolle dieser Volker- schaften im komplizierten Vorgang der Indoeuropenisation. Die Verfasser besprechen die răumliche und zeitliche Ausdehnung der Hugelgrabbestattung und weisen auf die Schwierigkeiten der chronologischen Gliederung der Hiigelgrăber im jetzigen Stadium der Forschungen hin. Im folgenden erortem die Verfasser die Ergebnisse der archălogischen Erforschung der Erdhugel im Banat und in Nordosten Jugo- slawiens (Anm. 27—72). Die Erdhugel werden im Fundverzeichnis in alphabetisehen Reihenfolge ange- fiihrt. Eine Karte die den gegenwăhrigen Stand der Erschliessung der Erdhugel im Siidwesten des Karpaten—Donau—Schwarzen-Meerraumes wiedersiegelt, begleitet die vorliegende Arbeit. https://biblioteca-digitala.ro PRINCIPALELE REZULTATE ALE CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE EFECTUATE ÎN CETATEA DACICĂ DE LA DIVICI ÎNTRE ANII 1985—1987 Vestigiile marii fortificații dacice de la Divici, (com. Pojejena, jud. Caraș-Severin), nesemnalate pînă în prezent — după cunoștințele noastre — în literatura de specialitate¹, au fost depistate de un colectiv de spe- cialiști de la Muzeul de istorie al județului Caraș-Severin, cu ocazia unei cercetări de suprafață efectuate în cursul lunii mai 1985.² Această fortificație se află situată pe malul Dunării, între kilometrii fluviali 1065—1066, la aproximativ 3 km vest de satul Divici, în punctul ce poartă semnificativul toponim „Grad", un promontoriu stîncos de formă triunghiulară, cu axa lungă orientată SSE-NNV, avînd vîrful din SSE în- dreptat spre Dunăre (fig. 1—2; p.l. I). Promontoriul deține o poziție strategică deosebită, controlînd întreaga porțiune a malului românesc al Dunării cuprinsă între Moldova Nouă și * Localitatea Divici, cu populație de naționalitate sîrbă, este menționată pentru prima oară în documente — fără vreo referire Ia punctul „Grad“ — în prima jumă- tate a sec. al XVIII-lea (Cf. Coriolan Suru, Dicționar istoric al localităților din Tran- silvania, voi. I A—N, București, 1967, p. 201, s.v. Divici). în acest context, apare curioasă — avînd în vedere amploarea deosebită a ves- tigiilor păstrate în zona dealului „Grad“ — nesemnalarea acestui obiectiv, nu atît în izvoarele scrise antice sau medievale, cît în literatura de specialitate mai veche sau mai recentă. Aceasta, cu atît mai mult cu cît zona dunăreană din sud-vestul României (pe care localnicii o numesc Clisura Dunării) a fost relativ intens inves- tigată, încă de la sfîrșitul secolului trecut și începutul acestui secol, prin cercetări de suprafață și chiar sondaje de mai mică amploare, de către L. Bohm și B. Milleker. Multe din punctele de interes arheologic cunoscute și cercetate sistematic în pre- zent pe acest teritoriu—inclusiv cele aparținînd dacilor (atribuite, însă, de cercetă- rile ulterioare acestei populații) de la Pescari („Culă"), Liubcova („Stenca") și Socol („PalanaCki Bregu) — au fost semnalate de aceștia și preluate, mai apei., în masivul repertoriu a lui M. Roska (vezi. în special: L. B6hm, Alterthumer lăngs der Donau von Pancsova bis Orșova, în AEM, IV, 1880; idem, Egy kăkorszaki telep az Al-Duna videken Szokolovăc kăzseg hatârăban, în TRE, 19, 3—4, 1903, p. 19—21; B. Milleker, Delm., I, 1897; IT, 1899; Iii, 1906; M. Roska, Erd. Rep., passim.). Probabil, însă, că masiva împădurire a dealului pe care se află situate princi- palele elemente de fortificație și accesul mai dificil spre acesta au constituit un impediment major pentru o cercetare mai atentă a acestei zone la vremea res- pectivă. ² Cercetarea a fost efectuată în vederea depistării și localizării precise a puncte- lor de interes arheologic ce ar putea fi afectate prin lucrările de consolidare și modi- ficare parțială a șoselei de pe malul Dunării, între Orșova și Socol. în afara auto- rilor acestor rînduri, din colectivul care a participat la această cercetare au mai făcut parte A. Oprineseu și E. Voia. https://biblioteca-digitala.ro 200 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Calus Săcărin Fig. 1. Promontoriul „Grad“. Vedere dinspre est (din direcția localității Divici). Baziaș, precum și o însemnată zonă din teritoriul iugoslav de la sud de Dunăre, pe o rază de aproximativ 20 km în jurul orașului Veliko Grădiște. Punctul menționat este legat printr-o șa îngustă de un deal puțin mai înalt aflat la NV de acest promotoriu. în această zonă au fost practicate două șanțuri de apărare separate printr-un val de pămînt, fiind deci evi- dent că ideea de bază de la care s-a pornit și în cazul fortificației de la Divici a fost aceea a „promontoriului barat", larg răspîndită în întreaga lume dacică.³ Fig. 2. Divici „Grad“. Vîrful promontoriului fortificat văzut dinspre SSE. ³ Desemnat și prin termenul de „pinten barat", acest tip de fortificație, simplu și eficient, folosește în cea mai mare măsură avantajele naturale ale terenului, prin alegerea acelor înălțimi apărate prin pante abrupte pe majoritatea laturilor și for- tificate artificial (de obicei, prin șanțuri de apărare și valuri de pămînt, cu sau fără palisade) doar în zona singurei căi de acces mai puțin dificil. Acest gen de fortificații sînt extrem de des întîlnite pe întregul teritoriu al Daciei preromane, cu deosebire în perioada sec. II î.e.n.—prima jumătate a sec. I e.n., O trecere în revistă a așezărilor dacice fortificate de acest tip la: I. H. Crișan, Burebista și epoca sa, București, 1975, p. 274—302; M, Macrea, I. Glodariu, Așezarea dacică de la Arpa- șul de Sus, București, 1976, p. 14—16 și, mai recent, I. Glodariu, Arhitectura dacilor, Cluj-Napoca, 1983, p. 49 și urm. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divid între anii 1985—1987___201 Mai mult chiar, cercetările recente de suprafață efectuate în zona în- vecinată, au pus în evidență existența a încă trei valuri de pămînt succe- sive pe culmea dealului aflat la nord-vest de promontoriu, acestea creînd un sistem defensiv de adîncime ce îngreuna considerabil accesul spre ele- mentele de fortificație care barau șaua de legătură. în cazul complexului arheologic de la Divici-Grad, elementele de for- tificație artificială nu se limitează însă la simpla barare a zonei celei mai ușor accesibile prin șanțuri de apărare și valuri de pămînt, căci platoul promontoriului — apărat natural pe aproape toate laturile prin pante deo- sebit de abrupte — prezintă un întreg complex de elemente defensive con- stînd din valuri de pămînt, ziduri de incintă și turnuri masive din piatră legată cu lut, avînd paramenți realizați din blocuri de piatră cioplită la exterior, și îmbinate în sistemul „opus incertum". Duetul lor poate fi ur- mărit încă — cu relativă precizie — chiar la suprafața actuală a solului, pe cea mai mare parte a zonei încă necercetate de pe platou. Toate acestea ne îndreptățesc să integrăm deja fortificația de la Divici în seria cetăților dacice importante, cu atît mai mult cu cît suprafața for- tificată artificial și apărată natural a promontoriului (exclusiv elementele defensive ce barează accesul spre acesta) reprezintă aproximativ 7 000 m². Platoul promontoriului prezintă, pe suprafața actuală a solului, o pantă destul de accentuată pe direcția N—S, datorată, parțial, configurației na- turale a terenului și, parțial terasărilor de lut sau elementelor de forti- ficație artificială. Ca atare, el are aspectul unui amfiteatru cu deschiderea spre Dunăre, în perimetrul său putîndu-se distinge trei zone sau terase succesive, respectiv partea cea mai înaltă (I, cu acropola cetății), terasa mijlocie (II) și terasa inferioară (III). In afara acestui platou, intens locuit și puternic fortificat, au mai fost depistate bogate urme de locuire dacică pe pantele dealului din imediata sa vecinătate nord-vestică (inclusiv prin practicarea unor terase artifi- ciale în acest scop), precum și la poalele promontoriului pe malul Dunării, unde a fost depistată prin cercetări de suprafață o întinsă așezare neforti- ficată (așa numită „așezare civilă" a cetății, din păcate inundată parțial în prezent de apele fluviului). Scurt istoric al cercetărilor Prima campanie de cercetări arheologice a debutat relativ rapid după momentul descoperirii, în cursul lunii iulie 1985 și a avut inițial caracter de săpătură de salvare, deoarece promontoriul în cauză era amenințat să fie transformat în carieră de piatră necesară lucrărilor de consolidare a șoselei de pe malul Dunării. Cu această ocazie a fost practicată o primă secțiune magistrală, nota- tă Sf (182x2 m) și orientată SSE—NNV, care a tăiat platoul și majorita- tea elementelor de fortificație, inclusiv zona șanțurilor de apărare din șaua de legătură, mergînd pînă la pantele dealului dinspre nord-vest. In cursul campaniei de săpături din anul 1986⁴, cercetările au fost con- centrate — ca și în anul precedent — în zona platoului triunghiular al * Alături de autorii acestor rînduri, la buna desfășurare a cercetărilor arheo- logice întreprinse la Divici în campania anului 1986 și-au adus o însemnată con- https://biblioteca-digitala.ro 202 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Fig. 3. Divici „Grad“. Platoul promontoriului fortificat văzut de pe acropolă. promontoriului. S-a urmărit, cu deosebire, surprinderea principalelor ele- mente de fortificație din zona nord-vestică și, respectiv, sud-estică a pla- toului, în imediata vecinătate estică a primei secțiuni magistrale de infor- mare stratigrafică (SJ. S-a intenționat, de asemenea, și verificarea obser- vațiilor stratigrafice efectuate în campania din anul 1985. în acest scop au fost începute un număr total de 9 suprafețe de dezvelire, numerotate Cj_₉ (dintre care Cj_₄ în zona cea mai înaltă a platoului — acropola, iar C₅_₉ în colțul sud-estic al terasei inferioare). De o mult mai mică durată și amploare, campania de săpături din anul 1987 a avut drept scop continuarea cercetării în suprafețele de dezvelire începute în anul precedent și, mai ales, executarea unor lucrări de pro- tejare preliminară (cu ajutorul unor parapeți de lemn) a porțiunilor de zid dezvelite pînă în acel moment. Stratigrafia Gu prilejul executării primei secțiuni magistrale (Sj), precum și a ce- lorlalte suprafețe de dezvelire (Cj-g) a fost pusă în evidență următoarea succesiune stratigrafică (de jos în sus): a) patul de stîncă nativă (mica- șist), nivelat intenționat în zona terasei inferioare a platoului; b) strat de lut argilos, bine tasat, în cea mai mare parte steril din punct de vedere arheologic, străpuns de numeroase gropi precum și de substrucția unor complexe de locuire și elemente de fortificație aparținînd atît primului cît și celui de-al doilea nivel dacic de locuire; această depunere de lut ar- gilos se constată numai în zona cea mai înaltă (I) și pe terasa mijlocie (II) a platoului, ea lipsind cu desăvîrșire pe terasa inferioară a acestuia; cel puțin parțial, măcar în zonele unde s-au efectuat lucrări de terasare sau au fost ridicate valuri de pămînt, o parte din acest strat de lut argilos a tribuție regretatul nostru coleg Ștefan Cădariu, restaurator la muzeul din Reșița. A fost să fie ultima sa participare pe un șantier arheologic, moment pe care l-a onorat o dată mai mult, atît prin umanismul deosebit al prezenței sale, cît și prin marea și veșnic neobosita sa pasiune pentru istorie. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici intre anii 1985—1987 203 fost adus pe platou, probabil de la poalele promontoriului, căci în compo- ziția sa au fost descoperite cîteva fragmente ceramice neolitice (cultura Starievo-Criș) și din perioada tîrzie a epocii bronzului (cultura Gîrla Mare); c) nivelul inferior (I) de locuire dacică, constînd dintr-o depunere de cu- loare brun-gălbuie, cu pigmentație brun-închisă, conținînd material ar- heologic, complexe de locuire, precum și elemente de fortificare artifi- cială; d) nivelul superior (II) de locuire dacică, prezentînd o depunere de culoare brun-închisă, conținînd material arheologic, complexe de locuire, precum și elemente mai ample de fortificație, care conține și urme evi- dente de distrugere violentă; e) în sfîrșit, stratul relativ subțire de humus vegetal; acesta, împreună cu partea superioară a ultimului nivel dacic a a fost afectat pe mari porțiuni de lucrări agricole efectuate pe platou între anii 1960—1970⁵, prilej cu care au fost angrenate în interiorul său fragmente ceramice dacice (printre care și un fragment de la un vas roșu pictat cu benzi albe, de factură celtică tîrzie) aflate în poziție secundară; de asemenea în același strat — aproape pe suprafața solului și peste nive- lul de dărîmătură al fortificației — au mai fost descoperite și trei frag- mente ceramice feudale, databile în sec. XIV—XV, fără ca săpăturile efec- tuate pînă în prezent să evidențieze existența unui nivel de locuire din această perioadă. Principalele elemente de fortificație Promontoriul triunghiular pe care se află dispuse cele mai complexe elemente de fortificație artificială are dimensiunile de 130X90 m. (pe axele maxime) și este apărat natural pe laturile dinspre nord-est, sud-vest și chiar nord-vest de pante extrem de abrupte. Cea mai facilă posibilitate de acces către platoul promontoriului o con- stituie culmea (mult alungită pe direcția nord-sud) a unui deal puțin mai înalt aflat la nord-vest de acesta și de care promontoriul fortificat este legat printr-o șa îngustă și adîncită⁶. După cum am menționat mai sus, pe această culme relativ îngustă, a fost constatată — prin cercetări de supra- față — existența unui sistem defensiv de adîncime compus din trei valuri de pămînt succesive care barau accesul spre șaua de legătură⁷. Aceasta din urmă este, de asemenea, secționată prin două șanțuri de apărare, avînd o deschidere la gură de aproximativ 6 m și respectiv 10 m, separate printr-un val de pămînt, actualmente mult aplatizat. ⁵ După informațiile primite de la localnici, încercările de cultivare a porum- bului întreprinse aproximativ în acest interval pe platoul dealului „Grad" au fost definitiv părăsite după cîțiva ani, datorită recoltelor slabe obținute, determinate și de cantitatea mare de piatră existentă aici. Există informații că, în cursul arătu- rilor, au fost descoperite multe vase de lut, monede de bronz și argint, fiind dis- locată o mare cantitate de piatră. Am fost, de asemenea, informați că un număr mare de obiecte provenind de pe „Grad" (cu deosebire monede, dar și alte categorii de vestigii) au fost vîndute de localnici — între cele două războaie — unor negus- tori de antichități veniți din Iugoslavia. ⁶ Este deosebit de interesant — și, în același timp, semnificativ — faptul că, atît promontoriul fortificat, cît și acest deal dinspre nord-vest de el, sînt desemnate de localnici prin același toponim — „Grad"! ¹ Deși pe suprafața actuală a solului nu există indicii prea clare în acest sens, n-ar fi deloc exclus ca aceste valuri de pămînt să fie dublate de șanțuri de apărare. https://biblioteca-digitala.ro 204 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Calus Săcărin Fig. 4. Divici „Grad“. Platoul promontoriului fortificat văzut dinspre vîrful de SSE (din zona terasei inferioare). Din această zonă, panta urcă abrupt (pe o diferență de nivel de aproape 20 m!) pînă la extremitatea nord-vestică a platoului fortificat prin mai multe incinte de piatră și valuri de pămînt. Aici a fost dezvelit parțial, în urma săpăturilor efectuate pînă în pre- zent, un turn din piatră (Tₜ) de formă pătrată sau dreptunghiulară, a cărui latură estică — singura dezvelită în întregime — măsoară, pe exterior, 10 m lungime. Pereții săi, care se mai păstrează pe o înălțime de 1,50— 1,60 m de la nivelul antic de călcare (la care se mai adaugă o fundație de 0,80 m, săpată în lutul bine tasat al unui val de pămînt, aparținînd — probabil — primei faze de fortificare), au o grosime de 2,15 m. Structura acestora comportă existența a doi paramenți realizați din blocuri de stîncă locală (cu preponderență micașist), inegale ca mărime, fasonate pe laturile exterioare și îmbinate conform sistemului „opus incertum“, între care se află un emplecton compact din bucăți de stîncă nefasonată. Liantul folo- sit este lutul (probabil, inițial, în amestec cu apă). în decursul timpului, colțurile de nord-est și, respectiv, sud-est ale turnului au cedat parțial din cauza alunecărilor de teren și a unei îmbinări mai defectuoase a blocurilor de piatră în aceste zone. în interiorul acestui turn — și, parțial, în afara sa — a fost surprins un puternic nivel de dărîmătură cu piatră, arsură puternică, cărbune, cenușă, pari și bușteni carbonizați, cuie, scoabe și piroane de fier de mari dimensiuni, precum și o masă importantă de cărămizi întregi și fragmen- tare, destul de slab arse (unele chiar crude) prăbușite din suprastructura turnului. Acestea din urmă sînt de trei tipuri: două tipuri de formă drept- unghiulară (avînd dimensiunile de 0,30x0,20 m și, respectiv, 0,22X0,13 m) și un tip da formă aproximativ pătrată (0,19x0,18 m). Grosimea tuturor acestor cărămizi este de 7—8 cm. Unele din cărămizile de formă drept- unghiulară — probabil cele de pe peretele interior — mai păstrau lipită pe una din suprafețe o tencuială de lut, groasă de aproximativ 1 cm și avînd o culoare albicioasă (văruială?) Aproximativ în centrul turnului, pe nivelul de călcare, a fost parțial dezvelită o vatră de formă rotundă. Pe același nivel au mai fost descope- rite fragmente ceramice dacice (unele pictate cu benzi brun-roșcate). Se https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divid între anii 1985—1987 205 remarcă prezența în această zonă a multor fragmente de chiupuri de mari dimensiuni (de tipul dolia). în funcție de toate aceste constatări, se poate concluziona că este vorba de un turn-locuință, cu parter din piatră și etaj de cărămidă, construit într-o tehnică bine reprezentată în arhitectura dacică de acest gen⁵, avînd, probabil, o înălțime inițială de aproximativ 5—6 m și acoperișul din șindrilă⁹. în cazul de față, turnul-locuință a avut și un rol defensiv însemnat, fiind integrat în incinta fortificației de piatră din zona cea mai înaltă a platoului (acropola). El a fost în funcțiune în cea de-a doua fază de exis- tență a cetății, suferind o distrugere violentă în momentul cuceririi aces teia de către romani. Din latura de est a acestui turn pleacă un zid de incintă avînd para- menți de piatră cioplită legată cu lut și emplecton din bucăți de stîncă nefasonată în amestec cu lut bine tasat. Acest zid, parțial prăbușit și par- țial distrus de lucrările agricole, are o grosime de 3.60 m și se mai păstrea- ză în anumite zone pînă la o înălțime variind între 0,50—1 m (în elevație, exclusiv fundația, care este săpată — ca și cea a turnului — în același val de pămînt aparținînd unei faze mai vechi a fortificației). Paramenții săi au fost întăriți în exterior (pe partea dinspre pantă), din aproximativ 2 în 2 metri prin bîrne masive ale căror gropi și urme carbonizate sînt evidente în săpătură¹⁰. Acest zid de la extremitatea nord-vestică a acropolei se continuă, în unghi drept, aproximativ pe direcția nord-sud și paralel cu latura estică a Tj, cu un alt zid ce închide latura de est a acropolei. El a fost puternic deranjat de lucrările agricole, păstrîndu-se numai pe porțiuni și doar la nivelul fundației¹¹, și pare să fi fost alcătuit din doi paramenți din bucăți de stîncă neprelucrată sau sumar prelucrată, legate cu lut, spațiul inte- rior fiind umplut cu lut bine tasat¹². Aceeași structură o prezintă și por- țiunea de zid suprinsă în care — împreună cu celelalte elemente de- scrise mai sus și cu cele existente în mod sigur în zona nesăpată — con- stituie părțile componente ale unei incinte din piatră, de formă probabil rectangulară (vezi, pl. I), plasată în zona cea mai înaltă de la extremita- tea nord-vestică a platoului (acropola). Această masivă incintă de piatră ⁸ I. Glodariu, op. cit., p. 26—29. ⁹ Deși turnul nu a fost săpat încă în întregime, lipsa oricărui fragment de țiglă în porțiunea cercetată pînă în prezent ne îndreptățește să optăm pentru această alternativă de acoperiș. ¹⁰ Sprijinirea zidului de piatră (în exterior) cu asemenea stîlpi de lemn se con- stată și în cazul celei de a doua faze a așezării dacice fortificate de pe „Stenca" Liubcovei (cf. M. Gumă, Cercetări arheologice pe Stenca Liubcovei (județul Caraș- Severin), în Banatica, IV, Reșița, 1977, p. 76 și pl. VI). Foarte probabil că acești stîlpi erau întăriți și cu grinzi sau scînduri transversale dispuse în spațiul dintre aceștia, așa cum pare s-o indice urmele puternice și continui de arsură a solului pe nivelul de călcare, existente între gropile acestor stîlpi atît la Divici cît și la Liubcova. ¹¹ N-ar fi cu totul exclus ca această distrugere masivă a zidului să fie rezulta- tul unei demantelări sistematice, realizată încă din antichitate. ¹² Deși observația trebuie întărită și prin cercetările viitoare asupra celorlalte porțiuni din zidul de piatră al acestei incinte a acropolei, putem deja să remarcăm frapanta similitudine cu tehnica de construcție a zidului de piatră de la Liubcova (realizat tot din paramenți avînd în componență bucăți de stîncă locală nefasonată, legate probabil cu lut). https://biblioteca-digitala.ro 206 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Fig. 5. Divici „Grad". Elementele de fortificație din N-V-ul platoului, văzute din șaua de legătură. a funcționat în cea de-a doua (și ultima) fază de existență a cetății decice de pe dealul Grad. într-o primă fază, partea cea mai înaltă a platoului (terasa I) a fost separată de terasa mijlocie (II) a acestuia printr-un mare val de pămînt, surprins deocamdată numai în S/³. Din cauza aplatizării sale în urma lucrărilor agricole, este greu de spus dacă a fost sau nu prevăzut cu pali- sadă, în porțiunea săpată din Sj neexistînd nici un indiciu în acest sens. Conform observațiilor efectuate în timpul săpăturilor, terasa mijlocie (II) a platoului prezintă, deasupra patului de stîncă, o terasare de lut, ste- rilă din punct de vedere arheologic, peste care se află depuneri și complexe dacice de locuire aparținînd ambelor nivele. Ea este delimitată de zona cea mai joasă platoului (terasa III) printr-un zid sau, eventual, parapet de sprijin din piatră. în porțiunea săpată din Sₜ a acestuia, puternic de- ranjată, se mai păstrau doar două blocuri de piatră cioplită. Duetul său ¹³ In porțiunea săpată din S, nu s-au surprins gropi de par. Fie că valul nu a fost prevăzut cu palisadă, fie că urmele acestuia au fost distruse în urma aplatizării coamei de pămînt a valului. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 207 este însă extrem de evident pe suprafața solului, el înconjurînd întreaga terasă mijlocie a platoului. Așa cum reiese din observațiile efectuate în cursul săpării C5_₈, capă- tul său de est se termina probabil cu un turn din piatră, distrus aproape complet de lucrări moderne¹⁴, situat chiar pe buza dinspre ENE a platou- lui. Sub el se afla o cisternă — de asemenea în parte distrusă — cu pe- reții boltiți, realizați din blocuri de calcar calcinat¹⁵. Aceasta a fost cerce- tată numai parțial în cursul campaniilor din 1986 și 1987, urmînd să fie dezgolită în totalitate cu prilejul săpăturilor viitoare. în sfîrșit, terasa inferioară (III) a platoului este cuprinsă între această a doua incintă de piatră care închide terasa mijlocie (II) și pantele abrupte dinspre Dunăre ale promontoriului. în zona cercetată — și în special pe buza platoului — nu s-au descoperit deocamdată nici un fel de urme de la eventuale elemente de fortificație artificială (val de pămînt, zid sau palisadă). De fapt, în această zonă asemenea lucrări de fortificație nici nu erau absolut necesare, avînd în vedere că pantele abrupte ale dealului constituiau, prin ele însele, un excelent mijloc de apărare¹⁶. Complexe de locuire și alte amenajări edilitare Accesul către și dinspre platoul fortificat al cetății de pe Grad este asi- gurat prin două drumuri principale, care — măcar parțial — au fost ame- najate de către daci. Unul dintre ele, mai scurt dar mai abrupt, urcă pe panta nord-estică a promontoriului pînă în zona șanțurilor de apărare din șaua de legătură, după care face o curbă, mergînd pe sub zidul laturii de est a incintei de piatră de pe acropolă și intră în zona cea mai înaltă a platoului între această incintă și valul de pămînt ce o delimitează de terasa mijlocie (II). Foarte probabil că acest drum, săpat în stînca dealului, era folosit — ca și în prezent de localnici — pentru coborît, argumente în acest sens fiind panta sa accentuată (care face aproape imposibil urcatul spre platou a ve- hiculelor de transport cu tracțiune animală), precum și urmele — săpate în rocă — de la roțile blocate ale carelor care l-au coborît în decursul timpului. Cel de-al doilea (folosit pentru urcat), mai ușor, dar mai lung, pleacă din vale și urcă domol pantele dealurilor înconjurătoare, întorcîndu-se spre promontoriul fortificat dinspre nord, pe sub coama barată prin cele trei valuri succesive, intrînd în cetate în zona nord-vestică a terasei sale ¹⁴ Existența sa este atestată de prezența, în această zonă, a unei impresionante cantități de dărîmătură, constînd din blocuri de piatră, unele dintre ele cioplite la exterior. în schimb, nu s-au descoperit aici urme de cărămizi sau țigle. ¹⁵ Unele zone sînt arse pînă la vitrifiere. Bucăți din pereții boltiți ai acestei cisterne au fost analizate de către ing. Popescu Octavian de la I.P.E.G. Caransebeș. Aceste analize au confirmat folosirea calcarului calcinat și absența mortarului, a cărei prezență o presupusesem inițial. ¹⁶ Urmele unui val de pămînt din prima fază, care închidea cel puțin latura de est a terasei mijlocii, au fost surprinse totuși pe profilul nord-vestic al C₇. El era străpuns însă de un complex de locuire din cea de a doua fază, dovadă că nu mai era folosit ca atare în acel moment. https://biblioteca-digitala.ro 208 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Fig. 6. Divici „Grad“. îmbinarea zidului de incintă cu latura de est a turnului-lo- cuință (TJ, văzută dinspre nord. inferioare (III), pe lîngă cea de-a doua incintă de piatră a acesteia, care închide înspre Dunăre terasa mijlocie (II) a platoului. Dintre construcțiile existente în cuprinsul promontoriului fortificat se desprinde, fără îndoială, turnul-locuință (1). Avînd, însă, în vedere faptul că el nu a fost degajat integral, nu dispunem deocamdată de alte detalii în plus față de cele prezentate mai înainte. în afara rolului său în sistemul defensiv, el a folosit — fără îndoială — drept reședință unui personaj im- portant, cu multă probabilitate chiar comandantul cetății și șeful comu- nității din zonă. Mai adăugăm aici și faptul că, din și de lîngă el, a fost recoltată cea mai mare cantitate de ceramică fină, pictată și lucrată la roată, comparativ cu celelalte zone săpate (unde această categorie de ce- ramică pictată este foarte rară sau lipsește cu desăvîrșire). Tot la acest capitol se cuvine a fi menționată și prezența acelei cis- terne, amintită mai sus, în zona sud-estică a platoului, la limita dintre te- rasa mijlocie (II) și inferioară (III) a acestuia. Din nefericire, datorită fap- tului că ea a fost parțial distrusă și că nu a fost încă săpată integral, nu dispunem încă de date sigure și complete cu privire la forma și detaliile sale constructive. Ceea ce s-a putut observa cu certitudine în porțiunea dezgolită pînă acum este faptul că aceasta a avut pereții și acoperișul boltiți, realizați din blocuri de calcar calcinat (pînă la obținerea aspectului de monobloc), iar fundul albiat (alcătuit din lespezi lipite una de alta și acoperite cu un strat de lipitură arsă, păstrat doar pe alocuri). Ca o par- ticularitate, comparativ cu celelalte cisterne cunoscute în lumea dacică ar putea fi subliniată situarea ei sub presupusul turn din piatră, de la capătul sud-estic al incintei ce închide terasa mijlocie a platoului. Oricum, observațiile efectuate în timpul săpăturilor arată clar că zidul acestei incinte se întrerupe în zona cisternei. Cu prilejul executării secțiunii magistrale (SJ, au fost surprinse — integral sau parțial — în săpătură și alte complexe de locuire aparținînd ambelor nivele ale cetății dacice, respectiv un număr de trei locuințe și șase gropi. Ele se grupează cu precădere în zona cea mai înaltă a pla- toului (terasa I) , în afara incintei de piatră și pe terasa mijlocie (II), lip- https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 209 sind cu desăvîrșire în întreaga porțiune săpată pînă în prezent pe terasa inferioară (III). Nici una din cele trei locuințe descoperite nu a fost cercetată integral, deoarece toate intrau în peretele de sud-vest al S₁? fiind surprinse doar parțial în săpătură. Nivelului inferior îi aparține locuința L₃, situată în zona cea mai înaltă a cetății, în spațiul cuprins între incinta de piatră a acropolei și valul de pămînt ce o delimitează de terasa mijlocie. Este o locuință semiadîncită, cu colțurile ușor rotunjite. La exterior, în apropierea laturii sale de nord- est a fost descoperită „in situ“ o gardină de vatră, fragmentară. Locuințele Li și L₂ erau situate pe terasa mijlocie a platoului, ambele ținînd de nivelul superior de locuire al cetății. Locuința Lj este o locuință de suprafață, de formă probabil drept- unghiulară, cu baza și pereții din piatră, lutuiți în interior. Ea a fost po- dită cu plăci subțiri și late de micașist. Era prevăzută cu o vatră de formă rotundă în colțul său de sud-est și cu un cuptor de piatră (pietrar), sur- prins parțial în săpătură. Această locuință a conținut cel mai bogat inven- tar dintre cele descoperite pînă în prezent, respectiv, o mare cantitate de ceramică (predominînd cea uzuală, lucrată cu mîna, dar nelipsind și cea lucrată la roată), fusaiole și cîteva obiecte de metal, dintre care se deta- șează două vîrfuri de lance descoperite în apropierea vetrei. Locuința L₂ era semiadîncită, cu lipitură de lut pe podea și cu pereții realizați din chirpic în amestec cu nuiele, și avea — de asemenea — cu multă probabilitate, o formă dreptunghiulară cu colțurile ușor rotunjite. Lîngă peretele său sud-estic a fost descoperit un mare chiup de culoare cărămizie (dolium) spart pe loc, așezat — probabil — inițial sub streașină locuinței (pentru colectarea apei de ploaie?). Toate cele șase gropi descoperite pînă în prezent sînt situate pe terasa mijlocie a cetății. Ele sînt săpate în stratul de lut steril al acesteia (Gr. 2—5) sau în taluzul sud-estic al valului de pe buza zonei cele mai înalte a platoului (Gr. 1—2), străpungînd adesea și roca nativă. De regulă, gura lor este marcată printr-un număr variabil de pietre. Din punct de vedere stratigrafie, majoritatea (Gr. 1—3, 5—6) aparțin nivelului supe- Fig. 7. Divici „Grad“. Aspect din săpătură cu turnul-locuință (TO și zidul de: incintă din sud-vestul platoului, văzute dinspre sud. 14 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 210 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin rior. Excepție face — deocamdată — doar Gr. 4, ce aparține nivelului in- ferior de locuire. Din punct de vedere al formei, ele pot fi împărțite în două tipuri de bază, îndeobște cunoscute în majoritatea așezărilor dacice: a) Cele mai puțin adînci, în formă de căldare, cu pereții relativ drepți și fundul albiat (Gr. 1—4), folosite cel mai adesea ca gropi menajere (fără, însă, a exclude — în unele cazuti — și utilizarea lor în scopuri ri- tuale). Deși, în general, acestea conțin cenușă, cărbune, oase, chirpic și fragmente ceramice, uneori prezintă diferențe notabile de inventar. Ast- fel, dacă Gr. 4 (nivel inferior) conținea, în afară de cenușă, cărbune și mici bucăți de chirpic, doar cîteva oase, două fragmente ceramice și un obiect de fier neprecizat (pafta, teacă de pumnal?), atît de puternic oxidat încît n-a rezistat nici celei mai fine încercări de prelevare, Gr. 1 (săpată numai parțial), aparținînd nivelului superior, avea drept inventar — în afara unei mici cantități de cenușă și cărbune — fragmente de chirpic, multe oase și o mare cantitate de ceramică, majoritatea întregibilă, aparținînd cu deo- sebire speciei fine, lucrată la roată. b) Cele mai înguste la gură și mai largi spre fund (Gr. 5—6), destinate cu siguranță inițial păstrării proviziilor, cele dezafectate acestui scop în urma deteriorării în timp fiind — uneori — transformate în gropi de co- lectare a resturilor menajere; nu poate fi cu totul exclusă, în funcție de inventar, și folosirea unora dintre ele în alte scopuri (practici rituale etc.). Ele conțin, în general, multă cenușă și bucăți de cărbune, fragmente de chirpic, oase, fragmente ceramice în număr relativ mare și — uneori — alte obiecte de folosință diversă. Un aspect oarecum particular îl prezintă Gr. 6 (nivel superior), săpată la baza valului de apărare, al cărei inventar era compus, în afara cîtorva mici fragmente ceramice și bucăți de cărbune, din două piese de metal mai deosebite, respectiv, e monedă de bronz și un obiect din bronz în formă de scoică (asupra cărora vom reveni în cele ce urmează). în porțiunea săpată pe terasa inferioară (III) s-a putut constata că gro- simea stratului de cultură nu depășește 0,10—0,15 m (exclusiv humusul vegetal), depunerea aparținînd numai nivelului superior dacic (II), sub care apare patul de stîncă nativă, nivelat intenționat în cea mai mare parte a acestei zone. Aici nu au apărut deocamdată complexe de locuire ci nu- mai mici aglomerări izolate de ceramică dacică fragmentară, în majoritate lucrate la roată. Este foarte probabil că terasa inferioară a platoului a fost realizată prin săparea în stîncă în cea de a doua fază a fortificației, ea neprezentînd terasarea de lut existentă în celelalte zone ale cetății. Scopul acestei amenajări pare, oricum, a fi fost altul decît acela al folosirii sale pentru locuire¹⁷. După cum am amintit și mai înainte, urme de locuire dacică au fost depistate și în afara promontoriului fortificat, pe pantele masivului de- luros din vecinătate. Astfel, pe panta nord-estică a acestuia, imediat de- asupra elementelor de fortificație care barează șaua de legătură, a fost clar delimitată, și defrișată în vederea viitoarelor săpături, o terasă arti- ficială (terasa A), de pe suprafața căreia a fost culeasă o mare cantitate de ¹⁷ Ne gîndim la folosirea ei ca „zonă sacră", nefiind cu totul exclus ca cerce- tările viitoare să ne ofere surpriza descoperirii în această zonă a unuia sau mai multor sanctuare. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divid între anii 1985—1987 211 Fig. 8. Divici „Grad". îmbinarea laturii de est a turnului-locuință (TO cu zidul de incintă, văzute dinspre sud. fragmente ceramice, lucrate cu mîna și la roată, ceea ce constituie un in- diciu pentru existența sigură în această zonă a mai multor complexe de locuire sau chiar ateliere. De asemenea, numeroase complexe de locuire au fost depistate prin cercetări de suprafață în zona sud-estică de la poalele promontoriului for- tificat, pe malul Dunării, ele aparținînd așa numitei „așezări civile", con- temporană și aflată în strînsă interdependență cu cetatea de pe „Grad". Materialul arheologic In ambele nivele de locuire, cu deosebire în cel superior, a fost scoasă la iveală o mare cantitate de material arheologic constînd din: ceramică lucrată cu mîna (Pl. II/l; III—VII) și la roată (Pl. VII—XIII), unelte, arme, material de construcție (în special cuie, scoabe și piroane) precum și alte obiecte din fier (Pl. XV/2; XVI—XVIII), piese de echipament militar (Pl. XXII/1—3), podoabe din piatră șlefuită, bronz și argint (Pl. XV/1, 3—4; XX/1; XXI; XXII/4) și obiecte de uz casnic (fusaiole, spatule, fragmente de vase de metal, etc.). Se remarcă, în primul rînd, ceramica, care ocupă — desigur — cea mai mare pondere în cadrul materialului arheologic descoperit, în forme tipice olăriei dacice din sec. I î.e.n. — I e.n. (cu deosebire pentru sec. I e.n.). în timp ce în nivelul inferior (I) predomină încă ceramica lucrată cu mîna, în nivelul superior (II) ceramica lucrată la roată apare într-o pro- porție deosebit de mare, atît cantitativ cît și ca varietate tipologică. Și, dacă în locuințele nivelului superior — chiar și în unele gropi — cera- mica lucrată cu mîna depășește, totuși, cantitativ pe cea lucrată la roată, în stratul de cultură al acestei faze și, mai ales, în zona incintei de piatră și a turnului — locuință (Tj) de pe acropola cetății, cea lucrată la roată este net predominantă. Ceramica lucrată cu mîna (Pl. II/l; III—VII) este realizată dintr-o pastă mai grosieră, de culoare brună sau brun-cărămizie, mai rar neagră 14* https://biblioteca-digitala.ro 212 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Calus Săcărin sau neagră-cenușie, și are în compoziție multe pietricele, în unele cazuri chiar o mare cantitate de paiete de mică. Tipologic, este reprezentată, mai ales, de diverse variante și dimensiuni ale vasului borcan (cu pereții mai mult sau mai puțin bombați), vase în formă de sac, de cești opaiț cu una sau două toarte, străchini, castroane și fructiere¹⁸. Ornamentele cele mai frecvente sînt brîurile în relief, alveolate sau crestate, butonii și motivele incizate (grupate, adeseori, în fascicule curbe sau drepte). Vasele lucrate la roată (Pl. II/2—3; VII—XIII; XIV/1—2, 4, 7) sînt rea- lizate dintr-o pastă de bună calitate și bine arsă, avînd pereții de culoare predominant cenușie, dar și cenușiu-roșiatică sau roșie. Tipologic, această categorie este reprezentată de oale cu corpul bombat, cești și căni, stră- chini, castroane, fructiere, capace, precum și de marile chiupuri de pro- Fig. 9. Divici „Grad“. Detaliul laturii de nord-vest a turnului -locuință (Ti), văzută din interiorul acestuia (substrucție-f-elevație). ¹⁸ Unele forme de vase din această categorie (pl. XIV73, 5), provenind — fără precizări stratigrafice — din zona „așezării civile" de pe malul Dunării, denotă particularități tipologice ce pot fi — măcar teoretic — mai vechi decît sec. I î.e.n. (respectiv din sec. III—II î.e.n.), ceea ce ar face posibile ca începutul locuirii aces- teia să fie anterior, celui al fortificației de pe dealul „Grad", desigur, cu condiția ca observațiile stratigrafice oferite de viitoarele săpături sistematice să confirme această presupunere. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici intre anii 1985—1987 213 vizii. Ornamentarea acestora este realizată, cel mai adesea, prin motive lustruite sau prin incizii drepte și în val. O categorie aparte a speciei ceramice fine, lucrate la roată, o consti- tuie vasele pictate cu benzi distanțate, mai late sau mai înguste, de cu- loare roșie sau brun-roșiatică, alternând, uneori, cu benzi de culoare alb- gălbuie (Pl. XIII). Ele se masează, aproape în exclusivitate în zona incintei de piatră și a turnului — locuință de acropola cetății. Cîteva observații referitoare la repartiția unor tipuri de vase pe cele două nivele de locuire ale cetății, pot deveni simptomatice — evident, dacă vor fi confirmate și de cercetările ulterioare — pentru o precizare mai fină a poziției lor cronologice, dacă nu în întreaga lume dacieă, măcar în cazul stațiunii de la Divici. Astfel, se remarcă — în primul rînd — prezența masivă, în cel de al doilea nivel al cetății, a marilor vase de provizii de culoare roșie — că- rămizie, lucrate la roată, cu buza orizontală și îngroșată, decorată prin șănțuire (dolia), paralel cu lipsa clin același nivel a chiupurilor cenușii cu buza în trepte. Un exemplar din acest ultim tip a fost descoperit însă în primul nivel de locuire. De asemenea, se cuvine a fi subliniate și limitarea prezenței tipului de capac tronconic, cu buză ușor profilată și prag inferior¹⁹, tot la cel de al doilea'nivel de locuire, comparativ cu celelalte tipuri de capace care apar în ambele nivele. Aceiași pare a fi și situația ceramicii fine lucrate la roată și pictată cu benzi roșii sau brun-roșcate, care este caracteristică cu deosebire tot ni- velului superior, apariția ei limitîndu-se — aproape în exclusivitate — la zona rezidențială de pe acropola cetății²¹. O constatare de ordin mai general, referitoare la categoria ceramicii fine, lucrate la roată, descoperită în ultimul nivel de locuire al cetății dacice de la Divici — „Grad“, este aceea că ea reprezintă o treaptă evolu- tivă mai avansată a olăriei dacice, caracterizată și prin prezența multor influențe romane. Ceramica de import este reprezentată prin cîteva fragmente aparținînd unor vase fine, de culoare roșie, și unor amfore de proveniență romană, precum și printr-un fragment de la o oală cu corpul bombat, lucrată la roată, pictată cu benzi late, albe, pe fond roșu, de factură celtică tîrzie, aflat — din păcate — în poziție secundară. în sfîrșit, nu putem încheia aceste observații preliminare asupra ce- ramicii descoperite pînă acum în cuprinsul stațiunii arheologice de la Divici, fără a aminti — deocamdată numai cu titlu informativ — de un obiect ceramic avînd o. semnificație mai deosebită. Este vorba de un capac fragmentar, de formă rotundă, cu corpul plat și prezentînd un mic buton- apucătoare în centru, descoperit în dărîmătura turnului-locuință (T,). De certă factură locală din punct de vedere al pastei, el prezintă pe fața su- ¹⁹ Această observație ar putea fi întărită și de constatarea că nici în primul (sec. II î.e.n.) și nici în cel de al doilea nivel (sec. I î.e.n.—începutul sec. I e.n.) al așezării dacice fortificate de pe „Stenca“ Liubcovei, capacele de acest tip nu sînt cunoscute, ceea ce ar presupune o datare a lor în special în a doua jumătate a sec. I e.n. (oricum nu mai devreme de începutul acestui secol). ²⁹ Ne referim strict numai la ceramica pictată în acest stil, căci, de exemplu, la „Stenca" Liubcovei, pictura cu benzi brune sau negre, spiralate, pe fond gălbui, este cunoscută încă cel puțin din sec. I î.e.n. https://biblioteca-digitala.ro 214 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin perioară de jur împrejurul marginii o inscripție în relief cu caractere latine²¹. Dintre piesele de metal aparținînd nivelului inferior (I) de locuire dacică de la Divici — „Grad“ se detașează două fibule fragmentare din bronz (Pl. XV/1, 4) și un fragment de la o pafta de fier (Pl. XV/2). Una dintre fibule (Pl. XV/4), căreia îi lipsește cea mai mare parte din ac, este de schemă Latene tîrzie, avînd portagrafa neajurată, arcul lățit și resortul alcătuit din patru spire, coarda acestuia fiind petrecută pe după arc. Exemplarul este lipsit de decor. Cea de a doua (Pl. XV/1), de la care se mai păstrează doar resortul și o parte din ac, este — se pare — tot o fibulă de schemă Latene tîrzie (sau, eventual, de la o fibulă-linguriță). Cheutoarea de pafta fragmentară (Pl. XV/2), din fier oxidat, are cîrli- gul terminat într-un buton piramidal²². Obiectele de metal descoperite în nivelul superior (II) sînt mult mai numeroase și variate, comparativ cu cele din nivelul mai vechi, cu deose- bire cele din fier. Se remarcă, în mod deosebit, cantitatea mare de cuie, scoabe și piroane (Pl. XVI), răspîndite pe aproape întreaga suprafață a cetății, dar — mai ales — în zona locuințelor, a turnurilor și a zidurilor de incintă. Din categoria uneltelor menționăm o spatulă fragmentară din os (Pl. XX/4), un cuțit curb (Pl. XVII/3) și o seceră (Pl. XVII/2), ambele din fier. Armele sînt reprezentate printr-un vîrf de săgeată piramidal (Pl. XVII/2) și două vîrfuri de lance, aproape identice (Pl. XVIII/3—4), din fier, descoperite în interiorul și în zona LP Tot aici poate fi amintit și un pinten de fier (Pl. XVIII/1), destul de puternic oxidat și ars, provenind din zona turnului-locuință (Ti). Fig. 10. Divici „Grad“. Zona sud-estică a platoului. Detaliu de săpătură, cu bolta distrusă a cisternei. ²¹ Piesa va face obiectul unei comunicări ulterioare, în speranța — destul de redusă, de altminteri — a descoperirii și celeilalte părți care lipsește. Probabil, că inscripția a fost realizată prin presarea lutului crud într-un tipar. ²² Ținem să mulțumim, și pe această cale, colegului dr. M. Babeș de la Institutul de Arheologie din București pentru ajutorul acordat la determinarea corectă a aces- tei piese. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in cetatea dacică de la Divici intre anii 1985—1987 215 Dintre obiectele de metal a căror utilitate n-o putem încă preciza cu destulă claritate, se evidențiază un vîrf piramidal din fier, cu un capăt lățit (Pl. XVII/1), o piesă fragmentară din argint de slabă calitate (Pl. XIX/2), turnată în tipar monovalv, avînd canturile tăiate oblic ce ar putea fi — eventual — un mîner de oglindă sau o toartă de vas, dar — mai ales — un obiect din bronz masiv (Pl. XIX/1), turnat într-un tipar monovalv în formă de scoică marină, cu partea inferioară lisă, nedispu- nînd de nici un semn sau vreun indiciu de prindere. Descoperit în Gr. 6, acest ultim obiect are o greutate de 225 gr. și pare a avea în compoziție destul de mult plumb²³. Este, fără îndoială, un import (probabil din lumea romană). Podoabele și accesoriile vestimentare sînt reprezentate printr-o amu- letă din piatră semiprețioasă șlefuită și perforată (Pl. XX/1), o brățară fragmentară din argint, cu secțiunea rotundă (Pl. XXII/4), ambele piese fiind descoperite în L₂, precum și două fibule din bronz, cu corpul puter- nic profilat (Krăftig profilierte Fibeln), importante pentru datare. Prima dintre ele (Pl. XXI/2), bine păstrată, are piciorul neajurat și arcul, ter- minat printr-un buton biconic și cu capul lățit, prevăzut cu un buton pro- filat, semisferic. Cea de a doua (Pl. XXI/1), de dimensiuni mai mici prezintă doi butoni decorați pe arc și are corpul terminat tot printr-un buton biconic. Pe nivelul final de distrugere al fortificației au fost descoperite și cîteva piese de echipament militar roman, respectiv un buton de bronz argintat (Pl. XXII/3) și cîteva plăcuțe de la „lorica squamata" (Pl. XXII/1—2). Singura monedă descoperită pînă în acest moment la Divici — „Grad" este o piesă romană de bronz, mai precis un as postum al lui Germanicus, bătut în anii 40—41 e.n. de împăratul Caligula în cinstea tatălui său²⁴. Considerații preliminare asupra cronologiei stațiunii Cele mai importante elemente pentru datare sînt piesele de metal, în special podoabele și accesoriile vestimentare, la care se adaugă — firește — moneda. Indicații cronologice ne sînt oferite, desigur și de tipologia ceramicii²⁵. în stadiul actual al cercetărilor, datarea nivelului inferior (1) al cetă- ții dacice de la Divici — „Grad" se sprijină, în primul rînd, pe fragmentul de pafta din fier și pe fibula de bronz de schemă Latene tîrzie. Astfel, fragmentul de pafta — chiar în lipsa altor precizări tipologice datorate absenței balamalei — aparține unei categorii de obiecte plasate ²³ Ne-am gîndit, inițial, la utilizarea ei ca pond, dar — la asemenea greutate — piesa nu are echivalent nici în sistemul ponderal grecesc și nici în cel roman. Pro- babil că este, la origine, o piesă componentă a unui monument figurativ mai com- plex. ²⁴Determinarea a fost făcută de colega Dana Bălănescu, de la Muzeul județean Reșița (care o va și publica, în detaliu, ulterior), cu trimitere la R.I.C., 44 și 49—51. Piesa, foarte bine păstrată, este considerată a fi relativ rară. ²⁵ Datorită marii cantități de material și a stadiului incipient de cercetare, ea nu poate fi folosită, deocamdată, decît în linii mari ca argument cronologic, pre- lucrarea ei tipologică urmînd a fi făcută într-un stadiu mai avansat al cercetării. https://biblioteca-digitala.ro 216 Marian. Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin într-un orizont unitar în cadrul lumii dacice, respectiv, în cursul seco- lului I î.e.n.²⁶. Pentru fibula de bronz de schemă Latene tîrzie, cea mai apropiată' analogie^în timp și spațiu o constituie exemplarul aproape identic desco- perit în nivelul superior al așezării dacice fortificate de pe „Stenca" Liubcovei²⁷, datat în cursul sec. I î.e.n. — începutul sec. I e.n. In consecință, nivelul inferior al fortificației de pe dealul „Grad" poate fi plasat, deocamdată, în intervalul cuprins între sec. I î.e.n. — începutul sec. I e.n. Pentru nivelul superior (II) al acesteia, fosile directoare pot fi consi- derate cele două fibule cu corpul puternic profilat și moneda romană de bronz, descoperită în Gr. 6. Prima dintre fibule, cea cu o nodozitate semicirculară pe arc și capul mult lățit (Pl. XXI/2), este o variantă a tipului Almgren 6 8²⁹, ce nu poate fi mai veche de secolul I e.n.²⁹, ea apărînd frecvent pe teritoriul Daciei și în cursul sec. II e.n.³⁰. Cea de-a doua mai mică, cu doi butoni decorați pe arc (Pl. XXI/1), este o variantă a tipului Almgren 82³¹, denumită și variantă „orientală" a acestui tip³², a cărei datare oscilează — conform opiniilor exprimate pînă în prezent — între sfîrșitul sec. I î.e.n. și a doua jumătate a sec. I e.n.³³. După cum am mai menționat, se adaugă aici și asul postum a lui Germanicus, bătut de Caligula între anii 40—41 e.n. Pe baza tuturor acestor argumente, considerăm că datarea celui de al doilea, și ultim, nivel de locuire al cetății dacice de la Divici — „Grad?, în cursul sec. I e.n. (cu precădere către mijlocul și cea de a doua jumătate a acestui secol) este pe deplin asigurată. O datare cu precădere către mijlocul și a doua jumătate a sec. I e.n. a celui de al doilea nivel este indicată și de prezența chiupurilor roșii de tip „dolia", paralel cu absența din cadrul său a chiupurilor cu buza în trepte (cenușii)³⁴. ²⁸ M. Babeș, Paftalele Latene tîrzii din sud-estul Europei, în SCIVA, 34, 1983, 3, p. 196—221 (în special, p. 214). ²⁷ Piesă încă inedită. în colecția Muzeului din Reșița. ²⁸ O Almgren, Studien uber Nordeuropăischen Fibelformen, Leipzig, 1923, p. 34 și urm.. Taf. IV/68. ²⁸ Ibidem. A se vedea, în această nroblemă, mai ales recenzia lui M. Babe.ș Ia lucrarea lui D. Berciu, Buridava dacică, în SCIVA, 33, 1982, 2, p. 250—257 (în spe- c’al, p. 253 și nota 14). De asemenea., E. Riha, Die Rdmischen Fibel aus Augst und Kaiseraunst, 1979, p. 73; S. Cociș, Fibule romane in Dacia preromană, în Acta MP,, VIII. 1984, p. 150—151. ²⁰ în acest sens, cităm doar: E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel. C. Pop, Castrul roman de la Buciumi, Cluj-Napoca, 1972, p. 87, Pl. XCI; S. Șanie. Civilizația romană la est de Carpați și romanitatea pe teritoriul Moldovei (sec. II î.e.n.—III e.n.). Iași, 1981, p. 63. ³¹ O. Almgren, op. cit., p. 34 și urm.; Taf. IV/82. ³² R. Coăîviă, Ant’cke fibule s podrucja Siska, Zagreb, 1980, p. 24, (136—139). ³³ M. Babeș, în SCIVA, 33, 1982, 2, p. 253 și nota 15; S. Cocis, op. cit., în Acta MP, VIII, 1984, p. 150—151. ³⁴ Pentru datarea cu precădere a chiupurilor cenușii, cu buza în trepte, la sfîr- șitul sec. I î.e.n.—prima jumătate a sec. I e.n., precum și a chiupurilor cărămizii de tio ,.dolia" în a doua jumătate a sec. I e.n.. a se vedea, în special: T. Glodariu, Con- tribuții la cronologia ceramicii dacice în epoca Latine tîrzie, în Studii dacice, Cluj- Napoca. 1981. p. 156—157, 160—161; idem. Așezări dacice și daco-romane la Slimnic, București, 1981, p. 76. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 217 în concluzie, prin toate cele arătate mai înainte, descoperirile efectuate la Divici — „Grad" în campaniile din anii 1985—1987, încep să contureze imaginea unui deosebit de important complex dacic, de fapt cea mai mare și complexă fortificație dacică cunoscută pînă în prezent în zona de sud- vest a României. Centrul de greutate al acestui complex îl constituie — cel puțin în faza finală — cetatea, asigurată printr-un sistem defensiv de adîncime (trei valuri de pămînt), precum și prin două șanțuri și un val ce barează șaua de legătură. Platoul fortificat are două incinte de piatră. Prima (acropola) situată în zona sa cea mai înaltă, are o formă probabil rectangulară, incluzînd pe traiectul său și un turn-locuință (T,), cu etaj de cărămidă. Cea de a doua, înconjoară terasa mijlocie a platoului și avea inițial — cu multă probabilitate — un turn de piatră la extremitatea sa sud-estică, sub care se află o cisternă. Cea de-a treia terasă era apărată numai natural, prin pantele abrupte ale promontoriului. Se mai adaugă, în afara cetății, locuirile de pe terase și din „așezarea civilă" de la poalele promontoriului. Au fost constatate două nivele succesive de locuire: nivelul inferior (I) datat în sec. I î.e.n. — prima jumătate a sec. I e.n. și nivelul superior (II), plasat cronologic în cursul sec. I e.n. O eventuală începere a locuirii la Divici — „Grad" înainte de sec. I î.e.n. nu poate fi susținută deocamdată, deoarece lipsesc materialele caracteristice. Sfîrșitul violent al cetății poate fi pus pe seama conflictelor militare daco-romane de la sfîrșitul sec. I e.n., el petrecîndu-se cel mai devreme în vremea lui Domițian și cel mai tîrziu în cursul primei campanii de cucerire a Daciei de către Traian (101—102 e.n.). Desigur, precizări cronologice mai fine, precum și alte detalii istorice ne vor fi puse la dispoziție de cercetările viitoare. Alături de așezările fortificate de la Pescari și Liubcova, precum și de cea de la Socol-„Palanaiki Breg“, cetatea dacică de la Divici vine să completeze în mod impresionant cunoștințele noastre despre prezența dacică în sud-vestul României. Sîntem convinși că cercetările viitoare din acest punct vor contribui cu descoperiri și date deosebit de valoroase la mai buna cunoaștere de ansamblu a civilizației dacice, în intenția colectivului de cercetare și a conducerii Muzeului de istorie al județului Caraș-Severin fiind și con- servarea „in situ" a acestui important monument arheologic de pe linia Dunării. MARIAN GUMA — SABIN ADRIAN LUCA — CAIUS SĂCĂRIN https://biblioteca-digitala.ro 218 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin DIE WICHTIGSTEN ERGEBNISSE DER 1985—1987 DURCHGEFUHR- TEN ARCHĂOLOGISCHEN ERFORSCHUNG DER DAKERFESTUNG VON DIVICI (Zusammenfassung) In schriftlichen Quellen unerwăhnt, von der Fachliteratur unbekannt, befindet sich die im Mai 1985 entdeckte Festung auf einem felsigen Promontorium am Donau- ufer, zwischen den Flusskilometem 1065—1066, ungefăhr 3,5 km westlich vom Dorf Divici (Gemeinde Pojejena, Kreis Caraș-Severin). Die wichtigsten Befestigungselemente — Erdwalle, Mauern, und Steinthilrmer, mit Ton gebunden, einschliesslich ein Wohnthurm mit steinernem Erdgeschoss und Stockwerk aus schwach gebrannten Ziegeln — befinden sich auf einem dreieckigen Promontorium dessen lange Axe in Richtung SSW—NNW orientiert ist. Hier wur- den bis jetzt mehrere Wohnungen (L 1—3), Gruben (Gr 1—6) und eine Zisteme erforscht. Das Verteitigungssystem wird von zwei Verteitigungsgrăben ergănzt. Diese sind von einem Erdwall getrennt, der seinerseits den Verbindungssattel mit einem im NW des Promontoriums befindlichen Berge versperrt, und auf dessen Gipfel noch drei aufeinanderfolgende Erdwalle sich befinden. Spuren von dakischer Bewohnung wurden auch ausserhalb des befestigten Pro- montoriums gefunden, auf mehreren kunstlichen in den Abhang des Berges gegra- benen Terassen, sowie am Donauufer, am Fusse des besfestigten Promontoriums, wo sich die sogenannte „Zivilsiedlung“ befindet. Ein reiches und vielfăltiges archăologisches Material kam zum Vorschein. Es handelt sich um Keramik (handgearbeitete sowie mit dem Rad erzeugte), mit typischen dakischen Formen. mehrere Metallgegenstănde (Năgel, Bauklammer, grosse Năgel, Werkzeug und Waffen aus Eisen, Teile militărischer Ausriistung, geschliffener Steinschmuck, Bronze und Silberschmuck, Haushaltsgegenstănde und eine rbmische Bronzemiinze aus den Jahren 40—41 u. Z. Bis jetzt wurden zwei Wohnniveaus festgestellte. Das untere Niveau (I), kann man in die Zeitspanne zwischen dem I. Jh. v.u.Z. und der Anfang des I. Jh. u.Z. datieren, wăhrend das zweite Niveau (II). in das I. Jh. u.Z. eingereiht wurde (ge- nauer in die Mitte und die zweite Hălfte dieses Jahrhunderts.) Vorlăufig darf man schlussfolgern dass die entgiiltige Vernichtung der Festung im Rahmen der rbmischen Erroberung in die Zeitspanne zwischen der Herrschaft Domitians und. spătestens, dem Eroberungskrieg Daziens durch Trajan (101—102 u.Z.) fălit. Diese Festung scheint die grbsste Dakerfestung, und die einzige mit steinernen Mauern zu sein, die bis heute im Sudwestrumănien (Banat) bekannt ist. https://biblioteca-digitala.ro DIVICI — „GRAD“ Plan de situație cu localizarea săpăturilor. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Pl. I. Divici „Grad“. Plan de situație cu localizarea săpăturilor și a principalelor elemente de fortificație. Banatica voi. IX. cd. 13/89 — planșă între pag. 218—219. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro M. Gumă — S. A. Luca — C. Săcărin • Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice efectuate în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 https://biblioteca-digitala.ro Pl. II. Ceramică hhttps://bibllOteca-digitaia.rO - - ' Banatica voi. IX. cd. 13/89 — planșă între pg. 218—219. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 219 Pl. III. Ceramică dacică lucrată cu mîna. https://biblioteca-digitala.ro 220 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. IV. Ceramică dacică lucrată cu mîna. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 221 Pl. V. Ceramică dacică lucrată cu mîna. https://biblioteca-digitala.ro 222 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. VI. Ceramică dacică lucrată cu mîna. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 223 PI. VII. Ceramică dacică lucrată cu mina. https://biblioteca-digitala.ro 224 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro 226 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. X. Ceramică dacică lucrată la roată. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 227 Pl. XI. Ceramică dacică lucrată la roată. https://biblioteca-digitala.ro 228 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. XII. Ceramică dacică lucrată la roată. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 229 Pl. XIII. Ceramică dacică pictată. https://biblioteca-digitala.ro 230 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici intre anii 1985—1987 231 Pl. XV. Obiecte de bronz (1, 3—4) și fier (2) din nivelul inferior (I). https://biblioteca-digitala.ro 232 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. XVI. Cuie (1—2, 5), scoabe (3—4) și piroane (6—7) din fier. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 233 Pl. XVII. Vîrf (1), seceră (2) și cuțit (3) din fier. https://biblioteca-digitala.ro 234 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. XVIII. Arme (2—4) și pinten (1) din fier. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 235 Pl. XIX. Obiecte din bronz (1) și argint (2). https://biblioteca-digitala.ro 236 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca —■ Caius Săcărin https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în cetatea dacică de la Divici între anii 1985—1987 237 Pl. XXI. Fibule din bronz din nivelul superior (II). https://biblioteca-digitala.ro 238 Marian Gumă — Sabin Adrian Luca — Caius Săcărin Pl. XXII. Piese de echipament militar roman (1—2, din bronz; 3, din bronz argintat} de pe nivelul final de distrugere al cetății și brățară de argint (4). https://biblioteca-digitala.ro AȘEZAREA ROMANĂ TÎRZIE DE LA MOLDOVA VECHE DIN PUNCTUL „VINOGRADA-VLAȘKICRAI“ (JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN) Situată pe malul Dunării, la ieșirea din localitatea Moldova Veche, înspre comuna Pescari, așezarea romană tîrzie din punctul Vinograda se înscrie în categoria așezărilor rurale, larg datate în secolele III—IV e.n. si atît de numeroase în partea sud-vestică a fostei provincii Dacia (fig. 1/A). Malul fluviului, ca parte componentă a terasei mijlocii a Dunării, atinge o cotă de 2—3 m în zona așezării și este supus unui proces con- tinuu de eroziune. Anual se înregistrează o degradare a malului cu 0,50—1 m, datorită atacării bazei sale de către apele fluviului. In profi- lul rămas, cu aspect lutos și depuneri de loess, se poate observa relativ ușor conturul unor complexe (bordeie, locuințe de suprafață, gropi), din epoci diferite, începînd din neolitic și pînă în secolul al XlII-lea. Conținutul arheologic al acestora poate fi recuperat și de pe plajă, însă de cele mai multe ori ajunge în colecții particulare. Atît investigațiile arheologice întreprinse în acest perimetru cît și materialul descoperit, au permis conturarea unei așezări romane tîrzii. Pentru o delimitare mai exactă trebuie relevat faptul că, așezarea în cauză, se întinde pînă în intravilanul localității Moldova Veche, denumit de localnici Vlașkicrai. Relatările localnicilor cît și materialul arheologic apărut odată cu retragerea sezonieră a apelor Dunării, fac posibilă apre- cierea că așezarea a devenit submersă în proporție de 80Vc, în urma con- struirii sistemului hidroenergetic de la Porțile de Fier. Prin executarea a opt secțiuni (fig. 2) s-a delimitat latura nordică a așezării, aflată la 50 m de malul fluviului. Descrierea locuințelor și a materialului arheologic rezultat Au fost cercetate un număr de cinci locuințe, dintre care, cea notată cu L₃, datată în secolele VIII—IX, nefăcînd obiectul prezentului material. Locuința 1 (Lj; fig. 3/1) a fost dezvelită în S/I, nefiind cercetată inte- gral. Conturul ei apare la 0,25 m sub nivelul actual. Delimitarea peri- metrului acesteia a fost ușor de realizat datorită fragmentelor de chir- pici răspîndite relativ uniform între carourile 1—6 ale secțiunii. Por- https://biblioteca-digitala.ro 240 Ovidiu Bozu — Georgota El Susi Fig. 1/A — Harta descoperirilor arheologice de secol III—IV e.n. din județul Caraș-Severin. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 241 REPERTORIUL AȘEZĂRILOR DE SEC I-IVe.n DIN JUDEȚUL CARAȘ SEVERIN 1 AȘEZĂRI DE SEC M-IÎ e n 2 MONEDE ; A-tezaure B-moneda izolata 3 FIBULE DE SEC m g 4 URME DE PRELUCRARE A FIERULUI hr LOCALITATE A 1 3 4 $ LOCALITATEA 1 3 4 crt 9 1 Aqodici . • • 36 MâcesAt a • O 2 Bârbosu • • 37 f^auren» • • 3 Bazjas • 36 Mehadia • • 4 Berliș+e • • 39 Merwna • • • 5 Berzcvia • • • • 40 flilco^eni • 6 Bocșa • • • 41 Moldova Uoud • • • • • 7 Borlova • 42 Mo'dO/o Veche • • • • • a Brodișorul de Ja> • 43 Watdâș • 9 Brtbu • • 44 Hicohnt .• • 10 Brosteni • • • 45 Ocna de Fier • • 11 Caransebeș • • • 46 Oravitg • • 12 CiclOva Româno • 47 Pescari • 13 Ciorteo • 48 Pojejena • • • • 14 Cîmpia • 49 Prigor • 15 COmonsfț • • 50 Rodimna • • • 16 Cnjcovăț • • 51 Pamro • • O • 17 Cuptoare - Cornea • 52 Râcâjdia • • 18 Ci^tuore - Resda • • 53 Reșița • • 19 Dolboset • • 54 Rusova Moua • 20 Dez.eș+i ' • • 55 Sosea Romană • 21 Divici • 56 Sichievita • 22 Lomasnca • 57 Slatina Urm • • 23 Buleu o • • 58 Socol • • 24 Fizeș • 59 Săpatul Vechi • • 25 Fir liup • • 60 Șosdea • • 26 Forotic • • 61 Tereqovc • 27 Ghertenis • 52 Ticvamu mic • - • • 28 Gornea • • • 63 Vărădia • • 29 Grădinari • • • • 64 Vrani 0 - • 30 Greom • • • • • 65 Vraci ut 0 • 31 lom • • 66 Valea Mare • • 32 Iert of • 67 Valea Pat • • 33 Ihdia • • • • 68 Petnlgra • • 34 • • • 69 Do^nccc-j • • 35, Liubcova • • 70 Top/et 9 • Fig. 1/B — Repertoriul descoperirilor de secol III—IV e.n. din județul Caraș-S^- verin. ' https://biblioteca-digitala.ro 242 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi Fig. 2 — Plan de situație a așezării de la Moldova Veche https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 243 16* uni ii iiiiii ii in iii ii ii i ni i nrm~n viii i ii 1111111 h i r 111 n’TTrTnTTTi i! 1111 ni Fig. 3. — Planul locuințelor cercetate. (Sc. 1 :100). https://biblioteca-digitala.ro ■244 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi țiunea cercetată are laturile de 4,60X3,40 m, cu un plan de formă rectan- gulară, ce delimitează o suprafață locuită de 15 m². Fundul locuinței, albiat, mai înalt pe latura de sud (0,60 m), se adîncește spre centrul ei (0,80 m) de la suprafața solului. La 1,20 m de latura vestică și la 1 m de cea sudică, a fost surprinsă o vatră de formă ovală, cu dimensiunile de 0,80X1,10 m. Vatra a fost construită din lut galben pe un pat de pie- tricele de rîu peste care s-a aplicat un strat de lipitură fără urme de refacere, de culoare brun-cărămizie, de consistență dur.ă, aproape vitrifi- cat. Lîngă vatră, la circa 0,20 m de latura vestică a apărut o groapă cu diametrul gurii de 0,80 m, ce se adîncește la 0,90 m sub nivelul locuinței. Din ea au rezultat fragmente ceramice și oase de animale. A doua groapă, cu dimensiunile de 1,25X1,40X1,10 m e amplasată la 0,40 m de latura de sud-vest a locuinței, conținînd resturi ceramice, cărbune, bucăți de perete ars și un important lot faunistic. Dispusă la nivelul de călcare al complexu- lui, cu pereții oblici în partea superioară, îngustați spre baza ei (diame- trul 1 m), aceasta servea probabil la depozitarea alimentelor. Din stratul de umplutură al locuinței, a rezultat un bogat material arheologic concretizat, în primul rînd, printr-o însemnată cantitate de ceramică, de uz comun, lucrată la roată. Adoptarea clasificării acesteia pe criteriul calității pastei și a culorii este motivată de starea fragmentară, fără a omite însă criteriul formei. a. Ceramica fină cenușie este ilustrată prin următoarele: oală (fig. 4/1), fragment de buză cu decor realizat din două linii incizate, dispuse sub aceasta, diametrul gurii la exterior (dg.) 16 cm; oală (fig. 4/2), fragment buză, dg. 18 cm; oală (fig. 4/5), fragment buză, dg. 13 cm; oală (fig. 4/6), fragment buză, dg. 12 cm; oală (fig. 5/2), fragment buză cu decor lustruit, format dintr-o dungă simplă și alta în zigzag, ușor adîncite, alternante, același ornament fiind aplicat și pe suprafața buzei, dg. 11 cm; oală (fig. 5/3), fragment buză, dg. 20 cm; oală (fig. 5/4), fragment din partea superioară a vasului cu ornament aplicat pe tot corpul, constînd din dungi verticale, în tehnica lustruirii, dg. 24 cm; castron (fig. 8/1), fragment buză, dg. 20 cm; castron (fig. 9/1), fragment din partea superioară, orna- mentat cu canelură sub buză, dg. 19 cm; castron (fig. 9/2), fragment buză, dg. 19 cm; castron (fig. 9/3), fragment buză, dg. 25 cm; strachină (fig. 9/5), fragment buză, dg. 28 cm; strachină (fig. 9/6), fragment buză, dg. 30 cm; cană (fig. 4/3), fragment din partea superioară, dg. 7 cm; cană (fig. 4/4), fragment din partea superioară, dg. 10 cm; cană (fig. 5/1), fragment buză cu ornament lustruit, din dungi orizontale și oblice dispuse sub ea, dg. 14 cm; mai multe fragmente ceramice provenind din partea infe- rioară a unor vase cu fundul drept (fig. 1/6—7), diametrul fund (df.) 8—10 cm, sau rotund (fig. 11/5, 8), df. 9 cm și 10 cm; fragmente din pastă fină cu ornamente lustruite constînd din dungi orizontale ce înca- drează o alta în zigzag (fig. 11/10, 15), ornament în brăduț (fig. 11.16), dungi orizontale și verticale (fig. 11/17). b. Ceramică zgrunțuroasă cenușie: oală (fig. 4/7), fragment buză, dg. 16 cm; oală (fig. 4/9), fragment buză, dg. 16 cm; oală (fig. 4/10), fragment buză, dg. 18 cm; două fragmente din partea inferioară a unui vas (fig. 11/2), df. 7 cm; și (fig. 11/3), df. 3 cm; oală (fig. 5/5), fragment din partea superioară cu un orificiu cu diametrul (d.) de 5 mm sub buză, dg. 15 cm. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 245 https://biblioteca-digitala.ro 246 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 247 https://biblioteca-digitala.ro 248 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi c. Ceramică fină neagră-cenușie: oală (fig. 7/2), fragment buză, dg. 15 cm; castron (fig. 10/3), fragment buză ornamentată cu nervuri reliefate și dungi lustruite, aplicate în adîncitura dintre nervuri, dg. 19 cm; castron de mici dimensiuni (fig. 10/4), fragment din partea superioară avînd pe corp nervuri reliefate și dungi lustruite, dg. 12 cm; castron (fig. 10/5), fragment buză ornamentat prin lustruire, cu o dungă în zig- zag încadrată de alte două orizontale, dg. 20 cm; castron (fig. 10/6), frag- ment buză, pereții vasului sînt prevăzuți cu nervuri și ornament în dungi lustruite, pe suprafața buzei fiind aplicată o linie lustruită în zig- zag, dg. 26 cm; fragmente ceramice cu nervuri și dungi lustruite (fîg. 11/20). d. Ceramică semifină brun-cărămizie: oală (fig. 6/2), fragment buză, dg. 12 cm; oală (fig. 6/1), fragment buză, dg. 12 cm; e. Ceramică semifină brun-negricioasă: cană (fig. 6/3), fragment buză ornament cu pieptenul și canelură aplicată sub ea, dg. 17 cm; oală (fig. 6/5), fragment buză cu caneluri fin incizate dispuse pe umerii vasu- lui, dg. 13 cm; oală (fig. 6/6), fragment buză, dg. 26 cm; oală (fig. 6/7), fragment buză cu ornament incizat în zigzag dispus pe umerii vasului, dg. 21 cm; oală (fig. 6/8), fragment buză, dg. 20 cm; cană (fig. 6/9), frag- ment buză, dg. 22 cm; oală (fig. 11/4), fragment fund, df. 7 cm; castron (fig. 6/4), fragment buză, dg. 12 cm. f. Ceramică fină cu glazură verde deschis: fragmente din partea supe- rioară a unei farfurii, dg. 30 cm, (fig. 10/1). g. Ceramică semifină roșie-cărămizie: fragment dintr-un fund de oală (fig. 11/1), df. 9 cm; castron (fig. 10/2), fragment buză, dg. 24 cm. Alte obiecte: fusaiolă (fig. 14/11), de formă bitronconică, din pastă fină cenușie, d. 4,5 cm, h. 2 cm; fusaiolă (fig. 14/13), de formă rotundă din pastă fină cenușie, d. 3,5 cm, h. 7 mm; fusaiolă (fig. 14/12), bitron- conică din pastă zgrunțuroasă brună, d. 3 cm, h. 1,5 cm; pieptene din os (fig. 14/4), de tip bipen, confecționat din trei plăcuțe, prinse în trei nituri de fier. Ornamentul aplicat pe plăcuțele mediane este realizat prin incizii fine, linii paralele orizontale ce încadrează o linie în zigzag. Marginile plăcuțelor sînt ornamentate cu crestături incizate. Piesa a fost descope- rită în fața vetrei și prezintă următoarele dimensiuni: lg. 10 cm, lț. 3,5 cm, grosime (gr.) 0,6 cm; verigă de fier (fig. 15/6), cu profil rotund, d. 3,6 cm, gr. 5 mm; cuțit (fig. 15/3), de fier, lg. 8,5 cm, lț. lamă 1,4 cm. Din locuință s-au prelevat trei monede: una de bronz Marcus Aure- lius pentru Antoninus Pius (161) și alte două din același material, puter- nic corodate, de secol IV e.n., de tipul „folling horseman"¹. Locuința 2 (L₂; fig. 3/2) a fost surprinsă în dreptul careurilor 10—14 din S/III, la 0,35 m adîncime. Orientată sud-vest/nord-est, prezintă un plan patrulater, cu colțurile rotunjite, avînd următoarele dimensiuni: 2,50X2,20 m. Laturile sale delimitează o suprafață interioară de 5,5 m². In centrul locuinței a fost dezvelită o vatră construită din pietre plate și fragmente de cărămizi romane, avînd o formă pătrată, cu laturile de 0,50X0,50 m. Din jurul acesteia a fost prelevată cea mai însemnată can- ¹ Toate monedele rezultate, atît din săpătură cît și din perimetrul așezării, cu excepția celor recuperate de cetățenii Drăghia Vasile și Folea Ionel, au fost oferite spre publicare colegei Dana Bălănescu. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 249 Fig. 7 — Ceramică cenușie zgrunțuroasă și brun-negricioasă din L₁ (2), L₂ (1, 3—9) din https://biblioteca-digitala.ro 250 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi titate de ceramică aparținătoare locuinței. O a doua vatră construită din lut galben pe un pat de pietriș, a fost evidențiată între careurile 6—7, la 4,80 m de colțul sudic al complexului. De pe lipitura aproape vitrifi- cată a vetrei s-au recoltat fragmente ceramice din pastă semifină, de culoare brună și brun-negricioasă. Inventarul locuinței este mai sărac în raport cu cel provenit din LP a. Ceramică fină cenușie: văscior (fig. 8/5), fragment din partea supe- rioară, dg. 9 cm, dm. 12 cm, h. 14 cm; castron (fig. 8/2), fragment din partea superioară ornamentat cu canelură îngustă aplicată pe umerii vasului, dg. 24 cm; castron (fig. 8/3), fragment buză, dg. 27 cm; alte frag- mente ceramice cu ornamente lustruite, ușor adîncite (fig. 11/9, 11—13), castron (fig. 9/4), fragment buză, dg. 27 cm. b. Ceramică zgrunțuroasă cenușie: oală (fig. 4/8), fragment buză, dg. 20 cm; oală (fig. 7/1), fragment buză, dg. 14 cm; oală (fig. 7/3), frag- ment buză, dg. 16 cm. c. Ceramică semifină brună și brun-negricioasă: oală (fig. 7/4), frag- ment buză cu ornament dispus sub gîtul vasului, realizat din caneluri înguste, dg. 14 cm; oală (fig. 7/5), fragment buză, dg. 24 cm; oală (fig. 11/14), fragment buză cu ornament în zigzag incizat; fragmente ceramice cu ornament canelat (fig. 11/18). d. Ceramică fină roșie-cărămizie: fragment dintr-un vas (fig. 11/19) ornamentat cu nervuri. Alte obiecte: cuțit cu lama curbată înspre interior (fig. 15/5), Ig. 19,5 cm, lț. 1,2 cm; vîrf de fier (fig. 16/2), cu orificiul de prindere, ce provine de la o țapină, Ig. 19,5 cm, d. orificiului de fixare 5,2 cm; fibulă de fier (fig. 14/6), tipul cu balama, o variantă a fibulei cu capul în formă de T, Ig. 5 cm, lț. 1,8 cm. Din interiorul locuinței provin și trei monede de bronz, un follis, Constantius II (347—348), un antoninian probabil Traianus Decius (249— 251) și un alt follis de la Constantius II (355—361). Locuința 4 (L₄; fig. 3/3) a fost evidențiată în S/VIII, carourile 2—4, la 0,40 m de nivelul actual. Planul acesteia este oval, avînd pe axe 2,80X4,60 m și delimitînd o suprafață locuibilă de 12 m². La 20 cm de latura nord-vestică a fost descoperit un cuptor de copt pîine. Orientat est-vest, de formă rotundă, alungit spre gura de deservire, cuptorul are dimensiunile de 1X1,15 m. Săpat în pămîntul galben, conturul lui (mai precis urmele pereților și a bolții prăbușite pe vatra cuptorului) apare la 0,35 m de nivelul de călcare actual. Vatra păstrată intact de culoare albăs- truie-cenușie și aspect vitrificat se află la 0,50 m. Gura de alimentare nu depășește iățimea de 35 cm. In dreptul acesteia a fost descoperită lama unui cuțit de fier (fig. 13/19), cît și urme de cărbune și cenușă. Pereții cuptorului se păstrează pe o înălțime de 20 cm, avînd o grosime de 1,5—2 cm. înclinați încă de la baza vetrei, sugerează o boltă joasă. Pe latura de sud-vest a locuinței, la 20 cm distanță și la 0,60 m adîncime, a fost dezvelită o vatră deschisă. Aceasta prezintă o formă rotundă, cu diametrul de 1 m, avînd aceeași tehnică de construcție cu cele din Lₙ L₂. Atît cuptorul cît și vatra se găsesc mai sus cu 25—35 cm față de fundul locuinței, aflată la 0,85 m de solul actual și la 0,50 m sub nivelul antic. La 10 cm în fața vetrei s-a conturat o groapă ovală cu d. gurii de 1,20 m. Cu pereți drepți și baza rotundă, groapa se adîncește la 1,80 m de solul https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 251 https://biblioteca-digitala.ro 252 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 253 actual și 1 m de la nivelul de călcare din locuință. Materialul arheologic rezultat din groapă cuprinde resturi ceramice, un capac de vas (fig. 12/19), cărbune etc. Avînd în vedere datele stratigrafice avansate, presupunem că groapa și locuința au fost contemporane. Groapa era utilizată pentru depozitarea și păstrarea alimentelor, gura ei fiind acoperită cu un chepeng de lemn. a. Ceramică fină cenușie: oală (fig. 12/4), fragment buză, dg. 19 cm; castron (fig. 12/8), fragment buză, dg. 26 cm castron (fig. 12/9), fragment buză, dg. 26 cm; castron (fig. 12/5), fragment buză, dg. 16 cm. b. Ceramică zgrunțuroasă cenușie: oală (fig. 12/13),- fragment buză, dg. 11 cm; oală (fig. 12/1), fragment buză, dg. 14 cm; văscior (fig. 12/11), fragment buză, dg. 5,5 cm. c. Ceramică semifină brună și brun-negricioasă: oală (fig. 12/12), fragment buză, dg. 11 cm; capac de vas (fig. 12/19), ornamentat cu cres- tături pe buză, lucrat cu mîna, dg. 8 cm, h. 5,5 cm. Alte obiecte: fibulă de bronz (fig. 13/11), cu piciorul simplu îndoit, de tipul I/a²; acul și resortul de la o fibulă de bronz (fig. 13/12), Ig. 4 cm, Iț. peste resort 1,2 cm; fragment aplică (?) de bronz (fig. 13/14), Ig. 3,5 cm, Iț. 1 mm; piesă de bronz (fig. 13/15), tubulară, ornamentată cu incizii la ambele capete, Ig. 3,5 cm, d. 4 mm; fragment lorica de bronz (fig. 13//16); Ig. 3,5 cm. It. 2 cm; cuțit de fier (fig. 13/19), descoperit pe vatra cupto- rului de pîine, Ig. 11,5 cm. Iț. 1,5 cm; cuțit de fier (fig. 15/4), Ig. 10 cm, Iț. 0,8 cm. în locuință s-au descoperit patru monede de bronz, un follis, Constan- tinus I (320), doi follis, Constantius II (347—348), și un follis Constan- tius II (351—355). Locuința 5 (Lₛ; fig. 3/4), a fost dezvelită la 4,80 m est de L₄, între carourile 8—12 ale secțiunii S/VIII. Conturul ei a fost surprins la 0,40 m de nivelul actual și are un plan dreptunghiular, măsurînd pe axe 3,95X4,20 m. Laturile ei delimitează o suprafață interioară de 16,60 m². Fundul locuinței se află la 0,75 m sub nivelul actual și la 0,35 m sub cel antic. în centru s-a descoperit o vatră cu d. de 0,70 m. în fața vetrei cuprinzînd tot colțul de nord-vest al locuinței, fundul acesteia se adîn- cește albiat de la 0,75 m la 1 m ceea ce sugerează o mai intensă folosire a acestei părți de locuință. In colțul de sud-est la cca 10 cm, a fost con- turată o groapă cu d. 0,75 m, ce se adîncește pînă la 0,45 m sub nivelul locuinței. Inventarul complexului se rezumă la următorul material: a. Ceramică fină cenușie: castron (fig. 12/6), fragment buză ornamen- tat cu crestături aplicate cu unghia, dg. 18 cm; castron (fig. 12/7), frag- ment buză cu ornament lustruit realizat prin linii ușor adîncite, dg. 18 cm; capac (fig. 12/10). dg. 19 cm. b. Ceramică semifină brună: castron (fig. 12/18), descoperit în groapa menajeră, lucrat cu mîna, dg. 4 cm, h. 4 cm; oală (fig. 12/2), fragment buză, dg. 16 cm; oală (fig. 12/3), fragment buză cu caneluri fin incizate sub gîtul vasului, dg. 20 cm; oală (fig. 12/14), fragment buză, dg. 14 cm; oală (fig. 12/15), fragment buză, dg. 16 cm. ² Gh. Diaconu, în Tirgșor, necropola din sec. III—IV e.n., București, 1965, p. 72 și următoarea. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 255 Fig. 11 — Ceramică cu ornamente lustruite și funduri de vase din Lj—L₂. https://biblioteca-digitala.ro 256 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi c. Ceramică semifină roșie-cărămizie: oală (fig. 13/1). fragment din partea superioară decorat cu benzi de striuri incizate, late de doi cm cu o distanță de 1 cm între ele. Deasupra ornamentului la baza gîtului vasul prezintă două orificii cu d. 5 mm. d. Ceramică fină cu glazură verde deschis: fragment din gîtul unui ulcior (fig. 13/8) cu ornament format din șiruri paralele dispuse sub buza vasului, dg. 11,5 cm. Alte obiecte: cataramă de bronz (fig. 13/13), d. 1,7 cm. Ig. 2 cm, Iț. 2 mm, gr. 3 mm; fibulă de fier (fig. 13/10) de corpul puternic arcuit, con- fecționat dintr-un fir subțire, Ig. 8,5 cm; 1. arc 4,5 cm, Ig. picior 4 cm; ustensilă medicală (chiuretă), Ig. 17,3 cm (fig. 13/9); piesă din os (fig. 13/23), Ig. 5,5 cm, d. 1,7 cm; cuțit de fier (fig. 13/20), Ig. 12,5 cm, lț. 2,2 cm; fusaiolă din pastă fină cenușie (fig. 13/6), d. 5 cm, h. 1,3 cm; două fusaiole din pastă fină bitronconice (fig. 13/4, 5), d. 3,2 cm, h. 1,5 cm. Din locuință provin și următoarele trei monede: un denar de argint, Hadrianus (125—128), un follis, Constantius II (347—348) și un follis de la Iulian Aspostatul (355—361). Analiza resturilor osteologice Materialul faunistic prelevat din complexe cumulează un număr de 513 fragmente, incluzînd în cea mai mare parte resturi menajere: por- țiuni de maxilare, dinți izolați, falange, fragmente de metapodii, deci porțiuni scheletice întîlnite frecvent în acumulările din locuințe. Mamiferele sînt reprezentate printr-un eșantion bogat cuprinzînd 433 oase (tabelul 1), repartizate la șase specii domestice și patru sălba- tice. în cadrul grupului predomină bovinele, atît ca număr de resturi cît și ca număr minim de indivizi. Materialul lor este puternic fragmentat, neexistînd nici o piesă întreagă necesară pentru a oferi date asupra taliei. Dimensionările executate pe lățimile oaselor indică valori ce se înscriu în limitele de variabilitate ale speciei în epoca dacică, în Valea Dunării³. S-a putut calcula o medie pen- tru: lățimea distală a metacarpului — 57,1 (52—62,5 mm), lungime M, — 34,5 (34—35 mm) lungime maximă Ph. I — 59,4 (54—67 mm). Pe acest lot de piese nu a fost sesizat fenomenul de sporire a taliei, ca rezultat al procesului de ameliorare evidențiat într-o serie de așezări de epocă romană⁴, cît și pe materialul provenit din castrul de la Pojejena⁵. Pe cele cîteva fragmente de metapodii a fost evidențiat un dimorfism sexual relativ bine exprimat, în general se constată o preponderență a vitelor. Din cele 22 animale estimate, un procent de 22,7Vc îl reprezintă indivizi sacrificați pînă la doi ani, 45,5<7o între 2—4 ani și 31,8Vo peste această limită. Au fost depistate exemplare cu o dentiție puternic erodată, pînă la marginea mandibulară, indicînd bovine sacrificate la o vîrstă avansată (13,6o/o). ³ G. El Susi, în Banatica, VIII, 1985, p. 129. * M. St. Udrescu, în Animals and Archaeology. Husbandry in Europe, BAR International series 227, 1984, p. 15. ⁵ G. El Susi, în Ziridava (sub tipar). https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 257 Tabelul 1 Repartiția materialului pe specii ți frecvențele lor SPECIAr FRAGMENTE INDIVIZI Număr % Număr n.o Bos taurus 165 38,1 22 35,4 Ovicaprine 92 21,2 13 20,9 Sus scrofa domesticus 73 16,8 9 14,5 Equus caballus 7 1,6 3 4,8 Caniș familiaris 2 0,4 1 1,6 TOTAL SP. DOMESTICE 339 78,2 48 77,4 Cervus eiaphus 60 13,8 6 9,6 Capreolus capreolus 20 4,6 4 6,4 Sus scrofa ferrus 13 3 3 4,8 Carnivora 1 0,2 1 1,6 TOTAL SP. SĂLBATICE 94 21,8 14 22,6 TOTAL MAMIFERE 433 100 62 100 «w Păsări 6 1,2 --- --- Pești + moluște 36 7,5 --- --- Coaste + așchii 38 --- --- --- TOTAL EȘANTION 513 Grupul ovicaprinelor cumulează un material extrem de fragmentat, fapt datorat în parte apartenenței lui la un procent sporit de indivizi tineri. De la capră provin cu certitudine trei piese și anume: un radius distal cu lățimea de 31 mm, un metatars proximal cu lățimea de 21,5 mm și un fragment de corn, de tip „prisca“. Aceste oase provin de la minimum doi indivizi, dintre care unul era subadult, iar celălalt depășise stadiul adult. O treime din materialul grupului provine de la ovine. Datele me- trice prelevate ating limitele inferioare de variație pentru epoca romană⁶, nelipsind însă valorile inferioare lor. In privința vîrstei de sacrificare a celor 13 animale se pot preciza următoarele: un procent de 23% animale tăiate pînă la 9 luni, 15,3% pînă la doi ani și 61,7% peste această vîrstă. Suinele. Două treimi din resturile lor sînt reprezentate de porțiuni maxilare ce provin în cea mai mare parte de la indivizi la care M₃ nu a erupt sau se .află în diferite faze de erupție. Dintre cei nouă indivizi, doar unul singur depășise 3—3,5 ani, restul fiind sacrificați între 1—2 ani. ⁶ M. St. Udrescu, în RevMuz, 8, 1985, p. 68. 17 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 258 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi Fig. 12 — Ceramică din L₄ (1, 4, 5, 8, 9, 11—13. 16, 17, 19) și L₅ (2, 3, 6, 7, 10, 14, 15, 18). https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 259 17* https://biblioteca-digitala.ro 260 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi Equideele prezintă șapte resturi mai mult sau mai puțin întregi. Un metatars cu regiunea distală secționată parțial și urme de tăiere pe dia- fiză prezintă următoarele date metrice: 1. Lungime maximă 258 mm 2. Lungime laterală max. 254 3. Lungime laterală (K) 251 4. Diametrul proximal 41,5 5. Lățime diafiză 31 6. Diametrul distal 37 5x 100 1 12 Talia (K) 133,7 cm Piesa provine de la un cal cu talie ce intră în categoria submijlocie stabilită de Witt și cu un indice de gracilitate ce încadrează metapodul în categoria extremităților semisubțiri. Tot de la cal s-au mai păstrat: un fragment de metacarp III, cu lăți- mea proximală — 49 mm, lățimea diafiză — 33 mm; o porțiune de radius proximal cu lățimea suprafeței de articulație — 72,5 mm, lățimea proxi- mală — 80 mm, lățimea diafiză — 34,5 mm; un alt fragment de radius nedimensionabil; un fragment de coxal cu diametrul acetabular — 60 mm; o porțiune de Ph I și un M² erodat. Materialul provine de la trei indivizi, dintre care unul era matur. Canidele sînt reprezentate prin două oase și anume o tibie cu lun- gimea maximă de 220 mm ce a furnizat o talie de 64,2 cm și o ulnă. Astfel de exemplare de talie mare sînt frecvent întîlnite în așezările romane. Oasele mamiferelor sălbatice dețin o pondere de 21,8»/₀, în cadrul lor cerbului îi revin 60 fragmente. Acestea provin de la șase animale vînate în perioada deplinei maturități corporale. în privința conformației speciei nu sînt sesizabile deosebiri față de epocile anterioare. Căpriorului îi aparțin 20 oase, ce provin de la patru animale, dintre care trei au fost vînate între 3—12 luni, un singur exemplar fiind adult. Mistrețul prezintă 13 resturi, în cadrul cărora un calcaneu cu lungimea maximă de 104 mm a permis calcularea taliei unui exemplar — 97,13' cm. Cele trei animale erau mature. în material s-a păstrat o ulnă degradată ce aparține unui carnivor de talie mică, fără a se putea preciza specia. Păsările sînt reprezentate prin șase oase provenind de la un exemplar adult de Gallus domestica. Acestea sînt următoarele: o porțiune de calotă craniană, o alta de humerus cu lățime distală 13,5 mm, un coracoid cu lungimea 51,5 mm, două diafize de tibiotars și un fragment de claviculă. Peștii și moluștele prezintă un material nesemnificativ. Materialul arheologic provenit din perimetrul așezării: cană (fig. 13/3) din pastă fină de culoare cenușie închisă, cu gîtul cilindric, corpul globu- lar și fundul inelar. Ornamentul este dispus sub gîtul vasului fiind rea- lizat din linii orizontale lustruite ce încadrează pliseuri ușor adîncite. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 261 Fig. 14 — Obiecte din os, fitr, bronz din perimetrul așezării și Li, L₂. https://biblioteca-digitala.ro 262 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi Fig. 15 — Unelte din fier din Lb L₂, L₄ și perimetrul'așezării. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 263 Din relatările celui care a descoperit piesa, reiese că în interiorul cănii au fost descoperite două fibule de bronz cruciforme, cu capetele în formă de bulb de ceapă și o bară de bronz cu profil pătrat (fig. 14/9, 10); castron adînc de formă tronconică din pastă fină, de culoare cenușie deschisă (fig. 13/2). Decorul este realizat din caneluri orizontale adîncite, dispuse în partea superioară a vasului, imediat sub buza teșită drept spr,e inte- rior, cît și în partea inferioară a piesei. Un ornament compus din două linii lustruite ce încadrează o alta vălurită este situat pe buza și corpul vasului. Castronul realizat îngrijit este prevăzut cu cîte două orificii dispuse sub buză și la 2,5 cm de baza vasului. Dimensiunile vasului sînt următoarele: h. 16 cm, dg. 23 cm, df. 11 cm; sapă de fier-sarculum (fig. 16/1), cu lama în formă de scut, Ig. 20 cm, Iț. 15 cm, grosime 1,5— 2 cm. Tija cu orificiul de fixare a cozii are o lungime de 14 cm, o lățime de 5,2 cm și o grosime de 2,6 cm. Acesta face corp comun cu lama, fiind realizate din aceeași placă de fier. Orificiul de fixare a cozii are formă ovală și un diametru de 6 cm, dimensiunea totală a piesei este 29 cm; sapă de fier-sarculum (fig. 16/3), confecționată în aceeași tehnică, cu lama mai lată și aspect discoidal. Tija cu orificiul de fixare are Ig. 13 cm, Iț. 2,5 cm, grosime 1,5 cm. Lama are lț. 21 cm, grosime 1,5 cm, Ig. 9 cm, lungimea totală a piesei fiind de 22 cm; seceră (fig. 16/4) de fier cu lama îngustă și ascuțită, avînd o curbură largă mai accentuată spre minerul ei. Acesta are formă de tijă, fiind îndoit la capăt 1 cm pentru o mai bună fixare a părții lemnoase. Lungimea totală a piesei este de 33 cm, din care lama are 22 cm și tija-mîner 11 cm, lț. 0,5—1,2 cm; teslă (fig. 15/11) de fier cu o față ușor curbată și o alta scobită, ambele capete* sînt rotunjite și ascuțite. Lateral, pe corpul uneltei se mai păstrează o parte din diapozitivul de fixare a acesteia, Ig. 23 cm, lț. 2,5—4,5 cm, gr. 5 mm; topor de fier (fig. 15/8) cu tăișul ușor curbat și partea supe- rioară pronunțată, de formă dreptunghiulară și cu orificiul de fixare trapezoidal, Ig. 14 cm, lț. 3—5 cm; foarfecă de fier (fig. 15/10) Ig. 17,3 cm; cîrlig de undiță (fig. 15/7), realizat dintr-o bară de fier, cu profil pătrat și vârful ascuțit și curbat, Ig. 11,2 cm, gr. 4 mm; cîrlig de undiță din fier (fig. 15/9) cu corpul curbat, Ig. 14 cm, gr. 1,3 cm; cuțit de fier (fig. 15/1) cu lama scurtă, curbată și ascuțită spre vîrf, Ig. 12 cm, lț. 1,5—2,7 cm, gr. 3 mm; cuțit fragmentar (fig. 15/2), Ig. 7,6 cm, lț. 1,7 cm, gr. 5 mm; vîrf lance (fig. 14/1), cu lamă lungă și îngustă (aspect de frunză de salcie), cu tubul de înmănușare bine păstrat, Ig. totală 39,5 cm, din care Ig. lamei 27 cm, lț. 3,5 cm, Ig. tubului de înmănușare 12 cm, d. tub 2,5 cm; vîrf de suliță (fig. 14/2) în patru muchii, tubul de înmănușare este realizat prin îndoirea la cald a foii, Ig. totală 15 cm, din care Ig. vîrf 10 cm- și Ig. tub 5 cm, d. tub 1,5 cm; clopoțel (fig. 14/8) realizat dintr-o singură foaie de fier, de formă trapezoidală, cu agățătoare semirotundă, lț. 4,5 cm, h. 6,5 cm; fibulă de bronz (fig. 14/9) cu capetele în formă de bulb de ceapă „zweibelknopffibeln", realizată prin turnare. Este fragmentară, lipsindu-i o porțiune din axul transversal cît și dispozitivul de prindere. Arcul are secțiune trapezoidală, fiind decorat în tehnica „niello“. Picio- rul este ornamentat pe fața superioară cu 14 cercuri concentrice, dispuse cîte șapte pe o parte și șapte pe cealaltă, despărțite de două linii ver- ticale ce marchează axul piciorului, Ig. 7,5 cm, Ig. picior 4 cm, lg. ax https://biblioteca-digitala.ro 264 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi Fig. 16 — Unelte agricole de fier din Lg și perimetrul așezării. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche 265 ■transversal 2/i (5) cm, d. bulb 1,2 cm⁷; fibulă de bronz de același tip (fig. 14/10), avînd brațul transversal masiv, prezentînd pe ambele părți ale arcului două crestături sub care se află cîte o perforație circulară. Piesei îi lipsește bulbul central. Arcul cu secțiune trapezoidală nu este decorat. Pe suprafața piciorului se află un ornament realizat din nervuri semicirculare, dispuse perechi, cu deschiderea înspre exterior⁸, lg. totală 6 cm, lț. arc 3 cm, lț. picior 3 cm, d. bulb 1,2 cm; fibulă de bronz (fig. 14/4), din categoria celor cu piciorul înfășurat pe dedesubt, resortul scurt și arcul prelung, aplatizat, lg. 7,5 cm, lg. arc 4,5 cm, lg. picior 3 cm, lț. resort 1,2 cm, lț. picior 8 mm, d. arc 4 mm⁹; fibulă (fig. 14/7) de același tip „fibel mit umgeschlagenem Fuss“, în stare fragmentară păs- trîndu-se doar arcul și o porțiune din picior. Arcul este plin, romboidal în secțiune iar fragmentul de picior dinspre arc are forma unei plăcuțe tra- pezoidale de la capătul căreia pornea piciorul propriu-zis al fibulei, lg. păstrată 6,6 cm¹⁰. ♦ Prezentarea unui număr de patru locuințe dintr-o așezare¹¹ face posi- bilă emiterea doar a unor concluzii parțiale. în schimb, materialul arheo- logic prezentat, provenit din așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche, în contextul descoperirilor de secol III—IV e.n. din județul Caraș-Severin, oferă date suficiente pentru unele considerații de ordin arheologic, socio- economic și etno-istoric. Locuirea din punctul Vinograda—Vlașkicrai, în perimetrul cercetat, nu suprapune sub raport stratigrafie, situri (complexe) aparținînd altor epoci. Locuințele apar la 0,25—0,40 m¹², sub solul arat, fiind ușor delimi- tate datorită resturilor de chirpic dispersate în teren. Gropile acestora se adîncesc în lutul galben, de la nivelul antic de călcare, între —0,45 și —0,55 m pentru Lₙ L₄, L₃, excepție făcînd L, a cărei groapă se adîncește la —0,25 m. Forma locuințelor este rectangulară (Lb L₅), patrulateră cu colțurile rotunjite (L₂) sau ovală (L₄). Pereții au fost construiți probabil dintr-o rețea de nuiele împletite, avînd diametrul între 2—5 cm¹³, peste care s-a aplicat un strat compact de lipitură de lut (chirpic), cu una sau ambele fețe bine întinse pentru o mai bună izolare a spațiului interior. Avînd în vedere adîncimea gropilor de locuințe de la nivelul antic, apre- ⁷ D. Bojovid, în Rimske fibule Singidunum, Beograd, 1983, p. 86 și p. 159, T XLVIII/422, tip 37; o datează după Keller între anii 350—380 e.n. ⁸ D. Bojovic, op. cit., p. 86 și p. 158—160, T. LI/434, tip 37, datată după Keller între 350—380 e.n. ⁹ B. Mitrea, C. Preda, în Necropole din secolul al IV-lea e.n. in Muntenia, București, 1966, p. 308, fig. 150/2 din M₃₃ de la Independența Călărași; D. Bojovic, op cit., p. 72, T. XXXII/316; L. Bîrzu, în Continuitatea creației materiale și spiri- tuale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, București, 1979, p. 57, fig. 11/8; D. Batistic Popadic, în RadVojMuz, 29, 1984—1985, p. 63 și p. 77, Tabela VII/99; fibulă este datată de către B. Mitrea și C. Preda, în op. cit., în a doua jumătate a secolului IV e.n. ¹⁰ D. Bojovic, op. cit., p. 72 și 143, T. XXXII/317, datată în a doua jumătate a secolului IV e.n. ¹¹ Așezarea de la Moldova Veche, în viitor, oferă puține posibilități de cercetare. ¹² Adîncimea nivelului de călcare antic variază în raport cu gradul de înclinare a terasei înspre Dunăre. ¹³ Nu au fost surprinse gropi dc par, fragmentele de chirpic recuperate din zona locuințelor mai păstrează urme de nuiele, cu un diametru dc 2—5 cm. https://biblioteca-digitala.ro 266 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi ciem că tipul de locuință este cel de bordei semiadîncit (L^ L₄, L₅), L₂ fiind o locuință de suprafață. Mărimea locuințelor pe axe nu depășește 2,5—5 m. Toate cele patru complexe cercetate au în interior vetre des- chise, construite în aceeași tehnică, cu diametrul cuprins între 0,70—1 m, excepție făcînd vatra din L₂. Vetrele sînt amplasate în centrul sau pe o la- tură a locuinței (cea sudică). Intr-un singur caz (L₄) locuința este dotată cu un cuptor de copt pîine¹⁴. Ambele tipuri de locuință sînt întîlnite în numeroase așezări de secol III—IV e.n. cercetate sau în curs de cercetare, de la Hodoni¹⁵, Cioreni¹⁶, Fraidorf-Timișoara¹⁷, Izvin¹⁸, Jabăr¹⁹, Grădinari-Greoni²⁰, Obreja²¹, Slim- nic²², Bratei²³, Dulceanca²⁴, Bîrsești, Răcari și Verbița²³, Mătăsaru, Scor- nicești, Colonești-Mărunței²⁶. Referitor la materialul faunistic din așezare se remarcă prevalența pro- centuală a speciilor domestice în comparație cu cele sălbatice (tabelul 1) ceea ce indică faptul că avem de-a face cu o așezare stabilă, a cărei eco- nomie internă era axată pe agricultură și creșterea animalelor, ca re- sursă alimentară de bază, cît și ca element auxiliar în activitățile gos- podărești, agricole și negoț. Preponderent în cadrul speciilor domestice este procentajul bovinelor (35,5’70 pe indivizi) care, atît din punct de vedere alimentar cît și utilitar, ocupau un loc bine definit. Ne gîndim la importanta cantitate de carne furnizată, cît și la utilizarea lor la tracțiune, munci agricole, lapte, negoț (31,8’/o din numărul de indivizi au fost ținuți pînă la o vîrstă avansată). In ceea ce privește grupul ovi-caprinelor, se remarcă un procent redus de animale ținute pentru carne (doar 15,3’/q sînt indivizi sacrificați în pe- rioada optimă de greutate corporală), 61,7% fiind ponderea animalelor crescute pentru obținerea unor produse secundare: lapte, lînă, piei. Sui- nele erau crescute pentru carne, intervalul cuprins între 1—2 ani fiind optim pentru atingerea greutății corporale în vederea sacrificării spe- ciei (88,8Vo dintre indivizi sînt tăjați între aceste limite). Referitor la cabaline, nu există indicii sigure de utilizare a speciei în alimentație, deși materialul lor este în cea mai mare parte fragmen- tat. Prezența exemplarului de talie mică indică utilizarea calului la trac- ¹⁴ I. Glodariu, în Așezări dacice și daco-romane de la Slimnic, București, 1981, p. 25 și 110, fig. 17 și p. 111, fig. 18—19; A. Bejan, D. Benea, în Banatica, VIII, 1985, p. 193; S. Dolinescu-Ferche, în Așezările din secolele III—IV e.n. în sud-vestul Munteniei. Cercetările de la Dulceanca, București, 1974, p. 32; Gh. Bichir, în Geto- dacii din Muntenia in epoca romană, București, 1984, p. 11. ¹⁵ A. Bejan, D. Benea, op. cit., p. 187 și urm. p. 200, pl. I. ¹⁶ Ibidem, p. 194. ¹⁷ Ibidem, p. 195. ¹⁸ M. Moroz Pop, în Banatica, VII, 1983, p. 473. ¹⁹ Ibidem. ²⁰ Așezare daco-romană în curs de cercetare, campania 1986/1987, fiind dezve- lite pînă în prezent patru locuințe și trei cuptoare de ars ceramică cu perete median de sec. III—IV e.n., identice cu cele descoperite la Medieșul Aurit, Arad-Ceala etc. ²¹ D. Protase, în Autohtonii în Dacia, București, 1980, p. 58. ²² I. Glodariu, op. cit., p. 43. ²³ E. Zaharia, în Materiale, VIII, 1962, p. 623 și urm. ²⁴ S. Dolinescu-Ferche, op. cit., p. 23—42. ²⁵ O. Toropu, în Romanitatea tîrzie și strămoșii în Dacia Traiană sud-carpatică, Craiova, 1976, p. 8—11 și p. 125—127. M Gh. Bichir, op. cit., p. 7—13. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 267 țiune, eventual transport. Exemplarul canid de talie foarte mare suge- rează folosirea sa la paza gospodăriilor, turmelor. Creșterea păsărilor, cu predilecție a găinii, era practicată pe scară redusă, fapt ilustrat și prin numărul mic de oase. Animalele crescute de comunitate erau tipuri pri- mitive, cu o rentabilitate economică scăzută și care, din punct de vedere morfologic și constituțional erau asemănătoare, mai degrabă, celor cres- cute de populațiile geto-dace, decît tipurilor ameliorate, frecvent întîlnite în așezări de epocă romană. Corolarul obligatoriu, din punct de vedere ocupațional, al creșterii animalelor, îl reprezintă agricultura, practicată cu p relativă intensitate. Faptul este ilustrat atît de raporturile cifrice referitoare la bovine — vis â vis de vîrstele de sacrificare (un procent însemnat de animale utilizate în sectorul agricol), cît și de folosirea calului în același scop. Prezența unui inventar agricol (ilustrat în cazul nostru prin cele două sape și o seceră) corelat cu condițiile bio-geografice favorabile practicării unei agriculturi intensive, de luncă, sînt dovezi caro susțin cele mai sus enunțate. în pri- vința plantelor cultivate în arealul așezării nu dispunem, deocamdată, de date concrete. Alături de agricultură și creșterea animalelor, vînătoarea constituia o ocupație bine conturată, bucurîndu-se de anumite condiții de mediu fa- vorizante (împrejurimi bogate în vînat). Aceasta avea drept , scop procu- rarea unor materii prime piei, blănuri (cerb, căprior), corn (cerb), înlă- turarea efectului distructiv al unor specii (mistreț, carnivore mici), cît și suplimentarea necesarului de carne al așezării. Ca meșteșug, prelucrarea lemnului este ilustrată arheologic printr-un inventar specific (teslă, topor, țapină, cuțite), fiind una din îndeletnicirile importante, dacă ne gîndim că furniza o serie de produse finite, necesare la construcții (locuințe și anexe), la fabricarea unor unelte și ustensile necesare în gospodărie, mai ales că materia primă se găsea din abundență și la îndemînă în zona din imediata vecinătate a locuirii. Un alt meșteșug deosebit de important îl reprezenta olăritul care furniza o gamă relativ extinsă de recipiente și vase utilizate la prepararea și conservarea hra- nei. în ceea ce privește compoziția pastei, culoarea, forma, decorul, cera- mica provenită din așezare prezintă caracteristicile olăriei provinciale ro- mane și romane tîrzii. Ea este întîlnită în fortificațiile de secol IV e.n. de pe malul românesc al Dunării, de la Gornea²⁷, Pojejna²⁸, Drobeta²⁹, Hinova³⁹, Sucidava-Celei³¹, cît și în cele de pe malul iugoslav, între Djerdap și Timok³². De asemenea, o întîlnim în așezările rurale și necro- polele datate în secolele III—IV e.n. de la Hodoni, Cioreni, Fraidorf-Timi- șoara, Jabăr, Grădinari-Greoni, Fizeș³³, Obreja, Slimnic, Sighișoara³⁴, Me- ²⁷ N. Gudea, în Banatica. Studii și cercetări arheologice. Gornea. Așezări de epocă romană și romană tirzie, Reșița, 1977, p. 77 și următoarea. ²⁸ Material arheologic inedit rezultat în urma campaniilor executate în anii 1981—1982, ce se găsește în depozitul Muzeului de istorie al județului Caraș-Severin din Reșița. ²⁹ M. Davidescu, în Drobeta, 1978, p. 81—82. ³⁰ Ibidem. ²¹ D. Tudor, Oltenia romană, București, 1978, p. 211. ³² D. Jankovic, în Materiaux, 5, Beogtad, 1981, p. 219; O. Brukner, în Rimska Keramika u Jugoslovenskom delu provineije Panonije, Beograd, 1981. p. 170. ³³ E. laroslavschi, R. Petrovszky, în Tibiscus, 1974, 3, p. 147. ⁸⁴ Gh. Baltag și colab., în Marisia. XII, 1984, p. 52. https://biblioteca-digitala.ro 268 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi dieșul aurit³⁵, Baratei³⁶, Lechința de Mureș³⁷, Locusteni³⁸, Tîrgușor³⁹, pre- cum și în cele peste 72 localități din Oltenia⁴⁰ și necropolele din Munte- nia⁴¹. Prelucrarea fierului este documentată arheologic prin numărul și va- rietatea pieselor de fier, de proveniență locală, cuprinzînd unelte (sape, seceră, topor, teslă, foarfeci, cuțite), arme (vîrfuri de lance și suliță), po- doabe (fibule) și prin fragmente de zgură și metal topit. Materialul arheologic rezultat din săpătură atestă și practicarea unor industrii casnice. Torsul, de pildă, ca activitate specifică, este ilustrat printr-un număr mare de fusaiole, foarfeci, ac, cuțite. Un argument în plus îl constituie procentul sporit de ovicaprine sacrificate la o vîrstă matură, la care firul de lină putea fi prelucrat. Prepararea și păstrarea alimentelor, ca activitate vitală a locuitorilor, este indicată de elemen- tul ceramic, existența unui cuptor de copt pîine și a unor gropi de con- servare a alimentelor. Instrumentarul de fier de uz gospodăresc folosit de comunitate în agricultură, creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, a pieilor, tors, pescuit și vînătoare, își găsește analogii în descoperiri similare, de secol III—IV e.n., de la Tibiscum-jupa⁴², Gornea⁴³, Pojejena-Divici⁴⁴, Hinova⁴⁵, Cătunele⁴⁶, Sucidava-Celei⁴⁷, Obreja⁴⁸, Bratei⁴⁹, Mărculeni⁵⁰, Mătăsaru⁵¹, Sirmium⁵². Nu lipsesc nici elementele ce constituie criterii sigure de da- tare, în asociere cu celelalte categorii de material arheologic, provenit din complexe închise și secțiuni. Din locuințe provin un număr de 13 monede, din care, trei piese de sec. II—III e.n. (Hadrian, Marc Aureliu pentru Antoninus Pius și Traian Decius), emise între 125—251 e.n., și 10 monede de sec. IV e.n. (Con- stantin, Constans, Constantinus II, Iulian Apostatul), emise între 320— 361 e.n. în zona așezării au mai fost descoperite întîmplător 24 monede și un tezaur recuperat parțial, compus din 116 piese de secol IV e.n., cu monede emise între 305—361 e.n.⁵³. Numărul mare de monede impe- ³⁵ S. Dumitra.șcu, T. Bader, în Așezările dacilor liberi de la Medieșul Aurit, Satu Mare, 1967, p. 33 și urm. ³⁶ L. Bîrzu, în Continuitatea populației autohtone în Transilvania în sec. IV—V (Cimitirul 1 de la Bratei), București, 1973, p. 35 și urm. ³⁷ D. Protase, op. cit., p. 52. ³⁸ Gh. Popilian, în Necropola daco-romană de la Locusteni, Craiova, 1980, p. 64 și urm. ³⁸ Gh. Diaconu, op. cit., p. 72 și urm. ⁴⁰ O. ToropU, op. Cit., p. 41 și p. 44—58. ⁴¹ B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 131. ⁴² M. Moga, D. Benea, în StComC, II, 1977, p. 321. ⁴³ N. Gudea, op. cit., p. 31. fig. 18/19 și p. 81, fig. 54/1. ⁴⁴ Depozit de unelte descoperit întîmplător, inedit, se găsește în colecția MJR. ⁴⁵ M. Davidescu, în Drobeta în sec. I—VII, Craiova, 1980, p. 101. ⁴⁶ Ibidem, p. 103. ⁴⁷ D. Tudor, în Dacia, XI—XII, 1945—1947, p. 85. ⁴⁸ D. Protase, op. cit., p. 58, fig. 12. ⁴⁹ L. Bîrzu, op. cit., p. 302, Pl. XXI/6—7. ³⁰ I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, în Dacia NS, XIV, 1970, p. 213, fig. 14. ⁵¹ Gh. Bichir, op. cit., p. 20, p. 129, Pl. VIII/2, 4, 6. ⁵² John W. Eadie, în Sirmium, II, 1971, p. 70, Pl. 1/5, 6. ⁵³ D. Bălănescu, în Banatica, VIII, 1985, p. 173—174; în Banatica, IX (sub tipar); în ActaMN, XIX, 1982, p. 375—384. https://biblioteca-digitala.ro Așezarea romană tirzie de la Moldova Veche 269 riale descoperite în zona Pescari—Moldova Veche—Pojejena⁵⁴ își găsesc analogii pînă la identitate în circulația monetară din Oltenia secolelor III—IV e.n.⁵⁵. Situată pe malul Dunării, locuirea de la Moldova Veche se află la 23 km de fortificația romană tîrzie de la Gornea⁵⁰, și la 7 km de castrul roman de la Pojejena. Referitor la acest spațiu dunărean, ca de altfel pentru tot malul românesc, istoriografia este unanim de acord că întreaga zonă a fost controlată și stăpînită de imperiul roman, pe tot parcursul secolelor III—IV e.n.⁵⁷. In acest context politic și istoric se încadrează și așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche. începuturile existenței ci pot fi plasate la mijlocul secolului III e.n., cunoscînd o maximă înflorire la mijlocul secolului IV e.n. Materialul arheologic prezentat, mai ales fibulele și pieptenele bipen, coroborat cu datele stratigrafice de la Gornea-Cetate și Gornea-Căunița de Sus⁵⁸, sînt dovezi certe ale continui- tății de locuire la sfîrșit de secol IV și început de V. îngroparea tezaure- lor de monedă romană imperială de secol IV e.n. descoperite în zona Po- jejena—Moldova Veche—Pescari, poate fi considerată drept reflexul unor evenimente politice care au avut loc la Dunărea de nord, între anii 364— 369’y și care au generat o situație de instabilitate și nesiguranță în rîndul populației locale. Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche-VinogradaAUașkicrai se încadrează în categoria așezărilor rurale prezente în număr mare pe te- ritoriul județului Caraș-Severin (fig. 1/B) locuită de o populație autoh- tonă puternic romanizată, a cărei economie internă era bazată pe agri- cultură, creșterea animalelor, extracția și prelucrarea fierului, în spațiul de timp cuprins între mijlocul sec. III e.n. și început de secol V e.n. OVIDIU BOZU — GEORGETA EL SUSI DIE SPĂTROMISCHE SIEDLUNG VON MOLDOVA-VECHE — „VINDOGRADA — VLASKICRAP (KREIS CARAȘ-SEVERIN) (Zusammențassung) Die spătromische Siedlung von VINOGRADA—VLASKICRAI, befindet sicii am Ausgang der Ortscliaft Moldova-Veche in Riclitung Pescari. Diese Siedlung reiht sich in die Kategorie der Dorfsiedlungen aus dem III—IV Jh. ein, die so zahlreich ⁵⁴ D. Bălănescu, în ActaMN, XIX, 1982, p. 381—382. ⁵⁵ O. Toropu, op. cit., p. 94; 102. ⁵⁰ N. Gudea, op. cit., p. 39. ⁵⁷ D. Tudor, în Dacoromania, Freiburg/Miinchen, 1, 1973, p. 161; M. Comșa, în Pontica, X, 1977, p. 233; E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, în Tezaure, p. 89; I. H. Cri- șan, în Ziridava, VIII, 1977, p. 36; I. Barnea, O. Iliescu, în Constantin cel Mare, București, 1982, p. 92. ⁵⁸ N. Gudea, op. cit., p. 27, 63. ⁵³ I. Barnea, în Din istoria Dobrogei. București, II, 1968, p. 394—395. https://biblioteca-digitala.ro 270 Ovidiu Bozu — Georgeta El Susi im SW der gewesenen Provinz Dazien sind. (Abb. VA, B). Durch acht Querschnitte wurde der 50 m weit vom Donauufer liegende Nordrand der Siedlung abgegrănzt. Es wurden fiinf Wohnungen erforscht (Li—L₅). Die Wohnung L₃ aus dem achten Jahrhundert ist nicht Gegenstand unseres Aufsatzes. Li (Abb. 3/1) wurde teilweise erforscht. Ihr Umriss befindet sich 0,25 m unter der beutigen Bodenoberflăche. Er ist rechteckig, mit 4,60/3,40 m langen Seiten und weist eine 15 m² grosse bewohnbare Flăche auf. Im Innern, auf der Westseite, wurde ein ovaler Herd (0,80/1,10 m), und zwei Gruben mit Keramik, Kohle, Knochen und Teile aus verbrannten Wănden gefunden. In der Wohnung entdeckte man Gcbrauchskeramik, (mit dem Rad gearbeitet), Webgewichte, einen zweiseitigen Knochenkamm und drei Bronzemiinzen, eine von Marcus Aurelius fur Antoninus Pius (161 u.Z.) und zwei vom Typ folling horseman. L₂ wurde bei einer Tiefe von 0,35 m entdeckt. Sie hat einen quadratischen Plan mit abgerundeten Ecken (2,50/2,20 m). Man fand zwei Herde, einer in der Mitte der Wohnung und einer ausserhalb von Ihr. Die Wohnung beinhaltete Keramik vom selben Typ und einige Eisengegenstănde: ein Messer, die Spitze von einer Zapine und eine Fibel mit Scharnierband. Ebenfalls drei Bronzemiinzen: zwei „follis Con- stantius 11“ und ein Antoniner „suberat“ Traianus Decius. L₄ ist 0,40 cm unter dem Erdboden. Sie hat einen ovalen Plan mit den Axen von 2,80/4,60 m und eine bewohnbare Flăche von 12 m². In Inneren war eine Back- ofen gegraben (1/1,15 m) und ein Herd der 0,50 m von der antiken Oberflăche entfernt war. Wor ihr wurde eine 1,80 m tiefe Lebcnsmittelgrube entleert. Neben der spătromischen Provinzialkeramik wurden auch Bronzegegenstănde gefunden: zwei Fibeln, die eine mit einem einfach gebogenen Fuss, wăhrend die andere nur noch das Ressort mit einer Nadei bewahrt. Man fand vier Bronzemiinzen, einen Follis von Constantin I und drei Follis von Constantius II. L₅ (Abb. 3/4), liegt 4,80 m ostlich von L₄ und ist ein 3,95/4,20 m grosses Rechteck. In der Wohnungsmitte wurde ein Herd (mit dem Durchmesser von 0,70 m) gefun- den, wăhrend sich in der sud-Sstlichen Ecke eine Grube mit dem Durchmesser von 0,75 m befindet. Neben der Gebrauchskeramik fand man Bruchstiicke von einem Teller mit hellgruner Glasur. Man entdeckte noch: eine kleine Bronzeschnalle, eine Eisenfibel, einen medizinischen Gegenstand usw. Die Miinzen sind durch einen Silberdenar von Hadrian und ]e einen Follis von Constantius II beziehungsweise von Julian Apostatos vertreten. Die Taf. 1 wiedergibt die Analyse des faunistischen Materials, das aus 513 Fragmente besteht. Auf dem Gebiet der Siedlung wurden noch folgende Stiicke gefunden: eine Schiissel, eine Schale mit zwei Fibeln vom Typ „Zwiebelkopffiebeln", zwei Fibeln „mit umgeschlagenen Fuss“, die nach Kellers Datierung in die zweite Hălfte des IV Jh. eingereiht werden konnen, sowie vielfăltiges Eisenwerkzeug fiir den Haus- gebrauch. Der Anfang der Bewohnung kann in die zweite Hălfte des III Jh. datiert werden. Der Hohepunkt der Entwicklung fiel in die Mitte des IV Jh. Das vorges- tellte archăologische Material, vor aliem die Fibeln und der doppelreihige Kamm, verglichen mit den stratigraphischen Daten von Gomea-Cetate und Gornea-Căunița de Sus sind klare Beweise der Kontinuităt der Bewohnung am Ende des IV Jh. und am Anfang des V Jh. Die vergrabenen romischen Kaisermiinzen von Radimna, Pojejena, Moldova-Veche miissen als Folge von verschiedenen politischen Ereig- nissen die nordlich der Donau, wăhrend den Jahren 264—369, stattgefunden haben, betrachtet werden. Diese Ereignisse haben Unsicherheit und Instabilităt unter die Lokalbevolkerung verbreitet. Die spătromische Siedlung von Moldova-Veche ist eine der vielen ruralen Siedlungen aus dem Kreise Caraș-Severin, die von einer stark romanisierten Bevol- kerung bewohnt waren, deren Hauptbeschăftigung die Landwirtschaft, Viehzucht sowie die Gewinnung und Verarbeitung von Eisenerz war. https://biblioteca-digitala.ro MONEDE ROMANE DIN SECOLUL IV DESCOPERITE ÎN SUDUL BANATULUI (I)* Aparent modeste, loturile monetare mici își reclamă dreptul de a fi cunoscute în circuitul științific, deoarece ele contribuie, alături de des- coperirile majore — tezaure și monede ivite în cadrul obiectivelor ar- heologice cercetate sistematic — la cunoașterea unui material numis- matic cît mai complet dintr-o anumită perioadă istorică și regiune. Cu ajutorul notelor și cronicilor monetare se pot întocmi apoi lucrări cu ca- racter monografic sau sinteze importante, căci publicarea fiecărei des- coperiri în parte înseamnă de fapt îmbogățirea reală a fondului documen- tar istorico-numismatic¹. în rîndurile care urmează, ne-am propus să prezentăm cîteva monede romane din bronz, aparținînd secolului al IV-lea, catalogul acestor piese², fiind întocmit în ordinea cronologică a descoperirii lor. * In prima parte am dorit să prezentăm cîteva monede romane din secolul IV, provenite din diferite puncte și intrate în colecțiile Muzeului județean de istorie Reșița (mai departe MJIR) prin diverse căi (periegheze, donații, achiziții). In a doua parte ne vom ocupa de monedele descoperite izolat sau desprinse probabil ulterior din diferite tezaure semnalate în zona Măcești—Moldova Nouă și recuperate datorită sîrguinței și pasiunii dovedite de Elena Voia și Gheorghe Voia din Moldova Veche. Păstrate în Expoziția permanentă de istoria Clisurii din Moldova Nouă, aceste monede au fost prezentate într-o primă formă în comunicarea „Noi mărturii numis- matice din secolul IV descoperite in zona Măcești—Moldova Nouă", Craiova, no- iembrie 1986. ¹ Despre importanța întocmirii unor note și cronici monetare, vezi mai recent, C. Preda, în BSNR, LXX—LXXIV, 1976—1980, nr. 124—128, p. 239; R. Ocheșeanu, P. I. Dicu, în BSNR, LXXV—LXXVI, 1981—1982, nr. 129—130, p. 441. De altfel, în cadrul revistelor SCIV și Dacia N.S. Bucur Mitrea a inițiat o serie complexă a tuturor descoperirilor monetare din România (vezi A. H. Golimas, C. C. Gheorghe, Bibliografie numismatică românească, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1984, p. 93—94, nr. 72—110, 115—116). ² Ordinea datelor tehnice: diametru (în mm); greutatea (în gr.): axul reversu- lui față de avers (cifra orară); conservare: F.B. — foarte bună, B — bună, M — mediocră, D — degradată; FD — foarte degradată; p.t. — parțial tocită; t — tocită; f.t. — foarte tocită; i.b. — inegal bătută; av. — avers, rv. — revers; frg. — frag- mentară. In cadrul elementelor de datare: a. — anii: gr. — grupa, ser. — seria; FH — falling horseman, FTR — Tel Temp Reparatio (iconografia și legenda rever- sului monedelor din perioada 351—361). Ordonarea pieselor s-a realizat pe ateliere doar în cazul loturilor unitare. Am inclus și monede din sec. III pentru a respecta integritatea loturilor. Mulțumim și pe această cale unui colectiv de la Laboratoarele C. S. Reșița (inginer Ion Neamțu, inginer Teodora Zeriu, laborant Dumitru Preda) pentru sprijinul acordat. https://biblioteca-digitala.ro 272 Dana Bălăneseu I. ZONA MÂCEȘTI — MOLDOVA NOUA³ S I S C I A 1. Constantius II cS₄ L1RBC, II, 1236, a. 355—361; RIC, VIII, p. 377, nr. 372, a. 355—361 17 mm; 2,44; 6; M; p. t. , Ml dar ------ rsisD inv. N1038 SIRMIUM 2. Constantius II LRBC, II, 1605, a. 351—354; RIC, VIII, p. 388, nr. 52, a. 351—355 gr. 2, ser. III asirm • 17X16 mm; 2,14; 12; M; av. t.; rv. p. t. inv. N1036 3. Constantius II LRBC, II, 1609, a. 355—361; RIC, VIII, p. 390, nr. 71, a. 355—361 17X16 mm; 2,41; 7; M; p. t. M| ASIRM inv.N1039 4. Constantius II LRBC, II, 1609; a. 355—361; RIC, VIII, p. 390, nr. 71, a. 355—361 18X17 mm; 2,27; 6; M; t. M| . ASIRM inv. N 1054 5. Constantius II LRBC, II, 1610, a. 355—361; RIC, VIII, p. 390, nr. 73, a. 355—361 17X16 mm; 2,52; 7; B; p. t.; i. b. M| • ASIRM ■ inv. N1042 ³ Monedele au făcut parte pînă în vara anului 1986 din colecția Sălceanu Gheor- ghe (Moldova Nouă). Avînd în vedere că în zona Măcești—Moldova Nouă au fost descoperite cîteva tezaure monetare (vezi N. Gudea, în Banatica, I, 1971, p. 440; E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, Trei tezaure monetare din Banat din secolul IV, Lugoj, 1974, p. 68, nr. 11—12: D. Bălăneseu, în ActaMN, XIX, 1981, p. 381—382: Idem, în SCN, VIII, 1984, p. 131, nr. 11) foarte probabil ca aceste monede să aparțină tezaurelor respective, mai ales că ele prezentau caracteristicile de conservare a pieselor păstrate în pămînt. O semnalare generală a colecției la D. Bălănescd, în Banatica, VIII, 1985, p. 174, nr. III. https://biblioteca-digitala.ro Monede romane din sec. IV- descoperite în Sudul Banatului 6. lulianus LRBC, II, 1612, a. 355—361; RIC, VIII, p. 390, nr. 76, a. 355—361 17X16 mm; 2,21; 12; B; av. t.; rv. p. t. --—----- •ASIRM- inv. N1041 THESSALONICA 7. Constantius II LRBC, II, 1681, a. 351—354; RIC, VIII, p. 419, nr. 189, a. 350—355 gᵣ. ₘ 17X16 mm; 2,53; 12; M; f. t. ---------. [S]MT[S] înv.' N 1055 HERACLEA 8. Constantius II LRBC, II, 1902, a. 355—361; RIC, VIII, p. 437, nr. 93, a. 355—361 gᵣ. Iₙ 16X15 mm; 3,48; 9; B; rv. p. t.; frg. ---—----- SMHA inv. N1040 CONSTANTINOPOL 9. Constantius II cf. LRBC, II, 2039, a. 351—354; RIC, VIII, p. 458, nr. 118, a. 351—355 gᵣ. u 20X19 mm; 3,64; 1; M; t.; frg. ---------- CONSA inv. N 1037 ATELIERE NESIGURE¹ 10. Constantius II cf. LRBC, II, 2034, av. A, a. 351—354 B| 19X18 mm; 2,87; M; rv. f. t. 111 ' 11111 inv. N1035 11. Constantius II cf. LRBC, II, 1603, 1604, a. 351—354 _________ 15 mm; 1,87; 1; M; f. t.; i. b. S[—]M inv. N1043 12—13. Constantius II FTR, FH, a. 355—361 M| 16 mm; 1,91; 12; D; f. t. frg. S[—]M inv. N 1047 18 mm; 2,05; 12; D; f. t. inv. N 1048 ⁴ Piese cu exerga aproape neidentificabilă. 18 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 274 Dana Bălănescu 14—16. Constantius II 1 FTR, FH, a. 355—361 16 mm; 2,31; 6; D; f. t.; i. b. inv. N1052 17X16 mm; 2,48; 1; M; f. t. inv. N 1045 16X15 mm; 2,98; 6; M; rv. f. t.; i. b. inv. N1044 M | ii uimi ATELIERE INCERTE 17—22. Constantius II ? FTR, FH, a. 355—361 18 mm; 3,96; 11; M; f. t. III IUI II inv. N1046 17X16 mm; 1,77; 7; M; av. t. inv. N1049 16 mm; 2,60; 11; D; t. inv. N1050 18X16 mm; 2,29; 6; D; f. t. inv. N 1051 20X17 mm; 0,89; 12; D; t. inv. N1217 16X13 mm; 1,76; 7; D; f. t. frg. inv. N1218 23 . Constantius Gallus FTR, FH, a. 355—361 15 mm; 2,18; 12; M; av. t., rv. f. t.; i. b. 111111111 inv. N1053 Repartiția monedelor pe ateliere și perioade cronologice⁵ Perioadă Slscia Sirmium Tnessa- „ , Constanti- Incerte Total LRBC RIC lonica Heraclea nopol 351---354/350---354 --- 1 1 1 2 5 351---355 355---361 1 4 --- 1 --- 12 18 TOTAL 1 5 1 1 1 14 23 Constantius . 21 piese lulianus II . . . . . . 1 piesă Constantius Gallus . 1 piesă ⁵ întrucît lotul este unitar, iar proveniența lui este oarecum sigură, ne-am per- mis să efectuăm o statistică minimă. https://biblioteca-digitala.ro Monede romane din sec. iy descoperite în Sudul Banatului 275 II. MOLDOVA VECHE® 1. MaximianuS Herculius RIC, VII, p. 670, nr. 59 b, a. 305—306, Alexandria __A____ 19 mm; 2,54; 12; M; av. t., rv., f. t„ [ALE] inv. N1158 2. Constantinus I RIC, VII, p. 191, nr. 312, a. 321, Roma ptr 18x17 mm; 2,74; 6; B; av. p. t. inv. N1155 S I S C I A 3. Constantius II LRBC, I, 792, a. 341—346; RIC, VIII, p. 363, nr. 184, a. 347—348, gr. 1, ser. II 16X15 mm; 1,50; 1; B; av. t.; i. b. • asis• inv. N1152 4. Constans LRBC, I, 793, a. 341—346; RIC, VIII, p. 363, nr. 185, a. 347—350 gr. I, ser. II 16 mm; 1,26; 8; M; p. t. [ • Ajsis • inv. N 1157 5. Constans LRBC, I, 800, a. 341—346; RIC, VIII, p. 363, nr. 194, a. 340—348 15 mm; 1,53; 12; B; av. p. t. inv. N 1164 rsis ⁶ Donație generoasă a cetățeanului Drăghia Vasile din Moldova Veche, al cărui nepot le-a descoperit pe malul Dunării, în dreptul km 1047—1048. De altfel, în apropierea acestui punct au mai fost descoperite: un tezaur (cf. D. Bălănescu, în ActaMN, XIX, 1981, p. 373—385) și monede în cadrul așezării romane din punctul „Vinograda" (cf. O. Bozu, Așezarea romană tîrzie de la Moldova Veche, raport la a XVIII-a sesiune anuală de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice pe anul 1983, Alba-Iulia, 26—27 martie 1984; D. Bălănescu, în Banatica, VIII, 1985, p. 173, nr. B/II, notele 2—3; O. Bozu, G. El Susi, Așezarea romană de la Moldova Veche, „Vinograda-Vlaskicrai“, în prezentul volum. Pe de altă parte, în vecinătatea punctului menționat, oricum pe malul Dunării, lîngă „Observator", profesorul Folea din Moldova Veche a descoperit, alături de fragmente ceramice din diferite epoci istorice și un văscior în care erau păstrate un șirag de 4 mărgele albastre și șase monede romane din bronz, emise de Constantius II și Constans la Thessalonica și Siscia, perioadele 330—335, 341—346 și respectiv 355—361. Piesele sînt destul de prost conservate, iar determinarea primară, deocamdată, a fost efectuată după LRBC. Dorim să aducem și pe această cale mulțumiri profesorului Folea pentru informație. 18* https://biblioteca-digitala.ro 276 Dana Bălănescu 6. Constantius Gallus LRBC, II, 1219, a. 351—354; RIC, VIII, p. 375, nr. 351, a. 351—354, gᵣ. iv 19x16 mm; 2,33; 7; B; av. p. t. [ASJIS inv. N 1154 7. Constantius II LRBC, II, 1228, a. 355—361; RIC, VII, p. 377, nr. 361, a. 355—361 18x17 mm; 1,77; 6; M; av. t.; rv. p. t.; i. b. [A]Si inv. N1163 8. Constantius II LRBC, II, 1234, a. 355—361; RIC, VIII, p. 377, nr. 369, a. 355—361 15X14 mm; 1,99; 6; M; av. t.; rv. p. t. Ml inv. N 1162 ASIS^ SIRMIUM 9. Constantius II LRBC, II, 1601, a. 351—354; RIC, VIII, p. 387, nr. 44, a. 351—355, gr. II, ser. II • s 21X20 mm; 3,69; 2; B; frg. A inv. N 1156 [ASIRM] T H E S S A L O N I C A 10. Constantinopolis cf. LRBC, I, 839, a. 330—335; RIC, VII, p. 524, nr. 188, a. 330—333 16X15 mm; 1,40; 1; M; p. t.; av. i. b. dar SMTSs inv. N1161 CONSTANTINOPOL 11. Constantius II LRBC, I, 1053, a. 337—341; RIC, VIII, p. 450, nr. 41, a. 330 15X14 mm; 1,50; 1; M; av. t.; rv. p. t.; i. b. consa inv. N1160 ATELIEREINCERTE 12—14. Constantius II ? Tip Victoriaeddauggqnn a. 341—346 16X15 mm; 1,39; 12; D; av. t.; rv. p. t. 111111111 inv. N 1159 15X14 mm; 1,19; 7; D; f. t. inv. N1167 15 mm; 1,00; 7; D; f. t. inv. N 1153 https://biblioteca-digitala.ro Monede romane din sec. IV descoperite în Sudul Banatului 277 15. Constantius H Tip: Vot XX/Mult/XXX, a. 341---346 III III III 13 mm; 1,08; D; f. t. inv. N 1166 16. Constantius Gallus FTR, FH, a. 351---355 17X16 mm; 1,57; 12; D; f. t. inv. N 1151 IIIIII111 17. Complet degradată, dar sigur din sec. IV 17 mm; 2,13; FD; f. t.; frg. inv. N1165 Repartiția monedelor pe ateliere și perioade cronologice Perioada Thessa- Constanti- Nepreci- LRBC RȚC VIII Siscia Sirmium Ionica nopol zate Total 330---335/330---333 --- --- 1 --- --- 1 337---341 --- --- --- 1 --- 1 341---346/340---348 _ --- --- 4 7 347---347 J 351---354/355 1 1 --- --- --- 2 355---361 2 --- --- --- 13 TOTAL* 6 1 1 1 5 14 • Nu au fost luate în considerare monedele nr. 1—2; 17. Constantius II . 9 C. Gallus . 2 Constans . 2 III. LIUBCOVA (COM. BERZASCA), „ORNIȚA⁴⁴⁷ Constans Siscia, LRBC, I, 797, a. 341—346 RIC, VIII, p. 363, nr. 189, gr. I, ser. II, a. 347—348 16X16 mm; 1,10; 1; M; p. t. N inv. N 1216 BSIS ⁷ Moneda a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice conduse de Adrian S. Luca (MJIR) în stațiunea neolitică, cu ocazia curățirii secțiunilor. Mulțumim și pe această cale colegului Luca pentru amabilitatea cu care ne-a pus la dispoziție spre publicare piesa și informațiile necesare. Menționăm că în hotarul acestei loca- lități au mai fost semnalate monede romane de bronz din secolul IV și anume șapte monede cu tipul reversului FTR și FH, descoperite Intr-o grădină de către un elev (cf. Repertoriul numismatic MJIR, mss., informații Adriana Oprinescu). https://biblioteca-digitala.ro 278 Dana Bălăneseu IV. PROVENIENȚA NECUNOSCUTA⁸ 1. Aurelianus (270—275} cf. RIC, V/l, p. 272, nr. 62, per. V. 22X20 mm; 2,68; 1; M; f. t. inv. N1131 2. Diocletianus RIC, VI, p. 581, nr. 16 a, a. 295—299, Cyzicus 19x18 mm; 2,42; 12; B; t.; i. b. KT inv. N1129 3. Constantinus I cf. RIC, VII, p. 428, nr. 31, a. 317 A| 19 mm; 2,84; 12; B; p. t. 111111111 inv. N1127 4. Constantinus I Constantinopole, LRBC, I, 969, a. 326—330 RIC, VII, p. 571, nr. 7, a. 326—327 A| 19X18 mm; 2,44; 7; M; t. CONS inv. N1132 5. Urbs Roma Thessalonica, LRBC, I, 838, a. 330—335 RIC, VII, p. 524, nr. 187, a. 330—333 16 mm; 1,75; 1; M; t.; i. b. [S]MTS[A] inv. N1130 6. Constans Thessalonica, LRBC, I, 861, a. 341—346 RIC, VIII, p. 411, nr. 101, gr. I, a. 347—348 16,5X15 mm; 1,66; 7; M; av. f. t. SMTS[A] inv. N1133 7. Constantius II FTR, FH, a. 355—361 M I 18 mm; 3,02; 1; M; f. t. IIII11111 inv. N1134 ⁸ Monedele din această categorie provin din colecția lui Ruziska Francisc, vechi membru al Societății Numismatice Române — secția Reșița, achiziționată de MJIR în anul 1986, împreună cu monede medievale și moderne. Ni s-a părut necesară includerea lor în lista de față, deoarece considerăm că ele provin oricum din sudul Banatului, zonă extrem de bogată în descoperiri monetare din secolul IV (cf. E. Chi- rilă, N. Gudea, I. Stratan, op. cit., p. 66—76). Pe de altă parte, reamintim feno- menul de „recirculație“ a unor piese desprinse din tezaure și ajunse prin diverse colecții particulare (cf. N. Gudea, în ActaMN, XVIII, 1981, p. 490). https://biblioteca-digitala.ro Monede romane din sec. IV descoperite în Sudul Banatului 279 8. Honorius । cf. LRBC, II, 2580, a. 395—408 17X15 mm: 1,61; 6; M; t.; i. b. 111111111 inv. N 1128 * Schițînd un succint comentariu asupra monedelor din lista prezen- tată, se cuvine să subliniem că aceste piese nu constituie emisiuni ine- dite sau rarități* (excepții: piesele nr. 11/10, II/I și nr. III). Pe de altă parte, putem afirma că cele două loturi monetare (nr. I și II), deși modeste numeric, ilustrează structura tezaurelor descoperite în Banat⁹, atît din punct de vedere cronologic cît și al atelierelor emitente. în acest sens, așa cum reiese limpede din cele două tabele, atelierele orientale se situează pe primul loc în repartiția monedelor, fapt care se explică prin rolul im- portant pe care l-au jucat Sirmium și Siscia pentru Transilvania, Banat și chiar Oltenia¹⁰. Analizînd tipurile de revers de pe monedele din lista-catalog, ele se încadrează în cele întîlnite frecvent în descoperirile monetare din seco- lul IV semnalate în Banat¹¹. Dorim, totuși, să atragem atenția asupra mo nedei nr. II/9, care prezintă litera „S“ în cîmpul reversului încadrată doar de un singur punct¹². Piesa este bine conservată, deci absența celui de-al doilea punct nu poate fi explicată prin tocirea sau ilizibilitatea sa. Cu toate acestea, nu putem avansa ipoteza unei variante, care să semnaleze o nouă serie de marcă, neînregistrată în cele două cataloage utilizate. Și aceasta deoarece nu este chiar neglijabil factorul incidental în absența acestui element al mărcii de atelier. Publicarea acestor loturi minore, constituie de fapt un prolog în studie- rea materialului numismatic de secol IV, căci prelucrarea marilor te- * Conform gradelor de raritate din RIC VII și VIII. ■J Ne referim la tezaurele prelucrate și publicate pînă în prezent: Dalboșeț (N. Gu- dea, în Tibiscus, II, 1973, p. 53—60); Jupa, Orșova I, Orșova II (E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, op. cit.); Răcășdia I, II, III (N. Gudea, în Acta MN, XII, 1975 p. 183—190; Idem, în ActaMN, XVIII, 1981, p. 483—490; D. Bălănescu, N. Gudea, în ActaMN, XX, 1983, p. 485—488); Moldova Veche III (D. Bălănescu, în ActaMN, XIX, 1982, p. 377, 378). ¹⁰ cf. Gh. Poenaru-Bordea, în Dacia, N.S., XIV, 1970, p. 270, nota 8; E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, op. cit., p. 45—47, 93, tabel II. Pentru ierarhia atelierelor în anumite etape din secolul IV vezi și Gh. Poenaru-Bordea, în BSNR, LXXV—LXXVI, 1981—1982, nr. 129—130, p. 198—200. ¹¹ supranota 9. • s. ¹² In LRBC II și RIC VIII figurează exerga A ca de altfel și la pie- AS1RM sele nr. 79—81 din tezaurul Jupa, nr. 145 din tezaurul Orșova I și 290—295 din tezaurul Orșova II (E. Chirilă, N. Gudea, I. Stratan, op. cit., pl. XV/290). De ase- menea la două monede Constantius Gallus din tezaurul de la Perbal (B. Sey Kata- lin, în FA, XVI, 1964, p. 72). în tezaurul din „Egipt", apare o monede cu exerga • s • —— (H. Mattingly, în NC, XVI, 1956, p. 180), iar în tezaurul de la Heslington- • s- Yorkshire, la monedele lui Constantius II și Gallus, exerga este — — (R.A.G. U O xx IM Carson și J. P. Kent, în NC, XI, 1971. p. 219). https://biblioteca-digitala.ro 280 Dana Bălănescu zaure descoperite într-o zonă atît de bogată în vestigii arheologice și nu- mismatice, va contribui neîndoielnic la cunoașterea detaliată și com- plexă a istorici economice și politice romane din acest veac. DANA BĂLĂNESCU MONNAIES ROMAINES DU iV-ieme SlECLE DfiCOUVERTES DANS LE SUD DE BANAT (I)* (Re sume) L’auteur presente trois lots monetaires qui comprend monnaies de bronze du IV-ieme siecle: I. Măcești — Moldova Nouă³, qui appartient problement aux tresors decouverts dans cette zone; II. Moldova Veche — km. 1047—1048e, qui pro- vient d’une zone riche en vestiges archeologiqucs et numismatiques; III. Une mon- naie isolee, decouverte ă LiubcoVa-Ornița⁷; IV. Provenance inconnue⁶. Les lots I et II / avec la provenance certe / presentent une structure semblable de celle des tresors du IV-ieme siecle decouverts dans le sud de Banat / types de revers, periodes chronologiques, ateliers emitents Z⁹⁻¹¹. Se reprend la monnaies n» II/9, qui, par hypothese, constitue une serie inedite, neretenue par LRBC, II et RIC VIII¹². https://biblioteca-digitala.ro CONSIDERAȚII PE MARGINEA CERCETĂRILOR DIN ANII 1983—1985 ÎN NECROPOLA FEUDALA TIMPURIE DE LA CUPTOARE-SFOGEA (COM. CORNEA, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN) Istoricul cercetărilor arheologice Cimitirul medieval de inhumație, identificat pe terasa ultimei prelun- giri sud-estice — un fel de promontoriu — a dealului numit de localnici Sfogea,. care se înalță la est de satul Cuptoare a fost desemnat ca sit arheologic în vara anului 1975. Un sondaj de verificare întreprins pe înăl- țimea respectivă — săpătură notată în plan Sᵣ/1976 — a dus la semnala- rea unor morminte exclusiv de inhumație, din perioada feudalismului timpuriu, precum și a cîtorva nivele de locuire mai vechi¹. De fapt, dealul Sfogea, locul descoperirilor la care ne referim, in- trase în atenția arheologilor încă mai devreme, din primăvara anului 1975, cînd s-au executat 'diferite lucrări pentru amenajarea unui drum pe pantele sale de sud și de est. Prin excavațiile efectuate atunci a fost identificată și decopertată gura unui puț, ca și 'diferite materiale ar- heologice. Curînd după semnalarea primelor descoperiri, oficialitățile co- munale, de partid și de stat din Cornea, au solicitat direcțiunii »Muzeu- lui de Istorie al Județului Caraș-Severin din Reșița sprijinul pentru inter- venția urgentă a specialiștilor instituției spre a lămuri situația apărută². Deplasarea unei echipe de arheologi³ și intervenția operativă, la fața locului, a. permis curînd stabilirea existenței certe a unui puț ritual, emanația unui cult străvechi care, așa cum dovedea materialul arheo- logic recuperat din umplutura puțului, a fost construit și aparținuse pur- tătorilor culturii eneolitice Sălcuța, faza II b⁴. După primele investigații din anul 1975, cînd săpăturile i s-au oprit la nivelul apei freatice — o ¹ Gh. Lazarovici, I. Uzum, Banatica, IV, Reșița, 1977, p. 434. ² In primăvara anului 1985 localnicii Teregovan Andrei, Lupulescu îoan șl fiul, din satul Cuptoare și lenea Petru din Crușovăț, proprietarii terasei de la Sfogea, au tăiat o cărare cu buldozerul prin locul de pășune al lui îoan Lupulescu. Cu acel prilej au dat peste deschiderea unui puț, găsind și mai multe materiale arheologice despre care au anunțat Consiliul Popular al Comunei Cornea. J Misiunea verificării descoperirilor întîmplătoare de la Cuptoare a revenit In prima etapă, arheologilor Eugen laroslavschi (atunci muzeograf la Muzeul Jude- țean de Isterie din Reșița — în continuare prescurtat MJIR, în prezent la Muzeul Transilvaniei Cluj-Napoca) și dr. Gheorghe Lazarovici, șef secție arheologie la Muzeul Transilvaniei. Gh. Lazarovici, I. Uzum, op. cit., p. 434, pct. 2. https://biblioteca-digitala.ro 282 Ilie Uzum adîncime de cca 7 m — în vara anului următor cercetările au fost reluate, finalizîndu-se prin golirea completă a puțului Ipînă la adîncimea de 10,35 m⁵. Ipoteza că forarea acestui puț — întreprindere umană extrem de migăloasă cu uneltele rudimentare ale epocii — a urmăriți o destinație rituală specială este întărită de materialele arheologice găsite în um- plutura din interior, ca și de vasul din ceramică pictată așezat într-o nișă amenajată la baza sa, prezențe deloc accidentale sau întîmplătoare⁶. Sondajul de verificare întreprins concomitent, la mică distanță, pe te- rasa dealului Sfogea deasupra gurii puțului — notat în plan SJ1976 «și avînd dimensiunile de 8X2 m — a pus în evidență existența unui strat de cultură gros de 1—1,2 m, cu mai multe nivele de locuire. Urmele de cultură materială găsite cu acest prilej s-au dovedit contemporane celor provenite din umplutura puțului, indicînd aceeași cultură eneolitică menționată mai sus⁷. în aceeași secțiune de verificare s-au identificat cca 20 morminte de inhumație. Dintre ele, 12 morminte au fost cercetate sistematic, celelalte fie că erau deranjate încă din vechime sau de lucrările agricole mai re- cente, fie că au fost surprinse doar parțial fiind semnalate în marginea secțiunii⁸. Cu toate că și în a doua etapă, cercetările au fost de mică am- ploare, în cîteva din cele 12 morminte preparate s-au găsit depuse obiecte de inventar funerar constînd din inele, brățări din pastă de sticlă mono- cromă și cercei din argint ornamentați în tehnica filigranului și a granu- lării⁹. Analiza acestui inventar, de evidentă factură și origine bizantină, cu analogii foarte apropiate în descoperiri din sudul Banatului¹⁰, sau mai îndepărtate, în cetățile și așezările bizantine din regiunea Dunării de Jos, ca și în lumea bizantină din Peninsula Balcanică, a permis sta- bilirea primelor jaloane cronologice privind atestarea funcționării necro- polei în a doua jumătate a secolului al XII-lea—secolul al XlII-lea¹¹. Arheologic, de la început, s-a constatat că cimitirul identificat pe dea- lul Sfogea suprapune stațiunea eneolitică aparținătoare culturii Sălcuța ⁵ Ibidem, pct. 1. ⁶ Ibidem; vezi și Gh. Lazarovici, I. Uzum, M. Gumă, Raport preliminar de cercetare arheologică. Săpături de salvare campania a Il-a 1916, manuscris dacti- lografiat, păstrat în arhiva științifică a MJIR. ⁷ Gh. Lazarovici, I. Uzum, op. cit., pct. 2. ⁸ Dr. Gh. Lazarovici și-a asumat în continuare răspunderea cercetării așezării eneolitice, misiune preluată ulterior de Adriana Oprinescu, muzeograf-arheolog la OJPCN Caraș-Severin din Reșița, iar lui Ilie Uzum i-a revenit răspunderea cerce- tării necropolei, prelucrării și valorificării inventarului descoperit. ⁹ Gh. Lazarovici, I. Uzum, op. cit., pct. 3. Din cele 12 morminte cercetate în 1976, mormintele M4/1975 și M8/1976 au avut inventarul funerar menționat ¹⁰ I. Uzum, Banatica, IV, 1977, p. 220—221, fig. 1, 4—6; Ibidem, Banatica, VI, 1981, p. 186—194; Ibidem, Banatica, VII, 1983, p. 260—262 și fig. 27/c, d. ¹¹ Analogii foarte bine datate în sec. XI—XII, consemnăm în descoperirile de la Isaccea, Păcuiul lui Soare, Capidava și Dinogeția; vezi și: D. Teicu, ActaMN, XVIII, 1981, p. 494—496 și notele 10—12 cu bibliografia problemei; I. Vasiliu, Peuce, IX, Tulcea, 1984, p. 107—110. La sudul Dunării se pot stabili analogii, uneori pînă la identitate, în descoperiri din necropolele Ribnica, Bostaniște, Bîrza Palanka, ca și la Mirijevo, Lesje și Niș din Valea Moravei sau în satul Tîrnjane, aproape de Pozarevac; în acest sens vezi Gordana Marjanovic-Vujovic, Trnjane, Belgrad, 1984, p. 74—99 și Pl. I—XXIX, cu întreg inventarul respectivei necropole datat în sec. XI—XII. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 283 II b aproape pe întreg perimetrul ei, distrugîndu-i nivelele superioare de la 0,60 m în sus, iar în unele sectoare chiar mai mult, fără a înlătura însă posibilitatea cercetării și lămuririi aspectelor importante ce le implică așezarea amintită¹². Primele săpături de salvare, desfășurate în două campanii consecutive au evidențiat importanța științifică deosebită a complexelor precizate, impunînd în mod firesc continuarea investigațiilor arheologice la Cuptoare. Astfel, se explică executarea, pînă în anul 1982, a încă șase campanii ar- heologice, de mai lungă durată, desfășurate în cîte două etape anual. De- sigur, în cadrul acestor campanii, în primul rînd, datorită situației stra- tigrafice cercetarea necropolei a deținut o anumită prioritate care a du- rat pînă în momentul preparării și ridicării scheletelor, ale căror mor- minte au străpuns, deranjînd deseori complexele eneolitice¹³. Investigațiile din anii 1976—1982, care au vizat, mai ales, partea de sud și sud-est a terasei dealului Sfogea s-au finalizat prin scoaterea la lumină a unui număr de 208 morminte, exclusiv de inhumație. Subliniem că niciunde în secțiunile și casetele deschise, fie cu ocazia săpăturile de salvare, fie a acelor sistematice nu au fost semnalate mor- minte de incinerație, resturi de urne funerare sau alte urme care ar fi pu- tut proveni de la asemenea înmormîntări. Situația aceasta verificată de mai multe ori anual, în toate sectoarele de cercetare ale necropolei, ex- clude practicarea la Cuptoare a înmormîntărilor birituale. După cum s-a constatat, în toate mormintele investigate, fără excepție, decedații au fost așezați direct pe pămîntul gol, fiind întinși pe spate în poziție orizontală. Numai în două cazuri, semnalate cu prilejul campaniei arheologice din anul 1981, în gropile mormintelor au fost identificate fragmente de lemne carbonizate — mai multe resturi de scînduri sau bîrne — ce puteau.eventual să provină de la o casetă sau cutie, în care au fost înmormîntați decedații respectivi¹⁴. Precizăm însă că alte urme de construcții funerare, sau însemne pentru morminte — cruci, pietre funerare etc. — nu s-au găsit nicăieri în cuprinsul necropolei. In ce privesc înmormîntările, s-a observat că ele nu s-au făcut după un anume criteriu, sau într-o ordine strict respectată, așa cum se întîmplă în necropolele de tip Bjelo-Brdo¹⁵, unde alinierea mormintelor este ur- mărită cu rigurozitate, constituind un specific al acestora. în schimb, după primele cercetări de amploare s-a stabilit, cu certitudine, existența unei orientări generale a tuturor mormintelor pe direcția vest-est, cu capul așezat la apus, iar privirea îndreptată spre răsărit și picioarele întinse pe aceeași direcție. S-a observat, de asemenea, că în unele cazuri ¹² Primele rezultate consistente și descoperirea unui coif de bronz în perimetrul așezării eneolitice au fost prezentate în anii 1986 și 1987 de Adriana Oprinescu la sesiunile naționale de rapoarte de la Deva, respectiv Timișoara. ¹³ Investigațiile arheologice din anul 1986 au vizat exclusiv cercetarea comple- xelor de locuire identificate pe latura de est a așezării Sălcuța Hb. ¹⁴ Resturile de lemn carbonizat pot să provină și de la o platformă pe care a fost așezat defunctul. Precizăm că dintre 15 necropole medievale de inhumație din sudul Banatului, identificate și cercetate în ultimele două decenii, o asemenea situa- ție a fost semnalată numai la Cuptoare-Sfogea. In necropola cnezială de la Ilidia- Oblița este semnalat un mormînt în cistă de cărămidă. ⁴⁵ M. și D. Garașanin, Starinar, V—VI, 1954, p. 200—202; vezi și R. Heitel, în RRHA, 2, IX, 1972, p. 142 și urm., cu bibliografia problemei. https://biblioteca-digitala.ro Fig. 1. Stațiunea arheologică. Cuptoare-Sfogea, cu amplasarea săpăturilor executate între anii 1983—1985. https://biblioteca-digitala.ro 284 JUe Uzum Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 285 există mici devieri ale poziției mormintelor în raport cu orientarea ge- nerală descrisă mai sus. Este, însă, neîndoielnic că aceste devieri se pot explica pe seama anotimpului, datorîndu-se poziției soarelui în momen- tul cînd s-a produs înmormîntarea. Orientarea generală a mormintelor, diferitele variante și subvariante ale poziției în care au fost așezate brațele defuncților dar, mai ales, ana- liza și interpretarea bogatului inventar funerar descoperit în morminte, ca și prezența unor monede în gropile acestora, dovedesc că necropola de la Cuptoare—Sfogea, aparținea unei comunități autohtone, desigur rurală, posesoarea unei culturi materiale de tip romanic oriental, cu practici fu- nerare specifice ritului creștin ortodox¹⁶. Continuarea investigațiilor arheologice pe terasa de la Sfogea, între anii 1983—1985, a prilejuit sporirea considerabilă a inventarului funerar cu numeroase podoabe și monede medievale de mare valoare artistică, tipologică, dar și de importanță istorico-documentară deosebită. Extinde- rea săpăturilor și în partea de nord-est a obiectivului a permis, totodată, efectuarea unor observații mai exacte cu privire la stratigrafia pe verti- cală și pe orizontală a necropolei, precum și cîteva importante precizări legate de cronologia acesteia. în intervalul de timp precizat au fost întreprinse trei campanii arheo- logice: o campanie compusă din două etape distincte în anul 1983; o cam- panie de durată în toamna anului 1984; în sfîrșit, o campanie în vara anului 1985¹⁷. Ca și în campaniile precedente, se constată existența ex- clusivă a mormintelor de înhumare și nici un fel de construcții tombale sau însemne de mormînt. Numai în cîteva cazuri s-a observat prezența unor pietre de rîu în gropile unde au fost așezați defuncții. în asemenea cazuri s-a constatat că pietrele se află, cînd în partea dreaptă, cînd pe stînga gropii funerare, fără ca acest plasament să respecte o anumită or- dine sau regulă potrivit unui ritual anume. De asemenea, s-a observat că multe morminte erau deranjate și îm- prăștiate — sau tăiate parțial — ca urmare a lucrărilor agricole efectuate pe dealul Sfogea în ultimele două trei veacuri¹⁸. Apar însă și numeroase cazuri cînd mormintele din nivelul cel mai timpuriu, datorită absenței însemnelor de mormînt, erau deranjate la rindul lor, încă din vechime¹⁹, ca urmare a efectuării înmormîntărilor succesive, destul de dense pe o unitate de suprafață determinată. în astfel de situații este evident că osemintele din mormintele mai vechi au fost adunate și depuse într-unul din colțurile gropii mai recente sub formă de grămăjoare. Noile observații au devenit posibile, cu deosebire, ca urmare a cercetărilor efectuate în ¹⁶ Vezi în acest sens și I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1977, p. 66—67. ¹⁷ în vara anului 1985 s-a desfășurat ultima campanie de cercetare arheologică a necropolei. De atunci investigațiile au fost întrerupte, urmînd să fie reluate într-un viitor apropiat, cînd vor urmări identificarea așezării autohtone căreia îi aparține necropola de la Cuptoare-Sfogea. ¹⁸ Acoperit de grădini de legume și plantații de pomi fructiferi, promontoriul de la Sfogea constituie un teren aflat în proprietatea locuitorilor menționați din satele Cuptoare și Crușovăț. ¹⁹ I. Uzum, Cercetarea necropolei medievale de la Cuptoare (corn. Carnea), campania 1983, comunicare la a XVIII-a sesiune anuală de rapoarte, Alba lulia, martie, 1984, text dactilografiat predat pentru tipar la CCES — Direcția Economică și a Patrimoniului Cultural Național. https://biblioteca-digitala.ro 286 Ilie Uzum campania din anul 1985, cea din urmă care a urmărit avînd drept obiectiv prioritar cercetarea necropolei²⁰. Adîncimea destul de mică la care au fost identificate scheletele din nivelul mai tîrziu de înmormîntări — cuprins între 0,25—0,40 — dar și din înmormîntările mai timpurii, cercetate, la o adîncime de numai 0,60—0,80 m și arareori pînă la 1 m, se poate explica numai pe seama structurii geo-morfologice a dealului Sfogea²¹, prin rularea pămîntului cu ocazia lucrărilor agricole foarte intense, ca și prin spălarea masivă a so- lului de apele pluviale, care l-au dislocat cărîndu-1 masiv pe pantele abrupte ale dealului, situate deopotrivă la est, sud și la vest. Credem că o altă explicație nici nu poate fi plauzibilă, întrucît este de neconceput săparea unor gropi pentru mormintele persoanelor adulte și chiar ale co- piilor, la o adîncime inițială mai mică de 1,25—1,50 m. în sfîrșit, se impune să subliniem că de-a lungul ultimilor trei ani de cercetări, au fost identificate încă 139 de morminte, ridicînd la cifra de 347, numărul total al mormintelor investigate în necropola de la Cup- toare—Sfogea, de-a lungul întregii perioade, adică între anii 1976—1985²². De asemenea, precizăm că dintre cele 139 de morminte mai recent identifi- cate, în 44 de morminte — ceea ce reprezintă 31,65% din totaL— au fost găsite numeroase obiecte de podoabă și monede. Noile descoperiri au în- tărit, astfel, ipoteza că în cazul de față se poate vorbi despre una dintre necropolele rurale autohtone din perioada feudalismului timpuriu, cu cel mai bogat inventar funerar, investigat în întreaga zonă de vest a Româ- niei²³. înainte de a proceda la întocmirea unui catalog al obiectelor care con- stituie inventarul funerar descoperit la Cuptoare—Sfogea, în ultima etapă de cercetare, considerăm absolut necesară o prezentare, fie și succintă, a situației celor 44 de morminte în care s-au descoperit obiectele respec- tive, ținînd seama de numerotarea anterioară și, desigur, de ordinea cro- nologică a identificării fiecărui mormînt. Mormintele cu inventar funerar 1. Mormântul M209 — pare a fi un mormînt de femeie, scheletul des- tul de slab conservat, a permis doar păstrarea oaselor de la extremitățile corpului. Defuncta a fost așezată în poziție orizontală, pe spate, avînd orientarea pe direcția vest—est, cu antebrațele flectate și aduse cu pal- mele pe claviculă²⁴. La partea stîngă a craniului, în dreptul urechii s-a găsit un cercel. Lungimea mormîntului era de 1,60 m. ²⁰ Din cele 36 de morminte semnalate în secțiunile I și 11/1985, 17 morminte, au fost deranjate, se pare, datorită înmormîntărilor succesive. ²¹ Solul nisipos de pe dealul Sfogea se transformă într-un praf ușor, răscolit și purtat de vînt. ²² Aproximativ o treime din numărul total al mormintelor cercetate aveau inventar funerar. ²³ Pînă în prezent au fost descoperite peste 150 de podoabe medievale, întregi sau fragmentare cărora li se adaugă și descoperirile monetare din morminte. ²⁴ Această variantă este prezentă și în alte necropole din sudul Banatului, deve- nind tot mai frecvent semnalată; vezi în acest sens și I. Uzum, Gh. Lazarovici, Banatica, I. 1971, p. 160—161; I. Uzum, Tibiscus, III, Timișoara, 1974, p. 162; Ibidem, Banatica, III, 1975, p. 135—140; Ibidem, Banatica, VI, 1981, p. 183. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 287 2. Mormîntul M213 — aparține, de asemenea, unei persoane de sex feminin, cu scheletul ceva mai bine conservat decît în primul caz. De- functa a fost așezată în poziție dorsală, cu orientarea capului ușor deviată față de direcția vest—est. Ambele brațe erau așezate pe bazin. în drep- tul gleznelor, picioarele au fost tăiate de mormîntul M211. în regiunea bazinului, unde erau așezate mîinile, s-a găsit un inel-verigă. Lungimea scheletului, măsurat în groapă, era de 1,45 m. 3. Mormîntul M 214 — cuprinde un schelet de femeie destul de bine conservat. Defuncta era așezată pe spate, în poziție orizontală, cu orien- tarea pe direcția vest—est. Brațele erau plasate pe abdomen. Lungimea scheletului, măsurat în groapă, era de 1,50 m. în regiunea frontală a fost găsită o diademă-fruntar. 4. Mormîntul M216 — a fost deranjat, în el păstrîndu-se doar craniul celui decedat. In jurul craniului au fost descoperite trei monede. 5. Mormîntul M217 — se pare că aparținuse unei persoane do sex masculin. Starea de conservare mediocră a făcut să se păstreze doar cra- niul, membrul anterior drept și regiunea inferioară a trunchiului. Sche- letul se afla așezat inițial într-o poziție dorsală, cu orientare pe direcția generală vest—est. Lungimea acestui schelet, măsurată în groapă, este de 1,55 m. Pe brațul drept, situat cu palma pe abdomen, s-a găsit un inel-sigiliu. 6. Mormîntul M218 — aparținea unei persoane de sex feminin, sche- letul fiind bine păstrat. El era așezat în poziție dorsală, pe direcția vest— est, cu antebrațul drept flectat pe stern și cel stîng așezat în zona abdo- menului. Lungimea scheletului, măsurat în groapă, era de 1,50 m. în zona occipitală au fost găsite trei șiruri, de mărgele colorate. 7. Mormîntul M221 — relativ bine păstrat, se pare, că a aparținut unei persoane de sex masculin. Scheletul, cu lungimea de 1,60 m, s-a găsit în poziție dorsală, avînd orientarea vest—est. Membrele anterioare erau flectate din cot și aduse cu palmele pe claviculă. După ridicarea schele- tului, în zona temporală dreaptă a fost depistată o monedă. 8. Mormîntul M225 — era al unei femei, avînd scheletul bine con- servat. Acesta era așezat în poziție dorsală, orientat pe direcția vest—est. Brațul drept a fost așezat pe torace, iar cel stîng era flectat din cot, cu regiunea palmară așezată pe claviculă. Lungimea scheletului este de 1,50 m. In regiunea frontală a craniului s-a descoperit o diademă-fruntar, în stare fragmentară. în zona temporală stingă a apărut un cercel, iar în regiunea claviculei stingi s-a găsit un inel cu montură. 9. Mormîntul M228 — aparținea, după toate probabilitățile, unui in- divid tînăr. în săpătură a fost prinsă doar regiunea inferioară a trunchiu- lui și membrul anterior drept așezat pe abdomen. Deasupra osului „sa- crum“ a fost găsit un cercel. 10. Mormîntul M229 — aparținea unui bărbat avînd scheletul bine conservat, cu o lungime de 1,67 m. Așezat în poziție dorsală, pe spate, cu orientarea generală pe direcția vest—est și craniul căzut spre umărul drept. Brațul drept a fost așezat pe stern iar cel stîng pe abdomen. In groapa mormîntului, în treimea inferioară a scheletului au fost găsite mai multe oseminte provenite de la o înmormîntare mai veche deranjată, în zona claviculei drepte au fost descoperite două monede. https://biblioteca-digitala.ro 288 Ilie Uzum 11. Mormîntul M230 — se pare că aparținea de asemenea unei per- soane de sex masculin, fiind bine conservat și avînd lungimea, măsurată în groapă, de 1,60 m. Așezat în poziție dorsală, cu orientarea pe direc- ția vest—est, avea membrul anterior drept așezat pe abdomen, iar cel stîng flectat spre claviculă. Din groapa mormîntului, în zona humeru- sului drept, a fost scoasă la lumină o monedă bizantină. 12. Mormîntul M232 — aparținea unui copil, scheletul fiind destul de bine conservat, măsura în groapă 1,10 m. Așezat în poziție dorsală, cu orientarea vest—est, cel decedat avea ambele brațe așezate pe bazin. în zona temporalului stîng a fost depistată o diademă-fruntar, din care s-a păstrat doar o plăcuță de argint. 13. Mormîntul M241 — aparținuse, după cît se pare, unei femei. Din scheletul ei nu s-au păstrat cutia toracică și claviculele. Așezată în poziție dorsală, pe direcția vest—est, cu craniul răsucit spre stînga, defuncta avea brațele așezate pe bazin. în partea anterioară a craniului a fost gă- sit un cercel, iar în zona ,,sacrumului“, în regiunea palmară a membru- lui stîng s-a. găsit un inel-verigă. 14. Mormîntul M244 — foarte probabil că aparținuse unui bărbat, avînd scheletul bine conservat, cu lungimea de 1,65 m. Așezat în poziție dorsală, cu orientarea pe direcția vest—-est, avea antebrațul drept flectat cu zona palmară pe claviculă, iar brațul stîng era așezat pe bazin. în re- giunea mandibulei s-a descoperit o monedă depusă, se pare, în gura de- functului. 15. Mormîntul M252 — aparținea unei persoane de sex feminin, al cărei schelet, bine conservat, avea o lungime de 1,60 m. Așezată în po- ziție dorsală, defuncta era orientată pe direcția vest—est, cu privirea spre răsărit. Ambele brațe erau plasate pe abdomen. Cu ocazia cercetării craniului a fost găsită o pereche de cercei. 16. Mormîntul M260 — aparținea, se pare, unui bărbat, scheletul său păstrat doar parțial, măsura cca 1,60 m. Astfel, lipsea antebrațul și gamba dreaptă. Defunctul a fost înhumat în poziție dorsală cu orientarea vest— est și cu brațele așezate pe abdomen. Cu ocazia cercetării craniului, în orbita stingă s-a găsit o monedă. 17. Mormîntul M262 — a fost surprins, în extremitatea vestică a sec- țiunii, scheletul fiind parțial dezvelit pe o lungime de 1,26 m. Este posi- bil să fi aparținut unui bărbat înhumat în poziție dorsală, cu orientarea vest—est și cu membrele anterioare depuse pe bazin. în regiunea clavicu- lei drepte a fost descoperită o monedă. 18. Mormîntul M264 — dezvelit tot în apropierea profilului vestic, scheletul a fost surprins doar în jumătatea sa superioară, pe o lungime de 0,90 m. Așezat n poziția dorsală, pe direcția vest—est, avea membrul anterior depus pe abdomen și cel stîng flectat spre claviculă. în regiu- nea abdomenului, pe una din falangele de la mîna dreaptă a fost găsit un inel ornamentat. 19. Mormîntul M276 — aparținea unei persoane de sex masculin, în- humată în poziție dorsală, cu orientarea pe direcția generală vest—est. Scheletul, relativ bine conservat, avea lungimea de 1,67 m, iar brațul drept a fost găsit depus pe abdomen, în vreme ce stîngul era adus cu palma pe stern. în groapa mormîntului, la stînga craniului a fost scoasă la lumină o monedă. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 289 20. Mormîntul M278 — aparținea unei persoane de sex feminin, cu scheletul bine păstrat, avînd lungimea de 1,52 m. Defuncta a fost înhu- mată în poziție dorsală, orientată pe direcția vest—est, membrul anterior drept fiind așezat pe abdomen, iar stîngul adus pe torace. în regiunea temporală stîngă, cu ocazia cercetării craniului, a fost găsită o piesă de podoabă — un cercel. 21. Mormîntul M291 — păstrat în întregime și foarte bine conservat, scheletul aparține unei femei așezate în poziție orizontală cu privirea spre răsărit. Ambele mîini erau așezate pe bazin. Lungimea scheletului, măsurată în groapă, era de 1,60 m. Pe mîna stîngă s-au găsit două brățări de bronz, pe dreapta era o altă brățară de același tip, iar de o parte și de alta a craniului au fost descoperiți doi cercei. In zona toracelui, sub sche- let s-a găsit un nasture metalic. 22. Mormîntul M293 — bine conservat, păstrat în întregime, schele- tul defunctului prezenta ambele brațe flectate pe piept. Lungimea sche- letului, măsurată în groapă, era de 1,62 m. în zona cavității bucale s-a gă- sit o monedă. 23. Mormîntul M294 — se pare că scheletul a aparținut unui copil și s-a păstrat destul de bine. Lipsește osul radius de la mîna dreaptă, iar mîna stîngă era așezată pe bazin. Lungimea scheletului era de 1 m. Pe bazin. în zona superioară a acestuia s-a găsit un inel de bronz frag- mentar. 24. Mormîntul M300 — foarte bine conservat, scheletul, măsurat în groapă, avea lungimea de 1,70 m, păstrîndu-se în întregime. Brațul drept era flectat cu palma așezată pe stern, iar brațul stîng era plasat în zona abdomenului. Lîngă tîmpla dreaptă s-a găsit un cercel, iar pe brațul stîng, deasupra încheieturii au fost descoperite șase brățări din pastă de sticlă. 25. Mormîntul M303 — scheletul s-a păstrat în întregime și avea o. lungime de 1,70 m, aparținînd unui adult. Brațul drept a fost așezat pe abdomen, în vreme ce brațul stîng era flectat și așezat pe torace. Pe antebrațul stîng s-a găsit o brățară din sîrmă de bronz răsucită. 26. Mormîntul M306 — scheletul a aparținut unui adult și s-a păstrat în întregime, avînd lungimea de 1,76 m. Brațul stîng era flectat spre to- race în dreptul sternului, iar brațul drept era îndoit din cot și așezat cu palma spre claviculă. în zona cotului drept s-a găsit o monedă. 27. Mormîntul M312 — scheletul, destul de bine păstrat, măsura 1,50 m lungime, aparținînd fie unui adolescent, fie unei persoane de Sex feminin. Craniul său era ușor înclinat spre partea stîngă. Ambele brațe erau așezate pe abdomen. In aceeași groapă, în dreptul cotului stîng, se afla o piatră deasupra căreia era așezat un craniu, complet izolat și fără alte oseminte în apropiere. Sub clavicula scheletului a fost găsită o mo- nedă de argint romană. 28. Mormîntul M313 — deși îi lipsesc ambele antebrațe de la cot, sche- letul este destul de bine conservat, avînd craniul înclinat cu bărbia spre torace. Măsurat în groapă, avea o lungime de 1,56 m. Ca obiect de inven- tar funerar, în zona maxilarului inferior a fost găsit un fragment de monedă. 29. Mormîntul M316 — mormîntul se pare că aparținea unei persoane de sex feminin, al cărei schelet, măsurat în groapă, are 1,60 m. Craniul era ușor înclinat spre partea dreaptă. Brațul drept se afla așezat pe ba- 19 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 290 Ilie Uzum zin, în timp cc brațul stîng era în zona abdomenului. Pe antebrațul mîi- nii stingi s-a găsit o brățară din pastă de sticlă. 30. Mormîntul M317 — aflat la mică adîncime, mormîntul a fost de- ranjat de lucrările agricole. Craniul său, destul de spart, era puțin aplecat spre umărul stîng. Ambele brațe au fost așezate pe bazin. Lungimea sche- letului era de 1,60 m. Sub craniu a fost găsit un cercel de tîmplă din bronz. 31. Mormintul M318 — se prezenta într-o stare de conservare destul de precară, păstrîndu-se doar pînă deasupra zonei bazinului, pe o lungime de 0,58 m. Brațul drept se afla așezat pe abdomen, în timp ce antebrațul stîng lipsea de la cot. In regiunea toracelui a fost găsită o monedă. 32. Mormîntul M327 — scheletul destul de bine conservat, măsura în groapă 1,60 m. Craniul era ușor întors spre partea dreaptă, brațul stîng a fost așezat pe abdomen, iar dreptul pe bazin. Ca inventar, în zona cra- niului s-a găsit un fragment de diademă-fruntar din argint. 33. Mormintul M328 — scheletul aparținea unui adult, fiind destul de bine conservat, așezat în poziție dorsală pe direcția vest—est, avea cra- niul ușor aplecat către umărul stîng. Brațul drept era așezat pe abdomen, iar brațul stîng ușor flectat era așezat pe torace. Lungimea scheletului, măsurat în groapă, era de 1,60 m. Sub craniu au fost găsite mărgele din sticlă și lut colorate. 34. Mormîntul M329 — scheletul pare să fi aparținut unui adult, însă s-a conservat foarte rău. Din el s-a păstrat doar partea superioară, inclu- siv bazinul, pe o lungime totală de 0,90 m. Craniul era întors către umă- rul drept, iar ambele brațe erau așezate pe torace. Sub antebrațul stîng s-au găsit două monede de bronz, lipite una de alta. 35. Mormîntul M331 — scheletul s-a păstrat în întregime și avea lun- gimea de 1,50 m. Craniul era căzut către partea stîngă, brațul stîng fiind așezat pe bazin, iar cel drept pe abdomen. Sub bazin, în partea stîngă a fost descoperit un inel de argint granulat. 36. Mormîntul M332 — scheletul s-a păstrat doar parțial, aproximativ 1,10 m din lungimea sa, în partea superioară. Craniul era răsucit puțin spre dreapta. Ambele brațe au fost așezate pe bazin. Mai sus de încheie- tura palmei, pe antebrațul stîng s-a găsit o brățară de bronz, iar pe torace o verigă de argint. 37. Mormîntul M336 — scheletul s-a păstrat parțial pe o lungime de 1,20 m. Maxilarele erau deplasate față de craniu, poziția brațelor nu poate fi precizată. De la membrele inferioare s-au păstrat doar femurele. în groapă, în dreptul craniului, s-a găsit un cercel de bronz în stare frag- mentară. 38. Mormîntul M338 — era puternic deranjat în groapă păstrîndu-se doar cîteva oase. Alături de aceste rămășițe ale scheletului a fost găsit? o verigă lată de fier. 39. Mormîntul M340 — scheletul păstrîndu-se doar parțial, nu s-a pu- tut preciza lungimea sa reală. Din groapa acestui mormînt provine un cercel de bronz. 40. Mormîntul M342 — scheletul era relativ bine păstrat și avea o lungime măsurată în groapă de 1,60 m. Corpul defunctului, o persoană adultă, era întors spre stînga, iar ambele brațe au fost așezate cu palmele pe abdomen. In groapa acestui mormînt a fost găsită o brățară din pastă https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 291 de sticlă în stare fragmentară. De asemenea, în partea stingă a craniu- lui s-a descoperit o monedă de argint. 41. Mormîntul M343 — s-au păstrat doar craniul și cîteva oase de la membrele inferioare. In partea dreaptă a craniului s-a găsit o mărgică de sticlă și o mărgică de lut pictată, de culoare galbenă. 42. Mormîntul M344 — scheletul se păstrează parțial, fiind puternic deranjat. Măsurat la partea inferioară mai avea doar 1,20 m. In groapa mormîntului au fost descoperite două brățări din pastă de sticlă mono- cromă și o brățară de sticlă lată, ornamentată. 43. Mormîntul M345 — și acest mormînt avea semnele unei deranjări puternice. Se păstrează numai partea inferioară a scheletului cu o lungime de 1,40 m. Craniul lipsește din groapa mormîntului în schimb, în groapă, au fost găsiți două perechi de cercei din bronz în stare fragmentară. 44. Mormîntul M346 — în secțiune a fost surprins numai craniul, și acesta spart. Din apropierea mormîntului provine însă o verigă de argint. Deși în poziție secundară față de cele 44 de morminte descrise mai sus, în secțiunea SII/1985, într-o zonă cu morminte deranjate, au fost scoase la lumină și alte materiale arheologice: o brățară din platbandă de bronz ornamentată; două brățări din fire de bronz răsucite; o brățară din pastă de sticlă, de culoare neagră, ornamentată în relief; două brățări fragmen- tare din pastă de sticlă de culoare neagră; două mărgele de sticlă colorate, dintre care una fragmentară; un fragment de cercel; în sfîrșit, un cercel pe a cărui verigă a fost petrecută o monedă găurită, probabil romană. Cu ocazia îndreptării malurilor, în secțiunile SI/1985 și SIIl/1985, în poziție secundară și cu totul izolate față de mormintele cu inventar, s-au mai găsit cîteva podoabe medievale reprezentate prin: o brățară din fir de bronz torsadată; un cercel de argint cu unul din capete îndoit în forrna literei „S“; un cercel de tîmplă din argint aurit, păstrat fragmentar; în sfîrșit, un medalion de argint avînd încastrată o piatră de cuarț ametis- tizat, de mărime apreciabilă. îndreptîndu-ne în continuare atenția exclusiv asupra descrierii și . in- terpretării unor aspecte rezultate din analiza inventarului funerar, mai ales, a obiectelor de podoabă care intră în majoritate în componența sa, observăm de la bun început o anumită varietate a materialelor din care sînt lucrate obiectele. Astfel, se constată că podoabele se confecționau din piatră, lut, os, sticlă sau pastă de sticlă, cupru, bronz și pînă la argint sau argint aurit, împodobit cu pietre semiprețioase. Cu o singură excep- ție²⁵, toate podoabele la care ne referim aici se încadrează în grupa foarte mare și larg răspîndită a podoabelor folosite de-a lungul întregului ev mediu pentru înfrumusețarea corpului. Pornind de la destinația uzuală, adică de la modul în care se foloseau podoabele pentru corp, și în cazul celor provenite de la Cuptoare, se im- pune structurarea lor pe cîteva categorii principale: a) podoabe pentru cap și gît; b) podoabe pentru brațe; c) podoabe pentru mîini. Desigur, analiza sistematică a acestor importante materiale arheolo- gice, în funcție de stil, forme și ornamentică va pune în evidență exis- tența mai multor tipuri și variante de podoabe în cadrul fiecăreia dintre categoriile enumerate mai sus. Avînd în vedere aceste criterii deja proci- ²⁵ Este vorba despre un nasture de bronz găsit în mormîntul M291/1984. 19’ https://biblioteca-digitala.ro 292 Hie Uzum zate și, fără a neglija criteriul cronologic, care reflectă frecvența anumi- tor tipuri de podoabe într-o perioadă sau alta de timp, ceea ce contribuie la datarea mormintelor și stabilirea duratei de funcționare a necropolei, prezentăm un catalog al acestor descoperiri, fără a include aici și desco- peririle monetare. Catalogul podoabelor descoperite intre anii 1983—1985 I. Categoria podoabelor pentru cap și gît Este reprezentată prin următoarele tipuri de podoabe: 1/diademe-fruntar; 2. cercei; 3. mărgele. A. Primul tip de podoabe de care ne ocupăm aici sînt așa-numițele diademe, de fapt diademe-fruntar, folosite exclusiv pentru împodobirea și înfrumusețarea capului. O asemenea funcție de ordin exclusiv estetic a diademei-fruntar indică, eventual, o anumită stare materială a persoanei care a purtat-o, ori a familiei din care a făcut parte. De altfel, podoabele de tipul fruntarelor se folosesc pînă în zilele noastre, întîlnindu-se atît în satele din anumite zone ale Banatului, cît și în alte regiuni ale țării. Ca și astăzi, ne exprimăm convingerea că, în afara funcției estetice pe care o îndeplinesc, nici în evul mediu diademele-fruntar nu aveau alt rol și altă semnificație. Ele nu reprezintă, nicidecum, semnul distinctiv al unei funcții, rang său poziție socială deosebită, în cadrul ierarhiei feudale²⁶. Cu ocazia cercetărilor arheologice, desigur datorită deranjărilor mai vechi sau mai recente, produse în condiții de care nc-am ocupat anterior, nu a fost găsită nici măcar o singură diademă-fruntar întreagă, doar fragmente, adică un număr variabil de elemente componente, de dimensiuni și forme deosebite reprezentate prin plăcuțe, capsule sau cașete executate din foiță de' argint. 1. Diaclemă-fruntar, în stare fragmentară. S-a descoperit în regiunea frontală a craniului din mormîntul M214 (SI/1983, carou 1, —0,35 m)²⁷. Compusă din cașete de mici dimensiuni cu o formă cilindrică și semisfe- rică, goale în interior, au la bază diametrele cuprinse între 0,81—0,91 cm. Au fost recuperate, din păcate, numai 16 elemente de acest fel, lucrate din foiță de argint aurit (TI cca 8OO%ₒ)- Se pare că aceste capsule erau dispuse inițial pe două rînduri și fixate pe un suport textil din care însă nu s-a păstrat nimic. 2. Diademă-fruntar, în stare fragmentară. S-a găsit, de asemenea, în zona frontală a craniului din mormîntul M225 (SI/1983, caroul E2. —0,40 m)²⁸. Au fost recuperate numai 5—6 elemente componente, lucrate din foiță de argint aurit (TI cca 750%₀). Este vorba despre cîteva plăcuțe de formă pătrată — cu latura de 0,94 cm — avînd în centru o protube- ranță executată prin presare sau ciocănire. La cele patru colțuri se ob- servă și orificiile pentru fixarea plăcuței. I. Uzum, ActaMN, XX, 1983, p. 515. ²⁷ Se păstrează sub nr. inv. A52456 în patrimoniul MJIR. ²B Se păstrează sub nr. inv. A52497 în depozitul MJIR. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 293 Fig. 2. Diferite elemente — plăcuțe și butoni de argint de la diademe — fruntar (cat. I A 1—4). https://biblioteca-digitala.ro 294 Ilie Vzum 3. Plăcuță de la diademă-fruntar. Provine de la mormîntul de copil M232. (SI/1983, caroul El, —0,25 m)²⁹. Acest element component este lu- crat din foiță de argint (TI 750%₀) și are formă dreptunghiulară cu dimen- siunile de 2,15X1,48 cm. Pe una din fețe, plăcuța prezintă un chenar exe- cutat în tehnica „an repousse“, fiind împărțite în două cîmpuri egale. în centrul fiecărui cîmp apare o protuberanță executată prin presare, iar la cele patru colțuri se pot observa orificiile pentru fixare. 4. Fragment de plăcuță de la o diademă-fruntar, foarte prost conser- vată. S-a descoperit în zona craniului la mormîntul M327 (SI/1985, caroul 13A, — 0,20 m). Pare să fi avut o formă dreptunghiulară, însă din cauza stării de conservare necorespunzătoare, dimensiunile piesei nu se pot pre- ciza. în privința diademelor-fruntar descoperite la Cuptoarele—Sfogea, menționăm că, pentru variantele din ultimele campanii, pînă în prezent nu cunoaștem analogii în descoperiri similare pe teritoriul românesc și nici în zonele apropiate de la sudul Dunării. B. Al doilea tip de podoabe pentru cap, cerceii sînt deosebit de inte- resanți atît prin originalitatea și varietatea formelor pe care le prezintă, cît și datorită frecvenței cu care apar în contextul descoperirilor arheo- logice. în acest din urmă sens menționăm că tocmai în perioada mai re- strînsă la care ne-am referit s-au găsit 19 cercei, dintre care 6 exemplare corespund variantei de cercel-verigă. Deși, acest tip de podoabă este ilus- trat printr-un număr mai mare de variante, menționăm raritatea desco- peririi unor cercei-perechi. 1. Cercel de timplă din argint. Cu ocazia îndreptării pereților secțiunii SI/1985, la o adîncime de cca 0,60—0,70 m, corespunzătoare nivelului mai vechi de înmormîntări, s-a găsit un axemplar din această variantă, foarte bine conservat. Veriga cercelului este formată prin îndoirea circulară a unei sîrme de argint și are diametrul de 2 cm. Unul din capete a fost apla- tizat prin ciocănire și îndoit în forma literei „S“. Dintre cerceii descope- riți în ultima perioadă a săpăturilor, acesta pare a fi exemplarul cel mai timpuriu de la Cuptoare—Sfogea. Analogiile sale apropiate cu podoabele descoperite la Ilidia—Cetate și Gornea—Căunița de Sus; cu cerceii găsiți la Hodoni (jud. Timiș), Morești (Turda), Alba lulia, sau la Zăbala (jud. Covasna)³⁹; în sfîrșit, cu descoperirile de la sudul Dunării: Mirjevo, Bres- tovik sau la D. Toponica³¹, pledează pentru datarea acestei podoabe, de tradiție bizantină, în secolul al Xl-lea. ²⁹ în depozitul MJIR cu nr. inv. A52450. ³⁰ Vezi pentru analogii: Matei M. Popescu, Podoabe medievale in Țările Române, 1970, p. 42, cat. 1 și 3; M. Rusu, E. Dorner, Materiale, VIII, p. 707; I. Uzum, Gh. Laza- rovici, op. cit., p. 160; A. Bejan, M. Moga, Tibiscus, V, 1978, p. 164, fig. 4/9—11; K. Horedt, SCIV, 1—2, 1953, p. 296, fig. 16/2, 5, 7, 9; Ibidem, SCIV, 1—2, 1954, p. 223, fig. 13/2, 5; Zoltan Szekely, Laurenția Georgescu, Contribuții la cunoașterea aspec- tului paleosociografic al populației feudale din zona Covasna, comunicare prezentată la Sesiunea științifică Continuitate multimilenară, Cluj-Napoca, 27—29 mai 1981, unde datează cerceii cu capul în „S“, proveniți din necropolele de la Zăbala și Peteni, în secolele XI—XIII. ³¹ Slavenka Ercegovic-Pavlovic, Starinar, XXI, 1970, p. 53, fig. 2; Gordana Mar- janovic-Vujovic, Starinar, XXVII, 1977, p. 108—109, Pl. III/l; Dusica Minic, Starinar, XIX, 1969, p. 174. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 295 d e Fig. 3. Cercei de argint din secolul al Xîl-lea. a) Cercel îndoit în „G“ (cat. I Bl); b) Cercel cu o mulură circulară (cat. I B2—3); c d) Cercei cu două muluri (cat. I B4—5 a); e) Cercel de tîmplă (cat. I B5b). https://biblioteca-digitala.ro 296 Ilie Uzum 2. Cercel granulat cu mulură circulară. A fost găsit cu ocazia cerce- tării mormîntului M209 (SI/1983, caroul C2, —0,25 m)³². Lucrată din argint, veriga cercelului are formă ușor ovală (cu diametrele 3,12X3,17 cm) și capetele despărțite. La unul din capete, aproape de extremitate au fost sudate șase granule dc argint dispuse, de jur împrejurul verigii. Mențio- năm că în campaniile din anii trecuți, la Cuptoare—Sfogea au fost desco- perite încă patru piese identice cu acest cercel, provenind din mormin- tele M19, M41 și M92. Analogii foarte bune și apropiate, semnalăm în ne- cropola feudală timpurie de la Gornea—Căunița de Sus³³, unde s-au găsit doi cercei granulați de tradiție bizantină. Numeroase alte analogii provin de pe teritoriul R. S. F. Iugoslavia, din așezările cercetate la Brestovik, Dobraca, Donjicko Brdo, Korbovo, D. Toponica, Rogojevac, Niș etc.³⁴. Ținînd seama de întregul context al inventarului descoperit pînă acum în necropola de la Cuptoare, ca și de analogiile menționate, considerăm că cercelul în discuție se poate data, larg, între secolele XI—XIII. 3. Cercel granulat cu mulură circulară. A fost descoperit în apropie- rea tîmplei drepte la craniul din mormântul M300 (SI/1984, caroul 3—4. —0,30 m)³⁵. Veriga a fost executată dintr-o tijă de argint laminată, des- părțită la capete, avînd diametrul exterior de 2,6 cm iar înălțimea ma- ximă — măsurată peste mulură — de 3 cm. La baza verigii, pe unul din capete a fost înfășurat un fir de argint peste care sînt lipite șase granule din argint dispuse circular. Ceva mai redus ca dimensiuni în raport cu exemplarul prezentat anterior, cercelul prezintă aceleași analogii ca piesa menționată la poziția 2, datîndu-se în secolele XI—XIII. 4. Cercel granulat cu două muluri circulare. Bijuterie de evidentă tra- diție bizantină este a doua de acest tip descoperită în necropolă și pro- vine din mormîntul M278 (SI/1983, caroul Al, —0,40 m)³⁶. Veriga lami- nată din bară de argint este desfăcută la capete, avînd secțiunea circu- lară cu diametrul de 0,26 cm. Diametrul exterior al verigii este de 3,4 cm, iar înălțimea — măsurată împreună cu mulură — este de 3,7 cm. Fiecare mulură, cu diametrul de 1,1 cm este compusă din 6 granule dispuse cir- cular pe verigă, aproape de capetele acesteia. Plasate la 0,5 cm una de alta, mulurile au fost fixate prin înfășurarea unui fir răsucit pe corpul ve- rigii. 5. Pereche de cercei din argint. Descoperiți în anul 1984, cu ocazia cercetării mormîntului M291 (SI/1984, caroul 2, —0,30 m)³⁷, cele două exemplare plasate de o parte și de cealaltă a craniului, nu formează de fapt o pereche în adevăratul înțeles al cuvîntului. Deși găsiți în groapa aceluiași mormînt, nederanjat, fiecare cercel reprezintă, de fapt, o va- riantă diferită. a) Cercel granulat cu două muluri circulare. Exemplarul ce aparține acestei variante are greutatea de 4,37 g. Veriga este formată dintr-o tijă de argint laminată, despărțită la capete, avînd diametrul exterior de ²² MJIR, nr. inv. A52454. ³³ J. Uzum, Banatica, VI, 1981, p. 187, cat. 2 și fig. 12. ³¹ S. Ercegovid-Pavlovic, Starinar, XXI, 1970, p. 54, fig. 4; (vezi și harta cu răspîndirea acestui tip de cercel pe teritoriul Serbiei). ³⁵ In patrimoniul MJIR, sub nr. inv. A53951. ³⁶ Ibidem, nr. inv, A52505. ³⁷ Ibidem, nr. inv. A53951. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea ?97 Fig. 4. Cercei din bornz și argint din sec. XII—XIV. a) Cercel de argint cu sferă ajurată (cat. I B6); b) Pereche de cercei din argint (cat. I B 7); c) Cercel de bronz placat cu argint (cat. I B8); d) Cercel de bronz cu monedă romană în pandativ (cat. I B 9); e) Fragment dintr-un cercel de argint aurit (cat. 1 B 16); f, g) Cercei-verigă din argint (cat. I B 14, 15). 3,4 cm. înălțimea, măsurată peste montură, are 3,7 cm. Mulurile compuse din cîte șase granule lipite circular sînt plasate la partea inferioară a tijei, la 1 cm distanță de capătul ei și la 0,4 cm distanță între ele. Cele două muluri sînt despărțite și separate prin două discuri crestate din foițe de argint care formează un mic lăcaș ce închide o rotiță sau miez de bronz. Asemenea lăcașuri-caboșoane — sînt plasate pe tijă și la extre- mitățile exterioare ale celor două muluri, flancîndu-le. Pe verigă, în zona https://biblioteca-digitala.ro 298 Ilie Uzum întregii monturi, a fost înfășurat un fir de argint răsucit, se pare, cu rost de fixare³⁸. b) Cercel de tîmplă din argint. Al doilea exemplar din același mor- mînt are o formă foarte simplă și greutatea doar de 3,62 g. Veriga sa, de formă circulară, este formată dintr-o tijă de argint laminată, despărțită la capete. Se constată că pe această verigă nu a fost înfășurat nici un fir și nici nu au fost fixate alte elemente ornamentale ca muluri sau granule, în schimb, unul dintre capetele verigii pare a fi rupt, deși se observă că a fost ușor aplatizat prin ciocănire și îndoit în sus — spre exteriorul verigii — ca o urechiușă de închidere sau, foarte posibil, restul de la baza unui „S“, aparținînd unui cercel cu unul din capete terminat prin îndoire, în forma menționată. Grosimea tijei este de 0,2 cm, iar diame- trele verigii, ușor ovale, sînt de 3,5 X 3,8 cm³⁹. 6. Cercel din argint cu sferă ajurată, provine din mormîntul M228 (SI/1983, caroul El, —0,30 m)⁴⁰. Bijuteria, de origine bizantină sud-dună- reană, a fost decorată prin tehnica granulării și filigranului, avînd o greutate de 5,68 g (TI 750%₀). Diametrul exterior este de 3,3X3,3 cm; diametrul mărgelei de 1,4 cm; iar diametrul tijei în secțiune este de 0,3 cm. Veriga cercelului are o formă simplă, circulară, despărțită la capete și decorată în partea inferioară cu o sferă de formă ușor ovoidală. Sfera, păstrată fragmentar, este formată din două emisfere avînd, fiecare, forma unei flori cu patru petale executate din sîrmulițe lipite și ornamentate de-a lungul lor, cu cîte trei granule. Emisferele au fost unite prin inter- mediul unui brîu din sîrmulițe de argint, lipite și ornamentate median și la distanțe egale, cu mici granule. Pe veriga de secțiune pătrată, la capă- tul cu montură a fost înfășurată o sîrmă subțire ce are rostul de a fixa sfera. Nu există analogie apropiată pentru acest cercel. Avînd însă în vedere tehnica de execuție și decorul său, se pot stabili cîteva relații cu un cercel de tîmplă descoperit la Cotul Morii (jud. Iași), datat din seco- lul XIII⁴¹. Observațiile stratigrafice efectuate cu ocazia săpăturii, îm- preună cu datele cronologice oferite de inventarul funerar descoperit anterior, ne determină a propune pentru datarea cercelului secolele XII—XIII. 7. Pereche de cercei din argint cu două sfere. Este de fapt singura pereche de cercei adevărată, descoperită în mormîntul M252 (SI/1983, caroul D2, —0,60 m)⁴². Cele două exemplare, care compun această pereche sînt absolut identice ca formă și dimensiuni. Veriga este lucrată din bară de argint laminată (diametrul secțiunii=0,2 cm), despărțită la capete și petrecută prin două sfere aflate în poziție opusă una față de cealaltă. Ambele sfere au fos fixate prin manșoane executate din fir de argint răsucit și înfășurat în jurul verigii. In partea inferioară, la capătul verigii, se distinge o urechiușă, iar la capătul opus, un cîrlig de prindere. Cele două sfere cu aceeași dimensiune (diametrul=l,05 cm) sînt ornamentate ³⁸ Analogii există la sudul Dunării, vezi G. Marjanovic, Starinar, XVIII, 1967, p. 217—220, Pl. 1/5; Ibidem, Starinar, XXVII, 1976, p. 101—109, Pl. II/2. ³⁹ Nr. inv. A540U, în patrimoniul MJIR. ⁴⁰ Ibidem, nr. inv. A52455. ⁴¹ Marin M. Popescu, op. cit., p. 44, cat. 10; vezi și Eugenia Neamțu, în ArhMold, voi. I, p. 285, 289—290, fig. 1/1—2, 2/1—2. ⁴³ Nr. inv. A52501 și A52502, în patrimoniul MJIR. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 299 printr-o mulțime de alveole minuscule, goale în interior. Verigile, de formă ovală, ușor alungite, au diametrul exterior de 3,6 cm, iar înălțimea maximă — măsurată peste sferă — de 3,8 cm. Fiecare piesă cîntărește cîte 4,23 g. 8. Cercel de bronz placat cu argint. Provine din mormîntul M225 (SI/1983, caroul D2, —0,62 m)⁴³. Se pare că, podoaba este tradiție sau ori- gine bizantină, reprezentînd un import sud-dunărean. Veriga lucrată din sîrmă groasă de cupru (diametrul=0,3 cm) a fost placată cu argint și despărțită la capete. Pe partea ei inferioară a fost fixată o mărgea de formă sferică, cu diametrul de 1,4 cm, decorată prin numeroase granule de mici dimensiuni (aproape punctiforme). Pentru fixarea mărgelei pe par- tea inferioară, aproape de capătul verigii a fost înfășurat și lipit un fir de argint. Diametrul exterior al verigii este de 3,1 cm; înălțimea — inclu- siv montura — de 3,65 m. Cercei asemănători au mai fost descoperiți în necropola de la Cuptoare-Sfopea și în anul 1981. Analogii apropiate se găsesc la sudul Dunării, în descoperiri de pe teritoriul R.S.F. Iugoslavia, ca cele de la Vinca, Kurajace, Klinci, Niș, Popovag etc.⁴⁴ Deși cerceii des- coperiți aici au mărgică simplă, fără decor granulat, considerăm că datarea lor în secolele X—XIII, poate constitui un reper și pentru datarea cer- celului de la Cuptoare. 9. Cercel de bronz cu pandantiv de monedă. în ultima campanie de cercetări care a vizat necropola, întreprinsă în vara anului 1985 (SII/1985, caroul 3B, —0,40 m)⁴⁵, a fost găsit un cercel, pe cît de simplu, pe atît de interesant. Este vorba despre o sîrmă de bronz, rotundă în secțiune (dia- metrul =0,2 cm) care formează o verigă despărțită la capete. Pe această sîrmă, în partea inferioară a verigii a fost petrecută o monedă romană găurită, se pare, un follis din secolul al IV-lea⁴⁶. Se impune a sublinia aici că prezența, și folosirea unor monede și chiar a altor obiecte de fac- tură romană, în context medieval, nu constituie o noutate și nici un fapt izolat, limitat la necropola de la Cuptoare deoarece în cadrul cercetări- lor arheologice de pe teritoriul județului Caraș-Severin, asemenea desco- periri au mai fost puse în evidență și în alte părți⁴⁷. 10. Cercel- verigă din bronz, găsit în zona mormintelor M271—273 (SI/1983, caroul B2, —0,40 m)⁴⁸, într-o poziție secundară. Este lucrat dintr-o sîrmă de bronz, rotundă în secțiune, cu diametrul de 0,2 cm. Ve- riga simplă, ușor ovală, are la rîndul ei dimensiunile de 2,6 X 2,9 cm. Pro- vine cu certitudine dintr-un atelier local. 11. Cercel-verigă din bronz — provine din zona mormintelor M214— 217 (SI/1983, caroul CI, —0,25 m)⁴⁹ și a fost, de asemenea, găsit într-o poziție secundară. Veriga este lucrată dintr-o sîrmă de bronz, destul de subțire (diametrul doar de 0,15 cm). Are o formă simplă, cu dimensiunile ⁴³ Ibidem, nr. inv. A52504. ⁴⁴ S. Ercegovic-Pavlovic, Starinar, XXI, 1972, p. 49—51, fig. 10. ⁴⁵ Nr. inv. A55745, în patrimoniul MJIR. ⁴B Determinare Dana Bălănescu — muzeograf-principal, numismat în cadrul MJIR. ⁴⁷ I. Uzum, Banatica, VI, 1981, p. 188—189; vezi și D. Petrovid, Starinar, XIII—XIV, 1962—1963, p. 287, fig. 36—37; Dusica Minic, Mirco Kovaceviâ, Stare Kultura u Djerdapu, Belgrad, 1969, p. 189. ⁴B Nr. inv. A52496, în patrimoniul MJIR. ⁴⁹ Ibidem, nr. inv. A52500. https://biblioteca-digitala.ro 300 Ilie Uzum de 2X2,2 cm. Nici acest exemplar nu ridică probleme deosebite de exe- cuție, astfel că, se putea confecționa și într-un atelier local. 12. Cercel-verigă din argint — a fost recuperat din zona mormîntu- lui M210 (SI/1983), caroul El, —0,35 m)⁵⁰, unde s-a găsit într-o poziție secundară. Lucrat dintr-o sîrmă subțire (diametrul=0,12 cm), îndoită și despărțită la capete. Diametrul exterior al verigii este 1 cm, indicînd că pare să fie vorba despre un cercel pentru copii. 13. Cercel-verigă din bronz. Această piesă de podoabă foarte modestă a fost descoperită sub craniul din mormîntul M317 (SI/1985, caroul 5—6, —0,30 m)⁵¹. Veriga lucrată din bară de bronz are forma circulară fiind subțiată la capetele care au fost aproape suprapuse. Diametrul verigii este de 2,4 cm, iar grosimea barei, în partea mediană, este de 0,2 m. 14. Cercel-verigă din argint — a fost găsit în zona claviculei din mor- mîntul M322 (SI/1985, caroul Bl, —0,30 m)³², într-o poziție căzut spre torace, probabil, din cauza unei deranjări ulterioare. Destul de bine con- servat, exemplarul acesta prezintă capetele ușor subțiate și aproape lipite, avînd greutatea de 2,65 g, și diametrul exterior de 2,6 cm, iar cel interior de 2,1 cm (TI—916%₀). 15. Cercel-verigă de argint — a fost descoperit în groapă, deasupra craniului din mormîntul M346 (SII/1985, caroul 5B, —0,35 m)?¹. Veriga de. formă circulară a fost lucrată din bară de argint lamipată (TI 875%₀), .fiind despărțită la capete. Bara de argint, rotundă în secțiune, are dia- metrul de 0,3 cm. Diametrul exterior al verigii este de 3,2 cm iar greu- tatea de 6,39 g. După amprentele identificate pe o anumită parte din verigă, pare că aceasta a aparținut unui cercel de tîmplă din varianta cu o capsulă care, însă, a fost distrusă total. 16. Fragment de cercel cu două capsule sferice din argint aurit. Des- coperit în poziție secundară, în pereții secțiunii SI/1985, se pare, că acest fragment aparține unui cercel de tîmplă deosebit de luxos. Factura bizan- tină și originea sud-dunăreană a unei asemenea piese este evidentă. Fragmentul păstrat are lungimea de cca 5,6 cm și greutatea de 8,5 g. Se pare că veriga lucrată în argint aurit era înfășurată cu fir de aur răsucit care, fixa două capsule de formă sferică, goale în interior, cu diametrul de 1,3 cm. Fiecare dintre cele două capsule, identice ca formă și dimensiuni, erau splendid decorate în filigran printr-un fir de aur, înfășurat în două ochiuri lipite pe zona mediană a sferelor. Fiecare sferă este ornamen- tată prin cîte opt orificii dispuse simetric, cîte patru pe fiecare emisferă, delimitată prin lipirea a două cerculețe concentrice realizate, de asemenea, din fir aurit filigranat. între cele două sfere este o distanță de 1 cm, spațiu acoperit, de asemenea, prin înfășurarea pe verigă a unui fir aurit.⁵⁴ C. Al treilea tip din categoria podoabelor pentru cap și gît este repre- zentat prin mărgele, coliere, pandantive etc. Cu ocazia săpăturilor de la Cuptoare au fost găsite, în mai multe rînduri; atît mărgele izolate, cît și coliere, dintre care două chiar în perioada la care ne referim. ;,<¹ Ibidem, nr. inv. A52449. ■',¹ Ibidem, nr. inv. A55746. Ibidem, nr. inv. A55514. M Ibidem, nr. inv. A55515. ⁵⁴ Ibidem, nr. inv. M589. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 301 Fig. 5. Mărgele de sticlă colorată și medalion de argint. a) Colier din grupuri de mărgele colorate, descoperit 1983 (cat. I C 1); b) Colier ⁶⁶ Eugen Comșa, Dinogeția, I, București, 1967, p. 320, fig. 178/20. https://biblioteca-digitala.ro 302 Ilie Uzum 2. Colier de mărgele. în ultima campanie dc cercetări a fost desco- perit, în mormîntul M328 (SI/1985, caroul 3, —0,30 m)⁵⁷, sub craniul ușor întors spre stînga, un colier foarte interesant compus din mărgele de lut și de sticlă. în total au fost recuperate 30 de mărgele întregi, dintre care 15 exemplare au fost confecționate din lut ars, pictat în ochiuri de culoare albă și galbenă, pe fond negru; 13 exemplare erau făcute din pastă de sticlă de culoare verzuie, iar alte 2 mărgele au fost făcute din sticlă de culoare portocalie. Avînd în vedere poziția „in situ“ a colierului, se pare, că cele două mărgele portocalii au fost plasate central. Foarte probabil că acest colier a avut un număr aproape dublu de mărgele, întrucît în zona craniului s-au mai găsit, deranjate și sparte, cîteva zeci de mărgele fragmentare din sticlă de culoare verzuie. 3. Mărgea de lut, a fost găsită lîngă craniul defunctului din mormîn- tul M343 (SII/1985, caroul 3A, —0,30 m)⁵³. Această piesă, care aparținea, probabil, unui colier împrăștiat cu ocazia deranjării mormîntului respec- tiv, are diametrul de 0,2 cm și este pictată cu o culoare galbenă. 4. Mărgea de sticlă descoperită lîngă craniul mormîntului M344 (SII/1985, caroul 3B, —0,35 m)⁵⁹, deranjat, după cîte s-a putut observa.de mormîntul M343, așa că proveniența acestei piese de colier, devine incertă. Lucrată din sticlă de culoare albastră, mărgeaua respectivă are diametrul de 0,8 cm și grosimea de 0,3 cm. 5. Mărgele de sticlă, în poziție secundară din secțiunea SII/1985, —0,30 m, au fost găsite două mărgele din sticlă de culoare mov. Una dintre mărgele este întreagă și are diametrul =4 cm, iar grosimea de 0,8 cm⁶⁰, pe cînd dimensiunile celeilalte nu se pot preciza, ea păstrîndu-se doar fragmentar⁶¹. 6. Medalion. A fost descoperit într-o poziție secundară cu ocazia cură- țirii pereților secțiunii SI/1985, la o adîncime de 0,60 m. Această podoabă pentru gît este executată din argint și formează un caboșon de mari dimensiuni (3X2,1 cm) în care s-a fixat o piatră semiprețioasă de cuarț ametistizat⁶², avînd o formă ovală, alungită și greutatea de 13,5 g, meda- lionul este prevăzut în partea superioară cu o verigă pentru a putea fi folosit ca podoabă și atîrnat într-un colier sau separat la gît⁶³. II . Categoria podoabelor pentru mîini Este reprezentată prin inele, obiecte care se înscriu între podoabele cele mai reprezentative ale evului mediu. La Cuptoare s-au descoperit numai șapte inele de diferite tipuri: inele-verigă, inele cu montură, inele- peceți sau sigilare, care au fost lucrate din bronz aurit și din argint. Desigur, că procedeele tehnice în care au fost lucrate aceste podoabe pen- ⁵⁷ Nr. inv. A55749, în patrimoniul MJIR. ⁵⁸ Ibidem, nr. inv. A55750. ⁶⁹ Ibidem, nr. inv. A55754. ¹,⁰ Ibidem, nr. inv. A55751. ¹:¹ Ibidem, nr. inv. A55752. ⁹² Determinarea pietrei semiprețioase a fost făcută de dr. Martin Olaru, coor- donatorul OJPCN Caraș-Severin, căruia îi mulțumim pentru amabilitate. bu Nr. inv. M587, in patrimoniul MJIR. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 303 tru mîini erau foarte variate, folosindu-se după împrejurări, ciocănirea, turnarea, laminarea etc. 1. Inel-verigă de argint, descoperit în mormîntul M213 (SI/1983, caroul C2, —0,30 m)⁶⁴. Este lucrat dintr-o bară de argint laminată care a fost îndoită avînd capetele petrecute, alăturate și lipite. Diametrul inte- Fig. 6. Inele din sec. XII—XIV. a) Inel-verigă de argint (cat. II, 1); b) Inel cu montură (cat. II 2); c, d, e) Inele- sigilare (cat. II, 3—5); f) Inel de bronz (cat. II, 6); g) Inel de argint granulat (cat. II, 7). ⁰¹ Ibidem, nr. inv. A52453. https://biblioteca-digitala.ro 304 Ilic Uzum rior este de 1,55 cm, iar cel exterior de 1,9 cm. Forma simplă a inelului presupune posibilitatea executării sale și într-un atelier local. 2. Inel cu montură, descoperit în mormîntul M225 (SI/1983, caroul E2, —0,40 m)⁶³. Foarte probabil că această-bijuterie a fost lucrată într-u- nul din atelierele bizantino-balcanice din sudul Dunării, fiind turnat și ornamentat în tehnica granulării și a filigranului. Veriga lamelară are lățimea de 2 mm, iar diametrul exterior este de 2,5 cm. Pe partea supe- rioară a verigii se află un caboșon împodobit cu granule și filigran în care a fost fixată o piatră sau o bucată de chihlimbar șlefuită. A treia variantă de inele, cunoscută prin ultimele campanii de cerce- tare de la Cuptoare sînt cele sigilare sau inelele pecete. Este vorba despre trei piese foarte asemănătoare ca formă și tehnică de execuție, deosebite doar prin motivul ornamental al sigiliului. în continuare descriem aceste bijuterii în ordinea numerotării mormintelor din care provin. 3. Inel-sigiliu, descoperit în mormîntul M217 (SI/1983, caroul Cl, —0,50 m)⁶⁶. Lucrat din argint (TI 700%₀), are veriga lamelară, cu secțiu- nea ovală și diametrul exterior de 2,1 cm, iar diametrul interior de 1,9 cm. Inelul are veriga și montura turnate împreună. Pecetea, de formă ușor ovală, are un chenar incizat pe margini, în interiorul căruia a fost gravat motivul ornamental ce reprezintă o floare de crin, realizată schematic, flancată de două cruci destul de stîngaci lucrate. Pe umerii verigii, aproape de pecete a fost gravat un ornament compus din liniuțe paralele și per- pendiculare pe sigiliu. 4. Inel-sigiliu găsit în mor,mîntul M241 (SI/1983, caroul Cl, — 0,40 m)G⁷. Executat din bară de argint, în aceeași tehnică ca și primul exemplar și avînd exact aceleași dimensiuni, acest inel se deosebește doar prin discul sigilar ceva mai redus (diametrul acestuia este de 1,18 cm față de 1,45 cm, cît . măsoară diametrul peceții primului inel) și un motiv ornamental diferit. In interiorul chenarului incizat pe sigiliu, în partea dreaptă a fost gravată o cruce cu brațele egale, iar în partea stingă a dis- cului, o semilună împodobită în interior cu steluțe în trei colțuri. Pe umerii verigii, paralel cu sigiliul a fost incizat un decor din liniuțe. 5. Inel-sigiliu, descoperit cu ocazia cercetării mormîntului M264 (SI/ 1983, caroul Fl, — 0,30 m)⁶³. Acest inel are aproape aceleași dimensiuni ca primele două (diametrul extericr=2,l cm; diametrul interior=1,95 cm; diametrul sigiliului=l,37 cm). De asemenea, ornamentul de pe umerii verigii este identic cu cel observat pe veriga inelului nr. 2, diferit fiind în acest caz numai decorul din pecete. Acesta reprezintă o cruce cu bra- țele egale, gravată în centrul chenarului incizat, dar în cele patru un- ghiuri drepte formate de brațele crucii, se disting patru raze redate prin liniuțe gravate. 6. Inel lamelor de bronz. A fost găsit cu ocazia cercetării unui mor- mînt de copil, notat M294 (SI/1984, caroul 5, — 0,30 m)⁶!l. Aici, datorită dimensiunilor sale, inelul nu pare să fi aparținut defunctului ci mai de- grabă să fi fost aruncat în groapă cu ocazia înmormîntării. Lucrată dintr-o ⁰³ Ibidem, nr. inv. A52451. cc Ibidem, nr. inv. A52452. ⁰⁷ Ibidem, nr. inv. A52503. Ibidem, nr. inv. A52498. ⁶⁹ Ibidem, nr. inv. A52956. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 305 singură lamelă de bronz prin tehnica ciocănirii, veriga are capetele des- părțite și suprapuse. La bază, chatonul se lățește din verigă. Dimensiu- nile sînt următoarele: diametrele 2,2x2 cm; diametrul chatonului=l,5 cm; greutatea=5,2 g. După execuție se pare că inelul a fost aurit. 7. Inel cu montură de argint, descoperit cu ocazia cercetării mormîn- tului M331 (SI/1985, caroul B4—5 —0,30 m)⁷⁰. Bijuterie de argint de tradiție bizantină, s-a păstrat fragmentar, avînd greutatea de 3,79 g (atît cît s-a păstrat din el). Montura păstrată integral, este formată dintr-un disc lipit de verigă — aceasta fiind ruptă în bucăți, a fost doar parțial recuperată. In centrul discului — care are diametrul de 1,5 cm — a fost lipită o granulă de argint în jurul căreia s-au fixat alte cinci granule de aceeași mărime. Printre aceste granule sau perle de argint a fost lipit un fir răsucit în filigran din același metal. Acest fir are rostul de a fixa mai bine cele șase granule⁷¹. Dacă primele/ tipuri de inele menționate la pozițiile 1 și 2, au nume- roase analogii în descoperirile de la Dinogeția⁷², Păcuiul lui Soare⁷³, ca și în alte părți de pe teritoriul țării noastre⁷^, sau la sudul Dunării⁷⁵, pen- tru cele trei inele sigilare considerăm că cea mai bună analogie se poate găsi în necropola de la Reșița-Ogășele⁷⁰, unde s-a descoperit un inel-sigi- lar, lucrat în aceeași tehnică și decorat printr-o floare de crin stilizată și o cruce. Inelul de la Reșița-Ogășele își are datarea asigurată și pe baza descoperirilor monetare în secolul al XIV-lea⁷⁷, dată pe care o propunem și pentru inelele sigilare de la Cuptoare. III . Categoria podoabelor pentru brațe Atît în gropile mormintelor cît și în poziție secundară, în necropola de la Cuptoare s-a găsit o apreciabilă cantitate de podoabe din această categorie, reprezentată prin mai multe variante de brățări executate din materiale diverse ca: platbandă de cupru, bară sau fire de bronz răsucite și pastă de sticlă mono sau policromă. Astfel, la prezentarea acestui tip de podoabe în mod sistematic se are în vedere materialul din care sînt lucrate brățările, apoi variantele și subvariantele tipologice descoperite. Desigur, în cazul brățărilor metalice, lucrate prin răsucirea unor fire de bronz — așa-numitele brățări torsadate — ca și al brățărilor din pastă de sticlă monocromă, găsite în număr destul de mare, avînd forme și dimensiuni identice, insistăm numai asupra unuia sau două exemplare, ⁷⁰ Ibidem, nr. inv. A55748. ⁷¹ I. Uzum, în ActaMN, XX, 1983, p. 512 permite stabilirea analogiilor cu des- coperiri de inele la Ilidia-Cetate și Macoviște. ⁷² I. Barnea, Dinogeția, I, 1967, p. 284—290, fig. 170/17, 18, 20 și fig. 170/24, 29—34. ⁷³ Petre Diaconu, Silvia Baraski, Păcuiul lui Soare, II, București, 1977, p. 123, fig. 95/13, 14, 20—22, 26; fig. 96/6, 10, 11; fig. 97/1—13. ⁷⁴ K. Horedt, Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele IV—XIII, Bucu- rești, 1958, p. 48—145; Ibidem, Mărești..., Ed. Kriterion, București, 1979, p. 156—207, fig. 83/2, 5, 6; fig. 85/7; Oct. Toropu, Romanitatea tîrzie și străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică, Craiova, 1976, p. 177. ⁷⁵ Dusica Minic, Sirmium, XI, Belgrad, 1980, Pl. XVIII, fig. 2, 4; S. Ercegovic- Pavlovic, Starinar, XII, 1980, Pl. XIX—XXV. ⁷⁶ I. Uzum, Banatica, VIII, 1983, p. 301, fig. 6/b. ⁷⁷ Ibidem, p. 312. 20 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 306 Ilie Uzum Fig. 7. Brățări de metal. a, b) Brățări din bandă de bronz (cat. III, 1, 2); c) Brățară torsadată, descoperită 1984 (cat. III, 3); d, e) Brățări torsadate descoperite în 1985 (cat. III, 4). https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 307 reprezentative pentru întregul lot, firește, precizînd și numărul total de exemplare din varianta sau subvarianta respectivă. 1. Brățară de bronz, provine dintr-o zonă cu morminte puternic de- gradate, fiind deci găsită în poziție secundară (SII/1985, caroul B3, — 0,30 m)⁷³. Lucrată dintr-o bară de bronz cu secțiune dreptunghiulară (di- mensiuni 0,4 X 0,2 cm), brățara are capetele despărțite și ușor aplatizate. Pe partea exterioară a brățării se constată că a fost ornamentată prin grupuri de trei-patru crestături incizate transversal și plasate la cîte 2 cm distanță unul de altul. Analogii bune pentru această variantă de brățară se găsesc în descoperiri din Oltenia (la Orlea și Izîmșa)⁷⁹, datate între se- colele X—XIII, de asemenea, în necropolele medievale de la Brestovik- Vîsoka Ravan⁸⁰ și Prahovo'¹ pe teritoriul R. S. F. Iugoslavia. 2. Brățară de bronz fragmentară — compusă din trei fragmente care permit întregirea ei, această brățară a fost descoperită cu ocazia cerce- tării mormîntului M332 (SI/1983, caroul Bl, —0,30 m)⁸², fiind plasată puțin mai sus de încheietura mîinii stingi. Lucrată din platbandă de bronz lată de 1 cm, cu secțiunea ușor ovală (diametrele 0,2 X 0,3 cm), avea diametrul de 5 cm. Probabil, datorită proprietăților solului în zona descoperirii, această brățară era puternic oxidată, cu lamela foarte fria- bilă și neornamentată. 3. Brățară torsadată — în anul 1984, din această variantă de brățară metalică s-au găsit patru exemplare întregi și unul fragmentar (SI/1984, caroul 2—3; 3—4; —0,60 m)⁸³. Lucrate din patru fire de bronz, îndoite, două cîte două, în părți egale și destul de larg împletite. La extremități formează cîte o buclă în interiorul căreia apar și două capete de sîrmă. Capetele ușor aplatizate sînt distanțate. Diametrele între 5,8—6 cm; gro- simea = 0,5—0,7 cm, iar greutatea variază între 16 si 18 g. Provin din M291/1984 și M303/1984. 4. Brățară torsadată — în anul 1985 s-au găsit alte trei exemplare de brățări torsadate, care au apărut în poziție secundară (SII/1985, caroul B3, —0,30 m)⁸⁴. Aceste exemplare diferă întrucîtva de cele descoperite în anul precedent prin împletirea și răsucirea mai strînsă a celor patru fire de bronz, ceea ce face ca aplatizarea buclelor^de la capete să fie mai pronunțată. Diametrele: 5,6 cm respectiv 5,8 cm și grosimea 0,4 cm, res- pectiv 0,3 cm (diametrul exterior = 6 cm, diametrul interior = 5,5 cm, grosimea = 0,4 cm, greutatea = 11,245 g). Simplitatea executării acestor obiecte de poboabă pentru brațe — brățările torsadate — ne determină să le atribuim o proveniență locală. Pentru datarea lor trebuie avută în ve- dere existența unei adevărate „mode a epocii“, sugerată de larga difu- ziune a brățărilor torsadate între secolele XI—XIII din Peninsula Bal- canică pînă în Europa Centrală. Analogii foarte bune, în acest sens, găsim în zona apropiată de Gornea—Căunița de Sus ⁸³, în exemplarele dc bră- ⁷⁸ Nr. inv. A55730, în patrimoniul MJIR. ⁷⁹ Oct. Toropu, op. cit., p. 178, lit. b, c și d. ⁸⁰ M. Lyubinkovid, Starinar, VII—VIII, 1956, p. 415. ⁸¹ Arheoloski Pregled, 5, Belgrad, 1963, p. 206, Pl XL. ⁸² Nr. inv. A55747 și A55740, în patrimoniul MJIR. ⁸³ Nr. inv. A53954, A53955, A55953, A54013 (exemplare întregi) și A53957 (exem- plar fragmentar), în patrimoniul MJIR. ⁸¹ Ibidem, nr. inv. A55728, A55729. ⁸⁵ I. Uzum, Banatica, VI, 1981, p. 189—190, cat. 6. 20* https://biblioteca-digitala.ro 308 Ilie Uzum Fig. 8. Brățări de sticlă sec. XII—XIII. a, b, c) Brățări de sticlă ornamentate (cat. III, 5—7); d) brățară de sticlă mono- cromă — culoare verzuie (cat. III, 8). țări torsadate păstrate la Muzeul din Timișoara⁸⁶ ca și în descoperirile similare de la Vărsând⁸⁷, Ferigele⁸⁸, Izvoarele⁸⁹, Orlea⁹⁰ și Dinogeția⁹¹. în necropolele cercetate la sudul Dunării, pe teritoriul iugoslav, brățări torsadate apar alături de brățările de sticlă și de alte podoabe, datate uneori mai strîns și mai timpuriu din secolele XI—XII⁹², alteori mai larg și mai tîrziu, între secolele X—XIV⁹³. Avînd în vedere întreg contextul descoperirilor arheologice din necropola de la Cuptoare,, mai vechi sau mai recente, inclusiv descoperirile monetare, ca și analogiile menționate ⁸⁸ D. Țeicu, Acta MN, XVIII, 1981, p. 496. ⁸⁷ D. Popescu, Materiale, II, 1956, p. 132, fig. 88, brățara a fost datată în seco- lul al Xl-lea. ⁸⁸ Oct. Toropu, op. cit., p. 178. ⁸⁹ Ibidem. ⁹⁰ Ibidem, Pl. 17/7. Oct. Toropu datează brățările torsadate între secolele X—XIII. ⁹¹ I. Barnea, op. cit., p. 291—292, fig. 172/8; ca și O. Toropu datează cele trei exemplare în secolele X—XIII. ⁹- I. Uzum, Banatica, VII, 1983, p. 260—261; vezi și Ibidem, Banatica, VI, 1981, p. 189—190, cu supra. notele 56 și 57. ⁸³ Ibidem, supra, nota 57. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie ele la Cuptoare—Sfoc/ea 309 mai sus, opinăm pentru datarea brățărilor torsadate prezentate aici, din a doua jumătate a secolului al Xîl-lea pînă în secolul al XIII-lea. 5. Brățară de sticlă ornamentată în relief — descoperită, împreună cu alte cinci exemplare, aparținînd unei alte variante a brățărilor de sticlă, cu ocazia cercetării mormîntului M300 (Sl/1984, caroul 3—4, —0,80 m)⁹⁴. A fost lucrată din bară de sticlă lată de culoare neagră, ovală în secțiune (aproximativ 0,4 cm). Brățara este decorată cu două nervuri în relief de culoare roșie, realizate din două bastonașe de sticlă, aplicate circular, în paralel, pe partea exterioară a brățării și lipite, se pare, cînd sticla era încă fierbinte. Diametrul exterior este de 6,4 cm. 6. Brățară de sticlă ornamentată în relief — descoperită în poziție secundară (SII/1985, caroul B3, —0,30 m)⁹⁵. A fost executâtă dintr-o Fig. 9. Brățări de sticlă, sec. XII—XIII. a, b, c, d) Brățări de stic.ă monocromă — de culoare neagră (cat. III, 9, 10). ⁹⁴ Nr. inv. A53944, în patrimoniul MJIR. ⁸⁵ Ibidem, nr. inv. A55738. https://biblioteca-digitala.ro 310 Ilie Uzum bară de sticlă de culoare neagră, ovală în secțiune, cu lățimea de 0,9 cm. Diametrul exterior al brățării este de 6,5 cm. Brățara a fost decorată pe partea exterioară cu o nervură în relief de culoare roșie. Aplicată după aceeași tehnică ca în primul caz, nervura a fost lipită pe întreaga circum- ferință exact pe mijlocul părții exterioare a brățării. 7. Brățară de sticlă ornamentată cu caneluri — a fost descoperită îm- preună cu alte două brățări de sticlă — prezentînd variante identice celor din mormîntul M300/1984 — cu ocazia cercetării mormîntului M344 SII/1985, caroul B3, —0,30 m)⁹⁶. Lucrată în bară de sticlă lată, de cu- loare neagră, cu secțiunea ovală alungită, această brățară a fost ornamen- tată cu patru caneluri paralele, executate în aceeași pastă moale prin apăsare și adîncire, pe întreaga circumferință. 8. Brățară de sticlă verzuie — descoperită cu ocazia cercetării mor- mîntului M316 (SI/1985, caroul 6—8, —0,32 m)⁹⁷ pe brațul de la mîna stîngă a defunctului. Executată din bară de sticlă, avînd secțiunea ro- tundă (diametrul = 0,7 cm) și diametrul de 6,5 cm, această brățară se deosebește de toate celelalte descoperite în ultimele săpături de la Cup- toare, prin culoarea verde a sticlei. Corpul este neted și nu are alte ornamente. 9. Brățară de sticlă neagră — cu ocazia cercetării mormîntului M300 (SI/1984, caroul 2—4, —0,80 m)⁹⁸, pe mîna stîngă a defunctului au fost descoperite încă cinci brățări de sticlă de aceeași formă, culoare și cu dimensiunile identice. Patru dintre ele, executate din bară de sticlă nea- gră, cu secțiunea rotundă, au o stare foarte bună de conservare. Al cinci- lea exemplar era spart și au fost recuperate din el doar două fragmente mari care, permit, însă, reconstituirea formei. Dimensiunile lor sînt: dia- metrul exterior = 6,4 cm; diametrul interior = 5,7 cm, diametrul în sec- țiune = 0,6—0,75 cm. 10. Brățară de sticlă neagră — cu ocazia cercetării mormintelor M343 și M344 (SII/1985, careurile 3A—3B, —0,30 m)⁹⁸, au fost găsite două brățări din sticlă de culoare neagră, întregi și un fragment, de aceeași culoare, de la o a treia brățară¹⁹⁹. Pe parcursul investigațiilor au mai apărut două brățări fragmentare, însă într-o poziție secundară fața de mormintele menționate (SII/1985, caroul B3, —0,30 m)¹⁰¹. Toate cele cinci brățări întregi sau fragmentare au fost lucrate din bare de sticlă de cu- loare albastră închis sau chiar neagră, cu secțiune circulară, avînd dia- metrul cuprins între 0,5—0,8 cm. Diametrele exterioare ale acestor bră- țări diferă și ele, fiind cuprinse între 6,5—7 cm, în timp ce diametrele interioare au între 5—5,8 cm. Pentru brățările de sticlă monocromă prezentate aici — un lot de 14 exemplare întregi și fragmentare găsite în anii 1983—1985 — există ana- logii apropiate la Gornea (com. Sichevița), în Clisura nord-dunăreană¹⁰², ca și mai la sud, în descoperiri similare provenite din necropolele feudale Ibidem, nr. inv. A55732. ⁹⁷ Ibidem, nr. inv. A55734. ⁹⁹ Ibidem, nr. inv. A53945—A53948 (pentru exemplare întregi) .și nr. inv. A53949, A53950 (două fragmente de brățări de sticlă monocromă) —- descoperite în anul 1984. ⁹⁹ Ibidem, nr. inv. A55733 .și A55731 (două exemplare întregi) ¹⁰⁰ Ibidem, nr. inv. A55739. ¹⁰¹ Ibidem, nr. inv. A55735 și A55736. ¹⁰² I. Uzum, Bariatica, VII, 1983, p. 261. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 311 timpurii cercetate la Bîrza Palanka, Ribnica și Bostaniste, în Valea Du- nării¹⁰³ sau la Mirijevo și Niș, pe Valea Moravei¹⁰⁴. Toate descoperirile — firește, analogiile existente — menționate, converg spre datarea brățări- lor de sticlă monocromă între secolele XI—XIII, cînd asistăm și la o difuziune a acestor produse — cu origini străvechi pînă în antichitatea romană — pe vaste spații geografice, din zonele de sud-est și est europene pînă în centrul Europei și chiar spre ținuturile baltice. In mediul feudal al Banatului, se pare, că circulația acestor brățări de sticlă înregistrează o frecvență deosebită, mai ales în secolul al XH-lea și, probabil, în prima jumătate a celui următor. Constatarea referitoare la această perioadă de reluare și expansiune maximă a practicării unei mode mai vechi este confirmată și prin datarea altor categorii și tipuri de podoabe care apar în morminte, împreună cu brățările de sticlă, ca și prin descoperirile monetare care aparțin aceluiași context arheologic al necropolei de la Cuptoare—Sfogea. Subliniem, de asemenea, că o com- parație a brățărilor de sticlă bănățene cu analogiile existente, determină constatarea, că se aseamănă mai mult cu brățările de sticlă găsite pe teritoriul de la sudul Dunării, decît cu cele descoperite în regiunea Dunării de Jos răsăritene. Din acest motiv, considerăm că poate fi ade- vărată ideea unor centre de producție și desfacere specializate comune, în lumea bizantină sud-dunăreană. De aici, din părțile nord-vestice ale Peninsulei Balcanice, brățările de sticlă ajungeau, destul de repede, prin schimburi comerciale, în așezările Clisurii nord-dunărene, iar pe căile tradiționale de comunicație, prin culoarul Timiș—Cerna, apoi pe văile unor rîuri ca Bîrzava, Caraș și Timiș, împreună cu alte produse bizantino- balcanice, ajungeau în nordul Banatului și mai departe¹⁰³. în raport cu diferitele categorii de podoabe medievale catalogate mai sus, monedele descoperite la Cuptoare în perioada 1983—1985, reprezintă o categorie specială, cu totul aparte, a inventarului funerar¹⁰⁶. Deși, din punct de vedere cantitativ cele 19 monede medievale provenite din ulti- mele cercetări nu reprezintă o cifră impresionantă, dincolo de valoarea intrinsecă a anumitor piese, prezența lor în morminte, structura repar- tizării cronologice pe secole și originea sau compoziția etnică a descope- ririlor numismatice respective, comportă semnificații și o importanță istorico-documentară deosebită. Referindu-ne, în primul rînd, la faptul că toate monedele în discuție s-au găsit în gropile mormintelor, uneori alături de podoabele mențio- nate, de regulă în zona unde se afla craniul defuncților, considerăm că această prezență confirmă un străvechi obicei, păstrat de autohtonii de la nordul Dunării, ca o formă de ritual specific pentru înmormîntarea creștinilor de rit ortodox. Ori, în perioada feudalismului timpuriu, în care se încadrează și obiec- tivul de pe dealul Sfogea, păstrarea unei asemenea tradiții, dăinuind în ¹⁰¹ G. Marjanovic-Vujovic, Starinar, XXVII, Belgrad, 1977, Pl. III-2; Comori arheologice în regiunea Porțile de Fier, catalog, București, 1978, p. 269, cat. I, 280; D. Țeicu, op. cit., p. 494. ¹⁰¹ D. Milosevic, în Zborn. Rad. Narod. Muz., III, 1960—1961, Belgrad, 1973, p. 154; S. Ercegovic-Pavloviă, Starinar, XXVII, 1976, p. 88—89. ¹⁰⁵ I. Barnea, op. cit., p. 292; D. Țeicu. op. cit., p. 496. D. Bălănescu, Banatica, VII, 1985, p. 174—176, C/IV. https://biblioteca-digitala.ro 312 Ilie Uzum aceste părți, probabil, încă de la începuturile creștinismului, reprezintă o dovadă sigură că cei care se înmormîntau și cărora le aparține această necropolă sînt, neîndoielnic, numai locuitorii români din zonă care, dealt- minteri, fac parte din teritoriul districtului românesc privilegiat al Me- hadiei¹⁰⁷. Pe de altă parte, descoperirile monetare semnalate oferă cîteva re- pere certe și posibilități reale, pentru datarea mormintelor cu inventar și încadrarea cronologică, relativ exactă, a duratei de funcționare a ne- cropolei, ca și pentru datarea obiectelor de podoabă, firește, alături de analogiile ce se pot stabili cu descoperiri similare. Din punct de vedere cronologic, studiul și determinarea ultimului lot de monede de la Cuptoare¹⁰⁸, demonstrează că ele acoperă o perioadă de timp de aproximativ trei secole, adică din secolul al XII-lea pînă în secolul al XIV-lea¹⁰⁹. Aceleași determinări atestă că monedele bizantine predomină în secolul al XII-lea și la începutul secolului al XlII-lea în cir- culația monetară din sudul Banatului¹¹⁰. Absența monedelor ungurești, pentru această perioadă, în cadrul descoperirilor de la Cuptoare, coro- borată cu prezența a numeroase podoabe de argint și argint aurit, împo- dobite cu pietre semiprețioase, de tradiție sau origine bizantină, confirmă, totodată, persistența și chiar intensificarea legăturilor economice și cul- turale dintre locuitorii români bănățeni și romanitatea de la sudul Du- nării. Este atestată, chiar în contextul relativ restrîns al circulației mone- tare ilustrată prin descoperirile numismatice de la Cuptoare, manifestarea accentuată a unei anumite preferințe tradiționale a românilor de la nordul Dunării, pentru produsele de lux executate în atelierele artizanilor bi- zantino-balcanici de la sudul fluviului. Accentuînd și precizînd, astfel, încadrarea cronologică a majorității obiectelor de inventar funerar între secolele XII—XIV, descoperirile mo- netare evidențiază odată în plus rolul deținut de teritoriul Banatului în aceeași perioadă: coridor al relațiilor economico-comerciale și, concomi- tent, placă turnantă a influențelor culturale exercitate, dinspre lumea bizantină, asupra societății feudale din centrul și apusul Europei, dar și invers¹¹¹. Faptul că pînă în secolul al XIV-lea, în condițiile cînd nu mai con- semnăm descoperirea unor monede bizantine, bijuteriile provenite din vechile centre artizanale ale Peninsulei Balcanice, dețin ponderea abso- lută în cadrul inventarului din necropola românească de la Cuptoare, se constituie drept mărturie, incontestabilă, a continuității influențelor cul- turale exercitate de Imperiul Bizantin asupra teritoriului bănățean și, implicit, a aportului pe care l-a adus cultura bizantină la formarea și dezvoltarea culturii medievale românești¹¹². ¹⁰⁷ C. Feneșan, Banatica, V, 1979, p. 265—270. ¹⁰⁸ D. Bălănescu, op. cit., p. 174—176, pct. 1—19. ¹⁰⁹ C. Feneșan, Crisia, 1974, p. 107 și urm. ¹¹⁰ Vezi în acest sens și D. Bălănescu, op. cit., p. 174—176; avem în vedere însă și alte descoperiri de monede bizantine în sudul Banatului, atît la Cuptoare-Sfogea, în campaniile de cercetări ale anilor 1974—1982, la Stenca-LiubcoVei, Gornea, Mol- dova Nouă și Ilidia. ¹¹¹ I. Uzum, Drobeta, IV, 1980, p. 136. ¹¹² C. Nicolescu, Moștenirea artei bizantine in România, București, 1971, p. 12 și următoarea. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 313 Coroborînd frecvența monedelor bizantine în circulația secolului al Xll-lea și în prima jumătate a celui următor, documentată prin descope- ririle de la Cuptoare, cu rezultatele studierii podoabelor de factură sau origine bizantină, cuprinse în catalogul anterior prezentat, ca și cu infor- mațiile izvoarelor scrise despre evenimentele politico-militare din regiu- nea Dunării în secolul al Xll-lea¹¹³, considerăm că se poate avea în vedere exercitarea unui control militar, sau chiar o anumită dependență teritorială a Banatului de sud, mai mult decît simple influențe culturale, față de puternicul imperiu, în vremea împăraților dinastiei Comnenilor. Însumînd rezultatele investigațiilor arheologice și descoperirile nu- mismatice din necropola de la Cuptoare—Sfogea, la celelalte rezultate ale cercetărilor de arheologie feudală întreprinse pe teritoriul județului Caraș- Severin, la Gornea¹¹⁴, Pescari¹¹⁵, Moldova Nouă¹¹⁶, Pojejena¹¹⁷, Ilidia¹¹⁸, Șopotu Vechi¹¹⁹, Berzovia¹-⁰ și Reșița¹²¹, care reprezintă un spațiu geo- grafic destul de cuprinzător, între Valea Dunării la sud, culoarul Timiș— Cerna la est, bazinul Caraș—Vicinic la vest și Valea Bîrzavei spre nord, dobîndim o bază de referințe serioase ce poate servi, credem, pentru o nouă viziune și interpretare, o înțelegere mai profundă, a realităților isto- rice din Banat în perioada feudalismului timpuriu. La sfîrșitul destul de succintei prezentări și discutări a rezultatelor obținute prin săpăturile arheologice în necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea, exprimăm unele opinii, formulînd și cîteva concluzii ce se impun, cu necesitate, în vederea continuării cercetărilor în acest obiectiv. Cu toate perieghezele și sondajele întreprinse, anual, în zona de inte- res a șantierului arheologic Cuptoare, pînă îu prezent nu s-a reușit loca- lizarea pe teren a așezării autohtone căreia îi aparținea necropola în dis- cuție. Așa cum am mai amintit, în cuprinsul acestui material, se poate doar presupune că este vorba despre o așezare rurală autohtonă mai veche, întemeiată și dezvoltată în hotarul fostului district românesc privilegiat al Mehadiei, din sudul Banatului. Satul Cuptoare de astăzi, situat la cca 2 km spre vest de necropola medievală, a fost atestat destul de tîrziu¹²², ¹¹³ Ștefan Pascu, Voevodatul Transilvaniei, I, Cluj, 1972, p. 56—60; 65; Ano- nymus, ed. G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, I, București, 1934, p. 109—111. ¹¹⁴ I. Uzum, Crisia, 1974, p. 39—42; I. Uzum, Gh. Lazarovici, Crisia, 1974, p. 49—50; I. Uzum, Gh. Lazarovici, I. Dragomir, Banatica, II, 1973, p. 403—405 și urm. ¹¹⁵ St. Matei, I. Uzum, Banatica, II, 1973, p. 141—155. ¹¹⁰ I. Uzum, Gh. Lazarovici, Crisia, 1974, p. 48; I. Uzum, Banatica, V, 1979, p. 225—252. ¹¹⁷ Ibidem, Tibiscus, III, Timișoara, 1974, p. 159—163. ¹¹⁸ I. Uzum, Gh. Lazarovici, Banatica, I, 1971, p. 157—162; Ibidem, Banatica, IV, 1977, p. 436; vezi și St. Matei, I. Uzum, ActaMN, IX, 1972, p. 555—559. ¹¹⁸ Necropolă recent cercetată de arheologul D. Teicu de la MJIR care ne-a informat cu amabilitate despre cercetarea unei necropole feudale timpurii în punctul Mîrvilă, unde s-a descoperit și mai multe podoabe de factură bizantină. ¹²⁰ Cercetări și săpături de salvare executate începînd din anul 1987 de același D. Teicu. ¹²¹ I. Uzum, D. Teicu, Banatica, VII. 1983, p. 297—303. ¹²² Cf. C. Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, voi. I, Bucu- rești, 1967, p. 184: menționează prima atestare documentară a satului Cuptoare (com. Cornea) din anul 1501, deci abia la începutul secolului al XVI-lea). https://biblioteca-digitala.ro 314 Ilie Uzum față de încadrarea cronologică a funcționării necropolei, așa că este dificil să stabilim o relație directă între ele. Deși, cercetările arheologice n-au reușit să epuizeze întreg obiectivul de pe dealul Sfogea, ci numai 80% din perimetrul său, rezultatele ne oferă și unele elemente pentru aprecierea situației demografice din zonă. Potrivit unui calcul — firește, foarte aproximativ — după densi- tatea mormintelor în suprafața cercetată (unui mormînt revenindu-i mai puțin de 1,4 mp)¹²³, numărul total de înmormîntări se poate ridica la 1 900—2 000 de morminte. Raportînd această cifră la cele aproximativ trei secole de funcționare a necropolei și ținînd seama că în acest răs- timp s-au succedat cca nouă-zece generații de locuitori, ajungem la con- cluzia că așezarea autohtonă din zonă, de unde proveneau, trebuie să fi avut între secolele XII—XIV o populație, de aproximativ 230—280 de locuitori. Pe de altă parte, bogăția și varietatea inventarului funerar, ne indică o așezare prosperă, ai cărei locuitori aveau o stare materială destul de bună, practicînd și schimburi comerciale cu regiunile mai îndepărtate de la sudul Dunării, de unde aduceau obiectele de lux — podoabele bizan- tine — descoperite în morminte¹²⁴. Această stare de lucruri se leagă strîns de o perioadă cînd s-a resimțit din plin influența politico-militară, dar mai ales economică, socială și culturală a Bizanțului, ale cărui granițe în se- colul al Xîl-lea s-au menținut cu fermitate pe linia Dunării. In acest context, localizarea așezării medievale din zonă, precizarea tipului de habitat și a ocupațiilor pe care le practicau vechii locuitori români, evidențierea și precizarea resurselor pe care se întemeia prospe- ritatea lor economică destul de evidentă, vor constitui reperele principale ale unui viitor, amplu, program de cercetare arheologică a hotarelor co- munei Cornea și a satelor aparținătoare. ILIE UZUM ANMERKUNGEN AM RANDE DER FORSCHUNGSKAMPAGNEN VON 1983—1985 IN DER FRUHFEUDALEN NEKROPOLE VON CUPTOARE — SFOGEA (GEMEINDE CORNEA KREIS CARAS-SEVERIN) (Zusammenfassung) Da die Ergebnisse vorheriger Grabungen bei wissenschaftlichen Veranstaltungen archăologischen Grabungsperiode zur Untersuchung einer frijhfeudalen Nekropolis, die am Sfogea—Hiigel, im Weichbild der Gemeinde Cuptoare/Cornea, identifiziert ¹²³ Aceleași criterii au fost aplicate și în cazul aprecierii situației demografice din satul Ilidia, în lumina descoperirilor arheologice din necropola de la Ilidia-Ce- tate; cf. St. Matei, I. Uzum, ActaMN, 1972, p. 559. ¹²⁴ Precizăm că în așezările feudale timpurii cercetate la Gornea, în punctele Căunița de Sus, Țărmuri și Zomonita, apoi la Moldova Veche-Rît sau la Ilidia, Săliște și Funii, alături de monede bizantine, podoabe de aceeași factură sau ori- gine, au fost descoperite importante cantități de ceramică de lux, smălțuită. https://biblioteca-digitala.ro Necropola feudală timpurie de la Cuptoare—Sfogea 315 wurde. Dic Fundstătte ist seit 1975 bekannt, 1976 — 77 wurden hier bereits Rettungs- grabungen durchgefiihrt. 1978 — 82 und 1983 — 85 wurde systematisch gegraben, danach sind die Grabungen an der Nekropolis unterbrochen worden. Da die Ergebnisse vorheriger Grabungen bei wissenschaftlichen Veranstaltungen bereits vorgestellt wurden, beschrănkt sich der Autor des vorliegenden Beitrags ausschliesslich auf die Ergebnisse der letzten Grabungskampagne, wie das auch der Titel vermerkt. Um das Material den Forschern je schneller zugănglich zu machen systemati- siert der Autor die Ergebnisse. Nachdem er einleitend auch die vorherigen For- schungen erwăhnt, bringt er ein Verzeichniss der Grăber, die Grabbeigaben enthielten. Diese 44 Grăber, die zwischen 1983—1985 untersucht wurden, werden mit einem Katalog der Grabbeigaben prăsentiert. Indem er je mehr Datierungs und Analogie- elemente bringen mochte, stellt der Autor, in der Chronologie ihres Auffindens, die Schmuckstiicke vor, um anschlieflend, je nach Gebrauch und Verwendung der Objekte, die anderen Fundstiicke (zum Grossteil Kerperschmuck), vorzustellen. Ver- merkt werden auch die Umstănde ihrer Entdeckung, der Aufbewahrungsort des Schmucks, ihre Inventarnummer, die Analogien zu anderen Funstiicken, die darauf fassende Datierung. Datiert werden sie aber auch nach Ahnlichkeiten in den Schmuckgruppen-, — kathegorien, — typen und — varianten. Abgeschlossen wird der Beitrag mit einigen wichtigen Schlussfolgerungen und Einschătzungen betreffend die letzten archăologischen Funde in der Nekropolis von Cuptoare. Aufgrund der archăologischen und numismatischen Entdeckungen beweist der Autor, dass die Nekropolis von Cuptoare, die ausschliesslich eine Inhumationsne- kropolis ist, zweifelsohne den rumănischen Bewohnern der Gegend zuzuschreiben ist, Trăger einer romanischen materiellen und geistigen Kultur, die alte Wirtschafts — und Kulturbeziehungen mit der balkanisch — byzantinischen Welt siidlich der Donau aufrechterhielten. Ziemlich viele der Schmuckstiicke, die zu den vorher aufgefundenen dazuzăhlen sind (Stirndiademe, verschiedene Ohrringe aus Silber und vergoldetem Silber, ein und vielfarbige Glasperlen und Armbănder, Schmuck mit Reliefornamenten, Silberringe — und -medallions, Metallarmreifen), sind byzan- tinischen Ursprungs. Die Miinzfunde zeigen ebenfalls das glatte Uberwiegen — im 12.—13. Jh. — der byzantinischen Miinzen aus der Zeit der Comnenos sowie des Staates von Nikăa. Dieselben Miinzfunde und die gesamten Grabbeigaben zeu- gen von der Aufrechterhaltung alter Brăuche und christlicher Rituale und Kult- handlungen, die fiir der orthodoxen Kult spezifisch sind. Wie die Grabbeigaben aber auch der historisch dokumentarische Gesamtkontext der Zeit es bezeugen, konnten nur die Rumănen aus dem Timiș—Cerna—Tal die Trăger einer solchen ostromanischen Zivilisation orthodoxen Ritus im 11.—14. Jh. sein, die stark in und mit der Gegend verwurzelt waren und die byzantinische Erzeugnisse vorzogen sowie intensive Handelsaustausche mit dem Raum siidlich der Donau pflegten. Ihre Siedlung lag iibrigens innerhalb des alten rumănischen Distrikts von Meha- dia, selbst wenn die gegenwărtige Ortschaft Cuptoare wo der Sfogea — Hiigel und die Nekropolis liegt — erst relativ spat — 1501 — dokumentarisch erwahnt ist. Die Argumente, die uns die archăologische Forschung liefert, sprechen fiir eine ein- heimische Dorfsiedlung friihfeudalen Typs, die um Jahrhunderte alter war als die heutige Ortschaft. Die Bewohner jener friihen Ortschaft — deren Namen sich nicht erhalten hat — waren diejenige, die die Nekropolis vom Sfogea — Hiigel angelegt haben. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN DEPRESIUNEA ORAVIȚA Depresiunea Oravița, despre care intenționăm să ne ocupăm în stu- diul de față, este situată în colțul sud-vestic al județului Caraș-Severin. Ea se prezintă sub forma unui golf, puternic profilat, înconjurat de munți §i dealuri înalte (Fig. 1). Granița de sud a depresiunii, o constituie Valea Nerei, de la ieșirea din chei la Șasea și pînă la Socol. Spre răsărit, este mărginită de rama munților Aninei de-a lungul unei linii ce trece prin localitățile Ilidia, Ciclova Română, Oravița, Agadici și Ticvaniul Mic¹. Limita nordică a zo- nei o constituie dealurile ce se ridică pe malul drept al Carașului, între localitățile Ticvaniul Mare, Grădinari și Vărădia. In vestul depresiunii, cîmpia joasă a Carașului, se continuă și pe teritoriul R.S.F. Iugoslavia. Suprafața depresiunii este de circa 95 500 ha, din care teren arabil 39 000 ha, ceea ce reprezintă 41»/o din suprafața totală. Pădurile ocupă 25 200 ha, ceea ce este echivalentul a 26% din suprafața depresiunii². Depresiunea Oravița se prezintă sub forma unor dealuri prelungi ce coboară dinspre est la vest, spre cîmpia joasă a Carașului ce se întinde între localitățile Milcoveni, Vrani, Mercina, și Greoni. Ceea ce conferă aspect deosebit este deasa rețea de ape care brăzdează depresiunea de la est la vest. Văile mai importante, Vicinicul, Ciclova, Oravița și Lișava își adună apele de pe versanții munților Aninei, vărsîndu-le apoi în Caraș. Am insistat asupra condițiilor de mediu din depresiunea Oravița, fiindcă este deja demult, un bun cîștigat pentru istoriografie relația de profundă interdependență și influență dintre om și mediul natural. Au subliniat acest lucru istorici, sociologi, etnologi, geografi³. Cercetările isto- rice mai noi au evidențiat că în diverse unități geografice, la sfîrșitul mileniului trecut și începutul acestui mileniu, comunitățile sătești gru- pate în uniuni de obști au trecut la organizarea în formațiuni prestatale¹. ¹ P. V. Coteț, în Lucrări științifice ale cadrelor didactice, seria Geografie, II, Timișoara, 1970, p. 23; V. Sencu, I. Băcănaru, Județul Caraș-Severin, București, 1976, p. 45. ² I. Atnagea, Tipologia economico-funcțională a așezărilor umane din Depre- siunea Oravița, Universitatea din București, 1982 (lucrare de diplomă). ³ O trecere în revistă a acestor probleme la V. Spinei, Realități etnice și poli- tice in Moldova Meridională în secolele X—XIII. Români și turanici, Iași, 1985, p. 13—15. * R. Popa, în Constituirea statelor feudale românești, București, 1980, p. 32—33. https://biblioteca-digitala.ro 318 Dumitru Țeicu Fig. 1. Depresiunea Oravița, caracteristicile geomorfologice (după P. V. Coteț). Un fenomen similar s-a petrecut, în aceași perioadă, în această zonă geo- grafică a țării. Depresiunea Oravița, a fost cercetată arheologic sporadic, în cursul secolului trecut și pînă la mijlocul veacului nostru. Cele dintîi investi- gații arheologice au fost făcute la Vărădia la finele veacului trecut de către B. Milleker⁵. Tot la Vărădia se reiau săpăturile la castrul roman, din lunca Carașului, în anul 1932⁶. Abia după anul 1964, Muzeul din Re- șița, a inițiat cercetări sistematice și de amploare a acestei zone din sud-vestul țării. Descoperirile întîmplătoare, mai vechi, din veacul trecut, au fost publicate de către B. Milleker⁷. Unele descoperiri din zonă, sînt descrise în monografiile consacrate satelor, cum este bunăoară a satului Maidan⁸. în anii 1963—1964 se fac sondaje de verificare în așezarea ⁵ B. Milleker, Delmagyarorszăg Regisegleletei, III, Timișoara, 1906, p. 153; V, 1909, p. 257—261. ⁸ G. Florescu, în Istros, 1, 1934, p. 60—70. ⁷ B. Milleker, op. cit., p. 153—154. ⁸ S. Liuba, A. lana, Topografia satului și hotarului Măidan, Caransebeș, 1895; B. Milleker, Vărădia tortenete, Timișoara, 1889, p. 3—5. https://biblioteca-digitala.ro Fig. ₃. Ilidia. Harta descoperirilor arheologice. Banatica voi. IX. cd. 13/89 - planșă între pg. 310-319. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 319 daco-romană de la Greoni⁹, însă din anul 1984 se încep săpături de am- ploare în această așezare¹⁰. La Vărădia, în anul 1974, se reiau cercetările arheologice¹¹. De mare amploare și durată sînt cercetările începute la Ilidia, în anul 1969 și continuate în prezent¹². O parte din rezultatele acestor cercetări, îndeosebi de la Ilidia și Vărădia, au fost publicate în repertorii consacrate Văii Carașului ori zonei de sud a Banatului¹³. Fig. 4. Ilidia — Oblița. Monumente de arhitectură din cadrul reședinței feudale după conservare. Sus — biserica rotondă, jos locuință turn (sec. XII). ⁹ Săpăturile de la Greoni au fost conduse de D. Protase. Semnalarea cercetă- rilor în SCIV, 16, 1963, 3, p. 599. ¹⁰ Cercetări conduse de O. Bozu de la Muzeul județean din Reșița. ¹¹ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici în Acta MN, XVI, 1979, p. 452—454; Cerce- tările de arheologie medievală de pe dealul Chilii sînt publicate de Luminița Mun- teanu în Cercetări arheologice, VI, București, 1983, p. 231—238. ¹² I. Uzum, Gh. Lazarovici, în Banatica, I, 1971, p. 157—161; Idem în Banatica, IV, 1977, p. 436; St. Matei, I. Uzum în Acta MN, IX, 1972, p. 355—364. ¹³ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 450—464; Idem în Acta MN, XV, 1978, p. 255—256. https://biblioteca-digitala.ro 320 Dumitru Țeicu Concomitent cu săpăturile de la Ilidia, între anii 1982—1986, am întreprins ample cercetări de suprafață de-a lungul văii Vicinicului, Ciclo- vei și Oraviței¹⁴. Rezultatele acestor periegheze dovedesc existența unui intens habitat în întreaga depresiune, încă din cele mai vechi vremuri. Dc pildă, pentru perioada romană (sec. II—IV) se cunosc 27 de puncte cu urme de locuire, față de cele nouă cunoscute și publicate anterior¹⁵. Aceste descoperiri oglindesc doar stadiul actual al cercetării, numărul loc va crește cu certitudine în viitor. Așezările se înșiruie ca o salbă de-a lungul văii rîurilor, din zona deluroasă mai înaltă și pînă în cîmpia joasă a Carașului. Caracteristice pentru tipologia așezărilor din această etapă, sînt grupurile mici de locuințe amplasate fie în lunca rîurilor, fie pe coama văii. Concludente în acest sens sînt cercetările de teren de la Ilidia, Ciclova Română, Răcășdia și Slatina Nera. La Ilidia, spre exemplu, s-au identificat trei zone de locuire: La Cetate, la Tramic și la Funii. Locuin- țele de la Funii se înșiruie pe mai multe hectare în lunca Vicinicului, cele de Ia Tramic-Ogașul cu Raci sînt dispuse pe o coamă de deal, ce străjuia pîrîul Vicinic. Locuirea de la Cetate se află pe culmea netedă a unui deal ce domină pîrîul Mășcășeni. Locuințele sînt de suprafață ori semiadîncite cu pereții făcuți din nuiele groase peste care s-a aplicat un strat gros de lut. Resturi din pereții locuințelor, lucrate în această tehnică, s-au găsit la Ilidia, Slatina Nera și Ciclova Română. în șapte așezări din secolele II—IV s-au găsit urme ale activității metalurgice. Locuitorii vechilor așezări au exploatat mineralizațiile de fier locale de la Slatina Nera, Ilidia, Rusova Veche, Berliște, Ciclova Română, Răcășdia și Vrăniuț. Au fost identificate pe teren opt puncte cu urme de locuire din seco- lele VIII—IX la: Ilidia, Socolari, Vrăniuț, Broșteni, Oravița și Milco- veni. Locuințele sînt de tipul semiîngropat, iar la unele dintre acestea, instalația de încălzit se prezintă sub forma cuptorului pietrar. Cu mult mai numeroase, sînt informațiile despre habitatul medieval (sec. X—XIV), din zona Oravița. S-au obținut informații despre satul medieval, în înțe- lesul complex în care a fost definit în literatura istorică¹⁶. Cercetările arheologice au identificat 18 puncte cu urme ale vetrelor de sat medie- vale, patru necropole, patru biserici și trei fortificații¹⁷. Doar la Ilidia s-au făcut săpături în vatra satului medieval, la Săliște, în necropolele contemporane, în reședința feudală de pe dealul Oblița și în cetatea regală. Vetrele satelor medievale (sec. XII—XIV) se înșiruie de-a lungul văi- lor rîurilor, ocupînd de obicei zona de luncă, dar uneori se întîlnesc și pe coasta domoală a văii. Valea a constituit în această perioadă principală ¹⁴ Ca metodă de lucru am adoptat cercetarea fiecărei unități geografice, adică a fiecărei văi din zona cursului superior, de la poalele munților Aninei și pînă in zona de cîmpie inclusiv. ¹⁵ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 255—256. ¹⁶ R. Popa, în SCIVA, 30, 1979, 4, p. 555—562; V. Spinei, op. cit., p. 99—107; P. lambor în Acta MN, XX, 1983, p. 499—507; D. Minic în Balcanoslavica, VI, 1977, p. 105—107. ¹⁷ Așezări medievale au fost identificate la: Ilidia, Socolari, Slatina Nera, Naidăș, Ciuchici, Rusova Nouă, Berliște, Milcoveni, lam, Ciortea, Vrăniuț, Ciclova Română, Răcășdia, Grădinari, Ticvaniul Mic. Necropole medievale au fost sondate sau săpate sistematic la Ilidia-„Oblița", „Cetate" și „Funii", Ciclova Română— „Morminți". Biserici medievale se cunosc de la Ilidia-„Oblița“, „Cetate", la Vară- dia—„Chilii iar la Naidăș—„Valea Călugăriei" a fost doar identificată. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 321 Fig. 5. — Ilidia — Funii. Locuință sec. VIII. Aspect din timpul cercetării. Jos — locuință sec. XIII. Aspect din timpul cercetării. https://biblioteca-digitala.ro 322 Dumitru Țeicu Fig. 6. Ilidia — Săliște. Planul zonei așezării medieva’e (sec. XIII—XIV). https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 323 arteră de legătură dintre așezări. Locuințele sînt construite, în general, la suprafața solului. Ele sînt din lemn, așezate pe o talpă direct pe sol (Fig. 7). Doar construcțiile mari și bisericile sînt din zid de piatră, așa cum s-a constatat la reședința feudală de la Ilidia. Documentele scrise, din secolele XIV—XV, aduc precizări cu privire la mărimea, structura satului medieval și a construcțiilor de cult din cadrul său¹⁸. O parte din suprafața depresiunii Oravița, forma în secolele XIV—XV, cadrul distric- tului românesc Ilidia¹⁹. Valea Nerei constituie limita sudică a depresiunii Oravița. După ce iese dinstrîmtura cheilor în amonte de Șasea Montană, Nera își continuă cursul spre sud, printr-o vale îngustă străjuită de dealuri cu pante abrupte. în cursul său străbate localitățile Slatina Nera, Bogodinț, Lesco- vița, Cîmpia și Slatina, ieșind din țară la Socol. 1. Slatina Nera Satul actual, situat pe coastele unei văi ce coboară la Nera, pare a fi identic cu „prediul“ medieval Zlatnicza, atestat în 1452²⁰. Cercetările de suprafață din anul 1984 au identificat urme de locuire din perioada romană (sec. II—IV) și din perioada medievală (sec. XIV—XV). Aceste așezări ocupă culmea largă și domoală a cîmpului ce desparte Valea Nerei de cea a Vinicicului. Au preferat această zonă, mai înaltă, întrucît lunga joasă și îngustă a Nerei era supusă inundațiilor. Această zonă, cunoscută în toponimia locală, sub denumirea de Cîmpul Petrilei, adăpostea vetrele unei așezări din secolele III—IV. S-au găsit la suprafața solului fragmente din pereții locuințelor, lucrați din nuiele groase, lutuiți pe ambele părți. în aceeași zonă apare multă zgură, pereți de la cuptoarele de topit minereul și fragmente de tuburi suflante. Cera- mica este din pastă cenușie și mai puțină din pastă de culoare roșie. Pe baza acestei ceramici, socotim că așezarea și cuptoarele de redus minereul, datează din secolele III—IV²¹. Deasupra luncii Nerei, la sud-vest de sat, pe un bot de deal numit Săliște, se află o plantație cu pruni, în care este greu de identificat urmele vechi de locuire. ¹³ Pesty Frigyes, Krassd Vdrmegye tărtenete, III, Budapesta, 1882, p. 50—54; 144—150. ¹³ Idem, A Soreny Vdrmegye hajdanl olâh keriiletek, Budapesta, 1876, p. 10—11; 48. ²⁰ C. Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, II, București, 1967, p. 435. ²¹ Cercetările cu privire la așezările rurale din perioada romană și romană tirzie, din Banat, sînt încă într-un stadiu incipient. Deși au fost cartate și reper- toriate un număr mare de așezări doar cîteva au fost sondate. Marea majoritate au fost atribuite veacului al IV-lea, cf. E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 257. Socotim, pe baza cercetărilor de la Ilidia și Berzovia, că în bună parte aceste așezări se datează încă din veacul al III-lea e.n. Pe acest temei am atribuit așe- zările, unde s-au făcut doar cercetări de suprafață, secolelor III—IV. 21’ https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro 324 Dumitru Țeicu Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 325 2. Bogodint Satul actual este situat în lunca Nerei. La sfîrșitul veacului trecut, s-a găsit aici un mare tezaur monetar medieval²². Zona de hotar cu Slatina Nera, la Cîmpul Pietrilei se numește Săliște. 3. Petrilova Satul se întinde pe coama dealului ce desparte Valea Nerei de Valea Vicinicului. In lunca joasă a Nerei, în locul numit Iazul Mic s-a găsit ceramică atipică și fragmente de cărămizi. Tradiția așează vatra veche a satului în această zonă. Pe valea Căprișoane, care coboară dinspre sat, spre Nera, la circa 1 km de rîu am identificat o fortificație nesemnalată și necunoscută pfină acum în literatura istorică. Locul se numește „Stămiță" și se prezintă sub forma unui promontoriu orientat spre Valea Nerei. Panetele abrupte, amenajate artificial, înconjoară platoul din trei părți. Actualmente, la suprafața solului se văd denivelări și urme de șanțuri din care s-a scos piatra. Fortificația măsoară pe axe, circa 80x100 m. în zona de acces spre platou s-a găsit ceramică medievală (sec. XIV—XV) și ceramică pre- istorică atipică. Doar săpăturile arheologice sistematice vor preciza dacă această fortificație, recent identificată, aparține perioadei medievale, ori este o construcție mai timpurie. 4. Naidăș ' La circa 5—6 km sud-vest de sat se varsă în Nera, pîrîiașul numit Valea Călugării. Pe terasă, ușor în pantă, cuprinsă între malul stîng al rîului și șoseaua națională spre Moldova Nouă, se observă la suprafața solului urmele unei construcții circulare. Dărîmăturile sînt împrăștiate pe o suprafață cu diametrul de circa 20 m. Foarte probabil, că aceste dă- rîmături, să provină de la o construcție de cult medievală²³. în lunca joasă a Nerei, la vest de sat, în apropierea șoselei naționale, s-au identificat urme de locuire din mai multe epoci. Cea mai timpurie așezare aparține epocii bronzului, suprapusă apoi de o întinsă așezare hallstattiană. Aceste așezări preistorice au fost suprapuse într-o așezare medievală din seco- lele XIV—XV..La cercetarea de suprafață s-au găsit urme de zgură, fără a putea fi atribuite uneia dintre așezări. Valea Vicinicului. Rîul Vicinic își adună apele din zona carstică de Ja est de Ilidia. Pe această porțiune din cursul său, el se numește Rîul Mare. La ieșirea din sat, își unește apele cu cele ale pîrîului Mășcășeni, conti- nuîndu-și împreună drumul spre vest. în zona de cîmpie Berliște-Mil- coveni, este cunoscut sub numele de Vicinic. De-a lungul cursului său se înșiruie localitățile: Ilidia, Macoviște, Ciuchici, Nicolinț, Rușova Veche și Nouă, Berliște și Milcoveni. ²² I. Sabău în SCN, II, 1958, p. 286. ²³ Locul ruinelor a fost identificat de O. Bozu, care ni l-a semnalat cu multă amabilitate. https://biblioteca-digitala.ro 326 Dumitru Țeicu Fig. 8. Ilidia — Săliște. Ceramică medievală din locuință (sec. XIV). https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 327 5. Ilidia Satul actual este amplasat de-a lungul văii Vicinicului, mărginit spre sud de culmile prelungi ale dealurilor Oblița, Tîlva și Toogradz, iar spre nord de culmea dealurilor Cetate și Cucuiova. Spre est se ridică vîrfurile înalte ce fac legătura cu munții Aninei. Nicolae Tincu Velia amintea, la mijlocul veacului trecut, ruinele de la Ilidia — Cetate și picturile rupestre de pe Valea Mare. Sporadic, mai sînt amintite descoperiri monetare dacice și romane în hotarul satului²⁴. Cer- cetările arheologice de la Ilidia au început în anul 1969 în punctele Cetate și Oblița. Continuate și amplificate în anii următori, ele au scos la lumină unul dintre cele mai timpurii și interesante complexe de arhitectură me- dievală din sud-vestul României²³. Dealul Cetate este ultima prelungire spre vest a dealului Cucuiova și Obreja, despărțind lunca Vicinicului de cea a pîrîului Mășcășeni (Fig. 3). Săpăturile din anii 1970—1972 au degajat ruinele unei bise- rici-sală și ale unei fortificații de pămînt compusă din șanț și val cu pali- sadă²⁶. Dealul Oblița este situat la sud-vest de sat, prezentîndu-se sub forma unei culmi prelungi ce coboară treptat în lunca Vicinicului. înălțimea absolută a dealului este de 220 m. Diferența între culmea lui și lunca rîului este de 60 m. Săpăturile arheologice întreprinse între anii 1969 și 1986 au scos la lumină și au conservat ruinele unei curți feudale (Fig. 4). Ansamblul ce formează această curte cuprinde ruinele unei bise- ricii rotonde și a patru construcții din zid. Biserica rotondă a fost construită pe punctul cel mai înalt al dealului, cu un plan circular la exterior și structurat în patru lobi la interior²⁷. In jurul monumentului au fost săpate circa 100 de morminte. La 100 m. vest de biserică au fost degajate zidurile unei locuințe turn cu un plan rectangular ce măsoară 13X11 m. Construită din piatră și cărămidă, ea avea zidurile groase de 0,90 m. Un zid median o împărțea în două în- căperi. în nivelul de dărîmătură s-au găsit două monede și un pinten pe baza cărora se poate trage concluzia că locuința a fost distrusă violent în a doua jumătate sau la sfîrșitul veacului al XII-lea²⁸. în elevație această construcție era compusă din parter și un etaj. La 30 m sud de locuința-turn, amintită mai sus, s-au cercetat în anii 1985—1986, res- turile unei alte construcții, cu plan rectangular, ce avea dimensiunile exterioare de 8X9 m. Construcția a fost demantelată pînă la fundație, așa îneît, planul ei a fost stabilit pe baza urmei șanțului de fundație. Gro- simea zidurilor în șanțul de fundație era de 2 m. ²⁴ N. Tincu-Velia, Istoria bisericească politico-naționale a românilor de peste totu, Sibiu, 1865, p. 249; C. Preda, Monedele geto-dacilor, București, 1973, p. 56; I. Glodariu, Relațiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică și romană, Cluj, 1974, p. 284; pentru alte descoperiri referiri în ArchErt, 9, 1875, p. 187. ²⁵ I. Uzum, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 160—162. ²⁶ ibidem, p. 160; St. Matei în Banatica, II, 1973, p. 317. ²⁷ St. Matei, op. cit., p. 317. Cercetarea necropolei din jurul bisericii s-a făcut de către St. Matei, I. Uzum, și D. Țeicu. Rezultatele cercetărilor sînt inedite. ²⁸ O locuință cu o structură planimetricâ asemănătoare a fost cercetată în reședința feudală de la Netezi, județul Neamț. L. Bătrîna, A. Bătrîna, în SCIVA, 36, 1985, 4, p. 302. https://biblioteca-digitala.ro 328 Dumitru Țeicu https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 329 https://biblioteca-digitala.ro 330 Dumitru Țeicu Pe marginea nordică a platoului, pe porțiunea de teren cuprinsă între biserica rotondă și prima locuință turn au mai fost săpate încă două construcții din zid. La 50 m nord de rotondă au fost cercetate în anii 1973—1975, o locuință cu plan dreptunghilar, cu dimensiunile de 32X16 m. Ea a fost compartimentată, prin ziduri interioare, în cinci încăperi. Zidurile erau groase de 1—1,25 m și au fost făcute din piatră de rîu și cărămidă²⁹. în imediata ei vecinătate, spre sud, a fost cercetat o altă locuință construită în aceeași tehnică, însă cu dimensiuni mai re- duse. Această construcție avea un plan dreptunghiular, cu axul lung orientat est-vest, avînd dimensiunile de 28X10 m. Locuința a fost com- partimentată în axul transversal printr-un zid median, iar sub jumătatea ei vestică a fost săpată o pivniță³⁰. Aceste construcții au fost ridicate treptat între seaelele la XII—XV și au făcut parte din ansamblul reșe- dinței medievale de la Ilidia. Vatra satului medieval a fost identificată în zona Săliște (Fig. 6), ce se întinde la poalele dealului Oblița în lunca largă a Vicinicului și a piru- lui Mășcășeni. în anii 1973—1979 și 1985 eu fost săpate mai multe lo- cuințe din veacul al XlV-lea. Locuințele sînt de suprafață, construite din lemn pe o talpă mai lată, așezată pe un postament din piatră (Fig. 7). Lo- cuințe din aceiași perioade au fost identificate pe Valea Mășcășeniului, sub dealul Cetate. Ele sînt în imediata vecinătate a Săliștii, deci aparțin aceluiași sat. La Săliște, la vest de locuințele medievale, au fost identificate și cercetate locuințe aparținînd unei așezări de secolele VIII—IX. Locuințe din aceeași perioadă au fost identificate și în alte patru puncte de pe va- lea rîului, ce se întinde pe o distanță de cca. 2 km. La Funii, tot în lunca Viciniciului, a fost săpată în anul 1980 o locuință semiîngropată cu pie- trar, din secolele VIII—IX (Fig. 5 și 9). Pe valea Mășcășeniului au fost identificate urme de locuire din aceiași perioadă. In vatra satului ac- tual, în lunca îngustă străjuită de dealuri a Vicinicului, am identificat două zone cu urme delocuire din secolele VIII—IX. Dincolo de mijlocul satului, pe malul stîng al Vicinicului s-a găsit ceramică și oase provenind de la o locuință din sec. VIII—IX. Celălalt punct a fost identificat cu ocazia săpării unei fîntîni, la o casă din centrul satului³¹. Zona din lunca Vicinicului cuprinsă întrea albia rîului și pantele sud- vestice ale dealului Oblița, se numește Funii. Cercetările din anii 1980— 1985 au pus în evidență urme de locuire din neolitic și pînă în perioada medievală. Cele mai timpurii urme de locuire aparțin unei comunități ale purtătorilor culturii Bodrogkeresztur³². Pe o suprafață ce cuprinde cî- teva zeci de hectare se întind locuințe răzlețe ale unei așezări hallstat- tiene. O locuință și o groapă din aceeași perioadă au fost cercetate în anul 1980. Locuirea romană din secolele III—IV, pe terasa de la Funii, se întinde imediat de sub poalele dealului Oblița și pînă în lunca Vici- nicului. Locuințele au fost construite la suprafața solului, cu pereții din ²⁹ Locuința a fost cercetată și conservată dar nu este încă publicată. Referiri la I. Uzum, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 436. ³⁰ Cercetări Șt. Matei, I. Uzum și D. Țeicu. ³¹ Așezarea a fost identificată în malul Vicinicului, sub dealul Dumonilor, în grădina casei cu nr. 314. Celălalt punct a fost identificat la săparea fîntînii din curtea casei cu nr. 47. ³J Gh. Lazarovici, în Banatica, VIII, 1985, p. 83. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 331 https://biblioteca-digitala.ro 332 Dumitru Țeicu https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro 1970 1m Anul 1982 LEGENDA groapa «IV zid păstrat terase în stîncă prăpastie traseul zidului încăpere sânt i t sc: 1:200 1cm plan =2 m teren sistem de proiecție stereografic cote m. Baltica echidistanta curbelor de nivel PLAN DE SITUAȚIE „CETATE Fig. 13. Socolari — Cetate, Planul cetății medievale Ilidia (sec. XIV—XV). Banatica voi. IX cd. 13/89 — planșă între pg. 332—333. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 333 nuiele împletite. în inventarul lor, alături de ceramică, s-au găsit frag- mente de rîșniță lucrate din bazalt cu olivină (Fig. 10, 11). Locuirea din secolele VIII—IX de la Funii a fost deja amintită. Locuirea medievală timpurie cuprinde un cimitir și o așezare din secolele XII—XIII. în anul 1982 au fost săpate două locuințe dintre care una rectangulară cu dimensiunile de 6x4 m. Locuința se datează pe baza inventarului găsit (pinteni cu spini, cercel, ceramică și monede) la sfîrșitul veacului al XII-lea și începutul celui următor (Fig. 5). Condiții favorabile de locuit au oferit atît zona de luncă a rîului, cît și pantele domoale ale dealurilor ce o înconjoară. Dealul de pe mar- ginea nordică, ce străjuie intrarea în Ilidia, este cunoscut sub denumirea de Dealul Armenilor, iar în apropiere de sat, se numește Tramic. în aceste zone s-au identificat și sondat așezări aparținînd purtătorilor cul- turii Coțofeni și o așezare din secolele III—IV. La Cetate, nu departe de biserica fortificată, au fost identificate urme de locuire tot din pe- rioada secolelor III—IV. La circa 3 km est de sat, în amonte, pe albia rîului, locul se nu- mește „Valea Mare“. El are forma unei căderi mari, străpunsă doar spre vest de un culoar îngust care este cursul rîului. Pe malul drept, în această căldare, pe stînca calcaroasă se află un ansamblu de picturi ru- pestre. Sînt redate grupuri de persoane, sfinți, luptători și oranți. Tră- săturile umane ale personajelor sînt foarte sumar și cu multă stîngăcie redate. în sat, pe strada principală, sub dealul Cetate s-au găsit conducte de apă lucrate din lut de culoare alburie, ce coborau dinspre Cetate. Acestea par să dateze din perioada medievală tîrzie. în documentele medievale, Ilidia este amintită din anul 1223, ca pos- sessio, villa, iar dintr-un act din 1378 este numită oppidum. La începu- tul veacului al XIV-lea începe să fie amintită și cetatea regală Ilidia³³. Ruinele acestei fortificații se află la 7 km de satul Ilidia,.pe dealul „Ce- tate“ de la Socolari³⁴. Districtul medieval românesc, ce cuprindea în bună parte, Valea Vicinicului, este amintit în documente de la mijlocul vea- cului al XIV-lea³⁵. 9. Socolari Satul, ,este situat pe rama sud-estică a depresiunii Oravița, cu un ho - tar deluros ce merge din lunca Vicinicului și pînă în Valea Nerei. Dea- lurile, sînt brăzdate de văi transversale, ce își duc apele de la est la vest, vărsîndu-le în Vicinic. în literatura mai veche sînt semnalate descoperiri neolitică în hota- rul satului³⁶. Tot din lunca satului provind două monede dacice, descope- rite întîmplător³⁷. ³³ C. Suciu, op. cit., I, p. 300; P. Frigyes, op. cit., p. 10—11. ³⁴ St. Matei în Studii de istoria artei, Cluj-Napoca, 1982, p. 117—118, fig. 16; Pesty Frigyes în Krasso, II-l, 1884, p. 227. ³³ Pesty Frigyes, op. cit., p. 10—11. ³⁶ N. Ggdea, I. Moțu în Banatica, VII, 1983, p. 196. ³⁷ Informații D. Bălănescu. https://biblioteca-digitala.ro 334 Dumitru Țeicu I'i"⁻ Rusova Nouă — Dealul Morii. Ceramică sec. UI_IV. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Depresiunea Oravița 335 Apa Socolarului și Ritul Mare sînt două pîraie care brăzdează zona pentru a ajunge la Vicinic în apropiere de Macoviște. în lunca pirului numit apa Socolarului, am identificat urmele unei așezări din secolele VIII—X. Nu departe de sat, în lunca celuilalt pîrîu, Rîtul Mare s-a găsit ceramică preistorică atipică și medievală timpurie. în intravilan, în locul numit „Grădinii lui Sultana⁴⁴, ne-au fost semnalate un cimitir și ruine de ziduri. Documentele medievale amintesc satul la mijlocul veacului al XlV-lea. într-un act emis la 18 mai 1363 este amintită possessio Zacalar alături de satul Ilidia și o altă „possessio Kuuesd⁴⁴³⁸. La 3 km sud-est de sat, aproape de Valea Nerei, se ridică încă se- mețe ruinele unei cetăți medievale. Cetatea a fost construită pe un pro- monotoriu calcaros cu o înălțime absolută de 656 m. (Fig. 13). Singura cale de acces este prin partea vestică a promontoriului, în rest acesta este înconjurat de pereți stîncoși, aproape verticali. încinta fortificată măsoară pe axe 180X90 m, fiind una dintre cele mai mari de la fortificațiile din Banat. S-a închis cu zid doar marginea vestică a platoului care era sin- gura cale accesibilă. Zidul de curtină a avut o lungime de 72 m, din care se mai păstrează în picioare doar 13 m. La capătul nordic al zidului a fost cercetat un turn rectangular cu dimensiunile de 4X4 m. La celă- lalt capăt al zidului, unde era dealminteri și zona de acces în interiorul fortificației, aici pare să fi fost un alt turn. în interiorul incintei au fost cercetate două locuințe săpate în stînca calcaroasă cu o suprastructură din lemn. Fortificația de la Socolari de pe dealul Cetate³⁹, se identifică cu cetatea medievală Ilidia. 10. Potoc Are o poziție geografică asemănătoare cu Socolarul, cu care de altfel se și învecinează, fiind amplasat pe pantele abrupte ale dealurilor ce co- boară de la est la vest. Pe aceeași direcție ele sînt brăzdate de văi ce coboară spre apa Vicinicului. în hotarul satului sînt semnalate desco- periri monetare grecești, romane și dacice⁴⁰. La confluența dintre valea „Rîtul Mare⁴⁴ și Vicinic, aproape de Macoviște, am identificat pe teren o așezare din secolele III—IV. S-au găsit la suprafața solului fragmente de rîșnițe identice cu cele găsite în așezările de secol III—IV de la Ili- dia, Ciclova Română ori alte zone ale Banatului⁴¹. în mijlocul satului, pe un mamelon de deal, sînt semnalate ruinele unei biserici. Pesty Frigyes, op. cit., III, p. 56. ³⁸ St. Matei, op. cit., p. 117—118. ⁴⁰ I. Glodariu, op. cit., p. 256, 272, 289; C. Preda, op. cit., p. 57. ⁴¹ Cercetările în așezările rurale din secolele III—IV din depresiunea Oravița (Ilidia, Macoviște și Ciclova Română), din Valea Bîrzavei (Soșdea, Măureni și Berzovia) și din zona de nord a Banatului au identificat un grup comun de rîșnițe utilizat în aceste așezări. Ele au fost lucrate din aceiași rocă — bazalt cu olivină. Ocurența acestei roci este în zona Semlacului Mare. Analizele geologice au fost făcute de către inginerul geolog Octavian Popescu de la IPEG Caransebeș. https://biblioteca-digitala.ro 336 Dumitru Țeicu 11. Macoviște Localitatea este amplasată în lunca Vicinicului,-la circa 4 km sud de Ilidia. Pe malul drept al rîului, aproape de hotarul dintre Ilidia și Potoc, s-au găsit urmele unor așezări din prima epocă a fierului și din secolele III—IV. Tot în lunca Vicinicului, la marginea vestică a satului s-a găsit în anul 1979 un splendid tezaur de podoabe medievale⁴². 12. Ciuchici Cercetările de suprafață efectuate în anii 1984—1985 au identificat urme de locuire din prima epocă a fierului, din secolele III—IV și din perioada medievală tțrnpurie (XII—XIV). în lunca Vicinicului, la capătul estic al satului, în locul numit chiar „Luncă“, s-a găsit o așezare hallstat- tiană suprapusă de o așezare din secolele III—IV. La cealaltă extremi- tate a satului, spre Nicolinț, tot . în luncă, locul se numește „Săliște¹*. în această zonă s-a găsit ceramică medievală timpurie (secolul XII—XlV). 13. Nicolinț La sfîrșitul secolului trecut, s-a găsit întîmplător, o monedă de aur de la Probus⁴³. în vîrful pantei dealului, pe partea stînga a drumului ce duce de la Nicolinț la Berliște, s-a găsit ceramică preistorică și din secolele III—IV. în punctul numit „Săliște", situat la nord-est de sat, au fost identificate urme de locuire din perioada medievală timpurie, iar în lo- cul numit Cîmpul de Jos, lucrările agricole au scos la suprafață mor- minte. 14. Rusova Nouă Vicinicul în această zonă, scapă din strînsoarea dealurilor și începe să meandreze mai puternic. Ridicătura de pe malul stîng al rîului, de . la intrarea în sat, dinspre Nicolinț, se numește „Dealul Morii". Pe o por- țiune îngustă cuprinsă între albie și șosea, aici, s-au identificat două lo- cuințe aparținînd unei așezări din secolele III—IV.. /Fig. 14). în malul rîului, foarte aproape de această zonă, au apărut morminte, care ar putea fi contemporane cu așezarea. Locul unde au apărut mormintele se nu- mește „La Zăcătoare". La cealaltă extremitate a satului, pe dealul din stînga drumului ce duce la Rusova Veche, s-au identificat urme de locuire din secolele Iii—IV și ale unei așezări medievale timpurii (sec. XII). ⁴² I. Uzum, ActaMN, XX, 1983, p. 508—518. ⁴³ D. Pretase, Problema continuității in Dacia în lumina arheologiei și numis- maticii, București, 1966, p. 176. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 337 22 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 338 Dumitru Țeicu 15. Rusova Veche De-a lungul malului stîng al rîului Vicinic, pînă spre hotarul cu Ber- liștea, au fost identificate mai multe zone cu urme de locuire. în apro- pierea grajdurilor C.A.P. s-a localizat o așezare din secolele III—IV și zguri care atestă o activitate metalurgică în zonă. Pe aceeași terasă a rîu- lui, lîngă răscrucea drumului spre Vrani și Berliște, s-au găsit silexuri. 16. Berliște Vicinicul străbate în continuare o zonă de cîmpie joasă denumită Cîmpia Milcoveni-Răcășdia. în fața atelierelor S.M.A., locul se numește Picățele, s-a găsit ceramică hallstattiană, ceramică și zguri aparținînd unei așezări din secolele III—IV. în lunca rîului, unde acesta face un cot larg, s-au găsit urmele unei așezări medievale (sec. XIV) și urmele unor cuptoare de redus minereul, contemporane acestei așezări. Locul se numește Legumicol. La nord de sat, în locul numit „Spărdovița", cu ocazia lucrărilor agricole au ieșit la suprafață fragmente de rîșniță ro- mane. Dincolo de complexul de taurine, la Săliște, au fost semnalate urme de locuire din perioada medievală timpurie. 17. Milcoveni Zone cuprinsă între Milcoveni, lam și Ciortea a fost intens cercetată, cu două decenii în urmă de către Gheorghe Lazarovici. In punctul numit Vînă a fost identificată o așezare neolitică din prima epocă a fierului⁴⁴. La Prislaua cele mai timpuri urme de locuire sînt din perioada hallstat- tiană, acestea sînt suprapuse de o așezare din secolele III—IV și de o alta din secolele VIII—IX. Tot din veacurile VIII—IX s-au găsit urme de locuire la grădinile din deal. într-un loc neprecizat din hotarul sa- tului s-a găsit o monedă emisă la Dyrrhachium⁴⁵. 18. lam Spre hotarul cu Milcoveniul, în locul numit „Pripor“, apare la su- prafață ceramica hallstattiană și din secolele III—IV⁴⁰. La marginea sa- tului, în apropierea stației C.F.R., sînt semnalate urme de locuire din secolele III—IV. La sud de sat, la locul numit „Sat Bătrîn“, a fost iden- tificată vatra unei așezări medievale. Descoperiri mai vechi semnalează în hotarul satului monede de epoca romană⁴⁷. ⁴⁴ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 460. ⁴⁵ I. Glodariu, op. cit., p. 271. ⁴⁶ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 460. ⁴⁷ D. Protase, op. cit., p. 174. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 339 99» Fig. 16. Vrăniuț. Ceramicii sec. III—IV. https://biblioteca-digitala.ro 340 Dumitru Țeicu 13 Fig. 17. Ciclova Românii — Obana. Ceramică medievală, sec. XIV. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 341 19. Valea Ciclovei Pîrîul Ciclova își are obîrșia în masivul Rolului. După ce străbate zona înaltă, la ieșirea din vatra satului Ciclova Română, lunca rîului este mărginită spre dreapta de cîmpul înalt Obana Dumbrava, iar pe partea opusă tot de un cîmp înalt, numit Cîmpul Vraniului. Cîmpia joasă pă- trunde 6a un golf printre cele două cîmpuri înalte, pînă aproape de vatra satului Ciclova Română. 19. Ciclova Română ' Lunca largă a pîrîului la vest de sat se numește Dealul Mare și este mărginită spre sud de cîmpul înalt al Vraniului. Pe malul stîng, în luncă, am identificat o așezare și cuptoare de redus minereu din secolele III— IV. La celălalt capăt al luncii, spre hotarul cu Răcășdia, lucrările agri- cole și de îmbunătățiri funciare au scos la suprafață ceramică halls- tattiană, din secolele III—IV și medievală (sec. XIV). Așezările se în- tind în lunca Ciclovei pînă sub poalele dealului Obana, ce închide lunca spre nord, către Oravița. Așezarea din secolele III—IV se întinde sporadic din zona stîlpilor liniei de medie tensiune și pînă la șoseaua Oravița-Moldova Nouă. Așe- zarea medievală din veacul al XlV-lea se grupează în zona stîlpilor de linia de curent de medie tensiune. S-au identificat la suprafața solului urmele a cinci locuințe. Din inventarul, acestora, s-a recuperat ceramică de uz comun, ceramică smălțuită, resturi menajere și zguri (Fig. 17). La circa 200—300 m est de așezare medievală, lîngă o troiță și o fîntînă aflată acolo, s-a găsit ceramică de secolele VIII—IX. Vraniul Mare este un pîrîu eu vale adîncă ce constituie hotarul din- tre Ciclova Română și Ilidia. Curge de la est spre vest, ocolind cîmpul înalt al Vraniului, în dreptul localității Răcășdia face o buclă mare pen- tru a-și uni apele cu cele ale pîrîului Ciclova. în zona dealurilor dintre Ilidia și Ciclova, în valea Vraniului Mare, s-au găsit așezări din epoca bronzului, hallstatt, secolele III—IV, secolele VIII—IX și medievale tim- purii (sec. XII—XIV). Așezarea medievală timpurie a fost identificată în zona unde lunca îngustă se numește „Săliște". Dealul înalt, de pe malul stîng, se numește „Morminți". Pe culmea acestuia, în anul 1981, a fost sondată o necropolă medievală din veacul al XlV-lea. Foarte probabil, că este vorba, de necropola satului medieval de la poalele dealului, din „Săliște"⁴⁸. Satul medieval și necropola se pot identifica cu satul Vrani pomenit documentar în veacul al XV-lea⁴⁹. Așezarea din secolele III—IV, cuprinde grupuri mici de locuințe răz- lețite, atît pe un mal, cît și pe celălalt din luncă pînă spre coama dea- lului. Locuințele aveau pereții din nuiele lutuite, așa cum dovedesc frag- ⁴“ D. Țeicu în Mitropolia Banatului, 32, 1982, 4—6, p. 264; I. Uzum, D. Teicu, Banatica, VI, 1981, p. 215; Necropola este identificată ca aparținînd așezării me- ciievale Ciclova. ⁴a Pesty Frigyes, op. cit-, II-l, p. 226; pare mult mai paluzibilă identificarea satu- lui Vrani, ce făcea parte din districtul românesc Ilidia, în această zonă apropiată de Ilidia, de cît cu satul Vrani, situat în Valea Carașului. https://biblioteca-digitala.ro 342 Dumitru Țeicu https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 343 mentele găsite la suprafața solului. Aceste locuințe, se întind pe o lun- gime de circa 2 km de-a lungul Vamiului Mare. în zona lor s-au găsit rîșnițe întregi și urme ale atelierelor de redus minereul. 20. Răcășdia In centrul satului, s-a găsit întâmplător, ceramică medievală (sec. XII—XIV) și tot acolo, cu ocazia săpării unei pivnițe s-au găsit mor- minte. în lunca Vraniului Mare, lîngă răscrucea de drumuri dintre Ili- dia și Macoviște, s-au găsit fragmente de rîșniță din secolele III—IV și ceramică preistorică atipică. La hotarul cu Ilidia, s-a găsit chirpici și cera- mică preistorică. La sud-vest de sat, se află locul numit „Săliște", aco- perit actualmente de vegetație și pomi îneît este dificil de identificat urme vechi de locuire. De la Răcășdia s-a recuperat treptat, pe parcur- sul a mai mulți ani un important tezaur monetar din veacul al IV-lea⁵”. 21. Vrâniuț Satul este așezat în cîmpia joasă Milcoveni-Răcășdia, de-a lungul al- biei pîrîului Ciclova. Doar spre latura de nord a satului, dinspre Răcăș- dia coboară ultimele prelungiri ale cîmpului înalt Dumbrava-Obana. în hotarul satului s-au făcut cercetări de suprafață în mai multe rîn- duri, fără a fi urmate de săpături arheologice sistematice. Pe marginea nordică a satului, în fața atelierelor SMA a fost scos la suprafață un vas de mari dimensiuni în care era înhumat un copil⁵¹. Vasul a fost lucrat dintr-o pastă fină, de culoare cenușie. Tipologic, acesta se înscrie în cate- goria vaselor din secolole III—IV. Pc malul stîng al pîrîului Ciclova, la sud de sat, s-au identificat așe- zări din prima epocă a fierului din secolele III—IV, din secolele VIII—IX și medievale timpurii (XII—XIII), precum și o necropolă. Mormintele au apărut întîmplător în malul prăbușit la pîrîului, lîngă o moară. Așe- zarea medievală timpurie (sec. XII—XIII) se găsește în aceeași zonă Ceramică medievală, mai tîrzie, din veacul al XlV-lea, s-a găsit la Ro- vină, în punctul numit Movila Mare, Așezarea din secolele VIII—IX a fost identificată cu mulți ani în urmă în punctul „Livezi". Așezarea din secolele III—IV se întinde de-a lungul albiei rîului Ciclova pe mai multe sute de metri. La hotarul dintre Vrăniuț și Răcășdia, a fost identificată, în urma unor lucrări agricole, o așezare neolitică. 22. Iertof Cercetări de suprafață au identificat în lunca Vicinicului o așezare romană din secolele III—IV. ⁵⁰ D. Protase, op. cit., p. 183. ⁵¹ Vasul a fost recuperat în septembrie 1980 de către Gheorghe Mihai. Cer- cetări de suprafață in zona descoperirii au fost efectuate de Gh. Lazarovici, O. Bozu și D. Țeicu. In interiorul vasului, lîngă mort, s-au găsit și semințe carbonizate. C. Preda, Callatis. Necropola romano-bizantină, București, 1980, p. 21 publică morminte de inhumație de același tip. https://biblioteca-digitala.ro 344 Dumitru Țeicu Valea Oraviței. Pîrîul Oravița își adună apele de la poalele munților Aninei. După ce a străbătut de la Qravița spre Broșteni, zona piemon- tană, iese în cîmpia.joasă Greoni-Vrani, unindu-și apele cu cele ale pîrîu- lui Lișava în hotarul satului Greoni. 23. Oravița în literatura mai veche sînt semnalate descoperiri întîmplătoare atri- buite epocii • neolitice, precum și un topor de bronz⁵². Mai sînt mențio nate descoperiri întîmplătoare de monede antice și medievale⁵³. Cerce- tări recente de suprafață au identificat în lunca rîului urmele unei așe- zări din epoca fierului și o așezare din secolele VII—VIII. Acestea se localizează în zona serelor de la Oravița. 24. Broșteni Satul este situat la circa 3 km vest de Oravița. Spre nord, pătrunde ca un golf cîmpia joasă pînă la Răchitova și Oravița, în timp ce spre sud și spre sud-vest se ridică cîmpul înalt Dumbrava-Obana. în imediata vecinătate a pepinierei silvice situat în stînga drumului Oravița-Broș- teni, a fost identificată o așezare din secolele III—IV. Locul se numește „Rovină"⁵⁴. în lunca Oraviței, la nord-vest de sat, spre hotarul cu Greoniul apare la suprafață ceramică medievală timpurie. Dealul care mărginește lunca se numește „Coastă⁴*. Pe panta dealului, apar împrăștiate pe o suprafață mai mare, fragmente de cărămizi atipice. Cercetări mai vechi semnalează în zona cîmpiei înalte așezări din epoca bronzului, hallstatt, din secolele VIII—IX și o așezare medievală timpurie⁵⁵. DUMITRU ȚEICU ARCHĂOLOGISCHE FORSCHUNGEN IN DER ȘENKE VON ORAVIȚA (Zusammenfassung) Die Senke von Oravița, Gegenstand unseres Aufsatzes, befindet sich im SW des Kreises Caraș-Severin. Der erste Teii des Aufsatzes erwăhnt die wichtigsten geographischen Merkmale der Senke. Ihre Oberflăche betrăgt cca 95 ha, davon ⁵² N. Gudea, I. Moțu, op. cit., p. 200 cu bibliografia mai veche. ⁵³ I. Glodariu, op. cit., p. 271; C. Preda, op. cit., p. 56. Aducem mulțumiri și pe această cale ing. geolog Ion Imbrescu pentru semnalarea descoperirilor recente de la Oravița. ⁵⁴ Cercetări Gh. Lazarovici și D. Țeicu. ⁵⁵ E. laroslavschi, Gh. Lazarovici, op. cit., p„ 454. Descoperirile din lunca Ora- viței ne-au fost semnalate de Ion Olaru din Broșteni. Ne exprimăm și pe această cale recunoștința pentru aportul entuziast acordat în timpul cercetărilor de teren. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Depresiunea Oravița 345 sind 41% Ackerland und cca 26% Wălder. Die Aninaer Gebirge umgeben die Senke. Diese gleicht einem Golf der von den nach Westen fliessenden Bâche gefurcht wird. Die geographische Lage der Zone macht den sudlichen Einfluss auf die Fauna und Flora moglich Wir haben auf die Naturbedingungen hingewiesen da die Beziehung Mensch-Umwelt bekannt ist. Die Naturbedingungen haben die Lebensart, das soziale Leben, die Tracht, die Ideen und Mentalităten der menschli- chen Gemeinschaften beeinflusst. Es ist ein Gewinn ftir die Geschichtsforschnung dass in einem geographischen Raum sich in einem bestimmten historischen Moment eine Staatsformation gebildet hat (Knesat, Voivodat, Distrikt etc.). Die schriftlichen mittelalterlichen Quellen erwăhnen in den Tălern der Oravița er Senke mehrere Knesate. Der mittelalterliche Distrikt Ilidia dehnte sich vom Vici- nictal bis ins Caraștal aus. Die historischen und archăologischen Forschungen begannen in der Senke Ora- vița erst vor zwei Jahrzehnte. Die ălteren Entdeckungen, Ende des 19. Jh. gemacht, wurden von Bodrog Milleker veroffentlicht oder in Dorfmonographien erwăhnt. 1969 begannen die Ausgrabungen in Ilidia, die eine neue, qualitativ hbhere, Stufe in der Erforschung der Gegend zwischen dem Caraș-Tal und der Nera darstellen. Man nahm die Ortschaft Ilidia als Ausgangspunkt. Gleichzeitig forschte man in Grădinari und Vărâdia. Die Feldbegehungen bestimmten 27 Siedlungen aus dem III.—IV. Jh., die sich entlang der Fliisse befinden. Diese liegen in der Talsohle oder auf den sanfteren Hăngen. Die Wănde der Wohnungen sind aus lehmverschmiertem Flecht- werk. In sechs Ortschaften aus dem III.—IV. Jh. (Ilidia, Ciclova Română, Berliște, Vrăniuț, Răcășdia und Slatina Nera) entdeckte man Verhuttungswerkstătten. In Vrăniuț und Rusova Nouă wurden zwei Nekropolen aus derselben Zeit entdeckt. Feldbegehungen fiihrten zur Identifizierung von 8 Siedlungen aus dem VII.—IX. Jh. (Ilidia, Socolari, Milcoveni, Oravița, Vrăniuț, und Broșteni). Viei Zahlreicher sind die Informationen iiber das mittelalterliche Habitat aus der Gegend. Die archăologischen Quellen werden von den schriftlichen ergănzt. Sie bieten ein nuanciertes Bild der mittelalterlichen Gesellschaft. Die archăologischen Forschungen haben 18 mittelalterliche Siedlungen identifiziert, 4 gemauerte Kir- chen, 4 Grăberfeldei’ und zwei Verteitigungwerke. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN ENDOCARSTUL DIN SUD-VESTUL ROMÂNIEI* Cercetările arheologice în formele endocarstice din România au tradiție îndelungată, fiind descoperite urme de locuire ale omului în peș- teri și avene în mai toate zonele carstice de la noi din țară. în partea de sud-vest a României există cea mai întinsă zonă carstică cu o suprafață de 780 kmp, cu aproape 1 500 de peșteri, grote și avene, din care 300 de peșteri au fost cercetate de-a lungul anilor, un număr de 81 cu urme de locuire, dintre acestea 49 au fost cercetate deja din punct de vedere arheologic, iar restul de 32 trebuie cercetate în con- tinuare în mod sistematic. Faza de repertoriere a peșterilor necesită o cercetare interdisciplinară (arheologică, geologică, geomorfologică, pale- ontologică și speologică) deziderat care a fost aplicat parțial pînă în pre- zent. Cercetarea arheologică în unele peșteri este epuizată cum ar fi în: P. Hoților, P. de la Românești, P. Veterani, P. Cuina Turcului, P. Gaura Livodiței, P. Rolului, P. Omului, P. Lenuța, P. Elena, P. Galați, P. Măr- ghitaș etc., alte peșteri cu urme arheologice au fost distruse cu ocazia di- feritelor lucrări ca de exemplu: P. din Dealul Colțan cu cele trei grote, P. de sub Stenca Liubcovei etc., de asemenea trebuie identificate în mă- sura posibilităților, peșterile amintite în vechea literatură de specialitate cu urme de locuire cum ar fi: P. de sub Șoim¹, P. Gaura lui Lăsconi², o peșteră neidentificată de pe Valea Carașului (sub Piatra Albă)³, P. Bu- zeica⁴, peșteri cu descoperiri de monezi din zona Căprioara⁵, P. de la Bobotă⁶, P. Gaura Scrofii⁷, P. de pe Valea Cernei, amintită de F. Cumont cu un relief mithraic⁸. Vom analiza peșterile pe zone (bazine hidrografice) carstice cu codul hidrografic și numărul peșterii**. * Comunicare prezentată la simpozionul de la Caransebeș din 17—18 aprilie 1988 ¹ M. Roska, ErdRep, I, 1942, p. 57, 316, nr. 24, fig. 1. ² Ibidem. ³ Ibidem, p. 120, 316, nr. 73 K, fig. 1. * Ibidem, p. 279, 316, nr. 2 T, fig. 1. ⁵ Ibidem, p. 117, 316, nr. 22 K, fig. 1. ⁶ Ibidem, p. 251, 316, nr. 78 S, fig. 1. ⁷ Ibidem, p. 235, 316, nr. 76 P, fig. 1. “ IDR, III/l, 1977, p. 99. ** Aceste date au fost preluate după C. Goran, Catalogul sistematic al pește- rilor din România, 1981, 1982, p. 139—183. https://biblioteca-digitala.ro 348 Petru Rogozea Peșteri cu urme de locuire din Clisura Dunării O Denumire Cod speo. Atipic Pleolit. Neolitic | Eneolitic Per. tran. \ Bronz Ha. A---B | Ha. C | Latene | Roman iv---xiv IIIAX---AX | Morminte | Monede | Dep. br. Fosile Obs. z 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. Vete- | 2211/2 răni X X. X X X X X X X X X X X c 2 P. între 12222/ .. .' Pescari - Gîrnie X X DC 3 P. Poni- 2211/3 | covei X X X X X X C 4 P. Gaura | 2222/1 | X X X X C Chindiei I 5 P. Gaura | 2222/21 Chindiei II X X X X X C 6 P. Gaura 2222/;. X X C Livodiței 7 P. Cuina 221175 / X X X X X X X X X X X C Turcului 8 P. lui Cli- 2211/4 | mente I X X X X X X X X X X X X c 9, P. lui Cli- |oVnz? X mente II X X X X X 4 X X X X X X c 10 P. Gaura 2222/3 | cu Muscă X X X X X X X DC 11 P. Gaura 2211/7 | lui Călă- fir X X X X X X X X X X C 12 P. de la 2211 | X X X X X X X X X X C Sălitraru 13 P. de sub Stenca Liubcovei X DC https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 349 Peșteri cu urme de locuire din Valea Nerei Nr. crt. Denumire | Cod speo. | Atipic | Paleollt. | Neolitic | Eneolitic | Per. tran. | Bronz | Ha. A---B Ha. C Latene Roman Obs. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 B | IV---XIV E | xv---xvm E | Morminte » | Monede ® | Dep. br. | Fosile 1 P. Mare 2227/11 de la Găuri X X C 2 P. Gaura | 2230/3 X C Hicleană X 3 P. Dubova 2227/14 X X X X 4 P. Gaura 2227/13 | Porca- --- --- C riului C 5 P. Duba- X X X X X c năț X X X X X X X X X 6 P. ... X --- (Anina) 7 P. ... X DC (Socolari) --- DC 8 P. din DC Colțu C Cătănii X X X 9 P. Rolu- 2230/3 X X X lui ■------------ Peșteri cu urme de locuire din Valea Lăpușnicului Nr. Denumire . 1 2 3 4 5 6 7 8 8 10 11 12 13 14 15 16 17. Obs. crt. 1 P. de Ia 2232/1 X DC Vâlee https://biblioteca-digitala.ro 350 Petru Rogozea Peșteri cu urme de locuire din Valea Carașului o o Denumire o 5 Obs. c t Cod speo. Atipic | Paleolit. Neolitic M | Per. tran. | Bronz | Ha. A---B Ha. C Latene | Roman | xv---xvm | Morminte | Monede | Dep. br. | Fosile 2 1 2 3 4 5 6 7 a 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. Fuga- 2238/25 X X DC rilor 2 P. nr. 1 2238/26 | din Socolovăț X DC 3 P. Soco- 2238/1 H X X DC lovăț 4 P. Lungă 2240/29 | X DC 5 P. Hotel 12238/22 | X DC Grotă 6 P. 2 Mai 2238/30 | X X DC 7 P. Vrașka 2238/10 | X X X DC S P. Omu- 2240/28 X X X C lui 9 P. Țapu- 2240/27 | X X X X DC lui 10 P. Lilieci- 2240/20 | X X X X X X X X C lor 11 P. Raco- 2240/4 | X X X C viță 12 P. Cupto- 2240/8 | rul Porcului X X X X C https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice in Endocarstul din Sud-Vestul României 351 Denumire 1 2 3 4 5 e 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 13 . P. Cerbu- \ 2251/1 X X X c lui 14 P. cu Oase 2251/10 | X X X X c 15 P. cu Puț 2240/23 X X X c 16 P. Cupto- 2240/9 | rul Ciumei X X c 17 P. de după 2238/5 | X X c Cîrșe 18 P. de sub Pietrele Albe X DC Peșteri cu urme de locuire din Bazinul Birzavei Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 1 P. din 1 2251/1 Dealul Colțan X X X C 2 Grota nr. 1 2251/9 | din D. Colțan X X C 3 Grota nr. 2 2251/10 | din D. Colțan X X c 4 Groat nr. 3 2251/11 | din D. Colțan X X c https://biblioteca-digitala.ro 352 Petru Rogozea Peșteri cu urme de locuire din Valea Cernei Nr. ert. Denumire cod speo. Atipic Paleoltt. Neolitic Eneolitic Per. tran. | Bronz Ha. A---B Ha. C Latene | Roman 1 IV---XIV HIAX---AX | Morminte | Monede 1 Dep. br. | Fosile Obs. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. Hoților 2146/6 X X X X X X X X X X X X C 2 P. cu Aburi 2146/2 | X X C 3 P. nr. 61 2144/12| X C 4 P. Oilor 2143/2 | X (Bobot) 5 P. Hoților 2144/53| --- (vf. Gogîl- tan) X C 6 P. Oilor 2144/631 (V. Drăs- tănic) X X X X C 7 P. la Găuri (grota sup.) X C 8 P. Mică 2144/65 | (V. Drăs- tănic) X C 9 P. Mare 2147/6 | de la So- roniște X X X c 10 P. Gaura 2147/9 1 X c Ungurului X X X X x 11 P. nr. 1 2145/...| din stg. hidrocen. X X DC 12 P. nr. 3 2145/ . . ,| din stg. hidrocen. X X DC https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 353 Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 13 P. lui X DC Iorgovan 14 P. din | 2246/9 Piatra Băniți X --- DC 15 P. de sub | 2147/2 X DC Șoim X 16 P. Gaura 1 2147/4 lui Lăs- coni X 17 P. (Cu- --- --- mont cu rel. mith- DC raic X DC Peșteri cu urme de locuire din Bazinul Căprionișca Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 1 P. Gaura | 3021/2 X --- Scrofii DC 2 P. lui | 3022/6 X X DC Adi DC 3 P. lui | 3024/2 X DC Sînesie 4 P. cu mo- ---- nezi (M. Roska) X 23 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 354 Petru Rogozea Peșteri cu urme de locuire din Valea Gîrliștei Nr. crt. O | Ha. C | Latenc | Roman 1 IV---XIV hiax-ax | Morminte | Monede । Dep. br. j Fosile Denumire o Obs. QJ - | Cod speo. 10 | Atipic " | Paleolit. 4 w | Encolitic ® | Per. tran. M | Bronz “ | Ha. A---B 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. Galaț | 2236/4 X X X X C 2 P. ... 2236/.. X DC Peșteri cu urme de locuire din Bazinul Buhul Luca Nr. crt. Denumire I 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 317 Obs. 1 P. Măr- 2237/8 X C ghitaș Peșteri cu urme de locuire din Bazinul Nădrag Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 1 P. cu 2272/1 X Aven 16 17 Obs. c https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 355 Peșteri cu urme de locuire din Valea Ciclovei Nr. crt. Denumire | Cod speo. | Atipic 1 Paleollt. | Neolitic | Eneolitic | Per. tran. Bronz Ha. A---B Ha. C Latene Roman 1 IV---XIV XV-XVIII 1 Morminte Monede Dep. br. Fosile Obs. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. Elena 2234/6 X X X C 2 P. Lenuța 2234/7 X X X c Peșteri cu urme de locuire din Valea Bela Reca Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. ! DC 1 P. Bobot X . * O 2 P. din D. X c Ierișorii Peșteri cu urme de locuire din Bazinul Bega Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 1 P. de la I 2273/1 X X X X c Românești 2 P. ... I 2273/.. X DC 3 P. Buzeica X DC 23* https://biblioteca-digitala.ro 356 Petru Rogozea Peșteri cu urtne de locuire din Bazinul Riul Alb Nr. crt. Denumire Por. tran. Bronz | Ha. A---B Ha. C Latene Roman | iv---xrv XV---XVIII | Morminte | Monede Dop. br. | Fosile Obs. " | Cod cpeo. M | Atipic u | Paleolit. | Neolitic w | Eneolitic 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 P. nr. 1 2160/1 X X X C (Mare) Peșteri cu urme de locuire din Valea Vornic Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 1 P. din Păd. X c Sicleni Peșteri cu urme de locuire din Valea Pogănișului Nr. crt. Denumire 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Obs. 1 p. 2260/1 X c Urieșilor https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 357 Repartiția pe epoci și perioade a urmelor de locuire în endocarstul din sud vestul României Nr. crt. Bazin hidrograf. FOSILE CER. Atipică PALEOLITIC NEOLITIC ENEOLITIC PER. TRAN. BRONZ HA. A---B HA. c LATENE ROMAN rv---xrv XV---XVIII 1 MORMINTE MONEDE DEP. BR. Total peșteri Zonă carstică I Clisura 2 2 7 9 5 8 7 8 7 9 6 9 11 1 4 13 Dunării II Valea Nerei 1 3 1 1 7 3 1 1 2 1 1 2 6 9 III V. Carașului 6 4 1 1 2 7 1 2 2 4 2 17 18 IV Valea Cernei 2 3 1 3 5 9 3 2 2 1 2 2 6 17 V Baz. Bîrzavei 4 4 1 4 VI Baz. Rîul Alb 1 1 1 1 VII V. Vornicului 1 1 VIII Baz. Pogăniș 1 1 IX B. Căprionișca 1 3 1 4 X Baz. Ciclova 2 2 2 2 XI V. Lăpușni- cului 1 1 XII Baz. Bela Reca 1 1 2 XIII Baz. Bcga 2 1 1 1 1 3 XIV Baz. Nădrag 1 1 XV Baz. Rîul 1 1 1 1 1 1 Mare 1 XVI V. Gîrliștei 2 1 1 1 2 XVII B. Buhui Luca 1 1 TOTAL 11 19 11 20 23 39 14 15 13 19 9 16 45 1 5 TOTAL peșteri cercetate și identificate cu urme de locuire 81 https://biblioteca-digitala.ro 358 Petru Rogozea I. Bazinul Dunării (Clisura)⁹ Au fost identificate 13 peșteri cu urme de locuire începînd cu paleo- liticul superior pînă în secolul al XVIII-lea. Aceste peșteri sînt: P. Ve- terani, 2211/2, P. Ponicovei 2211/3, P. Gaura Chindei I—II 2222/1—2, P. Cuina Turcului 2211/5, P. Gaura Livodiței 2222/. .., P. lui Climente I—II 2211/10—4, P. Gaura cu muscă (material inedit) 2222/3, P. Gaura lui Călăfir 2211/7, P. de la Sălitaru 2211/..., P de sub Stenca Liubco- vei¹⁰ și o peșteră neidentificată între Pescari și Gîrnic, o parte din aceste peșteri au fost distruse sau inundate de apele Dunării. II. Valea Nerei¹¹ Cercetările de arheologie speologică au dus la identificarea a nouă peșteri cu urme de locuire: P. de la Găuri 2227/11, P. Gaura hicleană 2230/3, P. Dubova 2227/14, P. Gaura Porcariului 2227/13, P. Rolului 2230/4, P. din Colțul Cătănii, P. Dubanăț, peșteră neidentificată din zona Anina, încă o peșteră neidentificată în zona Socolari. III. Valea Carașului¹² Cele 18 peșteri amintite în literatura de specialitate cu urme de lo- cuire sînt: P. Fugarilor 2238/25, P. nr. 1 din Socolovăț 2238/26, P. Soco- lovăț 2238/1, P. Lungă 2240/29, P. Hotel Grotă 2238/22, P. 2 Mai 2238/30, P. Vrașka 2238/10, P. Omului 2240/28, P. Țapului 2240/27, P. Liliecilor ⁹ B. Milleker, DelmReg, III, 1906, p. 34—35; M. Roska, ErdRep, I, 1942, p. 214, 316, nr. 680, fig. 1; IDR, III/l, 1977, nr. X, fig. 30; A. Vulpe, SCIV, 2, 24, 1973, p. 217—239, fig. 2/12, 4; V. Boroneanț, PZ, 45, 1970, 1, p. 2—25; Idem Dacia NS, XVII, 1973, p. 7, fig. 2; Idem, RevMuz, II, 1965, 5, 439; Idem, RevMuz, V, p. 542— 546; Idem, SCIV, 2, 17, 1966, p. 349; Idem, Speologia, 1979, p. 178—181; M. Sîmpe- tru, SCIV, 3, 18, 1967, p. 537; C. S. Plopșor și colab. SCIV, 2, 16, 1965, p. 407—411; D. Popescu, Dacia NS, X, 1966, p. 383, nr. 6/3; P. Roman, Dacia NS, XV, 1971, p. 76, nr. 11; G. Lazarovici, NeolBan, 1979, p. 195, nr. 36 C; Idem, Banatica, IV, 1977, p. 73; Idem, Tibiscus, V, 1975, p. 25, nr. 41; Idem, Banatica, VII, 1983, p. 9—34; Idem, Acta MP, VIII, 1984, p. 49—104; Idem, Banatica, III, 1975, p. 7—24; A. Păunescu, Tibiscus, V, 1978, p. 11—56; C. S. Plopșor, Porțile de Fier, 1968, p. 42; P. Roman, Cultura Coțofeni, 1976, p. 14 și urm.; E. Comșa, Banatica, I, 1971, p. 85; Idem, SCIVA, 1, 29, 1978, p. 11; P. Roman și I. Nemeti, Cultura Baden, 1978, p. 44; M. Cîrciumaru, Mărturii ale artei rupestre..., 1987, p. 71—77, 174—176; S. Orghidan, Peșteri din România, 1984, p. 232—247. ¹⁰ inf. M. Gumă. ¹¹ M. Olariu și S. Cădariu, Banatica, IV, 1977, p. 15—18; R. Petrovszky, Bana- tica, IV, p. 453; Idem, StComC, III, 1979, p. 245; G. Lazarovici, Neol Ban, 1979, p. 206; R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, Banatica, IV, 1981, p. 432—433; S. Orghidan și colab. Peșteri din România, 1984, p. 141—155. ¹² M. Roska, ErdRep, I, 1942, p. 136, nr. 232; R. Petrovszky, op. cit., p. 230—245; R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, op. cit., p. 430—432; E. Balogh, Kozl, II, 1942, p. 13—14; F. Mogoșanu, Banatica, II, 1973, p. 13; E. Balogh, ErdMuz, XLV, 1940, p. 248—252; P. Roman, Cultura Coțofeni, 1976, p. 85; R. Petrovszky și St. Cădariu, Banatica, V, p. 35—69; G. Lazarovici, Acta MN, XX, 1983, p. 14, nr. 28; împărtășim și noi părerea lui F. Medeleț că în P. Țapului exista un sanctuar închinat lui Zalmolxis; O. Kadic, Barlangi Kbzlemenyek, 1917, p. 107—111. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 359 2240/20, P. Racoviță 2240/4, P. Cuptorul Porcului 2240/8, P. Cerbului 2240/1, P. cu Oase 2240/10, P. cu Puț 2240/23, P. Cuptorul Ciumei 2240/9, P. de după Cîrșe 2238/5, și o peșteră neidentificată amintită de M. Roska sub Pietrele Albe, aceasta fiind probabil una din peșterile mai sus amin- tite. IV. Valea Cernei¹³ Ca și unele peșteri din Clisura Dunării și o parte din cele de pe Va- lea Cernei, au beneficiat de cercetări arheologice sistematice. Urme de locuire au fost depistate în 17 peșteri din care cea menționată de F. Cu- mont cu un relief mithraic a rămas pînă în prezent neidentificată. Ur- mele de locuire încep din paleolitic și se continuă (în unele peșteri) pînă în secolul al XVIII-lea ca în: P. Hoților 2146/6, P. cu Aburi 2146/2, P. nr. 61 din zona Ineleț 2144/12, P. Oilor din zona Bobot 2143/2, P. Hoților de sub vîrful Gogîltan 2144/53, P. Oilor de pe Valea Drăstănic 2144/63, P. la Găuri (grota superioară), P. Mică de pe Valea Drăstănic 2144/65, P. Mare de la Soroniște 2147/6, P. Gaura Ungurului 2147/9, P. nr. 1 din stîngă hidrocentralei 2145/.. . , P. nr. 3 din stîngă hidrocentralei 2145/.. . , P. lui Iorgovan, P. de sub Piatra Băniței 2146/9, P. de sub Șoim (Raco- viță) 2147/2, P. Gaura lui Lăsconi 2147/4. ¹³ B. Milleker, Delm, I, 1987, p. 46—47; III, 1906, p. 82; L. Bohm, Geschichte des Temeswares Banats, 1861, p. 34—35 și urm.; A. Partos Herculesbad und seine Thermen, 1901, p. 56—67; F. Cumont Textes et monumentes relatifs aux mysteres de mithras, I—II, 1896, 421; O. Kadic, Barlangi Kbzlemenyek, 1917, p. 107—111; M. Roska, op. cit., p. 105, nr. 26; C. S. Plopșor și colab. SCIV, IV, 1—2, 1955, p. 140—146; 3—46, p. 391—394; C. S. Plopșor și E. Comșa, SCIV, VIII, 1—4, 1957, p. 17—25; C. S. Plopșor și colab., MCA, III, 1957, p. 51—57. D. Berciu, SCIV IX, 1, 1958, p. 91—96; C. S. Plopșor, SCIV, X, 2, 1959, p. 221—227; M. Bitiri, SCIV, X, 2, 1959, p. 453—458; D. Popescu, SCIV, XII, 1, 1961, p. 135; C. S. Plopșor și A. Păunescu, SCIV, XII, 2, 1961, p. 209—210; P. Roman, Comunicări, VI, 1968, p. 4, 7—8; F. Mogoșanu, Comunicări, VIII, 1968, p. 7; Idem, SCIV, XII, 1, 1971, p. 314; P. Roman, Cultura Coțofeni, 1976, p. 7 și urm.; G. Lazarovici, NeolBan, 1979, p. 186, nr. 4/a; Idem, Energia, nr. 222, an V, Reșița, 1969; M. Cîrciumaru, SCIV, II, 1—2, 1971, p. 15—18; M. Bitiri și M. Cîrciumaru, SC IVA, 1, 32, 1981, p. 3—19; V. Dumitrescu, Arta preistorică..., I, 1974; F. Mogoșanu și I. Stratan, SCIV, II, 17, 1966, p. 335—344; D. Popescu, Dacia NS, X., 1966, p. 383, nr. 7; M. Cîr- ciumaru, SCIVA, III, 25, 1974, p. 351—352; P. Roman, SCIVA, III, 28, 1977, p. 419— 429; V. Boroneanț, SCIV, II, 17, 1966, p. 349, Idem, Banatica, II, 1973, p. 57—77; G. Lazarovici, Tibiscus, IV, 1975, p. 25; F. Mogoșanu, Banatica, II, 1973, p. 13—23; Idem, Paleoliticul din Banat, 1979, p. 23—30; V. Boroneanț, Dacia NS, XVII, 1973, p. 7; F. Mogoșanu, SCIV, XXII, 1971, p. 3—14; L. Mărghitan, Banatul..., I, 1979, p. 14 și urm.; A. Bărăcilă, Băile Herculane în epoca romană și credințele populare de azi, 1932, p. 4—28; IDR III/l 1977; P. Roman și I. Nemeti, Cultura Baden..., 1978, p. 51—52, 73; I. B. Kutziân, Studjne Zvesti, 17, 1981, p. 64—65; R. Petrovszky și S. Cădariu, Banatica, V, 1979, p. 35—69; A. Oprinescu, Banatica, VI, 1981, p. 44—50; M. Gumă și C. Săcărin, Banatica, VI, 1981, p. 64—65; R. Petrovszky, StComC, III, 1979, p. 253—255; Idem, Banatica, IV, 1977, p. 448; F. Griselini, încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, 1987, p. 243—245; N. Stoica de Hațeg, Cronica Banatului, 1981, p. 309; Idem, Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane, 1984, p. 44, 47, 54; R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, Banatica, VI, 1981, p. 433—437; P. Rogozea, Tibiscun, VI, 1986, p. 196—197; S. Orghi- dan, și colab., Peșteri din România, 1984, p. 257—267; Inf. de la prof. S. Petrescu eăruia îi mulțumim și pe această cale (pentru materialul arheologic din P Odor 2244/63). https://biblioteca-digitala.ro 360 Petru Rogozea V. Bazinul Bîrzavei¹⁴ Pe Dealul Colțan se afla o întinsă așezare aparținîn'd culturii Coțofeni parțial distrusă. Urme de locuire au fost identificate în: P. din Dealul Colțan 2251/1, Grota nr. 1 2251/9, Grota nr. 2 2251/10 și Grota nr. 3 2251/11, aceste forme endocarstice au fost afectate de cariera aflată aici. VI. Bazinul Rîul Alb (Valea Deavoia)¹⁵ în această zonă a fost identificată o singură peșteră, P. nr. 1 (Mare) 2260/1, cu urme de locuire aparținînd culturii Coțofeni si din secolul a) XVIII-lea. VII. Valea Vornic¹⁶ în P. din pădurea Sicleni s-au găsit materiale arheologice din epoca neolitică. VIII. Bazinul Pogăniș¹⁷ în P. Urieșilor 2260/1 s-a găsit un topor de piatră perforat datat în eneolitic. IX. Bazinul Căprionișca (versantul stîng al Mureșului)¹⁸ în literatura de specialitate sînt amintite în peșteri descoperiri de monezi (?), iar în alte două peșteri P. lui Adi 3022/6 și P. lui Sinesie 3024/3 sînt amintite descoperiri paleolitice și neolitice, iar în P. Gaura Scrofii 3021/2 s-a descoperit material ceramic neprecizat. X. Bazinul Ciclova¹⁹ în P. Elena 2234/6 și P. Lenuța 2234/7 s-au găsit fragmente ceramice atipice, dacice și din sec. al XVIII-lea. ¹¹ M. Gumă și C. Săcărin, Banatica, VI, 1981, p. 65; J. Halavats, AE, lf>8'i, r. 52; Idem, AE, 1891, p. 371; Idem, AE, 1887, p. 49; P. Roman, Cultura Coțofeni, 1976, p. 9 și urm.; V. Boroneanț, SCIV, II, 17, 1966, p. 349, P. Roman, și I. Nemeti, Cul- tura Baden, 1979, p. 9; P. Roman, SCIV A, 3, 28, 1977, p. 419—420; G. Lazarovici, Ti- biscus, V, 1975, p. 19; Idem, NeolBan, 1979, p. 192; R. Petrovszky, Banatica, II, 1973, p. 390; R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, Banatica, IV, 1981, p. 438; ¹⁵ P. Rogozea, Tibiscum, VI, 1986, p. 195—196; ¹⁶ B. Milleker, OskReg, I, 1897, p. 422; M. Roska, ErdRep, I, 1942, p. 234. ¹⁷ P. Rogozea, op. cit., p. 196. ¹⁸ B. Milleker, DelmkReg, p. 28, 43; ;M. Roska, op. cit., p. 232, 316, fig. 1, nr. 22 K. nr. 76 P; ***Cercul de speologie „Ziridava" Arad, Asupra paleoliticului și neoliticului din peștera lui Adi din Padina Mare (jud. Arad) în Buletin informativ, 4, 1980, p. 33—37. ¹⁰ material inedit care se află la Mz. Caransebeș. https://biblioteca-digitala.ro Cercetări arheologice în Endocarstul din Sud-Vestul României 361 XI. Bazinul Lăpușnic²⁰ în P. de la Vălee 2232/1 s-au găsit fragmente ceramice preistorice atipice. XII. Bazinul Bela Reca²¹ în literatura de specialitate sînt amintite peșteri cu urme de locuire din perioada de tranziție spre epoca bronzului, P. de la Bobot și P. din Dealul Ierișorii. XIII. Bazinul Bega²² în P. Buzeica, și o peșteră al cărei denumire nu este specificată pre- cum și în P. de la Românești 2273/1 sînt amintite descoperiri din neolitic pînă în epoca bronzului. XIV. Bazinul Nădrag²³ în P. cu Aven 2272/1 au fost identificate urme de locuire din perioada de tranziție spre epoca bronzului. XV. Bazinul Riul Mare²⁴ în P. Gaura Pîrșului 2246/12 au fost identificate urme de locuire din neolitic, perioada de tranziție spre epoca bronzului, epoca bronzului, La- tene ca și din sec. al XVIII-lea. XVI. Valea Gîrliștei²⁵ în P. Galați 2236/4 și o altă peșteră lîngă P. cu Apă (inedită) 2236/... au fost identificate fragmente ceramice aparținînd Culturii Coțofeni, Hall- statt-ului timpuriu și ceramică dacică. ²⁰ material inedit care se află la Mz. Caransebeș predat de D. Barboni din Oțelul Roșu căruia îi mulțumim și pe această cale. ²¹ R. Petrovszky și S. Cădariu, op. cit., p. 35—69; inf. G. Lazarovici, M. Roska, op. cit., p. 251, fig. 1, nr. 783. ²² B. Milleker, op. cit., p. 47, 12; M. Roska op. cit., p. 279, 316. fig. 1, nr. 2T; P. Roman, Banatica, II, 1973, p. 57—77; Idem, Cultura Coțofeni,' 1976, p. 14 și urm.; Idem, Dacia, XV, 1971, p. 83 și urm.; Idem SCIVA, 1, 31, 1981, p. 21—42; F. Mogoșanu, Paleoliticul din Banat, 1979; F. Mogoșanu și I. Stratan, SCIV, 2, 17, 1966, p. 355—340; M. Moga, Studii, II, 1949, p. 95—97; Idem, RevMuz, 1, 3, 1964, p. 295; E. Comșa, MFME, 2, 1969, p. 37, nr. 14; I. B. Kutzian, Tiszapolgăr, p. 83, nota 232; V. Boroneanț, SCIV, 2, 17, 1966, p. 349; M. Bitiri și M. Cîrciumaru, SCIVA, 1, 32, 1981, p. 3—19; G. Lazarovici, Banatica, III, 1975, p. 7—24; Idem, Banatica, I, 1971, p. 17—60 Idem, NeolBan, 1979, p. 206, nr. 73; Idem Acta MU, XX, 1983, p. 16, nr. 103; A. Oprinescu, Banatica, VI, 1986, p. 44—50; M. Gumă și C. Săcărin, op. cit., p. 64—65. ²³ A. Oprinescu și Z. Kalmar, Tibiscum, VI, 1986, p. 201. ²⁴ R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, op. cit., p. 437—438. ²³ P. Rogozea, Banatica, VII, 1988, p. 140—141; Idem, Tibiscum, VI, 1986, P- 173—195; inf. amabilă de la ing. N. Olaru din Anina str. Gîrliștei nr. 13. https://biblioteca-digitala.ro 362 Petru Rogozea XVII. Bazinul Buhui-Luca²⁰ în P. Mărghitaș 2237/8 au fost identificate urme de locuire aparținînd Culturii Coțofeni cît și din sec. al XVIII-lea. în concluzie dorim să evidențiem cîteva aspecte importante legate de cercetarea arheologică în formele endocarstice din SV țării. 1. în proporție de ăO’/o în peșterile cercetate s-au găsit urme de lo- cuire din perioada de tranziție spre epoca bronzului; 2. Menționăm că în cadrul cercetărilor efectuate de noi, ne-am limi- tat la adunarea fragmentelor ceramice de pe podeaua peșterii numai în foarte puține cazuri am efectuat sondaje de mici dimensiuni astfel încît nu am reușit să spargem acel „sigiliu de peșteră" pentru a identifica eventualele nivele paleolitice. 3. Se observă două complexe de locuire dacică din această parte a țării (valabil pentru zonele carstice), primul complex care cuprinde Cli- sura Dunării și Valea Cernei și al doilea complex care cuprinde Valea Carașului, Valea Gîrliștei, Valea Ciclovei și Valea Rîului Mare material arheologic ce va constitui obiectul unui studiu separat. 4. Nu am identificat necropole sau depozite de bronzuri pînă în pre- zent, ca în alte zone carstice din țară. 5. Datorită condițiilor geografice și speo-climatice favorabile peșterile au fost folosite de către om ca loc de refugiu, ca adăpost (cu ocazia dife- ritelor ocupații tradiționale) cît și ca loc de cult. Cercetarea arheologică în formele endocarstice din SV României a fost epuizată în zona Constantin Daicoviciu, V. Rîului Alb, V. Cernei (versantul drept pînă la km 30), V. Bîrzavei, zona Rusca Montană, Bazi- nul Hideg, ceea ce nu exclude identificarea pe viitor (în aceste zone) de noi peșteri cu eventuale urme de locuire. PETRU ROGOZEA ARHAOLOGISCHE untersuchungen im SUD-WESTLICHEN KARST RUMANIENS (Zusammenfassung) In der vorliegenden Arbeit fiihren wir die Hohlen mit Bewohnungsspuren vor. Bekannt ist, dass in dieser Zone des Landes der Karst eine Weite von 780 kmp hat und fast 1500 Hohlen, Groten und Avenen hat, von welchen 300 Hohlen in den vorigen Jahren untersucht wurden. 49 Hohlen wurden schon arhaologisch unter- sucht, die anderen 32 miissen volglich systematisch untersucht werden. ²⁸ R. Petrovszky, O. Popescu, P. Rogozea, op. cit., p. 433. **♦ în cazul peșterilor a căror cercetare a fost epuizată am folosit în cadrul tabelelor prescurtarea C iar în cazul peșterilor care trebuie cercetate în continuare am folosit prescurtarea DC. https://biblioteca-digitala.ro SPADELE MEDIEVALE DIN COLECȚIA MUZEULUI JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE ȘI ISTORIE LOCALĂ DIN CARANSEBEȘ (TIPOLOGIE-CORESPONDENȚE ÎN ARTA FIGURATIVĂ) Cele două spade medievale din colecția muzeului caransebeșan, ce au fost numite după locurile de descoperire; spada din Poiana Prisăcii, res- pectiv spada de la Jupa, au fost descoperite ocazional, cu prilejul unor lucrări de amenajare a terenului și ca atare singurele considerații ce se pot face în legătură cu aceste piese sînt de ordin tipologic. în articolul de față nu vom mai recurge la descrierea celor două piese, ele fiind pe larg analizate din acest punct de vedere¹, ci vom încerca să aducem anumite lămuriri cu privire la succesiunea lor cronologică, a raporturilor ce pot fi stabilite între cele două piese din punct de vedere tipologic, precum și unele completări la cronologiile propuse anterior, argumentate pe cores- pondențe în arta figurativă a Evului Mediu. Spada din Poiana Prisăcii (inv. 13464) (Pl. I a, II a—b), implică în acest sens mai multe probleme, reprezentînd un tip mult răspîndit în Evul Me- diu, atît din punct de vedere cronologic, cît și ca arie geografică. Urmă- rind caracteristicile și dimensiunile elementelor componente; lamă, gardă, miner, am considerat inițial încadrarea piesei în tipul XI al clasificării lui A. Ruttkay² și deci datarea în secolul al XlV-lea ca fiind cea mai plau- zibilă. Dacă ar fi însă să folosim butonul minerului ca element de bază în datare și încadrare tipologică — ceea ce fac de fapt majoritatea autorilor în lucrările de specialitate — ar trebui să coborîm cu două secole datarea piesei noastre. Butonul lenticular cu creastă mediană apare la A. Ruttkay ca tip I³ și cronologic caracteristic pentru secolul XIII, dar exemplele ci- tate nu corespund ca dimensiuni ale minerului, gărzii și lamei cu piesa în discuție. în clasificarea propusă de A. B. Hoffmeyer același buton este în- cadrat în tipul II⁴ iar din exemplificările aduse putem desprinde două piese foarte asemănătoare celei din Poiana Prisăcii. Este vorba de spada de la Rouen⁵ (Pl. I d) și de spada păstrată la Ziiricher Landesmuseum⁶ (Pl. I c), ambele datate cca. 1200 ¹ Z. Pinter, în SCIV A 2/1986, p. 184—188; Idem, în SCIVA, 40, 1—2, 1989 (sub tipar). ² A. Ruttkay, în Slovenskă Archeologia XXIV-2, Nitra 1976, p. 256. ² Ibidem, p. 249. ⁴ A. S. Hoffmeyer, Middelalderens Tveaeggede Svaerd, Kobenhavn 1956, voi. I p. 12—18. ⁵ Ibidem, voi. II, Pl. VI e. ⁶ Ibidem, voi. II, Pl. VI c. https://biblioteca-digitala.ro 364 Zeno Pinter Mai mult decît atît, majoritatea reprezentărilor de asemenea arme, nu depășesc ca plasare în timp anul 1200 și vom cita în acest sens cîteva exemple. Pe desenul pregătitor de pe una din plăcile altarului emailat al lui Nicolaus de Verdun, executat la 1181 din comanda papei Wernher și păstrat la Klosterneuburg (Austria), în scena mormîntului „Sepulcrum Domini¹⁴ (Pl. I e), personajul căzut în partea de jos a compoziției poartă o asemenea spadă.⁷ Foarte concludente sînt și reprezentările de spade de pe potirul de la Trzemeszno din ultimul sfert al secolului XII⁸, (Pl. I f, g, h) si din înfruntarea reprezentată în scena bisericii „Hortus Deliciarum⁴⁴⁹ (Pl. I i). în concluzie, se pare că acest tip de spade era folosit în Europa Occi- dentală deja în jurul anului 1200. De asemenea este probabil că asemenea arme au fost uzuale ceva mai tîrziu în spațiul Europei Centrale și Răsă- ritene¹⁰, dar o întîrziere de 200 de ani este greu de acceptat cînd există dovada existenței în secolul XIII a unor ateliere în Transilvania, ce pro- duceau arme sincrone cu cele occidentale¹¹. Nu este deci exclus ca spada din Poiana Prisăcii să fi ieșit din atelierul unui fierar deja la începutul secolului XIII și să fi fost folosită pînă în secolul al XIV-lea, avînd în ve- dere faptul că perioada secolului XIII nu cunoaște o „revoluție⁴⁴ în ceea ce privește tactica și echipamentul militar așa ca cea care se produce după mijlocul secolului al XIV-lea prin introducerea și răspîndirea destul de rapidă a armurii din plăci metalice¹². Spada de la Jupa (inv. 13766) (Pl. III a, Pl. IV a, b) poate fi considerată judecind după forma și dimensiunile elementelor componente, imediat ur- mătoare spadei din Poiana Prisăcii. Minerul pentru o mînă și jumătate, garda mai lungă și întărirea lamei cu trei șențuiri mediane (Blutrinne), sînt toate la un loc elemente de datare mai tîrzie și care pledează pentru folosirea acestei arme după mijlocul secolului al XIV-lea, cînd armura din plăci era deja folosită pe scară largă. Tipologic piesa poate fi încadrată în tipul XX al clasificării propuse de A. Ruttkay¹³, sau XVI după M. Glo- sek, A. Nadolski¹⁴, dar cele mai clare corespondențe tipologice pot fi întîl- nite în cadrul tipologiei dezvoltate de A. B. Hoffmeyer în grupa pe care autoarea o numește III c¹⁵, toate acoperind cronologic perioada secolului XIV și începutul secolului următor. Majoritatea spadelor cu buton octogo- nal sînt prevăzute cu mîner pentru două mîini, așa cum este cazul spadei de la Kosice¹⁰ (Pl. III b) sau a spadei de la Ziemi Kaliskiej¹⁷ (Pl. III c) iai apariția acestui tip de buton pe unele spade pentru o mînă și jumătate ca în cazul nostru sau ca în cazul spadei de la British Museum (1300— 1325)¹⁸ (Pl. III d) sînt argumente pentru datarea spadei de la Jupa în a ⁷ H. Buchauser, în Metallkunst, Berlin 1982, p. 133 sq. s P. Skubiszewski, în Metallkunst, Berlin 1982, p. 256—261. ⁹ Ibidem, p. 255. ¹⁰ A. Ruttkay, op. cit., p. 257. ¹¹ K. Horedt, în Emlekkimyv Kelemen Lajos, Cluj, 1975, p. 330 sq. ¹² W. Boeheim, Handbuch der Waffenkunde, Leipzig, 1890, p. 224 sq. ¹³ A. Ruttkay, op. cit., p. 260. ¹⁴ M. Glosek, A. Nadolski, Miecze sredniewieczne z ziem Polskich, Lodz 1970, p. 43, Tab. XII, fig. 37. ¹⁵ A. B. Hoffmeyer, op. cit., p. 19—25. ¹⁰ A. Ruttkay, op. cit., p. 252. ¹⁷ M. Glosek, A. Nadolski, Ioc. cit., p. 41, Tab. XI, fig. 33. ¹S A. B. Hoffmeyer, op. cit., p. 21, Pl. XIII d. https://biblioteca-digitala.ro Spadele medievale din colecția Muz. Jud. de Etnografie din Caransebeș 365 doua jumătate a secolului XlV-lea. în sprijinul acestei datări vin și re- prezentările de asemenea arme din pictura murală veche. în Biserica Lu- terană (Sf. Margareta) din Mediaș, pictura murală executată înainte de 1420, dată la care modificările arhitectonice aduse edificiului o distrug în anumite porțiuni¹⁹, conține trei reprezentări de spade de acest tip, din- tre care cea din scena prinderii lui Isus (Pl. III e), pe jumătate trasă din teacă lasă să se observe atît garda dreaptă și butonul de profil octogonal cît și tripla șențuire a lamei. Reprezentarea unei arme asemănătoare în- tîlnim și în aceeași scenă a prinderii lui Isus din pictura murală a Bise- ricii Domnești din Curtea de Argeș 1352—1377²⁰ (Pl. III f) iar mai tîrziu, două spade cu același tip de buton pot fi observate în mîinile Sfinților Militari Gheorghe și Dumitru din Biserica Sf. Gheorghe din Suceava²¹. (Pl. IU g). Aceste două spade, acoperă deci în timp întreaga perioadă a secolelor XIII—XIV și putem spune că se succed atît cronologic, cît și privind evo- luția acestor arme ofensive în raport cu evoluția tacticii militare și a echipamentului defensiv. Deși încă greu de încadrat în peisajul bogatei istorii locale, aceste piese constituie exemple concludente ale unei intense vieți politice și militare în această zonă strategică de mare importanță, care a fost Evul Mediu culoarul Timișului și al Bistrei. ZENO PINTER DIE MITTELALTERLICHEN SCHWERTER AUS DER SAMMLUNG DES CARANSEBESCHER MUSEUMS (TYPOLOGISCHE BETRACHTUNGEN — IKONOGRAPHISCHE ANALOGIEN) (Zusammenfassung) Beide Schwerter, (sowohl jenes aus Poiana Prisăcii als auch jenes aus Jupa) wurden zufăllig entdeckt. Typologisch kann man die zwei Waffen in die Gruppe II bzw. Iile der von A. B. Hoffmeyer aufgestellten Klassifizierung einreihen, das heisst in das 13 bzw. 14. Jh. Diese zeitliche Eingliederung wird durch Beispiele aus der Ikonographie bekrăftigt. ¹⁰ H. Bartesch, în Kirchliche Blătter, 8/1987, p. 7. ²⁰ * ♦ * Pictura românească, București 1976, p. 16—19. 2i * * * jₛtoria Artelor Plastice în România, București, 1968, p. 352. https://biblioteca-digitala.ro Pl. I-a — Spada din Poiana Prisăcii; b — Tipul XI al clasificării lui A. Ruttkay; c- d — grupa II, după A. B. Hoffmeyer; e — desen pentru scena mormîntului s’c^fj¹¹5rurⁿ Domini", (Altarul lui Nicolaus de Verdun — Klosterneuburg); f, g, h — de Pe potirul de la Trzemeszno; i — detaliu din reprezentarea bisericii „Hortus Deliciarum“ (Strasbourg — Bibliotheque de la Viile) https://biblioteca-digitala.ro Pl. II-a — spada din Poiana Prisăcii; https://biblioteca-digitala.ro Spadele medievale din colecția Muz. Jud. de Etnografie din Caransebeș 367 spada din Poiana Prisăcii (radiografie) 368 Zeno Pinter Pl. IlI-a — spada de la Jupa; b — tipul XX după A. Ruttkay; c — tipul XVI-a, după M. Glosek, A. Nadolski; d — grupa Iile după A. B. Hoffmeyer e — prinderea lui Isus (Biserica Luterană — Mediaș); f — prinderea lui Isus (Biserica Domnească din Curtea de Argeș) g — Sfinții Militari Gheorghe și Dumitru (Biserica Sf. Gheor- ghe — Suceava). https://biblioteca-digitala.ro Spadele medievale din colecția Muz. Jud. de Etnografie din Caransebeș 369 Pl. IV-a spada de la Jupa (radiografie); b — spada de la Jupa. 24 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro CONSIDERAȚII ASUPRA COMPONENȚEI ADUNĂRILOR OBȘTEȘTI ALE DISTRICTULUI CARANSEBEȘ ÎN SECOLUL AL XV-LEA Problematica feudalismului românesc, în mod special aceea a cnezilor și a cnezatului în primele secole ale mileniului nostru, a beneficiat de nu- meroase abordări, istorice și arheologice. Cazul bănățean se integrează situației generale și a făcut obiectul mai multor studii, bazate pe informa- țiile furnizate de izvoarele scrise din secolul al XIV-lea¹. A fost surprinsă situația de tranziție în care se afla în această epocă societatea românească sub impactul noilor rînduieli feudale de tip occidental aduse de regalita- tea ungară, și în special mutațiile survenite la nivelul păturii superioare, reprezentată de cnezi, stăpînii tradiționali ai satelor. O parte a cnezilor a fost integrată feudalității regatului, acești cnezi fiind asimilați nobililor, iar o altă parte a lor a decăzut, la condiția juzilor sătești. în Banat cnezii și-au păstrat însă, în mșre parte, statutul tradițional de mici feudali aflați în stăpînirea condiționată a satelor, avînd anumite obligații de natură eco- nomică și militară față de banul de Severin, reprezentantul puterii regale în partea de răsărit a Banatului². Această situație este amplu reflectată în izvoarele bănățene. Prefacerile suferite de cnezi au constituit, desigur, un proces social de durată, cu intensitate diferită de la zonă la zonă. Uneori se întîlnesc în același spațiu geografic restrîns toate categoriile de cnezi amintite. Deli- mitările sînt, în general, dificil de întreprins, întrepătrunderile fiind nu- meroase. Uneori e dificilă încadrarea unor reprezentanți ai feudalității locale în categoria nobililor sau a cnezilor, relativ frecvente fiind situa- țiile în care aceeași persoană cumulează, pentru stăpîniri diferite, calita- tea de nobil cu cea de cnez³. Formele autohtone de organizare socială sînt atestate în partea de ră- sărit a Banatului, în cadrul districtelor — acele „districte românești", cum apar în documentele secolului al XV-lea —, care au asigurat un regim de ¹ Maria Holban, Mărturii asupra rolului cnezilor de pe marile domenii din Banat din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în Studii și materiale de istorie medie, II, 1957, p. 407—420; Idem, Deposedări și judecăți in Banat pe vremea Angevinilor și ilustrarea lor prin procesul Voya (1361—1378}, în Studii și materiale de istorie medie, V, 1962, p. 57—132; I. Hațegan, Rezistența cnezilor bănățeni față de politica de feudalizare in secolul al XIV-lea, în Banatica, VI, 1981, p. 217—223. ² Vezi C. Feneșan, Districtul românesc Mehadia la sfîrșitul secolului al XIV-lea, în Banatica, V, 1979, p. 266—269. ³ Maria Holban, Deposedări și judecăți in Banat..., p. 62—64. 24* https://biblioteca-digitala.ro 372 Viorel Achim autonomie pentru românii bănățeni în evul mediu⁴. Districtele au consti- tuit o zonă omogen românească, în care inclusiv feudalitatea era alcătuită, cel puțin în secolele XIV—XV, cu foarte puține excepții, din cnezi și nobili români. In secolele XIV—XV, pe lîngă prefacerile de natură socio-juridică cunoscute de feudalitatea românească din Banat, s-a petrecut și un proces de polarizare a acesteia, care poate fi surprins în izvoarele epocii. Docu- mentele relevă existența unor familii de feudali puternici, stăpînind un număr relativ mare de sate (10—20), în condițiile în care cei mai mulți nobili și cnezi stăpîneau doar 1—2 sate. O posibilitate de cunoaștere a feudalității bănățene este oferită de studierea unei instituții românești — ea însăși o expresie a regimului de autonomie pe care l-au avut zonele de munte ale Banatului în evul me- diu —, atestată documentar în cele mai multe districte: adunările obștești⁵. Avînd atribuții în primul rînd de natură judiciară, dar și administra- tivă și militară — mai ales pentru prima adunare atestată, cea de la (Ca- ran) Sebeș din 1369® —, adunările obștești amintite în izvoarele secolelor XIV—XV se desfășurau, de obicei, sub tutela reprezentantului puterii re- gale (castelanul cetății regale din district sau banul de Severin) și reuneau nobili, cnezi și, într-o anumită perioadă, români de rînd. In ciuda numă- rului relativ redus al atestărilor — firesc dacă admitem că doar în cazuri de excepție hotărîrile adunărilor erau consemnate în scris —, se pot re- marca pe parcursul a numai cîtorya decenii de la prima atestare, deter- minate fiind de mutațiile de ordin social din interiorul districtelor, schim- bări importante în ceea ce privește compoziția acestor foruri colective, mergînd spre eliminarea categoriilor sociale inferioare, mai întîi a oameni- lor de rînd, ulterior și a cnezilor. Intitulația celof mai multe documente emise de adunările obștești începe cu Universitas nobilium et keneziorum de districtu . . . („Obștea nobililor și a cnezilor din districtul. . .“)⁷ sau Nos universi ndbll.es de districtu . . . („Noi toți nobilii din districtul. . Cum e și firesc, cele mai bine reprezentate sînt adunările obștești ale districtului Caransebeș, cel mai întins și mai important district românesc din Banatul medieval⁹. ⁴ Din relativ ampla bibliografie a districtelor românești din Banat amintim V. Motogna, Contribuții la istoria românilor bănățeni în evul mediu. Districtele românești, în Banatul de altădată. Studii istorice, Timișoara, 1944, p. 3—30. ⁵ Pentru această problemă, vezi studiul nostru O instituție românească în Banatul medieval: adunările obștești din districte, în curs de apariție în Revista de istorie, tom. 41, 1988. ⁶ Documenta Romaniae Historica, D, Relații între țările române, voi. I, Bucu- rești, 1977, p. 96—98. în continuare: D. R. H. ⁷ Astfel la 12 martie 1439, la Caransebeș (Pesty Frigyes, A Szorenyi bânsâg es Szbreny vdrmegye tortenete, voi. III, Budapesta, 1878, p. 33. în continuare: Pesty, Szbreny). ⁸ Astfel la 7 aprilie 1440, la Caransebeș (Pesty Frigyes, Krasso vărmegț,e tbr- tenete, voi. III, Budapesta, 1882, p. 371. în continuare: Pesty, Krasso). ¹¹ Vezi M. Bizerea, C. Rudneanu, Considerații istorico-geografice asupra dis- trictului autonom al Caransebeșului în evul mediu, în Studii de istorie a Bana- tului, I, 1969, p. 7—15; Al. Horvăth, Contribuții la delimitarea administrativă și juridică a districtelor Sebeș și Caran, în Studii și comunicări de etnografie și is- iortc, 11, C.ransebeș, 1977, p. 403—408. Caransebeșul era nu numai locul de întrunire al adunărilor judiciare ale districtului Caransebeș, ci și al adunărilor reunite ale districtelor românești din sud-estul Banatului. Cu ocazia unei astfel de adunări. https://biblioteca-digitala.ro Adunările obștești ale districtului Caransebeș in sec. al XV-lea 373 Documentele care consemnează funcționarea acestei instituții la Caran- sebeș sînt emise în majoritatea cazurilor de însăși adunarea districtului, care, după modelul congregațiilor comitatense ungare, își concretiza hotă- rîrile în acte cu valoare probatorie întărite cu sigiliile unora dintre mem- brii forului de judecată. Ele nu furnizează decît puține date privitoare la organizarea internă a tribunalelor și la procedura judecăților. Din cîteva documente de la sfîrșitul secolului al XV-lea și de la începutul secolului al XVI-lea știm, totuși, că judecata se făcea după normele dreptului tra- dițional românesc¹⁰. Sînt înregistrate, însă, nominal persoanele care întă- resc cu sigiliile lor actul în care se obiectivează hotărîrea forului româ- nesc de judecată, districtul Caransebeș neavînd în secolul al XV-lea sigi- liu propriu (așa cum avea districtul Hațeg, de exemplu¹¹). în coroborația acestor documente apare, cu aproximație: presentes tandem propter ca- renciam sigilii proprii districtus, cum sigillis nobilium virorum (.. J fe- cimus confirmare¹² („apoi din pricina lipsei unui sigiliu propriu al distric- tului, am pus ca (scrisoarea) de față să fie întărită cu sigiliile nobililor băr- bați . . .“) — și urmează numele persoanelor care își pun sigiliile pe act. Din cele șapte acte cunoscute care prezintă acest formular, emise de adunarea obștească a districtului Caransebeș — din 12 martie 1439¹³, 7 aprilie 1440¹⁴, 30 martie 1447¹'⁵, 15 august 1448¹G, 28 februarie 1454¹⁷, 2 iulie 1456¹⁸ și 5 iunie 1478¹⁹ — , în cinci cazuri (exceptînd documentul din 30 martie 1447, întărit cu șase sigilii, și documentul din 28 februarie 1454, întărit cu două sigilii) actul poartă cîte patru sigilii. Aceasta repre- zintă, foarte probabil, o preluare din sistemul instituțional al comitatelor, unde există, de regulă, cîte patru juzi ai nobililor (judices nobilium), aleși de obicei pe timp de un an, și care dispuneau de cîte un sigiliu propriu²⁰. Un interes deosebit prezintă, însă, persoanele care își pun sigiliul pe actul emis de adunarea obștească. Ele sînt, așa cum precizează documen- tele, „bărbați nobili¹¹, membri de frunte ai forului de judecată, desigur dintre cei care se bucurau de cel mai mare prestigiu în district în momen- tul respectiv. Urmărirea numelor acestor persoane poate să releve anumite aspecte privitoare la feudalitatea locală în secolul al XV-lea. Dincolo de care a avut loc în anul 1452, este atestată calitatea Caransebeșului de principal scaun de judecată al districtelor românești: ad opidum Sebeș vocuuri sedem sci- licet judiciariam principalem septem sedium nobilium wolachicalium (Pesty, Szbreny, HI, p. 62—64). ¹⁰ Gh. Ciulei, Procese civile judecate după „jus valachicum" în Banat, în Ba- natica, VI, 1981, p. 225—236. ¹¹ I. A. Pop, Mărturii documentare privind adunările cneziale ca instituții românești din Transilvania în veacurile XIV—XV, în Revista de istorie, tom. 34, 1981, nr. 11, p. 2103. ¹² Pesty Frigyes, A Szbreny vărmegye hajdani olăh keruletek, Budapesta, 1876, p. 83. în continuare: Pesty, Olăh keruletek. ¹³ Pesty, Szbreny, III, p. 33—53. ¹⁴ Pesty, Krasso, III, p. 371—372. La Pesty Fr. documentul e datat greșit la 6 aprilie 1440. ¹⁵ Pesty, Krasso, III, p. 390—391. |; Pest>, Szbreny, III, p. 56—57. Pesty Fr. datează g.-eșit documentul la 14 august 1448. ¹⁷ Pesty, Szbreny, III, p. 66—68. ¹⁸ Pesty, Krasso, III, p. 402—403. ¹⁹ Pesty, Olăh keruletek, p. 82—83. ²⁰ Charles d’Eszlary, Histoire des institutions publiques hongroises, voi. II, Paris, 1963, p. 227—228. https://biblioteca-digitala.ro 374 Viorel Achim hazardul conservării documentelor care furnizează aceste nume, frecvența cu care eșțe atestată o familie sau alta este de natură să indice poziția ei în cadrul feudalității districtului Caransebeș. între cele 28 de nume înregistrate de cele șapte documente care fac obiectul studiului de față [vezi ANEXA] se observă prezența constantă a membrilor unor anumite familii nobiliare și cneziale. Astfel, pe reprezen- tanții familiei Mîtnic îi găsim în fiecare din cele șapte adunări (îoan de Mîtnic în 1439, Dionisie de Mîtnic în 1440 și 1447, Bogdan de Mîtnic în 1448 și 1454, din nou Dionisie de Mîtnic în 1456 și Mihail de Mîtnic în 1478). Reprezentanții familiei Măcicaș sînt înregistrați doar de trei ori (îoan de Măcicaș în 1539, Luca de Măcicaș în 1447 și Dumitru de Măcicaș în 1478); rolul acestei familii în adunările obștești ale districtului trebuie să fi fost însă mai mare, relativ modesta ei reprezentare în forul de jude- cată datorîndu-se împrejurării că în cinci din cele șapte judecăți (în 1440, 1447, 1448, 1454 și 1456) sînt implicați unii membri ai ei. Familia de Bizere își are cîte un reprezentant în trei adunări (îoan de Bizere în 1439 și Nico- lae de Bizere în 1447 și 1456). Fiat de Armeniș își pune sigiliul pe patru documente (în 1440, 1447, 1454 și 1456), iar Mihail Bobul de Vlădești este atestat în această situație de trei ori (în 1440, 1447 și 1448). Nicolae de Nacza (sau Norocza) este înregistrat de două ori (în documentele din 1448 și 1456). Alți nobili își pun sigiliul pe cîte un singur document: lacob de Pogănici în 1439, îoan de Villâgfalu în 1440, Andrei Stan în 1447, Valen- tin de Măguri în 1448, lacob de Marga și Andrei de Waralia în 1478²¹. Familiile cele mai des atestate în adunarea obștească erau, în general, și cele mai puternice din district, documentele secolelor XIV—XV pre- zentîndu-i pe membri lor ca stăpînind, cu titlu nobiliar sau cnezial, de cele mai multe ori în condiții de devălmășie, un număr relativ mare de sate²² Satele Mîtnicenilor erau concentrate pe cursul superior al Timișului.²³ Măcicășeștii își exercitau dreptul feudal asupra unui mare număr de sate situate în aceeași zonă. Familia Bizere stăpînea în secolul al XV-lea o zonă compactă de sate pe valea Bistrei, precum și patru sate pe cursul superior al Pogănișului²⁴. Un număr însemnat de documente din secolul al XV-lea atestă stăpîni- rile acestor trei mari familii românești din Banat, donațiile și confirmă- rile din partea regalității, partajele, zălogirile și, adesea, procesele cu feu- dalii vecini sau chiar între membrii aceleiași familii, care aveau ca obiect de dispută sate sau părți de sate. în mod constant, reprezentanții acestor familii au îndeplinit funcții judiciare la nivelul districtului. Unii dintre ei ²¹ Pentru identificarea și localizarea așezărilor amintite, vezi Pesty Fr., A Szbrenyi bănsăg es Szbreny vărmegye tortenete, voi. I—II, Budapesta, 1877—1878; idem, Krasso vărmegye tortenete, voi. I—II, Budapesta, 1884; C. Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, voi. I—II, București, 1967—1968. ²² în istoriografia maghiară familiile românești de Bizere, Măcicaș, Mîtnic, Ciorna, Recaș ș.a. sînt trecute în rîndul nobilimii mijlocii a regatului (Homan B.— Szekfii Gy., Magyar tortenete, voi. II, Budapesta, 1939, p. 272). ²³ Pentru istoricul acestei familii, vezi Traian Popa, Familia Mutnic, în „Re- vista Institutului Social Banat—Crișana", an. XIII, 1944, p. 526—538. ²¹ Vezi C. Feneșan, Familia românească Bizere ți moșiile ei de pe Valea Pogă- nișului (1443—1447), în Sargeția, 16—17, 1982—1983, p. 267—279. Se pare că numele familiei provine de la cel al rîului Bistra; în documente rîul apare cu numele „fluvium Bizere". https://biblioteca-digitala.ro Adunările obștești ale districtului Caransebeș în sec, al XV-lea 375 au deținut înalte demnități administrative și militare, ca cea de ban sau viceban de Severin, exercitîndu-și autoritatea asupra districtelor româ- nești din Banat. Poziția preeminentă pe care Mîtnicenii, Măcicășeștii și Bizereștii o dețineau în primele decenii ale secolului al XV-lea în cadrul feudalității districtului se explică, desigur, în primul rînd prin situația patrimonială mai veche, din secolul al XIV-lea și poate chiar din secolele anterioare. Familia nobiliară Fiat de Armeniș — care și-a luat numele de la cel al participantului la adunările judiciare ale districtului din 1440, 1447, 1454 și 1456 — este atestată documentar abia începînd cu anul 1428, cînd este amintit loan fiul lui Bogdan de Armeniș²⁵, probabil tatăl lui Fiat. Această familie stăpînea mai multe sate situate în partea de miazăzi a districtului Caransebeș. Către sfîrșitul secolului al XV-lea, Ladislau și Ludovic Fiat de Armeniș își vor spori stăpînirile, obținînd din partea regalității, în urma unor donații, cîteva sate și predii în districtele Caransebeș și Mehadia²⁶. Nobilii de Armeniș nu au deținut, însă, în secolul al XV-lea funcții admi- nistrative importante. Mihail Bobul este amintit doar cu ocazia îndeplinirii unor anumite funcții judiciare în district. Unele documente (din 1440²⁷ și 1454²⁸) pre- cizează și locul său — satul Vlădești (Vlogesch, Wladesth), azi dispărut și nelocalizat pe teren. Personajele atestate în adunarea obștească a districtului o singură dată sau de două ori stăpîneau, foarte probabil, un număr mic de sate, care nu poate fi însă stabilit. Dealtfel, informația documentară privitoare la acești feudali este foarte săracă, uneori ea rezumîndu-se la actele emise de adu- narea judiciară a districtului. lacob de Pogănici își avea centrul stăpînirilor, al căror număr nu-l cunoaștem, la Pogănici — sat (azi dispărut) situat la izvoarele rîului Po- găniș și atestat începînd cu anul 1397, cînd regele Sigismund dăruiește lui Ladislau fiul lui Petru zis Românul (Olah) din Voislova și rudelor sale „moșia regală Poganch“, ținînd la acea dată de districtul Caran²!*, dar despre care documentele ulterioare precizează că este situată în districtul (Caran) Sebeș. lacob de Marga — care, în calitate de viceban de Severin, conduce adunarea judiciară din 1478 — stăpînea satul cu acest nume de pe valea Bistrei, atestat pentru prima dată în 1470³⁰. Satul lui Valentin de Măguri, amintit pentru prima oară în documente în 1448, este situat pe rîul Timiș, la sud de Lugoj. Satul Nacza sau Norocza, de unde provine unul dintre participanții la adunările obștești din anii 1448 și 1456, nu a fost localizat. La fel, stăpî- nirea lui loan de Villâg falit, amintită în 1440. Este, însă, cert că cele două sate se găseau în cuprinsul districtului Caransebeș. ²⁵ Pesty, Krasso, III, p. 331. Pesty, Szbreny, III, p. 88—89, 128—129. ²⁷ Pesty, Krasso, III, p. 371. ²" Pesty, Szoreny, III, p. 68. ²⁹ Ibidem, III, p. 15—16. ⁸⁰ Pesty, Krasso, III, p. 425. https://biblioteca-digitala.ro 376 Viorel Achim Documentul din 1447 care-1 atestă printre participanții la adunarea judiciară pe Andrei Stan nu arată locul de origine al acestuia. Nu este exclus ca el să fi fost locuitor al orașului Caransebeș³¹. Nu putem preciza nici stăpînirile lui Andrei de Waralia, amintit în do- cumentul din 1478³², și din nou în 1484³³, ca îndeplinind funcția de jude al nobililor din districtul Caransebeș (judex nobilium districtus Karansebes) — demnitate atestată pentru prima oară în acești ani, fiind vorba, desigur, de o preluare din sistemul instituțional al comitatelor. Waralia era situată în vecinătatea cetății Jdioara, un alt document din 1478 prezentînd această așezare ca suburbium castri Zsidovâr³⁴. De remarcat că familiile cele mai puternice din district în secolul al XV-lea sînt dintre cele dinții atestate documentar. Astfel, familia Mîtnic, de origine cnezială, este amintită încă din anul 1352³⁵, în legătură cu po- pularea unui sat, dacă nu chiar din secolul al XIII-lea³⁸. Prima atestare a cnezilor de Măcicaș, tot în legătură cu o colonizare, datează din 1370³⁷, dar satul Măcicaș (Mackas), azi dispărut, este amintiț încă din 1352³⁸. Familia de Bizere este consemnată în documente începînd cu anul 1411³⁹. La originea acestor familii au stat niște cnezi. La scurt timp de la pri- ma atestare, pe măsura înmulțirii documentelor și a creșterii preciziei aces- tora, ei sînt amintiți ca stăpînind un număr mare de sate (10—20), cu titlu nobiliar sau cnezial, deplin sau condiționat, aceste sate fiind, cele mai multe, vechile sate stăpînite și anterior de către ei sau sate nou create prin colonizare. Bogăția și prestigiul de care se bucurau aceste familii în secolul al XV-lea în rîndul feudalității locale explică prezența constantă a unora dintre membrii lor în adunarea obștească a districtului Caransebeș. Cu toate că avem adunate datele doar pentru mai puțin de o jumătate de secol, putem presupune că — la fel ca în Hațegul vecin⁴⁰ — membrii acestor puternice familii feudale își transmiteau urmașului locul în forul de jude- ⁴¹ în două documente, din 1452 (Pesty, Szdreny, III, p. 62—64) si 1457 (Pestv, Szdreny, III, p. 71—72), este amintit un anume nobil Andrei Dan de Caransebeș, prima dată ca participant la adunarea reunită a celor șapte districte românești din Banat, desfășurată la Caransebeș în 1452, iar a doua oară ca jude al orașului Caransebeș. Este, însă, puțin probabil ca acest Andrei Dan (Andreas Dan) să fie una și aceeași persoană cu Andrei Stan (Andreas Sztan), cel care își pune sigiliul pe actul din 1447. ³² Pesty, Olâh kerilldtek, p. 82—83. ³³ Pesty, Szdreny, III, p. 93. ³⁴ Pesty, Krassd. III, p. 444—445. ³⁵ D. R. H., C, voi. X, p. 160—161. ³⁰ E foarte probabil ca acel voievod Lupcin sau loan, fiul lui luga, căruia în 1350 îi sînt reconfirmate mai multe sate situate în districtul (Caran)Sebeș, pe baza ur.ui privilegiu acordat înaintașilor săi de regele Bela al IV-lea în secolul al XIII-lea, să fi aparținut familiei Mîtnic (Vezi Șt. Olteanu, Un document inedit privind istoria Banatului în secolele XIII—XIV, în Studii, tom. 17, 1964, nr. 5, p. 1141—1146). Unul din cele două sate pe care le nominalizează documentul amintit, Prisaca (Gepu), îl regăsim peste cîteva decenii în stăpînirea Mîtnicenilor; el e situat, dealtfel, într-o zonă compactă de sate stăpînite de familia Mîtnic. ³⁷ Pesty, Krassd, III, p. 101—103. ³⁸ D. R. H., C. voi. X, p. 160—161. ³⁹ Pesty, Krassd, III, p. 269. Pentru nobilimea comitatului Severin, vezi și Pesty Fr., A Szorenyi bănsăg es Szdreny vărmegye tdrtenete, voi. I, Budapesta, 1877, p. 451—477 (cu tabelele genealogice). ⁴⁰ I. A. Pop, op. cit., p. 2104. https://biblioteca-digitala.ro Adunările obștești ale districtului Caransebeș în sec, al XV-lea 377 cată al districtului; ceea ce ar constitui, desigur, un argument în favoarea vechimii și funcționării neîntrerupte a instituției. Studierea instituțiilor și a celorlalte aspecte ale societății românești din zonele de munte ale Banatului medieval este cu atît mai utilă cu cît în secolele XIV—XV această regiune, sub aspectul organizării sociale, a fost una dintre cele mai conservatoare din cuprinsul teritoriului locuit de ro- mâni din cadrul regatului feudal ungar. Progresul cercetării, reconstitui- rea realităților regiunii din epoca anterioară consemnării lor în docu- mente, inclusiv stabilirea vechimii feudalității românești, este însă con- diționat de abordarea interdisciplinară a problemelor, un rol determinant revenind în acest sens arheologiei. VIOREL ACHIM BETRACHTUNGEN UBER DIE ZUSAMMENSETZUNG DER GEMEINDEVERSAMMLUNGEN DES DISTRIKTES CARANSEBEȘ IM XV JH. (Zusammenfassung) Die mittelalterlichen Urkunden bezeugen in den rumănischen Distrikten aus dem Banat die Existenz der Gemeindeversammlungen mit Gerichtsbarkeit wo die rumănischen Adligen und Knesen teilnahmen. Das Studium der im XV. Jh. von der Versammlung des Distriktes Caran- sebeș erlassennen Urkunden die mit den Siegeln einiger nominell genannter be- stătigt wurden, heben die Tatsache hervor, dass diese rumănische Gerichtsinstanz von gewissen Familien dominiert wurde uzw. die Familien Mîtnic, Măcicaș, Bizere. Diese waren die măchtigsten Familien des Distriktes. Sie beherrschten eine grosse Anzahl von Dorfern Ihre Namen sind auch die ersten die urkundlich erwahnt wurden. Ihr Reichtum und das Ansehen das sie im Kreis der einheimischen Feudal- herren genossen erklăren die Anwesenheit dieser Familien in der Gemeindever- sammlung des Distriktes Caransebeș. https://biblioteca-digitala.ro ANEXA Persoanele care își pun sigiliul pe actele emise de adunările obștești ale districtului Caransebeș în secolul al XV-lea Familiile Adunările obștești feudale 12 martie 1439 | 7 aprilie 1440 | 30 martie 1447 15 august 1449 | 20 februarie 1454 2 iulie 1456 5 iunie 1478 loan de Mîtnic Dionisie Dionisie Dionisie Familia de Mîtnic de Mîtnic de Mîtnic Mîtnic Bogdan Bogdan de Mîtnic de Mîtnic Mihail de Mîtnic loan de Măcicaș Familia Luca Măcicaș de Măcicaș Dumitru de Măcicaș Familia loan de Bizere Bizere Nicolae Nicolae de Bizere de Bizere Fiat Fiat Fiat Fiat de Armeniș de Armeniș de Armeniș de Armeniș Mihail Bobul Mihail Bobul Mihail Bobul Nicolae Nicolae de Nacza de Norocza lacobde Pogănici loan de Villăgfalu Andrei Stan Valentin de Măguri lacob de Marga Andrei de Waralia 378 Viorel Achim ISTORIE MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ VIZIUNE ȘI EXPRESIVITATE ÎN „CRONICA BANATULUI" DE NICOLAE STOICA DE HAȚEG II Insumînd o amplă (chiar enciclopedică) paletă documentară despre Banat (mai ales privind perioada 1683—1827), materialul istoriografie din „Cronica Banatului", de Nicolae Stoica de Hațeg, conspectat din diferite surse și îndeosebi cel din secțiunea memorialistică, deși dispus mozaicat (în care sens, „principalele neajunsuri ale procedeului constau în faptul că nu îngăduie formarea unei imagini de ansamblu asupra unei epoci, sau a unui popor și nici a înțelegerii legăturilor între evenimentele contem- porane din locuri diferite"¹), totuși, prin sistematizare, se poate structura, de analist, pe arii tematice și motive recurente. Rîndurile ce urmează își propun să continue² punerea în evidență atît a laturei informaționale cir- cumscrisă unor perimetre tematice (în exclusivitate din partea memoria- listică), cît și a modalităților de expresie (în măsura în care ele există), încorporate în text, componente ale unei strategii estetice aplicate în scopul potențării interesului pentru lectură. Dacă acceptăm că „partea cea mai originală a lui Nicolae Stoica este preocuparea sa de necazurile celor mulți" și că „viziunea sa istorică se grefează pe social"³, atunci, un aspect tematic semnificativ al părții me- morialistice este, fără îndoială, cel referitor la haiducie, respectiv, lotrie (cum i se spunea în Banat), despre care ni se dau „date bogate, amănunte prețioase"⁴. Formă de protest social, haiducia se poate defini ca o ridicare la luptă spontană, neorganizată, împotriva silniciei și exploatării clasei feudale autohtone și împotriva cotropitorilor străini. Acest fenomen își găsește un perimetru larg de desfășurare, căpătînd amploare deosebită în special în teritoriile cotropite de otomani și habsburgi⁵. Așadar, haiducia a fost sem- nalată atît în sudul, cît și în nordul Dunării, practic ea cuprinzînd, prin urmare, și zonele românești, fiind într-atît de legată de însăși viața popo- ¹ Damaschin Mioc, Introducere la CRONICA BANATULUI de Nicolae Stoica de Hațeg, Editura Facla, Timișoara, 1981, p. 31. ² Vezi partea întîi a studiului cu același titlu, în „Banatica“, VIII, Reșița, 1985, p.p. 273—282. ³ Aurel Bugariu, CRONICA BANATULUI de Nicolae Stoica de Hațeg din 1683—1827, Timișoara, 1947, p. 46. ⁴ Damaschin Mioc, op. cit., p. 29. ⁵ Cf. S. I. Gârleanu, Haiducie și haiduci, Editura Enciclopedică Română, Bucu- rești, 1969, p.p. 7—8. https://biblioteca-digitala.ro 380 Petru Călin rului încît, așa cum se știe, aproape că nu există vreun ținut care să nu păstreze tradiții sau legende despre fapte haiducești. Deci și Banatul cu- noaște această manifestare de protest social, îndeosebi în secolul al XVIII-lea și chiar în cel următor. „Lipsiți de proprietate de pămînt, ex - ploatați de curte și asupriți de funcționarii habsburgici sau de militari, țăranii luptă sub diferite forme. Unii dintre ei, mai curajoși și mai com- bativi, iau calea codrului și se organizează în cete de lotri"⁶. Pentru Ba- nat, termenul care exprimă cel mai adecvat, în limbaj zonal, acest feno- men, este lotrie, nu haiducie, întrucît aici, în epoca respectivă, „haiduci se numeau niște ostași înarmați ai administrației care alcătuiau o armată de milițieni (Banatische Landmiliz). Aceștia erau întrebuințați în diferite servicii administrative și participau uneori la urmărirea lotrilor'¹⁷. De alt- fel, pentru aceeași referință, în textele redactate în limba latină se uzita atît termenul de ,,praedones“, cît și de „latrones", românii bănățeni folo- sind frecvent lotru, lotrie, adevăr confirmat, așa cum se va vedea, și de Nicolae Stoica de Hațeg. După cum rezultă din niște instrucțiuni ale Can- celariei aulice de la Viena (date în 1785) privitoare la măsurile de nimi- cire a lotrilor, ar fi existat, în epocă, vreo trei categorii de răufăcători. în primul rînd, „prădătorii, care adăpostindu-se în păduri și locuri ascunse, se unesc în cete sub vreun oarecare conducător, cu gînd de pradă și, le- gîndu-se între ei cu jurămînt, după anumite așezăminte, îmbrățișează acest fel de viață. în al doilea rînd, ar fi locuitorii care își petrec viața împreună cu ceilalți pe moșii, însă care, rîvnind bunurile unui oarecare mai bogat, conspiră și atacînd casele despoaie pe locuitori cu ucideri sau mari torturi. (în aceste două categorii ar putea fi socotiți lotrii, n.r.). în sfîrșit, a treia categorie ar fi formată din vagabonzi care, sau din întîm- plare, sau prin punere la cale, pîndesc drumurile și, atacîndu-i pe drumeți, îi prădează“⁸. Cetele de lotri aveau, de regulă, un conducător, care era (după opinia istoricului Johann Lehmann) „un astfel de om care credea că i s-a făcut lui, sau tatălui său, sau rudelor sale, o nedreptate și are mo- tiv să obțină o satisfacție pentru sine însuși sau pentru rudele sale (...); un astfel de individ abia își arată intențiile răzbunătoare și imediat își găsește mulți adepți printre cei similari"⁹. După aceste cîteva precizări teoretice asupra problemei, în general, să urmărim abordarea acestui aspect tematic de către Nicolae Stoica de Hațeg. Se cuvine precizat dintru început că, fenomenul lotriei este așezat de cronicar printre țintele către care își orientează adesea obiectivul său istoriografie, străduindu-se să-1 prezinte atractiv, sub variate laturi și circumstanțe, adesea pasajele respective constituind pentru istorici, ca și pentru cititorul comun, repere de mare interes. Și nu de puține ori, cronica consemnează dovezi că autorul ei era cunoscător avizat al acestei mișcări din Banatul secolului al XVIII-lea, el deținînd, în această direc- ție, informații bogate, cuprinzătoare, cu locuri și nume ce-i erau familiare, precum demonstrează, printre altele, și următorul fragment, plasat crono- ⁶ Aurel Țintă, Lotria — formă de luptă a poporului din Banat împotriva stă- pînirii habsburgice, (în) Studii — revistă de istorie, an XII, nr. 3, Editura Acade- miei R.P.R., București, 1959, p. 173. ⁷ Ibidem, p. 169; Cf. Nicolae Stoica de Hațeg, Cr. Ban., ediția a Il-a, Editura Facla, Timișoara, 1981, p. 206. ⁸ Cf. Hurmuzaki, Documente, voi. XV, partea a Il-a, p. 1780, doc. 3366. ⁹ Aurel Țintă, op. cit., p. 174. https://biblioteca-digitala.ro Viziune ți expresivitate 381 logic prin 1769: „Și nu numai în Țară, ce și în Banat lotrii a să puia în- cepură. La Colenouși, în rituri, cu bălți mari erau: Neiculiță, Frunză-Verde, Tufă, iară la Ui-Palanca, pre Dunăre, niște ciacoveăni, Malenici, Miat, Bîrca, iară aicea în Halmăji, la Șopot, un Neacșa cu un caităzan, lovan și un mucerișan, Pau Negru“* (197). (în această comunicare telegrafică, strict informațională, se plasează, ca la întîmplare, sintagma de limbaj popular „a să puia începură", înviorînd astfel textul). Referitor la această preocupare tematică a autorului, este sesizabilă predilecția pentru evenimentele travesate de șocante înfiorări dramatice, generate îndeobște de insolitul unor situații zguduitoare. în acest sens, după unghiul tematic de abordare, se disting cel puțin două grupări de situații. O primă grupare ar cuprinde acele relatări ce punctează acțiunile de pradă ale lotrilor (vizînd de regulă pe cei bogați), acțiuni soldate, de obicei (după consemnările din cronică) cu pagube, spaime, însîngerări și chiar victime. Din frînturile presărate în economia lucrării, se poate re- constitui o gradare a dramatismului situațiilor. „Aicea lîngă Mehadia, să făcu o bandă numai din 5 lotri. Prindea călători (. . .) Lîngă satu de-acuma, Petroșnița, 2 preoți, pre tată-meu cu pre popa Toma din Topleți, pușcîn- du-ne doi cai, tot le-au luat, cît numai în cămașă i-au lăsat, desculți" (207). Cu aceeași notare simplă, „albă", este transcrisă o altă întîmplare, oarecum similară: „Pre un neguțătoriu, maistor cojocar din Mehadia, lîngă Sebeși (Caransebeș, n. r.) prinzîndu-1, bumbii de argint de la mintie și do- lamă și copcele tăindu-i, banii i-au luat și l-au lăsat" (208). Apoi, după acest moment stresant, cronicarul ne zmulge un zîmbet, căci prădatul e urmărit de același ghinion, fiind întîmpinat nu peste mult timp de aceleași fețe „spăimoase" la mare distanță de locul incidentului (tocmai la Jupal- nic), reîntîlnirea stîrnind o reacție de neplăcută surpriză pentru lotri (acum insul nemaifiind o pradă grasă), notată spontan: „Carele (neguțătoriu) viind îndărăt, să dusă la Jupalnic a-și lucra vinea. Unde cătră Jupanec (sic!), iară îl sprijon și îi zic: Dar, iară tu? Lăsați-l dracului!“ (208). Pro- gresiv, cronica ne oferă, în maniera aceluiași stil obiectiv, consemnarea altei împrejurări străbătută, în substanța sa, de fiori tragici: „O bandă de 16 lotri, hoți, tîlhari hălmăjăni, pogoniceăni, timișăni, doi harămbași (. . .). Carii multe reăle făcea în Banat, în Ardeal, în Țara Românească. Ei, făr de veăste, în Șasea Nemțască, la doctoru vestit noaptea întrînd, toată avu- țiia, banii, scumpătăți au luat și s-au dus". Militarii localnici, la cei pră- dați „au alergat, pre toți morți i-au aflat" (220). în sfîrșit, pregnant ilus- trativă, cu un relief aparte, este scena derulată chiar în familia naratoru- lui, din 1779. Scurta povestire demarează cu un mic preambul menit să traseze starea lotriei la momentul respectiv în zona Mehadiei. Apoi, se intră direct în desfășurarea dramatică, cu o frază prelungă. O bandă de lotri (poate condusă de Stroe Duicu din Corniareva, ori de harambașii Trăilă și Miclău), „în luna septemvrie în Mehadia au intrat, seara, cînd vin năimitorii de la lucru. Dînd soru-mea Virsavia cină oamenilor ce scu- turasă prune și bărbatu-său, Costa Bîlbia, răzîmat afară, pe un vas, cu oamenii cinînd vorbea, și el și soru-mea fiind în cămăși, iată lotri mulți sosiră la oameni să stea jos, iară pre Costa și pre soru-mea la luminarea * Pentru toate trimiterile la conținutul Cronicii Banatului, am folosit ediția a II-a, îngrijită de Damaschin Mioc și publicată la Editura Facla din Timișoara, în anul 1981. https://biblioteca-digitala.ro 382 Petru Călin arzînd în soba mareă i-au dus“ (225). Și cerînd lotrii banii, începu supli- ciul: „Ei îndată unii îi bătea, pre el cu buzdugane în piept, în spate, pre soru-mea cu camgiia cu două sfîrcuri, tot i-au bătut (. . .). Cumnatu-meu după atîta bătaie, ucidere, au căzut jos. Unu au zis: Să fie în sufletul cui te-a pîrit! și i-au tăiat capul cu iataganul¹⁴ (225). După scotocirea casei și capturarea unor sume importante, lotrii tot îi mai cer femeii bani, dar, nemaiavînd răbdare, „unu au zis: Tae și curva!“. Și urmează momentul stresant al tentativei: „Acela dînd cu sabia, ia (pune) mîna pe cap; o țîră în creăștet și la doă deăgete au vătămat-o, dar luminarea din sfeășnic au tăiat-o și au stins-o. Și ia, supt pat s-au tras¹⁴ (225). Cineva dă semnalul de retragere și „pingă apă în sus s-au dus¹⁴ (226). Ieșind din ascunzătoare, Virsavia, scăpată cu viață, ia cunoștință, cu groază (nenotată de cronicar, dar ușor de presupus), de uciderea soțului său: „Neștiind cînd l-au tăiat, de bătăile ei, acu îl află mort, capu încolo. Strigă afară⁴⁴ (226). Scriitorul nu se mulțumește cu relatarea schingiuirii gazdelor, ci deschide o fereastră și către atmosfera dramatică din jurul casei, unde intervenția gărzii ofi- ciale este zădărnicită de puterea prafului de pușcă din flintele lotrilor. „Ei afară pușcăluia, pe coș în sus da la beserică hărîngile larmă trăgea. Căprariu Curea Guleran cu oamenii sărind, pre el pre loc mort, alții ple- ziruiți; încă vro doi morți și coșăriu, neamțu, tot pre loc morți, alții mulți vătămați⁴⁴ (225). în același perimetru al relatărilor despre lotrie, cu evidențierea unor situații de puternic dramatism, se înscriu pasajele vorbind despre acțiu- nile punitive puse la cale de autoritățile habsburgice împotriva lotrilor. Și acestea sînt presărate în derulajul cronologic al cronicii, variind ca în- tindere și impresionabilitate. Mai întîi întîlnim tentativa de prindere (fără succes) a lotrilor, stîrnind nemulțumiri ce nasc blesteme: „Poteri după hoți din tot Banatul să rădica. Mehadia, Sebeș, Logoșu, Oravița cu săp- tămîni prin păduri trăpăda, și flămînzi, de nu-și lucra cîmpul; și-i blăs- tăma⁴⁴ (207). Episoadele de pedepsire a lotrilor sînt, îndeobște, de mai mică întindere, dar de o remarcabilă concentrare, densitate dramatică, infuzîn- du-se, mai discret ori mai explicit, un subtext moralizator. într-o notație lapidară, cu o topică încîlcită, ni se spune că, prin 1775, dintre grăniceri (precum unul Albu din Bogîltin), tentați de importante recompense, se oferă să pornească pe urmele lotrilor și, prinzîndu-i, să le aplice pedeapsa capitală: „Cei cinci lotri din Cerna, 2 fiind în Țară, 3 fără grijă, culcați, ascunși, Albu legați în Mehadia îi adusă, țîțele arsă, spînzurați. Apoi, pre cei doi pușcați, morți și încă pre alții morți, de picioare legați, din munți după ei jos tîrăiți, la drumu mare, pre roate îi punea¹⁴ (208) — desigur pentru a-i înspăimînta pe alții, prezumtivi lotri. Cu o încărcătură dra- matică sporită și cu o amplificare evidentă a mijloacelor narative este pre- zentat episodul de pedepsire a unei cete de lotri prinși pe muntele Seme- nic, prin 1772. Din nou se verifică simțul compoziției, dovedit de altfel de scriitor și în numeroase alte rînduri. Demarajul e simplu, notat cu pro- poziții scurte, înșiruite ca niște mici pași: „10 lotri din Valahia la muntele Semenic trăgînd a eși, deasupra Luncaviții au înnoptat ostăniți. Dimineața greu au adormit. Soarele au răsărit. Un om, căutîndu-și boii, îi veăde. Luncavița, Domașnea cu raitării din sate / / s-au rădicat, vii nevătămați i-au prins, la Mehadia legați i-au dus. Domnii de la administrația Timi- șorii viind i-au judecat⁴⁴ (199). Și relatarea devine treptat mai bogată prin https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 383 înmulțirea amănuntelor, sugerînd parcă o lungă caravană deplasîndu-se agale: „Pre carii ferecați îi ținea și 10 plăiași ce erau în 10 cară, ca legați de loitre, cu bune arme supt ei avînd ascunse, cu soldați pedeștri și răitari, cu fer pre margini, prin Mehadia, Teregova, prin Cheăe păn cătră Caran- sebeș așa au mers“. Acest lung pelerinaj era făcut, de fapt, cu un scop ascuns, „să vază au veni-vor alți lotri mai mulți a-i scoate" (199). încer- carea capcană rămînînd fără rezultat, este schimbat brusc ungiul rela- tării, fiind conduși pe culoarul asprelor chinuri aplicate captivilor. „Apoi pre cei 10 hoți la lăzăretul Jupalnicului, unde-i la hotaru Orșavii, la gard, de tată-meu ispovidiți, cuminecați, 4 lotri, oameni în vîrstă, prin gelat cu roata sa zdrobiră, iară recruților lor amîndoo mîinile tăindu-le, cu var nestîmpărat legîndu-le, arzîndu-le carnea pingă os“ (199). Și la aceste imagini vizuale de zguduitor dramatism, scriitorul adaugă o alta, audi- tivă, simplu conturată (printr-o scurtă exclamație participativă, compăti- mitoare, ca un oftat), oportună pentru compunerea tulburătorului tablou: „Ce țipete!". In sfîrșit, cronicarului nu-i scapă menționarea unui detaliu cu sens moralizator, concretizat în peisajul sinistru menit (ca de obicei) să înspăimînte pe trecători, dar mai ales pe presupușii ortaci ai sacrifi- caților. Iată componentele insolitului peisaj cu substrat moralizator: „Ce- lor zdrobiți capetele și trupurile în patru părți le făcură și de-acolo, de la hotar, păn cătră Mehadia, pingă drum, roate cu țape era pusă; în țapă un cap, pre roată un cerec (adică un sfert din corpul celui ucis, n.r.) și o mînă tăiată, pironită" (199). Pentru asigurarea cititorului de credibilitate, de verosimilitatea relatării, sînt amintiți și copărtașii la acțiunea episodului (concret verificabili): „Unu plăiaș, Mihai Popovici, ce fu, paroh in Globu Craiovii au fost". în final, rezultă că întregul grupaj informațional i-a fost furnizat cronicarului de o persoană demnă de toată încrederea, respectiv insuși tatăl său, evocat în contextul demersului narativ ca martor ocular. Seria întîmplărilor senzaționale, șocante din acest perimetru tematic culminează tensional cu un tablou conținînd întregul arsenal de torturi aplicate lotrilor de instrumentele puterii opresive, imperiale, ca act ispăși- tor, tablou pe care autorul ni-1 prezintă (în manieră naturalistă) aseme- nea unui specialist în domeniul criminalisticii, creînd senzația că avem în față o înspăimîntătoare pagină dintr-un roman de groază: „Nu numai prin fraiman tăiați, spînzurați, ce și tormente, chinuri, țîță arse, trasă, mîni vii tăiate, cu roata zdrobiți, obraze cu pecete arse, chinuri erau, capu tescuit, supt unghii țăpușă bătea, le zmulgea, cu peatră de moară îi lungea, pieptul le turtea, picătură rea de sus în creștetu capului îi pica, dar de vii arși, sau de vii înțăpați, cureăle fășii din umeri pre spate pînă jos trasă, locul lor cu var nestîmpărat presărat, apoi dus și tăiat" (207). Această barocă enu- merare de suplicii care mai de care mai groaznice (cu o sugestie de gra- dare compozițională) nu este făcută în sine și nici dintr-o satisfacție sadică a autorului de a violenta sensibilitatea cititorului, ci are, prioritar, un scop demascator, denunțînd cruzimea mijloacelor de pedepsire aplicate; con- comitent, se descifrează o intenție moralizatoare, fiind vizat mai întîi un infidel slujitor al bisericii devenit lotru: „Această din urmă pedeapsă și un preot lăpădat au pățit-o" (207). Apoi, în finalul enumerării teribilelor modalități punitive de mai sus, scriitorul concluzionează, explicit didactic, printr-o formulare subliniat moralizatoare: „Așa fal de hoți, lotri, în cea- sul morții cer ertăciune de păcatele sale, pre toți cei ce caută la el strigă https://biblioteca-digitala.ro 384 Petru Călin și învață să nu fie hoți, lotri, ci să fie oameni de omenie“ (207). Cu toate implorările, cu tot regretul exprimat în ceasul condamnării, autoritatea ad- ministrativă nu absolvă pe inculpat de pedeapsa capitală: „Apoi gelatul îi scurtă vorba și îi ia viața" (207), cum notează Stoica, scurt, ca o cădere de ghilotină. Socotindu-și cronica drept carte de învățătură pentru conaționalii săi, Nicolae Stoica de Hațeg povestește, în paginile acesteia, diferite întîmplări autobiografice pe care, prin redimensionarea semnificațiilor, le folosește in scopuri instructiv-educative. Printre acestea se află și contactul, sur- prinzător, uluitor chiar, pe care-1 stabilește cu o ceată de lotri din zona Prilipăț, asumîndu-și o misiune riscantă. Pătrunzînd în laboratorul de redactarea cronicii, se poate constata că, de obicei, „o însemnare scurtă, de cîteva rînduri sau chiar mai puțin, îi trezește autorului amintiri pe care le povestește pe cîteva pagini. De exemplu, întîlnirea sa cu haiducii de la Prilipăț are o însemnare de patru rînduri, iar în cronică mai bine de șase pagini"¹⁰, ceea ce îndreptățește afirmația că, pe lîngă obiectivitatea relatării, își fac loc și elemente ce țin de subiectivitatea povestitorului, ca de altfel în orice scriere memoria- listică. Luată autonom, această rememorare, configurată scriitoricește cu in- strumentarul literaturii de factură psihologică, lărgește posibilitatea cu- noașterii (mai ales din cel de-al doilea strat al lecturii) a unora dintre considerentele cronicarului față de lotrie ca formă de protest social. Fap- tele, structurate pe trei episoade, sînt relatate din perspectiva persoanei întîi, respectiv cronicarul devine personajul narator — implicat în eveni- mente, ori slujindu-se de informațiile furnizate de alții. In vara lui 1778, de cîteva luni hirotonit, naratorul pleacă spre Carlo- vcț, „preot a mă arăta" (220). La Prilipăț, află că Mihail Drăgilă, parohul local, a fost răpit de banda lotrului Trăilă, și dus în pădure spre a fi omo- rît. După o scurtă documentare la primarul localității, povestitorul se decide să încerce salvarea confratelui. Tentativa nu e deloc ușoară, ba chiar primejdioasă. Pe traseul acestei temerare încercări, cronicarul își demon- strează calitățile de subtil mînuitor al condeiului în notarea unei variate game de trăiri psihologice relatate la persoana întîi. Chiar din scurtul său moment documentar (corespunzînd compozițional cu momentul ex- pozitiv al micronuvelei), povestitorul e avertizat că tentativa comportă un mare pericol: „Că s-au dus cnezu cu doi oameni cu prînzu la ei. Cnezu, văzînd semnele lor (ale lotrilor, n.r.), a tremura de friguri, să-i sară dinții începu (...) Eu mă duși la cnezu. întrebai: Oare duce-m-oi de-a scoate viiața preotului? El zisă: Nu cerca! Dar de cauți bătae au alta mai mare, fă ce știi!“ (220). Deși „alta mai mare" decît bătaie din re- , plică primarului însemna, de fapt, pierderea vieții, personajul povesti- tor e decis să pătrundă, parcă, de bună voie, în groapa cu lei: „Lăsîn- du-mi aci disagii, în dolamă frumoasă, brîu, bît în mînă, calu încălecai, plecai" (220). Pe cărările de codru, nimeni nu se încumeta (de teamă, firește) să-l îndrepte către ascunzătoarea lotrilor. îl cuprinde neliniștea: „Eu călare suind în suS, eram în mari gînduri vîrît. Ce voi vorbi, una, alta, doară i-aș muia" (220). Și așa învăluit în gînduri, înaintînd prin ¹⁰ Damaschin Mioc, op. cit., p. 37. https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 385 tenebrele misterului, apare brusc prima surpriză, primul moment de sus- pans: „Eu ritoricesc, filosof esc gîndindu-mă“ (...), și deodată, „făr de veste mie doă puști în piept mă boldiră: Predai-se!" (220). Tracul îi demolează curajul și se trezește în postura primarului înspăimîntat: „Vă- zîndu-i schimosiți, din șa jos căzui bună zioa ziși. Pieptu, genunchii, mîi- nile tremura, să scutura cu dinții în gură“ (220—221), astfel că nici pălăria din cap n-o putea lua și nici calul să-1 lege. își găsește totuși resursele să întrebe unde se află „jupînu căpitan Trăilă“, fiind apoi con- dus, escortat, în direcția indicată. Aflat în bătaia armelor, tensiunea psi- hologică crește: „în sus pășiiam, din dos că vor da în mine gîndeam, su- părat de moarte eram“ (221). Dar apare alt moment surpriză, cu un ac- cent de suspans și mai puternic, generator de stres paralizant, după cum notează protagonistul: „Și iată un armaș mare înainte-mi stătu. Eu în- cremenii (...). El cu 4 piștoale, iatagan turcesc, sabie ungurească, pușcă șișană arnăuțească, mustăcios! Fricos de tot mă spăimîntai văzîndu-l“ (221). Dar în acest moment paroxistic se ivește o mică și neașteptată undă de căldură peste sufletul cutezătorului, căci fiorosul mustăcios, în loc de a-1 brusca, se înclină, îi sărută mîna, invitîndu-1 să „blagoslo- vească". Ba mai mult, în același mod îl tratează și căpitanul Trăilă; drept urmare povestitorul își șoptește: „îm încetară fiorile" (221). După ce șeful lotrilor îl întreabă și află de unde-i și încotro călătorește, acesta se retrage și discută în taină cu alți doi ortaci, strecurînd astfel în sufletul noului captiv un alt firicel de gheață: „Eu socoteam că să vorbesc ce să facă cu mine (...) într-aceasta, cel armat, mustăcios lîngă mine era“. Dar o nouă undă de căldură reapare parcă spre a muia încordarea: „Altul viind 4 persici de la căpitanu poclon îmi diete". Stînd pînă acum cu capul plecat, (de teamă, desigur), naratorul prinde o doză de curaj și-1 privește în față pe căpitanul de haiduci, lăudîndu-i înfățișarea, la care cuvinte Trăilă și fiorosul mustăcios depășesc orice așteptare și-și deplîng viața, soarta de oameni ai codrului. Firul contorsionat al relatării ia o turnură Imprevizibilă: „Această tîlhărească ispovedanie îmi deăte pas de-a în- ceăpe vorbă cu glume". întrebat dacă dorește să mănînce ceva, răspunde lotrilor cu nebănuit curaj: (Mănînc) „cu voi, dac-ați făcut lăzăretu și nu sinteți rînioși" (221). Și așa, în jurul bucatelor și al paharelor, oaspetele lotrilor își începe, fin, acțiunea persuasivă de misionar moralizator. Por- nește, mai întîi, cu pilde din sfînta scriptură: „Eu le spuși că mulți sfinți părinți sihastri în munți, în peșteri, în pietri găunoasă au trăit și s-au sfințit" (222). Apoi, trece la exemplul dat de cunoscutul lotru, șef de bandă, Petru Vancea, stăruind, din aceeași intenție moralizatoare, asupra condiției de viață tihnită (voit idelizată) de care acesta se bucură după renunțarea la lotrie. Ba spre a fi și mai impresionant, adaugă: „El cu vlă- dica la băi în pieăile goale să scaldă. Ca frații trăiesc" (222). Și după această ademenitoare devenire în viața fostului lotru, misionarul se apro- pie și mai mult de țintă printr-o lungă interogație în parte retorică, în parte cu subtext exclamativ (deschisă cu o invocație a puterii cerești), menită să stîrnească și mai intens interlocutorilor pofta pentru o exis- tență de oameni integrați colectivității: „Doamne, ajunge-oi eu a vă vedea gazdă în casele voastre, veăseli a fi a vă vedea, să țineți praznicile voas- tre, să vă dați pomeane părinților, să însurați feciori, să măritați, cu cus- crii să vă ospătați, să vă veseliți?!“ (222). Și de vreme ce răspunsul dat 25 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 386 Petru Călin de receptorii întrebării sună spontan „Să dea Dumnezeu!", înseamnă că demersul moralizator al misionarului (construit printr-o enumerare de fa- țete ale fericirii viitoare) a avut un profund ecou benefic. Acest fapt îl încurajează să atace frontal chestiunea și să le solicite a renunța la statu- tul lor social actual, sfătuitorul îmbinînd întru aceasta argumentele pedes- tre referitoare la un iminent atac din partea oficialităților, cu mustrarea moralizatoare: „Acuma nu-s alți hoți în Bănat, numai voi, și-s munții, pă- durile pline de poteri, Mehadia, Sebeșu și Logoju. Voi mîncați, beăți și nu știți că oamenii din poteri și flăminzii vă blastămă. Au n-ar fi bine la gra- ție să veniți și acasă la lucru să vă așezați?" (222). De observat că îndem- nul e formulat cu dibăcie, nu prin imperativul posibil deranjant, ci prin in- terogativul ce apelează la reflecție și dă posibilitate de opțiune. Simțind că acesta e momentul forte de „schimbare la față" a lotrilor, de răsucire a drumului vieții lor, misionarul le dă asigurări că vor fi iertați de „înăl- țatul împărat... bun și mult milostiv'¹, amintindu-le imediat, pe con- trast, varianta întunecată, cu efectul ei neplăcut, dacă nu se vor preda. Suita de argumente este absorbită cu toată atenția de renumita bandă almăjeană și, după o dospire necesară, percutează pozitiv în con- știința împricinaților — șeriful Trăilă pronunțînd fără echivoc verdictul așteptat: „Noi vrem să ne predăm la grație!" (222). în culmea satis- facției, naratorul notează: „Eu îl sărutai, el mie, mîna. Și așa, pe rînd, cîte unu, doi cum se schimba străjile, venea de-i întrebam și-i sărutam" (222). După o dialogare vie, prin care „feciorii de codru" își întăresc hotărîrea de a renunța de bună voie la lotrie, naratorul le promite me- dierea cu autoritățile, și se dă jos „pre rapăg“, singur, fără popa Dră- gilă — reținut mai departe în captivitate. Vestea e dusă și uimi: „în Bo- zovici, spuind căpitanului, scrisă și eu mă subscriși că-i adevărat (...). Episcopul în Verșăți auzind să miră, precum și în Carlovați mitropolitul, dacă spuși“ (222). Abandonînd pentru un moment relatarea spre a des- tăinui o altă peripeție la Vîrșeț, naratorul revine reînnodînd firul spre a satisface curiozitatea cititorului asupra sorții preotului răpit. Deși cea de-a doua parte demarează cu anunțarea uciderii lui Drăgilă („Eu de la Carloveț viind îndărăt în Bozovici, înțăleși că tîlharii pre preotul Mihail Drăgilă l-au pușcat" — 223), nu se stinge interesul pentru eveniment, ci dimpotrivă, ca într-o formulă uzitată la construirea romanului polițist, chiar cu propoziția următoare anunțului, autorul stîrnește și satisface treptat curiozitatea cititorului privind defășurarea, în detalii, a săvîrșirii asasinatului. De această dată, relatarea nu e făcută din perspectiva nara- torului ca martor ocular, ci așa cum acesta a auzit „din cei doi oameni ce erau cu popa opriți" (223). Zicînd sechestratul că i-a venit foame și că ar mînca niște castraveți acri din cămara sa, lotrii trimit după leguma stimulatoare de salivă, însă se ospătează doar ei. După acest gest de batjocură, urmează o întrebare aparent neimportantă, dar ascunzînd în ea un tîlc periculos: „Apoi, Trăilă au întrebat pre preot, anume: — Mișco, cînd ia cineva o măsură de grăunță sau făină la lipse, împrumut, oare cade-să acel împrumut să-l întoarcă? — Să cade! — Dar cum? — Popa cu vîr au zis. — Bine ai judecat!" (223). De la acest stadiu pașnic, brusc, lotrul cel mare dă ordin să fie legat popa și „luundu-1 jos, în beseărică în sat l-au dus. O olcuță cu bani, 180 florinți, le-au dat-o" (223). în sfîrșit, o ultimă întrebare pusă de mai-marele peste lotrii, dă în vileag https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate________________________387 amestecul popii din Prilipăț într-o afacere necurată, fâcîndu-se lumină, acum la final, asupra motivului răpirii acestuia: „— Unde au căzut fe- cioru nostru, ce ni l-ai pușcat tu an?". Și, după o scurtă eschivare a în- criminatului, pe locul arătat, „3 puști, piștoale, l-au culcat" (224). Această a doua parte se termină fără comentarii; poate tocmai res- pingînd ideea pretării unui preot la acte de violență (criminale), autorul nu-1 compătimește pe Drăgilă, nu regretă destinul său tragic și, impliciti aprobă actul de pedepsire aplicat de lotri. A treia parte a acestui periplu consemnează, cu același condei sen- sibil, secvența de iertare și slobozenie a lotrilor, „cărora de la împărăție milostiv pardon au venit, ca în oaste la Praizi să meargă" (224). De fapt, este vorba despre un mic spectacol senzațional întîmpinat cu mare curio- zitate: „mulțime de om, preoți aștepta de dimineața păn la amiazi", spre a palpita la apariția insolită a făpturilor în jurul cărora se urzise o în- treagă legendă. Dar intrarea în scenă întîrzie, parcă spre a amplifica in- teresul. în fine, „abea coborîră și // la beseărică afară, cu armele pre eî stînd" (224). Așteptînd în biserică, cei investiți cu conducerea ceremo- niei, „episcopu, oberșteru, comisariu, arhimandritul (...) le porunciră armele jos să lasă, însă ei, nu, ci așa în beseărică să între" (224). Și mă- rind tensiunea momentului, nesupunerea la poruncă a lotrilor se prelun- gește: „Oberșteru a do-oara pre căpitanu trimisă să lasă armele și să între. Ei iară, nu lasă, ci așa". La care, răbdarea căpitanului Crainic nu mai re-' zistă și izbucnește cu o imprecație: „— Spune-le să se ducă la dracu, că pre toți ii prind!". Și abia la intervenția ... îmblinzătorului (alias narato- rul) se supun („Eu mă rugam de ei să le razime de beseărică și abea să muiară și, punîndu-le, intrară" — 224). Procedura ... fiind împlinită, ce- remonialul poate începe, el fiind notat cu amănunțime (confirmînd, încă o dată, plăcerea cronicarului de a fi părtaș la desfășurările spectaculare): „Episcopul cu epitrahil, omoforu și crucea în mînă. Eu îi duși icoanele; sărutară, apoi crucea, la episcopu și stătură. Oberșteru îmi deăte crigs- articulile, apoi jurămîntul le cetii. După aceasta, episcopu învățătura fru- moasă începu și arhimandritu româneăște le-o spusă (...) ca de astăzi 8 zile aicea, în Bozovici, la companie să fie (.. .) Și eșind ei, sălbateci, obîr- șteru pardonu original în mînă le diete. Trăilă îl luo la sine iară la coastă apucară" (224). De remarcat limpezimea, claritatea rostirii, cursivitatea povestirii, obiectivitatea, simplitatea, esențializarea relatării. Este evident că acest pasaj, integrat în lunga depănare a evenimente- lor din istoria Banatului, prezintă, în globalitatea sa, un relief aparte, atît prin încărcătura sa documentară, și mai ales prin tenta subliniat didactic- moralizatoare slujită de o pluralitate de modalități expresive. Privită ca unitate de sine stătătoare, povestirea se structurează pe trei părți, pe trei episoade, fiecare fiind, cronologic, o treaptă în derulajul didactico-mora- liazator al autorului: demersul de „îmblînzire a lotrilor", reconstituirea secvenței de uciderea preotului din Prilipăți și, respectiv, momentul de grațiere a „feciorilor de codru". Raportată la alte povestiri autobiografice conținute de cronică, aceasta în discuție se particularizează mai ales prin virtuoasa abordare psihologică a faptelor, în care sens este remarcabilă intersectarea introspecției cu observația exterioară, alternarea momentelor de incertitudine, de risc în „cercul morții" cu clipa relaxantă, ori cu iz- bînda asupra unui obstacol socotit redutabil. Monologul interior, dialogul 25* https://biblioteca-digitala.ro 388 Petru Călin condus cu abilitate, confesiunea rostită vibrant cu sublinieri patetice, in- vocația și interogația alături de schița de portret amplifică senzația de ve- rosimilitate a reacțiilor psihologice. în plan compozițional, eșalonarea celor trei părți este cea logică, izvo- rîtă parcă din firea lucrurilor, iar în interiorul fiecărui episod este detec- tabilă o dispunere gradată a intensității dramatice, oarecum asimetrică la nivelul întregii unități (regresivă în primul episod, progresivă în celelalte două). De observat că partea întîi (despre „îmblînzirea lotrilor") benefi- ciază, față de următoarele, de o mai mare densitate a materiei narative, de o mai complexă prezență a modalităților de expresie, astfel, trasîndu-se, către finalul tripticului, o linie coborîtoare. Cu toată tensiunea situațiilor relatate, naratorul știe să schițeze un zîm- bet, plasînd, ici-colo, fie o comparație consecutivă cu rezonanță comico- tragică („Cnezu, văzînd seamnăle lor, a tremura de friguri să-i sară dinții, (începu) " — 220), fie ironia, autoironia („Eu ritorisesc, filosofesc gîndin- du-mă (...). Cu retorica mea, tot gîndu pierdui, la vorba chinezului venii, că în mîni și în gheară le-am venit" — 220—221), ori subtextul relaxant. Ba mai mult, la finele părții a treia, este relatată o scurta scenă hazoasă, la curtea Măriei Tereza, care „au poruncit ca maioru la dînsa pre lotrii din Hălmăj să-i aducă. Carii viind înlontru, cu maioru și cu tîlmaci strajmeș- ter a lotrilor, i-au ocărit, i-au scuipat. — Lotri blăstămați, ucigași, tilhari, hunți-foți, șpiț-pui, marș la dracu, la oaste să pieriți. Apoi lor 10 înși dîn- du-le 10 galbini, le-au arătat cu mîna halb-recț marș" (225). Așadar, operarea în această desfășurare nuvelistică (prima abordare, în manieră cultă, a motivului haiducesc în proza bănățeană și poate chiar în cea națională), cu instrumentarul literaturii de factură psihologică, nu este un pur exercițiu de condei, ci slujește comunicării unui evantai de idei, descifrabile atît în text, cît și în subtext. In celelalte notații despre lotri și lotrie, (mai toate scurte, parcă tele- grafiate), adoptînd un stil preponderent obiectiv, opinia cronicarului față de această formă de protest social este ambiguă, uneori confundînd cate- goriile de răufăcători, așezînd semnul egalității între lotri, hoți și tîlhari (220), iar altădată, sub o formă voalată, punînd chiar la îndoială codul moral al lotrilor (226). în povestirea analizată apar elemente calitativ noi, care vin a lumina, cu semn pozitiv, atitudinea ideologică a cronicarului față de lotrie. Cer- cetînd cu atenție primul episod (partea cu cea mai pronunțată încărcătură tensională), constatăm că înfruntări dramatice deschise, efective, între cutezătorul protagonist și gruparea celor opuși legii imperiale, nu există; accentele de încordare, stresul, dramatismul ce îmbibă inițial sufletul per- sonajului narator (transmise corespunzător cititorului) sînt de sorginte mentală, subiectivă, generarea lor avînd la bază nu fapte concrete, petre- cute la prezent, hic et nune, ci antecedente care, însumate, au dat „faima neagră a lotrilor, cunoscută îndeobște. Prin acumularea succesivă a dove- zilor ce contrazic legenda întunecată se proiectează lent o lumină nouă asupra ziselor fioroase personaje, se destramă treptat tenebrele și se ob- ține, spre finalul episodului, o despovărătoare răsturnare de planuri. în acest fel, îi este prezentat cititorului chipul uman al lotrilor, condiția lor umană dramatică de care sînt perfect conștienți și nesatisfăcuți. Pentru a ilustra convingător această fațetă, cronicarul plasează, chiar în inima https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 389 primului episod, mărturisirea celor izolați de societate: „De-ași fi fost cu- minte, au m-aș fi dus în astă pită? Căci cînd își blastămă mama copilu, să-i zică hoți să ajungă, apoi l-au bătut Dumnezeu, că-i amară pită și grea'* — se lamentează Trăilă. „Iară mustăciosu zisă: Părințeăle, de-mi va umbla sufletu pe unde me-au umblat picerele, feăța lui Dumnezeu nu o mai ve- dea-oi! Alta viață mai blăstămată decît asta nu poate fi“ (221). In stratul secund al lecturii, cititorul mai poate detecta și alte gînduri relevante ale cronicarului și anume că, dacă lotrii pot fi „îmblînziți“, ei nu uită și nu-și iartă dușmanii, nu renunță la spiritul justițiar; sau, o formă eficientă de diminuare a forței lotriei nu o reprezintă acțiunea coercitivă, represivă aplicată de autorități, ci mai degrabă tratamentul uman, per- suasiv, de transformare în planul conștiinței și de reconsiderare în plan social. în afară de povestirea întîmplării de la Prilipăț, această idee este emisă și prin evocarea cazului Petru Vancea, cunoscut de cronicar din tradiția orală — aici relevînd din nou, în subtext (cu argumente de altă coloratură), fondul sufletesc generos, admirabil al lotrilor. „Arambașa de lotri Petru Vancea“ cu oamenii săi, știind bine topografia în codrii Do- mașnei către Slatina, au jucat (prin 1738) rolul nu numai de ghid, ci și de ... mijloc de transport pentru „marele herțog Franți“. Dar iată ver- siunea culeasă și notată de cronicar: „Marele herțog vrînd prin pădure către Slatina a treăce (...) aicea Petru Vancea chiemat, cu alții, înainte la picioare i-au îngenuncheat, rugîndu-să nici vro grijă să n-aibă. Și (...) ei 12 înși, făcînd leagănu de ei, l-au ridicat. încă și pre prințu Lotring la multe locuri pripore în spate l-au dus (...). Marele herțog cu prinț Cari de Lotring (...) jos sănătoși în pace scăpînd, pre marele herțog pre mîini sprijinind și de supt subțiori petrecîndu-l“ (180). Și, potrivit relatării transmise prin viu grai, Stoica redă scena vie a recompensării fostului lotru, notînd detalii de gest (cu iz popular) și dialog într-o deplină cursi- vitate, reconstituind astfel atmosfera de încoronare a unui act considerat eroic: „Și așa aci, luund din capul harambașii pălăria, jos i-au trîntit-o și cu picioarele pre ia au jucat, întrebîndu-1 cum e numele. El au răspuns: Petru Vancea. L-au bătut cu palma pe cap și scriindu-i numele, laitnant l-au numit¹¹. Și pre o peatră au șezut, așteptând caroța“ (180). Iar ca re- compensă pentru acest gest să fie redimensionată, cronicarul nu uită să noteze mai tîrziu, în altă parte: „Înștiințîndu-să înpărăteasa Maria The- resia că în Slatina lui Florei, unde marele herțog, împăratul Franți I, de turci cu Petru Vancea au scăpat, că-i sat cu rumâni papistași, au poruncit și beseărică s-au ridicat și anume, unde, au odihnit împăratu, șezînd pe peatră, s-au zidit.“ (199). Ideea „recuperării*¹ sociale a lotrilor, a reintegrării lor în normele co- lectivității se poate pune și pe seama vocației de educator demonstrată multiplu de iluministul bănățean, calitate ce-i dă, poate, impulsul de a se angaja, cu mijloace spirituale, în respectiva riscantă acțiune. Prin însumarea unor pasaje presărate în cronică ce au ca obiect uni- ficator de conținut aspecte legate de conflictul religios din Ardeal, din sînul populației românești, în secolulu al XVIII-lea, se configurează o altă arie tematică. Este vorba despre acțiunea diabolică a stăpînirii vremii de ¹¹ întîmplarea este povestită (cu unele diferențe) și în alt paragraf din cro- nică, unde lui Petru Vancea i se „dărui simbrie căpitănească pe un an, numindu-1 căpitan a fi de plăiași“ (177). https://biblioteca-digitala.ro 390 Petru Călin. a încerca să macine unitatea națională românească prin intermediul bise- ricii. „Habsburgii aveau în catolicism un aliat prețios; la rîndul lor, ei căutau să favorizeze răspîndirea lui în cuprinsul împărăției pe care o stă- pîneau. Folosindu-se de situația grea, economică și socială, în care aflau preoții români din Transilvania și poporenii lor, austriecii îi îmbiară la catolicism, dacă nu direct, măcar într-o formă mijlocită, făgăduindu-le în schimb diferite drepturi și avantaje"¹². Atrași de promisiuni, o mică parte a clerului aderă la idee, acceptînd unirea cu Roma, în 1698, și recunos- cînd, deci, pe papa ca șef al bisericii. Mulți preoți, însă, înțelegînd că această convertire era un „instrument de izolare a Transilvaniei de masa românească și, totodată, de educare politică prohabsburgică a românilor"¹³, nu voiră să recunoască această unire, realegîndu-și un nou episcop și păstrîndu-și, cu consecvență, tradiția. De aceea, sînt supuși la tot felul de presiuni și prigoane din partea reprezentanților bisericii unite susținuți dc autorități. Așadar, „religia ortodoxă era persecutată de oficialitate, fapt ce a făcut <ța masele țărănești să considere lupta pentru apărarea ei ca o luptă împotriva exploatării nobiliare și habsburgice"¹⁴. în această înfrun- tare este remarcabilă îndîrjirea cu care marea masă a populației românești din Transilvania se opunea tentativei habsburgice de a-i neutraliza pe ro- mâni, „rezistența ortodoxă fiind mai puternică tocmai prin implicațiile politice și naționale ale luptei pentru ortodoxie",¹⁵, rezistență susținută, în variate modalități, și de peste munți¹⁶. Bănățean prin naștere, dar descinzînd dintr-o familie ardeleană, Nico- lae Stoica de Hațeg este legat afectiv de istoria părinților, a strămoșilor săi direcți, și, în consecință, aceasta nu putea fi eludată, neîncorporată în partea memorialistică a bogatei sale lucrări. Cu atît mai mult cu cît bio- grafia Stoicanilor, prin statutul profesional, este integrată organic în feno- menul vizînd apartenența religioasă și destinul său, cu tot ce decurge din aceasta, în perioada istorică respectivă. Urmărind întregul demers referi- tor la conflictul dintre aderenții (uniții) și inaderenții (neuniții) la unirea cu Roma, rezultă cu claritate că atitudinea ideologică a cronicarului se definește prin identitatea ce o stabilește între confesiune și ființa națio- nală, în accepția lui renunțarea la credința tradițională (ortodoxia), echi- valînd, mai ales în momentul istoric respectiv, cu trădarea nației, a idea- lurilor sale, cu desolidarizarea de întreaga suflare românească din întreg spațiul strămoșesc. Din această perspectivă sînt abordate și se deslușesc toate mențiunile de această factură pe care Stoica le așterne în paginile cronicii, cu întreaga sa poziție partizană. In contextul acestei preocupări, cronicarul își plasează materia epică în jurul a cel puțin doi factori pur- tători ai încărcăturii ideatice. Cel dinții ar fi însăși personalitatea tatălui său, Atanasie Stoica, al cărui contur se configurează din crîmpeie biogra- fice plasate în mozaicul de informații și evenimente. Prin juxtapunerea ¹² Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi, Editura Albatros, București, 1971, p. 476. ¹² George Ivașcu, Istoria literaturii române, voi. I, Editura Științifică, Bucu- rești, 1969, p. 303. ¹⁴ C. Daicoviciu, Șt. Pascu, V. Cheresteșiu, T. Morariu, Din istoria Transilva- niei, Editura Academiei R.P.R., București, 1960, p. 165. ¹⁵ George Ivașcu, op. cit., p. 303. ¹⁰ Cf. Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a românilor din Ardeal in secolul al XVlII-lea, voi. I, Sibiu, 1920. https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 391 reordonată a relatărilor respective, se obține imaginea (s-ar putea consi- dera tipică) a apărătorului unui crez ce, prin dimensiunile semnificațiilor, depășește concretul religios și se înscrie organic pe coordonate majore de factură națională. în plan analitic, tratarea aspectului tematic prezintă, în primul rînd, un interes documentar, de informare a cercetătorului istoric, dar, conco- mitent se află, în organică osmoză, și virtuțile narative încorporate în canavaua relatării memorialistice, ambele laturi contribuind, în mod fi- resc, la constituirea valorii obiective, de ansamblu, a lucrării. în acest al doilea plan, se poate depista preocuparea sau tentația portetizării — mo- dalitate de expresie detectabilă și în alte părți ale cronicii. în acest caz, nu este vorba de o portretizare complexă, ci mai degrabă de o sumară creionare a unor trăsături morale rezultate din fapte și împrejurări de viață cu semnificație istorică, îndeobște impresionante. „Tată-meu, dascăl în Hațeg fiind" (186), la jumătatea veacului al XVIII-lea, se integrează în conflictul religios apărut între uniți și neuniți, fiind mișcat și capacitat mai ales de acțiunea unui călugăr misionar, suporter al ortodoxiei, res- pectiv Visarion Sarai — a „cărui influență exercitată asupra mulțimii s-a dovedit însemnată"¹⁷. Apreciat de obște, orașul îi dă tînărului Stoica Ata- nasie „o rugăciune la episcopu Țării Românești, Grigorie din Rîmnic, a-1 face popă neunit în Hațeg și altă rugăciune de la domni, latinească, popă neunit a-1 face. Cu el încă 18 feciori cărturari au trecut și pre toți i-au hirotonit" (187). Remarcîndu-i calitățile, „episcopu a fi preot în Rîmnic l-au fost oprit, să-și aducă și dăscălița aci" (187). Dar se vede treaba că nu-1 ispitește o viață comodă, ci pornește să fie de folos nației sale în Ardeal, optînd, deliberat, pentru o existență de luptător. încă din momen- tul reîntoarcerii, încep privațiunile: „Tată-meu avînd synghelia la umeru cămeșii cu petec au fost cusut-o /I și fugind fără blagoslovenia potcapii (: căpiță) la vama Vîlcanului îl prinsără (...). L-au purecat pîn la piăle. Nu e! La închisoare l-au dus" (187). Eliberat, i se interzice exercițiul pro- fesional, dar nerespectînd consemnul, „uniții, macar neam, îl prindea și arăta; îl închidea. Alții sărea, îl scotea" (187). Și cronicarul concluzionează cu amărăciune: „4 ani rău au pățit" (187). Că era un adversar de temut al unirii și nu un ins oarecare rezultă din înveșunarea eu care Atanasie Stoi- ca era urmărit de însuși Petru Pavel Aaron (succesorul, ca episcop unit, al lui Inocențiul Clain). Spre a-1 anula profesional, mai-marele peste uniți încearcă tot felul de metode, precum discuția vicleană, ademenitoare, re- dată în cronică scurt, dar viu, prin dialogare (cu răspuns ferm din partea împricinatului), alături de un comentariu strict necesar: „Aaron viind la Hațeg, de doă ori pre tată-meu la prînz l-au chiemat. — Dă-mi synghelia, știu că o ai. Să-ți dau alta. Fii neunit și slujeăște! — Părinte, n-am și așa rămin a fi! El puind a-1 păzi și iară a-1 închide, doară o da-o" (188). De la această consemnare fugară, cititorului îi este oferită o alta mai întinsă, în care situația și, respectiv, materia narativă au b amplificată densitate dramatică. „1748, tată-meu l-a dată din Hațeg la Sebeș (Caran- sebeș, n.r.) au venit, la episcopul, la exarhul și alții s-au arătat, apoi iar acas s-au dus. Aron simțind, au venit (...), au poruncit uniților săi, cu ¹⁷ Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 477. https://biblioteca-digitala.ro 392 Petru Călin mulți slujitori, tot ce are tată-meu fișcus a-i lua și a vinde" (189). Urmează un pasaj de autentică artă narativă, în care notațiile au maximă concen- trare, evocînd, printr-o rar întîlnită frecvență a verbelor, febrilitatea unei șocante scene de intens dramatism, derulată într-o remarcabil de firească gradare a accentelor: „Tată-meu iar fugit; mumă-mea, cu cămeșile la fîn- tînă, spăla. Văzînd mulțime cu popi acas venind, lăsînd cămeșile, au aler- gat. Aceia aflînd boii, caru, înaintea ușii i-au înjugat, tot din casă au luat, l-au încărcat; cositer, aramă, țoale, ferotine, tot, și în spate au luat. Păn și pre soru-mea mitutică, Virsavia, din troaca ei, înfășată, jos au arun- cat-o, troaca au luat-o. Pre mumă-mea, cîntîndu-se și păru zmulgîndu-și cu păreții goi au lăsat-o. Tată-meu viind, au zis, văzînd fata: Bine că nu te-au omorît pre tine" (189). Și pentru a sublinia statornicia personajului, scriitorul notează neîntîrziat: „Și el într-acea noapte iar au fugit, nu prin vama Zăicani și Marga, ci tot prin munți, la Sebeș venea. Slujea și să în- văța cu episcopu a sluji rumâneăște și slavoneăște" (189). Demersul de portretizare morală continuă pe firul biografic al personajului, punctîn- du-se în momentul următor o mică aureolare a sa, prin desemnarea ca paroh al Mehadiei, drept recunoaștere a unor demonstrate merite: „Epis- copu nou, loan Gheorghievici, în Caransebeș instalația făcu, unde și ne- gustorii cu obercnezu [Mehadii] și noul căpitan Vancea au fost la adunare. Aceștia spuind episcopului că au făcut beseărică novă și o zugrăvesc, să rugară să le dea un preot, întrebă care ar fi? Exarhul Nicolici cu protopo- pul Sebeșului spusără că ardeleanu, preotul Atanasie Stoica, iăste bun" (190). Se decide alegerea lui, apoi mehadinții organizează mijlocul de îm- barcare și transportul noului paroh, dar, spre surprinderea lor, n-aveau ce duce, întrucît „numai o trastă cu o carte, toată bagajia, alta n-avea" (190). însă providența lucrează în favoarea sa, că „vrînd a să sui să pleăce, un car cu 4 boi să apropie. El cunoscîndu-i a socru-său, iată mumă-mea cu fetița Virsavia sosiră" (190) Și căruța goală se umplu cu „grîu, făină, unt, oaă, brînză, sare, ce i-au fost adus mîncare, și altele" (190). Și așa, „suindu-i, furt la Mehadia", nu înainte de a se consuma un trist moment, căci auzind preoteasa că Mehadia se află undeva „cătră turci", „au început amîndoi a plînge și a să văita", mai ales că acolo „nici casă, masă, nici cu- noscuți" (190). Dar nu peste mult timp, gospodar fiind, se puse repede pe picioare căci, părăsind oamenii satul la amenințările turcești, „Papila case, vase, ce lăsasă, cu toba bagatel le vîndu. Tată-meu vro zece casă cumpără; făcu grădină" (198). Lăcomia însă nu-i fu de durată, întrucît „familiile fu- gite, din sus iară aicea, făr de casă veniră, cărora tată-meu șapte case luate în așteptat le-au dat" (203). Deși Stoica-tatăl ajuns într-o zonă geo- grafică unde diferendul religios nu avea accentele din Ardeal, cronicarul își menține în obiectiv atît preocuparea tematică respectivă, cît și perso- najul, astfel că în biografia acestuia reapare un incident stresant, similar, în aspectul său exterior, cu cele trăite în urma cu 7—10 ani. Autoritățile militare căutau un preot ardelean cu numele de Dumitru presupus a fi în perimetrul districtului, dar negăsindu-1 a fost ridicat parohul Mehadiei, singurul cunoscut ca provenind din Ardeal. Dacă evenimentele biografice de pînă acum erau cunoscute de cronicar prin mediere (de la părinți în primul rînd), de această dată situația e trăită de către narator, ca martor ocular și, mai mult, implicat afectiv. De aci și un spor de emotivitate im- primat relatării prin redarea atmosferei încărcată de spaimă. „Și îndată https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 393 doă catane cu puștile la noi, pre tatâ-meu făr de veăste, de dimineață de la biseărică chiemînd, îi spusără, îndată cu ei în car la Timișoara meărge, că-i unit. Ce plîns, ce vaete, mumă-mea cu noi, prunci mărunți, și el ca noi (...). Cu noi și alții plîngea“ (192). Și pentru a fi spaima și mai tulbu- rătoare, se mai adaugă un amănunt, tălmăcit cu gîndul superstițiosului: „Eșind ei din Mehadia s-au rupt o roată; semn rău! Dar și altele muerești s-aii vorbit. Cîntecele, vaitecele străinei, mumă-mea, zeăce zile, cu zi cu noapte, într-una. Ce să fie?“ (192). Cum Nicolae Stoica este un dibaci mînuitor de planuri, nu scapă prilejul nici acum și răsucește mersul eve- nimentelor astfel încît durerea este vindecată cu o surpriză plăcută. Aceasta îi este făcută cunoscut cititorului prin îmbinarea firească a rela- tării povestitorului cu dialogul și, apoi, a citatului în citat. Ducerea sub escortă a activului combatant împotriva uniților s-a dovedit o eroare, adică fusese luat drept altul („jupanu Mehadii n-au știut ceti“ — 192), un martor ocular, popa Gheorghe șchiopul Popescu, anticipînd, apoi, în- toarcerea, în curînd, a captivului, nepedepsit, ba chiar recompensat cu 38 florinți de cheltuială. Și pentru a extrapola și mai vizibil cele două momente, scriitorul notează: „Aceasta auzind mumă-mea, ce bucurie avu, fiecine poate gîndi“ (192). Nici după consumarea peripețiilor de tipul celor de mai sus ce au pigmentat dramatic biografia tatălui său înainte de a se așeza în Mehadia, cronicarul nu rămîne pasiv, ci urmărește, de la distanță, mersul evenimentelor pe tema respectivă în meleagul natal al părinților, notificînd, din loc în loc, scurte știri. între acestea, atrage atenția o sumară anecdotă, cu substrat satiric, în care Aaron — dușmanul înveșunat al lui Atanasie — apare în postura unui personaj nemanierat, ridicol — com- portîndu-se astfel că își lasă flămînd, în repetate rînduri, un musafir de vază, invitat la prînz (229). Cu toate represiunile exercitate brutal și repetat împotriva celor ce n-au acceptat să se supună strategiei habsburgice de a catoliciza în între- gime românii transilvăneni (și deci de a-i îndepărta, în acest fel, de nația lor din alte teritorii), nemulțumirile nu au putut fi stăvilite. „De aceea, Maria Tereza, împărăteasa Austriei, s-a văzut silită să publice în vara anului 1759, un decret de toleranță, prin care se recunoaștea existența le- gală a religiei ortodoxe'¹¹⁸. Evenimentul este rememorat de Nicolae Stoica din perspectiva ideatică a tatălui său și, de fapt, așa cum el însuși, copil fiind, a avut prilejul să-1 trăiască, chiar pe meleagul hațegan, imaginea cre- ionată avînd un vag aer de stampă medievală, în contur ușor grotesc: „Po- runca preaînaltă în tot Ardealu a se ceti veni. Eu cu mumă-mea în Hațeg în tîrgu mare fiind, doi slujitori, scriitori, cu carte mare în tîrg; unu o cetea, altul cu o boată, tîrînd-o, lîngă el sta. Zicea: Spune așa cumu-i aci scris! Cine vrea a fi unit, să fie și cine nu vrea, să nu fie, că silă nu e; așa e porunca, toți să știe" (193). Vestea are un ecou ușor de ghicit, notat su- mar de cronicar cu un adaos de retrospecție, enumerînd telegrafic cîteva episoade ale martirajului: „Ce bucurie, mumă-mea, dar tată-meu — carele 5 ani la Hațeg rău pățisă cu Aaron; un an într-un stog de pae, iarna, altă iarnă într-o pimniță, alta într-o cocină purcăreață — acestea auzind“ (193). ¹⁸ C. Daicoviciu, Șt. Pascu, V. Cheresteșiu, T. Morariu, op. cit., p.p. 165—166. https://biblioteca-digitala.ro 394 Petru Călin Peste aproape treizeci de ani, ajung, din nou, la cronicar ecouri despre evoluția stării confesionale în Ardeal, pe care le notează într-un pasaj mîngîind sufletul bătrînului tată cu cîtva timp înainte de a se stinge¹⁹: „Iară în Ardeal, la Hațeg și prin sate, și pre păreasimi uniții s-au ispove- dit și s-au cuminecat la preoții noi, în biseăricile neunite. Iară în zioa de Paști, văzînd preoții cei uniți că poporul tot, cu pruncii în brață, la beseă- rica neunită, mare, mic, merg de noapte, și ei la neuniți în biseărică și la utrenie, și la liturghie, și la molitvă, au îngenuncheat (...). Auzind tată- meu, carele acolo rău pățisă, ce s-au făcut, de bucurie s-au împlut" (230). De observat, și prin acest exemplu, predilecția autorului de contra- punctare a situațiilor dintr-un perimetru tematic, de trecere de la acu- mulările, îndeobște, umbrite, chiar dramatice, la revelații, la praguri re- laxante. In sfîrșit, încă un element etic ce se adugă la întregul mănunchi este grija lui Atanasie de a-și feri copiii de o posibilă dezertare la catoli- cism: „Înțălegînd tată-meu că m-am dus la preoții nemțești latineaște a învăța, alergă, mă adusă de a mă preoți" (60), își amintește cronicarul despre momentul timișorean al școlarizării sale; ba mai mult, rezistența la ispita catolicizării o demonstrează, prin influență (dar din aceleași moti- vații), și tînărul Nicolae, atunci cînd dorește să ajungă la școala de învă- țători din Bozovici (prin 1776): „De normal-lerer din sus veni răspuns că de voi lua rimo-catolicească credință, să fiu, de nu, nu" (213). Refuză con- vertirea, preferind privațiunile unei vieți aspre: „Toată iarna cu opinci la pădure; greu" (213). Așadar, din punctarea celor cîteva aspecte aparținînd acestui perimetru tematic, se poate deduce ușor că portretul moral (căci numai de acesta poate fi vorba în acest caz) al lui Atanasie Stoica (grefat pe coordonate majore de natură istorică, politică și mai ales națională), se încheagă, în ritmul și în atmosfera dramatică a narației, din episoade biografice mai mult ori mai puțin relevante. Tratînd aceeași problematică, tentația portretizării este și mai evidentă în urmărirea altui personaj de aceeași coloratură, dar cu calități exponen- țiale mult amplificate (constituind, în plan analitic, al doilea factor pur- tător de încărcătură ideatică vizînd amintitul conflict religios). Este vorba despre imaginea vie a călugărului Visarion Sarai, a cărui personalitate este remarcată de istoriografia noastră în termeni apreciativi. „Lupta ță- rănimii împotriva unirii (cu Roma, n.r.), la început mai mult local și spon- tan, la 1744 ia caracterul unei mișcări generale. Activitatea călugărului sîrb Visarion Sarai, în Transilvania, a găsit condiții propice ridicării ma- selor. De aceea, predicile sale simple, deși rostite într-o limbă neînțeleasă²⁰ de popor, în limba sîrbă, au avut totuși darul să canalizeze nemulțumirile în așa măsură încît țara să fie cuprinsă de răscoală. în drumul său, de la Dobra pînă la Sibiu, Visarion a fost întîmpinat de masele populare ca un eliberator"²¹. Și de această dată facem cuvenita precizare că acest pasaj ¹⁹ Decedat la 21 martie 1792, cf. N. lorga, Observații și probleme bănățene. București, 1940, p.p. 82—83. ²⁰ Totuși, după cum precizează Stoica de Hațeg, călugărul Visarion Sarai, deși era sîrb, vorbea „ceva românește c-au fost vrun an în Țara Românească" (186); altfel, dacă și-ar fi rostit cuvîntările „într-o limbă neînțeleasă de popor", greu s-ar putea explica fenomenala audiență pe care a avut-o la mulțimile de români ar- deleni și bănățeni. ²¹ C. Daicoviciu, Șt. Pasca, V. Cheresteșiu, T. Morariu, op. cit., p. 165. https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 395 din partea memorialistică a cronicii prezintă atît un interes documentar (datele despre viața lui „sînt foarte bogate, unele unice, neutilizate încă de istorici"²²), cît și unul privind modalitățile de expresie folosite de scrii- tor spre a da un plus de atractivitate lecturii. Nefiindu-i contemporan, cronicarul se folosește de rememorările celor care l-au cunoscut direct, pe un traseu întortocheat pornind din Carlovăț, la Novi Sad și apoi prin Banat, către Lipova și sudul Ardealului și iarăși retur, prin Banat pînă cînd i s-a pierdut urma, probabil la Roma, răpus de adversarii săi întru confesie. De la intrarea pînă la ieșirea din scenă a acestui protagonist, cititorul este cucerit atît de ineditul situațiilor, dar mai ales de diversitatea componentelor ce structurează un potret de excep- ție în întreaga economie a cronicii. în acest sens, un prim grupaj de ele- mente (descriptive) trasează conturul apariției fizice a personajului prin cîteva tușe de factură naturalistă: „un călugăr urît în cap și în picioare (...), cărunt, slăbit, fără dinți în gură (...), ruptură bărboasă, bătrînă, uscată (...), cu o rasă cîrpită, în opinci, fără de obieăle, căciulă călugărească ploști- tă (.. .), cu curea reă încins" (185—187). Cercul trăsăturilor ce configurează portretizarea se lărgește treptat prin alte detalii sesizate, de asemenea, de anumiți martori oculari: „Nu mîncă, nu bea, decît după ameazi, la chin- die, scoțînd din sân săculețu cu lintea și olcuța mică, în carea 9 grăunță de linte cu apă fierbea, zeama o sorbea, boabele cîte unu rumegînd le înghițea" (186). Precaritatea acestei înfățișări (ce depășește pitorescul, atingînd marginile grotescului) nu e gratuită, dimpotrivă, scriitorul pre- gătind, de fapt, terenul pentru receptarea (prin contrast) a suitei de sur- prize menite, în globalitatea lor, a configura fațeta morală (cea mai im- portantă) a portretului. Și chiar din primul episod, petrecut la Carlovăț, relatat de un copărtaș la eveniment (Vichentie Popovici) se arată și cea dintîi surpriză: „Ruptura de pustnic" face o primă demonstrație a cali- tăților sale duhovnicești, încît însuși mitropolitul, impresionat, „dreapta pustnicului au sărutat-o. Noi ne mirarăm și sărutînd crucea, și noi mîna i-am sărutat" (185). Drept urmare, „el cu slobozenia mitropolitului, cu preoți ceteți, nu numai prin Carloveți și Novi Sad, ce și la Temișoara, în Banat, au venit și de la Logoj — (cu petrecători) —, pe la Dobra în Ardeal au trecut" (185—186). Prezența sa (prin 1745) pe traseul respectiv, cînd conflictul religios era declanșat, a polarizat interesul neuniților îndeosebi pentru predicile sale ce sfătuiau ca, pe lîngă respectarea consecventă a canoanelor ortodoxe, să nu dea ascultare apelurilor de convertire la cato- licism: „Popii uniți să nu-i amăgească a creăde în papa de Roma, că uniții cred" (186). Reușește să impresioneze (din admirație a fost numit „sfîn- tu Nichita sau Nicodim"), poate nu prin darul oratoric, ci mai ales prin ideile enunțate, încît se adună „întîi sute apoi și mii de oameni la el (...), mii de oameni și copii îl petrecea, flămînzi cu el umbla, și ce zicea, asculta, să țină minte: legea pravoslavnicească, dar nu a papii, să-și țină" (186). La aceste impresionante manifestări de masă, în esență îndreptate împotriva uniților, autoritățile nu puteau rămîne pasive, dimpotrivă, ac- ționează, înfruntarea între exponenți fiind relatată printr-o sumară, dar sugestivă distribuire scenică, cu reverberații pompte în rîndul mulțimii: „Carea auzind episcopu uniților, loan (:Inochentie Clain, liber baro, ru- ²² Damaschin Mioc, op. cit., p. 34. https://biblioteca-digitala.ro 396 Petru Călin mân), viind a-1 vedea cine-i și ce vorbeăște, îl află în mijlocu mulțimii învățînd. Și episcopu i-au zis: Tu, ursule din munți, ce-ai căutat aicea vei afla, eu te voi învăța! [Ce turburi creștinii, turma mea?] Călugăru au zis: Macar zici mie ursu, eu nu sînt, dar tu ești rău lup, supt peăle de oae și minei oile. Și zicîndu-i vlădica că-i cîine spurcat începură oamenii a sudui pre vlădica de suflet, de leăge. îndărăt de-aci, că aci cu petri te ucidem și te mincă cîinii! Să știi că nu ne scapi! Episcopu, suindu-să în hinteu cu 6 cai, acas în Fogoraș au fugit, cu expres la guberneum au înștiințat ce s-au întîmplat, în ce chip [pre călugărul] din Ardeal să-l scoată" (186). Aici, de menționat că atitudinea partizană a cronicarului nu-i permite să înțeleagă, nici aposteriori, rolul complex, în esență pozitiv, al lui Inocen- țiu Clain în viața culturală și politică a românilor ardeleni. După ce „viind hinteu cu 6 cai și 10 husari (...) cu slujitoriu său cu cinste din Ardeal afară l-au scos", își continuă cu succes amplificat tur- neul său apostolicesc în Banat, ajungînd la Lugoj, unde „norod din Me- hadia, Rușava și din sate a-1 vedea și a-i blagoslovi au alergat, pi la Timi- șoara păn la Lipova l-au petrecut" (186). Ajunși aici, relatarea atinge o nouă cotă în portretizarea faimosului personaj; condiția sa cvasiterestră de pînă acum este înlocuită cu aura făcătorului de minuni, demonstrînd a fi posesorul unei puteri miraculoase: „în Lipova mai șezînd, o cruce mare de lemn or făcut-o cu el și pre o coaste de deal, săpînd groapă, au înfipt-o, apă de supt cruce au fîntînit și multe boale au tămăduit" (186— 187). Și în pasajul următor, Stoica se întrece pe sine, realizînd o imagine cinetică printr-o tehnică demonstrată și în alte pagini — cea a acumulării de verbe —, subliniind astfel prosternarea mulțimii în fața hipnotizorului misionar: „Pin Vinga la Pacăți, pustă 3 000 de țărani cu coasăle a cosi veniți, tot ciopoare nainte alergînd, coasele lepădînd, înainte îngenun- chea, să închina, îi blagoslovea, mîna îi săruta și iar fuga cu coasăle înainte alerga, cădea, iar alerga, păn la Lipova" (187). în sfîrșit, după in- tercalarea altor relatări, cronicarul revine asupra protagonistului său, de- stăinuind întortocheatele demersuri făcute spre a da din nou de noi dovezi referitoare la destinul acestuia. Ultimele mărturii sînt extrase din eva- nescente aduceri aminte, evocarea scoțînd, treptat, din legendă o imagine vie, cu reliefuri și lumini, conturată printr-o modalitate predilectă ce so- licită vizualul — montajul scenic. Scriitorul reconstituie o reîntîlnire a „sfîntului Nicodim" cu cîțiva consăteni de-ai săi, militari ce se întorceau din Italia, astfel avînd un bun prilej de a demonstra faptul că, deși acest apostol cu o vogă formidabilă era la origine .doar un simplu țăran, calită- țile sale duhovnicești sînt reconfirmate, nu numai de persoane necunoscute sieși, ci în egală măsură, și de aceia ce proveneau din același sat, fără a-i destrăma, deci, aura de mister. Scena este schițată pornind de la un punct sobru, către un moment de recunoaștere, de revelație cu impuls melodra- matic, într-o dialogare concentrată, devenită, în final, percutantă. Ultimul pasaj este un moment de glorificare aureolică a personajului condus, acum, sub escortă la Roma (unde va sfîrși). Pasajul merită să fie reprodus pentru dibăcia scriitorului de a configura atmosfera apreciativ-com- pătimitoare, acoperind suprafața de la recunoaștere, la despărțire: „Ei le- pădînd săbiile, pălăriile, feciorii chiverile, el coborîndu-să jos, ce sărutări, ce lacrămi cu tînguiri, pre ei sărutîndu-i, ei pre el, și țoalele și picioarele lui. Doao ceasuri cu ei aci, toate călătoriile lui la Ierusalim și altele, și de https://biblioteca-digitala.ro Viziune și expresivitate 397 Ardeal, cu episcopul uniților ce-au avut, carele e în Roma și cum pre el cu hinteu așa de-acolo la Beci, și acuma așa și pre mine la papa în Roma mă duc, să știți. Văitîndu-să așa toți, văzînd tălianii pre moșu plîngînd, pre mai mulți ofițiri și atîția soldați adunați, cu capetele descoperite și fără arme, plîngînd, și ei mulțime au venit și, îngenunchind, l-au sărutat, încă și husarii petrecători au urmat și în așa tînguiri, blagoslovindu-i pre toți, s-au despărțit." (187—188). Așadar, abordarea în cronică a problematicii referitoare la respectivul conflict religios nu se face în manieră savantă, cu dezbateri teoretice vi- zînd mai multe piste de analiză și nici schematizat, sec și neinteresant, expediat. Din cunoscuta-i vocație didactică, cronicarul adoptă, prioritar, ca modalitate, plasticizarea, ilustrarea pe viu a ideilor emise de pe o plat- formă partizană, cel mai la îndemînă fiindu-i, după cum rezultă din cele de mai sus, portretizarea. Modalitatea îi permite autorului să amplifice aria argumentării atitudinii sale comunicate explicit, ori implicit, să sti- muleze afectiv cititorul pînă la supralicitare. în tratarea problematicii se reconstituie, cu mijloace mai mult sau mai puțin convingătoare, două portrete: cel al lui Atanasie Stoica și respectiv cel al călugărului Visarion Sarai, zis sfîntul Nicodim. De observat că, între cele două personaje se stabilesc, subtil, cîteva similitudini, se realizează o anumită intersectare a traseelor biografice și, concomitent, sugerarea unei paralele între cele două destine dominate de același ideal etic. Astfel, cu semnificație aparte este faptul că ambele personaje și-au întărit convingerile prin contactul direct cu Țara Românească, cronicarul sugerînd, deci, că unul din obiectivele pledoariei sale în aceste demersuri ar fi coeziunea, unitatea spirituală a românilor. Din cele analizate pînă aici, este evident că Nicolae Stoica de Hațeg privește conflictul religios în discuție doar dintr-un singur unghi, din perspectiva unei singure părți a baricadei, fără a vedea și cealaltă dimen- siune, de profit cultural cu cunoscutul său reflex benefic în plan național. Desigur, fenomenul istoric respectiv a avut o desfășurare complexă, „în vălmășagul discuțiilor necontenite — cum semnala Nicolae lorga —, în focul luptei fără odihnă, ideile se ascuțesc, caracterele se întăresc, senti- mentele se fanatizează. Prin exagerație și fanatism, ca și prin adevăr și iubire de neam biruința se cîștigă de data aceasta."²³ Aceste cîteva pagini au încercat să evidențieze, prin sistematizare, pe de-o parte, și prin detaliere, pe de alta, că această importantă lucrare din istoriografia iluministă românească (CRONICA BANATULUI) oferă, pe coordonatele tematice enunțate, nu numai un valoros izvor documentar pentru istoria Banatului, ci și o interesantă paletă de modalități expresive care, slujind comunicarea unui evantai de idei, confirmă (în ciuda unor aspecte lingvistice astăzi depășite) preocuparea cronicarului de a adopta o strategie estetică spre a amplifica interesul pentru lectură. PETRU CALIN ²³ N. lorga, Istoria literaturii românești, III, partea întâia, ediția a Il-a, Bucu- rești, 1933, p. 69. https://biblioteca-digitala.ro 398 Petru Călin VISION ET EXPRESSION DANS „CRONICA BANATULUI" DE NICOLAE STOICA DE HAȚEG (Re sume) Cette etude essaye mettre en evidence (par sistematisation, d’une part, et par detailler, d’autre part) la modalite dans laquelle Nicolae Stoica de Hațeg trăite, en Cronica Banatului, deux aspects thematiques importants: la vie des haîdouks et, respectivenient, le conflit religieux de Transilvanie (le XVIIPfe siecle). Par l’analyse effectuee, l’auteur de cette etude demontre que cet important ouvrage de l'historiographie roumaine, en depit de quelques particularites linguistiques aujourd’hui vetustes, contient, sur ses coordonnees thematiques enoncees, une valeureuse source documentaires pour l’histoire de Banat et, en meme temps, Une importante palette de modalites d’expression qui, servant la communication d’un eventail d’idees, contribuent a augmenter l’interet pour la lecture. https://biblioteca-digitala.ro INFORMAȚII DOCUMENTARE DESPRE UZINELE DIN REȘIȚA. 1814—1815 în timp ce ultimele evenimente ale războaielor napoleoniene se des- fășurau pe marile cîmpuri de luptă europene, statele beligerante¹ făceau mari eforturi în direcția revitalizării economiilor lor. Casa de Habsburg, unul din principalii adversari ai lui Napoleon, a încercat și ea să învioreze economia provinciilor pe care le stăpînea. A acordat o atenție deosebită Banatului și bogățiilor sale naturale, peste care stăpînea de aproape un secol. Așezările montanistice au fost inspectate periodic. Erau criticate stările de lucruri negative, luîndu-se măsuri pentru înlăturarea neajun- surilor. Uzipele reșițene au fost inspectate anual de către autoritățile montanistice superioare. Cu această ocazie au fost redactate „protocoale¹¹ (de ex. la 11 mai 1813, la 2 nov. 1814, la 23 iunie 1815)², care ne oferă informații interesante despre industria reșițeană a vremii. Un asemenea „protocol" a fost redactat, după cum am spus mai sus, la 23 iunie 1815: „Protocoll dt. Reschitz am 23 ten Juny 1815. In Betref des kiinftigen Manipulations Betriebes der Geschăfts Verfuhrung und anderer vorgekommener Gegenstănde"³. Ședința în care a fost adoptat protocolul s-a desfășurat sub conducerea directorului Tezaurariatului transilvănean și al Direcției Miniere Bănățene, Prokop Lhotka von Zmis- low. Au participat: asesorul c.c. la D.M.B. și administratorul șef al topito- riilor, Leopold Seymann, asesorul c.c. la D.M.B. și contabilul Michael Fritsko, administratorul topitoriilor și al ciocanelor din Reșița, Franz Johann Plasch, urmașul lui Pachmann în această funcție, controlorul Mihai Mihailovici, șeful ocolului silvic, Franz Xavier Loidl, șeful topito- riei și al turnătoriei din Reșița, Gottlieb Weland, șeful ciocanului de la Văliug, Joseph Lucas și brigadierul silvic Adam Otter⁴. Aceștia au discu- tat următoarele probleme cuprinse în textul protocolului: modul în care — ¹ In 1793 uzinele din Reșița au livrat Curții napolitane 20 000 de proiectile de tunuri. Mai tîrziu, în timpul războaielor împotriva lui Napoleon, au furnizat ar- matei habsburgice mari cantități de materiale de război (tunuri, ghiulele etc.). Vezi, ing. Ion Păsărică, Monografia uzinelor de fier și domeniilor din Reșița și frumusețea naturală a împrejurimilor, ed. a 2-a, București, 1935, p. 13; Direcția Generală a Arhivelor Statului București, Colecția de microfilme, fond Austria, rola 214, c. 486. ² Protocoll dt. Reschitz am 23 Jun (1)815, A.M.J.R., doc. nr. 1044. ³ Ibidem. ⁴ Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 400 Rudolf Grăf au fost îndeplinite prevederile protocoalelor din 11 mai 1813 Și 2 nov. 1814; exploatarea minereului de fier; activitatea furnalelor; transportul minereului de fier; activitatea forjei; forja de cuie; concasorul pentru zgură; sistemul forestier și cărbunăritul; situația depozitului de minereu de fier; starea caseriei; magazia; lada frăției; caseria bisericii romano- catolice din Văliug; caseria bisericii ortodoxe din Văliug; verificarea celor care primeau ajutoare; repararea clădirilor; funcționarii; chestiuni poli- țienești; diverse; cereri⁵. Redăm în continuare acele părți ale protocolului care analizează situa- ția celor mai importante sectoare de activitate ale uzinelor din Reșița: exploatarea și transportul minereului de fier, furnalele, forjele și conca- sorul pentru zgură. în anexă reproducem textul original al fragmentelor amintite. Minereul de fier era extras în minele de la Ocna de Fier⁷, din „munții Moraviței“, care aparțineau, din punct de vedere administrativ, de Ofi- ciul Minier Dognecea. Cantitatea de minereu de fier necesară a crescut pe măsură ce alături de vechea consumatoare, uzina metalurgică din Bocșa, a apărut în 1771 și s-a dezvoltat apoi uzina din Reșița. Exploatarea era mult sărăcită, în momentul încheierii protocolului trebuind să se renunțe la unele din punctele de lucru. Aceasta cu atît mai mult cu cît extragerea minereului în cerime era foarte costisitoare, iar minereul de fier amestecat cu ganga din gneis și granat era foarte dur, ceea ce a avut ca urmare obținerea, prin topire, a unui fier de proastă calitate. Zăcă- mîntul din culcuș putea fi exploatat mai ușor și cu o rentabilitate mai mare. în acest caz, cînd minereul de fier se afla în roci mai puțin dure, devenea necesară armarea galeriilor, procedeu costisitor fără de care era imposibilă înaintarea exploatării la adîncimi mai mari⁸. în anul 1815 la Ocna de Fier fuseseră deja săpate mai multe galerii unele sub altele⁹. Comisia care a inspectat uzinele a apreciat că în condițiile în care, la o funcționare neîntreruptă a celor două furnale din Reșița erau nece- sare anual 64 000 de măji¹⁰ de minereu de fier, acesta mai putea fi exploa- tat la Ocna de Fier cel mult 150 de ani, perioadă care putea fi extinsă la 200 de ani, dacă s-ar lua în considerație și minereul de fier din alte zone ale Banatului. Acesta a fost motivul pentru care a fost luată în discuție ⁵ Ibidem. ⁶ Pe teritoriul țării noastre zăcămintele de minereu de fier au un conținut mediu de fier de 32—33%. Zăcămintele de la Ocna de Fier erau de origine mag- matică, mineralizate ca siderit și ankerit, mai puțin ca limonit, cf. Din istoria metalurgiei românești, volum întocmit de un colectiv coordonat de Prof. dr. ing. losif Tripșa, Editura tehnică, București, 1981, p. 80. ⁷ A.M.J.R., doc. nr. 1044, Protocoll... ⁸ Intr-un raport întocmit deja în ianuarie 1805 de către Cari Freiherr v. Pod- manitzky, comisarul aulic, consilier minier și șef provizoriu al Direcției Miniere, de topografii minieri Gerubel și Anton Franzenau se afirma — în urma inspecției făcute la minele din Dognecea — că în Banat există prejudecata conform căreia minereurile se află la o adîncime de cel mult 70 de clafteri (132,72 m), motiv pentru care nu se încearcă exploatarea minereurilor la adîncimi mari, cf. Shilde- rung des Zustandes und der bergmănnischen Aussichten des Dognatschkaer Bargbaues..și hărțile anexe, A.M.J.R., doc. nr. 274. ⁹ A.M.J.R., doc. nr. 1044, Protocoll... ¹⁰ 1 majă = 56 kg. https://biblioteca-digitala.ro Informații documentare despre uzinele din Reșița, 1814—1815 401 problema exploatării fierului la Rusca Montană¹¹. Același scop l-a urmă- rit și sarcina dată conducerii uzinelor din Reșița de a continua analizele efectuate asupra minereului de fier descoperit la Rîul Alb — lingă Re- șița — și de a căuta o soluție în vederea valorificării acestuia. în același timp s-a indicat uzinelor reșițene să continue prospectările în zona dealu- rilor Carașovei¹². Minereul de fier exploatat la Ocna de Fier era transportat de către un „arendator" cu ajutorul a două căruțe cu cai și patru care cu boi în schimbul unui preț de cărăușie fix. Deoarece mijloacele de transport de care dispunea „arendatorul" erau insuficiente, la transportul minereului erau folosiți și supuși camerali despre care protocolul afirmă că „erau întrebuințați cu mai mult folos la transportul mangalului". Supușii ca- merali erau tocmiți în mod abuziv de către „arendator" în interesul său propriu, astfel că s-a dispus conducerii uzinelor de a pune capăt acestei stări de lucruri, urmînd ca transporturile camerale să fie întrebuințate doar în interesul erariului¹³. în 1815 existau la Reșița două furnale înalte. Primul funcționase ne- întrerupt din 26 august 1814 pînă în 13 ianuarie 1815, deci timp de 141 de schimburi. în cel de al 141-lea schimb a fost oprit pentru a fi reparat, fiind repus în funcțiune în perioada în care uzina a fost inspec- tată de comisia amintită. Furnalul nr. 1 a produs pe parcursul anului 1814, 9 939 de măji și 50 de funți de fontă, la un preț de cost de 1 florin 7 3/4 crețari maja. La acest furnal existau mari pierderi de metal, fiindcă se produceau mai multe piese turnate de dimensiuni mici decît de dimensiuni mari. Faptul a avut ca urmare recomandarea insis- tentă a comisiei de inspectare de a se reduce pierderile de metal la acest furnal. între 16 aprilie și 20 decembrie 1814, timp de 222 de schimburi a funcționat fără întrerupere și cel de al doilea furnal. A fost oprit la 23 decembrie 1814. Reparat, a fost repus în funcțiune la 20 mai 1815. ¹¹ La Rusca Montană a fost pus în funcțiune primul furnal în anul 1829 în timp ce la Ruschița funcționa un furnal deja din anul 1828, cf. Din istoria meta- lurgiei, românești, p. 81. Exploatarea minereului de fier a început în spațiul Mun- ților Poiana Ruscă deja la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Prelucrarea lui s-a făcut în mici întreprinderi din apropiere: Luncani, Toplița. La Oțelu Roșu au apărut primele ateliere de prelucrare a fierului în anul 1795, cf. Mărgan Serafim, Popescu Dan, Mărgan Silvia, Uzina Oțelu Roșu, 1796—1971, studiu monografic, 1971, p. 7, 17. ¹² A.M.J.R., doc. nr. 1044, Protocoll... ¹¹ Următoarele comune aveau obligația de a pune la dispoziția uzinei cărăușii Reșița Română (115), Terova (60), Doman și Cuptoare (99), Tîrnova (209), So- ceni (126), Delinești (167), Apadia (70), Valeadeni (76), Brebu (213) și Zorlențu Mare (421), cf. Mțhalik Săndor, Resicza jelene es multja, Resiczabănya, Hungaria — Konyvnyomda (Weiss A.), 1896, p. 130. Mangalul necesar era adus tot cu aju- torul transporturilor camerale la prețul de transport fix de 1 fl. 23 cr. măsura. Se pare că supușii camerali erau destul de interesați de această activitate. într-un document adresat de Direcția Minieră Bănățeană conducerii uzinei din Reșița, se cerea acesteia ca, în urma numărului mare de cărăuși care s-au oferit în mod voluntar pentru a transporta 8 090 de măsuri de mangal rămase de transportat (1815), să încerce în anii următori angajarea cărăușilor în funcție de prețul la care acceptau să lucreze, încercînd astfel să obțină un preț cît mai scăzut pentru măsura transportată, care să țină seama de nivelul prețului din anul respectiv, cf. A.M.J.R., doc. nr. 1498. 26 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 402 Rudolf Graf Producția de bare de fontă — 10 041 de măji în 1814 — a fost satisfă- cătoare. In schimb,, a produs nemulțumiri faptul că atît barele de fontă albă, cît și cele de fontă cenușie aveau o grosime prea mare. S-a cerut conducerii uzinelor să producă mai multă fontă albă și, în special, bare de fontă mai subțiri¹⁵. La turnătorie se produceau în special sobe. Nici ele nu corespundeau calitativ. Erau turnate foarte gros, cu mari pierderi de metal, datorate în special îmbinării defectuoase a părților componente ale pieselor. We- land, șeful atelierului, a pus neajunsurile amintite pe seama calității slabe a nisipului. I s-a cerut să acorde o atenție mai mare economisirii de metal la turnarea pieselor, preciziei și aspectului acestora. Totodată i s-a ordonat să se deplaseze la Lipova pentru a verifica dacă nisipul de acolo este mai fin și deci mai bun pentru turnare. La forjă funcționau patru ciocane cu vetre de afinare care prelucrau barele de fontă realizate de furnale, producînd în 1814 4 290 de măji de fier forjat la prețul de 3 florini 34 creițari maja. Calitatea barelor de fier forjat era inferioară aceleia de la alte uzine metalurgice din Banat. ¹ Nemulțumiri a produs și faptul că forja nr. 2 era scoasă din func- țiune, necesitînd reparații serioase¹⁶. Situația era cu atît mai supărătoare, cu cît în momentul acela desfacerea fierului forjat era foarte favorabilă. Tot cu bare de fontă produse la Reșița funcționa un ciocan și la Vă- liug, condus de Joseph Lucas. Aici s-au produs în 1814 1 803 măji 2 funți de fier forjat. Și clădirea acestui atelier necesita reparații. Forja pentru scule și sape producea fier forjat pentru scule, unelte, piese semifabricate și finite¹⁷. Producția forjei s-a ridicat în 1814 la 237 de măji și 46 de funți. ¹⁴ In 1778 s-au produs la Reșița 152,7 tone de fontă; în 1814, 1118,9 t. în 1885 46 500 t., cf. Din istoria metalurgiei românești, p. 81; A.M.J.R., doc. nr. 1044, Pro- tocoll... V Datorită durității sale fonta albă este mai greu de prelucrat. Din ea se obținea fier forjat și oțel. Fonta cenușie, numită fontă de turnare se prelucra mai ușor, putînd fi turnată în forme, obținîndu-se astfel diferite piese turnate, cf. Brockhaus’ Konversations Lexikon, vierzehnte vollstănige neubearbeitete Auflage. Bd. V. F.A. Brockhaus, Leipzig, Berlin und Wien, 1898, p. 826. ¹⁶ S-a făcut propunerea de a muta ciocanul pentru unelte în locul celui pentru șine, ba chiar de a-1 desființa. Comisia a hotărît menținerea lui în stare de funcționare separîndu-1 însă de furnal și turnătorie: Ea și-a motivat hotărîrea arătînd, pe de o parte, că în ultimii șapte ani ciocanul pentru unelte a adus un venit de 7 815 fl. l*/z cr. și pe de altă parte că în condițiile în care acest ciocan este singurul din Banat, desființarea activității sale ar avea ca urmare achizițio- narea — spre rușinea bănățenilor — a produselor pe care le-ar putea produce cu ciocanul amintit din alte regiuni, și cu mari cheltuieli: „und da dieser Hacken- hammer in denen banater Eisenwerken der einzige ist, welcher nicht nur fur die hierlăndigen Eisen und Kupferwerken, sondern zum Theil auch fiir das Land, den erforderlichen Schantzzeug, und seinen Zeugsorten zu liefern hat, ohne wel- chen diese Erfordernisse aus entfernteren Gegenden zur Unehr der banatischen Eisenwerker mit bedeutenden Transportkosten beygeschaffet werden miissten, so wird es dringend nothwendig, denselben noch ferner beyzubehalten**. A.M.J.R., doc. nr. 1497. ¹⁷ Ibidem. S-a ordonat construirea boitei forjei din bare de fier turnate și ri- dicarea de noi piloni de susținere din fier. https://biblioteca-digitala.ro Informații documentare, despre uzinele din Reșița, 1814—1815 403 Forja de cuie producea 20 de categorii de cuie cu 11 muncitori. Clă- direa atelierului forjei pentru cuie era și ea într-o stare avansată de ruină¹⁸. Concasorul pentru zgură cu 6 concasoare a produs în anul 1814, 1 297 de măji de zgură mărunțită și spălată. Se preconiza mărirea întregii instalații cu încă 3 sau 6 concasoare, pretinzîndu-se în același timp perso- nalului o atenție mai mare în depistarea bucăților de fier din zgură. Din datele oferite de documentul prezentat: o producție de 19 980 de măji 50 de funți (1 118,90 tone) de fontă la cele două furnale, 4 527 de măji 104 funți (253,57 tone) de fier forjat la forjele din Reșița, 1 803 măji 2 funți (100,96 tone) de fier forjat la forja din Văliug, deci o producție totală de 6 331 de măji 6 funți (354,53 tone) de fier forjat pe anul 1814, în condițiile în care uzinele au suportat în anul respectiv cheltuieli în valoare de 45 154 de fl. 56 1/2 de cr.¹⁹, reiese că activitatea siderurgică cunoaște în jurul anilor 1814—1815 o amploare destul de modestă. Motiv care a determinat autoritățile montanistice să ia o serie de măsuri de redresare a situației în anii următori²⁰. RUDOLF GRAF ANEXA 3. Eisenstein Bergbau Der dermalen fiir Rechnung Reschitza betrieben werdende Eisenstein Bergbau welcher sich in dem zu Dognatschka gehorigen Morawitzaer Gebirg befindet wurde schon von Bogschan aus, als năher gelegen, befahren, und dessen Verhalten, so wie kunftige Dauer beurtheilet, und es werden die deshalb erhobenen Ansichten, zur Kenntniss fur Reschitz, auch allhier eingeschaltet. ¹⁸ A.M.J.R., doc. nr. 1044, Protocoll...; 200 de ani de construcții de mașini la Reșița, 1771—1971, voi. I, colectiv de autori sub redacția lui Silviu Bordan și George C. Bogdan, Reșița, 1971, p. 56. ¹³ A.M. J.R„ doc., nr; 1044. Cheltuielile de regie s-au structurat în felul următor: Cheltuieli pentru birouri ................. 1 340 fl. 9'/₂ cr. Cheltuieli pentru clădiri noi................. 4 377 fl. l'/a cr. Cheltuieli pentru repararea clădirilor . . 11 286 fl. 19³/< cr. Salarii............................................ 12 071 fl. 25V₂ cr. Chirii ................................................ 72 fl. Pensii și „provizii¹*................................ 211 fl. 43 cr. ■ Alte cheltuieli.................................... 11 596 fl. 17*h cr. Cheltuieli pentru robota efectuată la că- răușia fierului................................. 2 300 fl. Total .............................. 45 154 fl. 56l/₂ cr. Vezi și M. .Sândor, op. cit., p. 131, ing. Ion Păsărică, op. cit., p. 13, care, amîn- doi, redau o parte din informațiile cuprinse în documentul prezentat, fără a indica însă sursa foiosită. ²⁰ ing. Ion Păsărică, op. cit., p. 12; 200 de ani..., p. 56. în anul 1816 a fost construit un al treilea furnal și o magazie pentru mangal și minereuri la prețul de 32 255 fl. și 23 de creițari. 26* https://biblioteca-digitala.ro 404 Rudolf Graf Wăhrend einen Zeitraum von 60 Jahren, in welchen anfănglich nur fiir Bog- schan allein wenig Eisenertz nothwendig war, bis zum Jahr (1)771 wo Reschitz im Hochofen Roheisen zu erzeugen, in sogenannte Gănse zu giissen, und Artillerie Gusssorten zu formen, angefangen hat; als spăter im Jahr (1)782 zu Bogschan und Reschitza ein zweyter Hochofen erbauet; als ferner im Jahr (1)800 die Flossen Erzeugung in einen der Hochofen zu Bogschan und Reschitz in Ausiibung gekom- men, und die Flossen Zerrenmanipulation angefangen worden ist, hatte man anfănglich weniger, dann immer mehr Eisenertz zu verschmelzen nothig gehabt. Die daduich bis nun vom Tage aus am Ausbeissen, mit Hilfe bescnwerlichvr Abraumungen, am Hăngendstreichen entstandenen Verhau, sind nun schon sehr betrăchtlich, und man gerieth auch schon in bedeutende Beschwernisse, wegen welcher manche Eisenertz Anbruche stehen gelassen werden miissten; besonders, weil ausser der kostspieligen Gewinnung das Eisenertz mit der Gangart aus Gneiss und Granat gemengt sehr fest, und ărmer war, ein unerwiinschtes Schmelzen ver- ursachte, und schlechteres Eisen gegeben hatte. Das am Liegendstreichen sich befindende zweite Eisenerzlager ist zwar stets leichter zu gewinnen gewesen. auf welchem sich auch gegenwărtig am nutzbring- lichsten verhauet wird; nur tritt der Umstand ein, dass da, wo der Eisenstein in milderen Gesteinlagern vorkommt, und sich das Eisenerz leichter gewinnen lăsst, viele Zimmerung verwendet werden muss, und in mehreren Teufe, noch mehrere Belăstigung zu ertragen seyn wird; gleichwie auch, bey der Briichigkeit des Ge- birges, keine Abraumung in eine grossere Teufe zu wagen, thunlich ist, und deshalb dermal schon mehrere Stollen unter einand angetrieben werden miissen. Diese bisherigen Erfahrung und Uberzeugung, verglichen mit der, fiir eine jărliche Verschmelzung mit beiden in unterbrochenen Betrieb zu erhaltenden Schmelz- ofen, ausfallenden Erforderniss von 64 000 Ctr. Eisenerz, lăsst abfolgern, dass die weitere Dauer der dermal entblossten Eisenertz Anbruche kaum mehr dann 150 Jahre abzusehen ist, und dass wenn gleich nach der hie und da in einigen Gegenden aufgefundene Eisenstein zu Hilfe genommen wird, dennoch die Ausdauer des hierendes im Gebirge sein mogenden Eisenerzes schwerlich 200 Jahre wird beste- hen konnen. Deshalb wurde allhier mit Zuzug der iibrigen Eisenwerks Vorgesetzten eine Finaliiberlegung gepflogen, und es wird sodann allerhochsten Orts besonders vor- geleget werden, in wie weit etwa zu Husskberg dermal die Eisenerzeugung in Betrieb zu setzen thunlich seye, un durch Măssigung der diesseitigen Eisenerzeugung zum Behufe der eigenen Bogschaner, Frantzdorfer und Csiklovaer Werker lănger ausdauern und mit denenvorgerichteten Werkstătten die vorhandene fur fortwăh- rende Zeiten zureichende Holtzung, benutzen zu konnen. Diesem Endzweck noch sicherer zu begriinden, wird daher das k. Verwesamt angewiesen, den in Reu Albu schon entdeckten Eisenstein, wovon bereits mehrere Hundert Ctr, aufgesammelt sind, durch zu unternehmende Proben noch weiters zu versuchen, auf welche Weise derselbe, wenn nicht fiir sich, doch etwa im Verhăltniss mit andern gemischt, 2U benutzen wăre. Auch wird das k. Verwesamt aus eben dieser Folge, in denen Karaschowăer oder nicht sehr weit entfernten anderen Gebirgen Schiirfungen auf Eisenerze unter- nehmen miissen, um in der Vorzeit auf eine, wenn nicht immerwăhrende doch langer dauernde Begriindung des Bestandes hierlăndiger Eisenerzeugung zuwirken. 4. Eisensteinfuhrwesen Durch den vormaligen Arrendator wird mittels 2 Pferds und 4 Ochsenziigen dermal noch einen quartalig regulirt werdenden Fuhrlohnspreis nebst bey aber auch noch durch Ca[mer]al Unterthanen der erforderliche Eisenstein beigefahren. Diesfalls kommt zu bemerken: es schien, dass der Arrendator zu wenig Fuhr- ziige besitze, um das jăhrlich erforderliche Quantum Eisenstein beyfiihren zu kon- nen, weil hiezu auch noch Caal Unterthanen, welche viei vortheilhafter zur Kohl- beyfuhr verwendet werden konnten aufgenommen werden miissen; und da iibri- gens noch in Erfahrung gebracht worden ist: dass der Arrendator zu seinen Gunsten zum Eisensteinfiihren Caal Unterthanen verdiinget, so erhălt das k. Verwesamt den Auftrag diese uneigentliche Gebahrung nicht zuzulassen sondern derley Caal Fuhren zum Nutzen des Arariums zu verwenden. https://biblioteca-digitala.ro Informații documentare despre uzinele din Reșița, 1814—1815 405 5. Eisen Schmelz Manipulation 1. Hochofen Derselbe ware zuletzt von 26 August (1)814 bis 13® Jăner (1)815 in Operazion, und musste in der 141 Schicht wegen zum Teii ruinirter Stellung, grosstentheils aber wegen beschădigten Ziiegelstein ausblasen, ist aber nunmehr, da die reparirte Stellung hinlânglich ausgwărmet, und die iibrigen Gehewerksreparationen vollstăn- dig bewirket worden sind, wieder in Umtrieb gesetzet worden. Hierbey ist zuzumerken: dass die Erzeugung an Roh- und Brucheisen im Ver- lauf dieser Schmelz Campagne noch immer ein drittel des ganzen und dariiber betragen hat, wo dessen Erzeugung nur den fiinften Theil betragen solite, und obgleich, wie es einzusehen ist, bey hăufiger Ausfertigung kleiner Gusswaaren, bey welchen auf einen Ctr. abgegossenen Eisen mehr Brucheisen durch Eingiisse als bey grossen Sorten abfăllt, die Brucheisenerzeugung vermehret werden miisse, so muss demnach dem k. Verwesamt aufgetragen werden sich hinkiinftig moglichst zu bestreben, den so hăufigen Abfall an Brucheisen sorgsamst vermeiden^ zu suchen. . 2. Flossofen. Im Jahr (1)814 ware solcher von 16 April bis 23 Dezember somit durch 222 Schichten in ununterbrochenen Betrieb; dermal ist derselbe mit 20® May (1)815 wieder in Manipulation gesetzet worden, und wird nun erst einen vortheilhafteren Manipulationsausfall in der Folge gewăhren. Wie in den Visitationsprotocoll von lle May (1)813 zu ersehen ist, so hătte man damal Ursache iiber die zweckmassige Erzeugung des Flosseneisens die Zufrie- denheit zu ăussern, sehr unlieb aber ware gegenwărtig wahrzunehmen, dass so- wohl die weissen als graue Flossen grosstentheils sehr dick erzeuget werden; dem Verwesamt wird daher erinnert, dasselbe habe sich zu bestreben kiinftig mehr weisse, und iiberhaupt diinnere Flossen zu erzeugen, welche letzteres durch Vergros- serung des Flossenbettes und dessen vom waagrechten mit einen angemessenen Fall abweichender Verrichtung zu erzielen moglich ist; weil das Eisen schnell auslaufen kann. 6. Formerey Die Formerey besonders der verschiedenen Oefen Gattungen ist hier dermal so beschaffen, dass selbe noch ăusserst dick in Eisen ausfallen; zu dem mangelt die nothige Reinheit und oftmals auch die genaue Zusammenfiigung der Theile eines Stiickes, so dass auf dem abgegossenen Stiick, ein zu erhobener Rând, von der Zusammenfiigung wahrzunehmen ist, und dadurch an Ansehen verlohren ge- het. Dem k. Hiitten und Formereyschaffer Weland muss daher der Antrag ertheilet werden, alles Bestreben und Aufmerksamkeit anzuwenden, damit die Abformung der Gusswaaren nicht nur schwăcher im Eisen, sondern auch mit mehr Genauig- keit bewirket, und iiberhaupt den ganzen mehr Ansehen gegeben werde; und da von demselben angegeben wird; dass der dermal angewendet werdende Formsand fiir feinere Abformungen nicht tauglich seye, weil derselbe zu wenig zusammenhălt, in der Gegend bey Lippa aber ein besser geeigneter Sand aufzufinden sein soli, so hat der k. Formereyschaffer als Sachkundiger sich dahin zu begeben, um sich von der Richtigkeit zu iiberzeugen, und die Tauglichkeit sonach erproben zu konnen. Ubrigens machet derselbe sowie der k. Controlor Miâlovich die Vorstellung, dass es dem Arario nutzbringender ware anstatt der holzernen Hammergeriiste Zapfen- bănke und kleineren Briicken iiber den Canal, dieselbe von Gusseisen nach und nach herzustellen, und dass die Anschaffung neuer Modelle und Verzierungen nothfalle, da die vorhandenen durch lăngeren Gebrauch schon abgestumpft sind; welchen Antrăgen auch von Commissionsseite beygetretten, und dem Verwesamt bedeutet wird, zur Zeit sowohl die gegossenen Hammergeriiste Stănder und Briik- ken einzufiihren, als auch wegen denen erforderlichen Modellen und Verzierungen der Vortrag an Wohllobl. k. Berg Direction mit einen beygefiigten Verzeichniss zu unterlegen. https://biblioteca-digitala.ro 406 Rudolf Graf 7. Eisenhammer Manipulation Reschitzaer Frischfeuer Manipulationen Dieselben werden mit Roch-Bruch Wasch und Flosseneisen in Operation er- halten. und erzeugen die verschiedenen Gattungen geschmiedtes Eisen nachdem hierauf sowohl, als auch auf die Rocheisen Sorte, aus welcher die Darstellung geschieht, bemessenen Feuer Calo und der Kohlpassirung. Ausser dem dass das hierorts erzeugte Streckeisen gegen andere banatische Eisenwerke minder gelobet wird, war auch wăhrend der Anwesenheit dieser Com- mission sehr unlieb zu erfahren, dass das Hammerwerk Nr. 2 von darum mehrere Tăge mehr ausser Manipulation gesetzt sein wird, weil das einzuziehen nothwendig gewordene Hammergerust da es schon eingesezt werden solite, erst verfertiget werden muss; welcher Zeitverlust gegenwărtig um so fuhlbarer wird, als der Eisenabsatz eben itzt sehr giînstig ist. Besonders hier, wo die mitlere Săule des Hammergeriistes schon vorlăngst untauglich geworden ist, somit einzusehen war, dass ein gantz neues Hammerge- riist einzusetzen nothwendig werden wird, wăre es erforderlich gewesen, das Hammergeriist in Zeiten vorbereiten zu lassen. Es wird sich zwar von dem k. Huttenschaffer Weland, der stets der Manipulation nachsehen, und alle Gebrechen in Zeiten vermittln und selben vorbeugen solie, dahin entschuldiget: dass er dem Kassageschăft wahrend der Abwesenheit des k. Controlors obliegen musste, welches ihm mit Geldiibernahm und Zahlungen meistens beschăftigte; weil es jedoch die Nothwendigkeit erheischet, bey jeden Manipulationswerk das erforderliche Zeug- holz nicht nur mit Vorrath beyzuschaffen, sondern auch vorrichten zu laseen, um bey vorfallenden Auswechslungen schleunig Handanlegen zu konnen, so wird dem k. Verwesamt und besonders denen Manipulations Beamten nachdrucksamst eigebunden, hierauf die nothige Vorsorge zu wenden. Ferner ist die in dem Hammerwerk Nr. 3 ohnehin schadhafte mit Doppelzapfen in Betrieb stehende Doppelwolle welche wegen ihrer betrăchtlichen Lănge mehr Aufschlagwasser erfordert, năchstens abzubauen und davor gleich wie in denen fibrigen Hammerwerken grossttheilig die Vorrichtung bestehet das, mit einer kur- zen Wolle in Bewegung zu setzende Druckwerk vorzurichten; auch sind die Flu- derwerke bey denen Hammerwerken Nr. 1. 3. und 4 zu reparieren, damit selbe das Wasser besser zusammenhalten, und nicht andurch bey dem im Sommer ohnehin eintrettendcn Wassermangl derselben noch mehr schădliche empfunden werde. Frantzdorfer Frischfeuer Allhier werden Flossen von Reschitz mit dem fiir Gattung und Sort des er- zeugten Eisens passirten Feuer Calo und Kohlverbrauch verarbeitet. Da allhier ohnehin eine Auswechslung der Balke nothwendig wird, so sind selbe um so mehr aus dem Grund zu hoben, und mittels einen Druckwerk iiber- sich der Welle vorzurichten, als dieselben, wegen der im Grunde, wo sich solche dermal gleichsam eingegraben befinden, eindringenden Năsse, eher dem Verderben unterliegen miissen. Zeug und Hackenhammer Das bey diesem Hammerwerk aus Roch- und Brucheisen erzeugt werdende Trampleisen, wird auch hier selbst sogleich auf Zeugschmiedeisen, Schantzzeug, Halbe, Ganze und Erlegte Arbeit verarbeitet, wobey ebenfalls die Kohipassierung und der Feuer Calo bemessen sind. Ansicht der Manipulation und dem Gehewerk ist nichts anzumerken; da aber die Trămme, wo solche an der Wasserseite auf der Mauerbank anfliegen, griissten- theils abgefaulet sind, so ist es nothwendig, dem Dachstuhl mit einen Durchzug, und untergesetzten Săulen wieder die erforderliche Festigkeit und fernere Dauer zu geben. https://biblioteca-digitala.ro Informații documentare despre uzinele din Reșița, 1814—1815 407 8. Nagelschmide In dieser von einem Nagelschmidtmeister arrendatorisch besorgt werdender Nagelschmiedte, werden bey 2. Feuern durch 16 Arbeiter 20 verschiedene Sorten Năgl erzeuget; ubrigens wurde bemerket: dass die Essgewolbe sehr schadhaft sind, und dem Einsturtz drohen. Dahero ist angeordnet worden, dieselben, anstatt mit Ziegeln, viei mehr mit gegossenen eisernen Bogen, und untergesetzten eisemen Pfeilern, um zugleich nebst der mehreren Dauerhaftigkeit, auch an Raum zu ge- winnen, herzustellen. 9. Schlackenpoch Mit einer 6 schiissigen Schlackenpoch wurden in dem Jahr (1)814 1297 Ctr. Wascheisen erzeuget; welche Manipulation auch dermal in Betrieb stehet. Gleichwie eben als dann wenn durch die Einfiihrung der Cupolofen Manipu- lation zu Erzeugung feinerer Gusswaaren Versuchsweise noch mehr Wascheisen z'ir Benutzung wird gebracht werden konnen, es nothwendig seyn wird zu denen der- mal bestehenden 6 Schiissern, noch 3 oder im Erforderungsfall auch 6 Schusser anzubauen, um zur Zeit eines Uberflusses an Wasser, hievon eine betrăchtliehere Erzeugung bewirken zu konnen, da dermal die jăhrliche Schlackenerzeugung mit 6 Schiissern nicht aufgebracht werden kann, der Vorrath aber hievon schon sehr betrăchtlich ist, so wird das k. Verwesamt nicht nur hierauf, sondern auch vor- ziiglich darauf bedacht zu nehmen haben, dass bey Ausforderung der Schlacken von dem Arbeitspersonal mehr Aufmerksamkeit, auf die in grdsseren Theilen beygemischten, auszulossen moglichen Eisenstiicke gewendet werden moge, damit selbe nicht iiber die Halde gelassen werden. AUSKUNFTE UBER DIE RESCHITZAER WERKE. 1814—1815 (Zusammenfassung) Anhand eines „Protokolls“ aus dem Jahre 1815 und anderer Urkunden aus dem Archiv des Geschichtemuseums aus Reschitza, bringt der Verfasser Daten iiber die Eisenwerke aus Reschitza in den Jahren 1814—1815. Die wichtigsten Tatig- keitsbereiche und Abteilungen des Werkes werden beschrieben: die Erzforderung, der Erztransport, die Hochofen, die Frischfeuer, die Nagelschmiede und der Schlackenpoch. Im Anhang werden jene Fragmente aus dem Protokoll wiederge- ben die sich auf die erwăhnten Tătigkeitsbereiche beziehen. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro ROLUL GENERALULUI TRAIAN DODA ÎN CADRUL PARTIDULUI NAȚIONAL ROMÂN Privită și analizată după un secol de la marea acțiune protestatară a generalului român Traian Doda, apogeul activității sale fixîndu-se în luna octombrie 1887, personalitatea complexă a acestuia ni se dezvăluie astăzi în întreaga sa lumină. Dacă pînă la 1 noiembrie 1872¹, cînd cu gradul de general a fost trecut în rezervă la vîrsta de numai 50 de ani, în urma mașinațiunilor puse la cale de personalități din anturajul împăratului Francisc losif, începînd cu această dată Traian Doda, stabilit la Caransebeș, va desfășura o acti- vitate politică care îl va situa pentru totdeauna alături de alți mari lup- tători români bănățeni din secolul al XlX-lea precum Eftimie Murgu, Vincențiu Babeș, cu care a legat o prietenie durabilă, și Alexandru Mocioni. Ce l-a determinat pe Traian Doda, care trăise la Veneția, la Agram, la Budapesta și Cracovia, să aleagă orășelul Caransebeș drept ultimul său domiciliu? Este cunoscut faptul că la aceaași dată cu trecerea sa în rezervă este semnat și decretul prin care Regimentul de graniță nr. 13 româno- bănățean este desființat, întinsul teritoriu administrat de aceasta urmînd să fie provincializat și încorporat Ungariei². Lunga perioadă de administrație militară, care anula din fașă orișice inițiative de ordin economic, politic și cultural, lăsase un gol care trebuia repede umplut prin energia unui om integru, capabil să se alăture lui loan Popasu, de al cărui nume se leagă multe dintre împlinirile spiri- tuale ale românilor bănățeni. Și nimeni altul nu era mai potrivit decît generalul Traian Doda, venerat încă din tinerețe de grănicerii bănățeni pentru talentul său militar, pentru curajul și ținuta sa integră, acesta asumîndu-și sarcina de a apăra și administra bunurile grănicerești ale românilor din Banatul de sud între anii 1873—1892 în calitatea lui de președinte al Comunității de Avere. Așezat în vechea reședință a fostului regiment grăniceresc devenită pentru opt ani (1873—1881) capitala comitatului Severin, Traian Doda va juca un rol de prim ordin în desfășurarea unor ample acțiuni pentru ¹ Antoniu Marchescu, Grănicerii bănățeni și Comunitatea de Avere, Caransebeș, 1941, f. 357. ² Ibidem. https://biblioteca-digitala.ro 410 Constantin Brătescu emanciparea politica a românilor din provinciile încorporate Ungariei prin pactul dualist din 1867. încercăm să deslușim în activitatea politică a generalului Traian Doda două perioade distincte. Cea dintre anii 1873—1881 este perioada descătușării treptate a fostu- lui general imperial de atmosfera rigidă, militărească, impusă de ordine și regulamente ale conservatoarei armate austriece, este perioada trecerii de la declarațiile de credință față de împărat la formularea unui crez politic tot mai clar, în consens cu situația concretă în care se găsea po- porul român din Transilvania și Banat³. Este edificator în acest sens programul său politic cu care se prezintă pentru prima dată în fața electoratului român din cercul Caransebeșului la 26 noiembrie/8 decembrie 1873. Declarînd că rămîne credincios Casei de Habsburg și împăratului Francisc losif, își formulează un asemenea program politic care va stîrni mînia autorităților de la Budapesta și împotriva lui va fi declanșată o întreagă campanie în presa oficială. Declarația-program a lui Traian Doda din 1873 dezvăluie pe omul po- litic care va milita pentru: 1. Modificarea legii naționalităților astfel încît „ca fiecare să găsească în ea garanția existenței și dezvoltării sale naționale." „Această lege tre- buie să cuprindă în esență egala îndreptățire a tuturor naționalităților." 2. Dreptul fiecărei naționalități de a instrui și dezvolta tineretul în limba sa maternă, prin școli poporale, civile, licee și universități, statul implicîndu-se în susținerea acestora. Traian Doda aducea în fața alegă- torilor săi următorul argument: „Căci dacă suntem buni ca să dăm pen- tru menținerea statului întreaga noastră avuție, viața, atunci și statul e dator să ne dea mijloacele de lipsă dezvoltării noastre naționale culturale." 3. Utilizarea limbii materne în viața publică, în administrație și jus- tiție. „Pretind — susținea Traian Doda — ca la toate autoritățile cu care poporul ajunge în contact direct să se întrebuințeze limba poporului res- pectiv; în consecință poporul să comunice în limba sa națională atît cu autoritățile comunale, cît și cu preturile, cu comitatele, cu toate autori- tățile judecătorești și ministeriale." 4. Reorganizarea administrației de stat și a finanțelor. 5. Eliminarea politicii din administrație⁴. Un asemenea program politic îndemna nu la contopirea treptată a românilor în cadrul națiunii maghiare așa cum își închipuiau politicienii din Budapesta care declaraseră că în Ungaria nu există decît o singură națiune, cea maghiară, ci-așa cum lasă să se întrevadă — la păstrarea și conservarea ființei naționale prin crearea unor instituții de cultură și ad- ministrative unde să fie utilizată exclusiv limba română. Caracterul său ferm, la care s-a adăugat treptat o cunoaștere nemijlo- cită a situației materiale precare a poporului român, a situației politice care devenea de netolerat în condițiile asupririi naționale, îl vor deter- mina pe aprigul luptător Traian Doda să-și îmbogățească treptat cu noi obiective programul său politic, care în 1873 declara că nu va merge în ³ Mihail Dan, Ilie Uzum, Din corespondența generalului Traian Doda cu Vin- cențiu Babeș, în Banatica, II, 1973, Reșița, p. 221. ⁴ Antoniu Marchescu, op. cit., p. 359—361. (Vezi și Mihail Dan, Ilie Uzum, op. cit., p. 221). https://biblioteca-digitala.ro Rolul generalului Traian Doda în cadrul Partidului Național Român 411 I dietă ca reprezentant al unui partid ci ca reprezentant al poporului ro- mân din cele 99 comune grănicerești ale Banatului. Că Doda își depășise propriul program politic, o dovedesc și frămîn- tările politice din anii 1874 și 1875 din Banatul de sud, care au avut un pronunțat caracter antistatal, determinînd autoritățile ca la sfîrșitul anu- lui 1875 să introducă starea de asediu în comitatele Severin și Caraș. în cele două comitate au fost trimiși comisari guvernamentali cu puteri de- pline, iar o serie de personalități politice, printre care și generalul Traian Doda a fost pus sub supraveghere, deoarece se manifestase și ca un sim- patizant cu lupta popoarelor din Balcani pentru dezrobirea de sub jugul otoman⁵. Devenind un înfocat apărător al legalității, în condițiile în care acesta nu contravenea principiilor de morală, Traian Doda va fi unul dintre aceia care va demasca putreziciunea aparatului de stat pe raza comita- tului Severin. în acest sens la 6 aprilie 1878 îi scria prietenului său Vin- cențiu Babeș astfel: „Stările comitatului nostru sunt ție cunoscute. Aici domnește volnicia și nu legea. Ar fi de mare lipsă a descrie situațiunea într-o foaie germană din Viena sau din Pesta"⁶. Pe de altă parte în anul 1877 se face mesagerul intențiilor mai înalte ale conducătorilor politici români din Banat de a se edita o gazetă po- litică în care să se dezvăluie cauzele care au determinat situația mate- rială precară a poporului român, abuzurile și toate nelegiuirile autorită- ților. Prin scrisoarea pe care o adresa la 29 decembrie 1877 aceluiași Vincențiu Babeș, Traian Doda propunea ca noul ziar politic să se nu- mească „Luminătoriul", „Progresul", „Curierul român" sau altfel⁷ prima dintre aceste denumiri fiind reținută și atribuită publicației pe care Pavel Rotariu o va scoate la Timișoara începînd cu 25/17 martie 1880 și care începînd mai ales cu anul 1881 va fi organul de propagandă a Partidu- lui Național Român.pretutindeni în Banat. Așa cum s-a arătat mai sus generalul Traian Doda purta un interes deosebit dezrobirii popoarelor din Balcani de sub jugul turcesc. Nu putea să nu-1 preocupe în primul rînd soarta poporului român. Declararea la 9 mai 1877 a Independenței de stat a României și apărarea acesteia de către tînărul stat de la gurile Dunării care se afla în plin proces de for- mare a unei armate și în care se resimțea lipsa de experiență a ofițerilor săi l-au încredințat pe omul politic Traian Doda că a sosit momentul afirmării plenare a poporului român. Fostul general din armata austri- acă, cunoscut în România pentru convingerile sale politice, poate prin intermediul lui Vincențiu Babeș, al lui Mocioni și chiar a lui George Barițiu, a intrat în sfera de interese a guvernului român, încercîndu-se ca să i se încredințeze un post dintre cele mai importante în cadrul ar- matei române. Se fac eforturi diplomatice în acest sens prin intermediul lui Bălăceanu cu cel care se dovedise a fi apărătorul drepturilor națio- nal-politice, economice și sociale ale românilor bănățeni, ca să i se per- mită trecerea în România și să preia comanda armatei române. ⁵ Liviu Maior, Transilvania și războiul de independență (1877—1878), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 16. *■ ⁶ Mihail Dan, George Cipăianu, Corespondența lui Vincențiu Babeș, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 103. ⁷ Idem, p. 100—101, 109. https://biblioteca-digitala.ro 412 Constantin Brătescu In această perioadă în care consfințirea independenței României nu era numai cauza sa proprie, ci a întregului popor român, numeroși ti- neri din Transilvania, Banat și Bucovina au trecut Carpații și s-au înrolat în armata română. Chiar dacă se declarase de către Casa de Habsburg neutralitatea față de conflictul româno-turc, creștea din zi în zi îngrijo- rarea acesteia față de atitudinea solidară a românilor din provinciile asu- prite. în aceste condiții, cererea lui Traian Doda de a fi încadrat în ar- mata română a fost respinsă⁸. La reușita acțiunilor armatei române în sudul Dunării, Doda și-a adus contribuția, dacă nu prin prezența sa directă, prin indicarea celui mai potrivit loc pentru forțarea Dunării. Strategul militar înnăscut a sfătuit comanda armatei române, prin intermediul lui G. Cantacuzino, ca trecerea Dunării „să se facă prin prejurul Bechetului", și nu în amonte de Vidin, regiune cu un cîmp limitat de acțiune, care în caz de nereușită ar fi dus la retragerea armatei române în Serbia și la intervenția inerentă a armatei austriece⁹. De altfel scrisoarea lui Cantacuzino din 2 iulie 1877 adresată lui I. C. Brătianu, care îndeplinea funcția de președinte al Con- siliului de Miniștri începe astfel: „Doda va vedea mîine pe împărat de la care speră un răspuns favorabil"¹⁰, ceea ce ne determină să credem că fostul general dorea să părăsească Banatul și să preia comanda arma- tei române, dar el întrevăzuse și alternativa refuzului, grăbindu-se să indice un loc potrivit pentru trecerea armatei române pe malul drept al Dunării. Neabdicînd de la programul său politic, în care susținea înălțarea spi- rituală a poporului român prin instituții de învățămînt în limba română, în anul 1879 la apariția proiectului de lege școlară al lui Trefort Agoston, prin care se cerea ca în școlile poporale să se predea obligatoriu limba maghiară, Traian Doda a făcut parte din delegația românilor care au prezentat împăratului Francisc losif un memoriu de protest. Din această delegație au mai făcut parte mitropolitul Miron Romanul, episcopul Ca- ransebeșului loan Popasu, avocatul Partenie Cosma, protopopul Caran- sebeșului Nicolae Andreievici ș.a.¹’. La întoarcerea de la Viena membrii delegației au fost primiți pretu- tindeni cu entuziasm. „Telegraful român" în numărul său din 6 februa- rie 1879 relata faptul că în Lugoj atît episcopul loan Popasu cît și gene- ralul Traian Doda au fost întîmpinați de peste 300 persoane¹². O primire la fel de entuziastă li s-a făcut și la Caransebeș unde „în număr impună- tor" i-au așteptat la gară¹³. O a doua perioadă din activitatea politică a generalului caransebeșan Traian Doda se desfășoară între anii 1881 și 1887. în urma constituirii Partidului național al românilor din Ungaria și Transilvania în anul 1881, prin unificarea celor două partide care activau deja în Transilva- nia și Banat, Traian Doda va participa la viața politică militînd pentru înfăptuirea programului politic al noului partid, care includea și dezide- ⁸ Liviu Maior, op. cit., p. 38. ⁹ Independența României. Documente, voi. I, Editura Academiei R.S.R., Bucu- rești, 1977, p. 153. ¹⁰ Ibidem. ¹¹ „Telegraful român", an XXVII, nr. 14, 13 februarie 1879, p. 55. ¹² Idem, nr. 15 din 16 februarie 1879, p. 59. ¹³ T. V. Păcățian, Cartea de aur, voi. VI, Sibiu, 1910, p. 733. https://biblioteca-digitala.ro Rolul generalului Traian Doda in cadrul Partidului Național Român 413 / ratele cu care în 1873 a pășit generalul caransebeșan în fața propriilor săi alegători. Iată-1 pe Traian Doda susținînd lupta pentru recîștigarea autonomiei Transilvaniei, folosirea limbii române în administrație și jus- tiție în toate ținuturile locuite de români, revizuirea legii despre egala îndreptățire a naționalităților, lupta împotriva tendințelor de maghiari- zare ș.a.¹⁴, prezentîndu-se în fața celor peste 5 300 de alegători români din cercul Caransebeșului, cel mai mare cerc electoral din întreaga Un- garie în hotarele sale multinaționale, cu un program politic clar, formu- lat în consens cu cele mai arzătoare deziderate ale românilor. In cadrul campaniei electorale care a avut loc în vara anului 1881, așa cum a hotărît conferința națională a partidului desfășurată la Sibiu, doar în Banat și părțile ungurene a pus Partidul Național Român can- didați, însă numai în acele cercuri electorale unde alegătorii români constituiau marea majoritate. Alertate de posibilitatea ca un număr mare de deputați români, aderenți ai Partidului Național Român să pătrundă în dietă, autoritățile s-au dedat la intimidări, amenințări, presiuni și mi- tuiri și doar in cercul electoral al Caransebeșului candidatul Partidului Național Român, generalul Traian Doda, a ieșit victorios¹⁵. în același an 1881 Traian Doda va declanșa o amplă acțiune pentru înființarea unui gimnaziu românesc în Caransebeș. împreună cu Vincențiu Babeș în perioada ciclului parlamentar 1884— 1887 Traian Doda a desfășurat acțiuni concertate pentru redarea carac- terului național românesc al celor 99 de școli comunale din localitățile românești ale fostei granițe militare, unde elevii erau obligați să învețe limba maghiară pe parcursul a 5—10 ore săptămînal¹⁶, cît și pentru a demasca rolul nefast al primului ministru Tisza Kahnan în refuzul con- struirii gimnaziului românesc din Caransebeș, fondurile necesare fiind deja strînse pe parcursul unei jumătăți de secol¹⁷. Deoarece cea mai importantă acțiune politică a generalului Traian Doda a avut loc în vara anului 1887 cînd ales deputat a refuzat să se prezinte la lucrările dietei dar să și depună mandatul, se cuvine subliniat faptul că încă din anul 1886, împreună cu Vincențiu Babeș și Alexandru Mocioni, membri marcanți ai Partidului Național Român, alcătuiseră pro- iectul planului acțiunii sale protestatare în vederea alegerilor din anul 1887. Se miza pe faptul sigur că Traian Doda și de această dată va ieși învingător și în acest caz refuzul său de a se prezenta în parlament tre- buia justificat atît față de alegători cît și față de parlament, de guver- nul maghiar, nu ca un act strict personal ci ca răspunsul poporului ro- mân care nu putea să încapă în cadrul constituțiunii maghiare, ceea ce era echivalent cu scoaterea sa în afara legilor maghiare. Cele două do- cumente care au fost adresate la 10 și respectiv 12 octombrie 1887 alegă- torilor români și președintelui parlamentului maghiar, cuprind atacuri la adresa opresiunii naționale din Austro-Ungaria și sînt opera nu numai a generalului Traian Doda; colaborase la redactarea lor și prietenul său de idealuri politice Vincențiu Babeș¹⁸. Fruntașii politici ai românilor bă- ¹⁴ idem, voi. VII, Sibiu, 1913, p. 33—34. ¹⁵ Idem, p. 39. ¹⁶ Idem, p. 214—215. ¹⁷ Ibidem. ¹⁸ George Cipăianu, Vincențiu Babeș, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 63. https://biblioteca-digitala.ro 414 Constantin Brătescu nățeni: Alexandru Mocioni, Vincențiu Babeș și Traian Doda au urmărit prin alegerea lui Doda ca deputat, prin refuzul său de a participa la lu- crările dietei, dar mai ales prin cele două documente pe care le-a dat publicității să atenționeze opinia publică dar mai ales pe cei care cîr- muiau monarhia că românii au ajuns la o situație politică și socială de nesuportat. Conducerea Partidului Național Român întrevedea posibi- litatea ca acțiunea lui Doda să fie temeinic analizată de împărat. Pe de altă parte se aștepta și la condamnarea sa, ceea ce a echivalat cu un nou vot de blam dat atitudinii autorităților maghiare de negare totală a drep- turilor românilor de a năzui la emanciparea națională. Acțiunea protestatară a generalului Traian Doda a premers și pregă- tit din punct de vedere politic acțiunea memorandistă dintre anii 1892— 1894, pe care Traian Doda a împărtășit-o fără ezitare de la început. Șica- nat continuu și bolnav își îndemna colaboratorii să fie solidari în clipele grele prin care trecea poporul român și partidul său naționaL Pentru generația sa de luptători politici, Traian Doda a rămas un mo- del de dăruire, modestie și fermitate, convingerile sale evoluînd net în favoarea celor mai arzătoare deziderate ale poporului român din Tran- silvania și Banat care pregătea pe plan politic și cultural înfăptuirea unirii cu Patria mamă. CONSTANTIN BRĂTESCU DIE ROLLE DES GENERALS TRAIAN DODA INNERHALB DER RUMĂNISCHEN NATIONALPARTEI (Zusammenfassung) Zwischen den Jahren 1873—1894 wird der General Traian Doda aus Caran- sebeș (Karansebesch) neben anderen rumănischen Politikern des Banats eine be- deutende Rolle in der Behauptung und Verteidigung der Rechte der Rumănieii des Banats, in der geistigen, nationalen und politischen Emanzipation spielen. In der letzten Zeit seines Lebens, vor aliem im Jahre 1887 hat er durch Mani- feste, die an die rumănischen Wăhler aus dem Wahlkreis Caransebeș (Karanse- besch) gerichtet waren, aber auch durch seine begeisterten Reden die Kampfideale der Rumănischen Nationalpartei wieder bejaht und er hat die Politik der natio- nalen Unterdriickung, die durch die Regierung aus Budapest befordert und verstărkt wurde, entlarvt. https://biblioteca-digitala.ro VALEA JIULUI (1848—1914). PRINCIPALELE PROBLEME SOCIAL-ECONOMICE OGLINDITE ÎN REVISTA „MONTANISTICĂ ȘI METALURGIE" Revista „Montanistică și metalurgie" a fost fondată în anul 1922 de Asociația conductorilor tehnici minieri din România ca revistă „oficioasă" cu apariție lunară. Redacția (și administrația ei) se găseau la Petroșani (Mina „Est"), avînd ca redactor responsabil pe Ștefan Tomuța, conductor minier (cu diplomă) și talentat publicist, avînd o „veche dragoste" pen- tru munca lui nobilă și nutrind o „dorință fierbinte de a putea contribui în cea mai deplină măsură la binele și prosperitatea culturii miniere"¹. Revista apărea bilingvă (în limbile română și maghiară) mai bine de un deceniu, în calitate de „revistă tehnică minieră", înserînd articole și studii relative la exploatările miniere din Transilvania și Banat, materiale informative din activitatea asociației, informații succinte despre produc- ția carboniferă din țară și din alte țări (S.U.A., Cehoslovacia, Germania, Anglia, Ungaria etc.), reclame, anunțuri ș.a. Pe parcursul mai multor numere din anii 1926—1927 s-a încercat o prezentare a Văii Jiului din punct de vedere geologic-geografic, social- economic și cultural-artistic, fixîndu-se ca repere cronologice anii 1840— 1926. Ne permitem, în cele ce urmează, să redăm din multitudinea aspecte- lor bazinului carbonifer Valea Jiului, oglindite de revistă, cîteva probleme economico-sociaie pentru intervalul de timp 1848—1914, deci de la revo- luția burghezo-democratică din 1848 „moment crucial în trecerea Ro- mâniei de la feudalism la capitalism" pînă la începutul primului război mondial, în care poporul nostru a luptat „pentru apărarea pămîntului patriei împotriva ocupanților militariști germani, pentru salvgardarea unității și integrității teritoriale"². Făcîndu-se un succint istoric al exploatării cărbunilor pe plan euro- pean, se amintește, potrivit unor „date autentice", de începutul exploa- tării „diamantului negru" în Anglia prin sec. al IX-lea, în Belgia prin sec. al XIII-lea, în Franța prin sec. al XlV-lea, în Germania (regiunea Saar) pe la anul 1400, în S.U.A. pe la anul 1820 etc.³. Despre minele de cărbuni din Transilvania și Banat se face preciza- rea că ele au fost deschise mai tîrziu, în jurul anului 1830 (cele de la ¹ „Montanistică și metalurgie", anul VI, 1927, nr. 1—2, p. 3. ² Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste mul- tilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, Ed. Politică, București, 1975, p. 32 și 37. ³ „Montanistică și metalurgie", anul V, 1926, nr. 7—8, p. 3. https://biblioteca-digitala.ro 416 Dumitru Peligrad Anina—Reșița). La 1840 s-a început exploatarea minelor din Drencova, iar în Valea Jiului și în alte locuri „mai însemnate¹¹ pornirea lucrărilor „de producere" s-a realizat pe la 1860⁴. Totuși, în Vale s-au făcut explo- rări de pe la 1840 de către frații Hoffmann și Carol Maderspach, conti- nuînd și în deceniul următor cînd își face simțită prezența „S.A. minieră și metalurgică din Brașov", prima societate care a lucrat în Valea Jiului. Această societate a acaparat terenuri spre est (de la Petroșani pînă la Petrila) și spre vest (pînă la Vulcan), începînd construirea galeriilor principale „de Vest și de Est", în 1868. Lucrările miniere din Valea Jiului, devenind ample și profunde, s-a simțit, evident, lipsa oamenilor „din branșă". Inițial au fost aduși mineri din jurul Abrudului, Roșiei Montane etc., apoi au venit o serie de mineri germani din Bueovina și secui din Harghita. Societatea brașoveană a efectuat lucrări de înaintare în galeriile prin- cipale din partea de vest a Petroșanilor (pînă la circa 500 m) și din par- tea estică (cu circa 1 200 m), reușind să extragă o primă producție de cărbuni. în anul 1871 producția zilnică înregistra doar cîteva vagoane, iar în anul 1872—1873 a ajuns la aproximativ 30 de vagoane, considerată o producție „record", care se și serba întotdeauna în chip deosebit⁵. „Scoaterea" de cărbuni la Lupeni ar începe, potrivit revistei, la anul 1884, cărbunii -extrași fiind transportați apoi cu carul la Petroșani de unde se încărcau în vagoane. Este menționat Rafael Hoffmann ca inițiator al exploatării de cărbuni din Lupeni și evidențiat pentru interesul deosebit purtat dezvoltării minelor de aici. între altele, el este cel care „a trimis în mai multe rînduri mostre de cărbuni în Germania, unde s-a constatat apoi că din cărbunii de Lupeni se poate face cocs". Evident, că în urma acestei constatări, valoarea exploatărilor de aici a înregistrat o sensibilă creștere®. în august 1870 a fost predată circulației linia ferată Sîmeria—Petro- șani, iar în iulie 1892 — linia ferată Petroșani—Lupeni, realizări nota- bile care au condus la intensificarea activității de investiții și producție în partea centrală și vestică a bazinului carbonifer jian. Pentru anul 1897 se menționează începerea lucrărilor de pregătire în Valea Lupului (Vulcan), unde se construiesc: un funicular, o separație și locuințe muncitorești⁷. Statul austro-ungar urmărind — în baza unui program elaborat din vreme — exploatarea crîncenă a resurselor teritoriilor românești sub- ⁴ Ibidem. ⁵ Idem, anul VI, 1927, nr. 1—2, p. 4. Un material statistic (inedit ne eviden- țiază producția de cărbuni și efectivul muncitorilor din Valea Jiului între 1868— 1930; pentru 1871 găsim 48 306 tone și 341 muncitori; pentru 1872 — 83117 tone și 440 muncitori; pentru 1873 — 80 920 tone și 400 muncitori (Cf. „Tablou (tabel) despre producția de cărbuni și efectivul muncitorilor în Valea Jiului de la 1868— 1930“, în colecția muzeului din Petroșani). • Idem, nr. 5, p. 6. ⁷ Idem, nr. 6—7. Societatea „Salg6tărjăn“ construiește la Vulcan o centrală electrică, iar în anul 1900, tot aici, începe săparea puțului „Chorin“, punîndu-se în funcțiune uzina electrică dotată cu un generator de 100 kVA. La aceeași cumpănă de veacuri, Valea Jiului a produs: 880 657 tone de cărbuni, din care majoritatea (516 890 t) a revenit societății amintite (Cf. ing. Giuclea Gh. și colectiv, Centenarul exploatării industriale a cărbunelui în bazinul carbonifer Valea Jiului. 1868—1968, p. 21). https://biblioteca-digitala.ro Probi, soc.-econ. oglindite în revistă ₕMontanistică și metalurgie" 417 jugate, a efectuat mari investiții și cîteva explorări „adîncind două sonde în 1907 și 1908“. în partea nordică a Petroșanilor a fost construită o se- parație nouă, paralel lucrîndu-se la realizarea unui tunel „care trece pe sub dealul dintre Jiu și pîrîul Boli“. La Jieț a fost ridicată o centrală electrică provizorie care asigură exploatărilor miniere curentul electric necesar. Concomitent au demarat lucrările pentru noua centrală electrică de lîngă separație, finalizată în 1912, care era racordată și Petroșanilor pentru iluminat⁸. Este consemnată, pentru aceeași perioadă de timp, construirea unei fabrici de cărămidă care anual producea 5 milioane de cărămizi. în anul 1913, vizîndu-se electrificarea transportului pe calea ferată, a fost montată o conductă electrică, așa încît funicularul existent a devenit de prisos. Paralel s-au investit fonduri pentru redeschiderea exploatărilor din Lonea, ridicarea de noi puțuri și galerii, amenajarea mo- dernă a minelor, montarea funicularului și chiar edificarea unor locuințe pentru angajați. Firesc, producția exploatărilor miniere din Valea Jiului a crescut simțitor pînă în 1914, paralel sporind și efectivul muncitorilor⁹. Evoluția minelor de cărbuni a fost înrîurită nu numai de „producerea în masă“ ci și de situația socială (specială) cu care se corelează. Exploa- tările miniere au stat mult timp „în serviciul orientării capitaliste'¹ care a mianifestat tendința de a reuni „cercuri pe cît posibil de întinse", con- tribuind la apariția chestiunilor sociale (muncitorești), caracteristice pen- tru epoca modernă și la „nașterea mișcării pentru soluționarea acestora"; Rezultatele muncii minerului stau, potrivit aprecierilor revistei, nu nu- mai în relație cu „instrumentele moderne" (tehnice), ci și sub influența „dispoziției individuale, împrejurărilor de trai, stării morale, nivelului intelectual al lucrătorului"¹⁰. Referitor la „chestia" locuințelor muncitorești aflăm, după o succintă incursiune — efectuată de revista pomenită ■— în evul mediu, că numai necesitățile minelor de cărbuni, moderne, au dat un imbold progresului social pe acest făgaș, reliefat, în speță, „de două puncte de vedere sociale mai proeminente: igiena modernă și așezarea stabilă a muncitorilor". în consecință se fac recomandări utile vizînd construirea coloniilor munci- torești (începute la Petroșani în jurul' anului 1869): „Un principiu de fond pentru construirea coloniilor muncitorești este mai departe ca aces- tea să fie pe cît se poate de aproape de mină, unde lucrează muncito- rul, ca osteneala grea cauzată de depărtarea mare ce trebuie să o stră- bată, să nu înrîurească în mod nefavorabil capacitatea sa de lucru. Apă bună, canalizare cum se cade și evitarea terenului igrasios, precum și respectarea cerințelor sanitare moderne la construirea caselor, toate aces- tea sînt mijloacele cele mai apte pehtru augmentarea mulțumirii, bună- stării familiale, traiului moral și, indirect, a capacității de muncă a lucră- ⁸ Ibidem. ⁹ în 1913 s-au extras 2 230 000 tone de cărbune din minele Văii Jiului; tot atundi lucrau aici 13 868 mineri (Cf. I. S. Gruescu, Cornelia Grumăzescu, Județul Hune- doara, Edit. Academiei R.S.R., București, 1970, p. 90 și urm.; N. Maghiar, St. Ol- teanu, Din istoria mineritului în România, E.S., 1970, p. 239; în anul 1914 producția de cărbune a Văii Jiului a ajuns la circa 19 383 350 q, situînd bazinul printre cele fruntașe din sud-estul Europei). ¹⁰ „Montanistică și metalurgie¹⁴, anul V, 1926, nr. 9—10, p. 4. 27 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 418 Dumitru Peligrad torului. . ."ⁿ Se fac și recomandări privind „sprijinirea și cultivarea igienei", accentuîndu-se necesitatea existenței medicilor mineri¹². „Chestia" muncitorească ar avea, în concepția sociologilor revistei, două laturi: una economică, cealaltă socială care sînt, firește, insepara- bile. In vederea îmbunătățirii „stării" lor, minerii, încă de timpuriu, au recurs la „încetarea colectivă a muncii" pînă la satisfacerea pretențiilor lor. încetarea muncii implica, de regulă, rezistența armată, iar relua- rea lucrului se făcea „numai după oprimarea cu ajutorul forței brahiale" a mișcărilor „de violență". Vechile mișcări sociale ale muncitorilor mi- neri aveau, în aceeași concepție, mai mult caracterul unor „rezistențe sporadice și instantanee", fiind „reacții contra abuzurilor" care au avut loc. Nemulțumirile erau generate, de regulă, de „tratamentul insuporta- bil, exploatarea fizică a lucrătorilor, ori, mai tîrziu, împrejurarea că pa- tronii constrîngeau muncitorii să cumpere de la ei alimente și băuturi scumpe, ori se amestecau altfel în viața lor socială, îi sileau să le dea •«plocoane»; superiorii lor nu administrau minele cinstit, plata nu o că- pătau regulat ori li se făcea numai în «valută» slabă; alimentele li se socoteau foarte scump; în loc de muncitori adulți, adică mai scumpi, se angajau copii cu plată mai mică .. .“¹³ Mișcarea muncitorească din Valea Jiului ar putea prezenta, potrivit specialiștilor revistei, următorul tablou succint: prima grevă a avut loc în anul 1878, cea de-a doua declanșîndu-se peste 14 ani, în 1892. Mai tîrziu, în 1906, a avut loc o grevă care „a ieșit din cadrele modeste ale grevelor anterioare". în vederea reprimării ei a fost detașată în Valea Jiului o unitate militară de 1 000 de oameni¹⁴. în aceeași vreme „mișcă- rile socialiste" erau interzise în imperiul dualist austro-ungar, iar lu- crătorii își achitau cotizațiile „numai în ascuns". Doar la Budapesta și în centrele industriale mai importante existau „asociațiuni aprobate" ale socialiștilor. O serie de „agitatori" vizau „în taină" coloniile industriale și miniere „agitînd prin toată țara"¹³. Cea mai puternică grevă declan- șată în Valea Jiului pînă la finele primului război mondial a fost cea din 1916¹⁰. Sub aspect edilitar, aflăm că după anul 1869 au fost construite cîteva clădiri „mai de vază" în jurul pieței (vechi) a Petroșanilor: prăvălii, o farmacie și primăria, aceasta servind inițial și de hotel. în anul 1905 a ¹¹ Idem, anul VI, 1927, nr. 1—2, p. 4. ¹² Idem, nr. 3—1, p. 4. ¹³ Idem, nr. 5, p. 4. ¹⁴ Idem, anul VI, 1927, nr. 3—4, 5, 6—7. ¹⁵ Ibidem. Vezi și N. Gh. Munteanu, Gh. loniță, Un veac de istorie a minerilor de pe Jiu, Edit. Politică, București, 1971, p. 13—14. ¹⁶ „Montanistică și metalurgie¹¹, anul VI, 1927, nr. 6—7, p. 4. ¹⁷ In temeiul unor documentari personale (în arhive și biblioteci), putem com- pleta tabloul — sumar — al mișcării muncitorilor mineri din Valea Jiului aducînd următoarele date: o primă grevă pe aceste meleaguri s-a desfășurat la Petrila în toamna anului 1848, cînd muncitorii au „atacat lămpăria¹*, au tăiat „foalele de la ventilatoare¹¹, au înfundat „burlanele pentru evacuarea apei din galerii¹¹, după care s-au retras în pădure. In anii 1874—1875 muncitorii mineri din Vale s-au ridicat ia lupta împotriva condițiilor de viață inumane, la cîțiva ani, deci, de la greva din 1868 organizată de muncitorii constructori ai căii ferate Simeria-Petroșani în ve- derea sporirii salariilor. https://biblioteca-digitala.ro Probi, soc.-econ. oglindite in revista „Montanistică și metalurgie" 419 fost edificat Cazinoul funcționarilor (astăzi sediul Teatrului de stat), iar în 1909 a fost „aranjat⁴* parcul din fața acestuia¹⁷. In paginile revistei întîlnim numeroase și frumoase aprecieri la adresa celor ce trudeau în străfundurile pămîntului. Astfel, revista consideră că muncitorul român, în pofida prea multor greutăți, învață repede „lu- crarea minieră**, caracterul său este deschis; în tinerețe se disciplinează mai anevoie, iar în vîrsta bărbăției devine mai serios și mai iubitor de pace, cu caracter mai statornicit**. Capacitatea de muncă este „mijlo- cie“, însă cu timpul el poate concura pe cei mai buni muncitori din alte țări. „Minerul român se deosebește de minerul de altă -«nație»- și prin aceea că cunoaște mai bine ce-i bunăcuviință (...), este tenace la lucru, sprinten și priceput. In anumite lucruri își cîștigă mare agilitate. Nu-1 prea poți îndupleca la strămutări continue, căci se leagă de glie, de satul său. In țara noastră, este cel mai stabil «soi» de muncitor .. .“,⁸. Bogăția de informații inedite, care desigur trebuie preluate și inter- pretate critic de către istoric, problemele pe care le abordează, numă- rul anilor de apariție și perioada la care se referă, sînt tot atîtea argu- mente care fac din revistă „Montanistică și metalurgie*¹ o sursă prețioasă de documentare pentru cel ce se ocupă de istoria mineritului românesc. DUMITRU PELIGRAD LA VALLE DU JIU (1848—1914). LES PRINCIPAUX PROBLEMES SOCIAUX ET ECONOMIQUES ENVISAGfiES PAR LA REVUE „MONTANISTIQUE ET METTALLURGIE** (Resume) L’auteur present — de la multitude des problămes traitds dans la revue „Mon- tanistique et mettallurgie“ — des quelques aspects de la vie sociale et, de meme, economique concemant le bassin charbonifer de la Vallee du Jiu, comprenant l’in- terval de 1848—1914. La publication mentionnee a ete fondee en 1922, mais son collectif de redaction a manifesta un intdret constant pour la periode anterieure. La richesse des informations inedites, la relevance des probldmes abordes, la longueur de son apparition, sont des arguments qui nous permettent de considerer cette publication une precieuse sourse d’information pout tous les specialistes in- teresses â l’histoire de l’industrie charboni&re roumaine. ¹⁷ „Montanistică și metalurgie", anul V, 1926, nr. 11—12; anul VI, 1927, nr. 1—2, P. ⁵—⁶- ¹⁸ Idem, nr. 6—7, p. 3. 27* https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro MIȘCAREA TEATRALĂ DIN LOCALITĂȚILE VĂII CARAȘULUI LA SFÎRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA De la cei care sînt îndemnați să răspundă la întrebarea: „prin ce se singularizează Oravița în istoria culturii românești?*⁴ de obicei se aș- teaptă un răspuns legat în mod justificat de existența celui mai vechi teatru din țara noastră, lăcaș de cultură care a adăpostit trupele unor vestiți actori precum Mihail Pascaly în 1868 din care a făcut parte și „luceafărul⁴⁴ poeziei românești, apoi Matei Millo în 1870, G. A. Petculescu (1878 și 1888), Zaharia Bîrsan între anii 1906—1910, Agatha Bîrsescu în 1908 și mulți alții¹. Dar acest răspuns corespunde numai în parte adevărului istoric căci Oravița a fost un centru unde s-a desfășurat o intensă mișcare corală în jurql celor două reuniuni de cîntări și muzică înființate în 1872 la Oravița-Montană și în 1882 la Oravița Română. Tot aici s-a creat la sfîrșitul secolului al XlX-lea un despărțămînt al ASTREI cu o activitate prodigioasă, subliniată an de an de către con- ducerea celei mai importante societăți culturale transilvănene. Erau create deci condițiile materiale cît și cele spirituale pentru ca Oravița să devină în ultimile trei decenii ale secolului trecut și pînă la Unirea cea mare a tuturor românilor gazda unor manifestări de presti- giu organizate atît de Societatea pentru Fondul de Teatru Român cît și do ASTRA. Astfel Societatea pentru Fond de Teatru Român și-a ținut în acest oraș trei dintre adunările sale generale în anii 1874, 1887 și 1908². La 12 septembrie 1874 la Oravița, cu ocazia celei de-a cincea adunări generale a societății culturale care își propusese nu numai să contribuie la dezvoltarea gustului pentru arta teatrală în sînul populației româ- nești din Transilvania și Banat, dar și la edificarea unui lăcaș al său, im- pozant și pe măsura aspirațiilor românilor din aceste provincii, își rostea Eție Trăilă, avocat al urbei, un electrizant discurs și totodată îndemn pen- tru toți cei care sosiseră la Oravița din Transilvania istorică, din părțile ungurene și din satele cărășene. „Faceți teatru, români! Și veți vedea ieșind din negurile istoriei una după alta umbrele mărețe cile străbunilor voștri, mișcîndu-se cu fală în ochii voștri, vorbind către voi limba de vitejie, de reînviere. Ei vor lupta în fața voastră încăodată luptele multe, ¹ Ion Crișan, Teatrul din Oravița, Reșița, 1968, p. 125—133. ² Anuarul XIII al Societății pentru Fond de Teatru Român pe anul 1908—1309, Brașov, 1910, p. 122—123. https://biblioteca-digitala.ro 422 Constantin Brătescu luptele grele pentru limbă și naționalitate, pentru scumpa lor moșie, pentru drept și dreptate și vă veți însufleți privindu-le vă veți cunoaște ce ați fost și ce aveți să fiți"³. Punînd teatrul sub semnul glorificării tre- cutului, avocatul Elie Trăilă îndemna la apărarea limbii și naționalității noastre. îi glorifica în cuvîntul său pe domnul Mircea, cel care a rînduit treburile țării și i-a mărit hotarele, pe loan Vodă, pe Țepeș, pe Ștefan și pe Mihai Bravul, cel care a alungat „hoardele barbare din țară cu o mină, cu alta strîngînd laolaltă legăturile între frați, întrunind toți ro- mânii într-o patrie, sub o lege, sub un domnitor"⁴. Și apelînd la numele cîtorva dintre cei mai iluștri făuritori din istoria românească el fixa tea- trul românesc sub semnul distinct al demnității și unității naționale. Și înainte de anul 1874 existaseră legături între orăvițeni și Socie- tatea pentru Fond de Teatru Român. Cu ocazia adunării generale a aces- teia desfășurate la Satu Mare în Primăvara anului 1872, intelectualii orăvițeni în frunte cu istoricul și folcloristul Atanasie M. Marienescu și cu filologul Simeon Mangiuca, ultimul fiind membru al Academiei Ro- mane, au salutat cu însuflețire lucrările acesteia printr-o telegramă re- produsă de revista „Familia" la 12 mai 1872⁵. Va reveni Societatea pentru Fond de Teatru Român la Oravița în anii 1887 și 1908, aci avînd numeroși sprijinitori printre care și pe I. Nedelcu, Alexandru P. Popovici și dr. Petru Corneanu, cunosctsți în epocă drept membri cu o intensă activitate și în rîndurile Partidului Național Român. Cu multă grijă a fost pregătită adunarea generală din anul 1908 des- fășurată la Oravița în zilele de 27—29 august. Reprezentantul intelec- tualității române din localitate, avocatul Mihai Gropșianu a întîmpinat oaspeții de seamă sosiți din toate colțurile Transilvaniei și Banatului cu cuvinte pline de simțire patriotică: „Cuvine-se vouă, slujitorii acestei zeițe (n.n. Thaliei) laudă și mărire, — căci ne luminați să nu fim 3 mi- lioane suflete de milă, ci să fim acestei minunate Muze garda de mărire și onoare, pregătiți și gata de orice jertfe; ne inspirați să vărsăm din pri- sosul nostru în visteria care ne păstrează scumpa comoară — limba noastră"?'. în urma adunării generale a Societății pentru Fond de Teatru Român din anul 1908, în sufletele participanților s-au întipărit imagini de ne- uitat, determinînd comitetul acesteia să sublinieze aportul localnicilor cît și al celor din localitățile învecinate la reușita ei: „Orăvițenilor, ves- tiți pentru dragostea ce nutresc artelor frumoase, li se dase și acum oca- zia de a-și manifesta sufletul lor avîntat. Și le și succese a se achita în mod demn de dorința ce li s-a impus cînd au hotărît să primească în mijlocul lor Societatea pentru Fond de Teatru Român. La stăruințele fraților din Oravița s-au asociat și comunele din jur, cari, de asemenea și-au trimis pe reprezentanții lor ca să colaboreze la ³ Sim. Sam. Moldovan, Oravița de altădată și teatrul cel mai vechi din Româ- nia, Oravița, 1938, p. 85. ⁴ Ibidem. ⁵ „Familia", (Pesta), an VIII, 12 mai 1972, p. 208. e „Foaia diecezană", (Caransebeș), an XXII, nr. 31 din 27 iulie c.v., 1908, p. 6. https://biblioteca-digitala.ro Mișcarea teatrală din Valea Carașului 423 cultul măreț ce s-a desfășurat la acea ocazie întru preamărirea artei și culturii românești"¹. Sub impulsul unor asemenea activități de prestigiu și sub cel al miș- cării teatrale desfășurate în Oravița mai ales după darea în folosință a clădirii teatrului în anul 1817, în ultimile trei decenii ale secolului al XlX-lca și începutul secolului al XX-lea se înregistrează o febrilă acti- vitate și în satele din jurul Oraviței, mai ales la Ciclova-Montană, Grădi- nari, Sasca-Montană, Vărădia, Ticvaniu-Mare ș.a. Presa românească din această perioadă și în special „Familia" (Ora- dea), „Luminătoriul" și „Dreptatea" din Timișoara, „Foaia diecezană" (Caransebeș) și „Drapelul¹¹ din Lugoj au reținut intensa activitate tea- trală desfășurată în Oravița și satele de pe Valea Carașului, unde cu predilecție erau puse în scenă din creațiile lui Matei Millo, Vasile Alec- sandri și losif Vulcan. Multe dintre operele dramatice prezentate de for- mațiile de diletanți erau de inspirație patriotică. Exista un precedent în această privință, căci în 1868 — cu ocazia spectacolelor date de trupa lui Pascaly la Oravița s-a jucat dramatizarea „Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni" la cererea intelectualilor români din localitate⁸. Declararea și mai apoi consfințirea prin memorabile fapte de arme a independenței României în anii 1877—1878, care a înflăcărat conde- iele multor autori dramatici ai momentului aveau o rezonanță aparte dincoace de Carpați, în condițiile unei tot mai fățișe asupriri naționale. Primul organizator al unei trupe profesioniste teatrale românești din Transilvania și Banat, G. A. Petculescu a prezentat la Grădinari în anul 1878 piesa „Crucea Roșie" sau „Ambulanța română", iar la Oravița în același an „Blestemul românului pe patul de moarte"⁹, ele reprezentînd modalități de solidarizare a artiștilor români și spectatorilor, în cea mai mare parte țărani și intelectuali români, cu lupta eroică a armatei ro- mâne împotriva asupritorului multisecular. In anul 1880 la Oravița este pusă în scenă piesa „După război", iar în anul 1894, memorabil în istoria poporului român prin procesul in- tentat memorandiștilor, se va juca la Grădinari sceneta „Soldatul român la Plevna"¹⁰. în același context trebuie încadrată și piesa „Plăieșii de la Baia" de N. A. Bogdan, prezentată la 2 august 1901 de către reuniunea de cîntări „Concordia" din Oravița-Română¹¹. Din bogata operă dramatică a lui Vasile Alecsandri, care și-a adus o contribuție deosebită la crearea unui repertoriu dramatic original, la sfîr- șitul secolului al XlX-lea au fost puse în scenă la Vărădia în anul 1882 canțoneta „Paraponistul", în 1888 comedia „Cinel-Cinel" și farsa „Testa- mentul", în 1889 „Rusaliile" și în 1892 „Herșcu-Boccegiul" și „Mama Anghelușa"¹². ⁷ Anuarul XIII al Societății pentru Fond de Teatru Român pe anul 1908—1909, Brașov, 1910, p. 28. ⁸ Ion Crișan, op. cit., p. 146. ⁹ Ion Iliescu, Cultura și cărturarii bănățeni in deceniile independenței, Timi- șoara, 1977, p. 116—117. ¹⁰ Idem, p. 123. ¹¹ „Drapelul" (Lugoj), an I, nr. 57 din 18/13 iulie 1901, p. 3. ¹² Ion Crișan, Corul din Vărădia, Reșița, 1972, p. 34—36. https://biblioteca-digitala.ro 424 Consțqnțin Brătescu La Mercina, unde își desfășura activitatea un renumit cor este pre- zentată la 12/24 februarie 1886 „Paracliserul sau „Florin și Florica“ tot din repertoriul bardului de la Mircești¹³. Pau Farca, renumit dirijor de cor a pregătit în anul 1890, cu membrii corului din Rusoya-Veche un con- cert de teatru și cor prezentînd „Herșcu-Boccegiul" și „Arvinte și Pe- pelea" de Vasile Alecsandri în localitatea Șasca-Montană¹⁴. în ultimul deceniu al secolului al XlX-lea, bogatul repertoriu dedicat scenei de Vasile Alecsandri a fost prezent și în repertoriile unor formații corale sau unor grupe de diletanți din localitățile Broșteni (1890)¹⁵, Ci- clova-Montană (1893)¹⁶ și Grădinari (1893)¹⁷. Mult îndrăgit a fost, nu numai pentru marele său talent actoricesc ci și pentru creația sa dramatică, Matei Millo, jucîndu-i-se de-a lungul ani- lor piese ca: „Baba Hîrca" în 11 februarie 1893 la Oravița¹⁸ de către membrii Reuniunii de cînt și muzică din Oravița-Română, care la 2 au- gust 1904 a prezentat și vodevilul „Rezerviștii"¹³. în anii 1904—1905 „Baba Hîrca" a fost inclusă și în repertoriul Reuniunii de cînt și muzică „Unirea" din Vărădia²⁰. De un interes deosebit s-a bucurat în zonă și creațiile dramatice ale lui losif Vulcan, cel care rămăsese impresionat de înalta ținută interpre- tativă a corurilor cărășene cu ocazia adunărilor generale ale Societății pentru Fond de Teatru Român ținute la Oravița. în anul 1890 corul din Iertof a prezentat la Ciclova „Ruga de la Chi- zătău"²¹, piesă care în anul 1892 a fost pusă în scenă și de membrii Re- uniunii de cîntări „Armonia" din Tiuncvaniu-Mare²². în anul 1893 „tineretul studios" din Oravița a prezentat piesa „Mireasă pentru mireasă*, venitul realizat destinîndu-1 deschiderii unei școli românești de fete în locali- tate²³. Din repertoriul aceluiași dramaturg s-a jucat la Iertof în 4 februa- rie 1900 piesa „Sărăcie lucie"²⁴, iar la Grădinari în 6 ianuarie 1904 piesa „O sîmbătă norocoasă"²⁵. De-a lungul anilor în repertoriul formațiilor muzical-teatrale din Ora- vița și satele de pe Valea Carasului au fost reprezentate și opere dra- matice aparținînd lui Costache Negruzzi („Cîrlanii", la Vărădia în 24 fe- bruarie 1901)²⁶, V. A. Urechia, N. A. Bogdan, A. Pop, I. Lupulescu, N. Macovișteanu ș.a., multe dintre acestea jucate cu predilecție între anii 1900—1914. Dacă în Oravița și satele mai îndepărtate de pe Valea Carașului pre- cum Ticvaniu-Mare, Grădinari, Vărădia, Mercina și Iertof coriștii ca și ¹³ „Foaia die.cezană“, I, nr. 7 din 14 februarie 1886. ¹¹ Idem, an V, nr. 37 din 16/28 septembrie 1890, p. 6. ¹⁵ Idem, nr. 5 din 4/16 februarie 1890. ¹⁶ „Familia", XXIX, nr. 33 din 15/27 august 1892, p. 393. ¹⁷ „Luminătoriul", XIV, nr. 48 din 12/30 iunie 1893, p. 3. ¹⁸ Idem, nr. 8 din 3/15 februarie 1893, p. 3. ¹⁹ „Drapelul" (Lugoj, an. IV, nr. 83 din 17/30 iulie 1904, p. 3. ²⁰ Idem, an. IV, nr. 23 din 5 martie 1904 și an V, nr. 62 din 13 iunie 1905. ²¹ „Foaia diecezană", an V, nr. 8 din 25 februarie/9 martie 1890. ²² „Familia", an. XXVIII, nr. 15 din 12/24 aprilie 1892, p. 178. ²³ Idem, an XXIX, nr. 15 din 15/27 aprilie 1893, p. 392. ²⁴ Idem, an XXXVII, nr. 29 din 22 iulie/4 august 1901. ²⁵ „Drapelul", an IV, nr. 3 din 6/9 ianuarie 1904, p. 3. ²⁶ „Familia", an XXXVII, nr. 8 din 25 februarie/10 martie 1901. https://biblioteca-digitala.ro Mișcarea teatrală din Valea Carașului 425 interpreții unor piese de teatru o constituiau țăranii și cei cîțiva intelec- tuali ai sațelor, în localitățile Ciclova-Montană și Sasca-Montapă prota- goniștii activităților culturale o conștituiau muncitorii mineri și mese- riașii. In Ciclova-Montană învățătorul Nicolae Băiaș a înființat în anul 1890 un cor vocal constituit din mineri localnici care lucrau la Anina²⁷. In anul 1893 aceștia au prezentat un concert coral „împreunat cu teatru⁴¹, prezentînd vodevilul „Nuntă țărănească" de Vasile Alecsandri²⁸. Ziarul „Luminătoriul" în numărul său din 21 aprilie/3 mai 1893 relata despre spectacolul cu această piesă: „Aci diletanții, toți ocnari simpli, cu puțină carte, și-au jucat rolurile cu atîta abilitate, incit nu-i venea omului să creadă că aceștia au în ziua următoare a îmbrăca costume pre cît de lutoase pre atît de neprețuite și a se scoborî la 4—600 m în adîncimea pămîntului, in Ocnele de la Anina"²⁹. Asemenea lor au făcut și minerii și meseriașii din Sasca-Montană, care în anul 1904, sub conducerea învățătorului au prezentat piesa în două acte „Pentru ochii lumii"⁰⁰. Pentru a ilustra faptul că mișcarea teatrală în această parte de țară devenise o latură inseparabilă a procesului de emancipare culturală, cres- cînd an de an atît în intensitate cît și în extensie, relevăm faptul că în anul 1900, utilizînd un raport al cărturariului și omului politic Vasile Goldiș, în Transilvania, Banat și părțile ungurene au fost pregătite 112 spectacole incluzînd piese de teatru, din care 16 în Comitatul Caraș-Se- verin, ocupînd locul al doilea după județul Sibiu, și devansînd județe cu tradiție precum Brașovul cu 9 spectacole și Timiș-Torontal cu 11 spec- tacole³¹. în anii următori pe raza județului numărul reprezentațiilor teatrale a crescut an de an: 17 în anul 1901, 29 în 1902, 36 în anul 1903 și 37 în anul 1904, situîndu-1 pe primul loc în mișcarea teatrală de dincoace de Carpați³². Alături de orașul Oravița, la înregistrarea unui număr așa de mare de spectacole pregătite eminamente de diletanți o contribuție în- semnată și-au adus-o și iubitorii „Thaliei¹¹ din Grădinari, Berliște, Vără- dia, Ciclova-Montană ș.a.³³. Să adăugăm la aceste date cu caracter statistic și pe cele întocmite de Ștefan Mărcuș, care preciza că între anii 1868—1911 la Oravița au avut loc 105 spectacole în limba română, ceea ce poate nici unde din- coace de Carpați, într-un timp atît de scurt nu a mai cunoscut o amploare așa de mare³⁴. Toate aceste date și cifre pe care le-am consemnat ne îndreptățesc să considerăm acum, cînd se împlinesc 170 de ani de la construirea celui mai vechi teatru din patria noastră că orașul Oravița cu inimoșii săi locuitori, iubitori de muzică și teatru, a jucat un rol de prim ordin în dezvoltarea mișcării teatrale din România. CONSTANTIN BRĂTESCU ²⁷ „Foaia diecezană", an VI, nr. 8 din 24 fcbruarie/8 martie 1891. ²⁸ Idem, an XIV, nr. 23 din 27 martie/8 aprilie 1893. ²⁹ „Luminătoriul", an XIV, nr. 29 din 21 aprilie/3 mai 1893. ³⁰ „Poporul român" (Budapesta), an IV, nr. 30 din 25 iulie/7 august 1904. ³¹ „Familia", an XXXVII, nr. 29 din 22 iulie/4 august 1901, p. 364—367. ³² „Drapelul", an V, nr. 85 din 26 iulie/8 august 1905. ³³ Ibidem. ³⁴ Ion Crișan, Teatrul din Oravița, p. 224—225. https://biblioteca-digitala.ro 426 Constantin Brătescu DIE THEATRALISCHE BEWEGUNG IN DEN ORTSCHAFTEN DES CARAȘ-TALS AM AUSGANG DE XIX. JAHRHUNDERTS UND AM ANFANG DES XX. JAHRHUNDERTS (Zusammenfassung) Durch Anregund der Tătigkeiten der kulturellen Gesellschaften ASTRA und der Gesellschaft Fond fiir das Rumănische Theater, wurde am Ausgang des XIX. Jahrhunderts und zu Beginn des XX. Jahrhunderts in Oravița (Orawitza) und in den Dorfem des Caraș-Tals eine fieberhafte kulturelle Tătigkeit entfaltet. Ebenfalls, durch Anregung der theatralischen Bewegung, die sich in Orawitza, wo es das ălteste Theater aus unserem Land gab, entfaltete, in zahlreichen Dor- fern aus der gegend wurden von Intelektuellen und Bauern zahlreiche Theater- stucke von V. Alecsandri, Matei Millo, losif Vulcan, I. I,. Caragiale n.a. aufgefuhrt. https://biblioteca-digitala.ro ȘTEFAN VELOVAN (1852—1932) Despre viața și activitatea pedagogului filozof au apărut în ultimul secol o serie de articole*, care tratează unele aspecte din prodigioasa sa activitate. Materialul de față își propune să efectueze o privire de an- samblu cu accent pe activitatea sa didactică și metodico-științifică. Mai intîi cîteva scurte date biografice: S-a născut la 22 septembrie 1852 în localitatea Rusca Montană de pe Valea Bistrei, jud. Caraș-Severin, într-o familie de preoți originară din Clisura Dunării. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, unde a ur- mat și școala poporală, trece apoi la gimnaziul din Timișoara. Cu spri- jinul episcopului Ion Popasu primește o bursă anuală de 200 florini din fondurile Fundației E. Gojdu și se înscrie la facultatea de filozofie de la Universitatea din Viena, unde a studiat între anii 1872—1875 științele naturale (matematica și fizica). După terminarea studiilor, în 1876, episcopul Popasu, cunoscînd ta- lentul și sîrguința tînărului Velovan, îl trimite la Seminarul pedagogic universitar din Gotha (Germania), timp de un an pentru specializare în pedagogie. Aici a fost numit și institutor la școala de aplicație, distingîn- du-se prin lecțiile sale practice. în 1877 se reîntoarce de la studii și este numit profesor la Institutul pedagogic diecesan din Caransebeș, Ia cate- dra de pedagogie. Nu după mult timp a fost numit și diriginte (director) al cursului pedagogic, funcție pe care a îndeplinit-o cu abnegație pînă în anul 1893 și în care calitate a izbutit să se impună în fața colegilor prin soliditatea și vastitatea cunoștințelor sale. Era un profesor erudit și un adevărat enciclopedist, „un gînditor original, care și-a captivat elevii prin modul său rațional de predare¹¹¹. ' A organizat primul curs de pedagogie la Institutul pedagogic din Ca- ransebeș, pornind de la ideea că „toate obiectele de învățămînt pregă- * Vezi în acest sens: losif Velceanu, Șt. Velovan, în „Almanahul învățătorului român pe anul 1898/99“, Reșița, 1898; Marius Burcă tură, Crimpeie din evoluția pedagogiei bănățene, Timișoara, 1938; Enea Hodoș, Șt. Velovan, în „Literatura zilei“, Sibiu, 1941; Victor Tîrnovnicu, Contribuții la istoria învățămîntului româ- nesc din Banat, Editura Didactică și Pedagogică (în continuare EDP), București, 1970; Gh. Dumitrescu, Șt. Velovan, în „Istoria pedagogiei românești", voi. IV, culegere dc studii, EDP, București, 1969; C. Brătescu, Șt. Velovan, în „Mitropolia Banatului", XXX, nr. 4/1982; etc. ¹ Ștefan Velovan, Dare de seamă asupra vieții și activității lui, Craiova, p. 63. https://biblioteca-digitala.ro 428 Victor Dobrescu tesc materialul, iar pedagogia dă metoda, care formează pe elevul nor- malist pentru cariera de învățător"². El aparține primei generații de pe- dagogi români, care au încetățenit la noi studiul pedagogiei în școlile normale. A fost un profesor iubit și prețuit de elevii săi, în fața cărora se bucura de o mare autoritate, datorită culturii sale filozofice, cunoș- tințelor sale de pedagogie și științe naturale, cît și datorită tactului său pedagogic și faptului că preda admirabil³. în acest sens, profesorul losif Velceanu, unul dintre foștii săi elevi, își amintește: „Expirînd ora pre- scrisă, suna clopoțelul, dar în zadar, nimeni din noi nu-1 auzia, cu atîta încordare urmăream explicațiile și prelegerile iubitului nostru director. Farmecul și puterea hipnotică cu care știa să-și împodobească prelegerile, erau deja lățite și nu era elev care să fi manifestat neatențiune în una din oarele D-sale“⁴. învățau elevii la pedagogie, nu din constrîngere, nu de teama notei rele, ci învățau cu plăcere și de teamă ca nu cumva să supere pe pro- fesorul lor, teamă izvorîtă dintr-un sentiment de respectuoasă iubire³. La Caransebeș el a desfășurat o bogată activitate, atît pe teren didac- tic, științific, cît și cultural, publicînd o serie de lucrări: — Dare de seamă asupra psihologiei empirice, 1880; — Prelegeri de propedeutică pedagogică,-1886; — Induețiunea în morală, 1887; — Raportul dintre știință și artă, 1888; — Intelectualitatea ca notă esențială a plăcerii estetice și morale, 1889; — Cîteva chestiuni metodologice, 1889; — întemeierea psihologică a actelor elementare ale gîndirii în mar- ginile legilor herbartiene de asociere și reproducere, 1890; — Școala lui Herbart și pedagogia la români, 1892; — Pedagogia, Sibiu, 1892, în colaborare cu Ion Popescu; — Studii critice asupra logicei lui F. Maiorescu⁶. Unul din foștii lui elevi, învățătorul folclorist George Cătană, în amintirile sale, vorbește cu respect și simpatie despre profesorul șău: „Cînd intra în clasă avea aerul de adevărat părinte, care se simte bine în mijlocul familiei sale, avea autoritatea necesară fiind un om învățat, era impunător, capabil, dar foarte sever, nici cea mai mică șoaptă nu era permisă. Arunca o privire blîndă asupra noastră, se așeza pe scaun, își trecea degetele peste frunte și începea lecțiunea. Asculta lecția veche o jumătate de oră, iar restul ne dicta și explica. Altă dată proceda invers. El propunea obiectele de învățămînt în mod practic și intuitiv, folosind procedee variate de învățam lecția în școală după explicare. Vorbea așe- zat, răspicat, limpede și convingător, folosind vorbe alese și ținea trează atenția elevilor. Totdeauna intra în clasă vesel și bine dispus. Dînsul dicta din cap și nu se folosea de carte, nici la darea temelor pentru acasă sau desenarea figurilor la geometrie și fizică. Notele nu le trecea imediat. ² Burcătură Marius, „Crîmpeie din evoluția pedagogiei bănățene, Timișoara, 1938, p. 47. ³ „Foaia Diecesană“, nr. 45/1944, p. 3. ⁴ „Școala bănățeană¹¹, nr. 23—24/1926, p. 277. ⁵ Un secol de existență al Liceului pedagogic din Craiova. 1870—1970, 1971, p. 111. ⁶ Ștefan Velovan, op. cit., p. 70. https://biblioteca-digitala.ro Ștefan Velovan (1852—1932) 429 dar nu nedreptățea pe nimeni. Era un adevărat dascăl în toată puterea cuvîntului."⁷ în 1881 se căsătorește cu Ana Biju, care provine dintr-o fruntașă familie grănicerească din Caransebeș. Ea a fost cea mai reprezentativă femeie a vremii sale în acest oraș, iar casa lor era locul de întîlnire a in- telectualilor din localitate. Ea conduce Societatea Femeilor Române, aranja concerte, expoziții de copii și produse casnice⁸. A fost o anima- toare a vieții culturale din Caransebeș^ patronînd reuniuni unde se în- tîlneau românii din oraș pentru a conversa în limba lor maternă, a cînta, a face lectură și a juca teatru, activînd ca artistă amatoare și făcînd acte de caritate. De altfel și soțul ei era un mare amator de muzică și cîntare. Aici el a desfășurat o activitate multilaterală, îndreptată în mai multe direcții: ca maestru al didacticii la catedră, ca îndrumător al învăță - Ștefan Velovan și soția sa (Ana) — basorelief pe piatra funerară. mîntului poporal și conducător al învățătorilor români. De asemenea a activat ca un neobosit cercetător, fiind preocupat să fundamenteze știin- țific practica pedagogică⁹. A activat în domeniul pregătirii și perfecționării activității învăță- torilor. Pentru conferințele învățătorești introduse de episcopul Popasu în 1869 a elaborat diferite instrucțiuni metodice și metodici speciale: „In- strucțiune pentru învățătorii poporali privind predarea fizicii", „Istoria naturală în școala poporală" (1886), „Metodica specială a geometriei" ⁷ „Învățătorul bănățean“, nr. 7—10/1939, p. 188. ⁸ „Foaia Diecesană“, nr. 3—5/1947, p. 4. ⁹ Gh. Dumitrescu, St. Velovan, în „Din istoria pedagogiei românești", voi. IV, Culegere de studii, EDP, București, 1969, p. 161. https://biblioteca-digitala.ro 430 Victor Dobrescu (1888), „Metodica istoriei¹¹ și „Metodica specială a științelor fizico-chi- mice“ (1899). De asemenea, a mai întocmit un abecedar și „Metodica spe- cială a scris-cititului" (1899)¹⁰. A colaborat la cele mai prestigioase reviste ale timpului: „Convorbiri literare", „Romănische Revue", „Convorbiri didactice" etc. La 31 iulie 1883 este ales președintele Reuniunii învățătorilor români de la școalele confesionale greco-orientale din eparhia Caransebeșului, funcție pe care o va îndeplini pînă în 1893, în care calitate a ținut dife- rite expuneri cu caracter metodic, a analizat lecțiile practice ținute la conferințele învățătorești și a asistat la examenele de sfîrșit de an. Anual se ținea adunarea generală a Reuniunii, prin care se făcea și îndrumarea pedagogică a învățătorilor din eparhie. Un aport deosebit la îndrumarea metodică a învățătorilor a fost ela- borarea și publicarea în broșuri a Instrucțiunilor, care au fost cele dintîi lucrări metodice apărute în limba română¹¹. Aceste Instrucțiuni au fost foarte bine primite de învățători, care pînă atunci beneficiau de o pre- gătire metodică insuficientă în institutul pedagogic. Ele au fost prezen- tate de Ștefan Velovan în adunările generale ale Reuniunii, apoi s-au tipărit și difuzat în rîndul cadrelor didactice. Aveau format de broșuri de 30—40 pagini și erau compuse din două părți: în prima parte de in- dica scopul urmărit prin predarea obiectului în școala poporală, iar în partea a doua se prezenta programa de învățămînt a obiectului respec- tiv și exemple de lecții practice orientative¹². Activitatea aceasta de „metodician a școlii poporale", a rămas domi- nantă în întreaga sa activitate. El a luptat și pentru dreptul la organizarea profesională a învățătorilor români. Concludent în această privință este atitudinea sa la Congresul Reuniunii învățătorilor de la Craiova. In ziua începerii lucrărilor, autoritățile au trimis jandarmii să împrăștie pe par- ticipanții la congres. Cu acest prilej, Velova, ca președinte, a replicat față de notarul din Craiova: „în fața baionetelor și a forței majore, cedez, dizolv Congresul, dar protestez în numele civilizației, în fața acestui act de barbarie"¹³, fapt care dovedește că a susținut cu demnitate și curaj cauza școlii românești în toate împrejurările. O altă latură importantă a activității sale au constituit-o studiile știin- țifice originale în domeniul pedagogiei, psihologiei și logicii. în studiul „Dare de seamă asupra psihologiei empirice", demonstra că psihologia, devenind o știință, poate să constituie baza pentru teoria și practica peda- gogică. în „Cîteva cestiuni metodologice" face observații critice juste asu- pra unor capitole din „Logica" lui T. Maiorescu, arătînd legătura dintre metodologia logică și cea pedagogică. In „întemeierea psihologică a acte- lor elementare ale gîndirii", demonstrează caracterul psihologiei și peda- gogiei ca știință, căutînd să le impună în gîndirea științifică românească. în 1891 a apărut în „Foaia Dieceseană" o parte din „Cursul de pe- dagogie" pe care-1 preda la institutul pedagogic sub titlul „Din prope- ¹⁰ C. Brătescu, Șt. Velovan, în „Mitropolia Banatului’, nr. 7—9/1982, p. 525. ¹¹ Gh. Dumitrescu, op. eit., p. 192. ¹² Ibidem, p. 193. ¹³ Omagiu lui Ștefan Velovan, Caransebeș, 1926, p. 283. https://biblioteca-digitala.ro Ștefan Velovan (1852—1932) 431 deutica pedagogică". Acest curs a fost reeditat în mai multe rînduri sub denumire^ de „Caiet de pedagogie"¹⁴. în „Școala la Herbart și pedagogia la români", el îndruma pe peda- gogii români să nu imite pedagogia postherbartiană deoarece nu se po- trivește psihologiei copilului român și este străină felului de gîndire al poporului nostru. A colaborat la elaborarea unui manual intitulat „Pedagogia" cu pro- fesorul loan Popescu de la Sibiu. Deși el a pregătit întreaga lucrare și a publicat-o la Sibiu în 1892, după moartea colaboratorului său apare numai ca prefațator, din modestie. Acesta este unul din cele mai bune manuale de pedagogie din epoca începuturilor pedagogiei științifice românești¹⁵. A participat intens la viața culturală din Caransebeș în perioada 1878— 1893 în cadrul Reuniunii de cîntări și muzică pe care a condus-o între anii 1890—1893, precum și a Casinei Române, juînd parte la activitatea cultural-artistică de amatori, atît în calitate de instructor, cît și de in- terpret¹⁶. Printre animatorii vieții politice din comitatul Caraș-Severin apare și el. Participă la Conferința Partidului Național Român de la Sibiu din iunie 1884. Vederile sale politice se apropiau de ale grupului transilvă- nenilor tribuniști¹⁷. Faima sa de profesor și de adînc cunoscător al problemelor de peda- gogie ajunge dincolo de munți și, în 1887, i se oferă o catedră de peda- gogie de către Titu Maiorescu, care-1 considera „o remarcabilă persona- litate pedagogică"¹⁸, dar acest fapt nu-1 determină să-și părăsească școala, lucru pe care-1 va face însă mai tîrziu, după ce a primit lovituri și a avut decepții¹⁹. ¹⁴ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 198. ¹⁵ Ibidem, p. 199. ¹⁶ C. Brătescu, op. cit., p. 527. ¹⁷ Ibidem, p. 529. ¹⁸ Ștefan Velovan, op. cit., p. 65. ¹⁹ „Foaia Diecesană", nr. 45/1944, p. 3. https://biblioteca-digitala.ro 432 Victor Dobrescu La Caransebeș el a fost, după aprecierea elevului său, G. Cătană, „stîlpul institutului", „animatorul corpului profesoral și un minunat mo- delatoi’ de suflete" — după cum arăta colegul său Enea Hodoș. Vasile Goldiș îl prezenta ca pe un filozof care „învăluie în lumina științei și a bunelor moravuri alba căsuță de lîngă vale, în mijlocul Caransebeșu- lui, unde din energia lui Popasu se așezase școala de dascăli. . . pentru Graniță și Banat"²⁰. In 1893, fiind chemat de Tache lonescu — ministrul de atunci al Instrucțiunii Publice, se înduplecă și trece în vechea Românie, unde a condus Școala normală din București timp de doi ani și Școala normală din Cîmpulung-Muscel timp de un an. Episcopul Popasu s-a despărțit greu de el și îi scrie lui Maiorescu: „Iubite nepoate, lasă-mi pe Velovan eel puțin cît sînt în viață, căci altcum trebuie să închid școala"²¹. El a lăsat în urma sa un gol care n-a mai fost înlocuit de nimeni dintre ur- mașii săi. La 5 octombrie 1893 a părăsit Caransebeșul și a plecat la București. Această știre a produs agitație în rîndul populației, care aprecia mult pe profesorul Velovan deoarece lucrase pentru perfecționarea învățămîn- tului pedagogic timp de 16 ani și muncise mult pentru înaintarea în- vățătorimii, încît „Reuniunea învățătorilor din Caransebeș să dea direc- ția de dezvoltare tuturor asociațiilor învă'țătorești de dincolo de Carpați"²². Cu prilejul despărțirii de școala sa dragă, elevul Constantin Vladu din cursul III a arătat că roadele muncii sale se concretizează în „învă- țători care pot servi model și pot face mîndru pe orice popor". El aprecia că „Și numai, dar numai acea unică împrejurare că ești chemat a duce farul deșteptării și acelor cari și ei fac parte din neamul nostru, zic numai această împrejurare și neclătită încredere că vei lucra și de aici înainte tot cu zel și însuflețire spre binele națiunii noastre ne dă puțină mîn- giiere în întristarea care o simțim acum la despărțire"²³. A doua etapă din cariera lui Velovan începe în 1893, cînd a fost an- gajat la Școala normală din București. Aici a reușit ca din primele ore să cucerească pe elevi, după cum mărturisea un fost elev al său: „După prima lui lecție de psihologie «Producerea ideilor» în clasa noastră a fost un delir. Simțeam toți, că acum avem un profesor de pedagogie". în pe- rioada cît a predat la București și Cîmpulung a continuat să publice di- ferite studii și articole: — Rolul fanteziei și al memoriei în procesul de apercepție, 1894; -— Apercepția în serviciul noțiunilor, 1895; — Cercul apercepției. Monografie psihologică, 1895²¹. în revista „Convorbiri didactice" a apărut articolul „Treptele herbar- tiene la noi și peste munți" de D. Pomponiu, în care se arăta că la alcă- tuirea „unui plan de lecțiuni care să convină geniului românesc . . . me- ritul a revenit eminentului profesor și membru de onoare al revistei noastre, Șt. Velovan, care în mod magistral a știut ca treptele herbartiene să le modifice și să le adapteze mediului nostru"²⁵. ²⁰ „Flamura", nr. 3577/3 iunie 1986, p. 6. ²¹ „Școala bănățeană", nr. 23—24/1926, p. 277. ²² „Foaia Diecesană", nr. 45/1944, p. 3. ²³ Idem, nr. 42/1893, p. 7. ²⁴ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 220. ²⁵ Ibidem, p. 199. https://biblioteca-digitala.ro Ștefan Velovan (1852—1932) 433 Prezența lui Velovan la București a stîrnit interes printre cadrele di- dactice, fiind solicitat să țină conferințe și să scrie articole în care pre- zenta bazele științifice ale pedagogiei și psihologiei. N-a rămas mult timp aici, căci Școala normală din București s-a mutat la Cîmpulung-Muscel. în 1896 este transferat la Școala normală din Craiova, pe care a con- dus-o timp de 30 de ani, pînă la pensionare, în 1926. Și aici a fost în- totdeauna la datorie, fiind model viu pentru elevii școlii și un „pătimaș al datoriei desăvîrșit împlinite¹⁴²⁶. La Craiova a lucrat mai mult în cadrul școlii, iar în afară s-a mani- festat puțin. Lua parte regulat la conferințele învățătorilor, cu care oca- zie lămurea diferite chestiuni metodice și a fost membru în comitetul Ligii culturale. Sub influența personalității sale, Școala normală din Craiova a de- venit centrul unui curent pedagogic, cunoscut sub denumirea de „Velo- vanismul⁴⁴. El aducea ceva nou în concepția despre școală, despre func- ția de învățător și profesor, despre activitatea instructiv-educativă. Ca și în prima etapă, activitatea lui a îmbrățișat trei laturi: activitatea sa la catedră, activitatea pe tărîm social și activitatea publicistică. Ca profesor, comportarea lui era exemplară, atît la școală, cît și în afara ei. Era la fel de bun și de exigent față de elevi. Pentru respectul profund ce i-1 purtau, aceștia se sileau să-i urmeze exemplul. Acordînd o atenție mare pregătirii metodice, practice a învățătorilor, el făurise din școala de aplicație un adevărat laborator pedagogic. Aici se elaborase vestitul „plan de lecție velovanist⁴⁴, cu sprijinul institutorilor de la Școala de aplicație, Marin Florescu și Ilie Jianu, cu care a redactat între anii 1909—1920 revista „Chestiuni metodice⁴⁴²⁷. Această revistă a constituit un adevărat îndrumător al învățătorului în munca didactică din școală, prezentîndu-se lecții model pentru toate obiectele, iar profesorul — în fiecare număr — lămurea cîte o problemă metodică. Velovan era de mult o personalitate cunoscută, dar abia în 1911, după 18 ani de ședere în țară, i se acordă cetățenie română²⁸. Și-a propus să formeze învățători buni, pe care să-i trimită „în po- por să propovăduiască cultura și iubirea de patrie⁴⁴²⁹. De aceea, învăță- torii l-au iubit și prețuit, l-au admirat și i-au urmat exemplul. Un fost elev, evocînd figura dascălului său, arată că: „A fost un părinte bun și drept, un pedagog desăvîrșit. . .“ A fost pentru colegi un model de în- deplinire a îndatoririlor profesionale, fiind un spirit de ordine și lega- litate, căruia nu-i plăcea să iasă în frunte³⁰. In ceea ce privește activitatea sa cetățenească, în 1919 a fost propus de învățători și ales deputat în primul parlament al României, după Unirea cea mare, pe baza unui program în care își reafirma ideile demo- cratice și progresiste ce-1 animau. Dar a renunțat curînd la această func- ²⁶ Un secol de existență, p. 278. ²⁷ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 200. ²⁸ Un secol de existență, p. 278. ²⁹ Ibidem, p. 115. ³⁰ Ibidem, p. 278. 28 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 434 Victor Dobrescu ție, care-i răpea din timpul destinat școlii. A trăit mai mult în cercul restrîns al colegilor și prietenilor, bucurîndu-se de îngrijirea și afecțiu- nea soției sale, care era o femeie superioară. A rămas un pedagog-cetă- țean, cu o concepție politică larg democratică. Ne-a lăsat moștenire operele sale psiho-pedagogice și metodice în care se manifestă ca om de carte și știință, creator al unei mișcări peda- gogice proprii — velovanismul³¹. In perioada craioveană a publicat următoarele studii și articole: „Dl. Theodor Speranția și treptele formale" (1900), „Metodica specială a reli- giei și moralei" (1902), „Chestiunea învățămîntului practic în școala pri- mară" (1905), „Metodica specială a scris-cititului" (1909), „Procesul psihic cu cîștigarea noțiunilor în viață" (1909), „Desenul ca exercițiu pregătitor pentru scris-citit" (1909), „în chestiunea legilor psihologice de reprodu- cerea ideilor" (1909), „Senzația percepției, intuiția" (1910), „Reproduce- rea ideilor" (1910), „Memoria. Imaginația" (1910), „Despre memorie (stu- diu de psihologie pedagogică)" (1913), „Dezvoltarea inteligenței copilu- lui în școala primară" (1914), „Pedagogia normativă și pedologia" (1916), „Felurile senzațiilor și ideilor. Noțiunile timpului și spațiului" (1920), „Cunoștințe pregătitoare și mecanica psihologică" (1926), „Metoda re- flectării faptelor" (1928), „Metoda proiectării faptelor" (1928), „Școala- activă" (1933) etc.³². De asemenea, a mai publicat o serie de articole în „Foaia Dicccsană" din Caransebeș: „Abecedarul", „Raționarca ca formare de noțiuni" (1892) și altele. Herbartian prin studii, el s-a inspirat din ideile generoase ale marilor clasici ai pedagogiei universale creînd o pedagogie adaptată condițiilor noastre concrete. Personalitatea lui este definită în felul următor de un învățător: „Ar fi putut să meargă spre catedre mai înalte decît ca- tedra de pedagogie .. . ; ar fi putut să ocupe în statul român, atît de sărac în oameni de valoare, funcțiuni înalte; ar fi putut să ajungă în viață și mare și puternic și bogat. Dar (el) desbrăcat de toate preocupările de ordin personal a preferat să rămînă la umila lui catedră de la Craiova, din care însă prin personalitatea lui făcuse centrul celor mai înalte pre- ocupări de ordin pedagogic la noi. .. “³³. Pedagogia sa a fost fundamentată pe psihologie și logică. El socotea că „esența firii umane constă în inteligență și în viața sa morală"³⁴, iar edu- carea a avut întîietate la el. In concepția sa psihologică se găsesc multe elemente materialiste și dialectice. însuși termenul de „mecanică psiho-logică", cu care-și intitu- lează lucrarea de psihologie pedagogică, dovedește acest lucru. El con- cepea psihologia ca o „mecanică a spiritului", căutînd s-o transforme în- tr-o știință de legi. Citind lucrarea dr. Gh. Marinescu — „Celula ner- voasă", el afirma: „Se dovedește tot mai mult, că la baza tuturor fenome- nelor psihice sînt, trebuie să existe fenomene materiale, nervoase"³³. ³¹ „Foaia Diecesană“, nr. 3—5/1947, p. 4. ³² Ștefan Velovan, op. cit., p. 66. ³³ „Foaia Diecesană", nr. 3—5/1947, p. 4. ³⁴ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 205. ³⁵ Ibidem, p. 206. https://biblioteca-digitala.ro Ștefan Velovan (1852—1932) 435 El a menținut legile asociației și reproducerii la baza vieții sufletești, considerînd că aceasta este specifică fenomenelor psihice. Are meritul de-a fi intuit dezvoltarea dialectică a vieții psihice și a adus o contribuție pozitivă în gîndirea pedagogică românească³⁶. O reală contribuție a adus-o în domeniul metodologiei pedagogice. A reușit să se mențină în fața elevilor săi și a colegilor ca un pedagog actual, care critica în unele probleme herbartianismul: „Combatem normele di- dactice în multe privințe empirice ale sistemului herbartian“³⁷. Concepția lui despre pedagogie a rămas însă deficitară. Deși a depus eforturi seri- oase să o fundamenteze științific, nu a socotit-o știință de legi, ci știință normativă cu caracter practic³³. A fost un adept al herbartianismului în țara noastră, fapt ce reiese din însăși cuvintele sale: „Școala pedagogică pe care o urmăm se numește școala herbartiană"³⁹. Din lucrările sale reiese strădania pe care a depus-o pentru a face din pedagogie o știință cu legi proprii. N-a reușit însă să facă acest lucru, deoarece pornea de la concepția idealistă și ca metodă folosea metafizica. Considera că pedagogia generală are două părți: pedagogia teoretică și pedagogia practică (metodologia pedagogică). La baza pedagogiei teore- tice așeza psihologia generală și etica, iar la baza pedagogiei practice pu- nea logica. în studiile sale s-a ocupat mult de fundamentarea pedagogiei pe psi- hologie și a formulat patru legi fundamentale în psihologie: două legi ale asocierii ideilor prin contopire și complicare și două legi ale reproducerii acestora în mod spontan și reflex⁴⁰. în opera sa găsim o seamă de elemente pozitive și contribuții origi- nale la îmbogățirea metodologiei pedagogice: — rolul conducător al învățătorului în procesul de învățămînt; — aplicarea la lecții deopotrivă a legilor psihice și principiilor logice; — susținerea consecventă a principiului învățămîntului educativ; — aplicarea cunoștințelor însușite de elevi sub formă de reflectare și proiectare a lor; — sprijinirea tezei învățămîntului practic și criticarea practicismului îngust al „școlii active“; — intima legătură ce trebuie să existe între practica școlară și munca adultă; — metode înaintate de predare (de exemplu, învățarea prin desco- perire; — alcătuirea planului general de lecții, care are două părți: partea teoretică (dobîndirea cunoștințelor) și partea practică (aplicarea lor în ³³ Ibidem, p. 207. ³⁷ Ibidem, p. 209. ³⁸ Ibidem, p. 210. ³⁹ Victor Țîrcovnicu, Contribuții la istoria învățămîntului românesc din Banat, EDP, București, 1970, p. 293. ⁴⁰ Ibidem, p. 297. 28* https://biblioteca-digitala.ro 436 :, Victor Dobrescu ; \____________________________ practipă). Planulsău are trei „trepte psihologice formale", pregătirea, formarea cunoștințelor și aplicarea lor⁴¹; : i :— specificul național românesc etc. în 1926 s-a pensionat la vîrsta de 74 de ani, după ce servise școala timp de 59 de ani. S-a reîntors în satul natal, la casa numită „Vila Stcfanic'a"'.’ Aici, lă îndemnul său, ia ființă un cor, o casă națională, care a primit numele său, o bibliotecă și a reunit pe toți intelectualii din sat în asociația ASTRA Bănățeană, al cărei președinte de onoare a fost. în același an a fost sărbătorit la Craiova de către colegi și elevi „într-o at- mosferă de caldă admirație și afectuoasă recunoștință", cu prilejul pen- sionării sale. Cu această ocazie, Școala normală de băieți din Craiova a primit numele său, iar la 8 mai 1938 i s-a ridicat un bust în fața școlii, dre.pt răsplată pentru tot ceea ce făcuse pentru această instituție. A decedat la 27 iulie 1932, donînd vila sa spre folosința învățătorilor, iar biblioteca elevilor Școlii normale din Caransebeș⁴². Dăruit de natură cu alese calități sufletești și cu un fizic armonios și atrăgător, a condus cele trei școli normale cu desăvîrșită cinste și co- rectitudine, cu tactul pedagogului de caracter⁴³. Cu ocazia înmormîntării sale, profesorul Ilie Popescu-Teiușan de la Școala normală din Craiova — unul din discipolii săi — arăta că „geniul său de apostol, de descălicător cultural este o față a geniului acestui po- por românesc de pretutindeni, care l-a știut descoperi, atrage și utiliza în cele mai desăvîrșite chemări ale lui . . .“⁴⁴. Cu aceeași ocazie, învățătorul Ion Mărilă din Reșița a arătat și el: „a fost un om întreg cu sufletul tare ca marmora pămîntului natal și curat ca apele de munte"⁴⁵. A fost o sin- teză de virtuți și un animator în muncă. A fost un bărbat luminat și înțelept, un om de cultură, o personalitate complexă de o rară distincție sufletească. A fost un bun pedagog și un adevărat tată sufletesc pentru elevii săi. El ocupă un loc de frunte în literatura didactică și pedagogică prin lucrările sale, publicate în unele din cele mai prestigioase reviste de specialitate ale timpului. A fost morali- tatea și bunătatea întruchipate, de o înțelepciune rară și o ihteligență sclipitoare, un suflet nobil, care era plin de pilde bune și de sfaturi fru- moase, în special în relațiile sale cu tinerii⁴⁰. S-a îngrijit de cultura poporului în mijlocul căruia trăia. Profesorul luliu Vuia considera că „a fost gloria și mîndria școlii românești" de pe ambele versante ale Carpaților. Răspunzînd elevilor care l-au sărbătorit a spus: „Principiul care ju- mătate de veac m-a călăuzit a fost să nu paradăm cu vorbe, că să ne dis- tingem prin fapte. Mai am o singură dorință, ca faptele mele să fie sti- mulentul vostru, să le urmați și să le traduceți prin noi fapte, lăsîndu-le ca o sfîntă datorie de urmat generațiilor viitoare"⁴⁷. A fost un reforma- tor al școlii românești și un deschizător de drumuri în pedagogie. ⁴¹ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 213. ⁴² „Foaia Diecesană“, nr. 3—5/1947, p. 4. ⁴³ Enea Hodoș, „Literatura zilei", Sibiu, 1941, pp. 33. ⁴⁴ „Foaia Diecesană", nr. 33/1932, p. 1. ⁴³ Ibidem, p. 1. ⁴⁶ „Foaia Diecesană" nr. 31/1932, p. 2. ⁴⁷ Omagiu lui Ștefan Velovan, Caransebeș, 1926, p. 283. https://biblioteca-digitala.ro Ștefan Velovan (1852—1932J 457 Deși herbartian prin formație, în studiul său „Școala lui Herbart și pedagogia la români¹¹, ia poziție împotriva urmașilor acestuia. Considera că teoriile lor pedagogice sînt lipsite de fundament științific și sînt ex- puse într-o formă neclară, în special la Ziller, iar urmașii lui Herbart i-au aprofundat ideile sale sau chiar le-au denaturat, fapt care face ca acestea să nu fie adecvate psihologiei școlarului român, fiind necesară o adaptare a lor la condițiile învățămîntului românesc printr-o preluare selectivă și în mod critic. De fapt el s-a îndepărtat de schemele herbar- tiene, adoptînd o seric de soluții originale și realiste, adaptate necesită- ților școlii românești de la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul se- colului al XX-lea. Planul de lecție propus de el nu avea un caracter rigid ca la Herbart, ci un caracter creator, fapt ce se poate constata din planu- rile publicate în presa timpului (exemplu fiind planul înclinat în „Foaia Dieceseană"). Prin lucrările sale de pedagogie, psihologie și logică, el s-a impus cat cel mai de seamă pedagog român al timpului său. Ca dovadă în acest sens este scrisoarea lui Titu Maiorescu din 3 iunie 1887 în care acesta îl așează alături de Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, îoan Slavici, Alexandru Vlahuță și Dimitrie Onciul⁴⁸. în amintirea memoriei sale, cor- pul didactic din Caransebeș, în adunarea din 30 noiembrie 1926, la pro- punerea lui Șt. Duțulescu — directorul Școlii normale, s-a înființat „In- stitutul de pedagogie Ștefan Velovan", care urma să funcționeze pe lingă școala normală și avea ca scop: a) a se păstra amintirea distinsului profesor de pedagogie; b) studierea operelor lui Ștefan Velovan de către viitorii învățători, prin grija directorului și a profesorilor de pedagogie etc.⁴⁹. Dar activitatea institutului a rămas un deziderat. Opera lui Velovan ocupă un loc distinct în gîndirea pedagogică românească, lucrările sale bazîndu-se pe argumentări de tip raționalist în comparație cu înaintașii săi iluminiști. Comparativ cu reprezentanții mișcării pedagogice din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, concepția sa reprezintă un stadiu superior de dezvoltare a pedagogiei ca știință, el oferind puncte de ve- dere personale în multe probleme instructiv-educative. Continuînd și dezvoltînd punctul de vedere psihologic în pedagogie, abordat la noi de S. Bărnuțiu, el a fost primul pedagog care a vorbit de legalitatea proce- selor psihice și logice ca fundament al acțiunii instructiv-educative⁵⁰. Amintirea profesorului și directorului Ștefan Velovan trăiește vie în conștiința elevilor săi, deoarece el a fost un mare cărturar, un distins fi- lozof și un bun patriot, fiind socotit ca părintele școlii românești din Ba- natul Timișan și cel al Olteniei. A adus o reală contribuție la dezvolta- rea gîndirii și practicii pedagogiei românești din jurul anului 1900. VICTOR DOBRESCU ⁴⁸ Victor Țîrcovnicu, op. cit., p. 301. ⁴⁹ Omagiu..., p. 304. ⁵⁰ Gh. Dumitrescu, op. cit., p. 219. https://biblioteca-digitala.ro 438 Victor Dobrescu ȘTEFAN VELOVAN (1852—1932) (Re sume) Ștefan Velovan est ne le 22 septembre 1852, dans la localite Rusca Montană du departement Caraș-Severin. 11 a suivi les cours de l’ecole primaire dans son village natal et les cours du gymnase â Timișoara. II a etudie ensuite â Vienne Ia mathemathique et la physique. Apres avoir fini ses etudes, il est envoye ă Gotha pour se specialiser en pedagogie. En 1877, Ștefan Velovan est nomme pro- fesseur â l’Institut pedagogique de Caransebeș et ensuite, il devient directeur de l'institution. 11 a deploye une riche activitee dans des divers domaines didactique, scienti- fique, culturel. En 1893 il passe en Roumanie et devient directeur des Ecoles Nor- males de Bucharest, Cîmpulung-Muscel et Craiova. En 1926, pensionnaire, il re- tourne dans son village. Le 27 juillet 1932 il est decede et il a ete enterre â Caran- sebeș. https://biblioteca-digitala.ro 1 DECEMBRIE 1918. DELEGAȚIA CARAȘ*8EVERINULUI LA MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA In curînd se vor împlini șaptezeci de ani de la grandioasa sărbătoare a neamului românesc din memorabila zi de 1 Decembrie 1918, cînd „Adu- narea națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba lulia" a ■decretat, într-o splendidă unanimitate „unirea acestor Români și a tutu- ror teritoriilor locuite de dînșii cu România"¹. Aniversarea evenimentului •despre care s-au scris multe și valoroase lucrări², ne oferă, totuși, un pri- lej potrivit de-a omagia memoria și faptele acelor înaintași iluștri, făuri- tori de istorie, între care aflăm și reprezentanții actualului județ Caraș- Severin. Din bogăția de date — neînmănunchiate încă într-un ansamblu — referitoare la Unire, am ales, spre a le prezenta, doar pe cele ce ilustrează prezența județului sus-menționat, prin delegații săi oficiali, la Marea Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918. Pentru a putea explica mai lesne componența delegației Caraș-Severinului, vom reda în cele ce urmează un fragment din textul „Convocării", lansat de Marele Sfat al Națiunii Române la data de 7/20 noiembrie 1918, mai exact cel privitor la persoanele îndreptățite a lua parte la Marea Adunare Națională, acestea fiind: „1) Episcopii români din Ungaria și Transilvania; 2) toți protopopii în funcțiune ai celor două confesiuni românești; 3) cîte un emis al fiecărui Consistoriu și Capitlu; 4) cîte doi emiși ai societăților culturale (Asocia- țiune, Fondul de teatru, Asociațiunea Arădană etc.); 5) cîte doi emiși din partea fiecărei reuniuni femeiești; 6) de la fiecare școală medie (gimnaziu, ¹ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, București, 1 Decembrie 1943, p. 109. ² Dintre lucrările dedicate acestui epocal eveniment al devenirii noastre isto- rice pomenim: Ștefan Pascu, Marea Adunare Națională de la Alba lulia, Cluj, 1968; Desăvirșirea unificării statului național unitar român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie (sub redacția: Miron Constantinescu, Ștefan Pascu), Edit. Acad. R.S.R., București, 1968; Unirea Transilvaniei cu România: 1 Decembrie 1918, (sub redacția: I. Popescu-Puțuri și A. Deac), ediția a II-a, București, 1972; W. Marin, I. Munteanu, Gh. Radulovici, Unirea Banatului cu România, Timișoara, 1968: I. D. Suciu, Banatul și Unirea din 1918, în „Studii¹¹, tom XXI, nr. 6, 1968, pp. 1089— 1104; W. Marin, Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănățeni, Editura Facla, Timi- șoara, 1978 și Făurirea statului național unitar român. Contribuții documentare bănățene (1914—1919), coordonator: dr. loan Munteanu, București, 1983; Ștefan Pascu, Făurirea statului național unitar român, 1918, voi. I—II, Edit. Acad. R.S.R., București, 1983. https://biblioteca-digitala.ro 440 Vasile Mircea Zaberca școală rurală) apoi de la fiecare institut teologic, pedagogic și școală civilă, cîte un reprezentant al colegiului profesoral; 7) cîte doi delegați de la fie- care reuniune învățătorească; 8) Garda Națională va fi reprezentată prin cîte un ofițer și soldat din fiecare secțiune județeană; 9) cîte doi delegați de la fiecare reuniune de meseriași; 10) delegații partidului social-de- mocrat român ca reprezentanți ai muncitorimii organizate; 11) tinerimea universitară prin cîte doi emiși ai săi și în fine, 12) fiecare circumscripție electorală în care locuiesc Români, va trimite cîte 5 reprezentanți (dele- gați)"³. Conform acestor precizări, din partea județului Caraș-Severin au fost trimiși un număr de 44 „deputați de drept"⁴, reprezentanți ai Episcopiei Caransebeșului, ai protopopiatelor ortodoxe din Bocșa Montană, Caran- sebeș, Mehadia, Oravița, a celor gr. cat. din Bocșa Montană, Oravița, Naidăș și Vermeș; apoi, trimiși ai Consistoriului din Caransebeș, ai unor fonduri și fundațiuni⁵, reuniuni de lectură⁶, reuniuni de cîntări și mu- zică⁷, societăți financiare⁸, reuniuni de femei⁹, institute pedagogice și teo- logice¹⁰, reuniuni învățătorești¹¹, gărzi naționale¹² și reuniuni ale mese- riașilor¹³. De asemenea, cei ai cercurilor electorale românești din Bocșa Română, Caransebeș, Oravița, Șasea Montană, Zorlențu Mare, Hațeg, Mo- ravița, Rittberg și Biserica Albă. După țum se poate observa am enumerat și cercuri electorale care nu aparțineau Caraș-Severinului, dar la care au fost arondate localități caraș-severinene ce au avut delegați la Alba lulia. Astfel, localitatea Bucova aparținea de cercul’ electoral Hațeg, Vărădia de cercul electoral Moravița, Gherteniș și Soșdea de cercul electoral Ritt- berg iar Naidăș de Biserica Albă. într-o lucrare editată de despărțâmîntul București al Astrei, în 1943, intitulată „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918". sînt menționate doar 6 cercuri electorale în fostul județ Caraș-Se- verin¹⁴. Este însă fie o greșeală, fie o omisiune, fapt semnalat deja, de altfel, de cercetătorul C. Răileanu, care indică și cifra corectă: 12. Ca urmare, în cartea pomenită nu sînt incluși 45 de delegați proveniți din ³ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, p. 50. ⁴ Lista delegaților județului Caraș-Severin este întocmită pe baza datelor fur- nizate de arhiva „Muzeului Unirii“ din Alba lulia. Mulțumim și pe această cale colegului Nicolae Josan pentru sprijinul acordat. ’ Comunitatea de avere a fostului regiment confiniar româno-bănățean nr. 13. împărțirea pe categorii și denumirea acestora este preluată după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, p. 55—75. ⁶ Societatea română de lectură Caransebeș, Societatea de lectură „loan Popasu“ din Caransebeș, Reuniunea română de lectură din Reșița Montană. ⁷ Reuniunea de cînt și muzică „Armonia" din Bocșa Montană, Reuniunea română de cîntări și muzică din Bocșa Montană, Societatea română de cîntări și muzică din Caransebeș, Corul bisericesc și lumesc Doman, Reuniunea română de cîntări și muzică din Reșița Montană, Reuniunea de cîntări și muzică a plugarilor români din Reșița Română. ⁸ Societatea română de înmormîntăre Caransebeș. ⁹ Societatea femeilor române din Caransebeș. ¹⁰ Institutul pedagogic și Institutul teologic gr. ort. român, ambele din Ca- ransebeș. ¹¹ Sfatul învățătorilor români din fosta graniță militară a Severinului și Re- uniunea învățătorilor gr. ort. români din dieceza Caransebeșului. ¹² Garda Națională Română din Bocșa Montană și cea din Oravița. ¹³ Corporațiunea meseriașilor români din Caransebeș. ¹⁴ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, p. 68. https://biblioteca-digitala.ro Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba lulia 441 fostul județ Caraș-Severin, dar ale căror credenționale au fost găsite în arhiva Muzeului Unirii din Alba lulia¹⁵. Dacă avem în vedere numai teritoriul actualului județ Caraș-Severin, delegații trimiși la Alba lulia de către cercurile electorale au fost în număr de 43. Deci în total s-au trimis 87 de delegați (44 fiind „deputați de drept“ și 43 reprezentanți ai cercurilor electorale), dintre care 60 erau titulari și 27 supleanți (vezi Anexa). Delegații au fost de baștină, în marea majori- tate, din Caraș-Severin, dar unii s-ati născut dincolo de limitele acestei unități administrativ-teritoriale, la Lisa (jud. Brașov), Deda (jud. Mureș), Toplița (jud. Harghita), Gătaia și Zgribești (jud. Timiș), Porumbacul de Jos (jud. Sibiu) și chiar la Pancevo, Sîn Mihai și Petrovoselo, localități aflate astăzi în R.S.F. Iugoslavia. Dar și caraș-severineni de origine au reprezentat la Alba lulia localități din alte județe, între ei fiind Traian Novac (secția română Turda a P.S.D.)¹⁶ și Traian Blașiu (Sfatul Național Român din Brașov)¹⁷, ultimul jertfindu-și chiar viața pentru unitatea sta- tală¹⁸. Dintre orașele Caraș-Severinului, cei mai mulți delegați a avut la Alba lulia, avînd în vedere domiciliul, orașul Caransebeș — 23, urmat fiind — în ordine — de actualul municipiu Reșița — 17 (orașul propriu-zis: 10, Doman; 5, Terova 2); Bocșa: 11, Oravița: 9¹⁹. Evidențiem numărul mare de delegați care au provenit din localități rurale, în speță Șasea Montană — 4 și mai ales Doman — 5. Desigur, delegații, n-au reprezentat în toate cazurile localitățile unde au văzut lumina zilei; de pildă, George Vuc era bocșan, dar a luat parte la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 ca delegat al Caransebeșului iar Coriolan Zuiac, născut la Doman, a participat în numele Bocșei. Delegații Caraș-Severinului au provenit din diverse clase și categorii sociale practicînd fel și fel de profesii, așa cum rezultă din cele ce urmează: 9 erau țărani, 13 muncitori și meseriași, 5 funcționari, 15 cadre didactice (11 învățători și 4 profesori), 14 absolvenți ai facultății de drept (9 avo- cați, 4 notari și 1 jurist), 2 ingineri, 3 comercianți, 3 studenți, cîte un ofi- țer, brigadier sivic și proprietar și, de asemenea, 20 de preoți, dintre aceștia 11 fiind, de fapt, delegați de drept și doar 9 aleși ai cercurilor electorale²⁰. Se cuvine să precizăm că în afara delegației oficiale a Caraș-Severi- nului la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 au fost prezenți locuitori din toate cele patru puncte cardinale ale județului: din Valea Carașului și ¹⁵ C. Răileanu, Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din Banat la Alba lulia, în 60 de ani de la înfăptuirea statului național unitar român, Edit. Mitropo- liei Banatului, f.a., p. 41. ¹⁶ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, p. 65. ¹⁷ Petru Râmneanțu, Preotul Traian Blașiu (1885—1918), în 60 de ani de la înfăptuirea ..., p. 82—84. ¹⁸ Ibidem. ¹⁹ Iată în ordine alfabetică localitățile și numărul de delegați la fiecare: Apadia (1), Bocșa (11), Brebu (2), Bucova (1), Caransebeș (23), Doman (5), Domaș- nea (1), Eftimie Murgu (1), Gherteniș (1), Ilidia (1), Marga (2), Mehadia (1), Naidăș (1), Oravița (9), Reșița (10), Sacu (1), Șasea Montană (4), Șoșdea (1), Țerova (2), Tîrnova (3), Văliug (1), Vărădia (3), Vermeș (1), Vrăniuț (1). ²⁰ Pe dr. loan Sîrbu care a fost ales și în cercul Caransebeș, l-am inclus însă, firesc, între delegații de drept, el reprezentînd — conform normelor stabilite de organizatorii Marii Adunări Naționale de la Alba lulia — un protopopiat, respectiv pe cel din Mehadia. în anexa lucrării figurează însă și localitatea Eftimie Murgu, unde domicilia dr. loan Sîrbu. https://biblioteca-digitala.ro 442 Vasile Mircea Zaberca Culoarul Timiș—Cerna, din Clisura Dunării și Valea Bîrzavei, din Almăj și Valea Bistrei, bărbați și femei, tineri și bătrîni, zeci, sute de participanți al căror număr este imposibil de precizat la atîta vreme de la grandiosul eveniment. De exemplu, în afara delegației oficiale, de la Caransebeș s-a deplasat la Alba lulia — așa cum specifică ziarul „Lumina" — „... Garda națională prin aproape toți ofițerii săi în frunte cu comandantul căpitan Sabin Târziu. Au mai luat parte în corpore «Reuniunea de cîntări», apoi vr’o 60 de doamne, domnișoare și domni, studenți, meseriași și economi. Prezența, ținuta și manifestarea deamnă a caransebeșenilor veniți din mare depărtare la Alba lulia a stîrnit însuflețire"²¹. Dar Unirea nu s-a pronunțat numai la Alba lulia. Cei rămași acasă, au trăit și ei, din plin marea sărbătoare românească. Pretutindeni în locali- tățile caraș-severinene — în ciuda unor reale impedimente — s-au rostit discursuri înflăcărate, ele terminîndu-se cu urale și reînnoirea jurămîn- tului de a servi cauza unității patriei. Se cunoaște că în multe localități din Banat autoritățile sîrbești de ocupație n-au permis deplasarea unor delegați la Alba lulia ori organi- zarea de manifestări deosebite la 1 Decembrie 1918. Cu toate acestea etalarea sentimentelor de solidaritate națională, de adeziune, la cei rămași acasă, n-au putut fi oprită, bucuria, entuziasmul irupînd deseori, așa cum mărturiseau contemporanii evenimentului. Revelatoare în acest sens este, spre a ne limita la un singur exemplu, confesiunea poetului Petru E. Oance, cunoscut sub numele de Tata Oancea, publicată în paginile faimoasei sale gazete „Vasiova", confesiune din care reproducem cîteva pasaje: „Ora 10, merg la biserică la noi, trist și cu capul în pămînt. Lîngă finu Aurel ridic capul în sus și o Dumnezeule! Ce văd? un steag tricolor românesc lung de vreo cinci metri, înfipt în tumul bisericii, partea de către drumul mare și fîlfâind maiestuos și impunător în aierul rece al astei zile de 1 Decembre. O clipă, o secundă, stau pe loc înărmurit (sic!), în- lemnit, înghețat. Nu mai răsuflu. Apoi ca apucat de furii, de duhuri necu- rate, răcnesc odată ca smintit, și o iau la fugă [... ] Niște sute de inși, domni și doamne, au umplut strada dinaintea bisericii și privesc tremu- rînd în sus [...]. Se cutremură biserica și împrejurimile la răcnetele noastre de ura!!, văzîndu-i sfintele colori cum se îndoiesc si se înmlădie la suflul vîntului. Și ca electrizați, ca unificati. în cuget si-n simțiri, ne descoperim și cîntăm cu glas de tunet: P-al nostru steag e scris unire [...]. Sîntem cam 50 de inși, și credem orbește, că accentele imnului divin se răspîndesc și vibrează și se aud peste întreg Banatul și Ardealul și Bucovina [... ] peste întreaga românească Țeară"²². Asemenea manifestării spontane de la Bocșa și cele organizate în multe alte localități ale județului la care ne referim ilustrează, cu putere de simbol, că votul delegaților caraș-severinen'i trimiși la Alba lulia purta pecetea voinței de nezdruncinat a românilor de-a se înfăptui Marea Unire. VASILE MIRCEA ZABERCA ²¹ „Lumina", anul I, Caransebeș, 22 Nocmvrie (5 Dec.) 1918, Nr. 46, p. 3. ²² Tata Oance, Din războiul mondial, în „Vasiova", anul V, Oravița, nr. 20—24, 15 Oct.—15 Dec. 1933, p. 10. https://biblioteca-digitala.ro Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba lulia 443 ANEXA Delegații județului Caraș-Severin la Marea Adunare Națională de Ia 1 Decembrie 1918 N / Numele șl prenumele Domiciliul Cercul, localitatea, Instituția ori Titular ori cr societatea reprezentată supleant 0 1 2 3 4 1. Alboni losif Bucova Cercul Hațeg Supleant 2. Alexandrescu îoan Vărădia Cercul Moravița Titular 3. Avram Petru Bocșa Cercul Bocșa Română «1 Vasiova 4. Baba Dimitrie Caransebeș Corporațiunea meseriașilor ti români Caransebeș 5. Balaș-Lissa Alexandru 11 Comunitatea de avere din n Caransebeș 6. Bartolomeiu Simion Vrăniuț Cercul Șasea Montană ti 7. Biju Elena Caransebeș Societatea femeilor române 11 din Caransebeș 8. Beuca Dimitrie 11 Societatea română de înmor- 11 mîntări Caransebeș 9. Birăescu Nicolae Bocșa Cercul Bocșa Română Montană 10. Birău Damian Tîrnova Supleant 11. Bona George Caransebeș Societatea română de cîntări Titular și muzică Caransebeș 12. Borlovan George 11 Societatea română de înmor- mîntări Caransebeș 13. Buțiu Alexandru Caransebeș Institutul pedagogic gr. ort. Titular român din Caransebeș 14. Călțiun Constantin jr. n Societatea română de lectură, 11 secția teologică Caransebeș 15. Ciucurel îoan Soșdea Cercul Rittberg Supleant 16. Colojoară Marius Doman Cercul Bocșa Română 1» 17. Corneanu Cornel Caransebeș Consistoriul ort. Caransebeș Titular 18. Comean Nicolae Apadia Cercul Zorlențu Mare 11 19. Cristea Elie Miron Caransebeș Episcopia ort. Caransebeș 11 20. David îoan 11 Societatea de lectură •> „îoan Popasu“ 21. Doagă Traian Reșița Cercul Bocșa Română Supleant https://biblioteca-digitala.ro 444 Vasile Mircea Zaberca 0 1 2 3 4 22. Dogariu A. George Brebu Cercul Zorlențu Mare „ 23. Dolorean Aurel Bocșa Reuniunea română de cîntări și Titular Montană muzică Bocșa Montană 24. Dragalina Traian Doman Corul bisericesc și lumesc „ Doman 25. Fara George Oravița Garda Națională Română din „ Cercul Oravița 26. Florian Petru Caransebeș Cercul Caransebeș Supleant 27. Gașpar Mihail Bocșa Protopopiatul ortodox Bocșa Titular Montană Montană 28. Gherguța Traian Doman Cercul Bocșa Română Supleant 29. Ghidiu Andrei Caransebeș Protopopiatul ortodox Titular Caransebeș 30. Goanță Nicolae Reșița Reuniunea română de cîntare și „ muzică din Reșița Montană 31. Gore loan Mehadia Cercul Caransebeș Titular 32. Gropșian Mihail Oravița „ Oravița Supleant 33. Gropșianu Ilie Șasea „ Șasea Montană Titular Montană 34. lacob Lazăr Oravița (?) Protopopiatul ort. Oravița „ 35. lenciu Moise Caransebeș Institutul teologic gr. ort. . „ român Caransebeș 36. lovan Gheorghe Șasea Cercul Șasea Montană Supleant Montană 37. Ivănescu Nicolae Marga „ Caransebeș Titular 38. Jian Gheorghe Oravița „ Oravița Supleant 39. Jian-Benuș loan Reșița „ Bocșa Română „ 40. Jurcovici Pamfelie Gherteniș „ Rittberg „ 41. Labonțiu George Caransebeș „ Caransebeș „ 42. Lungu Gheorghe ^asca „ Șasea Montană Titular Montană (?) 43. Manciu Petru Oravița Garda Națională Română din „ Cercul Oravița 44. Marila Ion Reșița Reuniunea de cîntări și muzică „ a plugarilor rom. din Reșița Română 45. Meda Valcriu Caransebeș Societatea Română de lectură, „ secția teologică Caransebeș 46. Mercea Mihail Reșița Reuniunea de cîntări și muzică „ a plugarilor rom. din Reșița Română https://biblioteca-digitala.ro Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba lulia 445 0 1 2 3 ■1 47. Miclău losif Bocșa Reuniunea de cînt și muzică ti Montană „Armonia" din Bocșa Montană 48. Micloșină Petru Țerova Cercul Bocșa Română Supleant 49. Mircea loan Andrei Doman Corul bisericesc și lumesc Titular Doman 50. Morariu Alexandru Caransebeș Cercul Caransebeș Titular 51. Neamțu George fl Sfatul învățătorilor români din 11 fosta graniță militară a Seve- rinului 52. Novăcescu Nicolae n Corporațiunea meseriașilor 11 din Caransebeș 53. Olariu losif Marga Sfatul învățătorilor rom. din 11 fosta graniță militară a Severinului 54. Pănescu Ștefan Văliug Cercul Bocșa Română Supleant 55. Pecurariu Petru Brebu „ Zorlențu Mare 11 56. Penția George Naidăș Biserica Albă Titular 57. Pepa Constantin Caransebeș Comunitatea de avere din 11 Caransebeș 58. Perian loachim Bocșa Reuniunea română de cîntări Supleant Montană și muzică Bocșa Montană 59. Petean losif Vermeș Protopopiatul gr. cat. Vermeș Titular 60. Pipelea Gheorghe Oravița Cercul Oravița Supleant 61. Pocrean Grigore Reșița Reuniunea română de lectură Titular din Reșița Montană 62. Popa losif Bocșa Protopopiatul gr. cat. Bocșa 11 Montană Montană 63. Poruțiu Victor Vărădia Protopopiatul gr. cat. Vărădia 11 64. Poșiar Silviu Oravița Protopopiatul gr. cat. Oravița 11 65. Purcărița Toma Doman Corul bisericesc și lumesc Supleant Doman 66. Românu Ilie Domașnea Cercul Caransebeș Titular 67. Roșcoban Gheorghe Bocșa Cercul Bocșa Română 11 Montană 68. Rus Rusalin Tîrnova 11 It Supleant 69. Sabău Nicolae Bocșa Garda Națională Română Titular Montană din Bocșa Montană 70. Sgăvîrdea Dimitrie Caransebeș Societatea femeilor române 11 din Caransebeș 71. Simu Mihai Reșița Reuniunea română de lectură 11 din Reșița Montană https://biblioteca-digitala.ro 446 Vasile Mircea Zaberca 0 1 2 3 4 72. Sîbu loan Mehadia Protopopiatul ortodox Mehadia Titular 73. Spătan Aurel Sacu Cercul Zorlențu Mare 74. Spinean Virgil Bocșa „ Bocșa Română 11 Montană 75. Sporea Nicolae Caransebeș Societatea română de cîntări 11 și muzică Caransebeș 76. Stoicovici Petru Reșița Cercul Bocșa Română Supleant 77. Ștefan Cornel Oravița „ Oravița 11 78. Turnea Valeriu Tîrnova „ Bocșa Română 11 79. Țeicu I. Cornel Ilidia „ Șasea Montană Titular 80. Țigărean Liviu Oravița „ Oravița Supleant 81. Uzum M. loan Țerova „ Bocșa Română 11 82. Vadăsz Albin Reșița Reuniunea română de cîntare și Titular muzică din Reșița Montană 83. Velici George Vărădia Garda Națională Română din Supleant Cercul Moravița 84. Vida loan Reșița Cercul Bocșa Română 11 85. Vuc George Caransebeș Societatea de lectură „loan Titular Popasu" Caransebeș 86. Vuia Vasile Șasea Cercul Șasea Montană Titular 87. Zuiac Coriolan Montană Cercul Bocșa Română 11 Bocșa 1 DEZEMBER 1918. DIE DELEGATION DES KREISES CARAȘ-SEVERIN BEI DER GROSSEN NATIONALVERSAMMLUNG VON ALBA IULIA (Zusammenfassung) Aus der Vielfalt von Daten und Fakten iiber die Grosse Nationalversammlung von Alba lulia stellt der Verfasser wenig bekannte Aspekte vor, undzwar jene, die die Anwesenheit des Kreises Caraș-Severin, beim grossen Fest von 1 Dezem- ber 1918 durch seine offiziellen Vertrăter schildern. Der Kreis Caraș-Severin hat 87 Delegierte nach Alba lulia geschickt. 44 waren Vertrăter „de jure" und 43 Repre- sentanten der Wahlkreise, 60 waren Titulare und 27 Supleanten. Die Delegierten stammten aus verschiedenen sozialen Klassen und Kategorien: Bauern, Arbeiter, Lehrer, Professoren, Beamte, Studenten, Kaufleute, Rechtsanwălte, Ingenieure, Geistliche, Offiziere etc. Selbstverstândlich haben auch viele andere Bewohner des Kreises Caraș-Se- verin an der grossen National versammlung teilgenommen. https://biblioteca-digitala.ro Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba lulia 447 Pl. i __ Legitimația lui Ștefan Panescu, delegat al comunei Văliug, la Marea Adu- nare Națională de la 1 Decembrie 1918. https://biblioteca-digitala.ro Vasile Mircea Zaberca Pl. II — Vederea a aparținut lui Ștefan Panescu și poartă pe revers însemnarea „Suvenire de la Cetatea lui Mihai Viteazu din Alba Iulie la care am luat parte ca delegat politic al com. Văliug la adunarea națională pentru unirea Românilor la 1 Decembrie 1918. Ștefan PaneScu, cojocar". https://biblioteca-digitala.ro Delegația Caraș-Severinului la Marea Adunare Națională de la Alba _lulia__^ Pl. III — Caraș-Severinul la Marea Unire. Alba lulia, 1 Decembrie 1918. 29 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro MĂRTURII DOCUMENTARE PRIVIND INSTAURAREA ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI ÎN SUD-VESTUL ROMÂNIEI în colecțiile Muzeului județean de istorie din Reșița se păstrează două documente și cîteva fotografii interesante privitoare la sosirea trupelor române și instaurarea administrației românești în actualul județ Caraș- Severin¹. Primul document (vezi Anexa I) intitulat „Programul festivităților ce se vor aranja la 3 August st.n. în Oravița din prilejul reluării imperiului din partea Românilor și venirei pentru prima dată a armatei române pe pămintul nostru strămoșesc" a fost tipărit, doar pe avers, la Tipografia Felix Weisz din Oravița, la 1 august 1919, avînd dimensiunile 63/46 cm², în partea inferioară, la finele textului, este plasată inscripția „Donat de subsemnatul Virgil I. Epure Muzeului din Oravița, 17 iulie 1972“, dona- torul nefiind altul decît fiul „aranjatorului suprem" al festivităților de la Oravița din 3 august 1919 loan Epure. Conform documentului festivitățile s-au desfășurat pe parcursul a patrusprezece ore (între 5³⁰ dimineața și 19°° seara), după un grafic judi- cios alcătuit, la ele luînd parte locuitori ai Oraviței și din satele vecine³, bărbați și femei, tineri și bătrîni, veterani de război, țărani, meseriași, intelectuali, studenți și școlari. Programul fixa „locurile de convenire a tuturor participanților", a aranjerilor, sediile comandamentului suprem, al trupelor de aranjeri și al rezervelor, precum și punctele strategice „de ocu- ¹ Referitor la instaurarea administrației românești în sud-vestul României vezi: W. Marin, I. Munteanu, Gh. Radulovici, Unirea Banatului cu România, Muzeul Banatului Timișoara, 1968, p. 177—199; Vasile Zaberca, Instaurarea administrației românești la Reșița, în „Banatica", II, Reșița, 1973, p. 263—267; I. Luncan, W. Marin, I. Munteanu, Gh. Oancea, Independența României. Participări bănățene, Editura Facla, Timișoara, 1977, p. 138; A. Georgescu-Vîlcea, Douăzeci de ani de la intrarea trupelor române în Banatul eliberat, Lugoj, 1939; G. Cipăianu, Gh. lancu, Nou- velles contributions concernant l’institution de l’administration roumaine dans le Banat, în „Anuarul Institutului de istorie și arheologie Cluj-Napoca", XXVII, 1985—1986, p. 457—474. ²Este înregistrat sub nr. inv. 286 și se află expus în Expoziția permanentă de istorie a culturii caraș-severinene, organizată la Oravița ca secție a Muzeului de istorie al județului Caraș-Severin. ³ Satele sînt următoarele: Agadici, Brezon, Broșteni, Cacova (azi Grădinari), Calina, Cîrnecea, Ciclova Montană, Ciclova română, Ciudanovița, Comorîște, Foro- tic, Giurgiova, Gîrliște, Goruia, Greoni, Iertof, Ilidia, Jitini, Macoviște, Măidan, Mercina, Potoc, Răcășdia, Șasea, Secăș, Socolar, Ticvaniu Mare, Ticvaniu Mic, Vărădia și Vrăniuț. în plus, a fost reprezentată și localitatea Steierdorf-Anina. 29* https://biblioteca-digitala.ro 452 Vasile Mircea Zaberca Fig. 1—7. Aspecte de la festivitățile ocazionate de instaurarea administrației româ- nești în Caraș-Severin (Oravița, 3 august 1919). pat prin aranjeri“. Participanții au fost împărțiți în șapte grupuri, aranjate pe coloane: veteranii, școlarii, tineretul, corurile, fanfarele, poporul și călăreții. între cei care au luat parte la festivități îi găsim, cu responsa- bilități bine precizate, pe dr. Petru Cornean — președintele Consiliului Național Român Oravița, pe Gheorghe Pipelea și Cornel Ștefan, ultimii foști delegați la Marea Adunare Națională de la Alba lulia. Gh. Pipelea⁴ fusese membru al Gărzii Naționale Române din Oravița, acum îndeplinind funcția de comandant „pentru trupele aranjerilor din Oravița Rom.“, iar C. Ștefan⁵ a celebrat, la festivitățile din 3 august 1919, un „Te Deum“ salutînd apoi armata „în numele preoțimei din tract“. ⁴ S-a născut la Oravița, în 1863, și practicase meseria de cojocar. A luat parte la întrunirea C.N.R. Oravița, din 26 noiembrie 1918, cînd a și fost ales între dele- gații ce au reprezentat Cercul Oravița la Marea Adunare Națională de la Alba lulia. S-a stins din viață în orașul de baștină, la 19 ianuarie 1926 (Cf. Arhiva C.P.J. Caraș-Severin, Registrul stării civile pentru morți Oravița, 1907—1926, anul 1926, nr. act. 4; Făurirea statului național unitar român. Contribuții documentare bănă- țene (1914—1919), coordonator dr. îoan Munteanu, București, 1983, p. 140. ⁵ Pentru solidaritatea manifestată față de frații din România preotul C. Ștefan a fost arestat — la 18 iulie 1914 — de autoritățile austro-ungare și întemnițat la Seghedin fiind eliberat doar în urma unor repetate demersuri ale episcopului Miron Cristea. Membru al C.N.R. Oravița, el a participat la adunările naționale organi- zate în oraș ori în satele vecine, pe care le-a colindat cu eșarfa tricoloră pe piept, însoțit fiind de subunități din garda națională, militînd pentru deplina unitate statală și îndemnînd în acest sens poporul la acțiune. Acest înflăcărat luptător pentru Unire a luat parte, ca și Gh. Pipelea, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 ca delegat al Cercului Oravița (A se vedea: M. Gropșian, Revo- luția anului 1918 din Oravița-Caraș și proclamația reîntregirei națiunii române, Timișoara, 1935, p. 7; 60 de ani de la înfăptuirea statului național unitar român. Editura Mitropoliei Banatului, f.a., p. 29 și 43; Făurirea statului național unitar român..., p. 140; Grigore N. Popescu, Preoțimea română și întregirea neamului — temnițe și lagăre —, voi. II. 1940, p. 67). https://biblioteca-digitala.ro Mărturii doc. privind instaurarea adm. românești în Sud-Vestul României 453 Fig. 2. Impresionează nu numai prezența masivă a poporului la manifestările de la Oravița, componența impresionantului cortegiu de întîmpinare a armatei române, ci și participarea numerică a formațiilor corale din 27 de localități (vezi Anexa), ori a fanfarelor din șapte sate: Ciclova Română, Gîrliște, Măidan, Răcășdia, Vărădia, Vrani și Vrăniuț. La program a luat parte și o gardă de onoare constituită din ostași francezi și din jandarmi români. Sosirea trupelor române — întîmpinate de „deputațiunea de 300 persoane" — a fost salutată cu entuziasm de mulțime, de dr. P. Cornean „în numele poporului românesc din acest ținut" și, de asemenea, așa cum s-a arătat deja, de C. Ștefan. La aceste calde urări de bun sosit a răspuns comandantul trupelor române. De semnalat că în diverse momente ale programului corul din Oravița Română și fanfara din Măidan au interpre- tat o serie de cîntece, între care „Deșteaptă-te române", „Marșul Unirii" și „Marsilleza". Festivitățile de la Oravița au cuprins, de asemenea, decorarea unor participanți, o petrecere populară organizată cu concursul tuturor fanfa- relor, iluminarea orașului, serenada susținută — de cele 27 de coruri re- unite — în onoarea comandantului trupelor române și, în fine, retragerea cu torțe a cortegiului. Nu inistăm mai mult asupra documentului, acesta prezentîndu-se sin- gur, cu atît mai mult cu cît este completat, în mod fericit, de imaginile fotografice⁶ ale festivităților desfășurate la Oravița, la 3 august 1919. Al doilea document, intitulat „Proces verbal", se păstrează în arhiva muzeului reșițean doar sub forma unei fotocopii, originalul aflîndu-se în ⁶ Mulțumesc muzeografului principal Nicolae Douca pentru amabilitatea cu care ne-a pus la dispoziție materialul fotografic; mulțumiri călduroase adresez și tovarășului Petru Țundrea, domiciliat în Reșița, str. Castanilor nr. 32, pentru donația făcută muzeului reșițean, donație ce include și fotocopia documentului referitor la instaurarea administrației românești în fosta plasă Reșița. https://biblioteca-digitala.ro 454 Vasile Mircea Zaberca___________________________ posesia unui descendent al învățătorului Petru Bandu, persoana însărci- nată cu redactarea actului la „consfătuirea fruntașilor români din Recița ținută la 20 Iulie 1919 pentru luarea dispozițiilor primirei armatei române pe teritoriul plasei și în Recița“ (vezi Anexa II). Cele două documente în discuție, cît și fotografiile publicate în pagi- nile de față, sînt piese muzeistice extrem de rare fiind cu atît mai valo- roase cu cît se referă la un eveniment major al trecutului nostru și ilus- trează dragostea cu care locuitorii acestui străvechi ținut românesc și-au întîmpinat frații de dincolo de Carpați, bucuria trăirii unui vis devenit realitate ca urmare a înfăptuirii Marii Uniri. VASILE MIRCEA ZABERCA ANEXA I PROGRAMUL festivităților ce se vor aranja la 3 August st. n. în Oravița din prilejul reluării imperiului din partea Românilor și venirei pentru prima dată a armatei române pe pămîntul nostru strămoșesc. 5 1/2 ore dim. Aranjerii din Oravița-montană se prezintă în corpore la biserica din „MAIERE". Aranjerii din Oravița-rom. se prezintă în biserica gr. or. din loc. 6 ore. Aranjerii din ambele comune subt conducerea comandanților lor, ocupă pozițiile indicate fiind prevăzuți cu insignele de aranjeri. Comandanții: pentru trupele arajerilor din ORAVIȚA-ROM. Gheorghe Pipelea, pentru trupele din ORAȘ: Nicolae Andrei. Locurile de convenire a tuturor participanților sunt: a) pentru veterani, la școala gr. cath. din ORAVIȚA ROMANA. b) „ tineri, juni, fete la școala gr. ort. română din ORAVIȚA ROMANA c) „ coruri la școala gr. or. română din ORAVIȚA ROMANA. d) „ fanfare la școala gr. cat. română din ORAVIȚA ROMANA. e) „ femei, bărbați mai bătrîni la școala gr. cath. din ORAVIȚA RO- MANA f) „ trăsurile țărănești se designează Oravița-rom. pînă la casele Pavlovici. „ trăsurile intelectualilor pînă la Otelul „Coroana g) băieții de școală toți la școala gr. or. rom. din Oravița română h) Preoți și inteligența la școala gr. or. rom. din „Maiere“ ORAȘ. I Comandamentul suprem e la: „ORAVICIANA“. II Comandamentul trupelor de aranjeri din Oravița rom. școala gr. or. rom. II I Comandamentul trupelor de arajeri din oraș: „ORAVICEANA“. A) Punctele strategice de ocupat prin arajeri sînt în Oravița rom. 1. la școala gr. cat. din Oravița rom. 2 conducători 20 aranjeri 2. înaintea casei corn, din „ 1 20 3. la birtul împărătesc din „ 1 2 „ 4. la templul jidovenesc din „ 1 5. De la casa com- din Oravița păn la hotar 6 6. Reserve la școala gr. ort. din „ 1 10 https://biblioteca-digitala.ro Mărturii doc. privind instaurarea adm. românești in Sud-V estul României 455 Fig. 3. B) IN ORAȘ 1. la școala gr. or. din maiere 2. înaintea biserici rom. cat. 3. înaintea judecătoriei 4. înaintea „Orăvicenei" 5. De la hotar pînă la Forviz 6. Reservă la „Orăviceana“ 2 3 1 1 2 1 20 30 10 10 20 10 7 ore. Aranjerii fasează participanții în grupuri anume: a) Veteranii tot în grupuri de 4 aranjîndu-i în coloane b) Băieții de școală în grupuri de 2 (1 fetiță, 1 băiat) aranjîndu-i în coloane (fetele de partea dreaptă cu flori, băieții la stînga cu steag) c) Tineretul în grupuri de 2 domnișoară, (...) (?), cît mai multe steaguri, iar domnișoarele flori, aranjîndu-i în coloane. d) Chorurile în grupuri de cîte 8 după indicările dirigenților. e) Fanfarele în grupuri de cîte 8 după indicările dirigenților. f) Poporațiunea în grupuri de 4 tot doi domni cu două doamne în coloane. g) Călăreții în coloane și perechi de 2 cai. 8 ore. Toate clopotele de la cele trei biserici românești încep a suna avizînd începerea festivităților. I . Călăreții 8 1/2 ore. Fanfara de la Măidan se păstrează în frontul conductului cu steag. Comandanții trupelor de aranjeri comandă conducătorilor de aranjeri înche- ierea cordonurilor, și se conving despre executarea exactă în persoană. După tra- gerea cordonului circulația în interiorul cordonului înceată cu totul. 8 3/4 ore. a) Veteranii încep conductul, începînd de la biserica gr. cat. pînă la biserica romano-catolică unde își ocupă locul indicat. In fruntea lor merg doi aranjeri, la care ajungind in oraș se mai atașează unul care conduce conductul pină la loc. 9 ore. b) Băieții de școală avînd fiecare în mînă un steguleț, ear copilele un coșuleț cu flori. In fruntea lor e un aranjer și tot la 20 pași altul. https://biblioteca-digitala.ro 456 Vasile Mircea Zaberca Fig. 4. Ajungînd la biserica romano-catolică se așează la locul indicat, la 10 pași de aranjer c) Tinerimea la 10 pași d) Corul gr. ort. rom. din Oravița- română la 10 pași e) Poporul din Oravița română la 10 pași f) Corul și poporul din comuna Broș- teni la 10 pași g) Corul și fanfara din Ciclova de jos cu poporul la 10 pași h) Corul și poporul din comuna Greoni la 10 pași i) Corul și popcrul din comuna Cacova la 10 pași k) Corul și fanfara din Vărădeni cu poporul la 10 pași 1) Corul și poporul din Măidan la 10 pași m) Corul și poporul din Ticvaniul-mare la 10 pași n) Corul și poporul din Ciclovenii de sus la 10 pași o) Corul și fanfara din Răcășdie și poporul la 10 pași p) Corul din Ticvaniul-mic și poporul la 10 pași r) Corul din Jitini și poporul la 10 pași s) Corul și poporul din Mercina la 10 pași t) Corul și poporul din Șasea la 10 pași u) Corul și poporul din Ilidia la 10 pași v) Corul și poporul din Vrani la 10 pași z) Corul, fanfara și poporul din Vrani la 10 pași 1) Corul din Ciudanovița și poporul la 10 pași 2) Corul din Secaș și poporul la 10 pași 3) Poporul din Calina la 10 pași 4) Corul din Macoviște și poporul la 10 pași 5) Corul din Jurjova și poporul la 10 pași 6) Poporul din Socolar la 10 pași 7) Corul și poporul din Cărnecea la 10 pași 8) Poporul din Brezon la 10 pași 9) Corul și fanfara din Vrăniuț la 10 pași https://biblioteca-digitala.ro Mărturii doc. privind instaurarea adm. românești în Sud-Vestul României 457 Fig. 5. 10) Corul din Potoc și poporul la 10 pași 11) Corul din Forotic și poporul la 10 pași 12) Corul din Iertof și poporul la 10 pași 13) Corul din Goruia și poporul la 10 pași 14) Corul din Comorîște și poporul la 10 pași 15) Poporul din Steier-Anina la 10 pași 16) Corul și fanfara din Gîrliște cu poporul la 10 pași 17) Inteligența din Oravița Oprindu-se cortegiul cu garda franceză și gendarmerie română d-șoarele îi decorează cu flori, în timpul acesta corul din Oravița-română cîntă „Marsileza" (sic!) și „Deșteaptă-te Române“. La 11 ore dim. Se formează un cortegiu cu conducătorul de întîmpinare. 1) Călăreții apar sub conducătorul lor din locul staționar (casa Dr. Scheda din strada laterală) și se postează naintea casei Dr. Băhr. 2) Aranjerul suprem, loan Iepure, însoțit de aranjerii ajutori George Talescu și Nicolae Andrei. 3) Comandantul George Pipelea cu cortegiul francez și gendarmerie. 4) Fanfara din Măidan 5) 6 comandanți aranjeri 7) 6 aranjeri 8) 3 părechi copii de școală 9) 3 părechi tineri studenți 10) 6 aranjeri 11) Tinerimea 12) Deputațiunea de 300 în frunte cu primarul 13) Ajungînd deputațiunea la 1 poartă triumfală, călăreții plec în trap 18) Grupurile tinerimei se înșiră în și a fanfarei, a gardei franțeze și a gardei 19) Frontul sub poarta triumfală îl mărunt înainte pentru întîmpina- rea armatei. 14) Fanfara din Măidan se postează la stînga porții. 15) Chorul din Oravița-română de dreapta porții. 16) Garda franțeză cu aranjerii ei în dreapta porții 17) Jandarmeria română la stînga porții. ibele părți de drum înaintea chorului jandarmerie. ocupă 6 părechi de tineri și deputăția. 20) Cînd călăreții se întîlnesc cu armata la 100 pași departe se opresc în loc, își iau căciulile jos și strigă: „Trăiască Regele tuturor Românilor". 2) „Trăiască Armata Română". 3) „Trăiască România Mare — apoi se desfac în doauă, coman- dantul și adjutantul trece prin mijloc, ei se întorc pe loc cu caii și plec în pas https://biblioteca-digitala.ro 458 Vasile Mircea Zaberca Fig. 6. îndărăt. Adjutantul vine la poarta triumfală și raportează dlui președinte Dr. Petru Cornean sosirea trupelor, apoi se reîntoarce și își ocupă locul 3 pași în urma comandantului la partea stîngă. 21) Ajungînd armata înainte la arc triumfal se oprește. 22) Primarul salută armata în numele comunei și îi dorește bun sosit (corul cîntă Marșul triumfal). 23) Comandantul în puține cuvinte reflectează. 24) In timpul ce fanfara cîntă „Marș(ul) Unirei“ cele trei copilițe și cele 3 d-șoare decorează comandantul și suita, primpretorele și suita. 25) După finea actului cortegiul se reîntoarce cu următoarea ordine: a) călă- reții; b) cortegiul de la sosire fără deputațiune care rămîne la urmă; c) armata; d) deputațiunea. 26) La sosirea înaintea porții principale călăreții trec sub poarte și se pos- tează înaintea Otelului „Coroana". Tinerimea își reocupă locurile avute la plecare. Chorul ocupă locul drept de la poartă înaintea veteranilor. Fanfara se postează la stînga porții. Armata se oprește la 10 pași de la poartă cu frontul spre tribună. Deputăția își reocupă locul de la plecare. 27) Președintele comitetului național deputat dr. Petru Cornean salută armata în numele poporului românesc din acest ținut și le urează bun venit. 28) Comandantul reflectează. 29) Administratorul protopopesc al tractului gr. or. din Oravița părintele Cor- nel Ștefan cu asistența preoților celebrează un „Te Deum“ iar la finele lui salută armata în numele preoțimei din tract. 30) Chorul gr. or. din Oravița rom. sub conducerea învățătorului Cornel Lazăr cîntă „imnul regal". 31) Fanfara execută „Imnul Unirei", în decursul acesta d-șoarele decorează feciorii din armată, apoi se reîntorc la loc. 32) După finirea ceremoniilor cortegiul se reîntoarce astfel compus: 1) călăreții 2) aranjerii supremi 3) conductul gardei franceze (fără gen- darmerie rom.) 4) Chorul din Oravița-rom. 5) Tinerimea fără școlari 6) fanfară din Măidan 7) Armata 8) Reuniunile de cîntări (...) din co- mune cu în ordine de la sosire 9) Corzul gendarmeriei române 10) băieții de școală https://biblioteca-digitala.ro Mărturii doc. privind instaurarea adm, românești în Sud-Vestul României 459 Fig. 7. în trecerea ei armata și mulțimea este bătută cu flori de copii de școală. Tinerimea ajunsă la cazarma militară se opreșce formează un zid, de la o parte la cealaltă a drumului cu domnișoarele în frunte, cari vor bate armata cu flori cînd va intra în cazarmă. Întrînd în cazarmă tinerimea se arajează din nou și conductul se pune din nou în mișcare pînă la biserica gr. cath., apoi se reîntoarce pînă la casa com. din oraș unde asist cu toții la primirea imperiului. 33) La oară 2 d.a. Prînz pentru soldați în cazarmă servit de damele din Oravița sub aranjarea doamnelor Mărioara Mărgineanu, Sofia Radu, Sofia Popovici, Mă- rioara Andrei ear beuturile și țigaretele se servesc din partea Domnișoarelor sub aranjarea D-șoarelor Alexandrină Țieranu, Elena Dragoescu și Miți Dragoescu. 34) la 4 ore: Petrecere poporală în piața liceului cu concursul tuturor fan- farelor. 35) la 7 ore: Iluminația orașului și serenadă comandantului din partea tuturor corurilor apoi conduct cu torțe. Oravița, la 1 August 1919 îoan Epure aranjator suprem ANEXA II PROCES VERBAL luat în consfătuirea fruntașilor români din Reșița ținută la 20 Iulie 1919 pentru luarea dispozițiilor primirei armatei române pe teritoriul plasei și în Recița. Prezenți fiind mai mulți fruntași români din loc, dl pretor al plasei Ștefan Lipovan comunică scopul întrunirei și provocînd pe cei adunați să facă constitui- rea recomandă de prezident pe dl Ion Cimponeriu, carele însă nu primește. Adunarea aclamă de prezidenți pe dl. Șt. Lipovan, care desicnează cu loarea procesului verbal pe Petru Bandu. https://biblioteca-digitala.ro 460 Vasile Mircea Zaberca Dl prezident face propunerea să se împartă discuția în două părți: generală și specială. Se deschide dezbaterea asupra următoarelor dispoziții: Cu privire la întîmpinarea armatei să se alarmeze întreaga plasă ca să iasă popor cît mai mult spre întîmpinare. Va telefona dl primpretor tuturor comunelor timpul sosirei armatei. — Se vor invita spre întimpinare toate corporațiunile din ioc. întîmpinarea oficioasă o face la gară sau la intrarea în comună șeful de plasă Dl. Dr. Cornel Gropșoreanu. Se va lua (sic!) dispoziții privitoare la ridicarea a două arcuri de triumf, unul la intrarea în comună la școala conf. română, iar al doilea la biserica gr. ort. rom. din deal. La întîmpinare să fie chemată și capela muzicală a uzinelor din loc, iar reuniunile de cîntări să execute cîteva cîntări. La biserica din deal să se arnanjeze un „Te deum“ scurt, iar la piața de fîn să se poarte armata în coloană și să se facă întîmpinarea din partea populației prin un vorbitor ce se va designa atuncia. Să se ordineze decorarea caselor private și oficiile cu drapele românești. Locuitorii să-și decoreze locuințele. Pentru gustarea soldaților să poarte spesele comuna și societatea căilor ferate*. Servirea gustării să se facă în locurile de încvartirare, în bărăci unde se află cabine potrivite pen- tru pregătirea cinei. fn onoarea Dior ofițeri să se aranjeze o seară comună, astfel ca spesele să le suporte cei prezenți, iar dnii ofițeri să fie ospătați gratuit. Să se ude strada de la gară începînd pînă la podul din Stavilă în ziua sosirei iar clopotele să se tragă la toate bisericile din loc fără deosebire de confesiune. Notarul resp. primsecretarul comunal să aviseze oficiile parohiale. Banderă nu se va aranja. Pentru încvartirarea dlor ofițeri s-au luat dispozițiile de lipsă. D.n.s. Petru Bandu Ștefan Lipovan Prim Pretor de plasă president P. Pentru îndeplinirea și supravegherea dispozițiilor cuprinse în acest proces verbal se alege următorul comitet aranjator: Dnii Dr. Grofșorean primpretor. Șt. Lipovan și ... ** pretori, I. Cimponeriu, Ion Vida, I. Gherguță, Tr. Doagă ...•" URKUNDLICHE BELEGE UBER DIE EINSETZUNG DER RUMĂNISCHEN VERWALTUNG IM S-W RUMÂNIENS (Zusammenfassung) Das Archiv des Kreismuseums Reșița bewahrt zwei Urkunden und einige inte- ressante Fotos uber den und vom Einmarsch der rumănischen Truppen und iiber die Einsetzung der rumănischen Verwaltung im heutigen Kreis Caraș-Severin, ge- nauer im Caraș-Tal, in Oravița, der Ortschaft die friiher Vorort des Kreises Caraș-Severin war. Die erste Urkunde, „Programm der Feierlichkeiten die am 3 August n.St., in Oravița aus Anlass des Wiederholens des Reiches von den Rumănen, und dem ersten Einzug des rumănischen Heeres auf den Boden unserer Ahnen organisiert werden", bettitelt, wurde am 1. August 1919 in Oravița auf dem Avers-gedruckt Sie hat die Dimensionen von 63/46 cm. Die zweite Urkunde ist ein Protokoll den der Lehrer Petru Bandu am 20 Julie 1919 wăhrend einer Sitzung der fuhrenden KSpfe der rumănischen Bevolkerung aus Reșița geschrieben hat. * In original sînt ștersături între cuvintele „soldaților" și „să poarte". ** Ilizibil. '** Ultimul rînd este ilizibil. https://biblioteca-digitala.ro DESPRE ACTIVITATEA DE GAZETAR, REDACTOR ȘI EDITOR A LUI MIHAIL VELCELEANU LA EDITURA „MINERVA“ DIN BOCȘA Cu toate că nu s-a ridicat la cota Reșiței, Oraviței sau a Caransebe- șului, activitatea publicistică de la Bocșa se remarcă prin cîteva publicații cu o mai largă rezonanță, nu numai pentru zona Caraș-Severinului ci a întregii arii bănățene. Amintim dintre acestea: „Privighetoarea" (1882), „Drum nou" (1923), „Vasiova" (1929), „Lumina Carașului" (1929) și apoi continuatorul acesteia „Curentul nou" (1935). Ultimile două, editate de Mihail Velceleanu, evidențiindu-se printr-o mai îndelungată și meritorie existență¹. Mihail Velceleanu, născut în anul 1902 la Ciclova Montană (Oravița), deși fiu de oameni săraci, fără să aibă studii înalte, printr-o intensă pre- gătire autodidactă, a devenit un erudit și valoros intelectual bănățean, dîndu-și „toată silința să se distingă dintre semenii săi alegîndu-și cariera de ziarist"². El editează la 31 martie 1929 ziarul săptămînal „Lumina Ca- rașului", tipărit la început la Reșița (10 numere), iar apoi, cînd va dis- pune de o tipografie proprie, numită „Minerva", redacția se va muta definitiv la Bocșa. După cum va aprecia un constant și apropiat colaborator al redacției, Cornel Pancan, „este într-adevăr un fapt mare și frumos de a fi între- prins în împrejurările grele de azi, creațiunea acestui organ de publici- tate, care să fie una din principalele foi ale acestui județ și care să repre- zinte într-o măsură atît de mare interesele tuturor claselor sociale". La vremea respectivă, cînd flagelul crizei economice afectase țara, redactorul Mihail Velceleanu „a îndrăznit să înceapă publicarea acestui ziar, chiar neajutat de nimeni, [... ] avînd deviza marelui român Rosetti voiește și vei putea, precum și credința nestrămutată în poporul nostru, care fiind inteligent și nobil să aprecieze îndeajuns pe cei care se sacrifică pentru binele lui"³. Personalitate cu un vast orizont de cultură, pătruns de înalte senti- mente față de neamul său, și conștient de necesitatea afirmării unei cul- turi proprii naționale pe aceste străvechi meleaguri românești, după secole de dominație străină, Mihail Velceleanu, chiar în „Cuvîntul înainte" al periodicului său precizează că se simțea „demult lipsa unui ziar româ- nesc în orașul Reșița și îndemnați de gîndul de-a da acestui oraș o rază ¹ Gheorghe Jurma, Presa și viața literară in Caraș-Severin, Reșița, 1978, p. 23. ² Calendarul Gura lumii, Oravița, 1928, p. 2. ³ C. Pancan, Un an de la apariția Luminii Carașului, în Lumina Carașului, II <1930), nr. 25 din 29 iunie, p. 1. https://biblioteca-digitala.ro 462 Nicolae Douca Fig. 1. O tipografie din Bocșa. de viață românească ne-am hotărît împreună cu mai mulți intelectuali și persoane luminate a redacta prezentul ziar care să servească la dezvol- tarea culturii tuturora"⁴. Acest lucru ne apare cu atît mai semnificativ, cu cît la un an după apariția „Luminii Carașului" se sublinia că acest ziar „era o necesitate profund simțită de locuitorii acestui județ, a căror interese au fost cu desăvîrșire neglijate și nebăgate în seamă, deoarece nu exista nici un ziar care în înțelesul adevărat al cuvîntului, să se ocupe cu problemele cele mai vitale ale poporului nostru". Cert este că această idee s-a materializat și „a triumfat întocmai, iar dovada cea mai eclatantă se vede din marea popularitate de care se bucură acest ziar nu numai în județul nostru, dar și dincolo de granițele sale"⁵. în anul 1935, redac- torul îi schimbă denumirea în „Curentul nou", titlul sub care va apare pînă în anul 1947, anul încetării activității sale. O privire de ansamblu asupra periodicului mai sus pomenit, pune în lumină străduința redactorului de a aborda în paginile sale teme de mare varietate, care reflectau viața județului și a țării chiar, în toate compar- timentele sale, reliefîndu-se într-o. viziune profund realistă fenomene eco- nomice și politice, sociale și culturale din acea vreme. Punîndu-și condeiul în slujba intereselor celor mulți, Mihail Velce- leanu, crează în jurul ziarului său și a editurii „Minerva" o atmosferă de prospețime morală, de avînt și optimism, de încredere într-o societate bazată pe o etică sănătoasă în relațiile interumane, „în care scop el mun- cește pentru menținerea prestigiului moral și îndreptarea apucăturilor rele ale altora"⁶. O notă predominantă, care se desprinde din întreaga sa ⁴ Lumina Carașului, I (1929), nr. 1 din 31 martie, p. 1; Gheorghe Jurma, op. cit., p. 23. s C. Pancan, art. cit., p. 1. ⁶ Calendarul Gura lumii, p. 2. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea lui Mihail Velceleanu la editura „Minerva" din Bocșa 463 activitate jurnalistică o constituie modestia și dragoștea pentru semenii săi. Citind articolele sale „se observă numai decît adevăratul ziarist de carieră, caracterizat printr-o clară pricepere a realității, printr-o cunoaș- tere profundă a celor mai delicate situațiuni, a calităților și defectelor societății noastre, pe care fără nici o ezitare le dă la lumina publicității"⁷. Edificatoare apare astfel, într-un articol publicat în vara anului 1930, o adevărată și sinceră declarație de credință: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă mîndresc cu cele scrise de mine, nu sriu ca să mă aflu ocupat, ci numai din dragostea apărării nevoiașilor, cărora le sînt închise ușile domnilor, cari de cîte ori trebuie să se plîngă de felul vitreg cum sînt tratați, de neajunsurile și necazurile vieții lor plină de neagra mizerie"⁸. Mergînd pe această linie, pilduitoare sînt nu numai cele scrise în coloanele ziarului la care ne referim, ci și în „Calendarul Lumina Poporului", editat tot de Mihail Velceleanu. Chiar mai mult, el încuraja și pe colaboratorii redac- ției să adopte o atitudine critică față de racilele societății burgheze. Dîn- du-1 ca exemplu, același C. Pancan arăta că: „D-nul Mihail Velceleanu este pătruns de marele adevăr că un ziarist trebuie să fie răsunetul opi- niei publice, s-o reproducă ținînd seamă și încurajînd avînturile frumoase și lovind fără milă pe parveniții zilei și paraziții societății"⁹. Atît el, cît și editura sa nu au slujit interesele nici unui partid al vre- mii, fiind departe faptul de a putea fi etichetat de subiectivism sau păr- tinire. De altfel, însăși ziarul se subintitula „politic, independent și de apărare a intereselor poporului". Numeroase fapte pot justifica un ase- menea „credeu" și merită să amintim, că a făcut „din creionul și penița sa un zbici izbitor" cu care speră că va „realiza multe îndreptări"¹⁰. Aspra incriminare a imoralității, corupției și decadenței regimului bur- ghez îsi găsește spații largi în coloanele periodicului bocșan. „Trăim vre- muri cum n-au pomenit nici Șei mai în vîrstă oameni! [...]. Pretutindeni s-a încuibat lăcomia, șiretenia, pizma și cîte alte patimi ucigătoare care duc rostul vieții noastre, către făgașul pierzaniei sufletești. Lupta pentru căpătuială pe căi necinstite e la întrecere [...]. Faptele și virtuțile legi- lor firești sînt complect uitate [...]. Simțămintele de judecată sănătoase s-au îngropat odată cu oamenii fericirii statornice de odinioară și în locul acestor prețioase virtuți, se ridică pe culmi de împărăție: iadul imorali- tății"¹¹. încă din primele sale numere, ziarul „Lumina Carașului", devine o tribună a ideilor înaintate, progresiste, de împotrivire față de politica de forță și dictat promovată de regimul burghezo-moșieresc împotriva mase- lor oprimate. Mihail Velceleanu și editura sa „Minerva" nu rămîn în expectativă, ci se ancorează adînc în evenimentele economico-sociale și politice declanșate de criza generală din anii 1929—1933, remascînd cu vehemență strădaniile cercurilor guvernamentale de a ieși din impas pe spinarea poporului, printr-o politică fățiș antimuncitorească și anticomu- nistă. De pildă, concedierile masive ce se făceau și se preconiza a se mai ⁷ C. Pancan, art. cit., p. 1. ⁸ Mihail Velceleanu, Se cere o intervenție, în Lumina Carașului, II (1930), nr. 26 din 6 iulie, p. 1. ⁹ C. Pancan, art. cit., p. 1. ¹⁰ Calendarul Gura lumii, p. 2. ¹¹ C. Georgescu-Obrejița, imoralitatea ne ucide, în Calendarul Lumina Poporu- lui, Bocșa Montană, (1934), pp. 63—64. https://biblioteca-digitala.ro 464 Nicolae Douca face la societatea „Reșița", o stîrnit o vie ripostă din partea redacției „Luminii Carașului". într-un articol intitulat „Concedierea muncitorilor, o meschină apucătură politică", Mișu E. Gropșianu scria că „dacă mun- citorimea este un material brut de primă calitate, nu poate fi marfă poli- tică bună de speculat de pleava cosmopolită din care se compune Consi- liul de administrație"¹². Și tot Mișu E. Gropșianu, statornic aplecat spre realizarea idealurilor clasei noastre muncitoare, ca un strălucit magis- trat — ce și era de fapt — la bara acuzării cerea într-un alt articol adre- sat celor puși la cîrma țării: „Dați muncitorului hrană sufletească ca să știe să înțeleagă; dați muncitorului posibilitatea de a munci; el nu vî- nează măriri și bogății, dar nici nu cerșește mila, el e în dreptul lui, un drept consfințit de legea existenței și e nebun cel ce crede că aceste pa- ragrafe izvorîte din sincopa tîrnacoapelor vor putea fi schimbate după bunul plac al acelora cari fără frică de Dumnezeu și mustrare de conș- tiință le fură belșugul"¹³. Trăindu-și o parte din copilărie și adolescența în mijlocul minerilor din Valea Jiului — părinții fiind mineri — Mihail Velceleanu a cunoscut deci pe viu și ignoranța în care se zbăteau cei ce trudeau în măruntaiele pămîntului și pentru care clasele conducătoare făceau extrem de puțin. Astfel ne apare firească adeziunea sa la cauza dreaptă a greviștilor din această zonă. Referindu-se la masacrul de la Lupeni din 6 august 1929, după ce relevă condițiile grele de muncă, lipsurile, sărăcia și starea de revoltă ce mocnea în sînul muncitorimii de la societatea UDR, „Lumina Carașului" din 1 septembrie 1929 arăta că, această zi „a fost una din cele mai dureroase din cari au avut vreodată muncitorii din Valea Jiului. în această zi cînd muncitorii au îndrăznit să ceară pîine de la stăpînirea lor, ei au căzut victima capitalului direcțiunii Lupeni, care în loc să le fi dat-o a dat ordin prefectului Rozvanyi, ca să strige armatei — foc! Cine va îndrăzni oare să tragă la răspundere pe criminali? Nimeni, pentru că [.. . ] dreptatea s-a îngropat la un loc cu minerii de la Lupeni [...]. Gu- vernul are datoria a interveni grabnic pentru aplanarea conflictului, să nu se întîmple și la Reșița ce s-a întîmplat la Lupeni"¹⁴, conchide autorul articolului. Pledînd pentru aceiași cauză într-un editorial apărut după o săptă- mînă, sub titlul „Dela Lupeni... la Anina", autorul Mișu E. Gropșianu, evidențiind sensurile sîngeroaselor evenimente amintite, adaugă: „Ceea ce știm este că în analele vieții muncitorești s-a adăugat un nou capitol: capitolul sîngelui vărsat inutil pe urma unei politici nenorocite și otră- vitoare plină de compromisuri și precupețire, politică ocrotită' de legile inspirate de restricție și represiune, care duc fatalminte la ura atavică dintre capital și muncă"¹⁵. M. Velceleanu și colaboratorii săi împărtășeau desigur ideile progre- siste, vedeau în sacrificiile clasei muncitoare, a comuniștilor „plămadul societății viitoare", iar în lupta de clasă și în proletariat „care începe ¹² Mișu E. Gropșianu, Concedierea muncitorilor — o meschină apucătură poli- tică, în Lumina Carașului, I (1929), nr. 19 din 18 august, p. 1. ¹³ Idem, Muncitorul român și patrimoniul național, I (1929), nr. 9 din 26 mai, p. 1. ¹⁴ Lumina Carașului, I (1929), nr. 21 din 1 septembrie, p. 1; vezi și Gheorghe Jurma, op. cit., p. 23. ¹⁵ Idem, nr. 22 din 8 septembrie, p. 1. https://biblioteca-digitala.ro Activitatea lui Mihail Velceleanu la editura „Minerea" din Bocșa 465 să-și pretindă drepturile la o viață mai omenească", groparul societății burgheze „hoață și parazitară, clădită pe puterea banului, societate care „va pieri prin propriile sale greșeli între bubuituri de dinamită și geamă- tul trupurilor sfîrtecate"¹⁶. înzestrat cu aptitudini publicistice de o reală forță de expresie, M. Vel- celeanu abordează și genul presei umoristice atît de „potrivit firii bănă- țeanului"¹⁷. Paralele cu gazeta „Lumina Carașului", între anii, 1929—1931, cu sprijinul mai mult moral decît material al poetului dialectal Petre E. Oance, el editează la Oravița și apoi la Bocșa revista umoristică „Gura lumii" și calendarul cu același nume. Epigramele, hazurile, precum și rubricile generice „Se zice că", „Cucoana sfeclă", „Multe și mărunte" sau „Tranca-fleanca" aduc în lumină, printr-un savuros umor popular, men- talități și comportamente anacronice conviețuirii sociale. La editura „Minerva" sub aceiași redacție, apare între anii 1934—1938 și „Calendarul Lumina Poporului". Aidoma celorlalte publicații ale sale, „Calendarul Lumina Poporului" avea menirea de a ridica nivelul general de cultură, îndeosebi al locuitorilor de la sate, de a cultiva dragostea pen- tru muncă, de a da sfaturi economice pentru prosperitatea gospodăriilor țărănești, sfaturi medicale și de igienă, cunoștințe geografice și nu în ultimul rînd de a menține mereu trează conștiința națională, dragostea de țară, de trecutul său istoric. în acest din urmă sens, îndemnurile perio- dicului rămîn proverbiale: „Pentru a ne cunoaște pe noi înșine, e bine să mai aruncăm o privire în cartea neamului nostru, în istoria noastră, pentru că istoria ne învață adevărul vieții"¹⁸. Adevăr pe care M. Velce- leanu, profund cunoscător al istoriei naționale, al continuității neamului nostru pe această străveche vatră, îl sintetizează astfel: „Dragostea nățar- murită pentru limba și credința strămoșească, poporul român a dovedit-o întotdeauna, prin rezistența celor două milenii împotriva tuturor invaziilor barbarilor, păstrîndu-și ființa etnică curată și neclintită. Pentru credința sa năstrămutată și datinile străbune nici o națiune n-a avut de suferit și îndurat ca poporul român. Datorită acestor statornicii, neamul nostru a avut tăria de a se ridica prin învingerea tuturor greutăților, realizîn- duși idealurile naționale pentru care a luptat și sîngerat"¹⁹. în anii frămîntărilor politice dintre cele două războaie mondiale, cînd cercurile extremiste de dreapta forțau edificiul social, în ascensiunea lor spre vîrful piramidei; Mihail Velceleanu își orientează editura pe linia dreptății și a apărării intereselor naționale, declarîndu-se ferm împotriva naționalismului și a șovinismului deșănțat. El sprijină renașterea națională ca pe un fenomen firesc, obiectiv, al unui popor care veacuri de-a rîndul a suferit împilarea și robia străinilor. Dar, toate acestea el le vede prin prisma respectării legalității și a dreptului constituțional, militînd pentru crearea unei forțe morale sănătoase, bazată pe tradiția istorică a poporu- lui român, care din totdeauna a luptat pentru menținerea ființei naționale și nici cînd pentru a subjuga sau a acapara teritorii străine spațiului nostru de plămădire. „Renașterea națională care începe să răscolească ¹⁶ Ibidem. ¹⁷ N. Douca, O revistă satirică de acum o jumătate de veac — Urzica din Ora- vița, în Banatica, VIII, Reșița, 1985, p. 400. ' ¹⁸ Calendarul Lumina Poporului, 1935, p. 34. ¹⁹ Ibidem. 30 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 466 Nicolae Douca toate cutele vieții românești, își are tradiția în credința neamului, cari ne-a cimentat, persistînd, în loc, în spațiu și în timp"²⁰. Deschizătorul unei ere noi în istoria României, actul revoluționar de la 23 August, cumpănă între două lumi, începutul Revoluției de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă, găsesc periodicul „Cu- rentul nou“ înscris pe coordonatele vremii sale în lupta pentru cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare. Forțele democratice, grupate în Frontul Național Democrat, găsesc în aceste publicații un sprijin real pentru propagarea ideilor progresiste, pentru instaurarea unei adevărate democrații, scop final propus de Partidul Comunist Român. „Definiția adevăratei democrații este: libertate, adevăr, dreptate socială, cinste, dem- nitate și muncă constructivă. Cine nesocotește aceste virtuți nu este nici un democrat sincer, nici binevoitorul aproapelui său"²¹. Patriot înflăcărat, Mihail Velceleanu, convins de rolul gazetarului în aceste vremuri de adinei frămîntări sociale și politice, prin condeiul său devine un activ sprijinitor al guvernului Dr. Petru Groza, subliniind că: „Guvernul poporului, învingînd greutățile vremii, sigur va împlini pro- gramul propus de B.P.D., spre binele și propășirea României"²². De ase- nfienea, publicația sa, „Curentul nou", devenise o adevărată tribună a pro- pagandei electorale, desfășurată de partidele democratice în campania „primelor alegeri libere și democratice din România", adresînd apeluri, ca de pildă: „Să ne facem datoria așa cum trebuie față de chemarea vre- mii, pentru că prin votul nostru ne vom crea viitorul și independența atît de mult dorită de toate popoarele lumii"²³. „Lumina Carașului", apoi continuatorul acesteia „Curentul nou" (care se prezenta ca „singurul și cel mai vechi ziar din județul Caraș"), pre- cum și „Calendarul Lumina Poporului", rămîn printre valorile publicis- tice cărășene ieșite de sub tiparnița și editura cu același nume, „Minerva", atît pentru diversitatea tematică cît și pentru conținutul lor cu adînci implicații în viața economică, politică și socială a județului. De-a lungul întregii lor existențe au fost o adevărată oglindă în care s-a reflectat și viața cultural-artistică bănățeană. Informațiile, cronicile, reportajele, no- tele despre viața muzicală și teatrală, au reliefat și au încurajat înclina- rea înspre creație și interpretare a numeroase talente izvorîte din rîndul oamenilor simpli, promovîndu-se valorile autentice, originalitatea. NICOLAE DOUCA DE L’ACTIVITE DE JOURNALISTE, REDACTEUR ET EDITEUR DE MIHAIL VELCELEANU (Resume) L’auteur de cette etude met en evidence l’activite publicistique de l’ecrivain Mihail Velceleanu, en visant premiărement les periodiques: „Lumina Carașului* et „Curentul nou* parus â l’edition „Minerva* de Bocșa. ²⁰ Gheorghe Dungan, Se cere o revizuire a forței morale, în Calendarul Lumina Poporului, 1937. ²¹ Curentul nou, XIX, (1947), nr. 689 din 1 iulie, p. 1. ²² Idem, nr. 682 din 1—15 martie, p. 1. ²³ Idem, XVIII (1946), nr. 664 din 16—30 iunie, p. 1. https://biblioteca-digitala.ro 467 DOCUMENTE PRIVIND CONTRIBUȚIA ARMATEI ROMÂNE DIN BANAT, ÎN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST, ÎN OCTOMBRIE 1944 (I) Cercetarea sistematică, unitară și detaliată a contribuției Armatei l-a române în războiul antihitlerist, începînd de la 23 August 1944, în faza inițială la realizarea cu succes a operației strategice de acoperire a fron- tierelor, urmărită pe zone și condiții specifice, la nivelul Marilor unități și unități din subordine, implicit activitatea desfășurată în cîmpul tactic de detașamentele operative, unitățile și subunitățile de diferite arme an- gajate în misiuni mai reprezentative, ansamblul activităților desfășurate pe plan organizatoric pentru transformarea teritoriului în factor de pu- tere, respectiv pe plan logistic, relevă prin asamblare un efort militar cu largă amplitudine, desfășurat susținut, cu continuitate, operativitate și competență, avînd implicații pozitive asupra desfășurării ulterioare a operațiunilor militare din zonă¹. De remarcat că acoperirea strategică, executată cu promptitudine de armata română „din momentul participării sale la războiul antihitle- rist"², în condițiile în care a fost realizată, s-a evidențiat prin „ingeniozi- tatea deosebită a organizării și realizării"³. S-a menționat că „modul cum a fost concepută și organizată acope- rirea în Transilvania și Banat, constituie un caz unic în istoria războa- ielor, rezultat al unei analize științifice a condițiilor concrete existente în ¹ Vezi în acest sens: Istoria Poporului Român, culegere de lecții, (coordonator: Colonel Gheorghe Stoian), Editura Militară, București, 1983; Istoria Militară a Poporului Român, culegere de lecții, (coordonatori de ediție: Colonel Petre Ilie, Colonel Mihai Inoan), Editura Militară, București, 1979; General-maior dr. Ion Cupșa, Armata Română pe frontul antihitlerist, studiu operativ-tactic, Editura Mi- litară, București, 1973; General-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. Florian Tucă, Maior dr. Mihail E. lonescu, Căpitan Alesandru Duțu, România și marea Victorie, 23 august 1944—12 mai 1945, Editura Militară, București, 1985; Colonel Gheorghe Romanescu, Colonel Leonida Loghin, Cronica participării armatei române la războiul antihitlerist, Editura Militară, București, 1971; General-locotenent Ion Șuța, Infanteria română, contribuții la istoricul armei, voi. II, Editura Militară. București, 1982; Colonel Dumitru Enache, Locotenent-colonel Constantin Tatu, In primul eșalon, Editura Militară, București, 1970; Arhiva Ministerului Apărării Na- ționale (în continuare: A.M.Ap.N.,), fond 1, dos. nr. 224, dos. nr. 266, dos. nr. 228; General-locotenent (r.) Ion Șuța, Dimensiunea istorică a primei operații a Românilor in războiul antihitlerist, Editura Facla, Timișoara, 1985. ² General-locotenent Gheorghe Logofătu ș.a., Elemente de strategie militară, Editura Militară, București, 1975, p. 216. ³ Ibidem. 30* https://biblioteca-digitala.ro 468 Valeriu A. Giuran acest spațiu geografic la acea dată⁴. Formarea începînd de la 23 August 1944 de către Armata Română a unui nou front împotriva Wehrmachtu- lui, în Transilvania și Banat a asigurat un vast cap de pod ce a permis concentrarea unor importante forțe Sovietice și Române pentru acțiu- nile ofensive ce au urmat⁵. De remarcat că în literatura de specialitate a fost subliniată importanța strategică a Banatului, cu accent asupra ac- țiunilor de luptă ₍care au avut loc în decursul lunei septembrie 1944⁶. Potrivit prevederilor Directivei operative nr. 51 din 29 septembrie 1944 a M.St.M., Armatei l-a română i s-a încredințat misiunea de a acționa în Crișana și Banat. Despre acest spațiu denumit într-un studiu „com- partimentul de vest“⁷ s-a menționat că „slujea la superlativ țelurile stra- tegice ale Comandamentului Suprem Sovietic. Avansat mult înspre vest, el oferea spații largi, plasate deosebit de favorabil pentru organizarea unor mari operații ofensive care să-și îndrepte săgețile dinspre Timișoara, prin Budapesta spre Viena, țintind inima Europei Centrale și dinspre Arad, prin Debrețin spre Praga, în patrulaterul Boemiei, considerat polul stra- tegic al continentului european"⁸. în diversele documente militare publicate sînt redate diferite aspecte referitoare la acțiunile de luptă la care au participat Marile Unități și unitățile armatei române din Banat, după 23 August 1944⁹. Efectuarea unor investigații sistematice, pentru a se introduce în cir- cuitul științific diversele categorii de documente militare (cu precădere extrase din Jurnalele de operații, de cert interes istoriografie) spre a se reda în plenitudinea sa activitatea desfășurată de Armata Română din Banat, respectiv în trecere prin această parte a țării în octombrie 1944, spre zona de operații, nu este lipsită de interes, chiar dacă din punct de ⁴ Colonel I. Cupșa, Armata română în lupta pentru libertate, independență și unitate politică, în volumul: Unitate și continuitate în istoria poporului român. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968, p. 373. ⁵ Colonel dr. Gheorghe Romanescu ș.a., Istoria infanteriei române, II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, .1985, p. 315—324; A.M.Ap.N., fond 1, dos. nr. 226, dos. nr. 228. ⁶ Colonel Nicolae Constantin, însemnătatea operativ-strategică a Banatului în contextul luptelor din toamna anului 1944, în Analele Banatului, Istorie, I, 1981, p. 225—228; Monica Andone, Luptele din Banat (septembrie 1944) oglindite în documentele germane, în Idem, p. 235—239; Colonel dr. Leonida Loghin, Contribu- ția Armatei Române la apărarea orașului Timișoara în septembrie 1944, în Idem, p. 229—233; Eugen Bantea, Operația română de acoperire, septembrie 1944 în sud- vestul României, Editura Militară, București, 1985. ⁷ Colonel (r.) Gheorghe David, Particularități de ordin strategic și tactic ale operației de acoperire (august—septembrie 1944). în Pile de istorie Militară a Poporului Român (coordonator: General-maior dr. Ilie Ceaușescu), voi. 5—6, Edi- tura Militară, București, 1979, p. 289. ⁸ Ibidem. ⁰ Documente privind istoria militară a poporului român, 7 sept.—25 octom- brie 1944, Editura Militară, București, 1984; Pentru Eliberarea Patriei,,Documente, extrase din presă, memorii cu privire la lupta poporului român pentru eliberarea Patriei de sub jugul fascist (23 august—25 octombrie 1944), colectiv de autori, Edi- tura Militară, București, 1972; Viorel Faur, Valeriu A. Giuran, Documente și me- morii privind luptele pentru eliberarea Banatului și Crișanei (august—octombrie 1944), (II), în CRISIA, XI, 1981, p. 259—231; Colonel Antone Marinescu ș.a.; Pe dru- murile biruinței, 23 august 1944—12 mai 1945,,Extrase dip Jurnalele de operații ale unor mari unități, unități și subunități române participante la războiul antihitlerist. Editura Militară, București, 1984. https://biblioteca-digitala.ro Armata română din Banat, in războiul antihitlerist, in oct. 1944 469 vedere al confruntărilor propriu-zise conțin elemente informaționale limitate. Reflectarea amplitudinii problemelor cu specific militar, din octom- brie 1944, la nivelul diferitelor eșaloane aflate în sud-vestul țării (chiar dacă se referă la aspecte organizatorice, logistice, efectuarea unor mar- șuri, instrucție șau paza unor sectoare) apare totuși utilă pentru a se zugrăvi cît mai fidel, prin intermediul documentelor, imaginea efortu- rilor depuse în condiții date precum și desfășurarea în timp și spațiu a acestor pregătiri. Deși limitat, acest segment nu trebuie să lipsească din CRONICA DOCUMENTARA A CONTRIBUȚIEI ARMATEI ROMANE DIN BANAT IN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST, a cărei elaborare repre- zintă o necesitate indiscutabilă. Avînd în vedere importanța consemnărilor făcute de JURNALELE DE OPERAȚII ale Marilor Unități și a unităților din subordine, în limita spațiului grafic alocat pentru o lucrare, s-au grupat în această primă și scurtă prezentare, diverse extrase, eșalonate cronologic, fără a se epuiza acest filon arhivistic extrem de abundent.' In prima parte a lucrării sînt supuse atenției un număr de 24 diferite extrase, provenind din 16 fonduri, care redau activitățile din 1 și 2 oc- tombrie 1944. In funcție de emitent: 2 extrase provin de la nivelul Cor- pului 7 Armată; 10 de la nivelul unor divizii (D. 2 L; D. 4 I; D. 5 I.; D. 14 L; D. 15 I.; D. 19 I. — din care unele de instrucție)- 2 extrase din Jurnalul de operații al Brigăzii 19 Infanterie și 10 extrase emanînd de la diverse regimente. Din economie de spațiu grafic, în lucrare nu au putut fi cuprinse ex- trase de la toate Marile Unități și unitățile care au activat într-o formă sau alta pe teritoriul Banatului și nici redate în întregime aceste extrase, din care unele consemnează preocupări militare specifice. Evident apare necesară continuarea acestor investigații pentru a se atașa date cît mai reprezentative, cu eventuale detalii din care se pot desprinde aspecte semnificative, ca o componentă a unui eventual corpus. Din aceste documente (extrase) rețin atenția unele aspecte: măsurile luate pentru continuarea procesului de instrucție pentru luptă a recruți- lor prin executarea de trageri cu armamentul cu care nu s-a mai tras; ordinul trimis de Armata l-a română, potrivit căruia de la 1 octombrie 1944, Corpul 7 armată precum și Brigada 19 Infanterie au intrat operativ sub ordinele Armatei 46 Sovietice (General Slemin); rezultatele unor in- formații verificate și a rapoartelor înaintate de Divizia 14 Infanterie In- strucție privind localitățile ocupate de inamic; deplasările efectuate de unele unități în zonă, precizări referitoare la etapele stabilite, locul de staționare etc.; trimiterea unor detașamente în misiuni precizate ex. con- form ordinului Corpului 7 Armată nr. 25561 din 1 octombrie 1944, secția a(nti) c(ar) Slt. Badiu se deplasează la dispoziția Detașamentului maior Săvoiu spre a bara unele comunicații; detalii asupra unor incursiuni ale aviației inamice; unele precizări referitoare la activități organizatorice (ex. constituirea Bateriei a 4-a în cadrul Regimentului 42 Artilerie; mențiuni privind ordinul telegrafic al M.St.M., nr. 225.051 din 30 sep- tembrie 1944, prin care s-a dispus Diviziei 15 Infanterie vărsarea de per- https://biblioteca-digitala.ro 470 Valeriu A. Giuran sonal Armatei l-a române; indicarea ordinului de reorganizarea Diviziei 19 Infanterie potrivit prevederilor stabilite de M.St.M.; unele măsuri pen- tru începerea imediată a organizării dispusă la nivelul Regimentului 1 Dorobanți din compunerea organică a Diviziei 2 Infanterie etc.). Din suita acestor activități, executate de diferitele Mari Unități și unitățile din subordine, aflate în aceste zile pe teritoriul Banatului sau în pregătire să se deplaseze spre și din zonă, se desprinde cu evident re- lief, promptitudinea, competența și exigența cu care s-a trecut la aplica- rea ordinelor primite, fapt notabil. VALERIU A. GIURAN ANEXE I EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL CORPULUI 7 ARMATA, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 I. Situația forțelor a) Trupele amice — Se continuă cu programul de instrucție, executîndu-se trageri cu arma- mentul cu care nu s-a tras pînă în prezent. — - Se execută lucrări de organizarea terenului. — La Deta a sosit Cartierul Div(izîei) 20 Sovietice. Dinspre Soșdia trec mereu unități Sovietice spre vest. — Armata l-a (Română) cu nr. 42 763/1944, înreg. la nr. 25 577/1977 (1944)/Dosar nr. 33, voi. I. fila 388/ne comunică, că începînd cil data de 1 octombrie, C(orpul) 7 A(rmată)' și Brig(ada) 19 inf(anterie) intră sub ordinele Armatei 46 Rusă — Generalul Slemin — din punct de vedere operativ. b) Inamicul — Recunoașterile trimise raportează că Pereosova, Gherman', Jamul Mare și Stamora Germană se găsesc în mîinile Germanilor care au acolo trupe moto- mecanizate. — Orele 17. Div(izia) 14 Inf(anterie Instrucție) rapprtează că verificate pînă la orele 16, următoarele localități ocupate de inamic: Gaiul Mare, Gaiul Mic, Sta- mora Germană, Gherman, Jamul Mare și Clopodia. II. Ordine date: (....... . .) Arhiva ^Ministerului Apărării Naționale (în continuare: A.M.Ap.N.), fond 342, dos nr. 94, f. l-bis. https://biblioteca-digitala.ro Armata română din Banat, în războiul antihitlerist, în oct. 1944 iii n EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 2 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 (...) 4/ La ora 19,30, se dă unităților următorul ordin special nr. 17: DIVIZIA 2-a INFANTERIE P(unct de) C(omandă) ORȘOVA STAT MAJOR, Biroul 3 1 octombrie 1944, ora 19 Nr. 15 153 Exemplarul nr. 7. Secret ORDIN SPECIAL Nr. 17 Cu începere din ziua de 2 X (1)944, dispunerea unităților Diviziei 2-a se modi- fică după cum urmează: — Reg(imentul) 31 Dorobanți cu P.C. și un Batalion la Tufari iar cu un bata- lion la Comarnic. — Reg(imentul) 1 Dorobanți în întregime în Orșova. — Reg(imentul) 9 Artilerie în întregime în Orșova. Deplasarea începe la 2 X (1)944, ora 4. ■ Restul unităților, E.N.I., și formațiuni de serviciu rămîn neschimbate. Comandantul Diviziei 2-a Infanterie Lt. Colonel /ss./ Popescu General /ss./ D. Tudose Șeful de Stat Major A.M.Ap.N., fond 507, dos. nr. 73, f. 94—96. m EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 4 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 , Unitățile Diviziei 4-a Infanterie se pun în marș. Deoarece Vîrciorova este dis- trusă, cantonarea Diviziei la sfîrșitul etapei 2-a va fi zona: Topleț — Comarnic — Jupalnic. In seara zilei unitățile ajung în zona Topleț — Comarnic — Jupalnic. A.M.Ap.N., fond 509, dos. nr. 14, f. 103. IV EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 15 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 (...) In după amiaza zilei se primesc instrucțiunile nr. -67 000 din 29 septem- brie a.c., ale M.St.M., secția l-a, relativ la refacerea M(arilor) U(nități) operative și contribuția celorlalte comandamente și M(ai*i) ' U(hități) la această refacere. https://biblioteca-digitala.ro 472 Văleriu A. Giuran Din aceste instrucțiuni rezultă că Divizia 15-a Inf(anterie) nu intră în com- punerea Armatei operative. Va contribui însă prin cadre, armament, diverse mate- riale și cai, pentru completarea M(arilor) U(nități) operative. Timp frumos, drumurile sînt desfundate din cauza ploilor din zilele precedente. A.M.Ap.N., fond 520, dos. nr. 13, f. 130/1. V EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 19 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 Conform ordinului Corpului 7 Armată, se pune la dispoziția Diviziei 14-a Inf(anterie) una secție obuziere Skoda 100 din Reg(imentul) 42 Art(ilerie). Se continuă recunoașterile în tot sectorul Diviziei. La ora 9,30, un avion german a lansat 2 bombe pe șoseaua dintre Toager — Ciavos, asupra unei coloane aliate /Rusă/ care se mișca pe acea comunicație. Compania 3-a din Batal(ionul) 1/ Reg(imentul) 94 Inf(anterie) care se găsea în poziție la Macedonia a fost înlocuită cu 2 plutoane din Comp(ania) 10/ Batalio- nul) III/ Reg(imentul) 95 Inf(anterie). Compania a trecut un batalion la Ciacova. Trupe Ruse care treceau prin Modoș către vest la ora 12, au fost bombardate de către aviația inamică. Antiaeriana rusă a reacționat. O parte din coloana motorizată Rusă care se găsea la Rolad (Dolad?) a plecat spre Gir. La ora 14,45, o coloană Rusă a intrat în comuna Gab, unde face rechiziții în cai și căruțe. Conform ordinului Corpului 7 Armată nr. 25 561 din 1 oct. 1944, Secția 75 A.c. s.lt. (sublocotenent) Badiu se deplasează la dispoziția Detașamentului Maior Să- voiu, amplasîndu-se în măsură a bara comunicațiile Detta (Deta) — Voiteg și Mă- năștur — Voiteg. A.M.Ap.N., fond 524, dos. nr.58, f. 68. VI EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL BRIGĂZII 19 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 Duminecă 1 octombrie 1944 Detașamentul Dunărea Patrulele trimise raportează că trupele Aliate au depășit Dubova. A-M.Ap.N., fond 52, dos. nr. 2, f. 129. https://biblioteca-digitala.ro Armata română din Banat, în războiul antihitlerist, în oct. 1944 473 vn EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 31 DOROBANȚI (INFANTERIE), DIN COMPUNEREA ORGANICA A DIVIZIEI 2 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 In această zi Regimentul a ajuns la Orșova ci (și) fiind Duminecă a fost în repaus. In cursul zilei a primit următorul ordin de recunoaștere: Ordin de recunoaștere nr. 16 ( ...) A.M.Ap.N., fond 1052, dos. nr. 4, f. 45. vin EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 94 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1.10.1944 Conform ordinului telefonic al Brigăzii 19 Infanterie, Regimentul 94 Infante- rie se regrupează în comuna Lăpușnicul, unde așteaptă ordinul de deplasare spre localitatea lablanița. In sectorul Grupării Colonel lonescu nu s-a semnalat nici o activitate. A.M.Ap.N., fond 1093 dos. nr. 1. f. 9. IX EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 95 INFANTERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 octombrie 1944 Dislocări: Compania 3-a din Batalionul IZ (Regimentul) 94 Inf(anterie) care se găsea pe poziție la Macedonia, în sectorul regimentului, a primit ordin în noaptea de 1—2 octombrie, să se deplaseze la Ciacova, la unitatea de origine. A fost înlocuită în poziție de două plutoane din Compania 10 (a) din (Batalionul) III/ (Regimentul) 95 Infanterie. Dispozitivul sectorului în urma acestei modificări este arătat în schița nr. 1 și 2. A.M.Ap.N., fond 1094, dos. nr. 11, f. 11. X EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 96 INFANTERIE DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 oct. 1944 S-a continuat cu lucrările de organizarea terenului li (și) s-au luat măsuri de construirea podului peste canalul Bîrzava care a fost aruncat în aer de către Plu- tonul Pioneri ce a fost dat ca întărire Detașamentului 6 Vînători (...). A.M.Ap.N., fond 1095, dos. nr. 6. f. 131. https://biblioteca-digitala.ro Valeriu A. Giuran 474 XI EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 42 ARTILERIE, DIN 1 OCTOMBRIE 1944 1 X 1944 Se dă ordin de constituirea Bateriei 4-a și încadrarea ei cu secția respectivă. Timpul ploios, drumuri desfundate. A.M.Ap.N., fond 1244, dos. nr. 10, f. 16. xn EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL CORPULUI 7 ARMATA, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 I. Situația forțelor (...) II. Desfășurarea operațiunilor Trupele amice au intrat în Clopodia, Jamul Mare și Gherman, care au fost eliberate de inamic. Grupul 19 cercetare raportează că recunoașterile trimise spre sud-est au luat legătura cu Batalionul 1000 B la Ferendia / raport operativ nr. 92, dosar nr. 32, voi. II, fila 96/. m. Starea atmosferică Timp ploios. Șeful de Stat Major C(orpul) 7 A(rmată) Colonel Al. Lișcu A.M.Ap.N., fond 342, dos. nr. 94, f. 2—3. Șeful Bir(oului) 3 operații Căpitan C. Bălănescu xm EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 2 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 1 / Schimbări în dispozitiv executate în cursul nopții — Reg(imentul) 1 Dorobanți s-a deplasat din Ogradena Veche la Orșova. — Reg(imentul) 31 Dorobanți cu comanda și un batalion s-a deplasat din Orșova la Tufari și Caraomnic (Comarnic). — Diviz(ionul) 1/ Reg(imentul) 9 Art(ilerie) s-a întrunit în Orșova. 2 / Dispozitivul Diviziei 2-a la data de 2 oct. 1944 Este cel din schița anexă (...). A.M.Ap.N., fond 507, dos. nr. 73, f. 96—97. https://biblioteca-digitala.ro Armata română din Banat, în războiul antihitlerist, în oct. 1944 475 XIV EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 4 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 Divizia continuă marșul și în seara zilei ajunge și staționează în zona: Lăpuș- nicel — Petnic — Jablanița — Mehadia. P(unct de) C(omandă) Divizie la Jablanița /de la 2 X (1944), ora 12/. A.M.Ap.N., fond 509, dos. nr. 14, f. 103. XV EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 5 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octomfbrie) 1944 I. Situația 1. Unitățile Diviziei au reluat mișcarea în dimineața zilei pe itinerariul: Vînju Mare — Simian — T. Severin — Vîrciorova — Orșova — Mehadia — Plugova. 2. Recunoașterea satului Jupalnic a raportat că localitatea aceasta este plină de trupe românești iar la Gura Văii nu poate intra în nici un caz Regt. (Regimen- tul) 32 D(orobanți). 3. Din acest motiv se modifică astfel cantonarea unităților, pentru noaptea de 2/3 octom(brie) 1944: — R(egimentul) 8 D(orobanți)+E.N.I. în Orșova; — R(egimentul) 32 D(orobanți) în satul Schela Cladovei. II. Activitatea comandamentului (...) A.M.Ap.N., fond 511, dos. nr. 26, f. 249. XVI EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 14 INFANTERIE INSTRUCȚIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 I . Starea atmosferică Timp friguros — ploaie. n. Desfășurarea acțiunii prele 9,30: Recunoașteri de cavalerie din Grupul 19 Cavalerie trimise spre Bejan aduc informația că Bejanul este ocupat de inamic. Orele 18,45: Patrulele de recunoaștere trimise de Det(așamentul) Vt. (Vînători) în direcția Stamora Germană, raportează că satul este liber de inamic. Orele 23,00: Incursiuni trimise de Regt. (Regimentul) 6 Vt. (Vînători) spre Gaiul Mare au găsit satul neocupat de inamic. A.M.Ap.N., fond 519, dos. nr. 22, f. 31—32. https://biblioteca-digitala.ro 476 Valeriu A. Giuran xvn EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 15 INFANTERIE DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 Unitățile se deplasează în zona Hinova — Rogova — Vînju Mare — Bucura, conform ordinului de operații nr. 22. Domnul șef de Stat major este trimis înainte la P(unctul de) C(omandă) al C(orpului) IV A(rmată) pentru a stabili posibilitățile de execuție a Instrucțiunilor nr. 67 000/1944. In cursul zilei se primește de la M.St.M., ordinul telegrafic nr. 225 051 din 30 septembrie a.c., prin care se ordonă a se vărsa Armatei l-a următorul personal: (...)• A.M.Ap.N., fond 520, dos. nr. 13, f. 230/1. XVIII EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL DIVIZIEI 19 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 Patrulele trimise în cursul nopții de 1/2 oct., pînă Ia frontieră, raportează că nu s-a observat nimic important. , La orele 10,10, un avion inamic de recunoaștere a trecut pe deasupra Ciacovei, venind dinspre vest. Se continuă lucrul la organizarea terenului și executarea programului de instrucție. Rușii au capturat în satele Modoș și Conac un număr de 22 nemți /poliție și grăniceri/ care au fost predați Comandamentului Diviziei 19-a Inf(anterie) pentru a fi trimiși la Corpul 7 Armată. In satele Gier, Toager și Ciavos sînt cantonate trupe Ruse iar pe șoselele Peciul Nou — Giulvăz spre Foieni, Cruceni, se mișcă coloane Aliate /Ruse/. După ocuparea satului Modoș de către Ruși, inamicul s-a retras spre Becike- rekul Mare. Se primește ordinul nr. 670 000 al Marelui Stat Major din 28 sept. 1944, prin care se prevede reorganizarea Diviziei. In acest scop, în după amiaza zilei au fost convocați la P.C. Divizie în Ciacova, toți comandanții de unități. Reorganizarea Diviziei se face conform ordinului de mai sus, urmînd ca pînă la 14 oct. crt. Divizia să fie complet organizată. A.M.Ap.N., fond 524, dos. nr. 58, f. 68—69. XIX EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL BRIGĂZII 19 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 Luni, 2 octombrie 1944 Detașamentul Dunărea Trupele Aliate au ajuns în regiunea Plavișevița. Detașamentul Colonel lonescu Trupele Aliate au ajuns în regiunea Bozovici. https://biblioteca-digitala.ro Armata română din Banat, in războiul antihitlerist, în oct. 1944 477 Detașamentul Reșița Din informații, trupele noastre au ocupat Oravița. A.M.Ap.N., fond 52, dos. nr. 2, f. 129. XX EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 1 DOROBANȚI, DIN COMPUNEREA ORGANICA A DIVIZIEI 2 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 Conform ordinului special nr. 17, trimis cu>nr. 15 153 din 1 X 1944, al Div(iziei) 2-a Inf(anterie), regimentul se pune în marș la ora 4, în ordinea: Bat(alionul) I, Comp(ania) Comandă, Comp(ania) A(nti) C(ar), Comp(ania) Pioneri, Bat(alionul) II, pe itinerariul: Ogradena Veche, Ogradena Nouă, Eșelnița, Orșova și ajunge la ora 6 în Orșova, unde cantonează în partea de vest a orașului. La ora 9, se primește ordinul Div(iziei) 2-a Inf(anterie) Bir(oul) 1, nr. 277/(1)944, prin care se ordonă reorganizarea unităților după tabela de efective trimisă cu numărul de mai sus și care constă în următoarele modificări: — ; scoaterea din lucrări a oamenilor din ctg. 1934 și mai vechi; — înființarea batalionului de marș; — trecerea aruncătoarelor de 120 mm în dotarea artileriei. Conform acestui ordin se dau dispozițiuni de organizare în spiritul acestui ordin, la unități și se începe imediat executarea. Comand. Reg. 1 Dorobanți „Dolj“ P.O. Șeful Bir. operații Colonel Gh. Antoniu Locot. Gh. Rizea A.M.Ap.N., fond 1022, dos. nr. 13, f. 12. XXI EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 9 ARTILERIE, DIN COMPUNEREA ORGANICA A DIVIZIEI 2 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2 octombrie 1944 Divizionul operativ, în comuna Orșova își aranjează cantonamentul și se face îngrijirea cailor epuizați de marș. în cazarmă, Divizionul de Aruncătoare continuă organizarea primind material și ceva cai de rechiziție. Comand(antul) Reg(imentului) Șeful Bir(oului) 9 Artilerie P(artea) O(perativă) operații Lt.’ Colonel C. Mihăileanu Locot. Gh. Drăguț A.M.Ap.N., fond 1214, dos. nr. 8, f. 9. xxn EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 94 INFANTERIE, DIN COMPUNEREA ORGANICA A DIVIZEI 19 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 2.10.1944 Conform ordinului telefonic al Brigăzii 19 Infanterie, Regimentul 94 Infante- rie se deplasează pe itinerariul Lăpușnicel — Petnic — lablanița, unde cantonează https://biblioteca-digitala.ro 478 Valeriu A. Giuran și așteaptă ordinul pentru îmbarcare pentru a fi transportat pe C.F.R., într-o nouă zonă de concentrare. A.M.Ap.N., fond 1093, dos. nr. 11, f. 9. xxin EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 95 INFANTERIE, DIN COMPUNEREA ORGANICA A DIVIZIEI 19 INFANTERIE, DIN 2 OCTOMBRIE 1944 . '.7f-⁵ 2 octombrie 1944 Trupa execută programul de instrucție și se continuă organizarea terenului. A.M.Ap.N., fond 1094, dos. nr. 11, f. 11. XIV EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAȚII AL REGIMENTULUI 6 VÎNĂTORI P.S. (INSTRUCȚIE), DIN 2 OCTOMBRIE 1944 DIN 2 OCTOMBRIE 1944 (...) Nr. 9 Partoș, 2 X (1)944, orele 8 Batalionul 6 Vînători Către Detașamentul 6 Vtori (Vînători) Raportez că patrulele trimise pe direcțiile: Partoș — Gaiul Mare și Partoș — Miletocevo, nu au observat nici o mișcare la inamic. Patrulele nse (noastre) au intrat în Gaiul Mare iar restul Escadronului de Cava- lerie este în curs de deplasare către Gaiul Mare. Comandantul Bat(alionului) 6 Vtori (Vînători) Maior Bălescu A.M.Ap.N., fond 1120, dos. nr. 18, f. 74. DOCUMENTS SUR LA CONTRIBUTION DE L’ARMEE ROUMAINE DANS LE TERRITOIRE DE LA REGION DE BANAT, PENDANT LA GUERRE ANTIHITLERISTE, EN OCTOBRE 1944 (Resume) On presente 24 differents extraits des documents militaires provenant de di- verses Journales d’operations elaborees par de Grandes Unites et par les diverses unites de l’armee roumaine impliquees dans les operations et diverses activites militaires specifiques (oi-ganisathoriques, logistiques, continuite d’instruction et quelques pașsage vers. la. zpnne opperative). https://biblioteca-digitala.ro ISTORIA CONSTRUCȚIEI LOCOMOTIVEI CU ABURI LA REȘIȚA (1872—1960) Inventarea locomotivei cu aburi a constituit pentru omenire o adevă- rată revoluție în cadrul perfecționării mijloacelor de transport pe uscat, determinînd o creștere a siguranței și tonajului în transportul de mărfuri și persoane. Istoria construcției locomotivei cu aburi începe aproximativ în aceeași perioadă cu construcția vapoarelor cu aburi, însă într-un ritm mult în- cetinit față de cea a vapoarelor. Primul care a încercat folosirea forței mașinii cu aburi pentru a pune în mișcare roți a fost dr. Robinson¹ de la Universitatea din Glasgow, iar cel dintîi mecanic care a transpus în viață ideea lui a fost inginerul fran- cez Joseph Cugnot, în anul 1769 la Paris². în capitala Franței Cugnot a construit modelul unei mașini cu aburi care în prima ei probă, neputînd fi dirijată, s-a oprit într-un perete al arsenalului armatei³. Noi experimente, cercetări, în vederea realizării și perfecționării unei locomotive cu aburi utilizabilă în transportul de mărfuri și persoane au fost reluate în Europa și America de Nord abia după 30 de ani de la eșecul din 1769 al lui Cugnot. Printre cei care și-au adus contribuția la proiecta- rea și definitivarea viitoarei locomotive cu aburi au fost: Richard Tre- vithick⁴, Andrew Vivian (1802)⁵, Blenkinson (1811)⁶, Blacket, Haddley (1813)⁷ și George Stephenson⁸. Ultimul a definitivat în 1814 construcția unei locomotive cu aburi capabilă să tracteze o încărcătură de 30 tone cu o viteză de 6 km/h⁹. Această locomotivă a fost îmbunătățită din punct de vedere tehnic la 25 septembrie 1825, cînd a circulat pe linia Stockton- Darlington, fiind folosită la transportul de mărfuri¹⁰. Progresul realizat în perfecționarea locomotivei a determinat o creștere rapidă a rețelei li- niilor de cale ferată, cu preponderență în vestul Europei apoi și în estul ¹ Das Buch der Erfindungen, Gewerbe und Industrien, ediția 7, voi. II, Leip- zig, 1877, p. 533. ² Ibidem. ³ Ibidem, p. 535. * Ibidem, p. 537. ⁵ Ibidem. B Ibidem, p. 538. , ⁷ Ibidem. ³ Ibidem, p. 539. ⁹ Ibidem. lu Ibidem, p. 541. https://biblioteca-digitala.ro 480 Coriolan Suru continentului, asigurînd astfel un transport tot mai ridicat de mărfuri și persoane. La mijlocul secolului al XlX-lea acest fapt a avut influențe favorabile și asupra dezvoltării economice a teritoriului patriei noastre, unde prima linie de cale ferată a fost construită între Oravița și Baziaș, linie ce de- vine funcțională din 1856 și are o lungime de 52 km.¹¹ Tot în această perioadă de mijloc al secolului al XlX-lea, uzinele Reșiței cunosc o dez- voltare deosebită. Pentru aprovizionarea cu cantități sporite de materii prime și pentru asigurarea unui transport mai ieftin și mai rapid decît cel practicat pînă atunci cu căruțe, Societatea STEG și-a construit căi ferate proprii, creînd în zona Reșiței o rețea de linii în lungime de 72 km, cu ecartament de 94,8 cm (Reșița—Bocșa—Ocna de Fier 31,5 km; Reșița— Secu 12,3 km; linia de pe teritoriul uzinelor și din apropiere aveau 28,3 km)¹². Astfel au fost create condițiile construirii primei locomotive cu aburi pe pămînt românesc, la Reșița în 1872 și care va fi expusă în 1873 și 1896 la Expozițiile Internaționale organizate la Viena și Budapesta¹³. Expune- rea locomotivei s-a bucurat de un mare succes, atît din partea specialiști- lor, cît și a publicului. Locomotiva construită la Reșița în anul 1872 a fost realizată după modelul unei locomotive de tip 52, cu ecartament îngustₜ construită la Viena în 1871. Constructorul de locomotive din Reșița, Fig. 1. — Prima locomotiva construită la Reșița (1872). ¹¹ Dr. ing. Ovidiu Hătătrăscu, Drumul fierului, București, Editura Albatros, 1985, p. 186. ¹² Uzinele Reșița in anii construcției socialiste, București, Editura Academiei R.P.R., 1963, p. 26. ¹³ Mihalik Săndor, Resicza jelene es multja, Resiczabănya, 1896, p. 177. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 481 Johann Pittner, a condus la 3 septembrie 1873, pe linia ferată industrială Reșița—Bocșa una dintre locomotivele construite de uzinele reșițene¹⁴. între anii 1872—1874 au fost construite în atelierele fabricii de mașini din Reșița trei locomotive cu aburi care au fost și primele construite în această parte a Europei de sud-est¹⁵. în anul 1884 nevoile de transport pe liniile industriale ale uzinelor din Reșița vor determina conducerea întreprinderii să conceapă o nouă loco- motivă cu aburi de tip 54 „Orient"¹⁶, alta a fost realizată în 1890 și, pro- babil, încă două pînă în 1898.¹⁷ Pînă în 1898, uzinele STEG din Reșița au fabricat 7 locomotive cu ecartament industrial de 985 mm¹⁸. Spre deosebire de primele trei locomotive cu aburi de tip tender 52, acestea din urmă (tip Orient 54) erau mai puternice și puteau tracta un număr mai mare de vagoane. Tot la Reșița, în perioada de început a seco- lului XX, s-au mai fabricat încă două locomotive cu aburi de tip 123, astfel încît între 1872—1919 uzinele STEG din Reșița au realizat, în total, nouă locomotive cu abur¹⁹. Pentru uzinele din Reșița aceasta a constituit etapa de început în construcția locomotivelor cu aburi, ele deservind în cea mai mare parte necesitățile de transport industrial din cadrul uzine- lor reșițene și pe linia ferată Secu—Reșița—Bocșa—Ocna de Fier. Alătu- rat prezentăm un tabel cu principalele caracteristici ale primelor tipuri de locomotive cu aburi construite de uzinele STEG din Reșița între 1872—1919²⁰: Locomotiva Locomotiva de Locomotiva tender tip 52 marfă de cale tender tip 123 Caracteristici U.M. de cale îngustă îngustă tip 54 de cale îngustă pentru oțelăria (Orient), sistem pentru oțelăria STEG din Haswell. STEG, STEG din Reșița, 1871 1873 Reșița, 1894 0 1 2 3 4 suprafața grătarului m2 0,7 1,4 0,69 suprafața de încălzire a cutiei focarului m2 3,2 6,0 3,40 suprafața de încălzire a țevilor fierbătoare m2 17,0 40,0 33,60 suprafața de încălzire totală m2 20,2 26,0 37,0 nr. țevilor fierbătoare nr. 54 102 90 lungimea țevilor fierbătoare mm 1898 2 400 2 700 diametrul exterior al țevilor fierbătoare mm 52 52 44 presiunea efectivă a aburilor atm 10 12 12 diametrul roților motoare mm 711 720 720 distanța între roțile extreme mm 1423 2 400 1800 ¹⁴ „Reschitzaer Zeitung“, nr. 9/1940, p. 8. ¹³ 200 ani de construcții de mașini la Reșița. 1771—1971, voi. I, Reșița, 1971, p. 92. ¹⁶ Ibidem. ¹¹ Ibidem. ¹⁸ Direcția Generală a Arhivelor Statului București (în continuare DGASB), Fond UDR, dosar 97/1920, f. 13. ¹⁹ 200 de ani de construcții..., p. 92. ²⁰ Ibidem. 31 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 482 Coriolan Suru ' 1 0 1 2 3 ♦ ii diametrul pistonului mm 237 350 - 280 cursa pistonului mm 316 316 320 greutatea în stare goală tf 9,05 18 13,44 greutate în serviciu tf 11,5 20 17,75 greutatea repartizată pe osii pe osia 1 tf 5,75 5 5,73 pe osia 2 tf 5,75 5 5,9 pe osia 3 tf --- 5 6,12 pe osia 4 tf --- 5 ---- lungimea totală m 4,479 4,170 5,001 Ca urmare a primului război mondial, economia României a suferit mari pierderi, pentru refacerea ei, un aport substanțial aducîndu-și și uzinele din Reșița prin diversitatea și calitatea produselor industriale rea- lizate aici. De aceea guvernul României, după 1918, pentru nevoile eco- nomiei și apărării naționale trece la transformarea Societății STEG într-o societate românească pe acțiuni. Prin decretul-lege nr. 2455 din 8 iunie 1920 se înființează U.D.R. (Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița), socie- tatea anonimă avînd un capital fixat la 125 milioane lei²¹. La 9 iunie 1920, este publicat „Prospectul de fondațiune“ semnat de ministrul de industrie și comerț Octavian Tăslăoanu, iar din partea societății privilegiate austro- ungare de căi ferate (STEG) de directorul Veith și de dr. Linksz. Prima adunare generală constitutivă a fost ținută la 10 iunie 1920 în localul Ministerului Industriei și Comerțului din București, prilej cu care a fost Fig. 2. — Fabrica de locomotive cu aburi, ridicată la Reșița între 1920—1922. ²¹ Gheorghe Cimponeriu, Din istoricul Reșiței, în „Deșteptarea*, din 24 iulie 1932, p. 1. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 483 constituită Societatea U.D.R. cînd a și fost stabilit statutul, este ales con- siliul de administrație și comitetul de cenzori²². Pagubele pricinuite transportului feroviar din România și Transilvania de primul război mondial, capturarea de către inamic, distrugerea și de- teriorarea unei mari cantități de material rulant și mijloace de transport (locomotive și vagoane) au determinat guvernul României întregite și Di- recția Generală a C.F.R.-ului de a realiza o înțelegere cu U.D.R.-ul în ve- derea construirii la Reșița a unei fabrici de locomotive. Situația materialului rulant existent pe teritoriul României înainte și după primul război mondial a fost următoarea²³: Material rulant înainte de 15 august 1916 După 1 Decembrie 1918 Locomotive 910 265 Vagoane de călători 1461 563 Vagoane de marfă 23 576 3 511 La 14 iunie 1920 la București s-a convenit semnarea unui contract, cuprinzînd 9 articole, între Direcția Generală a C.F.R., prin directorul ei Polizu și reprezentanții Societății Austro-Ungare Privilegiate a Căilor Fe- rate ale Statului, în conformitate cu aprobarea Consiliului de Miniștri (cu jurnalul nr. 1198 din 9 mai 1920) privind construirea la Reșița a unei fabrici de locomotive²⁴. 31* Fig. 3 — Hala de montaj a locomotivelor cu aburi. ²² Ibidem, p. 2. ²³ Enciclopedia României, voi. IV, București, (1941), p 51. ²⁴ DGASB, Fond UDR, dosar 12/1920, f. 1—4. https://biblioteca-digitala.ro 484 Coriolan Suru Respectivul contract prevedea următoarele: „Art. 1. Societatea din Reșița se obligă pe domeniile sale să monteze și să pună în exploatare o fabrică complectă și nouă de locomotive care să poată produce pînă în 5 ani de la data semnării contractului maximum de 60 locomotive anual. în țară, de la Viena vor fi aduse toate mașinile, instalațiile mecanice, personalul tehnic, lucrătorii specialiști ce nu se găsesc în România. Art. 2. Direcția Generală a C.F.R. se obligă că de la data cînd fabrica va produce 60 locomotive/anual, să dea acesteia spre furnizare, jumătate din necesitățile sale anuale în locomotive. ... Art. 5. Dacă după 5 ani de la semnarea contractului Reșița nu va putea produce 60 loc/anual contractul de față se consideră nul/ Art. 6. Valabilitatea contractului este pe 20 de ani de la data cînd s-a stabilit". Acest contract va fi în totalitate aplicat și respectat de uzinele din Reșița, nu însă și de C.F.R. care în decursul anilor nu a putut satisface cu comenzi prevederile respectivului contract. Tot la 14 iunie, între cele două întreprinderi a fost semnat un al doilea contract care se referea la repararea materialului rulant (locomotive și vagoane de marfă) de cale ferată. Respectivul contract cuprinde 12 arti- cole și a fost încheiat în două exemplare la București²⁵. Contractul pre- vedea următoarele: „Art. 1 ... la vagoane de marfă e posibil să se dea și tipuri MAV fabri- cate în ultimii 10 ani, dar la nevoie și repararea oricărui alt tip de va- goane de marfă. Se mai primesc spre reparare și cazanele pentru stațiu- nile de apă, pluguri de zăpadă, vagoane pentru încălzirea trenurilor și vagoane macara. Fig. 4. — Prima locomotivă cu ecartament normal fabricată la Reșița în septembrie 1926. ²⁵ Ibidem, f. 5—7. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 485 Pentru a se putea exploata pe deplin forța de producție a Fabricii de mașini din Reșița, Direcția generală a CFR se obligă să dea acesteia înce- pînd cu 1.1. 1920, în decurs de 5 ani locomotivele și vagoanele de marfă care au nevoie de reparații, și anume anual cel puțin 180 locomotive cu reparații mari (grele și generale) și cel puțin 1 800 bucăți vagoane de marfă. In schimb, societatea din Reșița se obligă a confecționa în atelierele ei toate instalațiile necesare pentru a putea executa reparațiile necesare la locomotive și vagoane. La evaluarea producției, o locomotivă cu repara- ție grea se consideră corespunzătoare cu 3 locomotive cu reparații ge- nerale. ... Art. 4. La nevoia de materiale Administrația C.F.R. va da Reșiței tot sprijinul pentru a-și procura materialele necesare pentru repararea materialului rulant. In caz că în 3 luni nu se poate procura de Societatea din Reșița de piese sau materiale necesare, la repararea unor locomotive sau vagoane, atunci Societatea din Reșița poate întrerupe lucrul la vehi- culul respectiv pînă la procurarea piesei respective. Direcția generală C.F.R. convine să vîndă fierul vechi din ateliere la Reșița la prețul cel mai avantajos. ... Art. 8. Deoarece Societatea din Reșița este nevoită să facă în ate- lierele ei instalații noi și pentru reparații, trebuie să cumpere diferite materiale, i se pune la dispoziție un avans de 7,5 milioane lei ca cont de rulment. Reparația unei locomotive este de aproximativ 100 000 lei, și a unui vagon de marfă de 3 000 lei. Art. 9. Durată de valabilitate a contractului este pînă la 31 decembrie 1924.“ Contractul va fi întrutotul respectat de cei doi parteneri, Direcția ge- nerală C.F.R. și Societatea din Reșița. Pe baza primului contract semnat la 14 iunie 1920, se trece imediat la elaborarea proiectelor pentru zidirea unei fabrici noi de locomotive, desti- nate C.F.R.-ului din România întregită. Planurile de zidire a fabricii au fost întocmite la Reșița și echiparea ei s-a realizat în întregime cu utilaje fabricate în atelierele uzinelor din Reșița. Construcția fabricii a fost termi- Fig. 5. — Vedere generală a Fabricii de locomotive. https://biblioteca-digitala.ro 486 Coriolan Suru nată la finele anului 1922, fabrica începînd să producă în anul 1923 (1 ianuarie)²⁶. Noua întreprindere, construită în perimetrul vechilor uzine ale Reșiței, pe malul rîului Bîrzava, s-a compus din următoarele ateliere și clădiri administrative: 1. atelierul pentru cazane (cazangeria), era compus din 3 hale cuprin- zînd în totalitate 72/60 m² și unde se fabricau cazanele pentru locomoti- vele noi și se reparau cele vechi²⁷. în incinta cazangeriei se găseau 52 mașini-unelte (prese hidraulice și electrice de nituit, instalații pneumatice de nituit, mașini de tăiat tablă etc.). Transportul materialului în atelier și în curte se făcea cu 9 macarale electrice, a căror capacitate de transport diferă între 5 și 20 tone. Forța pentru acoperirea nevoilor dictate de uti- lajul din acest atelier reprezintă în total 775 CP, împărțit pe motoare electrice de diferite mărimi; 2. atelierul de montaj, format din 4 hale de montaj ce ocupau o supra- față de 102/68 m² și aveau în incinta lor 122 mașini-unelte, dispozitive etc., precum și 32 canale de montaj²⁸. Din cele 32 canale de montaj — 16 sînt pentru montarea locomotivelor, 11 pentru montarea tenderilor iar 5 pentru vopsirea giganților de oțel și tenderilor. Transportul și ridicările la lucrările ce se efectuează în halele atelierului de montaj se executau cu 4 tnacarale electrice avînd o putere ce varia între 10 și 30 tone. Transportul locomotivelor montate se face în interiorul acestei hale printr-un pod rulant, care avea o capacitate portatică de 120 tone. Forța electrică necesară acoperirii nevoilor din hala de montaj era în total de 745 CP, repartizată pe motoare electrice de diferite mărimi; 3. magazia, avînd trei etaje și cuprinzînd 600 m². Aici erau adăpostite piesele accesorii și materialele de construcții²⁹; 4. clădirea biroului tehnic și administrativ a Fabricii de locomotive avea două etaje cuprinzînd o suprafață de 550 m³⁰. 5. depoul de locomotive, cu spațiu pentru două locomotive terminate și pregătite pentru încercare³¹; 6. clădirea cu un pod bascul pentru cîntărirea și echilibrarea presiu- nilor pe axe a locomotivelor³². în cadrul fabricii, pentru a se putea face față nevoilor de transport și cererilor pieții, cît și pentru modernizarea și perfecționarea tipurilor de locomotive, s-a organizat un birou de proiectare, cu personal de speciali- tate³³. Dacă în prima etapă, după construirea Fabricii de locomotive, capa- citatea ei de producție a fost de 60 buc./an, pînă în 1928 producția urma să ajungă la 80—100 buc./an, prin dotarea întreprinderii cu încă 142 ma- șini și instalații noi³⁴. Această capacitate de producție nu va fi atinsă nici- odată, căci nevoile C.F.R.-ului, contractele încheiate, nu s-au ridicat la ²⁸ Ibidem, dosar 97/1920, f. 13. ²⁷ Ibidem, f. 13—14. ²⁸ Ibidem, f. 14. ²⁹ Ibidem. ³⁰ Ion Păsărică, Monografia uzinelor de fier ți domeniilor din Reșița și frumu- sețea naturală a împrejurimilor, ediția a 3-a, București, 1936, p. 39. ³¹ Ibidem. ³² Ibidem. ³³ 200 ani de construcții ..., p. 106. ³⁴ Ibidem, p. 67. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960)487 capacitatea de producție a fabricii. Producția cea mai mare de locomotive fabricate la Reșița a fost realizată în 1936, cînd C.F.R.-ului i-au fost li- vrate 53 locomotive noi³⁵. Așa cum prevedea și contractul încheiat între C.F.R. și U.D.R. din 14 iunie 1920, la Reșița se executau și reparații de locomotive și vagoane. în această privință, capacitatea fabricii se poate evalua la cca 200 locomotive anual, cu reparații și revizii grele (la loco- motive)³⁶. Pe lîngă C.F.R. s-au realizat reparații de locomotive și pentru C.F. din Bulgaria, confecționînd și cazane verticale „La Chapelle“, cazane recu- peratoare pentru utilizarea căldurii ce trecea prin coșurile cuptoarelor etc.³⁷. Uzinele din Reșița executau deja din 1919, în cadrul Fabricii de mașini reparațiile la locomotivele de linie îngustă (pentru industrie și silvicultură), iar din 1923 în cadrul noii Fabrici de locomotive, unde pînă în 1944 au fost executate reparații pe 1402 locomotive³⁸. Primele locomotive noi, cu ecartament îngust au fost fabricate la Re- șița începînd cu anul 1925, realizîndu-se pînă în 1944 un număr de 52 lo- comotive pentru liniile industriale și silvice³⁹. Printre primele locomotive cu ecartament îngust, proiectate și produse de noua Fabrică de locomotive din Reșița, se numără cea fabricată în 1924; ea a fost o locomotivă tender „D“ cu aburi supraîncălziți (0—8—0)⁴⁰. Da- tele tehnice ale acestei locomotive sînt următoarele: ecartament 700 mm greutatea în serviciu 22 tone greutate de aderență 22 tone capacitatea rezervorului de apă 3,5 m3 capacitatea rezervorului de cărbune 0,6 m3 efort de tracțiune 0,6 p 4 460 kg C.P. 215 presiunea efectivă în căldare 14 atm. suprafața grătarului 0,67 m2 suprafața de încălzire totală a cazanului 31,53 m2 suprafața de încălzire a supraîncălzitorului 14,44 m2 diametrul cilindrilor 326 mm cursa pistonului 360 mm diametrul de contact al roților 720 mm greutatea în stare deșartă 17,25 tone Fabrica de locomotive primește în sarcină să proiecteze pentru nevoile transportului silvic o locomotivă care să transporte o greutate brută de 65 t pe o linie de o lungime de cca 30 km, să urce o pantă de 30%₀, cu curbe și raze de minim 40 m. Viteza minimă a fost fixată la limita de 15— 16 km/h, iar alimentarea locomotivei se făcea pe traseu. Deci trebuia rea- lizată o locomotivă fără roți alergătoare, iar greutatea totală a locomotivei să fie utilizată ca greutate de adeziune și să dispună de patru osii cuplate ³⁸ Uzinele Reșița în anii ..., p. 48. ³⁸ DGASB, Fond UDR, dosar 97/1920, f. 15. ³⁷ Ibidem. ³⁸ 200 de ani de construcții..., p. 106. ³⁹ Ibidem. ⁴⁰ DGASB, Fond UDR, dosar 97/1920, f. 17—19. https://biblioteca-digitala.ro 488 Coriolan Suru (locomotivă tip ,,D“). Locomotivele cu abur supraîncălzit folosesc pe tonă-km mai puțină apă și cărbune, fapt ce denotă că lucrează — din punct de vedere termo-tehnic — mai economic. Calculele efectuate de spe- cialiști pentru linia de 30 km apreciază un consum de apă la 3 500 kg și cărbune de 600 kg. Celei mai favorabile viteze de parcurs îi corespunde cel mai favorabil consum specific de abur, care este la viteza de 27 km/h. Cazanul este din aramă, iar pentru alimentarea lui are două injectoare sistem Friedmann. în timpul funcționării locomotivei se atinge o econo- mie de combustibil de cca 18—20o/o. Supraîncălzitorul este compus din țevi mici de supraîncălzire, for- mînd elemente după sistemul Smidth. Locomotiva are patru roți montate, toate cuplate, dintre care a treia roată montată este și roata motrică. în curbe mici, mișcările sînt înlesnite prin aplicarea de roți montate după sistemul Golsdorf, avînd la prima și a patra roată un joc lateral, în dreap- ta și stînga, de 15 mm. Astfel este posibilă luarea curbelor cu o rază de 30 m lungime. Oțelul forjat de la osii, oțelul moale de la stelele roților și bandajele laminate din oțel sînt fabricate la uzinele din Reșița. Mecanismul distri- buției este realizat după sistemul Heusinger-Walshaert și este aplicat în exterior. Supapa aspiratoare de aer (de aspirație) este prevăzută după sistemul căilor ferate din Wiirtenberg. Lansarea în cursă a primei locomotive cu aburi, avînd ecartamentul normal (1435 mm), a constituit un moment de mare sărbătoare pentru in- dustria constructoare de mașini din România, cît și pentru muncitorii și specialiștii noii fabrici de locomotive din Reșița. Acest eveniment s-a desfășurat cu mare fast în ziua de 14 septembrie 1926, în fața unui nu- meros public alcătuit din muncitorii, specialiștii și locuitorii orașului de pe Bîrzava⁴¹. Despre acest moment festiv, ziarul „Drum Nou“, din 19 septembrie 1926, ce apărea la Bocșa, scria următoarele: „Marți, în 14 corent — s-a Fig. 6. — Locomotiva tip T.I.U., fabricată în 1927, cu nr. 382. ⁴¹ „Drum Nou“, din 19 septembrie 1926, p. 2. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960)489 desfășurat cu un fast neobicinuit una dintre cele mai frumoase serbări — adevărată sărbătoare a muncii constructive — din cîte au văzut uzinele cu renume mondial de la Reșița. Din prilejul lansării primei locomotive construită pe pămînt româ- nesc, Direcțiunea uzinelor a ținut să. serbeze acest eveniment epocal, în cadrul unor serbări cari, să fie vrednice de marele eveniment. Prima lo- comotivă lansată în această zi deschide pentru industria noastră națională perspective din cele mai frumoase și de-o însemnătate incalculabilă pen- tru întreaga noastră economie națională." Acest colos de fier și fontă, brevetat și construit prin mijloacele proprii ale Fabricii de locomotive din Reșița, avea o greutate de 88 000 kg și o forță de tracțiune de peste 15 tf⁴². în ziua festivității, locomotiva era frumos împodobită cu ghirlande de flori, avînd pe ea inscripția „Reșița", „Construit 1926", a fost predată C.F.R.-ului cu nr. 50 243, urmînd ca alte 9 locomotive să fie preluate tot de C.F.R.⁴³. Succesul pe care l-a avut lansarea primei locomotive cu aburi cu ecar- tament normal, în cursa ei pe drumurile de fier ale României, va încu- raja pe muncitorii și tehnicienii fabricii să înceapă studierea proiec- tării și de comun acord cu Direcțiunea căilor ferate în vederea construirii unor noi mijloace de transport mai perfecționate și economicoase, pre- văzute cu motor Diesel cu tracțiune electrică. Aceste noi mijloace de trac- țiune vor avea menirea de a înlocui, în timp, locomotivele cu aburi. în cursul anului 1926, U.D.R.-ul a livrat C.F.R.-ului un număr de 21 locomotive cu aburi⁴⁴. Pe baza unui nou contract încheiat la 4 iunie 1927 între U.D.R. și C.F.R. (care reînnoiește pe cel din 14 iunie 1920), se prevede livrarea unui număr de 35 locomotive G10 în timp de 3 ani, pentru a dota parcul de locomotive atît de necesare pentru transportul de mărfuri și persoane pe căile ferate ale țării⁴⁵. Livrarea acestor locomotive a fost astfel defalcată, pe anii 1927—1929: 15 locomotive tip G10 pentru 1927 10 locomotive tip G10 pentru 1928 10 locomotive tip G10 pentru 1929 Pentru perioada 1927—1929, în cadrul Fabricii de locomotive au fost obținute următoarele producții⁴⁶,⁴⁷, ⁴⁸: Anul Locomotive noi Locomotive reparate Total 1927 26 124 148 1928 30 84 114 1929 40 62 102 Ibidem. Ibidem. DGASB, Fond UDR, dosar 19/1920, f. 19. Ibidem. 42 43 44 45 46 Filiala Arhivelor Statului Caransebeș (în continuare FASC), Fond 45, nr. inv. 125, cota 15, f. 25/1928. ⁴⁷ Ibidem. ⁴⁸ Ibidem, f. 25/1929. https://biblioteca-digitala.ro 490 Coriolan Suru Forța de muncă în cadrul Fabricii de locomotive a cunoscut o mare fluctuație de la lună la lună, ca urmare a contractelor pe care U.D.R.-ul le avea cu C.F.R.-ul și celelalte întreprinderi economice ale României. Pentru aceeași perioadă, 1927—1929, forța de muncă a cunoscut urmă- toarele fluctuații: cel mai mare număr de angajați îl întîlnim în luna iulie 1927 — 1 157 muncitori⁴⁹, cel mai mic număr de salariați îl întîlnim în luna aprilie 1928 — 1 744 muncitori?⁰, gradul cel mai ridicat de ocupație (producție) a fabricii îl întîlnim în lunile octombrie și noiembrie 1928 — 92,7»/»⁵¹. Muncitorii care lucrau în Fabrica de locomotive din Reșița erau împărțiți în următoarele categorii: — profesioniști — ajutor lucrători — ucenici — salahori — femei (a căror număr era foarte mic, varia între 5—8 persoane)⁵². în anul 1927, la 13 martie^ se emite Legea pentru construcția de loco- motive și vagoane în țara noastră, pentru reînnoirea materialului rulant al C.F.R.-ului. Respectiva lege stabilea, la articolul 1: „Sumele necesare pentru plata acestor materiale vor fi prevăzute în fiecare an în bugetul de cheltuieli al C.F.R.-ului și vor reprezenta cel puțin o sumă echivalentă cu valoarea trebuincioasă pentru reînnoirea a minimum 4o/ₒ din numărul de locomotive și vagoane aflate în serviciu"⁵³. în acea perioadă, Fabrica de locomotive din Reșița era singurul pro- ducător de locomotive din România, și respectiva lege a constituit una din cele mai rentabile afaceri pentru U.D.R. întreprinderile constructoare de locomotive și vagoane din România, începînd cu a doua jumătate a anului 1929, au resimțit efectele crizei economice prin scăderea numărului de contracte ce proveneau din partea C.F.R.-ului. Situația aceasta determină publicarea în Monitorul oficial nr. 169 din 2 august 1929 a unei noi legi pentru construcția de locomotive și vagoane în țară⁵⁴. Noua lege prevede, printre altele, următoarele: „Art. 1. C.F.R.-ul este obligat să contracteze locomotive cu U.D.R.-ul și uzinele N. Malaxa, iar vagoane cu fabricile Astra, Unio și Romlac." Articolul 2 al Legii susmenționate prevede ca, contractele ce urmează a fi încheiate vor avea o valabilitate de 6 ani, cu începere de la 1 ianuarie 1929, iar restul legilor se abrogă. Conform Legii nr. 2/august 1929, între Direcția generală a C.F.R. și U.D.R. se încheie un nou contract în data de 10 septembrie 1929, care pre- vedea³⁵: „Art. 1. C.F.R.-ul se obligă a contracta în fiecare an, pînă la expirarea contractului, un număr de locomotive pentru suma minimă de ⁴⁹ Ibidem, f. 15/1928. ⁵⁹ Ibidem, f. 8/1928. ⁵¹ Ibidem, f. 21—23/1928. ⁵² Ibidem, f. 2/1928. ⁵³ Uzinele Reșița în anii ..., p. 70. ³⁴ DGASB, Fond UDR, dosar 19/1920, f. 25. ⁵⁵ Ibidem, dosar 6/1929, f. 3. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 491 Fig. 7. — Locomotiva forestieră fabricată la Reșița în 1929 cu nr. 101. 313 500 000 lei anual. Acest număr de locomotive nu va fi mai mic decît 38 locomotive de tipul 91 tone. Art. 2. Contractul este valabil de la 1.1. 1929 pînă la 31 decembrie 1934, pe 6 ani; Art. 3. Pînă la 1 august C.F.R.-ul trebuie să prezinte programul de lucrări și 8O<>/o din comenzi convenite pentru anul următor, iar pentru restul de 20% poate comanda pînă la 31. XII, același an. Art. 4. în caz de nerespectarea contractului, Reșița va plăti C.F.R.- ului pentru fiecare zi întîrziere 0,0003 din valoarea materialului a cărui predare s-a întîrziat“. Noul contract încheiat în septembrie 1929 cuprindea 20 de articole, va avea aceeași soartă ca și celelalte două încheiate anterior, deoarece nici de această dată C.F.R.-ul nu și-a onorat comenzile, datorită crizei economice care a dus la scăderea veniturilor încasate prin mijloacele lor de transport. Ca urmare a faptului că C.F.R.-ul nu a reușit să se achite de sarcinile prevăzute în contractul cu U.D.R.-ul, întreprinderea din Reșița — pe baza avizului din 21 noiembrie 1931 — atrage atenția Regiei Autonome a C.F.R.-ului că, în conformitate cu art. 14 din contractul încheiat în 1929, este obligată să plătească daune, fixate de comun acord pentru neexecutarea acestei obligații, cu despăgubiri de 2Oo/ₒ din valoarea sumei contractuale, pentru care nu s-a prescris comanda⁵⁶. Cu toate somațiile și memoriile pe care U.D.R.-ul și celelalte fabrici constructoare de locomotive și vagoane le-au adresat C.F.R.-ului, acesta propune, pe baza Rezoluției Consiliului de Administrație din 3 aprilie 1934, încheierea unor noi contracte, cu obligația din partea fabricilor de a renunța la orice pretenții, de orice natură derivînd din neexecutarea com- pletă a contractelor pînă la 27 februarie 1934. Prelungirea contractelor este prevăzută pentru fiecare întreprindere pe următoarele durate: cu U.D.R. pe patru ani, Malaxa — 4 ani, Astra — 5 ani, Romlac — 6 ani, Unio — 4 ani. ⁵⁶ Ibidem, dosar 19/1920, f. 100. https://biblioteca-digitala.ro 492 Coriolan Suru Durata acestor contracte a fost stabilită pe baza procesului verbal din 28 martie 1934, cînd pentru perioada 1931—1934 a fost stabilit gradul de ocupație (producție) a fabricilor contractante. Graficul arăta astfel⁵⁷. întreprindere Calcul C.F.R. Calcul întreprindere Reșița Malaxa Astra Unio Romlac 66,5% 66,5% 58,6o/o 65,7% 49,7o/o 60 «/o 60 0/0 55,2o/o 53,5o/o 41,3% Conform cu adresa din 27 iunie 1934, emisă de Direcția generală a C.F.R. către U.D.R., se anunță promulgarea legii prin care se ratifică jur- nalul Consiliului de Miniștri cu nr. 824/9 mai 1934, precum și actul de tranzacție încheiat între Regia Autonomă C.F.R. și Societatea U.D.R.,. autentificat la Tribunalul Ilfov — secția notariat, sub nr. 16027/7 iunie 1934. Prin această lege actul de tranzacție semnat de cele două întreprin- deri duce la stingerea litigiului dintre ele, nerespectat între 1931—1934, prin prelungirea contractului autentificat tot la Tribunalul Ilfov, secția notariat, sub nr. 26216 din 10 septembrie 1929, pe timpul și în condițiu- nile specificate în actul de tranzacție⁵⁸. După 1934, relațiile comerciale dintre Direcția generală a C.F.R. și fabricile constructoare de locomotive și vagoane din țară s-au stabilizat, iar contractele — în cea mai mare parte — vor fi respectate de parteneri. Tipurile de locomotive construite la fabrica din Reșița, în perioada dintre cele două războaie mondiale au fost: locomotivă tip 50100 care a fost fabricată în perioada 1926—1944 într-un număr de 266 bucăți⁵⁹; locomo- Fig. 8. — Locomotivă pentru liniile de cale ferată uzinală, de tip „Morgan**, pro- dusă la Reșița. ⁵⁷ Ibidem, f. 85, 93. ⁵⁸ Ibidem, f. 106. ⁸⁹ 200 de ani de construcții ■ • •, p. 106. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 493 tivă tip 230100, construită între 1932—1935 în număr de 120 bucăți⁶⁰; locomotivă tip 230500, construită între 1936—1937 în număr de 19 bu- căți⁶¹; locomotivă tip 142000, realizată între 1937—1939 în număr de 36 bucăți⁶²; locomotivă tip E 50000, construită după proiectul locomotivelor germane G10⁶³; locomotivă tip 131000, fabricată între. 1939—1943 în nu- măr de 67 bucăți⁶⁴; locomotivă tip 40000, construită în 1930 în număr de 5 bucăți⁶⁵; locomotivă tender tip D 40000, construită în 1930 pentru tre- nuri de marfă⁶⁶; locomotivă tip 2C 230000, fabricată în 1932 pentru trenuri accelerate și care avea o viteză de deplasare de 100 km/h⁶⁷; locomotivă tip 1D, 142000, construită în 1937⁶⁸; locomotivă tip 1C\ 131000, construită în 1939⁶⁹. Caracteristicile tehnice ale locomotivelor de cale ferată normală, fabri- cate la U.D.R. între 1926—1944, au fost⁷⁰: Caracteristici U.M. 1925 1930 1932 1937 1939 Locomotivă tip E50 000 D40 000 2C230 000 1D142 000 1C1131000 Ecartament mm 1435 1435 1435 1 435 1435 Diametru Cilindru mm 630 500 575 650 420 Cursa pistonului mm 660 520 630 720 600 Diametru roți cuplate mm 1400 1100 1 750 1 940 1 200 Ampatament fix mm 3 000 2 500 4 580 5 705 3 000 Ampatament total mm 6 000 . 3 750 8 350 12 635 8 200 Presiune abur în cazan atm 12 14 12 15 14 Suprafața grătarului mp 2,63 1,8 2,62 4,75 2,26 Suprafața încălzitorului cutie de foc mp 15,12 9,42 ___. _ 9,48 Suprafața încălzitor țevi mp 129,3 82,1 --- --- 77,87 Suprafața totală de încălzire mp 144,42 91,52 149,0 • 262,0 87,57 Suprafața supraîncălzire mp 50,2 33,0 59,0 98,5 33,6 Greutate în stare goală tf 67,8 47,4 72 112 46,5 Greutate în stare de serviciu tf 74,7 57,12 76,5 122,5 59,0 Greutate în stare de aderență tf 74,7 57,12 52 72,8 36,0 Sarcină pe osie tf 14,94 14,28 17,3 18,2 12,5 Forța de tracțiune kgf 13 500 9 950 10 700 17 640 9 260 "Viteză maximă km/h 60 40 100 110 65 Raza minimă de curbă m 180 114 150 180 100 Capacitate rezervor de apă mc --- 6,3 21,5 32,0 6,2 Capacitate rezervor cărbune mc --- 2,6 7,9t 10 t 4,0 Puterea CP CP 1 100 600 _ _ ------ Sarcină pe osiile libere tf --- 12,25 16,57 11,5 Multe din locomotivele construite în cadrul fabricii din Reșița au avut parametri tehnici foarte buni, apropiindu-se sau chiar depășind, prin ca- ⁹⁰ Ibidem. ⁰¹ Ibidem. ** Ibidem. ⁶³ Ibidem. ⁹⁴ Ibidem. ⁶⁴ Ibidem. ⁶⁶ Ibidem. ⁶⁷ Ibidem. ⁶⁹ Ibidem. ⁶⁹ Ibidem. ⁷⁰ Ibidem, p. 107. https://biblioteca-digitala.ro 494 Coriolan Suru lităților lor de construcție, multe din locomotivele executate în uzine re- numite din Europa. Astfel, locomotiva E 50000, construită după modelul locomotivei germane G10, a cunoscut multe îmbunătățiri tehnice care i-au fost aduse de specialiștii biroului tehnic al uzinelor din Reșița, astfel că a ajuns să rivalizeze cu cele mai reușite¹ locomotive construite în Europa deceniului trei. Dintre îmbunătățirile tehnice aduse acestui tip de locomotivă, men- ționăm : introducerea arderii mixte cu cărbune și păcură, folosindu-se in- jectorul cu aburi de eșapare de tip „Cosmovici“; siguranțe de tip „Pop“; injector de apă cu aburi de eșapare și aplicarea tironților din oțel la bolta focarului⁷¹. Respectiva locomotivă s-a construit la Reșița începînd cu anul 1926 fiind destinată trenurilor de marfă. Pentru construcția locomotivelor E 50000 (G10), fabrica de locomotive din Reșița a cooperat cu multe întreprinderi din țară și străinătate, în vederea procurării a numeroase piese necesare la asamblarea lor. în continuare redăm firmele și societățile din țară și continent care au asigurat piesele necesare asamblării locomotivelor E 50000 (G10 seria VII)⁷²: S.A. Rom. p. tr. Aprov. Ind. București (pirometri); Socomet Bucu- rești (țevi de aramă); Ing. lacobi Timișoara (țevi de aramă); Macovescu și Necula București (felinare de locomotivă); R. Schmidt București (pile); Fritz Wagner Berlin (regulatoare de supapă); Hydrometer Breslau (vitezo- metri); Schmidtsche Heissdampf G. Kassel (elemente supraîncălzitoare și automate pentru clape supraîncălzitoare); Mannesmannrohrenwerke Ko- motau (țevi de fier, țevi pentru cilindri, țevi pentru regulator, țevi de fier- bătoare, țevi de fum); Osnabriicker Kupfer und Drahtwerk (țevi de ara- mă). Georg Zugmeyer& Sohne Wien (cutia de foc); F & A. Falk Zwickau (cabluri); Orenstein Kappel A. C. Berlin (izolatoare de vase de sticlă); Kasza p Budapesta (șuruburi); Alex-Friedmann Wien (injectoare de emi- sie, ventile de recul „C“, pompă de uns II). Locomotiva tender de categoria 1CX 131/000, obținută din tipul 375/110, a fost îmbunătățită ca randament tehnic și mecanic și modernizată din punct de vedere constructiv⁷³. Proiectul acestei locomotive a fost realizat la 25 noiembrie 1938, revăzut la 14 aprilie 1939 de inginerul Liceo Ion⁷⁴. Prețul de cost al locomotivelor construite de Fabrica de locomotive din Reșița a oscilat tot timpul ca urmare a deselor modificări de prețuri pe care le-au suferit piesele și materialele — obținute din țară și străinătate — necesare la asamblarea locomotivelor cu aburi. O locomotivă G10 din seria Il-a a fost evaluată, la 3 octombrie 1927, la următorul preț de cost: 6 781 818 lei, din care costul propriu pe kilo- gram era evaluat la 73,90 lei iar greutatea deșartă era de 91 762 kg⁷⁵. Din seria de 20 locomotive noi G10 cu tender ce urmau a fi construite și livrate C.F.R.-ului Ia 29 mai 1928, s-a stabilit un preț de cost de 5 930 200 lei/buc., din care costul propriu/kg era 64,63 lei și greutatea deșartă avea 91,762 kg⁷⁶. ⁷¹ Ibidem, p. 106. ⁷² DGASB, Fond UDR, dosar 229/1928, f. 164, 105—106. ⁷³ Ibidem, dosar 270/1939, f. 3. ⁷⁴ Ibidem, f. 32. ⁷⁵ Ibidem, dosar 229/1928, f. 20. ⁷⁶ Ibidem, f. 17. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 495 Prețul de cost pentru o locomotivă G10 seria a Vl-a, livrată C.F.R.-ului cu epurator de apă PECZ-REJTO și injector cu aburi de emisie, a fost eva- luată la un cost propriu, pe bucată, de 5 760 000 lei. Această evaluare s-a făcut la data de 15 mai 193 0⁷⁷. Printr-o adresă din 22 noiembrie 1931, C.F.R.-ul acceptă plata unei locomotive G10 dintr-o serie de 35 locomotive, pe care le-a cumpărat de la Reșița cu prețul de 6 929 212 lei⁷⁸. Fabrica de locomotive din Reșița, încă din 1931, pe baza scrisorii nr. 118.118 și 180.641 R.A./1931, primește din partea C.F.R.-ului comenzi pentru construirea a 10 locomotive P-8 (tip german) cu tender, a căror greutate ajunge la 96 000 kg, inclusiv sculele, iar cele cu distribuție Lentz (5 bucăți) vor avea o greutate de 95 000 kg fiecare⁷⁹. Pe baza procesului verbal din 10 iunie 1932, delegații celor două întreprinderi au căzut de acord asupra următoarelor prețuri: locomotiva P-8 a fost evaluat la pre- țul de 6 975 000 lei iar un tender Pacific la 1 400 000 lei⁸⁰. Prețul de cost la locomotivele P-8 (tip 230.000) va oscila în următorii ani după cum urmează: la 19 ianuarie 1933 — 4 679 479 lei/bucată (din seria I de 10 locomotive)⁸¹; la 26 august 1933 prețul scade la 3 967 976 lei/buc. (seria a III-a)⁸²; la 30 martie 1934, prețul continuă să scadă ajun- gînd la suma de 3 801 890 lei/buc.⁸³. Un cazan pentru același tip de locomotive comandate de C.F.R. a fost livrat la 9 iulie 1932 la prețul de 1 306 000 lei⁸⁴. Produsele fabricii din Reșița erau garantate celor care le cumpărau pentru o folosire timp de un an, dacă locomotiva a parcurs cel puțin 32 000 km⁸⁵. Fig. 9. — Locomotiva cu motor Diesel „Adriana", fabricată în 1935 la Reșița. ⁷⁷ Ibidem, f. 16. ⁷⁸ Ibidem, f. 76. ⁷⁹ Ibidem, 103, 127. ⁸⁰ Ibidem, f. 127. ⁸¹ Ibidem, f. 140. ⁸² Ibidem, f. 153. ⁸³ Ibidem, f. 160. ⁸⁴ Ibidem, f. 139. ⁸⁵ DGASB, Fond UDR, dosar 19/1920, f. 36. https://biblioteca-digitala.ro 496 Coriolan Suru Dintre locomotivele cu ecartament îngust construite la Reșița între 1920—1944 amintim următoarele: locomotiva cu abur supraîncălzit folo- sită la transportul silvic (proiectată în 1924); locomotiva Standard (proiec- tată în 1925); locomotiva „D“ T.I.U. (construită în 1927); locomotiva tip „Morgan⁴⁴ cu ecartament industrial și locomotiva tip „Klein Lindner⁴⁴ (proiectată în 1943). Datele tehnice a locomotivei Standard au fost: ecar- tament 760 mm, presiunea efectivă în căldare — 12 atm., suprafața gră- tarului — 0,65 m², suprafața de încălzire a focarului — 3 m², suprafața de încălzire totală — 32 m², diametrul cilindrilor — 286 mm, cursa pistonu- lui — 300 mm, diametrul de contact al roților — 680 mm, presiunea maximă pe osii — 3,95 t, greutatea maximă în stare deșartă — 12,6 t, greutatea de serviciu — 15,8 t, raza maximă pentru curbe — 18 m, viteza maximă — 24 km/h, forța de tracțiune maximă — 2,67 t, lungimea maxi- mală — 2 100 mm, capacitatea rezervorului de apă — 1,4 t, capacitatea de combustibil — 0,5 m³, ⁸⁶. Combustibilul folosit era cărbune sau lemn. Locomotiva tip „D²⁴⁴ Klien-Lindner, construită în anii războiului, avea următoarele caracteristici tehnice: ecartament — 760 mm, diametrul ci- lindrilor — 280 mm, cursa pistonului — 350 mm, diametrul roții motrice — 700 mm, distanța între osiile fixe — 1 100 mm, distanța extremă a osii- lor locomotivei — 2 900 mm, presiunea în cazan — 14 atm., suprafața gră- tarului — 1 m², suprafața de încălzire a cutiei de foc — 4,6 m², suprafața de încălzire a țevilor — 29,28 m², suprafața de încălzire totală a cazanului — 33,88 m², greutatea locomotivei în stare goală cca 17 t, iar în stare de serviciu — 22 t, capacitatea rezervorului de apă — 3 m³, iar a rezervoru- lui de combustibil — 2 m³, efort de tracțiune — 3 565 kg, raza maximă a curbei — 30 m și viteza maximă — 30 km/h⁸⁷. Pe lîngă proiectarea și construirea locomotivelor cu ecartament nor- mal și îngust, biroul de proiectare al Fabricii de locomotive a acordat atenția diversificării tehnologiilor ce pot fi utilizate în transportul pe calea ferată. Fig. 10. — Locomotiva cu aburi tip 230 000. ⁸⁶ Ibidem, f. 22. ⁸⁷ Muzeul Județean de Istorie din Reșțța, nr. inv. 53/3750. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 497 încă din 1926, directorul general al uzinelor U.D.R., C. Orghidan, cu ocazia lansării pe drumurile de fier ale țării a primei locomotive cu ecar- tament normal, susținea că la Reșița se va acorda atenție construirii unor locomotive cu motor Diesel, în vederea economisirii de combustibil și creș- terii puterii de tracțiune. Aceste locomotive vor fi construite în cadrul fabricii din Reșița, fiind mult solicitate de piața internă, unde au fost fo- losite pe liniile înguste în vederea transportului de materiale pe distanțe scurte. Astfel, în 1935 primăria municipiului Timișoara comandă Fabricii de locomotive din Reșița două locomotive cu motor Diesel, necesare pentru transportul pietrei de la cariera Șanovița. Prețul celor două locomotive a fost de 1 197 000 lei⁸⁸. Datele tehnice ale locomotivei cu motor Diesel „Adriana" sînt: greu- tatea de serviciu sub 8 000 kg, presiunea maximă pe axe sub 2 600 kg, distanța maximă între osii sub 90 mm, locomotiva are 3 osii, două cuplate și una liberă. Folosește motorină de 10 000 calorii/kg, de densitate 0,835 — 0,888 la temperatura de 15°C, puterea motorului 35—45 C.P., rezervorul de combustibil — 50 1, are 3 viteze (cca 4, 10, 17 km/h). La fiecare cursă poate tracta un tonaj brut de 60—70 tone⁸⁹. în anul 1927, U.D.R. prin Fabrica de locomotive deținea în țară mono- polul producției de locomotive cu aburi, poduri, roți montate pentru loco- motive, vagoane și mașini electrice, iar în 1939 asigura 5O®/o din producția de locomotive, lOOo/ₒ la cea de șine, bandaje, osii etc.⁹⁰ Pe drumurile de fier ale României, în anul 1929, circulau 150 tipuri de locomotive și exis- tau 50 tipuri de șine⁹¹. Calitățile deosebite de producție și tehnologia avansată cu care erau înzestrate locomotivele construite la Reșița, au determinat multe socie- tăți și firme din Europa să le solicite. în perioada dintre cele două răz- boaie mondiale, locomotivele Reșiței au fost livrate în Bulgaria, Grecia⁹², Turcia (unde în 1935 au fost exportate un număr important de locomotive pentru trenurile accelerate⁹³). Alături de fabrica constructoare de locomotiva din Reșița, și uzinele N. Malaxa din București sînt furnizorii principali de material rulant pen- Fig. 11. — Locomotiva tip 142.000, construită la Reșița în 1937. ⁸⁸ Filiala Arhivelor Statului Timișoara, Fond 95, nr. inv. 199, cota 21, f. 26. ⁸⁹ Ibidem, cota 41/1936, f. 1—2. ⁹⁰ 200 de ani de construcții ..., p. 108—109. ⁸¹ Enciclopedia României, p. 53. ⁹² Ion Păsăridă, op. cit., p. 39. ⁹³ „Orawitzaer Wochenblatt“, 6 ianuarie 1935, p. 2. 32 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro 498 Coriolan Suru tru C.F.R. în perioada 1937—1939, parcul de locomotive al C.F.R. cuprindea⁹⁴: 1937 1938 1939 Locomotive (total) 3 482 3 534 3 552 Locomotive în serviciu 1991 2067 2 271 Lungimea liniilor ferate aflate în exploatare de stat era, în 1938, de 11 375 km, iar în 1939 ajunge la 11 418 km⁹⁵. Evenimentele politice interne și internaționale care au urmat anului 1939, duc la creșterea influenței capitalului german în economia Româ- niei pe care au subordonat-o intereselor mașinii de război hitleriste. în timpul războiului, uzinele din Reșița, ca urmare a presiunii economice și politice a Germaniei, au ajuns sub sfera de influență a concernului Her- mann Goring Werke⁹⁶. Din acel moment întreaga producție a uzinei a fost orientată spre producția de armament și echipament feroviar. Muncitorii reșițeni, organizați și conduși de Partidul Comunist Român, s-au opus acestei producții de război prin sabotarea producției destinate frontului și prin acțiuni de întrerupere a lucrului, aducîndu-și astfel o importantă contribuție, alături de întreaga clasă muncitoare din țară, la înfrîngerea Germaniei fasciste. în timpul războiului, C.F.R. a continuat să solicite Fabricii de locomo- tive din Reșița construirea și repararea unui mare număr de locomotive. Fig. 12. — Secțiunea longitudinală a locomotivei tip „1E“. ⁹⁴ Enciclopedia României, p. 64. ⁹⁵ Ibidem. ⁹⁶ Alexandru Bitang, Simion Sima, Dan Perianu, Evoluția industriei construc- toare de mașini la Reșița, în Banatica, VI, Reșița, 1981, p. 482. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960)499 Dintre comenzile pe care le-a încheiat C.F.R. amintim pe cea din 13 iunie 1941, cînd pe baza scrisorii nr. 115032 R.A., se încheie un contract pentru construirea unui număr de 25 locomotive, ICI⁹⁷. Livrarea locomotivelor s-a încheiat în ianuarie 1943, prețul provizoriu fiind stabilit la 6 111 267 lei pentru fiecare locomotivă⁹⁸. Prețul definitiv de livrare a" fost stabilit la 6 mai 1943, căzîndu-se de acord asupra sumei de 9 880 000 lei pentru fiecare⁹⁹. O altă importantă comandă efectuată de C.F.R. către U.D.R. a fost făcută prin adresa 112/A din 20 martie 1943 pentru 25 locomotive G10, iar termenul de livrare pentru ultima locomotivă a fost stabilit la 8 luni de la primirea comenzii¹⁰⁹. Prin comanda 113/A/20 martie 1943 se solicită fabricarea a 50 loco- motive de tip 150, a căror termen de livrare a fost stabilit la 16 luni de la primirea comenzii¹⁰¹. Tratativele care au avut loc între delegații C.F.R. și U.D.R., la 7 mai 1943, au stabilit ca prețul unei locomotive G10 să fie de 20 774 000 lei, iar valoarea totală a contractului a ajuns la 519 350 000 lei¹⁰². Prețul loco- motivelor G10 a fost defalcat astfel: 61% manopera, 30,55% materia primă, 1,45% transportul, 7o/ₒ parte complimentară (semifabricate)¹⁰³. Lo- comotivele respective trebuiau predate depoului C.F.R. Timișoara, terme- nul lor de garanție fiind de un an. între cele două întreprinderi a fost stabilit și termenul de livrare a celor 25 locomotive noi G10: în 1943 sep- tembrie — 5 bucăți, octombrie — 6 bucăți, noiembrie — 7 bucăți, decem- brie — 7 bucăți¹⁰⁴. Pe lîngă locomotive, C.F.R. a realizat și solicitat alte comenzi din par- tea U.D.R., noi materiale, piese necesare pentru repararea de către ate- lierele lor a unor locomotive distruse în timpul războiului. După 23 August 1944. uzinele din Reșița ca și Fabrica de locomotive, cu muncitorii lor se angajează, alături de întregul popor, condus de Parti- dul Comunist Român, la refacerea economiei naționale, prin repararea și construirea de noi locomotive cu aburi și a altor materiale rulante ne- cesare căilor ferate. Constructorilor de locomotive din Reșița, după evenimentele ce au avut loc în august 1944, le-a revenit sarcina de a repara 796 locomotive ava- riate în timpul războiului și de a dota transporturile pe căile ferate cu noi locomotive de capacitate și viteză sporită¹⁰⁵. în cinstea zilei de 23 August 1945, muncitorii de la Fabrica de loco- motive și-au luat angajamentul de a mări producția și de a termina repa- rațiile generale la 30 locomotive. Acest angajament a fost transpus în viață, astfel că în august 1945 ei vor raporta o creștere a producției de material rulant cu 150% față de aceeași lună a anului 1944¹⁰⁶. ⁹⁷ DGASB, fond UDR, dosar 528/1942, f. 19. ⁹⁸ Ibidem. ⁹⁹ Ibidem. ¹⁹⁰ Ibidem, f. 13. ¹⁹¹ Ibidem. ¹⁹² Ibidem, f. 18. ¹⁹³ Ibidem, f. 16. ¹⁹⁴ Ibidem, f. 18. ¹⁹⁵ Reșița. Istorie și contemporaneitate, Reșița, 1971, P- 211. ¹⁹⁸ G. Ruja, M. V. Zaberca, Refacerea economică și naționalizarea (1944—1948), fn Banatica, III, Reșița, 1975, p. 293—294. 32* https://biblioteca-digitala.ro 500 Coriolan Suru Fig. 13. — Locomotivă dăruită de muncitorii reșițeni guvernului dr. Petru Groza, la. 23 .August 1946. La data naționalizării, Fabrica constructoare de locomotive deținea o capacitate de producție care a ajuns la cca 7—8 locomotive pe lună (loco- motive mari de cca 100—120 tone fiecare)¹⁰⁷, iar producția în primul se- mestru a anului 1948 a crescut cu 1,9 ori¹⁰⁸. Tot în această perioadă, în cadrul fabricii s-a reproiectat și produs un nou tip de locomotivă cu aburi 0-5-0 Er¹⁰⁹. Intre anii 1950—1960 la Reșița au fost construite 406 locomotive cu aburi, care în marea lor majoritate sînt predate întreprinderilor industriale și forestiere, iar altele au fost exportate¹¹⁰. Fig. 14. — Cea de-a 1.000-a locomotivă fabricată la Reșița, tip 150 000 în septembrie 1955. ¹⁰⁷ 200 ani de construcții..., p. 125. ¹⁰⁸ Uzinele Reșița in anii..., p. 127. ¹⁰⁹ Ibidem. ¹¹⁹ Ibidem, p. 211. https://biblioteca-digitala.ro Istoria construcției locomotivei cu aburi la Reșița (1872—1960) 501 Producția marfă în perioada 1950—1960, în domeniul construcției lo- comotivei cu aburi, a fost: 1. locomotive cu aburi echivalent tip C.F.R. 150—495 bucăți. 2. locomotive cu aburi tip C.F.R. 150—245 bucăți¹¹¹. Anul 1960 marchează sfîrșitul unei epoci în construcția locomotivelor cu aburi, cînd a fost predată C.F.R.-ului ultima locomotivă fabricată la Reșița cu numărul de înregistrare 150.283. Din acest moment specialiști- lor și muncitorilor fabricii le revine marea cinste de a produce primele locomotive Diesel din țară. Primul motor Diesel de 2.100 CP a fost predat uzinelor Electroputere Craiova în cinstea zilei de IMai 1960¹¹². In 1972, cu ocazia sărbătoririi a o sută de ani de la construirea primei locomotive cu aburi, la Reșița a fost inaugurat, cu sprijinul organelor lo- cale de partid și a I.C.M. Reșița, un muzeu în aer liber cu locomotive con- struite în orașul de pe Bîrzava în decurs de aproape un secol. Respectivul muzeu cuprinde un număr de 16 locomotive, cu ecartament normal și îngust, folosite în transportul industrial, silvic, pentru trenuri de marfă și persoane. CORIOLAN SURU GESCHICHTE DES DAMPFLOKOMOTIVENBAUS IN REȘIȚA (1872—1960) (Zusammenfassung) Die Erfindung der Dampflokomotive fiihrte zur revo’.utionăren Umgestaltung der Festlandtransporte. Die Folge war eine grossere Sichercheit und die Steigerung der Waren- und Personentransportkapazităt. Die erste Dampflokomotive wurde vom Englănder G. Stephenson 1825 gebaut. Ihre stăndige Verbesserung hat auch auf die Wirtschaft unseres Landes einen giinstigen Einfluss gehabt. Auf rumănischen Boden băute man die erste Lokomotive im Jahre 1872 in den Werken von Reșița. Die Notwendigkeit eines billigen und raschen Transports der Erze zu den Hochofen — diese brachte man bis dann mit Pferdewagen — veranlasste die STEG zum Bau von Dampflokomotiven. Die erste in Reșița gebaute Lokomotive wurde nach dem Modell der in Wien hergestellten Lokomotive Orient 52 projektiert (fiir Schmalspurbahnen). Zwischen 1872 und 1919 wurden in Reșița 9 Dampfloks gebaut. Nach dem ersten Weltkrieg trafen die rumănischen Eisenbahnen CFR und die Werke und Domănen UDR ein Abkommen betreffend den Bau einer Loko- motivenfabrik in Reșița. Diese Fabrik wurde zwischen 1920 und Ende 1922 auf- gebaut. Die ersten Locks waren Schmalspurlocks. 1926 fand dann die feierliche Ubergabe der ersten Lokomotive fiir Normalspuren statt. Im Laufe der Zeit verviel- făltigte die Lokomotivenfabrik ihre Produktion die sowohl im In- wie auch im Ausland Absatz fand. 1960 băute man in Reșița die letzte Dampflok. Ein neues Zeitalter begann fur der Lokomotivenbau, das der Dieselloks. ¹¹¹ Ibidem, p. 322. ¹¹² Reșița. Istorie și..., p. 137. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro RECENZII VASILE MIRCEA ZABERCA, IOAN IANCU, ION POPA, GHEORGHE MAGAS Folosirea elementelor de istorie locală în procesul instructiv-educativ Reșița, 1987, 71 pagini, 56 planșe în corpul lucrării sînt eșalonate două capitole de bază. Primul se in- titulează: „Educația patriotică a elevilor și folosirea elementelor de isto- rie locală caraș-severineană la lecțiile de istoria României", iar următo- rul: „Izvoare și texte despre istoria județului Caraș-Severin". După fie- care capitol este dată bibliografia aferentă (bogată și variată). Un element distinct al structurii îl constituie grupajul a 56 imagini ilustrative. în- tregul material este prefațat de un pertinent și cuprinzător „Cuvînt îna- inte", semnat de prof. univ. dr. Gheorghe I. loniță. Prin unitatea Sa, această lucrare se legitimează ca un veritabil instru- ment de lucru de netăgăduită utilitate și oportunitate în procesul in- structiv-educativ. Primul capitol se ocupă în detaliu despre aspectele teoretice privind importanța folosirii îndeobște a elementelor de istorie locală în activi- tatea didactică, în acest sens subliniind „efectul benefic asupra educației revoluționar-patriotice ale unui asemenea demers" (p. 7). în continuare, se configurează un amplu organon metodic ce trasează sugestive jaloane în utilizarea practică a mărturiilor de istorie locală (cu aplicație la cele provenind din Caraș-Severin), autorii procedînd la exemplificări repre- zentative pentru a demonstra dialectica devenirii societății omenești pe teritoriul strămoșesc, a permanenței, a continuității poporului nostru pe aceste meleaguri în decursul istoriei. Ceea ce conferă studiului din acest capitol elevație științifică și, deci, un interes sporit este ancorarea ana- lizei în contexte ample ale evoluției societății românești în complexitatea sa, atît sincronic, cît și diacronic, evitîndu-se astfel marginalizarea, de- scriptivismul în sine, particularizarea excesivă. Astfel, atît în șirul con- siderentelor teoretice, cît și în comentariile metodice privind folosirea concretă a elementelor de istorie locală în procesul de învățămînt, se urmează o coordonată constantă și anume că faptele de istorie zonală sînt permanent socotite, prin corelare dialectică, drept parte integrantă a istoriei naționale. Cel de-al doilea capitol conține un bogat material documentar privind fenomenul istoric în sud-vestul României, îndeosebi pe teritoriul Caraș-Severinului, rod al unei întinse cercetări vizînd în- treaga arie de referință, de la arheologie și istorie veche, pînă la varia- tele aspecte ale istoriei contemporane. Sînt punctate evenimente, perso- nalități, fenomene sociale mai ample începînd cu epoca de naștere a poporului român, continuînd cu alte mărturii ale continuității lui, cu https://biblioteca-digitala.ro 304 Recenzii semnificația unor personalități ca Glad, Ahtum, Mihai Viteazul ș.a., do- cumentarul oprindu-se mai insistent asupra aspectelor sociale, economice, naționale de după secolul al XVII-lea: lupta pentru apărarea și afirmarea ființei naționale, pentru unitate, libertate, independență și suveranitate; evoluția mineritului și metalurgiei în diferite centre și zone caraș-seve- rinene; numeroase mărturii privind mișcarea muncitorească și revoluțio- nară caraș-severineană; marile realizări gle poporului nostru în perioada de după Eliberare. De notat, bogăția izvoarelor, caracterul sistematic al succesiunii tex- telor, funcționalitatea indicilor. în sfîrșit, un interes aparte îl prezintă grupajul de imagini (ilustrînd coordonatele tematice ale lucrării), între care unele inedite (cetatea da- cică de la Divici, fortificația medievală de la Turnu Ruieni, ruinele mo- numentului medieval Ogășele — Reșița, harta ilustrînd contribuțiile ca- raș-severinene la războiul pentru independență — 1877, ca și celelalte hărți economice referitoare la fostele județe Severin și Caraș), iar altele mai puțin cunoscute. Apărută sub egida Comitetului de Cultură și Educație Socialistă al Județului Caraș-Severin și a Muzeului de Istorie al Județului Caraș-Se- verin — autori: dr. Vasile Mircea Zaberca (coordonator), loan lancu, Ion Popa, Gheorghe Magas —, această lucrare (prima de acest fel în biblio- grafia didactică — după cum ne încredințează prefațatorul) este un in- strument de mare preț nu numai pentru profesorii de istorie și școlari, ci și pentru alte categorii de cititori în largul prpces de educație perma- nentă. Se poate aprecia ca un fericit exemplu de valorificare adecvată a cercetării științifice în activitatea educativă practică. PETRU CĂLIN https://biblioteca-digitala.ro PETAR PQPOVIC Scordisca novaț i novțani promet na țentralnom Balkanu od iv o i veca pre N. E. (Le monnayage des scordisques. Les monnaies et la circulătion monetaire dans le centre des Balkans IVe—Ier s. av. n. e Beograd/Novi Sad, 1987, 221 p., 29 pl. în cadrul seriilor de monografii, apărute sub egida Institutului de Arheologie din Belgrad (editor-șef Vladimir Kondic), volumul 19 datorat lui Petar Popovic¹ este consacrat monetăriei scordiscilor, vizînd și aspecte detaliate ale circulației monetare din centrul Balcanilor în răstimpul cu- prins între sec. IV—I î.e.n. Bazată pe teza de doctorat a cercetătorului iugoslav, lucrarea, editată într-o ținută științifică deosebită și condiții grafice excelente, reprezintă „un gest de pionerat" cum o mărturisește însuși autorul în Introducere — pentru studierea sistemului monetar și a circulației monetare din re- giunea centrală a Balcanilor în perioada preromană. Prin urmare, am- plul material numismatic ca și problematica vastă și complexă ridicată de acesta, a beneficiat de o cercetare riguroasă și probabil adeseori ane- voioasă, care s-a concretizat însă într-un studiu remarcabil, pe măsura volumului de muncă depus. Un cîștig în plus al volumului îl constituie, fără îndoială, varianta în limba franceză a textului, paralelă, care ne-a permis cunoașterea inte- grală a acestuia. Fără să intrăm în detalii, dorim să menționăm măcar structura principală a lucrării: Prefață; Introducere; I. Monetăria mine- lor din Damastion; II. Tetradrahmele postume ale lui Philip II și primele lor imitații; III. Monetăria pe coasta orientală a Adriaticii. Drahmele din Apollonia și Dyrrhachium și denarul republican roman; IV. Moneda și schimbările social-economice în centrul Balcanilor, din sec. IV pînă în sec. I î.e.n.; Concluzie. Asupra subcapitolelor vom reveni atunci cînd ne vom referi Ia diferite direcții de cercetare, care ne-au atras în mod deo- sebit atenția. Căci lucrarea realizată de Petar Popovic (mai departe P. P.) atinge, cum era firesc, multe aspecte ale monetăriei geto-dacice sau a fe- nomenului de penetrare a monedei antice pe teritoriul Daciei în perioada menționată. ¹ Din bibliografia lui P. Popovid menționăm: Discoveries of money in the La Tene settlement of Gomolova in 1970, în RadVojvMuz, 20, 1971, p. 147—160; Hoard of Imitations of Roman Republican Denarii from the Belgrade National Museum, în NK, 72—73, 1974, p. 7—13; Vn tresor de drachmes d’Apollonia a Celopek preș de Pec, în Starinar, 27, 1976, p. 175—183; Coin Hoard from Pecinci, in Numizma- titar, 1, 1978, p. 9—22; Tresor de monnaies barbares de Baranda, în Starinar, 31. 1980, p. 171—183; Le monnayage des Scordisques, în Etudes Celtiques, 20—21, 1983, p. 59—80. https://biblioteca-digitala.ro 506 Recenzii în Introducere numismatul iugoslav prezintă teritoriul din care pro- vine materialul cercetat, delimitat de frontiera peoniano-dardaniană la sud, de liburni și iapozi la vest, de panonieni la nord și de traci la est, regiunea scordiscă întinzîndu-se pînă la Drava, Dunăre și părțile meri- dionale ale Banatului. Totodată, P. P. menționează metodologia de cer- cetare clasică utilizată (clasificare stilistico-tipologică și raportul dintre greutate și calitatea metalului) și de asemenea limitele cronologice ale materialului numismatic: sec. IV — 31 î.e.n., sau mai precis, pînă la ane- xarea regiunii respective la Imperiul Roman, către anul 10 î.e.n. Acest capitol îi prilejuiește autorului ocazia de-a trece în revistă istoricul cer- cetărilor privind monetăria barbară din această zonă, fără a neglija con- tribuția cercetătorilor români (I. Winkler, V. Mihăilescu-Bîrliba, C. Pre- da), subliniind că monografia lui C. Preda² demonstrează importanța Bal- canilor și a regiunii Podunavlje pentru începutul monetăriei în terito- riul barbarilor. Ultimele două secțiuni ale Introducerii sînt rezervate co- lecțiilor și descoperirilor monetare cercetate precum și situației etnice și politice din centrul Balcanilor. Astfel, sînt prezentate detaliat organiza- țiile politice, începînd cu sec. V și pînă la sfîrșitul secolului IV, cînd a avut loc venirea celților în Pannonia, iar mai tîrziu, instalarea, în preajma confluenței Dravei cu Dunărea, a scordiscilor, a căror emisiuni monetare este singura confirmare a Unei organizări politice avansate. Capitolul I este dedicat monetăriei minelor din Damăstion, o problemă controversată, întrucît în ciuda unor scrieri antice (Strabon, VII, 7, 8) și a studiilor lui J. M. F. May, A. Maier, A. Evans, în stadiul actual al cer- cetărilor nu se poate preciza cu certitudine localizarea acestor mine de argint. După ce prezintă cîteva opinii în acest sens, P. P. descrie emisiu- nile respective și de asemenea tezaure și monede izolate semnalate în regiunea studiată. Datele referitoare la aceste descoperiri indică rolul minor pe care l-au jucat monedele Damastion-ului în circulația mone- tară. Prin urmare, cercetările anterioare și analiza descoperirilor îl în- deamnă pe numismatul iugoslav să presupună că moneda Damastion — de fapt argintul monetizat — nu a fost utilizată pentru circumstanțe obiș- nuite, ci pentru onorarea obligațiilor importante, un fel de export al ar- gintului sub formă de piese bătute. Dorim să atragem atenția asupra unei remarci, inclusă tot în acest capitol, și anume că apariția monedei mace- donene la sfîrșitul secolului al IV-lea nu trebuie legată doar de epoca lui Philip II, căci o dată cu monedele acestuia și cu emisiunile postume Philip II, puteau să pătrundă și exemplare mai vechi, prezente deja în circulație. In încheierea capitolului, P. P. avansează cîteva observații per- tinente, legate de activitatea acestor mine (fixată între anii 395—320 î.e.n.) și mai ales de exploatările comune greco-illiriene, fapt care furnizează pentru cercetător o explicație oarecum plauzibilă asupra originii acestor emisiuni. Ele încetează de fapt după retragerea grecilor din zonă, la sfîr- șitul secolului al IV-lea și începutul secolului III. P. P. conchide în final că „emisiunile bătute la Damastion de comunitățile grecești sau greco- barbare au pătruns prin căi directe sau indirecte spre nord, spre barbari"³. ² Este vorba de Monedele geto-dacilor, București, 1973.’ ³ Dovadă că în Dacia monedele Damastion-ului sînt foarte rare. Din cîte cu- noaștem, în Oltenia, pe valea Amaradiei a fost descoperit un tezaur compus din 15 monede, studiat de C. Nicolăescu-Plopșor (cf. O. O. Iliescu, în CNA, XV!!, 125—126, 1943, p. 116). https://biblioteca-digitala.ro Recenzii 507 Capitolul II — cel mai amplu capitol al volumului — debutează cu cîteva considerații privind tetradrahmele postume ale lui Philip II și pri- mele imitații după acestea. După ce reia cronologia emisiunilor lui Phi- lip II și Alexandru cel Mare, autorul subliniază că cel mai mare număr de exemplare, găsite în Balcani și în preajma Dunării, aparține emisiu- nilor postume bătute la Pella și Amphipolis între anii 323/2—295/4. Prac- tică imitațiilor monetare era deja cunoscută la populațiile barbare, dovadă fiind imitațiile după monedele din Damastion și Patraos⁴. In sprijinul fi- xării începutului primelor imitații după monedele macedonene, cercetăto- rul belgrădean comentează marele tezaur peonian de la nord-est de Skoplje, tezaurul de la Razinci și Mecka (ultimele două provenite din Bulgaria) precum și cel de la Scărișoara (România). în concluzie, P. P. apreciază că procesul imitării monedelor macedonene începe într-o arie largă (zona dintre Macedonia și Dunăre, între Stara Pianina și Carpați, la sfîrșitul secolului al iV-lea și începutul celui de-al III-lea, primii inițiatori fiind geto-dacii alături de alte populații balcanice. Considerațiile privind fenomenul de stilizare a primelor imitații după monedele lui Philip II, Audeleon, Alexandru cel Mare și urmașii săi, sînt urmate de menționarea cîtorva tipuri frecvente de altfel și pe teri- toriul Daciei: tipul Banat, tipul cu cifre romane etc. Dar specific pentru perioada de început a monetăriei Scprdisce rămîne Grupul sîrb — carac- terizat printr-o mare unitate stilistică și tipologică — și căruia P. P. îi integrează tipul Jabukovac și tipul de tranziție. Printre observațiile sti- listice, iconografice, metrologice și metalografice, remarcăm cele referi- toare la tipul de avers din Grupul Sîrb, care se întîlnește și la tipul Cri- șeni-Berchieș sau la cele cinci piese din tezaurul de la Voloșcani (jud. Vrancea). In ceea ce privește tipul de tranziție, autorul precizează că acesta derivă din Grupul sîrb, realizînd legătura — așa cum reiese din analiza stilistică și metrologică — spre prima emisiune organizată a mo- nedei de pe teritoriul Iugoslaviei și anume tipul Srem [Sirmium], P. P. clasifică acest tip, bazîndu-se pe o concentrare mare de desco- periri, din punct de vedere stilistic și ponderal, în patru faze: 1. — faza A, pentru care cele mai multe exemplare le-a furnizat tezaurul de la Șimian, fază reprezentată prin tetrâdrahme și' drahme; 2. — faza B, care este cea mai bine reprezentată numeric (piese și în tezaurul de la Șimian și Drobeta⁵). 3. — faza C, reprezentată de monede modificate prin pro- cesul de barbarizare intensă și chiar prin emisiuni de bronz sau din aliaj argint/bronz, majoritatea provenind din Srem și Slavonia orientală; 4. — faza D, cu trei subvariante (a, b, c), caracterizată printr-o modificare substanțială a însuși sistemului monetar anterior, căci în această fază monedele.sînt așa-zișii „minimes". în cadrul acelorași imitații după monedele lui Philip II, se detașează tipul Krcedin, care însă prezintă și cîteva detalii iconografice de pe te- tradrahmele lui Alexandru cel Mare. Acest tip corespunde tipului Baum- reiter mit Bartkranzavers (Pink) sau Crișeni-Berchiș (Preda), mai precis ⁴ De fapt, chiar în cadrul acestui tezaur (supranota 3) a fost descoperită o imitație. Pentru teritoriul României se mai, cunoaște o altă imitație, fără prove- niență certă, decît că a fost descoperită aici (cf. O. O. Iliescu, op. cit., p. 116—117). ⁵ Șimian: C. Preda, M. Davidescu, în Drobeta, 1974, p. 77—102; Drobeta: D. Be- nea, în Apulum, XI, 1973, p. 711—714. https://biblioteca-digitala.ro 508 Recenzii fazei B a acestui tip. Tezaurul eponim conține 655 tetradrahme și 228 drahme, în general însă tetradrahmele fiind mult mai rare decît drah- mele tipului Krcedin, fenomenul fiind explicat de numismatul iugoslav prin faptul că primele au fost folosite ca materie primă pură (rezervă de argint tezaurizată) în timp ce doar drahmele făceau parte efectiv din circulația curentă. în ceea ce privește răspîndirea acestui tip, majorita- tea descoperirilor provine din teritoriul atribuit scordiscilor, o excepție constituind exemplarele din tezaurul de la Șimian, care se caracterizează printr-un procentaj scăzut de argint și reprezentări barbarizate. Imitațiile după tetradrahmele și drahmele lui Alexandru cel Mare și Philip III Arideul sînt caracteristice pentru regiuni îndepărtate de Stara Pianina. în zona scordiscă asemenea monede nu apar aproape deloc. Au- torul menționează totuși cîteva monede din tezaurele de la Jabukovac și Hinova (tezaure mixte compuse din tipuri diverse). Pe de altă parte, P. P. desprinde cîteva concluzii legate de existența monetăriei la dardani, triburi care aveau o organizare politică mai stabilă și, care, fiind stabilite la frontiera cu lumea elenistică, puteau emite monedă. Nu este neglijată în această secțiune nici prezența monedelor Macedonia Prima și Thăssos pe teritoriul acestor triburi. Ultimul tip de imitații monetare comentat îl reprezintă tipul Slavonia orientală, după moneda lui Audeleon, preferat se pare, de celții orientali. Reprezentat prin 12 exemplare, acest tip prezintă cîteva elemente co- mune cu tipul Tulghieș-Mireșu din Dacia (lira, monograma X). Datat în a doua jumătate sau la sfîrșitul secolului al II-lea î.e.n., el se apropie de faza B a tipului Srem. Analiza complexă a celor 12 mbnede îi permite autorului să aducă completări la cataloagele lui Pink și Dessewfy (emi- terea a două monede cu aceeași ștanță). Referitor la etnicul și localizarea tipului Slavonia orientală, acesta aparține comunității celtice din regiune, între Osijek și Vinkovici. Un amplu subcapitol este consacrat tehnicii, stilului și simbolisticii monetare scordisce. Reluarea tuturor tipurilor prezentate anterior îl în- dreptățește pe cercetătorul iugoslav să desprindă cîteva concluzii demne de reținut. în primul rînd, P. P. afirmă că referitor la sursa de argint, în stadiul actual al cercetării, nu se poate preciza cu certitudine originea acestui metal, menționînd cîteva ipoteze: minele de la Kosmaj și Rudnik, prin comerț sau servicii diferite cu lumea elenistică, pradă provenită din jafuri sau chiar păstrarea surselor mai vechi. Ideea că sursele de argint erau de multe ori provizorii este argumentată de P. P. prin apariția va- riantelor monetare, ca de pildă la Grupul sîrb, determinate de o anumită discontinuitate în procesul de emitere în funcție de cantitatea de metal disponibilă la un moment dat și de meșterii diferiți care preluau apoi activitatea. în ceea ce privește scăderea procentajului de argint din alia- jul monedelor, ea este explicată prin cererea tot mai crescîndă de mo- nedă⁶. Acest proces, cu implicații cronologice, va fi discutat și în capi- tolul următor. ⁶ Aceeași explicație și pentru monetăria geto-dacică (C. Preda, op. cit., p. 368): în schimb, E. Chirilă propune, cel puțin pentru monedele descoperite în Transil- vania, o altă ipoteză: criza de argint (E. Chirilă, G. Mihăescu, Tezaurul monetar de la Căprioru, Tîrgoviște, 1969, p. 39, nota 11). https://biblioteca-digitala.ro Recenzii 509 Autorul prezintă detaliat tehnica monetară utilizată de scordisci, după modelul greco-macedonean, pe care l-au adaptat de fapt. Reamintind procesul de batere „la cald“ și „la rece", numismatul iugoslav exempli- fică concret această ipoteză prin cîteva monede de tipul Jabukovac sau Srem. De asemenea sînt precizate anumite detalii privind combinația ștanțelor avers/revers. Din păcate, nici pe teritoriul scordisc nu a fost semnalată deocamdată descoperirea unei stanțe⁷. Un loc important în ana- liza lui P.P. îl ocupă prezentarea simbolisticii redată de monedele scor- disce, apreciată ca mult mai modestă decît cea a emisiunilor analoage din Gallia⁸. Domeniul cel mai dificil al numismaticii barbare îl reprezintă stabi- lirea raporturilor cronologice. La începutul acestui subcapitol, autorul reia cîteva considerații aparținînd lui E. A. Bielz, O. Golii, R. Forrer, C. Moisil, K. Pink și C. Preda, acceptînd sistemul cronologic al ultimului cercetător privind cele trei faze de dezvoltare ale monetăriei geto-dacice. La această schemă cronologică, P. P. aduce cîteva modificări, determi- nate de specificul teritoriului cercetat precum și de datele oferite de des- coperirile de aici: 1. prima jumătate a secolului III — primele imitații; 2. — ultimele decenii ale secolului III și începutul secolului II — Grupul Sîrb; 3. mijlocul secolului II — tipul Srem, faza A; 4. a doua jumătate a secolului II și începutul secolului I — tipul Srem, faza B. Un element important în stabilirea cronologiei, îl constituie greutatea și calitatea ar- gintului, autorul realizînd o analiză complexă, însoțită de tabele elocvente, precizînd că exemplarele cu dimensiune și greutate mică aparțin sfîrși- tului secolului I î.e.n. în final, P. P. afirmă că datele cronologice abso- lute pot suporta oricînd modificări, dar succesiunea relativă a tipurilor monetare va rămîne valabilă pentru primele emisiuni monetare din Bal- canii Centrali și regiunea Podunavlje. ⁽ Capitolul III este rezervat monetăriei de pe coasta estică a Mării Adria- ticii, istoria politică a orașelor Pharos și Issa, Scodra și Lissus fiind pre- zentată paralel cu emisiunile monetare respective. Referitor la circulații acestor monede, cercetătorul iugoslav precizează că acestea au fost bătute pentru nevoile coloniilor, neputînd fi utilizate decît pe teritoriul pe care îl aveau sub observație, circulația lor fiind limitată⁹. în ceea ce privește cronologia emisiunilor de la Pharos și Issa, ea este fixată între sfîrșitul primei jumătăți a secolului IV și anul 147 î.e.n., în timp ce cele de la Scodra și Lissus cunosc 3 etape: 1. a doua jumătate a secolului III — anul 181 î.e.n.; 2. în timpul domniei lui Genthios; 3. perioada pînă la instaurarea dominației romane (anul 168 î.e.n.). Din punct de vedere ico- ⁷ Alături de ștanțele din teritoriile învecinate, menționate de altfel de P. P., dorim să atragem atenția supra unei ștanțe, scoasă la iveală la Pecica. Consi- derată inițial ștanță de tip roman republican (cf. I. H. Crișan, în ActaMN, VI, 1969, p. 100), ea a fost apoi identificată, în urma unor analize metalografice și a diametrului, ca fiind mai degrabă o ștanță asemănătoare emisiunilor de tip greco- macedonean, perioada 150—80 î.e.n. (Cf. E. Stoicovici, I. Wînkler, în ActaMN, VIII, 1971, p. 478.) “ Îndrăznim să adăugăm că simbolistica și monogramele monedelor geto-dacice sînt mai bogate (cf. C. Preda, op. cit., p. 383—392). * ⁹ Concluzie justă, căci cel puțin pentru Dacia nu se cunosc decît exemplare sporad,ice, provenind din aceste orașe: vezi I. Glodariu, Relațiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică si romană, sec. II î.e.n.—I e.n., Cluj-Napoca, 1974, p. 254, VIII/20, p. 256, XIV/49, p. 258, XXIV/79. https://biblioteca-digitala.ro 510 Recenzii nografic, aceste monede sînt tributare pe de o parte modelelor grecești, iar pe de altă parte ele prezintă modele illirice locale. La sfîrșitul sub- capitolului este menționată emisiunea controversată a lui Ballaios, foarte răspîndită pe teritoriul dintre Scodra și Hvar, prezentă chiar și în Dal- mația și Italia. Depășind prin cantitatea și difuziunea sa toate monetă- riile locale, moneda în discuție a fost astfel recunoscută pe un teritoriu întins. Acest proces marchează o etapă de tranziție spre o fază nouă, în care monedă dobîndește, datorită expansiunii romane, o importanță mai mare. Drahma celor două orașe adriatice — Dyrrhachium și Apollonia — este prima monedă care pătrunde masiv în regiunea centrală a Balcanilor, trecînd apoi prin Pannonia sudică, Tracia, Dacia, pînă la Marea Neagră. Din analiza tezaurelor descoperite pe teritoriul Iugoslaviei (Titel, Srem, Vukovar, Gornje, Humac), P. P. încearcă să stabilească anumite rapor- turi cronologice. Un element tipologic și cronologic în stabilirea unor perioade apropiate îl reprezintă numele eponimilor, cele mai frecvente pentru monedele dyrrhachiene fiind cele ale lui Meniskos și Xenon¹⁰. Conținutul omogen al tezaurelor și descoperirilor izolate din Balcani, Po- dunavlje și România indică că drahmele celor două orașe aparțin unei perioade limitate, proliferînd în regiunea Podunavlje în cursul celui de-al doilea sfert al secolului I î.e.n. Prezente în această regiune, la sfîrșitul primei jumătăți al aceluiași secol, ele rămîn mult timp în circulația mo- netară. In ceea ce privește prezența denarului republican roman pe coasta estică a M. Adriaticii, date interesante sînt furnizate de tezaurul de la Zaziok (secolul II î.e.n.). Moneda Romei republicane pătrunde în această regiune, în care este confirmată prezența cetățenilor romani și a bazelor militare pentru campania împotriva dalmaților, așa cum o demonstrează descoperirile din jurul Naronei și Salonei. Tezaurele din secolul I (pre- Augustus) sînt rare, în schimb mult mai numeroase sînt cele care conțin monede din timpul războaielor civile, a doua jumătate a secolului I și sfîrșitul acestui veac fiind perioada în care denarul republican roman — pătrunzînd din Occident — devine moneda unică în regiunea Balcanilor Centrali și Podunavlje. Vizavi de penetrația monedei romane în zonele învecinate și de numărul impresionant de mare a descoperirilor din Româ- nia, P. P. avansează ipoteza că valea Savei și regiunea Podunavlje a fost un culoar de tranziție în traseul parcurs de această monedă spre Dacia. Referindu-se la .situația din ultima regiune, cercetătorul iugoslav pre- zintă cîteva argumente, care explică cantitatea foarte mare a denarilor republicani romani pe teritoriul geto-dacic, bazîndu-se pe cercetările Mă- riei Chițescu și ale lui Mircea Babeș: (intensitatea comerțului legal și ilegal, caracteristic regiunilor limitrofe, menținerea îndelungată a dena- rului în circulația monetară a perioadelor următoare, etc.)¹¹. ¹⁰ Observație valabilă și pentru monedele descoperite în România: Meniskos, Xenon, Philon, cf. N. Conovici, în BSNR, LXXVII—LXXIX, 131—133, 1986, p. 78, cu bibliografia anterioară, autorul prezentînd însă date diferite pentru constituirea loturilor de drahme. Același autor menționează că aceste drahme au venit din teritoriul scordiscilor (p. 82, nota 104). ¹¹ Alte surse: încasarea de stipendii pentru participarea la operațiile militare ale forțelor romane, cumpărarea unei atitudini favorabile (cf. Gh. Poenaru-Berdea, M. Cojocărescu, în SCN, VIII, 1984, p. 73). In ceea ce privește ipoteza lui M. Craw- https://biblioteca-digitala.ro Recenzii 511 Analizînd tezaurele și colecțiile din Zagreb, Split și Sarajevo cuprin- zînd denari republicani romani, autorul subliniază că acestea prezintă o compoziție asemănătoare, distingîndu-se totuși trăsături individuale, spe- cifice fiecărei regiuni în parte, căci denarul Romei ajunge mai întîi în Dalmația și apoi în Srem. Demnă de reținut ni se pare observația că structura tezaurelor nu poate furniza uneori repere cronologice sigure, întrucît nu trebuie neglijate oscilațiile monetăriei romane, afluxul nere- gulat și menținerea îndelungată a denarului în circulație. Pe de altă parte, exemplarele izolate reflectă nu atît circulația monedei, cît mai degrabă desprinderile naturale din loturile monetare constituite deja¹². Prezentînd paralel fenomenul de pătrundere a drahmelor Apolloniei și Dyrrhachium-ului cu cel al denarului republican roman, P. P. pro- pune următoarele orizonturi cronologice a tezaurelor din prima jumă- tate a secolului al II-lea: 1. tezaure cu drahme și monede barbare (Titel) — structură unică, care nu se regăsește la tezaurele mult mai numeroase a monetăriei locale geto-dacice¹³; 2. tezaure cu drahme (Celopek, Peăinci, Nova Pazova, Viminacium, Ram); 3. tezaure cu drahme și denari repu- blicani romani (Vukovar, Capliina?, Vraăev Gaj). In sfîrșit, autorul mai precizează că denarul roman replican cunoaște o răspîndire mare înce- pînd cu anii 30, prezența masivă a acestei monede fiind pusă în legătură cu războiul illiric al lui Octavianus (35—33), eveniment care precipită acest proces. Ca și în cazul imitațiilor după drahmele celor două orașe adriatice, descoperite în România, nu se poate preciza sigur originea imitațiilor de același tip din regiunea cercetată. în acest sens, cercetătorul iugoslav con- turează cîteva considerații privind aceste piese în funcție de detaliile teh- nice și iconografice, relația avers/revers, concluzionînd că cel puțin o parte din ele par să fie rezultatul colaborării dintre meșteri calificați ai celor două ateliere și cei din lumea barbară. Ample comentarii sînt realizate vizavi de imitațiile după denarul re- publican roman, numeroase în zonă, ca de altfel și în Pannonia și Tran- silvania, prilej cu care autorul trece în revistă exemplarele din diferite colecții iugoslave. P. P. este de părere că ambele tipuri de imitații repre- zintă un fenomen marginal care nu a jucat un rol important în traficul monetar al epocii respective¹⁴. Argumentul principal constă în schimbă- rile fundamentale intervenite începînd cu mijlocul secolului I, care nu permiteau această activitate, devenită ilegală. Imitațiile celor două drahme, ford (intensitatea comerțului de sclavi), menționată de P. P. la p. 107, nota 18, cercetarea numismatică românească a adus contraargumente pertinente (cf. Gh. Poe- naru-Bordea, M. Cojocărescu, op. cit., p- 73, nctele 92—94). ¹² Aceeași explicație pentru descoperirile izolate din Transilvania, cf. Gh. Poe- naru, Bordea, M. Cojocărescu, op. cit., p. 62. ” Totuși se cunoaște tezaurul de la Barboși-Gherghina, care dacă, datele par- venite sînt sigure, are o compoziție ciudată: drahme Dyrrhachium și Rhodos, tetra- drahme dacice, denari republicani romani, denari imperiali de la Commodus (cf. B. Mitrea, în EDR, X, 1945, p. 91, nr. 51; I. Glodariu, op. cit., p. 269, XXXII/7). ¹⁴ Nu același lucru putem admite pentru sistemul monetar dacic de tip roman republican, care reprezintă un fenomen amplu, incluzînd și copii, foarte apropiate sau identice cu originalele (cf- M. Chițescu, în MemAnt. III, 1971, p. 220—225; Idem, RRCD, p. 316—350, C. Preda, în BSNR, LXX—LXXIV, 124—128, 1981, p. 98; Gh. Poenaru-Bordea-,M, Cojocărescu, op. cit., p. 72, notele 78—79, cu întreaga bibliografie anterioară a problematicii. https://biblioteca-digitala.ro 512 Recenzii care după opinia autorului precedă marele aflux de originale — barbarii imitînd monedele care prefigurau afluxul următor —, sînt datate la sfîr- șitul primei jumătăți a secolului I. Apariția primelor imitații ale, dena- rului republican roman este fixată în jurul mijlocului secolului I¹⁵, pen- tru a cedă apoi locul monetăriei autonome a Eraviscilor (sfîrșitul aceluiași secol). Constituind o problemă aparte, controversată în literatura numisma- tică, depozitele de monede africane, egiptene și italice de la Zrmanja și lîngă rîul Una sînt reluate în discuție de către numismatul iugoslav. Fără să intrăm în amănunte, dorim să relevăm concluziile juste ale autorului — care arată că aceste tezaure, conțihînd piese emise de Numidia, Car- thagina, Syracuza și Hispania, aparțin de fapt iapozilor din sud-est, fiind depozitate pentru materia primă înmagazinată (bronz). Aceste monede provin din relațiile comerciale — directe sau prin intermediul militari- lor sau comercianților italici — stabilite între coasta adriatică și cea apu- seană a Mării Mediteraneene. Conținutul omogen al acestor depozite su- gerează o sursă comună, dintr-o perioadă relativ scurtă. De altfel, sînt semnalate și monede izolate nord-africane, fenomen specific nu numai pentru iapozi ci și pentru un spațiu mai vast, în care apare acest tip de monedă (Gallia și Europa Centrală). în capitolul IV, cercetătorul iugoslav revine asupra principalelor aș- pecte analizate în studiul său, privite, de data aceasta într-o viziune com- plexă, rezultată din coroborarea informațiilor numismatice cu izvoarele arheologice, epigrafice și scrierilor antice. De aceea, în comentariul nos- tru asupra acestui ultim capitol, nu ne vom opri decît asupra unor opinii, care ni s-au părut interesante și, în parte, inedite. în primul rînd, ba- zîndu-se pe cercetări de sociologie istorică, P. P. distinge în monetăria locală nu atît rolul economic cît cel social. Deoarece, în general, tezaurele nu au fost descoperite în preajma așezărilor, ele nu au aparținut circu- lației monetare propriu-zise, ci mai degrabă au îndeplinit funcția unor averi sau bogății concentrate în mîinile aristocrației militare, care deținea puterea. Mai mult, moneda barbară a fost bătută pentru nevoile interne ale comunității tribale, nefiind utilizată în comerțul extern. Printre alte argumente, autorul subliniază prezența monedelor celto-bastarne în Mol- dova ca rezultatul raporturilor dintre suveranii diverselor regiuni¹⁶. Privitor la apartenența etnică și localizarea tipurilor monetare, reți- nem ipoteza oferită de P. P., care îi definește pe scordisci ca o comuni- tate formată din emigranți (celți) și populațiile illirice, pannoniene și tracice, comunitate compusă din păturile superioare ale aristocrației mi- litare, unită pentru anumite interese comune. în absența izvoarelor scrise, studiul monedei rămîne de bază pentru cunoașterea organizării politice ale scordiscilor. Cercetătorul iugoslav ajunge la concluzia că, fiind o alianță de comunități, aceștia nu aveau un teritoriu cu granițe fixe, gru- ¹⁵ Pentru imitațiile drahmelor Apollonia și Dyrrhachium descoperite în Româ- nia, Al. Sășianu propune prima jumătate a secolului I î.e.n. (Moneda antică în vestul și nord-vestul României, Oradea, 1980, p.‘ 28); Pentru imitațiile denarilor romani republicani descoperite în'România, vezi suprahota 14. ¹⁶ în schimb, C. Preda în monografia sa, p. 130, avansează una din ipotezele plauzibile: „emisiunile monetare de tip Huși-Vovriești aparțin triburilor celto- bastarne stabilite în podișul central moldovenesc, care au purtat și au adus cu ei această monedă". https://biblioteca-digitala.ro Recenzii_________________________ 513 parea cea mai puternică concentrîndu-se în jurul Srem-ului — viitorul Civitas Scordiscorum. Dacă moneda barbară nu a răspuns decît necesităților interne ale co- munităților din Balcanii Centrali, în schimb drahma Apolloniei și Dyrrhn- chium-ului precum și denarul republican roman a reprezentat mijlocul de comunicare cu lumea exterioară¹⁷. Tocmai descoperirile de acest gen ca și rețeaua mare de așezări din aceeași perioadă demonstrează activi- tatea comercială intensă, în care moneda dobîndește un alt statut, iar datorită noilor condiții, situația din teritoriul scordisc se aseamănă cu viața din provinciile romane. Un aspect deosebit, neîntîlnit de data aceasta în monetăria geto-da- cică, îl reprezintă monedele de bronz — minimii — din faza D a tipul Srem, care sînt considerate de P.P. drept consecința adaptării la noile condiții și a necesității unor valori nominale mici. Utilizate pentru plăți interne, aceste monede constituie ultima tentativă a scordiscilor în susți- nerea unei monetării locale, probabil sub influență romană (a doua jumă- tate a secolului I). Textul cărții este însoțit de numeroase figuri (tabele, grafice, hărți, prezentînd paralel diferite emisiuni monetare) iar la sfîrșitul său sînt incluse 3 anexe, planșe catalog, bibliografia și lista abrevierilor, planșe și două indexuri). Toate acestea au menirea de-a pune la îndemîna citi- torului imaginea complexă și de ansamblu a aspectelor cercetate. Meritele deosebite ale monografiei realizate de Petar Popovic au fost subliniate la începutul acestor rînduri. în final, se cuvine să arătăm că volumul — pildă de cercetare numismatică — reprezentând un reper si- gur pentru o reală reconstituire istorică. DANA BĂLĂNESCU ¹⁷ Ca de altfel și la lumea dacică, cf. C. Preda, Monedele... p. 346, nota 1 014 cu întreaga bibliografie anterioară. 33 — Banatica, voi. IX. https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro JORDANKA JURUKOVA Monetoseceneto na gradovete v doini Miziea l Trakja II—III v Hadrianopol. (Le monnayage en Mesie Injerieure et an Thrace pendant le IIe—IIIe s. Hadrianopolis) Editions de 1’Academie Bulgare des Sciences, Sofia, 1987, 244, p., 66 pl. Reputata cercetătoare bulgară Jordanka Jurukova — membră de onoare a Societății Numismatice Române — cunoscută prin studiile de numismatică tracică¹, continuă de data aceasta seria monografică, dedi- cată orașelor din Moesia Inferior și Tracia², printr-un volum referitor la monetăria orașului Hadrianopolis. Apărută sub egida Academiei bulgare de științe, lucrarea este pre- zentată într-o ținută științifică și îngrijită, relevînd un volum de muncă asiduă. Avînd la dispoziție un material monetar deosebit de bogat și in- teresant, numismata bulgară l-a sistematizat judicios, structurînd volu- mul în următoarele capitole³: I. Istoria Hadrianopolis-ului; II. Monetăria; III. Tipuri monetare; IV. Inscripțiile monetare; V. Greutăți monetare și valori nominale; VI. Răspîndirea monedelor Hadrianopolis-ului. Aspecte economico-politice; Abrevieri; Catalog; Anexe, Rezumat în rusă; Rezumat în franceză. Materialul ilustrativ, de bună calitate, este repartizat astfel: 66 planșe, 17 figuri, 2 hărți și 6 tabele, completînd sugestiv imaginea sistemului monetar din Hadrianopolis. Catalogul monedelor emise în acest oraș, ela- borat sintetic și detaliat, oferind date dintre cele mai interesante, cuprinde un număr de 713 descoperiri (p. 117—245). Întrucît lucrarea cercetătoarei bulgare ne-a fost accesibilă doar prin rezumatul în limba franceză — de altfel amplu și bogat (p. 257—266) — în cele ce urmează vom prezenta considerațiile numismatico-istorice des- prinse din această parte a volumului. In introducere, Jordanka Jurukova (mai departe J. J.) argumentează scopul acestui gen de monografii, și anume cel de-a prezenta istoria și etapele de dezvoltare a orașului Hadrianopolis. Ca metodă de lucru, J. J. și-a propus confruntarea izvoarelor scrise cu rezultatele analizei mate- rialului numismatic, metodă care este reliefată chiar de concluziile isto- ¹ Menționăm doar cîteva titluri, care ne-au fost accesibile: Coins of the Ancient Thracians, BAR, 4, 1976: Les monnaies rares des rois thraces du le s. av. n. e. în Thracia, III, 1974, p. 273—281; Imitatipns de monnaies antiques du IV e s. av. n. e. faits en Bulgarie, în Thracia, V, 1980, p. 205—2151 La viile thrace de Tonzos, în BSNR, LXXV—LXXI, 1981—1982, nr. 129—130,' 1983, p. 61—70. ' ² Die Munzpragung von Deultum, Berlin, 1973; Die Munzpragung von Bizye, Berlin, 1981. ³ Nu am specificat și subcapitolele. 33* https://biblioteca-digitala.ro 516 Recenzii rice și numismatice. Raportînd permanent monetâria din Hadrianopolis cu cea din Deultum și Bizya, J. J. reușește să surprindă trăsăturile co- mune celor trei administrații urbane dar și deosebirile, datorate statu- tului politic diferit sau evoluției variate, concluziile dînd o imagine com- plexă, de ansamblu asupra rolului jucat de atelierele din Tracia. Nu dorim să insistăm asupra istoriei Hadrianopolis-ului, situat, așa cum subliniază J. J., la întretăierea unor importante drumuri strategice și comerciale. Atragem doar atenția doar asupra faptului esențial, pre- zentat în acest capitol de cercetătoarea bulgară, că monedele emise aici sugerează monumentalitatea arhitectonică, gusturile artistice ale locuito- rilor orașului și în sfîrșit, vorbesc despre prosperitatea economică a aces- tuia. Referitor la evoluția monetăriei hadrianopolitane, J. J. conturează trei etape distincte: I. de la deschiderea atelierului în timpul lui Hadrianus pînă la venirea la putere al lui Septimius Severus — etapă caracterizată prin monede izolate, executate artistic, supranumite „monetărie de presti- giu (de atracție)", observată și la alte ateliere din Tracia și Moesia Inferior și care satisfăcea nevoile negustorești și monetare locale. în această primă etapă, activitatea monetăriei este întreruptă timp de zece ani 167(168— 177). Acest hiatus, este mai îndelungat în cadrul altor ateliere tracice, fiind cauzat de războaiele marcomanice. Reluîndu-și activitatea, Hadria- nopolis emite între anii 177—180 monede cu aversul reprezentînd figura juvenilă a lui Commodus. Pe baza unor observații legate de legenda unor monede și de tehnica baterii (combinația stanțelor avers/revers), numis- mata bulgară subliniază importanța acestor monede pentru stabilirea listei cronologice a guvernatorilor din Tracia în ultimii ani de domnie a lui Marcus Aurelius. Apariția monedelor hadrianopolitane în tezaure este semnalată abia în timpul lui Septimius Severus, difuziunea acestora dincolo de limitele teritoriului urban demonstrînd o producție activă, caracteristică de alt- fel marilor ateliere monetare orientale, care în vremea acestui împărat dezvoltă o monetărie mai bogată. Ca urmare, J. J. distinge o nouă etapă în evoluția atelierului de la Hadrianopolis: II. — Septimius Severus pînă la sfîrșitul domniei lui Caracalla, mo- ment în care Hadrianopolis, asemenea altor atelier își întrerup activi- tatea. III. — 238—244, Hadrianopolis își reia activitatea și scurta domnie a lui Gordianus III (238—244) marchează limitele cronologice ale celei mai bogate și intensive etape. Această perioadă monetară este pusă în legătură cu noile funcții asumate de marele atelier tracic. După exemplul a nenumerate ateliere monetare din Peninsula Bal- canică, cel de la Hadrianopolis pune în circulație vreo zece serii monetare pseudo-autonome, cu funcții locale, care circulă în limitele teritoriului său urban. După particularitățile iconografice, stilistice și metrologice, aceste emisiuni se repartizează în trei grupe cronologice, legate de dom- niile lui Commodus, Septimius Severus și Gordianus III. Un loc important în studiul cercetătoarei din Sofia îl ocupă meda- lioanele, care în schema generală a monetăriei urbane din Tracia și Moe- sia Inferior sînt legate de celebrarea evenimentelor importante și de isto- ria politică și culturală a orașelor. Integrarea medalioanelor în tezaure este expresia participării lor în circulația monetară. Ca gen particular, https://biblioteca-digitala.ro Recenzii 517 de monumente monetiforme, medalioanele sînt introduse în principalele ateliere din Tracia și Moesia Inferior în prima jumătate a veacului al ill-lea. Doar Pautalia și Hadrianopolis sînt singurele ateliere care de- pășesc această regulă, bătînd două medalioane excepționale sub dinastia antoniniană, medalionul hadrianopolitan fiind corelat cu epidemia de ciumă din timpul lui Commodus. în secolul al Ill-lea, atelierele tracice și moesice bat sporadic medalioane (de pildă Philippopolis emite o serie de medalioane, atestînd vizita imperială a lui Caracalla și competițiile organizate în onoarea sa, practica continuînd și sub Elagabal). Apoi în timpul lui Gordianus III, nu numai un oraș, ci mai multe ateliere pun în circulație o serie de medalioane. Producția monetară a acestor ateliere, participante la liga monetară (Marcianopolis, Tomis, Odessos și Anhialo) tind să satisfacă nevoile unităților militare cantonate în Moesia Inferior. La această ligă se asociază și Hadrianopolis în timpul lui Gordian III. De altfel, funcțiile militare ale atelierului hadrianopolitan și relațiile sale cu liga monetară sînt reflectate de emiterea medalioanelor a căror repre- zentare sugerează ideea nouă a triumfului militar și a victoriei. In acest sens, cercetătoarea bulgară descrie cîteva medalioane, printre care și pe cele care reprezintă Eroul trac în diferite ipostaze sau cele 12 munci, a lui Hercules, acesta din urmă fiind una din cele mai remarcabile opere a artei monetare antice. In încheierea acestui subcapitol, J. J. prezintă cîteva considerații privind relația dintre Hadrianopolis și Bizya în funcție de stanțele unor medalioane. Tipuri monetare. Bogatul repertoriu monetar este repartizat în opt grupe, care unifică din punct de vedere tematic tipurile și variantele apropiate, prezentarea acestora realizîndu-se paralel cu tipurile mone- tare din celelalte administrații urbane. De asemenea, numismata din Sofia atrage atenția că reprezentările de pe monede confruntate cu operele de artă (statui, reliefuri, plăci votive) permite separarea reprezentărilor cu trăsături originale de stereotipul convențional. Constituind o importantă sursă de istorie economică, aceste tipuri monetare evocă trecutul glorios al Hadrianopolis-ului. Prin urmare, J. J. descrie și comentează reprezen- tări legate de Zeus, Apollo, de diferite motive din tradițiile religioase locale, precum, și de Artemis din Tauridio, Ganimede, care aparțin ciclu- lui Troiei, popular în sud-estul Traciei. Aici, pe de o parte se afla mo- numentul Hecubei, pe de altă parte în Chersonses-ul tracic guverna unul din fiii lui Priam — Helenos și în sfîrșit legenda lega crearea localității tracice, anterioare Hadrianopolis-ului, de Oreste, fratele Ifigeniei. Cer- cetătoarea bulgară arată că la Bizya erau populari eroii din ciclul Tebei, aceste renașteri ale vechilor subiecte din epoca miceniană nu se mai în- tîlneau în orașele grecești de pe litoral. Alt mit important îl reprezenta cel al lui Orfeu și Euridice, a căror origine tracică este neîndoielnică, la care se adaugă cel al Cavalerului trac, toate aceste mituri reflectînd o tradiție pur locală. Sînt prezentate apoi alte divinități (cele trei nimfe, cele trei divinități fluviale ale Hadrianopolis-ului — reprezentînd ale- goric cele trei importante artere fluviale în funcție de utilitatea lor eco- nomică și de comunicare). Referitor la Hercules și cele douăsprezece munci, J. J. relevă că atelierul hadrianopolitan este primul care intro- duce două scene noi, dintre care una legată de conflictul acestui pro- tector antic al orașului cu Diomede și subliniază iconografia nouă a aces- https://biblioteca-digitala.ro 518 Recenzii tuî personaj. Explicația sugerată de cercetătoarea bulgară trebuie căutată în tradiția locală. Rețin atenția în mod deosebit și reprezentările de statui și reliefuri de pe monedele emise de Hadrianopolis, reproducînd copii ale unor opere celebre, aparținînd fie lui Praxiteles și școlii sale, fie lui Lyssip și Briaxis. în acest sens, J. J. arată că aceste reproduceri aduc completări asupra unor opere de artă dispărute și mai ales asupra schim- bărilor survenite în copiile ulterioare. în sfîrșit, unele tipuri de monede hadrianopolitane rămîn singurele documente despre monumentele orașu- lui (porți, edificii; dispărute între timp), evocînd splendoarea arhitecto- nică a acestui oraș. Prezentînd evoluția cronologică a tipurilor monetare, J. J. precizează că în decursul secolelor apar reprezentări noi (imagini ale unor temple sau personificări ca Equitas, Bonus Eventus, Concordia), menționînd că aspectul specific al monetăriei din Hadrianopolis constă în sinteza tim- purie dintre tipurile convenționale — împrumutate de la monedele ro- mane — și reprezentările originale ale divinităților populare din cultele locale. Inscripții monetare. Cercetătoarea bulgară remarcă că, deși inscrip- țiile de pe monede urmează în general schema stereotipă, unele devieri au valoare cronologică. Legenda monedelor include numele celor unspre- zece guvernatori romani din Tracia precum și pe cel al orașului în forme diverse. în secolul al II-lea, din cauza numelui guvernatorilor, cel al orașului apare incomplet. Astfel pentru perioada Hadrianus — Caraealla pot fi depistate 10 forme ale numelui orașului, în timp ce ligatura și par- ticularitățile unor litere pot fi sigur datate prin emisiunile monetare. Greutăți și valori nominale. în Bulgaria au fost descoperite tezaure compuse din monede de bronz ale administrațiilor urbane, tezaure a că- ror structură variată reflectă circulația acestor piese în Tracia și Moessia Inferior. Unele din acestea cuprind și monede din ateliere macedonene, iar altele din Nicomedia, Antiochia și Niceea. Descoperirea monedelor din orașele Asiei Minor demonstrează că acestea au fost integrate circulației monetare, iar tezaurizarea simultană cu cea a monedelor locale arată că ele au fost apreciate ca mijloc de plată regulată, avînd o putere de cum- părare efectivă. Mai mult, J. J. apreciază că pe piața provinciilor orien- tale, monedele din bronz ale administrațiilor urbane deserveau nevoile micii negustorimi. Aceste monede îndeplineau funcțiile unui sesterț, du- pondius sau as român, fapt care explică numărul mic de tezaure com- puse din asemenea monede romane (în Bulgaria au fost descoperite doar două tezaure deocamdată⁴ și foarte rare exemplare găsite izolat în săpă- turile arheologice). Numismata bulgară revine apoi asupra monetăriei de alianță, subli- niind că aceasta s-a petrecut într-o anumită situație social-politică deter- ⁴ Atragem atenția că și pentru teritoriul României tezaure compuse din mo- nede din bronz sec. I—II sînt foarte rare: I. Păuleni, descoperit în anul 1896 con- ținînd 80 sesterți, 9 dupondi, 7 ași, 30 monede nedeterminate, emise între limitele cronologice 18—154 e.n. (I. Winkler, în BSNR, LXXV—LXXVI, 1981—1982, nr. 129—130, 1983, p. 127—130); II. Bereni, descoperit în anul 1979, compus din 57 de piese — dupondii și ași, fără sesterți, cu. limitele cronologice 11/12-150/151 e.n. (E. Chirilă, M. Fl. Grîgofescu, In Acta MP, V, 1981, p- 277—286). https://biblioteca-digitala.ro Recenzii 519 minată, fiind o „hemonoia" interegională (de pildă Efes din lonia și Mes- sâmbria din Tracia, legate în timpul lui Gordian III, doar din cauza con- textului economie, căci de fapt aparțineau la două provincii romane di- ferite). Monetăria de bronz urbană reflectă de asemenea perioada de dezvoltare sau de cristalizare economică care în vremea lui Marcus Aure- lius dobîndește bazele sistemului monetar roman. Noua analiză statistică a greutății monedelor hadrianbpolitane realizată de J. J. atestă reducerea standardului de greutate la emisiunile cu aversul reprezentîndu-1 pe Gom- modus tînăr. Aceste monede, bine datate, plasează astfel procesul de de- valorizare în situația econiică reală (în timpul ultimilor ani de domnie ai lui Marcus Aurelius războaiele cu Marcomanii și invaziile devastatoare ale costobocilor, care ating Moesia Inferior și polis-urile din Pontul Occi- dental agrâvează criza economică existentă). Ieșirea din această criză de- termină devalorizarea monedelor din bronz. Datînd acest proces economic, monedele din Hadrianopolis dobîndesc o importanță dublă, deoarece ele depășesc aspectul unor măsuri Jocale, care cuprind membrii ligii mone- tare, extinzîndu-se în întreaga Tracia și Moesia Inferior. Răspîndirea monedelor Hadrianopolis-ului. Aspecte economico-politice. în acest capitol sînt prezentate concluziile desprinse de cercetătoarea bul- gară din analiza materialului monetar, care respectă conținutul tematic al corpusului editat după anul 1965, la care au fost adăugate descoperi- rile mâi recente. Ca urmare, J. J. arată că răspîndirea și structura tezau- relor conturează caracterul relațiilor comerciale ale orașului Hadriano- polis ca și principalele artere de comunicare. în același timp, J. J. preci- zează că tezaurizarea simultană a materialului monetar într-o arie geo- grafică determinată reprezintă expresia unor agresiuni provocate de in- vazii. Astfel, volumul tezaurelor îngropate în mijlocul secolului al III-lea sugerează caracterul invaziilor goților în Moesia Inferior și Tracia, în timp ce înaintarea costobocilor spre Helada este atestată de repartizarea geo- grafică a descoperirilor datate în timpul lui Marcus Aurelius. în această analiză este necesară confruntarea tezaurelor cu monedele izolate din așezările antice. J. J. precizează că din cele 32 de tezaure cu monede hadrianopolitane, 25 sînt localizate la nord de Munții Haemus, iar 7 ia sud de acest lanț muntos. Penetrarea masivă a acestor monede la nord de Munții Haemus, departe de polis, aruncă o lumină interesantă asupra caracterului' monetăriei urbane. Deoarece în Moesia Inferior se afla o rețea de localități militare (castellum-uri și castre), care aveau nevoie de un flux monetar continuu, circulația monetară se afla sub influența ma- rilor operații militare. Acestea din urmă impuneau de fapt ritmul și ca- racterul activității atelierelor din liga monetară. Participarea orașelor din Pontul Euxin Occidental (cu excepția Anhialei) la această ligă este iden- tificată prin apariția unor semne ale valorii nominale (litere și numerale identice). Din acest punct de vedere cît și al iconografiei comune, J. J. comentează cîteva emisiuni din Marcianopolis, Nicopolis și Bizya. Numismata bulgară schițează apoi evoluția activității ligii monetare, reluînd în considerare tocmai compoziția și răspîndirea tezaurelor, adică totalitatea corpusului monedelor hadrianopolitane: — etapa 217/218—222 în care atelierele tracice sînt periclitate, iar Deultum intră în activitate. — între 222—248 Deultum emite un număr de monede, iar după un sfert de secol, alte patru ateliere își reiau activitatea. Sub Gordian III, https://biblioteca-digitala.ro 520 Recenzii Hadrianopolis bate monede pentru necesități militare, în cei șase ani de domnie ai acestui împărat, numărul tipurilor monetare fiind foarte nu- meros, demonstrînd existența unor factori independenți de administrația locală. în anul 244 Istros, Dionysopolis, Odessos, Anhialo, Messambria își întrerup activitatea, urmate de Hadrianopolis, în timp ce Bizya reîncepe producția, dezvoltînd o monetărie neobișnuită pentru capacitatea și am- ploarea atelierului (de pildă sub Philip Arabul emite 106 tipuri din cele 177 cunoscute în cei 132 de ani de activitate). J. J. atrage atenția asupra direcției de penetrare a monedelor din această etapă care se răspîndesc nu la vest sau sud-est, unde situația mai era încă calmă, ci la nord, spre partea estică a Moesiei Inferior, care era arena operațiilor militare. Tot în această perioadă, mai precis sub Philip Arabul, un alt tratat leagă Bizya de Hadrianopolis, acțiune dictată de motive strategice, deoarece Bizya era situată la sud, departe de marile drumuri, realizînd în liniște producția monetară. Astfel din rețeaua de paisprezece ateliere, mai rămîn doar patru Anhialo. Messambria, Hadrianopolis și Bizya, situate într-un areal geografic alcătuit din sud-vestul Traciei și litoralul occidental al Pontului Euxin, la sud de Munții Haemus. în această ultimă etapă a monetăriei urbane se observă schimbări, care sugerează caracterul și funcțiile noi ale acesteia. în acest sens, J. J. arată că pe lîngă reducerea bruscă a atelierelor monetare în funcție pînă în 218/222, circulația monetară a fost afectată și de repartizarea inegală a celor 4 ateliere, deoarece regiunea centrală a Traciei era privată de producția monetară. în anul 235, Anhialo își reia activitatea pînă în 244/ 249, moment în care scade ritmul producției și la Messambria și Bizya. Pentru aceste scurte perioade, cercetătoarea bulgară indică cauza dez- voltării unei producții monetare intense în monetăria așa-zisă „de ne- cesitate", proprie atelierelor militare temporare. După alte cîteva preci- zări cronologice sau iconografice specifice acestei ultime etape, J. J. în- cheie considerațiile, arătînd că reducerea emisiunilor cu valori nominale mici reprezintă indiciul restrîngerii progresive ale prerogativelor admi- nistrației urbane. La capătul acestor rînduri, născute din dorința de-a prezenta pe larg monografia cercetătoarei bulgare, dorim să relevăm încă o dată incon- testabila valoare științifică și documentară a volumului, care devine o lucrare de referință, marcînd un veritabil pas înainte în cercetarea mo- netăriei romane provinciale. DANA BĂLĂNESCU https://biblioteca-digitala.ro ABREVIERI BIBLIOGRAFICE — abrEviations bibliographiques — ActaArchHung — Acta Archaelogica Academiae Scientarum Hungariae, Budapesta, I, 1951 și urm. ActaMN --- Acta Musei Napocensis, Muzeul de istorie al Transil- vaniei, Cluj-Napoca, I, 1964 și urm. ActaMP --- Acta Musei Porolisensis, Muzeul județean Zalău, I, 1977 și urm. AEM --- Archeaologische-Epigraphische Mitteilungen aus Os- terreich-Ungarn, Wien, I, 1877 --- XX, 1897. Alba Regia --- Alba Regia. Annales Musei Stephani Regis, Szekesfe- hărvâr. AnB --- Analele Banatului, Timișoara. Apulum --- Apulum. Muzeul Unirii, Alba-Iulia. ArchErt/AE --- Archeoldgiai Ertesito, Budapesta. Arheologia --- Arheologia, Sofia/extras. Arhivele --- Arhivele Olteniei, Craiova, 1---19/1922---1948. Olteniei --- Archeologica Jugoslavica, I, 1954 și urm. ArchJug --- Arhiva Muzeului județean de istorie Reșița. Arh.MJIR/ --- Arheoloski Pregled, Beograd. A.MJIR --- Banatica. Muzeul județean Reșița, I, 1971 și urm. ArhPregl --- Balcanica. București, I, 1938---VIII, 1945. Banatica --- Buletinul Societății Numismatice Române. Balcanica --- Cercetări arheologice, Muzeul de istorie R.S.R. Bucu- BSNR rești. Cercetări --- Crisia. Muzeul Țării Crișurilor, Oradea I, 1971 și urm. arheologice --- Dacia, recherches et decouvertes arheologiques en Rou- Crisia manie, București, I, 1924---XII, 1948. N. S. Revue d’ar- Dacia cheologie et d’histoire ancienne, I, 1957 și urm. Dălm --- Dâlmagyarorszăg râgisăgleletei, Timișoara, I, 1897, II, 1899, II, 1906. DissPann --- Disertationes Panonicae, Budapest. Drobeta --- Drobeta. Muzeul Porților de Fier, Drobeta Turnu-Se- verin, I, 1974 și urm. EDP --- Editura Pedagogică Didactică și Pedagogică, București. https://biblioteca-digitala.ro 522 ErdRăp — Erdely regeszeti repertorium, Cluj, 1942. FAS/FilArhSt — Filiala Arhivelor Statului. Fol Arch/FA --- Folia Archaelogica, Budapest, I, 1939 și urm. Historica --- Historica, Craiova. JPEK --- Jahrbuch fiir prahistorische und etnograpische Kunst, Berlin. LRBC --- Late Roman Bronze Coinage, A. D. 324---498, Part I and II, London, 1965. MCA/ Materiale Marisia --- Materiale și cercetări arheologice, I, 1953, București. Marmatia --- Marisia. Muzeul județean, Tîrgu-Mureș. Material j/ --- Marmatia. Muzeul județean, Baia-Mare. Materiaux --- Materialj/Materiaux, Beograd. MemAnt/ --- Memoria Antiquitatis. Muzeul județean din Piatra- MemAntiq Neamț, I, 1971 și urm. MFME --- A Mora Ferenc Muzeum Evkonyve, Szeged. NeolitBan/ --- Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979. NeolBan --- Numismatic, London. NC --- Numizmatikai Kbzlony, Budapest. NK - - Oltenia. Muzeul Olteniei, Craiova. Oltenia --- Peuce, Muzeul Deltei Dunării, Tulcea. Peuce --- Pontica. Muzeul de istorie națională și arheologie, Con- Pontica stanța, I, 1968 și urm. PV --- Prehisroiijska Vinca, I, 1932, II---IV 1936. PZ --- Prahistorische Zeitschrift, Berlin---Leipzig, I, 1909 și urm. RadVojMuz (Zborn --- Rad Vojvodanskih, Novi Sad, I, 1952 și urm. Rad Muz) --- Roman Imperial Coinage, London. RIC --- Revue Roumaine d’histoire d’art. București. RRHA --- Studii și cercetări de istorie veche (și arheologie). SCIV/A București. SCN --- Studii și cercetări de numismatică, București. Starinar --- Starinar, organ srpsog arheolosk druztva, Beograd. StComO --- Studii și comunicări de istorie-etnografie, Muzeul ju- dețean de etnografie și istorie locală, Caransebeș. Studii --- Studii. Revista de istorie, București. Thraco-Dacica --- Thraco-Dacica, București. Tibiscus --- Tibiscus. Muzeul Banatului, Timișoara I---V (Analele Banatului, N.S., 1981). Tibiscum --- Tibișcum. Caranșebeș. TRET --- Tortenelmi es Regeszeti Ertesito, Timișoara, I, -1885 --- XXXIII, 1917. Ziridava --- Ziridava, Muzeul județean, Arad. https://biblioteca-digitala.ro întreprinderea Poligrailcă „Crișana”, Oradea, cda. 13/1989. <3 https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro