Nr. 28 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CUL TURALĂ Cuprins V1RGIL ŞOTROPA Icoane din trecutul Ţinutului Năsăudean Pag. 1. Două tablouri istorico-statistice din anii 1714 şi 1733 privitoare la preoţii români din Valea Someşului.....13 " _ 2. Tătarii în Valea Rodnei............................ 26 7^3. Românii la Gimnaziul Latino-Catolic din Bistriţa ^ (1729-1779).......................................... 47 4. Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horea........ 64 5. Zavera din 1821 şi Regimentul năsăudean............ 79 .. . 6. Comandanţii regimentului grăniceresc năsăudean ... 92 în amintirea lui Nicolae Drăganu 1. O scrisoare a profesorului Drăgan către directorul t:'.% liceului din Năsăud................................ 102 2. Cuvântarea părintelui Anchidim Drăgan la serbarea omagială din comuna Zagra (27 august 1939)..........105 3. Cuvântarea profesorului Iuliu Morariu.............107 4. Cuvântarea profesorului Teodor Onişor.............113 5. Necrologul Rectorului şi senatului Universităţii „Regele Ferdinand 1“ din Cluj la moartea profesorului Nicolae Drăgan......................................116 6. Aurel Şorobetea, Dr. Nicolae Drăgan profesor la Năsăud..............................................117 7. Vasile Scurtu, Nicolae Drăgan - fragmente de amintiri............................................121 8. Iosif E. Naghiu, Nicolae Drăgan, istoric al Ţării Năsăudului..........................................127 ii ■ / Central 1 !»'*vei*s v Librar-/ C: jj; Redacţia, administraţia şi direcţia revistei: 'ARHIVA SOMEŞANĂ« Năsăud, Str. Vasile Naşcu, 29 Năsăud 1940 13 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ - CULTURALĂ Nr.28 Virgil Şotropa Icoane din trecutul Ţinutului Năsăudean 1. Două tablouri istorico-statistice din anii 1714 şi 1733 privitoare la preoţii români din Valea Someşului Dacă voim să ne formăm o icoană dară şi exactă despre stările şi raporturile nu numai financiare, industriale economice, ci chiar şi strict culturale dintr’un ţinut, n’avem decât să recurgem la datele statistice, cari, cuprinse în tablou, ne oglindesc viaţa poporului în întreaga sa complexitate. Dintr’un tablou statistic, corespunzător alcătuit, cetitorul îşi poate face, fără mult studiu, cu o scurtă privire, idee despre tot ce-1 interesează într’o anumită direcţie şi materie. în vechea arhivă a oraşului Bistriţa se află mult material statistic cuprins, parte de cuprins în tablouri şi, ceea ce pentru noi e de mare însemnătate, se află un important material privitor la districtul »valah« din Valea Someşului, pe care craiul Matei Corvinul în 1475 l-a anexat la Bistriţa. Anexarea s’a făcut cu expresa voinţă şi poruncă crăiască, ca locuitorii din Valea Rodnei să se bucure pe vecie de aceleaşi drepturi, pe cari le posedau Bistriţenii. Fazele prin cari au trecut raporturile dintre Românii someşeni şi Saşii bistriţenii în cursul secolilor următori, voiu încerca să le expun cu altă ocazie; deastădată amintesc numai atât: că magistratul şi cetăţenii din Bistriţa încetul cu încetul au uitat de voinţa expresă cuprinsă în hrisovul regelui Matei aşa că Românii someşeni cu timpul ajunseseră nu numai în dependenţa, ci chiar şi în servitutea oraşului, chiemat odinioară să-i cinstească şi ocrotească. 14 E de remarcat însă că Saşii bistriţeni ca oameni de ordine, în tot timpul au însemnat cu pedanterie în catastife mişcările şi întâmplările de orice natură din «depertinenţele valahe», pentru ceeace le putem fi azi mulţămitori, căci altfel multe momente importante din viaţa poporului nostru s’ar fi dat pe vecie uitării. Având în districtul românesc un nesecat izvor de venit şi un scump material de muncă, Bistriţenii nu numai purtau socoteli minuţioase despre toate dările şi contribuţiile pe cari le scoteau de pe Românii someşeni, dar diriguiau toate afacerile lor publice şi private, aşa încât şi biserica românească, cu toate daraverile ei, stetea sub tutela lor. Dacă organele statului aveau de a face cu vr’o eomună românească din ţinutul nostru totdeauna se adresau magistratului din Bistriţa şi numai cu intermedierea acestuia se isprăvea chestia; ba chiar şi vlădicii români în afaceri bisericeşti corespondau cu magistratul oraşului, care cu mare gelozie îşi asuma tot controlul asupra satelor româneşti dependente de el. Premiţând acestea, las să urmeze tablourile semnalate în titlu, în nădejdea că ele vor interesa pe cetitorii cari să cunoască ceva din trecutul bisericesc al ţinutului nostru şi cari din datele expuse vor şti eventual să tragă şi alte concluzii de interes cultural românesc. M’am simţit îndemnat s’o fac asta mai ales văzând că studiul de conţinut statistic, intitulat: »Românii la gimnaziul latino-catolic din Bistriţa 1729-1779«, publicat de mine în »Transilvania« din 1901, a fost utilizat de mulţi scriitori de ai noştri. I în anul 1714 ^ guvernul transilvan a adresat^ tuturor autorităţilor un ordin, în care între altele constată şi porunceşte următoarele: S’au ridicat multe acuze popilor valahi că ocrotesc pe lângă sine nu numai rudenii, ci şi streini cu scopul de a-i libera de dări; că găzduiesc răufăcători spre a-i scuti de urmărire; mai departe seamănă în agri streini şi nu vreau să plătească contribuţii; iar sătenilor, cari nu ascultă de ei, ci de oficianţi, nu le permit să mai calce în biserică, nu le botează copiii şi nu-i 15 înmormântează; apoi vlădica valah hierotoneşte pe mulţi ignoranţi şi nedemni, aşa că în unele sate sunt 4-5 popi; în fine pe titlul censului episcopal storc popii diferite prestaţiuni de la săteni, ameninţându-i şi pedepsindu-i cu alungare din biserică şi legare de funia clopotului. Pentru corectarea acestor rele, autorităţile în drept au să cerceteze imediat în fiecare sat: câţi popi locuesc pe pământul ecleziei, al proprietarului de pământ (nemeşului) ori al satului; pe ce fel de pământ îşi poartă ei economia şi ce incorectităţi comit în prejudiţiul proprietarului ori al satului. Despre toate aceste să raporteze neamânat guvernului, care la rândul său va comunica rezultatul episcopului valah, spre a se putea lua măsurile necesare. Primind şi magistratul (senatul) ofaşului Bistriţa acest ordin, în 11 Aprilie 1714 aşterne datele cerute, scrise în limba latină şi purtând titlul: Conscriptio Popporum Valachicorum in depertinentia Bistrieiensi Anno 1714. Tabloul următor conţine datele şi informaţiile traduse în româneşte:__________________________________________________________ Nr. popilor Locu¬ Folosesc Locu¬ esc în Au foarte pământuri Numele esc casa puţine parte proprii, satelor în casa săteas¬ pământuri parte zălogite, ecle¬ că apar¬ însă supuse ziei supusă ţinătoare dării darii ecleziei Mocod 2 - ambii aşa este aşa este Mititei 4 - toţi nici unul aşa este Runc 3 unul doi aşa este aşa este Zagra 5 doi trei suficiente pt. proprii unul Poieni „ 2 unul unul puţine aşa este Găureni , 1 unul 1 - J[ suficiente pt. - 1 unul Suplai 1 unul ' suficiente pt. unul Bichigi 2 - ambii nici unul pământ, supuse dării Teici 3 unul doi - pământ, supuse dării Hordou 1 unul - suficiente - 16 Salva 9 ' - toţi 9 suficiente pt. proprii supuse unul dării Nâsăud 5 toţi 5 suficiente pt. proprii supuse unul dării şi zălogite Rebrişoara 4 - toţi 4 puţine proprii supuse dării Rebra mare 4 unul trei suficiente pt. proprii unul Vărarea 1 - în casa - proprii sătească Feldru 2 - ambii puţine proprii Ilva (mică) 1 - unul aşa este proprii Leş 2 unul unul “ proprii supuse dării Sângeorz 3 “ toţi trei suficiente pt. proprii supuse unul dării Maieru 6 - toţi nici unul proprii Rodna 3 toţi puţine proprii veche Nuşfalău 1 unul •- puţine proprii Sântioana 1 unul - puţine proprii La sfârşitul conscripţiei ori al actului »de investigare*, cum îl numeşte la alt loc magistratul, se află următoarea notă: In genere e de însemnat că la noi numărul popilor creşte peste măsură, cum apare evident din specificarea precedentă şi aproape zilnic creşte numărul acelora cari locuesc pe moşie, altădată obligată la dare, şi de acolo, în paguba satului, far’de a plăti dări, poartă economie, parte pe moşiile proprii parte pe moşiile cele mai bune zălogite pentru o sumă neînsemnată. Referindu-se la protopop , încearcă să se sustragă în afacerile civile dela dependenţa patronilor, pe care până acu totdeauna au recunoscut-o. Ba mai mult, cu excepţia a trei ori patru, au pe lângă eclezie şi pe dascălul lor, care e liber de orice dare, cu toate că locuieşte pe moşie obligată de dare şi îşi poartă acolo economia. _ II ’ în »Convorbiri Literare« din 1896 publicase prof. George Bogdan-Duică studiul său istoric privitor la conscripţia popilor şi locuitorilor români din Transilvania în 1733, aflată de el în 17 muzeul Brukenthal din Sibiu. Pe urma lui a publicat păr. Nicolae Togan în »Transilvania« din 1898 conscripţia în întregime, iar în 1900 can. Augustin Bunea o publică încă o dată (ca adaos X la cartea sa despre viaţa şi activitatea episcopului Clain), aşa cum o aflase în arhiva mitropolitană din Blaj. Amintita conscripţie s’a făcut la ordinul comisiei instituite de împăratul Carol VI spre a cerceta plânsorile clerului şi ale locuitorilor români, şi a fost prezintată comisiei în 1733 de episcopul Clain. în districtul românesc aparţinător la Bistriţa şi constătător din 21 comune din Valea Someşului şi 2 din Valea Şieului, conscripţia s’a făcut în baza ordinului dat în 26 Iunie 1733 de guvernorul conte Francisc Paul de Wallis magistratului bistriţan. Mandatarii acestuia, cum am aflat din acte, n’au lucrat singuri, ci cu sprijinul protopopului din Năsăud, şi între ei de mai multe ori s’au iscat şi divergenţe de păreri. Tabloul ce urmează mai jos conţine toate datele pe cari le-am aflat în actele de conscripţie, şi faptul că el diferă în multe privinţe de tabloul protopopiatului Năsăudului din conscripţiile publicate de Togan-Bunea, e de a explica aşa că în ţinutul nostru adunatul datelor s’a făcut mai exact şi minuţios, şi nepotrivindu-se acele în tabloul conscripţiei generale, în mare parte au fost omise; de altfel, probabil la intervenţia directă a protopopului la episcop, unele cifre au fost chiar şi schimbate. Se află în tablou date privitoare la averea mişcătoare a popilor, însemnări despre raporturi familiare ale unora şi datele importante ale hirotonirei şi acceptării în sânul bisericii unite. La popii cari n’au trecut la unire, însemnez apriat că sunt neuniţi. Notez că întrucât numai s’a putut, am căutat să aflu din actele de conscripţie, precum şi din alte acte contimporane, şi numele de familie ori ascendenţa popilor, pentru ca să nu-i însemnez numai cu numele de botez, cum s’a făcut în conscripţia generală. La rubrica arăturilor aparţinătoare bisericii, sub ferdele (baniţe) are să se înţeleagă măsura sămânţei, adecă cam opt 18 ferdele sămânţă la un jugăr ori pogon; iar la fânaţe: carele de fân, adecă cam două care de pogon. Numărul sub numirea localităţilor indică suma familiilor, care înmulţită cu 5 face aproximativ numărul locuitorilor. în fine observ că am aflat cu cale să public tabloul în româneşte şi nu în latineşte şi nemţeşte cum sunt scrise actele consultate; iar numirile de localităţi şi numele proprii pocite le-am scris aşa cum ele se scriu şi rostesc astăzi. P o s e d ă | Biserica Datele personale ’G eq 2 S--S ale popilor o a *© u 3 fc 4> C Note > o >05 "C e 5 a. *3 fi 3 Mocod 1. Dumitru Hertu, Arătura bisericii 101 hirotonit In Suceava o folosesc popii (Moldova) de mitropolitul Ghedeon, acceptat în 25 Sept. 1725 de epp. loan Giurgiu (Patachi). 2 - 35 1 4 - 76 Văduva popii 2. Mihail al popii [larion, mort îna¬ Uarion, hir. în inte cu 3 ani, Maramureş de episcopul împreună cu (iul Do sofiei, a cc. 16 Mai 1733 Savu şi soţia lui, de epp. Ioan Inocenţiu 4 - 4 - Bunt scutiţi ac Clain................. 2 1 itoate impozitele 3. Gherasim Balaş, hir. şi lociesc ia popa Mar. epp. Dosoftei, accep. Mihail. 15 Iulie 1733, epp. Clain. 2 1 1 6 4. Chifor, hir. Mar. epp. Dosoftei, acc . 15 2 2 - 1 4 - Iulie 1733 epp. Clain .... Mititei I. Gheorghe Andrieş j 86 hir. 26 Oct. 1712, mitr. 4 3 45 2 2 Atanasiu. 2. Toadcr Grigoraş, văduv, hir. Dosoftei, 4 1 12 2 2 4 accep. 26 Sept. 1725, K 1 Giurgiu. 3. Partenie Grigoraş, hir. Dosoftei acc. 26 Iunie 4 - - - - 1733, Clain............ 1 1 2 4. Grigore a lui Echim, văduv, hir. Dosoftei, acc. 5 2 40 2 5 8 - - 26 Sept. 1725, Giurgiu ... 19 5. Toader Fâşii* Popa Toader căsătorit a doua oară, 4 5 5 - Fâşu deja de lung neunit, hir. Alba-Iulia, timp plăteşte epp. Varlaam. 2 12 1 impozitele publice. Poieni 1. Dumtru Hrişcă, hir. Pământurile 52 Dosoftei, acc. 17 Mai 4 3 - 4 - - bisericii le folosesc 1733, Clain............ 2 popii. 2. Toader al popii Împreună cu Avram, văduv, neunit, popa Toader a lui A hir. 6 Aug. 1694 în Alba- vram locueşte [ulia, de epp. Teofil..... 6 3 80 4 4 - 12 4 ginerele său diacul Chifor Rai, căsătorit, scutit de dări. 3. Toader al popii Pământurile Matei, hir. Dosoftei, acc 6 2 70 1 4 - - bisericii le foloseşte 17 Mai 1733, Clain...... popa. Găureai Vasile al Popii Ioan, Pământ 23 hir. Dosoftei, acc. 17 Mai 3 - - - 36 5 neroditor. 1733, C'.Ein............ 2 1 Suplai Moise, hir. Dosoftei, Este un diac Ion, 28 acc. 16 Mai 1733, Clain .. - - - are 2 boi, 1 vacă, 1 4 2 2 16 cal, 4 porci. Runc 1. Ioan, neunit hir. 74 1695, Teofil............ 3 2 70 2 5 10 6 _ 2. Iftenie al popii Ioan, hir. Dosoftei, acc. 25 Sept. 5 5 - 5 - - 1725, Giurgiu.......... Pământurile de 1 10 mulţi ani nelucr. 3. Gavril Pintelie, hirot. * Dosoftei, acc. 25 Sept. 6 3 70 2 2 9 - - 1725, Giurgiu.......... 4. Ioan Oniga, hirot. 26 1 2 - - “ - - Oct. 1712, epp. Atanasiu. Bichigi 1. Nicolae, văduv, 2 2 30 1 5 2 ' Popa Nicolae are 60 hirot. Dosoftei acc. 1733, un fiu Ioan dar Clain. căsătorit şi locuitor în Teici, plăteşte dări. Alt fiu căsătorit: Petre locueşte împreună cu tatăl. 2. Vasilie, hir. Dosoftei, l3 2 5 1 2 3 - ii acc. 1733, Clain........ Zagra 1. Matei al popii Petru 220 al Simionului, hir. Alba- tulia de epp. Varlaam, se declară unit, a pierdut documentele tn revoluţia Curuţilor.............. 2 1 . 1 3 _ . 20 2. Flore Zinvel, hir. Comuna are Roman (Moldova) epp. 6 2 60 1 6 10 - louâ biserici. Gheorghe, accep. 25 Sept. 1725, Giurgiu......... 3: Vasile, hir. Atanasie, Popa Vasile acc. 25 Sept 1724, 4 3 40 2 4 1 - ocueşte împreună Giurgiu. cu fiul său Arsente, care e căsătorit. 4. lonaşcu al popii Simion, hir. Dosofitei, accep. 25 Sep. 1725, Giurgiu............... 2 2 - 1 2 - - - 5. Ştefan al popii Vasile, hir. Dosoftei acc. 2 2 - 1 2 4 - - 17 Mai 1733, Clain...... 6. Petru al popii Simion, hir. 1712 Atanasiu, documentele le-a pierdut la invazia Tătarilor.............. 6 2 50 2 6 6 7. Petru Cute, hir. 21 Iun. 1699, Atanasie, se deci. unit, documentele le-a pierdut. 6 2 40 1 6 - - - 8. Ioan Cute, hir. Roman (Moldova) Gheorghe, acc. 29 Sept. 1725, Giurgiu. 4 2 2 5 9. Vasile Cute, hir Dosoftei, acc. 18 Mai 4 - 4 5 - - 1733, Clain 1 1 10. Ioan, hir. Dosoftei 2 2 - 1 2 1 acc. 18 Mai 1733, Clain. Teici 1. Gheorghe al popii Eclezia are o 123 Ştefan, hirot. Mar. epp casă cu grădină. losif Stoica, acc. 25 Sept 6 3 80 1 8 8 - - U8ufructul 1725, Giurgiu pământurilor bise¬ ricii aparţine popilor. 2. Dumitru, văduv, neunit, hir. 30 Oct. 168( 2 2 40 1 4 - - - epp. Varlam în Alba-Iulia 3. Grii:>’> popii, asemenea şi 69 2. Ioan Miron, hir. - o casâ cu grădină. Dosoftei, acc. Clain . . . . , 1 2 1 1 2 10 Virarea 1. Vasile a lui Eremie, Pământurile le 52 lir. Dosoftei, acc. 26 Sept. - - ucră popii. 1725, Giurgiu.......... 4 1 3 1 6 Popa Vasilea lui Eremie posedă 3 )ărţi din soartele morii din sat. 23 2. Vasile, hir. Dosoftei, acc. 8 Mai 1733, Clain .. 16 Din pământurile bisericii mânat apa (Someşul) arătură de 32 ferdele. Feldru 114 1. loan a lui Simion, bir. Dosoftei, acc. 25 Sept 1725, Giurgiu........... 6 200 14 20 30 Popa loan arc din 2 sorţi de moară un venit anual de 60 ferdele cereale. 2. Grigore al popii Teodor, hir. Dosoftei, acc. 30 Aug. 1722 de Vicarul Ştefan.................. 3. Isţrate al popii Teodor, hir. Dosoftei, acc. 18 Mai 1733, Clain......... 33 4. Andrei Neamţ, hirot. Dosoftei, acc. 18 Mai 1733, Clain............. Sângeorz 186 1. Mihail, neunit, hirot. Mar epp. Iosif Stoica. Documentele le-; pierdut Ia invazia Tătarilor... 20 2. Constantin Rus, hirot. Moldova de epp Calistrat, documentele i- au perit la invazia Tătarilor; acc. 14 Ian 1726 de vicarul Ştefan. E fn sat şi un diac Nicolae, scutit de toate impozitele publice. 20 40 3. Vasile Canţii, hir. Dosoftei, acc. Clain...... 4. Andrei George, hirot. Dosoftei, acc. Clain Sunt: 2 biserici cea veche are: arăt [ferdele) 32 şi fânaţ [care) 2: iar rest cea nouă. Maieru 213 1. Gavril Pantea, văduv, hir. epp. Atanasiu documentele i-au ars; se declară unit............ 2. Garvril, văduv, neunit, hir. Mar. epp. Iosif Stoica. 3. lacob al popii Petru hir. Dosoftei, acc. llMai 1733, Clain............. 60 15 100 10 30 40 10 Cu popa Gav. Pantea locueşte Bota loan, căsătorit, scutit de dări; are 4 hm. 4 oi Popa j Gavril locueşte cu fiul său căsătorit diacul Mihail; are 2 boi, 1 vacă şi 4boi. 24 4. loan, hirot. Dosoftei, 1 Pe lângă diacul acc. 18 Mai 1733, Clain. Mhail, care îndeplineşte funcţiuni, mai este un alt diac Vasile, care nu funcţinneazfl. 5. Grigore al popii Pământurile le Gavril, hir. Dosoftei, acc. folosesc popii. 18 Mai 1733, Clain..... 2 2 6 1 2 4 Rodna 1. Vasile Dânilă, hirot. Biserica are o 152 Dosoftei, acc. 18 Mai 8 4 80 1 2 18 16 6 grădină. 1773, Clain............ 2. George, văduv, neunit; hir. Alba-Iulia, - - - 2 - - - epp. Teofîl Ilva 1. Lazâr Precup, Biserica are o 45 hir.Dosoftei, acc. do 2 2 - - - - 15 3 grădină. Pămân¬ vicarul Ştefan. turile Ie folosesc popii. 2. Gavril, neunit, hirot. 20 2 Diacul Vasile Dosoftei............... îre 2 boi, 2 vaci, 20 oi, 3 porci, 3 cai. Leş 1. loan Golan, hir. 40 Dosoftei, acc. 24 Sept. 8 7 200 7 10 40 - 5 1725, Giurgiu.......... 2, George Mâţu, hir. Dosoftei, acc. 14 Ian. 1726 2 3 - - 1 - - - de vicarul Ştefan....... Sântioana 1. loan a lui George, 33 hir. Atanasiu 20 Iunie 4 2 - - 2 8 - - 1699, se declară unit.... 2. Filimon al popii Popii au aceleaşi loan, hir. Dosoftei, acc. 1 1 - - 1 - - sorţi de moară ca 21Iuiie 1733, Clain..... “iecare sătean. Nuşfalău 1. loan, hirot. Dosoftei, 4 2 5 15 învăţătorului 66 acc. 21 Iulie 1733, Clain. 2 1 2 căsătorit Arsinte, 2. George Flore, hir. t sătenii i-au impus Dosoftei, acc. 20 i Mai lare, dar 1733, Clain............ - - - . >rotopopul a scris iă nu cuteze nimeni >â*i atingă vitele, ci are să rămână liber le dare. Resumând datele cuprinse în acest tablou iese, că în cele 23 sate româneşti din protopopiatul Năsăuduîui în a. 1733 se aflau 2.244 familii adecă circa 11.220 locuitori. 25 Numărul popilor era: 82, şi adecă 10 în Zagra, 7 Salva, 6 Rebrişoara; câte 5 în Mititei, Teici, Năsăud şi Maieru; câte 4 în Mocod, Runc, Feldru şi Sângeorz; 3 în Poieni; câte 2 în Hordou, Rebra-Mare, Vărarea, Bichigiu, Rodna, Ilva, Leş, Sântioana şi Nuşfalău; câte 1 în Găureni şi Suplai. Dintre cei 82 popi numai 5 au fost hirotoniţi de către arhierei uniţi: 4 de mitropolitul Atanasiu şi 1 de episcopul Giurgiu (Patachi); iar restul de 77 au fost hirotoniţi de arhierei neuniţi, şi anume: 55 în Maramureş de episcopul Dosoftei, 5 tot în Maramureş de episcopul Iosif Stoica, 4 de epp. Atanasiu, 4 de epp. Varlaam, 3 de epp.Teofil, 2 în Roman (Moldova) de epp. Gheorghe, 2 în Moldova de epp. Calistrat, 1 în Moldova de mitropolitul Ghedeon, şi 1 în Maramureş ori de epp. Stoica ori de Dosoftei. Din 77 popi hirotoniţi de arhierei neuniţi, cu ocazia conscripţiei 10 au declarat că au rămas neuniţi; 5 s’au declarat uniţi far’ de a putea însă prezenta vr’un document de confirmare; iar restul de 62 au produs documente că sunt acceptaţi în sânul bisericii unite, şi anume: 21 de episcopul Giurgiu (Patachi), 37 de epp. Clain şi 4 de vicarul r. c. Ştefan din Cluj. Ce priveşte acceptarea din partea numitului vicar iezuit Ştefan din Cluj, aflu în actele de conscripţie următoarea notă: Popa Ioan Gălan (Leş) împărtăşeşte că înainte cu câtva timp vicarul Ştefan a chiemat pe toţi popii valahi din district parte la oraş (Bistriţa) parte la Năsăud, spre a-i încorpora la unire, extrădându-le documente provezute cu semnătura şi pecetea sa. Făcând el asta propria autoritate, urmează că popii, cari nu pot produce documente dela episcopul unit, ar trebui să fie priviţi neuniţi. Tot popa Gălan spune, că popii cari au primit documente dela vicarul Ştefan, trebuie să-i plătească câte un galben. în fine toţi popii împreună aveau: 299 boi, 171 vaci, 2009 oi, 136 cai, 354 porci şi 351 stupi; iar biserica avea: arătură de 486 ferdele semânţă=60.75 jugăre (pogoane) şi fânaţe de 56 care=28 jugăre. Din «Anuarul Institutului de istorie naţională», Cluj 1923. 26 2. Tătarii din Valea Rodnei Dintre toate incursiunile barbare de cari a avut să sufere poporul nostru atât dincolo cât şi dincoace de Carpaţi, mai adânci urme au lăsat în memoria şi tradiţia lui incursiunile Turcilor şi Tătarilor, deoarece s’au petrecut mai apropiat de zilele noastre, au durat mai lung timp şi toate au fost împreunate cu jaf, foc şi omor. Năvălirile Tătarilor în ţerile şi provinciile locuite de Români, cu începere din sec®Iul XIII, ţinură aproape 600 ani, cu deosebirea numai că la început au venit hoarde mongole din Asia, numite de scriitorii vechi şi de popor însă tot Tătari, adică creaţiunile iadului (Tartaros); iar mai apoi au săvârşit incursiunile cete sălbatice de Tătari călări din Sudul Rusiei şi dimprejurul Mării Negre, cari de obicei însoţeau şi sprijineau oştirile turceşti. îşi poate închipui oricine câtă groază cuprindea pe sărmanul nostru popor încălcat şi duşmănit din toate părţile, când dintr’un colţ până în celălat al ţerii răsuna deodată ţipătul desnădăjduit: »Vin Tătarii»; aşa că până în zilele de azi au rămas vorbele aceste ca sperietoare de oameni. Cea mai veche amintire despre incursiunea Tătarilor în ţinutul nostru o avem în descrierea canonicului Rogerius din Oradea Mare: »M. Rogerii Varadiensis Capituli canonici Miserabile Carmen super destructione Regni Hungariae temporibus regis Belae IV per Tartaros facta«. Rogerius a fost martor ocular al puhoiului tătărsc din 1241, căzând însuş în prinsoare şi scăpând numai cu mare greu din ghiarele năvălitorilor sălbatici. El ne spune pe scurt următoarele: Ducele Cadan, după un drum de trei zile prin ţara Rutenilor şi Cumanilor, a ajuns prin păduri la bogatul oraş teutonic Rodna care era situat între munţi înalţi, poseda mine regale de argint şi cuprindea o nenumărată mulţime de popor. Când aceşti oameni viteji şi bine armaţi auziră de sosirea Tătarilor, îi întâmpinară afară de oraş prin păduri şi munţi. Văzând Cadan mulţimea armanţilor se prefăcu că fuge de ei. Atunci aceştia întorcându-se în oraş şi crezându-se victorioşi, depuseră armele şi începură a bea vin pân’ce se îmbătară, cum cere »furor teutonicus«. Tătarii 27 însă venind din nou subit, năvăliră din mai multe părţi în oraşul care n’avea şanţuri şi ziduri ori alte întărituri. Şi cu toate că din ambele părţi s’a săvârşit mare măcel, poporul văzând că nu va fi în stare să reziste, s’a predat cu totul acelora. Iar Cadan primind oraşul sub scutul său, la plecare mai departe spre Ungaria, luă cu sine pe primarul oraşului Ariscald împreună cu şase sute Teutoni aleşi, armaţi. In legătură cu cele împărtăşite de canonicul Rogerius aflu cu cale să fac următoarele observări: Cetele tătarilor au năvălit în 1241 spre Europa centrală în trei grupuri: primul a apucat calea spre Silesia; al doilea sub comanda Hanului Bătu, ca grup central, a trecut prin Maramureş; iar hoardele grupului al treilea au invadat Ardealul prin două locuri şi anume: prin pasul Oituzului, sub comanda lui Bochetor, şi peste plaiuile Munţilor Rodnei sub comanda lui Cadan, a fratelui lui Bătu. ' Tătarii lui Cadan sosiră chiar în ziua de Paşti, în 31 Martie 1241, înaintea Rodnei care deşi poseda un mare număr de locuitori, cum se vede, încă nu avea fortificaţiile de cari se face amintire în hrisoavele mai târzie. Din cele spuse de Rogerius nu apare că Rodna să fi suferit prea mult de astădată; deşi el vorbeşte de un măcel reciproc, sfârşitul cum vedem e mai blând. Cadan ia doar oraşul sub scutul său şi pretinde numai ca primarul Ariscald cu 600 Teutoni să se ataşeze la armatele lui şi, precum ne spune şi Bonfinius, să însoţească pe Tătari prin păduri şi locuri neumblate - probabil peste Meseş - până la Orade, adică să-i călăuzească spre Ungaria. Intr’alt loc vorbind Rogerius despre Cadan, spune apriat că dintre Tătari încă el s’a purtat ceva mai cinstit, iar alt scriitor anume Arhidiaconul Toma de Spalato afirmă că la început Tătarii n’au comis atâtea cruzimi. Tot acest scriitor ne împărtăşeşte că Tătarii în trecerea lor peste munţii acoperiţi cu păduri seculare, trimiteau avantgarde puternice cari aveau să deschidă drum, dărâmând şi nimicind palancele şi prisăcile construite la ordinul regelui Bela IV. 28 Dar faptul că Rodna în 1241 n’a fost chiar devastată, rezultă şi din hrisoavele secolelor XIII şi XIV, în cari ea figurează ca apanajul reginei, din care aceasta trage venite frumoase; apoi se face amintire despre palatele din oraş şi despre minele bogate. Numai la începutul secolului XV, se pomeneşte într’un hrisov al Voevodului Stiboriu că Rodna ar fi într’o stare decăzută. Istoriografii următori au exagerat multe din împărtăşirile lui Rogerius. Astfel Anton Bonfinius vorbeşte nu numai de minele de argint, că şi de minele de aur din Rodna, şi afirmă că între Teutoni şi Tătari s’a săvârşit cel mai mare măcel. Dintr’un manuscris parisian, originar din mănăstirea benedictină Echternach (Luxemburg), istoriograful german Georg H. Pertz a copiat şi publicat în »Monumenta Germaniae Historica* un pasaj în care se spune şi mai mult, că adică Tătarii au omorât atunci în Rodna peste 4000 de oameni. De aci încolo numărul tot creşte, la unu istorici ajunge la zeci de mii, şi Rodna arde şi se nimiceşte cu desăvârşire. ' în fine pe noi mai mult decât constatarea adevărului istoric privitor la suferinţele Rodnei în 1241, ne impoartă faptul că despre Români nu face Rogerius nici o menţiune. Chiar presupunând că atunci în Rodna teutonică ori săsească n’ar fi fost nici un suflet de Român, unde au fost însă Românii din Valea Someşului? Unde au fost satele despre cari se face îndată dup’aceea amintire în hrisoave că «ele ar fi în mare parte goale de locuitori«? Va să zică mai înainte fuseseră pline de locuitori. Iată avem aci iarăş o pildă vie ce «cantitate neglijabilă" reprezenta încă şi pe acele vremuri poporul nostru împilat în faţa stăpânilor. Mai departe, dacă imediat după năvala tătărească din secolul XIII, deodată răsar ca din poveste Valahii din toate colţurile, se pune temelie voivodatelor1 şi principatelor valahe se face adesea menţiune în hrisoave de poporaţiune valahă, de sate valahe, de cneji şi voievozi valahi; nu’nţeleg cum de nu s’a aflat încă vr’un istorician «binevoitor" de specia celor ce cu tot preţul vreau să ne conteste existenţa bimilenară pe aceste plaiuri, care să iasă la iveală cu teoria că pe Români i-au adus şi plantat aci Tătarii? 29 Dar să reluăm firul. De aci încolo incursiunile Tătarilor în Ardeal se ţin lanţ, şi conform documentelor rămase din acele timpuri mai mult pare să fi suferit ţara noastră în urma năvălirilor din: 1285, când a fost devastată Bistriţa; 1345 şi 1352, când voevodul ardelean Andreiu Laţcu (Lascu) îi bate pe Tătarii cari jăfuiau Secuimea; 1594, când suferiră mai mult ţinuturile maramureşene; 1658, pe timpul principelui Răkoczi, când hanul tătăresc în fruntea unei mari oştiri a năpădit Ardealul şi a robit multe zeci de mii oameni; 1661, când Tătarii devastau ţinutul Sătmarului, în timp ce Ali-Paşa pustia ţinutul Bistriţii şi al Oşorheiului. Incursiunile din secolul XVII sunt foarte dese şi de cele mai multe ori făcute împreună cu oştirile turceşti. N’am aflat niciun document în care să se facă expres amintire despre pierderile şi pagubele ce ar fi îndurat satele noastre din Valea Rodnei în urma invaziunilor din secolii XIV- XVII, deşi nu se poate admite ca, ajungând de atâtea ori oştiri turceşti şi tătăreşti până la Bistriţa, ele să fi cruţat valea noastră a Someşului, mai ales că pentru Tătari una dintre căile cele mai scurte şi potrivite de a năvăli în Ardeal era pasul Rodnei. Se află însă în arhivele Bistriţii, mai cu seamă în catastifele de socoteli, o mulţime de date privitoare la sumele ce se plătiau spionilor trimişi încontinuu peste munţi spre a ştirici despre mişcările Tătarilor. Aceştia de nenumărate ori prădau Moldova până la trecătorile Carpaţilor, aşa că în diferite timpuri mulţi boieri şi ţărani moldoveni se refugiau dinaintea lor în ţinuturile noastre şi petreceau cu familiile lor în Valea Rodnei şi a Bârgăului, până dura pericolul. Mai sunt apoi legende şi tradiţii prin satele văii noastre, cari vorbesc de prădăciunile tătăreşti, far’ de a indica însă anul când s’au petrecut ele. Astfel într’o monografie a comunei Zagra scrisă de sublocotenentul pensionar Dumitru Câtiul, - monografie rămasă în manuscris - se face amintire de urme de clădiri într’o parte a satului, despre cari tradiţia spune că au fost aprinse şi nimicite de Tătari. Mai interesantă însă e tradiţia despre ciocnirea ce ar fi avut-o în jumătatea primă a secolului XVI, Ştefan Mailat voevodul Transilvaniei cu Turcii şi Tătarii pe Valea Telciului. 30 Voevodul şi-a concentrat trupele în sus de satul Hordou, şi locul unde s’a întâmplat ciocnirea şi azi se cheamă Valea lui Mailat. Pe podişul Hordoului se văd urme de şanţuri făcute de sătenii români din Zagra, Salva, Hordou şi Bichigiu, cari au dat ajutor armatei lui Mailat. Detaşamente de Turci şi Tătari au încercat să încunjure oastea lui Mailat peste Dealul Popii spre Telciu, iar altele conduse de un Paşă turcesc şi un Han tătăresc au trecut dinspre Mocod, pe Valea Ţibleşului, prin Zagra, peste Dealu Bisericii spre Gura Bichigiului şi peste câmpul Buciumaş. Mailat încunjurat de toate părţile, cu ajutorul Românilor a împrăştiat pe duşmani, iar ţăranii din amintitele sate au făcut întărituri în sus de comuna Piatra, ca să nu poată trece pe acolo Tătarii. Tot sublocotenentul Câtiul spune, că pe un loc al său, unde încă a fost bătaie, a aflat o verigă de aramă în formă de semilună, iar în Valea Pleşilor spre satul Găureni se află urme de şanţuri, unde conform tradiţiei mulţi Turci şi Tătari au fost omorâţi de Români. Spune mai departe că cu prilejul memorabilei lupte Mailat a promis Zăgrenilor pentru ajutorul dat, fântână de slatină (saramură), ceea ce pare să fie în legătură cu altă tradiţie interesantă, că Zăgrenii şi-ar trage originea din părţile unde azi e situat satul săsesc Terpiu. Pe calea tradiţiei ştim că comuna Poieni este întemeiată de vr’o 15 familii refugiate de groaza Tătarilor din depărtări pe teritorul comunei Zagra. La început a aparţinut acesteia şi numai mai târziu a devenit comună separată. Satul Runc încă ar fi înfiinţat de un Român din Ţara ungurească fugit împreună cu 7 feciori dinaintea Tătarilor şi aşezat pe podişul Vorişte. Feciorii s’au căsătorit cu fete din satele vecine şi după ce s’au înmulţit, şi- au clădit biserica. în Vărarea, cum spune tradiţia, pe timpul năvălirilor tătăreşti erau numai 4 case, iar în apropiere de Sângeorz este o vale numită Valea Tătarilor, unde locuitorii retraşi în munţi au ademenit şi nimicit o ceată de Tătari. Conform împărtăşirii învăţătorului Ioan P&velea, în comuna Găureni se povesteşte că în vechime erau adunaţi acolo mulţi Români, de frica Tătarilor. Odată sosi în fugă mare un Român urmărit de un căţel şi după el de un Tătar călare. Românii l-au tras pe Tătar de 31 pe cal şi l-au omorât. în Runc au intrat odată 6 Tătari în sat şi au durmit într’un şopron fără să cuteze cineva să-i atingă. Des de dimineaţă unul dintre ei se sculă şi merse la o casă unde femeia chiar cocea pâne. întorcându-se ea dela cuptor şi zărind pe Tătar, îl lovi cu lopata’n cap şi-l omorî. Sătenii însă purtau mare frică, căci dacă era omorât vr’un Tătar, atunci veneau alţii cu grămada să-l răsbune. Tradiţii de felul acesta există multe la poporul nostru şi număroase locuri, plaiuri, dealuri şi văi poartă nume după Tătari. Chiar şi între legendele săseşti (Siebenburgische Sagen - Dr. Friedrich Miiller) este una în legătură cu ţinutul nostru. Adică se zice că în timpuri străvechi, când oraşul Bistriţa era întărit, un orăşan cu numele Scholtes venind dinspre Rodna aduse ştirea că Tătarii se apropie de oraş. Saşii se înarmară şi aşteptau venirea lor, dar văzând că nu mai sosesc, trimiseră spre Dumitra şi Năsăud soli cari întoarseră cu vestea că Tătarii nu’s ca’n palmă. Atunci orăşenii mânioşi se puseră să caute pe răspânditorul faimei mincinoase, îl scoaseră de sub podul de lângă casa comandantului garnizoanei, unde el se ascunsese, îl aşezară pe o bancă şi îl bătură bine. De atunci podul peste care treci din piaţă (Marktplatz) în Strada Lemnelor (Holzgasse) s’a numit podul mincinosului (Lugenbriicke). Ultima incursiune a Tătarilor în urma căreia poate mai mult a avut să sufere ţinutul nostru, s’a întâmplat în 1717. Privitor la antecedentele, cursul şi urmările acestei năpraznice invazii am aflat menţiune la mai mulţi cronicari, între cari şi la Şincai; apoi o expunere mai detailată în cronica scriitorului grec Nicolae Kiparisa, publicată în »Arhiva« din Iaşi 1889; în fine preţioase date şi documente în vechea arhivă a oraşului Bistriţa. încă în Mai 1715 scrie comandantul - general al trupelor transilvane, contele Ştefan Steinville, din Sibiu Bistriţenilor să fie atenţi şi să trimită spioni în Moldova, căci Tătarii se adună în jurul oraşului Hotin şi în 24 ore pot să fie la graniţa Ardealului. Asemenea scrie în Iunie al aceluiaş an baronul Wesselenyi din comuna Trestie, jud. Dobâca, magistratului din Bistriţa despre vestea că Tătarii ar fi la Hotin, şi pentru aceea el împreună cu 32 familia sa a fugit la Trestie ca să fie în siguranţă. Se vede dar că încă doi ani mai înainte de năvălire soseau ştiri neliniştitoare, şi cu toate că iarna din 1715 spre 1716 trecu far’de nici un incident, precum şi Steinville scria în Ianuarie 1716 că după părerea sa Tătarii nu vor cuteza să vină prin zăpada mare, totuş în cursul acestui an spiritele erau şi mai agitate. Aşa groful George Haller împărtăşeşte în August 1716 din Mediaş primarului din Bistriţa că după cum a auzit, Turcii şi Tătarii se apropie de Ardeal; Nicolae Torma din Ciceu-Cristur scrie că Tătarii au ajuns la Câmpulung; iar guvernorul civil al Ardealului, groful Sigismund Kornis somează în Octombrie 1716 pe magistratul bistriţan să păzească cu mare grijă trecătorile. Urmează iarăş un an de frică şi cutremur în cursul căruia continuu erau trimişi peste munţi spioni să ştiricească ce se’ntâmplă în Moldova. Unul dintre aceştia a fost şi Ştefan Barta, care prins de Tătari scrie birăulul Bistriţii rugându-1 ca prietenii şi cunoscuţii săi din Uriul de sus să-l scoată cu bani din mâinile păgânilor. Semnificativ e şi faptul că magistratului îi scrie la începutul anului 1717 din Rodna căpitanul plăieşilor şi străjilor împărăteşti Dumitru, că aceştia nu prea vreau să stea la posturile lor, ci ori se împrăştie prin păduri ale căror poteci le cunosc bine, ori trec pe pământ moldovean şi se ascund în ţinuturile mărginaşe, cum se vede, de teamă că vor fi omorâţi de Tătari. în sfârşit, după ce şi căpitanul Gessel din regimentul St. Amour aflător în Bistriţa îi raportează în 1 Iunie 1717 generalului Steinville că conform ştirilor primite dela căpitanul Dumitru din Rodna, năvălirea Tătarilor e iminentă; în jumătatea a doua a lunei August 1717 urmează incursiunea mult temută ale cărei antecedente, eternizate şi pe cunoscutul Stâlp dela Vama (Bucovina), aujfost următoarele: 1 îndatăce Austriacii în războiul lor cu Turcii puseră în Octomvrie 1716 mâna pe Timişoara, începură a se purta duşmănos şi faţă cu principatele române vasale Turcilor. Generalul Steinville dete ordin trupelor austriace să între în Muntenia şi nu numai ocupă o mare parte a ţerii, ci la porunca sa, căpitanul Ştefan Dettin în 25 Noemvrie prinse pe Domnul Nicolae 33 Mavrocordat şi împreună cu familia sa îl duse la Sibiu. Tot astfel şi generalul-comndant din Braşov, baronul Carol Tige începu să necăjească şi să infesteze pe Moldoveni, maicuseamă dupăce cu trupele nemţeşti se aliară şi unii boieri răsvrătiţi împotriva Domnului Mihail Racoviţa. Când apoi Tige trimise pe căpitanul Ernau cu o mică trupă să-l prindă pe Racoviţa, întocmai ca si pe Mavrocordat, Domnul Moldovean, sprijinit de Tătarii din Bugeac, sfarimă pe Austriaci, iar căpitanului lăsă să-i taie capul. De aci încolo în 1716 şi 1717 continuară ostilităţile şi atacurile reciproce la graniţe, amestecându-se în ele şi emigranţii revoluţionari maghiari ai principelui Răkoczi, cari cereau dela Sultanul turcesc syutor contra Austriacilor. în această atmosferă supraîncărcată sosi la începutul lunei August 1917 în Iaşi porunca împăratului turcesc că Domnul moldovean Racoviţa, însoţit de Sultanul-Seraskier (Hanul) tătăresc Agiamet-Gherei, de generalul-comandant Colceag-Aga, un renegat maghiar, precum şi de generalul rakoczian groful Eszterhâzi, să dea năvală în Ardeal. La o a doua poruncă Domnul şi plecă cu boierii săi şi la Ţuţora se întâlni cu Sultanul tătăresc, iar la Botoşani cu Colceag-Aga care venea dela Hotin. Trupa aliată consta din 9000 Tătari ai Sultanului, 700 ai lui Colceag şi 3700 Moldoveni. Pe generalul Eszterhâzy care încă avea să vină dinspre Hotin cu trupa de insurgenţi maghiari, dar nu sosise, nu’l mai aşteptară ci plecară imediat spre Câmpulung. Ajunşi aci ţinură sfat şi hotăriră să treacă munţii spre Rodna în ordinea următoare: în frunte pedestrimea moldoveană care să deschidă drum şi să ţină în munţi pază de ambele laturi; apoi să urmeze Colceag cu oamenii săi, Domnul Racoviţa cu restul oştilor sale şi în fine Sultanul cu Tătarii săi Nogai din Bugeac şi cu 300 Cazaci zaporojeni. 1 1 : l .1 1 Trecând în 17 August 1717 ostile în ordinea statorită peste Mestecăneşti şi peste apa Bistriţii, urcară muntele Suhardului unde ţinură primul popas. A doua zi, 18 August, trecură apa Teşna care desparte hotarul Moldovei de cel al Ardealului, şi aci străjile ardelene aflătoare pe muchia dealului fugiră dinaintea celor 300 Moldoveni şi Tătari ai lui Colceag trimişi să-i prindă. în 34 Rodna se aflau 100 plăieşi cu căpitanul lor, cari asemenea o apucară la fugă dinaintea duşmanilor, iar aceştia intrară în satul care era aproape gol şi prinseră pe cei vrio 20 oameni rămaşi acolo. Rodna pe atunci avea numai ceva peste 200 vetre şi împrejurul satului se întindea până pe dealuri pădure deasă de tufari. Principele Racoviţă împreună cu Sultanul şi cu Colceag n’au putut coborî în aceaş zi la Rodna, căci drumul prin munţi şi păduri nestrăbătute era greu de umblat. Deci au rămas peste noapte pe munţi, şi numai în ziua următoare, în 19 August, spre amiazi au putut sosi în Rodna, unde mai întâiu îşi rânduiră conacele, apoi porunciră să se dea foc satului şi pădurilor dimprejur. Aci aşteptară ei sosirea Tătarilor cari asemenea întârziau din pricina locurilor greu de trecut. Dintre Tătarii Sultanului Agiamet-Gherei vrio 2000, speriindu-se de greutăţile trecerii prin munţi, întoarseră spre Moldova fără ştirea stăpânului lor. Se vede că sătenii Rodnei şi plăieşii cari se refugiaseră dinaintea oştirilor duşmane, nu s’au prea depărtat, căci pornind cinci Tătari ai lui Colceag în urma lor să-i spioneze, cam la depărtare de o jumătate oră deodată au fost întâmpinaţi cu puşcături din lăuntrul pădurilor. Unul a căzut mort, altul a fost rănit, iar ceilalţi în fugă mare întoarseră sâ-1 vestească pe Colceag de păţenia lor. Acesta imediat alergă la Vodă şi la Sultan cerându- le ostaşi. Sultanul nu voi să-i dea Tătari zicând că ei nu sunt pentru lupte în munţi, şi astfel Domnul lăsă să sune trimbiţele, rândui 1500 Moldoveni, pedestrime şi călărime sub comanda Postelnicului Constantin Vizantie, la cari se mai alăturară şi 200 Tătari ai lui Colceag, şi-i trimise în urma fugarilor. După cinci ceasuri de căutare zădarnică Postelnicul cu oştirea sa întoarse la Rodna far’ de nicio ispravă. în 20 August au jplecat cu toţii din Rodna apucând drumul prin Valea Someşului peste Rebrişoara şi Năsăud, spre cetatea Bistriţii. Tătarii şi Lipcanii lui Colceag deteră foc tuturor satelor aflătoare în dreapta şi stânga drumului: sate mari cu clădiri considerabile. Pe sătenii cari nu apucau să se refugieze îi prindeau, iar pe moşnegi, pe femeile bătrâne şi pe copii, pe cari puteau pune mâna, îi omorau. 35 în 22 August, adică două zile după plecarea din Rodna, pe la prânz ei deteră peste 250 ostaşi austriaci din garnizoana Bistriţii, în frunte cu căpitanul Gessel. Apucându-i Tătarii într’o strâmtoare parte îi omoriră parte îi prinseră. între cei prinşi a fost şi căpitanul cu locotenentul său, iar puţinii cari scăpară cu viaţa fugiră peste dealuri şi păduri la oraş, ducând veste despre cele întâmplate. în fine în 23 Aug. înainte de amiazi sosiră oştirile duşmane la cetatea Bistriţa, pe care o împresurară: Domnul cu Colceag de o parte, iar Sultanul cu Tătarii săi de cealaltă parte. Cetatea era bine întărită, n’avea însă tunuri ci numai praştii. în garnizoană erau vr’o 700 soldaţi. Mai erau apoi în oraş o mulţime de refugiaţi de prin satele vecine, între cari mulţi nemeşi (boieri), maghiari cu oamenii lor. Imediat după sosire Domnul Racoviţa dete signale cu trâmbiţele să iasă toţi din cetate şi să i-se închine. Văzând că nu’l ascultă, porunci să arunce foc în inima cetăţii, după care se şi aprinseră câteva case mari şi frumoase. Când însă Vodă trimise veste Sultanului că acu cu toţii să dea năvală asupra oraşului, acesta împreună cu Mârzacii (fii de Domn şi nobilii) răspunseră că Tătarii nu năvălesc cetăţi, şi se retraseră ca la un ceas depărtare dela oraş. Astfel Vodă cu Colceag continuară să puste asupra oraşului şi să arunce foc cu praşte până târziu în noapte. în fine văzând Domnul că Tătarii Sultanului s’au retras, se înţelese cu Colceag şi cu Postelnicul, ca acesta să meargă la Sultan şi să-l întrebe ce gând are. Sultanul răspunsă că mâne pleacă cu Tătarii spre Maramureş şi să vină şi domnul cu ei. Se’ntâmplă într’aceea că oamenii Domnului prinseră pe un soldat care fusese trimis din cetate la generalul din Sibiu cu o scrisoare de următorul conţinut: Bistriţenii cu mare bucurie'au auzit că creştinii au bătut pe Turci şi au ocupat Belgradul. Dar trei ceasuri după primirea acestei veşti îmbucurătoare cu groază s’au trezit împresuraţi de călărime şi pedestrime tătărească şi moldoveană, şi dacă Autorul generalului întârzie, atunci toţi câţi se află în oraş sunt pierduţi. 36 După cetirea scrisorii Domnul îi împărtăşi lui Colceag conţinutul, adăugând că după succesul Nemţilor acum şi ei trebuie să lucreze cu bună socoteală. Vorba Sultanului şi a Mârzacilor că ei pleacă spre Maramureş, nu-i bună, căci drumul Maramureşului duce la Leşi (Poloni) cu cari împăratul tureesc are legături de prietenie şi el, Domnul, nu vrea să calce pământul leşesc. Dacă Colceag voieşte, atunci să plece împreună cu Sultanul, el însă cu Moldovenii săi nu merge. La această Coleag- Aga răspunse, că unde merge Vodă, se duce şi el. Fiind trimis Postelnicul a doua oră la Sultan, acesta răspunse că Mârzacii şi Tătarii săi nu abstau dela hotărârea să plece spre Maramureş unde au să găsească mare câştig şi multe suflete de robit, iar Leşilor n’au să le facă nici o pagubă. La observarea Postelnicului că Tătarii în prima linie ar fi datori să asculte de porunca împăratului şi să nu umble numai după jafuri, căpeteniile Tătarilor răspunseră că ei doar pentru jafuri au venit şi numai după ele umblă. Dacă Beiul (Domnul) vrea să vină cu ei, e bine, dimpotrivă ei pleacă singuri. întorcând Postelnicul cu rezultatul convorbirei avute, Domnul toată noaptea rămase veghiând, dar lupta încetă de ambele părţi, dimineaţa aflând Principele că Tătarii Sultanului au plecat, se înţelese cu Colceag să plece şi ei îndărăt spre casă. în 24 August plecară deci Moldovenii cu Domnul lor şi Tătarii rămaşi cu Colceag dela Bistriţa prin Valea Carelor spre Vărarea, şi peste Strâmba, la Ilva. Domnul porunci ostaşilor săi ca numai pe soldaţii nemţi să-i omoare şi robiască, iar pe Moldoveni, adică pe locuitorii români din Valea Someşului, să-i lase în pace şi să-i ascundă dinaintea oamenilor lui Colceag. Cu toate acestea hoardele tătăreşti ale renegatului maghiar iarăş deteră foc satelor în dreapta şi în stânga şi duseră cu sine în robie pe mulţi Români someşeni. Ajungând în Rodna, rămaseră peste noapte acolo şi Domnul dispuse posturi puternice de pază. în dimineaţa următoare plecară din Rodna şi seara trecând apa Coşnii, deteră aci de generalul Eszterhăzy cu 120 oameni, călărime şi pedestrime. La întrebarea Domnului pentruce a zăbovit atâta, 37 Eszterhăzy răspunse că nu s’a putut găta mai ’nainte. Aci poposiră cu toţii, iar a doua zi seara sosiră în Câmpulung. In cursul acestei expediţii comune a Moldovenilor cu Tătarii, precum şi după despărţirea lui Agiamet-Gherei de tovarăşii săi, singuratice detaşamente tătăreşti s’au răsfirat până către Mureş şi spre sud dela Beclean până la Sic, pustiind şi robind o mulţime de creştini. De aci apoi Hanul şi Tătarii săi trecură prin Valea Someşului şi prin văile laterale spre Nord către Sătmar, Baia mare şi către Maramureş, arzând, omorând şi robind pretutindeni. Aflând ei însă că mai multe regimente de cavalerie austriacă sub comanda generalului conte Martigny sunt pe urma lor, începură a se îndrepta spre graniţele Moldovei. Aci apoi pe drumul ce duce dela satul Borşa pe muntele Prislop, în strâmtorile împădurite, bravii Români maramureşeni au atacat ariergardele hoardelor tătăreşti cu pietri şi lemne, au omorât mulţi păgâni, şi au scăpat mii de robi creştini din mâinile acelora. Altminteri au mai păţit-o Tătarii în Maramureş şi în alte locuri. Astfel într’o scrisoare din 1717 adresată de Lupu Balea şi Vasilie Boieriu din Săcel magistratului din Bistriţa se expune următorul episod interesant: »Venind Dumineca pe neaşteptate păgânii dinspre Sătmar, ei au aprins câteva sate. Noi am adunat repede oameni de ai noştri, ne-am aruncat eri pe o ceată de vr’o 600 Tătari, am omorât 400 dintre ei, iar câţi au scăpat cu viaţa au apucat-o la fugă despoiaţi şi goi ca câinii. Cu ajutorul lui Dumnezeu am mântuit vr’o 8000 de robi. Trimiteţi armaţi pe munţi, şi vidicul (Someşenii) să grijească căci Tătarii s’au împrăştiat pe unde numai au putut. Crainicul din Telciu a sosit bine, tocmai la împărăţirea prăzii, a căpătat şi el parte. Căpitanul Pi vodă încă a fost de faţă«. ^ Tătarii trecuţi în Moldova au început şi aci să devasteze ţara, fără considerare că erau aliaţii Domnului moldovean. Racoviţa care bine cunoştea năravul păgânilor, luase de timpuriu măsuri ca eventual să împiedice barbariile hoardelor sălbatice; dar n’a fost în stare să-i înfrâneze şi a trebuit să sufere încălcarea cea mai cumplită a ţerii sale. Era deci explicabilă groaza ce-i cuprindea pe Moldoveni de câte ori Tătarii veneau şi treceau prin 38 ţara lor chiar şi ca aliaţi. Fiecare trebuia să-şi ascundă dinaintea lor tot ce avea şi să-şi apere cu viaţa casa şi familia. Multe dintre familiile boiereşti şi oamenii mai cu dare de mână se refugiau prin ţerile învecinate, şi se întâmpla să treacă chiar şi în ţara duşmanilor, numai ca să scape pe Tătari. Drept dovadă poate servi şi scrisoarea - demnă de publicat dealtădată în întregime - pe care generalul Tige din Braşov o adresează în 6 Septemvrie 1717 primarului din Bistriţa, şi care are pe scurt următorul conţinut: Se ştie că domnul Ioan Ursachi decanul şi egumenul mănăstirei Moldoviţa în timpurile aceste neliniştite a adus odoarele bisericii la Bistriţa, ca să fie păstrate în siguranţă. Trecând el la Braşov şi voind să aibă sculele lângă sine, primarul e rugat să le extradea oamenilor de încredere trimişi de egumen, şi să le dea acestora şi călăuză care să-i însoţească cel puţin o bucată de drum. Căpitanul Gessel căzut, cum văzusem, în mâinile Tătarilor trimite în 1717 din prinsoare o scrisoare căpitanului Maquiere »din regimentul valah«, în care între altele spune că având el nenorocul, şi speră că prietenul său va fi informat pe generalul- comandant că nu el e de vină pentru nefericirea întâmplată, ci soldaţii sârbi, cari şi-au părăsit posturile fără motiv, precum şi ceilalţi soldaţi ai săi cari au apucat-o la fugă. îl imploară apoi pe căpitanul Maquiere să lucreze şi să insiste pentru liberarea lui, spre care scop el promite 200 taleri şi 2 Lipcani, iar pentru locotenentul său 100 taleri. Mai adaugă apoi că Tătarii şi Lipcanii se împrăştie care încotro, plecând spre ţara lor, iar principele moldovean a privit cu scârbă întreprinderile lor şi compătimeşte mult pe creştini. în fine spune că comandanţilor maghiari rebeli Eszterbăzy şi Forgăcs, cari nu luaseră parte la incursiune în Ardeal, ci aşteptară la trecători, le merge acum foarte rău, aşa că întregul lor regiment a scăzut la 50 de oameni pedestri. i Nu am putut afla cum şi pe ce cale, dar se vede că nenorocitul căpitan Gessel totuş a scăpat din robia tătărească, căci generalul Steinville într’o scrisoare adresată în 27 Iulie 1718 din Sibiu prinţului Eugen de Savoia îi împărtăşeşte acestuia, că a numit pe căpitanul Gessel din regiment St. Amour comisar de demarcaţiune. 39 De năprasnica încălcare din 1717 a ţinuturilor din Nordul Ardealului au fost atinşi şi Saşii, golindu-se mai multe sate săseşti de locuitori, aşa că au rămas numai numele de Uifalăul săsesc, Pinticul săsesc ş.a. pentru sate, în cari azi nu mai locuesc Saşi. Invaziei sălbatice, pe lângă multe alte nenorociri şi suferinţe i-au urmat: secetă mare şi în consecinţă foamete, apoi ciumă şi alte boale contagioase de oameni şi de animale. Locuitorii fugiţi dinaintea Tătarilor, după retragerea acestora, se întorceau în satele lor pe cari în cea mai mare parte le aflau arse, şi vetrele şi gospodăriile nimicite. Un vaet se ridică de pe întinsul regiunilor pustiite, mulţi cereau milă şi ajutor şi înaintau rugări să fie compensaţi din casa ţării pentru pagubele suferite. Pentru ca să se constate mărimea dezastrului şi să se întindă nenorocitei poporaţii ajutor, guvernorul contele Sigismund Kornis într’o scrisoare datată din 4 Septemvrie 1717 porunceşte tuturor autorităţile civile, şi astfel şi magistratului oraşului Bistriţa ca imediat să compună tablouri detailate despre pierderile, pagubele şi stricăciunile cauzate de Tătari. Apoi adaugă că fugarii să fie somaţi să întoarcă acasă; şi sfârşeşte cu avertismentul că servindu-le cazul acest trist de învăţătură, altădată să se îngrijească cu toţii mai mult şi mai bine de siguranţă. La porunca aceasta magistratul bistriţan în 8 Martie 1718 înaintă guvernului transilvan un tablou amănunţit despre toate pierderile suferite de oraş, de districtul săsesc şi de cel românesc prin invaziunea Tătarilor. Remarcabilul şi instructivul tablou este confirmat şi semnat de senatorii Ioan Schnell şi Francisc Schobel şi poartă următorul titlu: Extractus continens ea omnia, quae post irruptionem Tartarorum, ab 19 usque ad 25 Augusti, civitas regia liberaque Bistriciensis, una cum duobus districtibus, igni ferroque hostili perpessa fuit. Anno MDCCXVII. 40 Partea privitoare la comunele româneşti din Valea Rodnei conţine următoarele date: Depertinentia valahica Moiendina] 4 Homines T « I si * 1 00 © oo ■g 3 8 ?f Noraina f oo ti '53 ! © i © £ • II ii a s1 pagorum © li ’S ! w 1 £ <5 Trititi 1 <5 II * * g o H g o Alvearia | cub. b. Ilva 1 1 35 4 3 20 42 72 4 256 1 43 94 33 102 Lesa 11 4 18 20 30 840 4 125 26 39 53 30 100 Rodna 2 2 103 23 38 17 88 131 40 170 458 248 782 72 106 616 744 Major 2 6 110 8 103 111 125 215 1881 179 228 116 272 248 242 851 Szent 1 3 60 6 37 37 102 120 122 266 519 757 350 16 183 326 Georg 44 1 13 1 8 1 19 296 73 26 333 19 34 130 FOldre 48 8 30 8 Varajra 2 1 25 N. Rebra 1 5 96 1 1 2 5 37 140 738 364 624 4 174 100 KRebra 1 56 6 15 15 27 26 165 181 1185 683 779 69 209 213 Naszod 1 1 14 20 59 57 58 1 50 7 Szalva 2 9 21 30 4 Hordo 14 19 50 25 10 20 Telts 10 15 112 Mitite 60 60 40 25 36 200 30 Maccod 20 50 40 12 36 50 200 40 Zagra 40 50 30 8 100 110 125 40 12 Pojen 1 1 10 10 20 Gauren 1 13 16 Bikis 20 28 22 19 Rnnk 2 16 23 12 33 13 36 Supplai Summa 8 17 516 49 216 224 535 786 2761 840 2021 3239 3384 3993 223 1782 260 9 Praeterea campanae numero XIX. magnitudine şt pondere inaquales penitus igni consumatae. Rezumatul tabloului în româneşte: il i i Y 1 Biserici 1 Mori | Case arse | omorâţi 2 Vaci I Porci | Stupi I în¬ arse | 3 că prinşi g. o * '3 • w4 • •H 2 c Pagubele a O O O «C şi pierderile « Gălete de 1 « i In 21 comune 'g « -2 © a f. româneşti 1 S igs a o a someşene ° <£ ° -s o 5 Suma 8 17 516 49 216 224 535 786 2761 840 2021 1239 3364 3393 223 1782 260 9 41 Afară de aceasta s’au nimicit cu totul 19 clopote de diferită mărime şi greutate. Notă: Numărul clopotelor se referă la ambele districte: cel românesc şi cel săsesc. * * * E de notat că chiar şi conform tabloului înaintat de magistratul Bistriţii guvernului, pagubele pricinuite de Tătari Românilor someşeni sunt cu mult mai mari decât cele ce au suferit Saşii. Totuş într’un act ulterior îndreptat contra locuitorilor districtului românesc rodnean aflu din partea săsească învinuirea, că Românii ar fi asmuţat pe Tătari împotriva Saşilor, ba chiar i-ar fi şi condus în pădurile ledenilor, ca să le jăfuiască avutul şi odoarele ascunse aci. Este adevărat că în timpuri turburi se află totdeauna oameni păcătoşi şi netrebnici, cari folosesc prilejul spre-a comite fărădelegi; de altă parte însă e incontestabil că mulţi răuvoitori, când şi unde numai au putut, pe Români i-au învinuit cu nedreptul atribuindu-le în mod perfid fapte, pe cari nu le-au comis. Ca pildă învederată poate servi şi următorul proces, de care am dat între documentele arhivei bistriţene: în 1718 Samuil Bedeus, judele primar al oraşului Bistriţa, a ţinut în prezenţa multor martori citaţi un lung interogator cu locuitorii Petru a lui Ioan şi Toma a lui Petru din Suplaiu, învinuiţi că cu prilejul invaziei Tătarilor, în August 1717, s’ar fi purtat neomenos faţă cu fugarii de prin judeţele învecinate, cari căutau scăpare în regiunea Ţibleşului. Se afirma, că au speriat pe refugiaţi călărind spre ei cu strigăte sălbatice, precum obicinueau să facă Tătarii, şi pe unii i-ar fi jăfuit. Neputându-se constata atunci nimic, procesul s’a continuat în 13 Septemvrie 1720, când numiţii doi săteni din Suplaiu erau direct acuzaţi, că ei în 1717 au prins în Mocod pe Ştefan Lengyel din Bedean şi legat l-au dus la Bistriţa. în procesul verbal judecătoresc, luat de senatorii Francisc Schobel şi Valentin Altstâdter cu inculpaţii, după ascultarea a 14 martori, se constată, că pe Lengyel l-a prins în Mocod inspectorul »vidicului valah* Ioan Schnell şi l-a trimis în puşcărie la Bistriţa, deoarece încercase să treacă în Maramureş fără de paşaport în 42 regulă. Petru Ion şi Toma Petru nici- n’au fost în Mocod şi n’au avut cunoştinţă despre prinderea lui Lengyel. In 16 Septemvrie 1720 tot numiţii doi senatori continuă Investigarea cu alţi 5 martori, după care în sfârşit se constată următoarele: Când fugarii din Bedean în frunte cu Lengyel treceau pe lângă muntele Ţibleş, deodată văzură că numiţii doi Suplăieni vin spre dânşii călări în fugă mare. Speriindu-se şi închipuindu-şi că aceia strigă tătăreşte, Lengyel cu oamenii săi îi opri, îi trase de pe cai, îi legă şi-i bătu. Sosind acolo din întâmplare primarul din Suplaiu, la intervenţia sa, Lengyel îi liberă pe prizonieri, dar le luă o iapă şi un mânz, cu toate că suplăienii îi spuseră că ei voiesc să stea înaintea legii. Lengyel călări apoi îndărăt la soţia sa, care încă era între fugari. Depărtându-se primarul, Lengyel iarăş întoarse la cei doi săteni din Suplaiu, din nou îi legă, îi bătu şi le mai luă şi banii şi alte obiecte pe cari le aveau la sine. La întoarcere spre Bedean apoi, după ce Tătarii se depărtaseră din ţinut, Lengyel fu prins în Mocod de către inspectorul'săsesc şi fu transportat la Bistriţa. N’am putut afla sentinţa adusă în chestie, dar presupun că, după cum se făcea pe atund dreptate, singur nemeşul maghiar a scăpat teafăr, iar Românii au rămas »hoţii de păgubaşi*. în urma invaziei tătăreşti s’au iscat o mulţime de certe şi procese, chestii de drept, redamări ş.a. a căror expunere ar lua o întindere prea mare. Voiu aminti însă ad unele chestii mai ales privitoare la oameni robiţi de Tătari. în 10 Februarie 1720 adresează guvernorul Sigismund Kornis magistratului bistriţan o scrisoare, al cărei conţinut pe scurt este următorul: Contele Virmond, ambasadorul austriac la înalta Poartă, vrea. să ştie cari dintre locuitorii ardeleni prinşi de Tătari în 1717 mai sunt încă în robie, spre a putea mijloci liberarea lor. Acu,după ce a mai contenit duma, şi se poate comunica cu satele, magistratul să compună un conspect despre toţi oamenii prinşi, duşi şi aflători încă în robie, cu toate datele necesare şi cu indicaţia: câţi bani ar sta gata pentru liberarea lor. în 6 şi 30 Maiu 1729 scrie prindpele moldovean Grigore Ghica colonelului comandant din Bistriţa, că după ce un păcurar din Moldova răscumpărase dela Tătari cu 300 galbeni pe 43 »Ba8ilium Popam* din Vidic, şi popa acu depuse banii în nu colonelului, Vornicul din Câmpulung va trimite pe un om să ia în primire banii păcurarului care e absent din ţară. Tot atunci vor fi liberaţi şi boii Armeanului din Ardeal, cari au fost reţinuţi ca gtg; şi astfel chestia va fi aplanată. Merită să se facă menţiune şi despre păţania femeii Datina Balotă din Maieru, care în timpul invaziei din 1717, în etate de 8 ani a fost răpită de Tătari şi vândută unui Turc, în haremul căruia a robit până în 1758. După multe suferinţe, întoarsă acasă, într’o scrisoare d. d. 5 Iulie 1758 adresată magistratului din Bistriţa îşi istoriceşte viaţa şi mizeriile ce a avut să îndure şi, fiind acum neputincioasă, roagă să i-se dea un certificat ca să poată aduna milă. Tot aci aflu cu cale să fac amintire despre un caz cam misterios, neaflându-i nici antecedentele, nici sfârşitul. Din materia descoperită îşi poate face însă omul idee despre stările turburi şi dezordonate din acele timpuri. Este vorba adică despre un mare hoinar al cărui nume, fals şi rău însemnat în actele judecătoreşti scrise în nemţeşte, l-am identificat ca fiind Ştefan Hrişcău. Cine ştie din ce pricină şi în urma cărui fapt comis de acest om magistratul bistriţan ia la interogatoriu, în 21 Iunie 1729, pe trei Români someşeni cari, cum se vede, ştiau câte ceva din trecutul aventurios al lui Hrişcău. Din spusele lor, ies la iveală şi unele lucruri de interes. Primul dintre cei interogaţi, Constantin Croitor din Rodna, spune următoarele : încă înainte de invazia tătărească Hrişcău a stat în gazdă la el timp de două luni, servind ca husar sub căpitanul Dumitru. Nu l-a văzut însă decât numai vr’o două săptămâni pe-acasă. Cu permisia căpitanului a plecat într’un rând cu mai mulţi soţi în Moldova, şi a adus din Câmpulung mai mulţi cai şi o turmă de oi. Căpitanul a restituit oile proprietarilor, însă caii i-a reţinut, despre ceeace va şti mai bine raporta Nistor Braniţă din Rodna, care atunci era plăieş. Ce s’a ales mai apoi cu Hrişcău, nu ştie. Al doilea, Petru Neamţ din Feldru spune: L-a cunoscut pe Hrişcău care şi înainte şi după revoluţia curută a fost husar, şi ca atare a umblat adesea prin Moldova faptuind furtişaguri. De multe ori a auzit cum 44 husarii îl înjurau pe Hrişcău zicând că el poartă vina pentru invazia tătărească. Domnul Moldovei adică intenţionase să invadeze Ardealul pe la Braşov, însă şi-a schimbat planul şi a intrat prin trecătorile rodnene, pentru ca să răsbune pagubele mari şi jafurile comise de Hrişcău şi soţii săi. încotro a plecat el după invazia Tătarilor şi ce fărădelegi a mai făptuit, nu ştie. Al treilea, Vasile Andrieş din Sângeorz, descopere că Hrişcău de naştere e din Sângeorz, şi a servit la Curuţi. A stat în închisoare la Bistriţa, de unde l-a scos tatăl său, bătrânul Andrieş, şi pentru asta ca recompensă a căpătat dela tatăl lui Hrişcău câteva pământuri, pe cari el fiul le posedă şi azi. Dupăce a scăpat din puşcărie, Hrişcău a dispărut din acest ţinut. Amănunte despre el şi viaţa lui va şti spune mai bine Nicolae al Luchii, din Sângeorz. Frica şi groaza de Tătari înt’atât a cuprins pe sărmanii locuitori pacinici, încât ei ziua-noaptea nu mai aveau linişte şi tot la fugă gândeau. Năvala păgânilor în 1717 a fost împreunată cu atâtea jafuri şi cruzimi, încât lung timp ea a rămas neştearsă în sufletul celor ce au avut de suferit. Guvernul de repetate - ori a trebuit să ia măsuri aspre şi să dea porunci autorităţilor provinciale pentru liniştea poporaţiei. Astfel în 4 martie 1732 prezidentul guvernului episcopul catolic baron Gregoriu Sorger scrie magistratului bistriţan, că atât el cât şi comandantul-general al trupelor din Ardeal nu pot înţelege, cum de în sate nici acum nu încetează frica de tătari. Au primit informaţii că în unele locuri oamenii iarăş se gată de fugă, cu toate că s’au luat măsuri militare pentru absoluta siguranţă a poporaţiunei. Să se comunice satelor faptul acesta, ca ţăranii să se mulcomească şi să înceapă cu lucrul de primăvară. Nu cumva sub pretextul fricei de Tătari să emigreze cineva sau să-şi schimbe locuinţa în dauna serviciului preaînalt, a obştei şi a proprietarilor de pământ. La caz de pericol generalul- comandant imediat va informa pe guvern care îşi va împlini datoria. Porunci similare trimite între altele şi în 1734 guvernorul contele Francisc P. Wallis, apoi în 1747 cancelarul baron George Pongracz şi guvernorul contele Ioan Haller. Fapt este că şi după ultima invazie din 1717 Ardealul în repeţite rânduri a fost ameninţat de Tătari, cari încălcau 45 nenorocitele principate române. Deci nu va fi fără interes să expun aci unele date şi măsuri privitoare la pregătirile de apărare ce se făceau în ţinutul nostru, cu care prilej Saşii, asemenea ameninţaţi, atingeau coarde mai domoale şi mai prieteneşti faţă cu Valahii dealtădată despreţuiţi. în Octomvrie 1758 se semnalează din Reghin, Sibiu şi din scaunele secuieşti, că Tătarii în număr de 14-16.000 ard şi jăfuesc în Moldova dealungul râului Bistriţii. Tot cam aşa scrie şi subprefectul Mihail Balea din Ieudul Maramureşului. Magistratul Bistriţii îndată ia contact cu judeţele învecinate şi dispune 700 plăieşi în pasul Rodnei, iar inspecţia o încredinţează unui fost ofiţer în regimentul Springer, cu numele Gotzi şi ofiţerului pensionar George Feier din Maieru. Se ordonă că din fiecare sat tot al 10-lea bărbat să stea la pază în munţi, luându-şi cu sine mâncare pentru 8 zile, când apoi să se înschimbe. Saşii să- şi ţină în stare bună puştile, pe cari Românilor le este interzis să le poarteQ), apoi cu toţii să pregătească pari, coase, furci de apărare, în Năsăud, Salva, Hordou, Telciu, Maieru, Sângeorz şi Rodna permanent să stea gata câte un cal înşeuat ca să poată duce călăreţul ştirile urgente. Plăieşii Solcan şi Bădianul din Rodna se trimit ca spioni în Moldova. Deoarece unii dintre Someşeni , la îndemnul lui Popiţan din Vărarea, nu voiesc să stea la pază afară de teritoriul ardelean, pe munţii Pănasuri şi Dieci, precum şi la pasul Bârgăului, magistratul somează pe comisarii saşi din depertinenţă (Valea Rodnei) să trateze cu bunăvoinţă şi politeţe pe Valahi, şi să-le reamintească, că ei înşişi promiseseră să aducă material pentru reparaţia zidurilor cetăţii. în Noemvrie 1758 soseşte ştire dela guvern şi dela comandantul militar baron Hentz din Sibiu, că fiind mare frig pe munţi, deocamdată nu e de temut de Tătari, şi paznicii români din Valea Rodnei să se retragă la Rodna, iar cei streini, la Maieru şi Sângeorz. în August şi septemvrie 176ţ2 ,din nou sosesc ştiri din toate părţile că Tătarii sunt pe cale să invadeze Ardealul. Subprefectul maramureşan Balea scrie cu mare zor, că conform ştirilor primite din diferite părţi, dar mai ales dela generalul polon Driedovsky, 46 Tătarii în număr de 80.000 au trecut Prutul şi se îndreaptă spre graniţele Ardealului. Magistratul bistriţan imediat trimite ştiri alarmante în judeţele vecine şi iarăş se iau toate măsurile de apărare în păsuri şi în vidic. Căpitanul Otterburg ia comanda în districtul valah şi dispune să viziteze doi ofiţeri plaiurile pe munţii Pănasuri şi Dieci. Oraşul îşi întăreşte parapetele, îşi repară apaductul. Sosesc din Dej 100 paznici pentru pasul Rodnei. Dumitru Scuturici din Telciu raportează că în Maramureş s’a publicat să nu care nimeni acasă cerealele din câmp, să ascundă oamenii tot ce posed mai de valoare şi să stea sub arme. Mare panică şi consternare pricinueşte între Saşi vestea că popa Laţcău (Lascu) din Vidic s’ar fi exprimat că »dacă vrem noi Românii, atunci vor veni Tătarii*. Popa e tras la răspundere. La sfârşitul lui Septemvrie 1762 vin însă iarăş, ştiri liniştitoare. Guvernul ordonă să li-se publice satelor să fie pe pace căci multe dintre faime sunt numai opera şi născocirea unor oameni cari voiesc să pescuiască în turbure. Mihail Balea anunţă din Sighet că la porunca Sultanului turcesc, si ameninţaţi de armele Moldovenilor, Tătarii au început să se retragă, iar spionul Ioel aduce ştirea interesantă că au fost alungaţi din Moldova ofiţerii prusieni, cari recrutau oameni şi adunau cai pentru ca să sprijinească invazia în Ardeal. Din »Anuarul Institutului de istorie naţională*, Cluj 1924. BCl" Cluj / Ccnt'-al I’nivc'SÎty Llbrary C1 lij 47 3. Români la Gimnaziul Latino-Catolic din Bistriţa 1729-1779 în tabloul ce urmează mai la vale sunt publicate numele tuturor şcolarilor români cari între anii 1729-1779 au cercetat gimnaziul latino-catolic din Bistriţa. Acel gimnaziu nu mai există astăzi, au rămas însă matriculele şcolarilor săi, începând din anul 1729. Conspectul acestora a fost copiat din matriculele originale, extrase fiind numai numele şcolarilor români, şi nu şi ale celor de alte naţiuni. în fruntea matriculelor originale, cari, cum se vede din conspectul de mai jos, pentru noi Românii sunt de mare interes şi însemnătate, stă următoarea inscripţie: »Liber Studiosorum Scholas Pitiş Bistriciensens Ab Anno 1729 frequentantium Sed primo Anno - 1744 quemadmodum exquiri poterant inscriptorum Die 10 Novembris Praefecto Scholarum pro haec Anno P. Emerico a. So. Ir. Bapt«. Iar în fruntea matriculelor din 1773, în care an a învăţat la şcoalele din Bistriţa istoricul George Şincai, stă inscripţia: »Anno 1773 Sub Praefecto R. Patre Stephano Tusleitner a So Emerico Sequens Iuventus Ad Scholas nostras confluxit Bistricienses:« în conspectul şcolarilor, la rubrica »Clasa« se poate vedea, că diferitele clase nu sunt indicate cu numeri, cum se face astăzi, ci cu nume, şi şi acele prescurtate. După ce între cetitorii de azi vor fi desigur mulţi cari nu ştiu ce înseamnă acele nume, trebue să menţionăm, că în secolii trecuţi era datină să numească pe şcolarii diferitelor clase cu numele studiului principal, ce ei învăţau în respectiva dasă. aşa d. e. pe şcolarii clasei I, în care aceştia învăţau a ceti, îi numiau »Legentes«; pe cei din d. IV, unde învăţau sintaxa, »Syntaxistae«, etc. E drept că nu la toate gimnaziile era acelaşi numărul daselor, şi aşa numirile încă difereau; apoi e'de observat şi faptul că în cursul timpurilor peste tot organismul gimnaziilor a suferit multe schimbări. 48 La gimnaziul catolic din Bistriţa încă s’au botezat clasele cu numirile uzitate pe atunci, numai cât acele numiri în cursul anilor s’au mai şi schimbat, şi mai ales la clasele inferioare • cari corespund şcoalelor elementare (primare) de azi, - s’au şi înmulţit, aşa că în câte o clasă erau diferite grupuri sau secţiuni. Spre orientare voiu enumera aci toate numirile pe clase, cari au existat dela 1729-1779, şi încă în şirul, în care se află însemnaţi şcolarii în conspect, începând cu clasa aşa numiţilor »Rhetores«. care corespunde astăzi clasei VI gimnasiale: Rhetores, Poetae, Syntaxistae (Arithmetistae), Grammatistae, Principistae (Majores, Minores, Parvi, Parvistae), Conjugistae, Comparatistae, Declinistae şi Legentes (Minimistae). Anul Naţiunea şi şcolar Numele şcolarului Clasa caracterul Locul naşterii 1729 Iacobus Atitiani Princ. Ignobiliş Burgoiensis 1730 Petrus Tohati « Libertinus Tohatiensis 1731 Michael Simonii « Nobilis Burgoiensis « Petrus Tohati Mej. « Tohatiensis « Stephanus Răcz Min. « Kozârvăriensis « Samuel Suira « Ignobilis Burgoiensis « Ladislaus Mezei « « « « Ioannes Balizu « « Haronoquensis « Thomas Vinnya « « Burgoiensis 1732 Michael Simoniy Synt. Nobilis « « Petrus Tohati Princ. Ignobilis Tohatiensis « Stephanus Vaida Mai- Nobilis Kaczkiensis « Ladislaus Mezei Min. Ignobilis Haronoquensis * Adamus Kohila « « ' Burgoiensis « Franciscus Pazenoaj « « « 1733 Petrus Tohati Gram. Nobilis Tohatiensis Stephanus Vaida Maj. «C ' Szakhiensis « Ladislau Mezei Min. Ignobilis Haronoquensis « Adamus Kobila « « Burgoiensis « Ldislaus Nemeş « « « « Daniel Marchenemi « « « 1734 Mathias Simion Poet. Nobilis « « Petrus Tohati Synt. « Tohatiensis « Stephanus Vaida Princ. « Kaczkiensis 49 1785 Stephanus Drăcos Poet. « Vanczfalviensis 1736 Stephanus Dragus Rhet. « « « Alexander Dobra Poet. Praenobilis Balasuensis 1787 Alexander Dobra Rhet. « Zalatnensis « Stephanus Draguss « Nobilis Vanczfalviensis « Stephanus Vaida Poet. « Koczkoensis « Ioannes Pap Synt. « Burgoviensis « Georgius Dobra Princ. ? Szaladieusis « Alexius Duca « 7 Szamosaivâriessis « Michael Duka « 7 , « 1787 Emanuel Rabatin Princ. Valachus Burgoensis 1738 Adalb. Michalovich Rhet. Nobilis Resekajvâriensis « Stephanus Vaida « « . Kaczkbensis « Ioannes Pap Poet. Praenobilis 7 1739 Ioannes Marsinay Arith. 7 7 « Ddmetrius Papp Gram. Nobilis Dobociensis « Petrus Pap « « 7 « Ioannes Papp Min. Valachus 7 « Theodor Dumboski « « 7 « Ladislaus Papp Coqj. 7 7 « Theodorus Papp Comp. 7 7 « Attxemius Naszodi « 7 7 « Andris Torni « 7 7 1740 Demetrius Papp Synt» Ignobilis Kapacsensis « Georgius Dobra « Nobilis Zalathiensis « Ioannes Feti « « Craioviensis « Marin» Streza « « Fogarasiensis « Iohannes Pap Princ. 7 7 « losephus Dobra Mai. Spectabilis Szolonfriensis « Athanasius Naszodi « Libertinus 7 « Ladislaus Nemeş Comp. Nobilis Mihalfalvensis « LadislausPop « 7 Radnensis « ? Pap « 7 Borgoensis « Daniel Dragos Minim. Graeucus 7 1741 Mathias Streza Synt. Siculus Fogarasiensis 1742 Athanasius Naszodi Princ. Valachus Naszdfiensi8 « Gregorius Lup Mai. / Borgoensis 1743 Athanasius Naszodi Gram. Libertinus Naszodiensis « Demetrius Râcz « Civis Tordensis « Ioannes Fiskuti « Libertinus Fiskutiensis « losephus Vaida « Nobilis Kaczkoiensis « Ladislaus Nemeş Maj. « Mihalfalvensis « Someon Budatelki « Libertinus Budatelkensis 50 « Georgiu» Pap Conj. 4C Borgoensis Philippus Vlasza 4C 4( Simontelkiensi» « Daniel Moldovai Comp. « Galadensis 4C Demetrius Sandor 41 4T Nagynaviensis 4t Ioannee Simon 4t * « Theodor Moldovai Deci. « Galadensis 1744 Moyses Dragossy Rhet. Nobili» Valachu» Tordends Nicolaua Dragossy « « 41 ' « Mhartamu Natzodi Synt. Libertinus Naszodiensis « Demetrius Racz « Civis Tordensis 1744 Ioaephus Vaida 41 Nobilis Kaczkoiensis Alexandek Vaida Princ. 9 ? ’ « Daniel Papp • 4C 9 9 1745 Demetrius Race Poet. Nobilis Valachus Tordends Demetr. Kasaenaia Princ. E. Kasa « Theod. Molduvai 4r libertinus Valachu» Galacz 41 Michael Moldovai 41 41 9 1746 Demetrius Racz Rhet. Nobilis Valachus Tordensis 4C Demetr. Cothensio Oram. • « 9 41 Ioannes Fejtr 41 Valachus Burgoviensis 1747 Marca* Fejir . Princ. < Burgov. 4( Martinus Tohati Deci. « Tohatensis 41 Adalbert. Kolosvari 4( 4C Sejokeresztur 1748 Demetrius Kassay Poet. Nobilis Valachus Kassiensis 41 Daniel Buty&n Synt. 41 Somkuta 4( MarkusFejir Princ. 4t Borgoviensis « Ioannes Hatos -« 41 Sz. Benedek « Wolfgangus Naszodi Min. Valachus Naszodiensis 41 Martinus Tohati 41 41 Mogyorosi 4t Josephus Demeter Ded. 4t Besenyd 1749 Ioannes Hătos Gram. Nobilis Valachus Sz. Benedek 41 Marca* Fejtr 41 Burgov 41 Theod. Purombâky 41 Libertinus Valachu* Porumbach ' 4t Martinus Tohâti Mei. « Mogyoros 41 Wolfjgangu* Naszodi 4t 41 Naszod 41 Josephus Demeter Comp. Militaris Valachus Besenyd 4t Wotfjgangus Olah Minim. Nobilis Valachus 41 1750 Nkolaus Preda Poet. « Nagy-Banya 41 Theod. Porumbaki Synt. Libertinus Valachus Porumbarii « Ioannes Vaida Gram. Nobilis Valachus Kaczkd « Ioannes Hdtos 4t Ignobili» Valachus 9 « WolfgangutNaszodi Princ. Libertinus Valachu» Naszod 41 ' Josephus Demeter Mei. Ignobili* Valachu* BesenyS 51 « Georgius Borbâly Min. Nobil» Valachus Szamosujvâr 1751 Georgius Kapităny Rhet. « Boncz-Nyiresensi* « Constant Nyikora Synt. « Sosmezdensis « Ioannes Hatos « Ignobilis Valachus Tordensis « Arsenius Tohăti Gram. « - Tohatensis « Wolfgangva Naszodi « libertini» Valachus - Naszodiensis 1752 Woifgangu* Natzodi Synt. « « - « Josephus Demeter Princ. Ignobilis Valachus ? « Stephanus Urssiy Min. . « ? 1763 Wolfcangw Naszodi Poet. Valachus - . Naszod 1763 Frandscus Râcz Princ. Nobilis valadius Kozârvâr « Gabriel Râcz 4* ' « ' « « Johannes Kereszturi « Ignobilis Valaduig Keiesztur 1754 Arthemius Tâhati Rhet. Nobilis Valachus Dobokiensis « Wolff. Naszoldi « ■ « Naszodiensis « Wolff. Kalyani Synt. « Kalauensis « Abrpham Kalyâni Gram. « Kolozs-Kaliauensu « Georgius Papp Princ. Libertini» Valadius Sz. Benedek « Ionas Kalyani Mai. « Sz. Martino « Petrus Vgjda Coni. Nobilis Valachus Kaczko « Anto. Vazill « Ignobilis Valachus Szâsz-Nyiresensis Ladis Hatos Deci. Nobilis Valachus' Fellakiensis « Thomas Vaida Leg. ? : ? ■ 1755 Arthemius Tohati Reth. Nobilis Valachus Mogyorosiensis « Zaharias Pap « « ■ Udv arhelyensis « Abrahamus Kajan Synt. « Koloz Sz. Mârton « Wolfgangus Kt^an « . « • « Frandscus Râcz Gram. « Kozârvâr « Georgius Pap « Subditu» Valachus Szent Benedek « Georgius Râcz « Nobilis Valadius Kozârvâr « . Alexius Vaida Princ. « Orfauensis « Ignat Kalyani. « Libertin i» Valadius S. Martino Ioannes Râcz Mai. Nobil» Valachus Kozârvâriensis « Ladislaus Boczel « libertini» Valachus Kereszthelyensis « Ladislaus Vassil « .. Subditus Valachus Szâsznyiresensis « NicalausRâcx « Ignobilis Valadius Erkediensis « Petru* Pap m, Nobil» Wxiachus Szâsznyiresensis « Ladislaus Hatos' Conj. Ignobilis Valadius Fellakieiisis « TheodonuNauodi « Nobilis Valadius Naszodiensis « Antonius Vaida m « Kftfrensis « Geogius Tohăti « Ignobili* Valachus Magia msinnvis « Theodorus Papp « Nobilis Valachus Szăsznyiresiensis « Philippus Papp __ 7 7 52 « Gabriel Papp « 7 1756 Ioannes Korpârdi Poet. Ignobilis Valachus Transilvanus « Franciscus Râcz Synt. Nobilis ValachuS Kozărvâriensis « GâbrielRâcz « « « « Ioannes Lupsai Princ. « Kletesiensis « Ioannes Râcz « W Kozârvâriensis « Ladislaus Boczel « « Kereszthelyensis « Ladislaus Vassil « Subditus Valachus Szâsznyiresensis « Michael Râcz « Libertinus Valachus Erkediensis « Petrus Papp « Nobilis Valachus Szâsznyiresiensis 1756 Petrus Vtyda Princ. Nobilis Valachus Kokaiensis « Theodorus Naszodi Mtu. Libertinus Valachus Naszoldiensis « Ladislaus Hatos « Nobilis Valachus Felekiensis « Anthonius Vajda « « Kaczkoiensis Georgius Tohâti « « Magyarosiensis « Gabriel Barta Com. « Nagy Ujlakiensis « Ioannes Papp « Libertinus Valachus Zagraiensis « Daniel Papp ■ « « « « Martinus Papp Deci. « Balasfalviensis 1757 Demetr. Boerfalvi Rhet. Ignobilis Valachus Ebesfalvensis « Franciscus Racz Poet. Nobilis Valachus Kozărvâriensis « Gabriel Râcz « « « « Geogius Râcz « « « « Ioannes Râcz Gram. « « « Ladislaus Boczel « Libertinus Valachus Szamosujvăroensis « Petrus Pap « « Szăsznyiriensis « Ioannes Lupeşti * « « Kliteliensis « Ladislaus Hora « « Szâszmiriensis « Michael Râcz « « « « Wolfgangus Simon « Nobilis Valachus Transilvanus « Ladislaus Hattos Princ. « Bilakiensiensis « Georg. Magyarossi « Libertinus Valachus Magyarosiensis «t Theodorus Naszodi « « Naszodiensis « Anthonius Vqjda . « Nobilis Valachus Kaczkoensis « Wolfgang Lupesqj « Libertinus Valachus Kliteliensis « Theodorus Pap Min. « « Szâszmiriensis « Gabriel Borsa « Nobilis Valachus N agynyulasiengis « Gabriel Vajda « « Kaczkoensis « Demetrius Galben « Libertinus Valachus Transilvanus « Martinus Pap Conj. « « « Ioannes Pap « Nobilis Valachus « « Theodorus Lupe « Libertinus Valachus N agynyulasiensis « Ioannes Hajduk Comp. Plebeus Valachus Bistriciensis 53 « Ioannes Pap « Libertinus Valachus « « Ioannes Pastor « Plebeus Valachus « « Theodorus Hajduk « < « « Simeon Pap « Libertinus Valachus « « Ioannes Nemeş « « Transilvanus 1758 Franciscus Râcz Rhet. Nobilis Valachus Kozaevariensis « Gabriel Râcz' « « « « Georgius Râcz « « « « Ioannes Râcz Synt. « « « Ioannes Lupsai « Libertinus Valachus Kâsahensis 1758 Ladisiau Boczel Synt. Nobilis Valachus Tordensis « Simion Puskas « « Sancto-Georgiensis « Cyrillus Tohâti Gram. Libertinus Valachus Magyarosiensis « Ladislaus Hâtos « « Bilakiensis « Ladislaus Hosu « Subditus Valachus Szolnokiensis « Wolfgang. Lupsai « Libertinus Valachus Keteliensis « Gabriel Vejda Princ. Nobilis graed ritus Kaczkoiensis « Gabriel Borsa « « N agynyulasiensis « Mathaeus Grâd « « Szacsalensis « Ioannes Grama Mai. « Nagynyulasiensis « Theodorus Lupe « Subditus graeci ritus « « Ioannes Hajduk Min. Libertinus graeci ritus Bilak « Ioannes Pastor Comp. « Bistriciensis « Theodorus Hţjduk « « Bilak « Matheus Flore Leg. 7 1759 Petrus Ioodi Rhet. Nobilis Valachus Maramaron*out Agricoaia « Georgius Tohati Synt. Libertinus Valachus Magyarosi « Ioannes Râcz , « Nobilis Valachus Kozarvar « Ladislaus Hatos « « Fellak « Ladislaus Hora « Ignobilis Valachus Szasznyires « Ladislaus Bocel « Nobilis Valachus Szeretfalva « Wolfgang. Lupsai « Libertinus Valachus Kâsely « Georgius Râcz Gram. Nobilis Valachus Balasfalvensis « Gabriel Vajda 4t « Kaczkoensis « Gabriel Borsa li 11 « r « Nagynyulasi « Matheus Grâd « « ex. Marmatia Szaczkal « Ioannes Gramma Princ. « Nagynyulasi « Theodorus Lupe « Subditus Valachus « « Ioannes Hajduk Min. Libertinus Vaîcchus Bilak « Ioannes Pastor « « Bistriciensis « Ladisl. Horhondar « « Ceai. Dob. ea. St Geocgio « ' Nicolaus Râdi « Nobilis Valachus Fogarasiensis « Simion Papp « Libertinus Valachus Szt. Martino 54 « Theodorus Hajduk Min. 4t Biiak 1760 Ladislaus Hora Poet. Ignobilis Valachus Szaszmiriensis « Ladislaus Boczel « Nobilis Valachus Szeretfalva « Wolfgang. Lupsai Ubertinus Valachus Kâsely « Gabriel Borsa Synt. Nobilis Valachus Nagynyulas « Gabriel Vpjda « 41 - Kaczko « Georgius Râcz « Libertinus Valachus Balasfalva « Georgius Tohâti « 4« Mogyoros « Steph. Szaploncsai Gram. Nobilis Valachus Maramaros. Konyha « Ioannes Zagrai Mej. Ignobilis Valachus Zagraiensis 1760 Ioannes Pastor Mgj. libertinus Valachus Bistriciensis « Ioannes Bistriczai • « Ignobilis Valachus « 4t Nicetas Papp « Nobilis Valachus Marm. Iod. « Ioannes Hajduk Min. Ignobilis Valachus Bistriciensis « Ladisl. Horhondar « 41 Szt. Georgio « Nicolaus Sorban 4t Nobilis Valachus Fogarasiensis « Georgius Molnâr Copj. Ignobilis Valachus Uzonyiensis Demetrius Ursully " « . « . Kapjaniensis « ' Simion Papp « Libertinus Valachus Szt. Martino « Theodorus Hajduk « Ignobilis Valachus Bistriciensis « Demetrius Papp Leg. ? « Ioannes Horhondar « 7 7 1761 Wolfgangus Lupsai Rhet. Nobilis Valachus Keseliensis « Georgius Tohati Poet. « , Magyaros « Georgius Râcz - . « Ignobilis Valachus Balasfalviensis « . Ladislaus Papp « Liber Valachus Marm. Rosaliensis « Matheus Grăd . « 4( - Marm. Szacsaliensis « Steph. Szaplonczai Synt. Nobilis Valachus Marm. Konyhensis ' « Ioannes Zagrai Princ. Ignobilis Valachus Zagrai « Nicetas Ballya - Nobilis Valachus Marm. Iood « Nicetas Papp “ « 41 41 « Georgius Molnar Mpj. Ignobilis Valachus Uzon «t - Wolfgangus Kassay .« Nobilis Valachus Kassai Procopius Vlad - Copj. 4t Marm. Szelesţjensis « Ioannes But Comp. Ignobilis Valachus Rodnensis Ioannes Molnar [ « 41 ' Uzon « Ladisl.; Horhondar 41 4t Bistriciensis « Georgius Tohâti Dec. Nobilis Valachus Tohat « Ioannes Tohâti 41 4t 4t « SimeonPap 41 Ignobilis Valachus Bistriciensis « Paulus Tohati • - Leg. Nobilis Valachus Tohat 1762 Georgius Tohati Rhet. 4| • Magyaros . . « Georgius Râcz 4t . Ubertinus Valachus Hunyad Balăsfalvensis 55 « Matheus Grad « Nobilis Valachus Marm. Szâcsâl « Steph. Szaplonczai Synt. Marm. Konyhensis « Ioannes Zagrai « Libertinus Valachus Zagrensis « Georgius Molnăr Princ. « Sepsi-Uzoniensis « Ioannes Papp « • « Somkerăk « Procopius Vlâd « Nobilis Valachus Marm. Szelesze « Ioannes Bud Mai. « • Magyar Laposiensis « Ioannes Molnăr . « Libertinus Valachus Uzoniensis « Nicolaus Sorbany « Nobilis graecus Fogarasiensis « Wolfgangus Kassai «t • Nobilis Valachus Kassaiensis 1762 Alexander Papp Conj. Nobilis Valachus Budatelek « Georgius Tohăti « - « Tohatiensis « Ioannes Tohati « « ' «• « Georgius Papp « Libertinus Valachus Bilakiensis « Nicolaus Papp « « «' « Paullus Tohati Deci. Nobilis Valchus Tohatiensis « Ioannes Zinvele « Libertinus Valachus Zagriensis « Georgius Tohati Rhet. Nobilis Valachus Mogyorosiensis « Ioannes Papp Gram. Libertinus Valachus Somkerăk 1763 Nicolaus Sorbăny « « Fogarasiensis « Michael Timandi Princ. « Zsukensis « Procopius Vlâd « « Marm. Szelistye « Wolfgangus Kassai « Nobilis Valachus Kassaiensis « Georgius Papp Maj. Libertinus Valachus Bilakiensis . « Ioannes Bud « « Magyar Lâpos «t Demetrius Urszuly « Ignobilis Valachus Albafâjensis « Alexander Papp Copj. Libertinus Valachus Budatelek « Ioannes Tohăti « ' Nobilis Valachus Tohatiensis « Josephus Gorzâ « « Marm. Iodensis « Ioannes Zinvele Comp. Libertinus Valachus Szalvensis « Alexander Ujdeăk Ded. « Fiskutiensis « Georgius Tohăti « Nobilis Valachus Tohâtiensis « Georgius Papp « Libertinus Valachus Naszodiensis « Ioannes Hangoss « Valachus Libertinus Fogaras « Ioannes Papp « « Fiizkutiensis « Ladislaus Papp V T« r « Dob. Gobrensis « « Ezergombos « Ignobilis Valachus Szarmasiensis « Nicholaus Papp « Valachus Libertinus Gobrensis 1764 Ioannes Petrovai Poet. Valachus Nobilis Marm. Petrova « Wolfg. Kalyăni « Valachus Libertinus Kalyăn « Nicolaus Sorbăn Synt. « Fogarasiensis « Michael Timandi Gram. Valachus Nobilis Zsukensis « Wolfg. Kassai « « Kassaiensis 56 « Gregorius Papp Princ. Libertin us Valachus Bilakiensis « Ioannes Bud . « « M. Lâpos « Alexander Papp Mai, « Budatelke « Andrei Moldovan « « Desskuensis « Iosephus Gorzo « Nobili» Valachus Marm. Iodensia « Alexander Papp Coqj. Ubertinus Valachus Fiskutiensis « Nicolaus Papp Comp. « Dob. Gobrensis * 1 : Ladislaus Papp « « Gobrensis « Laurentiua Koman Deci. « Largensis « Mattheus Koman « « Olâh Lâpos 1764 Petru» Kurtan Ded. Ignobili» Valachus Dob. Borsensis 1765 Wolfgang. Kalyany Rhet. Nobilis Valachus Kalyan « Thimandi Synt. « Al. Zsuk « Wolfg. Kassay « « Kassai « Ioannes Budai Gram. « Rhothnensis « Georgius Papp « Valachus Popponis filius Bilach « Iosephus Gorzd Princ. Ignobilis Valachus Marmaros « Alexander Papp « « Budatelkensis « Andrey Moldovân « Nobilis Valachus Deesensis « Alexander Papp Parv. Ignobilis Valachus Fiizkutiensis « Nicolaus Papp Copj. « Kappori « Ladislaus Papp « « « « '• Laurentius Koman « « 7 « Ioannes Râcz Comp. Nobilis Valachus Mateiensis « Ladislaus Papp Leg. Valachus Popponis filius Keszoensis 1766 Wolfgangus Kaliani Rhet. Valachus Nobilis Kalian « Wolfgangus Kassai Poet. « Kaasai « David Kalliani Synt. « Mezo-Szt.-Mărton « Gregorius Papp « Valachus Ubertinus Bilak « Ioannes Budai « Valachus Nobilis Rodnensis « Michael Tomandi « « Al.Suk « Andreas Moldovan Gram. Valachus Ubertinus Budatelek « Alexander Pap ' Princ. « Fizkutiensis « Nicolaus Pap « « Kapjon « Ioannes Râcz Maj. Valachus Nobilis Mateiensis « LadislausPap 1 \ « Valachus Ubertinus Dob. Kappaiensis « Alexander Râcz Ded. Valachus Nobilis Kozârvâr 1767 David Kaliani Poet. « Mezo-Szt.-Marton « Gregor Papp « « Bilakiensis « Michael Timandi « « Al. Suk « Ioannes Budaj Synt. « Rodnenesis « Ioannes Racz Princ. « Mateiensis « Simion Lupsai Ded. Valachus Ignobilis 7 57 1768 David Kaliani Rbet. Nobilis Valachus Szt.-Marton « Georgius Papp « Libertinu* Valachus Bilakiensis « Iosephua Papp « « Oriensis « Ioannea Budaj Poet. Nobilis Valachus Bistriciensis « Alexandr Papp Synt. Liber Valachus Budatelkensis « Alexander Fiszkuti Gram. Nobilis valachus Fisekutiensis «1 Ioannea Râcz « Ignobilis Valachus Matheiensis « Alexander Râcz Parv. Nobilis Valachus Kozârvâriensis « Alexander Papp Comp. Ignobilis Valachus Bikisensis « Ioanne» Papp « « « 1768 Bazilius Gtyza Comp. Ignobilis Valachus Bikisiensis NicolausPapp. « Militaris Valachus Naszodiensis « Petrus Balto « Ignobilis Valachus Telcsiensis « Petrus Udvari « Nobilis Valachus Kecsiensis 1769 Atban. Moldovan Rhet. Ubertinus Valachus Szelistiensis « Gregorius Papp « « Bilakjensis « Ioannes Budaj « Nobilis Valachus Bistriciensis « Ioanne8 Râcz Synt. « Kaczkoviensis « Petrus Râcz Gram. « « « Alexander Râcz Princ. « Kozârvâr « Alexander Papp Maj. Ignobilis Valachus Bikiensis « Ioannes Papp « « « « Basilius Geyza Min. Libertinus Valachus « « Petrus Bertayn « Ignobilis Valachus Ujfalusiensis « Theodorus Brassai « « Saboniensis « Ioannes Papp Conj. < Ujfalusiensis « Ioannes Lupe Comp. « Galâcz « Iosephus Kozma « Nobilis Valachus Buzaiensis « Petrus Udvari « ^ Ignobilis Valachus Kâtelly « Pintya Popitzan Deci. « . Vararea « Theodor. Nemeş « « Al. Budak 1770 Ioannes Racz Synt. Nobilis Valachus Saj6-Keresztur « Cyrus Papp Gram. Ignobilis Valachus Bilakiensis « Ioannes Brintsek « « ? « Alexander Papp Princ. « Bikis « Ioannes Papp « « « « Ioannes Mâthe « « ? « Basilius Geyza Maj. « Bikis « Ioannes Lupe « Nobilis Valachus Galacz « Ioannes Kozma « « Buza « Theodorus Nemeş « Ignobilis Valachus Al. Budak. « Ioannes Papp Comp. « Budatelkensis Ioannes Zâgrân Deci. Galacz 58 « Athanasius Papp « « Bistriciensis «' Pintya Popiczan « - « Vararea 1771 Gabriel Simony Rhet. Nobilis Valachus 3olos. St Georgiensu Ioannes Râcz Poet. « Sej6-Keresztur « Cyrus Papp Synt. Ignobilis Valachus Dob. Ujfaluensis « Petrus Râcz « Nobilis Valachus Kozârvâr « Ioannes Papp ■ Gram. Militaris Valachus Bikisiensis « Ioannes Mathe « Ignobilis Valachus 7 « Georgius Prodâny « « Fiize8 « Alexander Papp « Militaris Valachus Bikisiensis 1771 Âlexander Râcz princ. Nobilis Valachus .Kozârvâr « Ioan Kozma « Ubertinus Valachus Buza « Ioan. Papp Cory. Ignobilis Valachus Nagy-Falu « Ioan. Papp « « Sto. Andreo « ' Ioan Begrâny « « Bilakiensis « Paulus Tohâti « « Mogyorosiensis « ' Athanas. Papp « Ubertinus Valachus Bistriciensis 1772 Alexander Papp Synt. Ignobilis Valachus Bikisiensis Ioannes Matâ « Nobilis Valachus Oimânyes « Georgius Kupsa Gram. « "Nicola « _ Ioannes Kozma Mtţj. Ubertinus Valachus Buza « Ioannes Papp « Milit LuniUoeut Valadni* Nagy-Falu « Ioannes Zegran Gram. InqniIHnus Valachus Bilag « Paulus Tohati « Ignobilis Valachus Tohât « Athanasius Papp Cory. Inquillinus Valachus Bistricz 1773 Elias Bratan Rhet. Nobilis Valachus unitus Kovass « Constantinus Budai « « Nagy-Sonkoly « Georgius Sinkai « « Merzo-Samon - Ioannes Medan « . « Mogora « Petrus Râcz « « Kozarvariensis , « Simeon Butyân « « Nagy-Sonkoly « Stephanus Getzi « Nobilis Valachus unitus Gothard « Ioannes Mâtâ . Poet. Nobilis Valachus Grmânyes « Franciscus Katona Synt. Ignobilis Valachus Felso-Bânya « Georgius Kupsa « Nobilis Valachus Nyikola « Tnannes Kozma Gram. Ignobilis Valachus Buza « Ioannes Zegran Ignobilii Valachus Bilak schismatic « Iosephus Pap Muj. Parv. Ignobilis Valachus Ujlak « Paulus Tohâti « « Mogyoro8 « Ioannes Pap Cory. «I Sz. Andras « Stephanus Veres « « ' Kajla « Ioannes Tohâti Deci. « Mogyoros 59 1774 loannes Mâthâ Rhet. Valachus unitus Ormânyes « Salamon Nagy « « Krako (Sed. Şicul.) « Gabriel Madân Synt. « Szekulqj « loannes Fogarasi « « SzentIvan « Demetrius Antal Gram. Valachus ignobili* unitus « loannes Kozma « « ' Buza « loannes Zegran « Valachus igneb. schismaticul Bilak « Athanasius Pap Princ. Valacbu* ignobili* Bistridenisis unitus « Iosephus Pap « « Ujlak « Paulus Tohăti « ' 4t Magyaros « loannes Pap Mai- Parv. Valacbui ignob. catbolieua Sz. Andrâs 1774 Iacobus Madan Maj. Parv. Valachus ignobili* 7 unitus « loannes Tohâti Conj. « Magyaros « Basilius Râtz Ded. Valachus Ignobilis Szilvas « loannes Fiszkuti « « Fiszkut « loannes Oltyân « « Distr. Bistriciensis «C loannes Râtz « « _ Szilvâs « Teodorus Buttyân « Valachus Nobilis Ientsiensis « Teod. Ormnenyesan « Valachus Ignobilis ■ Ormânyes 1775 loannes Fogarassy Poet. Valachus Nobilis Szt. Ivâny « Alexander Lâbos Synt. Valachus Ignobilis Palatka-Kolos « Demeter Nagy « Valachus Militaris Ormânyes « Georg. Prodâny Valachus Ignobilis Fiizes « Ioann. Kozma « « Buza « Ioann. Zegran « Valacbui ignobilis schiam. Bilak « Iosephus Papp Gram. Valachus Ignobilis Katona-Kolos « Paulus Tohâti « « Tohat « Athanasius Papp Princ. « Distr. Bistriciensis « loannes Papp « « Szt. Andrâs « Georgius Papp Maj. Parv. « . Olâh-Lâpos « loannes Fiszkuti Conj. « Fiszkut loannes Tohâti Coaj. Valachus Ignobilis Magyaros « loannes OUtyan « « ■ Distr. Bostriciensis « Teodorus Butyăn « « « « Thomas Moldovan 4t « « « Alexander Papp Comp. « Katona-Kolos « Simon Farkas « « Gallatz 1776 Georgius Prodâny , Rhet. « Fuzesiensis « Georgius Paska « Valachus Nobilis Kozmasiensis « loannes Kozma Poet. Valachus Ignobilis Buza « Simion Pap « Valachus Nobilis Illyâsfalvensis 60 « Theodorus Orosz 4( Valachus Ignobilis Nămethiensis « Iosephus Britsan Synt. « Alb. Balăsfalvensis « Matheus Papp St 4C Nămethiensis « Athanasius Papp Gram. « Distr. Bistriciensis « Iacobus Madăn « Valacbui Nobili» graod ritu» Bălvănyos « Ioannes Papp « Valachus Ignobilis St. Andrasiensis « Paulus Tohâti « 4( Tohătiensis « Tomas Molduvan Princ. « Distr. Bistriciensis « Ioannes Oltyan Maj. Parv. « « « Theodorus Madan St Valachus Nobilis Bâlvânyfalu (Szoln.) « Theodorus Butyan 4t Valachus Ignobilis Distr. Bistric. « Alexander Papp Conj. 41 Katona-Colos « Isaac. Constantinffy Valachus Nobilis Szamosujvăr 1776 Simon Farkas Coiy. Valachus Ignobilis Gallatziensis « Stephanus Râtz < Valachus Nobilis ? « Basilius Papp 4( Valachus Ignobilis Fekete Cottu Colos « Petrus Gyulay Deci. Valachus Nobilis Rodnenesis 1777 Georgius Prodany Rhet. Valachus Ignobilis Fttzesiănsis « Ioannes Kozma 4( 4( Buza « Simeon Papp « Valachus Nobilis Illyăsfalv. « Theodorus Orosz 41 Valachus Ignobilis Kozarvariensis « Iosephus Britsan Poet. « Alb. Balasfalviensis « Matheus Papp 4( 4< Nămethiensis « Iosephus Papp 4( « Kataniensis Colos « Gabriel Vajda Synt. Valachus Nobilis Marmatia « Iacobus Madăn M « Bălvănyvăros 4C Paullus Tohăti « Valachus Ignobilis Tohatoensis « Athanasius Pap Gram. ’ 4( Bistriciensis « Ioannes Marinca 4( « Mann. Butfalvensis « Thomas Moldovăn 4C Valachus Ignobilis Bistriciensis 41 Ioannes Oltyan . Princ. 4( Bistriciensis 4( Ioannes Tohâty 4( 4( Mogyorosiensis M Theodorus Butyăn . 4( St . Distr. Bistric. 4( Theodorus Madăn 4( Valachus Nobilis Balvan 4( Alexander Pap Mai. 41 Katona-Kolos. St Elias Vajda 1 ‘ T- < 4C Marm, Butfalvensis 4C Isaacus Constantin 4( Valachus Ignobilis Szamosujvar < Simon Farkas M Galacziensis St Basilius Pap sen. Deci. Valachus Nobilis Szt. Martoniensis 4( Basilius Pap jun. M 41 Ketsediensis « Zacharias Pap m 4( 41 K Stephanus Râtz Leg. 41 Distr. Bistric. St Georgius Veres 4( Valachus Ignobilis Bistriciensis 61 1778 Iosephus Brintsan Rhet. Valachus Nobilis Balăsfalvensis « Matheus Papp « Valachus Ignobilis Nămethiensis « Iosephus Papp « « Katonensis Alb. « Theodorus Orosz Valachus Nobilis Kozărvăriensis « Gabriel Vajda Poet. « Butfalv. Marm. « Iacobus Madâny « « Bălvăros Sol. « Paullus Tohăti « Valachus Ignobilis Tohâtiensis « Thomas Molduvan Synt. « Bistriciensis « Ioan. Oltyan « « « « Ioan Tohaty « « Mogyorosiensis « Theodorus Butyăn « « 1 Bistricia « Theodorus MadÂn « Valachus Nobilis Bălvănyos « Alexander Papp Princ. « Katonensis Kolozsensis 1778 Elias Vaida Princ. Valachus Nobilis Mar. Butfalv. « Simon Farkas « Valachus Ignobilis Galaczensis < Alexander Szabâ Msî- « Faragoiensis Kolocsieasis « Basilius Papp « Valachus Nobilis Ketsediensis Kol. « Zacharias Papp « « Ketsediensis « Andreas Papp Comp. Kiscegiensis Colos. « Basil Szentmărtony « « Szemma. Doboc. « Georgius Veres « Valachus Ignobilis Bistriciensis « Cyrillus Papp « Valachus Nobilis Mihăsiensis Col. « Matheus Papp « « Balâsfalv. (Dob.) 1779 Iacobus Madân Rhet. « Bălvănyos Sol. « Paullus Tohăti « Valachus Ignobilis Tohâtiensis « Thomas Molduvan Poet. « Bistriciensis « Ioannes Oltyăn Synt. « « « Theodorus Butyăn « « Distr. Bistric. « Theodorus Madan « Valachus Nobilis Bălvănyos Varaly . Alexander Pap Gram. « Katonensis « Simion Farkas « Valachus Ignobilis Galaczensis « Alexander Szabo Princ. « Faragoiensis Col. < Basilius Papp « Valachus Nobilis Ketsediensis Col. « Stephanus Racz « « Distr. Bistriciensis « Zacharias Papp « « Ketsediensis « Andreas Papp Maj. ' « Kiczegiensis « Basil. Szentmărtony « « Szent Marton « Georgius Veres « Valachus Ignobilis Bistriciensis « Aron Szabo Conj. Faragoiensis « David Papp < « Katonensis « Gregorius Papp « « . Faragoi « Georgius Czibak « ' « Mihesiensis Dob. « Ioannes Blaga « « Kisczegi Colos. 62 « Matheus Papp « Valachus Nobilis Balâsfalv. Dob. « Petrus Papp « « Pintekiensis înainte de toate e de remarcat numărul considerabil al Românilor cari cercetau şcoala mai ales în acel timp vitreg pentru poporul nostru nedreptăţit, când iobagii nici nu-şi puteau trimite copiii la scoale, fără învoirea domnilor tereştri. Cum se vede, elevii erau aduşi la Bistriţa din toate părţile Ardealului, până şi din părţile Abrudului şi ale Făgăraşului Numele elevilor în mare parte sunt schimonosite şi maghiarizate, după cum pe atunci era uz să se facă la şcoalele catolicilor cu şcolarii nemaghiari; apoi numele localităţilor sunt de multe ori fals notate şi scrise, tot aşa aflăm modificări arbitrare la rubrica caracterului. Spre exemplu: pe Lupşai îl scrieau Lupusaj, Moldovan=Molduvân, Nicoară=Nyikora, _ Bohoţel=Boczel, Brencian=Brintsân, Butean=Butyan, etc. Mai departe aflăm nume ca: Gorzâ, Puskâs, Barta, Hajduk, Geyza, Katona, Veres, Nagy, Lâbos, Farkas, Orosz, Gyulai, Czibak, Korperdi, Kassay, Borbăly, Brassai, Timăndi, Szaplonczai, Boerfalvi, Petrovai, Kolosvari, Fogarasi, Ujdeâk şi Ezergombos, însemnate la rubrica caracterului şi a naţiunei*apriat cu numirea •Valachus», şi aceasta de către profesori maghiari. Astăzi, după cât ştiu, dintre familiile cari poartă aceste nume, foarte puţine trec ca familii româneşti. Sunt apoi nume ca: Hatos, Tohăti, Fiskuti, Nemeş, Molnar, Hoszu, Szabo, Paska, etc., cu cari ne întâlnim şi astăzi mai des printre Români. Au cercetat aceste scoale copii de familii marcante româneşti: Bohăţel, Raţ, Vaida, Pop de Baseşti, Kalyani, Hora, Vlad, Şerban, Grama, etc. şi la 1773 marele nostru George Şincai. Privitor la localităţi e de observat, că acelea la mulţi şcolari în diferiţi ani variază, ceea ce în multe cazuri dovedeşte neexactitatea din partea profesorilor imatriculatori; aşa d. e. Hatos e pus când din Sz. - Benedek, când din Turda; Râcz=Torda, Kovărvâr şi Szilvâs; Boczel=Kereszthelyensis, Szamosujvariensis, 63 Tordensis, Szeretfalva; V£udâ=Kokaiensis, Kaczkoiensis, Kofcensis, Orbaicusis; Dobra=Balasnensis, Zalatnensis, Szaladiensis; LupesajVKetahensis, Kletesiensis, Kliteliensis, Keleliensis,; Hatos=Bilakiensis, Felakiensis, etc., din ceeace se constată şi faptul că o localitate de multe ori e numită în diferite moduri, d. e. Kaczkiensis, Koczkiensis, Szaktiensis. La unii şcolari nu e pusă localitatea, ci sunt puşi termeni vagi, ca: Transilvanus, Fogarasiensis, Dobokensis, Szolnokiensis etc. Privitor la confesiune ocură termenii: catholicus, unitus, schismaticus, graecus şi graed ritus. Mai interesante sunt însă datele privitoare la caracter, între cari aflăm numirile de: praenobilis, nobilis, miles, militaris, libertinus, inqillinus, subditus, plebeus, ignobilis, apoi spectabilis şi dvis. La unii şcolari nici aceste denumiri nu sunt exacte, d variază; aşa d. e. Hajduk când e libertinus, când nobilis; Pap=praenobili8 şi nobilis; Hatos=nobilis, ignobilis etc. Apoi se mai face şi greşala că unii şcolari din Valea Someşului - ale căror nume, ca şi ale unora din ţinutul Biştriţii, sunt indicate în tablou cu litere cursive - poartă caracterul de »ignobiles«, cu toate că locuitorii comunelor din Valea Rodnei totdeauna au fost liberi. Datele privitoare la caracter şi la locul naşterii sunt de mare interes pentru cei ce voiesc să caute după originea familiilor înşirate în acest conspect Din »Transilvania« Nr. 1-1901 64 4. Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horia Este de ştiut că chiar şi numai cererea unei clase deposedate şi maltratate, cum era ţărănimea română pe vremuri, ca să i-se ia lanţurile robiei şi să fie privită ca fiinţă cu drepturi fireşti, punea în mişcare întreaga ceată şi întreg aparatul opresorilor speriaţi Dacă însă suferinţele robilor desperaţi îi făceau pe aceştia să-şi piardă cumpătul şi să se dedea la exces, atunci urmau cele mai violente pedepse şi acte de răsbunare din partea stăpânilor nemiloşi, cum s’a întâmplat şi după suprimarea revoltei pornite de Horia şi soţii săi. Pentru a cunoaşte în toate detaliile izvorul, cursul şi urmările unei sguduiri sociale, cum a fost revolta ţăranilor în 1784, este necesar să se ia în consideraţie şi repercursiunile dela periferia cataclismului, unde încă pot ieşi la iveală momente nouă şi instructive pentru cercetători. în Nord-Estul Ardealului, pe teritoriul regimentului grăniceresc năsăudean, cu toate că populaţia română era informată despre toate cele se de petreceau în Munţii Apuseni şi urmăria cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, nu se poate constata în acel timp vr’o mişcare sau încercare de insubordinaţie, căci raportul ile de existenţă erau cu totul de altă natură ad domnind o severă disciplină militară. Dimpotrivă însă în cetatea Bistriţii, înconjurată nu numai de comune săseşti, d şi de sate române io^ăgeşti, apoi în ţinuturile învecinate ale Bedeanului, Dejului, Lăpuşului şi pe la Baia Mare, situaţia era cu totul alta. Boierii maghiari de prin satele româneşti, speriaţi şi îngroziţi de veştile aiarmante, îşi părăsiau moşiile cu castelele şi căutau adăpost prin oraşe; iar Saşii bistriţeni, deşi aveau garnizoană, se temeau să nu fie atacaţi de Românii din împrejurime. q Despre stările şi întâmplările de atunci ne vorbesc diverse acte şi scrisori, pe cari le-am găsit în vechea arhivă bistriţană, şi dintre cari pe câteva - mai cu seamă ordine guverniale, semnate aproape toate de guvernorul baron Samuil Bruckenthal, cancelarul David Szâkely şi de secretarul Adam Veress - le public 65 în întregime din motivul că pe unele nu le-am văzut nicăieri comunicate, iar pe altele publicate ori defectuos ori numai în extracte şi regeşte. încă înainte de a porni mişcări mai serioase, observându-se agitaţia tot mai vie a spiritelor, guvernul din Sibiu căuta să înlăture şi curme orice pricină de iritare şi aţâţare a poporului. Se iviseră adică printre ţărani indivizi suspecţi pe cari, bănuiţi cu intenţii subversive, toate oficiile din ţară îi urmăreau cu cea mai mare încordare şi severitate, impuse de guvern. între ordinele primite de magistratul bistriţan în această materie, aflu pe unul din 26 Septemvrie 1784, în care fiind vorba despre un emisar cu numele Salis, se zice că acesta mai ales în ţinuturile mărginaşe încearcă în persoană şi prin intermediatori să amăgească pe mulţi supuşi ai principatului ca să emigreze. Probabil i-a şi succes aceluia să-şi continue activitatea clandestină, căci la ordin mai înalt în Noemvrie se publică un premiu de 100 galbeni pentru cel ce va pune mâna pe Salis, pe ajutoarele sale ori pe alţi seducători de felul lor. Tot asemenea sunt urmăriţi indivizii suspecţi, semnalaţi ca fugari din alte provincii şi oameni periculoşi: Augustin Freudenthal, Ignaz Cristian Hertzog şi Michael Schneider. Mai îngrijorător însă este faptul, că în cursul lunei Octomvrie în mod incontestabil au scăpat cu fuga dip temniţele Hunedoarei robii: Avram Şoldea, Ştefan Necşa, Tănase Rera şi Ştefan Rera originari din Lupeni, Ioan Badea din Riu alb, Iosif Iseru din Vulcan şi Mihuţ Groza din Bănat. Iar la începutul lui Noemvrie se iveşte individul misterios Mihail Popersky, care purtând câteodată uniformă rusească şi medalii, ademeneşte pe ţăranii români să intre în serviciu militar strein. ( Toate aceste incidente îngrijorătoare se împărtăşesc oficiilor provinciale cu porunca strictă, ca numiţii indivizi cum şi ortacii lor să fie prinşi şi predaţi curţii marţiale. în 8 Noemvrie, când în comitatele Hunedoara unită cu Zarandul şi Alba inferioară pornise revoluţia, guvernul comunică autorităţilor din ţară că revolta »plebei valahe* a trecut la cele mai 66 violente atrocităţi, şi spre a împiedica lăţirea calamităţii, le somează să ia următoarele măsuri de precauţie: 1. Funcţionarii superiori să rămână în cercurile lor şi să nu cuteze a le părăsi, având grea răspundere. 2. Toţi oficianţii mai mici să observe şi controleze strict mişcările şi faptele fiecărui ţăran, iar despre rezultat imediat să raporteze superiorilor. 3. Sub gravă pedeapsă funcţionarii au să se reţină faţă cu ţăranii dela orice stoarcere ilegală de banii, fie pentru sine fie pentru ţară. 4. Dela toţi ţăranii şi mai cu seamă dela supuşii suspecţi să se adune toate armele şi să se depună la loc sigur în cel mai apropiat oraş ori în vr'o cetate, şi nicidecum să nu se extradee cuiva. 5. în toate locurile unde se prepară şi conservă praf de puşcă, să se interzică strict vinderea aceluia precum şi a plumbului. 6. Să se dispună în toate comunele paznici, nu dintre sătenii tineri, ci dintre cei mai bătrâni, cari să nu permită trecerea dintr’un sat într’altul nici unui om necunoscut fără paşaport, ci să-l ducă la vr’un proprietar din loc, ori la preot ori la un meseriaş pentru pază până la constatarea ulterioară. 7. întâmplându-se atât în anul trecut cât şi în cel curent o mulţime de hoţii, oficianţii au să facă investigaţii în fiecare sat şi să constate, cari dintre săteni au absentat şi unde şi la cine au petrecut; apoi să nu-i libereze până ce nu se vor legitima. 8. Cât timp vor dura mişcările ţăranilor, oficianţii învecinaţi au să stea în continuu contact spre a lua măsurile necesare. 9. Drumurile şi podurile să se ţină în stare bună, iar cele stricate să se repare. 1 f l 1 în interesul siguranţei oficianţii sunt responsabili pentru observarea strictă a tuturor dispoziţiilor. Imediat după primirea acestui ordin, magistratul Bistriţii a şi luat dispoziţia, ca înainte de toate căpitanul orăşenesc Schoepp să constate numărul şi felul armelor din prăvăliile negustorilor, apoi să strângă dela »Valahi« toate armele. Căpitanul raportează 67 că a găsit la negustorii; Ioh. Hertzog 10 pistoale, Fr. Schuster 1 puşcă şi 2 pistoale, Sim. Schmidt 7 pistoale şi 1 sabie, Gottfried Binder 4 pistoale şi 2 săbii, Ioh. Schankebank 2 puşti, 1 pistol, 1 sabie, Ioh. Regius 1 puşcă, 10 pistoale şi 2 săbii, Georg Raupenstrauch 1 puşcă şi 2 pistoale, Dan, Wolf 2 puşti, 12 pistoale, 1 sabie, Em. Nowak 8 pistoale. Iar puşti s’au luat dela următorii »Valahi oştezeni* (locuitori în mahalale): Două dela Istrate, iar câte una dela Macavei, Lica Iosip, Onu Stăvar, Pascu Simion a Fanţi şi Oniga Paraschi. Văzând că răscoala ţăranilor ia proporţii tot mai mari, guvernul publică cu data 11 Noemvrie 1784, în româneşte, următorul ordin* ), denumit »patentă«: Noi a preaosfinţitei chesaro-crăeştii şi apostoleştii Măriri al Domnului Domn Iosif al doilea, din mila lui Dumnezeu ales împăratul Râmlenilor pururea preapodobnic, craiul ţărilor nemţeşti, ungureşti şi al Bohemii, al marelui prinţip al Ardealului şi a şpanului Săcuilor, în marele prinţipat acesta al Ardealului crăesc Gubernium tuturora şi fieşte cărora răzvrătiţilor Rumâni şi celorlalţi cărora să cuvine, şi cărora aceasta să va vesti. Pace şi grijnică întoarcere. Nu fără de grea mâhnire au înţeles crăescul Gubernium în ce chip unii din Neamul Rumânesc, prin minciunile şi înşelăciunile a unora voitori de rău şi căpetenii a răutăţilor ce să numesc Vătafi sau povăţuitori, fiind înşălaţi, prea grele răutăţi ar face şi aducându-vă laolaltă, toate celea, mai vârtos casile Domnilor şi a Nemişilor supt acest înprilej le-ar răsipi şi le-ar pustii, ca când lor de la cei mai mari ai săi li s’ar fi dat spre aceasta poruncă. Iară fiindcă voinţa a prea înălţatului împărat nevătămat şi chiar aceasta ieste, ca fieşte care în linişte casa sa să ____________________il 1 ' li li ’ l * ) Ordinul tipărit pe hârtie groasă, cu litere cirilice, precum şi alte trei ordine cari vor urma, se publică aci - cu omiterea lui u final - In transcrierea ce a binevoit s’o facă dlprof. univ. Nic. Drăganu. In »Revoluţia lui Horia« de Nic. Densuşianu aflăm ordinul tradus în parte din text latin; iar în »Revista Arhivelor« Nr. 3 din 1926 dl Andrei Veress publică regestele ordinelor. 68 şi-o chivernisească, şi fiind şi aceasta adevărată, precum că înălţatul împărat foarte cu mare greotate va suferi, şi pe unii ca aceia care ascultării nu să vor supune, ca pe nişte răzvrătitori, şi ceia ce turbură pacea şi liniştea cea de obşte cu prea grea pedeapsă îi va pedepsi, pentru aceia dară acest crăesc Gubernium cu numele prea înălţatei înpărăţii, tuturora şi fieşte cărora voao ceice umblaţi a răzvrăti şi a turbura liniştea de obşte supt grea pedeapsă vă porunceşte, ca voi să vă întoarceţi cu inimile voastre, şi să trageţi la căsile voastre, şi de-ţi avea înpotriva căruia ponoslu sau plânsoare, noao crăescului Gubernium să ne-o arătaţi, şi noi fieşte căruia dreptatea sa o vom sluji, şi-i vom face îndestulare, şi aşa cu această ascultare şi plecare voastră, ertarea faptelor voastre şi graţie adecă milă a preaosfinţitei împărăţii spre voi a o trage vă veţi învrednici; iară de nu veţi face aceasta, şi nu vă veţi pleca aceştii porunci, să ştiţi cu adevărat aceasta, că voi ca nişte răzvrătitori şi rebeli şi necredincioşi a înălţatei împărăţii supuşi vă vă (sic) veţi socoti, şi cu silnică şi înarmată mână prin mulţimea cătanelor vă veţi înfrâna. S’au dat în Sibiu 11 zile a lui Noemvrie 1784. B. S. de Bruckenthal Gub. David Szâkely cane. Anton Horvâth secr. în scrisoarea care însoţeşte aceasta patentă, guvernul ordonă magistratului din Bistriţa să facă publicaţiile pe toate satele, şi fiind el responsabil pentru tot ce se întâmplă în Districtul său, îl somează să urmărească cu atenţie pe primarii şi juraţii satelor, deoarece s’a constatat că în unele locuri chiar aceştia au fost autorii răsvrătirilor. , într’aceea răscoala ţăranilor în loc să contenească, se tot agrava, şi atrocităţile comise în părţile apusene ale provinciei se ţineau lanţ. Guvernul vorbeşte în altă scrisoare a sa din 11 Noemvrie, despre »furor plebis valachicae* şi de »rabies seditiosorum*, şi cu cea mai mare îngrijorare impune funcţionarilor, boierilor, locuitorilor din oraşe şi diverselor comunităţi să urmărească zi şi noapte cu cea mai mare încordare toţi paşii »plebei valahe*, să pună mâna pe cei suspecţi şi periculoşi, pe emisari şi incendiari, să descopere orice conventicule 69 funcţionarilor supremi şi comandelor militare, ca pentru menţinerea siguranţei şi liniştii publice să se poată lua imediat toate măsurile de apărare. Iar în scrisoarea dela 21 Noemvrie adaugă că faţă de autorii răsvrătirilor se vor aplica legile marţiale, şi faţă de cei răsvrătiţi se va proceda cu cea mai mare severitate. în ţinutul Bistriţii nu se întâmplase nimic îngrijorător, şi cu toate acestea o mulţime de boieri şi proprietari maghiari, părăsindu-şi moşiile, căutau scut între zidurile acestui oraş săsesc. Din actele păstrate aflăm cazul remarcabil, că între alţii se refugiaseră cu familiile lor la Bistriţa următorii magnaţi: conţii Dominic Bethlen de Iktăr şi Ioan Bethlen, Francisc Foldvâri, baronii Samuil Kemeny de M. Gy. Monostor şi Ignatius Rudnynski de Bezer, conţii Nicolae şi Daniel de Bethlen, contesa Cristina Wass, văduva baronului Nicolae Kemeny, şi contesa Iuliana Wass, văduva contelui Alexiu Bethlen. Aceşti boieri adresară din Bistriţa în 16 Noemvrie 1784 o rugare către guvernul transilvan , al cărei conţinut este acesta: Aflând din diverse rapoarte demne de crezare despre calamitatea care, iscată în judeţul Hunedoarei, e gata să intre acum cu silnicia bandelelor hoţeşti şi în măruntaiele acestui principat; subsemnaţii, pentru de a ne mântui viaţa proprie, a soţilor şi copiilor noştri, ne-am refugiat în această cetate a Bistriţii. Fiind însă orăşenii de aci foarte îngrijuraţi de ivirea mişcărilor similare până în imediata vecinătate; apoi constând garnizoana militară numai dintr’o companie care nici pe departe nu e suficientă pentru înlăturarea pericolului ameninţător; rugăm pe măritul guvern, să se îndure a se îngriji de siguranţa noastră, cu atât mai vârtos căci după cum am înţeles, chiar şi actuala garnizoană a primit ordinul să stea gata de plecare. Apoi nu va fi numai în folosul siguranţei noastre, ci şi în al oraşului, dacă guvernul va ordona să se ţină târgurile săptămânale afară, şi nu în interiorul oraşului. în sfârşit ne rugăm să binevoiţi a aminti părinteşte magistratului să ne întindă tot sprijinul. Cerem scut şi ajutor îngrijaţii şi triştii subsemnaţi. La aceste implorări guvernul scrie în 22 Noemvrie magistratului, ca în conformitate cu cele ordonate privitor la 70 asigurarea ordinului şi liniştei publice, că ofere sprijinul necesar suplicanţilor. Se vede însă că nu toţi boierii fugari observau conduita, cu care ar fi datorit oraşului şi orăşenilor, subt a căror ocrotire steteau. Ca pildă caracteristică reproduc aci jalba maistrului croitor Georg Bohn adresată în 22 Noemvrie 1784 magistratului Bistriţii. Iată-o: Cinstit Magistrat, La multe rugări, persuasiuni şi promisiuni ale contelui Foldvâri, înainte cu două luni i-am lăsat ca doică pe fiica mea cu expresa condiţie să fie bine şi corespunzător întreţinută, şi pe lângă leafa fixată contele să fie dator a-se îngriji de o altă doică, pentru copilul fetei mele. Venindu-mi dela aceasta multe plânsori, am călătorit în persoană la conte în Ida mare, unde am aflat că plânsorile fetei mele sunt motivate; deci ca bunic milos, după nouă făgăduieli ale contelui, mi-am lăsat fiica acolo, iar pe nepot .l-am adus la bunică-sa ca să-l îngrijească ea. De curând s’a întâmplat apoi fuga tristă a magnaţilor şi nobililor, cari locuiau în ţinutul nostru şi acest Foldvâri a fost primul dintre refugiaţi. în timpul cât a stat în Bistriţa mi s’a plâns fiica mea că, decând groful a năimit o econoamă, ea e întreţinută şi mai rău în rând cu ceilalţi servitori. Multele tânguiri m’au determinat în sfârşit să merg azi împreună cu fata la conte spre a-i cere lămuriri. în loc să fie însă ascultate plângerile mele şi ale fetei de către groful, care chiar se friza, acesta îmi dete o palmă zdravănă şi mă aruncă pe uşă afară. Ieşind apoi şi fata la mine îmi spuse că groful i-a strigat aceste vorbe: »N’are să-mi poruncească nimeni la Bistriţa. Eu sunt un cavaler, iar Saşii şi urşii nemţeşti sunt cepari şi mişei; şi dacă tatăl tău mai vine odată încoace, atunci las să-i măsoare patru argaţi de ai mei 24 beţe, ori să-i tragă cu pistolul un glonţ în cap«. în nădejdea că cinstitul magistrat este părintele şi ocrotitorul cetăţenilor noştri, şi că magnaţii refugiaţi aci - asemenea orăşenilor, cari valorează doar mai mult decât fugarii - sunt datori să asculte de poruncile lui ca de ale superiorilor noştri; 71 subsemnatul, ca cetăţean al acestui oraş, care îşi plăteşte cu credinţă birurile către domnul ţerii, mă rog cu umilinţă ca în baza motivelor precedente cinstitul magistrat să-mi procure satisfacţie, ori dacă aceasta n’ar fi posibil, să-mi dea libertatea ca să ridic acuză împotriva contelui la instanţele superioare. Am slujit Maiestăţii sale ca soldat credincios, şi în timpul anilor mei de serviciu încă niciodată n’am fost tratat în mod atât de ruşinos de către vr’un ofiţer de ştab - care avea mai mult drept să-mi poruncească -, şi chiar şi dup’aceea niciodată n’am fost insultat aşa ca din partea acestui grof. în sfârşit protestez împotriva extrădării obiectelor aparţinătoare contelui înainte de ce mă voiu fi răfuit complet cu dânsul. Cu data de 16 Noemvrie guvernul îi împărtăşeşte magistratului bistriţan următoarele: Plebea valahă s’a dedat acum la desfrâu şi disconsiderând legile divine şi umane răzvrătiţii au omorât pe mulţi nobili prinşi pe la casele lor, şi au jefuit sculele acestora, precum şi ale altora, cari îşi mântuiseră viaţa cu fuga. Conform înştiinţărilor primite se poate bănui că mărgăritarele, obiectele de aur, argint, aramă şi zinc, apoi hainele, mătăsurile şi alte scumpeturi, nefiindu-le de folos, vor încerca să le vâmdă în oraşele şi comitatele învecinate. Pentru aceea să publicaţi în cercul D-Voastre ca nu cumva vr’unValah să cumpere din obiectele înşirate aci, căci ele imediat se pot constata. în cazul acesta obiectele să se ia dela ţărani şi să se consemneze în mod precis, iar vânzătorii au să fie strict interogaţi, şi pe celce cade bănuiala, are să fie ţinut sub severă pază. Tot cam acestea se repetă şi în scrisoarea din 18 Noemvrie, în care se menţionează obiectele şi documentele furate dela familia Toroczkai din Sângeorzul Trăscăului; iar în 6 Decemvrie guvernul trimite lista obiectelor reclamate de grofii Sigismund şi Ladislau Kun din Geoagiul de Jos, adică: întreaga lor arhivă familiară, diferite obiecte de argint păstrate într’o ladă, mărgăritare şi alte scumpeturi femeieşti, o ladă cu lingerie, trei rochii scumpe; una de catifea, alta cusută cu fire de aur, a treia cu fire de argint. 72 Urmează patenta guvernială Nr. 10.753 cu data 18 Noemvrie, pe care magistratul Bistriţii o primeşte însoţită de ordinul, că juzii şi juraţii satelor cari vor urma şi asculta pe răzvrătitori vor fi pedepsiţi cu moarte; mai departe, că publicarea să se facă de către dregători cu eventualul ajutor al birăilor domneşti, aşa că prin preotul satului să i-se explice fiecărui ţăran conţinutul ordinului, apoi să fie întrebat dacă l-a înţeles. în sfârşit fiecare ţăran să semneze ordinul ori să confirme cu punerea degetului. Textul original al acestei patente - cu omiterea intitulărilor obişnuite şi a semnăturilor - este următorul: Fiindcă întru turburarea şi răsvrătirea de acuma a unora dintre Rumâni, care s’au cufundat întru toată facerea de rău, s’ar fi înţeles cum că întru celelalte prea grele răutăţi, pentru ca răutatea aceasta mai încolo din zi în zi să să sporească, şi acest prilej l-ar fi aflat şi l-ar urma, ca nebuna aceia a turburătorilor şi a rebeliştilor adunare, prin trimişii săi corifei sau înşălători şi spre rău îndemnători, norodul ce întru acestea răutăţi s’au întinat cu minciuni numai din capul lor gândite, nu fără de a sa şi acelora ce cred minciunile acestea grea perire, spre această de toată urâciunea vrednică însoţire, din sat în sat i-ar chiema, şi ar sili a-i trage către sine; aşa dară ca nu cumva această răutate să sporească înainte, şi şi alţii, carii fără de aceia despre credinţa sa cătră Craiu şi cătră ţară sânt bine cunoscuţi, la nefericirea aceasta să cază; Tuturora văzătorilor aceştiia cu numele crăescului Gubernium de ştire să face, cum că fieşte cine, care aceşti feliu de oameni ce umblă în rândul acestui feliu de înşelăciune şi dezmântare ce sânt prea tare oprite, îi va prinde, şi prinşi îi va duce şi îi va da la cea mai de aproape tablă, şi după ce să vor cerca sau să vor pune subt întrebare, şi se se vor afla cum că chiar dintre cei înşălători ar fi fost unul ca acela lângă dreptatea şi credinţa sa care către craiu şi cătră ţară s’au arătat, frumoasă răsplătire în treizeci de florinţi ungureşti pentru fieşte ce faţă ca aceasta deschilint fără de nici o îndoială va dobândi. Iară de cumva vreun comunitaş adecă vreun sat la atâta îndărătnicie ar veni, ca pre acei înşălători i-ar cuprinde, şi cu minciunile şi 73 desmânţările acelora s’ar răbda pe sine a să birui şi a să înşăla, să ştie un sat ca acela cumcă birăul satului cu trei lângă sine după legile ţării fără de nici o nădejde a mai dobândi viiaţă în ţapă să va trage. S’au dat în Sibiu 18 zile Noemvrie anul 1784. Pare că, dintre toate, acestei patente i s’a atribuit cea mai mare importanţă, deoarece într’un act separat al magistratului bistriţan se face în 24 Noemvrie 1784 această declaraţie: Patenta Nr. 10.753 din 18 c. privitoare la Valahii răsvrătiţi a publicat-o magistratul de două ori în 23 şi 24 c. şi a explicat conţinutul ei tuturor şi fiecăruia dintre Valahii locuitori în mahalalele oraşului; ceeace confirmă cu subscriere şi cu semnul degetului subscrişii: Popa Iuon paroh, Popa Leonte, Vasile Moldovan, Nechita Ghindan, Man Grigore, Oniga Ursul, Iuon Petruţa, Hodnog Simion, Petru Telecean, Grigore Dabija şi Grate David. Privitor la supunerea, cu care datoresc iobagii stăpânilor şi slujbaşilor acestora, apoi la robotele de prestat; guvernul publică în 22 Noemvrie cu Nr. 10.874 această patentă: Cu mare neplăcere a înţăles crăescul Gubernium în ce chip unii oameni, după ce s’au auzit în toate părţile răzvrătirea aceia care s’au rădicat despre partea a unora dintre Români nu fără de grele siltndi (sic,=»silnidi«), n’ar vrea mai mult a mai asculta şi împlini voia şi porunca tisturilor şi a domnilor săi precum sânt datori; nici ar vrea a plini slujbele care sânt hotărâte prin legi şi porunci împărăteşti, şi nu s’ar îndoi a arăta semne de neascultare; Pentru aceasta Crăescul Gubernium după datoria ce i s’au dat dela înălţata împărăţie a purta de grijă şi a lua seamă, vrut-au pre toţi cărora să cuvine cu numele preaînălţatei înpărăţii a-i dojeni şi a le porunci, ca nu numai în linişte şi în odihnă* după poruncile crăescului Gubernium să se contenească şi să nu să însoţească, subt grea pedeapsă ce Vau hotărât întru acelea patenşuri, cu acei învrăjbitori, sau să îndrăznească a primi corifeii acelora, adecă pe ceia ce umblă a dezmânta oamenii, ci şi încă cu toată ascultarea şi plecarea să fie cătră tisturi şi cătră domnii locurilor, şi obicinuitele slujbe precum prin lege s’au hotărît şi s’au poruncit deplin şi fără nici o înpotrivire să le îndeplinească, de nu 74 li voia să cază la grea pedeapsă. Dat in Sibiu 22 zile Noemvrie anul 1784. Tot în 22 Noemvrie guvernul înpărtăşeşte magistratului că pentru susţinerea ordinei şi liniştei publice să se pună în înţelegere cu comandele şi oficiile militare, cari prin patrule vor controla populaţia. Iar în 23 Noemvrie cu Nr. 10.944 se publică a patra patentă a guvernului, în care se stabileşte o remuneraţie pentru prinderea capilor revoltei. Ea are următorul conţinut: Dupăce au înţeles preaosfinţita crăeasca şi apostoleasca Mărire acea fără de lege şi plină de răutate turburare ce s’au făcut în unele locuri prin oare care dintre Români, aşijderea şi alte foarte grele sâlnicii şi răpiri, precum milostivire au poruncit că fără de zăbavă şi fără de nici o milă pe unii turburători ca aceia să-i pedepsească, aşa prea cu mare milă au hotărât ca trei sute de galbeni cinste , sau cum să zice colac, să i-să dea la unul ca acela, care pre unul sau altul dintre corifei, adecă dintr’aceia care sânt căpetenii şi îndemnători aceştiia răutăţi, îl va prinde şi prins îl va da înainte. Aceasta dară preamilostivă a înălţatei înpărăţii rezoluţie sau hotărîre din porunca înpărăţii sale crăescul Gubernium, prin acest Patenş, tuturora cărora să cuvine vrut-au a o face de ştire. Dat în Sibiu 23 zile Noemvrie anul 1784. Cum amintisem, la început organele publice încă au comis acte de eroare lovind cu pedepse excesiv de grele nu numai pe vinovaţi, ci conform constatărilor ulterioare şi pe mulţi oameni nevinovaţi. De aceea împăratul Iosif II a ordonat în 22 Noemvrie să fie suprimat pasajul ordinului anterior, în care se zice că instigătorii la revoltă să fie pedepsiţi conform legilor marţiale. Dintre ! actele 1 arhivei f bistriţene privitoare la I mişcările revoluţionare din 1784 merită să fie menţionate aci şi scrisorile schimbate între magistraţii oraşelor Bistriţa, Baia Sprie şi Cluj. In 2 Decemvrie primarul şi senatul din Baia Sprie îi scrie magistratului bistriţan acestea: Auzind despre răscoala plebei valahe din Munţii metaliferi transilvani împotriva nobilimei, ne-a cuprins o spaimă îngrozitoare aci în ţinuturile aceste mărginaşe 75 ale Ungariei. Se zice că s’au adunat la 13.000 comiţând în toate părţile cruzimi; au jăfuit tot ce au găsit din metal, iar celelate obiecte le-au nimicit cu fier şi foc. Nu vreau să cruţe nici viaţa copiilor sugători şi, nemai auzită cruzime, sfâşie şi pe feţii smulşi din pântecele mamelor. Celor mai mari le scot ochii, sfâşie pe cei orbiţi cu foc, iar pe alţii îi trag de vii în ţeapă. Pornind miliţie împotriva lor, se zice că peste o mie dintre acei sălbatici au fost omorâţi, dar locul acestora l-au umplut alte şase mii. Circulă diferite svonuri despre conducătorii lor. Ca să putem lua măsuri, cu ajutorul vecinilor apropiaţi, împotriva hordei hoţilor cari, cum auzim, voesc să asalteze minele, vă rugăm să ne informaţi despre toate circumstanţele, ca să ne putem pregăti, căci atât administraţia minieră cât chiar şi fiscul cu tot dreptul trebue să poarte frică de aceia. La acestea magistratul Bistriţii răspunde în 17 Decemvrie următoarele: Domni fraţi şi scumpi prieteni! Triste sunt veştile ce ne sosesc zilnic despre violenţele neîntrerupte ale plebei valahe din Hunedoara şi Zarand care comite cele mai înfricoşate măceluri. Sunt cu atât mai triste şi abia credibile, cu cât a putut să pornească o astfel de furie în timpul cel mai pacinic chiar în interiorul principatului. Când a sosit la noi prima faimă despre revoltă, gândul la nenorocirea atât de apropiată şi mare, la pericolul iminent, ne-a îngrozit inima şi sufletul. Veştile spuneau că s’au adunat o nenumărată mulţime din oamenii cei mai netrebnici, cam 12 mii, cu intenţia să nu se oprească până ce nu vor omorî pe toţi boierii maghiari. Dupăce s’au luat apoi de către guvern şi de comanda generală militară măsurile necesare, cu cari avea să fie suprimată cutezanţa desfrânată a acestor nemernici oameni, şi pândiţi fiind şi de miliţia acestui principat, atât grăniceră cât şi regulată, ori dincotro ar ieşi; am sperat că în scurt timp se va putea reprima răscoala. Dimpotrivă însă, dupăce rebelii au săvârşit marele măcel din târgul Devei, era aşa departe de ei gândul să se liniştească, încât chiar şi fugăriţi, oonstituindu-se cu căpitani sub comanda supremă a unui popă (!) numit Hora, care spune pe faţă că el e Regele Daciei, din nou s’au grupat în trei cete, dintre cari - cum se spune - una s’a predat, cealaltă s’a retras 76 între munţii dela Turda, unde nu se poate apropia nici miliţia, şi unde până acum n’au putut fi aduşi la minte sănătoasă şi la ascultare datorită nici dupăce Maiestatea sa le-a oferit graţiare. Stând lucrurile astfel, vă lăsăm să judecaţi înţelepteşte, că oare n’avem să ne temem pe viitor cu tot dreptul de aceia cari nici până acum n’au putut fi aduşi la linişte? Intre alte cruzimi mai mult decât barbare săvârşite de ei - cu toate că sunt cari neagă de a fi făcut aşa ceva ca pe vr’un om tras în ţeapă încă de viu să-l arunce în foc - chiar înşişi mărturisesc că au comis o similară faptă feroce când într’un sat, al cărui nume nu ni-e cunoscut (!), pe vre-un om tras în ţeapă încă de viu să-l arunce în foc, apoi despicându-i pântecele îi l-au umplut cu cărţi şi iarăşi l-au cusut. Ar reclama lung timp enararea tuturor faptelor crâncene de felul acesta; destul dacă amintim că au jăfuit foarte multe castele boiereşti şi pe boieri i-au omorât, iar părţile acele ale principatului întru atâta le-au devastat, încât toate zac ca şi când ar fi fost ruinate şi distruse de cel mai hidos războiu. Vă puteţi convinge despre aceasta din aci anexatul extract al scrisorilor ce ni s’au trimis de către un căpitan care stătuse aci la noi în garnizoană, în urmă însă a fost dispus cu compania sa în acea parte a provinciei. După răspunsul acesta dat senatului din Baia Sprie, să vedem acum scrisoarea din 19 Decemvrie pe care Bistriţenii o adresează magistratului din Cluj. Felurite veşti din izvoare nesigure afirmă că o ceată de rebeli afurisiţi a pătruns până în apropierea Clujului şi incendiind totul pe o întindere mare, prepară năvălirea în părţile interioare ale provinciei. Faptul acesta ne umple inima de griji, şi cu atât mai mult ne îndeamnă să luăm măsuri de apărare în faţa pericolului iminent, cu cât în oraşul nostru acum se găseşte numai o mică garnizoană. Deci rugăm pe cinstitul magistrat să binevoiască a ne trimite un raport fidel despre cele ce se întâmplă, ca la caz dacă revoluţia s’a potolit, să fim scutiţi de fiică zadarnică; dacă însă - de ceeace D-zeu să ne ferească - situaţia e ameninţătoare, atunci să ne putem mai bine îngriji de siguranţa noastră. 77 Totodată, cuprins de frica celor auzite, magistratul bistriţan se adresează în 21 Decemvrie guvernului ardelean cu următoarea rugare: Ne-au sosit cele mai triste veşti, că turbarea plebei nelegiuite revoltate este în continuă creştere în apropierea Clujului, aşa că în acea regiune - cum se spune -18 sate, ca şi date piefzării de către cer, au apucat armele blăstămate. Din acel motiv detaşamentul călăreţilor din regimentul Savoya care-şi avea garnizoana în Districtul Bistriţii, a plecat de aci fiind comandat spre Cluj pentru năbuşirea turburării acelor oameni nebuni. Prin faptul acesta nu numai întreg Districtul Bistriţan împresurat din toate părţile de Valahi, ci chiar însăşi cetatea Bistriţii stă despoiată de garnizoană militară, căci de prezent în ea se găseşte numai o singură companie din regimentul Gyulai, şi aceea foarte redusă prin dislocări. Deci cu tot dreptul ni se strâng inimile de frică nu cumva să se întâmple ca şi în faţa noastră să se ridice subit vrio ceată, mai ales că de repeţite ori s’au lăţit de către urzitori necunoscuţi faime, cari par să prevestească şi aci răscoală. Crescând pericolul din zi în zi, încât începem să ne temem că nu vom putea fi mântuiţi, ne rugăm cu umilinţă ca guvernul să intervină părinteşte pentru detaşarea unei garnizoane măcar de trei companii nemţeşti în oraşul nostru, cu care să se poată înlătura primejdia ameninţătoare. In aceeaşi zi, adică în 21 Decemvrie, magistratul Bistriţii se îndreaptă şi către nou numitul comandant general din Sibiu, locotenent-mareşalul Fabris, cu o scrisoare în care mai întâiu îl salută şi felicită la ocuparea noului post ce i-s’a încredinţat din partea împăratului pentru multele sale merite; apoi continuă astfel: Sprijinul şi favoarea Măriei tale ne-au fost preţioase în toate timpurile, dar mai cu seamă de astădată ni se pare foarte necesară, căci pe lângă toate linişte pacinică gustată până acum, tot mai mult suntem ameninţaţi de calamitatea revoluţiei iscate în acest principat, care zilnic se întinde în cerc mai larg, şi suntem foarte îngrijuraţi după plecarea escadronului din regimentul de dragoni Savoya, care stătuse până acum în Districtul bistriţan. Din motivul acesta ne luăm voia să Vă rugăm cu smerenie ca - ceeace sigur sperăm - să Vă îndreptaţi atenţia spre acest ţinut 78 depărtat dar rămas liniştit, şi să Vă înduraţi a ordona ca din regimentele pornite spre Ardeal, cel puţin trei companii, în deosebi dacă ar fi nemţeşti, să se dispună ca garnizoană aci în oraşul nostru. Nădăjduim că cu această dispoziţie se va împiedica acţiunea temerară a plebei valahe, de care suntem încunjuraţi, şi vom fi întru câtva asiguraţi împotriva năvălirilor aceleia. în sfârşit la 9 ianuarie 1785 soseşte răspunsul magistratului cliţjan, datat din 28 Decemvrie 1784, cu următorul conţinut: La întrebările ce ni le puneţi vă împărtăşim că ceata valahilor criminali, ce săvârşeşte fapte nelegiuite şi inumane, mulţumită Domnului, n’a pătruns până în oraşul acesta, nici în apropierea lui: numai la depărtare de 6 - 8 miluri de aci a comis diverse incendieri şi nemai auzite omoruri şi orgii, insultând şi necinstind pe unii nobili, pe soţiile şi femeile lor. Dupăce însă la ordin mai înalt ceata revoltaţilor din toate părţile este încunjurată de multă miliţie, sperăm că, lipsită de alimente, cu ajutorul Domnului va fi îmblânzită prin foame şi arme, ori va fi aruncată în valurile stygice (în iad). Din «Anuarul Institutului de istorie naţională", Cluj, 1928/29 79 5. Zavera din 1821 şi regimentul năsăudean Oricât de ciudată ar părea la cetire juxtapunerea din titlu, ea va fi totuş îndreptăţită prin legătura expusă în rândurile ce urmează, din cari rezultă că evenimente marcante îşi au ecoul lor şi la distanţe mai mari. Din acte, documente şi condice militare grănicereşti, cari au mai putut fi mântuite de peire, am aflat că în 1821, în timpul zaverii greceşti şi răscoalei lui Tudor Vladimirescu, comanda militară transilvană/ la ordinul Vienei, urmărea cu cea mai încordată atenţie mişcările din Principatele Române. Era adică mare temerea ca nu cumva acele mişcări să aibă repercursiuni şi în Ardeal şi să influenţeze pe Românii transilvăneni în mod primejdios pentru Monarhia austriacă. Comandantul de corp din Sibiu, locotenent-mareşalul baron Emanuil Schustek de Herve, în continuu trimitea ordine şi instrucţii comandamentelor militare supuse lui, impunându-le să păzească cu mare grijă graniţele spre Muntenia şi Moldova şi să nu permită nimănui intrarea în ţară fără paşaport în toată regula. în consecinţă şi pe teritoriul regimentului II grăniceresc năsăudean se manifesta o vie mişcare. Comandantul regimentului, colonelul Anton Zatetzki de Robelsuiald, dedea ofiţerilor săi cele mai stricte porunci privitoare la cordonul întins pe munţii Rodneni, chiar când eteriştii greci, în frunte cu Alexandru Ipsilanti, în Februarie 1821, treceau Prutul. Iar în luna următoare, în 24 Martie, generalul Schustek trimitea comandei regimentului nostru un important ordin cu următorul conţinut: «Maiestatea sa împăratul şi regele cu preanalt autograf şi-a exprimat intenţia să sprijinească din toate puterile pe guvernul legal din Muntenia, în executarea măsurilor potrivite pentru suprimarea răscoalei ce a erupt acolo, şi pentru restabilirea liniştii publice. Ca porunca prea înaltă să fie şi efectuată, nu numai este interzis să li se dea rebelilor şi conducătorilor acestora arme, muniţii şi alte mijloace de război; ci trebue ţinută strictă pază la toate punctele graniţei, ca nu cumva 80 rebelii să primească pe furiş amintitele obiecte. După ce Maiestatea sa fără îndoială are similară părere şi privitor la uneltirile puse la cale de Alexandru Ipsilanti în Moldova, aşa până la alte dispoziţii şi porunci prea înalte, deocamdată trebue îndreptată atenţia şi asupra acestuia şi a partizanilor săi. Deci colonelul are să ia măsurile necesare în cercul său de activitate, să dea instrucţii precise tuturor oficiilor grănicereşti şi a comandelor de cordon subordonate şi să controleze cu toată scrupulozitatea ca dispoziiţiile să fie executate cu cea mai mare punctualitate.* Imediat după primirea acestui ordin, în 27 Martie, colonelul Zatetzki impuse strict comandanţilor de batalioane şi companii să urmeze cu predziune poruncile primite, să dea informaţii şi instrucţii ofiţerilor subalterni, şi să deţină şi escorteze la Năsăud pe toţi indivizii suspecţi. In fine, incumbându-le mare răspundere, comandanţii staţiunilor Năsăud şi Borgoprund să viziteze adeseori cârciumile erariale, unde se pot adăposti indivizi primejdioşi. Mai caracteristică şi interesantă este însă o a doua scrisoare a generalului Schustek, datată tot din 24 Martie, în care acesta împărtăşeşte şi ordonă colonelului Zatetzki următoarele: «Conform raportului agenturii imperiale din Iaşi, comunicat consiliului de războiu de către cancelaria secretă a curţii, capelanul militar Stoian Basiota, - care servise în corpul de volintiri sârbi desfiinţat în 1814 şi a fost dimis cu o gratificaţie anuală de 200 fiorini, - a sosit la începutul lui Ianuarie c. în Iaşi, şi a făcut acolo diverse datorii până la suma de 2.000 piaştri. Pârât la agentură, el a fost pus sub pază, însă în noaptea de 25 spre 26 Februarie a aflat prilej să fugă. Agenţia l-a urmărit în toate părţile, însă fără rezultat, şi se presupune că acest om neliniştit s’a înţeles cu mai miilţi compatrioţi şi a trecut în Muntenia ca să intre în serviciul rebelului stadosan* ) Todor Vladimiresko. t Deoarece e de temut că Vladimiresko nu va lăsa neîncercat să sădească duhul nemulţămirii şi al revoltei şi în provinciile noastre mărginaşe şi mai cu seamă între Valahii înrudiţi deaproape cu * ) Stadoschan = căpitan şi conducător de horde. 81 partizanii săi prin origine şi religie; apoi, fiind şi mai îngrijitor faptul că Basiota îşi câştigase cunoştinţe privitoare la raporturile cetăţeneşti ale supuşilor noştri valahi, are legături cu aceştia şi poate exercita anumită influenţă asupra multora dintre grănicerii noştri, în urma chemării sale anterioare preoţeşti; aşa dl colonel cu cea mai mare încordare are să-şi aţintească toată atenţia asupra numitului om primejdios şi, la caz dacă el ar călca pe teritoriul regimentului imediat să-l deţină şi să-l expedieze cu escortă suficientă la Sibiu. Mai departe aflu necesar să atrag îndeosebi atenţia d-lui colonel asupra celei mai stricte îndatoriri: ca în cercul subordonat lui necontenit să observe cu mare băgare de seamă spiritul Valahilor înrudiţi atât de aproape cu locuitorii provinciilor învecinate; apoi să controleze pe streinii cari vin din Moldova şi Muntenia, dar mai cu seamă pe preoţi, sentimentele acestora şi vorbirile lor către popor. îndată ce s’ar ivi vr’un caz suspect ori primejdios, momentan are să mi-1 împărtăşeasă«. Din această scrisoare reiese limpede că autorităţile militare austriace erau îngrijorate de mişcările pornite dincolo de Carpaţi, şi, apăsate de răspunderea pe care o aveau faţă de Curtea din Viena, nu se sflau să accentueze »raporturile cetăţeneşti ale mpuşilor valahi«, despre care bine ştiau că ele sunt cele mai degradatoare şi mai ruşinoase pentru opresori. în scopul controlului şi pazei mai bune comandantul general din Sibiu cu data 29 Martie împărtăşeşte colonelului din Năsăud avizul şi rugarea guvernului ţării să nu se permită intrarea în Ardeal altora decât numai locuitorilor moldoveni având paşapoarte dela agentura austriacă, iar celor ce vor avea simple bilete dela starostele agenturii, să li se permită intrarea numai în . localităţile mărginaşe. în fine, se observă că dispoziţia aceasta nu se întinde şi asupra persoanelor care în actualele timpuri de nelinişte se refugiază încoace, la scut, căci faţă cu ei au să se ia şi să se impună alte măsuri. Dar agitaţia spiritelor tot creştea, cum se vede din remarcabilul ordin adresat în 16 Aprilie de către colonelul Zatetzki comandanţilor de batalioane şi companii, în care se spune: »în interesul siguranţei publice şi în conformitate cu 82 ordinele preaînalte, au să fie observaţi cu mare băgare de seamă toţi streinii suspecţi şi răsvrătitorii din Moldova şi Muntenia. Dar mai ales aceştia din urmă trebue întâmpinaţi, ca şi bandele de hoţi, cu toată puterea armelor, şi la eventuală cerere de ajutor are să se dea imediat şi oficiilor provinciale tot sprijinul necesar. Maiestatea sa împăratul, în înţelegere cu ţarul Rusiei, a ordonat ca prinţul Ipsilanti, demis din serviciul rusesc pentru încercările sale revoluţionare în Moldova, şi un anumit Todor, răsculat în Valahia împotriva guvernului legal otoman, împreună cu partizanii lor, să fie priviţi ca rebeli şi trataţi ca atari; deci li-e strict oprită trecerea peste graniţă. Fugarii cari nu aparţin rebelilor şi intenţionează să intre în ţară pe alte locuri şi nu pe drumul care duce peste Priponii Candrii şi peste Tihuţa, au să fie prinşi, dezarmaţi şi duşi dela post la post până la garda principală din Tihuţa, care are instrucţii speciale». în 22 Aprilie se mai publică un interesant ordin cu următorul conţinut: »Dacă vin oameni din Moldova şi ofiţerii vorbesc în secret cu ei despre întâmplările mai nouă de acolo, să bage seama ca nu cumva aceia să le mintă grănicerilor că rebelii din Moldova şi Valachia, Ipsilante şi Todor, sunt sprijiniţi de Ruşi, şi pe calea aceasta să-i ademenească pe grăniceri în partea revoluţionarilor. Astfel de indivizi imediat să fie arestaţi. Şi aceasta mai cu seamă fiind cert că nici Curtea austriacă şi nici cea rusească nu sprijineşte pe rebeli, ci ele dimpotrivă rămân neutrale, iar Poarta otomană a pornit cu mare putere contra lor ca să-i pedepsească pentru fărădelegile şi crimele ce au comis.» E de notat că spre a oferi pildă edificatoare şi spre a influenţa în mod favorabil spiritele populaţiei agitate, chiar acum comanda regimentului nostru foloseşte bine prilejul restabilirii ordinei şi liniştei în regatul neapolitan şi, conform (dispoziţiei Curţii şi a comandei generale, ordonă în 19 Aprilie, că precum în alte garnizoane, aşa şi pe teritoriul regimentului, să se celebreze în 23 Aprilie liturghie solemnă în toate bisericile. Atât în Năsăud cât şi pe sate să li se publice grănicerilor adunaţi la paradă evenimentul fericit, iar vicarul şi preoţii să implore dela 83 Dumnezeu şi pentru viitor scut şi sprijin armelor Maiestăţii sale împăratului. Intriaceea în Muntenia evenimentele se desfăşurau în modul care tot mai mult neliniştea cercurile austriace interesate. Colonelul Zatetzki dedea, la sfârşitul lui Aprilie, ordine ca cordonul spre Moldova să înainteze până unde numai va putea, adică până la Piatra Dornii şi la Pietrile Roşii, iar cordonaşii să fie aleşi dintre cei mai buni combatanţi- Tot atunci dela consiliul de războiu sosea ordinul că «sub grea pedeapsă se interzice orice contact atât cu secta carbonarilor italieni, cât şi cu rebelii Ispilanti şi Todor, ori cu aderenţii acestora.* Merită să fie amintit aci un incident care dovedeşte că autorităţile austriace încercau pe toate căile şi cu toate mijloacele să discrediteze în faţa Românilor ardeleni acţiunea lui Tudor Vladimirescu. Era anume încă obiceiul rămas din bătrâni că primăvara veneau Bârsanii şi Mocanii, cu turmele lor de oi, treceau prin satele grănicereşti, cântând şi glumind cu vechii cunoscuţi şi se răsfirau peste păşunile munţilor Rodnei; iar toamna iarăş plecau spre Muntenia, treceau Dunărea şi-şi mânau oile pe păşunile provinciilor balcanice. între păstorii acestor turme se mai găsia ici-colea şi câte un cioban someşan iubitor de viaţa nomadă aventurioasă, care la întoarcere acasă, ascultat cu mare interes, povestia consătenilor păţaniile şi experienţele sale prin ţările atâtor popoare streine. Deci nu e de mirat, cât de consternaţi au rămas locuitorii satelor noastre când deodată se lăţise faima că pe la Brăila au omorît Turcii pe mai mulţi ciobani ardeleni. Nu ştia nimeni de unde s’a răspândit şi cine a adus ştira, când iată sosi în Năsăud un comunincat al comandei generale datat din 25 Aprilie, cu porunca să fie imediat publicat pe sate spre liniştirea economilor. Şi acum I se putea vedea cât colo cine umblă cu chichiţe şi minciuni. Comunicatul spunea următoarele: «Agentul politic Hakenau raportează că mai mulţi păstori ardeleni, venind din Brăila şi Silistra la Bucureşti, au împărtăşit aci, la agentură, funcţionarulului Udritzki, că ei nu ştiu şi n’au auzit să fie omorâţi de către Turci la Brăila mai mulţi păcurari ardeleni; dimpotrivă au lăudat purtarea amicală a Turcilor. Paşa 84 din Silistra a asigurat pe toţi supuşii austriaci şi pe ciobanii veniţi din ţara împrietenită cu Poarta otomană, că ei stau sub scutul său puternic şi i-a sfătuit că în timpul acestor evenimente de zarvă şi până la restabilirea ordinei în Muntenia, să rămână mai bine cu toţii pe malul drept al Dunării, decât să se expună cu avutul lor unei primejdii din partea rebelilor neînfrânaţi.* Apoi comunicatul sfârşia cu următoarea observare ipocrită: •Deci e foarte verosimil că faima despre omorîrea de către Turci a mai multor ciobani ardeleni a fost iscodită numai din partea rebelilor din Muntenia, spre a fi răspândită printre grăniceri cu scopul de a aţâţa în acştia ura contra Turcilor.« Astfel glăsuia comunicatul, pe când Tudor în realitate, nu lupta împotriva Turcilor, ci a Fanarioţilor şi a ciocoilor, cari sugeau şi chinuiau poporul. Pe la mijlocul lunei Mai soseşte dela regimentul I săcuesc ştirea că Moldovenii se refugiază în munţi, deoarece le-au intrat Turcii în ţară. Săcuii şi-au dublat cordonul ca să împiedice contrabandele şi imigraţiile. La aceasta comanda regimentului năsăudean de asemenea ordonă să se ocupe zona primejduită în munţi cu grăniceri bine armaţi şi cu cei mai buni subofiţeri, dispunându-se posturi la Drăgoiasa, Capul Dealului, Tomnatic, Casele albe, Zăpodia Bucinişului, Izvorul Păltinişului, Cerbuc, Gura-Haitei şi Pietrile-Roşii. îar sublocotenentul Borcocel să avertizeze pe soldaţi că la caz de opoziţie şi neascultare vor fi predaţi curţii marţiale. în 27 Mai comanda generală anunţă că Seraskierul Iusuf- Paşa a cucerit în 13 Mai Galaţul şi a măcelărit aproape pe toţi soldaţii gred din garnizoană. Evenimentele decisive în Muntenia începeau acum să se precipiteze. Este ştiut că în noaptea de 26 spre 27 Mai, eroul Tudor Vladimirescu, trădat de căpitanii săi, a fost omorît în mod mişelesc de Grecii lui Ipsilanti. Oştirile lui Tudor rămase fără cap şi conducere se împrăştiară. Cei mai mulţi ţărani plecară la vetrele lor, cu excepţia unor cete de panduri, cari, nedisciplinaţi şi doritori de jafuri, în frunte cu căpitanii trădători, se alăturară la Arnăuţii lui Ipsilanti. Dar pe acesta încă l-a ajuns pedeapsa, căci 85 în 7 Iunie v., Turcii i-au sdrobit Ia Drăgăşani oştirile compuse din adunăturile tuturor neamurilor, aşa că el împreună cu rudeniile şi prietenii săi abia s’au putut mântui pe pământ ardelean, iar cetele risipite ale Arnăuţilor săi au fost urmărite prin ţările româneşti şi cele mai multe au fost prinse şi măcelărite de Turci. Doi dintre căpitanii lui Ipsilanti, anume Iordaki Olimpiotul şi Ioan Farmaki cu o ceată de vr’o 800 Arnăuţi greci, sârbi, bulgari şi panduri români de ai lui Tudor, după lupta dezastroasă dela Drăgăşani o apucară peste vârfurile şi coastele munţilor spre Moldova. Urmăriţi şi aci de oştirile turceşti, ei se închiseră în mănăstirile din Nordul ţării, dar neputând rezista lung timp, în sfârşit Iordaki se sinucise, iar Farmaki fu prins şi transportat la Constantinopol unde a fost omorât. Arnăuţii şi pandurii acestor doi căpitani începură acum să încalce munţii Rodnei, când cătând pradă pe la stâni, când încercând să intre pe furiş în Ardeal; şi cordonul regimentului nostru a avut multe ciocniri cu ei. în 14 Iunie se şi semnalează dela cordon ivirea lor în munţi, unde pe Dealu-lat au jăfuit pe un bârsan. Comandantul interimar al regimentului, locotenent- ■ colonelul Ioan Cutean, împărtăşeşte din Năsăud această ştire tuturor companiilor cu observarea că hoţi şi rebeli de felul acesta nu trebue cruţaţi şi mult interogaţi, ci grănicerii la moment să-i împuşte. Urmăriţi de Turci şi respinşi de grăniceri, nu le rămâne alta decât să se împrăştie şi să stoarcă cu forţa alimente dela păstori. Deci cel mai bun mijloc de apărare este înarmarea ciobanilor şi continua patrulare dela o stână la alta. în 18 iunie colonelul Zatetzki ordonă ofiţerilor şi grănicerilor cordonaşi ca, conform circularei consiliului de războiu datată din 12 c., fugarii din Moldova şi Muntenia să fie respinşi pe toată linia cordonului. Dacă însă ei, urmăriţi de Turci, depun armele şi roagă să fie acceptaţi şi mântuiţi, atunci nu e cu cale să fie trataţi neomenos, căci menirea cordonului este să respingă fără multă milă pe rebeli, apoi să reţină trupele turceşti dela trecerea graniţei ceea ce nu va fi greu de împlinit, cunoscute fiind sentimentele amicale ale Turcilor faţă de Monarhia austriacă. 86 în acest timp de nelinişte se mai dau multe alte porunci cari toate au în vedere siguranţa. Aşa spre pildă: Plaiurile munţilor să se cureţe, ca patrularea să nu fie împiedicată. Este interzis strict transportul armelor de orice fel în Moldova şi Muntenia. Să se controleze cu mare atenţie paşapoartele celor ce trec în Bucovina sau în altă parte. Postul de pe Drăgoiasa, faţă’n faţă cu satul moldovenesc cu acelaş nume, este un post important unde grănicerii să păzească cu cea%mai mare grijă. în caz dacă rebelii ar încerca să atace atunci atât postul de la Drăgoiasa cât şi posturile învecinate au să se retragă pe Voivodeasa, unde 80 grăniceri pot să stea faţă şi să respingă un număr cât de mare de rebeli. în caz de atac au să fie înştiinţate imediat toate posturile învecinate precum şi comanda cordonului în Tihuţa şi comanda batalionului în Borgoprund. Comanda regimentului află cu cale să informeze în 6 Iulie pe grăniceri despre cele ce s’au petrecut în Muntenia, cu următoarea publicaţie: Privitor la rebelii lui Ipsilanti se svonesc felurite faime, însă adevărul este că Ipsilanti a fost complet bătut de turci în 19 Iunie (st. n.) la Drăgăşani şi a pierdut întreaga sa artilerie. Oamenii săi cari nu s’au putut refugia au fost măcelăriţi fără milă, iar restul s’au retras în cea mai mare dezordine la Cozia. Deşi se poate presupune că acum s’a pus capăt uneltirilor revoluţionare, totuş sunt de observat şi pe mai departe ordonanţele privitoare la siguranţă. Din Mercurea Ciucului împărtăşeşte în 15 Iulie colonelul baron Novak, comandantul regimentului secuesc de acolo, că conform raportului comandei cordonului dela Ghimeş, 800 volintiri au ocupat Ocna. Deci se atrage atenţia cordonului regimentului nostru, că Ocna nu zace la mare depărtare de Munţii Rodnei şi se poate întâmpla ca horde de ale rebelilor să se ivească şi în munţii aceştia, spre a jăfui vite şi alimente. Tot atunci avizează din Cernăuţi generalul baron Iosif Stutterheim că evreul lesei Pistiner din Wişniţa a fost atacat pe muntele Măgura, aparţinător domeniului Rădăuţilor, de către opt tâlhari armaţi cu puşti şi pistoale, între cari era şi faimosul hoţ Iacob Veretzka. Tâlharii au ucis un berbec şi l-au mâncat, au beut două ocale de 87 rachiu şi l-au jăfuit pe evreu de 7-8 fiorini în monedă de aramă. Ei spuseră că au servit în oastea lui Ipsilanti şi împreună cu mai mulţi volintiri *au intrat în teritor bucovinean. Deoarece în continuu se întâmplă pe la diferitele domenii hoţii de acestea, iar acum tâlharii s’au îndreptat spre graniţele Ardealului, numitul general face atent pe colonelul din Năsăud să ia toate măsurile pentru urmărirea şi prinderea acelor hoţi. In 22 Iulie raportează comandantul cordonului, maiorul Engelbert, că la Broşteni, la depărtare de o jumătate zi dela Drăgoioasa, au sosit 2000 rebeli urmăriţi de trupe turceşti, după ce altă coloană turcească înaintează dela Fălticeni, aşa că rebelii sunt înconjuraţi dela spate, iar plaiurile dela Broşteni spre Şarul Dornei sunt închise cu priseci, fiind foarte probabil că aceştia vor încerca să invadeze teritoriul regimentului. Atunci colonelul Zatetzki imediat dă ordin ca patrulele să fie sporite, iar căpitanul Branovatzki să plece dela postul său din munţii Bârgăului cu 200 grăniceri la Drăgoioasa şi să observe mişcările volintirilor. Dacă va fi necesar, atunci să se avizeze comanda batalionului din Borgoprund şi căpitanul Macedon Pop în Budacul român, ca şi de acolo să fie trimisă o trupă mai mare de ajutor. După câteva zile patrula compania 1 raportează că dela Broşteni au venit până la Şarul Dornei câţva rebeli şi-au declarat că cu toţii vor pleca spre Vatra Dornei şi acolo se vor preda depunând armele, pentru ca să poată trece pe teritor austriac. Se vede însă că lucrurile nu s’au petrecut chiar aşa cum se spera, căci în 6 August colonelul Zatetzki adresează tuturor companiilor un lung ordin al cărui conţinut în scurt este următorul: Cu toate că locotenentul Velican raportează dela postul său pe Drăgoiasa că voluntirii şiirebelii s’au retras spre Şarul Dornei, din ultimul raport al maiorului Engelbert se vede însă că o parte din volintiri, cam 1000 la număr, s’a dus la Dorna, a depus armele şi după o carantină de 10 zile va fi escortată la Cernăuţi. Cealaltă parte, nevoind să depună armele, a întors la Şarul Dornei şi a încercat să treacă cu forţa peste cordon. Lipsa de alimente îi va face pe rebeli să calce în munţii noştri şi să jăfuiască stânile şi 88 turmele, iar oştile turceşti din spatele lor îi vor sili să forţeze trecerea prin cordonul nostru. Urmează dispoziţiile detailate ale colonelului privitor la pază şi posturi, apoi ordinul continuă astfel: Dacă rebelii, în cea mai mare parte Bulgari şi Sârbi, se vor apropia de cordon şi vor voi să depună armele, atunci să fie îndrumaţi s’o facă aceasta în Dorna, de unde vor fi escortaţi mai departe. Nicidecum să nu se sufere însă apropierea lor prea mare de cordon, ci în tot cazul să fie somaţi la predarea armelor, şi apoi cei ce cu tot preţul ar dori să uzeze de scutul împărătesc, să fie conduşi dealungul cordonului până la Dorna. Continuă cu dispoziţiile colonelului în caz dacă grănicerii vor fi atacaţi; iar de încheiere se dispun ca comandanţi ai posturilor mai importante următorii ofiţeri: loc Sekullich pe Voevodeasa, loc. Csorge pe Drăgoiasa, subloc. Orbes pe Pietrile-Roşii şi loc. Bertleff la Tihuţa. îndată dup’aceea, trimis pentru controlul cordonului dela Cucureasa până la Capul Stânişorii, căpitanul Raupenstrauch raportează că numărul cordonaşilor este complet, şi aceştia sunt bine armaţi şi bine instruiţi. în 9 August li se comunică companiilor şi cordonaşilor ordinul consiliului de războiu din Viena, semnat de contele Bellegarde, conform cărui ordin toţi acei fugari din Moldova şi Muntenia despre cari se va constata că au fost şi sunt conducători ai rebelilor şi părtaşi la mişcările revoluţionare, asemenea cei ce, urmăriţi de Turci, vor fi găsiţi la graniţe cu armă’n mână şi echipament de războiu, au să fie necondiţionat respinşi. Cei ce vin însă fără arme şi despre cari nu se poate constata să fi luat parte la răscoală, au să fie primiţi, căci sentimentele mărinimoase, umane şi blânde ale Maiestăţii Sale nu permit ca nevinovaţii să fie expuşi, ca şi cei vinovaţi, răsbunării persecutorilor turci. Foştii insurgenţi, chiar şi dacă se predau şi erau primiţi pe teritor austriac, aveau încă multe de îndurat. Aşa spre pildă ordonanţa comandei generale publicată în 11 August spune că unul dintre fugarii deţinuţi de grănicerii secui şi porniţi cu escortă la Cernăuţi, cu numele Zamfir Stratis, ajungând la Târgul Mureş, 89 unde trupa de transport avea să poposească, a fost asasinat; deci să se caute dacă are rude şi erezi între ceilalţi prizonieri. întâmplându-se că la postul Drăgoiasa s’au predat 11 volintiri, iar după depunerea armelor au fost escortaţi la Dorna unde au stat sub control sanitar şi de aci au fost expediaţi apoi în Basarabia, comanda generală ordona că în cazuri similare fugarii să fie îndrumaţi direct ori la Dorna ori la Tihuţa şi de aci la Dorna, dar să nu li se ia cu forţa obiecte ce poartă la sine. Pârând de acum înainte pericolul invaziei şi atacul mai puţin verosimil, la avizul autorităţilor superioare, comanda regimentului dispune, în 3 Septemvrie, ca cordonul de aci încolo să fie întreţinut în mod normal şi să fie retrase toate trupele auxiliare. Dar iată că din nou se ivesc cazuri neplăcute. Aşa nu departe de Izvorul Bucinişului, o stână de-a bârsanilor a fost atacată de o bandă de hoţi cari au jăfuit stâna, au maltratat pe păcurari şi au plecat apoi spre Şardul Dornei. Iar în 12 Septemvrie vr’o 20 hoţi au cutezat să atace către dimineaţă satul Drăgoiasa, l-au jăfuit şi au plecat apoi spre interiorul ţării. în consecinţă iarăş se dau ordine mai stricte militare, iar consiliul de războiu trimite porunca: Deoarece e posibil ca dintre Arnăuţii aflători în munţii din Nordul Moldovei unii să se refugieze pe teritoriul regimentului, acesta să nu neglijeze nici o măsură de siguranţă şi în orice caz să-i respingă. în 24 Septemvrie i se comunică regimentului hotărîrea prea înaltă ca tuturor streinilor cari ar intenţiona să treacă prin provinciile austriace spre Grecia, cu scopul să dea ajutor Grecilor, luptând pentru cauza acestora, fără excepţie să li se interzică intrarea pe pământ austriac. în 4 Octomvrie soseşte porunca conform căreia, din pricina stărilor revoluţionare din Moldova şi Muntenia, se interzice strict furnizarea de arme şi alte materiale de războiu în aceste ţări. Iar în 5 Octomvrie se publică ordinul strict şi precis că de acum înainte să nu se permită nici unui Arnăut şi rebel trecerea graniţei, fie el armat ori nearmat. Toţi să fie respinşi şi alungaţi în caz de nevoie şi cu focuri din preajma graniţei. Tot aşa să li se denege intrarea şi altor Moldoveni cu îndrumarea că există şosea 90 pe la Dorna cu oficiul de vamă şi carantină, pe care nu-i permis să-l ocolească, şi acea şosea peste Poiana Stampii, Priponii Candrii şi peste Tihuţa duce în Ardeal. Rebelii până acum au avut destul timp să depună armele şi să intre în pace în ţară; iar ceilalţi supuşi moldoveni n-au nevoie să emigreze şi n-au să se teamă de Turci dacă n’au ţinut cu rebelii. Deci toţi răsvrătiţii împotriva propriului suveran au să-şi atribuie numai lor înşile soarta ce-i aşteaptă. Pentru a preîntâmpina orice act de simpatie faţă cu mişcările eteriştilor, în 8 Octomvrie se publică un ordin împărătesc în care se spune că în mai multe state germane partizanii cauzei greceşti au început să formeze societăţi cu scopul să vină în ajutor rebelilor cu soldaţi, materiale de războiu şi cu bani. Autorităţile au să grijească să nu se întâmple şi în provinciile austriace, ca insurgenţii greci să fie sprijiniţi pe oricare cale cu bani, oameni şi arme. De aci încolo mai apar câteodată ici-colea la graniţe cete de Arnăuţi şi panduri rămaşi izolaţi prin munţi şi trataţi de către soldaţi ca hoţi ordinari. Astfel o ceată de 30 indivizi atacă în 6 Martie 1822 chiar şi un cerdac al cordonaşilor şi le ia acestora armele, hainele şi alimentele. Dar cu restabilirea ordinei în Principate, şi aceste cazuri sporadice încetează. în sfârşit mai sunt de menţionat aci unele incidente cari stau în legătură cu amintitele întâmplări din Principatele Române şi din Ardeal. între cei fugiţi de frica mişcărilor din Oltenia e pomenit şi serdarul Titus Benţescu (Bengescu), căruia un servitor originar din Banat i-a furat în Sibiu geamantanul cu 1000 fl. şi cu giuvaeruri în valoare de 10.000 fl. Comanda trupelor din Haţeg notifică acest lucru colonelului din Năsăud cu rugarea ca hoţul să fie urmărit şi pe teritoriul regimentului. în 28 Noemvrie 1821, comanda regimentului nostru e avizată din Sibiu că un anume Dumitrache, originar din Banat, prins la graniţă spre Moldova şi escortat de grăniceri la Sibiu - fiind presupunere că a fost şi este amestecat în mişcările revoluţionare din Oltenia, - îndată ce a trecut graniţa, în Ardeal, 91 nu mai aparţine jurisdicţiei militare, ci celei civile. în consecinţă comanda regimentului în viitor să predea pe prizonierii de felul acesta autorităţilor civile. Pentru controlul mai precis al streinilor şi călătorilor pe pământ turcesc, şi din pricina diferitelor mişcări, guvernul otoman ordonă în Decemvrie 1821 că fără excepţie toate persoanele care păşesc pe teritor otoman cu intenţia să călătorească în vr’o provincie, au să poarte la sine un fel de paşaport numit »Teskereh«. Ambasada austriacă din Constantinopol îi împărtăşeşte acest fapt regimentului năsăudean cu adausul că toate autorităţile oficiale de graniţe turceşti au primit spre conformare ordinul din chestie. Cum se vede uneori şi din regimentul nostru era trimisă la legaţiile diplomatice din ţările învecinate câte o persoană cu îndrumarea şi îndatorirea să observe şi să urmărească chestii care priveau deaproape ţinutul nostru. Aşa în 17 Decemvrie 1821 colonelul avizează compania din Budacul român, că sergentul Teodor Arsenti, care până acum a fost detaşat la agentura consulară din Iaşi, să fie iarăş primit şi aplicat în serviciul acelei compunii. Comandantul de corp din Sibiu ordonă, în Ianuarie 1822, că ivindu-se ciuma la trupele turceşti aflătoare în Moldova lângă Prut, comandanţii cordoanelor să observe strict ca fiecare călător dinspre Moldova să fie supus carantinei de 10 zile, şi dezinfectarea persoanelor şi mărfurilor să se facă cu cea mai mare grijă. Din »Anuarul Institutului de istorie naţională«, Cluj, 1927. llf l 92 6. Comandanţii regimentului grăniceresc năsăudean în cursul celor 89 ani de existenţă, 1762-1851, regimentul II român grăniceresc năsăudean a avut 18 comandanţi şi anume pe: Georg Raschtitz 1762-64, baron Karl Entzenberg 1764-77, cavaler Mauritius Schlaun 1777-87, Karl Heydendorf 1787-93, Johann Devcici 1793-1805, Ferdinand Sz&csen 1805-09, Johann Gottlieb Betzmann 1809-12, Ignaz Lenk de Treuenfeld 1812-13, Johann Kreitter 1813-16, cavaler Anton Zatetzky de Robelswald 1816-28, cavaler Josef Lebzeltern 1828-30, Franz Harting 1830-32, Franz Hermany de Heldenberg 1832-35, Simon Stecovici 1835-38, Rudolf Luxetici de Lichtenfels 1838-44, baron Alexander Iovici de Siegenberg 1844-48, cavaler Karl Urban 1848-50, Anton Szabâ 1850-22 Ianuarie 1851. Cu toţii au fost străini, adecă neromâni, care mai bun, care mai rău, cum se va vedea din şirurile în care expun aci ceea ce am aflat despre ei. Cel dintâiu, Georg Raschutz, a fost numit în 21 Aprilie 1762 de către consiliul aulic de războiu din Viena, cu rangul de locotenent-colonel, comandant al nou înfiinţatului regiment, şi el imediat - conform obiceiului de atunci - şi-a alcătuit în Viena un corp de ofiţeri, a plecat la Năsăud şi aci s’a apucat de organizarea regimentului. A avut mult de luptat cu greutăţile începutului, mai-cuseamă din pricina că noii ofiţeri nu cunoşteau limba poporului şi tratau rău pe grăniceri. Astfel s’a iscat revolta pusă la cale de Tănase Todoran din Bichigiu, care a zdruncinat poziţia lui Raschtitz, aşa că el în 15 Martie 1764 a fost permutat la Deva. Urmaşul lui Raschutz, locotenent-colonelul Entzenberg, a fost cel mai11 distins şi integru ofiţer dintre toţi câţi au stat în fruntea regimentului nostru. Carol baron de Entzenberg, originar dintr’o familie germană din Toblach în Tirol, s’a născut în Pavia în 1725. A intrat în armata austriacă şi a fost numit locotenent în 1752, loc.-căpitan în 1758, mai apoi căpitan în marele stat major, iar în 26 Februarie 1761 maior şi comandant al unui corp de vânători. După sfârşitul războiului de 7 ani a trecut în disponibilitate, iar la 1764, avansat la rangul de locotenent-colonel, fu numit comandant al regimentului II român grăniceresc 93 ardelean. în 1 Mai 1770 a obţinut rangul de colonel. în 16 Noemvrie 1777, numit general de brigadă, deveni comandantul brigăzii şi administratorul Bucovinei, unde stătu pftnă la 1786. în 16 Ianuarie 1790 a fost numit general de divizie şi ca atare, a trecut la pensie în 1 Ianuarie 1792. A răposat la 25 Mai 1810 în Sibiu. Om cult, drept şi uman, el s’a nizuit să cunoască vieaţa poporului român în toate amănuntele sale şi a devenit cel mai aprig apărător al grănicerilor. Prezentat în 16 Martie 1764 în persoană de către generalul de divizie baron Iosif Siskovici în calitate de nou comandant, Entzenberg imediat continuă şi în scurt timp desăvârşi organizarea regimentului. A fost uriaşă activitatea acestui bărbat atât pe teren militar , cât şi pe cel administrativ şi economic, şi cine voieşte să cunoască în detalii munca sa rodnică, o află indicată în »Istoria regimentului 50« de Treuenfest şi încă mai frumos descrisă, cântată şi chiar slăvită de maiorul Anton Cosimelli în «Poemation de secunda legione valachica**). Menţionând Treuenfest transferarea lui Entzenberg la Cernăuţi, observă: «Regimentul năsăudean a fost cuprins de adâncă jale la pierderea acelui bărbat cu mari calităţi, ştiind că avea să-i mulţumească formarea şi cultivarea regimentului, care la plecarea sa putea servi în toată privinţa ca model». Nevrând să repet lucruri ştiute, amintite şi reproduse în alte părţi, dar mai cu seamă în articolul »Un proces multisecular« din Nr. 13 al revistei «Arhiva Someşană*, voiu împărtăşi aci unele date necunoscute şi caracteristice pentru persoana şi felul de a fi a lui Entzenberg. Din matricula cununaţilor în biserica rom.-cat. din Năsăud am aflat că Entzenberg s’a căsătorit în 8 Februarie 1768 cu Monica, nepoata patronului său, a generalului Siskovici. în 13 Martie 1769 el botează pe primul său fiu: Franciscus Salesius Carolus. La botez îiisă nu cheamă ca naşi grofi şi baroni din împrejurime ori ofiţeri de rang înalt, precum o făceau subalternii săi; ci ca naşi ai micului Carol sunt înscrişi în matricula botezaţilor: caporalul Mihail Seni şi Varvara Figan. Apoi în 17 Aprilie 1770 figurează ca naşi ai copilei Maria-Antonia: grănicerul ) Vezi «Arhiva Someşană« Nr. 2-4. 94 George Sângeorzan cu Maria Catarig; tot aceştia în 19 Iulie 1771 la fiica Maria-Iosefa şi în 6 Ianuarie 1773 la fiica Maria-Carolina; iar la altă fiică botezată în 7 Februarie 1774 Maria-Iosefa figurează ca naşi: caporalul Mihail Catarig cu Varvara Figan. Cum ştia Entzenberg să-i apere pe grănicerii români şi să se solidarizeze cu interesele acestora, se poate vedea din următoarele trei cazuri: Intr’o scrisoare datată din Feldru în 19 Aprilie 1765 şi adresată primarului Johann Friedrich Klein de Straussenburg în Bistriţa în chestia morii din Nuşfalău - pentru care grănicerii aveau multă ciorovăială cu magistratul bistriţan, căci acesta sau nu voia să lase să li se macine românilor, sau le măcina numai dacă nu mai era nici un sas la moară - Entzenberg zice între altele: »Dar trebuie să observ că întrucât comunele Nuşfalău şi Sântioana sunt militarizate, moara de acolo are să stea absolut în folosul grănicerilor, care au primul drept pe lângă plătirea vămii obişnuite». Apoi adaugă: »Mai aminteşti că nu se poate sluji la doi domni. Dar la noi Valahii (bei uns Wallachen) tocmai se adevereşte aceasta, căci grănicerul trebue să slujească şi ca soldat şi în acelaşi timp şi ca contribuabil. Deci astfel de oameni trebue să fie trataţi cu consideraţie (mit Reflection und Regard), căci ei aduc fiscului folos îndoit şi cu mult mai mare decât cei ce-i aduc numai folos simplu». In altă scrisoare din 1766 adresată tot primarului Klein în chestia alor zece care cerute dela saşi pentru transportarea grănicerilor din satele săseşti în comunele din Valea Rodnei, deoarece primarul cu saşii săi se codea să satisfacă cererii, Entzenberg îi scria şi ironic, dar şi apăsat: să simtă odată şi primarul româneşte şi nu tot săseşte, căci altcum nu va fi prea bine. Interesantul pasagiu Isună astfel: »Ich bitte ein wenig leistlich und gut wallachisch, und nicht bestăndig so erstaunlich săchsisch zu werden; sonsten versichere ich Ihnen, ich werde auf einmal auch săchsisch, welches Ihnen nicht viei Ehre und Nutzen bringen wird«. în cazul al treilea este vorba despre un grănicer din comuna Ruşii-Munţi, care în timpul când locuia încă în districtul săsesc îi 95 vânduse măcelarului Schuller din Bistriţa doi boi pe credit. Trecuseră trei ani şi la reclamaţiile grănicerului şi ale regimentului nici măcelarul şi nici magistratul orăşenesc nu dădeau răspuns. Auzind acum că magistratul i-a îngăduit măcelarului sas să-şi vândă casa, aşa că românul să nu mai aibă de cine şi din ce să fie despăgubit, Entzenberg adresă cu data Năsăud în 9 Decemvrie 1767 o aspră scrisoare primarului şi magistratului bistriţan, reproşându-le că anume lucrează să aibă pagube grănicerii, care nu-i pot face proces magistratului, fiind acesta judecător în propria cauză şi pricepând magistraţii să scrie cum perora Cicero. (»Denen Granitzern gonnete man es, dass sie Schaden haben sollen. Es ist sonnenklar unrecht. Mit Processfuhren bei dem loblichen Magistrat richtet man nichts aus, denn diese Herren schreiben wie Cicero perorirte«.) în sfârşit Entzenberg pretinde ca Schuller inomis să-i plăteasc grănicerului datoria în forma aceea că magistratul să reţină din bani'i încasaţi de măcelar pentru casă, suma datorită. Apoi încheie scrisoarea accentuând că numai aşa se va proceda corect şi reproşând din nou magistratului că nu se poartă cu dreptate faţă de grănicer. (»Was glauben Sie, ist das nicht billig gehandelt?) Sie werden sagen: nein; ich sage: ja, und ich behaupte dass: ja, willen mir scheint, dass von der obristen Bistritzer Justiz-Stelle unrecht mit dem Granitzer gehandelt wird.«) După trecerea sa în Bucovina, Entzenberg şi acolo s’a afirmat ca un eminent organizator, ale cărui fapte sunt înscrise în istoria acelei ţărişoare. Sub urmaşul său Schlaun, după războiul de succesiune bavarez şi în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea, s’au înfiinţat în graniţa năsăudeană câteva şcoli »triviale«, iar la 1784 vestitul institut militar, şi tot atunci s’a militarizat valea Bârgăului. în timpul cât a stat în fruntea regimentului filo-românul Karl Heydendorf, originar dintr’o fruntaşă familie săsească ardeleană, grănicerii noştri au luat parte la război cu Turcii, luptând pe teritoriul Principatelor române; şi tot atunci au început războaiele grele şi lungi cu Francezii. . 96 în cursul acelor războaie până la 1816 s’au perândat comandanţii: Devcici, Sâcsen, Betzmann, Lenk de Treuenfeld, Kreitter, care n’aveau altă chemare decât să tot prepare oştiri împotriva lui Napoleon. Graniţa năsăudeană a avut în acei ani nespus de mult de suferit pe urma marilor pierderi în vieţi omeneşti şi din lipsa braţelor de muncă la economie, pe care o purtau numai femeile, moşnegii şi copiii. Despre Devcici am aflat într’o carte o notă marginală scrisă de fostul căpitan Frandsc Mihailaş, conform căreia ajungând acela să fie general, a fost destituit pentru malverzaţii.Urmând timpuri mai liniştite şi pacinice, proximul comandant Zatetzky a putut să lucreze la ameliorarea stărilor dărăpănate de pe teritoriul regimentului. A luat măsuri să se extirpeze tâlhăriile şi jafurile comise ziua mare în anii precedenţi tulburi şi a înăsprit serviciul cordonului în munţi, fiindcă începea să se răspândească în mod îngrozitor holera. Tot la iniţiativa sa şi cu concursul său s’au clădit în acei ani în Năsăud şi în comunele mai mari locuinţe pentru ofiţeri şi pentru funcţionari militari. Mai însemnate înfăptuiri au fost însă: punerea temeliei cadastrului în 1816 şi revizuirea urbanilor (cărţilor fondare) introduse în 1794-96, apoi înfiinţarea fondurilor pentru şcolile primare comunale în 1826. Colonelul Zatetzky a răposat în 17 Noemvrie 1828 şi atât el cât şi soţia sa sunt înmormântaţi în cimitirul rom.-cat. din Năsăud, unde pietrile lor mormântale din marmură roşie mai existau înainte cu vreo 25 ani, azi însă sunt dispărute. Sub comandantul Lebzeltern s’au reparat multe drumuri, iar sub Harting se luară măsuri şi mai aspre la cordon şi la graniţe, căci holera se răspândise acum peste întreaga monarhie. în 9 Iulie 1832 a fost numit comandant Franz Hermany, un om original despre care au rămas în graniţă multe amintiri. în timpul său a fost decretat Năsăudul ca opid (târguşor) cu dreptul de a ţinea în an două iarmaroace şi a fost construit drumul peste Strâmba între Valea Someşului şi Bârgăului. în Septemvrie 1834, cu ocazia vizitei arhiducelui Ferdinand d’Esta, regimentul a fost lăudat de către acesta pentru disdplina exemplară şi pentru 97 ordinea ce domnea pe întreg teritoriul regimentului. Arhiducele a dăruit 6000 fi. grănicerilor sărmani. Se zice că Hermany era om foarte învăţat, dar totuşi era cam ţicnit şi grănicerii noştri bătrâni povesteau multe istorioare hazlii despre el. Odată voi Hermany să se convingă dacă gărzile îşi împlinesc slujba în mod conştiincios şi merse noaptea sub dealul Cisteţ la turnul în care se păstra praful de puşcă. Văzând că se apropie cineva, soldatul de pază strigă de trei ori: »Stai!«, iar după ce îl recunoscu pe colonel nu slobozi puşca, d-1 lăsă să vină până aproape de el. Atunci Hermany deodată apucă puşca soldatului cu intenţia să i-o smulgă din mână. Dar grănicerul nu mai ştia acum de glumă, d-şi apăra puşca cu răsputeri. îl învârti de câteva ori pe colonel şi văzând că acesta nici de cum nu se lasă de puşcă, îl izbi cumsecade la pământ, aşa încât în sfârşit colonelul, fără de a zice vreo vorbă, însă cam deranjat şi mălăiat, plecă îndărăt acasă. A doua zi grănicerul fu ritat la profoz (gardianul carcerii) unde-1 aştepta colonelul şi câţiva asistenţi. La întrebarea răstită a colonelului cum de a cutezat el să se poarte astfel faţă de comandantul său, soldatul îi răspunse că a procedat numai conform instrucţiilor primite, Atund colonelul îi ordonă gardianului să-i măsoare 10 toiege. Când grănicerul se întindea resemnat pe banca delicvenţilor, colonelul zâmbind merse la el, îl ridică, îl bătu pe umeri, îl lăudă pentru curajul său şi ţinuta sa corectă şi-i dărui un galben. Alta. Pe timpul graniţei era regula dela care nu exista abatere că în Câşlegi, înainte de cununie, perechile tinere care voiau să se căsătorească, se prezentau într’o anumită zi toate la comandamentul regimentului în Năsăud, unde acesta - conform vechiului bun obiceiu - le trecea în revistă, se convingea dacă mireteii ştiu rosti rugăciunile şi dacă perechile pot dovedi cu certificat comunal că-şi încep gospodăria în deplină orânduială: în casă proprie cu grădină îngrădită şi cu pomii reglementari. Intr’un an se prezentară cu mult mai multe perechi ca de obiceiu şi după ce se înşirară în curtea colonelului, cu toţii aşteptau nemişcaţi sosirea atotputernicului comandant. Cine ştie în ce toane se găsea 98 colonelul Hermany în acea zi, căci îndată ce apăru la intrare în curte aruncă întâi o privire cruntă asupra perechilor înmărmurite, apoi apropiindu-se de ele strigă tare: »Ce naiba? Cum vă prezentaţi voi? Aci o fată înaltă cu un fecior pipernicit, colo un băiat zdravăn cu 6 fată slăbuţă, iată ceia o frumuseţe, el o mătăhală, şi aşa mai departe«. Imediat colonelul cu mâinile sale proprii îi amestecă şi combină pe toţi cum i se părea lui că se potrivesc mai bine, apoi ordonă că aşa au să se căsătorească. O Bârgăoancă cu un Zăgrean, un Rodnean cu o Răgleancă, o Telceancă cu un Monorean, un Leşan cu o Mititeancă, toţi d’avalma cum i-a împerechiat colonelul. Izbucni un plâns, vaiet şi ţipăt îngrozitor, părinţii se aruncară la picioarele colonelului, implorându-1 să nu le nenorocească copiii. Atunci Hermany cu o înjurătură nemţească le strigă să facă dar cum vor voi, şi întorcându-le spatele plecă din curte. Cu toţi greieruşii ce-i avea, Hermany a făcut mult bine graniţei. El a dispus să se planteze de-a-lungul Someşului arbori şi a creiat aleia minunată până la Rebrişoara, care alee se distruge în zilele noastre. A întărit ţărmurii Someşului, ai Sălăuţei şi încă ai câtorva râuri de munte. S’a îngrijit ca în sate să se clădească mai raţional şi grănicerii să-şi gătească haine practice. Despre intenţiile sale bune ne dau dovadă multele sale ordine privitoare la disciplină, curăţenie, stârpirea hoţilor, instrucţia şcolară şi examene, cercetarea bisericii, vieaţa economică, boale de vite, cu un cuvânt măsuri privitoare la întreaga vieaţă a grănicerilor. Sub Stecovici şi Luxetici s’au construit: drumul dela Leşu la Ilva-Mică, podul dela Năsăud peste Someş şi edificiul cu locuinţa colonelului. Comandantul următor a fost baronul Iovici, în timpul căruia au început mişcările revoluţionare maghiare şi pe care George Bariţ în Istoria regimentului năsăudean îl caracterizează astfel: »Un sârb, om bun însă ignorant, lipsit de talentul de a vedea lucrurile aşa cum erau, lipsit şi de tăria şi prezenţa spiritului, absolut necesare mai ales în timpuri extraordinare". într’adevăr numai slăbiciunii lui Iovici i se poate atribui în prima linie faptul 99 că locotenent - colonelul Urban a putut să-l delăture prin intrigi dela comandă. Cariera şi reputaţia faimosului colonel Carol Urban sunt strâns legate de regimentul nostru năsăudean care i-a promovat aceluia mult ascenziunea, dar nu s’a bucurat din partea lui de recunoştinţa cuvenită. Spre a cunoaşte pe acest bărbat din toate laturile, reproduc aci în extras biografia sa apărută în «Calendarul militar al lui Bellona«, tipărit în Troppau 1859, biografie scrisă în spirit şi cu colorit austriac. Baronul Karl Urban, general de divizie, cavaler al ordinului militar Maria Teresia şi al ordinului austriac Leopold, etc., eroul legendar din campania ardeleană, a fost primul ofiţer in 1848 care s’a opus deschis şi hotărît mişcării revoluţionare. Haynau îndată a recunoscut şi apreciat rara sa firmitate de caracter care desconsidera orice politică. Născut în 1802 in Cracovia, servi cu începere din 1 Noemvrie 1815. In 1847 locotenent-colonel la regimentul de graniţă Nr. 13, fu îndată după aceea transferat la regimentul II român grăniceresc. Avea mare influenţă asupra populaţiei. La plecarea Batalionului I ii îndemnă pe soldaţi în limba lor maternă să fie credincioşi casei împărăteşti jurământului pus şi steagului, şi-i somă să refuze punerea jurământului pe constituţia maghiară. în timpul când suprema dregătorie militară ardeleană îi da ministerului maghiar ascultare oarbă şi le ordona trupelor grănicere să depuie acel jurământ pe constituţie, ameninţând pe ofiţeri în caz de refuz cu dimisie, apoi mai şi sprijinea recrutările în favoarea batalioanelor de honvezi; Urban preluă dela bolnavul colonel Iovici comanda interimară a regimentului, convocă în 10 Septemvrie la Năsăud pe cele 44 comune grănicereşti, printr-un memoriu se desfăcu de ministerul maghiar de război şi împiedică recrutările pentru honvezime, aşa că la finea lui Septemvrie, 918 comune ale ţării se declară împotriva »unirii« cu Ungaria. Atunci neînfricatul Urban rămase timp de 5 săptămâni Ară de nici o îndrumare superioară. Numai la sfârşitul lui Octomvrie 1848 primi avizul să trimită un detaşament puternic la Reghinul-săsesc şi totodată fu desemnat de comandant strategic în Nordul Ardealului, cu adaosul »să proceadă conform judecăţii proprie*. Astfel porni el împotriva Secuilor, fără provizii, suprimând cu toată forţa mişcarea primejdioasă pornită printre grăniceri în favoarea Maghiarilor^. Numit la 1 Decemvrie 1848 colonel a condus expediţiile din Nordul Ardealului. în marş|]l dela Ciucea spre Crasna a prins pe intendentul suprem Gyarmati. La prima retragere în Bucovina grănicerii se împrăştiară pe acasă încât Urban rămase numai cu 161 soldaţi din regiment^. La năvala din Moroşeni, pusă la cale de Urban, au colaborat trei ofiţeri distinşi ai regimentului: locotenent Friedrich Storch de Arben, - Pantelimon Domide şi sublocotenentul Grigore Bota. Cu acel prilej s’au distins şi caporalii Ghiţă şi Orban, iar ia retragerea ^ Mişcare iscodită despre care nu s’a auzit şi vorbit niciodată. ^ Fapt exagerat şi denaturat. - V. Ş. 100 spre Poiana Stampii, sublocotenentul Silvestru Torni, in 1849 Urban a fost decorat cu ordinele Maria Teresia, Leopold şi cu ordinul rusesc Wladimir, iar tn 1851 i se conferi titulatura de baron. In 1850 fu numit general de brigadă Sunt de notat măsurile luate de el împotriva încercărilor neînfrânate ale plebei româneşti, pe care a ştiut s’o stăpânească şi prin aceasta a împiedicat nimicirea oraşelor Dej, Gherla şi Cluj, precum şi altor localităţi^. După sfârşirea războiului civil a fost numit comandant al cercului militar Clig, iar în Octomvrie 1857 general de divizie. Tot cam în felul acesta scrieau despre Urban şi alte ziare politice şi reviste militare austriace, fapt care a sedus şi pe unii scriitori români ca - privindu-1 pe Urban încadrat de meritele şi succesele soldaţilor români, - să-i facă elogii şi să-l ridice pe spinarea grănicerilor năsăudeni. Dar lucrul stă altfel. Examinând în mod nepreocupat şi neînfluenţat vieaţa, cariera şi faptele acelui ofiţer polon, apoi ascultând opiniile şi împărtăşirile vechilor ofiţeri, subofiţeri, soldaţi de rănd şi funcţionari grăniceri năsăudeni care au servit împreună cu el, au stat sub comanda lui şi l-au cunoscut bine, persoana lui Urban se poate caracteriza astfel: Era bun soldat din cap până în tălpi, bărbat curios, om de iniţiativă şi strateg excelent; însă ambiţios afară din cale şi făţarnic. Nu cunoştea nici un scrupul când voia să-şi realizeze scopurile şi putea să fie în orice clipită arbitrar şi chiar tiran. Numai aşa se poate înţelege că a fost el în stare să submineze pe şeful său, pe colonelul loviri, şi să-i determine pe grăniceri să-l ceară de comandant pe el, pe Urban chiar dela împăratul. Pe Români nu-i iubea, şi numai când avea nevoie de ei atunci îi ştia menaja, îi lăuda, împărţea ajutor satelor şi bisericilor şi premia pe copiii buni. De cele mai multe ori însă îi trata dur şi neomenos, îi pedepsia cu aprime sălbatecă şi în expediţiile sale îi împuşca şi strangula pe grăniceri, mai cu seamă pe aşa numiţii »clopari«, pentru cea mai mică vină. Despre1 egoismul său şifipocrizia sa ne dă dovadă1 următorul incident caracteristic: Honvezii se apropiau la finea lunii Decemvrie 1848 de Năsăud, înaintând dinspre Beclean. în 29 Decemvrie Urban, care se retrăgea cu trupele spre Bucovina, se repezi pentru câteva ore din Bistriţa la Năsăud, la familia sa. Aci ® Aceste date, asemenea exagerate, le aflăm în parte şi în istoria lui Treuenfest. 101 el ordonă ca toţi locuitorii să stea pe loc, să nu fugă, dar dacă totuşi ar' veni rebelii, atunci nimeni să nu cuteze a le da cvartir căci va fi greu pedepsit. Ştiind însă el prea bine ce avea să urmeze - căci în 2 Ianuarie 1849 rebelii maghiari şi intrară în Năsăud - încă în 30 Decemvrie trimise însuşi care din Bistriţa la Năsăud ca cea dintâi familia sa, cu toate bagajele, să se poată refugia din localitatea ameninţată. Făcuse o impresie penibilă asupra grănicerilor cari ţineau la el, iar mai târziu s’a menţionat şi în organele publice faptul că în Iunie 1849 Urban ceruse dela autorităţile militare să fie transferaţi ofiţerii români din regimentele române grănicereşti ardelene şi să fie înlocuiţi cu ofiţeri de alte naţionalităţi. Veteranul Iosif Mihailaş povestea cum Urban îi ducea pe elevii militari pe câmp ca să se exerciteze în desen şi măsurarea distanţelor, iar la întoarcere acasă câte odată îi ospăta cu bere; de altă dată însă pentru o nimica toată îi pedepsea în modul cel mai nemilos. Fostul ofiţer austriac Andriaş, trecut mai apoi înVechiul Regat, îi scriea în 31 Octomvrie 1892 secretarului fondurilor năsăudene Nestor Şimon aşa: »Cele sub Urban sunt fără nici o valoare pentru mine. Urban în faţa mea este un comediant şi n’avem de loc cuvânt să-l ridicăm. El nu ne-a făcut nici un bine, rău însă destul«. Urmaşul lui Urban, colonelul Szabâ a fost ultimul comandant al regimentului, care la desfiinţarea graniţei în 1851 a trecut ca comandant la nou formatul regiment Nr. 50. Din »Volumul omagial al fraţilor Lapedatu« Bucureşti 1936. i i r ' ~ "r ii 102 în amintirea lui Nicolae Drăganu O scrisoare a profesorului Drăgan către directorul liceului din Năsăud Cluj, 4 Iunie 1939 Mult stimate Domnule Director, Vă mulţumesc din inimă pentru felicitarea pe care aţi binevoit a mi-o trimite în numele liceului cu prilejul alegerii mele ca membru activ al Academiei Române. Am petrecut în Năsăud 22 ani din viaţă, fără îndoială cei mai frumoşi. Am fost 8 ani elev al liceului, 13 ani profesor al lui (Un an şi jumătate «director substituit»), iar 4 ani bursier al Fondurilor la Universitate (ca membru al Colegiillui «Baron Eotvos« din Budapesta). Astfel pot spune că Năsăudului îmi datoresc, direct ori indirect, toată pregătirea pentru viaţă. Am avut câţiva excelenţi profesori. Dintre ei unii mi-au fost mai târziu colegi buni, care m’au încurajat în străduiiîţele mele de muncă ştiinţifică. Dl V. Şotropa m’a luat chiar colaborator la o lucrare1* care nu intra în preocupările mele, dar care era necesară pentru şcoala pe cari o serviam. Preocupările mele ştiinţifice n’au lăsat indiferenţi pe ceilalţi colegi ai mei. Se formaseră două curente: al bătrânilor conservatori, care, în frunte cu neuitatul meu profesor şi coleg I. Pecurariu ţinea la şcoala filologică a lui Haşdeu, şi a noastră, a tinerilor, care ne orientam după vederile lui H. Paul, W. Wundt, etc. In sala de şedinţe erau zilnic discuţii de limbă şi literatură, deosebit de interesante, care au prins în vârtejul lor şi pe matematicieni. 1- • 1 Fireşte, uneori discuţiile luau şi calea glumei, niciodată pe cea a supărării, oricât de vii ar fi fost ele. N’o să uit niciodată unele din aceste discuţii. Fie-mi permis să reamintesc aici pe cea care urmează. ^ »I$toria Şcoalelor Năsăudene<< ■ Dir. »Arh. Som.« 103 într’o zi, intrând în sala de şedinţe, colegul E. Mărcuşiu matematician, mă întrebă: - »Ascultă, frate Niculae, de mult mă gândesc de unde vine »a cumpăra« şi nu găsesc. Poţi să-mi spui tu?« I-am răspuns că etimologia cuvântului să ştie de mult, e doar lat. comparare. Dar colegul Mărcuşiu îşi formase părerea lui: »Eu cred că vine dela cu parale, căci aş vrea eu să te văd cum vei cumpăra tu fără parale. Când am mers ca profesor suplinitor în Septemvrie 1906 în Năşăud îmi dăsusem »cu distincţie» examenul special din limba latină şi elină (fireşte îl dădusem şi din limba şi literatura română). Aveam trei teze de examen special, toate primite şi ca teze de doctorat. Pe cea din limba elină n’am putut-o tipări, fiindcă m’ar fi costat tiparul 1400 coroane, sumă enormă pe acel timp, şi rămăsesem orfan. Cea din limba latină era în strânsă legătură cu cea din limba elină şi credeam că nu e bine să apară fără cea dintâiu. Astfel am fost nevoit să mă îndrept spre limba română, la care întreg doctoratul, cu examen, cu tipăritul tezei, cu tot, m’a costat numai 300 cor. Spre aceasta m’am îndreptat şi din alte motive. Făcând o privire în frumoasa bibliotecă a liceului, mi-am dat seama numai decât că în Năsăud, fiind sărac, nu voiu putea cultiva, cum aş fi dorit, în mod ştiinţific filologia clasică, pentru care se cerea o mare bibliotecă, cu ediţiile cele mai bune şi mai nouă ale autorilor, cu studii şi reviste apărute în străinătate, fiind vorba de o ştiinţă universală. în schimb puteam cultiva filologia română, care era bine reprezentată, atât prin cărţile cumpărate, cât şi prin biblioteca regretatului Gr. Silaşi. Aşa am început să scriu: »Limbă şi istorie«, «Asperităţi sintactice«, dări de seamă şi etimologii în »Transilvania«, precum şi în revista »Nyelvtudomâny« publicată de Academia maghiară din Budapesta şi redactată de fostul meu profesor O. Asboth, care mi-le cerea. 104 O serie de manuscrise şi cărţi vechi găsite în biblioteca regretatului I. Marţian m’au ademenit spre literatura românească veche. Am făcut, încă fiind în Năsăud, câteva studii bine primite în acest domeniu. Ceeace s’a întâmplat cu mine poate servi ca dovadă că se poate lucra ştiinţific şi într-un centru mic şi cu mijloace puţine, dacă cel ce doreşte să lucreze îşi dă seama de situaţie şi încearcă să exploateze tot ce se poate din ea. Acelaşi lucru îl dovedeşte, de altfel, şi toată activitatea D-lor V. Şotropa şi I. Moisil. Cât de fericit aş fi dacă mulţi, cât mai mulţi din urmaşii noştri grăniţeri, mândri de trecutul glorios al liceului nostru, ar face la fel cu noi, folosind cu puţinul muncii lor grăniţerilor şi neamului! Iată-mă, Domnule director, fără să vreau, alunecat pe panta amintirilor cu care Vă sunt dator pentru lucrarea comemorativă. Totuşi pentru aceasta eu aş fi dorit să Vă dau altceva. Am fost împiedicat însă de «vremuri*. Până când mai pot da? Cu cele mai alese sentimente de stimă şi recunoştinţă. Prof. N. Drăgan * * Aceasta este copia scrisorii lui Nic. Drăgan, trimisă la felicitările adresate de directorul liceului „G, Coşbuc* din Năsăud, în numele acestuia, cu ocazia alegerii lui N. Drăgan ca membru activ al Academiei Române. Scrisoarea originală a liceului din Năsăud. 105 La serbarea omagială din comuna Zagra 27 August 1939 Cuvântarea părintelui Anchidim Drăgan Venerabile Sărbătorit, Onoraţi oaspeţi şi iubiţi consăteni, Sf. Scriptură zice: »Scoală-te înaintea bătrânului, respectează demnităţile şi teme-te de Domnul. Copiii sunt datori a-şi iubi părinţii, voindu-le şi făcându-le bine, vorbind frumos cu ei, ascultându-i şi ajutorându-i. Cu acest respect sunt datori şi fraţi faţă de surori şi viceversa, consingenii faţă de mai mari lor. Ei sunt uniţi cu cele mai strânse legături de rudenie şi de aceea trebuie să-şi arete unii faţă de alţii cea mai mare dragoste. Conduşi de lozinca Sfintei Scripturi, Sfatul căminului în şedinţa din 19 August 1939 a hotărît sărbătorirea ilustrului nostru fiu Dr. Niculae Drăganu, pentru înalta demnitate a Domniei Sale de a fi ales ca membru al Academiei Române, în cea mai înaltă instituţie culturală a statului nostru. Cu respect şi bucurie îl salutăm în mijlocul nostru. Existenţa unui om îşi are rost, pe care şi-l justifică, dacă luptă să-şi împlinească misiunea. Persoanele înfăptuitoare de idealuri înalte, primesc binemeritata recunoaştere din partea istoriei, devin istorice. Pe aceste personalităţi, popoarele le aduc ca exemple vii generaţiile tinere. Recunoştinţa e un drept de adânc simţită dreptate, cu atât mai vârtos, cu câtt operile personalităţii sunt făcute pentru Românii de pretutindenea. Instituţiile trăiesc prin conducătorii lor. Ei sunt cârmacii, cari conduc barca peste valurile vieţii. Ei veghează la păstrarea şi întărirea instituţiei. Sub cârma lor înţeleaptă înfloresc instituţiunile. Ilustrul nostru sărbătorit a avut şi are mari misiuni. Şi le-a împlinit cu multă conştiinţă, sârguinţă şi suflet. Se cade să-l 106 înconjurăm cu focul dragostei şi al recunoştinţei noastre. Este acesta un act de dreptate elementară. în numele acestui Cămin şi în numele consătenilor nu am cuvinte mai potrivite de a-mi exprima bucuria mare, pentru cinstea deosebită ce o faceţi satului nostru, Ilustre, consătean, prin deosebitele demnităţi avute: ca profesor secundar la liceul din Năsăud, numit în era austro-ungară, profesor universitar, după Unire, ocupând această înaltă demnitate, apoi decan, prorector şi rector în administraţie primar al Clujului şi acum noua demnitate de membru al Academiei Române. Astăzi când lumea întreagă trece prin clipe de groază şi nelinişte şi când o singură schînteie poate duce la deslănţuirea celui mai groaznic război pe care l-a cunoscut omenirea, zile pline de grijă şi întristare; în aceste zile pentru respectul care Vă datorăm şi pentru cintea ce ne faceţi, totuşi, pentru noi, sunt clipe de aleasă bucurie. Despre viaţa, operele, demnităţile şi frumoasa activitate a ilustrului sărbătorit mai pe larg, cred că vor conferenţia alţii. Suntem mândri, că satul nostru în toate timpurile şi în toate ramurile a dat neamului personalităţi alese şi distinse. în acest an satul nostru a ajuns la apogeu prin numirea de membru al Academiei a Ilustrei dv. persoane. Am spus aceste cuvinte binemeritate, iubiţi consăteni ca să cunoaşteţi ce roduri bogate răsar din sămânţa acestui ogor. Pentru cinstea şi bucuria ce ne îmbieţi şi cauzaţi azi, Vă dorim, Ilustre şi iubite consătene, în faţa acestui altar, muncă fără preget mai departe întru zile fericite şi îndelungate spre folosul neamului şi bucuria noastră. Bine, 11 slugă bună şi credincoasă, ai câştigat cununa neveştezită a laurilor. Cinste Domniei Voastre şi respectul şi dragostea noastră. Sănătate! * * 107 Cuvântarea profesorului Iuliu Morariu1’ Domnule Profesor, Iubiţi Consăteni, Ne-am adunat astăzi să sărbătorim pe un mare învăţat, consătean de al nostru, al cărui nume este nu numai cunoscut în întreaga ţară ci a trecut, încă mai demult, şi pieste graniţe. Acesta e profesorul Dr. Nic. Drăgan, membru activ al Academiei Române sau »Domnul Niculiţă*, cum îi mai spun familiar Zăgrenii, care îl ştiu de când era elev la Năsăud, pe vremea când îl numiau «Domnişorul* lui «Todor Dascălu«. Fiu de învăţător, de »dascăl« cum se zicea atunci şi se mai zice şi acum, a moştenit nu numai însuşiri pedagogice, cari l-au făcut dascăl între dascăli, ci şi schinteia sfântă a neastâmpărului lăuntric, ce l-a ridicat şi învăţat între învăţaţi. Mărturisim că noi Zăgrenii, venim cam târziu să-l sărbătorim, nu fiindcă nu l-am preţuit, cum zice o înţeleaptă vorbă, că «nimeni nu-i proroc în ţara lui« ci poate dintr’un spirit de sfială, ca să nu ni se arunce vorba cu «fala zăgrenească«. O facem însă acum cu multă dragoste şi căldură dar şi cu un sentiment de mândrie, căci fiind până acuma sărbătorit la Cluj de către grăniţerii ce se află acolo, fiind sărbătorit la Năsăud, ca fost elev şi fost profesor al liceului «George Coşbuc«, numele satului nostru a fost pomenit cu cinste şi laudă alături de al sărbătoritului. îl mai sărbătorim fiindcă este unul din ai noştri ridicat la mare demnitate, dintre noi. Crescut în acelaş mediu, între aceleaşi dealuri ca şi noi, ba mai mult este legat de aceleaşi colţuri de câmp şi aceleaşi dealuri şi păduri ce i-au impresionat copilăria, ca şi nouă. într’o poezie prezentată la Societatea de lectură, descrie scene de pe acest »codrişor« pe care ne-am plimbat fiecare. în alte lucrări sunt pomenite alte părţi de hotar sau particularităţi de vorbire din comună. Iată de ce şi Căminul nostru cultural «Ioan Marian« prin harnicii şi tinerii lui conducători ne-a chemat în această adunare ^ Această cuvântare a fost rostită în faţa unui public format în cea mai mare parte din ţărani, fapt de care a trebuit să ţin, pe cât mi-a fost posibil, seama. 108 şi bine a făcut, căci din cinstea sărbătoritului se răsfrânge şi asupra noastră a zăgrenilor ceva, cum umbra copacului învăluieşte, răcoreşte pe cei cari obosiţi poposesc la picioarele lui. Sărbătoarea noastră mai are însemnătate şi prin aceea că dl Profesor este preşedinte de onoare al căminului, şi pentru reuşita ei deplină şi-a luat osteneala şi a venit în mijlocul nostru. Este într'adevăr mare cinste, că păstrează strânse legături cu satul de naştere, fiind prezent la toate întâmplările mai de seamă din viaţa satului: sfinţirea bisericii, înfiinţarea căminului cultural, comemorarea lui Marian s.a. Fiind membru întemeetor (fondator) al căminului a ţinut să cinstească şi această sărbătoare cu prezenţa D-sale. îl sărbătorim astăzi pe învăţatul nostru profesor pentru că a fost ales membru activ al Academiei Române. Dintre comunele grăniţereşti a noastră este a treia, care are cinstea de a fi dat un mare cărturar vrednic de a fi primit în sânul Academiei. Prima a fost Rodna cu Porcius, care a fost învăţător şi la şcoala trivială din Zagra, şi al doilea Hordoul cu Coşbuc după numele căruia s’a şi numit apoi comuna. Academia Română este o societate (o adunare), formată diiî cei mai mari învăţaţi ai ţării noastre (elita savanţilor români), cuprinzând un număr de 45 persoane. Când unul moare se alege altul în loc. Unul din aceste locuri ocupă cu mare vrednicie şi onoare consăteanul nostru. Muncind tăcut, fără gălăgie în jur, fără sgomot şi reclamă a clădit o mare operă, plină de învăţătură, privitoare la limba românească ocupându-se şi de numele satelor noastre între cari şi Zagra şi numele părţilor de hotar în lucrarea întitulată «Toponimie şi istorie«. Fiindcă Ungurii susţineau că la venirea lor în (Ardeal au găsit aici o populaţie bulgărească şi turcească, pentru ca să ne reducă din drepturile noastre româneşti asupra pământului străbun de aşezare şi stăpânire, sărbătoritul nostru a scris o lucrare de mare însemnătate »Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei şi istoriei«, în faţa căreia cei mai aprigi duşmani ai vechimii şi drepturilor noastre pe pământul Ardealului au 109 trebuit să amuţească şi să se închine. Reiese din această lucrare că noi Românii, suntem cei mai vechi şi cei mai îndreptăţiţi stăpâni ai pământului acestuia. Ungurii ar vrea prin învăţaţii lor să dărîme acest monument de ştiinţă temeinică şi serioasă. Truda lor nu va face însă decât să-l ridice mai sus, să-l scoată mai bine la iveală, întocmai cum apele cari vin vijelioase, în trecere, spală atândle de cari se izbesc, iar când s’au potolit, rămase locului, pietrele apar mai dare şi reînoite. A mai scris despre poetul George Coşbuc şi despre scrieri româneşti vechi: Codicele Marţian şi Teodorescu, şi are încă alte lucrări preţioase. Despre lucrările ştiinţifice ale dlui profesor Drăgan s’ar putea spune multe, s’ar putea vorbi ceasuri întregi fără a isprăvi, dar nu acesta este scopul meu. Aş vrea să scot de aici o învăţătură folositoare oricui, dar mai ales tinerilor. S’a spus că »omul sfinţeşte locul*. Intr’adevăr! Oamenii sunt de mâi multe feluri, dar fiecare ar vrea să-şi croiască un drum, un fel de viaţă, un ideal de viaţă. Unii îşi doresc o viaţă de bucurii zilnice, de petreceri nesfârşite, cred în băutură şi mâncare, în plăceri lumeşti. Praf, cenuşe şi nimic se alege pe urma lor. Alţii au bucuria de a aduna bogăţii, averi, comori, aceasta e plăcerea vieţii lor, fără să ţină seama de unde, cum, prin ce mijloace, pe ce căi. Despre aceste comori zice scriptura că furii (hoţii) le sapă şi rugina le strică; despre aceştia se mai poate spune că pe urma fiecărui sgârcit, ce adună fără judecată, fără rost şi fără scop vrednic de oboseală, se iveşte câte un nebun care împrăştie. Din câte averi mari s’a ales nemica. Al treilea fel de oameni sunt cei cari muncesc pentru ştiinţă de carte, pentru scoaterea adevărului la lumină sau pentru binele altora, pentru ridicarea bunei stări a neamului, pentru luminarea şi îndrumarea mulţimilor; aşa a lucrat vicarul Marian, tot din Zagra, cu mai bine de o sută de ani în urmă, şi aşa lucrează în zilele nostre dl. prof. N. Drăgan. Averea lor este progresul tuturor, binele obştesc şi adevărul. Aceştia lucrează modest, temeinic şi sigur, dar vrednici de admiraţie. Munca acestora o proslăvim şi ei ne închinăm, fiindcă tot ce este cucerire a minţii şi tot ce este bine 110 şi de folos ei şi prin ea s’a înfăptuit. Aşa am făcut în urmă cu 3 ani la pomenirea lui Ion Marian şi aşa facem astăzi la sărbătorirea academicianului nostru. Munca celui dintâi a ridicat ţinutul grăniceresc în admiraţia Saşilor şi Ungurilor, munca acestui de ăl doilea a ridicat neamul românesc în ochii învăţaţilor Europei. Munca aceasta plină de jertfe a învăţaţilor noştri ne poartă numele românesc printre învăţaţii întregei lumi. Noi cunoaştem multe popoare şi de azi şi din trecut numai după cultura, ştiinţa şi înfăptuirile minţii lor, şi bogăţia sufletului lor. Dacă grăniţerii năsăudeni l-au numit la Cluj pe dl Drăgan, sărbătorindu-1, «mândria graniţei«, îndreptăţiţi suntem şi noi să-i spunem că mai întâi este »fala Zăgrii«. în frumoasa diademă de cărturari Zăgreni este piatra preţioasă ce va străluci de-alungul veacurilor unic în felul ei (dar să dea Dumnezeu să fie şi altele), Pentru mine este o mândrie să spun că l-am avut profesor, deşi scurt timp, la liceul din Năsăud, unde era între cei dintâi, cei mai conştiincioşi, cei mai muncitori, iar rezultatele se văd. Trecând la Cluj, după unire, la Universitate, aceeaşi muncă neobosită o desfăşoară şi la catedră şi în conducerea Universităţii. Iată ce scrie ziarul «Tribuna»»1* despre rodnica-i muncă la înalta şcoală ardeleană: «Fără exagerare, se poate afirma, că acest ilustru profesor dujan a avut parte să conducă cel mai mult timp Universitatea «Regele Ferdinand I« din Cluj, stăpânit de cel mai înalt spirit de obiectivitate, de legalitate, de cea mai desăvârşită onestitate, de cel mai cald spirit colegial şi de cel mai părintesc spirit de înţelegere a aspiraţiilor tineretului universitar»». «Cu tot pasul său domol, cu toată vorba-i legănată acest erudit impresionează tot mai mult pe cel care are fericirea să-l cunoască şi să-i asculte cursurile ţinute cu o regularitate care a uimit pe toţi studenţii. Obiectivitate de examen, tendinţa de al face pe student să înţeleagă că viaţa intelectuală nu se poate clădi pe goluri ştiinţifice, toate aceste calităţi sunt indisolubil împletite 11 11 Leon S. Bodiu: Un nou academician N. Drăgan, în »Tribuna« an. II Nr. 117-26 Mai 1939. 111 în mintea şi întreaga atitudine a acestui reprezentativ cărturar ardelean. «Meritele sale ştiinţifice trebuiau mai demult să-l aducă printre nemuritorii academicieni. D-sa este cel mai mare cunoscător al literaturii româneşti vechi (până la 1800) şi al fineţilor şi caracteristicilor sintaxei limbii române«. . Nu m’am închinat niciodată oamenilor politici, nu i-am lăudat în public şi nu i-am măgulit în particular chiar atunci când aveau fapte vrednice de laudă şi dacă pomenesc aci munca şi rezultatele frumoase ce a avut la primăria municipiului Cluj, unde a fost primar încă în două rânduri, să-mi dea voie dl profesor să nu-1 consider om politic, căci nu este. Om politic este acela care se alege şi ajunge în baza unei munci în partid, a unui stagiu la club, a unei lăudăroşii bine potrivite (regizate) sau a unor înterese oarecari ticluite la clubul politic (cazurile de vocaţie politică excepţională sunt extrem de rari). D-sa a fost numit în baza muncii tăcute, a hărnicii sârguitoare, plină de seriozitate şi dragoste de adevăr, în ogorul ştiinţei, a cărei superioritate o recunosc şi oamenii politici, măcar din când în când. Alegerea aceasta n’a dat greş. E destul să pomenesc, că' aceeaşi rodnică activitate a desfaşurat-o şi aci, ridicând 17 şcoli primare, modernizând abatorul, pavând piaţa, înfrumuseţând oraşul şi aducându-i o mulţime de îmbunătăţiri.In plină putere de muncă, la vârsta de 55 ani nu se mulţumeşte să-şi privească cu admiraţie opera săvârşită şi să se încânte singur. Alegerea de membru activ al Acedemiei este un fapt de mare cinste, care consfinţeşte o muncă dreaptă şi grea, dar plină de zel şi încredere, însă nu este motiv de repaus tihnit, contemplativ şi îndelungat, ci cel mult răspântie cu scurt popas dp odihnă. Dl profesor ştie aceasta ( şi eu o spun pentru că cei ce nu ar şti-o), căci are noui lucrări mari în pregătire asupra «Sintaxei limbii române«. Domnule profesor, aţi dat odată un exemplu vrednic Zăgrenilor pe Ion Marian, ce l-aţi propus să-i poarte numele căminului cultural, când l-am constituit şi care nu era altceva decât reînvierea vechei «Reuniuni de cetire şi cântări«, înfiinţată de doi oameni harnici şi tineri pe vremea aceea: Ioan Corbu şi 112 Victor Onişor, daţi-mi voie să dau astăzi al doilea exemplu de muncă asiduă, neprecupeţită, plină de vrednicie şi învăţăminte pe care pe deasupra noastră a tuturor, acea asociaţie de savanţi cărturari: Academia Română o încununează cu dreapta şi bine cuvântată sa judecată de alegere în templul nemuririi. Noi, Zăgrenii, cu mic cu mare, fie că trăim aci sau în alte colţuri ale ţării, vă dorim aci în vatra satului Dvoastră şi al nostru de baştină, - pe pământul drag nouă, în care-şi dorm somnul veşnic strămoşi şi părinţi de ai noştri, la umbra acestei măreţe biserici dela poalele Codrişorului, - Vă dorim, pentru a putea desfăşura rodnica activitate ce aveţi de gând spre cinstea Dvoastră şi mândria noastră a zăgrenilor, a grăniţerilor şi a tuturor Românilor, mulţi ani fericiţi plini de sănătate. NOTĂ. - Sărbătoritul nostru s’a născut In 18 Februarie 1884, tn comuna Zagra. Şcoala primară a urmat-o în satul natal învăţând cu propriul său tată, Teodor Drăgan învăţător aci, care i-a desvoltat şi dragostea de carte şi apoi cu Clement Drăgan sau »Badea Scridon» cum îi zice academicianul nostru. Studiile liceale le-a făcut la liceul grăniceresc »George Coşbuc* din Năsăud, fiind elev eminent. Studiile universitare le-a făcut la Budapesta, făcând lucrări de licenţă strălucite. Doctoratul l-a luat tot acolo. Venind profesor de limba română şi latină la Năsăud se impune prin activitatea ştiinţifică serioasă şi acţiunea culturală naţionalistă, entuziastă. în 1917 îşi trece examenul de docenţă, apoi începe mai târziu, în vremea războiului cursul de limba şi literatura română la universitatea din Cluj. A avut important rol la preluarea Universităţii din Cluj în 1919, având conducerea efectivă a ei. A fost rector al Universităţii şi decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie în mai multe rânduri, este şi acum prorector şi decan. A fost primar al Clujului românesc în 1923 ( al doilea primar român), a doua oară a fost numit primar în 1934 - 37. A fost ales membru al Academiei Române. Cu ocazia aceasta a fost sărbătorit la liceul grăniceresc din Năsăud ca fost elev şi fost profesor al liceului, la Cluj de către grănicerii năsăudeni aflători acolo, iar în comuna sa natală Zagra, de către căminul cultural »Ion Marian», intelectualii localnici cari ştiu să preţuiască cu demnitate valorile spirituale, şi de către fiii satului cari ocupă funcţiuni în diferite părţi ale ţării. După serbare s’a dat o masă comună într’o atmosferă demnă, familiară şi modestă, unde s’a toastat pentru M. S. Regele şi pentru sărbătorit şi s’au citit scrisorile trimise cu această ocazie. Au vorbit la masă dnii generali Aurel Maniu, Victor Neamţ fost primar, profesor Teodor Onişor şi prof. Iuliu Morariu. Tuturor le- a răspuns dl Drăgan. * 113 Cuvântarea profesorului Teodor Onişor Ilustre Sărbătorit, Onorată asistenţă, In ziua de 6 August 1936 când modestul nostru cămin cultural îşi aducea aminte de acel care a fost Vicarul şi pedagogul Ion Marian, aţi binevoit a ne spune frumoase cuvinte, care au rămas adânc întipărite în inimile noastre. Nu am uitat în deosebi sfatul că: »Se cuvine să cinstim cu tot sufletul amintirea celor ce se ridică dintre noi şi ne aduc laudă nouă şi urmaşilor noştri«. Cred că nici noi Zăgrenii, nu trebuia să pierdem ocazia de a ne arăta mândria şi dragostea noastră faţă de acela care, singurul dintre Zăgreni, a ajuns la cinstea de a fi trecut în rândul nemuritorilor, de a fi ales membru al Academiei Române, cea mai înaltă instituţie culturală a tării. > » Noi Zăgrenii trebue să fim mândri şi să apreciem cum se cuvine această alegere, căci din mijlocul nostru s’a ridicat acest vrednic fiu, «mândria graniţei năsăudene şi a întregei Românii®, cum spunea canonicul Dr. Titus Mălai la sărbătorirea dela Cluj. Şi mai cu seamă putem fi mândri pentrucă ilustrul sărbătorit ne-a făcut cunoscut satul nostru, aşa cum poate nici un alt sat nu mai este. într’adevăr, nu este carte scrisă de Domnia Sa în care să nu vorbească despre Zagra şi despre vorbele sau cuvintele mai interesante din sat, explicându-le învăţaţilor, aşa cum numai Domnia Sa ştie. Ne dăm seama, într’adevăr, că drumul ce duce spre acea înaltă demnitate nu este o şosea largă şi bine amenajată, pe care poţi înainta comod şi găsi adăposturi odihnitoare, ci este cărare îngustă şi pietroasă, pe care trebue să te sui agăţându-te, să te ridici, - cum ar spune poetul - «aşezând genunchi şi mâna când pe un colţ, când pe un alt colţ« (Petrovici). Fiindcă am amintit la început de Vicarul şi Pedagogul Ioan Marian, îmi permiteţi, Vă rog, să fac o mică comparaţie între activitatea acestuia şi a sărbătoritului de astăzi. După terminarea şcolilor din comuna natală, Zagra şi celei dela Năsăud şi după absolvirea şcolilor şi mai înalte, ambii se 114 întorc în capitala graniţei năsăudene, luptând pentru şcoala, neamul şi biserica românească. Poate că, dacă situaţia din 1919 era alta şi profesorul Drăgan ar fi ajuns tot numai un mare îndrumător al grănicerilor, un alt Marian, dacă se poate spune aşa. Dar, cum am amintit, situaţia de după răsboiul mondial îl cereau în altă parte, la datorii mai mari, mai înalte. Capitala Daciei Superioare, Clujul românesc, avea nevoi de îndrumători, de deschizători de drumuri. Universitatea de acolo trebuia reorganizată, şi pentru acest lucru se simţea nevoia mobilizăm tuturor energiilor. Profesorul Drăganu care era şi Docent de limba română la acea Universitate, a fost între primii dintre cei chemaţi şi aleşi. Pe când vicarul I. Marian a avut fericirea să-şi poată desfăşură activitatea numai în capitala graniţei şi pentru graniţa năsăudeană, profesorul N. Drăganu a trebuit să primească o sarcină mult mai grea, aceea de ctitor şi de ziditor de temelie al Clujului cultural românesc de azi. Şi într’adevăr dela începutul ei până azi, Universitatea românească l-a avut aproape neîntrerupt de conducător. La această activitate universitară s’a mai adăugat, în două rânduri, şi munca dela Primăria municipiului Cluj, unde a fost un adevărat părinte. în calitate de profesor, decan, rector, primar şi alte funcţii avute, a dovedit o corectitudine şi o cinste exemplare. A impresionat pe toată lumea puterea de muncă şi punctualitatea profesorului Nicolae Drăganu. Tineretul de astăzi şi de totdeauna trebue să ştie acest lucru şi să-l ia ca pildă de urmat. într’Oj carte ce cuprinde consideraţiuni asupra educaţiei, tradusă din franţuzeşte, se spune că «pentru a ne perfecţiona trebue să avem totdeauna prezentă în minte imaginea unui tip de om superior, să avem, cu alte cuvinte, un ideal». Un mijloc bun, zice autorul cărţii de mai sus, constă în a lua de model un conducător din trecut sau contemporan şi a-ţi da silinţa să-l copiezi. 115 Cine răsfoieşte biografiile oamenilor mari, vede într’adevăr că cei mai mulţi dintre aceştia au întrebuinţat, în tinereţe, acest procedeu de educaţie. Napoleon, de pildă a studiat cu stăruinţă biografia lui Alexandru Macedon şi a lui Iulius Cezar; Columb, care a descoperit America, cunoştea foarte multe amănunte din vieţile marilor corăbieri etc. Avantajele acestui procedeu, zice acelaş autor, sunt foarte mari. Modelul ales din istorie sau din vieaţă este un adevăr, un ideal concret, plin de imagini şi idei care se întipăresc uşor în minte; puterea sa sugestivă este foarte mare. Noi Zăgrenii nu trebue să căutăm prea departe, în timp sau spaţiu, să căutăm modelele de urmat. Va trebui numai să ne cunoaştem înaintaşii noştri şi vom găsi »tipuri de conducători", după dorinţele nostre. Vom găsi modele în feţele bisericeşti, în dascălii de toate categoriile, vom găsi şi eroi şi personagii militare. Noi trebue numai să-i căutăm şi să-i studiem. De aceea cred că e bine ca în drumul vieţii să facem ca şi călătorul, care pe cărarea ce duce spre înălţimea muntelui, se opreşte din când în când; pune mâna pod şi se uită îndărăt la calea săvârşită. E o clipă de mulţumire, văzând greutăţile îndurate, dar şi o clipă de îmbărbătare spre nouă osteneli... Tineretul din Zagra Vă asigură, Ilustre Sărbătorit, că va căuta să umble pe aceleaşi cărări ca şi înaintaşii lui, iar dacă-i va sta în putinţă, va adăuga şi el barem o petricică la prestigiul măreţ la care a fost ridicat satul nostru, între toate satele graniţei năsăudene. De aceea, îmi daţi voe, Domnule Profesor, ca în numele acestui tineret şi în numele iniţiatorilor acestei modeste sărbătoriri, să Vă urăm multă sănătate, mulţi ani şi mult spor la muncă întru mărirea faimei grănicereşti şi a neamului românesc. Mulţumesc tuturor că aţi binevoit a Vă obosi la această dragă nouă sărbătorire. * * 116 RECTORUL ŞI SENATUL UNIVERSITĂŢII »REGELE FERDINAND I« DIN CLUJ cu adâncă durere anunţă încetarea din viaţă, în noaptea de 17 spre 18 Decemvrie 1939, a distinsului şi neuitatului profesor NICOLAE DRĂGAN Prorectorul Universităţii, decanul Facultăţii de Litere, titularul catedrei de limba şi literatura română veche, membru activ al Academiei Române, preşedinte al Extensiunii Universitare şi al Oficiului de Editură al Universităţii, membru al Comitetului central şi preşedinte al Secţiei litere a Asociaţiei »Astra«, membru al Comitetului de lectură al Teatrului Naţional din Cluj, al Societăţii AGRU, şi în directoriul fondului Suluţean (Blaj). ’ Fost: Rector al Universităţii, Preşedinte al Comisiei interimare a Municipiului Cluj (1934 - 1937), membru al Comisiunii pentru organizarea Universităţii din Cluj, delegat al Ministerului Cultelor şi Artelor la Uniunea Muzeului Ardelean, comisar ministerial pe lângă Directoratul Regional al învăţământului secundar din Cluj, directorul cursurilor pentru pregătirea de profesori, preşedinte al Comisiei Căminurilor, al Comisiei Bibliotecii Universităţii, director de studii şi disciplină la Căminul »Casa Invăţătorilor« etc. Decorat cu: Coroana României în gradul de Mare Ofiţer şi Comandor, Steaua României în gradul de Comador, Ofiţer al Ordinului Ferdinand, Ofiţer al Legiunii de onoare, Răsplata muncii pentru învăţământ clasa I, Răsplata muncii pentru 25 ani în serviciul Statului, Răsplata muncii pentru construcţii şcolare dasa I, Crucea de aur pentru merit (poloneză), Ordinul Leul Alb în gradul de Comandor (cehoslovac) etc. înmormântarea va avea loc Miercuri 20 Decemvrie 1939, în cimitirul central din Cluj. Servicul religios se va oficia la orele 14,30 în vestibulul Universităţii, unde rămăşiţele pământeşti ale defunctului vor fi depuse Luni, 18 Decemvrie 1939, orele 18. 117 Dr. Nicolae Drăgan profesor la Năsăud Aurel Şorobetea Istoria liceului grăniceresc din Năsăud se opreşte asupra activităţii a trei generaţii de profesori, cari au muncit la acest institut de cultură şi educaţie naţională. Prima serie de profesori e aceea, care împreună cu ctitorii acestui liceu, a deschis, pentru a doua oară, noi orizonturi cărturăreşti în acest ţinut al graniţei năsăudene; ei au fost fiii acestui ţinut şi au cercetat şcolile Bigului, apoi universităţile dela Viena, Graz şi Praga. A doua generaţie este aceea care a crescut în cultul conştiinţei naţionale şi a superiorităţii rasei româneşti şi care a căutat să ridice prestigiul liceului nostru; ieşită de pe băncile acestui liceu cu studii superioare dela universităţile din Viena, Graz, Praga şi Budapesta. Rolul generaţiei a treia de profesori dela liceul »G. Coşbuc«, a fost cu mult mai greu. Această generaţie însă a avut fericirea să fie martoră a marilor prefaceri pe teren naţional şi şcolar. Toţi aceşti profesori au fost elevi ai liceului nostru, având studii universitare la Cluj şi Budapesta. Din această generaţie a fost profesorul Dr. Nicolae Drăgan. Unul dintre mulţii profesori care şi-a găsit rostul vieţii în muncă continuă şi care s’a despărţit cu mult regret de această lume, căci încă nu-şi terminase toate lucrurile ce le avea pe masa de scris, şi care întreaga sa viaţă şi-a jertfit-o pe altarul culturii şi a şcoalei cu adevărată vrednicie de apostol al ştiinţei româneşti. Nicolae Drăgan înainte de a fi profesor la Universitatea din Cluj, a fost profesor la liceul grăniceresc »G. Coşbuc« din Năsăud, căruia i-a închinat 13 ani de activitate rodnică. El a venit la Năsăud în anul 1906. Acest timp a fost destul de critic pentru toate şcoalele româneşti din Transilvania, cu mult însă mai critic, pentru liceul fundaţional din Năsăud, pe care stăpânirea îşi pusese ochii. Profesorii de pe acele vremuri au fost aceia cari au dus lupta pentru apărarea graiului sfânt şi n’au urmărit altceva decât să i 118 dea neamului românesc elemente capabile şi să formeze indivizi luminaţi, mândri de neamul din care fac parte şi de originea din care se trag. In acest scop, profesorul Nicolae Drăgan dispunea de toate condiţiile necesare unui adevărat îndrumător al tinerei generaţii, având o pregătire foarte temeinică, cunoştinţe enciclopedice peste cari s’a suprapus cultul deosebit ce l-a avut faţă de limba românească, care materie - cu venirea profesorului Drăgan la liceu - a primit o altă înfăţişare. Nicolae Drăgan a venit la acest liceu ca profesor suplinitor, după ce îşi dăduse examenul de specialitate din limba latină,elenă şi din limba şi literatura română, cu distincţie. Avea trei teze de examen special, toate primite şi ca teză de doctorat. ' După cum el a mărturisit de atâtea ori, pe cea din limba elenă nu a putut-o tipări, fiindcă nu avea bani, iar tipăritura l-ar fi costat 1400 coroane, sumă enormă pentru acel timp şi mai ales că era orfan de tată şi nu avea cine să-l ajute. Cea din limba latină era în strânsă legătură cu cea din limba elenă. Astfel a fost nevoit să se îndrepte spre limba română, la care întreg doctoratul, cu examen, cu tipăritul tezei, cu tot, nu a costat numai 300 coroane. Spre limba română însă l-a mai îndemnat şi un motiv special al liceului nostru. Căci făcând o privire în frumoasa bibliotecă profesorală dela liceu şi-a dat seama numai decât, că aici, în Năsăud, fiind şi fără parale, nu va putea cultiva în mod ştiinţific filologia clasică, pentru care se cerea o mare bibliotecă, cu ediţiile cele mai bune şi mai noui ale autorilor, cu studii şi reviste apărute în străinătate, fiind vorba de o ştiinţă universală. în schimb, aci la Năsăud, va putea cultiva filologia română care era bine reprezentată atât prin cărţile cumpărate, cât şi prin biblioteca profesorului universitar Gr. Silaşi. Aşa a început a scrie dări de seamă şi etimologii pe care le-a publicat în revista «Transilvania» de la Sibiu. Cu trei ani mai târziu publică o conferinţă ţinută la Sibiu, întitulată: «Limbă şi istorie». în acest an, 1909, a mai publicat studii şi în revista maghiară »Nyelvtudomăny«, o revistă editată de Academia maghiară din Budapesta şi redactată de un fost profesor al său cu numele O. Asboth, care îi cerea studii filologice. 119 în anuarul liceului de pe anul 1910 găsim publicată lucrarea: «Principiile care ne-ar putea servi de bază la studiarea şi clasificarea cuvintelor compuse«; iar în 1911 tot acolo publică o altă lucrare întitulată: «Sportul la cei vechi şi întrucât a servit el de bază sportului modern«. Nu peste mult apare în revista »Astrei« articolul «Asperităţi sintactice®, care prin analiza materialului, precum şi prin metoda întrebuinţată, îl fac cunoscut pe profesorul tânăr dela Năsăud şi-l evidenţiază de a deveni o personalitate ştiinţifică. în 1914 Academia Română ia sub îngrijirea sa publicarea studiului asupra celor două manuscrise vechi numite: «Codicele Teodorescu® şi «Codicele Marţian« prin care studiu filologic profesorul N. Drăgan s’a impus tuturor filologilor români. Tot acuma publică: «Pagini de literatură veche®, cea mai veche carte racocziană, precum şi cel mai vechiu text liturgic «Manuscrisul liceului grăniceresc G. Coşbuc«; Codicele pribeagului G. Ştefan, voevodul Moldovei, Un fragment din cel mai vechiu Molitvelnic românesc şi Mihail Haliri; tot atâtea lucrări de o deosebită importanţă lingvistică, istorică şi literară. în studiile publicate, după plecarea sa dela Năsăud, în limba franceză, despre vechea literatură din Ardeal, îşi exprimă părerea că primele noastre începuturi literare nu se datoresc husitismului, ci ele sunt numai copii de pe textele coresiene; era o părere care ar fi fost să lămurească începuturile noastre literare, dar a rămas numai comunicată, fără să fie destul de argumentată. Ca profesor universitar şi membru activ al «Muzeului limbii« din Cluj s’a ocupat cu toponimie şi onomastică, publicând valoroasa lucrare «Toponimie şi istorie«. Moartea l-a găsit lucrând la «Sintaxa limbii române®, aşa că din nefericire soartaVu i-a îngăduit să-şi ducă la sfârşit această lucrare, atât de mult aşteptată şi pe care el era poate cel mai competent să o scrie. Nu era an în care să nu vină la Năsăud, Zagra şi Sângeorz- Băi, cu care ocaziune foarte adeseori a accentuat că şi într’un centru mic cum e Năsăudul se poate lucra ştiinţific, deşi sunt 120 mijloace puţine, numai dacă cel ce doreşte să lucreze îşi dă seama de situaţie şi încearcă să exploateze tot ce poate din ea. în forma aceasta academicianul Nicolae Drăgan s’a făcut cunoscut nu numai nouă Năsăudenilor, ci întregii naţiuni, şi prin lucrările sale a rămas nemuritor. Fusese ales membru ordinar al societăţii filologice din Budapesta, iar după Unire, când ia fiinţă «Muzeul limbii® din Cluj, a fost unul dintre ctitorii acestei instituţiuni, unde a lucrat cu mult zel şi competinţă. A fost membru al »Astrei«, iar mai în urmă membru ordinar al Academiei Române. N’a avut fericirea să-şi ţină cuvântul de recepţiune, căci moartea l-a răpit pe furiş, pe cel care, prin activitatea sa ştiinţifică, se înşirue în rândul cărturarilor ardeleni, ca cel mai distins fost dascăl al liceului grăniceresc din Năsăud. Prin moartea lui, prea timpurie, Năsăudul a pierdut iarăşi un fiu strălucit al său, care a făcut cinste neamului românesc. * 121 Nicolae Drăgan Fragmente de amintiri Vasile Scurtu Ca fost elev al marelui dascăl şi învăţat al neamului nostru, care a fost Nicolae Drăgan, o datorie de stimă şi recunoştinţă mă îndeamnă să aştern pe hârtie câteva amintiri despre el, intenţionând ca şi în această formă să-i eternizez numele în faţa posterităţii, care să ia cunoştinţă şi exemplu de urmat din calităţile alese ce-1 caracterizau. La vârsta relativ fragedă a copilului care începe liceul şi mai ales la cel ce vine dela ţară, icoana întâiului profesor se profilează atât de adânc în sufletul său, încât un gest, o atitudine a acestuia, rămâne imprimată în memoria elevului pentru întreaga vieaţa. în anul şcolar 1916/17, m’am înscris ca elev ordinar în clasa I-a a liceului din Năsăud, astăzi liceul grăniceresc »George Coşbuc«. Era pe atunci în licee obiceiul bun, ca un profesor să ia dirigenţia unei clase începând cu a întâia şi să o conducă neîntrerupt până în clasa a VUI-a. Această continuitate dădea ocaziune profesorului să-şi cunoască de aproape fiecare elev şi prezenta o incontestabilă superioritate asupra sistemelor de astăzi, când dirigintele unei clase se schimbă de la un an la altul, ba chiar şi în cursul aceluiaşi an. în anul şcolar precedent (1915/16) Drăgan fusese dirigintele - profesor de clasă, cum îi ziceam pe atunci - clasei a VlII-a, aşa încât întorcându-se să ia o nouă serie, a ajuns să fie dirigintele clasei I-a, unde ne-a propus şi limbile română şi latină. Eram prea mici şi lipsiţi de discernământul necesar, ca să putem aprecia atunci un dascăl bun. Acest lucru îl putem face astăzi cu oarecare competenţă, mai ales aceia cărora ne-a fost dat să urmăm în cariera de profesor secundar tocmai pe fostul nostru diriginte. îmi amitesc cu drag de vorbele lui calde şi blândeţea cu care ne-a primit în clasă pe cei 42 elevi, în majorotate fii de ţărani veniţi de prin satele grănicereşti din jurul Năsăudului. N’am auzit dela el vorbe aspre sau jignitoare, ci numai cuvinte frumoase şi 122 încurăjătoare pentru noi. Chiar şi dojana lui era blândă şi de natură a îndrepta pe cei greşiţi. Faţă de elevii slabi era îngăduitor, iar faţă de cei buni cu o deosebită consideraţie şi încurajare, când intra în clasă, cu mersul său domol, cu statura lui înaltă şi cu cărţile subsuoară, nu ne inspira frică, ci mai mult un fel de respect părintesc. întâmplător nivelul clasei era ridicat printr’o serie de elevi buni, între care exista şi o emulaţie continuă, lucru ce-i plăcea profesorului nostru. Lecţiile lui de limba română erau o plăcere pentru noi. Bucăţile de lectură din manualul lui Precup- Sălăgianu, precum şi acele din gramatica lui Bogdan, le ştia face interesante, stârnind în noi dragoste şi ataşament faţă de acest studiu. Poeziile memorizate atunci, ca şi unele exemple tipice din gramatică, nu le-am uitat astăzi. Corectarea lucrărilor scrise o facea foarte minuţios, insistând până şi asupra celor mai mici greşeli, cu o răbdare care rar se poate întâlni. Temeinicia activităţii sale şi îndrumările date atunci ne-au fost tuturora de un real folos şi demn exemplu de urmat. Materia prescrisă de programa analitică, ce o facea în clasă, era completată printr’o bogată lectură extraşcolară, condusă cu multă conştienţiozitate şi competenţă de profesor. Aveam în clasă un dulap cu biblioteca elevilor. In fiecare săptămână, dirigintele împărţea personal câte două cărţi fiecărui elev. La sfârşitul săptămânii, profesorul controla această muncă extraşcolară a noastră, întrebându-ne şi discutând cu noi cuprinsul cărţilor. Astfel ne-a sădit în suflet şi ne-a stimulat gustul pentru citit, într’o epocă de o importanţă mare pentru desvoltarea şi formarea elevului. Pentru noi, ce-i veniţi de la sate, care înafară de cărţile de şcoală primară mai citisem doar Epistolia lui Isus Hristos, Visul Maieu Domnului şi Povestea versificată a lui Gruia, poveţele şi îndemnurile lui Drăgan în domeniul lecturii, ne-au fost foarte utile şi preţioase, deschizându- ne un orizont complet nou şi interesant, pe care am căutat să-l lărgim an de an. Exista de fapt în liceu, pe lângă biblioteci bogate şi o ambiaţă foarte favorabilă lecturii extraşcolare. Cel care citise mai multe cărţi, era socotit mai cu vază între elevi. 123 Limba latină era pentru noi ceva nou şi despre care auzeam acum întâia dată. Modul său de a o preda, pornind dela asejnânări cu limba română, cu incursiuni în istoria strămoşilor Romani, ne- a făcut să o învăţăm cu plăcere. La sfârşitul anului, aproape toţi elevii posedau la perfecţie conjugările şi declinările latineşti, încât din gramatica lui Pteancu-Bichigeanu, ne rămăsese pentru clasa a Il-a numai excepţiile dela reguli şi construcţiile latineşti mai grele. Aveam cunoştinţe foarte temeinice, fapt care ne-a uşorat mult munca în clasele următoare. Pe baza solidă de atunci am făcut progresele de mai târziu şi am clădit chiar la Facultate, când a fost nevoie. în anul şcolar următor (1917/18), Drăganu era director sau locţiitor de director al liceului. în această calitate, ne-a ţinut discursul la deschiderea festivă a anului şcolar. Sigur, acest discurs se găseşte undeva printre manuscrisele sale şi ar merita să fie publicat pentru sfaturile bune şi părinteşti, ce-mi amintesc că ni le-a dat prin el şi cari pot fi şi astăzi de actualitate. în acest an, ne-a predat puţin, şi numai la început, căci a izbucnit gripa spaniolă şi închizându-se şcoala, am plecat acasă. La redeschidere erau în curs marile evenimente de după terminarea războiului. Zic «adevărat românesc«, căci în cetăţuia de cultură şi naţionalism a Năsăudului n’a încetat să ardă nici o clipă făclia românismului, chiar şi în cele mai vitrege timpuri. Aceasta datorită sufletului mare al intelectualilor şi în special al profesorimii. Profesorul nostru diriginte, a trecut acum la Universitatea din Cluj, chemat acolo într’o misiune mai înaltă, la care îl îndreptăţea munca şi pregătirea ce o avea. Astfel, dela 1918 până în vara anului 1924, n’am mai văzut pe Nicolae Drăgan. Imaginea figurii şi bunătatea sufletului său îmi rămăsese adânc întipărite în minte. Când am terminat liceul, m’am gândit să-l caut pe fostul meu diriginte, spre a-i cere câteva sfaturi pentru vieaţă. L-am găsit în luna August 1924, la băile »Hebe« din Sângeorz-Băi, unde venise să-şi caute de sănătate. Era în după amiază unei zile călduroase şi stătea singur pe o bancă din parcul băilor. L-am recunoscut şi mi-am luat îndrăsneala să merg la el şi să mă prezint. Şi-a adus aminte de fostul elev şi, deşi 124 nu era omul de care să te ataşezi imediat, m’a primit bine şi s’a bucurat, când a aflat că doresc să-i fiu elev şi la Facultate. M’am despărţit cu o speranţă în plus. Vedeam în fostul meu diriginte un sprijin moral la facultate, într’un oraş unde nu cunoşteam pe nimeni. * în Septemvrie 1924, m’am înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cluj, unde profesa Drăgan. I-am fost elev patru ani de zile şi în această calitate am avut ocaziunea ca să-l cunosc de aproape şi să-l judec şi apreciez atât ca om, cât şi ca profesor. Ca profesor, avea o pregătire foarte temeinică în specialitatea sa. Părerile şi afirmaţiile sale - în special în domeniul filologiei - erau bazate pe un vast bagaj de cunoştinţe şi totodată justificate prin exemple convingătoare. Cursurile le ţinea cu o punctualitate unică. Nu exagerez când afirm că dintre toţi profesorii cari i-am avut la Facultate Drăgan a fost acelea care n’a lipsit aproape de loc dela cursuri. Chiar şi atunci când preocupări străine de catedră îl reclamau în alte părţi, noi studenţii ştiam că orele de curs se ţin cu exactitate matematică. Era în stare să lase alte ocupaţii oricât de importante, dar ora de curs niciodată. Exemplu tipic este în această privinţă următorul caz: Odată examina la licenţă pe un coleg de al meu, astăzi profesor în Banat. în timpul examinării orale, soneria anunţă începutul orei de curs, care îl avea cu studenţii. Drăgan mai examinează încă cinci minute şi apoi îi spune candidatului: «Aşteaptă o oră până îmi termin cursul şi apoi vom conţinu a«. Şi aşa s’a şi întâmplat. Pe cât de serioase îi erau cursurile, pe atât de serioase şi pretenţioase examenele. La el nu se putea merge la examene pe »doară«, »poate« sau »pe noroc«. Cu răbdarea care îl caracteriza, te examina aproape din tot materialul, până îşi forma o convingere completă despre măsura în care eşti pregătit. Conştiinţiozitatea şi obiectivitatea sa erau puse din plin la contribuţie cu aceste ocaziuni. Se ştia că examinarea la el nu se făcea după dispoziţie, ci după adevăratele criterii ale unei examinări serioase. Atitudinea sa sinceră şi obiectivă îl ridica în faţa studenţimii şi poate tot 125 acestor calităţi se datoresc şi demnităţile politice pe cari nu le-a cerşit, ca mulţi alţii, ci i-au fost oferite. Dictonul latin »Vir bonus, scelerisque purus« încadrează admirabil acest om al muncii şi abnegaţiei. Lucrările de seminar trebuiau studiate în prealabil foarte temeinic, căci altfel riscai să te expui unor situaţii neplăcute în faţa auditorilor. Discuţiunile asupra acestor lucrări ne dădeau ocaziunea să descoperim la Drăgan multele şi variatele sale cunoştinţe, de care însă niciodată nu facea caz. Era foarte modest şi nu-i plăcea să-şi etaleze sau să facă paradă de ştiinţa sa. Aceasta nici verbal, nici în scris. Noi, cari îl cunoşteam, ştiam acest lucru, precum şi ce se ascunde sub modestia şi tăcerea sa. Străinii însă puteau să-şi facă unele păreri eronate până la convingerea contrară. Am constatat acest lucru în iarna anului 1930, cu ocaziunea examenului de capacitate al profesorilor la Iaşi, unde Drăgan era membru examinator la limba română. Colegii candidaţi dela celelalte Universităţi, şi mai ales dela Bucureşti, nu prea purtau frică de examen, nutrind speranţa că profesorul poate nu e chiar aşa grozav pregătit în specialitatea lui. S’au convins însă de contrariul cu ocazia examenului oral, când au rămas uimiţi de cunoştinţele profunde şi variate ale lui Drăgan şi care nu odată le-au fost fatale unora. I-am auzit atunci exprimându-se elogios despre capacitatea şi pregătirea ştiinţifică a lui Drăgan, pe care o apreciau la justa ei valoare. De altfel asupra acesteia s’a rostit cea mai înaltă instituţiune culturală »Acedemia Română« când l-a ales între membri ei ordinari. Aş fi incomplet în aceste notiţe ale mele, dacă n’aş mai adăoga aici interesul şi dragostea ce o purta marele dispărut studenţilor grăniceri, Numai faptul că ştiam că avem la Rectorat sau Decanat unul de al nostru, era o încurajare pentru cei mai mulţi. N’a patronat lenea şi desinteresul, dar a stimulat şi îndemnat pe cei capabili. N’a fost caz în care să i se fi adresat cineva şi să nu-1 fi servit. Cunosc atâtea cazuri când studenţi grăniceri săraci au .profitat şi au ajuns - prin generozitate lui - la o existenţă, pentru a-şi putea continua studiile. Acestea sunt fapte care merită să fie relevate şi cunoscute de grăniceri, căci îl înălţă 126 în ochii tuturora şi ar putea servi şi altora drept pildă, deoarece regiunea din care s’a ridicat cineva îi incumbă anumite datorii de conştiinţă. Am scris aceste şire nu cu gândul de a elogia pe marele dispărut, ci pentru ca să se poată desprinde din ele câteva constatări obiective şi lipsite de orice exagerare asupra personalităţii sale. Mi-am îndeplinit în acelaş timp şi o plăcută datorie de conştiinţă, aducând prinosul de omagiu al unui elev faţă de fostul său profesor, trecut din rândul celor vii, dar care a lăsat plăcute şi neşterse amintiri la cei ce l-au cunoscut. ' Doresc ca Ţara Năsăudului să se poată mândri cu cât mai mulţi descendenţi de grăniceri ca Nicolae Drăgan, confirmându-se în felul acesta deviza Societăţii de lectură a liceului: »Virtus Romana Rediviva«. * Nicolae Drăgan istoric al Ţării Năsăudului Iosif E. Naghiu Cu Nicolae Drăgan, profesor universitar şi membru al Academiei Române, Năsăudul a pierdut unul dintre cei mai valoroşi desgropători ai istoriei lui şi ai graiului năsăudean. »Muza Someşană«, vechea revistă a societăţii »Virtus Romana Rediviva«, închide între filele ei, cea dintâi poezie a răposatului academician. SERENADĂ (După Uhland) Din somnul lin, ah, m’a trezit Un cântec dulce, viu, O mamă, vezi ce poate fi în noapte aşa târziul N’aud nimic, nu văd nimic, Adormi al meu frumos, Nu-ţi cântă nimeni ţie acum Sărman copil morbos. O, nu e cântec pământesc, Ci’s îngeri cei ce cântă, O mamă, mamă... ei mă duc, Mă duc de pe pământ. Tot la societatea »Virtus Romana Rediviva« prezintă o prelucrare pedagogică: Unicul copil al nostru şi o traducere din limba germană, după Ott Promber, Istoria batistelor. După terminarea liceului din Năsăud, urmează cursurile Facultăţii de filosofie şi litere din Budapesta. Teza de doctorat în filologie se referă la Ţara Năsăudului: »Graiul Românilor din ţinutul Bistriţii«. Ca profesor la liceul din Năsăud, scrien în colaborare cu dl Virgil Şotropa celebra operă Istoria Şcoalelor Năsăudene, publicată în 1913, cu ocazia jubileului de 50 ani al liceului din Năsăud. Chiar azi - după 26 de ani - această operă rămâne un monument de monografie şcolară, în care se oglindeşte pe larg întreaga istorie a tuturor şcoalelor năsăudene. 128 E important de remarcat faptul că la Năsăud, întâlnind multe manuscrise vechi, Nicolae Drăgan devine un filolog pasionat, un cercetător inegalabil al cărţilor şi al codicelor vechi româneşti. La Năsăud studiază Codicele Marţian şi Codicele Teodorescu, într’o lucrare publicată de Acedemia Română. In biblioteca răposatului bibliofil năsăudean Iulian Marţian, fost membru onorific al Academiei Române, găseşte multe cărţi vechi şi multe codice pe cari le va studia mai târziu. Ţinem să încrestăm pe răboj că aci încep cele dintâi studii de toponimie, asupra diferitelor numiri din Ţara Năsăudului. în 4 Octomvrie 1913, cu ocazia jubileului de 50 de ani a liceului din Năsăud, Nicolae Drăgan rosteşte o cuvântare măreaţă despre trecutul acestui liceu, în care au studiat atâtea figuri intrate în Panteon (George Coşbuc, Patriarhul Miron I, Mitropolitul Nicolae Bălan, Liviu Rebreanu, etc. etc.). După războiul mondial, Nicolae Drăgan a fost chemat la catedra de istoria literaturii române (epoca veche) dela Universitatea din Cluj. A rămas şi mai departe cercetător pasionat al trecutului năsăudean. A publicat în 1924 o vastă monografie a Băncii „Aurora" de la Năsăud. în 1925, cu ocazia desvelirii bustului lui George Coşbuc în faţa liceului din Năsăud, a conferenţiat despre »George Coşbuc la liceul din Năsăud şi raporturile lui cu grănicerii» (conferinţa a apărut în Anuarul liceului din Năsăud pe 1925/26 şi în volum aparte). A colaborat cu articole preţioase la »Arhiva Someşană«, revista graniţei năsăudene. (Dintre articolele lui Nicolae Drăgan menţionez: 1. Cu privire la G. Coşbuc, 2. Date relative la trecutul comunei Zagra, 3. Grănicereşti.) Ţara Năsăudului îi va fi recunoscătoare e şi pentru studiul publicat în »Gazetal Transilvaniei» (Coşbuc poetul liceului din Năsăud) şi pentru volumaşul: Poveşti în versuri, de G. Coşbuc, publicat în biblioteca »Astrei« dela Sibiu. în viitor, cercetătorii trecutului năsăudean vor folosi ca lucrare fundamentală pentru toponime, opera lui Nicolae Drăgan: Toponimie şi istorie, publicată în biblioteca Institutului de Istorie Naţională din Cluj şi capitolele despre Năsăud şi jur din marea 129 operă: »Românii în veacurile IX - XIV pe bază de toponimie şi istorie« (publicată de Academia Română). A studiat şi Codicele liceului Năsăud, prin care liceul nostru începe a fi pomenit în seria instituţiilor cari au păstrat vechi monumente literare. Studiile lui Nicolae Drăgan despre Ţara Năsăudului, scrise cu mult aparat critic, aduc lumini noui pentru istoria şi toponimia acestui ţinut. * Până aici a fost imprimată până la 30 august 1940 când Ardealul nordic a fost ocupat de Ungaria Nr. 28 a fost depozitat ca maculatură şi nu s-a distribuit nici nu s-a compactat. înscrierea aceasta s-a făcut pe pag.490 a volumului 28 a revistei „Arhiva Someşană", de către Grigore Onoaie.