I WPiS* — pil * Nr. 24 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CULTURALĂ Proprietar şi Director: ,VIRGIL ŞOTROPA înscrisă sub Nr. XX C. - Trib. Nâsăud . CUPRINSUL: = ij _ Pag- ii ^ropa: înfiinţarea graniţei militare năsăudene 1762 1 aida: Două acte remarcabile *......130 [uliu Moisil: Conştiinţa naţională şi eroismul grăni- ţerilor năsăudeni...................144 Iustin Sohorca: Monografia şcolilor din Sângeorz-Băi 176 COMUNICĂRI Iuliu Moisil: O scrisoare din Roma................197 losif Naghiu : Varia ..............................203 Pr. Teodor Ciuruş: Din însemnările lui Vas. Buzdug 215 loan Ionaşcu: Relatări şi tradiţii istorice de pe »Valea BudaculuU.....................................219 PAGINI SUPLEMENTARE: Virgil Şotropa: Spicuiri din cronica lui Cserei. . . 224 Florea Florescu: Un document Maramureşan . . . 228 Comemorări în Năsăud.............................231 Muzeul grăniţetesc năsăudean......................232 FIGURI GRÂNIŢEREŞTI NĂSĂUDENE Iuliu Moisil: Artemiu P. Alexi 1846—1896 .... 235 Aprilie — Septemvrie 1938 Redacţia, administraţia şi direcţia revistei: 'ARHIVA SOMEŞANĂ Năsăud, Str. Vasile Naşcu, 29 Năsăud 1938 V ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ - CULTURALĂ Nr. 24 înfiinţarea graniţei mi năsăudene 1762 Virgil Şotropa Preparativele colonelului Schroder. — Chestia cedării Văiei Rodnei. Conscripţii şi înrolări. — Actul cedării şi „rezervatele". — Organizarea miliţiei. — Diverse certuri. Când curtea din Viena luă hotărîrea să extindă graniţa mili- tară sudică a monarhiei austro-ungare şi asupra marginilor sudestice ale Ardealului, o făcu în firma convingere că Românii ardeleni nedreptăţiţi şi asupriţi prin atâtea secole, dacă vor ajunge acum la o stare socială mai suportabilă, au să fie cei mai credincioşi şi buni soldaţi, — ceea ce s’a şi adeverit. Privitor la districtul nostru nă- >ăudean cu militarizarea se intenţionau încă alte două scopuri, adică întâiul, de-a curma certurile neîmpăcate şi nemărginite dintre Românii districtuali şi oraşul Bistriţa; iar al doilea, pentru de a statornici religia unită, care chiar şi după 1750 era încă puţin agreată în ţinutul nostru. Pentru de a cunoaşte toate fazele de ordin militar, juridic şi religios prin cari a trecut chestia anevoioasă a înfiinţării acestei graniţe militare, vom continua cu publicarea actelor şi documen- telor începută în studiul anterior care trata revolta din 1755— 1762 a districtului năsâudean. In 10 Martie 1761 fusese numit baronul Adolf Nicolau de Buccov comandant general al trupelor din Ardeal, şi acesta în 1 13 Octomvrie al aceluiaşi an înaintă consiliului aulic de războiu din Viena propunerile sale privitoare la înfiinţarea graniţei militare ardelene. Acele propuneri, acceptate de numitul consiliu în 20 Ia- nuarie 1762, la 14 Aprilie fură prezentate de către mareşalul conte Leopold Iosif Daun, prezidentul consiliului de războiu, împărătesei Maria Terezia, care-şi dete aprobarea în 16 Aprilie, aşa că Buccov, numit deja în 11 Aprilie comisar pentru înfiinţarea acestei graniţe, putea să înceapă cu lucrările preliminare pentru crearea regimen- telor grănicereşti ardelene. încă pe Ia sfârşitul anului 1761 se svonise printre distric- tualii români şi orăşenii bistriţeni despre intenţiile curţii vieneze, însă nu se ştia încă nimic sigur; când pe neaşteptate sosi la începutul lunei Februarie 1762 în Bistriţă colonelul baron Schroder, încredinţat în mod tăinuit de autorităţile militare cu studiarea şi iniţiarearea lucrărilor pregătitoare de militarizare. Colonelul era însoţit de locotenentul de geniu Halbmann, cu care stătu şi lucră în oraş până în 10 Martie, când ceru dela magistrat un delegat »ex gremio« ca să plece împreună prin vidic. Magistratul desemnă pe senatorul Bedeus, cu care cei doi ofiţeri parcurseră mai întâiu cele 21 sate ale districtului valah, apoi satele Nuşfalău şi Sântioana din districtul săsesc. După întoarcere în Bistriţă delegatul Bedeus, care avea să raporteze despre cele întâmplate, nu putu spune magistratului mai mult decât că a însoţit pe colonel, dar de fapt n’a putut afla şi ghici nimic despre isprăvile şi intenţiile acelui. »Atât de puţin ştia magistratul despre ocupaţiile şi proiectele colo- nelului în district şi oraş«, se zice într’o notă protocolară a oraşului. După câteva zile Schroder ceru dela oraş comisari cari atât în districtul valah cât şi în cel săsesc să conscrie în registre cu anume rubrici toate familiile valahe împreună cu copiii de ambele sexe dela 15 ani în sus. Nici despre scopul acestei lucrări n’au ştiut nimic Bistriţenii, numai atât a putut afla magistratul prin spionii săi, că|Colonelul trata în taină asupra unor chestii cu totul necunoscute orăşenilor, cu unii preoţi valahi — între cari maicu- seamă cu protopopul şi cu popa Mitru din Năsăud şi cu Laţcău din Uifalău — apoi cu alţi Valahi din districte. In 9 Mai colonelul Schroder primi dela generalul Buccov ordin ca fără amânare să plece la Sibiiu şi să aducă cu sine pe fostul primar şi actualul viceprimar (projude) Johann Friedrich Klein a Straussenburg.>) Ei şi plecară la drum în 11, iar în 13 Mai seara sosiră în Sibiu. Totul avea să se petreacă în taină, aşa că lui Klein nu i se permise să spună nici chiar magistratului altceva, decât că el însoţeşte pe colonel până la Reghinul săsesc, şi numai aci primi permisia dela colonel să raporteze orăşenilor că trebue să meargă ambii la Sibiu. In 14 Mai dimineaţa la orele 8, colonelul Schroder conduse pe Klein la generalul Buccov, care se adresă către viceprimarul bistriţan cu următoarele cuvinte: »Am să-ţi fac cunoscut, că Valahii Dvoastre au înaintat o petiţie în care se oferă că vor servi Maiestăţii Sale cu arma, iar naţiunea* 2), a dăruit districtul împărătesei. Oraşul Bistriţa are acum să redijeze >cesiunea« şi să-mi înmâneze actul autentic ca să-l pot trimite domnitoarei. Chestia aceasta vă va servi ca o deosebită recomandare şi va fi spre binele oraşului; nu veţi pierde nimic, ci dimpotrivă veţi câştiga mult. Mergeţi acum la baronul Bruckenthal care vă va face încă alte împărtăşiri şi vă va da îndrumări«. Viceprimarul Klein, — continuă susamintitele note protoco- lare — cărui toate acestea îi păreau cu totul neprevăzute şi astfel alcătuite încât reclamau şi sfatul altor oameni înainte de a se lua vr’o hotărîre, se găsea acum în cea mai mare zăpăceală. »EI putea bine înţelege că Valahii bistriţeni — cari de 7 ani erau încurcaţi în diverse procese cu magistratul şi erau instigaţi de către mulţi în mod inadmisibil împotriva acelui — urmând intenţiei cunoscute, au putut să se gândească la măsuri prin cari să se desfacă de jurisdicţia Bistriţii, ori să accepte uşor atari propuneri făcute lor; dar nu putea să înţeleagă supoziţia că naţiunea ar fi în stare să dăruiască Măiestăţii Sale un district donat şi încorporat oraşului (publico) bistriţan pe cale de privilegiu şi în mod particular, făr’ca oraşul şi naţiunea să fie încunoştinţate în prealabil despre aceasta, măcar cu un cuvânt*. T f 1 Cu aceste reflexiuni, Klein merse imediat la baronul Brucken- thal, care îi făcu similare propoziţii, însă nu-i aminti nimic despre donaţia districtului făcută în numele naţiunii. Atunci Klein replică ') Primar al oraşului Bistriţa era acum Sigismund Kptirad Dinges. 2) Adică »Universitatea săsească*. 1' k în faţa cancelarului provincial Bruckenthal şi a colonelului Schro- der, că nu poate momentan înţelege intenţia Ex. Sale generalului precum şi faptul cum Valahii bistriţeni să poată servi Maiestăţii Sale cu arma, şi cu atât mai puţin poate socoti că ce urmări ar avea pentru oraşul Bistriţa această chestie. Deci e silit să rapor- teze magistratului despre propoziţiile ce i s’au făcut, să ceară instrucţii necesare, iar până atunci să se sfătuească şi cu alţii aci în Sibiu. In 15 Mai, dimineaţa la orele 7, colonelul Schroder îi trimise lui Klein o ţedulă pe care sta scris: »Să nu scrii nimic acasă, căci negreşit încă azi va trebui să pleci la Bistriţa, unde n’are să ajungă faima înaintea sosirii DTale«. Chemat la orele 8 la colonel, acesta îi împărtăşi că în seara precedentă generalul Buccov îm- preună cu Bruckenthal şi cu el, cu Schroder, au hotărit fix că Klein încă azi are să plece îndărăt la Bistriţa, dupăce mai întâi va fi luat nouă instrucţii dela Bruckenthal. Atunci Klein imediat grăbi la Bruckenthal şi acolo repetă observările făcute in ziua anterioară. Cu toate aceste fu necesitat să plece încă în aceeaşi zi la Bistriţa cu ordinul ca îndată după sosire să se sfătuească cu magistratul şi cu comunitatea (centumviri), să redijeze actul cesionar,1) şi apoi neîntârziat iarăş să vină la Sibiu, însoţit de un notar care să aducă cu sine şi sigilul oraşului. In autobiografia sa,2) Mich. Conrad v. Heidendorff zice că cu prilejul când Klein se prezentă la Buccov, acesta, spre a-1 deter- mina pe Klein la semnarea actelor privitoare Ia cedarea districtului valah, i-a pus pe masă: un lanţ de aur şi altul de fier, să aleagă care-i place. După sosire în Bistriţa, viceprimarul Klein convoacă pe ziua de 19 Mai atât pe membri magistratului cât şi pe reprezentanţii comunali (centumviri, cetumpatres, adică colegiul pârgarilor), cari erau chemaţi numai la cauze importante. Klein le expuse cum a trebuit să plece subit la Sibiu, *iar acum a adus cu sine 'porunci, »despre cari până se vor coace lucrurile, nu se poate vorbi fără pierderea onoarei«. Motivul venirii colonelului Schroder la Bistriţa a fost următorul: Au să fie recrutaţi şi înrolaţi 17.000 soldaţi, >) Actul de cedare, in care renunţă la districtul valah. 4 »Arhiv. d. V. d. s. L.« N. F., Bd. 18 H. 2 pag. 242. 5 dintre cari 15.000 infanterişti şi 3000 cavalerişti, având coman- danţi pe locot.-colonelii Lutsch şi Dambrovka. Districtul valah s’a oferit să servească cu arma Maiestăţii sale, deci să fie substras jurisdicţiei Bistriţei, în consecinţă oraşul va pierde contribuţiile din acel district, însă va fi despăgubit (schadlos gehalten). In sfârşit exprimându-şi Klein nădejdea că munţii şi »jus auf den Fundus« (dreptul de proprietate asupra teritorului) vor rămânea oraşului, avertiză înc’odată pe cei prezenţi ca despre chestia aceasta secretă şi gingaşă să se vorbească cât se poate de puţin. Magistratul, comunitatea şi Klein — se zice în amintitele note protocolare — tot atât de puţin se puteau orienta acasă în această chestie însemnată dar zorită, precum şi lui Klein în Sibiu i-a fost imposibil să cumpănească într’o zi şi jumătate toate câte trebuia să ia în vedere conform îndatoririlor sale omagiale, dar şi în scopul conservării oraşului şi a districtului săsesc. Deci cu toţii se bizuiau în autoritatea înaltă a generalului comandant şi a cancelarului, precum şi în multele asigurări date că într’un fel sau altul îi se va ajuta atât oraşului cât şi districtului săsesc. Privitor la ordinul adus cu sine, Klein anunţă adunării că va fi să se redijeze un »instrumentum« (act), în care districtul valah să fie oferit Maiestăţii Sale. Indatăce actul va fi gata şi se va ceti publicului, împreună cu notarul magistratual îl va duce la Sibiu. După depărtarea reprezentanţilor orăşeneşti Klein avertiză pe membrii magistratului să trateze de acum înainte pe Valahi cu toată cuviinţa (Glimpj) şi nu cumva să-l aresteze pe vt’unul; apoi înpărtăşi ordinul colonelului Schroder că Valahii să nu mai fie forţaţi să lucreze la clădirile piariştilor. Tot cu acest prilej se ceti în şedinţă un regulament militar trimis de guberniu cu observarea să fie strict urmat; apoi per- ceptorul Hennrich şi comisarul depertinenţei raportară, că Valahii districtuali nu mai vreau să furnizeze fân pentru soldaţi, ci ofer contravaloarea în bani, ceeace ofiţerii voesc să accepte. Magistratul hotăreşte ca contribuabilii să furnizeze fânul cu care datoresc, şi pentru constrângere să se ceară dela căpitanul Oschitz asistenţă militară. In şedinţa din 21 Mai primarul întrebă pe magistrat că oare 6 ce ar fi să se ofere ca prezent generalului Buccov. Se hotăreşte să i se ofere 6 piei de râs, ori 12 de vulpe. Tot în acea zi superiorul (stareţul) piariştilor din Bistriţa tri- mite pe Pater Leonhard la magistrat cu rugarea să i se acorde şi trimită lucrători la clădiri. Magistratul hotăreşte să fie rugat Protopopul valah din Năsâud ca cu vorbă bună (Zurede) să îndu- plece pe vidicanl de a veni in ajutor (milde Hilfe) piariştilor. In 22 Mai din nou se roagă superiorul să i se trimită care şi zileri pentru lucrările necesare la > rezidenţă* şi biserică; să i se aducă lemne din districtul valah, iar pe muncitorii valahi să-i escorteze magistratul la oraş cu »trabanţii« săi, căci numai la somaţia po- pilor n’au să vină, mai ales fiind protopopul chiar acum in Sibiu. La caz dacă pentru acest fapt ar fi magistratul tras la răspundere, atunci piariştii sunt gata să imploară (fussfăllig abzubitten) toate instanţele pentru iertare. Magistratul răspunde că va încerca oral tot posibilul, dar a-i aduce pe oameni cu trabanţi »sine animad- versione*, e contrar poruncilor. Îndată şi trimite pe comisarul Daniel Dinges în districtul valah ca »per placida să determine pe săteni de a da piariştilor ajutor la clădit, precum promiseseră în faţa comisiei Bethlen-iane; şi să le spună că vor fi alimentaţi în oraş. Presimţind Bistriţenii ce are să urmeze pentru oraş în urma demersurilor făcute de organele militare, căutau acum pe toate căile, că la caz de vor fi nevoiţi să piardă Valea Rodnei, pentru aceasta să fie despăgubiţi cu un maxim de beneficii. Spre acest scop au determinat ei şi tabla reg. din Oşorheiu să trimită doi notari cari să constate în vidicul Bistriţii ce pierde oraşul în urma militarizării satelor valahe. Acei notari, anume Oeorgius Orbo şi Valentinus Kispăl redijară un voluminos proces verbal interogator de circa 250 pagini pe care, adresat împărătesei, şi semnat de ei cu data Rodna 19 Mai 1762, îl îmmânară magistratului bistriţan, iar acesta autoriză pe primarul Conrad Dinges, viceprimarul Joh. Friedrich Klein â Straussenburg şi pe senatorul Georg Gunesch să-l înainteze locurilor competente. Actul poartă titula: Litera in- quisitoria — relatoria super conditione servitutae item ac variis 1 Districtus Valachici praestationibus Comunităţi et Magistratui Bis- tritziensi debitis, ac per ejusdem districtus incolas succesivis sem- per ab olim temporibus effective praestitis, adeoque jurisdictiae Civitatis in ipsos exercitae — de anno 1762 — Per Ant. Domokos protonot. Conţine depoziţiile alor 450 martori, ditre cari o mică parte Valahi districtuali servitori la Saşi, apoi alţii Valahi iobagi din diferite ţinuturi, în fine cei mai mulţi Saşi şi Maghiari cari — e de’nţeles — cu puţine excepţii au făcut depoziţii favorabile şi pe placul orăşenilor. Martorii aveau să răspundă la întrebările puse lor cu privire la chestiile din următoarele 14 puncte, stabilite cu vădită premeditaţie: 1. Cele 21 sate Rodna, Major, Szentgyorgy, Les, llva, Foldre, Varojre, Nagy Rebra, Kis Rebra, Naszod, Szalva, Hordo, Telts, Bikis, Gaureny, Szuplai, Poieny, Zagra, Runk, Mititej şi Makod, adică locuitorii valahi din Radnavolgye, din timpuri imemoriale au făcut servicii de iobagi şi jeleri comunităţii din Bistriţa, prestând în fiecare an muncă de săptămâni, şi anume: 2. Magistraţilor oraşului, funcţionarilor şi inspectorului vidi- cului valah, care ca pârcălab avea mai înainte leafă mai mică decât acum. In acel timp satele vidicului valah erau repartizate senatorilor, căror acele le făceau servicii ca şi domnilor tereştri, le arau, se- mănau, secerau, le cosiau, fiecare cum se învoia cu stăpânul său. Afară de aceasta fiecare gospodar din dictrictul valah era obligat să lucreze pentru membrii magistratului anual câte 18 zile, pe cari zile de muncă magistraţii le împărţiau între sine după necesitate, aşa că Valahii trebuiau să le care acasă chiar şi cerealele şi vinul. 3. Înşişi Valahii îşi recunoşteau starea şi condiţia, căci fiind întrebaţi, răspundeau: »Noi nu suntem iobagii nimărui, fără ai oraşu!ui«. 4. Valahii îndeplineau pentru public (orăşeni) şi alte lucrări ca: zidiri felurite, construcţii de poduri, reparări, grădinârie, cosit; apoi lucrau după trebuinţă la crâşma din Rodna şi în alte locuri, cu palma ori cu care. 5. Valahii mai erau apoi îndatoraţi orăşenilor şi cu alte pre- staţii, cari dela vidicanii saşi nu se pretindeau niciodată. Astfel la Paşti trebuiau să aducă orăşenilor unt, miere ouă, miei, gâşte, raţe, gâini; la iarmaroace fiecare sat aducea pe seama magistra- tului cel puţin câte un berbece; iar peşti aduceau iarna-vara, când li se cerea, căci magistratul avea în fiecare sat delângă Someş câte 2—3 pescari, şi aceştia îi mânau pe săteni Ia pescuit. Mai furnizau sătenii valahi şi furci, greble, sule, coşuri şi diverse vase. 6. înainte de revolta vidicului, popii valahi în fiecare toamnă 8 dăruiau inspectorului depertinenţei pepeni, cingi de păr şi lumâ- nări de ceară. 7. In tot cursul anului Valahii aveau sa furnizeze sălbăticiuni: cerbi, mistreţi, capre, etc., pe cari dacă nu le prindeau ei, le cum- părau dela alţii şi le aduceau orăşenilor, fiind strict interzis să vândă ceva streinilor. 8. In fiecare an, cu două săptămâni înainte de de Sf. Ion, îl rugau pe magistrat să le acorde păşunatul în munţii oraşului, pentru care plătiau birul aşa numit »vamsug«. 9. Din timpuri imemoriale oraşul Bistriţa poseda cârciumă în Rodna. 10. Valahul nu putea să-şi clădească casă decât cu permisia inspectorului, cărui pentru aceasta trebuia să-i plătească un galben; iar când clădirea era terminată, ca recunoştinţă aducea domnului său terestru două mierţe de grâu. 11. Era îndatorat să muncească la arderea varului, tăiarea lemnelor şi căratul varului la oraş. 12. Ab antiquo aceşti Valahi au stat sub jurisdicţia oraşului Bistriţa, sub dominaţia pacinică şi absolută a acestui oraş, şi înainte de a începe revolta, prestau toate în pace. - 13. Cu începere din timpuri imemoriale Valahii niciodată nu s’au ţinut şi privit liberţi, cum erau Saşii din district, şi erau în- datoraţi să facă prestaţii cu mult mai considerabile, decât făceau aceştia. 14. Satele Nagyfalu şi Szent-lvân nu sunt în Valea Rodnei, ci lângă Şieu, în ţinut săsesc. Ar depăşi cadrul acestui studiu dac’am publica depoziţiile celor 450 martori, interogaţi, deci reproducem numai următoarele: 1. Michael Barota din Selyk depune că a servit la senatori saşi din Bistriţa şi a văzut cum Valahii rodneni erau aduşi şi mânaţi la lucru; a auzit cum înşişi ziceau: »Mergem să ne îm- plinim săptămânile; suntem domnari săptămânari şi nu suntem iobagii nimărui, fără ai oraşului«. 2. Michael Vig din Nagy Demeter depune că a auzit încă din timpul Curuţilor despre Valahii din Valea Rodnei şi a Rebrii, cari făceau servicii oraşului. Veneau la Pârcălab, care-i împărţia pe la magistraţi. 1 1 Alţii spun că Valahii lucrau la şanţuri şi mori, şi că Sâmbăta seara, Dumineca ori Luni dimineaţa erau mânaţi în grupuri, de către slobodnici, la casa pârcălabului din Bistriţa. * 9 Militarizarea comunelor înainta acum cu paşi grabnici. Dupăce sătenii valahi declaraseră că se ofer la serviciu cu arma, se făcură conscripţiile necesare şi curgeau înrolările; nu mai resta alta, decât să fie limpezită chestia pendentă cu Bistriţenii. Viceprimarul Klein convocă pe ziua de 24 Mai membri ma- gistratului, şi le împărtăşi conţinutul actului cesionar în ciornă, care apoi avea să fie semnat şi sigilat definitiv în Sibiu. Accentuând înc’odată că oraşul Bistriţa s’a obligat să ofere »rezervatis reser- vandis« Maiestăţii Sale districtul valah pentru serviciu militar, adaugă că privitor la Valahii din Nuşfalău şi Sântioana, — cari asemenea s’au declarat pentru militarizare, deşi nu aparţin la Radna volgye — oraşul să încerce a determina forurile de drept, să lase acele două comune în »fundo regio«, iar pe sătenii valahi din ele să-i mute în districtul valah, înlocuindu-i în satele deşer- tate cu locuitori saşi. Fură apoi introduşi centumvirii, căror Kiein le făcu o lungă expunere a situaţiei. Iată-o în rezumat: Valahii districtului au năzuit să se sustragă jurisdicţiei publicului (oraşului) şi tratând cu colonelul Schroder s’au oferit Ia serviciu militar. Fiindcă era necesar să se recruteze deocamdată 17.000 soldaţi (Land Miliz)> deaceea Maiestatea Sa cu atât mai bucuroasă a acceptat oferta. Acum publicul trebue să redijeze (aufsetzen) un document prin care se ofere Maiestăţii Sale amintitul district valah, rezervându-şi însă toate privilegiile (Vorrechte). Fiind înalta casă domnitoare cea mai puternică, şi având ea ca scop (Zweck) numai binele (das Beste) tuturor supuşilor — ceeace rezultă învederat din multe înalte dovezi, — în consecinţă fiecine să vorbească despre această chestie cu tot Respectul (Ehrfurcht) şi să nu protesteze fâr’de nici un folos (nutzloses resonement dariiber fiihren) şi să facă critică, ci să lase totul în grija şi buna prevedere (Einsicht) a Maiestăţii Sale şi miniştrilor săi. Klein le ceti i apoi ciorna actului de cesiu ne şi condiţiile apar- ţiitoare acestui, fiind totul notat numai »per apices«; apoi împăr- tăşi comunităţii că pleacă la Sibiu spre a vedea şi auzi propoziţiile înalte ce i se vor mai face. Centumvirii ascultară cu atenţie cele comunicate, iar la întrebarea lui Klein că ce ar fi să se oferă ca prezent generalului comandant, ei răspunseră prin Mich. Brand- 10 scher, Lutsch Biedermeister şi Paul Seiwerth că magistratul să oferă »nomine publici« ce va afla mai potrivit. In notele protocolare ale magistratului privitor la actul ce- sionar se zic următoarele: Intre astfel de circumstanţe a urmat cesiunea dela 24 Mai 1762, după ce fuseseră răspinse mai multe cereri ale orăşenilor şi după ce Bistriţenilor li se prezentă spre semnare un document, pe care nu ei l-au redijat. Cu supunere omagială, în interesul promovării serviciului înalt, gata şi bucuros au rămas Bistriţenii pe lângă ceeace s’a stabilit în cesiune; ba mai mult, ei cu plăcere s’au învoit să cedeze — conform nouălor propoziţii înalte — încă şi mai mult decât ce conţin scrisorile în chestie, dacă s’ar putea numai mijloci ca îngrijorările exprimate de oraş să fie clar raportate Maiestăţii sale, şi dacă totul ce se va încheia, va fi aprobat de Maiestatea Sa şi se va pertracta cu ştirea guberniului şi a naţiunii. Căci dimpotrivă, e de temut să nu urmeze în viitor din partea naţiunii şi mai ales a celorlalte staturi aspre reproşuri, cari ar putea fi dăunătoare serviciului prea- nalt; fiindcă de un timp încoace se svoneşte în taină că magis- tratul Bistriţii, fără ştirea prealabilă a întregii naţiuni, n’ar fi îndreptăţit să dăruească ceva din fondul regesc, sau chiar din teritorul ţerii, fără ştirea guberniului; şi că ar putea avea grave consecinţe faptul dacă s’ar ceda privilegii şi drepturi, cari nu se pot pierde decât numai »per notam infidelitatis«. Friedrich Kramer, fost director al liceului evang. din Bistriţa şi mai apoi preot în Heidendorf, zice într’un studiu al său,1) pri- vitor la acest obiect, că reverinţa faţă cu domnitoarea iubită şi respectată, despre care se zicea că doreşte şi vrea să fie cedată Valea Rodnei; apoi hotărirea şi ordinul autorităţilor superioare ale ţerii, cari grăbiau să prevină acelei dorinţe; în fine obişnuinţa de a asculta şi teama de abandonare în cazul de opunere; toate acestea au exercitat asupra magistratului şi comunităţii oraşului Bistriţa o presiune invincibilă. Probabil că hotârîrea orăşenilor a fost influenţată şi de dorinţa să se pună capăt unui nesfârşit proces şi mizeriei economice insuportabile, apoi de nădejdea unei despăgubiri favorabile, şi chiar şi de ambiţiunea oarecăror. _____________ * l) Beitrăge zur Geschichte der Militârisirung des Rodnaer Thales, publicat în Anuarul liceului lut. bistriţan pe a. 1879—80. 11 Documentul cesionar are următorul conţinut: Noi, judele, consiliul şi comunitatea oraşului liber Bistriţa din Ardeal facem tuturor cunoscut cum în toate timpurile am ţinut ca o datorinţă esenţială a noastră să dăm înaltei case au- striace, stăpânitoarei noastre milostive, cu cel mai viu zel, probe de acea credinţă neînfrântă, cu care de timpuri imemoriale suntem legaţi de ea. La această ţinută suntem îmboldiţi şi mai mult prin pildele antecesorilor noştri, cari au privit ca singura lor glorie de a jertfi credinţei faţă de domnitorul lor legitim, cu toate oca- ziunile şi cazurile, comoditatea lor, bunurile şi chiar şi viaţa lor. O dovedesc aceasta nenumăratele documente păstrate în istorie, şi o dovedesc şi multele libertăţi, avantagii şi daruri, tot atâte pilde de milostivenia şi mărinimia principilor, cu care ei au răs- plătit zelul supuşilor lor credincioşi. Intre aceste socotim noi îndeosebi dania regelui Mathia pe care el a făcut-o antecesorilor noştri încă în a. 1475, în baza căreia acel mărinimos rege pe locuitorii de atunci ai opidului Rodna şi ai celor 20 sate apar- ţinătoare la ea şi situate lângă Someş, nunumai i-a scos din co- mitatul Dobâcei şi i-a încorporat ca proprietate eternă la oraşul Bistriţa, ci a şi introdus oraşul Bistriţa de fapt pentru totdeauna în acest dominiu districtual valah, l-a statornicit acolo fără contra- zicerea cuiva şi l-a confirmat în el pentru toate timpurile. Precum acest dar va rămânea ca o amintire neştearsă atât a marinimiei principelui, cât şi a credinţei răsplătite a antecesorilor noştri; aşa şi noi prin acela suntem îndemnaţi la o reală imitare ce ne face să depărtăm toate sentimentele egoiste, şi să privim cu orice prilej ca cea mai mare fericire, de a satisface necondiţionat aştep- tărilor domnitoarei noastre şi datorinţelor de supuşi credincioşi. Credem de a fi aflat acel prilej acum, când Excelenţa Sa baronul Adolf Nicolaus Buccow — decorat de Maiestatea Sa cu mărea cruce, consilier intim, general de cavalerie, colonel al unui regi- ment de cuirasieri, general comandant al principatului Transilvaniei şi prezident al guberniului ţerii — a binevoit să ne descopere, că Mai. Sa împărăteasa, pentru promovarea serviciului şi buna pază a graniţelor ţerii, a hotărît înfiinţarea unui corp de miliţie grăni- cerească, iar organizarea aceluia a încredinţat-o Exelenţei Sale. In urmare după o consfătuire unanimă în aceasta chestie am hotărît ca pe locuitorii valahi dăruiţi de fericitul rege Mathia în 1475 oraşului Bistriţa ca proprietate, adică pe cei din opidul Rodna şi din cele 20 sate aparţinătoare la ea anume: Maior, Sz. Gyorgy, Lesch, Ilva, Foldre, Varaira, Nagy Rebra, Kis Rebra, Naszod, Szâlva, Hordo, Telts, Bikis, Szupplai, Poiena Zagri, Runk, Zagra, Gauren, Mokod şi Mitite, pentru facilitarea realizării preanaltelor intenţii, prin aceasta cu bună chibzuială şi de bună voie să-i oferim pentru 12 înlesnirea realizării înaltelor intenţii şi să-i absolvăm şi liberăm de sub iobăgia actuală cu care indubitabil ne-au fost conferiţi. Făcând aceasta de fapt cu declaraţia noastră prezentă, renunţăm cu bună premeditare la toate drepturile pe cari oraşul Bistriţa le posedase asupra acestor oameni, ca asupra propriilor şi adevăra- ţilor săi supuşi (iobagi), cu precisa reservă (Vorbehalt), ca aceia toţi fără excepţie, în numele lor propriu, a copiilor, şi strănepoţilor lor, pentru vecie şi pe cât timp ii va conveni Mai. Sale şi glorio- şilor ei succesori, de bună voie să se dedice serviciului militar grăniceresc al Mai. Sale împărătesei. Cu care prilej să i se păs- treze (rezerve) oraşului suveranitatea teritorială (Grundobrigkeit) la care aparţin: jurisdicţia teritorială »jus educilli, molarum et braxatorii« (crâşmărit, morărit şi fierberea berii), şi aceşti locuitori, de acum liberţi, ai numitului district valah, să fie priviţi ca şi lo- cuitorii districtului săsesc foşti întotdeauna liberţi. Apoi oraşul Bistriţa şi întreaga naţiune credincioasă săsească privitor la aceşti noi grăniceri, nunumai permite ci şi declară de bună voie: să despartă pe ceilalţi valahi liberi locuitori în satele săseşti ale acestui district şi să-i mute lângă districtul valah, pe locurile situate de-a lungul graniţelor oraşului şi naţiunei; dimpotrivă însă, ca despăgu- bire contribuţională şi pentru ocuparea fondului (teritorului) regesc, să colonizeze acele locuri golite de populaţie (despopulate) prin Saşi ori alţi Nemţi. Iar când noi, în scopul pomovării serviciului preanalt şi al facilitării înfiinţării corpului grăniceresc transilvan, liberăm de sub îndatoririle iobâgeşti, pentru sine şi urmaşii lor, pe susamintiţii Valahi locuitori în numitele 21 sate; sperăm că pe veci vor şi rămânea destinaţi spre acest scop, şi îşi vor în- tocmi toată purtarea lor aşa, încât cu credinţa nestrămutată faţă de înalta stăpânire a ţerii vor da şi dovezi de cea mai supusă recunoştinţă pentru marea şi nepreţuita schimbare a condiţiei lor, şi se vor năzui din toate puterile să se facă demni de mila, în- durarea şi mulţămirea Mai. Sale împărătesei şi glorioşilor ei suc- cesori. Dacă însă, împotriva prevederilor şi dorinţelor noastre, prin purtare necuviincioasă şi criminală şi-ar atrage disgraţia şi indignarea Mai. Lor, sau ar cuteza în mod criminal să se sustragă dela destinaţia lor actuală; atunci oraşul Bistriţa nunumai să-şi poată relua iarăşi toate drepturile sale, ci mai mult, să poată întră în toate drepturile de proprietate şi să fie introdus eo ipso în acele. Şi precum, altminteri puţinii Saşi liberi aflători în Rodna vor fi scutiţi de serviciul militar grăniceresc tot aşa şi Valahii de acum liberi din întreg districtul valah nicidecum să nu cuteze a cere servicii ori oficii în oraş sau în satele săseşti, ori a reduce fondul regesc prin proprietăţi întinse, ci să rămână între graniţele şi barierele lor. Pentru ca faptul acesta să fie şi rămână pentru vecie aşa şi să servească urmaşilor ca un monument nunumai obligător ci şi stimulent pentru fapte similare de credinţă cinstită, astfel provedem acest document cu pecetea oraşului şi-l semnăm, Bistriţa, 24 Mai 1762. Primarul, consiliul şi comunitatea oraşului liber reg. Bistriţa. La sfârşitul documentului generalul comandant adaugă urmă- toarele şiruri: Eu subsemnatul accept cesiunea (manumissio) de sus, în numele Mai. Sale domnitoarei, cu toate condiţiile şi clauzele, şi voi căuta să obţin aprobarea ei. Sibiu, 29 Mai 1762, Adolf Br. de Buccov. Deodată cu actul de cesiune — despre care, cum văzusem în notele protocolare, Bistriţenii ziceau că nu ei l-au redijat — delegaţii oraşului duceau cu sine la Sibiu încă un alt act cu 12 puncte, adică condiţii, numite de către magistratul şiret «Rezervate*. Pe dosul acestui act, semnat tot la 24 Mai 1762 de către primarul oraşului, de magistrat (consiliul senatorilor) şi de întreaga comunitate, se spune că a fost redactat de orăşeni (publicul bis- triţan) din datorinţă omagială şi spre a promova, ca credincioşi vasali, serviciul preanalt. In consecinţă orăşenii consimt cu oferta Valahilor depertinenţei de lângă Someş de a servi cu arma la miliţia nou infiinţândă în acest principat, »ş( şi ei orăşenii ofer de bună voie şi cu devoţiune pe aceşti oameni la serviciul preanalt". Totodată însă roagă ca pentru conservarea acestei localităţi de graniţă (Bistriţa), care devine acum aşa mic, să i se aprobe câteva «rezervate*. Documentul începe cu înşirarea celor 21 comune aparţină- toare la oraşul Bistriţa şi situate lângă Someş, care formează districtul valah, susţiind că predecesorii locuitorilor acestuia pre- cum şi districtul însuşi, în 1475 au fost desfăcuţi prin regele Mathia de comitatul Dobâca şi nunumai au fost încorporaţi »ad perpetuo possidehdum* la oraşul1 Bistriţa, ci orăşenii (publicum) bistriţeni au fost introduşi şi statorniciţi în domeniul acestui dis- trict valah aşa, dupăcum, conform legilor ţării şi a datinilor, în fondul regesc niciodată, însă pe teritorul nobiliar totdeauna a fost obiceiul. In 1755 cu prilejul introducerii noului sistem de contribuţii, aceşti Valahi au început să se răsvrătească împotriva drepturilor u privelegiare ale orăşenilor şi împotriva magistratului, pentrucă au fost înscrişi ca iobagi în tabelele de manipulaţie, ceeace se ordonase şi de către comisia directivă cu ştirea guberniului. Valahii se opuseră cu mare cerbicie contra acestui fapt, mai ales deoarece cam din 1717 , — ajungând atât districtul valah cât şi cel săsesc la extremă ruină (decadenţă) în urma invaziei tătăreşti prin pasul Rodnei — în scopul ca districtul să se poată reconforta (erholen) »antecesorii noştri (saşi) au tratat pe acei Valahi cu mult mai blând, decât cum ar fi trebuit să fie ei forţaţi«, conform condiţiei lor, la ser- viciile oraşului. Această blândeţe observată de naţiune (săsească) a fost dăunătoare nunumai Bistriţenilor, ci şi altor oraşe (săseşti). Cu toatecă aceşti Valahi districtuali bistriţeni mai’nainte au prestat oraşului servicii cu mult mai mari, dar chiar şi în timpu- rile mai nouă până în 1755 multe servicii, cari dovedesc limpede că totdeauna au avut altă condiţie decât districtualii saşi, — despre ceeace nu se află nicăiri expresii de aceste ca în privilegiul lui Mathia din 1475: »ita tamen quod oppidum ipsum et pertinentiae ejusdem civitati nostrae subjecta semper esse censeantur«; — şi cutoatecă până în momentul acesta, în cazuri când sunt reclamaţi ca iobagi (Repetitions-Vorfăllen), obişnuesc să se apare aşa, că între altele declară: »Nu suntem supuşii nimărui, decât singur ai oraşului Bistriţa«; totuşi prin blândeţa amintită faţă de ei, şi prin alte împrejurări, au rătăcit într’atât, încât dela 1755 încoace nu- numai aci în ţară ci şi la preanalta curte aştern plânsori pline de ură contra magistratului şi refuză net să presteze ceeace datoresc şi ce obişnueşte să presteze chiar şi districtut săsesc. Astfel prin faptul că cu excepţia contribuţiei regeşti, nu mai prestează nimic, ei au pricinuit, că au crescut foarte mult interesele după datoriile oraşului şi ale districtului, precum şi restanţele de salarii. Apoi au încercat în tot chipul să se sustragă de sub jurisdicţia legală a oraşului, şi în fine, dupăcum am înţeles, s’au hotărît şi au declarat că cu 'toţii voiesc să servească cu arma în miliţia nou înfiinţată de Mai. Sa în acest principat. Noi însă folosim prilejul acesta pentru de a dovedi domni- toarei zelul nostru ardent pentru promovarea serviciului preanalt aşa cum până azi n’am fost în situaţia s’o facem din pricina reni- tenţei continue a acestor oameni şi â decadenţii oraşului, în urma totalei săcătuiri a fondului alodial; şi delarăm ca o datorinţă oma- gială că — chiar acum când casa austriacă are imense cheltuieli cu grelele războaie ce durează de mulţi ani — consimţim bucuros cu oferta Valahilor districtuali bistriţeni de a servi domnitoarei cu arma, şi bucuros renunţăm la toţi aceia din mijlocul lor cari vor fi acceptaţi ca veritabili soldaţi în noua trupă miliţiană, cât timp ei vor servi ca atari; deci renunţăm la dreptul avut de oraşul Bistriţa asupra locuitorilor acelui district. Dar pelângă învoirea aceasta liberă şi hotărîrea atât de importantă pentru oraşul nostru ne rugăm să ni se permită a face următoarele observări rezervate: 1. Dacă locuitorii celor două sate Sântioana şi Nuşfalău — (Sz. Ivan u. Nagyfalu) — care altminteri se chimă Johannisdorf şi Orossdorf şi au fost sate săseşti şi în tot timpul au aparţinut districtului săsesc — s’au oferit asemenea Someşenilor să ser- vească cu arma; atunci să i se îngădiie oraşului Bistriţa să-i mute (transbcieren) în districtul valah bistriţan şi aceste două sate să le ocupe cu contribuabili saşi. 2. Puţini Saşi şi Maghiari aflători în Rodna, sau cari se vor aşeza acolo în viitor, să nu fie luaţi între soldaţii grăniceri, ca oraşul cel puţin în această localitate în depărtare de 4 mile dela oraş să mai poseadâ în fosta dependenţă a Bistriţii atari oameni cari să-i îngrijească alodiile din acest ţinut. 3. Oraşului, care prin schimbarea constituţiei a suferit mari pierderi atât la »cassa domestica« cât şi la »Alodiali«, cel puţin să i se păstreze prin scutul Mai. Sale celelalte »jura in et ad fun- dum hujus suae Depertinentiae«; în consecinţă locuitorii de acolo, fie soldaţi ori nu, când îşi vor mâna vitele la munţi, să plătească pentru ele oraşului taxa cuvenită, ca şi orăşenii şi districtualii saşi, şi să fie îndatoraţi să presteze ca până acum fără opunere dijmele. 4. Acele capitale şi interese pe cari comisia Bethleniană în anul trecut 1761 i le-a declarat cajdatorii comune ale oraşului şi ale districtului, până la răfuirea lor să le plătească în suma care îi priveşte (care cade pe ei). 5. Să nu se sustragă de a plăti partea lor la atari datorii către creditori particulari, cari până acum n’au fost introduse în tabelele datoriilor, fiind aceste pretenţiuni încă »sub lite et processu in suspenso»; şi aceasta maicuseamă la caz dacă oraşul va fi judecat să le plătească. 6. Conform dispoziţiilor comisiei Bethleniane, aprobate şi de guberniu, să plătească contribuabilii valahi restanţele alodiale pe cari le datoresc oraşului. 7. Ex. Sa comandantul general şi prezidentul guberniului cu faimoasa sa iubire de dreptate şi cu intenţia de a ridica princi- patul din decadenţă, să mijlocească Ia Mai. Sa ca oraşul micşorat (diminuat) cel puţin să fie absolvat de a plăti în cassa de războiu suma de 8757 fl. r. ca restanţe de vechi contribuţii; căci aceste îi făcură oraşului până în 1754 mari dificultăţi, maicuseamă după ce Valahii renitenţi deneagă plătirea restanţelor de feliul acesta în suma de 11.054 fl. r. iu/i6 cr., apoi pentrucă situaţia multor indivizi în cursul anilor într’atât s’a schimbat încât e imposibil să se scoată dela ei chiar cu forţa atari prestaţii. 8. Dacă Valahii, cari în realitate vor face serviciu militar, vor fi liberaţi din iobăgie, atunci graţia aceasta să se extindă numai asupra lor şi nu şi asupra fondului care îi aparţine prin privilegii oraşului; deci »Dominus terrestris* să nu fie restrins »in jure dominale« spre cea mai mare pagubă a oraşului, ci mai- cuseamă şi în special »jus educilli, macellii, venationis et pisca- tionis« ca şi taxele pe cari din străvechime le-au plătit particularii pentru mori oraşului, şi alte aparţinătoare »juri dominali*, să ră- mână în posesiunea şi beneficiul oraşului. 9. Dupăce dintre contribuabilii valahi — al căror număr, cu excepţia văduvelor, făcea 6410 — acum decad 3901, deci rămân sub jurisdicţia oraşului numai 2509, să se afle modalitatea ca pierderea aceasta să fie bonificată; mai ales fiindcă oraşul acesta de graniţă acum de tot sărăcit şi aflător în ruină, după multele fatalităţi de cari a fost lovit, ar trebui să fie ridicat; şi fiindcă rămas acum numai cu aţâţi districtuali subordonaţi, este imposibil să fie mântuit dela totala decadenţă. | 10. Oraşul imploară să se ia măsuri sigure, ca acei Valahi districtuali cari vor împlini reale servicii militare, deci vor ieşi de sub jurisdicţia magistratului, să nu încerce să tragă după sine şi să scoată de sub acea jurisdicţie şi pe alţii cari nu vor fi luaţi la miliţie; deci să li se tae prilejul »de aşi exercita ura înrădă- 17 cinată de mulţi ani împotriva magistratului şi a altor orăşeni*, prin oarecari acte pernicioase de răzbunare. 11. La caz dacă ei vor fi liberaţi din iobăgie, atunci aceasta să se facă de către M. Sa cu rezerva, că dacă în viitor s’ar în* tâmpla să nu mai servească cu arma, sau vr’unul dintre ei din oarecare motiv ar ieşi din serviciul militar, în acel caz ei să fie iarăşi predaţi oraşulai bistriţan fără excepţie, în condiţia de până acum. 12. In fine se roagă întreg oraşul — care e gata să promo- veze serviciul preanalt cu toate puterile sale slabe — ca cele în- şirate aci să fie privite drept fapte, prin care oraşul vrea să se legitimeze atât în fa(a celor aflători în viată cât şi a posterităţii, pentru eventualele imputări ce i s’ar face. ♦ Cu acele două acte şi încă alte instructii viceprimarul Klein, însoţit de un notar, pleacă la Sibiu, de unde cu data 1 Iunie îi scria magistratului următoarele: In privinţa paşapoartelor pentru cei 16 Sântioaneni cari voesc să plece la lucru în Ungaria, nu se poate face nimic, căci nunumai Valahii someşeni, ci şi cei din Sântioana şi Nuşfalău s’au oferit la serviciu cu arma, deci nu mai aparfin jurisdicţiei noastre, şi nu pot primi paşapoarte dela oraş. Ion a Florii din Năsăud în 29 Mai a îmbrăcat uniforma de dragon, iar Nechita din Rebrişoara, pe cea de infanterist. Cum se aude, până la sfârşitul acestei luni are să fie echipată în districtul valah o companie de grenadiri, ca să poată sta gardă lângă generalul comandant. Spre acest scop şi pleacă zilele viitoare la Bistriţa colonelul Schroder, însoţit de loc.-colonelul Dambrowka, şi precum am înţeles la lucrările împreunate cu înfiinţarea miliţiei teritoriale (grănicereşti) vor trebui să-şi dea concursul şi meseriaşii bistriţeni. In 2 Iunie Klein scrie iarăşi, că Schroder şi Dambrowka, însoţiţi încă de alţi ofiţeri, pleacă în 10 la Bistriţa, şi că atât ştirea aceasta, cât şi cea privitoare la compania de gardă să rămână secrete. ' In timpul preparativelor militare, situaţia juridică în districtul românesc era foarte încurcată. Deoparte sătenii declaraţi grăniceri nu mai voiau nici să audă de magistratul Bistriţan, de altă parte acesta încerca să-şi mai impună autoritatea, şi astfel nu încetau a hicio clipă ciorovăielile. Se iveau o mulţime de chestii, şi mai im- portante şi mai mărunte, despre cari nimeni nu ştia precis: cum şi prin cine au să fie rezolvate. Iată spre pildă unele: In 27 Mai îi scrie directorul cauzelor fiscale Tolnai Jânos magistratului despre doi săteni din districtul valah cari se plâng că, făr’de a fi întrebaţi, casele lor au fost adjudicate de către oraş altora. In 31 Mai ma- gistratul primeşte ordinul gubernial privitor la reambularea (fixarea mejdelor) munţilor dinspre Maramureş. In 2 Iunie magistratul în- treabă pe viceprimarul Klein, plecat la Sibiu, că ce măsuri să se ia faţă cu Valahii cari nu voesc să care var la oraş, deoarece se teme a uza de mijloace coercitive. Căpitanul Oschitz să fie avizat că comisarul Schneider va încerca să forţeze pe sătenii din Zagra la despăgubirea dragonului pentru obiectele lui distruse cu ocazia focului iscat în casa primarului de acolo. * Delegaţii Bistriţii, adică viceprimarul Klein şi notarul Samuel Saal, după sosirea lor în Sibiu, conform instrucţiilor primite de acasă, în continuu plănuiau şi chibzuiau asupra stratagemei de urmat în chestiile cu cari fuseseră încredinţaţi. Dupăce generalul Buccov acceptase în 29 Mai actul de cesiune, mandatarii saşi aveau acum să-l asalteze metodic pe general cu celelalte nesfârşite petiţii şi pretenţii »rezervate«. Astfel în 11 Iunie îi îmânară lui Buccov în scris următoarele întrebări şi deziderate, spre a primi îndrumări şi hotărîri: 1. După ce Valahii districtuali au intrat în serviciu militar, iar la clădirea edificiilor dela carantină şi a cvartirelor ofiţerilor de acolo vor fi necesari foarte mulţi salahori şi meşteşugari şi lucrările vor reclama speze, e întrebare cine va răfui cele trebuitoare, căci magistratul nu ştie cine e îndatorat la aceasta? Lucrătorii dela varniţe, cari au isprăvit un cuptor de 50—60 buţi de var, cer plata. Dupăce în Bistriţa sunt acum foarte puţini indivizi aplicabili Ia lucru manual şi cărat, şi şi aceştia sunt ocupaţi cu lucrările necesare la poduri, mori şi fiertul silitrei, oare nu s’ar putea cere cel puţin pentru clădiri la carantină ajutor din comitatele apropiate Solnoc, Dobâca, Turda şi Cluj? Aceştia au ajutat şi atunci când înainte cu câţiva ani se lucrase la şanţuri (dela carantină), şi şi aiurea la lucrări necesare pentru întreaga ţară. Nu s’ar putea aplica la lucru I te tâmplari şi dulgheri valahi din district, muncitori buni şi în număr corespunzător, cari pentru 4—5 bani (groşiţe) pe zi bucuros lu- crează pentrucă, deşi au luat serviciu militar, să agonisească ceva? Şi în specie de unde să se ia salahorii şi cărăuşii pentru cvartirile ofiţereşti ? 2. Mulţi dintre Valahi obişnuesc să plece în perioada aceasta a anului la lucru departe în tară, ba chiar şi în Ungaria, de unde ei întorc numai în preajma iernii. Aceştia s’au rugat şi de astă- dată la magistrat de paşapoarte, iar magistratul între împrejurările actuale n’a cutezat să le dea. Ce se ordonă în privinţa aceasta? 3. Ce are să se întâmple cu cei trei corifei ai răzvrătiţilor: cu Ştefan (Cute), Marcul (a Berăriţii) şi cu Bucşa cari cu ştirea prealabilă a Ex. Sale şi a guberniului au fost deţinuţi iarna trecută? 4. In unele sate săseşti există câţiva iobagi reclamaţi cari, pelângă plata unei anumite taxe anuale, au permisiune dela stă- pânii lor să petreacă aci şi cauzează sărmanilor noştri Saşi multe nevoi. E permis să fie alungaţi atari oameni neasociabili îndărăt, pe pământul şi proprietatea stăpânilor lor? 5. Acelor dintre prizonierii prusaci cari au întrat în serviciu, să li se plătească 18 cr. »Schutz-Geld« ? 6. Lipsa extremă şi starea miseră a caselor noastre ne sileşte să ne rugăm ca întreţinerea şi retribuţiile comisarilor delegaţi la Bistriţa pentru săvârşirea reambulării maramureşene, să se facă din fondul provincial. 7. Deoarece Bistriţa este pentru mult timp izolată de orice comerţ, şi s’a aflat că Ex. Sa ar intenţiona s’o ajute după putinţă, aşa ne rugăm să ni-se ajute unde şi întrucât e posibil. Acum ne rugăm, ca să fie avizate comitatele (judeţele) ori cercurile acestora, cari zac mai aproape de oraşul nostru ca de Cluj ori Sibiu, să-şi comande tabelele de contribuţii din tipografia bistritană. Sibiu îri 10 Iunie 1762. Johann Friedrich Klein v. Straussenburg, projudex, Samuel Saal, notarius; deputaţi bistriţeni. Mai dificilă era însă prezentarea punctelor »rezervate<<, mai sus reproduse, despre care aflăm în raportul, delegaţilor urmă- toarele amănunte: . - Nota et fata scripti. Documentul acesta ca proiect a fost comunicat: în 5 Iunie 1762 baronului de Seeberg, în 7 lui Michael 2* *> Bruckenthal, în 8 consilierilor gubemiaii Hutter şi Rosenfeld pre- cum şi cancelarului bar. Bruckenthal, căruia i s’a şi immânat. In 11 documentul a fost cetit de bar. Bruckenthal şi de con- silierul Hutter în prezenţa noastră, şi aceştia ne-au îndrumat să schimbăm şi netezim tot ce e necuviincios în el. In 12 din nou l-am dus la consilierul Hutter şi la cancelarul Bruckenthal. Hutter îl ceti şi aprobă întru toate, cu excepţia punctului cu »macellum« despre care zise să se lase cu totul la dispoziţia miliţiei, căci nu se potriveşte cu intenţiile Ex. S. generalului, iar oraşul poate astfel evita infinite sâcăieli. Neputând şi Bruckenthal ceti atunci docu- mentul, îl luă cu sine, iar în 14 — la ordin — merserăm la el, şi atunci ne înăpoie documentul, zicând că fiind Ex. Sa chiar prezent, să i-1 aşternem. Conduşi la Ex. Sa îl predarăm acestuia, iar bar. Bruckenthal momentan se depărtă. Abia ceti Ex. Sa generalul câteva şiruri, când deodată rosti sentinţa neaşteptată, că sctisoarea e făride nicio valoare (nichts nutz set), şi cu cât ceti mai departe, se întărită tot mai mult (wurde eifriger), esdamând, că oare acesta e un don pentru împărăteasă? Apoi că nu e nevoe nici de magistrat şi nici de na- ţiune să hotărască dacă Valahii noştri districtuali voesc ori nu voesc să devină grăniceri li priveşte singur numai pe Valahi, dacă se de- clară pentru aceasta; ce nevoie mai este aci de amestecul magistra- ■ tulul, cărui i se vor mai pune încă alţi ochelari pe nas ? Chiar dacă toţi iobagii din ţară s’ar oferi ca grăniceri, atunci eo ipso ar devni pe veci liberaţi de iobăgie. Dupăce Ex. Sa ceti întreg actul, ne zise între altele că noi doar acelor oameni nu le-am lăsat nimic liber cu excepţia aerului, deci a merit ar fi acesta? Apoi zise Ex. Sa că scrisoarea o va reţinea şi corecta şi apoi ne-o va preda, iar noi vom vedea atunci dacă ni se va părea cuviincioasă ori nu. Apoi plecarăm. ' * . II II If II Privitor la pretenţiile Bistriţenilor aflăm într’o notă protoco- lară încă acestea f'^aşui să fie despăgubit şi pentru cheftuelile făcute cu pregătirea apărării împotriva Tătarilor, pregătiri impuse de guberniu. Apoi cu ocazia când magistratul va împărtăşi »rezer- vatele« sale şi colonelului Schr&der, să se accentueze că multe 21 dintre datoriile oraşului vor trebui să fie separate, deoarece dis- trictul valah a rămas în restanţă mai mult cu datorii către colo- nelul Francisc Oyulai, Kollatovich etc. * In 16 Iunie le scrie Klein, din Sibiu, Bistriţenilor: Aud dela br. Schroder că încă azi pleacă de aci Ia Bistriţa căp. Heydendorff şi încă alţi doi căpitani, în chestia organizării miliţiei. Valahilor să nu li se dea paşapoarte, toţi să aştepte acasă cele ce vor urma. Se vede că dintre ofiţerii desemnaţi şi aleşi pentru regimen- tele năsăudene, unii şi soseau pe rând în district, aşa că pe vii- torul comandant al regimentului de dragoni Johann Dambrowka îl aflăm în Iulie sosit în Bistriţa. * In 11 Iulie cârciumarul Peter Roth din Rodna îi scrie vice- primarului Klein, — care întoarsese acasă din Sibiu, — că Du- mineca trecută sosi în Rodna ordinul de sistare a tuturor cârciu- milor, şi că economia de acolo va sta la dispoziţia Maiestăţii Sale. Căpitanul Toussaint i-a spus lui Roth să meargă la loc.-colonelul Dambrowka şi să ceară cârciuma în arendă. Neştiind Roth ce să facă, cere sfat dela Klein care >i-a dat pâinea*. Dintr’o notă magistratuală d. d. 11 Iulie aflăm următoarele: Dumitrenilor, «cari din 1563 încoace folosesc necontestabil mun- tele Bârlea*, le-a adus un Rebrişorean o ţidulă pe care stă că pân’se va decide definitiv cauza muntelui, acesta să fie folosit J/a de Saşi şi 1/2 de Valahi. Vicecolonelul Dambrowka să fie informat despre dreptul de folosinţă al Saşilor; iar deoarece prin districtul valah circulă faima că Saşii vor fi împiedecaţi dela accesul la munţi, colonelul să fie rugat să ordone ca Saşii să fie lăsaţi a-şi mâna vitele şi oile pe munţii «privilegiaţi* ai oraşului. In 16 Iul. magis- tratul din nou trimite pe senatorii Klein şi Bedeus la colonel cu rugarea să permită ca Saşii să-şi poată mâna nestingheriţi boii la munte. 11 1 i r 1 Cancelariştii Orb6 şi Kispâl, cari redijaseră procesul verbal privitor la condiţia districtualilor valahi, cer în 14 Iulie ca plată 150 fl., pe cari magistratul îi lichidează. Magistratul hotăreşte în 16 Iulie să se predea colonelului Schroder puşcile adunate din districtul valah. Comisarul Ţheil spune că puşcile le-au adunat plăieşii, însă nu ştie, dela cine; el le-a trimis puşcile la casa sfatului, unde căpitanul oraşului are să dispună de ele, însemnând şi numele sătenilor căror le aparţin. Deoarece însă puşcile încă nici în 19 Iulie nu sunt expediate colo- nelului, acesta ordonă atunci ca neamânat să i se predea puşcile şi specificarea cerută, căci dimpotrivă «imediat arestează pe pri- marul oraşului«. Atunci i se trimit 58 puşci. In aceiaşi zi mai hotăreşte magistratul ca atât »tâlharul« Ion Găvriluţ din llva cât şi Petru Croitor din Rodna să fie liberaţi din temniţă şi predaţi colonelului. ! Tot în 16 Iul. se prezentă doi Saşi din Ferihaz cu raportul, că la ordinul comandantului judele din Nuşfalău cere dela consă- tenii lor saşi 300 trunchiuri de stejar pentru clădirea cvartirelor ofiţereşti, dar cere şi nuele pentru moară. Sunt trimişi senatorii Klein şi Bedeus la colonel, care le zice că ofiţerii din Nuşfalău şi Sântioana doar nu pot fi lăsaţi fără cvartire, iar Saşii să se bucure, că Românii vor căra lemnele, lucru pe care altcum ar avea să-l facă Saşii din satele apropiate. Dintr’o scrisoare lungă datată din Bistriţa în 18 Iul. şi adre- sată de către notarul Saal senatorului Bedeus care chiar plecase la Sibiu, reproducem următoarele date demne de reţinut: Colo- nelul Schroder aproape a isprăvit cu aranjarea chestiei militare grăni- cereşti. In Sântioana şi Nuşfalău se vor clădi casele pentru ofiţeri, iar Saşii din Ferihaz şi din alte sate învecinate trebue să suferă să li-se tae din păduri lemne spre acel scop. N’au nicio noimă protestele noastre, că am fi cedat numai pe locuitori şi nu şi teri- torul. Nu se ştie ce va fi cu Valahii din satule săseşti; va fi şi aşa destul de greu pân’ce vor fi mutaţi pe Someş cei din maha- lalele oraşului. Se aude că Valahii au ridicat multe acuze neruşi- nate împotriva magistratului şi altor particulari. Perceptorului Hen- rich îi pare bine că mai trăeşte. Primarul (Klein) a trebuit să restitue colonelului galbenul primit dela Petru Croitor ca dar pentru libe- rarea din temniţă. Dintre puşcile luate dela Valahi şi reclamate acum de colonel, lipsesc cam 35 bucăţi. Colonelul a ameninţat că magistratul trebue să le restitue. Reambularea maramureşiană s’a isprăvit fără rezultat. Cheltuelile au fost zadarnice. Baronul Barkotzi şi Bâlya Mihâly vor merge în persoană cu recurs la aulă, 23 Saşii şi Maghiarii din Rodna nu sunt conscrişi. Colonelul zice că rău s’a lucrat de nu s’a instituit în Rodna niciodată primar valah, reproşând primarului ncstru în faţă că «magistratul a fost alcătuit numai din boi«. Se vede că domnul acesta (colonelul) e cu totul captivat de Valahi. A trebuit să publicăm în districtul săsesc ordinul colonelului că boierilor, cari vor veni acolo să vâneze, să li se ia puşcile şi să se aducă la oraş. In districtul valah a publicat însuşi colonelul acest ordin, apoi a mai poruncit că la caz de ar mai veni acolo cancelarişti la investigaţii, Valahii să-i culce la pământ şi să le măsoare câte 50 bastoane. In continuu sosesc aci şi pleacă în districtul valah ofiţeri mutaţi la miliţia grăni- cerească; trebue noi să le dăm cărăuşiile. Colonelul Schroder ordona în 19 Iul. că moara şi iazul din Nuşfalău au să fie reparate de către oraş, şi nu de Valahi. Ma- gistratul hotăreşte ca cheltuelile să fie plătite din «proventibus molendinae*. Administratorul minelor rodnene Szoika e somat în 25 Iul. de către magistrat să plătească arenda, iar la observarea acelui să i se arate ordinul în chestie, magistratul îi răspunde să nu mai aştepte altceva, ci să vină la oraş ca să se ajungă la o învoială. In acest timp reînvie şi se înăspresc străvechile certuri de hotare dintre satele româneşti Rebrişoara, Vărarea, Feldru, Ilva şi cele săseşti Dumitra, Iad şi Pintic, despre cari s’a vorbit mai amănunţit la alt loc.1) Tot aci ar fi de amintit frica de invazia Tătarilor,* 2 3) din care motiv magistratul bistriţan se vede nevoit să apeleze la sprijinul Valahilor districtuali şi otiţerilor grăniceri. In sfârşit, despre încercările de a muta pe Valahii din districtul săsesc în cel ro- mânesc, încercări iniţiate în acest timp şi făcute cu aprobarea autorităţilor competente, deasemenea s’a tratat la alt loc.3) In 30 Iulie le scrie groful Bethlen Păi Bistriţenilor să se in- tereseze mai mult de chestia graniţelor spre Maramureş, căci comisarii maghiari lucrează şi intervin la curte. Magistratul hotă- reşte să se trimită comandantului general o copie de pe scrisoarea >) V. »Un proces multisecular» în «Arh. Som.« Nr. 13. 2) V. «Tătarii în Valea Rodnei» în Anuarul Instit. de Istorie Naţională, Cluj 1924. 3) V. «Soarta Românilor din satele săseşti», «Arh. Som.« Nr. 18 p. 316. şi urm. 24 lui Bethlen, şi să fie rugat de ajutor, căci «dacă reuşesc Mara- mureşenii, atunci se pierde mult teritor, în paguba grănicerilor*. Acum dar Bistriţenii recunoşteau că munţii sunt ai grănicerilor. Tot în 30 Iul. viceprimarul Klein face atent pe primarul Din- ges să ia samă cum au să fie întâmpinaţi ofiţerii grăniceri şi să-şi dovedească «promptitudinea*, căci altminteri va avea mari supărări şi va păţi-o ca »der Marmaroscher Richter* (aluzie la un primar maramureşan dăscălit de generalul Buccov). Un ofiţer grănicer se plânge că tâmplarii Bistriţeni nu voesc să-i lucreze. Perceptorul trimis în districtul valah se plânge în mai multe scrisori că nu poate încasa restanţele impozitelor şi alte diverse taxe din motivul, deoarece colonelul Schroder nu i-a dat sprijinul cuvenit, adică executori militari, deci cere să fie scutit de bănuială că ar fi negligent în îndeplinirea serviciului. Superiorul său Samuel de Baussnern acceptă justificarea, cu scrisoarea d. d. Sibiu 31 Iul. 1762, şi-i comunică asigurarea dată de vicecolonelul Dambrowka că până la finele anului impozitele vor fi încassate. Cu data 14 August apare ordinul împărătesei, în care se zice: Ne-a ajuns la cunoştinţă că mai mulţi fii de popi valahi doresc să între în regimentele de graniţă nou înfiinţate. Nu ne în- doim că ei vor dovedi zelul lăudabil al celor ce stau în seviciul şi spre binele patriei, că vor observa normele privitoare la cei ce îmbrăţişează cariera militară, precum şi ordinele noastre date în diferite circulare. Ordinul e semnat de Maria Terezia şi de con- tele Cabriel Bethlen. Notarul magistratului raportează despre hotărîrea loc.-colo- nelului Dambrowka, că Valahii din Uifalău au să presteze dijmele obişnuite până acum. Tot în 14 Aug. scrie comisarul suprem Zauner căpitanului Chig- noli despre asigurarea dată de loc.-col. Dambrowka privitor la contri- buţiile, cari au să fie încassate din comunele valahe fără excepţie. La un ordin d. d. 16 Aug. al colonelului Schroder că sala- riaţii să fie plătiţi din restanţele de contribuţii, magistratul răspunde astfel: Colonelul să constrângă pe Valahii districtuali ca aceştia să râfuească tot ce datoresc oraşului, şi atunci vor fi achitate şi salariile restante. 25 Loc.-col. Dambrowka cere dela oraş documentele privitoare la certele de hotar între comunele Năsăud şi Prislop, precum şi cele ce se refer la Luşca Cârsti. Magistratul ceteşte în şedinţa din 21 Aug. actul prin care în 1620 poiana Luşca Cârsti a fost ad- judicată Năsăudenilor. Hotăreşte să predea o copie de pe acel act loc.-colonelului cu rugarea să dea ordin Valahilor interesaţi în cauză, ca aceştia să se prezente în faţa magistratului, care singur are se hotărască în chestie, posedând »Die Teritorial Jurisdiction vi cessionale*. In 23 Aug. inspectorul depertinenţei valahe îi comunică ma- gistratului ordinul căpitanului jesorka, ca fostului slobodnic Vasile Vărărean din Rebrişoara să i se plătească salarul restant de 24 fl. spre a-şi cumpăra un cal. Magistratul răspunde că fondul salariilor stă rău, deoarece districtul valah nu plăteşte ceeace datorează. Nuşfălenii vreau să plătească o datori de 108 fl. creditorului Banffy Denes, pe care însă acesta nu vrea s’o accepte dela »de- pertinenţă*, ci spune să se depoziteze deocamdată în cassa alo- dială a oraşului. In 30 Aug. magistratul ordonă că în cârciuma din Rodna să se vândă cupa de vin cu 14 cr., iar cea de bere cu 2*/2 cr. * In cursul lunei August 1762 sosiră în Năsăud şi ceilalţi ofiţeri grăniceri în frunte cu loc.-colonelul Oeorg Raschutz, numit comandant al regimentului de infanterie. împreună cu loc.-colonelul Johann Dambrowka, comandantul regimentului de dragoni, puteau acum să lucreze ambii la organizarea celor două regimente năsău- dene.1) E de observat îndată aci, că din partea autorităţilor supe- rioare, dintre cei doi comandanţi mai adesea Dambrowka era în- credinţat cu rezolvarea multelor chestii civile ale noilor grăniceri, ale căror interese însă acel ofiţer nu le prea apăra întotdeauna aşa, cum s’ar fi putut aştepta dela el. n * Cu data Sibiu 1 Sept. 1762 generalul Buccov adresează ma- gistratului următoarea scrisoare: ') V. «Regimentul grăniceresc nisăudean«, în »Arh. Som.« Nr. 2 p. 2—3. 26 Maiestatea Sa împărăteasa mi-a ordonat ca în numele ei să exprim mulţumire pentru cedarea Văiei Rodnei sau a districtului valah bistriţan. M. Sale i-ar conveni ca pentru promovarea înfiin- ţării miliţiei grănicere, oraşul pe locuitorii opidului Rodna şi ai întregii Văi sâ-i recunoască de oameni liberi, precum fuseseră de- claraţi şi de către M. Sa. Serviciul preanalt şi binele patriei pretind şi aceea, ca oraşul să predea Mai. Sale toate drepturile pe cari le are asupra Rodnei, satelor şi a întregii Văi, ori crede că le are, împreună cu toate documentele. In nădejde că oraşul, cu cunoscuta credinţă şi devoţiune, va fi gata să lucreze spre binele principa- tului, Mai. Sa pentru venitele încassate de oraş va acorda o boni- ficare justă, iar Valahilor cari în prezent locuesc în satele săseşti ale oraşului, le va câştiga alte locuinţe în Valea Rodnei. Despre acestea Mai. Sa aşteaptă raportul meu. Deci după o cumpănire bună oraşul să se exprime în chestie şi să trimită apoi pe fostul primar Klein împreună cu notarul încoace, unde aceştia se vor sfătui cu cancelarul Bruckenthal, cum să se răspundă mai bine şi corespunzător ordinului preanalt. Aştept deci fără amânare re- zolvarea chestiei. Luându-se în 6 Sept. la desbatere propoziţiile generalului, se notează în procesul verbal al şedinţei hotărîrea: Magistratul nu poate alta decât să zică »da«. Documentele însă nu pot fi predate până ce nu se va primi în scris promisiunea, că acele vor fi restituite; deoarece ele au să servească pentru obţinerea despăgu- birii (unserer Entschădigung), »pentru ca acest public (oraşul) să fie conservat şi nu cu totul nimicit (conserviert und nicht voilig zu Grund gerichtet werden)«. Tot în 6 Sept. hotăreşte magistratul să-i dea cârciumarului Roth din Rodna tutun de vândut pe seama oraşului, însă numai dupăce se va cunoaşte sigur viitorul raport dintre oraş şi dis- trictul valah. Viceprimarul Klein comunică în 18 Sept. o scrisoare a loc.- colonelului Dambrowka, în care acesta promite că va determina pe generalul comandant să mute cele două escadroane de dragoni din districtul săsesc în staţiunile lor pe Someş. Klein îşi exprimă nemulţumirea pentru ^cătuşele ce se prepară în Sibiu pe seama Bistriţenilor«, dar totdeodată »e indignat de presupunerea unor că el, călătorind la Sibiu, lucrează mai niult pentru sine şi în de- favoarea oraşului«. Intr’un ordin gubernial sunt avertizaţi proprietarii de pământ să nu împiedece dela înrolare pe fiii popilor valahi, cări sunt iobagi. Notarul Saal comunică în 21 Sept. magistratului, că loc.-col. Dambrovka l-a conscris între grăniceri pe vechiul puşcăriaş Ion a Găvriluţ, din Ilva. Magistratul răspunde în 21 Sept., la scrisoarea din 1 Sept. a generalului Buccov, că s’a publicat orăşenilor recunoştinţa prea- naltă a împărătesei pentru cedarea Văiei Rodnei. Apoi adaugă că deşi oraşul Bistriţa: 1. pierde toate alodiele posedate în districtul valah; mai departe, 2. oraşul împreună cu districtul săsesc şi cel valah sunt încărcaţi cu mari datorii, şi mai ales cel valah a rămas cu începere din 1755 multe interese dator oraşului; în sfârşit, 3. nu se ştie cum oraşul care avuse 7000 contribuabili, acum cu 2000 va putea esista şi împlini serviciul preanalt; totuş magis- tratul are să rămână totdeauna credincios şi gata de serviciu. Dar îl roagă pe general să intervină la Mai. Sa ca oraşul să primească despăgubire cuvenită; apoi Valahii cari stau în satele săseşti să capete locuinţe în Valea Rodnei, şi să garanteze, ca până acum, pentru toate datoriile oraşului, până la răfuirea complectă a acestora. Projudex Friedr. Klein n’a putut pleca până acum Ia Sibiu, con- form dorinţei generalului, din cauza bolii şi a fricii de tătari; dar acum va pleca fără amânare. Este semnificativă o notă făcută de magistrat cu privire la acest răspuns. Iată-o: Apoi urmează răspunsul la acea propoziţie, în care se susţine învoirea cu cesiunea, însă cu vorbele marcate în scrisoare, »că Bistriţenii presupun încă multe altele, deşi ei repetă numai ce e spus Ia p. 9 al rezervatelor*. Loc.-colonelul Dambrowka împărtăşeşte în 6 Oct. că au să sosească în oraş 80 dragoni, în trecere spre Sibiu Ia serbarea zilei onomastice a împărătesei. l De aci încolo se ivesc tot mai multe certuri între sătenii saşi ai districtului săsesc şi conlocuitorii lor români, cari asemenea se oferiseră la serviciu militar grăniceresc. Dintre multele incidente, despre cari a fost vorbă la alt loc,1) vor fi amintite aci numai unele mai marcante. i) i) V. Soarta Românilor din satele săseşti,»Arh. Som.« Nr. 13 p. 319 şi urm. 28 Saşii din Dumitrita se plâng că Valahii nu voesc să le îm- blătească dijmele, iar cei din Iad acuză pe Valahii din llva că clădesc locuinţa ofiţerului grănicer pe teritor săsesc. Magistratul trimite pe senatorul Schankebank şi pe notar, în 6 Oct., la loc.- colonelul Dambrowka, care hotăreşte astfel: Va da poruncă Valahilor să îmblătească dijma din Dumitriţa şi s’o care in sat; iar privitor la cazul Ilvenilor, deoarece ofiţerul a greşit, lemnul pentru clădire va fi transportat >ad fundum valachicum«, şi atât el, Dambrowka, cât şi loc.-colonelul Raschiitz vor griji că în viitor nimic să nu se'ntâmple — cum raportează Schankebank — »in prejudicium jurium nostrorum«. Enoriaşii luterani din Rodna, în cea mai mare parte Maghiari venetici, trimit în 11 Oct. o amarnică plânsoare comisiei directive din Sibiu, împărtăşindu-i pacostea că noii ofiţeri grăniceri au nu- mit în sat birău valah. Dacă nu se va pune capăt la procedeuri de felul acesta, atunci maghiarimea trebue să se pustieascâ. In altă rugare, fostul primar Bocskay Mihăly, lăudându-se cu modul cum şi-a împlinit totdeauna slujba, cere protecţia amintitei comisii. Atât privitor la cazul din Rodna cât şi la alte jalbe împărtăşite loc.-colonelului Raschiitz, acesta dă în 14 Oct. delegaţilor magis- tratului următorul răspuns: Va ordona ca în Uifalâu să se repare drumurile şi să se îmblătească dijmele; sergentul din llva a primit ordinul să înceteze cu clăditul cvartirului ofiţeresc şi să transpoarte lemnele pe teritor valah; în cauza Rodnenilor să i se dea în scris un raport mai detailat. Dintr’o notă d. d. 16 Oct. aflăm că senatorul Daniel Czigler a fost trimis de către viceprimarul Klein la căpitanul grănicer Hom- burg, ca să-i predea acestuia mondirUe militate lăsate de locot.- colonel la primăria oraşului, şi totodată să vorbească cu căpitanul şî în chestia mondirilor albe, a nasturilor şi a pânzei necesare, pe cari negustorii bistriţeni se angajează să le procure pe seama grănicerilor. , , , n Funcţionarul bistriţan Daniel Hennrich scrie în 17 Oct. din Sibiu că generalul Buccov a plecat spre Bistriţa. La un ordin gubernial privitor la încassarea restanţelor de contribuţii, magistratul răspunde că cele mai mari restanţe le are districtul valah, pe care acum nu-1 poate constrânge să le plătească. Cârciumarului Peter Roth din Rodna îi scrie magistratul în 31 Oct. să rămână acolo, pânăce va primi alt aviz; dacă însă ar fi alungat (herausgeschmissen) de către Valahi, atunci să vină Ia oraş, unde va fi îngrijit de el. Către sfârşitul lui Octomvrie generalul Buccov, însoţit de consilierul gubernial conte HallerGabor şi de secretarul Cserei Elek, inspecta în districtul năsăudean şi cel bistriţan nouăle trupe grăni- cereşti, cu care ocazie fură desfăşurate primele stindarde, sosite din Sibiu şi primite cu mare pompă. In scrisoarea dela 4 Noemvrie cârciumarul Roth din Rodna îi împărtăşeşte magistratului următoarele: A venit la el maiorul Mayersheim, a cercetat amănunţit toate lucrurile şi i-a spus că în câteva zile are să părăsească crâşma. A gustat în beciu vinul (vadra cu 1 fl. Rh., cupa 7V2 cr.) apoi împreună cu căpitanul Baron Toussaint au pus lacăt pe uşa pivniţei şi a grădinii. Totuşi l-au mai lăsat pentru puţin timp să vândă vin şi rachiu şi să-şi pacheteze obicetele, după expirarea cărui căpitanul iarăşi veni la ospătărie strigând: «Canalii, încă nu sunteţi gata?« Din nou i-au mai dat încă ceva răgaz, dar în 2 săptămâni Roth are să sosească în oraş. La acestea, cu data Bistriţa 8 Nov. magistratul bistriţan îi scrie loc.-colonelului Dambrowka după un lung preambul că — cu toţi paşii făcuţi până acum în chestia cesiunei — până la fina- lizarea cauzei, oraşul Bistriţa posedă încă în Valea Rodnei »Orund- Obrigkeit, Jurisdiction, jus educilli, molarum et braxatorii*. Apoi continuă aşa: »Ce s’a întâmplat dela înfiinţarea regimentelor încoace, am suferit şi trecut cu vederea, despre ceeace la timpul său vom avea multe de spus. Cetind plânsorile cârciumarului nostru din Rodna asupra atrocităţilor comise, să nu se creadă că am uitat (ver- schlafen) de drepturile noastre, atunci când se încearcă să ni se ia casele şi pământurile noastre, parte cumpărate, parte Clădite. Butoaiele cari nici nu sunt ale noastre ci ale particularilor, vreau să le folosească pentru varză; pe prişmar vreau să-I alunge, nu-î lasă zarzavaturile din grădină, i se încuie pivniţa şi grădina, cu- toatecă aceste nu aparţin la cvartîrul militar. Şi toate aceste se fac când oraşul a cedat maiorului şi căpitanului Toussaint, că locuinţe, case ca şi cari nu aveţi nici D-voastre nici loc.-colonehil Raschiitz, în Năsăud: Nu credem că puteţi tolera şi aproba un astfel de procedeu, ştiind că suportăm şi alte sarcini, precum: cărăuşii (Vorspann) continue, expediare de scrisori etc. Deci Vă rugăm, împreună, cu pe dl loc.-col. Raschiitz, să dispuneţi ca »man lebe und leben lasse«, să rămână nealterată singura noastră mică gospodărie din Rodna, iar din cauza crâşmarului să nu fim forţaţi Ia recurse etc. In urma acestei plânsori, loc.-col. Dambrowka în răspunsul său dat din Năsăud în 9 Nov. dezaprobă procedeul maiorului Mayersheim şi a căpitanului Toussaint, spune că va pleca însuşi la Rodna şi promite satisfacţie. După primirea acestui răspuns, viceprimarul Klein imediat, încă în 9 Nov., îi scrie lui Roth despre toate, adăugând ca acesta să caute să aplaneze incidentul între patru ochi, cu Dambrowka; iar pe maior şi pe căpitan să nu-i supere, căci probabil mai are să trăească cu aceia împreună. In 16 Nov. raportează exactorul Michael Friihm din Iad, că Feldrihanii pasc cu oile în pădurea de fag a Saşilor, de unde au alungat porcii acestor, iar pe păstori i-au bătut. Satul se roagă de remediare, altfel va fi bătaie ca înainte cu cinci ani. Comisariatul provincial ordonă magistratului ca să se ajusteze în mod convenabil căruţele datorite ca »Vorspann» miliţiei grăni- cereşti. Consitoriul reformat din Cluj din nou cere în 17 Nov. dela oraş dobânzile restante după datorii, la care magistratul roagă pe guberniu să constrângă pe Valahii districtuali la plata intereselor. Intr’un ordin semnat la 18 Nov. de către generalul Buccov, Samuel de Bruckenthal şi Stephanus Flalmagyi, magistratul e aver- tizat să nu pună în cârca Valahilor toate restanţele contribuţiilor, ci să calculeze separat restanţele fiecărui Valah militarizat; nuţnai aşa se va putea vedea că cine şi care are restanţe. In 20 Nov. cârciumarul Roth raportează din Rodna urmă- toarele: îndată ce a sosit vinul din oraş, primarul Petru Croitor împreună cu juraţii au venit la mine zicând că dacă vinul e al meu, îl pot vinde, dar dacă-i al oraşului, atunci nu-1 suferă. S’au dus apoi la maior cu care nu ştiu ce au vorbit. Mergând însă şi eu acolo, maiorul mi-a zis că sătenii nu vreau să mă lasă să vând vinul, deci pot plasa vinul în pivniţă, însă nici nu mă lasă 11 şi nici nu mă opreşte să-l vând. Âm descărcat vinul, însă dupăce sătenii din nou merseră la maior, acesta mă chemă Ia sine, şi In prezenta căpitanului Toussaint, a căpitanului Virazdi şi a cancela- ristului dela administraţia minelor (Bergschreiber) îmi spuse că sătenii voiaiu să distrugă (zerhacken) toate buţile şi să lasă să curgă vinul. El însă i-a sfătuit să meargă la Năsăud la loc.-colo- nelul, să întrebe acolo ce se facă; iar eu până atunci să stau pe loc şi să nu vând. Vă rog însă să nu mă trădaţi cu raportul acesta, căci şi aşa am destui duşmani. Omul care Vă aduce vestea, mi-a făcut-o din bunăvoinţă şi i-am dat pentru drum 6 cr. In 22 Nov. din nou scrie Roth din Rodna: Cred că aţi primit scrisoarea mea trimisă prin Saba Mihail. Cum văd aci cu greu se va putea susţine câreiumar dependent de oraş, căci Va- lahii sunt foarte răsvrătiţi (rebelisch) şi ofiţerul în secret ţine cu ei. Nici nu ştiu cum să vând în curtea-Hochberg, deoarece piv- niţa pe care mi-a îngăduit-o căp. Toussaint n’o pot încuia; acolo e şi uşa pentru servitorul căpitanului, umblă pe acolo oamenii lui, şi nu poţi să crezi şi să te încrezi nimănui. Valahii zic că odată pentru totdeauna nu admit cârciumă, şi dacă n’o capătă dela loc.-colone!ul, atunci vor merge la generalul corn. la Sibiu, şi neprimind-o nici aci vor lăpăda mondirele şi puşcile. Căci dacă nici Mai. Sa nu ţine ce le-a promis, atunci nici ei nu sunt datori să ţină ce au promis. Deci numai eu am să sufer multe în tăcere. Dacă totuşi s’ar vinde vinul, ar fi bine să-mi trimiteţi două cepuri de metal. Magistratul raportă în aceeaşi zi loc.-colonelului Dambrovka noul incident din Rodna în toate amănuntele, îl rugă să pedep- sească pe Valahi şi să încuviinţeze vinderea, căci dimpotrivă oraşul nu poate plăti mici contribuţii nici accize. Dambrovka răspunse în 23 Nov. că a ordonat maiorului să permită ca Roth să con- tinue cu vinderea băuturilor. .. . In 18 Decemvrie raportează cârciumarul Peter Roth magis- tratului următoarele: 1, înainte cu 14. zile a venit la el dela.şanţuri un. grănicer din regimentul Gyulai, cu numele Ion, însurat, şi i-a spus că a auzit vorbindu-şe în casa lui Nicolae, ginerele lui Con- stantin Jugan, acestea: «Peter Roth a expediat de aci oraşului câteva mierţe de bani; e timpul să plece de aci, şi dacă nu va ceda de bună voie, atunci îl omorîm. Satul pentru aceea nu va fi spânzurat, căci îi vom plăti capul*. 2. Lunea trecută a trimis la el Grigore Moldovan pe sluga sa Cosma Ilvan cu avizul, ca îm- preună cu sofia să meargă la Grigore, fiind acesta bolnav, încât nu poate merge el la Roth. Mergând Roth la Moldovan acesta scoţind slugii din casă, îi zise: Deoarece în timpul cât a stat în Rodna i-a făcut mult bine, de aceea acum îi va descoperi ce au hotărît alţii împotriva lui. Adică sluga sa împreună cu mulţi alţi tineri valahi au fost la Mihai Domide şi s’au înţeles să meargă la Roth şi să caute pricină de ceartă, apoi ori să-l sluţească, ori să-l toace în cap. Iar dacă tinerii nu vor avea destul curaj, atunci cei mai bătrâni îl vor lua de cap, îl vor târî afară în ogradă, şi ori îl vor sluţi, ori îl vor omorî. Tot atunci raportează exactorul Mich. Friihm vestea auzită ieri dimineaţa în Dumitriţa dela Michel Fuhrmann şi alţi Saşi, că Peter Roth a plecat din Rodna. A mai auzit dela doi Valahi şi aceea, că dacă n’ar fi plecat, l’ar fi omorit Valahii. In 21 Dec. raportează Georgius Todt din Rodna acestea: Cârciumăreasa Peter Rothin l-a chemat la sine Duminecă şi în prezenţa soţului ei i-a spus că cu o zi mai înainte l-a chemat pe Petru Croitor şi întrebat dacă e adevărat că Rodnenii ameninţă cu moarte pe Roth, căci atunci ei să depărtează cu binele şi cu cinste, precum veniseră. Croitor răspunse: »Da, tinerii noştri nu se mai pot reţinea şi au hotărît ori să vă alunge de aci, ori să bată pe crâşmar aşa că numai cu viaţa să scape, căci nicidecum nu vreau să mai sufere ca să vindeţi pentru oraş*. Femeia zise atunci: >Cum puteţi să lucraţi aşa, când nu v’am făcut nimic rău? Doar nu doriţi să păgubim; aşteptaţi până vom vinde acest vin şi vom umplea iarăşi buţile, căci trebue să ne răfuim cu oraşul*. Croitor zise: »N’aveţi să mai vindeţi, ci Johannes Klein să vină în- coace în persoană şi să vândă el în persoană. Dacă însă totuş voiţi să rămâneţi aci şi să vindeţi sătenilor, atunci vom face acord şi vă vom da1 cârciumăritul în arendă*. Femeia Rothin răspunse : »Nu putem să vă dăm răspuns, până când chestia noastră nu e finalizată*. Croitor zise: «Chestia adevărat că nu [e finită, dar tot momentul aşteptăm veste din Sibiu, că putem dispune după libera noastră voinţă*. Mai departe raportează Georgius Todt a 33 fi auzit dela primarul Mihail Botskai că Petru Croitor i-a zis acestuia vorbele: »Păziţi-vă voi Maghiarilor şi Saşilor dinaintea Valahilor — deşi deocamdată n’aveţi să vă temeţi de ei, — căci în curând şi voi aveţi să fiţi ca şi Valahii; şi nu mai merge ca Valahii să vă tot poarte în spinare (hinter dem Nacken). Valahii au hotărît că dacă Maghiarii şi Saşii nu se vor lăsa înduplecaţi să servească ca şi Românii, aceştia vor cere ca hotarul să fie împărţit şi ei să fie separaţi de Saşi şi Maghiarii. Apoi continuă Todt: înainte cu 5 săptămâni comisarul Verner a fost în Rodna spre a controla si constata pe contribuabilii restanţieri din 1761. Atunci Saşii şi Maghiarii s’au plâns: »Cum să suferim în viitor ca Valahii să domnească peste noi?« Verner răspunse: »Aceasta în vecii vecilor nu se va întâmpla«. Atunci Andreas Schuller măcelarul observă: »Să nu-şi închipue nimeni că oraşul va mai recăpăta pământul Rodnean (Rodnaer Grund) căci atât acesta cât şi locuitorii sunt acum regeşti (Koniglich). Mai bine ar fi să mergem cu toţii la loc.-colonelul la Năsăud, care să intervină, ca Saşilor şi Maghia- rilor să nu aibă de a-le porunci nici Valahii nici magistratuh. Todt se mai plânge că Saşii şi Maghiarii singuri au să provadă paza la şanţuri cu lemne, sare, cereale, lumină şi paturi, când dimpo- trivă mai’nainte acestea trebuia să fie furnizate pe rând, câte pe 4 luni de către satele Maieru, Sângeorz şi Rodna. Cutoateacestea zilnic trebue să audă dela Valahi, că Saşii şi Maghiarii n’au de purtat sarcini şi trăesc ca domnii. In 21 Dec. magistratul lasă să se publice în satele săseşti, ca să nu mai fie năimiţi păstori valahi cari au fost conscrişi la miliţia grăniceră, şi aceştia n’au să-şi mai clădească case în comune săseşti. i i i 3 §4 1763 Un tiOU net de cedare — Alte puncte „rezervate1* — Instrucţiile date de Bistriţeni delegaţilor la Sibiu — Revolta depe Mocirlă — Un raport al generalului Siskovici — Sentinţa dictată revoltanţilor — Informa- ţiile trimise de către delegaţii la Sibiu — Prezentarea documentelor privelegiare Locotenent-colonelul Dambrowka primi dela generalul Buccov ordinul d. d. Sibiu, 1 Ian. 1763, ca neamânat să ia dela magis- tratul bistriţan declaraţia privitoare la cesiune, în sensul rescriptului sosit dela Mai. Sa, împreună cu toate documentele ce se refer la Valea Rodnei, adăugând că domnitoarea va despăgubi oraşul pentru toate venitele pierdute, dacă vor fi precis specificate. Apoi îm- preună cu Klein a Straussenburg şi cu toate documentele cerute să vină Dambrowka la Sibiu; Klein să aibă la sine autorizaţie nelimitată din părtea oraşului, precum şi sigilul Bistriţii. Tot în înţelesul acesta scrise Buccov şi magistrarului, accen- tuând beneficiile pe cari Bistriţa le-a avut, şi încă şi azi le are, din districtul valah. In 2 Ian. viceprimarul anunţă magistratului că Saşii din Ui- falău şi Petriş au primit porunca să golească case săseşti pentru incvartirarea ofiţerilor grăniceri. Magistratul imediat trimite pe no- tarul Saal şi pe vicenotarul Teckelt la căpitanul Sburlatti, care le spune că dacă sunt trimişi ofiţeri la incassări de contribuţii, şi aceia stau în gazdă la Saşi, crede că faptul acesta nu prejudecă nimic. Dacă însă va fi privit ca prejudiciu, atunci ofiţerii vor fi nevoiţi să stea în alte case valahe. Privitor la aceasta chestie ma- gistratul face în protocol următoarea observaţie: Incvartirarea la Sas ar avea consecvenţe grave, căci afară că Sasul va fi nevoit să presteze pat, lemne, lumină etc., va fi împiedecat în gospodăria lui chiar şi numai prin faptul că se vor grămădi la casa lui Valahii (Zulauf der Wallachen). Dar se mai poate întâmpla că sub pre- textul scoaterii contribuţiilor, ofiţerul să locuească la Sas phiar şi un an întreg. In 4 Ian. căpitanul Trentseni reclamă din arestul oraşului pe servitorul valah Ion Meszaros din Nimigia, deoarece s’a anunţat la miliţia grâniceră. Loc.-colonelul Dambrowka se prezentă în 4 Ian. la magistrat cu scrisoarea generalului Buccov, şi declară că are autorizaţia să controleze (Richtigkeit zu ptlegen) specificarea beneficiilor pe cari oraşul le are din districtul valah. Apoi spune că dupăce va fi redactat noul document cesionar, cu acesta, cu o procură şi cu sigilul oraşului vor avea să plece la Sibiu viceprimarul şi încă un senator. In 5 Ian. primeşte magistratul plânsoarea că grănicerii au deschis cu forţa fântânile de saramură (slatină) din Dumitra şi Dorolea şi au cărat din ele slatină. * Văzându-se Bistriţenii nevoiţi să înainteze un nou act de cesiune, şi fiind privită chestia ca foarte importantă pentru oraş, viceprimarul convocă pe ziua de 7 Ian. pe reprezentanţii comuni- tăţii (centumviri) la o adunare care a decurs astfel: Projudele Klein vorbi cu mult patos despre procesul pe care din 1755 îl are oraşul cu districtul valah, şi cum districtualii valahi s’au oferit înainte cu un an Maiestăţii Sale să se facă soldaţi grăniceri. Acum Mai. Sa cere teritorul acelui district cu hrizoavele referitoare la el, pentru care promite o despăgubire echivalentă. Să i se cetească comuni- tăţii toate actele privitoare la chestia cedării districtului valah. Fiind aceasta de mare importanţă, căci prin cedare se promovează in- teresul Mai. Sale, comunitatea e avertizată să vorbească cuviincios şi cu modestie la obiect, fără de a face critică. Se cetesc apoi: primul act de cesiune care n’a fost acceptat, scrisoarea generalului din 1 Sept. 1762 în care cere documentele şi renunţarea la toate drepturile asupra districtului valah, în fine scrisoarea din 1 lan. 1763 în care se cere redactarea unui nou act de cesiune. După o consultare comunitatea declară că întreaga chestie a cedării districtului valah o lasă în grija magistratului în nădejdea că precum în trecut aşa şi în viitor acesta se va îngriji de binele public, mai ales când e vorba de o cauză atât de importantă. n Pentru de a constata preciz cari membri ai comunităţii bistri- ţene a luat parte sau nu la acea adunare memorabilă pentru oraş, magistratul alătură la protocol următoarea listă: Prezenţi: Oeorgius Hertzog, Josephus Barth, Johann Lutsch, Math. Thomae, Mich. Veber, Simon Linckner, Andr. Teuchert, Petr. Theil, Daniel Cari, 4 Steph. Hoch, Mart. Kirtsch, Georg Franck, Georg Hennrich, Simon Honius, Mart. Meld, Sam. Engesser Orator, Georg Teckelt, Daniel Eger, Sam. Weber, Paul Barth, Joh. Rotarides, Joh. Hennrich, Joh. Klockner, Andr. Rostkopf, Dan. Dinges, Paul Herbarth, Mich. Werner jun., Georg Lang. sen., Joh. Kelp, Mich. Fruhm, Joh. Lang, Andr. Lang, Petrus Binder, Daniel Schuster, Joh. Veber, Joh. Klein- mann, Mich. Knall, Georg Budacker, Jac. Grollmann sen., Joh. Franck, Georg Ludwig, Joh. Albrecht, Georg Gottschick, Andr. Gottschick, Jos. Schuller, Mich. Gellner, Joh. Hamaredner, Paulus Zeiverth, Georg Fuhrmann, Andreas Franck, Andr. Schneider, Math. Berger, Mart. Pfingstgrăb, Simon Fruhm == 54; Absenţi: Thomas Gellner, Georgius Horger, Michal Lang, Mart. Kreissel jun., Mich. Seifner, Mart. Kreissel sen., Mich. Verner sen., Georg Theil, Joh. Bresler, Georg Berger, Petrus Schuster, Samuel Giitsch, Jac. Schan- ckebanck, Math. Veber, Joh. Nussbăcher, Jos. Gonzales, Petrus Krauss, Andr. Schuster, Math. Ripper, Math. Gobel, Georg Orth, Daniel Goth, Mart. Veinrich, Mich. Brandscher, Joh. Lutsch Binder, Mich. Nirescher, Math. Schuller, Paul Schuller, Math. Thumes = 29. In 8 Ian. magistratul ceteşte scrisoarea loc.-coloneluiui Dam- browka privitoare la redactarea nouăi cesiuni şi specificarea bene- ficiilor trase din districtul valah; apoi scrie cârciumarului Roth din Rodna că băuturile au să fie predate miliţiei, deoarece cârciuma oraşului e cedată grănicerilor. La scrisoarea din 11 Ian. a căpitanului Reinert care cere cheile morii din Nuşfalău, magistratul hotăreşte să comunice chestia ambilor loc.-coloneli cari sosesc în Bistriţa. In şedinţa din 14 Ian. viceprimarul Klein raportează că loc.- colonelii Dambrowka şi Raschiitz au urgentat mutarea Saşilor şi Maghiarilor din Rodna în districtul săsesc, dacă va fi ca şi Valahii din districtul săsesc să fie mutaţi în cel valah. Magistratul află că n’ar trebui să grăbească cu mutările aceste, înainte de te »das ganze Werk in Ordnung und zur Wirklichkeit komme«. Deocam- dată pentru acei Saşi şi Maghiari se desemnează satul Sântioana, în care ar fi să se mute. Mai departe raportează Klein că loc.-colonelul Dambrowka 37 a rezolvat următoarele chestii: 1. Păstorii din districtul săsesc vor fi liberi de serviciu militar, dar să i se predea lista acelor. 2. Moara din Nuşfalău aparţine oraşului. 3. In chestii de vânătoare n’au să se amestece ofiţerii grăniceri. 4. Aceştia n’au să locuească la Saşi, ci la Valahi grăniceri. 5. Ofiţerii grăniceri n’au să rezolve cauze cari privesc naţiunea săsească, ci au să le anunţe statului major. 6. Se Va aplica pedeapsa corporală acelor grăniceri cari vor în- cerca să deschidă şi folosească fântâni de slatină din districtul săsesc. 7. Să fie depărtate şi distruse crucile ridicate de grăniceri pe teritorul comunelor săseşti Dumitra, Iad şi Pintic. Loc.coloneii Raschiitz şi Dambrowka se prezentară în 14 Ian. personal în şedinţa magistratului şi urgentând chestia cesiunei, so- mară pe membri să se scuze in scris la general pentru faptul că n’au trimis încă actul cerut. Magistratul imediat scrise şi expediă generalului Buccov o scrisoare în care spune că a primit somaţia din mânile loc.-colone!ului Dambrowka, dar fiind chestia foarte gingaşă şi dificilă, comunitatea numai în 7 cor. a putut fi încuno- ştiinţată despre aceea; apoi fiind vorba de o mare reducere a drepturilor oraşului, ar fi necesar un timp mai îndelungat de cum- pănire, deci generalul să mai dea răgaz Bistriţenilor până la sfâr- şitul lunii. Buccov răspunde în 19 Ian. că acordă păsuirea cerută, dar pretinde apoi rezolvare promptă. Intr’o. notă magistratuală scrisă pe o foaie separată aflăm la data 14 lan. 1763 următoarele: Ştefan Cute cere aceste scrisori: 1. Un duplicat al interogatorului ţinut în chestia hotarului dintre Feldrihani şi Iadeni. 2. Câteva contracte despre pământuri ama- netate (versetzte oder verpfăndete). S’au extrădat 9 bucăţi, iar celelalte să fie căutate, specificate şi apoi extrădate. Pe dosul filei stă scris: Literalia in frustis 9 occasione incaptivationis Kutye Stephan ex Foldre per milites ex comissar. Bistr. ex domo dicti Kutye Stephan cum aliis multis literalibus Bistritium abducta et deinde relutis Bistricii numerosis aliis hoc per D. Inspectorem districti Valachici in possessio Foldre remissa Mgfico Dno Directori consignanda sunt Sign. 20 X br. 761. Comunitatea oraşului se adună în 17 Ian. şi în urma rugării exprimată prin delegaţii Meldt, Linkner, Klockner şi Mich. Gellner este admisă în faţa magistratului. Centumviri declară aci că au şi 38 ei câteva puncte rezervate (Reservations-Puncte) cu privire la ce- darea districtului valah. După cetire magistratul le aprobă, cu excepţia unuia care mai trebuie încă desbătut, anume dacă oare despăgubirea pentru alodiile din districtul valah să fie cerută »ex fundo bene meritor.«, sau »ex contributionalu. In şedinţa din 17 Ian. a magistratului se ceteşte rescriptul curţii din 1 Dec. 1762 expediat cu ordinul gubernia! din 30 Dec. 1762 conform căruia Mai. Sa decide să fie avansaţi toti acei func- ţionari civili şi camerali cari promovează cauza miliţiei grănicereşti. Iar în şedinţa din 24 Ian. magistratul hotăreşte să răspundă guber- niului că e imposibil să dea muncitori pentru întărirea pasului Rodnei deoarece numărul contribuabililor actuali e aşa de scăzut încât abia se pot întreţinea fortificaţiile oraşului. Tot în 24 Ian. sunt însărcinaţi notarul Teckelt şi arhivarul Hennrich ca împreună cu senatorul Georg Gunesch să colatio- neze copiile cu originalele documentelor privitoare la districtul valah. Cu acestea şi cu noul act de cesiune vor avea să plece la Sibiu senatorul Joachim Bedeus şi arhivarul Daniel Hennrich, îndatăce amintitul act, după repeţitele urgentări ale loc.-colonelului Dambrowka, va fi definitiv redactat. In şedinţa din 27 Ian. magistratul desbate mult chestia cedării Văiei Rodnei, apoi ceteşte scrisoarea loc.-colonelului Raschiitz, care promite să-l tragă la răspundere pe sublocotenentul Sprotter deoarece a luat cvartir la un Sas din Vermiş. In sfârşit «Quartir- Meister« Lang raportează în ce mod »fatal« a decurs procesul Dumitrenilor cu Vărărenii, şi cât de mari sunt cheltuelile judecă- toriei militare, căci căpitanul care a prezidat (der Gerichtsitzende) are să primească 6 fl. Rh. iar asesorii 4 fl. R. In 29 Ian. din nou se cetesc actele privitoare la cesiune şi instrucţiile de dat deptuatilor: viceprimarul Joh. Friedr. Klein a Straussenburg şi senatorul Joach. Bedeus, cari au să stea gata de plecare la Sibiu. j Viceprimarul Klein anunţă în 1 Febr. magistratului că loc.- col. Dambrowka vine din Năsăud la Bistriţa în chestia actului de cesiune şi ar fi bine »ca să fie tratat de oraş cu un supeu». Cu aceasta ocazie decanul şi capitlul evang. bistriţan îi adre- sează lui Dambrowka următoarea rugare: Din timpuri imemoriale. 39 pe lângă alte drepturi şi libertăţi ecleziastice, aceia au avut şi pri- vilegiul de a ţine la măierişti (gospodării câmpeneşti) câte 1—2 Valahi, căci Saşi mai greu să puteau căpăta. Acei Valahi erau scutiţi dela toate serviciile civile şi militare, locuind ei »in fundo parochiali«, şi erau de obiceiu oameni sărmani, neavând proprie- tate de pământ. Deoarece noi preoţii contribuiserăm şi în recentul răsboiu cu tot ce am putut pentru patrie, comisia directivă i-a scutit pe acei măiereni şi pe familiile lor de »taxa capitis contri- butionali«. Acum cu ocazia conscrierii grănicerilor şi Valahilor din satele săseşti, măierenii încă au fost notaţi pe liste, deşi nu ni se avizase prin Superintendentul, că am fi datori să-i extrădăm. Deci ne rugăm ca în considerarea privilegiilor ce le posedăm, să interveniţi ca să-i putem avea şi păstra şi pe mai departe în ser- viciu pe acei »oameni liberţi«, absolut necesari pentru noi, ori cel puţin să primim pe alţii în locul celor conscrişi. * In preajma plecării la Sibiu delegaţii Klein şi Bedeus primiră în 10 Febr. dela magistrat şi comitate următoarele instrucţii: Excel. Sa generalul comandant şi prezidentul guberniului ţerii bar. Adolf Nicolaus Buccov, în numele Mai. Sale domnitoarei, atât în 1 Sept. 1762 cât şi în 1 lan. 1763 a făcut oraşului Bistriţa propoziţia reclamată de serviciul preanalt şi de binele patriei, că precum în 24 Mai 1762 am cedat pentru serviciul nou înfiinţat grăniceresc atât pe toţi locuitorii valahi din Valea Rodnei, cât şi pe Valahii cari locuesc în satele districtului săsesc; astfel acum să cedăm cu desăvârşire toate drepturile pe cari le-am avut şi le avem asupra opidului Rodna, a întregii văi şi a satelor aflătoare în ea, precum şi toate documentele în chestie — pe lângă o des- păgubire pentru pierderea venitelor pe cari oraşul le-a avut din acea Vale; apoi ca acel document de cesiune să-l desbatem cu loc.-colonelul Dambrowka delegat spre scopul acesta, iar rezul- tatul să-l înaintăm Exţii Sale prin delegaţi autorizaţi. In consecinţă am delegat pe projudele Johann Friedrich Klein a Straussenburg şi pe senatorul Joachim Bedeus, bărbaţi de toată încrederea, să plece la Sibiu, să exprime cu toată reverinţa şi promptitudinea obligaţia noastră omagială pe care o nutrim şi la 40 această propoziţie făcută în interesul serviciului preanalt; dar încă înainte de finalizarea acestei chestii foarte importante, şi înainte de extrădarea documentelor cerute dela noi, să ceară şi să şi obţină aprobarea şi asigurarea următoarelor »rezervate«: Sperăm că rezervatele noastre vor fi cu atât mai puţin pri- vite cu disgraţie, cu cât rezultatele dovedesc, că noi din rezer- vatele făcute la 24 Mai 1762 şi cuprinse în cesiunea aprobată de Mai. Sa, şi maicuseamă în ce priveşte dreptul dominai şi jurisdicţia teritorială legată de acela, nu ne bucurăm de niciunul şi nu-1 putem exercita pe niciunul. Dimpotrivă, cu cea mai mare mâhnire am făcut experienţa că s’au comis lezări făţişe contra jurisdicţiei noastre. Astfel: a) Din muntele Bârlea, pe care Dumitrenii l-au posedat ne- stingheriţi »justo titulo« dela 1563 încoace, la rugarea unilaterală â Rebrişorenilor şi făr’de cercetare cuvenită judecătorească în chestie, li-s’a încuviinţat în mod interimal jumătate acestora; prin care fapt s’a ajuns la consecinţa, că Dumitrenii din partea lăsată lor trag foarte puţin folos, căci Rebrenii nunumai fac fân pe aceea, ci îşi mână şi vitele acolo şi strică păşunea. b) Făr’de ştire prealabilă şi înţelegere cu magistratul şi cu satele săseşti li s’a permis grănicerilor să care din pădurile în- vecinate săseşti lemne de clădit pentru cvartirele ce li-se construesc ofiţerilor grăniceri. Cu astfel de ocazii aceia îşi cară lemne de clădit, ori de altele, şi pentru trebuinţele lor particulare; astfel prin aceasta nunumai devastează complet pădurile Saşilor, ci dau prilej la zilnice procese. Deci dacă lucrul nu va fi în curând re- mediat, atunci proprietarii acestor teritorii sunt îngrijaţi că le vor şi pierde. Pentru ca izvorul ataror incoveniente să fie întru câtva săcat, pretindem înc’odată in mod solemn ca în înţelesul cesiunei, grăni- cerii pe viitor să fie opriţi între marginele teritorului lor, şi să nu atace şi diminueze «fundum saxonico-regium« ori districtul săsesc — mărginit de apele Someş şi llva — prin nicio ocupare mai departe şi păgubire ireparabilă; ci fiecare comună să fie sus- ţinută şi apărată în folosinţa pacinică a teritorului ce-i revine în baza «privilegiilor®, a sentinţelor judecătoreşti şi şi «antiquissimo usu«. Rugăm să fim astfel înţeleşi. Apoi să nu se dea niciunui grănicer »qua tali® dreptul să cumpere case şi pământuri »in fundo regio®, ori să-şi clădească acolo casă, căci altfel trebue să urmeze neînconjurabil multe coli- siuni între ambele jurisdicţii. Iar aceia cari pe viitor vor ocupa ori au ocupat pe teritor săsesc locuri, apoi cu ştirea şi consensul superiorităţii orăşeneşti şi le-au semănat ori le vor semăna cu 41 cereale, să fie îndatoraţi să presteze dijmele cuvinite, aşa că toţi cei interesaţi să fie asiguraţi. Mai departe delegaţii vor avea să sprijinească şi acea rugare a noastră, ca Valahii grăniceri din satele săseşti precum şi cei din Sântioana şi Nuşfalău, care încă stau pe teritor săsesc, să fie mutaţi în Valea Rodnei. Iar cu acel prilej să se statorească măsura asigurată şi observată ca toţi acei grăniceri să-şi pună casele la libera dispoziţie a oraşului Bistriţa şi, cutoatecă ei ca jderii n’au niciun drept la apertinenţele folosite până acum, totuşi »pro super- fluo« se renunţe »ad posteritates« în scris la acele. Locuinţele goale şi pământurile rămase fără stăpân avem de gând să le ocupăm cu conaţionalii noştri (saşi), iar ce priveşte pe Saşii şi Maghiarii din Rodna — cari acolo conform experien- ţelor de până acum făcute dela prima cesiune încoace, cu greu ori în nici un chip nu vor putea exista — pentru aceia rezervăm satul Sântioana. Dar ne rugăm ca cu prilejul mutării lor, să fie despăgubiţi cu bani pentru pierderea edificiului bisericii evangelice şi a beneficiilor şi apertinenţelor aparţinătoare la aceea, spre a fi puşi în situaţia de a-şi clădi (în Sântioana) biserică, şcoală şi casă parohială. Miliţia grănicerească, care pretinde a fi respectată, să fie aver- tizată de a se conforma întru toate precis ordinelor preanalte cu- prinse în regulamentul militar. Aceasta rugare e cu atât mai mult de împlinit, cu cât mica rămăşiţă a poporaţiei săseşti este mai puţin în stare de a suferi pe mai departe încălcările acelor prea- nalte ordine, făr’de a fi ameninţată cu totala peire. Accentuăm însă cu laudă culanţa actualilor comandanţi de regiment, deoarece în toate cazurile, în cari i-am rugat, nu s’au arătat indispuşi de a ne da satisfacţia cuvenită. Afară de aceste reservate mai trebue cerute şi următoarele: Atât Valahii grăniceri cari de prezent locuesc în Valea Rodnei, cât şi cei mutaţi acolo din districtul săsesc să fie constrânşi să plătească restanţele de interese vechi cu cari datoresc, şi cari parte aparţin cassei de războiu, parte au fost destinate pentru de a plăti cu ele cerealele furnisate de oraş în magazia de proviant ces. reg. din morile oraşului, din dijmele fiscale şi de către diferiţi moşieri maghiari; ori Mai Sa, după ^pilda altor oraşe mai puţin lipsite, să absolve şi oraşul Bistriţii dela plătirea amintitelor restanţe în cassa de răsboiu. Privitor la răfuirea capitaliilor şi a intereselor actuale şi vii- toare, — pe cari comisia Bethleniană ie-a repartizat, în 1761 în Bistriţa, în mod proporţional atât asupra satelor din Valea Rodnei cât şi asupra satelor Sântioana şi Nuşfalău aflătoare în fundo 42 saxonico regio, apoi şi asupra grănicerilor cari locuesc în sate săseşti; şi tuturor le-a împărtăşit sumele ce datoresc, chiar şi acelora ale căror rate sunt cuprinse în sumele datorite de Saşi —• să capete oraşul asigurarea că pe viitor nu va fi făcut responsabil nici pentru răfuirea acelora, nici pentru cheltuelile împreunate cu somaţiile cari privesc acele capitalii şi interese. Deoarece afară de datoriile repartizate odată pe sate, mai sunt încă unele stătătoare »sub lite în suspenso« şi se mai pot ivi şi altele, cu ori făr’de ştirea noastră; ne rezervăm ca toate acestea, dacă eventual prin sentinţe judecătoreşti ar cădea asupra oraşului, să fie plătite în rate proporţionale şi de către grăniceri. Aşa spre pildă, dacă oraşul contra tuturor nădejdilor şi prevederilor, ar fi condamnat să răfuească înc’odată datoriile plătite conform absolutorului generalului Steinville, ori datoria către Banffi Peter aflătoare »in suspenso«, ori datoria naţională de 8.919 fl. Rh. 501/2 cr. care a fost repartizată asupra oraşului încă în timpul când districtul valah aparţinea la Bistriţa şi forma domeniul acestui oraş. Mai departe oraşul să fie complet despăgubit prin răfuirea sigură a tuturor restanţelor alodiale şi a beneficiilor pe cari avea cu tot dreptul să le tragă din districtul valah, dar dela 1755 în- coace în mod ilegal a fost lipsit de acele. Totodată pe viitor să fie asigurat că pentru vecie i se va plăti anual din oarecare fond o sumă corespunzătoare beneficiilor avute. Să se comunice generalului comandant că dela cesiunea din 24 Mai 1762 încoace, oraşul a aflat cu mare durere că sunt con- scrişi la serviciul militar grăniceresc nunumai »măierenii« aflători în mahalaua oraşului şi în districtul săsesc precum şi slugii preoţilor şi orăşenilor, ci şi toţi păstorii. Ex. Sa să dispună că atât slugii şi păstorii cât şi persoanele cari servesc pentru oarecare plată, că şi »măierenii« cari pentru stăpânii lor sunt tot atât de indispen- sabili ca şi oamenii năimiţi, niciodată, chiar şi dacă ar voi, să nu fie acceptaţi în serviciul grăniceresc. Altfel oraşul, cu numărul diminuat de contribuabili, cum se vede din experienţa acestui scurt timp, va ajunge în situaţia cea mai desastruoasă. Prin cedarea opidului Rodna se pierde şi economia de var neînconjurat necesară pentru acest oraş de graniţă foarte ruinat, şi e de temut că, dupăce în împrejurime nicăiri nu se arde var, şi acesta pe viitor s’ar putea câştiga numai pentru un preţ mai mare decât 9 monede de câte 17 bani de centenar (majă, 33 cupe) cu cărăuşie până la oraş cu tot, atunci oraşul se va preface într’un morman de pietre. Delegaţii să determine pe general să ordone ca pe viitor Valahii să furnizeze oraşului, ca şi până acum, varul cu 9 m. de 17 bani, maja. 43 Este ştiut că oraşul nostru situat la marginea acestui ţinut, fiind el despărţit de naţiunea săsească şi de tot comerţul, trebue să ajungă la situaţie miseră, cu toatecă s’au făcut toate sforţările spre a înlătura acest pericol. Sperăm că Mai. Sa va îngădui şi de acum înainte ca oraşul nostru sărac să se bucure şi pe viitor de puţinele şi micile avantagii şi resurse pe cari le-a gustat în trecut, şi dacă cedarea Văiei Rodnei va fi definitivă, se va îndura să dis- pună ca să nu se introducă in districtul valah târguri de ţară (iar- maroace) şi săptămânale şi să nu fie admişi acolo meseriaşi (profe- sionişti) armeni ori de alt neam, în dauna oraşului, a breslelor şi a comerţului făcut de aceste In sfârşit dupăce noi am cedat pe locuitorii satelor Văiei Rodnei şi pe urmaşii acelor în scop militar pentru ridicarea cor- pului grănicerilor ardeleni, şi i-am liberat din starea iobăgească, sperăm că ei pe veci vor rămânea in acest serviciu şi vor sluji cu credinţă neclintită domnitoarei. Dacă însă contrar prevederii şi dorinţei noastre îşi vor atrage prin purtare necuviincioasă ori criminală disgraţia Mai. Sale, şi sau vor renunţa în mod nelegiuit la actualul lor serviciu, sau Mai. Sa ori succesorii ei îi vor demite pe grăniceri din serviciu; atunci ne rugăm ca oraşul Bistriţa să-şi recapete dreptul avut asupra Văiei Rodnei şi a locuitorilor ci, şi aceasta nu numai în mod gratuit, ci să fie solemn introdus în posesiunea legală a Văiei, iar locuitorii ei să fie restituiţi oraşului Bistriţa ca şi domnilor tereştri legali, în aceeaşi situaţie, în care se găseau înainte de cesiune. Delegaţii să întreprindă toţi paşii pentru conservarea oraşului mic şi decăzut şi să insiste ca cedarea definitivă e Văiei Rodnei şi predarea documentelor să nu se forţeze atât timp, cât rezer- vatele noastre toate nu vor fi confirmate de Mai. Sa. Iar docu- mentele aflătoare in mânile noastre să se predea numai în schimbul altora, că aşa în această chestie să ne putem legitima în faţa celor în viaţă şi a posterităţii, dacă ni s’ar face imputări. Signatum in Curia Bistriciensi die 10 mensis Februarii A. 1763. Conradus Dinges judex primarius, Georgius Gunesch senator, Samuel Keller senator, Paulus Carolus Klein a Straussenburg, Johannes Schanke- bank, Georgius Theophiltis Teckelt juraţi senatores, Samuel Saal juratus, Notarius Bistr. Publ. Samuel Engesser orator comunitatis, Georgius Lang senior, Georgius Herzog senior, Martinus Meld senior, Jacobus Grellman senior, Andreas Teuchert Stadthaupt- mann, Georgius Ludwig, Michael Frim, Johann Kelp, Martin Veinrich, Michael Lang, Josephus Barth, Andreas Lang, Johannes Lutsch, Michael Nirescher, Andreas Frank, Georg Berger, Johann Rotarides, Paulus Barth, Georgius Gottschick, Johann Klokner med., Michael Weber, Johann Hennrich, Paul Herberth, Daniel Schuster, 44 Mathias Gobel, Johann Kleinmann, Georgius Budaker, Mathias Ripper, Michael Seiffner, Georg Markler, Martin Kirsch, Simon Friihm, Paulus Schuller, Johann Hamerodner, Georg Frank, Simon Honnius, Mathias Berger, Mathias Thomae, Samuel Veber. Prevăzuţi cu aceste instrucţii, delegaţii Klein şi Bedeus ple- cară la Sibiu ducând cu sine un întreg morman de acte, docu- mente, scrisori, note, tablouri şi specificări spre a uza de ele când şi cum vor afla necesar. Vom reproduce aci pe unele despre cari credem că e bine să fie reţinute, începând cu aşa zisele »Rezervanda«: 1. Dumitrenii să folosească nestingheriţi muntele Bârlea ca şi pân’acum sau apoi pe veci să li se plătească pentru el o anu- mită taxă anuală. Hotarul Iadului merge până în apele Someş şi Ilva. Teritorul acesta să-l folosească (Saşii) necontrariaţi, iar ordinul magistratului privitor la o bucată de hotar spre Feldru precum şi celelalte ordine ale magistratului să fie păstrate neştirbite, în vigoare. 2. Dacă grănicerii călătoresc în chestii fie particulare fie regeşti, nunumai să plătească întreţinerea »pretio regulamentali*, ci să plătească ce datoresc şi pentru găzduire peste noapte. 3. Cărăuşiile să nu fie plătite reglementar, ci cum dispun Pand. VIII par. 6. şi cu asemnare comisarială. 4. Ofiţerii să plătească orăşenilor pentru cvartire. • 5. Grănicerilor să nu le fie penrmis să cumpere în fondul regesc (teritor locuit de saşi) casă ori pământ »ob collisionem jurisdictionis, onerum civilium praestationem, et sexcenta alia*. 6. In fondul regesc să nu se clădească cvartire pentru ofiţeri grăniceri. Aci aparţin şi Nuşfalăul şi Sântioana. 7. Moara din Nuşfalău rămâne necondiţionat oraşului. 8. Valahii locuitori la Saşi să fie asemenea mutaţi. 9. Până când Valahii locuesc în districtul săsesc să plătească toate impozitele săteşti şi orăşene, asemenea Saşilor, »in recog- nitione fundi«. ii 1 ' u r i 10. Valahii din districtul săsesc, conf. uzului, să presteze dijme din tot ce seamănă »in fundo saxonico regio«;căci atât preoţii cât şi oraşul dau în arendă dijmele. 11. Impozitele provinciale şi naţionale repartizate pe oraşul Bistriţa pe viitor să se stabilească conf. numărului micşorat al contribuabililor. 12. Din cotingentul silitrei să i se ierte oraşului jumătate. 13. Tot mobilierul oraşului aflător în Rodna, să-i fie extrădat. 14. Dacă Saşii şi Maghiarii locuitori în Rodna cari de noi tot- deauna au fost priviţi ca liberi, azi ori mâne nu vor fi toleraţi acolo, atunci cu prilejul mutării lor »ad fundum nostrum regio- saxonicum« atât ei cât şi succesorii lor să fie declaraţi liberţi de către Mai. Sa, pentru toate timpurile. 15. Valahii din Sântioana, Nuşfalău şi alte sate săseşti, la mutarea lor în Valea Someşului să nu fie autorizaţi de a face şi cea mai mică pretenţie la ele ori la apertinenţele lor; căci ele »pure pute« sunt »fundus saxonico-regius« care a fost dăruit Saşilor şi păstrat de către aceştia. Aceşti Valahi toleraţi, dacă ei ar fi fost trataţi conform condiţiei lor de colonişti, niciodată nu deveneau atât de puternici şi n’ar fi putut pretinde drepturi simi- lare cu ale Saşilor. Vid. protoc. magistratuale ex 10 Mart. 1620, 6 Apr. 1621, 20 Apr. 1630, 21 Mart. 1644. 16. Să se caute »absolutoriile« lui Steinville. 17. Dacă s’ar purta procese cu grănicerii, atunci să se in- stitue comisie mixtă din egal număr de asesori şi actuari (secretari), iar acuzatorul să urmeze »Foro rei«. Printre actele delegaţilor se găsea şi următoarea constatare: Prin cedarea districtului valah cad pe districtul săsesc urmă- toarele sarcini: 1. Cărăuşiile, cari întratâta apasă pe Saşi, căci aceştia afară de mondire trebue să care chiar şi pentru grănicerii din district: puşti şi multe unelte casnice. 2. Fânul, lemnele etc. repartizate dealtădată pe ambele dis- tricte, şi furnizate creditorilor. 3. Muncitorii zileri (salahorii) la fiertul silitrei, căratul pă- mântului pentru silitră, al lemnului, paelor, cenuşei etc. , 4. Zilerii în brutăria provianturei, lemne şi care la moară. 5. Lucrările în oraş la clădirile orăşeneşti şi ale comandan- tului, curăţirea oraşului, reparaţia zidurilor, cărăuşii, cositul şi fă- cutul fânului pentru oraş, şi multe alte servicii. 6. Lemne de foc pentru casa sfatului, şcoala piaristă, gim- naziu etc. 7. Lemnele de brad pentru clădit, leaţuri, rude etc. furnizate altădată de către districtul valah. 8. Restante de interese. Districtul valah datoreşte peste 11.000 fl. r. cari de drept ar trebui încassaţi şi plătiţi în cassa restantelor, ca oraşul să poată răfui restantele în cassa de răsboiu şi să plă- tească cerealele cari, pentru răfuirea acelor restante, s’au scos din morile oraşului şi spitalului, precum şi din dijma fiscală. Iar esce- dentul să fie folosit pentru răfuirea datoriilor. Mai duceau cu sine delegaţii încă şi o constatare că oare dintre »rezervatele« statorite cu prilejul cesiunei în 24 Mai 1762, care şi întru cât s’au realizat. Astfel: 1. Oraşul cedează pe tot» locuitorii valahi din Rodna şi 20 sate precum şi pe copii şi nepoţii acelor, la serviciul militar; îşi rezervă însă etc. Ad 1. Unora li-se permite să fie înlocuiţi (substituiţi) cu alt om şi astfel se zădărniceşte prin bani rezervatul principal al oraşului. 2. Proprietatea (Grund Obrigkeit) şi jurisdicţia teritorială. Ad 2. Nu se poate exercita. 3. Jus Educilli. Ad 3. In cele 20 sate cârciumăresc parte ofi- ţerii parte grănicerii. Singur în Rodna, până la finea Oct. 1762, am putut puţin cârciumări, căci contra cessionales Valahii şi-au însuşit şi acest drept. De atunci încoace ameninţă pe cârciumarul nostru cu moarte, dacă va cuteza să vândă beuturi pe seama oraşului 4. Molarum. Ad 4. Din morile de pe Someş nu s’a furnizat nimic, iar din moara din Nuşfalău, care zace pe fond regesc şi nu în Valea Rodnei, încă vreau să alunge oraşul. 5. Braxatorii. Ad 5. Grănicerii pretutindeni fierb bere, cât voesc. 6. Transportarea Valahilor liberi locuitori în sate săseşti, în districtul valah. Ad 6. Până’n prezent locuesc la Saşi şi le fac toate mizeriile (Herzeleid) posibile. 7. Dacă Valahii oferiţi ca grăniceri s’ar dovedi nedemni, atunci să întoarcă în fosta lor situaţie de iobagi, iar oraşul să fie introdus solemn în »jus possessorium«J[ Ad 7 Ieremie Bucşa din11 Mocod s’a făcut nedemn de această graţie, avea să şi fie predat conform sentinţei oraşului, dar pân’âcum nu s’a întâmplat aceasta. 8. Saşii aflători în Rodna rămân scutiţi de serviciu grăni- ceresc. Ad 8. Acest rezervat s’a observat, însă în urma amenin- ţărilor Valahilor aceia se află în pericol de moarte, dacă nu se alătură la Valahi, ori nu pleacă de acolo. 9. Valahii din oraş şi satele săseşti să nu ceară servicii şi oficii. Ad 9. Dumitriţenii au dovedit contrarul, au şi fost plătiţi pentru servicii, dar cine ştie ce se va întâmpla în viitor. 10. Fondul regesc să nu fie diminuat prin ocupare de terenuri şi grănicerii să rămână între graniţele lor. Ad 10. Dumitrenii au pierdut în 1762 jumătate din muntele Bârlea, pe care au posedat-o necontrariaţi timp de peste doi secoli. E probabil că şi cealaltă jumătate va avea asemenea soartă. Valahii din Vărarea au ridicat cruci pe hotarul Dumitrei, llvenii pe al Iedenilor şi Feldrihanii pe hotarul Pinticanilor. E uşor de ghicit, ce intenţionează. Că Valahii au păşit peste graniţele lor să poate vedea limpede din plânsorile Iedenilor, Pinticanilor, Dumitrenilor şi a Ferihăzenilor despre pa- gube în câmpii şi păduri. 11. Toate rezervatele s’au făcut în nădejde că vor rămânea aşa pe veci. Ad 11. Din fapte se vede cât de scurtă este aceea vecinicie. Cei doi delegaţi ai magistratului îşi făcură un extract din toate actele, însemnând ce au să isprăvească în Sibiu. In acest extract ei mai adaugară aceste puncte: 1. Intre terenul săsesc şi valah erau şi sunt ridicate la gra- niţe cruci. 2. Restul de contribuţii până 1754, ce cădea pe grăniceri, face: 7910 fl. r. 3. Să nu mai fie luat la miliţie niciun servitor al oraşului (vătăşei, argaţi etc.). 4. Să nu se admită negustori strein în Valea Rodnei. 5. Noilor locuitori aşezaţi în locul Valahilor mutaţi din satele bistriţene în Valea Rodnei, să lbse acorde de M. Sa câţiva ani scutire de dări. ,, -j; , 6. Oraşul să fie liberat de răspundere pentru iobagi reclamaţi. 7. Să nu se oferă asii în Valea Rodnei niciunui delicvent, chiar şi dacă ar voi să intre în serviciu militar, ci să fie extrădat jurisdicţiei municipale săseşti. 8. In memoria faptului cedării Văiei Rodnei de către oraş, Mai. Sa să acorde pentru totdeauna magistratului »jus in realibus et territorialibus« în acea Vale, şi oraşul să primească gratuit copii de pe toate documentele ce le extrădează Mai. Sale, privitor la Valea Rodnei. 9. Documentele oraşului să fie predate numai atunci în schimb când Mai. Sa va aproba toate rezervatele, iar Valahii din ţinutul bistriţan, din Nuşfalău şi din Sântioana vor fi mutaţi în Valea Rodnei. In sfârşit sunt de amintit încă următoarele trei acte duse la Sibiu pentru oriei eventualitate: 1. Documentul extrădat de magistratul Bistriţii în 8 Februarie 1620 privitor la Poiana Luşca Cârsii a Cucului, că aceasta nu aparţine Rebrişorenilor ci Năsăudenilor »jure emptitio haereditario«. 2. Un extract dein vechile protocoale, în care se zice că lo- cuitorii valahi ai depertinenţiei au fost datori să presteze robote senatorilor; apoi că satele Sântioana şi Nuşfalău au fost comune săseşti. Se citează şi condiţiile sub cari Valahilor din aceste sate, precum şi celor din Vermiş, li se permisese să se aşeze printre Saşi. 3. Absolvirea dată de generalul Steinville pentru unele datorii pe cari oraşul le făcuse în timpul Curuţilor la creditori, ale căror averi din cauza infidelităţii trecuseră la fisc. * Văzusem că între reclamaţiile Bistriţenilor era şi chestia liti- gioasă pentru hotarele dintre patru sate româneşti someşene şi trei săseşti megieşe, chestie care timp de mai multe secole agitau continuu pe ambele partide. Astfel şi în 11 Febr. soseşte in oraş ştirea că atât Valahii Feldrihani, cat şi Ilvanii s’au opus soldaţilor grăniceri trimişi să distrugă crucile ridicate de Valahi între hotare, ameninţându-i cu moarte; apoi că Ilvanii continuă să clădească pe hotarul Saşilor din Iad casa ofiţerului comandant. Magistratul hotăreşte că, fiind faptul acesta «gegen allen Wohlstand* şi contrar principiilor cesiunii, să fie raportat cazul loc.-colonelului Dam- browka; acesta în 14 Febr. promite că va trimite alţi soldaţi cari au să distrugă crucile. 4i Continuă plânsorile Saşilor din Vermiş, Ferihaz şi Budac despre excese şi atrocităţi pe cari le-ar fi comis grănicerii. * Cu data 18 Febr. primarul şi magistratul Bistriţii le scriu delegaţilor la Sibiu următoarele: După plecarea Dvstre ne-au venit în minte încă câteva rezervate, pe cari vi-le comunicăm, ca să le isprăviţi încă înainte de cedarea definitivă a Văiei Rodnei şi extră- darea documentelor: 1. Să nu fie luaţi la serviciu militar grăniceresc servitorii oraşului, argaţii, vătăşeii etc., iar cei luaţi după espirarea serviciului la oraş să fie constrânşi să iasă din casele ţinute în arendă. Apoi măierenii atât la oraş cât şi în districtul săsesc, dacă de bună voie vor întră în serviciu grăniceresc, să fie constrânşi să plece «solutis solvendis* din măieriştile proprietarului şi să se aşeze în Valea Rodnei ca să se evite colisiunile în jurisdicţie şi alte consecinţe rele inevitabile. 2. Saşi, chiar şi dacă ar voi, să nu fie acceptaţi la miliţia grăniceră, căci şi aşa avem puţini contribuabili şi dimpotrivă oraşul se prăpădeşte total. 2. Să nu fim constrânşi la completa cedare a proprietăţii Rodnene şi extră- darea documentelor respective, pân’ce nu vor fi mutaţi de fapt Valahii locuitori în Sântioana, Nuşfalău şi în districtul săsesc, şi aceştia nu vor renunţa pentru vecie la întoarcerea lor acolo, precum şi la toate pretenţiile şi drepturile avute asupra caselor lor. 4. Casele golite să fie ocupate de contribuabili aparţinători rudelor din naţiunea noastră, cari »advenae« să fie scutiţi de către M. Sa dela plătirea contribuţiilor. In fine să fim absolviţi de a ne prezenta în faţa tablei reg. în procesele iobagilor reclamaţi, cari acum intraseră în serviciu grăniceresc, şi în chestiile aceste pe viitor sub nici un pretext să nu mai fim atacaţi (angefochten). Deputaţii Klein şi Bedeus la rândul lor îi scriu tot în 18 Febr. magistratului, tânguindu-se că înzadar protestează în Sibiu împo- triva exceselor tot mai temerare ale grănicerilor, căci ori nu sunt ascultaţi de nimeni, ori rămân numai cu promisiuni de satisfacţie, deoarece ofiţerii îi ajută şi . apără pe grăniceri. In 2 Martie deputaţii întreabă pe magistrat că ce restanţe de contribuţii au Valahii din districtul Săsesc în anii 1754—1762; apoi raportează că chestia cesiunei este urgentată de către »Staats 4 Rath der allerhochsten Majestât*; în fine recomandă să fie tratată chestia berăriei în aşa mod încât să aparţină oraşului. In 8 Mart. deputaţii cer dela magistrat: 1. O copie de pe privilegiul munţilor, şi 2. Rezoluţia curţii privitoare la »absolutorul« generalului Steinville. Apoi în chestia cesiunei raportează acestea; Ieri seara am primit scrisorile aduse de Johann Orosz. Azi la Q>/2 chemaţi prin col. baron Schroder am mers la general. Cerând acesta scrisorile, ham predat deocamdată numai extrasul instrucţiei făcute la sfatul »primorum der Nation», adaogând şi punctul că ne rezervăm jurisdicţia »in realibus et teritorialibus«. Ex. Sa se irită foarte tare (wurde sehr empfindlich) zicând: »Acum voiţi să restrângeţi şi mai mult pe Mai. Sa decât în prima cesiune, şi mai ales în scrisoarea din 21 Sept. 1762. Voi trimite toate adele M. Sale, ca să vadă cu cine are a face«. Noi am răspuns că nu merităm reproş, căci avem în vedere numai promovarea serviciului preanalt, conservarea oraşului şi a districtului săsesc. Situaţia e primej- dioasă şi critică (gefăhrlich und misslich). In materia restanţelor înaintarăm un recurs la cancelar rugând să ni se ierte restanţele către cassa de răsboiu ori să se plătească din fondul restanţelor districtului valah. Cancelarul ne dojeni aspru (beschuldigte uns hart) că deşi primiserăm ordinul guberniului, totuşi niciodată n’am arătat câte restanţe posibile şi imposibile de încassat stau în sar- cina contribuabililor noştri. Noi ne aducem aminte că trimisesem o specificare în chestie contelui de Adlershausen. In 11 Martie scriu delegaţii Klein şi Bedeus din Sibiu acestea: Aci e aşteptat un anume general Siskovici, despre care se zice că ar fi unul dintre primii consilieri aulici, şi e trimis de curte să stea Exţei Sale comandantului general în ajutor la lucrările atât de impor- tante. Probabil va veni şi la Bistriţa împreună cu Buccov, la inspecţie. Era vorbă despre generalul baron losif Siskovici de Ontopa, încredinţat din partea consiliului aulic de război cu desăvârşirea organizării miliţiei grănicereşti, pentru care lucrare — cum vom vedea — Buccov nu prea era bărbatul destoinic şi corespunzător. Din toate »rezervatele, condiţiile, gravaminele şi doleanţele« amintite până acum, delegaţii bistriţeni stabiliră 25 puncte, la cari în 15 Mart. mai adăugau încă următoarele »anotări«, asemenea de înaintat locurilor competente: 51 orie eternă şi în mod ;a comisiei formate de ului, auditorii grăniceri Nuşfalău şi Sântioana să Ad. 1. Stabilirea imutabil, cu movile să ambii loc.-coloneli, de şi actuarii orăşeneşti. 5. Măierenii din satele fie mutaţi toţi în Valea Rodnei 6. Casele lăsate de aceia în satele amintite să le fie boni- ficate conf. preţuirii imparţiale; tot astfel şi casele Maghiarilor şi Saşilor cari pleacă din Rodna. 7. Biserica, casa parohială şi şcoala din Rodna încă să se preţuească şi bonifice. 9. Dacă Mai. Sa va ierta oraşului datoria de plătit până în 1754 cassei de răboiu în suma de 7732 fl. (corectat 7910 fi.) atunci şi oraşul iartă districtului valah restul de contribuţie de 11.003 fl. 51 cr. 10. Capitalurile şi restanţiile cari apasă districtul valah le preia M. Sa şi privitor la datoriile alodiale şi naţionale se va face o învoială. 11. Din alte datorii necunoscute până acum şi constatate ulterior să se repartizeze quantumul corespunzător pe districtul valah. 13. Să se încheie o învoială cu privire la beneficiile avute de oraşul Bistriţa în districtul valah, maicuseamă din cârciumărit şi măcelărit, precum a fost arenda în primul an. 15. Punctul privitor la varniţe e de omis. 16. In Rodna şi în district să nu se introducă alte târguri de săptămână şi de an afară de cele obişnuite până acum conf. privilegiilor. 17. Dacă s’ar desfiinţa sistemul de graniţă, M. Sa conf. ce- siunii din 24 Mai 1762 să redea întreagă Valea Rodnei oraşului Bistriţa, şi nu altcuiva. 19. Oraşul nu mai are a face cu procesele de reclamare ale iobagilor şi fugarilor. 20. Oraşul poate să-şi mâne vitele pe munţi pelângă taxă, fiind avantajat. 21. Niciun delicvent al oraşului să nu afle azil în Valea Rodnei. 24. Oraşul să primească copii de pe toate documentele predate. 25. Ex. Sa va extrăda certificat de primire a tuturor docu- mentelor din chestie. 1 1 4 11 In 16 Martie delegaţii Bistriţenilor scriu din Sibiu privitor la crucile ridicate de grăniceri pe teritorul Iadenilor şi Pinticanilor; iar în 31 Martie împărtăşesc magistratului următoarele: Ex. Sa generalul Buccov între altele le-a reproşat că unii Saşi bistriţeni 4* âli vorbit rău şi seductiv despre serviciul militar grăniceresc, ceeace a pricinuit că Rodnenii, Măierenii şi Sângeorzenii se arată cam indispuşi (unwillig). Deci orăşenii să ia bine seama ce vorbesc, deoarece generalul a ameninţat că lasă să spânzure pe cel dintâiu despre care se va dovedi că a vorbit astfel. Probabil în luna proximă ambii generali vor fi în Bistriţa la inspecţie şi în suita lor, afară de soţia lui Siskovici va fi şi adjutantul acestuia, căpitanul Magdeburg. In 31 Martie delegaţii Klein şi Bedeus îmmânară generalului Buccov următoarele documente: 1. Un extract al instrucţiilor şi autorizaţiei primite de ei dela oraş. 2. Un tablou al restanţelor cari privesc districtul valah şi pe Valahii din districtul săsesc. 3. Alt tablou despre beneficiile pe cari anual şi cu tot dreptul le-a tras şi încassat oraşul, din districtul valah. 4. Conspectul dato- riilor repartizate de către comisia Bethleniană asupra oraşului şi a ambelor districte. 5. O specificare a proventelor alodiale cu cari districtul valah mai datoreşte oraşului. 6. Un apel la ^restricţiile* făcute de general la »rezervandele« Bistriţenilor. 7. Un extract din scrisorile magistratului, îh cari acesta constată că mai stau încă crucile pe hotarul Iadului. La nenumăratele scrisori cu cari delegaţii bistriţeni neîncetat asaltau pe Buccov, guberniul şi chiar şi curtea, aceia primiau răspunsuri şi decizii cari nu le conveniau, şi atunci imediat ei erau gata cu alte reclamaţii şi apeluri, dintre cari reproducem aci urtmătorul apel mai lung din 2 Aprilie: A) Privitor la notele făcute la rezervatele Bistriţenilor: Ad 1. Pentru înconjurarea certelor de hotar dintre Iad, Pintic şi Dumitra şi comunele vecine grănicere, comisia constătătoare din ambii loc.-coloneli şi delegaţii magistratului, apoi din auditorii grăniceri şi un notar al oraşului, să stătorească precis mejdele şi, întrucât n’ar forma graniţa rîul Someş, pentru vecnică memorie să se construească movile. Ad 5. Toţi grănicerii locuitori în oraş şi satele săseşti până la Sânmărtinul a. c. iar cei din Nuşfalău şi Sântioana până cel mult la Sânmărtinul anului proxim 1764, fără excepţie să fie mutaţi, în Valea Rodnei. Ad 6. Privitor la răscumpărarea caselor grănicerilor mutaţi, nu ştim ce să ne facem, căci fiind ele preţuite cât de ieftin, totuş suma face mai multe mii floreni şi toate fondurile noastre ar fi insuficiente. Dar oraşul nici nu s’a putut gândi la o bonificare, 53 dupăce personalul acel număros, ca jeleri ai oraşului, s’a oferit de bunăvoie la miliţie, şi a părăsit proprio motu casele, pe cari şi le clădise din pădurile şi pe pământul oraşului, şi prin îndelunga folosinţă i-a fost răsplătită munca. Peste tot în prima cesiune nu e vorba despre o atare bonificare. Ad 9. S’a făcut greşală la înşirarea datoriilor restante către cassa de războiu, căci acele în loc pe 7.732 fl. fac 7.910 fl. r. Ad 13. Chestia cesiunei să se finalizeze astfel, ca pe viitor să nu mai dea nici într’un chip motiv la neînţelegeri între oraş şi corpul grănicer. Deci privitor la arende să nu se zică că oraşul a cerut o despăgubire mai mare decât s’ar cuveni. Aşa şpre pildă după constatarea venitelor am descoperit o sumă de arendă de 100 galbeni pe care un anumit Evreu a oferit-o în 1757 pentru cârciumărit în cele 20 sate, adică cu excepţia Rodnei; ceeace do- vedeşte că între datele înaintate oraşul n’a estimat excesiv arenzile avute. Ad 16. Fiind Bistriţa tăiată dela orice comerţ, să se inter- zică în Valea Rodnei alte iarmaroace şi târguri săptămânale decât cele câştigate prin privilegii, şi să se oprească introducerea de negustori şi meserieşi. Ad 25. Privitor la documente, de aceea se cer copii, căci în cursul transportului la curte în Viena originalele ar putea suferi de foc, apă sau alte nenorociri, precum s’a întâmplat şi în Bistriţa că privilegii importante au ars. Apoi ca să nu reproşeze poste- ritatea. B) Privitor la reflexiunile curţii la pretenţiile de bonificare: 1. Să se examineze din nou, căci ele sunt mai mici decât cum ar fi să fie. ‘ 2. Sumă cerută de 38.481 fl. r. 43 2M cr. fundus de practe- rito va fi cu greu suficientă să acopere tot ce a avut oraşul de plătit anul trecut, căci: a) sunt mari restanţele salariaţilor, cari ar fi nenorociţi să li se mai scadă din retribuţii, dupăce au trăit pe datorii; b) mulţi sărmani meseriaşi, a căror contribuţie e scoasă cu forţa, au pretenţii diferite faţă cu oraşul şi zilnic lamentează jalnic; c) oraşul datoreşte pentru lucruri diferite luate pe credit, aşa aci în Sibiu pentru hârtie 52 fl. u. şi alte multe; d) casele din oraş sunt foarte dărăpănate încât nu corespund să fie folosite ca cvartire pentru ofiţerii garnizoanei. Zidurile sunt neacoperite, turnu- rile gata să cadă, aşa că oraşul de graniţă ar avea aspectul unui sat. Reparaţiile ar costa circa 20.000 fl; e) este neînconjurat de lipsă clădirea unui nou spital, în locul celui ars în 1758; care ar necesita deja la început circa 2000 fl; f) e de reclădit casa din Sibiu, aparţinătoare oraşului, care casă e aproape de prăbuşire. Reclamă cel puţin 2000 fl.; g) e nevoe de taxa de depus de către 54 oraş Ja câştigarea privilegiului berăriei orăşeneşti, solicitat de atâta vreme. Trebuinţe de aceste ar putea fi încă înşirate. 3. Capitalurile prevăzute ca bonificare pro futuro deasemenea nu sunt mari, căci: a) Dupăce cassele domestice sunt vărsate în cassa provin- cială, iar oraşului pentru trebuinţele interne îi stau la dispoziţie numai 2.326 fl. 30 cr. această sumă nu e suficientă pentru scopul arătat. b) Pentru salarii trebuesc neînconjurat minimum 6.738 fl. 40 cr. Pentru călătorii.............................. 600—700 « Pentru cheltueli de târg...................... 400 « Pentru cheltuelile administratorului oraşului (căci dacă valurile duc podul, numai acesta ne- cesită atât) ........................................ 600 « Pentru repararea anuală a cvartirelor ofiţerilor şi a caselor oraşului................................ 1.000 « Pentru rechizite de cancelarie, hârtie etc. . 60 « Total: 9.498 fl. 40 cr. Dacă din această sumă se scad sus amintiţii 2.326 « 30 « rămâne deficit de 7.172 fl. 10 cr. Suma aceasta e foarte mică şi apoi se mai ivesc şi momente neprevăzute, ca spre pildă anul trecut (1762) groaza (Lărmen) de Tătari, când oraşul pentru reparaţia porţilor şi a parapetelor a trebuit să cheltuiască 698 fl. 27cr. luaţi pe datorie. Apoi gar- nizoana încă poate să devină mai mare. Districtul săsesc poate puţin contribui la acoperirea susamintitului deficit, căci are de purtat acum toate sarcinile pe cari le purta mai’nainet împreună cu cele 4000 familii cedate graniţei. Dacă cele 1459 familii rămase contribuabile, pe lângă interese după capitale luate împrumut, vor trebui să presteze toate cărăuşiile, toate cele necesare la fiertul silitrei, ca pământ, lemne, cenuşă, pae, şi lucrările de zileri; apoi carele şi zilerii la brutăria provianturei; lucrătorii la oraş; lemnul de foc pentru oraş, ca la casa sfatului şi cancelarii, paznicii oră- şeneşti, cheltueli cu creditorii veniţi la Bistriţa pentru bani împru- mutaţi ; apoi lemne de clădit; şi aceste toate ele singure, — atunci cu greu vor putea plăti contribuţiile normale. De aceea din suma preliminată ca bonificare oraşului nu se va putea scădea aproape nimic, sau chiar nimic. Deci ne rugăm ca Ex. Sa să se milostivească a mijloci la Mai. Sa ca pentru pre- tenţiile de praeterito să i se asigure oraşului sum i de minim 35.000 fl., iar pentru cele viitoare cel puţin un venit anual de 7000 fl., aşa că prima sumă s’o primească deodată, iar a doua 55 de 7000 fl. în anul 1763 curent să i se plătească în două rate, iar pe viitor anual la cvartale. Oraşul nostru sărăcit numai aşa nădâjdueşte scăpare, şi Ex. Sa să se milostivească a realiza asigurările făcute cu prilejul primei cesiuni. Altminteri ne supunem întru toate dispoziţiilor M. Sale. * După sosirea generalului Siskovici în Sibiu, deputaţii bistri- ţeni imediat i se prezentară căutând să-I câştige pentru cauza lor. înainte de toate Klein şi Bedeus îi înmânară influentului general în 5 Aprilie un memoriu lung întitulat »Species facti«, în care erau expuse amănunţit, cu colorit săsesc, toate fazele prin care trecuse până atunci chestia cesiunii. Vorbind la sfârşit despre în- sărcinarea lor, numiţii delegaţi îşi încheie memoriul cu următoarele constatări şi reflexiuni: Atunci oraşul Bistriţii îşi trimise delegaţi la Sibiu, cari con- form instrucţii primite îmmânară Ex. Sale generalului comandant Rezervatele si extractul instrucţiei lor. La aceste rezervate aparţine la p. 12 tabela alăturată despre 38.481 fl. Rh. 43 2M cr.; la p. 13 specificarea venitului anual din districtul valah în suma de 7009 fl. 202/4 cr. şi specificarea generală a sumei de 104.520 fl. 615/i6 cr. Urmează apoi răspunsul dat de Ex. Sa la aceste Rezervate, precum şi excepţiile delegaţilor la acel răspuns. Din toate acestea se poate vedea că nimeni nu era încă exact orientat asupra multor circumstanţe importante; dar de acum din 31 Martie, delegaţii bistriţeni erau totuşi forţaţi să redacteze actul definitiv al cedării Văiei Rodnei şi să extrădea documentele în cauză. Pentru cunoaşterea faptului că în ce mod se aranjau lucru- rile la grănicerii bistriţeni, se anexează cele mai nouă ştiri sosite de acolo. Este de temut că se vor naşte dificultăţi cu prilejul când se va împărtăşi grănicerilor din satele săseşti precum şi celor din Sântioana şi Nuşfalău, că | vor fi mutaţi, deci vor fi constrânşi să-şi părăsească casele şi pământurile; mai ales că la conscripţia lor pentru serviciu militar nu li-se spuse despre aceasta, cu ştirea noastră, niciun cuvânt. Ba mai mult, dacă aceşti oameni vin la oraş, la târguri de ţară şi săptămânale ori cu alt prilej, în afaceri de ale serviciului lor actual sau în alte afaceri particulare, la gaz- 56 dele lor şi la alţi cunoscuţi cu cari conversează îşi trădează adesea nemulţămirea cu statul lor actual şi se exprimă limpede că se gân- desc la modalităţi şi căi, cum să se poată scutura de el. Invinuesc când pe unul când pe altul, zicând că într’un mod pe care nu l-au ştiut au fost băgaţi în serviciul actual, şi nu li-s’au spus dinainte toate urmările. Dacă serviciul preanalt pretinde să se facă lumină asupra tuturor acestor întrebări şi să se ştie, că conform propoziţiei Ex. Sale generalului comandant la p. 5, cine s’a oferit prin memoriu la serviciu grăniceresc; atunci persoanele amintite la p. 3 (Popa Mitru şi Protopop Laţcău), cari după toată probabilitatea aşter- nuseră acel memoriu, ar şti să spună că de ce şi la a cui cerere s’au rugat ei. Intr’o notă particulară delegaţii mai adaug: Această scrisoare împreună cu acluzele le-am îmmânat în 5 Apr. 1763 dimineaţa la 7 ore în Sibiu generalului baron de Siskovits, când Ex. Sa era chiar gata să plece la drum spre Braşov, Trei Scaune, Ciuc şi Bistriţa. Adjutantul Exţei Sale este căpitanul Magdeburg. * In 6 Aprilie magistratul primeşte dele delegaţi informaţia că Ex. Sa generalul Siskovici împreună cu generalul Buccov nu vor putea sosi la Bistriţa înainte de 20 cor.; apoi că generalii, cu ameninţarea pedepsei capitale, au interzis să fie opriţi ori îm- piedecaţi grănicerii de a-şi exprima şi prezenta păsurile. In urma acestei comunicări magistratul în 7 Apr. publică în oraş că gene- ralii vin la inspecţie (Musterung der Orănzer) şi orăşenii să-i în- timpine călări, cu toate onorurile; apoi urmează avertizarea adresată comunităţii şi publicului, ca nimeni să nu îndrăsnească a le vorbi grănicerilor ceva cu scop sediţios (verfuhrerisches), căci şi aşa unii Bistriţeni sunt bănuiţi şi uşor se poate’ntâmpla să fie spân- zuraţi. Deci fiecare să ia bine seama, căci poate cădea în mare pericol. n 1 1 ii r i Tot în 7 Apr. magistratul primeşte dela Iacob Moldovan, noul morar dela moara din Nuşfalău, plânsoarea că Nuşfălenii nu vreau să-l sufere. Hotărîre: Să fie rugat căpitanul Ricord de a interveni la colonel ca acesta să acorde asistenţă militară. 57 Dupăce generalii plecară din Sibiu, iar membrii guberniului nu prea aveau dispoziţie să le asculte nesfârşitele lamentaţii, dele- gaţii Klein şi Bedeus căutau acum o platformă pentru retragere, pe care găsindu-o, în 13 Apr. înaintară un memoriu cu acest cuprins: Delegaţii trimişi în chestia cedării definitive a districtului valah bistriţan nu îndrăznesc să trateze mai departe în acea ma- terie; deci roagă să fie demişi şi să li se dea permisia ca, înainte de a se putea ajunge la hotărîre definitivă, ei să se mai consulte cu publicul bistriţan; şi aceasta din următoarele motive: 1. S’au dat asigurări că cedarea are să se facă în mod spontan, însă deputaţii nu se găsesc în situaţia de a trece peste dorinţa comunităţii bistriţene ca nimic să nu se încheie fără ştirea prea- labilă a naţiunii (săseşti) şi a guberniului; ceeace fusese comunicat şi Exţei Sale generabcomisar. 2. Rescriptul d. d. 14 August 1762 împărtăşit Saşilor din Reghinul săsesc şi Bateş pare să se referă şi aplice şi la însăr- cinarea primită de către delegaţii comunităţii bistriţene, cari sunt îngrijaţi de răspunderea ce o au şi de reproşurile ce li-se pot face; căci ei privesc ca o datorinţă omagială: deoparte promo- varea intenţiei preanalte privitoare la cauza grănicerească, de altă- parte neştirbita conservare a oraşului mărginaş Bistriţa şi a dis- trictului său săsesc. 3. In primul act de cesiune d. d. 24 Mai 1762 s’a arătat că respectivii locuitori sunt cedaţi numai în scopul promovării ser- viciului preanalt prin înfiinţarea unui corp grăniceresc transilvan; dacă însă acesta vr’odată s’ar desfiinţa, atunci districtul valah iarăş va avea să treacă la domeniul publicului bistriţan. In timpul cât au stat delegaţii bistriţeni deastădată aci, ei au observat că fiind cedarea definitivă, chiar şi dacă miliţia grănicerească oarecând s’ar desfiinţa, Bistriţenii totuşi n’au să recapete acel district valah. Pentru un astfel de caz delegaţii n’au dela oraş nicio instrucţie. 4. Şederea deputaţilor aci se prelungeşte făr’de a avea vr’un rezultat, şi din 12 Febr. până azi oraşul extrem de sărăcit are şi aşa destule cheltueli zadarnice. 5. Nu este niciun »perculum in mora«, iar în districtul valah serviciul preanalt militar se desfăşură aşa ca şi când acel district ar fi fost şi de primadată definitiv cedat, precum se cere astăzi. In 22 Apr. se plâng Saşii din Sângeorzul săsesc că Valahii mutaţi de acolo întorc în sat şi îşi cer îndărăt pământurile. Iar în 23 Apr. senatorul Schankebank raportează că Feldrihanii ară »potentiose« pe hotarul Saşilor din Pintic şi că grănicerii cauzează 58 cu vitele mari pagube Saşilor din Dumitra. Decizie: Ambele cazuri să fie comunicate colonelului Schroder. In 26 Apr. sublocotenentul grănicer Sprotter raportează din Vermiş colonelul Schroder, că Valahii mutaţi din Lechinţa şi apoi întorşi în sat, în 24 c. din nou au fost mutaţi, însă au plecat fără femei, care cu consimţirea Saşilor au rămas în Lechinţa, până soţii lor îşi vor găsi locuinţe sigure. Tot în 26 Apr. magistratul ceteşte pâra lui Iacob Maierean împotriva Pinticanilor; iar colonelului Schroder cere să fie trimis secretarul orăşenesc Ziegler la Năsăud spre a fi faţă la cercetarea plânsorilor săseşti împotriva Vărărenilor şi Feldrihanilor. In 27 Apr. colonelul Schroder împărtăşeşte magistratului că generalii Buccov şi Siskovici au să fie sigur în 8 Mai în Bistriţa, deci să fie îngrijit de locuinţe şi trăsuri. Iar în 9 Mai se constată şi înseamnă în protocolul magistratului acestea: Excel. Sa gene- ralul comandant Buccov a sosit ieri aci, iar azi dimineaţa a plecat la Năsăud la inspecţie (zur Musterung). Hennrich să procure tră- suri suficiente. Ex Sa va întoarce la oraş în 11 c. seara, iar în 12 va pleca din Bistriţa. Generalul şi colonelul pretind ca Miercuri să fie în Salva notarul cu încă un membru al magistratului, care va fi Keller. La întrebarea perceptorului Friihm dacă ar fi permis ca cele trei sate săseşti Iad, Dumitra şi Pinticul să predea gene- ralului un memoriu cu rugarea să dispună ca hotarul şi pădurile Saşilor să nu fie distruse de grănicerii megieşi; se hotâreşte că amintitul memoriu să fie predat magistratului, care la rândul său prin delegaţii săi îl va înmâna cu recomandare Excel. Sale gene- ralului comandant. * Sosise ziua de 10 Mai în care generalul Buccov, în- conjurat de o mare suită militară şi civilă în frunte cu episcopul unit Petru Paul Aron, avea să facă inspecţia batalioanelor grănicereşti năsăudene şi să le ia noilor soldaţi jurământul, pe platoul Mocirlă delângă Salva. Când se ajunse la luarea jurământului, deodată printre grăniceri se iscă un tumult care la instigaţiile bătrânului Todor Todoran din Bichigiu trecu într’un act de adevărată răsvrătire, aşa 59 că Buccov împreună cu suita sa trebui să plece de acolo făr’de nicio ispravă. ^ înainte de ce am vorbi despre amănuntele acelei în- tâmplări, să vedem care au putut fi cauzele subitului caz de insubordonare. ---------- ----------—.... Conform datelor ce le găsim în istoria regimentului de infanterie austriac Nr. 50 scrisă de Treuenfest1), la în- fiinţarea regimentului năsăudean* 2) corpul ofiţerilor consta din: Comandantul regimentului, loc.-colonelul Georg Raschiitz. Maiorul Hohn. Căpitanii: Taubenthal, Sburlati, Fluck, bar. Toussaint, Ricord, Bouquier, conte Dittrichstein, Hambourg, Cosimelli, Schneider, Linden. Locotenent-căpitanii: Ehrenstein, Virazdi. Locotenenţii: Leibinger, Barath, Zaborsky, Schlang, Belloni, Albrecht, Rosenberg, Gauthojes, Koller, Schmidt, Eisenberg, Tamon, Schottenstein, Schmi- den v. Freihoffen, Baumgart. Sublocotenenţii: Frohlich, Heindl, Goppert, bar. Schirnding, Halbmann, Saagmiiller, Sprotter, Delvardi, Wurt/er, Farkas, Feringer, Stoianich, Kravath, Godofredo, conte Laszy. Stegarii: Micle, Rechberger, Zapata, Jellaschitz, Laurenti, Knall, Mallich, Lowensfeld. Capelanul Theodorus Naszodi; auditor-secretarul Josef Urli, Sergent-loco- tenentul Johann Angermeyer; maistrul de cvartire Josef v. Tesch; chirurgul Franz Eberle. Cum vedem toţi aceşti ofiţeri — cu excepţia cape- lanului — erau--streini, nu-cunoşteau obiceiurile locului, despreţuiau pe Valahi, iar pe grănicerii încă nededaţi cu serviciul militar îi tratau cu severitate excesivă. Iată unul dintre cauzele adâncei nemulţămiri vârîte in sufletul grăni- cerilor. Alt motiv a fost faptul, că deşi li se promisese noilor soldaţi să fie priviţi de acum înainte ca oameni liberi, ei ') Geschichte des K. K. Infanterie-Regimentes Nr. 50 «Friedrich Wilhelm Grossherzog von Baden l 1762 bis 1850 »zweites Siebenbiirger Romanen-Grenz- Infanterie-Regiment Nr. I7« - von Gustav Ritter Amon v. Treuenfest. Wien, 1882. 2) E de notat că de câte ori se vorbeşte despre «regimentul grăniceresc năsăudean« e de înţeles regimentul de infanterie, iar nu cel de dragoni care deasemenea înfiinţat în 1762 — sub comanda loc.-colonelului Johann v. Dam- browka — a rămas incomplet; deja în 1764 a fost redus, iar la 1770 des- fiinţat, trecând ultimii dragoni la regimentul de infanterie. 00 t şi după trecere la miliţie erau consideraţi tot ca iobagi, chestie care încă lung timp a rămas neclarificată1). In sfârşit, o profundă indignare cuprinse inimile cre- i dincioşilor din satele districtului când ei observară că ofi- ţerii regimentului îşi bat joc chiar şi de religia şi biserica I românească; apoi că întreaga sistemă grănicerească pare ţ să aibă, între altele, şi scopul deghizat de a converti pe ^grănicer la catolicism. Aceştia, dar chiar şi unii dintre preoţii lor, deşi declaraţi uniţi cu biserica Romei, nu erau încă destul de orientaţi asupra amănuntelor şi subtilităţilor unirii2). Ei cari ţinuseră morţiş din moşi-strămoşi la vechile de- sprinderi şi obişnuinţe, se îngrozeau acum la gândul că vor fi despoiaţi de legea şi datinile lor adânc înrădăcinate. Cert este că pe lângă alte influente externe, atâtări şi instigaţii din partea Saşilor bistriteni ori şi ale unor organe din guberniu etc., căror nu le conveiea ca Valahii districtului năsăudean să se emancipeze ridicându se din robia seculară; susamintitele trei cauze de căpetenie au pricinuit izbucnirea revoltei de pe Mocirlă, despre care în cursul ttmpurilor trecute s’a vorbit şi scris mult, însă în cele"măr multe cazuri în mod nedocumentat şi exagerat. Trecând peste diverse informaţii, articolaşe ori mici tratate — ca spre pildă «informaţiile autentice« date despre Ţănase Todoran de către un ofiţer, în «Istoria regimen- tului 11 rom. grăn.« a lui Oeorge Baritiu; ori descrierea «episodului Todoran« în Nrele 13—14 ale «Revistei ilus- trate* (1902) din Bistriţa etc. — scrise cu bune intenţii, dar şi cu multă fantezie, vom reproduce aci unele texte şi^extracte în chestie, lăsând în grija cetitorului să-şi for- muleze din acele opinie cu privire Ia incidentul de pe Mo- cirlă şi la antecedentele sale. Amon Treuenfestu cărui la compunerea opului său citat mai sus i-au stat la dispoziţie toate arhivele militare din Viena, spune numai atât: Generalul de cavalerie baron Buccov întâmpină la executarea proiectului său mari piedeci, iar când în 10 Mai 1763 *) V. »Arh. Som.» Nr. 10, pag. 41—65. L . _ 4 V. «Arh. Som.« Nr. 21. erau să fie sfinţite cinci steaguri pe platou) dinaintea comunei Salva, fiind faţă nouă companii, soldaţii refuzară să depună jură- mântul, lepădată armele şi echipamentul şi se iscară scene de rebe- liune, iar bătrânji satelor cari încercau să domolească spiritele agi- tate, fură nemilos maltrataţi. După această revoltă urmă o cercetare severă făcută în cercul regimentului de către o comisie aulică; capii rebeliunii fură pedepsiţi cu moarte prin roată, iar alţii prin ştreang. In sfârşit oamenii se împăcară fără opunere cu noua situaţie care cu timpul le deveni atât de plăcută şi preţioasă, încât desfiinţarea graniţei în 1851 fu primită cu mare regret din partea populaţiei din cercul regimentului. — Intre nişte note Istorice -scrise^ rămase din timpul graniţei, aflăm la a. 1763Jnsemnate acestea: In 12 Mai sfinţire de steag în Salva. Douăsprezece companii de câte 250 soldaţi, deci 3000 cătane. Revoltă religioasă împotriva uniţii. Todor Todoran din Bjchigiu, bătfaTTTTe 104 ani, ca instigator executat cu roata, iar alţi mai mulţi cu spânzurătoare. O comisie aulică instrueşte pe grăniceri şi, asistată de infanterie germană cu tunuri încărcate, le ia acelor jurământul. — Dintr’un raport — despre care va mai fi vorbă — adresat de către generaluLSwfou'/a consiliului aulic de războiu, în 24 Aug. JJ63, reproducem cu referire la întâmplările de atunci acest pasaj: In timpul ce am stat acolo Valahii n’au privit condiţia lor grăni- cerească ca o sarcină, ci dimpotrivă au preţuit foarte mult avan- tajele obţinute prin ea. Au trecut multe, foarte multe familii la unire, > numai spre a fi acceptate la statul grăniceresc, şi chiar şi cance- laria aulică a reprodus în »deducţia« ei o scrisoare a secretarului gubernia! Halmagyi, în care acesta raportează cancelarului aulic conte Bethlen, că în chestia aceasta, în prezenţa sa mi s’au îm- mânat petiţii din partea Valahilor. Nu trebue decât să se compare conspectele uniţilor făcute înainte cu cele făcute după înfiinţarea graniţelor, şi deosebirea e evidentă. întâmplarea dela Bistriţa nu poate dovedi contrarul, deoarece urzitorul acelei £ste un moşneag [ de 120 ani, deci nici nu e grănicer. Dar chiar şi dacă cazul ar ! fi fost pus la cale aievea de către grăniceri, totuşi n’ar dovedi nimic, deoarece fapta alor 10 ori 20 nu se poate atribui tuturor, şi dacă există în Valea Rodnei câţiva oameni răi, cari azi gândesc într’un fel iar mâne altfel, nu se poate zice că toţi locuitori Rod- neni sunt oameni răi şi îndoelnici. — Intr’un articol1) publicat în rev. germ. «Transilvania* din Sibiu găsim următoarea comunicare: In acelaş timp se începu cu or- ganizarea graniţei militare şi în districtul bistriţan, şi adică în comunele valahe. Cu tot progresul dovedit în general, totuşi nu lipsiră nici aci diverse cazuri de opunere. Fiindcă aceste ameninţau să se’ntindă tot mai mult, veni însuşi Buccov, ordonă să fie prinşi circa 50 de oameni şi să fie pedepsiţi ca instigatori (ad quinqua- ginta enim ex ipsis intercepti, partim rota fracti, partim suspendio necati aliisque cruciatibus affecti, tumultuari cessarunt). Aceasta se întâmplă numai dupăce oamenii cutezară să i se opună chiar şi lui, iar generalul a putut scăpa din primejdia ce-l ameninţa numai cu mare nevoie, pierzându-şi vizitiul şi un cal care se înnecară la trecerea peste râul Bistriţii. — Istoriograful maghiar Bod Peter ne descrie în opul său2) întâmplările de pe Mocirlă astfel: In luna Mai a mers la ei la in- specţie generalul Buccov, însoţit de episcopul unit care avea să le ia jurământul militarilor adunaţi la ordinul generalului lângă comuna Năsăud. Când era să depună jurământul şi să li se dis- tribue steagurile cu obişnuita ceremonie solemnă, la mijlocul ser- bării ei protestară împotriva unirii şi a miliţiei, tăiară în faţa lui Buccov pe~un~3elegăT-care îi amăgise cu speranţa libertăţii, pe alţii îi maltratară, pe protopopul din Năsăud care tăinuise unele decizii ale curţii îl înjurară şi bătură, iar cu Buccov se certară furcă strigându-i că au fost înşelaţi şi amăgiţi cu nădejdi false. Văzând că nu pot aplica forţă, atât generalul Buccov cât şi epis- copul Aron aflară cu cale să-şi caute în văzui tuturor mântuirea în fugă. Când alergau călare grăbiţi, cel mai agreat servitor a lui Buccov se înnecă în râul Sieu, care atunci se revărsase foarte tare. Sosit dela acea rebeliune la Sibiu, Buccov după puţine zile fiind citat la curte în Viena, plecă împreună cu cancelarul Brucken- thal, însoţit de dorinţa provincialilor ca să nu mai întoarcă nicio- dată în Transilvania. — ') Beitrag zur Geschichte der «siebenbiirgischen Militargrenze v. Wil- helm Schmidt, «Transilvania» 1863—64 p. 48. 2) Bre vis Valachorum Transilvaniam incolentium historia», se găsea numai în manuscris în biblioteca (muzeul) din Cluj. u Intr’un mic studiu1) publicat de Friedrich Kramer, fostul di- / rector al liceului evang. din Bistriţa, găsim următoarele şiruri, dfe cetit în parte cu rezervă: Cu ocazia executării organizaţiei militare în teritorul cedat, îndată în anii următori se dovedi că militari- zarea fusesă dorinţa unor conducători, dar nu a poporului. Cre- zuseră că vor câştiga libertate, »dar numai schimbară supuşenia anterioară blândă cu alta nouă, neobişnuită, soldăţească«; apoi nu puţini trebuiră să-şi părăsească casă şi ogradă şi să plece în străinătate spre a-şi întemeia nouă locuinţe. Depunerea jurămân- tulu iîn 11, 12 şi 13 Mai 1763 prilejui mari furtuni. Li se explicase grănicerilor că în calitate de soldaţi vor avea să servească numai la graniţele lor, iar nu şi afară din ţară, cu ceeace nu părea să fie plătită prea scump liberarea de jurisdicţia bistriţană. Insă vor- bele dictate: «jurăm să servim pe apă şi pământ, şi să mergem oriunde ne va ordona regina«, le deschiseră ochii. Atunci decla- rară limpede şi hotărît că în chipul acesta nu voesc să fie soldaţi. Unii mai modeşti se rugau îngenunchind, cei mai îndrăzneţi în- jurau, aşa că ofiţerii erau primejduiţi de moarte în staţiunile lor. Pe toţi aceia cari îi sfătuiseră să se facă soldaţi — între cari şi pe Klein — îi înjurau grozav ca pe trădători ai Valahilor, ba chiar şi omorîră pe câţiva din mijlocul lor, cari se arătaseră mai flexibili şi se supuseră. »lşi exprimau dorinţa să fie iarăşi supuşi Bistriţei*, promiţând că vor plăti tot ce va pretinde oraşul dela ei, numai să scape de militărie. Mulţi se refugiară în aşezările anterioare, ori în satele comitatelor învecinate, unde, sau steteau ascunşi, sau umblau liberi, clădindu-şi case nouă. A fost nevoie de toate mijloacele promisiunii, ameninţării şi groazei până ce în sfârşit Valahii au putut fi determinaţi să ia din nou armele pe cari le lepă- daseră. Mai mult contribui la liniştirea spiritelor agitate amenin- ţarea, că nu e nevoie de ei şi că vor fi înlocuiţi cu alţi iobagi din comitate. Măsuri mai severe au trebuit să fie aplicate în Rodna. Când grănicerii de acolo declarară sus şi tare că nu voesc să fie soldaţi şi lepădară armele, aceste au fost transportate în noua magazie din Năsăud, iar Valahii fură demişi acasă. Apoi li se ordonă ofiţerilor să cheme pe foştii lor soldaţi cu tragerea clopo- ') Beitrăge zur Geschichte de Militărisirung des Rodnaer Thales, în: Programm des evang. Obergimnasiums A. B. etc. Bisrtiţa 1880. tului, la biserică, aci să le explice înc’odată chestia militarizării, dar totodată să noteze numele prietenilor şi contrarilor cauzei. Capii răsvrătirii au fost mai târziu prinşi şi executaţi. — Din fragmentele istorice ale lui Hurmuzaki1) — în cari la locul indicat se face o expunere mai lungă a certelor religioase de atunci — reproducem următoarele: încă înainte de a se face conscripţia (ordonată de col. Schroder), unii preoţi uniţijncerca- seră cu noroc să amăgiască pentru scopuri proprii, cu promisiuni frumoase şi cu daruri bogate, pe zece Români slabi de inger din acel district. Aceşti oameni mituiţi, cari nu posedau nici autori- zaţie şi nici instrucţii dela cercul lor, fără ştirea acestui, declarară în numele cercului şi cu jurământ că întreaga populaţie militară românească a districtului bistriţan este devotată bisericii unite, cărei vrea să-i aparţină exclusiv şi pe vecie. Fiind mai târziu in- ii formată despre declaraţia obligatoare a falşilor mandatari, populaţia contestă pe faţă acel fapt şi se desolidariză de pretinşii man- datari, cari nicidecum n’au fost îndreptăţiţi să le impună un astfel de angajament. Dupăce însă declaraţia reprezentativă obligatoare — carea reaminteşte foarte mult timpurile rele ale uniunei forţate sub domnia lui Leopold 1 (1698—1701) — a fost menţinută de către autorităţi, deci unirea a fost impusă cu forţa populaţiei şi fiecare opozant pedepsit corporal ori băneşte; astfel acum Românii re- fuzară să se facă uniţi şi să între în miliţia grănicerească, iar ceice deja intraseră, declarară acum hotârît că repăşescTlepădară armele şi nu mai voiră nici să audă de ascultare şi disciplină. La această veste generalul Buccov plecă în luna Mai 1763 ia Bistriţa şi Rodna şi luă cu sine pe episcopul unit Aron, pentra^de 'a mări cu pre- zenţa şi participarea sa serbarea luării jurământului dela soldaţi, precum .şi a sfinţirii şi distribuirii steagurilor, care avea să se ţină la regimentele grănicereşti deja formate, parte în Bistriţa parte în Valea Rodnei. Liturghia solemnă şi sfinţirea steagurilor se celebră cu mare pompă şi cu salve de arme. Unele grupuri ale trupelor erau mai puţin cuprinse de agitaţia generală, astfel şi un regiment de dragoni români, care şi depuse în Bistriţa jurământul pe steag, unde însă din precauţie nu se cetiră chiar articolele marţiale care ') Fragmente zur Qeschichte der Rumănen, von Eudoxius Freiherrn von Hurmuzaki; t. II p. 176—179. 55 erau să fie acceptate cu jurământ. Când însă veni rândul la al j doilea regiment românesc din infanterie, acesta refuză cu toată hotărîrea depunerea jurământului, maltrată mortal pe doi dragoni români cari sfătuiau să jure, lepădă armele şi declară brusc că Românii n’au poftă să devină atari soldaţi, cari totodată să presteze impozite şi contribuţii ca şi bbagii, iar pe deasupra să-şi piardă şi legea-moştenită. Generalul Buccov încercă să mulcomească pe cerbicoşi cu oferte vremelnice: că adică nu vor fi obligaţi să ser- vească la trupele de linie, vor fi liberaţi de sarcinele încvartiră- rilor, vor presta dări şi contribuţii numai ca locuitori liberi, vor fi scutiţi de prestarea dijmelor şi cerealelor în contul ofiţerilor din Bistriţa, şi că vor avea să contribue la alte sarcini publice numai în interiorul cercului lor. Cu toate aceste Românii refuzară depunerea jurământului, deşi Buccov ordonă să fie adus un detaşament de infanterie şi cavalerie care să-i înfrângă; ba mai mult, aceia decla- rară categoric că numai aşa vor jura pe steag, dacă pretenţiile şi privilegiile lor — dintre cari acum numai o parte le-a oferit gene- ralul — vor fi recunoscute şi întărite chiar de către împărăteasă cu iscălitură proprie. Neurmând o promisiune de felul acesta, oamenii prudenţi îşi ridicară dela pământ armele şi plecară acasă, făr’de a se mai lăsa înduplecaţi cu vorbe. Generalul Buccov îm- preună cu episcopul Aron deasemenea întoarseră făr’de nicio ispravă. — Canonicul Aug. Bunea în cartea sa1) despre episcopul Aron | vorbeşte pe mai multe pagini despre revolta dela Salva şi ante- \ cedentele sale, din care extragem acestea: Un caz grav de turbu- rar£_jeligioaşă s’a petrecut în diştrictuj Rodnei în primăvara şi vara anului 176'. Împrejurarea că Românii din acest district se p declaraseră uniţi, îndemnă pe generalul Buccov să-i înroleze în miliţia naţională grănicerească, deoarece era intenţjunea lui ca această miliţie să se compună numai, din Români uniţi. Lucrul a mers fără mari dificultăţi şi astfel în 10 Mai 1763 generalul Buccov avea să primească jurământul şi să sfinţească steagurile regimen- tului românesc de dragoni la Năsăud şi a celui de infanterie la Salva lângă Năsăud, unde concentrase 9 companii, având celelalte ') Episcopii Petru Paul Aron şi Dionisiu Novacovici sau Istoria Româ- nilor transilvăneni dela 1751 până la 1764, Blaj 1902. 6 u 3 companii să joare ceva mai târziu în Bistriţa. La această solem- nitate Buccov învită şi pe episcopul Aron ca să sfinţească stea- gurile. In 10 Mai regimentul românesc de cavalerie jură pe steagul sfinţit de episcopul Aron, la Năsăud. De aci generalul şi episcopul merseră în aceeaşi zi la Salva, unde erau concentrate 9 companii din regimentul românesc de infanterie. Episcopul sfinţii steagul, dar când veni rândul la jurământ, şi în special la cuvintele, că soldaţii vor lupta oriunde, şi pe uscat jşi-pe-apă, toţi ca unul denegară jurământul şi depuseră armele. In urma cercetării făcute de o comisiune aulică, »Tanase« Todoran fu executat cu roata, ! iar ceilalţi complici cu ştreangul, tocmai pe locul unde soldaţii ! răsvrătiţi depusera armele. — ' La cele de sus se mai pot adauga din însemnările despre vizitaţia episcopului Aron în 1763 în districtul Rodnei — însem- r nări făcute probabil de Grigore Maior care a însoţit pe episcop, 1 şi publicate de dl Z. Pâclişanu ’), — următoarele: Sosind (episcopul) în 4 Mai la Bichigiu n’a putut întră în biserică, fiindcă sătenii con- duşi de un anume Todoran au luat cheile pe care abia le-au restituit în ziua următoare. In Poieni, Găureni, Zagra şi Runc, enormă agitaţie între femei din cauza înrolării bărbaţilor în regimentul grăniceresc. Însemnările spun că în Zagra »impudenter indecen- tibus etiam verbis aggreduintur, blasphemant, militiam recusant et post suam lllustritatem clamando et metanizando ad quartirium usque apud parochum paratum comitantur«. La Salva în 10 Mai, în cursul liturghiei, revoltă între soldaţi, cari prind pe »quemdam antea ipsorum ducem« Ioan şi pe tovarăşul său Ştefan din Rebra, îi trântesc jos şi îi bat de moarte (ad necem concutiunt). De faţă era şi generalul, care a părăsit biserica plecând la Năsăud. Din toate vocile şi comunicările, în parte instructive şi interesante, reproduse mai sus, încă nu suntem destul de lămuriţi asupra multor amănunte în legătură cu cele în- tâmplate pe | Mocirlă, iar unele date citate se contrazic. Scriitorul acestor şiruri am încercat de repeţite ori zadarnic să găsesc vr’un document autentic în chestie, fie vr’un act rămas dela episcopul Aron, fie vr’un raport detaliat al gene- >) Vechi vizitaţiuni canonice în Ardealul veacului al XVIll-lea, în rev. «Cultura creştină» Nr. 1—1936, Blaj. ralului Buccov ori al comandantului regimentului năsăudean. Regretatul canonic Bunea, în opul citat la p. 240 spune într’o notă că »despre acestea vom produce documentele în scrierea ce o vom publica despre grănicerii români«, dar oricât am încercat, n’am putut afla că ce s’a ales cu amintitele documente, scoase sigur din arhiva mitropolitană a Blajului. Auzind că arhivele fostei comande generale tran- silvane au trecut la »Astra«, încercasem şi aci să primesc vr’o informaţie; dar din toate răspunsurile primite dela prieteni şi cunoscuţi am văzut că încercările sunt zadarnice. In sfârşit, prin mijlocirea directorului Dr. Lebzelter dela muzeul de stat din Viena am încercat să găsesc ceva în arhiva de războiu' austriacă (Osterreichisches Kriegsarchiv), al cărei director răspunde în 12 Sept. 1932 cu o comuni- care privitoare la numirea primului comandat al regimen- tului năsăudean: Georg Raschiitz; dar mai încolo adaugă că despre revolta urzită de Todoran nu se găseşte nimic (Weder in den Akten des Hofkriegsrates noch in den Feld- akten und Musterlisten finden sich Hinweise auf die vom T. Todoran angezettelte Revolte). Se adevereşte din nou ceeace în atâte rânduri, îm- preună cu alţii, am accentuat şi am scris: O greşală irepa- rabilă s’a comis din partea tuturor organelor în drept, cari dela 1919 până azi n’au aflat încă cu cale să reclame arhivele ardelene cărate la Viena şi Budapesta, prin ceeace s’a dat pierzării imens material valoros privitor la viaţa neamului românesc din Ardeal. Rămâne să mai comunicăm aci relativ la persoana lui Todoran câteva date găsite în vechile protocoale bistriţene, şi referitoare la timpul dinaintea înfiinţării graniţei. In scrisoarea d. d. Bistriţa 20 Mai 1750 adresată de către magistratul Bistriţii primarului care se găsea în Sibiu, se amin- teşte despre un slugă valah originar din 1749 fusese extrădat din închisoarea^ oră, , (Werber), dar â dezertat dela mi1itie şîa stat" catvă"Tmp~Tfr Hirhigiu la »Băfrânul Todoran*. Acesta T-V Tăsărăpoi pe dezertor să plece liber, şi pentru aceasta- atât Todoran şi fiul său cât şi sora dezer- torului, cari toţi l-au găzduit pe acesta, au fost prinşi şi încarceraţi în 19 Mai. La 25 Mai magistratul hotăreşte caTodoran să fie încă ţinut în arest, deoarece s’a mai semnalat cazuri de dezerţiune; iar în 2 Iunie 1750 Todoran, care încă dezertase odinioară din regi- mentul Prinţul Cari, e pus de magistrat pe picior liber, »în con- sideraţie faţă de adâncile sale bătrâneţe*. Chezeşuesc pentru el; Todor a lui Macavei, jude, Dolha lonaşc, Ion Hopan, Ursul luj Fifip, Todor Zăgrean, Precup Zăgrean din Bichigiu, ton Coşbuc din Hordou şi Leon a Nechiti jude în Telciu. In sfârşit mai avem să facem aci o comunicare de o anume importanţă din mai multe puncte de vedere. înainte cu mai mulţi ani bibliofilul I. Marţian aduse cu sine dintr’o călătorie un pachet cu diferite scrisori, pe cari după o examinare sumară negăsindu-le vrednice să se ocupe mai amănunţit cu ele, le dete scriitorului acestor şiruri pentru selecţionare şi eventuală utilizare. Erau scurte rapoarte militare din timpul graniţei, diferite ordine şi tablouri etc. de mai puţină valoare. Printre acele era însă vârât în disordine |un manuscris constătător din multe coaie, pe cari aranjându-le am 'aflat că întreagă lucrarea era_ o monografie a districtului—militar năsăudean scrisă în nemţeşte şi conţinând--e>--setH4ăr~descriere geografică* apoi mid capitole- despre locuitori, ocupaţie, şcoale, drepturi politice etc. citate fiind şi câteva documente cunoscute; mai departe o cronică a regimentului, la sfârşitul căreia stă scris: »Def Abschrifi gleichlautend, Johann Brzuska, K. K. Postexpeditor in Borgoprund, im Jahre 1863«. E vorbă — cum se vede — despre o copie luată de pe o altă copie, despre al cărei original nu se spune nimic. După multă răsgândire am ajuns la convingerea că nucleul acelei monografii, alcătuită cam incoherent, a putut fi istoria regimentului năsăudean scrisă de fostul director al şcoală formale Nistor (Ernst) Istrate, despre care spuneau bătrânii noştri \ lpetru Tanco, Florian Porcius etc. şi mai târziu chiar Vasile Petri că o învăţau în şcoalele lnăsăudene, copiindu-o elevii de pe1 manu- scrisul lui Istrate. După moartea acestuia în 1834, sigur ofiţerii- institutori şi dascălii cari i-au succedat au mai adaus apoi la acel manuscris evenimentele însemnate până la desfiinţarea graniţei. In acel manuscris monografic, care la timpul său va fi pu- 09 blicat în întregime, aflăm descrise întâmplările din Mai 1763 precum / urmează: Primul comandant al regimentului de infanterie, care rezolva şi chestiile administrative, a fost loc.-colonelul Ra- schiitz, iar primul comandant al cavaleriei, loc.-colonelul Dambrowka. Cel dintâiu sta cu statul său major în Salva, al doilea î i Năsăud. In 12 Mai 1763 au fost sfinţite steagurile alor două batalioane de infanterie şi stindardele dragonilor. Mulţi dintre ofiţeri îşi exprimau deschis repulsiunea şi dispreţul lor faţă de datinile religioase ale grănicerilor: faptul acesta pricinui o răsvrătire împotriva unirii şi în curând o revoltă formală împotriva ofiţerilor. Revolta gră- nicerilor fu promovată şi prin faptul că magistratul biştriţan la predarea, în administraţia militară, a locuitorilor din Valea Rodnei, i-a clasificat pe aceştia ca iobagi, cu scopul să poată extorca pe calea aceasta ilegală un milion de floreni dela stat. Grănicerii indignaţi de acea clasificare — deoarece bine ştiau că încă din timpurile regelui Matia sunt decla- raţi liberţi (libertini) — cerură dela comandanţii lor să in- tervină la împărăteasa Maria Terezia şi să le câştige con- firmarea libertăţilor politice, căci ei nu pentru aceea poartă arma, îşi varsă sângele pentru tron şi patrie şi pedeasupra mai plătesc şi impozite, ca în schimbul tuturor acestor jertfe să fie trataţi ca iobagi şi să fie excluşi dela orice avansare. Amândoi comandanţii de regiment se dezinteresară cu totul de grăniceri, şi adresară ofiţerilor ordine severe ca să supraveghieze pe grăniceri şi imediat să-l bage în car- cera militară pe cel ce se va ocupa cât de puţin cu drep- turile politice ale1 grănicerilor. r 1 La un astfel de tratament indignarea populaţiei grăni- cere creştiea din zi în zi, şi acum ea aştepta numai mo- mentul favorabil spre a-şi manifesta supărarea şi nemulţămirea. Acest moment curând şi sosi cu ocazia exerciţiilor pe batalioane. Când cele două batalioane de infanterie şi opt 70 companii de cavalerie steteau înşirate lângă comuna Salva în faţa generalilor şi a episcopului greco-catolic Aron de Bistra, făr’de a se sinchisi de generalii prezenţi, deodată A ieşi călare înaintea frontului săteanul bătrân de 104 ani i \ Todor Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă sub împăratul Carol VI, şi le rosti grănicerilor următoarea cuvântare1): De doi ani mai, suntem cătane adecă grăni- ceri, şi carte n’am căpătat dela înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti; copiii noştri vor merge până la marginile pămân- tului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n’avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ni-o ciufuluească tisturile. Jos cu armele! Alungaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji când vom 'vedea carte dela înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci ii nu, odată cu capul! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu, fi e nimica, îs minciuni goale de azi până mâne! < La aceste vorbe amândouă batalioanele de infanterie îşi trântiră armele la pământ, încât acesta se cutremură, apoi iarăşi le ridicară, cu somaţia adresată ofiţerilor ca imediat să părăsească teritorul regimentului. Dragonii procedară la fel. Generalii, episcopul şi toţi ofiţerii o apucară la fugă. A doua zi după acest tumult se sfătuiră grănicerii că ce să se facă cu armele şi steagurile. Armele Ie reţinură, iar steagurile le transportară la Năsăud şi le predeteră preotului satului spre păstrare în biserică. Scurt timp după această întâmplare veni o comisie aulică la Salva spre a face cercetare în chestie. Todor Todoran care perseveră la pretenţiile sale, fu executat cu roata, iar alţi i mai mulţi bătrâni au fost spânzuraţi.«Chiar şi la executare îşi păstrară sângele rece declarând cu dârzi e că nu regretă de a suferi moarte pentru dreptate, deoarece e mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăească în robie. Dupăce însă din depoziţiile celor executaţi, ale bătrâ- ') Textul scris în mongrafie în româneşte. 71 nilor satelor şi maicuseamă din ale protopopului districtual comisia constată că grănicerii nu se răsvrătesc împotriva împărătesei, ci sunt numai îngrijaţi din cauza clasificării lor ca iobagi; cercetarea fu brusc curmată şi într’un raport adresat domnitoarei se arătară adevăratele motive ale răs- vrătirii. Notăm câ unele date şi din aceasta descriere difer de datele acelor comunicări anterioare cari se bazează pe documente oficiale. Despre pedepsele dictate şi executate în urma revoltei de pe Mocirlă va fi vorbă la locul său. * Să întoarcem la evenimentele curente. La data de 3 Mai aflăm pe o filă această notă a magistratului: înainte de a ajunge la cedarea difinitivă, grănicerii bistriţeni au să ştie următoarele: 1. Că vor avea de plătit din datoriile oraşului şi dobânzile restante partea ce cade pe ei; 2. că vor avea să răfuească restanţe vechi de contribuţii 11.003 fl. 51 n/i6 cr., dacă Mai. Sa nu va ierta oraşului cei 7910 fl. de restituit cassei de războiu; 3. că din satele săseşti, apoi din Nuşfalău şi Sântioana vor fi mutaţi în Valea Rodnei. La aceste se mai adaug urmă- toarele dificultăţi: 1. Despăgubiri pentru casele părăsite de grăni- ceri. 2. Toţi creditorii vor fi achitaţi şi de către grăniceri? 3. De unde va fi despăgubit oraşul pentru pretenţii de praeterito et futuro? Ce să facă oraşul cu multele clădiri de construit pe seama ofiţerilor? 5. Nu e stabilită jurisdicţia în realibus. 6. Oraşului nu-i convine să cedeze şi documentele posedate. In 17 Mai comunică viceprimarul Klein că Peter Roth, cârciu- marul din Rodna, nu mai posedă vin, şi sfătueşte, că nefiind încă cedat locul Maiestăţii Sale iar hrizovul încă nu e extrădat, să se proceadă conform cesiunii din 24 Mai 1762, prin care oraşul are dreptul de cârciumărit şi peste tot >jus economicumc. Deci colo- nelul să fie rugat să intervină ca oraşul sub oarecare pretext să-şi poată vinde »den Zehend-Wein pro publico*. Delegaţii Fr. Klein şi Joach. Bedeus, cari fuseseră în Sibiu în chestia cedării districtului valah, raportează în 20 Mai comuni- tăţii amănunţit despre toate pertractările avute în acea materie. 72 Intr’o notă din 25 Mai magistratul accentuând dificultăţile ivite privitor la contribuţii prin înfiinţarea sistemei grănicereşti, constată următoarele: 1. In 14 Febr. s’au îmmânat loc.-colonelului Dambrowka tabelele restanţelor contribuţionale de 2490 fl. 20 cr. cari încă din 1762 stau în sarcina districtului valah, precum şi tabelele productelor pe care satele valahe le-au furnizat In iarna 1761—62 regimentului Modena şi sunt de bonificat. 2. Mulţi con- tribuabili trebue să fie despăgubiţi pentru dobânzile plătite în 1762 în plus. 3. In 1762 s’au ivit o mulţime de înşălătorii, tăinuri şi evaziuni fiscale, cari din cauza renitenţii districtului n’au putut fi urmărite. Loc.-colonelul Dambrowka ar trebui să încasseze amen- dele. 4. Confruntările s’au făcut în 1763 în prezenţa ofiţerilor delegaţi de loc.-col. Dambrowka, de aceea multe din declaraţiile făcute în materia dărilor, sunt false. 5. Din restanţele anului 1762, de plătit pentru întreţinerea companiei de dragoni din regimentul Sachsen-Gotha, ofiţerii au încassat numai 348 fl. 42 cr., iar din dările curente, încă nimic. In 31 Mai groful Bethlen Pal îi scrie din Bahnea magistra- tului că el încă e de părere să se amână comisia în munţi (ream- bularea maramureşană) spre a evita o nouă revoltă a Valahimii şi o eventuală primejduire a vieţii delegaţilor (eletiinket is koczkâra vetnok). Spune că bar. Barkoczi recomandă să se întâlnească co- misia între Ţibleş şi Şetref. Viceprimarul Klein raportează în 16 Iunie acestea: Colonelul Schroder, cu consimţirea loc.-colonelului Dambrowka şi în pre- zenţa loc.-colonelului Luchsenstein, a declarat că Saşii pot să-şi mână vitele în munţi. Apoi Klein recomandă magistratului ca cu acea ocazie să fie numărate în taină şi vitele grănicerilor, pentru ca la timpul său să poată fi cerute taxele stabilite în 1753, iar comi- sarul oraşului să-l instruească pe ofiţerul prezent la acea lucrare. Colonelul Schroder interzice în 7 Iulie Bistriţenilor să mai converzeze cuB grănicerii lucruri care nu-i privesc; mai departe, fără ştirea comandantului de regiment să nu cuteze a le împru- muta bani ofiţerilor; în sfârşit cere tabloul tuturor păstorilor valahi din districtul săsesc, cu promisiunea că-i va scuti de serviciu militar. In 9 Iulie loc.-colonelul Dambrowka cere pentru construirea cvartirelor ofiţereşti din Nuşfalău şi Sântioana lemne de construcţie 73 dela comunele săseşti învecinate, la ceeace magistratul hotăreşte să i se răspundă lui Dambrowka că «se opune principiului cesiunii faptul ca să se clădească cvartire în amintitele două sate«. In 11 Iul. loc. col. Dambrowka le promite Dumitrenilor că nu numai va permite să-şi repare drumul «în muntele lor Bârlea«, ci să-şi mână şi vitele acolo la păşune. In 17 Iul. scrie din Rodna cârciumarul Peter Roth că în 10 c. i s’a interzis vinderea de beuturi, dar i s’a oferit arendarea; în- treabă că ce să facă. In 20 Iulie raportează viceprimarul că «grănicerii mahalagii» refuză să maî facă servicii oraşului, special Andrei Corbu nu mai vrea să facă cărămizi. Rezolv. Deoarece grănicerii locuitori în co- mitate «in fundo nobilitar.» trebue să presteze «Frohn-Dienste in recognitionem fundi», aşa şi grănicerii locuitori în suburbiile ora- şului trebue să îndeplinească lucrările la oraş. Tot în 2u Iulie generalul conte Hadik îl somează pe magistrat să termine în sfârşit cu actul cesiunii (dasz der weitere lange Um- trieb un Verhalt der Sache beendet werde). Dumitrenii se plâng în 1 Aug. că Quartirmeister Tesch, în- soţit de încă un ofiţer şi un caporal, a dus cu forţa din casa primarului amanetele luate dela grănicerii năsăudeni, cari au cărat de pe hotarul satului săsesc papură de acoperit case. Cârciumarul Peter Roth iarăşi scrie din Rodna că el nu mai poate sta acolo, deoarece miliţia grănicerească a dat în arendă toate cârciumile. Cere slujbă dela oraş. Viceprimarul Klein îi scrie în 13 Aug. o lungă scrisoare lui Bruckenthal la Sibiu, în care între altele îi comunică şi acestea: Ofiţerii grăniceri îşi construesc case în sate săseşti. Apoi colonelul Schroder nu-şi mai ţine promisiunea dată în faţa primarului şi a preotului evang. din oraş că va interveni să nu fie păgubit oraşul din cauza dijmelor restante ale grănicerilor. In sfârşit ce e mai grav, Schroder avuse până în Mai la dispoziţie în ţinutul Năsău- dului 4 companii Angerer, 2 Escadroane husari Bethlen şi 120 in- fanterişti Gyulai; dar el n’a folosit acele detaşamente în favoarea Bistriţei, ci dimpotrivă a oprit pe grăniceri să plătească ceva ora- şului, până când nu va primi dela comanda generală o hotărîre definitivă. 74 Magistratul roagă în 14 Aug. pe colonelul Schroder să libereze din arest pe sasul Andreas Schuller din Rodna; apoi să permită ca grănicerii din districtul valah şi din cel săsesc, cât timp nu fac alte servicii, să fie trimişi la paza plaiurilor. In 17 Aug. magistratul îi comunică căpitanului Sburlati jalba lui Martin Hofgraef din Uifalău că grănicerii au năvălit în livadă şi i-au cosit fânul. * Dintre multele acte militare rămase din acest timp, acte redi- jate şi expediate dela curte ori dela consiliul de războiu la adresa generalilor Buccov şi Siskovici, apoi răspunsurile acestor în diver- sele chestii privitoare la organizarea graniţei ardelene, ne vom ocupa aci pe scurt de două, întrucât privesc şi graniţa năsăudeană, Avem mai întâiu un act semnat în Viena, 17 Aug. 1763 de către mareşalul conte Leopold losif Daun, prezidentul consiliului aulic de războiu, în care acesta cheamă pe generalul Buccov pentru ziua proximă la şedinţa acelui consiliu spre a da desluşiri în ur- mătoarele chestii: 1. Deoarece dorinţa împărătesei este ca înfiin- ţarea graniţei să se facă făr’de nicio silă, se naşte întrebarea că după cedarea Văiei Rodnei de către magistratul Bistriţii, ce formă ia chestia dreptului de proprietate, nu întru atât privitor la locui- torii acelei Văi cari vor poseda pământuri proprii, cât mai mult la grănicerii mutaţi din alte părţi, ca din sate săseşti ori din comi- tatele învecinate, unde aceia au aparţinut la diferiţi proprietari. 2. Noilor grăniceri va trebui să li se asigure mijloacele de existenţă, din cari să-şi poată confecţiona mondirele şi procura echipamentul; apoi vor trebui destinate locuri pentru nutreţ pe seama cailor ofiţerilor. 3. E de chibzuit că din ce fonduri să se acopere chel- tuelile împreunate cu înfiinţarea noilor trupe. 4. In sfârşit e de gândit şi la faptul dacă oare prin înfiinţarea regimentelor grăni- cereşti, nu va suferi contigentul regimentelor deja existente în Ardeal, deoarece chiar în anul trecut fiind insuficient numărul recruţilor pentru regimentul Bethlen, a trebuit să i se avizeze acestui alte câteva districte de recrutare în Ungaria. Interesant este conţinutul actului următor semnat în Viena 24 Aug. 1763 de către generalul bar. losif Siskovici şi adresat consiliului de războiu, care pe act înseamnă cu creionul cuvintele: 75 Combaterea opiniilor cancelariei aulice împotriva militarizării Va- lahilor etc. Din acet document — care altminteri conţine destule inexactităţi, maicuseamă când vorbeşte de drepturile Saşilor la pământul ardelean, şi când susţine că Valahii ar fi fost mulţămiţi în trecut cu starea lor de iobăgie — extragem şi reproducem următoarele: In introducere1) Siskovici combate părerea nedreaptă a can- celariei aulice că Valahii n’ar fi potriviţi pentru serviciul grăni- ceresc, produce dovezi contrare, şi mărturiseşte că toţi Valahii împreună nu i-au cauzat atâtea supărări şi griji ca o singură com- panie săcuească. Ştie încă prea bine — continuă generalul — că o astfel de organizare nu se poate realiza repede, căci la orice na- ţiune poporul de rând rămâne credincios naturii şi prejudiciilor sale, şi numai timpul şi o necontenită sârguinţă îl pot abate dela acele, şi îl pot îndruma la viaţă raţională, obţinută la acest gen de oameni prin ordine şi obişnuinţă. Un motiv de căpetenie, pentru care ar fi necesar să se facă tot aţâţi grăniceri valahi câţi şi secui, este gelozia acestor două naţiuni, cu care una ţine în frâu pe cealaltă. Privitor la explicările şi dispoziţiile documentului de donaţie a Văiei Rodnei către oraşul Bistriţa, ar fi vai de Bistriţeni, dacă conţii Lazar şi Bethlen le-ar fi judecătorii. Siskovici e sigur că Bistriţenii îi vor îmmâna documentele şi posedă scrisoarea magis- tratului în care acesta declară să se conformeze ordinelor împără- tesei ; pentru scurtarea procedeului însă ar fi bine să fie desemnaţi de către Mai. Sa 4 ori 5 jurişi maghiari şi saşi cari să-şi dea părerea asupra donaţiei regelui Matia. Altminteri serviciul preanalt nu suferă şi aşa nimic, deoarece Valea Rodnei cu toate venitele şi beneficiile sale stă deja complet în mânile grănicerilor, jurisdicţia este curat militară, bazată pe un regulament preanalt. In chestia unirii — zice generalul — a urmat dispoziţiile împărătesei şi ale consiliului! de stat. Se ştie că încă pe timpul împăratului Carol s’a publicat rezoluţia, conform căreia vor fi pe- depsiţi cu moarte toţi aceia, cari vor părăsi religia catolică pentru care odată s’au declarat. Acea rezoluţie se referă cu atât mai mult la Valahii bistriţeni, cu cât acestor li se îngăduise destul ') V. »Arh. Soin.« Nr. 2, p. 57. 76 timp de cugetare şi li s’au explicat urmările unei eventuale schim- bări a hotărîrii odată luate. «Cancelaria îmi reproşează», adaugă Sisko- vici »că pe oarecine l-am tratat cu indulgenţă şi moderaţie. Da, l-am tratat bine pe Sofronie, dar nu din motivele arătate de cancelarie, ci pentrucă îi dădusem salv-conduct, pe care nu puteam şi nu voiam să-l încalc. Dovedisem doar şi în chestii religioase că pot deosebi pe vinovatul de cel nevinovat, şi ştiu să şi pedepsesc, precum am arătat când am lăsat să fie spânzuraţi şi pedepsiţi ma- tadorii mişcării. Poporul a rămas liniştit, nici unul nu s’a jertfit pentru altul. Tot ce timp de mulţi ani se trecuse cu vederea şi ceeace măsurile luate, dar numai în parte aplicate, stricaseră şi lăsaseră să izbucnească, eu am potolit în câteva luni cu puţină asprime, am îndrumat la ordine şi am liniştit. Exemplele, în deosebi la poporul valah, produc efect bun, numai cât omul trebue să-şi ţină cuvântul, să remunereze şi să pedepsească pe fiecare precum merită. Urmează multe alte observări făcute de Siskovici, maicuseamă privitor la viaţa grănicerilor săcui, asupra căror în cadrul acestui studiu nu ne putem întinde. * Afară de unităţile grănicereşti tot se mai găseau şi acum în ţinutul bistriţan şi năsăudean încă alte trupe detaşate, căci în 18 Aug. magistratul ia dispoziţii privitoare la mai bună încartiruire a soldaţilor în comunele Uifalău, Dorolea, Leşu, Rodna şi Ilva-Mare. In 2 Septemvrie trimite colonelul Schroder un interogator ţinut de el în chestia unei păduri, pe care Mocodenii o reclamă dela locuitorii din Piatra. Comisarul Samuel Weber raportează în 9 Sept. că in Sân- tioana s’a îngrădit un loc de 150 urme pentru cvartirul ofiţerului, iar în Nuşfalău cvartirul căpitanului e construit până la acoperiş şi s’a îngrădit un loc de 200 urme. Magistratul hotăreşte în 12 Sept. că deoarece Saşii şi Ma- ghiarii din Rodna sunt într’atât de chinuiţi (so geplagt werden) încât nu mai pot suporta sarcinile (onera), să se raporteze faptul acesta guberniului şi loc.-colonelului Urbani, care în prezent se găseşte chiar în Sibiu. Se anunţă în 19 Sept. că comisia «limitrofă* constând dirt prezidentul general Siskovici şi din membri curţii Lăzâr Jânos şi Bethlen Miklos au să sosească săptămâna viitoare la Bistriţa. Deci secretarul Ziegler este îndrumat să aranjeze toate plânsorile împo- triva grănicerilor spre a putea fi înaintate comisiunii. In 22 Sept. guberniul trimite magistratului ordinul cesaro- crăesc din 9 c. în care iarăşi se cere ca să se facă toate forma- lităţile necesare pentru cedarea Văiei Rodnei, şi să se expedieze la Viena toate documentele pe cere oraşul îşi bazează »dreptul de stăpânire* în acea Vale. In 26 Sept. comunică senatorul Schankebank, că fratele său la ordinul căpitanului Sburlati pleacă la Dumitriţa spre a lua în primire pe grănicerii neapţi pentru serviciu. Magistratul ia la desbatere în 9 Oct. ordinul gubernia! din 22 Sept. în care se repetă somaţia dată de curte ca dupăce ma- gistratul a cedat Valea Rodnei »pro facilitanda militiae limitrophae* să fie expediate »incunctanter« toate documentele în chestie. Magistratul hotăreşte ca pentru acest act important să fie con- vocată comunitatea. Mai departe, să fie ales un deputat care să plece la Sibiu. Primarul Dinges se scuză că nu e destul de versat în această chestie, iar viceprimarul Klein afirmă că e mai necesar să stea în Bistriţa spre a fi faţă la sosirea generalului Siskovici. Trebue să se adune şi aranjeze însă toate plânsorile împotriva grănicerilor, toate privilegiile şi copiile documentelor, împreună cu argumentele redactate de Bruckenthal şi Simenfalvi, spre a putea susţine (behaupten) şi dovedi dreptul oraşului (unser jus) asupra districtului valah. In proxima zi 10 Oct. comunitatea se prezentă in sala sfatului (Rats-Stube), unde membrilor li se comunică ordi- nele sosite în chestia cesiunii şi documentele privitoare la dis- trictul valah. Pentru ca comunitatea să fie complet orientată asupra modalităţilor cedării, se cetesc înc’odată dela început toate scri- sorile în această materie. In fine se hotăreşte să fie trimişi câţiva deputaţi la Sibiu, cari se expună guberniului chestia şi să-l roage pe acesta de sfat (um Rat und That), maicuseamă din pricina că actul cedării încă nu e terminat (ausgearbeitet), iar «rezervatele* publicului n’au fost luate în considarare aşa, precum ar cere folosul şi conservarea oraşului. La caz dacă deputaţii expediaţi la Sibiu nu vor fi aşa norocoşi, precum se aşteaptă dela acest demers (dieser Vorgang) atunci — la propunerea comunităţii — va trebui să se trimită o deputăţie la Viena la curte, pentru care caz depu- taţii au să ceară din Sibiu permisia necesară. In 11 Oct. din nou se prezentă oratorul Engesser, apoi orăşenii Herzog, Meld, Link- ner, Werner, Schneider şi Kleinmann şi roagă pe magistrat, ca pe »părintele publicuiui«, să proceadă cât se poate mai bine (das Beste zu verordnen) în privinţa cedării districtului valah şi a extră- dării documentelor, şi să lucreze ca rezervatele publicului să aibă reuşită (wirksam machen) Ia guberniu. Magistratul promite să în- deplinească totul conform îndatoririlor sale (pflichtgemăsz), dar află necesar ca şi din sânul comunităţii să plece câţiva depuţaţi la Sibiu. Din partea sa magistratul deleagă pe primarul Dinges, pe arhivarul Hennrich şi pe senatorul Bedeus; acesta cam ezită. In 12 Oct. continuă consfătuirile, ca acţiunea delegaţilor să reu- şească cât de bine. Senatorul Bedeus în fine acceptă misiunea, promite la rândul său să facă totul spre binele publicului, dar roagă pe magistrat să «reflecteze* bine, că ce oferă. Apoi cu toţii îşi exprimă dorinţa fierbinte ca Dumnezeu să-i dea puternicul său sprijin acestei importate delegaţii. In 15 Oct. magistratul complet se prezentă la colonelul Schroder, spre a-i preda felicitările de ziua onomastică a împărătesei Maria Terezia. In 1 Noemvrie se continuă cu lucrările de aranjare a jalbelor împotriva grănicerilor, şi tot în acea zi comunitatea alege din partea sa ca delegaţi la Sibiu pe oratorul Engesser şi pe orăşanul Daniel Schuster. In sfârşit la 8 Nov. li se predă deputaţilor documentul de cedare a districtului valah, repetându-li-se cu insistenţă să observe cu sfin- ţenie instrucţiile date în 10 Februarie. Documentul semnat în 7 Nov. de primar şi întreg senatul oraşului liber regesc Bistriţa are forma unei adrese înaintate guberniului regesc al Transilvaniei, care adresă însoţeşte documentele privitoare la cedarea Văiei Rodnei pentru înfiinţarea regimentului de graniţă, şi în care oraşul roagă să se ia act de marea danie, în urma căreia oraşul pierde peste 4000 capete de familii valahe, precum şi toate venitele legate de districtul valah. Cercetările în chestia revoltei din 10 Mai a grănicerilor năsăudeni au durat timp de 6 luni, după care în 12 Noem- vrie 1763 s’a publicat în faţa cvartirului din Bistriţa a colo- nelului baron Schroder sentinţa. Aceasta ne-a rămas în- tâmplător printre actele arhivei bistriţene, scrisă pe o filă separată şi comunicată — cum se vede — în mod extra- ordinar şi magistratului bistriţan, care altfel după militari- zare nu mai putea avea niciun amestec în afacerile militare din districtul năsăudean. Sentinţa sună astfel: ' 1. Todorati a lui Dănilă din Bichigiu, de 120 ani, \ să fie frânt cu roata de sus în jos, iar corpul lui să fie legat (gefbchten) de o roată, pentrucă a reţinut pe oameni dela unire şi dela înrolarea (Amplectierung) în statul militar j grăniceresc, precum şi pentrucă la cererea stăruitoare a fiului \ său muribund, na lăsat să i se oferă acestuia sfânta cu- i minecătură. 2. Vasile Dumitru a Popii alias Vasoc din Mocod să fie trecut dela viaţă la moarte prin ştreang pentru rebeliune. 3. Many Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeaşi crimă. 4. Vasile Oichi dela Telciu să fie pedepsit la fel. Trupurile acestor criminali să fie lăsate neîmormântate pe locul de pierzare, ca pildă de groază pentru alţii. 5. luon Scuturici, 6. Dumitru Scuturici, 7. Miron Natul şi 8. Dumitru Homei din Telciu; 9 Apostol Moldovan şi 10. Petru Bârzo din Rodna, 11. Dâmbul Alexa şi 12. luon a Popii Petre din Zagra, 13. Petre a Popii Nicolae din Bichigiu, 14. Zinvel Vasile din Poieni, 15. luon Angelini din Runc, 16. leremie Bucşa din Mocod, 17. Finigar Samuilă din Găureni, 18. luon Hanţ din Năsăud, şi 19. Andrei Ni- colai din Sângeorz — acestor 15)Criminali încă li se ceteşte sentinţa să fie spânzuraţi, dar după publicare sunt graţiaţi dela moarte, şi li se dictează pedeapsă să treacă de 10-ori în sus şi de 10-ori în jos printre loviturile de vergi alor 300 soldaţi. Nu este spus în sentinţă că în ce loc are să se în- tâmple executarea, dar din datele citate în cartea cano- nicului Bunea precum şi din tradiţia rămasă în ţinut ar urma că executarea celor pedepsiţi cu moarte s’a săvârşit pe platoul Mocirlă de lângă Salva. * Delegaţii Bistriţenilor sosiră în 13 Nov. în Sibiu, unde din nou aveau să continue nesfârşitele pertractări în materia cesiunei, pertractări garnisite cu fel şi fel de alte jalbe şi pretenţii, pentru cari continuu se pândea momentul potrivit spre a le aşterne locu- rilor competente. Erau atâtea chestii mărunte dar binevenite spre a forma obiectul neîntreruptelor pâri, ca spre pildă: Ordinul colo- nelului Schroder ca Saşii să dea carele necesare confruntatorilor de dare în districtul valah; plânsoarea că grănicerii invadează fântâna de saramură din Ferihaz; ofiţerul Schlang cumpără pă- mânturi în Dumitriţa, iar Valahii de aci interzic Saşilor accesul la munţi; Dumitrenii sunt nevoiţi să furnizeze fân soldaţilor detaşaţi la Rodna, căci Valahii de acolo spun că n’au fân. Şi aşa zeci şi sute de văicăreli sâcâitoare. In 22 Nov. delegaţii Klein şi Bedeus îi raportează magis- tratului următoarele: In 13 Nov. am sosit aci şi în 14 am mers la baronul See- berg, spre a cere sfat în chestia cesiunei, deoarece M. Sa cere să se extrădea în original privilegiile asupra districtului valah, iar documentul de cesiune să se aştearnă în forma cuvenită. Seeberg zise că nu ştie nimic despre asemenea ordin, căci a absentat 3 săpt. din birou apoi a fost tot bolnav; dar ne sfătueşte ca şi altădată, să nu ne opunem ordinului expres al M. Sale; acum însă să mergem la consilierul gub. Hutter, care cunoaşte bine chestia şi zilnic vorbeşte cu generalul comandant; să facem cum' ne va sfătui el. Am mers la Hutter şi i-am împărtăşit şi adresa noastră către guberniu. Acesta ne sfătui să mergem imediat ia general şi să i-o îmmânăm. Merserăm la comandantul general care ne primi graţios, dar imediat ne întrebă dacă am adus privilegiile. Noi răspunserăm afir- mativ şi îi întinserăm adresa. Întrebând Ex. Sa de conţinut, îi răspunserăm că sunt scrisori în chestia cesiunii. Atunci Ex. Sa ni le înăpoiă zicând: »Toate acestea le-am cetit şi n’am nevoie de ele. Extrădaţi, conform ordinului pozitiv, privilegiile!« După care Ex. Sa ne lasă stând în picioare, şi plecă la guberniu. După masă merserăm la consulul provincial Sachsenfels, care, la rugarea noastră de sfat şi ajutor, asemenea zisă că nu ştie nimic de ordinul amintit, dar ne sfătueşte să mergem la con- silieri şi să rie îndreptăm dapă sfatul lor. Merserăm de aci la consilierul Rosenfeld, şi neputând fi primiţi de el iarăşi am întors la consilierul Hutter şi i-am spus ce am isprăvit la E. Sa. I-am întins lui Hutter adresa noastră cu toate anexele, zicând că o copie îi vom da şi Ex. Sale episcopului!) pentru informare, ca să ne ajute. Hutter zise că e bine, şi adause să înaintăm adresa şi guberniului; apoi că el va vorbi cu Ex. Sa şi ne va comunica »sentimentul« acestuia. In 15 şi 16 am copiat de două ori adresa şi anexele pe 42 coaie de hârtie, iar în 17 dim. încercarăm să immânăm o copie episcopului, dar acesta neavând atunci timp, ne învită la masă la 12, unde să vorbim în chestie. De aci plecarăm la cons. Rosenfeld cărui îi împărtăşirăm ordinul gubernial şi rescriptul alăturat; ne îndreptă şi el la episcop. La amiazi am mers la episcop, şi după masă îi împărtăşirăm toate amănunţit, adăugând că înainte de masă intenţionasem să-i facem vizită reverenţioasă împreună încă cu doi delegaţi ai comuni- tăţii Bistriţii. Ex. Sa zisă că regretă a nu fi ştiut de aceasta căci i-ar fi invitat şi pe aceia la masă, apoi ne-a dat sfatul să înaintăm guberniului un memoriu anexând toate scrisorile în chestie şi rugând să fie trimise cu recomandare Mai. Sale. Apoi adause că vom isprăvi mai mult dacă vom face tot ce ni-se cere, decât dacă vom fi >dificili«; Mai. Sa ar fi milostivă şi niciodată nu va lăsa să decadă şi piară oraşul Bistriţa; să nu desperăm nici dacă se va amâna un an chestia; va urma sigur consolare pentru noi; iar în taină ne poate împărtăşi că deja sunt numiţi doi comisari cari au să plece la Bistriţa în această chestie, spre a examina baza pretenţiilor noastre. De seara trimiserăm prin arhivarul Dan. Hennrich şi lui Hutter scrisorile şi copiile, anunţându-ne pe ziua proximă. In 18 la 8 o. a. m. merserăm la Hutter, îi spuserăm tot ce am vorbit cu episcopul, iar Hutter ne zisă să-i spunem episco- pului tot ce am vorbit cu generalul. Am mers apoi iarăşi la episcop şi i-am împărtăşit că fără consimţământul oraşului noi nu putem aşterne un memoriu la guberniu şi la M. Sa. Atunci Ex. Sa zise să scriem acasă, dar lucrul să nu dureze prea lung timp, ceeace poate să enerveze pe general. Eu Bedeus am mers apoi la Hutter, i-am referat despre toate, iar el zise să nu scriem încă acasă, până ce nu va vorbi el cu Ex. Sa generalul. ') Episcopul rom.-cat. baron Anton Iosif Bajtai. C Rugându-1 în aceiaşi zi de sfat şi pe consilierul conte Lâdislau Ţeleki ne răspunse: Dumnezeu să vă povăţuească (Az Isten tanitsa Kegyelmeteket!). . In 19 şi 20 Hutter n’a fost acasă şi numai în 21 am putut Vorbi la 8 ore dim. cu el, când ne-a spus că a vorbit cu Ex. Sa generalul şi părerea lui (Hutter) ar fi să împărtăşim guberniului, că urmăm porunca sa şi înaintăm cesiunea etc. Fiindcă oraşul mai are însă faţă de districtul valah pretenţii, ca restanţe alodiale, de interese, contribuţionale vechi, etc., aşa că publicul va avea pa- gube şi deficite îşi rezervă dreptul să ceară anume despăgubiri etc. Dar, zise Hutter, să scriem mai înainte oraşului şi să-i trimitem o ciornă pe care însă el, Hutter, să o vadă înainte de trimitere. Toate aceste le raportarăm şi lui Rosenfeld, care zise că acum nu ne mai putem răţoi (auf die hinteren Beine tretten). Ordinul pozitiv al M. Sale e aci. Se poate scrie ceva şi guberniului, dar să nu se încerce în chestie nici prea mult şi nici prea puţin. Comisarii despre cari le amintise episcopul Bajtai delegaţilor bistriţeni erau numiţi »pentru lichidarea pretenţiilor magistratului bistriţan faţă de opidul şi Valea Rodnei cesionate«. Membri comisiei instituite spre acest scop erau: din partea miliţiei generalul Roth, din partea provinciei prezidentul tablei regeşti şi consilierul gu- bernial contele Adam Nemeş, iar din partea fiscului advocatul fiscal Ladislaus Szombatfalvi. In 6 Decemvrie delegaţii oraşului adresează din Sibiu magis- tratului armătoarea scrisoare: Dupăce la prima întâlnire în chestia cesiunii, am fost aşa scurt trataţi (abgefertigt) de Ex. Sa generalul, am mers la cons. Hutter şi i-am împărtăşit că adresa şi anexele trimise de magistrat generalul n’a voit să le primească, ni le-a restituit şi a cerut cu insistenţă (nachdriiksamst) numai aşternerea documentelor şi pri- vilegiilor; noi însă la aceasta nu suntem împuterniciţi, ci numai la predarea adresei magistratului, ca atât guberniul cât şi M. Sa să afle în ce stadiu se află chestia, şi apoi să hotărască cum va voi — noi ne supunem. Am rugat pe Hutter — ca pe un Sas care are deplina noastră încredere — să ne stea în ajutor. Ne-a şi promis tot sprijinul. Am copiat apoi actele şi documentele, din cari un exemplar l-am predat lui Hutter, iar altul Ex. Sale episcopului, şi aceasta cu învoirea lui Hutter şi Rosenfeld. Acest din urmă nu le-a cetit complet. Toate aceste se întâmplară în 17 Nov. şi în aceeaşi zi merserăm Ja episcop şi-i spuserăm totul, ca şi lui Hutter. După care Ex. Sa ne comunică de ce a păşit generalul aşa cum a făcut * tt şi n’a primit scrisorile, adică: nu se cuvine să se mai întreprindă alţi paşi în chestie, dupăce Mai. Sa a dat ordine pozitjve să se extrădea documentele, ceeace trebue urmat. La aceasta am răspunş episcopului, că Mai. Sa pare a nu fi clarificată în chestie, când cere documentele şi actul cesiunei înainte de a fi finalizată cauza. De aceea magistratul a voit să aştearnă adresa cu rezervele safe, despre care M. Sa poate n’are cunoştinţă, şi să dovedească că la baza cererilor nu stă morocăneala magistratului, ci stau hotărîrile restante în chestii importante pentru noi. Episcopul răspunse că în răspunsul către guberniu sunt expresii prea îndrăsneţe, ca: 1. »Ut nullos prorsus inter praecipuos sequentes consolationis sancte approrrtisae fructus percipere valuerit*. 2. »Quun praeter recensita, id quoque mente anxie agitamus* quod Documenta Jus publici in Districtum Valachirum ab Ao 1475 evincentia, arttequam Cessionales in debitam formam redigantur, nihilo secius tamen fors extradanda veniret, fatendum sine nobis illum in eventum est, nos inter malleum et incudem tam avete compressos esse, ut nobis neque Consilii ullius locus, neque auxilii ulla copia super- relinqui videatur*. Aceste ar fi expresii grele (harţe) într’o chestie, unde supuşi au a face cu o domnitoare, şi s’ar putea rău tălmăci pentru noi. Deci Ex. Sa nu ca gubernialist ci ca prieten sincer ne sfătueşte nouă şi magistratului: Să aşternem o scrisoare in care să spunem că întru toate ne acomodăm dorinţei M. Sale spre binele patriei, cedăm nu numai oamenii ci şi Valea Rodnei, cum zise generalul, în schimbul unei bonificări corespunzătoare; cedăm şi documentele, încredinţaţi că M. Sa va afla calea să ne bonifice şi sprijinească. Apoi Ex. Sa mai adause să accentuăm în memoriu că M. Sa însăşi să redacteze actul de cesiune, şi să nu ne temem ci să dovedim că întrecem pe M. Sa în generozi- tate. Nu e posibil ca M. Sa să vrea păgubirea oraşului, şi să ne ofenseze. Aşa prin generozitate vom ajunge mai mult de cât prin toate celelalte apeluri. La curte e deja hotărît să se trimită doi înalţi comisari, cari îndată ce comisia Siskovici-ană şi-a fi terminat lucrările, va sosi în Bistriţa şi va examina tot ce am amintit în apelurile şi rezervatele noastre. In fine va hotărî Mai. Sa. Faptul că în acest an ni s’au luat crâşma din Rodna, şi alte venite alo- diale din Valea Rodnei, de către miliţie, să nu ne speria »chiar şi dacă ar mai trece un an«; căci M. Sa sigur nu ne va lăsa ne- consolaţi. Ce priveşte scrisoarea către guberniu, în aceea încă e de amintit că actul cesionar încă nu s’a putut redacta, dar magis- tratul aşterne toate documentele şi roagă pe guberniu să pri- mească şi înainteze curţii şi memoriul (apelul) magistratului. La acestea îi ziserăm episcopului că aşa noi am aşterne ceeace odată generalul n’a vrut să accepte, deci temându-ne de resentimentul 6* 14 generalului, ar fi foarte bine să raportăm magistratului şi să aştep- tăm instrucţii. Episcopul aprobă intenţia noastră cu asigurarea că nu va urma pedeapsă. De aci merserăm la Rosenfeld, îi povestirăm totul, şi el zise că avem grea misiune, şi ar valora mult acum un sfat bun, căci M. Sa a hotărît definitiv militarizarea, care nu e posibilă făr’de districtul valah; a ajuns lucrul acolo de unde nu există întoarcere; noi nu putem purta proces cu domnitoarea. In memorii n’ar fi să se spună prea multe, ci să se accentueze bunătatea şi favoarea împărătesei. Mergând la Hutter, acesta ne zise să aşteptăm pân’ce va vorbi cu generalul. După câteva zile ne asigură că toate scrisorile In materia aceasta au fost la curte şi s’au trimis de acolo comisiei Siskovici-ane, care a încercat în tot chipul să convingă pe M. Sa, că oraşul Bistriţa prin cesiune nu-şi poate nici înir’un chip reven- dica onoarea vt'unui deosebit zel şi condescendenţe (BereilwiUigkeit) intra promovarea serviciului preanalt, cu atât mai puţin ar merita ceva bonificare pentru venitele cedate. Căci cauza ar trebui dată în mâna Directorului fiscal spre a proceda în mod legal, şi atunci lucrul va căpăta altă faţă, aşa că Mai. Sa ar putea primi Valea Rodnei fără cedare şi fără bonificare. Când el Hutter, află despre acest lucru, îl raportă imediat cancelarului Bruckenthal, care imediat înaintă un contra-apel, aşa că M. Sa încă tot stă pe lângă acor- darea unei bonificări şi încă a altor avantaje. Deci magistratul să proceadă aşa, ca să merite favoarea domnitoarei şi cu prilejul predării documentelor să predea guberniului şi un memoriu adresat M. Sale, în care să repetăm credinţa şi zelul nostru şi să amintim promisiunea bonificării. Apoi Hutter ne promise să stilizeze în linii generale memoriul şi să ni-1 predea spre a-l comunica ma- gistratului. Hutter mai zisă că el na vrea să încarce cu sila nimic magistratului, ci să-i dea numai sfat. Promisiunea şi-a împlinit-o azi. Ex. Sa episcopul la început ne-a desfătuit ca să înaintăm rezervatele guberniului care să le aştearnă apoi curţii. Vorbind însă Hutter cu episcopul, ambii (probabil şi cu ştirea unui al treilea) au convenit ca documentele cu rezervatele şi alte aduse să le înaintăm guberniului. Deci ca scrisorile să aibă exterior plăcut şi să-i facă cetitorului apetit mai bun, le va copia însuşi cu toată atenţia Hennrich. Rămâne ca memoriul să fie redijat de către ma- gistrat, cum zise Hutter. Noi îl vom comunica încăodată lui Hutter şi altor interesaţi. La primul moment n’am sperat să ajungem aşa departe, şi dacă cei doi patroni nu s’ar fi interpus pentru noi, n’am fi ştiut cui să ne adresăm, căci nu s’a aflat nimeni care să fi cutezat să zică şi numai o vorbă în chestia aceasta generalului. Consi- 85 Herul Teleki Lâszlo de mai multe ori repetă cuvintele: »Isten ta* nitsa Kegyelmeteket«. Din toate va urma ce va voi M. Sa. Dacă căpătăm tot ce cerem, suntem mulţămiţi. De nu căpătăm cum aşteptăm, ne putem mângâia cu aceea că dacă M. Sa ar avea cu- noştinţă despre toate, ar urma altă decizie. Din discuţiile cu epi- scopul vedem că e puţină nădejde să primim copii depe documen- tele noastre. Privitor ia reţinerea documentelor în cari sunt şi lucruri cari ne privesc districtul valah, toţi zic să se raporteze despre aceasta generalului. Vom mai face şi alţi paşi. Astfel în textul memoriului stă că M. Sa să numească în comisiile ce vor avea să examineze cererile noastre persoane desinteresate cari ne cunosc situaţia. Aci s’ar putea adauge: »să fie din gremlul guber- niului , ceeace ar fi bine pentru noi. Deci magistratul să decidă în grabă privitor la memoriu şi să ne trimită totul până în 17 c. printr’un vătăşel, ca noi în 18—20 să fim gata cu toate şi în 21 să putem pleca acasă. Dacă însă magistratul intenţionează să facă încă alţi paşi, atunci nu putem prevedea cât se va mai amâna chestia, şi uşor se poate întâmpla, ca Ex. Sa generalul pe neaşteptate să-i pună un capăt. * Cu ordinul semnat în Viena la 7 Dec. de către contele Ga- briel Bethlen se cere ca despre lucrările susamintitei comisiuni în frunte cu generalul Roth, să se redacteze proces verbal în trei exemplare, dintre cari unul să se predea tezauriatului, al doilea guberniului, iar al treilea să se trimită Maiestăţii Sale. Privitor la trupele detaşate în districtul valah magistratul le scrie în 7 Dec. delegaţilor în Sibiu să protesteze la guberniu împotriva faptului, că Saşii trebue să furnizeze pârte pentru sol- daţii regimentului Gyulai aflători în Năsăud, iar puţinii Saşi şi Maghiari din Rodna să furnizeze diverse lucruri pentru o întreagă companie a regimentului Angerer şi pentru husarii de acolo. Aceşti soldaţi stau în amintitele comune din cauza nebuniilor (Thorheiten) valahe, deci cum vine să suferă Sasul pentru acelea? Tot în 7 Dec. îi scrie magistratului advocatul Simenfalvi din Sibiu că nu poate nicidecum să călătorească acum la Oşorheiu »ad tablam reg. judicioriam«. Să fie trimis însă translatorul Kereso, căci vor fi pertractate »extraserialiter«: procesul lui Horvath din Ilişiua >ratbne repetitionis jobagorum« din Hordou (Coşbuc etc.) şi debiti Davidi Bethlen«. Rezolv.: Să fie trimis Kereso, iar deputa- 86 ţilor din Sibiu să li se scrie, că în cauza iobagilor reclamaţi din districtul valah să protesteze la guberniu »deoarece avem cu ei multe neplăceri, deci să tim absolviţi de aceste chestii*. In şedinţa din 12 Dec. se ceteşte scrisoarea delegaţilor la Sibiu în materia cesiunei, şi apoi să ia la pertractare ciorna memo- riului de înaintat împărătesei. Conţinutul memoriului ar fi următorul: Când înaintea cu 2 ani generalul Buccov ne-a împărtăşit intenţia M. Sale de a înfiinţa corpul de graniţă ardelean, noi la cerere am fost gata să cedăm spre scopul acesta cele 21 sate din Valea Rodnei, erezite dela antecesori şi donate acestora prin regele Matia pentru servicii prestate lui, în 1475, şi posedate până acum »jure donatorio*. Cu prilejul acela am voit să dăm dovadă de fidelitatea noastră, însă ne-am rugat să ni-se lase »exercitium juris territorialis* şi venitele alodiale emanate din acel drept, căci n’aveam alte mijloace de subsistenţă. Dar generalul ne-a declarat că avem să cedăm şi »jus teritorialis« pentru care vom primi despăgubire cuvenită. Apoi ni s’a cerut şi extrădarea documen- telor. Ne rugăm acum ca în satele districtului săsesc şi în Nagy- falu şi Szt. Ivan să nu mai fie grăniceri, căci altfel se amestecă ambele jurisdicţii şi constituţia civilă a oraşului se nimiceşte. Contribuabilii ce ne-au rămas, sunt supraîncărcaţi cu contribuţii şi despoiaţi de mijloace. De aceea M. Ta să te înduri a ne decerne despăgubirea promisă, şi numai aşteptând împlinirea acestor rugă- minţi, am amânat până acum cedarea formală şi predarea docu- mentelor. In 15 Dec. se convoacă comunitatea oraşului, cărei »nach der Complementierung* i se comunică proiectul memoriului de înaintat Mai. Sale. Comunitatea roagă să se mai adaugă în memoriu, că mutarea Valahilor de pe teritor săsesc să fie accelerată, căci stând în continuă colizie cu jurisdicţia militară, Saşii nu mai pot exista. Ca dovadă poate servi raportul lui Herzog, în care se spune că Saşii din Dumitriţa au luat hotărîrea să ceară alt loc unde să-şi clădească case, căci n’o mai pot duce (bestehen) cu Valahii (bei den Walachen). In 16 Dec. li se citesc membrilor comunităţii punctele adause lafmemoriu către împărăteasă, puncte în cari se cere ca niciun grănicer să nu mai poată locui în oraş şi lângă oraş, apoi în districtul săsesc precum şi în cele două comune aparţiitoare Bistriţii, adică în Nuşfalău şi Sântioana, »ab collisionem jurisdictionis*. 87 Saşii din Dumitriţa roagă în 16 Dec. ca pentru banii încassaţi dela evazori şi tăinuitori, şi întrebuinţaţi pentru nevoile satului, ori să li se ierte de către guberniu greşeala (nachgelassen dieses Versehen) ori să fie obligaţi şi grănicerii să contribue în proporţie cuvenită la restituirea banilor şi eventual la ispăşirea pedepselor. In 19 Dec. i se împărtăşeşte magistratului ordinul curţii pri- vitor la lucrările comisiunei — Roth, care la terminul fixat de con- tele Adam Nemeş îşi va începe lucrările în Târgul-Mureş. Comuni- carea e semnată de baronul Buccov şi de secretarul Ştefan de Hannenheim. Cu data Sibiu 20 Dec. 1763 delegaţii bistriţeni îi adresează magistratului o scrisoare, expediată prin cursorul Midi. Pfingst- grăf şi sosită în Bistriţă în 26 Dec. Iată-o: In 15 c. am primit prin curierul orăşenesc Pfingstgrâf scri- soarea trimisă, şi spre nemultămirea noastră am văzut din ea ne- mărginita purtare necuviincioasă a grănicerilor, în paguba sărma- nilor noştri Saşi. Am comunicat totul atât consilierului Hutter cât şi secretarului gubernial Hannenheim, şi vom căuta să ne plângem şi aiurea, unde nădăjduim remediere. Insă ne cam dispare speranţa când vedem cum şi aci grănicerii cutează să excedeze (auszu- schweifen) făr’de a putea noi primi satisfacţie pentru purtarea lor. Vom comunica unele după întoarcere, acum însă raportăm, că în Dumineca trecută, în 18 când comunicam secretarului gub. Hannen- heim scrisorile noastre privitoare la cesiune, am primit dela el rescriptul în copie aci alăturat, care în 15 c. s’a cetit în consiliul gub.; şi care este atât de neclar (dunkel) încât nici guberniul nu poate interpreta cu singurantă, dacă avem noi oare să aşternem înaintea comisiei determinate dela curte privilegiile noastre asupra districtului valah şi să dovedim legalitatea acelora, sau avem să dovedim în fata acelei comisii adevărătatea cererilor şi pretenţiilor noastre. Chiar când voiam în 19 c. să ne informăm deaproape la Hutter, am fost chemaţi prin doi cursori expreşi la general cu ordinul să aducem cu noi toate documentele. Eu Bedeus am mers imediat la cons. Hutter spre a-i spune despre ordin şi acela ne sfătui să ascultăm de poruncă şi cu acel prilej să raportăm Ex. Sale că noi am trimis oraşului spre revizie şi aprobare un memoriu adresat M. Sale în chestia aceasta şi aşteptăm să sosească răspunsul în 2 zile; deci Ex. Sa să fie cu paciinfă până atunci. Astfel am mers la Ex. Sa care ne zise: M. Sa a numit o comisie constătătoare din Ex. Sa contele Nemeş, generalul Roth şi advocatul fiscal Szombatfalvi, care va conveni în Oşorheiu şi 88 va examina documentele noastre. Dacă comisia va afla că noi am posedat districtul valah »jure nobilitari* atunci şi rugările noastre vor fi rezolvate în conformitate. Dacă s’ar dovedi contrarul, ceeace odată s’a întâmplat, atunci n’am avea motiv să ridicăm pretenţii atât de mari. Acum însă să prezentăm privilegiile în două exem- plare; pe una va semna-o Ex. Sa şi va confirma primirea privi- legiilor originale, pe cealaltă s’o semnăm noi şi să confirmăm că documentele le-am predat Ex. Sale. La acestea am răspuns că vom urma porunca dar generalul să ne dea încă ceva amânare pentru predarea documentelor, până ce vom primi dela oraş răspunsul privitor la memoriul adresat M. Sale şi trimis acasă. Am avut însă nenorocirea de a primi următorul răspuns neaşteptat dela general, după care am trebuit să plecăm: »Mâne voi raporta împărătesei, ce şi cum lucraţi, sunt sătul de tergiversările Dvoastre.* Toate aceste le-am raportat eu Bedaeus, consilierului Hutter, care însuşi recunoscu că am merita mai multă consideraţie, în loc să se proceadă aşa faţă cu noi; şi că va căuta să predispună în spre bine (eines Besseren iiberreden) pe Ex. Sa. Azi în 20 c. ne-a adus argatul orăşănesc Hannes Daichend scrisoarea magistratului d. d. 16 c. Şi aci sunt dovezi limpezi şi neîndoelnice cum sărmanul district săsesc sufere până la despe- rare din partea grănicerilor. Altfel ne mângăe întrucâtva asigurarea de ieri a Ex. Sale generalului, că grănicerii vor fi mutaţi delângă Saşi ca să se evite multele coliziuni jurisdicţionale. Şi secretarul gub. Hannenheim ne-a spus înainte cu câteva zile că la o adu- nare a comisiei sanitare, vorbindu-se în prezenţa Exţei Sale despre Bistriţa, generalul a zis că grănicerii din districtul săsesc vor fi separaţi de Saşi. Indatăce am cetit scrisoarea de azi a magistratului, am mers cu primarul (Klein) la cons. Hutter şi i-am împărtăşit observările marginale ale magistratului la memoriul de trimis Mai. Sale. Hutter recomandă să fie omise, căci în rezervate este destul spus. Apoi îmi promise să comunice încă azi memoriul Ex. Sale şi să-l pre- dispună. Ce se va mai întâmpla, vom raporta oral, însă ar fi necesar ca toate scrisorile în materia cesiunei să fie traduse în latineşte, căci la prezentarea privilegiilor vor trebui înaintate şi acele, iar dintre membri comisiunii numai unul, adică generalul Roth, ştie vorbi nemţeşte. . Neputând11 fi pe Crăciun acasă, Vă felicităm etc. 1 In 30 Dec. delegaţii scriu că au predat privilegiile. 89 1764 Delegaţii la Sibiu şi Oşorheiu — Nouă pretenţii ale Bistritenilor — Rescriptul consiliului de răsboiu - Memoriul comisiei din Oşorheiu — Patenta împărătesei Maria Terezia — Un raport al generalului Sisko- vici — Certuri şi pâri — Pertractări cu Siskovici — Comisia pentru stabilirile mejdinelor — Actul de garanţie al împărătesei fn 4 Ianuarie Magyarosi Mihâly din Jeica anunţă că nefiind sigură în Nuşfalău vama morii (Maut-Frucht), să fie cântărită şi dusă în alt loc. Magistratul ordonă căpitanului orăşenesc Seiverth să plece la Nuşfalău, să cântărească cerealele şi să le predea spre îngrijire lui Magyarosi în Jeica. Ordinul gubernial din 6 Ian. dispune ca plăieşii să fie în- locuiţi cu grăniceri. Saşii din Uifalău, Petriş şi Dumitriţa se roagă în 7 lan. că, deoarece au avut mult de suferit din partea grănicerilor şi au mai hrănit şi pe husari, să contribue şi alte sate la întreţinerea acestor. Magistratul hotăreşte că de acum înainte să furnizeze alimentele satele Jelna, Budac şi Monari. * Dupăce delegaţii Bistriţenilor immânaseră generalului Buccov în 30 Dec. 1763 documentele cerute, plecară acasă. Dar abia so- siseră în Bistriţa, când în 7 Febr. magistratul primeşte din Sibiu dela consulul provincial Petrus Binder de Sachsenfels următorul ordin: Pentru examinarea pretenţiilor de stabilit în urma cedării satelor valahe pentru graniţă, s’a instituit o comisie. Chestia e de o atare gravitate (Bedenklichkeit) încât trebue să fie desbătută şi de către consilierii guberniali naţionali. Deci neamânat să fie trimişi la Sibiu din gremiul magistratului doi membri versaţi in materia cesiunii, iar din partea comunităţii încă doi membri, toţi prevăzuţi cu instrucţii şi plenipotenţe, ca în menţionata chestie să poată lua hotărîri bazate (einen guten gegriindeten Schluss abfassen) atât privitor la punctul despăgubirii cât şi »ratione fundi pro futuro«. Totul să se facă în plin acord cu consilierii săseşti, pentru de a preveni prejudiţiilor cari ar putea eventual urma din acel demers pentru întreagă naţiunea. Magistratul ceteşte tot atunci şi ordinul generalului comandant adresat în 4 Febr, colonelului Schro- 90 der ca acesta să dispună neamânata (auf das schleunigste) expe- diare a deputaţilor la Sibiu şi Oşorheiu, unde în 10 c. îşi va începe lucrările comisiunea instituită de curte în materia cedării. Membri magistratului încep să discute că cine să fie delegat în ambele locuri. Primarul oraşului Dinges se scuză că nu poate pleca la Oşorheiu «deoarece încă nu are destui servitori« şi peste tot vorbeşte în ton cam despreţuitor despre această delegaţie; dar apoi totuş declară că va merge. Senatorul Bedeus cu motive fundate şi »cu ochii plini de lacrămi« declară că nu poate primi însărcinarea. Insfârşit se decide, că la Târgul Mureş vor merge primarul şi translatorul Kereso, iar la Sibiu senatorul GeorgTeckelt şi notarul Samuel Saal •). Schroder pretinde expres ca deputaţii să plece încă în acea zi. Kereso propune că, deoarece publicul n’are în Oşorheiu cvartir sigur, iar croitorul Virăg Jânos se oferă să dea acolo oricând cvartir deputaţilor, magistratul să primească oferta şi în schimb să-i acorde numitului croitor un loc de şatră la târgurile Bistriţii. Comunitatea desemnează ca delegaţi din partea sa pe oratorul Engesser şi pe Johann Klockner. In 10 Febr. i se împărtăşesc comunităţii instrucţiile şi plenipotenţele date duputa- ţilor în materia cesiunii. Comunitatea lasă toată afacerea în grija magistratului, se roagă numai ca să se ia toate măsurile spre a obţinea o despăgubire cât de mare. Instrucţiile şi autorizaţiile date de magistrat şi de comuni- tatea Bistriţii în 10 Febr. delegaţilor trimişi la ordinul din 4 c. la Sibiu, în materia cedării districtului valah, sună astfel: Delegaţii sunt trimişi la ordinul Ex. Sale generalului coman- dant, iar consulul provincial scrie că cu ajutorul şi mijlocirea unor consilieri naţionali se va putea efectua chestia spre binele oraşului, şi se va finaliza, aşa ca nici naţiunea şi nici Bistriţenii în viitor să nu poată fi învinuiţi, că au neglijat ceva, iar cu spri- jinul consilierilor guberniali naţionali (săseşti) se vor afla modali- tăţile ca să se înconjure orice prejudiţiu. Delegaţii vor avea să lucreze în aşa fel încăt Ex. Sa gene- ralul să împiedece ca dela delegaţii noştri din Oşorheiu să se stoarcă vr’o declaraţie înainte de a primi în privinţa aceasta îndru- mare din Sibiu. Dacă apelurile noastre vor fi favoritor primite, atunci ei vor ') Intre delegaţi figurează mai târziu şi Daniel Hennrich. 91 avea să se declare privitor la despăgubirile noastre »de praeterito şi pro futuro«, în acest înţeles: Cu toată mizeria noastră şi cutoatecă dela cesiune încoace oraşul a fost lipsit de multe venite, vom fi satisfăcuţi »de prae- terito* cu 30.000 fl. r.: iar »pro futuro« cu un venit anual de 6000 fl. r. Astfel am renunţa nu numai dela toate proventele (ve- nitele) ci şi dela preţul celor două case posedate în Rodna şi dela pământurile aparţinătoare la ele. Neputându-ne hotărî pentru un fond care ne-ar bonifica venite avute, în înţelegere cu naţionalii noştri delegaţii se vor decide în direcţia care li se va părea mai sigură. Apoi vor căuta în tot chipul să nu fim reduşi şi în ceeace ne mai rămâne. Mai ales să fim scutiţi de amestecul cu orice grăniceri, fie ei ofiţeri de ştab, alţi ofiţeri ori soldaţi de rând, în oraş, suburbii şi în districtul săsesc; iar Nuşfălenii şi Sântionenii ori să ne fie restituiţi, ori să fie mutaţi. Iar delegaţii trimişi la Oşorheiu, primiră aceste înstrucţii: 1. Vor informa comisia instituită acolo cu ajutorul scrisorilor şi documentelor duse. 2. îndată după sondarea situţiei, au să raporteze magistratului. 3. Să arate comisiei decadenta oraşului şi nespusele sarcini la care este expus. 4. Să stea în continuă legă- tură cu deputaţii din Sibiu, ca să nu se producă contraziceri. Pe lângă instrucţiile primite delegaţii duceau cu sine încă următoarele cereri şi pretenţii detailate, numite de ei »Petita«: Oraşul afară de despăgubiri se roagă de următoarele: 1. Grăni- cerii din districtul săsesc, din Nuşfalău, Sântioana şi din maha- lalele oraşului să fie mutati, iar oraşul niciodată să nu fie obligat a le bonifica casele şi pământurile părăsite. Iar amintitele două sate să fie ocupate de Saşii şi Maghiarii din Rodna şi de alţi colonişti (adventi) saşi. Totodată Saşilor şi Maghiarilor cari părăsesc Rodna să li se acorde despăgubiri pentru biserica evangelică, casa parohială, moara parohială, şi pentru toate apartinenţele, iar clo- potele bisericii să le fie predate. 2. Pentru încunjurarea certelor să se stabilească limitele între districtul săsesc şi Valea Rodnei, şi să se înlăture crucile ridicate. 3. Grănicerii să nu aibă dreptul a-şi clădi şi cumpăra case şi' pământuri »în fundo regio saxonico«, iar dacă ar face-o aceasta cu ştirea magistratului, să fie obligaţi a plăti contribuţii şi dijme. 4. Oraşul să fie absolvat de procese pentru iobagi reclamaţi. 5. Oraşul să fie despăgubit pentru cele 2 case, pământuri şi silitra în Rodna. 6. Să nu se admită în Rodna şi Valea ei negustori meseriaşi noi, şi târguri de tară şi săptă- mână, afară de cele fixate »privilegia!iter«. 7. Să nu fie primit între 92 grăniceri, chiar şi dacă ar voi, niciun contribuabil sas din oraş şi districtul săsesc, fără învoirea magistratului, apoi niciun păstor, slugă plătită, ori servitor la oraş, niciun măierean fie la preoţi fie la mireni, cari se află în mahalale ori în sate ori în parohii. Cei primiţi între grăniceri, mai întâi să-şi răfuiască contribuţiile şi arenzile. 8. In caz de desfiinţare a graniţei, Valea Rodnei să fie retrocedată oraşului. 9. Copiile documentelor de proprietate şi copia autentică a cesiunei să fie dată oraşului pentru eternă amintire. La aceste pretenţii (petita) în 27 Febr. se mai adăuagară urmă- toarele: 1. Numai în acel caz să fie despăgubiţi grănicerii mutaţi pentru casele şi pământurile lăsate în satele săseşti, dacă pe acele le cumpăraseră dela Saşi. Iar Saşilor din Rodna cari vor fi mutaţi în Nuşfalău ori Sântioana să li se clădească biserică evangelică din ofrande adunate cu milogeli din ţară. 2. La o eventuală desfiin- ţare a graniţei, Valea Rodnei să nu fie alipită de vr’o jurisdicţie comitatensă, ci să fie retrocedată Bistriţei. 3. Oraşul să primească privilegiu de a-şi construi fabrică de bere. Mai aveau la sine delegaţii şi alte multe însemnări şi jalbe, Astfel pe o coală sunt însemnate sub titula »nota« următoarele: De când Valahii din oraş şi ambele districte au fost înrolaţi la miliţia grănicerească, pentru Saşii orăşeni şi districtuali s’au ivit următoarele incidente păgubitoare: 1. In Sântioana şi Nuşfalău se clădesc cvartire ofiţereşti, lemnul de clădit îl cară Valahii din Ferihaz. Se zice că pricinuesc mari pagube în pădure. Protestele magistratului făcute în chestie la col. bar. Schroder n’au avut efect şi nici faptul, că noi am cedat Maiestăţii Sale numai pe locuitorii amintitelor sate şi nu şi «fondul regal« care »vi cessionalium« nu poate fi alterat. 2. S’au conscris şi măierenii oraşului, pe cari doar nu i-am oferit. 3. Valahii locuitori dincoace de llva pe hotarul ledenilor, au căpătat dela br. Schroder permisiunea să clădească câte case voiesc şi şi biserică. Valahii au şi ridicat pe hotarul ledenilor două cruci, ca semn caşicând pământul ar fi proprie- tatea lor. 4. Valahii din Rodna pretind pentru sine, acolo, demni- tatea de primar «contra cessionales nostras*. 5. Valahii districtuali refuză de a împlini serviciul preanalt şi orăşenesc prestat până acu; nu vreau să care silitră şi lemne în brutăria proventelor; iar Va- lahii din districtul săsesc asemenea încep a se sustrage dela serviciul orăşenesc. 6. Valahii ocupă teritorii de pe munţii oraşului destinaţi pentru Saşi, şi i păşunează, iar acestora le interzic să păşuneze peste graniţele impuse de ei. 7. Dumitrenii au folosit peste 2 se- cole singuri muntele Bârlea situat pe hotarul Rebrişorenilor. Acum «usque ad ulteriorem decisionem» colonelul în anul acesta l-a împăr(it, şi a predat jumătate din el Rebrişorenilor Că păşune. 8. Colonelul a interzis, cu pedeapsă de 30 bastoane, să se mai arate vr’un comisar în districtul valah. 9. Intre astfel de circum- stanţe vom sta foarte rău cu dijmele şi cu vanisug-ul, deşi colo- nelul a ordonat Valahilor ca până la finea lui Octomvrie să pre- steze oraşului ce îi datoresc, şi să răfuească şi datoriile. In fine se enumără şi următoarele »gravamine« împotriva corpului grăniceresc: Contra dispoziţiilor din prima cesiune dela 24 Mai 1762 i s’au cauzat oraşului »suferinţe« (Wehe) în următoarele cazuri: 1. I s’a luat oraşului peste tot jurisdicţia teritorială, apoi »jus edu- cilli şi molarum«, iar cârciumăritul s’a dat, fără ştirea noastră, în arendă, şi s’au luat şi casele publice din Rodna, fără bonificare. 2. Grănicerii locuitori pe pământ săsesc n’au fost mutaţi dintre Saşi. 3. Persoanele cari, cum auzim, s’au opus înfiinţării corpului grănicer, nu s’au restituit oraşului. 4. Grănicerii din satele distric- tului săsesc nunumai pretind sevicii şi oficii, ci au ocupat atari, şi în fiecare sat unde grănicerii se află în număr mai mare, ei îşi au judecătoria lor valahă. 5. La toate solicitările privitoare la crucile ridicate pe hotarul ledenilor, acele nu s’au înlăturat, cu- toatecă Ex. Sa a dat ordin în primăvară. Contra instrucţiilor delegaţilor din 10 Febr. 1763 şi anume a punctelor din rezervate: 3. Grănicerii »in fundo saxonico regio«, adică în Nuşfalău, clădesc o casă pentru ofiţer şi alţi grăniceri, în alte sate ale districtului săsesc, îşi clădesc şi cumpără case particulare. 4. Deja în anul curent au refuzat prestarea dijmelor, şi încă înainte de dijmuire şi-au cărat acasă cerealele, din ceace s’a iscat confuzia, că deşi au primit poruncă să presteze dijmele, aceste nu se mai pot constata, iar fiscul şi preoţimea de aci nu poate fi despăgubită. Ba căpitanul Ricord a explicat în Ferihaz (Weiszkirch) ordinul aşa, că acela priveşte numai porumbul. 5. Grănicerii din Sântioana şi Nuşfalău nu au fost mutaţi în dis- trictul valah. Dimpotrivă, în paguba contribuabililor saşi, la aceia, precum şi la grănicerii locuitori în alte diferite sate săseşti, s’au alăturat încă şi alţi grăniceri imigranţi din comitate. 10. Cutoatecă Ex. Sa gener. Buccov în răspunsul dat publicului (oraşului) la rezervatele sale a asigurat că, în înţelesul cercetării făcute del co- misia Bethleniană, districtul valah va avea să plătească rata din capitalul şi interesele datoriei publice orăşeneşti şi districtuale, ce cade pe el, până acum nu se observă niciun pas în direcţia aceasta. De altă parte însă magistratul zilnic e urgentat de creditori pentru plata intereselor, şi e necesitat să întreţină pe expreşii şi execu- torii trimişi de aceia, uneori mai multe zile, din cassa ordinară,— u la care districtul valah tiu contribuise nimic — până se adună din oraş şi din districtul săsesc »hoc titulo« ceva, ce li se poate preda. 12. Districtul valah nu plăteşte nimic din restanţele alodiale, cari privesc, conform amintitei comisiuni Bethleniane, pe districtul valah şi satele Sântîoana şi Nuşfalău, şi din cari ar fi să se plă- tească salariile restante ale sărmanilor salariaţi ai oraşului. 13. Ora- şul nu primeşte nimic din venitele posedate în districtul valah şi predate conform cesiunei. Miliţia grăniceră dimpotrivă a dat în arendă cârciuma de vin şi rachiu din Rodna şi district; a folosit o parte din varul pe care oraşul l-a ars în Rodna în 1762, şi a lăsat să se prelucreze pietrile de var clădite pe cheltuiala oraşului în al doilea cuptor (varniţă). Scurt i s’a luat oraşului în întregime »jus economicum*. 14. Valahii aflători în suburbiile (mahalalele) oraşului şi intraţi în serviciul grănicer, locuesc tot in casele stă- pânilor anteriori şi nici nu se fac pregătiri pentru mutarea lor, promisă în mod solemn. * Cum amintisem şi la alt loc, prin înfiinţarea graniţei militare se iviră pe teritorul districtului năsăudean o mulţime de chestii complicate cari priviau dreptul public, jurisdicţia teritorială, raportul cu statul civil şi cu organele militare, cauze pendente şi nerezolvate între Valea Rodnei şi oraşul Bistriţa etc. Spre a îndruma succesiv afacerile pe o cale determinată şi stabilă curtea şi consiliul de răsboiu din Viena redijară încă in Ianuarie un aşa numit Regula- ment provizoriu, pe care generalul Buccov îl comunică în 6 Febr. şi magistratului bistriţan. In 10 Febr. cusătoreasa Bartin pâreşte pe căpitanul grănicer Sburlati, că acesta »propria autoritate* s’a încvartirat în casa ei, pe care un lăcătuş i-a descuiat-o cu forţa. Cu data Bistriţa 12 Febr. viceprimarul Klein le scrie delega- ţilor la Sibiu acestea: Sper că vătăşelul Kirtsch a sosit în Oşorheiu cu scrisorile rămase aci şi cu blana şi pantalonii notarului. Ieri la I.1/2 ne-a adus Daichendt răspunsul contelui Nemeş, din care se vede în ce mod nevrednic s’a forţat plecarea delegaţilor noştri la Oşorheiu. Cred că — precum vi s’a ittipus şi de către magistrat — nu veţi neglija să împărtăşiţi consilierului Hutter toate aceste pro- cedeuri nemeritate aplicate faţă cu noi, şi îl veţi ruga să lucreze »pe sub mână* ca colonelul nostru în viitor să trateze cu noi mai omenos (glimpflicher). E de nesuferit ca totdeauna să fim ocărîţi ca mincinoşi (als Lugner gescholten) şi, precum ştiţi, con- tinuu să fim trataţi cu atât dispreţ (so abject). Cine o mai poate suferi atât de’ndelung? Dumnezeu să vă ajute. Delegâţii scriu în 14 Febr. din Oşorheiu că acolo a sosit numai contele Nemeş, iar generalul Roth »e aşteptat azi®. In 17 Febr. delegatul Daniel Hennrich adresează din Oşor- heiu viceprimarului Klein această scrisoare: Din însemnările ce le trimit magistratului şi din ceeace scrise Ex. Sa bar. Buccov generalului baron Roth, reiese ce zisese de curând Ex. Sa în Sibiu, adică: »Noi încă ştim calcula, şi voim să vă facem o socoată, din care nu veţi avea mult folos etc.« E de nedescris cum m’a întristat această scrisoare la prima vedere, iar de altă parte cu atât mai puţin pot înfăţişa în adevărata sa mărime bunăvoinţa (Aequanimităt) generalului Roth. El este afa- bilitatea şi dreptatea personificată. Poţi vorbi cu el ca cu un copil, mai ales dacă ai de vorbit în chestii drepte şi echitabile. Aş dori mult să vii încoace şi să convingi în chestia noastră pe acest om nepărtinitor, aşa cum noi, cu toate intenţiile bune pentru oraş, n-o putem face. D-Ta ai reuşi să-l aduci acolo ca, împreună cu ceilalţi comisari şi peste aşteptare, să prezente gubernilui o opinie favorabilă în chestia noastră, altfel pierdută. Numele D-Tale îi este bine cunoscut, căci la prima vizită m-a întrebat: »D-Ta eşti Klein v. Straussenburg?« Şi alţii dintre Domnii maghiari aflători aci, cari au fost rău informaţi de acţiunea D-Tale în materia ce- siunei, şi pe cari Kereso i-a readus la păreri mai juste, sunt de părere că prezenţa D-Tale aci ar fi foarte necesară. Eu însumi am auzit când pe stradă baronul Szent-Kereszti, auzind dela Kereso că nu eşti aci, a zis: »Bârha volna*. Dacă e numai posibil, te rog în tot chipul să nu laşi ocazia aceasta din mâni, spre a servi nefericitului oraş Bistriţa. Rămân etc. — P. S. Din pricina multor ocupaţii n’am putut face specificarea scrisorilor aduse cu mine. Am căutat cămeşi şi ismene pentru Cărbune, dar nu se pot găsi acum aci. Kereso trimite două cravate (Hals-Tiicher), din cari însă se pot face şi patru; costă 68 cr. Tot în 17 Febr. delegaţii din Sibiu adresează magistratului acest raport: Am sosit aci după lung şi greu drum în 14 c. după 4 ore, şi în aceeaşi seară am mers la comandantul general, ne-am anunţat la adiutantul Kraus şi am primit ordin să aşteptăm. Dar cutoatecă am aşteptat până la 8V2, n’am fost învredniciţi (keine Onade) de a fi pri- miţi, căci Ex. Sa plecase la bal, iar nouă ni se ordonă să ne prezentăm când ne va porunci. Ieri înainte de masă ne prezentarăm la el conf. ordinului primit, şi am plecat de acolo cu avertizarea: ca să nu ur- măm sfaturilor rele, ci la cele ce ne va sfătui naţiunea, şi să tle pur- tăm ca Saşi credincioşi; aşa vom fi norocoşi (gliicklich fahren) în chestia noastră; apoi ambii, Saal şi Teckelt, am fost chemaţi la masă unde se aflau toţi funcţionarii saşi. Ieri înainte de masă am fost chemaţi la consulul Sachsenfels, unde am aflat pe consil. gub. Rosenfeld, Mich. Bruckenthal, Mich. Hutter, Mich. Rosenfeld, Filtsch şi pe notarul Seiverth. Cons. Rosenfeld ne împărtăşi că Ex. Sa generalul a chemat la sine pe unii din naţiunea săsească şi le-a propus să examineze funcţionarii naţionali pretenţiile de despăgubire ale oraşului Bistriţa, pentru Valea Rodnei, că oare în ce măsură ar fi acele bazate şi îndreptăţite. De aceea au fost citaţi noi delegaţii din Bistriţa, şi s’a aşteptat că va veni cel puţin unul dintre cei mai distinşi (potioribus) membri ai magistratului. Am spus că aceasta nu s’a putut deastădată. Apoi continuă Rosen- feld că în sesiunea această au de gând să examineze «fraterne* pretenţiile noastre, şi să le stabilească conform provenienţei; de- oarece ar servi oraşului de mare prejudiţiu, dacă comisia aflătoare în Oşorheiu ar statori pretenţiile noastre. Mulţămind pentru bu- nele intenţii am comunicat că comisiunea Bethleniană fostă în 1761 în Bistriţa a declarat lichide toate pretenţiile »de praeterito« şi ne rugarăm ca şi naţiunea să le privească cu aceiaşi ochi, re- comandând astfel mizerul nostru oraş. Cons. Rosenfeld răspunse că comisia Bethleniană n’a fost autorizată să declare ceva lichid, fără consensul guberniului; totuşi guberniul atunci a ordonat să fie observate hotărîrile acelei comisiuni, până când ele vor fi examinate special. Apoi se luară în mâni tabelele noastre exa- minându-se fiecare poziţie. Despre dijme s’a zis că în chestia aceasta magistratul a fost acţionat (evociert) de fisc, deci pretenţia aceasta stă »sub lite« şi depinde dela Mai. Sa sfârşitul procesului. Ne-am referit la un interogator (inchiziţie) în această chestie, pre- zentat şi comisiei Bethleniane. S’a hotărît să fie cerute din arhiva gub. actele comisiei. S’a contestat apoi şi contribuţia liberă (frei- williger Beitrag) ori zlotul economic (Wirtschafts-Gulden), căci dispoziţia aceasta s’a luat de comisia Seebergiană fără consesul guberniului, şi chiar dăcă s’ar fi şi acceptat, nu se poate aproba decât aşa ca fondul acesta să se întrebuinţeze pentru răfuirea datoriilor. Deci ceeace datoresc Valahii »hoc titulo«, nu ar fi plătit oraşului ci creditorilor; căci altfel Valahii ar plăti îndoit datoria. Noi am observat că comisia Seebergjană a statorit acel procedeu la ordin preanalt, şi că şi Saşii au prestat acele contribuţii, cari n’au fost folosite pentru răfuirea datoriilor ci pentru plătirea sala- riilor; apoi chiar restanţa Valahilor a făcut că restanţele salariaţilor au crescut atât de mult. Bruckenthal zice că Valahii totdeauna au protestat împotriva acestei contribuţii şi n’au voit s’o plătească. Noi am răspuns că rubrica »Dedit« arată că ei au plătit ceva; iar dacă n’ar merita despăgubire aceea ce, în anii de renitenţă, Valahii au refuzat să plătească, atunci comisiile Telekiană şi Bethle- niană nu le-ar fi impus Valahilor să efectueze astfel de prestaţii. In privinţa cârciumăritului în satele districtului s’a opinat, că acela s’a Introdus mai întâiu prin comisia Seebergiană, iar mai înainte n’a fost în uz. Referindu-rie noi însă la actele comisiei şi observând şi Bruckenthal că în acele au fost cercetate de către coUmişia Bethleniană toate întrebările, aşa întrerupsem conversaţia, pân’ce vor sta la îndemână actele. Din aceste concludem că naţiunea s’a oferit să bonifice pretenţiile noastre, cu toatecă nimeni din parteâ naţiunei nu ne-a spus-o aceasta. In 19 Febr. iarăşi scriu delegaţii din Oşorheiu, mai ales despre pretenţiile vechi şi nouă ale oraşului faţă de Valea Rodnei des- lipite (abgetrennten) de Bistriţa. Perceptorul Hennrich împărtăşeşte în 24 Febr. Saşilor şi Maghiarilor din Rodna, că conf. hotărîrii colonelului Schroder, până la finea lunei au să răfuiască cei 11 cr. adaus de impozit. In 18 Febr. soseşte scrisoarea delegaţilor din Sibiu adresată magistratului în care aceia spun că li s’a cerut autorizaţiile şi li s’a recomandat să accepte sfaturile bune ce li se dau. Magistratul hotăreşte să li se scrie deputaţilor ca ei să-i comunice precis «intenţiile bune (gute Gesinnungen)» despre cari e vorbă, căci magistratul e »prea mic« spre a putea trata singur, fără comuni- tate, în chestii atât de importante. Apoi la punctul unde se cere să se arate creditorii districtului valah, să se caute şi afle (aus- findig gemacht) argumente, spre a dovedi că oraşului îi este impo- sibil s’o facă aceasta. Aproape în toate şediţele următoare ale magistratului se cetesc scrisori primite dela delegaţii la Oşorheiu şi Sibiu, apoi răspunsuri la acele; mai departe continue pâri de ale Saşilor dis- trictuali împotriva grănicerilor pentru încălcări, bătăi, păşunat etc. Colonelul Schroder pare că părtineşte pe grăniceri, iar Saşii au mare frică de el, căci are dreptul să decidă în chestii de ordine şi disciplină, să supraveheze şi controleze afaceri cari privesc cură- ţenia publică, starea sanitară, măcelării, încvartirări etc. 7 II Intre actele bîstrîţene aflăm la dala 1 Martie următorul rescript ăl consiliului de răsboiu din Vîena adresat generalului bar. Siskovici: Sosiiid aci raportul comisiunei militare-camerale şi provinciale în chestia despăgubirii magistratului bistriţan pentru Valea Rodnei cedată, precum şi declaraţia naţiunei săseşti trimisă de gen. de cavâl. bar. Buccov, prin care aceasta ia asupraşi îndemnisarea oraşului Bistriţa, pe lângă unele condiţii (Bedignisse), şi e gata să fie de acord cu Bistriţa în chestia aceasta; consiliul de răsboiu în în- ţelegere cu cancelaria aulică transilvană şi-au formulat propunerea către Mai. Sa. Deaceea acum cu prilejul regulării chestiei grăni- cereşti militare din Valea Rodnei, Vi se comunică următoarele: 1. Mai. Sa primeşte nunumai cesiunea Văiei Rodnei precum şi declaraţia naţiunei săseşti cu care aceasta ia asupraşi »pro futuro« despăgubirea magistratului pentru venite pierdute, ci îşi exprimă şi mulţămirea pentru fapta aceasta. Dupăce magistratul a ridicat pentru pierderea folosului avut în 7 ani 1756—1762 prin Renitenţa Văiei Rodnei, pretenţia de 38.481 fl. 432M cr., iar aceasta s’a redus la 12.000 fl., să se con- vină cu magistratul resp. cu naţiunea săsească asupra termenelor plătirei acestei sume. 3. Conf. stabilirii comisiunei datoriile districtului fac: datorii vechi cu interese 47.062 fl. 24V3 cr.; datorii faţă de naţiunea săs. 4.459 fl., resturi vechi de contribuţii 11.322 fl. 3915/i6 cr., resturi mai nouă 2.766 fl. 17 cr., suma: 65.610 fl. 21 cr. Deoarece din timpuri străvechi oraşul a contractat datorii atât pentru Saşi cât şi pentru Valahi, e echitabil ca fiecare district, cel săsesc şi cel valah, să ia asupraşi numai partea din datorie care cade pe el. Din aceste se iartă districtului valah restanţele vechi cari n’au fost încă încassate de oficianţii magistratuali. Din restanţele mai nouă au să fie plătite cele ce se cuvin şi se vor constata. Fiindcă chestia aceasta priveşte soarta ambelor districte, aşa M. 3a doreşte ca la stabilirea datoriilor şi districtul valah să aibă de faţă un reprezentant juridic (Rechts-Verstăndiger Sachwalter). Ce priveşte alodiele oraşului, aceste sunt precis de fixat, şi de stabilit întrucât ele se unesc cu stalul liber actual al Valahilor grăniceri; aşa că e întrebare dacă magistratul va avea să fie boni- u ficat pentru ele de către erar, ori dacă pentru încunjurarea supra- încărcării erarului, acele alodii mai bine vor avea să treacă în ad- ministraţia ofiţerilor grăniceri. 4. Privitor la dorinţa magistratului ca grănicerii să fie con- centraţi la un loc, M. Sa dispune că întru cât se poate aceia să fie mutaţi în Valea Rodnei, şi ariunle întâiu limitrofii din mă- ierişti, apoi cei din satele săseşti, în fine cei din satele Nuşfalău şi Sântioana. Dorinţa ca cei mutaţi să-şi lase sadea pământurile Saşilor, s’ar putea încă accepta, fiindcă Valahii mutaţi în Valea Rodnei vor primi locuri ; dar casele trebue să li-se răscumpere, căci au muncit la ele. Deci cei ce le ocupă casele părăsite vor trebui să-i despăgubească, ori să le ajute la construirea celor nouă în Valea Rodnei. Deoarece Maghiarii şi Saşii ies din Rodnâ şi ocupă în Nuşfalău şi Sântioana casele Valahilor mutaţi, aceştia au să le ocupe casele acelora posedate în Rodna, iar dacă careva casă va fi mai încăpătoare, atunci noul proprietar grănicer să ajute în proporţie altor grăniceri la clădirea de case mai mici. Mutarea să se facă în pace, fără certe. Minerii rodneni să fie scutiţi, şi să rămână unde se găsesc, iar în privinţa jurisdicţiei să convină regimentul cu oraşul. Dupăce biserica din Rodna e cedată cu toate apartinenţele grănicerilor, pentru ridicarea unei biserici pentru acatolicii ieşiţi din Rodna M. Sa permite să se milogească, însă făr’de nicio silă, aşa ca să se adune numai ofrande benevole. 5. M. Sa e de acord să stabilească graniţe fixe între teri- torul grăniceresc şi cel săsesc, şi că Valahii să nu poată cumpăra pământuri şi case pe teritor săsesc, iar dacă vor cumpăra ceva cu permisia magistratului, să fie obligaţi a plăti contribuţii şi dijmă. 6. Privitor la dispensarea magistratului în cazuri de reclamare de iobagi M. Sa hotăreşte că magistratul nu poate fi absolvat^ dar procesele au să curgă repede la tablă şi cauza grănicerilor eventual reclamaţi are s’o resprezinte respectivul auditor militar. 7. M. Sa încuviinţează ca delicvenţii să nu afle azil în Valea Rodnei, ci să fie extrădaţi oraşului ori să fie pedepsiţi acolo de judecStori militari; şi ca să nu se introducă nouă târguri de săpt. şi de ţară, afară de cele existente în graniţă. 8. Privitor la cererea magistratului ca să nu fie primit între 7* grăniceri niciun contribuabil sas, chiar şi dacă ar voi, apoi niciurt păstor, slugă, servitor orăşenesc, la parohii, înainte de aşi împlini anul de slujbă etc. M. Sa hotăreşte că Valahii declaraţi liberi, dacă şi-au răfuit contribuţiile, pot oricând să fie încorporaţi la graniţă. 9. M. Sa promite că dacă s’ar hotărî cândva să doneze ori vândă teritorul Văiei Rodnei, acesta va fi predat în prima linie oraşului Bistriţa, iar documentele vor fi predate în copie oraşului. 10. In privinţa privilegiului berăriei M. Sa îşi va exprima mai apoi hotărîrea. Deci are să urmeze acum cedarea definitivă. Magistratul are să predea toate documentele: »donationales, statutoriae et confirma- toriae internet, are să renunţe la ori ce nouă pretenţii faţă de co- munele Văiei Rodnei şi alodiile posedate, să renunţe la restanţele de alodii. In fine oraşul are să predea toate urbariile împreună cu >pleno jure et Dominio terestralh regimului militar, toate actele pro- cesuale, cu un cuvânt tot ce priveşte Valea Rodnei. Generalul Buccov îi adresează în 8 Martie din Sibiu colo- nelului bar. Schroder la Bistriţa următoarea scrisoare: Privitor la interdicţia ca Saşii să nu mai arendeze grănicerilor pământuri pentru bani, ce e drept demersul lui Klein e penibil. Dar motivul zace mai ales în faptul că Valahii, dacă ei au arendat vr’un pământ 3—4 ani consecutiv, vreau deja să-şi formuleze »jus possesorium« din aceasta. Deci spre a împiedeca cazuri similare, — căci Valahii »in fundo saxonico* nu pot avea »jus possessoriumc, — grăni- cerii să nu fie opriţi cu totul de a lua în arendă unele case, locuri şi pământuri; însă când vor încerca să le ia în proprietate, atunci aceasta totdeauna să se facă cu ştirea magistratului, şi proprietarii să fie datori a plăti contribuţii şi dijme după acele proprietăţi. Cu data 9 Martie comisiunea instituită spre a stabili despăgu- birile cerute de oraşul Bistriţa pentru cedarea Văiei Rodnei înaintă guberniului un lung memoriu, din care extragem următoarele: Comisiunea menţionată s’a întrunit la Târgu Mureş în 18 Fe- bruarie 1764 şi a deliberat asupra postulatului oraşului Bistriţa, care şi-a făcut prenţiuni asupra Văiei Rodnei în suma de 105.144 fl. 101 5i5/i6 cruceri. Inafară de aceasta a mai pretins drept compensare pentru perderea veniturilor economice câte 7209 fl. 202M cr. de fiecare an începând cu anul 1756. Delegaţii oraşului au prezentat şi documentele necesare, prin care îşi susţineau dreptul asupra Văii menţionate şi anume: 1. Un document liberat de Regele Matia în anul 1472 la sărbătoarea fericitului Duce Emeric, în laurinum (Gyor), prin care toti Valahii din Valea Rodnei au fost scoşi de subt jurisdicţia judeţului Someş şi trecuţi în proprietatea oraşului Bistriţa cu drep- turile, de care s’au bucurat în judeţul menţionat. 2. Un alt document liberat de acelaşi rege în anul 1475 în Buda cu un conţinut la fel cu cel dela punctul 1 şi cu adausul, că Valahii trecuţi în stăpânirea Bistriţei se vor bucura de aceleaşi libertăţi şi drepturi ca şi Bistnţenii, plătind toate impozitele cuvenite. In acelaşi timp a dat ordin voivozilor şi vicevoivozilor transilvăneni, să îngrijească ca opidul Rodna şi Valea Rodnei să nu fie stânjenite in exercitarea privilegiilor şi drepturilor date de Regele Matia. 3. Un document de introducere în posesiunea Văiei Some- şului emanat din mănăstirea Fecioarei Maria din Kolozsmonoştor şi care cuprindea ordinul de introducere în posesiune al Regelui Matia dat în anul 1475. 4. Document privilegiat liberat de acelaşi rege în anul 1488, Mai 17. 5. Documentul privilegiat, liberat de regele Vladislau în Buda, în anul 1492 la sărbătoarea tăierii capului lui loan Botezătorul, prin care document se confirmau cele cuprinse în documentele liberate de regele Matia. 6. Actul privilegia! liberat de acelaşi rege în anul 1494, prin care se confirmă actul din 1488. 7. Actul privilegial liberat în anul 1520 de Regele Ludovic al Ungariei, prin care dreptul de crâşmărit, cesionat mai înainte cetăţenilor Bistriţeni Wolfgang Forster şi lohann Lulai, se revocă şi se dă cetăţenilor din Rodna, cu condiţia, ca aceştia să restaureze vechile mine, să deschidă altele noi şi argintul găsit să-l adminis- treze camerei regeşti. 8. Un document privilegial liberat în 21 Mai 1639 de prin- cipele Transilvaniei Gheorghe Râkoczi, în Alba Iulia, în care do- ttfi cument — peiângă o deciziune în chestiunea de controversă terito- rială ivită între câţiva cetăţeni din Bistriţa şi comunele Moisei, Sălişte şi Dragomireşti din Maramureş — se vorbeşte şi despre starea socială a locuitorilor valahi din Valea Rodnei, chestiune amintită şi în copia anchetei îndeplinite la 24 Februarie 1755. Magistratul încearcă să combată părerea, că valahii în temeiul actului donaţional al Regelui Matia, unde se spunea, că Valahii se vor bucura de aceleaşi privilegii, libertăţi şi drepturi, caşi cetă- ţenii Bistriţei, sunt liberi şi nu iobagi. Memoriul e semnat de generalul losif baron Roth, contele Adam Nemeş, preşedintele tablei regeşti din Transilvania şi Ladislau Szombatfalvi advocatul chestiunilor fiscale. In acest memoriu — întitulat: »Relatio comissionis ad postu- latam magistratus et districtus saxonicalis Bistriciensis pro Văile Rodnensi bonficationem per Suam sacratissimam Majestatem cle- mentissime ordinatae demissime altioribus instantiis submissa. Dat. Maros-Vâsârhely die 9 Marţii 1764« — după multe preambule şi sofisme întortochiate se constată că pretenţia magistratului bis- triţan e justă, deci oraşului îi compete despăgubirea cerută. Cancelaria aulică transilvană răspunzând în două acte — una întitulată »Deductio«') iar alta »Observări« — combate constatările şi concluziile acelei comisiuni, arătând că Bistriţa ria avut niciun drept dominai in Valea Rodnei, deci pretenţiile Bistriţenilor sunt nefundate. In 14 Mart. deputaţii bistriţeni întorşi din Sibiu raportează cu amănuntul magistratului despre toate discuţiile avute acolo în materia cesiunii. * Din 16 Mart. avem o importantă patentă semnată de împără- teasa Maria Terezia şi expediată generalului Siskovici spre a servi ca directivă în chestiile grănicereşti năsăudene. Conţinutul acelui act, întitulat: Entwurf deren Patentalium fur die Walachische Grănitz Militaren des Rodnaer Thalls, este în rezumat următorul: îndată după urcarea pe tron ne-am propus să promovăm în tot chipul fericirea şi prosperarea supuşilor noştri şi să facem ca să se bucure de linişte şi siguranţă. Cu gândul la Ardeal şi la asigurarea graniţelor acelei provincii iubite împotriva ciumii, contra- i) V. »Arh. Som.« Nr. 3 p. 21- 30. 103 bandelor şi altor rele care ameninţă liniştea provinciei şi a întregii monarhii, am hotârît să încadrăm în statul militar grăniceresc şi Valahi nobili şi liberi, făcându-i părtaşi la toate imunităţile şi pre- rogativele acelui stat. Intenţia noastră este ca din locuitorii Văiei Rodnei cari s’au oferit deja la miliţie, să se formeze un regiment de infanterie cu 12 companii, în total 3000 capete, apoi un regiment de dragoni cu 8 companii, în total 1500 capete fiind prevăzute ambele regimente cu ofiţeri şi subofiţeri destoinici. Fiindcă acei locuitori nu puteau însă fi priviţi până acum ca liberi, dupăce magistratul bistriţan ne-a îmmânat toate documententele în baza căror credea că are dreptul să-i privească ca pe supuşii săi şi a renunţat solemn la orice drept posedat, am voit să facem în cazul acesta special o excepţie dela regulă, decretând că atât acei locuitori cât şi descen- denţii lor, scoşi din orice supuşenie, să fie priviţi ca liberi şi învestiţi cu toate prerogativele şi imunităţile acestor. Declarăm precis că pro- prietăţile individuale şi venitele din ele, scutite de dijme, rămân nealterate şi pentru moştenitori, fiind apărate de legile ţerii şi articolele militare. Ne încredem că acum Valahii liberi din Valea Rodnei, în semn de mulţămită pentru această graţie, vor observa cu cea mai mare exactitate îndatoririle lor militare. In cazuri când grănicerii vor fi dispuşi în timp de pace la serviciu de graniţă, la păsuri, plaiuri, contumaţe şi cordon ori la alte servicii între sau afară de graniţele provinciei şi ale ţerii, fiecare infanterist va primi zilnic pentru întreţinere câte 4 cr., iar cavaleristul câte 8 cr., excepţionând numai serviciile regulate de pază, cari nu se retribuesc. Subofiţerii, fruntaşii şi muzicanţii dea- semenea vor primi leafă zilnică. In timp de răsboiu li se vor acorda soldă, pâne şi furaj ca şi altor trupe grănicereşti, în sau afară de ţară. Vor primi gratuit arme şi muniţia necesară, dar curele numai odată. Aceste vor trebui conservate bine, fiind proprietarul lor răspunzător pentru oriei stricăciune cauzată din vina lui. Dragonii vor fi despăgubiţi de fisc pentru caii proprii de serviciu despre cari vor putea dovedi că au fost omorîţi de pismaşi ori la urmărirea tâlharilor şi pre- varicanţilor. Grănicerii vor fi scutiţi în timp de pace de plata unei treimi 104 din contribuţia regulată, iar în timp de răsboiu familiile din cari stau în serviciu unul sau mai mulţi bărbaţi, vor fi scutite de orice impozite, pentru acel timp. Asemenea vor fi scutite şi văduvele celor căzuţi în războiu, până ce se mărită din nou, ori fii ajung vârsta în care sunt capabili de serviciu. Deşi grănicerii sunt îndatoraţi să facă ori unde servicii îm- potriva duşmanilor totuşi ei nu vor fi duşi din ţară în ţinuturi depărtate, decât numai dacă necesitatea va pretinde în mod extra- ordinar. Iar în cazuri de aceste vor primi gratuit corturi şi alte rechizite necesare. Pentru susţinerea ordinei şi disciplinei militare la grăniceri vor fi dispuşi ofiţeri probaţi în răsboaie, dar e de nădăjduit că prin zel şi sirguinţă şi grănicerii valahi îşi vor deschide calea la acele posturi onorifice, la cari cu plăcere vor fi numiţi. Tot aşa dacă vor nizui să ajungă la grade de subofiţeri şi fruntaşi bravi şi destoinici, vor primi soldă şi în timp de pace acasă. Privitor la uniforme, neputându se procura deocamdată mon- dire militare, grănicerii vor purta hainele proprii, însă trebue să caute să fie uniform croite şi să se poată cunoaşte la gulere co- loarea regimentului. Privitor la jurisdicţie se va redija un regulament in conso- nanţă cu constituţia ţerii. Grănicerii nu vor avea să presteze nimic ofiţerilor ori func- ţionarilor districtului bistriţan, dar nici nu e permis să le cauzeze acestor neplăcere şi nedreptate. Apoi vor fi scutiţi de sarcinile pu- blice comunale şi districtuale; dimpotrivă vor presta însă munca necesară la lucrări obşteşti ca: construcţia şi repararea podurilor, iazurilor, şanţurilor, îngrăditurilor, drumurilor, etc. Grănicerii din districtul săsesc bistriţan se vor bucura de aceleaşi prerogative şi libertăţi, de cari beneficiază locuitorii Văiei Rodnei, îndatăce vor fi mutaţi pe Someş. Pentru gospodăriile ofiţerilor nicidecum nu se vor destina pământuri săteşti sau de ale particularilor, ci acolo unde îşi au locuinţele, ofiţerii vor putea uza pentru caii lor de păşunile co- munale. Tot aşa vor uza şi de lemne din pădurile comunelor fără de a abuza de acest drept. Caii grănicerilor dragoni vor fi scutiţi de orice contribuţie. 105 Grănicerii înscrişi în listele de conscripţie şi repartizaţi pe companii nu mai pot fi înrolaţi ca recruţi la alte regimente. Fiecare grănicer rămâne în erioria sa, plăteşte preotului său taxele stolare ca mai înainte şi recunoaşte jurisdicţia ecleziastică de până acum. Averea mobilă şi imobilă a grănicerului decedat nu trece la stat, ci asupra erezilor şi urmaşilor săi cu îndatorirea serviciului militar legată de respectiva moşie. Rentru ca grănicerii valahi din Valea Rodnei să aibă şi mai mult motiv de a se dedica statului militar, hotărîm să fie radiate vechile lor restanţe de contribuţii, cari nu fuseseră încassate de funcţionarii magistratuali bistriţeni. In sfârşit ca un semn al deosebitei noastre graţii încuviinţăm ca toate persoanele unei familii militare locuitoare pe o moşie indiviză vor uza de toate prerogativele militare, dacă în acea familie va fi chiar şi numai un bărbat apt de serviciu militar. In schimb, ca recunoştinţa pentru toate aceste beneficii, liber- tăţi, scutiri de contribuţii şi alte diverse prerogative şi binefaceri, grănicerii vor trebui să-şi câştige merite prin fapte onorabile, curaj şi eroism, să se adapteze cu totul statului militar, să apere cu credinţă şi vitejie steagul dăruit lor, să observe cu jurământ îndatoririle militare, să asculte de ordinele şi dispoziţiile înalte comunicate lor prin generalul comandant al provinciei şi prin ofi- ţeri; să urmeze precis regulele şi statutele militare, să îndeplinească cu grijă serviciile de pază în munţi şi la păsuri, să execute în- tocmai tot ce va cere regulamentul, cu un cuvânt să se compoarte aşa cum se cuvine şi se cade soldaţilor grăniceri bravi şi credincioşi. * In 17 Mart. magistratul îi ceteşte comunităţii petiţiile redijate cari, împreună cu tablourile irestanţelor de contribuţii ale grăni- cerilor, au fost expediate Măiestăţii Sale. Magistratul răspunde în 16 Aprilie ofiţerului de încvartirări Tesch că în chestia lemnelor cerute pentru construirea în Năsăud a cvartirului noului comandat al regimentului loc. col. baron Enzen- berg, se va consulta mai întâiu cu satele Iad şi Pintic, 106 Generalul Siskovici în raportul său d. d. Sibiu 28 Apr. adresat consiliului de răsboi, îşi exprimă părerea cum ar putea fi aduse la o mai bună »conzistenţă« regimentul de infanterie şi cel de dragoni. Recomandă să se facă încă o conscripţie generală a Vala- hilor din Valea Rodnei şi ţinutul Bistriţii. Din aceştia 3000 să fie destinaţi pentru regimentul de infanterie, iar din restul celor apţi să se formeze câteva companii de dragoni. Intru cât va fi cu pu(inţă şi mai ales cei cari locuesc împrăştiaţi prin satele săseşti şi prin unele sate din comitatele învecinate, să fie mutaţi în Valea Rodnei. Accentuează că privitor la aceste mutări comandanţii de până acum ai regimentelor şi-au dat prea puţină osteală, zicând că în Valea Rodnei nu mai stau la dispoziţie locuri pentru acest scop, şi chiar şi grănicerii streini cari au avut intenţia să se mute aci, şi-ar fi schimbat părerea dupăce au văzut pământurile nepro- ductive. Adevărul însă este — zice Siskovici — că de s’ar lua în scopul acesta chiar şi numai pământurile, pe cari funcţionarii bis- triţeni le foloseau pentru sine şi cari în cele 21 comune valahe produceau peste 3000 cubuli (1 cubul = 4 ferdele) cereale, s’ar putea pe acele uşor plasa 300 grăniceri. Mai departe, dacă s’ar pune odată capăt certelor de hotar cu Maramureşenii, atunci uşor s’ar putea plasa chiar şi peste 200 familii pe hotarul satului Suplai. In sfârşit totul s’ar putea săvârşi făr’de a inrola în cele două regi- mente »un singur Valah schismatic». Consiliul de răsboiu îi adresează în 1 Mai generalului Sisko- vici următoarea scrisoare: Pentru ca cesiunea să fie făcută în toată regula şi să fie legală, magistratul Bistriţei nunumai trebue să restitue «donatio- nales statutoriae et confirmatoriae litterae» primite odinioară, ci să renunţe la tot dreptul de a pretinde vr’odată alodiile comunale posedate în Valea Rodnei, afară dacă M. S. conf. p. 9 ar hotărî altminteri. Apoi trebue să recunoască că supuşii valahi de odinioară sunt liberaţi de restanţele alodiale. Mai departe are să predea toate urbariilej cărţile funduare (fonciare) şi altele ce aparţin Văii cedate, fie privitor la economii ori la altele, cu o listă, administraţiei militare »cum pleno jure et dominio terestrali» fără excepţie; în fine toate procesele, actele — şi numai după predarea aceasta pri- meşte magistratul bistriţan documentul amintit la p. 9 că adică 107 în caz dacă s’ar hotărî cândva donarea ori vinderea teritorului acelui district, el va fi dat în prima linie oraşului Bistriţa. * In 4 Mai cârciumarul Peter Roth din Rodna raportează că colonelul Schrodera cerut uneltele dela varniţă şi adică: 6. »Kratzen, 6 Schlăgel, 1 Mauer Hammer, 4 Keil-Hauen, 2 Brech Stangen, und das Schiess-Zeug« toate în valoare de 5 fl. R. 51 cr. Lipsind însă dintre unelte: »1 Bohrer, 1 Stauchen, 1 Kratzer u. 1 Raum Nadei* colonelul dă ordin ca Roth să fie arestat şi ameninţă către soţia acestuia că va fi legat »kreutzweise«. Roth e liberat din arest numai dupăce magistratul prin senatorul Schankebank dă asigu- rarea că uneltele cari lipsesc, vor fi refăcute pe cheltueala cassei oraşului. Magistratul primeşte în 21 Mai avizul că generalul Siskovici a plecat ieri din Sibiu şi va sosi peste câteva zile în Bistriţa. Col. Schroder cere cvartire pentru general, adiutantul Magdeburg şi comisarul de răsboiu Rohm. In 8 Iunie se publică ordinul loc.-colonelului Enzenberg din staţiunea Feldru, că cu începere din 15 c. nimeni să nu împru- mute bani, ori alte lucruri în preţul banilor, ofiţerilor grăniceri, căci de se va întâmpla fără ştirea lui, Ioc.-colonelul nu va ordona niciunui ofiţer să restitue banii împrumutaţi. Senatorul Ounesch primeşte în 14 Iun. ordinul să contro- leze şi aranjeze toate pârile împotriva grănicerilor, pe cele »in civilibus et territoribus« să le predea primarului Bistriţii, care iarăşi era acum Fr. Klein a Straussenburg, iar cele »in injuriis realibus* să le ducă la colonel spre rezolvare. Magistratul hotăreşte în 21 Iunie următoarele: Fiind in gar- nizoana Bistriţa mare nevoie de cvartire ofiţereşti, deoarece multe sunt ocupate de oficeri grăniceri, deşi colonelul a asigurat că aceia vor fi trimişi în staţiunile lor pe sate; magistratul roagă pe colonelul Schroder să expedieze (heraus disponieren) din oraş pe căpitanul Cosimelli. Şi fiindcă dela dl colonel arareori se pri- meşte un răspuns neîndoelnic (zuverlăssig), aşa să fi rugat să dea răspuns şi decizie în scris. In 22 Iun. Schroder trimite îndărăt scrisoarea magistratului cu observarea: că magistratul să nu-1 mai 108 sâcăe cu chestii de natura aceasta; va cerceta afacerea, însă căpi- tanul Cosimelli a închiriat (gemiethet) cvartirul şi-l plăteşte; pe dl primar Klein are să-l facă - kleinc (mic). In 25 Iun. raportează secretarul Ziegler aceste: Colonelul Schroder a trimis după el şi i-a comunicat că generalul Siskovici va sosi în 7 ori 8 Iulie; să fie îngrijit de cvartire pentru Ex. Sa, 1 căpitan, 1 comisar şi 1 ofiţer. Bagajele vor sosi cu câteva zile mai’nainte. Când Ex. Sa va trece în districlul valah, să fie duse acolo alimente din districtul săsesc. Tot în 25 Iunie magistratul desbate rugarea Saşilor din Iad, să fie rugat comandantul regimentului grăniceresc să admită ca Saşii, pentru o anume taxă, săşi poată mâna vitele la păşunile din munţii »cari aparţinuseră ma’nainte oraşului». Se hotăreşte să fie întrebat comandantul, că ce răspuns să li se dea Saşilor, şi eventual cât vor avea să plătească de cap de vită. * Din 26 Iunie avem două acte al căror conţinut merită să fie cunoscut. Văzusem din cele expuse până aci că magistratul bistriţan se simţea adânc jignit de modul cum colonelul Schroder trata cu orăşenii, dar mai cu seamă cu senatorii, cari încercau să-şi păstreze deplină autoritate. Nu e de mirare că Bistriţenii căutau tot prilejul să adune şi producă dovezi spre a putea ridica acuze împotriva colonelului. Pentru acest scop fusese redijat în 26 Iun. şi procesul verbal semnat de senatorul loach. Bedeus şi secretarul Daniel Ziegler, în care aceştia iau şi pun pe hârtie următoarele depoziţii; 1. Catarina Bergerin mărturiseşte că Vineri în 22 c. seara au venit la ea, ca să bea, ofiţerul de pază, sergentul regimentului Karolyi şi ordonanţa colonelului Schroder, cu numele Schultz. N’a ascultat ce vorbesc când deodată ordonanţa o întrebă dacă a auzit ce s’a întâmplat azi. Primind răspuns negativ, ordonanţa îi spuse acestea: Era să fie dus la gardă «înţeleptul domn»,1) din cauza că la cererea colonelului n’a voit să extrădea din temniţa oraşului pe un ţăran care găzduise tâlhari; şi să se ia pe seamă şi să nu mai >) înţelege pe nou instalatul primar al oraşului: Klein, comită excese că cele imediat după instalare, căci baronul Schroder a jurat să-l ducă la gardă pe »porcul de câne (Hundsfotten). Şase dintre soldaţii de pază au fost trimişi la primar, au năvălit (hinein gebrochen) în casa lui şi conform ordinului primit au voit să-l ducă la gardă. Refuzând el să plece, la raportul făcut colonelului acesta a doua oară ordonă să-l ducă pe porcul de câne şi pe mişelul. Deoarece nici acum nu voi să asculte, Schultz — care încă era între cei 6 soldaţi — le strigă acestor: »Apucaţi-l, puneţi mâna pe el!« Unul îl şi apucă de braţ şi-l ridică de pe scaun, dar neputând isprăvi mai mult, iarăşi raportară colonelului, care atunci ordonă că dacă porcul de câne şi mişelul nu va vrea să plece, atunci să-l lovească în coaste şi să-l ducă brânciş. Văzând primarul că n’are încotro, îi rugă pe soldaţi să aibă milă şi să-i îngăduie ca să trimită doi senatori la colonel cu rugarea să nu fie dus la gardă. După plecarea senatorilor fu chemat şi căpitanul Mocsâri şi rugat de primar pentru intervenţie; toate aceste insă n’ar fi schimbat nimic, dacă primarul n’ar fi extrădat in fine pe ţăranul reclamat. Două zile mai apoi — continuă martora — Du- minecă seara iarăşi veni Schultz, însoţit de servitorul colonelului, şi declară că el s’ar fi bucurat dacă ar fi putut escorta pe primar la gardă, căci e alta de a duce astfel de oameni, decât numai oameni de rând, şi e cert că primarul căpăta acolo şi 50 lovituri cu bastonul ca şi primarul Clujului, care păţise la fel. Dar încă nu e prea târziu, căci colonelul a jurat să-l pedepsească aşa, în- datăce va comite proximul exces, fiind el porc de câne. Alt martor: Secretarul orăşenesc Andreas Schuller depune: Dumineca trecută in 24 c. seara a fost la serata muzicală a gim- naziului şi a stat acolo până după 10 ore. Plecând apoi spre casă în trecere pe lângă casa sfatului auzi că înăuntru se discută. Intră în odaia din parter unde locueşte cuţitarul Georg Berger şi află acolo pe Schultz, ordonanţa colonelului, pe servitorul acestui şi încă pe un soldat din regimentul Kărolyi. Ordonanţa chiar spunea cele împărtăşite crâşmăriţei Catarina Bergerin adică: Trebuia dus primarul la gardă şi pedepsit cu 50 lovituri de baston, precum o" păţise şi primarul Clujului. Se mai aminteşte cu acest prilej că Schroder ameninţase în Iunie 1763 şi pe secretarul Hennrich că-1 va duce cu forţa la gardă, dacă nu-i dă momentan două straje pentru trebuinţele per- sonale. Al doilea act este acuza — adesea repetată1) — a Saşilor din Dumitra împotriva Rebrişorenilor pentru muntele Bârlea. Iată-o 1. Martin Hansel şi Oeorg Alm în 23 şi 24 Iunie trimişi din mijlocul nostru au umblat pe muntele Bârlea spre a ex mina paguba ce ne-au cauzat-o Rebrişorenii. 2. înainte de toate pe Marceriş, unde obişnuiam să pâşunărri caii, au dat de o mare turmă de oi mânate acolo de vr’o 20 de gazde, dupăce deja stricaseră cele mai bune două locuri. 3. Afară de această parte a muntelui, ei stricaseră cu oile, boii şi caii lor cu totul locul prim şi mai bun numit Săcătură, apoi au mers la locul Tăuşor şi l’au distrus aşa că nu se mai află nimic pe el. 4. Dupăce au isprăvit cu aceste două locuri au mers pe Piciorul Calului unde i-au aflat şi lăsat oamenii noştri. Aceştia au vorbit cu păstorul lor de cai, care la întrebarea: pentru ce au stricat ei aşa munţii noştri? a răspuns: »Eu n’am ce face, că aşa mi-a poruncit satuU, adăugând că ar fi între ceilalţi şi caii ofi- ţerilor. La cai au aflat şi 23 boi, iar restul vitelor îl mânau Rebri- şorenii Dumineca trecută pe munte, chiar când oamenii noştri coborau muntele. 5. Păstorul de pe Piciorul calului le-a zis că acesta, după spusa Rebrişorenilor, le aparţine lor, cu toatecă este al nostru, ca şi celelalte locuri de pe muntele Bârlea, pe care niciodată nu le-am dat lor. 6. Conform declaraţiei păstorului, unii dintre boii aflaţi acolo sunt ai lui Origore Galbenul, iar ceilalţi ai preotului Dumitru Popa. 7. Din toate aceste reiese că oamenii aceştia vr’au să ne nimi- cească cu desăvârşire. In partea de hotar aflătoare dincoace de Someş numită Tinoasa păşunează totul, până ce sosim noi acolo cu vitele noastre. Cu muntele încă fac la fel, cutoatecă li se avi- zase muntele1 de fosit. Toate vitele noastre cornute au fost parte bolnave, parte sunt şi acum. Sperafeem că se vor mai apuca pe munte, dar acum dispare şi aceasta nădejde. 8. Caii noştri asemenea puteau să se apuce pe acel munte ') V. »Arh. Som.< Nr. 13 p. 258 şi urm. toi ai nostru. Unde să aflăm însă acurri păşuni pentru ei? Şi cuiti să împlinim, pe lângă diversele noastre lipsuri, şi multele cărăuşii (Vorspann)? Deci rugăm magistratul să putem obţine ce e al nostru; dacă vitele Valahilor ar fi mânate în jos, atunci ar putea creşte în timp de 2 săpt. iarba din nou, aşa ca vitele noastre încă ar mai avea ce paşte. Rugăm deci, supuşi şi contribuabili credin- cioşi, să ni se ajute în chestie. La această acuză în 29 Iunie magistratul adresează loc.-colo- nelului Dambrowka următoaree scrisoare: Veţi vedea din cele alăturate plânsorile Dumitrenilor. Precum reiesă din documentele pe cari ei le au în mâni şi le-au îmmânat şi colonelului Schroder, muntele Bârlea aparţine »justo titulo« Dumi- trenilor şi l-au şi folosit nestingheriţi din timpuri imemoriale tot- deauna până în 1762, când au fost atacaţi (turbieret) in dreptul lor, şi când numitul colonel, la rugarea lor, le-a restituit muntele. La cedarea Văiei Rodnei n’a fost vorbă şi despre cedarea acestui munte ci li s’a lăsat Dumitrenilor ca proprietate indisputabilă. Ne rugăm să dispuneţi, ca satul acuzator să rămână şi pe mai departe în beneficiarea muntelui său, şi pentru atrocităţile săvârşite să capete satisfacţie cuvenită; iar violenţe de felul acesta să se curme, cel puţin până când generalul bar. Siskovici va dispune atât faţă de chestia asta cât şi faţă de altele în confor- mitate cu hotărîrile preanalte. Loc.-colonelul Dambrowka cu d. Năsăud 29 Iunie 1764 răspunde magistratului, că imediat va lăsa să se examineze exce- sele cauzate de Rebrişoreni şi va da satisfacţie. Iar cu d. Bistriţa 11 Iulie 1764 loc.-colonelii Joh. v. Dam- browka şi Enzenberg decid: Dumitrenii să folosească nestingheriţi muntele Bârlea, după cum s’a convenit; iar grănicerii cari îi vor nelinişti în proprietatea pacinică, vor fi pedepsiţi exemplar atât de către infanterie cât 'Şi cavalerie. n [ J( i * Comisarul orăşenesc Toldalagi raportează în 30 Iun. că vama dela moara din Nuşfalău dispare, servind ca nutreţ pentru păsările căpitanului Riccord, ca şi pentru alte scopuri. Magistratul hotăreşte că, deoarece morarul e grănicer, să se ceară dela generalul Sisko- viei să poată fi instituit un morar sas, pentru care să se ceară protecţie şi din partea loc.-colonelului Enzenberg. Loc. Tesch (Quartirmeister) anunţă în numele loc.-colonelului Dambrowka magistratului, că e multămit cu dispoziţiile colonelului Schroder privitoare la păşunile de munte; ar fi însă mai bine să se lase chestia aceasta pentru timpul când va sosi generalul Sis- kovici. Tesch cere totodată cvartire pentru suita generalului. Căpitanul oraşului, Joh. Frank, raportează în Q Iulie că pentru serviciul personal al generalului Siskovicii) — care sosise în 7 c. în Bistriţa — se cer 6 streji, care ar trebui aduse din districtul săsesc, căci mahalagii nu pot presta acel serviciu. La cererea din 16 Iulie a loc.-colonelului Enzenberg, care staţiona în Feldru, ca să i se acorde în oraş »ein Gewolb zu einem depositorio*, magistratul răspunde negativ, însemnând în protocol că oraşul n’are nevoie »de un Brigadier în Bistriţa*. Loc.-colonelul Dambrowka cere desluşiri cu privire la boii cari i se luaseră odată lui Macavei a Popii din Mocod. Magis- tratul decide să i se trimită un extract din actele şi rezoluţiile comisiei Bethleniane din 1761, cu observarea că această chestie s’a discutat adeseori (oft vorgewesen). Motivând că ofiţerii grăniceri, făr’de a încunoştiinţa în prea- labil oraşul, dictează să li se presteze grănicerilor cărăuşii (Vor- spann), nu plătesc reglementar şi maicuseamă pe Saşii din Dumi- tri(a îi ruinează complet; magistratul hotăreşte să fie rugat loc.-col. Enzenberg se ordone grănicerilor că, precum o fac Mocodenii când merg în marş până la Rodna, aşa şi ceice trec prin Dumi- triţa spre Gura Mureşului, să se îngiijească înşişi de care şi să nu ruineze pe Saşi. Consilierul de mine conte Ignaz de Ybarra scrie în 19 Iul. că Mai. Sa i-a încredinţat direcţia minelor rodnene şi în 26 ori 27 c. va sosi în Bistriţa, se roagă de cvartir pentru sine şi familia sa. Rezolv. Deocamdată vor sta în cvartir la primarul Klein. Primarul Klein întreabă în 22 Iulie pe magistrat că ce ar fi de întreprins în chestia străjilor pe cari colonelul Schroder le tine în serviciul său contra tuturor regulamentelor. Se hotăreşte să se protesteze la comisarul suprem gub. conte Bethlen. ‘) V. »Arh. Som.« Nr. 20 p. 217 şi urm. Deoarece magistratul aduna toate datele ce pot servi ca puncte de acuză împotriva lui Schroder, reproducem aci în extract, privitor la menţionatele străji, următoarele note semnificative: In 10 Febr. 1762 a sosit colonelul baron Schroder în Bistriţa şi până la 11 Martie n’a cerut străji. In 11 Martie a plecat cu întreaga suită şi cu senatorul Bedeus peste Bârgău în districtul valah, de unde a întors în 19 Martie. In zilele de 21 şi 22 Martie a odihnit în oraş şi pentru acele zile n’a cerut străji. In 22 Martie a plecat la Nuşfalău şi Sântioana, de unde a întors în 23. In 24 a cerut dela administratorul orăşenesc Oeorg Decani 2 străji, pe care le-a reţinut până în 11 Mai, când a plecat la Sibiu. Deci acele străji, luate din mahalalele oraşului, i-au făcut 98 zile de serviciu. întors în 23 Iunie din Sibiu la Bistriţa stete până în 28 liniştit în oraş şi nu ceru străji. In 29 plecă la Sântioana şi Nuşfalău apoi trecu în districtul valah, de unde după terminarea conscripţiilor întoarse în 10 Iulie la Bistriţa. Amintitele două străji iarăşi fură cerute de el în 11 Iulie şi făcură serviciu până în 19, când colonelul plecă la Sibiu; deci 18 zile de serviciu. In 19 Martie 1763 întoarce colonelul din Sibiu şi imediat reclamă străjile care până în 7 Mai îi făcură 100 zile serviciu. In 8 Mai pretinse colonelul câte 3 străji cari îi serviră până în 23 Iulie 1764, timp de un an şi 2V2 luni, adică 441 zile cari în- mulţite cu 3 (străji) fac 1323 zile. Deci în total străjile i-au făcut colonelului 1539 zile de serviciu, aprovizionându-se de acasă cu alimente. Din acest tablou cunoaştem şi o parte din intinerarul colonelului Schroder, care rugat de magistrat să demită străjile acasă în timpul lucrărilor la câmp, răspunde din Feldru în 24 că »străjile pot pleca în fiecare moment, căci el nu le-a cerut dela magistrat, ci i s’au trimis de către acesta». Senatorul Bedeus comunică în 23 Iul. că generalul Siskovici a interzis tuturor ofiţerilor să mai pretindă, împotriva regulamen- telor, cărăuşii, cu excepţa când vor face parte din vr’o comisie, ori când vor fi trimişi să scoată contribuţii. Noul comandant general al Ardealului contele Andrei Hadik numeşte în 9 August, pentru statorirea graniţelor dintre Valea Rodnei şi teritoriile învecinate, o comisie constătătoare din: con- tele Adam Kass de Czege, losif Bădi de Uzon judele boierilor co- mitatului Cluj, şi Mihail de Hannenheim pretor în Sighişoara, care 8 avea să lucreze paralei cu comisia militară numită în persoanele loc.-colonelului Enzenberg, a maiorului Mayersheim şi încă un căpitan. In vederea sosirii generalului Siskovici în Bistriţa, anun- ţată de primarul Klein în 17 Aug. pentru aceeaşi zi, Bistriţenii îşi confecţionaseră o lungă listă de cereri şi pretenţii cu cari, după primirea făcută cu mare tămbălâu, aveau să asalteze pe general. Lista întitulată »Agenda bei der Ankunft Sr. Excell. des Generalen« are următoarele 25 puncte: 1. Grănicerii şi aci (în Bistriţa) — ca şi în Oşorheiu şi Teaca — să plătească taxele fixate la târguri. 2. Să se protesteze contra faptului că comitatensii invadează în mod arbitrar hotarele distric- tului, invocându-se procedeul ilegal din Sigmir şi Beşineu. 3. Să fie redusă taxa contribuţională pe vin, deoarece în mulţi ani re- colta e slabă — dupăcum se prevede şi în anul curent din cauza îngheţului — iar bonitatea vinului nu e proporţională cu taxa fixată. 4. Să se desfiinţeze taxele pe case (în oraş) fiindcă aceste nu produc aci niciun venit. 5. Să se reducă «taxa capitis» a orăşe- nilor. 6. Să se ceară despăgubire pentru cei doi cai ai Sângeor- zenilor săseşti, pieriţi cu ocazia vizitei generalului Colloredo în districtul militar valah. 7. Să i se arate generalului Siskovici docu- mentul despre datoriile oraşului. 8. Chestia pădurilor satelor Feri- haz şi Jeica. 9. Terenul litigios de lângă Someş, aparţiitor satelor Dumitra, Pintic şi Iad. 10. Procesul dintre satele Sigmir şi Orheiu pentru terenul arat de Orheieni. 11. Proiectul de ajutorare a «săr- manului oraş«, cerut expres şi de către Ex. Sa cancelarul. 12. Chestia despăgubirii pentru satele Nuşfalău şi Sântioana. 13. Privilegiul berăriei oraşului. 14. Restituirea vechiului obiceiu ca în zile de târg să le fie interzis streinilor, deci şi grănicerilor, să cumpere înainte de amiazi cereale ori alte lucruri, »în prejudiciul sărmanilor (blutarmer) orăşeni. 15. Despăgubiri pentru cheltuelile făcute de cassa oraşului în două rânduri de frica invaziei tătăreşti. 16. Taxa capitis a servitorilor, haiducilor şi vătăşeilor. 17. Despăgubiri pentru cvartirele ofiţerilor. 18. n Curmarea multor cărăuşii cari sunt de prestat. 19. Dislocarea grănicerilor din oraş, din cauza multelor furturi. 20. Comerţ liber cu Moldova prin pasul Bârgăului. 21. Mijlo- cirea la locurile înalte pentru obţinerea interzicerii luxului în haine. 22. Chestia plătirii datoriilor publice. 23. Comerţul în comitate şi 115 districtul militar. 24. Despăgubiri pentru lemnul furnizat la podul dela Năsăud. 25. Interzicerea cumpărării de cereale (în oraş) pe seama fabricei de bere din Năsăud. Primarul oraşului amintind chestia morii din Nuşfalău împărtă- şeşte în 21 Aug. că îa scrisoarea magistratului loc.-colonejul En- zenberg răspunsese să se aştepte sosirea generalului Siskovici; apoi că morarul Tănase a delapidat mult, şi totuşi arată o pre- tenţie de 27 fl. Pentru ca acest morar să poată fi depărtat de acolo, e necesar ca secretarul Ziegler împreună cu câţiva morari saşi să censureze pretenţia morarului Tănase. Tot în aceea zi primarul ordonă senatorilor să nu se depărteze din oraş, căci în fiecare clipă pot fi chemaţi de Ex. Sa generalul. In 22 Aug. raportează decimatorul Weber că împreună cu comisarul Werner au fost faţă când grănicerii din Vermeş împăr- ţiseră iarba dijmei. Subloc. Stoianik declarase privitor la dijmă că grănicerii înşişi s’o măsoare şi împărţească, partea oraşului s’o lase în câmp, iar partea lor de cereale s’o care acasă. Mai departe spune Weber că l.-col. Enzenberg i-a ordonat lui Stoianik să-şi aleagă un cvartir între Saşi ori Valahi. Magistratul ceteşte în 23 Aug. scrisoarea semnată de loc.- col. Enzenberg şi de maiorul Mayersheim, în care aceştia cer hrizoavele privitoare la Valea Rodnei şi aflătoare în arhiva oraşului. Cele pritoare la satele valahe să se extrădee în original, iar cele cari privesc hotarele districtului săsesc, în copie. In 24 August generalul Siskovici, sosit în Bistriţa, lasă să se publice următoarele porunci adresate companiilor grănicereşti aflătoare în districtul săsesc, precum şi în cele două sate valahe Nuşfalău şi Sântioana: 1. E interzis strict ofiţerilor, subofiţerilor şi infanteriştilor să ocărască, înjure (schmăhen) ori şicaneze pe funcţionarii scaunelor precum şi pe locuitorii provinciali, ci au să trăească cu ei în pace şi bună’nţelegere. 2. Nimeni să nu Ie atace (anfallen) arbitrar bu- nurile şi casele, căci va fi foarte aspru pedepsit. 3. Nimeni să nu le mâe, închidă ori sechestreze fără motiv just vitele, numai spre a-i şicana. 4. Dacă oficianţii ori locuitorii săseşti districtuali vor ridica plânsori motivate, atunci ofiţerii după cercetare au neamânat şi imparţial să dea satisfacţia cuvenită. 5. Ofiţerii au să sprijinească pe magistraţii saşi în oficiul lor, în bună’nţelegere şi armonie, şi au să oprească pe grăniceri dela înjurii faţă de oficianţi şi locuitori. 8* 6. Dacă vr’un grănicer ridică plânsbare contra senatorilor ori lo- cuitorilor saşi, atunci pe lângă aspră pedeapsă trupească e interzis să-şi ia el satisfacţie în mod arbitrar, ci chestia are să urmeze calea legală. 7. Precum grănicerii din satele săseşti ale districtului până acum s’au împărtăşit la pământurile comunale şi alte foloase publice, aşa până Ia mutarea lor nici locuitorii săseşti n’au să-i oprească sub nidun titlu şi să-i excludă. 8. Dacă provincialii au de pretins dela grăniceri datorii legale, atunci ofiţerii au să-i de- termine pe grăniceri să plătească. 9. Pe lângă statul grăniceresc trebue conservaţi toţi ceilalţi locuitori, apăraţi şi susţinuţi în drep- turile lor. Deci ofiţerii sunt datori să aducă pe grăniceri cu fru- mosul, ori dacă va fi trebuinţă şi cu pedepse aspre la conştiinţa că statul militar nicidecum nu-i îndreptăţeşte să trateze pe alţi oameni cu brutalităţi, şicane şi nedreptăţiri, sau să comită, şi cele mai mici excese. Dimpotrivă statul militar e creat spre scopul ca prin el să se conserve liniştea şi siguranţa internă. 10. Privitor la judecăţile prevăzute în constituţiile date de M. Sa grănicerii cu procesele lor privitoare la imobile sunt avizaţi la magistratul să- sesc bistriţan. Au s’o facă aceasta chiar şi dacă poartă între sine procese de aceste, şi nu pot să se împace în faţa ofiţerilor. 11. Cu- toatecă grănicerii sunt liberi de sarcinile (oneribus) comune săteşti şi districtuale, totuşi au să ajute la utilităţi publice cari le servesc şi lor spre folos şi conservare, ca clăditul şi conservarea podurilor, iazurilor, construcţia şanţurilor, îngrăditurilor, drumurilor etc. spre care scop ofiţerii au să convină cu oficialii scaunelor din caz în caz, şi au să facă repartizările necesare, ca locuitorii de ambele părţi (Saşi şi Români) să dea muncitorii necesari. 12. Precum ofiţe- rilor grăniceri li-e interzis să ceară trăsuri (Vorspann) dela grăniceri, aşa ofiţerii, subofiţerii şi gregarii grăniceri sub grea pedeapsă n’au să cuteze să ceără pe orice motiv dela provinciali cai de munte (Plaien-Vorspann), trăsuri ori încartiruiri fără asîgnări. Pot să toc- mească însă cai şi trăsuri cu acord benevol. U. Dupăce grăni- cerii au să presteze gratuit trăsurile pentru servicii militare ca trans- port de puşti, muniţii, mondire etc. nicidecum n’au să-i împovo- reze pe provinciali cu similare servicii. ♦ In 24 Aug. 1764 generalul (locotenent-mareşalu!) bar. Sisko- vici, chemă pre primarul Bistriţii să vină împreună cu doi senatori şi cu un actuar la el, şi le propuse că cetind înc’odată hotărîrile guberniului privitoare la cesiunea districtului valah, — hotârîri comunicate magistratului în 21 Mai şi redijate conform rescriptului 117 consiliului de răsboiu adresat în Martie generalului — acesta îşi va face reflexiunile iar reprezentanţii oraşului să-şi facă observă- rile pe cari le vor afla necesare. Desbaterile au decurs conform procesului verbal astfel: La p. 1. Delegaţii observară că cei drept naţiunea (universi- tatea săsească, s’a obligat să ia asupraşi despăgubirea oraşului bistriţan pentru pierderea foloaselor în urma cesiunei Văiei Rodnei. Deoarece însă ea până acum nu s’a declarat că în ce formă să se facă acea despăgubire, aşa Ex. Sa să mijlocească la Mai. Sa ca despăgubirea să fie stabilită cât de în grabă în proporţie cu- venită cu foloasele pierdute, şi oraşul să fie asigurat pe veci că o va şi primi. La p. 2. Deşi pe magistrat îl doare ca în locul sumei de 38.481 fl. 43 2/4 cr. statorită de comisia Bethleniană, să se mulţă- mească cu 12.000 fl. el supoartă cu resemnare şi aceasta şi roagă numai să i se plătească în grabă suma precum şi ratele scadente în 1763 şi 1764. La p. 3. Dupăce Mai. Sa a ordonat că atât districtul săsesc (teutsche) cât şi cel valah să ia asupraşi partea din datorii »a pro- portione*, astfel pentru evitarea multelor consecinţe, Ex. Sa să mijlocească ca guberniul să informeze despre aceasta atât pe cre- ditorii oraşului şi districtului săsesc cât şi pe cei ai Văiei Rodnei. Spre acest scop se alătură lista creditorilor şi modul cum a repar- tizat datoriile comisia Bethleniană. Apoi în chestia datoriilor liti- gioase, districtul militar valah să desemneze un advocat. Mulţu- mind M. Sale pentru hotărîrea că şi districtul valah să răfuească ratele pentru datorii pendente, se alătură specificarea acestor fel de datorii. Apoi Ex. Sa cere să se arate unde sunt de plătit resturile mai nouă de contribuţie în suma de 2766 fl. 17 cr., ca grănicerii să fie somaţi a le plăti. Hotărând Mai Sa că resturile vechi de contribuţie în suma de 11.322 fl 39,5/i6 cr. cari zac atât pe districtul militar valah cât şi pe cel săsesc, precum şi suma de 7561 fl. 30 cr. pe care oraşul o datoreşte casei de răsboiu, sunt iertate, aşa magistratul roagă pe Ex. Sa să mijlocească ca despre aceasta să se primească do- cumente de descărcare; iar privitor Ia restanţele mai nouă să efec- 118 tueze ca după ce oraşul le plătise în locul districtului, să i se restituie oraşului. Privitor la datoria naţională de 4459 fl. roagă ca dacă na- ţiunea va cere dela Bistriţa interesele cuvenite, aceste să fie plătite şi de către grăniceri. In sfârşit Ex. Sa cere specificarea alodielor pe cari oraşul le-a exercitat în Valea Rodnei, care se şi alătură aci. La p. 4 Ex. Sa declară că nu află oportună acum mutarea grănicerilor şi cu atât mai puţin în Valea Rodnei, deoarece atât grănicerii cari deja se mutaseră cât şi cei ce vor fi mutaţi vor fi alungaţi de acolo. In considerarea că dacă Valahii rămân în districtul săsesc, prin aceasta oraşului — cu toate ordinele binevoitoare ale Ex. Sale — i se fac greutăţi imense, aşa că acela e pus în imposibili- tate de a satisface serviciului preanalt; magistratul îşi susţine «rezervatul* său, crezând că prin cesiunea celor 21 sate, apoi a foloaselor şi drepturilor sale, a binemeritat ca mutarea, cerută şi de repeţite ori încuviinţată de Mai. Sa, a grănicerilor din districtul săsec şi din satele Nuşfalău şi Sântioana ca din fond săsesc, să se facă în tot chipul posibilă. La greutăţile înpreunate cu cedarea districtului valah să se ia în considerare şi faptul că, deşi oraşul e redus dela 46, la 25 sate, el totuşi trebue să întreţină o garni- zoană de trupe regulare constând din un ofiţer de stat major şi 4 companii, deci mai mare ca cea de 3 companii fostă până acum, iar contribuabilii cari dau ofiţerilor cvartire nu primesc nici o bonificare. La rugarea magistratului ca să nu fie răscumpărate casele părăsite de grănicerii mutaţi, Ex. Sa observă că Valahii n’au po- sedat gratuit toate ogoarele şi livezile, ci şi ei le cumpăraseră pe bani, şi le-au fost spre folos oraşului, maicuseamă în timpurile când contribuţiile se impuneau scaunelor în mod sumar (global) şi nu »a proportione*. La aceasta delegaţii răspunseră că află juste observările, însă adaug că Valahii au fost răfuiţi complet de Saşi prin folosinţa de mulţi ani a pământurilor cedate lor gratuit, şi chiar şi la o vindere mutuală şi-au văzut de interesele proprii, fără ca orăşenii să fi avut din aceasta vr’un folos. Deci oraşul îşi susţine rugarea cu mutarea. 119 Privitor la mutarea Saşilor şi Maghiarilor din Rodna în sa- tele Nuşfalău şi Sântioana, Ex. Sa declară că aceia nu se pot muta, deoarece Mai. Sa a ordonat ca minerii din districtul rodnean să fie scutiţi, iar cei mai mulţi dintre susamintiţii sunt mineri. Privitor la acei Saşi şi Magiari însă cari nu se aplică la mine, Ex. Sa observă că la caz dacă ar fi să se schimbe vr’un Maghiar ori Sas rodnean cu vr’un grănicer mai sărman din districtul săsesc, atunci în locul aceluia s’ar putea muta 2 resp. 3 dintre aceştia mai lipsiţi. La propoziţia Mai. Sale ca grănicerilor cari vor fi mutati în Valea Rodnei, Saşii ori să le plătească casele părăsite ori să le ajute să-şi clădească case nouă, delegaţii saşi observă că contri- buabilii saşi sunt sărmani; Ex. Sa însă declară că chestia aceasta se va limpezi când se va vedea unde vor fi mutaţi aceia. Iar pri- vitor la biserica din Rodna se va hotărî chestia atunci, când even- tual se va şti sigur dacă coreligionarii saşi vor fi mutaţi din Rodna, ori nu. La p. 5. Privitor la ordinul preanalt al punerei mejdelor între districtul militar valah şi celelalte comitate şi districte învecinate, Ex. Sa porunceşte să fie extrădate toate documentele aflătoare la oraş şi privitoare la mejdele, fie înspre comitate ori înspre dis- trictul ' bistriţan săsesc, pentru ca comisarii militari să-şi poată începe cu uşurinţă operaţiile. Se alătură toate documentele existente. Privitor la hotărîrea preanaltă că grănicerii »qua tales« nu sunt îndreptăţiţi să-şi cumpere case ori locuri pe pământ săsesc, şi la caz dacă cu ştirea magistratului câştigă pe pământ săsesc proprietate, atunci au să plătească contribuţia şi să dea dijma cuve- nită, Ex. Sa observă că ordinele în chestie s’au şi publicat grănicerilor. La p. 6. Cere Ex. Sa o specificare a iobagilor aflători în dis- trictul militar valah, pe cari i-au reclamat «domini terestrese şi stau în proces în chestia lor. Să dă specificarea. La p. 7. Ordinele în chestie s’au dat districtului militar. La p. 8. Se vor da porunci fixe în chestie. Oraşul se roagă ca păstorii, maierenii şi argaţii precum şi fii şi slugile acestora, în timpul anilor de serviciu, pentru evitarea eventualelor şicane, şi dacă vor voi, să nu fie conscrişi, iar cei deja conscrişi să fie liberaţi dela serviciul militar. 120 La p. 9. Oraşul roagă îne’odată să i se extrădea copiile de pe toate documentele privilegiare predate încă generalului Buccov. La p. 10. Cere Ex. Sa urbariile şi toate catastifele privitoare la economiile etc. districtului valah. I se răspunde că nu există altele decât cele cari deja s’au predat. Cesiunea de făcut în acest înţeles Ex. Sa va lăsa să fie re- dactată în Sibiu. In 25 Aug. primarul Klein raportează magistratului despre toate discuţiile avute cu generalul Siskovici, iar după cetirea ob- servaţiilor făcute la acea consultare de către delegaţi, magistratul decide să se apeleze înc’odată în scris la toate punctele desbătute. ' * In 27 Aug. generalul Siskovici din nou cheamă pe delegaţi şi mai cere unele precizări şi desluşiri, la care se fac observări de ambele părţi: La p. 3. Să se precizeze datoriile, să se producă obligaţiile şi să se calculeze interesele detaliate la fiecare creditor. Ce a plătit oraşul la fisc? Ce zice «absolutorul* lui Steinville? Să se con- state «individualiter* restanţele contribuţionale ale grănicerilor din districtul săsesc şi cel rodnean. Deoarece conform noului sistem contribuţional niciun individ n’are să plătească pentru altul-, nu e de’nţeles cum de oraşul a plătit restanţe în locul Valahilor dis- trictului'rodnean? Să se faca liste speciale individuale de către perceptori privitor la restanţe. Dupăce însă aceste nu se pot face fără răvaşele de atunci aflătoare în mânile juzilor valahi, Ex. Sa să ordone ca juzii să fie obligaţi a prezenta toate răvaşele. Delegaţii mai răspund Ex. Sale, că perceptorul oraşului nu e absolvat de către fisc până nu varsă suma întreagă anuală a contribuţiilor, deci el a plătit restanţele Valahilor din fondul «do- mestic* orăşenesc, numit şi «fondul de 13 cruceri*. Datoriile naţionale încă trebue specificate, că sub ce titlu datoreşte oraşul, şi dacă până acum nu i s’au cerut interese, cum i se pot cere de acum înainte? Răspuns: Datoria întreagă pe oraşul Bistriţa e de 9.003 fl. 13 2/4 cr. din cari pe districtul valah, ca pe »moşie nobiliară*, au căzut 4459 fl. Dacă naţiunea nu va cere interese, nici Bistriţa nu va cere dela districtul valah. 121 Să se numească »munţii oraşului«, apoi unde a avut oraşul prisacă, ferestrae etc.? Cari au fost pământurile domneşti în Rodna, Maieru şi Sângeorz? Apoi un delegat al magistratului are să arate precis »praediul Luşca Cârstii» unui ofiţer delegat de loc.- colonelul bar. Enzenberg, în ziua pe care vor fixa-o în prealabil. Răsp.: Numirea munţilor se alătură. Prisaca a fost în Poiana de lângă Valea Popii în satul Maieru. Un ferestrău se află în sus de şanţul Rodnei iar al doilea pe Arieş (Anieş) înspre Maieru. Pentru arătarea locurilor domneşti în Rodna, Maier şi Sângeorz şi a prediului Luşca Cârstii va fi desemnat un delegat. La p. 4. Cutoatecă Valahii locuitori în districtul săsesc even- tual şi-au cumpărat ogoarele şi livezile dela alţi Valahi, totuşi nu se poate simplu susţinea că oraşul dela ei n’a avut nici un folos, căci Valahii au purtat împreună cu Saşii toate »onera publica» şi au promovat încassarea venitelor particulare ale oraşului. Răsp.: Oraşul a zis numai că din astfel de vinderi n’a avut niciun folos, căci celui d’intâiu i-a dat pământul gratuit, iar acesta apoi l’a vândut altuia. La p. 8. Păstorii şi măierenii conform intenţiei preanalte nu pot fi cu totul excluşi dela miliţia grăniceră. Dar trebue înaintată lista acelora, cari nu şi-au servit încă complet timpul obligat, nu şi-au plătit contribuţiile restante, chiria caselor ori alte datorii, şi totuşi au fost conscrişi. Pân’ce îşi vor împlini îndatoririle, vor fi excluşi. Răsp.: Fiindcă Ex. Sa observase că mutarea grănicerilor depe fondul saxon deocamdată n’ar fi practicabilă, rugăm ca cel puţin cu atât să fim consolaţi, ca să nu se conscrie niciun păstor şi măierean ori argat în timpul serviciului său, spre evitarea multor colisiuni; iar dup’aceea dacă vor voi să se facă grăniceri atunci »solutis solvendis» să şi părăsească casa de păstor ori măierean. La p. 10. E suprinzător că despre astfel de moşii domneşti extinse şi despre iobagi nu există urbarii şi cărţi fonciare, nici alte documente. Răsp.: Ce priveşte administrarea districtului valah oraşul s’a îndreptat exclusiv ,după cărţile de contribuţie, iar iobagii la naţiunea săsească totdeauna au fost trataţi blând şi robotele nu li s’au cerut aşa sever ca de către alţi domni tereştri. 122 Acest proces verbal a fost semnat în 29 Aug. şi de gene- ralul Siskovici, care încă în 27 Aug. primise dela primarul şi ma- gistratul Bistriţii şi în scris această observare şi rugare: Privitor la cesiune, oraşul Bistriţa niciodată nu s’a exprimat către naţia săsească ca pentru trecut, pentru foloasele pierdute să mulţămeşte în loc de cu 38.487 fl. 432M cr., cu suma de 12.000 fl. Propunerea aceasta au făcut-o alţii fără ştirea oraşului. Deoarece însă rezoluţia M. Sale a urmat în acest sens, ne mulţă- mim şi cu 12.000 fl., dar Ex. Vstre să lucreze ca cel puţin să ni se împlinească celelalte rugări, ca să nu păgubim. Tot privitor la acest fapt aflăm dintr’o notă magistratuală următoarele amănunte: lntr’o zi din Martie a. c. au fost trimişi la generalul Buccov următorii delegaţi naţionalişti: Mich. v. Bruckenthal, Andr. v. Hannen- heim, şi M. Hutter din universitatea săsească spre a-i îmmâna un memoriu relativ la cesiune. Deputaţii bistriţeni cari încă primiră ordin să meargă cu aceia, se rugară ca mai întâi să li se comu- nice şi lor memoriul. Primiră însă răspuns că-l vor auzi cetindu-se acolo. Deci merseră şi ei. Fură cu toţii introduşi în sala roşie, îndată vini şi consilierul gub. Hutter. Păşind în sală generalul Buccov, Bruckenthal îi întinse memoriul, acela îl ceti şi întrebă dacă magistratul Bistriţii ştie despre memoriu şi dacă e mulţămit cu despăgubirea »pro futuro« numai »ad tempus«. Deputaţii bis- triţeni răspunseră că nu ştiu despre memoriu, iar generalul ob- servă că mai intâi trebue isprăvit lucrul cu Bistriţenii, căci el este echitabil totdeauna în orice cauză şi aşa va fi totdeauna. După cetire memoriul li se restitui deputaţilor. Despre faptul cum s’a mai modificat acela, universitatea săsească n’a comunicat nimic magis- tratului bistriţan. Intr’o scrisoare din Martie 1764 naţiunea pro- mitea magistratului că va veni la Bistriţa o comisie naţională şi va informa oraşul. Ceeace însă nu s’a întâmplat. Numai din reso- luţiile M. Sale au aflat Bistriţenii că naţia săsească a luat asupraşi de a despăgubi »pro futuro* oraşul Bistriţa. n * Amintisem despre cele două comisiuni: civilă şi militară, instituite pentru delimitarea teritorului aparţiitor satelor militarizate 123 şi separarea acelui de către districtul săsesc bistriţan. Dupăce linia despărţitoare avea să formeze şi mejdinile hotarelor dintre satele săseşti Dumitra, Iad, Pintic şi comunele româneşti Rebri- şoara, Vărarea, Feldru şi Ilva-Mică, astfel acum avea să se con- tinue un foarte vechiu proces !) dintre acele sate, proces care încă nici astăzi nu e definitiv tranşat. Nu se pot aci înşira toate fazele prin care trecea Ia înfiinţarea graniţei chestia litigioasă multi-secu- lară, ci se vor menţiona numai cazurile cari întră în cadrul acestei expuneri. Magistratul Bistriţii încă avea şi ţinea să trimită delegaţi, cari cel puţin să asiste la operaţiile susamintitei şi în cursul nesfâr- şitului proces aşa numitei comisiuni Vass. La începutul lui Sep- temvrie în câteva zile fu discutată în mod foarte agitat chestia delegaţilor. Se pare că primarul Klein, făr’de a o mărturisi pe faţă, voia să fie singur delegat, însă întâmpină rezistenţă din parte unor senatori. Când era să fie ales între delegaţi Schankebank, acesta refuză zicând că »er nicht dazu eingemacht wăre«. Asemenea re- fuză şi Paul Klein, iar când primarul Fridr. Klein se oferi că ia asupraşi sarcina, senatorul Bedeus declară »că el n’ar cuteza să primească singur o misiune atât de grea, pentru care ar trebui să se numească mai mulţi deputaţi, cum — conform vechilor hri- zoave — se facea şi în trecut în cazuri similare*. Apoi când fură aleşi spre acest scop senatorul Bedeus şi notarul magistratual, protestă la rândul său primarul Klein afirmând că notarul nesmintit are să stea în oraş, căci s’au îngrămădit în birou o mulţime de acte de rezolvit. In fine în 11 Sept. totuş fu delegat primarul, care însă observând ţinuta ostilă a senatorilor, de repeţite ori în cursul discuţiilor vehemente ameninţă că renunţă Ia slujba de primar şi declară că aceasta e ultima delegaţie pe care o acceptă între astfel de manifestaţii puţin respectuoase. Din acte însă reiese că la lucră- rile comisiei au asistat pe rând mai mulţi membri din magistrat. E de amintit că cu ocazia acestei »reambulări metale* Bistri- ţenii iarăşi prezentară cele două privilegii faimoase, a lui Stiboriu 1412 şi a lui Sigismund din 1414 din cari ei ceteau şi încercau să documenteze că oraşul şi provincia Bistriţii, şi în specie comuna Iad, aveau libertatea de a pescui nestingherite în rîurile ce curg i) i) V. »Arh. Som.« Nr. 13 p. 243—311. 124 pe lângă (herum vorbei) Rodna: ca »Szamus oder theutonice Times« şi în rîul Bistriţa; deci (consequenter) aceste rîuri sunt graniţele dintre districtul săsesc şi cel rodnean, »ceeace delegaţii îndeosebi au se accentueze».1) Tot aci e de notat că spre a obţine o delimitare favorabilă pentru oraş, magistratul se adresă către fibirăul Mosa Lâszlo şi funcţionarul Jânosi Peter din comitatul Solnocului cu rugarea să ordone satelor comitatense învecinate să trimită la cerere martori experţi la actul delimitării. Mosa răspunse că a dat poruncă satelor să se prezente »ad instituendam reambulationem metalem» altfel vor fi pedepsite cu 12 fl., iar Jânosi refuză — cum zice primarul Klein — ajutorul, râspunzind magistratului în termeni sarcastici. Magistratul hotărî să fie expediat argatul Toldalagi în satele Cepan, Luşca etc. şi să le comunice şi explice sătenilor ordinul lui Mosa, iar din Iad, Pintic şi Dumitra să fie citati bărbaţi cari ştiu precis arăta (zurecht deutlich anzugeben) semnele de hotar (Hattert Zeichen). In 21 Sept. primarul Klein raportează magistratului despre mersul lucrărilor la comisiuni, care nu se puteau înţelege. Altfel Bistriţenii continuu corespondau cu comisarii Vass şi Hannen- heim, iar delegaţii bistriteni îşi făceau neîncetat observările. Trebue să se menţioneze aci şi faptul semnificativ că îu cursul acestor lucrări se puse la magistrat şi întrebarea că oare ce «discreţii» ar fi de dat comisarilor civili. In 28 Sept. raportează Klein că Hannenheim a sosit în Bis- triţa cu actele comisiei civile în chestia reambulării, care s’a isprăvit aşa »cum mai bine nu putem să dorim». Nu e de mirare că Bistriţenii erau multămiţi cu raportul acelei comisii, în care — ca să cităm numai un pasaj — între alte să ziceau acestea: Satele Feldru şi Rebrişoara din Valea Someşului nu au drept la părţi din moşia Pinticanilor şi Dumitrenilor, fiindcă nu există niciun document privitor la afirmaţia locuitorilor din Feldru şi Rebrişoara, că o parte din pământul lor a fost luată şi încorporată satelor Pintic şi Dumitra. Dacă au folosit cândva acele teritorii, lucrul ') V. »Arh. Som.« Nr. 9 p. 14—15. Nu e vorbă în documente despre Bistriţa aurie, ci despre rîuleţul Bistriţa care curge prin Valea Bârgăului, pe lângă oraşul Bistriţa şi se varsă in Şieu; deci interpretarea cu Bistriţa aurie era falsă. l2i s'a făcut cu îngăduinţa magistratului bistriţan, fără însă a li se atribui ca proprietate. Râul Someş a fost şi este hotarul natural între districtul militar şi districtul săsesc al Bistriţii. Tot în şedinţa din 28 Sept. magistratul constată că unul dintre cele două exemplare ale procesului verbal redactat >în ma- teria distinctionis Vallis Rodnae et districtus saxonici« nu e semnat de comisarul Beldi; deci hotărî ca acesta să fie rugat într’o scri- soare »complezantă« să semneze şi acel exemplar, mulţămindu-i-se totodată respectuos pentru dreptatea (Billigkejt) dovedită faţă cu oraşul. In sfârşit e de notat că despre operaţiile săvârşite din 5—29 Sept. comisia militară redactă şi expedie locurilor competente raportul său datat: Mocod, 29 Sept. 1764, iar comisia civilă pe al său datat: Zagra 27 Sept. 1764. Acesta era cu totul ne- favorabil pentru amintitele comune româneşti, şi în general pentru districtul militar; iar raportul comisiei militare, deşi apăra intere- sele grănicerilor, nu era destul de argumentat din cauza că ofiţerii nu cunoşteau de ajuns antecedentele chestiei precum şi docu- mentele latineşti, prezentate şi explicate cu totul fals de către comisarii civili, respectiv de către Bistriţeni. Astfel lucrările şi ra- poartele comisiunilor rămaseră nerezolvate şi trebuia să se institue în chestie o altă comisie, ale cărei lucrări în 1765 cum vom vedea, deasemenea n’avură rezultat. * Alte întâmplări. La rugarea Saşilor din Aldrof să se mute de acolo compania de grăniceri, căci în fiecare casă stau câte 3 sol- daţi, magistratul hotăreşte în 8 Sept. să scrie în chestie loc.-col. Enzenberg; Iar pentru »reambulare în munţi« deleagă în 10 Sept. pe senatorul Bedeus şi pe căpitanul orăşenesc Rosenberg. in 11 Sept. se plâng Saşii din Dumitriţa că grănicerii le cauzează mari pagube cu vitele, apoi cară acasă cerealele făride a presta dijmele. Din Nuşfalău comunică Magyarosi Mihâly că căpitanul Riccord urgentează foarte serios repararea morii de acolo. Magistratul hotăreşte în 24 Sept. că Saşii din Jeica să furnizeze materialul nece- sar şi tot ei să repare moara, dar să fie absolvaţi dela reclădirea caselor arse în Uifalău. hitr’o scrisoare din 28 Sept. adresată consulului provincial Sachsenfels se plâng Bistriţenii că ei n’au fost de fel informaţi despre faptul cuprins în rezoluţia Mai. Sale că naţiunea săsească ia asupraşi despăgubirea »pro futuro* a oraşului Bistriţa pentru pierderile suferite din cedarea Văiei Rodrtei, şi-l roagă pe acelâ să lucreze pentru efectuarea cauzei. In răspunsul din 11 Oct. Sachsenfels asigură că împărtăşind universităţii săseşti plânsoarea Bistriţenilor »aceea a fost adânc impresionată şi întru cât se poate, va sări în ajutor oraşului Bistriţa.* In 4 Oct. primeşte magistratul scrisoarea loc.-colonelului En- zenberg, cu care acesta îi înapoiază memoriul comisiei civile în chestia stabilirii graniţelor, şi comunică că privitor la »terenul ladenilor* numit Budin, n’are încă niciun ordin dela comanda supremă, caii prinşi însă ii extrădea »ex harmonia vicinali*. Iar la rugarea magistratului să fie demis din serviciul militar păpu- carul bistriţan Nicolaus Faber, care pe nedreptul a fost înrolat ca grănicer, Enzenberg răspunde în 20 Oct. cu promisiunea că Faber va fi demis. In 14 Noemvrie se vorbeşte în acte despre căpitanul grănicer Taubenthal şi locotenentul Koller, cari câtva timp au stat în spi- talul (Invalidenhaus) oraşului dar au plecat lăsând după sine datorii. Loc.-colonelul Enzenberg declară mai târziu că garantează pentru plata datoriilor, reţinând pentru ficare dintre debitori jumătate din leafă. Magistratul primeşte în 10 Nov. ordinul gubernial d.d. 12 Nov. în care i se împărtăşeşte proiectul loc.-colonelului Enzenberg pentru construirea alor două poduri peste Someş şi i se cere părerea (Re- flexions). Tot atunci i se trimite magistratului şi o copie a actului prin care colonelul Schroder se desculpă la pâra magistratului că el s’ar amesteca în jurisdicţia civilă. La pâra fiilor Filimon şi Filip ai lui Macavei a Popii din Mocod, că acestui i s’a luat 8 boi şi s’au vândut din cauză că mersese la Viena în procesul contra Bistriţii, magistratul răspunde guberniului în 27 Nov. că dela Macavei de fapt s’au sechestrat 6 boi iar dela complicele său lacob a Lazar 2 boi, dar nu din motivul amintit, ci pentrucă numiţii indivizi au folosit pe seama lor dijmele şi alte venituri cuvenite oraşului Bistriţa. Un ordin gubernia! datat din 16 Nov. şi trimis şi ia adresă magistratului bistriţan, dispune următoarele: Soldaţii uniţi, trecuţi în miliţia de graniţă valahă, se plâng mereu, că sunt batjocoriţi de locuitorii neuniţi de acelaşi neam, că sunt încărcaţi de ocări şi nedreptăţi şi că de câte ori sunt nevoiţi să călătorească în cauzele proprii, nu sunt nici primiţi în gazdă de aceia. Guvernul crede, că acest lucru e cu atât mai mult de reprobat, fiindă dispreţul arătat soldaţilor uniţi, — de cari cu dreptul trebuie avută mare grijă, — e şi în dretrimentul lăţirii sfintei uniri şi a miliţiei de graniţă de o parte, de altă parte aceasta se opune evident şi intenţiunii Majestăţii Sale, apoi simţului de umanitate reciproc al locuitorilor şi ai conlocuirii paşnice. In ur- mare pentru înconjurarea acestora Vi se impune serios prin pre- zenta, ca acest ordin al guberniului să fie publicat în circum- scripţia fiecăruia în modul obişnuit şi anume ca Valahii neuniţi, să se abţină dela orice cuvinte indecente faţă de soldaţii uniţi, dela ocări, nedreptăţi, atât în ce priveşte persoana, cât şi lucru- rile acelora. Dimpotrivă să fie cu toată dragostea, bunăvoinţa şi omenia faţă de dânşii şi să nu dea ansă şi motiv la ceartă, neîn- ţelegere sau orice altfel de animozităţi. Totodată să li se aducă la cunoştinţă, că transgresorii nu vor scăpa de sancţiunea exem- plară stabilită faţă de dânşii. Ca acest ordin să fie adus şi la cunoştinţa comandanţilor şi a regimentelor de graniţă, D-voastre veţi avea grijă, ca să se distribuie copii de pe el funcţionarilor superiori, iar prin aceştia comandanţilor. Dela guberniul regesc al Transilvaniei, Sibiu la 16 Noemvrie 1764. Andrei comite de Hadik, Ştefan de Hannenheim, secretar gub. * Spre a ajunge odată la definitiva cedare a Văiei Rodnei din partea Bistriţenilor, în 8 Decemvrie împărăteasa Maria Terezia emite un aşa numit act de garanţie (Gewăhrleistungs-Urkunde) semnat şi de mareşalul Daun şi de Teodor Thoren, în care1 — dupăce se constată că Bistriţenii au cedat benevol, în schimbul unei despăgubiri, cele 21 comune din Valea Rodnei pentru scopul militar; iar naţiunea săsească a luat asupraşi îndatorirea de a despăgubi »pro futuroc oraşul Bistriţa pentru pierderea venitelor m trase din acel district; şi generalul Siskovici e autorizat sâ aran- jeze definitiv chestia cedării şi se înainteze actul respectiv — se aprobă şi încuviinţează condiţiile stabilite în următoarele puncte: 1. Pentru pierderea veniturilor din anii 1756—1762, oraşul are să primească dele fisc suma de 12.000 fl. 2. Districtul valah mili- tarizat are să ia asupraşi cota proporţională din datoriile comune contractate pentru scopurile oraşului, districtului săsesc şi ale celui valah. 3. Grănicerii valahi din comunele săseşti vor fi mutaţi în districtul militar. Minerii necesari la minele rodnene vor rămânea acolo, iar ceilalţi locuitori maghiari şi saşi din Rodna vor fi mutaţi în locul grănicerilor plecaţi din comunele săseşti, aranjându-li-se în mod satisfăcător chestiile de proprietate. In locul bisericii cedate din Rodna acatolicii mutaţi de acolo îşi vor putea clădi în noua lor aşezare biserică numai în cazul, dacă nici aci şi nici în apro- piere nu s’ar afla altă biserică; şi pentru ridicarea unei eventuale noi biserici se încuviinţează numai milogeala neforţată. 4. Pentru evitarea certelor s’a instituit o comisie, care are să controleze faptul că grănicerii »qua tales* n’au facultatea de a-şi clădi case ori a lucra pământ pe teritor săsesc; dacă însă îşi câştigă aci locuri cu ştirea magistratului, atunci au să presteze contribuţiile şi dijmele obişnuite. 5. Privitor la iobagii reclamaţi din district înainte de militarizare se hotăreşte, că dacă unii proprietari cred să aibă dreptul la aceia, să se stabilească un termin peremtoriu pentru finalizarea procesului în faţa tablei regeşti (curţii de apel); iară fiindcă e vorbă de extrădarea unui grănicer, la acea pertrac- tare finală totdeauna să fie faţă şi auditorul (judecătorul militar). 6. Criminalii nu pot afla azil în Valea Rodnei, ci dimpotrivă con- form circumstanţelor, ori vor fi extrădaţi magistratului, ori vor fi pedepsiţi acolo. 7. Sunt liberaţi de condiţia grănicerească contri- buabilii saşi din oraşul Bistriţa şi din districtul săsesc bistriţan, şi chiar dacă ar vrea să se facă grăniceri, o pot face aceasta numai cu învoirea magistratului. Mai departe sunt liberaţi păstorii, slugii, servitorii oraşului, măierenii preoţilor şi mirenilor saşi, fie din mahalale fie din sate, pentru timpul pe care sunt năimiţi; iar în momentul când sunt transportaţi în Valea Rodnei, au să răfuească toate contribuţiile restante, chiriile şi alte eventuale datorii. 8. Sunt exceptaţi Valahii liberţi, cari dacă îşi plătesc datoriile, oricând pot 120 întră la statul grăniceresc. 9. Privitor la privilegiul fabricei de bere cerute de magistratul Bistriţii, hotărîrea preanaltă se va co- munica prin cancelaria aulică transilvană guberniului. 10. In amin- tirea cedării districtului valah de către magistratul bistriţan, i se vor extrăda acestui copii legale semnate de comanda generală transilvană de pe toate documentele privitoare la acel district şi ţmmânate decedatului general comandant Buccov. Totodată i se promite numitului magistrat, că dacă domnitoarea ori urmaşii ei cândva nu vor mai voi să păstreze Valea Rodnei, ci se vor decide să o dăruească ori vândă, o vor oferi-o în prima linie publicului Bistriţan şi nu vr’unei alte jurisdicţii comitatense. — După îmmânarea acestui act de garanţie Bistriţenilor, con- siliul de răsboiu în două rânduri, în 8 şi 30 Decemvrie, zadarnic somă pe generalul Siskovici să scoată în fine dela magistrat şi să expedieze curţii documentul cedării Văiei Rodnei. 9 Două acte remarcabile I o a n Va i d a Dl Dr. loan Vaida ne trimite spre publicare două importante docu- mente din timpul când bunicul D-sale, regretatul Alexandru Bohăţel, era numit şi funcţiona în calitate de căpitan suprem (prefect) al Districtului Năsăud. Primul document este o scrisoare de felicitare a consilierului aulic Dumitru Moldomn, despre care Dl Vaida în notele sale dă lămuririle necesare. Iar al doilea document — copie de pe originalul scris în româneşte — este un avertisment dat în 1865 de către guberniul transilvan căpitanului suprem Bohă- ţel pentru ţinuta şi demersurile acestui cu ocazia alegerilor dietale din acel an. Referitor la acest act Dl Vaida, în scrisoarea ce ne-o adresează, face ob- servarea foarte potrivită: Cred că acest document merită să fie publicat, căci din el reiese atitudinea bărbătească atât a căpitanului suprem, cât şi a frun- taşilor districtului în toamna anului 1865 împotriva octroării uniunii Transil- vaniei cu Ungaria prin »preagraţiosul« domnitor Francisc Iosif. E de regretat numai, că această atitudine a Năsăudenilor a rămas atunci »un exemplu singur stătător între toate comitetele reprezentative, căci numai Năsăudul s’a com- promis într’o măsură aşa de mare prin nesupunerea şi purtarea sea ceia fora tact«. Cred însă că chiar această purtare merită să fie reamintită acum în cercuri mai largi. Dir. „Arh. Som.“ Scrisoarea de felicitare alui Dumitru Moldovan cătră Alexandru Bohăţel cu ocasiunea denumirii acestuia de căpitan suprem al Districtului Năsăudului (23-24 Mai 1861) Textul original Deasupra textului se află observarea scrisă cu creion de mâna lui Alexandru Nemeş, fost jude cerc., nepot de soră al lui Alexandru Bohăţel: Dela Dumitru Moldovan, fost consilier aulicu Viena 23/V 861. Frate Alexandre, Intrigele nu reusara, ci reusaramu noi — astadiu tocma fiindu inca in sesiune — veni dela Imperatulu denumirea tua de Capitanu a Districtului Nasaudu — prin denumirea aceasta Ia postulu ceiu mai insamnatu in Transyl- vania, insamnatu pentru organisarea constituţionala unui Terenu pana acum parte militareste, parte biraucratice — in urmare de totului absolutistice domnitu — de era fiecine altulu din fraţii et amicii mei denumitu, altuia dicu — nu i gratulamu, ca ei vedeamii periclulu caderei facie cu intrigile si machinatiunile ce sunt a sa lupta ; mâ speriamu totu odata, ca causa limbei per consequentiam nationalitatei nostre nici pe terenulu acesta curatu romanu nu sa va pune fundamentu destulu dea tare (sic), pa care redicandu muri solidi — înalţi si in altindusa lemba nostra in culmea lor, sa cunosca lumea superba, ca lemba romanului ei cu multu mai strălucită, de catu a sa pote despretiui, a nu sa baga sama la petrundetorele radie a ei — Tie insa ti gratuledu frate Alexandre, tu o sa tai nodulu gordianu, nodulu legilor apasatore, ne astep- tandu buna vointia, si gratia legiuitorilor in Dieta — o sa tai nodulu gordianu si o sa reesi, cum au reesitu macedoneanulu ca triumphatoriu — pune epistola aceasta bine, si pesta ani încolo — candu eu — pote! numai in societate cu umbrele paterne ma voi inbucura de reesirea tua — cauta la ea, si vei dice: ca amiculu teu Dimitrie cu dreptu au calculatu la energia tua — la caracte- rulu teul! — Acum sa cotamu la luptele ce ai a lupta: Mai inteiu sa sti: ca eşti denumitu provisorie, adeca organi- sarea Districtului nostru dara si organele lui sunt provisorie — eata prima lupta spre învingere contra intentiunei, ce sa pregeteste a bucatati — apoi anexa bucăţile districtului in tote părţile. — »Argumentele vostre trebue sa fie: Districtul Nasaudului e totu odata Districtulu fostului Regimentu II romanu, acesta ei dela militaridiare un corpu conpactu, unu conplexu naturalu — statatoriu din comune curatu romane, cu averile fondurile — si lemba lor — este una individualitate (substras în orig.) historica*. — II Juramentulu inca va fi un objectu de lupta: Daca ellu depuneţi după Art. :I[IV dein Annulu 744 et 791 nu e pricina, daca insa dela tine si cei lalti officiali după Arti: V ex 791 — aprobate pars III tit I ar: I sa cere juramentu, aceasta nici de cum, cu o vorba pa constituţia Ardealului nu veţi depune juramentu — (şters: nu) pana atunci nu pana candu blastamatele 8* si inhumanele legi nu sa delaturescu, adeca legile cele dehona- statore de naţiunea romana. — III Suplenirea posturilor e a tria lupta: nu ma indoiescu, si totu deauna amu leudatu energia si zelulu fraţilor noştri grenitari zelulu celu exactu nationalu, acia insa ei vorba nu de a cerca, a experimenta, ci de locu a exercita, a practidia dreptulu consti- tutionalu — tu dara trebue sa vedi a castiga coadjutori practici, constituţionali — luptători pună una alta cu peana — te făcu acia atentu la Oeorgie Bardosi, cunoscatoriu de lemba (şters: germana ungureasca si) romana — magyara si germana — juristu absolutu, officialu practicu — si cunoscatoriu a legilor austriace, după care ai a judeca — mai încolo te făcu atentu la Spiridon Feti, cunosca- toriu de lemba romana et germana — luptatoriulu constitutionalu dela Deva — ei minciuna cine dice: ca Bardosi ei renegatu — acela care sau ingriditu de scola pentru romani, ca Bardosi in Zarandu, care copii sei nescuti din aristocrata magyara calvina contesa Rhedei da suptu botiediu romanu, merita tota atenţiunea si onorea nostra, acela ei romanu nu e renegatu — ellu ti va purta greumentulu judecatorescu, apoi Feti corespondintia germana si cea romana — ca notariu mare — a IV-a lupta! ei lupta cea mai mare lupta pentru lemba — cugetu ca dara nici unului din Districtulu intregu nu va fi, care de locu sa nu pretindă lemba romana de lemba officiosa, — dara lemba corespondentei cu officiolaturi coordinate — la guberniu, Canzelaria — Representatia la imperatulu care sa fie? hic labor hoc opus! — mai nainte de anul 847 — in care sa introdusa lemba ungara de lemba officiossa la Comitatu guberniu — nainta dicu cu unu seclu etc. exista limba latina de officiosa: la mili- tarisarie fu pentru grenitari regula militare cu limba germana cu totu introdusa, si pentru ei ţinu aceasta pana în 20 Octob, 860 Octoberulu le dădu autonomie si lor. da nu cu lemba magyarilor, ca în anulu 847 erau ei militari, si asa ei nu ave a face nimica cu legile acele,i nici Dieta cu ei — ei au dara a dispune: care sa le fie lemba officiosa facie cu officiolaturi coordinate — guber- niu — Canzelarie — Imperatore. Voi pe lenga acea ca in leuntrulu purtati tote româneşte: eti purta treaba după reciprocitate. Spre exemplu: Scaunulu Bis- 133 tritei vo scria germaneste, voi da de locu — omenindu lemba lor, veţi respunde româneşte, da de loc cotati altu obiectu si scriaţi româneşte, poftiti respunsu, si de nu veţi capata respunsu din pricina lembei — apoi începeţi cearta activa interpelandu — sau passiva adeca ponendu actele lor in latura, asa faceţi si cu Comi- tatele et scaune — secueşti — Scrierile catra guberniu — Canzelarie — Imperatore sa fie româneşte ca tu pote ca ai scria ungureşte — vei dice (substras în orig.) — dar nu este in Districtu mai nimene — care sa ştie magyareşte a concepe — a puridia —, catra Imperatore pote ca ai scrie germaneste, dar tu nu sti germaneşte — apoi la Impefa- tore s’o primitu si sa primeşte representatiuni magyaresti dela Comitate — de ce sa nu sa primească dela voi si in lemba acea, care multu seamana cu acea deplomatica europeana — francesa; apoi gubernia — canzelaria — scriava cum va voi — voi veţi tine totdeauna si unu oficialu, care sa ştie si lemba magyara. Frate aceasta lupta ei lupta cea mai ponderosa, eu in tine speru, si daca tu vei reesi, am nedesdie ca la Gubernie acusu nu va fi destulu cu denumirea de translatori romaneşti, ci va fi neaparatu de lipsa, ca totu Consiliarul etc. cu Gubernatoriulu cu totu sa ştie si ro- mâneşte — asa si canzelaria — apoi scaunele — Districtulu, Comi- tatele sesesci et ungureşti — Universitatea — Tabla regeasca. Aceste suntu frate deocamdată luptele primărie pa lingă multe alte nenumerabile — tu insa — talpra eset ember — eşti, si vei fi totu deauna la tate intemplarea si asa inca odata eti gratu- ledu — ne avendu vreme a gata epislola la tempul otaratei remasa pa astadiu expediţia — si mi adusei inca amente de uniforma romana — apoi si de acea: ca ar fi bine de locu după organi- sare sa vini la Viena — sa te representedi la Impăratulu — apoi cu titula de multemita — sa pipeesti si cugetele Cantelariului — ar fi bine ca Districtulu sa trimeata o Deputatia la Imperatulu sa multemieasca pentru înfiintiarea Districtului romanu — inca din sessiunea vostra prima. Wiena 24 Maj 861. Al Teu Dimitrie.1 Note. Scrisoarea de felicitare a lui Dumitru Moldovan cătră Alexandru Bohăţel îşi are istoria ei proprie. Intre scrisorile bine aranjate referitoare la activitatea fostului căpitan suprem această scrisoare nu s’a aflat şi probabil s’ar fi pierdut pentru totdeauna, 134 decumva furtuna din 18 August 1914 n’ar fi ridicat coperişul de pe podul magazinului de bucate (clădirea ce se numeşte în Ar- dealul de nord găbănaş, după cuvântul maghiar gabonâs) al moşiei mele din Olpret, unde s’au aflat multe scrisori şi tipărituri nearan- jate, parte fiindcă nu păreau a avea o deosebită importanţă, parte pentrucă sub domnia ungurească era mai consult să nu fie prea înaintea ochilor tuturor. Un vânt mare a răscolit şi a dus mai multe scrisori la o distanţă destul de îndepărtată. Am fost curios să văd ce scrisori sboară mânate de vifor şi am dat între ele de aceasta, care cred, că e de un interes general istoric, arătând gân- durile politice cele mai intime ale unor fruntaşi români, prietini de absolută sinceritate şi însufleţiţi de aceleaşi sentimente naţio- nale. Armonia relaţiunei prietinilor o dovedeşte în mod evident împrejurarea, că scriitoriul ştie că adresatul şi din vorbele aruncate repede rapsodic fără interpuncţiune strictă, o să priceapă mersul ideilor sale. Nefiind limba, nici ortografia obicinuite azi, am crezut de oportun să reproduc în adaus şi textul modificat pentru în- ţelesul cetitorilor mai tineri, înlocuind anumite expresiuni prin cuvinte mai moderne şi a-i da interpuncţiunea necesară. Unde a fost de lipsă am adaus în paranteza câte-o vorbă lămuritoare. Dumitru Moldovan, consilier la Cancelaria Aulică (Hofkanzlei) ardelenească, conform datelor biografice din Enciclopedia Română a lui Dr. Corneliu Diaconovich s’a născut în 1811 şi a murit în 1889; a fost deci cu cinci ani mai bătrân decât Alexandru Bohăţel (născ. 1816, mort 1897). Forma reusară e alcătuită după vorba hibridă nemţească: reiissieren, luată din franceza: reussir. Mai la vale e întrebuinţată şi forma a reeşi, mai apropiată de neologismul de astăzi: a reuşi. Sessiune = şedinţă. Individualitate (h) istorică e traducerea expresiunei historisch (-politische) Individualităt, folosită de majoritatea consiliului impe- rial (Reichsrat) convocat la Viena pe data de 31 Mai 1860. Părerea acestei majorităţi a servit de bază la redactarea diplomei imperiale din 20 Oct. 1860. Formula jurământului după art. IV din anul 1744 şi 1791 conţine o declaraţiune de lealitate exclusivă faţă de domnitor şi dinastie, până când articolele V din 1791 şi art. I al titlului I al părţei III a aprobatelor pretind o atare declaraţiune referitoare la vechea constituţiune ardelenească, accentuând valabilitatea siste- mului alor 3 naţiuni şi 4 confesiuni privilegiate. Un atare jurământ, declarat de absolut neacceptabil în scrisoarea lui Dumitru Moldovan, nu s’a nici poftit, precum se vede aceasta din textul jurământului depus de Alexandru Bohăţel, publicat în Nr. 21 al »Arhiv. Som.« pag. 597—598. 135 Talpra esett (scris în text greşit eset) ember expresiune ma- ghiară ce înseamnă tradusă din cuvânt în cuvânt: om căzut în tăpi. înţelesul propriu îl aflăm mai uşor, dacă ne dăm seama, că imaginea e luată dela volubilitatea pisicei, care căzând din orice direcţiune, ajunge la pământ stând în tălpi, fie că a fost aruncată, fie că a sărit de bună voe. Aşa dară »talpra esett ember« e un om cu firea resolută, care nu-şi pierde capul nici între împrejurări neaşteptat de grele, ci întâmpină prin o atitudine isteaţă, acomo- dată momentului, orice piedeci i se ivesc în cale, învingându-le. Uniforma romană se referă la obiceiul introdus între fruntaşii români ardeleni de atunci, de a se presenta la ocasiuni solemne într’un costum croit după forma celor purtate de boierii din Mun- tenia şi Moldova, accentuând şi prin aceasta românismul faţă cu costumul de gală purtat demonstrativ de magnaţii maghiari (aşa numitul »diszmagyar«). Or. Ioan Vaida Adaus Transcrierea textului scrisorii în limba română mai modernă Viena 23/V 861. Frate Alexandre, Intrigile nu reuşiră, ci reuşirăm noi. Eu fiind astăzi încă tocmai în şedinţă, veni dela împărat denumirea Ta de Căpitan al districtului Năsăud. Decumva era oricine din fraţii şi amicii miei denumit, pe altul nu-1 felicitam, căci îi vedeam primejdia căderei faţă cu intrigile şi maşinaţiunile ce vor fi de combătut în urma denumirii acesteia la postul cel mai însemnat în Transilvania, însemnat pentru (necesitatea) organi- zării constituţionale a unui teren administrat pân’acum parte mili- tăreşte, parte în mod birocratic, deci cu totul absolutistic. De aceea repet, nu felicitam pe altcineva, fiindcă mă speriam, că nu se va pune nici pe terenul acesta curat românesc causa limbii şi prin urmare şi a naţionalităţii noastre pe o atare bază îndestuli- toare, pe care ridicându-se ziduri solide, înalte şi înălţindu-se limba în culmea lor, să cunoască lumea (străină) îngâmfată, că limba Românului e cu mult mai strălucită, decât să se poată despreţui şi decât să nu fie băgată în seamă cu razele ei pătrunzătoare. Pe Tine însă, frate'Alexandre, Te felicit, Tu o să tai nodul gor- dian, nodul legilor apăsătoare, neaşteptând buna voinţă şi graţia legiuitorilor din Dietă. O să tai nodul gordian şi o să reuşeşti, cum a reuşit Macedoneanul ca triumfător. Pune scrisoarea aceasta bine şi peste ani încolo, când eu, poate! numai în societate cu 136 umbrele străbunilor mă voiu bucura de reuşirea Ta, priveşte-o zicând: că prietinul Tău Dimitrie cu drept a calculat la energia Ta, la caracterul Tău!! — Acum să ne dăm seamă de luptele ce Te aşteaptă. Mai întâiu să ştii: că eşti denumit provisoriu, adecă organi- zarea Districtului vostru, deci şi organele lui, sunt provisorie — iată prima luptă, în care trebue să’nvingi împotriva intenţiunei, ce pregăteşte îmbucătăţirea şi apoi anexare bucăţilor districtului în toate părţile. ♦Argumentele voastre trebue să fie: Districtul Năsăudului e totodată districtul fostului regiment II român. Acesta dela militari- zare e un corp compact, un complex natural compus din comune curat româneşti, cu averile, fondurile şi limba lor — este o indi- vidualitate (substras în orig.) istorică*. II Jurământul încă va fi un obiect de luptă: Dacă îl depuneţi după Art. IV din anul 1744 şi 1791, nu e pricină. Dacă însă se va cere dela Tine şi ceilalţi oficiali după Art. V din 1791 — aprobat pars III tit. 1 art. I — aceasta nici- decum să n’o faceţi — cu o vorbă pe constituţia Ardealului nu veţi depune jurământ, pânăcând blăstămatele şi neomenoasele legi nu se delătură, adecă legile dezonestătoare pentru naţiunea română. III Suplinirea posturilor e a treia luptă. Nu mă îndoiesc de energia şi de zelul fraţilor noştri grăniţeri şi totdeauna le-am lăudat zelul cel exact naţional. Aici însă e vorba nu de a încerca, de a experimenta, ci de a exercita numai decât, de a pune în practică dreptul constituţional. Tu deci trebue să vezi a-ţi câştiga ajutători practici, constituţionali, luptători până una alta cu peana. In asta privinţă Iţi atrag atenţiunea asupra lui Oeorge Bardoşi, cunoscător de limba română, maghiară şi germană, jurist cu studii terminate, oficiant cu practică şi cunoscător al legilor austriace, după cari ai de a judeca. Mai încolo te fac atent de Spiridon Feti, cunoscător de limba română şi germană, luptătorul constituţional dela Deva. Cine zice că Bardoşi e renegat, minte. Acela care s’a îngrijit de şcoală pentru Români ca Bardoşi în Zarand, care şi-a botezat de Români pe copiii săi născuţi din aristocrată maghiară calvină, contesă Rhedei, merită toată atenţiunea şi onoarea noastră — acela 137 e Român, nu e renegat. El îţi va purta sarcina de judecător, iar Feti ca prim-notar corespondenţa germană şi cea română. A IV-a luptă! e lupta cea mai mare, lupta pentru limbă. Cuget că doar din districtul întreg nu va fi nimeni, care să nu pretindă numai decât limba română de limbă oficială. Dar limba corespondenţei cu oficiile de acelaş rang, cu guvern, cancelarie, limba representaţiilor la împărat, care să fie? Hic labor, hoc opus! Mai nainte de anul 1847, în care s’a întrodus limba ungară de limbă oficială la comitate, guvern, nainte, zic, cu un secol etc. exista limba latină ca oficială. La militarizare fu pentru grăniţeri întrodus regulamentul militar cu limba germană în toate, şi pentru ei ţinu aceasta până în 20 Oct. 1860. Diploma din Oct. le dădu autonomie şi lor, dar nu cu limba Maghiarilor, căci în anul 1847 erau ei militari şi aşa nu aveau nimic de a face cu acele legi, nici Dieta cu ei. Deci ei au a dispune: care să le fie limba ofi- cială faţă cu oficiile egale’n rang, guvern, cancelarie, împărat. Voi pe lângă împrejurarea, că înăuntru purtaţi toate româ- neşte, veţi purta trebile după reciprocitate. Spre exemplu: Scaunul Bistriţei vă va scrie nemţeşte; voi numaidecât — omenind limba lor — veţi răspunde româneşte. Dar îndată căutaţi alt obiect şi scrieţi româneşte, poftind răspuns. Iar dacă nu veţi căpăta răspuns din pricina limbei, aveţi să începeţi ceartă activă, interpelând, sau pasivă, adecă punând actele la o parte. Aşa să faceţi şi cu comita- tele şi cu scaunele secueşti. Scrierile câtră guvern, cancelarie, împărat să fie în româneşte. Tu vei zice (substras în orig.), că tu poate ai scrie ungureşte, dar nu este în district mai nimeni, care să ştie face o ciornă în limba maghiară şi a o scrie în curat. Către împărat poate că ai scrie nemţeşte, dar Tu nu ştii nemţeşte. Apoi ia împărat s’au primit şi se primesc representanţiuni ungureşti dela comitate; de ce să nu se primească dela voi în limba aceea,care mult seamănă cu acea diplomatică europeană — franceza. Apoi guvernul, can- celaria vor scrie cum vor voi, voi veţi ţinea totdeauna şi un1 ofi- cial, care să ştie şi limba maghiară. Frate, această luptă e cea mai importantă. Eu în Tine sper, şi dacă Tu vei reuşi, am nădejde că la guvern acuş nu vor putea denumi destui translatori români, ci va fi neapărat de lipsă ca 138 fiecare consilier cu guvernor cu tot să ştie şi româneşte. Aşa (are să fie) şi la cancelarie, apoi la scaunele, districtele, comitatele să- seşti şi ungureşti — (tot aşa la) Universitate şi la Tabla regească. Aceste sunt, frate, deocamdată luptele primare, pe lângă multe alte nenumerabile. Tu însă eşti talpra eset ember (sic) şi vei fi totdeauna la toată întâmplarea. Şi aşa te felicit încăodată. Neavând vreme a găta scrisoarea la timpul hotărîrii, expedarea a rămas pe astăzi. Şi-mi adusei încă aminte de uniforma română, apoi şi de aceea că ar fi bine imediat după organizare să vi la Viena, să Te prezinţi la împărat. Apoi sub titlul de mulţămită să pipăi şi cugetele cancelariului. Ar fi bine ca districtul să tri- mită o deputăţie la Împărat să mulţămească pentru înfiinţarea districtului român, încă din prima voastră şedinţă. Viena 24 Mai 1861. Al Tău Dimitrie. II. 1865 Nr. 30.763. In numele Maiestatei Suale, ces. si aposto- lice reg. Marele Principe alui Transilvaniei, Corniţele Secuiloru, prea gratiosulu nostru Domnitoriu. Ilustritatei Sale Capitanu Supremu districtuale Domnului Ale- sandru Bohatielu liubitului alu Nostru confrate! Protocolulu comitetului representativu alu acelui districtu despre siedintiele din 15 şi 16 Novembre tienuta (sic) in privintia alegerei deputatiloru dietali, asternutu cu relatiunea din 18-n No- vembre a: c: Nr. preş. 656. luandulu regiu Gubemiu la esami- nare, a aflatu asupra aceluia urmatorele de observatu: Induranduse Majestatea Sea c: r: apostolica cu preagratiosulu rescriptu regescu convocatoriu de dieta ddto l-a Septembre a: c: Nr. aulicu 3.853 a inputernici pe antistii comitateloru, districteloru, şi a scauneloru secueşti, spre a convoca Comitetele representative in sensulu in- structiunei din anulu 1861 insa eschisivu numai pentru efeptuirea alegeriloru de deputaţi la dieta presenta, nu a intardiatu acestu Guvernu Regescu in urma acestui Mandatu prenaltu cumu si a instructiunei prescrise pentru alegerea deputatiloru dietali cu emi- sulu presidialu alu Cancelariei Transilvanico aulice ddto 6 .Sep- tembre Nru preş. 999.865 a emite sub Nr. Gubern: 25183. ddto 12 Septembre 865. dispositiunile debuintiose la totii antistii juris- 139 dictiuneloru, prin urmare si D-Tale demandanduse strinsu, ca co- mitetulu representativu constituindu in intielesulu instructiunei mai susu menţionate, eschisivu numai pentru efeptuirea alegeriloru de deputaţi va avea se se infiintiedia si impunenduse totuodata Chefiloru jurisdictionali sub propria responsabilitate detorintia de a impedeca veri ce agitaţiuni seu demonstratiuni si a preveni veri ce cercări de a produce astfeliu de demonstratiuni. Protocolulu comiteteioru representative din comitate, districtulu Fagarasiului si din scaunele secuieşti aşternute acestui Gubernu regescu dove- descu pre deplinu, ca aceste Comitate retienenduse dela desbaterea cestiuniloru de dreptulu statului si suponendusa Mandatului Ma- jestatei Sale c: r: apostolice, si-au datu tota silintia de a core- spunde aceluiaşi Mandatu prenaltu, amasuratu cercustariloru de mare importantia; cu atota e mai batatoriu la ochi, ca in asta privintia tocmai in districtulu Nasaudului sa făcut esceptiune, a caruia jurisdictiune de sine statatoria isi lie începutul din gratia Majestatei Sale a imperatului numai dela anulu 1861 in coce, candu acestu districtu castigandusi organisatiunea constituţionale ase- menea districtului Fagarasiu, de atunci incoce regimulu a fostu catra acestu districtu, ca catra una jurisdictiune noua, cu atata blandetia, incatu aceasta jurisdictiune e aceia, care, privindu a totu la trecutulu, catu la presentulu ei, are mai paucinu de a se plânge, si care mai paucinu pote se aduca înainte gravamene. Cumca alegerea deputatiloru dietali in aceia jurisdictiune nu sa condusu in direptiunea cea adevarata, aceia sa vediutu înainte si de acolo — ca precandu Comitatele, districtului (sic) Făgă- raşului, si scaunele secuieşti au datu mai multe semne despre paşii făcuţi in asta privintia, dein districtulu Nasaudului n’a venitu nici una aratare — nici despre adunarea comitetului representativu, nici despre pregătirile pentru alegerea deputatiloru, asea catu acestu Gubernu sa vediutu silitu a face întrebare in aceasta privintia prin ordinatiunea din 30. Optobre a: c: Nr. 29.070. 865. Intr’aceia insa a sositu relatiune Domniei-Tale din 31-a ale (sic) aceleiaşi luni Nr. preş. 495. din care, precumu si din listele alegătoriloru aşternute cu aceia relatiune s’a convinsu reg. Guberniu despre mai multe neregularitati, si anume, precumca conscrierea alegăto- riloru s’a facutu, si s'a statoritu fara intervenirea comitetului repre- 140 sentativu, aceia nu s’a facutu după prescrisulu rescriptului pre- naltu regescu din l-a Sept. ci s’a estinsu arbitrarie preste margi- nile acelui rescriptu, ca coniitetulu representativu sa convocatu pe 14-a Novembre, si asia numai cu vreo cateva dile inainte de a se deschide dieta, si inca s’a convocatu anume pentru alegerea deputatiloru. In urma acestora esaminanduse de catra Gubernulu regescu listele aşternute despre cOnscrierea celoru indreptatiti la alegere, una paria a listeloru sa retramisu Domniei Tale pe lenga Ordi- natiunea din 6. Novembre a: c: Nr. 29,551.865. cu aceia obser- vatiune: ca deorece in pregratiosulu regescu convocatoriu de Dieta ddto l-a Septembe 865 N. Aulicu 3853. publicatu cu ordinatiunea Guberniale din 12 ale acelei luni, Nr 25,183 cum si in instrucţiunea data in privintia alegerei si emisa totu atunci cu ordinatiunea citata e apriatu si chiaru prescrisu, ca la alegerea de deputaţi pentru Dieta presenta au de a lua parte afara de cei indreptatiti după articululu de lege Xl-lea din a. 1791. si aceia, carii după tabelele de dare din urma inchiate, adeca după cele din 1864, platescu afara da darea Capului, si de adausuri o dare direpta de 8 fl. v: a: asia dara reg. Guberniu cu privire la aceste determinatiuni prenalte nu se simte împuternicitu a estinde dreptulu de alegere — cu schimbarea acestei determinatiuni prenalte, prin urmare nici ca pote recunosce pe honoratiori pe oficiali municipali si pe membrii comi- tetului representativu din 1861. ca atari de indreptatiti la alegere — daca dinsi de altumentrea nu se tienu de veri una din categoriile celoru după rescriptu indreptatiti la alegere. Defigarea terminului pentru alegerea deputatiloru dietali din acelu districtu pe 14 Novembre s’a luatu spre sciintia insa in privintia conchiamarei comitetului representativu totu pe acea die s’a observatu precumca acelu comitetu in sensulu ordinatiuniloru Guberniali emanate in asta privintia — si observate cu acuratetia — din partea celorulalte jurisdictiuni — aru fi debuitu se se conchieme la inceputu spre ducerea în deplinirea a conscrierei alegatoriloru, ear acuma afacerea acelui Comitetu nu se pote estinde la altu ceva, decatu ca se ise publice si dinsului rescriptulu regescu si se incunosciintiadia despre dispozitiunile făcute in privintia alege- riloru, — fiindu apriatu detiermurita activitatea acelui comitetu pentru acestu casu de catra Majestatea Sea c: r: apostolicu, si precumu acelu comitetu nu se pote amesteca in alte afaceri — asia nici deputatiloru dietali nu le pote da instrucţiuni, de orece aceştia nu sunt trimişi comitetului centrale, ci suntu representantii celoru indreptatiti la alegere. După emiterea acestei ordinatiuni numai decatu a sositu aratarea Domniei Tale ddto 5. Novembre Nr. 608.865. prin care voindu a face destulu ordinatiuni Guberniali din 30. Optobre Nr. 29,070.865. ai asternutu aici nescai protocole despre confe- rintiele tienute mai cu seama numai cu amploiaţi districtuali cu totulu in Nru de 15 inşi, afirmandu ca amasuratu decisiunei acestei conferintia ai facutu dispositiunile pregatitore pentru alegere si ai conchiematu comitetulu representativu pe 14. Novembre numai spre conducerea actului de alegere — respective spre a da depu- tatiloru instrucţiune. De ore ce Gubernulu inainte de sosirea acestei aretari a emis dispositiunile debuintiose in acesta privintia cu ordinatiunea de sub Nr. 29551.865 asia nu a aflatu de debuintia a mai repeţi acele dispositiuni totuşi cu prilegiul acesta nu pote intrelesa regiulu Guberniu de a observa, precumca dispositiunile făcute din partea Domniei Tale cu atatu mai pucin suntu justificate prin decisiunea conferintiei menţionate, de orece una conferintia după natura ei nu e autorisata de a aduce conclusu decisivu, cu atota mai virtosu căci Domniei Tale prin prenaltulu rescriptu regescu din l-a Sept. prin instrucţiunea data pentru alegerea deputatiloru ti sa fostu prescrisu apriatu ca de ce ai se te tieni, eara convo- carea comitetului representativu a fostu unu dreptu alu chefului jurisdictiunei basatu pe lege — si in casulu presentu pe impu- terirea data de catra Majestatea Sa a caruia intrebuintiare nu se potu (sic) face dependinţe dela decisiunea niciunei conferintia. După astfeliu de premise adunanduse comitetulu represen- tativu, aceluia după cumu arata protocolulu siedintieloru nerespec- tandu prenaltulu rescriptu regescu, cumu neci ordinatiunile ema- nate de aici — i sa propus uastfeliu de cestiuni spre pertraptare, care de sene au fostu destoinice de a răpi adunarea preste mar- ginile prescrise dela locurile prenalte, mai cu seama după ce Domnia Ta nunumai ca nu ti ai datu silintia de a conduce con- sultarile intre marginile prescrise — ba inca ai atlatu de bine la finea consultariloru — de ati manifesta multemirea cu curgerea pertraptariloru. Asia a luatu Comitetulu sub punctu III alu protocolului listele alegătoriloru la esaminare, de si acele fusere superrevadite de catra acestu Gubernu regescu insa nu s’au incuviintiatu intru tote, totuşi comitetulu le-a incuviintiatu preste totu — si le-a veri- ficatu incompetente; mai încolo luandu Comitetulu sub punctu IV ordinatiunea acestui Gubernu regescu ddto 6. Novembre Nru 29551.865 la pertraptare si lesanduse in desbaterea principiale a cestiunei despre capacitatea de alegere, nerespectandu ordinatiu- nile Guberniului regescu emise in urma determinatiuniloru pre- nalte — a decisu propia autoritate ca personele eclesiastice — honoratiorii — amploiaţii municipali — si membri comitetului re- presentativu, ca atari se lie parte la alegeri, si totu odata se se faca una representatiune la Majestatea Sa in contra mai susu menţionatului decretu Guberniale. Asia comitetulu sa tienutu de indreptatitu de a modifica decisiunea Majestatei Seale in privintia capacitatei de alegere si totu odata si pe membrii sei adeca pe sene insusi asa dechiara de capace de alegere. Ba luandu Comitetulu incompetente o astfeliu de pusetiune nu s’a sfiitu a lua chiaru şi rescriptululu Majestatei Seale convo- catoriu de dieta la desbatere si a decide incompetente si asupra acelei cestiuni: ca ore se alega deputaţi seu ba? nesocatindu acea, ca deputaţii dietali nu mai suntu obligaţii comiteteloru repre- sentative ci representantii tuturoru celoru indreptatiti la alegere, si prin urmare ca comitetulu nu pote dispune despre dreptulu de alegere acelorulalte sute de alegatori. Si de sa si dechiaratu comitetulu pentru alegere, totus aceasta sa facutu cu aceia reser- vare' de dreptu, ca se se faca o representantiune la Majestatea Sea in care se se scria tote durerile si gravaminele adunarei districtuale. Representatiunea acesta sa si facutu, insa necuviintia'acestui actu nemotivatu s’a mai crescutu inca si cu aceia, ca aceia representa- tiune s’a substernutu Majestatei Seale cu ocolirea acestui Guberniu regescu, si de si ai asternutu Domnia Ta mai tardiu aceasta repre- sentantiune aici in Copia, Gubernulu regesc nu afla de lipsa a se lesa in merituiu aceleia, de orece Majestatea Sea si fara de aceia s’a induratu a respinge aceia representatiune si reprobarea în privintia acesta ti s’a si intimat Domniei Tale cu emisulu pre- sidiale de aici ddto 9. Decembre a: c: Nr. 6094,865. Tote aceste treceri preste marginile competintiei s’au încheiat in fine după punctu V a protocolului cu aceia ca luanduse înainte in urma propunerei făcute din partea presidiului, ordinatiunea Ouberniale din l-a Iunie a: c: Nr. 17,576.865 aceia sa luatu la pertraptare. Care actu după ce comitetulu a fostu chiematu singuru numai pentru alegere de deputaţi, si objectulu susu atinsu cu alegerea deputatiloru nu sta in neci una legătură — nu se pote privi altcumu, ca o demonstratiune netrebnica face (sic) cu pragratiosele determinatiuni a Majestatei Seale, mai cu seama — dupace spiritulu inpaciure (sic) a reesit peste totu si egala îndrep- tăţire a natiunei romane si a confesiuniloru ei nime nu o pune sub întrebare. Dein tote aceste se vede ca Domnia Ta uitanduti datorintia cu care eşti oblegatu după starea oficiului in care te afli a împlini ordinatiunile regimului cele mai innalte şi prenalte, ujtandu (sic) de aceia ca ca organu esecutivu a regimului nuti este ertatu a lucra incontra regimului, nu numai ca ai transgres inputernicirea data dela Majestatea Sa c: r: apostolica pentru conchiamarea si tienera Comitetului reprezentativu, dara peste tote ai lucratu in afacerile concrediute Domniei Tale întru un modu care nu numai ca n’a fostu destoinicu de a preveni agitaţiunile si demonstra- tiunile dar din contra aceste tocmai le a provocatu — si asia Domnia Ta ai fostu medilocitoriulu la aceia, ca comitetulu repre- sentativu din acelu districtu ca un exemplu singuru statatoriu intre tote comitetele representative sa se compromită intro mesura asia de mare prin nesupunerea si purtarea sea ceia fora de tactu. Dein siedintia Guvernului Regescu Transilvanu tienuta la Clusiu în 19. Decembre 1865. Crenneville m. p. Păli Sândor m. p. , 11. Ş. D. Alesandrit Bohatielu11 Cap. S. D. alu Năsaudului. ■ Conştiinţa naţională şi eroismul grăniţerilor năsăudeni Motto: «Prin noi înşine». Regele Carol / I u 1 i u M o i s i 1 Conştiinţa naţională românească la grăniţerii năsăudeni a fost întotdeauna foarte vie. Deşi militarizaţi, când în anul 1762 s’a înfiinţat Regimentul al 11-lea de graniţă român în Ţinutul Năsăudului, — militarizare, care a durat până în anul 1851, deci aproape o sută de ani, — deşi au trebuit să treacă şi să înveţe prin şcoli cu limba de pro- punere germană, — căci era atunci o tendinţă a statului de a germaniza pe Români ca şi pe alte popoară din Austria; — totuşi la năsăudeni sentimentul naţional era foarte puternic, din mai multe cauze. O primă cauză a fost că Împăratul Iosif al ll-lea a recunoscut pe Români, şi deci şi pe grăniţerii năsăudeni, ca urmaşi ai ve- chilor Romani. Fiindcă pe aceea vreme împăraţii Austriei purtau titlu de »împărat roman«, — după un vechiu obiceiu — Iosif al II-lea, având supuşi pe Româniseră mândru de dânşii şi se con- sidera ca adevărat împărat roman. Fireşte că şi grăniţerii l-au priceput şi s’au folosit de aceasta mândrie împărătească exprimată de Iosif ai II-lea, întărindu-le acesta sentimentul naţional şi mândria lor românească. Şi mai ales această mândrie li s’a intensificat, când împăratul vizitând ţinutul grăni- ţeresc al Năsăudului, în 1773, 1783 şi 1786, şi încredinţându-se, că limba românească este o limbă latină a exclamat: »Salve parva Nepos Romuli« = mântuit să fii micule nepot a lui Romul», - adică neamul românesc, care exclamaţiune s’a păstrat în urmă exact până în ziua de astăzi. Căpitanul Cosimelli, din regimentul de gra- niţă năsăudean, italian, de naştere din Roma, »un roman învăţat şi bun poet«, pentru a o eterniza, aplică aceasta exclamaţiune, numind satul Lunca Vinului: Parva, satul Vărarea: Nepos, satul Strâmba: Romuli, iar satul Salva de lângă Năsăud, cu acest nume care exista încă din vechime. * Orăniţerii năsăudeni erau sever crescuţi în şcoala lor mili- tară, înfiinţată în 1784, li se da o educaţie serioasă, erau bine tra- taţi, li s’a infiltrat gustul de a ceti cărţi bune şi cu toate că în cea mai mare parte li se predau cursurile în limba germană, totuşi li s’a desvoltat foarte puternic sentimentul naţional românesc, graţie maximei * Virtus romana rediviva , exprimată întâi, declarată şi impusă de împăratul Iosif al II-lea ca maxima regimentului grăni- ţeresc năsăudean şi gravată pe toate sigiliile oficiale. Maxima aceasta a fost înţeleasă foarte bine de grăniţeri şi folosită de dânşii cu orice ocazie.1) In sala festivă a şcoalei militare din Năsăud era o tablă cu inscripţia »Literae et virtus vestra felicitas».* 2) Educaţia primită aici a format bărbaţi corecţi şi disciplinaţi. Toţi ofiţerii noştri români, toţi intelectualii şi cărturarii for- maţi în această escelentă şcoală au fost deci puternic influenţaţi în sens naţional şi cu toţii aveau sentimente naţionale româneşti foarte puternice. Deşi cu toţii vorbiau şi scriiau perfect în limba germană şi simţiau mult lipsa cuvintelor şi expresiunilor potrivite în limba română, sentimentul lor naţional şi dragostea de limbă şi de neam le-au păstrat complect. ( I ‘) Mai târziu, la 1870, profesorii gimnasiului din Năsăud au înfiinţat o societate a şcolarilor gimnasiului, numind-o »Virtus romana rediviva«, care şi astăzi există. 2) O asemenea inscripţie: »Literis et virtuti» se găseşte şi în sala de festivităţi a liceului »A. Şaguna< din Braşov. ' 10 După cum Românii uniţi cu biserica Romei nu s’au catoli- cizat, ci au rămas tot aşa lipiţi de biserica vechii legi româneşti şi au devenit cu mult mai burii români, tot aşa nici prin militari- zare, nici prin şcoalele nemţeşti nu s’au germanizat; — n’am avut trădători. * Dar la menţinerea simţului naţional a contribuit, chiar îndată dela înfiinţarea Regimentului de graniţă şi comandantul Iui, colo- nelul baron Carol Enzenberg în foarte mare măsură. Enzenberg, tirolez de neam, îndată ce a luat comanda regimentului (în 1764), a învăţat limba românească, a tratat foarte drept şi uman pe gră- niţeri, le-a studiat viaţa şi starea lor în toate amănuntele, i-a apărat în modul cel mai energic şi i-a ridicat pe »Romulizii« din Valea Someşului mare moraliceşte, cultural şi economiceşte. Inaintă militari români la gradul de ofiţeri — lucru ce înaintea lui nu s’a întâmplat — le da mereu sfaturi, îndemnuri zilnice, îi învăţa, îi proteja. Ear când Dumnezeu i-a dăruit mai mulţi copii, colonelul Enzenberg nu chiemă ca naşi la botez grofi sau baroni din împre- jurime sau ofiţeri de rang înalt, cum făceau subalternii săi, ci luă ca naşi pe caporalul grăniţer Mihail Seni cu Vârvara Figan, în două rânduri pe grăniţerul (soldat) George Săngeotzan cu Maria Catarigşi altă dată pe caporalul Mihail Catarig cu Vârvara Figan.') * Din nenumerate dovezi, de cele mai caracteristice fapte de conştiinţă naţională, de demnitate, de cultură, de eroism, vom în- şira din istoria grăniţerilor năsăudeni, câteva în aceasta lucrare a noastră. Militarizarea grăniţerilor Militarizarea s’a făcut pe baza unui contract cu stăpânirea ţării. Dar până la realizarea planului de militarizare, comandantul general, care era totodată şi prezident al guvernului transilvan, a întâmpinat mari greutăţi. Mai întâi cancelaria aulică transilvană a lucrat hotărît împotriva înrolării Românilor în noua armată. Gene- ') Din volumul omagial «Fraţilor Alex. şi 1. Lapedalu în articolul «Co- mandanţii Regimentului grăniteresc năsăndean» de V. Şotropa. Bucureşti 1936 p. 816 şi «Arh. Som.« Nr. 19 1936 p. 19—20. Ui ralul Siskovici, în raportul său din 29 August 1763, adresat con- siliului aulic de războia, combătu părerea amintitei cancelarii ma- ghiare, lăudând pe Români şi exprimându-şi nădejdea sigură că ei vor fi harnici şi buni soldaţi. De altă parte magistratul bistriţan văzând că se pregăteşte militarizarea şi temându-se că chestia Romârtilor din ţinutul Nă- săudului, luată acuma în apărare şi de directoratul cauzelor fiscale, ar putea să aibă pentru oraşul Bistriţa rezultat nefavorabil, ba mai mult, acest oraş va putea fi eventual pedepsit şi cu plătirea sumelor, cu cari visteria ţerii a fost păgubită şi frustată prin în- scrierea Someşenilor ca iobagi;') mai departe văzând că la che- mare toţi Românii noştri sunt gata să între în serviciul militar; pentru ă încunjura urmările marelui şi îndelungatului proces naţional, acel dârz şi neîmpăcat magistrat oferi el, în 1762, cu nemaipomenită »marinimie«, Valea Rodnei şi comunele Nuşfalău (azi Marişel) şi Sântioana din Valea Şieului, casei domnitoare din Viena pentru scopul militarizării. Dar şi de astădată magistratul Bistriţii, în înţelegere cu Uni- versitatea naţiunei săseşti din Sibiu, avea îndrăzneala ca — cu ignorarea drepturilor antice imprescriptibile, bazate pe privilegiile regelui Matia din 1475 şi ale regilor Vladislau şi Ludovic din 1492, 1494, 1498, 1508 şi 1520, în fine cu ignorarea sentinţei guverniale din 15 Februarie 1760 se ofere şi stranspună co- munele noastre româneşti cu pretinsul »jus dominale«, pe locuitori ca »iobagi«, iar terenurile acestor comune sub titlu de »fundi allodiales. Şi mai avea îndrăzneala magistratul să pretindă dela regimul militar ca despăgubire pentru pierdere de alodii (moşii feudale), prestaţii şi venite de natură urbarială, suma de 105.144 flo- rini, în contul căruia regimul militar, din eroare şi necunoştinţă temeinică a chestiei, a şi apucat să-i plătească o sumă avansată de 12.000 florini.2) ') Ţinutul Someşului — Valea Rodnei — a fost din timpuri străvechi liber şi niciodată iobag. Magistratul Bistriţii însă întrebuinţă tot felul de mij- loace pentru a robi pe Români. 2) Ce priveşte relaţiile dintre Românii din Ţinutul grăniţeresc şi magis- tratul bistriţan a se ceti foarte interesantele studii ale dlui V. Şotropa: 1. Sorta Românilor din satele săseşti în »Arhiva Someşană* Nr. 18 p. 275—345 şi 2. Revolta districtului năsăudean 1755—1762 în «Arh. Som.« Nr. 22—24. 10* î In astfel de circumstanţe trecură în î 762 cele 2î comutie din Valea Rodnei (Someşului) şi 2 din a Şieului de sub jurisdic- ţiunea Bistriţii la statul militar, sub numirea de: »Districtul militar al Rodnei«, formându-se din ele la început 8 escadroane de dra- goni şi 12 companii de infanterie sub numirea de: Regimentul al Il-lea român de graniţă Nr. 17*. Steagurile necesare regimentului şi batalioanelor sosiră dela Comanda generală din Sibiu, la 15 Octomvrie 1762, şi urma ca la 10 Mai 1763 să se depună jurământul soldaţilor. In aceeaşi zi în prezenţa Episcopului Petru Pavel Aron dela Blaj şi a generalului de cavalerie baron Adolf Buccow, comandantul general şi presi- dent al guvernului transilvan, cu ale lor suite, eclesiastice, militare şi civile s’au sfinţit steagurile, şi cu această ocazie — dupăce încă mai înainte înţeleseră Românii noştri, că ei au fost transpunşi din partea Bistriţenilor ca iobagi, iar moşiile lor ca alodii — sub conducerea moşneagului Todoran din comuna Bichigiu, nouii gră- niţeri se răsculară şi depuseră armele, refuzând depunerea jură- mântului şi zicând că nu vor purta arme cât timp vor fi priviţi ca foşti iobagi şi până nu li se va asigura dreptul de proprietate la moşiile lor.i) Dar şi alte nemulţumiri, ivite dela înfiinţarea regimentului până in ziua depunerii jurământului, au contribuit să revolteze sufletele grăniţerilor, precum: ofiţerii aduşi pentru organizarea şi instrucţiunea militarilor nu înţelegeau să trateze cu indulgenţă şi bunăvoinţă pe grăniţerii români, încă nedeprinşi cu aspra disci- plină militară; dimpotrivă pentru orice greşeală şi vină mai mică le dădeau (măsurau) pedepse aspre şi inumane. Încă şi mai mult păcătuiau însă unii ofiţeri, cari cu orice prilej îşi manifestau dis- preţul faţă de poporul nostru şi de datinele lui, îşi bateau joc chiar de credinţa şi biserica românească, ba se svonise că vor să-i şi catolicizeze pe Români. Apoi i se mai imputa generalului Buccow, că favorizează pe Saşi, că persecută pe preoţi şi că în toate acţiunile sale aplică o rigoare brutală şi excesivă. Aceasta a simţit-o Românii, cărora le-a închis şi nimicit o mulţime de biserici şi mănăstiri. Toate aceste fapte au produs grave nemulţumiri şi fierbere ') «Arhiva Someşană» Nr. 9/1928 p. 20—21. 149 în populaţie şi în urmă refuzul jurământului, deci o revoltă, cu mari pedepse pentru cei ce luptau pentru dreptate, naţionalisrh şi lege. Cu acea ocazie, pe platoul Mocirlă de lângă Salva unde erau concentrate batalioanele, Todoran le ţinu grăniţerilor o cu- vântare aţâţătoare, vestejind guberniul şi pe ofiţerii streini pentru tratamentul şi procedeele lor inumane şi ilegale faţă cu poporaţia grăniţerească, şi declarând că — deoarece ofiţerii le batjocoresc grăniţerilor chiar şi legea — aceştia nu vor mai purta arma, şi vor alunga peste hotarele lor pe «păgâni*. Rezultatul acestei resmiriţi, — dupăce comisia de anchetă a recunoscut dreptatea grăniţerilor şi greşala comandei generale,— a fost emiterea unei patente (decizii imperiale), dela 16 Mârtie 1764, în care se fixară drepturile, datorinţele şi privilegiile grăniţerilor români, declaraţi fiind de acu înainte »liberi«?) La 12 Noemvrie 1766 s’a emis şi »Statutul grăniţeresc*, în limba latină, semnat de împărăteasa Maria Terezia.2) La Arcole In secolul al XVIII-lea şi XlX-lea regimentele româneşti de gra- niţă au fost trimise şi ele în multe războaie pe care le-a avut Austria cu Germanii, Turcii, Francezii (în «Războiul cel lung«) şi Italienii. Pretutindeni grăniţerii noştri au dat cele mai strălucite dovezi de disciplină, curaj, demnitate, devotament şi onoare militară, au re- purtat multe victorii şi au stors până şi admiraţiunea marelui general Napoleon Bonaparte. Vom reproduce aici un strălucit episod din istoria militară a Regimentului de graniţă năsăudean, pe care poetul nostru Oeorge Coşbuc l-a descris sub titlul: Românii ţinând drumul lui Napoleon cel Mare?') »Din istoria campaniei lui Napoleon în Italia (1796—1797) e cunoscut faptul, că războinicul împărat — pe atunci numai general tânăr, de 27 ani, — trei zile s’a zvârcolit de geaba să respingă * 2 3 *) «Arhiva Someşană« Nr. 2 p. 1—12. 2) Act de mare importanţă tradus de dl Vasile Bichigeanu în româneşte şi publicat in »Arhiva Someşană» Nr. 8 şi 9, 1928, p. 76 şi 104. 3) Publicat în «Universul literar». Anul 1902 Nr. 13. 150 un batalion de Austriaci pe care dacă l-ar fi putut birui, ar fi zdrobit întreaga armată austriacă. In raportul ce-1 face însuşi Napoleon cătrâ Directoriul repu- blicei spune limpede, că singur acest batalion l-a adus în nepu- tinţă de a înconjura şi de a nimici cu totul armatele imperiale ale Habsburgilor. Admiră statornicia şi vitejia acestui batalion «în- drăcit» şi n’are destule cuvinte să laude îndărădnicia acestor »Nemţi«, a căror rezistenţă a fost într’adevăr neînchipuit de eroică. Cronicarii pun în gura lui Napoleon cuvintele, că dacă ar avea un asemenea batalion, ar ajunge la Viena în trei zile. Napoleon însă nu ştia pe cine lăuda. Acest batalion nu era de Nemţi. In întreg batalionul era un singur neamţ, maiorul, şi-l chema Voestenradt; toţi ofiţerii şi soldaţii erau Români. Ei, Românii au apărat podul, peste care n’a putut trece Na- poleon trei zile de-arândul, cu toate că el după însăşi spusele sale, s’a opintit în chipul cel mai desperat să forţeze podul şi zăgazul de peste Aponet) şi mocirloasele lui maluri. Era batalionul al II-lea dititr’al doilea regiment de plăeşi români, din Nordul Ardealului. Celelalte două batalioane ale regimentului se luptau pe vremea aceasta la Rin cu oştirile republicei. Regimentele aceste româneşti de graniţă erau »oaste de elită, o dorobănţime despre care un istoric austriac zice că »era sin- gura oaste, pe ale cărei urme puteau Habsburgii s’alerge cu în- credere pe câmpul de luptă». Termenul obicinuit de »phalanx valachica, prima, secunda, tertia« pentru batalioanele unui regiment şi ale celuilalt se regă- seşte prin toate ordinele de zi ale armatei austriace, până la 1866, date pe timpul luptelor câte le-au purtat Habsburgii dela 1796 încoace. Ele au fost avantgarda oştilor imperiale, şi de nenumărate ori generalii îşi cereau onoarea de a li se da câte un batalion »transilvanico-valah« sub comanda lor. Şi iarăşi de multe ori, după lupte mari, câte o »phalanx valachica» era scoasă şi1 lăudată în faţa întregei armate »in con- spectu totius exercitus«, cum era termenul întrebuinţat de generali, în rapoarte, căci şi la militărie ca şi în administraţie era latina oficială pe aceea vreme. >) Un afluent al rîului Adige, la satul Arcole, spre sudest de oraşul Verona. La Arcole In luptele dintre Austrieci şi Generalul Napoleon Bonaparte din anul 1796, la Arcole (sudest de Verona) în zilele de 15—17 Noembrie (25—27 Bru- maire Anul 5), Batalionul al 2-lea din al II-lea Regiment grăniţeresc român năsăudean, încredinţat cu apărarea podului peste râul Apone, a ţinut trei zile pe loc armata lui Napoleon, — punând în uimire şi admiraţie şi pe acest mare general. O frumoasă pildă de vitejie românească: »Virtus romana redi- viva«; dându-se apoi prin înalt ordin de zi, de comandamentul superior, ca exemplu de statornicie şi eroism, pe întreaga armată austriacă. Ilustraţia după o stampă franceză din grandioasa operă: »Campagnes memorables des Francais par Roullion Petit. Paris 1817. I 1 ' A X I (Arhiva Someşană« Nr. 24 — 1938.) 151 Dupăce Napoleon veni în Italia şi luă comanda supremă, oştirile austriace au fost bătute mereu. împăratul Austriei, văzân- du-se strâmtorat, a trimis în Italia alte două corpuri de armată. Intr’unul din acestea se afla şi batalionul românesc al doilea. Amândouă corpurile aveau să se unească, dar nu le-a dat răgaz Napoleon. In cele dintâi zile Napoleon a fost bătut de primul corp la Piave, a fost respins apoi după câteva zile dela Verona, iar în a treia luptă la Caldiero, unde Napoleon a atacat pe Au- striac) cu toată puterea oştirilor sale, a aflat atâta rezistenţă încât a trebuit să se retragă şi a intrat în griji, căci sosia celalt corp de armată austriacă din Tirol şi-i cădea în spate. Napoleon atunci a atacat din nou corpul de oaste ce-1 avea în faţă, ca să-I împingă îndărăt şi să-şi facă larg. Poziţiunea cea mai importantă pe care trebuia s’o ia Napo- leon era tocmai podul dela Arco le, la Areda Veneţiei (Areda Venetiarum). Dacă ar fi luat Francezii podul, armata austriacă ar fi fost la rândul ei înconjurată şi atacată dela spate, şi ar fi fost doar şi poate nimicită. Apărarea podului a fost încredinţată batalionului românesc. Se înţelege, malul era apărat de altă oaste, dar podul însuşi era dat în sema Românilor. Chiar în capul podului stetea căpitanul Rotar, care a şi fost ucis în ziua d’întâia. După datele oficiale, cei ce s’au luptat în fruntea frunţii au fost stegarul Toader Răul, sergentul Oăvrilâ şi căpitanul Herţa cu cetele lor. »Nu e de comparat, bine înţeles«, zice Coşbuc mai departe, »dar cu toate cu acestea pomenesc aci lupta dela Călugăreni, pentrucă amândouă aceste lupte au puncte de asemănare*. Fran- cezii izbiră pe Români cu adevărată furie. Generalul Augereau cu steagul în mână mergea însuşi în fruntea ostaşilor; neisprăvind nimic, a luat atunci Napoleon steagul şi a comandat atacul în persoană. In învălmăşeală, adjutantul său, Muinon, a căzut lângă el; Lannes generalul a fost rănit, şi însuşi Napoleon apucat de vârtejul soldaţilor săi, cari fugiau, a ajuns în mocirlă şi a scăpat cu mare greutate din noroiu. A doua-zi lupta la pod, cu Românii, a ţinut din zori până seara. Napoleon însă, prin mişcări dibace, a încunjurat poziţia şi a făcut a treia zi pe la ameazi să se retragă Austriacii din poziţia 152 lor. Românii însă la pod au ţinut lupta până în amurg şi apoi s’au retras şi ei. Intr’acele trei zile1) au murit din batalion un căpitan şi 135 de ostaşi; trei căpitani, doi locotenenţi şi 654 soldaţi au fost răniţi. Un căpitan cu 45 oameni au ajuns în captivitate. Dintre răniţi au murit în zilele viitoare 260, aşa că apărarea podului au plătit-o Românii cu viaţa a 396 de oameni. In mânile Românilor au încăput 350 de Francezi, luaţi ca prinsonieri. Intr’aceste trei zile a fost o luptă grozavă, cea ce se vede din numărul morţilor, care se ridică la 20.000, cam pe aţâţa Francezi câţi şi Austriaci. Acesta a fost deci «îndrăcitul® batalion pe care-1 lăuda Na- poleon cu aşa de mari cuvinte. O »falangă valahică«. Iar fapta ei, care i s’a părut aşa de eroică şi îndrăzneaţă celui mai eroic şi mai îndrăzneţ general al timpurilor moderne, a fost şi atunci re- comandată prin ordin de zi, ca exemplu de statornicie şi vitejie, şi este şi astăzi preamărită şi neuitată. Şi acuma se dă ca exemplu, fie prin scrieri istorice, fie prin cărţi de cetire tineretului, numai cât —se înţelege — batalionul e numit «de Nemţi« sau cel puţin «batalion austriac®, dar nime nu-şi mai aduce bine — bine aminte, că el într’adevăr era »transUvano-valah« 2) dela Năsăud. Acest capitol singur, din istoria Regimentului grăniţeresc, poate constitui o mândrie de vitejie românească: »Virtus romana rediviva«. * Din vremea Vicarului loan Nemeş a) Printr’o circulară, dela 24 Aprilie 1814, a Vicarului epi- scopesc al Rocnei loan Nemeş se rândueşte ca cântăreţii şi feţii bisericeşti să nu-şi părăsească portul obicnuit, ci să poarte «suman 0 Luptele acestea au fost în zilele de 15, 16 şi 17 Noemvrie 1796 (25—27 Brumaire. Anul 5). 2) Relativ la luptele dela Arcole ale lui Napoleon cu Austriacii, la care a luat parte batalionul al 2-lea dela Năsăud, a se vedea şi: 1. Istoria Regi- mentului de G. Bariţ, 1874. 2. Campagnes memorables des Francais par F. Roullion-Petit. 2 voi. folio. Paris. 1817 p. 140. 3. Thiers M. A. Histoire dela Revolution francaise. Nouv. edition. Paris 1866 p. 454—56. 4. Treuenfest: Geschichte des Inft. Regim. Nr. 50. Wien 1882. 5. »Poemation de secunda legione valachica» de Silvius Tannoli (1786), ediţia 2-a din 1830. 6. »Arhiva Someşană«, red. de dl V. Şotropa. • 153 negru şi lung ca a militarilor grănîteri şi ceva mai scurt ca al preotului; cămaşa scurtă şi băgată în cioareci, părul dinainte ră- tunzit şi pieptenat, dinapoi mai lung; pieptul închis şi la grumazi năframă neagră. Acesta este portul grăniţeresc. Muierile să nu-şi schimbe şi schimonosească portul românesc, ci să-şi facă ele zadiile şi pânzeturile (cătrinţele.1) b) In Ianuarie 1834 acelaşi vicar trimite o circulară preoţilor în care porunceşte ca: »Dela prima Ianuarie încoace protocoalele să se scrie cu litere sau slove latineşti adecă vechi rumâneşti, nu cu acestea sârbeşti, că puţini sunt care nu ştiu, şi care nu ştiu, pot, în tot satul, afla scriitori*.* 2 3) Din vremea Vicarului Ioan Marian In anul 1833 fu numit director al şcoalelor din Năsăud şi apoi vicar episcopesc Ioan Marian, 3) fost profesor la gimnasiul din Blaj (1819—1821). Acest mare român şi temeinic pedagog a organizat biserica şi şcoalele din Ţinutul grăniţeresc al Nâsăudului într’un mod exemplar. Din multele sale iniţiative şi realizări în- semnăm aici câteva: a) Intr’o circulară din 1841 scrie preoţilor: S’au poruncit mai de multe ori că greceşte sau sârbeşte să nu se cânte (în ') P. Grapini: Monografia comunei Rodna nouă (Şanţ) 1773—1903). Tip. Bistriţă 1903 p. 113, 117, 118. 2) Până în acest timp Românii scriau cu slove chirilice. Abia în 1835 Timoteiu Cipariu a tipărit cea dintâi carte rituală: «Ceaslovul, sau cum îi zice în noua formă: Orologiul cel mare. Acum întâia oară — se spune în titlul cărţii — intru acestu tipu. Cartea apare cu binecuvântarea Măriei Sale Dom- nului D. Ioanu Lemeni, prin marele principatu al Ardealului şi părţilor îm- preunate, Archiepiscopului de legea grecescă catholică al Făgăraşului, etc.« Blasiu, In tipografia romanescă. 1835. — Este o carte care deschide epocă nouă în cultura românească. Din broşura: Timoteiu Cipariu. La a 50 aniver- sare dela moartea lui 3 Septembrie 1887, de Dr. Ilie Dăianu. Bucureşti p. 31—32- 3) Biografia iui 1. Marian, foarte instructivă în »Arh. Som.« Nr. 19 1936 p. 135 din care1's’au extras datele ^acestui capitol. Trebue să amintim că Vicarii episcopeşti ai Rocnei (Nâsăudului) au fost în tot cursul secolului al XfX-lea factori foarte importanţi şi conducători nu numai ai bisericei, ci şi ai şcoalelor, a culturii româneşti şi a trebilor naţionale. Ei colaborau cu co- mandanţii Regimentului şi şefii districtului pentra ridicarea poporului din toate punctele de vedere. 154 biserică) nimic şi totuşi se află unii cantori de dârlăesc cu şcan- dălă cuvinte neînţelese. Preoţii greşesc mai tare îngăduindui. Deci aceasta sub aspră canonire se opreşte. b) Pentru a asigura existenţa şcoalelor naţionale, adică săteşti, în care limba de propunere era cea românească şi a putea asi- gura plata salariilor învăţătorilor, a înfiinţat »fonduri şcolare comu- nale* din venitul dreptului de cârciumărit de 3 luni, de cari dis- puneau atunci comunele. Aceste fonduri au durat până la Unire. c) El a dispus clădirea de şcoale de piatră în toate comunele. d) Marian avea de gând să înfiinţeze şi un gimnasiu româ- nesc în Năsăud, dar trebuia mai întâi să organizeze, întărească şi asigure învăţământul primar. e) A înfiinţat însă, în 1837, cursuri pedagogice pentru cei ce voiau să devină învăţători la şcoalele săteşti. f) A înfiinţat la sate şcoli (cursuri) de iarnă şi de Duminecă, — de repetiţie — pentru şcolarii, cari au terminat şcoalele naţionale. g) A organizat şcoala de fetiţe, înfiinţată încă în 1826, în- demnând preoţii şi populaţia, prin circulara Nr. 182 din August 1835, »să-şi trimită fiicele lor la această şcoală, ca să le înzestreze cu ştiinţă în lucrări frumoase, a toarce, ţese, a coase şi curăi haine de tot felul, a face mănuşi şi colţuni; a semăna şi griji legume în grădină, a fierbe mâncări — pe lângă celelalte învăţături; — că fata care nu va şti lucrurile, cari se învaţă în acea şcoală nu va fi slobodă să se mărite după cel ce va să fie preot sau după scriitori (funcţionari), ca să poată fi doamnă«. h) Pentru ridicarea bunei stări a ţărănimii a introdus în cl. IV a şcoalei primare superioare din Năsăud pomicultura, agricultura şi albinăritul, el însuşi predându-le nu numai teoretic, ci şi practic în grădina şcoalei şi apoi întroducându-le şi în şcoalele săteşti. Pilda aceasta a lui Marian, de a introduce învăţământul agricol în şcoalele primare înainte cu o sută de ani, a fost mult mai târziu urmată şi în şcoalele din vechiul Regat (pe la 1898). Un fost elev al şcoalelor năsăudene, Sol. Haliţă, — care devenise con- silierul şi colaboratorul marelui Român şi om al şcoalei, care a fost Spiru Haret, adevărat sincer iubitor al ridicării poporului, — a inspirat Ministrului de vecinică amintire ideile lui Marian pe baza unui »Raport privitor la înfiinţarea de grădini şi pepiniere 155 pe lângă şcoalele normale de învăţători şi şcoalele rurale, Nr. 511 dela 6 Decembrie 1898*. i) Marian a recomandat preoţilor cu cea mai mare stăruinţă reintroducerea complectă a «îmbrăcămintei româneşti, cea adevărat romană — de sub munte a Ţării Româneşti, — căci observase că portul românesc se cam părăsise şi îmbrăcămintea se cam împestriţase*. (Circulara Nr. 116 — 27 Martie 1835 în «Arhiva Som.c Nr. 10 (1929 p. 121). • k) De asemenea a îndemnat pe preoţi şi învăţători a se abona la «Gazeta Transilvaniei, la Cronica Românilor de G. Şincai, la Istoria Românilor de Micu Clain şi alte cărţi româneşti. Din vremea Vicarului Macedon Pop a) In anul 1848, după marea adunare a Românilor ardeleni dela 3/15 Mai la Blaj, pe Câmpul libertăţii, şi grăniţerii năsăudeni au cerut dela preoţi şi dela conducătorul lor spiritual şi cultural Vicarul Macedon Pop, să-i convoace la o adunare în care să-şi exprime dorinţele şi postulatei lor. Marea adunare s’a ţinut la 10 Iulie, în capitala grăniţerismului, în Năsăud, în actuala Piaţa Unirii din centrul oraşului, în care grăniţerii au cerut între multe altele, în primul rând, să li se respecte conservarea naţionalităţii, a religii şi a limbii lor. Apoi orice petiţie scrisă în limba română să fie primită de autorităţi. Ofiţerii şi funcţionarii străini în regi- ment să fie numiţi numai cei cari cunosc limba românească. Con- stituţia pe care grăniţerii vor avea să jure să li se comunice şi explice în limba românească. In a doua mare adunare dela 13—14 Septembrie 1848, grăniţerii declară, că rup orice contact cu minis- terul unguresc revoluţionar, care pregăteşte trădarea şi ruperea Ungariei de Austria, şi introduce cu sila limba maghiară în şcoa- lele şi bisericile celorlalte popoară şi prigoneşte pe Români. Gră- niţerii protestează contra unirii Ardealului cu Ungaria ş. a.1) şi cer revocarea ei. Ei1 nu voiau nici să audă de un crai unguresc şi cu nici un preţ să jure pe constituţia ungurească, bine ştiind că aceaste ar însemna moartea naţiunei române. ') A se vede cererile amănunţite în «Arhiva Someşană« Nr. 19 1936 p. 164 seq. şi 169 seq. 150 b) In 1848 batalionul I al Regimentului grăniţeresc fu trimis spre Banat şi Bacica pentru a lupta contra Sârbo-Croaţilor, care, ca şi grăniţerii năsăudeni »nu vreau să ştie în nici un chip despre ministerul maghiar şi despre legile maghiare, şi o armată de 15—16 mii de Croato-Sârbi, cu două tunuri, se apropie de Carloveţ.2) Grăniţerii năsăudeni, cari încă erau de acelaş gând, refuzară »ordi- nele« Ungurilor de a se război cu fraţii lor de arme, cu toţii cre- dincioşi împăratului. Din această cauză grăniţerii fură purtaţi prin multe oraşe, ca: Orade, Seghedin, Beba, Leopoldstadt, Vaţ, Pesta refuzând însă ascultare Ungurilor revoluţionari şi trădători. Fiind duşi la Vaţ, aici generalului Hrabowsky, care şi-a tradat pe îm- păratul, trecând în slujba revoluţionarilor maghiari, încercă în tot chipul să înduplece pe ofiţerii, subofiţerii şi pe soldaţii grăniţeri să pună jurământ pe constituţia şi legile revoluţionarilor unguri, iar dacă se vor opune, ameninţă că toţi ofiţerii vor fi scoşi din slujbă, vor fi proscrişi şi predaţi furiei poporului, iar soldaţii vor fi desarmaţi şi declaraţi prisonieri. Ameninţările rostite în forma aceasta de cătră un fost general împărătesc nu fură în stare să-i clintească pe grăniţerii noştri, nici să-i abată dela fidelitatea datorită Domnitorului legal, căci la cele 3 întrebări puse lor urmă o tăcere a tuturor. Generalul dete apoi un termin de câteva ore de gândire, cu condiţia ca ofiţerii să influenţeze până atunci pe soldaţi. După amiazi fură scoşi cu toţii pe un câmp afară de oraş. Ajunşi aci grăniţerii auziră, că garda maghiară din Vaţ şi o baterie de artilerie stă gata să-i desar- meze cu forţa, ba chiar să tragă cu tunurile într’înşii, dacă vor refuza jurământul. Ofiţerii, neliniştiţi la auzul acestor ştiri, se în- ţeleseră cu soldaţii, că dacă vor fi chemaţi la jurământ, ofiţerii şi subofiţerii să păşască înaintea frontului, dar soldaţii să-i împie- dece dela punerea jurământului. Veni generalul cu o mare suită de ofiţeri honvezi şi întrebând »cine voieşte să jure pe constituţia maghiară?« nimene nu se mişcă, nimene nu răspunse. S’a repetat de trei ori, înzădar,' tbate opintirile generalului au fost zadarnice. Atunci generalul intră printre şirurile compăniilor întrebând pe subofiţeri: »Vrei să te faci ofiţer, ori îţi doreşti glonţ şi ştreang?* repetând că imediat îi avansează la rangul de ofiţeri. In clipa aceea 2) »Arhiva Someşană» Nr. 14—1931, p. 379 seq. însă soldaţii Ion Moroşan şi Luca Creţu (binecuvântată să le fie vecinie amintirea!), din compania a treia eşiră înaintea frontului, îşi împlântară baionetele pe puşcă şi ameninţară că mediat îl vor împuşca pe cel ce va cuteza să iasă spre a pune jurământul. Nimeni nu ieşi. Atunci generalul ordonă maiorului Pop să comande com- pănilor să pună puştile în piramidă şi se aşeze pe ele cartuşierele şi curelele baionetelor şi apoi să se depărteze zece paşi dela pira- mide. Hrabovsky intenţiona adică să desarmeze batalionul. Coman- dele maiorului n’au fost ascultate, nici executate; iar când gene- ralul îi ameninţă cu intervenţia gărzii maghiare, întreg batalionul strigă: -Nu dăm armele!'!, declarând în faţa tuturor, — ofiţeri, gardă şi publicul adunat, — că ei rămân vecinie credincioşi împă- ratului, pentru care sunt gata viaţa a-şi jertfi, iar dacă acuma vor fi atacaţi, se vor apăra până la cel din urmă om. Atunci deodată, fără nici o comandă, se auzi zăngănitul aimelor, şi când mai mulţi soldaţi grăniţeri din rândul al treilea începură să ţintească spre generalul Hrabovsky, acesta speriat de moarte strigă: »Cei asta? Trădare, trădate! îndărăt! Marş!« Apoi repede îşi întoarse calul şi părăsi în fugă batalionul. In aceeaşi zi, adică la 23 Octombrie 1848, la orele 5 d. m. batalionul fu expediat cu trenul la Pesta, unde sosi în noaptea de 24 spre 25 Octombrie la orele 12 noaptea şi încuartirat în casarma »Neugebăude«, în care erau încarceraţi diverşi prisonieri, păziţi de gărdişti unguri. Aci se aflau încă o sută grăniţeri din alte două companii, cari fuseseră detaşaţi la Pojon. Steagul bata- lionului fu aşezat într’o cameră a casărmii, iar ofiţerii încartiraţi într’un otel. Dupăce soldaţii s’au aşezat în casarmă, maiorul Pop trimise pe adjutantul său să aducă steagul la locuninţa coman- dantului. Garda steagului însă în frunte cu caporalul Tănase Bor- govan, nu voi să predea steagul, fapt care a contribuit la salvarea lui. Soldaţii temându-se să nu fie surprinşi în timpul nopţii de vr’un atac al gardiştilor unguri, fără nici un ordin ori dispoziţie specială, s’au ales câte 12—24 feciori, din fiecare companie, com- plect armaţi, cari steleau de pază steagului (pretextând să nu izbucnească foc). In Pesta se făcu din nou o tentativă de a sili pe grăniţeri să depună jurământ. De aceea într’o Duminecă ei fură duşi la biserica grecească, în care Ungurii puseseră pe un preot român să le ţină soldaţilor o predică, »în limba roniănă, dar în spirit maghiar«. Grăniţerii n’au ascultat ce le-a vorbit preotul, înţelegând intenţia Ungurilor şi se gândiau mereu nu cumva să le fure puştile lăsate în piramidă înaintea bisericii. întorşi la casarmă, câţiva ofiţeri maghiari încercară din nou a le cere jurământul şi le-au permis chiar să-şi alcătuiască grăniţerii formula jurământului, la care se mai adaugă numai cuvintele: şi nu vor lupta contra Ungariei/. Toate propunerile fură energic respinse, căci pentru grăniţeri este sfânt şi valid singur numai jurământul vechiu depus pe propriul lor steag. Urmarea fu că batalionul fu mutat în altă casarmă, alăturea de un batalion de honvezi şi în vedere de a fi neapărat desarmat. Pentru a-i slăbi, se ordonă ca două compănii ale batalionului să se mute în Buda. Dar grăniţerii refuzară ascultarea acestui ordin, care îi despărţia de fraţii lor. Un colonel, ordonă să scoată în curtea căsărmii soldaţii batalionului, fără ofiţeri şi fără arme. Toate sfaturile, care durară apoi trei zile, n’avură nici un rezultat. In fine la 15 Noemvrie când un general ungur însoţit de doi comisari vorbiau cu soldaţii, în curtea căsărmii, batalionul de honvezi ocupă toate intrările, scările etc. şi puse mâna pe armele grăniţerilor din camerile căsărmii, în timp ce un alt batalion secuiesc şi o baterie de artilerie cu şase tunuri se iviră în faţa căsărmii. Soldaţii grăniţeri revoltaţi în gradul cel mai mare de cursa ce li se puse, neavând nici o armă la mână, cu furie alergară la stânjenii de lemne din curtea căsărmii, apucară bucăţi aruncându-le asupra honvezilor, cari stăteau cu puştile încărcate. Lozinca lor era acuma să-şi salveze cu orice preţ steagul, de care le era legată onoarea lor. Ofiţerii unguri rămaseră înmărmuriţi la această prive- lişte şi voind să evite vărsare de sânge strigară: să se dea grăni- ţerilor steagul. Dându-li-se şi văzându-şi steagul salvat s’au supus forţii majore, apoi batalionul în ordine, în frunte cu steagul salvat fâlfăind, fu escortat într’o altă casarmă depărtată, o clădire pără- sită şi nesănătoasă, fără paturi şi fără lumânări, unde grăniţerii durmind pe duşumele umede, se bolnăviră de holeră. La 22 Noemvrie batalionul fu transportat până la Solnoc, cu calea ferată, iar de aici soldaţii se împrăştiară şi înapoiară, fiecare cutii putu la Năsăud. Steagul fu deaseniene înapoiat, — un gră- niţer înfăşurându-1 pe trup sub haine — şi predat comandantului Regimentului. In anul 1851 Regimentul primi dela înalta comandă supremă a armatei următorul ordin împărătesc pe armată, Nr. 14: Primul batalion al Regimentului al It-ka român grâniţeresc, acum Principe de Thurn şi Taxis Nr. 50« în anul 1848 şi-a păstrat cu credinţă jurământul pe steag, între cele mai grele împrejurări; n’a dat ascultare diferitelor ademeniri şi strălucitelor promisiuni făcute din partea conducătorilor rebelilor; cu dispreţ a respins toate ameninţările că prin decimare va fi forţat să rupă credinţa; invocând jurământul depus a rezistat cu onoare tuturor maltratărilor; iar când a fost împresurat, desbinat, desarmat şi declarat prisonier de forţa preponderantă (precumpănitoare), totuşi şi-a ştiut salva steagul. Pentru ca să se dea cinste acestei credinţe şi amintirea ei să se păstreze pentru toate timpurile, îi dăruesc o medalie de aur cu portretul meu şi cu inscripţia: >Pentru perseveranţa neclintită la jurământul depus; dovedită în 1848«. Această medalie să se poarte la toate ocaziile solemne, să se poarte atârnată de steagul batalio- nului. Schdnbrunn la 27 August 1851. Franz losef. Tot atunci au fost decoraţi cu medalia pentru eroism clasa I de argint sublocotenentul Dumitru Rus din Rebra, pe atunci ser- gent major, şi Macarie Pop sergent major tot din Rebra, cari au salvat steagul şi au îndemnat şi încurajat soldaţii să rămână sta- tornici şi credincioşi jurământului. Cu aceeaşi medalie cl. II au fost decoraţi soldaţii: Tănase Borgovan din Leşu; Ion Moroşan din Măgură; Luca Creţul din Poiana llvei; Dionisie Nieolau din Nepos. Li s’a mai comunicat soldaţilor că din înalt ordin toţi primesc gratificaţii. Astfel 24 grăniţeri, cari în 1848—49 au luat parte la toate evenimentele prin cari a trecut batalionul, sunt numiţi, din ordinul împăratului, păzitori ai steagului cu leafă de grenadiri. Aceşti grăniţeri aii fost: Trifon Titieni, Ştefan Cârcu, Ion Slăvoacă, Ilie Bretan, Origore Vermeşan, Todor Cosma, Petru Pe- traşcă, Oavtil Gabot. Vasile Pop, Vasile Marcu, Grigore Filip, Ion Ureche, Gavril Muscan, Vasile Hordoan, Vasile Bota, Vasile Vărărean, Ion ledean, Grigore Cionca, Cirilă Moldovan, Todor Neamţ, Ion Cira, Alexandru tonei, Gavril Pop si Arsente Eremie.i) Vecinică să le fie amintirea eroilor grăniţeri! Ţăranii aceia( în minunata lor conştiinţă, au înţeles marea primejdie ce venea din partea Ungurilor. Ei s’au opus eroic desarmării cu acelaş curaj şi cu aceeaşi hotărîre ca cei dela Salva sub Todoran şi aci ca şi la Vaţ şi oriunde au dat de duşmanul secular mascat sau ne- mascat, salvându-şi steagul şi-au salvat onoarea şi naţia! * In timpul absolutismului austriac, ce urmă revoluţiei din 1848—49, adică între anii 1849—1861, grăniţerii au luptat mereu pentru a li se respecta străvechile lor drepturi de oameni liberi şi pentru recâştigarea averilor lor. Mulţi duşmani şi multe intrigi au trebuit să fie înlăturate prin energia câtorva din marii grăniţeri, până când împăratul prin resoluţia împărătească, datată din Laxen- burg, Ia 27 August 1861, a recunoscut toate drepturile şi averile grăniţerilor năsăudeni. Recunoscându-li-se grăniţerilor averile ca ale lor, într’o mare adunare au hotărît ca toate fondurile şi averile, ce decurgeau din vechile lor drepturi să nu se împartă între proprietarii grăniţeri, ci să se administreze în întregime pentru scopurri comune — în special şcolare, stipendii şi culturale, întrunite toate în instituţia numită: »Administraţia fondurilor grăniţereşti . Acest sublim act şi cel mai important al grăniţerilor de atunci a fost o dovadă de cea mai ad- mirabilă solidaritate naţională şi a fost declarat obligator şi pentru urmaşii lor. Marii noştri înaintaşi, cu adevărat idealişti, sinceri iubitori ai neamului românesc, prevăzători ai luptelor dintre popoare pe teren cultural, s’au îngrijit din vreme de partea cea mai bună, necesară neamului nostru: luminarea minţii şi înobilarea sufletului fiilor lot . Acest act a fost temelia pe care s’a înfiinţat şi asigurat şcoalele româneşti năsăudene, s’au putut da stipendii tinerilor pentru a se forma o falangă frumoasă de intelectuali români: pro- fesori, etc., şi de meseriaşi. Astfel măreţul act a asigurat frumosul viitor din acest colţ de ţară românesc pentru cultura naţională. ) «Arhiva Som.» Nr. 14—1931 p. 413—14. Medalia de aur cu care a fost onorat drapelul batalionului întâi al Regimentului al ll-lea român grăniţeresc năsăudean. Primul batalion al regimentului al Il-lea român de graniţă şi-a păstrat in 1848 credinţa, când rebelii maghiari, ridicându-se contra împăratului, au încercat să-l forţeze să treacă pe partea Ungurilor şi să rupă jurământul de credinţă depus pe steagul regimentului, către împăratul, n’a dat nici o ascul- tare ademenirilor duşmanului secular şi în urmă desarmat cu forţa de rebeli şi-a păstrat totuşi onoarea militară şi au ştiut să-şi salveze drapelul, aducându-1 neatins înapoi, predându-l comandantului regimentului în Năsăud. Pentru cinstirea acestei credinţe şi amintirea ei, împăratul a decorat steagul batalionului cu o mare medalie de aur (de circa 10 cm diametru), cu portretul împăratului şi cu inscripţia: »Pentru neclintită perseveranţă în jură- mântul depus, în 1848«. O frumoasă pildă de »Virtus romana rediviva». (»Arhiva Someşană« Nr. 24 — 1938.) (Foto după Medalie de I. Moisil.) Ly < \i| / • ‘ral ..iv'r: ’ :) A se vedea în artiănunţime la «Figurile grăniţereşti năsăudene« de I. Moisil, în «Arhiva Som.« Nr. 19 p. 190, Nr. 20 p. 578 şi 607. 11 lari. Accentuăm că şi gimnasiul acesta grăniţeresc a fost înfiinţat şi susţinut cu banii grăniţerilor, fără ca statul sau altcineva să fi contribuit vr’odată cu vr’un ban. înfiinţarea acestui gimnasiu în Năsăud a fost un act de o foarte mare însemnătate nu numai pentru ţinutul grăniţeresc, ci pentru tot Nordul Ardealului, de aceea şi serbarea deschiderii acestei şcoli a fost înălţătoare.1) Corespondentul «Gazetei Transilvane« scria atunci cu entu- ziasm următoarele: Mâna-mi saltă de bucurie şi mintea-mi îndeşert se încearcă a afla cuvinte destoinice, cari se poată descrie cu culori destul de vii entuziasmul cu care ştiură fii lui Marte de prin îm- prejurul muntelui Heniu, Ineu şi Ţibleş îmbrăţoşa ziua cea atât de momentuoasă pentru fii naţiunei române şi în specie ai Dis- trictului acestuia. La inaugurarea deschiderii, un tânăr profesor, Ion M. Lazar, — mai târziu director — compuse o Odă festivă, care fu cântată prima oră cu această ocasiune şi care deveni apoi Imnul gim- naziului, cântat de atunci până azi timp de 75 de ani la toate serbările şcoalei. c) Din stipendiaţii fondurilor grăniţereşti s’au format pleiada de profesori necesari gimnasiului, censuraţi (licenţiaţi) şi doctori în filologie, istorie, ştiinţe şi teologie, cu studii serioase, pricepuţi, scriitori, pedagogi, oameni cu foarte puternice sentimente naţionale. d) Grăniţeri cu mare înţelegere naţională — cum a fost căpi- tanul Silvestru Torni ş. a. — au fundat o bibliotecă: »Biblbteca Mariana«, alăturată la gimnasiu. e) Pe Ia 18t0 s’a înfiinţat Ia gimnasiu şcolarilor societatea numită »Virtus romana rediviva«, care dăinueşte şi astăzi. Scopul: «Per- fecţionarea în cultură şi ştiinţă astfel încât lucrarea societăţii să fie reîntregirea studiilor scolastice, cetirea de jurnale literare mai ales româneşti, deprinderea în declamarea de bucăţi şi poezii alese şi operate proprii, aşa totuşi, ca obiectele, cari se vor alege să fie în consonanţă cu studiile scolastice, încât toată scrutarea poli- tică sau religioasă să fie eschisă. Societatea va avea o bibliotecă, îşi va procura reviste literare şi ştiinţifice, va ţine şedinţe peste >) Detalii în «Istoria şcoalelor năsăudene de V. Şotropa şi Dr. N. Drăgan, Năsăud 1913 p. 153 seq. Costumul românesc pe care funcţionarii administrativi ai Districtului politic autonom românesc al Năsăudului il purtau — între anii 1861—1872 — mai ales la sărbători »accentuând Îşi prin aceasta românismul». II (Fotografie după o stampă din acei ani, din colecţia d-lui V.\Şotropa.) (Arhiva Someşană« Nr. 24 —1938.) an, în cari se vor ceti lucrări literare, originale sau traduceri, se vor ţine vorbiri oratorice ori disertaţii petrecătoare, se vor declamă poezii proprii ori de ale altora. Se vor aranja şedinţe publice de producţiune. Lucrările cele mai bune, cari se cetîau în şedinţele literare; se păstrează, scriindu-se într’un fel de almanah numit «Muza someşană«, redactat în fiecare an, şi în care s’au trecut şi cele d’intâi încercări ale poetului Oeorge Coşbuc fost şcolar al acestui gimnasiu, precum şi lucrările multor altora.1) In bibliotecă erau toate cărţile literare româneşti de seamă ale scriitorilor şi poeţilor noştri români. Intre acestea se găsea şi cartea «Nopţile carpatine« de I. C. Drăgescu, care a avut o enormă in* fluenţă asupra intensificării sentimentului naţional a tineretului român. f) Şcolarii din clasele superioare purtau berete cu tricolor românesc. g) Steagul gimnasiului era tot tricolorul românesc până prin anii 1880. Şcolarii din cl. VII şi VIII purtau brâie tricolore la ser- barea de 3/15 Mai. h) Fiindcă exista încă pe aceea vreme tendinţa de a germa- niza sau mai târziu de a maghiariza scoalele, conducătorii grăni- ţerilor foarte precauţi, au insistat să pună gimnasiul sub tutelă confesională, căci numai în acest fel să putea păstra şi respecta limba şi legea părinţilor şi moşilor noştri în acele vremuri. De aceea au ţinut să fie şcoalele lor numai româneşti şi de confesiune gra»-catolică şi puse sub adăpostul episcopiei unite din Gherla.* 2) i) Grăniţerii năsăudeni au cerut cu mare stăruinţă să aibă şi o episcopie, pentru care au făcut paşii necesari în două rânduri de a se muta episcopia din Gherla la Năsăud, episcopii din acele vremuri fiind şi ei de aceeaşi idee. Guvernele ungureşti, vecinie duşmane, au făcut totul ca această dorinţă românească să nu se aprobe. Dar ce nu s’a putut înfăptui în era duşmănoasă ungu- rească, nu s’ar putea realiza în România Mare? Tocmai în acest ţinut al Ardealului Ide nordest este1 foarte necesară o episcopie românească greco-catolică. ') Istoria şcoal. năs. p. 314 urm. 2) »Arhiva Som.« Nr. 21—1937 p. 623 sau «Figuri grăniţ. năs.« p. 192 şi »Arh. Som.« Nr. 8—1928 p. 105—107. 11 Dar chiar în ultimii ani, după Unirea în România mare, grăni- ţerii năsăudeni au jertfit pentru cultura naţională nu mai puţin de 46 milioane Lei pentru şcoli, precum pentru internatul liceului (28 milioane Lei), pentru clădirea şcoalei normale 6 milioane. Pentru clădirea liceului făcută ceva mai înainte: Lei 7ty2 milioane, pentru internatul gimnaziului de fete Lei 800.000, pentru şcoala de meserii Lei 2,200.000 pentru repararea localului vechiului liceu şi atte reparaturi Lei 900.000, Şi astăzi, după enormele jertfe aduse de grăniţeri, şcoala normală — urmaşa primelor cursuri româneşti de pedagogie din Ardeal, înfiinţate de marele vicar şi pedagog Ion Marian, în 1837, şi a vestitei preparandii de mai târziu, con- duse de renumitul pedagog Vasile Petri, — este menită desfiin- ţării şi pieirii. Trecutul cu frumoasa lui tradiţie şi enormele servicii naţionale aduse naţiei noastre în cele mai grele vremuri, nu mai sunt respectate. * Grăniţerii îşi propuseră să facă din Năsăud o formidabilă fortăreaţă de cultură şi viaţă românească, ceeace în mare parte au şi înfăptuit. De aici s’a răspândit o puternică lumină de cul- tură şi de sentimente româneşti peste întreg Nordul Ardealului, timp de peste 100 de ani. Depunerea vechilor steaguri ale Regimentului grăniţeresc în biserica românească din Năsăud (1866') In ziua de 26 Octomvrie 1866, cu o mare solemnitate, s’au depus în biserica unită din Năsăud vechile flamure (steaguri), sub cari grăniţerii au luptat într’o mulţime de războaie, precum la Troppau; în Prusia,; la Giurgiu cu Turcul; Limburg; Areda, Ar- cole» Rivoli şi Salo în războaiele cu Napoleon Bunăparte ş. a., atâţia martori pentru eroismul, perseveranţa şi isteţimea bravilor noştri grăniţeri. Trebuind înlocuite aceste venerabile simbole, din cauza vechimei şi a stări lor, conducătorii grăniţerilor au rugat pe suveran, ca în loc să le depună spre păstrare în muzeul militar ') Aceste rânduri le reproducem după o dare de seamă a fostului pe- dagog Vasile Petri din 1866. Actul se păstrează la »Muzeul năsăudean*. 165 al arsenalului din Viena, să le încredinţeze spre păstrare acelora, cari le apărară cu eroism un secol în contra tuturor duşmanilor. Cererea aflând asciiltare, aceşti martori ai btavurei romane resti- tuindu-se însamnă un act de recunoştinţă pentru virţuţile militare ale Regimentului năsăudean, iar ziua de 26 Octomvrie este ziua în care de asemenea se recunoscură sacrele drepturi ale naţiunei române din Transilvania dându-i-se »Carte de botez« cu nota dene- gată de secuii: »legiuită«. In anul 1763 jură primul batalion primul jurământ de cre- dinţă sub una din flamurele presente, pe care la ordinul neuita- tului împărat losif al ll-lea s’a scris: »Virtus romana rediviVa«; la o sută de ani mai târ2iu — 1863 — Românii din Transilvania pot saluta a doua »redivivâ«, care apoi primi sancţionarea împără- tească la 26 Octomvrie. — lată legătura firească dintre ambele motive ale sărbătorii de astăzi. Comitetul opidului năsăudean în frunte cu bravul său jude (primar) locotenentul pesionar Origore Mihailaş, aranjă serbarea. La orele 9 dimineaţa un public numeros compus din popor şi intelectuali era înaitea bisericei, în mijlocul lor având cele două flamure militare. îndată sosi şi căpitanul suprem, Alexandru Bohăţel, şeful Districtului, însoţit de întreaga intelectualitate grăniţerească. Vicarul Origore Moisil şi alţi trei preoţi celebrară serviciul divin, la finele căruia Vicarul rosti o vorbire despre dupla însemnătate a serbărei urând a păstra cu scumpătate şi a lăsa moştenire poste- rităţei virtuţile, ce strămoşii noştri le săvârşiră sub aceste doue flamure, mulţumind împăratului pentru sancţionarea legei, prin care se înarticulă scumpa noastră naţiune; însă a ne şi apăra drepturile câştigate ori şi unde, şi faţă cu oricine. Apoi flamurile se depuseră în altar.i) Eşind din biserică, poporaţiunea primi alte două flamure, una naţională (tricolorul român) şi alta negru-galbină. Şeful Dis- trictulur fu condus apoi de întregul public, cu flamurele cele nouă şi musica în frunte, la reşedinţa sa, unde notarul primăriei rosti o cuvântare şi în numele comunei a asigurat că virtuţile aceste se vor păstra ca un paladiu sacru şi se vor lăsa de ereditate posterităţei. ') Unul din aceste steaguri se găseşte astăzi în »Muzeul năsăudean*, 166 La aceasta Şeful Districtului răspunde, »că e foarte anevoaie a decide cărui moment din serbătoarea de astăzi ar fi a i se atribui însemnătate mai mare: restituirea şi depunerea flamurelor, sau sancţionărei articolului prin carele se recunoaşte Naţiunea română de egal îndreptăţită cu celelalte surori din patrie; atâta însă e sigur, că dacă nu s’ar fi înfiinţat cele două regimente curat române (cel dela Năsăud şi cel dela Orlat), virtuţile noastre s’ar fi ascuns — după obiceiu — sub firme străine, şi aşa anul 1863 ar fi fost cu neputinţă.* Urmă apoi o recepţie a intelectualilor la căpitanul suprem, care în vorbirea sa adăugă: »că-şi va ţinea de cea mai sfântă datorinţă a griji, ca legile sancţionate de Majestatea Sa să nu rămână literă moartă, ci să se împlinească şi respecteze cu toată rigorositatea*. Un prânz comun în ospătăria cea mare (Otelul Rahova de astăzi), cu toastele obicinuite şi o petrecere a poporului cu jocuri şi cântece naţionale în piaţa târgului (Piaţa Unirii de astăzi), în- chiă această solemnitate. Petri închie această dare de seamă, cu poetul, astfel: »Măreaţă-i serbarea, când fraţii d’un sânge Se Ieagă’ntre sine prin viu jurământ: A nu lăsa pradă şi nici a se’nfrânge Mărirea străbună şi dreptul cuvânt!« „Astra“ la Năsăud în 1870 In anul 1870 (August) s’a ţinut la Năsăud adunarea gene- rală a Asociaţiunei transilvane (»Astra«). Orăniţerii au înţeles marea misiune culturală şi naţională a acestei importante asociaţii şi de aceea cu toţii, profesorii şi administraţia districtuală, au făcut pre- gătiri strălucite şi au chemat în afară de membrii ei din Ardeal şi intelectuali fruntaşi din Maramureş şi Bucovina, la serbările aranjate la Năsăud. S’a întrunit o foarte frumoasă cunună de distinşi intelectuali, făcându-se o entusiastă înfrăţire între Românii acestor trei provincii româneşti. Atunci s’au înscris ca membri fundatori sau pe viaţă toate cele 44 comune grăniţereşti şi mulţi fruntaşi din Districtul Năsău- 167 dului ca membrii activi la »Astra«. Cu această ocasiune s’au în- casat 5470 florini v. a. taxe, cea mai mare sumă, care a încassat vr’odată »Astra« dela înfiinţarea ei (până în anul 1907).1) Teatru în Năsăud Cu înfiinţarea liceului şi gruparea în jurul lui a multor pro- fesori bine pregătiţi, cu alese sentimente româneşti, se produce o nouă şi mai puternică viaţă culturală şi naţională în Năsăud şi în ţinutul lui. începe a se cultiva şi musica mai intensiv. Vechea casină se transformă în »Reuniune de lectură«. Profesorii chiamă la Năsăud şi trupe teatrale din Bucureşti, care începeau a juca în Ardeal. La 1871 vine artistul Mihail Pascaly de la Teatrul Naţional din Bucureşti, apoi G. Popescu din Ploeşti, G. Aug. Petculescu şi alţii precum şi unele trupe de diletanţi ardeleni, căci gustul pentru artă, în special pentru musică şi teatrul românesc, se desvolta acuma din ce în ce mai mult. Mare influenţă a avut teatrul românesc* 2) asupra limbei şi a intensificării sentimentului naţional în ţinutul nostru, ca în Ardeal în general. Cooperaţie — Banca „Aurora" Profesorii noştri idealişti, pe lângă învăţătură ne-au desvoltat şi întărit sentimentul naţional, lucrul cel mai important, căci numai acesta face un popor conştiu şi puternic; lipsind acesta, spiritul naţional este expus la toate curentele rele şi primejdioase, care duc naţia la slăbire şi la pierirea ei. Sentimentul naţional, puternic infiltrat de escelenţii noştri profesori în toţi şcolarii trecuţi prin gimnasiu şi celelalte şcoli năsăudene, s’a manifestat apoi în viaţa lor publică şi naţională, ne-a făcut idealişti. încă de pe la anul 1870 profesorii aceştia se frământau cu idea cooperaţiei. Mulţi( cari îşi făcuseră studiile la Viena aduseră cu sine această idee şi înfiinţară mai întâi o mică »societate de păstrare şi împrumut* a profesorilor dela gimnasiu. După un an, dovedindu-se de mare folos şi exprimându-şi şi alţii dorinţa, s’a ') Revista „TransilvaniaSibiu 1911. Nr. 4 jubiiar 1861—1911 p. 396. 2) »Arh. Som.« Nr. 20 pg. 226: «Teatru în Năsăud». m transformat într’o societate mai mare, intrând ca membri şi preoţi, învăţăţpri, funcţionari, ţărani, etc. In 1873 constituindu-se în toată regula şi numindu-se »Aurora, societate de împrumut şi păstrare», s’a desvoltat din ce în ce mai bine şi prin administraţia ei cinstită, a adus foloase enorme populaţiei grăniţereşti şi culturei naţionale. Ea trăieşte şi astăzi, împlinând 65 ani de neîntreruptă şi binefăcă- toare existenţă, în care timp această instituţie curat românească a distribuit milioane de Lei pentru scopuri culturale, filantropice, naţionale, a mărit patrimoniul naţional finanţând cumpărarea de zeci de mii de jugăre catastrale de pământ cultivabii şi păduri, pe seama clientelei româneşti, dela minoritarii învecinaţi; i-a făcut educaţie poporului să economisască »bani albi pentru zile negre«, şi a îndemnat clientela să îndrăgească cartea, îndemnând-o şi în ale gospodăriei raţionale, prin distribuirea gratuită a mii de exem- plare de cărţi utile, broşuri şi ziare şi tratând-o întotdeauna cu cea mai mare culanţă şi tragere de inimă. După pilda »Aurorei« s’au înfiinţat apoi an de an o mulţime de alte bănci populare în ţinutul nostru. * Observ aici că o foarte mare greşală s’a făcut de guvernele dela Unire încoace, tratând băncile româneşti din Ardeal într’un mod foarte maşter, astfel că ele — care au adus foloase imense poporului în vremurile grele de sub stăpânirea străină — sunt ameninţate cu desfiinţarea, pe când cele minoritare înfloresc şi să întăresc, spre marea pagubă a poporului nostru. * Tot banca »Aurora« din Năsăud este, afirmăm cu toată tăria, mama băncilor populare din vechiul Regat. Până la 1897 nu se pomenea de bănci populare la sate în Regal Nimene nu s’a gândit vr’odată la aşa ceva acolo: nici marii proprietari — mulţi urmaşi direcţi sau mai ales indirecţi ai hoerilor de altă cţată, — nici marii patrioţi politiciani. Dacă se întâmpla undeva să se facă de vr’un învăţător mai îndrăsneţ, în yr’un sat’ vr’o mişcare culturală, vr’un festival, era considerat drept socialist, sau altă făptură mai rea, subversivă şi urmărit chiar de autorităţi, căci marii proprietari, — cei mai mulţi făcând 109 parte din greco-bulgărimea care robia ţărănimea şi stăpânea ţara prin politică, — erau duşmaniii chiar celor mai timide mişcări culturale, intervenind la autorităţi pentru a le opri ca periculoase. In 1897 scriitorul acestor rânduri, pe când era profesor la Târgul Jiului, a luat iniţiativa de a înfiinţa — împreună cu dăscă- limea din judeţul Oorj — prima bancă populară în capitala jude- ţului numită »CerbuU, după modelul »Aurorii« din Nâsăud, După doi ani de experienţă, învăţătorii, la stăruinţa mea, au început să înfiinţeze bănci populare la sate, poporul înţelegând folosul lor. Pe la finele anului 1901 erau în Oorj 15 bănci populare înfiinţate şi 14 în formaţiune, căci mişcarea luase un puternic şi rapid avânt. In 1899 ministrul Dr. C. Isfrati, cu ocazia unei vizite ministeriale în Oorj, luând cunoştinţă mai amănunţită de băncile înfiinţate la sate, încredinţându-se de marile foloase ce astfel de bănci pot aduce populaţiei rurale mi-a zis: »Nu numai Gorjul să aibă bănci la sate, este necesar a se înfiinţa cât de multe şi în alte judeţe. Vă rog daţi-mi o persoană dela D-voastră să facă propagandă oficială şi în alte judeţe*. I-am satisfăcut dorinţa. S’a început pro- paganda mai întâi prin sate în judeţele: Mehedinţi şi Dolj (1899— 1900) cu bune rezultate. La finele anului 1900 erau în întreaga ţara 88 de bănci. Doctorul Istratl fu deci al doilea promotor al înfiinţării băncilor populare. In 1901 guvernul conservator retră- gându-se şi cu el şi D-rul Istrati, venind la cârmă liberalii, cu Spiru Haret la Ministerul instrucţiunii, acesta continuă şi inten- sifică propaganda, fiind »dus de puternicul curent al acestei mişcări, care se pornise în întreaga ţară«. La finele anului 1901 erau 256 şi la finele anului 1905 erau 1849 bănci. Haret este al treilea promotor sub care răspândirea băncilor. la sate a luat un avânt extraordinar.1) * ‘) A se vedea: Ha) Prima pagină din Istoricul băncilor populare din vechiul Regat de /. Moisil, în «Convorbiri literare®, Anul LIV (1922) Nr. 2. b) Miş- carea culturală, artistică şi economică de odinioară din Gorj de /. Moisil, în «Arhivele Olteniei® Nr. 32—33 (1927). c) Băncile populare din vechiul Regat sunt de origine ardelenească de /. Moisil, în ziarul «Naţiunea română®, Cluj, Nrile 187—189, Noemvrie 1935. 170 Orice mişcare cât de bună şi de folos poporului îşi are duşmanii săi. Aşa şi cu băncile populare. Nu le convenea unora că s’au făcut aşă cum s’au făcut şi de cine s’au făcut. Apoi vin *a rând politicianii. Aceştia au căutat prin diferite mijloace să nimicească mişcarea noastră culturală şi economică ce pornisem în Gorj, şi în parte le-a şi succes. încă în anul 1899 un ministru — care îşi zicea »democrat«, Take lonescu, s’a exprimat chiar în faţa Doctorului Istrati — în acelaş timp fiind şi el ministru în acelaş guvern, — »că mişcarea noastră trebue distrusă, ca o mişcare în principiu revoluţionară«. »Nu este chestia de acţiune contra socialismului* — spunea poli- ticianul — »ci casele de economii (cum erau ale noastre ţără- neşti) trebue distruse, căci orice organizare şi mai cu seamă organizarea economică a ţărănimei este revoluţionară... Orice în- cercare în acest sens tocmai trebue distrusă!!« (Dintr’o scrisoare a lui V. Rola Pie Karski din Bucureşti, dela 7 Mai 1899). Iată deci mentalitatea acestui politician, căruia i se dăduse şi numele de »fiul lui Belzebut«, proclamat mai târziu, în 1907—8, şef al partidului conservator-democrat. Şi acestui democrat i-a ridicat partidul său un grandios monument în capitala ţerii. Grăniţerii năsăudeni şi Răsboiul Independenţii (1877—78) Când Răsboiul Independenţii României 1877—78, era în toiul lui, succesele armatei române erau comunicate de ziarele româneşti din Ardeal în amănunţime, fie după ziarele din Bucu- reşti, — fie de unii corespondenţi de pe câmpul de luptă,1) sau după ziarele străine, — şi atunci sufletele tuturor Românilor arde- leni se înflăcărau din ce în ce mai tare, inimile băteau mai puternic şi cu toţii aveam încredere în biruinţa finală a Românilor. »Anul 1877 a fost înălţare pentru cei umiliţi şi umilire pentru cei îngâm- i) Cum a fost Căpitanul MoiseWroza — bănăţan — în urmă# general. Iar dela Năsăud erau pe câmpul de luptă fraţii losif şi Nicolae Bodescu, de Ioc din Salva şi Petre Catul din Năsăud, cari s’au distins la Plevna. Aceşti trei din urmă, după terminarea cl. VI a gimnasiului din Năsăud, au urmat şcoala de agricultură dela Herestrău (Bucureşti), iar la declararea războiului independenţii s’au înrolat în armata română în care au şi rămas. 171 faţi. Anul 1877 formează aurora plăcută a unui viitor plin deglorie. fn inimile multor nenorociţi a semănat mari sperări« — se esprima aşa de încrezător marele nostru învăţat blăjan Timotei Cipariu. In Năsăud întreagă poporaţia românească era mândră de bravura oştirilor româneşti, dovedită în luptele cu Turcii şi de elanul cu care plecaseră şi intrară în război »curcanii« La sosirea fiecărei ştiri despre vreo învingere a Românilor — Griviţa, Rahova asaltată de ei, predarea Plevnei şi amănuntele capitulării, etc. — întrep publicul, cu mic cu mare, funcţionari, ţărani, elevi etc., plecau în şiruri, în frunte cu muzica pompierilor, ori, pe atunci, încă cu veteranii »băndaşi« rămaşi din timpul regimentului grăniţeresc, percurgeau stradele în strigăte, chiote de bucurie şi cântece naţio- nale. Profesorii tineri şi chiar şi elevi, ţineau scurte dar înflăcărate discursuri şi la ferestrele unor clădiri de ale fondurilor şcolare, erau admirate transparentele cu diferite urări şi texte sentenţioase. Dupăce, în 1875, Năsăudul încetase a fi centrul districtului şi ad- ministraţia era cârmuită din Bistriţă, oficialitatea nu ştia chiar despre toate ce se petreceau aici la noi; cu toate acestea a căutat şi a aflat prilej să disolve comitetul format pentru ajutorarea răni- ţilor români. (Scrisoarea din 12 Febr. 1927 a dlui V. Şotropa.1) Când trupele române au intrat victorioase în Rahova, nă- săudenii au botezat un otel din Năsăud, fără nume, numindu-l Otelul Rahova. In amintirea luptelor eroice ale Românilor la Gri- viţa, năsăudenii au botezat al doilea otel cu numele de Otel Griviţa. Amândouă aceste există şi astăzi, purtând aceleaşi numiri necurmat 61 de ani. Fireşte că aceste victorii au fost serbătorite de toţi intelectualii din Năsăud (profesori, preoţi, ofiţeri pensionari, în- văţători ş. a.) cu cel mai mare entusiasm. Când s’a aflat în Năsăud de căderea Plevnei, noi, o parte din şcolarii gimnasiului am serbătorit acest memorabil fapt din istoria neamului nostru cu un deosebit fast. Mica noastră socie- tate secretă: »Virtus Romana rediviva« (căci cea adevărată era tocmai atunci suspendată, iar noi vr’o 20 o înfiinţasem în secret pentru noi), am sărbătorit-o printr’o şedinţă ţinută într’o Dumi- necă în localul vechiului gimnasiu (în sala clasei a Vll-a). Unul ') In «Răsunetul războiului pentru independenţă în Ardeal», conferinţă ţinută la Atenenl român» din Bucureşti la 1 Aprilie 1927 de profesorul Sextil Puşcariu, pag. 26. 172 dintre noi rosti o mică vorbire înflăcărată despre faptul căderei Plevnei şi biruinţa Românilor, iar alţi doi au declamat nişte poezii naţionale. Intelectualii din ţinutul nostru însă au sărbătorit-o într’un mod deosebit chemându-se cu toţii la Năsăud. Reproducem aici o chemare pe care o păstrăm, ca un scump act, la Muzeul nă- săudean.1) Chemarea aceasta era adresată cătră intelectualii din Rodna şi sună aşa de frumos: Cătră Inteleginţa română în Rodna Victoria armelor române culminată la Plevna se va serba aici în Năsăud Joi, în 20 a lunei curinte. Această festivitate se va termina seara cu un banchet împreunat cu una petrecere musicală. La această festivitate avem onoare a invita cu toată stima pe Onorata Intelegintă. Năsăud în 17 Decembre 1877. Comitetul arangetor. Văzut: Porcius, Popa Lupşai, Vidi: Diomed, Pop căp. în pens, Zaharie Pop Iar în seara acea pe când »inteleginţa« grăniţerească serbă- toria victoria dela Plevna în Otelul Rahova, noi o grupă de şcolari încă am serbătorit-o la gazda unor colegi de ai noştri, cari erau în fanfara gimnaziului (înfiinţată în 1872 la acest gimnasiu). Casa acestei gazde era sus pe un deal, pe care noi şcolarii îl numiam pe atunci Olimp, — Olimpul Năsăudului — unde am petrecut până noaptea târziu, în vorbiri avântate, cântece naţionale şi »cuar- tetuU nostru reproducând piesele muzicale, pe care le cânta fan- fara, răspândindu-se melodiile de acolo, de sus, peste întreg Nă- săudul. De altfel la toate serbările gimnasiului se recitau poesii na- ţionale şi de aici înainte şi cele relative la răsboiul Independenţii, ca Peneş Curcanul, Sergentul, Odă ostaşilor români, Eroii dela Plevna, apoi Sentinela română şi alte poezii de V. Alecsandri, Bolintineanu, etc, pe care ni le recomandau profesorii noştri. Idolii noştri, ai profesorilor şi şcolarilor din Năsăud pe lângă poeţii amintiţi erau Andrei Mureşianu, C. Negruzzi, Ion Brătianu, Mihail Cogălniceanu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti ş. a. i) Acest act este dăruit de dl Dr. Tit Pop, medic în Rodna, rămas dela tatăl D-sale, fost învăţător şi notar comunal acolo. 6 frumoasă operă alor doi profesori năsăudeni In anul 1878 doi profesori ai gimnasiului superior din Nă- săud, Artemiu P. Alexi şi Maxim Pop, — însufleţiţi de faptele oroice ale armatei române din Războiul Independenţii şi conştii de »Virtus romana rediviva«, care era şi maxima Districtului Nă- săud, acea virtute romană reînviată şi din nou vădită pe câmpiile de luptă din Bulgaria, — au îndrăznit să înfăptuiască o foarte frumoasă, dar grea, operă, descriind acest războiu în lucrarea lor întitulată: »Resbelul oriental ilustraU, care în cea mai mare parte cuprinde faptele de războiu şi biruinţele Românilor. Această operă, tipărită în editura librarului Paul Cieslar1) din Graz, are 724 pagini, cu foarte numeroase şi frumoase ilustraţii, tablouri colorate (scene din războiu ale armatei române), hărţi, schiţe, desemne, etc. Este foarte caracteristic faptul, ca aceşti doi profesori grăni- ţeri dela gimnasiul din Năsăud, din acest colţ de ţară au avut curajul, în acele vremuri, să se apuce de o lucrare aşa de grea, dar frumoasă.* 2) Opera este dedicată: »Vitejei armate române. Bravilor săi conducători. Eroilor români dela Rahova, Nicopoli, Lom-Palanca, Griviţa, Plevna şi Vidin. Demnilor descendenţi ai marilor eroi dela Călugăreni, Rahova şi Resboieni. Umbrelor măreţe şi de eternă memorie ale eroilor căzuţi pentru Românism Dedicăm acest op în semn de înaltă recunoştinţă şi admiraţiune Autorii». ' Cântecul gintei latine In Mai 1878, poetul Vasile Alecsandri fu premiat la concursul dela Montpellier pentru »Cântecul gintei latine«, care trebuia să fie Imnul gintei latine. Succesul lui Alecsandri a fost pentru toţi Românii şi îrr special pentru grăniţerii năsăudeni un eveniment ce i-a entusiasmat într’un mod extraordinar. ') Român istrian. 2) Despre această operă mai amănunţit în biografia profesorului A. P. Alexi, în »Arh. Som.« Nr. 24. Fireşte că şi acest eveniment s’a serbătorit de intectualii năsăudeni şi fiindcă în Iunie 1878 »Reuniunea Mariană« a învă- ţătorilor din districtul Năsăud, îşi ţinuse prima adunare generală în Năsăud, cei întruniţi au serbătorit cu această ocasiune succesul bardului român, dându-se şi un banchet în hotelul »Rahova«. Profesorul Alexi într’o avântată cuvântare a arătat atunci marea însemnătate a acestei premieri şi a propus să se trimită o tele- gramă omagială poetului la Mirceşti. Telegrama are cuprinsul următor: »Ţie Barde al naţiunei române şi al gintei latine, Ţie carele ai cântat cu duioşie durerile şi suferinţele Românilor, ai eternizat glorioasele fapte ale străbu- nilor, ai înălţat prin măreţele şi puternicile tale versuri reînviata vitejie romană, ţie-ţi aducem cu viu sentiment şi mândrie naţio- nală sincerile noastre gratulări şi felicitări la distingerea recunoscută de societate limbelor romanice prin cântecul tău sublim, cântecul gintei latine. Recunoaşterea geniului tău este recunoaşterea naţiunei române, el ne-a stors lacrime de bucurie, el ne inspiră fală şi speranţă, el este cel mai strălucit testimoniu cultural, cea mai frumoasă serbătoare naţională pentru Românimea întreagă, este primul pas măreţ la unirea tuturor fiicelor latine într’un corp viu, la o muncă nobilă şi la aspiraţiunea latină comună, pentru a cărei realizare să putem şi noi răspunde odată geniului gintei latine cu cuvintele tale: »Pre tine te-am reprezentat*. Telegrama a fost semnată de vre-o 80 de intelectuali. Alecsandri a dat următorul răspuns: Dr. Alexi în Năsăud: Sa- lutare frăţească tuturor Românilor subscrişi în depeşă. Sum mândru de gratulările lor. Mulţumirile mele sincere. Vasile Alacsandri.i) Podoabe în casele grăniţerilor După înfiinţarea Districtului autonom grăniţeresc al Năsău- dului în 1861, conştiinţa naţională a grăniţerilor se desvoltă mult mai frumos şi mai puternic din toate punctele de vedere. In odăile intelectualilor, ale cărturarilor şi chiar ale ţăranilor fruntaşi păreţii erau împodobiţi cu tablouri şi portrete de ale Românilor marcanţi pe lângă >) Din o corespondenţă a ziarului Observatoriul din Sibiiu. 1878. Nr. 49 şi «Arh. Som.« Nr. 22 p. 180—81. m cele ale mântuitorului şi a Maicii domnului. Astfel: Dragoş Vodă, Mihai Viileazul, Mihai Eroul în bătălia dela Călugăreni, Uciderea lui Mihai la Turda, George Bariţ, Ion Puşcariu, Mitropoliţii Şaguna şi Al. Sterca Şuluţ, Avram Iancu, Ion Brătianu, Mihail Cogălni- ceanu, Cuza Vodă, Andrei Mureşianu, Arune Pumnul, Curtea de Argeş, Gimnasiul român din Braşov, apoi portretele Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta; apoi tablouri din Războiu Independenţii: ca Bătălia dela Smârdan, Luarea Griviţei, diverse scene din acest războiu, defilarea unui Regiment de dorobanţi (aceste le avem azi şi în Muzeul năsăudean«). Când se va face unirea tuturor Românilor? In tinere(a mea am asistat de multeori la discuţii înflăcărate, ce se făceau între profesorii, ofiţerii grăniteri pensionari şi alţi intelectuali din Năsăud, în cari era vorba şi de unirea Românilor într’un stat naţional. Din aceste discuţii, des repetate, cu mult temei şi multe dovezi, pro şi contra, întărite, ajungeau întotdeauna la conclusia, că unirea nu se va putea realiza, decât dacă se va întâmpla odată un mare război al popoarelor, un război european şi numai după lămurirea învălmăşelei care se va întâmpla, po- poarele subjugate de Austria, Rusia şi Turcia, prin urmare şi Neamul românesc, îşi vor căpăta drepturile lor fireşti de a se constitui în state naţionale. Atunci toţi Românii îşi vor reconstitui vechea Dacie. Cum s’a şi întâmplat! Şi eu la înaintate bătrâneţe,, mă simt fericit, că am avut no- rocul să ajung acel ceas fericit şi să văd izbăvirea celor prevăzute cu atâta claritate de bătrânii noştri grăniţeri. Concluzii Din cele arătate în această lucrare, reese limpede ce a preocu- pat mereu pe vechii şi marii grăniteri năsăudeni: grija de a-şi păstra curată libertatea, legea, limba, fiinţa lor naţională, tendinţa de cultură, dragostea fără seamăn de neam şi ridicarea poporului prin toate mijloacele, la o bunăstare culturală şi economică, şi de a asigura urmaşilor o existenţă mai bună. Din toate aceste par’că sufletele înaintaşilor noştri ne vor- besc şi ne îndeamnă ca nişte forţe mistice la cultivarea unui înalt idealism naţional şi creştin. Monografia şcolilor din Sângeorz-Băi, judeţul Năsăud Iustin Sohorca I. Şcoala trivială A) Istoricul şi organizarea Şcoala trivială, înfiinţată la anul 1766 în comuna Maieru, a fost mutată în Sângeorz-Băi la anul 1816; limba de predare în şcoală a fost română, având două despărţăminte, cu un învăţător şi un catihet. Şcoala a fost susţinută din fondul de provente al Regimen- tului H de graniţă. In anul 1837 »Consiliul belic de curte« a trans- format şcoala trivială în şcoală trivială germană (Deutsche Trivial Schule), având limba de propunere germană. Munca depusă, dar mai ales disciplinarea elevilor în această şcoală a contribuit la formarea unor caractere de fier şi oameni de o punctualitate rară. In ea se pregăteau tinerii din cari se alegeau ofiţeri, funcţionari administrativi şi puteri didactice. E viu încă în memoria bătrânilor »măgarul« desemnat pe o tablă de lemn, pe care îl purta de grumaz, acăţat cu o sfoară, în şcoală, pe stradă şilâcasă elevul, care cuteza să sufle un cu- vânt măcar în limba română. Măgarul era semnul, că Românul cuteza să vorbească româneşte! Groaza de măgar, care era pe- deapsă de ordin moral, şi pedeapsa cu vergile făceau ca elevii să se controleze în ascuns unii pe alţii în ce limbă vorbesc, chiar cu părinţii lor acasă. Cel ce purta «măgarul* avea interesul să se descotorosească de el cât de iute şi, când descoperea vre-un »păcătos« vorbind româneşte îi preda măgarul cu vorbele: »Na, du hastdas Zeichen*. Urma puţină încăerare, râsete, pe urmă resem- nare şi vânătoare după alt «păcătos*. Astfel «măgarul« îşi schimba stăpânul foarte des. Activitatea şcolii a slăbit în anii revoluţiei din 1848—1850, urmare firească a răsboaelor din toate locurile şi timpurile. Inspecţia şcolii o avea şi o făcea Comisiunea şcolară, direc- torul şcolii normale!) dinNăsăud, care era totodată directorul tuturor şcolilor grănicereşti. Şcoala a mai fost inspectată şi de forurile militare şi vizitată de foruri bisericeşti. Aşa d. e. şcoala trivială din Sângeorz a fost vizitată de loan Antal, episcop reformat în Cluj. Începând din anul 1851 şcoala trivială se susţinea din «Fondul de provente«, trecut în administraţie de stat, iar în anul 1858 a fost dată în grija Ordinariatului episcopesc gr.-cat. din Gherla, care avea numai dreptul de inspecţiune alături cu senatul distric- tual, emis de comisiunea fondurilor şcolare şi de referenţii şcolari, şcoala însăşi rămânând sub aceleaşi condiţiuni de viaţă, cu limba de propunere germană şi susţinută din acelaşi fond. Singurele schimbări au fost, că în afară de limba germană se putea admite şi introducerea altei limbi şi că inspectarea învăţământului o făcea statul. Dupăce la anul 1861, «Fondul de provente* a fost întărit cu 3/4 parte din venitul »regaliilor« (dreptul de cârciumărit) repri- mite dela stat şi cedate în scopuri şcolare de către 29 comune grănicereşti, formând toate la un loc »Fondul scolastic centrah, la anul 1869 şcoala a fost reorganizată. La întreţinerea materială a şcoalei dela acest an, pe lângă «Fondul şcolar central*, au contribuit şi comunele grănicereşti, aparţinătoare cercului Sângeorzului: Sângeorzul, Maieru, Rodna- Veche, Rodna-Nouă (Şanţ), Măgura, Hva-Mare, Coşna, St. Iosif, Leşu, Ilva-Mică, Feldru şi-^Nepos. i Până la organizarea aceasta, şcoala trivială consta din două despărţăminte, cari de fapt arau două clase, CI. II şi III primară. Elevii făceau CI. I la şcoala comunală, de unde, în tot anul, se ') Şcoala primară superioară. 12 m recruta pentru şcoala trivială un număr restrâns din ei, trecând în clasele şcolii triviale. Recrutarea se făcea în toate comunele aparţinătoare de cercul Sângeorzului. Comitetul administrator al Fondului şcolastic central« în anul 1864 a întocmit şi supus spre aprobare un plan de organizare«, care dispunea înglobarea definitivă a şcolii comunale în cea tri- vială, desvoltându-o la trei clase, în modul următor: şcoala comu- nală cu învăţătorul ei forma cl. I, apoi despărţămintele şcolii tri- viale formau câte o clasă separată, cl. II şi III, cu câte un învăţător. Instrucţiunea în aceste trei clase se făcea după ■»planul de învăţă- mânt« al şcolii normale din Năsăud aşa, că absolvenţii acestor trei clase intrau în cl. IV normală din Năsăud. «Planul de orga- nizare* a scos limba de propunere germană din şcoală, introducând limba română. învăţătorii triviali trecuţi dela şcoala comunală au fost plătiţi şi mai departe de către comună, iar cei dela şcoala de origine, de către »Fondul şcolastic*.. Tot din timpul organizării şcolii triviale au început Maghiarii aşi manifesta o influenţă din ce în ce mai potenţată asupra vieţii şcolare, impunându-şi limba atât în învăţământ, cât şi în admi- nistrarea ei. La început învăţătorii au fost invitaţi să ia parte în mod benevol la cursul de limba maghiară ce se ţinea în Cluj; mai târziu au pretins nu numai însuşirea limbei maghiare de către învăţătorii mai tineri, ci şi corespondenţa cu forurile şcolare, ba chiar şi cu Fondurile grănicereşti să se facă paralel: în limba română şi în limba maghiară. La anul 1885 şcoala trivială şi-a pierdut acest titlu, precum şi caracterul de confesională, luând pe acela de »Şcoala poporală elementară fundaţbnală« cu caracter comunal. (In arhiva şcolii se găsesc acte cu titlu de »Şcoala poporală superioară*) Plata învăţătorilor, cărţile pentru elevi şi tot materialul didactic se făcea de către «Fondul scolastic*, iar comunele ataşate au fost obligate a susţinea edificiul şcolar în stare bună şi a o pre- vedea cu combustibilul necesar. In starea aceasta, şcoala poporală a dăinuit până la anul 1890, când a fost desfiinţată definitiv. 179 B) Edificiile şcolare Şcoala trivială, dela anul 1816 până la 1824—5, a ocupat localul care astăzi este casa gospodarului Anton Varvari, zis »Cârştioc«. Ea este situată într’o înfundătură de pe malul stâng ăl vâlcelei »Conţa«, aproape de eşirea ei la şoseaua judeţiană şi de vărsarea în Someş. Din acest local impropriu pentru şcoală, s’a mutat în localul comunal, care astăzi serveşte de magazie pentru pompele de foc şi pentru spitalul de epidemii. Casa aceasta este situată lângă şoseaua judeţeană, pe acelaşi şir cu biserica şi aproape de ea. In legătură cu mutarea şcolii dela »Cârştioc« în localul acesta mult regretatul Solomon Haliţa a povestit următorul episod tragi- comic, auzit dela tatăl său, Maxim: » Şcoala trivială, în afară de forurile pur şcolare a fost inspec- tată şi de forurile comandamentului militar. Intre anii 1816 şi 1820, cu ocaziunea unui examen de vară, a venit un maior în inspecţie şi aflând localul necorespunzător, a dat ordin primarului comunal, ca pe toamna viitoare să se îngijească de un local corespunzător, chiar din fundul pământului. Cum ordinul nu putea fi discutat, primarul a promis. Maiorul a plecat, iar primarul, în credinţă că n’a mai da nas cu el şi ocupat şi cu alte daraveri, a întrelăsat şi a cam neglijat lucrările edificiului şcolar. Sosind toamna cu sorocul ei, şcoală ca în palmă, n’a fost terminată. S’a întâmplat însă, că acelaşi maior a venit şi la inspecţia de toamnă, la înce- putul anului şcolar, când iarăşi a aflat şcoala în localul cel vechiu şi necorespunzător. De data aceasta s’a dus la primărie, unde aflând pe primar, l-a luat de scurt: »Ei primar, ce-i cu şcoala promisă? Ce am zis şi ce ai promis?« Bietul primar speriat a început să se scuze, că una că alta, că n’a putut sta de lucru, că timpul a fost prea scurt, scuze, pe cari maiorul nu le-a acceptat, ci perzându-şi răbdarea a ordonat: »Bank heraus!« dând ordin grănicerului de serviciu să-i aplice porţiunea de 25 vergi. Când a fost însă la a 5-a lovitură, a sărit primarul ca ars şi luând-o la fugă striga: »Lasă-mă Domnule maior, că am să fac şcoala, o fac într’o lună de zile«. Cum a făcut cum a dres, destul că şcoala a dat-o gata şi incă în toamna aceluiaş an a fost predată destinaţiei. 12' Sosind anii 1825—6, când s’a înfiinţat în comună o a două Şcoală numită »poporală naţională« cu caracter comunal, şcoala trivială s’a mutat într’un edificiu aparţinător Companiei VI de grăniceri, care mai târziu a servit de cazarmă pentru finanţi, apoi de cârciumă comunală, iar astăzi este transformată în şcoală de arte şi meserii. In acest local a stat până la anul 1841, căci în anul 1837, »Consiliul belic de curte« din Viena, deodată cu trans- formarea şcoalei triviale în şcoală germană, luase dispoziţiuni pentru edificarea unui local separat pe seama ei. Comuna Sân- georz a trebuit să pună la dispoziţie terenul de edificare, care a rămas proprietatea sa şi împreună cu comunele aparţinătoare de cercul Sângeorzului, în anul 1838 s’a început edificarea noului local de şcoală, care a durat până la 1841. Localul nou, care a costat 3.399 fl. 19 cr. val. conv. consta din o sală de clasă şi din locuinţa învăţătorului, 2 camere, 1 bucă- tărie şi o cămară de alimente. In starea aceasta a stat până la organizarea din 1869, când în urma formării a două clase separate din cele două despărţăminte, dar nefiind sală de clasă decât pentru una, Senatul şcolar în şe- dinţa din 4 Februarie 1870 a hotărît edificarea unei sale noi, lipită de edificiul vechiu, în partea de către răsărit. După multe sfătuiri şi proteste din partea unor comune, ideia a învins şi în vara anului 1871 sala s’a clădit, costând 679 fl. 84 cr. In acest local a trăit şcoala trivială, mai târziu »Fundaţională« până la anul 1890, când a fost desfiinţată definitiv. Pe locul ei se află actuala şcoală primară de stat. C) Invăţătorii 1 In monografia comunei Nepos, păstrată în arhiva şcolii de stat din Sângeorz, se pomeneşte, că din acea comună, a servit la şcoala trivială învăţătorul loan Saivan, deodată cu Vasile Pop din Sângeorz. Nu se aminteşte însă anul când au servit. < Despre Ion Saivan se ştie, că în anul 1817 a fost »adjunct« la şcoala normală din Năsăud. Cum în postul de adjunct steteau învăţătorii tineri, începători, aplicaţi ca suplinitori, este foarte vero- simil, ca el să fi fost în serviciu la şcoala trivială, după mutarea 181 ei din Maieru, la Sângeorz şi este foarte probabil, că el să fi fost dintre cei dintâi învăţători ai acestei şcoli, servind dela 1818 până la 1836. . Despre Vasile Pop nu se găseşte nici un act în arhiva şcolii, din care să se ştie timpul de când şi până când a servit şcoala. Bătrânii din comună spun, că Vasile Pop a servit la şcoala tri- vială între anii 1837 şi 1844. Afirmaţiunea aceasta află justificare în faptul, că în notele cărţii > Poematwti de secunda legione vala- chica«. din 1830, tipărită la Oradea-Mare, între alte persoane ce ocupau diferite posturi şi eşiţi din şcoalele năsăudene până atunci Vasile Pop apare înşirat ca »trivialis magister«. Tot astfel afirmă şi un nepot al său, Anchidim Pop, care s’a născut în anul 1855, când Vasile Pop era deja mort de mult. Prin subpoziţie se poate deci afirma, că el a fost succesorul lui Ioan Saivan. Dela 1845 au servit următorii învăţători la şcoala trivială: Vasile Mureşan, născut în Mocod, dela 1845 — 1850; Isidor Bodescu zis Bodăşcău, din Salva, dela 1850—1854; Cosma Anca, născut în Rodna-Veche, dela 1854—1855; Teodor Rotar, născut în Feldru, dela 1856—1857; Isac Năşcuţiu, născut în Năsăud, dela 1857—1864; Iosif Georgiţa, născut în Năsăud, dela 1862—1869; MihaiDomide, născut în Rodna- Nouă, dela 1864—1869 ca învăţător al doilea, iar dela 1869—1890 ca director; Ieremia Şorobetea, născut în Sângeorz, dela 1869—1890. Dintre învăţătorii scolii triviale au rămas în memoria sătenilor Vasile Pop zis »Hontu«, pentrucă era şchiop si bătea tactul cân- tărilor bisericeşti cu bastonul în podele; Iosif Georgiţa pentru punctualitatea şi spiritul de disciplină infiltrat în elevii săi. Pentru meritele sale, în anul 1863 a fost înaintat la rangul de ^învăţător prim», iar la anul 1869 a fost premiat cu 80 fl. de Minist. Ung. Iosif E. Otvos. Mihai Domide este amintit pentru aceleaşi motive si pentru pomărit şi grădinărit. D) Elevii Trecuţi prin1 şcoala trivială şi daţi în anii primi ai vieţii sale societăţii, ca membrii folositori, au fost următorii: Alexă A-Bui fost comandant al institutului militar din Năsăud în anul 1840—1841, Flore A-Bui şi Tânase A-Bui foşti locotenenţi, Ştefan Borgovan si George Lica foşti căpitani, Maxim Lica jude 182 reg., Dănilă Lica adv., Anton Mărcuşiu jude, Maxim Haliţă notar, lacob Berciu notar, Silviu Bolfa funcţionar şi casier la «Fondurile centrale® şi Tonta Trnoce jud. cerc. Apoi: Maxim Pop şi Artemiu Publiu Alexi foşti profesori la gimnasiul super, din Năsăud. Dintre aceştia: Ştefan Borgovan a fost decorat pentru merite militare. Oeorge Lica împreună cu Vasile Naşcu, loan Purceila şi loachim Mureşan au prezentat, ca delegaţi ai grănicerilor, în anul 1S60 un memoriu împăratului din Viena, în urma căruia comunele foste grănicereşti şi-au reprimit drepturile »regaliilor« (cârciumărit). Maxim Lica a făcut o fundaţiune şcolară de 1.000 fl. După înfiinţarea liceului din Năsăud, în anul 1863, şcoala trivială din Sângeorz a dat, între mulţi alţii, pe următorii tineri, cari absolvind-o, au devenit personalităţi de seamă pentru ţinutul nostru şi pentru neam: In 1863 a dat pe Anton Oeorge fost asesor la Sedria orfa- nală din Bistriţa şi pe Alexa Larionesi fost advocat în Năsăud. In 1864 a dat pe Silviu Sohorca fost paroh al Sângeorzului, pe loan Lupoe fost profesor la liceul din Năsăud şi loan Neamţiu preot. In 1866 a dat pe Donisa Şteopoe fost inginer-şef C. F. R. în Bucureşti, Alex. Pop prof. Bârlad şi Vasile Pop preot în Sân- georz-Băi. In 1871 a dat pe Solomon Haliţa fost Inspector general al învăţământului primar şi fost prefect de Iaşi şi Năsăud. In 1874 pe Alexandru Haliţa fost profesor la liceu şi vicar în Năsăud. In 1876 pe Alexandru Andresi fost medic în Sălişte şi în Alibunar. In 1881 pe Octavian Utalea advocat şi fost primar în Cluj. In 1884 pe loan Georgiţă fost medicinist. Alăturea de aceştia, trecând prin şcoala trivială, au continuat studiile în liceul din Năsăud foarte mulţi intelectuali, născuţi în comunele aparţinătoare de fostul cerc al Sângeorzului. O bună parte au devenit învăţători, funcţionari administrativi, comercianţi şi meseriaşi. Sunt de amintit următorii: loan Jarda fost director al şcolii normale din Năsăud, Ieremie Şorobetea fost învăţător triv., Ştefan Utalea fost înv. conf., Ambrosiu A-Bui fost înv. în Cluj, loan Marica fost înv. în Sângeorz, Emil Marica farmacist în Horez-Vâlcea, loan Marica colonel farmacist în Cluj, Camil So- horca fost elev farmacist în Bârlad şi Iustin Sohorca actualul director al şcoalei primare de stat din Sângeorz şi scriitorul acestor rânduri. 183 E) Contingente După mutarea şcolii triviale din Maieru la Sângeorz, prin anii 1819—1821, contingentul şcolii a fost de 40—50 elevi. Prin anii 1840—1859 şcoala trivială avea 100 elevi, iar dela anul 1864—1868 contingentul elevilor se urca până la 100—150. Dupăce la anul 1868 şcolile netriviale s’au organizat pe baze mai sistematice, observând cu stricteţe planurile de învăţământ, contingentul şcolii triviale a scăzut destul de simţitor. Aşa în anul 1870 şcoala trivială avea numai 36 elevi. Dela acest an, con- tingentele au fluctuat după cum urmează: In anul 1875 erau 52 elevi, 1880 erau 38 şi în 1885 erau 68 elevi. In tot timpul cât a existat şcoala trivială, dar mai cu seamă dela anul reorganizării 1869, contingentul elevilor a fost recrutat de către comitetele comunale, cari în tot anul, după examenul de vară, impuneau părinţilor să-şi trimită copiii la şcoala din Sângeorz. La recrutarea aceasta se luau în considerare capacitatea ele- vilor şi starea materială mai bunişoară a părinţilor. In toate timpurile, cele mai mari contingente îl da comuna de reşedinţă, Sângeorz. II. II. Şcoala naţională, confesională şi de stat A) înfiinţarea, organizarea şi edificiile In urma ordinului Consiliului de răsboiu din Viena în anul 1825 Comanda Reg. II grăniceresc a luat dispoziţiuni, ca să se înfiinţeze în toate comunele şcoli poporale. Cu toate că în comuna Sângeorz era înfiinţată şcoală trivială, totuş s’a înfiinţat şi »Şcoala poporală naţională« între cele dintâiu, ce s’au înfiinţat pe Valea Someşului în anii 1825—6. Motivele cari justificau acest fapt sunt, că comuna dispunea de local propriu, aproape nou, apoi împrejurarea că şcoala trivială nefiind numai a Sângeorzului, n’a putut cuprinde întreg contin- gentul de elevi Sângeorzeni, decât în număr foarte restrâns, grosul obligaţilor de scoală fiind ameninţaţi să rămâne fără instrucţiune. Deci, şcoală trebuia. 184 Limba de predare în şcoală a fost română, având două des- părţăminte cu un singur învăţător şi un catichet. Timpul de instrucţie era dela etatea de 7—12 ani, iar dela anul 1827 s’a introdus şi »şcoala de repetiţie«, pentru elevii cu etatea dela 12—15 ani, cari erau obligaţi a o cerceta în Dumineci şi sărbători, câte două ore. De aici supranumirea de * şcoala de sărbători«. La început instrucţiunea elevilor era redusă la învăţarea scris- cetitului, puţină aritmetică şi religia; dar în Sângeorz, pe lângă acestea se mai propunea geografia, istoria, ştiinţele naturale şi fizica. Faptul este evident, pentrucă şcoala naţională pregătea ele- mente pentru şcoala trivială; iar ambiţiunea personală a învăţă- torilor naţionali era de a nu fi mai pe jos ca cei triviali în ceea ce priveşte cultura generală, dată viitorilor cetăţeni. Susţinerea şcolii era în sarcina cassei comunale, la care mai contribuiau în mare parte toate familiile de grăniceri, cari plăteau un arunc (bir) special, numit bani de şcoală (Schul-Geld). Un act din 1853 arată că banii de scoală, încassaţi în acel an dela 254 grăniceri sângeorzeni, făceau suma de 37 fl. 32 cr. v. a. Cel mai mare contribuabil a fost impus cu 58 cr. şi cel mai mic cu 1 cr. Intrevăzându-se greutăţile susţinerii şcolilor naţionale pe a- ceastă cale, s’a impus găsirea altor mijloace. După o muncă ener- gică, depusă de Ioan Marian, vicar şi director al şcolii normale din Năsăud, în anul 1838 s’a pus bază »Fondurilor şcolastice comu- nale^ (Gemeinde Schul-Fond), alimentate şi sporite din arendarea dreptului de cârciumărit al grănicerilor pe timp de trei luni: Oc- tomvrie, Noemvrie şi Decemvrie al fiecărui an. Arenzile încassate se administrau în comune, sub controlul organelor militare şi al Comisiunei Fondurilor centrale din Năsăud dându-se ca împrumuturi uşoare cu 5°/o, iar din dobânzile încas- sate se plăteau învăţătorii, se procurau cărţi tuturor elevilor şi tot materialul didactic necesar ş^coalei. Şcoala naţională a fost inspectată, ca foruri superioare, de organele comunale, militare şi de comitetul Fondurilor, prin direc- torul şcolii normale din Năsăud. După scurgerea anilor 1848—1850, în care timp viaţa şcolii naţionale a stagnat, apoi după desfiinţarea Regimentului II de 185 graniţă întâmplată în 1851, şcoala a intrat sub alt regim, fiind condusă de directorul şcolii normale din Năsăud şi fiind inspec- tată de organele politice comunale şi de stat. In anii 1858—1860 şcoala şi-a pierdut titlul de »na(ionalâ« şi caracterul de comunală, căci regulându-se raporturile dintre stat şi biserică, a fost dată în grija bisericei, devenind »şcoală poporală confesională gr. cat . Susţinerea şcolii se făcea de către »Fondul şcolastic gr.-cat.«, care dela 1868—1876 se administra de către »Percepţia districtul Năsăud«, iar dela acest an, de »Percepţia Fondurilor centrale«, împreună cu Ordinariatul gr.-cat. i din Gherla. Inspecţiunea şcolii o făcea »Senatul şcolastic districtuala în frunte cu vicarul, având în subordine pe »Referentul şcolastic al cercului Sângeorz» şi de »Senatul şcolar locah în frunte cu parohul comunei. Făcându-se în 1869 reorganizarea şcolilor triviale, cl. 1 a şcoalei confesionale s’a decretat de cl. 1 a şcolii triviale. Pentru a putea corespunde scopului, a trebuit ca şi şcoala confesională să se reorganizeze, înfiinţând postul al doilea de învăţător şi formând două clase separate din cele două despărţăminte. Tot cu aceasta ocaziune, dovedindu-se localul de necorespunzător, având numai o sală de clasă şi neavând curte spaţioasă etc. s’a exoperat dela or- ganele comunale cedarea a trei sale din localul ce odinioară servia de comandă a companiei VI de grăniceri şi mai târziu oficiului cercului, în care astăzi este primăria comunală. Toate trei şalele cedate au fost în capătul de jos al localului, dintre cari două serveau ca sale de clase şi una de locuinţă pentru învăţător. In aceste condiţiuni de viaţă, lipsită de local prodriu şi avi- zată la mila altora, şcoala confesională a trăit muncind până la anul 1890, când desfiinţându-se şcoala trivială, prefăcându-se şi ea în confesională, şcolile s’au contopit. De aici înainte şcoala întărită şi-a continuat mersul spre scopul înalt ce-l au toate şcolile. De aici înainte această şcoală confesională a progresat la 4 puteri didactice. Localul fostei şcoli triviale a trecut în folosinţa şcolii con- fesionale, dar cum în el aveau loc numai două sale de clase, aran- jarea a rămas deocamdată cea de mai înainte. Noul regim maghiar, sub care a ajuns şcoala încă de pe la 1869, — care tindea la distrugerea naţionalităţilor nemaghiare şi 186 care îşi poten(a din zi în zi influenta nefastă asupra vieţii sale, prin ordonanţe de multe ori imposibile de executat, prin nerespec- tarea legii şi regulamentului din 1868, prin înfiinţarea legii cu art. 26 din 1893 apoi prin şicane continue — a creat şcolii îm- prejurări de viată grele, asemenea cu moartea. In special, şcoala confesională din Sângeorz a avut de suferit nespus de mult. Inspectorii şcolari de după 1890, pe vremea fai- mosului prefect Dezideriu Banfi, prin Comisiunea administrativă presiona asupra forurilor şcolare cofesionale, ca comuna biseri- cească să îndeplinească maximul din prevederile legilor şcolare existente. Ori, acest lucru nu-1 putea îndeplini deocamdată nici chiar statul cu şcolile sale. Cu atât mai uşor a fost atacată şcoala confesională din Sângeorz, despre care se poate spune cu drept cuvânt că s’a născut în timpuri când viforul distrugerii începea să bată cu putere. Atacul a început în anul 1892—3, cum era natural, în potriva plasării şcolii în două localuri separate. In urma acestui atac Senatul şcolar local a hotărît demolarea pereţilor despărţitori din locuinţa directorului fostei şcoli triviale, formând din ea o sală de clasă. Măsura aceasta nefiind satisfăcătoare, rămânând o clasă şi pe mai departe în localul primăriei şi pentru evitarea unei noi intervenţii din partea forurilor politice, Senatul şcolar în şedinţa din 22 Martie 1896 a hotărît construirea unei sale de clasă, lipită de edificiul fostei şcoli triviale, în partea de sus. Lucrările s’au terminat în vara anului 1897. Astfel clădirea şcolii avea acum patru sale de clasă, pentru toţi învăţătorii săi. In zadar însă, căci avalanşa persecuţiunilor pornită, nu s’a oprit, instrumentul dis- trugerii nu s’a mulţumit, ci şi-a continuat opera. In anul 1897, »Comisiunea administrativă judeţiană (Koz- igazgatâsi bizottsâg) cu ordinul Nr. 954 invită forurile şcolare con- fesionale să ia măsurile de cuviinţă pentru asanarea mai multor neajunsuri constatate la şcoala din Sângeorz, culminând în obser- vaţiunea, că localul este' cu totul necorespunzător şi că numărul învăţătorilor nu este de ajuns în raport cu numărul obligaţilor de şcoală. In urma acestora, Senatul şcolar în şedinţa din 29 August 1897 prezidată de parohul Silviu Sohorca, a formulat o întâmpinare energică ca răspuns observaţiunilor Comisiunei ad- 187 ministrative, hotărînd totodată repararea radicală a edificiului şcolar şi înfiinţarea postului al cincilea de învăţător, care post s’a şi completat în toamna acelui an. Clasa V nou înfiinţată însă n’a avut loc în localul şcolii, care avea numai patru sale de clasă astfel, că iarăşi s’a ocupat o sală din localul primăriei. In starea aceasta şcoala şi-a dus viaţa amărîtă, atacată mereu de inspectorii şcolari maghiari, punând forurile şcolare la grele încercări. In anul 1909 Senatul şcolar hotăreşte consruirea unui nou local de şcoală, care în 1911 a fost terminat şi care a costat peste 100.000 coroane aur. De remarcat este marea însufleţire şi tenacitate a populaţiei din Sângeorz, care a voit să ţină piept urgiilor îndreptate în contra culturii sale, jertfind muncă şi materiale, bani şi tot felul de pre- staţii pe altarul bisericii, care a condus şi a executat lucrările de înnoire. Mii de metri cubi de lemn, piatră, nisip şi scânduri au fost puse la dispoziţie de către săteni, coform »aruncului« ela- borat de Senatul şcolii, secondat de organele comunale, în timp ce capitalul necesar a fost contractat ca împrumut dela banca »Albina« din Sibiu, acceptele de acoperire fiind semnate de toţi membrii Senatului. Lucrările arhitectonice ale noului local de şcoală au fost executate de către dşoara Elena Preda şi dl loan Sas din Bistriţa. Cu preluarea, recepţionarea şi inventarierea materialelor pre- state de săteni, au fost delegaţi învăţătorii Iustin Sohorca la piatră, Maxim Lupoe la nisip şi Alexandru Mihăilă la lemn. încredinţat cu supraveghierea mersului lucrărilor, cu conducerea jurnalului de zi şi cu ţinerea evidenţei lucrătorilor săteni, daţi întreprinză- torilor zi de zi din partea Senatului şcolar, a fost învăţătorul Iustin Sohorca. Toţi şi-au îndeplinit misiunile cu dragă inimă şi cu însufleţire, dând dovadă că prin puteri unite se pot învinge orice greutăţi. Noul local de şcoală, lcu un etaj, cuprinde 6 sale de clasă, 1 sală mare pentru adunări şi serbări, 1 cancelarie, 1 bibliotecă şi arhivă, 1 muzeu de ştiinţe naturale şi de fizică şi 1 cameră pentru servitor; tot în corpul clădirei este şi locuinţa directorului con- stătătoare din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cameră de alimente şi 2 pivniţi. 188 Dar subminarea maghiară şi-a urmat cursul. Pentru ca viaţa şcolară să fie mai periclitată şi supraveghiată de aproape, Mini- sterul ungar a mutat în coastele şcolii confesionale din Sângeorz în mod arbitrar, în anul 1913—14, şcoala de stat din Bungardul- Săsesc, luând dispoziţiuni ca mulţi săteni să-şi dea copii la această şcoala. Multă ispravă însă nu s’a făcut, căci izbugnind războiul mondial, activitatea tuturor şcolilor a stagnat. Clădirea şcolii confesionale dela anul 1915—1917 a servit ca spital militar. In timpul acesta multe acte s’au prăpădit şi multe aparate de fizică s’au înstrăinat. In cursul timpurilor de grea încercare prin cari a trecut şcoala confesională este de relevat faptul, că nu i s’a putut face alt rău din partea statului maghiar, decât ameninţări. Mulţumită bărbăţiei susţinătorilor ei şi a poporaţiei, care a fost condusă cu inimă sinceră de mai marii săi bisericeşti, şcoala a ajuns la sfârşitul suferinţetor sale. Dar munca grea îndeplinită de învăţătorii cofesionali, în toate timpurile, în şcoală şi afară de şcoală, a fost cu drept cuvânt temelia rezistenţei dârze, care a făcut şi în Sângeorz, ca şcoala confesională să nu se plece nimănui, ci cu resemnare şi încredere să aştepte zilele de răsplată şi de mărire, de cari a binemeritat. După încheierea răsboiului mondial, care a adus liberarea naţiunilor subjugate, s’a pus capăt şi grelelor încercări ale şcolii. In adevăr s’a ajuns în sfârşit timpul când şcoala din Sângeorz, după 100 de ani de existenţă, avea să-şi dedice cu fală şi cu onoare întreaga ei activitate Statului român, mărit şi întărit prin unirea tuturor Românilor într’o ţară mândră şi cu hotare fireşti lărgite. Faptul acesta istoric pentru comuna Sângeorz-Băi s’a întâm- plat în memorabila adunare poporală ţinută în ziua de 29 August 1920, când proclamându-se în unanimitate statifiearea învăţămân- tului, s’a văzut lacrămi de fericire şi s’au aclamat în delir de în- sufleţire M. S.11 Regele^Ferdinand I şi glorioasa Armată'română, cari au făurit Marea şi Vecinica Unire a întregului neam românesc. S’au auzit cuvintele adânc simţite ale unui sătean ce plângea de bucurie: »Mulţumită lui Dumnezău, că ne-a mântuit de cel rău şi ne-a invrednicit să trecem dela uşă de-a dreptul în fruntea meseih In afară de şcoalele amintite până aici, bătrânii din comună spun că înainte de anul 1848 a mai fost o şcoală numită a »Friptului«, peste Someş, în casa în care stă astăzi losif Pop, zis a Dieciţii. După inîormaţiunile primite, şcoala aceasta se restrângea la deprinderea puţinilor săi elevi în a şti ceti din ceaslov şi a cânta bisericeşte. Avea prin urmare un caracter pur mănăstiresc. Această şcoală a trăit numai câ(i-va ani: până la moarte cantorului care făcea pe învăţătorul. Numele lui a fost Ioan Niţiu, impus pe moşia »de vacant a Dieciţenilor, luând numele vetrei de Pop. Şcoala de repetiţie, după cum s’a amintit mai sus, a fost înfiinţată îndată după anul 1827, întâiu în legătură cu şcoala tri- vială, în cadrul căreia se făceau şi exerciţii preregimentare. Limba de predare era şi aici germană, până la anul 1869. Despre şcoala de repetiţie cu caracter confesional se ştie, că exista încă înainte de anul 1877, cu o frecvenţă foarte slabă, dăinuind aşa până la anul 1898 când a fost transformată în »şcoala agronomică repetiţională« (Oazdasăgi ismetlo iskola). Cu acest titlu a trăit până la anul 1918, când s’a desfiinţat, neavând nici un rost. Limba de predare in şcoala de repetiţie confesională dela înfiinţare a fost română, iar dela 1898—1918 a fost paralelă, ro- mână şi maghiară. ' B) /nvăţătorii Cel dintâiu învăţător al şcolii naţionale, după cum spun bă- trânii din comună ar fi fost unul cu numele Ioan Olo sau Olar sau Olah. Nu-şi aminteşte însă nimeni locul naşterii sale. După el spun că au fost Şoldea şi Leon Piciu. Date precise nu se ştiu nici despre unul, însă prin supoziţie se poate susţine că loan- Olo-Olar-Olah a servit dela 1826, iar Şoldea dela 1830 încoace. Despre Leon Piciu se ştie, că în anii 1856 şi 1857 a fost »adjunct« la şcoala normală, deci se poate afirma, că el ar fi servit înainte de aceşti ani la şcoala din Sângeorz, fiind mai apoi avansat la postul din Năsăud. Atât la şcoala naţională, cât şi la cea confesională şi mai târziu la şcoala de stat română, au servit şi servesc in mod cronologic următorii învăţători: 1. loan Olo-Olar Olah, locul de naştere necunoscut, â servit la şcoala naţională dela 1826—?; 2. N. Şoldea, locul de naştere necunoscut, a servit la şcoala naţională dela 1830—?; 3. Leon Piciu, născut în Salva, a servit la şcoala naţională înainte de 1855; 4. Maxim Haliţa, n. în Sângeorz-Bâi, a servit la şcoala naţională dela 1844—1850; 5. Alexandru Şteopoe, n. în Sângeorz-Băi, a servit la şcoala naţională dela 1850—1860 şi la conf. gr.-cat. dela 1861—1869, devenit cantor, apoi notar şi casier corn.; 6. Eremie Şorobetea, n. Sângeorz-Băi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1868—1869* trecut la şcoala trivială; 7. Ştefan Utalea, n. Sângeorz- Băi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1869—1899, până la moarte; 8. Bartolomeu Şorobetea, n. Sângeorz-Băi, a serv. şcoala conf. gr.-cat. dela 1878—1905, până la moarte; 9. loan Marcu, n. Bistra, a serv. la şcoala conf. gr.-cat, dela 1890—1921 şi la cea de stat română dela 1922—1926, trecut la pensie, 1937 decedat; 10. Do- nisă Istrate, n. Nepos, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1890— 1894, plecat la Nepos; 11. Teodor lepurean, n. Geoagiul de sus, a serv. la şcoala conf. gr.-cat, dela 1894—1910 şi la cea de stat rom. reactivat dela 1920—1926, trecut la pensie; 12. loan Marica n. Sângerz-Bâi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1897—1908, până la moarte; 13. Iustin Sohorca, n. Sângeorz-Băi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1899—1921 şi la cea de stat rom. dela 1922—1932, din 1926 dir. şcol. de stat, trecut la pensie; 14. Maxim Buia, n. Sângeorz-Băi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. suplinit, dela 1903—1904, devenit subrev. adm. şcol. Bistriţa; 15. Claudia llieşiu n. Năsăud, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1905—1908, plec. la Năsăud; 16. Alexandru Mihăilă, n. Sângeorz-Băi, a serv. la şcoala conf. gr.-cat. dela 1907—1918, plecat din corn. dev. parla- mentar; 17. Maxim Lupoe, n. Sângei rz-Băi, a servit la şcoala conf. gr.-cat. dela 1908—1921 şi la cea de stat rom. din 1922, în acti- vitate; 18. Pompei Damian, n. Şomfalău (Târn.-Mică), a servit la şcoala conf. gr.-cat. dela 1911 —1919, plecat din corn.; 19. Laura Chinteuan, n. Sângeorz-Băi, a servit la şcoala conf. gr.-cat. dela 1920—1921 şi la cea de stat rom. dela 1922—1926, detaşată la Safu-Mare; 20. Emilia Olteanu, n. Ardan (Bistriţa), a servit la şcoala conf. gr.-cat. dela 1920—1921 şi la cea de stat rom. dela 1922—1923, plecată la Leşu; 21. Sabin Sohorca, n. Sângeorz-Băi, m serveşte la şcoaia de stat rom. din 1922, în activitate, detaşat la şcoala de meserii; 22. Aurel Şorobetea, n. Sângeorz Băi, a servit la şcoala de stat rom. dela 1922—1929, deven. profesor de liceu; 23. Elvira Mihalca, n. Rebrişoara, serveşte la şcoala de stat rom. din 1925, în activitate; 24. Ştefan Lazar, n. Josenii-Bârgăului, a servit la şcoala de stat dela 1926—1927, ca suplinitor; 25. Elena Chinteuanu, n. Bucureşti, a serv. la şcoala de stat rom. dela 1927— 1928, detaşată dela Poiana-llvei; 26. Ana Marica, n. Sângeorz-Băi, a servit Ia şcoala de stat rom. dela 1927—1932, detaşată dela Ghiroiţ-Someş. In afară de aceştia, au mai servit ca suplinitori următorii studenţi: 27. Valeria Rulean, n. Năsăud, la şcoala de stat rom. dela 1926—1928; 28. Anton Şirlincan, n. Sângeorz-Băi, la şcoala de stat rom. dela 1926—1927; 29. Emil lepurean, n. Sângeorz-Băi, la şcoala de stat rom. dela 1926—1927; 30. Virgil Nicolaescu, n. Rudari, judeţul Gorj, la şcoala de stat rom. dela 1926—1927. Toţi învăţătorii muncind cu râvnă atât în şcoală cât şi pe teren extraşcolar, au rămas în amintirea poporului şi au fost şi sunt stimaţi, având încrederea acestui. C) Elevii Şcoala naţională comunală a pregătit multe elemente pentru şcoala trivială, iar cea confesională, care a fost succesoara amân- dora, le-a continuat munca, dând comunei cetăţeni bine pregătiţi şi disciplinaţi. Şcoala confesională a dat pentru liceu mulţi elevi, dintre cari unii absolvându-l, alţii părăsindu-1 şi dându-se altor cariere, au devenit personalităţi de seamă. Următorii au terminat studiile la liceul din Năsăud, în mod cronologic: In anul 1900, Emil Mărcuşiu, profesor la liceul din Năsăud; 1904, Balint Karacsonyi, procuror în Budapesta; 1907 Dr. George Anton, adv. Bistriţa; Octavian Mărcuşiu preot şi catehet în Năsăud; loan Şorobetea, decedat ca elev; Leon Nicolai, medic; llisie Dărăban, notar, secretarul liceului »Dr. C. Angelescu* Cluj«; Dr. Laurenţiu Oanea, advocat, fost deputat şi senator; Alexandru Dărăban, notar; 1908, Anchidim Pop, mort ca absolvent de liceu; Aurel Şorobetea, fost preot, înv., prof. Satu-Mare şi Năsăud; 1909, Flore Algeorge, prof. la lic. milit. Tg.-Mureş; 1912, Valeriu Chibulcutean; loan Buia, medic în Cluj; 1913, Emil Buia, inginer în Satu-Mare; 1917, Aurel Sohorca, mort în răsboi în anul 1918; 1921, Ionel Alexandru, profesor; 1922, Tiberiu Marcu; 1925, Emil lepurean, jurist; 1925, Traian Ulpiu Marcu, jurist; 1923, Anton Buga, can- didat de preot Din liceu trecând la alte cariere surit următorii: Maxim Lupoe învăţător în Sângeorz-Băi; Alexandru Mihăilă, învăţător în Sângeorz- Băi, devenit deputat; Maxim Buia, subrevizor administr. şcolar în Bistriţa; Sabin Sohorca, învăţător în Sângeorz-Băi; Laura Chin- teuan, învăţătoare; Victor lepurean, absolvent al şcoalei comer- ciale Cluj; loan şi Vasile Algeorge, absolvenţi de conservator; Valentin lepurean, impiegat la C. F. R.; Iosif Uza, comerciant în Sângeorz-Băi De prezent sunt mulţi tineri duşi la liceu şi la şcoala de meserii, daţi de şcoala fostă confesională şi de actuala şcoală de stat. D) Directori i şcolari şi catiheţii Şcoala trivială până la anul 1869, având un singur învăţător, acesta a fost şi dirigintele şcoalei. Dela 1869 cel dintâiu şi ultimul director a fost Mihai Domide, care deodată cu desfiinţarea ei a trecut în pensie. La şcolile naţionale învăţătorul era dirigintele până la 1869. Dela acest an, directorul şolii confesionale a fost parohul comunei. Intre directorii parohi, cari au muncit pentru prosperare şcolii confesionale, meritând menţiune sunt: 1. Simion Tanco, care a organizat şcoala confesională la 1869 cu două puteri didactice. A murit în anul 1884. 2. Silviu Sohorca, care a continuat opera ante- cesorului său, organizând şcoala confesională după anul 1890, apărând cu energie interesele şi viaţa ei şi sporind numărul în- văţătorilor la cinci puteri. 3. Aurel Chinteuan, sub care s’a clădit actualul local de şcoală, în care de prezent este şcoala de stat, sporind numărul învăţătorilor la şase puteri. La şcoala primară de stat cel dintâlu director a fost Ioan Marcu, până la 1925. Dela acest an până în prezent este actualul director Iustin Sohorca. Aceşti doi directori au luat parte activă în toate mişcările culturale din comună, înfiinţând »Cerc cultural» pentru popor, cor mixt, care are viaţă de 25 ani, reuniune de îmormântare, reuniune de împrumut şi păstrare ş. a. Dintre aceste instituţiuni, în timpul răsboiului, luânduli-se capitalele, ca împrumuturi forţate, unele au dispărut. Sunt în fiinţă însă Cercul cultural, Reuniunea de împrumut şi păstrare «Izvorul», condusă cu multă pricepere şi hărnicie, cât a fost în viaţă, de loan Marcu şi corul mixt, instruat şi condus cu dibăcie de Iustin Sohorca. Catiheţii în toate timpurile au fost preoţii locali: Parohul la şcoala trivială, capelanul la cea naţională şi confesională. Catiheţii au fost următorii: Simion Tanco, Nicolae Georgiţă, Silviu Sohorca, Alexandru Avram şi Aurel Chinteuan. E) Alte întâmplări In anul 1877 învăţătorul Ştefan Utalea a fost destituit şi condamnat de Tribunal, pentru faptul că a folosit în şcoală, în cl. I, manuale oprite, dar în urma apelurilor energice şi temeinice în anul următor a fost repus în drepturile avute, fiind achitat. Din cauza epidemiei de anghină şi pojar, ce a grasat în comună, şcolile au fost închise din 15 Noemvrie 1878, până Ia 2 Mai 1879. In anul 1880 Ministerul Instr. ungar a ordonat învăţătorilor să-şi însuşească limba maghiară. De atunci observaţiunile, amenin- ţările şi presiunile s’au ţinut lanţ, refrângându-se asupra întregei vieţi şcolare. In anul 1907, după examenul de vară, fără nici o cercetare disciplinară, Ministerul Instr. ungare a destituit pe învăţătorul Iustin Sohorca, pe motivul că n’ar poseda limba maghiară, deşi în cursul anului inspectoratul şcolar a constatat în clasa sa succes »kielegito« (satisfăcător). A fost silit să-şi ceară îngăduială dela acelaşi Mi- nister, să-i lase timp de un an, pentru însuşirea limbei maghiare. Obţinând acest favor, s’a dus la Dobriţin, unde s’a înscris ca 18 elev particular al cursului IV la şcoala normală de învăţători re- formaţi, stând acolo întreg anul şcolar 1907—1908. Senatul şcolar confesional a fost mai neîndurat, căci în afară de salarul de 50 co- roane pe lună, din care sumă a trebuit să se susţină pe sine îh Dobriţin', să-şi susţină soţia acasă şi pe deasupra să-şi plătească suplinitorul cu 32 coroane pe lună, deşi rugat, n’a vrut să-i dea nici un fel de sprijin. Desperat a apelat din Dobriţin la cunos- cuta şi mult probata bănăvoinţă a neuitatului şi marelui dascăl Ignat Seni, secretarul de atunci al Fondurilor şcolare, ca să-i ex- opereze un împrumut din Fondul şcolastic, dar împrumutul nu i l-a exoperat, ci răscolind în colegii români sentimentele de dra- goste şi alipire colegială, a reţinut cu voia lor, din plata fiecăruia, câte o sumă minimă, timp de 2 luni, adunându-i 200 de coroane, care sumă l-a scăpat de grijile necazului. Terminând cursul cu succes bun, s’a reîntors la post, păstrând recunoştinţă duioasă binefăcătorilor săi şi dând uitării gestul de neprietenie arătat de Senatul şcolar. Prin anul 1897 Senatul şcolii a fost încunoştiinţat de Co- misia administrativă judeţiană (Kozigazgatâsi bizottsăg) cu ordinul Nr. 235, şi de Oficiul vicarial cu ordinul Nr. 146, că pentru îm- părtăşirea învăţătorilor cu primul cincenal de salar, poate cere ajutor de stat, condiţionând însă, ca Senatul şi învăţătorii să se acomodeze unor prevederi, expuse în acel ordin şi legii din 1893. Senatul şcolar însă, văzând de sigur condiţiunile îngreunătoare pentru şcoală şi viaţa ei, luându-le ca un fel de »Cui a lui Pepelea«, în şedinţa din 21 Februarie 1897, la punct I hotăreşte, că refuză ajutorul de stat, luând asupraşi susţinerea şcolii şi darea primelor cincinale învăţătorilor, din puterile proprii. A sosit însă anul 1907 cu faimoasa lege şcolară a lui Apponyi, care prevedea şi obliga pe susţinătorii de şcoli la ridicarea sala- rului de bază al unui învăţător, la 1000 coroane pe an, adăugând cincinalele de câte 100 coroane precum şi bani de locuinţă. Legea aceasta încă da posibilitate de a cere ajutor de stat ceeace s’a şi hotărît în şedinţa Senatului şcolar din 4 Iulie 1907, la punctul II. Dar şcoala din Sângeorz-Băi, care de mult a fost ochită, pentru a fi nimicită, a avut multe de suferit până să-l obţină. Cererea înaintată cu Nr. 110 n’a ajuns la destinaţie, pentrucă Ccmsistorul din Gherla cu ordinul Nr. 391 a oprit înaintarea ei, până când va hotărî şi îngădui lucrul acesta în toată dieceza. După ce consistoriul din Gherla a îngăduit, Senatul a cerut din riou ajutorul de stat, însă a fost respins pe motivul, că edificiul şcolar este necorespunzător. Senatul şcolar în 1908 a hotărît con- struirea unui local nou de şcoală. A pregătit planul, I-a aprobat cu forurife competente şi anexând copiile, a cerut din nou ajutorul de stat. Cererea a fost respinsă cu menţiunea, că ajutorul de stat se va da după terminarea localului şcolar şi provederea lui cu cele necesare, conform legii. In anul 1910 s’a început edificarea şcoalei, iar în Septemvrie 1911 s’a predat destinaţiei, când s’a cerut iarăşi ajutorul de stat. Cererea iarăşi a fost respinsă pe motivul că ajutoarele sedau persoanelor, în consecinţă nu se dau, până când se va constata progresul fiecărui învăţător în clasa sa. In anul şcolar 1911-12 la ispecţia făcută la finea lui Martie, inspectorul regesc a aflat spor mulţumitor în fiecare clasă, când oarecum jenat, a promis obţinerea ajutorului de stat cu cu- vintele: »Dacă pe Paşti nu veţi avea de cozonaci, apoi pe Rusalii veţi avea cu toată siguranţa* (Ha husvetra nem lesz, punkosdre biztosan lesz kalâcsnak valo). Deci s’a înaintat din nou o cerere, însă şi de data aceasta a fost respinsă, zicându-se că Senatul şcolar va putea obţine ajutorul de stat, dacă va da următoarele declaraţiuni: 1. Senatul şcolar nu va înfiinţa postul al şaselea de învăţător. 2. In nici o clasă nu se vor primi mai mulţi de 60 elevi. 3. Că comuna va pune la dispoziţia statului un teren, necesar la ridicarea unui local de şcoală de stat. In schimb, 4. Ministerul Instr. ungar se obligă a da pentru totdeauna ajutoarele necesare celor 5 învăţători confesionali. După acceptarea acestor condiţiuni, rezervând comuna terenul pentru şcoala de stat maghiară, în actualul târg de vite, s’a făcut pact şi cererea pentru ajutoarele de stat a fost înaintată din nou. Cererea a stat în dosarele Mini- sterului ungar mult şi bine şi abia după repeţite intervenţiuni per- sonale ale episcopului Vasile Hossu din Gherla, în cursul lunei Iulie 1913 a fost rezolvată »favorabi!«, ordonanţând ajutoarele numai dela 1 Ianuarie aceluiaşi an şi păgubind pe învăţători cu sumele ce li s’ar fi căzut dela 1 Iulie 1907, până la 31 Decem- brie 1912. 18* \k Izbugnind războiul, toate planurile şi uneltirile rău voitorilor ău rămas baltă, bucurându-se învăţătorii de sporurile salariilor bine meritate, iar deta înfăptuirea României Mari, şcoala trecând la statul român, se bucură de toate favoruriie ce le vredniceşte şi de cari statul i Ie acordă cu mână binevoitoare şi mult ocro- titoare. După toate sbuciumările şi luptele ce au trecut peste capul şcolilor sângeorzene, din cari au eşit biruitoare, ne aducem aminte de vorbele cronicarului Miron Cosim, că »Nu vremurile sunt supuse oamenilor, ei bieţii muritori sunt supuşi lor«. Ca încheiere nu trebuie să uităm, ci să ne aducem aminte eu pietate de înaintaşii noştri, duşi în lumea drepţilor, cari ne-au lăsat moştenire dragostea de neam, de biserică, de şcoală şi de comună, fiindu-ne exemle de urmat, obişnuindu-ne în tenacitatea şi in disciplina lor şi zicându-le: > Glorie numelui vostru, cinste amintirii voastre/« Comunicări luliu Moisil; O scrisoare din Roma Seminaristul Ion Qăvrilaş >) al Colegiului grec »Sf. Atanasie de Urbe» din Roma adresează în 12 August 1880, din cetatea eternă, Vicarului Qrigore Moisil din Năsăud următoarea interesantă scrisoare: Reverendissime, După ce ştiu că D-Voastră aţi dori a ceti ceva şiruri dela mine, şi după ce sum cuprins de o măgulitoare speranţă, că acele şiruri Vă vor câştiga ceva bucurie: acela respect şi aceea reverinţă sinceră cătră persoana şi etatea D-Voastră, care numai mă reţinu până acum de a Vă scrie, se retrase puţin înapoi în inima mea, pentru ca să facă Ioc zelului şi dorinţei fierbinţi, de a Vă face o plăcere. Dacă dar în ardoarea tinereţei mele voiu trece peste margi- nele bunei cuviinţe, mai cu seamă în ceea ce priveşte lungimea epistolei, binevoiţi a nu atribui aceasta unei lipse totale de respect şi stimă, de cari săracă nu a fost niciodată inima mea, mai cu seamă cătră aceia, cari le merită pre tot dreptul şi între cari, dacă Vă voi număra şi pe D-Voastră, cred că nu voiu comite nici un act de linguşire, după ce lumea o zice, mintea noastră o confirmă şi o repete; ci binevoiţi a o da cui i se cuvine, voinţei celei mari a unui tiner, care voinţă a tinerilor, acum ca dela începutul lumei, după cum o ştiţi şi11 D-Voastră, n’a mai ştiut niciodată, până unde are să se întindă. Cu toate acestea, pentrucă n’aş voi să Vă incomodez prea tare şi să Vă răpesc nişte momente preţioase cu cetirea unei epi- *) *) V. »Arh. Som.« Nr. 19 p. 40. 198 stole lungi, goală de acele schintei de înţelepţiune practică, cari strălucesc atât de frumos prin scrierile D-Voastre; şi pentrucă cine-şi spune meritele, le miceşte de jumătate; mă voiu feri de a vorbi despre mine, despre progresele în studie şi despre relaţiu- nile mele de aci, cari, mulţumită Domnului, sunt destul de bune. Las la cei ce au să vie şi la cei, ce m’aşteaptă, să judece, când vor mânca din fructele mele, dacă m’am ostenit mult sau puţin cu semănatul, altoitul şi curăţitul pomilor, ce le produseră, dacă într’adevăr am cultivat fructe pentru dinţii lor sau pentru a altora. Vă voiu scrie ceva numai despre tinerii români de aci, a căror fotografie îmi place a Vi-o trimite aci. Sunt trei; din trei cornuri ale Transilvaniei; unul, cel din dreapta e din Avrig, satul natal a lui O. Lazar se chiamă Augustin Bunea (teolog an. IH-lea); al doilea din mijloc, Demetriu Radu (filosof), e născut în satul lui Axente (Sever), lângă Mureş; al treilea, e superfluu a Vi-o spune, că-i născut în satul lui Marian, însă din tata Găvrilaş (Zagra). După cum vedeţi, suntem cu toţii înaintaţi în etate; şi pentru aceea putem judeca, că, ori şi cum, suntem membri ai tinerimei române şi că prin urmare toate datoriile, ce aparţin acelora, ne strâng şi pe noi în »pari gradu*. Pentru aceea pe cât ne conced puterile spirituale şi în câtva şi cele corporale ne preparăm pe lângă greutăţi nu prea mari pentru viitor, când vom avea să ne împlinim şi noi acele datorii. Cercăm pe cât se poate să nu facem ruşine, nu noue, ci naţiunei Române, căci ştiţi, Reverendissime, că oamenii îs cam îndatinaţi a judeca despre o naţiune, după 3—4 membri din ea, după cum şi noi, ceştia de aci, judecăm despre naţiunea ruteană, greacă, bulgară sau arabă, dupe colegii noştri de aci, aparţinători la acele naţiuni; pentru aceea dacă noi am fi leneşi, răi, cu tot dreptul ar putea să judece, din ramurile cele slabe, seci, la debili- tatea trunchiului. Grijim şi vom griji, pe cât ne vor favori împrejurările a face cunoscută naţiunea română cercurilor şi mai joase şi mai înalte ale societăţii de aci, totdeauna însă cu modestia, care stă atât de bine Românului; şi Vă putem spune, fără de a ne lăuda, că ne-am câştigat stima străinilor, amoarea Italienilor. Unde a trebuit am 199 arătat chiar şi limba noastră, după cum s’a întâmplat dinaintea S-tului Părinte, prin poesia care V’o alătur aci1), şi care i-a plăcut foarte mult Sânţeniei Sale, nu doară pentru valoarea poesiei în sine, ci pentru simtemintele călduroase exprimate în ea. Sunt adevărate acele sim- teminte? Le simţesc într’adevăr Românii? Veţi fi ştiind D-Voastră de acolo mai bine de cât mine. Cât pentru mine, io zic, relative la naţiune: se non e vero, e ben trovato; inima mea apoi nu este dat nimărui a o cunoaşte, decât numai unui sângur D-zeu, care vede toate; ceialalţi oameni ştiu numai, că eu am vorbit, cum mi s’a dictat. In fine ne preparăm pentru viitor cu studiarea limbelor şi a tot ce numai credem că o să ne fie de folos în viaţa publică. Am făcut cunoştinţă cu toţi bărbaţii români de stat trecuţi pe aci; am făcut cunoştinţă şi cu alţii, şi dela toţi auzim, învăţăm, culegem câte ceva, ca şi albinuţa, care din fiecare floare, unde se pune, adună ceva dulceaţă pentru fagurul său. Mai aplecat ne-a fost Dl Dr. Obedenariu, om demn de toată stima, parte primindu-ne în casa sa, parte ajutându-ne cu cărţi, cu consiliele, cu puterea şi influenţa sa. Atât el cât şi ceialalţi ne-au introdus în sfera românească mai înaltă, ne-au făcut să cunoaştem lucruri, cari altmintrelea cu greu s’au niciodată nu le-am fi cunoscut. In Italia opiniunea generală despre Români e bună. Atât libe- ralii (republicani, progresişti ş. a.), cât şi clericalii sau conserva- torii ne iubesc; cei d’întâi pentrucă Românii îs democraţi şi cu spirit mai liberal; ai doilea pentrucă România cu toate că-i demo- cratică, ortodoxă, a dat libertăţi frumoase catolicilor din Bucureşti şi din întreaga ţară, arătând totodată o aplecare spre catolici. Ne iubesc încă aceştia, pentrucă Românii nu-s liberali aşa fanatici, aşa radicali. Ambii apoi, atât liberalii cât şi catolicii, stimează foarte mult prudenţa şi virtutea bărbaţilor români de stat, ca şi cari, zeu, cu greu ar putea arăta Italienii acum, când Parlamentul lor e divis în zeci de partide, nu politice de principii, ci mai mult personale; iar ministeriul cade tot la a 2-a—3-a lună, aşa încât toate jurnalele strigă, ca cei dela putere să lase odată ambiţiunile personale şi să se îngrijească mai mult de vaza ţerii, De cauza românească mai largă încă încep oamenii a se îngriji. Mai tare însă se îngrijesc cei mari, de soarta celor din ') V. »Arh. Som.< Nr. 19 p. 48. Macedonia, pe cari îi vor putea ajuta mai tare decât pe noi. Un om mare străin mi-a zis: »incă 50 de ani şi Românii ori vor fi una, mari şi tari, ori vor pieri*. Un altul mi-a zis: «Depinde totul dela puriarea Regatului Român şi dela prudenţa voastră«. Mai mulţi însă mi-au pus înaintea ochilor un rău, pe care cred că-l veţi fi observat şi D-Voastră, că adică Românii din Transilvania nu cearcă a se face cunoscuţi Europei, prin vre-un act politic de însemnătate, aşa încât pe noi nu ne cunoaşte lumea, decât din statistice şi aceste cam făurite după placul strănilor. Ar trebui, zic ei, să imităm şi noi pe cei din România dela începutul seco- lului, cari furnicau prin toată Europa, spuindu-i cine sunt şi ce voesc. Pe acolo şi-au câştigat ei amici cauzei cele sfinte a lor, şi şi-au însuşit acele cunoştinţe în toată privinţa şi acea prudenţă cu care au ridicat sermana Muntenie în o Românie frumoasă, iubită, stimată până şi de inimicii ei. Relative la asta, zic unii, că Năsăudul ar putea fi pentru Transilvania, ceea ce a fost Piemontul pentru Italia. In sânul său are tineri de talent. Pentru ce dar să-i îngroape în ignoranţă şi să nu rumpă din fonduri câte-va suti- şoare cu cari să-i trimită prin Europa, ca să se perfecţioneze, să-şi câştige cunoştinţe exacte despre popoare, despre oameni, să se înavuţască cu o ştiinţă adevărată? Care nu va fi gloria Dis- trictului (Năsăud), dacă fii lui vor contribui mai mult la aceea, la ce ţintim cu toţii: binele Transilvaniei? Asta o zic alţii, mie-mi place în multe privinţe; că nu suntem prea săraci, e adevărat, iar că în sânul Districtului se află mai mulţi sâmburi de geniu, de talente mai mari, chiar şi eu aşi putea documenta. Acele steluţe, cari încă până acum schinteează frumos şi cari ar merita să strălucească pe ceriul designat în şirurile de mai sus, nu voesc a Vi le arăta, crezând că le-aţi zărit şi că le cunoaşteţi mai bine'decât mine; mă voiu îndestuli numai acuma eu a Vă descoperi alte două petricele preţioase ascunse în ţierna sărăciei, cari însă ar putea să orneze frumos o altă cunună a Năsăudului, înţeleg ceea a artelor. Dar nici nu trebue să mă ne- căjesc mult la asta, căci cine nu cunoaşte pe Ion Orban, fost conşcolar al meu, tiner cu talente atât de frumoase musicale? Celalalt tiner, nu mai puţin talentat, e Simion Pop, iarăşi cu- noscut la toţi. Eu cred, că n’ar fi păcat ca membrii Comitetului 201 fondurilor (grăniţereşti) să ajute pe aceşti săraci de pungă, avuţi însă de talente, trimiţând pe cel d’întâi la conservatoriu în Bucu- reşti, pe al doilea la Viena. li recomand, Reverendissime, bună- tăţii şi umanităţii D-Vstre, pentrucă ştiu că inima D-Voastre a fost tot- deauna aplecată spre atari nobile fapte. Acei sermani, Rdssime, Vă vor mulţămi, Vă vor binecuvânta în veci, vor anunţa fiilor lor faptele D-Vstră, atât de nobile. Iar pentru D-Vstră, pentru Comitetul fondu- rilor, pentru district, abstrăgând dela aceea că faceţi o faptă umani- tară »in summo gradu«, care nu va fi onoarea de a da Românilor un musicant bun, un arhitect sau pictor de renume? Să iea cineva la mână lucrurile lui Pop, să asculte cineva cântul sau vre-o su- nătură a lui Orban şi se va convinge îndată că sub acele sumane ale sărăciei orfane, căci ambii-s orfani, se ascund talente de minune. Şapte ani am trăit cu ei împreună, iar venind aci mi-s’a dat oca- siunea de a cunoaşte mai mulţi tineri, genii artistici, de a pricepe mai bine regulele artei; de aci prin comparaţiunea acestora cu aceia am ajuns de m’am mirat atât de I. Orban,1) cât şi de S. Pop,* 2) văzând în cela o dispoziţiune mare spre muzică, o ureche acomodată, un gust fin; iar fineţa lucrurilor lui Pop, o am văzut — Vi-o spun drept — numai în opurile artiştilor celor mai de frunte Italieni. Are şi el gust fin, lucră încet, cu precisiune, e diliginte: iacă tot atâtea însuşiri, cari au să-l ridice sus, ori va voi lumea, ori nu. Pentru ce dară să nu ne îngrijim, ca o parte din gloria, cu care îl va încorona posteritatea, să nu cadă şi pe noi, ce-1 vom fi ajutat? Să nu ne uităm Ia aceea, că unul sau altul are vre un viţiu, ci să stăm cu urechia la vocea posterităţii, care ne va blăstăma, dacă vom îngropa talentele, ne va dispreţui, dacă va şti că noi nu i-am ajutat din invidie. Reverendissime! Imi Veţi zice poate, că-s îndrăzneţ. Fie; nu mă supăr a fi îndrăzneţ în ce e bine. Eu n’am făcut recomanda- ţiunea asta, pentrucă doară nu m’aşi fi încredinţat destul în bună- tatea D-Voastră, probată de atâtea ori; ci pentrucă mă temeam, ca nu cumva ocupaţiunile cele multe să vă atragă atenţiunea bine- voitoare în altă parte. Acum însă nu Vă mai scriu nimic alta în privinţa aceasta, căci sum sigur, că de va fi cu putinţă, D-Voastră *) Orban deveni preot ortodox în Bârgău (studiă la Sibiu) 2) Sim. Pop, inginer silvic, studiă la Viena apoi trecu în Moldova. 202 Ve-ţi face ceva. Fără Vă voiu espune aci spre judecare nişte păreri ale unor bărbaţi români şi filoromâni, cu cari am venit de multe ori în conversaţiune. »Cu un »Deşteaptă-te Române« — îmi zise unul, — »nu Ve-ţi face nimic. Trebue să lucraţi neîncetat şi prin întunerec şi la lumina zilei, numai nu cu vorbe goale; trebue să aveţi bărbaţi de o cultură superioară, cari să poată da faţă cu cei din Viena şi Pesta şi în mâna cărora să puteţi pune cu în- credinţare interesele voastre«. Altul: >Nici s’o aşteptaţi numai dela popi, căci azi cu reverenda eşti cam rău văzut prin saloanele cu frac şi mănuşi». (? vom vedea.) Cred, Reverendissime, că sunt destule aceste cuvinte, pentru ca să cunoaşteţi ce cred străinii, c’ar fi bine să facem. Eu, Rdssime, ca un tiner neexpert, care nu voiesc a-mi ridica nasul până acolo de a decide încă de pe acum asupra conduitei ce trebuie să ia Românii, nu-mi dau nici o părere asupra acestor expresiuni. Eu numai le ascult, ca copilul cel bun şi docil, meditez asupra sorţii noastre, după cum zice psalmistul »sicut columba», care îşi vedee puii săi iubiţi expuşi unei tempestăţi; D-Voastră de pe acolo decideţi şi lucraţi; eu numai mă prepar şi tac, căci aşa-i natura mea, de a lucra şi a tăcea. Când va veni rândul meu, îmi voiu da judecata asupra acelor expresiuni prin fapte. Până atunci D-Voastră preparaţi terenul în ori şi care parte. Iar în astă privinţă îmi pare rău, Rssime, că nu pot a Vă expune părerea unui om de cultură înaltă asupra modului, cum s’ar putea ameliora învăţământul secundar în District, precum şi cum s’ar înălţa cultura poporului de acolo. E o părere raţionabilă şi interesantă de studiat. Pentrucă însă şi aşa am abusat de paciinţa şi bunătatea D-Voastre, nevoind a Vă deveni odios şi un neruşinat în ochii D-Voastre, prin aceea c’aşi mai continua epistola şi aşa prea lungă, o las deoparte. De altmintrelea sum sigur, că ochii cei practici a D-Voastre, vor vedea defectele, vor simţi lipsa şi vor cerca a pune cât mai iute remediu. Multe au trebuit să se facă şi s’au făcut. Multe sunt de a se face, şi se vor şi face. O zic aceasta întru speranţă că prea bunul Dzeu Vă va ţinea încă mult timp între noi, ca, precum aţi fost în trecut în fruntea tuturor lucrurilor districtului, să fiţi şi de acuma cu con- stanţă la locul D-Voastre destinat şi de D-Voastră niciodată lăsat. Iar dacă totuşi etatea nu V’ar permite asta, cel puţin să aprobaţi 203 cugetele, proiectele celor tineri, căci aprobarea şi binecuvântarea celor bătrâni edifică totdeauna, insuflă curaj celor mai tineri şi mai viguroşi, în mâna cărora apoi lucrul merge de minune. Binecuvântă dar, Rdssime, şi ostenele noastre de aci din Roma, ale mele şi ale celorlalţi tineri români, cari d’impreună cu mine Vă sărută mâna. Iar eu nu doresc alta decât, când mă voi reîntoarce în patria mea dulce, să Vă aflu mai tare, mai sănătos, de cum V’am lăsat, Rssime. Aceea o doresc şi celorlalţi din familia D-Voastră, pe cari îmi ieau libertatea a-i saluta cu respectuositate. Rămân în fine al Reverenţiei Voastre credincios fiu sufletesc: Ioan Oăvrilaş, alumn în Colegiul grec. Via Babuino. * * * Iosif E. Naghiu: Varia /. Bibliografia monografiilor năsăudene. — Intr’o lucrare re- centă i) citim că mai întâiu în regiunea Năsăudului s’a luat iniţia- tiva alcătuirii monografiilor, pe la 1798. Acele monografii s’au pierdut. Mai târziu s’au mai alcătuit monografii cari se păstrează în manuscris. Multe din ele fiind la Muzeul Năsăudului, în curând se vor publica în «Arhiva Someşană«. In această notă biografică voiu menţiona monografiile publicate şi manuscrisele despre cari se face pomenire. Menţionez numai monografiile şi încercările mografice, nu şi materialul care ar putea servi unei monografii. Despre comuna Zagra se păstrează în manuscris două mo- nografii : una de Dumitru Chitu şi Macedon Maniu, alta de Dr. Victor Onişor, fost profesor la Universitatea din Cluj. In «Arhiva Someşană« Nr. 9, 1928 p. 65—78 dl Nicolae Drăganu publică: «Date privitoare la istoria comunei Zagra*. Studiul conţine preţioase date istorice şi lista oamenilor mai de seamă de origine din Zagra. Despre »satul Iul Coşbuc« se găsesc numeroase menţiuni şi articole prin ziare, între cari şi ale scriitorului acestor*şiruri în «Naţiunea Română* (Cluj) şi «România Nouă* (Cluj). Studiu monografic face dl Tiberiu Morariu: «Satul lui Coşbuc«, Cluj ') loan Chelcea: «Literatura monografică a satelor noastre şi proble- mele în legătură cu studiul satului românesc*. Cluj. Bibi. Satul şi şcoala Nr. 7, 204 1934, în 8° 15 p. cu ilustraţii, extras din »Gazeta Ilustrată«, 1934 Nr. 11-12. Dl Morariu face istoria, geografia fizică şi etnografia satului. Monografia Năsăudului a apărut în «Biblioteca Oraşelor Noastre«, Bucureşti, scrisă de Virgil Şotropa şi A. Ciplea. Mono- grafia e alcătuită după un chestionar stabilit. Dl Emil Precup anunţă apariţia cărţii »(Jn sat găniceresc: Rebrişoara«. Un fragment din această monografie a apărut în «Gazeta ilustrată« Cluj 1935. Despre comuna Poiana Ilvei, avem «Monografia comunei Sân- iosif sau Poiana« de Ştefan Buzilă, Bistriţa, Tip. G. Matheiu, 1910, în 8°, 355 p. Lucrarea în afară de partea istorică, economică etc. are ca novum genealogiile familiilor. Pedagogul Vasile Gr. Borgovanu a publicat în 1892 în «Ga- zeta Transilvaniei Nr. 202—207, un studiu: «Monografia comunei Ilva Mare«. O parte din această lucrare a apărut în 1911, în re- vista »Transi!vania« (Anul XLII, p. 19—27) sub titlul: Material pentru monografia comunei Ilva Mare. Referitor la comuna Maieru, în 1936 au apărut «Contribuţii la monografia comunei Maieru (jud. Năsăud)« de Milu Mălin, Cluj, Tip. Dacia, în 8°. Relativ la comuna Şanţ, avem «Monografia comunei mari Rodna Nouă din fostul district al Năsăudului (comit. Bistriţa- Năsăud) împreună cu note istorice despre Valea Rodnei de Pamfil Grapini, Bistriţa, Tip A. Baciu 1903, în 8°, 160 p. O echipă mo- nografică a Fundaţiilor Regale studiază satul din 1935. In revista «Sociologie Românească* au apărut câteva fragmente, dar mono- grafia încă n’a apărut. Despre comuna Nuşfalău (Mărişelu) s’au publicat în «Ar- hiva Someşană* Nr. 18, 1936, p. 459—467, două schiţe mono- grafice, cu titlul: «Din trecutul comunei Nuşfalău (Mărişelu). Relativ la comuna Şieu, găsim o scurtă monografie de dl Sever Pop: «Intr’un sat grăniceresc din Nordul Ardealului: Şieu« («Societatea de mâne», 1930, Anul VII, p. 382—383, cu ilustraţii). 2. Ceva despre Valea Vinului. — Deşi nu sunt şi nu voiu fi turist, în liniştea de mănăstire a Muzeului Năsăudean m’am decis mai mult la întâmplare, să răsfoesc o veche revistă turistică din Ardeal. In revista turistică, balneologică şi etnografică »Erdety« din 1892 am găsit câteva lucruri referitoare la izvoarele minerale din Valea Vinului şi Rodna. loan Guzman, fost director al mi nelor rod nene, în 12 August 1891 cere îmbunătăţirea situaţiei băilor din Valea Vinului şi Rodna. In 3 Sept. 1891, Artur Feilitzsch lansează un apel prin care cere contribuţia publicului pentru îmbunătăţirea acestor izvoare. Spre a convinge lumea de importanţa băilor, în Februarie 1892 revista amintită publică un articol al unui profesor O. Nemeş, întitulat »Baia şi regiunea Văiei Vinului' (p. 57—63), cu 5 ilustraţii: Stânca Dracului, Izvorul din Valea Vinului, Izvorul mineral din Anieş, Ruinele vechei biserici din Rodna şi Izvoarele minerale din Sângeorz. Cred potrivit a rezuma acest articol şi chiar a traduce unele pasagii. lată-le: Deşi întreaga Vale a Someşului prin care mergem la Rodna ne oferă multe frumuseţi naturale, ea devine romantică numai când ajungem în Valea Izvorului. Coloarea cenuşie a apei arată că ne apropiem de o regiune minieră, ceeace se vede şi pe feţele uscate a lor 2—3 trecători, despre cari nu se poate nega că sunt minieri. In valea îngustă şi şerpuitoare înconjurată de ambele părţi de păduri de brazi, într’un ceas ajungem la modesta colonie din Valea Vinului de unde numai pe jos se poate merge Ia izvorul ascuns între brazi. Autorul afirmă că împrejurimile Văii Vinului sunt mai puţin potrivite pentru excursii decât împrejurimile Rodnei. înaintând pe Valea Izvorului ajungem la Stânca Dracului. Despre această strâmtoare, un minier i-a spus următoarea legendă: De mult, de mult, când regiunea Rodnei era locuită de păgâni, trăia un Principe, care voia să încreştineze poporul. Neavând bani să construiască biserici, s’a dus să caute aur. Cu însoţitorii săi a cercetat toate dealurile, dar n’a găsit decât plumb. Odată plim- bându-se la poalele Ineului, zări un castel strălucitor, iar pe cori- dorul castelului o femeie fermecătoare torcând. Când ea11 văzu Principele, fusul îi căzu în prăpastie. Principele imediat i-a ridicat fusul căzut. îndată observă că firul e de aur. Ce fericită eşti Tu, îi zise principele, ai aur din belşug, pe când eu caut zadarnic. — Dacă vrei să fii bogat, îi zise femeia, te votu face, dar cu condiţia ca niciodată su nu întrebi cine am fost eu. — Apdi dispăru, arătând Principelui stânca din faţă. Principele cu servitorii săi a început să sape şi au găsit atât aur, încât abia l-au putut duce acasă. In fiecare zi Principele mergea la femeia fermecătoare şi tu multă bucurie îi povestea despre bisericile pe cari le zideşte. Dar nu ştia numele femeii, ceeace îl supăra. S’a decis să se in- tereseze în ascuns de numele şi familia femeii. O însoţitoare a femeii îi povesti că are de a face cu Zâna Dealurilor, Izora. Prin- cipele s’a întristat. Ştia că nu se va putea căsători cu ea. Dracii ca duşmani ireductibili a mirosului de tămâie şi a glasului de clopot, s’au decis să împiedece cu tot preţul zidirea bisericilor. Ştiind că Principele scoate bogăţii imense din mine, într’o noapte au închis drumul cu stânci. A doua zi, Principele văzând că drumul e închis, a crezut că a fost închis de Zână, din răzbunare, pentrucă a îndrăznit să se intereseze cine e. Amărît a plecat în lume. Zâna credea că Principele a părăsit-o. S’a hotărît să-şi distrugă palatul strălucitor. Dar înainte de a pleca, a anatemizat minele, ca ele să nu mai producă aur. Blestemul zinei s’a împlinit. Azi nu se mai găseşte aur. La 1892 se exploata anual 800—1000 hectograme de plumb. Autorul descrie apoi frumuseţile Ineului (2280 m) şi lacul Lala (377 m. dela vârful Ineu). Corungişu are aproximativ 1500 m. şi e bogat în »Leontopodium alpinum«. Venind pe Valea Someşului spre Apus, ajunge în Rodna, oraş decadent în care mai există ruinile unei biserici distruse de Tătari în 1242. Urmează Anieşu cu izvoarele minerale, apoi Maieru şi Sân- georzu cu apele minerale. Autorul aminteşte că fostul episcop D. Zichy, a făcut mult bine acestei regiuni. Zichy a fost episcop catolic. In 1848 s’a re- fugiat în Maieru. E îngropat în Rodna. Episcopul a donat câte- ceva diverselor comune grănicereşti. Dar binefacerile nu-1 scutesc de focul Iadului.1 T F l 3. Vânarea ultimului zimbru în Ţinutul Nâsăudului. — Zimbrul sau bourul (Bison Bonasus) face parte din ordinul Ariodactyla, familia Ruminantia, genul Bovina. In trecut acest animal era foarte răspândit atât în Europa (Eisort etiropeus), cât şi în America (Bison americanus). Despre existenţa bourilor în Europa aminteşte şi Aristotel, iar în evul mediu era spaima locuitorilor. Azi mai există în Caucaz. , In trecut au existat zimbrii şi în Carpaţi. Legenda înteme- ierii Moldovei se leagă de plecarea lui Dragoş-Vodă la o vână- toare de zimbrii, pe versantul răsăritean al Carpaţilor Orientali. Cronicarii moldoveni încă pomenesc de zimbrii. Zimbrul sau bourul (în enciclopedia lui Diaconovici i se zice bizon) era şi în stema Moldovei. Pentru moment ne ocupăm de existenţa bourilor în Ardeal şi în special în Ţara Năsăudului. Cronicile latino-ungureşti pomenesc multe lucruri despre zimbrii. Se spune că în 1534 s’a aranjat o mare vânătoare de zimbrii în regiunea Gurghiului, unde erau aşa de numeroşi, încât înspăimântau populaţia. Existenţa zimbrilor o probează şi croni- carul Bonfinius. Fridwalski, autorul lucrării «Mineralogia Magnus Principatus Transilvaniae, seu metalla, semi-metalla sulpliura salia, lapides et aquae conscripta. Claudiopoli, Anno Sal(utis) 1767«, afirmă că pe la 1740 se mai vânau zimbrii în Ardeal. In opera «Transilvania sive Magnus Principatus olim Dacia Mediteranea dictus. Claudiopoli 1833—34« se spune că în 1775 în regiunile de trecere dintre Ardeal şi Moldova erau foarte mulţi zimbrii. Se spune că ultimul zimbru ar fi fost puşcat în 1814, în judeţul Odorheiu.1) In ce priveşte Ţinutul Năsăudului existenţa zimbrilor o do- vedesc numirile toponimice, în Rebra: Tăul Zimbrului, în Zagra: Zâmbriţa, în Bârgău: Zimbru şi Zimbroaia, etc. In notiţa aceasta voim să răspundem Ia întrebarea, când a fost ucis ultimul zimbru în Ţinutul Năsăudului? Dl Virgil Şotropa într’o notiţă* 2) spune că în Ţara Năsăudului ultimul Zimbru a fost ucis după 1780. Dl Pamfil Orapini3) po- vesteşte că tatăl D-Sale avea într’o cameră un corn de care nu-1 lăsa să se atingă, fiindcă e de »bou sălbatic». Intrebându-1 odată de unde are acel corn miraculos, i-a răspus că înainte cu mult, ‘) Pallas Lexikon. Voi. III. 2) «Arhiva Someşană« Nr. 4 p. 89. 3) Arhiva Someşană* Nr. 6 p. 91—92. a vânat un bour pe dealul Zimbroaia. Când a gemut zimbrul muri- bund, a auzit în depărtare mugind şi alţi zimbrii, cari probabil se refugiau undeva. Dl loan Bujor, într’o comunicare despre «Zimbrul în Ţara Năsăudului*, făcută în 27 Mai 1934, la congresul profesorilor de geografie ţinut Ia Năsăud, spunea că ultimul zimbru din Ţara Năsăudului a fost puşcat în 8 Octomvrie 1772.1) Informaţia o avea dintr’o carte a lui Alexandru Ujfalvi. Titlul cărţii e Vână- torii ardelene mai vechi şi mai nouă«. Există şi o ediţie mai nouă din 1927. Ujfalvi spune că bunicul său îi povestea că într’o seară de Octomvrie, a plecat împreună cu alţi nobili conduşi de un pădurar din Bârgău şi au împuşcat ultimul zimbru. In Enciclopedia lui Diaconovici2) la cuvântul Bizon se spune: »In Ardeal cel de pe urmă B. s’a puşcat în 8 Oct. 1762 în Munţii Bârgăului*. Din aceste date reiese că în Ţinutul Năsăudului au existat bouri până pe la sfârşitul secolului al XVIII-a. Data vânării ulti- mului zimbru nu se poate stabili in mod precis. 4. Colaboratori năsăudeni la »Columna lui Traianu«. — In »Arhiva Someşană* Nr. 22, p. 179—180, spuneam că în ziarul «Traianu* a lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, găsim poezii populare din Ţinutul Năsăudului, trimise de învăţătorii Domide şi Şorobo- tenu. Aceiaşi autori publică folklor şi în «Columna lui Traianu«, un alt ziar al poligrafului şi polihistorului Haşdeu. Ne face impresia că aceşti doi învăţători au trimis lui Haşdeu o colecţie de poezii populare, iar Haşdeu le-a publicat în diverse numere din am- bele ziare. «Columna lui Traianu« apare mai întâi în 2 Martie 1870. In Nr. 24 al primului an, găsim «Poporulu. Doine de pre Valea Rodnei în Ardei« Fac parte «Din collectiunea d-lor Domide şi Şorobotenu*. Sub acest titlu găsim poezii populare lirice de pe Valea Someşului, dintre cari unele se pot auzi şi azi în satele grănicereşti. In Nr. 57, Domide publică «Doine din Ardei«. Reproduc «Orfanul*3) *) »Arhiva Someşană« Nr. 18 p. 471. 2) Voi. I p. 495. 3) Transcriu această poezie cu ortografia de azi. Zis’a luna către Soare Frăţioare mergi mai tare, C'a venit Dunărea mare! Las să vie, Să mă mâie, Că n’ara tată să mă ţie Nici mamă să mă mângâie! Se mai găsesc câteva doine cu caracter erotic, pe cari nu le reproducem. Scrisori şi articole de altădată. — Din bunăvoinţa dlui Ioan Breazu am ajuns să pot răsfoi nişte scrisori şi articole vechi, pe cari le cred importante pentru trecutul cultural al Năsăudului. Artemiu Publiu Alexi, fost profesor la liceul din Năsăud, a trimis câteva scrisori şi articole lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Poligraful * şi polihistorul Haşdeu a păstrat toate scrisorile şi toate articolele (chiar cele nepublicate) pe cari le-a primit la revistele sale (»Co- lumna lui Traianu», »Traianu«, etc.). După moarte întreaga core- spondenţă a Iui Haşdeu a fost dată Academiei Române. După războiu, întemeindu-se la Cluj Muzeul limbei române, condus de dl Sextil Puşcariu, Academia Română a donat cărţi, reviste şi printre altele şi câteva scrisori păstrate de Haşdeu. Din aceste scrisori voiu publica ceeace interesează trecutul năsăudean. La Muzeul Limbii Române din Cluj se găsesc compactate în 19 volume mari manuscrisele cari cuprind răspunsurile date din toate regiunile româneşti pentru alcătuirea Dicţionarului. Răspunsurile năsăudene se găsesc în voi. XVII, p. 266—295. Ioan Pop Reteganul trimite lui Haşdeu următoarea scrisoare: Mult Stimate Domnule, Sunt liber a Vă trimite broşura 1 şi 2 din colecţiunea mea de poezii poporale câte adecă putui tipări până acum, rugându-Vă să binevoiţi a primi acest ofert neînsemnat al meu ce Vi-1 trimit din sinceră stimă, ca unuia dirrtre cei mai zeloşi muncitori pe terenul literaturii noastre, ca umtia dintre cei mai luminaţi bărbaţi ai neamuluui nostru. Broşurile următoare asemenea îmi voiu lua libertatea a Vi le trimite îndată ce le yoiu putea tipări. Cam şapte broşurele ca aceste alăturate va fi tomul I al poesiilor mele numite »Trandafiri şi viorele«. Acum lucru la tomul II, care va avea poezii religioase-morale, colinzi, satire, basme şi câteva poveşti, iar ca apendice: Datine ţărăneşti. Planul 14 m âşa-mi e făcut. Material mai am şi mai adun conţinu, apoi aran- jarea încă nu mult mă costă cam dedat fiind acum cu astfel de lucruri, ci mijloacele-mi sunt mai duşmane. Deşi fără familie dar aci în jară la noi, din un salar dăscălesc de abia poate omul trăi de pe o zi pe alta, necum să mai poată pune ceva la o parte pentru afaceri literare ori chiar pentru zile mai negre. Voiu face cât îmi va ajuta Dumezeu şi calea apucată nu o voiu lăsa. Chiar şi în astă văcăţiune (vacanţă) mai făcui excursiuni în afaceri de ale literaturii poporale şi mai adunai frumuşel material. Daună numai că nu sunt în posesiunea sau măcar în apropierea unei mari biblioteci româneşti, că limbi străine nu ştiu perfect niciuna, iar bibliotecile Blajului cari îmi sunt mai aproape, sunt pline mai numai de cărţi străine scrise în limbile clasice — moarte, pe cari nu le ştiu. In astă văcăţiune (vacanţă) voiu a face o călătorie la . Bucureşti spre a Vă cunoaşte şi personal şi a face cunoştinţă cu dl Tocilescu şi alţi literaţi străluciţi, dar dorul nu mi-1 pot duce în desăvârşire din lipsa de mijloace. Mai mult numai prin postă pot face cunoştinţă cu literaţii noştri. Rugându-Vă de iertare pentru incomodarea făcută, am rămas pe lângă tot respectul al M. Stimat D-Voastre Stimator I. Popu Reteganu, Sâncel, 13 August 1885. B. Blasendorf, Transilvania. In scurt: să Vă trimit ceva şi pentru Magnum Etimologicum. Vă rog însă de un exemplar, broşura I ca spre îndreptare, pentru punctele la cari am de a răspunde, ca să nu Vă trimit materia împrăştiată ca fărina orbului. Sperez a Vă da unii termeni neusitaţj pretutindenea, de ex. vâj— om bătrân, râslog= lătar lung de brad ori frag crepat în două, pentru de a face gard din el; de aci: — gard derăslogi; vîjâsc— potrivesc, tocmesc, unesc; pănuşă şipâţiană— foile cari învălesc cucuruzul; vejie — planta cucuruzului după ce iei cucuruzul de pe ea; bobotaie şi bojotaie= foc mare cu flăcări; argeoi = scheletul unei casei. Mai pe larg şi mai mult după ce voiu primi l-a broşură a Dicţionarului ce-1 lucraţi sub numele de Magnum Etimologicum. I. Popu, Reteganu. Dela p. 268 până la p. 276, sunt cuvinte »Din Transilvania, comuna Năsăud-Sângeorz«. Nu transcriu aceste cuvinte. Ele vor apare în monumentalul Dicţionar al Limbii Române. Dela p. 277 211 până la p. 280 sunt tot cuvinte din Năsăiid şi Sângeorz, trimise de Alexandru Pop, fost învăţător în Sângeorz. Dela p. 281 până la p. 295, găsim folklor din regiunea Năsăudului, adunat tot de Alexandru Pop. Sunt descântece culese din diverse sate grăni- cereşti. . Un descântec din Salva (pag. 281) S’a luat N. de la casă, de la masă, sânătos(ă) şi voios(voioasă) şi s’o dus în poiana mare la măru stufos, măru crânguros, Două mere o luat, ca cu două mere de aur s’o jucat. Nime în lume n’o văzut nime’n lume n’o auzit fără Irod Impăratu şi Irodeasa împărăteasa cu fetele sale, cu slujnidle sale, cu toată glota sa. Cum o văzură De mână o luară şi’n joc o băgara, în sus o ridicară ca un fuior de cânepă meliţară. Ca un snop de grâu imblătiră moartă, în pământ o trântiră. Creerii’n cap i-o tulburat, moara’n cap i-o aşezat. Că de ochi o orbit, de nas o câmit şi de gură o amuţit, de urechi o asurzit, de mânuri o legat, de picioare o împcetecat, moartă’n câmp o a lăsat, cilavă, 1 Cervii,a şi bolnavă. Şi i-o lăsat Intruele cu fapt, Intruele cu matrizi, Intruele cu ruptură de apă, Intruele aruncate, Intruele spurcate, Intruele ţipate, Intruele cu ceasu cel rău. Dar ea a prins a se cânta cu glas mare până’n cer şi cu lacrămi până’n pământ. Nime’n lume n’o văzut nime’n lume n’o auzit, fără Maica Domnului din poarta cerului. Tare o sîrguit şi înainte i-o ieşit, de mâna dreaptă o a luat şi bine o a’ntrebat: — »Ce te cânţi? Ce te jălueşti? — »Cum nu m’oi cânta, cum nu m’oi jăli, că m’o luat de Ia casă, de la masă, sănătos (sănătoasă) şi frumos (frumoasă), M’o dus 1 în poiana mare, la măru tufos, la măru crânguros. Două mere am luat ca şi cu două mere de aur m’am jucat 14* iii Nhne’n lurfie mi m’o văzut Nime’n lume nu m’o auzit, fără Irod Impăratu etc. (se repeta cete spuse mâi sus.) Povestea continuă cu intervenţia Maicii Domnului, care aduce vindecarea. Acelaş învăţătW ffiat tatfsdWrftec din Rebra Mare şi unul din Sângeorz. Revista noastră, nefiind folkloristică, nu le transcriem, dar le menţionăm, crezând iei ar ţiutea interasa pentru eventualele colecţii folklorice dîtt rGgitîfieâ Năsăudului. Haşdeu a ţ)HWiit, culţi spuneam şi mai sus, răspunsuri din toate regiunile romaneşti. Jn Ardeal i-au răspuns în special învă- ţătorii dela şcoalele ortodoxe din regiunea Făgăraşului şi a Sibiului. Răspunsurile şi mfmenoâsfele scrisori vor fi cunoscute mai detailat, din flottl dicţionar âl Academiei Române. 6. O pb'ezie lăiiflă ăltl tec. XVIII. — Printre numeroasele impri- mate ale ftiiafiotfecfi Universităţii din Cluj, am găsit — mai mult întâmplător — o poezie latină dela sfârşitul secolului XVIII, care interesează trecutul Ţării Năsăudului. Pdezi’a e întitulată: 'Ode quam studiosa juventus Bistritiensis cecinit, duru pro vidoriis de hoste reportatis, publicae in gratiarum actionem, preces funderentur. Ârino 1780. Typis Petri EckardU. Iată-o: Quafe exario speculatus escam MifvtiS* tfflbeiffcs ftiit in columbas; Câe'sâ'r, ardferites îaculatus ignes, Proruit hostem: Proftiit Tufcăni nimis arrdgariterft: Fregît dbsfantes cuneos, ut ăltas Dividunt, rauco tonitru frequente Fuknina quercus: Aiit Vieiut torrens, nivibus solutis, Auctus, îngentes scopulorum acervos i Volvit in caraposy sterilesque late Disiîcit Ornos. Nune lîbet curis vacuos, sub umbra Arboris, Bacchi Gererisque donis 213 Perfrui, quando domitus cruenta est Clade tyrannus. Adspice, ut Laudoti fera monsţra nido Pellat, et Koburg tumjdos ferociş Veziri fastus agat in timores Auspice Joseph, Iile dement§§ aqimp ruipas Barbarq volyuriŞ ţjpeljqrs Pivi): Fprtiiim dex/2 Km. La nord- est de Orheiul Bistriţei se găsesc satele Petriş, zis în limba ger- mană Petersdorf şi Satul Nou, zis în limba germană Neudorf. Dacă determeni cuvântul Burghalle din punct de vedere al derivaţiei, cuvântul Burg în limba germană însemnează cetate, iar halle însemnează sală sau loc. Intr’adevăr această localitate este aşezată pe o veche cetate. Zidurile vechii cetăţi îşi arată conturele lor începând din cimitirul satului ducându-şi ramificaţiile în mai multe direcţii. In primăvara anului 1936 s’au găsit aci mai multe piese cu inscripţie romană, şi o bucată cu ornamentaţie în relief, pe care 220 subsemnatul le-am expediat Muzeului Năsăudean. După cerce- tările ce le-am făcut la faţa locului, după indicaţiile ce le-am primit dela mai mulţi locuitori români, aceestea ruine se întind pe o lungime de aproape trei hectometri, iar lăţimea n’am avut putinţa a o determina, fiind ocupată de edificiile locuitorilor. Spre sud-vest de această localitate se găseşte o mlaştină care am sondat-o cu o vergea de fier şi am constatat că la aceeaşi adâncime este pavată. Tradiţia spune despre aceasta mlaştină că aci mai demult a fost o moară deşi în câmpie, şi că venea apa pe ţevi de aramă şi că piatra morii s’ar găsi şi astăzi în mijlocul mlaştinii, iar mai la vale către localitatea Jelna ar fi fost şi un pod de aramă. Acestea au fost înaintea venirii Saşilor pe aci, şi atunci era o populaţie densă românească. De fapt se poate constata şi astăzi veracitatea acestor spuse. Populaţia săsească, care este majoritară în aceasta localitate, o formează aproape numai vreo cinci familii care cu vremea au ocupat prin privilegii şi alte acte de forţă, ce le-au săvârşit împotriva vechilor locuitori români, mai tot pământul acestor, şi astăzi mai găseşti români numai la extremităţile satelor dupăcum se va constata cu documente scrise cazul şi la Petriş. In ce priveşte tradiţia mlaştinii se ppaţe vedea şi astăzi vechea albie care este formată dela mlaştină spre localitatea Jelna, şi această mlaştină are o formă regulată de dreptunghiu. Din altă tradiţie ce urmează, se poate constata importanţa istorică ce noi românii trebuie să i-o dăm, şi pierderile ireparabile ce noi le avem aproape zilnic în ce priveşte afirmarea noastră pe aceste meleaguri. Acum vreo sută cincizeci ani, poate mai demult, a fost în Orheiu un preot ev. lut. cu numele Textoris. Acesta a fost preot înainte de a se ridica actuala biserică luterană, pe când Saşii nu aveau numai o clopotniţă, şi care în cea mai mare parte, se spune, este clădită din blocuri de piatră scoase din vechea cetate, dupăcum actualmente sunt asemenea clădite mai multe case şi grajduri. Se spune că într’o zi nişte oameni au adus din cimitir o o bilă de marmoră care au găsit-o cu ocazia săpării unei gropi pentru un decedat. Preotul ar fi curăţat-o de pământ şi ar fi în- m trebuinţat-o pentru presă de hârtie pe birou. Intr’o zi cum făcea curăţenie o servitoare ar fi răsturnat aceasta bilă, care căzând jos s’a spart, iar din ea s’ar fi revărsat pe jos aur şi nestimate. La ţipetele servitorei venind preotul a strâns aceasta comoară, iar din ea ar fi clădit casa «Textoris*, care se găseşte în oraşul Bistriţa peste drum de unde este instalată poşta. Din acel loc s’au scos chiar armuri şi alte obiecte. Aproape întotdeauna când se fac săpături mai de seamă se găsesc pietre cu inscripţii, urne etc. care sunt distruse cu cea mai mare nepăsare. Din aceasta cetate dupăcum am constatat de origine romană, s’au ramificat patru drumuri romane: unul care duce către actualul oraş Bistriţa, altul care merge pe valea Budacului în sus, al treilea care merge către Şieui-Mare şi al patrulea care trece prin satul Petriş, Satul Nou, peste dealul dela Dorolea spre a face legătură peste dealul Strâmba cu Rodna-Veche. Dela aceasta localitate în sus se găseşte satul săsesc Dumitriţa, aşezat în dreapta văii, la poala unui deal care se numeşte »Dealul cetăţii*. Dacă priveşti forma lui te izbesc numaidecât terasele care se găsesc în jurul lui. Consultând «Getica* lui Vasile Pârvan, eu cred că ne găsim în faţa unei cetăţi geto-dacice. Dupăcum am văzut greşala traducerii în limba română a satului Orheiul Bistriţei, astfel este greşită şi numirea satului Petriş. Ţărânii saşi spUH în dialectul lor «Patersschroff* în limba germană se spune »Petersdorf*, iar tradus în româneşte se nu- meşte «Satul Părinţilor*. Cuvântul pater derivă dela latinescul Pater-părinte, şi fără să vrei acest cuvânt te duce cu gândul la vechile mănăstiri întemeiate şi presărate pe întreg cuprinsul Ardealului, de diferitele ordine călugăreşti şi pierdute în negurile timpului, mulţumită năvălirilor barbare oare le-au şters continui- tatea. Şi întradevăr la sud de sat se găsesc ruinele unei mănăstiri pe o terasă deluviană dela care se întinde o pădure de stejar, zisă *Trăuaş« de "rom'âriii^iocalnici. 11 Primul nucleu de viaţă sătească se pare a se fi întemeiat îh jurul acestei mănăstiri, deorece tradiţia spune că aceasta mănăstire ar fi avut un drum subteran care o lega cu cetatea dela Orheiul Bistriţei. In tradiţia românilor care âu mai rămas în localitatea aceasta se mai păstrează şi astăzi amintirea şi felul barbar cum Saşii le-au încălcat şi răpit moşiile şi munţii. Dealtcum chiar Saşii ne-o afirmă printr’o veche serbare zisă în dialectul săsesc «Aschermetoch*, adecă «miercurea ce- nuşei* care o serbează la începutul Sf. post al Paştelor, în amin- tirea venirii lor. Atunci îi vezi îmbrăcaţi în hainele cele mai rupte; pantalonii de regulă din două perechi făcuţi cu predilecţie unul din roşu şi celalalt din altă culoare, iar anexele lor rupte şi petecite. Se urcă în trăsuri hodorogite asemănătoare lăieşilor (ţiganilor), gătesc mâncări care le cerşesc pela case în amintirea venirii lor. Atunci toată «disciplina şi frumoasa organizaţie* a acestui popor o vezi transformată într’o adevărată bandă barbară care nu ştie numai să urle, răcnească şi să umble cu părul vâlvoiu, cu barba şi mustăţile de jumătate rase, de bagă în sperieţi pe toţi copiii mânjându-i cu tot felul de culori. In alte sate mai păstrează şi felul înarmărilor şi a atacurilor ce le-au folosit cu venirea lor, luând parte la aceste manifestaţii sălbatice chiar fe- meile şi copii. Bieţii Români pe aceste locuri, cum am spus, iţi povestesc şi astăzi înfiorătoarele acte prin care au fost alungaţi şi desmoş- teniţi de drepturile lor străbune. După cum afirmă chiar şi Saşii prin sus numita «miercure a cenuşii*, astfel au tăbărât ei asupra populaţiei dense de pe aceste pământuri, pe cari le stăpânesc şi astăzi. Ceeace e logic, avându-se în vedere că Românii dela naş- terea lor pe aceste plaiuri s’au ocupat cu predilecţie de agricul- tură. Aceste locuri din început au fost cultivate şi populate de o densă populaţie românească şi numai prin foc care Saşii îl puneau în mijlocul verii şi prin sabie, după cum spune drept tradiţia, prin masacre de tot felul i-au fugărit pe Români, aşa că astăzi vechii locuitori ai acestor pământuri sunt prin satele Ardan, Sebiş, Ruşii-Munţi etc. Un memoriu din arhivele oraşului Bistriţa, din timpul lui Bela al 4-lea, rege al Ungariei, înaintat regelui de către Români, ne arată nedreptatea încălcării muntelui Caldu, chestie care a rămas nerezolvată până în ziua de astăzi. In acel document ftomânii de pe atunci afirmă că acestea locuri au fost ale noastre înainte de venirea Tătarilor, înainte de venirea Ungu- rilor, ba înainte cu mii de ani. La nord-est în imediata apropiere a satului Petriş se găseşte satul săsesc »Neudorf« în româneşte zis »Satul Nou«. Locuitorii sunt de origine teutonică şi o parte e formată din locuitorii cetăţii Rodna de pe Valea Someşului, în urma groaznicului măcel şi al nimicirii ei de către Tătari (?). Aceşti locuitori ai Rodnei s’au ocupat cu industria şi fabricarea obiectelor din argint, care se scotea pe vremuri în cantităţi respectabile din minele Rodnei. Ultimele obiecte pe care le mai păstrau acei Saşi au fost vândute anticarilor ambulanţi. Saşii din Petriş şi Satul Nou nu se înţeleg în dialectul săsesc, ci numai în limba germană. Prin mijlocul Satului Nou străbate o vale de munte ce vine din munţii Călimani trecând şi prin satul românesc Cuşma. La o depărtare de aproximativ 1 km pe malul stâng al acestui părău se găseşte un loc, pe care localnicii îl numesc »Burich-ul mic şi mare«.« Cercetând acestea locuri am constatat următoarele: pe o înălţime de mal sunt nişte metereze în formă de semicerc, care se spune că ar fi de origine dacice. i i i i Pagini suplementare Virgil Şotropa: Spicuiri din cronica lui Cserei Cronicarul secuiu Cserei Mihăly de Miklosvărszek et Nagyajta (1668— 1756) — mare duşman al catolicilor şi uniţilor — a fost secretar pe lângă Teleki Mihăly, ministru lui Apafi, apoi pe lângă unchiul său tezaurarul Apor Istvân; mai apoi a ocupat diferite posturi înalte şi a murit in singurătate la moşia sa din Nagyajta, unde şi-a sfârşit cronica ardeleană (1661 — 1712). Dintr’o copie manuscrisă a acelei cronici, cu evenimentele până la 1709, întitulată: »Vera Historia Transylvanica ab anno 1661 incipiendo elaborata per Michaelem Tserei de Nagy Ajta et descripta în exilio Coronensi anno 1709 mense Decembri — Veritas omnia vincrt» — şi păstrată reproducem ad, în traducere fără comentare, următoarele pasaje: Iezuiţii atât au lucrat în taină până ce l-au amăgit pe vlădica valah Atanasie ca atât pe sine cât şi pe popii valahi ardeleni stătători sub cârma sa să-i unească cu papistaşii, făcându-i lui multe făgăduieli şi avantaje (promotiot), iar celorlalţi preoţi că-i vor scăpa (eximâlni) de tot de iobăgie şi le vor şterge (tolălni) toate darurile (honorarium) şi dijmele cu cari până acum datoreau anual proprietarilor (foldes Ur); iar ca să nu se işte din cauza aceasta vr’un răsboiu în ţară, au adus dela împărat şi dela arhiepiscopul (ersek) Kolonits atari »patente«, ca popilor valahi să le stea în libera voie cu care religie vrea fiecare să se unească şi să bene- ficieze de privilegiile (szabadsâg) popilor aparţiitori respectivei re- ligii ; precum au şi rânduit comisari, din fiecare religie câte pe unul, cari să convoace pe popii valahi din fiecare scaun şi să-i întrebe: care cu care religie vrea să se unească; şi aşa să le conscrie (felirni) numele. Dar aceasta a fost numai înşelătorie 225 (tsalăndsâg), căci pe cei cari dintre ei s’au reformat — că adecă vreau să se unească cu religia reformată — în urma aţâţării Iezuiţilor episcopul valah a început a-i persecuta, precum în co- mitatul Hunedoarei, unde trimeţind asupra câtorva popi valahi cinstiţi în casa lor nemţi, aceştia îi prinseră, le prădară averile, îi întemniţară şi chinuiră, cutoatecă domnii reformaţi, maicuseamă Bethlen Miklos, destul au protestat, împotriva vlădicii valah, dar n’au putut obţine nimic. Căci deşi — cum scrisesem mai sus — împăratul trimise patentă, totuşi în taină îi scrise cu mâna sa şi sub pecete secretă generalului Rabutin ca să nu respecte (gondolljon) acea patentă pe care a trebuit s’o expedieze din silă (kentelenseg) la instanţa celorlalte religii, ci din toate puterile să lucreze ca popii valahi să nu se unească cu altă religie, iar generalul din acest motiv n’a cutezat să lucreze împotriva ordinului. Această scrisoare, despre care şi azi puţini oameni ştiu în Ardeal, tradu- cându-o Rabutin în latineşte o dete în taină domnului Ştefan Apor, şi astfel ajunse ea în mânile mele, deoarece toate scrisorile domnului steteau la mine; şi cu mirare am cetit la ce l-au îndu- plecat (râ vettek) pe blândul împărat câţiva miniştri răi (gonosz) cari îl încunjurau. Iar vlădică valah bucurându-se de multele pro- misiuni a publicat o patentă, provăzută cu numele tuturor popilor valahi, în care aceştia cu jurământ (hittel) se obligă că vor respecta (agnoscaljâk) pe Papa dela Roma de cap, vor admite purgatorul, vor mărturisi că în oştie (cuminecătură) este trupul lui Cristos şi că sfântul spirit derivă atât dela Tatăl cât şi dela Fiul. Nu mult dup’aceea convocând pe toţi protopopii şi preoţii ardşleni valahi la Bălgrad, acolo cu mare pompă solemnă şi cu procesiune din nou se inaugură în mod papist ca vlădică, apoi plecând la Viena, acolo fu primit cu mari onoruri de către car- dinalul Kollonits, şi-i aruncară în gât un lanţ de aur; aceasta fu toată promoţia lui. Căci precum diavolul atât îi face pe voie omului pân’ce îl poate băga [în păcat şi apoi îl duce de nas unde vrea, aşa şi pe dl Vlădică păpistaşii atât l-au cinstit cu mari plo- cumente (submissio) pân’ l-au luat de pe picioare, mai apoi însă îi smulseră din mâni orice conducere (directiot), şi neîntrerupt stetea lângă el un jezuit, împotriva ştirii şi voinţii căruia lui nu-i era permis să scrie nici măcar o scrisoare altuia, necum să poată 15 lucra altceva, aşa că acum bucuros âr renunţa la unire, dar nu-1 lasă (engedik). Dacă a mâncat-o sărată, acu să bea pe ea, căci zeu îi vor umplea păharul. Nu le-a plăcut însă nici chiar unora dintre Păpistaşi lucrul acesta, deoarece au văzut că serveşte la răsturnarea (eversio) liber- tăţii întregii ţeri faptul că pe naţia valahă streină şi nemernică (haszontalan) pe care ţara a tolerat-o »propter interese Publicum*, au primit-o între staturile ţerii şi investit-o (comunicalni) cu drep- turile (szabadsâgot) celorlalte staturi vechi ardelene. Care lucru dee Dzeu să nu producă încă alte fructe şi mai pernicioase, căci şi de altfel e împotriva oricărei legi ale ţerii şi împotriva diplomei a scoate (kiforditani) din mâna moşierilor (foldes Urak) atât de făţiş (szemlătomâst) drepturile (jussok) avute faţă cu popii valahi. Şi chiar şi ceice la început s’au învoit, mai apoi au regretat. Căci a venit ordin dela împăratul, ca pe Popii valahi cari s’au făcut papistaşi îi datoare miliţia să-i menţină şi protejeze în fiecare loc unde se găseşte. Din cauza aceasta au ajuns în pericol mulţi nobili şi magnaţi, chiar şi dintre cei păpistaşi, căci uzând de libertăţile câştigate, s’au sfinţit de tot prea mulţi popi şi dieci valahi, aşa că şi azi se găsesc în câte un sat valah mic nemernic (alâvalo) câte 5, 6, 7 şi 8 popi şi dieci valahi, cari nu voiesc să presteze dom- nilor niciun serviciu ori vr’o plată; iar dacă îi silesc, îndată fug (confugiâlnak) la miliţie. Zeu a uitat domnul să se atingă de io- bagii săi (bântani), numai ca să se apere pe sine. Dar dl’ Apor Ştefan la nimic din aceasta nu s’a gândit, când jezuiţii într’atâta l-au fascinat, încât şi-a nădăjduit fericirea în faptul de a lucra întru toate conform dorinţei jezuiţilor, cari au vărsat în el atâta ură împotriva reformaţilor, încât pe aceştia nu i-a mai putut vedea niciodată cu ochi buni şi s’a nizuit să-i oprime pe toate căile şi în tot felul. Acesta a fost motivul că deşi mi-a fost rudă atât de apropiată, şi timp de 13 ani l-am servit cu atâta credinţă, niciodată încă n’am primit dela el vre-un dar (recunoştinţă), ci am fost privit ca şi oricare alt om. ' * Popii valahi din Scheiu nicidecum n’au voit să fie sub cârma (hatalma) vlădicii valahi şi să se unească cu religia papistaşă, având un patron foarte mare în Vodă din Muntenia, pe care nici m împăratul n’a intenţionat să-l supere. De aceea trîmeţind din mij- locul lor deputaţi la Bălgrad, acolo aceştia au declarat deschis că precum până azi, aşa şi de aci înainte ei rămân cu religia gre- cească şî nu vreau să atârne dela vlădica care s’a făcut păpistaş; despre ceeace au şi înaintat protest la judecătorul (itălomester) Sârosi jânos conform legilor ţerii, iar de acolo au şi reprimit pro- testul cti pecete împărătească. Dar voi scrie la locul său cum a plătit-o aceasta Sărosî Jânos, şi cum nobilul uman valah Nagyszegi Gâbor; fostul secretar al vlădicei valah, pentrucă el a concipiat (irt le) protestetul, a fost prins, şi cum aurarul reformat Fejervâri Koniâromi Andrâs, pentrucă a făcut pecetea pe seama popilor valahi din Scheiu — cutoatecâ i-a stat totdeauna în liberă voie, şi şi azi îi stă) să construească pecete oricărui om particular pe seama sa — asemenea a fost prins şi sărmanii ambii au robit mult timp nevinovaţi în Sibiu. Iar la acestea a fost cauza instigatorul Apor Istvân. Cu prilejul celor scrise despre amintitul vlădică valah, îmi vine în minte ceeace trebuia să scriu mai sus din timpul lui Apafi Mihâly, cum au tratat atunci pe un episcop cu numele Sava. Acesta fiind om învăţat şi expert şi trimis adesea de către domnitor ca delegat în ţara muscălească, polonă şi în cele două ţeri valahe, a fost invidiat de către domni, şi cutoatecâ era aproape înrudit vlădica cu Szekely Lâszlo, acestuia încetul cu încetul i se făcu poftă pe bani, şi neputând ajunge la banii vlădicei, conspirând împotriva acestuia împreună cu Nâlâtzi Istvân — fapt la care Teleki Mihâly n’a fost interesat — neputându-l aduce în alt mod (pe vlădica) în disgraţia domnitorului, l-au mituit cu daruri pe un popă valah Alvinczi să-l acuză pe vlădica valah la domnitor că ţine la casa sa o femeie ca curvă. Au făcut pe principe să creadă aceasta, întărind cu jurământiatât Szekely cât şi Nâlâtzi. L-au prins pe vlădică, i-au prădat (jăfuit) totul, şi neîndestulindu-se cu atâta au mai pretins dela el încă şi 3000 taleri. Episcopul trimise pe fratele său mai tiner ca să cerşească banii în Muntenia şi să-i aducă, însă nevenind frates-o, l-au scos pe sărmanul vlădică ne- vinovat din temniţă, numai în cămaşă şi izmene, şi atâta l-au 15' bătut cu cărbaciul pân’ce au căzut sfârticate de pe el cămaşa şi izmeneJe, precum şi carnea depe şezut, după care nu-şi putu ţinea nici udul nici spurcul şi sărmanul a trebuit să moară, iar lucrurile lui le-au împărţit Szekely Lâszlo şi Nălâtzi Istvân între sine. Nemaiauzită şi grozavă barbarie păgână! Vodă de atunci din Muntenia renumitul Şerban nici n’a lăsat nerăzbunat lucrul. Ci a orânduit să-i spună domnitorului că dacă nu-i plăteşte 100 mii taleri ca pedeapsă, zeu îl porneşte pe împăratul turcesc, să-l alunge pe Apafi din scaunul domnesc: dar îndată dup’aceea a murit Voevodul. * * * Florea Florescu: Un document Maramureşan Prin această serisoare pe care am descoperit-o în comnna Cnliea din Maramureş în anul 1935 — preotul Mariş Mihai pretinde să i se recunoască drepiurile de nemişig (nobiliare), fiind el după genealogia familiară originar din Cuhea. Cinstite diece şi baciule! Ştiind bine sufletul cel bun şi inima cea dreaptă a dumnitale, care voiaşte tuturor binele şi feri- cirea, am socotit a fi de folos a scrie dumnitale şi a mă ruga, ca să faci atâta bine, să chemi pă Mniron la dumneata şi să vor- beşti cu iei şi să-l îndrepţi ca să nu fie aşa de încremenit la inimă, să nu-şi piardă sufletu, să nu fie lepădat şi afurisit de D(u)mnezeu şi întru această lume şi ceielaltă; să nu-ş lepede sângele că acesta ieste on păcat de moarte şi strigă răslăşire în ceriu. Eu de n’aş fi preut şi cărturariu, şi de n’aş şti că aş ave păcat de moarte, şi şohan n’aş vede faţa lui D(u)mnezeu şi îm- părăţie cerului, de aş lăsa lucru şi nemnişigu necăutat, văzând că avemi dreptate în lucru nost aşa mare, şi mare cumu-i Soarele pă ceriu, şohan n’aş călca nici un paş pintru neamu mieu. Că ce folos aş ave eu neavând prunci? Bintru alţii aş pierde sufletu, dară căutând şi la suflet şi la dreptatea, de n’a vre jupânu Mniron neavând prunci, să ne tocmim frăţeşte sântem titileni a ne legiui cu el, spre care lucru eu sângur despre parte me în tot anu oi fi gata a cheltui cinci sute de zloţi. Neamu meu şi fraţii iară pă atâta. Şi aşe ni-om legiui până ce Mniron şi-a pierde şi locurile 229 şi tătuşi a fi titileal a ne da cărţile afară. Dară de ne cunaşte acuma sânge adevărat şi de ne-a da parie despre hemişug, ca să trăim şi noi în ţara ungurească şi să nu fim obdele tuturor, înaintea varmeghi vom da despre noi carte, că şohan nici noi nici rămăşiţa noastră în hodina şi pă locuri nu i-om turbura, şi nu i-om face zavistie, ce om trăi şi ni-om săruta frăţeşte când ni-om tâlni la o laltă. Bintru care lucru ca să ne cunascâ mai bine Mniron, că ei (îi) sântem sângă, aice scriu ghenialoghia şi purcedere noastră de la Mariş Roman, care şi din cartea cea de incoviziţie, care o iau dat tatu lui Mniron lui Mihaiu, şi cartea de nemişig care o au dus Mihaiu după cuvintele tatului Mniron în Cohea şi în Ieud prin juratu Sasoc o au luat de la iei şi din Ardei o am luat afară: Mariş Roman au născut pă Gavrile şi Savul, acesta pă Petraş sau Ştefan şi pă lonaşc Mihaiu Gavrile Dumitru Ion Mihaiu Mihaiu Gavrile fecioru lui Mariş Roman au rămas în Maramorâşi şi dela acela să trage Mniron. Savul s’au depărtat în ţara Arde- liului şi mai pă urmă în varmege Sonocului în Orbo sat. Murind au lăsat după sâne doi prunci, pă Ştefan care Iau numit Rumânii Petraş, pintrucă au tăiet petri de moară în Iloba, cum şi tot satu anume Pete, unde au murit, şi pă lonaşc care au murit în Cicău nu departe de Orbo. lonaşc au avut prunc pă Gavrilă, şi acesta în anul 1731 şi 1732, pă lângă tri porunci împărăteşti, cu cărţile acele care prin Juratu Sasoc în Ieud Iau luat tatu lui Mniron Ştefan dela Mihaiu din Peşte, şi care şi acuma fiind arsă o ţâră înt’un corn sânt la fecioru lui Şimon, sau adeverit şi în Cohea şi în Ardei că ei adevărat nemiş, şi Mariş de Mărişeni din Cohea. După aceia pă scurtă vreme au murit în Cicău şi au lăsat după sâne prunc mititel pă Ion. Muiere lui Gavrilă păstă scurtă vreme sau măritat în Ciceur după un om prost, anume Onciu. înainte de 80 de ani grofu Carole vrând a face sat în loc unde stă acuma Pete, au dat slobozenie oamenilor care or veni aş prinde loc şi aş face casă fără de slujbă d(o)mnească şi fără plată în mai mulţi ani. Auzind asta Petraş sau Ştefan în * 230 Iloba şi având ceva baiu, lăsându-şi şi sărsamurile acolo la nemişu Began au venit în Pete, dară nu sau dat afară că îi nemiş, că nemişilor nu le-au dat loc grofu. După aceie fiind om dintie în sat şi netemându-şi pruncii de cătane, n'au socotit nimică de nemişig şi aşa au murit în Pete. Fecioru lui au fost Mihaiu moşu mieu. La a lui îngropare şi eu am fost ca un prunc de 10 ani, şi acesta după tatăsău fiind capu satului n’a gândit cu nemişigu. Peste scurtă vreme şi Vonciu bărbatul al doile a muierii lui Gavrilă cu pruncu Ion şi cu cărţile de nemi- şug au vinit în Pete şi nefiind slobod a şede acolo nemi- şilor, nici pruncu nu sau dat afară căci după mâştihoiu sau numit Onci Ion şi pruncu lui Mihaiu până astăzi ara nume în sat Onci Mihaiu. Trăind încă Onci Ion sau adevărat Mariş Ion, iau ars casa şi de abge au scos lada cu cărţile afară şi aceste căpătând foc au ars într’on corn pe care sa jura tot satu, şi şti că tatu! lui Mniron Ştefan i-au chemat pe fraţi din Pete cu căr- ţile în Cohea şi după ce i-au bine îmbătat şi i-au luat din minte, le-au luat şi cărţile şi aşa i-au îngropat vii. Acuma vade lume de nu avem noi dreptate ca soarele şi de nu l-a bate D(u)mnezeu pă Mniron de nu nea cunaşte adevărat sânge şi de nu ne-a da parie despre nemişie, că aşa văzând cu ochii o îş trage pă cap blăstăm şi afurisenie şi în veci îş gată loc în iad în focu cel nestins, când iei pă atâta sânge adevărat şi nevinovat îl lipseşte de dreptate. Pintru care iară mă rog d(u)mnita!e aceste bâtele în cap lui Mniron, că de om vini la lege: zeu zic pă preuţia me că nu mi-e mulţămi. Şi tot binele şi darul dela D(u)mnezeu poftând tuturor rămâiu: Al d(u)mnitale umilită slugă Mariş Mihaiu preut din Aiak, în 13 Ian. 1821. Prin poştă Vasilie, care şi acuma trăeşte. Comemorări în Năsăud In anul 1938 s’au ţinut două comemorări frumoase în oraşul Năsăud. 1. La 22 Mai a. c. s’a serbătorit, sub auspiciile »Astrei«, Centenarul »Gazetei Transilvane«, în localul liceului »George Coşbuc« printr’o conferinţă despre Istoricul, importanţa şi marile succese ale »Gazetei* şi ale «Foii pentru minte, înimă şi litera- tură*, cari şi-au început apariţia acum o sută de ani, în 1838. Conferinţa a fost ţinută de dl Iuliu Moisil, profesor pensionar, şi urmată de corurile şcoalelor din localitate, conduse de dl pro- fesor Emil Ştefanuţ dela liceu, şi de recitări de către elevi. S’au cântat «Imnul regal* şi «Deşteaptăte Române«. S’a arătat rodnica activitate naţională şi culturală a primilor conducători ai acestor ziare: George Bariţ, Iacob Mureşian şi poetul Andrei Mureşian. 2. La 2 Iunie 1938 s’a serbătorit, tot sub auspiciile «Astrei*, centenarul marelui pictor Nicolae Grigorescu, printr’o conferinţă ţinută de dl profesor Iuliu Moisil, ilustrată cu foarte frumoase proecţiuni luminoase, după cele mai însemnate opere ale artistului. ii i Muzeul năsăudean Donaţiuni 1. Lucrările Institutului universitar de geografie, din Cluj. Voi. I—VI (1936—38). 2. Dela dl profesor Iuliu Morariu din Bucureşti 2 broşuri: 1. Piuăritul In Valea Someşului. 2. Noui numiri populare româ- neşti de plante. 3. Dela dl Dr. Leon Scridon jun. un exemplar: In slujba neamului, Discursuri şi cuvântări din Adunarea deputaţilor în anii 1934—1937. 4. Dela dl Locot. Qhiţan o ilustraţie: Lupta colonelului Urban, comandantul Regim. II de graniţă năsăudean cu Ungurii la Bistriţa, în 1849. 5. Dela dl Macedon Linul profesor pens. din Bistriţa, o ilus- traţie: Vederea oraşului Bistriţa în anul 1602. 6. Dela doamna văduva Clotilda Dr. /. Malaiu din Cluj, două fotografii: 1) Studenţii universitari români din Viena în anul 1867. 2) Patru studenţi universitari grăniţeri nâsăudeni la universitatea din Viena în 1868/69 (Dr. I. Malaiu, Dr. Gavrilă Mânu, Dr. Paul Tanco, Dr. Const. Moisil). 7. Dela dl profesor Coriolan Petranu, dela universitatea din Cluj un exemplar »L’art roumain de Transylvanie*. Voi. I. Texte. 1938. 8. Dela doamna văduvă Anastasia Căpitan Popiţian n. Mânu din Zagra — domiciliată de prezent în Turda, — 8 diferite docu- mente, 3 cărţi, 2 fotografii, 6 decoraţii, 9 diferite obiecte militare. * II 1 Direcţia Muzeului exprimă tuturor donatorilor cele mai căl- duroase mulţumiri pentru valoroasele d-lor donaţiuni. IULIU MOISIL FIGURI GRĂNITERESTI » » NĂSĂUDENE Tineretului grăniţeresc năsăudean pentru a-şi cunoaşte frumosul trecut, marii lui înaintaşi şi luptele ce au purtat şi a le urma faptele Năsăud 1938 BCU Cluj / Centra] University Library Cluj Artemiu P. Alexi 1847—1896 Eram în clasa a Ill-a a gimnasiului superior din Năsăud — în anul şcolar 1873/74 — când un nou profesor de ştiinţele natu- rale fu numit la şcoala noastră. Era Artemiu Publiu Alexi, născut în comuna Sângeorz (Băi) la anul 1847 Aprilie 8, din părinţi plu- gari grăniţeri !). Urmă şcoala trivială în satul său, pe când era *) *) Biografia aceasta s’a făcut după actele personale ale Iui Alexi, ce se păstrează în arhiva «Muzeului năsăudean« şi după alte izvoare contimporane, precum: 1. Istoria şcoalelor năsăudene de V. Şotropa şi Nic. Drăgan, Năsăud. 1913. 2. O schiţă biografică a lui Alexi în «Enciclopedia română« de C. Dia- conovici 1898. Voi. I. pg. 105. 3. Rapoartele anuale ale gimnasiului superior din Năsăud. 236 director Iosif Georgiţă1), escelent dascăl — care avea pe lângă şcoală o grădină frumoasă în care învăţa pe şcolari pomicultura. Poate că această pomărie va fi inspirat şi lui Alexi dragostea pentru natură, căci s’a dedicat în urmă studiilor ştiinţelor naturale. Alexi a urmat apoi clasele 1—III la liceul săsesc din Bistriţă, iar clasele IV—VIII la liceul din Blaj, cu un stipendiu dela fon- durile grănitereşti, — pe care îl termină în 1868, apoi urmă stu- diile universitare la Viena (1868/69) şi Ia Graz, (1870/72), unde în Septemvrie 1874 luă doctoratul în ştiinţele naturale. In 1869, când Alexi urma universitatea la Viena, fu ales secretar al Societăţii literare-sociale »România«2) a studenţilor uni- versitari români, preşedinte fiind în acel an C. Aronovici, din Bo- toşani, student în medicină. O frumoasă idee naţională emisese atunci studenţimea ro- mână, pe care Biroul societăţii »România« o comunică apoi Aso- ciaţiunei transilvane (»Astra«), că »la o cerere a studentimei ro- mâne din Viena către Ministerul Cultelor şi al Instructiunei Publice austriac, de a înfiinţa o catedră de limba română la universitatea din Viena, ministerul aprobă, dar numai o docentură, pentru care destină circa 500 florini v. a. Decanatul facultăţii respective e însă contra docenturii, dar este pentru un bărbat instruit şi adăpat cu literatura română. Studenţimea cere acuma »Astrei« să reco- mande un astfel de bărbat şi să contribue şi la mărirea salarului acelui profesor«3). Alexi trecând apoi la universitatea din Graz este membru şi al societăţii studenţilor universitari români, care se numia Sen- ') Iosif Georgiţă n. 1821 în Năsăud. După absolvarea şcoalei militare fu numit învăţător în Monor, unde servi până la 1844, când fu trimis la Viena la şcoala pedagogică Sf. Ana. După înapoiere la postul său, în 1847 la şcoala primară superioară Năsăud. In Octombrie 1848 intră ca sublocotenent în regi- mentul de graniţă, servind armatei până în 1851. La 1862 numit învăţător şi director al şcoalei triviale din Sângeorz. Reposat 28 August 1869. Escelent pomolog. La moartea iubitului său dascăl, Alexi fiind student universitar a format un cor, care sub a lui conducere l-a petrecut la mormânt cântând şi un cântec funebru, anume compus de Alexi. 2) Această societate fusionă apoi în 1871 cu alta ce se numia Junimea, dând naştere societăţii academice universitare România jună, care trăieşte şi astăzi. 3) Vezi revista »Transilvania». An. II (1869). Nr. 23 p. 276—77. tineta. Membrii ei purtau o bandă cu tricolorul român şi inscripţia numelui societăţii şi beretă studentască de asemenea cu tricolor. încă pe când urma universitatea la Graz se împrietenise cu un alt tiner, mare naţionalist, care a fost Ioachim Drăgescu, me- dicinist, devenit mai târziu — după ce termină medicina la Torino — medic în România. Drăgescu a scris şi publicat în 1867, la Pesta faimosul roman istoric «Nopţile Carpatine sau istoria martirilor libertăţii« (Horia, Cloşca şi Crişan). Prietenia aceasta a fost de mare însemnătate, căci din con- tinuele convorbiri li s’a intensificat sentimentul naţional, cu foarte frumoase urmări în viata lor publică de mai târziu. * In 1873 Alexi fu numit de administraţia fondurilor şcolare grănitereşti năsăudene profesor la gimnasiul nostru, numire apro- bată de Ordinariatul (consistoriul) episcopesc gr. cat. de Gherla, aprobare recunoscută şi de ministerul de culte şi instrucţiune publică1). Asupra noastră a şcolarilor, numirea noului profesor a avut o foarte mare înriurire, căci înainte profesor de ştiinţele naturale fusese un teolog, căruia îi lipsia pregătirea necesară pentru studii aşa de importante în învăţământul secundar, din care cauză lecţiile lui nu ne atrăgeau de loc spre ştiinţa naturii. Noul profesor, înzestrat cu frumoase cunoştinţe moderne, ştia să ne atragă prin metoda şi atitudinea sa, de aceea activi- tatea sa dăscălească, desvoltată Ia Năsăud, precum şi cea ştiinţi- fică a fost foarte frumoasă şi fecundă. Ce priveşte cabinetul de ştiinţele naturale, adică colecţiile de materialul didactic, absolut indispensabil pentru predare, acesta era încă foarte rudimentar, un mic început. Dela venirea lui Alexi ca profesor, a început, în cursul anului şcolar 1873/74, a se co- manda colecţii de minerale şi cristale, preparate, tablouri etc. rela- tive la botanică şi zoologie. Atunci, între multe obiecte, s’a pro- ') Numirile profesorilor la liceul din Năsăud a se vedea »Istoria şcoa- lelor năsăudene« de V. Şotropa şi Nic. Drăgan. Năsăud 1913, p. 919—20 şi la Ion Florian în «Figuri grănifereşti" de I. Moisil, în »Arhiva Someşană« Nr. 21—1937 p. 622-23. curat şi un schelet uman, de care noi nu văzusem niciodată, dar după care am învăţat uşor, cu interes şi cu folos. La cererea lui, patronatul gimnasiului, adică comitetul fon- durilor şcolare grăniţereşti, i-a pus la dispoziţie o grădină pentru aranjarea unei grădini botanice, conform cerinţelor studiului botanic, în care s’au şi plantat şi cultivat în acel ari 35 specii de plante din diferite familii i). In anul 1875/76 cabinetul s’a înmulţit cu o foarte bogată colecţie mineralogică (1033 bucăţi), dăruită de cavalerul de Manz, dela Iacobeni (Bucovina), iar grădina botanică, în afară de mai multe specii de plante de munte, dăruite de botanistul nostru grăniţer Florian Porcius, s’a îmbogăţit cu vr’o 74 arbori şi arbuşti, procuraţi de Alexi din Viena2). Asemenea s’a procurat multe ani- male împăiate şi diverse piese, modele, etc. în număr de 12563). La finele anului 1893/94 cabinetul de naturale poseda: a) co- lecţia de zoologie 19 tabele de părete şi 1516 animale şi alte piese; b) colecţia de botanică 8 tabele şi 2083 plante; c) colecţia de mineralogie şi geologie 27 tabele şi 1721 minerale şi roci; d) co- lecţia de fizică 3 tabele şi 89 aparate; e) colecţia de chimie 46 aparate şi chemicalii. Toată această activitate, frumos organizată şi cu mare pri- cepere înfăptuită a avut o foarte puternică influenţă asupra ele- vilor. In ce mă priveşte nu numai că mi-a deschis gustul şi plă- cerea pentru ştiinţă, dar mai târziu am imitat foarte multe, din ceeace făcuse Alexi în Năsăud, în cariera mea de profesor, în ce priveşte metoda lui şi procurarea materialului didactic a obiectelor necesare la predarea ştiinţelor naturale. Alexi a introdus în curând şi escursiuni botanice cu elevii în frumoasele şi bogatele împrejurimi ale Năsăudului. Dar profesorul nostru a făcut foarte multe escursiuni bota- nice singur, prin Ţinutul Năsăudului, având ca pildă pe venera- bilul »Moşu Porcius*, celebru botanist4), adunând plante din flora *) Programa (Anuarul) a Vl-a gimnasiului super, român gr. cat. din Năsăud pe anul 1874—75 p. 29. 2) Prog. Vil-a pe anul 1875—76, p. 35—45. s) Progr. VHI-a pe anul 1876—77, p. 28—33 şi Progr. IX-a pe 1879—80, p. 32-40. 4) Biografia lui Florian Porcius în »Arh. Som.« Nr. 20 p. 416. m Ţinutului şi cotnpiectând-o pe a lui Porcius. Ă studiat, între altele, şi flora de pe terenul băilor dela Sângeorz-Băi — satul lui natal — aşezat pe un mare con de tuf calcaros, format în timp de mii de ani, din depozitele izvoarelor alcaline de acolo. Această lucrare a publicat-o în limba germană, cu titlul: »Die St. Georger Săuerlinge in Nord-osten Siebenburgens und die Flora auf dem Gebiete der- selben«2). Profesorul Alexi a făcut şi o mare escursiune botanică în Vechiul Regat, ale cărei rezultate le-a publicat sub numele: »0 escursiune botanică în România şi Dobrogea*. 1883. 107 pagini. Tip. Sibiiu, în tipografia Arhidiecezană. * In clasa a lll-a Alexi ne-a predat în semestrul I mineralogia şi cristalografia. Manual aveam pe al profesorului Al. Pokomy (în româneşte, dela Schulbiicherverlag din Viena). In semestrul al doilea a început cu fizica: »Despre corpuri şi proprietăţile lor şi despre forţele ce lucră asupra părticelelor celor mai mici şi a fenomenelor de aci pendente*. Cursul ni l-a făcut după fizica lui Schabus, ediţia mică, tradusă de dânsul, şi după manuscris îl co- piam, căci pe aceea vreme nu exista nici un manual de fizică, tipărit în româneşte. Fizica a continuat-o şi în clasa a IV-a, făcând: mecanica, sunetul, lumina, magnetismul şi electricitatea. In clasa a V-a, în care ne-a fost şi dirigentul clasei, ne-a propus, în semestrul I (3 ore) mineralogia, cristalografia şi morfo- logia, după manuscrisul lui, iar sistematica după Naumann. In semestrul al II-lea botanica după Dr. D. Brândză şi sistematica după Nanian. In clasa a Vl-a (2 ore) zoologia comparată, întreagă, după Dr. D. Brândză fii (1 oră) geologia, tot după cartea lui Brândză. Alexi a fost cel d’întâi profesor care a introdus în gimnastul din Năsăud manuale de şcoală de autori din Vechiul Regat, rela- tive la ştiinţele naturale. Ce priveşte manualele de zoologie, bota- . 2) In >XII Jahrbuch des siebenbiirgischen Karpathenvereins« din Sibiiu in 1892 şi ediţie separată, 22 pagini. nică şi geologie, ale Drului D. Brândză, ele erau scrise într’o limbă românească cu prea multe neologisme, şi de aceea prea grea de înţeles pentru noi ardelenii. • ' * Alexi ne-a predat în clasa a Vl-a, la limba română, poetica. Era pe acele vremuri obiceiul ca profesorii să-şi aleagă obiectele pe cari vor să le facă în anul şcolar viitor, în afară de speciali- tatea lor. Astfel şi Alexi, cu care am făcut ştiinţele naturale şi fizica în clasele anterioare, ne-a făcut poetica cu aceeaşi delicateţă, cu care trata şi cultiva plantele şi florile din grădina botanică a liceului (care, păcat, azi nu mai există şi nici nu se mai gândeşte cineva la aşa ceva). Prelegerile le făcea cu rezultate destul de bune şi îmi aduc bine aminte, că îl aşteptam la orele de poetică, cu aceeaşi mare plăcere, ca şi la lecţiile de ştiinţe. Lectura o făceam din «Lepturariu românesc* a lui Aron Pumnul, din poeziile lui Alecsandri, Andrei Mureşian, scrierile lui C. Negruzzi, Bolintineanu; apoi din »Isis sau Natura« a Drului Baraş, faimoasa revistă de ştiinţele naturale, care ne-au deschis un orizont foarte larg asupra ştiinţelor pozitive. Făceam, fireşte, şi compoziţii stilistice în clasă şi acasă. Deoarece am păstrat caetul cu lucrările (»teme« sau »ocupaţiuni domestice* cum se numiau atunci), din clasa a Vl-a, Ie notez aici: 1. Omul în comparare cu anutimpurile (27 Sept. 1876). 2. Influenţa poeziei în progresul cultural al popoarălor (4 Oct. 1876). 3. însemnătatea navigaţiunei pentru cultura şi civilisaţiunea antică (20 Oct. 1876). 4. Misiunea omului, ca om şi cetăţean (1 Nov. 1876). 5. Influenţa artelor supra desvoltării culturale ale popoa- relor. 6. însemnătatea poporului egiptean pentru cultura şi civili- zaţiunea omenimei. 7. însemnătatea fluviilor. 8. Analiza bucăţii teatrale »Tribunu!« de I. A. Lapedatu. 9. Exerciţii de versificaţiune trochaică. 10. Exerciţii de versificaţiune jambică. 11. Exerciţii de versificaţiune compusă. 12. .Ştiinţa este calea progresului omenesc (22 Iunie 1877).1 ' 1 1 In anul când urmam clasa a Vl-a, Alexi ne-a adus cartea profesorului Ion Al. Lapedatu, dela Braşov: »Incercări în literatură*, tip. în 1874, care cuprindea, în afară de versuri şi drama »Tribunul", în 3 acte, despre care ne-a dat să facem o lucrare, după ce’o citisem şi analizasem, cu mare interes şi în clasă, cu comentariile lui Alexi, şi apoi acasă. In amintirea autorului «Tribunului», — decedat în 1878, — Alexi a scris un cuvânt de pomenire sub titlul: «La mormântul lui I. Al. Lapedatu, publicat în «Noua bibliotecă română». Braşov 1882—83. Tom. II. * In anul 1875/76 s’a introdus pentru întâiaşi dată în mod sistematic, gimnastica în gimnasiul din Năsăud, de către patronatul şcoalelor — adică de administraţia fondurilor grăniţereşti — numind «instructori de gimnastică» pe profesorii Alexi şi pe Beniamin Hangea — acesta fiind profesor de filosofie şi de limbile germană şi maghiară — în trei despărţăminte, cu câte 2 ore pe săptămână. Dela 1880/81 Alexi a fost singur «instructor» pentru «deprinde- rile gimnastice libere şi de ordine» în toate clasele gimnasiului. * In anul 1883/84 Alexi înfiinţează pe lângă gimnasiu o sta- ţiune meteorologică şi începe a face observaţiuni regulate, pe care le publică mai întâi în frumoasa lui lucrare: «însemnătatea meteoro- logiei, desvoltarea istorică şi foloasele ei. Resultatele observaţiu- nilor meteorologice făcute la observatorul meteorologic ataşat la gimnasiul superior gr. cat. românesc din Năsăud pe Lustru 1883— 1887» (1—94 pagini). Lucrarea acesta o complectează apoi printr’o alta sub titlul: «Elementele meteorologiei. Instrumentele meteorologice şi instalarea lor. îndrumări la facerea de observaţiuni şi calculări» (p. 1—95J). Amândouă aceste lucrări la olaltă formează opera pe care autorul o întitulează »Compendiu de meteorologie«, cu 4 stampe litografice. Braşov. Tipografia Alecsi 1889. Aceasta este prima carte românească relativă la meteorologie din Ardeal. 1 [ Observaţiunile, făcute de trei ori pe zi, s’au înaintat regulat lunar, la «Observatorul central de meteorologie şi magnetism te- restru» din Buda-Pesta. >) In raportul anual al gimn. pe 1888—89. 16 Amintesc aci că Âlexi a însărcinat cu observaţiunile meteoro- Idgice zilnice pe un foarte iubit elev a lui, care era un fel de asistent şi custode al cabinetului de ştiinţe naturale dela gimnasiu: Liviu Marţian — astăzi la penzie — după ce a fost în înalte ser- vicii ale statului ungar, ca administrator ăl pădurilor regale dela Godolo, apoi director in minister. După unire a fosi inginer con- silier silvic, apoi director general al pădurilor din Banat, Ardeal şi Crişana. Astăzi pensionar, trăieşte în Cluj. Marţian şi-a împlinit serviciul său de custode şi observator al staţiunei meteorologice dela gimnasiul din Năsăud foarte punc- tual şi cu multă pedanterie. * Alexi poseda o bogată bibliotecă personală, cu multe cărţi frumoase de ştiinţă, pe care am văzut-o de mai multe ori şi din care mi-a împrumutat şi mie, din când când, unele volume. Cele mai multe erau germane, frumos ilustrate şi elegant legate şi atunci am prins şi eu nu numai gustul pentru ştiinţă, dar şi pentru căr- ţile artistic executate. * In anul 1878 Alexi a publicat, în colaborare cu profesorul Maxim Pop*), tot dela acest gimnasiu, o frumoasă lucrare întitu- lată: »Resbelul orientale ilustrat* — adică Râsboiul româno-ruso- turc din 1877/78 — tipărit în editura librarului Paul Cieslar2), în Graz 1878, — 724 pagini, cu numeroase şi foarte frumoase ilustra- ţiuni, tablouri colorate (scene din răsboiu ale armatei române), hărţi şi desemne. *) Maxim Pop profesor de istorie şi geografie n. 1838 în Sângeorz-Băi f 1892 în Năsăud. Studiile: gimnaziul din Blaj, seminarul teologic din Gherla şi seminaral central gr. cat. «Sf. Barbara» din Viena, urmând şi istoria la fa- cultatea filosofică şi prelegerile catechetice pedagogice, la şcoala normală prin- cipală din Viena.' Censura (licenţa) luând-o la universitatea din Pesta. Dela 1865 profesor la gimnasiul super. rom. din Năsăud, până la moartea sa. A redactat cu V. Petri şi C. Anca revista «Magazinul pedagogic» apoi cu Dr. A. P. Alexi «Resbelul oriental« şi alte câteva cărţi didactice, desvoltând o vie activitate culturală în diferite direcţiuni, articole în reviste de specialitate. 2) Român istrian. 243 Este foarte caracteristic faptul, că aceşti doi profesori grăni- ţeri dela gimnasiul din Năsăud, din acest îndepărtat colţ de ţară, âu îndrăznit în acele vremuri să se apuce de o lucrare aşa de grea şi de frumoasă. Dar ei o făcură din marea dragoste pentru istoria neamului nostru, însufleţiţi de faptele eroice ale armatei române din >Răsboiul Independenţii* şi conştii de »Virtus romana rediviva* — care era pe atunci şi maxima Districtului autonom românesc al Năsăudului, district care ajunsese atunci la mare des- voltare naţională. Această mare operă este dedicată: «Vitejei armate române. Bravilor Săi cdnducători. Eroilor români dela Rahova, Nicâpoli, Lom-Palanca, Oriviţa, Plevna şi Vidin. Demnilor descendenţi al marilor eroi dela Călugăreai, Rahova şi Răsboieni. Umbrelor măreţe şi de eternă memorie al eroilor căzuţi pentru Românism Dedicăm acest op în semn de înaltă recunoştinţă şi admiraţiune Autoriu. In »Precuvântare* autorii spun că şi-au propus »a descrie şi urmări cu deosebită atenţiune ţinuta şi faptele României, care avea posiţia şi rolul cel mai greu; avea de o parte de a-şi apăra integritatea ţerii şi ca să nu devină teatru de răsboiu, iar de altă parte avea să-şi elupte absoluta ei independinţă; a descrie eroicele fapte ale armatei române cât mai în detaiu şi a le însoţi cu tot felul de notiţe, pentrucă ne-am convins, că nici un op străin nu a făcut-o (până atunci) şi pentrucă am voit a eterniza vitejiile Românilor admirate de lumea întreagă şi a le păstra posterităţii ca un talisman scump, dela care să înveţe virtuţile de eroism şi patriotism şi aceste să le perpetue dela generaţiune la genera- ţiune* (p. II). Tot aci se mai spune că şi această operă istorică a fost per- secutată de poliţia c. r. din Graz, confiscând fascicola a doua şi intentând editorului şi autorilor un proces de presă, la 9 Iulie 1878, pentru »crima de conturbare a liniştei publice (după art. 65 16* lit a codul penal) şi a delictului contra linişte! şi a ordinei pu- blice prin aţâţare de inimiciţii contra naţionalităţilor după art. 302 c. p.« Autorii au fost daţi în judecată şi de justiţia ungurească. S’a confiscat şi restul fascicolelor în număr de 2048 exemplare1). Confiscerea şi procesul a dat o teribilă lovitură autorilor şi edi- torului, producând acestuia pagube materiale foarte mari, s’a întârziat apariţia şi a trebuit să facă o nouă revizie manuscrisului, ca nu cumva vr’un cuvinţel se revolte pe duşmanii neamului nostru şi opera să înceteze. Deci virtutea romana reînviată, libertatea şi in- dependenţa ţării recâştigată de Români prin eroismul soldatului român, trebuiau încătuşate. Maideparte se spune în Precuvântare: «Dorinţa noastră cea mai fierbinte ce am cultivat-o dela început a fost cu deosebire de a ridica un monument modest, demn şi nepieritor în onoarea acelor mii de eroi, cari au reînălţat prestigiul şi mândria coloniei latine dela Dunăre, a acelor bravi eroi, cari au sângerat pe câmpul de onoare şi de glorie şi au bravat cu un curaj şi abnegaţiune admirabile triumful neamului nostru la Dunăre şi la Balcan, a acelor atleţi falnici, cari cu sângele lor nobil au sigilat Indepen- denţa absolută a României şi au reînviat timpii de virtute şi bra- vură strămoşască. Am dorit a pune în mâna publicului o carte completă cu deosebire în cea ce priveşte pe Români şi purtarea lor, o carte, care să satisfacă toate recerinţele din toate vederile. Am dorit a face aceasta ştiind că toate operele străine privitoare la acest resbel au tratat despre Români şi despre faptele lor numai în mod superficial şi per tangentam, precum a făcut aceasta şi ziaristica străinăc. Multe desemne, schiţe din aceasta operă, sunt lucrate de profesorul de desemn Andrei Mazanec, tot dela gimnasiul sup. din Năsăud. •Ortografia am urmat cea uzitată la instituţiile (şcolare) din Năsăud. Suntem însă de convingere, cumcă acei cetitori ce nu sunt deprinşi cu această ortografie vor binevoi a ne escusa. Alt- cum noi suntem de convingere cumcă valoarea unui op — afară dacă este limbistic — nu depinde dela ortografie. De altmintrea ') Editorul observă aici: »Rectificarea cam aspră a d. autori, care ur- mează aici în privinţa confiscării, am lăsat-o afară, casă evit o altă confiscare». 245 am dorit şi dorim ca «Academia română* să statorească odată definitiv modul scrierei limbei române, şi astfel să ajungem fericita zi, când toţi Românii să primească Unirea scrierei limbei româneşti*. In fine autorii încheie: Năsăud, Nordul Transilvaniei, în ziua recunoaşterii Independenţei României — 8/20 Făurar 1880. «Cartea s’a publicat în fascicole, a căror apariţie era aşteptată în Ardeal cu o nerăbdare fără seamăn. Ele circulau din mână în mână, erau cetite şi de aşa numiţii «Ungureţi* — adică Românii crescuţi în şcoli maghiare1), — pierzându-şi adesea portretele şi cromolitografiile ce ajungeau să împodobească pereţii caselor ro- mâneşti*. «Censura a tăiat părţi din manuscris; ceeace nu putea însă face să dispară din el era suflul de adevărată admiraţie pentru înaltele calităţi ale bărbaţilor politici români, a căror biografie se dă cu aprecieri elogioase, şi pentru vitejia soldatului român. In carte găsim reproducerea ordinelor de zi ale Domnului Carol, a cuvântărilor lui Kogălniceanu şi Brătianu, a aprecierilor favorabile din presa străină. Astfel opera aceasta devine cartea de educaţie sistematică în sens românesc integral a cetitorilor ardeleni, cărora li se arăta toată vigoarea ce există în tânărul stat independent de peste munţi, unde e «sufletul naţiunii române*, li se profeţea bi- ruinţa principiului de naţionalitate şi Ii se punea înaintea ochilor sterilitatea luptei pe care Ungurii o duceau ca să oprească un proces istoric, ce nu mai putea fi împiedecat. De sigur că nu e numai întâmplare că unul din elevii celor doi profesori dela Nă- săud avea să devină, alături de V. Alecsandri, cel mai de seamă cântăreţ al vitejiei româneşti dela Plevna. E George Coşbuc, cân- tăreţul «Răsboiului de neatârnare* şi al «Coroanei de oţel*. «Şi ca George Coşbuc, toţi cei ce am fost crescuţi de mar- torii evenimentelor dela 1877, păstrăm în sufletul nostru marea şi adânca admiraţie pentru făuritorii României independente. Am crescut în cultul neţărmurit pentru Regele Carol I şi pentru sfet- nicii săi, în încrederea neclintită în vitejia dorobanţului care va trece odată Carpaţii, precum trecuse Dunărea*1). 1 * ■) Comunicat de Ion Bianu. ') Din «Răsunetul războiului pentru independenţă în Ardeal«, conferinţă la «Ateneul român., în 1 Aprilie 1927 de Sextil Puşcariu. Bucureşti 1927 p. 30—31. 246 In anul 1880 Alexi într’o audientă la Prinţul Carol, îi predă aceasta frumoasă operă a celor doi profesori dela gimnasiul su- perior din Năsăud. Cu adresa 949 dela 28/9 Ian. 1881 iscălită de Basset, din partea administraţiei dela »Cour. S. A. R. Monseigneur le Prince de Roumanie», îi se comunică lui Alexi (curios lucru, în limba germană) că i se trimite o diplomă şi un pachet cu me- dalia «Bene Merenti» de aur cl. I. La această adresă Alexi răpunde din Năsăud la 9 Faur n. 1881 cătră: »Alteţa Voastră Regală! Prea înălţate Doamne», că a primit înalta distincţiune Medalia de aur «Bene Merenti« cl. I (cu brevetul Nr. 46) mulţumind «pentru modestele mele merite literare câştigate prin scrierile în causa Resbelului orientale», şi «această înaltă distincţiune va servi pentru totdeauna de un puternic stimul menit de a mă îndemna neîntre- rupt să pun modestele mele puteri în serviciul prosperităţii lite- raturei şi a ştiinţii române», apoi continuă: «să binevoiţi a-mi permite să suscern la înaltul Tron al Alteţii Voastre R. urările cele mai fierbinţi şi cele mai călduroase ale inimei mele ce doreşte din adânc şi neîncetat, ca Alteţa V. R. împreună cu Alteţa Sa Regală Doamna, să Vă bucuraţi de o viaţă lungă şi fericită întru prosperitatea şi fericirea Neamului românesc, întru salutea României şi întru realizarea tuturor dorinţelor şi ale nobilelor Voastre aspi- raţii» i). * La 30 Iulie 1883 Ale«i primeşte dela «Casa M. S. Regelui» o adresă: Domnul meu, M. S. Regele primind lucrarea D-Voastre ştiinţifică întitulată: «O escursiune botanică în România şi Do- brogea», mă însărcinează a Vă arăta Via şi Înalta Sa mulţumire pentru munca roditoare ce aţi pus-o în săvârşirea acestei opere pline de merit. Adjutantul M. S. Regelui Colonel Candiano1). ♦ Cu adresa Nr. 3758 a Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii Publice dela Bucureşti 18 Aprilie 1884, Ministrul P. S. Aurelian, comunică lui Dr. A. P. Alexi, profesor la gimnasiul din Năsăud (Transilvania) următoarele: l) Brevetul şi adresele originale sunt Ia »JVluzeul năsăudean«. 247 In urma recomandărei Subscrisului Majestatea Sa Regele, binevoind să Vă confere medalia Bene-Merenti cl. II, pentru lucrările şi publicaţiunile D-Voastră ştiinţifice, am onoare a Vă înainta brevetul Nr. 349 constătător de acordarea acestui semn de distincţiune investit cu semnătura şi sigiliul Majestă{ii Sale. Primiţi etc. Semnat Ministru P. S. Aurelian. La această adresă Alexi răspunde la 10 Mai 1884 mulţumind pentru distincţiune printr’o adresă lungă din care reiese din nou «stima şi admiraţiunea înaltă şi iubirea nemărginită ce cultivez cu profundă pietate pentru nobilul şi viteazul şi primul Rege român, pentru guvernul liberal al României libere şi special pentru persoana D-Voastră, carele nu numai aţi luat pe umeri misiunea cea mai grea, misiunea de a conduce regenerarea Ro- mâniei şi a o fortifica pe bazele instrucţiei şi educaţiunei, dar ca bărbat de ştiinţă V’aţi făcut protectorul sciinţelor«. Apoi adaugă că «punctul cel mai important pentru viitorul unei naţiuni este sdinţa«. »Ţerile locuite de Români sunt puţin studiate din punct de vedere oro-topo şi etnografic, geologic, mineralogic, botanic, meteorologic, antropo- şi arheologic şi pe cât sunt studiate s’a făcut aceasta mai numai prin străini*. Apoi cere să îndrepteze tineretul spre carierele ştiinţifice, şi să înfiinţeze societăţi, reuniuni ştiinţifice. Alexi avea mare încredere în ministrul Aurelian1). Fireşte că Alexi nu uită a mulţumi Regelui pentru noua dis- tincţiune şi termină: «cu cele mai fierbinţi şi mai călduroase urări ate inimei mele, ce pofteşte neîncetat ca M. V. impeună cu M. S. Regina să Vă bucuraţi de o viaţă lungă, fericită întru prosperarea şi fericirea Neamului românesc, întru salutea României** 2). * La 17 Ianuarie 1890 Alexi primeşte o adresă dela «Admi- nistraţia Domeniului Coroanei«, sub semnătura lui 1. Kalinderu, administratorul Domen., prin care îi comunică că M. S. Regele a primit cartea trimisă (Compendiu fde meteorologie de Alexi, pu- blicat în 1889 circa 200 pagini) şi i-a făcut onoarea să-l însărci- neze a-i arăta înaltele Sale mulţumiri. Apoi adauge: «Am citit-o ') Adresa originală şi răspunsul la «Muzeul năsăudean«. 2) Asemenea la «Muzeul năsăudean«. şi eu cu plăcere, deşi subiectul ei nu e din cercţil studiilor mele. Se vede că aţi pus o mare stăruinţă în serviciul meteorologiei şi că sunteţi în curent cu toate probleme ei şi cu organizarea celor mai însemnate observatorii din străinătate. Sunt prin urmare con- vins că acest tractat, singurul consacrat meteorologiei în limba noastră, va putea aduce cele mai reale servicii pentru desvoltarea ei la noi şi pentru răspândirea ideilor exacte stabilite de această ştiinţă aşa de folositoare pentru o ţară atât de agricolă ca România, prin cunoştinţa succesiunei fenomenelor naturale şi mijloacelor de a se folosi de ele sau de a neutraliza pe cele dăunătoare. Această administraţie a înfiinţat mai multe staţiuni de observaţiuni pluvio- metrice, în legătură cu Observatorul central din Bucureşti. Vă rog dar să ne trimiteţi 30 exemplare din opera D-Voastră (împreună cu un cont de costul lor), din care voiu împărţi unele persoanelor, care s’au însărcinat cu ţinerea registrului de observaţiuni, iar cele- lalte le voiu depune în bibliotecele ce le-am înfiinţat cu spesele noastre, pe lângă şcoalele aflătoare pe Domeniile Coroanei*. * Alexi a fost un profesor priceput, foarte activ, de o frumoasă cultură şi cu mare dragoste de înaintarea neamului. De aceea a şi publicat multe articole prin diferite reviste, a ţinut conferinţe, a scris cărţi bune, a făcut multe escursiuni ştiinţifice. Era om de ştiinţă, dar şi mare naţionalist. Din multele sale articole publicate în ziare şi reviste precum şi în volum, încă de când era student, însemnăm aci următoarele* 1. »Meditaţiuni la anul nou 1870* — pe când era student şi urma studiile universitare la Graz, — publicate în ziarul »Fede- raţiunea* din Pesta Nr. 3 (335). 2. »Un suspin din Districtul Năsăudului* — în care profeţia cea ce se încerca mai târziu, după 18 ani, de guvernul unguresc: maghiarizarea. Cu o adevărată elocinţă vorbeşte contra celor fricoşi şi contra celor infami. Iscăleşte cu numele său de anonimat «Publiu* (în «Federaţiunea* 1870. Nr. 92/424). 3. «Instrucţiunea elementară în Valea Rodnei pentru ridicarea şcoalelor« (Conferinţe învăţătoreşti, etc. în «Federaţiunea* 1870. Nr. 115 p. 458—59. 249 4. »Adio către Transilvania» (poesie), în »Federaţiunea» în foişoară Nr. 126/458). 5. Din pomelnicul martirilor români dela 1848/49. Un enorm număr de români nevinovaţi ucişi de revoluţionarii unguri. Tip. în rev. «Transilvania». An. 1870. Nrile 19/20 şi an. 1871 Nrile 4—13. 6. O nuvelă istorică referitoare la revoluţia din 1848, în ziarul »Traian« Bucureşti. Anul II 1870 p. 55, 103, 186. 7. In anul 1884 publică în ziarul «Observatoriul» din Sibiiu, Nrile 7—9 sub titlul Militaria o foarte interesantă listă de ofiţeri români, născuţi în ţinutul fostului Regiment al Il-lea român de gra- niţă năsăudean, cari au eşit fie din şcoala militară din Năsăud (f. în 1784), fie din alte şcoli şi academii militare, cu numele lor, locul naşterii, rangul, regimentele în cari au servit, eventual deco- raţii; un număr de 174 ofiţeri până în anul 1884. 8. Românismul în Graz — «Federaţiunea» 1871. Nr. 5/471. 9. 4 corespondenţe din Graz, publicate în »Federaţiunea« Nrele 22, 49, 59 şi 79 din anul 1871. 10. Un articol despre Armând Barbes, în foişoara Federa- ţiunei 1871. Nrele 57 şi 58. 11. Necrologul Drului Ioan Marte Lazar, fost director al gim- nasiului super, din Năsăud, în »Gazeta Transilvaniei», Nr. 66, 1873. 12. Resbelul oriental ilustrat în colaborare cu profesorul Maxim Pop. Edit. Paul Cieslar. Graz 1878. 724 p. cu numeroase ilustraţii, tablouri colorate, hărţi, desemne (crochiuri). 13. Istoria desvoltării ideilor cosmogonice şi geologice. In Programa (anuarul) gimnasiului din Năsăud pe anul 1877/78 p.3—30. 14. O audienţă la Vodă Carol în 1880. (Publ. în rev. «Arhiva Someşană« Năsăud Nr. 8/1928. 15. O escursiune botanică în România şi Dobrogea. Sibiiu 1883. Tip. tipogr. Arhidiecesană. 107 pagini. Cuprinde: I. Intro- ducere. II. Ceva despre etno- şi orografia şi despre geologia Do- brogei. III. Catalogul plantelor recoltate în România şi Dobrogea. Descrierea a 93 specii. T 11 16. Helveţia şi Wilhelm Teii. 127 pagini şi o hartă a can- toanelor din jurul lacului Vierwaldstătten. Braşov, Tip. Alexi, 1889. 17. Die St. Georger Săuerlinge im Nordosten Siebenbiirgens und die Flora auf dem Gebiete derselben. Sibiiu 1892. (Din XII 250 Jahrbuche des siebenburgischen Karpathenvereins in Hermannstadt). 22 pagini. 18. La mormântul lui I. Al. Lapedat. (In noua bibliotecă ro- mână Tom. II. Nr. 1 p. 6—9.) Braşov 1882—83. 19. Biografia generalului Leonida Pop. (In »Noul Călindar de casă« din Braşov pe anul 1889.) 20. încă ceva despre conferenţa dela Blaj şi despre orto- grafia scrierii româneşti. In »Tribuna« II. Nr. 124—130. 21. Compendiu de meteorologie (cu 4 stampe litografiate). Braşov 1889. Circa 200 pagini. 22. Suveniri şi notiţie de călătorie în România, Transilvania şi Dobrogea. Publicate într’o lungă serie de articole, în revista «Familia* din Oradea. Conferinţe 1. Despre omul fosil sau preistoric. La adunarea generală a »Astrei«. Blaj 1877. 2. Românii la Plevna. La adunarea generală a »Astrei« dela Turda, 1880. Tipărită în ediţie separată de N. F. Negruţiu. Gherla 1880 în Imprimeria »George Lazar*. 3. Importanţa studiului meteorologic şi necesitatea înfiinţării de observatorii meteorologice în diferite părţi ale Transilvaniei. La adunarea generală a «Astrei* dela Dej, 1882. 4. Importanţa studiului botanic. Influenţa vegetaţiunilor asupra desvoltării vieţii animalice şi asupra desvoltării civilisaţiunei ome- neşti. La adunarea generală a «Astrei* din Braşov, 188 <. Tip. Arhi- diecesană din Sibiiu 1884. 5. însemnătatea ştiinţelor naturale şi reformele ce le reclamă studiul lor în şcoalele noastre. La adunarea generală a «Reuniunei Mariane* la 5 Iunie 1882, în Prundul-Bârgăului. Extras din «Edu- catoriu!«. Tipografia Academiei Române. 1883. 6. Conferinţă despre Wilhelm Teii, la adunarea generală dela Şomcuta-Mare a Societăţii pentru Fond de Teatru, publicată apoi în rev. »Familia«, 1886, Nrele 35—37. ♦ 251 »Intre comentatorii ardeleni ai lui Wilhelm Teii trebuie amintit şi profesorul dela Năsăud A. P. Alexi, care în broşura sa Hel- veţia şl Wilhelm Teii, Braşov 1889, după ce face o privire istorico- geografică asupra cadrului în care se desfăşoară drama (p. 3—65), o rezumă, scenă de scenă, intercalând lungi fragmente, traduse în versuri (p. 66—127). E interesantă prefaţa acestui studiu de popularizare, în care autorul povesteşte geneza Iui. La universi- tatea din Oraz, unde şi-a făcut studiile, a ascultat cu mult interes cursul lui Dr. Adam Wolf: »Uber geschichtliche Erlăuterungen zu Schillers Wilhelm Tell«. La representaţiile dramei i s’a întâmplat, nu odată, să plângă de emoţie. S’a gândit deci să o traducă. Se pare însă că nu se credea înzestrat cu însuşiri literare corespun- zătoare, pentru a transpune în româneşte o capod’operă, pe care o admira în aşa măsură. De aceea s’a mulţumit cu un rezumat întins, pe care a început să-l publice la 1875, în Oltenia lui 1. C. Drăgescu (vechiul său prietin). Publicaţia aceasta a dispărut însă şi Alexi a rămas cu manuscrisul în saltar. Dar entuziasmul lui pentru dramă n’a scăzut. In 1886 ţine o conferinţă despre ea la adunarea din Şomcuta-Mare a Societăţii pentru Fond de Teatru (conf. publicată în Familia, 1886, Nr. 35—37). Abia în 1888 reu- şeşte să-şi publice studiul în întregime în Poşta Română a lui Teohar Alexi (Braşov) de unde a fost extras apoi în broşură. Evident câ atât A. P. Alexi cât şi urmaşii lui ardeleni au fost atraşi spre drama lui Schiller nu numai din consideraţii estetice, ci şi politico-sociale. Ei se gândeau să hrănească prin ea dorul după libertate al Românilor de dincoace de Carpaţi*1). * Profesorii noştri năsăudeni, cari au ştiut aşa de bine şi de frumos a ne desvolta sentimentul naţional şi mereu a-1 vivifica şi intensifica, au fost adevăraţi profesori, cari trebue amintiţi pu- rurea cu respect şi recunoştinţă. In grele vremuri şi în mari peri- cole în care trăiam, mereu ameninţaţi de duşmanii seculari, intole- ranţi şi sfidători, profesorii noştri au ştiut să ne conducă printre primejdiile la cari eram zilnic expuşi, să ne păstreze curaţi şi dârzi şi să nu cedăm nimic din naţionalismul nostru înnăscut. Şi dacă ') Ion Breazu în Recenzii, în Dacoromania. Voi. VIII p. 259—6Q. 252 numai atâta ar fi făcut, merită toată recunoştinţa şi amintirea. Dar fireşte ei au făcut muit mai mult, ne-au dat şi nenumerate cuno- ştinţe şi frumoase pilde. Şi dacă mă gândesc la iubitul nostru profesor Alexi, el ne-a învăţat ştiinţă exactă, ne-a lidicat şi nobi- litat sufletul prin poetică şi ne-a sgândărit mereu şi întărit spiritul naţional. * Când în anul 1873 profesorii gimnasiului din Năsăud au întemeiat bancă »Aurora«, — a doua banca românească din Ardeal, înfiinţată îndată după banca »Albina« din Sibiiu, — între membrii fundatori găsim şi pe Alexi, care la şedinţa de constituire a comi- tetului fundator, sub presidenţia profesorului Ion Marcian, secretar de şedinţă a fost Alexi (2 Noemvrie 1873) şi în urma ales şi secretar al consiliului băncii!). * Lipsind în orăşelul Năsăud o librărie, şi fiind necesitate a se procura cărţi didactice pentru şcoalele din Năsăud şi împre- jurimi, precum şi diferite materiale pentru toate instituţiile distric- tului, Alexi a înfiinţat prima librărie românească aici, numind-o »Concordia«. Era lucru firesc ca profesorii să ia iniţiativa la orice insti- tuţie, fie culturală, fie economică, căci ei aveau cultura necesară, dar şi dragostea şi idealul naţional. * Alexi şi-a făcut şi serviciul militar în armată, fiind numit la 1 Noemvrie 1875 locotenent în rezervă, în Regimentul de infan- terie românesc Nr. 63 din Bistriţă, în care a contat până la 31 De- cemvrie 1881. * In anul şcolar 1893/94 Alexi s’a înbolnăvit şi a trebuit să-şi ceară un concediu mai Jung. Boala agravându-se a cerut pensio- *) Monografia băncii »Aurora« de Nic. Drăgan 1924 p. 5—7. Promo- torii cooperaţiei năsăudene au fost tinerii profesori de curând înapoiaţi dela studii din Viena: 1. Marcian, Dr. I. Malai, Dr. Constantin Moisil, Dr. Paul Tanco, Dr. A. P. Alexi, Maxim Pop şi Oct. Bariţ, fundatorii băncii »Aurora» şi stâlpii ei puternici. narea, stângându se din viaţă la 15 Octomvrie 1806, în etate de abia 49 de ani şi funcţionând ca profesor timp de 23 ani. Este în- mormântat în cimitirul bisericii din Rebrişoara şi are un frumoss monument. ’ Adause O audienţă la Vodă Carol în 1880 Era un ceas după miazăzi când am ajuns la gara dela Sinaia. Aici m’am dat jos şi am făcut cunoştinţă cu şeful de staţie Con- stantin Dudescu care, spunându-i intenţiunea mea de a fi primit de către Domnitorul, mi-a oferit cu multă bunăvoinţă camerele sale pentru a-mi face toaleta de lipsă. Altcum ar fi trebuit să merg în vreun otel, care împrejurare mi-ar fi consumat mai mult din vremea ce-mi era foarte scurtă, căci cu trenul de persoane ce avea să sosească îndată după trei ceasuri, aveam să călătoresc mai departe, pentrucă la Predeal mă aşteptau doi amici. însoţit de un servitor dela gară ca conducător, la orele 2*k suiam dealul mănăstirii Sinaia. La intrarea în curtea mănăstirii era garda de onoare, însă nu ca la alte curţi postată în sentinele etc., ci feciorii erau comozi, ofiţerii se jucau de a popicul (cugle). Un ofiţer de gardă, al cărui nume cu părere de rău l-am uitat, îmi dă informaţiunea cumcă >Măria Sa chiar acuma se află la masă (dejun); dar cu toate acestea se duce pentru a mă insinua (anunţa). Eram într’o discuţiune animată cu mai mulţi ofiţeri din gardă, cari se adunaseră în jurul meu, când nu trecuse 5 mi- nute, veni adiutantul Măriei Sale, dl maior Maghier, fiul bravului general Maghier ce murise nu de mult în Craiova, şi mă înştiinţă cumcă Alteţa Sa a binevoit a-mi încuviinţa primirea. A luat infor- maţiuni despre dorinţa mea şi apoi a făcut raport. Abia au trecut 2—3 minute când vine un servitor de casă de ai Măriei Sale, mă invită să întru în salonul de primire, unde mă aşteaptă Măria Sa, şi mă conduce până acolo. Trebue să fac mărturisirea că în acel moment mi se afla inima în o mare agitaţiune. Şi cum nu! Numai peste câteva se- cunde aveam să văd cu ochii mei în realitate pe Domnitorul Carol, aveam să mă bucur de fericirea de a fi unul dintre acei puţini Ardeleni, cari au salutat în persoană pe marele erou dela Plevna. In salonul de primire se afla Alteţa Sa şi dl maior Maghier. Intrând aci m’a surprins simplitatea aranjamentului, lipsa de lux, precum sunt de regulă saloanele oamenilor mari şi precum mă aşteptam să aflu şi aici. Dar mai mult m’a surprins tratarea atât de afabilă cu care am fost întâmpinat din partea Măriei Sale. Abia fui prezentat prin dl maior Maghier, când Alteţa Sa începu a-mi da întrebări una după alta, înainte de a avea eu timp de a-mi zice dicţia ce mi-am fost compus, vezi Doamne, mai înainte, pentru ca să nu vorbesc nici prea mult, nici prea puţin. M’a în- trebat de nume, despre escursiunea mea botanică, la ce i-am dat unele informaţiuni despre recoltele mele făcute. Prezenţa Alteţii Sale m’a adus în oarecare neregulă (confuzie) cu simţemintele mele. Văzându-1 în persoană începură a-mi furnica prin memorie toate scenele dela Plevna, toate faptele măreţe executate de armata română. Mă aflam în o ciudată încurcătură precum nu-mi aduc aminte să fi mai fost vreodată. Voiam să-mi încep dicţia, dar nu i-am aflat începutul. Sunt doauă momente în viaţă când omul poate să devină în stare psihologică afară de calea normală, şi acele sunt: o supărare sau întristrare prea mare, ori o bucurie prea mare. In cea din urmă mă aflam eu. Eram guvernat (cuprins) de irhpresiunile unei bucurii şi a unei fericiri ce rar se dau în viaţă. Mă aflam în o stare de care nu-mi puteam da seamă, dar era cea mai fericită stare în care un vis al meu de mult era realitate. Mai târziu mă rezolvii (hotării) a-mi zice dicţia cum voi putea, care o reproduc aici aşa dupăcum mi-am notat-o îndată după audienţă, şi care este următoarea: »Alteţă Regală! Vizitând pentru întâia oră România, nu am putut rezista dorinţii mele fierbinte de a mă folosi de oca- ziune pentru a vedea şi saluta în persoană pe părintele acestei ţeri. Sunt prea fericit şi mulţumitor pentru ocaziunea ce aţi bine- voit a-mi da pentru a putea saluta în persoana Alteţii Voastre pe bravul Căpitan al eroicei armate române, şi a-i aduce omagiile mele. Totodată Vă rog, Alteţă Regală, să binevoiţi a-mi da graţia să Vă prezentez acest exemplar din »ResbeIul oriental ilustrat*, redactat de mine şi de colegul meu dl Maxim Pop, fructul oste- nelelor noastre din doi ani de zile, în care ne-am silit să descriem cu toată fidelitatea şi conştienţiozitatea toate faptele belice, şi cu deosebire cele îndeplinite de brava armată română sub eroica conducere a Alteţii Voastre Regale. Vă rog Alteţă Regală să bine- voiţi a primi acest exemplar ca un prea modest semn de înălţa mea stimă, iubire şi veneraţiune ce Vă cultiv*. Alteţa Sa binevoi a răspunde: «Primesc cu bucurie şi mul- ţumită opul ce mi-ai prezentat şi din parte-mi mă rog să primeşti pentru aceasta mai târziu un mic suvenir*1). A zis că este surprins de această carte de care n’a ştiut până atunci. M’a întrebat despre fântânele ce le-am folosit, de cauza pentru ce am lăsat a se tipări în Graz, la cari la toate i-am dat pe scurt informaţiunile de lipsă. I-am povestit despre organizarea gimnasiului superior din Năsăud, despre care a arătat mare interes, şi despre care i-am dat informaţiunile cele mai detailate, despre izvoarele din care se susţine, despre fondurile grăniţereşti, naşterea şi administrarea lor, despre obiectele şi în specie despre limbile ce se propun, ş. a. Toate aceste au consumat un timp de peste 20 minute, când apoi m’am depărtat ducând cu mine cele mai plăcute şi neuitate suveniri. Am fost surprins şi am admirat afabilitatea şi tratarea atât de simpactică, amicală şi cuceritoare. Nu este nimic de mirat dacă aceia cu cari Alteţa Sa a povestit odată, au fost câştigaţi şi cuce- riţi. Nu este de mirat dacă Carol a fost în stare să cucerească, să farmece şi să entusiasmeze armata încât aceasta a făcut minuni. Deşi numai după venirea lui în România a învăţat limba româ- nească, dar aşa de bine şi-a însuşit-o, încât anevoie poţi recunoaşte a nu fi Român de origine. Ieşind dela Alteţa Sa m’a petrecut dl maior Maghier cu care am făcut cunoştinţă mai deaproape. M’a recercat (întrebat) de adresă şi de domiciliu şi,lm’a asigurat că prin prezentarea »Res- belului oriental* am făcut Alteţii Sale Regale o plăcută surpriză. Ofiţerii de gardă s’au adunat în juru-mi pentru a le povesti ') Acest suvenir promis l-am primit ia 1 Ianuarie 1881, a fost medalia Bene-Merenti. m despre primirea mea, apoi m’au însoţit până la gară, unde, ştiind cumcă la Predeal nu am loc, dar nici timp să-mi iau uniforma pentru drumul de fier din Transilvania, m’am uniformat aci. Dom- nilor camarazi dela gardă le-a fost mare surprinderea văzându-mă că sunt şi ofiţer. Amicabilitatea lor nu mai avea margini. Unii îmi făceau imputare pentru ce nu m’am prezentat la Măria Sa în uniformă, alţii stăruiau să rămân în Sinaia până a doua zi. Poate că aşi fi venit în poziţia de a nu le putea respinge propunerea, dacă nu eram angajat, dacă nu m’ar fi aşteptat prietenii la Predeal. Peste scurt soseşte terenul. După puţină petrecere pe pe- ronul gării, unde am făcut cunoştinţă şi cu alţi onoraţiori din Sinaia, mi-am luat rămas bun prin o strângere de mână frăţească dela toţi, apoi am plecat. La recomandaţia şefului de staţie conducătorul îmi oferi un cupeu numai pentru mine. începui a reflecta asupra celor petre- cute, a face revistă asupra ţinutului atât de romantic. Ca într’un vis am percurs cei 12 kilometrii până la Predeal, unde mă aşteptau prietenii şi colegii de călătorie împreună cu un domn profesor Tănăsescu din Bucureşti. (Publ. de A. P. Alexi in revista »Familia din Oradea Nr. 39 Anul 1882 — apoi reprodusă şi în «Arhiva Someşană» — Nr. 8 1928 p. 116.) Un memoriu a lui Dr. A P. Alexi către Titu Maiorescu Deşi om sărac, într’o localitate cu mici resurse, Alexi s’a ocupat tot timpul cu botanica şi meteorologia şi de tot ce poate fi de folos pentru ridicarea neamului. Alexi în marea lui dorinţă voia să ridice ştiinţa, să formeze muzee, în care să se depoziteze tot ce priveşte pământul româ- nesc. El este pătruns de marea importanţă a ştiinţelor pozitive pentru neamul] nostru, dar vede şi în ce stare înapoiată cultural- ştiinţifică ne găsiam noi Românii .acuma cincizeci de ani,). ') In anul 1886 în vechiul palat al Universităţii din Bucureşti se adă- posteau următoarele instituţii culturale şi ştiinţifice: Academia română, Biblio- teca Statului, Muzeul de istorie naturală, Şcoala de bele arte, Pinacoteca (galeria de tablouri), Institutul botanic, Muzeul de mineralogie şi geologie. 257 In anul 1885, pe când Alexi era de 12 ani în învăţământ, avea o considerabilă experienţă şi desvoltase o frumoasă activi- tate ştiinţifică, adresă un memoriu lui Titu Maiorescu* 2), din care facem un scurt rezumat pentru a vedea ce-1 preocupa mereu. El cere permisiunea să discute un lucru, care crede că l-ar inte- resa şi pe Maiorescu şi apoi să-i facă o rugăminte. Suntem un popor tiner, începător în toate (în artă, literatură etc.), mai rău stăm în ştiinţe. Pe lângă celelalte trebuie să cultivăm cu deosebită stăruinţă ştiinţele, căci ele sunt temelia sigură a unui neam cu aspiraţiuni de viitor. Generaţia de azi (din 1885), i se pare superficială. Mulţi tineri nu doresc decât a-şi vedea numele tipărit sub stihurile sau versurile făurite de ei, pline de frase neînţelese. Boala superficialităţii. Focarele culturii ştiinţifice la noi sunt foarte puţine. Unicele sunt catedrele profesorale, în special dela cele două universităţi române şi Academia română. Societăţi speciale pentru toţi ramii de ştiinţe ne lipsesc. Focarele fiind pu- ţine, cu atât mai mult cei chemaţi sunt ţinuţi să cultive ştiinţele, şi să muncească cu cea mai mare diligenţă, având în vedere adevărul şi seriozitatea. ' Mulţi bărbaţi vrednici îşi cunosc sacra lor chemare. Dar sunt şi de cei cari nu de focare se ocupă, ci consideră ştiinţa ca un lucru secundar, o ignorează. Deci superficialitate. Mai ales se ob- servă aceasta în mişcările literare — de aici urmează ca critica să fie fără cruţare, pentru a avea o literatură de valoare, fie cât de mică. In laude să fim cu toată seriozitatea. Să ne recunoaştem întâi lipsurile şi scăderile şi să ne îndreptăm spre studiu serios şi muncă. Terenuri avem destule. Ce priveşte obiectele istorice, arheologice, geografice, etnografice etc. se află multe în muzeele străine dela noi, dar nu adunate, nici studiate de noi. Negreşit e anevoios şi costisitor a face exploraţiuni în toate colţurile patriei Va se zică aproape toate instituţiile culturale ale României înainte cu o jumătate de veac erau într’uij singur local (afară de facultăţile Universităţii şi Senatul) şi astăzi toate îşi au palatele lor somptuoase vaste şi bogate, do- vadă de enormul progres ce neamul românesc l-a făcut în acest răstimp, prin priceperea şi hărnicia Iui. (In rev. »Bucureştii vechi*. An. I—V (1930—34) arti- colul «Bucureştii romantici* de I. Moisil. Bucureşti 1935. 2) Copia acestei scrisori-memoriu se găseşte la «Muzeul năsăudean*, în 19 pagini, format cuart-comercial. 17 251 române şi colectiuni prin câţiva amatori, cari ar fi dispuşi să facă jertfe pentru aceste scopuri. In România sunt câţiva bărbaţi vred- nici, dar numărul lor este mic. In provinciile româneşti ale Austro- Ungariei se face şi mai puţin, ba chiar nimica. Asociaţiunea tran- silvană (Astra) a înfiinţat câteva secţii ştiinţifice, dar pieriră dela început. Obiectele de însemnătate istorico-ştiinţifică ar trebui adunate în unele centre, în muzee, pinacoteci pentru studii »pe baza cărora să ne facem istoria, să dovedim lumii prin argumente (dovezi) ce nu se pot discuta, că cine suntem şi decând locuim pământul patriei noastre*. Recunoaşte lipsa specialiştilor şi a mijloacelor,— dar crede că multe obiecte — mai ales ce priveşte etnografia — s’ar putea colecţiona prin preoţime, dăscălime, cărturari, dacă li ş’ar da instrucţiunile necesare. Să nu se amâne adunarea lor, căci multe obiecte dispar. Fiind săraci totuşi prin puteri unite, prin asociare, multe piedeci se vor înlătura. Nu oricine are dragoste, interes, pricepere pentru arheologie, etnografie, etc., dar poate contribui cel puţin cu o sută de bani la an pentru un scop atât de sfânt. O reuniune ştiinţifică organizată peste toate ţerile române, poate câştiga mijoacele necesare. Cu voinţă statornică şi diligenţă de fier, toate se pot face. Insistă acuma în special, în memoriul său, asupra ştiinţelor naturale, în care stăm cel mai rău, cu toate că ele sunt legate de pământul, de aerul nostru românesc. Spre exemplu mteowlogia, — deşi o ştiinţă tineră, — se cultivă în toate ţerile cu o rară stă- ruinţă. Foloasele ei pentru viaţa practică, pentru agricultură, navi- gaţiune sunt nespus de mari. Dar şi în România, abia în anul 1884 ş’a pus temelia unui «Observator meteorologic* de Stef. Hepites, dar reţeaua de staţiuni meteorologice de ordinul al 11-lea şi al IlI-lea lipsesc aproape de tot, pe când după extensiunea teri- torială a. României ar trebui să fie observatoare de ord. II cel puţin 100 şi de ord. III şi IV cel puţin 200. Până acuma (în 1885) sunt 5 staţiuni de ord. II şi al IlI-lea. In Ardeal, afară de staţiunea de ordinul al Il-lea, de pe lângă gimnasiul superior românesc din Năsăud, nu este nici una, la care să se facă observaţiunile pre- scrise, de Români. Fiind meteorologia de un foarte mare folos general ar trebui să se predea un curs de meteorologie teoretică 250 şi practică la facultatea de ştiinţe şi la medicină, şi chiar la şcoa- lele de învăţători şi în seminariile teologice. Din zoologie, în afară de câteva cărţi şcolare, unele rău tra- duse sau plagiate, n’avem nimica. Nu există nici un Român să fi făcut studii speciale din vr’un ram al Faunei române, nici colecţii. In botanică şi geobgie avem câteva începuturi. Cărţi de va- loarea ştiinţifică pentru Flora României avem numai pe a lui Dr. A. Kanitz (Plantas Romaniae) şi Prodromul Dr. D. Brândza. Pentru facerea de studii geologice s’a votat de Academia Română un premiu de 5000 Lei (în 1884) (pentru studii geol. în două judeţe), iar pentru botanică un premiu de 5000 Lei într’un judeţ. Neavând manuale de Floră pentru botanişti In limba română, (adică ceeace pentru studiul limbilor ar fi Dicţionarul), necesare la escursiunile botanice, — nu se poate face studiul florei unui ţinut, al unei ţeri şi este de importanţă ca astfel de studii să se facă de Români pricepuţi şi bine iniţiaţi în acest studiu. Aici face o paranteză vorbind de un incendiu ce s’a întâm- plat la palatul Universităţii din Bucureşti când a ars şi frumosul herbariu dela facultatea de ştiinţe, amintind că «tinerimea studioasă a declarat cu entusiasm şi probabil spre a mângâia pe profesorul de botanică, că va întreprinde escursiuni botanice prin România re- habilitând pierderea*. Acest entuziasm pueril n’a dat fireşte nici un rezultat, căci habar n’aveau (studenţii) de ştiinţa, munca şi jertfele ce se cer în exploarările botanice. Iar profesorul de bota- nică prin raportul său către Ministerul Instrucţiunei cu data de 12 Aprilie 1884 afirmă, că herbarul ars conţinea peste 100.000 specii de plante. Aci Alexi se miră de această afirmaţiune şi arată că Herbarul universităţii din Viena, unul din cele mai bogate herbarii, întemeiat de vestitul botanist şi profesor Jacquin (n. 1727, f 1811), conţinea, — complectându-se mereu, — atunci, în 1885, circa 25.000 specii. Iar ^herbarulj dela universitatea din B.-Pesta, de ase- menea de mult întemeiat, conţinea circa 22.000 specii. Iar ultimul cuvânt al ştiinţei botanice ne arată că până în anul 1882 se cu- noşteau pe întreg globul pământesc 90.163 specii, împreună cu cryptogamele vasculare. De chimie şi fizică nu fac pomenire — continuă Alexi — 17* 200 căci aceste discipline nu stau în legătură aşa de strânsă cu pă- mântul românesc. In altă ordine de idei, Alexi susţine că profesorii să se ocupe fiecare numai cu specialitatea sa, să dispară cumulul, sperând că apoi ştiinţele vor înflori. Ce priveşte Ministrul Instrucţiunei publice este de părere să rămână stabil şi să nu facă politică, decât «politica şcolei«, să stea pe loc studiind reforma şcoalelor. Se adresează apoi lui Maiorescu ca unui om al şcolii, care cunoaşte mai bine defectele de pe acest terâm, rugând u-1: 1. Să ia iniţiativa înfiinţării de reuniuni ştiinţifice — la început tuia în Bucureşti cu diferite secţii — cu filiale şi în alte oraşe; 2. Să se publice c revistă curat ştiinţifică şi critică, care să fie organul reuniunei amintite la punctul prim. Pentru realizarea revistei, spune Alexi, că s’ar fi înţeles cu mai mulţi amici şi colegi de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, pentru a lua iniţiativa publicării unei reviste ştiinţifice în înţelesul programei alăturate la acest memoriu (programă care însă lipseşte din colecţia lui Alexi dela Muzeul năsăudean). Revista avea să fie câmpul de întâlnire pentru toţi oamenii de ştiinţă şi adauge că «este aproape un an de când ne pregătim cu material corespun- zător*, dar nu s’a găsit încă un editor, cu toate că noi nu facem nici o pretensiune. Munca noastră o dăm gratuit*. Foaia avea să apară odată lunar, 3 coaie format octav mare. In fine roagă pe Maiorescu să binevoiască a colabora şi dânsul la revistă şi a îndemna şi pe alţi specialişti se adereze. In special îşi permite a-1 ruga să scrie ce priveşte filosofia şi critica, »pe care terâmuri V’aţi câştigat deja primul loc între lite- raţii români*. Despre rezultatul acestui memoriu n’am aflat nimic. Editura; Regia Cooperativă „REGNA“ Societate cooperativă pentru exploatarea pădurilor grănicereşti din judeţul Năsăud N ă s ă u d Preţul: 40 Lei ' im i. i 1 n. ■ if i| Tipografia »MINERVA« Bistriţa Bun de imprimat.