ANUL XVIII, Nr. 1101—103. IAN.-IUNIE 1939. ARRiveLe 0lt€ni€I DIRECTOR: PROF. C. D. FORTUNESCU FONDATOR: Dr. CH. LAUGIER Arheologia preistorică a Olteniei. de Prof. D, BERC1U. - INTRODUCERE — Materialele arheologice mai vechi descoperite în Oltenia au fost adunate de către d-l I. Andrieşescu într'o lucrare referitoare la -preistoria Olteniei, pe care o are în manuscris şi din care a publicat în 1921 un fragment de început1), unde d-sa face şi un istoric al cercetărilor până la acea dată şi scoate in evidenţă caracterul specific al provinciei noastre, în ceiace priveşte aspectul său arheologic. Din nefericire întreaga serie de desene lucrate la Craiova şi de planşe i-a fost pierdută de unul dintre colaboratorii săi (d-l H. Metaxa). Războiul a distrus muzee şi a risipit obiecte de a căror urmă nu se mai ştie nimic. Publicarea schiţelor şi a notelor dela muzeele oltene studiate înainte de războiu de d-l I. Andrieşescu ar umplea în orice caz un gol, de care se resimt cercetările ulterioare. Lucrarea de faţă, -prezentată ca teză de doctorat la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti în sesiunea Iunie 1933,—comisiunea fiind compusă din d-nii profesori. C. Bădu-lescu-Motru, decanul Facultăţii, preşedinte, 1. Andrieşescu, S. Lambrino, G. Murnu şi S. Mehedinţi, membri,—este în strânsă legătură cu preocupările profesorului meu de preistorie, care nu numai că mi-a, cedat o temă la care lucrase atâta vreme, dar mi-a ajutat efectiv, atât în întreprinderea unor noui cercetări şi săpături arheologice în Oltenia, ca director al Muzeului Naţional de Antichităţi şi conducător al Seminarului de Preistorie dela Universitatea din Bucureşti, cât şi cu îndemnuri şi sfaturi, fără de care lucrarea aceasta n'ar fi fost dusă la bun sfârşit. Pentru aceasta şi pentru învăţătura dobândită dela d-sa ii rămânem mereu recunoscători. In lucrarea noastră am căutat să răspundem direcţiunii celei noui, creiate de d-l I. Andrieşescu, anume aceia de a face 1. Din Preistoria Olteniei, în „Lui N. Iorga,—Omagiu", 1921. 1 ■ I! ..........* o deosebire Intre arheologia preistorică şi preistoria propriu zisăz), cea dmtâiu reprezentând laturea statică, de adunare, descriere şi de prezentare a materialelor, pe când preistoria interpretează, dă o semnificaţie istorică acestor date pozitive. Din acest punct de vedere, „Arheologia preistorică a Olteniei1' este o adunare de izvoare pentru o viitoare operă de sinteză asupra vremurilor preistorice in Oltenia. Ea $e încadrează deasemeni in cercetarea regională, luată ca metodă de lucru, necesara cu deosebire în ţările care se găsesc abia la începutul organizării muncii lor arheologice 3j. Materialele şi datele arheologice provin, in majoritatea lor, din cercetările şi săpăturile noastre efectuate, fie de noi singuri, fie în colaborare cu d-nii Al. Bârcâ-cilă, C. N. Plopşor, 1. Nestor şi Gh. Georgescu,—săpături încheiate în 1935. Ulterior am adăogat unele descoperiri, ca cele de la Ostrovul-Mare (Mehedinţi), care au o deosebită importanţă pentru epoca bronzului, precum şi nouile achiziţii ale colecţiei dela Corabia. In prezentarea acestor materiale am ţinut seama în deosebi de metoda stratigrafică şi tipologică, iar pentru a putea sesiza mai uşor întinderea şi mişcarea cercurilor de civilizaţie am dat hărţile diferitelor tipuri de civilizaţie, aplicând astfel şi metoda chorologicâ, a cărei valoare în studiile de preistorie nu mai poate fi contestată. Ne-am abătut dela descrierea strictă a obiectelor şi dela prezentarea rezultatelor săpăturilor numai acolo, unde lipsea o încadrare cronologică sau stilistică, pentru a avea unitatea necesară unei lucrări. Situaţia geografică specifică in care se găseşte Oltenia, şi care hotărăşte fără îndoială şi aspectul său cultural, ne-a impus denumirea tipurilor de civilizaţie. Oltenia este o provincie de interferenţă, unde toate influenţele şi mişcările de civilizaţie işi dau întâlnire. De aci şi caracterul de mixtură al civilizaţiilor sale, dar şi originalitatea sa, datorită mai ales unui orizont mult mai larg decât al celorlalte provincii ale Daciei pre-şi protoistorice. Cadrul de timp ocupă vremea dela înfiriparea celei d'in-tâiu civilizaţii preistorice descoperite până acum în Oltenia (paleoliticul) şi până la întemeierea Principatelor. In această privinţă am adoptat părerea d-lui l. Andrieşescu, după care evul mediu românesc nu poate fi înţeles în adevărata sa înfăţişare, dacă nu se face, apel şi la preistorie, cu metodele sale de lucru. Datele scriptice sunt rare şi nesatisfăcătoare ca informaţie istorică. Ele pot fi completate cu cele arheologice, fiindcă numai aşa vom putea întregi viaţa băştinaşilor, despre care izvoarele scrise tac. In Dacia parc a fi aceiaşi situaţie ca şi în Nordul Europei, unde preistoria se prelungeşte peste întreg mileniul l-iu d. Chr. \ 2) A se vedea: D. Berciu, Ce este Preistoria?, îa Revista Istorică a d-lui Profesor N. lorga, nr. 1—3, 1938. 3) I. Andrieşescu, De la Preistorie la Evul Mediu, 1924, p. 41 şi urm. 2 In ceiace priveşte bibliografia, am folosit în genere pe aceia în care se pot găsi materiale sau vreo informaţie arheologică *). Studiile interpretative—de altfel foarte puţine—au fost lăsate la o parte. Ele vor fi folosite în „Preistoria Olteniei", pe care intenţionăm a o pregăti. Au (ost 'cercetate următoarele muzee şi colecţiuni: Muzeul Regiunii Porţilor-de-Fier, Turnu-Severin; Muzeul Regional al Olteniei, Craiova; Muzeul „Al. Am,an" din Craiova; Muzeul „Al. Ştefulescu", Tg.-Jiu; Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti; Muzeul Municipiului Bucureşti; Muzeul din Berlin (Staatl. Museum für Vor-und Frühgeschichte); colecţia Proviaciile istorice ale României, Les provinces historiques de la Roumanie. Gh. Georgescu-Corabia; colecţia prof. llie Constantinescu din Caracal; colecţia l$trati-Capşa din T.-Severin; colecţia Seminarului Nifon din R.-Vâlcea; colecţia Dr. Severeanu, din Bucureşti ; colecţia Seminarului de Preistorie din Bucureşti şi aceia a Seminarului de Preistorie din Viena. Săpăturile şi cercetările arheologice le-am întreprins ca autorizat al Comisiunii Monumentelor Istorice de sub conducerea d-lui Profesor N. Iorga şi cu concursul material al d-lor I. Anirieşescu, Al. Bărcăcilă, C. N. Plopşor, Gh. Georgescu şi Pompiliu Costescu, in calitate de conducători de muzee sau proprietari de colecţiuni. Cercetările din ]udeţul Gorj se dato-resc d-nei Aretia Tâtărescu. Săpăturile propriu-zise dela Balta 4) D. Berciu, Bibliografia Olteniei preistorice, în Arhivele Olteniei, nr. 92—94. O urmare şi o completare a lucrării de faţă. 3 91 Verde (Mehedinţi), care mi-au îngăduit a prezenta epoca bronzului şi a fierului, au fost subvenţionate de către Seminarul de Preistorie dela Universitatea din Bucureşti. Multe dintre fotografii mi-au fost date mai ales de către d-nii Al. Bărcâcilă şi G. N. Plopşor. Aducem aici tuturor cele mai recunoscătoare mulţumiri. Sentimente de adâncă recunoştinţă păstrăm d-lui profesor N. Iorga, a cărui înţelegere şi preţuire au fost pen-trv noi un permanent îndemn la muncă, iar desele călătorii în Sud-Estul Europei, cu studierea materialelor arheologice de acolo—fără de care nu se va înţelege pe deplin ceiacese petrece la Nord de Dunăre, în Dacia—le-am făcut, în repetate rânduri tot mulţumită d-sale. Dar „Arheologia preistorică a Olteniei", concepută cu un lux de material ilustrativ puţin obişnuit, vede lumina tiparului prin bunăvoinţă şi priceperea d-lui prof. C. D. Fortunescu, directorul revistei „Arhivele Olteniei", pentru care avem cuvinte de aleasă mulţumire. Înainte de a termina, ţinem a exprima convingerea că această adunare a vestigiilor de viaţă trecută, dintr'una din provinciile cele mai caracteristice ale ţării noastre, va provoca lucrări similare pentru celelalte ţinuturi, — lucrări premergătoare-unei sinteze asupra preistoriei Daciei. Mie 1938. I. Paleolitic. Mesolitic Paleolitic. Cercetările şi studiile asupra paleoliticului şi me-soliticului în România au fost conduse în mod inegal, după împrejurări1). Provincia cea mai favorizară în această privinţă a fost în primul rând Transilvania şi apoi Moldova de Nord. Oltenia n'a rămas însă prea multă vreme în afara acestor preocupări. Natura solului său şi condiţiunile antropogeografice nu erau mai puţin prielnice decât ale celorlalte provincii pentru înfiriparea vieţii omeneşti încă din epoca cuaternară. Peşterile din regiunea muntoasă, cu deosebire cele din Gorj şi poate „ponoa-rele" Mehedinţului, formau tot atâtea adăposturi naturale contra unui climat aspru şi a nesiguranţei vieţii. 1) Un istoric al cercetărilor, întovărăşii de bibliografia necesară, a dat d-l I. Nestor în: Der Stand der\Vorgeschichtsforschung in Rumänien, 1933, p. 13—20. D-l C. N. Plopşor a încercat o sinteză asupra paleoliticului în România, prezentată ca teză de doctorat la Uuiversitatea din Bucureşti, apărută abia de curând în Dacia, V-Vl, 1935-1936 (1938), p. 41-107. Datele referitoare la Oltenia le folosim în lucrarea de \faţă. Pentru Transilvania a se vedea lucrarea mai recentă: Marius Mosa, Paleoliticul inferior în Transilvania, în Anuarul Com. Mon., Ist, secţ. pentru Transilvania, IV, (1932-36) Cluj. 1937 (şi extras). Arheologul Teohari Antonescu a vizitat în 1897 munţii din judeţul Gorj, descoperind cu acest prilej mai multe aşezări preistorice, printre care şi peşterile dela Polovragi şi Baia-de-Fier, de unde s'au adunat „oase de animale diluvice" şi fragmente ceramice 2). In cadrul mişcării arheologice dela Tg.-Jiu, cu Al. Şte-fulescu, luliu Moisil şi Rola Piekarski, s'a continuat cercetarea peşterilor. Numărul acestora a sporit cu cea dela Runcu S'au făcut apoi săpături la Baia-de-Fier şi s'au cules „cioburi ornamentate şi oale mici şi mari", precum şi „resturi de oase"8). Pornind mai târziu pe urmele acestor precursori, d-1 C. Nicolaescu-Plopşor Fig. 2. Paleolitic : Baia-de-Fier (1), Sâgleţ (2), Gleanov (3); mesolitic : Gleanov (3), Plop-şor (4); arta rupestră: Baia-de-Fier (1), Polovragi (o); Vaidei (6) şi Rumcu (7) avea să ajungă la descoperirea paleoliticului şi a artei rupestre în Oltenia. Existenţa omului paleolitic în Oltenia iusese banuilă încă din 1921 de către d-1 I. Andrieşescu *) şi postulată în 1926 de însuşi descoperitorul de mai târziu, d-1 C. Plopşor6). 2) G. Moisil in Bul. Corn. Mon., Ist., 111, 1910, p. 116 şi 119. Ga staţiune preistorică este amintită cea dela Vârtu (Gorj), săpată de către'noi împreună cu d-1 C. N. Plopşor în 1934 (CC, Bul. Corn. Mon. Ist. XXVIII, faso. 83, 1935). 31 luliu Moisil, în Arh. Olteniei, V, 1926, p. 11 şi 125. 4) I. Andrieşescu, Din preistoria Olteniei, extras din „Omagiu lui N. lorga", 1921, p. 13. D-sa se exprimă: ,»Pe cât de nesigură şi greu de admis este existenţa omului terţiar în Oltenia, pe atât de probabilă este aceia a omului cuaternar şi industriilor sale, pe atât de variată, bogată şi răspândită este aici acea cultură, numită neolitică" (p. 13-14). 5) C. Nicolaescu-Plopşor, Paleoliticul în România, extras din Năzuinţa. Românească, V, 2, 1925, p, 6. 5 Epoca paleolitică din provincia din dreapta Oltului este strâns legată de problema paleoliticului României, unde lipseşte încă o coordonare a datelor arheologice, paleontologice şi faunistice pentru stabilirea unei cronologii a istoriei pământului, ,,erd-geschichtliche Chronologie", aşa precum s'a încercat în Apus, cu bune rezultate. Primele descoperiri sigure încep în Oltenia—ca de altfel şi în restul ţării— cu musterianul, lipsind deci cele dintâi două perioade ale paleoliticului inferior, sau ale protoliti-cului, după terminologia arheologului dela Viena, O. Menghin6). In 1929 d-1 C. N. Plopşor7) a făcut noui cercetări în peştera „Muierilor" dela Baia-de-Fier, cunoscută şi prin arta rupestră. Intrarea în peşteră se face printr'un gang îngust, terminat într'o galerie, de unde porneşte un puţ, în care se sco-boară cu scara sau frânghia, şi care se deschide într'o galerie, unde s'au găsit obiecte de cuarţit alb, mai multe aşchii cu evidente urme de lucru, un silex lucrat, precum şi câteva pointes â main. Forma şi tehnica acestor obiecte aminteşte industria musteriană dela Ohaba Ponor din judeţul Hunedoara8). In vecinătatea Băii-de-Fier silexul lipseşte, ceiace a făcut pe omul cuaternar să folosească la nevoe cuarţitul alb, care se găseşte aci din belşug în albia râului Galben, rostogolit din massivul Zănoaga, format din această rocă. Industria litică pare a avea un aspect târziu musterian şi poate cel mult aurignacian inferior. Analogiile cu descoperirile din peşterile transilvănene aparţinând nivelului musterian superior şi aurignacian timpuriu par a fi cele mai potrivite9), ca şi cele din Bulgaria (peştera Moraviţa)l0). Peştera a fost locuită «de ursus spelaeus şi caniş lupus fossillis. Intr'un sondaj mai adânc d-1 C. N. Plopşor a dat peste un molar de equus caballus fossilis, iar la intrarea peşterii d-sa a determinat un strat „eneolitic",—probabil ceramică de tip Co-ţofeni, ca în cele mai multe peşteri din Gorj şi Vâlcea. Sub acest strat s'a descoperit altul cu material paleolitic, printre care şi o lamă fină de silex, caracteristică industriei magdaleniene şi tran- 6) O. Menghin, Weltgeschichte der Steinzeit, Viena 1931, p. 15 şi urm. Pentru unele diferenţe, în ceiace priveşte terminologia, a se vedea : U. Rellini, Sulla nomenclatura délie culture quaternare, în Boli. di Paleontol. ItaU, 1927, p. 156. , 7) G. N. Plopşor, o. c, p. 45, 64-66, cu fig. 17-18. Fig. 16, lama dela Sâgleţ (autorul o trece de data aceasta dela Suharu) şi lig. 1, harta cu descope. ririle paleolitice din România. 8) M. Roska, în Puhl. Muzkului jud. Hunedoara, I, 1925 (Deva, 1925), p. 11 şi urm. Cf. G. N. Plopşor, o. c, p. 65 : „G'est une industrie tout à fait pareille à celle de Ohaba Ponor". 9) M. Roska, în Arh. Oltenie}, VIII, 1929, p. 349 si urm. 10) C. N. Plopşor, în Arh. Olteniei, IX, 1930, p. 214. Fig. 3. 6 sformată mai apoi în „burin de graveur" n). In acelaş strat s'au găsit şi lucruri de os. Peştera a fost locuită prin urmare şi în paleoliticul superior. Alături de aşezările în peşteri există în Oltenia şi o alta categorie, şi anume aceia în locuri deschise (en pleim air), pe terasele bătute de soare ale râurilor. Schimbările climaterice şi nouile condiţiuni de viaţă ce vor fi avut loc au determinat pe oamenii vremii a se coborî şi în locuri deschise. Dintre numeroasele silexuri delà Gleanov (Mehedinţi) unele par a avea un facies musterian12) Se prea poate însă că aceste piese să provină dintr'o altă aşezare paleolitică şi aduse aci ca material prim, în mesolitic13). Pe terasa mijlocie a Desnăţuiului, arheologul cra-iovean a descoperit la Sâgleţ (com. Vela), o frumoasă lamă de silex cu patină gălbue-roşcată. având un singur tăiuşi : „une pointe aurignacienne à tranchant rabattu, type de l'Abri Audi"14), (fig. 3) în determinarea tipului se pot face însă unele rezerve ,5). Delà Suharu şi Plopşor (jud. Dolj) s'au adunat câteva silexuri, aflătoare azi în muzeul delà Craiova şi în colecţia d-lui C. N. Plopşor. Ele manifestă un aspect caracterististic paleoliticului superior, şi anume aurignacianului. Industria silexului în formele sale superioare, pe care le cunoaşte perioada solutreană, este ilustrată în Oltenia printr'o „pointe en feuille de laurier", descoperită într'o localitate încă necunoscută nouă "), şi care rămâne cea mai bună replică la exemplarul delà Cuconeşti, judeţul Bălţi singurul până acum în toată Europa răsăriteană 18). Descoperirile paleolitice din Oltenia stau in strânsă legătură în special cu cele de pe versantul nordic al Garpaţilor, unde există un puternic centru musterian, dar mai ales aurignacian, prin ale căror iradieri s'ar explica şi aşezările din Oltenia. Mai spre Vest apariţiile noastre îşi găsesc analogii la cele din Ungaria19) şi Cehoslovacia (Ondratitz, Moravia)]20), iar singura lamă solutreană 11) Id. o. c, p. 97 şi fig. 18. D-l Plopşor stabileşte următoarea stratigrafie : un stat. musterian (cu ursus spelaeus), strat steril, strat magdalenean, strat steril şi un strat, „chalcolilic" (o. c. p. 64). 12) Id. în Arh. Olteniei, V, III, 2929, p. 351 (prezentate abatelui Breuil si declarate de savantul trancez ca musteriene). 13) Id. I. c. 14) Id. p. 352. 15) 1. Nestor, o. c. p. 21 şi nota 61. 16) In multe privinţe analog celui din Ţara Bârsei (I. Teutscb, Dos Aurig-nacien von Magyarbodza în Barlangkutatôs, 11, 1914, p. 6, fig. 7, e). 17) Colecţia d-lui C. N. Plopşor, care ne-a comunicat această descoperire. 18) N. N. Moroşanu, La plus jolie pointe en feuille de laurier solutréenne de la Roumanie, extras din Bull, de la Soc. Préhistorique Française, 10, 1934. 19) J. Hillebrand, Die atteste Steinzeit Ungarns, în Arch. Ungarica, XVII, 1925, p. 28 si urm. si pl. 111, 8. 20) Ci. C. N. Plopşor, în Arh. Olteniei, VIII, 1929, p. 352. Cf. H. Breuil, Notes de voyage paléolithique en Europe centrale, 1, extras din L'Anthropologie, t. XXXU1-XXXV, 1935, p. 546 şi urm. La Ondratitz este o industrie de tranziţie delà musterian la aurignacian (ib.) O situaţie analogă pare a fi şi la peştera „Muerilor" delà Baia de fier. 7 amintită deschide posibilităţi de orientare peste Moldova, către Podolia şi Ucraina. Spre Sud civilizaţia paleoiiticâ din Oltenia se leagă de Bulgaria, iar descoperirile dela Cleanov şi Suharu oferă în plus şi analogii cu cele din câmpia Munteniei21), In faza actuală a cercetărilor se poate spune că paleoliticul din Oltenia este reprezentat prin musterian, aurignacian, solu-trean şi magdalenean. Nouile descoperiri vor spori materialul în legătură cu aceste perioade, îmbogăţind conţinutul fiecărui facies şi vor deslega poate problema primelor două perioade ale paleoliticului inferior, a căror existenţă rămâne un postulat. * * Mesolitic. Tendinţa de faţă a studiilor de preistorie este de a prezenta paleoliticul şi mesoliticul ca un tot neîntrerupt, căutând a se renunţa la unele denumiri vechi, pentru a înlătura cât de mică falsă interpretare în legătură cu concepţia unui hiatus ce ar ti existat între paleolitic şi neolitic. Mesoliticul nu este decât o continuare şi o supravieţuire a paleoliticuui. De aceea denumirea epipaleolitic sau epimiolitic (O. Menghin-U. Rellini)22) pare a fi foarte potrivită pentru a indica aceste vremuri. Supravieţuiri paleolitice şi epipaleolitice se vor întâlni în neolitic, fiindcă viaţa umanităţii a înaintat fără salturi, fără catastrofe. Teoria cataclismelor dela sfârşitul veacului al XlX-lea este astăzi perimată. Vremea aceasta de trecere este documentată în Oltenia prin-tr'o industrie care formează până în prezent adevărata cultură mesolitică în România 28). Meritul de a o fi descoperit revine de asemenea tot d-lui C. N. Plopşor84), care a putut identifica două aşezări la Plopşor (judeţul Dolj) şi una la Cleanov (judeţul Mehedinţi), toate trei fiind pe terasele Dăsnăţuiului (Fig. 2). Asemenea aşezări în aer liber, cu aspect de mici Sjălaşe, care sunt de fapt în- 21) Cf. G. N. Plopşor, o. c, p. 66. Dacă descoperirile, din apropierea Bucureştilor sunt certe (Dinu V. Rosetti, Descoperiri paleolitice în preajma Bucureştilor, In Puhl. Muz. Municipiului Bucureşti, 1934, p. 5-6 şi fig. 1). 22) Of. Casparf, Die Kunst der älteren Steinzeit Österreichs, în K. Ginhardt, Die bildende Kunst in Österreich, I, 1936. p. 48-49. 23) Cf. I. Nestor, o. c, p. 29. 24) D-l C. N. Plopşor anunţa aceste descoperiri în 1929 prinlr'o scurtă notă (Mesoliticul în România, în A. O., VIII, 1929, p. 103-104, şi in Mem. Muzeului Regional al Olteniei, I, 1929, p. 14-15), iar în 1931 a făcut o co. raunicare mai amplă 1 * al XV-,lea congres de antropologie şi arheologie preistorică ţinut la Paris (publicată în A. O. X. 1931, p. 406-410: Les cultures mésolithiques en Oltenie) S' în 1933 le încadra, împreună cu celelalte descoperiri din România, printr'o nouă comunicare făcută la al Vll-lea congres al Ştiinţelor istorice, ţinut la Varşovia (Sur le paléolithique et le mésolithique en Roumanie, nepublicată). O planşă cu material^ dela Plopşor este reprodusă în : M. Dercie-trescu, C. N. Plopşor, Călăuza Muzeului regional al Olteniei, Craiova, 1935, fig. 15 şi p 41 şi 43, unde este amjntită şi aşezarea dela Cleanov. D-l N. N. Moroşan consideră descoperirile dela* Cleanov şi Plopşor ca o civilizaţie tardr-noasiană cu aspect local (Asupra mesoliticului în Oltenia, in Mem. Inst, de arch. Olteenă, VI, 1932, p. 4). 8 jghebări de mici ateliere, sunt caracteristice mesoliticului de pretutindeni în perioada capsiano-tardenoasiană. D-l C. N. Plopşor a deosebit două civilizaţii, după cele două localităţi, dar care în realitate nu sunt decât două faciesuri ale aceleiaşi culturi mi-crolitice, singura cunoscută în Sud-Estul european. Faciesul-Cleanov. Silexurile delà Cleanov au fost descoperite în terra-rossa fără asocieri de faună. Inventarul cuprinde: nuclee, percutoare, lame,—unele dintre ele retuşate—, răzuitoare (grattoirs sur lame), duble (carenate, discoidale), străpungătoare Fig. 4-5. (burins) şi vârfuri (pointes, unele â peduncule); acestea din urmă abundă Ia Cleanov, ca şi nucleele (Fig. 4-5). In faciesul Plopsor lamele ocupă primul loc (Fig. 6-7). Din ele se procură şi răzuitoarele. Străpungătoarele iau forme diferite. O altă serie de piese tipice, care par a lipsi la Cleanov, o constitue silexurile mici, semi-Junare, trapezoidale, triunghiulare şi cu alte forme geometrice, de caracter specific microlitic. Materialul se întrebuinţează cu mullă economie. S'au adus analogii cu industria tardenoasiană din Apusul Europei, cu deosebire cu cea din Ţările-de-jos S6), dar cele mai bune paralele se găsesc în Europa răsăriteană, în civilizaţia swide- 25) Discuţiile Ia: C. N. Piopş0r, A. O. X, 1931, p. 408 şi urm. 9 riană (Chwalibogovice) din Polonia26), care este o industrie tar-denoasiană. Aci întâlnim aceleaşi forme şi tehnică, uneori chiar identice până la cele mai mici amănunte cu cele din Oltenia. Ca vârstă geologică swiderianul aparţine, după L. Kozlowski, perioadei Ancylus din stratele inferioare ale dunelor din Polonia27). Această industrie epipaleolitică a putut dura până în neolitic28). In ţinuturile polono ucrainiene se găseşte un swidero-tar-denoasian foarte apropiat de descoperirile noastre din Oltenia. Apar acolo forme geometrice, discoidale, trapezoidale, semilunare etc, cu totul similare formelor dela Plopşor şi Cleanov29). Se deosebeşte în aceste regiuni un tardenoasian timpuriu, care ar corespunde cu facies-ul Cleanov, în care răzuitoarele discoidale Fig. 6-7. şi o anumită formă de lamă sunt comune80), precum şi o fază târzie a tardenoasianului, cu silexuri geometrice, trapeze, dinţi -.—- \ 26) G. N. Plopşor, Mesoliticul în România, p. 15. Cf. I. Nestor, o. c. p. 29. 27) L. Kozlowski, L'époque mésolithique en Pologne, în L'Anthropologie, XXXVI, 1926, p. 47-74, mai ales p, 52. 28) VI. Antoniewicz, Les plus anciennes vestiges de l'homme en Pologae de Nord-Est et en Lithuanie, extras din „Proceedings ot the first international Cong'ies of Prehistoric and Protohistoric Sciences", Londra, 1932, p. 1-2. 29) L. F. Zotz, KulturgTuf>£en des Tardenoisien in Mitteleuropa, in Prä-hist. Ztitsch., XXU1, 1932, p. 19-45, fig. 3, fig. 5, şi fig. 8. 30) Ibidem, fig. 3 şi fig. 8, 24. 10 de formă semilunară şi triunghiulară pentru harpună, tipice şi complexului dela Plopşor 81). Paralele mai îndepărtate,—dar care pentru vremea aceasta sunt bine venite—, întâlnim în Palestina. Intr'adevăr, Natufianul superior (B2) de aci corespunde ca facies cu industria dela Plopşor, pe când cel inferior (Bl) are bune analogii cu cea dela CleanovS2). Pe de altă parte silexurile dela Cleanov par a fi destul de apropiate şi de Heluanul inferior din Egipt33), care are înrudiri cu Natufianul Aceste legături ct: Egiptul şi cu Palestina nu trebue să ne surprindă. Mediterana joacă un mare rol în aceste timpuri34). Capsianui nord-african, care corespunde în parte cu tardenoasianul european, a exercitat o hotărâtoare influenţă asupra Europei35), determinând aci, pare-se, două mari cercuri: Unul în Vest—azilo-tardenoasian—, altul în Est, cuprinzând şi Europa centrală-swidero-tardenoa-sianse). Analogiile ce s'au adus cu Apusul Europei par a avea o importanţă secundară. Ele pot dovedi cel mult că în Oltenia ne găsim în faţa unei industrii tardenoasiene, influenţată în general de cea nord-africană, unde există o evoluţie organică a mesolo-ticului. Dar descoperirile dela Plopşor şi Cleanov se încadrează în manifestările generale ale swidero-tardenoasianului din Europa centrală şi răsăriteană. Legătura cu Vestul se face peste Ungaria87) şi Cehoslovacia88). Complexul Plopşor-Cleanov este o industrie specifică tardenoasiană, asupra căruia cercul swide-rian din Polonia (Swidry, lângă Varşovia) exercită o puternică influenţă. Influenţele din Sud sunt mai problematice. Ele intră cel mult în cadrul general al problemei paleoliticului şi mesoli-ticului european, care nu ne preocupă aici. * * » Am ajuns cu expunerea primelor materiale într'un punct când s'ar părea că firul vieţii s'a întrerupt, — ca un curios fenomen geografic—, ca să apară mai târziu, odată cu civilizaţiile neolitice, în care industria ceramică, creşterea vitelor şi agricul- 31) Ibidem, fia:. 5, 42-13. 32) D. A. E. Garrod, The Stone Age of Palestina, în Antiquity, Iunie 1934, p. 133-180, în special p. 134 pentru stratigrafie. 33) Colecţia, „O. Menghin". Materiale au fost prezentate în lecţiile prac" tice dela 29 Ianuarie 1937, la Institutul de Preistorie din Viena, la care am luat parte şi noi. 34) Care a păstrat o unitate şi în epoca paleolitică, influenţând Europa (Aid. Mochi, Prosfezione mediterranea di f>roblemi del paleolitico europeo, în Bull. dell'Asoc Intern, degli Studi Mediterranei, 1. 1930, p 3-5). 35) Ceiace a făcut pe O. Menghin să considere tardenoasianul din Europa ca un capsien transpus pe pământul european (Weltgeschichte, p 185, „Das europäische Capsien oder Tardenoisien"). 36) Zotz, o. c. p. 42. 37) E. Hillebrand, Ungarnländische Funde aus dem Mesolithikum, in Wiener Prahist. Zeitschr, XII, 1925, p 85, fig. 1, 3, 4. 38) J. Eisner, in Revue AnthroPologigue, XXXVIII, 1928, p. 177-184. Mai recent: J. Skutil, Übersicht der mahrischen paläolithischen Funde, extras din Swiatowit, XVI, 1934-1935. 11 tura formează trăsăturile caracteristice, deosebile de vremurile anterioare. Nouile descoperiri arheologice din ultimii ani au dovedit însă că ceramica a apărut încă din tardenoasians9) şi campigman. Inlr'o peşteră dela Baden, aproape de Viena, s'a dat peste cereale carbonizate, în strat bine definit ca magdalenian 40). Agricultura începe prin urmare încă din paleoliticul superior. Magdalenianul se întinde în parte într'o perioadă interglaciară, trecerea dela Würm la Bühl, care din punct de vedere climateric îngăduia creşterea plantelor. La Laussel în Franţa a apărut, precum se ştie, reprezentarea unei divinităţi femenine ţinând în mână cornul abundenţei, care ar trebui pus în legătură cu roadele pe care le aduce agricultura. Sculptura aceasta aparţine aurignacianului. Agricultura poate avea deci o vechime mai mare decât se credea. Europa nu mai apare azi ca un centru secundar în cultivarea cerealelor, cum susţineau botaniştii, fiind tributara Asiei. In staţiunile eneolitice din Dacia, dela sfârşitul mileniului IlI-lea a. Chr. apar în mari cantităţi. In civilizaţia Ma-glemose din Scandinavia s'au găsit oase de câine domestic. Câinele este cel mai vechiu dintre animalele domestice. Agricultura, domesticirea animalelor, care duce la creşterea viteior ca îndeletnicire, precum şi industria ceramică apar prin urmare anterior neoliticului. Trecerea n'ar mai fi deci bruscă, spre o nouă viaţă a umanităţii preistorice. In ceiace priveşte industria litică, ea oferă deasemanea posibilităţi tipologice, care conduc dintr'o etapă în alta de evoluţie până la formele neolitice. Securea cu ceafa ascuţită de pildă (Spitznackiges Beil), atât de frecventă în staţiunile noastre neo-eneolitice, derivă, fără îndoială, din tanchet-ul mesolitic. Legătura ar face-o formele campigniene, descoperite şi în Dacia, în Transilvania şi Basarabia41). Arheologii numesc perioada premergătoare neoliticului propriu zis pro-toneolitici2) sau preneolitic, E nn concepi nou care se referă la o civilizaţie de mixtură, puţin definită până în prezent, dar teoretic admisibilă şi necesară pentru a satisface spiritele, cari, ne-mulţumindu-se cu teoria catastrofelor, caută o explicaţie într'o lentă evoluţie a umanităţii. Dacă în restul României, după cum am amintit, au şi apărut indicii arheologice, care ar atesta existenţa proto-neoliticului, pentru Oltenia această perioadă rămâne o problemă pe care timpul o va rezolva. -_._ \ 39) M. Schneider, Die Urkeramih, Entstehung eines mesolithischen Volkes --— - . ......... —~- - * t ■ ' . .. . ■ -a . ■i . Fig. 9. Jos, în depresiune, Baia-de-Fier j sus, peştera „Pârcălabului". aceste picturi. Materia de fixat face impresia unei pudre fine de cărbune întrebuinţată în felul creionului. Stilul picturilor nn este uniform. Reprezentarea unui patruped în fugă (Fig. 8, 51) este singura dovadă a unui stil naturalist, în care trebue să vedem cel puţin o tradiţie paleolitică, dacă nu chiar o exemplificare a acestei arte din epoca respectivă. Majoritatea picturilor este executată într'un stil semi-naturalist, unde tendinţa de schematizare şi dorinţa artistului de a ţine seama şi de natură, — exphcabilă poate printr'o tradiţie—, se întâlnesc laolaltă. In general toate figurile din această cate- 45) D. Berciu, în Bui. Com. Mori. 1st., XXVIII, 83, 1935. 46) V. nota 43. 14 gorie au viaţă, sunt dinamice, fiecare dintre ele trădează o mişcare, un gest, o atitudine, uneori graţioasă (Fig. 8, 39, „la damnîe en traîne", alteori de adorare (Fig. 8, 4647). La baza acestei arte stă o concepţie dinamică. Se caută o interpretare a realităţii, a sentimentelor şi a ideilor. In stilul semi-naturalist apar reprezentări omeneşti şi zoomorfice. Cele dintâi predomină, pe când animalele sunt mai rari Figurile masculine au un caracter ithy-phallic foarte pronunţat (Fig. 8,24,28); cele femenine sunt redate de obiceiu îmbrăcate. Intr'un singur caz apare un personagiu îmbrăcat într'o piele de animal şi într'o atitudine care aminteşte unele scene din practicile magice (Fig. 8, 5). O a treia cate- lliiii Fig. 10. gorie o formează desenele geometrice, care redau figuri omeneşti de un schematism dus până la exagerare (Fig. 8 29, 31, 34,41-42), simboluri solare41), cum este cercul cu raze (Fig. 8, 15), roată cu spiţe (Fig. 8, 44), şi simple cruci (Fig. 8, 38, 48), precum şi alte semne a căror semniiicaţie este greu de explicat. Gravuri. La Runcu, pe Valea Sohjdolului, d-1 C. N. Plopşor a găsit o serie interesantă de gravuri48). Pe suprafaţa anume netezită a stâncei s'au săpat cu ajutorul unui instrument cu vârful 47) Cf. C. N. Plopşor, 1. c, 48) La Vălar d-sa pare a fi găsit alte noi gravuri. Gravurile din Gorj n'au fost descoperite în peşteri sau la intrarea lor, cum lasă să se înţeleagă d»l C. N. Plopşor (L'art rupestre, p. 29). 15 ascuţit desenele dorite (Fig. 10 şi 19). Liniile au mici tremu-rături determinate de natura însăşi a stâncii, dar oferă, în ceiace priveşte lăţimea lor o regularitate, ceiace ne face să credem, ca şi d-1 Plopşor, că s'a întrebuinţat un instrument de metal şi nu unul de silex. Gravurile de la Runcu sunt dispuse în scene şi figuri izolate, într'un stil schematizant exagerat. Care este semnificaţia picturilor şi gravurile din Oltenia? Simbolurile solare, în asociere cu care apar personagii în atitudine de adorare (Fig. 8,46-47), par a sta în legătură cu un cult al soarelui49). Majoritatea lor s'a descoperit în peştera „Pârcălabului", care ar fi putut servi ca un sanctuar al vremurilor de atunci, unde se practicau poate şi unele rituri de caracter magic Reprezentările ithyphallice s'ar datora probabil unui cult al phallus-ului şi al procreaţiunii. Restul figurilor omeneşti poate Fig. 11. reprezenta divinităţi şi personagii diferite. Din cauza unui stil atât de schematizat, scenele dela Runcu devin mult mai greu de interpretat. In centrul acestor scene pare a sta un personagiu, redat în proporţii excepţionale faţă de rest, în jurul căruia apar alte personagii, de proporţii mai mici, în atitudinea de adorare, de închinare, supunere. Se disting apoi cercuri, triunghiuri şi patrulatere, care ar putea reprezenta discul solar şi forme de locuinţe, de colibe sau case mai confortabile, transpunând deci în artă ceva din\ viaţa de toate zilele. In cele două scene dela Runcu (Fig. 10 şi 11) par a fi elemente religioase şi profane. Poate fi vorba de o divinitate protectoare sau de un conducător 49) Cf. C. N. Plopşor, I. c. 16 de trib. Dar aceste scene ar putea avea şi o semnificaţie istorico-narativă sau comemorativă, din viaţa tribală de atunci, cum par a fi cefe dela Valconaica, din Italia nord-estică, unde găsim şi înrudiri stilistice cu arta rupestră din Oltenia50). Ce ne împiedică a considera scenele dela Runcu, ca făcând parte dintr'o adevărată „cale a triumfului", unde erau reprezentate pe pereţii stâncilor faptele mai de seamă ale conducătorilor de trib ? Este cert că arta rupestră din Oltenia nu poate fi atribuită în întregime numai unei semnificaţii magice sau magico-religioase, şi că trebue să apelăm deopotrivă şi la viaţa profană a vremii. Până acum manifestările din Oltenia rămân singurele cunoscute în Dacia. La Sud de Dunăre nu apare picturaB1). Gravurile de aci au unele analogii cu cele din Oltenia62), dar cu importanţă secundară63). In Bulgaria predomină reprezentările zoomorfice. Tehnica este diferită faţă de grupa similară din Car-paţi. Nouă ni se pare că ne găsim în faţa a două centre independente între ele, şi care ar sta sub influenţe diferite. Pentru Dacia s'au adus analogii din cercul scandinav şi iberic54), iar O. Menghin a apropiat arta rupestră din Oltenia de grupa Siera-Morena din Spania, înclinând a crede că manifestările din Dacia ar fi opera oamenilor tardenoasieni65). In Africa întâlnim ace-laş stil geometrico-schematizant, ca şi în Oltenia, cu simboluri solare identice şi figuri omeneşti redate în forme similare66). Ceva din stilul franco-cantabric pare a fi de recunoscut în patrupedul în fugă (Fig. 8, 51), care ar fi şi cel mai vechiu din toată seria. O predilecţie pentru redarea scenelor din viaţă oare stilul estic sau levantic, după cum îl numeşte Leo Frobenius, şi care ar fi străin în Spania, invadat dintr'un centru încă nelămurit57). Arta rupestră din munţii Gorjului stă, pare-se, în legătură cu un centru din Sud sau Răsărit, mai degrabă decât cu cel scandinavic sau franco-cantabric. O problemă foarte dificilă este determinarea vârstei acestor picturi şi gravuri. In 1926 d-1 G. N. Plopşor a fost înclinat a le crede paleolitice58). Puţin mai târziu abatele Breuil şi-a exprimat 50) R. Battaglia, în Notizie degli scavi, ii, p. 201 şi urm. Tipul „a heth" al alfabetului semitic, în atitudine de adorare, cu braţele ridicate (I, b, fig. 6-7), ar putea fi pus în legătură cu picturile din Gorj. 51) V. Mikov.'o. c. 52) C. N. Plopşor, L'art rupestre, p. 7-8. 53) Compară: V. Mikov, o. c, fig. 163, 2, cu scenele dela Ruucu. De altfel d-1 Plopşor a făcut o apropiere rezervată între cele două grupe. A. O., IX, 1930, p. 73-74. 54) H. Breuil, în A. O., V, 1926, p. 132. 55) O. Menghin, Weltgeschichte, p. 188. 56) Leo Frobenius, II. Obermeier, Hădschra Mahtuha, urzeitliche Felsbilder Kleinafrikas, Miinchen, 1925, fig. 19, fig. 26 şi 32. Autorii fac apropieri cu cele din Scandinavia şi Alpii ligurici, din epoca bronzului. 57) Das JungpaXeoliihikum în Afrika, von Aurignacien bis Magdalenien, (conferinţă ţinută la Universitatea din Viena, 17 Februarie 1937). 58) V. nota 43. 17 părerea în felul următor: „Ils ne sont pas paléolithiques, mais rentrent très bien dans le style néolithique-énéolithique. Mais le plus probable pour nos peintures est qu'elles sont énéolithiques ou néolithiques" B9). Savantul francez se referă numai la picturi. O. Menghin le-a considerat mesolitice60). In unele peşteri s'au găsit, precum am amintit, fragmente ceramice neo-eneolitice, dar şi din epoca de bronz61), şi lucruri slave. Aceste urme arheologice se allă de obiceiu la suprafaţa solului şi62) ia intrarea în peşteră. Ele nu ne pot servi în mod categoric la fixarea cronologiei, dar pot dovedi că peşterile au fost locuite în diferite epoci. O observaţie stilistica duce la aceeaşi concluzie. In manifestările de artă rupestră din Gorj se deosebesc mai multe perioade; cea mai veche dintre ele pare a fi ilustrată prin patrupedul amintit. Restul pare a aparţine în general eneoliticului, dar întrebuinţarea unui instrument de metal în tehnica gravurilor delà Runcu pledează, fără îndoială, pentru vârsta metalelor. Pe de altă parte găsesc o foarte bună paralelă la a unei gravuri din Gorj (phallus?) în ceramica din Boemia. Pe vasele din mormântul II şi XII din necropola delà Praha-Bubenec apar două ornamente „antropomorfe" cu totul similare.63). Reprezentarea femenină Fig. 8, 20 aminteşte idolii de lut din civilizaţia câmpurilor de urne din epoca de bronz, din Oltenia şi Banat. Sânii sunt indicaţi, ca şi la unele exemplare de lut, prin spirale incizate. Pe de altă parte, la câteva picturi şi gravuri se poate observa o analogie cu ornamentarea ceramicei hallstattiene 64) şi geometrice65). Gondiţiunile de găsire, tehnica şi observaţiile stilistice ne fac să credem că arta rupestră din Oltenia aparţine mai multor perioade, ce se vor determina poate mai bine pe viitor. III. Neo-şi eneoliticul. Neoliticul Olteniei—faza mai veche şi cu perioada sa ultimă, de tranziţie spre epoca bronzului şi în general cunoscută cu denumirea de eneolitic — se poate studia în prezent într'un mod satisfăcător, datorită unor intense cercetări şi săpături lă-cute în provincie. Valea Dunării a format în deosebi obiectul acestor cercetări, pe când regiunea dealurilor, şi mai ales a mun- 59) A. O., V, 1929, p, 32. 60) O. c, p. 188. 61) G. N. Plopşor, L'aVt rupestre, p. 6. 62) Jri. Travaux, p. ll.\ 63) Horâkovâ-lausova, La nécropole avec céramique pointillée à Prague-Bubenec, în Zoravy, Praga, IV, 1931, p. 29, fig. 18 şi iig. 36. 64) S. Gallus, Die jiguralverzierte Urnen von Soproner Burgvall, în Arh. Hungarica, XIII, 1934, pl. IV, I. Autorul crede că aceasta oruamentHreesteirif'lu-ientată de cercul nord-european (p. 21),deşiri-l E. Beninger conteslă aceaslă influentă (Mitt. d. Anthrop. Gesell, in Wien, LXV, 1936, p. 264-5). 65) Perrot et Chipiez, vol. III, p. 222, fig. 46 si p. 181, iig. 66. 18 tel ui, s'a bucurat de o atenţie mai restrânsă, iar pe alocurea, cum este în judeţul Gorj şi Vâlcea, lacunele fiind foarte mari. Această inegală situaţie provine în primul rând din faptul că Sudul Olteniei este foarte bogat în aşezări preistorice şi materiale arheologice, pe care de cele mai multe ori întâmplarea le scotea la lumină, ceeace a îndemnat pe localnici a înjgheba de timpuriu muzee şi colecţîuni particulare, atrăgând in acelaş timp şi pe arheologi. O serie întreagă de săpături sistematice a început în 1916, când d-i I. Andrieşescu efectua săpăturile dela Sălcuţa-Doij, continuate imediat după răsboiu, în 1919 şi 1920. S'a ajuns astfel în prezent fa stabilirea stratigrafiei civilizaţiilor neo-eneoli-tice din provincia din dreapta Oltului, un sprijin de prim ordin pentru determinarea cronologiei relative a tipurilor de civilizaţie, cu succesiunea lor dela mai vechiu la mai nou, pe care o indică însăşi orânduirea stratelor de cultură de jos în sus, ca foile unei cărţi dela început spre sfârşit. Săpăturile au îngăduit în plus şi cunoaşterea inventarului fiecărei civilizaţii, cu trăsăturile sale caracteristice, şi au permis în felul acesta catalogarea şi atribuirea descoperirilor întâmplătoare, mai vechi, unor tipuri de civilizaţie bine definite. Astfel materialele de studiu au sporit şi valoarea lor a crescut. Primele eforturi ale d-lui I. Andrieşescu de a pune pe bază ştiinţifică studiile de preistorie olteană66) sunt azi încununate de succes. Cu timpul studiile referitoare ia neoliticul Olteniei s'a înmulţit în mod simţitor. In majoritate ele sunt dări de seamă şi rapoarte asupra descoperirilor şi săpăturilor. In afară de lucrarea în manuscris a d-lui I. Andrieşescu, din care d-sa a reprodus doar un fragment de început în 1921 şi încercarea d-lui I. Nestor din 1933 de a trata, pe cât era posibil, neoliticul Olteniei în raport cu restul Daciei, nu avem încă o operă de sinteză asupra epocii neolitice, ca şi asupra celor ulterioare. Civilizaţiile neolitice din Oltenia sunt strâns legate de cele din ţinuturile înconjurătoare. Pe câtă vreme în câmpia Munteniei s'a putut pune în ultimul timp o orânduire în civilizaţiile de aci,—în Banat, în Transilvania şi în ţinuturile învecinate sârbeşti nu posedăm date stratigrafice sigure: o lacună ce se va răsfrânge şi asupra preistoriei Olteniei. In prezentarea civilizaţiilor neo-eneolitice din Oltenia am ţinut seamă de stratigrafie şi deci de cronologia relativă a tipurilor de civilizaţie. Caracterul acestor civilizaţii ne îngădue a distinge două mari grupe, bine deosebite între ele: I Civilizaţiile dunărene sau band-cer amice; II. Civilizaţiile „nordice" sau central-euro-pene. In prima grupă se orânduesc următoarele tipuri: Vincea-Turdaş, Vădastra I, Vădastra II şi Sălcuţa. Grupa Il-a cuprinde civilizaţia de tip Coţofeni. Ea se prelungeşte în parte cu Glina III, dela începutul epocii bronzului, în care tradiţiile neolitice trăesc la un loc cu elementele unor vremuri noui. 66) I. Andrieşescu, Din preistoria Olteniei, p. 12. 19 O altă categorie de materiale o formează descoperirile izolate, pe care le vom trata separat. Dacă produsele ceramice din colecţiuni şi muzee s'au putut categorisi în interiorul unui tip de civilizaţie, nu tot acelaş lucru a fost posibil cu unele obiecte de metal şi de piatră. Asemenea obiecte dăinuesc mai mult şi pot fi bunuri ale mai multor civilizaţii. Atribuirea lor unei civilizaţii nu se poate face decât atunci când au fost descoperite în complexuri bine determinate. I. Civilizaţiile dunărene sau band-ceramice. Prima ceramică ornamentată în benzi (Bandkeramik) apare Civilizaţia Turdas: Ostrovul Corbului, i; Ostrovul Simian, 2; Hinova, 3; Os-strovul Mare, 4; Gârla Mare, o; Salcia, 6; Sura, 7. în valea Dunării mijlocii, în special în ţinutul Sudeţilor67), de unde, prin iradieri succesive se va întinde până în Sudul Rusiei şi până în Belgia (Omalianul). Dacia intră în întregime în acest mare cerc de civilizaţie. Irttr'o fază mai veche, band-ceramica are o ornamentare lineară (Lihearkeramik); cu timpul însă ea va ajunge la un decor spiralo-meandric (Spiraimeanderkeramik), în care spirala şi meandrul coristituesc elementele principale. Spre sfârşitul vieţii civilizaţiei cu ceramică în benzi îşi vor face apariţia în aceste regiuni* elemente din cercul nordic. Din amestecul 67) O. Menghin, WeltgescJiichte, p. 58. 20 bandceramicei, a lumei nordice şi mediteranene se va da naştere la civilizaţiile „nordice" sau central-europene. Cea dintâi civilizaţie dunăreană în Oltenia este tipul Vincea-Turdaş. Vincea este cunoscuta staţiune din apropierea Belgradului, din ţinutul marilor ape: Dunărea, Sava, Morava şi Tisa, iarTur-daş este aşezarea de pe Mureş, din judeţul Hunedoara. Aşezarea transilvăneană se găseşte cam ia periferia cercului Vincea-Turdaş, pe când cea dela Vincea se află chiar în centrul acestei arii68). Fig. 13. Răspândiri. Cercul Vincea-Turdaş atinge Oltenia numai cu aripa sa. Descoperirile de până acum se mărginesc doar la valea Dunării mehedinţene. Cunoaştem şapte localităţi: Ostrovul Simian, Ostrovul Corbului, Hinova, Ostrovul Mare, Sura şi Salcia, care marchează punctul cel mai de Răsărit (Fig. 12). Fragmentul de cutie cu ornamente meandrice dela Barza, jud. Dolj69), este tipic 68) G. Childe, The Danube în Preistory. Oxford, 1927, 111, harta. 69) C. Istrati, Comunicări arheologice, in An. Acad. Române, t. XXXIV, S. lat., pi. V, 9-10. Gf. N. Densuşianu, Dacia preistorică, fig. 9-10 (prefaţa lui 21 civilizaţiei Turdaş, dar provenienţa sa, ca de altfel a atâtor obiecte din colecţia Istrati-Capşa din Turnu-Severin, nu poate fi primită fără rezerve. Numai pe baza acestei descoperiri izolate nu putem extinde deocamdată aria civilizaţiei Turdaş până în Valea Jiului, cum a fost tentat d-1 I. Nestor70). Puţinele fragmente ceramice din colecţia „Ilie Constantinescu" din Caracal nu au un caracter specific Turdaş 71), iar „tezaurul" de securi dela Bratovoeşti-Dolj72) pare a sta în legătură cu civilizaţia Vădastra I. Tipologie. Materialul Vincea-Turdaş provine din descoperiri izolate, din săpături şi cercetări arheologice sistematice. Cele mai multe^ sunt dela Ostrovul Corbului, intens cercetat de către d-1 Al. Bărcăcilă. Aci s'au întreprins în ultimii ani săpături de durată mai lungă73). Cercetări am întreprins,în cadrul unei periegheze, G. Istrati). Gf. G. Moisil, în Bul. Corn. Mon. Ist, IV, 1914, p. 140, fig. 2. Judecând după tehnica lutului, fragmentul pare a fi mai degrabă din Transilvania sau Banat decât din Oltenia. 70) Der Stand, p. 34 si nota 113 a. 71) Gf. Id. p. 34. 72) Arhivele Olteniei. V, 1926, p. 427 şi urm. M. Koraaşcanu, Tesaurul neolitic dela Bratovoeşti, Bucureşti, 1932, Dl. I. Nestor a atribuit civilizaţiei Turdaş, gândindu-se totuşi şi ia o altă posibilitate de încadrare. Prin analogi? cu inventarul civilizaţiei Vădastra 1, nişţi suntem înclinaţi a-l atribui acestei civilizaţii. Gf. D. Berciu, Colecţia de antichităţi „Gh. Georgescu"-Corabia, Caracal, 1937, p. 7. , 73) De către noi, împreună cu d-1 I. Nestor şi d-1 G. N. Plopşor. Staţiunea a fost cercetată mai de mult de către d-1 Profesor I. Andrieşescu, întovărăşit de d-1 Al. Bărcăcilă şi Ştefan Giuceanu. D-sa a făcut un sondaj după răshoiu. In 1932 am făcut, împreună cu d-1 I. Nestor, un sondaj în partea de nord a ostrovului, pentru determinarea stratigrafiei staţiunei. y Fig. 14. 22 la Hinova, Gârla Mare şi SalciaCivilizaţia Vincea-Turdaş se poate studia în general numai pe baza ceramicei şi a plasticei. Ceramica este din nenorocire de cele mai multe ori în stare fragmentară7B). După tehnică deosebim trei specii principale : a) Lut de culoare neagră, cu puternice nuanţe castanii, stratele dela suprafaţă de culoare castanie şi, mai rar, neagră. Lustruirea este o. raritate. Pasta are impurităţi. Arderea lasă de dorit. Pereţii vaselor sunt groşi, uneori cu un contur neprecis. In general specia a are un aspect grosolan, primitiv. b) Lut de culoare neagră-cenuşie, stratele superficiale cărămizii sau portocalii, ori cenuşii-vânâte. Conturul vaselor este clar; pereţii subţiri şi rezonanţi, pătrunşi de o ardere egală şi completă. Pasta este bine aleasă de impurităţi şi suficient frământată. Peste ornamentele incizate şi în interiorul vaselor se dă cu o culoare roşie (Fig. 13,1), fără a fi însă un slip lustruit ca la cupele cu picior. c) Lut cenuşiu, cu nuanţe negre-castanii, stratele de suprafaţă vânate, portocalii sau cărămizii. Se disting subspecii: C 1, Fig. 15. de culoarea grafitului, pasta fină, foarte moale la pipăit; C 2, de culoare portocalie la suprafaţă; C 3, de culoare neagră în exterior. Subspeciile C 2 şi C 3 au un slip lustruit adesea până la dobândirea luciului metalic. La C 2 vom întâlni şi tincturarea cu roşu şi apoi lustruirea red slipped-ware, frecventă la cupele cu picior masiv. Vasele au pereţii subţiri şi cu profil elegant. Forme. Alături de puţinele vase întregi, fragmentele ceramice pot întregi, prin profilele lor, repertoriul formelor. 1) Cupe. Cea mai frecventă formă întâlnită în civilizaţia Turdaş este cupa cu picior masiv (Fig. 14; Fig. 15, 1, 3; Fig. 74) La Gârla Mare stratul Sălcuţa suprapune civilizaţia Vincea-Turdaş. La Salcia avem de aface doar cu răspândiri (cercetările noastre din 1934). 75) Materialele se găsesc în următoarele muzee: Turnu-Severin, Craiova, Muzeu! de Antichităţi din Bucureşti şi Seminarul de preistorie dela universitatea din Bucureşti, precum şi în următoarea literatură: L. Franz, Vorgeschichtliche Funde aus Rumänien, în W P. Z. IX, 1922, p. 89 şi urm. pl. 1, 2. Al. Bărcă-cilă, Antiquités pré-et protohistoriques des enuirons de Turnu-Severin, în Dacia 1. 1924, p 280 şi urm. „Năzuinţa", Craiova, V, 2, 1926. I. Nestor, o. c, pl. 1. 1-2, 11-12. Al. Bărcăcilă, Monumente religioase ale Drubetei, extras din Arh. Olteniei, nr. 71-73, 1934, fig. 1 şi fig. 2. D. Berciu, ''Generalităţi asupra preistoriei Olteniei ţi angrenarea ei în problemele Europei centrale ţi sud-estice, în Bul. Corn. Mon. 1st. XXXVII, 1934, p. 30 şi urm., fig. 4, 1-4. 23 16, 1). Gupele apar însă în stare fragmentară. Majoritatea lor provine dela Ostrovul Corbului. In general aceste forme aparţin speciei C, afară de cupa dela Hinova (Fig. 16), care are lutul caracteristic speciei a. După culoarea lutului şi tratarea suprafeţei avem trei variante: 1. Varianta vânătă, lustruită puternic în aceiaşi culoare, care uneori ia nunaţe negricioase ori gălbui (Fig. 15, 1 ; Fig. 19, 1). Piciorul este de obicei semi-masiv. Câteodată e gol'pe 2/3 din lungime. 2. Varianta roşie (red-slipped-ware) are suprafaţa lustruită intens, într'un roşu-viu, fără a cunoaşte o altă ornamentare. Piciorul este mai massiv decât la varianta 1-a. 3. Ultima variantă este de culoare cărămizie, nelustruilă, dar ornamentată cu incizii, pe care le vom întâlni şi la varianta 1-a. Cele trei variante sunt răspândite deopotrivă în Transilvania Fig. 16. * Fig. 17. şi în Banat (Parţa)76). Fragmentele cu caneluri plissate dela Ostrovul Corbului (Fig. 15, 2 şi Fig. 18), aparţin unor asemenea cupe, care amintesc pe cele dela Aradac din Banatul iugoslav "). 2. Pahare. In specia C găsim pahare svelte, formate din două sau trei părţi, cu pereţii subţiri şi elegant curbaţi în afară (Fig. 18, 4-5), care se aseamănă în parte cu cupele cu picior. 3. Urcioare. In săpăturile dela Ostrovul Corbului s'a dat în strat Turdaş peste câteva vase întregi78). Ele reprezintă trei forme caracteristice: vas cu gât înalt, conic, prevăzut cu două mănuşi pe zona de maximă rotunzime (Fig. 13, 2), vas cu gât cilindric, corp bombat şi cu „Schnurâsen" pe buză (Fig. 13, 1\ amintind formele dela Turdaş şi pe eele din civilizaţia Tisa79); vas cu 76) Muzeul din St. Gheorghe si Timişoara. 77) Starinar, Belgrad, 1922, S. 111, p. 162, fig. 11. 78) Muzeul din Craiova, Săpăturile Plopsor-Berciu. 7Q) 11. Schmidt, în Ztitsch. f. Ethn. 1923, p. 440, fig. 7. F. v. Tompa, Die Bandheramik in Ungarn, în Arh. Hungarica, V-VI, 1929, fig. 7, (tabela de forme). 24 corpul foarte bombat, sprijinit, pe un piedestal circular (Fig.13, 3). Aceste vase sunt tincturate cu roşu, fără a fi fost lustruite. Vasul dela Sura (Muzeul din Turnu-Severin) este înrudit cu Fig. 13, 2. 4. Borcane, cu pereţi oblici (inedite, Muzeul din T.-Severin). 5. Cutii sau casete. Aceste forme sunt foarte frecvente, însă totdeauna""descoperite în stare fragmentară. Ele redau forme triunghiulare sau cu patru laturi, analoage celor dela Turdaş80). La Gârla Mare s'a descoperit încă de mult o măsuţă cu patru picioare, pe care L. Franz a pus-o în paralelă cu cele dela Vincea şi Jablanica din Serbia, dar se gândea deasemenea că ar putea fi şi un model de casă81). Cutiile sunt ornamentate în general cu motive meandrice (Fig. 19; Fig. 21, 1-5). Unele au picioare cu secţiunea dreptunghiulară. 6. Vase antropomorfe. După materialul pe care-1 avem la îndamână, nu putem decât să postulăm deocamdată existenţa acestor forme. Pare a fi vorba mai degrabă de vase susţinute pe un piedestal format din picioare omeneşti (Fig. 20, 9; fig. 25, 8), sau vase chiar în forma piciorului gol în interior (Fig. 20, 9), care ar putea aparţine civilizaţiei Sălcuţa, deşi după tehnica lutului suntem înclinaţi a le atribui cercului Vincea. Asemenea forme s'au descoperit în mediul gumelniţean din câmpia Munteniei82). Ornamentarea. Ceramica Vincea-Turdaş cunoaşte mai multe tehnici. Incizia este cea mai frecventă. Inciziile grosolane, neregulate, linii late, împunsături şi puncte, formează o primă grupă, alături de care apar incizii fine, înguste, pe care le găsim de obiceiu la specia b şi la idoli. In cazuri mai rari incizia este în- 80) M. Roska, Staţiunea neolitică dela Turdaş, în Puhl. Muzeului jud. Hunedoara, 1928, p. 14 si urm., fig. 5. Gf. H. Schmidt, o. o, p. 450, fig. 31. • 81) L. Franz, o. c°, p. 93-94 şi fig. 2. 82) A se vedea de pildă: Gh. Ştefan, Les fouilles de Căscioarele, in Dacia 1), fig. 22, 6 şi fig. 23; picioare pline au apărut la Turdaş (M. Roşka, o. c, p. 33, fig. 24, 1-2), ca şi în Muntenia (D. Berciu, Săpăturile arheologice dela Tan-gâru, în Buletinul muzeului jud. Vlaşca, I, 1936, fig. 37). Exemplare similare se află în cercul Bukk III (F. V. Tompa, o. c, pl. XXV, 10,12). Fig. 18. 25 tovărăşită de incrustaţia albă sau roşie, ca la o serie de idoli, iar incizia fină apare în asociere cu lincturarea cu roşu. Câteva fragmente ceramice sunt ornamentate prin imprimarea unei împletituri de papură (rogojină; Fig. 23), întocmai ca la Vincea şi Aradac83). Plissarea realizează caneluri înguste sau coaste— rippeled-ware—abia vizibile, într'o manieră care cere multă dibăcie şi tehnică superioară (Fig. 15,2 ; fig. 18). Tincturarea cu roşu nu treime confundată cu incrustaţia, care întrebuinţează o pastă făinoasă albă sau roşie, pe când ceiacc numim noi tincturare este foarte aproape de adevărata pictură. Tincturarea este de două feluri. In primul caz se dădea cu culoare roşie lichidă în interiorul sau exteriorul vasului, fără a fi urmată de lustruire. In al doilea rând tincturarea era întovărăşită de o puternică lustruire. Ambele procedee par a fi avut loc înainte de arderea secundară. Fig. 19. Prin tincturare şi lustruire se dobândeşte adevărata marfă roşie— red-slipped-ware—din civilizaţia Vincea-Turdaş. Ea are uneori luciri metalice de un roşu viu („roşu-carne"). Culoarea roşie se aplică prin intermediul unei bucăţi de stofe sau cu o pensulă, ale căror urme se pot observa pe câteva fragmente de cupe cu picior. Motive ornamentale. In ornamentarea tipului Vincea-Turdaş banda joacă rolul esenţial. Ea este formată din două sau mai multe linii, în majoritatea 'cazurilor paralele, umplute în general cu puncte sau liniuţe haşurate şi înguste. Felul cum sunt dispuse aceste benzi constitue trăsătura caracteristică a cercului Turdaş şi a band-ceramicei în genere. 83) M. Vassici, Die Hauptergehnisse der prähistorischen Ausgrabung in Vinca, 1908, in Prähist. Zeitschr. II, 1910, p. 31. S'tartnar, Beigrad, 1922, pl. V, 12. 26 Găsim benzi verticale şi orizontale, pe care H. Schmidt le considera ca străvechi europene, gândindu-se deopotrivă la origina şi vechimea lor, deşi atare sistem apare şi la Troia84). Alte elemente decorative mai frecvente întâlnite sunt următoarele: dinţi de lup umpluţi cu puncte sau liniuţe (Fig. 22, 4), unghiuri, triunghiuri, romburi haşurate, motivul-scară (Fig. 20,4-5),motivul-şah (Fig. 20,11), paranteze, imprimări de împletitură, linii frânte, etc. Cutiile sunt ornamentate cu meandre şi derivatele acestora. Zigzagurile sunt destul de dese. Spirala lipseşte însă. Intr'un singur caz pare a fi reprezentată o spirală în colţuri („eckige Spirale, spirale pointue"), dar ea stă în strânsă dependinţă de un ornament meandric (Fig. 22,1) Câteva fragmente ceramice par a indica deasemenea forme de spirale mai primitive (Fig. 22, 8-9). Fig. 20. Fig. 21. Vasele întregi au linii paralele, grupate în sisteme oblice sau verticale, uneori realizându-se sisteme de căprior, ca şi pe idolii Turdaş, comune de altfel şi civilizaţiei Coţofeni. Aceste linii sunt tincturate cu roşu. Cupele în specia cenuşie şi paharele (Fig. 18) au grupări de cerneluri plissate, uneori chiar în spiritul ceramice pictate. In legătură cu atari caneluri apar şi aplicaţiuni plastice, mici proeminenţe sau gurgue, în felul „corniţelor" din ceramica Vădastra I (Fig. 18). Ele au un caracter ornamentar. Cupa dela Hinova este prevăzută deasemenea cu mici proeminenţe (Fig. 14). La cele de mai sus se adaogă semnele pictografice, care sunt răspândite pe diferite fragmente 84) H. Schmidt, o. c, p. 437. 27 ceramice şi care nu au altă semnificaţie decât cea decorativă. In parte ele îşi găsesc analogie la Turdaş 85) şi Vincea86), Plastica. Realizările plastice ale cercului Vincea-Turdaş sunt bogate şi variate. Din păcate ele nu provin din săpături regulate. Unii idoli ar putea aparţine unei alte civilizaţii. Se disting două grupe-, reprezentări antropomorfe şi zoomorfe. Primele se împart în două categorii: a) idoli mai grosolani, lut cenuşiu în spărtură, stratele superficiale groase, de culoare cărămizie, pasta poroasă, necomplect arsă, moale la pipăit şi fără ornamente (Fig. 24,1, 3). Partea inferioară a corpului e redată printr'o singură bucată. Steatopigia este puţin pronunţată, ori lipseşte cu totul; în schimb se accentuează partea abdominală (Fig. 24, 3), ca şi la unele exemplare ale plasticei gumelniţene87). b) Categoria a Ii-a este Fig. 22. Fig. 23. superioară, atât ca lut, cât şi ca ornamentare. Lutul e de culoare cenuşie, cu nuanţe verzui, iar stratele dela suprafaţă sunt castanii sau cenuşii. Pasta nîare impurităţi şi este relativ bine arsă. Conturul figurilor este clar, precis, bine redat. Se dă de data aceasta o atenţie deosebită amănuntului, după cum se poate observa la „masca" "dela Ostrovul Corbului (Fig. 25, 1) şi în tot cercul Vincea. Picioarele sunt marcate printr'un 85) Jd., o. c, fig., 38-40. \ 86) M. Vassici, o. c, pl. 16. \ 87) D. Berciu, Săpăturile dela Tangăru, fig. 31. O foarte bună paralelă la idolul pl. 24, 1 găsim în Banat la\,Parţa, jud. Timiş(J. Miloia, in An. Banatului, IV, 2, 1931, p. 183. fig. 8, „â bec d'oiseau") şi in regiunea Vârşeţ (Sta-rinar, Belgrad, I, IV, 1926-27, p. 58, fig. 1. (O Mengbin). O formă similară aflăm la Jablanica (M. Vassici), Die neolithische Station Jablanica bei Medjuluze in Serbien, în Archiv. f. Anthr. XXVII, 1902, p. 517, tig. 4). 28 Şanţ, fără a fi complect separate (Fig. 24, 6, 8; Fig. 25, 2, 4). Se întâlnesc idoli în picioare. Intr'un singur caz apare un bust (Fig. 24, 2). Steatopigia este puţin pronunţată, ca ţi la grupa a. Ornamentarea acoperă de obiceiu întreg corpul figurinei. Motivele decorative constau din meandre, meandroizi, linii paralele, benzi, puncte, unghiuri şi spirale. Spirala n'a câştigat nici aci toată libertatea. Ea este tot o spirală colţuroasă, dar mai evoluată decât cea din ornamentarea ceramicei (Fig. 24, 6 şi Fig. 25, 2) ife- ir. - . 4 V , _. ____* Fig. 24. Toate figurinele cunoscute nouă redau o divinitate femenină 1iU!Satura cu marea zeiîă a pământului, a rodirii şi a fecundităţii. % Reprezentările zoomorfe sunt mai rari în raport cu cele antropomorfe. Ele sunt similare celor dela Turdaş88). Exem- 88) M. Roska, o. c, lig. 22. 29 plarele descoperite în Oltenia reprezintă patrupede (Fig. 25, 7). Este de remarcat silueta s'veltă â unui cerb, de un real simt artistic (Fig. 25, 6). Podoabe. Cele mai simple sunt cochiliile de scoici de apă dulce, perforate pentru a fi suspendate pe şiraguri 89j. Cele mai căutate erau însă brăţările, fie din marmoră zaharoasă, fie din scoici mediteraneene, ajunse aici pe calea comerţului şi a legăturilor cu Sudul (Fig. 26) 9°). In secţiune ele arată un profil elip-soidal, triunghiular sau pătrat. Unele fragmente fac parte, foarte probabil, din brăţări închise; altele se vor fi fixat la brat prin intermediul unei sfori, ce trecea prin 'perforaţiunile dela capete (Fig. 26, 6). Mărgele de scoici şi os formează o altă categorie Fig. 25. de podoabe (Fig. 27). In colecţia Istrati-Capşa din Turnu-Se-verin se află un amulet de marmoră, ornamentat cu spirală, care se răsuceşte pe întreg corpul. Provenienţa sa nu este certă, deşi este indicat ca loc de găsire Ostrovul Corbului. Industria osului este 'Sărăcăcioasă. In stratul Turdaş dela Ostrovul Corbului s'au descoperit câteva sule de os lustruite şi un fragment de os ornamentat cn puncte incizate. Din descope- 89) Descoperite la Vincea (Vassici, o. c, pl. 10, a. 90) Analogii la Vincea (M. Vassici, o. c, pi. 10 b) şi la Parţa (Miloia, o. c, fig 7). 30 riri întâmplătoare provine un vârf de săgeată dintr'o coastă de animal (Fig. 28). Din contră uneltele şi fragmentele de corn de cerb abundă în toate staţiunile Vincea-Turdaş din Oltenia. Sunt dălţi, sule, şi foarte multe săpătoare. Un exemplar unic a apărut la Ostrovul Corbului (Fig. 25, 3). E vorba de un topor sau săpător cu două tăişuri, aproape perfect perpendiculare, şi cu gaură de înmănu-şare dreptunghiulară (2,8X3,6 cm.; lungimea totată 0,20 m.). Forma găurii şi tehnica în care este executată trădează o vreme târzie. Exemplarul nostru .poate fi pus în legătură cu problema securilor de cupru cu tăişurile în cruce. Obsidianâ, piatră, silex. Obsidiana, care este o rocă vitroasă de natură vulcanică şi un bun al civilizaţiilor neolitice, s'a des- 6 . Fig. 26. coperit până acum numai la Ostrovul Corbului91). Din ea se fac lame, răzuitoare şi burins-e. Ca unealtă de piatră caracteristică este toporaşul cu o suprafaţă bombată şi cu o alta plată (Fig. 29-30). Cele mai multe dintre ele pot fi considerate ca „Schuhleistenkeil" —unealta tipică a band-ceramicei. Trei fragmente de casse-lele, unul din porfir şi celelalte din granit, intră în categoria armelor. Dela Ostrovul Corbului s'a adunat o mare cantitate de lame de silex. Alte elemente inventarice. Conţinutul civilizaţiei Vincea- 91) In cercul aceleiaşi civilizaţii o întâlnim la Vmcea (M. Vassici, o. c, p. 27 şi tig. 4. Gf. G. Ghilde, The Danube, p. 68) si Turdas (M. Rosca, o. c, fig. 10, 2 şi 10, 7). 31 Turdaş din Oltenia sporeşte prin câteva elemente de caracter caznic: percutoare, greutăţi de plasă, fragmente de râşniţă şi fusaiole (Fig. 31). Fig. <25, 5 pare a fi un „corn de consecraţiune", desvăluind deci unele afinităţi de natură religioasă cu lumea cretană Până în prezent nu ştim nimic despre ritul de înmormântare al civilizaţiei Vincea-Turdaş. Locuinţe. în săpăturile dela Ostrovul Corbului s'a-dat peste urme de vetre rotunde, uneori foarte apropiate unele de altele. In jurul vetrelor era chirpic ars, sub care s'au putut distinge Fig. 27. câteodată urme de pari. Bănuim că aci poate fi vorba de colibe rotunde sau rectangulare, deşi forma lor n'a putut ti încă precizată. Caracterul civilizaţiei Vincea-Turdaş. Inventarul acestei civilizaţii arată o populaţie paşnică, ocupându-se cu agricultura, creşterea vitelor, pescuitul şi vânatul. In staţiunile din Mehedinţi apar în mari cantităţi oase de animale domestice. Oamenii vremii ocupă ostroavele Dunării, sau terasele acestui fluvjp. Stratigrafie. Apele Dunării au distrus cu vremea aşezările Turdaş aproape în întregime. In săpăturile noastre dela Ostrovul Simian, de unde provine o parte a materialului din Muzeul din Turnu-Severin, nici n'am mai dat în 1933 şi 1935 peste stratul Turdaş92). Din fosta aşezare a mai rămas azi foarte puţin, şi aceea este formată din stratele Săl-cuţa şi Coţofeni. In schimb, la Ostrovul Corbului şi Gârla Mare 93J s'a putut preciza că stratul Turdaş este suprapus direct de civilizaţia Sălcuţa şi că el se sprijină pe stratul de loess. In ordinea stratigrafică, deci şi de cronologie relativă, civilizaţia Vincea-Turdaş este cea din-tâiu din seria\ civilizaţiilor neolitice din Oltenia vestică. Fig. 28. 92) Buletinul Monumentelor Istorice, XXVII 93) V. nota 74. 83, 1935, p. 3. 32 O stratigrafie în interiorul civilizaţiei Vincea-Turdaş s'a încercat a se stabili la Ostrovul Corbului, deşi stratul de cultură rămas era destul de sărac în mărturii arheologice. Aci par a se defini două niveluri: unul cuprinzând ceramica de factură mai grosolană, cu ornamente în benzi, cupe cu picior, tigăi ca în stratul I'del& Turdaş94) şi idoli neornamentaţi; altul cu idoli şi cutii ornamentate cu motive spiralo-meandrice şi vase întregi, în a căror formă se resimte o influenţă „nordică", de altfel ca în tot cercul Turdaş95). In sprijinul observaţiilor stratigrafice vin cele stilistice. Intr'adevăr, ornamentica Vincea-Turdaş din Oltenia ne pere mite a deosebi trei grupe. Cea dintâiu cuprinde ornamentele d-caracter linear, şi care ar corespunde nivelului I dela Ostrovul Corbului şi celor trei „niveluri" dela Turdaş96), precum şi inventa- Fig. 29. Fig. 30 rului celor mai de jos niveluri dela Vincea97). Niveluri dela Ostrovul Corbului ar ilustra faza Turdaş I (r. Vincea I-Turdaş I). In grupa Il-a decorativă meandrul şi derivatele sale joacă rolul de căpetenie, pe când în grupa III-a vom avea a face, în special în ornamentarea idolilor, cu elemente spiralo-meandrice, ceiace reprezintă fără îndoială un pas mai departe în evoluţia ornamenticei. Aceste două grupe par a documenta în Oltenia 94) M. Ro.?ka, o. c. fig. 27, 6, 9. 95) W. Jenny, Zur Gefässdehoration des donaulăndischen Kulturkreises, în M. A. G. LVIH, p. 85. 96) Gare corespund unui singur strat de cultură (Ci. 1, Nestor, Der Stand, p. 35 şi 52. Gf. Id., în P. Z. XXIII, 1934, p. 366). 97) ML Vassici, o. c, pl. 14, a, c. Analogii la Cordova, pe malul Jugoslav ai Dunării (Starinar, Belgrad, V, 1910, pl. VIII, 66 (M. Vassici), SQll, 1922, p. 1.51-174, pl. 1V-VI) şi laNadru Vale din jud.Hunedoara (H. Schroller, Die Stein-vnd Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, pl. 2-3 si p. 6 si urm.), care aparţine fazei vechi Turdaş (I. Nestor, în P. Z., XXIII, 1934, p. 366). 33 8745 prezenţa fazei Vincea II-Turdaş II, care in regiunea Porţilor-de-Fier va fi avut o viaţă mai lungă decât în restul acestui cerc de civilizaţie98). Fig. 31. Civilizaţia Vădastra. Pe când în Oltenia de Vest vremurile neolitice încep, după cum am văzut, cu civilizaţia Vincea-Turdaş, în părţile sud-estice Fig. 32. Civilizaţia Vădastra: Vădastra, 1; Orlea, 2; Hotărârii, 3; Frăsinetul-de-Pădure, 4; Reşca, o; Corabia, 6; Celei, 7; Şimnic, 8; Bratovoeşti, 9. avem o altă civilizaţie, pe cţare am numit-o de tip Vădastra I, după primul strat de cultură dela Măgura Fetelor (Vădastra), în n 98) A'm arătat cu o alta ocazie poziţia civilizaţiei Turdaş faţă de celelalte tipuri de civilizaţie dtn Dacia (D. Berciu, Prime consideraţii asupra neoliticului din valea Dunării inferioare, în legătură cu descoperirile din judeţul Vlaşca, 34 care s'a descoperit o ceramică tipică şi neîncadrată până în 1934 în inventarul vreunei civilizaţii cunoscute98). La observaţiile stra-tigrafice dobândite în timpul săpăturilor noastre de verificare din Septembrie 1934, am adăogat în cele două studii amintite şi pe cele stilistice, care ne-au dus la convingerea că inventarul stratului 1 de acolo trebue tratat ca o civilizaţie bine individualizată, deosebită de aceia a stratului 11, care corespunde tipului Vădastra 11, atât de bine ilustrat în urma săpăturilor lui V. Christescu din 192610°). Până în prezent civilizaţia Vădastra 1 n'a mai fost descoperită în altă staţiune din Oltenia în afară de Măgura Fetelor 101). Săpături de lungă durată lipsescîncă în Sud-Estul Olteniei, unde se speră a descoperi acest tip, în strânsă dependenţă poate cu aşezările Vădastra 11. După tehnica lutului, produsele ceramice ale civilizaţiei Vădastra 1 .se împart în două specii: 9 Specia a. Lut negru cu nuanţe mai închise ori mai deschise; pasta foarte bine frământată şi fără impurităţi, moale la pipăit şi pătrunsă de o ardere nu totdeauna complectă. Stratele de suprafaţă sunt subţiri şi lustruite. Uneori se întâlneşte un slip în Buletinul muzeului judeţului Vlaşca, II, 1937, p. 73). In regiunea Porţilor de Kier apare o plastică toarte evoluată ca ornamentare. In afară de câteva exemplare delà Ostrovul Corbului, muzeul din T.-Severin posedă un frumos ido) delà Vârbiţa, depe malul opus al Dunării, procurat de către d-1. Al. Bărcăcilă. * 99) D. Berciu, Colecţia de antichităţi, Gh. Georgescu, p. 2 şi 13. ld. în Bul. Corn. Mon. Ist, XXVII, 1934, p. 75. Pentru cercetările mai vechi a se vedea : I. Andrieşescu, Contribuţii la Dacia înainte de Romani, 1912, p. 13. 100) V. Christescu, Les stations préhistoriques de Vădastra, In Dacia, Ili-IV, p. 167 şi urm. Nu poate ti vorba ta Măgura Fetelor de o aşezare în felul palafitelor, după cum credeau Cezar Bolliac (Trompeta Carpaţilor, nr. 1010 din 1872 şi Nr. 1052 din 1783), Al. Odobescu (Opere complecte, ed. Minerva, 111, p. 113) si Gr. Tocilescu (Dacia'înainte de Romani, p. 792). 101) Literatură: V. Christescu, o. c. fig. 28, 10, 12; fig. 32,2,407; fig. 38, 25, 7. 9-10. I. Nestor, o. c, pl. 5,1-2,7. D. Berciu, o. c. fig. 1, 1-4. Muzee şi co-lecţiuni : Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, Muzeul Municipiului Bucureşti, colecţia „Dr. Severeanu" colecţia „Gh- Georgescu", Corabia. 35 foarte fin. Pereţii vaselor sunt subţiri şi conturul c'ar. In general vasele au un a'spect plăcut, datorită culoarei negre-plumburii. — Subspecii: a 1. Lut negru, cu stratele dela suprafaţă negre; cel din exterior lustruit în aceiaşi culoare. Apare şi slipul; a 2-Lut negru-cenuşiu în spărtură, stratul superficial exterior de culoare neagră, lustruit negru; a 3. Lut negru-cenuşiu, stratul superficial exterior lustruit in culoare cenuşie; a 4. Lut negru-cenuşiu, stratele dela suprafaţă lustruite în aceiaşi culoare, uneoii cu pete cenuşii. ; Specia b. Lut de culoare cărămizie-gălbue, stratele de suprafaţă cărămizii, cu slabe nuanţe cenuşii sau gălbui-roşiatice. Fie-. 34. Pereţii vaselor sunt groşi. frasta are impurităţi şi nu este bine frământată. Ornamentele lipsesc cu toiul. Specia b e mai rară decât a, care cuprinde marfa, fină a civilizaţiei Vădastra. Specia a 3 este cea mai frecventă. Ea aminteşte grupa rippled-ware din cercul Vincea-Turdaş. Forme. Repertoriul formelor este încă sărac, din cauza materialului, care se găseşte mai mult în stare fragmentară. Totuşi s'au descoperit şi vase întregi, iar câteva profile îngadue sa 36 reconstituim unele forme. Se pot enumăra : 1) pahare fără mănuşă, cu partea superioară aplecată în afară, cu profil oblic (Fig. 33, 7-9 şi ifg. 34, 7) ; 2) cupe svelte cu corpul cilindric (Fig. 36, 2); 3) străchini larg deschise, cu pereţi oblici (Fig. 36, 3) şi străchini formate din două părţi, cu buza îngroşată în interior, ca la formele Sălcuţa (Fig. 33, 5, 10-12); 4) castroane Fig. 35. tu profile de străchini (Fig. 33, 6); 5) vase cu gâtul scurt şi corpul puternic bombat (Fig. 33, 2 şi fig. 35, T); 6) vase mari, piriforme, cu gâtul în formă de pâlnie scurtă (Fig. 34, 37 5=36, 1)102); 7) vase cu profil în forma literei S. Formele 3 şi 4 se vor întâlni şi în Vădastra II. Ornamentare. Specia b e lipsită de ornamente. Locul acestora îl ţine uneori slip-ul lustruit. In schimb specia a cunoaşte o ornamentică realizată în mai multe tehnici. 1. Plissarea ajunge să dea caneluri înguste, fine, cannelures plissees, analoage celor din ceramica Vincea-Turdaş. Din cauza contrastului dintre caneluri şi suprafaţa lustruită a vasului se dobândeşte un fel de joc de lumină şi umbră dintre cele mai interesante. Ganelurile plissate se combină în motive spiralice, meandrice şi meandroide, în sisteme verticale, de şiruri paralele sau asocieri de caneluri perpendiculare. 2. Excizia se mărgineşte la crestături uşoare (Fig. 36,1). Ea este rară şi pare a fi abia la începutul desvoltării sale. 3. Incrustaţia stă în legătură cu excizia simplă. 4. A patra grupă o formează elementele de decor în relief, care consistă din proeminenţe şi aplicaţiunt plastice, cu rol decorativ, în felul „corniţelor" (Fig. 33, 1-2, pe Când fig. 33, 3 Fig. 36. e în formă de şea), pe care le-am întâlnit şi în ceramica Vincea-Turdaş. Alte elemente inventarice. Noi suntem înclinaţi a atribui civilizaţiei Vădastra I şi depozitul dela Bratovoeşti (Fig. 37) 108). Securile din acest depozit reprezintă trei tipuri diferite: 1) securea cu ceafa ascuţită, terminată deci într'un punct—spitznackiges Beii; 2) secure cu ceafa îngustă, terminată printr'o linie—diin-nackiges Beii; 3) secure cu ceafa lată — dicknackiges Beii. Un exemplar cu ceafa ascuţită a fost descoperit în nivelul inferior al stratului II dela Măgura1 Fetelor, într'o oarecare dependenţă stratigrafică cu stratul 1104).\ Depozitul de mai sus nu pare a sta 102) Un vas întreg de aceiaşi formă şi ornamentare similară se găseşte la muzeul Municipiului Bucureşti. 103) Romaşcanu, o. c. ,,Tezaurul" a fost descoperit în 1925. Se compunea din 13 securi, dintre care numai 8 au ajuns la Muzeul din Graiova. 104) D. Berciu, o. c, p. 7 şi fig. 4, 7. 35 în legătură cu civilizaţia Vincea-Turdaş 106), fiindcă acest tip de civilizaţie nu s'a întins în judeţul Romanaţi, după cum am afirmat şi mai aus bazat pe cercetările de până acum. Fig. 37. • Stratigrafie. Civilizaţia Vădastra I nu este bine lămurită. 105) 1. Nestor, o. c, p. 34 şi nota 113 a. Autorul porneşte dela asemănările cu cele dela Plocinik (Jugoslavia), care are un|nivel Vincea 11 (Gl. Id. nota 39 Inventarul „său este sărăcăcios şi incomplect, ceiace îndeamnă desigur la rezerve. Vor trebui făcute noi săpături arheologice, într'una din aşezările mai bogate din Romanaţi, ca de pildă la „grădiştea" dela Orlea. La Măgura Fetelor stratul I nu se separă clar de stratul următor. Ceramica plissată se întâlneşte în stratul I, însă ea apare şi în nivelul inferior al stratului II; dar pe măsură ce produsele cu caneluri se răresc, pe atât începe să apară mai abundentă ceramica excizată, tipică Vădastrei II. Intre cele două civilizaţii există o oarecare dependenţă stratigrafică, la care se adaogă şi una stilistică. Intr'adevăr, motivele spiralo-meandrice întrebuinţate în negativ de Vădastra I le va folosi Vădastra II ca pozitive. Ar fi în realitate doar o transpunere a aceloraşi motive decorative, făcându-se apel însă la o altă tehnică. Dealtfel această transpunere nu este în contradicţie cu tradiţia ci- *•— I , sf^i&C'.r'-'.. "MtV fti-î* - * Fig. 38. vilizaţiilor dela Dunărem). In starea actuală a săpăturilor şi a cercetărilor din Oltenia sud-estică, civilizaţia Vădastra I deschide seria civilizaţiilor neolitice din acest colţ al provinciei noastre. Caracterul său este band-ceramic sau dunărean. Vădastra II. Stratul II dela Măgura Fetelor este stratul reprezentativ de acolo, care a dat un inventar caracteristic şi bo- 301 şi M. Gribici, Eine prähistorische Ansiedlung aus der Kupferzeit, Belgrad, 1928. p. 9. fig, 98-107. Securea cu gaură de inmânuşare nu face parle din depozit. 106) In ceramica cercului Gumelniţa vom găsi asemenea elemente decorative, moştenite din tehnica plissării a tipului Boian, dar redate de data aceasta în pictură. Compară de pildă aşa numitul Seifenblasenmusler din Boian (Dinu Rosetti, Săpăturile dela Vidra, 1934, p, 10) cu cel pictat din Gumelniţa şi mai târziu chiar incizat. 40 gat, care a determinat numele unei întregi civilizaţii l07). Răspândiri. Aria acestor răspândiri cuprinde deocamdată doar judeţele Romanaţi şi Dolj (Fig. 32). Cele mai multe localităţi sunt în primul judeţ: Vădastra (Măgura Fetelor), Orlea, Ho-tărani, Reşca, Frăsinetul-de-Pădure, Corabia şi Celei. In Dolj cunoaştem numai Şimnic (com. Dadoviceşti). Două fragmente dela Ostrovul Corbului manifestă într'adevăr un caracter specific Vădastrei II, dar rămân până acum cu totul izolate. Săpăturile din Mehedinţi n'au scos încă nicăieri materiale Vădastra II. Această constatare ne împiedică în prezent a extinde civilizaţia Vădastra II până spre Porţile-de-Fier. Tipul de aşezare este în formă de teii, ca şi în cercul Gu-melniţa, dar câteodată avem^ de aface şi cu aşezări pe terasele râurilor şi pe boturi de deal. Tipologie. Civilizaţia Vădastra II este cea mai frumoasă manifestare, pe care o cunoaşte Oltenia de Sud-Est înainte de epoca metalelor. Produsele sale ceramice sunt de o reală valoare muzeistică şi artistică. Ele se împart în două mari grupe: A. Ceramica mai grosolană şi în general neornamentată; B. Ceramica mai îngrijită ca tehnică şi ornamentată. A: Pasta conţine multe impurităţi şi nu este destul de bine frământată. Arderea este parţială, iar conturul vaselor nu este - totdeauna precis. Pereţii vaselor sunt groşi, iar partea inferioară este neglijată. Subspecii. A 1: lut negru-deschis, stratele superficiale cărămizii, iustruite uneori în culoare portocalie cu pete gălbui şi negre, A 2:, lut cărămiziu, cu stratele superficiale în aceiaşi culoare şi slip lustruit portocaliu. A 3: lut cenuşiu, stratele de suprafaţă cărămizii groase, câteodată lustruite. Forme. Cele mai frecvente sunt străchinile larg deschise, cu bu^.a îngroşată în interior, apropiindu-se mult, ca profil, de cele din civilizaţia Sălcuţa şi Vădastra I, Unele profile redau vase mici, bitrunchicoince şi borcane cu corpul aproape cilindric. In ornamentare se întâlnesc doar vârci, rezultate din petrecerea 107) Literatură : V. Christeseu, o c. (Măgura Fetelor) I. Nestor, o. c, p. 56-67 şi pl. 5, 6, 8-10 şi fig. 13. D. Berciu. o c, p. 10 şi urm., fig. I, 5-4, fig. 2-3. M. Wosinski. Die inkrustierte Keramik, pl. o. XI, 1-2, 4-6 (ea provenind din Vlaşca, dar foarte probabil dela Vădastra; Cf, V. Cbristescu, o. c, p 175, nota 1). Dl. Nestor (o c, nota 204) aminleste unele schiţe din M. A. G., IV, 1874, p. 121 şi urm., fig. 49, 51 şi 53. VI. Dumilrescu, L'art préhistorique en Roumanie, 1937, pl. 11. Muzee si colecţiuni: Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, Muzeul municipiului Bucureşti, Muzeul din Craiova, Colecţia Gh. Geor-gescu, Corabia, Colecţia llie Constantinescu, Caracal. 41 mâinii pe corpul vasului încă moale, precum şi adâncituri, brâuri alveolare, proeminenţe organice, incizii slabe şi aplicaţiuni. B. Tehnica lutului speciei B este în general" uniformă. Pasta are impurităţi, uneori chiar pietricele, insuficient frământată şi cu o ardere incomplectă Apar însă şi vase din pastă îngrijit lucrată şi mai bine arsă Pereţii vaselor sunt deasemenea groşi, conturul lor este însă de multe ori precis (Fig. 39). Culoarea principală a lutului este cea neagră-deschisă. Subspecii. B 1. Lut negru-cenuşiu, stratele dela suprafaţă groase, de culoare cărămizie închisă şi lustruite cărămiziu-cenu-şiu. B2. Lut negru-deschis în săpătură, fără strate superficiale. Vasele sunt lustruite în exterior în culoare neagră-cenuşie. B 3. Lut negru-cenuşiu, stratele superficiale castanii, lustruite în aceiaşi culoare, uneori cu nuanţe cenuşii-albicioase. B 4. Lut cenu-şiu-cărămiziu în săpătură, stratele dela suprafaţă cărămizii-în-chise Unele vase au un slip pământiu. Forme. 1) Vase mari piriforme (Fig 40, 1); 2) boluri, cu gâtul cilindric, corpul bombat şi fără mânuşi, ca vasul întreg dela Orlea (Fig. 39) şi fragmentele dela Reşca (Fig. 38, 1); 3) cupe cu fund conic şi corp cilindric (Fig. 34, 3); 4) cupe cu picior, de dimensiuni mici (Fig. 38, 4); 5) cupe hemisferice; 6) vase-covate, imitând formele de lemn 108); 7) străchini larg deschise, in felul castroanelor, şi străchini formate din trei părţi, care amintesc profilele Boian (Fig. 38, 3 şi fig. 42, 3); 8) borcane; 9) vase mari, cu pereţi groşi, similare aşa numitelor dollia; 10) supoHuri de vase, de (formă triunghiulară (Fig. 35, 6-7); 11) cutii dreptunghiulare —x pixidre — pentru păstrarea colorilor .(Fig. 38, 2, Vădastra, colecţia Ilie Constantinescu, în interior poartă urme de culoare roşie),; 12) urne cu mască (Fig. 41, 4 şi fig. 42, 10, profilul). In această categorie avem numai un fragment de gât de urnă, descoperit în săpăturile noastre dela Mă- 108) V. Ghristescu, o. c, fig. 34, 3. 42 gura-Fetelor. El redă o formă analoagă urnelor cu mască dela Troia Detaliile feţei sunt redate plastic. Ornamentarea grupei B formează caracteristica şi superioritatea ceramicei Vădastra II faţă de alte produse şi civilizaţii. Ea se realizează prin trei tehnici: incizia, ixcizia şi incrustaţia. Inciziile se întâlnesc mai rar şi se mărginesc la linii simple, haşuri, figuri geometrice, benzi, spirale şi puncte care umplu uneori benzi late. De obiceiu inciziile sunt înguste; la vase cu pereţii groşi însă apar şi inciziile mai groase. Haşurile se orânduesc în interiorul triunghiurilorlo9). Liniile incizate sunt dispuse uneori sub buza vaselor în sisteme paralele. m lillllip^ 1, ".!"-'J->-■ y , ■' y>v* a. Fig. 41. Excizia formează însă trăsătura caracteristică a ceramicei Vădastra II Ea se poate asemăna, ca tehnică şi realizare, cu săparea în lemn a artei noastre populare. După modelarea vasului din pasta moale, se trasau pe pereţi ornamentul cu ajutorul unui instrument ascuţit. Partea rămasă liberă se săpa, dând naştere la adevărate „câmpuri" ornamentale, care trebuiau apoi să fie umplute cu culoare albă. Cu alte cuvinte ornamentul adevărat, cel pozitiv, care fusese avut în vedere dela început, se cruţa sau se delimita, recurgându-se la un procedeu indirect, acela de a săpa suprafeţele libere, ocolind 109) V. Christescu, o. c, fig. 10. 43 motivul decorativ pozitiv. In aceste condiţiuni excizia nu redă decât fondul decoraţiunii, având prin urmare în ornamentare un rol negativ. Excizia singură n'ar realiza o ornamentare superioară şi complectă, dacă.n'ar apela deopotrivă la incrustaţie şi lustruire. Pe suprafaţa rămasă în urma* săpării se aplică o culoare albă făinoasă. Culoarea roşie apare de obiceiu pe marginile vaselor şi independent de excizie. Uneori acelaş vas e ornamentat în ambele feluri de incrustaţie. Ornamentele pozitive se lustruiau puternic. Ceiace vedem azi la vasele Vădastra II sunt ornamentele pozitive, în relief (Fig. 39, de pildă), pe când incrustaţia a căzut. Din cauza contrastului dintre culoarea albă—uneori şi cea roşie, —şi aceia a ornamentului lustruit, se dobândea un efect într'adevăr superior. Alături de această excizie în formele sale cele mai pro- Fig. 42. Fig. 43. prii se întâlneşte şi o falsă-excizie, mai mult un fef de scrijelare, cerută de tehnica incrustaţiei, pentru a prinde culoarea. Motive decorative. Meandrul şi spirala sunt elementele de bază ale ornamenticei Vlădastra II. O formă interesantă de me-andru o oferă vasul dela Orlea (Fig. 39). Suprafaţa vasului este împărţită în două zone, acoperite de două meandre, care, deşi par a avea forma cea mai caracteristică a unui atare element decorativ, totuşi ele stau, ca tendinţă, în legătură cu spirale. Ca aspect forma acestor meandre redă o spirală în colţuri. Pare a fi o altă dovadă că meandrul este anterior spiralei. Ca derivate ale meandrului găsim: linii, în zig-zag, meandroizi orânduiţi în sisteme verticale şi orizontale, precum şi cârlige îngemănate. (Fig. 40, 3), ca în civilizaţia Boian. Spirala apare de asemenea în diferite forme: spirală continuă (Fig. 34, 1 ; 35, 8), spirală în C culcat, spirale combinate şi spirală simplă cu două învârtituri, care, 44 în unele cazuri, poate avea chiar aspect de meandru (Fig. 34, 3), tratând prin aceasta originea sa. Apar în plus şi elemente ideal-geometrice: triunghiuri, pătrate, unghiuri, mici pătrate demarcatoare de zone, precum şi benzi înguste în formă de valuri (Fig 38, 3 şi fig. 44). linii paralele, în sisteme oblice şi de căprior şi ornamentul-cruce (Fig. 34, 2, pe fund). Ornamantica Vădastra II are o vădită predilecţie pentru zone decorative, in interiorul cărora sunt dispuse motive ornamentale. Din spirală şi din meandru se dă naştere la o mulţime de derivate. E un fel de fărâmiţare a acestor două elemente esenţiale. Aceasta înseamnă că ne găsim într'un stadiu destul de înaintat al decoraţiunei spiralo-meandrice, căreia îi aparţine şi ceramica Vădastra II. De aci şi impresia unu; adevărat baroc, pe care o lasă această ceramică. In plus, vom avea de a face şi cu o tendinţă spre geometrism, la care se adaogă şi un caracter textil al decoraţiunii, comun şi ceramicei Boian. Plastica. Staţiunea Măgura-Fetelor a dat peste 20 reprezentări antropomorfe şi zoomorfe110). Cele dintâi redau o divinitate femenină, cu o uşoară steatopigie şi partea abdominabilă pronunţată (fecunditate şi maternitate). Ele sunt ornamentate cu motive incizate de caracter spi-ralo-meandric, uneori incrustate cu culoare roşie111). Plastica zoomorfă este mai rară. Se cunosc animale întregi112) şi un cap de animal care pare să fi făcut parte dintr'un vas zoomorf (Fig. 34, 4). 110) V. Christescu, o. c, p. 195. * 111) Ib. p. 196 si urm. 112) D. Berciu, 'o. c, lig. 1, 12, fig. 35, 12. Pig. 44. 45 Obiecte de piatră şi silex. Săpăturile noastre din 1934 n'au dat la iveală prea multe obiecte de acest fel, iar cele descoperite în 1926 de V. Christescu nu pot fi atribuite cu siguranţă acestei civilizaţii, din lipsa observaţiilor stratigrafice. Ca sigure putem da câteva percutoare, folosite anterior ca nuclee 11S), dăl-tiţe de piatră negricioasă şi verzue, bine lustruite, cu secţiunea bombată pe o parte şi plată pe cealaltă (tip herminette)ll4). In schimb uneltele de silex sunt mai numeroase (Fig. 43). V. Christescu a descoperit la Măgura-Fetelor unele obiecte de cupru 1]5), care ar putea aparţine stratului II, dar şi celui următor (Sălcuţa). Locuinţe. Aşezarea de pe coama dealului delà Vădastra este departe de a fi o necropolă de incineraţie, cum ni-o prezentase V. Christescu l16). Din contră, ea este o tipică aşezare în formă de tell. In săpăturile noastre am dat peste Chirpic ars, pe care erau imprimate urme de pari lucraţi şi creci de copac. Forma locuinţelor nu se mai poate preciza astăzi din cauza deselor săpături şi sondagii ce s'au făcut în diferite răstimpuri pe Măgura-Fetelor, dar sistemul de construcţie este cert: e acela în paiante, ca în toate aşezările preistorice din valea Dunării. Stratigrafie. Poziţia stratigrafică a civilizaţiei Vădastra II din regiunea sud-estică a Olteniei se cuuoaşte azi în mod cert, în urma săpăturilor de verificare delà Măgura Fetelor. După stratul I, care corespunde, după cum am afirmat şi mai sus, civilizaţiei Vădastra I, urmează al doilea strat de cultură, cu un inventar bogat şi variat, caracteristic civilizaţiei tratate aicill7). Acesta este suprapus de stratul Sălcuţa. In cronologie relativă civilizaţia Vădastra II eşte deci anterioară tipului Sălcuţa şi urmează imediat după Vădastra I, care poate fi chiar faza sa iniţială. é Civilizaţia Sălcuţa. De numele aşezării delà Sălcuţa (Piscul Cornişorului) se leagă, aşa precum am spus şi mai sus, începuturile mişcării noastre arheologice sistematice, nu numai din Oltenia, dar chiar din întreaga ţară. Dintr'o îqtâmplare neplăcută,—manuscrisul fiind pierdut tocmai când se trimisese la tipar—, d-1 1. Andrieşescu n'a mai putut publica rezultatul săpăturilor d-sala din 1916, 1919 1920 t18). De aceia nici n'avem până acum o prezentare metodică a 113) D. Berciu, o. c, fig. 4. 9-10 si p. 7. 114) Ib. fig. 4, 5, 7-8. ţ 115) V. Christescu, o. c, fig. 44. M. Roska (Dacia 111-1V, p. 354) aminteşte un depozit de cupru delà Vădastra (26 piese). Autorul face trimiterea Ia Much, Die Kupferzeit, p. 59 şi în Zeitschr. f. Ethn., '896, p. 59, unde n'am găsit nimic menţionat. \ 116) O. c, p. 176 şi passim. 117) Ct. D. Berciu, o. c, p. 13, tabela I (stratele de cultură delà Vădastra). 118) Totuşi d-l I. Andrieşescu a dat două planşe cu materiale, în : Des survivances paléolithiques dans le milieu néolithique de la Dacie, in Bul. delà sect. Hist. (Acad. Română, t. XV, 1929); şi exlras. 46 materialului dela Sălcuţa, care ilustrează cea mai bogată şi mai variată civilizaţie din Oltenia In zilele triste aie ocupaţiei germane, arheologul C. Schuchhardt sapă la Sălcuţa, ca şi la Cernavoda, iar descoperirile fură transportate la Muzeul din Berlin. In cursul mai multor ani d-1 C. N. Plopşor avea să îmbogăţească secţia preistorică a muzeului din Craiova cu alte noui descoperiri dela Sălcuţa. Cu timpul s'au făcut săpături şi în ale părţi ale Olteniei, de unde aveau să iese la iveală o mulţime de materiale tipice. In prezent se poate urmări şi studia civilizaţia Sălcuţa pe aproape toată întinderea Olteniei. Fig. 45. Civilizaţia Sălcuţa. Jud. Mehedinţi: Turnu-Severin, 1; Ostrovul Simian, 2 j Os-strovul Corbului, 3; Hinova, 4; Ostrovul Mare, 5; Balta Verde, 6; Gârla Mare, 7; Salcia, 8; Cloşani, 9; Bâlvăneşti, 10; judeţul Dolj: Sălcuţa, 11; Vela, 12; Cornu, 13; Maglavit, 14; Vârbicioara, 15; Terpeziţa, 16 • Coţofeni, 23; judeţul Romanati: Vâdastra, 17 ; Reşca, 18 ţ Corabia, 19; Frăsinetul-de-Pădure, 20 ; Orlea, 2l"; Celei, 22. Total 23 localităţi. Răspândiri. (Fig. 45). Harta răspândirilor Sălcuţa numără cele mai multe localităţi: jud. Mehedinţi: T.-Severin m),Ostrovul Simian120), Ostrovul Corbului121), Hinova, Ostrovul Mare Balta Verde, Gârla Mare, Salcia122), Cloşani (?) şi Bâlvăneşti. Jud Dolj 119) Cu două puncte : castrul Drubela şi in partea de Vest a oraşului. 120) Iu partea de Sud a ostrovului staţiunea este în cea mai mare parte distrusă de apele Dunării. ' 121) Staţiunea dela Botul Piscului. Staţiunea Sălcuţa a fost dislrusă, Azi se întâlneşte doar un strat cu răspândiri Sălcuţa. 121) Cercetările noastre din 1934. 47 Sălcuţa, Vela, Coţofeni, Terpeziţa, Cornu, Maglavit123) şi Vârbi-cioara*184). lud. Romanaţi ■. Vădastra (Măgura „Fetelor" şi ,Cetate0), Reşca, Corabia, Frăsinetul-de-Pădure, Orlea şi Celei. In judeţele Gorj şi Vâlcea nu este cunoscută încă nicio aşezare Sălcuţa. Acesta se datoreşte în bună parte lipsei de cercetări. Cele mai de Nord localităţi cunoscute sunt cele dela Bâlvăneşti şi Cloşani. Toate celelalte se întâlnesc de-alungul Dunării şi în regiunea de şes. Aşezarea caracteristică civilizaţiei Sălcuţa este în formă de teii, sau de aşezare întinsă pe boturile de deal şi pe terasele râurilor. Uneori se ocupă vechile aşezări ale civilizaţiilor anterioare. Tipologie. Inventarul civilizaţiei Sălcuţa este bogatşi aproape complectat, în urma cercetărilor de până acum 126)- Intre elementele inventarice, ceramica ocupă locul de frunte. După tehnica . Fig. 46. | lutului, avem două grupe. —A. Lut de culoare neagră, trecând la diferite nuanţe, după specii şi subspecii. A 1. Lut negru, stratele superficiale de aceiaşi culoare, cu Slip negru, lustruit uneori cu luciri metalice. Ai a. Lut negru, stratele superficiale cărămizii 123) Colecţia Istrati-Capşa, T.-Severfn. 124) Pare a fi una dintre cele mai bogate staţiuni. E la 8' km. mai Ja Nord de Pleniţa. 125) Literatura: I. Andrieşescu, Des survivances, pl. l-lll. Al. Bărcăciiă, în Dacia. 1, 1924, pp. 280 si urm. V. Christescu, o. c. 1. Nestor, Der Stand, pl. 5,4; pl. 7,4 ; pl. 2,1. A. O. I., 1922, p. 425. C. N. Plopşor, în A. 0„ 111, 1924, p. 241. Convorbiri Literare, 1924, p. 224a5, fi g. 11-12 (idoli). Trompeta Carpatïlor, 1872, 1874 şi 1876 (Măgura „Cetate'-, desene;. CI. Al. Odobescu, Antichităţile judeţului Romanaţi, 1878. Cf. Gr. Tocilescu, Dacia înainte de Romani, 1881. pi. L. 1,3 şi iig. 85-86, 88.\Pompiliu Coslescu, Palatul Cultural din Turnu-Severin, 1934, p. 11 (vedere generală a secţiunei preistorice oltene). D. Berciu, Colecţia de Antichităţi, ,,Gh. Georgescu", fig. 4, 1-4, 6, 11-18.; fig. 5, 1-2; fig. 6, grupa lUa. VI. Dumitrescu, in Istros, III, 1934, fig. 11 şi 3, 1. Id., L'art préhistorique en Roumanie, 1937, pl. X. Pentru muzee şi colecţiuni a se vedea explicaţiile dela planşe şi notele anterioare. 48 i i închise, slip îu aceiaşi culoare şi lustruit. Alb. Lut negru, stra-tele de suprafaţă castanii, slip în aceiaşi culoare şi lustruit. Al e. Lut negru, stratele superficiale cenuşii, cu sau fără slip. A 2. Lut negru-castaniu, stratele dela suprafaţă castanii, lustruite intens în aceiaşi culoare. Această specie este toarte frecventă în ceramica Sălcuţa. A 2 a. Lut negru-castaniu, stratele superficiale gălbui sau portocalii, lustruite în aceiaşi culoare. A 3. Lut negru-cenuşiu, cu stratele dela suprafaţă în aceiaşi culoare. In această specie apar şi vase cu un singur strat de suprafaţă. A 4. Lut negru-cărămiziu, cu un singur strat superficial. In această specie intră majoritatea ceramicei de uz comun şi factură grosolană.—B. Culoarea esenţială a grupei B este cea deschisă, galben-roşiatică sau cărămizie. B 1. Lut cărămiziu, cu strate superficiale şi slip uneori lustruit în aceiaşi culoare. Bl a. Lut cărămiziu, stratele superficiale castanii, cu slip lustruit în aceiaşi culoare; câteodată apar pe corpul vasului făşii sau pete Fig. 47. vinete, negre şi roşcate. B 1 b. Lut cărămiziu, stratele de suprafaţă gălbui, cu nuanţe roşiatice, cu slip în aceiaşi culoare şi lustruit. Acestei subspecii ii aparţine vasul pictat dela Sălcuţa. B 2. Lut roşiatic mai mult sau mai puţin gălbui, stratele superficiale portocalii, lustruite în culoare portocalie şi roşiatică. B 3. Lut de culoare portocalie, cu un singur strat de suprafaţă. Uneori apare şi slipul. Pasta e bine aleasă de impurităţi, frământată suficient şi moale la pipăit. Slipul acopere de obiceiu o singură faţă a vasului. In specia B 3 intră ceramica pictată dela Ostrovul Simian. Lustruirea e puternică. Pereţii vaselor sunt groşi. Forme. Repertoriul formelor Sălcuţa posedă un mare număr de forme principale şi variante ale acestora. Astfel: 1) Urcioare: a) cu două mănuşi, cu secţiunea în bandă, de o parte şi de cealaltă a gâtului (Fig. 46, 2); b) urcioare cu gâtul strâmt şi apucători aşezate pe zona de maximă rotunzime a vasului (Fig. 47, 4) j c) urcioare cu apucători verticale, în regiunea gâtulni (Fig. 49, 6). In fond forma urcioarelor se reduce la aceia de pară. 2) Castroane: a) cu pereţi oblici, de mari demensiuni, larg deschise şi adânci (Fig. 49, 1); b) înalte, adânci şi strâmte, 49 prevăzute cu apucători (Fig. 46, 6). 3) Străchini: a) compuse din două părţi: a 1, cu' buza îngroşată în interior, cu profil bombat (Fig 52, 11; Fig. 55, 6-7; Fig. 56); a 2, cu buza turtită în interior, fie prin modelaj organic, fie prin alipire ulterioară (Fig. 52, 5-10; Fig 65 şi 67); această variantă aste identică celei dela Troia. Străchini formate din trei părţi: bl) cu marginea răsfrântă spre interior (Fig. 59; Fig. 69, 1, 4, 8-10), corp bombat şi apucători ; b 2) cu marginea profilată în afară şi îngroşată spre interior, cu apucători verticale şi orizontale (Fig. 52, 12, 16; Fig. 55, 5; Fig. 58, 3-5; Fig. 64,5-6, 11-12; Fig. 69, 2-3, 5-7,11.13, 15-16).). Varianta 2 b este în strânsă legătură tipologică cu a 1, din care derivă. 4) Ceşti: a) cu două toarte, de o parte şi decea- V- ■m Fig. 48. laltă a gâtului, pornind dela buză şi sprijinindu-se pe pântec ; mânuşile au o secţiune rotundă (Fig. 86, 4 ; Fig. 54, 1 ; Fig. 52, 1-2); b) cu gâtul cilindric şi toarte pe zona de maxima rotunzirne (Fig. 49, 5) ; c) cu o singură mânuşă, similara ca modelaj variantei a, şi gât larg (Fig. 51); d) ceşcuţe scunde şi larg deschise, cu toarte alungite şi perforate, de obiceiu orizontal (Fig. 49, 9-10). 5) Pahare : a) fără mănuşi şi cu gât scurt (Fig. 46, 3) ; b) cu partea superioară înaltă, elegant resfrântă în afară (Fig. 66, 12). 6) Cupe: cu pereţii în general subţiri, prevăzute uneori cu gurgue şi caneluri plissate (Fig. 52, 13, 15). 7. Cupe cu picior : a) cu piciorul scurt şi corpul propriu-zis larg deschis (Fig. 50 42 şi Fig. 50, 4); b) cu piciorul înalt, corpul deschis mult şi cu toarte (Fig. 46). 8) Oale sferice (Fig. 39, 3-5) l26). 9) Urne în formă de dublu trunchiu de con (Fig. 75, 12)li7). 10) Vase cu profil în forma literei 5. (Fig. 66, 16, 18 21). 11) Vase-askoi, din care se cunosc în Oltenia numai trei exemplare: două dela Sălcuţa (Fig. 46, 7 şi Fig. 50, 1) şi unul dela Reşca (Fig. 50, 3). 12) Vase-kernoi din care avem un singur exemplar dela Cloşani, jud. Mehedinţi (Fig. 60, 1). El se înrudeşte cu cele dela Troia, cu cele din Tesalia şi cu vasul de la Toszeg din epoca timpurie a Fig. 49. bronzului (G. Ghilde, The Danube, p. 221 şi fig. 125). 13) Suporturi. La Măgura-„cetate" s'a găsit un suport în formă de clepsidră (Fig. 50, 2). 14) Vase anlropo-zoomorfe. La Sălcuţa s'a de scoperit un fragment de vas pictat, postamentul format din picioare de om şi prevăzut sub buză cu apucătoare în formă de cap de berbec (Fig. 55, 2). 15) Vase mmiaturi sunt destul de numeroase. Unele din aceste vase amintesc formele din cercul 126) Care amintesc formele Lengyel (G. Ghilde, The Danube, fig, 49 a). 127) Reprodusă in fotografie: D. Berciu, Colecţia de antichităţi „Gh. Georgescu", fig. 4, 12. 51 ceramicei pictate (Fig, 49, 11). 16) Strecurători, de formă conică (Fig. 49, 8). 17) Tigăi din lut grosolan, având în exterior apucător (Fig. 60, 2-3) şi uneori prevăzute şi în interior cu un prag pentru susţinerea capacului (Fig. 53, 3). De multe ori ele au dimensiuni destul de mari. Asemenea tigăi au fost descoperite în stratul Sălcuţa dela Ostrovul Corbului şi Ostrovul Simian deşi în Ardeal apar în civilizaţia Turdaş "») .18) Vase cu jqheab 19) Linguri cu coadă i29). Ornamentarea. Aceiaşi bogăţie şi varietate, pe care am întâlnit-o la forme, o vom regăsi şi în ornamentare. După felul tratării suprafeţii distingem trei grupe : A. Ornamentarea în adâncime ; B Ornamentarea in relief ; C. Ornamentarea de suprafaţă. Fig. 50. A. Principala tehnică a grupei A este incizia, realizată cu ajutorul unui instrument de diferite forme, având vârful puternic ascuţit, uneori bont, iar câteodată cu secţiunea dreptunghiulară (Fig. 52, 21, 25). Incizia este întovărăşită de incrustaţie albă (Fig. 52, 6, 9-10). Tot în sprijinul ornamentării în adâncime se aşează împunsăturile (Fig. 46, 1 ; Fig. 53, 12) imprimările, 128) M. Roska, o. c, fig. 27, 6, 9. 129) Ca cea dela Sălcuţa (Muzeul din Craiova) şi exemplarul dela Mă-gura-„cetate" (Al Odobescu, o. c, fig. 8). 52 câteodată în asociere cu incrustaţia (Fig. 52, 7), precum şi exca-vaţiunile de sub buza vaselor (Fig. 53, 13) şi falsele caneluri înguste (Fig. 51). Motivele decorative propriu zise sunt rari. Foarte curente sunt liniile paralele, acoperind de obicei umărul ceştilor (Fig. 52, 1) sau baza străchinilor (Fig. 52, 11). Ele formează uneori sisteme de căpriori, unghiuri haşurate şi romburi (Fig. 52, 5-6). Vasul dela Reşca are linii frânte (Fig. 49, 6). Spirala apare mai rar şi într'un stadiu evolutiv deja evoluat (Fig. 57). Cercurile mici sunt întrebuinţate ca elemente de umplătură Fig. 52, 15). Motivul-scară e deasemenea o raritate (Fig. 67, 5). Parantezele nu au aci forma pe care o cunoaştem în civilizaţia Gumei niţa. B) Ornamentarea în relief apare la produsele mai grosolane. Ea cuprinde : vârci (Fig. 46, 6), umflături făcute cu unghia, afli-catiuni plastice, mici gurgue sau proeminenţe organice, cu rol decorativ. Proeminenţele sunt frecvente ia cupe (Fig. 52, 13) şi ceşti cu două mânuşi (Fig. 46). Multe toarte alungite şi terminate într'un vârf ascuţit — caracteristice tipului Săl-cuţa — au mai mult o semnificaţie decorativă decât una practică. Aplica-ţiunile zoomorfe sunt în legătură cu vasele antropo-zoomorfe (Fig. 55» 2). Apar şi brâuri alveolare. C) Datorită unor numeroase posibilităţi de realizare, grupa C ornamentală este mult mai bogată decât cele două anterioare. C 1 a. In ceramica Sălcuţa se întâlneşte o serie de produse care poartă un slip portocaliu sau roşiatic, în compoziţia căruia a intrat una din aceste culori. Câteodată slip-ul este dat în exterior Cu culoare portocalie ori roşiatică, prin intermediul unei pensule. Culoarea portocalie predomină. Slipul este apoi lustruit. C 1 b. Slipul este lustruit în culoare neagră sau castanie, până la dobândirea luciului metalic. C 2. Caneluri, C 2 a. Canelurile se dobândesc prin tehnica plissării, ca şi în civilizaţia Vincea-Turdaş şi Vădastra I. Atari caneluri sunt înguste, abia vizibile (Fig. 52, 13,15). Sub-grupa C2 a a apărut la Ostrovul Corbului în nivelurile inferioare ale stratului Sălcuţa. C2 b. Canelurile late sau făşii verticale (Fig. 47, 5), oblice (Fig. 52, 17-18), orizontale şi paralele (Fig. 75, 12). C 2 c. Caneluri înguste şi puternic lustruite (Fig. 46, 4 ). C3. Ceramica pictată formează o grupă de sine stătătoare, împărţită în două categorii: C 3 a, ceramică pictată cu culori şi C3b, pictată cu grafit. Pictura cu culori se divide la rândul său în trei sub-grupe. CSal. In tehnica crudă sau „crus-ted-ware" apare în aşezările Sălcuţa o specie pictată în culoare albă şi roşie. Slipul s'a spoit cu o materie făinoasă albă sau roşie, folosindu-se de o pensulă sau o bucată de stofă, ale căror 53 urme sunt destul de vizibile pe fragmentele descoperite O asemenea materie colorantă a fost găsită la Ostrovul Corbului în Vii. 1.".«*' li Vi flHHT I ■ Fig. 52. vase. 0 analiză chimică nu s'a făcut încă. Fondul ornamentării îl formează culoarea roşie (Fig. 55, 4=58, 1; Fig. 55, 5=58, 4); 54 uneori motivele decorative sunt atât de late, încât dau impresia că fondul este constituit din culoare albă (Fig. 58, 5). Ornamentele pozitive redau benzi, triunghiuri, spirale, precum şi motivul scară (Fig. 55, 4). Câteodată se spoieşte cu materie roşie buza străchinilor, în maniera picturii similare din cercul Boian şi Gu-melniţa. Pictura C 3 a 1 apare în legătură cu formele 3 b 2 şi în tehnica lutului Al. C3 a 2. In săpăturile dela Ostrovul Simian s'a descoperit o ceramică pictată, a cărei tehnică este mai evoluată decât cea precedentă şi care reproduce forme 3 a 1 în specia B 3. In exterior aceste vase au un slip lustruit puternic, cu nuanţe portocalii şi roşcate, pe când în interior lipseşte slip-ul şi lustruirea. Materia colorantă a fost pregătită anume pentru pictură, fiind disolvată anterior într'o soluţie specială. Motivele, de culoare roşie-vişinie, constau din benzi late, linii scurte, dungi late, dis- J y BH.i»u v. minte pe care să le putem a- £ tribui în mod cert civilizaţiei ? Sălcuţa; însă prin analogie cu ^.•iv*' ceeace există la Răsărit de Olt şi la Sud de Dunăre, în cercul Gumelniţa, unde avem de a face cu ritul inhumaţiei în poziţie strânsă, s'ar putea atri-: bui civilizaţiei Sălcuţa mormintele dela 'Ostrovul Corbului (Fig. 81) şi poate unele din Dolj (Fig. 82). Cele cinci morminte dela Ostrovul Corbului au fost descoperite de către noi în 1933, în apropierea aşezării .» " , ' Sălcuţa de acolo. Din păcate, ,. ele nu aveau niciun inventar ; ^ h ' ... funerar. '" *",'/* (» ■ Purtătorii civilizaţiei Săi- _ * 3 cuţa erau oameni paşnici, a- ' gricultori, crescători de vite, * j vânători şi pescari, ca toate triburile creatoare ale civilizaţii- A Fig. 82. lor dunărene. In staţiuni apar oase^ de bos taurus primigenius, tip coarne mici, aducând întrucâtva cu tipul bracbyceros, apoi oase de câine domestic, de sus scrofa, de cerb şi căprioară. Prezenţa idolilor descoperiţi în aşe-_^ v • zări şi locuinţe dovedeşte"un cult i ,-^—i-jfjl /îOt\'"\ sPecitic agricol, iar prin exageraşi 1 \ {CXo(OY \ r6a sexumi se relevă şi un cult al 11 ş=g ] fecundităţii, strâns unit ca semnifi-j \mW ,J caţie °u cel dintâiu. Stratigrafia. După datele sta-83. tigrafice dobândite până în prezent, > se poate spune că civilizaţia Sălcuţa suprapune în Vestul Olteniei stratul Vincea-Turdaş, iar în Sud-Estul acestei provincii urmează civilizaţiei Vădastra II, şi că stratul Sălcuţa este suprapus pretutindeni în Oltenia de către civilizaţia Coţofeni. In săpăturile noastre dela Ostrovul Simian şi 151) O c, p. 1. Cele dela Plemţa-Dolj (Măgura-Mare si „via lui Iod Bâr ţan"), la C. N. Plopşor, Oltenia, 1, fasc. V, 1923, p. 83 şi 86.' 68 Ostrovul Corbului s'a putut deosebi două niveluri, corespunzătoare la două faze: Sălcuţa I şi Sălcuţa 11. Din cauza sărăciei straturilor de sutură însă, o despărţire clară în întreg inventarul Sălcuţa nu s'a putut realiza. Acest postulat rămâne pe seama săpăturilor viitoare. Ceramica de tactură superioară apare în nivelurile inferioare ale stratului Sălcuţa. Către sfârşitul acestei civilizaţii se observă o degenerare, cauzată în mare parte de curentul „nordic". II. Civilizaţiile „Nordice" sau Central-europene. Complexul civilizaţiilor „nordice" nu este pe deplin lămurit. Denumirea este utilizată mai mult în contrast cu civilizaţiile preistorice dela Dunăre, adică cu aria band-ceramicei. Ea a fost utilizată pentru prima dată de către arheologii silezieni şi cehi152). Termenul este justiticat doar prin faptul că aceste civilizaţii întreţin relaţii cu Marea Baltică şi Scandinavia, prin urmare cu cercul nordic, pe când în realitate ele nu sunt decât o creaţie de mixtură, care a avut loc în Europa Centrală 163) şi la baza căreia stă deopotrivă un element nordic şi altul local, de caracter band-ceramic. Nouile civilizaţii au o mare putere de răspândire154), dar ele pierd în intensitate şi durată faţă de culturile anterioare. Cultul zeiţei-mame, de caracter agricol, dispare, iar în locul său îşi fac apariţia reprezentările zoomorfe 1B6), cum de altfel şi ele destul de puţine. Plastica şi ceramica din Dacia vremurilor acestora oglindesc cu prisosinţă caracterul deosebitor al acestor noi civilizaţii, care marchează a doua perioadă a epocii neolitice din ţinuturile noastre. Civilizaţiile „nordice" par a pătrunde în Dacia, spre ţinutul aurifer, prin Nordul Ungariei şi prin Polonia 156), ocolind deci Ungaria, unde culturile premergătoare curentului „nordic" rezistă cu mai multă putere 157). La noi grupa civilizaţiilor central-europene începe cu tipul Coţofeni, care se găseşte la periferia sud-estică a acestui cerc. Vom avea de a face de data aceasta cu elemente est-mediteraniene 168) şi band-ceramice, care, printr'un proces de supravieţuire şi ca o reacţiune a fondului local, vor reapare în timpul civilizaţiei Cotofeni. G. Ghilde a tratat civilizaţiile „nordice" în Danubianul III (2250-1750 a. Chr.), 152) Ce] dintâiu care )e-a numit aşa a fost Buchtela (A. Stocky, La Bohême préhistorique, p. 102). Cf. G. Ghilde, The Danube, p. 112. 153) G. Ghilde, o c, p. 131, se gândeşte la Silezia şi Galiţia. 154) Ib., p. 133. Ajung chiar până în Nordul Italiei, la Remedelo, si până în Sudul Rusiei (ib., p 132). 155) lb, p. 129. 156) H. Reinliart, Siebenbürgen als nordischeskulturland der jüngeren Steinzeit, în Alannus, VII, Ergänzungsband 1929, p. 199. 157) G. Childe, o. c, p. 203. 158) Ca în tot cercul ,,nordic" (Childe, o. c, p. 215). 69 care corespunde în Nord cu Montelius 3 b l59); dar aceasta ar însemna că civilizaţiile band-ceramice din Dacia şi dela Dunărea de jos ar fi încetat de a mai exista la 2250 a. Chr., ceeace nu corespunde realităţii. Am arătat cu altă ocazie că anul 1700 a. Chr., e o dată însemnată în viaţa Daciei şi a Sud-Estului european şi că ea poate fi luată ca terminus post quem pentru civilizaţia Coţofeni, al cărei inventar îl prezentăm aici. Civilizaţia Coţofeni. Săpăturile făcute în 1918 de către C. Schuchhardt şi Ru-bensohn Ia Botul-mic dela Coţofenii-din-Dos, jud. Dolj, au dat la Tig. 84 Civilizaţia Coţofeni, judeţul Mehedinţi; Turnu-Severin, 1; Ostrovul Simian, 2; Hinova, 3; Ostrovul Corbului, 4; Ostrovul Mare, 5; Balta Verde, 6; Gârla Mare, 7; Salcia, 8; Vânjuleţ, 9 ; Rogova, 10; Şura, 11; Bâlvăneşti, 12; Selişte, 13; jud. Dolj: Craiova, 14; Coţofeni, 15; Cornu, 16; Cetate, 1,7;° Sălcufa, 18; Vela, 19; Cosoveni, 20; Plenita, 21; Gârcea, 22; Suharu, 37; jud Gorj: Aninoasa, 23; Petreştii-de-jos, 24; Dobriţa, 25; Vârţu, 28; Schela, 27; Stăneşti 30; Baia-de-Fier, 39; jud. Vâlcea: Grădişleâ, 38; Polovragi, 29; jud. Romanaţi: Vădastra, 31; Frăsinetul-de-pădure, 32; Devesel, 33; Potel,34; Gelar, 35; Popânzâlesti, 36. Total: 39 localităţi. iveală o serie de materiale160), care aveau să fie tratate mai târziu ca o civilizaţie de sine stătătoare 161). In timpul din urmă descoperirile au sporit mult. Ele provin din săpături regulate, ca 159) D. Bercin, Prime consideraţiunt asupra neoliticulvi din valea Dunării inferioare, p 73. 160) Care seatlă azi în Staatl. Muz. f. Vor-uud Fruhgeschichte din Berlin. 161) 1. fvfestor, o. c, p. 61 şi urm. 70 cele dela Ostrovul Simian şi Ostrovul Corbului, din achiziţiile diferitelor muzee şi colecţiuni, sau din cercetările personale pe care le-am întreprins de-alungul Dunării şi în interiorul provinciei. In prezent inventarul civilizaţiei Goţofeni se cunoaşte destul de bine, încât prezentarea şi studierea sa a devenit mai uşoară. Răspândiri (Fig. 84). Civilizaţia Coţofeni e răspândită pretutindeni în Oltenia, ci nu numai în Vestul acestei provincii, cum susţine d-1 I. Nestor l62), deşi anterior se cunoscuseră descoperirile dela Vădastra şi Stoeneşti, jud. Romanaţil63). Se ocupă acum Fig. 85. vechile aşezări, unde se constatase anterior civilizaţia Vincea-Turdaş sau Sălcuţa, dar de cele mai multe ori noua civilizaţie ocupă punctele strategice, care vor coincide eu cetăţile dacice de mai târziu (v. Sârsca-Dolj, Vârţu-Gorj etc), precum şi peşterile, ca cele din Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa şi Banat. Prin aceasta se desvălue deodată caracterul intrusiv al civilizaţiei Coţofeni. In toată Oltenia s'au putut stabili până în prezent peste 40 de aşezări şi puncte: 1) Judeţul Mehedinţi: Turnu-Severin, Ostrovul 162) In. Prähist. Zeitschr., XXIII. 1932, p. 368. 163) Der Stand, p. 65, nota 241. 71 Simian, Ostrovul Corbului (cu cele trei puncte: botul Piscului la „Batoţi" şi pe latura de Est a Ostrovului), Hinova [(Stârminâ Fig 86. şi Pichetul grănicerilor), Ostrovul Mare, Balta Verde, Gârla Mare, 72 ■ h> . - ti. —w.« *-r - —r— -l-Bir*, -r - . ' " - - -i i i ţ a m. ± r Salcia, Vânjulet, Rogova, Sura, Bâlvăneşti şi Seliştea; 2) Judeţul Dolj: Craiova (la biserica Sf. Dumitru), Coţofenii-din-dos (Botul Mic Botul Mare şi Botul Dealului), Cornu, Cetate, Sălcuţa, Vela, Goşoveni, Sârsca, Suharu şi Pleniţa; 3) Jud. Gorj: Aninoasa, Pe-treştii-de-Jos, Dobrita, Stăneşti, Schela, Vârţu, Polovragi şi Baia- Fig. 87. de-Fier; 4) Jud. Romanati: Vădastra (Măgura „Cetate", Măgura Fetelor), Orlea, Devesel, Stoieneşti, Frăsinetul-de-Pădure, Potel, Celar şi Popânzăleşti; 5) Jud. Vâlcea: Grădiştea („La Cetate") şi peşterile dela Polovragi („Peşterile jidanului"). 73 / Până acum s'a publicat foarte puţin material Goţofeni, şi acesta răspândit mai mult prin reviste de nespecialitate 164). Tipologie. Ga prim element inventaric avem ceramică, deşi mai mult în stare fragmentară. După tehnica şi culoarea lucrului se deosebesc trei mari grupe: A. Ceramica mai fină şi ornamentată. B. Ceramica mai grosolană ca tehnică şi ornamentată. Specii: A 1. Lut negru, moale la pipăit, cu stratele dela suprafaţă în general groscioare, de culoare portocalie, uneori cu nuanţe roşiatice, având slip în aceiaş culoare şi lustruit. Peste slip se dă cu culoare roşie disolvată în spiritul speciei red-slipped-ware »........o oO ■- - - ■. -i k - - - ,. „/, din civilizaţia Vincea-Turdaş166). Se spoieşte interiorul, cât şi exte- 164) Literatură: Bul. Corn, Mon. Ist. i.C. Moisil), IV, 1911, p. 93, fig. 2 si p. 89 (o planşă cu fragmente ceramice din Gorj; probabil dela Polovragi-Gorj). Ă. O (C. N. Pl'opşor), III, 4924, p. 132 şi urm cu fig. dela pp. 133-136 („Bo-tul-Mare" şi „Botul mic"). Anuarul Corn., Mon., Ist., 1925, p. 128, fig. 53-54 (Goţofenii-din-Dos., „Botul Dealului"). C. N. Plopşor, Un mormânt scitic (sic), Suharu-Dolj, Graiova, '19#2. V. Christescu, o. c, fig. 27, I, 3-4 (invers!), iig. 28, 1-2; fig. 32, 5. D. Bercul, Colecţia de Antichităţi Gh. Georgescu, fig. 4, 12 şi fig. 6, III. Muzee' ţi colecţiuni: Muz. T.Severiu; Muz. Graiova; Muz. Naţ. de antichităţi, Bucureşti; Muz. „Al. Ştelulescu", Tg.-Jiu; Muz. Aman, din Graiova; Muzeul din Berlin; Gol. Istrati-Capşa, T.-Severin; Col. Gh. Georgescu, Corabia; Col. Ilie Constantinescu, Caracal; Colecţia de studii a Seminarului de Preistorie dela Facultatea de Litere şi Filosofie, Bucureşti. O planşă cu fragmente de tip Coţofeni, descoperite la Ostrovul-Corbului, se află în Muzeul Municipiului Bucureşti, împreună cu o altă planşă dela Jupolnic (aproape de Orşova). 165) Dl. I. Nestor,(o. cp. 16 şi urm.) aminteşte o pictură roşie în crusted-ware-Technik îu ceramica Coţofeni dela Ostrovul Corbului; dar în realitate nu poate fi vorba de pictură, ci de o spoială, în sensul bun al cuvântului, ca cea din civilizaţia Turdaş. 74 ! riorul vaselor (Fig. 85, 8 ; 86, 3-15). Culoarea roşie se aplică direct pe slip, după ce acesta a fost lustruit, darin unele cazuri slip-ul se lustruieşte şi după ce a fost dat cu culoare roşie. Vasele dobândesc o culoare roşie puternică, uneori cu luciri metalice, ţinând loc şi de ornamentare. Specia 4 f se întâlneşte aproape în toate aşezările Coţofeni. Am putut-o identifica şi la Vârţu-Gorj A 2. Lut negru, cu nuanţe puţin deschise, aspru la pipăit, pătruns de o ardere egală şi complectă. Pasta e bine frământată. Pereţii vaselor sunt subţiri şi rezonanţi. Stratele superficiale au o culoare cărămizie, fără slip, dar date cu aceiaş culoare roşie peste ornamente (Fig. 86,1-2; 93, 9). A3. Lut negru, stratele dela suprafaţă de culoare castanie, lustruite în aceiaş culoare, uneori cu pete cenuşii sau negre. In această specie intră şi ceaşca dela Stârmina (Fig. 85, 4) şi Pichetul grănicerilor (Fig. 85, 6). A 4. Lut negru, stratele de suprafaţă în culoare neagră, câteodată lustruite ; fără slip. A 5. Lut, negru cu nuanţe cenuşii, foarte fin, aspru la pipăit, pasta frământată bine şi arsă complect; pereţii vaselor sunt rezonanţi şi subţiri; stratele superficiale de culoare neagră şi cenuşie, deobiceiu acoperite de un slip lustruit negru, negru-cenuşiu şi castaniu (Fig. 86, 18-20, 23-24; 91, 9-14, profile). Unele fragmente au incrustaţia albă (Fig. 86, 23). A 6. Lut negru-cenuşiu, stratele superficiale gălbui, portocalii, roşiatice sau cărămizii, câteodată cu slip lustruit (Fig. 85, 7; 87, 1-2; 92). Suprafaţa vaselor prezintă uneori pete negre lucitoare. Stratele superficiale sunt inegale ; în unele cazuri chiar un singur strat. Specia B. Lutul e de culoare cenuşie, pasta are multe impurităţi şi pietricele de diferite mărimi. In compoziţia pastei intră deasemenea multă mică. Pereţii vaselor sunt formaţi din- 75 tr'un singur strat şi sunt groşi. Ornamentarea constă din motive în relief şi incizii (Fig. 86, 27-29, 31-32). Specia C. Lut gălbui, fin, deobicei fără impurităţi, stratele superficiale în aceiaşi culoare; uneori lipsesc (Fig. 86, 25). Forme. Vasele întregi sunt rare. Restul formelor se poate reconstitui după profite. Repertoriul formelor este sărac, dar caracteristic1) Ceaşca este forma cea mai tipică; ea apare în variante: i a) cu corpul sferic, gât cilindric şi mânuşi cu secţiunea elipsoidală sau rotundă, de dimensiuni mici (Fig. 83,1; fig. 85, 4-6). 1 b) cu fund ascuţit şi gât în formă de pâlnie, răsfrânt în afară, ca cele două exemplare dela Craiova (Fig. 85, 2-3) şi în general fără ornamente. Mănuşa este supraînălţată, din bandă cu secţiunea elipsoidală. In această variantă poate fi considerată şi ceaşca dela Vădastra amintită mai sus (Fig. 83, 1). î c) ceşti cu profil Fig. 92. Fig. 93. în forma literei S, de mici dimensiuni, ornamentate cu „boabe de linte" şi incizii, peste care în mod obişnuit se dă cu culoare roşie (Fig. 86, 1-2; 96 b), amintind pe cele din varianta transilvăneană şi bănăţeană a aceleiaşi civilizaţii 1 d) ceşti de dimensiuni mai mari, mănuşa mai lată şi gâtul în formă de pâlnie (Fig. 95). 1 e) ceaşcă în formă de caliciu, cu fundul mai mult sau mai puţin rotund ; răsfrângerea gâtului în felul unei pâlnii este foarte pronunţată (Fig. 81,1, Craiova); n'are mănuşă. Aceaslă formă stă fără îndoială în legătură cu varianta 1 b de mai sus. 1 ţ) ceaşcă cu profil în forma literei S şi cu torţi în bandă lată şi frânte în partea superioară, mult deasupra deschizăturii vasului (Fig. 86, 5=89, 22; 93, 9). Mănuşi aparţinând unor atari forme de vase s'au descoperit în mari cantităţi. Majoritatea lor intră în 76 specia red-ware şi totdeauna sunt ornamentate (Fig. 90, 7-9; 93, 2, 4, 6).—2) Vase duble, comunicante, cu proeminenţe organice şi ornamentate în relief (Fig. 88, 1).—3) Străchini, adânci, cu o singură toartă (Fig. 85, 8, red-ware).—4) Cupe, cu profil bombat şi buza îngroşată în interior şi uneori alungită (Fig. 86, 16-17=88, 2-3: 89, 1-8, 23, 32), (specia A 6); 89, 14-21, 25-29 (specia A i)l66)-5) Pahare (Fig. 89, 34; 91, 2-3).—6) Vase cu gât cilindric şi gât bombat (Fig. 91,11).—7) Ca o replică la ceş-tile i f apar vase mari, în felul amforelor cu două mânuşi înalte, modelate la fel cu acelea ale ceştilor cu gât înalt şi cilindric, terminat cu o buză răsfrântă în afară (Fig. 93, 10, Ostrovul Simian). Alte forme, mai mult sau mai puţin întregibile, sunt redate de restul profilelor. Pentru specia B a se vedea lig. 94. Ornamentarea. Spre deosebire de ceramica Sălcuţa, unde ornamentarea de suprafaţă juca un mare rol, în cea de tip Coţo-feni acest fel de decoraţiune este redus doar la spoirea cu culoare roşie aplicată după ardere, ca şi la încrustaţia cu culoarea albă, aceasta din urmă fiind întâlnită de altfel foarte rar 167). In schimb ornamentarea de adâncime este utilizată pe o scară foarte întinsă. Astfel: 1) incizia simplă, din linii şi împunsături regulate; 2) incizia în aşa numita „Stichkanaltechnik", din şănţuleţe care oferă în interiorul lor o serie de liniuţe paralele sau împunsături 166) Forme similare in Transilvania, la Peştera Almaş (Muz. din Braşov). 167) In Transilvania apare şi incrustaţia roşie (I. Nestor, o. c, p. 323, iar specia red-ware se întâlneşte pretutindeni în Dacia în mediul Coţoieni. lncruste albe se cunosc la Capud (Muzeul din Aiud). H. Reinerth menţionează atare incrustaţie în a sa ,,/Vltere Stufe" din Transilvania, o. c, p. 190. Fig. 94. 77 succesive (Fig. 86, 3; 92, 4-5; 9-3, 2, 6). Alături de un instrument cu vârful ascuţit pare a se fi întrebuinţat şi rotiţa cu dinţi (Fig. 92, 5); 3) ornamente prin ştampilare şi imprimarea unui instrument cu secţiune prizmaticâ, dreptunghiulară sau cilindrică (Fig. 86, 13; 89, *3; 93, 5, 8-9). Ornamentarea în relief apare mult mai frecvent şi constitue o caracteristică a civilizaţiei Coţo-feni. In special grupa ceramică A 6 şi C preferă un atare ornament. Se întâlnesc brâuleţe aplicate pe corpul vasului înainte de a fi fost introdus în baia de lut, pentru adăugirea slip-ului. Brâu-leţele se crestează în felul celor de pe vasul dela Rogova (Fig. 88, 1) şi unele fragmente dela Ostrovul Corbului (Fig. 85, 7), ori rămân simple (Fig. 86, 25). Aceste dungi în relief (Reliefplasten) sunt dispuse în sisteme verticale, orizontale, sau paralele, ori înconjoară proeminenţele vaselor. In specia B întâlnim brâuleţe alveolare, aplicate ulterior sau chiar organice, făcând deci corp împreună cu peretele vasului (Fig 86, 26-28, 31-32). Unele reliefuri iau forme de potcoave, ha. în civilizaţia Glina III (Fig, 86, 31-32), ori pseudo-toarte (Fig. 94, 7), sau aplicaţiuni verticale. Ornamentul în formă de „boabe de linte" poate determina numirea unei întregi grupe ornamentale, dar nu a unei civilizaţii, cum a încercat H. Schroller 16S). Aceste „boabe de linte" sunt aruncate uneori pe corpul vaselor fără vreo regulă oarecare, dar în general ele sunt dispuse în sisteme ornamentale strâns unite cu incizia. Se întâlnesc şi proeminenţe, dar ele sunt rare. Dela Coţofenii din-Dos provine un fragment loarte interesant (Fig. 92, 7). E un relief aplicat ulterior, c&re redă în foimă plastică braţul omenesc. Asemenea ornament a apărut pâiâ acum numai în civilizaţia Vincea-Turdaş, mai ales la Turdaş şi la Cioca. Motive ornamentale. în tehnica inciziei se cunosc : 1) moti-ve-căpriori, element caracteristic al civilizaţiei Coţofeni; ele apar pe majoritatea ceştilor (Fig. 85, 4; 86, 1). 2) Benzi late ump'ute cu liniuţe paralele (Fig. 85, 7; 92, 2, 41, cu liniuţe haşurate (Fig. 168) H. Schroller, vorbind de ceramica dela Turdaş a arălat că „Fur-chenslichkeramik" are un pronunţat caracter tectonic (Zeitschr, Etb.,1903, p. 441). Kig. 95. 78 92, 1), sau cu împunsături în felul imprimărilor (Fig. 86, 5=93, 9). 3) Ornament-penat, din linii incizate, dispuse în sens invers în jurul unei axe centrale (Fig. 90, 4; 92, 6; 93, 9). 4) Motivul-zăbrele (Fig. 91, 9-11, 13). 5) Motivul „solzi-de-peşte", care este foarte căutat (Fig. 86, 16-18; 88, 2-3). 6) Motive geometrice: unghiuri, triunghiuri, romburi, cercuri imprimate etc. Foarte rar apare şi linia frântă, dispusă sub buza vasului şi încrustată cu alb (Fig. 86, 23). Ornamentarea în tehnica inciziei are în general un caracter tectonic 169). Locuinţe. In săpăturile dela Ostrovul Simian şi Vârţu-Gorj am dat peste bucăţi de chirpic adunat la un loc, în jurul unei vetre. Massa acestui chirpic indica o formă rotundă sau elipsoi-dală. Pe chirpic se păstrau încă urme de pari subţiri şi crăci de copac. In pământ însă nu s'au găsit urme de pari, E vorba aci, foarte probabil, de colibe modeste, cu caracter vremelnic. Am amintit încă dela începutul acestui capitol că purtătorii civilizaţiei Coţofeni au ocupat şi unele peşteri din munţii Olteniei, pe care le-au folosit drept locuinţe. In stratul Coţofeni dela Ostrovul Simian s'au descoperit şi fragmente de râşniţă, silex şi coarne de cerb, dintre care unul cu grijă lucrat (Fig 86, 30). Aceste elemente inventarice, cât şi ciocanele de piatră şi de cupru din celelalte provincii ale Daciei, arată deopotrivă caracterul însăşi al civilizaţiei Coţofeni. Morminte. într'un singur caz se poate vorbi în mod cert de ritul de înmormântare din civilizaţia Coţoftni. E voiba de mormântul dela Suharu-Dolj, descoperit de d-1 Plopşor şi publicat de d-sa ca scitic (!) l7°). Ceaşca tipică civilizaţiei Coţofeni arată, fără alte posibilităţi de interpretare, că cel îngropat aparţine acestei civilizaţii. Scheletul e în poziţie întinsă (Fig. 96). Mormintele de inhumaţie cu ocru şi în poziţie chircită dela Ple-niţa şi Perişor, d-1 Nestor le-a considerat ca făcând parte din civilizaţia Coţofeni l71). 169) H. Schroller, o. c, (Linsenkeramik). 170) C N. Plopşor, l. c. 171) 1. Nestor, o. c„ p. 65. 1-96 1 Fig. 96. 79 Stratigrafie. D-l I. Nestor a lăsat să se înţeleagă în 1933 că ar exista o oarecare dependenţă stratigrafică între civilizaţia Coţofeni şi Vincea-Turdaş 172). In realitate nu există în Oltenia niciun raport de acest tel. Din cercetările de până acum rezultă că pretutindeni stratul Coţofeni suprapune stratul Sălcuţa, şi este la rândul său suprapus de stratul Glina III, acolo unde aceste trei civilizaţii se întâlnesc laolaltă. Aşa se prezintă situaţia stratigrafică dela Ostrovul Corbului, Ostrovul Simian, Vadastra şi alte localităţi. Chiar atunci când civilizaţia Coţofeni apare în vechile aşezări Vincea-Turdaş, ea urmează întotdeauna tipului Sălcuţa. Asemănările dintre Coţofeni şi Turdaş nu se pot explica prin stratigrafie. Ele pun însă din plin problema supravieţuirilor de origină band-ceramică în mediul civilizaţiilor „nordice". De altfel, această opiniune a noastră este acceptată şi de d-l Prof. I. Andrieşescu. In felul acesta terminăm prezentarea materialelor din epoca neolitică. Civilizaţia Glina III (în Transilvania Schneckenberg), care urmează după Coţofeni şi care are deasemenea destule elemente „nordice", o'vom trata în epoca de bronz, şi anume în prima perioadă a acestei epoci. Tradiţiile neolitice se menţin şi sunt de recunoscut până târziu. Cu Glina III încep în Dacia vremuri noi, pe care le vom ilustra, pe epoci şi civilizaţii, în partea Il-a a lucrării de faţă. III. Descoperiri izolate. O serie de descoperiri întâmplătoare, care nu pot fi atribuite în mod cert unei civilizaţii anumite, fiindcă ne lipsesc deocamdată suficiente date de încadrare, şi care cronologic se plasează în cea mai mare parte în peridada de tranziţie spre epoca bronzului, le prezentăm aici separat. Unele dintre ele pot face parte din inventarul mai multor civizaţii, dăinuind astfel dintr'o epocă în alta, începând din neolitic şi până târziu în epoca fierului. Faptul că aceste elemente inventarice aparţin diferitelor epoci şi civilizaţii îngreuează, fără îndoială, încadrarea lor cronologică mai precisă. a) Securi de cupru cu braţele în cruce. In categoria descoperirilor izolate, securile duble de luptă ocupă un loc însemnat, atât prin numărul lor. cât şi prin importanţa problemei în directă legătură cu originea, tipologia şi cronologia acestor arme. Origjnea lor s'a căutat, pe rând, în Orient, în Sudul Rusiei, în Sud şl în Transilvania, cu Ungaria nord-estică l7S). G. Childe a încercat cel dintâiu—şi în repetate rânduri— 172) I. Nestor» o. c, nota 242. 173) Discuţiile mai recente la : 1. Nestor, Der Stand, p. 77 şi urm. H. Schroller, Stein-und Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, p. 57 şi 257. H, Schmidt, Cucuteni in oberen Moldau, Rumänien, p. 71 şi 88 urm. 80 o clasificare a securilor de luptă. Arheologul englez a deosebit două serii de forme pentru regiunile noastre, şi anume: o serie A (securi-ciocane şi securi cu două tâiuşuri, dar tără manşon) şi o serie C. (securi cu două braţe şi manşon). Seria B se referă la forme specifice Mediteranei m). D-ll. Nistor a adoptat clasificarea lui G Ghilde, ilustrând mai ales tipul A cu noui materiale, dar această clasificare poate fi criticată din punct de vedere tipo-iogic. Arcuirea braţelor şi a corpului securilor nu poate fi luată drept criteriu în determinarea stadiilor evolutive, iar securile-cio-cane (v. Luszca, Beşineu şi unele dela Turdaş) par a nu avea nicio legătură tipologică cu securile de luptă. Ele se pot grupa în seria A, independentă de serie B, care cuprinde securile de tip Vidral75), ilustrată deopotrivă în cercul Cucuteni-Ariuşd-Gu-melniţa, cât şi în cercul vest-dacic al ceramicei pictate1'6). Securea dela Jordansmijhlm) oferă aceleaşi caracteristici cu securea dela1 Vidra, însumându-se astfel în seria noastră B. Seria B nu va fi putut servi şi ca ciocan, fiindcă braţul „ciocan" subţiat, teşit şi uneori terminat printr'o muchie foarte îngustă, adesea mai puţin de 0,05 m. şi perpendiculară pe braţul-secure. Pe când seria'A este greoaie ca aspect, amintind formele de piatră sau pe cele din corn de cerb, seria B este sveltă, elegantă, bine adaptată la cerinţele metalurgiei antice a cuprului, unele securi fiind turnate după procedeul, relativ greu, â cire perdue. Astfel, atât din punct de vedere tipologic, cât şi practic, seria B poate fi luată drept prototip a securilor de luptă l78). Printr'o evoluţie succesivă, braţul opus tăiuşului devine la rândul său un făiuş de aceiaş formă şi perpendicular pe primul. Cu seria B se înrudesc formele din Boemia'79) şi Moravia l8°), care aparţin perioadei pre-Aunjetitz. De notat că aceste apariţii îşi fac loc cam în aceiaş vreme, deopotrivă în Europa sud-estică şi Europa Centrală, unde, pe baza cronologiei de aci, se pot data în primele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. Această cronologie este sprijinită de securea dela 174) 1. Nestor, 1 c, G Childe, When vid the Beaher folfe amve.1 m Ar-cheologia, Londra, LXX1V, 1923-24, p. 159 şi urm. Id., The Daum of European civilization, ed. 11, p. 34 si p. 187 si urm. Id., The Danube in Prehistory, p. 204 si urm. Cf. E. S. A, IX, 1934, p.157 si urm. 175) Dinu V. Rosetti, Săpăturile dela Vidra, 1934, fig. 42. 176) S'a semnalat un exemplar la Sibiu, alte două se află la muzeul din Varna (Rosetti, o. c, p.'29), trei s'au descoperit la iSlivnitza. distr. Sofia (V. Mikov, Stations et trouvailles, iig. 25 şi p. 91. Cf. Materiali, Sofia, 1921, fig. 25 a. c), iar exemplarul dela Plocinik, cu alte două similare în muzeul dela Belgrad, este absolut identic tipului Vidra (M. Grbic, Plocnife, eine prähistorische Ansiedlung aus der Kupferzeit, Belgrad, 1928, fig. 100); exemplarul publicat de G. Ghilde, The Daum, tig. 87, 3, intră în seria noastră B, cu ceafa teşită şi relativ scurtă. 177) Schlesiens Vorzeit, 111, p. 51, p. fig. 2. (Seria A a lui G. Childe). 178) Idee exprimată anterior si de d-1 Rosetti în legătură cu securea dela Vidra (0. c-, p. 30). 179) Schranil, Vorgeschichte Böhmens und Mährens, pi. XVII, 15 şi 16. (fără tub). 180) E. S. A. Vili, 1933, p. 39, fig. 34; cf. Schranil, o c, p. 89. 81 Chamaezi din Creta (M. M.I. b: 2000-1900) l81),care este o foarte bună paralelă la seria noastră B, cât şi de miniatura de lut des-acoperită în stratul A dela Cucuteni182), aparţinând foarte probabil nivelurilor superioare ale acestui strat. Miniatura dela Cucuteni reproduce o secure-târnăcop similară celei dela OstroTul Corbului (Fig. 103, 5). Aceste două miniaturi, ca şi securea-târ-năcop dela Veremje (Ucraina, descoperită în acelaş mediu ca şi cea dela Cucuteni183), merg pare-se paralel, tipologic şi cronologic, cu seria B. Ele reprezintă tipul de secure cu un braţ-târ-năcop, ascuţit şi cu secţiunea rotundă, şi un braţ-tăiuş, ca şi cele dela Troia184). Am putea să-1 desemnăm ca B 1. Tipul B 1 e relativ rar şi ar putea aparţine tot cercului cu ceramică pictată dintr'o perioadă târzie a evoluţiei sale. Seria C cuprinde cele mai caracteristice forme de securi de luptă cu două braţe, de Fig. 97. multe ori neegale, cu sau fără manşon tubular de o parte sau de ambele părţi ale securei. Asemenea forme pot deriva nemijlocit din seria B printr'o lentă evoluţie, sesisabilă tipologic şi atestată şi de stratigrafia relativă a civilizaţiilor dela noi. Se deosebesc diferite variante. Tipică pentru varianta C 1 este securea dela Ariuşd, care pare a aparţine fazei timpurii a civilizaţiei Schneckenberg185) şi se întâlneşte într'un mare număr de exemplare pe valea Oltului transilvănean şi a Mureşului186). In Oltenia tipul C 1, fără tub în jurul găurii de înmănuşare, este ilustrat 181) A. Evans, The Palace of Minos, 1, 1921, p. 194, fig. 141, c. 182) H. Schmidt, o. c, pl. 35. 25 = fig. 19-a, pp. 71 si 88. 183) M. Ebert, Sudrussland im Altertum, 1921, fig. 23, 1. 184) H. Schmidt, în Prdhist. Zeitschr, )V, 1912, p. 21, fig. 1-a. 185) Arch. Ert, 1928, p. 49, fig. 73. H. Schroller, o. c, fig. 11 c,si p 257. 186) Arch. Ert, VIU, 1888, pp. 116-124. prin securea dela Halânga. Din C 1 derivă seria C 2, care este tipologic mai tânără decât prima. S'a ajuns de data aceasta la o formă bine definită şi s'a adăugat un manşon tubular, cu deosebire accentuat pe latura interioară a securei187). Se pare că o oarecare dependenţă tipologică să ii existat între securile de luptă din cupru şi cele din epoca mijlocie şi târzie a bronzului, cu un tăiuş vertical şi braţul opus prevăzut cu o îngroşare *88). Astfel aceste arme de luptă, imitând foarte probabil la început forme de piatră şi de corn de cerb l89), îşi au ca punct de plecare sigur securile cu ceafa teşită a seriei B din cercul civilizaţiei pictate şi din cercul vest-dacic (Turdaş 111-Vincea Ili-Starcevo) şi reuşesc a se menţine până în epoca de bronz. Ele au, în ultima lor evoluţie, o mare arie de răspândire, depăşind cercul strâmt numai alunui tip de civilizaţie, devenind astfel bunuri culturale care circulă dintr'un cerc într'altul. Centrul acestei răspândiri rămân ţinuturile metalifere ale Daciei şi ale Ungariei de Nord şi Est. Aceste arme sunt o creaţie ale purtătorilor ceramicei pictate din Europa sud-estică. In măsura progresului metalurgiei, ele devin cele mai temute arme în mâna seminţiilor, în bună parte „nordice", din vremea de tranziţie spre epoca bronzului. O analiză chimică ar putea să arate, paralel cu perfecţionarea formelor, o creştere graduală de staniu, care avea să ducă la crearea bronzului, şi care determină o întreagă epocă. In Oltenia avem următoarele tipuri şi localităţi: 1) Halânga 19°), jud. Mehedinţi: Muzeul din Turnu-Severin (Fig. 102, 2). Tip. C. 1. Braţele sunt neegale, iar lungimea totală de 0,16 m. 187) Cele trei securi dela Tg.-Ocna au manşon doar pe o parte (Arch. Ert., 1928, fig. 15, p. 51). Aceestă formă ar putea reprezenta un stadiu evolutiv mai vechiu, mai ales că s'a descoperit într'un mediu cu ceramică pictată, stil Cucuteni B. 188) V. de pildă miniatura din mormântul dela Valtina (faza B a bronzului : F. Milleker, Delm. Reg., I, 1897, p. 123, fig., 3 a-b) şi toată seria de bronz de mai târziu. 189) O semnificativă formă este în această privinţă cea din civilizaţia Turdaş dela Ostrovul Corbului, amintită în capitolul respectiv. 190) Al. Bărcăcilă, în Dacia, 1, 1924, p. 293, fig. 264 şi p. 295. 83 E făcută din cupru, de o culoare roşie caracteristică minelor dela Baia-de-Aramă 19')• 2) Turnu-Severin. Colecţia Istrati-Capşa >92) (Fig. 100, 2-3). Două exemplare provenind chiar din T.-Seve-rin. Lungimea 0,22 m. şi 0,20 m. Au fost turnate şi lucrate apoi cu ciocanul. Seria C 2. 3) Moiăţei, jud. Dolj, Muzeul din Craiova. Două exemplare l93). Primul (Fig. 98) are braţele neegale ca lungime şi arcuire. Braţul-secure se termină cu un tăiuş lăţit, subţiindu-se spre centrul securii, pe când braţul-teslă păstrează mereu aceiaşi lăţime şi se termină drept. Gaura de înmănuşare prezintă un puternic manşon, accentuat şi din cauza unui prag sau muchie, care desparte cele două braţe. Lungimea totală 0,154 m. Exemplarul nostru reprezintă o subvariantă a seriei C 2, care aminteşte pe cea dela Troia 19 4). E turnat şi apoi lucrat cu ciocanul. AI doilea exemplar (Fig. 99) este de dimensiuni mai mari: lungimea totală de 0,305 m. Prin modelarea braţelor se deosebeşte de primul. A fost turnat şi apoi lucrat cu ciocanul, ale cărui urme se văd foarte bine la manşon. Seria C 2. 4) Coţofe-nii-din-Dos, jud. Dolj, Muzeul din Craiova. Un exemplar (Fig. 97, a-b). Braţele sunt neegale. Manşonul este prelungit de am- Fig. 99 bele părţi şi lucrat cu ciocanul după t&rnare. Lungimea 0,016 m. A fost descoperit întâmplător la cetatea „Mihăiţă", unde a făcut săpături în timpul ocupaţiei germane C. Schuchhardt. Până acum este singura secure de luptă din România, care să aibă o formă atât de sveltă. Seria C 2. 5) Coşovenii-de Jos, jud. Dolj, Colecţia Istrati-Capşa, T -Severin l95). Un exemplar întreg (Fig. 100, 4) şi un fragment l96). Lungimea celui întreg 0,145 m. Seria C 2. 6) Cârna (?) jud. Dolj, Muzeul din Craiova. Secure cu braţele aproape egale. Lungimea totală 0,19 m. Locul de găsire nu este 191) Cuprul dela Baia de aramă nu conţine argint, ca cel din Transilvania, ceiace deosebeşte în mod sigur cele două centre din România (Niculescu Otin, Contribuţiuni la metalurgia antiţă a cuprului în ţările locuite azi de Români, în Publ. Adamaclii, V, 1910-1918, p. 373; I. Andrieşescu, Asupra epocii de bronz in România, Bucureşti, 19l6, p. 6 Autorul publică aci depozitul dela Sinaia, care pste lucrat din cupru ejela Baia-de-Aramă). 192) No. inv. 717, 6 =136 bis ; No. inv. 718, 7=9. 193) O-l I. Nestor mai aminteşte de aci si un fragment (Stand, noi a 307). 194) H. Schmidt, o- c, p. 21, fig. I b. 195) C. Moisil, în Bul. Corn. Mon. Ist., IV, 1911, p. 85, fig. I. 196) No. inv. 728/10=26. Seria C. 2 Mai sunt aci si două jumătăţi de Fe-curi din Bulgaria; No. inv., 719/8=10; No. 720/9=11. Sena C. 2. 84 bine cunoscut. Seria C 2. (Fig. 100, 1). 7) Craiova. Două exemplare : unul în colecţia „Dr. Severeanu", Bucureşti, şi altul la Muzeul Municipiului Bucureşti (fragmentar). 8) Orodel, jud. Dolj. Un braţ lung 0,09 m. Seria G. 2. Cunoaştem prin urmare deocamdată 13 securi de luptă în toată Oltenia. La aceste forme se adaogă miniatura de lut dela Ostrovul Corbului, descoperită întâmplător pe plajă, la locul numit „Botul piscului" (Fig, 103, 5). Lungimea miniaturii este de 0,043 m., iar braţele unul de 0,025 m. şi celălalt de 0,018 m. Gaura de înmănuşare este rotundă, spre deosebire de aceia a miniaturii amintite dela Cucuteni, care este dreptunghiulară. Ea este asimetric aşezată faţă de cele două braţe, dintre care unul este în formă de secure şi celălalt de târnăcop. Manşonul este rudimentar indicat. El pare chiar a lipsi cu totul. Miniatura noastră, ca şi cea dela Cucuteni şi securea dela Veremje din Ucraina, reprezintă formele de securi-târnăcoape pe care noi le-am însumat seriei Bl. b) Securi de cupru cu tăiuş vertical. O serie independentă de formele anterioare o constitue securile cu un singur tăiuş vertical, cu gaură transversală şi prevăzute cu manşon mai mult sau mai puţin pronunţat. Spre deosebire de securile cu braţele perpendiculare, care serveau ca arme, această nouă categorie folosea ca unelte. Exemplarele descoperite în Oltenia reproduc acelaş tip, caracterizat mai sus, cu foarte mici deosebiri, care stau în legătură cu forma manşonului, uneori foarte accentuată (Fig. 101), alteori mai scurtă (Fig. 102, 1), sau cu forma mai mult sau mai puţin arcuită a corpului. Ele reproduc tipul securilor dela Sinaia, care ne pot servi, aici, nu numai ca punct de referire tipologică, dar şi cronologică597). Acest tip de secure este foarte răspândit în România, de o parte şi de alta a Garpaţilor, cât şi în Ungaria şi în ţinuturile învecinate. Fără îndoială că prototipul acestor securi va fi fost cel de piatră, după cum şi-a exprimat părerea încă mai de mult d-1 I. Andrieşescu (Dacia I, 1924, p, 71, cu pi. Vil, 5, 14; idem în Dacia, 11, p. 365). Ca vreme, securile cu tăiuşul vertical ar începe din perioada B a civilizaţiei Cucutenil98) şi s'ar menţine toată perioada I-a a epocii bronzului. In parte aceste securi pot fi comparate cu seria C a securilor de luptă. Cunoaştem până acum următoarele localităţi din Oltenia: 1) Podari, jud. Dolj. Muzeul din Craiova. Un exemplar (Fig. 101). Provine dintr'o descoperire întâmplătoare, de altfel ca toate securile amintite aici. Lungimea totală de 0,076 m., lăţimea tăiu-şului de 0,031 m., iar a muchiei de 0,026 rn. Tăiuşul e stricat 197) I. Andrieşescu, o. c, fig. 1-2. 198) V. securea similară descoperită în stratul B dela Cucuteni (H. Schmidt, o. c, pl. 30,10). 85 din cauza uzului îndelungat. Curbura corpului pronunţată şi manşonul destul de accentuat. 2) Balanga, jud. Mehedinţi. Muzeul din Turnu-Severin. Un exemplar (Fig. 102, 2)199). Acelaş tip ca şi precedenta, dar manşonul este toarte pronunţat (lung de 0,06 m.). Lungimea totală 0,16 m. Securea e conservată în bună stare. 3) Pătule, jud. Mehedinţi. Muzeul din Turnu-Severin. Un exemplar. Lungimea totală 0,155 m.; lungimea manşonului 0,062 m. Securea a fost turnată. Se observă foarte bine marginea rămasă dela această turnare. In compoziţia aramei a intrat de data aceasta o proporţie mare de staniu (Fig. 102,1) 4) Ciovârnăşani, jud. Mehedinţi. Muzeul „Al. Aman", Craiova. Un exmplar similar celui din jud. Vâlcea (Fig. 102,3). In acelaş muzeu se mai află încă două securi analoage. Locul lor de provenienţă nu se ştie. Ele au fost însă descoperite în Oltenia. 5) Rudari, jud. Gorj. Muzeul „Al. Aman", Craiova. Un exemplar. Forma sa se apropie de Fig. 102, 1. Linia tăiuşului e bombată. 6) Un exemplar descoperit în jud Vâlcea. Colecţia „Rozariu", R.-Vâlcea. Lungimea totală 0,19. Securea s'a păstrat în bună stare şi are o patină caracteristică obiectelor cu o mare proporţie de cupru (Fig. 102, 4). 6) Andreeşti-Gorj, tip Fig. 102, 3; amintită de d-1 I. Andrie-şescu (Dacia II, pl. 366). In afară de cele opt securi de mai sus, s'a semnalat şi prezenţa altora. Dl D. Tudor aminteşte un toporaş dela Isverna, jud. Mehedinţi 200). La Vădastra s'ar fi găsit, după spusele lui Boliac „une hache, topor de aramă roşie patinată admirabil, plesnit la mijloc din vechime" 2o1). Soarta presupusului depozit dela Vădastra nu se ştie însă20'2). c) Ciocane şi securi de piatră. Cu tot progresul industriei metalurgice, uneltele de piatră se menţin totuşi, ca o tradiţie a epocilor anterioare şi dăinuesc până adânc în epoca bronzului, uneori supravieţuind chiar până în epoca fierului. De aceia determinarea lor cronologică este foarte grea atunci când avem dea face, cum e cazul nistru, numai cu descoperiri izolate. 1. Ciocane â rainures Se întâlneşte în Oltenia, mai ales în regiunea muntoasă, o formă interesantă de ciocane de dimensiuni mari şi foarte grele, care pot fi comparate într'o oarecare măsură cu „barosurile" meşteşugarilor fierari din zilele noastre. Asemenea ciocane au, fie un tăiuş lat (Fig. 103, 3; 104, 1-5), fie unul conic (Fig. 103, 1), căruia i se opune o muchie foarte lată. Piatra din care sunt făcutls aceste ciocane este granitul. Pentru 199) Al. Bărcăcilă, în Dacia, I, p. 295, tig. 265 (fotografie). 200) Arh. Olteniei, XIII, 1934, p. 348. 201) C. Moisil, in But. Corn. Mon. Ist, 111, 1910, p. 120. 202) Citat de M. Roska (Dacia, 1U-1V, p. 354, nota 5) după M. Mucii. Controlând lucrarea lui Much, n'am putut găsi niciun citat relativ la acest depozit. 86 fixarea cozii s'au săpat şanţuri (rainures, groover). Ele au servit pentru sfărâmarea minereurilor care aveau să fie topite, fiind deci unelte de minieri. Vremea în care se pot plasa cronologic ar pleda tot pentru această atribuire. In Europa centrală ele s'au descoperit la un loc cu elemepte inventarice care aparţin civilizaţiei Aunjetitz 203), care este o civilizaţie a bronzului "timpuriu. La noi în ţară s'a găsit un asemenea topor în inventarul tipului Bucureşti din epoca bronzului204) Exemplarele din Oltenia se plasează, în ceeace priveşte cronologia, în acest cadru de vreme, dela sfârşitul neoliticului şi până în epoca bronzului mijlociu. Atari forme supravieţuiesc însă şi în epoca fierului. Localităţi; a) Jud. Mehedinţi: 1) Turnu-Severin (castrul Fig. 100, Drubeta): Al. Bărcăcilă, Drubeta, azi Turnu-Severin (Fig. 2). 2) Rocşoreni (Fig. 104, 4). 3) Sura (Fig. 104, 7). 4) Salcia (Fig. 104, 5). 5) Ostrovul Corbului (Fig. 104, 6) 20B) şi 6) Cernaia (Fig. 103, 3=104. 1 ; b) Judeţul Dolj: 7) Veleşti (diabas,lungimea 0,15 203) G. Ghilde, The Danuhe, p. 227 si fig. 130. Gf. Pamătky Arch., XXXVIII, 1932, p. 54, fig. 35 şi pl. VIII, 6-7. Gf. Pravek, IV, 1908, p. 120 şi urm., fig. 3, şi 5-6. 204) Dinu V. Rosetti, Civilizaţia tip Bucureşti, Bucureşti, 1936, p. 11 şi fig. 86. Aceleiaşi vremi par a se încadra si apariţiile din Bulgaria (BulI. de llnst., arch. bulgare, 1928-29, V, p. 312, fig. 171. 205) Pentru cele dintâi, v. Al. Bărcăcilă, o. c, p. 293. 87 m. 206). 8) Lişteava 807) şi 9) Goeşti (lung. 0,15 m. Muz. din Cra-îova); c) Jud. Gorj: 10) Gorgovii-de-Jiu (Fig. 104,8) (fragment) 208). 11) Cărbuneşti (trei exemplare) (Fig. 104, 2, 3) şi 12) Ciuper-. ceni 209); d) Jud. Vâlcea: 13) un exemplar dintr'o localitate necunoscută (Fig. 103, 1), lung. 0,145 m. 21°). d) Securi de piatră cu un tăiuş şi gaură transversală. Spre deosebire de toporaşele de piatră—dintre care unele în formă de calapod—din perioada mai veche a neoliticului, apar către sfârşitul acestei vremi forme noi de securi perforate, având deci o gaură de înmănuşare. Ele vor fi servit ca modele securilor de metal. Apar mai multe serii de forme, care ar trebui urmărite monografic pe un teritoriu cât mai întins. Distingem: a) securi-ciocane, cu ceafa modelată în aşa fel, încât să poată folosi şi ca ciocane; b) securi cu două tă-iuşuri paralele; c) securi cu un tăiuş în formă de lopăţică şi cu partea opusă prelungită. Acest tip este reprezentat în Oltenia numai prin exemplare dela Plenita, jud. Dolj (Fig. 103, 2), lung. 0.20 m.211),"şi care par a sta în legătură^cu civilizaţiile „nordice"; d) ciocane-securi, Fig. 101. 206) Colecţia Istrati-Capsa,\T.-Severin, No. inv. 7. 207) Muzeul din Craiova; Cf. Ştefan Ciuceanu, în An. Corn. Mon. Ist, p. 125, fig. 51. 208) Colecţia Istrati-Capşa, T.-Severin, No. inv. 9. 209) Aceiaşi colecţie, No. inv. 6 si 8; Cf. C. Moisil, în Bul. Corn. Mon. , 1910, p. 175. I. Moisil, în Arh.'Olt, V, 1926, p. 12, fig. 3. 210) Colecţia Rozariu, R.-Vâlcea. 211) Pentru care avem o foarte bună paralelă în Polonia (Muzeul Naţional din Varşovia). 1915, Ist. 88 de mari dimensiuni, cu gaură transversală, a căror utilizare poate li similară cu aceia a ciocanelor „cu şanţ". In interiorul clasificării de mai sus, în care am ţinut seama mai mult de scopul uneltei decât de forma sa, s'ar putea face alte subîmpărţiri tipologice, dar aceasta nu intră în cadrul lucrării de faţă. In Oltenia asemenea unelte sunt foarte numeroase. O statistică aproximativă ne dă următoarele localităţi: a) Jud. Mehedinţi ■ 4) Turnu-Severin, 2) Ostrovul Simian, 3) Ostrovul Corbului, 4) Ostrovul-Mare, 5) Salcia, 6) Sura, 7) Balta-Verde, 8) Persicea, 9) Menţii-din-Dos, 10) Orevita (Cetatea Latinilor), 11) Hinova, 12) Budăneşti, 13) Isvoarele, 14) Topolniţa (Schitul)812) şi 15) Zidina Dacilor (Trompeta Carpaţilor, 1872, nr. 1010); b) Jud. Dolj: 16) Plenita (pl Fig. 103. 72, 6), 17) Vela (trei exemplare şi două fragmente), 18) Orodel, 19) Lişteava, 20) Cotofenii-din-Dos, 21) Caraula, 22) Scăieţii-de-Jiu, 23) Suharu, 24)*Mălăieşti, 25) Murgaş,26) Goeşti, 27) Căciu-lata, 28) Valea Boului813), 29) Hunia-Mare (1. Andrieşescu, Con-tribuţiuni, p. 31), 30) Negoeşti (ibidem, p. 33); c) jud. Gorj: 31) Aninoasa, 32) Peşteana, 33) Bumbeşti, 34) Borăscu2l4), 35) 212) Se află în Muzeul din Turnu-Severin şi Colecţia Istrati-Capşa, Turnu-Severin. Bibliografie: C. Moisil, în Bul. Corn. Mon 1st, IV, 1911, p. 84. Trompeta Carpaţilor, No. 1010, fig. 2 (Topolniţa), Al. Bărcăcilă, o. c, fig. 119-121, 125; tig. 258, 259. La tig. 126 perforaţiunea nu este terminată. 213) Muzeul dm Craiova; Muzeul „Aman". Colecţia Istrati-Capşa. C. Moisil, o. c, p. 84. 214) Muzeul din Tg.-Jiu. Colecţia Istrati-Capşa. Muzeul din Craiova şi Muzeul Aman. 89 Andreeşti, 36) Dăneşti, 37) Turburea, 38) Văiteşti 39) Rălărwi 40) Viezuri 41) Roşta-de-Amaradia (ibilm^^).^^ Vâlcea: 42) Hurez, 43) Turceşti (Valea câinelui)^Iii 44)un exemplar dintr'o localitate necunoscută (Fig. 103 4)- Jind Rn mânaţi: 45) Dăbuleni şi 46) Apele-Vii216) )] mai iLU^a!rMCu.rilo5 de Piatră dePăŞeşte cu mult statistica de Ti coÎSinnHP n.tf9* / T* îmPră?tiate Prin toate muzeele şi colecţiunile Olteniei, de cele mai multe ori fără locul de pro- Fig. 104. venienţă. Multe dintre ele, menţionate aici după vechea literaţi a, s'au pierdut. Valoarea lor ştiinţifică este micşoratăi prin faptul ca asemenea securi provin din descoperiri izolate şi întâmplătoare. In schimb cea muzeistică rămâne întreagă. (Partea ll-a şi ultima în nr. viitor). 215) Seminarul Sf. Nicolae din R.-Vâlcea Colecţia fWarh, rlir, n v-i şi la Seminarul de Preistorie din Bucureşti 1 dm R--Valce» 389 (n^C^Ş?" lSl™W' C- Moi*»> »■ c Arh. Olteniei, XV, 1936, p. 90 Biserica din Budeşti (Băbeni-Olteţ, jud. Vâlcea) de MĂRIA GOLESCU. Biserica din cătunul Budeşti este ctitoria boierilor Diculeşti, pe cari îi întâlnim în documentele veacului al XVII-lea. Un Matei logofăt ot Diculeşti semnează în 1699 cartea de hotărnicie pentru moşia Dobruşa, fiind „luat pre răvaşele" Domnului Constantin Vodă Brâncoveanu de către părintele loan, egumen dela Hurezi, şi de părintele Daniil dela Dobruşa. Numele de Matei se citeşte de mai multe ori în pomelnicu Biserica din Budeşti. morţilor, scris în firida proscomidiei din altarul bisericii dela Budeşti, şi pe care îl transcriem aci, aşa cum l-am notat înaintea restaurării făcute în anul 1931, precum urmează: „Păuna, Matei, Ştefan, Stana, Matei, Barbu, Cătrina, Măria, Nicolae, Manolache, fcostandin, Marica, Matei, Eleana monaha, Papa, Ancuţa, loan, Balaşa, Costandin şi cu tot neamul lor". Pisania săpată în piatră, cu slovele trase cu vopsea roşie, se păstrează deasupra uşii, la adăpostul tindei deschise: „Această sfântă şi dumnezăiască beserică/ieste zidită din temelie şi înfrumusăţată după cum să vede/de dumnialui vistiriu Alisandru Diculesc/ui cu soţia sa Stanca, cu fii dumn-lor, în zilele lumi/natului Domn Io Ion Grigorie Ghika Voevod / cu bla- 91 goslovenia sfinţii sale Kir Kirio Neo/fit episcupu Râmnicului în hramu ce să prăznuiaşte / [Adormirea] sfintei pria curatei pururia feciorei Marii / şi sfinţii patriarfu (sic) Alicsandru, Ion Boteză-toru / şi sfinţii împăraţi Costandin şi maică/-sa Elena şi sfanţul arhireu Nicolae / ca să fie spre veşnică pomenire. Dni 25, 1825". Sub această pisanie, o inscripţie vătămată, care azi nu mai există, în vopsea roşie, spunea următoarele: „...cine... va... sau cine... muntele sfănt al tău... cel ce umblă şi face dreptate, cel ce grăiaşte fără frică adevăr în inima sa. Matei zugravu: Raicu zugravu: Bratu Dumitru: şi s'au săvârşit tot lucru în luna lui Iunie 30 It. 1825". Este o „sclitadă", un „sfitoc", stihuri puse adesea de zugravi în dreptul uşii, dinaintea iscăliturii lor. Semnătura celor trei zugravi se putea desluşi deopotrivă şi pe peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, care s'a surpat în timpul restaurărei. „Cei ce au ostenit la zugrăvit" îşi scriseseră numele cu roşu şi în firida proscomidiei, sub pomelnicul ctitorilor, întovărăşindu-1 de paratul obicinuit al meşterilor zugravi. Nu întâlnim prea des atât de multe iscălituri, într'o vreme când arta şi meşteşugul îşi mai păstrau anonimatul. Planul treflat al bisericii, tâmpla de zid cu încadrament de stuc poleit în jurul episodurilor din viaţa şi patimile Mântuitorului, tinda deschisă, cu simple arcade pe coloane (tot aşa cum e despărţirea dintre naos şi pronaos), nu prezintă nimic deosebit. Vom întârzia puţin la pictură, care se menţine într'o bună tradiţie, cu tonuri luminoase. Sfinţii ostaşi din naos, de mărime naturală, bine proporţionaţi, cu diversitatea chipurilor prescrisă de erminie, cu mâinile destul de bine desenate şi cu draperiile căzând fără rigiditate, sunt probabil dl acelaş meşter care a modelat figura Pantocratorului din calota naosului. Scena „Pogorârei Iui Christos la iad", cu sfărâmarea încuietorilor, scoaterea strămoşilor şi a drepţilor din genune, baterea lui „Velzevul" cu suliţi de către îngeri, e reprezentată despre miazănoapte, făcând faţă „Invierei de a doua". Acestea sunt de altfel singurele compoziţii mai desvoltate. Pe timpanul prăbuşit, dinspre pronaos, era înfăţişată Maica Domnului sub aspectul de „Acoperământ al oamenilor", ocrotind sub mantia larg deschisă mulţimea închinătorilor. Ce deosebeşte această înfăţişare de cea cunoscută în Apus sub numele de „Vierge de Miséricorde", sunt cele două aripi întinse pornind din umeri deasupra mantiei, aripi ce le poartă probabil ca ,,Doamna îngerilor", „Slava îngerilor" ; căc\i, atât Isus, când e numit „înger al marelui sfat", cât şi Ioan Botezătorul, când e numit „îngerul Domnului" (Matei II, 10), sunt înfăţişaţi cu aripi îngereşti. Reprezentarea aceasta a Maicii Domnului se întâlneşte la Govora şi în mai multe bisericuţe (Mileşti, Vâlcea, etc.) şi pare a fi de înrâurire rusească. O notă populară o adaugă reprezentarea iadului din prid- 92 vor. Pe lângă ,,Luţeper, împăratul dracilor", care este aşezat în mijlocul râului de toc, ţinând pe Iuda de păr, zugravul ne mai prezintă pe „Andramalică voevodul dracilor'-, stând călare pe botul balaurului, cu Arie pe genunchi şi cu mâna pe creştetul Anei şi Caiafei. După cum se vede, o adevărată ierarchie infernală. O inscripţie vesteşte pe credincioşi: „Vedeţi cum se teme cine vine la noi; vedeţi bine lccu şi muncile lui şi toate suferinţele iadului în focul vecinie". In rând cu Moise arătând cetele Turcilor şi Ovreilor, Na-bucodonosor, Alexandru şi Darie (nu vedem pe al patrulea împărat, poate din lipsă de loc) pe tronul lor şi cu toate insignele ■Bar, m ■'^ »'.1''* i\V iff â ii t Pictură dm interior. imperiale, simbolizează, conform viziunei lui Daniel (VII, 4-8), interpretată de sf. Ieronim (cf. Fulop-Miller, Leaders, dreamers and rebels, London, Harrap, 1936) cele patru fiare sau imperii: cel babilonean, cel macedonean, cel medo-persan şi cel roman; de acolo introducerea lui August, ca la Mileşti, pe lângă ceilalţi trei împăraţi. In tindă e înfăţişat şi sf. Cristofor, cel cu capul de câine, tânărul atât de frumos, care, după legenda populară, s'a rugat să i se schimbe chipul, pentru a nu ispiti şi a nu fi ispitit. In tabloul ctitoricesc, care ocupă întreg peretele dinspre apus şi o parte din cel dinspre miază-zi în pronaos, ne întâmpină biv vistierul Alexandru Diculescu ţinând izvodul bisericii, împreună cu cocoana Stanca. Ni se înfăţişează cu işlicul cenuşiu, în giu- 93 crbrluTdPCSîU?iă acu *f*\ Pfte altă haină albastra îmblănită, cu braul de şal de Anadol, din care iese mânerul hangerului Pantocratorul din calota naosului. bătut cu nestemate, încins peste antereul vărgat si cu iminpii roşu coborând până la meşii galbeni 3 ? ne" Soţia vistierului poartă pe cap un testemel verde, tivit cu 94 cafeniu, care se înnoadă într'o funtă pe frunte în jurul tichiuţii de catifea roşie. Haina lungă, de atlaz sau „ghermesut" galben, e îmblănită, şi gulerul de jder îi prinde umerii. Ea se deschide pe o rochie verde cu flori. In jurul gâtului se deosebeşte o năframă străvezie, cu capetele înciucurate atârnând pe piept. Cercei lungi în urechi şi inele multe în degete poartă cocoana Stanca, aşa cum se cuvine boieroaicelor de viţă. Alături de tatăl lor stau feciorii: Drăghici, în aceaşi giu- Infăţişarea Iadului, din pridvor. bea, neagră-vişinie, purtând acelaş işlic; Şerban, care şi a drapat cu iscusinţa un şal înflorat în chip de turban; tot aşa Ioan; Lazăr, cel mai mic, are un fes roşu pe cap, iar Vasilie, în haină albastră-cenuşie, silabiseşte dintr'o carte: „întăreşte, Doamne, biserica ta!" Catrina, fiica mai mare a boierului Alexandru, e îmbrăcată întocmai ca maică-sa; doar că rochia ei e de culoarea vişinei 95 putrede; soţui său, Barbu, are peste işlic un pătrat de pâslă sau de postav; copiii lor se numesc Safta şi Costache. Celelalte fete se strâng lângă mama lor, Marica, în rochie albă, strâmtă, de croială „empire", cu guler de dantelă şi galoane verzi; poartă un şal vărgat pe umeri şi ţine un trandafir în mână; şiruri de mărgăritar se împletesc în părul ei negru. Dumitrana, îmbrăcată la fel, are un şal vinuriu înflorat. Măria e în roz. Aniţa şi Păuna au scurteicuţe îmblănite. Soarta vitregă a Maricăi şi a Dumitranei ne este cunoscută. Se povesteşte că, fugind de groaza resmiriţei, au căutat cu ai lor apărare, ca multe alte familii de pe valea Olteţului, în biserica dela Beneşti, peste drum de casa Otetelişanului, care căutase să se întărească şi să ţină piept pandurilor scăpaţi de sub frâu până la venirea lui Tudor, vestit mai dinainte. Rezistenţa întâmpinată îndârjind şi mai mult pe za vergii—căci, din turnul bisericii cădeau lovituri ucigătoare,—aceştia au răzbit în sfântul lăcaş, unde răzbunarea lor nu a cruţat pe femeile tinere, printre care ştim că se aflau şi fetele boierului Diculescu. Răzvrătiţii au tăbărât apoi asupra casei care, în ciuda bolţilor straşnice şi a zidurilor atât de puternice, nu a putut sta împotriva jalnicei lor biruinţi. Dar când abia retezaseră capul unui dascăl de franceză, luându-1 drept boierul Grigore Oteteli-şanu, a sosit Tudor, care, după aspră judecată, a împărţit cruntă şi dreaptă pedeapsă: capetele pandurilor vinovaţi—străinii Iova şi Ienciu—, înfipte în ţeapă, au rămas câtăva vreme de strajă la porţile conacului din Beneşti (tradiţie orală, cf. şi C. Alecsan-drescu, Dicţ. geogr. Vâlcea, Buc. 1893, p. 35; Aricescu, p. 137-139). Atunci când s'a făcut linişte în ţară, de nu s'a mai simţit nimeni ameninţat la vatra sa, a început boierul Alexandru Diculescu zidirea din temelie a bisericii din Budeşti, peste drum de curtea sa, care, împreună cu satul învecinat, Diculeştii, aminteşte astăzi de numele neamului său. \ 96 Graiul şi Folklorul din Oltenia nord-vestică si Bănatul răsăritean. de Mihail C. Gregorian. URMARE s) Maria face la vocativ Marie şi Mario-, ieşi Marie pănă'n prag (354), scoal Marile, scoală (770), Marie (777), Mario (770, 777). t) Vocativul lui Patru este Petr'e : Petr'e, slintse Petr'e (691) ; dar : Patru (691) la nominativ şi acuzativ. 6. Pluralul. Nominativul şi acuzativul. a) La pluralul articulat al masculinelor, -ii se contrage în i : an'i (60), boi (23), cai (168, 540), cân'i (585), carlan'i (169), crasi (196), domn'i (669), duzman'i (19), lupi (169), ochi (59, 6l, 291), pagân'i (55), Rumâni (48), stâlpi (169), străini (209), voin'isei (82). b) După ş (s), ;', z, dz, ţ, acest i trece la î (Ci. § 97 Fon.): copilasî (206), moşi (810), obrazî (36), bradzî (262), băieţi (532), camin'eţî (752), $ern'eţt (200), fraţî (45), munţî (14, 218), parinţî (46), pişaţi (955). c) Deşi feminine, substantivele gadină şi pasărea, par în exemplele de mai jos cu art. masculin -i la plural : n'e mănâncă gadzin'i vitsel'e (452), să n'o mânse păsări (840). d) Pe lângă forma obişnuită de plural articulat a cuvântului obraz, am găsit şi: obrazil'e=obrajii (Podeni. Femeia Ioana Rusu). e) La adăugarea art. feminin plural -le, unele substantive schimbă terminaţia e în i (Cf. § 193 Fon.): dzeochetoarife (567), duzmansil'e (244), f'et'il'e (173), jăfil'e (533), mirătoaril'e (567), moroaisiîe (567), muril'e (224), râmn'itoaril'e (567), strîgoaisil'e (567), zmieoaisil'e (567). f) In Bănat, art. feminin ambigen şi plural, pe lângă -le, apare şi ca l'i (Cf. § 176 Fon.): f'etsil'i (886), guril'i (911), mandrill (823), pisioaril'i (823). g) Când se adaogă articolul, terminaţiunea i delà unele subst feminine trece la î, după ş, \, etc. : căşîl'e (325, 759), chi-ţîl'e (947), copiţîl'e (135), siuţîl'e: copitsil'e sluţilor (948). h) Cuvântul maică are la plural articulat şi forma : maichife (938). i) Ii se contrage în i la plural în cuvântul : sârvisil'e (629). l) La adăugarea art. -le la plural, ie din cuvântul coaie se reduce la i : coail'e (182). La fel şi gunoaiî'e (545). (Cf. § 124 Fon.). , 7. Alte forme de articol. a) Articolul adjectival sel, sea, apare destul de rar: sea mai mar'e (573), guriţa ta sia dulse (253). Forma obişnuită a acestui articol este : ăl, a. Uneori apar forme cu h protetic : hai doi (45) b) In loc de al'ei=celei, găsim forma ai în expresia : oil'e babi ai bătrâne (Măreşeşti). 97 ADJECTIVUL. 8. Singularul. a) Ferice apare şi sub forma ferica ferica dze tsin'e (190). b) Galben apare cu e trecut la i : galbin (114, 817), gal-binâ (83). (Cf. § 83 Fon.). n c) Adj. lut (=iute) are femininul iută: car'e are a lut (70), iută (222, 427", 619). e) Fioros apare uneori cu prefixul in: groapa ie 'nfio-roasă (574). ţ) Sub influenţa lui micuţei, mititel trece la mitut'el (286). (Cf. § 320 Fon.). g) Pustiu e pronunţat: pustii (749): şi cum dift. ii este după st, trece la îl, dând: pustii, cu fem. pustîie. Ex.: pustii (191, 254, 535), puştile (170). (Cf. §~53 Fon.). h) Femininul adjectivului rău (sau rîău) e ra, sau rîă, cu pluralul răl'e. Exemple : ra (234, 589, 740), riă=rea (153), răl'e (688). (Cf. § 45 Fon.). i) Sânt, sânta apare necontaminat de slavicul ckatx : sântului (483), sântă (92, 319), sânta (482). (Cf § 354 Fon.). ;) Pe lângă străin şi strein (care apare mai rar), găsim deseori: strin, cu fem. strină şi plur. strin'i, strin'e: strin (172), strină (110, 322), strin'i (465, 553), strin'e (28). (Cf. § 134 Fon.). k) Delà ud s'a format un adjectiv derivat : udzilos (262). I) Vechiu apare terminat în iu : v'echiu (63), cu fem. veche (200). m) Adj. vie e pronunţat uneori şi ca vile (148) (Cf. § 143 Fon.). n) Adjective formate din nume proprii : n'iamu dzinul'esc (63), n'iamu dârp'eşiesc (63), hotaru miersesc (260), n'iamu pă-păv'esc (63), paul'esc (63), stăn'esc (#3). 9. Pluralul. Forme schimbate din cauza unor fenomene de fonetică : a) ia trece la ie sub influenţa lui e final : încuietse (542). (Cf. § 177 Fon.). b) I trece la î după $t şi se păstrează în : milosiîvil'e (357). c) Ii se reduce la i şi acesta trece la % în : roşî (613, 614, 777), rosî (59). (Cf, § 97 Fon.). d) Vânăt face la plural vânăt, cu fem. vânătse : vânăt (168), vânătse (410). NUMERALELE. 10. Numeralul cardinal. Particularităţi: Femininul delà doi este: două (7, 15, 222), dôo (36, 45), şi doo (21). In afară de tr'ei, întâlnim: tril (35), şi tri (661). Ca şi la două, întâlnim alături de nouă formele : nôo şi noo (4). 98 Pentru zece întâlnim două forme: dzese (159, 237), zese (198), şi dzăse (110, 138, 222, 286, 322, 433, Cloşani, 808). Alte forme : unsprădzese (315), unspr'ese (875), doispr'edzese (237), doisprădzăse (933), dolsprăzăce (781), doosprădzese (315), doispr'ese (286), doispr'ese 829, 875), doisprăse (933), doospr'ese (223), şaispr'edzese (225), şajspr'ese (875), şaispce (763), saptse-spr'ese (138), noosprece (785), doodzăsi (60), doozăşasă (875), tr'eidzăsi (60), patrudzăsi (60), patruşcinct (726), patruzăşînoo (562), sinsidzăsi(60), cinzăci (713), şaizăşîpatru (760), şaizăşîopt (933), şaptseşaptse (646), şapt'eşapt'e (712), obzăsi (416), obză-şîşapt'e (726), obzăsiopt (416), noodzăsişînoo (619), noodzăşînoo (620), noodzăşînoo (110, 113, 277), tr'ei mie (274). 11. Numerarul ordinal. Alături de întâi apare în Bănat întân'i şi al dzintân'i (807). Sub influenţa lui a tr'eia întâlnim şi o formă a doia: a doia dzî (35). In loc de al optul'ea apare a optăl'ea : a dptăl'ea an (875). 12. Numeralul adverbial. Particularităţi: a dolîea oară (947), dze-a tr'eil'ea ori (21). 13. Numeralul nehotărit. Particularităţi: Alături de câţiva apare şi câtse v'o doi: punem câtse v'o doi pomi în pământ (303). PRONUMELE. 14. Pronumele personal. a) La persoana I-âi sg., cazul nominativ, întâlnim mai multe forme: îeu (4, 625), leo (823) şi io (41, 59, 255, 618, 625, 691). La dativul sg. tonic găsim: mie, şi mai rar: mn'ie (59). Formele atone de dativ sg. sunt: im, mi şi m. Exemple: drag im ie (18), im dai (65), im mterzea (274), im facu (897), cocoş n'egri mi-ş cântară (514), şî-m stă gându (15), să-m do ie (57), să-m închidă (57), să nu-m prapadzestsi (59), să-m dai (65), dă-w tu ha boată (274), dă-w voie (318), spun'e-m (363), udaţî-m gura (524). In locul lui mi, întâlnim în Bănat: m'. Exemple: mie m'o plăcut (932), mo pus faţa la pământ (894), odzina m'o turburară (947). Cred că este o influenţă a pers. a Il-a (|')« unde i dispare după ţ. Acest fenomen apare şi în Ţara Haţegului (cf. O. Den-susianu, Graiul din Ţara Haţegului, pg. 47). înaintea unui cuvânt începând cu t, d, c, g, s, l, cons. m trece la n. Exemple: să n tragă (730), să-n dai (131), să-n cântse (575), aşa-n grăia (729), să-n spalaţ faţa (574), şî-n lpai calu (578), (Cf. § 235 Fon.). Formele tonice de acuzativ sunt: mine, min'i şi min. Exemple: p'e min'l (251, 310), pe min'i (671), niz pe mini nu mă uita (561), dze mini (660), hait cu min pe dzjal (554). 99 Formele atone de acuzativ sunt: ma, care apare foarte des, şi mă. De ex.: ma culcai (309). b) Pers. a Il-a Dativul sg. tonic: ţîie (2, 59, 274). Formele atone de dativ sunt: (î (308), îţ (899) şi l. Ex.: fam ratsedzat (15), ţ'o ven'it (65), ţo plăcut (932), mulţumes-cu-t (274). La acuzativul singular tonic întâlnim formele: tsin'e şi tsiti'J. Ex.: p'e tsin'i (310), p'e fin'i t'i-o duce (777), pentru tsin'i (658), pin tsin'i (678). c) Pers. a III-a sg. masculin, cazul nominativ: {el (35, 65). Femininul: lea (4, 861), la (28, 60, 859). . d) Ldplural. Pers. aIV-a mase.: lei (28,35). Fem.: iele (28,36). e) Alături de el întâlnim şi pe: dânsu (45). /) Câteva forme de pronume de reverenţă: dumneta (71), dumn'eta (589, 730, 814), mata (2, 28), matale (6), cu matal'e (250), mulţumesc, n'elco matal'e (269), nora matal'e (28), pintru matal'e (28), dumnevoastă (129, 195, 952). 15. Pronumele reflexiv. Formele acestui pronume sunt cele obişnuite In loc de şi se pronunţă ş: mi-ş fasja (174). 16. Pronumele şi adjectivul posesiv. a) La pers. 1-âi sg., pe lângă forma obişnuită : mieu, apare şi: mio, când urmează după substantive exprimând grade de rudenie, fiind aton în frază. Exemple: mieu (4, 7, 35, 74), mio: fratsi-mio (45, 400). La feminin găsim : mia (7, 51, 193, 222, 382), miea (35, 41, 126, 175) şi mie (258, 626). Pluralul mase. este: miei (45), iari femininul: mel'e, mele, miele şi miele. Ex.: mel'e (2u), î-a t'etsei ai mel'e (Nadanova), numlel'e mel'e (355), masăl'efe mel'e (483), n'evesti miele (490), miere (38), miele (65, 146). b) Pe lângă forma obişnuită: tău a pers. a Il-a sg. mase, găsim : tîău (7), şi to (în exemple ca : barbatu-to, 584). La feminin găsim formele : tă (628, 823), tîă (175), tîa (313), şi ta (forma obişnuită). La plural mase: tîăi (127,) şi tăi. La feminin: tăl'e (188, 259, 312,"320, 483, 492, 651, 721, 777), tîăl'e (65). Sub influenţa lui mel'e apare: tel'e (20). c) La pers. a III-a adj. piosesiv său, fiind aton în frază, atunci când urmează după substantive exprimând grade de rudenie, este redus la so şi su. Exemple: barbatu-so (35), barbată-so (61), tată-so (813), tată-si* (129), tratse-su (154), îiu-su (828). (Cf. § 115 Fon.). d) Pe lângă nostru şi noastră, întâlnim nostu şi nost, iar la fem. noastă. Exemple: nostu (478), nost (515,625, 650, 698), noastă (477). 100 i 17. Pronumele şi adjectivul demonstrativ. Formele obişnuite de pronume demonstrativ, sau de adjectiv pus în urma substantivului, sunt: a) Sg. mase.: ăsta (36, 87, 274). Genitivul şi dativul: ăstuia (944). Fem. asia. PI. mase.: ăştsia (ăşt'ia), Gen.-dat.: ăstora. Fem.: aştsea, aştsîa (386) şi ăştsia (vitsil'e ăştsia, 278). b) Sg. mase: ăla (62), ala (Î75, 810, 919),"âla (938). Gen.-dat.: ăluia şi ăluia. Fem.: aia (35, 403). Gen.-dat: ăl'eia. Alături de această formă mai apar: aeia (a muieri aeia, 36), aha (la casa aita dze l'e-o fi dat, 358). PI. mase.: ăia. Gen.-dat.: ălora şi ălora. Fem.: al'ea, ăl'ia şi el'ea. c) Pe lângă formele care încep cu ă, apar altele cu i iniţial. (Cf. § 7 Fon). Exemple : îsta 315, 407), îştsia (316), îstora (93), îla (35, 41, 45, 705, 785), îia (35, 222). d) Sub influenţa formelor din limba literară (acesta şi acelo), formele obişnuite din popor primesc uneori un a iniţial. (Cf. § 200 Fon.). Exemple : aăsta (349), aăla (620, 875), aâia (631, 875), aîia (935). e) Alteori primesc un h protetic (Cf. § 336 Fon.): hăsta (6 6), hîsta (Izverna), hăla (722), hîla (Măreşeşti, 45), hala (219), hăl'ia (219), hel'ea (609, 633),.hailaltă (45). /) La formele de genitiv şi dativ de câteva ori apare accentuarea veche (cs în dialectul aromîn): ăstuia (944), ăstora (400, 698), alui (955), aluja (482), cutăruia (108, 39i, 446, 945). g) Alte forme de pronume demonstrativ : aialaltă=ceaialtă (919), ăielalţ=ceilalţi (864). h) Adjectivul demonstrativ. Formele obişnuite de adjectiv demonstrativ, pus înaintea substantivului, sunt: ăst şi astă, ăl (919) şi a. Uneori, în loc de a, găsim forma de pronume cu h protetic : hala. Ex.: trăse-mă 'n hala ţară (467) La plural: ăştsi şi aştse, ăi şi al'e. Găsim mai rar şi formele din limba literară, dar fără a iniţial: sel (387), seia (175), sel'ia (387). fn loc de acea apare forma de pronume în exemplul prin asela padur'e (175). In loc de cealaltă, găsim sialălaltă: sialălaltă partse (176). Ailaltă apare cu h protetic : mâna hailaltă (45). 18. Pronumele relativ. Pluralul pronumelui relativ cure este de multe ori: cari. Ex.: cari area bejenari (704). Alături de sine, întâlnim formele: sini şi sin. Exemple: sin'i (17), sini tse taie (306), sin'i-o fi (389), p'e sin'i-om pune (17), p'e sin'i să l'e las (Gornenţi), n'ar'e sin să ma cautse (24), sin tse vo mal matura (269), sin ţ'a pus numiel'e (884), cin ţ'o porâncit (770). 201 19. Pronumele şi adjectivul nehotârît. a) Alături de: n'imin'ia (643). întâlnim şi pe: n'ima (7, 35, 59, 65, 160, 310, 596, 719,"800), cum şi: nima (469, 544, 659). b) Afară de n'iştse apare şi: n'eştse (422). c) Toată, femininul lui tot, apare şi ca totă (263). d) Influenţa lui tot se vede în: totulor (2). e) In loc de câţiva, întâlnim uneori forma : câta, iar în loc de câteva: câtsea. Exemple: câţa oamen'i (67), v'o câţa (631), câtsea oi (38), vrio câtsea vior'el'e (640), câtsia trănţă (217). /) Forme schimbate în urma unor fenomene de fonetică : orse (260), un'i (538, 570). VERBUL. 20. Observaţiuni generale. Verbe cu forme schimbate în urma unor fenomene de fonetică : a închepa= a încăpea (Şovarna), să 'ncheptoră=se închiotoră (409) *), sa laculeştsj (323) **), l'i-am p-ăvit=le-am privit (210). 21. Forme de conjugare Unele verbe sunt întrebuinţate la forma reflexivă: tse cânt (542), se fe cânţ=ce te plângi (91), nu tse cânta (618), însepui a ma cânta (618), să făgăduisă r'ezel'e nost (650), nu să mierze doi pi~un drum (846), şcoală pomin'e-ştsi-tse şî cu noi vorbeştsi-tse (803) să râdzia dze iei (236), vrură să să râdă dze Ţîgan (183). Altele, în loc să fie la forma reflexivă sunt la forma activă: cân soldatu întoarsă (131), înapoi n'or mal întors (804), năpusti cu fazetu (122), pila str'eaşin'i vo fi spurcat (947). 22. Conjugări. Schimbări dela o conjugare la alta : dzespar-ţar'e=despărţire (30), s'a nv'esalat==s'a 'nveselit (678), a scria =a scrie : l-o scriat (119), o cam scriaşr*(Prisăsina); oasăl'e-i fărâ-miră (564), oasăl'e ţ'a fărâmit (719), sa 'ncorazî=se încuraja (131), Verbul a rămânea este păstrat la conj. a It-a vii ramân'ia (319), vei ramân'îa (320). 23. Moduri şi timpuri. a) Prezentul indicativului şi subjonctivului, Particularităţi comune. I, Lipsa sufixelor la indicativul şi subjonctivul prezent. Câteva verbe de conj. i-âi formează singularul fără sufixul ez (ezi, ează): abură vântu (Canicea-Izverna), însară= înserează (823), mi-i înstrin==mi i înstrăinez (114), lucră=lucrează (890), râşchiie =râşchiază, lucrează cu râ^chitorul (Gornenţi), să scurtă dzi pl'e-car'e (803), pământu să ţî-1 uşoar'e (623). Sufixul esc lipseşte la urrnătoarele verbe de conj IV: sioacăn (39), cl'ipi=clipeşti (629), cutroape(Costeşti), dăruie (683), înfloar'e *) Contaminaţie cu cuv. piept (chept). Cf. cheptoar'e § 354 Fon. **) Cf. 354 Fon. 102 (230, 393, 689), undze flori înflor (827), înfrundze=înfrunzeşte (213, 889, înfrund'e (170), învârtse=învârteşte (87, 473, 566), n'i-mier'e==nemereşte (392), cum să nimer'e (779), ord=urzesc: îl ord pe gard (214), ord (222), bumbacu îl ordz p'e gard (—urzeşti) (635), îl oardze=îl urzeşte (Bogâltin), prând—prânzesc (Gornoviţa), nu prândz (=nu prânzeşti) (192), roabăi (214), JeJ bumbac ; îl roabăi cu apă caldă şî cu faină (635), sfintse soar'el'e (Podeni), păn nu sfintse soaril'e (541), sa suse=se suceşte (64), îşi suse gura (948), tavăl'e=tăvăleşte (176), o zăgoan'e (875). II. Câteva verbe, care de obicei n'au sufixe, apar cu sufixele -ez şi -esc: să matur'edz=să mături (119), să-m raspun-dzez (660), cu floril'e să să mirosască (595). III. Altele au sufixele schimbate : cu luminile să să lumi-n'iască (595), adzev'eriază=adevereşte (33), să mai abur'eze, să tse răcor'eze (552). IV. Unele verbe, care au la infinitiv un a trecut la ă, păstrează acest ă la prezentul indicativului şi subjonctivului. Exemple. Prezentul indicativului: săr'e dzin pom (799), soaril'e păn nu răsăr'e (540), răsăr'e luna (897). Prezentul subjonctivului: să-i arătse (65), să-i crăp'e (219), să răsări (900), să tse scap (180), să t'e scape (631), să-l scăp'e (955). In exemplul : să schepe (182), ă trece la e prin asimilaţie, V. Influenţa persoanei a doua se observă deseori la pers. I-âi la unele verbe: mor' (50, 334, 352, 591), să mor' (239, 305, 662, 663, 817), să sîmţ tu, se simţ şî leu (688). VI. Verbul a veni are pers. I-âi sg. dela prezentul indicativului şi subjonctivului terminată în n: nu mai vin (589). In aceeaşi consoană se termină şi alte verbe, cum sunt: a pune, a rămânea, a spune, a ţinea. VII. Pers. a II-a sg. a verbelor : a pune, a rămânea, a spune, a ţinea, a veni este terminată în -n'i: p'm'i, ramân'i, spun'i, ţîn'j, vini. Exemple: pun'i (87, 635), ramân'i (74, 366), rămân'r (589, 789), ţîn'j (180, 626, 664), vîn'J (71, 209, 318), să tse pun'i (35), să nu tse puni (394), să-m spun'i (631), să vin'i (296, 363, 424, 464, 804). Găsim însă şi forme terminate în I: să spui (14). b) Prezentul indicativului. I. Singularul. E din sufixul -esc trece la ă după b, în Bănat. (Cf. § 10 Fon). Ex.: n'o mai iubăsc (936), vorbăsc (896), tse zdrobăsc .(881). Verbul a speria face la ind. prez. pers. I-âi sg. spariu : ma spariu (793). Verbul a blestema arela in dic. prez. pers. I-âi sg. forma: blastăm (529) Verbele terminate în ţ, z, dz, pierd la pers. a 11-a sg. pe i scurt final. (Cf. § 100 Fon.). Ex.: audz (306), şîădz (879). 103 Pers. a II-a sg. a indicativului prezent de!a: a d'esghiora este: d'esghiauri (157). Verbul a şedea are la prezentul indicativului, pers. a Ill-a sg. formele: şedze, şedze (şed'e) şi şădze. Exemple: şedze (373), şed'e (92), şed'e (518), şădze (153, 547). Pers. a Ill-a sg. a ind. prez. dela a întreba este uneori: in-trabâ (343). Verbul a inchepa (= a încăpea) are la pers. a Hl-a sg (ind. prez) forma închiapă (Nadanova). Indicativul prezent dela a mirosi se termină la pers. a Ill-a sg. în ă: miroasă (713), (din cauza lui s anterior). II. Pluralul. Deşi de conj. a Ill-a, unele verbe sunt accentuate pe terminaţie : fasem (350), făsem (636), torsem (636), trăzem (636). Influenţa pers. a Il-a sg. se observă la să/£ăm=săltăm (Gor-noviţa) Verbul a omori apare la pers. I-âi pl. a indic. prez. cu o trecut ia u: o omurim (302). Aceeaşi trecere o are şi influrit (290). (Cf. § 105 Fon.). Păstrarea lui o în tornăm (771) se datoreşte influenţei persoanei I-âi sg. In exemplul : dujman'i să uit (579), verbul a se uita apare la pers. a IU-a pl. a indicativului prezent fără terminaţia ă. c) Prezentul subjonctivului. Verbul a azvârli are Ia prezentul subjonctivului pers. I sg. forma: să tse azvârlu (384). Subjonctivul prezent, pers. I-âi sg., dela verbele care au înaintea vocalei finale un d sau t, se termină în această consoană, nu în z sau ţ. Ex. : să şâd (567). Aceste verbe la pers. a Ill-a sg. se termină în -dă şi -tă: să l'e ardă (219), să sa 'nchidă (36), să-1 întindă (629), să sa 'ntsindă (663), să ma prindă (12), să nu-i prindă (830), să vadă (318), să t'e vadă (631), să tse 'mpartă (83). Formele cu z sau ţ sunt mai rari: să arz (709), să d'eschiză (174). Verbele*) care au înaintea vocalei finale un n, păstrează acest n la subjonctivul prezent: să spun, să vin, să spună, să vină. Exemple: să spun (56), să vin (823), să vină (30, 811), să rămână (91). Găsim însă: să ţîie (74), în loc de să ţină. Verbul a lăsa are pers. a Ill-a s*. a subj. prez. terminată în ă : să-1 lasă (110), s'o lq$ă (175). Unele verbe de conj. I (sau cele de conj. IV terminate în i), care au înaintea vocalei finale una din cons. ş, z, ţ, r, se termină la subjonctivul prezent pers a IH-a sg. în ă, în loc de e. (Cf. § 86 Fon). Ex.: să sa cur'eţă (871), s'o nv'eţă (875), să tse omoară (932). *) De origine latină: a pune, a rămânea, a spune, a ţinea, a veni. 104 Aceeaşi trecere a lui e la ă o observăm şi la verbele care se conjugă cu sufixul -ez: să să cocoşeză (629), {arîna s'o spul-ber'edză, trupu să mi-1 uşur'edză (594), să vân'eză (175). Ea din suf. -ească dela pers. III sg. trece la a, în Bănat, după cons. b sau v: să îubască, să nu să bolnavască (898). Aceeaşi trecere a lui ea la a o găsim şi după tr, în : să tracă (820). (Cf. § 44 şi 47 Fon.)." 1 se păstrează trecut la î în: să într'e (183, 476), (Cf. § 24 Fon.). Pers. III sg. a subj. prez. dela a simţi este: să simtă (531). (Cf. § 27 Fon.). d) Imperfectul indicativului. După s, z, dz, r, st, -ea (la) dela imperfectul indicativului trece la a (Cf. § 43 Fon.). Exemple: gasa (312), lesa (45), sosa (274), sloboza (310), audza (842), iera (957), pov'esta (266). De cele mai multe ori pers. III pl. a imperfectului se termină în -a, ca şi pers. III sg.: ma ciricăia (728). maşîn'il'e să lo-via (171), n'e luva părinţi (46), sîluia (47), să unzia (47). Forma perifrastică, constând din perfectul compus al auxiliarului a fi şi participiul prezent al verbului de conjugat, are înţeles de imperfect: o fost avan (131, 315), o fost cântân (198), l'i-o fost îngraşân (414), si-o fost mâncând lei, îl da sî iei (175), o fos mâncân (315), s'au fos r'epezîn (198), o fos şadzân (315), o fos tr'eierân (316), so fos ţînân (201), o fos v'en'in (36), o fos venin (201), s'o fos vorbin (129). O aton trece la tt în: durmeai (561). (Cf. § 105 Fon.). Influenţa prezentului se vede în: păstr'ezam (432). e) Perfectul simplu. El după S trece la ăi: adusăi (56), pusăl (2, 22), trimeasăi (85). (Cf. § 49 Fon.). Verbul a trimite are la perf. simplu pers. III sg. formele: trimiesă (383), şi trimeasă (714). f) Perfectul compus. La pers. II sg. a perf. compus, auxiliarul a avea are în exemplul următor forma oi, fiind influenţat de voc. o dela n'eico: nu ştsiu, n'eic' oi bolândzît (823). La această trecere a mai influenţat şi pers. III sg., care are de cele mai multe ori pe a trecut la o. Alteori aceeaş persoană apare ca 1: spovedzi tsi-i =te-ai spovedit ? (49). Auxiliarul perfectului compus la pers. III sg. este la unii: au. Exemple: m'au aruncat (91), se dor mi t'e-au azuns ? (274). Iorgovan s'au ascuns (198), au dat (316), au întâlnit (35), au luvat-o (35). Perfectul compus este format de cele mai multe ori la pers. III sg. cu auxiliarul o ( < au) -. o curaţît-o (35), o dat (316), mo 105 durut (6), o fost (35, 838, 877), m'o lăsat (91), o luvat (35), o miers (35, 183), o pl'ecat (567), m'o posit (91), m'o sprizon'it (91), o ven'it (183), o vorbit (35). La pers. I pl., în loc de am, întâlnim uneori om, în urma influenţei pers. III sg.: rii-om urît (838). La pers. III pl. verbul auxiliar este o şi or (mai des): bo-lere s'o boierit (223), boi o 'mbatrân'it (23), o miers Tursi (46), f'etsil'e m'o otrăvit (798), plugu o ruzin'it (23), or cr'escut şî s'or uscat (835), s'or dus (178), or îmbiat (935), nu n'i-or lăsat (19, 575), or plecat (236), or vadzut (655). Se întâmplă uneori ca auxiliarul dela pers. III pl. să se confunde cu cel dela pers. III sg.: a 'nflurit doi pomi (396). g) Perfectul subjonctivului. Perfectul subjonctivului este format din subjonctivul prezent al verbului auxiliar a fi, care se conjugă la toate persoanele, şi participiul trecut al verbului de conjugat. Pers. I. sg.: să-1 fiu vadzut (691). Pers. 111 sg.: să fie fost (61, 93), trăbuie să-1 fie spus (Costeşti). Pers. I pl.: să-l fim vadzut (Ponoare). h) Mai mult ca perfectul indicativului. Din cauza analogiei cu verbele de conj. I, unele verbe de conj. III au terminaţia -asăm, -asăşi, -asă, etc. Ex.: mă dusasăm (41), pusasâ (511, 751), spârsasă (757). E după s trece la ă: strânsăsă (649). (Cf. § 14 Fon.). Alături de forma simplă, apare şi o formă perifrastică: l-o fost dat o sacur'e 'n cap (45), s'o fost sculat (45), o fost v'e-nit (569). % i) Viitorul. Formele de auxiliar ale viitorului sunt: Pers. 1 oi (formă mai des întrebuinţată, alături de voi, care apare rar). Ex.: oi dzăsia (85), oi dzesfasia (Gornenţi), m:oi mărita (4), oi sta (59). Pers. 11: vei (mai rară), ei ăi, l, vii şi vi. Exemple: vei gândzi (35), tsî-ei spov'edzi (380), d" ei fi d'e altă l'ege (602), nu mai duse ? (59), tsi-I baga (796), vii bribezi (28), vii vindze (856), vi fi (870), cân îi vi vedzia (130). Pers. 111 sg. vo şi p (rezultând din vo, prin pierderea lui v). Ex. : vo adapa-o (879)^ vo aduse (567), vo audzî (180), vo da (35), da-vo bunu Dumil'edzău (255), vo dzescânta (866), vo fase (28), vo fi (292), să vo gatsi (28), vo lesî (310), vo mai leşî (595), vo luva (310, 879), vo mânca (108), vo saca (15), vo scapă (901), vo spune (660), vo sp.un'I-o (691), vo mai tr'ese (114), vo mai trimietse (264), vo v'edzea (35), vo ven'i (12). Sub influenţa lui vo, să (provenit din se) trece la so: 106 un'e so vo vedzia fum (130) (Cf. § 169 Fon.), o azunze (175), o dzîsia=va zice (932). Pers. I pl.: om şi vom (mai rar): n'e vom duse (175). Pers. II pl.: veţ, viţ şi oţ (influenţa lui o dela celelalte forme). Ex.: veţ răzbi (310), viţ pfeca (948), oţ capata (274), l-oi vâna (274). Pers. III pl.: or (şi mai rar vor). Ex.: Nu s'or mai batse (56)« Forma perifrastică de viitor: o să mă 'mpâc (317). j) Condiţionalul şi optativul. In afară de formele obişnuite de condiţional, apare şi vechiul condiţional format cu auxiliarul vr'eaş, vr'eai, vr'ea, vr'eam, vr'eaţ vr'ea. Acest condiţional, fie că apare singur, fie că are înainte conjuncţiile să (== dacă), sau dacă. De cele mai multe ori are o nuanţă de trecut. Exemple: să vr'eaş fi leu acas (95); nu-1 vr'eaş lua (=,nu l-aş fi luat. Cernavârf); mai bin'e vr'eai aduse faină (Nadanova); vr'eai fi tu acas, nu să serta copii (=dacă ai fi fost... Nadanova); să vr'ei ven'i mân'e, gasai pe moşu acasă (637); să vr'ea bla, şî mai bin'e ar zîse (Domn'ica Gruia, Chiţimii); dacă vr'ea fi ca acum (G. I. Marcu, Bunaica) ; dacă vr'ea fi doda V'eta (=dacă ar fi fost... Nadanova); vr'eam fase o vânatoar'e (=am fi făcut... C. Iliuţă, Gornenţi). Uneori se întrebuinţează în locul subjonctivului perfect: dzi se nu pusăşi pe baba să tse vria 'nealta (=să te fi încălţat. Bala de jos). Forma inversă de optativ are în mod obişnuit verbul la infinitivul lung: sujer'e-ar şerpi (731). Forma inversă de optativ dela verbul a fi apare uneori contrasă: firl-a naibului să fii =fir'e-ai a naibului... (296). Găsim şi o formă inversată de optativ trecut: fir' ar fost udzit pustîie = ar fi fost udzit... (355). k) Imperativul. La unele verbe sufixele lipsesc: hodzină=odihneşte (Izver-na); învârt'i-t'e (602); însiată, §ernă, 'nsiată (315). Verbele care conţin în temă un a trecut la â la infintiv, păstrează acest ă la imperativ, ca şi la prezentul indicativului: răsări (127, 155, 210), rasiărl (28), răsări (467). Uneori în loc de răsări întâlnim: rasai (644). Imperativul verbului a sta este: stăi (130, 486, 670). Imperativul verbului a rămânea este: rămân'] (470). Verbul a scula are două forme la imperativ (pers. II sg.): scoal şi scoală. Ex.: scoal, cutar'e, scoal; scoal dze mi tse roagă (471); scoal, Marile, scoală (770). Imperativul verbului a aduce este: adu (387, 768). Verbul a zăcea are, în exemplul următor, imperativul la pers. II sg. terminat în e: or mal dzase, or tse scoală (243). La pers. II pl. a imperativului verbului a se duce găsim, 107 pe lângă forma obişnuită, şi o formă în care pronumele reflexiv este intercalat în corpul verbului: duse-vă-ţ (537). Imperativul negativ terminat în -r'eţ (format din infinitivul lung) apare deseori: nu bereţ multă apă (Cloşani), nu va dar'eţ (82), nu va mirar'eţ (92, 737), nu pripir'eţ (a zori) (28, 127, 514), nu ramn'irăţ (134), nu-1 stragn'irăţ (113). Uneori chiar imperativul afirmativ are la pers. II pl ter-minaţiunea -r'eţ, ca şi cel negativ: fir'eţ buni (Cireşul). Verbul a -plânge are la imperativul negativ şi forma: nu plângea (463), fiind influenţat de verbele de conj. II. 1) Gerunziul şi participul trecut. Gerunziul apare de multe ori fără d final. (Cf. § 305 şi 350 Fon.). Ex.: buslumân (467), cul'egân (467), latrân (467), rraer-gân (834), pornin (467), proptsin (219), scuturân (467), tocân (467), ţînîn (102) ; t'e-a lăsat cântânu-t'e (719), ducânu-să (35), înfrângâ-nu-î napol (€>3i), zevel'inu-să (482), spunânu-l (35), taval'inu-să (482), vaicărinu-să (482). Formele cu d păstrat sunt mai rari, mai ales în Oltenia nord-vestică. In Bănat apar mai des: boncănind, cloţaind, raca-ind (878), radzâmând (942), rânkezând (878), şadzând (942), vai-carând (866), v'enind (878), vaitându-să (175). Verbul a rage are participul trecut ras: o ras cum raze bou (314), o ras păn'o murit (314). Dela verbul a strânge s'a format şi o formă de participiu trecut analogică: strânguil (880). m) Modul ipotetic (prezumtiv). Apar şi forme ale acestui mod: ar fi audzît că lestă o ştsiutoar'e (36); fostu-t'or drăguţ' or lja (=ţ'oi fi fost (4). E prezumtivul trecut, forma inversă). 23. Câteva forme caracteristice ale verbelor: a) a fi. Ind. prez, pers. II sg.: leştsj (30, 35); pers. III sg.: ieste (435), lestă (17, 36, 435, 466, 816\ ie (43), e (937), îl (1, 5, 136, 274), ei: cât el gran'iţa (689), i: se-i în casă (35), fl'inta mia-i far v'eraa (308), mi-i dor (335), mi-i fir'ea (786); pers. I p/.?sântsem (96); Pers. 111 pl: sânt (99), sân" (639), s: l'i-s obrazî ars (36), îs: îs sioban (38), îs homidz (413), îs n'eştse iţă (608). Imperfectul, pers. 1. sg.: ier'eam *) (45), ieriam (48, 429), ar'eam (64), aream (182) (Nadanova), ariam (428); pers. II şi UI: errai (426), erea (35, 629), rer'ea "(195), leria (47), ar'ea (568), area (66, 77, 625, 646), aria (47, 130, 171, 260, 304), irâ V) (938). \ ') Cf. § 80 Fon. **) Cf. § 80 Fon. */) Cf. § 80 Fon. 108 Perfectul simplu: fui (859), nu fură pâlcuri dze oi (309)' Forme ale verbului „a li" cu dativul pronumelui personal: mi sânt bolnav (596), mi-s nărod (905), mi-s roabă (895), nu mi-s sănătos (821), mi-eştsi frumoasă (592), mi-estă o mică Ruşcul'iţă (772), acolo mi lestă (934), ţi-estă sacă~(592), fă*) = îţi este (23, 152, 365, 606), £î (661), aşa noi n'i s fetsil'i = suntem (848), i-$ scurtse poal'il'i (893). Imperativul. In locul optativului cu forma inversă : fir'e-ai, apare uneori imperativul: fii. Ex.: neică, fii afurisât (641), fii â nalbului (651), fii a naibălui (753). b) a aştsepta şi a dzeştsepta (a aştepta). Ind. prez.: aştseată (113, 280), dzeştsetat (388)). Alături de aceste forme apar şi cele obişnuite: v'aştsiaptă (391). c) a bea (bea) Indic prez.:Uu") (18), Beau (75), be (194, 373, 663), bia ***) (373). Subj. prez.; s'o beu (889), să bia (253), să beţ (113, 865). Perf. simplu : beură (567), baurăţ (949). Perf. compus: a beut (256), obeut(131), o baut "/.). (893). Viitorul I: o be (819). Condiţionalul prezent: ai bia (930). Imperativul: bet (274, 355)? Gerunziul: bin***) (477, 564). Part. trecut: beut, n'ebeut (beut) (586), nebeut (772). d) a câta p. a căuta: să caţ în gradziu cailor (719). e) cură (cur'e) = a curge, a alerga, a merge. Acest verb prezintă două forme la indicativul şi subjonctivul prezent, pers. III sg.: 1) cură, cu subj. să cur'e; 2) cur'e, cu subj. să cură. Ex. Indic, prez., pers. III sg. : cură = curge (76), cură grâu (723), cură ur'echea (743), cur'e = merge (Padeş), cur'e = curge (633), cur'e sânze negru (634), cur'e âpă (953). Subj. prez., pers. III sg.: să-i cur'e (324, 402, 447), să-i cure (550), să-i cură (852), să cură famieia = să alerge (953)" Imperfectul indic.: cura (= alergau) (65), nu cura boabele (511), săniile curia (691). Imperativul: cureţ, mă! (Mareşeşti). f) a da. Prezentul subjonctivului: să dzea (79), să dze (21, 35, 195, 795), să d'ia (255), să de (231, 650). Imperfectul indicativului: dâdzea (61). Perf. simplu : dadzei (45), dzedzes'(20), detse (211), detse (255), dătse (131, 347), dâţă (131), în mar'e dăţă (321). Mai-mult-ca-perfectul: d'ed'esă (625), dadzesă (36). Imperativul: dăi! (739). g) a ieşi. Prezentul indicativului: Din cauza trecerii lui e aton la ă după s, la pers. III sg. a rezultat: lesă (855), iesă (198). Sub], prezent: să iesă (939, 940). *) Cf. § 89 Fon.-**) Cf § 48 Fon.-*/) Cf. § 42 Fon.-',',) Cf § 88 Fon.—*.*/) Cf. § 350 Fon. 109 Indicativul prezent, pers. III sg., se confundă cu subjonctivul prezent, aceeaşi persoană: iasă ursu dzesupra (45), iasă sufl'itu (98), catrana iasă afară (261), nu ştsim dze un'e iasă (607), undze iasă apa (637), iasă imu (684), naint'e-ţ iasă (770). Pers. III pl., confundându-se cu pers. III sg , are aceeaşi formă : albinele iasă (713). h) a jura (zura) : să zoară (845) (cf. § 38. Fon.). i) a lua. Prez. indic, pers. 1 sg,: leu (35, 250), ieau (584), iau (65, 71). Pers. II sg.: iei (939), iei (702).. Pers. III sg.: îea (576), ie (28, 127). Pers. I pl: lom (64, 545, 771) Prezentul subjonctivului; să leu (7, 14), 146, 424), să iau (45), să lei (28), să lai (777), să ia (45), să ie (5, 21, 35, 422, 551), să lom (476), să luat (65). Imperfectul indicativului: lua (47), loa (704), luva *) (46). Perf. simplu: luai loai (575, 578), luvai (22), Io ") (35, 41, 626), luvă, Ivă: îvă tutun (Domn'ica I. Grama, Podeni), luva-răm (220). Perfectul compus: o Ioat (45, 131), o lot (36), am lu-vat (15), o luvat (45, 61). Viitorul: oi luva (797), vei lua (21), vei luva (4), să văd pe sin'e-i lua (4). Condiţionalul: ar luva (5). -: Imperativul: ie,(210, 397, 811), ia (227). Forma luva, luvat este veche. Intr'un document dela 1811, proprietatea învăţătorului N. Argintaru, din Cloşani, am găsit forma: le-au luvat. j) a mânca : mancă (692, 832), s'o mânsi (860). k) a mulţămi: mulţămtescu-ţ (256), mulţamim (355). 1) a panjan'i: ochi 'n cap să-i pafajan'iască (Domn'ica Petcu-l'escu. Ohaba) (Cf. § 135 FonJ. m) a ploia: ploaie = plouă (7, 658, 780), a ploiat (433), o Dloiât (203), o ploiat (314), vo ploia (307), dze-ar ploia (958), vr'ea ploia mai dze mult o ţâră (433). n) a outsea (pufea) : pot (rar), posi (36, 45. 52, 293, 440, 680, 786, poci (731), poţ tu mândo (270). o) a rămânea. Pe lângă formele obişnuite de perfect simplu (cf. rămasa) (484) şi perfect compus (cf. a ram,as) (60), apar: ramânsâ (484), am ramâns (526), a ramâns (511, 737). Aceste forme sunt datorite analogiei cu prezentul indicativului. Tot analogică este: o ramân'iat (939), în loc de : o rămas. Viitorul indicativului i v'ei ramân'ia (320), vii ramân'ia (319). p) a ţe'se. La prezenf\ul indicativului apar mai multe forme la pers. I pl.: ţesâm (302), ţăsăm—cu accentul pe prima silabă—(349), ţăsem—accent pe prima—(Măria lu Hoatser. Motrul Sec), ţasăm—accentul pe ultima—(222, 608). *) Cf. § 158 Fon.-**) Cf. § 158 d Fon. 110 \ Subj. prez.: să ţăsăm—accentul pe prima—(404). r) a tr'ese, (tr'ese, trese (cu e intermediar, trase): trac (783), trese (373), triăse (934), trăcură (533), a trăcut (784). s) a usca: să uscă (404), să să uşi se (447), să să usche (930), să să ususe (545). t) a să [— se) văieta : să vaită (147), să vaită'—cu accentul pe ultima—(320). u) a vindze (vinde): vindem (545), vindeam (650), vindui *) (146), o vindut (236), 1-a vindut (415), am vindut-o (Chiţimii), boi nu l-am vindut (579). v) a vr'ea. La indicativul prezent pers. I sg., forma: vr'eau (10) apare alături de forma: vr'eu. Adverbe. 24. Forme caracteristice : a) Adv. acas (175, 269) are pe a final căzut. (Cf. § 220 Fon.). b) A final apare în: asia (196), aisia (81, 769, 805), aicea (733), isia (61, 607), amintsea (51, 391, 402), amintea (765), încoasia (631). c) Urmând după dze (d'e) şi pe, adv. aisi (aisia) a pierdut pe a iniţial, dând: isî (isia), iar împreună cu prep. amintite: dz'isi, p'isî, etc. Trecerea aceasta se datoreşte foneticei sintactice. Exemple : dz'isi (429), p'isi (568), p'ici (734), p'isia (804, 829), d'i p'isia (545). d) aiave: a lave s'o visăz (525). (Cf. § 133 Fon.). e) altcum = altfel: altcum nu sa mai poatse (19). f) bas = chiar, tocmai. Apare numai în Bănat. Ex. : nu başl bine (Bogâltin), baş asta aş vr'ea şî leu (861). g) calări = călare : sed'e calări pe punte (92). h) cân = când (28, 37, 194, 674, 690, 710). (Cf. § 350 Fon). Alteori d e păstrat (influenţa şcoalei): când (7). i) câta = puţin : să-m dai câta foc (130), o sadzut câta (131), numa câta cam n'egruţă (791), îl mal laşi v'o câta (634). j) Sub influenţa adverbelor dzesupra (87), d'isupra (275), apare; dzejos=dedesubt. Exemple: dzezos (80, 87), d'izos (275), dizos (182). k) do = aproape, aproape tot, aproape în întregime, de tot, de-a-binelea, chiar. Se întrebuinţează de multe ori la o acţiune neterminată, care se sfârşeşte. (<. sârb. do — de tot). Exemple, do — aproape: să-m do ie sî cazanii = aproape să-mi ia şi cazanul (57); am mal do sinsizăsi dze An'i = am aproape (chiar aproape) 50 ani (216); sân măi do bătrân dze cât tsinăr = sunt mai aproape bătrân decât.... (Dâlma), m'o măi do pridud'it — chiar aproape că m'a învins (626); — do—în întregime, de-a-binelea, de tot: am do dr'es gardu (Cireşul); dac'o putea, s'o do facă = să facă ceeace rămăsese dintr'un lucru mceput (69), am do făcut = am făcut un lucru rămas neispră- *) cu i intermediar. 111 vit (Obârşia-Cloşani); al, do faseţî-l = faceţi-1 de-a-binelea (Na-danova); au scăpat n'e do omorît balauru (198) = ne~omorît în întregime; nu m'o do omorît = nu m'a omorît de tot (Cer-navârf);— do = chiar : mă do golii dze tot = mă golii chiar de tot (905), nu do ar'e un an, măr ar'e câta (= nu are chiar un an, mai ore puţin). (Prisăcina). 1) dor — doar, doară: şî dor dzi-oi vedzia (549). m) zlaba (284, 589) = de geaba". n) iară (28, 56, 131, 594) = iar, iarăşi. o) Jut = iute, repede (274). p) mai apare uneori ca: măi (22, 35, 827), mai (cu a intermediar (12). r) naintse apare fără î iniţial (28, 35, 197, 310, 551). (Ci § 213 Fon.). La fel apare şi: napoi (464, 880). s) numa = numai (285, 313, 473, 791). t) o (provenit din au) = oare. Exemple : o al gură ? (926). Din cauza confuziei ce s'a făcut între auxiliarul o şi or (cf. § 22 f. Morf.), precum şi între conjuncţia o (provenită din au) şi or (provenită din ori), s'a făcut aceeaşi confuzie şi la adv. o, pronunţându-se uneori or. Ex.: orvadzut-ai fiul mieu ? (691). u) Alături de forma obişnuită parcă (163), apare şi parche*) (cf. § 66 Fon.) Exemple: parche (22, 56), parche ie matricolat (162), parche aria picat d'in ser' 071), parche sânt cr'escut dzin piatră (186). v) răpid'e (181), răpidze (935) = repede. z) Alături de tocmai (226), apare : tomna (399, 631,808) (Cf. § 286 Fon.). dz) un'e = unde (45, 222, 318, 607, 650), une (728), un ma duc (281), un rasar'e soar'el'e (565), un n'e îubiam noi (640), un să spală (824). (Cf. § 304 Fon ) * 25. Locuţiuni adverbiale. Astăsară = astă seara (823); cu l'etsea = încet, pe îndelete (Podeni); dzeazvârl'itse (316); d'e f'el'i = de loc (175); dze grăbi; (828) dz[azn'iaţă (210); d'iondată == de îndată (708); l-am bătut noi pe el d'iondată ; în contsin - continuu (60) ; în dze grabă (310); întu nadîns -= dinadins: nu l-am prins întu na-dîns (Brânzăn'i. Ion S. Tsihoi); jur înspre jur (634); la lături: cum aduse apa baraca si 6 Iapădă la lături (278); mal dze an (817) ; nisidzecât (9); niciune : nu n'e-am măi dus niciune (708); nisi undze (= nicăieri) : ni,siundze nu tse-am găsît (823). nisi când == niciodată (6, 825) ;\numad'ecât (631), pi dzisupra dze pânză (608) ; o ţârichiţă (409) : mai sus o ţârichiţă ; una 'ntruna = mereu: o 'nseput a traze focuri una 'ntruna (631). *) Explicaţia acestei forme poate fi următoarea : în ocaziuni, când după parcă urma verbul auxiliar te, ă a fost asimilat, dând : parche. De aci, această formă s'a extins. 112 Prepoziţii. 26) Forme caracteristice : a) asupra = deasupra : ma uitai asupra mia si vadzui o rândun'ia (75). . b) Prep. către = a trecut la: câtră, şi prin căderea lui r (cf. § 288 Foa.) a dat câtă (cată): călrâ (314), cată (315, 482, 533), câtă (260, 629). cătai: cătai Ghiţă că dzîsia (310). c) in Bănat (corn. Armeaiş), de apare ca dă. (Cf. § 90 Fon.). Ex.: dă brad, dă p'e cap (856). d) ţar = fără: famleie far bărbat (99); cu sisma far de călcâi (Podeni); —/ar=afară de: n'ima 'n lumla albă nu-1 audza, far Sânta maică Mărie (851). (Cf. § 220 Fon.). e) intră = între (414, 629). f) pan la (cu a intermediar) = până la (256), pan la (823), g) Alături de „p'est'e" găsim : p'estă (45, 266, 320, 585, 609), pistă (195, 875). (Cf. § 86 Fon; Cf. § 85 Fon.). h) pin=prin (45, 96, 221, 646). (Cf. § 288 Fon.) ;—dupm = de prin (726) i) pingă = pe lângă (796)). j) pintrâ = printre (493). k) pintru = pentru (953); - pintu (65, 159, 722). (Cf. § 288 Fon.). 1) pr'e = pe. Apare în Bănat. Ex.: pr'e mine (874), pr e lumie (927) . A , " m) su = subt (63, 85, 573, 598, 690, 933): p% su pamant (865). (Cf. § 352 Fon.). Conjuncţii. 27. Forme de relevat: a) Că apare în locul lui ca: că să-m do ie sî cazanu (57); lui că să-l mai fie (469). " b) dacă = dacă (9, 35, 87, 210). (Cf. § 164 Fon.). c) da = dar (20, 45, 131, 350, 938). d) dară = dar (310, 467, 730). e) fiincă = fiind că (260). f) ma = dar. Apare numai în Bănat. Ex.: aş spune şî cătră tsin'e, ma n'isi tu nu-m voieştsi bine (890). g) macră = măcar: macră cân'i să ma mânse (793). (Ct. § 209 Fon.) h) ni = nici: ni n'am spus, dar ni no) spune (643). i) o — sau « au): o n'audz, mândră, n'audz, o nai gură să răspundz (252); o colo dzindzeal dze sat, au în vârfu dzia-lului (803); o sânt duisi. o sânt amară (891); nu stsiu plânze frunza au ba (792). (Cf. § 114 Fon.). j) or = ori, sau: or co văd în ochi, or mor (334); or ţa foamle (563); or să ntâmplă d'e-l doar'e (632); mic or mar'e, o slab.o grâs (955). k) savai = chiar: savai ieri alaltăieri (772). 113 Interjecţii. 28 Voiu reda câteva forme: brrr...... (strigăt la oi. Gărdăneasa); dal'e = dalei, alei: dal'e Ghiţă că dzîsia (310); d'e'L (strigăt la cai. Cloşani); hâşio: = uş! (la gonirea păsărilor) (167, 234); hai (45), hait (554). (Cf. § 240 Fon.), halda (45, 315), haido *)" (240), aida (828), haidâţ ** (275); iaca (36), iote (288, 355); lulu mami, lulul'ea (565); nidzidzio ! = ni! (la gonirea câinilor) (Nadanova); odâr..,. (strigăt pentru a goni câinii) Gornoviţa ; oi! = of! (50); stuc: stuc, izdatse, blastamatse (882); stuc, drâse ! (941). Derivaţiunea. 29. Derivaţiunea substantivală. I. Sufixe: a) -aş (-as): pumnâs (Gornenţi); -aş apare în locul lui-ar: potcovaş (960). b) -alâ pentru -eală: tsinală (45). (Cf. § 46 Fon.). c) -eală (-îală): daruială (625), mustriala (232, 291), supa-rială (Sfodia). d) -eală are plur. -eluri: încâlseluri=încâlcituri (957). e) -eaţă: potseriaţă (< potser'e) (65). f) -ea, pl. el'e: mursachel'e (45). g) -inţ. Apare în Bănat şi indică originea. Ex.: Bogâltsinţ =oameni din Bogâltin. h) -iş p. luş: taişu (45). i) -ic-iun'e p. ir'e: îmbatrâsiun'e-= îmbătrânire (312). j) -mânt: astrucamânt (Gornenţi). k) -el -n'ic: râzăln'ic (Gornenţi). %r 1) -oaică: boloaisil'e (110), ghevoloaisil'e (110). Uneori suf. -oaică cu pl. oaise apare la feminin în locul sufixului -tor dela masculin. Ex.: dziochitori, fem. dziochitoaise. La fel: rămn'itori, rămn'itoaise (402), pl'ezn'itor'u cu pl'ezn'itoaica (751), positor'u cu positoaica (751). Alteori sufixul -tor se păstrează şi la feminin: apucatu cu apucăturoalca (542), zburator'u cu zburatoroaica (751). m) -on'l fem. -oan'e : moron'iu -moroan'ia, paduron'iu- padu-roan'ia (textul 851). Sufixul -oan'e apare mai mult în Bănat, în locul sufixului -oaică: N'emţoan'e, N'emţoan'ea (876), vânturi cu vânturoan'e (947), zmău -zmăoan'ia (851). n) - oasă : n'ejît cu n'ejoasă (950). N'ejoasă nu derivă, însă, dela forma masculinului. \ o) -tor: Zmieu -zmleutori (737). Forma aceasta e formată prin asemănare după: deochi, d'eochetori. p) -ură p. -oar'e: unsura arapului (947). *) haido mândră la dumbravă (240). Cred că această formă a fost influenţată de uino, imperativul verbului a veni. **). Interjecţiile haida şi haidaţ pot fi luate şi ca verbe defective. 114 II. Sufixe diminutivale: a) -il- eană în Ioc de -il-iţă : foil'eană (96). b) -ea(-ia): drăgostsia (300).-Ea are pl.-el'e: cu bun'isel'el'e, cu mîndrusefel'e (564), lacrimţele (127, 147), n'emur'el'e (127). c) -el (la mijloc : -ic-): sorisel (= diminutiv dela soar'e) (803). d) -el, pl. -ei, în loc de -aş: dulgher'ei (30). e) -uş-el pl. -uş-el'e: l'emnuşăl'e (937). f) ied: norurica mia (119). g) -ul-ise în loc de -ul-iţă sau -ul-ică: il'intul'isla (309], frundzul'ise (296, 510, 590), maicul'isţa mia (119), mumul'isia mia (119), n'egurise (13), v'erdzil'ise (după frunzul'ise) (280), dzîul'ise (13). h) -ior (la mijloc c (s) : glassioru (480). După un substantiv terminat în s, din -ssjor, -ssioară s'a ajuns la -stsior (-ştsior) sau -şfior şi -stsioară (-ştsioară) sau -şt'ioară: caştsioară (99), caşt'ioară (159), ostsioar'e (31, 279). (Ci. § 292 Fon.). i) -loara (la mijloc: -iş-j în loc de -ic-ică: cartsişloară (2). j) -U p. -ul-eţ: murghiţu (13); -iţă p. -ul-iţă: crusiţa: (119), glughiţa (59), muichiţa (75, 177). k) -ic : lopâtîc = lopeţică (87). 1) -uş-or: dzialusor (23). -Ia- apare păstrat, m) -oară: mânăstsioară (497), rasîări soar'e sorioar'e (28). n) -ucâ: mamuca (871), o) -ui: fagm (14), sacul (Cireşul), p) -uiel: sacuiel (Cireşul). r) -uică : frunzuica (894), n'evastuică = nevestică (26, 463, 585), pasarulca (834). s) -uţă: blanuţa (349), sismuţa (65), fer'estruţă (152), la-duţă (130, 911), laduţa (75), n'eicuţa (10), pipotuţa (65). III. Sufixe augmentative: a) -ol pentru -an: tufoiu (519). b) Sufixele -on'i, -oan'e = -oi, oaie: cu pulon'iu scos (942), casoan'ia (351). c) -oc : berben'ioc (406). 30. Derivaţiunea adjectivală. a) Sub influenţa subst. frunzul'ise şi frunzul'ină s'au format adjectivele: v'erdzil'ise (280. Cf. § 29. II g Mori".), v'erdzelină (547). b) -ic- îos (isios): la loc udzisios (549). c) -il- os, fem. -il- oasă: udzilos (29), udziloasă (Ponoare). d) -oan'e: maruntoan'e (Băluţa). e) uţ: BerBesel baluţ (932). f) -in- pentru -iv- în exemplul: zân'ilor, milostîn'ilor (952) ). g) Adjectivul verbal curzitoar'e (386) apare în locul lui: curgătoare. *) Influenţa cuv. zână. 115 31. Derivaţiunea verbală. a) Lipsa prefixului în-: bobosită (99), nu tse buzora (853), siarcă (45, 176}, să sere (35, 397), am sercat (19), a sercat (607), o să sere (631), sercar'e (232), singatoar'e (251), singătoarla (47), ma cr'edzintăz (388), nu cuzura = nu înconjura (882), să grijesc (836), hamă cai = înhamă (275), o mormânta (311), s'au n'ecat (842), tse vei n'eca (941), am prejurat oraşu (708), î-o puşcat (67), tsi-o puşca (245), să-1 puştse (35), mi-1 vârt în cârl'ize (237). b) Apariţia prefixelor. Prefixul în: s'a 'mbucurat (175), l'eaş împotcovi (770), să-1 întsimaduiască (947). Prefixul ză- apare în Bănat: o zăgoan'e — o goneşte (875), tse zauit (902), am zăuitat (933), ţ'ai zăuitat (823), zavârn'i — a trece dincolo de vârf (Obârşia-Cloşani, izverna). Prefixul re şi ză: duşmani l-o rizaflat (826) c) . Schimbări de prefixe: d'i pentru d'es: d'iaştsernând (243). d) Derivări deosebite: m'am brumait « brumă) (28), că!-Beziază «calbiază) (136), se firizăştsi? ( Istoricul Episcopiei Râmni uTui ,Pp'2? ^^7^ndU-se de cel de Chirii monah, Gheotghe, Ana monahia. Acesta au făcut casăle pe pimniţă de iznoavă cu pridvorul, cu foişorul şi au făcut case la vie la Brad şi pivniţă şi au zugrăvit şi la proscomidie, ca în veaci să se pomenească. Pomelnicul Căp[ilanuluiJ Radu Goran : Radu, Ecaterina. 1 Acesta au dat sf[i]ntei mân[ă]stiri Sărăcineşt De aceia să "pomenesc cari dâruesc ce le iaste puterea la Sffâjnta Mănăstire: Oprea Floarea Anghel, Anca { Au dat bisear[icii] un peşchir mare. Ioanichie er[o]shimonah, Ştefan ieromonah, Păuna, Rafail monah, Ion, Tudora, Ilina Costandin, Sava, Sima, Iordache, Ancuja, Măria, Nicula, Măria, Despa, Aspra, Vasilie, Pană, Tota, Ca-trina, Radul, Nicola, Păuna, Mariea, Catrina, Ilina, Ma-riea, Smaragda, Preda, Păuna, Mathei, Barbul, Costandin, Mariea. Aceştia au dat o parte de moşie... de brădet în hotaru Cheii. Bogoslav ieromonah. Stoica ierei, Mariea, Drăguşin, Anghel, Dara, Stanca, Ilina. Au dat partea lor de sălişte din Sără-cineşti, loan, Neagoe, Vasile, Stana. Au dat o haină. Pomeanicul Sffijnţifeji sale Părintelui Chir Samuil, Arhi-mand[ritulJ Sf[i]ntei Episc[oJpii RâmfniculuiJ : Vii: Filaret arhiereu, Samuil arhimand[rit], Salomia monahia, Costandin erei, Câr-stina ereiţa. Morţi: Parthenie arhiereu, Iosif monah, Cârstea, loan, Theodora, Ana, Mariea, Grigore Tudorache. Ac[i]astă sf[â]ntă Mânăstioară, ce să nu-meaşte Sărăcineşti, ajungând la mare scă-pătă[c]iune şi dărăpănare despre toate părţile, din pricina igumenilor Greci necău-tând de ale casii, s'au fost înştiinţat Preasfinţia sa Părintele Episcop[ul] Kâm[nicului] Chir Frlaret şi au rânduit-o asupra acestui \ cuvios Arhimfandrit], carele multă silinţă au pus până au scos-o la bună îndreptare şi au pardosit şi biserica cu pietri, căci mai nainte era cu cărămidă; au mai făcut şi alte împrejmuiri cât i-au fost prin putinţă, cu destulă cheltuială, aşa precum să veade. 125 Pomeanicul lui haiea Ieromonah:1) Filaret arhiereu, Isaiea ieromonah, Mihai, Patru, Mihai, Ianăş, Aniţa, Grigore arhiepiscop, Parthenie arhiereu Anita, Ioşif ierei, Ancuţa iereiţa, Varlaam ieromonah, Mihai, Baalint, Gheorghe. Acest Părinte fiind Igumen la leat 1787, s-au îndemnat, după alte faceri de bine, de au făcut uşa Sf[i]ntei Mă[n]ăsliri, adecă a bisearicii, şi au dat şi o iapă de prăsilă. Pomeanicul Duhovnicului Iosif: ■ Grigore ieromonah, Sanda ereiţa, Staţia erei, Rada ere-iţa, Gheorghie, Măria, Ion, Măria, Sava monah, Ioan erei, Anca, Barbul, Onisifor monah, Preda, Radui erei, loan erei, Stoica. [ Ac[e]astâ au dat sf[i]ntei Mân[ă]stiri Să-] 30. Pomeanicul Barbului Bengescul, ce au dat Mănăstirii Danc[il], Despa, Mariea, Barbul, Vlăduţul, Ancuţa. moşia 2 zidirea şi înzestrarea schitului Comanca-de-munte [Vâlcea], a dăruit Sf. Episcopiei o vie ,,La Brad" în dealul Bojorenilor, 40 de mătci de stup, un toc de tipsii de aramă şi o masă mare de pânză cu peşchiru ei, ca să fie îngropat la Bolniţa Episcopiei. A mai făcut şi alte multe danii pela multe mănăstiri şi schituri, până şi Bisericii Antim din Bucureşti, căreia i-a dat 174 taleri, pentru zugrăvitul şi poditul tâmplei (Se vede că biserica n'a fost complect terminată de Antim, care a perit înecat din ordinul fanariotului Nicolae Mavro-cordat, apoi 4 suflete de ţigani, 4 boi, 4 porci şi 4 vaci şi 40 mătci de stupi. Pentru toate acestea a se vedea: Condica Episc. Râmnicului, filele 27, 268 şi 269 şi Bilciurescu : Mănăstirile ţi Bisericile din România, p. 255. 1) Nu se arată ce a dat. 2) Nu se arată care anume moşie a dat. 127 Ţ Pomeanicul lui Stroe, ce au dat Mănăstirii moşie: Vladul, Mariea, Stroe, Mariea, Costandin, Vasilie, Anghe-lina, Rada. Rafail monah, Gherasim monah, Neacşa, Barbul, Pa-raschiva, Sima, Ilinca. Au dat ta][eri] 10. Pomelnicul Twpân Hristei: Hristea, Ilinca, Ana, Gri-gorie arhierei, Rigu, Simina, Pavel, Mărgărita, Simeon, Ioan. Anastasiea monahia, Alexie cu fiii lor. Au dat la Sf[â]nta Mân[ăjstire o cruce îmbrăcată cu argint şi t[a]l[eri] 24 ajutor Ia acoperişul Sffintei] biserici. Dat-au tal[erij zece ajutor la acopere-mântul Sffintei] biserici. Să să pomenească veac[i]nic. Pomeanicul Jupanului Matei Arvat, dinpreună cu jupan Patru, care au dat o păreache de paftale de argint cu colanul lor, să să pomenească -. Matei, Costandin, Stana, Costandin, Ion, Mariea, Costandin, G[i]ura, Arvat, Ioana. Patru, Sa[m]fira, Radu, Maria, Mihai, Stoica, Patru, Andrei, Mihalcea, Stoica, Ned[e]a, Patru, Sima, Radu. Pomelnice scrise posterior de alt condei: Pomelnicul Cuviosului Protosinghelu Macarie Erfojmondh: Vii: Neofit arhiereu, Polihro-nie, Ecaterina, Ştefan, E-lenca. Morţi: Macarie er[o]monah, Gheorghe, Stanca, Dobriţa, eriţa, Andrei, Stanca, Radu, Neacşa, Mihai, Dobriţa, Procopie er[o]monah, Mari» eriţa. Mărgărit, Sanda eriţa.\ Această sfântă Mănăstire, ce să numeaşte Sărăcineşti, ajungând la mare scăpătăciune şi dărăpăuare, de pre toate părţile, din pricina Grecitor necăutând de ale casei, s'au fost înştiinţat Preaosfinţii a sa Părintele Episcopul Râmnicului Chir Neofit şi au rânduit asupra acestui cuvios Protosin-ghel, carele multă silinţă au pus până au scos-o la bună îndreptare; au acoperit Sf[ânta] Biserică, chiliile cele mari şi le-au prefăcut înlăuntru, împodobindu-le cu cele de trebuinţă şi le-au acoperit cu şindrilă, au întors vîile, au prefăcut moara din nou cu pietrile toate, au lăsat la schit vite, vaci boi şi doi cai cu căruţa, doao cară şi alte lucruri ale casii, ce s'au găsit la moartea sfinţ;ei sale şi bucate, ca să să pomenească, şi s'au îngropat după orânduialăla leat 1841". Pomelnicul Clucerului loan Lahovari din oraşul Râmnicu Vâlcii, I860, Iunie 30. Elisabeta, Efrosina, Alexandra, Elisaveta, Olga, loan, lacob, 128 Costandin, Manole, Elisaveta, Ioan, Grigore, Nicolae, Alexandra, Harieti, Măria, Măria, Gheorghie. Pomelnicul clucerului Costandin Socoteanu şi al clucerului Ioan Lahovari, ginerile dumnealui'): Chesarie arhiereu, Grigorie arhiereu, Neofit arhiereu, Ni-codim eromonah, Nictarie eromonah, Gherasim monah, Anastasie ereu, Ecaterina (şi alte câteva nume fără importanţă). Pe filele următoare este scrisă ştiuta introducere a lui Var-laam Mitropolitul, cea adusă din Rusia, care fiind prea cunoscută şi chiar publicată de mine în „Arhivele Olteniei", odată cu pomelnicul Schitului Dobruşa, nu o mai transcriu aci. In pridvorul bisericii Schitului Sărăcineşti se află o piatră tombală, sub care este îngropat Episcopul Ştefan, ctitorul bisericii Preotul Teodor Bă.'ăşel. Carol I şi Eugeniu Carada Cu ocazia centenarului primului nostru Rege, cred că e bine să distrug complect, şi bazat pe temeiuri de adevăr, legenda că Eugeniu Carada ar fi fost dela început şi necontenit un adversar al lui Carol I. Cine răsfoeşte „Românul", dela 1866-1869, dă de articolele lui Carada, în care acesta sprijină cu înfocare pe tânărul Voevod. Ca maior în Garda Naţională, în calitate de secretar al Camerei Deputaţilor, ca şi în cea de ajutor de primar al Capitalei, de multe ori a mers la Palat, ba a stat chiar la masă cu Vodă. Intre anii 1867-1868 Carol I 1-a trimis în misiune politică la Paris. Deci nici vorbă că la început Eugeniu Carada a fost adversar al lui Carol Vodă. Adevărat este însă că aceste legături s'au răcit în Noem-brie 1868, au fost rupte după alegerile generale din 1869, şi în 1870 Eugeniu Carada a pus la cale o mişcare care tindea la înlocuirea lui Carol I prin Prinţul Napoleon. Această conspiraţie a eşuat la Ploeşti, în August 1870, din cauzele pe care mi le-a istorisit el şi de care am vorbit în „Efimeridele" mele. Puţin în urmă, în 1871, Carada părăseşte „Românul" şi se instalează la Paris, de unde nu s'a întors definitiv în ţară decât înainte de isbucnirea războiului Independenţei. Rămâne totuşi un fapt sigur că, de atunci încolo, Eugeniu 1) Un Iancu Lahovari Căminariu, ginerile răposatului Dincă Socoteanu, a „hărăzit" biserica cea de lemn „dela Râmnic" satului Mălini, din comuna Bărbăteşti-Vâlcea, care avea hramul Sfântul Nicolae şi al Cuvioasei Paraschiv V azi distrusă, zidindu7Se în locul ei alta de zid. (A se vedea pomelnicul cel vechiu al acestei biserici, care se află azi în biserica cea nouă din Bărbăteşti. 129 Carada nu a mai mers la Palat decât pentru ca, foarte protocolar, să se înscrie în registre la Anul Nou, sau când nu se ducea la seratele la care era invitat. Tot atât de adevărat este, că nu se sfia să critice politica regală, când i-se părea că nedreptăţeşte pe liberali, sau când ,,constituţia nescrisă" venea în contradicţie cu cea pe care Carada o redactase el în ajunul sosirei lui Carol I în România. Foarte exact este şi că, de atunci, nu a mai voit să primească funcţiuni care l-ar fi obligat să lucreze cu Regele. Dar, tot atât de adevărat mai este şi aceea că, aşa precum mi-a povestit el însuşi în 1875, a fost chemat în ţară de Brătianu, pe care 1-a găsit la Florica împreună cu colonelul Vrabie şi cu încă un alt colonel, faţă de cari i-a destăinuit că opoziţiunea e decisă să înlocuiască pe Carol I prin colonelul Dabija şi 1-a rugat sale dea ajutor în acest scop.—11 cunoşti Dumneata de Dabija ? 1-a întrebat el atunci pe Brătianu.—Nu, i-a răspuns acesta—Eu îl cunosc însă foarte bine: este un prost care tace, uitându-se lung la oamenii cari, pentru aceasta, îl socotesc un profund gâaditor.—Pe ăsta îl vrea însă armata, zice Brătianu. —O fi, dar să ştiţi că eu nu voi sprijini astfel de lucruri. S'au întors dar la Paris, fără ca măcar să se oprească prin Bucureşti. Carada socotea că acest gest al său a pus pe Brătianu pe gânduri şi 1-a îndemtiat ca, prin Iancu Bălăceanu, să înceapă cu Vodă acele tratative care l-au readus la guvern pentru doisprezece ani. „Regele Carol habar nu are ce serviciu i-am adus eu atunci" mi-a zis de mai multe ori unchiul meu, istori-sindu-mi acest episod. Se ştie bine că, după abdicarea lui Alexandru Batenberg, Bulgarii au oferit lui Carol I coroana cu un anume dualism. Mar puţin se ştie însă că delegaţia bulgară s'a prezentat în aceast scop lui Carada, şi că Regele, informat de el, era favorabil acestei idei. „Am chemat în urmă pe Brătianu de la Govora, dar acesta, temându-se de Muscali, nu s'a învoit. Pentru a-1 proclama pe Carol de rege al lor, Bulgarii nu cereau decât învoirea mea. Voi muri cu regretul în suflet că nu i-am trimis înapoi ca să facă ceeace doreau, punând pe Brătianu în faţa unui fapt în-plinit" sunt cuvintele pe care nu o singură dată mi le-a spus Eugeniu Carada. Mult mai târziu l-am găsit, într'o zi, indignat pe Sturdza, despre care i-se raportase că-1 zugrăveşte la Rege ca pe un anticarlist ireductibil. „Sturdza e de rea credinţă; căci ştie foarte bine că, atunci când Gogu (^antacuzino şi Delavrancea îl atacau pe Rege prin „Voinţa Naţiorială" cu asentimentul lor, eu singur i-am oprit". \ Altă dată, în 1895, Comitetul Executiv liberal decisese să trimeată o delegaţie la Predeal, spre a saluta pe Carol I la întoarcerea sa din străinătate. „Voiau în fruntea delegaţiunei să meargă Sturdza, Stătescu şi cu mine. Le-am spus că eu mă supun hotărârei partidului şi voi merge la Predeal, dacă hotărăsc 130 că trebuie să merg. I-am rugat însă să se gândească bine, dacă nu cumva nu ar fi neplăcut Regelui de a da ochi cu mine, care de douăzeci şi cinci de ani nu m'am mai înfăţişat Suveranului. Au zis că, dacă e aşa, apoi e altceva". Când unchiul meu, venind de la acea şedinţă a Comitetului liberal, mi-a narat ce se petrecuse acolo, am citit în ochii lui limpede că-i părea rău de cum a decurs lucrul şi că, în adâncul sufletului, ar fi dorit să-1 fi obligat a se duce în întâmpinarea Regelui. Pe la începutul veacului se vorbea mult de boala Regelui, şi czl mai îngrijorat de sănătatea lui era Eugeniu Carada. „Moartea lui Carol ar fi o mare nenorocire pentru România" mi-a zis, în ziua când aflase că boala aceea se agravase. Pe biroul unchiului meu, pe biroul delà care scriu eu acum a:este rânduri, păstrez moştenite delà el, şi încadrate în frumos bronz auriu, fotografiile Regelui şi Reginei. Ceva mai mult: pe masa lui de lucru se afla o statuetă în bronz a lui Carol II de Hegel. După moartea unchiului meu şi în amintirea lui, statueta aceasta am dat-o uneia din fiicele Brătianului, d-nei Mariuţa Pitat, la care probabil se găseşte şi azi. La mine în arhive se află dovada de primirea ei, împreună cu mulţumirile cuvenite. Cititorul se va întreba, probabil: dacă este cum spun (şi tocmai aşa este), cum se explică ciudata purtare a lui Carada? fn actul Ilf din Hernani, Don Ruy Gomez de Sylva citân-du-şi pe rând strămoşii cu meritele lor, spune despre unul din ei : „Don Blas, qui de lui-même et dans sa bonne foi, S'exila, pour avoir mal conseillé le roi". Don Blas èra desigur un orgolios ; nu era însă şi un patriot. Orgolios a fost şi Eageniu Carada, dar în primul rând a fost un mare patriot; aşa de patriot încât, dacă a înţeles că la 1870 greşise, s'a pedepsit singur, fără ca să înceteze însă un moment de a sluji ţira şi Regale ei. Pentru ca nimeni însă să nu îndrăznească a-1 bănui măcar că face ceva din vanitate, interes sau ambiţie, el şt-a impus o atitudine unică şi cu totul originală, iar Carol I a respectat-o. Acesta este adevărul care lămureşte tot şi care cinsteşte pe amândoi bărbaţii aceştia, atât pe cel ce-şi începea domnia călcând mai întâi pe pământul sfânt al Olteniei, cât şi pe cel ce, născut oltean, în Oltenia a vrut să doarmă somnul de veci. M. Theodorian-Carada. 131 ■■■■■■■■■■■ti«■■■*■■■ ••■■■■■aiiiiaiiiiiiiiiii un j OLTENIA ISTORICĂ ] m u ■ ■■■■anim.....iiiiiiiiiimiiiiiiaiiiiaiiiiiii Un act privitor la satul Rămeşti (Vâlcea). tradus de St. Nicolaescu. 1640, Aprilie 25, Târgovişte. — Cartea Iui Matei Ba-sarab Voevou, domnul Ţăiii Româneşti, prin care întăreşte stăpânirea megiaşilor din Kămeşti, anume Oprea Ţarogaşi a fratelui sau Dumitru şi cu fiii lui, peste părţile lor "de moşie din Rămeşti. f Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei Dă domnia mea această porunca a domniei mele acestui megiaş din Rămeşti, anume Oprea Ţaroga, şi fratelui său Dumitru şi cu fiii lui, câţi Dumnezeu îi va da, ca să-i fie moşie la Rămeşti toată funia lui Ţaroga, din câmp şi din pădure şi din apă şi din vatra satului şi cu tot hotarul de peste tot, din hotar până în hotar, pe vechile hotare şi pe semnele ce sau ales peste tot îiotarul. Şi iar a cumpărat Oprea Ţaroga din Rămeşti un munte, Cuca Romanului, cu toate împrejuri-* mile sale şi plaiurile toate, şi Funicenii, câţi ţin hotarul, şi Co-şanii cu Brădetu şi cu făgetu pâaă în hotaru Groşilor şi în sus până în Toceştii mari şi Francii, cât ţine hotarul tot ; pentrucă i a cumpărat Oprea Ţaroga delà banul Stanciul din Costeşti pentru aspri gata 7000. Şi au fost delà IJurezi popa Radu şi din Rămeşti Todor şi Dumitru şi din Bărzoteni Lupul şi Stanciul şi din Costeşti Filip şi Danciul şi din Oteşani Patru. Şi iar a cumpărat Oprea Ţaroga şi Dumitru Ţaroga şi cu Voicu din Rămeşti moşie muntele Mălaia cu brădetul şi cu făgetul cu tot hotarul, din hotarul Cocorului în sus până în hotaru Groşii, delà Mateiu Păuşescu; încă ştim pentrucă a cumpărat Oprea Ţaroga şi Dumitru Ţaroga şi Voico delà Mateiu Păuşescu pentru aspri gata 6000. Oprea a dat aspri 2000 şi Dumitru a dat aspri 2000 şi Voico a dat aspri 1050. Şi au fost mulţi oameni buni anume : din Păuşeşti Dumitru şi Vlad şi Ion, şi din Rămeşti Anghel, Urzică şi Oca şi Liga şi Stan. Şi iar a cumpărat Oprea Ţaroga moşie delà Stanciul din Urşi muntele Stana Ursului cu tot hotaru. Dar hotaru să se ştie^ delà piatra Cermoe peste Toceşti şi'Toceşti în sus în valea Macilor şi până în valea Plaiului depe vale până în piatra Cermoe, pentru aspri gata 500 şi cu ştirea tuturor megiaşilor din sat delà Urşani, anume : din Bârzoteşti Marin şi din Vaideei Tudor Givoc şi din Urşani Dumitru şi Patru şi din Rămeşti Voico şi Liga. Şi iar a cumpărat Oprea Ţaroga delà Ghitifan din Rămeşti moşie un munte Piscul lung, cu semnele sale ştiute : din 132 i Tociaşti până înTociaşti şi până în matcă, pentru 7000 aspri gata, şi cu zapis dela mâna lui şi din Rămeşti Bălan şi Dumeş. Şi iar a cumpărat Ghitifan dela banul Stanciulea din Costeşti moşie un munte piatră Cermoe cu Piscul lung, pentru 7000 aspri gata. Şi iar a cumpărat Voico din Rămeşti muntele Groşi din hotar până în hotar, pentru aspri gata 500. Şi iar a cumpărat mai nainte vreme Oprea Ţarog moşie la Rămeşti un loc dela Frăţilă în piscul Nameş, pentru aspri 80 gata. Şi iar a cumpărat Oprea un loc dela Hondrea la Ruget, pentru aspri gata 83. Şi iar a cumpărat Oprea ocină dela Hondrea şi dela Puzdrea şase locuri: 3 la Făr...1) capul Costei şi două în valea Racului, pentru aspri 300. Şi iar a cumpărat Oprea Ţarog un loc dela Hondrea dela Cudrin pentru 3 ţarine, pentru aspri 150 gata. Şi iar a cumpărat Oprea Ţarog un loc dela.............*) din Zapadia.............1) aspri. Şi iar a cumpărat Oprea deia Ghitifan un loc din Zapodia alunului, pentru trei merţe de grâu. Şi iar a cumpărat Oprea Ţarog, moşia Handrea toată, pentru aspri 1000 gata. Şi iar a cumpărat Dumitru Ţarog dela Dumeş moşia....x) peste tot hotarul, pentru aspri 500 gata. Şi iar a cumpărat Dumitru un loc dela Frăţilă dela lacul Ursoi, pentru aspri 100 gata. Şi iar a cumpărat Oprea Ţarog dela popa Radul din Hurezi la aluniş, pentru 100 aspri gata. Şi au vândut aceşti mai sus scrişi moşiile lor de moştenire şi cu ştirea tuturor megiaşilor din sus şi din jos şi din prejur. Drept aceia încă am dat şi am întărit cu această carte a domniei mele, ca să-i fie lui Oprea Ţarog şi cu toate mai sus zisele moşii de moştenire şi ohabnice toate fiilor şi nepoţilor şi strănepoţilor lui. Şi de nimeni să nu se clătească după porunca domniei mele. Iată şi mărturii aşează domnia mea : jupan Gheorma vel ban al Craiovei şi jupan Dragomir vel dvornic, şi jupan Radul vel logofăt şi pan Stroe vel vistier şi pan Diicul vel spălar şi pan Preda Brăncoveanul vel clucer şi pan Dumitru Filişanul vel stolnic şi pan Radul vel comis şi pan Drăguşin vel paharnic şi jupan Costandin vel postelnic. Ispravnic pan Radul vel logofăt. Şi am scris eu Dima, în scaunul de cetate la Târgovişte, luna Aprilie 25 zile, şi dela Adam până acum în anul 7156. t Io Mateiu Voevod (1 p.) din mila lui Dumnezeu domn. (ss) Io Mateiu Voevod. Pergament prost păstrat. Crucea şi litera m începătoare cu roşu ornamentate. Monograma mare cu roşu ornamentată. Semnătura Domnului cu mâna proprie în negru. Pecetea mare: rotundă, de ceară roşie, aplicată în faţă; inscripţia ei nu se poate citi, fiind rău păstrată. Unele moşii sunt subliniate, închise cu roşu, ceeace arată că ele au fost vândute cu timpul. Pe câmpul liber deasupra textului slav citim : I) Alexandru loan Ipsilant Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn Ţdrii-Româneşti. Pentru muntele Mălaia i Coşanii i Funicelele i Groşii ce să numesc într'acestu hrisov al domnii sale Mateiu Vodă Basa- 1) Loc rupt în original. 133 rab, eşind la Divanul domnii mele moşnenii Lotreni şi zicând că, avându-le de moştenire, i-au stăpânit tot ei până acum, iar acum să scoală moşnenii Rămeşti cu acest hrisov şi zic că aceşti munţi sânt ai lor. Şi fiind de faţă la Divan şi Rămeştii, după cercetarea ce am făcut domnia mea cu prea sfinţia sa părintele mitropolitul şi cu dumnealor veliţii boeri, văzând că Lotrenii stăpânesc aceşti munţi de sânt cincizeci şi cinci dă ani, şi Rămeştii tot de faţă fiind nici o pâră n'au mai făcut altă dată, precum nici însuşi Rămeştii nu putură tăgădui stăpânirea Lotrenilor, am hotărât domnia mea, ca Lotenii să-şi stăpânească aceşti munţi şi de acum înainte cu pace de către Rămeşti, pentrucă le-am şi dat osăbită întărirea domnii mele la mână. Iar acest hrisov era să se ia dela mâna Rămeştilor. Dar zicând Rămeştii că. hrisovul acesta coprinde şi alţi munţi, osebit de aceştia care şi stăpânesc, iată arătăm hotărârea ce cu Divan am făcut domnia mea, oco-lindu-se şi cu chinovar într'acest hrisov unde scrie pentru munţii Lotrenilor, 1780, Iunie 24 zile. (ss) Io Alexandru Ipsilavt Voevod. (L. P. cu roşu) Procit vel logofăt. (In posesiunea d-lui C. Ogrezeanu, farmacist în Craiova). Documente brâncovene şi oltene1' Transcrise de llie Chiriţă. 11. 1646. Iunie li.—Hotarnica moşiei Coşcodia a lui Matei Basarab. Adecă noi aceşti 24 de boeri, carii am fost luaţi hotărnici pre răvaşe domneşti din divan de Măriia sa Domnul nostru Io Matei Basarab Voevod, ca să hotărim satul Coşcodiia ot sud Mehed[inţi] de către alte sate din prin prejur, pre anume: ot Fărcaş, Radu căpit.; ot Barca, Patru Vătafu; ot Târnavfjţa], Cioană poştei, şi Iovan ot tam; ot Plosca, Stan Chiriţăscul; ot Dâlga, Barbul pahar.; oţ Piscul, Şerban, i Stan; ot Barca, Giura Izbaş[a] i Dragomir; ot Cioroiaşi, Mitlrjea Vătafu i Moşi Baldo-vin i Nicola i Stanciul Cernescul i Tudor i Stan al Popei: ot Mărăcin[i], Vladu ; ot Lăcusteani, Stan Vătafu i Slav[u] i Bunea cel mare i Bunea cel mic; ot Căciulăteşti, Lăpădat; ot Barza, Udrea. Scris-am cartea, noastră ca să fie de bună mărturie la cinstita mâna Măriei sale Domnului nostru Io Matei Basarab Voevod, cum să să ştie că am mers de am călcat toată ocina satului Cocicodiei, din hotar până în hotar, din preună cu moşneanifi] ce au fost din prejurul acestui sat. Deci am hotărît şi am pus seamne cum iaste legea şi obi-ceaiul ţării. Şi seamnele să să ştie : Din piiatra ce să hotărăşte l) Vezi începutul la pag. 71. 134 cu Albuleştii şi cu Bresniţa ; de acolo la Războinic prin seamne până la Fântâneale, de acolo la Furcitura Malomnicului în răs-c[r]uce, în capul hotarului din jos, şi de acolo în curmezişul hotarului dirept în valea Cocicodiei, în stejariul înfierat de feciorul banului Matei ot Caracal i de Radul poştei. Aşa am ales şi am aflat mai cu dreptate cu sufletele noastre. Şi cu noi au fost om domnesc ispravnicu jupan Dragomir vel dvornic. Şi pentru adevărată credinţă ne-am pus şi peceţile noastre cu iscălituri. Iunie 16, Leat 7154. Şi am scris eu Gândea ot Titoi, S'au protocolit de noi Dio-nisie ec. cond. log. Urmează 24 de cercuri ce reprezintă peceţile hotarnicilor, fără iscălituri. Ac. Rom., Ms. 500, f. 68 v. şi 69. 12. 1647, Martie 4.— Paras.hiva şi alţii vând lui Matei Basarab satul Albuleşti din Mehedinţi, în 300 de ughi. Adecă eu jupâneasa Paraschiva, carea am fost jupâneasa Niculii pahar, din Ugrumi, şi înpreună cu fiio-mieu Alexe şi cu Dragotă şi cu fraţii miei anume: Barbul şi Dragomir, feciorii lui Patru ot Albuleşti, scriem şi mărturisim cu acesta al nostru za-pis, ca să fie de mare credinţă la cinstita mâna Măriei sale Domnului nostru Io Matei Basarab Voevod, cum să să ştie că am-vândut Măriei sale tot satul Albuleşti ot sudstvo Mehedţinţi], din câmp şi din pădure, şi din apă şi din şezutul satului, de preste tot hotarul, şi cu tot venitul şi cu viile şi cu rumânii, anume: Patru şi Turcul, şi Stanciul şi Preda, şi Dumitru şi Drăgaio, şi Radul şi Croitoriul, şi Vâlsan şi Scoarţă, şi Ciiibiia şi Frăţiman, şi Dragosteu şi Ion, şi Barbul şi Neagoe, şi iar Barbul şi Pârvu), şi Radul şi Dragaio, şi Cârstea şi Stanciul, şi Bincea şi cu toţi feciorii lor câţi vor avea şi câţi le va mai dărui Dumnezeu de acum înnainte Care rumâni s'au vândut încă din zilele răposatului Şerban Voevod, de când. au fost cursul anilor 7115=1607, şi de atuncea şi până acum tot au fost acestea ce scrie mai sus. Iar de atunci (şi până) acum noi toţi înpreună câţi sân-tem mai sus scrişi, de bună voia noastră, de nimenea siliţi, ve-nit-am la Măriia sa la Domnul nostru de am vândut Măriei sale acest sat Albuleşti tot, cu tot hotarul şi cu viile şi cu rumânii ce scriu mai sus, drept bani gata ughi 300. Şi am luat toţi ba ni[i] gata în mâinile noastre din naintea a toţi boerii divanului) mari şi mici, ca să fie Măriei sale Domnului nostru moşie stătătoare în vecie, Şi mărturie boerii cei mari: jupan Ghiorma vel ban, Dragomir vel vornic, şi jupan Radu vel logofăt şi jupan Stroe vel vistier, şi jupan Di[i]cul vel spătar şi jupan Preda vel clucer, şi 135 jupan Costandin vel poştei., şi jupan Drăguşin vel pahar,, şi jupan Radul vel comis, şi Dumitru Filişanul vel sluger, şi jupan Nicola vel pitar şi alţi boeri, carii vor pune peceţile şi iscăliturile mai jos, Şi noi pentru mai adevărată credinţă pusu-ne-am peceţile şi numele din josul peceţilor, să să crează. Şi am scris eu Radul Stanovici ot Creţulescu. Mart. 4, Leat 7155. Eu jupâneasa Paraschiva, înpreună cu fiiul meu Alexe şi Dragotă. Eu Barbut. Eu Dragomir. Radul vel logof. mar[tor]. Preda Brâncoveanu mar[tor] Nicola. vel pitar. Costand[in] vel postelnic. Radul căpit[an] mart[or]. Stroe vel vist. marftor]. Barbul Brădescul vel stol. Udrişte....... vt. logof. Acad. Rom., Ms. 500, f. 60 şi 60 v. 13. 1649, Aprilie 10. —Lupul şi fraţii sai Damaschin şi Matei se vând rumâni lui Matei Basarab. Adecă eu Lupul, dinpreună cu fraţii miei Damaschin şi Matei, ot Stângâceaoa din faţă, din judeţul Mehed[inţi], scriem şi mărturisim cu acest al nostru zapis, ca să fie de mare credinţă la mâna Măriei sale Io Matei Basarab Voevod, cum ca să să ştie că noi am fost rumâni lu[i] Burboagă din Stângăceaua. Deci la moartea lui făcutu-ş'au pomană de ne-au ertat şi noi încă i-am^dat bani 1800, cu ertăciunea lui şi cu răscumpă-rătoarea noastră şi tot am fost în pace. Iar când au fost acuma venit-am noi câte trei fraţi[i] de bună voia noastră ia Măriia şa Domnul nostru, de ne-am vândut rumâni cu feciorii noştri şi cu părţile de moşâe ale noastre câtă tim avea acolo în Stângă-cea din faţă, din câmp, din pădure, din apă, din uscat şi de preste tot hotarul câtă este a noastră. Insă am luat eu Lupul cu trei feciori ughi 24, şi Damaschin iar cu trei feciori ughi 24 şi eu Matei ughi 10 Şi ne-au dat toţi bani[i] gata în mâinile noastre. Şi ne-am vândut rumâni de a noastră bună voe, de niminea siliţi, ca să fim rumâni Măriei sale, cu feciorii noştri şi cu moşiile noastre în veaci. Şi la tocmeala noastră fost-au mulţi boieri mărturie cari să scriu pre nume şi îşi vor pune peceţile şi iscăliturile mai jos. Şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus de-getile în loc de peceţi, ca să să crează. Şi am scris eu Udrişte, feciorul Oprei logofătu ot Şărăneasa, în Târgovişte. i Aprilie 10, Leat 1157, Eu Lupul. Eu Damaschin. Radul vel logof. martor Di[i]cul vel spătar martor. Eu Matei, Preda vel vor. mar[tor]. Stroe vistier, martor. Dumitraşco biv vel postelnic, martor. Acad. Rom. ms. 500, f. 21 şi 21 v. 136 14. 1649, Iunie 7.—Matei Basarab întăreşte stăpânire postelnicului Condila şi jupânesii sale Stanca peste moşia din Stoluiceni. Milostio Bojieio Io Matei Basarab Veovod i gsdnă davat gsdvmi sie poveleanie gsdvmi bolearin gsdvmi Condila postelnicul i jupaniţei ego Stancăi dăştra Pravului logofăt Rudeanu, ca să hie volnic cu această carte a Domniei mele de să ţie ocină în Stolniceani, partea aceia toată de spre tot hotarul, şi iar ocină în Stolniceani partea sfintei mănăstiri ot Slatioare, vare cât să va alege de preste tot hotarul, pentrucă aceste părţi de ocină den Stolniceani, fostu-li-au cumpărat Pravul log. pre bani gata, cum am văzut Domniia mea şi cartea lu[i] Alexandru Vod[ă] snă Bogdan Vod[ă], de cumpărătoare vl. 7101 (1593); şi tot au ţinut-o cu bună pace, iar când iaste acum în zilele Dumniei meale, să scoală nişte boiari cu pâră pentru această moşie ot Stolniceani. Intr'aceia Domniia mea am căutat şi am judecat pre dirept şi pre leage cu toţi cinstiţii dregătorii Domniei Meale şi am dat Domniia mea lu[i] Condila post. şi jupânesii lui Stanca, fata Pravului log. ca să-şi ţie moşia cu bună pace, cum au ţinut-[o] şi până acum, cu tot venitul şi să oprească pre tot omul de pre acea moşiie. Iar cui va părea cu strâmbu, să vie de faţă la divan. Inaco da neast. I is reci gsdvmi. Pis. Iunie 1 dni vălt. 7157. Io Matei Voevod. Pecete cu tuş negru. Acad. Rom. doc. 79/CLXXXV. 15. 1649, Dec. //.—Matei Basarab dărueşte mănăstirii Strehaia moşia şi rumânii din Stângăceaua din faţă şi din dos. Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Voevod şi Domn a toată Ţara Rumânească dat-am Domniia (mea) această poruncă a Domniei meale sfintei şi dumnezăeştii mănăstiri a Domniei meale ce să chiamă dela Strehaia, hramul Sfintei Troiţe, şi părintelui igumenului Nicolae şi tuturor călugărilor câţi lăcuesc într'acest lăcaş, ca să fie sfintei mănăstiri ce s'au scris mai sus, moşie şi rumâni în Stângăceaua din faţă şi în Stângăceaoa din dos, din judeţul Mehed[inţi], toată partea Predei vornicul Cepleanul, şi de moştenire şi de cumpărătoare, însă moşie aleasă şi hotărâtă şi împietrită cu 12 boeri hotărnici şi cu cinstitul dregătoriul Domniei meale jupan Dragomir vel vornic, din câmp şi din pădure şi din apă, şi cu vaduri de moară şi cu vii şi cu rumâni, şi din şăderea satului şi de pretutindenea, de preste tot hotarul. Şi să să ştie în Stângăceaoa din faţă 1880 stânj. şi în Stângăceaoa din dos stâng 1500. Aşijderea şi rumânii, anume: Preda cu feciorii lui; Pârvul şi Barbul cu feciorii lor; şi Pârvul cu fiiu-său Stan şi cu feciorii lor; şi Ivan cu feciorii lui, Creciun şi 137 Drăghici şi cu feciorii lor; şi Stoian cu fiiu-său Barbul şi cu feciorii lor; şi Damaschin Umeret şi cu fiiu-său Ştefan şi cu feciorii lor; şi Preda cu fiiu-său Patru şi cu feciorii lor; şi fraţii Popei anume: Stoica şi Nicola şi Radul în Ţara Ungurească şi cu feciorii lor; şi Oprita cu fiiu-său Dumitru şi cu feciorii lor; ........ şi cu feciorii săi, în locul lui Stan Capotă rumânul Tis? meanei; şi Grigorie cu feciorii săi; şi Barbul cu fiiu-său Nicola şi cu feciorii lor; şi Lupul; şi Dumitru cu fecioru lui Anghel, şi Radul şi cu feciorii lor; şi Radul Vitregi cu feciorii săi; şi Barbul în Ţara Ungurească; şi Radul cu feciorii lui anume: Danciul şi Mihăilă şi cu feciorii lor în Sărăcineşti pe Gilort; şi Stoian feciorul lui Laţco cu feciorii lui în Drincea; şi Glăvan cu feciorii lui Stoica şi cu feciorii lor ; şi Radul cu feciorii lui Io-van şi Barbul şi cu feciorii lor; şi Cârstea feciorul lui Stăit cu feciorii lor în Ţara Ungurească; şi cu feciorii Oprei Voiculeţului anume: Radu şi lanăş şi Barbul şi cu feciorii lor şi rumânii carii i-am cumpărat Domniia mea dela Borungă, anume: Lupul cu feciorii lui, anume: Nicola şi Dumitru şi Ivan şi cu feciorii lor; şi Matei cu feciorii săi; şi Domachin cu feciorii lui, lanăş şi Patru şi cu feciorii lor în Ţara Ungurească. Şi să să ştie hotarăle şi seamnele moşiei, anume: din hotarul Bresniţei pe dealul cu viile părăsite, piscul din streaje (stejar) în piiatră şi din piiatră la vale în cotul Olariului în piiatra de lângă cale, şi din piiatră pe cale până în vadul Motrului, pe unde au trecut jupan Dragomir vel vornic; şi din vad în piiatră în marginea poenii Fărlăului, şi din sus de piiatra Fărlăului la deal sadina (padina) Păducelului. Şi de acolo din sadina Pădu-celului preste deal, unde să hotărăşte cu Ioneştii, şi pre lângă hotarul Ioneştilor până unde s'au hotărît cu Suşiţa, şi până în hotarul Stănceştilor, şi din hotarul Stănceştilor până în piatra Strehăii. * Pentrucă această mai sus zisă moşâe şi cu rumânii din Stângăceaua din faţă şi din Stângăceaua din dos au fost a vornicului Predei Cepleanu, şi de moştenire şi de cumpărătoare, dela Mihai spătariul Coţofeanu şi dela frate-său Dumitraşco clucer Spineanul încă de mai nainte vreame, şi tot au fost pre legătura lui cu bună pacei Iar după aceia când au fost acum în zilele Domnii meale, după moartea Predei vornicul Cepleanu, iar feciorii lui: Ghiorghie vornicul din Sărdăneşti inpreună cu toţi fraţii lui, Dumitraşco paharnicii şi Mihai spătarul şi Paras-chiva şi Preda şi cu sora lor Iudita, ei au făcut această moşie şi cu rumânii din amândoarj Stângăcealele vânzătoare şi de moştenire şi de cumpărătoare. Deci fiind aproape şi lângă sfânta mănăstire a Domniei meale din Strehaia, am făcut domnească tocmeală cu dânşii cu toţi, de am cumpărat Domniia mea toată partea lor şi de moştenire şi de cumpărătoare şi cu toţi rumânii şi cu tot venitul şi de preste tot hotarul, din hotar până în hotar, precum s'au scris mai sus, în preţ drept 60000 de aspri gata. Şi au vândut ei 138 fraţii de a lor bună voe, fără de nicio silă, de naintea a divanul Domniei meale, şi cu zapis, dela mâna lor, de vânzare şi cu ştirea tuturor boerilor din prejurul locului, ca să fie Domniei meale moştenire ohabnică in veaci. Iar după aceia Domniia mea am socotit şi am dat la sfânta mănăstire a Domniei meale, ce s'au zis mai sus, Strehaia, ca să fie sfintei mănăstiri de folos şi de întărire şi călugărilor întru hrană, iar Domniei meale şi răposaţilor părinţilor şi moşilor şi strămoşilor Domniei meale veacinică pomenire. Intr'aceia egumenul Nicolae, împreună cu tot soborui sfintei mănăstiri Străhaia, văzând cum că sânt aceaste moşii din Stângăceale mestecate cu Nicola postelnicul din Stângăcea şi cu megiiaşi de acolo, au venit înaintea Domniei meale în divanul cel mare, şi din naintea tuturor cinstiţilor dregătorilor Domniei meale, mari şi mici, de au luat 12 boieri hotărnici pre răvaşe domneşti, anume: din Poiana Neagoe postelnicul, şi din Târgul Gilortului Vlăduţul păstelnicul, şi din Bircii Udrea post.; şi din Roşiia Barbul postelnicul; şi din Bătăceşti ') Neagul paharnicul ; şi din Târgul Jiului Rustea postelnicii; şi din Braloştiţă Dro-sul post[elnicul]; şi din Vlăcăneşti 2), Stănilă postelnicii; şi din Tălpăşeşti Patru postelnicu ; şi din Strehaia, Preda căpitan; şi din Cernaia Costandin paharnicu; şi din Stănceşti Balica postelnicu ; şi hotarnic omul domnesc, cinstitul dregătoriuî Domniei mele, jupan Dragomir vel vornic, ca să caute şi să aleagă moşia şi rumânii sfintei mănăstiri Străhăei din moşiia Stângacealei din dos şi din Stângăcealei din faţă, şi să o hotărască de către Nicola postelnicu şi de către toţi oamen[i], precum va fi mai cu dreptate şi precum vor afla ei cu sufletele lor. Intr'aceia, aceşti mai sus zişi 12 boeri, înpreună cu jupan Dragomir vel vornic, ei au umblat şi au tras moşiia tot cu fu-niia şi au ales sfintei mănăstirii Străhăei moşie în Stângăceaoa din faţă stânj. 1880 şi în Stângăceaoa din dos stânj. 1500, precum sau scris mai sus. Şi au pus pietri pe seamne din piiatră în piiatră, precum s'au scris mai sus, şi precum au aflat ei cu sufletele lor. Şi am văzut Domniia mea şi cartea boierilor de hotărnicie pe seamne şi pre hotare şi pre tocmeală, precum s'au scris mai sus. Drept aceia am dat'şi Domniia mea sfintei şi dumnezăeşlii mănăstiri a Domniei meale ce s'au zis mai sus, Strehaia, ca să-i fie această moşie hotărâtă şi aleasă şi înpietrită, moştenire ohabnică în veaci, iar Domniei meale şi răposaţilor ctitori carii au câştigat această moştenire, pomană în veacifi] vecilor. Şi de nimenea să fie neclătită preste zisa Domniei meale. Iată şi mărturii am pus Domniia mea: Jupan Ghiorma vel ban al Craiovei şi jupan Dragomir vel vornic, şi jupan Radul vel logofăt, şi jupan Stroe vel vistier, şi jupan Di|i]cul vel spătar, şi Preda clucer şi Drăguşin paharnicu şi Mihalcea comis, şi 1) Bălceşti.—2) Vâlcăneşti. 139 jupan Costandin Cantacuzino vel postelnic şi ispravnic, şi jupan Radul vel logofăt. Şi am scris eu Dumitru logofătu în scaunul cetăţii Târgo-viştei. Luna Dechem/vrie] 11 zile. Leat 7158. Io Matei Basarab Voevod. (Pecetea). Acad. Rom., Ms. 500, f. 19, 19v, 20 şi 20v. 16. 1650, Martie 6.—Matei Basarab dărueşte mănăstirii Strehaia satul Strehaia- Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Voevod şi Domn a toată Ţara Rumânească, dat-am Domniia mea această poruncă a Domniei meale sfintei şi dumnezăeştii mănăstiri a Domniei meale dela Strehaia din Mehed[inţi], unde iaste hramu Sfintei Troiţe şi părintelui igum[en] Ştefan şi tuturor călugărilor câţi lăcuesc în lăcaşul acesta, ca să fie sfintei mănăstiri ce s'au zis mai sus, satul Strehaia, unde iaste zidită mănăstirea, tot satul cu tot hotarul şi cu toţi rumânii şi cu tot venitul din hotar până în hotar, pe hotarele şi sămnele ceale bătrâne. Pentrucâ acest sat Strehaia, ce s'au zis mai sus, el au fost de moştenire dela moşii Domniei meale. Şi tot au fost pe seama moşilor şi părinţilor Domniei meale, iar din zilele lui Mihai vvod, au căzut pe seama d[o]mnească, de au fost sat domnesc din Domn în Domn, până în zilele Radului Voevod Mihnea; iar când au fost atuncea rumânii din Strehaia, ei sau fost sculat de s'au răscumpărat dela Radul Voevod cu moşiile lor. Iar când au fost acum în zilele Domniei meale, după ce m'au dăruit Dumnezeu şi cinstitul împărat pe Domnia mea cu domniia aici în Ţara Românească în scaun şi la mai nainte moştenire casă a Domniei meale, iar rumânii din Strehaia, ei ştiindu-să cum că sânt de moştenire ai Domniei meale, iar au venit de s'au vândut Domniei meale rumâni cu toate moştenirile lor din Strehaia, drept ughi 950 bani gata, cum au fost şi mai nainte vreame. Intru aceaia Domniia mea, cu voia lui Dumnezeu şi cu ajutoriul Sfintei Troiţe, am făcut Domniia mea această mănăstire acolo în satul Strehaia şi am miluit Domniia mea pre această sfântă mănăstire cu toa ă moşia Stre-hăei şi cu toţi rumânii şi cu tot venitul din hotar până în hotar, ca să fie sfintei mănăstiri de hrană şi de întărire, iar Domniei meale şi răposaţilor părinţilor Domniei meale veacinică pomenire. Şi iar am dat sfintei, mănăstiri ce s'au zis mai sus satul Stângăceaoa din dos şi satul Stângăceaoa din faţă, amândoaoă Stângăcealele, cu toţi rumânii şi cu tot venitul din hotar până în hotar, pre hotarăle şi seamnăle ceale vechi, ce au pus 12 boieri hotărnici şi cu jupan Dragomir vel vornic, însă rumânii 140 anume : Preda, Neagoe, Pârvul, Ivan, Stoian, Damaschin Preda, Stoica, Nicula, Radul, Oprita, Stan, Capotă, Giurţ, Barbul, Pârvul, Gogoaşă, Radul, Laţco, Glăvan, Oprea, Stăit, Oprea, Voico-leţ, Lupul, Radul, Veatruşi, Barbul şi cu toţi feciorii lor. Pentrucă am cumpărat Domniia mea amândoao Stângăcealele, cu rumânii ce sau zis mai sus, dela feciorii Predei vornicul Cepleanu, anume : Gheorghie vornic Sărdărescul şi Dumitraşco paharnic şi Mihai spătar, Paraschiva, Preda, Iudita, drept 60 aspri gata, cu zapis de vânzare. Şi iar oarecare rumâni din Stângăceaoa din faţă, anume: Lupul cu trei feciori, drept galbini 24; şi Damaschin cu trei feciori, drept ughi 24, şi Matei drept ughi 17. Pentrucă aceştia s'au vândut ei rumâni Domniei meale de bună voia ior cu zapis. Si iar am cumpărat Domniia mea dela Mihai paharnicul, din Hargitoaia partea lui de moşie din sat din Stănceşti, de lângă Motru, toată, şi partea lui din Bresniţa de jos toată, de preste tot hotarul, cu un hileşteu şi cu o vie. Şi iar partea lui din Bresniţa de sus toată, fără rumâni, şi cu o vie gata şi cu tot venitul, drept 200 galbini gata, cu zapis de vânzare. Şi iar să fie sfintei mănăstiri Strehaia satul Bresniţa de sus, tot satul cu tot hotarul şi cu rumânii şi cu tot venitul şi rumânii carii s'au vândut Domniei meale cu capetele lor şi cu feciorii lor şi cu moşiile lor din Bresniţa de sus, anume : Barbul cu cinci feciori, Gaspăr, Radul, Nicola, Preda (şi) Drăghici cu feciorii lor; şi Călian cu cinci feciori, Radul, Gaspăr Anghel, Dragomir..., cu feciorii lor; şi Radul cu şapte feciori, Patru, Bo-din, Ion, Stanciol, Hamza, Preda, (şi) Drăgoi cu feciorii lor; şi Dumitru cu opt feciori, Florea, Nedelco, Stanciul, Tudosie, Laţco, Preda, Toma (şi) Damaschin cu feciorii lor; şi Tudor cu doi feciori, Matei şi ... ; şi Dragomir fratele lui Tudor cu feciorii lui; şi Pârvul cu trei feciori, Ion, Oprea (şi) Ianie cu feciorii lor; şi Stanciul cu trei feciori, Alexie, Neagoe (şi) Danciul cu feciorii lor; şi Stepan cu doi feciori, Cârtea (şi) Udrea cu feciorii lor; şi Stanciul şi Drăghici, şi Pană, şi Stanciul şi Dragomir cu doi feciori, Hamza şi....; şi Pârvul cu doi feciori, Dragomir (şi) Dan cu feciorii lor; şi Nedelco cu feciorii lui. Pentrucă aceştia s'au vândut rumâni Domniei meale de bună voia lor, pe capetele lor câte 9 galbini unul, cu zapis de vânzare. Şi iar să fie sfintei mănăstiri Strehaia satul Bresniţa de jos, însă rumânii carii s'au vândut Domniei meale cu feciorii lor şi cu moştenirile lor, tot capete anume : Lupul cu trei feciori, Stroe, Crăciun (şi) Nedelco cu feciorii lor, drept 200 aspri; şi Stanciul cu feciorii lui, Dragomir, Frăţilă, Pârvul (şi) Gheorghie, drept 8200 aspri; şi Barbul cu fraţii lui, Cârstea (şi) Ion, drept 5700 aspri; şi Pârvul cu feciorii lui Vladu (şi)....., cu feciorii lor, Barbul, Bălaciu (şi) Mihaiu, drept 6700 aspri; şi Barbul cu feciorii lui şi David cu feciorii lui, drept aspri 2800 ; şi Drăghici 1) In doc. e scris greşit Dumachiu. UI cu frate-său Dragotă drept 2800 aspri; şi Mihai cu feciorii lui, Drăghici (şi) Preda, drept 4600 aspri; şi Hamza cu feciorii lui, Matei (şi) Radu şi cu toţi feciorii lor, drept 4600 aspri gata, cin cumpăraţi cu aspri 46,600 gata. Şi s'au vândut ei de a lor bună voe, fără de nici o silă, cu zapis dela mâinile lor de vânzare. Şi iar să fie sfintei mănăstiri Strehaia satul Vlădăşăştii, însă partea lui Mihai jumătate de sat, de preste tot hotarul, fără rumâni, pentrucă am cumpărat Domniia mea dela Mihai, drept 24,000 aspri gata, cu zapis de vânzare, şi dela Bălaciu, fiul lui Nandiu din Vlădăşăşti, partea lui de moşie 2 funii, în funie câte 150 stânj., cin 300 stânj., fără partea lui Mihai ce scrie mai sus. Pentrucă aceasta o am cumpărat Domniia mea drept ughi 40 gata, cu zapis, toate moşiile hotărâte de 12 boieri hotărnici şi pe hotar semne. Şi iar să fie sfintei mănăstiri Strehaia satul Coşcodiia, tot satul cu tot hotarul, şi cu toţi rumânii şi cu tot venitul din hotar până în hotar, pe hotarăle şi seamnele ceale bătrâne. Pentrucă acest sat Coşcodiia, el au fost de moştenire del[a] strămoşii şi părinţii Domniei meale, încă de mai nainte vreame, şi au fost miluit pe o slugă anume Cârstea Praja, pentru slujba lui cea dreaptă, şi tot au fost pre sama lui. Iar după aceaia, Cârstea Praja, el au fost vândut satul Co-cicodiia, cu moşie cu tot, de s'au făcut boeiriu; iar când au fost acum în zilele Domniei meale, iar săteanii din sat, din Cocicodiia, ei au ştiut că au fost de moştenire ai Domniei meale, iar au venit la Domniia mea şi au vândut moşiia cu tot venitul, din hotar până în hotar, drept... galbini gata, cu zapis dela mâinile lor de vânzare, înnaintea a tot divanului Domniei meale. Şi iar să fie sfintei mănăstiri Strehaia satul Drăguleştii, ce să chiamă Busul, şi rumânii cari s'au vândut Domniei meale cu feciorii lor şi moştenirile lor din holar până în hotar, anume: Janăş cu fiiu-său Radul şi cu feciorii lor; şi.... Mâinea cu fiiu-său Laţco şi cu feciorii lor; şi Stan cu fiiu său Zahariia şi cu feciorii lor; şi Gligorie cu feciorii lui, Stanciul şi Dragul şi cu feciorii lor: şi Dan cu feciorii Iui, Dragotă, Lăpădat (şi) Vasilie cu feciorii lor; şi Marin cu feciorii lui, Pârvul (şi) Radul cu feciorii lor; şi Pârvul cu feciorii lui, Stan (şi) Dobrun cu feciorii lui, Radul, Dragomir cu feciorii lor; şi Ursu fratele lui Marin cu feciorii lui, Vasilie şi Radu cu feciorii lor, Lupul şi Radul cu toţi feciorii. Pentrucă s'au vândut rumâni Domniei meale de bună voia lor, fără nicio silă, cu moşiile lor cu tot, drept 38,000 aspri gata, cu zapis dela mâinile lor de vânzare, cu toţi boierii şi divanul, mărturii mari şi mici. ( Iar satele de cumpărătura Domniei meale le-am dat şi le-am închinat aceastea ce s'au zis mai sus, sate şi moşii şi rumânifi] toţi la sfânta mănăstire a Domniei meale la Strehaia, ce s'au zis mai sus, cu tot venitul, ca să fie sfintei mănăstiri de hrană şi călugărilor de trebuinţă, iar Domniei meale şi părinţilor Domniei meale veacinică pomenire. 142 încă şi supt blestem am pus Domniia mea, după trecerea Domniei meale. Pre carele îl va aleage Domnul Dumnezeu a fi Domn şi stăpân Ţării Rumâneşti, sau din neamul Domniei meale, sau dintr'alt neam, îl rog ca să cinstească şi să înnoiască şi să întărească această carte a Domniei meale pre aceste moşteniri, după tocmeala ce s'au scris mai sus, ca pre acela Domnul Dumnezeu să-1 păzească şi să-1 cinstească întru Domniia sa şi să să numească şi Domniia lui ctitor mare la sfânta mănăstire. Iar carele nu va cinsti şi nu va întări, ci va călca şi va lăsa de să va învechi, atunci să fie de trei ori blestemat şi anathema de vlădica Cristos şi de 318 sfinţi părinţi dela Niceia şi să aibă parte cu îuda şi cu Arie la un loc şi cu ceilalţi Jidovi necredincioşi, carii au zis : i al, restigneşte-1 pre el. Sângele lui preste dânşii şi preste feciorii lor să fie în veci. Amin! Iată şi mărturii am pus Domniia mea pre toţi boierii Domniei meale: jupan Spahiul vel ban al Craiovei, jupan Preda Brânco-veanul vel vornic, jupan Radul vel logof., jupan Ghinea vel vist., jupan Di[i]cul vel spătar, jupan Bunea vel stolnic, jupan Mihal-cea vel comis, jupan Hma paharnic, jupan Costandin Cantaco-zino vel postelnic şi ispravnic, jupan Radul vel logofăt. Şi am scris eu Dumitru logofătul, în scaunul cetăţ[i]i Târ-goviştei. Luna lui Martie, 6 zile, in anul 7158. Io Matei Basarab Vocvod. (Pecetea). Acad. Rom., Ms. 500, f. 7, 7v, 8 şi 8v. 17. 1650, Noemvrie 5.—Hotarnica boierilor orânduiţi ca să aleagă hotarăle moşiei Stângăceaoa, a Iui Matei Basarab. Adecă noi boierii hotărnici carii am fost luaţi pre răvaşe domneşti ca să aleagem şi să hotărîm moşiia domnească din Stângăceaţoa], însă anume boierii: ot Poiana, Neagoe poştei.; ot Târgul Gilortului, Viăduţul poştei.; ot Bircii, Udrea poştei.; ot Roşia, Barbul poştei.; ot Bălceşti, Neagul pahar.; ot Tărgul Jirului, Rustea postelnicu; ot Braloştiţa, Drosul poştei.; ot Vâlcă-neşti, Stănilă poştei.; ot Tălpăneşti, Patru postelnicu,; ot Stră-haia, Preda căpitanu; ot Cernaia, Costandin pahar.; ot Stăn-ceşti, Balica poştei. Deci am căutat şi am funiit şi s'au aflat stânj. 1880. Deci le-am ales şi le-am înpietrit din hotarul Bresniţei pre Dealul cu viile părăsite, prin Piscul de streaj [stejar] în piiatră. Din piiatră la vale în cotul Olariului în piiatră de lângă cale ; din piiatră 143 ■ \ pre cale până în vadul Motrului, pre unde au trecut jupan Dra-gomir vel vornic. Din vad în piiatră în marg.nea Poenii Frălăului din sus; din piiatra Frălăului la deal în Sadina [Padina] Pădu-ceilor; dela Păducei preste deal, unde să hotărăsc cu Ioneştii, pre lângă hotarul Ioneştilor până să hotărăşte cu Suşiţa, până în hotarul Stănceştilor ; din hotarul Stănceştilor până în piiatra Străhăei. Deci noi aceşti 12 boieri aşa am aflat noi cu sufletele noastre. Şi ispravnic au fost jupan Dragomir vel vornic. Şi pentru adevărată credinţă pusu-ne-am peceţile şi iscăliturile mai jos. Noemv. 5. Leat 7158. Eu Costantin pah. Eu Udrea postelnic. Eu Balica postelnic. Eu Barbul postelnic. Eu Preda căpitan. Eu Stănilă post. Eu Neagul paharnic. Eu Vlăduţul postelnic. Eu Neagoe postelnic. Eu Rustea postelnic. Eu Drosul postelnic. Acad. Rom., Ms. 500, f. 21 v. şi 22 1651. Octomvrie 25.—Hotarnica moşiei Stângăceaoa din dos. Adecă noi 12 boieri, carii sântem luaţi pre răvaşăle Măriei sale Domnului nostru Io Matei Basarab Voevod de părintele egumenul Nicolae ot Strâhaia, ca să hotărîm şi să aleageam ocina sfintei mănăstiri, din sat din Stângăceaoa din dos, de către Nicola postelnicul ot Stângacea^şi de către alţi megiiaşi, cine va avea ocine şi moşie în sat în Stângăceaoa din dos Drept aceasta noi ne-am strâns toţi din preună aceşti boieri şi au fost împreună cu noi şi cinstitul dregătoriul Domnului nostru, jupan Dragomir velichi dvornic, de am umblat preste toate hotarăle satului, de le-am călcat şi le-am tras cu funiia, din hotar până în hotar, cum iaste leagea hotarului. Şi am împărţit tot satul de preste tot în doao. Deci jumătate de sat ales am partea sfintei mănăstiri Strehă[i]i, iar jumătate de sat au rămas pre sama Nicolei postelnicul şi cu alţi megiiaşi cine mai are ocinfă] şi moşie în sat în Stângăceaoa din dos. Deci jumătate de sat ce s'au căzut a sfintei mănăstiri lipitu-o-am iar de ocina sfintei mănăstiri de sat die Străhaia, şi o am împietrit şi o am însămnat; şi să să ştie şi hotarăle şi seamnele: din hotarul Străhăi unde să loveaşte cu hotarul Stănceştilor despre apa Motrului; apa Motrului în jos până dirept piiatra din Crivină; de [a]ciia din piiatră la deal preste câmp până iar în piiatră, care iaste din jos de valea seliştii în cpastă. De aci la deal preste câmp până în piiatră lângă copaci ;\ din piiatră dirept să fragă preste vale în Dealul cel Mare, în hotarul Cocicodiei. De aciia în sus pre hotar până în piiatra Bresniţei; de aciia în sus până în hotarul Străhăi[i] până în piiatră. De aciia prin luncă la vale pre hotjrul cel bătrân până iar în apa Motrului Penlrucă bine am 18. 144 hotărît şi am ales cu sufletele noastre, şi pre această carte a noastră să-şi facă şi cărţi de moşie. Şi pentru mai mare credinţă pusu-ne-am şi peceţile şi iscăliturile noastre. Octomv. 25. Leat 7159. Eu Mihai clucer. Eu Drăghici post. Eu Toma postelnic. Eu Danciul logof. Eu Mihai postelnic. Eu Lupul postelnic. Eu Standul pah. [Eu] Răduţul clucer. Eu Gruia postelnic. Eu Nicola postelnic. [Eu Martin postelnic. [Eu] Pârvul postelnic. Acad. Rom., Ms. 500, f. 23 v. şi 24. 19. 1652, Iunie 70.—Preda vel vornic Brâncoveanul po runceşte lui Loizu clucerul ca să cerceteze pricina lui Mircea armaşul şi a lui Petru armaşul din Drăgăşani, ce au avut cu Mihalcea, fost birariu de Armăşie, pentru birul Mircei arniaşul. Jupan Preda vel dvornic, scriis-am la al nostru priiatin Loizu clucerul sănătate, că prin aceasta dau ştire Dumnetale pentru Mircea armaşul i Pătrul armaşul ot Drăg[ă]şani, că aici au venit de s'au pârît de faţă înaintea noastră cu Mihalcea ce au fost birarie de armăşăi, pentru birul Mircei armaşul, să-1 dea la birari. Iar apoi Coico n'au avut 300 de bani să-şi împle birul ci au împlât birul lui cu bani de[la] Mircea. Iar apoi birariul au luat pentru acei bani o iapă dela Patru, de au stătut peitoare. Derept aceia să cauţi dumneata de să-i chemi să vie toţi dinpreună înaintea dumneatale, să-le iai sama, (şi) cui să va cădea să plătească acea iapă, acela să plătească, să nu fie Patru armaşul cu pagubă. Şi au fost dat Mircea armaşul şi treapăd la birari 500 de bani. Ci pentru toate să socoteşti Dumneata : cine va fi oprit banii, acela să plătească toată paguba aceasta. Dau în ştirea dumnetale. I bog te veseliţi. Amin !1). Iunie 10 dni, It 7160. (Pecetea). Acad. Rom , doc. 54/CLXXXV. 20. 7652, Iulie 28—Cartea lui Matei Basarab către părintele Nicolae dela mănăstirea Strehaia şi Lepedatul, referitoare la rumânii din Oreaviţa. Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Vvd şi Domn, scriis au Domniia sa sfinţiei tale, părinte eg[u]mene Nicolae dela 1) Şi Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin ! 145 sfânta mănăstire Strihaia şi la tine unchiiaş Lepădat de acolo, sănătate. Alta vă face Domniia sa în ştire pentru răndul unor rumăni anume: Aldea şi cu fraţii lui, carii i au fost cumpărat Cioana comisul, tatăl lui Mihai logf. Că iată că Domniia sa au trimes la tine, unchiaş Lepădate, pentru aceasta, şi pre tine va să-ţi creazâ, şi te jură şi te leagă cu numele lui Dumnezeu. Şi părintele vl[ă][d][i]ca încă te leagă cu mare afurisanie. Ştiind Măriia sa şi părintele pre tine om bătrân şi cu o mănă de suflet şi ai feciori; alt pre nimenea nu va să mai crează, numai pre tine, că tu acestea toate le ştii cum va fi cu drept. Ci să cauţi să mărturiseşti tu cu capul tău înaintea părintelui eg[u]m[en] Nicolae în sf[ă]nta mănăstire, să juri tu cu măna pre sfânta Ev[an]ghelie, că pre tine (te) lasă Domniia sa. Deci de-i va f apucat legătura lui Mihai Vodfă] pre acei rumăni în Orea-viţă işi de vei putea jura într'acest chip, ei să fie rumânii lui Mihai logf., dup[ă] cum s'au vândut. Iar să nu care cumva să umbli tu cu alte făţării şi cu niscare cuvinte ale altora, şi să făţăreşti au părintelui au iui Mihai logf., căci Domniia sa lasă cum vei şti tu cu sufletul tău ; că apoi de vei făţări cumva, va să trimită Domniia sa om domnesc acolo, de-ţi va umbla pre urmă şi-ţi va adevăra tot lucrul tău ; şi cum va afla Domniia sa că ai umblat cu făţărie, bine să ştii că de cătră Domniia sa bine nu-ţi va fi, ci rea scărbă vei petrece de cătră Domniia sa. Aceasta scrie Domniia sa. I pisam reci gdvmi. lol. 28, L. 7160. Vel dvor. Matei Cant. biv vel ban. C. Dudescu vel log. Acad, Rom. Ms, 610, f. 7. 21- % 1653, Sept. 20.—Matei Basarab scuteşte de bir şi de toate dăjdiilecasa şi bucatele lui Mircea, vătaful de plă-eşi din Stroeşti, jud. Gorj. Milostiio Bijiio Io Matei Basarab Voevod i Gsdnă davat gsdvmi sie poveleanie gsdvmi slugii gsdvmi Mircii, vătaf de plă-iaşi din Stroeşti ot sudstvo Gorjil, ca să fie de acum înainte casa şi bucatele lui ce va avea în pace de bir, de taleri, de miiare cu ceară, de găleata cu făn şi de dijmă de tote dăjdiile şi mâncaturile căte sănt preste an în ţara Domniei meale, de nimeni val sau bântuială să n'aibă, pentrucă m'am mi[lo]stivit Domniia mea de l-am lăsat şi l-amertat de aceaste de toate cum scrie şi l-am pus Domnia mea să\fie vătaf de plăiaşi, să poarte grijă să păzească plaiurile de hoţi şi de oameni răi, şi de oameni bir-nici, să nu treacă în Ţara Ungurească. Aşijderea şi voi toţi plăiaşii căţi veţi fi pre plaiurile lui, în vreame ce veţi vedea această carte a Domniei meale şi slugii Domniei meale, Mircea vătaful, iar voi să căutaţi să aveţi a as- 146 cultare de toate ce vă va da învăţături pentru paza plaiurilor. Să păziţi fo[a]rte bine, să nu care cumva să treacă cineva pre[ste] plaiuri, hoţi sau oameni de bir. Iar care nu va asculta de vătaf, să fie (silnic) cu această carte a Domniei meale să... pentrucă aşa iaste învăţătura Domniei meale. Iar cine să va ispiti a face rău într'alt chip şi nu va asculta de porunca Domniei meale, bine să ştie că pre unul ca acela tocma acolo în plai voi trimete Domniia mea de-1 voi spânzura. Nimic glumă să nu vă pae. Aşijderea şi voi, toate slugile Domniei meale, veri care de ce slujbă veţi şi avea la într'acest judeţ, şi în vreame ce veţi vedea această carte a Domniei meale, iar voi încă să căutaţi şi foarte să vă feriţi de casa şi de bucatele Mir'cei vătaf, cum scrie mai sus", că cine să va ispiti învălui preste această carte a Domniei meale, acela om mare certare va petrece de către Domniia mea. I is gsdvmi. Pis Septemvrie 20 dni, vălt. 7162. Io Matei Voevod. (Monogramă roşie). (Pecete cu tuş roşu). Acad. Rom., doc. I/CLXXXV. Cu privire la satul Goeşti-Dolj Comunicate de i. M. Neda. 1620, Mai 12, Târgovişte.—Copie după cartea domnească a lui Gavril Movilă, dată lui Patru logofătul şi fiilor acestuia, prin care li se întăreşte stăpânirea asupra moşiei din Goeşti şi a runlânilor de pe dânsa. Traducerea este făcută Ia i Martie 1736 de postelnicul Vin-tilă Modoran. f Cu mila lui Dumnezău To Gavril Moghilă Voivod şi Domn a toată Ţara-Românească, feciorul marelui şi prea bunului răposatului Io Simeon Voivod, dat-am Domnia Mea această carte a Domniei Meale lui Patru logofătul dela Plăviceani şi cu feciorii lui câţi Dumnezău îi va da, ca să-i fie lui moşie în Goeşti, însă partea popei Stoicăi şi a frăţini-său lui Dumitru, feciorii călugărului, den câmpu şi den pădure şi den apă şi den siliştea satului cât să va aleage, pentru că au cumpărat Patru logofătul această moşie dela popa Stoica şi dela frate-său Dumitru, drept bani gata 2200; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Giura şi dela frati-său Mihai şi dela noru-sa Cătălina, femeaia popei Danciului, toate părţile lor de moşie de pretutinderea şi de peste tot hotarul, drept bani gata 2300; şi iar au cumpărat Patru logofătul o vie în siliştea satului dela Cătălina, drept bani gata 700; şi iar [au cumpărat] dela Cătălina două cur[ă]turi ce au fost ale cum- 147 natu-său Dan, drept bani gata 200 ; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Stan şi dela Costea şi dela Preda şi dela Oprea, fratele Costei, toată partea lor de moşie de pretutindirea şi de peste tot hotarul cât să va aleage, drept bani gata 2100 ; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Stan cumnatul Costei şi dela fraţii lor osebi neşte cur[ă]turi, de au dat un bou ; şi iar au cumpărat Patru logofătul partea Stăncicăi toată şi dela feciorii lui Stoica i Vladul, den câmp şi den pădure şi den apă şi den siliştea satului şi de pretutindirea cât să va aleage de peste tot hotarul, pentru că 0 au cumpărat dela Stăncica şi dela feciorii lui Radul i Stoica, drept bani gata 1600; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Dumitru şi dela fraţii [lui], în câmpul ce să cheamă al Pornea-teştilor, opt holde, drept bani gata 800; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Dumitru şi dela fraţii lui, Oprea i Patru i Duca 1 Drăghici i Stoica i Stanciul, toate părţile lor de moşie, den câmp, den pădure, den apă şi de peste uscat şi den siliştea satului şi de pretttindirea şi de peste tot hotarul cât să va aleage, drept bani gata 3,400; şi iar dela Dumitru osebi de fraţii lui, o cur[ă]tură ce să cheamă Adâncată, drept un bou ; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Dumitra, femeia lui Neagoe, toată partea Iui Neagoe de moşie şi cu viie, den câmp şi den pădure şi den apă şi de peste tot hotarul, drept bani gata 1,300; şi iar au cumpărat Patru logofătul o vie dela Oprea Simnicescu, drept bani gata 700 ; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Duca o vie drept bani 400 • şi iar dela Stoica o vie, drept bani 400; şi iar dela frate-său Stanciul o vie, drept bani 300; şi iar [au cumpărat] partea Vulpeştii toată, drept bani 700 şi drept un bou ; şi iar au cumpărat dela Ştefan, feciorul Zotei, o vie, drept bani 700; şi iar [au cumpărat] o vie dela Patru, drept bani 700; şi iar au cumpărat Patru logofătul o vie | dela Colţa, drept bani 400, iar după aceaia Patru logofătul, el au schimbat cu Diiaco-nul de au dat această vie dela Colţa ce s'au zis mai sus, iar Diaconul el au dat altă vie lui Patru logofătul, ce au fost lângă viia lui Patru logofătul; şi iar au avut pâră Patru logofătul cu Devul, denaintea răposatul jupanului Predei biv vel ban, pentru moşiia ce să cheamă a bisericei, pentru că au fost plătit Neacşa nişte biruri pentru această moşie, denpreună şi cu rumânii Iui Patru logofătul, de au dat Neacşa la bir două părţi, iar rumânii lui Patru logofătul ei au fost dat o parte, pentrucă această moşie ea au fost toată dată la bisearică; iar Devul el n'au vrut să lase ne această tocmeală, ce o au fost vândut peste Gheocăii dela Cruseţi. Deci iupanul Preda banul, el au socotit pe leage şi cu dreptate cum că iaşte mai voinic Patru logofătul să întoarcă banii ce au fost oartea rumânilor Iui şi să ţie el moşiia. Şi au dat Patru logofătul atuncea foţi ^banii în mâna Devului, feciorul Neacşei, bani 670, dinaintea jupanului Predei banul... *) ce scrie 1) Loc liber. 148 mai sus; şi iar au cumpărat Patru logofătul dela Devul, feciorul Neacşei, două locuri, drept bani 200; şi după aceaia Patru logofătul el au avut tocmeală cu acei rumâni ce s'au zis mai sus, de le-au plătit lor toată moşiia cu bani şi au plătit şi birul lor şi toate dăjdiile câte au fost peste an într'un an, întâi la luna lui Martie birul de bani 9,000 la Dumitru şi la Oprea birarii, bani 1,650, şi iar la bir de bani 7,000 la Dumitru Obogeanul i Pârvul birarii, bani 1,250, şi iar la bir de bani 9,000 la Stan dela Bâşcoi i la Cernea birari, 1,650, şi iar la un bir de bani 5,000 la Săliman şi la Manea birari, 1030, şi iar la Stanciul postelnicul şi la Dobro-mir Păcurariul oi 60, şi la bir de 10,000 de bani la Urluianul i Oprea logofătul, bani 1840, şi iar la bir bani 7,000, la slugile banului Voda, bani 1,050, şi iar la un bir de bani 9,000 şi la Stanciul i Stoian birari 1,330, şi iar la un bir de bani opt mii la Matei postelnicul i Prodea birari, 1,370; şi încă după aceaia au fost trimis Preda banul, Patru logofătul la Radu Vodă Şerban, pentru multe trebi, şi atuncea într'acea vreame s'au întâmplat de au venit veaste dela Moldova pentru unchiul Domnului, răposatul Eremiia Vodă, cum câ au murit. Deci Patru logofătul el au fost sărit fostu cu grai, de au fost mers la răposatul jupan Preda banul, de au fost spus veaste bună, pentru Eremiia Vodă că au murit. Deci jupan Preda banul, pentru veaste bună, el au fost ertat birul den satul Goeştii lui Patru logofătul până s'au împlinit anul deplin, pe cum au fost tocmeala lui cu rumânii şi s'au vândut acei judeci ce s'au zis mai sus, toţi rumâni ei dea lor bună voe, fără nicio silă, cu toată moşiia lor, să fie rumâni lui Patru logofătul şi cu ştirea tuturor megiiaşilor den sus şi den jos. Şi au văzut domnia mea şi cartea Radului Vodă Şerban de cumpărătură pe această moşie cu rumânii ce s'au numit mai sus, când au fost curgerea anilor 7113 [1605], şi de atuncea încoace au fost tot rumâni cu bună pace; iar după aceaia, când au fost acum în zilele Domniei Meale, iar Patru logofătul au avut pâră denaintea Domniei Meale cu rumânii den Goeşti şi au venit de s'au pârât de faţă în divanul cel mare, şi aşa pârâia acei mai sus numiţii rumâni înaintea Domniei Meale, cum că nu s'au fost vândut lui Patru logofătul cu toată moşiia lor rumâni, ce au fost vândut numai priloagele în câmpu, şi cum că ei n'au mai fost rumâni până acum. Pentru aceaia Domniia Mea am căutat şi am judecat pe leage şi pe dreptate cu toţi cinstiţi dregătorii Domniei Meale. Şi au dat Domniia Mea oopei Stoicăi şi Oprei şi Ducăi şi Giurei şi Stoicăi i Oprei şi Radului, feciorul Stăncicăi, şi Colţei i Dragomir i Preda i Stan i Dumitru i Patru i Stoica i Drăghici i Stanciul i Mihai i Boşca i Zota i Dumitru al Costei den sat den Goeşti leage 12 megiiaşi pre răvaşe domneşti, pe nume den Vladimiri Lupul i Baicul şi den Ciutureşti Toma i Costa şi den Gârleşti Barbul şi den Halmaj Mihai şi den Hodo-leani şi den Pomeateşti Brancea i Droja şi den Miiara Dobromir şi den Cruşeni Radul şi den Pomeateşti Cornea, ca să jure aceşti mai sus numiţii oameni, cum că nu s'au fost vânduţi la Patru 149 logofătul cu moşiia toată, ce au vândut numai priloagele în câmpu şi cum că nu au mai fost ei rumâni până acum. Şi când au fost la zi şi la soroc aceşti oameni rumânii lui Patru logofătul, ei n'au adus pe acei jurători nicidecum ca să jure, ci au rămas de leage. După aceia Domniia Mea încă le-am mai schimbat zioa la Sfânta Vinere Mari, ca să vie cu leagea să jure al doilea rând. Deci când au fost la zi aceşti oameni den Goeşti rumânii lui Patru logofătul, ei iar n'au putut nicidecum ca să-şi aducă jurătorii să jure, şi au rămas şi al doilea rând după moartea lui Patru logofătul de leage şi de judecată dennaintea Domniei Meale. Pentru aceaia am dat şi Domniia Mea lui Patru logofătul, ca să stăpânească moşiia den Goeşti cu rumânii cari sânt mai sus scrişi, şi să-i fie moşie ohabnicâ feciorilor, nepoţilor şi strănepoţilor lui şi de către niminea neclintit peste porunca Domniei Meale. Iar şi mărturii am pus Domnia Mea : jupan Iana-chie vel ban al Craiovei i jupanul Ivaşco vel vornic i jupan Papa vel logofăt i jupan,...1) vel vistier i Miho spătar i Mihalachie stolnic i Buzinca comis i Vlad paharnic i jupan...2) vel postelnic şi Papa vel logofăt. Şi am scris eu Lăpădat logofăt în oraşul scaunului Târgoviştei, luna lui Mai 13 şi dela Adam până acum curgerea anilor văleat 7128 [1620]. Şi s'au tălmăcit acum la Martie 1 dni, 1736, de Vintilă postelnic Modoran. [Vo.] S'au socotit această copie şi s'au găsit zloţi 1053. Condica Bisericii Mântuleasa1) Transcrisă de Radu N. Guran. I Zapise pentru locuri. Zapisul Ioanei, soţia lui Vasile Ducan, cu gineri-său Nicolae, prin care au dat un loc de pământ danie sf[i]n-tei Beserici, care loc să vecineşte despre miazăzi cu Radu Grădinaru, şi despre miazănoapte cu Ceauş Şerban, şi spre apus cu Armâşoa[i]a. Adecă, eu Ioana, soţia lui Vasilie Ducan, înpreună cu gi-neri-mieu Nicolae. Dat-am încredinţat zapisul nostru la mâna dumnealor epitropilor, precum să să ştie că având eu o fată anume Ioana şi făcându să de vărstă, am măritat-o după numitu Nicolae gineri-mieu, şi întâmpţlăndu-să de au murit fie-mea, i-au rămas o copilă mică de luni şapte, şi murind şi copila, rămăind un loc de grădină, care loc ma vecinescu despre amiază zi cu Radul Grădinariul, iar la nămiaza noapte, cu Ceauş Şerban, din 1) Loc liber. 2) Loc liber 1) In urmare de la pag. 93, an. XVII (1938). 150 gardul Părşcoveanului să otăraşte la scăpătat cu Armăşoaica, şi locul jum[ă]tate arat şi jumătate livadie, care acel loc fiind dat de mine de zestre, şi învoindu-mă cu gineri-mieu, l-am dat be-sericii Maicăi Precestii de danie Măntuleasa, ca să să pomenească morţii şi să fim titori, findcă au fost zestrea numitei, să aibă a stăpâni beserica, ne fiind supărată de către noi şi de către tot neamul nostru, că l-am dat de a noastră bună voe. Iar scu-lându-să cineva cu vreo pricină, noi să răspundem. Şi ne-am iscălit; iar neştiind carte, am pus degitele să să crează, fiind şi alţi neguţători de faţă, care mai jos să vor iscăli. 1805, Decembrie 10. Eu Ioana, soţia lui Vasilie Ducan am dăruit. Eu Nico-lae sin Ion Grădinariul, am dăruit. Eu Samfira a lui llie Cioclu, mărturie. Eu Mirea Croitoriul, mărturie. Eu Mihai Croitoriul, mărturie. Eu Popa Stan ot Maica Precesta, martor. Eu Ianache Croitoriul, mărturie. Şi am scris eu Ion Croitoriul, cu zisa mai sus numiţilor, şi sânt mărturie. Adeverinţa lui Tudorau Tărnăveanul, cu care au dat un loc de grădină danie sffijntei Beserici, pentru pomenirea răpos[atu]!ui Măinii şi a soţiei lui, fiindu-i cumnat, care loc iaste lungu, stăoj. 21 şi latu, stănj. 9. Fiind că la sf[â]ata Beserică a Măntulesii, unde să prăznu-eşte hramul prea sf[i]ntei Născătoarei de D[u]mnezeu, sănt îngropaţi răposatu jupanul Măinea Boltaşu, i soţia sa Măria, şi copii, şi fiind că la besericuţa ce era nainte făcută de Măntuleasa, la meremetul acei bisericuţe era şi numitul ctitor. Apoi după arderea Craiovei, arzându şi besericuţa aceea, în urmă, din îndemnarea st[i]ntei prea curatei Fecioarei, s'au apucat Enaful Croitorilor şi cu cei ce au avut osârdie, de au făcut alăturea, beserică înfrumuseţată după cum să vede, şi la lucru sf[i]ntei mănăstiri aceştiia după urmă, nerămăind răposatului Măinii cliro-nom, ca să ajute la beserică cu ceva spre pomenirea lor. Ci dar eu ce! mai jos numit, frate fiind cu răposata soţia Măinii, ce să numeşte mai sus, văzând că cu totul s'au contenit pomenirea lor, am dat un loc de grădină la vale între grădinari, care loc au fost al răposaţilor, pe care l-am dat să fie spre pomenirea răposaţilor şi a copiilor lor, care sănt îngropaţi în această beserică, însă lungul locului iaste stănj. 21, adică două zeci şi unul, şi latul stănj 9, adică noao, şi la capul de către răsărit, să hotărăşte cu chir Dinu Abagiul, şi de către apus cu..... şi de către miazăzi cu Popa Stan dela această beserică, şi la miazănoapte cu... Drept aceea am iscălit şi cei ce să văd mai jos oameni de cinste. 181% Avgust n. Tudoran Târnăveanu, adeverez. 151 Scrisoarea lui Gheorghe, prin care a scris dumnealor Matei i Ioan Terzibaşi epitropii besericii, că de nu va avea loc în curtea besericii să zidescă chiliile, să caute a zidi chiliile pe locul ce iaste în dosul besericii, dela portiţa lui Iancu Coj[o]cariul spre miazănoapte, că acel loc s'au lăsat danie la beserică de Măria log[o]feteasa Lăcusteanca babă-sa, prin diata ei. Dumneata chir Mathei i chir Ioane, fiindcă am auzit că sânteţi să faceţi chilii, acia la Beserica Măntuleasa, de nu veţi avea loc să faceţi într altă parte în curtea besericii, fiind loc puţin, vedeţi de puneţi chiliile în dosul besericii, dela portiţa finului Iancu Cojocariul despre amiază noapte, fiindcă acel loc au fost al babă-mea Logofeteasa Măria Lăcusteanca, şi prin diată l'au lăsat sf[i]ntei besericii, partea răposatei. Iar pentru partea de loc ce o are dumnealui cumnatu Dincă Lăcusteanu tot aco-lea la altariul besericii, rămâne pană mă voi întâlni cu dumnealui, ca să-1 întreb de voeşte să-şi dea şi dumnealui partea de loc ce o are acolo sau nu, şi atunci îţi voi trimite răspunsu. Al dumfnijtale de bine voitori, Gheorghie. 1813, Avgust 30. Zapisul lui Costandin Lăcusteanu, prin care au dat danie partea lui de loc Sf[i]otei beserici, care loc iaste la oltariul besericii, şi zice că jum[â]tate-au fost al lui, şi altă jum[ă]tate au fost al Măriei Logofeteasei Lăcus-tencei. Zapisul mieu, la mâna lui chir Matei, i chir Ion, ce sănt epitropi la sl[ă]nta Beserică Măntuleasa, ce iaste hramul Sfintei Adormiri Prea Curatei Fecioarei, ca să să ştie că un loc ce iaste la oltariul sfintei beserici, iaste al mieu jum[ă]tate, iar jum[ă]tate au fost al răposatei mătuşă-mea Măria LăcuSteaca Logofeteasa. Şi fiindcă răposata, partea sa, prin diată l-au dat danie sl[i]ntei beserici şi pentru aceea şi eu partea mea am dat-o danie iarăşi la sf[ă]nta beserică, să mă pomenească, şi să mă socotesc drept un titor şi eu. Şi pentru credinţă am iscălit. 1813, Octombrie 1. Costandin Lăcusteanu. Acest loc ce s'au scris mai sus, adecă jumătate, ce au fost al răposatei Măriei Logofeţeasii Lăcustencii şi jum[ă]tate ce au fost partea lui Costandin Lăcusteanu, care amăndoao părţile s'au dat danie sf[i]ntei beserici pentru pomenirea lor, pe care s'au zidit chiliile. Măsurăndu să de către epitropii besericii cu stănjin domnesc, s'au găsit în lungul locului, stănj. trei zeci şi în lat stănj. cincisprezece, iar la mijloc s'au găsit stănj. zece 152 Zapisul Stancăi Sprincenatei ciin Craiova, cu care au dat daaie sf[i]ntei beserici, ce să numeşte Măntuleasa, o casă cu cupriosul ei de locu, spre a ei şi a părinţilor ei vecinică pomenire. Adecă eu cea mai jos iscălită, încredinţez cu acest zapis al mieu, de a mea bună voe, nesilită de niminea, la măna dumnealui jupanului Matei terzibaş, epitropul sf[i]ntei beserici Mai-căi Precesta Măntuleasa, precum să să ştie că am dat danie sf[i]ntei beserici o casă cu grădina i curtea, şi cu tot cuprinsul ei, spre a mea pomenire şi a părinţilor miei şi a tot neamului mieu, fiindcă nu-nii rămâne pomenire despre copii, fără numai nepoţi, pe care nepoţi i am şi înzestrat, după cum arată diata. Insă am dăruit şi o icoană ce este Maica Precesta într'însa, şi e îmbrăcată cu argint, şi o candelă de argint şi o păreche paftale de argint, care sănt arătate şi în diiată, şi aceaste arătate le las după moartea mea să ie stăpânească sf[â]nta beserică, care diiată o am făcut de a mea bună voe, fiind în . toată mintea, şi s'au întărit de prea sf[i]nţia sa părintele episcopu Galaction şi de alte mărturii vrednice de crezut. Şi s'au măsurat acest loc cu stănj. domnesc, unsprezece stănj. în uliţă la drum, noao stănj. fundul grădinii, şi să vecineşte cu dumneaei cocoana Rucsanda Portăreasa despre răsărit şaptesprezece stănj. şi un cot croito-resc. Lungul locului din fundul grădinii pană la uliţă, despre miazănoapte, să vecineşte cu dum[nea]lui Sărdaru Panait, şi despre miazăzi cu Logofătul Ioniţă, sin armaşul Vasile. Şi aceste lucruri mai sus arătate le-am dat spre vecinic[ă] pomenire. Şi pentru mai adevărată credinţă m'am iscălit mai jos, puindu-mi şi degetul în loc de pecete, ca să să crează. 1818, Februarie 17. Eu Stanca Sprâncenata, sin Voicu, adeverezu Eu Popa Anghel duhovnicu, martor. Eu Popa loan, martor. Eu Costând Danciu, martor. Eu Popa Stan duhovnicu, martor. Eu Diiaconu Costând, martor. Şi am scris eu dascălu Petru, cu zisa şi cu învăţătura numitei mai sus, fiind dascăl al sf[i]ntei beserici, şi sănt şi mărturie. Zapisul lui Popa Ion Vutistis ot Şegarcea, ca să dea doao oca de ceară embatic la tot anu la sf[â]nta beserică, pentru un lo- al besericii ce i s'au dat întiu stăpânire lui. Adecă eu care mai jos mă voi iscăli, dat-am încredinţat zapisul mieu la măna dum[nea]lor epitropii sf[i]ntei beserici Maica Precista Măntuleasa, precum să să ştie, că dăndu-mi un loc al sf[i]ntei beserici Maicăi Precestii Măntuleasii, cu emba-ticu pe un an căte doao oca de ceară, din an în an, să am purtare de grije a răspunde la hramul sf[i]ntei beserici, care loc 153 iaste alăturea cu al dum[nea]iui cluceriului Dincă Oteteliş[a]r,u, merge din pod pană în gardul Dimii Purcariului, şi afară din ce-am dat lui Simeon opt coturi de loc, să avem a lăsa poartă la căte trele părţile, iară Simion să stăpânească numai partea lui îngrădită, şi celalalt rămâne pe sama popei lui Nică, şi pe a lui Ştefan, şi să am a stăpâni eu, căt şi copiii miei şi iarăş ce să va trage din [trjînşii, iar mai mult nu, dară să ferească d[u]mne-zeu a nu rămânea niminea dintr'mşii, să rămăe pe seama sf[i]n-tei beserici, că aşa am bine voit eu. Şi pentru mai adevărată credinţă am iscălit. 1817, Septembrie 24. Popa loan Vutistis ot Şegarcea, adeverezi. Şi am scris eu Dascălu Patru, şi sânt şi martor. Zapisul Iui Ştefan Rrutaru, ca să dea embaticu doao oca de ceara Iu sf[a]nta beseric[â| pe tot anul, pentru îocu! besericii ce i s'au dat întru stăpânirea lui. Adecă eu care mai jos mă voi iscăli, dat-am încredinţat zapisul mieu la măna dum[nea]lor epitropilor sf[i]ntei beserici Maica Precista Măntuleasa, precum să să ştie că dăndu-mi un loc ai sf[i]ntei beserici Maică! Precestii Măntuleasii, cu embaticu pe an căte oca doao de ceară din an în an, să am a răspunde la hramul sf[i]ntei beserici, care loc iaste alăturea cu al dum-[neajlui clucer[u]lui Dincă Otetelişanu şi merge din pod pană în gardul Dimei Purcarului. Şi aiară din ce i-am dat opt coturi de foc lui Simion, să avem a lăsa poartă la căte trele părţile, iară Simion să aibă să stăpânească numai partea lui, opt coţi, căt şi afară, şi celalalt rămăne pe sama lui Ştefan Brutaru. Şi să aibu a stăpâni eu cât şi copiii miei iarăş ce să va trage dintr'înşii. Dar să ferească Djujmnezeu a nu rămânea nimini dintr'înşii, să rămăe binaoa pe seama sf[i]ntei măn[ă]stiri, adecţa] biser[i]cii, că aşa bine am voit eu. Şi pentru mai adevărată credinţă am iscălit mai jos, ca să să crează. 181.7, Septembrie 24, Eu Ştefan Brutaru, adeverez. Şi am scris eu cel mai jos iscălit şi sânt şi mărturie, Patru dascălu bisericii. Zapisul Iui Simion Croitoriul, ca să dea Ia sf[ă]nta beserică embaticu pe tot anul câte doao oca şi juni[â]tate de ceară, pentru îocu besericii ce i s'au dat întru stăpânire. Adecă eu care mâi jos mă voi iscăli, dat-am încredinţat zapisul mieu la măna dum[nea]lor epitropilor ai sf[i]ntei beserici Maicăi Precestii Măntuleasa, precum să să ştie că mi-au dat un loc al sf[i]ntei beserici ce iaste pe uliţa podului, alăturea cu Georgie Băcanu, însă locu de prăvălie de şapte coturi largu, iară lungul căt ţine locul. Şi maro tocmit ca să dau sf[i]ntei beserici pe an căte doao oca şi jumătate de ceară, însă această ceară 154 să am a răspunde ia hramul si[i|ntei beserici din an în an, la Sf[ă]nta Măria. Iară nepurtând grijă să plătesc la soroc, atuncea are biserica voe a~mi socoti binaoa, şi să mă scoată afară, că aşa m'am legat eu săngur cu acest zapis de a mea bună voe; iară plătindu-mi embaticui cinstit, să am a-1 stăpâni atăt eu cat şi copiii, miei. Şi pentru mai adevărată credinţă, am iscălit cu măna mea. 1816, Noembrie 27. Eu Simion Croitoriul, adeverezi. Şi am scris eu Petco Cismarul, cu zisa şi învăţătura mai sus numitului, şi sănt şi mărturie. Zapisul dumneaei cocoanei Zmăragda, fata răposatului Mai nea bogasieru, pentru un loc ce l-au dat sfintei bisăricei, împreun[ă] cu pomelnic, ca să-i pomenească în veci la sfânta bisâricâ. Incredinţăzi cu acest al mieu adevărat zapis la sfânta mănăstire Maica Precesta dela Măntuieasa, precum să să ştie că având eu un loc rămas dila răposatu tată-mieu Măinea Bogasieru în mahalaua Sfăntul[u]i Gheorghe Nou, ce s[ă] învecineşte despre răsărit cu Popa Niţu, care acum să stăpâneşte dă dum[nea]![ui] Popa Gheorghe şi merge în lat păn[ă] în drumul vechiu, care au venit stă[n]jini 29 la capu despre miazăzi, şi acest, iocu stă[n|-jini doaozăci şi cinci şi jumătate, şi la capu dăspre miazănoapte păn[ă] în drumul dă lângă brazdă, după cum merg toate locurile, st[ăn]j[ini] doaozăci şi cinci, iar lungu din drumul vechi dăspre miazăzi păn[ă] in drumul dila brazdă, dăspre miazănoapte, precum merg toate locurile dă alăturea care merg dăla numitu loc împreun[ă] cu ipitropii sfintei bisărici dă mai sus zisă chir Trie Croitoriu şi chir Ion Rumânu Croitoriu şi alţii, am adunat toţi vecinii, împreunfă] cu moş Ilie Croitoru sch[i]opu, om bătrân peste o sută dă ani, şi pă durn[nea]ei jupăneasa Păuna Mocioica, care ştiu sămnele locului. Şi pă unde au arătat numiţii, l-am măsurat şi s'au găsit st[ă]njinii dă mai sus arătaţi, care l-am dat dă danie sfintei mănăstiri să-1 stăpânească în veci, de niminea neclătit. Şi eu am trecut numele răposaţilor părinţilor miei şi al neamului mieu la pomelnicu cel mare al sfintei mănăstiri, ca să pomenească în vecii. Şi oricine să va ispiti, ori din vecini ori din rudenii, să-i calce sau să nu lase a să stăpâni de sfânta bisărică, acela să-şi dea sama cu sufletu său şi pă lumea aceastfa] şi pă cealaltă, parte cu Hst. să nu aibă şi să fie subt blestem, căci eu l-am dat dă danie, să s[ă] pomenească sufletu părinţilor şi al neamului mieu. Şi pentru mai bună şi adevărată credinţă, m'am iscălit mai jos, ca să s[ă] crează, puind şi degetu mieu în loc dă pecete, ca să s[ă] crează. 1826, Avgfujst 29. Ea Zmăragda, fata râposatulfuji Mâinii Bogasieru, ade- 155 verezi. Si am scris eu loniţâ Piciu postelnic, zet Zmâragda fica răposatului Măiniea, cu zisa şi învăţătura dumneaei Maica soacră-mea, şi sănt şi martor. Zapisui Iui Stan sin Ştefan brutar pentru locul ce l-au luat cu embatic ca să-şi facă casă, ce are să dea pă tot anu câte talere treizăci şi doi. Adecă eu care mai jos mă voi iscăli dat-am încredinţat zapisui la măna dumnealor epitropilor sfintni besearici Maicăi Preacestii Măntuleasăi, precum să s[ă] ştie că am luat un loc cu embatic al sfintei besearici, ce-1 are din dosul brutăriei în vale dinspre făntăna Giacovului, ce să loveaşte cu fundu locului lui Tudorea Croitoru. Insă acest loc l-am luat în stănjini, lungu stăn-jini patrusprezăce şi latu opt, măsurat căt la un căpătai şi la altul. Şi eu mă leg pri[n]tr'acest înscris al mieu ca să-mi dau e[m]baticul decinstit din an în an, decinstit depă cum zice şi zapisui ce mi l-au dat dumnealor mie, pă an câte tal[e]re treizăci şi doi pă an. Iar nedând până la tre[i] ani, atunci are voe sfânta besearică a-mi plăti binaoa după cum să va găsi, şi să fie scos afară [sjcaunul ce nu mi-am purtat canunisita datorie ce mă leg printr'acest înscris ; şi pentru casa ce să află din dos, să am voe ca s[ă] urdin tot [prin] poarta ce o are brut[ă]riile din faţă. Şi spre a fi de crezut acest înscris, rugai pre scriitorul acestui zapis de mă iscăli, şi eu îmi pusăi deagetul în loc de pecete, neştiind carte. 1834, Fevr[uar]ife] 13. Eu Stan brutaru sin Ştefan brutaru, adeverezi. Şi am scris cel mai jos iscălit, cu zisa şi învăţătura mai sus numitului, şi sănt şi martor. Preot Gheorghc duhovnicu (?) (adăogat de altă mână) Din cuprinderea acestui zapis î sau mai dat stănjini tre în lung supt stăpânirea dumnealui, fiindcă şi dumnealui ne-a ajutorat la pod la biserică. Un loc arători, preţ de o zi de arătură, al mieu, pe moşia domnească, ce dă cu capul despre răsărit în drumul muntenilor şi despre apus pană în şanţu cel vechi şi alături cu alte locuri ce mai rămâne ale mele care cad spre miazănoapte, iar acesta ma[i] despre miazăzi, şi l-am dat danie sfintei biseri[c]ei Maica Precesta Mântuleasa, spre pomenirea sufletelor morţilor, fiindcă aceste locuri le am moştenire de la mătuşă-mea Elinca Olteanca, ce au ţinut-o răposatul dumnealui vătaiu de brutari. De aceia, spre a-şi avea puterea biserica şi d. epitropii a-i luoa venitul, am iscălit într'această condjcă. Iancu Chinlescu, am dat. 1836, Aprilie 20. Cu acest înscris al mieu încredinţăz pă d-lor epitropii sfintei biserici Maica Precesta Mântuleasa pentru locu ce mi l-au 156 ! dat d-lor cu embatic lângă cumnatu-mieu Stan sin Ştefan, însă lungu şaptesprezece stânjini şi latu opt, pă an câte lei treizăci şi doi. Şi eu mă leg printr'acest înscris că, de nu voi plăti cm-baticul până la trei ani, atunci să aibă voe a mă scoate din stăpânire, plătindu-mi numai binaoa. Drept aceeia că voi fi următor întocmai, mi-am pus degetul la numele mieu, de faţă cu cei mai jos martori. Şi am să stăpănescu neam din neam. Şi trecerea mea să fie pre poarta prăvăliilofr] sfintei biserici, unde prin înscrisul ce mi l-au dat cuprinde că-mi lasă şi uliţă. 1838, Aprilie 23. Eu Ghencea sin Dumitru, adeverezi. Stroe Veleanu, scriitor. Popa Nicolae ot Măntuleasa, martor. Fiindcă d-lor epitropi sfintei biserici Maica Precesta Mân-tuleasa mi-au dat un loc lângă chir Ghencea Dumitru, ce să ve-cineşte cu D. Slugierul Vicşoreanu, latu opt stânjini şi lungu doozeci, cu embatic pă an lei treizăci şi doi, şi să-i plătescu la înce-putu fieştecărui an. Iar când pană la sorocu de trei ani nu voi plăti, ori eu sau după vremi cine să vor afla, să aibă putere a scoate din stăpânirea acestui loc pă acela, plătind numai binaoa după cum să va afla pă acea vreme la ponturi de întâmplarea arătată. Insă la sălăşluirea mea ce o să o fac acolea, mergerea o am a trece de la pod pă uliţa prăvăliilor, cu car, căruţă şi ori ce; asemenea să fie uliţă de car şi spre fântână în vale. Şi spre temeiu acestora am iscălit, însă cu embatic neam din neam, precum am înscris. Stroe Veleanu, adeverezi. 1838, Aprilie 23. Prin înscris mi-au dat şi mie epitropii sfintei biserici Maica Precesta Mântuleasa un loc din trupul ce-1 are lângă Ghencea brutaru, latu cinci stânjini şi lungu şapte spre zece, cu embatic pă an lei doozăci, şi să-1 stăpânescu atât eu, următorii mei precum şi alţi viitori în veci, urmând numai cu plata embaticului pă fieştecare an. Dar când până la trei ani nu voi plăti eu sau cei ce după vremi să vor afla, să aibă putere biserica fără judecată a mă depărta, rămăind binaoa pă sama bisericii. Mergerea la acest loc ni s'au dat dela pod de patru stânjini latu, atât spre pod precum şi spre fântână în vale. Pentru încredinţarea celor legate aici am iscălit, de faţă cu martorii ce să iscălesc. 1838, Aprilie 30. Costaiche Neagoe, adeverezi. Stroe Veleanu, martor. Pentru şaisprezece stânji[ni] lungu, latu cinci, loc lângă Ghe-nea brutaru, din Costaiche Neagoe în deal, care mi s'au dat înscris de epitropii Maică Precestii, pă anu câte lei doozăci embatic, să-1 stăpânescu cu copii din copii în veci, după cuprinderea înscrisului ce mi l-au dat. Iar când nu voi plăti [em]baticu până 157 Ia. t" ' * on ce voi vrea cu ^^^1^^ * tuIeas?apreacCS sr;[ă]a,şt™Tă1:rt1%epitr?ii0r bi8ericii Mân-■taajmj, lunga doozâci ş unu şiTatl °C in Mbatic de Costache Neaguie ia va e e Jâ L dnci' de c^ din nesuparat de niminea în vec sănt T în bună Pace, Pa acest loc. Şi m>am invo*CI; .v°,n'F « *ace or ce voi vo Ş> Patru Pă fieştecare an, să am"ij^tpă an doozâci am a pazi urlofajiele fântâni,3, , banu înnainte şi ell să Pă. orlofaj.e. ŞiS/e plătind femlbSr ^ CU Vre ° bina p i,d voie biserica a mă sCoa"e r 1 la trei ani, atund Se *Md.ie binaoa pâ acel te S^"" ^Tl ^ taP°trm,e? * Spre "icredinţare am iscălit. lonoi Iovanovici. Craiova, 1838, Aprilie <23. Adică epitropii sfintei biserici 'Mân?!?" acest însc"« ia mâna D «-batic ce este a, sZf^^ loc cu bţtic pe an cale lei doo.eci T a U ' 3 ^ Va!e> c« ™- lat despre răsărit stănjini zec SH 1 ? °C S,au măsur^ în tache Vicşoranu stânjini „ 1 f^'f6' ,ar desPre D. Cos-scapâtat stânjini unsp^zece % m,lung.' iar f™du despre iar m lung stânjini opPt. Şi eu amW kr despre ««nieaz vrea pă acest loc . P ^ eu am toata vo,a a clădi ori ce voi Pană la trei anfi], ^^^^ -plătind embLcu Joc sa ramâife pe sama bisericii Si clad,re/oi *ace pă acel am iscălit. DisencH. Şi pentru adevărată credinţă Anastasie Atanasovici (?) ^ Apri'lie] & Craiova. Având un lor în ^ i "?oa roşie, cumpărat d^&Z*™^^^™*0*' v*p-sul din leat 1836 Mai / " I,onită Costandin cu zani «ec I supt No. 44. De a Lît'^ 1 '"ud«*torescDoEu dăruit sfintei biserici Maicâ^jTf T' ?e8ilit de "'»^1 1-1 mamte să aibă sf. biseîfcă Mantulea^ Deci de astăS -tul loc. fără nici oTZL^lVf Şi Stat°rnic po™ dmţare am iscălit aici faţă cu martor ^ Si sPr* încre- trop, bisericii şi zapisu, ceanVavufr; ^ S mânâ d"lor eP>- am avut de cumpărătoarea acestui loc. Marin loancovici. i847> August 8. (Urmare în numărul viitor) 158 Biserica Sf. Gheorghe-Nou din Craiova Introducere critică la opera picturală de V. Georgescu-Paleoiog. încercând să desluşească felul nou de a zugrăvi o biserică, pe care pictorul Eust. Stoenescu a izbutit să-1 aşeze pe zidurile bisericii Sf. Gheorghe-Nou din Craiova—spre bucuria câtorva de azi şi a mai multor de mâine—.autorul acestor rânduri face voit şi bucuros abstracţie de opera picturală zisă de „chevalet" a maestrului. Şi pentru o mai mare libertate în datoria de a-şi spune neînfrânat gândul, el va zice chiar că Eust Stoenescu intră în istoria care nu piere cu opera sa dela Sf. Gheorghe-Nou, una şi singură. * Un zid este un spaţiu pictura! mai greu de slujit decât o pânză. Zidul este, pentru pictura murală, un ce care se leagă necesar de arhitectură ; şi întru câtva pictura murală, ca să se exprime, trebue să se lepede de câteva legi ale picturii proprii, pentru a se apropia de acelea ale arhitecturii,—ba chiar şi de ale sculpturii (de-a in vorbi numai de nevoile perspectivei şi regulile ce isvorăsc din respectarea ei). Pe de altă parte, arta murală mai cere şi un fel de supunere faţă de geniul locului şi al timpului. Sufletele prea fericiţilor, ca şi acelea ale celor blestemaţi să ardă în jarul iadului, sunt la locul lor şi în timp şi în spaţiu pe zidul care înconjoară Cimitirul din Pisa. „Judecata de Apoi" se leagă cu tavanul Capelei Sixtine, iar Sf. Genoveva veghiând asupra Parisului e la locul ei pe colina care-i poartă numele. Nimic nu ar putea înlocui nepieritoarele chipuri ale hieraticelor domniţs care împodobesc pe vecie zidurile basilicale dela Ravena. Zidul basilical este acel spaţiu pictural care poate să creeze marea clipă de eşire din sine —beyond the horizon—, care este fiorul de artă.,. Zidul basilical contribue la ivirea acelui moment de uitare de sine integrală, care este cheia bolţii Frumosului. In adevăr, zidul basilical este suportul vizual al slujbei liturgice. Pentru închipuire e Altarul şi Taina Tainelor ce se petrece îndărătul său- Ritmica liturgicelor cadenţe stă în desfăşurarea pontificală a ritualului, care leagă norodul credincios, pe înţelesul tuturor, cu însăşi Marea Taină de dincolo de Altar. Pentru auz: zisul liturgic, în grava lui distincţiune susţinută de o subliniere corală! Pentru văz e zidul. In acest tot magic, care este slujba religioasă, zidul zugrăvit are un rol de convincţiune. El trebue să susţină în intelect 59 actul de supunere religioasă, după cum temeliile susţin edificiul. Pentru aceasta, aşa de puţine ori de-alungul Istoriei Artelor a reuşit zidul să-şi aibă independenţa lui faţă de pictură propriu zis: cu alte cuvinte, ca arta murală să-şi exprime legile, zisul şi destinele ei, eliberată din constrângerea pe care totdeauna sora ei, nu mai vârstnică (Altamira e anterioară oricărui „cheva-let" !), dar mai înstărită, a exercitat-o asupră-i. * Arta murală la Egipteni, atât de răspândită în necropole şi care ne lasă să întrevedem care a fost aceea a templelor, este pur şi simplu o grafie, un text fără vreo preocupare expresivă. Un text în care chipul e o literă, şi atâta tot. Arta murală greco-romană, ale cărei resturi sunt atât de bine conservate Ia Pompei, arată că în acea epocă ea nu se despărţea de pictura propriu zis (confuzie de întotdeauna!), rămânând în slujba acesteia din urmă. Despre zidul ca spaţiu arhitectonic destinat desemnului şi coloarei nu posedăm nicio urmă păstrată (Nupţialele Aldobran-dine neintrând în socoteală). Dacă din acest fel de zid nu a rămas nicio urmă la Greci, păstrăm însă dela Romani podeaua, pavimentul. Aci, această suprafaţă oferă prilejul pentru marii decoratori romani să-şi arate virtuozitatea şi concepţia unei arte nouă, — şi în care ei au rămas până în zilele de azi nedepăşiţi Din mozaicul podelei, din orizontalitatea suprafeţei destinate sobrietăţii culoarei şi disciplinei desemnului, libere şi neînfrânate, meşterii romani creează adevărata artă a decorării spaţiului. Niţel mai târziu, meşterilor Imperiului Roman de Răsărit nu le va trebui decât să transpue podeaua şi s'%ridice pe zid! Cu ei începe marea şi nemuritoarea artă murală bizantină. Nepieritoare prin însăşi materialele întrebuinţate e arta murală bizantină; neîntrecută şi nemuritoare, pentrucă până azi această artă nu a fost depăşită decât o singură dată în decursul veacurilor, şi anume de acei minunaţi artişti necunoscuţi ai sticlei, ai vitraliului, ai golului pictat cu lumina ea însăşi! Cu Giotto zidul recapătă viaţă şi „se omeneşte" — dar nu în splendoarea de altă dată—, mângâind zidul cu pensula înmuiată în săracele şi anemicele culori de apă. Abia cu Michel Angelo, în „Facerea Lumei" şi mai târziu în „Vremea de Apoi", zidul îşi reînoeşte zisul, înscriindu-şi pentru vremuri legile şi adâncind hotarul care desparte pictura murală de aceea de „chevaleV'. In zadar, în aceleaşi timpuri, Camerele rafaeline şi acea minunată Villa Farnesina, şi toţi cei ce vor urma pe maestrul din Urbino, vor voi să unească „tabloul" cu „zidul". Rafael (care nu e la cea dintâi eroare), credincios inspiraţiei ce-i venea din frescile pompeiane, îndreaptă pictura murală spre tablou, îndepărtând-o dela îndatoririle ei faţă de spaţiul arhitectural—(care 160 trebue să piară, să se topească în viaţă şi culoare)—, fiinţa însăşi a picturei murale. Lui i se datoreşte lunga eroare prelungită în veacuri până la Puvis de Chavannes. Tot printr'o eroare continuată, pictorii de miazănoapte au luat zidul drept loc pentru a nara o anecdotă sau un fapt istoric. Singur El Greco, în opera sa: înmormântarea contelui de Orgaz, avu geniul zidului, dematerializându-1 prin culoare şi mişcare până la desfinţare. In schimb Goya întrebuinţează procedee murale în acea înspăimântătoare Execuţie a insurgenţilor. Iar acest artist nu e singurul care a conceput,,mural" un tablou de chevalet (Manet, în Moartea împăratului Maximilian, etc), dar e nesfârşit de mare numărul pictorilor cari au luat zidul drept o pânză, apli-cându-i tehnica pânzei însăşi, pur şi simplu prin operaţia „marou-flage"-ului. Prin Puvis de Chavannes pictura murală încearcă şi izbuteşte aproape în chip fericit să-şi rostească din nou rostul şi destinul ei în cadrul artei picturale, înfruntând soarta de Cenu-ereasăce j se rezervase de sora ei mai mică, pictura de chevalet. • « Ne-am îngăduit acest succint prolegomen asupra evoluţiei artei murale, f.entrucă artistul Eust. Stoenescu (care socoteşte în viaţa-i proprie mai mulţi ani petrecuţi în preajma operelor apusene decât în propria lui ţară) şi-a hrănit şi şi-a desvoltat văzul şi simţirile în aceste arătări şi în învăţul artei pictoriceşti apusene. Aceste învăţăminte au trecut în personalitatea lui artistică, esenţele lor aşezându-se, formând acel sediment spiritual propriu oricărui om care a avut harul şi soarta să-şi hrănească sufletul şi mintea din Frumos. Eust. Stoenescu vine la biserica Sf. Gheorghe ca o albină încărcată de o miere neştiută şi de mirezme stranii, strânse din-tr'o floră perenală, de sigur, aproape lipsit de busuiocul şi isma miriştilor noastre, însă printr'un fir şi printr'un iz ascuns, totuşi, localnică plaiului! Aceasta e cea dintâi mirare care se face violent stăpână pe cel ce păşeşte pentru prima oară pragul dela Sf. Gheorghe. Este nevoe, principial, de o mare bunăcredinţă şi de o stăpânire de sine cinstită, care să pue piedecă alunecărei uşoare pe panta părerilor pripite. Această mirare înciudată e datorită nouă înşine E un fapt: căutând, găsim ceea ce purtăm în noi, şi nimic alt. Călcând pragul bisericei, simţurile noastre preştiu: auzul se organizează pentru a primi frumuseţea trivializată prin tărăgănare şi nazalizare; olfactivul pregăteşte acel miros de ceară arsă, de tămâe, de'nchis; iar văzul prevede atmosfera picturală, afară din timp, rece, fără viaţă şi nesfârşit de tristă în sărăcăcioasa ei tehnică şi sordida inspiraţie care caracterizează, cu excepţii 161 numărate pe degete, starea de artă picturală a bisericilor noastre, în special orăşeneşti1). Ei bine, ia Sf. Gheorghe-Nou sensaţia dintâi, aceea a actualului pictural, este de o vehemenţă aproape violentă. Artistul nostru a rupt firul prea răsucit nu al tradiţiei picturale bisericeşti, ci al acelei nărăviri în trândăvia săracă de inspiraţie şi concepţie, şi sordida tehnică în care se complace încă balcanismul pictura!, căruia timp de veacuri bietele simţiri de coloare şi de linie româneşti i-au fost rob orb ş netrebnică slugă. In locul aşteptatei şi temutei tristeţi de „pictură murală bisericească" oficială, cel ce deschide porţile dela Sf. Gheorghe se găseşte înaintea unui fapt nou. O simţire de bună bucurie — o euforie — îi năpădeşte'n suflet, ceea ce este un fel de a se ruga al câtorva. O întreită unitate se desface din întregimea caznei de zece ani a pictorului în biserica Sf. Gheorghe. In primul rând o tonalitate dominantă, desfăşurată pe un registru cromatic unic în pictura bisericească ortodoxă. In al doilea: o unitate de ritmică, de mişcare, care înseamnă isprava artistului cu Marea Pecete a Semnelor unei epoci- Tonalitatea dominantă este un frumos negru. Un negru cu adâncuri care fac să creeze valori de volum dintr'o neaşteptată simplicitate. Compact, dar cu transparenţe şi translucidităţi aproape fosforescente, care ajută şi împrumută retinei facultăţi neştiute şi nebănuite, ca să cerceteze adâncuri Insfârşit, în ai treilea rând, acea „lumină neagră" care a făcut să viseze aţâţi oameni de ştiinţă pe pragul veacului. înţelegem prin dominanta neqrului nu. profuziunea acestei culori, ci mai degrabă ceea ce în muzică se înţelege prin expresiunea „dominanta". Aceasta cu atât mai straniu, cu cât în unele unifăţi din ansamblul pictural dela Sf. Gheorghe negrul este absolut, sau aproape, absent. In Aieru! din tamburul bolţii, în Ecce Homo, în Sf. Ion Botezătorul el e cu zgârcenie împrăştiat. Cu atât mai mult că. în unele unităţi domneşte o monocromie absolută, ca în Sf. Ion Botezătorul, ori relativa, ca în Ecce Homo, sau în aceea a Corpului Domnului, de pe Sfântul Aier * * * Cel ce păşeşte pentru prima oară la Sf. Gheorghe să nu se oprească în pronaos, ci să-şi îndrepte paşii hotărît spre absida altarului, lipsit încă de tâmplă. Intr'o vastă aliteraţiune de albastru, aşezată într'un tron încrustat, stă Maica Dom-nului — împărăteasa Cerurilor — cu Sf Prunc în poală, cuprinzând în văzu-I tutelar întreaga biserică. Meşteşugul pictorului de a se sluji de hemisfera absidială pentru desfăşurarea concentrică a nuanţelor de albastru, de la 1) Bisericilor dela sate le este mult ertat, în numele naivităţii, care le îmbracă intr'o haină de îngăduială. 162 aceea difuză şi boreală până la acel albastru electro-eteric (scu-tindu-ne de temutul albastru sentimental), poartă pecetea unei maeştrii care devine cu el clasică. Pictorul s'a slujit în acest vast vocalism (care ar fi putut deveni periculos plictisitor prin vastitatea lui uşor căzândă în monoton, ca orice ,,a piacere" fără scară) de procedeul versificaţiei, întrebuinţând — prin intercalare — tonuri neutre, atone, de scurtă durată, pentru accentuarea acelor „tari" de emisiune, dar prin concentricitate de o cantitate metrică superioară. La dreapta şi la stânga Maicii Domnului, într'o mişcare de reverenţă graţioasă şi de o uşurinţă eoliană, şase hieru-vimi, în vestminte albe stropite de culorile cicoarei, se rânduesc de-a laturile împărătesei Cerurilor. îndărătul lor se aude foşnetul alb al aripilor. Compoziţia acestui întreg absidial este bine chibzuită, într'o mişcare gravă, şi totuşi senină, scăldată de-a'ntregul în ozon. O geană de noapte înstelată mijeşte sub norii albi la picioarele Maicei Domnului, pre-anunţând pare-se drama hieraticului Prunc din poalele mumii. Asimetric şi întrebător, sub fruntea'I pare că se şi îngână tăgada dela Cana. Ca aşezare murală, artistul a ocolit cu dibăcie dificultăţile ce s'ar fi putut ivi prin prezenţa ferestruicilor laterale. Nu tot aşa s'a întâmplat însă cu cele patru scene strânse în şanurile bisericei, unde ferestrele de ajutor, tâmp aşezate de însăşi zidirea bisericei, şi în fapt fără vreun folos de mai multă lumină pentru sfântul locaş, au fost fatale libertăţii pictorului. Scena Naşlerei Domnului din sânul drept, precum şi acea a Pogorirei de pe cruce 2). din stânga sunt vădit înghemuite în strânsul spaţiu de care pictorul mai dispunea, prin respectul acestor ferestruici de ceas rău. Şi ca un făcut: înălţarea, care prezumă verticalitatea ascendentă, ca şi Bunavestire, verticalitate coborîndă, se bucură de suprafeţe prisoseinic de largi,—astfel că linia care sue în Înălţare şi linia care coboară în Bunavestire se pierd în vastitatea câmpului de umplut cu culoare, şi atâta tot. Ferestruicile cu pricina, pe de altă parte, mai îngăduesc şi încrucişări de lumini năvălitoare din susul şanurilor, în care se întâlnesc pieziş cu lumina intrândă din ferestrele pline inferioare. O falşe lumină se iscă din această cauză, cu. pagubă mai ales pentru scena Pogorirei, care în motivul ei central râmâne totuşi nesdruncinată prin defectuosul dispozitiv arhitectonic al pomenitelor luminătoare. * * Lăsând ochii mai jos, la dreapta şi la stânga absidei, pen- 2) Frumoasa Pietd şi Christ Mort din sânul drept sunt de neuitat. Şi cât ar fi câştigat, daeă pictorul ar fi dispus de toată îmtregimea zidului pentru desfăşurarea scenei! 163 tru străjuirea altarului şi sfintei tâmple, şi in respectul unei legende sau al unui adevăr care se urcă la vârsta întemeierei însăşi a acestei ctitorii, pictorul a aşezat un Sf. Gheorghe de o superbă şi orgolioasă forţă conţinută, în uşoara torsiune atletică a mijlocului, care face să ne gândim insistent la marii sculptori ai Renaşterei (Sf. Gheorghe, ca linii dinamice, e conceput sculptural), şi un Sf. Dumitru de aceeaşi filiaţiune artistică. • * Teoria de sfinţi şi mucenici, cari fac sub şirul superior al medalioanelor un brâu archiericesc, e accentuată în superbul Sf. Ion Botezătorul (făcând faţă unui sângeros Ecce Homo), de o retorică sculpturală aproape trăindă. E de mirare că glasul lui, obicinuit cu sonorităţile pustiului, nu răsună în biserică, —atât de vorbitor apare în migălosul studiu de detalii şi probitate de desemn, peste care apoi pictorul, mare boier al pensulei şi al paletei, trece cu o mână care şterge cazna, învăluind-o într'o pierdere monocromă. Din acest turburător de frumos Io-kanaan, şi totuşi amar ca fructul pustiului, artistul a făcut o simfonie pe o coardă, un poem într'un vers. ...es war ein bitterer Geschmack auf dein Lippen. (Salome, O. Wilde). * * * Doi paşi în urmă ne vor aşeza în inîma bolţii. Pe cerul ei pictorul a aşezat pe Domnul Nostru Iisus Christos binecuvântând, sau mai degrabă impunând peste capetele credincioşilor mâinile sale, cu tot podul palmelor deschis. In ochii Lui magnetici stă strajă o privire prăvălită din negura tăriilor înălţimei peste norodul îngenunchiat sub boltă. Această privire hipnotică se înfrăţeşte cu gestul taumaturgic al mâinilor. Chipul Domnului parje fugind sub cerul negru al părului răsfirat în două pe fruntea ce apasă ca o stâncă, pe privirea-I împietrită de preştiinţă şi de înţelesul cifrelor destinului Său uman: Aus Eins mach zehn Und Zwey lass gehn Und Drey mach gleich. Verlier die Vier, Aus Fünf und Sechs Mache Sieben und Acht So ist vollbracht; Und Neun ist Eins Und Zehn ist Keins. Das ist das r^exen — Einmal — Ein ! (Goethe, Faust, ein Fragment). Sub privirea Pantocratorului se naşte preştiinţă că ceva va să se întâmple, ceva ce se presimte temut şi înfricoşător. 164 Prinşi în vârtejul de spaimă iscat în suflet, ochii întorcân-du-se spre Apus se opresc pe plinul mural ce desparte naosul de pronaos. Aici pictorul a înfăţişat cea mai înfricoşătoare mărturie de credinţă care zgudue dar mântueşte lumea de două mii de ani. Spre cinstirea vecinică a darului său de a zămisli necontenit cutremurul sufletului prin linii şi coloare, pictorul, în această încercare crucială, prin cruce şi pentru el, a izbutit să dea Marea Patimă a Răstignirii Domnului, fără pereche în pictura murală românească şi cu loc de mare cinste în Istoria Picturei de pretutindeni. Artistul a avut aci la îndemână o plenitudine murală aproape perfectă ca proporţii,—dacă şalele pe care se deschide arcul de boltă nu-s prea joase. Zidul e aşezat pe un gol susţinut la extremităţi de plinurile zidurilor laterale, iar la mijloc pe doi stâlpi mai mult vârtoşi decât proporţionaţi, gol subliniat de o triplă acoladă (lăbărţarea trilobului mai de-grabă). Această plenitudine murală a îngăduit artistului o libertate, care se resimte şi în avântul inspiraţiei, cât şi în minunata ordonare a compoziţiei, înobilată de o gradaţie de mişcări în adevăr magistrală Nicio constrângere arhitectonică nu a stânjenit larga respiraţie dramatică a intenţiilor artistului, aci stăpân şi despot pe spaţiu şi mijloace. Scena e simetrică, desfăşurându-se într'un echilibru static de masse şi căloare. In mijlocul zidului, pe o cruce sc indă (condiţionată de înălţimea cerului ce-i mai rămânea la îndemână artistului) şi oareşicum năvălindă pe primul plan, stă pironit trupul Domnului, în care moartea s'a grăbit par'că să-şi aşeze lividitatea verzuie a asfixiei. Violenţa morţei stă înscrisă pe Sfântul Trup: greutatea corpului e alunecată pe o parte, întinzând astfel nemăsurat braul drept. In acelaş plan cu trupul lui Christos stă, împietrită de durere, Maica Domnului, cernită în negrul zăbranic aruncat ca o a doua mantie peste o rochie fulgerată de roşu-sânge, lucind ca şi focurile viitoare ale Graalului. La ochii plânşi duce o maramă albă, care, cu conturul alb al năframei de pe cap, ogoeşte durerea de mumă. Aci, oh ! nu, ea nu mai e împărăteasa Cerurilor, ci o biată mumă ce-şi plânge fiul, poate în remuşcarea neînţelesului. La stânga Domnului, prăvălită de suferinţă, cu faţa ascunsă în veşminte, plânge pe Acela care a mântuit-o Măria cea care a păcătuit. Alături Sf. Ion Evanghelistul, fratele Domnului, cu degetul pe litera Cărţii Sfinte, arată împlinirea ineluctabilului, după voia Tatălui Dumnezeu. La dreapta şi la stânga, încovoiţi de durerea nebiruită de suflet, se zbat cei doi tâlhari ce nu şi-au dat încă obştescul sfârşit. In colţul drept, ocupând un spaţiu important, călare pe masiva spinare a unui cal şarg, plin de forţă, larg în spete, cu privirea pe care o ghicim cine ştie unde, dar nepăsătoare şi departe de ceeace se petrece în juru-i—niciun înţeles fără îndoială neiscându-se pentru mintea sa din drama a cărei desfăşurare îi este sub privighere —, stă înfipt un legionar roman, cu platoşa asvârlită în voia ei pe spate şi cu suliţa, ţinută în mâna stângă, înălţându-se spre cer. 165 Simbolul prezenţei acestui ostaş e limpede, el reprezentând puterea imperială romană şi acea implacabilă Lex Romana, pentru a cărei împlinire procedurală legionarul e martor mut, şi rece ca şi legea pe care o înfăţişază. Implacabilitatea acestui personagiu, şi chipul îndrăzneţ şi fără soţ ştiut prin care l'a introdus şi înfăţişat în tragedia de pe Golgotha, este magistral. Miezul mistic al acestei scene chiamă în ajutorul minţii închipuirea altor îngheţări de ape ale sufletului, şi în deosebi acel: „Muss es sein? Es muss sein" beethovenian, sau tetragra-mul goethian : „Es sei esse i iesse". De altfel întreaga scenă a răstignirei se înrudeşte cu dramaticul beethovenian, fulgerările care despică bezna cerurilor, cu atât mai înfricoşată căci înstelată, se înscriu insistent în începutul simfoniei a IX-a: Mâna Tatălui Ceresc, ce se iveşte în sinusul boitei ca o mângâiere, sau pentru prijdnirea sufletului Fiului său iubit, pare a lăsa să-i pice printre degete frazele „Ariettei": (Sonata op. Ill a lui Beethoven). Ultimul cuvânt pluteşte legând în vraja-i şi pe Om şi Divinitatea : And death once dead, there's no more dying then. \ (Sonet CXLVI), Shakespeare. Pe ambele ziduri incidente1 „Răstignirei" pictorul a înfăţişat două din patimile Domnului: în stânga „Biciuirea", scenă ce se petrece într'o sală cu adâncuri de perspectivă, care ar aminti cazna câtorva Olandezi din veacul al XVIl-lea, iar la dreapta „Tăierea capului Sf, Ion Botezătorul". Aci, o pală cu flori, aşezată (cu mult tâlc) lângă trunchiul pe care va fi retezat de paloşul gâdelui frumosul cap al lui Iokanaan, neutra- 166 lizează fiorul crunt. Nimic nu aminteşte nici pe Herod, nici pe Salomeea. Amândouă scenele, de un efect uşor melodramatic, subliniat de un „verism" literar, pun şi mai bine în evidenţă, prin economia lor realistă, măreţia tragică a ,,Răstignirei". Scenele esenţiale ale decoraţiunii bisericei au un prim suport circular de medalioane, în care pictorul a închipuit mulţimea capetelor sfinţilor părinţi ai Ortodoxiei. Sub acest şir de medalioane—o salbă de mărţişoare în jurul bisericei—o a doua înlănţuire de sfinte feţe strejuesc de jur împrejur tot zidul bisericei, aşezate la înălţimea unei jumătăţi de stat de om—atât cât credincioşii să înalţe privirile spre ele-—,pe o uşoară draperie sumbră, dar ca înveselită de prospeţimea unei înfloriri stilizate până la isprava încondeiatului. Dacă nevoile obicinuite de mobilier de odihnă, care cer ca strane de lemn să fie rânduite jur împrejurul bisericei, ar fi fost nesocotite de pictor, şi acesta, în loc să rândue acele sfinte feţe deasupra draperiei le-ar fi zugrăvit la înălţimea statului credinciosului, ar fi putut să realizeze aci ceeace Rodin năzuise pentru ai săi „Pârgari din Calais": lipsa de piedestal. Astfel ca urmaşii lor să fie, spre pildă şi îndemn prin suflul lor eroic, zi de zi cot la cot şi alături cu marii lor înaintaşi. Dacă acelaş dispozitiv (nerealizat nici la Pârgarii din Calais) ar fi fost întrebuinţat Ia Sf. Gheorghe, pictorul ar fi reuşit să creeze acea simbioză, năzuită de orice religie, între laici şi clericii beatizaţi, între laici, cele sfinte şi cei sfinţi. Lui Eust. Stoenescu nu i-a lipsit îndrăzneala (martoră stă întreaga pictură a bisericei!); reînoirile sale însă, vom vedea, sunt tainice şi chibzuite astfel caşi sluga credincioasă din parabolă, care îşi va îmbogăţi stăpânul împotriva şi în nevrerea acestuia din urmă... Cu doi paşi să 'naintăm, şi suntem în pronaos, de proporţii chibzuite: patru ziduri, patru scene. Din cele laterale ne vom opri la un al doilea Sf. Gheorghe — de hram —, dar de data aceasta equestru. Dar mai 'nainte să ne reîntoarcem spre Răsărit, unde vom avea pe zidul cu faţa opusă „Răstignirei" un spaţiu mural mai scund. Pictorul, socotind foarte bine câmpul ce avea la îndemână şi care nu-i îngăduia decât o compoziţie circulară şi de desfăşurare strict orizontală, a aşezat aci „Cina cea de Taină". Nu intră în cadrul acestei succinte încercări de iniţiere la înţelegerea operei dela Sf. Gheorghe să stăruim îndelung asupra ,,C'\mi". Reprezentarea picturală a acestui moment sublim al religiei creştine e diferită. Se ştie ce-a rămas din îndrăzneala 167 unor artişti ca Leonardo da Vinci (la Santa Măria delle Grazie), Michel Angelo şi Theotocopulo : aceşti mari credincioşi au ocolit-o, ca şi Raphael păgânul. Rembrandt s'a gândit la ,,Cină" pe aramă. Celelalte încercări sunt de mâna a doua în veacul picturei. Ne vom opri deci la „Cina" lui Eust. Stoenescu in treacăt, şi numai pentru a da ocol cu privirea chipului Iudei, cu toate că acest al 13-lea apostol şi tâlcul său înscris în Voinţa Dumne-zească nu este decât o măruntă întâmplare în faptul mare al „Cinei cea de Taină",—prilejul şi dinadinsul acestei taine creştineşti nefiind ştiuta învinuire de trădare aruncată de Mântuitor împotriva unuia „dintre noi". Prilejul şi dinadinsul acestei taine era teribilul act teofagic, marea taină a eucharistiei, afirmarea fiinţei Corpului Divin (reală ori simbolică) în acea azimă, în acel vin. Faptul denunţării trădărei (preştiută de Mântuitor şi, dacă acceptăm teoria predestinaţiunii, utilă şi necesară împlinirii Voiei Tatălui) e un fapt mărunt în „Cina cea de Taină", de care s'au agăţat, din nefericire, toţi pictorii mari şi mărunţi, cu Leonardo da Vinci cu tot, şi cari nu s'au învrednicit să trans-pue pictural decât acest neînsemnat episod, cel mai puţin adânc, cel mai puţin tainic, şi care nu cuprinde în el nimic din esenţa creştinismului. Pentru destinele mari ale picturei ar fi fost de alt interes dacă slujitorii ei s'ar fi încumetat să transpue acea împărtăşire prin actul (real ori simbolic) de teribilă teofagie al încorporării directe a Divinului... Nu e de făcut deci vreo vină nici lui Eust. Stoenescu dacă şi el, Maestrul dela Sf. Gheorghe, nu a reţinut din misterul „Cinei cea de taină" decât faptul Iudei. Iuda lui Eustl Stoenescu are cel puţin meritul că nu se înrudeşte cu niciunul altul din iconografiile creştine din Apus ori din Răsărit. Iuda dela Sf. Gheorghe nu coboară nici din marea literatură iscată în jurul acestui 'enigmatic personagiu (din acel Iscariot al lui Leonida Andreieff de pildă!) şi nici din acea literatură pe jumătate a noastră şi, dacă nu consângeană nouă, coreligionară lui Iuda (căci Iuda a murit reîntors la mozaism); vroim să spunem că întâmplător Iuda al Maestrului dela Sf. Gheorghe este dintre ai noştri, el fiind pur şi simplu Zelig Şor. Şi numai atât. * La dreapta intrărei, în pronaos, pictorul a aşezat pe ctitorul de hram al bisericei. De această dată nu în acea postură de strajă trează şi mândră, kiin latura dreaptă a altarului, ci învingător şi equestru, în ştiuta performanţă hipică a balaurului. E Pintea! In întreaga pictură dela Sf. Gheorghe Maestrul a rămas credincios tipicelor şi\canoanelor iconografice ale bisericei noastre ortodoxe. Nici un fir, nici o umbră de erezie pictori-cească nu a turburat apa limpede a creştinului ortodox care este şi înţelege să rămână Maestrul dela Sf. Gheorghe. 165 Totuşi hagiografia creştină e aşa de bogată în peripeţii de credinţă a ierarhilor ei, că era lesne de închipuit, însfârşit o dată! altfel decât străpungând pe cuscrul lui Fafner. Tânărul şi mândrul ostaş ce fu Gheorghe înainte de a deveni Sfânt nu a scăpat el oare din gura acestui Martie din Post o fecioară de împărat, îmblânzind şi aducând balaurul ca pe un mieluşel, legat cu cingătoara împărăteştei fete, la treptele tronului? Iată subiectul dintâi al unui Sf. Gheorghe fără cal şi nestrivind balaurul din potrivă.. Un altul ar fi fost pătimirea lui, ordonată de crudul Dacian, supărat pe tânărul erou şi ostaş pentru culpeşa subjugare a inimii împărătesei, fapt care scoase din răbdări pe nevrednicul soţ şi împărat. Pictorul Stoenescu ar fi putut inova, dar el nu şi-a îngăduit nicio abatere de la închipuirea obştească şi ortodoxă a faptelor creştine şi ierarhilor acestei credinţe,—cu toate că artistului nu îi sunt necunoscute îndrăznelile de aiurea, prin care se încearcă în Apus să se pună în înţeles credinţa noastră, născută acum două mii de ani, cu mintea, cu ideile, simţirea şi reprezentarea frumosului de azi. D-sa va fi ştiind, poate, şi de încercările (şchioape) dela Vesinet, de acelea ale lui Epstein şi von Friesz, cum şi de altele mai ortopedice (ceva nou s'a încercat şi în „Stella Maris" dela Balcic), dar mai ales îndrăsneaţa concepţiune a lui Bes-nard în paraclisul dela Berk. Spre o singură pilduire, vom spune că Besnard aci a înlocuit toată regisarea picturală a ,,Naşterei Domnului" (iezle, pae, boi, măgari, steaua care a răsărit, cei trei crai, etc.) printr'o scenă de lehuzie, şi atâta tot: o odaie simplă, vădit locuinţa unui muncitor cu mâinile. Pe cearceafurile albe ale unui pat de fier o biată lehuză, abia venită în fire, cată duios spre plodul de o oră, ţinut pe palmele bătătorite ale tatălui, care îl înfăţişează Domnului Iisus Christos ivit în alba odaie, cu crucea în spinare, caşi cum 1-1 ar fi încredinţat spre milostiva şi dumnezeiasca Lui pază... Simbolica nouă a acestui nou Bethleem e străvezie. Nimic însă în paraclisul dela Berk (de-a'ntregul pictat în această nouă concepţie de decoraţiune basilicală) nefiind potrivnic credinţei creştineşti catolice, ierarhii Curiei Romane nu s'au împotrivit deloc la sfinţirea acestui paraclis. * Să ne întoarcem privirea spre intrarea bisericii, cu uşa străjuită în medalioane de ctitorii sfântului locaş. De-asupră-le, şi într'un fel peste capetele ctitorilor, pictorul a aşezat „ Adormirea Maicii Domnului". In ciuda ocalei de plumb ce ne-am impus limbei şi certare! fără preget a condeiului nostru în teama ispitei florilor merilor,—în vorbe mult drămuite, vom zice că Adormirea Maicii Domnului" dela Sf. Gheorghe este un creştet. Este un creştet ecumenic pentru pictura bisericească. 169 întinsă pe catafalcul îmbrăcat cu negru şi stropit cu semne de argint, ţeapănă de-a-tot-lungul trupului uşor înfăşurat într'o albă pânzuială, livid dar încă tainic viu fără îndoială de viaţa vecinică, chipul Maicii Domnului pare cutreerat de valurile visurilor grele, în somnul care totuşi e de moarte... Înclinarea uşoară a capului este zicerea acelui ştiut că obşteşte totul este isprăvit.., îndărătul Ei, mii de făclii într'o culcare de V, purtând în vârful lor floarea roşiatică a flăcărei tremurânde, străjuesc Marea Adormită, pe când pe de-asupră-I, din scoborîrea vertiginoasă a roşiilor linii uşor oblice, se întrupează într'un aer compact şi aproape tactil Fiul Omului. La dreapta şi la stânga, Pontifii Ierarhi ai sfintei biserici, purtând în mâini dreptele făclii revărsătoare de înflăcărări vii de nestemate pe scumpele odăjdii, intonează Marea Rugă a Morţilor. Maica Domnului e moartă. Irevocabilitatea obştescului sfârşit este de netăgăduit: stricta geometrie a unei linii rupte în declinaţiunea uşoară a capului, pe care trupul nu-1 mai susţine, o înfăţişează. Această redare a obştescului sfârşit printr'o calculată economie de linie e magistrală. Minunea stă insă să se ivească. Ea e în chipul Maicii Domnului, şi se iveşte. Jată-o: Sub privirea răscolitoare de adâncuri, pe chipul Maicii Domnului se iveşte ca 6 cutremurare lăuntrică uşoară, abia sâl-tătoare de semne de viaţă, dar care aleargă ca o flacără prelinsă de-alungul trupului ţeapăn şi totuşi tresăltând de înceată bătae de inimă pe care o ghicim încă vie sub giulgiul morţii Fiori de îndoială alarmează tactilitatea faptului morţii, căci totuşi, sub ochiul închis şi rece, lumina veciniciei străluceşte ; dincolo de firul buzelor subţiri şi amorţite flutură zâmbetul în-crederei în vecinicie, şi, sub stinsa frăgezime a obrajilor, nu zace în maldăre de flori care nu pier îndoiala morţii? Dar atunci prezenţa neîndoelnică a morţii ? Prin ce minune acest scăpătat care se îngână în răsărit, şi acest răsărit care piere în faptul înserărei ? Pentru ce şi cum această nemaipomenită alternare a vieţii şi a morţii, această îndoială născătoare de nădejdi minţite? Maestrul deîa Sf. Gheorghe a izbutit aci un stianiu dialog între sens şi coloare, între linie şi cuget, o pătrundere în păr şi răspăr, o îmbinare care nu are răspuns şi pereche în natură decât în orele luceferilor sau zorilor de zi. întârzierea vieţii care se desface cu greu de pe chipul Maicii Domnului, încetineala cu care se retrag de pe sfântul chip îndoiala clipelor şi îndelungirea lor, e însăşi jugrăveala no-ţiunei de Timp ! Pe de altă parte graba liniilor drepte, iuţeala de propagare 170 a tonurilor livide şi irevocabilitatea care este înscrisă în orice unghiu e nedesminţirea sfârşitului. .... Şi totuşi. O mare întrebare — ca zorile nădejdii din marşul funebru al Sonatei op. 24 (Beethoven) : Şi totuşi. Şi totuşi. E Moartea. E Moartea. Pictura cunoaşte câte-va realizări de „obsesiuni de realitate". Se pot număra pe degete : Surâsul Giocondei şi enigma androgină a Sf loan, „Madona Sixtină", ,,Straja de noapte", „Inocenţiu al fil-lea" şi, mai aproape de vârsta noastră, acei „Cartofori" ai lui Cezanne de-o pildă, căror vădit le tremură cărţile în vârful degetelor. La Dresda iluziunea devine aproape o realitate, prin jocul perdelelor care îngădue accesul luminei. Aceeaşi adrnisiune de lumină progresivă prin strângerea perdelelor face să se scoboare de pe pânză în sălile Rijks Museum-ului din Amsterdam rând pe rând: Banning Cocq, Van Ruytenberg, Visschen şi fetiţa rem-brandtiană cu cocoşul mort. Iluzia întârzierei vieţii în. trupul totuşi mort al Maicii Pre-cestei, Maestrul dela Sf. Gheorghe a redat-o cu o economie de retorică mergând până la lipsa ei ! Elementele care compun concepţia „Adorrairei" nu se pot disocia. Fiecăreia dintre ele i se poate atribui o valoare de tonalitate. Tonurile sunt strânse într'o astfel de solidaritate între ele, încât nicio desmembrare nu ar putea interveni, fără riscul pră-buşirei totale, totul fiind un întreg care nu este altceva decât o palpitare—respiraţia unei strofe divine —, o unduire a sufletului în mersu-i vertiginos, prin moarte, spre vecinicie. Opera dela Sf. Gheorghe este un ce pictural, unul şi total, creiând prin întregimea lui un sistem vizual unitar, care se înalţă într'o progresiune logică până la valoarea unui sistem optic propriu pictorului, sieşi şi nouă unic. Elementele acestei optici nu trebuesc căutate într'o hieroglifică a ideilor artistului, ci pur şi simplu în meşteşugul său ascensional, şi însfârşit în „Adormirea Maicii Domnului" magistral, precum şi în dibăcia sa de a acorda tonurilor de coloare valori transpozabile celorlalte arte, creiând astfel printr'o sinteză momentul integral al Frumosului. 171 Astfel, Maestrul dela Sf. Gheorghe se serveşte de colori ca un poet, întrebuinţând după nevoie coloarea tare, tonul viu, nu pentru a-1 impune ochiului prin violenţa lui, ci pentru a se servi de el ca de un accent care înseamnă un timp în respiraţie. Ritmica ea însăşi e servită de largi suprafeţe acoperite uniform de o coloare pură, ceea ce formează elementele de volum necesare nevoiei de perspectivă, în căutarea arhitecturală a ideei de compoziţie. Artistul se serveşte foarte îndemânatic de efectele forte-lui şi de orice îi pune la îndemână pianissimo-ul, ştiind foarte bine că, din opoziţia fericită dintre colori dominante şi colori neutre reiese jocul graţios al forţei şi al frumosului. In pronaos în deosebi, Maestrul dela Sf. Gheorghe se apropie de modulaţiunea muzicală a colorilor. Dimpotrivă, s'ar zice că în naosul propriu zis al bisericei, artistul a fost dominat de preocupări de modelare prin coloare (Sf. Gheorghe, St. Dumitru, Sf. Ion Botezătorul, Christos pogorît). In scena „Răstignim" preocupările simfonice ale pictorului sunt evidente. Tot în sistemul de optică realizat la Sf. Gheorghe se integrează şi Ritmia, care caracterizează opera picturală până a-i impune o cadenţă de respiraţie. Eust. Stoenescu o realizează printr'o îndemânatică întrebuinţare a scărei valorilor de viteză fiinde în arcanele ascunse ale sensaţiilor ultra-retiniene şi care, sumar, s'ar recapitula astfel: roşul fuge în linie dreaptă; albastru se propagă prin valori fizice de emisiune, comparabile „quantae"-lor; ocrele uşor explodente iradiază; verzurile se 'ntind; liliachiul se 'nalţă vaporos ; negrul coboară adâncind, etc. Bine înţeles că această scară de valoare a vitezei şi de direcţiune a colorilor nu are decât o valoare^ relativă, ca şi faimoasele vocale ale lui Rimbaud, însă cu o aceeaşi şi comparabilă putere generatoare în pictură. ** * ¥ Tot în cadrul opticei lui Eust. Stoenescu trebue să insistăm asupra unui fapt, care are o însemnătate covârşitoare în opera dela Sf. Gheorghe. In marea mirare care se face stăpână pe viaţa şi simţirea celui ce păşeşte pentru întâia dată pragul acestei biserici, un element de seamă este, de sigur, asimetria evidentă a unor personagii, şi în deosebi persistenţa unui microcefalism insistent. Niciunui ochiu atent nu-î va scăpa, la Sf. Gheorghe, asimetria evidentă a ChristuluiVcopil din bolta altarului, proporţiile Pantocratorului, ale Coristului coborît de pe cruce, al Sfintei Elena, etc. etc. \ Este un fapt: frumuseţea nu poate fi fără o oarecare ciudăţenie. Ciudăţenia, straniul, ne-mai-văzutul, formează acel dintâi semn care alarmează perceperea estetică. In faptul abaterilor artistului dela Sf. Gheorghe de la le- 172 gea, temeinică până mai deunăzi a simetriei,—noi vedem un act de integrare prin anticipaţie şi prin tainicul drum al inspiraţiei în noua concepţie şi cercetare a asimetricului, pe care matematicienii, geometrii, fizicienii, chimiştii, etc, într'un cuvânt lumea ştiinţifică, 1-a adoptat, şi care e pe cale să dea omenirei cheia vieţii celor ce nu se mişcă, însufleţirea şi un nou sens Cosmosului. Tetraedria carbonului iui Van t'Hoff se înrudeşte cu detronarea euclidianului. întreaga renovare spirituală care dă un nume secolului nostru e predominată de principiile generatoare, şi uluitor de fecunde, ale asimetriei. Dacă această actuală nevoie lăuntrică a geniului, s'a elaborat intr'o măsură moderată la Eust. Stoenescu, aceasta este în concordanţă cu mersul sfielnic şi prudent al artistului în lumea din care s'a întors uimit şi către care se uită îndărăt întrebător Eust. Stoenescu nu inovează decât pentru fenomenul românesc de cultură spirituală prin pictură; pasul lui are îndrăzneală în lăuntrul frontierelor geografice ale spiritului şi neamului nostru românesc. De o parte trebue pusă însă „Adormirea Maicii Domnului"', care ca operă picturală se integrează în fenomenul universal al civilizaţiei, formând un semn în marele hieroglif al Frumosului pictural de pretutindeni. Această operă atinge fenomenul retinian şi para-retinian, care de fapt învălue şi cuprinde misterul pictural. E un adevăr ieftin să mai spunem că opera de artă (acea în directă contingenţă cu misteru! şi minunea) nu se adresează sensaţiei retiniene propriu-zis (aceasta nu este decât un vestibul în sensul etimologic al cuvântului), ci acelor prelungiri ale sensa-ţiilor retiniene care îşi întind antenele în adâncul sensorial al omului, în care se uneşte tâlcul, vecinicul şi nesfârşitul. Pictura, acest zis al vieţii prin coloare, este o realitate fiindă şi pre-fiindă în sineşi. Ea nu este decât o parte din universul descoperit nouă, în care frumosul pictural, arhetipul formelor izvorîte din îmbierea colorilor, ni se revelează, prinde un sens, numai prin antenele nemurirei care ne leagă de Cosmos. Nemurirea zace în noi; nu în ceea ce are fiinţă constituită ci, poate şi deocamdată, în acea tetraedrîe a carbonului din ultima celulă monocelulară, de care nu putem lua ştiinţă pe calea niciunui sens definit, ci pur şi simplu prin prelungirile lor. * * * Astfel este faptul sensaţiiior para şi ultra-retiniene. Ele se adâncesc, în contact cu opera picturală (bogată de destinul geniului de a fi luat atingere cu sensul cosmic al formei şi coloa-rei), până la aceste adâncuri de întâlnire cu fenomenele timpa- 173 nice or olfactice, provocând astfel acea fuziunea simţurilor care este perceperea estetică totală, sintetică, a Frumosului. Pentru acest fapt ochiul devine tactil în „Adormirea Maicii Domnului". Nicăeri ca în această mare silabă artistul nu va vorbi la Sf. Gheorghe mai mult şi mai adânc sufletului prin graiul ochilor. Maestrul dela Sf. Gheorghe s'a apropiat aci de cei doi stâlpi ai veciniciei Cosmosului, între cari pendulează Viaţa şi Moartea, transcriindu-le îngânârea pe chipul Fecioarei Adormite, dar neatingând dumnezeescul tâlc. * E timp să luăm popas, şi pentru o mai bună adunare a gândurilor şi simţirilor, ieşi-vom din lăuntrul bisericei şi şezu-vom pe scaunul de piatră al închipuitei fântâni cu murmur viu, ce va fi şi ea o rugă lângă acest locaş. Aici, în afară de puterea tainică ce se desface din faptul de artă, din întregul pictural părăsit, mintea şi simţirea îşi vor aşeza numerele lor fatidice în cumpenile întrebărei. Tâlcul operei dela Sf. Gheorghe şi isprava pictorului Eust. Stoenescu sunt de o întindere spirituală mai la?gă decât se bănue. Ea se încăputează în fenomenul de cultură românească ce s'a iscat, ca tânăr vlăstar din trunchiul civilizaţiei, care este una, dar trebue să spunem : apusană azi. Dar atunci, oare cât cuprinde în lăuntrul ei din specificul românesc opera dela Sf. Gheorghe ? Fără umbră de 'ndoială, Maestrul dela Sf. Gheorghe nu şi-a însuşit nimic dela înaintaşii localnici, dar din trecutul pic-turei româneşti el a prins — zi fericita în viaţa operei sale — ceeace în pictura naţională este, dacă imaterial, nepieritor: elementul evocator. Atâta tot, — dar cât ! Pictura dela Sf. Gheorghe se leagă de acea apusană prin-tr'o înrudire de tehnică şi prin conceptul de artă, prin onorabilitatea meşteşugului şi în general prin confecţiunea personagiilor, care nu au nimic „din lumea lui Anton Pann" ; însfârşit prin plina acceptare a acelei metode din Occident—la fel cu maestrul G. Enescu în opera sa de compozitor—, care caracterizează arta făgaşului scolastic apusan. Nu e potrivit să întocrnim aici harta locurilor cu izvoare, la care sufletul însetat al artisthlui a poposit şi a întâlnit poate alţi drumeţi ai frumosului. Mulţi din ei — întâlniri de o clipă — sunt neaşteptaţi, şi la cari maestrul dela Sf. Gheorghe nu s'a mai gândit vreodată. In ceea ce priveşte situaţia operei dela Sf. Gheorghe în cadrul general al artei bizantine, în care se integrează prin elementele pur formale şi exterioare, se poate spune că ea se apropie, prin îndrăznelile şi ocolirea tipicelor, de acta fără de 174 pereche „Psaltire Slavă" din München (necunoscută pictorului), care e considerată „tot aşa de modernistă ca o operă de Bes-nard" (Ch. Diehl, Manuel d'Art Byzantin). In încheere, pictura dela Sf. Gheorghe este o operă care se ridică, nu fără pipăiri şi ezitări, până la nivelul egal de valoare al puterii de creaţiune a operelor de seamă apusene, reuşind să se aşeze, prin „Adormirea Maicii Domnului", printre operele creste ale disciplinei din Apus, fără însă ca în ea să existe acel sâmbure de viitor decât pentru românime, şi faptul ei de învăţătură. Căci de cu jugrăvirea bisericii Sf. Gheorghe-Nou din Craiova de către Eustaţiu Stoenescu se deschide, hotărît, un drum nou şi o epocă nouă istoriei picturii religioase româneşti. Iezer blestemat Trece spre larg şuie şi neagră lotca fantomă, in care se plimbă strigoiul sub cerneri lunare, in noaptea imensă şi sumbră... Trece spre larg şuie şi nu lasă umbră. Stelele 'şi coboară licuricii la fund, lângă somni şi ţipari; şerpi vineţi trag bice subţiri printre nuferi; fug spaime de plumb, repezi şi mute, pe ape, cu turburări şi cu frig, cum e când vine moartea sub pleoape. Iezer de sidef, de ce-ai innecat fata pescarului ? De ce n'ai dat măcar trupul alb şi tânăr groparului*' Părinţii te-au blestemat cu blesteme mari, iar feciorul care-o iubea s'a coborit şi el la tine 'n adâncuri. De-atunci — sunt veacuri — în fiecare noapte, juruit, o cată pe cea în veci de veci neuitată, pe fata de genunile tale furată Si tu, iezer de sidef, pân 'la cântatul cocoşilor, cu luminişuri încrâncenate sub farmec, cu coclauri inforate de groază, precum în Brumar de ismele (vântului, in toate nopţile auzi cum latră căţelul pământului şi 'ncremeneşti ca moartea, când strigoiul lunecă-agale pe unde, fără clipociri sub lopată şi fără bulboane rotunde. Aşa... Nopţile tale pustiii sunt şi fi-vor, şi fără de cântec, că oamenii te ocolesc de departe cu cruci şi descântec. George Aria. 175 Către alter-ego Domnului C. Ş. Făgeţel. N'am murit, măi frate, riam murit, ci încă 'Mi mai zâmbeşte luna, alb, cu sânii sterpi; Înfloresc măceşii dorului pe stâncă Şi amirui stele gurilor de şerpi. Uite: port pe gene mirul de răchită, Iar în gură aburi cu miros de cuc. Zău, adun din crivini mierlele în chită Şi le-adorm. în smirna frunzelor de nuc. Auzi 1 Apa Oriei... Vino, vino frate Să murim în iarbă, ascultând cum trec îngeri şi mioare .. O, suflete sec, Nu mai ştii să cânţi lăcrimâri curate!... Pe trifoiul serii, suie-mi-te, suie Frunte fără aripi, coaje de amurg, C'o să-mi duc toţi mieii sus pe dealul murg Şi-o sâ-i sugă lunii mustul de gutuie. Să nu plângeţi, gene; am iubit o fată Cum iubesc copiii iernile'n zăpezi; Creşte'n unde limpezi, — zână minunată, — Şi se pierde'n linişti, şi nu ppţi s'o vezi. Auzi! Apa Oriei... Vino, vino frate, Să murim în iarbă, ascultând cum trec Blândele mioare, umbrele azurafe, Albele ursite din bunarul sec. Nu-s străin de fluier, ci vecin cu cerul. Undeva, în suflet, cresc cireşi si duzi, Cad copii din minp, zdu» în cucuruzi, Că-i doboară, — ghiavoli, — mama cu furcerul. Stupii de lumină \mi au .lot strâns sub frunte Faguri mari de ceară, miere pentru vis. Doamne svârle-mi cheia cerului închis, Să mai sui un frate, sus, pe stânci cărunte! Constantin Goga. Crăciun trist A venit o iarnă aspră, grea, cu carul de griji după ea... A început să geruiascâ pe 'noptat şi azi dimineaţă, când mam sculat, n'am găsit la fereşti iarna albă şi bună din cărţile cu poveşti cdn vremea copilăriei' — iarna domoalâ ca o străbună, cu fulgi proaspeţi şi moi, cu obrajii bujori' şi genunchii goi şi cu zurgălăii bucuriei. Copacii se sbat desnădâjduiţi, fulgii aleargă biciuiţi, iar cerul priveşte nepăsător şi cenuşiu sbuciumul lor alb şi viu... Nu mai sunt lumini şi belşug, Oamenii, grăbiţi, parcă fug de ei... de viaţă... de amintiri... ca nişte năluciri.. Ce vremuri erau, de mult! Parcă şi-acum le văd şi le-asculi: cu colinde şi colaci, cu clopoţei aurii la sânii... Pe la case, abur cald de cozonaci. Pe străzi Irozi şi capre, buhai şi câte dihănii şi plozi mici — cât un ghem — ce plecau spre Betleem cu stele prea grele pentru ei... Unde a apus steaua Betleemului bucuriei ? Unde s'au dus iernile albe ale copilăriei?... Copilul demult... a murit. viaţa la răstignit Pe ale Golgotei culmi, {uda s a spânzurat intre ulmi /ara să bănuiască Doina Bucur Cântec de pandur Ca potecile mă răspândesc ^ lumina mă topesc ' f poyoanele mă dăruiesc drumului, u™uiesc dorului, ' * câmpului. inimii d/7- e]lle nâv°dului mU de darzenia sufletului. Sânt eu, ?*' Par' c'aş vrea să fiu ceardac în vii, ' talpă 'n pământ ?» prispă în vânt Pom în grădini \ ™ bucurii •„ Sâniă-Mhrii, °n fag m culme, ■ trunchiul să-mi curme tederi de gând, iele jucând noaptea cântând. 178 Cu şipotul serii zăbovesc, cu Miază-noapte mă 'nsotesc, şi de-atâta besnă hăuiesc. Mă pierd în lan, in uşi de han, pe drum de plopi, umbra-ţi îngropi. Dreava sufletului mi o 'nconvoaie vrerile, şi mi-o ascut, ca spre toamnă serile, ochi mi sânt sclipăt de iatagan, cum ţi-astârnperi setea doar la han ! Ion Mara. întoarcere , Memoriei lui N. Milcu. Ce grea e tăcerea şi-adâncă Pe drumul brăzdat de înfrângeri, Pe drumul ce, inimă, încă Şi,-acum te mai face să sângeri. Lâsat-ai un itrop doar, acasă, In lutul din care te-ai rupt Şi'n urmă-ţi o iedere deasă Crescu, zi de z!, ne'nlrerupt... Căzu pe un mugur din glastră O lacrimă când am plecat, Şi'n loc, azi, de-o floare 'n fereastră, Mă 'ntâmpină-un lujer uscat. Aurel Chirescu, Nesfârşire. Am înserat cu gându'n cale Şi rn'am desprins de mine iar, Să trec prin spaţii siderale Ca reci reflexe de cleştar. Plutind pe razele de lună Privesc în noapte spre pământ; O umbră doar se încunună, in rugă, lângă un mormânt. Sunt eu. pierdut de mult în zare, Cu suflet lin călăuzit Spre-albastrul nesfârşit de mare Cu calm adânc de infinit. Mihail Şi. Cioroiu. 179 SUFLETE 19...... In 19... în grădina publică din Câmpulung. Pe o bancă stă Maiorul Lu-f>ea. Poartă mustăţi groase roşcovane, este îmbrăcat în haine de dril, cu pă-părie tare de paie şi cu monoclu la ochi. lordctiChe Costăchioiu (în haine negre de lustrină. Pe jitetca-i albă se vede lanţul de aur la ceasornic. Poartă favoriţi mari, cărunte): îmi daţi voie, Domnule Maior? Maiorul Lupea : Poftim, mă rog. Dar de când pe aici, nene lor-dache ? /. C. Numai de aseară. M. L. Ce mai e prin Bucureşti ? 1. C. Zăduf mare. Nu mai era de trăit. Tocmai de asta îmi zise Marghiolita să plecăm de acolo, că zăpuşala aceea ne va duce pe amândoi la Bellu Ai destule parale, zice Dumneaei, şi de lucru mai nimic. Hai la Câmpulung, zice, şi hai am zis şi eu. E drept că primisem o convocare la Consiliul Comunal, dar nu se face gaură în cer dacă voi lipsi şi eu odată dela consiliu. Aşa e ? M. L. Desigur. Dar pe Coana Marghiolita nu o văzui. I. C. E la hotel. Scoate calabalâcul din cufere, deretecă, fiindcă îi place să vadă toate lucrurile la locul lor. Femee harnică, Domnule Maior! M. L. Aşa o fi; dar tot nu pricep cum ai putut Dumneata, nene Iordache, să-ţi iei de nevastă o muiere aşa de urâtă şi cu cincisprezece ani mai mare ca Dumneata. 1. C. Păi nu ştii? * M. L. De unde vrei să ştiu ? I. C. Apoi să-ţi spun şi Dumitale. Tocmai mă luase tovarăş în prăvălie răposatul Panaiot Toptangiul, la care am fost calfă, şi m'am dus şi eu ia balul Concordiei. Acolo am văzut o fată tânără şi frumoasă, care tare mi-a plăcut, şi am jucat toată seara numai cu ea. Dacă am aflat că-i fata lui Matache Bogasieru din Podul Beilic, cum îi zicea pe atunci la Calea Şerban Vodă, m'am şi înfăţişat a doua zi negustorului,—că-1 cunoşteam dela cafeneaua lui Simon, unde jucam table pe două parale linia—, şi am cerut-o de nevastă Bine, zice Kir Panaiot, dar eu am două fete. Pe care o vrei: pe a mare ori pe a\mică? Iar eu, fără să mă gândesc mult, am socotit că Smărăndiţa e fata lui cea mai mare, şi am zis aşai Bine, zice Kir Panaiot; atunci s'o chem. Şi când ce să vezi ? Intră pe uşe Marghiolita, aşa lungă şi urâtă cum o ştii. Uite Marghiolită, Dumnealui te cere; tu ce zici? o întreabă Kir Panaioti. 180 Eu înlemnisem, şi când o văzui că i se umple o de lacrămi de bucurie şi îmi întinde mâna, n'am i. zis nimic Am tăcut, că mi-a fost milă de ea n'am vrut să-i tai inima. De atunci sunt treizeci şi cin de ani; m'am învăţat cu ea, că e harnică şi ţine L mine nevoe mare. Uf. L. Asta cred, dar tot nu pricep. I. C. Ai pricepe, dacă ai fi văzut ce bucurie a fost pe ea când i-a spus ta-său că i-a venit peţitor pentru dânsa. M. L. Şi nu i-ai spus niciodată cum a fost treaba? 1. C. Dar de unde ! Aşi fi mâhnit-o. Destul de amărâtă a fost când a aflat, nu ştiu de unde. De atunci nici n'a mai vrut să vadă pe soru-sa. M. L Dar Dumneata? I. C. Nici eu, ca să n'o supăr pe Marghiolita. Pe biata Smă-răndiţa a luat-o un bătut de Dumnezeu de comisar, care i-a jucat în cărţi tot ce moştenise dela Kir Pa-naiot. Acum o mai ajut eu. M. L. Vasăzică, acum o vezi nene Iordache ? 1. C. De văzut n'o văd; mi-e frică să nu afle Marghiolita; dar îi trimit în fiecare lună câte ceva, printr'o nepoată a lor. M. L. Bravo nene Iordache, nu te-aş fi crezut aşa cavaler! I. C. Dar ce crezi Dumneata! îmi pare rău! Pe altă bancă din acelaş parc, o damă brună îmbrăcată într'un costum tailleur de pichet alb şi alta blondă în rochie havaiie, lorgnetează o bătrână, ce trecuse prin faţa lor, rezemându-se de un baston de abanos cu mâner de argint. Blonda Şi cine zici că este asta ? Bruna Cati Figiopol. Blonda Şi de unde e ? Bruna Din Oltenia. Blonda Trebue să fi fost frumoasă, în vremea ei. Bruna Se vede şi acum că a fost. Blonda Pe cine a ţinut ? Bruna Pe nimeni. Este Domnişoara Figiopol. Blonda Ce spui soro? De câţi ani o fi, maică? Bruna De peste şaptezeci. A fost prietina cea mai bună. a bunicei mele. Blonda Frumoasă se vede că a fost! După cum se poartă, nici săracă nu e ; de ce nu s'o fi măritat oare? Ori o fi moştenit la bătrâneţe vreo rudă mai depărtată? Bruna Şi-a moştenit părinţii. Are vreo mie de pogoane, luncă de Olt în Romanaţi. Blonda Atunci ? Bruna Când era fată tânără, părinţii ei stau la Craiova şi în 181 zilele lui Cuza a venit acolo ca preşedinte la Curtea de Apel Petrişor Vorovescu. La toate balurile dintr'un carnaval, Vorovescu a jucat mai numai cu ea, şi stau de vorbă amândoi ceasuri întregi. Toţi vedeau Ea era convinsă că are să o şi ceară la ta-său. Când colo, în Păresimi Vorovescu a fost înaintat consilier la Casaţie şi s'a mutat la Bucureşti L-a tot aşteptat, că se vede că-i spusese vorbe dulci, încât ea nu se mai gândea decât la el, şi era sigură că are să se întoarcă să se logodească împreună ; dar într'o bună dimineaţă din gazete a aflat că Vorovescu s'a prăpădit dintr'o răceală. L-a jelit nebuneşte. Doi" ani de zile i-a purtat doliu ca de văduvă, şi de atunci numai în haine închise se îmbracă. După ce i-au murit părinţii, a vâri-dut casele dela Craiova şi s'a retras la o moşie, de unde nu a mai ieşit decât acum în urmă, de vreo câţiva ani. Vara, de vine aici să facă inhalaţii la Băile Kret-zulescu, din pricina astmului care o sileşte să ierneze la Corfu, In odăile conacului dela moşia sa, a pus câte un portret de ale lui Vorovescu, şi tot portretul lui îl poartă în broşa cu diamante dela gât. Blonda Săraca i Dece n'o fi luând-o Dumnezeu ? Bruna Asta se întreabă şi ea. M. Theodorian-Carada. Vedenie aibă Nu ştiu dar, parcă, iarna asta e mai rece ca oricând şi e târziu... şi e târziu... Trag storuri grele peste gând, şi-mi port privirile spre golful alb de ghiaţă in care spintecând tristeţea ca o ceaţă a poposit un bric liliachiu* Şi nu ştiu dar prin ceaţa asta deasă găsesc plutind- simţirea ta ca o mireasă, împodobită alb... \ şi 'ncremenit mă regăsesc târziu privind la golful, alb in care-a poposit un bric liliachiu.., Liviu Mar. 182 Note pe marginea cărţilor Ion Aluion Roman de M.ircea Streinul. Ed. „Mitrop. Silvestru", Cernăuţi, 1939. In omul normal şi evoluat—în care lestul instinctelor primare s'a depus la fund, spre a lăsa dumnezeeştile simţimânte de omenie şi dreptate să se ridice la suprafaţa sufletului, —mila activă pentru suferinţa altuia şi combativitatea în sprijinul dreptăţii indică precis valoarea de factor uman şi social a unui ins, E drept că primul din aceste sentimente, esenţial creştin, a fost socotit ca o slăbiciune, aproape ca o infirmitate, în cutare epocă de anarhie sufletească, atunci când par'că într'adevăr era „horao homini lupus", tot aşa cum cel de al doilea—cu nobila-i expresie: protestarea—a fost botezat pe astfel de vremuri „spirit de revoltă" şi gâtuit în formele cele mai elegant legale. Criticul literar obiectiv şi luminat—ca şi istoricul şi filosoful deopotrivă grijulivi pentru etic ca şi pentru estetic—are datoria de a căuta să pună ordine în dezordinea intelectuală şi morală a scrisului unei epoci, atrăgând atenţia binevoitoare a publicului asupra unei opere de valoare dar şi punându-1 în pază împotriva unei literaturi pernicioase, cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi prezentată într'o atracţioasă aparenţă şi semnată de nume având curs stabilizat pe piaţa cărţii noastre. Numeroşi sunt din fericire acei ce îndeplinesc conştiinţios, nobila funcţiune de critic, începând cu d-1 prof. N. lorga. Dar dacă se dă alarma la apariţia unor lucrări ce păcăluesc, total sau în parte, contra Frumosului—şi acesta nu poate ii considerat separat de elementul decenţei—, se ignorează în chip firesc (criticul nu-şi poate procura toate cărţile ce apar în specialitatea sa) şi câte una care ar merita cu totul altă soartă. Este cazul cu romanul Ion Aluion, asupra căruia nu ştiu dacă se va fi orit cineva din foiletoniştii noştri critici. Plăcuta surprindere de a fi găsit în paginile acestui volum povestirea unei dramatice întâmplări, scrisă fără retoricism, însă adânc cutremurătoare de suflet, ne răsplăteşte de osteneala cititului atâtor tipărituri pe care curiozitatea spiritului, o veche deprindere şi sentmentul îndatoririi profesionale ţi le aduce subt ochi, de multe ori cu pagubă. Romanul d-lui Mircea Streinul se învârteşte în jurul laşului asasinat al unui copilandru, asasinat pe care o brută sadică îl camuflează în judecată cu forme legale, urmată de execuţia capitală a victimei absolut inocente. Acţiunea, de un tragism sguduitor, se desfăşoară în cursul a câtorva ore, având drept scenă un sat din Bucovina pe vremea călăului Colonel Fischer (1914-1918), şi în chip de cor antic, dar mut şi inert, ţărănimea română terorizată de autorităţile austro-evreeşti. Omul blazat, ale cărui resorturi cu posibilităţi de a se in- 183 digna s'au redus la zero din pricina lumeştilor nedreptăţi de fiecare zi, pe care el se vede neputincios de a le îndrepta, or măcar de a le opri în loc crunta desfăşurare, — să citească pe Ion Aluion. Personagiul principal şi activ, bestia de ucigaş Dreher, wachtmeisterul de jandarmi al pajurei austriace şi învăţăcel al trist faimosului colonel gâde mai sus pomenit, e jugrăvit în chip maestru de autor, ca o forţă primitivă a răului deslănţuit şi care se mişcă după ascunsele legi ale bestialităţii, într'o atmosferă de halucinantă. Acest monstru uman este, poate, în fond un nebun care luptă să păstreze aparenţa unui om în toate minţile, şi care, având în mână autoritatea fără mărginire, uzează de ea după normele şi logica dementului. Honig jandarmul e de asemenea o figură interesantă în evoluţia sa, de la bruta în serie, unealtă fără minte şi suflet a tăvălugului care e războiul, până 'n ceasul în care mijeşte în el lumina zărilor omeniei, a slintei mile chemată, în inima lui de excesul câinoşeniei superiorului său. Eroul pasiv al romanului, copilul de cincisprezece ani al ţărancei ce-şi aşteaptă în zadar bărbatul, catană â împăratului, —Ion Aluion e înfăţişat, de la arestarea sa încolo, ca şi cum ar fi scos dintr'o mapă cu desenurile lui Goya, în care naturalismul puternic brutal uneori prin realitatea scenei trăite, e temperat de o delicată creionare, cu alunecări îndemânatice peste lucruri fireşti dar urâte ce se pomenesc ca în treacăt şi fără a se stărui asupră-le. Voi adăoga că, deşi preocuparea deosebită a formei de exprimare pare a fi absentă în aceste pagini, găsirile de expresie fericită, poetică uneori (vezi în primele rânduri ale volumului bunioară : aerul tremură în depărtări ca$p apă stârnită cu nuiaua", sau: „porumbiştile uscate foşneau ca hârtia", or: „gângăniile roşcate sau verzui, cu pulbere brumoasă de azur pe ele, pipăiau prudent sgrunţurile de lut şi-şi osteneau picioruşele , de aţă, ca să ocolească" etc. etc.) sunt frecvente în cuprinsul povestirii. Consemnăm că, într'o notă finală, autorul spune că subiectul romanului său nu e imaginat, că faptele s'au petrecut, riguros exact, la Cuciurul-Mare din Bucovina, că monstrul asasin se chiamă pe numele său adevărat Iohann Drescher, trăind şi azi, pare-se, în Brăila, unde va fi fiind, ca şi maestrul său Colonelul călău Fischer, pensionar al statului român. lîpigrame de M. Ar. Dan. Tip. „Cârtea Românească". Timişoara, 1939. Cochetul volumaş cu coperta aurie aduce cu o cutie cu bomboane. Bomboane nu dela cofetar însă, ci de cele cu surprize : în loc de cremă sunt umplute cu ardeiu. De altfel, de n'ar fi aşa, nu ar mai fi epigrame, ci S'mple cofeturi. 184 Prima pagină după copertă prezintă portretul autorului în-tr'o atitudine de sfidare, cu un picior pe un gros volum—fireşte, de epigrame—, cu o mână 'n şold şi cu cealaltă apăsând victorios vârful floretei pe aceiaşi carte. Privirea e potrivită atitudinei, iar trabucul fumegând pare a grăi adversarului închipuit: Uite-aşa, scrum şi fum fac din tine 1 Din cele 74 de catrene—nu toate de aceeaşi valoare, se 'nţelege—sunt destule care vor îngroşa antologia epigramei româneşti. Reproducem şi noi bunioară aceste două epitafuri: Pe mormântul unei soţii, con-sortele nemângâiat: Biata mea Sofie! Ea mi-a fost soţie... Dumnezeu s'o ţie, Să nu mai revie! La groapa unui poet care nu a publicat niciun volum : Versurile sale El le-a luat cu sine. Rău să nu vă pară: A făcut un bine! şi două dintre epigrame: Unui confrate ce mi-a trimis volumul său pe când eram în sanatoriu: Volumul tău—ce'l crezi sublim— Nu l-am citit. Sânt la regim. Respect regimul, ce să-ţi fac?... N'am voe să mănânc spanac. Unui poet care a încasat mai anii trecuţi Premiul Naţional: Experienţă i-au dat anii; A ştiut ce-i de făcut: Ca să nu mănânce banii, Mircea, practic, i-a băut. Alături de d-nii I. Popescu-Polyclet şi Al. Calotescu-Neicu (vai! numai de nu s'ar supăra amândoi pe mine, fiindcă îi pun aci unul lângă altul, aşa cum sunt aşezaţi în preţuirea mea), d-1 M. Ar. Dan reprezintă strălucit genul pe care 1-a ilustrat regretatul Cincinat Pavelescu. Finister Poeme de Aurel Chirescu. Ed. Fundaţiei p. literatură şi artă „Regele Carol II". Bucureşti, 1939. Cu înduioşată simţire înscriem aceste rânduri pentru distinsul poet, recent încoronat cu premiul Scriitorilor tineri, ale cărui prime înmuguriri de talent au fost încurajate şi ocrotite, încă pe vremea şcolăriei sale, de „Arhivele Olteniei". Dacă prin imagismul lor—procedeu simbolist, consistând în a substitui reprezentării precise o imagine estompată, corespondentă şi transpozabilă, iar nu arbitrară—cele 22 de poeme ale cărticelei cu coperţile verzui se înscriu în poezia nouă românească, ele se disting victorios din gloată prin faptul că fiecare exprimă idei şi sentimente, precum şi o linie arhitecturală netă. Această mică minune cu atât mai greu de înfăptuit, cu 185 cat naierul nostru—dispreţuind anecdota facilă şi tabloul de natura moartă—navighează aproape exclusiv pe oceanul ideatiuni-lor, al abstractului. O asemenea poezie, pur intelectuală, ar risca sa încremenească statuar, dar rece, dacă n'ar fi încălzită de o puternică emoţie interioară, totdeauna prezentă şi comunicativă. Am vrea să reproducem una, două, douăzeci din aceste subtile meşteşugiri, deopotrivă de grele în conţinut şi aieriene in torma. Voi da una din cele mai scurte: STIH TÂNĂR Peste anii tejeri şi plini Aleargă, vie, inima de jar. Ceasul de cremene 'şi preface în lumini Vâltorile fulgerate 'n amnar. Undeva, tulnice înalte adună Codrii de voinici prin văi; Sufletul meu, aci, răsună, Tinereţe, de clopoţeii tăi. Trecerea fiecărui vis Mi te răsuceşte 'n sânge ca pe-o cheie, De-mi aflu lot cerul deschis înspre grădinile de curcubeie. Vre-un fulger aprins la 'ntâmplare De-aveţi, atunci treceţi-l, viu, Voi, ani de bronz şi de soş/e, Prin stihurile pe care le scriu. Dacă adesea premierea acordată de Fundaţia pentru Literatura şi Artă cutăruia dintre tinerii scriitori a pricinuit nedumerire din partea marelui public şi protestări ale criticei mai de dreapta, se poate spune că de astă dată (lucrul s'a mai întâmplat de câteva ori!) comitetul de premiere a avut mână fericita în alegere, distingând volumul de debut: Finister, al tână-ralui scriitor Aurel Chirescu. C. D. Fortunescu. \ 186 f OLT6HI A CVLTVRALA j u a mmmm ^^mmmmmm mumm ^mmiB mmmmeism» mamm mumia sii&wsmammmmmm. Mişcarea culturală în Craicva. Societatea „Prietenii Ştiinţei" înscrie, de cu anul 1939, încă următoarele conferinţe: 15 Ian. 1939 d-1 Prof. Al. Papagheorghe: Graniţele Neamului Românesc. 22 „ „ d-1 Dr. I. Popescu-Sibiu: Aspectele patologice ale Artei Moderne. 29 „ „ d-1 Prof. I. D. Ştetănescu: Veşti din lumea cea mai frumoasă. 5 Febr. „ d-1 Prof. I. Schintee: Secretul lui Montherlant. 12 „ „ d-1 G. Giurgiuc : Danie şi Renaşterea italiană.. 19 „ „ d-1 Prof. pr. Ioan Georgescu: Bicentenarul Blajului. 26 „ „ d-l lorgu Popescu, avocat: Pământ şi suflet loren. 5 Mart, „ d-1 Prof. Ilie Popescu-Teiuşan: Ridicarea satelor prin şcolile ţărăneşti. 12 „ „ d-1 G. Giugiuc: Ei Greco. , 19 „ „ d-1 Prof. Petre Sergescu : Ştiinţele în Evul Mediu. 26 „ „ d-1 Prof. N. Georgescu-Tistu: Prietenii literare. 30 Apr. „ d-1 Prof. Dr, D. Em. Paulian : Asistenţa ner- voşilor şi alienaţilor în decursul vremurilor. 7 Mai „ d-1 Ion Pillat: Poetul Al. Macedonski. Comitetul societăţii „Prietenii Ştiinţei" s'a constituit, prin votul Adunării Generale a membrilor săi, la 5 Martie 1939, după cum urmează: Preşedinte: Prof. C. D. Fortunescu; vice-preşedinţi : d-nii C. M. Ciocazan şi Pr. Gr Popescu-Breasta ; secretar general d-1 G. Mii. Demetrescu, avocat; bibliotecar A. Vasculescu, profesor; casier Dr. Fr. Mayer; membri d-nii Colonel I. Vieşanu, Pr. Gh. I. Ghia, profesor, G. Giugiuc, magistrat, Mihail Paulian, profesor, I. Popescu-Teiuşan, profesor, M. I). loanid, profesor, 1. Stăncu-lescu, institutor, I. Schintee, profesor, M. Puţureanu, avoeai ; censori activi: Gr. Nemţeanu, expert-conlabil, C. Giga, industriaş şi I). Oprescu, contabil; censori supleanţi: M. Antonescu, contabil, Eugen Ciolac, profesor şi Pr. G. P. D'răghici. 187 Societatea culturală „Prietenii Ştiinţei" din Craiova, întemeiată la 29 Ianuarie 1915, este recunoscută ca persoană morală şi juridică prin Legea din 8 Mai 1923. Istituto di cultura italiana in România, Secţia Craiova, a cărui înfloritoare activitate şi spornică propagandă pentru tara-soră şi cultura sa a prins aşa de bine în anii din urmă, a inaugurat noul său local în str. Unirii, peste drum de Prefectură, sediu perfect înzestrat cu mobilier, săli de cursuri, sală de festivităţi şi bibliotecă. Inaugurarea s'a desfăşurat, în seara zilei de 5 Martie, sub drapelele tutelare ale Italiei şi României, cu bogat program de muzică italiană variată şi cuvântarea delegatului Institutului, d-1 profesor Paolo Soldaţi, care şi-a însuşit în vreme de un an limba noastră într'un chip minunat şi a ştiut să cucerească simpatia Craiovenilor, Liceul de fete al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române din Craiova, construindu-şi în interiorul internatului său un paraclis pentru folosinţa elevelor, a organizat o solemnitate publică pentru sfinţirea acestui sfânt locaş, în dimineaţa de 19 Februarie, cu ceremonialul obişnuit împrejurării, în prezenţa d-nei Alexandrina Gr. Cantacuzino, preşedinta generală a Societăţii, a Comitetului şcolar respectiv şi a autorităţilor. * Uniunea scriitorilor Olteni şi-a deschis seria şezătorilor sale literare din ciclul 1938-1939, cupicea organizată, împreună cu celelalte societăţi culturale din-localitate, întru cinstirea d-lui prof. univ. C. Rădulescu-Motru, cu prilejul alegerei d-sale ca Preşedinte al Academiei Române. Programul, cam încărcat, cuprindea : Cuvântul Preşedintelui Fandaţiei Culturale Regale „Principele Carol", regionala Oltenia, Cuvântul Preşedintelui, Uniunii Scriitorilor Olteni, Cuvântul Preşedintelui societăţii „Prietenii Ştiinţei", Cuvântul Directorului Colegiului Naţional «Carol I" şi°acel al unui profesor rnehedin-ţean,—sărbătoritul fiind- născut Ia Butoeşti-Mehedinti (2 Febr. 1868), unde îşi are şi azi locuinţa de vară. In partea'll-a urmau trei conferinţe: C. Răiulescu-Motru, de d-1 Ministru D. V. ToniC. R. M.. ca filosof, de d-1 C. I. Năvârlie ; C. R. M: ca literat, de 1. Paunescu-Ulmu. Sărbătoritul a vorbit cel din urmă, cu accente uneori duioase şi note de autobiografie pline de tâlc şi învăţăminte. Partea finală \a programului a constat din lecturi literare făcute de scriitorii Şt. Bălceşti, G. Roiban, Calotescu-Neicu şi I. Minulescu. 188 Concertul Martei Barzetti, tânăra şi celebră pianistă italiană, a avut loc la 14 Martie în localul Institutului de Cultură italian. Concertista a executat, cu uimitoare înţelegere, simţire şi artă, un program cu alese bucăţi din Bach, Schumann, Beethoven, Malipiero, Enescu (Toccata) şi Casella. * * Un gest care iese din comun în vremurile noastre este acel a d-lui General Romulus Scărişoreanu, primul Rezident Regal al Ţinutului OU. Demisionând din înaltul post de cinste pe care uu l-a cerut, dar unde a fost chemat de încrederea M. S Regelui, a dispus la plecarea sa ca suma de 300.000 lei cuvenită d-sale drept salariu pe cele şase luni servite, să se verse Serviciului Social, cu care să se întreţină un dispensar în comuna Scărişoara-Romanaţi, satul natal al venerabilului ostaş. Fapta să vorbească dela sine,—întrucât noi ne punem oprelişte condeiului pentru orice cuvânt de laudă, ca să nu pricinuim neplăcere modestiei donatorului. Palatul Dini Mihail, despre care Craiovenii îşi făceau iluzie că are să devină sediul unei instituţii de cultură, continuă a sta pustiu, — aşa cum , de fapt a stat de acum 40 de ani, de când a fost construit. Au trecut patru ani de la moartea ultimului său proprietar — arhimilionarul Jean C. Mihail—-şi n'am apucat încă a vedea o înfăptuire frumoasă şi de interes public de pe urma testamentului celui care, poate, întrezărise altceva când a conceput întemeierea „Fundaţiunei culturale J. C, Mihail". S'a vorbit că, potrivit disppziţiunilor testamentare, acest giuvaier arhitectonic, operă a lui Gottereau, — ce nu putea fi vândut în pripă şi ca 'n familie, ca nişte simple giuvaieruri mărunte-—are să fie pus în vânzare. S'au făcut demersuri ca el să fie cedat Rezidenţei Regale a Ţinutului, sau parţial Serviciului Social, unui muzeu or biblioteci publice, iar dependinţele din curte Arhivelor Statului din localitate. Orce propunere s'a lovit însă de un veto categoric al d-lui executor testamentar al răposatului, d-1 Dr. C. Angelescu, craiovean de origină Acest statu-quo, prielnic îndeplinirii a tot-voinţelor celui împuternicit prin semnătura de pe pomenita diată, dar atât de păgubitor intereselor culturale din regiunea noastră, va trebui să înceteze. Căci nu pentru a plăti salarii unor prieteni personali şi oameni de casă—cităm pe „bătrânul decan al Presei (de şantaj. N. R.) din Craiova" bunioară—răposatul Jean C. Mihail a testat agonisita provenită din sârguinţa parcimonioasă a tatălui şi bunicului său, cum şi din truda şi sudoarea ţăranilor de pe latifundiile ce au stăpânit în Oltenia aceşti mari arendaşi şi proprietari. Un ziar din Capitală anunţa nu de mult că însfârşit „Consiliul a luat măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a 189 principalei dispoziţiuni testamentare: de a înfiinţa în Capitală o mare Maternitate, care să poarte numele donatorului", lucru ce ne-a bucurat. Dar... vezi că, mai spunea ceva notiţa aceea—lucru ce nu ne-a prea bucurat: „S'a hotărît sporirea personalului Fundaţiei, pentru o cât mai bună administrare a bunurilor"... Şi cu toate acestea, optimişti ireductibili, sperăm că,—deoarece, în afară de d-1 Dr. C. Angeiescu, Consiliul instituit pe lângă Ministerul de Agricultură şi Domenii este compus din 1. P. S. Sa Patriarhul Ţarii, d-1 Preşedinte ai Academiei Române (care este acum un Oltean) şi d-nii miniştri ai Agriculturii, Sănătăţii şi Instrucţiunii, deopotrivă de bine intenţionaţi—, starea de lucruri de până acum va lua un sfârşit, iar Palatul Dini Mihail din oraşul nostru va fi afectat unei folosinţe admisibile şi rezonabile, cum o cere şi bunul simţ şi dreptatea. * * * Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol", Regionala Oltenia, sporind şi întărindu-şi activitatea, intră în acest an 1939 cu aproape 400 de cămine culturale răspândite în cuprinsul Ţinutului Olt, deci şi în judeţul cu acelaş nume. Numărul căminelor oltene s'a îndoit în câteva luni; —el tinde, crescând, a egala pe acel al totalităţii comunelor din cele şase districte ale regionalei noastre. Este o plăcere a constata cum a prins fericita realizare regală şi cum a fost în stare să aprindă entusiasme şi să încălzească inimi ce tânjeau mai ieri, blazate şi desgustate de priveliştea anarhiei politice dela noi. Prin inaugurarea „Serviciului Social" de Duminecă 26 Martie, aşezământul regal şi-a precizat încă mai bine scopurile—reforma materială, morală şi culturală a Ţării—, ce urmează a fi atinse prin mijloace pe care nu e locifl a le expune aci. Conducerea Ţinutului Olt a fost încredinţată următoarelor persoane, conform "ordinelor de numire respective: Preşedinte al Ţinutului: d-1 Rezident Regal Dinu Simian; Director regional; d-1 C. Şaban-Făgeţel; Inspector general: D. Tomescu. Pe judeţe au fost numiţi d-nii: Ştefan Bălceşti director şi prof. G. Tomescu inspector la jud. Dolj; Miron Constantinescu director şi C. Iscru-lescu inspector la Gorj: D. Papadopol director şi G. Roiban inspector la Mehedinţi; Rem.u* Scarlat director şi St. Mardaloiescu inspector la Romanaţi; losif Andreescu director şi P. Apolzan inspector la Vâlcea; Toma Vasilescu director şi Diacon Gh. Ma-rinescu inspector la jud. Olt. La 14 Aprilie s'a ţinut prima şedinţă a Sfatului Regional al Serviciului Social din Oltenia, în prezenţa d-lui Rezident Regal Simian, care a fost învestit atunci cu calitatea de Preşedinte al Regionalei, în locul d-lui C. I. Năvârlie, trecut Vice-preşedinte al Institutului de Cercetări Sociale al acestui ţinut. D-1 Ion Donat, colaboratorul acestei publicaţii, a fost numit Secretar General al Serviciului Social din Ţinutul Olt. 190 Una din manifestările de seamă şi pentru oricine vizibile dela Craiova ale regescului aşezământ cultural este revista Vatra, foaie buletin al său, scoasă sub patronajul d-lui Rezident Regal, sub conducerea d-lor C. Şaban-Făgeţel şi D. Tomescu, cu îngrijirea secretarului său de redacţie Ion Donat. * * * Instalarea noului Rezident Regal, d-1 Dinu Simian, a avut loc, cu solemnitatea de rigoare, în ziua de Vineri 10 Februarie, în Palatul Prefecturii. Cuvântarea ce d-sa a rostit cu acest prilej, cuvântare lipsită de retorică, dar facilă în debit, limpede, concisă, solidă prin osatura ce i-o da logica cugetării şi argumentarea convingătoare, precum şi însufleţirea reţinută ca un vârtos pumn strâns, — toate aceste mijloace ce par a-i fi naturale, unite cu o privire care sfredelitoare alunecă, dar nu se opreşte, asupra celor din faţă, şi cu o rostire par'că obişnuită a poruncă,—au făcut impresie. Şi cum d-1 Dinu Simian este şi d-sa Oltean, ne credem îndreptăţiţi a pune frumoase nădejdi întru conducerea ţinutului nostru, caşi în grija d-sale pentru cele culturale. * * * Un local de,teatru în Craiova va să devină de astă dată o realitate, graţie iniţiativei d-lui Rezident Regal al Ţinutului, care, prin decizia d-sale nr. 200, din 18 Aprilie, a hotărît să ia măsuri pentru construirea unui Palat al Teatrului Naţional în oraşul său de reşedinţă. Intru acest scop "a instituit o comisiune compusă din Primarul Municipiului ca Preşedinte şi din d-nii C. Şaban-Făgeţel, I. B. Georgescu, C. D. Fortunescu, D. Tomescu şi Remus Co-măneanu ca membri, cari „vor face toate lucrările pregătitoare până la scoaterea în licitaţie publică, pentru angajarea construi-rei unui local propriu al Teatrului Naţional în Craiova". Locul pe care acesta urinează a fi ridicat este acel al halelor din Piaţa Nouă, din actuala str. Guza Vodă, alături de Palatul Justiţiei. * * * Monumentul lui Cuza, a cărui poveste ne face să ne amintim epopeea eroico-comică a lui Boileau, după ce în sfârşit a fost scos din întunerecul pivniţei în care sfoegise două decenii şi mai bine, pentru a i se găsi un locşor înghesuit ca vai de lume, stă de doi ani şi mai bine, ca un copil lipsit de slânta taină a botezului, în aşteptarea unei publice inaugurări. Pânza ce-1 acoperea, în vederea unei eventuale desveliri festive, a putrezit de mult, iar vântul a făcut aci oficiu de înaltă autoritate, smulgând-o din şubredele-i sfori. Craiovenii au si uitat de povestea aceasta. Dar autorităţile oraşului nostru ?... Ne facem datoria de a le-o reaminti a doua oară în acest răboj al culturii. 191 Delà Oltenii din afara Olteniei. George Fotino, distins jurist şi cunoscător al istoriei noastre, autorul valoroasei lucrări ,.Contribution à l'étude de l'ancien droit coutumier roumain", capitol din Istoria proprietăţii în Evul Mediu (Paris, Libr. Duchemin, 1926), a fost numit profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti. Lecţiunea sa inaugurală, cu subiectul „Ce este vechiul Drept Românesc", a avut loc la 14 Decembrie trecut. * Râul Călinescu, doctor în ştiinţe, vechiu preparator şef de fucrări al Laboratorului de zoologie de pe lângă Facultatea de Ştiinţe din Capitală, şi-a deschis cursul său de Biogeografie, în calitate de profesor docent al Universităţii, pe ziua de 17 Martie din acest an. * * Pictorul Mircea Olarian, tot un craiovean, a dat publicului bucureştean o nouă dovadă a talentului său prin Expoziţia sa din urmă delà Ateneul Român, semnalată de critică pentru calităţile sale de culoare, unite cu solida osatură a desenului corect şi ferm. * e « Pictorul Eustaţiu Gr. Stoenescu a fost distins, alături de maestrul D. Pătraşcu şi de Iser, cu marele premiu (Grand Prix) pentru pictură, de către juriul respectiv al Expoziţiei Internaţionale din Paris, care a avut loc în 1937. Recompensele—consistând în câte trei mari premii pentru pictură, tot atâtea pentru sculptură şi două pentru specialităţile marmurărie, ceramică, şi mozaic, apoi în diplome de onoare, m&dalii de aur şi medalii de argint pentru pictură şi. sculptură — au fost distribuite de d-1 prof. Guşti în ziua de 25 Ianuarie 1939, în localul Fundaţiei Regele Carol I. Sculptorul Constantin Brâncuşi, a cărui operă plăsmuită la Paris este foarte puţin cunoscută în ţara sa de naştere, dar mult preţuită peste hotare, şi mai cu seamă în America, a înzestrat capitala judeţului săli cu două monumente: „Coloana Recu-noştinţii" şi „Portalul Păcii". Cel d'intâi, făurit în metal, cu aspectul unui gros stâlp înfipt în pământ, având profilul unui şirag de nodosităţi, se taie pe cer la capătul din afara oraşului a Că-iei Eroilor; cel de al doilea\. de piatră, cu înfăţişare de masivitate ciclopeică, este fixat la celălalt cap al acestui drum triumfal, la una din intrările frumosului parc al Târgu-Jiului. Sfinţirea acestor monumente s'a făcut la 27 Octombrie trecut, sub pa-tronagiul „Ligei Femeilor din Gorj", societate prezidată de d-na Aretia Gh. Tătărescu, şi în prezenţa artistului Brâncuşi şi a tu-tulor autorităţilor ţinutului. ' Fortunato. 192 f Caton Theodorian încă unul din scriitorii mai de seamă ai generaţiei mele — Oltean care a onorat cinul scriitoricesc prin opera-i literară ca şi prin osteneala ce şi-a dat ca să organizeze pe muncitorii condeiului,—a trecut la cele veşnice, în ziua de 8 Ianuarie trecut. Caton Theodorian a fost al doilea fiu al lui Ion Theodorian, funcţionar administrativ superior, ziarist şi om politic, şi al Em-mei Theodorian, sora lui Eugeniu Carada. S'a născut în Craiova, la 14 Maiu 1871, fiind înscris la Primărie cu numele de Caton; la biserica Sfântului Spiridon, unde a fost botezat de Preotul Vanghelie, naşă-sa, cocoana Anica Georoceanca, a ţinut să-i adaoge şi „numele creştinesc" de Ştefan. Clasele primare şi le-a făcut la şcoala Obedeanu, primele trei clase secundare la vechiul Colegiu craiovean, după care a intrat în Şcoala Militară din localitate, pe care a părăsit-o apoi în 1888, când se cuibărise în el demonul gazetăriei. Ziarul săptămânal „Nepărtinirea", din care au apărut câteva numere în primăvara anului 1889, e rodul acestui prim contact nemijlocit al tânărului nostru cu presa. Spre a-1 putea abate către alte zări, d-na Theodorian îl trimite la Paris, unde Caton rămâne aproape un an, vreme în care gustul său pentru literatură şi artă se statorniceşte. înapoiat în ţară, publică primu-i volum : nişte nuvele de debutant, intitulate Petale (Tip. 193 David Benvenisti, Craiova, 1891), după care îşi încearcă serios norocul în viaţa gazetărească a Capitalei, făurindu-şi în acelaş timp armele-i literare. A tost ispitit şi de mu^ă în anii adolescenţei, cum se vede din poezia; Poet ce i-am aliat publicată în „Convorbiri Literare", (an. 1892, XXVI, 607) şi altele câteva tipărite în „Literatorul" iui Macedonschi, precum şi în „Revista Literară" a lui Th. M. Stoenescu, la care publică şi câteva schiţe şi nuvele, ca şi în „Duminica" a iuiluliu C Săvescu. Prin 1895 se înapoiază la Craiova, unde redactează ziarele: „Presa", „Oltenia" şi câtăva vreme „Voinţa Craiovei", organul partidului liberal din localitate. Intră apoi în funcţii administrative, ca şei al Poliţiei în Calatat şi ia Râmnicul-Vâlcii. In acest din urmă oraş scoate, ca director politic, foaia săptămânală a partidului liberal: „Râmnicul", în 1906. A tost şi subprefect prin iudeţele Dobrogii, la Babadag, Sulina şi Macin. In vremea răscoalelor ţărăneşti din 1907 aflăm pe Calon Theodorian Director al Prefecturii de Vâlcea şi girant al acestei Prefecturi, în urma dimisiei lui Crăsnaru până ia numirea lui Slăvescu, după care valurile vieţi) îl poartă... Inspector Agricol. In vremea aceasta activitatea sa literară nu încetează, numele său găsindu-se în ziare şi reviste ca „Arhiva" delu laşi şi „Românul literar" al lui Caion (C. Al Ionescu) din Bucureşti. Mai târziu este numit (în 1926) într'o s'ujbă compatibilă cu înclinările şi ocupaţiile sale de predilecţie, anume ca Inspector general în Ministerul Artelor, post ce ocupă până la pensionarea sa. Caton Theodorian intră în literatură cu a! doilea al său volum de nuvele: Prima durere (1906), căruia îi urmează: Sângele Solovenilor, roman (1908), povestirile din: Calea Sufletului (1909), La masa Calicului (1911), Povestea unei odâv (1914) şi piesa care îi desăvârşeşte reputaţia literară: comedia Bujoreştii (1915). Din acelaş an datează şi ultimu-i volum de schiţe: Cum plânge Zinica. Pentru teatru, în afară de câteva traduceri, scriitorul nostru a mai dat piesa într'un act: Ziua cea din urmă (1913), piesa în 3 acte: Comedia inimii (1919), comedia în 3 acte : Nevestele dimnului Plesu (1921), Stăpâna, dramă în 3 acte (1923), Mâna care vindecă, dnmoletă într'un act (1925), Greşala lui Dumnezeu, piesă în 3 acte (1927) şi Jucării sfărâmate, comedie în 3 acte (1931). Dintre aceste lucrări dramatice , Bujoreştii" a fost înscrisă în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti, jucată în minunată distribuţie în toată ţara, apoi şi tradusă în italieneşte (ed. Carabba, Lanciano). In timpul marelui războiu Caton Theodorian, din 1917 până în 1919, ca şi Cincinat Pavelescu, a căutat să fie de folos patriei sale în străinătate, conducând la legaţia noastră din Paris biu-roul de presă şi făcând propagandă naţională prin mijlocirea organelor la care a colaborat în Franţa, precum şi în Elveţia In acest timp a participat şi la o însărcinare oficială ce conducea Gen. Rudeanu, Caton Theodorian fiind conşcolarul generalului 194 din vremea anilor petrecuţi împreună la Şcoala Militară din Graiova. La înapoierea în Ţară, după Unire, a îndeplinit vreme de câţiva ani rolul de misionar cultural în Basarabia, în calitate de Comisar al Guvernului pentru teatrele din provincia realipită. Gaton Theodorian şi-a iubit şi a cinstit meseria lui de scriitor. Fără â fi prea comunicativ, însă de fire deschisă şi bun camarad, el a fost între întemeietorii „Societăţii Scriitorilor Români" şi unul dintre stâlpii ei de temeiu. Tot ei, în 1933, după multă trudă şi stăruinţe pe lângă colegii săi autori de teatru, isbuteşte a înfiinţa „Societatea Autorilor Dramatici români", al cărui cel dintâi preşedinte el a fost, Şi tot de pe urma ostenelelor şi calităţilor lui gospodăreşti această asociaţie a ajuns să-şi aibă localul său propriu, pe care cu atât de mândră satisfacţie mi-1 arăta în toamna trecută. Dovada deosebitei preţuiri pe care scriitorii noştri—oameni nu tocmai comozi şi generoşi cu ai lor confraţi de breaslă—au dat-o lui Caton Theodorian este repetata lui alegere de preşedinte al autorilor dramatici, designarea sa ca membru al Comitetului Teatrului Naţional diu Bucureşti din partea acestei asociaţii şi re-înoitele delegaţii de a o reprezenta în străinătate la congresele internaţionale de teatru, cum a făcut-o la Berlin, Venezia. Paris şi Madrid, unde însuşirile-i alese de intelectual, precum şi prestanţa sa de „gentleman", l-au situat în primele rânduri ale con-gresiştilor şi l-au impus alegerei lor ca vice-preşedinte ale acestor adunări. C. N. Mateescu Joi 16 Martie 1939 s'a săvârşit din viaţă, în etate de 75 de ani profesorul pensionar Constantin N. Mateescu din R.-Vâl-cei, om de carte cum nu sunt negreşit toţi câţi intră în cinul dăscălesc, şi îndrăgostit după trecutul neamului său, pe care îl buchisea din prăfuitele şi stoegitele dosare ale Episcopiei de Râmnic, în arhivele căreia scotocise în ultimele decenii cu nobilă pasiune. Preţios colaborator al revistei noastre, bătrânul cercetător ne-a procurat mult material istoric,—articole, notiţe şi mai ales transcrieri de acte şi documente după originalele cu slovă veche, pe care le citea cu uşurinţă, împărţind această aleasă şi rară îndeletnicire cu un alt râmnicean, prietenul său, institutorul pensionar C. Daniilescu. C. N. Mateescu, de obârşie ţărănească, fecior de moşnean din judeţul Argeşului, s'a născut la Gurlea-de-Argeş. A. pornit să se facă preot, pentru care trecuse prin seminar şi facultatea de teologie din Bucureşti. A cârmit-o însă înspre profesorat, ceeace nu era decât o uşoară derivaţiune de la cariera la care ţintise iniţial, întrucât profesoratul ca şi preoţia apostolat însemnează deopotrivă, dacă intri şi rămâi în ele cu inimă curată şi călăuzit de 195 un ideal moral. A servit Şcoalei şi Bisericii ca profesor de ştiinţele •[ religioase la Seminarul din Buzău, la cel din Curtea-de-Argeş * *, şi la urmă din R.-Vâlcii, precum şi la şcolile secundare din Câmpulung, Roşiorii-de-Vede şi la Liceul „Al. Lahovari" din capitala judeţului Vâlcea, şcoală pe care a condus-o câţiva ani ca direc- v tor. Şi a găsit totuşi totdeauna timp şi pentru cercetările sale favorite în domeniul istoriei şi folklorului. C. N. Mateescu a colaborat—deosebit de preţioasa-i contribuţie istorică de atâţia ani la ale noastre „Arhivele Olteniei"— , , la revistele „Miron Costin" şi „Ion Creangă" din Bârlad, la „Naţio- '• naiul Vâlcii ' şi la foaia „Cuvântul Românesc din R.-Vâlcii, cum şi în alte părţi; el a cules şi publicat material folkloristic divers, din care pomenim volumul \ de Balade publicat la Vălenii-de- » Munte în 1909. D-l Daniilescu, dela carte împrumutăm o seamă de amănunte J din viaţa regretatului Mateescu, ne spune că răposatul a strâns *\ materialul unei monografii a oraşului Râmnic, precum şi pentru monografia judeţului Vâlcea, căruia nu i-ar mai lipsi decât ceva toaletă definitivă, ordonare, un indice de nume şi locuri, dar mai 196 ales multe clişeuri, pentru ca lucrarea de căpetenie a fostului profesor să poată fi dată la tipar. Poate că astăzi —să sperăm —sub alt regim decât acel al parvenitismului politicienesc şi al destrăbălării administrative de ieri, conducătorii Olteniei, şi în special ai judeţului Vâlcea, vor lua asupră-le înfăptuirea visului cu care a coborît în mormânt vrednicul profesor C. N. Mateescu. f Teodor Costescu A pornit pe calea neîntoarsă şi acela care a dus odinioară faima în ţară micului punct geografic Turnu-Severin, profesorul Teodor Costescu. Cine n'a auzit, acum 40 de ani, de organizarea militărească a elevilor liceului „Traian", cu fanfara lui, dar şi cu serioasa-i pregătire ştiinţifică în acelaş timp? Şi cine nu ştie de Palatul Cultural, falnica ctitorie a lui Costescu, creaţiune fără seamăn în ţara veche, ridicat prin grija şi stăruinţa sa încăpăţânată de fiece zi, şi care a înghiţit şi o bună parte din averea personală a lui? Aci se adăposteşte Biblioteca Bibicescu şi colecţiile lui Dr. lstrate, aduse aci şi făcute zestre oraşului pe care 1-a cinstit ca nimeni altul, şi de pe urma căruia — invidioşii n'au lipsit de nicăeri — a avut de suferit şi el multe, ca şi profesorul Bărcăcilă, căci adevăr este că nimeni nu e profet în satul său. Şi tot el a întemeiat Universitatea Populară din locali- 197 tate, de pe amvonul căreia a răsunat cuvântul celor mai vestiţi profesori universitari din România. Pornit dela ţară — tiu de învăţător născut în com, Rovi-nari-Gorj acum 75 de ani — Teodor Costescu şi-a pus o bună parte din activitatea sa în serviciul judeţului Mehedinţi, al cărui Prefect şi de mai multe ori reprezentant în Parlament a fost în cursul vremii. In această calitate a construit 86 localuri de şcoli rurale şi vreo 8 spitale, a ridicat biserici mândre, a refăcut drumuri şi şosele în judeţ, a mutat satul Vânjuleţ, din mlaştinile în care îi tânjeau copiii, pe un ioc sănătos, făcând din ei o comună model, înzestrată cu toate binefacerile civilizaţiei, dar raportate la nevoile de viaţă şi siiuaţie ale ţăranului mehedinţean, cu biserică, spital, bae, o şcoală de meserii şi una de menaj, primărie arătoasă, local de şcoală primară. La Rovinari a împroprietărit cu 5 ha. de pământ şcoala în care a învăţat ca copil, a construit o alta nouă, pe care a înzestrat-o cu bibliotecă şi venit de 12.000 de lei anual pentru cumpărare de cărţi, a achiziţionat un teren destinat clădirei unui dispensar comunal şi a înălţat un locaş mândreţe Primăriei. Teodor Costescu a încetat din viaţă la un sanatoriu din Bucureşti, în ziua de 25 Martie, şi a fost înmormântat la Turnu-Severin. Admiratorii operei lui Teodor Costescu şi foştii săi elevi au luat iniţiativa ridicării unui monument care să-i nemurească numele în oraşul înfăptuirilor sale. f George Ţiţeica Gel mai mare om de ştiinţă pe care Oltenia 1-a dat ţării noastre şi-a plătit şi el vamă morţei în lioaptea de 4 spre 5 Februarie, spre dezolarea tutuior celor ce l-au cunoscut, l-au stimat şi 1-ao iubit. Fiu al lui Radu Ţiţeica, meşter mecanic în atelierele navigaţiei fluviale din T.-Severin, şi al Stancăi Ţiţeica, viitorul matematician şi-a făcut învăţământul primar în oraşu-i natal, iar pe cel secundar Ia liceul „Carol I" din Craiova, în care a fost bursier intern şi în fiecare clasă premiantul I. îndrumat de profesorii nrştri (cel ce scrie aceste rânduri i-a fost coleg de clasă şi prieten) Sc. Mateescu în clasele inferioare şi G. P. Constan-tinescu în cursul superior, George Ţiţeica era faimos între noi pentru cunoştinţele sale în matematici şi pasiunea ce dovedea pentru această disciplină, fără ca „specializarea" să-i limiteze largul orizont şi să-i micşoreze curiozitatea spiritului, dar şi aplicaţiunea pentru celelalte obiecte de învăţământ. In ultimul an de liceu, sub patronagiul răposatului profesor G. V. Buzoianu, o seamă de elevi scosesem o publicaţie—Revista Şcoalei—-care a ţinut un an (din Oct. 1891 până în Sept. 1892). Colaboram la ea, pe lângă mentorul nostru, colegii N. Burlănescu-Alin, Petre 198 Vulcan, Ion Florescu, I. Panaitesi-u, Eman. Samitca, P. P. An-dreescu, Th. Avramescu-Aguletti, George Ţiţeica, G. D. Fortu-nescu şi alţi câţiva ocazional. Neuitatul nostru amic semna regulat la rubrica „Matematice" cu pseudonimul Geraţi, cum şi la acea intitulată „Critice", unde tratează cu metodă, întemeiat pe o bibliografie surprinzătoare la un şcolar de liceu, despre Cicerone, Lucreţiu, E. Caro şi J M. Guyau. In aceeaşi vreme publica teme şi rezolvări de probleme la diferite reviste de matematici dela noi şi din Franţa. In 1892 intră în universitate, ca elev al Şcoalei Normale Superioare din Bucureşti, pe atunci condusă de AI. Odobescu, având ca profesori pe Spiru Harel, G. Gogu şi D. Emanuel. In 1895 îşi trece licenţa in ştiinţele matematici şi se prezintă imediat la concurs pentru o catedră, obţinând pe acea dela liceul din Galaţi. Ocrotit de steaua sa bună—cum bun i-a fost sufletul —Ţiţeica e trimis, pentru însuşirile-i excepţionale şi după recomandarea profesorilor săi, la Paris, unde e primit în Şcoala Normală superioară, al cărei acces e foarte greu, pentru "străini mai ales. Acolo stă trei ani, până în 1898, în care timp îşi trece din nou licenţa în matematici, apoi doctoratul, cu lucrarea Sur Ies congruences cyeliques et Ies systhemes triplement conjugues, având pe Darboux ca preşedinte al juriului respectiv. 199 înapoiat în Bucureşti, G. Ţiţeica este numit aci profesor suplinitor af catedrei de Analiza în toamna lui 1899, iar în Mai al anului următor titular la Geometrie, specialitate pentru care se simţea în deosebi atras. In domeniul acesta savantul nostru a lăsat lucrări care i-au făcut numele nemuritor. In 1913, Academia Română s'a onorat chemând pe G. Ţiţeica între membrii săi, in locul ce ocupase Spiru Haret. Âci s'au învederat şi calităţile sale de bun gospodar, credincios instituţiei ce a servit ca secretar general, pe urma lui I. Bianu, bunul său prieten. Pe lângă activitatea de profesor conştiinţios la catedră şi de administrator al bunurilor Academiei, consemnăm pe acea de scriitor şi de conferenţiar. Ţiţeica e unul din întemeietorii buletinului societăţii „Amicii Ştiinţelor Matematice" din 1895, şi ai publicaţiei „Gazeta Matematică" din aceeaşi epocă, precum şi al revistei „Natura", înliinţată în 1905. Membru corespondent al mai multor academii străine, profesorul român ţine cursuri în 1906 şi 1910 la Sorbona, la Bruxelles, la Roma şi participă strălucit la congresele internaţionale ale matematicienilor la Toronto, la Zurich, Atena, Cambridge şi Oslo. In ţară sunt puţine oraşe în care să nu se fi auzit cuvântul lui Ţiţeica, conferenţiarul cu glasul potolit, dispreţuitor al retoricei, dar plin de sevă, român sfătos, a cărui fiecare cuvântare tindea să ne înveţe ceva de folos şi să ne atragă atenţia asupra slăbiciunilor şi lipsurilor noastre ca Români şi ca oameni. Pentru Graiova George Ţiţeica a păstrat totdeauna cele mai bune sentimente. Lui îi datorim, ca şi lui Victor Anestin, întemeierea societăţii culturale „Prietenii Ştiinţei". f Generalul Dr. Alex. Papiu. Cuvine-se a prea-cinsti în aceste pagini un alt oltean, din aceeaşi generaţie cu Ţiţeica,-deopotrivă suflet de elită, om de ştiinţă şi organizator minunat: Medicul general Dr. Alexandru Papiu. Născut în Râmnicu-Vâlcii, la 1873, fiu de protopop, rămas de timpuriu orfan, AL Papiu a fost şi el bursier al Liceului ' Garol I din Graiova. Studiile medicale şi le-a făcut la Bucureşti, în Institutul Medico-Miljtar, în care a funcţionat ca intern al profesorilor generalii Dr. Demosthene şi Dr. Zaharia Petrescu, apoi ca şef al serviciului medical din acest spital. In timpul războiului s'a distins conducând Centrul Spitalicesc dela Feteşti, al cărui personal a fost decimat de bombardamente în timpul acţiunii dela Flămânda şi a retragerii trupelor noash-e din Dobrogea, când moartea n'a făcut deosebire între medici, sanitari şi combatanţi. De asemenea Dr. Al. Papiu a dirigeat serviciul sanitar al trupelor comandate de Gen. Mărdărescu în campania noastră de la Tisa. Şi tot el a organizat apoi serviciul respectiv al Corp. II de Armată, după care a fost trecut director al Centrului de In- 200 strucţie Sanitară, în care calitate a înfiinţat o şcoală pentru subofiţerii sanitari. Ca scriitor om de ştiinţă, Dr. Papiu a publicat multe articole, broşuri şi lucrări mai întinse îu domeniul higienei militare şi sociale, cum şi în materie de profilaxie a boalelor contagioase în armată, mai cu seamă în paginele Revistei Sanitare Militare din Capitală. Această rodnică activitate a vrednicului oltean n'a contenit nici după trecerea sa la pensie, când pe de o parte a continuat colaborarea sa la revista „Sănătatea", la „Universul", iar pe de alta nu a întrerupt o zi măcar consullaţiile gratuite ce dădea săracilor la Dispensarul Sf Măria. Şi dacă cei mari vor fi făcut să sufere în aceşti din urmă ani pe bunul general Doctorul Alexandru Papiu, săracii lui şi sanitarii lui nu-1 vor uita niciodată. f Prof. Dr. D. Gerotă însoţit de o imensă mulţime mută şi îndurerată, cu totul alta decât acea a figuraţiei de indiferenţi şi plictisiţi aduşi protocolar la înmormântările oficialilor, a fost dus la locul de veci-nică odihnă şi Dumitru Gerotă, feciorul lui popa Gerotă dela biserica Sf. Ihe din Craiova. Arar au văzut Bucureştii asemenea manifestare de admiraţie şi de recunoştinlă pentru un om de bine, a cărei inimă a palpitat de grija Ţârii ca şi de suferinţele celor mulţi şi oropsiţi, şi a cărui minte frumoasă 1-a ridicat printre cei mai de seamă meşteri în ştiinţa medicinei. Şi aceasta cu toate că, în afară de ziarul „Universul", celelalte gazete dela noi abia au înregistrat vestea morţii profesorului Dr. Gerotă. D. Gerotă, născut la 17 Iulie 1867 în Craiova, oraşul în care şi-a făcut instrucţiunea primară şi secundară, a intrat în Facultatea de Medicină din Capitală în 1886. A fost intern prin concurs al Eforiei Spitalelor civile din Bucureşti, apoi preparator la lucrările practice de anatomie de pe lângă Facultatea de Medicină, fiind cel dintâi care a ocupat acest post în Universitate. Înzestrat cu un talent remarcabil la desen şi modelagiu — preparatele sale anatomice au rămas modele neîntrecute—, tânărul Gerotă este chemat ca preparator al Muzeului de anatomie, apoi ale primei clinice chirurgicale a Facultăţii de Medicină. In 1890 iese întâiul la concursul de anatomie patologică pentru premiul „Dr. Bibeş", iar la 16 Iunie 1892 obţine cu strălucit succes diploma de doctor în medicină şi chirurgie. Primind o bursă pentru perfecţionarea studiilor în străinătate, Dr. Gerotă urmează cursurile medicilor Poirier, Faraboeuf şi Guyon la Paris, apoi la Berlin pe ale autorităţilor în chirurgie, fiziologie şi anatomie de atunci. înapoiat în ţară la 1897, este numit profesor la catedra de anatomie dela Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, în anul următor asistent la institutul de Gynecologie, iar în 1899 medic secundar prin concurs, profesor de radiografie şi radioşcopie al 201 Institutului medico-militar şi asistent al Institutului de Anattmie topografică şi chirurgicală. In 1900 Dr. Gerotă, cucerindu-şi gradele în ştiinţă prin merit şi pe calea concursului, este numit docent şi apoi agregat al Facultăţii de Medicină din Capitală, la care este definitivat în 1913, ca titular al catedrei de Anatomie topografică şi chirurgicală, catedră ilustrată de acest savant până la trecerea sa la pensie în 1937. In acest timp a publicat între alte lucrări de specialitate şi magistrala sa operă : Apendicita (Buc. 1929), ilustrată aproape în întregime de mâna sa măiastră. D-rul D. Gerotă a înfiinţat în Bucureşti un sanatoriu de chirurgie, pe care îl conducea în persoană şi unde opera, cu ochiul ager şi mână sigură până în ultimul timp, bolnavii ce apelau la ajutorul lui. Aci au primţt asisistenţa medicală gratuită în fiecare an numeroşi studenţi, intelectuali cu mijloace băneşti reduse ş i oameni săraci. Dar, în afară de aceasta, el a ajutat pe mulţi tineri nevoiaşi, întreţinându-i la studii; a susţinut personal o cantină care da hrana zilnică la vreo 25 de copii din clasele primare, şi tot el îmbrăca anual cam 150-200 de şcolarifsăraci,—şi aceasta fără trâmbiţare deşartă, de 25 de ani încoaee. 202 De aceea nu e de mirare dacă acum doi ani, când o năpastă de natură politică-administrativă căzuse pe capul, frumos albit de ani şi de muncă, al profesorului Dr. Gerotă, ■— o ţară întreagă urmărea cu strângere de inimă cursul şi sfârşitul necazurilor sale; şi tot de aceea înţelegem şi suntem simţitori la satisfacţia postumă pe care nobilu-i suflet o va fi încercat văzând cine şi ce fume 1-a dus la groapă, zicându-i un creştinesc : Să-i fie ţărâna uşoară şi nepieritoare amintirea printre noi' C. D. F. Centenarul eliberării Olteniei de sub ocupaţiunea austriacă. In vederea aniversării unui eveniment istoric de o atât de mare însemnătate pentru Oltenia, revista noastră, pe linia datoriei sale naţionale, a adresat celei mai înalte autorităţi locale încă din Decembrie trecut, repetând cererea sa, scrisă şi timbrată după regulă, la 27 Ianuarie, la 18 Februarie şi la 24 Aprilie din anul curent, următoarea petiţie: Domnule Rezident Regal, In toamna acestui an se împlinesc 200 de ani de când ocupaţia Olteniei de către Austriaci a luat sfârşit. Socotind că este o datorie patriotică de a sărbători eliberarea ţinutului nostru prin ceva mai mult decât o festivitate publică, şi anume printr'o operă ştiinţifică de natură trainieă, Direcţia „Arhivelor Olteniei" îşi propune să pregătească materia unui număr special, dedicat istoriei ocupaţiei celor cinci judeţe de dincoa de Olt, dintre anii 1716 şi 1739 Volumul acesta ar cuprinde un istoric al evenimentelor care au pregătit războiul din 1716 şi ocuparea Olteniei de către Austriaci, cu capitole speciale privind administraţia, şcoala, biserica, armata, clasele sociale, starea economică, impozitele, finanţele, justiţia, aşezările omeneşti, precum şi o bibliografie istorică a izvoarelor Textul urmează a fi ilustrat cu gravuri, hărţi, planuri şi copii după stampe ale vremii. Strângerea unui atât de mare şi variat material, copierea de acte şi documente, confecţionarea clişeelor necesare ilustraţiei, apoi drumurile de făcut în localităţile de unde se poate culege asemenea material istoric prin arhive, muzee şi la persoanele ce ar deţine documente din epoca ce trebue cercetată (1716-1739), toate acestea presupun nu numai osteneală, pricepere, devotament şi pierdere de timp, — ceea ce noi, din cât avem, dăm cu toată inima—, dar şi însemnate cheltueli, ceeace nu avem de unde face, cu modicele mijloace personale de profesor pensionar ale directorului „Arhivelor Olteniei". 203 Având în vedere cele de mai sus, pe care le supunem aprecierii Excelenţei Voastre, Domnule Rezident Regal, am onoare a vă solicita patronajul şi sprijinul material întru redactarea şi tipărirea Istoriei Ocupării Olteniei de către Aus-triaci, lucrare ce ar trebui dată gata înainte de sfârşitul anului în curs. Primiţi, vă rog, Domnule Rezident Rer;al, expresiunea respectuoaselor mele sentimente. Director, Prof. C. D. Fortunescu. Domniei Sale Domnului Rezident Regal al Ţinutului Olt. Cum nu s'a luat în consideraţie propunerea noastră, ne-dându-ni-se niciun răspuns de la linele lui Decembrie trecut până acum la începutul lunii August, — cu părere de rău a trebuit să renunţăm la gândul ce ne însufleţise. Tot din aceeaşi cauză, numărul de faţă al revistei, ce fusese plănuit a fi dublu (101-102) când s'a'pus sub tipar, întârziind în aşteptarea răspunsului oficial sperat, suntem nevoiţi a-1 face triplu (101-103), aşa cum va apărea şi cel viitor (104-106) în toamnă, renunţând la numărul special, ce urmà să cuprindă proectata Istorie a Ocupaţiunii Olteniei de către Austriaci. Nr. 104-106 va fi însoţit, în paginaţie deosebită, de un indice alfabetic de oameni, locuri şi lucruri pe anii 1937, 1938 şi 1939. Interesează, poate, a şti că „Arhivele Olteniei" au avut în anul trecut (1938) în total 262 abonaţi, căror s'a trimes regulat revista. Din aceştia sunt 9 în T.-Severin, 78 în Craiova, 5-în restul jud. Dolj, 3 în jud. Gorj, 3 în Vâlcea, 10 în Romanaţi, 97 în Bucureşti, 21 în Muntenia, 19 în* Banat şi Transilvania, 11 în restul ţării şi 6 în străinătate. Au achitat abonamentul 202 inşi; mai sunt de încasat — dacă vor binevoi s'o facă— 59 abonaţi. Nicio prefectura de judeţ sau primărie a vreunei comune din Oltenia — cu excepia satului Corlate din Dolj, unde s'a întâmplat să fie primar un mic proprietar om de carte — nu a făcut măcar un abonament la „Arhivele Olteniei", precum nicio altă autoritate de stat delà centru. Am fost ajutaţi însă de Banca Naţională, Ing. I. Gigurtu, G. Gesianu şi Fundaţia „Regele Ferdinand dinGapitată, cum şi de Rezidenţa Ţinutului Olt, care a subvenţionat revista cu suma de lei 5 000. In anul 1939 intrăm, deci cu 202 abonaţi siguri, plus acei cari — din 59 — ar mai achita abonamentul în restanţă din anul trecut. Şi mai intrăm în acest nou an încă cu o datorie / de peste 50,000 lei la Tipografia „Ramuri", pentru imprimatul revistei. Au achitat pe anul în curs, până Ia 1 August, 19 abonaţi, între cari intră şi Fundaţia „Regele Ferdinand", cu subvenţia de 5.000 lei trimişi în sprijinul tipăririi revistei noastre. A. O. 204 i HOTE m ■ ■ffiaBaaa «sain»amma Caporalul aviator Ioan N. Romanescu (căzut pe frontul francez la I Noembrie 1918) Vizita simbolică a colonelului Brocard, faimosul comandant al legendarei „Escadrila Berzelor", a făcut să retrăiască—într'o pioasă şi ferbinte însufleţire — frăţia de arme între cefe două 2 aeronautici: franceză şi română, din timpul marelui războiu. S'au perindat iarăşi — învăluiţi într'o aureolă de azur şi purpură — echipajele glorioase şi aşii luptelor aeriene: Lucie-Peneş, Brissot-Zorileanu, Du Plan-Gafencu, de Mailly-Nesie-Cre-ţeanu, frimescu-de Flers, Gond, Craiu, Chamb, Texier, Muntenescu, Schneider, Nasta, Lamproux, Revol, Tissot, Manchoulas, Po-pescu Marin.. Dar dacă atâţia fii ai nobilei Franţe au apărat — adesea cu sacriliciul vieţei — cerul nostru, aviaţia română poate fi mândră de a fi jertfit şi ea pe altarul frăţiei de arme pe unul din cei mai îndrăzneţi sburători şi temerari eroi: caporalul aviator Ioan N. Romanescu. La declararea războiului, tânărul Ioan N. Romanescu, student al TJniversităţei din Bucureşti, suflet arzător şi entuziast, preocupat în acelaş timp de progresul uimitor al sborului, se angajează voluntar în Corpul de aviaţie. Care din sburătorii din timpul războiului nu-şi aminteşte şi azi de un tânăr înalt, cu trăsături fine şi cu o căutătură visătoare, în care însă pâlpâia flacăra unei voinţe de neînfrânt? Pasionat al acestei năzuinţe, ce a ridicat pe om la înălţimea zeilor antici, încadrat cu calităţi de tehnician, născocise el însuşi — păşind pe urmele lui Vlaicu —- o maşină de r burat, pe care nu a avut nici timpul, nici norocul să o realizeze. Din cauza lipsei de avioane pe fron'ul nostru, neputând lua parte ca sburător la luptele glorioase dela Mărăşti şi Mără-şeşti, şi fiind trimis cu şcoala de pilotaj la Odesa—unde îl surprinde revoluţia rusă—, se angajează voluntar în aviaţia franceză şi, reuşind să scape de bolşevici, pleacă în Franţa odată cu misiunea aeronautică franceză. Firea lui entuziastă şi veşnic în mişcare na putea concepe a rămâne în inactivitate, atunci când armistiţiul pusese capăt speranţelor noastre de revanşă. *) Articolul de taţă, reprodus cu învoirea autorului, a fost publicat întâi a 16 Martie 1936, în nr. 60 din ziarul „Neamul Românesc". ■ HHBSBHBaiiiisiB «ta»» «««raiiaiB asin» nana ŞI COMVNîCĂRI î ■ ■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■«■■■«■■■■■■■ 205 Arzând de dorinţa de a lupta cât mai repede pe front, după semnarea angajamentului pleacă, la începutul lunei Iunie 1918, la şcoala de pilotaj dela Avord, unde în 18 zile îşi trece brevetul militar de pilot de vânătoare, cu menţiunea: „Gonştiinţios, precis, bun pilot, mult elan, foarte disciplinat". Trece apoi la şcoala de antrenament dela Pau şi în urmă la Voves. Dotat cu calităţi excepţionale de pilotaj, fiind destinat dela început pentru aviaţia de vânătoare, urmează cursurile şcoalei de tir aerian dela Cazaux, unde obţine brevetul cu menţiunea: „Pilot conştiinţios şi precis, bun trăgător, plin de elan, temperament de luptător". Terminase în trei luni, fără o zi de repaus sau permisie, toate şcolile cerute unui pilot de vânătoare înainte de a fi trimis pe front, şcoli care de obiceiu se făceau în 5-6 sau 7 luni. Activitatea sa atât de intensă, susţinută de ardoarea nestăpânită de a fi trimis cât mai repede pe front, l'a făcut să merite gradul de caporal. In timpul liber urmăreşte perfecţionarea invenţiunilor sale, căutând să pună la punct un avion rapid, pentru timpurile de după războiu, botezat „La mouche" (musca), mult apreciat de inventatorul inginer L Bechereau şi inginerul E. Descamps. In sfârşit, dorinţa sa nestrămutată de a lua parte cât mai repede la lupte i se împlineşte şi, după un stagiu numai de câteva zile într'o formaţiune intermediară, în apropierea frontului unde înapoia liniilor făceau dese exerciţii de luptă aeriană, la 1 Octombrie 1918 este afectat Escadrilei de vânătoare Spad 12, făcând parte din grupul 11 de luptă. Acest grup independent avea rolul de a se deplasa dealun-gul frontului, în scopul de a întări aviaţia de vânătoare în sectoarele unde loviturile terestre, deslănţuite de Mareşalul Foch, se succedau într'un ritm din ce în ce mai accentuat. In culmea fericirei, scrie mamei sale: „Sunt nebun de bucurie. Fiul tău se găseşte în sfârşit la locul pe care 1-a dorit". Abia ajuns în escadrilă, ia parte sub comanda căpitanului de Turenne la mai multe atacuri aeriene. In ziua de 11 Octombrie, făcând parte dintr'o patrulă _ de 5 Spaduri, angajată cu o formaţie inimică de 8 Fockere, i se defectează mitraliera în timpul luptei, după ce apucase să tragă numai câteva gloanţe. Totuşi, nu se consideră deslegat de misiunea sa şi, rămas singur cu şeful formaţiei, execută o serie de evoluţii îndrăsneţe, reuşind* să intimideze şi să pună pe fugă Fockerele inimice: ,,Partidă\a mânată", după cum se exprimă într'o scrisoare. Promisese şefului patrulei — înainte de plecare în sbor—că nul va părăsi decât dacă va fi rănit, orice s'ar întâmpla, — şi s'a ţinut de cuvânt, continuând şi după sfârşitul luptei a patrula încă o jumătate de oră, deşi nu mai putea să conteze pe mitraliera sa. Cine din aviatorii cari au făcut războiul nu-şi dă seama 206 de curajul şi puterea de stăpânire ce trebue să ai, ca să rămâi în aer la discreţia inimicului, atunci când nu mai dispui de mijlocul de a te apăra şi a răspunde gloanţelor lui? La aterisare, aparatul său, ce fusese atins în trei locuri, era scos din serviciu, iar caporalul Romanescu, care trecuse în atari condiţiuni botezul luptei aeriene, primi felicitări din partea comandantului său şi iu obiectul entuziasmului camarazilor săi. El trecuse dintr'o dată, prin ţinuta sa temerară, din categoria novicilor—Ies bleus—, în a acelora cu temperament de războiu. In acest timp, armatele aliate glorioase înaintează, împingând pe Germani spre frontieră către Rin, precedaţi în sbor de numeroase escadrile de recunoaştere şi bombardament, sub protecţia vigilentă a grupelor de vânătoare. La 1 Noembrie 1918 — în timpul bătăliei angajate de armata 4-a franceză şi armata americană în regiunea Ardennes —avionul caporalului aviator loan Romanescu sburând în patrulă numai la 200 m. înălţime, pentru a proteja avioanele de recunoaştere, care mitraliau infanteria inimică, susţinând înaintarea tancurilor amice, fu lovit în plin de un obuz. Aparatul său dispăru, prăbuşindu-se în flăcări. Temperament având multe afinităţi cu nemuritorul Guy-nemeer, îi fu dat să aibă aceiaşi soartă! Abia în ziua de 11 Noembrie — ziua armistiţiului — a fost găsit, în apropiere de Attigny, un avion carbonizat şi lângă el mormântul unui caporal pilot, a cărui cruce nu purta niciun nume. După toate probabilităţile nu putea fi decât al caporalului' loan N. Romanescu. Căpitanul de Turenne, fostul său şef, făcând elogiul celui dispărut, a spus : „Caporalul Romanescu era unul din cele mai bune elemente ale escadrilei, unde tot timpul a dat dovadă de o mare bravură şi de un spirit de sacrificiu desăvârşit". „Am regretat foarte mult pierderea acestui tânăr, care era un excelent pilot, brav în faţa pericolului şi — mai mult decât toate — un perfect camarad de luptă". (In ziua morţei sale, luase parte la cinci atacuri consecutive)' Astfel şi-â găsit moartea, numai cu 11 zile înainte de armistiţiu8*), în plin avânt tineresc şi în plin marş al victoriei în care credea şi pentru care şi-a dat viaţa în mod eroic, întru nimic mai prejos decât a unui Bara sau a Ecaterinei Tudoroiu din galeria „Cavalerilor fără frică şi fără prihană". Dragostea sa de ţară şi iubirea pentru Franţa—luptând pentru acelaşi ideal de libertate a popoarelor—ne arată cât de trainice şi de indestructibile sunt unele sentimente şi din ce adâncimi necunoscute ale fiinţei noastre pornesc, pentru a se exterioriza în momente de supremă încercare ale vieţei neamurilor. Moartea sa, în împrejurări pe cât de eroice pe atât de tra- **) la aceiaşi regiune a Ardenilor—unde a pierit şi un a)l otiţer român angajat în armata franceză: căpitanul de cavalerie Paul Moruzi. 207 gice, a inspirat pe subtila noastră poetă Elena Văcărescu să scrie versuri de o inspiraţie profundă şi înaripată în memoria eroului aviator loan Romanescu, care ca un al doilea Ronsard — sol al Olteniei — a venit să lupte pentru Franţa pe aripele văzduhului şi a murit în plin elan al tinereţei. Suflet ales, de o rară sensibilitate (frate cu poetul Marcel N. Romanescu) —în scrisorile saie, adunate cu o cucernică pietate de părinţii săi, găsim accente sublime de avânt tineresc, de dragoste neţărmurită de sbor, şi de spirit de adevărat luptător şi erou, pentru care d. profesor N. lorga a scris un articol înduioşător: „Un băeţel viteaz", în Neamul Românesc din 1919. Decorat cu „Crucea de războiu franceză", la noi a fost aproape uitat. Cine se mai gândeşte azi la eroii din timpul războiului, cu atât mai mult la cei morţi pe alte meleaguri? Deşi mort în Franţa (mormântul său se găseşte în prezent în cimitirul naţional din Rethel), locul lui nu poate fi decât alături de camarazii săi sburători: Craiu, Muntenescu, Zorileanu, Sănătescu, iar numele său trebue amintit generaţiilor viitoare — cel puţin sub forma unei străzi din Parcul Aviatorilor. Iar virtutea aeronautică de războiu, post mortem, nicicând nu va putea încorona un suflet mai entuziast de această uriaşă patimă a sborului şi o pildă mai înălţătoare a vitejiei româneşti purtată departe peste hotare. Av. A. Şoimii. Un băieţel viteaz*) Dela părinţii cari nu-1 vor uita piciodată primesc o cărticică de amintire, publicată de cineva care 1-a cunoscut şi iubit, pentru a se şti ce a fost în sufletul tânăr, aşa de curând dispărut, al caporalului aviator loan Nicolae Romanescu, mort, în mijlocul chiar al aerului pe care-1 stăpânea, de nimicitoarea explozie a unui obuz, — fulgerat şi ars în plin sbor şi încredere biruitoare. Tânărul de douăzeci şi patru de ani era un student al Universităţii noastre, şi războiul 1-a chemat Ja sine prin puterea ineluctabilei datorii. S'a bucurat, s'a îmbătat de dânsul. Când n'am mai avut puterea de a lupta, el a văzut, ca puţini alţii, dincolo de steagul lui aceeaşi cauză sub unul din steagurile înfrăţite, sub acela către care cu mai puternice speranţe se îndreptau căutăturile noastre. Părăsind Basarabia într'o zi de iarnă, s'a dus pe frontul francez, neavând altă dorinţă decât să arate aici ce poate. Ce poate el şi, prin el ce poate rasa lui, rasa noastră. Drăguţele scrisori de entusiasm, pe care le-a strâns pietatea, *) Articolul de faţă se reproduce după textul din Oameni cart au fost, vol. 111, pag. 16, ed. Fundeţia p. lit. şi artă „Regele Carol al Il-lea", 1936. 208 arată, nu numai un suflet drept şi un adevărat talent al scrisului, dar şi ceea ce lipseşte mai mult tineretului dela noi, din cauza unui sistem greşit de educaţie, aspru şi sec; tinereţa însăşi. E la dânsul, ca şi la tinerii popoarelor în plină expansiune, o nesfârşită dorinţă de fapte şi o nesfârşită bucurie de vieaţă în tot ce poate ea să deie, până şi în loviturile fatale pe care le pregăteşte împotriva acelora cari o înfruntă prea dârz, în primejdiile ei, ca să nu-şi răzbune. Intre cercetaşii noştri, între elevii şcolilor dela noi, pagine ca acestea ar trebui răspândite. Ele pot să arate cum e la vârsta aceea un suflet frumos. Şi atâţia ar putea lua exemplul luptei şi sacrificiului dela acest băieţel viteaz. N. lorga. Palatul Regal în trecut. Clădirea noului Palat Regal, ce s'a ridicat în centrul Capitalei acolo unde a fost vechiul Palat Domnesc, este aproape terminată. In Mai 1937 Arhivele Bucureştilor, nr. 3, au publicat, după o serie de documente culese de d-1 I. Vîrtosu, multe date şi ştiri interesante asupra ce a fost în trecut Palatul Regal. Biserica zisă „a Kretzulescului" a fost zidită la 1721 de boierul Iordache Kretzulescu. In acele vremuri bariera Capitalei, lângă ,,puţul cu zale", era aproape de biserică, oraşul fiind clădit şi întins înspre Sud. Locul bisericei boierilor Kretzuleşti, înrudiţi cu Vodă Brâncoveanu, se întindea pe Podul Mogoşoaiei până unde a fost strada Imperială, acum desfiinţată. Nicolae Gră-măticu, în 1757, achiziţionează în urma unui schimb cu Biserica Kretzulescu, reprezentata prin ctitorii săi boieri Kretzuleşti, locul din Podul Mogoşoaiei, ce începea de la zidul Palatului actual înainte de reclădire, fără grădina dinspre Sfântul Ionică, şi mergea până'n strada Imperială. Acest loc, fost al Eforiei boierilor Kretzulescu, trece apoi, în 1791, de la familia Iui Grămăticu la boierul Iordache Colfescu, şi de la rudele acestuia la Dinicu Golescu, care îl cumpără în 1812, construindu-şi pe el un palat destul de mare, una din cele mai importante clădiri ale Bucureştilor de atunci. Imobilul a servit mai târziu ca local de minister şi apoi de reşedinţă domnească, după ce în 1832 copiii lui Dinicu Golescu au vândut Statului locul cu clădirile sale. In 1837 penfru prima oară, sub domnia lui Alexandru Di-mitrie Ghica Vodă (1832-1842), palatul fost Golescu devine Curtea Domnească. Gheorghe D. Bibescu Vodă (1842-1848), deşi locuia în Palatul Brâncovenesc, a folosit şi el, tot palatul din Podul Mogoşoaiei ca „palat de ţeremonie", după cum a făcut-o şi Vodă Ştirbei. Domnitorul care a realizat Unirea Principatelor, Alexandru 209 Ion Cuza, a locuit în timpul domniei sale şi el Palatul din Podul Mogoşoaiei. In 1866, Garol I, primul Rege al României devenită mai târziu independentă, condus de Generalul Nicolae Goiescu vizitează fostul palat al Goleştilor, în care, după ce-i face repara-ţiuni mari, se şi instalează, clădirea aceasta intrând de acum definitiv în istorie ca reşedinţă principală a dinastiei noastre domnitoare. In 1868 Eforia Bisericei Kretzulescu, prin hotărîrea celor 5 boieri Kretzuleşti efori ai acestui aşezământ, cedează Ministerului de Domenii o însemnată porţiune de teren, pentru ca de la păretele din dos al Palatului Domnesc, sub ferestrele căruia trecea o ulicioară spre biserica Sfântului Ionică, să se facă o grădină de agrement (azi grădina Palatului). Cedează de asemenea şi Primăriei terenul pe care se află strada Sfântului Ionică, de sub ferestrele Eforiei Kretzulescu, dintre casele Kretzulescu şi grădina Palatului din Calea Victoriei, Cesiunea terenurilor de mai sus, acceptată de Stat, este condiţionată de plantarea unei grădini ornamentale. Durata cesiunei este mărginită numai pe cât timp Palatul Domnesc va urma a fi reşedinţă domnească; iar dacă această clădire ar primi altă destinaţie, Eforia va putea să-şi reia locul cedat. In urma exproprierilor în curs, grădina Palatului Regal se măreşte şi cu locul pe care este azi strada Sfântului Ionică, porţiune ce s'a şi închis, proprietate a Eforiei Kretzulescu, concesionată cum s'a arătat mai sus, mutându-se strada viitoare pe locul unde erau clădirile Eforiei (azi dărâmate) ce dau pe strada Sfântu fonică. In acest chip Biserica Kretzuleştilor, restaurată în stilul eoocei brâncoveneşti, în care fusese la origine clădită în anul 1721, va veni cu o latură la noua stradă Sf. Ionică. Pe locul îngustat ce i-a rămas, Eforia Bflericei Kretzulescu intenţionează să-şi ridice un nou palat, în locul actualelor clădiri învechite şi ciuntite prin noua expropriere. Iată pe scurt istoricul şi transformările unei părţi din centrul Capitalei, în decurs de 180 de ani, şi cum s'a ajuns la falnicul Palat Regal de azi. Ion Vlad. A apă rut în acelaş timp, ca extras din revista noastră, BISERICA SF. GHEORGHE NOU DIN CRAMA de V. G. PALEOLOG cu rezumate în limbile franceză, italiană, germană şi engleză, şi cu o bogată ilustraţie alăturată textului. 210 ■ ■■s «oiiiia «nun aasHHBMa ■■■■■■un I R € 0 € N Z I I I ■ ■ ■■■■*«■■■■■■■■■•«»*»■■»■ana*■■■•■■■■■■■■■■■■■■■■ In rubrica de faţă se fac dări de seamă, în măsura posibilităţii, despre cărţile şi periodicele ce se trimet Redacţiei. CĂRŢI. La grande pensée de Napoléon III, de Christian Schefer. Paris, Edition Riviera & G-ie, -1939. — Cunoscutul profesor delà Şcoala de Ştiinţe Politice din Paris se încumete a desnoda firul isvoarelor expediţiei din Mexico. Autorul acestei lucrări este obiectiv şi bine documentat. El dovedeşte că creanţa Iâker nu a avut alt rol în acţiunea Franţei, decât de ă cere sprijinul ce orice guvern era dator să acorde creditorilor francezi nedreptăţiţi de guvernele mexicane. Despre împărăteasa Eugenia, zice, e drept, că nu avea simpatie de Juarez pentru sentimentele sale anticreştine, totuşi nu apă--rărea intereselor clerului mexican a îndemnat-o să se ocupe de Mexico, ci pentru că era încredinţată de câţiva Mexicani că în ţara lor un puternic partid monarhist dorea a se pune capăt anarhiei, restabilindu-sc imperiul întemeiat acolo mai de mult de Iturbide. La început i s'a vorbit de Ducele d'Aumale, ca cel mai indicat de a ajunge împărat în Mexico. Pentru fiul lui Ludovic-Filip nu s'a putut însă dobândi bunăvoinţa Franţei, ca şi nici pentru un Bourbon din Spania. Numai când la Biaritz i se pomeneşte lui Napoleon III de Arhiducele Maximilian, lucrul se schimbă. Chiar Contele Wa-lcvsky, cel care în vremea când era ministru de externe şi când i se vorbea de Orleans sau de Bourbon nu da nicio importanţă afacerilor mexicane, imediat însă ce aude că e vorba de Maximilian, îşi schimbă părerea. Fiul natural al lui Napoleon I ia condeiul şi scrie lui Metternich, recomandând această soluţiune. Schefer ştie că, încă pe când era închis la Ham, Napoleon "III fusese îmbiat de guvernul Republicei Nicaragua să prezideze tăierea unui canal interoceanic, căruia î s'ar fi zis, „Canalul Napoleon". In sprijinul acestei întreprinderi, el scrie la Londra o broşură pe care, în 1849, fiind Preşedinte al Republicei Franceze, dă voie să fie tradusă în franţuzeşte şi din nou răspândită. La aceasta a fost împins Napoleon III în ideia că astfel America Centrală poate fi apărată împotriva eghemoniei Statclor-Unitc. Aceeaşi ideie si convingerea că astfel se apără şi Coloniile franceze, râvnite de America de Nord, l-au îndemnat să asculte pe Mexicani. Ca să-i ajute, cl înjghebează o alianţă cu Anglia şi cu Spania. Tripla alianţă aceasta o sfarmă Anglia, de teamă că legăturile dintre Spania şi Franţa ar putea deveni primejdioase pentru ca. Aci s'a ajuns foarte uşor, când Spania a înţeles că Napoleon vrea să impună în Mexico pe fratele Împăratului Franz-losef. Autorul crede că, in afară do această greşeală, Napoleon nici nu fusese bine documentat asupra Mexicului, că a şovăit necontenit şi că astfel a ajuns acolo, încât nu se poate tăgădui că intervenţia Jui în Mexico a păgubit Franţa şi a contribuit la năruirea Imperiului al doilea. Este mult adevăr în tot ce spune Schefer. Ni se pare însă că se înşală când îşi închipuie că împăratul Francezilor s'a oprit la candidatura lui Maximilian în scopul de a se alia cu Austria. La Viena totdeauna s'a şoptit că fiii Arhiducesei Sofia aveau de tată pe Ducele de Reichstädt, pe 211 cel ce câteva clipe, in 1815, fusese Napoleon II. Svonul acesta este astăzi public. Anumite fotografii descoperite in podurile Hofburgului din Viena deschid ochii cei mai miopi. Dacă totuşi mai sunt cei ce voi' a se îndoi că în vinele lui Franz-Iosef curgea sângele Bonaparţilor, nu mai este aproape, nimeni care să conteste că Maximilian era fiul Regelui Romei. Este ştiut de mult cum Arhiducesa Solia, având în pântece pe Maximilian, a ţinut să se împărtăşească alături de fiul lui Napoleon I, atunci când acesta, aproape muribund, a trebuit, după tradiţia Casei de Austria, să ia împărtăşania la o Icturghie solemnă, în prezenţa tuturor membrilor Casei Imperiale. Acestea toate le ştia Napoleon 111 mai bine ca oricine. Sentimental cum era, în momentul când a crezut că poate pune o coroană imperială pe fruntea lui Maximilian, fiul Reginei Ortausa nu a mai stat mult la gândire. S'a asvârlit în aventura pe care nepotul de fiu al lui Napoleon I avea să o plătească la Qucretaro cu ■viaţa, iar pe nepotul de frate al Marelui Corsican avea să-1 mâne la Sedan. Ca să ajungă aci, probabil şi-a reamintit că prin 1819 Mexicanii se gândiseră să facă pe Iosef Bonaparte, fostul Rege al Spaniei, împărat al lor. Acest episod îl povestise Napoleon III însuşi într'o monografic a celui' ce domnise mai demult la Napoli şi în Spania. Fatalist şi mistic cum era Napoleon III, a putut crede că era chiar dator ră restabilească monarhia mexicană pentru unul ce, în chipul arătat mai sus, era şi el scoboritor din Bonaparte. Mai mult decât probabil că tot pentru aceleaşi cuvinte, Contele Wa-lewsky, necontestatul fiu natural al lui Napoleon, îndată ce aude că pentru tronul Mexicului este vorba de Maximilian, se. osteneşte şi el ca să facă realizabil proiectul. Cine pierde din vedere acestea nu pricepe bine ce a îndemnat pe Napoleon III să impue pe Maximilian Mexicanilor. Că mult mai politic ar fi lucrat Napoleon III învoindu-se la eandi-, datura Ducelui d'Aumale sau a Ducelui de Monpcnsier, cum dorea Regina Isabela a II a Spaniei, e de netăgăduit. Cu chipul acesta, Franţa ar fi rămas în strânse legături cu Spania. Intru cât pe atunci Napoleon III era atotputernic şi foarte popular, este îngăduit a pretinde că astfel ar fi îs-butit ca Orleanşii să se mulţumească a domni în Mexico, renunţând Ia orice veleităţi la tronul Franţei. Dacă mai ştim că îegitimiştii aproape dispăruseră veleităţi la tronul Franţei. Dacă mai ştim că Îegitimiştii aproape dispăruseră, aşa cum arată Gyp în memoriile ei spunând că însuşi Contele de Chambord, in convorbiri particulare, nu se sfia.,şă se întrebe dacă nu ar fi mai cuminte pentru el să-şi sfătuiască amicii, a se ralia la Imperiu. Aşa că toţi monar-hiştii ar fi devenit bonapartişti. Se vede însă că nu asta era voia Proniei! Nu trebuc, cu toate acestea, să dispreţuim nici vocea sângelui, imboldul ce a hotărît pe Napoleon III să intervie în Mexico. El nu este singurul om ce a greşit politiceşte din sentimentalism şi ca să ţie seama de rudele nelegitime. Omeneşte vorbind, acest lucru e firesc, mai firesc decât ura faţă de astfel de rude. Napoleon III, a cărui bunătate este recunoscută de toată lumea, a mers foarte departe în această direcţie. Pe Contele Walcwsky 1-a făcut ministru de Externe şi Preşedinte al Corpului Legislativ. Din fiul adulterin al propriei sale mame, a făcut pe Ministrul său de Interne în cele mai însemnate momente, Ambasador extraordinar în Rusia şi, înainte de moarte, Preşedinte al Corpului Legislativ. Este vorba aci de Ducele de Morny. Reamintim toate acestea pentru a se vedea că nu este nimic de mirare ca din fiul Arhiducesei Sofia şi al celui ce fusese Rege al Romei, Napoleon III a ţinut să facă un împărat. Şi nu este vina lui că Maximilian nu s'a putut menţine pe tron. El nu a corespuns speranţelor ce se puneau în- 212 tr'însul. Trecea în Austria ca mult superior lui Franz-losei. Erau oameni ce se gândeau că, pentru a salva monarhia austriacă, Franz-Iosef ar fi trebuit să fie înlocuit prin Maximifian. Nu e zis prin urmare că Împăratul Francezilor şi-a închipuit că, ducându-1 în Mexico, întăreşte şi coroana pe care o purta celălalt fiu al Arhiducesei Sofia. Constituind in America Centrală un stat monarhic puternic, folositor Franţei şi lumii întregi, putea să dăruiască unui Bonaparte — nelegitim, dar Bouaparte — o coroană împărătească. Qt Anchetă monografică !n comuna Belinţ, de Institutul Social Banat-Crişana. Timişoara, 1938. — Volum de 400 pagini, cu tablouri statistice şi ilustraţii, este cea mai largă şi conştiinţioasă monografie ele natură sociologică ce s'a realizat până azi în regiunea noastră olteano-bănăţeană. Cercetarea acestei comune din jud. Timiş-Torontal s'a făcut de o echipă monografică a Institutului Social din Timişoara, în vara anului 1934, după metoda monografică a Institutului Social Român de sub conducerea d-lui Prof. D. Guşti. Datele culese au fost apoi puse în ordine, formând rapoarte pe specialităţi, care rapoarte au fost citite şi discutate in şedinţele institutului timişorean, unde s'au admis cu sau fără modificări de plenul comitetului său. Cartea se deschide cu un Cuvânt înainte de preşedintele Institutului, d-1 Prof. C. C. Teodorescu, şi cu o lămurire despre înfiinţarea instituţiei, de d-1 Dr. C. Grof-şoran, urmat de Raportul general asupra constatărilor şi soluţiilor de îndreptare propuse de Inst. Soc. Ban.-Gris., redactat de Prof. Tr. Topliceanu, secretarul gen. al Institutului, după planul căruia s'au grupat rapoartele mo-nografiştilor. Vin după aceasta un Raport geografic, de Prof. A. Contrca; un Raport istoric de I. Miloia, arătând că prima menţiune despre comuna Belinţ este dintr'o diplomă a regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, din 1369; un Raport statistic, asupra problemei populaţiei în general, de Prof. Emil Mihaiu, din care reiese că în ultimii 65 de ani populaţia a scăzut cu 43 la sută, că 95,6 sunt creştini ortodocşi şi că „nici o ţară din Europa nu are mortalitate aşa de urcată ca Banatul şi România"; un al doilea Raport statistic, de Prof. Ghenadie Ilie, constată între altele că, dacă pe cap de familie se consumă anual zahăr de 110,05 lei, in schimb acesta dă 1693,90 lei pe beuturi spirtoase şi tutun. — Rapoartele speciale sunt împărţite pe secţii, după cum urmează: Secţia medico-socială, Raport asupra populaţiei, infantile, de Dr. I. Nemoianu, rezultând că aci, ca în tot Banatul, natalitatea a scăzut sub media restului ţării; că mortalitatea la copii e foarte mare, având în vedere denatalitatea, iar calitatea fizică a acestor copii e slabă. Raport asupra examinării populaţiei privitor la boalele venerice şi viaţa sexuală, de Dr. Aug. Maior, dovedind precocitatea concubinajului în sat; un Raport despre morbiditatea şi mortalitatea de tuberculoză, de Dr. I. Popa, constatând întinderea ftiziei; Raport asupra anchetei médico-sociale la femei, de Dr. Maria Popovici; Raport asupra examinării populaţiei sub raportul, oculistic, de Dr. Vcrg. Popovici; apoi din punct de vedere stomatologic, de D-r N. Drăgan; din punct de vedere al vârstei, emigrărilor, imigrărilor ţi igienei casnice, de Gh. Ata-nasiu. La Secţia culturală: un Raport asupra vieţii religioase, de M. Bucă-tură, arătând indiferentismul pentru biserică; Asupra folklorului cules In Belinţ de Prof. T. Popliceauu, şi luat anume ca document al vieţii sociale (sunt aci câteva interesante note locale de superstiţii şi diferite credinţe); un Raport asupra şcoalei, de Prof. Lazăr Antila. La Secţia economică: un Raport asupra cercetărilor din punct de vedere economic, de Ing. A. Lupan; din punct de vedere agricol, de M. Demetrovici; asupra hidrologiei şi lucrărilor hidrotehnice, de Ing. V. Zbcgan. La Secţia juridică: Raport asupra reformei agrare în coin. Belinţ, de Dr. Ilie Radu; asupra manifestărilor fu- 213 ridice din sânul familiei, de acelaşi. La Sec ţin de sociologie şi politică socială, un Raport asupra anchetei etico-juridice, de Dr. C. Grofşoreanu; un altul asupra cercetărilor elico-juridice, de Adr. Brudariu, consemnând răspunsurile la trei chestionare, cu concluzii sguduitoare uneori, relatând credinţa oamenilor din Belinţ, care nu se deosebesc în unele nicidecum de acea a restului locuitorilor acestei ţări, de ex.x Despre justiţie: „Cine are bani învinge şi cine are dreptate nu ajunge"; „Cei mari fură şi scapă"; „Ne trudim degeaba, că totul se fură la conducere de domni"; „De la Dumnezeu mai aşteptăm dreptate". Cer confiscarea averilor pentru defraudatorii publici şi pedeapsa cu moarte pentru aceşti hoţi şi spre a stârpi venalitatea conducătorilor. Iar mai departe: „Exemplul conducătorilor prinde tare rău la popor. Cârmuirea tolerează abuzurile. Dacă mai merge aşa, ne pierdem ţara. Doar dela un Mussolini mai aşteptăm dreptatea ţării". Şi vai! nu prea îl vedem între noi pe acest Mussolini dorit de ţăranul din comuna Belinţ. Sarmizegethusa, de Colonel Constantin Zagoriţ. PJoeşti, 1937. — Doua broşuri, cu 6 hărţi anexe. — îndemnul spre cercetările arheologice, sau numai pentru colecţionarea obiectelor respective, s'a întins în epoca mai recentă şi la marele public netrecut prin disciplinele universitare ale ştiinţei, din mijlocul căreia ies uneori pasionaţi scormonitori ai trecutului îngropat sub vreme, ca d-1 Col. Zagoriţ, ori strângători de venerabile vestigii istorice desmormântate de sub brazdă şi rânduite într'un muzeu, ca alde d-1 Georgescu din Corabia. Scopul cărticelei d-lui Col. Zagoriţ este, cum o spune în prefaţă, „de a provoca o discuţiune cât mai largă asupra chestiunii locului în care s'a găsit aşezată Sarmizegetusa". Acest loc ar fi „pe masivul triunghiular deluros dela răsărit şi din imediata apropiere a orăşelului Haţeg", punct care este cam la vreo 20 de kilometri la răsărit de capitala romană Ulpia Tra-iană, cea dela Grădişte. La poalele acelui masiv deluros, pe care se văd ruinele unui turn ce nu are aface cu Dacii, se află aşezat satul cu numele grăitor de ,,Sub-Cetate". Săpături nu a făcut nimeni acolo. Autorul a respins ipoteza că la Grădişte ar fi putut fi capitala lui Decebal, în primul rând pentru că asemenea aşezare de şes nu se potrivea cu nicio altă cetate dacică, întrucât acestea erau pe înălţimi, cum^ şi pentru alte motive. D-sa crede de asemenea că cetatea dacică nu poate *fi localizată la Costeşti, Pie-trile Roşii ori Luncani, toate din Munţii Sebeşului, cum nici pe Dealul Oro-iului de pe dreapta Mureşului, la vărsarea Streiului, — niciuna din aceste locuri neprezentând condiţiuni potrivite spre a fi fost o mare cetate ca Sarmizegetusa. Acestea au putut fi doar cetăţui de refugiu. Rămâne de crezut deci că fortăreaţa de ultimă rezistenţă a lui Decebal ar fi masivul deluros de lângă Sub-Cetate. Se înşiră argumentele: punct de întretăiere de drumuri şi poteci, cu funcţiune strategică a regiunii munţilor Sebeşului, Apuseni, Ruscăi şi Haţeg-Vulcan; suprafaţă destul de întinsă; înălţime de circa 100 m. faţă de şesul din jur, cu un punct maxim de 219 m. dominând întreglul masiv; pantele inaccesibile sau repezi, şi deci uşor de apărat; posedă două izvoare, asigurând nevoile unei îngrămădiri chiar de 100.000 de oameni, câţi se vor fi retras acolo; poziţia locului nu obliga numai la o apărare pasivă, ci îngăduia ieşiri spre a* se putea ataca şi lupta jos în câmpie. In cetatea fortificată, de 20 hectare, au putut adăposti cel puţin 10.000 de oameni. Perimetrul cam de 2000 m. necesita vreo 8000 de apărători, socotind 4 pe metru. Se pare a fi avut 6 porţi. Broşura doua e un răspuns Ia criticele ce s'au adus de unii istorici părerii autorului în privinţa localizării Sarmizegetusei, critici care, dacă n'au fost adesea judicioase, este fiindcă istoricul a ignorat, or n'a vrut să ceară şi părerea ofiţerului specialist în chestiunile militare, pentru a putea astfel 214 să toagă concluzii valabile din expunerea sa. Arătându-sc obiecţiunile aduse în contra părerii autorului, în special de temeiu aceea a d-lui prof. Daicovici, care respinge localizarea d-lui Col. Zagoriţ şi emite opiniunea că Sarmizc-getusa ar putea fi pe vârfurile de deal din sudul Orăştiei, pe valea Apei Oraşului — autorul o contestă, sprijinit mai ales pe indicaţiile Tabulei Pentingeriane. In afară de lucrarea do mai sus, semnalăm încă . următoarele cercetări ale d-lui Col. C. Zagoriţ, apărute în cursul anului 1938: Mai multe hărţi ale Transilvaniei şi graniţei dinspre Ungaria, din care se poate vedea că, graniţa dintre România şi Ungaria nu este trasă dela învingător la învins, şi că diferitele frontiere pretinse de Unguri şi de către susţinătorii lor nu sunt întemeiate pe vreun adevăr. O hartă cu 800 de numiri de localităţi din Peninsula Balcanică, numiri care amintesc existenţa Românilor în Istria, Croaţia, Slavonia, Bosnia, Herţegovina, Dalmaţia, Muntenegru, Sangeacul Novi-Bazar, Serbia-Nouă, Şerbi a -Veche şi Bulgaria de apus. La această hartă, lucrare de multă muncă răbdătoare şi migăloasă, cum şi de largă informaţie, se adaogă şi a doua, a Daciei, însemnând pe ea numele de localităţi care atestă existenţa Românilor în Dacia la venirea Slavilor. Sub titlul de „Biblioteca publicaţiilor de tot felul", acelaş autor prezintă încă două broşuri, cuprinzând studiile: Câteva schimbări (captări) în cursul apelor, fenomen geologic care intervine uneori modificând harta terenului şi influenţând viaţa localnicilor respectivi. Autorul înfăţişează, însoţite de planuri şi hărţi, captările constatate în cursul apelor Prahova, Buzău, Teleajen, Târnava Mare şi altele, indicând şi câteva în perspectivă de a fi realizate de puterile naturii; Valurile din Panonia, Dacia şi Pen. Balcanică, care prin dispoziţia lor şi după explicaţiile autorului ar fi „o nouă dovadă că Românii au continuat să trăiască în Dacia între anii 500 şi 800 d. C". D-sa atribue Avarilor valurile din Panonia, ca şi pe acele dela Dunărea de jos, „care sunt construite absolul după aceleaşi principii şi cu aceeaşi tehnică". România în Războiul Mondial 1916-1919, operă datorită Serviciului Istoric al Marelui Stat Major din Ministerul Apărării Naţionale, este o lucrare gigantică, în curs de executare, şi din care au apărut până acum două volume cu anexele lor, precum urmează: Voi. I, (Buc. 1934, Tip. Mon. Of., 672 pag. şi cu 42 anexe), se deschide cu un „Cuvânt înainte", arătând munca uriaşă efectuată de Serviciul Istoric din M. S. M. in timp de 10 ani, în strângerea, rânduirea, clasarea şi inventarierea materialului documentar dela noi şi adunarea informaţiilor date de arhivele de război, din Berlin şi Viena, după care s'a putut proceda la redactarea istorică, aşa încât să dea o lucrare de caracter pur obiectiv şi strict documentar. Ea se prezintă nu numai ofiţerului studios ca material de studii, dar şi or cărui Român preocupat de problema viitorului ţării şi care „va găsi în aprofundarea studiului războiului nostru de întregire un îndreptar sigur pentru înţelegerea felului cum se îmbină evenimentele acestei drame omeneşti care se cliiamă războiul şi de care omenirea pare că nu va fi scutită încă multă vreme". Notăm că şeful Serviciului Istoric e d-1 Gen. Gr. Costandache, bine cunoscut şi ca director al Muzeului nostru militar. Primul volum cuprinde următoarele opt capitole: Intrarea României în războiţi; Pregătirea militară a războiului; Planul de campanie al României; Planul de campanie al Puterilor Centrale contra României; Situaţia generală pe fronturile europene la intrarea României în războiu; Acoperirea, mobilizarea, concentrarea; Ofensiva română în Transilvania (15 Aug.-12 Sept. 215 1916); Ofensiva bulgaro-gcrmană in Dobrogea şi operaţiunile pe frontul de sud între 19 Aug. şi 10 Sept. 1916. Volumul c complectat pi-inti-jUrţ altul (737 pagini), cuprinzând 510 documente felurite, care sprij.inesc textul redacţional al istoricului campaniei. Voi. II. (Buc. 1936, Tip. Mon. Of., 885 pag. cu 13 anexe), cuprinde în continuare capitolele IX-XIX, despre operaţiunile dintre 15 şi 30 Sept. 1916 st. v., precum urmează: Măsurile luate de Comandamentul de Căpetenie român în vederea manevrei dela Flămânda; Operaţiunile Armatelor 111 şi de Dobrogea pe frontul de sud; Concentrarea de forţe germane şi austro-ungare pe teatrul de operaţiuni din Transilvania, apoi proiectele ofensivei germano-austro-ungare pe acest teatru de operaţiuni; Operaţiunile din sectorul Jiu, între 1/14 şi 15/28 Sept. 1916; Bătălia dela Sibiu (9/22—16/29 Sept.); Ofensiva Armatei II pentru degajarea Corpului de Olt; Ofensiva Armatei de Nord pentru degajarea corpului de Olt; Ofensiva Armatei IX germane contra Armatei II române; Oprirea ofensivei şi retragerea Armatei de Nord pe frontieră între 19 şi 30 Sept. (2—13 Oct.); Operaţiunile pe frontul Armatei I până la sfârşitul lunii Sept. in sectoarele Olt, Jiu, Cema) şi Dunăre, după atacul inamic la Jiu si bătălia dela Sibiu; Legătura dintre M.C.G. rus şi M.C.G. român şi operaţiunile Armatei IX ruse între 3/16 Sept. şi 1/14 Oct. 1916. Un volum (328 pagini), de documente, vine în complec-tare, ea anexe, celui precedent. La acestea se adaogă două mape cu hărţi, planşe şi schiţe pe hârtie oleată, în legătură cu textul acestor două volume, cu anexele respective. Colecţia de antichităţi „<3h. Qeorgescu" din Corabia, cu privire la o seamă de cercetări şi săpături arheologice, de prof. D. Berciu. Caracal, 1937, Tip. „Unirea". — In jud. Romanaţi, care nu arc un muzeu judeţean public, colecţia particulară a unui îndrăgostit după vestigiile trecutului local, sprijinitor al cercetărilor prehistorice ori de arheologie romană, d-1 Gh. Georgescu, este prezentată într'un volum cu ilustraţii de Directorul Institutului Român din Saranda (Albania), d-1 D. Berciu. Colecţia aceasta e metodic rânduită, fiecare obiect având notate observaţiile stra tigra f ice din timpul săpăturilor, fixat fiind locul precis şi Srnprejurările în care un obiect a fost găsit. După speciile lor, aceste obiecte sunt dispuse în 5 secţii: Antichităţi preistorice; antichităţi romane, antichităţi medievale; numismatică; geme şi camee, cea dintâi fiind cea mai bogată din ele. Obiectele din prima secţie provin: a) din epoca neo şi eneolitică, de tipurile Vădastra 1, Vă-dastra II, Sălcuţa, Coţofeni, apoi Glina III; b) din epoca bronzului; c) din epoca fierului. Palatul Regal, cum a fost în trecut, de la Nicolae Grămăticul la boierul Dinicu Golcscu, însoţit de documente prezentate de Emil Virtosu, lormează Nr. 3 din „Arhivele Bucureştilor". Buc. 9 Mai 1937. — Pe locul unde e azi Palatul domnesc, alături de biserica Crcţulcscului, era înainte de 1757 o modestă casă a negustorului Voicu Fiştu, pe care acesta a făcut-o danie, bisericii. La data de mai sus biserica o schimbă pentru două moşii cu Nicolae Grămăticul. Acesta rriurind, meşteneşte casele văduva sa Ancuţa Griiinăticcasa, ce intră în judecăţi cu cei doi gineri ai săi, ce voiau să-i ia casele din Podul Mogoşoaiei. pupă multă pricină, Catinea, fata mai mică, cea măritată cu fostul logofăt de vistierie lanachc, vinde partea ci surorii mai mari Safta, măritată cu un bocrinaş Negoiţă. Acesta din urmă, ajungând la nevoie, vinde casele polcovnicului Stoica Urlăţcanu. Pe temeiul dreptului de protimisis, Catinea cere şi obţine dela Divan răscumpărarea lor pe preţul de cumpărare al lui Urlăţeanu, în 1791, după care imediat le vinde lui 216 Iordache ColfescLi clucerul. Dcla acesta trece, la fiul său cu acelaş nume, care va vinde imobilul ruinat, cu locul său, in 1795. Casele trec apoi ii» proprietatea unui clucerul Ştefan, care Ic vinde stolnicului Dinicu Goiescu (n Iii 12 pentru 45.000 de taleri. Pe locul vechilor case, Dinicu Golcsm. ajuns agă, ridică o casă nouă, mare şi acoperită cu tablă de. ,'icr, lucru rar l>c atunci. La 5 Oct. 1830 murind Golcscu, fiii săi vând Statului proprietatea aceasta în 1833, iar în ea se instalează serviciile Administraţiei centrale a Ţării-Româneşti, sub numele de „ Curtea Administrativă'". De cu anul 1838, sub domnitorul Al. Dim. Ghica, aflăm casele acestea numite Palatul Domnesc. Gh. Dim. Bibcscu le foloseşte drr.pt ,,palat de ţcrcnionie", căi locuinţa o avea aiurea, anume in fostul Palat Brâncovencsc din poalele dealului Mitropoliei. Ctiza Vodă se instalează şi el în palatul din Podtd Mo-goşoaici, în care va locui, şi măritul Vodă Ca rol 1. — Partea II-a publică 19 documente, dintre 31 Aug. 1757 şi 24 Mai 1833, cu privire la istoricul proprietăţii. Cartea cuprinde şi numeroase ilustraţii. Memoriu asupra aşezământului Bisericii Kretzulescu, de Km. Krci- zuiescu. Ed. II, Buc. 1938, Tip. Cobi. — Carte;', se compune tlintr'iui istoric, urmat de 35 acte (dintre 1747 şi 1937), din paginile căreia culegem. Fundată in 1722 clc marele vornic iordache Croţulcseii şi de sofia sa Sai'ta, fata domnitorului Brâncovcanu, era destinată a li paraclis ai jamiliei, întrucât a fost zidită in chiar curtea caselor întemeietorilor ci, care se întinde;; din Palat până în Pasagiu 1 Român. Proprietarul murind Iară testament, soţia sa a declarat că vornicul Iordache a lăsat cu limbă de moarte Mitropoliei', din Bucureşti trei moşii; Voineşti din D.imhox iţa. Gojrosii din Mcliedinli şi Grojdibodul din Roman» ţi, deosebit de alto donaţiuni. In stăpânirea bisericii mai intrau, din părţile noastre, şi moşiile Plă\io Sept 1441, emană dela' llias ea domn a ţara Moldovei şi Ştefan voevod. Nr. 9, din Suceava, 7 Iunie 14'«l«<*tor. Astăz „lumea este phna de bolnav:,, de oameni care işi storc sufletul inutil. Pietrele uaimca smutclo, pure . Bolnavu aceştia, flăcări ec pâlpăesc, fumegă si sc stăpânit pietrele, zidurile şi pogoanele". Dar sunt şi lu- mim care nu uamica spiritelor pure". Bolnavii aceştia, flăcări ec pâlpăesc, fumegă si sc «<™g repede „au stăpânit pietrele, zidurile şi pogoanele". Dar sunt si lu o,. • t ' SC StulS' "sola»fi P"i-tfiK>ri ai sacrelor secrete de biruînlă" eja ului Av„ eseu, pe care, cucernic şi impetuos in acela- timp, 0 însăilează u„ tanar oliţei- al oştirii noastre. Din corpul cărţii ce „ se po" e ■czuma, reiese ca cioclii. m gt,u,it figura ostaşului îndrăsneţ dar fotusi politic integru şi iiemalcabil. Deşi dcsgustat de rezuma reiese ca cioplită in granit figura osta ului îndrăsneţ daT fot, picxazator eaşr a omului politic integru şi nemaleabil. Desi |e-,,„lal ' 11, loc de a i, mandatam naţiunii pentru a îngriji de nevoile ei"- delta snmruid f f " * """» *» - ™» * ~»« oameni ac stat punând ca lormula pentru a guverna România este.- Reo-ele şi Do tudube H U1Ci' J"drC',lare" d°ată se «■« l>o»te obţine fără nicio şguduire ara soucmniarc, pe căile consfinţite de puterea legilor» 1„ iZ nvinovaţirror de rea credinţă, care îl pâra% ea pe'un vânător ,le a tontZ diclatum, bătrânul cuminte condamnă astfel de veleităţi, proclamând- > mocraţnle adevărate se aşează pc cât mai multe reguli de drept re uli ca e ju se pot turbura nici prin aete.de forţă materială ,uic, prm ViXti - mit^ 'lei T"*' ■"°dCaie Ur fi Ca"*a> oiltii doinea răsturnată, pa- 1? ' ',CCBl l'0VU'"i'' l0Vi(l"'a de stilt ¥ semnează sin- pote :i"?((tMOa* - iil - P- violenţă nu se poate menţine decat iarăşi prii, violenţă". - Iu totul cartea nu e dc si,ur rm^r^T''^ci¥ r1- ^ »p-- * 1-^ pi:; ;ro„';jt:;rsuo'dar ?i bi-! ™*-e di. Te/e^e de K0„e,t/nw//c,. Tip.. „Cuvântul Românesc", uLJ38 - Autorul, craiovean dc origină, îşi propune a răspunde Ia i„ 2^ \Z Z*tadm - —^ -dWde care t!ţi I c calul TluiT SV° a ^ ^l"'1«"ova ca specialist, cum udutidî • * V " 'fkviziunea e realizată, şi încă pe o scară o dcs'oll COn'P V 1S lm"rt' de5i il luilt "u 1>««" I" 1,1 ° dC8V°ltai'e P1Ca maic • ^«rtca cuprinde următoarele capitole: Pro 222 ua blcmc fundamentale (ce este celula fotoelectrieă; cum se transformă lumina in curent; cum se transformă curentul în lumină); cum sc explorează imaginea (sisteme de explorare mecanică şi electronică; sincronizarea); Prima Televiziune publică, sistem Baird, inaugurat la 30 Sept. 1929 la Londra; Aparatele de azi, arătând care este perfecţiunea ce trebuc atinsă in televiziune cum s'ar putea mări raza de acţiune a ci, care sunt dispozitivele şi aparatele anexe necesare perlectării imaginilor, precum şi despre ecrane; se descrie staţiunea de emisiune din Londra şi receptoarele moderne (cele mai perfecţionate costând până la 200.000 lei de aparat); Rezultatele practice sunt remarcabile: imagine luminoasă, mare până la cel mult 40/50 cm., nimerite pentru camere de locuit, nu sală de cinematograI, dar eu rază dv. adiunc relativ mică, neîntrecând până acum 350 km. La urmă câteva cuvinte despre televiziune în diferitele ţări, Anglia ocupând locul de frunte, având din 1929 un serviciu — cel dintâi din lume — public de televiziuiici cu emisiuni zilnice durând cam două ore (o oră după prânz şi una scara} si având peste 5000 abonaţi ce posedă câte un aparat de recepţie. Vine apoi' Germania şi Franţa. In România s'au făcut demonstraţii reuşite in 1937 de casa Philips, apoi in Mai 1938, când eu luna Bucureştilor. — In anexai se dan: Şapte, invenţii în legătură cu televiziunea, apoi ceva despre Uuită ( ile de lumină. Teleitiecanlca, de Irig. MU ud Kouleschweller. Buc. 1938. -— Tratatul de fală este cel dintâi cc s'a publicat în lume in acest domeniu al ştiinţei. Telcmccanica este tehnica prin a cărei mijlocire se pot comanda şi executa efecte mecanice la distanţe mari, aşa cum prin aparatele de radio se re-» cepţiouează un mesagiu vorbitor cântat. Asemenea comandă se execută cu ajutorul unor dispozitive complicate, pe cale electrică, prin fir sau iară tir. La ,,sc bazează aproape întotdeauna pe facerea unui contact, prin care se închide circuitul unui clectromagnet îndepărtat ce execută o anumită comandă. De obieeiu însă clectromagnctul îndepărtat serveşte numai la facerea unui alt contact, ce la rândul lui acţionează un eieetromagnct local mult mai puternic, care execută comanda. Aparatul acesta, acţionat de un curent slab, care stabileşte contactul curentului loca] de intensitate mare, se numeşte releu. In telemccanieă se pune însă problema de a executa nu numai o singură comandă, ci mai multe comenzi, după voie". Sc expune, după enunţarea acestor principii de temeiu, fiecare din cele trei elemente ale problemei: contacte, relee, transmisiunea diferitelor comenzi pe un singur circuit. Perfecţionarea tehnică a acestei ştiinţe nu aduce numai satis-facţiunea unei curiozităţi ori sentiment de orgoliu pentru iscusinţa omenească; ea are şi partea foarte importantă şi practică a unor aplica[iunţ militare. Graţie ei s'a ajuns la a sc conduce tancuri, bărci, avioane eu cx-plosibile până la ţinta dorită — inamicul —, fără a sacrifica oamenii săi; ba chiar s'au inventai mecanisme conducând singure şalupe, rachete ce, simţind dela distanţă ţinta propusă, o urmăresc chiar şi pe ceaţă, cotind -după ea automat, până o ating şi o distrug. — Paginclc din urmă descriu câteva Realizări practice în acest domeniu ,anume: Vaporaşul condus prin radio (acţionând pe 6 comande), operă a inginerului K., cc a fost prezentat publicului pentru demonstraţie pe lacul Parcului Carol în 1934; Soneria de alarmă realizată de Casa Marconi; Avioane, şalupe, automobile şi tancuri conduse prin radio; Rachete auto-orientabile şi semnalizatoare a prezenţei avioanelor în sbor, cum şi a unor eventuale obstacole din calea vapoarelor pe ceaţă. Aplicaţiile telemecanicei, folosite azi mai mult în scop militar, vor da mâine mult mai multe realizări în domeniul practic al vieţii de toate; zilele, mai ales ca diferite forme de apel radioelectric, ea acţionare automată) de sonerii, punere în funcţiune a receptoarelor şi altele, dar se va ajunge 223 şi la putinţa de a se face transporturi aeriene (corespondenţă şi obiecte) prin avioane mici, fără pilot, conduse prin comenzi de telcmeeanieă şi aterizare în acclaş mod. De altfel, parţial, faptul e realizat la' pilotarea avioanelor de pasageri, care, după ce pilotul a decolat, acesta fixează, direcţia avionului, viteza, altitudinea,, putând părăsi comanda şi trece in cabina pasagerilor, in vreme ce automatele — robotul sau mecanismul — conduc; sborul, până când pilotul să-şi. reia locul la apropierea punctului de aterisare. Originea lui Petre Cercel, de /'. V. l'auude.scu. Extras din „Arh. p. Şt. şi Kef. Soc.", XIV (1936),. II. — S'a pus la îndoială că P. C. a fos-4 fiul legitim ai lui. Pâtraseu cel Bun, pentrucă atunci când regele Franţei Hernie III, protector al lui P. C, cere Porţii să-i numească pe protejatul său domnitor al Ţăiii-Româncşli, Turcii răspund că acesta ne-iiind copil legitim, nu pol admite să-1 pună pe tronul ţării, adâogâud că de altfel nici Pătraşcu, tatăl său, nu fusese domn legitim, ci a fost adus de lacţioşi la tron. Afirmarea aceasta, acceptată şi de d. N. lorga, e combătută de autor pe baza unor rapoarte prezentate la Veneţia cu privire ia origina sa, anume că Pătraşcu cel Bun, la urcarea sa pe tron in 1553, a trimis pe fiul său Petre, conform uzului, la curtea Sultanului, ca ostatec, garanţie dc credinţă a tatălui. Aşa fiind, domnitorul nu putea trimite un bastard, ce nu ar li fost acceptat de Poartă. Iar la 1557, după ce moare Pătraşcu, fiiij său Petre a fost exilat la Rodos, de sigur că iu urma eererci lui Mi rect j Ciobanul, noul domnitor. La aceste argumente pentru descendenţa legitimă a lui Petre Cercel, se adaogă o dovadă inedită a lui 1 leidenstein, care iu 1.600 scrie in cronica sa că Muntenii cereau ca do.nu pe fiul mai mare al lui Petre Cercei, mai ales banul Udrea, rudă cu el. Udrea era din neamul Bălenilor; străbunicul său Pătrn sluger ot Băieni a avut de soră pe Voica, doamna lui Pătraşcu ce] Bun. P. C. era deci văr primar cu Ivaşcu vornicul Băleanu din divanul lui Mihnea Turcitul, iar fii lui P. C. erau veri al doilea cu Radu clucerul, tatăl Iui Udrea Imnul. Aceasta înseamnă că P. C. a fost fiu legitim al Iui Pătraşcu. Maiorescu şi netogismul, de Le cu Moruriu. Extras din „Omagiu lui 1. Mstor". Cernăuţi, 1937. — Autorul coşstată că deşi T. Maiorescu lupta vijelios contra neologismelor chiar de pe la începutul operei sale critice (1868—1872), în fond rezerva lui faţă de neologism „nu e absolută, intransigentă, şovină"; el recunoaşte pe unele necesare, cum se vede şi în articolul său din 1881 :,,Neologismele". De altfel in practică vedem că el si foloseşte asemenea termeni. Intenţiile sale teoretice sunt deci mult in contrazicere cu felul cum scrie Maiorescu, in paginile căruia, in afară de termenii tehnici, abundă neologismele. Aşa fiind, se poate conchide că „neologismul şi-a afirmat suverana viabilitate, erouwlu-şi pe toate potecile drumul cuvenit şi infrângândti-l (chiarIV) şi pe Titu Maiorescu... Neologismul fiind limbă vie. ca orice grai viu de orcând...". O diplomă de înobilare din Haţeg, de Aur. Sacerdoţeanu. iu pub). Şcoalei Sup. dc Arhivistică ,şi Paleografie din Bucureşti. Braşov, 1937. — Este un act din 19 iulie 1715, emanat din Viena, prin care imp. Caro! VI. regele Ungariei, ridica la rang do nobil pe arhidiuronul unit Pa vel Munt.ea.nu. zis Popa, fixându-i-se prin aceasta insignele nobiliare şi îndatoririle militare. O dovadă mai mult şi mai recentă a procesului dc înstrăinare pe această calc a Românilor mai ridicaţi, operă la. rare au lucrat Ungurii încă de prin sec. XV-lea. Actul s'a găsit la Clopotiva. deţinătorul fiind din rara. Muţeşti, proprietate a grofului Blasius Gsulai din Ciula-Mare. Cărturarul lui. ilie Emiuovici, de Leca Morariu. Extras din Bul. „Mihail 224 Emincscu". Cernăuţi, 1938. — In afară de poetul nostru, dintre ceilalţi copii ai căminarului Ghcorghe Eminovici, el însuşi un cărturar, se dovedeşte a fi; pe lângă fratele Nicolac, şi 11ic. Delà acesta, elev in cl. I-a a. liceului din Cernăuţi şi în vârstă de 11 ani, ne-a rămas, descoperit şi prezentat de d. 1j. M., un manuscris chirilic cu titlul: ,,Régule generale pentru purtare"; din 1857. Sunt reguli de purtare ale omului bine crescut şi care vrea să-şi păstreze sănătatea, cam în sensul Hrisoitiilor lui Naum Râmniceanu şi ale lui Anton Pann. Educaţia tineretului In biserică, şcoală şi armată prin „Cartea sub Icoană", de Dr. Conul. Mureşului, profesor la Iaşi, laureat al Academici, Române, diplomat al Institutului J. J. itousseau din Geneva, care i-a publicat în colecţia sa de actualităţi pedagogice: L'Education de l'.lditlexceiil [tar la composition libre" (1.930, Neuchatcl), carte primită cu mari elogii de criticii în materie de pedagogie, începând cu prof. Ed. Claparèdc delà Universitatea din Geneva. — Autorul, profesor secundar, pleacă delà constatarea că energia tineretului alunecă în ultimul deceniu pe o pantă periculoasă, prin risipa energiei sale pe alte căi decât ale învăţăturii, şi eă ţie de altă parte se constată un tragic conflict intre generaţia adolescenţilor şi acea a oamenilor: de vârstă matură. Despre acest conflict spunea foarte bine d. jVlih. Manoilescu intr'n cuvântare Ia Senat, cu privire la cuvintele regale chemând toate forţele Neamului la unire: ,. [u gândul acesta regal, bine chemând, toate forţele Neamului la unire: ,, [n gândul acesta regala bine îndreptat, nu este vorba de unirea superficială şi restrânsă a forţelor politice. Nu este vorba de un mie aranjament de familie... E vorba de ceva mai larg şi mai adânc; e vorba de a chema la o împăcare sufletele: toate sufletele, şi mai ales cele tinere, ...de o indruinarc verticală, care să orienteze toate generaţiunile ce vor avea o răspundere în conducerea acestei ţări. Aşa înţeleg unii din noi apelul regal. Problema cea mare a României de azi e de a înlătura eu orice preţ o prăpastie care tinde să. se sape intre generaţia conducătoare şi intre generaţia în ascensiune. Dacă pe tinerii de azi nu-i înţelegem, dacă ei nu ne înţeleg pe noi, atunci, sfâşiem şi distrugem România". Se întreabă apoi d. Murcşanu: „Sunt. mulţi din cei intraţi în maturitate mai buni decât tinerii de acum:" şi tot d-sa răspunde, cinstit, sincer şi curajos: Nu. Şi a cui e vina, dacă această tinereţe nu é mai bună ca generaţia oamenilor maturiV „Vina cea marc e a tuturor care formam împreună mediul social de azi". Dacă deci mediul social e bolnav, iar nu exclusiv generaţia adolescenţilor, trebue început tratamentul nu eu cei îmbătrâniţi in rele, nici. cu cei. anchilozaţi in prea vechi deprinderi şi idei, ci cu tineretul, căci „azi e cel mai de preţ capital", in el sunt şi rătăciţi, şi dezorientaţi, dar destule elemente luminate. Prin ei putem clădi viitorul (arii, valorilicând puterile lor sufleteşti generoase şi entusiaste. Şi „să nu-i neglijăm pe cei rătăciţi, să-i înţelegem in durerea lor. Să-i înţelegem pentru a-i iubi şi să-i iubim pentru ca. să-i înţelegem mai bine". Aceasta fiind situaţia, se pune chestiunea: Caic e rolul Bisericii in educarea tineretului dela ţară şi delà oraş? Autorul povesteşte, aci de un umil preot de ţară, mort tânăr, care, acum poate 50 dc ani, împărţea copiilor din sat căiţi bune de citit, strânse in traistă de unde. putea, cumpărate uneori cu banul rupt, dela gura lui. Cu amintirea, părintelui Costandin după o jumătate de veac câţiva inşi, între cari şi d. Murcşnuu, înfiinţează asociaţia misionară a culturii „Cartea sub Icoană", pornind la 3 Dec. 1933 eu satul dobrogean Pazarlia (jud. Constanţa), unde, după ec se sfinţesc prin sfânta slujbă în: biserica, şutului 750 de cărţi aduse, aci, ele se dăruese Ia 30 easc de săteni, înfiinţând astfel 30 de biblioteci, gospodăreşti. Preoţi şi învăţători inimoşi, câteodată şi alţii, se asociază acestei iniţiative. Se fac „denii, culturale" prin 225 bisericile comunelor rurale, şezători culturale săteşti, in localul şroalri şi sub prhiglierca sliutelor Icoane, şi acolo se tAlcucştc evanghelia, sc far Icul uri şi se dislribucsc carii. Şi astfel ani de zile „Cartea sub Icoană" a difuzat cartea bună prin satele judeţului Constanţa, Tulcea şi Caliacra. împărţind-şi icoane, precum şi izvoade Inimoase româneşti pentru sătcm-ele ce lucrează la cusături şi chilimuri. De remarcat cum in afară de preot şi învăţători au lucrat in acclaş sens ea misionari cutare notar şi secretar comunal. La oraşe dc asemenea (în Dobrogea) s'a activat cu succes. Volumul c plin de lapte de cultură, realizări surprinzătoare in acest domeniu, extinse şi prin cazărmi la soldaţi, ba chiar la cei ce au terminat serviciul militar, cum şi la ucenici, muncitori, meseriaşi şi mici funcţionali. Sunt aci o mul-dc exemple de oameni modeşti, care şi-au jertfit din timpul şi puterile lor, uneori rupând şi dela gură o bucăţică spre a da sărmanului, in calitatea lor de adevăraţi ..misionari" ai culturii si ai omeniei. — Când profesorul •Munşaiiii a fost transferat la Iaşi, a iniţiat şi aci, din Oct. |<)3f>. I'nimoa . sa-i activitate, care a prins minunat. Tehnica pedagogică a ..Cariei sub Icoană" ar trebui ablicată şi în Oltenia. Societatea „Prietenii Ştiinţei", şi mai ales bogata in mijloace „Fundaţia Culturală Regală Principele. ' Ca rol", ar |>iiI<-o încerca. Jertfa zidirii la Ucrainieni şi Ruşi dr V-Jeriu Şt. Ciobum,. Chişinău. I'.i.jo. — Legenda cunoscută nouă din balada Meşterului ManoJc, cel ce şi-a zidit soţia iubită iu temelia mănăstirii dela Curtea de Argeş pentru a-i asigura trăinicia, este destul de răspândită la celelalte popoare din sud-csttil european. Trebui; să fie aici un isvor comun, mitul străvechii! despre jertfa zidirii de vie a unei fiinţe, care s'a întins nu numai în părţile orientale, ihr pană şi in Occident. Fără a-i cunoaşte origina, constatăm că motivul a-resfti arc o foarte mare vitalitate, cum şi o largă circulaţie, aliându-l la l nguri şi [lână Ia Francezi şi la Spanioli. Autorul caută uncie legende la Ucraineni şi Huşi. In nordul Basarabiei o găsim in legătură cu construirea unui pod de piatră, ca in balada bulgărească despre podul dc pe Stnimiţa. In l.it. populară din Ucraina există legende cu motive, aproape dc tipul baladelor româno-iialcaiiice, primite probabil dela noi. în lit. populară rusească sc alia de asemenea motivul jertfii zidirii, mult apropiat de varianta românească, şi anume tocmai iu regiunea Volgăi. "Berna sacrificiului pentru bine!-.obştesc există deci şi la Slavii din răsărit. El se găseşte în concepţia creş-lină şi stă şi la temelia religiei budhiste. Literatura Şi Educaţia de 7. P. Ţuculescu. Tip. Scrisul Românesc. Craiova, — cuprinde două conferinţe: 1.) Literatura ea iiistiiunenl de educaţie şi de disciplină morală. Pornind dela constatarea crizei morale dc care şuieră azi societatea noastră şi gândinilu-se la mijloacele de a lupta inpotriva curentului rău ce ue bântuie, autorul se opreşte asupra unuia din mijloacele dela care aşteaptă mântuirea: literatura. Dar literatura post'Hicu iste iu mare parte viciată şi ca de pornografic; ea nu poate fi deci un postulat de educaţie socială. Ne trebuc o altă literatură, una sănătoasă, care să întărească disciplina sufletească a insului i'ntr'un cadru etic. Recomandă şi alcătuirea unei bune antologii, pentru tineretul doritor de lectură literară,. — 2) Studiul individualităţii, copilului e necesar, pentru a pune iu valoare aptitudinile şi a corecta lipsurile cu, care elevul intră iu scoală; graţie lui sr pol .selecţiona capacităţile şi îndruma' spre anumite ocupaţiuni. Observai iunilc luate urmează a forma fişa individuală a şcolarului. Dar şcoala, al cărui rost c dc a cultiva şi a întreţine idealul în sufletul omenesc, arc obligaţia dc a da un colorit naţional învăţ amantului şi educaţiei, neuitatul că ea lucrează Ja a crea Români, şi anume buni Români harnici şi întreprinzători. 226 ursa. 4^ PERIODICE. Revista istorică, XXV, nr. 1-3, din Ian.-Mariie 1939, cuprinzând: Ce înseamnă astă%i concepţia istorică, lecţie de deschidere delà Universitatea dm Bucureşti, de N. lorga, articol în care găseşti, ca în ţoale cele ce lac iar.m.cul conferinţelor autorului, o mie de lucruri totdeauna interesante, observaţii, pil-duiri cu tâlc şi legătură cu oamenii şi întâmplările delà noi. D-sa spune că azi „o întreagă societate trebue să se simtă solidară dacă vrea să trăiască" şi că in ea „o anumită activitate sufletească trebue creata şi întreţinută", tar pentru a ajunge la acest scop Universitatea îşi are un mare rol. Dar ea nu trebue să se mărginească la studii abstracte, ci să ia contact cu viaţa însăşi, care de multe ori vine să rectifice judecăţile noastre şi greşelile de meiodă istorică. Cât despre lecţia de istorie, ea trebue „să cuprindă nu capitole de istorie literară, ştiinţifică sau militară, ci să aibă amestecate în desvoltare omogenă a societăţii toate elementele care vin din domeniul artistic, economic şi militar". — Noua Istorie o Românilor de N. Iorga, de N. A. Constantinescu, privind ultimele trei volume ale operei.—Cum a fost ocupaţia din 1916-1918, notiţe de N. Iorga, după mărturisirile unui ofiţer german, care nu sunt de fel spre lauda ocupanţilor, dar şi pentru a unei anumite minorităţi străine aflătoare la noi. — Existenţa ţi activitatea lui Salis, tăgăduită de M. Auner, se dovedeşte cu documente în sprijin de C. Gôlner. — Maramureşul nostru, conferinţă ţinută la Radio de N. Iorga. —O rugăciune a lui Const. Stolnicul Cantacuzino, aflată într'un molitvenic necomplect, de G. B. Popescu.—Ceva despre studiul istoriei universale la Români pe la 1840, dintr'o carte didactică a lui Ehade, prezentată de N. Iorga, carte „carte ar fi putut să apară în orice limbă, în orice ţară, ridică sus pe. dascălul ardelean mutat în capitala Ţării-Româneşli". — Graniţa de Apus a Românilor din vechea Ungarie, de St. Manciuiea.—Dări de seamă si Recenzii. lir. 4-6 ne dă conferinţa rostită de d-1 N. lorga la Alba-lulia în 10 Dec. 1938 : Taina lui Mihai Viteazul şi rostul istoric al Ardealului.—D-1 N. A. Constantinescu rezumează în continuare voi. VIU, „Reformatorii", din Isloria Românilor de N. Iorga.—O scrisoare către Petru Şchiopul (1587) şi un alt Nicolae Mavrocordat, de N. Iorga. Scrisoarea în greceşte e a lui Meletie Pigas şi a fost aflată de d-1 M. Beza într'o mănăstire din Palestina; cea de a doua e a unui omonim al Domnitorului, fără interes particular. — Consideraţiuni noi asupra rostului Secuilor, conferinţă ia Radio, din 1938, a d-lui Iorga. Prezenţa Secuilor în Ardeal se constată din sec. Xlll-lea. Acest neam nu e de Unguri, ci resturile unei străvechi populaţii turceşti, pe cari i-au folosit Cavalerii Teutoni, punându-i ca oameni de pază la locurile primejduite de Cumani. Nu e un tip secuesc, ci un amestec de rase, între cari, la cei din unele părţi, amestecul sângelui românesc e vizibil. Etnografia şi folklorul lor dovedesc de asemenea apartenenţa lor apropiată de Români. Limba le e maghiară, cu particularităţi secueşti, iar cultul citolic, O ramură a lor sunt Ciangăii. Cu aceşti Secui, locuitorii vechi ai ţării, anteriori venirii Ungurilor poate, noi „avem deci o simbioză, adică o viaţă împreună; cu Ungurii numai o vecinătate. Deosebirea e esenţială". — Un martor german al timpurilor de prefacere româneşti aduce d-I Iorga în parohul profesor Neumeister, care şi-a scris amintirile dintre 1844 şi 1867, ani. ce i-a petrecut la Bucureşti. A fost vreme de şase ani profesorul lui Al. Odobescu. Vorbeşte şi despre pianistul Simonis, pe a cărui soră o ia în căsătorie Omer-Paşa şi care se stabileşte mai târziu la Craiova ca profesor de muzică.—Dora d'Is-tria ţi Românii, de acelaş, cu însemnări, privitoare la ale noastre, din lucrarea „Les fem mes en Orient". — Graniţa de Apus a Românilor din vechea Ungarie, de St. Manciuiea, în urmare. Revue Historique du sud-est européen, XVI, nr. 1-3, — Le comte Bohdan Hutten-Czapski et la Roumanie, dans ses mémoires, de d-na Maria Kasterska-Sergescu. Născut la 13 Mai 1851, contele fl.-Cz., nobil polon care a trăit la curtea prusiana, soldat şi diplomat german, a călătorit prin ţara noastră şi a cunoscut familia marelui rege Carol I. Prin aceasta memoriile sale ne in-teresază, mai ales pentru partea lor din urmă, cea din epoca imediat premergătoare intrării noastre în războiu.—Pour éclairer M. Domanovszki par les siens, 227 de N. lorga.—Considérations sur 1rs timbres amphorïques découverts en Roumanie et sur les côtes du Pont Euxin, de G. Cautacuzino.- Une ingérence française dans la politique intérieure roumaine du début du règne de Charles I-er, de Marcel Emerit. E vorba de M-me Cornu, căreia autorul i-a consacrai. 2 volume, şi dfsnre care cititorul a luat cunoştinţă din aceste recenzii (nr. 95-96, pp. 155-157). — Considérations historiques sur le phonétisme des noms toponymiques roumains d'origine thrace, de A. Balotă. Vechile izvoare numesc Şiretul, după llerodot, Ptolomeu, Am. Marcelii n şt Const. Porfirogenetul : Tiàrantos, Hieràsos, Gerams (Gerrazius) şi Sèretos.—patru forme diferite, dar care reprezintă grafiile deosebite atunci ale unei singure forme originale tracă or ilirică. Autorul socoteşte, la fel cu d-1 lorga, că aceste toponimice pornesc din rădăcina „sara" (ser), care însemna „apă sau râu" în limba tracică. Poate că acest radical să se afle şi în numele Sarmizegétusa. Aceleaşi consideraţii se pol lua în seamă la termenii Aluta-Olt şi Ordissos-Argeş. - La sfârşii. Comptes-rendus şi Cronique. Nr. 4-6, cu următorul cuprins: La couronne de Hongrie: nouvelles considérations, ale ddui N. lorga, cu privire la unele amănunte în jurul acestei chestiuni şi pe marginea celor publicate de d-1 Moravcsik în „Revue de Hongrie". —Encore un voyageur en Orient relevă d-1 lorga, într'o lucrare din 1839: „De Bruxelles à Constantmople" par un touriste flamand, care e fiul bancherului Spi-taelş. Nu e nimic aci despre Români.—Une page de Dora d Istria sur les Orientaux à Paris, reproduşi dintr'un „Paris-Guide" pe 1867, dă informaţiuni largi despre ţara noastră, întru folosinţa străinilor; tot aci câteva î i sen mări ale lui P. Bataillard despre: „Les Bohémiens on Tsiaan"s à Paris"—Les Roumains et l'idée de la croisade au commencement du XVll-ème siècle, de N. lorga, arătând că un misionar al Papei Urban VIU afirma că se poate coûta pe sprijinul domnitorilor Matei Basacab şi Vasile L;pu, favorabili ideei unei cruciate creştine.— Autour d'une polémique, réponse à M. Zvezdehne Tzonev, care, pe urmele lui Mutafciev şi în acelaş sens, cu aceleaşi argumente trase de păr, vrea să ne scoată din istorie. Ba afirmă chiar că Vasile Lu pu şi soţia sa au fost bulgari! Dd G. Velicht pune lucrurile la punct. — Un géographe, français sur les Roumains de Macédoine, conferinţă ţinută de d-1 Jacques Bourcart în 1922.—Un ouurage d'il y a un siècle sur la Bessarabie comme pays moldave, după manuscrisul lui Ange Bally de acum un veac, începe a se da în acest, număr.—Se tipăresc şi primele capitole din amintirile lui N. B. Cantacuzino : Vieux temps, vieilles figures, cu foarte interesante lucruri, povestite frumos şi spiritual uneori, despre atâtea personalităţi ale lumii noastre artistice, cum şi politice.—Un profet de mariage grec à Venise, al lui Const. Duca, cel ce avea să domnească in Moldova, descopere d-1 prof. lorga.—La urmă rubricile obişnuite de Comptes-rendus, Chronique şi Notices. Revista istorică Română, v_ol. VIU, pe anul 1938, aduce următoarea nouă contribuţie, cu articolele : D. Russo, biografia elinistului profesor al Uni. versităţii din Bucureşti, mort la 5 Octombrie 1938, în vârstă de 69 ani. Om de ştiinţă metodic şi conştiinţios, bine informat, a cărui operă de căpetenie „Elenismul în România" rămâne Determinată. Pentru noi scrierea sa „Critica textelor şi tehnica ediţiilor" va rămâne un îndreptar.—Modelele lui Stavrinos, fost vistier al lui Mihai Viteazul, care a scris o epopee în versuri elineşti a domnitorului, şi în care a imitat poezii poporane grecesli.- Răbojul in istoria Transilvaniei, de P. N. Panaitescu. Cuvânt slav, dar probabil că folosinţa lui e dela ftomani. Se face descrierea lui, explicându-i-se întrebuinţarea felurită îa viaţa economică veche a Românilor. Literele de care Simon de Keza scrie că ar fi împrumutate de Secui dela Români, şi în care unii vedeau o scriere runică, alţii scitică, pot li simplu nişte răboajs, părere perfect plausibilă.—Cu privire la editarea documentelor slavo-române} de Gr. Nandriş, răspuns la critici le aduse de d. prof. llie Bărbulescu la numita editare. — Plăci de ceramică romanească din sec. al XVlI-lza, de Barbu Slătineanu, arătând că aceste plăci utilizate la sobe sunt lucrate în ţară şi că dovedesc o influenţă exercitată şi din Muntenia spre Transilvania, nu contrar, cum a fost în veacul următor. — Contribuţiuni la istoricul consulatelor Regatului celor două Sicilii în Principatele Romane, aduce d-1 1). Bodin. Ele sunt din veacul trecut, primul vice-consul napolitan fiind numit 228 la Galaţi în lan. 1840. După acesta vin agenţiile din Brăila şi Isrnail. In 1857 fu vorba se, se institue un consulat în Bucureşti.—Mărturiile comisului Iştoc, un fragment de cronică dintre 1659-1664, compilaţie care aduce şi câteva informaţii noi —pentru Oltenia despre iernatul lui Grigorie Ghica la Caracal—, articol de C. Grecescu.—Diplomatica slavo-romănă din secolele XIV şi XV, in urmare, de Damian P. Bogdan, cercetează chestiunile: subscriptio, martorii, pecetea, dupa care se dau câteva concluzii, cu 9 planşe în susţinere. — Obseruaţiunt asupra documentelor lui Mircea cel Bătrân, de Gi' D. Florescu, înfăţişează unele obiectului ontice aduse d-lui St. Nicolaescu, privitor la publicarea d-sale din revista „Bucureşti", nr. 2; „Documente inedite dela Mircea cel Bătrân", în reproducerea căror află câteva omisiuni faţă de text, cum şi unele punctuări care modifică sensul.—In legătură cu ,,vechile formaţiuni politice româneşti la Dunărea de jos", d-l U, Seeşuleseu răspunde d-lor A. Sacerdot? anu şi N. Bănescu, intru înlăturarea obiecţiunilor acestora şi întru susţinerea fezei sale din problema : Ce popor trebue să înţelegem prin Sciţii de care vorbeşte Ana Comnena: Pecenegi sau Români? D-sa rămâne la convingerea că e vorba de Pecenegi.—Boieri moldoveni din veacul XV-lea, şi anume Stancin comisul, de I. Miclescu-Prăjescu.—Misiunea secretă a unui nobil polon la curtea regelui Carol I, a contelui Czapscki, ambasador secret al împăratului Germaniei, de V, Dudu.—Un vechiu monument epigrafic slav la T.-Sererin, textul slavo-sârb al unei rugă-ciuni-descântec, scris pe o placă de plumb, din sec. Xlll-XIV, aflător la Muzeul liceului Traian din T.-Severin, prezintă d-l Lazăr Ciomu. E o rugăciune pentru alungarea diavolului.—La Miscellanea d-l Bodin publică un bilet autograf al lui Tudor Vladimirescu, din 1 Sept. 1810, prin care acesta dă un concediu pandurului Ion Goşa sin Barbu Goşa din Drâgoteşti, în calitatea sa de şei al batalionului de panduri din Mehedinţi. Pecetea de pe bilet arată pe Tudor in picioare, cu sabia în mâna dreaptă, în atitudine de a voi să lovească.—O veche hartă a Ţării Româneşti prezintă d-l M. Popescu, dintre hârtiile Ministerului de Războia dela Viena. E anterioară anului 1789. Bine tipărită, bogată în nume de aşezări, cu limita judeţelor de atunci şi a raialelor. — Câteva note privitoare la trecutul schitului Robaia din Argeş, alierosit mănăstirii Bucovăţului de lângă Craiova, de d-l Ioan M. Neda. -Rcenzii, Notiţe bibliografice de un nepreţuit folos cer-etătorilor, apoi o Cronică şi un Indice la sfârşit. Arhiva Someşană, nr. 25, continuă studiul d-lui Virgil Şotropa despre: înfiinţarea graniţei militare năsăudene.— Se dă aci şi textul unei lungi scrisori a lui ioan Maiorescu către Episcopul unit Şuluţiu, din 1852, Viena, 3 Iulie, cu privire la neînţelegerile dintre Românii de credinţă strămoşască şi Uniţii din Ardeal. O dovadă mai mult de judecata înţeleaptă şi bunul simţ al lui I, M—Un profesor grănicer în- Iaşi, de Gb. Matei — Contribuţiuni la studiul unei asocia-ţiuni de plante ruderale, de luliu Morariu.—La „Comunicări" notăm: Iulian Marţian, o figură culturală şt educativă, de luliu. Morariu.—Biografia căpitanului Anton Costmellt şt opera sa: Poemation de secunda legione valachica, poemă a regimentului II grăniţeresc năsăudean, în traducerea d-lui V. Bichigean. Arhivele Bucureştilor ,nr, IV, Buc. 9 Mai 1938, se publică de Primăria Capitalei la a IV-a .Luna Bucureştilor", cu titlul rezumativ: Unirea Românilor, 1599, 1859, 1918, cu text şi'imagini, de A. Sacerdoţeanu şi Bm. Vîrtosu. Tipar excelent şi bogată ilustraţie, în cap cu portretul Suveranului. Textul concis, sobru in expunere, schiţează liniile pregătirii şi înfăptuirii celor trei uniri, la capătul cărora autorii înseamnă : „Ştim toţi că mai sunt Români în afara hotarelor de azi. Linia despărţitoare mai are şi dincolo deea suflare românească. Ce facem noi pentru ei şi ce fac ei ? Acum e bine să nu spunem nimic, dar să ne gândim totdeauna la ei",—Urmează Iconografia volumului în legătură cu cele trei dale de mai sus, în special cu Mihai Viteazul, despre care s'a strâns aci tot materialul cunoscut şi ceva inedit, din cele ce le ştim până acum, anume portrete, scene, hărţi, planuri de luptă şi medalii, cu în total 69 planşe. Romana, revista degli istituti di cultura italiana alTestero. Firenze, anno 11. nr. 11-12, Nov.-Dic. 1938.—Publicaţie destinată studiilor romanislice şi cu informaţii despre cultura popoarelor romanice, a dat în nr. 2-3 din an. I şi câteva pa- 229 gini privitoare îa ale noastre, sub titlul: Noterelle ilalo-rumene, de Ramiro Ortiz, cuprinzând trei însemnări: „Per la fortuna deJI'Ariost.o in Rumania", în care se arată unde şi cari din scriitorii noştri au tradus câte ceva (toarte puţin) din Orlando Furioso; „Un îmita/ione fassesca del Bolialineanu" se găseşte în Fata d'Sla Gozia şi în M.xria Putoianca, după Gerusalemme Liberata —dacă .11. a cunoscut epopeea italiană — strofa (111,21) in care Clorinda se arată privirii lui Taucred, de sub codul cu viziera ruptă, ca o tânără fată: E le chiome dorate al vento sparse Giovane donna in mezzo al campo apparse apoi: „Un manuscrilto allieriauo del Misogallo alia Bibi. deU'Accad. Rumena di Bucarest", care a aparţinut lui G. Asachi, şi va fi ajuns aci, trecând din mână în mână, dela Al fieri la contesa d'Albany, fanatica admiratoare a poetului italian, iar dela aceasta la Bianca Milesi, muza lui G. Asachi, care îl va fi dăruit amicului său român, lnsfârşit: „Un imitazione inanzoniana in V. Alecsandri ?-' va li cutare strolă din Sentinela Română, care aminteşte un pasagiu din Natale al lui Manzom. Ultimul număr din 1938 cuprinde articolele: L'Italianismo in Francia nel secolo XVII, de Ferd. Neri, unde se cercetează influenţa exercitată de mani scriitori ai Renaşterii italiene asupra literaturii franceze de la Malherbe la Boileau. —Leopardi e Hblderin, de Giov. Necco.—Caratteri della Românită, de Luigi Tonelli, în care se întreabă: care sunt caracterele gemului roman? Acest geniu particular nu s'a format decât, cu vremea, plămădii, din amestecul italiot al Latinilor, Sabinilor şi Etruscilor care a dat naştere poporului roman de agricultori, războinici şi organizatori, înrâuriţi mai apoi de civilizaţia elină şi elenistică orientată, şi ajunşi la plină desvoltare a geniului lor iu epoca lui August. —Introduzione al „Dottor Faust" di Ferrucio Busoni, de Guido M. Gatti.— Ve-nezia, 1938, note cinematografiche, de Gugî. Uselini.—O interesantă bibliografie: Stato di servizio di scrittori italiani contemporanei, în ordine alfabetică, dă Enrico Falqui.—La line o dare de seamă, ca şi în alle numere, despre: Attitutâ degli istituti di cultura italiana e dei centri di studi italiani all'estero, de dala aceasta pentru România, Bulgaria şi Ungaria.- Notiziario, cu bogale informaţii despre expoziţii, muzee, congrese, biblioteci, cursuri de vară, concursuri şi premii, săpături şi restaurări, precum şi spectacole din Italia. Buletinul Soc. Reg. Rom. de Geografie, tomul LVII, pe anul 1938, continuă publicarea operelor postume ale lui (J. Vâlsan : Sensul geografiei moderne, conferinţă de deschiderea cursurilor la Universitatea din Bucureşti în Ian. 1930.—Uistribuţiunea în România a trei animale azi dispărute: bourul, zimbrul şi brebul, de acelaş. E un studiu de toponimie din punct de vedere geografic, şi care poate duce la concluzii în materie de istorie. Numirile toponimice şi cutare terminaţiuni caracteristice (de ex. ăuţi) trebue cercetate pe hartă, după aria lor de răspândire şi densitatea lor, spre a se putea trage concluzii serioase din ele. Această metodă o aplică autorul pentru a preciza în ce părţi anume din ţara românească a trăit bourul, zimbrul şi brebul.—Parisul, capitala lumii, de acelaş.—Locuinţe şi forme de adăpost în Ţara Haţegului, de Ion Gonea. —Câmpia Tisei, de St. Maiv.iiilea. — Canalul Cerna-Vodă Constanţa şi o nouă mare pentru România, de inginerul Pompiliu Nicolau. D-sa propune, ca „singura soluţie" pentru asigurarea navigaţiei fără împiedicare la ieşirea Dunării în Marea Neagră, părăsirea gurilon naturale şi construirea unui canal maritim dela Cerna-Vodă la Constanţa Acest canal ar avea cam 60 km., din cari vre-o 38 ar merge dealungul văii Garaşu şi ar avea 100 m. lăţime şi 8-10 m. adâncime. Navigaţia s'ar face prin ecluzare, din cauza diferenţei de nivel de la Dunăre la mare. Lucrarea ar costa aproape 400 milioane lei aur.—Les terrasses fluviatiles de la Muntenie centrale, din zona sub-Carpaţilor meridionali, înlre râurile Dâmboviţa şi Buzău, d<» N. M. Popp. —La ,,Note şi Comunicări": Lacul Razim, geneza şi evoluţia lui, de Al. .Brăileanu. - Prin geografia umană la o nouă concepţie a geografiei istorice, de Ion Gonea. Geografia şi istoria „se pătrund una pe alta în chip intim'1, una căutându-şi îa cealaltă sprijin şi informaţie. Prin termenul nou de geografie istorică înţelegem „o geografie umană 230 retrospectivă", adică aceea care cercetează „toate acele urme materiale pe care le imprimă pe faţa planetei activitatea omului, toate semnele materiale în care acesta se poate întrupa: aşezări omeneşti, drumuri, frontiere, secări de mlaştini, tăeri de păduri, introduceri de noui plante, rectificări în cursul apelor sau în mersul ţărmurilor marine,—într'un cuvânt toate acele signa caretrădează existenţa şi activitatea umană; toată această activitate a omului care rectifică mereu liniile şi iormele peisagiului material; care modifică într'una raporturile naturale nu numai în lumea vegetală şi animală, ci chiar în cea a formelor de reliel uneori; toate acestea, adică reconstituirea lor a tutulor, pentru o epocă anumită, iată obiectul geograliei istorice în noua concepţiune-'.— Ţinutul Elan-Horincea pe harta lui D. Cantemir, de I. Gugiuman.— Grohotişurile de pe valea superioară a Slănicului moldovenesc, de Vintilă Mihăilescu —Itinerant şt popasuri basarabene, de G. I. Năslase.—Vegetaţia din ins. Caroltna, la văi sarea Nistrului în mare, de Gonst. Popp.— Drumuri şi ocupaţiuni vechi în ţările româneşti, de Mara N. Popp. Căile de comunicaţie vechi au stat totdeauna în funcţiune de nevoi locale şi mai ales pentru schimburile comerciale, aşa cum potecile sunt legate de viaţa păstorească, de transhumantă. Bogăţiile pământului au trasat deci drumurile: agricultura, păstoria, viţa de vie, sarea, petrolul şi altele. Pe vechile hărţi afiăm înscrise pe pământul nostru denumiri ca Emirul sării. Drumul sărarilor, Drumul Ocnei, Drumul schelei. Drumul păcurti, Drumul untului, Drumul buţilor, Drumul peştelui, Drumul cerii, Drumul rachiului, Drumul Olacului, adică al postii. In Oltenia autoarea înregistrează: 1) Drumul Sării, pe linia Calaiat, Galicea-mare, Giubega, Perişor. Radovan ; de aci intră în Drumul Dealului până la Craiova; 2) Alt Drum al Sării venea dela Dunăre direct spre nord prin Măceşu de jos, Măceşu de sus, Şegarcea, Sălcuţa, Panagbia, cotea apoi spre Podan (nu Poduri), unde se întâlnea cu Drumul Dealului, şi intrau împreună în Craiova, pe bariera Calafatului. Acest Drumul Realului urmează şoseaua de azi Calafat, Băiieşti, Radovan, Podari, Craiova ; 3) Drumul Ocnei venea dela Bechet spre Craiova, prin Locusteni şi Viişoara;. 4) Un aJI Drum al Sării, mai vechi, cobora dela Ocnele Mari, jud. Vâlcea, paralel cu Oltul până la Caracal, şi de acolo spre Bechet; 5) Drumul Buţilor, paralel cu cel anterior, uneori împreunându-se cu acela între Caracal, şi Corabia, pornea din nord dela Drăgăşanî în direcţia valului.lui Traian (harta din 1857). Toate drumurile acestea dedeau în Drumul Mare, sau Drumul Olacului, ce tăia ţara în lung. Dela Craiova, ieşind pe bariera Bucureştilor, acest drum purta numele de Drumuî Bucureştilor, cu două ramuri: una tăind câmpia Munteniei prin Balş şi Slatina —Drumul Poştelor—şi altul mai spre sud prin Caracal, coborând spre Dunăre la Moldoveni, trecea Oltul aci spre Turnu-Măgurele, apoi o cârmea la nord spre Flămânda şi spre Bucureşti. Pe malul stâng al Oltului venea un Drum al Sărarilor. care se tăia cu Drumul Oii. Urmează apoi descrierea celorlalte drumuri vechi de dincolo de Olt.—Mişcarea aerului în Câmpia Română, de I. Rick. Dacoromania, Buletinul „Muzeului Limbii Române", condus de prof. Sextil Puşcariu, ool. IX, pe 1936-1938. Imprimeria Mon. Of. Bucureşti, 1938. —Răsfoind numai cele 696 pagini ale valoroasei publicaţii clujene, îţi dai seama de câtă muncă modestă, neştiută mai de nimeni, se desfăşoară în acest laborator de ştiinţă al Muzeului de Limba Română din Cluj, care şi el luptă cu mari greutăţi financiare ca să poată da la lumină acest nou volum. Muzeul are o secţie bibliografică, condusă de Ion Breazu, ale cărui lucrări în materie pe anii trecuţi sunt un minunat instrument indispensabil cercetătorilor, apoi o secţie dialectologtcă; aci se elaborează Atlasul linguistic român şi se colecţionează materialul pentru Arhiva de Foliilor a Academiei Române, de sub îngrijirea lui I. Muşlea. —Tabla de materii înregistrează patru studii, anume: Wilhelm Meyer-Liibke, de S. Puşcariu, articol de cinstire a unui mare învăţat, iubitor al Românilor, decedat* la 4 Oct. 1936, în vârstă de 75 de ani. W. M. L. rămâne autorul operelor de temeiu „Gramatica limbilor romanice" şi „Dicţionarul etimologic romanic".—Euoluţta concepţiei literare a lut G. Bogdan-Duică, lecţii de deschidere a cursului de Istoria Literaturii Române moderne al d-lui prof. D, Popovici la Universitatea din Cluj, din Nov. 1936. Pornind de la crezul literar şi ştiinţific al „Junimei", el îşi lărgeşte concepţia şi trece dincolo de frontierele literaturii naţionale, prin metoda unei critice întemeiată pe amănunt şi luminată 231 ds cunoştinţele sale în materie de literatură comparată.—Despre aşi â, probleme de fonetică şi fonologie, de Al. Procopovici, prolesorul de curând Irecut de la Universitatea din Cernăuţi la cea ciujană.—Palatalizarea. labialelor în limba română, de D. Macrea, scrisă pe baza materialului adunat de Sever Pop în Atlasul Limbii Române.-Urmează Etimologii, de Giandomenico Serra, N. Drăaami, Em. Pctrovici, Şt. Pască. Dintre acesle articole însemnăm : „Românii" din Serbia occidentală. Ţigani românizaţi ca limbă, cari vor li. trecut din Oltenia şi Muntenia peste Dunăre prin sec. XVlIl-lea. Interesante o seamă de arhaisme'si olle-ntsme păstrate în graiul lor.-Recenzii de cărţi si reviste— Pe marginea cărţilor de Sextil Puşcanu. cu privire la „Atlasul linguislic român".—Bibliografia publicaţiilor pe anii 1933, 1934 şi 1935, lucrată sub conducerea d-lui Ion Breazu. — La Necrologuri: O. Goga, O. Densusianu, E. Meillet, etc.-La urmă un Indice da materii, autori, opere şi cuvinte. Arhiva, XLVI, nr. 1-2, continuă marele studiu al d-im llie Bărbulescu L individualité de la langue roumaine et ses éléments slaves anciens. Autorul se opreşte asupra scriitorilor cari au combătut teoria sa, în special Ja Th. Ca-pidan, spunând că aceştia nu au. adus nicio dovadă sau argumentare înlenieială care să-i răstoarne părerile ce a exprimat, şi la care se "menţine, anume că : „cele mai vechi cuvinte slave, care sunt bulgăreşti şi care au intrat în limba română, au început a pătrunde în aceasta de cu sec. al X-lea si nu mai inainle, cum au susţinut Miclosich şi ton acei cari, după el, combat or' nu teoria mea". —Vasile Pogor, de V. I. Cataramă, aducând şi multe ştiri cu privire la „Junimea".—Confttinţa artistică la T. Arghezi, de D. FI. Rarişte. Prin conştiinţă artistică, ce este alta decât spiritul 'de autocritică, autorul precizează că înţelege „puterea de discernământ între frumos şi urât, însuşire a mintii care permite poetului să deosebească limpede şi cu posibilităţi, dacă nu de îndreptare, în tot cazul de rezolvare, arta de iioti-ariă". Sub acest aspect se : nalizea/ă concepţia poetului despre crearea operei de artă, forma poeziei sale—ritm si rimă, armonie, vocabular, figuri poetice, expresiune—si însfârsit licenţa in ordinea morală, din cercetarea exemplificată a cărora d-1 Florea Rarişte "conchide la lipsa de conştiinţă artistică la Tudor Arghezi.—Câteva Note filologice, de Gh. Bogaci. —Mici controverse istroromâne, de D. Găzdaru.—Caraşovenii din Banat sunt Sârbo-Croaţi, nu Cehi, înseamnă d-1 Bărbulescu, faţă de o afirmare a Iui N. Batzaria.—Teoria academicianului Keramopulos din Atena în Academia şi Presa română, de I. Bărbulescu.-Anul filologi* 1938 în revista „însemnări ieşene", de acelaş.—încercări catolice, la 1583, de a introduce calendarul grego-grian în voevodale, constată Horia Oprişan în ţările noastre, ca o formă a penetraţiei catolice în speranţa de trece pe Români la unirea cu biserica papală. —Materiale străine pentru Istoria Slavisticei la Români şi a activităţii „Arhivei de I. Bărbulescu. —Răspândirea coloniilor româneşti. în Polonia, de Th. Holbau.—La population et le langage de Chabag, colonie franceză aşezată la 7 km. de Getatea-Albă, de V. Dulamangiu. Coloniştii au venit din Elveţia, cantonul Vaud, la apelu' Caterinci, care luase la 1812 Basarabia cu o populaţie foarte rară la Sud. In 1822 viu primele cinci familii, cu Louis Tardent în frune. Vorbesc dialectul valdesian, cu elemente de infiltraţie ruseşti.—Spiritul dominant al Ac. Rom. acum 30 de ani şi astăzi, de FI. Rarişte.—, Jurnalul Literar" şi literatura rusă, de Boris Baidan.— Intre Dacoromania şi Arhiva, de V. Cataramă.—Recenzii şi Cronică la sfârşit. Revista institutului Social Banat-Crişana, VU, nr. 25, pe lan.-Marl. 1939, cunnnzând studiile următoaVe: Legea Serviciului Social, de prof. D. Guşti. —Petre Mocsonyi, 1807-1858, luptător pentru drepturile politice ale Românilor din Bănat, de Dr. llie Gropşianu.-'Naţionalizarea industriei româneşti, încăpută mai toată pe mâna străinilor, în mVijontate evrei de pretutindeni, d*e Gh. Biră-escu.—Raport monografic asupra Şcoalei primare din Ohababistra, jud. Severin, de Gh. Boran.—Un aspect al unificării legislative: Extinderea legiuirii ror mâne în Bucovina, de S. A. Brădeanu.—Românii din Iugoslavia, de Gh. Ci or-mart, sunt. azi sacrificaţi, ca şi cei din valea Timocului, pentru motive politice. Stăpânitorii acestora caută a-i desnaţionaliza cu orice chip şi cu orcare mijloace. 232 \utorul exprimă speranţa că se va pune însfârşit capâl nepăsării arătate oficiat pentru cei mai mult de 100,000 fraţi abandonaţi de Stalul nostru dincolo de linia de demarcaţie din Banatul ciopârţit. Cer pentru ei măcar dreptul de a-şi putea lega! folosi limba strămoşească în şcoală şi biserică, mai ales acum când avem încheiată o convenţie de reciprocitate cu guvernul sârbesc, pentru regula-mentarea chestiunilor şcolare şi bisericeşti.—Aspectele depopulării Banatului sub prisma cercetărilor monografice ale Inst. Soc Ban.-Ciiş., de Emil liotcş, arătând pe ce temei se fac consialările şi care sunt remediile recomandate spre a opri această depopulare.—Schiţa unei conferinţe despre arta plastică, de fi. Ladea. sculptor, introducere în subiect.—Asupra concepţiei şi tehnicei de cercetare economică şi sociala a satului, de Paul Ciocârlan.— Europa sud-estică, cu foarte judicioase observaţii şi sugestii cu privire la un românesc „Drang uncii Csten", de Dr. C. Gropşoreanu.—Urmează însemnări din gazetele străine cu referinţă la lucrările dela noi, sau care ne ating politiceşte, cum şi Recenzii de cărţi şi revisle. CEuropa Orientale, XIX, lase. 1-2, cuprinzând : Constituţia estonă din 1938, de Amedeo Gianniui,—-O prezentare a Poetului ceti Carlo Toman, pseudonim al lui Anton Bernaşek, puternică personalitate lirica, poet al tinereţii şi al iubirii de patrie, de J. Ilosendorfsky.—La rubrica Note şi înseninări: La al treilea centenar al celui mai mare poet din Ragu^a : Giovanni (Ivati) Gunduîict-Gondola, născu! iu 1588 şi mort la 1638 în Ragt.isa, unde îi c mormântul şi în care oraş i s'a ridicat o statuă cu prilejul acestui centenar. Din opera lui poetică şi dramatică e mai cunoscută poema „Osman", considerată capodeopera literaturii vechi raguzane. —La Recenzii se inlăb.şea'ă cartea franţuzească a românului B. Munleanu despre literal ura noastră contimporană, prin condeiul lui E. Damiani şi bune aprecieri pentru carte. Fasc. 3-4 se deschide eu cercetarea lui A. Giannini privind Constituţia română din 1938 —Situaţia, culturală a minorităţii ungare în România, esle o replică la studiul ce d-1 S. Dragomir a publicat. în aceea.ş revistă acum palm ani sub titlul s „Transilvania românească şi minorităţile saie cinice'. Autorul acestui articol, Eugenin Darko. pretinde nici mai mult nici mai puţin dccâl că, sub stăpânirea maghiară din ultimul timp, şcoala şi biserica românească stau mai bine de cum stau acum şcoila şi biserica ungurească sub stăpânirea română, şi că aceasta ar rezulta din cărţile d-lui O. Ghibu, interpretate de d-l prof. Darko. Obiectivismul şi. sinceritatea autorului lasă prea mult de dorit. De sigur că se va găsi cine să purtă la punct, afirmaţulfi.celui care şi in 1939 scrie despre oraşele Szatmar, Marosvasarhely. Szekelyhid. Osanad. Nagyvarad, Kolos-var, Sepsiszentgyiirgy şi altele, numindu-le pe untrnreşte.—Poezia femenină în Bulgaria e şi ea bine reprezentată, spune Milko lialeev.—Depre Oneghin al lui Puşchin ne dă însemnările sale L. Savo|. — La Notele biliografice se dă pentru întâia dală ocazia bine venită a unor pagini mai ample, de Teodor Oivciuleseu despre Cărţi şi periodice româneşti; la' Recenzii Virginia Dall'Orlo prezintă lucrarea lui Gino Lupi: II priucipatodi Al. I. Cuza nella stampa milanese dell'epoea, iar Gino Lupi reconzeiză cele trei volume ale operelor lui Creangă din „Col. Clasicilor Români" a Edif. „Scrisul Românesc", Craiova. Fasc. 5-6 publică o „încercare de sinteză a istoriei bisericilor ortodoxă şi romano-ralolică din Balcanii occidentali", de Al. Orabianski, intitulată Două biserici, două destine, şi care priveşte pe Sârbi si Croaţi.—Un studiu al lui Danie di Sarra despre poetul polon Iulian Tuwsim, modernist, cu Html de „Viaţa tainică a mâncătorului de cuvinte".—La Ştirile politice se dă înlre altele si textul Acordului economic germano-român, încheiat la 20 Martie 1939 în Bucureşti şi care e valahii până la 31 Martie 1944. Revue c/e Transylvanie, tom. III, nr. 4, cuprinde integral lucrarea d-lui prof. I. Crăciun, conferenţiar al Universităţii din Cluj : Bibliographie de la Transylvanie roumaine dintre anii 1916 şi 1936. Volum de 360 pagini, cu un vast material de neste 4090 titluri de cărţi, broşuri şi articole relalive la: 1) Istoria generală a Transilvaniei, de la preistorie până în zilele noastre, şi a Românilor trausivăneni aşezaţi prin alte părţi; 2) Istoria parţială (regiuni localităţi,mânăs- 233 tiri, biserici, monumente istorice, naţionalităţi, inscripţii, documente şi cultură), a Transilvaniei; 3) Ştiinţe ajutătoare (arheologie, genealogie, heraldică numismatică şi iconografie), cum şi alte materii in legătură cu pământul şi locuitorii ţării (biografii, monografii de natură felurită, memorii de călătorii, cercetări literare şi artistice, cura şi în diferite ramuri ale ştiinţei). Numai cine ră.s-foeşte bogatul volum, operă a d-lui Crăciun, îşi dă seama de câtă pricepere, orientare şi muncă însemnează strângerea şi organizarea acestui material, şi de cât folos poate fi o asemenea lucrare cercetători or, în orce chestiune raporlându-se la Transivania. Tom. /I/, nr. 1-2, cu conferinţa rostită la R.adio de d-1 Andrei l'ădulescu : La nouvelle constitution; după care urmează studiile: Le problème des populations de la Roumanie, vu à la lumière des recherches sur les races d'après le sang, de Gh. Popovici. Metodele antropometrice constalându-se insuficiente întru determinarea truntariilor etnice, s'a încercai o metodă nouă, care consistă in a studia structura rasială a sângelui. Potrivit unei astfel de cercetări, s'a ajuns ht concluziile că populaţiile din România, mai ales în regiunile muntoase ale Transilvaniei, prezintă caracteristica raselor europene şi atestă lutru câtva afinitatea de origină a noastră cu celelalte popoar • latine; că spre periferia geografică a pămâniului nostru se constată urme vizibile de amestec cu Slavii, dar nu cu sângele unguresc ; că din aceste studii asupra sângelui reiese constatarea unei deosebiri de rase în acelaş popor, cum şi asemănarea intre unele naţionalităţi diferite din aceeaş regiune.—La frontière ethnique roumaino-hongroise, de Şl. Manciulea, rectifică o seamă de afirmaţii eronate ale Maghiarilor.—Le mouvement économique hongrois en Transylvanie, de Alex. Olleanu, arată că situaţia este aşa încât se impune luarea de măsuri intru apărarea elementului autohlon faţă de Unguri şi Evrei în industrie, comerţ şt bănci.—Un anachronisme en Europe: la situation des paysans en tiongrie, de Jacques Rusu, situaţie cu mult inferioară acelei a ţăranului român cel mai oropsii.—Opinions anglaises sur le problème de la Transylvanie. înfăţişează d. Silviu Dragomir, după cărţile lui Sir Piobert Gower şi a d-lui C. A. Macartney, făcându-se observaţiile şi rectificările cuvenite textelor respective.—Dările de seamă despre cărţi atingând chestiuni ce ne privesc, tratate de autori străini, sunt foarte meriloase prin aducerea lor înaintea cititorilor şi critica obiectivă ce se face ideilor şi afirmaţiilor neconforme cu realitatea. Junimea literară, Cernăuţi, an. XXVII, nr. 1 — 12 pe 1938 —D-1 Ion I. Nistor publică o conferinţă a d-sale : Fot&nia restituta.—Mai însemnăm între altele, căci J. L, intercalează şi literatură în cuprinsul său, articolele : Unîrea ßueooinei, cuvinte pe marginea aniversării a două decenii de la Unire, de d-1 I. Corfus.—O surpriudere ne este poemul România ţară binecuvântată al poe-tei cehe De Vornyj, inspirat unei străine de frumuseţile pământului nostru, poem pe care ni-1 prezintă în traducere parţială Dr. Milan P. Şesan— Asociaţia Angîo-Română din Cernăuţi, cuvântare festivă, de 1. I. Nistor.—Predarea limbei engleze în străinătate, lecţie de inaugurare a cursului de englezeşte delà Universitatea cernăuţeană, de prof. F. Y. Thompson.—Geneza poeziei „Somnoroase păsărele", de N. Tcaciuc-Albu —O colecţie de versuri populare : Cântici narodnici din Republica moldovenească, se înfăţişează, după publicaţiile anilor din urmă de peste Nistru, d-1 I. I. Nistor Din trecutul nostru, Chişinău, an. VIII, lan.-Apr. 1939, vesteşte plă-nuirea înfiinţărei unui Institut Genealogic al României, a cărui idee a fost aruncată de d-1 G Bezviconi.—Câteva oagini pe scurt despre Boierimea română, aduce d-1 George Fjorescu.—Un crâmpei din viaţa vechiului local de teatru delà Copou din Iaşi povesteşte d-1 Th. Râşcanu în Casa cu stafii, fosta casă a lui Teodor Bajlş, în care era instalat Ministerul de Interne al Moldovei; ea a trecut în proprietatea lui Vodă Mihai Stürza, care a prefăcut-o în local de teatru vreme de 40 de ani, după care a ars în 1888.—Sârbii în Basarabia la începutul sec. al XlX-lea. de Gh Bazviconi, informează că în Basarabia au stat o vreme copiii lui Cara-Gheorghe şi ai reginei Natalia Obre-novici a Sârbilor la Hotin, unde Cara-Gheorghe se afla de cu anul 1815, ca refugiat cu o ceată de Sârbi. De aci pleacă, atras de lordache Olimpiotul,—a că- 234 rui viaţă e un lanţ de trădări sfârşind cu acea a lui Tudor Vladimirescu— spre a îi uc's la Mehadia. Alexei Caragheorghevici, fiul ucisului, ofiţer rus, se însoară cu Maria liica, şătrarului boier român Nicolae Trohim. Porucicul gărzii Alexei moare la 1831, lăsând un fiu Gheorghe, care a avut doi copii : Bojidar şi Alexei. —Se publică textul Testamentului Smarandei Dontct, văduva lui Andronache juristul. —Un cuvânt de prea meritată cinstire pentru Artur Qgrovei la 75 de ani scrie d-1 Aurel G. Stino.—Activitatea literară a lui Era. Gârleanu la Bârlad, între 1902 şi toamna lui 1906, cu interesante veşti despre scriitorul nostru, de G. Ursu. fir. de Mai-lulie cuprinde : Associations secrètes en Bessarabie au début du XlX-e siècle, de G. Bezviconi, cu ştiri despre pătrunderea masoneriei în Rusia, de unde pacostea a trecut şi în Moldova. Loja din Chişinău apare la 1821.—Boierimea Moldovei, de Bezviconi, tratând chestiunea apariţiei numelui de familie la începutul secolului trecut, cum şi ceva despre blazoane—Din figurile laşului de altădată d-1 Th. Râşcanu prezintă pe aceea a unui Pretendent la tronul Albaniei, Principele Albert Ghica.—HoUlul ,,St. Petersburg''' la laşi, de Eug. Păunei, casă de numele căreia se leagă evenimente locale.se localizează de cercetător.—Al. Vlăfmţă şi Bârladul, în jurul tipăririi lucrării „Calendarul nostru pe 1918", de G. Ursu. tir. de Aug.-Sept. 1939, se deschide cu amintirile d-lui Bezviconi : Patruzeci de ani din viaţa Basarabiei (1877-1917), cu lucruri şi oameni pe cari i-a cunoscut autorul or a aflat multe de trecutele vremi ale regiunii Dunării, mai ales ale regiunii de lângă Prut ; aduce ştiri despre averile mănăstireşti, despre guvernatorii Von Raaben şi Prinţul Ursusov, cum şi noi informaţii despre rolul Basarabiei în războiul mondial, despre revoluţie şi ecourile ei dincolo de Prut, cu povestirea grozăviilor soldaţilor ruşi bolşevici îndobitociţi de beutură şi sânge, sânge de boieri români, până la venirea trupelor noastre. Consemnăm că ,,agitatorii revoluţionari" au rămas în Basarabia şi azi, că gen. Broşteanu ar fi curăţat ţara de ei, dar a fost curând înlăturat delà comandă tot prin intriga tâlharilor camuflaţi în membri ai cutărui partid de ieri. Archives de neurologie, Buc an. 111, nr. 2 Director Dr. D. Em. Pau-lian. Valoroasă publicaţie medicală, tipăreşte dări de seamă privitoare Ia lucrările realizate în Serviciul de neurologie al institutului de boli mentale nervoase şi endocrinologice din Bucureşti, condus de medicul şef care e cra-ioveanul mai sus numit, membru al Institutului de Ştiinţe şi profesor agregat al Facultăţii de medicină din Capitală.—Din sumarul acestui număr consemnăm titlul articolelor: Première école sanitaire à Bucarest, de Dr. V. Gomoiu; Syndrome d'aphasie par ramolissement de la zone lenticulaire gauche dans une ancienne paralysie générale, de Dr. I. R. Demetrescu din Jimbolia ; L'examen radiographique dans quelques distrophies crâniennes fréquentes, de Dr. S. Sfin-ţescu;La colibacillose dans le système nerveux, comunicare făcută la Institutul de Ştiinţe al României, de D-rii D. Paulian, C. Fortunescu si M. Chiliman ; L'importance des vitamines et des avitaminoses dans la pathologie nerveuse, de d-nii Paulian şi Bistriceanu ; Contributions à l'étude hysto-pathologique et hysto-gènétique des myopathies primitives, de aceiaşi ; Accidents paralytiques à la suite du traitement antirabique, de D-rii Paulian. Fortunescu şi Chiliman ; L'élextro-encéphalographie fonctionnelle du cerveau, de D-rii Paulian şi Gh. G. Constantinescu. Revista de Pedagogie, Cernăuţi, an. IX, nr. 1-2. Director Prof. C-Narly. Organ al Institutului de Pedagogie aî Universităţii, şi de curând şi a' Serviciului Social al Ţinutului Suceava, publică studiile : Intuiţie în învăţământul istoric, de Al. Gregorovici.—Pedagogia lut Basedov, de C. Narly.—Mijloacele educaţiei, după Clement Alexandrinul, de D. Onciulescu.—Aspectele din psihologia clasei de elevi, de Seb. Pooovici.—însemnătatea pedagogică a Sfintei Taine a. mărturisirii, de S. Relli.—Rolul Lucridui manual în şcoala românească. —Contribuţii la întocmirea unei programe analitice de educaţie morală in liceele militare, de C. Munteanu.—Cultul Eroilor, de C. Narly. 235 România Militară, Buc, an. LXXV1, din care, trecând peste articolele de natură pur militară, însemnăm paginile având un interes special pentru noi Oltenii.—In nr. 12 din anul trecut: Din amintirile unui luptător, generalul Marcel Olteanu, despre „Leul dela Olt" care e generalul de cavalerie Ion Popovici, nedreptăţit în. timpul campaniei, când, cum spune memorialistul „un duh rău plutea la Craiova, Ia Armată, iar aici s'a strecurat un fel de cioclu"...—In nr. 1, de pe an. 1939: Campania munteană din 1595: Călugă-reni, Târgovişte, Giurgiu, cu schiţe, hărţi şi gravuri în sprijin, de Col. Al-Culici, se continuă şi in numărul următor.—De acelaşi, tratată sintetic şi clar! Prima cucerire a Transilvaniei, din Oct, 1599, în nr. 4, cu urmarea şi sfârşitul in nr. 5. Aci şi traducerea interesantelor note Din campania contra României (1916-1918) a ofiţerului german Leon Hetzer. —JVr 6 închină paginile din frunte memoriei Marelui Căpitan neuitat, cu prilejul Centenarului naşterii Regelui Carol I.—Tot în acest număr articolul distinsului scriitor militar d-1 General Gr. Costandache : Sufletul ostaşului român. Luceafărul, revista regionalei bănăţene a „Astrei", Timişoara, an. V, şi-a redus din preocupările artistice, lărgindu-şi insă cuprinsul cu mai multă liteiatură. Din articolele ce se leagă de lucrurile ce pe noi ne interesează in primul rând-informaţiunile istorice—reţinem din nr, 1-2: însemnări de pe cărţile bisericeşti din Alioş-Banat, strânse de I. D. Suciu.— Un vechiu monument istoric religios' Mănăstirea Bodrog, de V. Vlăduceanu,—In nr. 3-5 d-1 A. E. Peteanu jugrăveşte istorica figură reprezentativă a Banatului: Dr. Alex Mocsoniy.—Nr. 6 e rezervat exclusiv dării de seamă a Adunării generale a Astrei Bănăţene, despre a cărei activitate se raportează pe larg. Pagini Literare, apare de şase ani in Turda, orăşel industrial, cutrupit de neamuri străine de noi şi cu alte preocupări decât cele culturale. Şi cu toate acestea, într'un mediu puţin prielnic, ingrat, această publicaţie apare regulat în fiecare lună, îngrijită ca formă şi aleasă în cuprins. E o dovadă mai mult, că tot omul, individul luat în parte, iar nu mulţimea, dă directive, face şi susţine buna reputaţie a unui oraş, înfâţişându-1 ca un centru intelectual, favorabil îndeletnicirilor spirituale,—cum în fond poate că nu este. Nobilei perseverenţe a d-lui Teodor Murăşanu şi a colaboratorilor săi devotaţi şi meritoşi datorim exclusiv minunea aceasta dela Turda. Din ultimele numere apărute, acele ale anului în curs, spicuim : Octa-tiian Goga, pagini de cuvioasă şi adânc simţită pomenire pentru om şi pentru poet, de I. Agărbiceanu.—-Un nuvelist rwu din Ardeal, pe lângă Pavel Dan şi Victor Papilian, e V. Beneş, a cărui operă ne-o prezintă d-1 Romulus De-metresci:. —Problema omului la Dostoievschi şi Tolstoi, de Anatole Chircev. —Dragosteqlui Flaubert pentru Louise Colet, de Edmee Tomasian—Paradoxiile uieţii, consideraţiuni interesante, nu totdeauna uşor de urmărit şi din cauza limbagiului înţepoşat de prea mulţi termeni abstracţi şi neologisme, unele de' creaţiune personală, de Grigore Popa.— Concepţie etnografică asupra culturii, de G. Pavelescu. Autorul spune că fenomenele de cultură şi civilizaţie nu au fost privite decât din lătura timpului, în perspectivă isforică. Trebue să le considerăm şi din perspectivi etnografică, care poate lumina multe lucruri, Cu acest prilej se pune iar chestiunea înţelesului ce dăm termenilor'—asupra cărora nu ne înţelegem toţi — civilizaţie şi cultură. Dacă prin civilizaţie înţelegem tehnica materială şi prin cultură pe cea spirituală, ele sunt legate între ele, există un paralelism între amândouă. Se arată părerile mai autorizate ale celor ce s'au ocupat de această chestiune, mai ales ale lui Tylor, ThurnwaJd şt Frobenius. P.este distincţiunea de mai sus între civilizaţie şi cultură s'a ajuns la concepţia de umtate a culturii omeneşti, o unitate care e, mai mult decât identitate, similitudine, înăuntrul căreia vom căuta culturile naţionale, sufletul etnic al diyerselor neamuri, în specia! cultura primitivă, populară de caracter etnografic.—Revista „Pagini lterare" se bucură de colaborarea unor scriitori ca R. Demetrescu, T. Murăşanu, Gr. Popa, Bucur Ţincu, şi alte meritoase condeie, având literatură bună şi sănătoasă. 236 Convorbiri Literare se înfăţişează de cu începutul lui 1939, care e a" 72-lea an de viaţă al revistei, sub un aspect puţin schimbat, sensibil avantagios, şi cu un cuprins în care un suflet reintinerit şi viguros pulsează. Bătrâna publicaţie trece sub conducerea d-lui I, E. Torouţiu ca director, reprezentant de elită al celei de a treia generaţie de la întemeierea „Junimei" dela Iaşi. D-sa, în articolul După 71 ani..., cu care se începe numărul întâiu al nouei serii a revistei, aruncă o privire in trecutul ei, spre a putea face ,,încrestări pentru viitor", în sensul menţinerii revistei pe linia „concepţiei moderne a Naţionalismului", punându-se „în serviciul idealului moral al aristocraţiei cugetătoare şi creatoare de frumos şi bine", izolându-se de ce nu e românesc în simţire, cugetare şi faptă. - Fiecara număr al Convorbirilor literare, plin cior-cnine de o materie literară aleasă, critică obiectivă (vd. paginije d-lui Torouţiu despre Duiliu Zamfirescu, Macedonski, Eminescu, Vianu, Caragiale) şi cronică variată, însemnăm, în legătură cu ale noastre, articolul d-lui O. Onicescu despre G Ţiţetca ;—lapidarul portret: Cum a fost Regele Carol /, de d-1 N. Iorga; —studiul: Libertate şi răspundere morala, de FI. Niculescu;—Biltnguismul la r?omâm şi modificările din limbă, comunicare la Ac. Rom. de Th. Capidan, precum şi o traducere a lui Caragiale după comedia lui Scribe : „Camaraderia". Biserica Ortodoxă Română, revista sfântului Sinod, de cu anul 1934 reorganizată şi condusă de un comitet de direcţie ales şi activ, are astăzi aproape 57 de ani de activitate. Publicaţie destinată cercetărilor teologice, problemelor bisericeşti şi îndrumării preoţimii, este în acelaş timp bogat iz-vor de informaţie pentru vechea noastră literatură, care a crescut sub aripele bisericii. Pentru cine se ocupă de istorie, Bis. Ort. Rom. e negreşit un magazin în rafturile căruia, mai deoparte, cercetătorul va găsi aproape în fiecare număr câte ceva ce să-1 intereseze.—Din numerele anului acesta menţionăm articolele : Cum se făcea o catapeteasmă şi o zugrăveală de biserică acum o sută de ani, de N. Iorga;—Mitropolitul Antim Ivireanul şt cărţile populare, de N. A. Gheorgbiu. Revista Fundaţiilor Regale—fericit copil de oameni bogaţi, dar pentru aceasta nu mai puţin valoros—apare regulat ca nicio altă publicaţie din ţară. Notăm şi noi următoarele articole: Falimentul învăţământului, de Gh. N. Leon, cu observaţii juste despre programe şi profesori, la care trebue adăogat şi vina mare a Ministerului, care de multe ori dă ordine fără noimă şi adesea calcă el însuşi legile şcolare. Gândiţi numai la chipul cum se fac examenele, reexaminările şi supra-reexaminările în şcoalele noastre secundare de câţiva ani, moştenire neschimbată a satrapiatelorpoliticienilor ce şi azi îşi continuă din umbră activitatea lor nefastă. Cineva ne spunea de un ex care nu vrea să renunţe a fi, cum acesta cheamă la el acasă pe unii funcţionari superiori din minister ca ,,să-i dea raportul", ca şi cum ar fi încă titularul Instrucţiunii, Doamne fereşte !—Târguri şi oraşe româneşti dispărute, consemnează d-1 C. C. Giurescu. Din părţile noastre menţionează oraşul Tismana, de lângă mănăstirea cu acelaş nume, pomenit ca atare intr'un document din 1491 ; Târgul Gi-lortului pe Gilort, la sud-est de T.-Jiu, cum îl aflăm documentai la 1619. (Ar mai fi de pomenit de altfel aci şi alte nume de târguri şi oraşe dispărute decât cele menţionate de d-1 C. C. G.).—„însemnările lut Saftrin", ale lui N. N, Condeiescu, iau un aspect tragic azi, când le citesc după moartea regretatului scriitor, a cărui copilărie s'a desfăşurat în Craiova. — Cărţile populare în literatura românească, de d-1 Cartojan (două volume), dau prilej d-lui Mir-cea Eliade să facă nişte observaţii interesante asupra unor probleme ce ridică cercetarea mai de aproape a produselor literare şi folklorice ale poporului nostru. Multe elemente inteligibile pentru noi azi aveau sens şi rostul lor odinioară, fie exprimate prin cuvinte, fie prin vreo formă decorativă; ele sunt adesea „simboluri arhaice de origine metafizică", degradate prin transmisiune şi uzură, aşa că le-am păstrat numai expresia, dar le-am pierdut înţelesul, cuprinsul.—Nr. 5 din luna Mat e închinat amintirii Marelui Rege, la 100 ani dela naşterea Regelui Carol 1, cu articole de d-nii N. Iorga, P. P. Panaitescu, I.Nistor, C. Rădulescu-Motru, Al. Em. Lahovary, M. Sadovean», Cezar Petrescu, 237 T. Vianu, Etn. Bucuţa, Dr. Gli. Banu. Al Mironescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinul şî Camil Petrescu.—Din nr. 6 însemnăm partea 11-a a studiului Ceramica dela Cucuteni, de Barbu Slătineanu ; Simbolica animală in sculptura veche bisericească se poate uneori presupune a fi lucrare făurită conştient de meşter, afară numai dacă nu e decât efectul unei întâmplătoare figuraţii decorative, Sunt cazuri şi în care suntem în drept a vedea în animale cioplite în piatră or lemn inspiraţii după Fisiolog, cu un tâlc lămurit deci pentru cel ce a creiat asemenea simbolică animală. Astfel află d-şoara Măria Go-lescu două reprezentări de acest fel; una cu o „pajură" (pelican), una sculptată pe o arcadă ce pare a fi fost deasupra uşii mănăstirii Vieroşul (1645), şi alta pe lintelul dela biserica din Goleşti (1642), înfăţişând o porumbiţă sau turturică. In această din urmă biserică se află figurat şi un porumbiel O a treia reprezentare, tot aci, pe o lespede, pure a voi să arate sgripţorul. Aiurea se mai găsesc asemenea reprezentări de animale simbolice, ca păunul la Vieroş, vulturul la Mărgineni, leul la Văcăreşti, Hurezi şi Târgovişfe, ca şi la Stavropoleos, la Sinaia mai multe animale fantastice, iar la Colţea ele sunt mai numeroase şi variate. „Aceste motive animale apar în sculptură la noi înaintea primelor traduceri în limba română a Fisiologului".—Cronicele cu care se încheie fiecare număr al R. F, R., precum şi bogatul material literar, mulţumesc cu prisosinţă setea de ,a cunoaşte a cititorului. Familia, revistă de cultură, Oradea, an. VJ, organ al Asociaţiei scriitorilor români din Ardeal, sub direcţia d-lui 1VÎ. G. Samarineanu, cu colaborarea atâtor distinşi meşteri aî condeiului, ca Victor Papilian, Tiberiu Moşoiu, Romulus Demetrescu, Oct. Şuîuţiu, G. Bota, Al. Olteanu, Paul Constant, fon Mo-îea, etc. Notăm în ultimul număr primit articolul d-lui Romutas Seişanu : Cadrul etnic al poporului român. Se arată aci odată mai mult că graniţele noastre nu corespund întocmai cu cadrul etnic al poporului românesc la niciuna din fruntariile existente azi. Cercetarea de faţă tinde să precizeze acest cadru etnic, anume t câţi Români sunt aproximativ dincolo de hotare, unde sunt aceştia şi cum trăesc pe acolo ? începând cu cei de peste Nistru, aceştia în bună parte sunt cuprinşi în Republica moldovenească, proclamată la II Oct. 1924, dintre Bug şl Nistru, cu o suprafaţă de 8,131 km. pătraţi şi o poptdaţîe de peste 567.000 locuitori, având 7 oraşe, dintre care Tiraspol e capîtaiă, apoi târguri şî 208 sate. Mai sunt Români şi dincolo de Bug spre Nipru, apoi în Crimeia, în bazinul Doneţului, în Caucazia, lângă Vologda, la Saratovşi până în Turchestan şi Siberia. S'au şi rusificat mulţi din cei duşi cu sifa departe de Basarabia. Cu toţii par a Fi vreun milion în Rusia europeană şi vreo 200.000 în cea asiatică. In Polonia (Galiţla orientală) aflăm urme de aşezări româneşti vechi, căci populaţia noastră s'a rutenizat pe acolo. In Rutenia şi Moravia, numite şi Rutenia carpatică, avem vreo 20 000 de Români maramureşeni în satele dela graniţă, trecute acum de la Cehoslovacia la Unguri, sub cea mai vitregă stăpânire. Mai sunt mulţi din aceştia, ce s'au rutenizat. Cei din Moravia locuesc la răsăritul acestei ţări, pe înălţimile dela Befcva, unde sunt oraşele lor mal mari Mesericiul valah şi Rozman. Gând Românesc, revistă de cultură, editată de „Astra", sub conducerea d-lui Ion Chinezu, Cîuf, an. Vil. nr. 1-6. — D-l Lucian Blaga publică aci textul lecţiei sale de deschidere a cursului da Fiîosofia Culturii, Inaugurat îa Universitatea dîn Cluj: Despre plenitudinea istorică. — D-l Petre Sergescu expune o problemă ce a preocupat în ultimul timp cercurile intelectuale din străinătate şf dela noi: Rolul întâmplării în Matematică, element cate, alăturea de raţionament, determinism, intuiţie, îşi arfe şî el rostul lui în descoperirile ştiinţifice. —Despre Cărţile d-lui Constantin Noica, unul dintre ostenitorii mai noi în ogorul filosofiei româneşti, cercetător dar şi creator, se ocupă d-l Vas. Băncilă. —D-l Andrei Lillîn aduce un esseu în care caută paralelismul dintre Lohengrin şt Luceafărul lui Eminescu, stabilind câteva analogii şi deosebiri dintre aceste două poeme, ale căror autori au avut un destin cam asemănător. —Cronici şi însemnări abundente înebee acest număr al revistei clujene. 235 La Rassegna italo-romena, organ al Camerei de Comerţ italo-românâ din Milano, al cărui director e d-1 Dr. Virgilio Mont!, apare de aproape 20 de ani în capitala Lombardiei. Publicaţie de informaţii în materie comercială, ea cuprinde mai în fiecare număr articole literare, prezentând prin dl profesor Gino Lupi, un mare amic al României, portrete din ale scriitorilor noştri şi caracterizări—cum bunioară despre Mihai Se.va.stos, Umoristul Al, O Teodoreanu, Umoristul românesc, I. L. Caragiale şi Fra Gieremia da Valacchia, fratele minorit, care a murit în Napoli la 5 Martie J625, fiind socotit de popor ca un sfânt—, cum şi alte articole informând pe fraţii Italieni asupra unor lucruri şi probleme în cate e bine să fie lămuriţi ca de ex. Problema continuităţii etnice a Românilor in Transilvania, de d-1 Mărio Ruffini- , mai ales dacă ştim câtă propagandă, adesea lipsită de bună credinţă, fac Ungurii în Italia pentru neamul şi pământul lor, atâtea cât e după dreptate al lor. In legătură cu numele d-lui prof. Gino Lupi, consemnăm şi interesantul său articol: Tragedia neamului grecesc, din revista „La dilesa della razza", Roma, an. II, nr. 6, prin care se justifică măsurile luate de guvernul italian fascist întru apărarea rasei. Şi nu e vorba numai „de a se menţine caracterele somatice or fisiologice, ci mai ales de a se conserva acele calităţi intelectuale şi morale prin care poporul italian s'a afirmat" pe lume. Căci dacă la baza rasei italiene ar fi intrat cu precădere alte elemente decât cele civilizata, latină ar fi azi istovită şt n'ar fi dat nici pe marii Trecentişti, nici Renaşterea, şi cu atât mai puţin Imperiul Nou al Romei". Au venit şi peste peninsula italiană invazii după anul 476, dar „barbarii" aceştia nu erau aşa de bărbaţi, şi nici prea numeroşi faţă de peninsulari; mai mult: o parte din ei se creştinaseră mai dinainte, ca Goţii. Aceşti barbari nu au nimicit civilizaţia găsită în Italia, dar au suferit influenţa bisericii catolice, topindu-se apoi în populaţia locului, invaziile mai violente ale Hunilor şi Ungurilor nu au atins decât câmpia Padului, iar cea maură Sicilia, cele două extremităţi ale Italiei. Aşa fiind, naţiunea italiană şi-a putut păstra caracterul rasei latine şi potenţialităţile ei creatoare de civilizaţie. Ceea ce nu a fost cu Grecia, cu popor prea puţin numeros şi supusă unor invazii masive, de lungă durată, de populaţii cu adevărat barbare şi feroce, începând cu Visi-goţii Germaniei, continuând cu gloatele uraîo-aîtaice, slave şi bulgăreşti, păgâne toate, care fac că de cu sec al Vlli-fea populaţia grecească era aproape nimicită de Avari, Bulgari, Slavi, Pecenegi, Uzi şi Cumani, ca să sfârşească cu Turcii de cu 1332. Dacă limba greacă s'a păstrat, împănată de elemente turceşti, italiene şf altele, din vechiei popor grec a rămas foarte puţin, din punct de vedere rasă, iar şi aceasta s'a datorat numai înrâuririi bisericii oriodoxe. Gândirea, dăruită preocupărilor filosofice şi literaturii pure, păstrate în-tr'un cadru etnic naţional şi deci creştin-ortodox şi nu altfel, apare în al i8-lea an, în aceeaşi elegantă toaletă exterioară, potrivită sumarului său de cumpănită alegere şi gust eclectic al meşterului diriguitor — spiritus rector al „Gândirii" — d-1 Nichifor Crainic. Colaborarea unot* condeie de recunoscută valoare, strâns legate prin o credinţă comună şi încercări care le au ferecat camaraderia literară, dau acestei publicaţii aspectul masiv de tribună, iar nu de magazin incoerent de literatură şi idei disparate. Noi dela „Arhivele Olteniei" suntem măguliţi a vedea în hora acestei alese nunţi, atâtea flori ale pământului oltenesc: N. M. Con-diescu, Radu Gyr, D. Ciurezu, Pan Viztrescu, Victor Papilian, N. I. Herescu, Aurel Chirescu,... dacă nu ar mai fi şi alţii mie necunoscuţi ca origină, din cei înscrişi în sumarul crimelor şase numere ale anului 1939. Meşterul Manole, publicaţie literară tinerească, din care au apărut 4 numere anul acesta în Bucureşti, redactori fiind d nii Ovid Caledoniu, V}ntilă Ho-ria şi Miron Suru.—Tn frumos scrisele rânduri de Note pentru călătoria noastră, d-1 Vintilă Horia precizează de ce gânduri şi sentimente sunt conduşi şi spre ce zări pornesc aceşti noi colindători ai poeziei. Ei declară, cuminte şi modest, a fi primit din mâinile înaintaşilor făclia transmisă generaţiei for, făclie pe care o vor întreţine şi pe care se vor osteni a o înviora cu suflul lor tineresc. In drumul care duce spre visatele culmi ei ştiu că le vor sângera picioarele, dar vor fi mulţumiţi dacă, în neputinţă de a ajunge sus de tot, vor sui măcar cu o treaptă ; 239 şi dacă vot pieri în drum, vor şti că au căzut pentru izbânda sigură a celor ci vot veni după ei. Căci tinerii aceştia „nu ştiu care din aceste încheieri va fi cea mai frumoasă : aceea a ultimului gest, după care urmează tăcerea şi odihna, sau aceea a morţii cu ochii către pisc ?" Ancoraţi în realitatea prezentă, ei mărturisesc „intenţia de a lucra împăcaţi cu trecutul şi preocupaţi de a realiza o cât mai largă viziune a viitorului" nostru românesc. Cu asemenea gânduri şi simţăminte, cine nu le-ar dori alt decât izbândă? — Moţăm doar la numele colaboratorilor statornici, deosebit de cei trei conducători de mai sus, pe d-nii Virgil Carianopol, Mihaî! Şerban, Ştefan Biciu, Mîhail Chirnoagă, Gr. Popa, V, Beneş, I. Şiugariu, Marcelfo Camiktcci, ton 1. IVlîrea, Perlele Martinescu, J. A. Manolescu, etc. însemnări Ieşene, a doua mare revistă a capitalei Moldovii, a intrat în al patrulea an de viaţă. Ea a înlocuit victorios pe cea dintâi—Viaţa Românească—, mutată la Bucureşti. Cronica noastră, încărcată după cuviinţă cu publicaţiile istorice în primul rând, nu a avut ocazie să consemneze în această rubrică toată preţuirea noastră noului organ ieşean, case se menţine în linia celor mai de seamă periodice româneşti. Literară înainte de toate, revista I, I. publică şi articole de natură istorică. Astfel, în nr. 2: Precizări in legătură cu Ştefan 1. Mutat ţi Iuga Ologul, de Gh. Duzinchevici.—Câteva informaţiuni inedite despre Ion Ionescu dela Brad, aduce d-I Ifie Isvoranu, în nr. b,— Tot aci nou* contribuţii privitoare la Pomelnicul dela Bistriţa si cei dintâi domni ai Moldovei, de Victor Motogna. Ar rezulta de aci că zisul pomelnic nu e autentic, şi deci n'a fost redactat la î407, şi că Iurg Coriatovici a domnit, că era catolic şi că la f347 era probabil în Podolia.— Nr. 5 a! revistei e închinat lui Mihail Sadoveanu, cu prilejul înmânării diplomii de „Doctor honoris causa", pe care i-a cohferit-o Universitatea din Iaşi. Bucureşt'i, Revista Muzeului şi Pinacotecii Municipiului Bucureşti, din care au apărut trei numere până acum, a lua viaţă pe urma înfiinţării în casa Moruzi, din Calea Victoriei, a Muzeului Municipiului la 3J Iulie J929, cu sprijinul fostului primar al Bucureştilor, d-1 Dem. I. Dobrescu, şi aî celui următor, d 1 Alex. Donescu. Revista ara de scop a publica studiile şi rezultatul cercetărilor ştiinţifice făcute pentru cunoaşterea trecutului Capitalei noastre- tir. 1, cuprinde după cuvântul de introducere al directorului muzeului, d-I Dr. G. Severeanu, următoarele articole: Zavei Dolchaxte aus Gold. aliate într'un tumulus în apropiere de Macin la I929.*descrise de Dr- G. Severeanu. —De acelaşi: Ponduri pontice inedite ; Trişor de Huşi, consistând în monete şi obiecte de podoabă. —Tezaurul din Silistra, cu monete vechi bulgăreşti falsificate, de N A, Muşmof—Ducaţii Ţării Româneşti, cu numele a doi domnitori pe eie, anume Radu I şi Vfadislav 17" Mircea-cel-Bătrân şs'Dan I, apoi MihafI I şi Mîrcea-cel-Bătrân, câteşitrele tipuri bilingue, prezintă Dr. G. Severeanu. —De acelaş: Monetele lui Iliaş al Moldovii, asociat la domnie cu fratele său Ştefan; — Hrisovul lui Ştefan Racoviţă din 1765. dat la 5 Febr. 1765 din Bucureşti ; —Candela de argint a Măriei Şerban Cantacuzino, ce aparţinea bisericii Sf. Gheorghe Nou din Capitală.—Din trecutul cărţii bisericeşti, de Pr. C. Bo-bulescu, arătând cum se făcea altădată colportagiul cărţilor.—Cine a clădit Turnul Colţii? de O. G. Lecca, .explică în ce împrejurări anume a fost clădit la 1714 acest turn de ostaşii suedezi ai lui Carol XII întrecere prin ţara noastră, un Sandu Colţea servind ca colonel în armata regelui Suediei,—Documente cu privire la istoricul Bucureştilor. în legătură cu mănăstirea Plumbuita, aduce d-1 St. Nicolaescu; —De acelaş: Vechimea mănăstirii. Snagov. necunoscută nouă, o atestă şi hrisovul lui Mircea-cel,-Bătrân, din circa 1414-1415, publicat aci. —Studiu asupra istoriei României şi Capitalei sale, după documentele din Arhiva Austriacă de Războiu din Viena, de Dr. G. Severeanu.—Catalogul Muzeului Municipiului Bucureşti, întocmit de Directorul instituţiei şi de d-nii D. V. Rosettf, conservator, şi G. D. Florescu, secretar arhivar a! Muzeului. Nr. 2, Le poignard en bronze de Gorj, aliat în nordul judeţului prin 1927, de Dr. G. Severeanu;—De acelaşi articolele următoare*. Bague en urgent jnvoquant le dleu thrace Derzo ou Darzos, divinitate vindecătoare de boli;—Die 240 Mauer der Festung Torni fi o monetă din bronz delà împ. Sept. Geta; — Gobelet de libations (skallion) en or, aliat în Dobrogea şi împodobit cu reprezentări mitologice ;—fibules din colecţia Muzeului Municipal, amănunţit descrise, de variate forme ; —Tezaurul monetar din Sascut, cu denari de argint din timpul imperiului roman sec. I şi II p. C. ; A new byzantine medallion cu închizătoarea de emaliu de prin sec. XI, înfăţişând trei martiri;—Monetele lut Dan I Basarab (1384-1386) ;—In continuare : Ducaţii Ţării Româneşti, cu numele Vlad i şi Mir-cea I ;—O icoană brăncouenească, îmbrăcată în argint, cu o tnscripţie din No-embrie J 69 i ;—Intrarea prinţului Josias de Saxa-Loburg in Bucureşti, 1789, şi asediul cetăţii Giurgiu 1790, privind evenimentele care au precedat făcea delà Şistov şi plecarea trupelor de ocupaţie austriacă din ţară. — Donaţiunea Ftlip Marin, sculptor bucureştean (1865-J928), compusă din 26 lucrări de sculptură şi schiţe şi 40 tablouri în ulei, donate pinacotecii Muzeului de către soţia artistului. —Documente inedite delà Mircea-cel-Bătrăn. adaogă d-1 St. Nicolaescu, articol recenzat după extrasui respectiv în A. O. XV, p. 489. An. II, nr. 1-2, 1936, cuprinzând: The Gold Idol of Calcholitical Epoch-de Dr. G. Severeanu. Obiect aflat la Rusciuc, reprezentând un chip femeesc, asemănător idolului delà Vidra, de antropomorfism primitiv, cam similar şi celor delà Sultana şi Gumelniţa.—De acelaş autor: Gold ornaments of Greek-Scyihia. găsite la Corabia in J914, obiecte de tehnică scitică şi înrâurire elinistică : —Xalinos thraco-scytiques, descoperite pe ţărmul Dunării din faţa Celeiului, la Ulpia Escus: 5 bociţi de zăbale de bronz ornamentate;—Un type inédit de tetradrachme d'Abdera, veche colonie miceniană, monetă bătută între 425 şi 400 a. C. de un Aïistagoreo ;—A funeral lecythe on white ground, înfăţişând un bărbat şi două femei desenaţi cu linii toşii pe fondul aîb-gălbui al vasului;—Imitation celtobastarne d'après un aureus de Néron, găsit în vecinătatea Sorocăi, de pe la finele secolului I p. C;—Ftn unueroffentlichter Typus in der Numis-moiit der Stadt Istros, reprezentând pe Héraclès tânăr, cu măciuca şi pielea leului înfrânt;—Apollo Schutzgott der Stadt Torni, după o monetă de bronz; Lampes en terre-cuite appartenant aux collections du Musée Municipal de Bucarest et du Dr. Severeanu, articol, ca şi cele anterioare, de directorul publicaţiei, cercetează 120 de tipuri de lămpi, pe care le împarte în 9 grupe deosebite şi 10. varietăţi.-—Castrele romane delà Jidava, de lângă Câmpulungul Muscelului, alături, de satul Apa Sărată, studiu de prof. D. Tudor. Aşezarea întăririlor romane din acest punct strategic controla siguranţa drumului ducând la Carpaţi prin pasul Bran, cum şi pe al celui ce venea dinspre Olt şi Curtea de Argeş mergând pe sub poalele munţilor către Vălenii de Murite. Sunt aci două castre romane : unul mai mic şi pătrat, iar altul mai mate şi lunguieţ.—Mănăstirea Snagov st uşa de stejar cu sculpturi de sftnţt a bisericii Bunavestire, cercetări şi contti-tribuţii noi, aduse de St. Nicolaescu, şi anume; Uşa de stejar, cu două canaturi măestrit sculptată, aflătoare la Muzeu1 de artă religioasă din Bucureşti, a fost uşa bisericii Bunavestire, dispărută, fostă a mănăstirii Snagov. E de pe la începutul jumătăţii a doua a secolului al XV, din 1453, cum spune inscripţia slavă de pe ea. Paraclisul Bunavestire, pentru care a fost făcută uşa, e deci din aceeaşi dată. El a fost zidit de Vladislav Basarab fa 1453, s'a distrus nu ştim când şi cum, a fost rezidit la J588 de Mitrop. Serafim tot la dreapta bisericii celei mari a Snagovului. Un al doilea paraclis era şi la stânga bisericii mari- D-1 St. Nicolaescu dă pentru prima oară textul slavon de pe chenarul uşii de stejar sculptat, cu traducerea lui. E un fragment din proorocul lezechiel (cap. 43,44).. Se face şi exacta descriere a celor 6 panouri, operă sculpturală de mare artă, „cel mai frumos model de uşă în atta bizantină din câte cunoaştem până azi".—Documente 'cu privire la istoricul mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, din 1587 şi 1621 publică St. Nicolaescu. —Un doc. al lui Const. Şerban, zis Cărnul, din 1657, în transcrierea d-lui Damian Bogdan.—Biserica Sf. Nicolae, a jupânesei Caplea din Bucureşti, odată pe malul drept al Dâmboviţei, e pomenită documentar la 1558. In locul ei, fiind pe teren inundabil, banul Mlhai a ridicat cu cheltuiala lui o altă mănăstire „pe un loc înalt", după 5592, mutând acolo pe călugării din vale. Articolnl este de d-1 D» Caselli. 241 Gazeta Cărţilor, publicaţie de bibliografie, literatură şi cultură generală, iese la Ploeşti sub direcţia profesorului' D. Munteanu-Râmriic, intrată de curând în al iX-lea an de apariţie. Revista dă la lumină articole istorice şi de critică literară, pagini alese din scriitorii de seamă, note bibliografice, cataloage de cărţi vechi, istorie literară modernă; ea înregistrează toate evenimentele de natură culturală ce pot interesa pe cărturar ca şi pe cel ce vrea să se instruiască şi să se ţină la zi cu ale literaturii. Intr'unul din numerele din urmă d-1 Barbu Theo-dorescu în : Două reuiste şcolare însemnează şi efemera viaţă a publicaţiei cra-iovene „Revista Şcoalei" din 1891-1892, la care, între alţii, şi-a făurit condeiul şi regretatul profesor G. Ţiţeica. Ramuri, decana revistelor din Oltenia, a intrat in al 3J-lea an de viaţă. Cuprins variat şi colaboraţie aleasă, cu accentul pe nota literară şi critică. —Din nr. J-2 însemnăm, la rubrica portreturistică „Aşa cum i-aiti cunoscut", pagini e d-lui G, Congopoî despre înfiinţătorul şi conducătorul Ramurilor: C. Şaban-Fă-geţel, creionare rapidă, cu câteva trăsături prinse minunat, da-» şi necomplectă, —fiindcă mai sunt şi alte lucruri bune de spus, dacă priveşti din toate laturile pe acest omuleţ care e un dinam de energie sufletească în continuă activitate şi de un puternic randament, în materie culturală, căci „bani" n'a ştiut să facă, or i s'au strecurat printre degete. Scriitorul M. D. Ioanid, poetul „Meandre''-lor, publică în acest număr o schiţă: Celălalt chip, iat T- Vianu : Universul moral al lui Macedonschi, un fragment din introducerea critică pusă în fruntea opere, lor complecte ale poetului născut la Craiova, ce se tipăresc de Fundaţia Regele Caro! II.—La „Comentarii şi note critice" «semnează C. D. Jonescu, Sc. Stru-ţ'anu, I. Biberi, C. Neicu-Calotescu şi I. Soricu, iar „Cronica" şi-a rezervat-o T. Păunescu-UImu. tir. 3-4, cu un fragment din conferinţa d-lui Şaban-Făgeţel •• Figuri discrete din viata culturală a Craiovei de ieri, şi anume aceea a Măriei P. Cfaiţu, cea dintâi traducătoare a Divinei Comedii—Infernul şi Paradisul —şi mama poe-tei Lucîla Chiţu; apoi aceea a d-nei Olga Gen. P. Gigurtu. nepoată a lui N. Bălcescu, autoare a volumului de „Amintiri"' din copilărie, cu chipuri şi icoane din viaţa Craiovei de acum 50-60 de ani", şi mama inginerului Ion Gigurtu, fost ministru în cabinetul naţionalist al lui Goga-Cuza.—Literatură de Doina Bucur, M. D. foanid, G. Roiban şi G. Fonea. fir. 5-6 se "deschide cu o fluturare de steag cernit: Nicolae M. Condiescu. Cele 3-4 pagini ale d-lui Const, D. Ionescu situiază pe scriitor la locu-i de onoare în literatura română, ca pe unul care cu „primele-i pagini a trecut în antologie", exprimând adâncile noastre păreri de rău pentru prea timpuria plecare dintre noi a poetului din „Peste mări şi Ţări", a romancierului analist din ,,Conu Enac.be" şt a transpunătorului de viaţă clocotitoare din neterminatele „însemnările lui Sa-firin", a căror acţiune se petrece toată în Craiova primei noastre tinereţi, simţitor rămasă în urmă-ne.—Tot astfel numărul se încheie cu rândurile pline de mişcată simţire ale d-lui Şaban Făgeţel: Pentru Nicu Condiescu. de care directorul Ramurilor era legat printr'o strânsă şi trainică prietenie, şi pe care i-a fost dat să-I însoţească până la groapă, „sub adăpostul unor pruni, în dosul conacului său dela Grozăveşti", aproape de ctitoria regală a satului model Dioşti din jud. Romanaţi. Renaşterea, revistă de cultură creştină şi viaţă bisericească ortodoxă, organ al societăţii preoţeşti „Renaşterea" din Craiova, de aceeaşi vârstă cu ale noastre Arhivele Olteniei, sub o conducere premenită, publică şi articole de natură istorică, cu preţiosul aport al Diaconului I. Popescu-Cilieni, un cercetător al vechilor noastre documente,\ care a adus şi în revista noastră o contribuţie preţioasă prin actele ce a publicat aci, D-sa dă la lumină în nr. 2-3 al organului bisericesc ceva din materialul^ inedit din „Muzeul Porţilor de Fier" din T.Severin, anume: Sinodicul hisericei Cănicea din Mehedinţi, scris la 1874, de preotul Răducan Popescu, şi care reprezintă o contribuţie la istoricul bisericilor din Oltenia.—Din nr. 5 notăm articolul d-lui Ion. Donat: Istoria românească şi cărturarii satelor, cu privire specială la căutarea comorilor, apoi Ştiri privitoare la bisericile din plasa. Oltului, jud. Vâlcea, după catagrajia din 1840, de-Diac. 242 I. P.-Cilieai. Sunt date deosebit interesante, culese de protopopii de atunci, mai ales că ele cuprind şi pisanii, din care unele sunt azi pierdute. Se arată aci şi proprietăţii din partea locului. Cu totul se dau aci 30 de biserici, articolul rămânând a se continua. — Actul de fundaţie al comunei Vişina-Veche din jud. Romanoţi, 55 Aprilie î879, de acelaşi, se copiază după coperta unei Evanghelii tipărită în 5865. Condeiul, publicaţie lunară craioveană de recentă apatice, sub conducerea scriitorului Eugen Constant(inescu). Parcurgând ultimul număr (8-9, pe Mai-Iunie) găsim cu plăcere strânse aci o seamă de scriitori aleşi, olteni mai ales, ca buni-oară Dem, Basarabeanu, î. Popescu-Polyclet, Calotescu- Neicu, Gb. Creţoiu criticul muzical, Petre Bellu, G. St. Cazacu, Dem. Vlăsceanu, Tiberiu Iliescu, G. O iugiuc, Const. Graur şi alţii. In fruntea foaiei câteva note despre Paul Verlafne afe d-îui Gr. Pefieţeanu. Bogată cronică literară şi însemnări critice sporesc cuprinsul -A valoarea acestui număr al Condeiului, Vatra, foaia Fundaţiei culturale Regale „Principele Carol", a Serviciului Social şi a Ţinutului Olt, iese în Craiova de cu an. V, sub conducerea d-lor C. Şaban-Făgeţel şi D. Tomescu, secretar de redacţie, „ispravnic fiind" Ion Donat. Fiecare număr, de iormat mare,—au apărut până la începutul lui Iulie zece—are pe prima pagină o gravură în culori şi cuprinde articole de îndoctrinate pentru lămurirea tuturor a ce este şi ce vrea să fie Serviciul Social, cu materie felurită —istorie, ştiinţă practică, descriere de locuri portreta de oarreni distinşi, sfaturi de tot soiul—ce se adresează mai mult cărturarilor satului, a celor grupaţi in jurul celor peste 400 de căminur} culturale înfiinţate până azi în cele 6 judeţe ale Ţinutului Olt. Revista serveşte în acelaşi timp şi de buletin al Serviciului Social, înregistrând toată activitatea instituţiilor atârnătoare de ctitoria regală. Revista Critică, Iaşi, an. XIII, nr. 5, continuă studiul d-lui prof. G. Pascu, directorul revistei, despre IMume de plante, în acest capitol tratându-se numirile părţilor păpuşoiului (porumbului) şi cultura sa. — Contribuţii la istoria JVloldouei după moartea lui Alexandru cel Bun, suscitate de publicarea actelor moldoveneşti de d-1 Damian Bogdan, aduce d-I Gh. Duzinchevici, şi anume cu privire la problemele următoare : 1) Un pretins seim în Moldova este cel aşa botezat din 25 Iunie 5454; e un simplu sfat domnesc; 2) Domnia lui Iliaş şi Ştefan, fiii lui Alexandru cel Bun, :. nde e larg tratată chestiunea asocierilor la domnie a fiului pe lângă tatăl domnitor şi a guvernărilor comune a doi fraţi. In această privinţă se afirmă că Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, nu a fost asociat la domnie ; că nu avem dovezi sigure că Iliaş a fost asociat la domnie de acelaş voevod ; că între 1435 şi 1442 Moldova, fără a ti împărţită în două ţări deosebite politiceşte, a fost condusă de doi domni, Ştefan nefiind asociatul la domnie al fratelui său Iliaş ; că titlul de voevod putea fi acordat de domn. chiar şi unui copil nevârstnic ce era moştenitor presumptiv al tronului, cu cate titlu el figura în fruntea boierilor martori, dar nu e sigur că acesta era şi asociat la domnie ; că documentele semnate izolat de fraţii Iliaş şi Ştefan nu dovedesc raporturi duşmănoase or lupte intre ei; si că după împăcarea din 5435 nu e sigur că Iliaş ar fi domnit singur câteva luni.—Material folWoric, cules de elevele Şcolii Normale de fete din Iaşi, cuprinzând cimilituri, ghicitori, zicători şi expresii particulare prezintă dna Speranţa Pascu. — La Cronică se arată cuce aspre nevoi luptă şi revista ieşană antimasonică, deşi cinstit ştiinţifică, pentru a-şi putea duce zilele. Buletinul demografic al României, intră în an. Vlll-lea al apariţiei sale, cu o frumoasă zestre de realizări, îndeplinindu-şi cu prisosinţă rostul său principal, care a fost „să creeze o conştiinţă publică pentru apărarea şi desvol-tarea capitalului uman al ţării", ceea ce lipsise din preocupările de altă dată ale guvernanţilor. Buletinul Demografic, prin strângerea datelor statistice generale, permite organelor de conducere să facă o politică sanitară promptă şi eficientă ; el furnizează organelor administrative şi sanitare locale datele demografice pe 243 baza cărora să se poată lua măsuri unde trefaue pentru reducerea mortalităţii, sporirea natalităţii şi creşterea mediei de viaţă a Românului; şi tot el procură străinătăţii ce vrea să fie informată date asupra celor de la noi.— Din nr. 5, de pe luna Mai, consemnăm că la finele anului J938, populaţin ţării se prezintă astfel: România întreagă 19,750,004 locuitori, cu un spor de 214,606; Oltenia 1,669,873,— şi anume pe judeţe: Doljul 530,584, Gorjul 229,6*4, Mehedinţii 331,367, Romanaţii 300,719 şi- Vâlcea 277,589,—cu un spor total de 39,912 suflete, deosebit de lud. Olt 2u7,877. Ana/ele Dobrogii, an. XIX, voi" IU al publicaţiei festive „Cadrilaterul" 1-9J3-1938, tip. Cernăuţi.—Agricultura în Dobrogea nouă, de C. Filipescu.—Organizaţia de credit a Dobrogei sudice, de V. Morfei.—Realizări tehnice şi economice în cadrilaterul dobrogean, de C. Budeanu.—Instalaţiile pentru navigaţia maritimă pe coastele Cadrilaterului, de V. Cotova.—înfăptuiri şi nevoi bisericeşti în Dobrogea Nouă, de Episcopul Constanţei, P. S. S. Gfaerontie.—Cetăţi, muzee şi colecţii de antichităţi din sudul Dobrogii, de loan Micu, conservatorul Muzeului Dobrogii, cu un istoric al cercetărilor şi strângerii de monumente arheologice—ca preistorie, cum şi istorie greco-romană şi bizantină—mai vechi şi mai noi. Aci au făcut săpături fructuoase V. Pârvan, Radu Vulpe, J. Andrieşescu, I. Nestor, Vl. Dumitrescu, G. G. Mateescu, Paul Nicorescu, D. Teodorescu, deosebit de cele vechi ale lui Tocilescu. — Dobrogea Regelui Carol I şi colonizările dobrogene, de C. Brătescu. — Transmarisca-Turtucaia, de Oct. Mărculescu. Cetatea a fost întemeiată de Diocleţian şi Maximian pe Ia 293-294, va fi (ost distrusă şi reconstruită în cur'Sul vremii, cum a fost ultima dată în sec. XII, de când se întâlneşte cu numele Turtukan, numire cumană. Gorjanut, organ de cultură şi informaţiuni, Director Jean Bărbulescu, apare la T.-Jiu ca ziar săptămânal, intrând cu acest an în al XVl-Iea an de existenţă. Este una din foarte puţinele foi de provincie care, în marginea a ce se poate spune şi cât se poate spune astăzi într'o gazetă, se menţine interesantă prin ştirile ce aduce, privind judeţul Gorj, despre oameni, lucruri, locuri şi fapte din acest perfect păstrat românesc colţ de ţară. Pentru a putea servi cu succes scopului indicat în subtitlul său, „Gorjanul" dă de fiecare dată şi ceva literatură, foarte adesea deosebit de remarcabilă, şi nume care, astăzi cunoscute şi apreciate în lumea literară, aci şi-au făcut un fericit debut. In timpul din urmă „Gorjanul" şi-a pus paginile la dispoziţia Seg/iciului Social, întocmai ca un buletin al Fundaţiilor Regale, binemeritând pentru asemenea sprijin al unei nobile iniţiative. Trecând cu ochii peste lista miilor de abonaţi ai acestei fol, pe care o publică administraţia ziarului, trebue să constaţi că „Gorjanul", pe lângă norocul de a fi condus de un pilot aşa de iscusit şl harnic ca d-1 Jean Bărbulescu, are si pe acela de a fi înţeles şi preţuit de Gorjenii săi răspândiţi prin toată ţara,—ceeace nu poate spune şi reviste Arhivele Olteniei" despre Olteni, cu cei vrep 250 de abonaţi al săi (vreo 150 fiind Olteni), din care n'au achitat abonamentul pe anul în curs nici măcar 50 de persoane. Revista Vremii, publicaţie socială, literară şi polemică— Director Gh. M Cotlaru—apare în Galaţi, cu colaborări locale, de doi ani. Din ultimele numere primite însemnăm un studiu al d-lui G. Ursu de minuţioasă cercetare cu privite la Formaţia lui Em. Gârlear\u (în nr. J5-J6). Se arată aci, cu drepte elogii, rolul d-lui N. lorga în formarea talentului delicatului prozator în cercul Sămă-nătorului. Dar faţă de această iecunoaştere cinstită, cum pot oare figura şi rândurile urâte, semnate Mih. Spa^ţ., în care se vorbeşte pe un ton nepermis de profesorul Iorga ? —Contribuţie la cunoaşterea vieţii şi a începuturilor literare ale lui Ibrăileanu, de Al. Epure.—In nr. 17-Î8, în continuare: începuturile literare ale lui Gârleanu, de G. Ursu. 244 ANUL XVIII, Nr. 104—106. IUL.—DEC. 1939. ARRIV€L€ OLT€NI€I DIRECTOR : PROF. C. D. FORTUNE5CU FONDATOR: Dr. CH. LAUGIER Arheologia preistorică a Olteniei. de D. Berciu. (Urmare şi sfârşit) EPOCA BRONZULUI. LĂMURIRI Până în 1932 inventarul epocii bronzului in Oltenia era atât de sărac, încât cu greu s'ar fi putut vorbi despre o atare epocă, fiind ilustrată numai prin descoperiri izolate şi întâmplătoare. Datorită însă săpăturilor, cercetărilor şi descoperirilor ocazionale din ultimii ani, materialul referitor la epoca bronzului a sporit într'un mod surprinzător. El este de o valoare muzeistică, ştiinţifică şi artistică superioară a tot ceeace se cunoştea până acum în întreaga ţară. Astfel prezentarea acestei epoci a devenit, pe cât de uşoară, pe atât de interesantă. Dar înainte de a începe prezentarea materialelor şi a izvoarelor arheologice, pe civilizaţii şi perioade, suntem nevoiţi a preciza cadrul cronologic în care înţelegem a expune cele de mai jos. Stratigrafia nu ne mai poate ajuta cu acelaş folos ca în vremurile neo-eneolitice, unde aveam de a face cu succesiunea certă a civilizaţiilor, din care decurgea dela sine cronologia relativă şi absolută a lor. De această dată stratigrafia trece pe un plan secundar, fiind înlocuită de metoda tipologică. Majoritatea descoperirilor provine din morminte, unde observaţiile strati-grafice, ori lipsesc cu totul, ori spun prea puţin lucru, ca şi în epoca fierului. Cronologia lui P. Reinecke poate fi luată ca bază, dar nu fără rezervă şi unele modificări. Arheologul german deosebeşte patru perioade: Perioada A. 1850 — 1500 a. Chir. Perioada B. 1600 — 1450 a. Chr. Perioada C. 1450 — 1300 a. Chr. Perioada D. 1300 — 1100 a. Chr. Perioada E. (1100 — 900 a. Chr.). o consideră ca Hallscatt A. Pentru o mai bună sistematizare însă a materialului arheologic şi pentru a evita unele confuzii, mi se pare că din jpunct ele 245 vedere metodologic este de preferat orânduirea tripartită a epocii bronzului: Epoca timpurie: Reinecke A. Epoca mijlocie: Reinecke B. şi C. Epoca târzie: Reinecke D. şi E. Speculaţiile cronologice sunt supuse modificărilor, pe care viaţa proprie a unei unităţi geografice mai mari le impune. Părerea mai recentă a lui P. Reinecke este că epoca bronzului ar începe în Europa centrală, — cu care ţinuturile noastre stau strâns legate ca manifestare culturală, dar pe un plan oarecum deosebit în ceeace priveşte cronologia —, cu puţin înainte de anul f700 a. Chr. (217). La noi în această vreme se încheie lunga evoluţie a civilizaţiilor bandceramice şi încep perturbări determinate de curentul „nordic", la sfârşitul cărora vom avea o sinteză, care în Oltenia e civilizaţia Glina III, în care pecetea unor vremuri noui este evidentă. In Dacia epoca bronzului pare a începe mai târziu decât în Europa centrală şi dăinueşte mai mult decât acolo. Deaceia noi suntem înclinaţi a scoborî cronologia lui P. Reineke cu cel puţin un secol şi jumătate. Epoca de bronz ar începe în Dacia după 1650 a. Chr. (218) şi s'ar termina după 800 a. Chr. In această privinţă cronologia lui N. Aberg mi se pare mai apropiată de adevăr. Aberg pune începutul epocii bronzului în Europa centrală la 1600 a. Chr. şi sfârşitul la 650 a. Chr. Acest interval este împărţit în cinci perioade (219): Perioada I : 1600 — 1350 a. Chr. Perioada II : 1350 — 1200 a. Chr. Perioada III : 1200 — 1000 a. Chr. Perioada IV : 1000— 750 a. Chr. Perioada V : 750 — 650 a. Chr. N. Aberg a ţinut seama în cţpnologia sa de raporturile cu mormintele regale dela Micene şi cu Troia II. Pentru cronologia epocii bronzului din Dacia vom trebui să ne orientăm deopotrivă spre Europa centrală şi spre Micene, iar p.entru sfârşit, cu deosebire când e vorba de Oltenia şi Banat, nu trebuiesc pierdute din vedere paralelele cu civilizaţia geometrico-dipylo-niană din prima perioadă a fierului. In sensul celor de%iai sus prezentăm deci materialele epocii de bronz în Oltenia, A) EPOCA TIMPURIE A BRONZULUI. Prima perioadă a1 epocii bronzului e reprezentată în Oltenia printr'o civilizaţie, pe\ care arheologii noştri au tratat-o până 217) . P. Reinecke, 2,ur\ Chronologie des jruhern Bronzeullers in MiUel-vuropas, in Germania, 17, 1933, p. 13. 218) . Cf. D. Berciu, în Bul. muz. din Giurgiu, II, 1937, p. 82 şi tabela. 219) . N. Abeng, Bronzezeitliclie und eisenzeilliehe Chronologie, V. Mitteleuropa, 1936, tabela şi p. 154. 246 acum ca o civilizaţie eneolitică. E vorba de civilizaţia Glina III. In acest timp apar şi depozite, ca cel dela Ostrovul Corbului. 1. CIVILIZAŢIA GLINA III. Numită aşa după stratul III dela Glina, din apropierea Bucureştilor (220), această civilizaţie se desvoltă paralel cu tipul Periamuş şi Schneckenberg din Transilvania. /-i- &)x^?ezări: In 1934 am prezentat inventarul civilizaţiei Glina III şi am adăogat harta răspândirilor (221). Această haită Fig. 105. Civilizaţia Glina 111. Jud. Mehedinţi: Hinova (1), Ostrovul Corbului (2); Jud. Uolj : Desa (3), Orodel (4), Gubaucea (5), Suharu (6), Sâgleţu (7), Cotofenii-din-dos (8„ Terpeziţa (10), Leamna (11), Dudoviceşti (12), Cornu (16); Jud. txori; Antnoasa (9); Jud. Romanaţi: Frăsinetul-de-pădure (13), Vădastra (14), Corabia (15). Total 16 staţiuni. ne arată că civilizaţia Glina III ocupase întreaga Oltenia, din valea Dunării şi până in vecinătatea munţilor. Spre Vest ea se 220) . 1. Nestor, Zur Chronologie der rumănischen Steinkupjerzeit, în Prăh. Zeitschr., XIX, 1928, p. 129, sqq. Id. Der Stand, p. 69, sqq! 221) . D. Berciu, Civilizaţia de tip Glina III în Oltenia, în Mem. Inst de Arheol. olteană, XXI, 1934, cu 2 fig. şi o hartă. 247 apropie de Porţile-de-Fier, iar către Răsărit se leagă peste Olt cu aşezările similare din câmpia Munteniei, şi la Nord, peste Carpâţi, cu grupa Schneckenberg. Aşezarea tipică nu mai este aceea de teii, decât în mod întâmplător, când noua civilizaţie ocupă vechile staţiuni, ci cea de terasă, din imediata apropiere a apelor, aşa precum se întâlnesc obişnuit staţiunile din jurul Bucureştilor. In general înălţimile sunt părăsite. Va fi survenit o schimbare climaterică, începând probabil o perioadă de secetă, care cauzează retragerea pădurilor şi a apelor. Aşezările scobor de data aceasta pe ultimile terase. E un fenomen general în toată Dacia din epoca bronzului. Şi în această privinţă cât şi în ceeace priveşte aspectul său cultural, Glina III reprezintă o vreme nouă. Sc cunosc până acum 16 puncte şi aşezări Glina III (Fig. 105): 1) Jud. Mehedinţi: Hinova, Ostrovul Corbului; 2) Jud. Fig. 106. 1 F>g- 107. Dolj. Coţofenii din Dos (Piscul Lung), Dudoviceşti, Gubaucea, Orodel, ferpeziţa, Sâgleţ (eom. Vela), Suharu, Leamna, Cornu şi Desa; 3) Jud. Romanaţi: Corabia, Frăsinetul de Pădure şi Vădastra; 4) Jud. Gorj: Aninoasa şi o localitate necunoscută, de unde provine vasul din fig. 106, 3. In jud. Vâlcea lipsesc cercetările. Inventar (222). 1. Ceramica. Produsele ceramice sunt re- 222). Materiale Glina III se găsesc iu următoarele muzee şi eolecţiuni: Muzeu! diii T.-Severin, Muzeul din Craiova, Muzeul din Berlin. Colecţia Istrati-Capşa, Turnu-Sevcrin dunde sc mai află un vas dela Desa analog, fig. 106, 2), Colecţia Ilic Ctastantinescu, Caracal, Colecţia Gh. Gcorgescu, Corabia, Muzeul Aman, Craiova (un vas similar cu fig. 106, 2). Bibliografw: C. N. Plopşor, in Arh. Olteniei, I, 1922, p. 80, fig. 2. Id. în A. O., II, 1923, p. 297-298. Id. îvPCron. Numismatică, IV, 1, p. 6-7, fig. 1-3. I. Nestor, Stand, pi- 12, 2. D. Bcrciu, O. c. Id. Colecţia Gh. Georgescu, p. 17 şi fig. 11, 1. 248 lativ puţine şi de calitate în general inferioară. Nu se cunosc decât câteva vase întregi. Specia A: lut negru, mai închis, uneori cu nuanţe mai deschise, ales de impurităţi şi bine frământat, stratele dela suprafaţă subţiri, de obiceiu negre-cafenii, lustruite în aceeaşi culoare, cu sau fără pete castanii. Pereţii vaselor Fig. 108. ■M '9. io. 21, n- subţiri şi rezonanţi, conturul clar; interesantă este tehnica şi forma mănuşilor prin aplicare ulterioară, care aminteşte tehnica metalului. Specia B. lut cenuşiu, compact, cu multe pietricele şi plăci de mică, fără strate superficiale; în general pereţii 249 se lasă nelustruiţi; arderea e puternică şi vasul rezonant. In spărtură pasta este sgrunţuroasă (fig. 107). Prima specie se apropie de o grupă ceramică a civilizaţiei Coţofeni. Specia C:- lut gălbui rău frământat, cu impurităţi şi fără strate superficiale. Arderea e incompletă şi pereţii vaselor sunt grosciori. Forme: 1) vase cu gât cilindric, buza oblică, corpul bombat şi fundul rotund (fig. 106,2); 2) vas-covată cu două apucători, imitând formele de lemn (fig. 106,3), descoperit la Ostrovul Corbului intr'o groapă cu fragmente ornamentate cu găuri-butoni; 3) vase cu corp de dublu trunchiu de con şi gât înalt şi cu o singură mănuşă (fig. 106, 1); 4) vase mari cu profil în forma literei S. (fig. 107, c); 5) borcane cu pereţii oblici (fig. 107, a) descoperite in mai multe exemplare; 6) ceşti cu fund în formă de cruce (223), ca în civilizaţia din Moridsee din Austria. Ornamentarea: Lustruirea intensă a suprafeţii exterioare a vasului şi a fâşiilor negre sau castanii, deosebitoare de restul suprafeţii, poate fi considerată ca un mijloc ornamental. Ornamentarea in relief este însă preferată de Glina III, ca şi de Fig 109. Fig. 110. Coţofeni. Cele mai tipice ornamente ®de acest gen sunt aşa zisele „găuri-butoni" (fig. 107, b). Ele sunt orânduite de obiceiu sub buza vasului, cu aspect metalic. Aplicaţii ornamentale putem menţiona: reliefuri in formă de potcoavă, brâuri alveolare şi gurgue organice. Industria lilică. S'ar putea atribui civilizaţiei Glina III unele topoare, silexuri şi măciuci, ca o parte din cele dela Suharu (fig. 108). Din regiunea Porţilor-de-Fier provine un elegant topor, cu ceafa cilindrică (fig. 109), a cărei formă are o largă răspândire în Nordul Europei, iar in cuprinsul Daciei găsim o foarte 'bună analogie într'un exemplar din Transilvania (224). Pe viitor noile săpături vor completa inventarul civilizaţiei Glina III şi vor putea dovedi mai mult că această civilizaţie se apropie mai de- 223) . Arh. Olt., II. 1923, p. 80, fig. 2. 224) . H. Schroller, O. c, p. 65 şi pl. 54, 6. (Porceşti, jud. Sibiu). Autorul face o apropiere stilistică între acest exemplar, care aparţine civilizaţiei Sihneckenberg, şi cele din Troia II şi Borodino (Basarabia). 250 grabă de lumea epocii bronzului, decât de aceea a epocii anterioare (225). Săpăturile de până acum au dovedit în mod cert că civilizaţia Glina III acoperă stratigrafie civilizaţia Coţofeni. 2. DEPOZITE. Depozitul dela Ostrovul Corbului, (fig. 110 şi fig. 111). In 1931 s'a descoperit întâmplător un depozit pe malul Dunării. în dreptul comunei de mai sus. Ţăranii povesteau, după un an dela descoperire, că obiectele de metal, pe care le prezentăm aici, erau aşezate într'un vas, care din nenorocire s'a spart şi s'a Fig. 111. pierdut. In punctul indicat se află un strat de cultură Coţofeni. şi Glina III, de care se apropie şi ca vreme (226). Depozitul cuprinde: 1) Patru securi cu gaura transversală şi un tăiuş vertical. Ceafa e ascuţită, iar corpul mai mult sau mai puţin curbat, deosebindu-se în această privinţă două variante, care reproduc în fond acelaş tip. Securile au fost lucrate cu ciocanul. Ele sunt fabricate dintr'o placă ele cupru răsucită de-alungul corpului şi bătută cu ciocanul la cald. Placa nu s'a lipit tocmai 225) . De curând arheologii austriaci au iratat şi civilizaţia Baden _ cu care Glina III are multe afinităţi —, în epoca timpurie a bronzului. (K. "Willvonseder, Die müdere Bronszeit in Oeslerreich, 1937, p. 23-24). 226) . Pentru aceasta a se vedea articolul nostru: Depozitul de cupru de In Ostrovul Corbului, în Arh. Olteniei, Nr. 92-94. Aci şi dimensiunile. 251 bine, aşa încât acest procedeu este foarte clar. Cuprul e de'.cu-litate inferioară. El provine din a doua turnare din resturile altor obiecte fabricate şi din resturile dela turnătorii. Găurile de înmănuşare nu au pe toată distanţa aceeaşi lărgime. Patina e de culoare verde clară, caracteristică obiectelor de cupru, în care se află un procent oarecare de argint. 2) O secure plată, fără margini, de dimensiuni mari (lung. 0,14 m. şi lată de 0,05 m.). Patina diferă de aceea a celorlalte piese, ea fiind tipică obiectelor de cupru curat. 3) Cincisprezece securi plate în miniatură, a căror lungime variază între 0,075 m. şi 0,06 m. Patina lor este similară cu aceea a securilor cu tăiuş vertical. Miniaturile au fost fabricate prin turnare, fără să fi fost apoi prelucrate cu ciocanul. Depozitul nostru constitue o minunată replică la cel dela Baniabic, Jud. Târnava (227), aducând o dovadă în plus la părerea d-lui I. Andrieşescu, exprimată încă din 1916 (228), că de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor se întinde în această vreme aceeaşi unitate de forme. Pe baza analogiilor din civilizaţia Aunjetitz, unde găsim securi cu gaură transversală în felul celor din depozitul din Oltenia şi Transilvania, precum şi după analogiile din lumea egeeană şi din Sudul Rusiei, am datat depozitul dela Ostrovul Corbului în prima perioadă a bronzului (229). Am semnalat anterior prezenţa securilor de tip Baniabic până în Europa centrală, în Dalmaţia şi până departe spre Sud, în Epir. Formele mventarice ale depozitului nostru aparţin mai multor tipuri de civilizaţie. In Oltenia ele par a fi strâns legate de civilizaţia Glina III, dăinuind poate şi după sfârşitul acestei civilizaţii. B. EPOCA MIJLOCIE ŞI TÂRZIE A BRONZULUI. Civilizaţia câ?npurilqţ de urne. Cele două perioade următoare ale epocii bronzului se caracterizează printr'o extraordinară bogăţie şi varietate a materialelor, care contrastează cu perioada I-a şi'care provin aproape exclusiv din întinse cimitire cu urne. Prezenţa acestor „câmpuri de urne" dau numele unei întregi civilizaţii, care se va prelungi şi în prima epocă a fierului, după cum vom vedea. Oltenia sud-vestică va forma de data aceasta o provincie culturală la un Ioc cu Banatul român şi iugoslav şi cu părţile nordice ale Serbiei vechi. In Oltenia vom avea grupa Bivolarii (Ostrovul Mare) (230), corespunzătoare cu grupa Vattina-Vârseţ 227) . M. Roska, în Dacia, III-IV, p. 352-355, Orosz Endre, în Arh Ert., XLIV, 1930, p. 228-29 şi p. 305, fig. 147. 228) . I. Andrieşescu, Asupra' epocii de bronz în România, Bucureşti, 1916. 229) . V. nota 226. , 230) . Cel mai întins câmp de urne şi cel mai intens săpat de către Muzeul din Turnu-Severin în 1936. 252 din Banat. Studiile şi datele arheologice lipsesc sau sunt insuficiente în prezent, pentru a putea deosebi cu certitudine o perioadă de cealaltă. Aceasta s'ar putea face pe viitor. In cronologie absolută ne aflăm după 1500 a. Chr., când pare a începe la noi faza B. I. IZVOARE ARHEOLOGICE. 1) Aşezări. In vremea aceasta nu vom întâlni în Oltenia staţiuni, nici ca număr şi nici de importanţa acelor din Europa Fig 112. Câmpuri de urne din epoca bronzului. Jud. Mehedinţi: Ostrovul Corbului (1), Ostrovul Mare (2), Balta Verde (3), Gruia (4), Salcia (5), Vânjuleţ (6); Jud. Dolj: Bistreţ (7), Cârna [S), Plosca (9), Dessa (10), centrală ale aşa numitei „civilizaţii a mormintelor în tumuli". Numărul lor este restrâns (fig. 112): Ostrovul Corbului, Hinova, Ostrovul Mare, Balta Verde, Gârla Mare, Salcia, Vânjuleţ (jud. Mehedinţi), Cârna, Plosca, Bistreţ, Desa şi Vârtop (jud. Dolj). O localitate în Gorj este indicată printr'un vas tipic epocii bronzului (231). Materialul provenind din aşezări este sărac şi de cele mai multe ori în stare fragmentară. Acest material a fost cules, fie întâmplător de pe plajele Dunării, fie că a fost adu- 231). Vasul se află în Muzeul din Târgu-Jiu. 253 nat din săpături sau cercetări sistematice. In cazul acesta majoritatea sa provine din gropi, ci nu dintr'un strat compact de cultură, cum eram obişnuiţi a întâlni în vremurile neolitice. In unele staţiuni avem de a face numai cu răspândiri: Fragmente ceramice, cenuşă, cărbuni, oase calcinate, scoici, rar câte un obiect de silex sau piatră şi nici odată unul de metal. La Ostrovul Corbului s'a constatat că răspândirile epocii bronzului se află stratigrafie peste Glina III. Aşezările se înşirue dealungul Dunării, fiind chiar în imediata vecinătate a fluviului, ceeace a cauzat distrugerea celor mai multe staţiuni. 2) Morminte. Mormintele sunt aproape singurile izvoare arheologice ale epocii mijlocii şi târzii a bronzului, care au dat cele mai numeroase materiale. Forma caracteristică a înmormântării este incineraţia practicată în morminte, plane. Se întâlneşte însă şi înhumaţia în tumuli, dar aceste morminte sunt până acum numai două la număr. a. MORMINTE CU SCHELET. MORMINTE CU TUMULI. In săpăturile din 1932 dela Balta Verde, jud. Mehedinţi, Fig. 113. s'a dat peste două morminte de inhumaţie. Ele au fost descoperite în condiţiuni stratigrafice foarte clare: ele se află la baza celei mai înalte movile de acolo şi cu diametru] cel mai mare, aşezate direct pe nisipul galben. Peste nivelul lor vine acela al mormintelor de incineraţie, faţă de care cele două morminte sunt deci anterioare ca vreme. Mormântul VIII. Scheletul aşezat cu faţa în sus, în poziţia întinsă, orientat VNV300<>— EJsE12Q0, era lung de 1.50 m. De o parte şi de cealaltă\ a craniului s'au găsit două pietre de 0.30 m. aşezate intenţionat în acest loc. In jurul corpului nu s'a mai găsit însă nici o piatră. Totuşi în prezenţa acelor pietre trebue să vedem o influenţă dinspre Vest, unde în vremea aceasta morţii se îngropau in tumuli, în construcţia cărora intrau şi pietre orânduite în formă de cerc sau boltă. Pe braţul drept purta o brăţară de bronz, din placă, având un diametru de 0.05 m. 254 (fig. 113). Brăţara e ornamentată cu puncte incizate. Capetele sale sunt rotunde. Mormântul IX. (Fig. 114 şi fig. 170,6). Scheletul era aşezat în aceeaşi poziţie şi orientat aproape la fel. Lungimea de 1.10 m. Oasele sunt mult mai bine conservate decât în /primul mormânt. Singurul element inventaric este o brăţară de aceeaşi formă ca cea din mormântul precedent. Mormântul IX se găsea spre marginea tumulului, la 6 m. depărtare de mormântul VIII, care era aşezat în mijlocul movilei, la 1.30 m. adâncime. Ridicarea tumulului ar sta deci în legătură cu primul mormânt. El a fost folosit apoi şi pentru mormintele de incineraţie, la săparea cărora nu s'a observat nici o deranjare de straturi, care să ducă la bănuială că mormintele de inhumaţie ar putea fi posterioare celor cu urne. După -ritul de înmormântare, după cele două brăţări şi după stratigrafie, cele două morminte dela Balta Verde aparţin fazei B a bronzului, foarte probabil intr'o vreme timpurie a sa, când apar câmpurile de urne, dar se menţine şi inliumaţia, ca o tradiţie, sau sub influenţa directă a civilizaţiei tumulilor din Vest. b. MORMINTELE DE INCINERARE. CÂMPURI DE URNE. Colţul de Sud-Vest al Olteniei este acoperit in această, vreme de întinse câmpuri de urne, care sunt o prelungire a celor din Banat. Aceste cimitire "sunt de obiceiu în apropierea aşezărilor semnalate mai sus. Ele se întind uneori pe mari suprafeţe, ca cele dela Bivolarii (Ostrovul Mare), deja .Balta Verde 255