Nr. 25 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CULTURALĂ Proprietar şi Director; înscrisă sub b VIROIL ŞOTROPA |"DOMAN IA Trib. XX C. 7 — 2 Pag Virgil Şotropa: înfiinţarea graniţei militare năsăudene 1762 261 Ioan Maiorescu către Epp. Şuluţiu............376 Gheorghe Matei: Un profesor grănicer în Iaşi . . 386 luliu Morariu: Contribuţiuni la studiul unor asociaţii de plante ruderale...........................397 COMUNICĂRI luliu Morariu: Iulian Marţian, o figură culturală şi educativă..............................422 Teodor Ghiţan: Contribuţiuni la istoricul Văii Bâr- găului....................................426 E. Păunei: Câteva date bibliografice...........434 Iosif E. Naghiu: O relatare din sec. XVIII.... 435 Onisim Filipoiu: Două documente................438 Muzeul năsăudean...............................444 Publicaţie.....................................446 luliu Moisil: Bwgrafia lui Anton Cosimelli .... 447 ' .1 ''i ■ ' Odomvrie 1938—Martie 1939 Redacţia, administraţia şi direcţia revistei: »ARHIVA SOMEŞANĂ* Năsăud, Str. Vasile Naşcu, 29 Nâsăud 1939 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CULTURALĂ Nr. 25 înfiinţarea graniţei militare năsăudene Virgil Şotropa 1765 Diverse construcţii grănicereşti — Pâri şi certuri — Delegaţii saşi la Sibiu — Reambulări şi delimitări — Pretenţiile Bistriţenilor — Ordi- nele generalului Siskovici şi ale guberniului — O chestie a lui Cute din Feldru Cu toate promisiunile făcute în anii precedenţi, naţiunea (uni- versitatea) săsească îi scrie în 3 Ianuarie magistratului bistriţan că nu mai vrea să ştie despre despăgubirea oraşului Bistriţa »pro futuro«, deoarece ea »nici n’a luat asupraşi o asemenea îndatorire«. Tot- odată înaintează curţii din Viena o rugare »pro avertendo clementer illocatione militiae limitrofae in fundo regio saxonico«. Locotenent-colonelul Enzenberg cere în 9 Ian. dela districtul săsesc lemn de clădit pentru? cvartirele ofiţerilor grăniceri, aşa cum i se promisese de către magistrat. La acestea magistratul răspunde: Nu ştim nimic despre o promisiune făcută. Este adevărat că »aus Oefălligkeit, sine consecventia« contribuabilii saşi fuseseră îndu- plecaţi să ducă lemne la cvartirul loc.-colonelului, dar şi cu acea ocazie se tăiaseră mai multe lemne decât au fost »cedate«. Con- tribuabilii saşi şi-au păstrat neatinse pădurile ca un »domeniu« intangibil (ungeschmălert), ceeace Mai. Sa a aprobat; tot aceia au trebuit să plătească din greu impozite (hart verzinsen). Cu toate aceastea vor presta bucuros şi-şi vor oferi serviciile, dacă nu li se va cere preamult (nicht so consecventiose Zumuthung). i Contele Vass îi scrie magistratului că a trebuit să expedieze guberniului exemplarul său despre »reambularea metală« din Sep- temvrie a. tr. fiindcă Micii. Hannenheim nu înaintase atunci pro- cesul verbal, cum promisese. Senatorul Bedeus raportează în chestie, că actul de reambulare îl luase atunci secretarul gubernial Ştefan Hannenheim dela fratele său Michael, şi fiind chiar culesul viilor, l-a aşezat în arhiva gubernială şi l-a uitat acolo. Magyarosi Mihâly din Jeica cere 16 stâlpi de câte 3 stânjeni şi 8 grinzi de 2 stânjeni pe seama morii din Nuşfalău. Totodată comisarul Gottschick informează că grănicerii din Nuşfalău căra- seră încă mai’nainte o mare cantitate de trunchi de stejar din pă- durea Ferihăzenilor până la hotarul lor. Magistratul roagă acum pe căpitanul Riccord ca acele lemne să fie întrebuinţate la repa- rarea amintitei mori, iar căpitanul să împiedece comiterea astorfel de atrocităţi şi să interzică grănicerilor tăierea răchitelor (sălciilor) de lângă moara din Nuşfalău. Loc.-col. Enzenberg promite în 16 Ianuarie că la plânsoarea Saşilor Dumitreni va cerceta chestia clădirei unei mori din partea Rebrişorenilor »pe hotarul Dumitrenilor«. Mai apoi moara s’a cc- struit pe malul stâng al Someşului. In 19 Ian. raportează senatorul Bedeus că nu departe 1 moara din Nuşfalău (Grossendorf) doi grăniceri valahi voesc sî construească o altă moară, chiar pe locul unde înainte cu doi ani deasemenea încercase să clădească un Valah, dar fusese împiedecat de către căpitanul Riccord. Din 15 Ianuarie avem următoarea propunere (Gutachten) a generalului Siskovici şi delegatului naţional săsesc Michael v. Bruk- kenthal adresată prezidentului consiliului aulic de războiu: Terenul situat la ţermurele stâng al Someşului şi aparţinător comunelor săseşti Iad, Pintic şi Dumitra, până la piciorul pădurei mari (bis auf den Fusz der grossen Waldung) este a se deslipi, pelângă o bonificare, dela amintitele sate săseşti şi a se preda necondiţionat (ohne allen Umstandt) satelor valahe militare pentru întreţinere absolut necesară (unentbehrlichen Unterhalt); însă cu rezerva ca după ce vitele locuitorilor saşi din acele sate în anume timp al verii păşunează in acele păduri, şi ele ar putea să cauzeze pagube în semănăturile (Fruchtfeldern) grănicerilor, la picioarele pădurilor mari, dealungul acestor, ori să sîe facă priseacă (Verhau) ori să se construească îngrăditură. Apoi satelor săseşti, pentru a-şi mâna vitele la adăpat la Someş, în câteva locuri necesare să li-se lase o ieşire de tot liberă (Zugang) la Someş, care să fie nelucrată (nesămânată, umbebaut). Pe o filă aflăm următoarele cereri de adresat generalului Siskovici: 1. ca grănicerii încă să dea păzitori de noapte, ordonaţi de guberniu; 2. ca ordonanţele pentru scrisori să fie încartiruite la grăniceri; 3. să nu mai fie permis niciunui grănicer să vină din locuri streine în districtul săsesc; 4. să se înlăture crucile ridicate pe hotarul Iadului. Dela guberniul din Sibiu i se trimite magistratului în 21 Ian. ordinul curţii din Viena privitor la formalităţile de observat la redi- jarea actului de cedare şi renunţarea la Valea Rodnei. In 28 Ian. căpitanul Sburlati îi scrie magistratului că comanda regimentului a interzis căpitanului Riccord să încvartireze pe un stegar în Dipşa. Totodată împărtăşeşte că acea comandă a pedepsit pe Rebrişoreni, pentru purtarea arbitrară de arme. Saşii din Vermiş se plâng în 4 Februarie că păstorii lor valahi iarăş sunt înrolaţi ca grăniceri; iar Saşii din Crainimăt roagă să fie scoşi din locuinţele lor păstorii valahi deveniţi grăniceri. Un ordin gubernial d. d. 4 Febr. somează magistratul să caute documentele privitoare la certele de hotar dintre grăniceri şi Saşii din Pintic, Iad şi Dumitra, spre a putea fi prezentate comisiei care va veni la vară, în alt ordin din 9 Febr. guberniul cere să se raporteze imediat, că oare n’ar fi mai bine pentru ţară (dem Land zutrăglicher) dacă clădirile de »contumaţă« (vamă şi carantină) n’ar sta nici în Bârgău şi nici în Rodna, ci s’ar construi numai o casă de pază pe Perşa, iar celelalte plaiuri ar fi înehise cu palance ori priseci (verhackt). Tot atunci e somat magistratul ca »in materia cessionis® să fie trimişi delegaţi la Sibiu, ca această chestie să fie în sfârşit »totaliter« terminată. In 20 Februarie s’a publicat un statut grăniceresc, care însă întru câtva modificat s’a stabilit şi introdus în mod definitiv în 13 Nov. 17661). ’) V. «Arhiva Som.* Nr. 8 p. 76 şi Nr. 9 p. 109. 1* La 24 Febr. curtea din Viena a aprobat demarcaţia hotarelor districtului valah (Valea Rodnei). In 19 Martie magistratul complet merge la comandantul tru- pelor străine aflătoare în garnizoana oraşului, loc.-colonelul Szu- hânyi, spre a-i exprima felicitări de ziua onomastică a domnitoarei. Tot în acea zi magistratul primeşte scrisoarea generalului Siskovici, în care acesta cere să fie prezenţi delegaţi ai oraşului la »Einrich- tung der Grenz-Miliz«. In delegaţia la Sibiu, cerută de guberniu, este ales primarul Klein. Iar după ce Klein ezită, spunând că i s’ar face reproşuri dacă lucrurile n’ar reuşi pe plac, sunt aleşi: senatorul Teckelt şi notarul Saal. Un ordin gubernia! statoreşte ca grănicerii să nu mai fie numiţi »milites provinciales« şi »limitrofi«, ci »limitanei« şi »con- finiari«. In 26 Mart. bar. Eenzenberg comunică magistratului că a dat ordin să se edifice în districtul militar două cvartire pentru ofiţeri din statul major; roagă ca magistratul să dea lemnul necesar din pădurile Dumitrei mărginaşe cu Someşul, şi adică lemn de fag. Bistriţenii promiseseră s’o facă aceasta încă în timpul când trăia generalul Buccov, despre ce există document. Dumitrenilor li se va plăti ceva pentru lemne, însă numai benevole, iar comanda regimentului va griji ca la transportul lemnelor să nu se întâmple înşelăciuni (Unterschleife). Dupăce magistratul »diese Zumutung in eine Uberlegung genommen hat«, deleagă pe senatorul Teckelt şi pe notarul Saal să-l întrebe pe bar. Enzenberg că de câte lemne are nevoie şi cât voeşte să plătească de tulpină. Delegaţii întorc cu răspunsul loc.-colonelului că el nu poate fixa de acum precis numărul lemnelor de clădit, ci repetă că să fie de fag, şi la alt acord nu se demite; Dumitrenii vor primi un prezent (Discretion) şi nu se vor întâmpla înşelătorii. Magistratul e de părere să fie ascultaţi mai întâi Dnmitrenii, apoi hotăreşte »săseşte*, că din nou să fie întrebat Enzenberg despre modlil cum vor putea fi evitate înşălă- toriile, spre a nu se cauza prea mari pagube în pădurile Dumi- trenilor. Urmează memoriul magistratului bistriţan de data 29 Martie, — adresat guberniului — în care justifică întârzierea prezentării 265 delegaţilor săi în Sibiu în chestiunea cesionării districtului rodnean cu următoarele motive: 1. Magistratul bistriţan a renunţat la Valahii din 21 comune din Valea Rodnei, precum şi la cei din Nuşfalău şi Sântioana, în urmare la peste 4000 contribuabili cu condiţia, ca aceştia să fie separaţi de comunele săseşti, pentru a se evita conflictele inevi- tabile, şi să fie transferaţi în Valea Rodnei. Aceasta însă nu s’a făcut, dimpotrivă numărul grănicerilor din districtul săsesc a crescut prin venirea altor locuitori din judeţele învecinate. 2. Magistratul bistriţan acum e nevoit să suporte greutăţile, pe care le-au suportat ambele districte înainte de cesionare. Dacă strămutarea grănicerilor valahi nu se va face în scurt timp, ma- gistratul va suferi mari pierderi, mai ales, că mulţi Saşi sunt gata să-şi părăsească locuinţele, decât ca — pelângă mulţimea noilor greutăţi — să mai fie şi expuşi vexaţiunilor continue ale grăni- cerilor. 3. Se şopteşte în taină, că se intenţionează şi cesionarea câtorva din puţinele comune săseşti aflătoare pe moşia regească. In urmare nunumai că nu s’au împlinit condiţiunile stabilite cu ocaziunea cesionării prime, şi anume că se vor revizui prin o comisiune hotarele dintre cele două districte, ci e în pregătire şi o defalcare a unei părţi din districtul săsesc. Şi aceasta din mo- tivul că locuitorii din Valea Rodnei nu sunt mulţumiţi cu hotarele fixate până în râul Someş, Ilva şi Strâmba, ci cer întinderea lor peste aceste râuri. Cu ocaziunea reambulării grănicerii au şi pus mejde pe vârfurile munţilor aflători lângă Someş. 4. Nu se ştie nimic privitor la despăgubirea ce i se vine acestui magistrat pentru renunţarea la Valea Rodnei. In şedinţa din 30 Martie a magistratului, primarul Klein con- stată că a sosit ceasul ca delegaţii bistriţeni să plece la Sibiu în chestia importantă. Cauza că n’au plecat încă Joi a fost faptul, că se aştepta sosirea din Sibiu a loc.-colonelului Enzenberg, dela care toţi aşteptau să audă ceva »pro directione«. S’au şi auzit diverse lucruri bune, dar şi rele ca acele că se vor cere dela Bistriţeni şi câteva sate săseşti. Altfel magistratul e convins că delegaţii săi niciodată 'nterifi semnat o renunţare definitivă, făr’de a fi consultat mai întâi pe magistrat în orice privinţă. Delegaţii Teckelt şi Saal pleacă în acea zi la Sibiu, dar nu singuri ci în- soţiţi şi de primarul Klein, care se vede că totuş s’a hotărit să ia parte în delegaţie. 266 In 3 Aprilie soseşte ordinul gubernial d. d. 18 Martie ca magistratul să expedieze la Sibiu toate scrisorile referitoare la certele de hotar dintre Ardeal şi Moldova. La repeţitele cereri ale părintelui superior Apostol din Oşorhei ca Bistriţenii să-i plătească datoria de 1000 fl. şi dobânzile cuve- nite, căci dimpotrivă e silit să se plângă la directorul cauzelor fiscale, magistratul răspunde în 10 Apr. că creditorul să aibă răb- dare, deoarece chestia cedării districtului valah, în urmare şi chestia datoriilor oraşului, chiar acum este «in frangenti«. Tot în 10 Apr. îi sosesc magistratului două ordine guber- niale: unul din 18 Mart. ca nimeni să nu îndrăznească să cum- pere puşti dela grăniceri; iar al doilea din 28 Martie în care se interzice să se scrie epistoale în Moldova şi Muntenia fără per- misiunea comandei generale, cărei trebue să i se împărtăşească şi materia în care voeşte cineva să scrie. Baronul Enzenberg scrie în 11 Apr. magistratului ca să se fixeze în pădurea Dumitrenilor locul, de unde să fie tăiate lem- nele necesare pentru clădirea locuinţelor ofiţerilor de stat major din districtul militar. In 11 Apr. întoarce la Bistriţa trăsura, care transportase pe delegaţi la Sibiu, şi aduce copia scrisorii alăturată de aceştia la apelul înaintat «în re cessionis«. Primarul Klein a Straussenburg îi adresează din Sibiu în 12 Aprilie loc.-colonelului Enzenberg această scrisoare: Sosind cam târziu aci cu condeputaţii, totuşi în două rânduri am vizitat pe generalul Siscovici înainte de plecarea sa la Haţeg. Dupăce privitor la cedarea Văiei Rodnei avem să facem diverse apeluri cari privesc condiţiile neîmplinite ale cesiunei, dar n’am atinge chestii cari uşor ar putea fi rezolvate prin bunăvoinţa D-Vstre; Vă rog să mijlociţi ca să i se dea magistratului mână liberă de a se îngriji de moara oraşului din Nuşfalău aşa cum o cere dreptul său incontestabil de proprietate. Noi am urgentat chestia aceasta atât la D-Vstre i| cât şi la Ex. Sa Siskovici înainte de plecarea sa din Bistriţa, deoarece am voi bucuros să înlăturăm pe actualul morar dela moară. Am produs şi «deliberatul* comisiei Bethleniane din 1761 din care reiesă limpede »jus dominale et proprietarium« al oraşului asupra morii. Ex. Sa ne promise să ni se facă dreptate, 267 Nu ştim de atunci ce s’a întâmplat în Nuşfalău, afară de ştirea primită dela căpitanul Sburlati, că morarul nu poate fi înlăturat. Fie oricum, un drept constatat de o comisie înaltă nu poate fi atacat, mai ales că Nuşfalăul şi Sântioana vor rămânea nesmintit oraşului şi districtului săsesc. Căci e greu ca un om să servească la doi stăpâni, iar morarul hotărît m’a înşelat tăinuindu-mi, că atunci când l-am năimit, era grănicer. Deci sper că nu veţi îm- piedeca ca magistratul să pună alt morar negrănicer. Vom fi mul- ţămitori etc. In 13 Apr. magistratul adresează guberniului o scrisoare în care-i raportează că actele cerute, cu privire la certele de hotar dintre Moldoveni şi district, au fost înaintate »in copiis vidimatis« încă in 1761. Primarul Klein îi scrie în 16 Apr. din Sibiu magistratului, că comandantul general a primit graţios pe delegaţii bistriţeni veniţi »în materia cessionis districtus Rodnensis«. La scrisoarea din 12 Apr. a primarului Klein, loc.-colonelul Enzenberg răspunde în 19 Apr. din Feldru următoarele: Privitor la moara din Nuşfalău cred că ea a fost totdeauna servită conf. dorinţii magistratului şi nu voi fi contra sprijinului dat în inte- resul oraşului. Dar trebue să observ ca întru cât Nuşfalăul şi Sântioana sunt militarizate, moara de acolo are să stea excluziv în folosul grănicerilor cari au primul drept, pe lângă plătirea vămii obişnuite. Deoarece mă asiguraţi că în curând Nuşfalăul şi Sân- tioana au să fie predate jurisdicţiei săseşti bistriţene şi au să fie evacuate de grăniceri, magistratului îi este egal dacă lasă chestia »in stătu quo«, căci un nou morar ar încerca să macine satelor streine, înaintea celor două grănicere, ceeace nu se poate admite, având acestea totdeauna întâietatea (Vorrecht). Când s’au dacă aceste două sate însă nu mai au de măcinat, e echitabil să li se macine şi altor sate învecinate. Ştiu că chiar D-Ta îmi vei da dreptate, deoarece se poate aplica şi aci vorba »beati possidentes». Mai aminteşti că nu se poate servi în acelaşi timp douor domni; dar la noi Valahii (bei uns Vallachen) tocmai se adevereşte aceasta, căci grănicerul trebue să servească şi ca soldat şi totodată şi ca contribuabil. Deci trebue să fie tratat cu consideraţie (mit Reflec- tion und Regard) acest soiu de oameni, cari produc erarului folos 268 dublu, cu mult mai mult decât ceice procură numai folos simplu. Şi pentru rezolvarea unei astfel de probleme chiar D-Vstre aţi dat probe evidente. In şedinţa din 20 Apr. magistratul ceteşte scrisoarea prima- rului Klein d. d. Sibiu 17 Apr., la care acesta alătură şi o ciornă a rugării de adresat lui Enzenberg în chestia crucilor ridicate de grăniceri pe hotarul Saşilor din Iad. In rugarea imediat atunci re- dactată magistratul apelează la Enzenberg să dea ordin ca să fie distruse crucile pe cari grănicerii le-au construit pe hotar săsesc, şi adică pe una Ilvenii, din jos dela Ilva spre Feldru lângă drum, iar alta Feldrihanii, la trecerea pe Budin, în fine a treia tot Feldri- hanii, «dincoace de Someş în Valea Târgului.» Saşii din Dumitra se plâng în 22 Apr. că în 19 c. grănicerii au fost cu 40 care în «Times» după lemne de clădit. In şedinţa din 23 Apr. magistratul ceteşte scrisoare prima- rului Klein d. d. Sibiu 20 c. în care acesta împărtăşeşte că naţiunea (universitatea) săsească se întruneşte în 24 c. în chestia Făgăra- şului, iar atunci şi delegaţii bistriţeni vor avea de a face mult în materia cesiunii. E nevoie ca magistratul să »secc 1----------- cât numai poate pe delegaţii săi şi să trimită neam; sorile despre cari crede că vor avea trebuinţă. încă li se expediază delegaţilor unele acte însoţite de o care magistratul între altele îi roagă pe aceia să intervină la gu- berniu în chestia muntelui Bârlea, a lemnelor cărate din pădurea Dumitrenilor, a crucilor de pe hotarul Iedenilor, a morii din Nuş- fajău şi în fine a morii pe care câţiva Rebrişoreni o clădiseră »pe teritorul Dumitrenilor», lângă Someş, nu departe de «Piatra Vânătă«, apoi au dărâmat-o, iar acum probabil din nou ar intenţiona s’o reclădească. In sfârşit magistratul autorizează pe delegaţi să-i mulţă- mească lui Bruckenthal pentru marele sprijin dat Bistriţenilor când vorbeşte închestia cedării Văiei Rodnei. In 24 Apr. senatorul Ioach. Bedeus le comunică delegaţilor la Sibiu următoarelei: ,Aj sosit în Bistriţa consilierul minier Ignaz conte de Ybarra. Loc.-colonelul Enzenberg îşi va ocupa Duminecă cvartirul în Năsăud, iar maiorul Sburlatti pe al său în Feldru. In comunele Dumitra şi Iad încă sunt încvartiraţi soldaţi grăniceri, cu căpitani. Translatorul Kereso este în prezent în Căţcău. 269 Magistratul le adresează în 29 Apr. delegaţilor la Sibiu urmă- toarea scrisoare tânguioasă: In 26 am primit scrisorile trimise de D-Vstre prin argatul Kiss Mărton şi ne-am bucurat de cele auzite. Insă în 27 am fost iar nenorociţi, căci am primit răspuns dela ba- ronul Enzenberg în chestia înlăturării crucilor ridicate pe hotarul ledenilor de către unii grăniceri, precnm şi a unei rugări înaintate de Dumitreni, ceeace iar ne-a deprimat cu totul. Conţinutul ambelor răspunsuri este pentru noi dureros, suntem cu totul dezolaţi, şi nu răspundem înainte de a primi dela D-V. sfat ce e de făcut în situaţia aceasta nenorocită. Suntem obosiţi de multele apeluri zădar- nice înaintate dela înfiinţarea miliţiei grănicere încoace, şi cu durere ne lăcrimează totdeauna ochii, când primim plânsori peste plânsori contra procedeului celui mai incalificabil al grănicerilor. Vă rugăm să prezentaţi pretutindeni marea noastră rugare, a celor aduşi aproape la desperare, acolo de unde sperăm mângăere şi mântuire. Din cauza zilnicilor şi multiplelor plânsori trebue să neglijăm lucrările cele mai importante, pentru ceea ce cândva putem fi traşi la răspundere. Am putea da expresie sărăciei noastre extreme şi stării deplorabile, deoarece nu s’a făcut nimic în favoarea noastră. Prin scrisoarea c.-colonelului ni-s’a luat voia să protestăm la el, cum gândiam iinioară. Cu acest prilej trebue să vă mai anunţăm şi alt fapt: ■ 26 des de dimineaţa primarul din Dumitra a trimis trei bărbaţi sa viziteze ca de obiceiu fântâna de saramură. Acolc ei au aflat mulţi Rebrişoreni cari avuseră intenţia să ia saramură, căci aveau cu sine 8 cai şi 16berbinţe. Observând pe Dumitreni, cari simulau că le urmează şi mai mulţi, grănicerii o apucară la fugă, aşa că în mânile Dumitrenilor căzură numai trei cai. Vom raporta cazul şi oficiului de saline din Ocna Dejului. Primarului din Dumitra i s’a poruncit să grijească bine de cai şi fără ştirea şi ordinul nostru să nu-i extrădea. In chestia păstorilor şi caselor lor încă n’am primit răspuns dela loc.-colonelul. Primarul Klein scrie în 30 Apr. din Sibiu că a înaintat gene- ralului comandant! petiţia în materia cedării. l Tot cu data 30 Apr. avem răspunsul guberniului la memoriul din 29 Martie al magistratului bistriţan. Iată-I: 1. încât priveşte despăgubirile cerute, se vor achita, dar nu deodată, ci în două rate: una de 6000 fl. în anul curent 1765, 270 cealaltă tot de 6000 fl. în anul viitor. Aceasta, fiindcă şi erarul se găseşte în nevoi. 2. Privitor la pretenţiunile salariaţilor, nu se va achita niciunui funcţionar salarul, până ce nu va da seamă despre veniturile şi cheltuielile din moşia regească încredinţate lui. 3. Privitor la cota datoriilor publice căzătoare pe Valea Rodnei, aceasta se va stabili şi transpune în înţelegere cu generalul baron de Siskovici. 4. încât pentru mutarea grănicerilor aflători în districtul săsesc, aceasta atârnă de terminarea delimitării districtului valah şi de exe- cutarea hărţilor topografice. Această delimitare se va face prin comisiunea numită de înaltul guvern, ţinându-se seamă şi de dezi- deratele magistratului. 5. S’a cerut comisariatului provincial să caute ca locuitorii din districtul săsesc să nu fie îngreuiaţi peste puterile lor. Totodată a fost rugat generalul baron Siskovici, ca să scutească pe locuitorii saşi de o parte a îndatoririlor de a provedea cu lemne miliţia grănicerească. Delegaţii la Sibiu din nou cer în 3 Mai să li se trimită toate actele necesare privitoare la cesiune. Bar. Enzenberg cere în 4 Mai ca pe răspunderea lui să li se restituie Rebrişorenilor cei trei cai prinşi la fântâna de slatină (saramură) a Dumitrenilor. Magistratul hotăreşte să i se trimită loc.-colonelului în copie scrisoarea funcţionarului (Ober Salz-Ein- nehmers) v. Brounecz dela salinele din Dej, şi să fie rugat să aibă pacienţă până va sosi decisul oficiului de saline, pe care e primejdios să-l nesocotească omul (gefăhrlich mit dem Camerali umzugehen). De cai se vor îngrijii Dumitrenii. In 8 Mai soşeste scrisoarea perceptorului din Ocna Dejului, conform cărei cei trei cai ai Rebrişorenilor au să fie propriţi până la sosirea sentinţei date în Sibiu de către consilierul bar. Fr. Diettrich. * La repeţitele urgentări ale delegaţilor din Sibiu magistratul însfârşit la 7 Mai le expediă acelor un mare dosar de (acte şi scrisori, de utilizat în chestia cedării Văiei Rodnei. Spre a se vedea cu ce acte, şi în ce mod migălos şi cicălitor erau continuu sâcâite dregătoriile terii de către magistratul bistriţan, lăsăm să urmeze aci lunga listă a acelor »documente«: 271 Din anul 1763: 1. Punctele stabilite de loc.-colonelul Dam- browka, care vor fi de observat şi urmat de către ofiţerii şi sol- daţii corpului grăniceresc de aci. 2. Procesul verbal redijat cu ocazia când căpitanul Thluck în mod incorect a refuzat să extrădea confirmarea preluării celor 6 perechi de boi. 3. O scrisoare d. d. Năsăud 12 Febr. în care loc.-colonelul Dambrowka asigură că va trimite oameni cari vor avea să distrugă crucile construite de grăniceri. 4. O scrisoare a lo.-col. Dambrowka d. d. Năsăud 31 Martie, în care ameninţă că va forţa pe tâmplarii din Bistriţa să lucreze pe seama sa. 5. O scrisoare a lui Dambrowka, d. d. Năsăud 7 Iulie, în care cere furnisarea din pădurile districtului săsesc a lemnelor necesare pentru clădirea locuinţelor ofiţerilor din Nuş- falău şi Sântioana. 6. O scrisoare a lui loc.-col. Dambrowka, d. d. Năsăud 9 Iulie, în care permite ca Dumitrenii nunumai să repare drumul la Bârlea, ci încă să-şi mâne neturburaţi vitele la păşune în acel munte. 7. Scrisoarea lui Dambrowka d. d. Năsăud 14 Iulie, în care împărtăşeşte că Dumitrenii nu vreau să-i mai furnizeze lemne de clădit. Totodată cere să li se resfitue Năsăudenilor ză- loagele. 8. Loc.-col. Dambrowka constată într’o scrisoare că Du- mitrenii nu vor să Ie restitue Năsăudenilor zăloagele şi ameninţă cu represalii. 9. Deciziile colonelului Schroder Ia mai multe puncte ale procesului verbal redijat în şedinţa din 6 Aug. a magistratului. 10. Un apel în chestia dijmelor expediat în 10 Aug. universităţii săseşti. Din anul 1764: 1. Act despre atrocitatea comisă de căpitanul Sburlatti în casa femeii Susana Barth. 2. Chestia invalizilor din Petriş cari voesc să-şi vândă casele, grănicerilor. 3. Plânsoarea comunei Dipşa, că grănicerii de acolo cer să aibă parte egală cu Saşii la fâneţele satului. 4. O scrisoare d. d. 13 Iulie, în care loc.-col. Dambrowka cere informaţie privitoare la cei 6 boi luaţi dela Filimon a lui Macavei din Mocod. 5. Plânsoarea Saşilor din Dumitriţa pentru continuele prestaţii de cărăuşie extorcate de gră- niceri. 6. Procesul verbal despre cele săvârşite de caporalul Johann Pfingstgrăb cu ocazia când a pretins căruţa în Dumitriţa. 7. Apelul în chestia dijmei de cereale din Nuşfalău şi Sântioana, aparţiitoare oraşului. 8. Scrisoarea în care căpitanul Sburlatti e rugat să nu mai încvartireze grăniceri în Iad. 9. Plânsoarea Dumitrenilor că grănicerii au deschis cu forţa fântâna de slatină. Din 1765: 1. Răspunsul datf loc.-colonelului Enzenberg în chestia lemnelor de clădit cerute din pădurea Dumitrenilor pentru construirea cvartirului loc.-colonelului. 2. Scrisoarea adresată căpi- tanului Riccord, ca acesta să permită să fie transportate la oraş lemnele, pe care grănicerii din Nuşfalău le-au tăiat în pădurea satului Ferihaz şi le-au cărat pe teritorul comunei lor. 3. O seri- 272 soare în care căpitanul Sburlatli este rugat să interzică tăierea lemnelor fără ştirea magistratului, şi să oprească orice acţiune arbitrară în pădurile Dumitrenilor. 4. O scrisoare adresală căpita- nului Sburlatti, în care acesta e rugat să dea satisfacţie pentru cele 92 bucăţi de arini tăiaţi de către Vărăreni pe teri torul delângă Someş al Dumitrenilor. 5. Scrisoarea privitoare la continua tăiere de lemne în pădurile Dumitrenilor. 6. Scrisoarea d. d. Năsăud 20 Martie, adresată de către căpitanul Cosimelli căpitanului Huff din regimentul Angerer ca acesta să determine pe Dumitreni să permită tăierea a 80 trunchi din pădurile lor pe seama cvartirului său. 7. Căpitanul Virazdi de Allersberg cere din pădurea Dumi- trenilor lemnele necesare pentru clădirea cvartirului destinat pentru ofiţerul din stat major, în Năsăud. * In 11 Mai magistratul primeşte scrisoarea delegaţilor la Sibiu, în care aceştia raportează privitor la chestia despăgubirii oraşului Bistriţa de către naţiunea săsească, pentru cedarea districtului valah. La o scrisoare a delegaţilor magistratul răspunde în 17 Mai, că primarul Klein să mai stea în Sibiu, iar ceilalţi doi delegaţi să întoarcă acasă. Un ordin al guberniului d. d. 6 c. în care se interzice în modul cel mai: sever cumpărarea sub orice pretext vr’unui imobil dela grăniceri, fără ştirea ofiţerilor acestor. In 22 Mai primarul Klein scrie din Sibiu că comisia de ream- bulare a graniţelor dintre districtul săsesc şi cel militar va sosi la Bistriţa în 15 Iunie. La cererea căpitanului Sily ca ledenii să-i îngrădească gră- dina cvartirului său, magistratul răspunde în 24 Mai, că Saşii n’au să repare cvartirele ofiţerilor grăniceri, şi chiar şi dacă o fac, atunci o fac din condescedenţă (Oefălligkeit). In 27 Mai soseşte ordinul gubernial conform căruia comisarii desemnaţi în 1764 pentru stabilirea graniţei dintre districtul valah şi cel săsesc precum şi comitatele învecinate, din nou să stea gata pentru 15 Iunie, când magistratul are să le predea toate documentele în această chestie. Magistratul hotăreşte ca senatorul Bedeus să plece la Cluj şi să roage pe contele Vass, care încă e membru în acea comisie, să comunice magistratului toate ordi- nele emanate dela guberniu în acea materie. Tot în 27 Mai ma- m gistratul ceteşte rezoluţia guberniului la apelul în cauza despăgu- birii pentru districtul valah. Privitor la delegaţia oraşului Bistriţa la Sibiu în chestia cedării Văiei Rodnei, dintr’o specificare a cheltuielilor compusă de sena- torul Teckelt, aflăm că senatorul Oeorg Teckelt şi notarul Saal au petrecut pe drum şi în Sibiu 57 zile, din 30 Martie—26 Mai, iar primarul Klein, care stătuse mai lung timp în Sibiu, 66 zile. Plecaseră din Bistriţa în 30 Martie peste Dipşa, Teaca, Oşorheiu şi Mediaş şi atât în drumul spre Sibiu cât şi în timpul petrecerii acolo şi întoarcerii acasă, cu trăsura şi caii, furaj la popasuri, cu întreţinerea vizitiului apoi a servitorilor şi curierilor orăşeneşti Joh. Daichend, Nemethi şi Midi. Kirtsch, şi cu alte mărunţişuri cheltuiseră suma de 31 fl. Rh. 28V2 cr.; iar diurnele primarului Klein făcură 66 fl. Rh. şi a celorlalţi doi delegaţi 114 fl. Rh. La plânsoarea ledenilor că sublocotenentul Farkas în 21 Mai dela Saşii Engler şi Seidel, cari întorceau dela târgul Bistriţii, a luat doi cai făr’de ai plăti, loc.-colonelul Enzenberg deleagă în 4 Iunie pe căpitanul Riccord şi încă pe un locotenent, ca împreună cu delegaţii oraşului: senatorul Teckelt şi arhivarul Dan. Hennrich să cerceteze incidentul. Altfel magistratul în scrisoarea primită dela Enzenberg în această chestie descopere unele pasaje care pot avea »consecvenţe deosebite«, de aceea hotăreşte să fie copiate şi expediate primarului Klein la Sibiu ca acesta să protesteze. La altă plânsoare a Saşilor din Dumitriţa că locotenentul Schmidt v. Eisenberg vrea să ocupe casa păstorului sătesc şi a ordonat să fie reparată de Saşi şi Valahi spre a-i servi de cvartir, magistratul hotăreşte în 7 Iunie ca Saşii nici pe păstor să nu-l scoată din casă şi nici casa să n’o repare, ci să lase să li se aplice forţă, după care, în senzul ordinului lui Siskovici, cauza va fi apelată. In şedinţa din 7 (Iunie magistratul ceteşte scrisoarea d. d. Feldru 5 Iunie a loc.-colonelului Enzenberg precum şi un raport al maiorului Toussaint în cauza păstorului din Iad care a primit pedeapsa de 30 lovituri cu bastonul. Enzenberg aprobă pepeapsa dictată de maior şi deneagă satisfacţia cerută de magistrat. Tot în 7 Iun. se ceteşte scrisoarea funcţionarului Brounecz dela salinele din Ocna Dejului, că la ordinul directorului resor- tului salinelor bar. Dietterich au să fie extrădaţi cei 3 cai seches- traţi de către Dumitreni dela Vărăreni, la fântâna de slatină. Ma- gistratul dispune să fie extrădaţi caii, dar grănicerii vărăreni să plătească pentru îngrijirea acelor. In 14 Iunie soseşte ordinul gubernia! din 3 c. că ofiţerilor grăniceri aflători pe teritorul districtului săsesc, deocamdată până la mutarea lor să li se furnizeze lemne de foc «pretio regulamen- tali siculico«, ceeace n’are să dureze lung timp. Doi săteni din Jelna raportează în 15 Iun. magistratului că popa dîn Orhei le-a comunicat »sub roza« intenţia Orheienilor »de a ciopli o cruce de piatră« spre a o aşeza la hotarul satului. * Apropiindu-se terminul pentru începerea lucrărilor de ream- bulare şi delimitare a graniţelor dintre destricte, în şedinţa din 8 Iun. a magistratului projudele accentuează că e necesar să se facă pregătirile pentru reambularea iminentă a graniţelor dintre Valea Rodnei şi districtul săsesc. Să se caute deamănuntul dacă în arhivele oraşului se mai găsesc acte privitoare la această chestie, apoi secretarul Dan. Ziegler să fie trimis la Oşorhei pentru de a cere dela directorul cauzelor fiscale şi dela avocatul Simenfalvi un «procurator* în chestia reambulării. Deoarece Ziegler n’aduce pe nimeni din Oşorhei, se hotăreşte în 13 Iun. ca imediat să fie chemat la oraş translatorul Kereso, iar Ziegler să plece la Şieu şi să angajeze pe procuratorul Teleki. Dacă acesta n’ar putea veni, atunci Kereso să aducă cu sine din Dej pe procuratorul Miklosi din Ocna Dejului. Ca delegaţi ai oraşului la reambulare sunt desemnaţi projudele Bedeus şi arhivarul Dan. Hennrich. Fiindcă secret. Ziegler nici din Şieu nu poate aduce pe Teleki, argatul orăşenesc Marton e trimis după Kereso la Căţcău şi acesta soseşte în 17 Iun. în Bistriţa cu doi procuratori, dintre cari unul e demis, după11 ce i se plătesc 3 fl. Rh., iar celalt, Miklosi primeşte un avans de doi galbeni şi e rugat să plece acasă şi să întoarcă la oraş numai după ce va fi întrunită comisia de reambulare. Fiind numit prezident al comisiei de delimitare maiorul baron Mayersheim, acesta în 15 Iun. rugă magistratul să se îngrijească de cvartire pentru sine, ^fâţmani, 1 Kjgatenent şi pentru adiu- tantul său, apoi să fie în»j^t«Mfjlk p^|m cai şi de alte lucruri necesare. Iar în 17 Iun. («5tSeCTfra^#iSijlşi fişpanul Iosif Beldi scrieau că probabil vor sqe^^âlr^QR^raiulare. In 21 senatorii Schankebank şi Teckelt frnpine şi bineventeze pe al treilea comisar civil pfcSofc-jiggrif. »villicus« al oraşului Sighişoara, — numit în locul lui Hânnenheim comisarul din anul trecut — şi să-l predispună în favoarea oraşului. In 24 Iun. contele Vass împărtăşi magistratului scrisoarea birăului de curte Pâlffi Albert din Bârgău, în care acesta spune că stăpânii săi conţii Bethlen, ca proprietari ai Bârgaelor, n’au trimis încă nici un document necesar la delimitare, deci roagă că până la sosirea hrizoavelor comisiile să-şi înceapă lucrările în altă parte, şi nu spre teritorul Bârgaelor. Despre lucrările de reambulare săvârşite, ambele comisiuni redactară la 29 Iunie în Dumitra rapoarte saparate. Iată-le: I. Raportul d. d. Dumitra, 29 Iunie 1765 al comisiunei com- puse din persoanele: Adain Vass de Czege, Iosif de Beldi şi loan Wolff, privitor la delimitarea districtului militar al Rodnei dinspre judeţele vecine şi districtul săsesc al Bistriţei. Cu această ocaziune s’au fixat şi hotarele rămase pendente în comunele din Valea Bârgăului, apoi din satele Pintic şi Dumitra. A fost contro- versă adecă între Bârgăuani şi locuitorii din Leşu privitor la mejda dintre ei. Fiindcă la somarea autorităţilor nu s’a prezentat nici un reprezentant al celor interesaţi, ca să-şi apere cauza, nici n’au adus documente, cu care să-şi poată susţinea drepturile, astfel între cele două părţi se stabileşte ca limită mejda de pănă acum: culmea muntelui Părângul. Intre comunele din Valea Bâr- găului, Ilva şi Iad hotarele se stabilesc, cu consimţământul dele- gaţilor trimişi de ele şi de magistratul bistriţan, conform actelor existente, unul din anul 1412 din Bistriţa şi al doilea dat din porunca Regelui Sigismund în anul 1414. Locuitorii din^ Feidru1 pretind^dar fără acte, numai pe baza spuselor bătrânilor, să li se dea locul de peste Someş numit Săpătura, de unde Valea Frâii se varsă în Someş până la Valea Corbilor, fiindcă acesta a fost al lor şi numai ulterior li s’a luat de Pinticani. Pinticanii la rândul lor susţin, cu documente emanate dela Voivodul Stiboriu, că râul Someş este hotarul între districtul rodnean şi cel bistriţan. In urmare acest râu desparte posesiunile celor din Iad, Pintic şi Dumitra de cele ale Ilvenilor, Feldrihanilor şi Rebrişorenilor. In temeiul acestora şi al decretului tripartit part. I tit. 85 art. 2 magistratul bistriţan cere să se revină la vechile hotare şi locuitorii din Feldru să restitue teritorul numit săpătura. Comi- siunea hotăreşte în sensul pretenţiunilor Pinticanilor, cari îşi ba- zează afirmaţiunile pe documente în regulă. Tot astfel Rebrişorenii cer un teritoriu de circa 30 jughere de peste Someş. Acest teritoriu deoparte este spălat de râul So- meş, din altă parte e în legătură cu teritorul Dumitrenilor. Rebri- şorenii numesc acest teritor: »Zăvoiul cel mic al Rebrişorii« des- părţit de teritorul Dumitrenilor prin un şanţ, făcut înainte de aceasta cu patru ani de locuitorii din Rebrişoara cu învoirea Dumi- trenilor. Rebrişorenii pretind acest loc ca al lor, fiindcă tot ei l-au întrebuinţat de când îşi aduc aminte. CH doi reprezentanţi ai Dumitrei şi-au dat învoirea la aceasta. Dar a intervenit primarul comunei acesteia împreună cu mai mulţi locuitori şi au revocat cele spuse de delegaţi, zicând că nu-i recunosc ca reprezentanţi ai lor. Aceştia susţin, că locul amintit a făcut todeauna parte din moşia Dumitrenilor, hotarul a fost mereu Someşul şi s’a dat numai în arândă locuitorilor din Rebrişoara. Şanţul săpat înainte de aceea cu patru ani a fost făcut cu învoirea Dumitrenilor nu ca să fie hotar între moşiile celor două sate, ci ca — în caz că se revarsă Someşul — Satul Rebrişoara să fie apărat de indundaţii. Comisiunea, având în vedere documentele produse de dis- trictul săsesc bistriţan, apoi conformându-se dorinţei exprese a Majestăţii Sale, ca hotarele între districtul militar, judeţele înveci- nate şi districtul bistriţan să fie naturale şi astfel oarecum ne- schimbate, fixează ca hotar între Dumitrea şi Rebrişoara râul Someş, cu condiţia, ca — dacă Rebrişorenii vor afla cu cale pentru asigurarea comunei lor să directiveze Someşul în alvia săpată înainte de aceasta cu patru ani, să o poată face în cursul de o jumătate de an. După trecerea acestui termen, rămâne Someşul graniţă între pământurile celor două comune. Deci în toată întinderea Văiei Someşului rămâne ca graniţă şi mejdină râul Someş. ^77 II. Conform ordinului primit pentru delimitarea graniţei, din instrucţiile primite de comisarii provinciali reiese, că au să se facă constatări asupra unor teritorii grănicereşti privite ca litigioase din partea comitatului Dobâca; deci se face reambularea şi unanim se hotăresc următoarele: Se începe reambularea ca în anul precedent pentru consta- tatarea graniţelor începând dela Măgura şi Dealul Calului peste toate dealurile, tanrniţela (Riicken), poenila (Wiesen), văile şi apele fixate în planul şi raportul din 29 Sept. 1764, până la pârâul Izvorul Prislopaşului, unde stă movila 4 şi unde nu s’au ivit certe şi pretenţii nici din partea comitatului Dobâca nici a districtului militar, iar din partea locuitorilor ambelor părţi nunumai s’au re- cunoscut punctele stabilite, ci comisia de atunci a şi statorit gra- niţa aceasta ca cea mai dreaptă (rechtmăssigste). Deci s’a con- tinuat reambularea, şi cu consensul ambelor partide s’a statorit, în continuare dela movila 4, graniţa între Distr. militar şi comit. Dobâca: Piciorul dealului Vârful Tarniţii Bârgăului, peste vârf şi peste spatele dealurilor Vârful Porcosului, Porcosul cel mic, Po- iana Tali şi Taluţii, dealul Muncel dealungul Poienii Muncelului, Vârful Muncelului lăsându-l la stânga, în tarniţa dintre Muncele şi vârful Scoarţii, peste piscul acestuia, peste spatele şi Vârful Paringului, Heniul, Vârful Prelucii Heniului, Vârful Heniului în jos la piciorul munteiui, Vârful Heniului şi Svorţii (Scorţii), apoi în sus la vârful acestuia, apoi peste Dialu Strâmbii la Vârful Şincu (Ciungu) (cf. documentului din 1579 a lui Vass Gyorgy, adus la raportul din 1764). Aceasta linie are să se observe pentru tot- deauna. Pentru evitarea tuturor certelor în viitor şi tuturor preten- ţiilor, între Dealul Svorţii şi Şincu (Ciungu) în tarniţă s’a ridicat o movilă conf. datinei în ţară (landesublich) aşa că valea numită a Svorţii sau Tăuri situat spre Sud să aparţină Bârgăuanilor iar valea spre Nord unde izvoreşte apa Strimba rece să fie a Ilve- nilor, deci a Districtului militar şirmovila spre Est să fie graniţa pe dealu Husului, iar spre Vest graniţa către Şincu (Ciungu). Se continuă apoi pe terenul de ceartă la Valea Frâului la gura părâului Gura Văiei Friu, până la Valea Corbului unde izvoreşte un pârâu cu acelaşi nume şi curge în Someş la Balta 2 Doamnei între terenul Pinticanilor din Distr. săsesc şi al Feldri- hanilor. Ajungând la Feldru se constată că Feldrihanii încă din timpuri imemoriale au posedat în pace (in Ruhe besessen) o parte de şes numit Săpătura, ruptă de Someş, pe care ei nu numai o ştiu aşa încă dela părinţi şi o pot jura, ci se mărturiseşte şi din partea Saşilor bătrâni că o ştiu în »possesorio pacifico« a Feldri- hanilor. Acest teren îl pretind acum Pinticanii susţiind că posedarea pacifică nu valorează, şi că bucata aceea de pământ li s’a lăsat numai benevol din partea Saşilor, Valahilor acum grăniceri, şi niciodată nu li s’a cedat sau recunoscut de posesiune legală Feldri- hanilor. Apoi ar fi de dovedit, dacă apa a rupt acest teren prin violenţă şi deodată, ori succesive, căci numai în cazul prim ar aparţine Feldnhanilor. După ce din nicio parte nu se pot produce documente scrise, aşa rămân ca dovadă: 1. Posedarea pacifică din timpuri imemoriale, pe care o con- firmă înşişi locuitorii saşi din Pintic. 2. Locul unde se vede ruptura, ceeace mărturiseşte ca inginer căpitanul v. Schnieder, împreună încă cu alţii, iar comisia s’a con- vins unde a fost patul vechiu al apei. 3. Dacă Pinticanii ori magistratul, în scopul armoniei de vecin, după cum susţin, ar fi lăsat acel teren spre folosinţă Feldri- hanilor, cu ori fără condiţii; trebuia să se fixeze aceasta pentru viitor într’un contract ori o convenţie, ceeace însă nu s’a făcut. Deci nu se poate presupune că o Comunitate ori un Magistrat, care în lucruri mai mici a întrebuinţat foarte multă precauţie, în cazul acesta să se fi lipsit de ea (blossgestellet). Mai departe între Rebrişoreni şi Dumitreni este terenul numit de Rebrişorenii Zăvoiul morii, iar de Dumitreni »Times«, pe care îl pretind aceşti din urmă. Ambele sate dau următoarele informaţii: Când odinioară apa (Someşul) deodată a luat o altă direcţie ne- prevăzută, aşa a rărhals rupt acest teren. Înainte cu patru ani, spre a încunjura inconveniente, s’au învoit amândouă satele, că terenul rupt să aparţină Rebrişorenilor, dacă Rebrişorenii vor aduce apa în patul ei vechiu. Ei au şi lucrat asiduu şi mult în scopul acesta, însă munca lor a fost nimicită de către Dumitreni. 2^0 Bistriţenii şi Dumitrenii pretind acum terenul, dar sunt învoiţi să-l cedeze, dacă apa va fi readusă în alvia sa vechie. Cât de ne- dreaptă e această pretenţie reiese din următoarele: 1. Faptul că se poate vedea bine unde a curs odinioară apa, conf. constatării căpitanului Schnieder. 2. Dreptul Rebrişorenilor cari posedaseră până acum acel teren. 3. Dacă Saşii ar avea drept legal la acest teren, atunci nu l-ar ceda în nici un chip, şi cu atât mai puţin ar fi încheiat uri acord atât de păgubitor pentru ei, de a da apei un alt curs. Dumitra (Mettersdorf), 29 Iunie 1765. Semnaţi: Freiherr von Mayersheim, Obrist-Wachtmeister; v. Stefanni Hauptmann; Schnie- der, Hauptmann; Baron v. Blowitz, Unter-Leutnant. După cum amintisem şi la alt loc, lucrările comisiilor de delimitare remaseră şi de astă dată fără rezultat. * Cu data 30 Iunie districtul săsesc adresă generalului de divizie bar. Siskovici, »în cauze grănicereşti*, o scrisoare insolentă semnată de către primarul Joh. Friedr. Klein a Straussenburg, al cărei conţinut în rezumat este următorul: Privitor la morarul din Nuşfalău, loc.-col. baronul Enzenberg nu contestă cu nici o vorbă dreptul publicului (oraşului) şi totuş îşi arogă dispoziţia asupra morii şi morarului caşicând oraşul ar fi cedat Sântioana şi Nuşfalăul împreună cu moara, cu tot dreptul real şi teritorial, în scopul serviciului grăniceresc cel puţin pe timpul cât grănicerii vor sta aci. Cedarea s’a făcut expres cu condiţia ca toţi Valahii din Distr. săsesc, la care aparţin şi Sân- tionenii şi Nuşfălenii, să fie mutaţi, ceeace trebuia să se facă la prima conscripţie. După ce însă aceasta nu li sa spus la timp Valahilor, probabil cu scopul ca ei cu atât mai uşor să se lase să fie conscrişi, iar ei se află încă tot în Distr. săsesc; acum urmează ca oraşul să fie atacat în dreptul său la moară, care nu stă în nicio legătură cu cesiunea; şi să se dispună în ea miliţia grăniceră, şi să se pună la întrebare cauza morarului, pe care oraşul nu l-a mai putut tolera spre paguba publicului. Faptul că nu i se îngădue oraşului să destitue şi alunge pe morarul cu totul necuviincios faţă de oraş, îl motivează loc.-colo- nelul cu aceea că: 1. Miliţia la oricare cerere a magistratului a apărat moara. 2* Insă oraşul e asaltat de către inspectorul morii ca morarul nu vrea să asculte de loc. 2. Până când Nuşfalăul şi Sântioana sunt militarizate, grăni- cerii au întâietatea de a folosi moara, plătind vama obişnuită. Din partea oraşului, cu toată cesiunea făcută cu condiţia mutării, comunele Sântioana şi Nuşfalăul cu terenurile sale şi in specie cu moara ca avere privată, niciodată n’au fost considerate ca militarizate. 3. Loc.-colonelul zice că eu primarul m’aşi fi exprimat despre cele două sate, că şi aşa acele în curând vor fi predate jurisdicţiei săseşti bistrţene şi vor fi evacuate de grăniceri. Eu am zis numai atât, că satele negreşit vor rămânea ora- şului şi districtului săsesc, şi nimic altceva. 4. Loc.-colonelul zice că până la evacuare cauza să rămână în »status quo«. Insă pentru magistrat nu e indiferent, să i se ia drepturi. 5. Loc.-colonelul zice că alt morar va măcina mai întâi altora, şi numai dup’aceea grănicerilor. Se vede că puţin crezământ i se dă magistratului. 6. Se statuează principiul: »beati possidentes«. Moara s’a ocupat în mod ilegal de către grăniceri. Apoi şi oraşul ar putea zice că a fost ilegală conscripţia păstorilor, după care a urmat şi cea a familiilor acelor, cari comit excese, nu ascultă, nu ies din casele avizate pe cât timp servesc în satele săseşti, şi lasă părăsite turmele, în paguba proprietarilor saşi, cari trebue să piardă procesele cu grănicerii, fiind judecători ofiţerii acestor. Cu toată cedarea, orăşenii nu sunt ascultaţi şi apăraţi, ci lăsaţi ruinei, şi sunt cei mai nenorociţi dintre toate comunităţile săseşti. Deci oraşul şi districtul săsesc roagă pe general, ca pelângă mutare: 1. să permită ca oraşul să dispună de morar in Nuş- falău, care să nu depindă de miliţia grăniceră; 2. păstorii şi fii acestora din distr. săsesc să nu mai fie primiţi la miliţia grâni- ceră, ci să fie ori păstori ori grăniceri; aşa că păstorii să nu poarte puşcă, iar cei militarizaţi să nu mai poată sta în casa păstorilor ; 3. dacă grănicerii le fac pagube Saşilor, comandantul din Bistriţa să trimită soldaţi cari pe aceia să-i prindă, zălogească şi aresteze; 4. grănicerilor să li se interzică să poarte arma mai ales la lucrul câmpului; arma s’o poarte numai în serviciu; 5. grănicerii să nu cuteze a se opune păzitorilor orăşeneşti şi saşi, ci să admită să fie pedepsiţi. S’a întâmplat că ei au alungat pe păzitor amenin- ţându-1, şi au negat fapte. 281 In cursul lunei August continuă hărţuelile pentru arături, fânefe şi păşuni, precum şi pentru alte diverse chestii litigioase dintre comunele săseşti şi grăniceri. De frica ciumei care se lăţeşte în principatele vecine, se dispun posturi de carantină în munţi, la llva Mare şi Leşu. Primarul Klein, — care iarăşi e în Sibiu în chestia berăriei oraşului — neîncetat asaltează cu pâri şi rugări guberniul, pe generalul comandant Haddik şi pe generalii Siskovici şi Mediansky, iar la 30 August înaintează în numele oraşului şi magistratului următoarele observări (Vorstellungen) la actul de garanţie (Allerhochste Gewăhrleistung) emis de împărăteasă în 8 Dec. 1764: Înainte de a renunţa în mod definitiv, oraşul face încă aceste observări (Vorstellungen), căci e îngrijorat ca nu cumva prin îm- prejurări neprevăzute: ciumă revolte etc., chestia să rămână ne- rezolvată (im Stocken). In rezoluţia preanaltă şi în actul de garanţie (Gewăhrleistung) se ia ca fapt că naţiunea săsească a luat asupraşi despăgubirea oraşului pentru pierderea foloaselor din districtul militar, pro futuro. Naţiunea însă până azi n’a încunoştiinţat oraşul Bistriţa nici despre modul despăgubirii, nici cât ar fi cvantul anual al despăgubirii, şi nici nu i-a dat asigurare că o va face aceasta. Ceea ce dă mai mult de gândit oraşului e faptul că cei mai mulţi din sinul naţiunii nu vreau să ştie nimic despre această convenţie obligătoare, şi nici nu cunosc căile şi mijloacele cu cari şi prin cari s’ar face. Deci Bistriţa niciodată nu va ajunge să guste despăgubirea dacă aceasta nu e fixată înainte. Oraşul prevăzuse acel fapt şi rugase în 24 Aug. 1764 pe Ex. Sa gen. Siscovici să mijlocească la Mai. Sa ca despăgubirea să fi precisată conf. foloaselor avute şi oraşul să fie asigurat de primirea ei, pe cât timp va fi lipsită de foloasele avute. 1. In chestia plătirii celor 12.000 fl. (în loc de 38.481 fl. 43 3/4 cr.) până acum nici nu s’a făcut vorbă, cu atât mai puţin s’a plătit vr’un ban. Oraşul fără acest ajutor nu poate exista, neavând alodii, şi nu poate satisface necesităţilor »domestice«. a) Resturile de salarii, începând din 1755 cu renitenţa Vala- hilor, s’au îngrămădit, şi funcţionarii ar avea soarta cea mai tristă dacă acum, dupăn ce am trăit dinldatorii, n’ar primi salariile. b) Mulţi sărmani meseriaşi au pretenţii la oraş pentru lucrări făcute, deşi pentru impozite au fost executaţi şi arestaţi. Zilnic lamentează. c) Casele oraşului, hanurile şi cvartirele ofiţereşti pretind repa- raţii, căci orăşenilor nu li se dă despăgubire pentru acele cvartire. 282 Zidurile oraşului sunt descoperite, turnurile şi porţile ameninţă cu surpare, aşa că acest oraş de graniţă ameninţă să devină sat. Reparaţiile cer multe mii de fiorini. d) Canalele subpământene cari curg sub oraş trebue repa- rate, săpate şi curăţate, căci multe case orăşeneşti stau în apă. De pildă negustorul Schuster a scos deunăzi peste 7000 vedre (Eimer) apă din pivniţă şi totuşi apa le inundă iarăş şi lui şi al- tora pivniţele. e) Casa oraşului aflătoare în Sibiu asemenea e pe cale să se surpe. f) Pentru rechizite de cancelarie oraşul e dator în Sibiu şi Bistriţa peste 200 fl. Apoi mai sunt alte chestii cari reclamă cheltueli cum a fost în 1762 frica de Tătari (Tartar-Lărmăn), când oraşul pentru repa- rarea porţilor şi parapetelor a cheltuit 698 fl. Rh. 27 V4 cr., cu cari a rămas dator, cu toatecă comanda generală din Sibiu asigu- rase că acele fiind făcute în folosul ţerii, vor fi bonificate. 2. S’a zis în rezoluţia preanaltă, că datoriile districtelor valah şi săsesc au să fie separat fixate. Ele până în 1762 fac: a) ale celor 21 sate din Valea Rodnei: capitaluri cu dobânzi....................fl. Rh. 22.08654 capitaluri fără dobândă.................. » 17.46002 b) ale district, săsesc şi satelor Nuşfalău şi Sântioana: capitaluri cu dobânzi...................... » 1.663'12 capitaluri fără dobânzi.................... » 1.533'07 c) ale grănicerilor împrăştiaţi prin diverse sate ale districtului săsesc: capitaluri cu dobânzi...................... » 2.776'582/s capitaluri fără dobânzi.................... » 1.5421 l4/s Suma . . fl. Rh. 47.062'241/3 Cu toate că comisia Bethleniană pentru fiecare comunitate a statorit ratele cu cari să concurgă la răfuirea capitalurilor şi intereselor datorite, ele n’au plătit nimic, aşa că din 1762 acele au crescut: 1. la Valea Rodnei până Apr. 1765 adică pe 2V2 ani interese.........................fl. Rh. 3.313024/8 2. la satele Nuşfalău şi Sântioana .... « 249'293/s 3. la ceilalţi grăniceri din satele distr. săsesc « 439'331/s Suma totală a capitalurilor cu dobânzi . fl. Rh. 51.064 29*/3 Fiindcă datoria Valahilor e de scăzut din datoria generală a oraşului şi a ambelor districte şi de preluat de către statul militar grănicer, trebue cerute dela creditori obligaţiile; apoi — cum oraşul rugase pe gen. Siskovici pentru încunjurarea consecvenţelor — 283 ar trebui să fie avizat fiecare la anume creditori (repartizarea da- toriilor). Până la cesiune toate dătoriile zac pe oraş, care trebue să le răfuească creditorilor şi alte pretenţii; ba dacă nu le poate plăti interese etc. fiind sărac, are de suferit dela ei supărări (indignationes) sau căutând protecţii la instanţele înalte, prin reclamări cauzează peirea Bistriţenilor (offenbaren Untergang der Bistritzer). Sunt şi datorii dubii cari dacă s’ar judeca în defavoarea ora- şului, acesta după cesiune ar trebui singur să le plătească. Deci e just ca privitor la datoria de 4.459 fl. Rh. către naţiunea săsască, oraşul să fie absolvat cu totul de ea. Deoarece M. Sa a hotărît ca resturile vechilor contribuţii până la 1754, de fl. Rh. 11.3223915/i6 cr., cari privesc atât pe Valahii districtului militar cât şi pe grănicerii din districtul săsesc, să fie radiate şi în consecinţă li se radiază şi Bistriţenilor suma de Rh. fl. 7861 36 cr. cu care datoresc cassei de războiu; iar resturile mai nouă de contribuţii în suma de 2.766 fl. Rh. 17 cr. sunt de plătit de grăniceri acolo, unde aparţin; oraşul roagă pe guberniu să aranjeze chestia aceasta definitiv, cu extrădarea docu- mentelor. 3. S’a asigurat că grănicerii cari mai trăesc amestecaţi prin satele săseşti, îndată ce li se vor aviza pământuri, vor fi mutaţi în Valea Rodnei. Mutarea ar fi bine să se facă încă înainte de renunţarea finală, ca să se încunjure orice coliziuni între locuitori. Dacă însă mutarea grănicerilor din Nuşfalău, Sântioana şi celelalte sate săseşti totuş nu s’ar efectua, din motive neprevăzute, atunci oraşul e mulţămit şi aşa dacă acele persoane se dimit din statul militar şi se redau oraşului, şi se primesc ori reţin în statul militar numai ceice de fapt se şi mută în Valea Rodnei. 4. Mai. Sa a instituit o comisie care are misiunea să stabi- lească graniţele între districtul militar rodnean şi cel săsesc bis- triţan, pentru evitarea certelor viitoare. Deoarece conform privi- legiilor şi documentelor »metale« (de mejde), cu mulţi secoli mai înainte şi încă înainte de a fi încorporat districtul rodnean la oraşul Bistriţa — când adică stetea sub jurisdicţia comitatensă — tot- deauna pâraele Strîmba, Ilva şi râul Someş au fost stabilite, re- cunoscute şi posedate de ambele părţi ca adevărată şi naturală graniţă, şi tot această graniţă a fost recunoscută ca adevăratăfşi corectă (richtig) şi "de comisia de reambulare, care a fost la "faţa locului în 1764; Bistriţenii roagă guberniul să efectueze ca această chestie aşa veche şi limpede să fie lăsată cum a fost, deci Bis- triţa şi pe mai departe să rămână în posesiune nestingherită, iar »fundus saabinico-regius« să nu fie scurtat cu ocupări extinse şi eventuale schimbări. 284 9. Privitor la deţinerea privilegiului berăriei, pe care M. Sa a promis că ni-1 va face cunoscut, guberniul să efectueze la M. Sa ca sărmanul oraş Bistriţa să fie consolat cu conferirea acelui privilegiu. Urmează acum şi alte fapte cari trag greu în cumpănă şi agravează situaţia oraşului: 1. Cărăuşiile s’au înmulţit foarte mult, căci nunumai avem garnizoana completă, care odinioară — când cele 21 comune din Valea Rodnei aparţineau încă la oraş — era dislocată şi acolo, ci şi miliţia grăniceră număroasă aflătoare în Valea Rodnei în con- tinuu trebue să fie servită de către districtul bistriţan săsesc, aşa că oricine vine ori pleacă de acolo, cutoatecă drumul duce prin corn. Solnoc spre Cluj, cere trăsură dela noi Bistriţenii, deşi corn. Solnoc mai mult decât districtul Bistriţan, se mărgineşte, chiar privitor la şosea, cu districtul militar. Toţi cari pleacă la Sibiu ■ ori vin de acolo, îşi iau asemenea calea peste Bistriţa. Toate liniile de marş privesc pe Bistriţeni. Dacă vine vr’o comisie, vr’un domn mare, ori altcineva, atunci cât timp aceştia petrec în districtul militar, districtul bistriţan — care doar cedase districtul militar — trebue să poarte singur toate sarcinele cărăuşiilor şi câteodată şi diferite aprovizionări, cutoatecă şi Dobâca şi Solnocul ar putea să ajute a presta şi furniza (bestreiten) asemenea ca şi Bistriţa. Contribuabilii lamentează foarte tare, deşi li-se asigură că vor fi plătiţi şi răfuiţi cu monedă. Sarcinile sunt insuportabile, multe chitanţe li se resping; deci cărăuşiile formează o atât de mare povoară, încât roagă să fie scutiţi măcar în parte de acest serviciu. 2. Contribuabilii saşi se plâng amarnic că ofiţerii grăniceri încartiruiţi în satele săseşti îi silesc să furnizeze stânjinul de lemne cu 22 cr., deşi când Ex. Sa gener. Siskovici a fost în Bistriţă şi s’a cerut câteva cvartire pentru ofiţeri, magistratul a primit asigu- rarea, împărtăşită şi contribuabililor saşi, că încartiruirile aceste nu vor avea ca urmare nici o altă prestaţie. Acum se zice că nu e cu cale ca ofiţerul, care pentru serviciul preanalt şi pentră grăni- cerii aflători în districtul săsesc trebue să locuiască aci, având încă şi o leafă mică, să plătească lemnele de foc conf. preţului stabilit pentru miliţia regulată, deci cu mult mai scump, decâf plătesc ofiţerii încartiruiţi în sate pur grănicere. Argumentarea aceasta poate fi considerată. Dar atunci sărmanul contribuabil sas, — care şi aşa, împotriva condiţiilor cesiunii, are de suferit toate necazurile (Drangsaale) din partea grănicerilor locuitori în mijlocul lui, din cauza că grănicerul ori nu are loc în Valea Rodnei ori nu voeşte să plece acolo din pricina modului său de trai necuviincios (unanstăndig) de aci — să mai fie pedepsit şi cu astfel de poveri? N’ar fi mai echitabil ca Valahii să furnizeze 285 ofiţerilor grăniceri, pentru cari ei stau aci până la mutarea acelor? Aşa, cum o fac şi grănicerii din Valea Rodnei. Prestarea lemnelor este o povară care conf. condiţiilor cesiunei n’ar privi de loc pe contribuabilii saşi bistriteni. Grănicerii cu atât mai puţin ar putea să protesteze împotriva acestei sarcini, cu cât făr’de a purta sar- cini săteşti, se folosesc încă de pământ săsesc şi duc la târg la Bistriţa câte lemne voesc. Deoarece altfel aci e vorba mai ales de satul Iad, şi i s’a zis magistratului că acolo nu sunt aţâţi grăniceri proprietari de vite ca să poată căra lemne ofiţerilor, se poate obiecţiona că în alte sate există supranumerari (uberfltissig), cari până la Iad pe deoparte n’ar avea cale atât de lungă câtă trebue să facă câte un sat săsesc cu lemne de prestat oraşului. 3. Din unele păduri ale districtului săsesc aflătoare în apro- pierea districtului militar s’au dat multe lemne de căldit pentru cvartirele ofiţerilor, cu care ocazie grănicerii, sub pretexct că duc lemne la cartierele ofiţerilor, au cărat multe lemne pentru casele proprii ori pentru focărit. Saşii au răbdat şi această mare pagubă pentru armonia vecinătăţii. Fiindcă acum e vorbă să se clădească în distr. militar mai multe cvartire, loc.-colonelul Enzenberg cere iarăş multe lemne din amintitele păduri. El altfel a declarat că va plăti ceva pentru ele, dar nu mult. Ca argumente se invoacă: Distr. militar are nevoie neîncunjurată de aceste lemne pentru promovarea serviciului preanalt. Lemnul cerut e pe partea distric- tului militar, de unde Saşii nu-l pot căra peste deal şi folosi; pentru districtul militar însă, care n’are de acest fel de lemn, zace aproape şi la îndemână. Contra-argumentele oraşului însă sunt aceste: Oraşul încă are nevoie de foarte mult lemn pentru promovarea serviciului preanalt şi întreţinerea cvartirelor ofiţereşti, pe care lemn, neavându-l însuşi, trebue să-l cumpere dela Bârgăuanii din comitatul Dobâcii. M. Sa a încuviinţat districtului militar un fond de clădiri pentru construcţia cvartirelor necesare; deci ceace lip- seşte în cercul propriu, se va putea cu atât mai uşor comanda mai ieftin pe bani gata. Apoi satele săseşti, dela cari se cere lemnul, susţin că trebue cu atât mai tare să folosească şi con- serve pădurile, chiar acele ce zac departe, — pentru îngrăşare, păşune de vite şi oi, iarna tăind spre acest scop crengi, precum şi pentru ardere de cărbuni, — cu cât pădurile mai apropiate se epuizează şi cu cât au mai puţine surse pentru propriile comune. Dar districtul militar — deşi cam depărtate de unele localităţi în cari are să se clădească, — are tot felul de lemne de clădit într’o astfel de abundenţă, încât parte s’a îndatinat şi până acum să facă cu ele negoţ, parte are de gând să-l facă pe viitor cu plu- tărit, vărărit etc. Singur numai aceea observare ar avea rezon, că în cercul militar nu prea există ori există puţin lemn de esenţă 286 tare (stejar). Dar şi la aceasta se poate replica cu faptul că sunt multe localităţi unde se clădeşte absolut fără lemn tare; apoi în districtul militar nu există numai lemn de brad şi molift în canti- tate mare, ci sunt şi păduri de frasin şi alte soiuri după dorinţă, care se potrivesc pentru orice construcţii Deci guberniul să dis- pună ca, dacă nu se poate încheia acord, lemne de aceste să nu se scoată cu forţa (abgedrungen) de pe Bistriţeni, ceeace este contrar senzului cesiunei şi contrar tuturor rezoluţiilor cari au urmat până acum. Ar lovi greu pe oraş dacă districtul militar cedat prin asemenea demers şi-ar stabili un »jus quaesitum* pe pământ săsesc. Consecinţele acestui fapt ar nimici cu totul oraşul Bistriţa. * In 31 August primi magistratul ordinul guberniului, d. d. 22 Aug., în care e somat să trimită la Sibiu delegaţii oraşului »ad terminandum cessionis negotium«. In zilele următoare se tot ţineau sfătuiri şi se redijeau concepte «pentru ca comunitatea să nu fie astrânsă la cesiune, până ce se vor împlini toate condiţiile, iar guberniul să nu devină din această cauză disgraţios (ungnădig)*. Totodată se expediară tuturor patronilor şi sprijinitorilor oraşului scrisori cu rugăminţi ca să stea în ajutorul Bistriţenilor în această cauză importantă. In acelaşi timp judele regesc Michael v. Brucken- thal din Nocric — ataşat generalului Siskovici, cu care împreună luni dearândul sau stetea în Năsăud sau călătoria prin teritorul regimentului — informa continuu pe Bistriţeni despre toţi paşii făcuţi de general în chestiile grănicereşti şi maicuseamă în cauza cedării Văiei Rodnei precum şi a comunelor Nuşfalău şi Sântioana. Cu data 17 Sept. i se trimise magistratului următorul ordin gubernial: I s’a adus la cunoştinţă acestiu guberniu regesc prin Domnul mareşal campestru locotenent Baron Siskovici următoarea plân- gere a mai multor soldaţi de graniţă strămutaţi în terenul militar din diferite locuri ale judeţelor, scaunelor şi districtelor: că sunt mereu opriţi, ba chiar împiedecaţi prin ordin public, să-şi vândă şi să-şi înstrăineze casele, morile, viile şi alte bunuri imobile, pe care le-au lăsat în locurile, unde au stat mai înainte. In urmare se roagă să li se îngăduie să-şi poată vinde orice moşie imobilă de acest fel orcui ar vrea, după bunul lor plac şi cu preţ con- 287 venabil, ca astfel cu banii, ce-i vor câştiga din vânzare, să-şi poată organiza o nouă gospodărie în noile lor locuinţe militare. Luând în considerare motivele aduse în plângerea şi petiţia suscitată, guvernul a aflat cu cale să hotărască următoarele: Toţi soldaţii grăniceri strămutaţi pe teritorul graniţei, fie că au fost nobili sau liberţi sau răzeşi, nu pot fi opriţi dela libera înstrăinare a bunurilor lor, pe care ori le-au avut în vechile lor locuinţe ca proprietate a lor ori ca donaţiune, ori cumpărate sau cu drept de moştenire sau cu titlul de schimb ori de ipotecă, observăndu-se însă cele ce trebuie de drept observate şi dându-i-se fiecăruia dreptul de preemţiune. Dacă însă au locuit pe moşiile domnilor de pământ sau pe ale comunităţilor şi şi-au construit locuinţe şi alte edificii nece- sare şi folositoare, ori au ţinut în arândă vii, pământuri (ogoare) şi fâneţe, gospodărindu-le, edificiile să fie răscumpărate de domnii de pământ sau de comunităţi în temeiul unei preţuiri conştiin- ţioase făcute de judecători şi juraţi. Dacă însă domnii de pământ sau de comunităţi ar refuza răscumpărarea, să li se dea posibili- tatea să-şi vândă ei înşişi edificiile ori să şi le poată muta din locul, în care se găsesc. Lemnele şi nuielele, care li s’au dat gratis din pădurile domnilor de pământ sau ale comunităţilor pentru clădit, nu vor fi preţuite. Moşiile însă cu toate apartenenţele lor, cu viile, ogoarele, fânaţele şi grădinile vor fi restituite în întregime domnilor de pământ sau comunităţilor. încât pentru locurile lăzuite se hotăreşte, că dacă lăzuitorii au făcut din locuri păduroase livezi, ogoare şi grădini folositoare şi din venitul total al unui an au primit numai 10°/o, atunci — soco- tindu-se că munca lor de atâţia ani este echivalentă cu ceea ce trebuia să dea domnilor de pământ sau comunităţilor, — la stră- mutare simplu să le restitue aşa cum sunt acelora, după cum sunt îndatoraţi să răscumpere tot domnii de pământ sau comuni- tăţile locurile lăzuit de curând, luându-se în dreaptă considerare şi preţuire munca 'depusă *şi întreruperea primirii uzufructului. Excepţie fac viile, pentru a căror lăzuire şi plantare se cere mai mare sârguinţă şi mai multă muncă. In urmare uzufructul acestora nu se va mărgini la un număr anumit de ani, ci se va face o esti- mare cuvenită şi preţul stabilit va fi achitat de domnii de pământ 288 sau de comunităţi, ori — în cazul că aceştia au cedat dreptul lor, — de vecini sau de alţii, care se bucură de dreptul de in- tâietate, rămânând în parte intact dreptul de proprietate al dom- nilor de pământ sau al comunităţilor. Guberniul mai este informat, că menţionaţii militari au lăsat după sine mai multe datorii şi impozite neachitate. Privitor la acestea părerea guberniului este, ca datoriile evidente şi care nu se pot nega, dacă respectivii nu au altă avere mobilă sau vite, să se achite din preţul de vânzare a edificiilor şi moşiilor lăzuite sau din veniturile încassate ori care se vor încassa de acum înainte, făcându-se însă o calculare şi stabilire conştiinţioasă a datoriilor şi restanţelor. Dacă însă unele datorii şi restanţe ar fi puse la îndoială, atunci chestiunea aceasta şi fixarea sumei de achitat să fie supuse judecăţii judecătorilor ordinari din fiecare dis- trict (circumscriţie). Aceştia vor decide conform dreptăţii şi legilor în vigoare. Aceasta din motivul, că nu se poate aştepta înfăţişarea (concurrentia) funcţionarilor grăniceri din cauza depărtării locu- rilor şi a greutăţilor călătoriei. Precum susnumitul Domn mareşal campestru locotenent Baro Siskovici s’a îngrijit de bună vreme, ca toate acestea să fie aduse la cunoştinţa funcţionarilor grăniceri şi prin aceştia soldaţilor strămutaţi pentru a se conforma dispoziţiilor luate, tot astfel V i se impune acelaşi lucru şi D-Voastre cu toată seriozitatea pentru a încunoştiinţa despre măsurile luate pe creditori şi perceptori pri- vitor la restanţele de impozite. Dacă însă din partea funcţiona- rilor din graniţă sau chiar din partea militarilor s’ar pune unele obstacole privitor la dispoziţiile luate, D-Voastre le veţi raporta numai decât guberniului, pentru a fi date spre tratare ulterioară şi spre asanare Domnului mareşal. In acel timp însă nu se va face nici o sechestrare sau execuţie. Dela Guberniul regesc al Transilvaniei. Sibiu la 17 Septemvrie 1765. Andrei comite Hadik; Ştefan de Hannenheim. secretar. * Dintre lucrările şi întâmplările dela finele acestui an ar mai fi de amintit acestea: 280 In Noemvrie căpitanul din statul major, baronul v. Hohen- hausen isprăveşte şi prezentă lucrarea sa geografică: harta distric- tului militar rodnean. In 21 Nov. primarul şi magistratul Bistriţii dă în arendă de probă »moara sa din Nuşfalău«, administratorului de până acum Magyarosi Mihâly din Jeica, pe anul 1766 cu 50 fl. ung., cu în- datorirea ca 25 fl. să plătească la Sf. loan, iar 25 fl. la Sf. Martin; apoi să facă reparaţiile necesare, să grijească de pietri şi de iaz. Oraşul are să aducă pentru acoperişul morii nouă paie, deoarece pe cele adunate până acum pentru moară căpitanul Riccord le-a întrebuinţat spre alt scop. * ' In sfârşit notăm aci un caz ce-l priveşte pe Ştefan Cute Nimigeanul din Feldru, care avuse un rol atât de covârşitor în cursul revoltei districtului năsăudean. însemnările protocolare bis- triţene le reproducem aşa precum acele au fost redactate şi aşe- zate în arhivă. Deşi incidentul nu are cine ştie ce importantă, dar dă iarăşi dovadă despre par(ialitatea şi reaua credinţă a ma- gistratului. Comanda regimentului înregistrează cu data Feldru, 18 De- cemvrie 1765 pâra lui Ştefan Cute, stegar (Standard Ftihrer) în regimentul grăniceresc de dragoni, în care aceasta arată următoa- rele : Cu prilejul înfiinţări graniţei a avut multe neplăceri (Schwi- rigkeiten), apoi la ordinul baronului Buccov a fost prins de către domnii orăşeni bistriteni în Feldru, dus şi arestat în Bistriţa. Când au venit soldaţii în Feldru, mai întâi pe el l-au dus la primar, iar în timpul absentei sale păzitorii dispuşi la casa sa, între cari şi »Quartir Meister» Peter Punzari (alias Theil) au cercetat totul în casă i-au spart lada şi încuietorile, pân’ce au găsit o pungă cu bani în care erau 15 fl. Vonasch, 11 imperiali şi 2 galbeni germani. Ceeace au văzut şi întăresc cu jurământ şi vecinii: Ga- vrilă Moldovan, Nechita Bârdan, Diacul Vasile Luchi, Nechita Oniţii, Toader Sdrobău şi Fătul dela IIva. Cu data Bistriţa, 20 Dec. 1765 Petrus Theil prezentă ma- gistratului următorul raport: Primisem ordinul magistratului ca împreună cu caporalul Joh. Pfingstgrăf din regim, de inf. conte Oyulai să mergem la Feldru să prindem pe Ştefan Cute, să căutăm în casă şi să aducem la oraş scrisori, bani şi arme ce vom afla la el. După ce Pfingstgrăf cu şiretenie (List) l-a dus pe Cute la primar, aci a fost predat păzii constătătoare din 6 bărbaţi. In ziua următoare veni sergentul (Wachtmeister) cu 30 dragoni precum şi cu Samuel Weber şi cu Joh. Bidner, vătăşelul de atunci, la Feldru la noi, apoi, cu excepţia lui Weber, merserăm împreună cu câţiva bătrâni din sat, la casa lui Ştefan. La intrare în casă Pfingstgrăf îndată zise că ea a fost bine golită, căci puşca pe care o văzuse ieri sara nu mai era acolo. Apoi cu toţii am cercetat casa cu dea- mânuntul, dar n’am aflat decât câteva scrisori, pe cari le-am pus într’un sac şi — împreună cu Ştefan sub escorta păzei şi însoţit de Sam. Weber şi Johann Bidner — le-am trimis în oraş. După câteva zile amintitul Ştefan Cute a cerut dela mine prin Midi. Kirtsch 6 fl., iar de altă dată 2 galbeni cari ar fi fost în casa sa într’un plic; însă eu pot mărturisi că n’am văzut niciun ban. Aceasta am declarat-o cu jurământ şi ambilor cancelarişti cari au interogat în chestia lui Ştefan. După un an, când steteau Oeorg Lang şi Joh. Lang din jos de măcelării (unter den Fleischbănken), numitul Ştefan văzându-mă ieşind din farmacie, zise: »Acesta împreună cu Joh. Pfingstgrăf mi-au furat 10 fl.« apoi veni spre mine, şi veniră şi cei doi orăşeni să audă ce va vorbi Ştefan cu mine. El cerea delâ mine o pungă cu 100 ori cu şi mai mulţi fiorini, la ceeace amintiţii orăşeni observară că vorbele aceste nu se potri- vesc cu cele rostite mai’nainte. Despre vorbele aceste rostite împo- triva mea m’am plâns la primar, care m’a trimis la loc.-colonelul Dam- browka, înaintea uşei căruia aflai pe Ştefan. El mă agrăi de tot prieteneşte şi mă întrebă dacă vin la loc.-colonelul din pricina sa; iar dacă este aşa, să nu-i fac neplăceri pentru aceasta. Eu nu i-am răspuns nimic, ci am întrat la loc.-colonelul şi i-am expus rugarea mea. Răspunsul acelui a fost: »Ştefan şi mie mi-a îrn- mânat o suplică pentru 18 fl.fung.; deoarece însă aflu* că toate sunt numai minciuni, să nu-ţi faci griji din cauza aceasta. Voi dispune eu ca Dta să nu mai fi neliniştit din partea lui Ştefan«. Cu data Bistriţa, 21 Dec. 1765 primarul şi senatul bistriţan adresează loc.-colonelului Enzenberg această scrisoare: Trimite '201 scrisorile de sus în copie, arată ca Ştefan Nimigeanu n’a putut dovedi niciodată precis aserţiunile sale modificate de mai multeori, cerând tot diverse sume. Iar acum cu martorii actuali stă lucrul aşa că unii dintre ei mai înainte încă au mărturisit lui Theil în alt chip, ba chiar contrarul de ce susţin acum, iar alţii mărturisesc nu din convingere, ci din ură faţă de Peter Theil comisarul nostru trimis în districtul lor, adeseaori. In urmare şi D-Voastră veţi consimţi cu părerea loc.-colonelului Dambrowka, care nu l’ar fi asigurat pe Theil că-l va apăra dinaintea molestărilor lui Cute, dacă n’ar fi fost convins de neadevărătatea aserţiunilor acelui. Deci Vă rugăm să absolvaţi pe Quartir-Meisterul Peter Theil de acuzele (Impetition) lui Ştefan Nimigean; cu atât mai tare, că noi nici n’am amintit multe ce cu tot dreptul am fi avut de pretins dela amintitul Ştefan, ci am trecut cu tăcere peste toate; iar el a ajuns la un astfel de grad încât poate exista bine şi n’are motiv, ca prin resuscitarea de pretenţii nu destul de bazate să-şi cauzeze osteneală zădarnică. 1766 Demersuri mai energice — Maghiarii şi Saşii din Rodna — Budinul şi Tinoasa — Actul definitiv al cedării -- Raporturile dintre grăniceri şi districtualii saşi — Proiecte de schimb teritorial — Chestia cedării Nuşfalăului şi Sântioanei. Permutări -Comuna Săcalu de Pădure — Statutul grăniceresc — Diverse chestii Consiliul de răsboiu din Viena se convinsese în fine că Bistriţenii de ani de zile tot amână semnarea şi extrădarea renun- ţării la Valea Rodnei, în primul rând cu scopul şiret să poată stoarce cât de multe beneficii şi avantaje dela curtea vieneză. Mai departe, era lucru limpede şi neîndoelnic că continuele tărăgănări se mai ticluiau şi cu intenţia subversivă de a torpila eventual în- treaga operă a militarizării satelor valahe, privită chiorâş nunumai de către Saşi, ci şi de celelalte staturi şi autorităţi civile provin- ciale. Ştiau adică bine Bistriţenii că până ce renunţarea nu se face în toată regula, conform legilor ţerii militarizarea este lipsită de substratul legal. Spre a curma în sfârşit această şarlatenie, generalul Siskovici primi din Viena ordinul preciz, că în cel mai scurt timp să scoată dela Bistriţeni documentul cerut, expediindu-i-se spre acest scop chiar şi ciorna actului de extrădat. In înţelesul acestui mandat Siskovici luă măsuri mai energice faţă cu magistratul recalcitrant, despre al căror efect aflăm în procesele verbale atunci redijate următoarele date şi constatări: In 5 Ianuarie 1766 s’au prezentat la somaţia generalului Sis- kovici mandatarii bistriţeni: primarul Klein â Straussenburg şi senatorul Bedeus, în Năsăud pentru de a desbate privitor la Dis- trictul militar rodnean diferite chestii fiind faţă şi deputatul naţiei săseşti v. Bruckenthal. Prezidentul gener. Siskovici cere ca în fine magistratul bis- triţan să extrădea documentul formal de cesiune şi să-l semneze. Deputaţii roagă pe general să le îmmâneze conceptul cesiunei precum şi actul de garanţie (Gewăhrleistung), ca să le comunice magistratului. Privitor la bonificare se hotăreşte că după ce oraşul a pri- mit 6000 fl., ceilalţi 6000 fl. restanţi să-i primească asemenea cu ajutorul şi intermediarea generalului. Apoi să se statorească că dintre creditorii oraşului cari ar putea ridica pretenţii şi cu pri- vire la districtul militar. Prezidentul împărtăşeşte că după ce nu s’a putut pune în practică mutarea grănicerilor din districtul săsesc în Valea Rodnei, a urmat porunca preanaltă ca să se încerce mutarea acelora în alte părţi. Deoarece prin mutare s’ar evacua întregi localităţi din districtul săsesc, aşa va fi destul loc pentru mutarea Saşilor şi Maghiarilor din Rodna, cari nu sunt necesari pentru minerit şi s’au declarat că vreau să plece deacolo. Ex. Sa predă deputaţilor lista Rodnenilor de mutat, apoi a caselor şi pământurilor posedate de aceia, ca ei să poată primi imobile echivalente în nouăle lor aşezări. După ce împreună cu Rodna s’a cedat graniţei şi biserica evangellcă de acolo, urmează11 ca şi preotul evang. să plece din Rodna şi să se aşeze în noul lăcaş al enoriaşilor săi. Dacă se va ivi cazul să dezerteze şi fugă cineva în dis- trictul militar, atunci să se facă de timpuriu raport comandei gene- rale, ca auditorul graniţei să poată lua măsuri. După discutarea unor chestii de mai puţină importanţă, dele- gaţii oraşului au plecat. In 6 Ian. primarul Joh. Frid. Klein raportează despre con- vorbirea avută în Năsăud, plenului magistratului constătător din senatorii Joachim Bedeus, Paul Cari Klein de Straussenburg, Sa- muel Schankebank, Mich. Hennrich şi Joh. Frank. Klein spune între altele că generalul le-a propus să renunţe la Budinul de pe hotarul Pinticanilor şi Timesul (Tinoasa) Dumi- trenilor, căci grănicerii au prea puţine locuri arabile; iar aceasta să se facă după mutarea grănicerilor din districtul săsesc, şi după ce Nuşfalăul şi Sântioana vor fi evacuate. Dacă cedarea nu se va face de bunăvoie, atunci ocuparea amintitelor teritorii totuş se va întâmpla şi va avea pentru Bistriţa multe urmări păgubitoare şi neplăcute. Bruckenthal şi-a exprimat credinţa că cedarea Budinului, a »TimisuluU şi a »Pintaker Feldes« se va face cu ceva bonificare. Au vorbit apoi despre documentele cesiunei şi despre cei 6000 fl. restanţi. Primarul Klein e de părere ca să se comunice despre toate acestea satelor interesate prin reprezentanţii lor, cari actual sunt în oraş. Aceştia imediat să plece acasă, să le spună sătenilor ordinul generalului de care trebue să asculte, şi să se consulte cu aceia. După ce senatorii aprobă propunerea primarului, amintiţii reprezentanţi chemaţi în faţa magistratului declară că de locurile de lângă Someş se pot lipsi şi mai greu decât grănicerii, căci dacă le cedază, trebue să piardă jumătate din vitele pe cari le posed. Deci roagă pe magistrat să le stea în ajutor căci ei nu vor cruţa nicio cheltueală. La întrebarea primarului că oare n’ar fi consult ca satele să aştearnă în chestia aceasta un memoriu generalului, majoritatea voturilor e pentru aceasta părere, deoarece oraşul nu e în stare să facă alta decât ce a făcut şi în cauza cedării Văiei Rodnei; n’are însă nimic de obiectat dacă Ex. Sa va putea să se înţeleagă cu satele fpe cale particulară. Reprezen- tanţii satelor să plece acasă să se înţeleagă cu sătenii, şi mâne să vină iarăş. La această consfătuire au fost faţă: din iad: Exactor Mich. Frihm, Mih. Steiner, judele Math. Engler şi Simon Engler; din 3 Dumitra: Georg Areldt, judele Michael Barth, Georg Intscher, Si- mon Werner şi Georg Rajger; din Pintic: Joh. Schuller, Andr. Koller, Joh. Schuller, Martin Theil şi Mich. Theil. In 7 lan. iarăşi se întruneşte magistratul: judele I. Fr. Klein şi senatorii Conrad Dinges, projude Joachim Bedeus, Paul K. Klein, Joh. Schankebank, Sam. Schankebank, Michael Hennrich, Georg Teckelt şi Joh. Franck. Primarul expune înc’odată chestiile desbătute ieri, apoi con- tinuă: Ex. Sa accentuează mereu că Nuşfalăul şi Sântioana trebue să devină grănicere, deoarece alte comune până la Gyergyo (Gheor- ghiu) nu sunt deocamdată corespunzătoare pentru scopul acesta. Bar. Bruckenthal totuşi a determinat locurile înalte ca să se re- nunţe la militarizarea teritorului celor două sate, şi că ele să fie evacuate, apoi că grănicerii din districtul săsesc »ă fie mutaţi. Privitor la cedarea locurilor de lângă Someş, pentru cedare e câşti- gat şi Bruckenthal şi generalul comandant conte Hadik, aşa că magistratul n’are de unde aştepta sfat şi ajutor, deci n’ar fi con- sult să se facă opoziţie lui Siskovici. Dup’aceea sătenii citaţi şi sosiţi în mare număr din Iad, Pintic şi Dumitra, sub conducerea exactorului Frihm, declară din nou că nu pot ceda pământurile din cauza lipsei păşunei precum şi a apei, pe care de multe ori şi aşa trebue s’o care pe locuri la vite în buţi. Deci se hotăreşte ca acele trei sate să înainteze un memoriu la Ex. Sa generalul. Apoi se hotăreşte ca actul cedării Văiei Rodnei să se accepte aşa cum s’a cerut de către Ex. Sa., neadaogând şi neştergând niciun cuvânt; să se cedeze fără condiţii şi pe veci. In şedinţa dela 9 Ian. a magistratului sunt prezenţi: primarul Joh. Klein, senatorii Conr. Dinges, projudele Joach. Bedeus, Paul Klein, Joh. Schankebank, Mich. Hennrich, Georg Teckelt, Andr. Teuchert. In faţa magistratului şi a reprezentanţilor comunităţii, con- vocaţi cu această ocazie, primarul expune cauza cesionării, zicând că actul trebue semnat aşa cum cere guberniul, renunţând pe veci şi fără condiţii, iar nu ca în documentul din 24 Mai 1/62, când s’au făcut excepţii şi observări, adause şi condiţii. Deci dis- trictul valah trece perpetuu şi necondiţionat la miliţie. După ascultarea expunerii, magistratul şi comunitatea hotă- resc că după ce în acest act nu se mai face amintire de >rezer- vate«, aşa o delegaţie constătătoare din: primarul Klein, Johann Schankebank, Sam. Engesser, Jacob Grollmann, Georg Hertzog şi Peter Binder să meargă la Bruckenthal, care să intermedieze la generalul Siskovici, ca în actul de cesiune data semnării să se pună numai cu o lună mai târziu de cum era datat actul de garanţie. Deputaţii pleacă, iar după întoarcere spun că Brucken- thal le-a declarat să nici nu gândească la o astfel de schimbare a datei1), ci la 10 o. să vină primarul şi senatorul Bedeus la gene- ral şi să aducă cu sine cele două acte semnate de magistrat şi de comunitate. Astfel se rezolvă şi aceasta chestie dificilă. Conţinutul docu- mentului de cedare definitivă este acesta: Magistratul şi comunitatea oraşului liber regesc Bistriţa cedază Rodtia şi Valea Rodnei pentru înfiinţarea graniţei militare. Noi judele primar comunal, ceialalţi juraţi cetăţeni, senatori, notar şi toţi locuitorii oraşului liber regesc Bis- triţa, facem cunoscut prin actul prezent anunţând tuturor, câtora li se cade, atât celor de azi cât şi celor viitori, care vor lua act de acest document, că — după ce ne-a venit la cunoştinţă, că Maiestatea Sa apostolică, în grija sa mare nunumai pentru apărarea şi păstrarea principatului Transilvaniei, ci şi pentru fericirea şi siguranţa celorlalte regate şi provincii ereditare a hotărît să înfiinţeze o miliţie de graniţă şi la hotarul principatului ei eridatar, — noi, cărora nu ne-a fost nimic mai mult la suflet şi ne este şi azi, decât să promovăm după puterile noastre intenţiunea salutară a Maiestăţii Sale, precum şi siguranţa şi liniştea * 3 *) Farsa cu data e de explicat aşa: Actul de garanţie al împărătesei era datat din 8 Dec. 1764, iar acum Bistriţenii — cari întotdeauna pozau pe cei ma credincioşi şi ascultători supuşi ai domnitoarei — erau ruşinaţi şi de- zolaţi că ei numai după uneltiri şi tergiversări de peste un an, sunt siliţi să semneze şi prezente curţii actul lor «omagial» de renunţare. 3, publică legate de aceasta, am cedat cu supunere omagială deja în 24 Mai 1762 Maiestăţii Sale Principesei şi Stă- pânei noastre Maria Terezia, din îndurarea lui Dumnezeu împărăteasa Romanilor, Regina Germaniei, Ungariei, Bo- hemiei, Arhiducesa Austriei, principesa Transilvaniei şi con- tesa Secuilor, precum şi erezilor şi moştenitorilor ei auguşti, opidul Rodna împreună cu valea aparţinătoare acestui opid, cu satele: Maieru, Sângeorz, Leşu, llva, Feldru, Vărarea, Rebra, Rebrişoara, Năsăud, Salva, Hordou, Telciu, Bichigiu, Suplai, Poiana Zăgrii, Găureni, Runc, Zagra, Mocod şi Mititei şi cu popo ul valah, ce trăieşte în aceste sate. Toate acestea, dăruite nouă prin actul de donatiune al Maiestăţii Sale Regelui Matia Corvinul redactat în Sâmbăta doua de după Joia verde din anul 1475 şi întocmit în formă de privilegiu după întroducerea noastră fără contra- zicere în posesiunea lor în ziua de 16 Mai 1488 şi tinute în posesiune pacifică de obştea oraşului Bistriţa până în ziua de azi, le-am cedat împreună cu toti locuitorii valahi, cu toate beneficiile şi foloasele de orice natură şi cu toate bunurile, oricum s’ar numi ele, aparţinătoare de drept şi din vechime la acel opid şi la posesiunile amintite precum şi cu adevăratele lor mejde şi cu vechile lor hotare, cu aceleaşi drepturi, cu care le-am primit noi şi locuitorii ora- şului Bistriţa dela menţionatul rege al Ungaiiei de pie memorie. Acum toate aceste posesiuni le-am dat, transpus, am renunţat la ele şi le-am cedat în scopul înfiinţării miliţiei de graniţă, în semn de deosebită credinţă şi devoţiune faţă de Maiestatea Sa şi augusta Casă domnitoare, de bună- voie, liber, din îndemnul propriu şi nesiliţi de nimenea, în urma actului de garanţie (asigurare) dat de Maiestatea Sa în ziua de 8 Decemvrie 1764 şi prezentat nouă de Ex- celenţa Sa ilustrul Domn losif L. baron Siskovici de On- topa, comandor al ordinului militar Maria Terezia, consilier al Maiestăţii Sale ces. regeşti şi al înaltului Consiliu de războiu aulic, locotenent-mareşal proprietar al unui regi- ment de infanterie. In acelaşi timp le dăm, transpunem, renunţăm la ele şi le cedăm pentru totdeauna şi irevocabil, 297 fără a ne mai rezerva vreun drept sau pretenţie de pose- siune asupra lor atât pentru noi şi urmaşii noştri, cât şi pentru obştea oraşului Bistriţa amintit de atâtea ori. Pentru o mai mare încredere şi siguranţă, precum am renunţat în original la mai suscitatele şi alte documente de donaţiune şi privilegii, date de Regii Ungariei şi de urmaşii lor Principii Transilvaniei şi în urmare am renunţat la toate beneficiile, foloasele şi apartenenţele opidului Rodna, ale văii supuse acestui opid, ale satelor şi locuitorilor valahi amintiţi mai sus; tot astfel am aflat de bine să oferim în genunchi Maiestăţii Sale, auguştilor ei erezi şi succesori, acest document de cesiune solemn, valabil pentru totdeauna, semnat de judele primar, senatorii şi delegatul oraşului, şi întărit cu aplicarea sigilului oraşului nostru. Dat în Bis- triţa în 9 Ianuarie 1766. Joh. Fridericus â Straussenburg, jude primar, Conradus Sigismundus Dinges, projudex, Paul Car. Klein a Straussenburg, senator, Georgius Gunesch, senator, Joh. Schankebank, senator, Samuel Schankebank, perceptor et senator, Mihael Hennrich, perceptor et senator, Georgius Teofilus Teckelt, senator, Joh. Frank, senator et villicus, Andreius Teuchert, senator, Daniel Czigler, juratus notarius publicus, Samuel Engeser, Pro-Orator, deficiente Oratore fungente, suo totiusque Communitatis nomine, (dele- gat supleant al comunităţii în locul delegatului care lipsia). Alte chestii. Pe o foaie rămasă din timpul graniţei şi întitu- lată: Anmerkungen, Ueber den Haupt-Rapport des Rodnaer Milităr Districts* d. d. 6 lanuarii 1766, aflăm următoarele constatări: Este îmbucurător că subordinaţia şi disciplina încep să prindă rădăcini la grănicerii Districtului rodnean. Purtarea ofiţerilor să fie aşa întocmită, ca jcu timpul şi pe încetul să-şi câştige iubirea şi încrederea grănicerilor, deci să caute mijloacele şi prilejul de a convinge pe grăniceri că statul militar nu are să le fie spre greu- tate şi desavantaj, ci are în vedere binele lor. Mai ales faţă cu comunele din sus ale Districtului, unde oamenii locuesc în sate împrăştiaţi şi absenţa dela parade bisericeşti o scuză cu diferite 298 pretexte, e de băgat seama ca oamenii, trataţi deodată cu asprime, să nu încline la emigrare. De aceea să se dea îndrumări coman- dantului din Valea Rodnei precum şi celorlalţi comandanţi ai regi- mentelor grănicere ca să facă deosebire, cu ocazia paradelor biseri- ceşti şi a exerciţiilor, între timp de vară şi iarnă, între drumuri rele şi bune şi în sfârşit să se considere timpul când grănicerii trebue să-şi caute mai mult de economie şi de gospodării, căci altfel grănicerii devin moroşi şi fără voie (verdrieslich und wider- willig!). In 23 Ianuarie constată magistratul că împotriva vechei or- dine, în zilele de târg ale oraşului cumpără cereale înainte de amiazi mai întâi grănicerii valahi din împrejurimi, ba chiar şi Mara- mureşeni şi Topliţeni. Fiindcă cerealele s’au scumpit să nu se permită berarilor să fabrice din acele bere, şi nici brutarilor să coacă pâne albă; deci să nu cumpere cereale pe piaţa Bistriţii, ci din sateje dela ţară. Consiliul de războiu trimite în 28 Ian. comandantului general ardelean conte Hadik o copie de pe documentul de cesiune a Bistriţenilor trimis la Viena de către generalul Siskovici, spre a fi păstrată în arhiva comandei. Mai departe cere ca contele Hadik să trimită la Viena toate documentele şi privilegiile privitoare la Districtul Rodnean, pe cari magistratul bistriţan le îmmânase gene- ralului Buccov, — care între timp decedase, — iar copiile acelor documente să le restituie magistratului, după ce comanda şi pentru sine va lua şi păstra un rând de copii. In altă scrisoare tot din 28 Ian., adresată de către consiliul de răsboiu generalului Siskovici, se precizează că pentru de a putea fi plătită oraşului Bistriţa ca despăgubire suma întreagă de 12.000 fl., într’un act separat Bistriţenii să declare în mod solemn, că renunţă la toate beneficiile şi venitele, cu cari foştii districtuali valahi »de praeterito* i-ar fi rămas datori oraşului. Această decla- raţie, semnată de toţi ceice semnaseră şi documentul cesionar din 9 Ian. precum şi de projudex Joach. Bedeus, s’a înmânat în 11 Aprilie generalului Siskovici. * >) E de regretat că nu ne-au rămas în întregime acele note şi consta- tări făcute de consiliul de răsboiu din Viena. 299 Pentru aranjarea multor chestii pedente între grănicerii locui- tori în satele districtului săsesc — şi mai cu seamă în comunele Nuşfalău şi Sântioana — şi locuitorii saşi ai acelui district, s’a convenit în Ianuarie ca spre acest scop, conform unui preanalt ordin, să se constitue o comisiune militară din regiment şi alta din delegaţi ai magistratului, care să examineze şi constate starea lucrurilor, şi apoi împreună să se consulte asupra modalităţilor de rezolvare a diferitelor chestii. Ca punte de orientare, loc.-colone!ul Enzenberg le dete mem- brilor comisiunii următoarele instrucţii: 1. Conform ordinului gubernial din 12 Dec. 1765 vor fi de constatat toate datoriile grănicerilor către districtualii saşi şi vice- versa, apoi atât creditorii cât şi debitorii să fie citaţi la un termen fix în faţa comisiunii pentru aplanarea pretenţiilor. 2. Tot în faţa comisiei să se aplaneze şi excesele mai mari comise în trecut de către grăniceri, luându-se proces verbal. 3. Dacă se găsesc în vr’o localitate grăniceri cari fuseseră reclamaţi ca iobagi din partea proprietarilor (a dominis terrestri- bus), dar n’au fost extrădaţi, aceia să fie notaţi într’un tablou, iar enventualii lor foşti stăpâni să-şi dovedească pretenţia. 4. Atât din partea grănicerilor mutaţi cât şi din a celor ră- maşi în districtul săsesc să fie plătite până la zi toate contribu- ţiile restante, despre ceeace se va preda o listă magistratului bistriţan. 5. Conform ordinului gubernial din 17 Sept. 1765 trebue să se clarifice şi constate individual câţi şi cari grăniceri au cumpărat pământ arător, livezi, vii şi case, şi cât au plătit pentru acele; apoi cari grăniceri şi-au clădit mori, şi în care an. 6. E necesar să se ştie ce pământuri, livezi şi vii şi-au creat grănicerii prin lăzuire, şi dacă le-au folosit timp de zece ani, în care caz acele ar fi de restituit fără bonificare comunelor în care se găsesc. Dacă însă le-au folosit mai scurt timp, atunci respec- tivii grăniceri ar fi să se despăgubească pentru munca şi oste- neala lor. Pentru vii, la care se cere mai grea şi mai multă muncă, în tot cazul ar fi să se dea o bonificare, stabilită de judele şi juraţii altei comune neinteresate. 7. Tot aşa au să fie despăgubiţi grănicerii şi pentru case 300 şi acareturi clădite de ei, nu însă pentru locul pe care s’a clădit şi nicici pentru lemne şi nuele, dacă aceste fuseseră luate din pădurea respectivei comune. 8. Dacă vr’un grănicer a ţinut în arendă pământuri, livezi, vii etc. şi a plătit arenda anticipat, atunci are să fie despăgubit »a proportione« pentru timpul în care eventual n’a putut folosi obiectul arendat. 9. Dacă vr’un grănicer mutat dăruise ceva pe seama bisericii valahe, are să fie pentru aceasta despăgubit de către publicul bistriţan. 10. Toate lucrările săvârşite de comisiile amintite au să fie însemnate în procese verbale scrise în câte două exemplare şi semnate de membri amândoror comisii. 11. Comisia militară va consta din căpitanul companiei la care aparţine teritorul respectivei comune, şi din căpitanul auditor Urli, pentru ca totul să decurgă în mod legal; iar în comisia oraşului au fost numiţi senatorii Mich. Hennrich şi Oeorgius Teckelt. Aceste comisii au să aplaneze la faţa locului tot ce este posibil. Dacă în oarecare privinţă nu s’ar putea înţelege, atunci vor avea să raporteze acest fapt; şi maicuseamă au să facă raport, dacă vr’una dintre viile, arăturile ori livezile amintite aparţinuseră la vechile sesiuni ori locuri de case. * In 20 Febr. »Kriegs-Cassa-Secrăter« v. Heiter împărtăşeşte magistratului că a lăsat să fie copiate privilegiile oraşului în ma- teria districtului valah, şi va trimite copiile îndată ce vor fi gata. In 28 Febr. primeşte magistratul ordinul gubernial din 18 Febr. în care se spune că la primăvară se vor stabili graniţele dintre districtul săsesc şi cel valah militar, fiind cu acea ocazie mai ales de aplanat diferendul privitor la linia de tras dela Dealul Ciunga până la Piatra vânătă. Pretutindeni au să se pună movile şi să se redacteze despre aceasta procese verbale. 11 Magistratul ceteşte în 3 Martie scrisoarea d. d. Sibiu, 20 Febr. în care Mich. Bruckenthal împărtăşeşte că a sosit rezoluţia prea- naltă privitoare la plata datoriilor către creditorii avizaţi la districtul militar. Banii sunt în Sibiu, iar creditorii ori să vină acolo, ori 301 să se adreseze generalului Siskovici. Tot atunci soseşte şi ordinul gubernial conform cărui tezauriatul a fost avizat să radieze restul de cotribuţie a Bistriţenilor în suma de 5.188 fl. 52 */2 cr., încuviin- ţată din partea împărătesei ca dar în urma cedării districtului valah. In legătură cu scrisoarea din 20 Febr. a lui Bruckenthal, magistratul hotăreşte în 5 Mart. ca acela să fie rugat să inter- medieze la Siskovici extrădarea contractului despre 18.000 fl. aflători Ia Bar. Dion. Banffy, apoi să i se plătească oraşului capitalul de 3.118 fl. care şi aşa nu aduce nicio dobândă, iar acesta să fie repartizat asupra districtului valah. Senatorii Tekelt şi Hennrich să caute toate chitanţele despre sumele plătite creditorilor dela 1761 încoace. Iar în 10 Mart. magistratul ia la cunoştinţă ordinul comandei generale din Sibiu că în locul datoriei pe care Bistriţa 0 are faţă cu seminarul clujan St. Iosif şi convieţui de acolo, oraşul va avea să plătească în altă parte suma datorită. Intr’o scrisoare din 17 Martie semnată de generalul Siskovici şi de Mich. Bruckenthal, conform unui rescript sosit dela curte, li se face Bistriţenilor următoarea propunere: Dacă oraşul renunţă la Nuşfalău şi Sântioana însă aşa ca, spre a evita mutările ane- voioase, grănicerii să rămână în acele sate, atunci »jure perennali« 1 s’ar da în schimb oraşului comuna Arcalia. Bistriţa să declare imediat dacă e mulţămită cu această tranzacţie. Magistratul ală- turându-se la părerea primarului Klein — exprimată altcum şi într’o scrisoare adresată lui Bruckenthal — declară că ar fi mulţumită, dacă pelângă Arcalia ar mai căpăta şi satul Chiraleş. E de notat că târguelile pe aceasta temă au durat lung timp. începând din Februarie, continuu le scria Bistriţenilor când unul când altul dintre patroni, dar maicuseamă Mich. Bruckenthal, să renunţe la amintitele două sate, iar în schimb să ceară Arcalia, Chiraleşul ori Chintelnicul. De altădată li se propunea să ceară satele Ko- şi Dânpataka (Cufoaie şi Văleni) de lângă Lăpuş, despre cari însă primarul Klein zice că sunt prea depărtate. Intr’o scrisoare este amintită comuna Silivaşul (Mezo-Szilvâs), iar în alte scrisori se vorbeşte chiar de Unguraş, Sântioana din comit. Dobâca, şi Sân- iacob. Apoi într’un rând oraşul îi scrie lui Bruckenthal că ar fi bine dacă în schimb Bistriţa ar putea obţinea pe lângă altele şi drepturile fiscale (Fiscaljura) din Batăş şi Teaca. Apetitul tot creştea. 302 La cererea baronului Josika Imre ca oraşul să-i plătească datoriile făcute de Terpieni pentru cereale, precum şi alte pretenţii ce le are faţă cu oraşul, magistratul îi răspunde în 17 Martie că privitor la Terpieni Josika să prezente contractele, iar privitor la celelalte pretenţii oraşul deocamdată nu poate plăti nimic, din cauza că districtul valah renitent a devenit acum grăniceresc, şi nu se ştie că din datorii! eBistriţii ce cotă va fi repartizată asupra aceluia. Fiindcă măcelarul Iosif Schuller e cufundat în datorii, iar între creditorii acelui figurează mulţi grăniceri, loc.-colonelul Enzenberg cere în 17 Martie dela oraş pe sama acestor, dispăgubirile legale. Magistratul primeşte ordinul d. d. Viena, 22 Martie al împără- tesei Maria Terezia, prin care se cere ca locuitorilor militarizaţi din Nuşfalău şi Sântioana să li se permită din partea magistratului să locuiască şi mai departe în aceste comune, şi să nu fie mutaţi în districtul militar. Dacă oraşul va avea ceva neajuns din cauza aceasta, să i se dea o despăgubire echivalentă stabilită de coman- dantul graniţei în înţelegere cu prezidentul magistratului bistriţan şi cu tezauriatul regesc. In 26 Martie scrie Bruckenthal primarului Klein acestea: Sigilul (Pettschaft) nu le mai este de niciun folos Rodnenilor. E foarte bine că se găseşte în mânile D-Voastre şi părerea mea este să-l îmmânaţi Ex. Sale generalului Siskovici, când proxima dată va sosi acolo. In tot timpul acesta continuă ciorovăelile între Saşi şi gră- niceri, despre cari primarul Klein îi scrie lui Bruckenthal că în vederea mutării tau pădurile, nimicesc totul, vând lemnele etc., iar ofiţerii ţin cu ei. Aşa la ordinul căpitanului Silij, deunăzi a venit locotenentul Schmidt şi a protestat împotriva faptului că primarul Klein a interzis Saşilor să mai cumpere ceva dela Valahi. Magistratul primeşte în 3 Aprilie dela guberniu comunicarea, că districtul militar a cerut privilegiul de a se ţinea în Năsâud târg de săptămână, deci oraşul să se exprime în chestie. Magis- tratul răspunde că n’are nimic de obiectat, numai roagă să se observe străvechiul (uralte) privilegiu, că la târgurile Bistriţii nu poate vinde înainte de timpul fixat niciun străin, în urmare niciun grănicer din districtul valah militarizat. I 303 In 7 Apr. soseşte scrisoarea lui Mich. Bruckenthal, în care acesta comunică magistratului ordinul preanalt, conform cărui oraşul să fie înduplecat să renunţe la Sântioana şi Nuşfalău; apoi adaugă Bruckenthal că ar fi bine să vină primarul Klein în scopul acesta la Sibiu. Tot în acea zi magistratul ordonă funcţionarilor săi să caute cvartire corespunzătoare pentru generalul Siskovici şi suita sa, care vine la oraş pentru diferite chestii, iar maicuseamă în cauza satelor Nuşfalău şi Sântioana şi a mutării grănicerilor. Fiind chestii importante de desbătut, se hotăreşte să fie convocată pe mâne comunitatea în casa sfatului. Ex. Sa pretinde între altele să i-se extrădea toate actele privitoare la iobagii reclamaţi din dis- trictul rodnean. In 11 Apr. se prezentă reprezentanţii comunităţii în casa sfatului, căror li se ceteşte mai întâi renunţarea (Verzicht) la pre- tenţiile alodiale pe care oraşul le avuse »de praeterito* faţă cu districtul valah; apoi fu desbătută chestia teritorului de cedat de către comunele Iad, Pintic şi Dumitra, grănicerilor. In 12 Apr. generalul Siskovici chiamă la sine pe primarul Klein şi-l întreabă dacă s’a făcut tabloul cerut privitor la dobân- zile pe cari oraşul zice că le-a plătit creditorilor fără concursul districtului valah, şi cari conform repartiţii datoriilor, ar cădea în sarcina districtului rodnean. Primarul răspude că se lucrează mereu la acel tablou, dar din cauza scurţimii timpului necesar încă nu s’a putut isprăvi; cere termen dilatoriu ca tabloul să poată fi redijat cu precizie (Zuverlăssigkeit). Primarul Klein raportează în 14 Apr. magistratului că gene- ralul Siskovici a predat ieri în persoană senatorului Bedeus suma de bani pe cari oraşul o plătise creditorilor, deşi aceea fusese repartizată pe districtul valah. Cu această ocazie generalul a amintit şi faptul că conform ordinului gubernial grănicerilor vor trebui să li se bonifice casele părăsite şi pământurile lăzuite de ei. Pri- marul propune ca, fiind grănicerii încă din 1754—1762 datori oraşului cu restanţe de contribuţii, să fie rugat Ex. Sa ca în schimbul neachitării acelei datorii, şi oraşul să fie dispensat dela plata oricărei bonificări. Magistratul aproba aceasta propunere, precum şi aceea ca suma restantă de 6.000 fl. din despăgubirea acordată pentru cedarea Văiei Rodnei, să fie asemnată percepto- 304 rului Sam. Schankebank. In sfârşit, la vestea că de acum înainte vama din moara dela Nuşfalău va trebui să fie predată miliţiei grănicereşti, se hotăreşte ca Ex. Sa generalul să fie rugat să lase vama pe seama oraşului cel puţin încă până atunci când se va şti cu siguranţă, că ce echivalent va primi Bistriţa pentru satele Nuşfalău şi Sântioana. In 16 Apr. se ceteşte scrisoarea lui Bruckenthal în care acesta împărtăşeşte că obvin mari piedeci cu privire ia satul Chiraleş cerut de Bistriţeni pe lângă Arcalia, ca echivalent pentru Nuşfalău şi Sântioana. Mich. Bruckenthal cere o specificare privitoare la în- tinderea teritorului acestor două sate, şi la beneficiile pe cari oraşul le-a avut ori le-ar fi putut avea din ele, ca guberniul să se poată eventual orienta asupra echivalentului de oferit. Loc. colonelul Enzenberg într’o scrisoare din 17 Apr. comu- nică magistratului că cei trei husari din regimentul Bethlen, în- cartiruiţi în Dumitriţa, aparţin cordonului sanitar, şi ei de aceea au fost mutaţi din Budacul românesc deoarece şi această comună s’a declarat pentru serviciul grănicer. In şedinţa din 18 Apr. magistratul ceteşte ordinul gubernial ca neamânat să fie trimişi la Sibiu delegaţi provăzuţi cu instrucţii suficiente pentru de a fi desbătută chestia echivalentului pentru Sântioana şi Nuşfalău. Primarul accentuează că ar fi bine să plece deputaţii desemnaţi imediat, deoarece şi generalul Siskovici pleacă din acest ţinut la Sibiu. Magistratul şi projudele roagă pe Klein să ia el asupraşi această misiune, mai ales că şi Bruckenthal scri- sese în acest sens; şi după ce Klein primeşte delegaţia, i se dă ca ajutor vicenotarul Daniil Hennrich, iar în absenţa primarului afacerile oraşului au să fie conduse de projudele Conrad Dinges. In preajma plecării la Sibiu, în 22 Apr. primarul Klein expe- diază la adresa lui Bruckenthal o lungă şi caracteristică scrisoare informativă, din care extragem următoarele: Locotenentul Schmidt iarăş e contra tuturor propunerilor noastre. El şi l v. Sylli au necăjit pe deputaţii noştri mai ales pe Mich. Hennrich. In 4 c. ordonă Ex. Sa gen. Siskovici din Reghinul săsesc mutarea (grănicerilor), care începu în 7 c. în Dumitriţa (Waltersdorf), în 18 a fost ultimul transport mare. Satele noastre au dat peste 1000 câre. Până la finea lunei va merge tot aşa. Azi trebue să dăm companiei Sylli încă 29 care. Grănicerii şi-au cărat cu sine uşi, fereşti, sobe etc. şi au lăsat casele în stare foarte rea. Chiar acum vin Rodnenii, vor fi plasaţi »ad interim* în Ui- faiău, dar sunt puţin mulţămiti. li lăsăm şi în Petriş. Pe putinii Saşi vrem să-i plasăm în Sigmir. Nu le place nimic, ne dau ne- spus de mult de lucru. In 9 c. a fost aci Ex. Sa şi am avut mult a face cu chestia datoriilor şi terenului dela Someş. înainte cu câteva zile au sosit cancelarişti pentru descrierea terenului. Aceştia, ca cei mai mulţi Maghiari, ne sunt tăuvoitori (gehăssig) şi lucrează cu răutate contra proiectului făcut de D-Ta Extei Sale. Căci se ocupă nunumai terenurile de cari a fost vorbă în iarnă, ci se iau ca graniţe şi vârfurile dealurilor situate mai aproape de Valea Someşului şi se delimitează dela un vărf prin valea dintre dealuri până la celalalt vârf, încât va fi imposibil să se întrefină acolo vr’o prisacă ori gard, cum era intenţia. întorcând chiar ieri sara loc.-colonelul Enzenberg din satele unde s’a făcut delimitarea, i-am arătat ordinul trimis în chestia aceasta Extei Sale, iar Enzenberg îmi arătă ordinul comandantului general, care nu consuna întru toate cu celalalt, dar nici el nu lua ca graniţe vârfurile dealurilor celor mai înalte. Cred că Ex. Sa nu e in curat cu chestia, deoarece s’au extins mai departe graniţele. Deci chiar de ar fi să piardă satele acele terenuri, ar fi de considerat că: 1. cu aceasta să se ajungă la plus ultra; 2. să fie ocupat terenul numai până la piciorul dealului, unde s’ar putea întreţinea un gard; 3. să se lase ieşiri la apă pentru turmele mari săseşti; 4. să se dea satelor bonificare cu- venită. Cancelariştii însă cu greu vor lucra în sensul acesta. îngrijorarea' mea nu e mică, şi când pe timpul lui Buccov era vorbă de un lanţ pentru mine (Gnaden-Kette.) mi s’a dorit o funie la gât (einen Strick am Halse gewiinscht). Când generalul Siskovici fusese în Reghin, să se fi zis că mai bine era dacă aş fi fost fript în pântecele mamei (dass man mich in Mutterleibe hătte braten sollen). Cancelaristul cel mai bătrân care a descris şi satele Nuş- falău şi Sântioana a dovedit limpede că are o pică pe noi (eine Pique iiber uns hat). A trebuit sâ-i anticipăm 4 galbeni pentru copiile documentelor. i r i l-am scris lui Enzenberg să-mi comunice când întoarce Ex. Sa la Sibiu, şi alaltăieri mi-a răspuns că în acea zi gen. Siskovici a sosit in Sibiu şi va pleca în curând la Viena. Deci deputăţia noastră, cu mine, va pleca la Sibiu săptămâna viitoare. Fiţi buni rugaţi pe Ex. Sa să scuze, dar chiar acum cancelariştii sunt încă pe Someş, apoi va fi lipsă şi de lucrările lor privitoare la Nuş- falău şi Sântioana. Vă rugăm să mijlociţi la Ex. Sa Siskovici precum şi la co- mandantul general ca pe lângă Arcalia să ne dea ca despăgubire şi Chiraleşul şi Chintelnicul, ceeace ne-ar veni foarte bine. Domi- niul Gherlei e prea departe şi ni-e cu totul necunoscut. Urmează apoi în scrisoare alte multe mărunţişuri, între cari şi chestia târgului din Năsăud, care în realitate nicidecum nu le convenea Bistriţenilor. * Cancelariştii încredinţaţi cu măsurarea terenului de lângă Someş, pe care aveau să-l cedeze satele Iad, Dumitra şi Pintic^ la ordinul generalului Siskovici, cer în 25 Apr. dela magistrat un tablou a venitelor incurse într’un an din satele Nuşfalău şi Sân- tioana. Magistratul dispune să se caute catastiful purtat de Peter Theil în anul care a precedat începerii revoltei districtului valah, şi să se facă specificarea cerută. Senatorul Teckelt trimis spre a asista la măsurarea hotarelor celor două sate prin amintiţii can- celarişti, trimite în 27 Apr. plânsoarea Ferihazenilor că măsură- toarea se face în prejudiţiul lor, aşa că li se ia şi lor jumătate din hotar. Magistratul somează pe Teckelt să protesteze imediat îm- potriva procedeului cancelariştilor. Perceptorul regesc, senatorul Samuel Schankebank primeşte în 2 Mai ordin dela guberniu să ia în primire dela fostul per- ceptor Mich. Hennrich toate actele aparţiitoare percepţiei din dis- trictul militar valah şi să administreze şi acest cerc, deoarece nu e nevoie încă de un al doilea perceptor. Tot în 2 Mai soseşte şi ordinul gubernial din 21 Apr. ca să fie reparate colibile paznicilor în munţi şi din nou să se ridice la trecători spânzurătorile şi tablele negre. Magistratul scrie prima- rului Klein să protesteze în Sibiu împotriva acelor sarcini impuse oraşului. Saşii din Ferihaz se plâng în 5 Mai că grănicerii din Nuş- falău întră cu11 vitele şi le fac mare pagubă în partea de hotar, care la îndemnul Nuşfălenilor a fost măsurată de cancelarişti ca şi când ar aparţinea acestor. Tot asemenea se plâng împotriva grănicerilor şi Saşii din Jeica. Magistratul roagă pe locotenentul Rosenberg să ajute pe Saşi şî să le dea satisfacţia promisă. La propunerea primarului Klein, magistratul hotăreşte în 5 Mai să se cumpere cu 4 galbeni o blană de urs ca prezent pe seama generalului comandant Hadik; apoi să i se scrie primarului la Sibiu că »se încredinţează prudenţei sale* de a oferi daruri şi altor domni, când va socoti că e necesar. Amintita blană de urs i s’a predat generalului Hadik în 13 Mai de către delegaţii ora- şului, projudele Conrad Dinges şi Oeorg Gottlieb Teckelt, cum se zice în protocol »in captationem benevolentiae*. In aceeaşi zi de 13 Mai îmmânează în Sibiu primarul Klein secretarului de războiu dela comanda generală o notă despre capi- talurile şi dobânzile repartizate în Ianuarie, conform învoirii dintre generalul Siskovici şi magistrat, asupra districtului valah. După un calcul foarte complicat, în sfârşit Klein constată că după pre- luarea de către districtul militar a plăţii sumei de 47.730 fl. 35 cr. oraşul i-ar mai datora acestui district 124 fl. 213/4 cr., dar cere să i se ierte şi această sumă, deoarece »în multe privinţe este'agravat din alte părţi*. Intr’un memoriu din 22 Mai Bistriţenii roagă pe comandantul regimentului şi pe guberniul transilvan să fie respectate decizia împărătească din 30 Martie şi decretul din 11 Aprilie privitoare la hotarele între districtul militar şi cel bistriţan. In temeiul acelor decizii, hotarul pentru comunele Iad, Pintic şi Dumitra s’a fixat nu până la vârful, ci numai până la poalele munţilor. Grănicerii însă nu respectă mejdele stabilite, ci trec şi peste vârful munţilor şi îşi pasc vitele în pădurile Dumitrenilor. Tot aşa şi grănicerii din Nuşfalău şi Sântioana ocupă terenuri in satele Jeica şi Bileag (Domneşti). Să se facă dreptate. In 11 Iunie se plâng Saşii din Ferihaz că pe anul viitor nu mai pot lua în arendă »dijma fiscală*, căci au fost bătuţi de grindină, apoi Nuşfălenii le-au ocupat jumătate din arătură. Li se răspunde că se va raporta cazul primarului, deocamdată să plă- tească numai jumătate din suma statorită. Primarul Klein11 scrie în 25 Iunie11 din Sibiu că apelul în chestia satelor Nuşfalău şi Sântioana s’a cetit la guberniu, şi în chestia aceasta s’a instituit o comisie permanentă constătătoare din: con- tele Nic. Bethlen, consilierul gub. Huttet şi secretarul Halmagyi. In şedinţa dela 28 Iun. projudele raportează magistratulu despre plârtsoarea Ferihăzenilor că grănicerii din Nuşfalău intenţionează să ocupe cu forţa bucata de hotar reclamată de ei. In 3 Iulie se plâng Dumitrenii că după ce şi-au arat toate pământurile, fiind lipsiţi de bucata de hotar cerută de miliţia gră- niceră, n’au unde păşuna vitele cari le mor de foame, căci mă- nâncă numai paie din îngrădituri. Primarul Klein scrie în 7 Iul. din Sibiu că »i s’a făcut pro- punere (Antrag)« să trimită oraşul ceva lemn de stejar pe sama generalului comandant. Iar în 12 Iul. Klein scrie că privitor la partea de hotar reclamată de Sântioneni şi Nuşfăleni dela Saşii din Ferihaz şi Jeica a plecat ordinul adresat maiorului Toussaint că grănicerii până la altă dispoziţie să nu cuteze a tăia iarbă pe acel teren; despre ceeace să fie informaţi şi de către locotenentul Rosenberg. * Locotenent-colonelul Enzenberg adresează în 16 Iul. genera- lului comandant Hadik următorul memoriu: Cu ce desconsiderare şi dispreţ tratează pe ofiţeri în parte unii cavaleri ai ţerii, dovedesc cele două scrisori, aci anexate, ale baronului Sigismund Banffy, şi cu asemenea procedeu şi animo- sitate faţă de un căpitan şi un alt ofiţer, este fără de orice îndo- ială că e imposibilă păstrarea bunei înţelegeri între ţară şi miliţie. Exc. Vstră mi-aţi poruncit în Iunie ca să institui o comisie militară care să cerceteze încăierarea întâmplată la târgul din Teaca între grăniceri şi saşi, şi — după ce comitatul Cluj încă a designat în scopul acesta pe judele suprem al nobililor Jânosi şi pe asesorul Csapa — să împărtăşesc ziua şi locul întrunirii. Am ales satul Şieul mare dintre Teaca şi Nuşfalău cu intenţia, ca ambii comisari să poată lucra nestingherit şi imparţial într’un loc neutru. Dar cum se vede din cele 3 anexe, comisia militară a aşteptat 4 zile zadarnic în Şieul mare. v 1 l l v li il Din actul aci anexat se poate vedea, câte femei şi câţi copii de ambe sexele se află în Valea Rodnei, ai căror soţi şi tatâni au dezertat la Moldova, şi aproape despre cele mai multe se poate asigura că vor urma soţilor şi vor îndemna încă şi pe alţii să dezerteze. 309 Din memoriul alăturat, şi mie adresat, se poate vedea, în ce mod mişcător (beweglich) expun noi conscrişii grăniceri ai regimentului II valah de infanterie aflători în satul Erdo Szakâl (Săcalu de Pădure), că ei fără de moşia (praedium) Veresszek nici- decum nu pot trăi, dacă vor fi forţaţi să predea acea moşie baronului Kemeny Simon. Vreau să expun Exţii Vstre că dacă acea moşie se deslipeşte dela satul Erdo-Szakâl, atunci comuna aceasta nu mai are nici lemne şi nici pe jumătate suficient pământ pentru sămâ- nături şi fâneţe. Comuna e mărginaşă cu moşia, şi unii deputaţi chiar intenţionau să-şi aştearnă rugarea (Anliegen) când Ex. Vstră eraţi aci. Ei spun limpede şi argumentează că le este imposibil să trăească făr’de această bucată de pământ. Excel. Voastră aţi hotărît ca — în considerarea faptului că publicul Bistriţii pentru ameliorarea statului grăniceresc a cedat şi contribuit multe — miliţia grăniceră să bonifice şi acorde lefurile cu cari oraşul datorează acelor grăniceri din Valea Rodnei cari au servit publicului (oraşului) ca slobodnici (Stadt-Reiter). întreb dacă suma aceea, peste 600 fl., se poate plăti succesive din venitele alodiale. Dintre anexele pomenite în acest memoriu, reproducem aci în întregime ori în extract pe următoarele, care ne stau la îndemână: 1. Cu data Nuşfalău 7 Iulie 1766 raportează locot. H. v. Rosenberg loc.-colonelului Enzenberg, că în chestia comisiunii îi scrie asesorul cel mai bătrân Stephanus lorak, ca aceea să se ţină în Teaca. Rosenberg însă i-a răspuns să rămână acolo până va primi ordin dela comandantul său, deoarece regimentul hotărîse ca locul sfătuirilor să fie Şieul mare. Mai departe, după ce Exc. Sa loc. mareşalul Baron Mediansky le-a spus în Şieu personal Saşilor din Ferihaz şi le-a ordonat ca să împartă ad interim cu grănicerii din Nuşfalău bucata pretinsă de hotar, şi le-a ordonat şi aceea separat şi serios ca cu ofiţerii să trăească în bună înţe- legere ; acum însă magistratul bistriţan îi scrie lui Rosenberg că la împărţire nu se va prezenta niciun Sas din Ferihaz, aşa el a ra- portat aceasta căpitanului său, care a zis să aştepte ordinul ulte- rior al loc.-colonelului pe care deci acum îl aşteaptă. 2. Tabloul femeilor ai căror soţi au dezertat este următorul: Maria Popii cu 3 copii şi Maria a lui Vasile Decori şi Sinea 4 Totului -{- 1 din Rebra mare, apoi Arsinica a lui lacob Sasu din Năsăud (din companiile loc.-colonelului); Todosia a lui Oeorge Raţ-j-2 copii, şi Todora Runcanului -|- 5 copii din Feldru, apoi Nastasia Precup -|- 2, Andriana Şteopoae -j- 2 şi Vasilca a lui Maftei cel mare -f- 2 din Ilva mică (companiile maiorului); Măriuţa a lui Pinte -|- 1 din Nuşfalău (comp. Pallazzi); Todora lui Iuon-f-2 din Salva, şi Sofronia lui Nechita din Hordou (comp. Virasdy); Melentia Origoraş, Nazaria Mihailă, Nastasia Dărăban-(-l, şi Şte- fănia Dămian-f- 1 din Rodna, apoi Tecla Botoloaie-j- 2 din Măgură (comp. Hubell); Ioana lui Ignat -f-1 din Rebrişoara (comp. Bou- quier); Maria Raţ-f-3, Titiana Avram -(- 2 şi Docia lui Origore Urs şi Nastasia Moisi -j- 1 din Telciu (comp. Stuppan); Pălagea Iui Ion Cotoc -f- 2 şi Pălagea lui Maftei din Mocod (comp. Schni- der); Maria a Todor Larionesi -f- 3, Senia lui Vasile Costan-f-2, Maria lui Sidor Cârcului 3, Ilia a Oanii Oniga -(- 2, şi Gacea a Gavrilă Resvenzoae 1 din Sângeorz (comp. Cosimelli); Todosia Fleşcoaii —j— 1, şi Nastasia Ostate din Maieru, apoi Maria a Filip [- 1 din Leşu (comp. Belloni). . 3. Privitor la satul Săcalu de Pădure — despre care încă se proiectase să fie militarizat, mai apoi însă proiectul fusese aban- donat — avem din Mai următorul semnificativ document: Memoriu semnat de Hanes luonaşc şi Sandru luon în nu- mele tuturor grănicerilor din Săcalu şi adresat loc.-colonelului Enzenberg. După ce s’a publicat ordinul preanalt conform căruia moşia Veres Szek are să fie separată de hotarul comunei Săcalu, şi să fie cedată baronului Kemeny Simon; împotriva eventualelor motive aduse de numitul baron pentru câştigarea donaţiei extra- ordinare (Extradonation), expunem următoarele: 1. Moşia Veresszek niciodată n’a fost o localitate separată de Săcal, ci îşi are originea dela nimeni altul decât dela locuitorii Săcăleni, când aceştia înainte cu 200 ani la ivirea ciumei, şi-au mutat locuinţele acolo, au lăzuit pădurile şi au început a lucra (anzubauen) moşia. Iar când ciuma a început să se lăţească şi acolo, atunci Hanes Sava, Sandru Petre, Bătrân Dumitru, Precup Vasile, Cora Mihailă, Cristian Vasile, Vask Pintie, Casan Ion, Sandru Simion, Sandru Ilie şi Moroşan Onu şi-au mutat iarăş casele în Săcal. Descedenţii acelora în linia dreaptă trăesc încă. Hanes Vasile de 93 ani, fiul lui Hanes Sava; Hanes Filip, Hanes 311 Vasilîca, Hanes Macav'ei, Hanes Oarte nepoţii aceluia cu fii lor; Sandru Toader, Petru, Oore, George, Simionca, Iuon, Ale- xandru, Flore, Ion Misaroş, Andreica, Coman, Ion Voivoda, Muc, Dănilă senior şi junior, împreună că fii lor, nepoţii lui Sandru Petre Simion şi llie; Bătrân Creţan, Simion, Mitre şi Flore cu copii lor, nepoţii lui Bătrân Dumitru; Cristian Constantin ne- potul lui Cristian Vasile; Vase Sava, Mihăila, şi Iuon cu fiu], nepoţi ai lui Vase Pinte; Casan Macaveiu, Cosma Gavrilă, Lazar şi Grigore cu fii, nepoţi lui Casan Ion; cari toţi împreună cu linia femeiască fac până la 80 familii şi toţi îşi au gospodăriile pe moşia Veres Szik şi le conduc şi lucrează acolo. 2. Bătrânul de 93 ani Hanes Vasile poate întări cu jurământ că pe când era cam de 14 ani, în scopul renoirii mejdinelor între leciu (Vets) şi Săcal, la ordinul comitatului, au mers călare dea- lungul graniţei Vicejudex nobilium Kovats Ferencz împreună cu cancelariştii Tablei. Un maghiar din leciu, numit Sârdi Mihâly, care, împreună cu alţi 6 bărbaţi chemaţi din diferite sate, a fost delegat cu jurământ la acest act, mergea în frunte, iar el Hanes Vasile a trebuit să-i urmeze. Pe acela apoi vicejudele nobililor l-a luat de păr, l-a ridicat şi învârtit de trei ori. Şi precum s’a statorit atunci graniţa între leciu şi Săcal, inclusive moşia Veres Szik, aşa 3. şi cancelariştii fiscali numai în luna trecută Aprilie au sta- bilit graniţele, iar moşia au anexat-o la Săcal; când iarăş tot nu- mitul Hanes Vasile, împreună cu alţi 6 bărbaţi juraţi, a fost faţă. 4. Dovedeşte preotul unit Popa Cosma de 105 ani că-şi aduce aminte de când moşia era numai pădure, iar locuitorii Săcăleni au continuat lăzuirea începută de familiile amintite mai înainte cari locuiseră acolo, şi l-au adus teritorul în starea rodnică în care e acum. Ei au construit acolo şi un tăuşor (Teichl), pe care — fiind odată rupt de o inundare — baronul Kemeny l-a anexat şi prefăcut în livadă. 5. Săcălenii au folosit moşia singuri continuu dela început până când Kemeny Simon, bunicul baronului Simion de azi, i-a luat lui Toader Vasile o bucată de ogor şi l-a dat fostului său bucătar Nagy Ferencz, pe care l-a făcut director. Şi aşa succesive dela acel timp încoace a anexat dela Săcăleni »autoritate sibi con- cessu« (cu dela sine autoritate) atât, cât foloseşte de prezent ba- ronul actual. 1 f 6. Atunci când pe acea moşie erau case, locuitorii deacolo plăteau contribuţiile în Săcal primarului (judelui) sub care steteau, ţineau în comun păşunile vitelor şi altele. Şi chiar şi în prezent, toţii externii cari posed în amintita moşie locuri zălogite (pfand- weise), plătesc contribuţia în Săcal, 4' 7. înainte cu 18 ani, fiind lipsiţi, am amanetat (versetzet) pădurea aşa numită Şesu sub Scomerelte şi Slatina, situată în această moşie, la Kemeny Adam, tatăl baronului Kemeny Simon care trăeşte încă, pentru 240 fl. Iar baronul Simon numai înainte cu 4 ani a vândut lemnul Saşilor din Dreda cu 500 fl., după care apoi am răscumpărat pădurea noi, şi ne-a fost lăsată iarăş în posesiune nestingherită. Numele de azi a moşiai nu dovedeşte o deslipire (Sonder- heit) de teritorul Săcălean căci — precum se obişnueşte în toate satele ca spre a distinge locurile, li-se atribue diferite numiri — aşa şi această moşie s’a numit astfel pentru situaţia sa, precum sunt numite şi locurile cuprinse în acea moşie: La Stipeiu, Capu Corbanului, Fântâna sărată, Şesul Săcanului, Pe părău la fântâna Neamţului, şi altele asemănătoare. Din cele premise reiese limpede, că moşia necondiţionat (un- streittig) aparţine hotarului Săcălean, căci din timpuri imemoriale au fost comune (gemeinschaftlich) şi niciodată n’au fost dominate separat; a fost lăzuită de înaintaşii (Vorăltern) noştri, şi în parte şi de noi. Dacă Veres Szek ar fi fost moşie separată şi nu apar- ţinătoare la noi, atunci baronul Kemeny Adam n’ar fi dat 240 fl. împrumut pe acele păduri, iar fiul aceluia, baronul Simon — după ce vânduse lemnul cu 500 fl. şi astfel îşi primise capitalul cu dobânzi — nu ne-ar fi predat (iiberlassen) pădurea iarăş ca pro- prietate. Cutoatecă este teritorul nostru, totuş suntem gata să renunţăm, conform preanaltei hotărîri, la acea moşie; numai să ni-să permită a expune cu supunere, că după ce Ex. Sa generalul baron Sis- covici ne-a mângâiat, că acea moşie nesmintit are să ne rămână nouă, în urmare şi cancelariştii fiscali ne-au atribuit-o nouă. Mai ales că comuna noastră s’a augumentat cu 29 famiii de grăniceri nou veniţi, şi de prezent se află aci la 700 suflete, după cum dovedesc listele (coaiele) fondare, dacă se calculează şi persoa- nele de gen femeiesc; aşa că satul nostru constă din 143 indivizi în serviciu (militar), 66 afară de serviciu, 164 băieţi de 1 — 16 ani şi peste 300 femei şi fete. Numai în capete de vite avem 1000 bucăţi. Dacă ni s’ar lua moşia Vereş Szek care face mai mult decât a treia parte din hotarul nostru, atunci suntem puşi în imposi- bilitate de a ne nutri (ernăhren), şi în consecinţă de a presta con- tribuţiile şi serviciul preanalt; deci suntem siliţi să luăm în mână bastonul cerşitorului (Bettelstab). Vă rugăm deci să expuneţi la locurile preanalte mizeria noastră cea mai tristă. 313 In 26 Iul. soseşte ordinul gubernia! din 14 c. că acei pro- prietari, cari au cedat moşii şi proprietăţi *) pe sama miliţiei gră- nicereşti, să-şi aleagă ca echivalent astfel de moşii fiscale, cu care fără mari dificultăţi s’ar putea face schimbul. Primarul Klein, întors din Sibiu, împărtăşeşte în 26 Iul. ma- gistratului scrisoarea, prin care comisia de compensaţie insti- tuită în Oşorheiu a cerut »nomine praetendentium nationis saxo- nicae« şi pe sama oraşului Bistriţa echivalent pentru satele Nuşfalău şi Sântioana. In şedinţa din 15 Septemvrie magistratul şi comunitatea de- pune jurământul de fidelitate pentru Maiestatea Sa losif II, devenit coregent. Tot în acea zi se hotăreşte se fie rugat comandantul regi- mentului, ca grănicerii cari fac pagube în câmp să fie prinşi şi pedepsiţi. In 26 Septemvrie se anunţase în Bistriţa sosirea generalului comandant Hadik, cu care atât Bistriţenii cât şi districtul militar avea de aranjat multe afaceri. Un decret din 27 Octomvrie anunţă că pentru plata celor 6.000 fl. Rh. ceruţi ca îndemnizare de către magistrat, precum şi pentru restanţele de taxe din anii trecuţi, să se prezente chitanţe prin perceptorul reg. Schankebank, ca sumele să fie achitate încă în cursul anului prezent din cassa provincială. * Cu data Viena, 12 Noemvrie 1766 şi semnat de împărăteasa Maria Terezia, conte Mauriţiu Lacy şi Ludovic Turkheim, s’a pro- mulgat Statutul grăniceresc (Qrenz-Statut1), în baza cărui s’a orga- nizat definitiv regimentul grăniceresc năsăudean şi în urmare s’a pus temelia instituţiilor culturale, sociale şi naţionale din ţinutul Năsăudului. * In sfârşit, din acest an mai avem următoarele documente: Dintr’un tablou cerut de guberniu aflăm că oraşul Bistriţa datora în 1766: Superiorului (stareţ) O. Joh. Fonnorius dela mă- >) Adică sate care au fost militarizate. ') V. Arh. Som. Nr. 8 pag. 76—92 şi Nr. 9 pag. 104—121. 314 năstirea din Alba-Iulia 1000 fl. R. 20 cr.; baronului Daniil Iosika 601 fl. 16 cr.; Consistorului reformat din Cluj 2.559 fl. 40V2 cr.; contelui Francisc Foldvâri 2019 fl. 53 cr.; baronul Emeric Josika 663 fl. 23 V2 cr.; consistorului reformat din Sibiu 16.808 fl. 153/4 cr.; lui Samuel Conrad de Heydendorff 367 fl. 40V2 cr.; şi superio- rului Georg Apostol dela mănăstirea din Oşorheiu 908 fl.; în total suma de 24.928 fl. 49 3/4 cr. * Acte şi regeşte din arhiva de răsboiu din Viena şi arhiva gubernială transilvană: . 1. Satele Dumitra, Iad şi Pintic se roagă în 8 Ian. să nu li se ia teritorul Times (Tinoasa) delângă Someş, căci li s’a îmmulţit populaţia, pentru vite s’au ajutat şi până acum cu locuri dela comunele învecinate, iar numai de curând au predat Feldrihanilor şi altor sate păduri mai depărtate. 2. Guberniul ordonă în 18 Febr. reambularea şi aşezarea movilelor dela dealul Ciungu (Şinco) până la Piatra vânătă. 3. O rugare d. d. 19 Iunie a deputaţilor bistriţeni către gu- berniu în chestia despăgubirii pentru renunţare la Valea Rodnei şi la satul Naşfalău şi Sântioana. 4. Pârile din 27 Apr., 5 şi 21 Iulie ale comunelor săseşti Jeica şi Ferihaz, că Nuşfălenii şi Sântionenii le ocupă hotarul. Apoi o petiţie a magistratului bistriţan privitoare la cedarea Văiei Rodnei, în care expres se zice în chestia mejdinilor că nu mai este altă divirgenţă decât numai la locul numit Săpătură pe care Feldru îl pretinde dela Pintic, şi la Zăvoiul cel mare pe care Dumitrenii îl cer dela Rebrişoreni. Să se numească o comisie care să fixeze graniţele. 5. In 25 Aug. dă oraşul Bistriţa informaţii asupra documen- telor din arhivele sale, cari privesc privilegiile oraşului. 6. Un protocol de conscripţie urbarială în comunele Şieuţ, Budac, Ragla, Nuşfalău1 şi Sântioana. 1 7. Sub Nr. 1510 gub. declaraţiile delegaţilor bistriţeni şi ale loc. colonelului Enzenberg cu privire la terenul de ceartă dintre grăniceri şi comunele săseşti. Apoi porunci ca Bistriţenii să-şi rectifice graniţele dela ţărmurele stâng al Someşului. Mai departe 315 urgentarea ca perceptorul Schankebank să plătească oraşului Bis- triţa 6.000 fl. în contul despăgubirii. 8. Sub Nr. 2.271 gub. diferite acte privitoare la cedarea mai multor localităţi pe sama miliţiei grănicereşti, precum şi la des- păgubirile de dat în moşii fiscale ori în bani. 1767—1784 Târguieli pentru bonificări - Podurile dela Năsăud, llva mică şi peste Şieu - Fântânile de saramură — Fortificarea păsurilor dela Rodna şi Bârgău — Rapoarte despre prima inspecţie militară — Chestii bise- riceşti şi şcolare — Podul dintre Mocod şi Nimigea — Construcţia şi repararea drumurilor — Primele expediţii de răsboiu ale grăni- cerilor — Chestia bonificărilor — Terminarea militarizării în 1783 Magistratul Bistriţii ceruse în urmă în schimb pentru satele Nuşfalău şi Sântioana încă şi comuna Silivaş (Mezo-Szilvăs). Insă în 9 Ianuarie 1767 scriea atât baronului Samuel Bruckenthal, care acum era prezident al cancelariei aulice transilvane, cât şi fratelui acestuia, judelui Micii. Bruckenthal din Nocric, care de atâteori fusese în diverse comisii în ţinntul Năsăudului, că »numai din greşală şi de teamă« a cerut Silivaşul. Iar dacă se mai poate schimba lucrul, atunci numiţii doi patroni să se interpună »ca oraşul Bistriţa să fie consolat« cu Arcalia şi Chiraleşul. Dela primarul din Gherla primeşte însă magistratul în 12 Ian. o scrisoare în care acela împărtăşeşte că în »comisiunea de compensaţie», care lucrase în Oşorheiu, nu mai sunt decât doi membri, şi aceştia spun că nu ştiu nimic despre vr’o despăgubire de dat pentru satele Nuşfalău şi Sântioana; probabil va aduce ceva în chestia aceasta protonotarul Szombatfalvi, care e aşteptat să sosească în curând. Acum magistratul speriat redactează şi trimite guberniului o de- claraţie categorică, conform căreia oraşul va fi mulţămit dacă în schimb pentru cele două sate militarizate va primi Arcalia şi Chi- raleşul, precum şi drepturile fiscale1'(jura fisei) din Batăş şi Teaca. In sensul acesta se raportează şi baronului Buckenthal. In 26 Ian. soseşte scrisoarea lui Mich. Bruckenthal, ca în materia bonificării oraşul să trimită la Ex. Sa Tezaurarul în Oşor- heiu doi delegaţi, şi că el, Bruckenthal, încă va fi acolo. Tot ase- 316 menea scriea şi primarul Klein, care iarăş era în Sibiu, ca neamânat să plece la Oşorheiu doi delegaţi cu rugarea că Bistriţa cere Arcalia, Chiraleşul şi privilegiile fiscale din Batăş şi Teaca. Se vede însă că Bistriţenii nu se prea grâbiau, căci în 18 Febr. iarăşi scrie Mich. Bruckenthal că delegaţii oraşului nesmintit să fie în 20 Febr. în Oşorheiu, şi numai acum magistratul desemnează ca delegaţi pe Mich. Hennrich şi pe Frank. Aceştia întorc acasă în 18 Febr. cu ştirea că Bruckenthal e de părere să se schimbe petiţia şi oraşul să ceară satele Arcalia, Chiraleşul şi Chintelnicul. In 7 Febr. cere loc.-colonelul Enzenberg opt care din dis- trictul săsesc, care vor avea să transporteze la Sibiu lemnele pro- mise de primarul Klein generalului comandant. Saşii din Crainimăt sunt somaţi în 6 Martie să răscumpere pământurile amanetate de grănicerii din Dumitriţa în vederea mu- tării acestor, spre a evita neplăceri, dacă acei grăniceri vor rămâne totuş pe loc şi vor lucra pământurile amanetate. Ferihazenii se plâng în 10 Febr. că, dupăcum au auzit, gră- nicerii din Nuşfalău voesc să le ocupe partea de hotar cerută cu ocazia conscripţiei şi pleacă în cauza aceasta la Sibiu. Translatorul »hungaricus« Ladislau Kereso — care în slujba oraşului Bistriţa concipiase nenumărate pâri şi denunţuri îmotriva Românilor districtuali şi fusese delegat în multe comisiuni potriv- nice intereselor româneşti — fu demis în 13 Martie dându-i-se un atestat despre serviciul său prestat în timp de 16 ani oraşului; iar în locul lui fu ales în 26 Iunie Daniel Dobak din Sânmihai. Cu începere din 26 Martie figurează Conrad Dinges ca pri- mar al oraşului Bistriţa, ales în locul lui Joh. Fr. Klein a Straussen- burg, duşmanul neîmpăcat al Românilor. Comisia economică a districtului militar comunică în 4 Mai oraşului că în 1 Iunie va fi dat în arândă fabrica de bere şi rachiu din Năsăud (Bierbrau- und Brandtweinhaus in Naszodt). La ordinul gubernial din 14 Mai, ca la cererea comandei generale oraşul să extrădea documentele privitoare la mejdinele teritorului satelor Nuşfalău şi Sântioana, magistratul răspunde în 27 Mai că nu poate găsi niciun document dintre cele cerute. Cu data 10 Iunie Pater Philippus Lang, superiorul mănăstirii Sf. Terezia din Bistriţa, împărtăşeşte magistratului o scrisoare pri- 317 mită dela contele Nic. Bethlen cu următorul conţinut: »Projudex J. Fr. Klein încă în anul trecut, când era primar, ca mandatar al magistratului a renunţat în Sibiu la moşia mea Arcalia, cerută ca despăgubire pentru satele Nuşfalău şi Sântioana, trecute la miliţia grăniceră. Declaraţia de renunţare a şi fost introdusă în procesul verbal al comisiei de bonificare, despre ceeace s’a relatat şi curjii din Viena. Aud acum însă că unii dintre senatori se împotrivesc acelei renunţări şi insistă pelângă obţinerea Arcaliei. Deşi aceia n’au nicio şansă de reuşită, dar din motiv că mie îmi fac neplă- ceri şi încurcături chiar acum la împărţirea moşiilor cu fraţii mei, te rog mijloceşte să capăt o declaraţie a întregului magistrat că renunţă la Arcalia, pentru ceeace şi eu îi voi sta în ajutor la ob- ţinerea unei alte despăgubiri precum şi în alte chestii*. La acestea Pater Lang recomandă Bistritenilor soluţia propusă de contele Bethlen, adăugând că la alte ocazii şi ei vor fi protejaţi de conte, dimpotrivă însă nu vor beneficia de sprijinul aceluia. Magistratul decide în 12 Iun. să i-se comunice oral lui Lang cum a ajuns chestia moşiei Arcalia la cunoştinţa curţii, şi că acum nu se mai poate schimba nimic. Cu vot unanim, chiar şi cu al projudelui Klein, magistratul declară că nu poate renunţa la Arcalia, ceeace să se comunice imediat lui Mich. Bruckenthal, precum şi cance- larului baron Bruckenthal. Şi aceasta cu atât mai tare, deoarece chiar sosise dela Mich. Bruckenthal o scrisoare, în care magis- tratul e îndemnat »să nu slăbească în cauza bonificării, ci să aştearnă un memoriu curţii*; şi totodată i se împărtăşeşte că comisia militară în chestia aceasta constă acum din contele Nicolae Bethlen ca prezident, iar asesori sunt: generalul Samuel Gyulai, consiliarul gubernial conte Nemeş, comisarul superior de răsboiu şi un ofiţer din statul major. In 15 Iunie primeşte magistratul scrisoarea din 7 c. a lui Mich. Bruckenthal, în care acesta intervine în favoarea Dumitre- nilor, ca să se caute modalitatea de a distribui vitele acelor pe celelalte sate din 'district spre a J[putea păşuna. Magistratul e de părere că dacă alte sate n’ar putea prelua vitele Dumi- trenilor, atunci să fie rugată comanda regimentului grăniceresc să admită pentru plată loc de păşune în munţi, pe sama vitelor Saşilor. 318 La jalba din 22 Iun. a Dumitrenilor că locotenentul Bedeus a luat dela ei cu forţa căruţe şi cai, magistratul cere satisfacţie dela maiorul Toussaint. In 17 Iulie soseşte scrisoarea consilierului Hutter, în care - acesta sfătueşte oraşul să renunţe la Arcalia şi să ceară altă boni- ficare din domeniul Gherlii, căci va fi mai bine să capete ceva decât să rămâe cu nimic. Magistratul răspunde lui Hutter că oraşul a ajuns acum la aşa o zăpăceală, încât nu mai ştie ce să zică; conform înaltului rescript însă totuş are spreranţa că lucrurile nu vor merge până acolo, încât în locul unei compensări echitabile să primească numai o mică bonificare. La unele întrebări puse de guberniu, magistratul dă privitor la tetitorul Litigios de lângă Someş următoarele informaţii tedenţioase: Cu toatecă cu prilejul celor două reambulări anterioare între dis- trictul militar rodnean şi cel săsesc bistriţan s’a constatat că gra- niţa străveche şi naturală şi legală este Someşul, totuş la Ilva mică o bucată de pământ — unde încă înainte cu câţiva ani, din neatenţia (Obersehen) magistratului şi a ledenilor, nişte Ilveni şi-au clădit 11 — 12 case, — a fost cedată de către Iedeni llvenilor; apoi tot aşa altă bucată de către Pinticani Feldrihanilor, şi una de către Dumiireni Rebrişorenilor. Grănicerii au usurpat aceste tere- nuri însă nu cu drept de proprietate, ci cu permisia (Zulassug) magistratului, ca supuşi ai acestuia, spre folosinţă, fără de a-şi putea forma vreodată vre-un drept dintr’acesta. Toate aceste tere- nuri sunt dincoace de Someş (spre Bistriţa), şi numai pe cel dela Ilva mică, cedat de Iad, se află case. Ex. Sa gen. Siskovici ceruse să fie numită o comisie care să examineze terenul cedat de Iad. La terenurile cedate de Pintic şi Dumitra nu s’a dus comisia, căci acolo se făcuseră de 2-ori reambulări. In comisie a fost din partea graniţei militare: maiorul de dragoni baronul Mayersheim care luă cu sine pe furierul Herovics; iar din partea magistratului: senatorii Bedaeus şi Teuchert care luară cu sine pe scriitorul Tholdolagi; din partea Iadului au fost delegaţi doi bătrâni. Locontenentul Bedeus cere în 9 Septemvrie pe sama maio- rului Toussaint 6 care cu câte doi şi 4 cai de călărit spre a putea întâmpina pe generalii Colloredo şi Gyulai, pentru cari sunt de căutat cvartire în Bistriţa. 319 La o arătare făcută în 18 Octomvrie loc.-colonelului Enzen- berg în chestia bătăilor dintre Jeicani şi grănicerii din Nuşfalău, acela răspunde în 2 Nov. că Nuşfălenii au fost pedepsiţi cu lovi- turi de vergi. Iar în 22 Nov. Enzenberg somează pe magistrat să numească delegaţi în comisia mixtă care va avea să cerceteze certele dintre Ferihazeni şi Jeicani cu Nuşfălenii şi Sântionenii, după ce contra acestor din urmă s’au ridicat plânsori necrezute (unglaubliche Klagen). Midi. Bruckenthal mulţumeşte Bistriţenilor în 22 Nov. pentru felicitările cu ocazia numirii sale de căpitan suprem în Făgăraş; totodată îi face atenţi să solicite cu sârguinţă în Sibiu şi Viena chestia despăgubirilor, căci altminteri toată, cauza adoarme. Magistratul primeşte în 11 Decemvrie ordinul gubernial, că grănicerii din .Sântioana şi Nuşfalău pe calea unei convenţii să poată căpăta lemne de foc din pădurile Saşilor din Ferihaz şi Jeica. Fiind chemaţi delegaţii acestora la oraş, declară că mai’nainte au avut atâta pădure, încât au putut şi vinde câte o bucată din ea; dar grănicerii acum întratâta au pustiit-o, încât nu mai pot da din ea şi altora. Jeicanii se plâng că numat Miercurea trecută întreg satul Sântioana a fost în pădurea lor şi a cărat lemne uscate, ceeace o pot mărturisi: Vasile Botârlă din Sântioana şi cei doi fii ai lui Iftene. Toţi grănicerii au avut puşcile la sine. In urmare magistratul raportează în 16 Dec. guberniului că e impo- sibil să capete cele două sate româneşti lemne dela Saşi. încă în 11 Dec. primise magistratul ordinul gubernial ca în chestia clădirii podului peste Someş la Năsăud, în iarna aceasta, oraşul să numească delegaţi cari să se înţeleagă în privinţa deta- liilor cu loc.-colonelul Enzenberg. Deşi magistratul răspunse în 16 Dec. guberniului că districtului săsesc îi este absolut impo- sibil să contribue la acele lucrări, totuş Enzenberg în 29 Dec. îşi anunţă sosirea la Bistriţa, împreună cu delegaţii comitatelor învecinate, spre a se sfătui cu delegaţii oraşului în acea chestie importantă. Atunci11 magistratul trimise pe senatorul Frank şi pe notarul oraşului la Enzenberg cu declaraţia, că Bistriţa nicidecum nu e în strare să poarte nouă cheltueli, fiind înpovărat cu multe altele; şi dealtfel în cauza podului a apelat la guberniu. Trimişii oraşului întoarseră cu răspunsul net că vicecolonelul »simpliciter« 320 pretinde să fie prezenţi la consfăturire şi delegaţi ai oraşului. Astfel magistratul era nevoit să numească delegaţi, cari însă nu vor avea să se lege cu nicio declaraţie. * In 3 Februarie 1768 scrie inspectorul de saline Carol v. Brunecz în chestia prevaricatiilor comise de grănicerii din Sângeorz pe hotarul ledenilor, spunând că a informat despre aceasta şi pe loc.-colonelul Enzenberg, rugându-l să garanteze pentru boii se- chestraţi, — dacă ledenii se vor învoi să-i extrădea — până la enunţarea senti'tei, după care denunţătorul are să capete o treime din pedeapsa în bani. Fibirăul Jănosi Peter scrie în 17 Febr. că comisia instituită încă în 11 Dec. 1767 în chestia certelor dintre Nuşfăleni şi Jeicani, se va întruni îndată ce va sosi ordinul gubernial. Contele Nic. Bethlen anunţă în 26 Febr. magistratului, că pentru cercetarea şi stabilirea graniţei dintre districtul militar şi cel săsesc iarăş va veni o comisie la faţa locului. Loc.-col. Enzenberg din nou scrie în chestia podului peste Someş, somând magistratul să trimită în 29 Febr. delegaţi provă- zuţi cu autorizaţie în regulă. Se vede că de astădată delegaţii au primit instrucţia să fie mai îngăduitori, căci în 3 Martie bar. En- zenberg mulţămeşte magistratului pentru culanţa (Bereitwilligkeit) cu care a oferit cele 500 lemne de stejar pe sama podului dela Năsăud, şi asigură că va interveni la autorităţi să scutească oraşul de căratul altui material şi de muncă manuală. Dacă însă comi- tatensii nu vor putea da ajutor suficient, atunci speră că oraşul totuşi îşi va da concursul şi la construirea podului. Magis- tratul răspunde că oraşul a înaintat apel la guberniu în chestia aceasta şi crede că, după ce va împlini tot ce a promis şi îi stă în puterî, va fi scutit de alte îndatoriri. Totodată magistratul con- voacă pe toţi exactorii şi primarii comunelor săseşti şi le împăr- tăşeşte că, deşi s’a apelat la guberniu, acesta totuş a ordonat ca oraşul să-şi dea concursul la construirea podului dela Năsăud, furnizând 500 lemne de stejar, cari să fie repartizate pe întreg districtul săsesc. Reprezentanţii satelor răspund că în urma sar- cinilor ce se impun comunelor, li e aproape imposibil să poarte şi aceasta povară. Magistratul le expune că el făcuse toate aceste obiecţiuni, dar n’a reuşit, deci trebue să se supună, iar notarul Hennrich să se înţeleagă cu primarii asupra repartizării »acqua proportione* a stejerilor pe comunele săseşti. In 5 Martie se roagă Saşii din Uifalău că, după ce nu pot determina pe invalizii şi maghiarii din satele lor să dea con- curs la furnizarea lemnelor pe sama podului dela Năsăud, iar Saşii singuri nu pot căra lemnele cerute, să fie forţaţi amintiţii consăteni la prestarea muncii cerute şi lemnele pretinse să se taie din pădurea litigioasă. Magistratul decide ca invalizii şi ma- ghiarii uifăleni să fie forţaţi Ia muncă, dar lemnele să nu se taie din pădurea de ceartă, ci din altă pădure a Uifălenilor. In 6 Martie guberniul trimite »regulamentul grăniceresc scris în limba valahă«. Delegaţii bistriţeni, senatorul Mich. Hennrich şi notarul Daniel Ziegler, trimişi la Sibiu, în 28 Martie înaintează guberniului un memoriu, al cărui conţinut în extract este acesta: 1. După cedarea Văiei Someşului cu 21 sate valahe i s’au luat Bistriţei şi comunele Nuşfalău şi Sântioana, fără a primi vr’o bonificare, de care oraşul se roagă fiind foarte strâmtorat. 2. Cu ocazia cedărei Văiei Rodnei oraşul s’a rugat de privi- ligii pentru berărie (Bier-Brău-Haus), ce gen. Buccov şi promi- sese. Deoarece privilegiul până acum nu l-a primit, roagă să i se confere. 3. Cutoatecă din vechime graniţa între districtul valah şi cel săsesc a fost Someşul, statorit şi la ultimele două reambulări, totuşi miliţia grăniceră a ocupat dela Iad, Pintic şi Dumitra teri- torul dincoace de Someş până la vârful dealurilor şi pe Saşi i-a împiedecat dela folosinţa legală a terenurilor. Satele săseşti se roagă ca până la o nouă constatare şi delimitare, guberniul să ordoane loc.-colonelului Enzenberg să suspendă sămânatul pe acel teren. n i i i 4. Deoarece naţiunea săsească a luat asupraşi despăgubirea Bistriţenilor »pro futuro«, să devină aceasta neamânat realitate. 5. Districtul săsesc îngreunat şi aşa cu multe poveri a trebuit să concurgă la clădirea podului dela Năsăud cu 500 bucăţi de stejeri de diferită lungime şi lăţime. Loc.-col. Enzenberg vrea, cum se aude, să scoată şi ziteri (salahori) din districtul săsesc spre scopul clădirii, ceeace ar fi o nemaipomenită sarcină pentru Saşii enervaţi, mai ales că unele sate cari nu dispun de lemne, au trebuit să le cumpe pe aceste cu preţ scump dela satele comita- tense, iar altele au trebuit să plătească transportul lemnelor. Oraşul se roagă ca Saşii să primească cel puţin o bonificaţie pentru cele 500 lemne furnisate. După ce doi Saşi din Dumitra fac atent pe magistrat, că ţărmurele Someşului, unde are să se construească podul dela Nâsăud, aparţine la hotarul satului Prislop din comitatul Solnocului, magistratul raportează în 20 Apr. faptul acesta guberniului. Privitor la satele Nuşfalău şi Sântioana, magistratul le scrie în 10 Iunie delegaţilor săi în Sibiu să ceară dela guberniu, ca la statorirea despăgubirii oraşul să fie asigurat de retrocedarea acelor două comune la caz dacă ele cândva vor fi demilitarizate. Tot în acea zi bar. Enzenberg scrie că pentru paguba cauzată Feriha- zenilor, grănicerii din Nuşfalău au să le plătească acelor de fiecare vită câte 15 cr. Iar în 20 Iulie soseşte ordinul gubernia! conform cărui Mich. Bruckenthal va avea de dat informaţiile necesare privi- toare la terenul litigios de lângă Someş; privitor la pădurea Feri- hazenilor şi Jeicanilor însă guberniul a ordonat ca grănicerii din Nuşfalău şi Sântioana să înceteze cu tăierea lemnelor acolo, şi acea pădure să o folosească numai cele două sate săseşti, până când se va găsi o modalitate ca şi cele două comune grănicereşti să-şi poată câştiga combustibilul necesar. In 22 Sept. bar. Enzenberg cere ca stejarii necesari pentru podul peste Ilva să-i furnizeze Saşii din Iad şi Dorolea, mai ales că aceştia câştigă mult cu cărăuşiile la Rodna. Magistratul răspunde că la podul dela Năsăud s’a furnizat mare cantitate de lemn fără concursul comitatensilor, şi că ledenii deja au prestat pentru podul dela Ilva 18 buc. stejari, deci districtul săsesc nu mai poate fi agravat. ] | , In 6 Oct. loc.-col. Enzenberg se prezentă în persoană la şedinţa magistratului şi împărtăşeşte, că la cererea miliţiei grănicere de a folosi liber fântânile de slatină (saramură) aflătoare în dis- trictul săsesc, a sosit dela curte un ordin la guberniu ca să se prezente privilegiul extrădat publicului din Bistriţa în materia aceasta, deci să i se îmmâneze loc.-colonelului o copie legalizată de pe acel privilegiu. Speră că publicul bistriţan va încuviinţa libera folosinţă a acelor fântâni şi că districtul valah încă trebue să fie considerat (mitbegrijfen) în acel privilegiu. Primarul răspunde că privilegiul s’a şi căutat şi se va extrăda copia. Aceasta loc.- colonelul va lăsa să o semneze căpitanul Papp. Magistratul hotă- reşte apoi să trimită neamânat o copie legalizată de pe privi- legiu şi guberniului, cu o declaraţie, cum sunt întrebuinţate fân- tânele şi cum s’a petiţionat pentru folosinţa lor, accentuând de câte ori se insistase să se facă paşi, ca publicul bistriţan să fie din nou instituit singur în folosinţa acelor fântâni. Căci atunci când s’a câştigat acest privilegiu «districtul valah nu fusese încă încorporat publicului», deci districtul valah n’a fost cuprins nicio- dată în acel privilegiu. Loc.-colonelul Enzenberg împărtăşeşte în 19 Oct. observarea sa, că Moldovenii au ocupat teren dincoace de graniţe, care nu poate să aparţină Moldovei, deci cere dela magistrat informaţii şi documente. Acesta hotăreşte să se caute actele din chestie să se examineze bine şi apoi să i se raporteze loc.-colonelului. In 21 Oct. la noua somaţie făcută atât de Enzenberg cât şi de guberniu, magistratul însărcinează pe senatorul Mich. Hennrich şi pe notarul Ziegler să facă pe sama lui Enzenberg extracte din documentele cerute. Mai sus amintiţii delegaţi orăşeneneşti, cari iarăşi se aflau în Sibiu, înaintară în 16 Dec. baronului Bruckenthal un memoriu, al cărui conţinut în extract era următorul: 1. La cedarea Văiei Someşului naţiunea săsească a luat asupraşi să garanteze Bistriţenilor bonificarea venitelor anuale pe cari le-au avut din acel teritor şi pentru viitor le-ar avea. Au trecut 6 ani, iar naţiunea n’a întreprins încă nimic în direcţia aceasta. Delegaţii roagă să se rezolve chestia. 2. Oraşul ceruse cu prilejul cedării privilegiul de a ţinea be- rărie şi în 22 Ian. 1765 au fost delegaţi de către guberniu şefii comitatelor Dobâca şi Solnoc: Ştefan Apor şi Ladislau Mosa în chestia aceasta. Ei11 au raportat, însă guberniul n’a hotărât încă în cauză. Ne rugăm de sfat şi ajutor. 3. In Aprilie 1766 gen. Siskovici a repartizat datoriile ora- şului aşa, că ceeace cade pe districtul militar, să fie plătit de către erar. Oraşul până acum n’are nici un document la mână. Roagă intermediare. m 4. In chestia terenelor ilegal ocupate, dela Iad, Pintîc şi Du- mitra, căpitanul suprem v. Bruckenthal dăduse guberniului infor- maţiile necesare care zac la secretarul gub. Hannenheim. Roagă să fie resuscitată causa. 5. Satul Jelna din districtul săsesc e din 1764 în ceartă cu satul Orheiu din comit. Dobâca, proprietate a baronului Kemeny, pentru o bucată de hotar, din care cauză Orheienii au sechestrat 57 vite de ale Jelnenilor, iar de către judecătoria din Dobâca terenul litigios le-a fost adjudecat Orheienilor. Oraşul în 1766 a arătat guberniului ilegalitatea procesului şi a cerut revizuire. Dar bar. Kemeny s’a plâns la curte şi aceasta a cerut informaţii dela gu- berniu, pe cari însă Hannenheim încă nu le-a trimis. Orheienii în anul acesta au sămânat locul litigios. Magistratul însă a făcut dis- poziţii ca cerealele adunate să fie sechestrate şi transportate la Jelna. Intre sate s’a născut cu prilejul acesta bătaie sângeroasă. Ouberniul prin Directorul cauzelor fiscale a ordonat investigare. Până ce magistratul se va legitima, să nu se hotărască nimic definitiv în chestie, de cătră curte. Sărmanii Jelneni au avut până acum cheltueli de 1400 fl. şi se prăpădesc, dacă chestia se mai amână. 6. Unele sate săseşti se plâng amarnic că nobilii vecini ma- ghiari vânează ilicit. Iar oraşul trebue să privească cum pe teri- torul său vânează când bar. Kemeny când Cserenyi Istvăn, cât le place. Delegaţii se roagă de sprijin, la protestul oraşului. * Loc.-colonelul Enzenberg scrie în 3 Ianuarie 1769 magistra- tului că conform ordinului gubernia! publicat oraşul Bistriţa încă are să contribue, împreună cu comitatatele Solnoc, Dobâca şi Cluj, la construirea unui pod peste Şieu la Beclean. Deci Bistriţenii să trimită la 20 c. un delegat la Cociu. Ordinul gubernia! spune că acel pod e neapărat necesar în timpurile de azi turburi, spre a înlesni comunicaţia între districtul săsesc şi celelalte părţi ale ţerii. Podul trebue să fie masiv ca să poată suporta tunuri şi care grele militare, pentru ceeace e nevoie de mult material şi de mulţi muncitori. La această somaţie magistratul decide următoarele: Să se răspudă lo'c.-colonelului că^districtul săsesc este foarte împo- vărat; înainte cu un an a dat 500 stejeri pe sama podului dela Năsăud, apoi a dat în dar material pentru podul Ilvei; deci e cu neputinţă să poarte atâte sarcini, mai ales că necontenit trebue să presteze cărăuşii militarilor, despre cari prestaţii comitatensii nici nu-vreau să audă. Deci senatorul Frank să meargă la Cociu la întrunire, să expună toate motivele, iar dacă Bistriţa nicidecum nu va putea fi absolvată de această nouă povară, atunci cel puţin să ceară ca munca necesară brahială să fie repartizată propor- ţional cu numărul locuitorilor districtului şi al celor trei comitate. Căpitanul grănicer Virazdi cere în 11 lan. să li se restitue Sălvanilor Vasile a lui Maftei şi Iacob Pavel cele două puşti, pe cari magistratul le-a sechestrat înainte cu 7 ani. Decizie: Să se răspundă că încă în timpul când a stat în oraş colonelul baron Schroder, la cererea acestui i s’au extrădat toate puştile seches- trate din districtul valah. In scrisoarea sosită la 23 lan., căpitanul suprem Mich. Bruc- kenthal din Făgăraş informează pe magistrat că el raportase gu- berniului cât teren a cedat Bistriţa, în mod benevol, pe sama miliţiei grănicere; şi că el — dacă guberniul va afla de bine — se oferă să meargă în chestia aceasta iarăşi Ia faţa locului (lângă Someş), cu atât mai vârtos, că acum »acelor comune săseşti li se face cea mai mare nedreptate«. Tot atunci scrie şi corniţele săsesc Samuel Baussnern magistratului, asigurându-1 că în cauza terenului litigios dintre grăniceri şi satele săseşti Dumitra, Iad şi Pintic va interveni la guberniu cu toată stăruinţa (alle moglich Miihe) în favoarea acelor comune. Mai departe, va interveni şi privitor la ccntribuţia oraşului la podul dela Cociu şi va nizui din toate puterile să o înlăture (nach allen Krăfften ablehnen zu trachten). In chestia acelui pod soseşte în 24 Ian. ordinul, că guberniul ştie să apreţieze argumentele oraşului, dar fiind cauza importantă, Bis- triţenii să nu încerce a se sustrage dela concurenţă. Iar în ordinul dela 23 c. guberniul stabileşte că oraşul are să contribue la pod cu 400 zile de muncă şi cu materialul ce-1 va statori şi repartiza o comisie mixtă. Cu data Bistriţa 12 Martie 1769, magistratul şi comunitatea oraşului Bistriţa »q|ia Vasali* adresează împărătesei Maria Terezia o petiţie, al cărei conţinut în extract este următorul: După ce în 1762 oraşul a cedat teritorul Vaiei Rodnei scopurilor militare, afară de acela cedase şi pe Valahii locuitori amestecaţi în satele săseşti şi neamestecaţi din Sântioana şi Nuşfalău cu condiţia ca toţi aceştia să fie mutaţi. Dar în 1766 s’a hotărît ca Nuşfălenii 5 m şi Sântionenii să nu fie mutaţi, ci oraşul să primească altă des- păgubire pentru satele aceste, şi noi Bistriţenii am fost seduşi (irre gemacht) că vom primi imediat echivalentul, deci am cedat formal şi numitele două sate. Apoi Saşii şi Maghiarii rodneni cari aveau să fie mutaţi în amintitele 2 sate au fost duşi în Uifalău, pe capul sărmanilor locuitori de acolo, şi se chinuesc pe pământ insuficient. Bistriţenii roagă să i se dea oraşului echivalentul pro- mis, pe care încă nu l-a primit, ca să poată fi »conservaţi« şi Saşii şi Maghiarii din Uifalău, împreună cu popa lor. In 18 Martie soseşte ordinul gubernia! că »pro oculari revi- sione« a terenului ocupat »via facti« lângă Someş de cătie miliţia grăniceră, va fi trimis un comisar; iar loc.-colonelul Enzenberg va primi dela comanda generală ordinul, că pe acel teren să nu se mai clădească case. Loc.-colonelul Enzenberg trimite în 10 Aprilie magistratului ordinul gubernial, conform căruia pentru fortificarea păsurilor dela Rodna şi Bârgău oraşul are să dea muncitori şi care necesare, în proporţie cu comitatele Solnoc şi Dobâca. Spre scopul acesta au să se prezente în 17 c. delegaţii la consultare în Năsăud. Magistratul desemnează pe senatorul Schankebank şi pe notarul Ziegler. Un ordin din 21 Apr. al comisarului de războiu dispune că în Rodna are să se aranjeze un »campemenh (tabără, lagăr) pentru 4.476 soldaţi, şi au să se furnizeze lunar 3.333 porţiuni de ovăs, 3.350 de fân, 667 snopi de pae, 34 stânjeni lemne şi 10 fonţi lumânări. In scopul acestei afaceri magistratul în 28 Apr. desem- nează pe senatorii Andr. Teuchert şi Dan. Dinges, secret. Johann Dinges, şi pe comisarul Oeorg Toldalagi. La ordinul gubernial din 23 Mai, magistratul decide în 2 Iunie, că pentru construirea movilelor la graniţă dintre districtul militar şi Maramureş, din fiecare sat săsesc mai apropiat, în primul rând din Terpiu, Dumitra şi Iad, să se trimită câte 3 bărbaţi provăzuţi cu alimente, şi căruţele necesare. 1 In 15 Iun. raportează Sim. Frimm din Iad în numele săte- nilor de acolo, că ei au cerut dela loc.-colonelul Enzenberg un munte pentru păşune. Acesta a refuzat să le dea, dar i-a îndrumat să ia în arendă vr’un munte dela boerii moldoveni, cari au destui munţi. Fiind vorbă mai cu seamă despre muntele Perşa, magis- tratul interzice Iedenilor să între în tratative cu Moldovenii, căci atunci de sigur aceştia — cari şi aşa ridică pretenţii asupra unor munţi — îşi vor forma un drept asupra amintitului munte. Se vede că în aceste zile ameninţă războiul, căci aproape în toate şedinţele magistratului se vorbeşte despre mişcări de trupe, lagăre, cvartire ofiţereşti, alimente etc. Loc.-col. Enzenberg scriea în 28 Iun. ca vama dela Bârgău să stea închisă şi să ră- mână deschisă numai cea dela Rodna; iar guberniul cerea în 8 Sept. tabloul Valahilor fugiţi în Moldova, precum şi al celor întorşi de acolo. * Chestia despăgubirii primită de Bistriţeni pentru Valea Rodnei nu era deplin clarificată şi se punea din nou la ordinea zilei, pre- cum vedem din curioasa declaraţie din 18 Ianuarie 1770 a magis-' tratului, în care acesta expune între altele că: Suma de 12.000 fl. Rh. primită nu s’a luat pe nedreptul, ci în baza rezoluţiei împără- teşti şi a guberniului transilvan, şi nu ca bonificare pentru cedarea Văiei Rodnei, ci ca o mică indemnizaţie pentru pierderea venitu- rilor alodiale cuvenite oraşului. Pentru marele şi valorosul sprijin acordat de baronul Bruk- kenthal oraşului în procesele pe care acesta le are în timpuri atât de vijelioase ca cele actuale, magistratul hotăreşte în 26 Ian. să i se ofere acelui patron un bacşiş (Discretion). In 26 Ian. sunt prinşi mulţi grăniceri, cu vite şi sănii, în pădurile Dumitrenilor, pentru ceeace îşi primesc pedeapsa dela comanda regimentului. Aceasta împărtăşeşte magistratului, că grăni- cerii cari comit excese pot fi arestaţi însă au să fie extrădaţi juris- dicţiei militare. Dragonul Pavel Butaci din Salva cere în 29 Martie puşca pe care înainte cu câţiva ani i-o luase magistratei. Acesta răspunde că toate puşcile sechestrate iau foşti predate la timpul său colone- nelului Schroder. * . Comanda generală din Sibiu primeşte dela consiliul de răs- boiu din Viena un lung act datat din 8 Martie şi semnat de con- 5* tete Mauriţiu Lassy şt de Joh. Ursinj, în care act acel consiliu împărtăşeşte că nu poate deocamdată răspunde la toate punctele raportului făcut cu ocazia primei inspecţii din 18 Aug. 1769 a mili- ţiei grănicerereşti transilvane. Insă faţă de unele chestiuni cari depind direct şi pot fi rezolvate de către comanda generală precum şi de către guberniu, consiliul dă — maicuseamă privitor la graniţa năsăudeană — următoarele îndrumări: Pe sama clădirii capelei catolice din Năsăud şi a reparării bisericii unite din Vad, arsă înainte cu 6 ani, să se adune mate- rialul necesar şi să se înceapă cu lucrările de zidit în primăvară. Pentru cheltueli se aprobă suma de 600 galbeni. 2. Din rapoartele primite se constată că în Districtul rodnean, în Budacul românesc, Ragla şi în Şieuţ se mai găsăsc 29 familii iobăgeşti, care nefiind reclamate şi adăpostite de către proprie- tarii lor (dominis terrestribus), pentru de a nu se pierde contri- buţiile cu cari datorează acei iobagi, au fost înscrişi în tabelele militare de rectificare sub titlul de »externi« (extraneorum). De oarece comanda generală şi guberniu! n’au urmat în chestia aceasta ordinele precise ale consiliului, li se impune cu toată seriozitatea ca astfel de iobagi să fie neamânat expediaţi şi predaţi la locurile unde aparţin. 3. Pentru înlăturarea abuzului că unii fii de grăniceri — sub pretextul de a intenţiona să studieze ori să-şi agonisească cele necesare pentru trai — pleacă în districte streine şi nu mai întorc acasă; iar alţii, spre a se eschiva dela serviciul militar, încep să frecventeze şcoala la etate de 25—28 ani, se ordonă următoarele: Grănicerilor le stă în liberă voie să-şi trimită copiii la studiu, ori să-i aplice la altă muncă; însă toţi copiii absenţi din teritorul regimentului au să fie prezenţi la fiecare inspecţie şi revizie anuală, iar pentru de a putea sta în afară de raionul grăniceresc au să fie prevăzuţi cu permis din partea comandei regimentului. Prin aceasta fiilor de grăniceri deoparte nu li se leagă prea mult mânile, dar nici nu pot scăpa de serviciul grăniceresc. Să se or- done preoţimei ca copiii prea înaintaţi în etate să nu mai fie admişi la şcoale inferioare, iar cei ce nu vor poseda licenţă dela coman- dantul regimentului, să fie pretutindeni deţinuţi şi predaţi regimen- tului lor. 320 4. Punctul acesta priveşte numai scaunul Mercurii şi Sebi- şului. 5 şi 6. Se ridică multe plânsuri împotriva ofiţerilor grăniceri cari cu tratamentul lor indispun pe miliţieni. Nu caută sâ-i atragă pe aceştia la statul militar şi să-i îndrumeze în viaţa lor econo- mică, pentru care scop se cere multă pacienţă şi moderaţie. Sunt înfieraţi apoi nominal toţi acei ofiţeri, cari nu şi-au împlinit dato- riile, sunt beţivi ori acaparatori lacomi, nepăsători ori tirani. Dela regimentul năsăudean sunt amintiţi stegarii Zappatha şi Rechberger ca necorespunzători pentru serviciul grăniceresc. Regimentele grăni- cereşti trebue curăţate »de astfel de burueni«, şi între modalităţile de a scăpa de atari elemente e amintită chiar şi «vinderea gradului* altui optant, ceeace altfel nu mai era de mult în uz şi admisibil în armată. Urmează încă alte chestii personale. La p. 7 se vorbeşte despre inspecţii şi luarea jurământului. 8. In opoziţie cu cele aflate la regimentele săcueşti, se con- stată, că în Districtul rodnean, deşi serviciul de cavalerie trece peste puterile materiale ale locuitorilor, totuşi soldaţii sunt destul de bine prevăzuţi şi n’au niciun creiţar restanţe. In acest district nu s’au aplicat măsuri forţate ci oamenii cu binele şi cu încetul au fost dedaţi Ia acurateţa cu care îşi îndeplinesc îndatoririle şi îşi răfuesc la termen angajamentele. După ce în punctele următoare se ating chestii generale ad- ministrative, la sfârşit consiliul de răsboiu statoreşte ca inspecţia (Musterung) trupelor grănicere — care dela înfiinţarea acestor s’a făcut numai odată — să se facă în fiecare an şi conscripţiile grănicerilor să fie revizuite tot la doi ani. * La biblioteca universităţii din Cluj se păstrează nişte frag- mente din raportul generalului de brigadă despre prima inspecţie făcută în 1769 la regimentele grănicereşti ardelene, apoi din Ra- poartele comandei generale din Sibiu şi ale consiliului de răsboiu din Viena adresate împărătesei Maria Terezia, precum şi rescriptul — decizie a acesteia d. d. 19 Martie 1770, provăzută cu semnătura proprie a domnitoarei şi a mareşalului conte Lacy, prezidentul consiliului de răsboiu. Chestiile despre cari se tratează în acele 330 acte sunt foarte complexe şi varii, ca spre pildă: datorii ale gră- nicerilor, gospodării, ajutoare, confiscarea averii grănicerilor, de- zertări, provedere cu mondire şi arme, meseriaşi, restanţe de con- tribuţii, conservarea pădurilor, diverse ameliorări, chestii justiţiare şi pupilare etc. Din părţile cari privesc direct ţinutul şi regimentul nostru extragem următoarele date şi pasaje instructive: Clădirea staţiunei de contumaţă (carantină în munţi) trebue aşa zidită ca să servească la caz de defenzivă militară şi în tim- puri pacinice pentru scopuri comerciale spre Moldova şi Polonia. Propunerea ca transportul de sare din Ocna Dejului în jos să se făcă de grăniceri pe plute în loc de care e acceptabilă, deoarece districtul rodnean posedă păduri imense, iar grănicerii nu vor pierde atât timp cu transport pe vehicule. Consiliul de răsboiu acceptă propunerea loc.-colonelului En- zenberg că mai întâi în districtul rodnean să se pună bazele căr- ţilor fondare (urbarii) care au mare importanţă. Iar după ce vechile urbarii pe cari acel district le posedase din timpuri mai vechi s’au nimicit cu ocazia unui mare incendiu în Bistriţa, numitul loc. colonel să facă propunere cu privire la săvârşirea lucrării şi chel- tuelile împreunate cu aceasta. E necesar ca şi în celelalte regimente grănicereşti ardelene să se introducă organizarea justiţiară, poliţiană şi economică de- sevârşită în regimentul năsăudean încă cu ocazia înfiinţării acelui. In districtul militar rodnean există pentru acest scop o comisie specială care constă din: comandantul regimentului ca prezident, apoi din maiorul regimentului, câţiva ofiţeri din companiile de in- fanterie şi de şvalegeri, din preotul unit din Nâsâud care are să ia jurăminte, în fine din ofiţerul de contabilitate ca secretar. Această comisie se întruneşte de câteori e nevoie, funcţionează spre binele grănicerilor şi în viitor va cuprinde şi alte ramuri administrative. Sub conducerea acelei comisiuni a început să se organizeze satul nou Sâniosif (Poiana), iar pei teritorul usurpat de Maramureşeni, şi acum realipit la district, să se creeze o nouă colonie (Romuli), mai ales după ce mulţi dintre fugarii la Moldova, din cauza tur- burărilor de acolo, încep să întoarcă acasă. In districtul rodnean sunt 45 mori, cari pe rând ar fi să se achiziţioneze pe seama fondului alodial, apoi fiind acele în stare 331 rea, în locul tot a 3 ori 4 din ele să se clădească mori solide din zid, cu mai multe pietri. Dacă se va construi noua contumaţă (carantină) la Rodna, în locul celei ruinate dela Bârgău, atunci se va putea combate cu succes şi importarea molimilor, mai ales a bolilor de vite; iar prin transportul sării din Dej la Solnoc pe apă, dacă se vor con- strui iazurile necesare, se va crea un venit sigur din vinderea lem- nelor din plute, mai ales după ce stocul de lemne din pădurile maramureşene scade continuu. Consiliul de răsboiu nu poate aproba recomandarea genera- lului de brigadă că pentru satele Nuşfalău şi Sântioana, precum şi pentru alte câteva sate din districtul rodnean să se aciziţioneze prin răscumpărare munţi, păduri şi locuri arabile, deoarece numi- tele două comune fuseseră aflate corespunzătoare pentru de a fi deslipite de Bistriţa şi alăturate la teritorul grăniceresc, şi de atunci situaţia nu s’a schimbat; iar ce priveşte Valea Rodnei ce e drept acolo pământurile sunt mai aride, însă populaţia îşi poate crea venituri şi pe altă cale comercială ori industrială. De aceea se şi înfiinţează acolo aşezări nouă, şi nu e nevoie de achiziţionarea de noi teritorii ca Săcalul (Erdoszakâll) etc., ceeace ar însemna mare povară pentru erarul militar. Apoi locuitorii acestui sat cu ocazia conscripţiei au dovedit mare averziune faţă cu instituţia militară grănicerească, s’au ascuns prin păduri, au ameninţat cu emigrarea şi n’au voit să părăsească schisma. Spre scopul arătat mai sus generalul de brigagă recomandă să se câştige pe sama satelor Morăreni, Ruşii-Munţi şi Gledin teren muntos dela comuna Deda aparţiitoare familiei baronului Banffy, iar pentru satele Şieuţ, Monor, Budacul român şi Ragla ceva teritor din vecinătate; apoi pentru ca Nuşfalăul şi Sântioana să ajungă la teren mai extins, să se răscumpere teritorul satului Bârla aparţiitor baronului Nic. Kemeny şi al satului Şirling apar- ţiitor grofului Bethlen. In sfârşit spre a se ajuta satelor Rebrişoara, Năsăud, Salva, Zagra, Miititei şi Mocod, să fie militarizate şi comu- nele Cepan, Prislop, Luşca, Nimigea ungurească şi Nimigea româ- nească, pe teritorul căror s’ar putea muta 158 familii din numitele sate grănicereşti şi ar fi uşurată şi situaţia celor două companii de cavalerie din district. 332 Privitor la chestii personale se recomandă avansarea loco- tenenţi-colonelilor Enzenberg şi Dambrowka la rangul de coloneii şi mutarea acestui din urmă la regimentul I valah, apoi avansarea maiorilor Schlaun şi Sburlati la rangul de locotenenti-coloneli şi mutarea lor la alte regimente grănicereşti; în fine înlocuirea maio- rului Toussaint, care nu corespunde statului grăniceresc, cu alt maior. In fiecare an are să se facă la regiment o revizie şi tot la doi ani să se ţină o inspecţie generală. La regiment să se intro- ducă serviciu de artilerie. Ce priveşte diferite certuri pentru delimitarea graniţelor între districtul militar al Rodnei şi teritorul săsesc e de observat, că deşi prin comisarul general baron Siskovici apoi prin comisarul civil Mihail de Bruckenthal se făcuse delimitarea şi movilirea între satele grănicereşti Ilva, Feldru, Vărarea, Rebra mare şi Rebrişoara şi cele săseşti Iad, Pintic şi Dumitra, totuş a trebuit să fie expe- diată de curând în chestie o nouă comisiune, deoarece din partea provincială din nou se cere cu insistenţă ca terenul predat grăni- cerilor, până la unele culmi de deal, să fie retrocedat publicului bistriţan. Ba mai mult, i se impută comandantului regimentului II valah grăniceresc loc.-col. Enzenberg că terenul din chestie a mai fost extins în mod arbitrar, şi se cere tragerea la răspundere a acelui ofiţer. De aceea consiliul de răsboi îşi ia voia să facă şi dea Maiestăţii sale următoarele declaraţii şi desluşiri: Din partea generalului Siskovici şi a deputatului Mih. Bruc- kenthal se statorise ca pentru liniştirea ambelor partide să se ia principiul ca Someşul să formeze linia despărţitoare între cele două terenuri litigioase. Mai apoi s’a aflat însă că Bistriţenii con- struiseră în Someş iazuri mari spre a mâna apa către district, iar grănicerii locuitori lângă rîu la rândul lor cu şi mai mari osteneli ridicaseră iazuri contrare spre a scuti satele lor de inundaţii, fiindu-le necesar pentru nutriment tot petecul de pământ. S’a aflat apoi că unele case grănicereşti din Ilva mică steteau pe un teren pe care Bistriţenii îl priveau ca pe al lor, şi peste tot grănicerii acelui sat erau în situaţia de nu-şi putea ţinea pe lângă casă nici măcar un porc, căci îndată ce acesta ieşia din ogradă putea să fie sechestrat de Bistriţeni. Coastele de deal de pe ţărmurele stâng 333 al Someşului erau în majoritate pustie, iar partea pe care locuitorii rodneni, înainte de militarizarea lor, o ţinuseră în arendă dela Bistriţeni şi o lucrau, după conscripţia lor la statul grăniceresc li s’a luat. Apoi pădurea toarte lungă atârnătoare de culmile mici ale dealurilor şi aflătoare în adâncime de o oră de drum spre satele bistriţene, s’a constatat a fi de o întindere aşa mare, încât celor trei sate bistriţene: Pintic, Iad şi Dumitra, chiar şi după separaţia porţiunilor de cedat Districtului rodnean, le rămăseseră păduri mai mult decât superflie. Cu un cuvânt, o parte din terenul din chestie ori se da de către locuitorii satelor bistriţene în arendă Rocnenilor, ori, făr’de nicio necesitate, se destina în cursul unui. întreg an numai pentru a fi păşunat timp de două săptămâni; iar restul era lăsat cu totul pustiu. Deci era dovadă limpede, că amintitele comune bistriţene se puteau lipsi de acel teren, în timp ce subsistenţa, şi aşa foarte restrânsă, a grănicerilor locuitori în acest ţinut devenea imposibilă prin faptul că li se lua terenul pe care-l folosiseră pentru economie. Toate aceste motive îl determinară pe comisarul general ba- ron Siskovici ca — in baza autorizaţiei de a putea anexa şi alte aşezări aflătoare între districtul rodnean şi regimentul I grăniceresc săcuesc, a le conscrie prin cancelarişti fiscali şi a le estima, dacă proprietarii nu s’ar învoi cu binele să le cedeze — să aplice acea autorizaţie şi asupra terenului pe care îl aflase potrivit de a fi în- corporat la Districtul rodnean şi pe care nu-1 putea câştiga cu în- voirea deputaţilor naţionali (săseseşti). Deci generalul dispuse ca terenul din chestie să fie conscris prin doi cancelarişti fiscali în prezenţa tuturor proprietarilor şi să fie predat grănicerilor. Din aceste rezultă că nu grănicerii regimentului II valah de infanterie şi nu comandantul lor şi-au permis vr’o faptă arbitrară, cum susţin provincialiştii, ci acei grăniceri se ţin de hotarele stato- rite de cancelariştii fiscali. Iar faptul că la cari comune s’a ivit mai mult necesitatea de-a poseda amintitul teren, reiese evident cu ocazia recentei cercetări11 făcute la ordinul comandei generale (ardelene), când din tabelele contribuţionale s’au putut constata următoarele date: Satele bistriţene posed 481 familii, iar capaci- tatea lor în agri face 3291 cubuli, şi în fâneţe 3106 care de fân; dimpotrivă cele grănicere numără 804 familii, iar — inclusiv terenul 334 litigios — capacitatea pământurilor este de 4.273 cubuli şi 2.008 care de fân; in urmare pe o familie săsească cad 7 cubuli cereale şi 6 ]/2 care de fân; iar pe o familie grănicerească numai 53k cu- buli cereale şi 31/2 care de fân. Mai departe, baronul Siskovici de curând confirmă că terenul din chestie nu le e necesar satelor săseşti, din potrivă grănicerilor li e indispensabil. Mai departe, conform părerii consiliului de răsboiu, în favoarea grănicerilor vorbeşte şi faptul că aceştia au prefăcut în pământ roditor un teren lăsat mai înainte cu totul în părăginire, au construit pe el case nouă şi plătesc după el impozite. Deci chiar şi dacă n’ar ■ exista necesitatea posedării acelui teren pentru nutriţia grănicerilor, totuşi ar avea cele mai nefavorabile consecinţe faptul, dacă grăni- cerii ar fi forţaţi să părăsească un teren făcut rodnic cu atâta muncă şi sudoare şi să le întoarcă spatele caselor nou construite. Mai departe, nu merită considerare nici acea opinie a provincia- lilor, că Districtului rodnean numai de curând i s’a restituit terenul pe care îl usurpaseră Maramureşenii înainte cu mulţi ani, deci grănicerii cu atât mai uşor s’ar putea lipsi de teritorul din chestie de lângă Someş; nu merită considerare deoarece lărgindu-se Dis- trictul înspre comitatul Maramureşului, spre Nord, faptul acesta nu Ii e de niciun folos celor patru comune grănicere situate spre Sud şi mărginaşe cu Districtul bistriţan; apoi acel teren dinspre Marumureş e deja destinat pentru colonizare. In urmare consiliul de răsboiu speră cu siguranţă că Ma- iestatea Sa va lăsa în proprietatea grănicerilor rodneni terenul des amintit, aşa cum a fost conscris de către cancelariştii fiscali şi predat acelor înainte cu câţiva ani; iar locuitorilor satelor bistri- ţene va ordona să li se plătească de către tezauriat echivalentul in bani, conform estimaţiei făcute, cu care să fie mulţămite, fără de a aştepta alt echivalent necuvenit. In sfârsit, pentru de a fi tranşate definitiv aceste şi alte chestii litigioase dintre proprietăţile localităţilor militare şi provin- ciale să se erAită ordin preanalt, ca guberniul ardelean 'să sanc- ţioneze cu toată severitatea aţâţări necuviincioase în aceasta materie, şi în înţelegere cu comanda generală să scoată şi ia în primire toate documentele de cesiune privitoare la hotare, mejde, movile, ori in lipsa acestor să le stabilească din nou; apoi să urgenteze 335 ca comisia instituită pentru separarea grănicerilor de către provin- ciali să nu-şi tărăgăneze lucrările şi să nu facă destăinuiri şi pro- misiuni privitoar la rezultatul acelor lucrări. Ce priveşte viaţa religioasă a Valahilor, din experien- ţele anilor trecuţi s’a dovedit, că dispoziţii emanate din prea mare zel religionar au adus cu sine spre a nu mai mări răul — unele concesii pe sama schismaticilor, cari n’ar fi fost necesare, dacă poporaţia schismatică ar fi fost tratată în alt mod. In considerarea acestei împre- jurări, precum şi a înţelegerii ce există azi între Ruşi şi Valahi, consiliul de răsboiu — cărui se încredinţase con- trolul afacerilor grănicereşti ardelene — spre a statornici şi promova uniunea, n’a luat măsuri cari se refer nemijlocit la religie ori la deosebirile de credinţă dintre uniţi şi schis- matici, ci numai cari ar putea ameliora moravurile. Poporul valah se încrede orbiş popilor, ţine tare la ceeace aude dela popi, urmează neclintit sfaturile acestor; de aci urmează că Valahii sunt cu totul devotaţi popilor, cari pe aceia îi predomină complet. Dar încă şi azi foarte puţini dintre popii de rit grecesc, uniţi şi neuniţi, ştiu scrie, ba unii nu ştiu nici ceti, fapt din care se poate uşor con- chide, că ce fel de concepţii religioase pot împrumuta eno- riaşii dela astfel de superiori. Când s’a militarizat Districtul Rodnei, înainte de toate s’au luat măsuri pen(ru de a crea şcoli în cari tineretul de amândouă sexele să primească instrucţie în învăţătura creştinească, în cetitul şi scrisul valah şi grecesc (cirilic) şi în calculare. Pentru acoperirea cheltuelilor împreunate cu instrucţia s’au destinat veniturile realizate din vânatul şi pescuitul arendate ofiţerilor. După ce s’a făcut însă expe- rienţa că ofiţerii îşi neglijează serviciul şi alte îndatoriri, iar grănicerii au de suferit din partea acelor diferite asupriri care îi indispun, la rugarea satelor acele arenzi li se acordară acestor cu condiţia să plătească căte 1 V2 cr. după fiecare floren de impozit. Din aceste venituri să răfuesc: lefurile învăţătorilor din diversele comune ale districtului; se cum- pără abecedarele şi catechismele pe seama şcolarilor; se 336 confer premii de 20—30 cr. subofiţerilor valahi cari nizuesc să înveţe limba nemţească; însfârşit se acordă subvenţii lunare părinţilor care-şi trimit copiii la şcoala germană- latină din Bistriţa, spre a putea plăti în oraş hainele şi întreţinerea copiilor. Observând însă popii că pe încetul Valahilor li se infiltrează o fire veritabil umană, deci in- fluenţa lor nemărginită asupra enoriaşilor se va diminua; apoi fiindu-le bătrânilo foarte greu să părăsească datinele şi obiceiurile moştenite dela antecesori, la început încer- cările întimpinară mari dificultăţi şi arătau slab progres. Faptul însă că fiecărui i se lăsă liberă voie, şi se evită chiar şi aparenţa care pe Valahul bănuitor l’ar fi adus la cugetul că e vorbă aci de o silă, şi că la spatele acelor încercări ar fi ascunse alte intenţii; acest fapt determină în sfârşit pe unii părinţi să probeze a-şi trimite copiii la şcoală. Iar după ce în scurtă vreme se simţi folosul ce-1 avea tineretul instruit în cetit, scris şi calculat, acum nu- măroşi copii din întreg districtul se prezentară la şcoli maicuseamă la instrucţia de iarnă, ba se găsesc chiar şi părinţi cari, deşi au nevoie de copii la lucrările casnice, mai curând se lipsesc de ajutorul acelor şi-i trimit la şcoală. Mai departe, deşi în Districtul rodnean sunt numai locuitori uniţi, totuşi Valahii din comitatele învecinate nu ezită de a- i trimite copiii la şcoale în acel district; ba din dorul de a învăţa se asociază la tineretul şcolar chiar şi grăni- ceri mai în etate, dintre cari unii s’au calificat spre a putea fi promovaţi la grade de subofiţeri. Acestui pas mare făcut deja cu bună reuşită, prin care Valahii au fost introduşi în cunoştinţe şi purtare socială necesară, trebue să-i urmeze acum altul, adică să se în- fiinţeze în Districtul rodnean o şcoală latină cu un insti- tutor german, aşa că — conform intenţiei — pe încetul Valahii să fie cultivaţi. Există deja rezoluţii preanalte adre- sate consiliului de răsboiu pentru introducerea Piariştilor în districtul rodnean şi în cele şase regimente de graniţă, în locul capelanilor actuali, iar consiliul de răsboiu n’a pregetat să studieze şi cumpănească chestia în această direcţie. Dar chiar în cursul acestor chibzuiri consiliul s’a convins tot mai mult că în niciun chip n’ar fi recoman- dabil şi potrivit să se întroducă la poporul valah şcoli latineşti sub conducerea învăţătorilor aparţiitori bisericilor latine. Căci deoparte numeroşii acatolici aflători în marele principat transilvan, căror nu le plac nouele întocmiri, în- cearcă în continuu să le sufle în urechi uniţilor că cu amin- titele întocmiri se intenţionează îndeosebi de a face din uniţi, romano-catolici, mutând spre acest scop pe Piariştii din Bistriţa în Districtul rodnean; de altă parte, poporul unit priveşte religia grecească unită ca complet deosebită de cea romano-catolică, iar aversiunea preoţilor uniţi de rit grecesc faţă de cei de rit catolic este atât de m.re, încât la toate ocaziile, când bănuesc ca superiorii lor se bucură de ceva favoare din partea bisericii latine, preoţii uniţi fac cauză comună cu cei schismatici. Deci inovaţia de a intro- duce în afacerile şcolare (grănicereşti) preoţii de ritul latin, momentan ar da naştere bănuelii că se intenţionează schim- barea religiunii, ceeace ar cauza fierberi îngrijitoare în su- fletele preoţimii unite şi schismatice. In urmare şi poporul s’ar gândi la fel şi ar fi sedus negreşit să emigreze în . Moldova şi Muntenia la conreligionarii lor. Consiliul de răsboiu consideră că religia romano-cato- lică în esenţă este analoagă cu cea greco-unită, şi că deo- sebirea constă numai în rit; dar poporaţia unită nu poate ajunge la recunoaşterea acestei uniformităţi decât numai dacă i se vor dispune preoţi învăţaţi. Deci spre scopul în- frânârii preoţimii vor fi necesari încă mai mulţi ani, şi la toate măsurile luate pe teren şcolar şi religionar va fi să se observe cu mare îngrijire ca nucumva schismaticii să fie abătuţi dela cărarea începută de a-şi trimite copiii şi mai departe la şcolile înfiinţate. Intenţia salutară trebue să se îndrepteze acum ^pre o astfel de organizaţie, ca tinerimea pe lângă instrucţia în adevăratele principii religioase, apoi — atât în şcolile inferioare cât şi în cele superioare — în limba maternă şi cea latinească, totodată să primească instrucţie în limba germană, în principiile fundamentale de morală şi în cu- noaşterea adevăratelor îndatoriri faţă cu domnitorul şi statul. Modalitatea cu care intenţionează consiliul de răsboiu să realizeze acestea, este următoarea: In Blaj s’au înfiinţat deja două seminarii, cari stau sub supravegherea episcopului unit, şi în acele se găsesc aşa numiţi călugări, adică monahi din ordinul Sf. Basiliu; este prevăzut să fie angajaţi oameni învăţaţi. In seminarii se dă instrucţie în filosofie şi teologie, în clasele inferioare şi superioare tineretul învaţă a scrie, ceti şi calcula, apoi religie şi limba latină. Viaţa acolo e ordonată şi severă, iar poporul valah arată faţă de acele şcoli o foarte mare stimă şi reverinţă. Deci consiliul de răsboiu recomandă ca în Năsăud, unde se găseşte ştabul Districtului rodnean, să se înfiinţeze o şcoală germană şi totodată un gimnaziu cu patru călugări baziliani, cari să dea instrucţie tinere- tului în limba germană şi maghiară precum şi în calculat. Deoarece e necesar să se clădească însă pe lângă edifi- ciile şcolare şi locuinţe potrivite pentru preoţii institutori, iar cheltuelile ar fi să se acopere din fondul alodial încă , puţin productiv; deaceea, trebuind să se îndrepteze chel- tuelile totdeauna după venituri, la început ar fi să se în- fiinţeze numai şcoala (clasa) germană, şi privitor la insti- tutor şi întreţinerea acelui să se ia dispoziţii, ca el să nu fie necesitat a trăi din milogeală dela popor. Mai târziu s’ar putea angaja succesiv şi ceilalţi preoţi-institutori până la numărul de patru. Faptul că există aţâţi popi inculţi derivă din abuzul că feciori tineri, şi maicuseamă fii de popă, se »popesc« fără considerare dacă posed calităţile necesare spre acest scop. Probabil s’ar putea conveni cu episcopul unit ca în viitor ceice aspiră la statul preoţesc, să fie instruiţi mai înainte în seminarele din Blaj în ştiinţele corespunzătoare, să facă examinele cuvenite, şi dintre aceştia să fie ordinaţi şi încredinţaţi cu afacerile preoţeşti numai ceice au dat probe despre destoinicia lor. Pe calea aceasta ar putea să aibă poporul cu timpul preoţi erudiţi, pentru a putea progresa. m Marele rău pătruns între schismaticii Transilvaniei, că ceice doresc să devie popi, şi nu-şi pot realiza această dorinţă în patrie, trec în Valahia şi după hirotonisire din partea vlădicilor schismatici de acolo întorc iarăşi îndărăt, întru cât priveşte statul grăniceresc a fost de curând curmat aşa, că grănicerii trecuţi în scopul acesta în Valahia şi întorşi ca popi sunt trataţi ca sperjuri şi făr’de o degra- dare anterioară se predau procedurii reglementare a jude- cătoriei regimentului, iar după ce li se dictează şi ei suferă pedeapsă cuvenită, trebue să facă serviciul militar ca şi alţi dezertori întorşi în ţară. Se speră că fiind deja făcută propunerea de a i se da poporului schismatic un vlădică, chestia nu va rămânea numai pe lângă dispoziţia provin- cialilor de a nu admite la funcţii preoţeşti popi cari s’au hirotonisit în state streine, ci se va stabili o anumită ordine şi pentru ordinarea popilor schismatici. In cercul statului grănicer transilvan se găsesc azi în funcţie 519 popi; împreună cu amândoi episcopii se va putea probabil aranja lucrul astfel, că atât la militari cât şi la provinciali să se slatorească ca numărul popilor să fie corespunzător numărului bisericilor existente, i?r acela să nu fie majorat. Probabil s’ar putea lua măsuri şi în direcţia ca poporul să fie scutit de pretenţii oneroase făcute cu ocazia vizitaţiilor preoţeşti şi cu alte ocazii, mai aks că cu prilejul ultimei revizii s’a făcut denunţul că la vizitaţii au să primească întreţinere dela grăniceri nu- numai vlădica ci şi diaconii. La fiecare regiment grăniceresc se găseşte un capelan şi o capelă campestră; deoare:e în Năsăud însă acea capelă e prea neîncăpătoare pentru catolicii de acolo, iar grănicerii din Vad în mai multe rânduri s’au rugat să li se repare biserica arsă înainte cu câţiva ani, aşa Maiestatea Sa a încuviinţat încă1 în 1768 pentru ridicarea a două biserici în amintitele comune suma de 600 galbeni. Dar a ordonat ca chestia să fie supusă şi guberniului transilvan şi epi- scopului catolic Bajtai, cari vor avea să chibzuiască şi asupra faptului dacă n’ar fi bine să se construiască în capelele nouă şi un altar pentru uniţi, deoarece maicu- seamă Valahii din Năsăud, deşi au biserică proprie unită în comună, totuş au început să ia parte în mare număr la serviciul divin catolic. Cum se aude, consiliul de răsboiu a şi ordonat să se adune materialul necesar pentru cele două biserici de construit în primăvara viitoare. De altă parte însă nu află nici necesară nici recomandabilă con- struirea altarelor unite în cele două biserici din următoa- rele motive: Cum se confirmă prin rapoartele sosite din Transilvania, biserica unită din Năsăud este destul de în- căpătoare pentru poporul unit de acolo; apoi prin o ase- menea încercare, dacă şi nu în inima poporului valah, dar cel puţin într’a preoţimei sale s’ar isca consecinţe în- grijitoare şi desavantajoase; în sfârşit, dacă uniţii intră benevol în capelele catolice, în cari nu se găsesc altare pentru ei, atunci trecerea lor la biserica latină se poate spera mai îngrabă, decât dacă ei ar găsi acolo altare la care s’ar oficia servicii după ritul lor. Int’un pasaj din rescriptul — răspuns al împărătesei Maria Terezia se ordonă ca de acum înainte popilor uniţi să li se plătească anual 12 fl. din fondul cameral, care sumă să fie în fiecare an următor augmentată cu câte 4 fl. până ce cota congruală anuală va ajunge la suma de 150 fl. * Intr’un rescript d. d. Viena, 23 Apr. 1770 al consiliului de răsboiu către comanda generală din Sibiu în chestia organizării miliţiei grănicere, între altele se zice că conform declaraţiei ma- gistratului bistriţan urbariile privitoare la Districtul rodnean au dispărut cu ocazia unui foc izbucnit în oraşul Bistriţa. Despre susamintitul »campement« se constată într’o scri- soare din 25 Mai, că se lucrează la el între Rodna şi Maieru. Iar la 30 Mai Bistriţenii se plâng că alimentele şi nutreţul, apoi mate- rialele necesare pentru acel campement se transpoartă foarte ane- voios dela Bistriţa la Rodna din cauza drumurilor stricate, maicu- seamă peste Strâmba şi la Strâmtură, mai departe din cauza So- toi meşului care e mare piedecă. De către grăniceri se repară numai drumurile dealungul Someşului, spre Gherla, aşa încât s’ar părea că se intenţionează excluderea oraşului Bistriţa dela orice comerţ. Baronul Enzenberg — care în 1 Mai 1770 fu numit colonel — scrie în 1 Iun. magistratului ca acesta să trimită în 7 c. la Năsăud un delegat spre a se consulta în chestia construirii caselor de pază pe graniţe, şi mai ales a vehiculelor necesare şi a muncito- torilor. Magistratul desemnează pe senatorul Hennrich, care va avea să protesteze şi să comunice doleanţele oraşului. Cancelariştii Ştefan Vajna şi Francisc Szabo, notari juraţi dela cancelaria provincială transilvană, se prezentă în 6 Iun. la primarul Joh. Fr. Klein şi în faţa acestui precum şi a projudelui Conrad Dinges şi a senatorului Georg Gunesch, conform instrucţiei primite dela subprocurorul Anton Koszegi de Galgocz cer ca în termen de cinci zile oraşul Bisiriţa să restitue cei 12.000 fl. rh. primiţi de către magistrat, făr’de a i se compete, drept despăgu- bire pentru cedarea Văiei Rodnei şi apartinenţelor sale; ori oraşul să producă documentele, că cu ce drept (quo jure) a primit Bis- triţa acea bonificare. In 25 Iun. soseşte ordinul gubernial conform cărui sunt de folosit toţi munţii până la graniţa Moldovei, unde stau pajurile (Grenz-Adler). Colonelul Enzenberg le promite în 5 Iulie ledenilor ca păşune de munte un loc situat dincoace de pajuri, însă numai pentru o anume taxă şi făr’de a garanta pentru incidentele ce s’ar ivi cu Moldovenii. Intr’o notă magistratuală dela 16 Iulie aflăm însemnate în extract următoarele: îndatorirea bonificării »pro futuro«, pe care cu ocazia cedării Văiei Rodnei a luat-o asupraşi naţiunea săsească însă până acum nu a împlinit-o, rezultă limpede din opinia con- cepiată în 9 Martie 1764 şi trimisă din Oşorheîu forurilor mai înalte, de către generalul bar. Roth, conte Adamus Nemeş şi de Szombatfalvi »procurator fiscalis«. Comisia aceasta avea să examineze valabilitatea privilegiilor Bistriţenilor asupra Văiei Rodnei. Ea a luat ca bază proventele alodiale statorite încă în 1761 de contele Nicolae Bethlen, care provente (venituri) anuale din Valea Rodnei făceau 6.024 fl. rh. Comisia Roth stabilise suma de 5.390 fl. 30 cr. adică scăzuse din suma Bethleniană numai 633 fl. 70 cr. 6 m Magistratul însă socoate că suma compensaţii anuale ar face 7.209 fi. 20 3/4 cr., şi roagă să se statorească aşa. »Pro praeterito* Valea Rodnei ar mai avea rest de plătit 38.481 fl. 43 2/3 cr., însă Bistriţa e mulţămită cu suma globală promisă: 12.000, şi cu in- demnizaţia anuală »pro futuro«. Bistriţa cedase miliţiei % din terenul ei cu circa 5000 contribuabili, aşa că i-au rămas numai 2.917 contribuabili, deci e foarte slăbită. Apoi între cei rămaşi sunt a se calcula şi preoţii, văduvele, vagabunzii, ţiganii, sărmanii, dintre care cei mai mulţi nu plătesc »onera publica«. Oraşul roagă să se finalizeze această chestie. In numele Directorului cauzelor fiscale Oăl de Hilib, doi can- celarişti cer în 30 Iul. dela magistrat toate datele privitoare la venitele pe care oraşul Bistriţa le-a încassat şi primit, chiar şi după militarizare, dela comunele Nuşfalău şi Sântioana. In 28 Aug. din nou se prezentă cancelariştii Vajna şi Szabo la magistrat şi în faţa aceloraşi persoane, ca şi în 6 Iunie, cer ca bonificarea de 12.000 fl. Rh. să fie restituită de către oraş în in- terval de 15 zile. Reprezentanţii oraşului răspund: »Ertjiik, halljuk, părt kevânunk (înţelegem, auzim, cerem copie). In adresa din 31 August 1770 îndreptată către guberniul regesc al Transilvaniei, magistratul bistriţan cere iertare, că în întâmpinarea făcută în chestia bonificării pentru cedarea Văii Rodnei a uitat să-şi facă aceeaşi pretenţie şi faţă de satele Nuşfalău şi Sântioana, cedate deasemenea pentru miliţia grănicerească. îşi bazează aceasta pretenţiune pe faptul, că atunci, când s’a hotârît ca în interesul regimentului de graniţă locuitorii din Nuşfalău şi Sântioana să fie mutaţi în teritorul militar, s’a adaus condiţiunea ca Saşii şi Ungurii scoşi din Rodna din motivul suscitat, dimpreună cu parohul şi învăţătorul lor, să fie aşezaţi în comunele amintite şi să li se clădească o biserică în locul celei ce au avut-o în Rodna. Au trecut cinci ani şi nu s’a făcut nimic în aceasta pri- vinţă. Saşii şi Ungurii plecaţi din Rodna în număr de 21, stau ca vai de capul lor în comunal Uifalău, fără şcoală şi biserică şi fără veniturile pe care le aveau mai înainte. Magistratul cere deci să se împlinească condiţiunea fixată în actul de cesiune şi apro- bată de Rege. In 20 Septemvrie Jeicanii se plâng că nu mai contenesc cer- 353 tele lor de hotar cu Nuşfălenii, de multeori s’au iscat şi încăierări, aşa că de nu se remediază lucrul, Saşii din Jeica »sunt nevoiţi să se împrăştie*. Intr’un extract, din 4 Octomvrie, al proceselor fiscale tratate înaintea tribunalului numit »forum productionale*, aflăm următoa- rele cauze de interes: 1. procesul măieriştei (moşiei) Cziger îm- potriva magistratului bistriţan; 2. procesul în chestia bonificaţiei pentru cedarea satelor Nuşfalău şi Sântioana; 3. în chestia com- pensaţiei primite de magistrat pe nedreptul pentru cedarea Văiei Rodnei; 4. acţiunea împotriva comunei Lechinţa pentru dijmele măieriştei Faulhalt; 5. procesul contra Dumitrei pentru dijmele moşiei Fata. In chestia satelor Nuşfalău şi Sântioana magistratul Bistriţii adresează în 8 Octomvrie comitelui săsesc Samuel Baussnern următoarea scrisoare: Am aflat, ce e drept, în arhiva de aci un privilegiu a lui Ioan de Huniade, din care se poate expune cu certitudine, că existau pe atunci 26 sate ale Districtului (săsesc), pe cari le şi posedasem până la cedarea Sântioanei şi Nuşfalăului în 1766, cu adausul că satul Also-Aldorf pe vremuri a fost anexat la mahalaua oraşului (hiesigen unteren Vorstadt) şi aceasta până în ziua de azi se numeşte Niederst-Wallendorf. Deoarece însă amintitul privilegiu conţine şi diverse alte obiecte, aşa trimitem o copie, ca D-Voastră să judecaţi dacă ar fi consult să-l aşternem forului producţional. Credem că proprietatea necontestată din tim- puri imemoriale e suficientă să ne sprijine dreptul asupra celor 2 sate. Dacă însă nici aceasta n’ar ajuta cauzei, atunci binevoiţi a ne da sfat şi a convorbi cu dnii Simenfalvi şi Csiki, că ce am avea să întreprindem. In 27 Noemvrie magistratul refuză colonelului Enzenberg să se restitue Nuşfălenilor 12 boi sechestraţi în pădure de către Saşii din Ferihaz. ♦ 1 < I 1 II Conform ordinului gubernial privitor la podul proiectat de col. Enzenberg să se construească între Mocod şi Nimigea un- gurească, magistratul decide în 21 Ianuarie 1771 să fie trimis în 28 c. la consultare senatorul Mich. Hennrich. La raportul acestui 6’ din 4 Febr. magistratul hotâreşte să dea pe seama podului — fiind de interes public — lemnele necesare, cu condiţia ca oraşul Bistriţa să nu fie forţat de a da şi muncitori şi cărăuşii, căci dis- trictului săsesc îi este peste putinţă să poarte asfel de poveri. In 9 Febr. primeşte magistratul raportul că senatorul Geor- gius Tekelt şi căpitanul orăşenesc Seiverth împreună cu doi can- celarişti fiscali au măsurat intreg hotarul satelor Nuşfalău şi Sân- tioana. Magistratul hotăreşte în 21 Febr. să fie conscrişi toţi Valahii din distriăul bistriţan; iar în 1 Mart. scrie colonelului Enzenberg să nu mai permită grănicerilor să vină la târg în oraş fără paşa- port şi legitimaţie. In 14 Mart. soseşte ordinul gubernial că ţiganii cari spală aur nu numai să fie toleraţi în satele în cari lucrează, ci să fie şi scutiţi de orice poveri. Maiorul Cosimelli scrie în 6 Apr. magistratului că a fost pedepsit grănicerul Zaharie a Ion Burtan din Rebrişoara care la Dumitra cu răutate a evitat paza (die Wacht umgangen). La ordinul gubernial ca să se curme în sfârşit cu prevari- caţiile de slatină în Pintic, magistratul răspunde în 19 Apr. că prevaricaţiile le comit grăniceri din districtul militar, iar Pinticanii fiind prea slabi, guberniul să dea ordin miliţiei grănicereşti în privinţa aceasta. Magistratul hotăreşte în 1 Iulie să apeleze împotriva proce- deului ilegal al colonelului Enzenberg care cere dela Dumitreni paie pentru »campementul* dintre Năsăud şi Salva. Iar în 31 Iul. se plâng Bistriţenii că cu ordin gubernial i se cer districtului săsesc muncitori pentru lucrări la şanţurile de pe muntele depărtat Cucureasa. Maiorul Cosimelli pretinde în 3 Aug. spre acest scop dela district săptămânal câte 54 muncitori şi 4 care, ori echivalent în bani din partea magistratului. Tot în sensul acesta scrie în 5 Aug. din Năsăud şi loc.-colonelul Schlaun. In aceeaşi zi maiorul Cosimelli împărtăşeşte 1 magistratului cum au fost pedepsiţi pre- vâricanţii din Vărarea, denunţaţi de către Saşii din Pintic. In chestia certelor de hotar de lângă Someş între satele gră- nicereşti şi cele trei săseşti învecinate, reprezentanţii acestor din urmă sunt chemaţi la oraş şi li se împărtăşeşte în 8 Aug. 355 că în cauza aceasta soseşte comisia prezidată de contele Teleki, fişpanul comitatului Dobâca; deci satele Pintic, Iad şi Dumitra să-şi adune toate documentele şi să stea gata cu argumentele de apărare. După ascultarea satelor de către acea comisie Teleki-ană, in 16 Aug. cele trei sate săseşti, prin senatorii Paul Klein şi Mich. Hennrich, înmânează un memoriu contelui Teleki, — contra nu- mirii cărui altfel protestase colonelul Enzenberg afirmând că ade- seori şi-a manifestat ura împotriva grănicerilor şi a instituţiei gră- nicereşti, ba a încercat mai mult să zădărnicească înfiinţarea graniţei militare năsăudene. La o scrisoare de acuză a maiorului Cosimelli, comisia — care numai imparţială nu era — e nevoită, să someze în 14 Sept. pe magistrat să răspundă »până mâne* căci mai târziu nu poate fi acceptat nici un act. In 9 Decemvrie primeşte magistratul ordinul gubernial în care i se impune să permită grănicerilor să cerceteze târgurile săptămânale din oraş şi să-şi cumpere cerealele necesare; totodată să răspundă că pentru care motiv au fost opriţi grănicerii dela târguri. La acest ordin magistratul redijează şi expediază un apel în care roagă guberniul să nu admită grănicerilor cumpărarea de cereale »căci faptul acesta ar fi foarte dăunător şi nefavorabil pentru sărmana burghezime bistriţană*. • Un ordin gubernial sosit în 2 Martie 1772 dispune că toţi cei ce au cedat ceva graniţei militare şi au de ridicat vr’o pretenţie, să se adreseze la Ex. Sa gubernatorul ca Ia comisar regesc numit de Mai. Sa în chestia bonificărilor. Magistratul hotăreşte să se adune toate documentele în materia aceasta; apoi să fie avizaţi şi Rodnenii mutaţi în Uifalău, ca şi ei să-şi înainteze apelul în cauza mutării lor şi a despăgubirilor pentru casele şi moşiile lă- sate în Rodna; în sfârşit să fie urgentată îndemnizarea »pro futuro* de primit pentru districtul valah, dela naţiunea săsească. In 11 Martie se predă senatorilor Teckelt şi Dinges scri- soarea loc.-colonelului Schlaun, la care sunt anexate »species facti* şi »visum repertum* în materia incidentului din 7 c. în pădurea Pinticului între saşii Pinticani şi grănicerii din Vărarea, cu care ocazie un grănicer a fost rănit cu împuşcătură. 356 Contele Teleki Pal scrie în 8 Apr. în chestia reambulării teritorului de lângă Someş, şi roagă pe magistrat să întrebe pe delegatul Hannenheim asupra terminului sosirii sale în Bistriţa. Iar în 25 Apr. din Posmuş cere în chestia graniţelor dela Someş un tablou al tuturor locuitorilor şi vitelor aflătore în comunele Iad, Pintic şi Dumitra. Comisarul de răsboiu cere în 11 Mai pentru grănicerii cari cantonează pentru exerciţii la Nâsăud, paie, lemne şi pane. Procatorul Simenfalvi scrie în 25 Mai din Sibiu că fiscul a apelat în chestia bonificării pentru Nuşfalău şi Sântioana, deci magistratul» să-şi adune toate actele în chestie. In ordinul gubernial sosit la 1 Iunie se cere dela districtul săsesc, ca pentru fortificaţiile de pe Cucureasa să dea 54 munci- tori, între cari 8 dulgheri. Căpitanul Belloni cere în 15 Iun. informaţii ce privesc pro- cesul teritorial dintre Rodna şi Maieru, maicuseamă asupra mej- dinelor dela Anieş. * In cursul anului 1773 din partea cancelariei curţii din Viena fură încredinţaţi baronul Francisc Preisz, comandantul general transilvan şi contele Iosif Maria Auersperg, gubernatorul Ardea- lului să examineze şi să opineze asupra chestiei de controversă dintre satele grănicereşti şi cele săseşti cu mejdinele lângă Someş. Chiar şi împăratul şi coregentul Iosif II în călătoria sa prin Ardeal şi cu ocazia inspectării regimentului năsăudean se interesează cu amănuntul despre fazele şi starea amintitului şi nesfârşitului proces1). * Intr’o petiţie din 29 Ianuarie 1774, Filimon a lui Macavei a Popii, diacon în Mocod, iarăşi cere să se achite preţul celor opt boi luaţi cu sila atunci, când tatăl său Macavei a Popii plecase la Viena în diverse chestii, între cari şi cauza militarizării Distric- tului năsăudean. Boii au fost sechestraţi în timp de noapte, de către primarul Klein din Bistriţa, şi cutoatecă guberniul impusese Bistriţenilor achitarea costului boilor luaţi cu forţa, magistratul nici până acum n’a împlinit ordinul dat. ’) V. »Arh. Som.« Nr. 4, p. 3—8. 357 % Maiorul Anton Cosimelli scrie în 15 Aprilie magistratului privitor la terenul de ceartă dintre satele Nuşfalău şi Ferihaz, şi anexând rapoartele anterioare ale căpitanilor Rosenberg, halmagyi şi sublocotenentului Fritze, spune că înainte cu 8 ani acel teritor, la raportul făcut de doi cancelarişti, s’a adjudecat Nuşfălenilor. Fiind delegată la 13 Mai în chestie o nouă comisiune — din partea miliţiei grănicere căpitanul Rosenberg şi locotenentul Wurtzer, iar din a magistratului senatorul Dinges şi notarul Dan. Fiennrich — aceea privitor la certele recente hotăreşte ca sătenii saşi şi valahi să-şi restitue boii sechestraţi; dar vechea ceartă teritorială rămâne neterminată. Deşi ordonă guberniul în 25 Mai ca grănicerilor din Nuşfalău şi Sântioana să li se dea, pentru o mică taxă, lemne de foc şi de clădit din pădurile satelor Ferihaz şi Jeica; totuş Saşii din Ferihaz îndată în 26 Mai se plâng că Nuşfălenii le prădează pădurea şi cosesc iarba de pe teritorul reclamat de Saşi. Magis- tratul bistriţan scrie maiorului Cosimelii să curme odată această chestie supărătoare, ca să nu fie siliţi Saşii să apeleze la instanţe superioare. La pâra din 15 Iun. a primarului sas din Ferihaz că Nuşfălenii culeg cerealele de pe teritorul avut de ei, dar însemânţat în parte cu Ferihazenii, loc.-colonelul Schlaun deleagă pe căpitanul Halmagyi şi încă pe un ofiţer, cari împreună cu projudele Joh. Fr. Klein şi senatorul Dan. Dinges, delegaţii oraşului, să constate starea lucrului. Ordinul gubernial din 4 Aug. dispune să se arate tot res- pectul datorit şi să se dea toată »asistenţa« (sprijin) episcopului unit Grigore Maior, care va vizita ţinutul năsăudean şi bistriţan. Iar în ordinul din 14 Oct. se dispune ca doi delegaţi ai oraşului — de sigur împreună cu cei ai districtului militar — să examineze drumul ce duce dela Telciu peste Romuli la Maramureş, şi să raporteze în 14 zile cum ar putea fi reparat acel drum. * Guberniul ordonă în 5 Mai 1775 ca Valahii locuitori în1 sate curat valahe să fie îndemnaţi să-şi zidească casele. Alt ordin gubernial din 26 Iun. — la care se alătură de- cretul curţii din 18 c., un proiect al tricesimatorului Magardics din Haţeg şi o informaţie a tezauratului — se referă la terenul 358 de graniţă ocupat prin mutarea pajurilor împărăteşti (Vorriickung der kgl. Adler). Se ordonă ca magistratul Bistriţii încă să infor- meze guberniul asupra extensiunii şi calităţii acelui teren. In 7 Iulie magistratul ceteşte scrisorile primite dela gubernia în chestia vizitelor canonice ale episcopului unit Maior, şi deleagă pe lângă episcop pe comisarii Georg Lani şi Heiszer. La cererea din 3 Ian. 1776 a colonelului Enzenberg ca dis- trictul săsesc bistriţan, în prima linie comuna Iad, să contribue cu 27 buc. stejeri la repararea podurilor deteriorate dela llva mică, magistratul răspunde că şi în districtul săsesc trebue repa- rate multe poduri, iar satul Iad e destul de nenorocit în urma boalelor de vite şi nu poate fi apăsat cu nouă poveri. In 21 Iun. soseşte ordinul gubernia! ca Valahii alungaţi de curând (neulich exturbierte) din districtul săsesc, să fie din nou aşezaţi acolo (wiederum dahin einzusetzen), In însemnările autobiografice ale lui Mich. Conr. Heyden- dorff1) între altele aflăm din anul acesta următoarele pasaje: La chemarea contelui Adam Teleki, fişpanul comitatului Dobâcă, plecai în 25 Iulie peste Cluj la K. Lona, în nădejde că de aci neamânat mă voi duce la comisia de bonificare rodneană în Bistriţa şi în dis- trictul rodnean, spre a termina, conform ordinului preanalt lucrarea întreruptă în anul precedent. Insă afacerile au fost atât de nepre- caut iniţiate de contele Teleki, iar cu maiorul Cosimelli din regimentul II valah, numit în acea comisie, s’a purtat atât de puţină cores- pondenţă, încât acesta între timp, la ordinul regimentului, plecase în Ungaria; deci n’am putut lucra nimic şi am fost nevoit să întorc în 2 Aug. făr’de nicio ispravă. La întrebarea pusă de tatăl meu însă am putut răspunde, că Dzeu m’a purtat prin cea mai frumoasă parte a ţerii, în cel mai frumos anotimp, fără ocupaţie şi fără vina mea, la Cluj, Bistriţa şi iarăş îndărăt. La somaţia din 4 Noemvrie a colonelului Enzenberg, ca magistratul să trimită delegaţi la consultările privitoare la repararea drumului ce duce dela Salva spre Maramureş, se deleagă senatorul Dinges şi vicenotarul Hennrich. * *) *) V. »Archiv d. V. f. sieb. Landeskunde« N. F. XVIII B. 1. H.— Sibiu 1883. 359 Colonelul Enzenberg cere în Ianuarie 1777 ca pe sama Nuş- fălenilor şi Sântionenilor, pentru bani ori în arendă, să se taie o bucată din hotarul Saşilor din Ferihaz şi Jeica. Din acest an avem un raport al comisiei instituite de gu- berniu, la ordinul curţii, pentru fixarea graniţelor dintre districtul săsesc şi districtul militar al Rodnei, şi prin aceasta pentru curmarea litigiilor dintre cele două districte. Această comisiune a fost com- pusă din contele Adam Teleki de Szek, camerar al Regelui şi comite suprem al judeţului Dobâca, Mauriciu de Schlaun, vice- colonel în regimentul al doilea de graniţă valah, loan Halmâgyi de Szilâgy-Somlyo, căpitan în acelaşi regiment şi Mihail Conrad Heydendorff, senator al oraşului Mediaş. Această comisiune s’a prezentat în 4 Iulie 1777 în comuna Ilva mică şi aci a chemat numeroşi locuitori din comunele Bârgău, Iad, Pintic, Dumitrea, Bistricioara, Ghinda şi Aldrof din districtul săsesc, apoi din Ilva mică, Feldru, Vărarea şi Rebrişoara. Cu sprijinul acestora au sta- bilit mejdele vechi şi au ridicat altele nouă. Au hotărît, că teri- rorul aflător spre Nord dela aceste mejde înspre râul Someş, care curge dealungul Văii Rodnei, să fie al districtului rodnean, iar teritorul dela mejde spre Sud să fie al satelor Iad, Pintic şi Du- mitrea din districtul bistriţan. Urmează descrierea amănunţită a mejdelor fixate. Privitor la isprăvile acelei comisiuni în memoriile lui Heyden- dorff aflăm notate următoarele: In 23 Iunie la ordinul guberniului am plecat peste Turda, Cluj şi K. Lona, iar de aci împreună cu contele Adam Teleki peste Gherla şi Bistriţa în Districtul rodnean. Nu departe de Bonţida a trecut peste noi un uragan cu ghiaţă, care a cauzat mari pagube. Din sus de Gherla ne-am oprit peste noapte la foarte învăţata Polixena Vesselenyi în satul Ceuceş. In Districtul Rodnei se alătură la noi loc.-colonelul Schlaun (mai apoi generalul brigăzii grănicereşti ardelene), un tânăr şi brav domn; în calitate de comisar militar. Ne apucarăm de lucru şi ridicarăm — conform instrucţiei primite dela curte, guberniu şi comanda militară — începând dela Ilva mică până la Prislopul comitatului Solnocul interior, pe hotarul Iadului, Pinticului şi Du- mitrii mari, pe culmile proxime dinspre Someş, 43 movile. Prin aceasta sărmanelor trei sate săseşti »absque ulla ordinaria via 300 f Juris ex Plenitudine Potestatis Regiae« li se luă un lung şir de munţi rodnici şi folositori şi se încorpora pe veci la districtul militar rodnean. După isprăvirea acestei munci obositoare — urcând piscuri înalte, ceeace Teleki ca om corpolent n’o putea face — în 10 Iulie plecai la Năsăud, — unde am redijat şi semnat »Lit- teras Metales in quatuor exemplaribus, uno pro Consilio aulae bellico, uno pro archivo Legionis Rodnensis, alio pro Archivo Bistritziensi«, — apoi la Bistriţa şi de aci la Mediaş. Cu data 7 Iulie 1778, magistratul înaintează guberniului me- moriu privitor la bonificarea cuvenită pentru cedarea veniturilor alodiale din Valea Rodnei, apoi la bonficarea promisă de naţiunea săsească, dar încă neachitată. Pentru susţinerea drepturilor sale produce argumentele amintite şi în memoriile anterioare, apoi se referă şi la hotărîrile comisiei mixte din anul precedent. Maiorul Heydendorf cere în 9 Dec. despăgubire pentru 10 porci ai Vărărenilor, pe cari Saşii din Pintic i-au puşcat în păduri. Pinticanii spun că porcii le-au cauzat mare pagubă în pădurile cu ghindă. Mich. Conr. Heydendorff are din anul acesta, în autobio- grafie, următoarele note: In Februarie şi Martie, din cauza neîn- ţelegerilor dintre Austria şi Prusia pentru ocuparea unei părţi din Bavaria, plecară din Ardeal nunumai trupele regulare, ci şi 3000 de grăniceri, ceeace avu ca consecinţă o mare lipsă de bani şi ieftinirea alimentelor în ţară. Dela 1762, anul înfiinţării miliţiei gră- nicereşti ardelene, încoace, aceasta a fost prima expediţie de răs- boiu şi prima plecare din patrie a grănicerilor. Era teamă că nu vor putea fi înduplecaţi cu buna la aceasta, însă — cu excepţia Săcuilor cari se răsvrătiră în Oşorheiu — grănicerii plecară fără opunere, ceeace se poate mulţămi maicuseamă bravilor ofiţeri. * Colonelul Schlaun —- noul comandant al regimentului, după ce Carol Enzenberg fu numit’în 16 Nov. 1777 general de brigadă şi comandant în Bucovina — cere în 27 Mai 1779 dela magistrat să fie din nou deschis drumul ce ducea din Rebrişoara peste Du- mitra la Bistriţa, şi care drum la insistenţa Dumitrenilor şi la ordinul comisarului Regius fusese tăiat şi închis (verhackt). Magistratul 361 răspunde colonelului că — deoarece prin acel drum s’au cauzat de către prevaricanţi atâte pagube în pădurile Dumitrenilor, apoi acela nici nu este drum principal şi deschiderea reclamată ar fi împotriva intenţiilor comisiei de delimitare — nu se poate împlini cererea colonelului, iar dacă acesta va insista, atunci oraşul va apela la forurile superioare. In 10 Iulie guberniul urgentează repararea drumului peste Bârgău, Prundul Secului şl Măgura Calului la Bucovina. împărăteasa Maria Terezia aprobă în 19 Iulie propunerea consiliului de răsboiu, ca fondul de provente al regimentului nă- săudean, conform regulamentului din 1766, să fie destinat numai pe sama instituţiunilor particulare (interne) ale regimentului, între cari în primul rând sunt şcolile. Magistratul bistritan adresează în 6 Nov. gubernatorului ba- ron Samuil Bruckenthal rugarea să ordone naţiunei săseşti ca aceasta în sfârşit să hotărească privitor la despăgubirea luată asupra sa pentru districtul valah cedat um das hiesiege Publicum schadlos zu halten). In 13 Dec. apare decretul preanalt privitor la bonificarea de plătit din cassa camerală satelor Dumitra, Pintic şi Iad pentru teritorul cedat lângă Someş. Note din autobiografia lui Heydendorff: Fiind în curgere răsboiul prusiac, se continuă cu recrutarea. Mai plecară 1000 gră- niţeri din (ară spre Moravia, între aceia şi fratele meu maiorul, care avea onoarea să conducă în persoană trupa sa din 800 gră- niceri. Spre mirare, totul decurse în linişte, deşi era teamă că ne- fiind trupe regulare în ţară, grănicerii nu vor pleca aşa uşor de acasă. Numai Săcuii din Trei Scaune se răsvrătiră în Târgul Mureş şi întoarseră cu forţa acasă, după ce-şi alungară ofiţerii streini. Faptul acesta a fost cu atât mai rău, cu cât grănicerii valahi nu comiseseră astfel de excese şi se dovediseră cu totul disciplinaţi; deci puteau uş r să dea acum împăratului — care şi aşa e afectuos faţă de acest popor — nou prilej de a le conferi cu timpul drep- turi cetăţeneşti şi naţionale, »spre marele dezavantaj al celorlalte naţiuni din Ardeal«. * 362 Tezauriatul provincial informează şi totodată somează în 31 lan. 1780 pe magistrat, că conform deciziei preanalte despăgu- birea pentru Nuşfalău şi Sântioana are să se facă prin şi din comuna Chintelnic, însă aşa ca să corespundă valorii celor două sate ce- date. Deci publicul bistriţan să nu-şi aroge mai mare drept, decât in realitate îi revine in fondul regesc. Să se facă tabloul venitu- rilor din amintitele două comune şi să se producă toate docu- mentele necesare. * Ordinul dat din Viena în 13 Octomvrie 1781, cere, ca — dacă camera regească aulică vrea să înoiască procesul câştigat de magistratul din Bistriţa în chestiunea satelor Sântioana şi Nuş- falău — să se procedeze potrivit prevederilor legilor patriei şi nu conform rezoluţiunilor regeşti. Şi, fiindcă din actele înaintate de tezauriatul regesc transilvănean se constată, că numitul magistrat a încassat dela numitele comune taxe pentru înseminţări, fâneţe, robote, apoi dijme, precum şi taxe pentru oi, porci şi albine subt titlul de răscumpărare, menţionatul guberniu regesc este invitat să caute, dacă de fapt au existat astfel de prestaţiuni şi dacă sunt în uz şi în alte posesiuni şi sate ale moşiei regeşti, şi să înainteze raport în curs de trei luni dela primirea acestui ordin. Intr’o relatare despre situaţia, în care se găseşte chestiunea bonificării pentru cedarea tei itorului Văiei Rodnei — relatare fă- cută din Sibiu în ziua de 29 Noemvrie 1781 de Daniel Hennrich, notar bistriţan şi delegat al oraşului — se constată, că numitului magistrat bistriţan i s’a aprobat prin comisiunea mixtă, pomenită în documentele anterioare, prin guberniul regesc şi decretul regal, pentru teritorul cedat în 1762, constătător din opidul Rodna şi 20 comune, drept compensaţie de venituri: 5390 floreni renani şi 30 cruceri anual. Universitatea săsească a luat asupra sa această sarcină a erarului regesc, însă nu vrea să plătească decât 25.000 flo- reni renani odată pentru totdeauna. In urmare se cere respectarea hotărîrii aduse. In ordinul dat în Sibiu în 4 Decemvrie 1781 de guverna- torul Baron de Bruckenthal se cere ca în chestiunea bonificării pentru satele Sântîoana şi Nuşfalău autorităţile să se conformeze ordinului Nr. 7462 din 25 Octomvrie 1781, precum şi deciziunii din 20 Ianuarie 1780. * Pentru aranjarea chestiei bonificării »pro futuro«, cu univer- sitatea săsească, magistratul deleagă în 6 lan. 1782 pe Daniil Ziegler şi Joh. Hăuszer, cari au să hotărească în numele oraşului. Intr’o scrisoare din 26 lan. adresată sus numiţilor delegaţi magistratul îi somează să expună guberniului, că înainte de a ajunge să fie «proprietatea» Bistriţii, Valea Rodnei a fost «fundus comitatensis» şi i s’a predat Bistriţii în acea calitate şi nu ca •»fundus regius»; deci oraşul cu dreptul şi-a exercitat faţă cu acea Vale »jus nobilitare». Tot în scrisoarea de sus se accentueează că procatorul Kokosi să lucreze asiduu în chestia bonificării pentru satele Nuş- falău şi Sântioana. In 26 Martie scrie din Viena agentul Joh. Friedr. Hoffmann Bistriţenilor că a primit memoriul in chestia satelor Nuşfalău şi Sântioana şi l-a predat cancelarului, iar consilierii cancelariei tran- silvane l-au asigurat de tot sprijinul. Insă — adaugă agentul — se ştie din experienţă că este anevoios să se câştige ceva împo- triva fiscului şi a miliţiei. Intr’un act semnat la 1 Mai 1782 în numele universităţii săseşti de către consulul provincial Joh. Gottlieb Reisenfeld şi notarul Mich. Brandsch, se extrădea o obligaţie despre 17.215 fl. Rh. pe care universitatea declară că-i va plăti oraşului Bistriţa ca bonificare pentru venitele pierdute din Valea Rodnei. Deocamdată se obligă a plăti dobânzi de 5°/o, iar capitalul îl va achita când va fi reclamat. * In ordinul semnat în Sibiu la 1 Iulie 1783 de către guber- natorul Bruckenthal li se cere Bistriţenilor să dovedească cu acte toate pretenţiile ce le are oraşul faţă cu satele Nuşfalău şi Sân- tioana. §54 Aci ne oprim la constatarea că chestia bonificărilor din partea fiscului şi a naţiunei săseşti s’a discutat încă lung timp. In sfârşit Bistriţa a rămas cu cei 12.000 fl. încassaţi încă pe timpul comi- sariatului generalului Siskovici, deşi chiar şi aceşti bani în mai multe rânduri au fost ceruţi îndărăt de către fisc pe titlul că li s’au plătit pe nedreptul Bistriţenilor. Imediat după militarizazea celor 21 comune din Valea Rodnei apoi a satelor Nuşfalău şi Sântioana, au fost militarizate — cum s’a amintit şi în alte locuri1) — comunele Monor, Gledin, Şieuţ, Budacul Român şi Ragla din Valea Şieului şi Morăteni şi Ruşii- Munţi din Valea Mureşului. Privitor la aceste 7 comune nu avem documente referitoare la modalităţile şi condiţiile cu cari ele au fost răscumpărate dela moşierii la cari au aparţinut. Şi nici nu* vom putea dispune de date autentice atât timp, cât cârmuitorii nou alcătuitului stat românesc nu vor insista să se restitue din Viena şi Budapesta toate actele şi documentele fostului guberniu transilvan precum şi cele cari privesc miliţia grăniceră transilvană. Mai e de adăugat că Ia cele 30 comune militarizate s’au alăturat cu timpul alte 6 nouă comune din Valea Rodnei, formate şi organizate din aşezări anterioare răsleţe, adică: Rodna nouă (Şanţ), llva Mare, Măgura, Sâniosif (Poiana), Parva (Lunca vi- nului) şi Romuli (Strâmba). In sfârşit din cele două Bârgae1), răscumpărate în 1783 dela conţii Bethlen, regimul militar a organizat milităreşte următoarele 8 comune grănicere: Borgo-Rus, B.-Joseni, B.-Mijloceni, B.-Suseni, B.-Prund, B.-Bistriţa, B.-Tiha şi B-Mureşeni; aşa că în 1784 pe întreg teritorul regimentului grăniceresc năsăudean existau 44 co- mune militarizate. Privitor la Bârgae, pe pagina ultimă a manuscrisului mono- grafic de care vorbisem în legătură cu revolta din 1763 de pe platoul Salvei, stau însemnate cu litere cirilice următoarele şiruri: Să se ştie că în anul 1783 Meseţa luli c’au trimis învăţatul împă- ratul nostru losif II de au venit Nemţii de au scris Bârgău subt cătănăşug şî i au luat dela Domni de supt mâna Becleneştilor, şi apoi înaintea Crăciunului a Naşterii lui Hristos a venit Domnul i) i) V. «Arh. Som.« Nr. 1 p. 6 şi Nr. 2 p. 3 şi urm. ') V. »Arh. Som.« Nr. 10 p. 1—30. general Raox) de a dat armele Târgovenilor şi Rusenilor, şi s’au strâns tot târgul în Ptundu Săcului când au dat armele, şi au jurat tot târgul subt steag. Scris-am eu popa Ionică Ilea din Târgul josenilor. Acte şi date In cursul celor expuse cu privire la revolta Districtului nă- săudean (1755—1762) şi la înfiinţarea graniţei militare năsăudene n’au putut fi citate şi intercalate toate actele şi documentele în chestie. De aceea vom înşira aci pe unele cari aruncă lumină ori umbră asupra stărilor şi evenimentelor de atunci, ori ne dau indicaţii despre alte documente dispărute. Precum la multe alte ocazii, aşa şi de astă dată trebue să vestejim nepăsarea organelor în drept şi cu cădere, cari la închegarea noului stat au neglijat să preia arhivele oraşelor, tribunalelor, administraţiilor judeţene, diverselor instituţii etc., cari ori zac şi azi aruncate şi mucegăite prin cele cotloane, ori necontrolate şi necernute s’au vândut şi se vând cu kilogramul. Apoi cum se poate şi presupune cu naivi- tate că duşnani ai neamului nostru in timp de 18 ani — dacă au putut-o face nestingheriţi — să nu fi suprimat şi nimicit orice urmă compromiţătoare pentru ei, sau documentară pentru existenţa şi drepturile poporului românesc? Urmează aci unele dintre amintitele acte şi documente, cari ori constată o stare reală, ori sunt întrebuinţate de către magis- stratul bistriţan de pe vremuri ca mijloc de a combate şi zădăr- nici cererile juste şi încercările de a se afirma ale elementului român băştinaş. * . Dintr’un tablou al recensământului făcut pe a. 1762/3 aflăm aceste date: îl i l 1 In oraşul Bistriţa locuesc numai Saşi, şi adică: 510 familii, 147 văduve şi 5 celibatari. * V. ') Generalul de divizie baron Johann Nepomuc Torquatus Cristian Rall, fost şef de brigadă al celor două regimente grănicereşti româneşti din Ardeal. V. »Sieb. Provinciaiblătter» t. IV p. 166. Sibiu 1813. In mahalalele oraşului şi în [cele 23 sate ale Districtului săsesc se găsesc: 1426 familii săseşti, 448 româneşti şi 120 ma- ghiare; apoi 188 văduve sasce, 55 românce, 17 maghiare şi 1 celi- batar; în sfârşit 76 vagabonzi. Datele din Districtul românesc sunt următoarele: Familii româneşti şi văduve românce se găsesc în: Mocod 187 + 21, Mititei 106+13, Runc 126 + 9, Zagra 285+29, Po- ieni 85 + 8, Găureni 42 + 7, Suplaiu 24 + 2, Bichigiu 85 + 5, Telciu 238 + 21, Hordou 104+11, Salva 225 + 21, Năsăud 235 + 28, Rebrişoara 306 + 32, Rebra mare 184 + 14; Vărarea 73+5, Feldru 204 + 25, Ilva 112 + 8, Leşu 113+8, Sângeorz 226 + 27, Maieru 403 + 23, Rodna 308 + 32, Sântioana 92 + 3, Nuşfalău 120+ 17. Rodna mai are: 27 familii săseşti şi 25 maghiare; apoi 1 vă- duvă sască şi 4 maghiare. Celibatari sunt în: Poeni 2, Suplai 1, Telciu 1, Năsăud 1, Rebrişoara 1, Ilva 1, Sângeorz 2, Maieru4, Rodna 4, Sântioana 1, Nuşfalău 1. In sfârşit vagabonzi se găsesc în: Năsăud 3, Rebra mare 1, Ilva 2, Leşu 1, Maieru 4 şi Rodna 1. In total se găsesc în Districtul românesc: 3883 familii ro- mâneşti, 27 săseşti şi 25 maghiare; 369 văduve românce, 1 sască şi 4 maghiare; 19 celibatari şi 12 vagabonzi. Dacă înmulţim numărul familiilor româneşti cu 5, celor ma- ghiare cu 3, iar al celor săseşti cu 2, atunci numărul total al sufletelor din Districtul valah în 1762/3 face aproximativ 20.000. * Când s’a pus la ordina zilei militarizarea comunelor româneşti ale districtului năsăudean, iar Bistriţenii vedeau că trebue se re- nunţă la foloasele trase prin abuz din acel ţinut, magistratul bis- triţan inundă toate cancelariile ţerii cu petiţii şi tablouri, prin care încerca să arate şi dovedească ce pierderi enorme suferă oraşul prin »cedarea« acelor sate şi teritorii. La început văicărelile au avut ceva ecou şi pseudo-dovezile au prins, mai ales la autori- tăţile şi persoanele unilateral informate. Mai târziu însă fiind do- vedit că din punct de vedere juridic Bistriţa niciodată nu posedase drept de proprietate asupra Văiei Rodnei, ci în urma conjuncturilor favorabile Saşilor prin abuz uzurpase acel drept şi timp de mai multe secole extorcase amintitele sate româneşti; astfel Saşii bis- triţeni în sfârşit cum am văzut — nici nu s’au ales cu cine ştie ce despăgubiri, pretinse de ei. Pentru ca să se vadă însă în ce mod jăcuitor tratase «pu- blicul» bistriţan sărmanele sate româneşti şi ce pretenţii ridica cu ocazia militarizării, la autorităţile civile şi militare transilvane precum şi la curtea din Viena, reproducem aci câteva date in- structive. Amintisem cu ocazia înşirării evenimentelor din 1761 că magistratul bistriţan arăta într’un tablou comisiei Bethlen-iane — şi în baza aceasta îşi formula şi pretenţia de despăgubire cu ocazia »cedării« — că anual trase din Districtul valah venituri în suma — pe acele timpuri foarte considerabilă — de 7.209 fl. Rh. 20 2M cr. Pe lângă proprietăţile menţionate în acel tablou, mai ur- mează specificări şi de alte proprietăţi, ca de pildă edificiul crâş- mei din Rodna evaluat cu 416 fl. 40 cr., iar altă casă achiziţionată dela funcţioarul miner Holzberger, cu 208 fl. 20 cr. In alt con- spect arată magistratul că la aceste case aparţin nu mai puţin decât: 27 livezi şi fâneţe precum şi 16 pământuri arabile, pe hotarul Rodnei. Iarăşi în alt tablou sunt înşirate următoarele pământuri ara- bile : unul pe hotarul Năsăudului lângă drumul ce duce la Salva, evaluat cu 40 fl. Rh., altul la Crucea Rebrişorii = 6 fl.; al treilea în Mocod, spre Zagra = 10 fl.; şi al patrulea din sus de Feldru lângă drum = 10 fi. Iar ca fânaţ posedă oraşul — între altele, ca Luşca Cârsti etc. — şi aşa numita «Luncă a Pârcălabului«, lângă Someş între llva şi Sângeorz, care produce 10 care de fân. Privitor la satele Nuşfalău şi Sântioana oraşul Bistriţa cerea despăgubiri pentru următoarele foloase anuale trase din acele sate: 1. Taxe de cap vărsate în cassa «domestică» a oraşului ....'. I '. "I..............................66 fl. 40 cr. 2. Taxe de păşunat oi............................ 2 « 30 « 3. Dijme diferite................................75 « — 4. Furnizarea grătuită a lemnelor de foc pentru Transport 143 fl. 70 cr. 7 Report 143 fl. *70 cr. feâ&a sfatului, fcahcelaria oraşului, şcoala catolică şi evangelică etc. ......................................... 6 « 40 « 5. Furnizarea grătuită a lemnelor de dlădit pentru casele orăşenilor, cvartirele ofiţerilor, poduri etc......................................................22 « 30 « 6. Transportul nisipului, pietrilor şi varului la edificiile oraşului......................................39 « 30 « 7. Transportul silitrei necesare oraşului ... 31 « 26 « 8. Robota de 21 zile prestată de fiecare sătean, conform datinei străvechi........................ . . . 248 « 51 « Calculat 1 fl. = 60 cr. — Total 493 fl. 07 cr. Afară de aceasta oraşul ar fi de bonificat şi pentru alte pre- staţii din partea amintitelor sate d. e. cărăuşii şi lemne pe sama miliţiei, fân pentru caii soldaţilor etc. E de notat că atunci când se intenţionase ca Bistriţa pentru pierderea Nuşfalăului şi Sântioanei să fie despăgubită cu confe- rirea satului Chintelnic, magistratul — probabil în înţelegere cu patronii săi sibieni — compunea un tablou comparativ, din care rezulta că valoarea proprietăţilor din Chintelnic ar face 15.646 fl. 03 cr. iar a celor din satele Nuşfalău şi Sântioana 11.378 fl. 39% cr. In diverse tablouri şi calcule foarte complicate şi întorto- chiate, magistratul constată în 1762 următoarele restanţe cari agravau Districtul valah: 1) Taxe alodiale orăşeneşti: 38.481 fl. 43% cr. 2) Capitaluri cu dobânzi: 23.750 fl. 06 cr. 3) Capitaluri fără do- bânzi: 3118 fl. 42 cr. 4) Interese cumulate până la 1754: 7352 fl. 28% cr. 5) Interese curente din 1754—1762: 8521 fl. 59 % cr. 6) Restanţe vechi contribuţionale până la 1754: 11.003 fl. 51!1/i6 cr. 7) Restanţe contribuţionale din 1754—1762: 2547 fl. 32 cr. 8) Cota din datoria oraşului: 4459 fl. 45ty4 cr. Total: 99.236 fl.11 08ll2 cr. Suma aceasta însă nici aşa nu era definitivă, căci în alte câteva tablouri magistratul mai adauga unele restanţe. Şi ca să nu rămână nimic nepomenit, ce ar putea forma oarecare titlu de a primi bonificare, mai urmau tânguirile, că: 1. Din timpul când Valahii renitenţi refuzaseră orice prestaţie pe sama oraşului, Saşii districtuali fură nevoiţi să îndeplinească în locul acelor toate lucrările necesare. 2. In anul 1759 ocupând corifeii valahi moara din Nuşfalău, aceia au cărat de acolo 168 cubuli cereale, şi acum nu vreau să le restitue, pe motiv că magistratul nu poate dovedi precis câţi cubuli au fost de grâu şi câţi de secară. 3. Prin nemaipomenita renitenţă, Valahii i-au cauzat oraşului imense cheltueli cu nenumărate investigaţii, delegaţii, comisii cO- mitatense şi guberniale, călătorii la Sibiu etc. aşa că banii plătiţi pentru aceste scopuri întrec orice închipuire. * In preajma înfiinţării graniţei năsăudene aflăm oraşul Bistriţa împovărat cu o mulţime de datorii, cari derivau încă din timpuri vechi, dar maicuseamă din timpul revoltei Curuţilor la începutul secolului XVIII. Deşi banii împrumutaţi erau întrebuinţaţi exclusiv pentru scopurile şi necesităţile oraşului, totuşi magistratul bistriţan storcea anual de pe Districtul românesc o mare parte din dobân- zile de plătit după acele capitaluri împrumutate. Satele româneşti s’au lăsat lung timp jăcmănite de acei bani, dar aflând ele în fine şi de această frustrare, protestară energic şi, cum văzusem, refu- zară plata dobânzilor ilegale. Cu ocazia »cedării« Văiei Rodnei s’a vorbit şi tratat mult cu privire la acele datorii contractate — cum specifica magistratul — dela creditori »extranei şi do- mestici*, cari conform unui tablou din 31 Octomvrie 1764 erau următorii : Creditori extranei: Consistorul reform. şi ecleziile reformate din Cluj şi Zalău, Seminarul Josefin şi convieţui nobiliar din Cluj, Mănăstirile iezuiţilor şi minoriţilor din Alba-Iulia, Oşorheiu şi Baia mare; apoi membri ai familiilor nobiliare: conţii Foldvari şi Gyulai, baronii Iosika şi Banffy; în sfârşit Maxai şi Heydendorff. Acestor oraşul le datora: capitaluri 34.257 fl. 422/4 cr., dobânzi 27.041 fl. 502/s cr. Creditori domestici: Membri ai familiilor Decani, Schanke- bank, Regius, Cari, Lutsch, Zobel, Croner şi alţi câţiva cu sume mai mici; apoi cele două mănăstiri catolice, precum şi biserica T evangelică din Bistriţ Acestor le datora oraşul cu capitaluri 22.69? fl. 0ŞV4 cr. şj dobânzi 6621 fl. 341/3 cr. Afară de aceasta Bistriţa le mai datora ţehurilor şi unor oră- şeni cu suma de 7.280 fl. 237/a cr. * Din nenumăratele memorii înaintate de către Districtualii români autorităţilor în drept văzusem: cât şi ce erau forţaţi aceia să presteze şi furnizeze orăşenilor bistriţeni. Nu exista niciun produs al muncii istovitoare ţărăneşti, din care sătenii să nu fi fost dijmuiţi şi jăfuiţi. Apoi pe lângă robota impusă şi săvârşită în favoarea orăşenilor, sătenii mai erau datori să vâneze pe sama acelor în fiecare an o mulţime de sălbătăciuni. Maicuseamă erau ameninţaţi, bătuţi şi greu amendaţi când nu puteau prinde şi preda magistratului urşi, cerbi, mistreţi şi lupi, apoi jderi, râşi şi vulpi, ale căror piei erau promise şi destinate ca «discreţiu (da- ruri şi bacşişe) persoanelor influente, dela cari Bistriţenii cereau ori aşteptau intermedieri sau rezoluţii favorabile. Intr’o notă din 1762 aflăm că «aceste sate valahe ale depertinenţiei sunt datoare să furnizeze in fiecare an câte o sălbătăciune mare (Grosz Wildt)«: Rodna, Maieru, Sângeorzul, llva împreună cu Leşu, Feldru cu Rebra mare, Telciu şi Rebrişoara împreună cu Hordou. * In tot timpul cât Valea Rodnei fusese legată de Bistriţa, npmăroşi iobagi de prin comitatele învecinate, şi chiar şi din ţinuturi mai depărtate, se refugiau şi se ascundeau prin satele acestei văi, iar magistratul bistriţan era nevoit să poarte din cauza aceasta continue procese cu foştii stăpâni şi proprietari ai acelor fugari, Cu ocazia organizării regimentului năsăudean, comanda gerţerată ceru dela magistrat lista iobagilor reclamaţi dar încă ne- extrădaţi «domnilor tereştri®, iar magistratul — bucuros că scapă de procese şi cheltueli — înaintă în 1766 specificări despre ur- mătoarele persoane şin familii :f 1 1. Petric Vasile şi Chifor, Fantu Filimon şi încă un Filimon, Fantu Mihai, Donize şi Mihalău din Rebrişoara; Petric Andrei şi Şavu din mahalalele Bistriţii; şi Fazakas Rus din Mocod — recla- maţi în 1724 de către contele losif Teleki de Szek. 371 2. Creţa Lazar din Mâieru — reclamat în 1730 de baremul Sigismund Kem£rty. 3. Din aceeaşi familie ca sub p. 2, însă cu nume schimbat din Creţu Lazar tn Buzila Vasile — reclamat in 1730 de baronul Sarrtuil Ketneny. 4. Coşbuc (alias Ungur, alias Tipora) Chira, Flore, Oeorge şi Petrea; apoi Coşbuc Ion, Grigore, Vasile, Flore; Nicolae alui Gberasim a Opri; Tănase Simion alui Grigore etc.; id est întreaga familie Coşbuc din Hordou — reclamată în 1753 de fainiliâ Pe- tricsevics-Horvath, moşia IlişiUa. 5. Porumb Simion, Andrei, Petre şi iarăşi Andrei din Zagra — reclamaţi în 1756 de Paul Cserenyi. 6. Lehâci Todor, Gavril, Costan, Măftei, Oancâ, Alexd şi descendenţii, din Zagra — reclamaţi în 1758 de contele Georg Bethlen. 7. Familia Ştir cu nume schimbat în Buric, din Năsăud — reclamată în 1759 de Mich. We£r. 8. Chiforu Marcului, Precup, Partenie şi Todor din Zagra; Petrea, Alexa şi Chirifa Mihorda alias Uli din Poieni — reclamaţi în 1759 de contele Francisc F6ldvâri. 9. Albu alias Morar Ilie, Ortigâ, Dumitru şi Pâvel din Zagra — reclamaţi în 1760 de baronesa Potixena VesseI6rtyi. Pe lângă aceştia în alt tablou sunt însemnaţi şi următorii: 10. Cotoc Oniga cu numele schimbat în BaciU Oanea din Salva — reclamat în 1755 de către Corniţele Frahcisc Fâldvări. 11. Popa Gligore şi Vasile din Nuşfalăn — reclamaţi de Lâdislau Palatkai. Peste numele dela aceste două puncte aflăm însă trasă o linie. In sfârşit pe un al treilea tablou surtt menţionaţi afară de cei din sus încă: 12. Familia Zgârce alias Cihărean ori Petreman din FtordoU — reclamată de baronul 'Ketneny, şi 1 13. Familia Zinvel din Zâgfa — reclamată de contele Adâ- mus Teleki. Pe acest din urmă tablou aflăm însemnată următoarea notă: Familiile Cihărean şi Zinvel nu sunt înscrise în tabela trimisă 372 prin căpitanul Papp lui Michael Bruckenthal, din motivul că con- form declaraţiei făcute de Ladislaus Kereso familia Zgârce alias Cihârean fusese extrădată baronului Kem6ny, iar acesta mai apoi o liberase (manumittiret). Iar familia Zinvel din Zagra, în prezenţa lui Kereso, a fost absolvată la tabla regească (curtea de apel). * Cu diferite ocazii magistratul bistriţan — spre a-şi dovedi punctul său de vedere şi a-şi apăra interesele sale — ca anexe la petiţiile şi memoriile adresate autorităţilor şi cancelariilor ţerii, mai trimitea direct ori prin mandatari dosare întregi de scrisori, socoteli şi documente, azi în mare parte dispărute. Conţinutul multor din acele — deşi redijat de magistrat pro domo şi în- dreptat împotriva Valahilor districtuali — ar fi putut oferi date interesante; totuşi întru câtva ne putem orienta asupra chestiilor urmărite şi intenţiilor avute, din specificările pe care magistratul totdeauna şi le făcea şi le păstra în arhivă. Ca un exemplu instructiv poate servi specificarea scrisorilor şi documentelor înmânate în Martie 1762 advocatului loan Simen- falvi pentru procesul în curgere la tabla regească din Oşorheiu în chestia stabilirii condiţiei Valahilor districtuali. Iată-o: 1. Un extract din protocolul comisiei Bethleniane, delegată la Bistriţa, în care acea comisie cere să fie informată despre pre- staţiile in dijme ale Districtului valah în a. 1755, şi dacă armele s’au sechestrat numai în Districtul valah, ori şi în cel săsesc. Bistriţa 3 Aug. 1761. 2. Un extract din protocolul d. d. Febr. 1705, privitor la încorporarea cu oraşul Bistriţa a întregului teritor Rodna împreună cu minele. 3. O repartizare din 18 Iunie 1641 a munţilor. 4. O înregistrare privitoare la repartizarea munţilor în 7 şi 11 Iunie 1748. 54Extract din protocolul d. d. Bistriţa 7 Iunie 1700, în care se stabileşte în ce mod avea districtul valah să presteze mai înainte robotele. 6. Copia privilegiului conferit de împăratul Leopold cu data Alba-Uulia 9 Martie 1701, privitor la posesiunea »Rodna-Banya«. 373 7. O scrisoare d. Bistriţa 5 Aug. 1761, în care comisia ce a stat în oraş cere dela magistrat o explicare mai clară a decla- raţiei acestuia făcută cu privire la dijme, producţia şi transportul varului, robote, crâşmărit, munţi şi mori. 8. Declaraţia d. 8 Aug. 1761 înaintată comisiei în materia de sub p. 7. 9. Două copii ale notelor redijate de secretarul Rohrmann cu privire la Valahii districtuali şi în special la condiţia acelor. 10. Copiile celor trei documente (privilegii ori donaţii) privi- toare la încorporarea opidului »Rodna Volgye« cu toate aperti- nenţele sale; şi adică două, din 1472 şi 1475, ale regelui Matia; iar a treia din 1475 a conventului mănăstirii din Cluj privitoare la introducere şi statuare. 11. Copia privelegiului dat în 1502 de regele Vladislau con- form cărui supuşii ori iobagii să fie confruntaţi în mod legal de judele şi juraţii oraşului Bistriţa. 12. Apel d. Sibiu 13 Febr. 1760 înaintat guberniului în cauza renitenţei valahe, şi rezoluţia din 16 Febr. 1760. 13. Replica din 17 Martie 1759 a Districtul valah Ia apelul magistratului. 14. Un alt apel al magistratului înaintat cu data Sibiu 24 Sept. 1759, guberniului. 15. Un răspuns al magistratului la o replică înaintată guber- niului de către Valahii districtuali. 16. Apel al magistratului, d. Sibiu 15 Febr. 1760 în aceeaşi materie. 17. Decizia guberniului d. în Sibiu 15 Febr. 1760, în această materie. 18. Copia acelei decizii. 19. Răspunsul din 4 Aug. 1757 al magistratului la plânso- rile locuitorilor din Districtul valah bistriţan, prezentate în faţa comisiei guberniale. 20. Raportul din 6 Aug. 1757j[ înaintat guberniului de către comisia constătâtoare din Ladislau Teleki, Paul Teleki şi Oeorg Polder, privitor la lucrările acelei comisiuni în Bistriţa. 21. Un interogator, din 6 Aug. 1752, cu magistratul în chestia încassării dijmei din Districtul valah. 374 22. Memoriu predat lui Iacob Bertleff, trimis la arhivele terii. 23. Scrisoarea din 3. Febr. 1762 a protonotarului Anton Do- mokos, adresată magistratului. 24. Scrisoarea din 18 Febr. 1762 a Directorului cauzelor fis- cale, către magistrat. 25. O scrisoare predată în 7 Febr. 1762 de către avoc. Simen- falvi lui Keresâ. 26. Scrisoarea din 16 Febr. 1762 expediată de către magistrat protonotarului Anton Domokos. 27. Altă scrisoare din 1 Febr. 1762 tot acelui adresată. 28. Scrisoarea din 16 Febr. 1762 adresată Directorului loan Tolnai. 29. Scrisoarea din 18 Febr. 1762 a lui Ant. Domokos către magistrat. 30. şi 31. Plânsorile Valahilor districtuali înaintate comisiei, privitoare la robote, cărăuşii, dijme, etc. 32. Scrisoarea din 25 Febr. 1762 adresată de către magistrat protopopului Anton Naszodi, ca acesta să publice Districtului valah să se prezente în faţa tablei regeşti. 33. Ordinul gubernial din 2 Oct. 1761, împreună cu scriptul regesc ca din partea ambelor partide să fie prezentate în faţa forurilor judecătoreşti competente toate privelegiile şi documen- tele cari privesc procesul valah. 34. şi 35. Scrisoarea din 5 Febr. 1762 a lui Simenfalvi şi alta din 8 Febr. 1762 a magistratului către acela, amândouă în chestia procesului dintre contele David Bethlen şi magistrat, pri- vitor la o datorie, pe care însă publicul bistriţan o răfuise în timpul revoltei. 36. şi 37. Somaţia avertizătoare prin care magistratul e che- mat să se prezente la tabla regească în chestia renitenţei valahe; precum şi o scrisoare trimisă la 12 Dec. 1761 în aceasta materie advocatului Simenfalvi. 38. Pâra locuitorilor din cele 23 sate valahe împotriva magis- tratului. 39. Ordinul gubernial din 16 Sept. 1760, ca încă în această lună să fie prezentată, în original sau în copii autentificate, toate actele privitoare la procesul dintre magistrat şi Districtul valah. 375 40. Privilegiul din 1475 al conventului mănăstirii din Cluj- Mănăştur, privitor la introducerea în proprietatea opidului Rodna. 41. Privilegiul din 1478 al regelui Matia, în care se face menţiune despre documentele care s’au nimicit cu ocazia in- cendiului. 42. Ciorna scrisorii expediate în 3 Martie 1762 lui Simen- falvi. Ioan Maiorescu către Epp. Şuluţiu Intre actele rămase dela advocatul năsăudean loachim Mure- şianu am găsit şi ciorna remarcabilei scrisori adresate în 1852 de către Ioan Maiorescu episcopului unit Al. ŞL Şuluţiu. Ciorna este iscălită de Maiorescu cu mâna proprie. După oarecare ezi- tare — singur numai cu scop informativ şi instructiv — publicăm fără comentare conţinutul acelei tăioase şi înfruntătoare scrisori, din care generaţiile de azi pot vedea ce urmări nefaste au certu- rile confesionale, care ar trebui să se curme şi să amuţească în fata altor mari şi grele probleme naţionale de rezolvat. Dir. - Arh. Som.« Viena 3 Iulie 1852 Illustrissime Doamne! In 3 ale lunei trecute, v’am scris în numele mai multor Români de aici, că ce ar fi de făcut acum cu venirea tână- rului nostru împărat în Ardeal. După ştirile ce le avem dela Braşeu, din munţi şi din alte părţi, poporul Român, inteligenţa toată şi chiar preoţii au îmbrăţişat lucrul cu cea mai mare căldură. Comunitatea română din Braşeu e determinată a procede şi fără de episcopu din Sibiu, când acesta nu s’ar îndupleca la un pas comun; Muntenii cu- getă asemenea; iar când niciun episcop, nu ar voi a lua parte la acest lucru de o importanţă atât de mare, cei trei prefecţi, în înţelegere cu Braşovenii, cu alte comunităţi şi cu oficianţii împărăteşti, au conchis a lua tot lucrul asupra lor. De altă parte luasăm ştire că episcopul din Sibiu — 377 nu ştim, ca să împiedece ori ca să paralizeze întreprin- derea — voieşte a cere concesiune ca să deschidă colecte pentru un fond religioso-şcolastic. Ce s’a făcut din partea Blajului, nu ştim, pentrucă nu ne-aţi răspuns nimeni de pe acolo. Din toate se vede, că dorinţa după o academie na- ţională şi bunăvoinţa de a contribui spre scopul acesţa, e comună între toţi Românii; dar se vede totdeodată că şi fatala desbinare între capii noştri bisericeşti, a pervenit iar la un grad foarte periculos, şi că dacă nici cu aceasta ocasiune nu se va face nimica, şi anume, nu se va face pasul ce singur ne-a mai rămas spre a corespunde dorinţei universale a Românilor, păcatul acestei calamităţi nu-1 va purta nimeni, decât capii noştri bisericeşti, şi blestemul ge- neraţiunii prezente şi al tuturor celor viitoare nu va cădea pe capul nimănui decât pe al episcopilor români. Drept aceea mi-am propus a mă mai îndrepta încă odată către lllustritatea Ta şi a-ţi descoperi tot ce simte inima mea în aceste împrejurări de durere şi de plâns. Te rog ca să mă asculţi cu răbdare, Te rog şi Te jur cu atât mai vârtos, că nu viu să-ţi cer nici un bine pentru mine în parte, ci să-ţi vorbesc de o naţiune care de o mulţime de secoli încoace, n’a gustat fericirea de a avea în capul său bărbaţi cari să-i fi apărat interesele ei cele adevărate, decât foarte puţini. Cei mai mulţi, parte din neştiinţă, parte din spiritul de discordie, i-au stricat, cât le-a fost pe putinţă. In anii 1848—49, răsărise şi pentru dânsa, luceafărul de mântuire; în aceşti ani a avut şi naţiunea română re- prezentanţi adevăraţi, pe cari şi i-a ales dânsa şi cari cu sacrificii mari şi cu o exemplară abnegare de sine au lu- crat pentru emanciparea ei, unii cu arma, alţii cu condeiul, toţii însă cu un cuget şi cu o voinţă. Vicariul Sălagiului s’a ales de episcop numai prin influenţa acestor bărbaţi, şi în sânul deputaţiunii nimene n’a ridicat vocea mai tare decât mine, pentru vicariul Sălagiului. Pe aceste-mi în- temeiez dreptul de a-ţi vorbi cu toată libertatea ce o cere 378 sanctitatea cauzei, pentru care-ţi scriu, chiar şi cu pericolul de a trage asupra-mi toată urgia din parte-ţi. Fiindcă încep cu ostilităţile ce cu toată furia au erupt între episcopii Românilor din Ardeal, mă simt obligat a premite ca nu cumva să crezi că eu am aprobat circulara episcopului din Sibiu, au că mi-ar fi trecut vreodată prin cap ca să excuz pe autorul acestei circulare. Vercare va fi fost cauza, ori ocaziunea ce dete impuls la o atare Cir- culară, ea e înfierată şi până acum, şi va rămânea pururea înfierată în opiniunea publică, ca un product al unui spirit inimic Românilor. Dar dacă vom deschide ochii şi vom căuta la toată purtarea Românilor, în Ardeal din luna lui Mai 1848 şi în celelalte părţi ale imperiului dela 25 Februarie 1849, până când deputaţiunea română a lucrat ca deputaţiune; şi dacă vom voi a mărturisi ceeace nu putem ascunde, că în epoca aceasta românimea toată, uitând de toate diferenţele religionare era numai un trup şi un suflet; o pot zice fără cea mai mică mustrare de cuget, că desbinarea şi inimiciţiile, după cum se află astăzi, sunt fiicile epistolei pastorale a episcopului de Blaj. Să fi fost cineva cât de mare duşman al Românilor, după cum steteau lucrurile până a nu Te denumi de episcop, rt’ar fi cutezat niciodată a ieşi la lumină cu o circulară ca cea din Sibiu, în care se condamnă în public verce însoţire şi înfrăţire între Români, — dacă pastorala din Blaj nu i-ar fi preparat drumul. Dar şi episcopul Sibiului se înşeală foarte gros, dacă crede că prin circulara sa şi-a adaus popularitatea la ai săi. Departe să fie dela mine cugetul că ai fi dat la lu- mină acea pastorală cu precugetare ca să strici Românilor, macarcă uneori cugetând asupra lucrului şi neputându-mi explica cum ai venit la acest pas? mă încurc şi mă în- doiesc. Insă lina dintre toate e adevărul, că cu vriun Ro- mân din cei mai cuminte şi mai buni nu te-ai consultat la acea pastorală; iar aceia cu cari te-ai consultat n’au ajutat cu nimic cauza pentru care vorbeşte pastorala, şi n’au fost nici amicii Românilor, nici personali ai episcopului din Blaj. m Ce se atinge de însăşi cauza, te întreb: câţi prozeliţi a făcut pastorala şi cu câţi a crescut numărul uniţilor pe urma ei ? Iar că acei consilieri n’au fost amicii Românilor, nu e nicio îndoeală, căci dintre Românii cei buni nimene nu era aşa de orb, care să nu prevadă că pastorala din Blaj în circumstanţele de acum nu va avea alt efect decât desbinare şi ostilităţi, precum le vedem în faptă. Dar ei n’au fost nici amici personali ai episcopului din Blaj. Şi aici mă simt dator a-ţi spune, ceeace poate nu ţi-a spus nimene: a) că chiar aceia către cari începuseşi a predica Unirea aici în Viena, şi cari în faţă te laudau, în dos rideau de episcop şi-şi băteau joc de dânsul; b) că ţi-ai pierdut popularitatea înaintea tuturor Românilor celor buni; şi ţi-o prezic că de vei călca pe calea pastoralei, umblând după prozeliţi pe principiile ei, în câţiva ani de zile mai că vor rămânea numai episcopul şi capi tulul din Blaj uniţi, în Ardeal. Dacă acest rezultat al pastoralei, contrar celuice aţi aşteptat, nu s’a arătat până acum, crede-mă că meritul acesta nu e nici al episcopului dela Urbea mare — care se laudă că dacă n’ar fi dânsul, toată românimea s’ar arunca în braţele Muscalilor — nu e nici meritul episco- pului din Blaj, care în circulara sa iese înaintea Românilor cu paradoxul, că cei de o religiune cu noi ne sunt mai aproape decât cei de un sânge, o propoziţie şi absurdă în sine şi refutată de experienţă: căci cine nu ştie că mai întâi a fost omul, apoi a venit religiunea? Şi cine n’a văzut totdeauna — şi mai ales în anii din urmă şi în specie chiar la Români — că unde s’au tratat cauze na- ţionale, acolo s’au dat uitării toate diferenţele religionare ? Şi oare naţionalitatea nu e caritatea creştină, amoarea cătră deaproapele cel mai natural? Dacă nu v’aţi pierdut turma, cauza e că Românii nu văd nici în castrele celelalte pe nimene, care să le apere interesele lor cele adevărate, şi să le facă vr’un bine po- zitiv, şi nu imaginar. Şi anume în Ardeal meritul acesta e al episcopului de Sibiu, care înaintea gubernului zice că se opune ridicolei fantome de dacoromânism, şi înaintea neuniţilor zice că se opune uniunii cu biserica apusului; iar în faptă se opune intereselor celor adevărate ale Ro- mânilor. Şi fiindcă Românii o văd bine aceasta, deaceea nu trec nici în castrele aceste. Prin urmare meritul că nu v’aţi pierdut turma, e a domnului episcop Şaguna, iar nu al DVoastre. Fiţi încredinţaţi că Românii se vor duce într’acolo, unde vor vedea că se lucră pentru binele lor cel adevărat, şi acesta nu e acela pe care-1 căutaţi DVoastre. E un lucru de mirare, cum călcaţi toţi pe căi false în sine şi contrare în diametru una alteia, şi cum nu vă deschideţi ochii să vedeţi ceeace vede toată lumea: că nu aveţi rădăcină în popor şi că pe câmp religionar nu puteţi câştiga inimile Românilor. Cel ce cunoaşte cât de puţin istoria Românilor, ştie că nu după religiune au însetat Românii de mai multe sute de ani încoace. Românii au avut totdeauna religiune şi fără a mai cugeta dacă-s mai aproape de Roma ver de Constantinopole, au fost mulţă- miţi în sufletul lor cu religiunea lor. Cel ce s’a ocupat cu statistica criminală în teritoriile împoporate de Români, s’a convins că şi onestitatea ver moralitatea publică a Ro- mânilor a proportione a fost dacă nu totdeauna mai bună, însă niciodată mai rea decât a celorlalte naţiuni vecine şi conlocuitoare. Va să zică societatea civilă poate fi mulţă- mită cu moralitatea Românilor, şi gubernul încă a cunoscut că Românii uniţi şi neuniţi, fără diferenţă, au fost peste tot credincioşi; când despre credinţa unora dintr*aceia cari se arată acum atât de zeloşi spre răsărit ver spre apus, zeu n’am putea spune multe fără de a-i compromite. Nu după religiune au însetat Românii de mai multe sute de ani, şi cu atât mai puţin după compunerea con- troverzei asupra celor trei-patru punturi, ce despart pe cele două biserici catolice apuseană şi răsăriteană, şi pe care poporul român nu le înţelege, şi nu le înţelegem nici noi cari am învăţat teologia câte patru-cinci ani. Românii au însetat după emancipare naţională şi după ocaziunea de a-şi comproba neîntinata lor credinţă şi aderenţă către casa Austriei. Ceice n’au înţeles aceasta, pot să fie încolo cât de învăţaţi, în istoria Românilor sunt idioţi. Iar ceice înţeleg, şi cu toate aceste vor să îndese Românilor o fe- ricire, a cărei lipsă Românii nu o simt, aceştia nu sunt amici nici gubernului nici naţiunii. Cu toate însă că toţi călcaţi pe căi diverse şi false, înşelând şi înşelându-vă, cu şi făr’ de bună ştiinţă, şi cu toate că n’aveţi rădăcină, răul ce produceţi tot în popor e mare şi urmările vor fi şi mai mari, pentrucă un fatum inimic Românilor i-a condamnat ca să nu aibă alte auto- rităţi ale lor, pe lângă care să se adune şi prin care să-şi apere interesele, decât pe episcopii lor. Reprezentanţii Ro- mânilor din anii 1848, 1849 şi 1850, amici credincioşi ai tronului şi ai monarhiei precum şi ai naţiunii lor, cu toate probele cele mai învederate ce au dat cu cuvântul şi cu fapta despre sentimentele lor cele legale, nu se bucură nici astăzi de încrederea gubernului. Şi al cui e păcatul acesta? Să aruncăm oare culpa numai pe streini cari au avut alt interes de a-şi întoarce toată ura asupra comitetului şi asupra deputaţiunii, şi de a-i calumnia? Nu, ci fără nicio mustrare de cuget o zic că cea mai mare parte a păca- tului acestuia o au capii noştri bisericeşti, mai vârtos aceia cari şi după omorul lui Lamberg, după declarata rebeliune şi după formarea comitetului român prin autoritatea com- petentă, nu au încetat de a răspândi printre Români pro- clamaţiuni Kossuthiane din Tisă până în mediul Ardealului, unii până ce fură forţaţi a se declara cel puţin la vedere pentru împăratul, alţii până în fine. Şi cari văzând încer- cările lor nimicite pretutindenea pe unde ajungea influenţa comitetului şi a deputaţiunii, şi temându-se că poate să li se dea odată pe faţă faptele, ca să se asecure de tim- puriu, s’au unit cu inimicii Românilor spre a strica creditul bărbaţilor de încredere ai naţiunii române, şi au calumniat şi calumniază mereu împreună cu ei, ştiind bine că inimicii noştri sunt tari şi că pentru persoane neînsemnătoare cum suntem noi, nu va mai institui nimene cercetări, de sunt adevărate incuzaţiunile, ver ba. Dar viu şi bun e Dum- nezeu, şi eu tot cred că se vor da odată pe faţă faptele tuturor! Insă de vicarul Selagiului cel puţin eu unul nu ştiu să fi lucrat în interesul lui Kossuth şi nu pricep de ce să secundeze în punctul acesta inimicilor noştri! Nu pot zice că i-a ajutat pozitive, dar i-a ajutat negative nepu- nându-şi autoritatea spre a convinge pe gubern despre sentimentele cele candide ale bărbaţilor naţiunii. In modul acesta aţi rămas episcopii singurii cari aţi fi putut repre- zenta interesele naţiunii în nex cu interesele monarhiei; şi cum le reprezentaţi ? Trăgând unii spre răsărit, alţii spre apus; şi călcând pe căile cele false, dupăce nu faceţi ne- mica spre a împlini dorinţele unui popor credincios şi cumpătat, dărăpănaţi şi interesul monarhiei, înstrăinând pe popor de cătră gubern, şi în modul acesta, cu ştiinţă şi făr’ de ştiinţă, înşelaţi şi vă înşelaţi, pe gubern şi pe na- ţiune şi pe DVoastre înşive. Dela vicarul Selagiului am aşteptat cu tot dreptul ca şi dupăce se va face episcop să nu se înstreineze de con- siliile acelor, prin a căror influinţă a venit la episcopat. A fost vr’unul dintre noi care să nu-ţi fi dat consiliile cele mai sănătoase şi cele mai folositoare şi pentru tron şi gubern, şi pentru naţiune? Eu am tot dreptul de a te provoca ia întrevorbirea ce am avut-o: a) la mine în casă aici În Viena, unde dupăce mi-ai arătat memorialul latin, ţi-am zis să fii mai moderat, şi ţi-am pus de exemplu pe papa Sixt V; b) la întrevorbirea ce am avut în cauza dominiului, când ţi-am arătat cu propusul ce aveai de a înstre na un lucru care nu e proprietatea episcopilor, ci a naţiunii; şi pe urmă un ministru ce nu e român, şi un primat ungu- resc ţrebuiră să te facă să înţelegi, că noi te-am consultat foarte bine;1' i t i c) la întrevorbirea ce am avut amândoi după ce te-ai făcut episcop şi în care cu lacrimi te-am rugat şi te-am jurat şă uiţi în cauză naţională de toate diferenţele între uniţi şi neuniţi, să pui frâu capitlului din Blaj şi să ţii concordia cu episcopul de Sibiu, şi cu toţi capii bisericeşti ai Românilor. Eu nu cred că vr’unul din consiliile aceste a fost contrar intereselor monarhiei, ale naţiunii şi ale oficiului de episcop. Şi cu toate acestea ce a ieşit din toate pro- misiunile ce mi-ai dat atât mie în parte, cât şi celorlalţi? Nimic mai puţin decât pastorala pe care ai compus-o fe- rindu-te de noi, şi ai produs cu ea calamitatea de astăzi. Nu-ţi voi aduce aminte de jurământul dela Blaj, dar aş vrea să nu uiţi că dupăce te-ai declarat pe lângă petiţiu- nile naţiunii, şi ai şi subscris pe unele, te-ai declarat tot- odată pe lângă principiul de care s’au ţinut toţi Românii cei adevăraţi dela 1848 încoace; şi care a fost ca să se uite, să rămână moartă şi să se lase desvoltării ei celei naturale în viitor toată cauza ce se atinge de diferenţele confesionale între Români. Puteai oare după toate acestea să mai ieşi la lumină cu o atare pastorală? Eu mărturisesc că n’am văzut pastorala, şi o cunosc numai din scrisorile mai multor bărbaţi demni de toată credinţa, cari te-au estimat înainte de a te face episcop şi s’au bucurat şi dupăce te-ai făcut, şi cari s’au scandalizat toţi în acea pastorală, mirându-se cum de n’ai înţeles că acum nu istoria unirii şi a neunirii era să fie tema de pastorale, ci evanghelia lui Ioan dela cap. XIII şi XIV înainte, o materie şi o temă demnă de fiul lui Dumnezeu şi fără îndoială şi de un episcop. Multe lucruri bune în sine pot deveni foarte periculoase din circumstanţe; şi pastorala aceea poate să fie foarte bună în sine — cutoatecă eu care n’am văzut-o, n’am auzit pe nimeni lăudându-o —; însă în împrejurările prezente a fost pasul cel mai scâlciat ce se poate face, şi ver ce cuvinte de excuză vei fi având, opi- niunea publică a tuturor—deşi nu ţi-o spune nimene în faţă— e aceea, că pastorala a reînviat desbinarea, că fără dânsa n’ar fi cutezat nimeni a predica pe faţă şi în public eresul de neînfrăţire şi de neînsoţire între Români, şi că în fine acea pastorală e în stare de a nimici tot ce au edificat Românii cei buni dela 1848 încoace în interesul monarhiei şi al Românilor. § Prea sfinte părinte! Aceste mă simţeam dator a ţi le Spune aşa precum ţi le-am spus, în interesul Illustrităţii tale şi în interesul românimii. Eşti într’o etate în care poţi cugeta în tot minutul că o să te duci înaintea celui atot- putinte şi o să dai cuvânt pentru cele ce au urmat din pastorală. Cugetă că e cel mai mare păcat de moarte, ca să suferă o naţiune întreagă pentru animozităţile personale ale douor sau trei bărbaţi. Nu-ţi închide ochii de către cele ce s’au născut pe urma pastoralei, pune mâna şi drege ceea ce se mai poate, ca să poţi sta cu cugetul curat înaintea lui Dumnezeu şi a naţiunii. In epistola mea din 3 Iunie ţi-am arătat cea mai bună ocaziune de a te îndrepta în opiniunea publică. Naţiunea română e datoare a mulţămi împăratului, pentrucă a scă- pat-o de a mai fi sclava altor naţiuni. Pentru aceea e de lipsă ca să fie reprezentată cum se cade. Nice un episcop singur, nice episcopii amândoi numai, nu pot reprezenta naţiunea; ci episcopii cu inteligenţa, oficianţii şi reprezen- tanţii comunităţilor împreună. Aţi putut vedea cum s’a reprezentat naţiunea maghiară prin bărbaţii ei de toate clasele; aţi văzut cum patriarhul Sârbilor a salutat pe monarhul în limba naţională. Aveţi exemple de imitat, şi naţiunea cea mai credincioasă e demnă de o reprezentanţă grandioasă. Aud că voiţi a merge la Alba; o puteţi face aceasta, fireşte la scaunul cel vechiu al mitropoliei, însă numai ca din partea clerului. Dar împăratul nu şede nicio zi la Alba; prin urmare aci nu puteţi nici aduce omagiul în numele naţiunii întregi, nici a da petiţiunea pentru academie. De aceea e de lipsă ca să vă duceţi şi la Sibiu, împreună cu oficianţii, preoţii, cu prefecţii şi cu alţi repre- zentanţi ai Românilor, unde împreunându-vă cu Braşovenii şi cu episcopul de Sibiu, să formaţi o reprezentanţă cum se cade, şi să daţi petiţiunea împreună, subscrisă cât se va putea mai de mulţi. Noi nu credem că episcopul Sibiu- lui se va rupe de către poporul său. Petiţiunea pentru academie ar fi bine să fie cât se va putea de scurtă, şi referinţele Românilor către celelalte 385 naţiuni să le descoperiţi împăratului prin graiu. Mai multe scrisori din Ardeal ne-au venit încoace, în care ni se spune că dela publicarea concursului pentru cele două academii, unde se vorbeşte numai de limba maghiară şi germană, iar de română nicio memorie, poporul a început a fi în- grijat, că abia a scăpat de maghiarizare, şi acum se află în pericol de germanizare. Puteţi exprima şi frica aceasta a poporului prin graiu înaintea împăratului. La toată în- tâmplarea eu sper că vă veţi feri de a face paşi izolaţi, căci atunci puteţi fi siguri că nu se va alege nimica. Illustrissime Domne! Eu te cred cu mult mai bărbat, decât ca să-mi treacă prin cuget, că libertatea ce mi-am luat de a-ţi descoperi opiniunea ce s’a format între Români în urma pastoralei, o vei lua în nume de rău. Eu sper că deşi pentru aceasta vei rămânea supărat pe mine în parte, aceasta animozitate personală nu o vei lăsa să aibă influenţă în cauza publică a naţiunii, care e mai pre sus de noi ver carii. Eu cred din contră că vei lucra din toate puterile ca să faceţi un lucru demn de naţiune, care vă- zându-vă iar împreunaţi, va uita toate cele întâmplate şi împreună cu noi va saluta în episcopii săi pe părinţii săi. Al Illustrităţii Tale fiu supus: /. Maiorescu. 8 Un profesor grănicer în Iaşi Gheorghe Matei La 5 Mai 1838 s’au împlinit unsprezece ani de când a fost înmormântat în cimitirul Sft. Vasile dela Iaşi, venerabilul profesor Dr. Sever Mureşanu, o reprezentativă figură a laşului cultural, fiu al graniţei năsăudene; şi nu ştiu dacă cu acest prilej s’o fi gândit cineva să aprindă măcar o lumânare, cel mai modest omagiu care se poate aduce memoriei unui dispărut. Dr. Sever Mureşanu este descendentul unei familii grănice- reşti care se situează pe primul plan al lungului şir de intelectuali ieşiţi din şcolile năsăudene. Datorită faptului că a părăsit aceste meleaguri şi s’a stabilit în capitala Moldovei, unde s’a validat încă din tinereţe ca pictor, ziarist, profesor şi pedagog, generaţiile mai tinere din acest ţinut n’au avut posibilitatea să urmărească mai deaproape opera şi personalitatea distinsului cărturar. Ca fost elev şi ca unul care am avut fericirea să trăesc ani dearândul în apropierea şi intimitatea regretatului Mureşanu, îmi îndeplinesc o datorie de conştiinţă de a desprinde din negura tre- cutului imaginea venerabilului dascăl, drept omagiu, şi să prezint tineretului de astăzi un om, un suflet şi un caracter de înaltă ţinută morală şi intelectuală. li v [ - r r 1 * Şcolile năsăudene şi fondurile grăniţereşti de stipendii, înfiin- ţate de marii înaintaşi creatori, au dat posibilitatea ca din fiii po- porului nostru să se formeze o falangă puternică de intelectuali de toate categoriile. 387 Dacă înainte de 1850 şcolile năsăudene nu formaseră decât preoţi, învăţători şi ofiţeri, în a doua jumătate a sutei a XlX-ea o mulţime de tineri grăniţeri au avut putinţa să urmeze şi şcoli mai înalte şi astfel să se producă intelectualitatea de care se simţea nevoe pentru conducerea poporului nostru scăpat cu mare greu- tate, după revoluţia din 1848—49. din lanţurile robiei. Unul din tinerii cari au urmat o şcoală specială de pictură, pentru care avea un deosebit talent, a fost Sever Mureşan. Născut în Năsăud Ia anul 1858, ca fiu al învăţătorului Vasile Mureşan dela şcoala primară suprioară (normă), a urmat atât această şcoală, cât şi liceul complet în Năsăud, făcând în anul 1878 «maturitatea». Plecând în toamna acelui an la Viena a urmat aici Academia de arte frumoase timp de doi ani, continuând apoi pictura la Aca- demia de arte frumoase din Miinchen. In acelaş timp s’a înscris şi la universitatea din acest oraş pentru a studia filosofia şi istoria artelor. După terminarea studiilor atât la academie cât şi la universitate a fost numit în 1886 la şcoala de bele arte din Iaşi, profesor de istoria artelor şi de estetică. In anul 1888 a făcut doctoratul în folosofie şi istoria artelor la universitatea germană din Praga, după care trecând concursul la Iaşi fu nmit definitiv la această şcoală, la care a funcţionalt până în iarna anului 1926. Teza de doctorat a avut de subiect Mănăstirea lui Vasile Lupu dela Iaşi cu biserica »Trei Erarhi», pe care a susţinut-o cu dis- tincţie. ♦ Imaginea acestui cărturar de elită care a fost timp de patru- zeci de ani profesor la şcoala de arte frumoase din Iaşi, sălăş- lueşte astăzi par’că mai vie în calea mea decât în anii de eferves- centă tinereţe. Mic de stătură, cu barba ca de zăpadă, ascuţită în formă de cioc, mustaţa răsucită în sus şi îngrijită, care a păstrat până la urmă din tinereţea depărtată direcţia unei frumuseţi ga- lante şi plină de respect, ochii plini de bunătate şi înnecaţi < tot- deauna într’o undă duioasă de lacrimi oglindeau caracterul nobil al unei familii de grăniceri mândri de trecutul lor. Simplu, apropiat de noi toţi, mai mult decât oricare altul, cu avânt ce nu se în- tâlneşte, însufleţea cursul său, îl ridica la culmi pe care noi np 388 Ie puteam ajunge. Cursurile lui erau întotdeauna aşa de bogate, aşa de sugestive, încât făcea să trăeşti vremuri de mult uitate, în strălucirea unei epoci care niciodată n’a fost imitată. Totul în cuvântul lui, în gura lui îşi lua viaţă. Avea un dar care nu se întâlneşte decât la aceia care au suferit, darul de a pătrunde în sufletul sbuciumat al tinereţii, de a-1 înţelege, de a-l pricepe, de a-l face să trăiască, prin vorba lui, care ascundea atâta încurajare dată firilor doborâte de o soartă chinuitoare şi nedreaptă. Şi nu odată am avut prilejul să-l văd ştergându-şi lacrimile pe înălţimea catedrei pe care o ridicase la strălucirea unui amvon. Moşneagul crescut în alte vremi, în alte lumi de perfectă ordine morală, ajunse în ultimii ani să lupte împotriva putreziciunii şi gunoiului care a infectat viaţa noastră dela războiu încoace, şi n’a încetat tot timpul să-şi manifeste indignarea fie în scris, fie dela catedră, sau oriunde ar fi stat cu cineva de vorbă. Îşi da perfect de bine seama că acum se sfârşeşte o în- treagă generaţie care a visat şi a realizat cele mai înalte probleme care au agitat destinele acestui neam, şi constata cu amărăciune în suflet că generaţiile tinere desprinse din pulberea războiului, rătă- cesc bezmetice în căutarea unui ideal. Deşi crescut în alte vremi, Sever Mureşanu era prezent la tot ceeace se petrecea în noua alcătuire a neamului, veşnic tânăr, animator de idei şi protestator fără de pereche împotriva acelora care s’au trezit dormitând pe laurii jertfei milenare. In cele din urmă văzând că peste trupul neamului românesc s’a întins o pe- cingine sufocătoare şi recrutată din toţi ambuscaţii părţilor seden- tare, s’a retras Ia o parte, ducând o viaţă de apostol, de sacrificat, o viaţă de ascet într’o lume de el creiată, trăind până la urmă în jurul operelor, cari n’au avut fericirea să vadă lumina tiparului. Din cauză că în teza sa de doctorat, pe care a tradus-o în urmă în româneşte, a criticat cu ocazia renovării bisericii »Trei Erarhi« că s’ar fi pervertit de către arhitectul Lecomte du Noiiy1) stilul bizantin latât la această biserică, cât şi la altele renovate de acest vestit arhitect, a avut în urmă multe de a suferi. Arhitectul *) *) Lecomte de Noiiy a fost chemat în tară pentru a restaura diferite biserici, de ministrul cultelor Tit Maiorescu (1874—1876), după recomandarea lui Viollet-le-Duc, distins arhitect şi profesor la şcoala de bele-arte din Paris. 380 se pare că ar fi făcut oarecari modificări ale stilului, în sensul stilului gotic, fapt ce a produs în lumea artiştilor de atunci mari discufii şi acerbe critici contra arhitectului, la cari a aderat pro- testând şi Mureşanu. In înflăcărarea acestor discuţii a fost, credem pe nedrept, atacat. Astfel Mureşanu a avut a suferi, imputându-i-se că ar fi fost chiar antidinastic. * In ultimul timp locuia în strada Sărărie, pe creasta Ţicăului de sus, în apropierea bojdeucei lui Creangă. O casă modestă, — de altfel ca toate casele din mahala — ridicată pe o surpătură a dealului şi împrejmuită cu un gard putrezit de leaţuri. Cele trei odăiţe umede şi joase erau ticsite de picturi în ulei, unele repre- zentând diferite portrete ale familiei, iar altele copii după cei mai celebri pictori ai renaşterii italiene, toate lucrate de el cu multă migală şi pricepere, imediat după ce s’a întors din străinătate şi s’a stabilit la Iaşi. Prin colturi erau îngrămădite dulapuri şi etajere cu o bogată şi selecţionată bibliotecă, legată aproape în întregime în piele şi pânză. De pe dulapuri se ridicau până în tavan pachete de reviste de specialitate, extrase de articole de prin diferite ziare şi publicaţii periodice, iar pe scaune şi dealungul pereţilor, pe podele se înşirau diferite statuete de gips şi bronz, care toate laolată privite într’o mai multă sau putină rânduială îţi da impresia unui muzeu de invidiat. Şi cum spuneam la început, preocupările sterile şi goana de îmbogăţire rapidă a sistemului politicianist care s’a instaurat în anii de după războiu la noi în tară l-au scârbit, şi astfel s’a retras pentru totdeauna în bojdeuca lui dărăpănată şi cu chirie, unde muncea zi şi noapte, fără răgaz, deasupra manuscriselor, prin care nădăjduia ca cel puţin după moarte să frângă cerbicia unor calomniatori sterpi la suflet şi îngrădiţi la minte, care l-au necăjit o viată întreagă. Cele câteva mii de pagini din domeniul artelor plastice, cizelate, verificate şi confruntate timp de aproape patru- zeci de ani cu izvoare de ^absolută autenticitate ştiinţifică, dacă n’ar fi fost urmărite şi ele de un destin crud — după cum vom arăta în altă parte — ar fi constituit cel mai documentat studiu de istoria artelor, scris de vre-un istoric dela noi, reconstituind matur şi disciplinat toate epocile dispărute, începând cu popoa- 390 rele vechi şi până în zilele de azi. Nu exagerez dacă afirm că, această operă monumentală ajungând să fie tipărită, mulţi istorici dela noi de suprafaţă mercantilizată ar fi fost reduşi la simple paiaţe de carnaval. Pentrucă năsăudeanul acesta desprins din fa- langa eroică a »grănicerismului de odinioară« n’a cedat nicicând din dârzenia, corectitudinea şi puritatea lui sufletească, aşa cum le-a moştenit din ţara lui legendară. * Viaţa profesorului Mureşanu a fost o viaţă de permanentă jertfă pusă exclusiv în serviciul neamului şi a familiei faţă de care avea un cult desăvârşit. De aceea Sever Mureşanu a fost toată viaţa lui un protestator împotriva tuturor acelora care au cerut totul dela acest Neam prea încercat în drumul istoriei lui, în vreme ce niciodată nu i-au dat nimic. Nu se putea împăca cu gândul ca toţi profitorii răsboiului să ajungă la posturi de comandă, în vreme ce invalizii, orfanii şi văduvele ajunseseră să cerşească mila trecăto- rilor la colţuri de stradă. Faptul acesta l-a izolat complet de viaţa socială a laşului şi a preferat până în ceasul cel din urmă să trăiască într’o lume de el creiată în preajma manuscriselor, colec- ţiilor de artă, a familiei şi a amintirilor. In mod firesc se adaugă apoi o dezolare totală, deoarece într’un interval relativ scurt de timp i-a murit soţia şi copila în primăvara tinereţii ei. Mai ră- măsese singur cu Lucreţiu, student la facultatea de medicină din Iaşi, singura mângâiere şi nădejde în viitor, dar nici de acesta n’a avut noroc. Bătrânul rămâne singur toată ziua, îşi pregăteşte de ale mân- cării Ia o maşină de spirt, taie lemne cu ferestrâul în gârliciul unei pivniţi, deretică prin casă şi adeseori se retrage la masa lui de lucru, încearcă să scrie, dar nu mai poate, îşi simte mâna greoaie şi tâmplele înfierbântate, iar gândul chinuitor al unei vieţi fără de noroc îl face să adoarmă cu capul pe marginea biroului, cu obrajii umeziţi de lacrimi. La câteva săptămâni dupăn îmbolnă- vire bătrânul moare şi este înmormântat pe creasta unui deal din cimitirul Sft. Vasile dela Socola. O înmormântare simplă şi tristă, aşa cum pe nedrept i-a fos viaţa întreagă. * 39! Din laborioasa activitate a profesorului Sever Mureşanu a rămas teza de doctorat «Mănăstirea Trei Erarhi«, «Iconografia creştină«, o serie întreagă de studii şi articole publicate în »Eveni- metituh dela Iaşi, câteva tablouri religioase cu care s’a prezentat la concurs cu prilejul înfrumuseţării Mitropoliei dela Iaşi, şi care se păstrează şi astăzi la pinacoteca Academiei de arte frumoase dela laşi, căci Mureşanu, cu toate că era profesor de istoria ar- telor nu a părăsit nici penelul şi a lăsat multe lucrări de valoare. In afară de cele dela Iaşi se găsesc în biserica catedrală unită din Năsăud trei tablouri mari reprezentând: Cina cea de taină, copiată de artist în Italia după tabloul lui Leonardo da Vinci, apoi «Coborirea lui Isus în mormânt« şi «învierea Domnului». La Năsăud se mai află portretul botanistului Florian Porcius, foarte bine executat, în posesiunea «Muzeului grăniceresc Năsăud». Apoi la sora lui, la doamna Elisabeta Dr. Paul Tanco se află tablouri reprezentând pe »Isus«, «Maica Domnului cu copilul Isus«, «Naşterea Domnului», «Bunavestire» precum şi portretele foarte bine reuşite ale învăţătorului Vasile Mureşanu (tatăl lui), a Măriei Mureşanu (mama lui), Dr. Paul Tanco (cumnatul lui) a doamnei Elisabeta Dr. Tanco (soraflui), a lui Valeriu şi Teofil Tanco (ne- poţii lui). La fratele său la doctorul Liviu Mureşanu şi la nepotul său Dr. Teofil Tanco să mai găsesc câteva portrete. Tâmpla-iconos- tasul bisericei din comuna Mititei (jud. Năsăud) este lucrată toată de Mureşanu. In fine învăţătorul Sabin Sohorca din Sângeorz-Băi se află în posesiunea unui portret, reprezentând un cavaler medieval. * Deoarece grănicerii ştiu să cinstească aşa cum se cuvine memoria înaintaşilor, suntem de părere ca toate aceste lucrări de artă să fie colecţionate şi date în păstrare muzeului grănice- resc şi să se facă un studiu amănunţit asupra vieţii, personalităţii şi operei, drept omagiu, acestei reprezentative figuri culturale care a fost o mândrie a graniţei năsăudene pe pământul Moldovei. Publicăm mai jos o conferinţă a ilustrului profesor ţinută în 14 Septemvrie 1923, cu prilejul deschiderii cursurilor la Aca- 392 demia de arte frumoase din Iaşi spre a se vedea spiritul care îl caracteriza. Prea Cuvioase! Dle Director, Dior Colegi, Dragii mei! Este întâia şi ultima dată când vorbesc cu ocaziunea acestei solemnităţi, adică la deschiderea cursurilor şdoalei de bele-arte, premergând rugăciunile noastre smerite pentru ajutorul şi ocrotirea Celui vechi de zile. Şi întocmai cum un părinte când pleacă în depărtare, luându-şi rămas bun dela ai sei atât de iubiţi, nu uită a le da ultimile sfa- turi ce le-ar putea folosi în viată, astfel şi eu când mă despărtesc de voi, copiii mei sufleteşti atât de iubiţi, Vă rog să primiţi sfa- turile mele părinteşti, după un şir de treizecişişase de ani de experienţă ca profesor al acestei şcoli. Ca să fiţi oameni şi să rămână amintiri frumoase din gene- ratiuni în generaţiuni de activitatea voastră pe terenul artelor, să ştiţi că veţi reuşi numai dacă veţi avea un suflet cultivat şi nobilitat. Trei condiţii vi se recer a le poseda: Credinţa în Dumne- zeire, demnitate în caracter şi muncă asiduă. Aceasta este trinitatea nedespărţită, fără ea nice când nu veţi izbuti. Dumnezeirea, acea putere misterioasă, pe care noi nu o putem cuprinde cu mintea noastră mărginită, ci numai o presimţim, umple sufletele noastre de o admiraţiune care se potenţiază cu cât ne recunoaştem nimicnicia noastră infinită. Aceasta stârneşte în noi credinţa în Dumnezeu! Toate însuşirile frumoase emanează din sufletul care se înalţă spre Divinitate şi crede în ea. Ele se numesc virtuţi pe cari tine- rul cinstit prin lupte cu ispitele şi pornirile rele trebue să şi-le însuşască. De aici se explică pentru ce Pythagoreii au numit virtuale armonia sufletului. La cele patru virtuţi cardinale stabilite de Plato şi la cele unsprezece virtuţi etice a lui Aristotele, cari au fost recunoscute de Neoplatonieni, s’au alăturat şi Scolasticii, cari au mai adaugat cele trei virtuţi creştine, adecă: credinţa, iubirea şi speranţa Când sufletul se înalţă spre Dumnezeire oţelirea caracterului se evidenţiază, el uşor cerne binele de reu şi conduce la fericirea omenească, după cum profesa renumitul filosof Socrate. Demnitatea în caracter, câştigată prin o voinţă tenace şi o hrană puternică, este expresiunea unui sentiment sublim, care stârneşte respect şi veneraţiune. El nu trebue să se plece în mocirla ce acopere în mare parte putregaiul societăţii fără nici un ideal şi care va dispărea fără nici o urmă. Ca să rămână tot în sferele curate, el trebue să desvolte o 303 muncă asiduă. Această muncă va aduce totdeauna roadele ei bine- făcătoare, dacă nu imediat, cu siguranţă însă mai târziu. Acuma se naşte întrebarea cum să desvoltaţi această muncă în direcţiunea artistică pe care aţi imbrăţişat-o. Aici vin eu acuma, care am trecut atâta timp prin valurile vieţii, adeseori foarte furtunoase, dar am rămas integru cum mă vedeţi, numai mulţumită credinţii în Dumnezeire, demnităţii carac- terului şi muncii asidue. Şi viu cu toată dragostea de părinte sufletesc şi vă spun în câteva cuvinte tot ce cred că vă poate folosi, ca să mergeţi pe calea sănătoasă şi să nu alunecaţi în haosul anarhic ce vă în- cunjoară. Cel mai mare pictor 1 anticităţii, Apelle, avea ca maximă: »nulla dies sine Iinea«, adecă să nu treacă nici o zi, fără ca să desemneze sau să picteze. Iată cel mai însemnat sfat dat indirect artiştilor din partea celui mai strălucit geniu al picturii. Şi deşi a fost atât de mare, modestia i-a caracterizat toată viaţa. Cu cât veţi pătrunde detaliurile vieţii artiştilor mari, veţi recunoaşte că numai acei, cari au avut un suflet curat, au putut să se apropie în lucrările lor de frumosul absolut. Aşa dar carac- terul moral şi curăţenia sufletului ridică pe artist ca să cuprindă, să simtă şi să reproducă frumosul. Un caracter imoral, furtunos, reclamagiu şi nestatornic nice când, nici măcar sporadic, nu poate reproduce frumosul curat. Deci lucrările frumoase emanează numai dela un suflet ar- tistic nepângărit. Istoria artelor ne este martoră. Artişti mari, talen- taţi, geniali totdeauna s’au ridicat peste comun, ei nicicând nu s’au scoborît la pasiuni degradatoare. Acestea le-au lăsat pe seama mediocrităţilor, cari prin insinuări, favoruri, linguşiri parvenind în viaţă s’au ridicat la o înălţime nemeritată, ca îndată până când trăiau sau imediat după moarte să li se dărime numele şi să dis- pară pentru totdeauna. Artistului mare, care a îndurat vitregimea vieţii, după sute de ani, i se recunoaşte meritul şi este înălţat şi apoteozat, căci să ştiţi »adevărul totdeauna iasă la iveală şi nici o faptă în lume nu este fără răsplată*. Recunoscând aceste ca nişte adevăruri statornice şi indiscu- tabile, ca nişte axiome, să vedem acum în ce direcţiuni să vă desvoltaţi munca artistică, i ji n Terenul acesta e foarte vast. Cu cât artistul în decursul timpului şi-a hrănit mai intens spiritul, adăugându-şi cunoştinţe olositoare, cu atâta terenul lui de activitate este mai extins. Cu ât orizontul lui este mai mărginit, cu atât munca lui este mai uţin considerată. 394 Noi ştim că cele mai înalte conţinuturi de pictură sunt cele religioase, mitologice, istorice şi alegorice, — cele mai joase sunt peisagele, florile, fructele şi natura moartă. Ei bine, dragii mei, pentruce avem noi aşa puţini pictori istorici, sau mai bine zis nu avem de loc, iar toate bodegele, toate crâşmele şi toate antreturile gem de peisage? Răspunsul este foarte simplu: le lipseşte hrana spirituală corespunzătoare. Dela un pictor istoric, de exemplu, se pretinde ca să ştie istoria, religia, mitologia, istoria artelor, arheologia şi multe altele, — numai atunci el poate crea. Altcum se tortură, face, şterge, iar face, iar şterge şi nu se alege cu nimic bun. El trebue să ştie desemna fără greşeli, să fie stăpân pe o tecnică iscusită în colori, să aibă un sentiment înalt pentru frumos şi o fantazie bogată. Toate aceste pot să lipsească peisagistului epidemic. Cine îl poate controla pe peisagist dacă copacul ce l-a pictat a fost mai drept sau mai strâmb, mai gros sau mai subţire; dacă ceriul a fost mai deschis sau mai întunecat? Şi atunci, fiindcă avem un public aproape nepregătit, tot ce iese din mâna lui este bine primit. Dar aceşti peisagişti-ciuperci se feresc ca de foc ca să ani- meze peisagele lor, cu vreun stafaj. Peisagele lor totdeauna sunt pustii, casele lor dărăpănate, totdeauna părăsite, nici un om, nici o altă vieţuitoare nu vezi în jurul lor. De ce? Răspunsul e dureros; sau sunt lucrările, unor diletanţi, şi în cazul acesta tot putem fi cu ei indulgenţi, sau sunt lucrările unor uşuratici, cari împinşi de specula neomenoasă, de râvna de a se îmbogăţi prin orice mijloace au uitat de cultul ce şi l-au ales în splendidul templu al artelor, îl dejosesc la industrie şi comerţ aproape neonest. Să ne înţelegem, — e altceva a lucra pentru industrie şi comerţ şi altceva a face artă curată. Un alt sfat de mare însemnătate îl avem dela un pictor foarte renumit, contimporan cu Alexandru cel Mare. El s’a chemat Nichiaş. Cel mai mare defect al pictorilor ambiţioşi este gloria ne- meritată după care râvnesc. Cu cât sufletul artistului este mai mic, cu atât mai mult aleargă după laude nemeritate, după recla- me. In ziua de astăzi există o droaie de critici nechemaţi, cari în loc să se aprofundeze în specialităţile lor, fac pe cunoscătorii de artă şi improvizază laude umflate pentru pictoraşii-ciuperci, ca să le evidenţieze produsul lor pseudo-artistic, sau ca să-şi poată vinde marfa lor pentru gloată. Aceşti critici literaţi o fac sau de complezanţă pentru un prieten al lor rămas încă necunoscut, sau în schimbul unei recompense, mai totdeauna cu o lucrare de artă de a nemuritorului! In oricare caz acţiunea acestor critici este de condamnat, aproape criminală, căci ea contribue la demo- falizarea caracterelor artistice şi aduce un rău imens tineretului pe care pe nedrept îl laudă. Acesta devenind încrezut, este pierdut pentru totdeauna pentru artă. Nu puneţi, vă rog, nici un pond pe aceste apucături de neguţători necinstiţi, despreţuiţi atari laude, cari mai totdeauna sunt nişte opintiri literare efemere. Am citit atari laude, din partea pretinşilor critici de artă, mai totdeauna cu repulsiune, cari scriu la braşoave de ţi milă de ei. Voiu da un singur exemplu, recent, călduţ. In luna lui Septembrie anul acesta, iată cum un critic de artă îşi expune fabricatul său într’un jurnal cotidian (evreesc) jidovesc. Din câteva cuvinte veţi recunoaşte competenţa lui în ale artelor. El începe: «Expoziţia Dlui X din Strada Lăpuşneanu este o manifestare artistică în afară de programul oficial al şcoalelor de arte frumoase. Domnul X n’a mers cu estompă şi creioane Harthmuth numărul 1, 2 şi 3 într’o casă cu geamuri mari, pentruca, între patru păreţi, să înveţe a picta, după cărţi poştale, subiecte date cu pagina sau cu metru, ca o bucată de memorizare...« Vă cruţ, dragii mei, mai mult nu vă citesc ce a scris. ;<ŞDar ascultaţi, pentru Dumnezeu! superficialitatea gândirii acestui mare critic al artelor. Ne spune că acest artist n’a mers cu estompă, creioane Harthmuth numărul 1, 2 şi 3, pentru ca să înveţe a picta. Aşadar după mentalitatea criticului pictura se face cu estompă şi cu creioane numărul 1, 2 şi 3. Afirmările de cărţi poştale, bucăţi de memorizare etc. nu se lua ca o insultă adusă şcoalei, căci menirea noastră ca profesori nu poate devia în a învăţa alfabetul artistic şi pe cei bolnavi şi cu totul atrofiaţi pen- tru artă, pretindă-se ei oricât de mari critici în ale lor! Iubiţi, dragii mei, însă chiar referitor la criticile cam înţepate, aduceţi-vă aminte de Donatello marele sculptor realist din secolul al XV-lea, care a fugit de laudele dela Curtea din Mantova şi s’a dus în Florenţa, unde critica, deşi usturătoare dar era dreaptă. Despreţuiţi reclamele, chiar când veţi fi independenţi, dar munciţi cinstit cu pasiune, căci atunci veţi avea un viitor frumos! * Şi acum ca închiere, Vă rog, primiţi ultimele sfaturi: Munciţi slăvind Dumnezeirea,care ne-a conservat atâtea vea- curi, bătuţi de uraganele atâtor oarde barbare, ca acum să fim uniţi pentru totdeauna. Luptaţi pentru curăţirea neghinei din această grădină a Românismului. Eternizaţi faptele înălţătoare ale Domnilor şi Boierilor neamului, cari ne-au condus cu atâta cu- minţenie. Perpetuaţi gestul sublim al Regelui nostru actual, mer- gând alăturea cu poporul. Aveţi un cult pentru tot ce este frumos şi înălţător în ţara noastră şi atunci să fiţi siguri că încă veţi contribui la purificarea atmosferei pestilenţiare de care suntem încunjurati. Zorii înveselitori ni se arată, îmbunătăţiri mereu se fac şi avem cea mai firmă convingere că Ministrul nostru al Artelor, care e unul din cei mai culţi şi mai buni Români, va face totul ca artele să iee un avânt demn de împrejurările în cari am ajuns. Bunul Dumnezeu să Vă tină sub paza lui sănătoşi la minte şi la trup şi muncitori entuziasmaţi până la cele mai adânci bătrâneţe. Contribuţiuni la studiul unor asociaţii de plante ruderale Iuliu Morariu Studiul asociaţiunilor ruderale şi culturale de plante, legate de activitatea omenească, de lucrări agricole sau aşezări omeneşti s’a desvoltat mai ales de vreun deceniu. Totuşi, exemple concrete studiate până astăzi sunt destul de numeroase, prezentându-ne asociatiuni şi alianţe bine invidualizate din punct de vedere eco- logic şi precis caracterizate din punct de vedere floristic1) (8) aşa că Braun-Blanquet, în colaborare W. Gajewski, M. Wraber şi J. Walas, le-a putut reuni într’o clasă numită Rudereto-Secali- neiales, apărută în 1936 într’o fascicolă (Nr. 3) a publicaţiei >Pro- drome des Oroupements Vegetaux«. Cuprinde tovărăşiile de plante din cercul mediteranian de vegetaţie, în al cărui climat semiarid sunt mai tipice şi mai bo- gate în specii caracteristice. In ţinuturile Europei centrale, deci şi în ţara noastră apar unele din ele, dar mai sărace în astfel de specii, sau cu multe infiltraţii streine, cu modificări de compoziţie, ce uneori determină identificarea lor ca subasociaţii sau faciese. Asociaţiile ruderale au fost considerate ca nestabile sau cel puţin ca foarte eterogene, cu tendinţă de îmbogăţire continuă în specii streine şi adventive, deci greu de caracterizat şi delimitat floristiceşte. Unde au existenţă locală mai îndelungată variabili- ') Numerii din paranteze se referă la ordinea bibliografiei înşirate la sfârşii. tatea dela an la an constă, sau în raporturi cantitative, deci în variaţia aritmetică a expresiei coeficienţilor de caracterizare, sau apariţia şi dispariţia unor specii de importanţă secundară. La noi în ţară, după cunoştinţa mea, nu au fost amănunţit analizate asociaţii ruderale, ci cel mult semnalate, iar asociaţia Car- dueturn acanthoidis, nu am întâlnit-o nici în literatura fitosociolo- gică streină. In regiunile colinare a ţării noastre, unde culturile alternează cu păşunea este aşa de bine desvoltată, mai ales în terenurile grase cu sol argilos-lutos, că şi ţăranii localnici o cu- nosc, numind-o scai, scăiuşi, scăieţi sau spini, fiind improprie pă- şunatului. A doua asociaţie studiată este Hordeetum murini. Studiul de faţă n’are pretenţia de a fi o monografie fitoso- ciologică completă a vreuneia din cele două tovărăşii de plante cercetate, căci pentru aceasta trebue timp, deplasări, aparate pentru determinarea factorilor ecologici şi mai ales cheltuieli cărora foarte greu se poate face faţă, ci trebue judecat ca o modestă prezen- tare preliminară. El va fi extins şi intensificat în măsura în care timpul şi împrejurările vor permite-o. Cu această ocazie ţin să mulţumesc şi din acest loc dlui I. E. Nyârâdy pentru amabilitatea de a-mi revizui şi chiar deter- mina unele specii, iar dlui prof. Tr. Săvulescu pentru bunăvoinţa cu care mi-a făcut posibilă cercetarea literaturii fitosociologice, permiţându-mi accesul în biblioteca laboratorului de fitopatologie a Institutului de Cercetări Agronomice din Bucureşti. Traducerea germană a rezumatului dela sfârşit o datoresc colaborării dlui coleg Gheorghe Lazăr. Asociaţia vegetală Ochiul nostru distinge în natură numeroase şi felurite gru- puri de plante, între cari deosebirile şi asămânările sunt de di- verse grade. Unele, deşi în regiuni geograficeşte separate, prezintă acelaş aspect general şi compoziţie floristică foarte apropiată. Din compararea lor s’a născut ideea de asociaţie, ca fiind »o grupare de plante cu o anumită compoziţie floristică* (6) după accepţiunea şcoalei numită de fitosociologi ziiricho-montpellieriene. In enun- ţarea primitivă, Fiahault mai adaugă că trebuie să prezinte o »fizlonomie uniformă*1) şi să crească »în condiţiuni staţionate de asemeni uniforme* (22). Acentul a rămas şi se menţine, însă, pe compoziţia floristică. Asociaţia vegetală este admisă ca unitate fundamentală a So- ciologiei vegetale sau Fitosociologiei. Noţiunea de asociaţie este abstractă ca şi noţiunea de specie, dar este tot atât de necesară progresului ştiinţific, «unitatea fundamentală este în toate ştiinţele experimentale, condiţia primordială a clarităţii şi exactitudinei în în comparaţia şi subordonarea obiectelor de studiu* (23). O asociaţie este reprezentată în natură prin petece de vege- taţie, omogene ca aspect şi compoziţie, numite indivizi de aso- ciaţie (Pavillard), Bestand în limba germană, stand în engleză sau pâlc local de asociaţie (2, 6, 22, 31). Determinarea şi recu- noaşterea asociaţiei vegetale se bazează pe analiza indivizilor de asociaţie, cari in sânul aceleiaşi asociaţii trebue să prezinte remar- cabilă omogenitate în ce priveşte mai ales speciile caracteristice de toate gradele. Evident nu există două pâlcuri vegetale perfect identice, după cum în sânul unei specii nu există doi indivizi exact la fel. Analiza floristică trebue »să o completăm prin inter- pretarea biologică a datelor analitice« (9). Nu toată lumea fitosociologilor şi geobotaniştilor este de ') Fizionomia vegetalei sau înfăţişarea peisajului vegetal este deter- minată de forma biologică a speciilor ce compun asociaţia. Vorbind de o plantă forma biologică, cuprinde toate adaptările ei la mediu, cari hotărăsc statura ei normală, portul ei. Aproape general admis este sistemul pe temei ecologic a lui Raunkiaer bazat pe mijloacele de apărare a plantei în anotimpul cel mai neprielnic (greu), care după regiuni poate fi iarna friguroasă sau vara arză- toare. Apărarea priveşte mai ales mugurii şi ţesuturile embrionare, cu viaţă latentă în această perioadă critică. Clasificarea tipurilor se face după poziţia ce au aceste organe faţă de suprafaţa pământului în: Fanerofite cu mugurii aşezaţi la înălţime mai mare de 25—30 cm deasupra pământului, Chamefite cu mugurii aşezaţi la sub 25 cm înălţime, Hemicriptofite cari au mugurii alipiţi de suprafaţa pământului, Geofite sau Criptofite cu organe subterane (bulbi, tu- berculi, rizomi), Hidrofite cu organe perene sub apă şi Therofite plante anuale cari petrec anotimpul critic sub forma de seminţe sau spori. Proporţia cente- simala a diferitelor tipuri biologice ne dă spectrul biologic (exprimat numeric sau grafic) al asociaţiei sau regiunii caracterizând-o din punct de vedere fito- climatic. 9 acord asupra noţiunii de asociaţie1), ci unii susţin termenul de formaţiune cu toate sforţările ce se fac pentru o înţelegere co- mună (Du Ritz, Riibel(31), etc.). In ultima şedinţă a secţiunii geobotanice a congresului din Amsterdam, ţinut în anul 1935, s’a căutat să se pună la punct unele probleme pentru a stabili o înţelegere universală şi definivă asupra valorii şi raporturilor reci- proce între cele două noţiuni de asociaţie şi formaţiune. In urma discuţiilor raportului făcut de Pavillard, s’a redactat de către Braun-Blanquet, E. Du Rietz şi R. Northagen următoarele concluzii în sensul şcolii zuricho-montpellieriene, care s’au şi ac- ceptat în întregime în şedinţa solemnă din 7 Septemvrie, lată aceste concluzii (23): 1. Termenul de asociaţie în sensul fitosociologilor scandinavi să fie întrebuinţat pentru a designa unităţile de vegetaţie bazate mai ales pe dominanţă în diferite strate. 2. Termenul de asociaţie să fie întrebuinţat pentru a designa unităţile de vegetaţie bazate mai ales pe speciile caracteristice şi diferenţiale în sensul fitosociologilor zuricho-montpellierieni, sau cel puţin pentru unităţi de acelaş ordin şi importanţă. Se pot în- trebuinţa termenii de subasociaţie şi facies pentru unităţi de ordin inferior. 3. Sociaţiile şi asociaţiile pot fi reunite în alianţe, in sensul celor din Ziirich-Montpellier, iar acestea în unităţi superioare. Se poate vorbi de un fragment de asociaţie. Acolo unde vege- taţia prezintă raporturi indiscutabile cu o anumită asociaţie dar este incomplet desvoltată din oarecari cauze ca lipsa de spaţiu, lipsa condiţiunilor staţionale potrivite sau influenţa modificatoare a omului. Studiul asociaţiilor vegetale se poate face static, când stu- diem caracteristicele actuale şi compoziţia actuală a unei asociaţii, stabilind importanţa speciilor din sânul ei şi legile după cari se asociază sau dinamic, când nu ne mulţumim să-i cunoaştem nu- mai starea actuală, ci îi urmărim evoluţia în timp, ţinând pâlcurile ]) Henri Gaussen (14) chiar contestă importanţa asociaţiei vegetale, afirmând că nu merită să fie »pivotul geobotanicei», iar grupările vegetale le numeşte după Del Viilar sinecii, caracterizându-se fiecare printr’o anumită fizionomie şi lista plantelor ce o compun sau simfitie. 401 sub observaţie continuă mai mulţi ani consecutivi. Paralel înre- gistrăm variaţiunile şi influenţa factorilor naturali şi artificiali, nu- mai aşa ne putem da seama de înlănţuirea fazelor dinamice şi determinismul lor. Dacă urmărim şi surprindem icoana vegetaţiei unei asociaţii, în diferite perioade ale unui an, avem aspectele de sezon. Metoda de lucru Pe teren studiem indivizii de asociaţie, pe cari îi apropiem de un tip ipotetic ideal, care este asociaţia, sau acesta reesă din studiul mai multor pâlcuri locale de asociaţie. Orice pâlc de ve- getaţie, spre a ne da seama cărei asociaţii aparţine îi facem ana- liza fitosocială, care comportă stabilirea unor caracteristici analitice: abundanţă, dominanţă, sociabilitate, densitate, frecvenţă, stratiflcaţie, vitalitate, periodicitate şi caracteristici sintetice: constanţa fitosocb- logică şi fidelitatea (6,29). lntr’un pâlc deobicei se notează în lista floristică două din caracteristicile analitice, fiecare printro cifră în dreptul numelui fiecărei plante din asociaţie. Caracteristicile sin- tetice se stabilesc în raport cu alte asociaţii ale unei regiuni (constanţa), sau în sânul asociaţiei (fidelitatea). Am adoptat în acest studiu notaţiunea şcoalei din Ziirich- Montpellier, adică cu întâia cifră am notat abundanţa-j-dominanţa, stabilite din vedere în suprafeţe de o anumită întindere şi expri- mate printr’un singur coeficient, după o scară combinată astfel: -}- = indivizi foarte puţini, grad de acoperire foarte mic. 1 = număr de indivizi potrivit (mic sau mare), acoperire mică. 2 = indivizi numeroşi sau foarte numeroşi, acoperire mică, sub 1/20 din suprafaţă. 3 = indivizi numeroşi, acoperind lk până la V2 din suprafaţă. 4 = indivizi numeroşi, acoperind V2 până la 3k din suprafaţă. 5 = specia acopere mai mult de 3M din suprafaţă. 1 Abundanţa ne dă noţiuni asupra numărului de indivizi dintr’o specie ce intră în populaţia vegetală a unui pâlc. Se obţine fie prin numărarea indivizilor fiecărei specii, lucru anevoios mai ales intr’o populaţie densă, fie prin simplă apreciere cantitativă, eva- 9* luând cu aproximaţie, ceea ce rte dă rezultate expeditive şi satis- făcătoare. Se numeşte dominantă într’o asociaţie, specia sau speciile dătătoare de ton (fizionomie), prin număr, vigoare şi tendinţă de uniformizare prin concurenţă în stratul respectiv. »Pentru un mare număr de specialişti dominanţa şi gradul de acoperire (Deckungs- grad) au intrat în sinonimie« (22). După Raunkiaer formula gra- dului de acoperire trebuie să fixeze cantitativ caracterul fizionomie al vegetaţiei. Criteriul imediat diferenţial al tovărăşiilor vegetale îl constituie, după unii cercetători dominanţa, după alţii acest drept se cuvine speciilor caracteristice şi diferenţiale. Adeseori înaintea calculelor şi măsurătorilor, dominanţa este busola de orientare în complexul covorului vegetal. Se stabileşte printr’un raport pro- centual al suprafeţei acoperite de indivizii speciilor din pâlcul vegetativ studiat. Am dat-o mai sus în scara combinată. Sociabilitatea ne arată modul de grupare sau dispersiune a speciilor într’o populaţie vegetală. Ne poate aduce foloase în lucrări descriptive cu mare extensiune în spaţiu. In notaţiunile fitosociale se exprimă prin coeficienţii din coloana doua. Adop- tând modificările dlui prof. Al. Borza am notat cu al doilea coe- ficient frecvenţa = prezenţa locală, deoarece »modul de îngrămă- dire al unei specii este în mare parte un caracter specific, care de fapt variază relativ puţin in acelaş mediu* (4). Frecvenţa este o noţiune cantitativă şi statistică, ce se ex- primă prin raportul între numărul pătratelor în care specia este prezentă şi numărul total al careurilor cercetate, când analiza se face pe suprafeţe mici. Se mai poate stabili şi printr’un proces de sinteză mintală (4, 32), închipuindu-ne suprafaţa de studiu, sau suprafaţa întregului pâlc de asociaţie împărţită în 10 părţi egale şi să apreciem în câte din aceste suprafeţe găsim specia respec- tivă reprezentată cel puţin printr’un individ. Ne dă gradul omo- genităţii în repartiţia speciilor | după o scară cu 5 trepte. 1 = specia prezentă în mai puţin de V20 din suprafaţă. 2 = 3 = 4 = 5 = 20°/o până la 40<>/o 40°/o » » 60°/o 60°/o » » 80°/o 8OO/0 » » lOOO/o 403 Abundanţa, dominanta, sociabilitatea, densitatea şi frecvenţa sunt caractere cantitative,-iar stratificata, vitalitatea şi periodicitatea sunt caractere calitative. Constanţa socială a speciilor este un număr ce ne arată repartiţia lor în asociaţia studiată şi anume este expresia propor- ţionalităţii prezenţei lor în sânul asociaţiei. Ca valoare sinecologică se identifică cu prezenţa generală raportată la o regiune. Stabilirea ei sintetică reiese din comparaţia listelor floristice a indivizilor de asociaţie. Se înseamnă la dreapta tabloului într’o coloană aparte după următoarea scară (6, 29): 1 = specie prezentă, foarte rară, accidentală. 2 = » » în mai puţin de 2/s, fără a fi foarte rară. 3 — » » » 2/5 până Ia 3fe din indivizii de asociaţie. 4 = » » » 3/5 » » 4/5 > » » » 5 = » » » 4/5 » » 5/5 > » » » In tovărăşiile studiate de mine, având caracter preliminar, numărul releveurilor fiind mic, mi-se pare insuficient spre a stabili acest caracter, dealtfel evaluarea lui este facultativă după unii autori. Fidelitatea socială se leagă de ideea repartiţiei speciilor între asociaţiuni. Adaptarea lor ecologică şi sociologică poate reeşi din cercetări dinamice sau dintr’o bogată documentaţie floristică regio- nală. Ne dă preţioase indicaţiuni asupra legăturilor dintre asociaţii şi speciile lor, »este manifestarea sociologică cea mai expresivă a ecologiei specifice*. Speciile proprii unei asociaţii găsesc maxi- mul de propăşire în sânul ei, ele pot trăi şi în alte asociaţii în- rudite (caracteristice alianţei sau grupărilor de ordin superior). Fidelitatea se notează după Braun-BIanquet printr’o scară cu 5 grade, grupate în trei categorii, întrebuinţându-se aproape ex- clusiv acestea astfel: a) Caracteristice 5 — exclusive: speciin cari se întâlnesc (aproape) exclusiv într’o singură^asociaţie. 4 = elective: specii trăind cu precădere într’o anumită asociaţie. 3“= preferente: specii aflătoare în mai multe asociaţii totuşi preferând o anumită tovărăşie. 404 b) Tovarăşe 2 = indiferente: specii crescând îmbelşugat în mai multe asociaţii. c) Accidentale 1 = străine: specii cari nu apar decât întâmplător într’o asociaţie. Cazul cel mai fericit, este de extremă adaptare sociologică, când speciile trăiesc numai într’o singură asociaţie, ceea ce în rea- litate se întâlneşte extrem de rar, speciile trăind în mai multe asociaţii dar cu alţi coeficienţi. Determinarea fidelităţii e problemă grea, »cere mult discernământ şi o documentaţie floristică extrem de abundentă», reeşind din comparaţia tovărăşiilor unui ţinut, este un caracter sintetic de importanţă practică superioară altor atribute morfogice ale asociaţiei (22). Diagnoza asociaţiunilor bazându-se pe speciile caracteristice, ele sunt un fel de «revelatori sistematici» cari permit identificarea şi delimitarea indivizilor de asociaţie, precum şi confirmarea pre- zenţei unei asociaţii sau a unor fragmente de asociaţie. Din cercetările mele lipsesc date asupra microflorei, acea vegetaţie cuprinsă sub numele de edaphon, asupra algelor cărora li se atribuie recent mare importanţă (15), şi în genere asupra criptogamelor, precum şi măsurători de factori ecologici, determi- nări de pH. atât de utile în astfel de studii, iar altitudinea o dau prin evaluări aproximative după harta V75.000. AS. HORDEETUM MURINI Această asociaţie e răspândită în ţara noastră în regiuni de şes semiaride mai ales pe margina drumurilor, a străzilor, pe tere- nuri virane învecinate, sau pe lângă căile ferate. Nu întră în lun- cile umede a nvăilor nici nu urcă la altitudini mai mari. 1 Se men- ţine în apropierea satelor şi oraşelor. Analiza din tablou, făcută în anul 1938, se referă la următoarele locuri. 1. In Bdul Mihail Ghica, Bucureşti, lângă Depozitul Sanitar, o fâşie pe marginea străzii, din care am analizat (Mai—Iunie în 405 mai multe rânduri) aproximativ 200 m2. Am ţinut-o sub observare din primăvară până în toamnă. Fiind ruptă vegetaţia cu mâna în mai multe rânduri, iar mai târziu păscută cu cai, s’a desvoltat greu, n’a crescut înaltă ci a rămas pipernicită. La începutul lunei Iunie pe o bună porţiune vegetaţia a fost îndepărtată prin tăiere cu sapa, rămânând pământul gol prăfos. Aci până toamna s’a regenerat altă vegetaţie. 2. O făşie îngustă de V4 m şi lungă de vreo 20 m am ana- lizat-o în Str. Aviator Stâlpeanu. 3. In Bulevardul Mărăşti, se află pâlcuri discontinui, din cauza porţiunilor săpate şi semănate cu plante ornamentale. Se mai află astfell.de pâlcuri cu extensiune şi densitate variată pe terenurile^virane situate la întretăierea cu Str. Sănătescu şi cu Str. Sandu Aldea. Am analizat (5 VI) total vreo 200 m2. Şi aci am văzut un ţăran »lăptar» rupând »iarba« cu mâna pentru a o da calului »de ce să stea degeaba pe margina şoselei?* 4. Frumoase pâlcuri dense am găsit în Alea Şcoalei de Agri- cultură atât pe marginea de lângă Ştrand cât şi pe cea de către Arena sportivă. Făcea impresia unei sămănături. Am analizat (5 VI) 100 m2. 5. Pâlcuri analizate la Constanţa (21 VI), lângă linia ferată ce duce în port i) şi pe marginea drumului ce merge dela gară în port. 6. Pâlcuri analizate la Cluj (10 VII), în str. Uzinei electrice şi Arenei sportive, suprafaţă de 50 m2. Am mai văzut asociaţia fără să-i fac analiza In Bucureşti lângă podul Grant, pe cheiul Dâmboviţei şi în comuna Crevedia- Vlaşca lângă sediul circumscripţiei C. A. M. Pentru aspectul de toamnă am revăzut şi examinat pâlcurile în ordininea coloanelor la următoarele date 1 la 8 IX, 2 şi 4 la 10 IX, 3 la 12 IX, 5 la 3 IX şi 6 la 29 VIII. i i r i 9 Tot pe terenurile ruderalizate dinspre port am văzut şi Onopordetum acanthii, fără să-i fi putut face analiza fitosocială. Aceeaşi asociaţie am mai găsit-o la Baltic (1936), sub dealul dinspre nordul oraşului, împreună cu unele specii caracteristice ca Reseda Iuţea L, Lapulla echinata Gilib. etc. 406 Periodicitate Urmărită în desfăşurarea ei anuală, asociaţia aceasta îşi în- cepe desvoltarea din primele zile călduroase al primăverii cu Hor- deum murinum care încolţeşte chiar toamna, dacă factorii externi îl favorizează se desvoltă binişor. Totuşi aspectul vernal n’are caractere pronunţate, înafară de rari exemplare de Taraxacum offi- cinalis1), Capsela bursa pastoris, Lepidium draba şi Sissymbrium sophia, cari înfloresc prin Martie—Mai, prea puţine ne mai reţin atenţia. Un aspect estival se accentuiază în lunile Mai—Iunie prin Hordeum murinum, Malva silvestris, Balota nigra, Matricaria cha- momilla ş. a. La începutul lunii Iulie Hordeum, este copt şi se diseminează (cel puţin în terenurile aride din vechiul regat), iar până în toamnă şi paele au dispărut descompuse. In luna Septemvrie nu mai găsim decât un remarcabil aspect autumnal, reprezentat mai ales prin Atriplex tataricum şi Cynodon dactylon, cu Amarantus retroflexus, albuş, Portulaca oleracea. Acest aspect se prezintă uneori în pâlcuri aşa de compacte încât exa- minate după perioada de maturităte şi diseminaţie a plantei dătă- toare de nume, Hordeum, ne face impresia că avem în faţă o asociaţie de Atriplex tataricum, din cauza dominanţei acestei plante, cu atât mai mult cu cât uneori apare în pâlcuri impresionante pe locuri ruderale şi maidane unde nu creşte Hordeum murinum, iar vegetaţia însoţitoare arată mai mare nitrofilie. Dl profesor Al. Borza a semnalat găsirea unei asociaţii de Atriplex tataricum în Insula Şerpilor din Marea Neagră (3, 5), este posibil ca aceste pâlcuri să aparţină aceleiaşi asociaţii, dar precis nu putem afirma, din cauza lipsei unui studiu fitosociologic amănunţit. In tot cazul pâlcurile învecinate alcătuite din cele două plante se concurează reciproc, disputându-şi prioritatea dreptului la viaţă. La Cluj această asociaţie are o desfăşurare anuală mai lentă, rămânând în întârziere faţă de Bucureşti şi Constanţa cu vreo ') Această plantă, la Bucureşti, din cauza condiţiunilor microclimatice, are o foarte largă perioadă de înflorire, aşa am găsit-o în zile frumoase şi însorite, la 24 Dec. 1937 în mai multe locuri în Parcul Domeniilor şi în gră- dina Institutului de Cercetări agronomice, la 24 Februarie am găsit-o in Parcul Regele Carol al II-lea, în mai multe exemplare înflorite şi cu fructe mature, pe o pantă mică, cu expoziţie sudestică situată la marginea lacului Herrăstrău, 407 Hordeetum murini Numărul de ordine 1 2 3 4 5 6 Observaţii Suprafaţa analizată în tn3 200 5 100 80 20 50 Caracterist. asociaţiei:] Hordeum murinum L. 5.5 4.5 5.5 4-55 4.5 4-55 Malva silvestris L. 1.2 --- 1.2 2.3 1.2 1.3 Erodium ciconium (L.) Witd ■-- --- --- --- +.1 --- Ptru această specie foarte răra în as. toată rezerva. Centaurea calcitrapa L.i --- --- + --- --- --- --- Oăsit un singur exemplar şi nu în pâlc tipic. Caracteristice Alianţei: Lolium pcrenne L. _ +.1 3.3 4.4 +.1 3.4 Atriplex tataricum L. 45 --- 2.2 3.1 1.2 1.1 Sisymbrium officinale (L) Scop. +.1 --- 1.1 + .1 --- 1.1 Portulaca oleracea L. 2.2 --- +.1 1.3 --- --- Xanthium' spinosum L. 1.1 --- --- 1.1 Chenopodium opulifolium Schrad. --- +.1 --- --- --- +•1 Chenopodium vulvaria L. - --- +.1 --- --- +•1 Caracterist. Ordinului: Amaranthus retroflexus L. 3.3 --- 1.1 2.2 +•2 1.2 Capsei ta bursa pastoris (L.) Medik 3.5 2.3 +.1 +.1 --- 1.1 Sisymbrium sophia L. 2.2 --- 1.1 +.1 1.2 1.2 Ballota nigra L. --- --- 1.1 1.2 --- +.1 Onopordon acanthium L. 3.1 --- --- +.1 +.1 --- Atriplex patulum L. --- +.1 -1 .1 1.1 --- --- Amaranthus albuş L. 1.2 --- +.1 --- --- --- Solanum nigrum L. --- --- + .1 --- --- +.1 Fumuria officinalis L. --- +.1 _ --- --- --- Chenopodium hibridum --- _ --- --- +.1 Poa annua L. 1.1 --- --- --- Arctium minus (?) (Hill) Bernh. --- --- +.1 --- --- --- Carateristice clasei: Poligonum aviculare L. 1.1 __ 3.2 3.5 Ledipium draba L. +.1 +.1 1.1 11-2 1.3 1.1 Chenopodium album L. f. lanceolatum Miihlb. --- --- 2.2 1.3 --- --- Setaria viridis (L.) Pali. --- --- 1.1 +.1 --- 408 Numărul de ordine 1 2 3 4 5 6 Observaţii Suprafaţa analizată în m2 200 5 100 80 20 50 Tovarăşe Cynodon dadylon (L.) Pers. 3.3 --- 4.5 3.3 1.1 --- Plantago lanceolata L. _ +.1 1.1 2.3 --- --- Convulvulus arvensis L. 3-44 1.1 1.2 2.3 --- 1.1 Matricaria chamomilla L. + .1 +.1 1.1 --- 2.4 +.1 Erigeron canadensis L. 2.3 1.2 --- - Carduus acanthoides L. + .1 1.1 Taraxacum offidnale Web. +.1 _ +.1 1.1 +.1 Cickorium intybus L. + .1 "hi Sisymbrium orientale Torner +.1 +-1+.1 Lepidium. ruderale L. 1.1 --- +.1 --- +.1 Accidentale: Medicago lupulina L. +.1 +.1 Trifolium repens L. +.1 --- --- 2.2 Artemisia absinthium. L. + + Inafară de aceasta am mai găsit accidentale de mai puţină importanţă repartizate astfel: coloana nr. 1, Cannabis sativa L. —(-.1, Eruca sitiva Lam -f-.l, Portulaca grandiflora Hock 4-.1; în col. nr. 2, Heliantus tuberosus L. +.1, Pharbitis hispida Chois +.1; în coloana nr. 3, Achillea collina Becker 2.2, Berteroa incana Oc. 1.1, Verbena officinalis L. 1; în col. nr. 4, Erodium cincutarium (L.) L’Herit. 1.1; în col. nr. 5, Centaurea diffusa Lam. +.1, An- themis austriaca Jacq. +.1; în col. nr. 6, Bellis perenis L. -J-. 1, Xanthium strumarium L. +.1, Daucus carota L. -f-.l, Urtica dioica L. +.1. 409 2—3 săptămâni. Când am cercetat o (10 VI), abia dădea în pârgă, iar la sfârşitul lunei August se mai aflau spice cu maturitate în- târziată, deşi în majoritate îşi încheiase ciclul de vegetaţie dise- minându-se. Fiind aci umezeala mai mare s’au desvoltat unele specii mezofile tinzând la o înţelenire cu mult Lolium perenne şi Trifolium repens, contribuind la aceasta păşunatul şi călcatul. Pă- şunatul în tinereţe sau ruperea o întârzie în desvoltare, o piperni- ceşte şi lungeşte perioada de coacere, iar cositul (cheiul Dâmbo- viţei) mai produce şi rărirea. Păşunatul continuu şi călcatul sunt cauze modificatoare. Condiţiuni ecologice şi dinamice Sunt câteva probleme ce trebuiesc disecate aparte în studiul fie- cărei asociaţii şi cari se lămuresc din analiza factorilor ecologici şi interpretarea biologică a listei florale sau din observaţii aparte. O primă întrebare este asupra rolului sociologic al diferiţilor cohabitanţi din sâ- nul asociaţiei, în ciclul anual al vieţii. »Care este importanţa lor pentru transformările succesive ce se petrec în sânul asociaţiei noastre«(9). Evident spre a pătrunde această funcţiune genetică sociologică a întregului ansamblu de populaţie vegetală trebue să cunoaştem cât mai mult suprafaţa ce ocupă asociaţia într’o regiune, numai atunci ne putem explica »cum se edifică, cum se menţine şi cum se degradează* (21) o grupare soială de plante. Aceasta fiind fina- litatea pragmatică către care tindem prin studii de sociologie ve- getală, sau putem desprinde unele învăţăminte sinecologice. Concluziile ecologice sumare aşa cum se desprind din ob- servaţii asupra vegetaţiei ca ansamblu, prin comparaţii şi (fără măsurători de factori cu aparate speciale), sunt următoarele: se instalează de preferinţă pe terenurile mai aride ale câmpiilor noastre, pe margini prăfuite de străzi şi şosele, a căror arşiţă şi uscăciune îi priesc mult. Se pare că protecţia gardurilor şi copacilor rari de pe marginea şoselei îi creiază condiţiuni microclimatice tinzând spre un optim, determinând pâlcuri prospere şi compacte de Hor- deum, chiar dacă 'analitic marea densitate exclude din speciile componente şi tinde să se transforme în pajişte omogenă con- tinuă ca o semănătură, ca o holdă (col. 4). Din contră cu cât factorii ecologici generali sau microclimatici se îndepărtează de optim cu atât speciile ce o compun sunt mai eterogene, numărul 410 accidentalelor şi dezagregatelor creşte. Micşorarea aridităţii şi creş- terea umezeliii) produc modificări tinzând la închegarea unei pajişti cu Trifolium repens şi Lolium perenne, mai ales acolo unde coincid cu păşunatul şi călcatul. La Bucureşti apare mult Lolium, perenne amestecat cu Hor- deum murinum, sau precedându-l şi pe terenuri de construcţie intrate în raza oraşului, îngrădite şi necultivate, chiar dacă nu sunt păscute sau călcate; uneori se amestecă cu Bromus sterilis. Progresând ruderalizarea prin aruncare de gunoaie, moloz, sau pământ în aspectul de primăvară apare mult Lepidium draba iar în cei de toamnă cu Atriplex tataricum şi specii de Cheno- podium. Extensiunea pâlcurilor acestei asociaţii variază anual în funcţie de factorii climatici şi inmixtiunea omenească (călcare, păşunare, rupere, tăiare, etc.). Variaţiunile pot aduce dela an la an chiar o uşoară modificare a coeficienţilor sociali. In terenul de lângă Depozitul Sanitar, desgolit de vegetaţie, în Iunie, în 8 Sept. am notat în vegetaţia regenerată pe suprafaţa de 20 m2: Amaranthus retroflexus 4.5 Cynodon dactylon 4.4 Portulaca oleracea 2.3 Myosurus minimus 2.2 Atriplex tataricum 1.1 Din observaţii mai reese că la Bucureşti şi în împrejurimi în denudări de vegetaţie prin amestecuri antropogene ca nivelări, săpături, exploatări, chiar în terenuri de cultură abandonate aceasta e vegetaţia ce se desvoltă la început cu un adaos de alte câteva specii, dintre cari mai însemnate Amaranthus albuş, Heliotropium europaeumi Setaria viridis, Hibiscus lernatus, Chonopodium, etc.2) >) Din cauza acestor condiţiuni, cred, nu apare în Valea Someşului, în vechiul ţinut grăniceresc. 2) Pe marginea străzilor din cartierele periferice, apar şi alte plante ru- derale, aşa am găsit Amarantus adscedens Lois., în str. Aviator Stâlpeanu, Muntenescu, Splaiul Independenţei, etc. Amarantus crispus Lesp et Theven., în str. Costache Sibiceanu, Vasile Gherghel, împăcării ş. a. ambele necitate de Panţu în temeinica lui lucrare (20) şi nici în completarea publicată în anul 1931, tot la Academie. Adeseori se întâmplă ca aceste buruieni să birue chiar semănă- turi de ierburi făcute pentru împajiştirea pieţelor publice, grădi- nilor, sau bulevardelor, dacă nu se ţine seamă ori se ignorează factorii climatici şi exigenţele sociale a vegetaţiei. De asociaţia tipică mediteraniană, se deosebeşte prin pre- zenţa extrem de redusă sau chiar dispariţia unor specii carac- teristice nu numai din cele cari lipsesc total din flora noastră, ci chiar din cele aflătoare (Centaurea calcitrapa, Erodium ciconium, Diplotaxis tenuifolia, etc.) AS. CARDUETUM ACANTHOID1S Studiul acestei asociaţii început în vara anului 1937, când am făcut pe îndelete mai multe releveuri de 1—2 m2. La stabi- lirea cararacteristicelor sociale am procedat prin numărare, înce- pând cu speciile mai înalte dominante şi eliminându-le treptat spre a nu acoperi şi masca pe cele de etaj inferior. Tot din cauza aceasta nu se pot analiza suprafeţe mari dintr’odată. Am continuat în vara următoare, totuşi n’am putut răspunde tuturor întrebărilor ivite în cursul studiului, dar nădăjduiesc că cel puţin în parte vor putea fi clarificate prin continuarea cercetărilor. Terenul studiat se află în regiunea colinară a Văii Someşului Mare în hotarul comunelor Mocod şi Zagra, deci pe afluentul Valea Zăgrii (jud. Năsăud), şi anume: 1. In lunca văii »La Mori« pe întâia terasă, între grădini, pe conul argilos de dejecţie, dintre km 4—5, pe mălăişte. 2. Tot acolo pâlcuri cu mult Leonurus marubiastrum. 3. Deasupra pantei (coastei) de lângă drum în »Făţata«, pe a doua terasă. 4. Pe terasa primă dar mai sus, lângă »Cioroiul lui Hrihor*, loc mai umed. Aceste releveuri au fost analizate în prima fază a cercetărilor mele (prima jumătate a lunei August 1937). Continuând în vara 1938 (9—10 August) am întrebuinţat motoda general folosită de fitosociologi, evaluarea după principiile fitosociale de cari am vorbit mai sus. Terenul studiat se află în teritorul comunei Mocod partea numită »La Râpă«, astfel: 5. Imediat deasupra »ftâpei« propriu zisă, spre capătul din jos. Teren mai slab, mălăişte mult călcată, cu început de înţele- nire prin necultivare. 6. In »Poeniţă« aproape de culmea împădurită (sub pădure), teren cu mirişte, ce înainte de cultivare cu grâu fusese îngrăşat probabil cu oile. 7. Tot acolo, mai jos spre »Valea Nadului«, mălăişte pe o coastă recent desţelenită prin tăiarea tufişurilor de spini (Crataegus monogina, Prunus spinosa) ce creşteau acolo şi mai cresc şi astăzi pe alte porţiuni vecine. Cred că asociaţia aceasta se poate încadra în clasa Rude- reto-Secalinetales, cel puţin într’o subdiviziune mai îndepărtată de cele din regiunea mediteraniană din cauza climatului. In tot cazul numărul însemnat de specii caracteristice clasei ne arată afinităţi incontestabile. Trebuie însă să o punem într’o alianţă nouă Car- duion acanthoidis, poate şi un ordin aparte (Carduetalia?). Pentru aceasta unele specii tovarăşe se introduc în clasă cu rangul de caracteristice pentru regiunea noastră. Cercetări viitoare vor aduce, cred, clarificări în această privinţă. Condiţiuni ecologice şi dinamice Asociaţia am observat-o în regiunile de deal a judeţelor Someş şi Năsăud. Se instalează pe terenuri argiloase cu puţin humus, provenit din îngrăşare cu bălegar sau putrezirea plantelor, continuu amestecat cu solul din cauza lucrărilor culturale (arat, prăşit). Este legată de po- rumbiştile productive (numite aci mălăişti), ce intră în sistemul calcatu- ral de exploatare, adică un an cultivat »ţarină», şi unul păşune »imaş«. De prisos să mai spun că asociaţia apare în anul de imaş. Mai rar (când terenul ar produce porumb şi pentru grâu e prea gras) o întâlnim pe terenurile ce au fost cultivate cu grâu »mirişti* şi atunci cu mare infiltraţie de specii streine. Vegetaţia aceasta se remarcă prin Carduus acanthoides, care formează un strat de etaj superior dominant prin cantitate şi înăl- ţime (ajunge înălţimea omului 1,80 m) atât de evident că sătenii o numesc »scai«, nume dat acestei plante. Numele dat de mine este traducerea numelui popular, aşa cum recomandă unii geobotanişti. Un facies însemnat, dar cu întindere restrânsă, este cu Leo- nurus datorit îmbogăţirii solului în substanţe organice prin gunoire 4ii Carduetum âcanthoidis Numărul de ordine 1 2 | 3 4 5 6 7 Altitudine în m 353 350 351 368 495 450 415 Expoziţie E-SE E E E V s-sv v Observaţii înclinaţie 2-3® 10-2® 10-1" 4-6® 4-5» 0-5° j25-200 Suprafaţa analizată în m2 5 2 1 1 13 10 10 Caracteristice şi dom:: Carduus acanthoides L. 5.5 3.3 4.4 2,2 3.4 4.5 5.4 Ranuticulus sardous Cr. 4-55 5.5 1.1 2.2 2.4 1.3 +•1 Setaria glauca (L.) R.et.Sch. 3.4 4.5 5.5 4.4 2.5 2.5 1-25 Convolvulus arvensis L. 4.5 2.3 2.2 1.1! 1.3 3.5 1.4 Anagallis arvensis L. 3.5 3.5 3.5 1.1 2.5 1.3 1.4 Euphorbia exigua L. +•1 --- --- 1.1 2.5 --- 1.2 (?) Caracteristice Alianţei Ordinului şi Clasei: Poligonum aviculare L. 3.4 4.4 1.1 3.4 +■1 1-25 +•1 Anthemis cotula L. 3.4 4.4 +•1 4.5 1.2 2.2 1.1 Agropirum repens (L)Beauv 3.3 4.4 1.1 2.2 --- 2.5 1.3 Plantago media L. 2.2 2.2 1.1 2.2 1.1 1.5 --- Plantago lanceolata L --- --- 1.1 1.1 1.5 1.3 1.2 (?) Erigeron canadensis L.Scop. --- 1.1 +•1 +•1 +•1 +•1 +•1 Cirsium arvense L. Scop. +•1 --- --- 1.1 +•2 3.5 1.2 Cirsium lanceolatum L. Scop. +•1 +•1 1.1 Chenopodium album L. 4.4 2.2 1.1 --- --- --- --- Poa anaua L. 2.2 2.2 2.3 2.3 --- --- --- Poligonum persicaria L. --- 2.2 +•1 1.1 --- --- +•1 Stachis germanica L. --- 2.2 1.2 --- --- --- --- Leonurus marrubiastrum L. 4.5 5.5 --- --- --- --- --- Slachis annua L. --- +•1 1.1 --- 1.2 +.1 1.1 Prunella vulgaris L. --- --- 1.1 --- 2.4 2.5 1.1 Echinocioa crusgalli (L.) R. et. Sch. 2.2 +•1 1.2 Lolium perenne L. -| +.1 +•1 +•1 --- --- - --- Capse/la bursa pastoris (L.) 11 Medik 2.2 3.3 +•1 Echium vulgare L. +•1 --- +•1 --- 2.4 --- +•1 Sonchus arvensis L. --- 2.3 1.1 --- 1.3 1.3 +•1 Sal via verticillata L. --- +•1 --- --- +•1 +•1 1.1 (?) Onopordon acanthium L. 1.1 - Numărul de ordine 1 2 | 3 4 5 | 6 7 Altitudine în m 3531350135113681 495 j 4501415 Expoziţie e-se| E 1 E | E | V | s-svj v Observaţii înclinaţie 2-3° ] 0-2° 10-1014-6° 14-5° 0-50120-25° Suprafaţa analizată în m2 5 2 1 1 1 13 10 j 10 Malva silvesiris L. -|-.l Stachis palustris L. 1.1 Veronica persica Poir. 2.3 Tovarăşe Trifolium repetis L. 2.2 Medicago lupulina L. 1.1 Verbena officinalis L. -j-.l Vicia cracca L. -)-.l Medicago falcata L. -(-.1 Trifolium campestre Schreb. Mentha pulegium L. Mentha silvesiris L. Equisetum arvense L. -f-.l Crepis rhoeadifolia M. B. 1.1 Chrysanthemum leucanthe- mum L. -ţ-.l Daucus carata L. 1.2 Satureja acinos (L.) Scheele. + .1 Achillea milUfolium L. 1.1 Euphorbia platyphilla L. 2.4 Euphorbia stricta L. Trifolium arvense L. Trifolium pratense L. Verbascum blattaria L. + .1 Inula britanica L. -}-.l Viola arvensis Murr. Cichorium intybus L. -f .1 Brommus commutatus Schrad. Taraxacum officinale Web. Bupleurum temussimum L.? Erodium cicutarium (L.) L’Herit. Lepidium campestre (L.) R. Br. + .1 2.3 1.1 1.1 3.4 3.3 + .1 3.4 + .1 1.1 + .1 + .1 + .1 + .1 + .1 1.1 +-1 1-22 + .1 + .1 1.1 1.2 + .1 + .1 13 2.5 1.2 2.3 1.2 3-4 1.3 1.2 1.4 +-1 13 1.2 1.1 3.5 1.5 +.1 .1 --.1 —.1 1.1 2.4 1.4 1.2 1.4 2.5 +•1 1.2 +.1 .1 +•1 1.3 1.3 1.3 1.4 .1 -.1 -.1 13 1.3 +* -Ki +.i Poate caracteristica unei unităţi super. Numărul de ordine 1 2 3 4 5 | 6 7 Altitudine in m 353 350 351 368 495 450 415 Expoziţie E-SE E E E | V s-sv V Observaţii înclinaţie 2-3° 0 2° 0-l°| 4-6° 14-5° 10-5“ 20-250 Suprafaţa analizată în m2 5 2 1 1 13 10 10 Roripa silvestris (L.) Bess. +.1 _ +•1 _ __. Qalingsoga parviflora Cav. 3.4 Kickxia elatine (L.) Dum. 1.1 --- Potentilla anserina L. +.1 +-1 Cerastium anomalum W. et K. 2.3 2.4 --- --- --- --- --- Accidentale Pastinaca sativa L. 1.4 +.1 Centaurea austriaca Wild. +.1 Centaurea micranthos Gmel 1.3 +-1 Potentilla aurea L. +-1 Agrostis tenuis Sibth. 2.5 +-1 --- Erythraea centaurium Pers. +•1 +-1 --- Hypericum perforatum L. +.1 +.1 Linaria vulgaris Mill. +.1 +.1 Equisetum silvaticum L. +•2 +.2 --- Dianthus armeria L. 1.2 +.1 Mai apar şi alte specii accidentale provenind din asociaţii streine, după compoziţie, dar aşezate în vecinătate geografică, aşa în coloana nr. 6, Vero- nica serpyllifolia L., Verbascum phlomoides L., Fraqaria coUitia Erh., PotentiUa reda L., argentea L., silvestris Meck., Sonchus oleraceus L., Melilotus offiti- nalis (L.) Lam. In nr. 7, Euphorbia cyparissias L. 1.2, Scabiosa ochroleuca L. Nu lipsesc nici unele plante alimentare rămase din culturile anului precedent ca Solanum tuberosum L. (nr. 7), Helianthus annuus L. (nr. 1 şi 7) şi Triticum vulgare Vili. (nr. 6). II II II 10 mai puternică cu bălegar. Gradul de umiditate a solului şi probabil variaţiunea pH-ului sunt determinanţii esenţiali ce modifică compo- ziţia, căci cu creşterea înclinaţiei terenului şi sărăcirea în îngrăşăminte apar Stachis germanica, Echium vulgare, Kickxia elatine etc. Dacă argila e mai compactă şi amestecată cu nisip, tovărăşia tinde să se modifice prin creşterea frecvenţei unor specii ca Anthemis cotula, Plantago media, Setaria glauca etc.; însoţite de umezeală mai mare apar Qalingsoga parvifLora, Cirsium arvense, Bidens. In teren nisipos Carduus şe reduce şi apare mult Verbas- cum phlomoides. Asociaţia îşi datoreşte structura şi compoziţia actuală exclusiv omului. După clasificarea lui Chevalier (11) s’ar încadra in ca- tegoria asociaţiunilor «derivând din lucrări culturale continui«. Este o tovărăşie artificială şi efemeră determinată de un anumit sistem de cultură cu anumite plante, se menţine prin îngrijiri cul- turale date cerealelor şi ameliorări de sol prin îngrăşare cu gunoi de grajd, sau prin oi. Incontestabil că lăsată să se părăginească fără amestecuri antropogene nu reprezintă decât o scurtă fază, dintr’un lanţ evolutiv de transformări ce duc spre un climax sil- vatic («s’ar reconstitui în asociaţii mezofile Warming«) care a fost dislocat prin culturi şi păşuni din neolitic până astăzi. Observaţia şi deducţiile ne spun că acest climax ar fi un făget pur sau amestecat cu stejar (gorun). Valoarea asociaţiei ca păşune Orice lucrare am cerceta spre a ne da seama de valoarea asociaţiei ca păşune ne arată un procent mare de buruieni nehră- nitoare pentru vite şi păgubitoare pentru agricultură, micşorând mult producţia de cereale. Păşunatul miriştilor şi ogoarelor nu se admite într’un sistem raţional de exploatare, judecându-se foarte aspru: «ogorul nu are drept la existenţă, decât dacă este lucrat în permanenţă, în caz contrar el trebuieşte cultivat cu plante de nutreţ, căci nimenea nu va putea afirma în mod serios că nutreţul ogoarelor este mai valoros, decât cel cultivat. Iar dacă se justifică, cum fac sătenii, această practică cu îngrăşarea ogorului, prin oi, trebuie să răspundem că o Leguminoasă anuală recoltată ca nutreţ îngraşă pământul cel puţin atâta, cât îl îngraşă târla* (33). 411 Ierburile hrănitoare pentru vite (gramineele şi leguminoasele), copleşite de buruieni cresc greu, în genere mai mici şi mai puţine decât ar creşte fără acest tutorat asfixietor al scăieţilor ghimpoşi. Chiar iarba ce creşte nu o pot paşte vitele, numai de mare nevoie, căci se înţeapă. Buruienile mai secătuiesc pământul de materii hrănitoare, iar în anul de ţarină. înăbuşe semănăturile şi umplu bucatele păioase de buruieni scăzându-le valoarea. Miriştile lăsate fânaţe naturale se reconstituiesc greu în pajişte cu multe buruieni, dând nutreţ de calitate inferioară, chiar dacă se curăţesc scaii primăvara. Po- rumbiştile evoluiază şi mai greu, dar aproape nimeni nu le lasă. In multe locuri pajiştea tânără, în care se transformă, este un Agrostidetum tenuis cu foarte mult Daucus carota (»face numai căreţi«). Dacă în unele părţi s’a făcut ceva pentru distrugerea buruie- nilor sau o mai înţeleaptă exploatare a pământului, în unele co- mune din Valea Someşului se face totul spre a nu ieşi din făgaşul primitivismului şi rutinei, a cărui expresie se sintetizază în »aşa am apucat din bătrâni, aşa să rămână*. Ţăranul mai calculează şi astăzi bogăţia în vite după numărul capetelor ce poate creşte nu după calitate, valoarea efectivă sau preţul produselor obţinute. Cu toate străduinţele specialiştilor creşterea vitelor extensivă este în floare. Fraza are valabilitate şi în ce priveşte concepţia despre păşune: să fie multă, vitele să parcurgă mult loc, cât despre ameliorări în păşunile de hotar nici pomină, buruienile sunt într’o îmbelşugată huzureală cu scăieţii cât omul. Cele mai frumoase tovărăşii de scăieţi le întâlnim pe cele mai fertile terenuri, căci cele mai sterpe sunt pârloage cu alte buruieni inutile. Mai trist e fenomenul acolo, unde sătenii sunt constrânşi să-şi lase proprietăţile imaş, deşi n’au picior de vită în ogradă.1) *) Atragem atenţia autorităţilor în drept, asupra unor măsuri foarte1'ar- bitrare luate in unele comune (mai ales în Nepos şi Zagra), cari tind să întro- neze domnia bunului plac şi o primejdioasă mentalitate comunistă, cari s'au menţinut cu sprijinul autorităţilor locale in sistemul politicianist al partidelor, dar care trebuie să ia sfârşit într’un regim de autoritate şi dreptate. Comuna nu permite întoarcerea brazdei (ogorîrea), nu permite îngrădirea proprietăţilor particulare ce cad în sistemul calcatural, obligând pe proprietari să le ţină 10* biseminarea şi asociaţiile ruderale In lucrările fitosociologice mai noi (9, 17) se dă o deosebită atenţie mijloacelor de răspândire a plantelor, ele arătându-ne căile posibile de inmigraţie şi cucerire a unei asociaţii într’o regiune oarecare. Problema o tratează mai ales Mtiller, în mai multe lucrări, dintre cari una în colaborare cu Molinier, este în curs de publicare. Multe din speciile asociaţiilor noastre au diseminare foarte activă, prin intermediul omului şi animalelor, prin ele însăşi, sau multe fiind polichore (cu mijloace multiple de răspândire). Hordeum murinum se diseminează, pe loc imediat după maturitate (luna Iulie), la adăpostul paelor şi a speciilor asociate, fructele se ascund în pământ, favorizate şi de stratul de praf ce se depune stârnit de vehicule. In umezeala ploilor din Septemvrie germinează ajungând până la sfârşitul lunei Octomvrie câţiva centimetri lungime. Dintr’un loc într’altul se răspândeşte cu plantele de nutreţ, se ştie obiceiul de a pune nutreţul vitelor de jug sau ham pe marginea drumului. Fără a insista mult asupra chestiunei, remarcăm după obser- vaţiile şi experienţele diferiţilor cercetători că seminţele multor specii păstrează foarte bine puterea de germinaţie după trecerea prin tubul digestiv al păsărilor, ba chiar unele cum sunt cele »nitrofile« din genurile Urtica, Amaranthus, Poligonum, dau indi- vizi mai viguroşi (asupra capacităţii germinative a seminţelor tre- cute prin tubul digestiv al mamiferelor chestiunea e controversată încă). In orice caz păsările sunt un agent foarte activ şi sigur de răspândire pentru multe specii eudozoochore, transportându-le în acelaş timp la distanţe mari. In păşunile de imaş (Carduetum) animalele cu blană, păr, lână pot răspândi multe specii. In lâna oilor totdeauna se găsesc păşune, fără a li se plăti nici Vio din valoarea produselor ce ar obţine prin cultură. 1 1: 1 In vara 1938 cel mai sărac om din comuna Zagra, având o singură bu- cată de pământ, a cărat in spate nuele şi pari, a îngrădit-o să cultive cereale şi zarzavat. Oamenii primăriei în frunte cu primarul i-au tăiat gardul şi l-au dus să facă o întăritură la drum, distrugându-i cu vitele tot ce cultivase în grădină. E uşor de înţeles că astfel de măsuri nu sunt de loc liniştitoare şi creiază o stare de spirit primejdioasă. 410 diaspore (unităţi de diseminare) de Carduus, Cirsium, Xanthium şi uneori de Daucus carota, Bidens ş. a. Importante sunt egretele de perişori şi scvamele composeelor minunat adaptate anemochoriei. Oalingsoga parviflora, graţie ache- nelor mici cu membranele calicinale scvamoase, putându-se răs- pândi prin vânt, prin ancorare pe hainele oamenilor, prin lâna oilor, cu plantele furajere, pătrunde repede prin văile umede, tot mai sus spre munte1) (în 1938 am găsit-o în corn. Suplai, jud. Năsăud). In văile regiunilor colinare, peisajului de toamnă cu »codru ruginit« şi »lumină pală«, o notă particulară îi dau fructele de Carduus şi Cirsium, plutind în adierea vântului, împreună cu borangicul fin al funigeilor. Bibliografie 1. Allorge, P. Les association vegetales de Vexin francais. Rev. gen. de Bot. XXXIII et seq. 1921. 2. Borza, Al. Câteva noţiuni de fitosociologie. Pădurea-stepa ierboasă. Lupta între aceste două formaţiuni. Soc. de mâine. Cluj 1924. 3. — Die Vegetation und Flora Rumăniens. In »Guide de la Six. Ex. Phytogeogr. Int. Roumanie 1931«. Cluj 1931. 4. — Studii fitosociologice în Munţii Retezatului. Bul. Grăd. Bot Cluj 1934. 5. — a) Contribuţii la cunoaşterea vegetaţiei şi florei Insulei Şerpilor. b) Noi contribuţii la cunoaşterea vegetaţiei şi florei Insulei Şerpilor. Amân- două în Bul. Soc. de Şt. Cluj 1924— 25. 6. Braun-Blanquet. Pflanzensoziologie. Berlin 1928. 7. — Prinzipien einer Systematic der Pflanzengesellschaften auf flo- ristischer Grundlage. St. Gallen 1921. 8. — Prodome des groupements vegetaux. Fasc. 3 Rudereto-Secaline- tales. In colab. cu W. Gajewski, M. Wraber et J. Walas. Montpellier 1936. 9. — La Chenaie d’Yeuse mediterraneene (Quercion ilicis). Mont- pellier 1936. _____________ 1 ‘ i 1 11 ') Al. Borza. Oaspeţi nechemaţi în flora noastră. Unirea, Blaj 1917, Nr. 1. V. Homei. Galingsoga parviflora Cav. şi G. Aristulata Bickn în România. Bul. Grăd. Bot. Cluj. Voi. XIII (1933). Iuliu Morariu. Noi numiri populare româneşti de plante. Arhiva Some- şană Nr. 23. Năsăud 1938. 420 10. Brandza, D. Prodomul florei române. Bucureşti 1879—1883. 11. Chevalier, A. Les associations vegetales. In Emiţi, de Martonne Trăite de Geographie Physique. Voi. III Biogeographie. Paris 1927. 12. Cernescu, N. C. Facteur de climat et zones de sol en Roumanie. Bucureşti 1934. 13. Enculescu P., Seidel Th., Protopopescu-Pache Em. J. Privire generală asupra solurilor din Ardeal, Bucovina şi Basarabia. An. Inst. Geol. al României. Bucureşti 1926. 14. Gaussen, H. Geographie des Plantes. Paris 1933. 15. Guinochet, M. Etudes sur la vegetation de l’etage alpin dansbassin superieure de la Tinee (Alpes Meridionales). Lion 1938. SIGMA Nr. 59. 16. Jovet, P. Evolution apres abandon de culture, des champs du Valois. Bull de la Soc. Bot. de France 1937. 17. Lem£e, G. Recherches ecologiques sur la vegetation du Perche. Rev. Gen. de Bot. 588—1937 et seq. 18. Luquet, A. Recherches sur la Geographie botanique du Massif Central. Les colonies xerothermiques de l’Auvergne. Aurillac 1937. 19. Molinier, R., Muller, F. La disemination des especes vegetales. Rev. Gen. de Bot. Nr. 590—1938 et seq. 20. Panţu, Z. C. Contribuţiuni la flora Bucureştilor şi a împrejurimilor, p. I—IV. Bucureşti 1908—12. 21. Pavillard, J. Cinq an de Phytosociologie. Montpellier 1922. 22. — Elements de sociologie vegetale. Paris 1936. 23. — La nomendature phytogeographique devant le congres d'Am- sterdam. Montpellier 1935. 24. Pax, F. Pflanzengeographie von Rumânien (Nova Acta). Hallel929. 25. — Grundziige der Pflanzenverbreitung in Karpathen. Voi. I—II, 1898-1908. 26. Porcius, F. Flora fanerogamă a fostului district al Năsăudului. Extras din «Transilvania* Sibiu 1881. Ibid. «Anal. Acad. Rom.* VII, 2. 27. Prodan, I. Flora României. Cluj 1923. ’ 28. Prodan, I., Petrini, E. Principalele plante de nutref din România. Cluj 1924. 29. Reynaud, M. A.-Beauverie. Le millieu et la vie en commun des plantes. Paris 1936. 30. Rfibel, E. Geobotanische Untersuchungsmethoden. Berlin 1922. 31. — Betrachtung iiber einige pflanzensoziologische Auffassungs- differenzen, Verstăndigungsbeitrag Schweden—Schweiz. Ziirich 1925. 32. Safta, I. Contributiuni la studiul fitosocial agricol al fâneţelor din judeţul Cluj. Extr. Anal. Int. Cercet. Agr. al României, voi. VIII an. VII. Bucureşti 1936. 33. — Păşunile şi fâneţele, îngrijirea şi exploatarea lor. Cluj 1937. 34. Săvulescu, Tr. Die Vegetation von Bessarabien mit besonderer Beriicksichtigung der Steppe. Bul. Agr. voi. III. Bucureşti 1927. 421 Beitrăge zur Kenntnis einiger ruderaler Pflanzengesell- schaften (Rumănien) (Zusammenfassung) In dieser Untersuchung vorlăufigen Charakters habe ich mich mit einigen Pflanzengesellschaften befasst, die der Klasse der Rudereto-Secalinetales angehoren. Die erste ist Hordeetum murini Br. Bl. und wurde zu Bucarest, Constanta und Cluj analysiert. Von der typischen mittellăndischen Form unterscheidet sie sich sowohl durch die wegen der abweichenden Witterungsbedingun- gen eingetretene Verarmung an charakteristischen Arten, als auch durch die grosse Fiille, in welcher das als facies anzusehende Atriplex tataricum sich ihr in dem Herbstaspekt gesellt. Sie kommt ausschliesslich in trockenen sonnigen Oegenden des Flachlandes und der Ebene vor, wo sie die Rănder der stau- bigen Wege und Landstrassen einnimmt, und fehlt in feuchteren Tălern und an hoher gelegenen Orten. Die zweite Pflanzengesellschaft, Carduetum acanthoidis, das in den Dorfern Mocod und Zagra im Bezirk Năsăud analysiert wurde, ist auf wasserreicheren und in den Tălern hiigeliger Oe- genden heimisch, vornehmlich auf wenig abschiissigen Land- strecken mit lehmigem, fur den Maisanbau gediingtem Boden. Der Ausdruck Carduetum acanthoidis ist die wortliche Uber- setzung des vom Landvolke gegebenen Namens, denn die Dorfbe- wohner bezeichnen diese Pflanzengesellschaft als »scai« (Stachel- Distel). Meines Erachtens diirfte sie der Rudereto-Secalinetales Klasse zugeteilt, allein in einen besonderen Verband, vielleicht auch eine Ordnung eingereiht werden. Die Gesellschaft als solche wird hier kiinstlich durch die beim Maisanbau erforderlichen Feldarbeiten unterhalten und bleibt an ein primitives (»calcaturales«) Wirtschaftssystem gebunden, in dem ein Jahr des Oetreideanbaues (»ţarină«), mit einem des Brach- liegens als Viehweide (»imaş«) abwechselt. Wegen der Stachel, mit denen der Carduus versehen ist und wegen der iiberwuchernden Unkrăuter ist der Wert dieser Ge- sellschaft als Weidepflanze ăusserst gering. Viele Arten, die in diesen Gesellschaften eine wichtige sozio- logjsche Rolle spielen, verbreiten sich leicht durch Endozoochorie, Epizoochorie, Anemochorie und sogar Polychorie. Comunicări Iuliu Morariu: Iulian Marţian, o figură culturală şi educativă Ardealul de ieri avea mulţi conducători şi îndrumători ai vieţii intelectuale şi năzuinţelor româneşti, oameni dintr’o bucată, rasă din care mai există şi astăzi reprezentanţi, dar numărul lor pare a scădea. Unul din aceştia a fost şi maiorul în rezervă Iulian Marţian, stins din viată la 26 Oct. 1937. In jurul lui nu s’a făcut mult sgomot, fiindcă n’a activat în politică, repugnând moravu- rile postbelice, arivismul şi setea de îmbogăţire pe orice cale. A fost un muncitor intelectual modest şi retras, nu s’a înghesuit la onoruri, deşi le merita, nu s’a bătut pe piept ca mare român, deşi era; n’a ieşit în for să recolteze uimirea şi laudele vulgului, dar îl cunoştea multă lume publicistică şi intelectuală fie personal, fie după numele autentic românesc, cu rezonantă romană. In drumul spre adăpostul liniştei şi veşniciei din »Comoară«, cimitirul Năsăudului, a fost însoţit de prieteni şi de intelectualii orăşelului, mult popor, prieteni şi cunoscuţi din jur, din Bistriţa şi Cluj, aducând prin plecarea frunţii un pios omagiu în fata sicriului ce cuprindea septuagenara încheere de viaţă, zbucium intelectual şi frământări de la lămuri probleme, de âH scoate în zarea actualului fapte şi tălmăciri din trecutul Ţării Năsăudului, cum îi plăcea să numească acest colt de impetuoasă şi vrednică viaţă românească a Ardealului. Din acest magnific cortegiu de pietate n’au lipsit şcolile, încadrându-1 aşa cum numai tradiţia nă- 423 săudeană ştie să cinstească şi înalte. Mulţi am participat numai cu ochii sufletului şi cugetul îndurerat la plecarea lui fără întoarcere. Om cu bogate rezerve şi resurse materiale, nu s’a sbătut spre a le face acestea productive, să-i poată mări capitalul, să-i acumuleze bunuri şi să-i aducă noi averi. Fiindcă neglija afacerile, a fost adeseori speculat şi înşelat, iar unii agenţi şi funcţionari administrativi îl şicanau cu formalism excesiv, legal şi supralegal, spre a-1 determina la tranzacţii din cari, conform sistemului, să poată »ciupi« ceva. Rezistând, i-au produs multe amărăciuni spre sfârşitul vieţii, când şi natura par’că-i deveni ostilă printr’o grea boală, punându-l chiar în unele apăsătoare încurcături, dar neiz- butind a-l abate din matca unei hotărîte şi drepte atitudini. N’a fost înţeles de acei pretinşi intelectuali, scorobei ai materiei, cari nu urmăresc decât rotunzirea averii pentru un comod trai ani- malic. Mulţumirile lui erau de esenţă spirituală superioară, aşa că cei mulţi şi neînţelegători nu găseau decât vorbe peiorative, dacă un dispreţuitoare, pentru preocupările lui de »hârburi, bolovani şi hărtoage«. Ce şi pot ei înţelege din vibraţiunile sufletului în fata unui volum preţios, a unui document vechi, sau rămăşiţelor stră- vechi, ieşite la lumină din pământul scormonit al unei staţiuni revelatoare de viaţă din alte vremi, cari lui Marţian îi aduceau în ochi luciri de supreme bucurii? Pentru acele el Ie-a căutat şi adunat toată viaţa cu dragoste, în biblioteca ce era şi un mic muzeu şi unde îi plăcea să-şi petreacă timpul. Colecţionar pasionat, dibuia cu un simt deosebit prin anticării, prin podurile şi prid- voarele bisericilor documente, volume rare, sau inscripţii, menite peirii, necunoscute şi neapreciate. Cunoştea multe staţiuni şi urme arheologice în Valea So- meşului şi alte regiuni transilvănene, căuta printre tineri pe cineva pe care să-l poată introduce în repartiţia acestor comori ale ştiinţei, crezând că în vremi viitoare mai potrivite, cu mai multă înţelegere şi zel mai mare, să fie dezgropate tainele ascunse sub glia pă- mântului. El însuşi a făcut săpături şi a găsit diverse obiecte preistorice, despre cari a publicat notiţe în diferite periodice din tară şi străinătate, în acei »Repertoriu arheologic pentru ArdeaU. Deşi descendent şi dintr’o spiţă grănicerească, după cum mi-a mărturisit odată, fiind născut în comună negrăniceră, n’a căutat 424 să valorifice şi exploateze practic acest fapt, ba mai mult, avea ironii caustice pentru cei ce-şi evaluau cu miligramul grăniţeris- mul în sângele lor, considerându-se ei înşişi cu procente trecând de sută, spre a se putea instala paraziţi ai trecutului glorios, pe averile şi funcţiunile ţinutului. In timp ce oamenii cari n’au ridicat starea morală şi culturală a ţinutului, a ţărănimii, cu un grăunte de abnegaţie cu un şir, cari n’au sacrificat o centimă pentru pro- gres, dar cari au profitat totul, cari pândeau ca şacalii, doar iese prada, doar se iveşte împrejurarea spre a traduce în realitate visul devizei lor de viaţă «cârpe diem«, prinde momentul, el refuza orice propuneri de a se înscrie într’un partid politic, de a ocupa onoruri, pentru a-şi păstra libertatea cugetului, posibilitatea de a închega un articol, un studiu ca acela de geografie istorică inti- tulat «Ţara Năsăudului înainte de înfiinţarea graniţei«, de a cer- ceta un fapt, de a urmări o ideie, cari se pot face numai »procul negotiis«, în tăinuita linişte a bibliotecii. Obişnuit cu biblioteca-muzeu, în care adunase o viaţă în- treagă multe volume importante, salvase multe acte de valoare istorică sau culturală, înmagazinase material mineralogic, petro- grafic şi arheologic, şi-a însuşit corectitudinea şi sinceritatea omului de ştiinţe, fără să fi adoptat pedanteria lui formală şi rigidă. Ade- seori spunea în faţă adevărul oamenilor superficiali, nesinceri sau meschini, de aceea în ochii unora trecea drept ursuz. Dacă te ştia om corect, muncitor, sârguincios şi cu preocupări cărturăreşti, nu exista carte, document, cunoştinţi ce poseda, să nu ţi le pună cu mare amabilitate la dispoziţie, însoţite de binevoitoare îndru- mări, ba era dispus chiar la servicii de ospitalitate şi sacrificii materiale. Cu pasiune de cercetător şi pătrundere intelectuală, a strâns în cursul anilor, încă de pe vremea când era ofiţer, frumoase cunoştinţi într’o minte echilibrată, deşi i-a lipsit pregătirea spe- cială, fiind autodidact. Dacă în interpretări arheologice şi filologice a ajuns uneori în antagonism cu ştiinţa oficială, ai cărei slujitori îl acuzau de diletantism fără suficient spirit critic, străduinţele lui nu rămân mai prejos şi mai puţin nobile, căci căuta cu erudită sârguinţă documente sprijinitoare. Nu trebuie totdeauna trecută activitatea cuiva numai prin aspra purificare în flacăra criticei, 425 ci trebue judecată şi valoarea educativă, didactica a unei munci, nu numai rezultatul rece al valorii ştiinţifice intrisece. Mai ales că şi ştiinţa nu este decât o ingenioasă interpretare a faptelor obser- vate, puse fiind în concordantă cu accepţiunea şi coincidenţa logicei, cari pot fi răsturnate în viitor de inteligente mai lucide, cu interpretări mai ingenioase celor antecedente. Adevărul absolut nu există pentru noi, tot ce cunoaştem şi ştim este interpretarea inteligentă a observaţiilor noastre. Teoriile sunt numai coordonări transcedentale şi logice ale acestor observaţii subiective. Râvna, dragostea şi pasiunea de muncă şi cercetare dezin- teresată, cercetare ce nu scontează beneficii sau situaţii, într’un timp când rezultatele practice şi foloasele materiale sunt vânate cu ardoare nebună, când toată isteţimea, calculul şi viclenia sunt puse în serviciul luptei pentru existentă, pentru concurarea tuturor, au din punct de vedere educativ tot aşa de mare valoare ca şi studiile prin cari ştiinţa îşi spune »ultimul« cuvânt. Academia Română i-a recunoscut şi răsplătit truda de o viaţă, alegându-1 membru de onoare. Modestia lui s’a opus încer- cării de a fi sărbătorit cu această ocazie de prietenii şi intelec- tualii orăşelului. Fastul şi gălăgia sunt apanagii cari măgulesc vanitatea electoralilor şi politicienilor, susţinea el; deci cum să primească să i se ridice osanele, când n’a vrut să se înscrie într’un partid politic, să-l candideze, să-l facă prefect, ori să ah- tieze după alte funcţiuni râvnite de mulţi? Nu se împăca cu sis- temul politicei democrate, cu votul universal care conferă egalitate electivă profesorului universitar şi hingherului, cu revoltătoare echivalare în faţa urnei, unde nu s’a prezentat niciodată. Poate părea curioasă elogiarea unui dispărut modest, din pomenirea căruia nu speculezi nimic la bursa remuneraţiei actuale şi imediate, prin care nu cauţi să te ridici tu însuţi, să te »lus- trueşti« pe tine, când tămâia vorbelor frumoase slăveşte cu efu- ziune pitecantropi în viată, măgulindu-le ambiţiile şi înălţându le slăbiciunile, căci ei pot deschide ca toiagul femecat al lui Moise, isvorul unor beneficii materiale, o carieră rodnică, un drum în viaţă. Dar am căutat să-i reamintesc imaginea prin aceste puţine şire, căci a fost nu numai o figură culturală, ci şi un educator, prin faptă, prin atitudine dreaptă, fiind caracter sobru şi hotărît, 426 cum puţine sunt. Fără a fi profesionist, era un exemplu educativ viu, aşa cum l-am cunoscut. Astăzi când sufletul tineretului este cucerit tot mai mult, ca de o obsesie, de performanţele şi exagerările arenelor sportive, când îşi caută idolii printre footbalişti şi boxeuri, când pe elevi îi găseşti în buzunare şi în bănci cu gazete sportive, în loc de pagini literare ori ştiinţifice, când discută, nu probleme ideologice nobile, de progres şi avânt naţional, ci ultimele campionate şi victorii footbaliste, în termeni par’că împrumutaţi dela triburile africane, când chiar oficialitatea diferitelor ţări tinde să stimuleze tot mai mult tendinţele sportive şi şcoala vieţii, până la eclip- sarea şcolii de carte; se cuvine cu atât mai mult să cinstim pe luptătorii cu neştiinţa şi întunericul. Muncitorii tăinuiţi, retraşi în liniştea bibliotecilor şi laboratoarelor, eroii culturii şi progresului ştiinţific, în galeria cărora putem înşirui şi pe academicianul Marţian, prin abnegaţia şi râvna muncii lor, promovează şi susţin spiritualitatea culturii majore a unui neam. Pentru mulţi din aceştia nu există pensionare, în sensul trecerii într’o perioadă de odihnă cu ţigări, cafea şi nesfârşite vorbe de clacă; ci din contră, eli- beraţi de obligaţiile cotidiene ale unei funcţii, servesc cu mai multă stăruinţă condeiul deprins în tinereţe şi ideile a căror nobil dina- mism îi animă, până când neînduplecata lege a firii le opune ca- tegoricul ei veto. Se cuvine să ne închinăm totdeauna acestor înălţătoare exemple de luminoasă şi senină muncă. * m * Teodor Ghiţan: Contribuţiuni la istoricul Văii Bârgăului Este destul de bine cunoscut, din date publicate anterior în »Arhiva Someşană«, că Valea Bârgăului n’a fost militarizată deo- dată cu comunele de pe Valea Someşului şi a Şieului, în anul 1762, ci deabea la anul 1783—84, în timpul revoluţiei lui Horia. Deşi la început Curtea din Viena se opunea, dini motive religioase, de a militariza această vale, căci locuitorii din acest ţinut erau de religie ortodoxă, totuşi următoarele cauze au deter- minat pe losif al ll-lea să încorporeze şi comunele acestei văi Regimentului al 2-lea dela Năsăud: a 1. Desele războaie purtate de Austria cu numeroşii săi duş- mani, cereau mărirea din ce în ce a efectivelor unităţilor de linie şi grăniceri. Prin încorporarea celor 8 comune de pe Valea Bâr- găului s’au mai putut recruta de aici pentru Regimentul dela Năsăud, încă 2 companii. 2. Din cauzu ocupării Bucovinei, în 1775, şi din cauza lup- telor cu Turcii în Moldova, losif al Il-lea avea nevoe de a-şi duce trupele prin o comunicaţie cât mai uşoară. Singurul drum care lega Transilvania de Bucovina, era cel din pasul Rodnei, care trece peste muntele Cucureasa, însă acesta era foarte anevoios pentru trecerea trupelor. Din acest motiv, împăratul dă ordin ca să se deschidă o nouă comunicaţie prin valea Bârgăului, pasul Tihuţa şi Vatra Dornei. Această comunicaţie avea de trecut prin locuri mai favorabile transportării trupelor. Pentru construcţia, întreţinerea şi apărarea acestei comunicaţii avea nevoe de oameni de nădejde pe cari nu-i putea găsi decât numai în ţinutul Bârgăului, ţinut care trebuia acum militarizat pentru acest scop. In vederea realizării acestui plan, înainte de militarizarea Bârgăului, se propusese chiar înfiinţarea unui sat în pasul Tihuţei, cu numele »Fântânelele«, însă planul a rămas în desuetudine. 3. Locuitorii şi teritoriul Bârgăului formau înainte de milita- rizare moşia conţilor Bethlen, fiind legaţi ca robi de pământul acestor latifundiari unguri. După ce s’a militarizat Valea Someşului -şi câteva comune de după Târg, Bârgăuanii au văzut starea din ce în ce mai înflo- ritoare a fraţilor lor, cari erau liberi şi aveau marea cinste de a fi cătane împărăteşti; iar ca o consecinţă a acestui fapt, au depus dese rugăminţi către comanda Regimentului din Năsăud de a fi şi ei militarizaţi şi a scăpa de sub jugul de sute de ani, aspru şi nemilos al familiilor nobile ungare: Kemeny, Apaffi şi Bethlen. ' In urmare, din ordinul împăratului, comandantul trupelor de grăniceri din Transilvania a luat câteva măsuri premergătoare mi- litarizării : a) Stabilirea de către contele Paul Bethlen şi comisia Regimentului al 2-lea a hotarelor Bârgăului. b) Predarea oficială a ţinutului de către contele Paul Bethlen, fiscului imperial.1) ') Contele Paul Bethlen a primit în schimbul moşiei Bârgău altă moşie în Banat, precum şi o importantă sumă de bani. Operaţiunile acestea premergătoare au început cam pe la anul 1782, când împăratul losif al Il-lea a făcut o inspecţie a trupelor din Transilvania. In 19 Decemvrie 1782 împăratul găsindu-se la Tg. Mureş, la sfatul contelui Paul Bethlen, consilierul său impe- rial, dă un ordin Tribunalului de Cluj-Mănăştiur, să pună la dis- poziţia contelui Bethlen toate documentele necesare pentru apărarea drepturilor sale în ceea ce priveşte satul Bârgău (Dorfer-Borgo). Nu specifică însă în vederea cărui fapt cere aceste documente, ci aminteşte numai »pentru apărarea drepturilor acestei familii*. Ştiind că în acest an s’au început negocierile de vindere şi cumpărare a acestui ţinut, între familia Bethleneştilor şi Stat, deducem că în acest scop le-a cerut, pentru a-şi putea demonstra şi valorifica drepturile. Tribunalul de Cluj-Mănăştiur ca răspuns acestui ordin, caută prin arhivele sale toate actele în chestiune şi le înaintează cu proces verbal familiei Bethlen. In procesul verbal pe care-1 public mai jos în acest articol, Tribunalul de Cluj-Mănăştiur trece mai întâiu ordinul împăratului prin care i se ordonă a cerceta susnumitele documente cu privire la hotarul satului Bârgău, care se află în arhiva Tribunalului. Primul document datează din timpul lui Cristofor Bathori de Şimleu, principele Transilvaniei; nu spune anul, dar aminteşte nu- mai că în ziua Sfinţilor Apostoli luda şi Simion s’a desbătut pro- cesul dintre nobilii Apaffi Leonard şi Ştefan, proprietarii satului Bârgău, şi a judelui Szabo Orban din Bistriţa, pentru delimitarea hotarului dintre comuna Iad şi Bârgău. Reiese de aici că pe aceea vreme Bârgăul era al familiei Apaffi şi numai pe urmă a trecut în proprietatea familiei Bethlen. Reprezentantul familiei Apaffi la acest proces a fost loannes Boroslo de Ipp, care aduce un document vechiu de pe la anul 1579 prin care dovedeşte cari sunt hotarele între Iad şi Bârgău, cari hotare au fost stabilite prin reambulare de o comisie mixtă atât din partea familiei Apaffi cât şi din partea oraşului Bistriţa. In acest document se mai aminteşte că pentru demonstrarea drepturilor, părţile au utilizat documente datând de pe la anul 1400. Al doilea document este chiar procesul verbal al comisiei de reambulare întocmit la anul 1579. Din aceste documente reiese că pe la anul 1579 Bârgăul era proprietatea familiei Apaffi, şi tot Bârgăul consta numai din două sate, Bârgăul de Sus şi Bârgăul de Jos (Unter-Borgo şi Ober- Borgo). Aceste sate înainte de militarizare au luat numele de Borgo Joseni şi Borgo Suseni. In ordinul dat de Iosif al ll-lea se aminteşte numai de satul Bârgău. Probabil din cauza necunoaşterii prea bine a moşiilor sale, contele Bethlen în informaţiile date Împăratului pentru întoc- nirea ordinului, l-a numit în mod generic satul Bârgău prin care cred că înţelegea mai mult: dominiul Bârgău, adică proprietatea sa în sens juridic, fără să precizeze ceva despre Bârgăul de sus sau de jos. Dacă în documentul din 1579 comisia mixtă aminteşte de Bârgăul de sus şi de jos, probabil că aceasta cunoştea mai bine topografia ţinutului, deoarece această comisie străbătuse cu piciorul hotarul de Vest al Bârgăului, împreună cu oameni din Bârgău şi Iad. Originalul în latineşte se găseşte în posesia familiei Bethlen; după acest original s’a tradus în nemţeşte la anul 1784 alt exem- plar de către Maiorul Carol de Heidendorf, fost ofiţer în Regi- mentul de graniţă, care a luat în primire ţinutul Bârgăului dela contele Bethlen, şi tot acest ofiţer a organizat şi militarizat cele 8 comune de pe valea Bârgăului. Actul în nemţeşte se găseşte la dl învăţător Hangan Oheorghe din comuna Bistriţa-Bârgăului. Redăm mai jos conţinutul întregului proces verbal al Tribu- nalului de Cluj-Mănăştiur, dar numai în ceea ce priveşte delimitarea hotarului de Vest al Bârgăului. Delimitarea hotarelor de Nord, Est şi Sud se vor publica cu altă ocazie. * Delimitarea hotarului dintre Bârgău şi comuna săsească Iad (Traducere din limba latină) 1 I. 1 Noi, Conventul Sf. Virgină Maria de Cluj-Mănăştiur, înştiin- ţăm pe toţi pe cari îi priveşte, că Excelenţa Sa Paul Bethlen, cel mai vechiu Consilier al Majestăţii Sale Imperiale, Regale Aposto- lice, Consilier Qubernial în Marele Principat al Transilvaniei, pre- cum şi în celelalte părţi anexate; prezident la Scaunul Regal ca reprezentant al întregei familii Bethlen în linie bărbătească, ne-a transmis unele scrisori ale Majestăţii Sale împăratului nostru prea milostiv, losif al Il-lea, rege al Ierusalimului, al Ungariei şi al Boemiei, Arhiduce al Austriei, Duce de Burgundia şi Principele Transilvaniei, cari scrisori au fost întărite cu obişnuita pecete a actelor judiciare, având următorul conţinut: Noi, losif al II-lea, din mila lui Dumnezeu, Împărat al Ro- manilor, Rege al Germaniei, Ungariei, Boemiei şi Ierusalim, Arhi- duce de Austria, Duce de Burgundia, Principe al Transilvaniei şi Conte de Tirol; împărtăşim credincioşilor noştri din Conventul Sf. Virgine Maria de Cluj-Mănăştiur, mila noastră Imperială. Contele Paul Bethlen iubitul nostru Consilier gubernial şi prezident la Scaunul Regal, ca reprezentant legal al întregei familii Bethlen în linie bărbătească, în marele nostru principat al Tran- silvaniei, ne aduce la cunoştinţă că la Conventul Domniilor-Voastre se află unele documente cu privire la hotarul satului Bârgău, cari sunt absolut necesare acestei familii, atât pentru apărarea dreptu- rilor ei, cât şi din cauză că în ele se găsesc trecute hotarele vechi şi adevărate ale satului susnumit şi ale altor localităţi situate în vecinătate. Vă ordonăm deci a cerceta fără întârziere şi imediat după primirea acestor documente cu privire la aceste hotare, cari se află la Conventul Domniilor-Voastre; să copiaţi documentul în special în ceeace priveşte satul Bârgău şi graniţa lui de câmp şi să-l trimiteţi cuvânt de cuvânt, fără a adăoga sau a şterge ceva. Feriţi-vă însă să înşelaţi sau să faceţi altceva decât ceea ce vi s’a ordonat. Dat în oraşul nostru liber Tg. Mureş, 19 Decemvrie 1782. II. Supunându-ne ca nişte smeriţi credincioşi acestui ordin Ce- zaro-Crăesc, cu profund respect am cercetat cu toată osteneala susnumitele documente de hotar şi după o îndelungată cercetare, s’au găsit în »Arhivul« nostru, trei documente. Primul are conţinutul următor: Noi, Cristofor Bathori de Şimleu, Voevodul Transilvaniei şi Contele Secuilor, înştiinţăm pe toţi pe care-i priveşte că, în a patra sărbătoare a Sf. Apostoli Iuda şi Simion, înaintea sărbătoarei Sf. Evanghelist Luca, chiar în timpul când a fost comemorarea Re- gelui Ungariei Ladislau, s’a deschis Tribunalul în mod solemn în prezenţa noastră, a proto-notarilor, a consilierilor şi a celorlalţi asesori pentru a fi judecate şi desbătute procesele nobililor. înaintea Tribunalului a apărut respectabilul domn Ioannes Boroslo de Ipp, în numele şi în persoana lui Apaffi, şi ne-a arătat unele documente iscălite de Oeorgius Vass de Ţaga (Czege), pre- fect in judeţul Cluj, Baltazar Zalai, Thomas Omani de Ţaga, An- dreas de Cheresturi (Cristur) şi Lan Gereb de Nagy Demeter, scrise pe o hârtie obişnuită şi confirmate cu pecetea susnumitului Prefect. In aceste documente era scris, că pe deoparte susnumiţii Gheorghe Vass, Baltazar Zalai, Thomas Omani, Andreas de Ke- resturi şi Lan Gereb, au fost delegaţi cu învoiala şi consimţă- mântul lui Ştefan şi Leonard Apaffi, iar de altă parte judecătorul Orban Szabo din Bistriţa în numele Senatului şi al întregului oraş, să reambuleze1) să inspecteze şi să indice noui (puncte) movile de hotar între satele Iad care face parte din districtul Bistriţa şi Bârgăul de Jos şi de Sus cari se află în judeţul Dobâca. Aceştia s’au dus în ziua de Sf. Mihail (de atunci) la faţa locului, împreună cu mulţi însoţitori şi bărbaţi competenţi, au par- curs întregul teren interesat al susnumitelor localităţi, au căutat vechile puncte de hotar, stabilite după un document din 1400; au renoit acelea pe cari le-au mai găsit, au refăcut pe acele cari au fost stricate de tot, unde însă nu a mai rămas nicio urmă a fostelor puncte de hotar, acolo s’au făcut altele cu învoiala am- belor părţi, iar unde nu s’au putut indica în bune condiţiuni, din cauza situaţiei locului, acolo s’a stabilit apa curgătoare ca hotar şi stabilirea acestor puncte mărginaşe a fost acceptată şi recunos- cută de ambele părţi, cu hotărîrea ca acela care nu va respecta această învoială să plătească 1000 de ducaţi. Conţinutul acestui document care încă a fost înmânat la ru- gămintea respectuoasă a acestora, este următorul: Noi, Vass Gheorghe de Ţaga, Omani Thomas tot de acolo, Andreas de Keresturi, Kaiman Gereb din Nagy-Demeter, Lan Ge- reb, facem cunoscut celor pe cari îi priveşte conţinutul scrisorii noastre, că în ziua de Sf. Mihail din anul 1579, am fost chemaţi pe de oparte de Ştefan Apaffi, induratul nostru Voevod, judecător şi consilier de curte la Deva şi de Apaffi Leonard, iar de altă parte de judecătorul Szabo Orban din Bis riţa, precum şi de con- silierii lui, pentru a corecta graniţa teritorului între satele Iad, ce se ţine de Bistriţa — a cărui jumătate aparţine domnului susnu- mit Apaffi, iar cealaltă jumătate Bistriţei — şi Bârgăul de sus şi de jos, cari se află în judeţul Dobâca. Cauza pentru care am plecat la faţa locului a fost deci de a corecta noi graniţele între aceste sate, înaintea susnumiţilor patroni, prin bună înţelegere. In ziua susnumită, ambele pârţi, cu persoanele amintite au plecat la faţa locului cu mulţi însoţitori din Bârgău şi Iad. înaintea noastră a mers Ştefan Apaffi, peste diferite câmpuri până pe un >) Reambula = a complecta o hartă cu noui detalii, ce au mai apărut cu timpul, păşind dealungul mejdelor. 11 deal, de aci la Utl pârâu cu humele Steinbach (Kdpatak)1), unde s’a oprit Ştefan Apaffi, întrebându-l pe Oereb Filip din Iad, ce nume poartă acest râu, şi acesta răspunse: Kopatak (Steinbach). Ştefan Apaffi, auzând aceasta, protestă cu privire la graniţa satului Bârgău şi scoase o scrisoare de reambulare, trecută la tablă şi aflată printre scrisori vechi, alcătuite în 1400, pe care o citi procuratorul Lukatsi Deak din Bistriţa înaintea noastră şi do- cumentul acesta indică pârâul Steinbach (Kopatak) ca graniţă între Iad şi Bârgău. După aceasta scoaseră şi Bistriţenii o scrisoare, datând cu câţiva ani mai înainte decât prima, in care se indica un Hargos ko, Kriimmer Stein* 2) ca graniţă, însă pe care nu am putut-o găsi cu siguranţă, cu toate că ne-am oprit pe mai multe dealuri spre Bârgăul de jos şi în sfârşit se împăcarâ cei doi patroni şi anume cei doi Apaffi cu Bistriţenii după o lungă ceartă, iar Apaffi Ştefan şi Leonard le-au dat documentele înapoi, la fel şi cei din Iad, iar pământul interesat a fost lăsat să-l împărţim noi în două părţi, ridicând mai multe puncte de hotar şi anume în formă de cruci tăiate în pomi, grămezi de pământ şi de pietre şi de albia unui pârâu amintit, pe cari le-am transcris în acest document (act) cu următoarele condiţiuni: 1. In viitor punctele mărginaşe ridicate să formeze graniţele între Bârgău şi Iad, deasemenea în viitor să nu alunge vitele pre- zente, ci de ambele părţi să rămână accesibile, cum e obiceiul ţării, între vecinii buni. 2. Dacă cineva a stricat punctele mărginaşe, sau dacă va duşmăni pe cineva dintre patroni, acela va fi pedepsit la o amendă de 1000 florini de aur, care sumă o va lua cel ce s’a ţinut de această învoială, dela cel ce nu s’a ţinut de ea, conform legilor principatului. 3. Recolta acestor câmpuri, pe cari le-au pierdut acum ledenii, să fie anul acesta a lor, însă trebue să se plătească anul acesta zeciuiala; în viitor ele vor rămâne necultivate, atât de ledeni cât şi de Bârgoveni. 4. La termenul viitor, fiecare parte va transcrie cu pecetea principatului, acea scrisoare care am dat-o noi acum şi pentru a cărei confirmare şi observare am compus actul nostru încheiat şi pecetluit, după ce ambele părţi s’au împăcat înaintea noastră în ziua susnumită, în ceeace priveşte hotarele amintite, care sunt următoarele: Prima graniţă începe dela Dealul Lung, din Şinca, din vârful dealului şi vârful şoselei care merge spre Ilva, unde în drum se *) Pârâu cu piatră, pietros. 2) Piatră strâmbă. 433 găseşte un fag mare şi înalt, în care sunt tăiate patru cruci în patru părţi. La rădăcina tulpinei se află o grămadă de pământ Crucea dinspre Nord arată graniţa Ilvei, crucea dinspre Iad, gra- niţa Iadului, crucea dinspre Bârgău a Bârgăului, iar crucea dinspre Vrf. Muntelui arată Dealul Lung, care se întinde până înspre Vrf. Muntelui Heniu (Schneegebirge). Toate apele care curg din mun- tele Heniu spre Sud pănă Ia Dealul Lung, aparţin satului Bârgău. Acele ape care curg din Muntele Heniu spre Nord, formează grăniţa Ilvei. Dela graniţa aceasta am plecat în jos pe drumul din Şinca de unde jumătatea graniţei dinspre Răsărit împarte în două hotarul Bârgăului, iar jumătate dinspre Apus graniţa Iadului. Tot pe valea susnumită din Şinca am coborît către Bârgău unde se află la dreapta drumului un fag, şi în pomul acesta s’a tăiat o cruce, iar lângă tulpina lui se ridică o grămadă de pământ. Tot pe acelaş drum am coborît mai departe pe locul unde la mână dreaptă se află un fag, în care s’a tăiat iar o cruce şi lângă care se ridică iar o grămadă de pământ. Tot pe drumul din Şinca am mers la vale până am găsit pe ambele margini ale drumului doi fagi albi şi anume lângă po- vârnişul râpos, cari încă au fost prevăzuţi cu grămezi de pământ, dintre care cela dela mâna dreaptă arată graniţa Iadului, iar la mâna stângă graniţa Bârgăului. De aici am coborît mai departe şi am găsit în dreapta dru- mului un fag, în care era tăiată o cruce şi lângă care era ridicată o grămadă de pământ, şi de aici coborînd, am găsit la mâna dreaptă, lângă drum un fag alb în care încă era tăiată o cruce şi lângă care era ridicată o grămadă de pământ. De aici mergând în jos, am găsit în dreapta drumului doi mesteceni, cu cruce şi grămezi de pământ. Venind mai în jos pe acelaş drum am găsit la mâna stângă lângă drum, o grămadă de pământ şi tot pe acelaş drum am ajuns până la aşa numitul Pârâul Mare (Nagy Patak), unde se află o grămadă de pământ la mâna dreaptă lângă drum, care coboară în pârâul care, curgând în jos spre Apus, formează graniţa Iadului, iar coborînd spre Sud, acest Pârâu (Nagy Patak) în care curge pârâul Livezilor (Wiesenbach), acolo am ridicat un punct mărgi- naş din pământ şi pietre, de acolo am mers unde se unesc două pârâie — Pârâul ,|Mare şi |Feyer Patak. Coborînd mai departe am dat lângă acel pârâu de un drum pietros care trece pârâul. Acolo am părăsit drumul şi am luat-o în sus pe dealurile lungi către Bârgăul de Jos, unde stă un mesteacăn lângă drum la mâna dreaptă şi unde este o grămadă de pământ şi de pietre, de aci, unde au fost tăiate într’un stejar două cruci, drumul se îndreaptă în jos spre Bistriţa. 11* Înaintând mai departe pe susnumitul Dealul Lung, au fost tăiate într’un stejar două cruci şi lângă tulpină se ridică o grămadă de pământ şi de pietre. De aici coborîrăm până la pârâul Muncel şi peste acesta până în Wiesen-Grund (Câmpul Livezilor), unde a fost ridicată o gră- madă de pământ la rădăcina unui pom. De aici am mers mai departe în jos pe drumul care vine dela Bistriţa şi Iad spre Bârgâul de Jos, iar unde se află lângă drum o piatră de hotar, de acolo graniţa înaintează mai departe lângă pârâu, unde se află o grămadă de pământ. Dincolo de pârâu e tăiată o cruce într’un brad alb, şi aci am trecut apa Bistriţei şi am ridicat pe malul Sudic o grămadă de pământ şi de pietre. De aicea ne-am dus mai departe şi anume spre Sud şi am ridicat lângă pârâul Pojen ultima grămadă de pământ. Pârâul Pojen curge drept spre Răsărit şi imparte graniţele acestor două sate şi anume: spre Răsărit aceea a Bârgăului, iar spre Sud aceea a Bistriţei şi a Iadului. Această scrisoare a fost eliberată la Bistriţa, în Joia după Sf. Mihai a. d. 1579. In marginea de jos era scris ca şi sus: Oeorgius Vass m. p. prefect de judeţul Cluj. După ce ne-a rugat lohan Boroslo în numele lui Ştefan Apaffi, am extrădat acest document fără a adăuga sau a şterge ceva, decât ce a fost în original, susnumitului Ştefan Apaffi pen- tru apărarea drepturilor sale. Dat în Cluj, în a 6-a zi după sărbătoarea răposatului Emeric, în anul 1579. La mâna stângă era scris: citit, comparat şi publicat conform originalului Ştefan Dolzai de Keresturi, judecător de Tribunal. Aceste documente erau confirmate cu pecetea adevărată a alteţei sale Principelui. ♦ * * E. Păunei: Câteva date bibliografice Dl profesor E. Păunei din Cernăuţi a binevoit să comunice directorului revistei noastre următoarele preţioase date şi note: Răsfoind numărul 22 al revistei D-Voastre, am cetit, la pag. 195—206, traducerea întocmită de d-1 Iulian Marţian a unor pa- sagii din cartea *anonimă«: Reise von Pressburg nach Sieben- biirgen und von da zuriick nach Pressburg.» Frankfurt u. Leipzig, 1793, şi am consultat şi începutul acestei traduceri, apărută în Nr. 11 al revistei, la pag. 36—44. 435 Cum lucrez, de ani de zile, la o bibliografie a călătorilor străini cari au trecut prin ţările române, sunt în plăcuta situaţie de a putea adăuga câteva date bibliografice cari ar putea fi de interes cetitorilor acelei interesante contribuţii la istoria Ardealului, din secolul luminat. 1. Anonimatul cărţii a fost deslegat. In cunoscuta bibliografie: M. Holzmann und H. Bohatta, Deutsches Anonymenlexikon, 1501—1850, voi. III, Nr. 11745, e indicat drept autor un anumit Christoph Seipp, care, după Veress (vezi mai jos), a fost directorul teatrului din Bratislava. 2. Titlul exact nu începe cu cuvântul >Reise«, ci »Reisen« (plural). 3. Cartea e menţionată şi discutată la: a) N. Iorga, Istoria Românilor prin călători ed. 2, voi. III, p. 9. b) A. Veress, Biblio- grafia româno-ungară, voi. II, Nr. 789. c) Bogdan-Duică, în »Na- ţiunea* Cluj, voi. III, Nr. 5 din 6 Ian. 1929, p. 1—2. * * * losif E. Naghiu: O relatare din sec. XVIII Există un manuscris maghiar din sec. XVIII, care ne spune multe lucruri despre Ţara Năsăudului. Manuscrisul se’ntitulează: * Piatră ridicată spre veş- nică pomenire«. E scris de Petrichevich Horvath Francisc. Azi se găseşte în proprietatea Baronului Petrichevich Horvat Artur. Dl prof. univ. Silviu Dra- gomir publică acest manuscris în limba maghiară ca anexa Nr. 75 a monu- mentalei opere: »Istoria desrobirii religioase a Romănilar din Ardeal in sec. XVIII«. Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1930, p. 397—403. Voiu traduce acest manuscris important, fiindcă originalul e greau accesibil. .Arhiva Someşană» având misiunea de a publica tot ce se referă la trecutul Ţării Năsăudului, are desigur şi rolul de a ne da în traducere şi eventualele documente sau manuscrise ce s’ar găsi risipite prin vreo operă generală sau prin diverse colecţii. Dl Silviu Dragomir pune în fruntea manuscrisului publicat în original, un titlu foarte potrivit şi anume: »t/« cronicar ungur contimporan despre ac- tivitatea lui Buccow şi despre unirea districtul Bistriţei«. Voiu traduce cât mai fidel textul de care vorbim şi voiu adăuga şi câteva note bibliografice. * 1761. In anul acesta în fine a fost adus de comandant al Ardea- lului generalul Baron Nicolae Adolf Buccow, care a şi făcut multe lucruri importante în Ţara Ardealului. Printre altele pe cele 23 de comune ale oraşului Bistriţa, pe cari le locuesc Românii cari s’au 436 revoltat mult timp pentru eliberarea şi ruperea de jurisdicţia Bistriţei, prin cereri la împărăteasa Maria Terezia le-a silit la unire (a încercat s’o ducă la îndeplinire el personal, dar a fugit cum a putut din aceea regiune muntoasăJ). Le-a ameninţat şi cu armele prin câteva unităţi ale regimentului condus de groful Betleni Betlen Adam, general de husari, care s’a dus între ei (între Românii de pe Valea Someşului) şi a făcut execuţii drastice. Comunele mai im- portante, mai mari şi mai puternice ca Maieru, Sângeorz, Rebra- Mare, le-a aliniat pe stradă şi s’au încercat toate ameninţările. Poporul blestemat nu se clintea de lângă religea sa grecească. Preferau să moară. In genunchi rugau pe ostaşii înarmaţi din jur să le tae mai bine capetele, decât să-i oblige a-şi părăsi religia tradiţională şi a trece la unire. După ce nici cu încercarea aceasta n’a putut face nimic, satele s’au umplut de soldaţi cari le apăsau cu fel de fel de persecuţii. Văzând Buccow că nu se dau învinşi, şi-a însuşit o metodă mai subtilă, iniţiând un mod şi mai drastic. Face anume caz de pretenţiile lor de libertate înaintate magistra- tului bistriţan, ca prefâcându-i în popor înarmat, prin legi militare să îmblânzească poporul sălbatic şi îndrăzneţ, să-l obişnuiască cu supunerea, căci astfel ar ceda mai uşor. Astfel aceia sunt eliberaţi de sub magistratul bistriţan şi sunt supuşi unei jurisdicţii militare, războinice. Li se dau arme. Se împart în infanterie, cavalerie şi dragoni, dar în scurt timp toţi devin infanterişti. Comandantul lor e Baronul Enzenberg, mare politician, om celebru prin experienţa sa bogată. Descinde în reşedinţa militară impusă, în metropola acelui ţinut românesc, într’un sat situat cam la mijlocul (regiunii) şi numit Năsăud. Acest sat românesc de pe Valea Someşului Mare, aşa de mult s’a împodobit cu clădiri domneşti, biserici, prăvălii, case în cari se fierbe bere, (în măsura în care i-o permite terenul) cu o repeziciune uimitoare, încât a devenit un oraş, cu târg propriu şi colonizat cu tot felul de mese- riaşi. Aci şi în alte sate au fost trimişi din compăniile regimentului ofiţeri cari să aibă mereu rol printre ei, să-i trateze cu "tot felul de supuneri şi umiliri, şi pe încetul să-i obişnuiască şi cu unirea. Ceeace nu s’a putut face cu forţa, s’a făcut prin vorbe frumoase. In felul acesta, acea regiune a Ardealului, militarizată, cu popu- >) Face aluzie la răscoala lui Todoran. 437 laţia mereu înarmată, s’a împăcat cu unirea şi a devenit o pro- vincie separată. Intrând în acea regiune, la hotarul primei comune la Mocod, găseşti pe malul Someşului Mare doi stâlpi foarte mari, cu in- scripţia celor două regimente. Munţii Rodnei, minele şi celebrele garduri de piatră rotundă, vopsite în roşu, case acoperite cu şin- drile, având extrem de multe camere mari (ceeace înseamnă vita- litate) ne duc la apa acră (borcut). înainte vreme drumurile erau aproape impracticabile. Azi sunt pardosite cu piatră, drumurile înguste între stânci, sunt lăr- gite, le găseşti între şiruri de copaci. La răscruci sunt înfipte cruci de lemn, sau se arată direcţia cu degetul. In cursul drumu- rilor, prin diversele sate se găsesc fel de fel de movile verzi, acoperite cu diverse plante. Sunt de admirat digurile făcute împo- triva cursului puternic şi repede al Someşului. Pe porţile dela casele soldaţilor numerotaţi, se găsesc table verzi, spre a conduce fără trudă pe vizitatori la gazdele lor. La capetele străzilor, sunt porţi împletite. Ele nu arată numai vitejie, ci spun şi numărul gospodarului care locueşte acolo. Dintre in- scripţiile puse pe porţi la Sângeorz am cetit următoarea: Fraxineam portam fructicosaque moenia rides? Pectora Romulidum moenia firma satis. Adică: Râzi de poarta de frasin şi de zidurile de tufă? Pieptul Romulizilor e zid destul de puternic.* 1) Prin mai multe realizări de acest fel, s’a mai înmuiat sufletul acelui popor. Anul trecut fiind la borcut în Rodna, am constatat din ex- perienţă, că dacă li s’ar mai da drepturi, s’ar întoarce la forma lor veche, la religia lor. Chiar faţă de ofiţeri sunt binevoitori numai în aparenţă, nu din suflet. Viaţa le-a devenit tristă mai ales prin negoţul cu sare pe Someşul Mare făcut cu plute con- struite de ei. Au construit «cu ei plute prin regiuni neumblate ale munţilor şi apoi ca manevră, îi trimit cu plute încărcate, pe So- meşul repede şi înconjurat de stânci, până la Dej. Chiar mai mult, >) O inscripţie similară era în Năsăud la poarta lui Cossimelli. Vezi: 1. Naghiu: Antonio Cossimelli, Studii Italiene. 438 după ce s’au distrus digurile domnilor cu mori, îi trimit cu sare în Ungaria, la anumite depozite şi case de vânzare. La prima organizare regiunea militarizată consta din 23 de comune, cari cuprindea ţinutul dintre Valea Someşului Mare şi Maramureş. Cum am amintit mai sus, grănicerii s’au împărţit în regimente de dragoni şi de infanterie, dar din cauza sărăciei locui- torilor şi a cheltuelilor ofiţerilor aşezaţi prin sate mai apoi s’au format numai unităţi de infanterie, iar exerciţiile cu armele erau înlocuite uneori prin exerciţii cu securi. Se speră că decând împărăteasa Maria Terezia a alipit la imperiul ei o parte din Moldova, vecină cu Ardealul, nu va fi necesară paza hotarelor (pentru care au fost făcuţi grăniceri). Şi dela ei se vor lua armele şi vor fi întrebuinţaţi la comerţul cu sare şi la minele metalifere din Rodna. In felul acesta regiunea ar deveni a fiscului, cum era şi în trecut şi s’ar conduce de un administrator cu sediul la Năsăud. Dar cum se va realiza aceasta, nu se ştie nici la Viena. Înainte cu un an au fost trimişi câţiva austrieci pentru inspectarea modului în care se fac plutele. Vizi- tară şi văile alpine. In felul acesta s’a diminuat mult prestigiul şi rolul ofiţerilor. Paginile cari urmează nu le mai traduc, nefiind în legătură cu ţinutul nostru. Se referă la câteva certuri sângeroase din alte ţinuturi. * * * Onisim Filipoiu: Două documente Un memoriu al FeldrihanUor către Br. L. Kemăny Interminabilele certuri ce au existat intre Românii din satele de pe Valea Someşului: Ilva, Feldru, Vărarea (Nepos) şi Rebrişoara, pentru hota- rele cu Saşii din Iad, Pintic (Slătiniţa) şi Dumitra, au dat naştere unui proces multisecular între aceşti doi vecini, cari din această cauză au ajuns şi la con- flicte armate. II 1 i ][ ][ 1 Revista «Arhiva Someşană« a adunat şi publicat mult material referitor la această cauză. In cele ce urmează dau publicităţii o plângere a setenilor din Feldru către groful Kemeny Laslău căruia ii arată cum li s’a fost luat »hotarul«>), i) i) »Hotar* în înţelesul local — pământ, moşie, câmp. 430 precum şi toate uneltirile Saşilor. Românii sunt revoltaţi şi ameninţă că dacă nu li se va face dreptate, stabilindu-se vechea graniţă ce a fost la cei bătrâni, ei vor face plângere împăratului. Urmărind un scop pur istoric, nu voiu comenta acest document care ar prezenta şi din alte puncte de vedere interes. Se găsesc aici particularităţi morfologice şi sintaxice specifice, cuvinte cari azi nu se mai întrebuinţează sau se cunosc foarte rar1), sunt expresii şi forme greoae explicabile doar prin puţina obişnuinţă a sătenilor de a scrie. Peste toate acestea voiu trece, urmând a reveni asupra lor la timpul său. In ceeace priveşte anul când a fost srcis acest document îl putem de- duce, cu cea mai mare aproximaţie, ştiind anii când a guvernat Kemeny Laslău, 1758—1762. . Ne putem opri pe lângă anul 1760, deci înainte de militarizare. Documentul e important prin materialul său necunoscut. Pentru ca aportul ce-1 aduce să fie şi mai apreciabil şi pentru ca să fie cercetat cu cât mai multă uşurinţă de către cei interesaţi în această materie, redau in tran- scriere din cirilică acest memoriu. Rugăm pre milostivul Dumnezeu pentru fericita sănătate mării sale iakeklenţi (sic) mării sale Do[m]nului grof Kimini Lasou* 2). Rugăm şi jăluim pentru rândul nostru săracilor oameni dela Fel- dru, din Gidicul (vidicul) Bistriţi, precum ne-au luat Saşii o bu- cată de hotar precum şi mărie ta ai auzit când ai îmbiat în părţile noastre. Şi noi ştim dela moşi şi dela părinţii noştri di[n] co- muna Dumbrăvii: cât cură apele cătră noi iaste al nostru, cât loc cură apele cătră hotarul Iadului, iaste a Iadenilor. Iară ei ne-au luat şi cât hotar cură apele în parte noastră până în sat. Şi întâi când au intrat sasii în hotarul nostru cu acest meşteşug au întrat că au strâns sasii vaşniţă3) de porci la pădurile lor şi n’au avut apă să adăpe. Ce fiind purearii lor din sat dela noi, din Feldru, i-au fost aducând în hotariul nostru şi i-au fost adăpat în Vale Beri şi în valea Târgului. Şi le-au zâs sasii să nu aducă porci în hotarul Feldrului că i-or trage feldrihanii. Iară purearii a zis că: »nu ne vor trage că noi sintem din Feldru şi feldrihani ne sunt fraţi, alţii ni’s veri, alţi cumnaţi şi’s toţi fraţi noştri. Iară voi sasi cănd or veni oameni cei mai de cinste şi judele, să-i cinstiţi şi vă rugaţi şi ne vor lăsa că ne sintem prieteni şi megieşi aproape *) Vezi cuvintele: vrăcniţi, vaşniţă, a volutui, etc. 2) Kemeny Laslău, guvernează dela 1758—62. s) Vaşniţă = ciurdă de porci. Astăzi se întrebuinţează din ce in ce mai puţin. L-am găsit in comuna Nepos şi Feldru. 440 unii cu alţii*. Şi sasi aşe au făcut că, cănd au mers judele dela Feldru la târg şi oamenii cari au socotit, i-au adăpat cu vin şi i-au ospătat cu meşteşug, până au apucat de nu i-au oprit. Şi văzând sasi că iaste hotaru cu apă şi poeni şi păduri bune, au mers la domni de Bistriţă cu cinstiuri şi ei fiind totdeauna cu domni de Bistriţă, au eşit domni din oraş şi le-au supt o bucată de hotar care iaste pădurile şi i-au făcut sasi vracniţă în gura Văi Beri în lunca Ghrighi şi din vracniţă în sus au făcut domn* cu sila pe feldrihani de au făcut gard. Din vracniţă*) în jos au făcut pinticani spe Pintic. Şi au ţinut aşe câtăva vreme şi după aceia scornindu-se răutăţi în ţară şi ai noştri având pe aceste locuri, care ni le-au lăsat în parte noastră, casă şi şuri şi poeţi. Şi căt au fost din gard către sat am ţinut noi feldrihani locul, moşie dela moşi şi dela părinţi noştri, şi au îmbiat ciurzile noastre şi ne-am ţinut oile. Iară Sasi ş’au dat marha în ernatic la oameni noştri cu plată şi fiind răutăţi în ţară s’au rugat sasi către feldri- hani să le ţie şi pe vară să le pască şi or plăti. Şi oameni noştri fiind nevoeşi s’au bucurat la plată şi le-au luat şi le-au păscut şi dă aceia al doile rănd s’au sculat sasi şi au dat cinstiuri pela domni şi ne-au ţipat şi depe cela hotar de pe jumătate şi după aceasta al treile rând s’au sculat sasi edeni ş’au mai dat cinstiuri pela domni de Bistriţă şi l-au luat tot hotarul pănă în sat şi au cerut sasi dela feldrihani tapşe pe loc şi să de şi dijmă. Tapşă au cerut şesăsprăzece florinţi şi oameni noştri n’au vrut să de şi apoi sasi au dat hotarul unui arman în tapşă cu şesăsprăzece florinţi de an şi au ţinut armanul locul patru ani. Şi de trece o marhă a noastră o închide armanul şi ne cere câte un mărieş sau doao zile de cosire. După aceasta văzând noi că şi aşe săntem mai de mare trăsură l-am luat în tapşe şi cu dijme şi l-am ţinut patru ai. Apoi ne-au luat dealurile cu poenile şi ne-au lăsat nu- mai şesurile şi l-am ţinut cătăva vreme. După aceasta ne-au luat şi şesurile şi nice în tapşe nu ni l-au dat şi am dus bani şesă- sprăzece florinţi la iedeni şi i-am înbiet într’o zi toată zuoa cu banii şi n’au vrut să-i ia. După aceasta am mers la domni la tăl- naci şi am dus bani şi n’au vrut să-i ia. Şi văzând noi aceste l l) Vracniţă sau vraniţă — poartă simplă construită din 3 scânduri şi un brâu. Astăzi nu se mai fac. 441 am scos dieci crăeşti şi am volotuit şi am rămas săraci de doao sute de cară de mălai şi de patruzăci de cară de făn şi nevoile şi greutăţile ne păzăsc şi sintem la mare greutate că n’avem loc pe ce să ne hrănim. Şi am mers la domni să ne ţie lege şi n’am avut nice o dreptate. Şi s’au sculat sasi şi au venit ş’au împărţit locul. Judele nostru s’a sculat cu kiţva oameni şi i-a oprit cu pu- terea înălţaţi crăesii şi cu a ecselesii guberniu şi a toată ţara şi n’au vrut să să oprească şi au pus şi pe judele nostru l-au ţipat, patru sasi au dat în jude şi au sărit cu puterea şi au legat pe jude şi l-au băt(ut) şi în tri locuri au vrut să-l spânzure, ducân- du-l din pădure şi au ucis pre oamenii noştrii de au zăcut până la moarte şi le-au luat cuşmele şi-ş răd de noi cum li voia. Şi noi nu ştim ce să facem că ne stăpânesc sasi şi fac cu noi cum li voia. Şi noao cuşme sint şi astăzi în Iad. Şi au pus crivel în urekile marhi şi spini sub coadele cailor şi aşe le-au slobozit marha de bajocură. Pe jude l-au pus în ceră1) şi l-au băgat în bold* 2) de do ori. Şi sasi au fost oameni în pace. Şi cercăm dreptate să avem şi noi pre pământ, că noi mai bun n’avem de- cât sufletul şi facem cu sufletele noastre pe acest loc precum iaste (a) nostru dela moşi şi dela părinţi şi nimeni nu ne-au oprit de pe loc cănd l-au deşchis părinţi noştri. Şi ne rugăm să avem milă la ţară că noi la domni noştri milă n’avem. De aceasta ne rugăm noi săracii oameni dela Feldru, mesiţa A(u)gust 1 zile. Iară în zilele trecute, fiind birău Dici şi al doilea judecător laniaş Doiac, am mers noi feldrihanii şi am pus 12 bani în masa tălnaciului şi ne-am oprit pe ţară şi am zis că n’om da locul şi am zis c’om merge la ţară. Birăul au zis că ne-a băga în bold să nu căutăm altă judecată şi omeni noştri fiind oameni proşti şi neînvâţaţi s’au spăret şi s’au lăsat, şi ne rugăm dreptate la ţară. Iară de n'om ave dreptate la ţară, poate că s’or osteni săracii oameni şi la înâlţatu (împărat) cu ştirea ţării. Adresa: Intru cinstită mâna mării sale domnului grof Kimini Laslău să să de mării sale. Originalul se găseşte în Arhivele Statului, subdirecţia Năsăud. ') in fieră, l-au ferecat. 2) Pivniţă, închisoare. 442 II. Un alt document de o egală importantă este o scrisoare redactată în Poenile-Zăgrii şi adresată directorului cauzelor fiscale, Petrus Dobra. lată în întregime transcrisă din cirilică această scrisoare: Milostiv şi luminate Doamne, să fii Măria Ta, sănătos întru cinstit şi luminat scaun al Mării Tale. Ne rugăm milei şi bună- tăţii Mării Tale ca unui Domn bun şi milostiv. Pentru rândul nostru că am avut o moşie în Poeniile-Zăgrii depe moşul nostru şi depe tatăl nostru şi au zâlogit-o tatăl no- stru că au fost ajuns la neputinţă şi fiind ai noştrii 8 fraţi am slujit şi am făcut doi boi şi am vândut boii în şesprezece florinţi şi am mai avut bani şi am mers la acela om care au ţinut moşia şi l-am întrebat cu ce ţi-au fost tatăl nostru dator, să-ţi întoarcem banii, să ne luăm moşia înapoi. Iară el au zis că mai este 20 de florinţi (v)bonaş. Şi l-am chemat la judele să joare. Şi el au jurat cu sufletul că este 20 de florinţi (v)bonaş. Şi am numărat banii 20 de florinţi (v)bonaş şi i-am dat înaintea a mulţi oameni buni care sunt (daţi) şi acum. Şi acum au murit bătrânii şi el zice că au vândut-o în veci. Iară noi am cerut cartea şi mărturie şi el n’are cu ce mărturisi că nu vor nime să mărturisească cu sufletul că ştiu că nu-i vândută, fără au fost zălogită. Şi acum ne-am ruga Domniei Tale să ne înveţi şi să ne ajuţi. Şi pentru aceasta ne-am ruga (Mării Tale) a întreba cu acui putere ţine moşia şi iosagul, s’o ştim şi noi că noi am dat banii şi acum noi nici avem banii nici moşie. Drept, nouă nu ne trebue banii fără să ne deie moşie înapoi precum au fost şi mai înainte vreme, acea am pofti. Că noi şedem pe loc domnesc şi avem prunci şi ne temem să nu murim, să ne rămâe pruncii iobagi, că nu ştie ni- meni cât va trăi. Şi acum am vini la mila Mării Tale să ne rugăm să te milostiveşti, Măria Ta, că sâmt nişte oameni săraci şi n’avem cu ce ne judeca că am umblat la D(o)mni de Bistriţă şi ei au>zis că noi nu avem nici o moşie, că moşie(a) este a lor, a Domnilor de Bistriţă ikră nu a1 no(a)stră. Iară noi am plătit-o de porţie1) împăratului şi părinţii noştrii. Numai scum, de puţină vreme, nu şedem acolo toţi. Iară totuşi un frate au mărs acolo şi şede; şi acela om şede acolo pe locul nostru, pe jumătate gredina noastre ') Impozit. şi acum ne-ar fi voe să-l lepădăm de acolo, să ne aşezăm toţi acasă, să fim toţi la moşia părinţilor noştrii, precum au fost moşii noştrii şi părinţii noştrii. Aşa am vre să ne aşăzăm şi să plătim porţie ce ne va ajunge, precum am mai dat şi mai dinainte vreme. De aceasta ne rugăm Mării Tale să te milostiveşti Măritale, să fie pomană Măritale şi părinţilor Mării Tale şi a domnişorilor Mării Tale. Şi pentru această moşie am dat doi boi de au plătit-o de dărăbănie. Dară de n’ar fi fost a noastre pentru ce am fi plă- tit-o moaşa noastră Măriuţa a lui Simion Iotravă, şi pentru aceasta ne rugăm Mării Tale să ne faci o carte, să margâ Domni să ne dea voe să vălătuim că (nouă) ne (e) teamă să n(e) ducem acolo că s’au lăudat că mă va băga în bold. Şi pentru aceasta ne te- mem, că acela om au dat patru vite de oi numai să ţie Domnii cu dânsul şi a mai dat doi stupi, şi a mai dat bani. Şi pentru aceasta, să fii Măria Ta sănătos, cu toată curtea Mării Tale în veci, amin. Al Mării Tale slugi mai mici, anume Costin Poenaru şi îm- preună cu fratele nostru, Dumitru şi pentru mai mare credinţă am scris eu loniţă dascăl din Beclean, me(si)ţă Noemvrie 30 zile. In ceea ce priveşte anul când a fost datat acest document, nu găsim nici o menţiune în textul românesc. Avem doar menţionată luna, Noemvrie. Pe acelaş document însă, se găseşte o rezoluţie în limba latină, care ne in- dică o dată: 26 Septemvrie 1750.') Dacă această menţiune s’a făcui în luna Septemvrie 1750, atunci anul în care a fost redactată scrisoarea, trebue să fie, dacă nu acesta, in cel mai rău caz anul precedent, deci 1749.2) ■) Prasens causa etc. Budatelke, 26 Septembrie 1?50. Petrus Dobrâ director. 2) Originalul se găseşte în Arhiva grăniţărească din Năsăud. Muzeul năsăudean Donaţiuni (Septembrie—Decembrie 1038) 1. Dela htituto di cultura italiana, Bucureşti, diverse cărţi. 2. Dela dl Vittorio Qava, actualmente în Năsăud. Diverse cărţi, 48 volume. 3. Absolvenţii din 1898 ai liceului din Năsăud un tablou cu fotografiile lor şi a profesorilor lor, la finele anului şcolar 1937/38. 4. Dela dl Onisim Filipoiu, student universitar, două portrete în relief, de carton presat, a Regelui Carol 1 şi a Reginei Elisa- beta, cari au fost multe zeci de ani proprietatea botanistului Flo- rian Porcius din Rodna până în 1908, când au devenit în posesia d-lui Petru Filipoiu din Şanţ, care le-a dăruit, în Septembrie 1938, •Muzeului năsăudean*. 5. Dela dl Locotenent Teodor Qhiţan, dela Batalionul grăni- ţeresc de gardă regală din Bistriţa, un tablou reprezentând luptele dela Bistriţa, în 1849, între grăniţerii năsăudeni, împreună cu ar- mata rusască venită în ajutorul Austriei, cu revoluţionarii maghiari. Tabloul e o fotografie după originalul pictorului rus Willewald, care se află în muzeul din Kremlin-Moscova. Apoi fotografia căpita- nului Storch von Arben, fost adjutant al Colonelului Urban, co- mandantul Reg. grăniţeresc în anii 1848/49. 6. Dela dl Dr. Alex. Pop, notar public-Cluj, fotografia fami- liei preotului Ioatnr Lazar din1 Năsăud şi a redactorului lacob Mu- reşianu, f. redactor al Gazetei Transilvane. 7. Dela elevul Alex. Husar din cl. VIII liceul Năsăud, o banc- notă de 50 coroane austro-ungurească, din anul 1914—2 Ianuarie. Wien. k& 8. Dela dl secretar a) Regnei, Grigore Onoae, cărţile: Demo- craţia creştină şi Imnuri sfinte, de Anton Pecuraru, în câte 2 exemplare. 9. Dela Ignat Berindei, elev în liceul din Năsăud, o carte: Cazania (veche, fără titlu şi an). 10. Dela dl Flore Filipoiu, dela Batalionul grăniţeresc din Bistriţa, revistele: Revista Infanteriei, Anii 1934—38; România militară, Anii 1934—38; Monitorul Oastei, Anii 1933—38. 11. Dela doamna Maria Dr. Victor Onişor, Cluj-Corvineşti, diverse manuscrise (14) de ale soţului D-Sale, fost profesor uni- versitar în Cluj. 12. Dela d-nii Ioan Şerban, fost prefect şi advocat din Nă- săud, şi Emil Şerban, advocat din Bistriţa, 56 fotografii privitoare la familiile Mihailaş, Macavei, Şerban, Morariu, Hangea, Peicici, Anca. 13. Dela tipografia Minerva din Bistriţa 2 fotografii: una a M. S. Regelui Carol II şi voevodul Mihai şi alta Statuia bardului dela 1848/49, Andrei Mureşianu; prin dl tipograf Alex. Mureşianu din Bistriţa. 14. Dela dl Florian Mureşian, de prezent profesor la liceul industrial din Arad, 3 fotografii după tablouri de-ale D-Sale şi 2 desemne relative la liceul din Năsăud. Am primit apoi dela redacţiile următoarelor reviste şi ziare: a) Buletinul Comisiunei monumentelor istorice din Bucureşti, Nrile 85—91; b) Revista Agru din Cluj, Anul 1938; c) Tribuna Graniţei din Caransebeş, Anul 1938; d) Revista Afirmarea din Satumare, Anul 1938; e) Revista Sic Cogito Cluj, Anul 1938; f) Revista Arhiva Someşanâ, Nrile 17—24; g) Ziarul Avântul din Petroşani, Anul 1938. * Direcţia «Muzeului năsăudean» exprimă tuturor donatorilor cele mai călduroase mulţumiri pentru valoroasele d-lor donaţiuni. il 1 ■ li li l Publicaţie Direcţiunea Publicităţii din Subsecretariatul de Stat al Pro- pagandei pune în vedere tuturor particularilor şi instituţiilor particulare, că toate cererile ce-i sunt adresate, trebuesc să fie timbrate (8-f-l). Celor netimbrate sau insuficient timbrate nu le va da curs, decât dacă se va plăti taxa îndoită, prin aplicarea de timbre mo- bile, conform art. 41 din legea timbrului şi a impozitului pe acte şi fapte juridice. IULIU MOISIL BIOGRAFIA CĂPITANULUI ANTON COSIMELLI şi opera sa POEMATION DE SECUNDA LEGIONE VALACHICA POEMA REGIMENTULUI AL II-LEA GRĂNIŢERESC NĂSĂUDEAN Tipărită pentru întâiaşi dată în limba latină în anul 1768 sub pseudonimul COMES SILVIUS TANNOLI Traducere în limba română (în 1925) de VASILE BICHIGEAN f. director al liceului »G. Coşbuc« din Năsăud BCU Cluj / Centra] University Library Cluj Antonio Cosimelli Din marele număr de ofiţeri, cari au servit în Regimentul al ll-lea român de graniţă din Năsăud, ofiţeri străini, de deosebite naţio- nalităţi, nemţi, croaţi, francezi şi italieni, vrem să amintim pe unul de naţionalitate italiană: Antonio Cosimelli. Din foarte puţine date ce am putut afla, Cosimelli s’a născut în Roma. Pela 1762 era căpitan în Regimentul al ll-lea român de graniţă şi ca atare a organizat chiar dela început compania a IX-a dela Năsăud şi a rămas în amintirea grăniţerilor ca un mare bine- făcător al populaţiei. La 1 Noemvrie 1770 fu înaintat la rangul de maior, la 16 Martie 1778 vicecolonel, iar la 1785, după un serviciu de 23 ani, a eşit din >gremiu) regimentului«, adică a trecut la penzie1). * In luptele necurmate pe care locuitorii grăniţeri din câteva sate le aveau mereu, din cauza lipsei de locuri de cultură agricolă, cu locuitorii saşi din satele vecine, cari posedau teritorii vaste de cultură şi păşuni, îndată după militarizarea românilor năsăudeni, comandanţii regimentului au luat asupra lor apărarea grăniţerilor Notă. Această biografie s’a făcut pe baza lucrării despre »Poemation de secunda legione valachica», publicată de dl Vasile Bichigean, directorul liceului »G. Coşbuc» din Năsăud, în revista >Arhiva Someşană< Nrile 2 şi 3 din 1925, p. 13—19 şi 39—65 şi Nr. 4 din 1926 p. 51—80 şi alte izvoare. ') Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 50 (înainte fost II Ro- manen-Qrenz-Infanterie Regiment Nr. 17) de G. Ritter Amon v. Treuenfest Wien 1882, p. 4 43, 46, 54 şi în »Liber status animarum districtus militaris Rodnensis, 1765 (din Arhiva bisericii rom. cat. din Năsăud. 18* contra Saşilor şl tocmai căpitanul Cosimelli a fost însărcinat mai întâi cu cercetarea şi revizuirea teritoriilor militare şi cu apărarea lor. Astfel a fost esmis Cosimelli şi ca maior din partea comandei regimentului să ia parte într’o comisiune, însărcinată cu stator- nicirea unei linii de hotar dintre comunele grăniţereşti: Rebrişoara, Nepos, Feldru şi Ilva mică şi comunele săseşti: Dumitrea mare, Iad şi Pintic, care erau în proces de doue sute de ani. Relativ la aceasta comisiune avem din partea maiorului Cosimelli numai două acte memorii, unul deta 3 Septemvrie 1771, datat din comuna Cepan şi altul dela 13 Septembrie 1771 datat din Bistriţa1). Din partea Saşilor a fost, între alţii şi Michael Conrad de Heidendorf, notar în Medieş, care, în autobiografia sa, descrie activitatea acelei comisiuni şi aminteşte că a luat parte şi maiorul Cosimelli, despre care zice: «Domnul maior de Cosimelli, un roman (adică din Roma) învăţat şi cu deosebire un bun poet». (Herr Obristwachmeister v. Cosimelli em gelehrter Romer und besonders guter Dichter.* 2) * Cu ocaziunea uneia din călătoriile sale în Ardeal, împăratul losif al II-lea (1773, 1783 şi 1786) încredinţându-se că Românii sunt latini a exclamat: * Salve parva nepos Romuli« — adică «mântuit să fii micule nepot a lui Romul» exclamaţiune pe care marele filOromân maiorul Cosimetti a eternizat-o, numind satul Lunca Vinului: Parva; satul Vărarea: Nepos; satul Strâmba: Romuli; iar satul Salva, de lângă Năsăud, cu acest nume existând încă din vechime3). * Lucrarea cea mai de seamă însă, pe care Cosimelli nea lăsat-o, şi care îi va eterniza numele, este poema întitulată * Poe- mation de secunda legiorn valachica* sub Carolo barone Enzen- bergio, o odă scrisă în limba latină, în hexametre, sub pseudo- nimul Comes Stlvius ŢanoUi şi tipărită, întâiaşi dată imanul 1768, la cererea mai multor prietini «fermecaţi de eleganţa şi erudiţiunea ') Amândouă actele publicate în «Arhiva Someşană* Nr. 13 din 1930 p. 303—311. a) In «Archiv des Vereins fur siebenburg. Landes-Kunde. N. F. XVI Bând. p. 579. 3) Treuenfeld: Siebenburgens Lexikon. Wien 1839, la articolul Nepos. m opusculului*, de tipograful Samuel Sardy, din SibMu. Mai târziu, 1? 1830, s’a tipărit o nouă ediţie a acestei poeme la Oradea mare (Magno-Varadini) în »Officina typographica* loannis Tichy. Amândouă ediţiile au următorul cuprins: 1. O laudă în versuri, la adresa autorului, compusă de Za- carias de Nenel, din care se vede adevăratul nume aj autorului: Antonius Cosimellius. 2. O precuvântare către cetitori, redactată de tipograf ul-edi tor S. Sardy, în care se spune că autorul poemei este centurion (că- pitan) în regimentul al doilea de graniţă. 3. Urmează adevărata poemă. 4. O odă făcută de Anton Cosimelli către rîul Someş. 5. O altă odă tot de Cosimelli către comandantul suprem Andrei Hadik. * Ediţia din 1830 conţine, afară de Poema, şi aşa numitele Re- flexiones IX, care cuprind un scurt rezumat istoric, după Anonymus Belae Regis Notarius, apoi tratatează, în liniamente generale, istoria militară a ţării sub sistemele feudale, cu soldaţi mercenari, cp ostaşi de castele şi frontiere. Urmează istoria regimentului al If-Jea de graniţă (p. 35—89) şi în urmă se tratează istoria naţională şi religioasă a Rc mânilor până la anul 1830. Autorul acestor »Reflexiunj« nu este numit în ediţia dela 1830. Au fost făcute însă de fostul secretar gubernia) Vastfe Vaidci, născut în anul 1780 în comuna Glod (judeţul Someş de astăzi), dintr’o veche familie românească, venită — se crede — dm ve- chiul Regal, ai cărei membrii au fost nobilitaţj, în anul 1616, 4e principele Ardealului Gavril Bethlen, şi dăruiţi cu moşii In şalele Glod şi Frânceni. V. Vaida a făcut liceul în Baia-Mare, iar filosofia şj studiile juridice în Cluj. După unele seryjcjj în administraţia ţerii, fu numit, în 1817, profesor de istoria dreptului penal în,Cluj. Vaida a fost un distins bărbat din timpul renaşterii naţionalităţii noastre, în epoca de tristă amintire a feudalismului, un zelos apă- rător al intereselor neamului românesc şi un harnic conducător al-tinerimii române, atât prin cursurile şale, cât şi prin îndrumă- rile, ce le da în casa sa, larg primitoare de toată lumea românească- La 1821 se căsători cu Iosefina Măheşi, fiica lui Yaşile M£heşi, 482 şi acesta bun Român şi autorul mai multor scrieri de valoare şi de petiţii de ale Românilor adresate Curţii imperiale din Viena. La 1824 Vaida publică cursurile sale şi anume: «Noţiunea dreptului şi a legilor civile private din Transilvania«, Istoria acestor legi şi Istoria dreptului transilvan. La 1829 fu numit secretar al guver- nului reg. transilvan, în care timp a fost mâna dreaptă a ambilor episcopi români (unit şi neunit) din această provincie în toate chestiunile politice şi bisericeşti. Având o dragoste deosebită pentru Regimentul al Il-lea de graniţă năsăudean, din cauza eroicelor fapte săvârşite în deosebite războaie de Români, în care reînviase virtutea militară romană, Vasile Vaida tipări din nou, în 1830, Poema lui Cosimelli-Tannoli, complectând prin ale sale Reflectiones istoria faptelor regimentului până în acel an. Asemenea publică şi mai multe cuvântări rostite de dânsul la diferite ocaziuni ca profesor de drept. in 1834 V. Vaida muri şi cu dânsul unul din mai aprigi apărători ai drepturilor neamului românesc din Ardeal. La înmor- mântarea lui, oficiată de episcopul Blajului I. Lemeni, unul din asistenţi ar fi exclamat: »A murit Hristosul Valahilor«. Din aceste cuvinte se vede marea influenţă ce a avut acest distins Român asupra desvoltării culturii româneşti în Ardeal, în grelele vremuri în care a trăit. Aceste Reflexiuni se bazază pe multe documente, cari astăzi *• nu mai există. Sigur este că autorul a utilizat şi istoria regimen- tului scrisă (dar care nu s’a tipărit) de fostul director şcolar Istrate din Năsăud şi copiată de locot. pens. Petru Tanco în anul 1830, care însă s’a pierdut în anii 1848/49, dar a mai primit multe informaţiuni şi dela fostul vicar episcopesc al Năsăudului, Ioan Marian. ♦ In paginele următoare reproducem poema cu lauda, precu- vântarea şi cele două ode, amintite mai sus, atât în limba latină, cât"şi în traducerea românească făcută de domnul Vasile Bichi- gean, profesor şi fost director al liceului «George Coşbuc* din Năsăud. Reflexiones însă nu le-am reprodus din cauza lungimii lor. Traducerea acestora în româneşte se află in Nrul 3 pag. 47— 65 şi Nrul 4 pag. 51—80 al revistei «Arhiva Someşanăc, de unde le reproducem. ____________ POEMATION DE SECUNDA LEGIONE VALACHICA LECTORI BENEVOLO S. P. D. Aequo accipe animo benevole Lector, reflexiones in Poe- mation Comitis Silvii Tannoli, secundae Legionis valachicae limitaneae Capitanei, in laudes Baronis Caroli ab Enzenberg, Colonelli eiusdem Legionis, anno 1768 concinnatum, et Cibinii typis Samuelis Sâirdy publicae luci datum, positas; ducent enim te in pleniorem opusculi cognitionem, doce- bunt te rationem erectae Militiae, stabilis campestris aeque ac limitaneae Transylvanicae; tempus item, et loca, varias- que vicissitudines limitaneae hujus, quam Poeta describit, Legionis, et cum nec tempus, nec occasio longiores narra- tiones admittant, quo breviori Stylo in sequentibus habe. Cetitorule binevoitor »Cetitorule binevoitor, urmăreşte cu îngăduinţă aceste adnotări făcute la opera poemation a comitelui Silvius Tannoli, căpitan în regimentul al doilea de graniţă român, operă compusă în anul 1768 în onoarea baronului Carol de Enzenberg, colonel în acelaş regiment, şi publicată în Sibiiu în tipografia lui Samoilă Sardy. Aceste adnotări îţi vor da o cunoştinţă amănunţită a opusculului amintit, îţi vor arăta motivul pentru care s’a înfiinţat miliţia stabilă şi de graniţă din Transilvania, precum şi timpul, locul şi deosebitele peripeţii ale regimentului de graniţă cântat de poet Fiindcă nici timpul, nici ocaziunea nu îngăduesc o povestire mai pe larg, ascultată pe scurt cele ce urmează: AD AUCTOREM Oustine pauca Ioqui Vates de nomine Magne! Seu quia magni fis, seu quia magna facis. Seu Comes es Tannoli, aut es Cosimellius una Grammate converso, fallor utroque nihil. Haec sunt Antoni! clarorum facta Virorum, Ut suus occulto Nomine splendor eat. Tu facis, ut referant totum decus omne per orbem Samusidae, illustres Martis honore Viri, Hoc quoque jure Tibi datur, ut Te Auctore Benigna Hoc coepit tnelius nosse Theresa Genus. Felices, quibus hos liceat reţinere favores, Et curis, Princeps Magna, subesse Tuis! Ergo quoad Sacri florebunt culmina Pindi, Romulidasque feres Rodna superba tuos! Semper honos Operi, Vati quoque debitus una Nomine jam gemino nobilitatus erit. Quid moror? aeternum monumentum prostet honoris Quod cerni a tota Posteritate queat. Hinc Marş, hinc Vates saxo visatur in illo Sculptus, cuique Sago par Toga semper erat i Canebat Zacarias de Nenel. ii Către autor »Ingăduie-mi, mare poete, să fac puţină amintire des- pre numele tău, fie că ai mare trecere, fie că îndeplineşti lucruri mari. Nu mă înşel în judecata mea în nici un caz, fie că eşti corniţele Tannoli, fie că schimbând literele te numeşti Cosimellius. Aceasta este caracteristica bărbaţilor mari, că lasă ca strălucirea faptelor lor să se răspândească subt un nume fictiv. Tu, Antonius, ai meritul, că gloria Someşenilor, bărbaţi distinşi în serviciul lui Marte, s’a lăţit peste întreg pământul. Şi aceasta ţi-se poate atribui cu dreptul Ţie, că prin mijlocirea Ta Maria Terezia a cunoscut mai bine acest neam. Fericiţi aceia, cărora le este îngăduit să se bucure de aceste favoruri şi să stea subt îngrijirea Ta, Mare Împărăteasă! Astfel până când vor înflori cul- mile Pindului sfânt, şi tu măreaţă Rodnă vei produce pe Romulizii tăi, deopotrivă va fi mereu cinstită această operă şi autorul ei, cunoscut pretutindeni subt amândouă numele. Dar la ce să mai lungesc vorba? Vecinie să dăinuiască amintirea acestei lucrări importante, ca să o poată cunoaşte şi urmaşii. In piatră să fie gravat deoparte Marte, de altă parte poetul, care ştie manua la fel sabia ca şi peana«. Dedicaţia făcută autorului poemei Cosimelli de către Zaharie de Nenel AD SAMUSMJM DE PONTE ILVENSI, CAROLI BARONIS ENZENBERGIl Jussu Constructo. Carpathicis exorte Jugis. furibunde Samusi! Donec pauca loquar, siste parumper aquas, Ante tuus nulla potuit furor arte domari; Subjicis insveto sed modo colla jugo. Quique tuo nuper conspectu territus haesit, Prosequitur laeta fronte viator iter. Quis tamen haec ausit? tetram qui scilicet istis Littoribus formam depulit, Iile fuit. Iile fuit, mores per quem mutare feroces Romulidas, et Avos cernis adire suos. Iile tuo primus naves imponere dorso, Atque novas docuit Quaestibus esse vias. Hinc, hucusqe tuos cum inglorius egeris annos, Jam late resonat nomen in orfce tuum. Oh! quam feliei gaudes modo sorte Samusi! Quam tuus exiguo tempore crevit honos! Interea tali frueris si victus honore, Vidoris quanto Gloria major erit! Odă către Someş »Furiosule Someş, răsărit în culmile Carpaţilor, opreş- te-ţi puţin apele, ca să-ţi spun ceva. înainte vreme furia ta n’a putut fi îmblânzită prin nici un meşteşug; acum însă îţi pleci gâtul subt jugul neobişnuit. Călătorul, care nu de mult stătea îngrozit de vederea ta, acum îşi urmează calea fără nici o grijă. Cine a îndrăznit să facă toate acestea ? Acela, care a îndreptat cotiturile urîte ale ţărmurilor tale, care, cum vezi, i-a îndemnat pe urmaşii lui Romulus, să-şi schimbe datinile sălbatice şi să se apropie de străbuni şi care cel dintâiu i-a învăţat să plutească cu plute pe spa- tele tău şi să afle noi căi de câştig. De aci încolo departe îţi va răsuna numele în lume, pe când până acum ţi-ai petrecut anii fără mărire. Oh! Someşule, de ce soartă feri- cită te bucuri acum! Cât de mult ţi-a crescut slava în scurt timp! Dacă tu învins te bucuri de o astfel de cinste, cu cât mai mare trebue să fie gloria învingătorului«. Oda către Someş cu ocazia terminării podului dela Ilva mică, făcut din porunca baronului Carol Enzenberg. EXCELENTISSIMO COMlt! ANDREAE ab HADIJK, SUPREMO PER TRANSILVANIAM ARMORUM PRAEFECTO etc. SECUNDAM LEOIONEM VALACHICAM PRIMUM PERLUSTRANTI, Milites ejusdem Legionis. liane nisi victrici Portam, Vir maxime, Lauro, Sed tantum agresti surgere fronde vides. Parce, triumphales, Atavorum insignia, râmi (Proh pudor!) in viles transiliere vepres. Non tamen immemores penitus virtutis avitae Nos piget antiquas rursus adire vias. Haud melior fuerat primorum forma Quiritum, Cum patria instruxit Romulus arte viros. Oh Tu! qui toto jam num celeberrimus orbe, Vix, Tua quo major gloria crescat, habes: Ne mentem contemne bonam; nos castra sequemur Si Tua, jam Nobis Romulus alter eris. Canebat C. SILV1US TANNOL1. Imprimatur. M. Varadini 20. Sept. 1830. LADISLAUS OEDEON m. p. Reg. Distr. Libror. Revisor. Odă lui Andrei Hadik »Mare bărbat, această poartă ce o ai înaintea Ta, e ridicată nu din crengi de laur, simbolul biruinţei, ci din frunze comune. Fii iertător, dacă în locul ramurilor de triumf, insignille străbunilor, s’au pus (oh! ruşine!) copăcei de puţin preţ. Aducându-ne bine aminte de virtuţile stră- moşeşti nu stăm la îndoială să urmăm din nou căile vechi. N’a fost mai strălucitoare frumuseţa primilor Quiriţi, când Romulus i-a deprins în arta naţională. Tu, care depe acum eşti foarte renumit în întreagă lumea, abia cunoşti pe ci- neva, care să te întreacă în mărire. Nu nesocoti gându- rile noastre bune. Celor ce vom fi soldaţi în tabăra ta Tu ne vei fi al doilea Romulus«. Odă închinată, de către soldaţi regimentului al doilea de graniţă, lui Andrei Hadik, comandantul suprem al armatelor din Transilvania, cu ocazia primei treceri în revistă a acestei legiuni. Oda este scrisă în distihuri, de autorul Poemation-ului: Silvius Tannoli (Antonius Cosimellius). POEMATION DE SECUNDA LEG ION E VALACHICA Rupibus, et nigris adoperti culmina silvis Aerium attoRunt longo caput ordine montes, Aemula quos inter, velut insuperabile vallum, Imperia, et metam prudens natura locavrt. Arboreas hic nulla comas violare bipennis, Nullaque mortalis vestigia figere gressus Ausit adhuc, pedibus tantum loca trita ferarum. Desilit ingenti summa de caute fragore, Spumantesque ima secum sub văile volutat Rivus aquas tenuis nondum formatus in amnem, Samusium appellant h pauper, saxaque lambens Exiguos latices cupido passim aggerat alveo. Ast, ubi praecipites saltus, et inhospita linquens Lustra, metalliferas Radnae decurrit ad oraş, Jam robur capit usque novum, cornuque minaci Torvus, et indomitis fertur rapidissimus undis. Quis mala, quis clades, aut exitialia damna Agrorum, pecorumque, atque insperata domorum Excidia, ac luctus, demersaque corpora narret, Cum sua montanis turgescunt Littora nimbis? Aggeribus tune nulla fides; immanis aquarum 1 Illuvies, medioque rotantia gurgite saxa, Avulsaeque alto montis de vertice quercus Cuncta trahunt secum, et campos populantur apertos. Arcta quater senos, Radnae de nomine dicta praeruptis, qua Dacia vergit ad Arcton Poema regimentului al doilea român In partea, în care Dacia apucă spre miazănoapte, un şir lung de munţi formaţi din stânci prăpăstioase şi acoperiţi pe culmi cu păduri întunecate, îşi înalţă în văzduh creştetele înalte. Pe aceştia natura înţeleaptă i-a aşezat drept hotar şi zid de apărare neînvins între împărăţii duş- mane. Aci securea încă n’a îndrâsnit să se atingă de coroana arborilor; nici picior de muritor n’a lăsat urme prin aceste locuri călcate numai de fiarele sălbatice. Depe vârf de stâncă se repede în valea adâncă, cu vuet straşnic şi cu apele-i vijelioase, un mic părâu, ce încă n’a luat formă de râu, şi care se numeşte Someş. La început e puţintel şi prelingându-se printre stânci adună de pretu- tindeni în alvia-i lacomă ape neînsemnate. Dar îndatăce iese din codrii priporoşi şi văgăunele neprietenoase şi ajunge în ţinutul bogat în metale al Rodnei, prinde din ce în ce puteri tot mai mari, devine în sălbătăcia sa tot mai fioros şi aleargă sprinten cu undele-i neîmblânzite. Cine poate spune relele, stricăciunile şi pagubele grozave, ce le face în agrii şi vite, prăpădul în case şi vieţi omeneşti, jalea amară, ce o pricinuieşte, când umflat de ploi torenţiale se revarsă din ţărmuri? Atunci zădarnice sunt toate zăgazu- rile, căci potopul înfricoşat de ape, bolovanii rostogoliţi de volbura valurilor, arborii smulşi depe vârfurile munţilor duc totul cu sine şi pustiesc câmpiile întinse. Valea strâmtă, numită Valea Rodnei, hrăneşte 24 sate. Pelângă cea mai mare parte din acestea curge Someşul 19 464 Vallis alit pagos, quos magna parte, furentî Samusius praeter sinousus labitur unda, Ast reliquos Clivi curvis anfractibus abdunt. Nec Cereri grata est regio, nec amica Lyaeo; Non equiti opportuna satis, minus apta quadrigis: Injucunda oculis, scatebrisque referta dolosis: Montibus inde altis, hinc saevo occlusus ab amne, Ullo qui nunquam passus se ponte domari, Saepe modo caret infelix alimenta parandi Incola, et, hostili velut obsidione, tenetur. Has igitur prisca genţi de stirpe Quiritum Romulidae terras habitant. Heu quanta nepotum Disparitas! quam vilescit venerabile nomen! Namque in maturam Imperio vergente ruinam Ingens Hunnorum Scythicis huc appulit oris Agmen, et adversae demum discrimine sortis Romani servile jugum subiere Coloni. Opprimit hos victor, cogitque ad vilia quaeque; Jamque greges Scythicos Romanus pastor agebat, Hunnicaque Ausonii ducebant plaustra bubulci Longaque cum lingva vitiarunt tempora mores. Ast fractae, fatis tandem ad meliora reversis, Incipiunt vires hominum revalescere, et ingens Spes rutilat, rerumque novus modo nascitur ordo. Jamque dies aderat, cura quo provida Adulphi*) Foecundata, uno ter binas Dacia mater Enixa est partu proles; informia primum, Nulloque inter se connexa ligamine membra; i Artificis sed enim virtute, atque arte magistra Egregii, in pulchram mox instaurata figuram, Nam quotquot fuerant (dictu mirabile) massae *) Adulphus Baro a Buccow. 465 şerpuitor cu undele-i furioase; celelalte sunt ascunse prin coclaurile întortochiate ale dealurilor. Ţinutul nu e priincios bucatelor, nici prielnic viţei de vie; nu e destul de potrivit pentru călăreţi, nici acomodat pentru care. E înfiorător la vedere şi plin de cascade înşelătoare. Bietul locuitor adesea nu are putinţa să-şi câştige cele necesare existenţei sale şi e încercuit ca şi de un asiduu duşman, închis fiind de o parte de munţii înalţi, de altă parte de râul furios, care nu sufere să se dureze peste dânsul pod. In aceste ţinuturi locuesc urmaşii lui Romul, din viţa veche a Quiriţilor. Dar vai, câtă deosebire între aceştia şi nepoţii lor! cum a degenerat marele nume! Când imperiul roman a pornit pe povârnişul decădinţei, cete mari de Huni se abătură încoace, spre regiunile scitice, şi coloniştii ro- mani siliţi de vitregia sorţii luară asupra-le jugul sclăviei. Barbarul învingător îi ţine subt călcâi şi îi sileşte la lucru- rile cele mai josnice. Acum păstorii romani începură să ducă la păşune turmele scitice, boarii ausonici mânară carele hunice şi cu trecerea timpului îşi stricară limba şi moravurile. In sfârşit însă, când soarta se întoarse spre mai bine, îşi recăpătară vigoarea pierdută, prinseră noi nădejdi; începu o nouă epocă cu altă orânduire a lucrurilor- Sosise ziua, când mama Dacia fecundată din înţeleaptă îngrijire a lui Adolf') a dat naştere la şase generaţiuni2) ; la început membre diforme, fără nici o legătură între sine. Dar mai târziu, prin talentul şi dibăcia marelui maestru, s’au prefăcut în o făptură frumoasă; căci, minune, tot ce mai înainte fusese maşsă necioplită, subt mâna dibace a aceluia s’a transformat în falange înarmate, cari aveau să apere pe mama lor de duşmanul vecin.3) întocmai precum *) Adolf, baron de Buccow. 2) Regimentele de graniţă. 3) E vorba de războiul de succesiune purtat de Maria Terezia. 13* Ante hides, totidem armatas retulere phalanges, Finitimo Matrem quae tutarentur ab hoste. Sic, ubi deformes ulla sine imagine foetus Edidit, hos multo lingvae solet ursa labore In naturales effingere sedula vultus. Ergo immortales aevum ut reddantur in omne, înventae Altrices teneris Legionibus aptae, Tresve satae Hunnorum claro de sangvine genţi, Romulidum tres sorte datae, quarum altera ripis Insita Samusii miro jam robore crescit. Pandite nune Helicona Deae! vestroque faventes. Magnarum Vati causas ostendite rerum: Desidiam ut veterem exuerint, moresve feroces Samusidae; ut facies mutata sit ipsa locorum, Utque Ceres diro regnet bene juncta Gradivo, Quartus inexpletis cum vix eat orbibus annus, Tantane solerti concessa potentia dextrae? Principio novitate rei, et fulgore corusco Armorum perculsi animi expavere, nec ultra Spem superesse rati, et vana formidine coeei Tristia degeneres agitabant mente Quirites Arva inculta jacent, laetissima prata putrescunt, Nec pecori accedit pastor, nec messor aristis, Nullaque fit clausis de more frequentia Templis. Quin etiam insana jam seditione frementes Arma invisa mânu, exosique insignia Martis Projiciunt, pedibusque terunt, torvoque minantur întuitu; at quorum major dementia menti, i Armentis, Natisque, ac quod fuga nocte silenti Maturata sinit, nemoroso in monte receptis, Odrysii subeunt contermina Regna Tiranni. Quo ruitis, miseri ? quas, stulti, quaeritis, aut quas, 467 ursoaica, dupăce a născut pui urîţi şi fără nici o formă, se trudeşte cu multă stăruinţă lingându-i să le dea înfăţi- şarea firească. Astfel, ca aceste legiuni tinere să se facă nemuritoare pentru toate veacurile, s’au găsit crescătoare potrivite pentru ele, trei răsărite din sângele neamului hunic, iar trei trase la sorţi din urmaşii lui Romul. Dintre acestea din urmă a doua aşezată pe ţărmurii Someşului creşte cu puteri minunate. Deschideţi acum, Muzelor, Heliconul! şi inspirând pe poetul vostru, arătaţi-i cauzele faptelor mari: cum s’au desbrăcat Someşenii de vechea amorţală şi de datinile săl- batice ; cum s’a schimbat însăşi faţa locurilor; cum stăpâ- neşte Ceres în bună armonie cu grozavul Marte acum în al patrulea an, care încă nu şi-a împlinit cursul; atâta putere i s’a îngăduit dreptei iscusite? La început sufletele, sguduite de aceste lucru' i neobicinuite şi de strălucirea puternică a armelor, au rămas înmărmurite şi au crezut că nu le mai rămâne nici o nădejde; Quiriţii păcătoşiţi, orbiţi de frica deşartă se gândiau numai la nenorociri. Ogoarele stau părăginite, livezile frumoase altădată se ţeli- nesc, vitele nu mai sunt păzite de păstori, nici holdele nu au săcerători. Oamenii nu mai cercetează ca mai înainte bisericile, ce stau închise. Ba mai mult, în răsvrătire ne- bună murmură şi aruncă armele urgisite şi insigniile mult urîtului Marte; le calcă în picioare şi ameninţă cu căută- tură sălbatică. Aceia, cari sunt cuprinşi de o nebunie şi mai mare, ducându-şi în muntele păduros vitele, copiii şi ce-au putut lua,cu graba şi pe apucate în tăcerea nopţii, trec în regatul vecin al stăpânitorilor odrişi.1) Unde fugiţi, nefericiţilor? ce locuinţe căutaţi? pentru- ce vă părăsiţi lăcaşurile, voi cari aveţi să treceţi peste ') Odrişii, popor trac, care a locuit la izvoarele râului Mariţa. 468 Multo passuri graviora, relinquitis aedes? Arma lucrum, non damna ferunt: ne munera sortis Temniţe, propensis neu vos opponite fatis. Sed veluti nimio cum febris aduritur aestu, Atque ignem tota jam mente recepit edacem, Delirans furit aegrotus, medicamque repellit Indocilis dextram, et tantum nocitura requirit: Haud aliter stimulis furialis Erynnios acti Samusidae in praeceps, et deteriora trahuntur Consilia. His promptam, plebis miserata cadentis, Aerumnis Regalis opem TH ERES IA misit, Et CAROLUM afflictis jussit succurrere rebus. Olli delatus celeres honor addidit alas; Haud mora, jussa facit, patriasque Tyrolidis oraş Deserit, impavidusque capit Legionis habenas. CAROLUS, exacto belii feralis agone, Hoc peperit sibi jure decus; namque abdita primum Summorum decreta Ducum, et molimina magna Solers jussorum factor, fidusque minister Adjutrice mânu studuit protendere, at auctus Nobiliore gradu, alipedem nactusque cohortem, Quae vigil hostiles exploret cominus ausus, Praevalidum ingenium, virtutisque omina rara Prodigit; hinc Procerum, atque Ducum studiosa voluntas, Hinc honor, hinc veteris condebita prcemia facti. Ilicet es CAROLI prima, atque potissima cura Militiae vigili scrutări mente Magistros, Et quid quisque queat, quis sit cujusque gerendi Censendique modus, prudenţi pendere lance. Utque hominum non unus amor, non finis et unus, Cautior inque malum ruit hic, violentior iile, Şic statuit quaque appositos statione Ministros, 460 năcazuri şi mai mari? Armele aduc folos, nu pagubă. Nu dispreţuiţi binefacerile sorţii, nici nu vă puneţi împotriva destinului binevoitor. Dar, precum bolnavul cuprins de focul mistuitor şi de fierbinţelile mari ale febrei, în aiureala sa se înfuriază, respinge cu încăpăţinare ajutorul dat de medic, şi cere tot ceea ce-i strică, întocmai aşa şi Someşenii, cuprinşi de accese furioase, apucă calea primejdiei ascultând de sfaturi nesocotite. împărăteasa Therezia, făcându-i-se milă de poporul pornit pe drumul pieirei, i-a trimis ajutor în nefericirea sa, poruncindu-i lui Carol să-l ridice din mizeria, în care se găseşte. Vrednicia conferită îi dete zor aceluia, fără întârziere împlineşte porunca dată, părăseşte pământul strămoşesc al Tirolului şi plin de curaj ia în mână frânele legiunii. Carol, punând capăt tulburărilor pricinuite de războiul nenorocit, şi-a câştigat mari merite. Ca executor iscusit al poruncilor date şi ca slujbaş cre- dincios s’a năzuit, ajutat de tovarăşii săi, să ducă la înde- plinire hotărîrile până atunci tăinuite şi strădaniile marilor comandanţi. Dupăce a înaintat în rang şi şi-a câştigat o trupă sprintenă, gata să spioneze de aproape şi cu multă băgare de seamă încercările îndrăzneţe ale duşmanului, a dat semne de talent mare şi de curaj rar. De aci simpatia fruntaşilor şi a comandanţilor faţă de dânsul; de aci cinstea şi răsplata cuvenită faptelor mari. Pe dată grija cea dintâi şi cea mai mare a lui Carol a fost să caute căpetenii cu mintea trează, cari să ştie cumpăni cu multă chibzuială, ce poate fiecare şi care e modul de gândire şi lucrare al fie- căruia. Căci dupăcum înclinările oamenilor şi scopurile lor nu sunt la fel, ci unul merge spre primejdie cu băgare de seamă, altul se aruncă în ea cu nesocotinţă, astfel în fie- care post a pus slujbaşi potriviţi, cari cu mijloace pacinice să întărească mulţimea şovăitoare, să-i arate ce îi este de folos şi să îndepărteze dela ea tot ce e păgubitor. 470 Qui placido nutans firment solamine vulgus, Utilia inducant, atque officientia pellant. Haec ferme admonitu repetit praecepta diurno; Hune docet, hune acuit, ciet hune, hune corripit, atque Multiplici metam sic tramite tendit ad unam. Obstupuere, novas mirantes undique formas, Romulidae, atque ingens animo fiducia crevit. Jamque situ, et scabra rosus rubigine vomer Crebrior invertit terram, et splendescit ab usu, Multiplicatque pecus studio meliore refectum. Mox ignotus adhuc quaestus amor, atque laboris Vividus assurgit, stimulisque potentibus urgens Torporem fugat ingenitum, atque in foenore gaudet Pauperie hinc dura, hinc turpi terrore soluti Connubiis juvenes indulgent, armaque nuper Matribus, innuptis, et detestata puellis, Haud, hilari tractare, mânu nova nupta recusat, Pulchrior et sponsus castrensi in veste videtur. Quin et militiae capti genialis amore Conveniunt pueri, et fictis laetantur in armis, Blaesaque non patriae mutilantes verba loquelse, Imbelli studia exercent Mavortia dextra, Densique incedunt, et ludicra preelia miscent; At juvenes, quorum vegetae stant corpore vires, Veracis gaudent leges cognoscere Martis, Atque operi incumbunt, artesque imitantur Avorum. Bissenis etenim Legio distincta catervis, Quarum quaeque^ tribus,, de more docenda, Magistris Tradita, solerti vigilis virtute Tribuni, Militis omnigeno veteris jam munere praestat. Pulchra videre oculis, triplici cum se ordine sistens Late Acies campos operit numerosa patentes. 471 Sfaturile date le întăreşte în suflete cu îndemnuri zilnice: pe unul îl învaţă, pe altul îl împintenează, pe unul îl trezeşte din amorţeală, pe altul îl mustră şi astfel pe căi diferite tinde la aceeaş ţintă. Romulizii au rămas uimiţi văzând această reformare a vieţii lor şi câştigară mare încredere în puterile proprii. Fierul plugului plin de rugină groasă de multă zăcere răstoarnă acum cu sârg brazdele şi îşi capătă prin întrebuinţare vechiul lustru. Vitele îngri- jite cu multă dragoste sporesc. In curând se deşteaptă în ei şi pofta de câştig necunoscută până acum şi dorul în- flăcărat de muncă. Mânaţi de îndemnuri puternice alungă amorţeala înăscută şi se bucură de rodul muncii lor. Ti- nerii, scăpaţi de o parte de sărăcia apăsătoare, de altă parte de frica ruşinoasă, prind a se căsători. Tânăra soţie acum nu se mai fereşte să atingă cu drag armele, blestemate nu de mult de mame şi de fiicele nemăritate şi soţul li se pare mai frumos în haine de soldat. Ba şi copiii, cuprinşi de dragoste pentru serviciul militar fejmecător, se adună împreună şi îşi află plăcere în armele imitate după cele adevărate. Schilodind cuvintele gângăvite nu în graiul părinţilor lor se deprind cu puterile lor slabe în arta războiului, păşesc îndesat şi se încaieră sglobii la luptă. Junii însă, ale căror trupuri sunt pline de viaţă şi putere, simt o nespusă bucurie, că pot cunoaşte legile ' veridicului Marte, se pun pe lucru şi imitează meşteşugul străbunilor. Regimentul împărţit în 12 companii, dintre cari fie- care este încredinţată la trei instructori ca să primească instrucţiunea tradiţională, condus de priceperea inimoasă a comandantului neadormit, îşi împlineşte cu preciziune toate îndatoririle ca şi vechii soldaţi. Frumoasă privelişte, când mulţimea de soldaţi aşezaţi în trei rânduri umple întreg câmpul întins. Atunci străluceşte uniforma de culoare albă şi albastru închis, învârstată din loc în loc cu podoabe 472 Tune ferrugineus, niveusque refulget amictus, Quem rubeum frustatim intersecat ornamentum, Plumeaque Hungarico candescit crista galero, Atque repercusso, laedentem lumina lucem Ignivomi dant sole tubi; latus ense recurvo Cingitur, immoto erecţi stant pectore vultus. Nec mora: se partes convertes miles in omnes, Multiplices docta discriminat impiger usus Armorum dextra, simulaţi exordia belii. At cupiens hostem propiore lacessere pugna, Agglomerat sese, densumque coarctat in agmen, Tristiaque alternis minitatur damna maniplis. Vox tonat irritans, en praepete dextera nisu Arripiens ante ora tubum, parat ignibus amplam Mortiferis aperire viam, mox ocyor Euro Inclinans, subitas sulphur fatale favillas Concipit, horrisono coelum boat omne fragore. Ast ubi non dubiis patuit victoria signis, Hostilesque fugae jam terga dedere cohortes, Extemplo victrix lento titubantia passu Agmina persequitur Legio, alternisque manipli Prosiliunt vicibus, probrosaque vulnera mittunt Si tamen hostiles, adversi crimine Martis, Aspectus vitare juvet, vestigia retro Improperata refert, faciemque animosa retorquens Fulminat, et poenas ingenti foenore sumit. Talia venturae ficta sub imagine laudi Fundamenta, locat soboles rediviva Quirini, , Et studio egregiis praeludit praecoce factis. His tamen haud CAROL1 virtus operosa quiescit, Romuleisque Numae pacata laboribus addit Officia, et facinus mens perficit una duorum. 473 roşii, şi se zăreşte de departe surguciul alb al coifului unguresc. Ţevile puştilor cari varsă foc dau, în bătaia ra- zelor solare, o lumină, care-ţi ia vederile; soldaţii încinşi la coaste cu săbii încovoiate stau nemişcaţi cu feţele pline de încredere. Conştii de folosul armelor ştiu să le manieze cu multă iscusinţă, când cere trebuinţa, putând să simuleze un început de războiu. Iar când doresc să atace pe duş- man deaproape, se adună grămadă, se strâng în şiruri dese şi îl ameninţă cu pierderi neplăcute. Comanda răsună în- tărtând la luptă, iar soldaţii cu mişcări repezi punând arma la ochi, se gătesc să deschidă cale largă focului omorîtor; apoi plecându-se mai iute decât vântul, pucioasa aducă- toare de pieire ia numai decât foc, şi întreg văzduhul răsună de pocnetul înfricoşat. Când semne neîndoioase vădesc biruinţa şi cetele duşmane dau dosul apucând la fugă, legiunea învingătoare urmăreşte cu paşi agale oştirile şovăitoare, trupele se reped cu schimbul pe urma lor şi le pricinuesc răni ruşinoase. Dacă însă, din hotărîrea pro- tivnicului Marte, e mai bine să se ferească a da faţă cu duşmanul, atunci se retrag cu încetul şi întorcându-se din când în când fără frică îl fulgeră cu privirea şi îl pedep- sesc cu vârf şi îndesat. Pe astfel de temelii îşi clădeşte în mod simbolic vii j toarea-i glorie generaţia renăscută a lui Quirinus şi cu o râvnă grăbită lasă să se întrevadă faptele-i măreţe de mai târziu. Neobositul Carol nu se mulţumeşte numai cu aceste dispoziţii, ci la faptele războinice ale lui Romulus adaogă şi îndeletnicirile pacinice ale lui Numa; o minte îndepli- neşte munca a doi oameni. Locuitorul de pe Someş, născut în mijlocul munţilor strămoşeşti, trăind din velişte tot în păduri şi izolat aproape de orice societate omenească, avea imprimată pe frunte sălbătăcia primitivă, şi îmbrăcat cu veşminte de rând şi nelucrate, era neîngrijit pe întreg cor- pul ; părul sbârlit îi acoperea toată faţa, iar barba ţepoasă 474 Montibus in patriis genitus, nemorumque perennis Indigena, atque hominum caetu prope dissitus omni Accola Samusii, nativam fronte gerebat Barbariem, et vili, informique obtectus amictu Corpore sordebat toto, lateque tegebant Impexi faciem crines, obscaenaque menti Canities; animi sed enim, morumque pudenda Rusticitas, et cunctarum ignorantia rerum Squallorem longe clamydum superabat, et oris. Ingemuit, miserans hominum lacrymabile damnum, CAROLUS, et valida parat obvius ire medela. Lenibus hinc monitis, hinc legis jure severae Svadet, et assiduus premit, alternaque tenaces Persequitur pugna tandemque exturbat abusus. Utque perennet opus, convulsaque stirpitus atra Dispereat labes, studiis, animisque juventae Formandis, doctae reserantur ubique palaestrae, Queis polluta nimis, fermeque oblita Deorum Belligio in priscum assurgat renovata vigorem. Sed nec litigii neglecta est cura forensis, Extorrisque diu populos Astraea revisit; Nam Procerum veneranda manus, dilecta Minervae, Consilioque potens, dicundo sedula Juri Assidet, et recta pendens oracula lance Debilium adtollit vires, reprimitque potentum. At CAROLUS totis munus Cereale lacertis Urget, et ignaro tradit praecepta Colono, Et, quae cura boum, quis^it gregis, indicat, usus; Quo sata laeta modo spicis onerentur opimis, Ignotasque docet sulcis committere fruges. Non, mihi si lingvae triplices, totidemque canenti Ora torent, tenui complecţi carmine possem, îi da o înfăţişare înfiorătoare. In schimbul acestei neîngri- jiri de îmbrăcăminte şi faţă era de o sfială şi de o naivi- tate de suflet şi de moravuri neîntrecută şi neştiutor de multe lucruri. Carol, văzând situaţia vrednică de plâns a acestor oameni, fu cuprins de milă şi se găti să o saneze cu toate miji oacele posibile. Când îi sfătueşte cu blândeţă, când îi ameninţă cu urmările grele ale legilor; necontenit stă la dânşii, pe cei îndărătnici îi ţine din scurt înfrân- gându-le cerbicia, în sfârşit stârpeşte abuzurile, şi ca opera sa să fie trainică şi răul smuls din rădăcină să piară cu totul, deschide pretutindeni institute de învăţământ pentru cultivarea sufletului şi formarea caracterului tinerelor gene- raţiuni. Dar mai ales doreşte ca :rin aceste aşezăminte să redeştepte în sufletul oamenilor, cari aproape îşi uita- seră de Dumnezeu, vechiul sentiment religios atât de mult profanat. N’a trecut cu vederea nici chestiile judecătoreşti; dreptatea izgonită multă vreme se întoarse iarăş în mij- locul popoarelor. Un juriu de fruntaşi respectabili, aleşi pe sprânceană, pricepuţi în ale dreptului, face dreptate cu multă băgare de seamă şi cumpănind cu cumpănă dreaptă spusele împricinaţilor apără pe cei slabi şi înfrânează pe cei puternici. Carol promovează din toate puterile şi cul- tura bucatelor şi dă învăţături ţăranului nepriceput; îi arată cum se se îngrijească de vite, ce folos are de turme, cum pot da sămânăturile grase rod îmbelşugat şi cum să în- credinţeze brazdelor seminţe de roade necunoscute până atunci. ‘ Nici de-aş avea eu, autorul acestei poeme, trei limbi şi tot atâtea guri, n’aş putea cuprinde în opera mea sfa- turile bune, câte le-a^dat Romulizilor neciopliţi foloasele mari ce le-a adus şi câte mijloace de câştig a născocit. Să mai amintesc pieţele, în cari se scot la vânzare tot felul de mărfuri şi roadele însutite ce le-au avut în al şaptelea an ? Sau morile, cari cu învârtirile repezi ale pie- m Quot rudibus pfaebet documenta, aut commoda gignit Romulidis, aut quas in lucrum excogitet artes. Quid referam, omnigenas Fora proponentia merces, Septimus immodico revehit quae foenore Titan? 1 Aut celeri segetem frangentes orbe molares, Samusidis pariter, pariterque opus utile Regi ? Matris Eleusinae, quid, magno condita sumptu Tecta canam? ingraţi quibus inclementia Bacchi Pensatur, quemve iile negat praestare liquorem, Usta redundanţi seges ubertate rependit. Non ego constructas passim primoribus aedes, Publica nec memorem peregrinae accomoda genţi Hospitia, aut medios resecantia compita campos Ordine dispositis quae utrinque repagula vallis Stipant, atque pecus teneris a f rugi bus arcent. Viderat abjegnis montana cacumina silvis Affluere, intactasque situ marcescere pinus CAROLUS, atque novos actutum assurgit in ausus Ignotam reserare viam, explorataque nulii Textilibus tentare struit vada caeca carinis Samusii, et populi, Regisque extendere censum. Ardua martigenae caedunt pineta secures, Structurasque domos, miles jam navita factus, Robusta compage trabes contexit, et al as Remorum apponit. Stupefactae Najades audax Admirantur opus; stupet amnis et ipse, paratque Praescisus insvetae dare libera colla catenae. Provehitur ripis p^trio sale classis onusta, ( Atque profanatus frendet sub pondere gurges. Ipse regit cursum CAROLUS, laetoque paventes Affatu socios animat, nec spumeus illum Vortex aut crebra occurrens catadupa moratur; trilor, macină bucatele, lucru deopotrivă de folositor Some- şenilor şi regelui ? Să povestesc despre clădirile ridicate pe banii câştigaţi din vinderea bucatelor, cari compensează ne- îndurarea ingratului Bacchus ? Vinul, pe care acesta nu vrea să-l dea, este înlocuit cu marele belşug de cereale. Nu voiu pomeni despre locuinţele clădite în tot locul pentru ofiţeri, nici despre hanurile primitoare de străini ori despre dru- murile, cari trec prin milocul câmpurilor şi despre îngrăditu- rile de ţăruşi aşezate simetric de ambele părţi ale drumului, cari îngrădituri înconjoară locurile şi apără de vite sămâ- năturile. Carol văzu, că vârfurile munţilor sunt acoperite din greu cu păduri de brad, şi înţelese că pinul nemişcat din loc nu are nici o valoare. Deci pe dată se apucă de întreprinderi neobicinuite aci: tăie drumuri prin locuri ne- cunoscute, îşi construi plute, cu cari se treacă peste va- durile necunoscute şi nemai încercate până acum ale So- meşului şi astfel căută să sporească venitele poporului şi ale regelui. Urmaşii lui Marte încep a tăia cu săcurea pădurile înalte de pin; soldatul prefăcut în plutaş, uneşte laolaltă cu le- gături puternice trunhcii de brad, din cari se vor construi case şi aplică la plute vâsle sprintene. Zânele de apă pri- vesc înmărmurite această lucrare îndrăzneaţă; stă încre- menit însuş rîul şi hărtănit e nevoit să-şi plece gâtul slobod subt jugul neobişnuit. Printre ţărmurii rîului înaintează plu- tele încărcate cu sare din patrie şi luciul apelor scos din liniştea seculară freamătă subt povara purtată. însuş Carol cârmueşte mersul plutelor, şi cu vorbe binevoitoare îmbărbă- tează pe soţii fricoşi; nici nu-1 reţin în calea sa vâltorile spumegânde nici cataractele dese1), ce le întâmpină în cursul rîului. Lăsând1 îndărăpt hotarele muntoase ale Daciei, intră în alvia plină de peşti a Tisei, ducând în regatul pannonic mărfuri noi şi câştigându-şi astfel mare nume cu îmblân- zirea rîului. ‘) Căderile de apă pricnuite de iazuri. Sed montosa retro linquens confinia Dacum, Littoraque ingrediens placidi piscosa Tibisci, Pannonicis nova demonstrat commercia regnis; Et meritam a domito famam nanciscitur amne. At pleno ut scateat praestans victoria fructu, Neu mage Romulidis aliqua sit parte timendum, Undique praevalidis vesanas comprimit undas Samusii aggeribus, vires adimitque nocendi. Nec satis: immenso nequicquam saepe labore Orsum aliis molitur opus, totumque recludit Radnensi firmis accesum pontibus orae. Heu quae non hyemis superata obstacula dirae! Quae non finitimae plane obluctantia gentis Consilia, aut longae tulerunt fastidia curae! Propositi tamen iile tenax haud cessat, et omnis Expers auxilii, solus molimina tanta Aggreditur, solique in opus commune vocati Samusidae; solique satis. Millena videres Robora, procerasque ornos, pinosque virentes Undique reptilibus per devia compita plaustris, Callem aptum nive dante, vehi; centena vicissim Artificum insudant industria brachia; fervet [ Interea multos labor haud casurus in annos. Substernenda dolant pars ligna, ingentia quercus Robora pars acuunt, et ferrum cuspidine firmant. Ast alii horrendam, atque immani pondere molem Sublimi intextam malo, centumque revinctam Restibus, adnixi certant attollere in altum. ,, Verrum, ubi supremum feralis machina culmen Attigit, extemplo funes laxantur, at iile Pondere abacta suo, magno ruit impete, et ictu Subjectum horrisono terrae sub viscera robur 470 Iar ca rezultatul acestei învingeri strălucite să fie de- plin, şi ca Romulizii să nu aibă a se mai teme din nici o parte, înfrânează pretutindeni valurile furioase ale Some- şului cu zăgazuri puternice, lipsindu-1 astfel de putinţa de a mai pricinui pagube. Nu se mulţumeşte numai cu atât; opera începută cu mare trudă,' adesea în deşert, o continuă cu alte mijloace, şi intrarea în ţinutul Rodnei o face po- sibilă cu ajutorul podurilor puternice. Vai, câte piedici puse în cale-i de iernile grele n’a învins! Cât a avut de luptat cu planurile duşmănoase ale popoarelor vecine şi câtă supărare i-au pricinuit grijile continue! Statornic însă în hotărîrea sa nu cedează, ci lipsit de orice ajutor, se apucă singur de treburi atât de mari şi numai pe Some- şeni, căci aceştia îi erau de ajuns, îi întrebuinţează la muncă în folosul obştesc. Vedeai în tot locul coborînd pe căi neumblate nenumăraţi stejari, frasini înalţi, pini verzi duşi pe sănii cari alunecau repede pe zăpada prefăcută în pârtie; sute de braţe de muncitori harnici asudă lucrând pe întrecute; e în toiu munca, care are să dureze mulţi ani. O parte cioplesc lemnele, ce vor servi ca duşumele, altă parte ascut ţăruşi mari de stejar, al căror vârf îl în- tăresc cu fier. Alţii, punându-şi toate puterile, se silesc să tragă în sus un berbece înfricoşat, de o greutate enormă, legat de un catarg înalt cu sute de funii. Când această maşină înfiorătoare a ajuns în punctul cel mai înalt, de- odată slobod funiile şi aceea mânată de greutatea sa, cade cu putere mare, cu o izbitură asurzitoare împinge parul în interiorul pământului şi aşa pun temelia podului stabil. Carol neobosit e faţă şi supraveghează toate lucrările. Nu-1 sperie zăpada rece, nici gerul mare; nici nu l reţin plăce- rile unei iubiri noi; ci se scapă de ademenirile logodnicei iubite, a cărei faţă şi suflet natura le-a înzestrat cu un u 480 Impellit, stabilisque locat fundamina pontis. CAROLUS indefessus edest, et singula curat. Non illum gelidaeve nives, frigusque perurens Terrent, sive novi remorantur gaudia amoris; Sed SPONS^E illecebris se se subducit amantis, Cuî vultum, atque animum insigni natura decore Exornat, laudum minimum est sed forma suarum. Discite, Marticolae! virtutem, et munere fungi. Haec facies rerum, status hic, turn gloria praesens Romulidum, plebisque, diu, incrementa jacentis. Dignare aspectu JOSEPH*) generose, sereno, Praesidioque fove crescentes Martis alumnos. Et decet, et fas est; illi tibi quippe fatentur Fortunam debere suam, manuumque tuarum Şese opus agnoscunt, et honoris diceris author. Praeterea ingentem connubia nuperna causam Adjiciunt, spectare TUOS in imagine vultus Dum datur, et NEPTIS ditati pignore gaudent. At si foedifragus quandoque irrumpere fines Audeat Austriacos hostis, TE prima Magistro, Promere bellacis discant monimenta vigoris, Caraque Moravo, sed formidata Borusso Dextera, monstret iter, veteres quod iere Parentes. Forsitan haec multos arbor despecta per annos, Quae manibus translata TUIS virtutis in horto Vivida jam surgit, CARO LI sudore rigata, Dignos parturiet fructus; rădice sub ima Vis patria occultatur adhuc et nobile semen. 1 J Canebat ________ Comes SILVHJS TANNOLI *) ExceTlentissimus Baro a Siskovics, Supremus Rei Tormentanae Praefedus. 481 farmec deosebit. Dar pentru el frumuseţa e de mai puţin preţ, decât gloria sa. Învăţaţi, închinători ai lui Marte, să fiţi curajoşi şi să vă împliniţi datoria! Aceasta era înfăţişarea şi starea lucru- rilor, aceasta slavă de pe atunci a Romulizilor şi înălţarea poporului mult timp delăsat. Binevoieşte, nobile Iosife1), a-ţi îndrepta privirile senine spre aceste vlăstare, cari acum se ridică, ale lui Marte şi a-le lua subt scutul tău ocrotitor. Căci se şi cade şi e şi cu dreptate. Doar ei toţi recunosc, că ţie-ţi datoresc no- rocul lor şi mărturisesc că sunt opera mâinilor tale, tu care eşti întemeietorui slavei lor. Pelângă aceasta mai aduc ca un motiv de sprijin puternic şi căsătoria de curând în- tâmplată2), când li se îngăduie să privească în chip faţa ta şi se bucură îmbogăţiţi cu chezăşia nepoatei tale. Iar, dacă cândva duşmanul călcând în picioare alianţa ar îndrăzni să năvălească în hotarele austriace, subt conducerea ta să înveţe a scoate mai întâi semnele puterii războinice şi cu dreapta plăcută Moravului, dar temută de Prusac, să arete calea, pe unde au mers strămoşii săi. Poate că acest arbore, despreţuit mulţi ani, transplantat cu mânile tale în grădina virtuţilor, va creşte plin de viaţă şi udat cu su- doarea lui Carol, va aduce roade vrednice. Forţa strămo- şească şi sămânţa nobilă stă încă ascunsă în rădăcina adâncă. Traducerea opusctilui: Poematicul, scris In hexametru. Compus de Corniţele Silvius Tannoli. II 1 i T_____________ 11 *) *) Baron Siskovics, comandantul suprem al artileriei. 2) Carol baron de Entzenberg a luat în căsătorie pe Monica baroneasă de Siskovics, nepoata comandantului amintit mai suş. ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ CULTURALĂ TABLA CUPRINSU Voi. VII. — Nr. 24-25 1938-1939 (Cifrile latine indică broşura, iar cele arab Ciuruş Teodor: Din însemnările lui Vasile Buzdug . ,..............XXIV 215 Filipoiu Onisim: Două documente...................................XXV 438 Florescu Florea: Un document maramureşan..........................XXIV 228 Ghiţan Todoi: Contribuţiuni la istoricul Văii Bârgăului...........XXV 426 lonaşc loan: Relatări şi tradiţii istorice de pe »Valea Budacului« . XXIV 219 Mată Gheorgke: Un profesor grănicer în Iaşi.......................XXV 386 Moisil luliu: Conştiinţa naţională şi eroismul grăniterilor năsăudeni XXIV 144 O scrisoare din Roma........................................XXIV 197 Artemiu P. Alexi, 1846—1896 ................................XXIV 235 Biografia lui Anton Cosimelli...............................XXV 447 Morariu luliu: Contribuţiuni la studiul unor asociaţii de plante ruderale XXV 397 Iulian Marţian, o figură culturală şi educativă................XXV 422 Naghiu Josif: Varia..................................................XXIV 203 O relatare din sec. XVIII......................................XXV 435 Păunei E.: Câteva date bibliografice.................................XXV 434 Sohorca Iustin: Monografia şcolilor din Sângeorz-Băi.................XXIV 176 Şotropa Virgil: înfiinţarea graniţei militare năsăudene 1762 XXIV 1, XXV 261 Spicuiri din cronica lui Cserei .......................... XXIV 224 Vaida loan: Două acte remarcabile...................................XXIV 130 loan Maiorescu către Epp. Şuluţiu . . . . .......................XXV 376 Comemorări în Năsăud.................................................XXIV 231 Muzeul grăniteresc năsăudean...........................XXIV 232, XXV 445 Publicaţie.......................................................... XXV 446 II [ - V I 1