" v No. 17 ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CULTURALĂ CUPRINS U rL: Virgil Şotropa: Urme din timpul Curuţilor.............. Pag. 123 Iulian Marţian: Un important do- cument din secolul XV.. . » 165 luliu Morariu: Piuăle şi piuăritul în Valea Zăgrii................ » 178 V. Bichigean: Material documentar ■» 201 Iustin German: Constituţia geolo- gir ! ' .• ?' ■%' Heniu din Muncii bărgăului............■ » 222 Ştefan Buzila: Documente bisericeşti » 234 Anton Coşbuc: Contribuţii la isto- ricul bisericii din Leşu ... » 251 Muzeul Năsăudean..................... » 266 A. O. R. U........................... » 273 CU Cluj 7Centrali,'niversity Lfbrary-Clîiji Redacţia, administraţia şi direcţia revistei: »ARHIVA SOMEŞANĂ* Năsăud liceul Gh. Coşbuc Năsăud 1933 /M' . JT ARHIVA SOMEŞANĂ REVISTĂ ISTORICĂ-CULTURALĂ No. 17 Urme din timpul Curuţilor Virgil Şotropa Toate mişcările revoluţionare pornite pe vremuri în Ardeal, ori iscate în vecinătate şi trecute şi pe teritor ardelean, au lăsat adânci brazde în viata poporului autohton român, care mai mult decât oricare altul din patrie avea totdeauna să sufere cele mai cumplite lovituri ale sorţii. De câte ori tara era încălcată de horde duşmane, tot ţăranul român trebuia să ispăşească vina şi păcatele altora. In timp ce orăşenii saşi şi boierii maghiar aveau putinţă să-şi grămădească hrană pentru zile grele şi să se apere de după ziduri şi fortificaţii, sărmanele sate româneşti erau năpădite de toate liftele şi partidele; şi aceste chiar dacă n’o ucideau, barem storceau de pe populaţie tot pe ce puteau pune mâna şi-i lăsau pe săteni goi şi flămânzi, pradă bună foametei, scumpetei şi moli- milor care cu consecvenţă inevitabilă începeau să bântue pe urma tuturor cataclismelor sociale. Aşa s’a întâmplat şi pe vremea revoltelor diferiţilor principi şi pretendenţi maghiari ca Bethlen, Boeskay,- Tokoly, ş. a., dar mai cu seamă în timpul revoltei lui Francisc Râkoczi II, când unii Români îl sprijiniau pe acesta îh nădejdea că vor ajunge la o soartă ,mai( bună. Dar s’au înşelat amarnic, căci precumn mai înainte alţi răsvrătiţi, aşa şi Râkoczi cu partizanii săi le făcuseră Românilor făgădueli amăgitoare numai spre a uza de ei ca bun material de luptă; iar după pacea dela Sătmar 1711, încheiată între rebeli şi casa domnitoare habsburgâ, Românii nu s’au ales cu niciun avantaj şi cu nici o ameliorare a sorţii lor vitrege. 124 Francisc Rakoczî li crescut după moartea tatălui său de către mamă-sa Elena Zrinyi şi de al doilea soţ al acesteia: revo- luţionarul Emeric Tokoly, ajuns ca june în societatea boierilor maghiari revoltanţi şi inspirat de aceştia, hotărî ca — pe urma antecesorilor săi rebeli — şi el să încerce de-a instiga pe Maghiari împotriva stăpânitorilor habsburgi, cu scopul de-a ajunge, dacă nu mai mult, cel puţin la coroana Principatului Transilvaniei. Astfel a pornit rebeliunea râkoczi-ană 1703—1711, stând faţă în faţă şi luptând: de o parte oamenii şi partizanii lui Râkoczi cu hordele lor numite Curaţi, iar de altă parte armatele imperiale austriace cu partizanii lor maghiari, numiţi de către rebeli în bat- jocură Lobonţi*). Istoriografia română se ocupă puţin cu acele timpuri de grea încercare pentru poporul nostru, iar scriitorii maghiari şi saşi, ca întotdeauna, nu prea voesc să constate şi să recunoască su- ferinţele şi pierderile de atunci ale Românilor, ci caută orice prilej spre a-i putea prezenta pe aceştia ca hoţi şi ucigaşi. E surprinzător însă faptul că chiar şi acei istorici şi cro- nicari cari descriu evenimentele din alte părţi ale ţ.irii până în amănunte, Bistriţii şi ţinutului ei îi dau mai puţină atenţie, cu toate că colţul acesta al ţării asemenea a avut un rol, şi încă nu neimportant, în cursul mişcărilor revoluţionare din chestie, cum o dovedesc aceasta documentele vechii arhive bistriţene. Se găsesc aci mai multe dosare cu număroase fascicule cari se referă exclusiv la revolta râkocziană, şi se vede că acele până *) Numirea de Curaţi derivă din latinescul crux, şi s’a dat mai întâi în 1514 ţăranilor lui Dozsa, cari apucând crucea ca să lupte împotriva Turcilor, au năvălit asupra boierilor asupritori. Mai târziu au fost numiţi aşa toţi aderenţii conspiratorilor maghiari Wesselenyi, Bercsenyi, Tokoly, Râkoczi împreună cu mercenarii şi cu hordele de vagabonzi ale acestora, cari comiteau faptele cele mai murdare şi barbare. Lobonţi ori Labanţi erau numiţi partizanii imperialişti ai Vienei şi soldaţii impărăteşti, dar mai cu seamă îi batjocoriau Curuţii cu porecla de labanţi pe boierii maghiari servili habsburgilor, priviţi ca trădători de neam. Privitor la etimologia cuvântului labanţi unii susţin că acesta e prescurtarea lui „Lauf Hans“, alţii că e sinonim cu vorbele maghiare: lompos, lojoncz, labbancs, ori cu latinescul labans, cari au semnificaţia de: furios, destrăbălat, şovăitor şi haimana. 125 acum n’au fost studiate de nimeni,, deoarecee nu le cunoaşte nici .chiar Oeorg Fischer, fostijl director al şcolilor bistriţene, care în Anuarul liceului evangelic bistriţan pe anul 1878/79 publicase un mic studiu, altminteri destul de clar şi bine alcătuit, despre oraşul şi capitolul Bistriţii în primul deceniu al secolului XVIII. In intro- ducere precum şi în note Fischer spune că a consultat în materia aceasta scrierile lui Coloman Thaly, Ziglauer şi Hochsmann, apoi arhiva capitolului Bistriţii, iar din vechea arhivă a magistratului bistriţan numai condicele de socoteli referitoare la acele timpuri. Răsfoind întâmplător prin amintitele dosare neexplorate, scrii- torul acestor şiruri am găsit în ele un material foarte variu şi instructiv. Sunt o mulţime de ordine, diplome şi decrete atât vieneze cât şi râkocziene despre cari, deşi n’am avut putinţa să le controlez cu deamănuntul, totuş cred că în mare parte sunt publicate şi cunoscute. Se află însă un bogat material constătător din rapoarte, procese verbale, scriăori particulare ş. a., cari ne descoperă multe fapte şi evenimente atât referitoare la stările sociale genei ale din ţară cât mai mult la soarta Bistriţii şi a împrejurimilor. Dela sine se înţelege că în acele acte şi documente mai mult sunt tratate şi accentuate cauzele şi interesele oraşului şi ale poporaţiei săseşti; dar sunt atinse şi chestii cari pe noi Ro- mânii încă ne privesc deaproape şi merită să fie scoase la iveală. Cunoscută fiind legătura strânsa cu Bistriţă, la care erau osândiţi pe vremuri Românii someşeni şi târgoveni, chiar şi atunci când magistratul orăşănesc ori alţi prieteni şi ciraci ai lui amintesc numai de meritele ori pierderile şi supliciul poporaţiei săseşti, e bine să se ştie că »eroul şi şerbul necunoscut« era tot cam Ro- mânul ţinutului nostru. Fără intenţia de a detracta valoarea ele- mentului săsesc ori de a face reproşuri pentru cele de mult trecute, se poate dovedi exact chiar şi din documentele săseşti bistriţene rămase până azi, că dacă era vorbă de contribuţii fiscale, aceste în proporţie se storceau în măsură mult mai mare de pe Românii sărmani şi asurpriţi decât de pe Saşii liberi şi chiaburi. / Asemenea contingentul român la miliţie era incomparabil mai mare; iar. pe lângă multele impozite orăşeneşti în bani, apoi fur- nizări de lemne, piatră, var, cereale, fân şi alte de toate, mai 126 departe continuă muncă la câmp şi în gospodării, precum şi alte servicii prestate orăşenilor saşi; Românii noştri mai trebuia să păzească graniţele şi păsurile, să repare drumurile şi podurile, zidurile şi şanţurile oraşului, şi pe deasupra să-şi expună la nevoie sângele şi viaţa în cele mai multe cazuri pentru interese streine. * . Francisc Leopold Râkoczi II, nepot al principelui ardelean George Râkoczi II, influenţat — cum spusesem — din tinereţe de boieri maghiari rebeli şi mai cu seamă de contele Nicolae Bercsenyi, începuse să ţese planuri de conspiraţie împotriva di- nastiei habsburge, planuri sprijinite şi de guvernul francez care prin insurecţionarea Ungariei intenţiona să-i facă greutăţi Vienei ostile. Descoperindu-se uneltirile, Râkoczi a fost prins şi întem- niţat în 1701, dar încă in acel an îi succese să scape din închi- soare şi să se refugieze în Polonia, de unde întreţinea vii legături cu bandele revoluţionare din Ungaria nordică sub comanda lui Toma Essze şi Albert Kiss, cari în mijlocul stărilor sociale dără- pănate de atunci îşi puteau aranja în liberă voie expediţiile de jaf chiar pană în Sătmar şi Maramureş. Bistriţenii înspăimântaţi de veştile auzite urmăreau cu atenţie evenimentele din ţară şi steteau în corespondenţă cu conaţionalii şi coreligionarii din toate oraşele Ungariei şi Ardealului. Astfel găsim in arhiva bistriţană o scrisoare pe care în 14 Iunie 1703 o adresează preotul evangelic Martin Czech din Baia mare pri- marului lohann, Klein a Straussenburg din Bistriţa raportându-i, conform promisiunii făcute, următoarele: »Cea mai mare parte dintre Curuţii cari se îmbătaseră bine, au fost atacaţi în satui Dolha spre pasul cătră Polonia de trupele sătmărene şi de nobi- limea de acolo şi au fost bine scărmănaţi încât, precum se spune au căzut peste 100 iar 18 au fost prinşi şi duşi la contele Kârolyi, între cari doi corifei: adecă secretarul curuţ şi maistrul monetar fals cu numele Belenyi Jânos, care mai mult ca un an stătuse în fiare în Baia mare şi pentru care acum e mai critică situaţia. Adevărat că deocamdată domneşte linişte, dar se aude că Curuţii . din nou se ridică şi-şi desfăşură steagurile. Ce intenţionează, se va vedea cu timpul. Altminteri Sătmărenii păzesc cu mare atenţie. 127 Pe lângă nenorocirile aceste însă iarăş a apărut Pintea în satele din apropiere, dar şi el e necontenit urmă rit«. Este interesant că se face amintire aci despre faimosul haiduc român pomenit şi azi de popor cu numele Pintea Viteazul, despre care chiar şi Râkoczi spune în autobiografia sa că îm- preună cu ortacii săi a sprijinit cauza Curuţilor, a ocupat în numele lui Râkoczi oraşul Baia mare, dar şi-a găsit acolo moartea. Intr’aceea pe la mijlocul lui Iunie însuşi Râkoczi apăru în judeţele din Nordul Ungariei şi punându-se în fruntea Curuţilor începu să asedieze oraşele şi să invadeze ţinuturile învecinate; apoi raliând şi cetele bătute la Dolha de către. prefectul Sătma- rului contele Alexandru Kărolyi, expediă acum unele grupuri spre graniţele Ardealului. Oraşele ardelene aveau garnizoane cam slabe şi înaintarea grăbită a duşmanilor îl găsi nepregătit pe comandantul imperial din Sibiu, pe contele Ludovic Rabutin de Bussi. Nu trecură două luni dela prima semnalare primită din Baia mare, când cetele Curuţilor şi începeau să se ivească în vecinătatea Bistriţii. O dovedesc aceasta următoarele scrisori: In 5 August 1703 Mihail Simonffi din Farago îi scrie ma- gistratului bistriţan că ar voi să-şi trimită soţia şi copii la adăpost în oraş, fiindu-i frică de cetele hoţilor. Tot aşa scriu pentru eventuală locuinţă în oraş şi boierii din împrejurime Bânffy, Fold- vâri, Bako ş. a. alăturând la scrisori şi socoteli de cereale furnizate ori nouă oferte de cereale gata de expediat în grabă. In 16 August le scrie groful Bethlen Miklos Bistriţeriilor să aibă grijă ca spionii trimişi de aceştia să ştiricească toate prin Maramureş, să se travestească bine şi să aducă ştiri sigure. In 25 August îi scrie generalul Rabutin primarului bistriţan că din Curuţii cari fuseseră prinşi şi aduşi în oraş e necesar să se scoată depoziţia: că cine au fost acei 500 indivizi cari cu darea mâinii au promis să se alăture la Râkoczi, când acesta va sosi acolo. E altă chestie apoi că conform legilor patriei ce-i aşteaptă pe astfel de rebeli. In 17 Septemvrie generalul Rabutin îi scrie din castrul de lângă Dej maiorului baron Falkenheim, comandantului garnizoanei Bistriţii, lăudându-1 că a alungat 200 Curuţi şi e gata să stea faţă şi celor 1000 despre cari se zice că sunt pe cale spre Bis- 128 triţa. Promite că la aviz îi va da ajutorul necesar. Apoi adaugă că pe Armeni să-i menajeze şi încassarea taxelor impuse acestor să se amâie pentru timpuri mai potrivite. E de notat că aci e vorba despre familiile armeneşti cari trecând în jumătatea a doua a sec. XVII — la chemarea princi- pelui ardelean Mihail Apaffi I — din Moldova în Ardeal, se aşe- zaseră în oraşul Bistriţa, şi despre cari se va face încă menţiune în cursul evenimentelor. Ivindu-se necesitatea să se formeze o trupă de jandarmi pentru susţinerea ordinei în ţară, faimosul jude şi comite săsesc Johann Zabanius Sachs de Harteneck îi scrie în 25 Septemvrie din Alba-Iulia primarului bistriţan că s’a hotărît să se recruteze 500 trabanţi din districtele săseşti, dintre cari 80 din Bistriţa. Să fie bine echipaţi şi deocamdată trimişi la Bălgrad 27 împreună cu un toboşar provăzut cu tobă. In legătură cu amintitul Harteneck am găsit unele date interesante, cari deşi nu aparţin strict obiectului aci tratat, au însă importanţă pentru cunoaşterea stărilor sociale săseşti de atunci. Acest bărbat de neam slovac cu numele originar Johann Zabanius venise pela 1676 împreună cu tatăl său Isac la Sibiu, unde bătrânul Zabanius, chemat de către Saşi, ocupă mai întâi postul unui profesor de teologie, mai târziu deveni paroh evan- gelic al oraşului. Tânărul Zabanius primi o creştere îngrijită, absolvi studiile universitare în Germania şi întors acasă făcu carieră rapidă, aşa că — amalgamat cu totul între Saşi — ajunse la etate de 33 ani la cea mai înaltă demnitate săsească, adecă deveni jude regesc şi comite al Saşilor. Având trecere la curtea din Viena, împăratul Leopold I îl ridică la rangul nobiliar confe- rindu-i supranumele »Sachs von Harteneck«. A lucrat foarte mult pentru apărarea intereselor săseşti şi în urma deselor conflicte şi-a atras ura boierilor maghiari şi a reprezentanţilor acestor în guberniul ardelean*). Prin intrigile şi faptele criminale ale soţiei sale, dar şi în urma unor greşelii"comise de el — mai cu'seamă când aprobase condamnarea la moarte a primarului netrebnic şi păcătos Schuller von Rosenthal din Sighişoara de către senatul *) Guberniul ardetean instituit în Sibiu la 1692, iar cancelaria aulică transilvană instituită în Viena la 1694. Î29 orăşănesc de acolo — ajunse să fie acuzat de către nobilime, de guberniu şi — sub presiunea acestor — chiar şi de autorităţile judiciare ale conaţionalilor săi cu crime ordinare şi cu crima înaltei trădări; apoi deţinut şi încarcerat în temniţa Făgăraşului, în sfârşit condamnat la moarte. Se zice că Harteneck a dovedit mare curaj cu prilejul decapitării sale săvârşită în 5 Decemvrie 1703 în piaţa Sibiului. Insotit şi mângâiat de bătrânul său tată, a păşit la locul de execuţie liniştit şi cântând imnuri religioase. Cine voieşte să cunoască mai de aproape peripeţiile şi fazele multiple şi întortochiate prin cari a trecut viaţa demnitarului cărui poporul săsesc are foarte mult de a-i multămi şi care n’a meritat soarta tristă la care ajunsese, poate să le cetească în studiile istorice ale lui Teutsch, Muller-Langenthal, Barit ş. a.' Aci voesc să relevez numai scrisoarea semnificativă pe care în acel timp agitat o scrie în 16 Octomvrie 1703 Petrus Weber, consulul provincial săsesc din Sibiu, magistratului bistritan, şi care sună astfel: »Dupăce Sighişoreniî au decapitat pe Johann Schuller ori Hadnag, guberniul s’a plâns la comandantul general Rabutin că aceia probabil cu intenţia premeditată şi cu consensul judelui regesc Harteneck au alcătuit procesul lui Schuller, împotriva ac- tului de graţiare a Maiestăţii sale; deci ar fi ocazie bună de-a acuza de astâdată pe Harteneck cu crima laesae Majestatis. Apoi inainte cu câţiva ani tot judele regesc, împotriva intenţii guber- niului, ar fi instigat la decapitarea lui David Klausenburger, şi împuşcarea lui St. Păli prin Kortvelyes tot la instigaţia judelui s’ar fi făcut. Înainte de a-se putea desvinovăţi, pare că s’a hotărit ca judele să fie destituit din toate funcţiile şi onorurile şi să fie foarte strict arestat. Deşi nu e îndoială că el se va putea singur disculpa, totuş aflu necesar să expun cazul aşa cum este, mai cu seamă fiind de obiceiu faima altcum decât faptul, şi deoarece nu se ştie cum şi unde zace deţinut judele nostru. Aştept părerea şi declaraţia DVoastre că ce ar fi să se întreprindă pentru libe- rarea arestantuiui«. Se vede că dintr’o parte se mai făceau încercări de-a salva pe Harteneck, dar sfârşitul său tragic nu s’a putut înlătura. * 130 Acum hordele Curuţilor invadau tot mai adânc ţara, deve- neau din ce în ce mai îndrăzneţe mai ales dupăce reuşindu-i lui Râkoczi câteva atacuri împotriva imperialilor slabi, începuseră să treacă pe partea lui chiar şi garnizoanele împărăteşti ale unor oraşe, apoi mulţi dintre boierii maghiari foşti labanţi, dintre cari în prima linie magnaţii şi conţii: Alexandru Kârolyi şi Simion Forgach, mai târziu Mihail Teleki, Ştefan Toroczkai, crudelul Laurenţiu Pekri şi contele Mikes, în sfârşit mai mulţi membri ai familiilor Andrâssy, Eszterhâzi ş. a. Să vedem însă ce se mai întâmpla în jurul Bistriţii. Din catastifele de dare aflăm că trecătorile munţilor cari împrejmuesc ţinutul erau ocupate şi păzite de Români, căci în socotelile de pe Iunie 1703 se amintesc 3 găleţi şi 3 mierţe de grâu pentru Va- lahii postaţi la pasul Moldovei, şi 20 găleţi pentru cei 80 Valahi din pasul Teldului Oraşul îşi repară întăriturile şi dă 4 găleţi de grâu Valahilor cari cosesc fânul în jurul oraşului. Tot atunci primeşte primarul Bistriţii un raport al subloco- tenentului Nagy Mihâly dela vama pasului rodnean, în care acesta îi comunică că a primit ordinul comandantului Ştefan să nu lase să treacă prin vamă niciun Armean fără scrisoare cu pecetea oraşului. îi mai împărtăşeşte primarului că conform veştii sosite Curuţii au jăfuit satul Jeica, aşa că el abia îi mai poate reţinea pe Jeicanii şi Toncenii îngrijaţi, aflători la pază. Altfel li-s’a şi împlinit timpul, deci primarul să ordone înlocuirea lor cu alţii, căci dimpotrivă sublocotenentul are să rămână singur la paza pasului. Văzând că pericolul asedierii se tot apropie, Bistriţenii gră- mădeau cereale în oraş, dar la ordinul miliţiei erau siliţi să furni- zeze şi în alte părţi, cum vedem din mai multe scrisori sosite dela proprietari de pământ, diferiţi negustori şi dela locotenent- colonelul lentis din Cluj, cu care oraşul avea o mulţime de daraveri băneşti, şi care spre mângăere îi împărtăşea magistratului din Bistriţa că conform ştirilor sosite din Viena, au pornit de acolo spre Ardeal 12 regimente de cuirasieri, dragoni şi infanterie, iar in curând are să se expedieze în ajutorul Ardealului .imperial încă şi mai multă soldăţime. Cum amintisem, Bistriţa întreţinea legături în toate părţile, 131 avea emisari şi spioni, oameni de încredere şi raportori permanenţi la guberniu şi 'la alte oficii. Astfel un anume Oeorg Eichler în mai multe rânduri îi scrie din Alba-tulia primarului şi magistra- tului bistriţan. In scrisoarea dela 1 August se interesează despre minele rodnene şi întreabă cum merg acolo lucrările. Apoi spune că în curând va veni la Bistriţa în cauza tricezimatorului Paul Viski care a comis neregularităţi la încassarea banilor dela Ar- menii întraţi în ţară. Iar în altă scrisoare dela 21 Octomvrie comunică acestea: Lunea trecută Curuţii rebeli s’au aşezat în Abrud, ceeace au făcut uşor neîntâmpinând nici o rezistenţă. Dela Arad au sosit în 15 ştiri prin gazete că colonelul Kiba cu Croaţii săi s’a ciocnit la Halas cu rebelii şi aceştia au pierdut cu acel prilej 100 morţi. Restul rebelilor lăsându-şi pradă tunurile şi mult bagaj, a fugit. Este aşteptat în fiecare oră generalul Schlick în Arad, semn că vine ajutor. In 23 Octomvrie scrie un maior, comandant al trupelor impe- riale din Gherla, că după cum a aflat dela 3 Curuţi prinşi Râkoczi înainte cu 3 săptămâni a ordonat să treacă Someşul 400 Curuţi în pontoane şi să asalteze oraşul Sătmar. Dintre aceia însă n’a întors niciunul, toţi au căzut. Prin împrejurimile Gherlii e linişte. De ce groază erau cuprinşi Saşii bistriţeni — mai cu seamă dupăce, fiind şi aşa garnizoana slabă, generalul Rabutin mai dete ordin în 12 Iunie ca toate tunurile, 21 la număr, să fie transportate la Sibiu — se poate vedea dintr’un proces verbal luat în 27 Oc- tomvrie în Bistriţa de către locotenentul Riinemann cu muşchetarul Johann Stolzenbauer al garnizoanei care consta dintr’o companie a regimentului Thurhaimb, privitor la o conversaţie a soldatului cu gazda sa, din care proces reies următoarele: Când înainte cu 4 săptămâni se lăţi vestea şi spaima că rebelii vreau să asalteze Bistriţa, au fost somaţi mai mulţi pârgari să stea gata de apărare, cu cai înşeuaţi. Gazda muşchetarului fiind întrebat de un vecin dacă a primit şi el ordinul, a răspuns negativ zicând că nici n’are decât o mârţoagă slabă cu care nu poate incepe nimic. La masă apoi, conform depoziţii soldatului, gazda să se fi exprimat că să plece spre apărare soldaţii cari primesc bani şi pâine în scopul acesta, şi nu orăşenii cari nu corespund acelei meserii. Or doar să se lase orăşenii tocaţi în cap ca să aibă ce mânca din ei 132 viermii în pământ? Orăşenii dau zilnic bani, şi apoi să fie lipsiţi şi de meseria lor? Ce se mai şi poate isprăvi aci, dacă ganizoana e prea slabă? Trebuia să se ţină aci mai mulţi soldaţi, atunci s’ar fi putut lua lupta. Tunurile sunt duse, şi dacă vine pismaşul cu mare putere, atunci şi orăşenii pot fi măcelăriţi împreună cu soldaţii garnizoanei. La observarea muşchetarului că »doar vouă orăşenilor nu vă ia duşmanul nimic şi acesta nici nu poate trece aşa uşor peste ziduri; iar dacă totuş ar veni, atunci cu toţii avem datorinţa să ne apărănu, gazda să fi răspuns că la caz dacă se apropie pismaşul de oraş, pârgarii n’au să urce pe ziduri, cu atât mai puţin pe cai spre a ieşi afară din oraş. Intr’o scrisoare lungă adresată in 31 Octomvrie din Alba- Iulia primarului Klein, susnumitul Eichler vorbeşte despre cei 6 cai negri trimişi de Bistriţeni contelui Johann Ehrenreich Secan, de sigur ca prezent. Mai spune că comandantul garnizoanei Bis- triţii are poruncă dela generalul Rabutin să nu lase pe chezăşia nimănui din arest pe Viski deţinut pentru nereguli. Apoi comu- nică următoarele: «Contele Apor susţine că nenorocirea judelui regesc Harteneck a pricinuit-o numai soţia acestuia, şi se va şti odată adevăratul motiv. In curând voi pleca în persoană la Sibiu ca să aflu mai multe. II compătimesc pe prietenul meu pentru nenorocirea lui, şi-i doresc din inimă să se descotore cu succes din acel labirint*. In sfârşit Eichler raportează aceste veşti: »ln 20 au venit de către Şard 1500 rebeli pedestri şi călăreţi. Pedes- trimea se postă după îngrăditurile mahalalelor, iar la spatele ei cavaleria într’o linie. Locuitorii noştri n’au făcut nici o împuşcă- tură asupra rebelilor, ci aşteptau în tot momentul atacul. Atunci veni locotenent-colonelul baron Tige din regimentul Steinville, cu 250 călăreţi, trecu podul peste Mureş şi se aruncă direct asupra duşmanului. Rebelii pedestraşi trăgându-se dealungul îngră- diturilor încercară să atace călărimea noastră din spate, dar fiind înşişi atacaţi îndată după prima salvă se lăţi disordine între ei, călărimea lor apiJcă la fugă, iar pedestrimea fu distrusă clăzând la 500 morţi. Ai noştri cuceriră 8 steaguri şi pierdură numai 5 morţi, iar vulneraţi au fost numai 23. Rebelii rămaşi în viaţă fugiră spre Abrud Am văzut totul de pe metereze. încă una: se vorbeşte că în curând are să se ţină dietă în Sibiu*. 133 Către sfârşitul anului sosesc ştiri tot mai îngrijitoare din satele apropiate. Astfel în 28 Noemvrie Toncenii scriu magistra- tului bistriţan că comuna lor e plină de Curuţi cari jăfuesc şi continuu ameninţă că vor aprinde satul, fiindcă n’a declarat supunere lui Rakoczi. In alte scrisori venite din depărtări se vor- beşte despre Curuţii cari ameninţă Turda, Clujul, Gherla şi Cuz- drioara, apoi şi despre neşte boi luaţi cu forţa dela un Român din Mititei. In scrisorile trimise de un anume Simonffy Mihăly şi de un Salânki din nou se face pomenire despre păcatele şi omuci- derile cu cari fusese învinuit Sachs de Harteneck, precum şi de datoriile rămase în urma acestuia. Iar în 12 Decemvrie îi trimite Michael Heidendorff primarului bistriţan Johann Klein a Straussen- burg versurile scrise de Harteneck scurt înainte de moarte, şi cântate de acesta pe drum spre locul unde a fost decapitat. Este semnificativ ordinul magistratului orăşan, din 30 De- cemvrie, în care le impune strict primarilor din comunele Aldrof (Wallendorf), Iad şi Dorolea să furnizeze imediat grâul cerut de oraş. Apoi adaugă că deoarece ei, pe motiv că poartă frică de Curuţi, n’au dat ascultare primei porunci, să-şi însemne că şi magistratul, ca şi Curuţii ştie bine cum »să-i tragă în ţapă şi să-i pârjolească« pe săteni. Anul nenorocit 1703 era acum sfârşit şi ca un epilog al celor întâmplate, dar mai cu seamă ca o dovadă despre suferinţele îndurate şi de Românii ţinutului nostru, reproduc aci un mic extract dintr’o descriere a mişcăriloe revoluţionare şi a prădăciu- nilor cauzate în acel an oraşului Bistriţa şi districtului său. Extractul făcut de senatorul Georg Gunesch din protocoalele vechi ale ora- şului şi autenticat de magistrat, este următorul : Anno 1703. Sărmanelor sate Terpiu, Dumitra, Zagra, Năsăud şi Mititei li-s’a cauzat pagubă nespus de mare de către rebelii curuţi prin răpirea cailor,1 din cari numai de astă dată li-s’au luat şi dus peste 5000 bucăţi. Satele Telciu, Hordou, Poieni, Suplai, Vermeş, Sângeorz, Lechinţa, Dipşa, Jeica, Dumitri|a, Crainimăt, Beşineu, Monari, Budac, Jelna, Petriş, Uifalâu şi Ghinda, deci aproape întreg districtul bistriţan îndată dup’aceea a fost cu totul devastat şi jăfuit de către acei rebeli crudeli. « 134 La începutul anului 1704 aflăm aproape întreg Ardealul într’o situaţie desperată. Armatele şi garnizoanele împărăteşti erau prea slabe şi insuficiente faţă cu curuţii tot mai îndrăzneţi, Li cari cum amintisem — trecuseră şi necontenit treceau mari cete de aderenţi din nobilime şi ostăşime. Clujul, Gherla, Sighi- şoara, Mediaşul, Alba-Iulia, Braşovul şi alte multe orăşele şi comune erau parte ocupate parte asediate de Curuţi. cari începeau acum să ameninţe chiar şi Sibiul, sediul comandantului general imperial. Bistriţa era aproape cu desăvârşire tăiată de cealaltă parte a ţârii şi cetele Curuţiior circulau acum în imediata apro- piere a zidurilor cetăţii devastând satele româneşti şi săseşti şi exercitând cea mai brutală presiune asupra acestor ca să facă cauză comună cu răsvrătiţii. Numai aşa ne putem explica şi inci- dentul cu Bârgăuanii pe care îl aflu descris într’un act magis- tratual, ale cărui stipulaţii însă n’aveau nici un rost, daoarece mai târziu şi Bistriţa cu Saşii ei aveau să treacă pe partea Curuţiior. Conţinutul actului din chestie, reprodus aci făr’de nici un alt comentar, este următorul: In 24 Ianuarie 1704 se ia proces verbal cu Bârgăuanii, fiind faţă: baronul de Falkenheim comandantul garnizoanei Bistriţii, Johann Klein a Straussenburg primaiul oraşului, Ioari Balogh, Sigismund Vâradi şi Georg Orbai, vicecomite, jude şi funcţionar din comitatul Dobâca, şi Michail Croner senator orăşănesc. Se constată că satul Bârgău s’a deslipit de Maiestatea Sa şi s’a ataşat rebelilor şi anume tâlharului Csontos şi soţilor săi; împreună au atacat câteva sate ale Districtului Nosen (Bistriţa) şi câteva mori, jăfuindu-le. Dar înspăimântaţi de armele Maiestăţii sale cât şi de propria conştiinţă, mai apoi s’au convins cât de tare au greşit împotriva împăratului, atrăgându-şi pedeapsa infi- delităţii. Iar după ce Maiestatea Sa aşa faţă de alţi supuşi rebeli şi infideli ca şi faţă de Bârgăuani îşi arată blândeţa somându-i la penitenţă; Bârgăuanii, regretându-şi necredinţa, se prezentă în Bistriţa prin deputaţii lor: Purşa Albuţii, Puţura Lupul, Pasere Ilie, Şut Andron, Coniţa Matei, Orban Ioan, Traistă Lupul şi Ioan Florea, şi aci spre a ajunge la graţie li se pun următoarele condiţii pe cari le primesc, depun jurământul de fidelitate, şi mai apoi îl depune întreg satul. Condiţiile sunt: i35 1. Bârgăuanii să spună pe autorii principali şi să extrădea literile protecţion'ale primite dela Curuţi. Delegaţii declară că corifeii sunt: Şut Matei, Toma Bodica, Şut Todor, Burga Ioan, Popenţe şi Ruşte loan, cari au dărâmat şi devastat şi pasul. Ar fi bine însă să se lase până ce, crezin- du-se în siguranţă, vor întoarce la casele lor, căci unii dintre ei au fugit. Despre iitere protecţionale primite dela Curuţi delegaţii nu ştiu nimic; poate să le posedă autorii, dela cari le vor cere. 2. Sub jurământ să fie extrădat tot ce a lăsat Csontos la Bârgăuani. Deputaţii declară că Csontos n’a lăsat nimic în Bârgău. 3. Să se repare toate pagubele cauzate în Districtul Bistriţii, conform specificărilor produse aparte în fiecare sat. Bârgăuanii declară că vor repara toate pagubele căşunate de ei. Satele păgubite să compună specificările şi să le dea Bâr- găuanilor termin până la care acele să fie compensate. Dacă nu se va ţinea terminul, atunci păgubiţii să pârască la judecată pe făptuitori, cari împreună cu întreg satul vor răspunde pentru toate, intre despăgubiţi are să fie şi sublocotenentul contumaţiei (vămii). 4. Să se ofere garanţie că satele păgubite nu vor mai fi aprinse de Bârgăuani, nu vor mai fi jăfuite, şi peste tot nu se vor mai încerca ostilităţi împotriva acestui district. Răspund: După ce au fost reprimiţi sub protecţia şi mila împărătească, se şi cuvine să nu mai practice ostilităţi contra districtului, şi promit şi joară că nu vor permite consătenilor să comită asemene fapte. Dimpotrivă se obligă a prinde pe criminali şi a-i extrăda judecăţilor spre pedepsire. Fără acest district, nici ei nu pot trăi. 5. Să rămâie pentru totdeauna credincioşi Maiestăţii Sale şi ţării. întăresc cu jurământul fidelităţii. 6. Să se oblige a ţinea in permanenţă gata armaţi 200 bărbaţi pentru urmărirea Curaţilor. Răspund: Totdeauna vor fi gata de-a persecuta pe duşman. 7. Să se redea praful şi gloanţele luate din pas. . Răspund: Ceice au nimicit pasul, vor scoate şi vor renapoia muniţiile luate. 156 8. Să nu lase să iasă nimeni din ţară fără ştirea coman- dantului, tricesimatorului şi vameşului pasului. ’ Răspund: Da, da. 9. Să provadă pasul cu bărbaţi suficienţi sub comanda sub- locotenentului, până când vor fi dispuşi păzitori stabili. Răspund: Da, da. — Urmează semnaturile. Cum zisesem, n’aveau nici o noimă toate accentuările fideli- tăţii faţă cu împăratul de către reprezentanţii armatei imperiale şi a Săsimii bistriţene, precum şi promisiunile făcute de Românii bârgăuani; când generalii şi comandanţii Rabutin, Tige, Steinville ş. a. înşişi erau împresuraţi şi ameninţaţi în garnizoanele lor, iar Curuţii se vedeau acum stăpâni peste cea mai mare parte a ţării. Dimpotrivă chiar acum li se dedea compatrioţilor noştri saşi prilejul cel mai bun să-şi practice jongleria lor politică, care de altă dată le câştigase porecla de «prudenţi şi circumspecţi, 'de rândul acesta însă n’a mai fost în stare să-i scape nici pe ei de lovituri şi pierderi. Începuse acum împresurarea veritabilă a cetăţii Bistriţii de către Curuţi, cari sub conducerea lui George Pongracz şi alui Ladislau Balogh cutrierau împrejurimile oraşului şi primind con- tinuu sucurs dela ortacii lor, ţineau neîntrerupt în iritaţie pe orăşenii cari se istoveau apărându-se din cetate. Această situaţie demoralizatoare dură luni de zile şi se potenţă în luna Mai când Mihail Teleki, trădătorul Cetăţii de Piatră, apăru cu hordele sale în faţa Bistriţii şi începu să bombardeze din greu oraşul. Cronicile de atunci ne spun că acum înfcepeau să treacă la duşman chiar şi unii soldaţi din mica garnizoană împărătească, iar Maghiarii şi Armenii aflători în oraş nu mai ezitau de a conspira cu rebelii. Mai exact ne lămureşte starea desnădăjduită memoriul datat din 16 Iunie 1704 şi adresat »în numele centumvirilor şi tuturor orăşenilor Bistriţii« de către senatorul »orator« lakob Schankebank comandantului garnizoanei, maiorqlui baron Falkenheim, in care se expun acestea: Pe lângă toată supunerea omagială faţă de împărat, oraşul nu va mai putea rezista duşmanului, din motivele că garnizoana e prea slabă, iar ajutorul promis nu soseşte, Curuţii se tot apropie, iar muniţia şi alimentele sunt pe sfârşite. Saşii sunt ameninţaţi că — nerespectându-li-se privilegiile şi imuni- AU tăţile — duşmanul ie aprinde şi nimiceşte caseie şi avutul, apoi îi omoară cu cruzime. Cu un cuvânt Bistriţenii se văd nevoiţi să se prepară pentru predare. Capitularea şi devine fapt în 27 Iunie 1704 când oraşul predându-se Curuţilor, încheie cu aceştia un compromis semnat de contele Mihail Teleki, primarul I. Klein a Slraussenburg, de senat, colegiul centumviral şi de întreaga comunitate orâşeană. In 15 puncte se statoresc condiţiile pactului asigurându-se privile- giile oraşului, care împreună cu districtul şi cu Rodna se pun la dispoziţia principelui Rakoczi. ' • Dar cu toate că mandatarii lui Rakoczi promit orăşenilor şi districtualilor că nu-i vor supune la nici o taxă coercitivă şi că totdeauna îi vor trata cu considerare; imediat şi încep rechizi- ţiile de arme şi muniţii, de vite, care, alimente, furaj ş. a. apoi continuă jăfuirea satelor şi a minelor rodnene. Zilnic poporaţia chinuită ridică plânsori pe care nimeni nu vrea să le asculte, şi zilnic se aplică nouă metode de a stoarce toată vlaga din cei subjugaţi. Un mare dosar formează numai comandele pe cari pentru fel de fel de lucruri corifeii curuţi din toate părţile le tri- meteau magistratului, şi acesta ameninţat cu cele mai barbare pedepse trebuia să le efectueze neamânat, cu ajutorul orăşenilor şi districtualilor. Afară de cetele curuţe cari steteau în oraş şi ţinut pe spinarea locuitorilor, mai vineau şi petreceau pe aci timp mai îndelungat toţi vătavii bandelor rebele cu femeile lor, dintre cari mai avan au săcătuit poporaţia soţiile conţilor Pekri şi For- gach. Laurenţiu Pekri a fost cel mai mare şi mai tiran hoţ dintre toţi Curaţii, pe urmele cărui în întreg Ardealul a rămas numai sânge şi prăpăd. Atunci începuse Bistriţa să facă datorii, împrumutând bani dela cine şi de unde numai putea. Intre creditori figurau diferite corporaţiuni şi instituţii, o mulţime de boieri maghiari şi alţi bogăţaşi cari le cereau şi ţ impuneau Bistriţenilor grele dobânzi. Capitalurile cu dobânzile au urcat cu timpul la sume foarte con- siderabile in acele vremuri. Pentru satele româneşti din Valea Rodnei precum şi pentru ceilalţi locuitori români din districtul săsesc al Bistriţii, a avut faptul acesta urmări nefaste, pentru că magistratul oraşului impunea Românilor grele contribuţii în scopul plătirii amintitelor (dobânzi, pe motivul fictiv că »depertinenţa va- lahă« ca o parte anexată Bistriţii încă trebue să concureze la răfuirea datoriilor făcute de «stăpânii şi patronii saşi«, A fost o provară oribilă1 pentru sărmanii noştri Români, cari în chestia aceasta au trimis mai târziu nenumărate plânsori la guberniul ardelean şi la curtea din Viena, dar toate fără rezultat căci Saşii aveau pretutindeni oameni cari le apărau interesele. Hărţuelile în materia aceasta au ţinut până la înfiinţarea graniţei năsăudene, când regimul militar a curmat chestia odioasă. , Sosise primăvara anului 1705 şi poporaţia ţinutului nostru încă tot gemea sub jugul Curuţilor. Murind în 5 Mai 1705 îm- păratul Leopold I, urmaşul său losif I încercă pe cale pacinică să pună capăt rebeliunii, dar nereuşind porni acum pentru sufo- carea revoluţiei o armată 'mai mare sub comanda mareşalului conte Wilhelm Herbeville. Cu toate nădejdile ce se puteau pune în această expediţie, Saşii bistriţeni pare să se fi împăcat cu dominaţia curuţă şi cu aspiraţiile lui Râkoczi, căci chiar şi pri- marul Johann Klein a Staussenburg petrecea acum mai mult în apropierea şi în suita pretendentului rebel. Klein luă parte şi în delegaţia staturilor ardelene care-1 chema pe Râkoczi să vină în Ardeal, ceeace o vedem din scrisoarea primarului datată în 23 Iunie din Eger (Erlau, Agria), în care le comunic# Bistriţenilor cum a fost primit în audienţă la »principele« Râkoczi. De aci încolo Klein necontenit scrie şi raportează magistra- tului şi prietenilor săi despre toate ce vede, aude şi experiază, şi sunt caracteristice metamorfozele prin cari trec atât primarul cât şi conaţionalii săi bistriţeni în, acele zile turburi. Dar să vedem câteva scrisori adresate în vara anului 1705 Bistriţenilor în diferite chestii. In 22 Iunie scrie din Iaşi principele Antioh Constantin Can- temir pentru nişte cuie de şindrilă. Spune că a scris în chestia aceasta şi generalului Pekri. Din Cluj scrie de câtevaori jezuitul Pater Kapi Gabor ca Bistriţenii să-i trimită pe »zugravul« lor, căci Clujenii voesc să-i prezinte un chip principelui Râkoczi, la primire. Necăpătând răspuns, în sfârşit Kapi ameninţă că îi va denunţa pe Saşi generalului Forgach. 139 Urmează mai multe scrisori ale notarului şi emisarului An- dreas Zierner, care trimis de Bistriţeni în diferite afaceri, le scrie în 14 Iulie din Mediaş între altele acestea: «Trebue să se fabrice cu zor silitră, căci negligenţii sunt ameninţaţi cu strangulare; e mare nevoie de praf, deoarece la Oşorheiu se lucrează febril lă pive şi mortiere. Săptămâna trecută ai noştri (Rakoczienii) au cucerit pasul Turnului roşu, urcând vr’o 100 dela Sebiş pe jos în munţi şi de acolo în spatele duşmanului (imperialii), pe care l-au distrus. Azi au adus încoace peste 40 prizonieri, iar «generalul* azi-mâne se va pofeta în Sibiu ca să observe mai bine pasul«. In scrisoarea din 21 Iulie Zierner scrie din Cluj: «Principele s’a ciocnit norocos între Foldvâr şi Dunăre cu Kleckelsberg*) care avea 7000 sârbi şi 5000 nemţi. Aceştia au fost fugăriţi şi o mulţime dintre ei au pierit în Dunăre. Se aşteaptă confirmarea. Am înţeles că primarul Klein se află încă în Eger. Azi pleacă de aci Teleki la principe. In 22 generalul Orosz Pâl va prelua Gherla. Solnai care a ţinut Mediaşul până la predare, a fost decapitat în Blaj. Se va vedea cum îi va merge şi lui Dioszegi în Gherla«. In 25 Iulie scrie din Reghin consulul Daniel Zachariae îm- preună cu magistratul: «Ziua-noaptea suntem în nesiguranţă în casele noastre. Suntem bănuiţi pentru scrisorile ce ni le trimiteţi spre a fi expediate la Oşorheiu şi Cluj. Să ne crujaţi, căci altfel vom fi atacaţi din toate părţile«. In 24 August scrie din Eger primarul Klein: «Iarăş se fac încercări de a se încheia pace. Szirmai a plecat din lagărul nostru la Viena«. Iar în altă scrisoare: «Principele a convocat o dietă generală la Râkos. »Păduchele« Peşti Gyorgy a fost aci la curte, dar n’a isprăvit nimic«. * In acel timp trupele lui Herbeville, conduse de generalii Glockesberg, Schlick, Lowenburg şi Croix bătură în mai multe locuri hordele rebelilor, iar după dezastrul acestor la Jibau impe- rialii ocupară Clujul. Schlick plecă apoi spre Sud ca să ia contact cu fîabutin, iar Glockesberg cu Lowenburg luară calea spre Bistriţa, unde împreună cu Curuţii se găsea şi o trupă franceză de vr’o 500 soldaţi sub comanda unui anume Bonafi. *) Generalul Glockesberg din armata lui Herbeville. 140 Ajungând la Şieu Odorheiu, generalul Dietrich de Klockes- berg le adresa în 23 Noemvrie Bistriţenilor o scrisoare în care îi somează să trimită imediat delegaţi cu cari să se consulte. Dupăce însă Bistriţenii nu grăbiau cu răspunsul, Glockesberg în ziua proximă a doua oră somează pe magistrat să trimită în lagărul din Odorheiu doi senatori. Apoi mai adaugă că dupăce probabil în oraş se mai găsesc unii Curuţi, în amintirea jurământului de fide- litate făcut Maiestăţii Sale magistraţii să reţină pe rebeli şi să nu le extrădea eventuala lor avere mobiliară. Dacă oraşul şi-ar uita însă de jurământ şi s’ar lăsa să fie scos din minte de către puţinii rebeli aflători acolo, ba mai mult, ar cuteza chiar să se opună; atunci el, generalul Glockesberg, să aibă iertare în faţa lui D-zeu şi a lumii dacă cu tunurile şi mortierele de cari dispune, va aprinde şi nimici oraşul, il va pedepsi în modul cel mai aspru şi-l va aduce la ascultarea datorită. Sfârşitul fu că Cu uţii părăsiră în grabă oraşul, apucând drumul peste Năsăud spre Maramureş, şi în aceeaşi zi, adică în 25 Noernvrie, regimentele împărăteşti intrară în Bistriţa, ocupând oraşul şi împrejurimile. Iar îndată în ziua proximă, în 26 Noem- vrie şi sosi documetul protecţional semnat în Cluj de contele de Herbeville, comandantul suprem al trupelor împărăteşti, în care document atât oraşului Bistriţa cât şi satelor din districtul săsesc şi din cel românesc, citate toate cu numele, li se asigură scutire de orice pedeapsă şi impozit, dacă se vor supune împăratului. Astfel vrând-nevrând Bistriţa iarăş era a Austriacilor şi ea întră în noul an 170o cu pajura împărătească în spate. Dar par’că nu-i vinea să se bucure prea mult de schimbul stăpânilor, căci şi imperialii, ca şi Curuţii, cu toate promisiunile si asigurările date, scoteau şi storceau de pe oraş şi ţinut fără milă totul de ce aveau nevoie. Breslele meseriaşilor, orăşenii, particularii, sătenii din dis- tricte, cu toţii se tânguiau că soldaţii împărăteşti le iau din case făr, de a-i întreba, toate unelteie, mobilele cerealele şi rufele ba chiar şi banii. Insuş primarul Klein pe care îl aflăm acum (în Sighi- şoara în tabăra imperialilor, îi scrie indignat magistratului că »trebue să înceteze odată hoţiile şi jafurile soldaţilor lui Glockesberg«. Insă erau încă şi alte cusururi cari le cauzau mari griji şi multă frică orăşenilor. Sus pomenitul Georg Eichler le scrie în 15 la- 141 nuarie 1706 din Sibiu Bistriţenilor sfătuindu-i »sa întoarcă acum faţa cu totul spre imperiali«, ceeace le-o recomandă şi colonelul Langlet, un vechiu prieten şi binevoitor al orăşenilor, care e agreat şi binevăzut la comandantul general Rabutin. Apoi mai adaugă Eichler, că şi lui i-au luat Curuţii multe obiecte şi au plecat cu mulţi cai spre »Valahia«. Tot atunci însă magistratul bistriţan primea dela furiosul Pekri o somaţie după alta să-i trimită contribuţiile datorite, ame- ninţând că dacă Bistriţenii se lasă înşelaţi şi nebuniţi de Rabutin, atunci oraşul merge spre peire sigură. Pe lângă aceasta aproape zilnic îi soseau magistratului şi alte ştiri neplăcute. Astfel la ordinul generalului Lowenburg ca să se adune armele dela toţi locuitorii oraşului şi ai districtelor, în 25 Ianuarie judele şi juraţii din Rodna (Radnabânya) adresează magistratului o scrisoare în care, recomandându-se afecţiunei şi protecţiei oraşului, roagă să nu fie judecaţi aspru dacă la porunca dată nu pot să adune şi predea toate armele sătenilor cari locuesc foarte răsleţi. Oraşul să intervie la generalul Lowenburg ca acesta să le mai lase sătenilor câteva arme aci la confinii către Mol- dova şi Maramureş, unde ei sunt continuu ameninţaţi de animale sălbatice şi de oameni răi şi primejdioşi. De altă parte primarul Klein scrie în 19 Februarie din Sighi- şoara între altele despre »călăreţii căror cu prilejul rechiziţiilor le-a mers rău în Mocod«, şi adaugă că oraşul nu poartă vină, căci doar aceia au fost soldaţi imperiali. Apoi asigură că va ruga pe coman- dantul general să nu fie adunate toate armele din district. In 22 Februarie scrie Klein în chestia obiectelor şi cerealelor de furni- zat miliţiei şi roagă pe magistrat ca »pentru D-zeu să observe strict poruncile şi termenele«, căci altfel atât pentru el cât şi pentru magistrat au să urmeze cele mai aspre şi crudele pedepse. Iar în 26 Februarie tot Klein scrie desperat că dogarii din Bistriţa nu mai trimit carele cu1 butoaiele cerute, înainte de a fi plătite de miliţie. Spune că e în cel mai mare pericol de a fi aspru pedepsit şi de a cădea în disgraţie. Tot atunci somează pe magistrat şi guberniul într’o scrisoare semnată de Haller, Banffy, Nalaczi şi Conrad, ca în interesul serviciului înalt să aducă toate jertfele posibile. 142 încă nu erau scăpaţi de un rău şi o plagă, când o nouă groază îi cuprindea pe Bistriţeni; adică în primăvara anului 1706 Ie soseau dela corifeii Curuţilor mereu ordine şi ameninţări, căci aceştia presimţiau şi ştiau ce are ,să urmeze. Fiindcă cea mai mare parte a trupelor imperiale plecă spre finea lui Iunie din oraş şi împrejurime la Bonţida, unde se găsea şi Rabutin cu multă oaste, iar în Bistriţa rămase numai un mic detaşament despre care Bistriţenii aveau informaţii că asemenea are se plece; senatorul Samuil Bedeus în numele magistratului adresă în 27 Iunie comandantului fostei garnizoane orăşeneşti, maiorului Falkenheim — care încă plecase la Bonţida ............. o scri- soare de următorul conţinut: »Dacă comandantul general nu-şi va schimba hotărîrea de a retrage garnizoana, atunci oraşul în fiecare clipită e ameninţat cu nimicirea zidurilor şi mulţi orăşeni vor părăsi localitatea şi vor pribegi cine ştie pe unde, fiind des- poiaţi de tot avutul şi nemai având nimic de pierdut afară de trup şi viaţă. Numai hoţi şi haimanale cutreeră tot ţinutul, încât om de treabă nu cutează să iasă nici până’n câmp«. După câteva zile Bedeus iarăş îi scrie baronului Falkenheim: »In Bistriţa trăim între frică şi nădejde. Rebelii vin în fiecare zi în districtul nostru şi trec peste limitele statorite*). Ei duc cu sine vite, precum au făcut şi Duminica trecută la amiazi, când sub conducerea lui Szeki Lâszlo au dus cai din herghelia de lângă oraş. Intenţio- nează să ocupe şi pasul Bârgăului, despre ceeace a fost avizat şi comandantul general, că adică ieri Balog Siinon, Iro Jânos şi Szeki Lâszlo au fost în Bârgău«. Primarul Klein înspăimântat de întorsătura ce o iau lucrurile, asemenea scrie în 4 Iulie din Sibiu, cu tâlc, că timpurile acele dau prilej hoţilor pentru fapte răutăcioase, pe cari odată D-zeu îi va înfrâna. Iar dela magistrat primeşte Klein în 15 Iulie răs- punsul desperat că Bistriţenii trăesc zilele cele mai mizerabile şi au sărăcit cu totul. Şi iată, la sfârşitul lui Iulie soseşte ca un trăznet ştirea că Rabutin a primit ordin să plece cu armatele din Ardeal la Caşovia. Acesta imediat şi pleacă lăsând numai în câteva oraşe ardelene *) Se vede că exista o convenţie secretă. 143 mici garnizoane. Detaşamentul din Bistriţa — probabil la ordinul comandantului general care nu voia să lase fortăreţe intacte în mâinile Curuţilor — înainte de-a părăsi oraşul spre a se ataşa la trupele lui Rabutin, distruge o parte din zidurile cetăţii şi duce cu sine toate armele populaţiei. Acum dar ţara, şi împreună cu aceasta şi Bistriţa rămâneau pradă Curuţilor cari sub comanda lui Pekri imediat şi intrară în Ardeal, ocopând mai întâi Mediaşul şi Sighişoara. Iar 1 Septem- vrie— de sigur nu spre bucuria orăşenilor—Mihail Teleki anunţa din Coplean magistratului că generalul Laurenţiu Pekri în curând are să vină cu 15.000 soldaţi pedestri şi călări la Bistriţa, deci să se îngrijească de locuinţe, furaje, bani, cu un cuvânt de toate cele necesare. In 4 Septemvrie apoi însuşi Pekri se anunţă şi ameninţă oraşul cu nimicire, dacă nu se va supune şi nu va asculta poruncile sale. Ca un strigăt de cucuvae, în 7 Septemvrie Bistri- ţenii mai primesc dela un emisar ştirea nu prea măgulitoare că Pekri cu prilejul ocupării Clujului a omorît 110 nemţi imperiali, deci şi oraşul Bistriţa să bage bine de seamă ce face. îngroziţi să n’o păţească ca Clujenii, Saşii bistriţeni imediat adunară o mulţime de cadouri pentru nesăţiosul şi nemilosul general rebel, şi i-le trimiseră cu senatorii Teuchert şi Todt în lagărul dela Someşfalău, de unde aceştia scriu în 7 Decemvrie că Pekri s’a arătat foarte graţios şi a acceptat darurile trimise, apoi că soţia generalului pleacă la Bistriţa »în cvartir«, deci să-i caute o locuinţă bună şi oraşul să-i aranjeze o primire fastuoasă. Deci Bistriţa din nou era în mâinile lui Pekri care şi grăbi să între în 11 Septemvrie în oraş cu hordele sale hămesite. Cea dintâi operă a acestui om destrăbălat fu ordinul ca să se con- tinue cu distrugerea zidurilor oraşului. Munca aceasta, pornită cum văzusem de imperiali, a durat până la începutul anului 1707. In cursul acestui an ţinutul nostru necontenit fu încălcat şi jefuit de Curuţi cari storceau de pe populaţia săsească şi ro- mânească tot ce biata îi mai rămase. De altminteri în întreaga ţară domnia mare mizerie cauzată de dezordinea generală şi de plaga curuţă. Primarul Klein, care de atâtea ori fu nevoit să-şi schimbe coloareâ şi acum se găsea în apropierea imperialilor în Sibiu, 144 scrie la începutul anului 1707 o scrisoare tânguitoare expunând că se află în cea mai deplorabilă situaţie şi a stat chiar şi închis, fiind implicat în chestia încurcată pecuniară încă nerezolvată între locotenent-colonel Ientis şi oraş. Spune că a îndurat nespuse sufe- rinţe şi roagă pe magistrat să nu-1 dea uitării. Este interesantă scrisoarea pe care în 25 Septemvrie o tri- mite din Zagra comisarul orăşenesc Andreas Schoppelt noului primar lohann Arlt (Arelt), ales în mod provizor de Bistriţeni, în absenţa lui I. Klein de Straussenburg. Acest Schoppelt scrie şi raportează altminteri adesea din satele districtului românesc, din Rebra mare, Rodna ş. a., delegat din partea magistratului să adune contribuţii şi alimente şi să comunice diferite ordine. In aceea scrisoare Schoppelt (Schoppelius) împărtăşeşte că a primit dela George Pongrâcz, curuţul transfug despre care a mai fost vorbă, următoarele ştiri: Din cauza operaţiilor răsboinice ale Şvezilor în Silezia, generalul Starhemberg a întors acolo şi Rabutin încă a primit ordin să plece în ajutor cu -lOOO soldaţi. Se va vedea dacă se cofirmă ştirea. De altă parte Kârolyi Sândor i-a scris lui Vass Daniel în chestia alimentării miliţiei împărtă- şindu-i că în 22 Septemvrie va fi in Hunedoara. Apoi înc’o ştire: Un Agă turcesc a trecut prin Moldova spre a merge la regele Şvediei, dar şi-a exprimat dorinţa că mai întâi ar voi să întâlnească, în calitate de delegat turcesc, pe principele Fancisc Rakoczi. Aceasta o confirmă şi Popa Matei din Zagra care înainte cu 14 zile a fost în Moldova şi l-a văzut cu ochii proprii pe acel Agă, turcesc, când a trecut pe acolo. E de notat că acel Popă Matei din Zagra de sigur a fost un om abil şi iscusit, despre care mai adesea ori se face men- ţiune în documentele contiporane. Din actele bisericeşti ale anilor 1705 şi 1706*) ştim că el fusese ales protopop al arhidiaconatului Năsăud, în care demnitate îl confirmase şi Atanasie, arhiepiscopul legitim al Românilor uniţi. Se vede însă că persoana popii Matei nu-i convenea pseudo-vlădicei Ţirca, creatura banditului curuţ Pekri, şi astfel nici magistratul oraşului Bistriţa — care pe atunci îşi aroga dreptul de a se amesteca chiar şi în afacerile bisericeşti *) Vezi »Arhiva $ortieşană« Nr. 1, 145 ale districtului nostru — nu voi să-l recunoască pe Matei, ci im- puse cu forţa cercului, ca protopop, pe popa Grigoraş din Mititei. * Generalul Rabutin, despre care în scrisoarea de sus se spunea că probabil va pleca din Ungaria de Nord în Silezia, întoarse însă în Septemvrie 1707 pe neaşteptate în Ardeal, şi impreună cu generalul Tige, pe care îl lăsase să-l substitue acasă, bătu cumplit pe curuţi în diferite locuri, aşa că cele mai multe cete curuţe, împrăştiate şi fugărite, însoţite de numâroase familii boie- reşti maghiare revoluţionare, trecură în Principatele române, în Turcia şi Ungaria. Din Bistriţa încă plecară Curuţii în ruptul capului — cum spun documentele arhivei capitulare — chiar în timpul culesului de vii, cărând tot ce puteau duce şi luând cu sine ca ostatici pe primarul Arelt şi pe susamintitul comisar Schoppelt, care apu- case să mai scrie în 2 Octomvrie din Zagra protojudelui Mathias Werner, că la Gherla au sosit cete de Curuţi ca să blocheze oraşul. In timp ce Curuţii fugeau din ţinutul nostru, în Bistriţa intrau iarăş oştirile împărăteşti, acum în număr şi mai mare, aşa că la finea anului 1707 şi * la începutul lui 1708 aflăm în oraş, în comunele săseşti şi în satele româneşti din Valea Rodnei soldaţi din regimentele de infanterie Darmstadt, Cusani, Virmond, Heister,' Thyrheim (Thiirhaimb), apoi multă cavalarie şi artilerie. Ca să-şi poată face oricine idee despre contribuţia satelor româneşti din district la alimentarea acestor oştiri, extragem aci dintr’o listă pe 1708 că cu începere din 13 Noemvrie 1707 până în I Ianuarie 1708 satele Rebrişoara, Rebra mare, Vărarea, Feldru, Ilva, Leşu, Sângeorzul, Maieru şi Rodna au furnizat în magazia din Dumitra pentru un singur regiment de cuirasieri: 787 găleţi de grâu, 2068 ovăs, 272 măji de carne şi 216 care de fân. i Privitor la cele petrecute în Bistriţa magistratul îi scrie în 8 Noemvrie 1707 fostului primar Klein la Sibiu următoarele: »Dupăce D-zeu a îndreptat astfel afacerile împăratului, încât noi şi de astădată am scăpat de jugul maghiar şi iarăşi ne putem recomanda guberniului ţârii şi altor înalţi patroni; ne luăm voie 146 să-ţi adresăm aceste şiruri în nădejde că te afli bine. Vei fi auzit cum au fost rase zidurile oraşului de către Curuţii rebeli, cari ziduri însă acum iarăşi au fost reparate de locotenent-colonelul Morundo, acelaş care începuse a le distruge, şi spărturile au fost umplute cu palisade, la ceeace a lucrat nunumai districtul nostru, ci au ajutat toate satele din împrejurime. Înainte cu 8 zile am trimis delegaţi la comandantul general care i-a primit cu graţie, şi aceia şi azi se află încă în lagărul de lângă Uriul de sus, unde vor sta până în ziua în care vor însoţi pe Excelenţa Sa încoace la Bistriţa, ceece are să se întâmple în scurtă vreme. Am trimis scrisori de recomandaţie şi guberniului, juzilor regeşti şi primarilor oraşelor săseşti«. E de notat însă că zidurile Bistriţii au fost reparate atunci de către Morundo numai în mod provizor, căci încă mulţi ani dup’aceea se vorbeşte în acte despre zidurile cari tot mai zac în ruină. Intre actele anului 1707 aflăm scrisoarea adresată în 19 Noem- vrie de către corniţele săsesc Petrus Weber de Hermapnsburg magistratului bistriţan, în care acela acceptă declaraţiile de fide- litate ale Bistriţenilor faţă cu Maiestatea Sa. Spune că l-a întristat mult situaţia deplorabilă a sărmanei naţiuni săseşti sub opresiunea rebelilor şi că se bucură mult de restabilirea aduse de armatele împărăteşti. Speră că declaraţia Bistriţenilor emană din inimă, deci va fi demnă de graţia şi protecţia împăratului. E fapt că în timpul trecut unii dintre Bistriţeni s’au prea alipit de facţiunea Guruţilor şi au pătat în mod ruşinos naţiunea săsească şi în special oraşul Bistriţa. De aceea Bistriţenii cu atât mai mult trebue să-şi arate devotamentul ca prin aceasta să şteargă ruşinea din trecut. Cu mare bucurie şi satisfacţie scrie din Sibiu în 29 Noem- vrie şi exprimarul Klein; dar îndată dup’aceea, în 20 Ianuarie 1708 iarăş lamentează că e bolnav, chinuit şi sărman. Aminteşte de serviciile sale făcute oraşului cu jertfe nespuse şi roagă să i-se recunoască acelea. Cu alte vorbe să i-se dea ajutor bănesc. In 23 Ianuarie 1708 din nou le scrie corniţele Weber Bistri- ţenilor, că dupăce prin absenţa îndelungă a fostului primar Klein generalul comandant priveşte ca vacant scaunul primarului bistriţan, acum orăşenii să facă în toată regula o nouă alegere. Din partea 147 sa mai constată comitelele următoarele: In timpul trecut Bistriţenii au fost abătuţi prin duşmanul rebel dela credinţa şi lealitatea datorită împăratului, iar prin armele victorioase imperiale au fost readuşi la stăpânul legal care aşteaptă ca oraşul să dea dovadă despre credinţa sa şi să se oblige la lealitatea omagială de mai înainte. Deci in prezenţa generalului marchiz Cusani şi a ofiţerimii să depună jurământ, omagial întreaga comunitate cum şi oficianţii satelor. Interesantul formular al actului omagial şi al jurământului pe care Bistriţenii aveau să-l depună — somaţi fimd la aceasta şi de către membrii guberniului ardelean Banffy, Ştefan Hallen Samuil Conrad a Heydendorf, Petrus Weber a Hermannsburg şi secretarul Ludovicus Nalaczi — era următorul: »Eu N. N. jur pe Dumnezeu că dupăce în anii trecuţi cea mai mare parte a regatului Ungariei şi a principatului Transilvaniei a apucat arma împotriva domnitorului legal, a Maiestăţii Sale regelui Ungariei, s’a revoltat şi a devenit necredincioasă; atât eu cât şi întreg oraşul — când acesta n’a putut să reziste mai mult duşmanului şi a fost cucerit, iar pe rebelul Francisc Rakoczi în adunarea dela Bălgrad şi în dieta dela Oşorheiu l-au instalat ca principe al Ardealului am fost nevoiţi să-l recunoaştem pe Rakoczi de domnitor. După ce însă prin armele glorioase ale Ma- iestăţii Sale duşmanul rebel a fost alungat, iar Maiestatea Sa e gata să primească pe oricine în graţia sa; astfel şi eu liber şi de bună- voie întorc în această graţie, revoc şi detest pe amintitul Francisc Rakoczi precum şi alegerea şi instalarea sa ca principe al Ar- dealului. Nu-I recunosc nici acum nici în viitor ca principe ori regent, ci recunosc singur pe Maiestatea Sa împăratul Iosif ca rege legitim al Ungariei, şi promit că numai pe Maiestatea Sa şi pe urmaşii legitimi ai casei austriace îi voi privi ca regi ai Ungariei; voi fi supus şi credincios guvernului Maiestăţii Sale, prieten prie- tenilor săi şi duşman duşmanilor săi. Voi promova serviciul împără- tesc-regesc după mintea, putinţa şi facultăţile mele şi nu mă voi lăsa abătut dela aceasta îndatorire jurată prin nimic în lume, nici prin bucurie ,ori suferinţe, nici prin noroc ori nefericire şi nici prin prietenie ori duşmănie. Cu duşmanii Maiestăţii Sale şi cu rebelii nici acum nici in viitor nu vreau să am vre’o comunitate 148 ori să corespund cu ei; ci dimpotrivă, îndatăce voi auzi şi experia ceva desavantajos ori dăunător pentru serviciul Maiestăţii Sale şi pentru public, imediat voi descoperi faptul guberniului, autorită- ţilor şi funcţionarilor superiori ai naţiunei săseşti precum şi magi- stratului orăşenesc. Cu un cuvânt, în toate faptele mele şi din toate puterile mele mă voi dovedi faţă cu Maiestatea Sa şi urmaşii săi credincios, ascultător şi supus vazal până la sfârşitul vieţii mele. Aşa să-mi ajute Dumnezeu*. La avizul comitelui Weber ca Bistriţenii să-şi aleagă nou primar, oraşul îl alese pe Matia Werner, însă Klein rămase şi pe mai departe delegat al oraşului în Sibiu, de unde neîncetat raporta despre toate evenimentele şi unde reprezenta toate cauzele ora- şului Bistriţa. Acest bărbat care a lucrat şi suferit mult pentru afacerile oraşului său, în sfârşit în 1709 a fost recompensat de către împăratul care iertându-i ţinuta dubie din timpul stăpânirii Curuţilor, i-a restituit averile confiscate; iar oraşul din nou l-a ales primar, în care demnitate rămase până la moartea sa, în 1714. Părea că acum după restabilirea dominaţiei austriace oraşul cu ţinutul şi mai cu seamă Saşii vor fi fericiţi că au scăpat de urgia curuţă. Dar dimpotrivă, neschimbându-se întru nimic meto- dele anteriore de rechiziţie,. bacşişuri şi alte cusururi şi dificultăţi în raporturile cu miliţia, plânsorile şi acuzele de tot felul şi din toate laturile nu mai conteneau. Ofiţerii dela general până la ultimul sublocotenent erau obişnuiţi să capete şi să-şi ia ori- deunde grătuit cai, care, hamuri, stofe, încălţăminte, făină, zahăr, condimente, slănină, ouă şi alte de toate; apoi pretindeau dela oraş şi dela orăşeni bani pe cari nu-i restituiau niciodată; iar soldaţii scoteau din casele şi gospodăriile sătenilor cu forţa totul de ce aveau trebuinţă. In condicele de socoteli ale oraşului se găsesc multe zeci de pagini pline de cifre cari arată prestaţiile numai în bani făcute miliţiei. îşi poate închipui omul ce pacoste era aceasta pe capul comercianţilor, meseriaşilor şi economilor după aţâţi ani de mizerii şi suferinţe, încât chiar şi menţionatul scriitor sas Fischer, uitând de toată precauţiunea şi consideraţia cu care de altă dată vorbeşte despre împărat şi soldaţii săi, de astă dată constată »că are toată înfăţişarea ca şi când miliţia îm- părătească ar fi jăcmănit şi prădat mai avan decât Rakoczienii*. 140 Despre stările de atunci ne oferă o mică icoană ceeace cu data Bistriţa în 23 Mai 1708 îi scrie preotul evangelic Andreas Korner din Terpiu diaconului sibian Oeorg Kisch; adecă: Preotul regimentului, Leonard Gerstenauer, a fost dus bolnav din locuinţă în spitalul Bistriţii şi în aceeaş zi un soldat aprinse cu o puşcă- tură cvartirul locotenent-colonelului, care a ars împreună cu alte 3 case. Toţi sinistraţii au venit la curtea preotului Korner care cu mare chin (»mit meiner grossen Ruin«) a trebuit să-i găzdu- iască. Apoi soldaţii au furat şi au dus cu sine calul negru al preotului, când au plecat la Baia mare. Din acest oraş adică fugi- seră bătuţi la vr’o 3000 Curuţi, şi pentru că oraşul îi ocrotise pe aceştia, i-se impuse de către imperiali o contribuţie de răsboiu de 20 mii taleri şi orăşenii au fost nevoiţi să suferă de a fi şi jăfuiţi. Multe obiecte cărate de acolo au fost vândute pe piaţa Bistriţii. Despre rămăşiţe de ale Curuţilor cari se mai găseau răsleţe ici-colea, ne relatează următoarele ştiri: In 5 Iulie 1708 trimite generalul Graven, din lagărul dela Budac, o scrisoare magistratului în care între altele e menţionat şi locotenent-colonelul Peter Wobeser, după care s’a botezat şanţul construit de el pe muntele Cucureasa: Wopser Schantze, şi la al cărui ordin în 15 Iunie se luase proces verbal cu doi hoţi curuţi, prinşi in Găureni când voiau să fugă pe ascuns acasă. Aceştia depuseră că ei au fugit încă de mult din lagărul pe care o ctată de Curuţi il construise lângă Vărarea. In 6 August magistratul bistriţan dete un salvconduct şi o scrisoare de recomandaţie delegaţilor săi Andreas Zierner şi Mihael Conrad de Heydendorf pe cari comandantul general baron Fried- rich Kriegbaum pentru felurite afaceri orăşeneşti îi luă şi duse cu sine la Sibiu. De aci Heydendorf raportează în 21 August magistratului următoarele: »Duşmanul a cam dispărut, afară că nu departe de Turda, la Ceanul de Câmpie, a fost surprins Nyako cu 2000 călăreţi. Cam 15 din ei au fost ucişi, fi prinşi, iar ceilalţi abia au putut scăpa cu viaţa. Kârolyi a trecut prin munţi peste Abrud, cu continuă frică. Nu se mai vede niciunul dintre ai săi, şi chiar dacă are 30 mii de rebeli sub comanda sa, — alţii vor- besc numai de 7U00 — totuşi pentru el e zădarnică orice între- 150 prindere. Mâne pleacă Excelenta Sa comandantul general, împreună cu noi, în lagăr la Sebeş. Nu se poate şti unde are de gând duş- manul să invadeze din nou tara, dar va afla rezistentă cuvenită şi norocoasă din partea Excelenţei Sale. Se confirmă învingerea raportată asupra Francezilor, iar Curuţii numai puţin au fost crunt bătuţi la Neutra. Sebeşul e distrus până la pământ şi mizeria oamenilor nu se poate descrie, maicuseamă e grozav ce au pătit femeile. De aceea locuitorii din Mediaş se hotărîse mai bine să se apere până la ultimul om, decât să se expună la aşa o mizerie şi ruşine, ceeace generalul a şi constatat cu laudă în fata noastră«. In 7 Septemvrie Andreas Zierner din lagărul de lângă Gherla le scrie Bistritenilor acestea: «Magistratul ştie de sigur cum vaga- bonzii şi hoţii curuti se cară din (ară şi lasă numai prizonieri, precum văzusem în Dej, şi cum fug în ruptul capului prin păsuri. Aceasta e pricina că armata noastră s’a împărţit în două: una sub comanda generalului Graven stă aci şi va pleca spre Dej, iar cealaltă a plecat ieri în marş dela Apahida spre Turda, în frunte cu Excelenţa Sa generalul comandant, astfel că duşmanul nu va mai putea circula şi nelinişti«. In alte multe scrisori Zierner continuu raportează cum adună cereale pentru miliţie, apoi carne, ouă ş. a. de prin comunele româneşti someşene. Din anul 1708 avem un document1) important care ne pri- veşte de aproape şi în care iarăş se face menţiune despre agilul şi iste{ul preot Matei din Zagra. Este o scrisoare pe care în 27 Aprilie 1708 o adresează arhiepiscopul unit Atanasie'primarului Mathias Werner din Bistriţa expunând următoarele: In cursul răscoalei rakocziene pseudo-vlădica Ţirca, impus şi susţinut de generalul rebel Pekri, a jăfuit o-mulţime de obiecte din biserica românească mitropolitană a Bălgradului, a destituit chiar şi proto- popi şi i-a înlocuit cu alţii răi, pe cari arhiepiscopul nu-i recunoaşte. Aşa s’a întâmplat şi cu protopopul Matei din districtul Bistriţii, care a venit la Sibiu şii i-a descoperit Mitropolitului unde ţine ascunse Ţirca obiectele furate. Nefiind posibil altfel să ie recapete, Atanasie roagă pe primarul Werner să dea ajutorul necesar proto- ’) Publicat de scriitorul acestor şiruri în „Revista istorică“ Nr. 1—3, Bucureşti 1923. 151 popului Matei ca să poată reclamă acele obiecte şi primarul să-l ia sub protecţia sa pe acel protopop legitim. Remarcabila scrisoare, în care protopopul Matei e recomandat protecţiei primarului bistriţan — cum arătasem la alt loc — nu chiar binevoitor faţă cu persoana protopopului, e semnată aşa: >Athanasiiis, archiepiscopus Valachorum-. Cum amintisem mai sus, în Ardeal se găseau acum numai grupuri mai mici de Curuţi, deveniţi veritabili hoţi de codru, cari operau numai pe ascuns şi în timp de noapte. Generalul Krieg- baum curăţise toate oraşele şi cetăţile de ei, aşa că în ţară începea să fie restabilită pacea şi ordinea. In Ungaria mai continuară mişcările revoluţionare rakocziene până la pacea dela Sătmar în- cheiată în 1711. Evenimentele din anii ulteriori ai revoluţiei aparţin istoriei Ungariei şi nu cad în cadrul expunerii prezente. Urmează însă aci încă câteva documente cari referindu-se la Bistriţa şi ţinutul ei, încheie şirul grelelor încercări prin cari a trebuit să treacă poporaţiunea acestui colţ de ţară. DJh 1710 avem un act în care magistratul Bistriţii expune »momentele« ce dovedesc că oraşul Bistriţa împreună cu districtul a suferit în timpul rebeliunii mai mult decât alte oraşe şi a fost ruinat, deci ar merita »o consolare specială«. lată-1: 1. Deoarece Bistriţa zace la confiniile ungare, aşa sărmanul nostru oraş îndată dela început în lunile August, Septemvrie şi Octomvrie 1703, când în ţara Ardealului se ştia încă puţin sau mai nimic despre duşman, a trebuit să sufere şi experieze actele furioase şi violente ale Curuţilor, căci în amintitele luni districtul nostru de nenumărate ori a fost jăfuit şi sărmanii gospodari şi-au pierdut toate averile mobile. După ce trupele duşmane pătrunseră în mare număr peste Baia mare, Sătmar şi Cetatea de Piatră în ţară, imediat ele luară cu forţa în posesiune districtul nostru şi ţinură sărmanul nostru oraş închis cu O blocadă aprigă până în ziua Sf. loan 1704 alimentându-se numai din districtul nostru. Apoi ce să mai vorbim de imensa pagubă pe care au cauzat-o mahalalelor şi satelor noastre prin pârjol şi foc. 153 câte 3—4 regimente spre a observa pe duşman. Faptul acesta înseamnă o nespusă povară, dar fără îndoială trebue purtată atât timp cât Dumnezeu ne dărueşte pace. * In Mai 1710 Bistriţenii adresară împăratului o suplică în care se roagă pentru radiarea datoriilor către stat rămase din timpul Curuţilor. Rugarea o trimiseră prin comanda generală din Sibiu, de unde comandantul general interimat conte Montecuccoli în 14 Mai adresă în acea materie o scrisoare maistrului suprem al curţii vieneze, contelui Leopold Trautson de Falkenstein. In scrisoare spune că oraşul Bistriţii în timpul rebeliunii a fost supt de Curuţi, aşa că anevoie se va putea în curând reface. De aceea oraşul trimite o rugare către împărat, pe care o înmânează contelui Trautson deputatul naţiunei săseşti, dl Hosmann. Montecuccoli recomandă rugarea şi roagă pe Trautson să o prezente cu bună- voinţă Maiestăţii Sale ca să aibă efectul dorit; pentru ceeace îi va fi recunoscător nu numai oraşul ci şi el, Montecuccoli. * Primarul Johann Klein a Straussenburg predă în 17 August 1710 în castrul dela Bonţida comandantului general al Ardealului un memoriu în care, pe lângă cele înşirate în rugările anterioare, se mai zic următoarele: Bistriţa a suferit nespus în anii trecuţi prin foc, încât o mare parte din oraş e pustiu şi copii de copii nu vor fi în stare să-l reclădească. Curuţii au jăfuit şi asuprit, iar în două rânduri ieşind din ţară cu fuga şi trecând peste Bistriţa, au dus cu sine toată averea mobilă a poporaţiei şi orăşenilor le-au luat cu forţa toţi banii de aur şi argint. Din pricina necontenitelor încortelări mese- riaşii nu şi-au putut vedea de afaceri şi agonisi alimente, ci au dat totul ostâşimii. | Locuitorii districtului au avut extraordinar mult de suferit pe urma deselor invazii ale Curuţilor cari continuu îi jăfuiau. Chiar acum de curând tâlharii rebeli au pătruns în muţi şi au cărat cu sine spre Maramureş 142 cai, 164 vite cornute şi multe oi. Sărmanii noştri oameni nădăjduesc din an în an timpuri mai bune şi cu excepţia hainelor de pe trup jertfesc 153 câte 3—4 regimente spre a observa pe duşman. Faptul acesta înseamnă o nespusă povară, dar fără îndoială trebue purtată atât timp cât Dumnezeu ne dărueşte pace. In Mai 1710 Bistriţenii adresară împăratului o suplică în care se roagă pentru radiarea datoriilor către stat rămase din timpul Curuţilor. Rugarea o trimiseră prin comanda generală din Sibiu, de unde comandantul general interimal conte Montecuccoli în 14 Mai adresă în acea materie o scrisoare maistrului suprem al curţii vieneze, contelui Leopold Trautson de Falkenstein. In scrisoare spune că oraşul Bistriţii în timpul rebeliunii a fost supt de Curuţi, aşa că anevoie se va putea în curând reface. De aceea oraşul trimite o rugare către împărat, pe care o înmânează contelui Trautson deputatul naţiunei săseşti, dl Hosmann. Montecuccoli recomandă rugarea şi roagă pe Trautson să o prezente cu bună- voinţă Maiestăţii Sale ca să aibă efectul dorit; pentru ceeace îi va fi recunoscător nu numai oraşul ci şi el, Montecuccoli. * Primarul Johann Klein a Straussenburg predă în 17 August 1710 în castrul dela Bonţida comandantului general al Ardealului un memoriu în care, pe lângă cele înşirate în rugările anterioare, se mai zic următoarele: Bistriţa a suferit nespus în anii trecuţi prin foc, încât o mare parte din oraş e pustiu şi copii de copii nu vor fi în stare să-l reclădească. Curuţii au jăfuit şi asuprit, iar în două rânduri ieşind din ţară cu fuga şi trecând peste Bistriţa, au dus cu sine toată averea mobilă a poporaţiei şi orăşenilor le-au luat cu forţa toţi banii de aur şi argint. Din pricina necontenitelor încortelări mese- riaşii nu şi-au putut vedea de afaceri şi agonisi alimente, ci au dat totul ostăşimii. | Locuitorii districtului au avut extraordinar mult de suferit pe urma deselor invazii ale Curuţilor cari continuu îi jăfuiau. Chiar acum de curând tâlharii rebeli au pătruns în muţi şi au cărat cu sine spre Maramureş 142 cai, 164 vite cornute şi multe oi. Sărmanii noştri oameni nădăjduesc din an în an timpuri mai bune şi cu excepţia hainelor de pe trup jertfesc 154 bucuros orice pentru promovarea cauzei împărăteşti. Dar pe calea aceasta ne cufundăm tot mai adânc în labirint, căci locuitorii cu greu pot plăti până în Septemvrie contribuţiile restante, iar în Noemvrie trebue să înceapă cu plata nouălor impozite; ne mai vorbind de plata dobânzilor după capitalurile împrumutate dela diverşi creditori maghiari. In situaţia aceasta desperată generalul e rugat să caute mijloace ca comunitatea să fi consolată şi să poată reface oraşul, iar atât orăşenii cât şi sătenii din împrejurime să poată fi conservaţi pentru serviciul înalt. . * In 13 Noemvrie 1710 delegaţii Bistritenilor aflători în Mediaş adresară autorităţilor superioare următoarele reclamaţii ale oraşului Nosen (Bistriţa): 1. Milipa nu acceptă mai mult furnizările aşa cum era obi- ceiul să se facă înainte de invazia Curutilor. Carnea o primeşte cântărită cu maja, însă pielea, limba ş. a. le înapoiază furnizorului. Fânul se prelua mai înainte cu carul, acum se cântăresc tot câte 300 funţi vienezi, aşa că se iau 2—3 care în loc de unul. Certele cu încortelările nu mai încetează, aşa că ţăranul nu căpătă nici ceeace i-se acordă. Apoi călăreţii aduc de tot prea mulţi cai cu sine, pentru cari pretind furaj peste cantitatea reglementară. 2. Se comit multe excese la încortelări, căci soldaţii nu se mulţumesc cu locuinţa ci storc dela gazde făină, orz, ovăs, slă- nină, o(et ş. a. ceeace face mult la detaşări atât de numeroase în oraş şi district. 3. Comisarul de războiu Matiovski ar trebui să se convingă cum caii ofiţerilor şi ai regimentului consumă nespus de multe paie; iar dacă gospodarii se plâng, atunci se expun la neplăceri. Se’ntâmplă că ţăranii n’au nutret pentru propriile lor vite, şi totuş trebue să plătească în aur porţiunea pe care sunt obligaţi s’o furnizeze miliţiei. 4. Comisariatul cere să i-se furnizeze anticipativ alimentele şi furajele pentru cele 3 luni de iarnă Noemvrie-lanuarie, iar dacă i-se duc cu ceva întârziere, nu le primeşte ci pretinde echiva- lentul în bani. 5. Deoarece comitatensii nu furnizează la timp alimentele cu 155 cari datoresc, iar soldaţii se despăgubesc din provizia sătenilor noştri, ar fi just să se repartizeze contribuţiile noastre cam mari pe şase luni, iar comitatensii să fie constrânşi de a ţinea termenele de furnizare. 6. Dupăce de 4 ani încoace este încortelată la noi atât de multă miliţie care consumă primăvara cu caii o cantitate extra- ordinară de iarbă, ar fi cu cale să se ia în considerare acest fapt cu prilejul furnizării fânului. 7. Cuptoarele de copt pâne reclamă foarte multă muncă. O mulţime de oameni cară lemne, cereale, făină dela magazii la moară, apoi iarăş îndărăt la cântărit şi preluare ş. a. cari lucrări le săvârşesc tot numai locuitorii noştri din oraş şi district, deşi la această muncă ar trebui să contribue întreagă ţara. 8. Incortelările pentru atâta miliţie formează o povară care duce la ruină oraşul şi satele districtului nostru, dacă nu se vor constrânge la acea îndatorire şi satele din comitatele învecinate. 9. Fără ştirea şi consensul oraşului, miliţia şi-a săpat un heleşteu care consumă toată apa, aşa că heleşteiele oraşului n’au apă suficientă. Mai cu seamă cu începere din vara trecută dom- neşte o astfel de secetă, încât heleşteiele noastre s’au ruinat, cauzându-se prin aceasta mare pagubă oraşului. 10. Soldaţii întră în grădinile particulare şi cară tot felul de fructe, cum s’a întâmplat şi anul trecut când femei de ale mili- tarilor, pe titlul că se plimbă, au intrat călări şi cu care prin grădini şi vii cărând cu sine tot ce au putut duce. 11. Cu încortelări sunt adesea împovăraţi şi magistraţii pre- cum şi oficianţii orăşeneşti, cari din graţia împăratului totdeauna erau scutiţi de acele poveri. 12. Miliţia sârbă şi valahă sub comanda lui Oeczi Sândor comite grave excese, soldaţii nu stau la cartierele lor ci călăresc în cete prin comitatutul Solnocului f şi aiurea, adună cu grămada animalele locuitorilor, ca şi când ar fi vite cucerite dela duşman, apoi sau le vând sau lasă să le taie măcelarul german din oraş. Adesea cutează să meargă până în cercul Lăpuşului pretextând atacarea duşmanului, însă ei nu-1 atacă pe acesta ci cară boii, vacile, oile şi cerealele ţăranilor, cum s’a întâmplat înainte cu un 3 156 an, când duşmanul întărâtat s’a răzbunat apoi asupra ţăranilor districtului nostru. 13. La regimente se găsesc o mulţime de meseriaşi cari cuprind atelierele târgoveţilor noştri şi le cară uneltele prin sate, aşa că iau pânea din gura meseriaşilor noştri incapabili de a con- tribui cu munca lor în folosul serviciului înalt şi ajunşi la mizerie împreună- cu soţiile şi copiii lor. Artileria de aci vrea să i-se facă gratuit toate lucrările şi reparaţiile. 14. O mare povară constitue şi faptul că de câte ori iese iarna câte un detaşament din oraş împotriva duşmanului, totdeauna pedestrimea, prefăcută în călărime, ia spre scopul acesta caii oră- şenilor noştri. Dintre animalele acestea unele sunt puşcate, altele călărite de moarte, iar cele rămase în viaţă întorc atât de istovite, încât nu mai pot fi de nici un folos proprietarului orăşan. 15. Pentru plăcerea proprie ofiţerii iau cu forţa la vânătoare ţărani cari astfel pierd zile de muncă, şi dacă aceia vânează cu câni atunci satele învecinate trebue să hrănească cânii cu ali- mente adunate din mori, iar pe ofiţeri trebue să-i prevadă cu pâne suficentă şi cu vin; ba mai mult, morarii sunt constrânşi să le crească cânii în mori. 16. Fiecare comandant pretinde o servitoare pentru bucă- tărie; mai cu seamă căpitanilor le cară acele toată apa necesară şi le prestează şi alte servicii, prin ceeace ofiţerii îşi cruţă pe proprii servitori străpăţuind pe sărmanii noştri argaţi. Aceştia au primit în anul corent porunca să furnizeze chiar şi untură pentru soldaţi şi să le ungă încălţămintele. 17. Cea mai mare mizerie este că nicăiri în ţară nu-i grămă- dită la un loc atâta miliţie ca la noi, şi solJăţimea cere să i-se furnizeze toată carnea necesară. Doar încortelările nu se fac spre plăcerea noastră, ci spre binele obştesc. 18. Soldaţii nu sunt mulţămiţi cu iarba ce li-se aduce vara pentru cai, ci ei călăresc înşişi prin câmp, ne ocupă livezile, îşi aduc iarbă acasă, împrăştiind pretutindeni prin oraş fân. 19. Dacă negustorii aduc pe piaţă: fier, sare, carne, miei, atunci soldaţii din toate aceste iau pentru sine 2-3 bucăţi, iar dela vitele vândute şi tăiate iau totdeauna limbile. 157 20. Adesea orăşenii noştri făr’de nicio pricină sunt escortaţi Ia postul de pază, de unde nu scapă până ce nu plătesc sergen- tului plutonier câte un taler rhenan. * In anul 1711 toţi funcţionarii oraşului Sibiu şi ai naţiunii săseşti adresează împăratului o lungă suplică, din care — fiind de importanţă generală — se extrag următoarele: In introducere se amintesc suferinţele naţiunii săseşti în timpul răscoalei rakocziene, suprimarea, uzurparea şi primejduirea privilegiilor acordate Saşilor, până când în sfârşit armatele glo- rioase împărăteşti au reuşit să alunge pe duşman din ţară. Precum atunci când Ardealul scăpat de jugul turcesc s’a restituit coroanei sfinte ungare şi guvernării austriace, sărmana naţiune săsească — în urma neîndreptăţirilor şi opresiunilor sufe- rite din partea naţiunilor negermane transilvane şi cu disconside- rarea diplomelor şi decretelor privilegiate — într’atât a slăbit şi s’a diminuat, încât chiar la începutul rebeliunii abia rămase cu viaţa mizeră, şi totuş a putut să se plângă tronului, împăratului Leopold, primind dela acesta uneori mângâiere; tot aşa şi acum restabilită fiind ordinea, Saşii cu vechea lor fidelitate se îndreaptă către monarhul losif I, fiul lui Leopold, şi imploară dela el mân- tuire şi conservare. La aşezarea Saşilor în Ardeal s’au avut în vedere interesele săseşti congruente cu cele ale regilor ungari, din care motiv li s’a acordat Saşilor dreptul de a-şi ridica cetăţi cari să servească pentru asigurarea dominaţiei regale. Conform devizei »Ad retinen- dam coronam», aflătoare şi azi pe steaguri şi sigile, Saşii tot- deauna au fost scutiţi de opresiunile magnaţilor şi ale altor înalte personagii prin regentul ţârii, dacă nu cumva acesta era un tiran notoriu ca Oabriel Bathori. La rândul său naţiunea săsească întot- deauna a nutrit şi păstrat ascultare şi devotament faţă cu stăpâni- torul ţării, mai cu seamă cu prilejul revoluţiilor pornite în patrie, aşa: 1. Când loan Zapolya în 1526 a pornit rebeliune împotriva regelui ungar Ferdinand I şi durând războiul timp de 30 ani, Sibiul în 1556 a fost silit să recunoască pe loan II ca principe domnitor; 3* 2. Când Ardealul a fost cedat de către Sigismund Bathori împăratului Rudolf II, stând din 1600—1006 sub guvernarea coman- dantului general Oeorge Basta, şi apoi prin tratatul de pace l-a căpătat Ştefan Bocskay dela împăratul; 3. In sfârşit când în 1687 Ardealul din nou a fost încor- porat la coroana ungară. In toate timpurile Saşii au dovedit credinţă nestrămutată către casa domnitoare legală austriacă, de şi sub dominaţia uzur- pată a principilor maghiari a avut mult de suferit. Deaceea şi mareşalul conte Rabutin a extrădat atestat privitor la ţinuta exem- plară a Saşilor. Acum naţiunea săsească ridică următoarele plânsori: 1. Saşii totdeauna, dar mai ales în timpul din urmă au fost desconsideraţi de către Maghiari când se hotăria în chestii ad- ministrative, judiciare, contribuţionale şi de încartiruiri. 2. Fundul regesc privelegiat întotdeauna a avut mult de suferit, mai cu seamă însă în timpul revoluţiilor a fost conside- rabil diminuat şi supuşi saşi au ajuns să fie iobagi ai unor domni maghiari. Deci saşii roagă pe împăratul să dea ordin comandantului general ardelean, ca ei să fie conservaţi în drepturile posedate şi să nu fie oprimaţi, ci admişi la conducerea ţării; apoi să fie re- stabilit vechiul fond regesc restituindu-i-se părţile ocupate şi uzur- pate de rebeli. Mai de parte expun următoarele rugăminţi: 1. Deoarece o parte dintre Saşi a rămas totdeauna credincioasă casei domnitoare, iar cealaltă numai forţată s’a supus duşmanului dar în taină a ţinut la dominaţia austriacă; aşa naţiunea săsească să-şi recapete toate privelegiile, libertăţile şi drepturile posedate şi asigurate mai’nainte. 2. Conform decretului din 24 Mai 1693 a împăratului Leo- pold, atât în guvernul ţării cât şi la tabla regească Saşii să aibă câte trei reprezentanţi; apoi orice chestie judiciară a Saşilor să se pertracteze la universitatea săsească şi să nu treacă la tabla ţârii. 3. Să fie anulate Aprobatele şi Compilatele precum şi alte legi cari în cursul timpului s’au creat fără ştirea şi învoirea Saşi- lor şi li s’au impus în mod ilegal. 159 4. Dupăce Saşii numai cu privelegiile lor s’au putut con- serva curaţi şi neamestecaţi cu alte naţiuni negermane, aşa mo- narhul să nu permită ca în teritorul şi oraşele săseşti Maghiarii ori alte naţiuni eschise dela privelegii să poată cumpăra case şi moşii. . 5. Fiindcă mai ales în timpul stăpânirii turceşti s’au aşezat în satele şi oraşele săseşti indivizi străini ca Greci, Armeni, Sârbi ş. a. iar aceştia cu familiile lor au prestat biruri unor magnaţi; ei acum să fie avizaţi ca atât în chestii contribuţionale cât şi în cele procesuale să se supună magistratelor săseşti din respec- tivele oraşe şi ţinuturi. 6. Deoarece naţiunea săsească a fost foarte apăsată de către Maghiari prin distribuirea neproporţională a poverilor publice şi s’a cufundat în datorii de peste două milioane fiorini, iar creditorii maghiari prin rebeliune au devenit infideli şi nevrednici de graţia domnitorului; aşa Saşii roagă să fie anulate toate datoriile lor către rebelii maghiari şi să fie scutiţi de această iobăgire a sân- gelui german, căci şi aşa creditorii au beneficiat mulţi ani de uzure şi dobânzi încassate în mod ilegal, reprimindu-şi astfel capitalul înzecit; 7. In timpul rebeliunii ceata duşmanilor şi-a dovedit crudeli- tatea timp de peste doi ani exclusiv pe teritor săsesc, cruţând comitatele locuite de maghiari şi Secui. Cei mai marcanţi rebeli au jefuit multe mii de vite, au cărat de prin gospodării tot felul de mobile şi unelte, au ruinat economia timp de 3 ani, au stors de pe locuitori multe mii de fiorini şi imensă cantitate de cereale, au nimicit şi ars multe sate şi au masacrat mulţi oameni. Pagu- bele sunt nediscriptibile şi nu se pot compensa cu multe milioane, aşa spre pildă cu excepţia alor 2—3 sate întreg districtul sibian şi azi zace în cenuşă. Deci Saşii roagă ca pentru toate pierderile să primească compensare şi mai cu seamă nenorocitul Sibiu să fie despăgubit din bunurile Maghiarilor rebeli. i •8. Ridică plânsoare împotriva creditorilor maghiari, cari numai în timpul din urmă se mulţumesc cu nemiluite dobânzi de 10°/o iar mai’nainte storceau cu mult mai mult în bani, alimente, muncă ş. a. şi n’aveau nicio milă faţă cu Saşii cari încă înainte de rebe- iune aveau o datorie naţională de peste 2 milioane. 160 9. Sunt între creditori şi de acei cari n’au luat parte la revo- luţie şi căror trebue să li-se replătească- sumele împrumutate. Fiind însă naţiunea săsească acum într’o stare de tot mizeră, roagă să i-se acorde un moratoriu mai lung cu dobânzi de 5— 6°/o. 10. Mai departe roagă naţiunea să fie scutită pe viitor de plata dijmelor fiscale. 11. Tot aşa să fie scutită de pretenţiile magaziilor provin- ciale. 12. Dupăce Saşii au întemeiat cetăţi şi pentru aceasta au căpătat privilegiul de-a purta negoţ şi a fi scutiţi de vămi, dreptul acesta să fie acum restabilit şi să li-se denege Grecilor şi altor străini cari lucrează în paguba Saşilor. 13. In satele în cari mai’nainte au lucrat numai meseriaşi saşi, s’au vârît acum alţi escroci şi derbedei. Acestor să li-se inter- zică meseria şi să li-se ia uneltele. 14. Precum în trecut, aşa şi în viitor Saşii să beneficieze de »Salium minutorum« (saramură şi sare măruntă). 15. Teritorul numit Ladamos, pe care timp de peste 100 ani l-a posedat neştirbit satul Slimnic (Stolzenburg) aparţiitor la Sibiu, şi care acum e teritor de ceartă cu nemeşii maghiari Bethlen Ferencz, Szt. Pali Ferencz şi fiii acestui dintre cari unul a fost corifeu rebel, să fie restituit satului Slimnic, dupăce şi aşa a avut nespus de suferit în timpul revoluţiei. 16. Să fie anulate pretenţiile funcţionarilor maghiari pe titlu de salarii. 17. Mulţi Saşi cari în timpul rebeliunii au fost păgubiţi de către hoţi maghiari, să aibă acum dreptul de a pretinde despăgu- biri şi satisfacţie. 18. Sibiul bântuit de rebelii maghiari să fie întrucâtva des- păgubit cu conferirea vămii din pasul Turnului roşu. 19. Pentru diferitele şi nenumăratele furnizări la armată, ora- şul Sibiu să capete despăgubire din fondul creat din bunurile confiscate delalrebeli sau din alt fond al statului. Tot asemenea să fie compensat şi magistratul pentru ostenelile sale. 20. Rachiul produs de Saşi să nu fie impozitat. * 161 / Pe urma mizeriei şi prăpădului căşunate de hordele Curuţilor în timp de aţâţi ani, trebuia să se ivească ca o consecinţă firească şi molimi. Astfel încă în 1709 se semnalară primele cazuri de ciumă, care în anii următori se lăţi peste întreagă ţara secerând viaţa multor mii de oameni. In Bistriţa a izbucnit boala îngrozi- toare în Septemvrie 1712 în locuinţa unui Armean şi a molipsit 11 familii armeneşti; apoi s’au îmbolnăvit şi alţi orăşeni, aşa că în total au murit 121 persoane, între cari şi câţiva servitori români. Faptul acesta a dat prilej magistratului orăşenesc să scoată în câteva zile pe toţi armenii, 231 la număr, din oraş. Cu toate protestările episcopului armean Auxentie Virzirescul (Oxendius Virzirescu) la curtea din Viena, precum şi acuzele ridicate împo- triva Saşilor bistriţeni, cari altfel erau sprijiniţi în demersul lor şi de autorităţile militare, Armenii au fost forţaţi să ia lumea în cap şi cei mai mulţi dintre ei s’au stabilit în Gherla. * Merită să se facă aci menţiune încă despre un remarcabil epizod din 1713, însemnat într’o scrisoare din acel an. Andreas Korner, preotul din Terpiu despre care a mai fost vorbă, adre- sează în 16 Martie 1713 o scrisoare tot diaconului Georg Kisch din Sibiu, în care după expunerea unor chestii familiare adaugă încă aceste şiruri: Mai raportez că un locotenent-colonel împreună cu alţi doi ofiţeri şvedieni au sosit din Bender la noi în Dumitra, şi ei rela- tează că împăratul turcesc — cu gând bun ori rău, se va vedea ulterior — a lăsat să fie scos şi dus regele Şvediei din Bender şi a împrăştiat armata ce o avuse acesta la sine. Eu însumi am vorbit cu acel locotenent-colonel la hotarul din Dumitra*. Se ştie că viteazul rege, svedian Carol XII după lupta sa nenorocită cu Ruşii, la Puhava îni 8 Iulie 1709, a trecut peste Bug şi şi-a stabilit lagărul în Bender în Basarabia, unde — cu puţine intervale — a stat până în 1713. Voind să-l scoată de acolo cu forţa, Turcii i-au asaltat lagărul cu câteva mii de ieniceri. Carol se apără ca un leu, cu 300 ofiţeri şi soldaţi ce i-au mai rămas, dar în sfârşit fu prins şi dus la Demotica lângă Adria- 162 nopol, de unde în Noemvrie 1714 plecă călare pe ascuns în patria sa. In calea aventuroasă către Svedia trecu şi prin Ardeal, poposind scurt timp în Sibiu. * In 1713 zăceau încă în ruină zidurile oraşului şi multe alte case din Bistriţa, de aceea magistratul roaga în 30 Mai pe comandantul general baron Ştefan Steinville să se îndure a le mijloci orăşenilor ajutor bănesc, ca să poată plăti din datorii şi din dobânzile cari îi copleşesc. * Amintisem la alt loc că satele româneşti din Valea Rodnei au suferit mult pe urma datoriilor contractate de oraş în timpul Curuţilor. Spre a împăca pe creditori, Saşii bistriţeni adesea le puneau acelor la dispoziţie braţele de muncă ale românilor someşeni. Astfel în 10 Iulie 1721 primarul Georg Giitsch, delegat în dieta ţării, le scrie din Sibiu senatorilor bistriţeni »să trimită din satele Rebra Mare şi din Sângeorz muncitorii necesari creditorului Or- ban Elek din Frata«. Dar munca oneroasă într’atât istovise pe sărmanii Români încât cu prilejul dietei din 1725 delegaţii Bistriţenilor rugau pe cârmuitorii ţării să impună oraşului contribuţii mai moderate, deoarece din cauza mizeriei » Valahii din cari mai cu seamă constă vidicuU sunt nevoiţi să ia lumea în cap. La ordinul guberniului transilvan în 1 Noemvrie 1726 magis- tratul Bistriţii expunea starea oraşului şi districtului astfel: 1. Cu începere din anul 1680 oraşul şi districtul au fost impuse cu biruri extraordinar de mari, aşa că Bistriţa a fost nevoită să împrumute sume considerabile spre a putea sta faţă diverselor contribuţii. A luat împrumut în bani dar şi în cereale pe cari creditorii mai apoi deasemenea le-au calculat în bani, aşa'lcă spre pildă singur contele Bethlen Miklos ridică pretenţie de 15.000 fl. Suma capitalurilor împreună cu dobânzile au urcat cu timpul la 150.000 fl. şi continuu urcă în mod fabulos, încăt devin imposibile de replătit şi noi rămânem pe veci robi. 163 2. Mai multă pacoste a adus asupra Bistriţii anul 1698 când oraşul a fost pustiit de un foc mare, în urma căruia şi azi stau goale uliţi întregi, iar dela unele uliţi abia numai numele au rămas în memoria oamenilor. 3. Revoluţia Curuţilor a apăsat întreagă ţara, dar îndeosebi a lovit acest oraş şi vidicul său. Fără de-a aminti nenumeratele jafuri, ajunge să expunem că în 1705 — când au intrat prin şan- ţurile Jibăului armatele imperiale sub comanda generalului Herbe- ville — o mare parte din armata austriacă a tăbărît în vecinătatea noastră şi fără de nicio consideraţie s’a alimentat şi prevăzut cu toate cele necesare pentru subsistenţă, numai şi numai din vidicul nostru. După liniştirea ţării n’a urmat pentru noi nicio despăgu- bire a multor contribuţii şi cheltuieli avute, ci dimpotrivă peste iarnă s’au dislocat în vidicul nostru patru regimente cari ne-au consumat banii, grâul vinul, vitele şi ne-au luat caii, cauzându-ne pagube imense. 4. Tot în anul 1705 ni s’au luat pentru lagărul Curuţilor dela Beclean 43 care şi 258 vite, prin ceeace s’au ruinat foarte mulţi gospodari, neputându-şi lucra pământurile. 5. In timpul revoluţiei generalul curuţ Pekri Lorincz a stors din vidic contribuţiile numai în aur şi argint, pe când în circu- laţie erau numai bani de aramă. 6. In diferitele magazii am furnizat foarte mult grâu, despre care avem chitanţe până la suma de 50.000 fl. Despoiaţi de toate alimentele, mulţi dintre sărmanii noştri contribuabili au fost nevoiţi să treacă în Moldova, unde se află şi azi, iar vidicul în mare parte a rămas pustiu. 7. Fiind zidurile cetăţii noastre dărâmate, cu mari cheltuieli şi cu muncă prestată ani de zile de către toţi vidicanii noştri, în paguba economiei şi fără de niciun ajutor străin, ele au fost restaurate nu numai în folosul nostru ci pentru folosul public. 8. Ca o pedeapsă a lui Dumnezău a mai năvălit apoi asupra vidicului şi păgânimea (Tătarii 1717), arzând şi distrugând 23 sate chiar atunci când economii îşi culeseră cerealele de pe câmp. Apoi ce a suferit atunci oraşul, mahalalele şi măieriştile, fără de-a primi pentru pierderi vr’o despăgubire! 9. Câte n’au comis Tătarii, vr’o 15.000 la număr, stând mai 164 multe zile în Rodna şi prefăcând în cenuşă agoniseala sărmanilor locuitori. îndată după aceea a urmat apoi nespusă scumpete şi foamete (1718—1719), în care timp poporaţia desperată a emigrat la Moldova şi alte părţi lăsând din nou goală o mare parte a vidicului. 10. Uşor se poate convinge oricine la ce stare mizeră a ajuns oraşul şi districtul în urma acestor nenorociri. De aceea este cu atât mai dureros ca într’o astfel de situaţie oraşul şi vidicul să dea contribuţii şi încă şi bacşişuri miliţiei, care fără milă stoarce de pe locuitori bani şi alimente. Nu mai amintim şi alte cauze ale ruinării oraşului, pe urma căror au suferit multe localităţi din patrie. * Ca un ultim ecou al celor întâmplate cu 20 ani in urmă, me- rită să se menţioneze aci un incident, la aparenţă neimportant însă caracteristic în felul său. E vorbă despre un ordin gubernia! din 15 Iunie 1733 prin care, în înţelesul rescriptului împărătesc d. d. Viena 6 Martie, magis- tratul bistriţan e somat să dea informaţii despre un anume Peter Nainitz care cere un dar pentru următoarele fapte: Când generalul Rabutin era împresurat în Sibiu de către Curuţi, Nainitz în două rânduri a dus cu mare pericol în oraş provizii şi 2u0 cai. Tot atunci Rabutin îl trimise pe Nainitz cu scrisori, prin Moldova şi Polonia, la generalul Heister care chiar bătuse pe rebelii maghiari la Trencin, împărtăşindu-i acestuia că este împresurat de Curuţi, cari stau să năvălească în Sibiu. Iar când generalul Virmond a venit la Jibău şi a bătut pe Rakoczi, atunci Nainitz travestit ca preot a călăuzit infanteria împărătească prin pasul cel mai sigur, încât aceasta n’a suferit nicio pierdere. Un important document din secolul XV Iulian Marţian Nordestul Ardealului cu bazinul Someşului-mare, dela Bec- lean în sus, nu este amintit în documente din timpuri anterioare anului 1241. Prima localitate despre care se face menţiune ca existentă în aceasta regiune pe timpul năvălirii Mongolilor este bogatul sat al Teutonilor Rodna1) a cărui restituire pe seama reginei Ungariei o cere papa Urban IV, la anul 1264, — împreună cu cea a altor trei sate şi a unor terenuri din acest ţinut — cu motivarea că bunurile acestea au aparţinut întotdeauna, din timpuri imemoriale reginelor Ungariei* 2). Este foarte probabil, că pe acele vremuri satul Rodna îm- preună cu teritorul ce-i aparţinea, adecă cele 10 sate dela Mocod în sus, în urma perturbaţiunilor provenite prin invasia Mongolilor, ajunseră sub stăpânirea castrului regal Dobâca, care poseda din timpuri anterioare o întinsă moşie în imediata vecinătate a văii de sus a Someşului cU satele Fata,! Pecina şi Ţaga3). 11 Intâmplându-se această reclamaţiune papală în epoca de refa- >) M. Rogerii Miserabile carmen, c. 20. 2) Hurmuzaki E. Documente privitoare la istoria Românilor V. I. Bu- cureşti 1887 p. 319. 3) Arhiva Someşană. Năsăud 1926 Nr. 4 p. 12. 166 cere a ţării, adecă în cursul anilor cari urmează imediat după retragerea Mongolilor, ea întră în cadrele acelor demersuri cari au fost ordonate de către autorităţile de guvernament în scopul aran- jării raporturilor de proprietăţi imobiliare. Vom putea înregistra de asemenea în această categorie şi proximul act de interes public de pe această vale care este do- naţia ţării Năsăudului pe seama cutărui comite Hazos, din anul 1269, de către ducele Ştefan al Ardealului, cu observaţia că această ţară era încă tot goală şi lipsită'de locuitorii). In fine, tot în cadrele măsurilor de refacere ale ţării din acest period cade şi ridicarea de fortificaţii şi castre la locuri potrivite în scopul ocrotirii populaţiei şi siguranţei statului2). Deci în con- secinţa acestei preocupări se vede a se fi refăcut vechiul castru al Rodnei, care căzuse în ruină3). ■ Urmează acum un restimp din decursul cărui nu avem nici o ştire de interes general despre acest colţ de ţară, cu excepţia unei scurte menţiuni despre o inundaţie catastrofală întâmplată în a doua jumătate a secolului al XlV-lea4). Abia după un secol apare proximul document din anul 1440 în care conventul din Mănăştureni spune că regina Elisabeta a dăruit castrul deşert, respective locul castrului distrus din Rodna împreună cu cele 10 sate părăsite şi lipsite de locuitori pe seama lui Mihai Jakch corniţele Secuilor3). Ultimul document de care ne vom ocupa cu această ocazie se găseşte în colecţia Iosif Kemeny a museului ardelean din Cluj, şi este de importanţă privitor la ţinutul nostru, precum şi referitor la o serie de sate situate în regiunea de jos a Someşului. Una a treia parte din cuprinsul acestui document a fost publicată în »Revista istorică« Bucureşti 1925 Nrii 7—9 cu multe greşeli de cetire, iar un facsimile a acestui document a apărut în biblioteca institutului de istorie naţională din Cluj în anul 1928. Având în vedere importanţa datelor şi a feliuritelor indica- ------------ 1 1 ■ 1 f 1 *) Hurmuzaki op. cit. p. 321. 2) FejerG. Codex diplomaticus Hungariae. Budae 1829IV. 2374. A. 1256. 3) Arhiva someşană. Năsăud 1926 Nr. 4, p. 45. 4) Arhiva someşană. Năsăud 1924 Nr. 1, p. 19. 5) Hurmuzaki op. cit. V. 1. 2, p. 669. i67 ţiuni cari sunt cuprinse în textul acestui document din o epocă săracă în ştiri despre regiunea noastră, dăm în cele ce urmează: cuprinsul textului original în întregime, cu excepţia părţilor dete- riorate din original, traducerea acestuia în româneşte precum şi reproducerea documentului original în facsimile. * Regie Maiestati Conventus Monasterii beate Mărie virginis . de Kolosmonostra Domino filio virginis gloriose perpetua cum fidelitate. Noverit vestra Maiestas, quod cum nos reverenda, qua decuit, receptis literis magnifici viri Ladislai de Paloch,' judicis Curiae vestre adjudicatoriis et occupatoriis meram formam delibe- rationis sue in se exprimentibus, pro parte Nicolai filii Stephani de Kemer contra Oeorgium et quondam Ladislaum filios Iohannis Jakch de Kwssal, emanatis, nobisque amicabiliter directis, juxta earundem continentiam, amicabilibus petitionibus suis gratum pre- bentem consemsum, una cum Ladislao de Rapolth, homine vestro regio, literis în eisdem inter alios nominatim conscripto, de Curia vestra regia ad id specialiter transmisso, nostrum hominem, vide- licet religiosum virum, fratrem Bartholomeum sacerdotem, socium nostrum conventualem, ad contenta earundem literarum dicti judicis Curie vestre regie fideliter peragenda, nostro pro testimonio trans- missemus fide dignum. Iidem tandem exinde ad nos reversi, nobis concorditer retulerunt, quod ipsi, feria secunda proxima post festum beati Briccii episcopi et confessoris novissime preterita ad faciem possessionis Radna et suarum pertinentiarum, prelibatos Oeor- gium et quondam Ladislaum, filios quondam Iohannis Jakch pro- prie et precise contingentium, vicinis et commetaneis earundem universis convocatis et presentibus accedentes, primo in dicta . possessiohe Radna duas sessiones iobagionales, in quibus Iohan- nes Oereb et Nicolaus Parvus residerent, tres partes quarte partis tributi in eadem exigi consueti, ac tres partes quarte partis auri- fodine, necnon tres partes jurispatronatus ecclesie beate Mărie virginis, in eadem constructe, ac simul cum tribus partibus turris seu castelli in eadem habiti, et cum tribus partibus diete quarte partis fluvii Radna, terras arabiles ad sex aratra usualia, prata ad octo falcastra usualia, ac fluvii Aranijas. Item in possessione Maijor quinque sessiones jobagionales, in quibus Bwda Waijvoda, Geor- gius Ch... et alter Oeorgius, necnon Michael et alter Michael Fodor habitarent, terras arabiles ad octo aratra usualia, prata ad vigintiquinque falcastra, necnon tres partes quarte partis fluvii Aranijaspathaka, tres partes quarte partis molendini, in eodem fluvio desuperpellentis unius rote temporibus estivalibus et ierna- i68 libus semper decurrentis, et capellam ligneam. Item in possessione Zenthgergh tres sessiones iobagionales, in quibus Iohannes Chonka et Iwl et Lythwaij residerent, capellam ligneam ac fluvios Zamus et Karmanija ibidem fluentes terras arabilles ad quator aratra usualia, prata vero ed trigintaduo falcastra usualia. Item in pos- sessione Rebrew duas sessiones iobagionales in quibus Iohannes et Negh commorarent, terras arabiles ad tria, aratra usualia, prata vero ad vigintiquinoue falcastra usualia. Item in possessione Nijr- mezew unam sessionem iobagionalem, în qua Iwan habitaret, terras arabiles ad duo aratra usualia, prata vero ad viginti fal- castra usualia, fluvios Zamus et Feldrev. Item in possessione Nazad quator sessiones iobagionales, in quibus Iwasko Magnus, Ladislau Dijak, Philippus Michael manerent et unam deşertam, item terras arabiles ad sedecim aratra usualia, fenilia ad viginti- quique falcastra usualia, item unum molendium in fluvio Nogzamus subtus volvens tempore iemali et estivali semper decurrens, ca- pellam ligneam cum sepultura, ac fluvium Zamos. Item in pos- sessione Thelch quator sessiones iobagionales, in quibus Bozarad, Dragmer, Golija ac Iohannes residerent, necnon fluvium Zalwa ac molendinum in eodem fluwio Zalwa decurrens, subtuspellens, terras arabiles ad sex aratra usualia, prata vero ad trigintaduo falcastra usualia. Item in possessione Zagor terras arabiles ad duo aratra usualia, fenilia ad quator falcastra usualia, tres partes quarte partis fluvii Zeples, ac molendini in eadem decurrentis subtus- pellentis. Item in possessione Zalwa tres sessiones jobagionales, in quibus Petrus Koch a Demetrius et I... residerent, tres partes quarte partis tributi in eadem exigi consueti, terras arabiles ad octo aratra usualia, prata vero ad ... falcastra usualia, ac fluvii Zalwa, in eadem fluentis. Item in possessione Makoth tres ses- siones jobagionales in quibus ... terras arabiles ad sedecim aratra usualia, fenilia ad ... falcastra usualia, ac unum molendinum ful- lonicum vulgo Derezkelew, unum molendinum ineadem fluvio Makoth ... item silvas glandinosas et dolabrosas ac alpes ad ... galoş mensuere, visu considerando sufficere extimasset. Quas simul cum judiciariis portionibus juxta continentias literarum prefati domini judicis Curie vestre sententionalium, exinde con- fectarum, cum omnibus utilitatibus et pertinentiis quibuslibet exclusisque portionibus, filiorum, filiarum, fratrum et connationis dictorum Grorgii et Ladişlai Jakch hominum at aliorum quorum- libet de eisdem prelibato Nicolao de Kemer, partis scilicet adverse manibus, tamdiu donee perhos, quorum redemptiones earum com- peterent ab ipso redimerentur, statuissent possidendans, contra- dictione prefatorum filiorum Jakch et aliorum quorumlibet non obstante. Tandem in festo beati Petri apostoli sequenti in poses- 16$ sione Kwssal quinque sessiones jobagionales in quibus relicta Thome Zekeres, Akws Bijro, Valentinus Azalos, Andreas Sutur residerent, terras arabiles ad vigintiquinque aratra usualia, prata vero ad vigintiseptem falcastra, silvam giandinosam et dolabrosam ad ... aratra usualia, promontoria vinearum ad tria aratra usualia, ecclesiam lapideam cum una turris et cimiterio, fontem gurgentem unum, et claustrum ordinis sancti Francisci in honore omnium sanctorum ibidem constructum reperissent, ubi Georgius filius lohannis Jakch, tam portiones judiciarias, quam partis adverse occupare non permisisset, egregia autem domina relicta Ladislai filii predicti Johannis Jakch portionen partis adverse occupare per- misisset, sed quia de portione judiciaria retuliset, quod quia super portionibus judiciariis gratiam haberet, ideo occupare non permit- teret. Item in possessione Erked unam sessionem, in qua Martinus Zijlagzeg habitat, terres arabiles ad trigintaduo aratra usualia, prata similiter ad trigintaduo falcastra usualia, promontoria vinearum ad quator.aratra usualia, capellam ligneam cum cimiterio, silvam glan- dinosam ad duo aratra usualia. Item in possesione Gerchen uriam sessionem, in qua Martinus Bor resideret, capellam ligneam cum cimiterio, terras arabiles ad octo aratra, prata ad sex falcastra usualia, fontes gurgentes duos, promontoria vinearum ad duo aratra cum medio. Item in possessione Ad terras arabiles ad qua- draginta aratra usualia, prata ad trigintaocto falcastra usualia, eccle- siam lapideam cum cimiterio. Item in possessione Debrend duas sessiones jobagionales in quibus Benedictus ... et Albertus Thoth habitarent item tres partes quarte partis tributi in eadem exigi consueti, terras arabiles ad viginti aratra usualia fenilia ad vigin- tiouioue falcastra usualia, fontes gurgentes tres, promontoria vi- nearum ...terrarum arabilium. Item in possessione Kwczo unam sessionem in qua Iohannes Woncza habitaret et duas desertas, capellan ligneam cum sepultura, terras arabiles ad quique aratra usualia, prata ad decern falcastra usualia. Item in possesione Maij- grad terras arabiles ad sex aratra usualia, prata ad octo falcastra usualia. Item in possessione Paptheleke unam sessionem, in qua Iohannes Korman habitaret, terras arabiles ad duo aratra usualia, prata ad quator falcastra usualia, capellam ligneam cum cimiterio. Item in possessione Bered terras arabiles ad quator aratra usualia, prata ad tria falcastra. Item in possessione Aran Mezew terras arabiles ad tria aratra usualia, prata similiter tria falcastra. Item in possessione Kossol terras arabiles ad octo aratra usualia, prata ad vigintiquique falcastra usualia. Item in possessione Nogzeg unam sessionem in qua Iohannes Kando resideret, terras arabiles ad duo aratra, prata ad tria falcastra. Item in possessione Zeph- lak unam sessionem in qua Damianus Som maneret, item tres partes quarte partis molendinorum duorum in fluvio Nogzamus devolventium, super naves stantium, semper decurentium, terras arabiles ad sex aratra, prata similiter ad sex falcastra, nemora ad unum aratrum usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio, promon- toria vinearum ad unum aratrum. Item in possessione Horwath unam sessionem in qua Iohannes Feijes resideret, terras arabiles ad septem aratra, fenilia ad octo falcastra usualia, fontes gurgen- tes duos, rubeta ad unum aratrum. Item in possessione Arani- jasalia terras arabiles ad tria aratra, fenilia ad quator falcastra usualia. Item in possessione Sijlelmed unam sessionem, in qua Gregorius Molnar resideret, item tres partes quarte partis tributi in eadem exigi consueti, terras arabiles ad tria aratra, fenilia ad duo falcastra usualia. Item in possessione Bwshaza duas sessio- nes in quibus Laurentius Zabws, Petrus filius Demetrii resideret, terras arabiles ad ... aratra, fenilia ad sedecim falcastra usualia, capellam ligneam cum cimiterio, promontoria vinearum ad tria aratra usualia. Item in possessione ... terras arabiles ad ... aratra, fenilia ad quique falcastra usualia. Item in possessione ... terras arabiles ad quator aratra, fenilia ad quique falcastra usualia, capellam ligneam cum cimiteria. Item in poseessione ... sessiones jobagio- nales in quibus relicta Valentini Baak et Paulus ... residerent ca- pellam ligneam cum p... et cimiterio, terras arabiles ad trigintaduo aratra fenilia ad ... falcastra usualia. Item in possessione Ghergh- teleke unam sessionem in qua Georgius Borzas resideret, capellam ligneam cum cimiterio, terras arabiles ad quator aratra fenilia ad tria falcastra usualia. Item in possessione Apa unam sessionem, in qua Sorban habitaret, terras arabiles ad quator aratra, fenilia ad tria falcastra usualia et unam deşertam, silvam glandinosam et dolabrosam ad sexingenta aratra usualia. Item in possessione Paphfalw terras arabiles ad tria aratra usualia, fenilia ad quator falcastra usualia et capellam ligneam cum cimiterio. Item in pos- sessione Belijne unam sessionem in qua Stephanus Wijske ma- neret, terras arabiles ad quator aratra, fenilia ad tria falcastra usualia. Item in possessione Bijkos unam sessionem in qua lo- hannes Boslos habitaret, terras arabiles ad tria aratra, fenilia ad quator falcastra usualia, capellam ligneam cum sepultura. Item in possessione Warcza terras arabiles ad quator aratra usualia, fe- nilia ad tria falcastra usualia item silvam glandinosam et dolabrosam ad duo milia aratra usualia. Item in possessione Bene terras ara- biles ad sex aratra, fenilia ad duodecim falcastra usualia, item unum molendinum in fluvio Borzowa, duarum rotarum, semper decurens et subtus devolvens, necnon silvam permissoriam ad duo aratra, promontoria vinearum ad octo aratra usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio. Item in possessione Kowazo duas ses- siones jobagionales, terras arabiles ad quator aratra, fenilia ad sex falcastra usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio, promon- toria vinearum ad quator aratra usUalia, item molendinum in fluvio Bozowa duarum rotarum subtus pellens et semper decurrens, ac tributa in eadem exigi consuetum, silvam glandinosam et dola- brosam ad duo aratra, et rubeta similiter ad duo aratra usualia. Item in possessione Almas unam sessionem, terras arabiles ad duo aratra fenilia ad tria falcastra usualia, silvam glandinosam et dolabrosam ad quator aratra usualia, item fluvium Almas, capellam ligneam cum cimiterio. Item in possessione Nogmusaij terras ara- biles- ad sex aratra, prata ad octo falcastra, promontoria vinearum ad sex aratra usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio. Item in possessione Kijsmusaij terras arabiles ad sex aratra fenilia ad octo falcastra usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio, promontoria vinearum ad quator aratra usualia. Item in possessione Kason quinque sessiones jobagionales, terras arabiles ad tria aratra, fe- nilia ad sex falcastra usualia, ecclesiam lapideam cum cimiterio, item duas capellas, unam ligneam at alteram lapideam sine cimi- teriis, promontoria vinearum ad sex aratra usualia, item unum molendinum in fluvio Zernije duarum rotarum emper decurrens, silvam glandinosam ad tria aratra usualia, unum fontem gurgentem. Item in possessione Zernije duas sessiones jobagionales, terras arabiles ad tria aratra, prata vero ad tria falcastra usualia, silvam glandinosam et dolabrosam ad duo aratra usualia, ecclesiam la- pideam cum cimiterio. Item in possessione Wijfalw duas sessiones jobagionales terras arabiles ad duo aratra usualia, prata ad unum falcastrum, capellam ligneam cum cimiterio invenissent. Qas pruot visu considerare potuisent ad totales et integrales utilitates prescripto ... propter non divisionam earundem, ut pre- notatur, sufficere extimassent. Quas quidem portiones possessio- narias memoratus Georgius filius quondam lohannis Jakcb nec ad portionem judiciariam dumtaxat, occupare et prenotato Nicolao de Kemer statuere non permisissent. Datum feria secunda proxima post festum beate Lucie vir- ginis et martirijs. Anno Domini millesimo quadringente simo quin- quagesimo. ' * Capitlul mănăstirei fericitei fecioare Maria din Mănăştureni (Kolosmonostra) vecinie credincios spre slava dumnezăiescului fiu al fecioarei, către Maiestatea Sa regească. Veţi binevoi a cunoaşte Maiestatea Voastră, că am primit cu respectul cuvenit adresa Magnificului jude al ţării, Ladislau de Paloch, privitoare la sentinţa adusă şi la dreptul de intrare în ' ' ' ' ’ .4 m posesiune, adresă care cuprinde în sine întreaga formă a des- baterii. Această adresă a fost eliberată în favorul lui Nicolae fiul lui Ştefan de Komer şi împotriva lui Oheorghe şi a defunctului Ladislau, fiii lui loan Jakch de Kwssal şi adresată prieteneşte nouă. Conform conţinutului adresei rezultă aceeăşi tendinţă de bunăînţelegere caşi cea din petiţiile lor amicale. Odată cu Ladislau de Rapolt omul Vostru regesc amintit cu numele printre alţii în aceeaşi adresă, trimis anume în acest scop de tribunalul Vostru regesc, noi am trimis pentru dovada noastră pe omul nostru vrednic de încredere şi adânc religios, preotul călugăr Bartolomeu membru cu noi în acelaşi capitlu. Acest delegat al nostru avea să se conformeze întru toate celor cuprinse în adresa menţionatului jude al ţării. Cei doi delegaţi înapoindu-se la noi, ne-au raportat în acelaş fel, că a doua zi imediat după sărbătoarea fericitului episcop şi confesor Briccius s’au prezentat la faţa locului şi au chemat pe toţi vecinii şi megieşii posesiunei Rodna şi a ţinutului ei, apar- ţinătoare suscitaţilor Oheorghe şi fericitului în domnul Ladislau, fiii defunctului loan Jakch. Mai întâi am stabilit în posesiunea Rodna două moşii iobagiale stăpânite de Ştefan Gereb şi Nicolae Parvus. Am preţuit apoi din vedere trei părţi din una a patra parte din impozitul încassat pe acea posesiune, trei părţi din a patra parte din mina de aur, trei părţi din dreptul de patronat al bisericii fericitei fecioare Maria, clădite pe aceeaşi moşie, dim- preună cu trei părţi din una a patra parte din turnul şi castelul din acelaşi loc şi cu trei părţi din una a patra parte a părâului Rodna. A rezultat pământ arător de şase jugere, iar livezi în întin- dere de opt fălci, ca şi pe râul Anieş. In posesiunea Maieru am găsit cinci sesiuni iobagiale în cari locuia voevodul Bwda, Gheorghe Ch... şi un alt Oheorghe, apoi Mihail şi un alt Mihail Fodor. In acest teritoriu se află pământ arător de opt jugere, livezi de 25 fălci, pe urmă trei părţi din una a patra parte din râul Anieş, trei părţi din una a patra parte din moara în cupe, care macină cu o singură roată vara şi iarna şi se află în acelaş râu; şi o capelă de lemn. In posesiunea Sângeorz erau trei sesiuni iobagiale stăpânite de loan Chonka, de Iwl şi Lythway, şi o capelă de lemn. Pe aci curg râul Someş şi pârâul Karamanijâ. Pămâttt arător de patru jugere, livezi de 32 fălci. In posesiunea Rebra două sesiuni iobagiale; unde locuiati Ioan şi Negh, cu pământ arător de trei jugere şi cu livezi de 25 fălci. In posesionea Feldru Nirmezew o sfesiune iobagială în car£ locuia Iwan, cu pământ arător de două jugere şi cil livezi de 20 fălci. Râuri Someşul şi Feldrul. In posesiunea Năsăud patru sesiuni iobagiale, stăpânite de Iwasco Magnus, Ladislau Dijak şi Filip Mihail, una era fără stăpân. Pământ arător 16 jugere, livezi de 25 fălci. Apoi o moară cU pene pe râul Someş care macină iarna şi vara: o capelă de lemn cii cimitir şi râul Someş. In posesiunea Teici patru sesiuni iobagiale, conduse de Bozarad, Dragmer, Oolija şi loan. Râul Salva cu moară cu pene pe el; pământ arător de două jugere, livezi de patru fălci: trei din una a patra parte din părâl Ţibleş şi din moara cu pene. In posesiunea Salva trei sesiuni iobagiale stăpânite de Petre Kocli, Dumitru şi I... trei din una a patra parte din impozitul în- cassat din acestea posesiuni; pământ arător de opt jugere, livezi în întindere de... şi râul Salva. In posesiunea Mocod trei sesiuni iobagiale unde... pământ arător de 16 jugere, fânaţ de... fălci, o piuă-dârste şi o moară pe râul Mocod... pe urmă păduri bogate în ghindă şi lemne de cioplit; şi munţi... Toate aceste împreună cu porţiunile stabilite judecătoreşte conform adresei susamintitului jude al ţării precum şi împreună cu toate utensilele şi apartinenţele lor au fost predate ca zălog lui Nicolae de Kemer, exceptând porţiunile fiilor, fiicelor, fraţilor şi rudelor lui Oheorghe şi Ladislau Jakch cu dreptul însă de a putea fi răscumpărate de cei competenţi. împotriva acestei hotărîri nu s’a ridicat nici un protesti din partea fiilor lui Jakch şi altora. La sărbătoarea Sf. apostol Petru am găsit în posesiunea Kwssal cinci sesiuni iobagiale, în cari locuiau Toma Zekeres, Akws Bijro, Valentin Azalos, Andrei Sutur; pământ arâtor de 25 jugere, livezi de 27 fălci; apoi o pădure bogată în ghindă şi lemne de cioplit de... jugere; tret podgorii, o biserică de piatră 4* 174 cu un turn şi cimitir, un izvor de apă şi o mănăstire a ordinului Sf. Francisc, clădită acolo in onoarea tuturor sfinţilor. Aci Oheorghe fiul lui loan Jakch n’a permis să se ia în stăpânire nici porţiunile date prin judecătorie, nici cele ale părţii contrare. Distinsa soţie însă rămasă după Ladislau, fiul susnumitului loan Jakch a îngă- duit să fie ocupate porţiunile părţii contrare, dar fiindcă au luat şi din porţiunile fixate de judecătorie şi nu s’au mulţumit cu decizia adusă, şi-a retractat această îngăduinţă. In posesiunea Erked am găsit o sesiune, în care locuia Martin Zijlagzeg: pământ arător 32 jugere, livezi de asemenea de 32 fălci, patru podgorii, o capelă de lemn cu cimitir, o pădure de două jugere cu ghindă. In posesiunea Gerchen o sesiune în care stătea Martin Bor, o capelă de lemn cu cimitir, pământ arător de opt jugere, livezi de şase fălci, două izvoare cu apă, două podgorii. In posesiunea Ad pământ arător de 40 jugere, livezi de 38 fălci, o biserică de piatră cu cimitir. In posesiuneaTJeBrend două sesiuni iobagiale stăpânite de Benedict... şi Albert Thoth: trei părţi din una a patra parte din impozitul încassat depe aceste posesiuni, pământ arător de două jugere, fănaţ de 28 fălci, trei izvoare de apă, podgorii... In posesiunea Kwczo o sesiune condusă de loan Woncza şi două puşti, o capelă de lemn cu cimitir, pământ arător de 5 jugere, livezi de 10 fălci. fn posesiunea Maygrad pământ arător de şase jugere, livezi de opt fălci. In posesiunea Paptheleke o sesiune in care locuia loan Kor- man, pământ arător de două jugere, livezi de patru fălci, o capelă de lemn cu cimitir. In posesiunea Bered pământ arător de patru jugere, livezi de trei fălci. In posesiunea Aran Mezew pământ arător de trei jugere, livezi de asemenea de trei fălci. In posesiunea Kossol pământ arător de opt jugere, livezi de 25 fălci. In posesiunea Nogzeg o sesiune în care locuia loan Kando cu pământ arător de două jugere şi cu livezi de trei fălci. 175 In posesiunea Zephlak o sesiune în care stătea Damian Som; cu trei părţi din una a patra p.irte din cele două mori depe râul Someşul-mare, aşezate pe luntri; pământ arător de şase ju- gere, livezi de şase fălci, pădure pe o întindere de un juger, o biserică de piatră cii cimitir, podgorie de un juger. ^~Tn posesiunea Horvath o sesiune sub conducerea lui Ioan Feijes cu pământ arător de şapte jugere, fânaţ de opt fălci, două izvoare de apă, crânguri pe o întindere de un juger. In posesiunea Aranijasalija pământ arător de trei jugere, fâna{ de patru fălci. In posesiunea Sijlelmed o sesiune în care locuia Origore Molnar; trei părţi din una a patra parte din impozitul obicinuit a se încas^a depe această posesiune; pământ arător de trei jugere, fanat de două fălci. In posesiunea Bwshaza două sesiuni în cari locuia Laurenţiu Zabws şi Petre fiul lui Dumitru; pământ arător de ... jugere, fânaj de lb fălci, o capelă de lemn cu cimitir, podgorii pe o în- tindere de trei jugere--------------------—■ In posesiunea ... pământ arător de ... jugere, fânaţi de cinci fălci. In posesiunea ... pământ arător de patru jugere, fânaj de cinci fălci, o capelă de lemn cu cimitir. In posesiunea ... sesiuni iobagiale, în care locuieşte soţia rămasă după Valentin Baak şi Paul ... j) _capelă-de-leminnj ... şi cimitir; pământ arător de 32 jugere, fânaţ de ... fălci, podgorii pe o întindere de patru jugere. In posesiunea Gergtheleke o sesiune în care stă Gheorghe Borzas, o capelă de lemn cu dmitir, pământ arător de patru ju- gere, fânaţ de trei fălci. ~~ In posesiunea Apa o sesiune în care locuia Sorban, pământ arător de patru jugere, fânaţi de trei fălci; o sesiune pustie, o pădure de ghindă şi lemn de foc pe o întindere de 60 de jugere. In posesiunea Paphfalu pământ arător de trei jugere, fânaţ de patru fălci şi o capelă de lemn cu cjmitir. In posesiurtea"BeIîjne o sesiune în care sta Ştefan Wijske, pământ arător de patru jugere, fânaţ de trei fălci. In posesiunea Bijkos o sesiune în care locuieşte loan Boş- Piuăle şi piuăritul în Valea Zăgrii I u 1 i u M o r a r i u Aşezarea văii şi piuăritul Din şoseaua care vine din Bucovina peste Rotunda şi tre- când pela Năsăud merge către Dej, în comuna Mocod se des- prinde o creangă formând drumul ce urmăreşte Valea Zăgrii1), însoţindu-o prin comunele Zagra şi Poienile Zăgrii până în Suplaiu, iar de aci urcând, până în isvoarele muntelui Ţibleş. Valea îşi adună apele de pe versantul sudic al Ţibleşului, sporindu-le prin o serie de păraie mai mici, cari ies de printre dealuri şi se varsă în ea. Călătorului care întră în această vale, în timpul toamnei un sgomot ritmic, ciudat, îi atrage atenţiunea. Este sgomotul în- fundat în pământ, a unei străvechi ramuri de activitate umană, încadrată în industria casnică a prelucrării lânii. Sunt sunetele de ciocane a piuălor sau pivelor2), purtate de apă şi aşezate de obiceiu într’o groapă săpată în pământ. In această'vale instalaţia poartă numele de piuă, iar industria în legătură cu ea, piuărit. Cel care o posedă, proprietarul, sau cel ') Valea Zăgrii din jud. Năsăud se mai numeşte şi valea Ţibleşului şi chiar Valea Ţibleşelului, în mod greşit. Pentru a nu se confunda, cu ŢiMe- şelul, care-i este un afluent, ce-şi adună apele din dealurile de sub Ţibleş şi pentrucă numele de V. Ţibleşului se mai dă unui isvor ce se varsă în apa Lăpuşului vom întrebuinţa numele de Valea Zăgrii, întrebuinţat şi de localnici. 2) Vom întrebuinţa termenul local de piuă, căci acel de pive este între- buinţat în unele comune din jud. Someş. Local „piuă“ se pronunţă cu „/?“ muiat aşa încât în comunele Zagra şi Poieni se pronunţă „pciuău cu „p“ aspirat 177 In posesiunea Wijfalu două sesiuni iobagiale cu pământ ară- tor de două jugere, livezi de o falce, o capelă de lemn cu cimitir. Toate aceste posesiuni, după cum am putut constata din vedere, sunt de ajuns pentru toate trebuinţele şi nevoile, cum s’a amintit şi mai înainte, fiindcă nu s’au divizat. Numitul Oheorghe fiul defunctului Ioan Jakch n’a permis ca şi aceste parcele de moşii să fie ocupate, nici la parcelele stabilite prin judecătorie, nici la cele ale partidei contrare, nici să se adjudece susnumitului Nicolau de Kemer. Dat în ziua a doua imediat după sărbătoarea fericitei fe- cioare Lucia şi la ziua mucenicilor, în anul 1450. A h , hi Piuăle şi piuăritul în Valea Zăgrii I u I i u Morariu Aşezarea văii şi piuăritul Din şoseaua care vine din Bucovina peste Rotunda şi tre- când pela Năsăud merge către Dej, în comuna Mocod se des- prinde o creangă formând drumul ce urmăreşte Valea Zăgrii1), însoţindu-o prin comunele Zagra şi Poienile Zăgrii până în Suplaiu, iar de aci urcând, până în isvoarele muntelui Ţibleş. Valea îşi adună apele de pe versantul sudic al Ţibleşului, sporindu-le prin o serie de păraie mai mici, cari ies de printre dealuri şi se varsă în ea. Călătorului care întră în această vale, în timpul toamnei un sgomot ritmic, ciudat, îi atrage atenţiunea. Este sgomotul în- fundat în pământ, a unei străvechi ramuri de activitate umană, încadrată în industria casnică a prelucrării lânii. Sunt sunetele de ciocane a piuălor sau pivelor2), purtate de apă şi aşezate de obiceiu într’o groapă săpată în pământ. In această" vale instalaţia poartă numele de piuă, iar industria în legătură cu ea, piuărit. Cel care o posedă, proprietarul, sau cel *) Valea Zăgrii din jnd. Năsăud se mai numeşte şi valea Ţibleşului şi chiar Valea Ţibleşelului, în mod greşit. Pentru a nu se confunda, cu Ţihle- şelul, care-i este un afluent, ce-şi adună apele din dealurile de sub Ţibleş şi pentrucă numele de V. Ţibleşului se mai dă unui isvor ce se varsă în apa Lăpuşului vom întrebuinţa numele de Valea Zăgrii, întrebuinţat şi de localnici. 2) Vom întrebuinţa termenul local de piuă, căci acel de pive este între- buinţat în unele comune din jud. Someş. Local „piaău se pronunţă cu „p“ muiat aşa încât în comunele Zagra şi Poieni se pronunţă „pciuă“ cu „p“ aspirat 179 care se ocupă cu piuăritul se numeşte piuar. Materialul prelucrat se numeşte pănură, putând fi de culoare sură şi atunci i-se zice pănură de sumane, ori de culoare albă şi atunci i-se zice pănură de cioareci. Lucrarea ce o îndeplinesc piuăle se numeşte piuat. Necesitatea de a avea fiecare piuă câte o cădere de apă le-a făcut să se înşiruiască dela gura văii (confluenţa ei cu Someşul), din comuna Mocod până la Poienile Zăgrii, în lungul apei, pe distanţă de vre-o 15 km. Lunca joasă, cu zăvoaiele şi »prundurile« ei aluvionare, este prielnică aşezării piuălor. Căderea văii (încli- narea liniei de adunare a apelor), fiind de circa 1 m la 65 m sau 15 m la 1 km distanţă, a permis să se facă căderi de apă cari să servească piuăle, mărind forţa motrică, prin compensarea debi- tului mic, cu căderea dela o înălţime mai mare. Asupra debitului văii avem determinările făcute de către inginerul Vicziân Ede1) la 17 Septemvrie 1900, în comuna Mocod la 2 km depărtare dela confluenţa cu Someşul. Rezultatele obţinute arată un debit de O’U m3 pe secundă, iar viteza medie de 0’10 m pe secundă, lată pentru comparaţie debitul şi viteza câtorva din văile noastre, ce se varsă în Someş şi mai posed piuă. DNanţa la care sau făcut Debitul Viteza medie Valea determinările în Km în m3/sec. in ni/sec. dela confluentă Zăgrii 2 011 010 Sălău(a 6 006 023 Rebra 05 076 076 II vei 4 039 0-21 Cormaia 3.3 . 0 32 026 Anieş 7'7 0-82 049 Debitul mic a fost cauza desvoltării tipului de piuă cu sis- temul de roţi hidraulice la cari apa să cadă deasupra roţii, pro- vocând învârtirea ini sensul curgerii apei. I Intre comuna Poienile Zăgrii şi Suplai nu sunt piuă din cauza ridicării luncii, prin apropierea teraselor de albie, precum şi din cauza distanţei prea mari faţă de regiunile din cari se pre- lucra pănură, aşa încât cele vre-o 2 perechi de piuă din Suplai ') Vicziân Ede: »Magyarorszâg vizieroi«. Budapest 1905. 180 piuază numai pentru trebuinţele locale. Pe de altă parte ţărmii înalţi sunt nepotriviţi săpării de canaluri şi amenajării cascadelor necesare. Cele mai multe piuă, se găsesc în afară de comune, chiar mori găsindu-se alături de ele. Aşa sunt cele 2 mori în hotarul comunei Zagra, situate aproape de limita cu hotarul Mocodului, în cătunul, care de aci şi-a luat numele de »l_a Mori«, (în Zagra, în Mocod i-se zice »Pe Vale«), numit în derâdere şi »Cajba«]) (după dl N. Drăganu Caşva, «Toponimie şi istorie«). Prezenţa acestor mori şi a piuălor aci, tradiţia* 2) o atribuie unui ordin vechi. Ordinul interzicea stabilirea morilor şi a piuălor în comune, iar cele existente trebuiau scoase, penlrucă zăgazurile cari conduc apa în canal, o stăvilesc prezentând pericole în timpul inundaţiilor. In baza acestui ordin, toate piuăle şi morile au fost scoase din comune. In cătunul Cajbei pe vremea acea erau 4 mori, (una în hotarul comunei Mocod) şi mai multe piuă, iar dela Mocod până la Poieni se înşiraseră toate morile şi piuăle în lungul apei. In acel timp pe Someş se duceau plute »împărăteşti«, nefiind nici vorbă de tren pe valea sa, aşa că instalarea morilor în apa So- meşului era interzisă, zăgazurile fiind piedici pentru plutărit. Ne- existând nici mori mecanice (»de foc«), locuitorii comunelor din judeţul Someş veneau cu carul din depărtări mari, în Valea Zâgrii la moară şi stăteau câte o săptămână până ce isprăveau măci- nişul. Cu vremea, ordinul ieşind din uz, morile în mare parte şi unele piuă au reintrat în comune, rămânând însă pe loc morarii şi piuarii cari au înfiinţat acest cătun, fiind reţinuţi de faptul că aveau aci case, grădini şi pământ. ') Un morar din acest cătun, poreclit Motfai cânta în mod hazliu »intre Mocod şi între Zagra, Este un sat îl cheamă Cajba«. Pe vremea lui, în veacul trecut, Cajba nu avea decât 5—6 case, astăzi însă are 14, încât gluma lui devine serioasă mai ales dacă ne gândim şi la sensul actual al »satului«l întrebuinţat în loc de cătun. Acest cătun are 5 perechi de piuă, 1 joagăr, 1 scărmânătoare şi 2 maşini de îmblătit purtate cu apă. 2) Tradifie foarte verosimilă comunicată de Qeorge Morariu, (65 ani) care o deţinea dela un unchi al său Vasile Morariu (născ. 1808). Ordinul trebuie să fie continporan existenţei graniţei şi să coincidă cu timpul, când s’a ordonat regularea cursului apelor, a străzilor şi a comunelor în general. 181 Descrierea instalaţiei Fiecare piuă are un canal numit pârâul piuălor sau pârâul morii în cazul când în el se găseşte şi o moară. In canalele mai lungi, pot exista şi două sau chiar mai multe perechi de piuă. Numele de canal chiar dacă se întrebuinţează incidental, introdu- cerea lui e de dată recentă, iar pronunţarea schimonosită ca acea de »canalic«. Apa în acest canal vine din Valea Zăgrii şi este dirijată sau băgată pe pârău printr’un zăgaz numit hăitaş, făcut din lemne, crengi frunzoase de arin, salcie sau fag, bolovani şi prundiş. La intrarea apei în canal o bară de lemn aşezată trans- versal peste el şi nişte pociumpi (ţăruşi, stâlpi) înfipţi în pământ, tin loc de stăvilar când apele cresc. Acest stăvilar primitiv poartă numele de străji. Oprirea apei se face prin îngrămădire de crengi şi paie (»gunoaie«), în fata pociumpilor. Uneori, mai în jos pe canal, există şi un al doilea stăvilari). Piuăle sunt totdeauna aşezate subt o cădere de apă, făcută de om, ce poartă numele de sărită* 2), după caz sărita piuălor sau sărita morii. înălţimea căderii de apă variază, având media cam doi metri. De obicei în aceeaşi cădere de apă, se află şi »vâl- toarea«, o anexă a piuălor servind la prelucrarea tolurilor, rareori o moară şi excepţional câte un joagăr (»moară de ferestrău«). Căderea de apă are două, trei, sau mai multe distribuţii. Una prin care apa curge pe un scoc de scânduri, care poartă numele de şghiab sau şlip şi merge pe roata hidraulică, ce poartă piuăle. Alta ce merge pe şghiabul vâltorii şi a treia ce curge liberă, fără nici o utilizare. Mai poate exista încă' o distribuţie pentru şghiabul morii sau al joagărului. Distribuţia fără utilizare . poartă numele de stărp. Prin această distribuţie apa poate fi »dată pe piuă«, »pe vâltoare« sau »pe stărp« (eventual »pe moara de făină« sau »de ferăstrău*), după voinţa omului sau necesitatea instalaţiilor. Lungimea medie a şghiabului este cam doi, trei metrii va- riind după cerinti, lărgimea un metru iar poziţia puţin înclinată longi- tudinal, pentru ca inerţia apei în mişcare să-i mărească forja motrică. ’) Planurile inginereşti prevăd în fiecare canal câte 2 stăvilare. 2) Numele de »sărită* se mai dă şi cascadelor naturale întâlnite în cursul pâraielor de dealuri sau izvoarelor de munte. 182 Oprirea apei de a trece prin una din acesta despărţituri se face printr’o stavilă destul de primitivă formată din o bucută de scândură, având cusut de ea unul sau două mânere de lemn. Locul unde se face şi se regulează distribuţia se numeşte stăvilar. Oprirea şi pornirea piuălor cu acest soiu de stăvili este nepractică, necesitând mersul la stăvilar de câte ori e nevoie de a se regula distribuţia apei. Există şi un alt soiu de stavilă numită cu cumpănă, Piuă din Valea Zăgrii (Foto I. Morariu) care nu opreşte roata dela stăvilar prin oprirea apei, ci face să treacă apa peste roata prin lungimea şghiabului. E formată dintr’o bucată de şghiab, legat cu un dispozitiv format dintr’o pârghie de ordinul întâi, cu braţe neegale, care serveşte la ridicarea sau scoborîrea stăvilei, deci la pornirea sau oprirea roţii respective. Roata piuălor este11 motorul lor hidraulic. Se compune dintr’o axă de susţinere, de lemn gros, aşezată orizontal şi purtând nu- mele de grindeiu. Pe grindeiu se sprijineşte roata propriu zisă numită simplu roată, sau roată înfundată, sau toată cu cupe. . m Orindeiul de obiceiu are 8 feţe (prismă octogonală), iar la capete are formă cilindrică şi prezintă nişte tăieturi în cari cu ajutorul unor icuri se fixează axele de rotaţie, formate din nişte drugi de fier. Axele poartă numele de cepuri (sing. cep), şi sunt în grindeiu numai pe distanţe de 30—50 cm, rămânând afară cam 10—15 cm. Cepurile sunt ţinute cu ajutorul unor bucăţi de lemn, cari întră în tăie! iri, strânse cu nişte cercuri (verigi) şi fixate cu ajutorul unor icuri, ca să nu aibă mişcări oscilatorii. Numirea de ic este necunoscută, în locu-i se întrebuinţează acea degăvozd (p\.găvoazde). Roata propriu zisă este formată din 2 obezi numite colaci (s. colac), făcute din segmente de inel, de lemn de stejar. Fiecare colac este dublu adecă format din 2 serii- de segmente, cusute între ele cu ajutorul unor cuie de lemn. Intre cei doi colaci este o distanţă mijlocie de 1 metru în care sunt fixate cupele, roţii înfundate. Acestea sunt nişte bucăţi de scândură cari împart spaţiul dintre colaci în nişte loji cu forma de vas alungit1), în a căror deschidere exterioară cade apa. Colacii sunt strânşi cu »rafuri de roată«, late şi groase. Cupele se pot înlocui fiind prinse în nişte dăltuituri din colaci, cu ajutorul icurilor. Roata e fixată pe grindeiu prin aşa numitele cruci in număr de două. Crucile sunt din lemn de stejar şi trec prin grindeiu fixând roata de el tot cu ajutorul icurilor. Axa de rotaţie (cepul) se învârteşte într’o matrice^ de lemn numită perinuţă, aşezată pe nişte trunchiuri de lemn cu dispoziţie specială, numite căpătâie. Pe cepuri în timpul funcţionării curge necontenit apă ca să nu se încălzească şi aprindă din cauza fre- cării. Apa vine pe nişte scocuri numite cioroaie (s. cioroiu)* 2), făcute fiecare dintr’un lemn scobit. Tot printr’un cioroiu curge şi apa întrebuinţată la piuat. Această apă se adună într’un bazin de lemn numit troaca piuălor, mare încât să încapă în el o cofă, cu care se ia apa. >) Cupele şi colacii ar forma pereţii vasului iar fundul ar fi format din 2 parii »înfundătura« roţii şi din scaun o bucată de lemn cioplit ce întră cu capetele în colaci. 2) oCioroaie- de acestea, însă mici, se înfig în coasta dealurilor, unde isvoreşte apă, pentru a o putea capta, pentru beut sau pentru adunat în vase. Există şi părţi de hotar cu numele derivat de aci, aşa: Cioroiul Lungului, Cioroieş în corn. Zagra etc. Pe grindeiu se mai găsesc fixate 4 bucăţi de lemn numite pene aşezate tot câte două în cruce şi având capetele afară şi mijlocul în grindeiu. Fiecare din cele 8 capete ale penelor, iese prin câte una din cele 8 feţe a grindeiului. Menirea lor este de a pune în mişcare cei patru pilugi, fiecare lovind cu ambele capete succesiv în accelaş pilug. Partea în care se prelucrează pănura este formată dintr’un trunchiu gros de lemn tare (de obicei stejar), ce poartă două sco- bituri numite coveţi (sing. covată, covata piuălor). In fiecare covată bat alternativ o pereche de pilugi. Cele două perechi de pilugi, adică cele două coveţi se consideră o pereche de piuă. Spaţiul de oscilaţie laterală al pilugilor este limitat de către nişte scânduri groase numite spătări (s. spătare), fixate cu capătul de jos în marginea coveţii. Capetele de sus sunt prinse într’o chingă numită grinda piuălor sau grinda dinainte. Uneori pentru a împiedica fre- carea pilugilor de olaltă, se mai pune între ei o bucată de lemn cioplit numită strajă. Straja are capătul superior fixat în grindă, iar cel inferior liber. Pilugul are forma unui ciocan fiind trunchiat la capătul su- perior. Capătul inferior este crestat în formă de trepte. Crestele au un rol bine definit, anume, de a întoarce pănura în covată, ca să fie piuată peste tot. Partea asemănătoare ciocanului propriu zis este pilugul. Acesta are un soiu de coadă, ce se poate com- para cu mânerul ciocanului şi care poartă numele de tânjel (pl. tânjei). Capătul posterior al tânjelului este prins în urs printr’un cuiu, ce trece prin urs şi prin tânjel. Acest cuiu este axul de oscilaţie verticală al pilugului în funcţiune. Celalalt capăt al tânjelului trece prin pilug şi este isbit de către capetele penelor, din grindeiu pentru a pune pilugul în mişcare. Urşii sunt nişte susţinători ai pilugilor, aşezaţi vertical şi având capătul inferior fixat într’un lemn numit grinda de jos, iar cel supe- rior fixat în alt lemn numit grinda dinapoi. Grinzile acestea şi urşii trebuie să fie cât mai solid fixate, ca să nu tremure când funcţionează. Ca să funcţioneze piuăle se introduce mai întâi pănura făcută pături, adecă plisată perpendicular pe lungimea ei, atâta încât după ce s’a udat să umplă covata. In timpul cât se introduce 185 pănura în covată precum şi în timpul de repaos, pilugii sunt ridicaţi pe nişte bare de lemn aşezate vertical, numite răsteie (s. re- sten). După introducerea pănurei pilugii sunt lăsaţi să cadă asupra ei. Se dă drumul apei care pune roata hidraulică în mişcare, iar aceasta la rându-i pune în mişcare pilugii prin loviturile penelor. Atunci se zice că a pornit piuăle, iar în timpul funcţionării se Vederea piuălor. 1. I’ilug; 2. Tânjel; 3. Urs; 4. Grinda dinapoi (a urşilor); 5.Spătare;6. Grinda pinălor; 7. Cioroiu;8. Icuri (găvoazde). (Foto I.Morariu) zice că umblă. Când funcţionează numai o pereche se zice că umblă numai o covată, iar când funcţionează amândouă, se zice că umblă amândouă Wcovcţilc.lX^ V, 1 Pănura se udă bine, la început cu apă rece, iar după aceea cu apă din ce în ce mai caldă, până ajunge la o temperatură de aproximativ -10°. In timp de 24 ore, în medie, pănura »băgată în piuă din verde« sau »neînvălită« adică cum a ieşit din răsboi, trebuie să 186 fie »învăiitâ« adică prelucrată. Timpul acesta poate varia după gradul de perfecţiune al piuălor şi după priceperea piuarilor. In valea Cormaia de lângă Sârtgeorz-Băi, precum şi în alte văi, piuăle sunt de un tip mai primitiv, iar durata aceasta variază dela 3 zile şi 3 nopţi vara, până la o săptămână toamna şi iarna când timpul se răceşte. In tot timpul acesta trebue să fie udată cel puţin 1—2 ori pe ceas cu apă a cărei temperatură să crească treptat. Pănura neînvelită, cum iese din răsboi este rară, se văd rân- durile şi firele, e puţin păroasă şi mai mare, cea învelită este pă- roasă, având structură pâslo.isă, iar firele nu se mai cunosc. Adevărat că puţin a mai scăzut dar în schimb s’a mai îndesat şi îngroşat. De acest fapt profită intruşii intermediari în piuârit, tăind bucăţi din pănurile aduse pentru piuat1). . In timp ce se prelucrează pănura, ies din ea nişte scame de lână care poartă numele de horă, ce se întrebuinţează ameste- cată cu lână la facerea unor ţoluri mai de rând, cu urzală de cânepă, utilizate mai ales de pus pe cai. Aceste ţoluri poartă numele de ţolinci (s. ţolincă). Pănura prelucrată în piuă este de două feluri: sură purtând numele de pănurâ de sumane sau prescurtat sumane, din care se face haina ce poartă ţăranii numită suman sau recăl, şi albă numită pănură de cioareci sau scurt cioareci, din care se fac pantalonii albi» numiţi »cioareci«, purtaţi de ţărani în anotimpurile reci. Din pănura de sumane se mai face şî zechea ca o haină mai aleasă, ce poate înlocui sumanul la persoanele cari se ţin »mai după domnie«, adică la elita ţărănească. Zeche mai poartă şi fetele însă cernită sau vopsită albastru. Din cioareci se mai fac şi obiele ori colţuni de încălţat în opinci. Numirile pănurei însă nu denotă în mod absolut întrebuinţarea, fiindcă în unele părţi se poartă sumane albe (în apropierea noastră Saşii), iar în altele cioareci negri cum se poartă la Năsăud. După ce se scot pănurile din piuă se lasă puţin să se scurgă, apoi se întind pe nişte rude de lemn (bare), sprijinite în furci de lemn. După ce se usucă se adună şi se fac vig adică se răsucesc i) i) Se pare după spusa, piuarilor că acest sistem la promovat un evreu anume Moisa din Poieni, prin comerţul cu bucăţi tăiate. 187 în spirală perpendiculară lungimei pănurii, în formă de val îndesat. Pentru recunoaştere, fiecare proprietar îşi face anumite semne, cari pot consta din câteva fire împletite, câteva fire colorate ţesute, sau petece de stofă colorată cusute pe pănură. Semnele se pun la unul sau amândouă capetele. Recunoaşterea pănurilor de către piuar, după comune, se face prin anumite semne ale sale, cari constau în crestături făcute tot în capete. Măsuratul pănurii, pentru a se încassa taxa piuatului se face cu cotul (lung de 0‘60 m.) sau mai obişnuit cu stânjenul (lung de 180 m). Taxa încassată este 2—5 Lei de cot sau 5—15 Lei la stânjen, variaţiunile de preţ sunt datorite împrejurărilor (distanţă, anotimp, starea economică financiară etc.). Acesta însă nu poate fi socotit câştig curat, căci se consumă mari cantităţi de lemne atât pentru foc, cât şi pentru repararea stricăciunilor provenite din uzaj, apoi mai trebuie considerate nopţile nedormite ale piuarului. Pentru vânzare pănura se măsoară cu metrul. Unii piuari se îndeletnicesc şi cu »cernitul« (înegritul) su- manelor, care se face cu scoarţă de arin (Alnus glutinosa) şi cu calaican (sulfat de fier) numit »galascău«, dar aceasta întră în domeniul vopsitoriei casnice. Clădirea care adăposteşte piuăle poartă numele de coliba piuălor şi e un fel de casă, primitivă construită de obicei din lemn, rareori din piatră. Forma ei este patrată, asemănătoare caselor, cu acoperişul de draniţe (şindile). In interior e o singură încă- pere; totuşi există modele mai noi, cari în afară de încăperea ce cuprinde piuăle, mai au câte-o odaie pentru piuar, ca locuinţă mai umană. In colibă e clădit cuptorul din piatră, în care e fixat cazanul de încălzit apa. Se mai află câte-o poliţă de scânduri pe care se aşează pănurile. Piuarul doarme pe un pat improvizat de scânduri (prici), ce nun se ridică mai mult de o palmă dela pământ. Dacă la acesta mai adăugăm 1—2 butuci de lemn, eventual un scăuneş avem şi mobilierul colibei. Pe pat locul saltelei îl ţin pănurile neînvelite. Uneori patul lipseşte atunci piuarul aşterne pănurile direct pe pământ. In colibă iese şi fumul dela cuptor trecând în pod şi prin 5 188 coperiş afară: Pod propriu zis nu are, ci numai improvizat şi ne- complet. Coliba mai adăposteşte şi piuăle, conservându-le prin Sustragerea lor dela umezeală şi uscăciune alternativă, în timpul de neactivitate. Uneori coliba se extinde şi asupra şghiabului Şi stăvilaruliii, aşa încât piuarul pentru a opri, sau porni piuăle nii iese din colibă. Mai arareori se întâmplă ca piuăle să fie descoperitei având numai piuarul loc de adăpost. Pereţii nu sunt totdeauna perfecţi, ci printre lemne rărrlân erepături, prin cari trece vântul. Uşa e aşezată aşa ca să permită cât mai uşor mersul la stăvilar. Drept încuietori are sau un simplu vârtej de lemn, sau un zar de fier. Vâltoritul O anexă aproape nelipsită a piuălor este vâltoarea. In aceasta se prelucră ţolurile, deosebite ca aspect şi destinaţie de pănuri. Ţolurile sunt mai moi, mai păroase şi servesc pentru acoperit în loc de plapomă iarna, fiind eficace contra frigului. Ele mai sunt însă şi obiecte de podoabă prin ornamentaţiile artistic lucrate în colori variate şi discrete, cari îmbină într’o desăvârşită armonie frumosul cu utilul, ăp:opiindu-se adeseori ca model de covoare. Ca obiecte de podoabă se pun pe pat, se aşterne patul cu ele, sau se face rudă în casele cu fete mari (de măritat). •Vâltoarea e un fel de butoi făcut din scânduri, în formă de trunchi de con, având la baza mare gura, iar la baza mică fundul. In vâltoare cade apa pe un şgiab anume construit pe care vine dela stăvilar. Apa cade aproape vertical într’o margine a vâltorii şi pro- voacă un vârtej, care roteşte apa şi cu ea împreună ţolul. Căderea apei pe ţol produce o strângere a ţesăturii, o îndesare şi o des- prindere a părului superficial care dă ţolului o înfăţişare păroasă, învârtirea apei mişcă ţolul şi-l expune cu toate părţile bătăii apei. Aspectul moale şi păros îl capătă ţolul prin faptul că nu e bătut de lucruri solide, ci numai de căderea apei. Prelucrarea ţolurilor în vâltoare se numeşte vâltorit. Vâlto- ritul reuşeşte bine numai vara când apa este caldă şi numai în apele cu compoziţie chimică adecuată piuăritului. 189 Vâltoarea mai serveşte şi la spălatul ţolurilor murdărite de praf, fum sau întrebuinţare. Ţoluri se mai prelucră şi în piuă, dar acestea nu sunt nici aşa moi nici aşa păroase şi nici atât de călduroase. Sunt mai tari, mai »potângoase« dar mai rezistente. Prin urmare ţolul vâltorit având o superioritate calitativă şi un grad mai mic de rezistenţă, este o ţesătură mai de lux faţă de cel piuat. De fapt şi este întrebuinţat mai mult în regiunile noastre muntoase cu oi multe, pe când în regiunile de câmpie cu oi mai puţine e mai obişnuită ■ întrebuinţarea ţolului piuat. O »vâltoăre« 'în asamlilu! ei. 1.ţVâltoarea;j|2. Şghiatiul vâltorii (cu apă); 3. căpătâi; 4. Cepul pe permută; 5. Grindeiul; 6. Cioroiu; 7. Şghiabul piuălor; 8. pănuri întinse pentru uscat. 5’ 190 Piuăritul în trecut Data apariţiei piuălor in această vale nu se poate preciza. Găsindu-se aproape în toate regiunile muntoase ale României, nu putem spune nici când, nici în care regiune ar fi luat naştere mai întâi, şi nici afirma cu siguranţă dacă este autohton acest meşteşug, sau adus din alte părţi. Arhaismul său în ţinuturile româneşti ni-l inspiră firea lucrurilor. Bătrânii spun că aşa au apucat meseria din moşi-strămoşj şi aşa o cunosc din povestirile şi învăţămintele lor, transmise oral. Locuitorii regiunilor muntoase, fiind crescători de vite şi făcându-şi din lâna oilor ţesături pentru vesminte şi alte nevoi casnice, cari trebuiau spălate de repetate ori, au ajuns, desigur, să descopere acţiunea transformatoare a apei de munte asupra lor. Acţiune amplificată, prin lovirea cu maiul sau alt obiect. Un spirit rustic, isteţ şi inventiv va fi căutat să utilizeze observaţia, imaginând instalaţii. Construcţia acestui inventator anonim, se va fi răspândit nebrevetată, perfecţionându-se prin alţi constructori iscusiţi, rămaşi deasemeni necunoscuţi, in această ipoteză a genezei piuălor, nu este exclus ca ele să fi luat naştere în ţinuturile locuite astăzi de Români. Deducţiile logice ne confirmă deasemeni, vechimea piuăritului. Căci dacă numele sumanului, este împrumutat dela slavi prin se- colul al VI—VH-lea1), este o dovadă că sumanul exista, ca haină a locuitorilor autohtoni şi fiind împrumutat slavilor, ei l-au botezat cu numele care ne-a rămas şi nouă. Faptul că numele de piuă, dat instalaţiei din care ieşea materialul, precum şi acel de pănură, al materialului sunt de origine latină, ne face să bănuim că au putut exista aici cel puţin în perioada daco-romană, dacă nu mai înainte. Pe vremea Romanilor existau în Ardeal, în Munţii Apuseni, un soi de piuă, asemănătoare cu şteampurile de azi, pentru zdro- bitul minereului aurifer, cari probabil făceau parte din patrimoniul industriei dace. E foarte probabil ca piuă de acestea să fi avut ') N. lorga, «Istoria comerţului românesc până 1700«. Vălenii de Munte 1915, p. 24. După Resmerită (Dicţionar) ar deriva dela latinescul sagum = manta de lână, prin forma saguman; aceasta ar fi dat sugmanttl şi sucmanul românesc. 101 dacii şi pentru baterea şi îngroşarea sumanelor, mai ales că există şi asemănări între cele 2 feluri instalaţii, iar pentru spălatul aurului din minereul pisat se cer bucăţi de pănură. Piua şi produsele de lână trecute prin ea, sunt amintite numai târziu deşi băştinaşii acestor plaiuri le vor fi purtat în toate timpurile, căci în epoca neguroasă a năvălirii barbarilor, nu vor fi avut nici de unde şi nici mijloace pentru a străbate cale înde- lungată şi cu cari să-şi cumpere produsele necesare îmbrăcămintei, ci le vor fi fabricat ei înşişi cu mânile proprii, aşa cum s’a păstrat obiceiul şi în zilele noastre. Se vor fi mulţumit că au cu ce trăi şi unde să-şi salveze viaţa nu să facă comerţ şi lux cu vesminte. Comerţul ce-1 vor fi făcut va fi fost doar între ei, sau în regiuni mai restrânse şi ca schimb de produse. După colonizarea Transilvaniei cu Saşi se mai intensifică comerţul şi desigur între mărfuri era şi pănura. Intr’un document dela anul 1412 prin care voivodul Ardealului Ştibor întăreşte vămile dinspre Moldova, aminteşte şi vama Rodnei specificând cari mărfuri se fie supuse vămii şi cari nu. In categoria a celor scutite întră şi pănura pentru vesminte, căci credem că »de Mol- davia pannum« nu poate fi altă stofă, provenienţa celorlalte fiind specificată, precum şi impozitul la care sunt supuse1). Tot cam din acel timp datează un document privilegia! încheiat cu scopuri comerciale între Mircea Vodă şi locuitorii din ţara Bârsei, în care pănura sură »pannus griseus* este scutită de vamă* 2). Prin urmare la această dată pănura era bine cunoscută şi se făcea comerţ cu ea, atât între ţinuturile noastre someşene şi Moldova cât şi între ţinutul Braşovului şi Ţara Românească. Sumanul şi ţolul sunt amintite în secolul al XVI în mai multe documente, iar piuăle şi piuarul cu numele românesc numai în secolul al XVIII. Prelucrarea lânei, piuâritul şi produsele sale în Valea Some- şului, par a fi strâs legate de ale Moldovei şi de aci probabil şi zicala întâlnită în Zagra : 1 1 11 Bate piua, La Moldâua, Cu’n pilug Din Câmpulung. <) Hurmuzaki. «Documente» voi. XV p. 7; şi N. Iorga, »Ist. corn. rom.» p. 61-63. 2) Idem XV p. 8—9. 102 In cursul timpului aceste legături le arată şi documentele privitoare la aceste regiuni, amintind sumanele, pănura sau ţolurile cu diferite ocazii. Fie în documentele cari privesc stăpânirea mol- dovenească asupra Văii Someşului, fie in cele cari privesc rela- ţiunile comerciale, fie în cele cari se referă la anumite pricini, privind ambele părţi. Din acestea voi aminti câteva. Intre contri- buţiunile ce se dădeau stăpânitorilor moldoveni în Ardeal erau şi ţesături de lână, aşa cnejii unor sate, din vechiul ţinut al Ciceului, la anul 1553, dădeau câte şapte ori zece ţoale1). Comerţul ce se făcea între Bistriţa şi Moldova utiliza şi produsele industriale a »Valahilor« din Valea Someşului. Domnii Moldovei pentru anumite necesităţi cumpărau din aceste regiuni pănură sură şi albă prin intermediarea Saşilor din Bistriţa. Ale- xandru Vodă trimite, la anul 1564 la Bistriţa, să-i cumpere, între altele de 40 taleri sumane negre şi sure adecă »cu fire mestecate aşa încât să nu fie nici albe, nici negre, ci amestecate din aceste două feluri«2). Iar la anul 15o6, acelaş Domn întreabă pe Bistriţeni, despre cele două sute »sumane albe ori negre cerute de el pentru a le da pomană, de Anul-Nou, săracilor« 3). Se mai aminteşte sumanul adesea şi nu întâmplător, ca important obiect de litigiu, în anumite cauze de furt sau jaf. Din actele numeroase nu voiu aminti decât unul care vorbeşte numai de. suman. Un iobag moldovean trecând prin Feldru, la casa cneazului unde dormi, uită un suman. La întoarcere îl ceru, dar acesta nu voi să recunoască, fapt pentru care, la anul 1580, Nico- laie Szabo din Beclean, care trimisese şi el odată cu moldoveanul, oameni, pentru nişte cumpărături de porci, cere saşilor din Bis- triţa să intervină pentru a i-se elibera4). Piuăritul, prin prelucrarea ţesăturilor de lână este o industrie strâns legată de viaţa casnică a ţăranului român5), deci are mare importanţă pentru cunoaşterea lui etnografică. Valea Zăgrii adu- ') V. Motogna. «Cetatea Ciceului sub stăpânirea Moldovei.« Dej 1927, p. 56. 2) Hurmuzaki. »Documente.« XV. p. 609. 3) Hurmuzaki. «Documente.» XV. p. 617. 4) Hurmuzaki. »Documente.« XV. p. 680. 5) Ţăranul ungur şi sas cari încă poartă vesminte de lână le-au împru- mutat dela Români. 193 nându-şi apele din munţi eruptivi şi neavând isvoare minerale conţine puţine săruri, dar cele existente îi dau o compoziţie chi- mică foarte potrivită piuăritului. In văile cu săruri minerale multe şi mai ales bogate în borcuturi, piuăritul reuşeşte slab sau de loc. Favorizat de compoziţia chimică a apei, de o anumită reacţiune a ei, şi de poziţia geografică a văii, piuăritul a luat aci avânt deo- sebit. Interesul pentru această îndeletnicire e mărit în valea noastră, prin faptul că prelucrează pănura unei regiuni cu extensiune mare şi vinde pănura la depărtări mari şi în prezent ca şi în trecut. Intr’o conscripţie dela anul! 1750 [făcută de către Bistriţeni asupra Văii Someşului, se scrie că una din ocupaţiunile principale a locuitorilor din multe comune este prelucrarea lânei, atât pentru nevoile locale cât şi pentru vânzare. Din lână făceau ţesături, ca pănură ţoluri ş. a. pe cari le vindeau la Bistriţa sau în alte oraşe ale Transilvaniei, pe cari le cercetau mai ales cu ocazia târgurilor. Despre locuitorii comunei Zagra1), se spune că mergeau cu pănura de vânzare la depărtări, de câte zece mile* 2) şi chiar mai mult, în provincia Transilvaniei, ajungând până în părţile ungurene. Distanţa aceasta corespunde cu acea a târgurilor frecventate şi astăzi (Baia Mare, Copalnic etc.). Cei din comuna Mocod parte o vindeau pe loc, fiind în drum frecventat, parte o duceau şi ei în alte regiuni3). Ţesături de lână şi comerţ cu ele mai făceau comunele Mititei, Salva şi Runc, ducându-le în târgu- rile Bistriţii sau altor oraşe. Desigur la această dată mai făceau comerţ cu aceste textile şi comunele: Telciu, Rebrişoara, Rebra Mare, Sângeorz, Maieru, Rodna, Leşu şi Ilva cari fac şi astăzi sau posed piuă. Pănurile de vânzare le duceau în diferite bâlciuri, cumpărându-şi de acolo în schimb alte lucruri necesare gospodă- riilor rurale. O dată mai veche asupra piuăritului şi morăritului comunei >) Despre Zagra zice, conscripţia: »Ad commercium ineptus huius incola lanar textura ut plurimum se alere soient, et eorum producta ad confitria Hun- gariae et Provinciam Transilvaniae decern et plus miliiaribus distrahunt«. 3) Iar despre Mocod: «Commercium incolarum consistit in exigua lana- rum textura, pannus autem hinc confectus părtini ad Hungariae confinia partim ad loca magis propingua distrahitur «. 2) Mila geografică germană cu care calculau Saşii are 194 Zagra avem în urbariul!) din anul 1795. La această dată avea (la cei 1000 locuitori şi 262 case) 10 perechi de piuă şi 12 mori, din cari una cu 2 pietrii. In zilele noastre Şi astăzi femeile harnice din comunele noastre, năzuiesc să aibă piuat pentru târgurile dela începutul toamnei numite ^bulgi” şor« sau »bulcişor« şi »bulgi« sau »bulci« câte un »vig« de pănură sură, de sumane sau chiar albă de cioareci. In tot timpul toamnei şi chiar iarna cutreeră târgurile cu pănură de vânzare. Vânzarea se face nu numai în târgurile dela Năsăud şi Bistriţa, ci şi în acelea a judeţului Vecin la Beclean, Dej, Gherla şi Lăpuş. Chiar târgurile de toamnă Băii-Mari, Şomcutei-Mari şi Mănăştur Copal- nicului sunt totdeauna frecventate, şi acum ca şi in trecut de către zăgreni şi uneori de mocodeni. Mocodenii mai vând pânură şi pe loc fie zăgrenilor, cari o duc în diferite târguri, fie Evreilor cari o duc în Maramureş, sau Bucovina, totuşi cutreeră şi diferitele târguri alături de zăgreni. Pentru ei mijloacele de locomoţiune modernă, nu au prea mare importanţă, căci şi acum ca şi înainte cu zeci şi sute de ani, pun marfa în desagi şi se iau cu ea, călare sau pe jos, prin curmături şi peste creste de dealuri. In localităţile mai apropiate transportul se face cu căruţa. Chiar în Baia Mare, în Mănăşturul Copalnicului şi Şomcuta Mare merg cu căruţa peste dealuri. Rareori îşi permit luxul să călătorească cu trenul în regiuni mai îndepărtate, fiind costisitor şi mai ales că micul câştig de abia le ajunge pentru necesităţile gospodăreşti. Nu rareori se în- tâlnesc în târguri şi ţoluri moi, cu frumoase podoabe artistice. In timpul din urmă însă, unele femei, lacome de câştig, au luat un obicei rău, de a pune în ţăsăturile de lână destinate vân- zării material slab ca horă dela piuă, tuşină şi miţe dela cojocarii din Gherla etc. discreditând prin aceasta şi pe cele cari vreau să câştige în mod cinstit, vânzând mărfuri bune. Legătura 'acestei văi cu ţinuturile din jur s’a făcut şi se face nu numai prin comerţ ci şi în alt mod. Piuăritul, datorită condi- ţiunilor de mediu favorabile, precum şi isteţimei şi hărniciei locui- torilor din Valea Zăgrii, a luat o desvoltare mai mare decât în *) *) Păstrat în arhiva comunală. 195 oricare altă vale din bazenul superior al Someşului Mare. Astfel a ajuns ca astăzi să adăpostească patruzeci de perechi dd piuă, repartizate astfel Mocod 14, Zagra 9 şi Poienile Zăgri 171). Piuarii celor trei comune merg şi acum ca şi altă dată până în satele din regiunea Dejului şi Gherlei, cutreerând toată partea de câmpie a judeţului Someş, ajungând până în judeţul Cluj, în plasa Borşei şi în judeţul Sălaj, în plasa Jibău şi Cehul Silvaniei. Amintirea acestui »dus în ţară«* 2) după »pănuri« sau »haine« cum spun ei, se păstrează de când se ştie şi despre existenţa piuălor. Pănurile le »învălesc«, adică le prelucră şi apoi le duc îndărăt, încasând sume frumoase. __ Dar şi aci ca în orice ramură de câştig onest, intervin şi lacomii profitori necinstiţi. Merg după pănuri mai ales din co- muna Poienile Zăgrii, un soi de intruşi, cari nu au piuă proprii şi nici piuă arendate, iau pănurile le aduc şi sub motiv că scad în timpul prelucrării, taie din ele. Numai după acea le dau piuarilor pentru piuat. Deşi lor le iesă drumul bine plătit, ba chiar au câştig totuşi utilizează astfel de mijloace cari discreditează pe adevăraţii piuari. Aproape regulat mai vin toamna şi locuitorii judeţului Someş »ţăranii«2) la piuă stând câte 2—3 zile şi chiar câte o sptămână până ajung să prelucre pănura. Drumul cât pot îl fac cu trenul iar restul pe jos, cu pănura în spate, în grupuri de 2—5 oameni sau mai mulţi chi ir. Mai vin şi cu căruţa parcurgând distanţe până la 50—60 km şi mai mult. Mai greu este la întoarcere căci iau în spate pănura udă, de curge din ea. Aceste veniri la piuă erau frecvente până după unire, ajungând o perioadă de mare des- voltare în timpul răsboiului. Astăzi a scăzut aproape total. ') Există piuă şi în Suplai dar funcţionează cu intermitenţe din cauza frecventei defecţiunilor. 2) In ţinutul vechei graniţe dela Năsăud, megieşii judeţului Someş, con- sideră şi astăzi »ţară« teritorul ce cade înafară ce'ui fost grăniceresc, iar locui- torii sunt »ţăreni« sau ţărani-. Aceştia considerând ţinutul fost grăniceresc »vidic. iar pe locuitori »vidicani«. Există şi un antagonism între ţărani şi vidi- cani exprimat şi în următoarele versuri populare: Copiliţă de ţăran Şi-i mânca mălaiul gol. Du-te după vidican, Vidicanul te-o ţinea: . Căci ţăranul te-o ţinea: Toată vara pe ogaş Toată vara pe ogor Şi-i mânca mălai şi caş. 196 Cu câţiva ani în urmă veneau aci şi pentru »hrebănatul« lânii, astăzi însă nu mai vin, având astfel de instalaţii mai aproape. S’au mai piuat aci, în trecut, pănuri pentru îmbrăcămintea condamnaţilor din închisorile Gherlei. Deasemeni s’au »vâltorit« şi spălat toluri pentru ei precum şi pentru soldaţii din căzărmile Dejului. Piuarii din Zagra, Uie Codău, Leonte Bumbul şi lacob Zinvel, iar din Mocod Ştefan Mureşan au adus înaintea răsboiului timp de peste 30 de ani, începând din luna Martie până în Sep- temvrie, mergând cu căruţa tot la două săptămâni, pănuri din »cetatea« Gherlei cari Ie piuau pentru »robi«. Tot cam în acel timp piuarul George Morariu din Zagra a adus cu căruţa mai mult ani dearândul (olurile din magazia cazărmii din Dej, pe cari le spăla în vâltoare, în cursul verii şi le ducea îndărăt. Aceste emigrări temporare, acest contact permanent între locuitorii acestor regiuni n’au rămas fără anumite schimburi ling- vistice, împrumuturi reciproce de cuvinte, expresii, moravuri şi superstiţii'), sau chiar împrumuturi cu răsunet în agricultură- Împrumuturile acestea se fac şi astăzi lent şi eficace, mai ales că piăritul este înfloritor, atât în Mocod cât şi în Poienile Zăgrii. In Zagra faţă de cum era altă dată a regresat, căci din 16 perechi de piuă câte avea la 1870* 2), astăzi nu mai are decât 9, luând mai mare desvoltare creşterea vitelor şi în special oieritul. De viaţa piuarilor se leagă strâns acest meşteşug şi chiar au desprins din tica-tacul piuălor, în clipele monotone de toamnă, ritmul unor versuri, cari sintetizează rostul piuălor, ca fiind po- vestit de ele însăşi. Piuarul îţi spune sfătos că piuăle zic: De-o fi bine, bine-o fi, De nu, las’ c’om mai tocmi Tivituri şi păşituri. Tica-taca, tica-taca... sau versuri exprimând prietenoasă convieţuire: Tica-taca piuăle, ■ II Măi Ioane, ttizule. 1 ') Iată un exemplu: văzând într’un par din gardul unui piuar un craniu de cal, îl întreb, ce rost are. Mi-a răspuns că i-au tot pierit caii şi spunându-şi necazul la lume, un om din »ţară-< l-a sfătuit să facă aceasta şi că de atunci nu-i mai pier. 2) Monografia comunei Zagra de Dumitru Chitul, manuscris. 197 Unii mai desprind versuri hazlii sau chiar glume vârtoase româneşti, căci aproape fiecare piuă mai veche îşi are versificată povestea menirei ei. Condiţiunile desvoltării Este interesant de ştiut că în nici o altă vale nu cunoaştem să se fi desvoltat atât de mult piuăritul, cuprinzând atâtea stabi- limente pe o distanţă nu prea mare şi într’o apă cu debit puţin abundent. Deşi dl Oreste A. Anastasiu în cartea sa «Industriile săteşti« (Bucureşti 1928 Acad. Rom.) nu aminteşte nimic despre piuăritul din comunele acestei văi, cum dealtfel nu aminteşte nimic despre piuăritul din Ardeal, totuşi ţin să relevez că are o importanţă mult mai mare decât în comunele şi regiunile amintite acolo, atât din punct de vedere economic cât şi casnic. In bazenul superior al Someşului Mare, piuă se mai găsesc aproape în toate văile laterale, afluienţi ai săi. Aşa în Valea Sălăuţa, Valea Răbrii, Valea Cormaia, Valea Anieşului, Valea Ilvii etc. şi chiar în Valea Someşului. Tipul existent în Valea Zăgrii e dintre cele mai perfecţionate, mai evoluat, ca metode de piuărit şi con- strucţie. Perfecţionarea, a fost nu numai favorizată de condiţiuni locale speciale, ci chiar impusă de exigenţele populaţiei regiunilor vecine, în cari această branşă nu există. Convergenţa acestor cerinţi, a condiţiunilor de desvoltare generale, precum şi a facto- rilor speciali a dus la perfecţionarea tehnică şi la mărirea randa- mentului lor. Numărul piuălor în celelalte văi este mult mai mic, servind numai nevoile locale, iar tipul de construcţie şi piuăritul însăşi, sunt mai primitive. Amintesq numai următorul fapt concludent. In Valea Cormaiei şi în alte văi piuatul unei serii de pânuri, va- riind cu anotimpul durează dela 24 ore la o săptămână, pe când în Valea Zăgrii timpul de 24 ore e suficient, în orice anotimp. Voi mai menţiona că din comuna Salva, deşi există piuă, multă pănură să prelucră în Valea Zăgrii, pentru motivul că aci se obţine pănură de o calitate mai bună. Cauzele acestui progres, sunt mai multe şi le putem grupa în 2 categorii, unele generale, favorizând desvoltarea piuăritului 198 în general şi altele particulare, având influîenţă specială asupra acestei văi. Condiţiunile generale se referă la toate regiunile muntoase cu populaţie stabilă, ce se ocupă cu oieritul şi prin care curg ape de o anumită compoziţie chimică şi probabil cu un anumit grad de radioactivitate. Din oierit pe lângă produsele alimentare lactate, se mai obţin mari cantităţi de lână, din care se fac ţesă- turile casnice, iar restul se vinde. Cum vânzarea lânei brute, ca orice muterie primă, nu aduce prea mari venituri, s’a desvoltat mai rpult industria textilă a lânei, fabricând şi produse pentru vânzare. Având debuşee importante în târgurile din jur ne ex- plicăm desvoltarea piuărifului în bazenul Someşului şi parţial şi amploarea piuăritului din Valea Zăgrii. Piuăritul raţional, reclamă cantităţi însemnate de lemne de foc, precum şi lemne de construcţie aproape, toate părţile piuălor fiind din lemn. Existând din abundenţă, mai ales până înaintea răsboiului mondial când defrişarea nu era aşa de avansată, se obţineau uşor şi gratuit, deci nereducând bugetul piuarultii nu constituiau un impediment, ci din contră un factor ce promova piuăritul. Condiţiunile particulare, sunt acele cari decurg din situaţia geografică a văii. Aşezată la limita dintre zona muntoasă şi a dealurilor mari deoparte, de alta zona dealurilor mici şi câmpia, în ea se prelucrau pănurile unei întinse regiuni de câmpie. In toată această regiune de câmpie, piuăle nu se puteau desvolta din cauză că nu existau ape capabile de a fi captate şi chiar dacă existau, compoziţia lor chimică nu este adecuată piuăritului, fiind prea abundentă în săruri minerale. Se pare că nu numai apele cu multe borcuturi, dar şi acele cu prea mult calcar nu sunt apte pentru piuărit. Toată această regiune cerea să-i fie prelucrată pă- nura destinată utilităţii habituale, deci impunea oarecum, ca piuă- ritul să ia mare avânt acii). Locuitorii veneau ei înşişi,] cerând insistent să le fie piuată pănura, stând lângă ea şi prestând şi unele servicii în acest timp. Faţă de aceste cereri şi această abun- denţă de pănuri, reacţiunea a fost înmulţirea numărului piuălor, ') Piuăle aflătoare in Valea Bârgăului prelucrau şi ele pănuri din acele regiuni, totuşi cele mai mari cantităţi reveneau in valea noastră. 199 îmbunătăţirea construcţiei lor şl a pitiărituluî, concomitent redu- cându-se şi timpul de prelucrare. In multe din regiunile de câmpie a judeţului Someş oi nu se creşteau aşa de numeroase, din cauza latifundiarilor unguri, cari posedau proprietăţi imense, pe cari nu permiteau păşunatul, decât în conditi oneroase pentru Români. Neavând lână suficientă cumpărau şi pănuri gata dela someşeni. Cea mai apropiată vale cu munţi proprii pentru păşune şi oierit desvoltat era Valea Zăgrii, astfel se desvoltă aci mult fabricaţia pănurei de vânzare. Locurile unde s’a vândut şi se vinde mai multă pănură şi astăzi din comuna Zagra în special sunt Baia Mare şi Mănăşturul Copalnicului, unde se transportă cu cai sau cu căruţa peste Mă- gură (729 m), urmând calea Zagra —Târlişiua—Lăpuş-Baia Mare sau Mănăştur Gopalnic. In special zăgrenii au dus cantităţi enorme, organizând adevărate caravane, cuprinzând până în zece căruţe, şi scoţând pănura până în Vârful Măgurii de 2—3 ori. Sume mari de bani au venit în Zagra pe calea Măgurii. In felul cum se prezintă studiul poate părea incomplect. Intr’adevăr sunt unele laturi nedesvoltate, aşa s’ar poate urmări reţeaua de căi, străbătută de piuari, cu influienţele sociale şi îm- prumuturile economice, rezultate din aceste migraţiuni temporare. Apoi modul de găzduire a piuarilor şi procedeele anunţării sosirii lor. Altă latură ar fi cea comercial-economică, evaluând câştiguiile totale, riscurile, piuăritului şi comerţului cu pănuri, precum şi greutăţile, impozite, taxe etc., cari apasă asupra piuarilor. In legă- tură cu acestea menţionez că s’au făcut încercări, dacă nu de sindicalizare, cel puţin de grupare într’o societate, prin care piuarii să-şi apere interesele şi să abolească concurenţa neloială. încer- cările n’au reuşit tocmai din cauza nepriceperii unora a rostului societăţii şi poate din reaua credinţă a celor ce profită din ace- astă stare. i l I i Altă problemă privind demonologia, ar fi credinţele şi super- stiţiile în legătură cu piuăle şi piuăritul. 200 Concluzii In sumar, din cele de mai sus se constată că: In bazenul superior al Văii Someşului Mare, există desvoltatâ b puternică industrie rurală piuâritul, în strânsă legătură cu in- dustria textilă casnică, care este în acelaş timp şi un izvor în- semnat de câştig. Industria e favorizată de mai multe cauze concurente, între cari oieritul someşenilor, compoziţia chimică a apei şi căutarea pănur'ei în târgurile din jur. Caracterul ei e foarte vechi, putându-i-se urmări probabilităţile existenţei până în pe- rioada daco-romană, fiind strict legată de ţesătoria lânei. In trecut par a fi existat raporturi prin piuărit între Valea Someşului şi Moldova, nu numai prin frecventul comerţ, făcut prin intermediarea Saşilor din Bistriţa ci şi în alt chip1). Mai desvoltată această industrie este în Valea Zăgrii datorită situaţiei geografice a ei. Cerându-i-se să prelucreze pănura unei regiuni învecinate extinse, tipul de piuă şi piuăritul însăşi s’au perfecţionat, simultan cu creşterea numărului lor. Fiind cererea de pănură mare în vecinătăţile cu oi puţine s’a desvoltat şi comerţul cu acest articol. Mari cantităţi de pănuri s’au vândut şi se vând de aici în toate oraşele din jur: Năsăud, Bistriţa, Dej, Beclean etc., dar mai ales Baia Mare şi Mănăşturul Copalnicului sunt locurile de mare desfacere a pănurii, constituind un bun isvor de venit. Prin această industrie s’au creiat legături puternice între Valea Zăgrii cu regiunile de câmpie a judeţului Someş; precum şi cu regiunile limitrofe acestui judeţ, a judeţelor Cluj şi Sălaj. Prin aceste legături, datorite migraţiunilor temporare s’au făcut împrumuturi şi schimburi reciproce de obiceiuri, superstiţii, măsuri economice etc. Diferitele părţi cari alcătuiesc instalaţiunea piuălor au o ter- minologie specifică, chiar pronunţarea fiind proprie locului în cadrul particularităţilor 1(de limbă. ( •) •) Aceasta s’ar putea preciza numai după cunoaşterea piuăritului mol- dovenesc şi prin studierea lui din întreaga Vale a Someşului, precum şi din Valea Bârgăului. f7. !A?? Material documentar** (Continuare) Vasile Bichigean XIX. Jalba celor 23 sate valahe anexate . la districtul bistriţan I. Plângerile generale sau comune întregului district, prove- nite din impunerea, adunarea şi administrarea contribuţiunii regeşti şi orăşeneşti, făcute contrar ordinelor regeşti, apoi din împărţirea dreptăţii şi administrarea afacerilor civile şi economice. 1. Jalbele privitor la impunerea contribuţiunii. a) Potrivit registrelor topografice Valahii sunt aşezaţi în locuri pietroase, inaccesibile, sterile şi abia locuibile. Recensământul acestor locuitori s’a făcut în timp de iarnă şi în privinţa impozitelor au fost trataţi în consecinţă. De aci a urmat, că contribuţiunea pentru imobilele inexistente obişnuită a se impune sub pretextul, că le-ar folosi, a fost stabilită pe an, ceace nu s’ar fi întâmplat, dacă func- ţionarii ar fi purtat districtului valah aceeaşi grijă, pe care i-o poartă ţinutului locuit de Saşi. b) In timpul confruntării anuale slujbaşii confruntători în- registrează semănăturile, secerişul şi celelalte obiecte supuse impo- zitelor nu în temeiul spuselor martorilor angajaţi pe lângă jurământ, ci după bunul lor plac, ba trec în registre şi astfel de lucruri, pe ■*) Vezi »Arhiva Someşană« Nr, 11, 12 şi 13. 202 care contribuenţii nu le au şi aceasta din cauză că perceptorul nu-i supraveghiază. Din acest motiv numiţii locuitorii nici nu pot cere la timpul potrivit sănarea acestor nedreptăţi. c) Conform cu ordinele chesaro-crăieşti sătenilor nu li se împart nici tabele nici răboaje şi cu toate acestea numiţii con- fruntători încassează, în folosul propriu, în fiecare an dela fie- care individ, pe lângă darea obişnuită, câte trei cruceri ori o anu- mită cantitate de bucate. d) Pagubele pricinuite de ploi, grindină şi incendii nu sunt cercetate, ori, dacă se constată, nu se face nici un raport despre ele. e) Deosebitele feluri de contributiuni sunt sporite, în timpul impunerii, ^:u trei sau doi cruceri. f) Tot astfel stabilesc după bunul plac impozite noi. g) In loc de tabele ne dau după plac anumite livrete, în care se cuprinde întreagă suma contribuţiunii impuse, administrate şi restante a fiecărui sat. După trecerea anului însă ni le iau. Astfel contribuenţii sunt lipsiţi de orice fel de document justificator şi aşa se întâmplă că mulţi sunt traşi la dare de seamă privitor la restanţe. 2. Jalbe privitor la adunarea contribuţiunii. a) Dacă locuitorilor din district, potrivit noului sistem de contribuţiune, li s’ar distribui tabele de contribuţiune, dacă jura- ţilor li s’ar notifica, cât are de plătit fiecare contribuent, dacă aceşti juraţi ar cere, din îndemn propriu, dela toţi indivizii darea în fiecare săptămână şi ar administra-o la timpul fixat, dacă^ s’ar îngriji, ca plăţile făcute să se treacă în tabelele fiecărui contribuent şi suma întreagă a contribuţiunii să fie administrată până la finele lui Iunie, n’ar fi nici o încurcătură şi nici o nedreptăţire. Dar Domnii func- ţionari bistriţeni trimit la locuitorii din district executori lipsiţi de ofice registre şi fără nicio îndrumare ori instrucţiune şi aceştia îi molestează, chinuesc şi păgubesc pe bieţii locuitori în fel şi fel de chipuri. Atacă, leagă în fiare şi înjură îngrozitor, fără conside- rare la vârstă, sex şi condiţie socială, atât pe cei ce au plătit impozi- tele, cât şi pe cei ce încă nu le-au achitat; sparg uşile caselor, dărâmă cuptoarele, aruncă şi strică mobilele, încassează competinţele în mod arbitrar şi spre scandalizarea poporului contribuent. Ar trebui 203 să se trimită numai executori omenoşi şi prevăzuţi cu instrucţiunile necesare. Pe lângă aceştia ar trebui să se alăture şi comisari, cari să veghieze ca să fie molestaţi de astfel de executori numai cei ce au întârziat ori sunt în restanţă cu plata contribuţiunii, şi nu toţi deavalma. b) Dacă se întâmplă ca Domnii confruntători să meargă în district singuri sau însoţiţi de executori, nu-şi bat capul cu cu trecerea în registre a dărilor încassate ori cu admonestarea restanţierilor (dacă se găsesc de aceştia), să-şi achite restan- ţele, nici nu Ie trece prin minte să le stea într’ajutor juraţilor în adunarea contribuţiunii, ci caută numai cum s’ar putea îmbogăţi. Astfel de câte ori se duc la casa juzilor sau a juraţilor din sate ori de câte ori numai îi salută din drum, mai cer dela aceştia, pe lângă competinţa de hrană cuvenită lor şi pe lângă porţiunea de fân ce se dă calului, câte 18 cruceri. Şi într’o zi pot şi obiş- nuesc să înconjoare satele opt până în zece confruntători. c) Nu sunt cu nici o considerare la daunele suferite. Dacă contribuenţii sunt păgubiţi de pe urma ploilor; grindinei ori a incendiilor, nu li se face nici o uşurare, ori, dacă li se face, în anul următor li-se pretinde să o plătească sub titlu de restanţă. d) Tinerilor căsătoriţi nu li-se acordă nici un fel de uşurare de contribuţiune. e) Contribuţiunea făcută în producte naturele şi în cărăuşie nu o consideră întru nimic. In schimbul acestora nu se face nici o uşurare de impozite. f) Tot la doi ani sunt încartiruiţi în districtul valah soldaţi din cavalerie. Pentru hrana acestora şi a cailor lor se adminis- trează din partea Valahilor multe producte naturale. Dar afară de plata ovăzului nu li-se face acestor locuitori nicio uşurare de dare. 3. Jalbele privitor la felul de încassare a) lncassarea banilor şi1" numărarea acelora nu se face după modul de pricepere al locuitorilor, cari unii sunt mai isteţi alţii mai tâmpiţi, ci cum îl taie capul pe perceptor, şi astfel în felul acesta încă sunt păgubiţi locuitorii amintiţi. b) Suma încassată nu se trece în registrele de dare, ci se dau pentru acestea chitanţe şi livrete particulare. După adminis- 6 164 trarea acestei sume, juraţii din sate o cer din nou şi după trecerea unui sau a doi ani suma amintită şi încassată deja e considerată drept restanţă. Juraţii satelor, lipsiţi de actele justificative, sunt ne- voiţi să încasseze din nou sumele plătite, ba sunt legaţi, întemni- ţaţi şi chinuiţi în fel şi fel de chipuri. c) Afară de contribuţiunea impusă de confruntători se mai cere în fiecare an dela fiecare sat pentru întreţinerea aşanumiţilor haiduci, o majă de grâu, o baniţă de mazere, un car de fân, două ocale de său, două baniţe de fructe uscate, caş, lapte acru, şi brânză; iar pentru darabanţi cele 23 de sate sunt obligate să dea în fie- care an 69 părechi de cisme, dintre care fiecare păreche este preţuită în 30 cruceri. 4. Jalbe privitor la împărţirea dreptăţii a) Ne lipsesc juzii şi juraţii aleşi cu deplină autoritate, care să asculte şi să decidă atât cauzele reale cât şi cele personale ale locuitorilor din satele noastre, cum se face aceasta în satele săseşti, şi împotriva căror hotărîri să avem dreptul de a apela la inspectorul districtual sau la magistratul bistriţan. Din acest motiv se nasc între locuitorii valahi o mulţime de neînţelegeri şi certe pentru moşii şi apartenenţele acelora şi în chestiuni personale şi penale. b) Fiind locuitorii cestor comune valahe fără carte şi inculţi, ar trebui să existe legi municipale şi legi locale privitoare la apă- rarea acelora, care legi sa fie publicate şi făcute cunoscut. Dar nu li-se publică nici o lege, nici nu se întocmesc constituţii de apărare, ci bieţii locuitori trăiesc cum dă Dumnezău şi cum îi în- dreaptă mintea naturală. c) Dacă cineva are vreun proces la inspector pentru moşia, grădina, livada sau ogorul său, întotdeauna cel bogat sau darnic iese învingător. Contrarul acestuia, chiar dacă are dreptate, nu este ascultat, ci aruncat în ^închisoare murdară. ( d) In urmare locuitorii valahi se roagă ca, potrivit uzului introdus în satele săseşti, şi în conformitate cu ordinul chesaro- crăiesc din 15 Aprilie 1746, să se instituiască şi la ei judecători aleşi din sânul şi naţiunea lor, fiindcă întreg districtul a primit 205 sacra uniune, ori dacă aceasta nu se poate, să se stabilească o modalitate de a-şi căuta dreptatea şi să se fixeze o administrare a justifiei observată cu rigoare de cei din district. 5. Jalbele privitor la chestiunile economice a) Potrivit ordinului din 15 Februarie 1760 al Înaltului Guvern regesc, precum şi binevoitoarei deciziuni chesaro-crăieşti din 16 Iunie al aceluiaş an, ar trebui să se caute origina şi temelia datoriilor, aşa încât datoriile oraşului să le plătească oraşul, iar datoriile satelor să le plătească sătenii. Cu toate acestea până acum nu s’a făcut nimic în privinţa aceasta, ci ne obligă pe noi să suportăm toate greutăţile, ba ne silesc să plătim şi dobânzile după aceste datorii. Din acest motiv locuitorii celor 23 de sate se roagă să se prezinte fie în original fie în copie autentică documentele despre aceste datorii, ca astfel să se ştie, ce şi cât cade pe fiecare sat jălbar şi atunci în temeiul acestor documente se vor obliga să plătească atât capitalul cât şi dobânda după aceasta în rate suc- cesive şi fără amânare. b) In iarna trecută au fost trimişi în contra acestor locuitori şapte executori, care să adune restanţele vechi. Dar judecătorii şi contribuenţii, pe care poate îi privesc aceste restanţe, au murit în cea mai mare parte, iar livretele de dare şi chitanţele date de perceptori, dacă cumva li s’au dat, au fost luate dela săteni şi duse în Bistriţa. Astfel Vă roagă cu supunere ca registrele de dare şi chitanţele din acei ani, pentru care se pretind restanţele, să fie restituite de magistratul bistriţan ca să se poată constata din ele, cum s’au făcut impunerile, ce sumă reprezentau şi cât s’a administrat. Altcum nu avem posibilitatea să fixăm suma restanţelor. c) Aceiaşi locuitori sunt siliţi să ducă lemne de foc pentru aşezarea în depozite, pentru soldaţii din garnizoane şi în atelierele de sare şi salpetru în cantitate mai mare, decât le permit puterile şi fără a primi vreo dovadă. 1 Şi în această privinţă au cerut, să se facă o regulare a îndatoririlor şi să se fixeze, ce şi cât au să prestea gratuit şi dela care cantitate încolo nu mai sunt obligaţi să aducă lemne fără plată. d) Fiindcă pământul, pe care îl locuiesc, este foarte steri^ astfel sunt siliţi să se îmbrace, să se hrănească şi să-şi achite 6* 206 contribuţiunile cu lucru de mână, cu negoţul şi meseriile. Dar în îndeplinirea acestora sunt împiedecaţi în tot chipul de societăţile şi breslele de fierari, pielari, rotari, ţesători şi altfel de meseriaşi bistriţeni, care pe lângă manufacturi se îndeletnicesc şi cu gospo- dăria şi economia. Ba mai mult sunt păgubiţi în lucrurile proprii şi în domicilii, uneori sunt despoiaţi fără veste de scule şi unelte, alteori au pierderi de câte 10 până în 30 floreni. e) Dacă se întâmplă, ca satele săseşti să fie devastate de incendiu, atunci locuitorii din comunele valahe sunt mânaţi cu grămada să le vină saşilor într’ajutor în restaurarea clădirilor şi aca- returilor. In schimb Saşii nici când nu se simt datori să sară în ajutorul Valahilor. f) Conform hărţii topografice suscitate teritoriile săseşti sunt despărţite de districtul valah numai prin râul Someş. De aci ne- număratele vexări şi păgubiri ale Valahilor. Saşii iau cu sila dela Valahi teritorii şi fânaţe, furia şi cursul Someşului le îndreaptă spre pământurile acestora cu diguri, aşa încât sunt stricate şi drumurile şi şoselele. Apoi dacă vitele Valahilor intră pe teritorul de păşune liberă al Saşilor, despărţit de pământul Valahilor numai prin alvia râului, îndată sunt pedepsiţi cu 24 cruceri, uneori cu doi florini renani. Inspectorul districtual nu dă nici un ajutor ori scut în astfel de cazuri. g) Pentru munca prestată cu ocazia tragerii cordonului dela Olt şi Ileanda nu au primit nici o rebonificare, nici nu li s’a dat nici o despăgubire, deşi toate satele valahe au dus la Ileanda trei stânjeni de lemne şi au avut multe cheltuieli, conform actelor anexate la No. 6, 7. II. II. Plângerile speciale ale singuraticelor sate sunt următoarele, luate după sate: 1. Ale satului Mocod a) Macavei Pop,^ care înainte de aceasta cu trei nani a în- drăsnit să-şi caute refugiu la curtea împărătească, a fost lipsit din partea magistratului bistriţan de şase boi. b) Tot aşa i s’a luat lui Iacob alui Lar doi boi. c) Au fost prinşi şi închişi în oraşul Dej, din porunca magis- 207 traiului bistriţan, Constau a Popii, Olar Vortup, Ciocan Mihai, Nicolae alui Ienciu, Cifor alui Seucea şi Vartolomei. In acest timp s’au luat dela ei şi dela tovarăşii lor 40 floreni ungari, au îndurat chinuri şi dureri în curs de opt săptămâni şi au făcut cheltuieli de 36 florini renani. Cifor alui Seucea a murit în închisoare. d) In anul precedent Toma Ioan a fost prins şi pedepsit cu 3 floreni renani. Acest om din cauza bătrâneţelor şi a lipsei de vedere este expus celei mai grozave mizerii. e) Tot în anul trecut, în luna Iulie, au fost prinşi în teritorul Lechinţei, pe când se întorceau dela târgul de Sâmpetru, pe drumul mare, opt persoane, între cari Mihai Ciocan şi tovarăşul său Nica alui Cinca. Dela acesta au luat, pe lângă cheltuielele de doi floreni renani, încă 14 floreni şi tot aşa au taxat şi pe ceialalţi cu mai mult ori mai puţin. - f) Oheorghe Cifor şi Bodea Miron au cumpărat, cu gândul să facă ceva câştig, mai multe coase cu 35 floreni. Dar breasla faurilor din Bistriţa le-a confiscat pe toate şi astfel numiţii indi- vizi au fost păgubiţi de banii plătiţi. g) Ioan Pampa a cumpărat dela un Evreu din Şintereag 19 ocale de vinars. Dar beutura i s’a confiscat, fără a i-se restitui preţul ei. h) Dănilă Conia, jude sătesc în anul trecut, a fost păgubit foarte mult, fiindcă nu i s’a eliberat registrul de dare. i) Eremie Bucşa a plecat înainte de aceasta cu patru ani, din porunca districtului valah, cu un memoriu la Înaltul Guvern regesc. Acolo însă a fost prins şi încarcerat la cererea magistra- tului bistriţan şi a îndurat chinurile şi necazurile captivităţii o jumătate de an şi trei săptămâni, ba a mai trebuit să plătească şi 30 floreni. j) In anul 1760 satul Mocod a oferit pentru sine ca recrut pe fiul unui om cu numele Teodoriţa. Dar nu i s’a plătit pentru aceasta nimic nici tatălui, nici fiului.] q 2. Ale satului Zagra a) Pe locuitorul Lehaci Oanca, fiindcă s’a îngrijit de aducerea la cunoştinţa autorităţilor a plângerilor consătenilor săi, magistratul bistriţan a lăsat să-l prindă şi l-a ţinut în închisoare 6 săptămâni, 208 până când fiul său n’a dat drept garanţie suma de 300 florini ungari. Acesta se roagă ca documentele de garanţie să fie anulate. b) In anul trecut 1760 cea mai mare parte a teritorului co- munei a fost sdrobită de grindină. Dar până acum nu s’a făcut nici o reducere de contribuţiune. c) Drăgan Cifor fost jude comunal în anul 1755 a pricinuit mari pagube acestei comune. Dar cu toate insistenţele comunei Zagra magistratul bistriţan nu l-a silit încă să dea seamă despre gestiunea sa şi să rebonifice pagubele făcute. d) Locuitorii Rus Teodor, Haiduc Pintilie, Lehats Ordace ş' Hoza Alexa au fost prinşi în 1758, din porunca magistratului bistriţan, fără nici o vină cu ocazia târgului din Dej şi despoiaţi de toate lucrurile de vânzare, ce le aveau cu ei. După aceea au fost duşi în închisoarea din Olpret din judeţul Solnocul interior; unde au fost ţinuţi şi trataţi neomeneşte 7 săptămâni şi abia după plătirea a 75 floreni au fot eliberaţi. e) In anul 1756 au fost prinşi în piaţa Bistriţei şasesprezece locuitori din Zagra. Aceştia au fost ţinuţi în închisoare două săptă- mâni şi numai după plătirea a 11 florini maghiari au fost eliberaţi. j) In anul precedent au fost distrusă de foc casa lui Oavrilă Mureşan, dar nici până azi nu i s’a făcut vreo reducere de con- tribuţiune. g) Dela Andrei Cute au luat ca recruţi trei fii. Până la în- toarcerea acestora comuna Zagra cere reducerea contribuţiunei. h) Şi alţi locuitori, dar mai ales Bucila Filip a plătit dare, în timpul manipulaţiunii (constatării situaţiei de drept şi de im- punere a locuitorilor) încă odată atâta cât îi este cu putinţă şi cât îi sunt veniturile; ceeace se poate constata din extractul regis- trului de dare. In urmare se roagă să i se restituie ceeace i s’a luat împotriva normelor date şi a dreptăţii. i) Acelaşi Bucila Filip şi-a pierdut în anul 1757 cu ocazia revărsării râului ce curge prin mijlocul comunei Zagra multe lu- cruri şi anume: fânul ce-1 avea, 20 baniţe de porumb, carul, plu- gul şi celelalte unelte. Comisarul confruntator a întrelăsat să ia act de toate aceste pierderi şi să propună reducerea de impozit cuvenită. Aceeaşi plângere o are şi loan Pop. Susnumjtul Bucila Filip s’a dus în 19 Ianuarie 1760 în Baia 209 Mare pentru plătirea tricesimei. Cu toate cheltuielele şi ostenelele avute funcţionarul din Bistriţa adunător de tricesime l-a pedepsit cu 5 floreni. j) Succesiv în timp de patru ani locuitorii din Zagra au fost obligaţi să prezinte (ofere) recruţi. 3. Ale satului Poieni a) Maramureşenii au luat dela locuitorii din acest sat munţii numiţi Piciorul Mesteacănului. In urmare se roagă, ca să li-se restituie aceşti munţi, asistând şi Domnul Inspector districtual. b) Varga Chira, păgubit de incendiu şi de potop, petiţio- nează să i-se facă reducerea de dare cuvenită şi prevăzută în ordinele regeşti. 4. Ale satului Mititei Sacota Ioan, Andreica Toader alui Orzu au fost prinşi la târgul din Dej şi încarceraţi. Eliberaţi numai după plătirea a 18 floreni renani cer restituirea acestei sume. 5. Ale satului Runc a) Maramureşenii le-au luat munţii, fără ca Inspectorul dis- trictual să facă demersurile necesare în această privinţă. b) Au dat trei recruţi. Dintre aceştia unul a fost asentat pentru bani, pentru altă comună; dar banii daţi au dispărut. c) Cu ocaziunea administrării impozitelor judele acestui sat este închis ca de obiceiu din motive neştiute nici de ei înşişi. d) Vasile Gaură bătrân decrepit de 100 ani, Zăgrean Ignatie, tot de 100 ani, Grigore Dineu şi Costan Dineu, cu membrele slăbite de bătrâneţe, cer reducerea impozitului după cap. Toţi aceştia trăiesc din mila oamenilor. e) Zăgrean Urs, dimpreună cu cei amintiţi mai sus, au fost prinşi şi încarceraţi în oraşul Dej şi fau scăpat numai plătind zece floreni renani. 6. Ale satului Salva a) Locuitorii acestui sat au fost siliţi să dea trei recruţi. b) Lui Ioan Fetinca i-au luat boii în anul 1758, confruntă- torul dimpreună cu perceptorul regesc subt pretextul că în Salva 210 sunt tăinuitori (celatores), pe care însă nu i-au putut numi. Boii i-au restituit numitului om numai după achitarea a 7 floreni renani. c) In anul precedent au fost prinşi 26 locuitori ai acestui sat şi au fost ţinuţi in închisoare, două zile. d) Petre Zegrean, care are un car şi jumătate de fân, a fost impus cu 27 cruceri; Ursul şi Zene cu un car de fân au fost impuşi cu 15 cruceri. Se presupune, că la fel şi în aceeaşi pro- porţie ar fi impus şi pe ceialalţi locuitori ai comunei, dacă nu li s’ar comunica an de an tabelele de confruntare. e) Judecătoria i-a adjudecat lui Pantilimon Morar a patra oară un loc pustiu. Cu toate acestea i l-a ocupat acest loc şi îl ţine şi acum Petre alui Mihai Tolciu fără ca inspectorul să ia măsurile necesare pentru înlăturarea acestei nedreptăţi. f) Lui Origore lanu lui Dănilă Urs şi lui loan Homei le-a făcut multe nedreptăţi fără motiv şi i-a chinuit mult gornicul Ladislau Vărărean. g) Gornicul Vasile Paşcu a necinstit cu sila pe soţia lui Dănilă Urs cu numele Elisabeta fără ca să-i dea vreo satisfacţie ori desdăunare judecătorească. 7. Ale satului Telclu a) Locuitorilor din acest sat li s’au luat trei munţi şi s’au dat altora. In urmare cer restituirea acestor munţi. Şi Maramure- şenii le-au ocupat câţiva munţi. b) loan Lazar a Popii ne spune cu lacrimi în ochi, că în luna August anul trecut 1760 şi-a dus la târgul din Bistriţa doi boi, cari i-au fost luaţi din porunca perceptorului regesc sub pre- textul că în Teici sunt tăinuitori, deşi la repeţitele cereri n’a putut să spună cine sunt aceia şi cu toatecă bătrânii din această comună sunt şi au fost gata să joare, că aci nu sunt tăinuitori. c) Aceeaşi plângere o are şi Arsente Hordoan pentru doi boi, care i-aui| fost luaţi de perceptorul regesc pe termen nehotărit. d) loan Scuturici jude comunal în anul 1758 a fost păgubit cu ocazia numărării banilor cu 12 floreni renani, deşi banii i-a numărat şi acasă şi înaintea comisarului confruntător. Perceptorul însă totdeauna îi găsia lipsuri şi nu-i dădea putinţa să-i numere 211 a două oară. Mai mult, când o cerea acesta, îl împiedeca cu ba- stonul ce-1 avea pe masă. e) In anul 1758 locuitorii acestei comune au suferit mult de pe urma potopului. Dar nici nu s’a făcut anchetarea necesară, nici nu s’au redus impozitele. f) In anul 1760 Grigore Andrei şi Dumitru Scuturici au fost păgubiţi prin incediu; dar până azi nu li s’a făcut reducerea de impozit cuvenită, dimpotrivă li s’a cerut mereu contribuţiunea fixată pentru dânşii. 8. Ale satului Hordou a) Tiherean Gavrilă, Tiherean Onul, Grigore Ilie, Partene alui Grigore, Miron a Docii, Lupul a Docii, fiindcă n’a fost cine să le susţină cauza dreaptă inaintea magistratului, au fost daţi ca iobagi unui magnat. Drept răscumpărare au trebuit să plătească 760 floreni. Astfel au ajuns lipsiţi de tot ce aveau şi pe lângă aceasta li s’au mai luat încă 81 floreni renani drept contribuţiune, deşi din aceştia trei au fost păgubiţi de incendiu, unul este nou căsătorit, unul străin şi numai Tiherean Gavrilă e supus impozitului. b) Susnumitul Grigore llie şi Vasile Doci au suferit de pe urma incendiului din anul precedent 1760. Astfel se roagă să li se facă reducerea de impozit legală. 9. Ale satului Năsâud a) Sătenii acestei comune au dat cinci recruţi. b) Petre alui Ştefan şi Grigore alui loan, păgubiţi de in- cendiu n’au obţinut nici o reducere de impozit. Deşi în anul pre- cedent li s’a făcut reducerea, în anul următor însă sub titlul de restanţă a fost încassată din nou. c) Pagubele pricinuite în această comună nici nu sunt cer- cetate, nici, constatate fiind,1 nu se face reducerea de impozit icu- venită. d) loan a lui Floroaie a fost atacat în pat noaptea în timp de iarnă de gornicul Dubălar. Apoi aproape desbrăcat şi desculţ a fost dus până în satul vecin, din care cauză cuprins de frig a zăcut în pat şase săptămâni. 212 e) Vasile Paşcu a plătit pentru carantină 45 floreni renani. Cere restituirea acestor bani. 10. Ale satului Rebrişoara a) Această comună a dat patru recruţi. b) Lazar Vărărean a fost prins în Sibiu şi ţinut în închisoare 31 săptămâm. A avut de îndurat multe chinuri, de plătit multe cheltuieli, aşa încât sărăcind cu totul a ajuns la sapă de lemn. c) Unsprezece case au fost nimicite de foc şi mânate de două revărsări ale Someşului. Dar până azi nu s’a făcut nici o reducere de impozit proprietarilor acestora. d) Oornicii, neurmând nici o normă şi fără a avea vreo în- drumare, fac multe nedreptăţi locuitorilor acestei comune. e) Simion Bodiu a fost deţinut în anul trecut din porunca magistratului şi, fiindcă nu a prezintat numărul cerut de recruţi, nu a fost eliberat până nu a plătit 7 floreni renani. f) Şoseaua a fost distrusă prin revărsarea râului Someş. Lo- cuitorii acestei comune, nefiind în stare singuri să repare şoseaua, cer sprijinul celorlalte comune. g) Teritorul Rebrişorenilor este despărţit de al Dumitrenilor numai prin râul Someş. Dacă vitele celor dintâi trec în locul de păşunat al Dumitrenilor, imediat sunt duse în Dumitrea, de unde sunt rescumpărate cu taxe peste măsură de mari. h) Dumitrenii ţin amanetat muntele Bârla al Rebrişorenilor şi nu vreau să li-1 restituie, nici dacă plătesc suma, pentru care muntele a fost ipotecat. i) In locul numit Lunca Poienii Dumitrenii au construit diguri mari, cu ajutorul cărora au abătut cursul Someşului pe teritorul Rebrişorenilor. Prin aceasta nunumai că au distrus şo- seaua naţională, ci au şi ocupat o mare parte din teritorul amintit. Inspectorul n’a făcut nici o intervenţie în chestiunea aceasta. j) Lazar Vărărean are un loc numit Lunca Vanciul smuls din teritorul rebrişorean prin o năvală a Someşului şi alipit de teri- torul Dumitrenilor. Din acest motiv numitul locuitor este încontinuu turburat de Dumitreni în folosirea acestui loc. I) Urs Savul, care în anul 1757—58 a îndeplinit slujba de jude comunal, a administrat întreagă suma contribuţiunii, împreună 213 cu restanţa de 8 floreni renani. Dar fiindcă suma plătită succesiv n’a fost trecută în registre, iar chitanţele eliberate au fost luate de perceptorul regesc, noul perceptor Paul Klein a încassat în bani gata drept restanţă şapte floreni renani şi pe lângă acesta a mai luat şi doi boi, care valorează 44 floreni. Astfel numitul locuitor cere să i se restituie cele luate pe nedreptul. m) Maftei .al Titienei, jude comunal, a plătit domnului per- ceptor Mihai Hennich sub titlul de restanţă mai mult decât 47 flo- reni renani. Dar cu toate insistenţele depuse n’a putut obţine încă ehitanţele cuvenite şi astfel se teme să nu i-se ceară din nou această sumă. n) Cotul Nechita, jude comunal în anul 1759—60, arătând livretul de dare dat lui de perceptorul regesc, dimpreună cu chi- tanţele particulare, spune cu larimile în ochi, că el a administrat întreagă suma impozitului din timpul său, dar că nu toate chitan- ţele au fost trecute în livretul său. Din această cauză astăzi i se cer fără nici un drept lu5 floreni renani. Cu toate că Comisiunea directorală regească a somat în 3 Martie 1761 magistratul bistriţan să şteargă această diferenţă, totuşi se teme, să nu i se ceară mai târziu, fiindcă până azi n’a primit nici o asigurare în privinţa aceasta. 11. Ale satului Vărarea a) In anul precedent au fost siliţi să dea doi recruţi, care . au fost trimişi acasă numai după ce au plătit o anumită sumă de bani. b) In iarna trecută au plătit pentru rescumpărarea recruţilor 14 florini renani şi 7 cruceri. c) Acest sat îndură nenumerate vexaţiuni din partea gor- nicilor. d) Locuitorii satului Vărarea, care fiind printre celelalte sate aşezate dincoace deiSomeş, au un teritor pietros şi foarte îngust, au fost clasaţi cu ocazia manipulaţiunii printre locuitorii satelor de prima clasă şi taxaţi ca atari. Deşi inspectorul ştie acest lucru, n’a intervenit să se facă corectarea necesară. e) Dumitrenii şi Pinticanii, vecini cu satul Vărarea, iau taxe prea mari pentru locurile de liber păşunat. Bunăoară dela Oavrilă 214 alui Irimie au luat pentru câteva oi, trecute în acest loc, doi floreni renani. . f) Un teren al Vărărenilor a fost rupt de Someş şi dus în partea dinspre Dumitreni. Acest teritor Dumitrenii l-au luat cu forţa dela Vărăreni. g) Pe când Marian alui Maftei îşi ducea pe fiul său Ioan să-l angajeze ca servitor cu plată în Dumitrea, a fost prins de stăpânul său un oarecare Grigore Boar şi băgat intre recruţi, de unde a scăpat numai plătind 5 floreni renani. 12. Ale satului Feldru a) Locuitorii acestei comune au dat patru recruţi. b) Locuitorii din Iad au luat cu forţa un oarecare teritor al acestora. c) Petre Năsăudean a fost luat ca recrut şi a fost eliberat numai pe lângă plătii ea anumitei sume. d) Căpitanul plăieşilor Dănilă Klein a încassat atât aci, cât şi în alte comune în anul precedent câte doi floreni renani. Nu se ştie pentru ce. e) Ştefan Cute şi Marcu Berăriţa din Nuşfalău, deşi aveau cu sine în original acte dela magistratul din Bistriţa, totuşi fură trataţi ca răufăcători, prinşi şi supuşi la o mulţime de vexaţiuni şi neplăceri, numai pentru motivul că au dus la curtea împără- tească petiţia locuitorilor din district şi au adus de acolo rezoluţie. 13. Ale satului Ilva a) Locuitorii din Iad au ocupat 11 moşii locuite şi o mare parte a teritorului ilvan, iar vitele llvenilor găsite în teritorul folosit ca păşune liberă le taxează în mod excesiv. b) Soţiei de 00 ani a aşanumitului Prica, pe când se ducea să se închine în postul Paştelor, i-a ieşit în cale sprea seară gor- nicul Vărărean Vasile şi a necinstit-o. Biata văduvă bătrână de ruşine şi-a pus capăt zilelor, fără ca Vărărean Vasile 1 să fi păţit ceva pentru aceasta. c) Uvanii au dat trei recruţi, care parte au fost primiţi în loc de plată, parte au fost eliberaţi pentru bani. d) In anul precedent judele comunei acesteia s’a prezentat 2iS cu trei juraţi, ca să se plângă, înaintea judelui primar. Dar aci, în loc să obţină o decizie consolatoare, au fost deţinuţi şi eliberaţi numai după plâtirea a patru floreni. e) loan Vărărean, jude comunal în anul 1755—56, a admi- nistrat, din încredinţarea Domnului judecător, din suma impozitelor 20 floreni ungari. Aceşti bani i se cer acum ca restanţă şi nu vreau să-i plătească nici sătenii, nici judecătorul suscitat. In urmare se roagă să fie achitat de această pretenţiune. Tot dela acest jude a mai încassat comisarul confruntator, domnul Petre Theil, cu ocazia împărţirii răboajelor trei floreni, pe lângă cei trei denari (monetă de 16 cruceri) luaţi de fiecare persoană. 14. Ale satului Leş a) Comuna aceasta a dat trei recruţi, iar pentru trei a plătit bani. b) In anul 1758—59 locuitorii acestei comune au suferit mari pagube din cauza potopului. Dar nici pagubele nu au fost eva- luate, nici reducerea de impozit nu s’a făcut. 15. Ale satului Sângeorz a) Locuitorii acestui sat nu-şi pot întrebuinţa în pace, din cauza incursiunilor locuitorilor din Iad, munţii numiţi Cişa. Dacă se duc cu plângeri în această privinţă la magistratul bistriţan sunt închişi. b) Au fost nevoiţi să dea opt recruţi. c) In luna Octomvrie 1758 au dat, din porunca inspectorului districtual, celor din judeţ pâine şi ovăz. Preţul acestora nici nu s’a calculat, nici nu s’a plătit. d) Oornicul Teodor Zdrobău din Feldru a luat cu sila dela Precup al Nastasiei o iapă, pe care atâta a călărit-o, până o a adus acasă mai moartă. Iapa a şi pierit după câteva ceasuri. e) Comisarul confruntator Petre Theil a taxat în anul 1757 câteva vite găsite în teritorul de liber păşunat cu 11 floreni. i f) Pielării bistriţeni au luat dela locuitorii acestui sat 120 piei. g) Pagubele pricinuite locuitorilor din această comună nu se constată, nici nu se fac reducerile de impozit legale. h) Deşi Oniga Varvari n’a fost restanţier, totuşi s’au încassat dela dânsul subt acest titlu 4 floreni renani şi 22 cruceri. 16. Ale satului Maieru a) Au dat patru recruţi, iar doi i-au plătit cu 50 floreni. b) In anul 1759 locuitorii din această comună au suferit mari pagube din cauza inundaţiilor, care însă n’au fost evaluate, dar nici reducere de impozit nu li s’a făcut. c) Oheorghe Pralea şi Tofan Samson au fost prinşi şi ţinuţi închişi 5 săptămâni, fiindcă au declarat toate gravaminele distric- tului în faţa comisiunii anchetatoare. d) Prestaţiunile făcute vameşului din Rodna nu se iau în seamă. 17. Ale satului Săntioana a) Locuitorii din această comună au dus în comuna Ileanda mare trei care cu pâine, la care erau înjugaţi câte şase boi. Dar n’au primit nici o plată pentru aceasta. b) Tot acolo au adus şi trei stânjeni de lemne de foc cu 8 floreni ungari, pentru care iarăşi n’au primit nimic. c) In fiecare an aceşti locuitori sunt îndatoraţi să trimită în Rodna trei care cu câte 8 boi. In aceste care duc un vas cu vin, la întors aduc var stins. Dar nimeni nu le plăteşte nimic pentru aceasta. d) Intr’o noapte a anului 1758 au fost prinşi din porunca magistratului bistriţan fiii a şase familii mai distinse din această comună. După multe greutăţi Timotei a Floarei şi-a răscumpărat copilul cu un cal, Lupu a Ţonului cu 10 floreni, Mihai a Todoriţei cu 12 floreni, Neamţ Toader cu 13 floreni şi 34 dinari. e) In anul 1759 toţi capii de familie au trebuit să dea câte 16 cruceri pentru răscumpărarea recruţilor. f) In anul 1760 au dat, din porunca magistratului un recrut. g) La finele anului 1755, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, au confiscat dela locuitorii acestei comune toată berea şi pe toţi cei ce au aranjat petrecerea i-au eliberat numai după plătirea unei taxe de câte 9 cruceri deifiecare persoană. Tot aşaiau făcut şi cu cei din Nuşfalău. h) In anul 1758—59 era confruntator Ion Pfingstgraef. Acesta a scos din şirul contribuenţilor pe Cifor a Teodoriţei, pe Plăieş Ioan, pe Alexandru Doru şi pe Petcu Muroi, dimpreună cu pe 217 Macavei Cotoc, Dănilă Costin şi Ladislau Zeican, fiindcă unul a păzit viţeii, altul a păzit vacile, al treilea a păzit boii şi cel din urmă s’a mutilat la un picior cu puşca. Dela aceştia a încassat cu executorii câte 7 floreni renani de fiecare. Perceptorul regesc la rândul său a pedepsit pe numiţii oameni, scoşi din şirul con- tribueniilor, deosebit şi sub sigil cu zece sau douăzeci floreni renani, iar pe jude cu şapte floreni, deşi numiţii nici n’au avut de gând să ascundă ceva, nici nu li s’a putut imputa nimic. Sus- numitul confruntator însă a interpretat instrucţiunea primită în felul, că el are dreptul de a scoate din şirul contribuenţilor pe cei ce i-a scos deja. i) Dela suscitatul Timotei a Floarei au încassat în iarna trecută drept restanţă, pe lângă cheltuielele de trei floreni, încă 60 de floreni, deşi dânsul, ori de câte ori s’au făcut impunerile, totdeauna a administrat întreagă suma contribuţiunii din timpul său; despre ce a primit şi chitanţe. Dar după trecerea anilor atât registrele de dare, cât şi chitanţele eliberate erau luate de magistrat. j) Tot astfel a plătit şi Nistor alui Macavei sub titlul de restanţe suma de 58 floreni renani. I) Paznicului dela graniţă i-au plătit 18 floreni renani. m.) Someşan Oavrilă a cumpărat în anul 1757 în piaţa Bis- triţei o piele de vacă cu doi floreni renani, dar i-a confiscat-o breasla cizmarilor. n) Drăguş Simion, care obţinuse dela aceeaşi breaslă dreptul să cumpere o piele de vacă, a fost bătut şi pedepsit cu 4 flo- reni renani. o) Dela Drăguş Constantin au luat ca restanţă 8 floreni, iar dela loan Someşan 10 floreni renani, deşi registrele de dare şi chitanţele despre plătirea aceleia nu au fost luate'dela părinţii lor, astfel încât pot dovedi, că atât părinţii cât şi fiii lor nu sunt restanţieri. p) Perceptorul a« încassat! dela Chirila Lup, care nu are albine, drept taxe de albinărit 2 floreni şi 72 cruceri r) Fiul Onul lui Morar a fost deţinut pentrucă a înaintat apel la înaltul Guvern regesc şi nici azi nu i s’a făcut dreptate. s) Cotoc Cifor se plânge, că pentru o iapă a trebuit să plă- tească în anul curent de două ori contribuţiunea de 108 floreni. 218 18. Ale satului Nuşfalău a) Magistratul a lăsat să fie prinşi ca recruţi Alexandru Roiban, lrimie Cotoc, Demian Vermeşan, Origore Cotoc, Nechita Moldovan, Gheorghe Harhoi, Lupul Moldovan şi loan Moldovan. Pe Gheorghe Harhoi şi loan Moldovan i-a eliberat, dupăce au plătit 37 florini şi 62 denari. De un recrut cer 11 floreni in bani gata. In cazul de faţă pretind 30 floreni renani. b) In iarna trecută s’au încassat cu titlul de restanţe 300 flo- reni, deşi ar putea dovedi, că nu sunt restanţieri, dacă nu li s’ar fi luat registrele şi chitanţele c) Pagubele pricinuite de grindină în anul 1755—56 au fost evaluate, dar nu s’a făcut nici o reducere de impozit. d) Nuţiu Onul, jude comunal în anul 1754—55, a plătit în tot cursul slujbei sale şi anume în fiecare săptămână comisarului Petre Theil drept diurnă 24 cruceri, aşa că pe an i-a plătit 24 florini şi 96 denari. Totuşi azi i-se cere această sumă drept restanţă. e) Văduva Moldovan Maria declară cu lacrimile în ochi, că bărbatul ei, care a murit în 1744, încă pe când trăia a cedat co- munei locurile, care îi erau îngreuiate cu dare de trei floreni renani. In urmare ea, de când este văduvă, nu are locuri. Şi cu toate acestea s’a încassat dela dânsa darea de pe doi ani cu titlul de restanţă. f) Teodor Cosma nu are boi de 16 ani. Cu toate acestea confruntatorul a trecut în registre, că are doi boi şi a încassat dela dânsul 108 cruceri. 19. Ale comunei Rodna a) Locuitorii acestei comune au fost obligaţi să taie, fără nici o plată, o mie de stânjeni de lemne pentru trebuinţele mi- nelor de aur şi argint din teritorul comunei. b) Munţii acestor locuitori i-a dat magistratul în arândâ şi banii încassaţi de locuitori i-a luat. c) Casa de locuit clădită de locuitorii amintiţi şi de district a fost dată în arândă pe bani tot de magistrat. d) Cer restituirea celor opt fânaţe aflătoare în teritorul co- munei Rodna şi ocupate de magistratul bistriţan. e) Pământurile şi fânaţele, care au fost mai înainte distri- buite judelui şi juraţilor, acum li s’au luat. In urmare cer relaxare de impozite. f) Deşi nu au restanţe, totuşi li-se cere să le plătească. g) Pe lângă impozitele ordinare sunt îngreuiaţi în fiecare an şi cu impozite extraordinare. h) Magistratul bistriţan a uzurpat şi beneficiul crâşmăritului. Locuitorii din Rodna au fost îndatoraţi să administreze în fiecare an 10 stânjeni de lemne şi să angajeze pe lângă crâşmar un ajutor cu 20 floreni renani. i) Cer să li-se restituie piaţa publică ocupată de magistrat. j) Cer să se anuleze arendarea măcelăriei şi a crâşmei. l) In comuna Rodna sunt circa 30 Maghiari şi Saşi şi aproape 300 Valahi. Cu toate acestea Maghiarii şi Saşii au, pentru trebuin- ţele bisericelor lor, două mori, iar Valahii, cari sunt atât de nu- meroşi, n’au nici una. In urmare se roagă să li-se dea putinţa, să clădească şi ei barăm o moară pentru trebuinţele bisericei greco-catolice, fără păgubicea celorlalte două mori. m) Cer să li-se calculeze în folosul lor prestaţiunile făcute membrilor antistiilor, cari prestaţiuni până acum n’au fost luate în seamă, ori să li-se şteargă această greutate, conform ordinelor chesaro-crăieşti. n) Atât locuitorii din Rodna, cât şi cei din district se roagă ca să li-se elibereze în copie cartea funduară şi documentele privi- legiale, duse spre păstrare în Bistriţa, fiindcă li s’au luat multe teritorii şi au nevoie de aceste documente, pentru a-şi apăra drep- turile personale şi reale şi pentru exoperarea scutirii de dijme. o) Valahii din Rodna cer să aibă la fel cu Saşii şi Ungurii dreptul de a fi judecători şi asesori. , p) Toma Bouţan, Hanci Lup, Petre loan şi Origore se plâng că nu li s’a făcut dreptate şi că inspectorul le-a confiscat docu- mentele. îCl CI ij . ('cntf,aI L "nive ity Library CIiii 20. Ale satului Suplai Au aceleaşi plângeri ca şi celelalte comune. 21. Ale satului Qăureni Plângerile acestui sat sunt identice cu ale celorlalţi locuitori. 7 m 22. Ale satului Bichigiu Locuitorii acestui sat îndură aceleaşi nedreptăţi ca şi ceia- lalţi Valahi districtuali. 23. Ale satului Rebra Mare a) Au dat patru recruţi. b) In anul 1757 întreg teritorul comunei a fost distrus de grindină. Nu s’a făcut însă nici o uşurare de impozite. c) Ciocan Simion se plânge, că i-se cere să plătească restanţe pe care nu le are. Dacă nu i s’ar fi luat tabelele de dare împreună cu răboajele şi dacă i s’ar fi eliberat chitanţe despre toate plăţile făcute, ar putea dovedi, că nu e în restanţă cu nimica. III. Alte plângeri obşteşti 1. In timpurile de mai înainte se lua în fiecare an de snop câte un crucer. 2. Inafară de darea obişnuită se încassează dela fiecare con- tribuent câte un floren. 3. Refuză să plătească juzilor comunali banii cuveniţi pentru strângerea dărilor. 4. Storc dela comune atâţia recruţi, încât s’au dat şi comu- nelor săseşti pentru bani. 5. In anii precedenţi au incassat dela comune o mulţime de bani sub titlul de restanţe. 6. Pentru plătirea datoriilor de asemenea s’au incassat în anii precedenţi o mulţime de bani şi cu toate acestea datoriile nu sunt plătite. 7. Cer să se constate prestaţiunile făcute la Ileanda şi Olt şi să li-se plătească sumele cuvenite pentru aceste lucrări. Acestea sunt principalele gravamine, a căror lecuire o cer. Dacă aceste plângeri nu vor fi luate în seamă fie în întregul lor, fie în parte, se roagă cu toată supunerea să se trimită comisari dezinteresaţi pe cheltuiala locuitorilor din district. Dacă însă aceste plângeri vor fi recunoscute ca adevărate şi aprobate, se roagă cu umilinţă să fie îndreptate. 22i Se roagă mai departe, ca în ocârmuirea jălbarilor magistratul şi funcţionarii săi să se conformeze întru toate ordinelor chesaro- crăieşti şi legilor municipale. In scopul acesta doresc, ca în dis- trictul valahic, care a primit Sfânta Unire, să li se dea din magis- trat, dacă se găsesc acolo, oficianţi romano-catolici, iar dacă sunt persoane potrivite printre Valahii din district, atunci aceste per- soane să fie puse în fruntea districtului. . In felul acesta se va pune capăt tuturor neînţelegerilor şi jalbelor. Bistriţa, la 28 Iulie 1761. Acest memoriu s’a cetit în 4 August 1761 în Bistriţa în şedinţa comisiunii guverniale delegate cu anchetarea jalbelor cu- prinse în memoriu. I l T Constituţia geologică a Muntelui Heniu din Munţii Bârgăului Iustin German Introducere Lanţul Munţilor Bârgăului, mărginit la Nord de Valea llvei la Vest de Valea Someşului Mare, iar la Sud de Valea Bistriţei ardelene, atinge înălţimea cea mai mare în partea sa mijlocie, prin Muntele Heniu (1612 m). Muntele Heniu e unul dintre nume- roasele conuri vulcanice, cari apar în toţi Munţii Bârgăului şi Rodnei, ca o continuare spre NNW a marei masse vulcanice Hărghita-Călimani spre eruptivul Ţibleşului. In cele ce urmează ne vom ocupa cu geologia acestui munte şi a regiunii din jur: până la Valea Leşului spre N, până la Valea Strâmbei spre W, până la Valea Bistriţei şi Valea Tihei spre S, iar spre E până la Valea Ursului afluent al V. Tihei şi la Valea Ierboşaua afluent al V.* Leşului. 1. Morfologia Vârful Heniului Mare domină dela 1612 m ţinutul din jur format din dealuri cari se scoboară în trepte din ce în ce mai joase pe măsură ce se îndepărtează de el. Cele mai apropiate vârfuri cari sunt cu puţin mai joase decât Heniu Mare sunt: Heniu Mic înalt de 1540 m spre S şi Muncelul de 1538 spre W. Cu ceva mai jos împrejurul acestor vârfuri se înalţă Vârful Tomna- ticului (Runcurelul) cu 1196 m, D. Măgurii cu 1299 m şi D. Hur- guleţ cu 1255 m, în partea vestică; Tarniţa Heniului cu 1387 m 223 şi Vrf. Arşiţei cu 1277 m spre N, iar spre E Bostăniasa cu 1302 m şi, ceva mai departe spre NE, Vârful Ierboasei (Porcoiul Mic), cu 1287 m. Pe o treaptă şi mai joasă şi în acelaş timp mai largă se ridică : la Est culmea principală Toromogoaia (1050—1070 m), la Sud Poiana Talii (1077 m), Vrf. Târnişoara (1U43 m) şi un şir de plaiuri cari scoboară din Heniul Mic şi din Runcurel for- mând umeri înalţi de 1032 m, 1047 m şi 1035 m. Spre Vest nu se observă aceşti umeri, la Nord insă ei sunt reprezentaţi prin Săcătura Arsului (1075 m), prin Tarniţa lui Precup (1107 m) şi prin Tarniţa Solcanului (1038 m). Aceste vârfuri sunt despărţite prin Văi, dintre care cele mai importante sunt: spre N Valea lerboşaua, V. Ierboasă, V. Colibilor, V. Leştiorului aceasta dm urmă fiind cea mai mare şi având ca afluent principal Valea Arsului, apoi spre W de comuna Leşu V. Ursului şi V. Cheii (ceii) afluenţi ai Văii Leşului prin care îşi în- dreaptă apele spre Valea Ilvei. Spre W curg: Valea Lupului afluent al V. Ilvei, apoi Valea Jăuchii şi Valea Strâmbei Rele, cari se varsă în V. Strâmbei a cărei apă curge dela Sud spre Nord spre Valea Ilvei cu care împreună se varsă în Someşul Mare la Ilva Mică. Pe versantul sudic al Muntelui Heniu, cele mai importante Văi (dela Vest la Est) sunt V. Taurului şi V. Muntelui, afluente ale V. Bistriţei, Valea Săcului, care adună apele dintre Heniul Mic, Heniul Mare, Muticei şi Tărnişoara îndrumându-le spre Sud în V. Tiha, aproape de confluenţa acesteia cu Bistriţa la Borgo- Prund. Ceva mai spre Est sunt: Valea Popenilor, Valea Corhanei şi Valea Ursului afluenţi ai V. Tihei. 2. Istoric Massivul Heniului prin forma sa piramidală impunătoare şi prin faptul că se află la marginea depresiunii ardelene, încon- jurat de o cunună de dealuri mai joase, ceeace îi face relieful şi mai impunător a atras din vreme asupra sa atenţia turiştilor şi geologilor, mai ales a Saşilor din Bistriţa. Cea dintâi lucrare privitoare la constituţia Heniului este dato- rită lui Primics(Q)*), care publică în 1870 un articol în care descrie f) Numerile puse în paranteză indică ordinea numerică a lucrărilor tre- cute în lista bibliografică dela sfârşit. 224 rocele adunate de Koch şi herbich din Heniu, şi anume: Andezit cu Amfibol şi Andezit cu August. In 1894 Oustav Arz (2) dă o primă descriere geologică a împrejurimilor şi a unei părţi din Heniu, susţinând că acest Munte e un con vulcanic. Intr’o altă descriere din 1897(3) dânsul în- cearcă să precizeze chiar locul unde a fost craterul vulcanului spunând că el şi azi e observabil în regiunea cuprinsă între vâr- furile: Heniu Mic, Heniu Mare, Muncelul şi Tărnişoara, fiind des- chis de Valea Săcului spre Sud. Faptul că azi e greu de recunoscut vechiul crater, îl explică prin acţiunea destructivă a valurilor mării terţiare din care spune că se ridica vulcanul, ca şi prin distrugerea cauzată de agenţii atmosferici, cari l’au atacat dela exondarea re- giunii ca uscat şi până azi. Anton Rock (4) în lucrarea sa asupra Neogenului din bazinul ardelean se ocupă şi de eruptivul din Heniu, relevând faptul că Andezitele de aci se prezintă sub forma de filoane şi filoane strate injectate între gresiile oligocene şi că în regiunea Heniului nu se găsesc formaţiuni de explozie vulcanică (bombe, lapili şi tufuri). Cele din Valea Bistriţei nu provin din Heniu ci din Calimani**). Th. Krăutner (5 şi 6) studiind regiunea prin 1924, ajunge tot la concluzia că massele vulcanice din Munţii Bârgăului s’au intrus între stratele de gresie şi că în adâncime se unesc prin baza lor. Dânsul spune că materialul topit n’a ieşit printr’o des- chidere îngustă pentru ca apoi să se reverse efusiv ci şi-a făcut direct drum printre stratele de gresie oligocenă, din care se mai găsesc şi acum porţiuni pe creasta principală, între Heniu Mare şi Muncel. 3. Constituţia geologică a Heniului Din datele ştiinţifice citate reiese deci că petrograficeşte vor- bind, Heniu e format din două feluri de roce: a) Roce sedimen- tare şi b) Roce (eruptive. ^ a) Rocele sedimentare sunt reprezentate prin o alternanţă de gresii şi marne, născute prin sedimentarea unor nisipuri şi mâluri de plajă şi de mare foarte puţin adâncă. Gresiile sunt cenuşii des- **) Koch nu aminteşte în bibliografia şa lucrările lui O. Arz. 225 chise şi galben brune, adeseori cu fluturaşi argintii de mică albă şi trecând în unele părţi în gresii foarte fine, iar în alte părţi în gresii cu bobul mare, mai dure sau la strate de conglomerate cu bobul mărunt, cum se găsesc la llva-Leş sau în Săcătura Ar- sului. Urme de fosile animale nu se găsesc în aceste gresii, în schimb ele conţin dese urme de plante, dar în cantităţi mici aşa că nu formează strate de cărbuni exploatabile. Cea mai groasă pătură de cărbune pe care am găsit-o într’o deschidere dela con- fluenţa Văii Ierboşaua cu V. Leşului, abia atinge grosimea de un centimentru. Intre stratele de gresii sunt cuprinse strate de marne vinete şi cenuşii, cari în unele părţi au aceeaşi grosime ca şi stratele de gresie. Nici aceste marne nu cuprind urme de fosile. La limita de separaţiune dintre gresii şi marne, pe supra- faţa gresiei se observă foarte des nişte desemnuri în relief sau adâncite, în şiruri lungi şi şerpuite, care sunt considerate ca tiparuri de paşi de viermi fosili sau ca urme de paşi de miriapode (Scolo- pendre) terestre cari treceau peste nisipurile de plajă ale mării terţiare, ale cărei valuri au sedimentat nisipurile din cari au născut aceste gresii. Aceste desenuri se văd frumos de exemplu la gre- siile dela confuenţa V. Strâmba cu. Valea liveî. Pe lângă aceste urme şi tiparuri de paşi de diferite animale marine şi terestre, imprimate de atunci pe nisipul fundului litoral şi pe cel de plaje> se mai găsesc şi alte desenuri în relief, mai neregulate, datorite numai presiunii stratelor şi care sub denumirea de »hieroglife« au fost confundate cu urmele de animale. Complexul de gresii cu intercalaţii de marne a fost consi- derat de Koch (4) şi după el de toţi cercetătorii ca Oligocen supe- rior. In spre Bârgău peste acest complex de gresii urmează tot gresii şi marne mediterane, însă aşa deasemănătoare cu cele oligo- cene, încât nu se poate trasa o limită sigură între ele. Complexul stratelor de gresii |cu timpul a fost dislocat,]aşa că azi ele prezintă o înclinare de 10—20 grade spre Sud, cu variaţii mai mult sau mai puţin importante în apropierea filoanelor de eruptiv. Numai în valea Leşului, între confluenţa V. Ierboasa şi V. Colibilor am găsit stratele înclinând spre Nord şi spre Est. Se pare că aci, în D. Colibilor, gresia formează o spinare anti- 226 clinală, ale cărei capete ating V. Colibilor şi Valea Ierboasă, iar flancul nordic albia Văii Leşului. Petecul de gresii cu marne din Vârful Ierboasei, cu direcţia N 80° W şi înclinarea 35° N, datoreşte aceasta faptului că stă pe spatele filonului de Andezit care l-a ridicat puternic prin intru- siunea sa. Acelaş fenomen, dus însă până la răsturnarea stratelor de gresie, se observă şi în Săcătura Arsului, lângă filonul ce apare în drumul ce urcă spre D. Hurguleţ, la altitudinea de 950 m, unde gresia are N 20° E şi înclinarea 50° SE. b) Rocele eruptive. Muntele Heniu datoreşte — ca şi dea- lurile din jur — atât marea sa înălţime, cât şi forma sa pirami- dală, cu creste şi cu vârfuri ascuţite, constituţiei sale geologice, şi mai ales andezitului, care prin duritatea lui mare a rezistat eroziunii prilejuind naşterea formelor tinere şi măreţe, pe cari le prezintă relieful muntelui. Asupra felului de punere în loc a Andezitului din Heniu — după cum reiese din cercetările specialiştilor citate mai înainte — există două păreri: aceea a vulcanismului efusiv şi aceea a celui intrusiv. Părerea vulcanismului efusiv, în care se susţine că Andezitul din Heniu a ieşit ca magmă topită din adâncul pământului pe unele fracturi mari până la suprafaţă, unde s’a revărsat peste rocele superficiale, adecă peste gresiile oligocene cari erau deja formate şi transformate chiar în uscat continental prin retragerea încet- încet spre Sud a mării terţiarului vechiu, a fost susţinută numai de G. Arz (2 şi 3). Fără îndoială că această părere este şi frumoasă şi impună- toare, dar ea nu corespunde deloc realităţii, căci ca să fi existat aci un vulcan efusiv trebuia să existe mai întâiu un con vulcanic format din materialul asvârlit în afară din interiorul pământului, apoi un crater prin care a fost asvârlit acest material format din lave topite, gaze şi formaţiuni de explosie ca: bombe, lapili şi cenuşe vulcanică. Ori toate aceste forme şi dovezi ale|manifesta- ţiunii vulcanice lipsesc cu desăvârşire în regiunea Heniului. Părerea vulcanismului intrusiv emisă de Kpch. (4) şi admisă apoi de toţi, susţine că în Heniu Andezitul nu a ieşit niciodată până Ia suprafaţă pentru ca apoi să se reverse peste gresiile oii- 227 gocene, ci lavele andezitice venind din adâncime împinse de for- ţele interne, s’au vârât, s’au intrus printre stratele de gresii pe cari le-au îndepărtat unele de altele, formând între ele lame de eruptiv separate ori unite pe locurile unde gresia a fost ruptă. Din aceste motive Andezitul nu se prezintă ca o massă continuă, ci după cum lavele au fost injectate sub presiune transversal stra- telor de gresie sau paralel cu ele, el se prezintă sub formă de filoane (traverse) sau de filoane strate. In urma acestei intrusiuni acoperişul de gresii s’a bombat în sus deasupra massei centrale mai mari de magmă din profunzime, care răcindu-se încetul cu încetul s’a întărit sub acest acoperiş de gresii. Cu timpul însă, datorită eroziunii apelor de ploaie, cari atacând această ridicătură au săpat-o din toate părţile, rozând şi transportând materialul grezos-marnos dela suprafaţă a ieşi la iveală şi materialul andezitic dedesupt care fusese acoperit. După cercetările noastre din vara anului 1932, reiesă că eruptivul din Heniu aproape în unanimitate se prezintă sub forma de filoane strate, injectate paralel păturilor de gresie. Acest jucru se vede foarte bine mai ales pe versantul nordic al său, spre Valea Leşului, unde văile obsecvente, cari scot la lumină capetele stratelor şi ale filoanelor, favorizează foarte mult observaţiile geo- logice. După dl Krăutner (6) ar exista în Heniu vreo 6 filioane strate. E foarte greu însă de precizat numărul lor întrucât unele sunt bine desvoltate într’o parte, apoi se reduc şi dispar, reapă- rând după oarecare distanţă. Alte filoane se unesc formând unul singur, prin ruperea stratelor pe zone largi, şi apoi iarăşi se de- spart în două sau în trei, din această cauză, într’un filon mai puternic găsim cuprinse bucăţi şi blocuri mari de gresii sau de marne cornificate. Dacă ar fi să evaluăm şi noi numărul filoanelor strate observate numai pe versantul nordic, din albia Văii Leşului până în vârful Heniului ajungem la un număr de 10—17 filoane- strate, în grosimi cari pot varia dela 1 m până la peste 100 m. Pe versantul sudic al Heniului în spre Bârgău, observaţia e ceva mai îngreuiată de faptul că filoanele de eruptiv, ca şi stratele de gresie au înclinarea în acelaş sens ca şi pantele, iar văile fiind consecvente arată în mai puţine locuri deschideri frumoase. Totuşi 228 V. Săcului, care taie adânc muntele în această parte, arată struc- tura lui în filoane strate ca şi spre V. Leşului. Aşadar eruptivul din regiunea Heniului se prezintă în general în forma de filoane strate paralele cu stratele de gresie, deci cu direcţia generală E—W şi cu înclinarea sudică. Desvoltarea lor cea mai mare în grosime corespunde cu înălţimile (vârfurile) cele mai mari ale regiunii. Spre marginile massivului muntos filoanele strate de eruptiv se subţiază treptat până la dispariţie, aşa că nici un filon nu se întinde până la şoseaua ce duce peste Strâmba dela Bârgău la Ilva-Mică. Spre N, numai vre-o 3—4 filoane trec şi în dreapta Văii Leşului (la W de comună), iar spre E, un singur filon puternic trece peste Valea lerboşelei făcând legătura cu erup- tivul din Dealul Porcoiului Mare. La Sudul massivului, filoanele dispar în adâncime în spre massa eruptivă care se poate considera în legătură cu vatra adâncă a Călimanilor. Pentru a da o orientare asupra răspândirii acestor filoane strate, vom da în cele ce urmează o descriere a întinderii lor în suprafaţă, începând cu filoanele din spre Bârgău, cari sunt şi cele mai superioare. Cel mai sudic filon strat de eruptiv se întinde de pe versantul sudvestic al Tomnaticului, unde e acoperit de dărâmături (sub cota 937), peste picioarele de plai ce se lasă din Heniul Mic spre S (1047 m şi 1032), trece peste Valea Săcului spre Est până sub Vârful Tărnişoarei de jos unde dispare. Al doilea filon, mult mai gros, se întinde din Valea Strâmbei Rele peste Vârful Tomnaticului, Vârful Heniului Mic (1507 m), Valea Săcului şi Vârful Tărnişoarei de sus, până in Bostăniasa. Al treilea filon strat, cel mai puternic, pornind tot din V. Strâmbei Rele, formează cele mai mari înălţimi cu vârfurile: Heniul Mic (1540)» Heniul Mare (1612 m), Parângul (1464 m) şi Muncelul (1538 m). Celelalte filoane fiind mai joase şi mai inferioare, se întind dela W spre E pe versantul nordic al massivului, formând pe creste vârfuri mai puţin impozante, pe coaste păreţi abrupţi, liar în albia văilor cascade. Pe măsură însă ce ele se apropie de Valea Leştio- rului se îngroaşe şi se înmulţesc. Spre W filoanele se ascut, spre E însă se unesc mai multe în unul singur sau unele dispar, aşa încât la Valea lerboşelei nu mai ajunge decât un singur filon strat puternic. 229 4. Varietăţi petroîragice Filoanele de eruptiv din Heniu sunt formate din punct de vedere petrografic din Andezit cu Amfibol, având în unele părţi pe lângă Amfibol şi Piroxen. Massa fundamentală a acestei roce e cenuşie mai deschisă sau mai închisă, ajungând uneori până la neagră verzuie. Din această massă apar cristale aciculare sau pris- matice negre strălucitoare de Amfibol sau cristale mai scurte şi mai groase tot negre dar fără strălucire, de Piroxen; uneori şi cristale mari albe de Feldspaţi plagioclaşi. După mărimea cristalelor după ţesătură (textură) şi după culoare, putem deosebi o mulţime Profilul geologic al Muntelui Hemul. de J German 1911. I___J Aluviuni ii Terase Eruptiv Gresii şi M) In 1711 Leşu avea 36 gospodării. Totalul averii imobile era: 30 boi; 35 vaci: 21 cai- 3% oi. Grigore Gălan avea singur: 12 boi; 16 vaci; 15 cai; 200 oi. Nici unul dintre locuitorii celorlalte sate din V. Rodnei nu sunt trecuţi cu o avere mai mare în conscripţia din 1711. (Orig. la dl V. Şotropa). 2) O pereche de boi se vindea în vremea aceea cu 6—10 zloţi. (Doc. în Muzeul Năsăudean). 3) V. V. Şotropa, o. c., pag. 270. 9* Rodnei. Din acest motiv probabil, avea multă trecere in faţa Ma- gistratului bistriţan care îi cerea adeseori relaţii privitor la situaţia preoţilor din vidic1). După loan Gălan a urmat ca preoţi fiii săi Artene, Sava şi Cosma amintiţi în 1762* 2). Contimporan cu dânşii a fost Popa Oeorge Hurdiş. Despre el avem puţine ştiri. Este amintit în 1762 şi în 17773). Se mai ştie despre el că avea o bisericuţă »de nuiele* în »Deal la Hurdiş*4). Aici, se pare, a trăit izolat de ceilalţi preoţi şi de orice amestec în treburile comunei. Popa Savu Gălan a fost cel dintâiu hirotonit dintre fraţii săi şi a slujit câtva timp alături de tatăl său. Faptul acesta apare din pomelnicul amintit (probabil dintre anii 17J3—1750) unde găsim la vii pe erei (popa) loan şi eri Sava. Cred că e vorba de loan Gălan şi de fiul său Savu. Priotul Sava mai este pomenit la morţi în 1810 între rudele lui Grigoraş Solcan. A murit înainte de 1790 lăsând în viaţă pe fraţii săi Artene şi Cosma. Urmaşii lui Savu Gălan au fost numiţi Săveni iar în documentele dela sfârşitul sec. XVIII şi în matricolele parohiei îi găsim sub numele de fa- milie Savu. Schimbarea numelui de familie nu se ştie precis din ce motive s’a făcut. E sigur însă că Săvenii de azi sunt descen- denţii acestui preot5). Dintre urmaşii lui amintim pe: Alexa Savu ') Ibidem, pag. 272 şi Arhiva Someşană Nr. 2—1925, pag. 27. 2) V. Dr. V. Ciobanu, Statistica Românilor Ardeleni din 1760—62, în Anuarul Inst. de Ist. nat- Cluj, III—1924/25 pag. 692 şi document inedit la dl V. Şotropa. 3) V. Şotropa, acelaş document şi o însemnare de carte reprodusă în schiţa istorică a comunei Leşu, orig. în proprietatea dlui /. Sohorca din Sângeorz. 4) Comunicat bătrânul Filip Precup din Leşu. 5) Descendenţa Sâvenilor din Popa Savu e confirmată de tradiţie. Bă- trâna Nastasia lui Iovu Peisecă născ. Savu, îmi spune că auzea adeseori pe Niculai Savu zicând că din neamul lor a fost un preot numit Savu. Tot tra- diţia povesteşte de cei doi fraţi: Savu şi Gălan (v. Arh. Som. Nr. 16—1932, pag. 105 n. 1.) O altă dovadă este faptul următor: în distribuirea noilor locuri de gospodării, cu prilejul regulării satului în primele decenii după militarizare, s’a ţinut seamă de înrudirea locuitorilor: membrii aceleaşi familii primeau locuri învecinate. De aceea spun bătrânii că netnşugul (înrudirea) se poate găsi după moşii. Fraţii Artene şi Savu Oălan, fiind şi preoţi, au primit locuri de casă în imediata apropiere a bisericii: din sus Popa Artene, loc numit şi astăzi »în baltă la Arteneşti«, dovadă că ei au locuit şi cultivat mai întâi acest pământ; 255 un fiu al popii, mort în »bătaia cu Burcuşii« (Borusii, răsboiul dintre Austria şi Prusia 1779), Oreasin Savu mort în »harţu Frân- cilor« din 1809 şi Larion Savu care a luat parte la toate campa- niile dintre anii 1793—18141). Larion a fost »făt« al bisericii iar fiul său Alexandru, absolvent al Institutului militar din Năsăud, a fost destinat de tatăl său să continue tradiţia preoţească a familii* 2). Dar hirotonindu-se între timp dascălul Anton Malai fiul Popii Dă- nilă »care fiind asuprit de bătrâneţe şi-au cerut ajutor«, tânărul Alexandru a întrat în oştire ajungând în scurt timp sublocotenent •n Reg. II grăniceresc3) iar la-1842 dragoman al Agenţiei austriece din Iaşi. Al. Savu a purtat multă dragoste satului său de naştere. Aici şi-a celebrat şi căsătoria religioasă cu Doamna Ecaterina din Iaşi4 5). De aici a trimis apoi un chivot în 1842, pe seama bise- ricii din Leşu şi o carte de predici6). Intr’o scrisoare din 24 De- cemvrie 1854 adresată de preotul A Malai Vicariatului din Năsăud se mai aminteşte de »crucia care a trimisiuo pe sama Bisericii de aici dl Allexandru Savu dela Jassy«. Unele din aceste daruri au fost aduse de bătrânul Larion care călătoria adeseori în capitala Moldovei să-şi vadă feciorul. din jos de biserică Popa Savu şi urmaşii săi, de unde şi numirea de »la Să- veni» ce se dă grădinilor stăpânite şi azi de această familie. Această schimbare de nume o întâlnim şi la Arteneşti. Bătrânul Calistru Ariene mi-a comunicat^ că Popa Ariene a fost tatăl strămoşului său Tănase, numit şi Tanase a popii. înlocuirea numelui de familie cu acel de botez al tatălui sau al profe- siunii lui e foarte frecventă în Cpoca militarizării. Un caz asemănător ne dă şi dl Şt. Buzila în Monografia Poienii pag. 34. ') V. „însemnare Militarilor la oaste în potriva mai multor pismaşi eşiţi şi acolo rămaşi sau întorşi sau cu plezură sau cu moneto“ (decoraţie). Tabloul este făcut de Pr. Anton Malai şi cuprinde numele soldaţilor din Leşu care au luat parte la campanile dintre anii 1779—1814. In „Protocolul poruncilor vicărăşeşti a parohiei Leşu“. 2) Corn. Nastasia lui I. Persecă. 3) V. V. Şotropa şi Dr. N. Drăgan, Istoria şcoalelor năsăudene, Năsăud 1913, pag. 139. *) Com. bătrâna Nastasia Perseca. 5) Chivotul se păstrează în biserica din Leşu şi are Următoarea inscripţie: »Acest sf. Kivot s’au jărtfit de robii lui Dumnezeu Alecsandru Savul sofia sa Ecaterina la anul 1842 spre vecinica lor pomenire şi a fiilor lor precum a pă- rinţilor Larion şi Qaftoana şi a tot neamul. Eşi, în I August 1842*. 256 Popa Cosma Oălan este pomenit mai întâiu în conscripţia din 1750. La data aceasta, deşi trecut la capitolul »Poppa fun- gens« era numai diac ca şi fratele său Grigoraş. A fost hirotonit între anii 1750—1762 când e amintit ca preot în Leşu1). Din în- demnul lui şi a fratelui său Artene s’a cumpărat >n 17neplezerit« din bătaia cu Turcii (1788—1791) cumpără un molitvenic şi-l dă- rueşte bisericii 3). Vasile Gălan plăteşte în 1768 o evanghelie pe sama bisericii Leşului »ca în vacu să fie neclăfită dela această sfântă beserică... şi ca să fie pintru sufletu fiului său numit Va- sitie şi pintru ertarea păcatelor lui«4). Vasile Gălan a fost jude îh Leşu în primii ani ce au urmat după militarizarea Văii Bârgăului (1784) şi datorită lui a fost lărgit hotarul satului cu Bondariu, loc în mejdâ cu Bârgăuanii5). ' . Din jumătatea a. doua a veacului XVIII ne-au mai rămas câteva cărţi: un egkoiSoghion tip. la Blaj în 1757 şi cumpărat de ') V. Arhiva Someşană Nr. 16 pag. 104. 2) V. Conscripţia Românilor Someşeni din 1750 (în Arhiva Fondurilor Grănicereşti). 3) Molitvenic tip. la Blaj in 1784. Are următoarea însemnare »(Această sfântă carte) oau cumpărat Larionu lui Toaderu Pintii din Leşu cu patru zloţi şi oau dăruit bisericii Leşului ca săi fie pomană şi soţului său Nastasie aşiş- derea şi pruncilor lui anul 1793 Martie 5. Drept aceia nimenea supt blăstămu afurisănii să nu îndrăsnească din numitu sa(t) ao muta Popa Dumitru«. V. şi amintita însemnare militarilor etc. 4) Primele pagini ale evangheliei lipsesc. Însemnarea ştearsă cu totul în unele părţi n’a putut fi transcrisă în întregime. 5) Bondariu era locuit în vremea militarizării de fam. Bonte. Această familie cu ocazia conscrierii populaţiei a declarat că aparţine Văii Bârgăului şi n’a fost trecută în conscripţia Leşului. Când a fost militarizat Bârgăul şi s’a făcut recensământul populaţiei de acolo, membrii fam. Bonte au spus că au fost militarizaţi odată cu comuna Leşu. In chipul acesta au reuşit să se sustragă dela serviciul mîlitar. IDupă câţiva ani lucrul a ajuns la cunoşliinţa Comandamentului şi acesta a dat ordin, ca membrii, acestei familii să fie imediat înscrişi fie la Leşu fie la Tiha. Judele Vasile Gălan ştiind că odată cu fam. Bonte va trece şi Bondariul la comuna Tiha, a convins pe Bonteşti să se înscrie în Listele comunei Leşu. Tot în scopul acesta a dus un mistreţ obărstului din Năsăud. Gospodăriile fam. B. au fost apoi mutate în sat. (corn- bătr. Niculai Istrate 1. M). 260 loan Unguiu în 1759 şi un triod ieşit din tipografia Popă Stoica din Bucureşti în 1747 şi cumpărat in 1762 de Oavrilă I/ăla (în conscripţii Voia'). Se mai păstrează din această epocă o altă tipăritură a Popii Stoica pentecostarul »din zilele Prea Înălţatului D(o)mnu Mihai Racoviţă Voevodu« (lipseşte partea de jos a filei cu data tipăririi şi câteva »stihuri politice« de pe conira pagină). Mai avem apoi două cărţi, fără dedicaţii tipărite la Blaj, un apostol din 1767 şi un liturghkr din 1775. Fn ce priveşte pregătirea cărturărească a preoţilor ce au slujit în Leşu în sec. XVIII, n’avem nici o urmă. Probabil n’au ştiut să scrie, ca cei mai mulţi preoţi din vremea aceea, căci însemnările din cărţile bisericeşti se mărginesc la dedicaţiile donatorilor făcute şi acestea de alţii: Popa Mitru (Dtru Anton) din Năsăud, Proto- popul Daniil, Popa Matei din Năsăud şi Todor de Nasodi, cel dintâiu capelan al Reg. II grăniceresc. Preot cu temeinică ştiinţă de carte a fost urmaşul fraţilor Gălan: Popa Dănilă Malai (1804—1840). Familia cu acest nume ') Euhologionul are însemnarea: »ln numele tatălui şi a fiului şi în a s(fân)tuliii d(u)hu un Dumnezeu .adevărat. îndemnând îngerul pe un creştin adevărat anume loan Unguru viind Popa Mitru din Năsăud la înoirea bese- ricii în Leşu cu un molitevnicu l-au cumpărat cu patru zloţi şi un... şi l-au dat pomană besericii. D(u)mnezeu să-l pomenească pre dânsu şi pre părinţii cari l-au născut pre el. Nimenea să nu cuteze al înstrăina dela besenca Le- ş(ului) zicând că ar fi alui. Unul ca acela să fie anatema să naibă parte cu besenca lui Hr. Amin. Anul 1759 noe(m)vrie întâia zi«. In continuare scris cu altă mână: Popa Mitru... Popa Vasile... Această sfântă carte anume moli- tevnicu s’au plătit de robul lui Dumnezău Andron... pentru legătură cu muerea lui... lor şi părinţii. Aminu. In triod: «Aceasta sfântă carte o(a)m cumpărat eu Oavrilă Văla din Leşu pintrucă am căzut în pâcatu uciderii cu prilej de puşcă adecă pe Uri ta lui Toder Porhir în anu 1762 iune 29 zile şi oam dat sfinţii beserici în Leşu a sfinţilor făcătorilor de minnuni şi tămăduitori fără de arginţi Cozma şi Dă- mian pentru ertarea păcatului nesocotinţii păcatului meu. Sem(i) fie pomană. Şi cine o(a)r înstrăina sau o(a)r fura din sfânta beserecă sau o(a)r vinde se fie de tril ori anaftema şi iar anaftemă că eu o(a)m cumpărat cu 22 de flo- rinţi vonaşi şi noi u(a)m testăluit Toader de Nasodi capelan de răgement şi Popa Matei de Năsăud. (Cu alt scris) Din porunca pătrupopului s’au legat al doilea rând în anul 1809 cu cinci florinţi vonaşi de robul lui D(u)mnezău Ştefan Drăgotă ca săi fie pomană lui şi la tot neamul lui. In vremea preoţii mele Popa Daniil (Malai). Celelalte cărţi amintite n’au dedicaţii. 261 e atestată mai întâi în Leşu în conscripţia din 1750 şi e repre- zentată prin Prangati Malai. Nu se poate stabili însă raportul de rubedenie dintre acesta şi familia preoţească cu acelaş nume. D. Malai s’a născut în anul 1770. A studiat în Institutul militar din Năsăud iar mai târziu a fost dascăl »la Jâna pe 01t«i). In anul acesta era căsătorit cu Maria (Crişcuţa), fiica Popii Du- mitru Anton din Năsăud. Tot aici se pare că a fost dascăl între anii 1797—18042). In răstimpul acesta murind preoţii din Leşu, Dănilâ Malai la îndemnul socrului său a plecat la Blaj unde s’a hirotonit şi în 1805 a fost numit preot în Leşu3). Dl Malai a fcust un preot conştiincios şi bine pregătit. Do- vadă stau matricolele parohiei introduse pe vremea lui (matr. botezaţilor dela 1808, cununaţi şi morţi 1823) şi câteva acte ce ne-au mai rămas în arhiva bisericii. A întâmpinat însă, multe greutăţi în păstorirea satului din cauza înaintaşilor săi preocupaţi mai mult de chestiuni materiale decât de îndrumarea sufletească a credincioşilor. Din această pricină Popa Dănilă Ia începutul preoţiei sale a cunoscut tineri ce se prezentau la căsătorie şi ştiau »numai a face cruce: tatăl no(s)tru şi keredeu cu greşăle, iară celialalte nu«4). In cazuri de acestea preotul refuza să oficieze că- ') V. Arh. Som. No. 9—1928, pag. 100, n. 1. Jîna = Vina jud. Sibiu. Acelaş lucru com. Leon Persecă. 2) In matricula botezaţilor din parohia gr.-cat. Năsăud, pe ultimă pagină se găseşte: »Însemnarea botezaţilor care n’au fost scrişi«: 1797 oct. 2 Aticuţa lui Dănilă Malai dascăl cu MaHa soţia sa, naşi George Kittul caplan cu Ioana soţia sa; 1799 Sept. 7, Vărvara; 1800(1) Ianuar 16, Anton; 1802 Oct. 13, Maria; 1803 Oct. 4, Cocuţa. 3) Com. Leon Persecă a cărui bunică a fost fiica Popii Dănilă. 4) »Acest fecior anume N. L. vrând a lua în căsătorie pe Palagia fata Nastasii Ţilii, amândoi din Leşul, s’au căpătat Slobozie dela C(institul) regi- ment, s’ua mărturisit şi s’au vestit de 3 ori în Biserică după orânduială. La aciasta eu mărturisesc în cunoştiinţă: cum că fata ştie, tatăl no(s)tru, keredeu, născătoare; zăce porunci alui Dumnezău, cinci porunci a Besericii, patru care(s) de lipsă, şăpte taine.l Iată fecioru ştie numai a face kruce: tatăl nostru, ş(i) keredeu cu greşăle, iară celialalte nu: şi să roagă cu plecăciune de Slobozie de asă putea cununa, făgăduindu-să că va învăţa. Eu dând grijă feciorului acestuia decu vreme să înveţă acestea bine nu iam dat carte, zădamică, fără am aşteptat vreme, ca el să înveţă, ş(i) lucru să-i fie stătornic, dar el gătindu-să de nuntă au ponosluit la D: Lecman, ş(i) eu silit fiind, mărturisăsc lucru pre cum iaste întru adevăr cu mare plecăciune, 202 sătoria fiind oprit supt greu canon. Se întâmpla însă că tânărul ponosluia la dl Lecman şi acesta făcea pâră la Vicărăşie. De aici neînţelegeri ce trebuia împăcate cu multă prudenţă, fiind că pe de o parte preotul era obligat să trăiască în armonie cu credin- cioşii săi iar pe de altă parte nu putea nesocoti poruncile Vica- riatului în fruntea căruia se găsea pe atunci Măria Sa Vicareşul Nemeş, om iute şi care trata preoţii milităreşte, chemându-i la raport şi pedepsindu-i pentru cea mai mică vină cu arest şi post la sediul său1). Cu toată greutatea împrejurărilor în care a trăit, D. Malai a găsit timp să organizeze un început de şcoală sătească. In propria sa casă a făcut ani de-a rândul instrucţia religioasă a copiilor, dăndu-le în acelaş timp noţiuni de scriere şi citire şi a pus astfel temelia Şcoalei comunale naţionale, reorganizată mai târziu de fiul său, dascălul Anton2). A murit de slăbia bătrâ- neţelor în 15 Dec. 1840, în vrâstă de 70 ani. Popa Anton Malai, fiul celui precedent, s'a născut în 14 Ia- nuarie 1804 în Nâsăud şi a studiat în Şcoala normală de acolo. II găsim într’un tablou al elevilor acestei şcoli din 1817: Antonius Mallay din Lesch, cl. III, etatea 14 ani. (Doc. în arhiva Muzeului Nâsăudului.) A fost apoi cantor şi dascăl în Leşu iar pe la 1832, la cererea tatălui său, a fost hirotonit cu condiţia că până unde va putea să ţie şi dăscălia, care el acum de mulţi ani, cu mare laudă şi pentru puţină plată a purtat-o.3) El este şi trimit ş(i) cartea D: Lecman după jaloba lor. Leş în31 o(c)tober 808. D. Malai, paroh. Pe dosul acestei Ţidule de cununie, Vicareşul Nemeş scrie: »Pânăcând nu va şti mirele toate ciale poruncite să nu. îndrăsneşti al cununa că vei cădea supt greu canon, nici nu trebuiai săi faci ţidulă căi în potriva râduialilor, de tea pâră cineva, că nui dai pintrucă nu ştie la mine va veni şi adastă pâră iaste spre lauda frăţii tale iară ai da d-că nu ştie iaste în potriva cunoştiinţii preoţăşti nu te uita cau făcut ciale de nuntă, nui slobod al cununa nici cum până a învăţa toate. Năsăud 31 o(cto)ber 808. După trei. zile (ţidula de cununie din 2 Nov.) Popa Dănilă scrie Vicărăşiei în aceeaş chestiune, că feciorul »au lăsat gluma şi învăţându-le (rugăciunile) dela mireasă toate le-au zis de rost înaintea mea adecă: tatăl nostru, etc.« Vicareşul Nemeş pune rezoluţia: »Dacăi aşa să pot cununa«. , ') V. Macedon Pop, Activitatea vicarilor foranei epişcopeşti gr.-cat. din districtul Nâsăudului, ed. Maxim Pop, Budapesta, 1875. 2) Corn. Samson Leonte înv. pens. Leşu. 3) V. Arh. Som. Nr. 9—1928, pag. 99. 263 adevăratul organizator al şcolii întemeiate de tatăl săli. Â. Malai a fost un preot zelos şi unul dintre cei mai buni dascăli din graniţă. A fost lăudat de mai multe ori între anii 1837—1845, pentru instrucţia religioasă a şcolarilor. Dar după revoluţia din 1848—49, când a fost numit Grigore Miler învăţător în Leşu, Popa Anton neînţelegându-se tocmai bine cu acesta, a lăsat in- strucţia religioasă a copiilor în seama lui.1) Marele său merit a fost însă edificarea bisericii de piatră ce serveşte şi astăzi. Vechea biserică ridicată pe »Faţă« în sec. XVII, renovată în 1759 apoi mutată în preajma anului 1785 şi reclădită în stânga văii din arborii de pe loc, era neîncăpătoare pentru credincioşi. Acest neajuns era comun tuturor bisericilor din Valea Someşului şi din acest motiv vicarul Macedon Pop a îndemnat preoţimea să clădească biserici de piatră, mai trainice şi corăspunzătoare vremii. îndemnul a fost urmat de preoţii Anton Malai şi Grigore Moisil din Tiha Bârgăului, vicarul de mai târziu şi continuatorul acestei acţiuni.* 2) Edificarea bisericii d!n Leşu s’a început în anul 1851. Fondul disponibil în acest scop era de 849M9 florini în numerar şi 141 fl. în obligaţii particulare. In 1853 fondul mai avea 27232 fl. num. şi 69-ll fl. în obligaţii. Cu o parte din această sumă s’au acoperit lucrările de tâmplărie exacutate în primăvara anului 1854.3) In vara acestui an biserica a fost sfinţită de vicarul Macedon Pop. La clădire au contribuit şi sătenii cu mijloacele ce le stau la îndemână: trăsuri, prestaţii şi alimente pentru lucrători. A străduit însă în mod deosebit Popa Anton, jertfind din al său — spun bătrânii— şi lucrând personal, la zidirea bisericii. Această muncă încordată i-a sdruncinat sănătatea şi i-a agravat boala de apă de care suferea. Intr’o scrisoare adresată Vicariatului în 7 Febr. 1854 se plângea că: »st^rea mea cea betegoasă nu mau îngăduit ca să pociu veni la Neseud spre a putea sfătui cu Domniita despre lucrurile de lipsă la gătirea bisericii*. N’a ^vut ') Raport asupra examenelor ţinute la Şcoalele naţionale din ţinutul fostului Regiment 11 grăniceresc la sfârşitul anului şcolar 1851—52. (Doc. în Arhiva vicarială din Năsăud). - 2) V. Macedon Pop, o. c., p. 55. 3) Scrisoare adresată Vicariatului de Anton Malai în 19 Ianuarie 1854. 264 însă noroc şi nici mijloace necesare să termine complet biserica — sfinţită cu turn improvizat din lemn şi cu vechiul fruntar — căci a murit de boală de apă în 15 Iulie 1857. In timpul preoţilor Malai s’au cumpărat cele din urmă cărţi cirilice pentru biserica din Leşu. Toate sunt tipăriţe la Blaj: mineiul din 1838 cumpărat în acelaş an de Todora soţia Lt. Ores- covich;1) o evanghelie şi un apostol tipărite în 1817 şi 1814, plătite de Maftei Todica în 1841 * 2); un pentecostar din 1808 şi un octoih din 1825 cumpărate de Iuliţa muerea lui Grigoraş a popii în 1838 şi 1841.3) Ceialalţi ctitori din vremea aceasta sunt scrişi de Popa Dănilă în pomelnicul din 1785 şi sunt înşiraţi mai sus. Cu Popa Anton Malai s’a închiat în viaţa satului o epocă de prefaceri şi înfăptuiri desfăşurate sub egida unui regim militar de aspră disciplină socială, dar de stăruitoare încurajare a pro- gresului. Această epocă în faza ei primară, sfârşitul sec. XVIII, cu preocupări economice: întinderea hotarului prin câştigări de munţi, lăzuiri de păduri şi lărgirea posibilităţilor de producţie, s’a continuat cu perioada de după 1810—1815, caracterizată prin grijă de cultură şi mai ales de organizare a şcolii. In toată vremea, preoţii au fost îndrumătorii şi interpreţii nevoilor locale: materiale în vremea popilor Gălăneşti, ei înşişi gospodari de frunte, şi culturale în timpul lui Dănilă şi Anton Malai, oameni de carte şi preoţi cu adâncă înţelegere a misiunii lor. Realizările din timpul acela alcătuiesc temelia întregii vieţi economice şi cul- >) »Această sfântă carte anume mineiu sau cumpărat cu 55 fl. în valute de roaba lui Dumnezeu D(oaniria) Todora Soaţa răpăusatului D(omn) Ober- laitenant loati Oreskovich ca să le fie pomană Dumilorsale. In anul dela Hs. 1838.« Lt. I. Oreskovich a fost comandant de staţiune în Leşu apoi în Poiana llvei.unde a murit în 17 Sep. 1828 (Şt. Bnzila, Mongrafia, p. 265). Soţia sa Todora a fost fiica lui Niculai Bubyruzan din Leşu. 2) Ins. în ev.: »Sau cumpărat de robul lui Dzeu Mafteiu Todica cu ,7 fl. m. în anul 1841.« Apostolul a costat 5 fl. m. ■ 3) Ins. în pentacostar: Sau cumpărat de roaba lui Dzeu lulita'Grigoraş a Popii cu 5 fl. m. în anul 1841«. Octoihul are însemnarea: «Această carte anume Octoih sau cumpărat cu 13 fl. de roaba lui Dumnezeu lulita muerea lui Grigoraş a Popii şi oau dat Bisericii ca săi fie pomană Dumisale şi prun- cilor Dumisale in anul dela Hs. 1838 în luna lui Mai în 12 zile«. 265 turale a satului de astăzi. Nu e mai puţin adevărat că mare parte din activitatea acestor preoţi a fost determinată de împrejurări şi impusă de sus. înfăptuirile însă, din proprie iniţiativă: silinţele Popii Artene de a lărgi şi păstra moşia satului, şcoala Popii Dănilă aciuată în casa părintească şi edificarea bisericii de sâr- guinciosul popă Anton, vor rămâne puncte luminoase în viaţa acestor umili popi de sat românesc. Muzeul năsăudean Din schimbările de idei ce au avut loc în timpul verei anului 1931 între Domnii: Iulian Marţian, maior pensionar; Virgil Şotropa, profesor liceal; Dr. Alexa David, consilier jur. i. r. şi advocat; Dr. Ariene Mureşianu, judecător şi Iuliu Moisil, prof. pensionar precum în fine şi dintr’o consfătuire comună în ziua de 2 August 1931, toţi aceşti domni, călăuziţi de sentimente de dragoste pentru neamul nostru au luat hotărîrea ca să-şi pună la olaltă colecţiile de cărţi, de acte, de documente' relative la ţinutul nostru, de manu- scrise, de diferite publicaţiuni şi alte obiecte ce se găsesc în pro- prietatea lor vrednice de conservat, ca să nu se risipească după încetarea lor din viaţă — dupăcum cu durere se întâmplă aşa de des cu multe bogăţii naţionale, adunate cu trudă, jertfe şi dra- goste de către oamenii de bine — ci să rămână toate aceste la olaltă, să se păstreze pentru amintirea înaintaşilor noştri şi pentru cunoşterea istoriei şi a stării culturale a neamului nostru. . Astfel au pus temelia unei noue instituţii culturale numită . Muzeul năsăudean, cu mai multe secţiuni, după necesitate. Tot în această şedinţă s’a făcut şi actul constitutiv al muzeului. Pentru a putea proceda la înfăptuirea acestei hotărîri, în urma cererii, cu data de 18 August a. a., a fundatorilor mai susamin- tiţi, Comisia administratoare a Fondurilor grănicereşti din Năsăud a aprobat, înnziua dei4 Septemvrie 1931, să se pună la dispoziţia fundatorilor o sală mare sau două, după posibilitate, în marele local al Internatului liceului »George Coşbuc« din Năsăud »în scopul înfiinţărei unui muzeu şi biblioteci*, propuse de înteme- ietori (conf. adresei Nr. 254—5 Noemvrie 1931 a. f. c. sc. d.) ■ 261 In curând s’a procedat la facerea mobilierului absolut nece- sar şi la aranjarea primelor colecţiuni disponibile între cari şi co- lecţia lui Artene Mureşianu, decedat în cursul anului 1932. * Tot în acelaşi an s’au început (conform statutelor) un ciclu de conferinţe culturale, cari s’au ţinut în localul liceului »George Coşbuc« şi anume: 1. Despre viaţa şi opera pictorului N. Grigorescu, cu nume- roase proecţiuni luminoase după operile originale ale marelui artist, ţinută de dl Iuliu Moi sil la 19 Martie 1932. 2. Minunile aviaţiei în cucerirea văzduhului de dl 1. Moi sil (cu proecţiuni luminoase) la 3 Aprilie 1932. 3. Viaţa lui Isus în lumina literatură poporane de M. O. Domn Protopop Gavril Bichigean (cu proecţiuni după textul biblic) la 10 Aprilie 1932. 4. Cum era acum o jumătate de veac în vechiul regat (Impre- siuni de călătorie din anul 1886) cu proecţiuni luminoase, de dl 1. Moi sil, la 16 Noemvrie 1932. 5. Poetul Cârlova, de dl Aurel Şorobetea, profesor liceal, la 21 Noemvrie 1932. 6. Despre pictorul Teodor Aman şi opera sa (cu proecţiuni luminoase) de dl Al. Tohăneanu profesor la şcoala normală de învăţători, 25 Noemvrie 1932. 7. Despre bacili (cu proecţiuni luminoase), de dl Dr. Teofil Tanc o, la 30 Noemvrie 1932. . 8. 7ara mea (din cartea Regine Maria a României) cu proec- ţiuni luminoase şi o introducere de dl 1. Moisil, la 7 Decemvrie. 9. B. P. Haşdâu (comemorare) de dl Vasile Bichigean, directorul liceului »George Coşbuc«, în colaborare cu liceul, la 15 Ianuarie 1933. 10. Originea artelor (cu proecţiuni) de dl Al. Tohăneanu, la 27 Ianuarie 1933. 11. Entomologia medicală română (cu proecţiuni) de dl Dr. Emil Bodescu, la 1( Februarie 1933. . 12. Despre marele patriot Nicolae Bălcescu de dl Ion To- rn uţa, prof. lic. de limba română, Ia 5 Februarie 1933. 13. Răsboiul chimic (cu proecţii) de dl prof. Iuliu Morariu la 8 Martie 1933. 14. Despre Mareşalul Joffre, de dl Ionel Tomuţa, profesor de istorie (cu proecţiuni), la 15 Martie 1933. 10 15. Frumuseţile judeţului Qorj (cu proecţîun!) de dl I. Moi- sil, la 22 Martie 1933. 16. Parcuri şi grădini (cu proecţii) de dl Teofil Lupu, la 29 Martie 1933. * Din luna Ianuarie 1933 s’au introdus, la iniţiativa dlui 1. Moisil, şezători săptămânale, pentru poporul din Năsăud, Duminica după amiazi. S’a găsit necesar, ca mai ales în zilele de azi, să ne apro- piem cât mai mult unii de alţii, intelectuali şi popor, cu dragoste şi cu încredere. Timpurile s’au schimbat şi trebue să mergem cu ele înainte. Voim să continuăm astfel de şezători, cum se ţinuse şi înainte de răsboi în Năsăud şi în alte sate din ţinutul grăni- cerilor năsăudeni de unii profesori ai liceului. Astfel s’au ţinut următoarele: / Şezătoare la 22 Ianuarie 1933 1. Cuvânt de deschidere, de dl luliu Moisil. ' 2. Despre Năsăud în trecutul lui de dl I. Pavelea, învăţător. 3. Despre originea neamului românesc, de dl profesor Aurel Şorobetea. 4. Despre tifos, tifosul în Năsăud, de dl Dr. E. Bodescu. 5. Istoria unei pălării (din M. Sadoveanu), citită de dl prof. Iuliu Morariu. II Şezătoare la 29 Ianuarie 1. Deschiderea de dl I. Moisil. 2. lngrăşămintele în agricultură, de di I. Filimon, profesor la şcoala normală. 3. Despre sifilis, de dl Dr. Emil Bodescu. 4. Despre credinţele deşerte, de dl prof. I. Morariu. 5. Din viaţa lui de copil, alimentaţia cu lapte, de ţăranul George Matei. , 6. Rusia de azi (de Episcopul Alexandru al Lugojului), citire şi comentare!de dl I.^Moisil. | n III Şezătoare la 5 Februarie 1. Deschiderea de dl 1. Moisil. 2. Despre albinărit, de dl Teodor Irimieş, învăţător. 260 3. Nevoile omenirei. Datoriile agricole, citire şi comentare de dl prof. I. Filimon. 4. Din »Păcală« (de P. Dulfu), cântul I, citire de dl Anton Coşbuc. 5. Povestea banilor (după o conferinţă a profesorului I. Q. Munteanu din Galaţi), spusă şi comentată de dl I. Moisil. IV Şezătoare la 12 Februarie 1. Despre lapte, de dl Dr. Emil Bodescu. 2. a) Starea Românilor din Ardeal în timpul dominaţiei Un- gurilor, persecuţiile lor şi moartea lui Apponyi. b) Despre con- versiune şi cazuri de renunţare la această lege. Ambele de dl prof. Al. Tohăneanu. 3. Complectări relative la legea conversiunei de dnii 1. Moisil, F. Payer, medic veterinar, şi ţăranul 'Sidor Nistor. 4. Din »Păcală«, cântul II şi III, citite de dl prof. I. Morariu. V Şezătoare la 19 Februarie 1. Despre tuberculoză, de dl Dr. E. Bodescu. 2. Cetire din Povestea vorbei de Anton Pann, despre: învăţă- tură, cu comentări de dl T. Irimieş. 3. Din »Pomărie«, ce lucrări trebue făcute în pomărie în lunile Februarie şi Martie de dl I. Filimon. La discuţiile deschise au luat parte şi dnii I. Pavelea şi I. Moisil. 4. Din »Păcală«, cântul V, citit de I. Morariu. VI Şezătoare la 26 Februarie 1. Despre sânge, de dl Dr. E. Bodescu. 2. Pâcăliciul păcălit (povestire de înv. Pant. Diaconescu), citit de dl I. Moisil. 3. Despre oierit de dl I. Pavelea. 4. Din »Istoria grănicerilor năsăudeni«. (înfiinţarea regimen- tului al II-lea românesc de graniţă. Fondurile şcolare şi şcolile năsăudene), de dl I. Moşii. VII Şezătoare la 5 Martie 1. Despre sănătate, boală şi moarte, de dl Dr. E. Bodescu. 2. Alcoolul şi ravajele lui, de dl învăţător F. Cautnic. ’ VIII Şezătoare la 19 Martie 1. Deschiderea de dl I. Moisil. 2, Despre femeie ca mamă, de dl Dr. E. Bodescu. 10* 270 3. Din »Povestea vorbei« de Anton Pann: Despre minciuni şi flecării. Despre beţie. Despre negoţ şi tovărăşie. Citire de dl F. Cautnic. 4. Despre corpul omenesc, privire generală asupra lui, de dl prof. I. Morariu. 5. Despre seminţa bună. Cum trebue să fie şi cum să se samene, de dl 1. Filimon. IX Şezătoare la 25 Martie 1. Despre avicultură (cu proecţiuni luminoase) de dl Teofil Lupu, secretarul liceului «George Coşbuc«. 2. Câteva din cele mai frumoase şi mai vestite biserici româ- neşti din România (cu foarte frumoase proecţiuni luminoase), de dl I. Moisil. 3. Vrăjitorul şi fiul său Nicuşor (poesie comică de A. Mândru), cu proecţiuni, citire de dl 1. Moisil. X Şezătoare la 2 Aprilie 1. De ce trăim? In ce constă fericirea pe pământ?, de dl T. Irimieş. 2. Din «Povestea neamului*. Privire asupra pământului româ- nesc. Luptele Dacilor cu Romanii. Formarea poporului românesc (cu proecţiuni luminoase), de I. Moisil. 3. Piticii şi uriaşii (cu proecţiuni) de dl I. Moisil. 4. Animale uriaşe antediluviane (cu proecţiuni) de dl I. Morariu. 5. Viteazul cufundător (poezie comică de G. Coşbuc), cu proecţiuni, citire de I. Moisil. XI Şezătoare pentru copii dela 9 Aprilie 1. Vrăjitorul şi fiul său Nicuşor (cu proecţiuni), citire de dl I. Moisil. 2. Pe livada Ceriului, o frumoasă povestire, citită de dl I. Pavelea. 3. Datoria cătră patrie, citită de dl Sidor Nistor. 4. Foloasele pădurilor, de dl I. Pavelea. 5. Din »Păcală« (de P. Dulfu). Cântul VI, citire de dl S. Nistor. 6. Jidovul roşu, poem comic, de Nicu Stejerel (cu proecţiuni), citire de dl 1. Moisil. 1 1 XII Şezătoare pentru copii dela 30 Aprilie 1. O zi din viaţa prinţului Carol, o frumoasă povestire de I. Slavici, citire de dl T. Irimieş. 271 2. Maimuţele, în special despre şimpanzeu, (cu proectiuni şi explicaţii), de dl l. Moisil. 3. O şcoală în Africa centrală, poezie comică de Manolache, (cu proectiuni) citire de dl I. Moisil. XIII Şezătoare dela 7 Mai 1. Povestea Basmului primăverii, citiţ de dl T. Irimieş. 2. Nălucirea beţivului (cu proecţii), citită de dl I. Moisil. 3. Copilul îngâmfat, citire de dl T. Irimieş. 4. Fetele şi broasca, poezie comică (cu proectiuni), citită de dl I. Moisil. (Şezetoarea dela 7 Mai a fost anunţată ca »Şezătoare festivă« în vederea zilei de Zece Mai. Fiind puţin popor, dar mulţi copii, s’a transformat în şezetoare pentru copii. După o iarnă prea lungă poporul trebuie să iasă la munca câmpului, de aceea se proectase această şezetoare, pentru a !i se vorbi despre însemnătatea zilei de Zece Mai (cu proectiuni) mai înainte cu 3 zile. Aceste şezători continuă cu frumoase succese, populaţia cercetându-le cu interes Şi plăcere, mai ales decând subiectele sunt ilustrate cu foarte frumoase proecţiuni luminoase. Subiectele sunt luate din agricultură, igienă, ştiinţa populari- zată, istoria neamului, geografie ţării, economia naţională şi alte subiecte ce pot fi folositoare şi pline de învăţăminte. Muzeul Năsăudului, la iniţiativa dlui /. Moisil, a aranjat în lunile Iulie şi August 1932, la staţiunea balneară Sângeorz-Băi, o serie de conferinţe, cu colaborarea câtorva domni profesori uni- versitari din Cluj. Iată conferinţele ţinute: 1. La 30 Iulie. Izvoarele minerale şi origina lor, de dl Dr. I. Popescu-Voiteşti, prof. univ. Cluj. 2. La 3 August. Câteva probleme geologice ale globului, de dl Dr. 1. P.-Voiteşti. 3. La 6 August, Viaţa şi opera pictorului Nic. Grigorescu (cu proecţiuni luminoase, de dl luliu Moisil. 4. La 10 August. Radioactivitatea apelor minerale, de dl pro- fesor universitar Maior-Cluj. 5. La 13. August. Despre romanul Ajutorul al scriitorului Desider Szabo, de dl, Dr, Valeriu Moldo van, prof. univ. Cluj. 272 6. La 17 August. Cum era acum c jumătate de veac în. vechiul Regat? Bucureştii romantici, de dl luliu Moi sil. 7. La 20 August. Criza aăuală — cauze, remedii, de dl V. D. Viespe'scu, conferenţiar universitar Bucureşti. 8. La 24. August. Bogăţiile minerale ale Munţilor Rodnei, de dl Inginer Ilie Popescu, profesor la Şcoala politehnică din Timişoara. * Donaţluni făcute Muzeului 1. Dl Dr. Tit Pop din Rodna: Un suman negru vechiu gră- niceresc şi un cojoc femeesc vechiu cu minunate ornamentaţii. 2. Dl Tiberiu Morariu din Cluj: fotografii din Munţii Rodnei. 3. f Profesor Ştefan Scridon din Năsăud: o fotografie a Nă- săudului luată din avion. 4. Primăria Năsăudului: Diplome de cetăţean de onoare a Năsăudului a repausaţilor: 1.1. C. Brătianu f. Prim-Ministru şi Ge- neralului Traian Moşoiu. 5. Dl Nistor din Năsăud: un ciocan de piatră, din epoca neolitică, găsit în malul Someşului, la Năsăud. 6. Dl farmacist Oskar Fritsch din Năsăud: o puşcă veche. 7. Dl Ion Oăvriluţ din Năsăud: o broşură: Sburătorul nostru Aurel Vlaicu de Matheiu Ardelean şi un portret alui Vlaicu. 8. Dl Dr. M. Oană medic, din corn. Telciu: 3 cărţi vechi. 9. Dl inginer silvic Victor Precup din Bistriţa: 4 exemplare din lucrarea Dsale Glosa pădurii. 10. Comisiunea Monumentelor Istorice, secţia pentru Ardeal— Cluj: Anuarul pe anul 1930—1931. 11. Dl F. Cautnic învăţător în Năsăud, 3 cărţi vechi. 12. Dela Dl P. I. Tofan, inspector veterinar din Cluj: o bro- şură: Cămara Împăratului, legendă istorică. 13. Dl Anton Coşbuc: 3 ouă încondeiate din Leşu. 14. Dl Ion Pop din Bichigiu, teolog: Carte de învăţături creştineşti. Blaj. 2 voi. 1805 şi 1806. A. O. R. U. In Năsăud s’a întemeiat o secţie a Asociaţiei Generale a Ro- mânilor Uniţi (A. Q. R. U.) Asociaţia aceasta are de scop: adâncirea vieţei sufleteşti şi a educaţiei religioase a membrilor ei; iubirea de neam şi patrie, potrivit eticei creştine; apărarea bisericii noastre româneşti, a legii şi neamului nostru de duşmanii din lăuntru şi din afară, care se înmulţesc mereu (deosebite secte: anabaptiştii, adventişti, pocăiţi ş. a. apoi francmasoneria, marxismul cu ai săi socialişti internaţio- nali, comunişti etc. puşi la cale de duşmani ascunşi şi deocam- dată în dosul oamenilor nechibzuiţi să producă neunire între noi şi slăbirea credinţii creştine şi a neamului nostru), şi combaterea deci a curentelor sociale şi religioase cu caracter sectar, destructiv, antinaţional şi anticreştinesc. Cu ocazia începerei activităţii acestei Asociaţii în Năsăud s’a aranjat o frumoasă manifestaţie religioasă în ziua de 23 Aprilie a. c. în marea sală a Primăriei locale, sub denumirea Şezătoare creş- tinească, după următorul program: 1. Cristos a înviat. Cor. 2. Cuvânt de deschidere, de Preşedintele dl luliu Moi sil. 3. Cristos a înviat, poezie de Al. Vlahuţă, recitare de dl Ion Costan, teolog. 4. Existenţa lui Dumnezeu, de dl D. Ni st or. 5. Puterea credinţei, de Rev. Domn Vicar episcopesc Dr. Tit Mal ai, cu multe proecţiuni luminoase (din Testamentul vechiu şi nou). 6. Cuvine-se cu adevărat, solo de dl D. Ni st or şi cor. A participat ^ mult popor şi intelectuali. ( *0