Anul XXXV Ianuarie 1928 No. I. ARHIVA ORGANUL SOCIETĂŢII ISTORICO-FILOLOGICE --DIN IAŞI-- Director: ILIE BĂRBULESCU SUMAR ILIE BĂRBULESCU . . . I. IORDAN....... G. ZÂNE........ N. C. BEJĂNARU . : . . MARGARETA ŞTEFĂNESCU Curentul Literar Bcmâno-Slav. Dialectele italiene de sud şi limba română. Doctrina economică a Codului Calimaoh. Rolul boerimei in politica externă a prinoipatului Ţării Româneşti in prima jumătate a sec. XVII-lea Un produs al Şooalei lui Ion E-xarhul la noi : Manuscriptul al III-lea din Sbornioul de la Ieud. COMUNICĂRI Ilie Bărbulescu : Limba română scrisă de Turci. Un document moldo-slav din a. 1612.— Dr. Ilie Gherglwl: Câteva preoizări filologice istorice (urmare).— G, Zâne: „Elzevire" cu lnformaţiuni despre Români. „ Argint în plic".—Margareta Ştefănescu : Două nume de mcnedă măruntă in Basarabia. Rotaoizme în Basarabia. RECENZII Sili)iu Dragomir: Documente nouă privitoare la relaţiile Tării Româneşti cu Sibiiul în secolii XV şi XVI. A'. lorga: Noi acte ro-mîneşti la Slbiiu (Ilie Bărbulesou).—D. I. Gauriliu: Tutunul (N. A, Bogdan). — /. Rovenţa şi I. Cristescu : Introducere în paleografia cirilică (Margareta Ştefănescu).—O. Tafrali: îndrumări culturale (P. Constantinesou-Iaşl). IAŞI «PRESA BUNĂ» INSTITUT DE ARTE GRAFICE ŞI EDITURĂ ŞTEFAN CEL ÎÎARE 56. C. 461 AN Aft A\ro AN Ak\ A\ AN A\ AN 1W W W V^/ W W Rugăm cu insistenţă persoanele cari primesc ARHIVA, să ne trimită costul abonamentului ce ne mal dator esc pe trecut sau pentru anul in curs; intru cit chelfuelile tiparului fiind foarte mari, se cer adevărate sacrificii pentru a putea apare. ARHIVA Apare de patru ori pe an: Ianuar, April, Iulie şi Octombre. ABONAMENTUL ANUAL 100 de lei in ţară pentru particulari. 300 lei pentru Autorităţi, Bănci şi alte întreprinderi. 40 franci franceji pentru străinătate. Orice corespondenţă să se adreseze: Pentru tot ce priveşte Direcţia şi Redacţia (manuscrise, cărţi, schimb de publicaţiuni etc.): D-lui Iile Bărbuiescu, profesor universitar. Str. Speranţă No. 14—Iaşi. Pentru Administraţie, expediţie, abonamente, mandate-poştale etc.: D-lui N. A. Bogdan, publicist, Str. Albineţ No. 4—laşi. Pentru anii mal vechi ai acestei Reviste, a se adresa tot D-lui N. A. Bogdan. xN AN AN A\ A\ AN AN AN AN AN AN />A AN AN AN A\ AN AN AN AN AN AN /A AN ARHIVA REVISTĂ DE ISTORIE, FILOLOGIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ DIN IAŞI .Anul XXXV Ianuarie 1928 No. 1 Curentul Literar Româno^Slav L) In sec. XII Românii din Dacia-Traiană au primit sau luat dela Bulgari limba bulgaro-slavă sub forma-i mediobulgară şi cu producţiile literare ale ei, precum şi scrierea cirilică cu fonetismul pe care aceasta îl avea la Bulgari atunci în scrierea limbii lor bulgaro-slave. Subf această formă curentul bulgaro-slav trăieşte între Români în sec. XU şi al XIII, singur curent slav, până cătie s'ârşitul acestui veac din urmă, când, prin ridicarea politică a statului sârbesc şi înteţirea unui curent de emigrare etnică de Sârbi şi Macedo-Slavi din Sârbia proprie şi Macedonia de Nord şi Centru dincoace de Dunăre în Muntenia şi spre Moldova, curentul acesta cultural sâ bo-slav şf macedo-slav începe a evacua oarecum treptat pe cel bulgaro-slav, pe care-1 înlocuieşte în cea mai mare parte la sfâr-şi.ul veacului al XIV. Acum şi de aci înainte curentul bulgaro-slav se păstrează numai în parte din mişcarea propriu zis literară slavă la Români, pe când cel sârbo-slav şi mai ales macedo-slav lucrează şi în mişcarea propriu lite'ară şi în viata zi nică a tre-bilor statului şi chiar personale ale cetăţenilor Principatelor Române !) care scriu mai ales cu macedo-slavă şi documente publice ş1 scrisori particulare. 1) Capitol dinfr'o lucrare care-i sub tipar şi va apare în curând sub titlul: Curentele literare la Români în perioada Sla~ vonismultti lor Cultural, 2) A se vedea Ilie Bărbulescu : Relaiians des Roumâ'm etc p. 182. 2 ILIE BĂRBULESCU Cam în sec. XV, prin începerea legăturilor politice mai întinses ale Principatelor Române, îndeosebi ale Moldovei, cu Ruşii şf Polonia, se strecoară în v'aţa literară slavă, in curentul slav dela noi care atunci era mai ales sârbo- şi macedo-slav, şi curentul ruso-slav. Acest din urmă curent năpădeşte oare cum pe cel macedo-slav, pe care si plantează ca un parazit nu în partea Iui propriu zis literară, ci în mişcarea limbii şi scrisului Iui din viaţa zilnică, a particularilor şi a cancelariilor domneşti. Aceste 4 curente nu sunt altceva decât reflexul Ia noi a ac'i-vităţii literare a celor 4 tipuri de limbă ale Literaturilor slave ci-rilice de care am vorbit în altă parfe. Ele împreună constituesc marele curent româno-slav, care în realitate nu e altceva dtcât act vitatea împletită de colaborarea reciprocă a acelor patru mici curente sau tipuri literare slave dela noi. Căci într'adevăr, activitatea curentului romîno-slav şi constituţia lui sunt identice cu activitatea şi constituţia „Mişcării literare cirilice la Slavi", despre care am tratat mai sus, atât in ce priveşte fondul adică cuprinsul textelor lui, cât şi în ce priveşte forma, adică limba şi ortografia acestor producţii literare româno— slave. Dar, spre a se vedea această identitate să analizăm acum, pe rând, şi fondul şi apoi forma acestui curent literar. Fondul, adică conţinutul, curentului literar româno-slav. Când Bulgarii au dat Românilor limba lor bulgaro-slavă cu scrierea ei cirilică, le-au pus la îndemînă, fireşte, textele lor ira-nuscrise cu feluritele cuprinsuri, ce am arătat că avea atunci Literatura bulgaro-slavă. Iar când se introduc la noi şi celelalte Literaturi slave cirilice: sârbo-, macedo-slava şi ruso-slava, toate acestea introduc la Români ori le pun la îndămână, fie cdpii după texte paleoslovenice şi bulgaro-slave mai vechi sau mai noui, fie compuneri proprii ori traduceri din greceşte (sau uneori din latineşte) proprii ale lor. Românif, la landul lor, Ie citeau, iar deseori le şi copiau, spre a Ie răspândi în cercuri cât mai largi din re dânşii. Trebue să observăm, că mişcarea literară a curentului acesta româno-slav, în toată perioada Slavonismului Cultural al Românilor (adică între sec. X1I-XVII inclusiv) se desfăşoară strict imi— CURENTUL LITERAR ROMÂNO-SLAV 3 fativ, numai în cadrul ce i-1 indica curentul Slavilor cirilici cari ni l-au dat. Intr'adevăr, precum Literatura Slavilor cirilici în acea perioadă de vreme era mai cu seamă cu cuprins religios, tot aşa era şi mişcarea curentului româno-s'av. Precum mişcarea curentului Slavilor cirilici se interesa, nu în prea mare măsură, dar se interesa şi de alte genuri culturale sau literare decât cel bisericesc, tot aşa, adcă un caracter oarecum enciclopedic, avea şi cea a curentului româno-slav. Precum, în siârşit, mişcarea literară a Slavilor cirilici se interesa cu totul puţin de poezie, tot asifel şi cea a curentului român-slav punea foarte puţin interes pentru pro-duc(iile acestui gen literar. Şi precum acei Slavi se ocupau prea puţin de Ştiinţe, tot aşa prea puţin s'au interesat de ele şi ai noştri. Ştirile şi manuscrisele ce ne-au rămas din acea vreme ne învederează, înir'adevăr, că mişcarea literară româno-slavă din al XII-XV1I veac inclusiv era în cea mai mare parte, cel puţin în trei sferturi ale ei, cu cuprins religios şi bisericesc. Aceasta se -vede s. ex. în catalogul de manuscrise ce s'au găsit în bibliotecile mănăstirilor noastre din Moldova şi Muntenia ş< pe cari, foarte multe, le-a descris profesorul rus Jacimirskij în cartea sa cu titlul Slavjanski i russkija rukopbi rumynskih bibl[otek,ce i-a publicat Academia din Petersburg, în al ei „Sbornik", în a. 1905. Aci se -văd multe manuscrise curat slave, din sec. XIII până într'al X\ II inc'usiv, cari făceau parte din bibliotecile clericilor cărturari ai noştri şi ale mănăstirilor, cele mai multe din aceste manuscrise în redacţia „tipului" bulgaro-slav, ceva mai puţine în cea a „tipului" sârbo-slav, şi mult mai puţine, în acea perioadă de vreme, în redacţia tipului ruso-slav. Astfel, ni s'a păstrat o Evanghelie ruso-slavă din sec. XIV care, cum se vede în o notare ce unul a făcut pe ea, în slavoneşte şi româneşte Ia a. 1673, era de mult în Moldova unde era citită de cărturarii noştri]). Deci se citea la noi redacţia ruso-slavâ. Ni s'a păstrat încă un ms. cuprinzând „Apocalips cu tâlcuirile lui Andrei din Alexandria" scris în sec XIV cu redacţia tipului sârbo-slav; din diferitele însemnări ce diferite persoane au scris pe acest text se vede ca el a trecut prin mâna generaţiilor dela noi cari l-au citit în mai multe secole (Iacim., p. 653). Deci se citea la noi şi redacţia sârbo-slavă. Ni s'a păstrat 1) Jacimirekij, p. 93. 4 ILIE BĂRBULESCU un ms. care cuprinde „Cuvintele de pustnic" a!e Iui Isaak Sirn^ o traducere din greceşte în redacta tipului bulgaro-slav (Iacim.,-p. 721) făcută în sec. XIV. Din însemnările ce s'au făcut pe acest text de către diferitele persoane cari l-au avut, se vede că diferite generaţii l-au citit la noi. Se citea dar aci şi redacţia bulgaro-slavă. Ni s'au păstrat şi alte texte bisericeşti ca acestea; aşa Prooroc, Vechiul Testament, Psaltire, Tetraevanghelie, Apostol, Apostol şi Apocalips, Tâlcuire Ia Cartea Iui Iov, Tâlcuire Ia Evanghelia lui Marcu, Tâlcuire Ia Evanghelia Iui Ioan, Pravila bisericească, Sluzebnik, Trebnik, Octoih, Triod, Minei etc, toate scrise de-Slavii cirilici la dânşii şi transmise apoi dincoace de Dunăre Românilor, în veacurile următoare până într'al XVII indusiv, dintre-acestea cele mai multe cu redacţie bulgaro-slavă şi macedo-slavâ,-mai puţine cu redacţie sârbo-slavă şi mai deloc în secolile XIV-XVII inclusiv cu redacţie ruso-slavă. Unele din acestea venite nouă dela Slavii cirilici nu număr se citeau Ia noi, ci se copiau de către cărturarii noştri din Principate şi Ardeal. Ba, precum la acei Slavi se păstra strânsă legătură între-textele greceşti din care ei traduceau în slavoneşte, încât reproduceau în acelaş manuscris şi textul grecesc al traducerilor loir (cf. p. 206), tot astfel, imitând, şi ai noştri copiau uneori la un loc şi originalul grec şi traducerea slavă a lui. Aşa, în mănăstirea Putna din Bucovina, acel protopsalt cu numele Eustaţie a copiat la a. 1511 Sbornikul mai sus pomenit (p. 125) care cuprinde şi rânduri cu glagolitică. Sbornicul are, între altele, bucăţi de cântări bisericeşti în greceşte şi cu traducerea lor slavoneşte, puse amândouă pe aceleaşi note muzicale. Iată o bucată din una die aceste-cântări cu textu-I slav-cirilic şi grecesc (aci o reproduc însăfâiăv note muzicale): c A 0 H C T O II H O O O l oaoţi oov sat i U raraKORKHCTIIHHdKrtd aa?iT){) ooooa u a CURENTUL T ITF.RAR ROMÂNO-SLAV 5 a jk ii ii t ii h ii t a k w a x a p (i) £ T) v ce t t] v r o p o o o o o o ,\ ii n a ^eoooooootOKOir'), Cântarea aceasta arată că pela 1511 se cânta în biserica moldovenească nu numai slavoneşte, ci şi greceşte. De altfel imitarea acestei strânse legături dintre cultura şi limba bisericească ^greacă şi cea slavă se împământenise în Moldova aşa de puternic, în cât, chiar mai târziu, subt Alexandru Lăpuşneanu, Principatul acesta era un centru cultural bisericesc, în care veneau tineri ruşi d n Lemberg şi Peremisl (Galiţia) spre a învăţa la Suceava (ca într'o Academie de muzică bisericească ortodoxă) cântarea grecească şi sârbească, Căci, într'o scrisoare, în ruseşte, ce Lăpuşneanu trimise în a. 1588 orăşenilor din Lemberg, le spune următoarele lucruri, interesante încă şi din alte pun.te de vedere (o dau aci în traducere) : „Io Alexandru cu mila Iui D-zeu voevod gospodar al pământurilor moldoveneşti. Cinsti(iIor demni orăşeni Lembergeni, iutulor laolaltă cari ascuLă de legea grecească, le dăm de ştire că, când milostivul D-zeu va da şi acest hram dumnezeesc seva isprăvi şi va fi în stare de a-i sluji, (atunci) şi milostivirea voastră uitaţi-vă ce spune pravila sfinţilor părinţi: că nu se cade bărbaţilor, ca, împreună cu femeile şi cu fetele, să stea intr'un loc, ci bărbaţii să stea înăuntrul bisericei, iar femeile şi fetele în pridvor dinaintea bisericei; aşa spune pravila. Vi se cade şi vouă, să nu staţi la olaltâ cu femeile şi să vă conduceţi întocmai după pravilă şi aşa să faceţi cum vă scriu. Asenuni, trimeteţi la noi 4 cântăreţi (diaci), tineri buni, iar noi îi vom da la învăţarea cântării greceşti şi sârbeşti, şi când vor învăţa-o îi vom trimite iarăşi la voi; numai să aibă glasuri bune; căci şi din Premyăl' sunt trimişi la noi diaci la învăţătură. Odată cu asta vă dăm în paza lui D-zeu. Scris în Suceava, în anul dela Naşterea Domnului 1558, luna Iui Iulie în 6 zile" 2). 1) Jacimirskij: Şest statej etc, p 38. 2) Ci textul slav la Ilie Bârbulescu: Cercetări istorico-filo-Aogice, p. 80 şi în Documente Hurmuzaki, I, 2, p. 208. 6 ILIE BĂRBULESCU Dar se Introduceau dela Slavii cirilici la Români, se citeau şi se copiau,—numai că într'o mult mai mică măsură decât cele bisericeşti,—şi manuscrise cu alte genuri culturale sau literare, tot a<-t-fel: cele mai multe în redacţie bulgaro-, macedo-slavă şi sârbo-slavă. Ni se transmiteau, anume, şi ni s'au păstrat până astăzi lucrări cu cuprins juridic bisericesc şi chiar mirean. Astfel, avem, în copie făcită chiar în Moldova Ia a. 1474, un ms. care cuprinde GnHT<|><\ ii oytiiTCAra cpuKCK^ro *). Iar la a. 1697, eromonahul Antim Ivireanul tipări la Snagov în slavoneş e o rpc\,\\,\UTiKH cw.ci'ickiia IlpAmMuof 5) Sv'HTdriHd, pe care o dedică domnitorului Ţării Româneşti Io Constant'n Basarab. Această publicaţie însă nu e altceva de<.ât o nouă ediţie, cu câteva schimbări în Predoslovie (Prefaţa), a Gramaticei slave tipărită la a. 1648 1a Moscova de rusul Smotricki °). Ne-a mai venit dela Slavii ci-ril'ci în Principate, unde se citeau şi se copiau chiar, manuscrise cu conţinut istoric. Astfel, într'un manuscris, copie făcută în sec. XV în Moldova după original sârbo-slav, se află, deci se citea la noi, traducerea slavă a Cronicei bizantinului Hamartolos 7); aceeaşi traducere, tot în redacţie sârbo-slavă şi poate că în Muntenia copiată, o mai găsim într'un alt manuscris româno-slav tot d'n sec. XV 8). In Sbornicul de'a Kiev (scris în mănăst. Slatina din Moldova în sec. XVI) se află copie cu redacţie bulgaro-slavă după un Letopiseţ sârbesc »), deci aceasta din urmă în red. sârbo-slavă. într'un alt Sbornic româno-slav, scris la mănăstirea B'Stnţa din Moldova tot în sec. XVI, se af ă o copie după traducerea 1) Cf. p. 164 şi 112, 2) Jagi<5: RazsuMenie, I, 335, 365. 3) Cf. p. 208, 228 şi 170. 4) Jagic: RazsuMenie, I, 578 şi I. Bogdan: Vechile cro- nice, p. 8. 8 ILIE BĂRBULESCU medio-bulgară (bu'garo-slavă) a Cronicei bizantinului Manasses -ea poartă titlul in slavoneşte: IJp-k/M^Aparo AAdHacid 11 /vIiToniicna CXKpdHlf /1'kTHO OTX c%3fl,ah\a Mlipoy HdHHHdl&llia ii TfKA»l|lll A* c) este, anume, o bucată cu „Povestea despre privighetoare" şi alia „Despre inorog" sau rinocer (O HH«pc>3-k). Afară de asta, în scri-•e-ea româno-slavă numită „învăţăturile Iui Neagoe Vodă către 3iul său Teodosie", dela începutul sec. XVI, se află introduse mai multe aşa „pilde" (pe slavoneşte npiiid) sau „poveşti"; astfel are una „Despre şarpe", altele „Despre struţ", „Despre porumbel" ^hulub) etc. 2), toate în redacţie de tipul bu'garo-slav. într'un "Sbornic, scris în mănăstirea Neamţu Ia sfârşitul sec. XVII, este, ). Aşa trebue „explicată dependenţa" 2) limbii cu care scrie Na-zarie de textul traducerii bulgaro-s'ave a lui Manasses; iar nici de cum prin „lipsa de stăpânire a limbii în care scria". Tot aşa şi la Macarie şi Evtimie. Curentul acesta manasian e şi în o notă pe Evanghelia dela Voroneţ, din sec. XVI 3). Fondul, adică conţinutul Literaturii româno slave era, deci identic cu al tuturor Literaturilor slave cirilice, cari ni-o introduseră şi o alimentau mereu în curgerea Perioadei Slavonismulut nostru Cultural : din sec, XII-XVI1 inclusiv. Asta fiindcă ne stăpânea întreg spiritul Literaturilor Slavilor chiliei. Iile Bărbulescu Dialectele italiene de sud şi limba romînă. (v. „Arhiva" XXXIV, nr. 2, pag. 11 urm.) 80. Abr.2 tajă' 'tagliare'; vende che ttajje la facce 'vento* diaccio, che mozza il fiato'—rom. vînt care-ţl taie faţa sau te tale la faţă id. Şi despre un ger aspru, care pătrunde repede şi cu putere în toate mădularele corpului, se spune că tale. Intr'adevăr senzaţia, pe care o are cineva cînd bate un vînt rece sau cînd e _ger, samănă bine cu tăietura unui cuţit ascuţit, a unui briciu, etc. Cf. şi frc. ce vent cottpe le visage, le froid m'a coupe Ies levres ş. a. cu acelaş înţeles.—Sic. tagghiari 'tagliare': tagghiari li dis-cursu '(troncarlo) tagliar il discorso'—rom. a tăia (cuiva) vorba 1) Cf. I. Bogdan: Vechile Cronice moldoveneşti, Idem: Letopiseţul lui Azarie, p. 33, 38. 2) Ibidem, p. 40. 3) I. Bogdan: Evangelia dela Homor şi Voroneţ din 1473-şi 1550, Bucureşti 1907, p. 5. 14 I. IORDAN id. (vorbă însemnează aici 'vorbire, cuvîntare', nu 'cuvânt izolat'); tagghiari la strata '(impedire la via del ritorno) tagliare la strada'— rom. a tăia (cuiva) drumul id. (indiferent dacS-i vorba de cineva care înaintează ori se reîntoarce, deci cu un sens mai larg decît în dialectul sicilian); tagghiarisi '(ii rompersi che fanno i drappi in sulle pieghe perisciupio) ricidersi'—rom. a se tăia id (d pildă: această ştofă se tale repede, mătasa se taîe mat uşor decît ştofa, etc). Primele două izolări se întîlnesc, dupăcum se vede deja din explicaţiile date de Trajna, şi în italiana literară (Rigutini-Bulle, s. v. tagliare, notează tagliare le parole in bocea a qd. şi tagliare ad uno la via, le comunicazioni, il ritorno, la ritirata), apoi in franceză: couper la parole ă q., couper une route, la retrăite. Din a tăia vorba s'a format construcţia mai scurtă, adică mai energică şi deci mai potrivită pentru momentele, în care vorbitorul e stăpînit de afect, a o tăia: l-amtălat-o scurt sau numai l-am iălat-o—l-am închis gura 'nu l-am mai lăsat să vorbească, pentrucă n'avea dreptate, n'avea obraz, curaj, etc. să mai continuie', unde o stă evident în locul lai vorbă. Cf. ital. tagliare corto, fre couper court ă q., germ. kurz abschneiden. Ultima izolare din cele citate mai sus, anume a se tăia (despre ştofe), se pare că nu există decît în limba noastră şi în dialectul sicilian, ceiace ar putea sta în legătură cu faptul că exprimă noţiuni curat populare, pecînd primele două îşî au originea în vorbirea altor catngorii sociale (despre a tăia drumul şi similarele ei se poate afirma cu destulă siguranţă că au aparţinut Ia început limbajului mi'ităresc). Sic. tantu 'lanto': a li tanti di lu misi 'ai tanti del mese'— rom. la atîtea ale lunii id. Abr.2 tarlarse 'del legno: tarlare, intarlare; del pane, etc: intarmare, intignarersi', deunde apoi (fig.) faceia tarlate 'viso imbul-lettato, butterato', care ne aminteşte de rom. faţă ciupită (scit. de vărsat): imaginea este aceiaş în ambele cazuri. Foarte răs-pîndită este, mai bine zis era pe vremuri, cînd variola nu se putea combate cu uşurinţă, porecla, devenită si nume de familie, Ciupitu. Abr.8 tăvule (cu variantele tăvele, tăule) 'tavola, mensa': mette' la tavule 'apparecchiarla', sic. (s. v. mettiri) mettiri la tavula '(apprestar la mensa) metter la favola'—rom. a pune masa id. Cf. lat. mensam ponere (Georges s. v. mensa). ') Izolarea 1) Şi în franţuzeşte se poate spune mettre la table (pentru mai obişnuitele dresser şi servir la table). DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 15 aceasta s'a putut naşte numai în condiţii primitive de viaţă, care me întîmpină pană astăzi încă la ţăranii noştri: masa lor de mîhcat tiu stă în mijlocul odăii decît in momentul mîncării; altfel locul ei este într'un ungher oarecare al camerei. Prinurmare, pentru a mînca este nevoie s'o iei de'a locul ei obişnuit şi s'o pui, adică s'o aşezi acolo unde-i mai comod pentruca toţi ai casei să poată şedea în jurul ei. Operaţia contrară se numeşte deaceia In mod logic abr.8 leva' la tavule 'sparecchiarla'.—Abr.» Sta' a le tavule -"essere a tavola', neap. stare a tavola 'essere a mensa,a tavola'— rom. a sta s. şedea la masă id.—Sic. dări tavula '(far convito) me tere, far tavola'—rom. a da (o) masă id. Abr. tela: mette' la tela 'ordinare tutto cio che e d'uopo per tessere'—rom. a pune pînză id. Această Izolare ne aminteşte, din cauza veibului care intră în alcătuirea ei, de a pune masa discutată mai sus: şi războiul de ţesut trebuie luat dela locil lui, cu toate părţile-i componente, şi pus, adică instalat în mijlocul casei. Cît despre substantivele care exis'ă in cele două construcţii, deşi avem a face cu metafore şi într'un caz şi în celălalt, funcţiunea lor este dfarită: în a pune masa cuvîntul masă însemnează în prezent 'ceiace se aşează pe masă spre a fi mîncaf, pecînd pînză din a pune pînză este echivalentul semantic al subst. războia, întrucît acesta 'se pune', iar nu pînza, care nici nu există încă în acel moment. Deja din latineşte s'a ajuns la această întrebuinţare metaforică a lui tela: Georges s. v. îl traduce şi prin 'der ganze Webstuhl', cu trimetere la Cat o, De re rustica. Sic. tempu 'tempo': essiri passatu lu so' tempu 'esser invec-chiato'—rom. a fi trecut timpul cuiva id Popular se zice mai des, cu acelaş sens, despre un bâtrin, care trăieşte oarecum degeaba, tocmai pentrucă a trecut limita... de vrîstă: şî-a trăit traiul, şi-a mîncat măla\ul. Dar expresia romînească a-i fi trecut timpul mai însemnează, cu deosebire în graiul orăşenilor (depildă cînd e vorba de un om altădată puternic, în politică ori fn alt domeniu de activitate- publică) 'a-şi fi pierdut puterea, a nu mai avea trecere, autoritate' (întocmai ca un bâtrîr, care din pricina etăţii înaintate nu mai are forţă, nu-şi mai poate impune punctul său de vedere). Abr.2 tene.' 'tenere', ca reflexiv are sensul de 'reggere, conser-varsi': e ffrutte che sse te' 'son frutte serbevoh', la fel cu rom, a ţinea în cazuri ca aceste mere ţin pe iarnă, carnea nu (se) mal 16 I. IORDAN poate ţinea din cauza căldurii ş. a. întrebuinţarea curentă a verbului romînesc este în funcţiune intransitivă, pecînd cel abruzzezr apare numai ca reflexiv.—Cal. Sc. (pag. 68): tenire una (di grldare, plângere e simili) 'non ismettere un momento'—rcm. a o ţinea una id. (depiidă: de azi dimineaţă o ţine una cu plînsul, una o ţine cu-a Iul de-un an de zile ş. a.). Interesantă în aceste izolări nu este atît întrebuinţarea lui tenire, resp. a ţinea, care n'are aproape nimic insolit în ea, cîtaceia a lui una. In romîneşte acest cu vînt are funcţiune adverbială, cum reiese între altele şi din faptul că poate fi înlocuit prin înfr'una; considerat însă altfel,. una este pronume substantival, întocmai ca corespunzătorul săi» din expresia calabreză : în amîndouă cazurile acest cuvînt ţine locul unui substantiv, care poate varia după împrejurări. Repetarea pronumelui, supt forma-i neaccentuată (o), din construcţia romî-nească se datoreşte fie analogiei izo'ărilor în care el este exprimat o sngură dată (a o face boacănă, a o spune verde, etc.),. fie, ceiace-i mai puţin probabil, nevoii vorbitorului de a lămurî spusele, ca depiidă în (v)a afla el tata, (v)a veni el Drăguşlar căuş'). etc. Sic. terra: essiri di lu celu a la terra '(essere in posiz'one differentisSima da altra) dalie stelle alle stalle'—rom. a fi ca dela cer la pămînt (scil. departe s. deosebit un lucru de altul) id.; culV occhl 'n terra 'modesto, cogli ocehi bassi—rom. cu ochii în pămînt id. (de ex. l-aşa de ruşinos, încît nu 'ndrăzneşte să ridice ochii din pămînt sau asupra omului); jittari terra all' ocehi 'ingannare'—rom. a arunca (s. zvîrli) colb (s. praf) în ochii cuwa id. (propriu zis 'a arunca praf in ochii cuiva pentru a-î împiedeca vederea şi deci a putea apoi lucra nestingherit'); terra niura duna bonn pani '(e feconda) terra nera buon pane mena': în romîneşte se zice numai f'gurat şi pâmîntul e negru, dar face pine bună, a'unei cînd o persoană brunetă este ironizată din cauza culorii negre a feţei sale. Abr.* terrebilîe '(fam.) cosa terribile'; 'nu terrebilîe de tembe 'un tempo terribile', 'nu terrebilîe de ggende 'grande quantitâ di cose': şi în limba noastră s'a format dela adj. grozav substantivul grozăvie, care se întrebuinţează în aceleaşi condiţii ca şi 1) Despre chipul cum au luat naştere asemenea construcţii v. Arhiva XXX (1923), pag. 408. DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 17 cuvîntul abruzzez notat aici, depi'dă o grozăvie de viemc—o vreme grozavă, o grozăvie de oameni, de lucruil—o mulţime enormă de oamem, etc. Motivul pentru care s'a creat în cazul de faţă un substantiv este că adjectivul era simţit ca prea slab, prea palid spre a putea exprima intenţia vorbitorului: prin formai ea substantivu'ui însuşirea de 'grozav; straşnic' a încetat de a mai fi o noţiune abstractă şi în acelaş timp accesorie (ca orice calitate a lucrurilor şifiinţilor: acestea smt concrete şi de sine stătătoare) pentru a deveni ceva independent şi oarecum material. Cît de mult îndeamnă afectul la creaţii lingvistice nouă se poate constata mai cu samă în vorbirea populară: feeasta se manifestă în*r'o 1 bertata deplină, pentrucă oamenii din popor nu-s împiedecaţi în exprimarea ce'or ce simt de atî ea consideraţii denatura educativă, care interv'n în relaţ'i'e dintre oamenii cult'. Ca să dau numai un exemplu, format cu acelaş sufix -ie, ca şi grozăvie, şi neîntîjn't în tex'ele populare cunoscute mie ')> v°iu cita cuvîntul grămâzie 'grămadă mare': cu deoseb re copiii, car destul de des şi oamenii mari, cînd vor să vo.bească de o cantitate imensă de lucruri ori fiinţi, spun o grămăzie de... Sic. tirdinari «metattsi di tri dinari (moneta di Sicilia fino al 1860=un centesimo)» : nun valiri tirdinari '(va'er poco dav-vero) non vaier un soldo'—rom. a nu face trei parale id. Mai interesantă decît această cons'rucţie este în romîneşte o alta, z-nume a lua la trei parale (adesea se zice şi numai a lua la trei) 'a mustra aspru pe cineva, a-I ocări'. Cred că elementul esenţial în izolarea aceasta sînt cuvintele trei parale cu însemnarea 'foarte puţin lucru, aproape nimic': numai pe un om, pe care-1 consideri infer'or în toate privinţile, d ci vrednic de dispreţuit, îl poţi dojeni în voie, adică îl poţi 'lua la trei (parale)'. Dea:eia chiar astăzi construcţia aceasta se întrebuinţează, în mod obişnuit, de cătră părinţi la adresa copiilor, de cătră stăpîni la adresa servitorilor ş. a., în scurt de cătră oameni cu o autoritate oarecare asupra acelora, despre care-i voi ba. Poate că a lua este a;ci sinonim cu a cumpăra: seva fi zis Ia început de tot nimai despre lucruri, şi anume despre cele foarte ieftine şi prinurmare l'psite 1) Nici Dicţionarul Academiei nu-1 înregistrează, şi cu toate acestea el este cît se poate de răspîndit la Tecuciu, unde l-am auzit pe vremuri de nenumărate ori. 2 18 I. IORDAN de valuare, iar mai tirziu, pr'n analogie, şi despre oameni de nimic. Singura dificultate Ia admiterea acestei ipoteze provine dela prepoziţia la: ar fi trebuit să avem cu (a lua, adică a cumpăra, cu trei parale). Putem ieşi însă d n încurcat ră presupunînd câ cons ruc{ia sintactică originară s'a modificat cu timpul supt influenţa altora, cu care a fost socoti ă ca asămănătoare într-'o privinţă oarecare. Astfel se z ce a lua ( a cumpăra) două—trei lu uu\ la un leu: deoarece între acest fel de a voibi şi cel de mai sus există o puternică asămănare, n'a fost deloc greu ca pre-poz'ţ'a cu din prima să f e în'ocuită prin la din a doua. Ar mai fi şi o altă pos bilitate de explicare. Cînd construcţia a lua cu tie parale şi-a pierdut înţelesul propriu, pen ru a-1 păstra numai pe cel figirat ( 'a ocări'), a putut fi influenţată de sinonima ei a lua la rost, astfel că în locul Iui cu s'a substituit la.— Ironic sa spuns şi a lua la trei păzeşte, cu a-elaş sens, dar mult atenuat, tocmai pen rucă vorbitorul glumeşte. Cuvintul păzeşte nu trebuie co siderat ca un locţiitor a lui parale, cu care n'are niciun punct de contact, c- ca un adaos hazliu, pn fel de sfat adresat celui ameninţat a fi dojenit: se va fi z s adică a lua la tre\, fără sub-s an tivul parale, care poate fi simţ't ca de prisos, întrucit se înţe-1 ge dela sine, iar apoi se va fi adăugat, ca propoziţie indepen-den â, imperativul păzeşte! (Depildâ: djeă nu te-aslîmpeil, amr să te \au la trei,... păzeşte !) Cu vremea, în r.buinţîndu-se în mod ob şnult acest adaos la izolarea în discuţie, nu s'a mai făcut nicio pauza dupăfM si s'a ajuns astfel Ia» starea actuală, cînd păzeşte se pronunţă aşa de repede după trei, în.ît pare că ar fi determinat de numeralul precedent. Poate de aici vine nuanţa glumeaţă, pe care credem că o are Jocuţiunta a lua la trei păzeşte: neo-b'şnuitul din această construcţie, pe care-1 simte şi un copil, cu atît mai mult, cu c t involuntar o compară cu a lua la ire\ parale, deşteaptă în noi impresia de comic. Este p sibJ, chiar probabil, ca la început de tot să fi lipsit orice intenţie hazlie în mintea celui care spunea te iau la trei păzeşte! Trebuie reţinut că păzeşte st ada gă numai cînd cuvîntul parale S2 Iasă Ia o parte. Niccdată n'am auzit ziundu-se a lua la trei parale, păzeşte şi am impresia că o asemenea construcţie e imposib 15. Intre lăsarea afară a lui parale şi adăugarea lu' păzeşte este strînsă legătură: obişnuinţa cu construcţia complectă, precum şi simţul pentru simetrie, d<ş-teptat în cazul de fa.ă de lipsa subst. parale, a ajutat la naşterea DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 19 ■adaosului păzeşte, care nu întîmplător are acelaş număr de silabe -ca şi cu/întul elinrnat din pricina afectului. Abr.2 iojje' «corn. per prendere, pigliare»: va tojje' la carne ! 'vai a prendere, a comprare li carne'—rom. du-te şi va carne; clu se tojje? 'chi prenderâ, sposerâ?'—rom. pe cine ia (sci1. în -căsătorie ca soţie, ele.) ? Pentru această din urmă izolare să se compare întrebuinţarea identică a s'nonimului lui tojje', anume abr. pijâ', sic. pigghiarisi, notată în Arhiva XXXIV, nr. 1, pag. 29 (s. v. abr.2 pijâ'). Şi în ita iana literară verbul prendere are sensurile discutate aici: da chi l'hai preso questo vino ? 'dela c ne ai cumpărat vinul acesta?'; vuol prendere una contessa 'vrea să se însoare cu o contesă'. Sic. travagghiari 'lavoraie': travagghiari laterra '(coltivarla) levar la t.rra': ital. travagliare ş:-a păstrat, ca transitiv, însemnarea originară 'a chinui, a trudi' [cf. W. M e y e r-L u b k e, Rom. Etym. Wb. 8911 şi I. Iordan, Noţiunea 'muncă' în limbile romanice în Arhiva XXIX (1922), pag. 220], n'a evoluat, deci, pană a se confunda cu lavorare (depildă lavorare la terra, il campo 'a lucra pâmîntul, cîmpul'), ca sic. travagghiari, care prin aceasta ne aminteşte foarte bine de rom. a munci pâmîntul. Teram. troeche «truogolo : a chi mang'a sporcamente si dice : tu si' ddegne de magnă' lla lu troeche» : şi poporul nostru tri-vinete la treuca porcilor pe cine nu ştie să mînînce cum se cuvine. Abr.2 tutte 'tutto', nghe iutte 'insitme': £ mmenute la mamme nghe tutte la fijje 'e venuta !a madre con Ia figliuola, unitairunte al a figliuola'—rom. a venit mama cu tot cu fata s. ...cu fată cu iot. Cuvintele cu tot sînt aici un adaos al cărui scop este să întărească cele exprimate da întreaga propoziţie: vorbitorii vrea să spuie că n'a mai rămas nimeni (şi nimic!) d.ntre cei care trebuiau să vie şi, în acelaş timp, că acţiunea actasta e definitivă. Un asemenea fel dj a vorbi se va fi iv t întâia oară în împrejurări în care faptele înseşi se potriveau la asta, depildă cînd cineva părăiea pentru totdeauna un loc oarecare spre a se duce în altă parte. Probabil că la început locuţiunea cu iot se referea la lucruri, nu la persjane: cutare a plecat din oraşul nostru cu calabalîc cu tot (~cu tot calabalîcul), iar apoi s'a generalizat şi la oamenii care eventual însoţeau pe autorul principal al acţiunii (copiii urmîndu-şi părinţii, slugile pe stăpîni, e'.c). 81. Teram. ucehie 'ocehio': fă a l'ucchie na cose o persone 20 I. IORDAN 'piacere, gradire': rom. a face cu ochiul însemnează, cînd e vorba* de oameni, mai multe lucruri, Jepildă 'a mvita din ochi', (ct.-neap. fare ll'uoccho 'far l'occhietto, l'occh'olino, ammicare') 'a-şi da consimjămîntul', 'a se înţelege din ochi cu cineva în vederea^ înşelării unui al treilea', etc. Primul sens a ajuns cu vremea să f e identic cu 'a plăcea', printr'o intervertire în mintea vorbitorului a rolurilor celor două persoane, intervertire foarte explicabilă din punct de ved°re psichologic. Intr'adevăr, cine face altuia cu ochiul dovedeşte că are simpat'e pentru el, fără ca sentimentul acesta să fie numai decît reciproc; în majoritatea cazuri or însă reciprocitatea există, şi atunci semnul din ochiu este echivalent cu exprimarea iubiri nu numai din partea celui care-1 face, ci şi din a aceluia căruia i se adresează. De aici, adică dela înţelesul 'a plăcea', n'a fost deloc greu să se întrebuinţeze a face cu ochiul şr despre obiecte: între un om cart-ţi place şi un lucru caie deşteaptă în tine eceiaş simţire nu există nicio deosebire în ce priveşte efectul psichologic. Astfel se zice foarte des această haină îmi face cu ochiul, cutare mîncare îmi face cu ochiul ş. a.: adică 'îmi place, mă chiamă s'o cumpăr, s'o mînînc'. Interesant este faptul că această izolare, care se întîlneşte şi în alte limbi (depiidă în fianţuzeşie, unde se z'ce în 1 mbajul foarte familiar faire l'oeil sau de l'oeil ă qn. 'a arunca cuiva priv ri drr'gostoase'),. şi-a lărgit, în romîna şi în dialectul din Teramo, întrebuinţarea şi la lucruri.—Sic. (s. v. occhiu) a la terra di Vorvi, biaiu cu' havi un occhiu '(fra i piccoli non e mestieri essere grandissimo per elevarsi, ma tanto che sia piu di piccolo, si usa in molte occasi-oni) in terra dei ciechi beato chi ha un occhio o chi ha un oc-chio e signore'—rom. în ţara orbilor cel c'un ocliiu e'mpărat id^ Abr.* une 'uno': nummere une «mo. aggett. che indica gran-dezza, eccellenza», sic. (s. v. unu) nummaru unu '(eccellente, di-qualitâ perffeta), numero uno'—rom. număru unu id. (depiidă : ml-am cumpărat o pălărie număru unu, am să-i trag o ocară, o bătaie, etc. număru unu ş. a.). Izclarea romînească are o nuanţă specială, care face ca ea să se întrebuinţeze de preferinţă în cazuri de felul celui citat la urmă: batjocură, trinteală, chelfănealăr. efc. număru unu, adică atunci cînd vorbitorul vrea să dea un ton oarecum glumeţ spuselor sale. Dacă intenţia aceasta este de tot puternică, unu poate fi înlocuit prin germ. eins, care altfel nu €x"stă în limba noastiă: foarte des am auzit zicîndu-se numărw DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 21 ^îlnţ, cu acelaş înţeles ca număru unu, numai că efectul asupra -ascultătorului este mai comic decît la aceasta din urmă. Nu ştiu însă dacă izolarea discutată aici este de origine curat populară. Am impresia că-i vorba mai degrabă de o locuţiune orăşenească, ■făspîndită cu vremea în cercuri tot mai largi. In acest sens ar pleda şi varianta număra a\nţ. Nu trebuie totuş pierdut din vedere că mijlocul de a reda noţ'unea de 'excelent, foarte bun, .perfect' prin cel dinlăiu dintre numerale este frecvent în romî-neşte, unde întîlnim, afară de construcţiile deja citate, pe perva (>rus. pervyj): T i k t i n, Rum.-deutsches Wb. dă formele mase. perv, fem. pervă şi citează un singur exemplu, anume făină penă 'feinstes, Kernmehl'. Eu rrersonal am auzit "numai varianta perva întrebuinţată pelîngă tot felul de substantive, indiferent de gen; stomaco degli uomiri': şi în rom?neşte se spune guşă cu acelaş. sens şi tot în gluma. Evident că s'a pornit dela stomacul copiilor,, care, prin micimea lui, a putut provoca cu atft mai uşor crearea acestei metafore, cu cît obiceiul mamelor de a-şi dezmierda pruncit cu tot felul de cuvinte, sinonime cu 'pasăre' (putu ş. a.), este aşa. de general. Sic. vucca 'bocea': arristari cula vucea aperta '(sba'ordito,. meraviglt'ato) rimanere a bocea aperta'—rom. a râmtnea cu gura-deschisă f. (mai tare!) căscată id. (de remarcat identitatea construcţiei din siciliana şi romînă, amrndouă avînd aceiaş prepoziţie cu); stări a vucca aperta '(ascoltare con grande attenzicne) stare a bocea aperta'—rom. a sta cu gura deschisă s. căscată id.; nun grapiri vucca '(non parlare, non intrigarsi) non aprir bocea'—rom. a nu deschide gura (=a nu zice nici cîrc!, nici pis}); livarisi 'na cosa di la vucca 'privarsene'—rom. a-şi lua pînea, bucăţica, et_-dela gură 'a face sacrificii mari (pentru cineva)'; metiiti unu 'm mucea di li genţi '(sparlarlo pubblicamente) portare o menare per bocea uno, metter in parola': rom. a ajunge în gura lumii 'a deveni ob'ectul de discuţ'e al oamenilor' ş. a. Pentru această din urmă izolare să se compare lat. in ora hominum abire, volitare-per ora virum, in ora vulgi pervenire, toate avînd înţeles idem ic cu cel din romînă şi siciliana. Teram. vuceone 'boecone': vuceone de lu vellane 'quel piecolo pezzo di vianda che il contadino Iascia nel piatto, per far vedere-che ha mangiafo poco': în romîncşte se spune bucăţica ruşinosului despre ceiace rămîne în farfuria mare, dupăce s'au servit toţi dela masă (căci cel care şi-a scos mrneare la urmă de torV din jenă a mai lăsat ceva acolo). ]) Din cît cunosc pe ţăranii noştri, ştiu că ei n'au acest obiceiu, care mi se pare de origine orăşenească, deci artific'ală, adică... politicoasă; deasemenea n'anv 1) Dacă această izolare provine din mediul ţărănesc, explicaţia cea mai verosimilă ar fi următoarea. Se ştie că toţi merrbrifc unei familii de ţară mmîncă din aceiaş strachină, care se pune în mijlocul mesei. Şi atunci, cei îndrăzneţi sînt în avantaj faţă de-cei ruş:noşi (mă gîndesc, ?e înţelege, ia copii, care nu se pot stăpîni ca oamenii mari), aşa că păr nţii vor fi interven nd în favoarea acestor din uimă în sensul că opresc, ceva pentru ei int fundul străchini*'. DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 27 ■văzut ţărani care, în cazul cînd mînîncă fiecare din strachina sar ar lăsa o canti'ate cît de minimă nemîncată. Şi cum bănuiesc că ţăranii nu se deosebesc prea mult dela o ţară la alta, sînt dispus să mă îndoiesc de exact'ta'ea explicaţiei date teram. vuccone de~ lu vellane. Cred dimpotrivă că această izolare însemnează 'bucăţica rămasă în farfurie, pe caie numai un om needucat (ital, vilîano a căpătat încă din evul med'u sensul peiorativ existent şi în f c. vilain) e în stare s'o mai mînînct'. Sic. vuci 'voce': ţari vuci 'gridare, urlare', dari 'na vuci '(chiamare) dare una voce': aceste două izolări amintesc, prin înţelesul lor, precum şi pr'n construcţia gramaticală, de rcm. a face gură şi a da o gură, unde, e drept, complimentul verbelor este alt cuvînt decît în siciliana, dar gură—glas, voce (v. Dicţr Acad., s. v. gură, nr. 4°, d). 83. Teram. zije 'zio': «1 noştri contadini danno del zije a tutti i vecchi, e lo tengono come titolo di riverenza; zezi, vocaL di zije, rhe si usa ch amando qualunque vecch'o, di cui non si sappia il nome. Lo usano anche i bambini prr vezzo, ch'amando i lOro zii, come pure per vezzo gli zii e Ie zie ch'amando i loro. nipoti», abr.! zi', zije 'zio; nome col quale i contadini, per ris-petto, ch'amano i piu anziani, anche sconosciuti', cal. Sc. zianu 'zio': «detto assolutamente e per Io piu coli' articolo (lu zianu)? nel chiamare: ziu, zu, zii (lu zu Ntuoni)»—rom. moş, întrebuinţat deasemenea ca titlu (în loc de domn), înaintea numelui de boez al unui om în vrîstă, cunoscut ori necunoscut, rudă ori nu; deasemenea se zice moşule! unui bătrîn, al cărui nume nu se cunoaşte. Să nu se creadă că acest cuvînt se întrebuinţează la în-tîmplare pentru toţi oamenii mai în vrîstă. Este nevo'e de o anumită diferenţă de elate între cel care voibeşte şi cel căruia i se adresează vot ba. Astfel în sudul Moldove', unde ştiu din experienţă cum se petrec lucrurile, se zice moş unei persoane, care a-parţ'ne unei generaţii anterioare (deci mai bătrîne cu cel puţin 20-22 ani decît vorbitorul). Altfel se zice bîdie. Tot aşa la adresa femeilor se spune mătuşă sau, mai obişnu't, mamă, resp. ţaţă. In graiul adulţilor există încă un termin, intermediar între aceşti doi. Unui bărbat de vrîstă mijlocie între bîdie şi moş i se zice bădiţă; la fel unei femei în aceiaş situaţie lele sau, mai des, leliţă (acesta din urmă aproape totdeauna cu i căzut). Pe copii nu i-ant. auzit nîc'odată spunînd bădiţă, resp. lele ori leliţă. 28 I. IORDAN 84. Pentru a termina cu particularităţile stilistice vo"u nota -aici cîteva, pe care din diferite motive n'am putut să le discut -supt numerele precedente. Astfel în dialectul abruzzez articolul nehotărît contribuie în anumite împrejurări să în ărească cejace vrea vorbitorul să spuie. Depildă (v. G. Finamore, op. cit., «d, II, pag. 20, nr. 127): ie' 'na forzel, 'nafamel, 'na sonneî 'ha che forza, f ime, sonno'. La fel zicem în romîneşte: are o patere '., mi-\ o foame.', i-am tras un somn! ş. a. In aceste cazuri substantivul ar trebui, confoim regu'elor gramaticale, să apară singur, fără niciun soiu de articol înainte. Dar pentru intenţiile -celui ce vorbeşte o asemenea exprese ar fi lipsită de tărie: foame, somn sînt oarecum abstracte, întrucît denumesc şi noţiunea însăş a foamei, resp. a somnului; pentru a concretiza cele spuse ne folos m de artxolul nedefinit, care ne strămută din lumea abstracţiilor în aceia a realităţilor. Probabil că izolările citate sînt nişte construcţii eliptice: are o putere (scil. grozavă, straşnică, etc), mi-i o foame (scil. ca acela) ş. a. Am impresia că întrebuinţarea cu a est sens a articolului nehotărît are loc numai în exclamaţii, ceiace iaiăş pare a vorbi în favoarea ipotezei că la orig ne avem a fdee cu niş e eiipse. In acelaş dialect se repetă substantivul, cînd vorbitorul vrea să stăruie în chip special asupra marelui număr de obiecte sau -fiinţi respective De exemplu abr.2 (loc. cit., pag. 19, nr. 120): j'e 'scite îaxhie macehie pe' la vite 'gli sono venule fuori molie macehie ulla pele', Va fatte pizze pizze Tha ridolto in pezzi', adică în-1 cmai ca în limba noastră, unde se spune în acrleaşi condiţii î-a cşit pete p te pe piele, l-a facOt bucăfl bucăji ş. a. Tot aşa se ntimp ă şi la adjec ive, resp. adverbe, a căror repetare ech va-leazâ cu gradul superlativ: abr.2 (loc. cit, pag. 19, nr. 120) ggio-ne ^oiovene 'da quando era giovane; sebbene giovane', cioppe •cioppe 'zoppicando, a mo' degli zoppi, sebbene zoppo'—rom. ar tînar 'f jarte tînăr', singur singurel 'singur de tot', bine bine f rte b n ' („f. şi şontîc şontîc abr. cioppe cioppe: a ci repeta ea se dat reşt , poate, faptului că un om care şch oapătâ re-p tă ir tr'adevăr ac astă mişca e de două ori părăcînd fa e un pas). Şi alte cuvinte, depildă verbe, s° în rebuinţează dublu şi în a laş scop Deas menea nu-i dialectul abruzzez singurul care of ă a tfel de cazuri, ci şi cel sui ian apoi limba italiană li erară nsăş cu n se vede din spusele lui W. Meyer-Liibke, Gram- DIALECTELE ITALIENE DE SUD ŞI LIMBA ROMÎNĂ 29 matik de" romanischen Sprachen, 1IÎ. Band: Syntax, pa?. 164-urm. Tot din această operă aflăm că afară de ror»îna şi italiana (cu dialecte cu tot) numai limba provensală nouă mai posedă procedeul stilistic discutat aici. Să se compare şi finele observaţii incidentale făcute de L. Spitzer în articolul Ober den Imperativ im Romanischen publicat în ale sale Aufsăize zur romanischen Syntax und Stilisiik, Halle a. S. 1918, pag. 181 urm. In alte limbi neolatine repetarea cuvintelor se face cu ajutorul unei prepoziţir care Ie leagă (v. M.-Liibke, op. cit., pag. 282 urm). Neogreacă şi bulgara oferă construcţii identice, sau aproape, cu cele romî-neşti şi siciliene, cînd e vorba de adjective şi adverbe (v. P, Papahazi, loc. cit., pag. 144, nr. 232). 85. Insfîrşit am găs't în dialectul abruzzez citeva provei ber care amintesc de-ale noastre. Numărul lor este destul de redus, din cauză că autorul lucrării din care m'-am adunat eu materialul, n'a vrut să ne dea altceva decît un vocabular, însoţit de unele observaţii gramaticale şi de altă natură. Pentru ace'aş motiv nu înregistrez exemple din alte graiuri italieneşti de sud. Pe ce'e-de mai jos le-am luat din G. Finamore, op. cit., ed. I, pag. 243 urm. Ugnune sa addff je preme la scarpe (pag. 243)—rom. fiecare ştie unde-l roade Ciubota; appoc' appoche se fece Rome (pag. 243): cf. rom. încetul cu încetul se face oţetul, încet încet departe ajungi; chi fa, pe' sse fa (pag. 244)—rom. cine face, lui îşi face; la sorte e ecoma une se le fa (pag. 245)—rom-soarta-l cum şt-o face omul; l'uomene s'attacc' a la parol', e le vuov' a le corne (pag. 245)—rom. omul se prinde cu vorba şr boul cu coarnele s. de coarne; lu povere fa coma po, e lu ricehe coma vo (pag. 245)— rom. săracul face cum poate şi bogatul cum vrea; lu sazije nen gred' a lu dijune (pag. 245)—rom. sătulul nu crede celui flămînd; chi e. state muccecate da la serpe ă paure de la luscerta (pag. 247)—rom. cine a fost muşcat de şarpe se teme şi de şopîrlă (cf. şi cine s'a fript odată suflă şi'n lapte acru, cu acelaş înţeles); da la matine se cunosce lu bbon ggiorne (pag. 248)—rom. ziua bună se cunoaşte de dimineaţă (cf. sic. di lu matinu si vidi lu bon jornu, notat în Arhiva XXXIII, pag. 186, s. v. sic. matinu).—Tot aici trebuie citat cane ch' ab-bajje ne' mmocceche (pag. 244) — rom. cînele care latră nu muşcă (v. proverbul neapolitan identic, înregistrat deja în Arhiva- 30 I. IORDAN XXXI, pag. 208, s. v. neap. abbajare), precum şi teram. (s. v. ombre) vrevugnafse deVombra sa «metaf. di uomo eccessivaxente timido», asămănător cu rom. a se teme s. a-\ fi frică şi de umbra lui. înţeleg foarte bine că coincidenţele dintre dialectele italiene meridionale şi limba romînă sînt în acest domeniu şi mai puţin concludente decît ce'e privitoare la particularităţile stilistice propriu zise, căci proverbele constituiesc, în majoritatea cazurilor, un bun comun al omeniri întregi, nu numai din punct de vedere al conţ'nutului, ci adesea şi al formei. Am citat toîuş exemplele de mai sus peu-truca colecţia de materiale lingvistice, pe care m'am gîndit s'o pun supt a:eas,ă formă la dispoziţia cetitorilor, să fie cît ma bogată. I. Iordan. Doctrina economică a Codului Callimach Cap. II. Valoarea şi Preţul A doua noţiune fundimeata ă a econom"ei politice—valoarea— «ste deasemeni o noţiune principală a legislaţiunii civile şi comerciale. In leg le pozitive, însă nu atit noţiunea valorii, ci m?i mult aceia a pre;ului, ocupă locul dintăi. Dar pentrucă în economia politică teoretică,—disdplna care studiază prin exce'enţă p,o-blema valorii,—nu se poate despărţi într'o analiză complectă, chestiunea valorii de aceia a preţului, se impune ca şi cercetarea preţului, în concepţia unei legi pozitive, să fie făcută după indicat unile metodologiei speciale. Cu atît mai mult, adoptarea acestui punct de ved.re este necesară, cu cit legislaţiile de cari ni ocupăm nu sunt streine dacă nu de terminologia valoare, cel puţin de problemele pe care le ridică chestiunea valorii. Codul Calimach nu întrebu nţează nicăeri termenul valoare. S'ar părea că limba moldovenească nu cunoştea acest termen, căci peste tot locul unde juriştii moldoveni trebuiau să întrebuinţeze cuvîntul «valoare" ei recurgeau la acel de „preţ", sau la o perifrază oarecare. Mai a- DOCTRINA ECONOMICĂ A CODULUI CALIMACHI 31 devărată cred că ar fi ipoteza că juriştii mo'doxerr, nu întrebuinţau acest termen fiindcă nu sesizau exact fenomenul exprimat de -termenul valoare, pe cre-1 confundau cu acel exprimat de „preţ% -de oarece nici în originalul grecesc nu se întrebuinţează teime-nul valoare, ci numai acel de preţ „tiliti", cînd aveau la înde-mînă un termen curent corespunzător şi pentru valoare. Astfel fiind obligat să traducă primul aliniat al articolului 304 dn C. A. unde se defineşte valoarea unui lucru spunîndu-se că „cler bestimmte Werth einer Sache heisst ihr Preis" se dă art. 400 dn Ccdul •Callimachi versunea: „Aceia ce hotârît face un lucru, să numeşte preţ îl lui". Intre expresiun a „valoarea determinată" din burgii nu au nici puterea nici d băcia necesară pentru a înlătura influenţa turcească dela Dunărea de jos. încercările însă vor continua. Cucerirea pol tică a Ardealului de către imperiali prin instalarea lui Basta a fost vremelnică şi a avut drept rezultat rc-acţiunea ardelenească manifestată prin rolul politic cum l'a jucat principatul ardehnesc după moartea lui Mihai Viteazul până la Appafi I. Din Ardeal şi prin Ardeal avea să se ataşeze Munteniar influenţei imperialilor, rămânând, deocamdată asupra Moldovei., covârşitoare, influenţa polonă. Năzuinţele Habsburgilor vor întâlni dela început rivalitatea polonă, care dela Zamoiski până la Sobieski, in forme diferite, va râvni aceiaşi situaţie. Domniile Movileştilor din Moldova sunt o indicate în acest sens. In legătură cu imperialismul po on se constată,—însă mai mult ca un episod al unei stări de transiţie, sau primirea pentru moment a unei anumite situaţiuni—existenţa unor simpatii polone !) în rândurile boerimei munteneşti. Dar acest part d era foarte slab şi compus mai ales din boeri obscuri pe cari, alipirea la un domn fără prieteni îi va scoate la suprafaţă. Dovadă evidentă despre aceasta este faptul că după Mihai Viteazul acelaş partid al său în frunte cu Udrea Banul, Negrea Clucerul (foşti regenţi în Moldova) şi Stokhiţa Postelnicul deţinea situaţiunea pol 'tică. Aceştia s'au ţinut în rezervă la prima» venire a lui Movilă; acuzaţi însă că uneltesc contra Domnului sunt omorîţi») (1601) şi astfel Domnul Polonilor d n Muntenia comite greşala care-i va scurta cu total şederea pe tronul cu care-1 mi-luise Zamoiski. Intr'adevăr prin Iunie a anuiui—1602—răscoala, pusă la cale de acest partid a lui M hai Viteazul isbucneşte în 1) Vezi N. Iorga, Studii şi Doc. la Ist. Românilor, Voi. Wr Prefaţa. r 2) Hurmuzacki, Doc. priv. la istoria român'lor, Voi. II pag. 26, unde se vede că vel logofătul Dan şi Focşa Petriceico merg în delegaţie la 11 Ianuarie 1601 la regele Poloniei. 3) N. Iorga, Basta şi M hai Viteazul p. 53 şi urm; idenv Scurtă istorie a lui Mihai Viteazul p. 107-8. ROLUL BOERIMEI lN POLITICA EXTERNĂ A SEC. XVII-lea 39 părţile Olteniei. Răsculaţii—vre-o 120C0 la număr—în frunte cu fraţii Buzeşti silesc pe Simion Movilă să părăsească ţara luând drumul Moldovei de unde nu avea să mai revie. '). Situaţiunea politică o vor complica însă Imperialii; ei aveau pretendentul lor la Tronul Ţării Ronâneşti iar Turcii sprijineau pe altul. Tradiţia alăturării pe lângă puterile creştine şi—în unele suflete umilite de vremuri—resemnarea în primirea suzeranităţii turceşti, arătau boerimei muntene drumuri deosebite. Aceste sentimente şi calcule adună pe unii boeri în Ardeal pentru a începe —cu succes—lupta pentru moştenirea lui Minai Viteazul. Tradiţia politică a marelui erou d'n amurgul sec. XVl-lea, va supraveţui astfel prin boerimea creată în vremea sa. Conducătorii acestei boerimi erau fraţii Buzeşti stăpânitorii de fapt ai ţării, Domnul pus de dânşii, Radu Şerban, era o rudă a lor, fost mare paharnic sub Mihai Viteazul s), el însuşi un erou care va răsbuna cu prisosinţă trădarea magnaţilor Unguri contra înaintaşului său. Radu Şerban va fi un devotat prieten al împăratului căruia îi jurase credinţă încă înainte de a se statornici în scaun.9) Noul domn va întâlni în boerimea de ţară o reacţiune în contra imperialismului polon, iar instalarea sa în scaun va Însemna un triumf al imperialilor. Turcii au promovat, fără să-şi dea seama, interesele politxe ale Habsburgilor, prin nehotărîrea şi oscilaţiile lor faţă de cererile polone. Partidul turco-fil din Muntenia îşi avea pretenţiile sa'e deosebite de orice legătură cu Polonii; boerii alcătuitori ai acestui partid cereau Turcilor să li trimeată pe Mihnea ca domn al lor ceiace aceştia şi fac, cu toate că în urma insistenţelor polone aprobaseră domnia lui Simion. După bătălia dela Teleajin acesta se retrase în Moldova şt cu dânsul se stabiliră aici şi partizanii săi boeri de mâna a doua scoşi la suprafaţă de împrejurările amintite, nădăjduind în revenirea unor vremuri mai bune pentru ei. Printre aceşti pribegi din Moldova se numără: Mitropolitul Eftimie, logofătul Dan Dani-lovici, logofătul Teodosie, Enache Spatariul, Cristea Armaşul, 1) lorga, Studii şi Documente la istor a românilor Voi. IV pag. VI. Prefaţa. 2) Papfu Ilarian, Tezaur de monumente istorice, I, 389. 3) lorga, Studii şi doc. IV. pag. XI; Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, Voi. IV, pag. 198-199. Chronicon Fuchsio Lu' pino Oltardinum, în Quellen etc. 40 N. C BEJENARU Andreico Comis, Tudor Sluger, DaniiI Postelnicul, Fierra logolătul, Oancea Vornicul, Şărban Vornic, Dumitraş Stolnic şi Barbu Armaş '). In 9 Aprilie 1603 ei trimit o solie ia regele polon cerând ajutor pentru Simion Movilă. N'am putea afirma însă că toţi aceşti boeri aşteptau mântuirea ţării lor dela Poloni fiindcă printre ei erau de aceia ce ţineau cu Turcii şi cari temându-se de a face politică creştină în principat, urmau pe Simion Movilă—om ai Polonilor—recunoscut totuşi de Turci. Pe tronul Munteniei însă Radu Şerban se întărise definitiv. Schimbările în politica internă a ţării sub noul domn sunt radicale. Nici unul dintre boerii cu at tudini rezervate nu fac parte •dintre conducătorii ţării. Divanul ce-1 constatăm în August 1602 reprezintă această structură. Cei trei fraţi Buzeşti, Preda vel ban, Stroe vel Stolnic şi Radu vel Clucer ^împreună cu: Vornicul Cernica, vel logofătul Stoica, vel spătar Leca, vel visternic Nica, vel comis Giurgea şi paharnicul Constantin reprezentau partidul naţional triumfător pe care se sprijinea domnul. Acest partid cerea mai departe lupta cu Turcii cu cari Radu Şerban o şi începuse prădând dincolo de Dunăre. Intefrveni însă răscoala lui Szekcli a cărui reuşită ar fi însemnat o victorie poloneză şi domnul muntean trebuia să-şi ia măsurile de precauţiune. Din această cauză s'a hotărît a interveni în conflictul din Ardeal. Situaţia era foarte grea. Simion ameninţa din Moldova, Turcii din Silistra; totuşi sub îndemnurile partidului naţional credincios imperialilor, Radu Şerban trecu munţii şi la Braşov (1603) distruse pe răsculat' înlăturând astfel primejdia ce ar fi reprezentat'o, pentru situaţiunea politică creată, răscoala Iui Moise Szekeli. In timp ce era în Ardeal însă, în ţară partidele duşmane—atât cei polon cât şi cel turco-fil—reuşiră să atragă de portea lor pe mitropolit şi aduc la tron în lipsa domnului pe Ştefan Vodă fiul Iui Petru Cercel. !) Duşmăniile partidelor politice se înteţesc. Boerii pribegi din Moldova se agită mereu pentru reinstalarea Iui Simion pe care Turcii o hotărăsc din nou. In Iunie 1604 Basta părăsi Ardealul care ajunge principat independent de imperiali. As fel situaţiunea devine favora- 1) Hur.nuzaki-Bogdan, Voi. II 2, 265. 2) N. Iorga, Un pretendent la tronul muntean, în Omagiu lui Titu Maiorescu pag. 155 şi Idem, Studii şi doc. IV, pag. XXXVI. ROLUL BOERIMEI ÎN POLITICA EXTERNĂ A SEC. XVII-lea 41 bilă unei lovituri de instalare a supremaţiei polone în Muntenia. Dar acest plan al boerilor pribegi şi al Polonilor a fost dejucat -de acţiunea lui Preda Buzescu care încă înainte de plecarea lui Basta din Ardeal începuse în secret tratative cu Turcii. Tratativele cu Turcii cari duc la rezultatul dorit întrucât Radu Şerban primeşte dela ei întărirea în scaun, precum şi instalarea lui Bocskay ca principe al Ardealului, complectează eşecul politicei imperiale în ţările româneşti iar tratatul din 5 August 1606 caracterizează situaţiunea cea nouă. Eşecul politicei imperiale în Ardeal ni-1 arată mai cu deosebire întronarea lui Sigis-mund Răkdczy, Pe acesta îl felicita Clucprul Radu Buzescu în numele domnului său, când în contra voinţii imperialilor lua moştenirea politică a lui Bocskay. »). In felul acesta partidul creştin din Muntenia se adapta noilor curente politice, ferind ţara şi de prea umilitoarea supunere faţă de Turci şi de încercările polone de a-şi stabili o supremaţie asupra ei. Când însă principele ardelenesc va ridica pretenţii imperialiste, Radu Şerban va lupta pentru cât mai posibilă neatârnare a ţârii sale. Numai aşa înţelegem relaţiunile lui cu Gavril Bathory. Acesta îşi adusese în Ardeal pe Patraşcu f ul Iui Mihai Viteazul spre a trece la momentul oportun munţii şi a-1 in st ala la Târgovişte. 2) Domnul muntean ştiu să împedece lovitura fără ajutorul nimănui. Logofătul Stoich'ţî fu trimis în Ardeal la noul Craiu spre a-i explica sentimentele domnului său faţă de dânsul şi astfel în acest an 1608 ') o noaă situaţiune politică se cre^ză în sud-estul european, situaţiune pe care imperialii nici într'un caz n'o voiseră. Si înfăptuia acum o confederaţie a ţărilor române însă nu contra Turcilor cum voiseră imperialii ci sub vasalitate turcească. înţelegerea aceasta însă era impusă adhoc, de împrejurări. Gavriil Bathory îşi va atrage repede duşmănia Polonilor cari atrag prin Constantin Movilă, de partea lor şi pe domnul Muntean. De bună seamă domnul Moldovei făcuse pe Radu Şerban să se adreseze pentru ajutor Poloniei unde trimise pe visternicul Pană spre a cere regelui să i se vândă un castel unde să-şi poată a- 1) Iorga, Studii şi Doc. IV. 2) Iorga, S udii şi Doc. IV, Prefaţa. 3) Memoriile lui Weiss în Transchenfels. Deutsche Fund-.gruben. 42 N. C. BEJENARU dăposti la nevoe averea şi familia Un ambasador extraordinar este trimis chiar spre a duce jurământul de credinţa lui Sigismund? regele Poloniei. In acelaş timp Radu relua şi relaţiuuile cu imperialii presimţind că tot la răsboiu va ajunge cu Bathory. Intr'adevăr în 1610 „nebunul" intră în Muntenia pe care Radu o părăseşte fugind în Moldova, în timp ce Turcii tr'mit ca> domn al ţării pe Radu M'hnea, care fusese rerut de un grup de boeri ') Prin urmare la 22 Februarie a anului 1611 când noul domn intra în ţară îşi avea partisanii săi pe care se putea b zut in conducerea ţării. Intre boerii susţinători ai nouei domnii găsim şi pe doi credincişi sfetn'ci ai lui Radu Şerban: Cernica Ştirbey fost mare vornic, făcut acum mare spătar precum şi Stoica fost mare logofăt şi înaintat acum mare visternic. Tu dor vel ban Vintilă vel vornic, Cristea vel spătar 8), Cociu vel comis, Pana'te vel stoln'c, Stanciu paharnic şi Fote vel postelnic sunt boeri di-vaniţi ai noului domn. Nici unul dintre fraţii Buzeşti şi nici Lupi» Mehedmţe2nul secondantul acestora în regiunile oltene nu se găseau printre partisanii nouei domnii. De sigur că aceştia pregătesc re'nstalarea domnului prbeag care era în Moldova şi care-îşi pregătea şi el revanşa cu ajutorul Polonilor şi al Imerialilor. 4> Radu Mihnea va reprezintă politica de resemnare în faţa oricărei pretenţii turceşti. Astfel va jigni pe mulţi dintre acei cari se alăturaseră lui şi deci le înlesnea reîntorcerea în lagărul lui Radu Şerban. La reîntoarcerea acestuia in ţară toţi părăsesc pe protejatul Turelor D'n Muntenia Radu pentru a doua oară trece în Ardeal şi la Braşov distruge cu desăvârşire pe Bathory, repe^ tând bătălia din 1603. Astfel îşi atrase Radu Şerban duşmănia turcească. Mazilirea* lui fu hotărâtă şi el nu se mai opuse. Trecu în Ardeal, de aici în Moldova şi apoi în Polonia spre a nu se mai întoarce din exil niciodată.6) Radu Mihnea fu statornicit în scaun şi cu el partidul" turco-fl stăpâneşte Ţara Românească schimbând în acest sens- 1) Hurmuzaki IV», 312 şi Mateiu al Mirelor. 2) Un Tudor s'uger găsim între boerii refug'aţi din Muntenia cu Simion Mov.lă. 3) Intre aceiaşi pribegi îl găsim ca armaş. 4) Hurmuzaki Doc. IV', 436-441 şi 142. 5) N. lorga, Un biruitor, Radu-Vodă Şerban, Buc. 1911„ ROLUL BOERIMEI ÎN POLITICA EXTERNĂ A SEC. XVII-lea 43 s'tuaţiiinea po'itică generală rrai ales că şi în Moldova tronul fu dat Iui Ştefan Tomşa om al Turcilor. Dar curentul creştin din Muntenia era prea mare spre a lăsa tara în această s:tuatiune umilitoare. Boerii cari alcătuiau acest partid nu vedeau de loc bine pe Radu Mihnea, creatură a Turcilor ; armata Roşilor deasemenea nu mai putea suporta să stee-mereu înarmată pentru a susţine un domn ce nu se putea baza pe rimeni. Cei câţiva boeri amintiţi mai sus pe cari reuşise sâ-1 atragă de partea lui reprezentau prea puţin ca autoritate, în Ţara Românească şi nu puteau sta faţă în faţă cu tabăra adversă bo-erească alcătuită din ce avea ţara mai de frunte. Aceştia din urma pregăteau schimbarea situaţiunii în care fusese adusă ţara. De astă dată în fruntea partidului naţ/onal stătea vel stol— n'cul Bârcan dela Merişani, care a fost în tot timpul domniei lui> Radu Şerban, stolnic. El se înţelesese cu alţi boeri luând hotărârea de a lupta până la ultima picătură de sânge în con'ra domnului. Răscoala poartă pecetea naţională întru cât avea ca ţintă pe lângă-alungarea domnului „un Turc, fiu şi frate de Turc" şi pe Grecii săi. Ei se adresează în acelaş timp împăratului Austriei spre a li trimete cu ajutoare pe Radu Şerban domnul lor adevărat.J) Printre boerii răscu'aţi întâlnim pe Mihail cămăraşul !), Stanciul Paharnicul— cel care în 1611 răsculase Roşii contra lui M hnea silindu-1 a fugi peste Dunăre—Murgu Spatariul, Leca Postelnicul, Grigore Comis, George Armaşul, Neagoe, Nica Visternicul, Lipul logofăt şi Paharn'cul Lupul (Mehedinţeanul). Domnul fu mai tare îrfsă— Căpeteniile răsculaţilor, Bârcan Stolnicul, M hail Cămăraşul şr Stanciul Paharnicul fură omorîti în chinuri grozave. Mihnea arătă prin acest masacru că politica turcească este învingătoare în pr n-cipatele române căci şi în Adeal Bathory este înlocuit cu omul» Turcilor, Gavriil Bethlen, pentru instalarea căruia luptară trupe muntene şi moldovene. Cu toate aceste vremuri grele, partidul creştin nu contenea lupta. Boerii duşmani ai Turcilor vedeau în Radu Mihnea un vândut Porţii şl trimeteau mereu îndemnuri de luptă domnului lor Radu Şerban. ») In ura lor contra Turcilor ei îşi lărgiră terenul de ac— 1) C. Obedeanu, Grecii în Ţara Românească, Bucureşti^ 1902 pag. 30-31. 2) N. Iorga, Stud'u şi Doc. IV. CIV. 3) Hurrouzaki IV, 552 şi 479. 44 N. C. BEJENARU -flvitate şi peste Milcov, în Moldova. Domnul de aici Ştefan Tomşa, omul Turcilor, fu în pericol de a fi răsturnat de boerii Moldoveni, ajuta{i de mercenarii munteni în frunte cu Mârza cel mare fostul mare spătar a lui Radu Şerban')• Amestecaţi în complotul -contra lui Tomşa, boerii munteni urmăreau un scop mai înalt decât numai alungarea de pe un tron a unei unelte a Turelor; ei urmăreau triumful ideilor lor politice în cele 3 ţări române: Ardeal, Moldova şi Ţara Românească. Căci nu-i o simplu întâmplare iaptul că tocmai atunci stăpânirea lui Beth'en în Atdeal era ameninţată de trupele lui Radu Şerban şi Homonay, r?sculat,i contra Jui. Despre Radu Şerban se ştia în Mai 1613 la Alba Iulia că se ^coboară în jos!); tot atunci b>erii munteni cereau trupelor polone cari, urmând pe Tomşa ajunseră în Mnntenia, pe Radu Şerban ca domn al lor.3). Dar şi de astă dată Turcii reuşesc prin desbinările creştinilor să-şi salveze situaţia. Instalând în Moldova pe Radu Mihnea în Muntenia pe obscurul Alexandru Iliaş iar în Ardeal reducând ia credinţă pe Bethlen, Turcii se mulţumesc cu acest aranjament în momentul când, scăpaţi de încurcăturile asiatice aveau .a începe răsboiul cu Polonia, râsboiu amânat prin convenţia de la Iaruha (Bussa) (1617). Domnia grecului Alexandru Iliaş nu putea produce decât aceiaşi nemulţumire în ţară. Boerii de ţară luară poziţiune şi se ridicară într'o cumplită mişcare de revo tâ spre a împedeca lovitura ce se dădea clasei boereşti prin înlăturarea din toate dre-^ătoriile şi înlocuirea lor cu Grecii. Era deci o mişcare naţională în adevăratul înţe'es al cuvântului. In fruntea ei se găseau de astă dată paharnicul Lupu Me-hedinţeanu, căpitanul Buzdugan şi Cârstea Vornicul (Cocorăscul)') -susţinuţi de armată Roşilor. Descoperiţi de domn, paharnicul Lupu şi Buzdugan scăpară în Transilvania iar Cârstea Vornicul rămas în ţară fu prins şi ucis mişeleşte lângă Târgovişte alături de mulţi alţi credincioşi ai săi. Răscoala a fost potolită cu ajutorul seime- 1) Vezi pentru aceasta lucrarea mea : Ştefan Tomşa II şi rivalitatea Turco-polonâ pentru M >ldova Iaşi 1926. 2) Szlagy. B -thlen Gabor feiedelem K'adotlan politikai le--velec Budapesta 1879 pag. 48 Tradus de N. Tataru. 3) Vezi lucrarea mea: Ştefan Tom$a. 4) S.oica Ludescu, in Mag. ist. p. Da:ia. IV, 308. ROLUL BOERIMEI ÎN POLITICA EXTERNĂ A SEC. XVII-lea 45 nilor care purtau încă credinţă domnului fiindcă le piătea fefurile-Lupu Mehedinţeanu în 7 Septembrie1) se găsea la Braşov under e primit de Bethlen şi sfătuit să se împace cu Alexandru Iliaş. Cu el erau mai mulţi pribegi cari—cu consimtimântul tacit a lui Bethlen—adunau trupe. In Iunie 1618, în fruntea lor, paharnicul Lupu trecu munţii pe la Bran, surprinzând pe neaşteptate pe domn care, spre a scapa.se refugia în grabă la Brăila iar de aici la ConstantinopoV perzându-şi chiar Doamna care apucase drumul Giurgiului. Paharnicul Lupu şi căpitanul Buzdugan apucă scaunul tării şi cer domn nou dela Poarta *)• (va urma) N. C. Bejenaru. Un produs al Şcoalei lui Ion Exarhul la noi: Manuscriptul al III-Iea din Sbornicul dela Ieud. :;> Acest manuscript *) dela Ieud (Maramureş) cuprinde trei texte: 1) Scriptura Domnului Hristos cătră oameni căzută în piatra din ceriu, 2) învăţătură la Paşti, 3) învăţătură la cumenecătură.6^ Primul text,6): Poslanie... e o alcătuire din propoziţiuni, ori fraze chiar, slave, urmate de traducerea lor în româneşte 7) (pg, 1) N. Iorga, Socotelile Braşovului, 42. 2) N, Iorga, Studii şi Doc IV, CXXXIII şi Menoriile Iui Kemeny în Deutsche Fundgruben, Mateiu al Mirelor in Papiu, Tezaur, 1 327—352 şi Hurm. I. 182—3. 3) din colecţia de Texte de limbă din secolul XVI, reproduse în facsimile, îngrijite de I. Bianu, sub auspiciile Academiei Române, tip. Cultura Naţională, Bucureşti 1925. 4) dat in 48 pagini facsimile. Şi N. Drăganu, Recenzii în „Da-coromania" IV, p. ll)96 se referă la el. 5) vezi N. Drăganu, Recenzii „Dacoromania" III, p. 930-931, discută şi despre Cateh'smul luteran, a Il-a ediţie, descoperită de Andrei Bârseanu, care* cuprinde şi o: Poslanie, Poue"enie şi Pou--fienie ot sta Priâeătenie. 6) cf. Hasdeu, Cuvenie II, 43—55: «Legenda Duminicei* după mscr. lui popa Grigorie. 7) cf. şi introducerea acestei publicaţii, făcută de I. Bianu- 46 MARGARETA ŞTEFĂNESCU 1-28); celelalte doua: Pouieiie v ne(d)lt} pashi (pg. 28-39) şi foucenie o staa pri6e"ienie (pg. 40-48) sunt scrise numai în ro-m'neşte. Aceste trei texte prezintă interes din două puncte de vedere : 1) tex ul prim cuprinde o paralelă între textul slav şi cel românesc; din compararea acestora, putem st bili gradul de depen-d nţa a traducătorului faţă de izvorul d n care face traducerea, adică faţă de limba s avă. 2) d'n cercetarea limbii româi eşii d'n toate aceste trei texte, constatăm înfăţişarea ei, în momentul când au fost ele scrise. In ceeace priveşte modul de a traduce al scriitorilor români ■d n literatura slavă, d. Prof. Ilie Bârbulescu, în Arhiva XXXV (1928), No. 1, ') p. 12, arată că „scriitorii curentu ui româno-slav au copiat de la Slavii cirilici curentele literare ale acestora, anume şi Ş.oala lui Ion Exarhul care cerea ca traducerile din altă limbă să se fa.ă djpă înţeles şi Şcoala lui Grigore Prezviterul care z!cea că traducerile să se facă literal, adică cuvânt de cuvânt". Cercetată din acest punct de vedere, spre a hotărî cărui curent aparţine, traducerea românpască din textul slavo-român, dela p. 1-28, nu aparţine şcoalei lui Grigore Prezviterul, care crea ca traducerila să se facă ad litteram, ci şcoalei lui Ion Exarhul, deoarece constatăm că traducătorul cauiă să dea numai înţelesul textului, fără să-1 preocupe numaidecât şi fidela transpunere a formelor. Iată un şir de diferenţe între textul romârresc şi cel slav8) cu privire la forma în care traducătorul redă aproape acelaş înţeles al textului slav, nefinând seamă dj formele slave, de foarte multe ori. 1) întrebuinţarea pluralelor la substantive în locul singularului din textul slav: şi afl* .|\trx(n)sa scripturi 214-1R=i obii.te vx n.(m) pisanie (scriptură) 2U; tremişu la voî scripturi 32= posla(h) va(m) pisanie 2]e-]7; cu curate olovire 107=c;stno^ por- 1) Şi într'o Comunicare Ia al IlI-Iea Congres al Filologilor Români. Malu 1927 la Cernăuţi (vezi şi Arhiva XXXIV, no. 3-4, n. 231). 2) Şi textul românesc şs cel slav sunt scr'se cu a'fabetul c'rilic. Iată modul de transcriere : în textul românesc -b—e", w=i, ă in interiorul cuvintelor prin x. Am pus în paranteză literile suprapuse din textul slav şi cel romanesc. UN PRODUS AL ŞCOALEI LUI ION EXARHUL LA NOI: 47 iiro* (=cu curată purpură) lOs-0; hecleşucurile 120=l^cavkstv;e 124-57 de supt roxnule mele 13a-6=ot r*ki moe* I3a-i; scripturile m-kle 1610=pisanie moe 168; .\ivzţ&turile 15l3-u poutenie 1513; spre toate reui%ţile — vxs'fekx zlubx (ac. sg.); cubraţele mele cele nnalte lOi-5=m/'§C£'^ moex. visoko& (instr. sg.) l03-4; în locul jjenilor l4,=v* m-Lsto peria 146; e;Ke ugotovle(t) sa diavolu 19I2-l3 —Asie g*tat dracilo(u)rh. 1913-U; ca iu sx(n)tk ,j\ toate zile _24I8—25,=jako azb je(s)mk ve(s) dm> 24,„; .^gerilo(r) hiclenului 19j-u=a^o/u l^kavomu 19g. 2) T aducătorul întrebuinţează singularul substantivelor în loc de pluralul lor slav: mencîunosului 22, k!eve(t)niko(m) 22| ; o (a)mar celuA gludeţw cegiudecx sxracii nederepu (sic) 2l]7-i8 -o gore s^dA&ti(m) po mxzd'b siroa(m) i siromaho(m) nepravo 21,0-I7; o amark celuai ce curveşti jjx m&n&stire 222-4=o gore manastirkni-ko(m) bludAsti(m) 222; o amarb celui* ce-Şh. di*, p-tnigii sxi 22 = o gore dax&ti(m) srebro svoe 224 ; slovesa moa ne mimoide(t) -310-n—iar* cuvx>(n)tu(l) miu nu va trece 4,-2. Dar înlrebuinţeazâ şi b'ne, uneori, a ât singularele cât şi plural le, acob, unde trebuie : Sodomle'nilurb şi Gomurenilork 204 Sodoml'fenofm) i GomorAno(m) 19]8-20i; pre popa sau pre" calugherul 2011-,5=:(ukarAe(t)) popa iii kalug ra 201S; In ambele texte subiectul la plural, iar predicatul la singular: nbo i ze(m)lA m.moide 3l0=cerîu(l) şi pxm*(n)tu(l) va trece 3) Exprimă prin perifraze unele forme de viitor slavic: jiu voiu ave a tremete (dixtenie) 12IiS-j4=ne imam pustiti 12^; voîu ave a face —sxtvonti ima(m) 136; vo (sic) ave a plop. 1313—odozditi ima(m); voîu ave a lasa pre voi 143=pustiti ima(m) na vi (I. na vas) 14r2; veţi ave 17,,-,,—ima(t) daţi 1710 (traducătorul a omis ini. dati); ce veţi ave a secera 24u <5to imate zati 24l3; am*, a trimite pre" voi heri... 10i, II, pustiti ima(m) na va(s) zv-fer* 1016-1(; avea voiu a-mi întoarce faţa mea de către voi=otvratiti ima(m) lice svoe o(t) va(s); Toate aceste exemple slave reprezintă forme perifrastice de Futurum slav paleoslovenic, care se formează cu verbul ajutător imamu (hoă *, na^unx, vxtfbn*) şi infinitivul verbului de conjugat (vezi A. Leskien, Handbuch der Altbulgarischen Sprache, Weimar 1905, p. 158) şi pe care scriitorul român le traduce altfel, 48 MARGARETA ŞTEFĂNESCU nu cu obişnuita formă de viitor: voiu-\-inf. sau am să-\-subf-sau o să -4- subj., ci traduce prin viitor numai pe imamw. Scriitorul român are şi unele forme de viitor românesc literar (voiu -j- infinitiv): lumina va merge \0lt va lasa lucrule-(sic) llj,, voiu deschide, cine să va află, fără ca ele să corespundă însă unor forme slave de viitor. 4) Foarte des întrebuinţează forma de Viitor I pentru Ind — cativul Prezent slav •) lx>sa voiu pr€ voî ome(t) şi geru greu..-40-e—puSt* na va(s) sn'fcgx i mrazK tAâkij 4a; şi vort* c&de de-ceste semne mu(l)te 4M=i napade(t) sia znamenia mnoga 410p nu-ş va lasa lucrule saile (sic) ll,2-,3=ne ostavi(t) rabotati (traducerea nu e exactă) 11,,; nu ova priimi 207-8-22n=ne pri'emle(t). 20r,-220-,0 ; scraba va ave20a-i8=skrabK imat20,0-n ; s%vachimcr 21,B=nare<5e(t) s* 21 ]4; va cuperl 2217=zakrye(t) 223g; va scrie-233=prApifae(t) 2218; va tremite 234=pusti(t) a 23x ; da(s) 23B=. o va da 23c; sa vorw erta 23l8 (n'a tradus bine persoana)=o(t) pu§t* 2317 (dar cf. şi 23,2: eriate vor\ fi lui 23n: o(t) pas/x emu); o va cu(m)pera 23,6=iH:e kupi(t) m 23I8; eu mare" şi ap*, le voiu seca 2410.18—az more i rLku izsu'sx. 2414.15; vă va pre voi mântui dela mine=spsi(t) s/s o mn-k; şi nemernicii va duce ,|t casa saei (sic) 26I4-I5=i strani vivedih(l) vx do(m) svoj 26.,; şi pre acea eu voîu sătura de bunalate raiului 26i;=ta i azK nasibtx. ego bogatestva raiski(h) 26IS-„; şi va zice 27w=i re(6)ik 27i01 multe (sic) scarb* va ave 27w=mno(g) skrabii ima(t) 21v.; ce nu va vre sa o procitesc* 22u-u=ne hoăte(t) proditati sie 221S, [aici traduce pe hobtet prin viitor: nu va vre, fără să ţie seamă. că hoMet procitaii e un Futurum perifrastic ca şi formaţiile cu imami* şi infinitivul]. 5) Alte forme de viitor pentru aoristul slav : de vorw m.j.(n)ca 113-«=; da jadA(t) 11 s şl vor vărsa sângele vostru=i prolia^e-krxvi vat>a; şi aşa doară vă veţi pocăi=\ sici ponaasti sm ; ce pentru răutăţele voastre ele voiu sâcă=nx>. za zlia gr*khi vag* paki izsuU(h) (aorist, pers. I sg.). 6) Alte forme de viitor condiţional: de nu veţi feri 10u= ahte ne szhraniste 10n-i3; de nu le veţi lăsă \2»-io (greşita întrebuinţare a persoanei 1: aste li ne ostavite)=ahte li ne ostavi 129 de nu vă veţi lepada=o(t)luciste sa. 1) obişnuit, dealtfel, şi'n 1. slave. UN PRODUS AL ŞCOALEI LUI fON EXARHUL LA NOI: 49 7) întrebuinţează un soîu de perfect compus, aşâ de des întrebuinţat în Moldova, dar mai întotdeauna în formă viciată, în locul aoristului din textul slav: voî nu crezu(t) J) 33, 7,0, nu-s crezu(t) 315=ne vkrovaste 217, 3B-6,38, 313-u; nice v* luatw amente de ce spu(ş) voo 3io-u=ni sibljudoste e2e zapoviida(h) va(m) 3u-io; ne posluîaste 3u==nice ascu(l)ta(t) 3U; si v'am dat voo= / da(h) va(m); mai mult rău înciput a face=naeAsre (aorist pers. II pl.) gorăaa tvoriti; pometele a me (sic) da(t) voo rod 6fi=drLva moa dadA(t) va(m) plo(d) 54-B. 8) întrebuinţează aoristul slav ca indicativ prezent: nu daţi 67=ne daste 6B; iara voi pri înşi nemiluiţi 64=a vi ih ne pomi-lovaste 63; g&(n)descu 5a=pomisli(h) 56; mx. milostivshscu 5io= uml(s)rdi(h) sm5o-i<>; m&.roagx> 5i6=umol&e m& 5i«-iS; gr^escx. voo \24i—gla(h) va(m) 123; cx.(n)tik 25i«-io=s/u«/ (li(t)rgi&) 25». 9) întrebuinţează pentru ind. prez. slav un timp trccit: £/vra 23u=gltL (grăieşte) 23u. întrebuinţează totuşi şi bine timpurile: —Aoristul: arătă voo (pers. întrebuinţată însă greşit)= pokaza(h) (arătăi) va(m); eu dediu \€g€ itia 6i8-»=az da(h) va(m) zako(n) moî —Aoristul tradus tot printr'un timp trecut (perf. compus): i da(h) va(m) 4«=şi v'am dat 5i. —Indicativul prezent: besndue(t) 20u=greeşie 20»; ogoriâe-vae(t) 24i=am&rreşte (sic) 242-8 ; nevizbuzdae(t) 272-3—nu-ş deşţi\(p)t* 27B; ne vede(t) ll^duce 27„; ne ostavi(t) 27«-i»= nu lasA 27n-is; kako umislite uklonili sa iii b'bzati 25i-»=kxumu (a=x sens de prisos) vx g&(n)diţi a vx jjxchina şi aa (sic) fugi 252-8; ce nu-şi j\uaţ& eâe ne uci(t) dada svox dhovnaa 244= finii (sic) 2); nici i duce 277 ne vede(t) 21 v 10) Schimbă modurile: —întrebuinţează subjonctivul în locul imperativului: sa pos-tesex* \23=postite I2i. —Neglijează forma de Imperativ, şi-1 înlocuieşte prin Indicativ—Aorist: şi gla(s) fu a patriarhului şi piatra şi o deschise 2ia-u=i gla(s) bi(s) priimi patriarhie kame(n) i razvrize 2n-i2— 1) Scriitorul român a omis verbul ajutător (aţi) din formarea perfectului compus. 2) des gur că s'a transcris greşit la copiat h (n) în loc de 11 (i), confuzie obişnuită şi astăzi la scrisul de mână, pentru unii şi la tipar. 4 50 MARGARETA ŞTEFĂNESCU [iată traducerea corectă a textului slav: „şi glasul fu iea ') pat-rurhe, piatra şi deschide-o, căci priimi şi razvr-kze sunt verbe la modul Imperativ, iar traducătorul întrebuinţează aoristul pentru razvntze; pe priimi îl om te]. 11) Nu traduce exact part. prezent şi gerunziul slav: cur cătră voi plângând—tekx(t) po va(s) plaiaSte sa [plaSaste sa e gerunziu nu part. prez.]; şi vor ave—imn&ti (care vor aiea); veţi grăi=glUe (vorbind); lege c%lcx(n)dh 169=zako(n) pira&Ste i popir^ăte; urnduvx. 16i2—omraza&s'te 16n; clevebtuăti 16»= (clevetindu-se)=purf*/i(iu mencluni 16m-is; lege" mA l&sa(t)= zakona moego ostavl'k&Ste 17B (lăsând-o, părăsind-o); şi va zice 209 —nXk glA 206 (ci spunând); ce-ş cert* datoria 27ispu(n)su veţi ave" Ia. zova (sic) gîudeţului ^ait* me 17h-ji; cxzu o piatr* micx şi rece 22=pa(d) kame(n) ma(l) stude(n) 2,. 17) Omite cuvinte şi expresii din textul slav : —Omite unele caracteristice ale limbii slave: d. ex.conjuncţia enclitică slavă li, vel, aut (Miklosich, Lexicon pal. sl. gr. lat., 336), ne VAste/i 7,-2, 7irii, 7,e, 89, 247, 24l6=nu ştiţi 7U, 7,7, 8I0-IIf 248-„ sau: alte ne dam vam d*z(d)a vz vrk/HA svoe=de nu voîu da eu ploe [omite vx vrfemA svoe]; za st&a ne(d)lA i viscr(s)n'e 411-„=dereptj» sfnta Dumenecx jjwiere" lui Hs. 418-u [omite conjuncţia i; alteori o adaoge însă: legea mea şi botezul meu]; dludo 18 rămâne netradus. 18) Traduce independent, după înţeles: cu /xr/a sa 227= samo vlasno 22, (cu de sine stăpânire, ca locuţiune adverbială); ce voîu deschide şepte CArluri şi volu ploa spre" voi piatra arz%ndu 12l7—13,-4 (cf. rus. vodă gorAcee, apă fierbinte, clocotită) s=nx o(t)vrxzi z nbsK i odoîKditi ima(m) kamenie gortâee 12io-i«; şi vor fi gătiati (sic) ca u (sic) voinic spre războiu şi vor mânca trupurile voastre cf. i bxde(t) ugotovani lako i farisei ize na bra(n) poid^(t) plxti vasa [lipsă de acord, căci b^det e singular, iar ugotovani plural]; şi vaa [sic] // J^preun* cu ipgerii [în traducere exactă: şi vor fi părtaşi] 271-2=i bxd&(t) priâ*snici (Miklosich, 688: pricAsttnica f. particeps) sx aggli moiml 2618—27t; ce pre(n)tru rxutaţele voastree 68-9 cf. za zlia grfehi va§a 67; inimi oarbe 10n-is cf. sr(d)cem sl'kpti 6,0; li(m)bile px.gx.ne 6U cf. Azyci newtoni 6l2; şi o va posti curat=\ dn>zit cisto [trad. exactă: şi ţine curat, cf. expresia românească: a ţine postul,—Lunea, Mercurea, Vinerea]; mi pare rx,u de r&tzţile (sic) \5XT=kax. sa o zloba(h) 15J6; şi frate la frate pwtx.ndu menţiuni l6ls-iB=i bratiami kleve&tuMi 16l8; şi îarx mu. volu giura UN PRODUS AL ŞCOALEI LUI ION EXARHUL LA NOI: 53 cu scaaunu(l) miu cela j]\fricatu(I) 1010-,,=/ tako mi pr(s)tla mo-ego strasnago l08-,o (în traducere exactă mot ă mot: şi aşă pe pristolul meu amarnic; în textul slav nu există verbul a se giura în acest pasagiu; el se explică în textul traducerii româneşti ca subînţeles al verbului de mai sus kUn'k s cirx. 4112, cira 447, bire 42a, ţir (u,Hph=ţine ?), ruşirc 43|6, j[ypreuraţi 444, vir (Knph=vin sau vine ?) 4418, vir (bhp) 45i5, \>chirx.m 329, cuvire 48,„. Interesant e de menţionat că în partea dela început, în textul românesc nu e nici un rotpcism. —n intervocalic conservat: ert%c\une 41 )7, cumenecxiure 46]6, m%nx.j^cx. 42l6, suspin 30„, puţin 308, vinu(l) 46*,mx,^ca 46n. —grupul nr; jjwwi* 43s, e(r)tic\unre 46i-3, v/(njrk 465, erv.taciu(n)re 472. —cuvânt compus: burx.mx.ndne.J) — reflexe de viitor slav cu hot-fcti î vrem da 32(, 32a, 32„ (de) vre'(m) fa(6) şi vre(7n) lx.cui, 48,,-,,, vre afla 48,8, vre(m) crede(m) 48,5, vrefyn) fxve/i 48,6. —acuzative fără prepoziţie pe (pre): J^ndulci noi, cela ce au iubit noi. —pre conservat: 30,5, 31a, etc. —cuvinte slave : toate jazyci 367, pita 42*, pitx. 428, cela ce be" şi mânjite» nedostoinic 42)5, neispitiţi j|\ credi(n)ţ* 476, —două sinonime, unul după altul: acela chip şî obraz 40,3 (cf. p. 23, aliniatul al II-lea) poate şi: sfecla şi blidu(l) 43,. —alternanţă între g şi h SX: p%haru(l) 4112, pihatu 42-„ pzgar* 41 u. Margareta Ştefănescu. 1) cf. şi iubitori la oameni=dlovAkoljubie (p. 51). 2) în teza mea de doctorat: Elementele ruseşti-rutene din limba românească şi vechimea lor, p. 38 atribuiam prezenţa lui h 1. g în elementele slave din limba română influenţei rutene. COMUNICĂRI Limba română scrisă de Turci. Prof. N. Iorga, în broşura sa: Noi acte româneşti la Sibiiu Bucureşti 1927, p. 9, afirmă că de oarece diferiţi Turci oficiali au scris, cu începere din sec. XVI până chiar în al XIX, „corespondenţe" în limba românească către Români, faptul acesta ar fi arătând că „limba noastră ajunsese a căpăta o valoare internaţională". Afirmarea aceasta însă este rezultat al metodii „patriotice", dezrădăcinată din Ştiinţa noastră istorică şi îndepărtată de Hasdeu, dar reintrodusă în această Ştiinţă apoi de Iorga, care, tocmai din prijina ei (a metodii), scrie o „Istorie a Românilor" în multe locuri falsă. Metoda aceasta cere (ceva foarte uşor): ca istoricul să nu reconstituiască viaţa popoarelor numai după şi din izvoarele rămase dela ele sau uneori şi dela alţii; căci aşa ar recon-stitui-o falş; ci să o reconstituiască din şi după observările făcute de el, cu judecata lui, asupra vieţii trecute a neamurilor ce studiază. Metoda aceasta a făcut chiar Şcoală, pentru că o constatăm şi la alţii mai tineri de cât Iorga, ast-fel la răposatul V. Pâ van, în scrierea-i despre Dacia Traiană, cuprinsă în broşura Ţara noastră, Bucureşti 1923. Am arătat această urâtă metodă, falsificatoare a Istoriei noistre, deja în Arhiva XXXI (a. 1924) 1, p. 64-71, relativ nu numai la a ea scriere a Iui Pârvan, ci şi la alte ale înaintaşului acestuia Iorga. In această nouă broşură a lui Iorga, metoda apare iarăşi, cu falsif cârile patnotice ale ei. COMUNICĂRI 57 într-adevăr, scrierea de către Turci a limbii române nu însemna de loc că aceasta devenise o limbă «internaţională", ci arată pur şi simplu că Turcii, cari ţineau să respecte biserici şi alte instituţii şi obiceiuri ale cuceriţilor sau supuşilor lor, se sileau uneori să se apropie de sufletul acestora şi scriindu-Ie în limba lor: Sârbilor în limba sârbească, Românilor în limba românească etc. Iorga nu ştie, pentrucă nu cunoaşte toate izvoarele Istoriei Turcilor (măcar că a scris o Geschichte des Osmanischen Reiches), nu ştie că un mare capitol al Istoriei Turcilor cuprinde raporturile lor cu cucerita Bosnie şi vasalul Dubrovnik (Raguza), amândouă locuite de Sârbo-Croaţi, şi că aceste raporturi nu pot fi luminate şi lămurite de cât de un cunoscător al limbii sârbo-croate din Raguza şi Bosnia; căci atât împăratul Turcilor, cât şi alte autorităţi şi personalităţi oficiale ale Turciei au scris diferite multe acte şi scrisori stăpânitorilor Sârbo-Croaţi ai Bosniei şi Raguzei. Parte din aceste acte le-a tipărit de mult de tot Miklosich în Monumenta Serbica; pe altele le-a tipărit apoi Ciro Truhelka şi KarI Kovac în Glasnik zemaljskog Muzeja u Bosni i Herze-govini. Dar Iorga nu ştie de ele. Dau aci în transcriere cu litere latine începutul unei Scrisori trimisă din Adrianopole în a. 1430 de către sultanul Murat către Raguza în sârbeşte şi cu cirilică: „Odk velikoga gospodara i velikago amire sultana Mura(t) bega mnogoplemenitem i mnogopottteni(m) premudremh i preu-krayennimh knezemk i vlastelom dubrovSanomk mnogocestno Ijubovno pozdravlenije i radovanije etc. In traducere: „Dela marele gospodar şi marele amir sultan Murat beg preanobililor şi mult-cinstiţilor preaînţelepţi şi preadis-tinşilor cnezi şi boieri dubrovdani preacinstită şi iubitoare salutare şi bucurie". Şi aşa, s-au descoperit o mulţime de astfel de scrisori ale sultanilor şi altor autorităţi turceşti, în sârbo-croată, către Ragu-zani şi Bosniaci. Atrag atenţia d-lui Iorga asupră-le, să le utilizeze în o nouă ediţie la a sa „Istorie a Imperiului otoman", pentru că altfel, până acum, această lucrare este (cum a dovedit deja orientalistul german Brockelmann într'o revistă germană) superficială şi falsă nu numai pentrucă d. Iorga nu a consultat izvoarele în limba turcă, (neştiind turceşte), dar şi pentru că, neşliind nici sârbeşte, n-a consultat niCK aceste acte, emanate dela sultani şi alte autorităţi, tui ceşti în limba sârbo-croată. 58 ILIE BĂRBULESCU Dar, revenind la scopul prim al meu aci, scrierea limbii sârbeşti de către sultani, nu înseamnă de loc că această limbă devenise internaţională; căci doar se ştie asta din cea mai elementară carte de Istorie sau de Istorie a civilizaţiei. Deci, tot aşa, întrebuinţarea limbii române de căi re Turci nu înseamnă că aceasta devenise limbă internaţională, cum p-etinde «metoda patriotijă" a d-lui prof. lorga. Metoda modernă de cercetare a Istoriei cere istoricului să cunoască toate limbile izvoarelor poporului a cărui istorie o studiază, precum şi ca să reconstruiască trecutul nu superficial, adică din intuiţia închipuirii sale, ci din toate izvoarele ce stau Ştiinţei la îndămână în clipa când el face cercetările sale istorice. Ilie Bărbulescu. Un document moldo-slav din a. 1612 P. S. S. Visarion, episcopul HotinuJui, mi-a trimis, cu rugămintea de a se copia şi publica în Arhiva, patru documente originale româno-slave. Public în ace?t No. unul dela Ştefan, domnitorul Moldovii, din a. 1612, pe de o parte „spre a servi Istoria", potrivit cu dorinţa P. S. S,, iar pe de alta spre a arăta, conform cu recenzi le făcut' mai jos publicaţiilor de documente (scrisori) ale domnilor Silviu Dragomir şi N. lorga, cum cere Slavistica modernă (şi Ştiinţa îndeobşte) ca să se înfăptuiască astfel de publicaţii : ') Ţ ICO C!Tlf4>d(H) BOtBd(Ad) KJKÎK3 /Mrt(c)lTllW r(c)n(,4,)pX (3)(/M/\H A\C0(a)A<»(b)cKOH, AdAII f(c)/\\H (I nomBpX^HAH, HdUJEH AtrtKH CITIdd AtOHd(c)lTIH(p) Hd(3)HB(MAtÎH TOAXH rtM(r), ((>k) f(c) /h(niO(]f) Crtldd AtO- Hi(c)mnrjp) ca Ba^n^t) i(x) ha ropH d0o(H)cmrkH, Bzrk mk" prin „negru", apoi să se 1) Bogrea în Anuarul Inst. de Ist. Nar., Cluj 1926, p. 526. 2) Oherghel, Zar Geschichte Siebenbiirgens, Wien, 1892, p. 28 sq. 3) Herzberg, Gesch. d. Byzantiner, Berlin 1883, p. 273; Qelzer la Krumbacher, Gesch. d. byz. Literatur, p. 1017, Bogrea, op, cit. 1. c, 4) Ibidem, p. 45; cf. Oherghel, N. Iorga Cele dintâi cristalizări de Stat ale Românilor, în „Arhiva", laşi XXX, 2.; N. Bă-nescu, cele mai vechi ştiri bizantine asupra Românilor, în „Anuarul Inst. de Ist. naţ Cluj 1921 J 22, p. 151, n. 1. 64 Dr. ILIE GHERGHEL ia aminte că în normana „negru" se exprimă prin „blaa", şi nu prin „blok", ca în engleză, c) Că „blak" e bine tradus prin nVlach*, se învederează şi din alte două împrejurări: blak e mai întăiu forma nord-germanâ pentru „Vlach", cum o găsim la cronicarii normanzi G. de Villehardouin şi H. de Valenciennes; precum şi cea asemănătoare la Saşii din Ardeal: „Bloch" şi mBlochsland". d) „blak" însemnează în nordica chiar „cal", ]) precum corespondentul său „ Vlach" în multe limbi ; denumire pusă cu drept cuvânt pe seama Românilor, moştenitori ai meseriei jugănitului din străvechime (cf. „equus scythicus") relevare a lui Haşdeu, la congresul orientalist din Viena la 1890. Această constatare ridică termenul „a quo" a stăruinţei Românilor Ia nordul Dunării cu mult înaintea menţiunii „Blokumanna-land- .Ţara Românilor' din 1094. Dr. Ilie Gherghel. Două nume de monedă măruntă in Basarabia. Infima valoare monetară, după valuta de azi (!), leul, e denumită acum în unele locuri din Basarabia şi prin cuvintele : ciorap, pl. ciorachi (la Bădragii-Vechi, Jud. Hotin ; la Frumuşica, Jud. Soroca; la Duruitoarea, Jud. Botoşani, pe teritorul ce aparţinea până la noua împărţire administrativă Judeţului Bălţi) si şal-şali-şălişori (la Frumuşica, jud. Soroca; la Vărzăreştii-Nouî, jud. Lăpuşna; la Terşiţei, jud. Orheiu; la Bădragii-Vechi, jud. Hotin). Mai înainte designau moneda măruntă. 2). In forma diminutivală le-am găsit în „Pluguşorul" 3) din satul Frumuşica, Jud. Soroca, (auzit dela Mihail Lae), în pasagiul următor: Daţi-ne câte-o capeicuţă Să ne cumpărăm câte-o măntăluţă; Daţi-ne câte-un ciorâchel 1) Gherghel, Zur Gesch. Sieb. op. cit. 1. c. 2) După cum îmi atestează elevele mele basarabence. 3) Din colecţie mea de Cântece, Bocete, Colinde din Basarabia, obţinute prin elevele mele, din ci. V-a şi a Vl-a liceu, ca exerciţii de folklor din Basarabia. COMUNICĂRI 65 Să ne cumpărăm câte-un cojocel; Daţi-ne câte-un şâlişor Să ne cumpărăm câte-un boldişor Să 'mpungem boii Ia botişor. Ambii termeni monetari aci citaji lipsesc din dicţionarele noastre (şi de Ia Tiktin, Etym. WSrterbuch şi de'a Şăineanu, Dicţionar universal al Limbii Române). Asupra etym. nu ştiu dacă se poate face legătura între cuvintele turceşti şal şi ciorap (cu altă accepte : termini privitori la îmbrăcăminte) şi aceşti termeni. Pentru şal, întrebuinţat numai la sg. în Basarabia cf. poate şalăii—şalengliii din Schilling (vezi Sextil Puşcariu, Recenzii în „Dacoromania" II, 851). Margareta Stefănescu. Rotacizme în Basarabia. Rotacizmul î mărunchiu—mărunchiurile—mârunchioâse—mâ-niinchiu—mănunchiurile—mănunchioâse, semnalat de mine') în „Pluguşorul" (Hăitui) din Basarabia, comunile: Senatovca (Jud. So-nca) şi Mireni (Jud, Lăpuşna), se află şi 'n viul graiu în Basarabia (şi în diminutivul mârunchcle 1. mănunchele) în comunele Mireni şi Vârzăreştii-Noui (Jud. Lăpuşna), la Terşiţei şi Chiştel" nita (Jud. Orhei), la Bursuc şi Frumuşica (Jud. Soroca) după cum mi-au afirmat, cu seriozitate, elevele mele de liceu, de prin aceste locuri. Margareta Stefănescu. 1) In Arhiva XXXlV, No. 1, p. 67-68. 5 HECENZII Silviu Dragomlr: Documente nouă privitoare la relaţiile Ţârii Româneşti cu Sibiiul în secolii XVşi XVI. Bucureşti (Tipogr. Cartea Românească) 1927. Autorul publică aci 70 de documente slave (făcându-le şi traducerea în româneşte), cari s-au descoperit în anul trecut de către prof. I. Lupaş în Arhiva baronului Bruckenthai din Sibiiu. In conţinutul acestor documente se înfăţişează, pentru Istoria noastră, felurile relaţii ale domnitorilor, domniţelor, boierilor, clericilor din Ţara Românească cu comunitatea Sibiului reprezer.Ută prin „judeţul" (pârgarmeşterul) şi cei 12 pârgari ai ei. Despre relaţii ale noastre cu Sibiul se ştie şi de mai nainte; aia că această publicaţie nu ne aduce de fapt la cunoştinţa noui fenomene istorice, ci numai adaugă mai multe la cele deja cunoscute şi publicate. Totuşi bine a făcut autorul că a publicat şi pe acestea; şi a făcut bine nu atât pentru cuprinsul istoric si lor, cât pentru limba slavă în care sunt scrise aceste 70 de acte. Drept e că nici limba asta a lor nu ne dă vre-o nouă indicaţie de cât cele ce ştiam din documfntele slave publicate mai nainte de B. P. Haşdeu (în Arhiva Istorică, mai ales), de Ion Bogdan, de Stoica Nicolaescu, bulgarul Miletic şi rusul Venelin. Totuşi, pentrucă încă se studiază felul limbii documentelor slave scrise la Românii din fostele Principate şi Ardeal şi fiindcă sunt împărţite părerile despre originea ei, e bine să se publice mai multe din ele: astfel se poate ajunge la cunoaşterea temeinic şi indiscutabil a acestei limbi şi a originei ei. Păcat numai că autorul acestei publicaţi, nefiind slavist, (adică cunoscător al Şiiinţei despre lumea slavă), ci numai ştiutor RECENZII 67 al limbii vii actuale sârbeş'i, n-a ştiut ce criteriu să-şi aleagă după care să publice aceste documente slave. Dânsul, precum însuşi spune la p. 4: „m-am nizuit să urmez metoda marelui nostru măiestru, a regretatului profesor Ioan Bogdan", neputând să-şi dea socoteală, fiindcă nu-i slavist, că „metoda" acestuia de a publica documentele slave (pe care a cunoscut-o în Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ţara Ungurească, în Documentele lui Ştefan cel Mare şi în Documente Hurmuzaki) este rea pentru că falsifică limba reală a scriitorului documentului; e rea şi falsificatoare a limbii, din pricină că consunantele spuprapuse le pune pur şi simplu în rând, ia transcriere pentru publicare, fără să ştie că scriitorul documentului slav, când suprapunea o consunantă, subtînţelegea, fără a mai suprapune, şi vocala imediat următoare consunei care împreună cu această consună constituia de regulă o silabă deschisă, adică o silabă terminată în vocală. Acest rost de subtînţelegere a vocalelor la consunantă suprapusă îl înţelesese deja Hasdeu; de aceea acesta, când publică textele române cirilice vechi din sec. XVI şi XVII, în cartea sa Cuvente den betrâni, nu pune în rând consunantele suprapuse, ci le păstrează chiar aşa suprapuse in transcrierea şi publicarea sa. Apoi a înţeles aceasta, după ion Bogdan, Stoica Nicolaescu în publicaţia sa de Documente slavo-române, care, la fel, păstrează în ea suprapunerile. In urmă, eu am atras, de asemeni de multă vreme, atenţia asupra acestei caracteristice a suprapunerilor in documentele slave şi române; astfel, în Revista din laşi, l (a. 1908), No. 4, p. 221-224, şi in Arhiva XXVIII (a. 1921), No. 1, p. 146-149. In deosebi, în acest număr al „Arhivei", la p. 147, se vede cum această „metodă" care nu arată sau nu păstrează suprapunerile, ci Ie pune pune pur şi simplu în rând la tipărire, falsifică limba slavă a scriitorului textului. Neştiind acestea, (pentrucă, nef.ind slavist, poate că nu e în curent cu aceste date şi rezultate nouă ale celor ce s-au ocupat cu Slavistica), autorul comite aceleaşi mari erori ca şi Bogdan, şi, ca şi acesta, ne transmite, in publicaţia asta a sa, o limbă slavă nereală, pe care, în multe părţi, nu a gândit-o şi n-a pronunţat-o scriitorul documentului, Ast-fel, autorul transcrie şi publică ,\\H$r 3^i\mt (p 14 şi în mai toate documentele acestea), Korx &hno?kmt .mt (p. 27 şi în alte documente), niiuif/\\o... c$cia*<« r8prap,\\nufp h cS,\u,S (p. 68 1LIE BĂRBULESCU 28 şi în alte doc.), no ciijf Rtfl,k8 ot kim3 (p. 32 şi alte doc), hhi|j (p. 35), 110 KfAf(3), hh(uj), a\H0(r), pf(«i), noc-Ad()f), Bd(ui), p'fc(i), cA8(r), Bd(ui), Hd(ui) ca8(r), p-fc(i) Hd(uj), cd8(r), KpdAc(B), KHii(r), Hd(uj), ceea ce scriitorul documentului citea ; sluga, zeleza sau zelezo, niăta, mnogo, re<5/, poslahd vaăe, reci, rgci, slugi, do vaăe miiosti, nasa sluga, r#3i istini, nas/ siromasi, na vasega slugu sau sluga, sădcu kralevu, edno (=ednu) knigu sau kniga, na naău (sau naăa) duâu. Deci, din pricina acestor necunoaşteri a rostului suprapunerilor se inventează o limbă falsă sau greşită, de care, cum vedem, nu e de vină scriitorul documentului, căci acesta n-a pronunţat-o niciodată ast-fel, ci de vină suntem noi cei de astăzi, fiindcă nu ştim cum să descifrăm exact gândul acelor vechi scriitori. Dar tot din această necunoaştere a noastră a mai eşit şi teor'a că vechii scriitori din sec. XVI şi XVII nu mai ştiau sla-voneş'e şi că de asta scriau greşit; aceştia însă nu scriau în genere greşit, cum arătai, ci noi cei de azi gândim astfel, fiindcă noi nu ştim să-i înţelegem. De asta am combătut această teorie falşă şi greşită deja in Cercetări istorico-filologice, Bucui eşti 1900, p. 90-95, cu prilejul pasagiului mitropolitului Varlaam din „Cartea românească de învăţătură" tipărită la 1643; căci, după această greşită teorie, ar urma că nu se ştia la noi slavoneşte nici în sec. XIV şi XV, căci aşa greşeli se inventează, cum văzurăm la Dragomir şi Bogdan, şi în texte din sec. XV. Sunt greşeli în Din pricina greutăţilor tipografice, nu pot pune, în această transcriere, suprapunerea în original a consunei; o însemnez insă, prin faptul că o pun în rând în paranteze. RECENZII 69 textele româno-slave, dar nu acestea, ci altele de altfel, pe cari le au însă însăşi textele slavilor cirilici propriu zişi; acestea au p icinuit naşterea Gramaticei lui Smotrickij din sec. XVII, despre care scriu în Cercetări cu prilejul pomenitului pasaj din Varlaam. Afară de as'.ea, publicaţia de care vorbim mai comite erori punând în rând consunantele suprapuse şi când la suprapunerea lor se subtânţelege nu o vocală pronunţată, ca în cazurile de mai sus ci un x sau h nepronunţate adică cari se scriau numai de prisos, ortografic, aşa cum noi scriam altădată româneşte cu u de prisos la sfârşitul cuvintelor (s. ex. acesta orna bunu, pronunţate: acest om bun). Prin introducerea consunantelor suprapuse în rând, (cum face l. Bogdan şi acum d. Silviu Drago mir imitând pe acela), împiedică pe cercetător de a cunoaşte Şcoala literară a ierurilor (bulgărească, sârbească, macedo-slavă sau rusească) din care făcea parte scriitorul textului. Ba mai mult chiar. Eu am documentat, mai întâi in Arhiva, XXXI (a. 1924), No. 1, p. 1-13, deci cu 3 ani înainte de apariţia publicaţiei de care vorbim, şi apoi în Glas al Academiei de Ştiinţe din Belgrad (Sârbia), cartea CXXI (a. 1926), No. 66, ţ. 93-108, că era Ia Slavii cirilici şi la Români o Şcoală literară croato-catolică care influenţase literatura ortodoxă cirilica şi o făcuse să scrie ca ea cuvintele, adică fără suprapuneri, dar şi fără acele x şi k de prisos. Aşa că un text făiă x şi h finale trădează pe scriitorul Iui, că îşi făcuse educaţia literară conform cu învăţătura acestei Şcoli croate. Dar Bogdan .şi acu d. Silviu Dragomir introduc pur şi simplu consunantele chiar suprapuse în corpul cuvintelor nu numai fără vocalele pronunţate, ca în cazurile de mai sus, ci şi fără aceste x şi h nepronunţate. Prin asta, acum după ce din descoperirea mea se cunoaşte Şcoala literară Croată pomenită, a prezenta cuvintele cu consunantele finale neurmate de x şi h ale Şcoa-lelor lit.rare bulgară, sârbă, macedo-slavă, rusă, însemnează a te prezenta falş şi anume a ni le prezenta ca şi cum textele lor fac parte din Şcoala literară Croată. Iar d. Silviu Dragomir face, în această privinţă, tot ca Bogdan : rmujfT, ,hom npki'hp,HEipr-pi-, bk (lorga, desigur că prin eroare tipografică, are aci, (rândul 6), de fapt kk) ; în facsim Iul originalului e însă cu x: p^V**» rcHX> npxrkp,weiuepv, ksT lorga mai transcrie, în rândul A, kt; în facs. e, însă, cu e lat: gc(t). Tipăreşte t83h, cSrkAH, bSast, oywiHiiT; în fa:s. e însă ti'3ii, crctAH, k8a*(t)> vshhii(t). Mai transcrie v mimam, pe câtă vreme în facs. e un singir cuvânt V3H/hj(,h). Transrie i\km oy-MimiiT ; în fia. e însă iue 'n 'oc ^e cum e 'n *acSt nliujf('r)) npxi'.\pE(/w), cnun(n), AaK^('M), kitas(t) etc-. unde se subtînţelegea, după t, h, iw,sau x sau t, sau se putea, după Şcoala croată (cf. p. 69), să nu se subtînţeleagă nim'c, adică nici una din aceste litere pur ortografice şi nepronunţate. Sistemul acesta însă, de a pune consuna suprapusă în rând, 1-a mai aplicat şi la greşitul transcris de dânsul becaii, pe câtă vreme în facs. e be(c)aii şi reprezenta pe pronunţatul veseli, adică cu un sunet e subtînţeles după suprapusul c. Toată această sumedenie de erori în numai 7 rânduri de tipar comite, la rându-i, mulţime de falsificări faţă de cultura scriitorului scrisorii acestea româno-slave şi faţă de Şcolile literare în cari el îşi va fi făcut învăţătura, scrisului său. Punerea de către Iorga a lui b în loc de x falsifică, pentru că prezintă astfel pe scriitor că făcea parte din Şcoala cu k (v. mai sus, p. 69), pe când el era din Şcoala cu x. Transcrierea iuim cyiiiNiiT falsifică, pentrucă poate să ne prezinte pe scriitor că scrie cu forma de limbă bulgaro-s\a\ă; facs. însă cu uie aa© vhhnii(t), adică cu o (i\emo) la pers. 1 plurală, arată că scriitorul scria aci cu limba sâr&o-slavă (sau chiar macedo-slavă). Transcrierea ier faţă de cc(t) din facs. falsifică şi ea; căci i s-ar fi putut să reprezinte, la pronunţare, pe simplul sunet e (adică est), pe când e exprima chiar pe te, deci festCx, k) nu est(x, h). Litera v (vpsilon grecesc) arată o Şcoală ortografico-literară la un scriitor, iar s arată altă altă Şcoală; aşa că transcrierile la Iorga cu 8 in loc de v falsifică şi această Şcoală la scriitorul scrisorii lui Radu Vodă de care vorbim. Aşa şi la transcrierea cu © în loc de co (bcdebco^a). Apoi transcrierea lui Iorga falsifică Şcoala literară a scriitorului şi când pune consunantele suprapuse în rând, fără a indica că ele sunt suprapuse în original; căci astfel prezintă pe scriitor ca fă-ând parte din Şcoala Croată, pe câtă vreme el se poate să fi fost dn Şcolile cu x şi k finale subtinţelese la ^supnpuneri. Iar RECENZII 73 neînţelegând acest lucru la suprapuneri, lorga mai tianscrie vucah adică vesli pe be(c)aii, cuvânt care, aşa, nu există pronunţat în nici una din limbile literare slave şi nici în româno-slavă, adică nici în mintea scriitorului acestei scrisori; căci scriitorul, subînţelegând pe i după c suprapus, citea: veseli, nu vesli, cum transcrie lorga greşit. Iar toate aceste falşif'cări şi greşeli le face lorga pentru că s-a amestecat într-un domeniu unde nu se pricepe, şi nu se pricepe fiindcă n-are nici o pregătire în el.') Despre aşa lucruri eu am scr's însă mulfe în Fonetica Alfabetului Cirilic şi apoi de 7 ani repet mereu în Arhiva; lorga însă care aplică în Ştiinţă metoda: intuiţia capului său (vezi Ia Comunicări), crede că nu e nevoe să studieze cercetările altora, ca acele ale mele, ti să combine ce vrea după mintea sa numai. De aceea a ajuns Ia aşa comedii din punctul de vedere ştiinţ fie şi Ia falsificări de realităţi şi adevăruri obiective. Din pricina aceleeaşi metode lorga falsifică, tot astfel, şi limba românească a scrisorii ce a transcris şi publicat de asemeni în aceastj broşură. Vorbind de scrisoarea asta, dânsul spune (p. 5) că „n-a scris-o—e evident—un Român, ci tn Sârb ori un Turc dunărean*. Dar această evidenţă a sa nu rezultă din facsimil, adică din originalul scrisorii, ci din modul cum lorga o transcrie şi o publică, care-i al său, după metoda-i mai sus pomenită; de ar fi studiat a mea Fonetica alfabetului cirilic însă şi cele ce am arătat mereu în Arhiva, de cari ţine socoteală şi Ştiinţa străina, scrisoarea asta ar fi fost şi pentru dânsul evident făcută de un Român, iar nu de Sârb sau Turc. Aşa cum altădată, scrisoarea din Arhivele Bistriţei, a cărei limbai se păi u Iui lorga „curioasă,, şi „coruptă" pentrucă nu cunoştea înţelesul ce scriitorul ei îl dăduse slovelor cirilice cu care a scris-o, aceeaşi scrisoare, transcrisă după datele şi criteriile din a mea Fonetica Alfabetului cirilic, de către altcineva 2), nu a mai apărut acestuia astfel, ci câ ea „nu are nimic curios şi corupt". Dar lorga crede că Ştiinţa 1) Tot aşa se amestecă fără să se priceapă şi în artă, cum arată Al. Tzigara-Samurcaş: Dictatura Artistică lorga & Co., Bucureşti 1927. 2) De Dr. George Pascu: Istoria Literaturii şi limbii ro-mînc din sec. XVI, Bucureşti 1921, p. 5. 74 ILIE BĂRBULESCU se face numai ca intuiţia închipuirii minţii sale, iar nu cu cercetarea izvoarelor prin acea Intuiţie. In adevăr, Întrebuinţând această metodă medievală a sa, lorga atribuie scriitorului scrisorii o limbă neexistentă niciodată in mintea acestuia; căci îi transcrie: iau (Ali-beiu) pe scrisul in original (facsimil): x.v; transcrie mâu pe <\\&X ; ştiră pe ipTpx ; âu pe &v; ară pe &px.; şiu pe ww etc. Nu ştie ceea ce am arătat de mult în Fonetica Alfab. Cirilic şi apoi în Arhiva, că, prin fenomenul bulgăresc amestecul iusurilor, s-a ajuns că & înseamnă, şi la Slavi şi Ia Români, nu numai ă sau â, ci şi e. Aşa că acolo scriitorul scrisorii pronunţa ca orice Român: eu (nu iau), meii (nu mâu), ştire (nu ştiră), eă (nu âu). Apoi regula de iota re a lut Konst. Filosoful Kostenski, de care am vorbit în Fonet. Alfab. Cir., cerea (imitând scrisul grecesc), ca cuvintele să nu se înceapă, la scris, cu i—I ci pe acest i să-1 lase afară, să-1 subtînţeleagă însă, dar să-I citească şi să-I pronunţe (cf. şi cele ce am spus la suprapuneri despre aşa subtînţelegeri, p. 68). Aşa că, conform cu această regulă ortografică, şi scrisoarea aceasta are ap*, dar scriitorul ei, care subtinţelegea pe i, citea Iară, iar nu ară, cum greşit transcrie lorga, atribuind scriitorului ei această din urmă formă de limbă. In Fonet. Alfab. Cir. am mai documentat că, şi la Slavi şi la Români cari îşi luau ortografia dela acei dascăli ai lor, k> însemna nu numai lu (iă), ci, uneori, şi i (ca şi cirilkul v). lorga nu ştie nici de asta, şi de aceea transcrie şiu, ca şi cum scriitorul scrisorii pronunţa şiu; de asta, ca şi de celelate, il face Sârb sau Turc; realitatea e însă că acel scriitor citea şi pronunţa aci şi nu şiu. Şi tot astfel, această scrisoare, aşa cum a transcris-o şi tipărit-o aci, e plină de greşeli şi falsificări, din pricina lipsii de de cunoştinţi a lui lorga în ce priveşte scrisul cu cirilica. Nu mai stărui însă de a le reproduce şi pe celelalte, căci ajung acestea. Chiar numai din cele ce am arătat până acum se vede, că numai această lipsă a putut să-1 facă pe lorga să declare ciudăţenia (asemene cu cea despre scrisoarea din Arhivele Bisstriţei), că scriitorul scrisorii acestea către Sibieni e un Sârb sau Turc. Tot din această lipsă, de altfel, a falsificat, cum am văzut, şi scrisul scrisorii slave de mai sus a lui Radul voevod către Sibieni, atribuind RECENZII 75 prin transcrierea sa, acestui scriitor gânduri pe care el nu le-a avut la redactarea ei. Am scris aceste observări, pentrucă nu cumva cineva Să ia drept bune aceste transcrieri ale lui Iorga şi, pe temeiul lor, să clădească greşit ciue ştie ce vederi, greşite şi ele, cu privire la vechia limbă slavă şi românească dela noi. Iile Bărbulescu. D. I. Gavriliu; TUTUNUL: Cultura, fabricaţia, vânzarea. Un volum în 8", cu multe ilustraţii, de 140 pagini. Iaşi, Viaţa Românească, 1927. Cartea apărută sub acest titlu e lucrarea me-ritoasă a unui tînăr, funcţionar distins al R. M. Statului, şi, prin materialul dat la iveală prezintă un interes deosebit atît din pune* tul de vedere industrial românesc şi strein, cît şi din acel istoric,—întrucît d. Gavriliu se vede a-şi fi dat silinţa de a ne arăta originea şi fazele prin care a trecut şi s'a generalizat uzul ori abuzul acestei ierbe a dracului, ce de cîttva veacuri în mmă — ca să nu zicem din vremi imemoriale, — face deliciile unei mari părţi din populaţia lumei întregi, fără a avea vre-un alt merit de cât acela de a elimina multe minute din viaţa individuală, bună saj rea, cum se prilijeşte, şi a face ca statul în primul Ioc să încaseze sumi colosale, de care adesea profită mai mult anumiţi fălcoieni, dîmboviceni etc. Ca orice cunoştinţi şi orice studii, lucrarea d-lui Gavriliu are m.ritul de a arăta multe lucruri de interes practic, penlru cei ce se ocupă cu cultura şi exploatarea acestei plante, din care ne ni-cotinisăm adesea creerul şi gîtlejul, şi se ceteşte cu interes, întrucît tot ce se scrie în ea e copios ilustrată cu desenuri şi fotografii perfecte. Daca mulţi din marii funcţionari, întrebuinţaţi de stat, mai ales, în diferite exploatări sstematice, cu caracter economic, ar imita exemplul d-lui Gavriliu,—n'am avea decît să ne felicităm de toţi cei ce urmează cursuri de specialitate, prin mijlocirea a grase burse, subvenţii şi... comjsiuni, atît în ţară, cît şi în străinătate. N. A. Bogdan 76 MARGARETA ŞTEFĂNESCU I. Rovenţa şi I. Cristescu, Introducere in paleografia chirilică, culegere de diferite scrieri şi texte chirilice după stampe şi manuscrise, pentru"uzul Liceelor, Şcoalelor Normale, Seminari-lor universitare de paleografie, etc. (aprobată de Onor, Ministerul Instrucţiunii cu avizul Cons'lîului Permanent No. 2704 din 1927) Bucureşti 1927. Această broşură nu poate servi ca manual introductiv (nici măcar cât de simplu, cum îl recomandă, în prefaţă, d. N. Carto-jan, căruia autorii îi sunt elevi), pentru citirea unui text scris cu chirilice, deoarece cuprinde o importantă greşală de fond; necunoaşterea valorii fonetice a unor litere chirilice din tipăriturile româneşti. Astfel observăm, în tabloul alf. literilor mari şi in acel al literelor celor mici o accepţie limitată, ori falşă, pentru unele litere, în vreme ce altele sunt omise. J) Lui x îi dă valoarea de â (minuscul şi majuscul), dar în Fonetica Alfabetului cirilic, d. Ilie Bărbulescu arată, documentând că x însemna în textele româneşti â, ă, a, e, o şi mai era scris şi ortografic numai, adică de prisos, fără valoare fonetică. Pe h autorii acestei broşuri il omit din alfabet! 'li, după părerea d-lor însemna ea; d. Bărbulescu află că 'k=e, dift. c, ia. a cu valoarea de ia—la d. Bărbulescu, op. cit., are valoarea de e, dift. î, îa, lu, în. x.—ă (majuscul şi minuscul), d. Bărbulescu, op. cit., găseşte pentru această literă valorile fonetice ă, â, în, e, dift. e, ia, u. ■Y—în, dar d. Bărbulescu arată că ^ are încă valorile în, în e, dift. e, îa, ă, â, u şi scris „de prisos". k> majuscul=k>, şi numai minuscul io iu. Omite pe dzialo din alfabetul minusculelor; pe oy, v; pe xi şi h. In alfabetul majusculelor însă apare oy. d. Bărbulescu a dovedit acestea piin exemple luate din diferite texte. La acestea adaog şi eu exemple despre valoarea lite-terelor de mai sus dintr'o recentă cercetare asupra unui Mscris dela Ieud (vezi mai sus, p. 45). * final = î sau ă; iara- 31,„, după 31,,, fl^mandh 365 ; * i sfânta 29,, blânde" 3116 mândrie 32,,; x=e: apale 24,B, *= de prisos; al& (cui) 31,4, c&umu 25a; a=e: meu 18,7, cenuri 12,,—13,; a=ea: ace? 19,,, 26,„, mari? 30,0; a=ea, e sau ă : greeşte 20I7, şepte 23n, apropieţi 35IS; a=-=ia : erşt 10„, 21 u, mş ; 1) De criticat sunt şi textele date ca material pentru lecturi. Când avem atâtea texte scrise cu cirilica—tipărite ori manuscrise— nu găsesc bună inspirata de a da ca model de citire două poezii de-a >ui Eminescu : me tc aekehii (sic. 1. legeni) koap^ae şi o aua\x ! RECENZII k=e sau ea; ave" 24u, 27,3, trimetere 28„ be 29,B; -t=ia ; â-tiţe" I7; -k=ia; atiţe" 1, ; -k=ă ; Jtwaţe 24,, grei 29,; -L 1 ; pre" 10|7V 12i2i 1410, preut h 22u; w=i: scriptura 233-„ dumin ca 288, j|\ch!rflm 32,; k=î ^runcaţh 293, omeneşfk 29,0, lumiraţk 35,6 ; h final de prisos: loch 32,0, fraţilork 32,, ;hîn interior de prisos; deşerhtfl347 • u=ă: besereck 22,-81 Sk=că34!; DumenecK 5H, I0i4, 117; x=ă sau î: platx 35,8; x—i; sxngele 2916 ; x final de prisos : nespus x 309 ; x=ă: astxzi 36i, pxmintul 33,7, lxudat 33,T>— 34,; x =e: sx—se 23,8; x=;o : vxstru 3,3, lxkuescşs 9]0. Margareta Stefănescu O. Tafrali: „îndrumăriculturale". Bucureşti 1927, pp. 152-f-31 planşe.—După subtit'u „Artă, isto;ie, chestiuni culturale" noul volum al d-lui Tafrali este ceia ce numesc francejii un „Me"langes", colectînd mai multe foiletoane din „Viitoiul", poate cea nai utilă operă a acestei foi politice. „Mici studii", cum Ie-a botezat modest autorul, ele folosesc nu numai studenţilor şi elevilor de curs superior, ci şi marelui pub'ic, în special pentru articolele de irtă şi istorie—din feri.ire cea mai mare parte a volumuh i. Şi când considerăm c ndiţiile tehnice în care a apărut, nu ştim cui să mulţumim mai mult: autorului care a inspirat sau editurii care a executat. Prin această lucrare „Cartea Romînească" aduce un aport însemnat artei grafice romîne egalînd sforţările celeilalte edituri moderne „Cultura naţională", învingînd-o prin rezistenţă. Planşele ataşate volumului reproduc, cele mai multe după fotografii proprii autorului, vederi de la Balcic, Callatis (Mangalia), unde d-sa a făcut săpături in 1924, Domneasca din Curtea de Argeş, Humorul, Bălineşti, Suceviţa, Trei Erarhi—Iaşi, Putna, Suceava, Voroneţ, precum şi numeroase podoabe din tezaurul dela Putna sau dela celelalte biserici amintite: fresce interne şi externe, petre de mormînt, candelabre, triptice, ripidoane, patrafire. Studiile sunt grupate sub capitpje. „Arta veche romînească" cuprinde: „arhitectura muntenească şi moldovinească", în care se revăd principalele caractere ale celor două stiluri, primul mai apropiat de modelul bizantin, ca cel moldovinesc, cu vădite puternice înrîuriri apusene—nou este apropierea pe care o face între cupola sveltă moldovinească şi biserica Vasile Blajenie din Moscova, o înrîurire musulmană la bază. „Frescile bisericelor din Jfa_(_P. CONSTANTINESCLMAŞt _^ Bucovina", o comunicare la Academia de Inscripţiuni şi litere frumoase din Paris—constitue unul din cele mai orig'nale caractere ale artei moldovineşti prin zugrăvelile externe, minunată „tapiserie cu figuri armonioase şi strălucitoare", cele mai frumoase la Humor, Moldaviţa, Voroneţ şi Suceviţa. Un capitol original îl formează „Asediul Constantinopolei în frescele Bucovinei", scenă pe care o crede unică în arta bizantină; reproduce asediul Ţarigra-dului de Arabi în sec. VII, iar nu cucerirea lui de Turci, cum a crezut d. lorga. La „mănăstirea Putna" nu s'a pastret dela primul ei ctitor, Ştefan cel Mare, de cît două turnuri de stil atonit; biserica actuaiă este un monument din sec. XVII cu influenţe occidentale noi. Obiectele dăruite de Ştefan şi domniţele sale cor.-stitue unul din cele mai rari tezaure din arta bizantină—studiate în tezaurul M-rei Putna. Trei vestminte bisericeşti aparţin epo-cei Paleologilor şi trebue să fi aparţinut vreunei biserici imperiale; dintre cele lucrate în ţară se distinge pînza Măriei de Mangop. Se ocupă în deosebi de .aerul" din sec XIV, interesantă contribuţie, comunicată şi Academiei de inscripţiuni din Paris; a fost lucrat de o prinţesă sîrbă Eupraxia în â doua jumătate a secolului XlV. Tot aşa de interesantă „învelitoarea Măriei din Mangop dela Putna", prinţesă din neamul Paleologilor, nu a Comneni-lor— cum credea d. lorga şl alţii,—căreia se datoreşte crearea r-nui curent artistic puternic la curtea din Suceava. „Mănăstirea Voroneţ" păstrează minunatele fresce externe cu dantesca judecată de-apoî, caşi „biserica M-rei Humorului". Pe scurt istoricul şi descrierea «Sucevei şi monumentelor ei» a-trăgînd atenţia asupra profanării Mirâuţilor şi bisericei Sf, Gheor-ghe, care prin restauraţie au devenit monumente moderne. «Biserica din Bălineşti» s'a păstrat mai apropiată de forma primitivă; adaogă importanta contribuţie a fixării anului 1494 pentru începutul bisericei, după cîteva grafite descoperite de d-sa. a, extras din „Revista filologică, I, Cernăuţi 1927. — Iosif Popovici: Vocalele româneşti, Cluj 1927. — Dr. Margareta Stefănescu: Cronica lui Manasses şi Literatura româno-slavă şi română veche, extras din „Arhiva", XXXIV, 3-4, laşi 1927. — I. Hudiţa: Histoire des Relations diplomatiques entre la France et la Transylvanie au XVIII siecle (1635-1638), Paris 1927. — I. Hudiţa: Repertoire des documents concernant Ies ne- gociations diplomatiques entre la France et la Transylvanie a» XVIII siecle (1035-1683), Paris 1927. — Barbu Lâzăreanu: Ursitul fetelor şi al vădanelor, Bucureşti 1927. — I. Andrieşescu : Vasile Pârvan (1882-1927), Bucureşti 1927. — Henrieta Sachelarie: Pesimismul lui Eminescu (în Buletinul Institutului de literatură pe a. 1927), Bucureşti 1927. — Slavjanski Kalendar za 1928 visokosna godina, Sofia 1927. — Dr. Dumitru Stănescu : Istoria B sericii creştine, Bucureşti 1926-27. — Dr. Dumitru Stănescu: Istoria Bisericii române, Bucureşti 1926-27. — G. I. Brătianu: Actes des notaires ge"nois de P6ra et de Caffa de la fin du treizieme siecle (1281-1290), Bucarest 1927. — Fermand Meyence: La legende des franc-tireurs de Louvain, r£ponse au Memoire de M. le professeur Meurer de rUniversite" de Wiirzburg, Louvain 1928. Reviste: Studi Rumeni, publicaţi a cura della sezione rumena dell Istituto per l'Europa Orientale. Direttore: prof. Carlo Tagliavini, I, Roma 1927.—Ba'kan Archiv, heraus v. prof. Dr. G. Weigand, III, Leipzig.—Revista dela Societâ Filologica Friulana G. I. Ascoli, Udine.—Revue belge de Philologie et d'Histoire, Bruxelles.—Ciasopis pro moderni filologii a literaturu, Praha.—Cesky ca-sopis historicky, Praha.—Juridi«5eski pregled, Sofia.—Slavjanski glas, Sofia.—Archiv fur Iandeskunde der Bukovina, Radautz 1927. —Makedonski Pregled, Sofia.—Slavia, din Praga.—Forschungen und Forschrite, din Berlin.—Glasnik zemaljskog Muzeja, din Sara-jevo (Bosnia).—Ungarische Jahrbiicher, dn Berlin.—Slovansky prehled, din Praga.—Ţara noastră, director Octavian Goga, din Cluj.—Przeglad historyczny, din Warszawa.—Archivio glottologico italiano, diretta da Matteo Bartoli, Torino 1927.—Arhivele Olteniei, din Craiova.—Biserica ortodoxă romînă, din Bucureşti.—Şezătoarea din Fălticeni.—Viaţa Romînească, din Iaşi — Lumina Creştinului, din Iaşi.—Comoara Satelor, din Blaj.—Tudor Pamfil, din Dorohoi.—Junimea Literară, din Cernăuţi.—Peninsula Balcanică din Bucureşti.—Orpheus, revistă pentru cultura clasică, din Bucureşti.—Flamura, din Craiova.—Făt Frumos, redactor Leca Mo-rariu, din Suceava.'—Gândul nostru, d:n Iaşi.—Ritmul vremii, din Bucureşti.—Familia, din Oradea.—Floarea Soarelui, din Bucureşti.—loan Neculce din Iaşi.—Graiul Românesc, din Bucureşti. Ziare: Adevărul literar şi artistic, din Bucureşti.—Neamul evreesc, din Bucureşti.— Falanga, organ de luptă al generaţiei noi,, din Bucureşti. — Vjesnik Osjedke cblasti, din Osjek (Jugosla-via).—Novi Covjek, din Sarajevo (Bosnia).— Ceskoslovenska repu-blika, din Praga.—Centralnaja Evropa, din Praga,—Complex, din* Iaşi.—Gândul nostru, din Iaşi.—Someşul, din Dej.