ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE MEMORIILE SECŢIUNII LITERARE SERIA III. TOM. XII—XIII 1942 — 1944 MONITORUL OFICIAL ŞI .IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA. NAŢIONALĂ. BUCUREŞTI, 1944 www.digibuc.ro MEMORIILE SECŢItfNII LITERARE SERIA IU TOMUL I, (1923—24): Lei 120 I. C. NEGRUZZI. Autografe române ........................... . Lei 6 I. C. NEGRUZZI. Ioan Bogdan, Al. Vlahuţă, Al. Xenopol şi manuscripte ale lo^r .... ,...............-.............................* 5 ANDREI BÂRSEANU. Catechismul luteran românesc ........ * 5 RAMIRO ORTIZ. Leopardi e la Spagna I-IV ...................... * . 15 DRAGOŞ PROTOPOPESCU. Unkonown Congreve, a sheaf of poetical scraps....................-............................. » 12 G. BOGDAN-DUICĂ. Gheorghe Lazăr.............................. » 40 RAMIRO ORTIZ. Leopardi e la Spagna V-VII ..................... » 40 TOMUL II, (1924—25): Lei 175 AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI. O operă de mare valoare.................Lei 8 ALEXANDRU MARCU. Romanticii italieni şi Românii................ * 40 Dr. IACOB RADU. Doi luceferi rătăcitori........................ * 40 TH. CAPIDAN. Elementul slav In dialectul aromân................ * 30 ŞTEFAN CIOBANU. Dimitrie Cantemir în Rusia .................... * 50 CONSTANTIN I. KARADJA. Despre lucrul apostolesc al lui Coresi . » 8 TOMUL III, (1925—27): . Lei 200 Dr. A. VERESS. Cântece istorice vechi ungureşti despre Români . , . Lei 15 AL. VICIU. Suplement la « Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal...............................t- . . > 10 N. CARTOJAN. Legendele Troadei în literatura veche românească . . * 30 PER. PAPAHAGI. Numiri etnice la Aromâni.......................... * 15 G. POPA-LISSEANU. Un manuscris al gramaticei româneşti a lui I. Eliade- Rădulescu ................................................... * 8 Pr. V«- URSĂCHESCU. Psaltirea slavonă (is77—1580)................. » 12 S. PUŞCARIU. Dicţionarul Academiei............................... » 15 RAMIRO ORTIZ. Goldoni e la Francia................................ * 40 AL. MARCU. V. Alecsandri şi Italia................................ * 85 Dr. A. VERESS. Note şi scrisori Şincaiane......................... » 15 TOMUL IV, (1928—29): Lei 250 ION COLAN. Vieaţa şi opera lui Ion Barac........................Lei 45 N. CARTOJAN. « Fiore di virtii * în literatura românească . — . . . . * 60 ŞTEFAN PAŞCA. Glosar dialectal alcătuit după material lexical cules de corespondenţi din diferite regiuni .... .......... > 32 I. A. BASSARABESCU. Două epoci din literatura română.............* 6 Dr. ANDREI VERESS. Vechi istorici unguri şi saşi despre istoria Românilor (1760—1787).................................................* 50 N. IORGA. Note istorice asupra editării operei poetice a lui M. Eminescu > 6 Dr. CARLO TAGLIAVINI. Despre «Lexicon Marsilianum *............. > 15 Dr. ANDREI VERESS. Pictorul Barabăs şi Românii.................. » 40 www.digibuc.ro ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE MEMORIILE SECŢIUNII LITERARE SERIA III. TOM. XII—XIII 1942-1944 MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ. BUCUREŞTI, 1944 www.digibuc.ro CUPRINSUL TOMUL XII Pag- DRAGOMIRESCU (Mihail), Vasile Alecsandri în poezia univeisală ... x RÂDULESCU-MOTRU (C.), Din autobiogiafia lui Euftosin Poteca . . 13 TOMUL XIII LACEA (Constantin), Cetatea de pe Tâmpa de lângă Braşov şi « Cătunul» de subt ea................................................. 85 OPRESCU (G.), Un mare istoric de artă, prieten al Românilor: Henri Focillon..............-.................................... 73 RĂDULESCU-MOTRU (C.), Rolul educativ al filosofiei............. 49 SIMENSCHY (Th.), Limba hitită şi rolul ei în gramatica comparată > > 1 www.digibuc.ro VASILE ALECSANDRI IN POEZIA UNIVERSALA DE MIHAIL DRÂGOMIRESCU MEMBRU DE ONOARE AL ACADEMIEI ROMÂNE * l) Academia Română are de scop mai înainte de toate să cultive limba, literatura si istoria românească. Cu vremea însă s’a mai desvoltat în sânul ei si tendinţa de a cultiva stiinta ii ii românească, dreptul românesc, filosofia românească. Dar s’a păstrat obiceiul ca să se pună accentul pe ceea ce este românesc. A venit vremea credem ca scopul Academiei Române să se lărgească. In adevăr, noi am trecut până acum prin trei faze: perioada imitaţiunii, reprezentată prin Ion Heliade Rădulescu; perioada asimilării reprezentată prin mândra personalitate a lui Titu Maiorescu şi perioada creaţiunii reprezentată prin Eminescu, Cara-giale şi Creangă. Purcedând dela aceştia, albia creaţiunii s’a mărit din ce în ce şi astăzi putem zice că multe din producţiile noastre literare şi ştiinţifice au nu numai o importanţă locală, interesând numai pe Români, ci şi o importanţă care trece hotarele ţării. Problema care' se pune Academiei e nu numai să aleagă din producţiile noatre numai ce ne poate interesa pe noi, dar şi producţiile noastre care pot interesa omenirea. Aşa fiind, vorbind de Alee-s a n d r i, e dreptul nostru să ne întrebăm: din toată opera lui A 1 e c s a n d r i nu se găseşte nimic care să intereseze şi pe alţi cititori decât cititorii români ? Nu e nimic în opera lui care să aibă valoare universală? Aruncând o privire peste x) Publicaţiune postumă. . I A. R. — Memoriile Secţiunii Literare. Seria III, Tom. XII. www.digibuc.ro z M. DRAGOMIRESCU 2 această operă trebue să ne oprim întâi la opera lui dramatică: comediile, vodevilurile şi monoloagele, dramele «Boierii şi ciocoii », « Despot Vodă », « Fântâna Blanduziei », « Ovidiu ». Comediile şi vodevilurile şi monoloagele sunt în cea mai mare parte localizări sau lucrări cu efecte comice localizate în timp şi în spaţiu şi nu pot interesa decât pe istoripul literar. « Boierii şi ciocoii » lasă că e rău construită, nu poate interesa decât pe Români. Tot aşa din « Despot Vodă », în care lirismul acopere mai pretutindeni acţiunea dramatică. Mai rămân « Fântâna Blanduziei » şi « Ovidiu ». « Ovidiu » e o piesă puţin izbutită. Rămâne de cercetat « Fântâna Blanduziei » cu subiectul său clasic si cu efectele sale de teatru > în parte izbutite şi care au făcut ca această piesă să intre în repertoriul Teatrului Naţional şi să fie jucată cu oarecare succes şi astăzi. Nu credem însă să aibă o valoare universală. Personajele principale Gallus şi Getta... sunt convenţionale şi nu pot rezista la o analiză mai de aproape. Rămâne să cercetăm operele lirice şi epice. Poeziile lirice sunt imitaţiuni poporane sau romantice şi nu interesează decât istoria literară. Nu pot avea o valoare universală. Nu pot avea o asemenea valoare nici producţiile epice. Legendele, cum ar fi Dan căpitan de plaiu, Grui Sânger sau Legenda ciocârliei sunt lipsite de valoare artistică. Ori sunt prea lungiA ori au valoarea prea locală, expresiunea e adesea impropria şi- fără coloare, lipsa de preciziune şi conciziune prea evidentă, ca să mai stăruim asupra lor. Un poem ca « Dumbrava roşie » are aceleaşi defecte, iar « Sentinela română » cere, ca să fie gustată, un specific naţional românesc. Nici chiar pastelurile, atât de vioaie nu au decât rar elementul universal. Dintre toate, două sunt artistice: «Malul Şiretului» si «Iarna» si pot fi privite ca adevărate capodopere ale genului. O capodoperă are privilegiul de a se impune Oricărei minţi cunoscătoare — şi tradusă în limbi străine îşi face efectul ei deplin. Dar dacă în poeziile lirice şi epice originale nu găsim decât rar elementul universal, cu atât mai mult îl găsim în poeziile poporane îndreptate de către marele nostru poet. Alecsandri n’a cules, cum au făcut culegătorii folklo-ristici de mai târziu, poeziile poporane aşa cum le ţrecita www.digibuc.ro 3 alecsandri în poezia universală 3 unul sau altul din popor. Alecsandri a îndreptat muza poporană, Alecsapdri a compus, dând forme estetice, poeziilor prea prolixe, prea puţin artistice, prea puţin lustruite ale acestei muze. Căci să nu ne înşelăm. Poeziile poporane sunt în marea lor majoritate numai atitudini sentimentale. Rareori, ele redau un sentiment în integritatea lui. De aceea sunt şi greu de clasificat după criterii lăuntrice. Alecsandri a avut marele dar de a scoate din opera poporană esenţa ei. Evident nu totdeauna izbuteşte să ne dea sentimente integrale. Dar acest lucru se întâmplă mai la toţi poeţii. Noi nu judecăm pe un poet după poeziile neizbutite, ci după cele izbutite. Şi aşa se face că în Germania un poet ca Holderlin, care n’are decât două capodopere « Wein und Brod » şi « Arhipelagos », este atât de sus considerat că i s’a creat chiar o catedră universitară pentru studiul operelor lui, care altminteri nu merită această onoare. E că cele două capodopere se disting printr’o armonie şi o concepţiune, care fac dintr’însele nişte cercai Xsyo[i.sv« în toată literatura germană inclusiv G o e t h e. Acelaşi lucru, dar într’un grad mult mai înalt, îl avem în Alecsandri. Cele două pasteluri amintite, deşi geniale, sunt totuşi mărunte. Nu tot astfel stă lucrul cu poeziile poporane izbutite, care sunt capodopere ale genului liric şi epic. « Mioriţa », care în versiunea poporană este poezie epică şi încă o poezie epică mediocră, căci n’are nicio complicaţiune şi niciun des-nodământ interesant, « Mioriţa » în versiunea Alecsandri este o baladă lirică, având elemente epice numai de cadru. Cei trei ciobani care se întorc dela păşune cu oile; planul celor doi, cel Ungurean şi cel Vrâncean, de a ucide pe cel Moldovan spre a-i lua oile; «Mioriţa» care a aflat acest plan pe care-1 denunţă ciobanului moldovan—toate, la Alecsandri, sunt numai elemente de cadru, pentrucă poetul nu mai scoate nimic din planul pervers al ciobanilor, nici din denunţul « Mioriţei». Privită ca poezie epică « Mioriţa » versiunea lui Alecsandri n’are nicio valoare; ea n’are nod, nu are desnodământ. Şi cu toate acestea ea e de o frumuseţe negrăită. De unde-i vine frumuseţea ? De unde-şi trage valoarea ? . www.digibuc.ro 4 M. DRAGOMIRESCU 4 Din faptul că Alecsandri a transformat-o în poezie lirică. Frumuseţea « Mioriţei » nu stă în cadru. Cei trei cio- » » bănei se coboară ei Pe-un picior de plaiu Pe-o gură de raiu dar înafară de aceste versuri, nu mai găsim alte frumuseţi în înţelegerea celor doi ciobani, ca să ucidă pe cel de-al treilea sau în jalea « Mioriţei » decât doar La negru zăvoiu Că-i iarba de noi ' Şi umbra de voi. Frumuseţea « Mioriţei » stă în testamentul Moldovanului din care vedem seninătatea lui în faţa morţii. In sufletul lui nu e mişcat de loc că are să moară. E destul ca el să fie îngropat alături de stâna şi de oiţele lui care, cu toate că « Mioriţa » le va spune că ciobanul a plecat să se însoare cu o mândră crăiasă, vor continua totuşi să plângă pe mormântul lui. E destul că fluerele de fag şi de soc izbite de vânt i-or cânta la cap. El se va simţi una cu natura care l-a creat şi în care a crescut şi a cunoscut ce e vieaţa, care va continua şi după ce va muri. Numai un lucru îl nelinişteşte pe ciobanul moldo van. Gândul maică-sei. E singurul lucru care, în seninătatea ce simte, îl turbură. E singurul semn că el are o inimă omenească. E după părerea folkloristică o notă introdusă de Alecsandri si anume o notă falsă. Ne ridicăm cu tărie în contra acestei păreri. Seninătatea ciobanului ar fi prea rigidă, fără această notă admirabilă. Ciobănelul, care se ştie • Mândru ciobănel ' Tras printr’un inel . Feţişoara lui Spuma laptelui Mustăcioara lui Spicul grâului Perişoru’ lui Pana corbului Ochişorii lui Mura câmpului aşa cum îl vede ochii mamei, care-1 iubeşte din toate puterile, ştie cât tine mama lui la el si-1 doare, când maica sa www.digibuc.ro s ALECSANDRI 1N POEZIA UNIVERSALĂ 5 va afla că e mort, din vorbele « Mioriţei ». De aceea îi zice el « Mioriţei »: , i Dar la cea măicuţă Să nu-i spui, drăguţă, Că la nunta mea A căzut o stea Soarele şi luna ' Mi-au ţinut cununa Brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi Preoţi, munţii mari Pasări lăutari Păsărele mii Şi stele făclii Farmecul acestei poezii unice în felul ei stă tocmai în introducerea mamei, care-şi caută flăcăul. Că acest episod nu se găseşte în variantele poporane arată sărăcia inspiraţiei poporane pe lângă bogăţia inspiraţiei lui Alecsandri, care, arătând, ca şi varianta poporană, seninătatea ciobanului în faţa morţii, o face totuşi mai omenească prin sentimentul matern, care o subliniază. Intr'aceasta stă marele merit al marelui nostru poet. E drept că într’o versiune poporană, în Ioc de mama, poetul introduce pe iubita ciobanului, dar cu o stângăcie, care nu are a face cu mama, care-şi caută copilul şi dă importanţă operei. Din momentul ce interesul poetic cade asupra testamentului Moldovanului, el nu mai e epic ci liric. El cristalizează un sentiment obiectivat prin elementul de cadru: Mioriţa şi Moldo vanul. Ar putea cineva obiecta că balada prin introducerea « măicuţei » rămâne tot epică. Obiecţia nu e întemeiată prin faptul că noi ne aşteptăm să vedem ce fac Ungureanul şi cu Vrânceanul şi dacă îşi îndeplinesc scopul şi cum. Introducerea « măicuţei» deşi epică, e străină de fondul principal al poeziei. Ea rămâne deci ca un element epic ce sprijine efectul liric şi mai mult nimic. « Mioriţa » varianta Alecsandri îşi trage dar valoarea neîntrecută dela lirismul ce se găseşte în testamentul Moldovanului şi această valoare e întărită prin complicaţiunea introducerii măicuţei care-si caută flăcăul. Seninătatea în fata » 9 » www.digibuc.ro 6 M. DRAGOMIRESCU 6 morţii e umanizată si constitue un sentiment care rar se * > găseşte în literatura universală. O a doua capodoperă în poeziile poporane îndreptate de Alecsandri este în contrast izbitor cu « Mioriţa ». In « Mioriţa » avem sentimentul seninătăţii în faţa morţii. In « Mihu copilul » — căci de ea este vorba — avem sentimentul seninătăţii în faţa vieţii cu toate primejdiile ei. In versiunea poporană «Mihu' copilul» sau Mihu Cobiul, Mihu este un haiduc care nu se teme de nimeni. El zice calului său să meargă pe colnicul în care va întâlni pe Ianoş Ungurean cu cei 45 de levinţi al lui; levinţii îl întâlnesc şi Mihu merge la Ianoş cu ei. Acolo se iau la luptă Mihu cu Ianoş şi Mihu răpune pe Ianoş şi când vrea să plece invită pe levinţi să-i ridice armele şi niciunul nu poate, afară de unul care le mişcă şi pentru aceasta îi dă calul şi pleacă totuşi călare să haiducească în voie. Alecsandri complică acţiunea, îi dă un nod şi un desnodământ şi face din Mihu copilul o adevărată capodoperă. In adevăr, recompunând balada aceasta epică, Alecsandri îl face pe Mihu mai întâi să răspândească ceata celor 45 de levinţi care veniseră să-l lege şi să-l ducă, după poruncă, lui Ianoş, iar când acesta le porunceşte să dea cu flintele în Mihu şi să-l răpună dela distanţă, Mihu le zice să stea şi să-l asculte cum cântă din cobuz. Levinţii se învoiesc si atunci Mihu le zice: j « Că eu Mihu sunt Şi vreau să vă cânt Un mândru cântic Cântic de voinic Cum n’aţi auzit Cât veac aţi trăit. Iată, mări, iată Că Mihu deodată Începe pe loc A zice cu foc începe uşor A zice cu dor Un cântic duios Atât de frumos Munţii de răsun’ Şoimii se adun’ Codrii se trezesc Frunzele şoptesc Stelele clipesc Şi’n cale s’opresc. www.digibuc.ro 7 ALECSANDRI IN POEZIA UNIVERSALĂ 7 Cântecul lui Mihu îmblânzeşte până şi pe Ianoş şi-l pofteşte să benchetuiască cu el şi apoi, ca să-şi arate tăria, să se ia la luptă, E minunat descrisă lupta: Deoparte se duc La luptă s’apuc’ Cruntă-i lupta lor Că e pe omor Cine c’a pica Nu s’a mai scula Iar Ungurii toţi Lui Ianoş nepoţi Stau de mi-i privesc Cum mi se ’nvârtesc Cum mi se smucesc Cum mi se trântesc Ca doi smei, ca lei Ca lei paralei. Iată, mări iată Că Mihu deodată In loc se opreşte Pe Ianoş suceşte Sus îl opinteşte Jos încă-1 izbeşte Şi ’n genunchi îl pune Şi capu-i răpune. Levinţii rămân îngroziţi. Dar Mihu-i trezeşte propunân-du-le să-i ridice armele de jos cel ce vrea să haiducească cu el. Nimeni însă nu poate. Mihu îi trimite la sapă, iar: Cu degetul mic Armele-şi ridică Pleacă pe potică Cu murgul voios Prin codrul frunzos Şi ’n urmă-i vueşte Codrul clocoteşte De-un mândru cântic Cântic de voinic De-un glas de cobuz Dulce la auz Din cobuz de os Ce sună frumos. Prin complicaţiunile pe care le introduce, prin nodul ce-1 face prin puterea cântecului, prin variaţia stării sufleteşti a lui Ianoş, care pofteşte pe Mihu la banchet şi prin suprimarea dării calului unuia din levinţi care izbuteşte să mişte * * i armele din loc, balada dobândeşte amploarea şi subliniază starea de seninătate a sufletului lui Mihu. Balada dobândeşte » www.digibuc.ro 8 M. DRAGOMIRESCU 8 un echilibru, şi o rotunzime, care fac dintr’însa un adevărat model de valoare universală. Dar unde Alecsandri se ridică la înălţimi la care puţini poeţi mari s’au putut ridica, este în balada « Mănăstirii Argeşului ». A întrupa sentimentul de mândrie pentru arta sa, a da un exemplu de moralitate în acelaşi timp sacrific ându-şi soţia şi sacrificându-se pe sine însuşi, cum face Meşterul Manole, este a te ridica pe culmi înalte pe scările artei. Rar muza populară să ajungă asemenea înălţimi. Temele analoage greceşti şi sârbeşti sunt desvoltate cu o stângăcie şi de o ciudăţenie, care nu numai nu sunt comparabile cu Mănăstirea Argeşului, dar n’âu nici valoare artistică deosebită. Cei ce au vorbit de aceste variante ca prototipuri ale Mănăstirii Argeşului s’au pus numai din punct de vedere folkloric, neglijând cu desăvârşire punctul de vedere estetic. E timpul să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Balada noastră e o incomparabilă capodoperă şi e o înjosire fără nume s’o compari cu Puntea dela Arta sau cu Cetatea Scadaru, poemele greceşti şi sârbeşti absolut inferioare « Mănăstirii Argeşului » varianta V. Alecsandri. Balada românească chiar şi în varianta populară are un erou: Meşterul Manole. El face mănăstirea cea frumoasă, el visează visul cu zidirea unei soţii în temeliile mănăstirii; el tăinueşte soţiei sale să nu vie de dimineaţă cu mâncare; el se roagă la Dumnezeu să-i pună fel de fel de piedeci soţiei sale care venea cu demâncare si era sortită să fie zidită în > temelia mănăstirii; el se laudă, faţă de Negru-Vodă, că poate să facă o mănăstire şi mai frumoasă, şi el sboară de pe acoperiş şi se face o fântână în apropierea mănăstirii. In balada sârbească, eroul nu e meşterul, pare a fi craiul Vucaşin, care vrea să zidească nu o mănăstire, ci o cetate; femeia, care e zidită, e nevasta lui Goico, fratele lui Vucaşin; Vucaşin nu visează vreun vis. ci este îndemnat de Vila, un fel de mama pădurii sârbească. Şi această Vilă îndeamnă mai întâi pe Vucaşin să zidească, în temelia cetăţii ce o ridică, pe doi gemeni, Stoian şi Stoiana, pe care trimite să-i găsească în lume, cu saci de aur, o slugă credincioasă, care călătoreşte zadarnic fiindcă nu găseşte doi gemeni Stoian şi Stoiana. Acest in www.digibuc.ro 9 ALECSANDRI IN POEZIA UNIVERSALĂ 9 dent e de prisos fiindcă rămâne fără urmare. Goico, care ţine jurământul să nu-i spună femeii să nu vină la cetate, nu face nimic ca să împiedece venirea femeii lui; iar când e zidită în temelie ea se roagă să-i lase două deschizături în dreptul pieptului ca să-şi alăpteze copilul, care suge opt zile cât mai trăieşte femeia zidită şi-apoi un an după ce a murit femeia din zid. Şi se mai roagă femeia să-i lase două deschizături în dreptul ochilor ca să-şi poată vedea copilul când se duce acasă. Cu aceste amănunte groteşti se termină balada. Nici urmă de ce i s’a mai întâmplat lui Vucasin sau Meşterului Radu care zidise femeia, sau lui Goiko, bărbatul femeii. Balada sârbească este incomparabil inferioară; dar gândul folkloristic a putut s’o pună alături de « Mănăstirea Argeşului », ba chiar s’o privească ca model al baladei române. Ceea ce n’a făcut gândirea folkloristică o face acum gândirea estetică. Folklorul este istoric. El pune pe acelaşi plan toate producţiile^ poporului. Estetica este logica simţirii. Ea ierarhizează producţiile după criterii ce-i sunt proprii. Ea face serviciu şi folklorului întru cât de n’ar fi variantele estetice, nu s’ar mai ocupa de cele neestetice. Şi e clar că dacă n’ar exista varianta estetică a « Mioriţei » lui A 1 e c s a n d r i, nu s’ar mai ocupa nimeni de celelalte variante absolut inferioare din punct de vedere literar. Estetica este o ştiinţă ce se situează între Logică şi Etică. Precum Logica e îndreptarul inteligenţei şi Etica îndreptarul voinţei, tot aşa Estetica este îndreptarul simţirii. Şi în această privinţă, poporul român va fi sau nu logic, va fi sau pu etic, dar cu siguranţă este estetic, şi în această direcţiune trebue pusă superioritatea lui asupra altor popoare. Nu e locul aci să mă întind mai mult asupra esteticului la poporul jromân; dar e un lucru care trebue mai curând sau mai târzip făcut. E o mândrie fără seamăn să ştii că pe o latură a sufletului eşti superior altora. Şi poporul român pe latura estetică e un popor mare. Dar să ne întoarcem. « Mioriţa », « Mihul copilul » şi « Mănăstirea Argeşului » sunt trei capodopere, pe care le revendicăm pentru muza lui Alecsandri. Mai are el şi alte balade, cum ar fi «Constantin Brâncoveanu », « Doica », « Oprişanul », « Movila lui www.digibuc.ro IO M. DRAGOMIRESCU IO Burcel », « Toma Alimoş », toate făurite cu simţul lui estetic, dar ele au o valoare mai locală, mai naţională. Toate sunt bine făcute, dar sentimentele întrupate n’au universalitatea seninătăţii în faţa morţii sau în faţa vieţii, necum sentimentul etic şi estetic din Mănăstirea Argeşului. Dar nu e vorba numai de universalitatea sentimentelor. Sentimentele pot fi universale dar pot fi incomplete, dacă nu sunt capodopere. «Mioriţa», « Mihu Copilul» şi «Mănăstirea Argeşului» în varianta Alecsandri sunt trei capodopere. Ele au mai întâi câte o idee generatoare — acelea pe care le-am caracterizat mai sus, şi care sunt complete şi uşor caracteri-zabile. Astfel sentimentul seninătăţii în faţa morţii, cu ideile secundare ce-o susţin de contopire a omului cu natura întreagă, este un sentiment sublim, patetic şi olimpian. Ce poate fi mai sublim decât liniştea ciobanului moldovean în fata > » morţii, pe care o vede venind ? Ce poate fi mai patetic decât închipuirea lui că oile l-or plânge cu lacrimi de sânge şi că nu va muri ci se va însura cu «o mândră crăiasă a lumii mireasă »? Ce poate fi mai patetic decât închipuirea maică-sei alergând şi rugăciunea lui către Mioară să nu-i spună mai-că-sei că ia nunta sa a căzut o stea ? Şi ce sentiment poate fi mai olimpian decât atitudinea lui faţă de cei doi vrăjmaşi ce-i vor moartea ? In acelaşi timp « Mioriţa » are o învăluire estetică, o atmosferă senină, echilibrată şi imaginativă şi o plasticitate rară naturală, fantastică şi contemplativă. Cum va fi el îngropat în mijlocul oiţelor şi cum la nunta lui vor lua parte soarele şi luna, brazi şi păltinaşi, munţii şi pasările şi stelele ca făclii sunt de o măreaţă plasticitate. Ce să mai vorbim de formă. O formă simplă, aproape fără verbe; o formă minunat descriptivă, cu o evoluţie întreagă a sentimentului şi un cadru admirabil. Motivarea ar părea că lipseşte. De ce ciobănelul moldovean este aşa de senin faţă de moartea lui ? Nu ni se spune. Dar manifestarea lui este aşa de spontană şi de sinceră că nimeni nu se mai întreabă de ce este el astfel. Este pentrucă este. Cât despre armonie, « Mioriţa » este o încântare izvorîtă din adâncimile sufletului. Poezia se desfăşoară calm si me- * > www.digibuc.ro ALECSANDRI IN POEZIA UNIVERSALA II 11 lodios. Compoziţia ar suferi fiindcă riu are sfârşit. In realitate compoziţia e trunchiată şi caracteristic trunchiată. De desnodământul epic nu mai avem nevoie: e destul că cu momentul liric a luat sfârşit şi poezia. In acelaşi chip putem dovedi că şi « Mihu Copilul » şi « Mănăstirea Argeşului » sunt două capodopere. Şi ele au o idee generatoare, care poate fi caracterizată de sublimă. Şi ele au o atmosferă estetică şi o plasticitate uşor caracteriza-bilă. Şi ele au o formă simplă şi adâncă şi-o armonie unică. E incontestabil căVasile Alecsandri este mai înainte de toate un mare poet naţional. Nu numai prin poeziile poporane, care, pe lângă valoarea universală, au şi o valoare naţională, dar prin desele lui inspiraţiuni dela evenimentele prin care a trecut poporul român în a doua jumătate a veacului al XlX-lea. « Deşteptarea României », « Banul Mărăcine », « Sentinela Română », « Hora Unirii », « Dumbrava Roşie», Pastelurile, Ostasii noştri cu «Penes Curcanul» si «Sergentul», «Boierii şi ciocoii», «Despot Vodă», «Fântâna Blanduziei », « Ovidiu » şi altele, sunt toate poezii, poeme şi drame care, deşi nu îndeplinesc toate cerinţele estetice, răscolesc sentimentul românesc şi au o valoare pedagogică, până la care nu s’a ridicat niciun alt poet al nostru, nici chiar Eminescu. Să ne bucurăm dar de marile lui merite naţionale, dar să nu uităm că, în acelaşi timp, are câteva capodopere cu valoare universală. www.digibuc.ro www.digibuc.ro C. Rădulescu-Motru. Din autobiografia lui Eufrosin Poteca. EUFROSIN POTECA A. R. — Memoriile Secţiunii Literare. Seria UI. Tom. XII. www.digibuc.ro www.digibuc.ro DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA DE C. RĂDULESCU-MOTRU MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Comunicare făcută în şedinţa publică dela 12 Februarie 1943 însemnările autobiografice pe care le scrie E u f r o s i n Poteca, înainte de a părăsi Pesta, în Aprilie 1829, despre «Ideile faptelor mele dela anul 1828 până la Aprile iS2g, pentru ştiinţa mea şi pentru cunoştinţa de sine-mi », au o deosebită importanţă, prin aceea că ele adaugă multe date, nouă şi interesante, la acelea pe care le avem despre spiritul în care funcţiona prima şcoală românească academicească dela începutul secolului trecut şi în care se găseau ca profesori Gh. Lazăr, I. Heliade-Rădulescu, Marcovici si Eufro-sin Poteca; precum şi prin aceea că ele desvăluesc, cu o sinceritate care nu are pereche în literatura noastră, trăsături caracteristice din figura lui Eufrosin Poteca; figură rămasă încă până astăzi în bună parte enigmatică. însemnările, scrise cu litere chirilice, formează un manuscris de 54 Pagine, împărţit în şapte capitole. In Cap. I este petrecerea iernii dela Crăciunul anului 1827 până la Paşti în 1828. In Cap. II şi III sunt cele întâmplate dela Pastile anului 1828 până la venirea Ruşilor în ţară. In Cap. IV este vremea dela intrarea Ruşilor în Bucureşti până la închiderea scoalelor. In Cap. V, VI şi VII, ducerea şi petrecerea la Pesta, dela Iulie 1828 până la Aprilie 1829. Durata timpului, asupra căruia se extind însemnările, este scurtă. In schimb evenimentele ce se petrec în această durată sunt, atât pentru istoria culturii româneşti, cât şi pentru vieaţa lui E u f r o s i n 2 A. R. — Memoriile Secţiunii Literare. Seria III. Tom. XII. www.digibuc.ro 2 C, RĂDULESCU-MOTRU 1+ Poteca, de o vie intensitate. Pentru una ca şi pentru cealaltă, în aceşti doi ani, se plămădesc rosturile lor de viitor. EufrosinPotecaa mai lăsat câteva însemnări pentru anii 1846 până la 1851, al căror manuscris se află la Academia Română în colecţia M. Gaster şi care au fost publicate în 1937 de d-1 Vîrtosu în revista Biserica Ortodoxă Română, dar acestea sunt departe de a avea importanţa acelor cuprinse în manuscrisul datat din Pesta în 1829. In acesta din urmă, pe lângă date referitoare la istoria politică şi culturală a ţării pe care le găsim şi în manuscrisul din colecţia M. Gaster, avem câteva pagini de autobiografie sinceră, în genul Confesiunilor luiJean-JacquesRousseau, şi încă nu scrise cu gândul de a servi mai târziu pentru justificare, cum sunt scrise Confesiunile lui J.J. Rousseau, ci sunt scrise numai pentru ştiinţa şi pentru conştiinţa de sine-şi, ceea ce le face să fie deosebit de preţioase pentru cunoaşterea personalităţii lui Eufrosin Poteca. Acestei intenţii de a fi scrise numai pentru sine se datorează faptul că nu s’a ştiut de ele până astăzi, deşi datează dela 1829. Eufrosin Poteca nu le-a comunicat nimănui. Cu doi, trei ani numai înainte de a-si sfârsi zilele, le-a încredinţat tatălui meu care i-a servit ca secretar în ultimii săi ani, re-comandându-i în mod expres de a le păstra, departe de ochii lumii, cât se poate mai multă vreme. Tatăl meu le-a păstrat timp de 50 de ani, şi mi le-a transmis mie cu aceeaşi recomandaţie. înainte de a lua şi eu o hotărîre, am aşteptat până să treacă o sută de ani dela redactarea lor, apoi le-am comunicat colegului şi prietenului meu Părintele N i c u 1 a e M.Popescu, pe care îl ştiam că se interesează de aproape de memoria lui Eufrosin Poteca. Depun la biroul Academiei Române manuscrisul original al acestor însemnări dimpreună cu o transcriere a lor cu litere latine, care serveşte de text comunicării mele de astăzi. j . Dela hotărîrea de a comunica părintelui P o p e s c u manuscrisul şi până la hotărîrea de a-1 face cunoscut publicului au trecut câţiva ani. Căci nu fără o minuţioasă cumpănire, între argumente pro şi contra, putea fi făcut acest ultim pas. Paginele de autobiografie scrise de Eufrosin Poteca nu sunt www.digibuc.ro 15 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA 3 destinate orişicărui public. In orice caz, nu publicului român din secolul trecut, care de abia ieşit de sub influenţa obiceiurilor orientale era departe de a înţelege cum se cuvine sinceritatea lor. Pentru acest public, călugărul, — şi călugăr era tocmai Eufrosin Poteca —,se judecă după haină, nu după conştiinţă. De aceea Eufrosin Poteca le-a ţinut ascunse. De aceea şi îndelunga ezitare din partea acelora, care le-au avut în păstrare. Dar puteau fi ele ascunse la nesfârşit, sau publicate în mod fragmentar ? In mâna lui E u-frosin Poteca a stat să le ţină ascunse la nesfârşit, distrugându-le; dar aceasta el n’a făcut-o. Să fie publicate fragmentar, adică pe ales: ar fi fost o soluţie; asupra ei am şi reflectat, dar în cele din urmă a trebuit să o înlătur pentru următoarele consideraţii. Autobiografia lui Eufrosin Poteca, deşi este mărginită la doi ani de vieaţă, redă totuşi din personalitatea acestuia trăsături aşa de caracteristice, că orice amputare făcută i-ar scădea valoarea. Prin frumuseţea de limbă în care e scrisă, este mai întâi o operă literară, şi ar fi fost din parte-mi o impietate să aranjez după gustul publicului o operă literară postumă; apoi ea înfăţişează o analiză de conştiinţă, atât de sinceră, încât orice atingere i s’ar aduce, ar da naştere la bănuiala că atingerea e pornită din făţărnicie; şi în sfârşit, autobiografia lui Eufrosin Poteca, nu este autobiografia unui om de rând, ci este aceea a unui om de elită, de sânge neaoş Român, cărturar de frunte printre cărturarii români ai timpului trecut, şi cu un prestigiu aşa de ridicat, încât în zilele de grea cumpănă a anului 1848, membrii guvernului provizoriu al ţării, între cari se găseau I. Heliade, Ch. Teii şi Ştefan Gole s c u, s’au simţit obligaţi, ca printr’o adresă specială, publicată prin Monitorul Oficial din 30 Iulie 1848, să-i ceară binecuvântarea asupra Patriei; aşa fiind, autobiografia lui EufrosinPotecanu mai este un document particular, ci este un document care priveşte cunoaşterea sufletului românesc însuşi, şi atunci cu ce drept aş fi hotărît eu dacă el trebue să vadă sau nu lumina zilei? Documentele, care privesc cunoaşterea sufletului de neam, sunt documente sfinte; a le desfiinţa cu voinţă, este un sacrilegiu. 2* www.digibuc.ro 4 C. RĂDL'LESCU-MOTRU 16 Din aceste consideraţii m’am hotărît să aduc la cunoştinţa > > * Academiei Române, şi prin aceasta publicului român, însemnările autobiografice scrise de Eufrosin Poteca în 1829. înainte de a trece la citirea lor, îmi iau îngăduinţa de a adăuga câteva mici observaţii asupra personalităţii şi epocei în care a trăit Eufrosin Poteca, în scopul de a înlesni publicului, care va lua eventual cunoştinţă de aceste însemnări din publicaţia Academiei, un criteriu cât mai just de apreciere. La observaţiile acestea sunt în bună parte ajutat de informaţiile pe care le deţin delâ tatăl meu, care a fost pe lângă Eufrosin Poteca, timp de mai bine de treisprezece ani, întâi ca elev şi apoi ca secretar. Eufrosin Poteca a dus o vieaţă de filosof singuratic, într’o epocă în care toată lumea din jurul său, încurajată de perspectiva prefacerilor politice care mijau la orizont, fierbea de dorinţa să-şi ridice situaţia prin cultivarea prietenilor, sau prin organizarea de partide, în vederea participării la conducerea statului. N’a făcut parte din niciun partid şi poate nici prieteni sinceri n’a avut. înclinat să asculte numai de convingerile izvorîte din propria sa conştiinţă şi de nimic altceva, el era predestinat singurătăţii. Avea o adâncă credinţă în Dumnezeul creştin; a fost poate cel mai credincios creştin din epoca sa; dar Dumnezeul său era identificat cu ordinea naturii, aşa cum credeau filosofii din secolul luminii, şi cu ei împreună Jean-Jacques Rousseau, filosoful ale cărui scrieri Eufrosin Poteca le cunoştea bine; în consecinţă nu se putea împăca cu instituţia călugărilor, care prin impunerea celibatului contrazicea ordinea naturii. El însă era călugăr, şi tot dintre călugări era ales şi şeful său, mitropolitul. De aci o nepotrivire firească între el şi mitropolit. Era un supus slujitor al învăţăturii creştine; era de sigur cel mai competent în timpul său în cunoştinţe de teologie, dar pentru dânsul învăţătura creştină se întemeiază pe conştiinţa dreptăţii şi a libertăţii şi deci cine îşi zice creştin, îşi impune datoria să practice dreptatea şi libertatea, aceea ce nu era tocmai pe placul proprietarilor latifundiari, care-şi munceau moşiile nedreptăţind pe ţărani, www.digibuc.ro i7 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA S având pe deasupra şi ţigani robi. Prietenii care-1 înţelegeau şi-l apreciau erau însă tocmai boieri latifundiari. Era de asemeni un suflet revoluţionar, format la şcoala revoluţionară, din care ieşise şi Tudor Vladimirescu, dar el era un revoluţionar care voia schimbarea năravurilor, abrogarea legilor nedrepte, împrăştierea luminii la sate, iar nu simpla înnoire a oamenilor din dregătoriile statului. Tocmai aceasta din urmă însă era dorită de cei mai mulţi dintre contemporanii săi. Singurătatea pândea pe Eufrosin Poteca la fiece pas, fiindcă ea era cerută de propria sa fire. Ea l-a şi stăpânit foarte curând în chip desăvârşit. • Până la plecarea la Pesta în 1828, atitudinea sa favorabilă partidului revoluţionar care pregătea pe 1848 îl făcură nesuferit înaltelor feţe bisericeşti, care-1 denunţară ca ateu. După ce soseşte dela Pesta, încărcat de gloria publicaţiilor, în loc de a fi îmbrăţişat şi invitat la intrare în acţiune, independenţa cu care el continua să-şi exprime convingerile, îl înstrăină şi de partidul revoluţionar, ca element pe care nu se poate conta. Astfel, toată lumea, retrograzi şi revoluţionari deopotrivă, au căzut de acord în 1832 să-i ofere pentru restul zilelor o vieaţă de linişte completă în singurătatea dela mănăstirea Gura-Motru. Bine înţeles, cu multe menajamente şi laude, aşa cum se cuvenea unui bărbat care strălucea prin înţelepciune si stiintă cărturărească mai mult decât oricare altul. ’ ’ ’ Dela 1832 înainte, cu toate încercările sale de a reveni la Bucureşti, Eufrosin Poteca rămâne ca egumen la mănăstirea Gura-Motru, unde moare la 1858. Acordul pentru a-1 ţinea veşnic în singurătate era aşa de unanim luat, încât nici înaintarea ca episcop la o eparhie, fie cât de depărtată de Bucureşti, nu-i fu îngăduită, deşi această înaintare era pe deplin îndreptăţită. La alegerile ce avură loc în 1850 pentru trei locuri de episcop, vacante la eparhiile din Râmnic, din Argeş şi din Buzău, faţă de concurenţi cu mult inferiori lui, el nu izbuti să întrunească un singur vot măcar. Locuitorii satelor din împrejurimea mănăstirii Gura-Motru, au păstrat multă vreme amintirea fostului egumen, care darnic cu sfatul şi cu punga sa pentru toţi câţi îl apropiau, ducea o www.digibuc.ro 6 C. RĂDULESCU-MOTRU 18 vieaţă de sfânt, veşnic ocupat cu citirea cărţilor, când nu privea de pe terasa ridicată pe partea de răsărit a curţii mănăstireşti, spre câmpurile întinse ale şesului oltenesc din spre Craiova. Cartea şi priveliştea naturii au rămas credincioasele lui prietene de singurătate. Şi acum dau citire autobiografiei. www.digibuc.ro DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA însemnări din anul 1828 până Ia Aprilie 1829. IDEILE FAPTELOR MELE PĂ ANUL 1828 PÂNĂ LA APRILE 1829. CAP. 1. Petrecerea ernii dela Crăciun până la Paşti. » 2. întâmplarea Cuvântului dela Paşti. » 3. Petrecerea dela Paşti până la venirea Ruşilor în Bucureşti. » 4. Vremea după intrarea Ruşilor în Bucureşti până la închiderea şcoalelor. » 5. Plecarea mea dela Bucureşti şi călătoria până la Pesta. » 6. Petrecerea mea în Pesta dela Iulie până la Noemvrie. » 7. îndeletnicirea mea în Pesta dela Noemvrie 1828 până la Aprile 1829. CAP. I. PETRECEREA ERNII DELA CRĂCIUN PÂNĂ LA PAŞTI. După eşirea solilor din Ţarigrad să credea de obşte că numai decât Turcii vor veni şi vor apuca Valahia; pentru aceasta în Bucureşti toţi să gătea să fugă; încă unii au şi eşit din Bucureşti mai nainte de Crăciun. S’ar fi spart cu totul Bucureştii de n’ar fi întrebuinţat D. G. Ghica toate mijloacele spre paza oraşului şi a ţării; pentrucă pă lângă frica p. 2 de Turci era şi frica de ciumă, sau adevărată sau părută. | Pentru aceasta eu, fiind profesor de filosofie la şcoala de obşte, am alcătuit un cuvânt la Crăciun spre lauda credinţei noastre şi a D. G. G. Vvd, în care cuvânt am arătat dreptatea şi folosul credinţei noastre preste celelalte credinţe ale celor vechi închinători de idoli; aşijderea şi folosul vieţei soţialnice preste vieţile singuratece; şi cum că în lumea aceasta nimic nu este mai scump de cât viaţa, şi nimic mai rău de cât moartea. Şi fiindcă D. G., ca un îngrijitoriu de liniştea şi mântuirea de obşte, ajuta la viaţă, şi aşa trebuia să fie lăudat ca un al doilea Dumnezeu. Şi acest cuvânt au fost plăcut de obşte precum şi acel din anul trecut. După Crăciun, cu toate că frica de năvălirea Turcilor a încetat aşij-, derea şi de ciumă, însă nestatornicia şi turburarea rămăsese în toate www.digibuc.ro 8 C. RĂDULESCU-MOTRU 20 casele, mai ales în cele boereşti, şi la Curte, carii privea dedeparte venirea Ruşilor, şi să temea că le va strica privilegile. Pentru aceasta mai toţi din cei mari nu ştiia ce să facă, de ce să se apuce. Şcoalele publice mai mult era nebăgate în seamă. Noi profesorii ne făceam datoria, învăţând cât să putea, dar ucenicii venea fără osârdie, P- 3 şi unii venea, alţii nu venea, văzând că toţi trăia o viaţă | desnădăjduită. Aşa am petrecut această iarnă cu toţii. Dar eu, pă lângă celelalte neputinţe trupeşti, am pătimit foarte de o boală sufletească în carea de multe ori am căzut de când sânt; aceasta este boala dragostii fetelor. O copilă, de când era numai de şase ani îmi plăcuse foarte întâmplându-să să-i fiu întâiul învăţătoriu. Apoi multă vreme nevăzându-ne, lipsind din patrie şi ea şi eu, când mai după zece ani ne-am văzut, eu numai decât am simţit într’adâncul inimii focul amorului celui vechiu, şi cu atâta mai vârtos, că acum iubita mea era în vârstă de cincisprezece ani, şi mult mai frumoasă. Aşa inima mea aprinsă de dragostea ei, să întâmplă, ca eu să fiu poftit a veni la dânsa în toate zilele, pentru oarecare învăţătură într’o limbă streină. Această chemare fu inimii mele spre o plăcere negrăită. Aşa dar începuiu a mă duce, începuiu leţiile, prefăcându-mă, cât puteam, o greotate bătrânească, o frumoasă şi cinstită purtare, precum să cuvinea la haractirul amândurora; pentru că ea era din treapta celor mari, şi eu preot şi profesor.' Dar ce să spuiu ? focul amorului dintr’acest feliu de prefaceri să mai învopăia din zi în zi. Mă uitam la dânsa ca la o floare din raiu, ca la o lumină, ca la o dumnezeire. Şi acestea, nu că doar aveam vreo nădejde, sau scopos trupesc spre dânsa. Eu cunoşteam bine P- 4 câtă nepotrivire | era la noi şi după stare şi după vârstă; eu preot, ea fecioară din rangul celor mari; eu în vârstă bărbătească însemnată de că-runteţe, ea cu adevărat floare. Dar ce taină este amorul eu nu pociu spune. Atâta numai că inima mea era la dânsa. Ziua, noaptea pă ea o aveam în minte, pă dânsa o vedeam înaintea ochilor, ei aşi fi voit să-i slujăsc neîncetat; ciasul leţiei mi să părea minut; inima mea era aprinsă neîncetat de un foc negrăit şi de o frumoseţe luminoasă ce vedeam strălucind în obrazul ei. Alţi prieteni, şi prietene, persoane înţelepte şi cinstite, mă cunoştea că eu eram aprins de dragostea cuiva; dar nimenea nu putea gâci de cine... Această boală a amorului, acest foc tainic, au ars inima şi mintea mea mai vârtos în câtă vreme mă duceam în toate zile, şi vedeam pre ceia ce iubeam; dar după ce am încetat a mă duce (pentru că ea luând destulă putere la ceia ce învăţa, mi-a zis maică-sa, că fiica ei are să înceapă alte lucruri, şi o lună întreagă nu poate urma la aceste leţii, poate că va fi cunoscut ceva de amor întru dânsa şi întru mine), aşa încetând a mă duce, amoruRs’au mai potolit; atâta numai că-mi rămăsese un foc acoperit, care ardea surd într’adâncul inimii mele. Când p. s mă duceam câte odată şi o | mai vedeam pare că mi să încleşta gura, mi să lua puterea de a vorbi cu dânsa. Iată ce patimă este amorul nedobândit. Şi acesta este amorul cel curat. www.digibuc.ro 21 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA 9 Aşa m’am chinuit eu de această patimă într’această iarnă, şi până când am plecat de la Bucureşti la Pesta. Două patimi au stăpânit inima mea până într’această vârstă ce mă aflu acum de 41 ani; adecă dragostea fetelor şi dragostea învăţăturei. Cea dintâiu a început de când eram în vârstă de 6 ani, cea după urmă de când eram de 7 ani, şi aceştiia am slujit mai mult; însă nu puţine ostenele şi dureri am suferit pentru amândoo. Eu am fost crescut între fete, întâmplându-să să am numai surori. Apoi unde sânt fete, mai vin şi altele: aşa venea la noi, şi toate m| iubea, şi cele mai mari şi cele de vârsta mea. Pentru aceasta dar şi eu totdeauna am iubit fetele, le iubesc, şi le voiu iubi, crez, în toată viaţa, de nu mi să va întâmpla să-mi iau una soţie vieţii, de care de multe ori m’am rugat lui Dumnezeu, şi până acum nu m’au ascultat, să-mi înlesneze mijloacele de a-m lua o soţie, şi să pociu să o hrănesc împreună cu fiii ce s’ar fi născut. Dar de aceasta am să mai zic şi într’alt loc, că încă nu s’au isprăvit patimile mele de dragostea fetelor. P 6 | Acum dar aşa am petrecut această iarnă, învăţând pre tineri filo- sofia, aprins de dragostea acelii tinere fecioară, şi rugându-mă lui Dumnezeu, ca să-mi înlesneze mijloacele de a putea să-mi iau pre una după lege soţie vieţii mele, şi să ştiu că trăesc după rânduiala legii lui Dumnezeu. CAP. II ÎNTÂMPLAREA CU CUVÂNTUL DELA PAŞTI Nu ştiu de când au fost rămas obiceiu la Bucureşti, ca dascălii dela şcoalele de obşte să meargă Ia Curte Ia Crăciun şi Ia Paşti a doua zi după zioa Naşterii, ori după zioa învierii, şi să ducă engomie care să se zică de unul din ucenici înaintea Domnului Voivod şi înaintea boe-rilor celor mari. Spre împlinirea acestui obicei dascălii cei mai denainte, atât Greci cât şi Rumâni, nu făcea alt ceva de cât vorbe scolasticeşti asupra Tainei întrupării şi învierii Domnului Hristos, şi laude făţărniceşti Domnului Voevod de care să îngreoia urechile tuturor. Pentru aceasta dar unii din boerii cei mai luminaţi, carii iubea adevărul şi folosul mai mult decât nişte sunete deşarte, îmi ziseseră mie, încă de când eram dascăl p. 7 de Gheografie la 1819, când era şi D. G. Lazăr, ca să alcătuesc| un cuvânt în care să să mai lase din scolasticităţile acelea asupra Tainei ceii negrăite; aşijderea şi laudele D. Vv. să să facă mai cinstit cu oarecare îndemnare spre fapte bune, spre îngrijirea de bunele învăţături în limba cea firească a ţării noastre şi c. 1. Aşa dar eu am alcătuit un cuvânt atuncea, în care arătam că Taina cea mare a întrupării Domnului Hrs. n’are alt scopos de cât să surpe obiceiurile varvariceşti, tirănia, şi robia, făcând prin botez pre toţi oamenii fraţi între sine, fraţi cu Domnul Hrs., şi toţi cunoscându-să de fii ai lui Dumnezeu. O fericită www.digibuc.ro IO C. RĂDULESCU-MOTRU 22 Taină! Dar cum putea să fie cunoscută şi folositoare această Taină? prin învăţătura filosofiei. Pentru aceasta dar eu îndemnam pre D. A. Suţul, ce ocârmuia atuncea, ca să întemeeze şi să apere şcoalele în limba rumânească. Până când să fim de râs şi de ocară între noroadele cele luminate ale Evropei ? Până când să trăim zăcând întru întunerecul neştiinţei ? De acest feliu de idei aveam într’acel cuvânt. Apoi am pomenit de toţi împăraţii şi domnii şi de toţi oamenii cei mari, carii s’au slăvit în vecie, ajutând şi apărând învăţăturile şi filosofia. Acest fel de idei noo la Curtea ţării noastre atuncea făcură mare sunet, şi pentru care pă mine toţi mă lăuda şi mici şi mari. Pentru aceasta dar mai vârtos au voit a mă trimite cu tineri în Italia spre învăţătură; cu toate că eu în scris cerusem aceasta mai de multă vreme, p. 8 | După ce m’am întors iarăş în patrie, orânduit fiind profesor de filosofie în limba noastră, eu am început iarăş a alcătui cuvinte pentru acele doo zile zise, iarăşi după povăţuirea aceia de atuncea, adecă dând să priceapă D. G. G. Voevod, ce ocârmuia atuncea, şi boerilor că numai pentru faceri de bine să slăvesc domnii şi înpăraţii şi însuşi Dumnezeu. Oamenii slăvesc pre Dumnezeu mai mult de cât celelalte vieţuitoare necuvântătoare, pentru că ei sânt mai mult îndatoraţi lui pentru puterea minţii şi a cuvântului ce cu deosebire lor el le-au dat. Aşa dar oamenii slăvesc şi pre domni şi pre împăraţi mai mult atuncea, când împăraţii şi domnii luminează mintea şi cuvântul supuşilor prin învăţăturile cele bune şi prin filosofie decât a-i obicinui la războae nedrepte şi la vărsări de sângiuri, ţiindu-i întru întunerecul neştiinţei. Cu acest feliu de idei am alcătuit eu cuvinte şi la ziua Naşterii Domnului Hrs. pă 1826, şi la zioa învierii. Şi era de toţi priimite şi lăudate, afară de un cuvânt, care fu nepriimit, la 1827 la ziua învierii Domnului. Pentru că într’acel cuvânt eu îndemnam foarte pre D. G. Vv. şi pre boeri spre ertarea robilor, spre aşăzarea unii legi drepte, şi spre o reformaţie frumoasă şi folositoare în patria noastră, până şi la moda p. 9 îmbrăcămintei aducându-le pilde şi puindu-le înainte pre Domnul Hrs. carele s’au făcut jărtvă ca să scoaţă pre oameni din obiceiurile varva-riceşti, ca să surpe ocârmuirile tiraniceşti şi robia; pre împăratul Co-standin carele erta robii în zioa de Paşti; pre toţi împăraţii evropeni, carii după ce au înţeles bine Evanghelia şi scoposul sfintei noastre credinţe n’au mai putut suferi a ţinea robi şi a trăi întru năravuri var-variceşti şi păgâneşti; pentru că lumina filosofiei i-au făcut să priceapă lumina Evangheliei, şi să hotărască a trăi o viaţă mai presus şi sfântă, iar nu ca aceia a varvarilor. Pentru aceasta toţi Evropenii, încă şi Americanii, au aşezat legile politiceşti pre legea Evangheliei, pre ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Aşa au dat întocma dreptul politicesc tuturor; aşa au surpat robia şi tirănia; aşa s’au reformat spre mai bine, până şi la moda îmbrăcămintei; aşa sânt mai fericiţi de cât Rumânii, carii au umblat până acum după tipicurile călugăreşti, foarte departe de legea şi de scoposul Evangheliei. www.digibuc.ro 23 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA I Un acest feliu de cuvânt, vai mie, fu lepădat de d-lor Eforii Şcoa-lelor, de C. Bălăceanul, G. Golescul şi Mitr. Grigorie. Un acest feliu p. io de cuvânt puţin de nu-mi primejdui atuncea viaţa mea. | Şi e foarte de crezut că acei întunecaţi şi răi m’ar fi pus la pedeapsă deaca ar fi fost puterea în mâna d-lor; pentru că mi-au şi spus un prieten, carele auzise vorbind între dânşii C Băl<ăceanul>, G Golescul şi S Băl<ăceanul> că de nu voiu înceta eu cu acest feliu de cuvinte pă d-lor nu trebue să-i costăsească viaţa mea ! Iată cei ce zac întru întunerecul neştiinţei în ce idei varvariceşti să află! Aceştia să tem de lumina adevărului. Aşa dar eu văzând şi primejdia vieţii mele şi neputinţa mea de a-i lumina, pă anul 1828 iarăşi pentru zioa învierii am alcătuit un cuvânt într’alt chip ! Intr’acest cuvânt eu am pus întâia temelie. Că toată natura să schimbă şi să înoeşte, iar cuvântul cel dumnezeesc al dreptăţii apururea birueşte. Apoi am arătat, că cele moralnice să aseamănă cu cele naturalnice; pentru că precum soarele cel naturalnic întâi trimite înaintea lui multă lumină, multe raze, apoi să arată el însuş. Aşa am zis că au făcut soarele cel moralnic, Domnul nostru Iis. Hrs., întâiu au trimis înaintea lui pre mulţi bărbaţi proroci, carii de multă vreme vestea oamenilor pre Cuvântul lui Dumnezeu, până când au venit însuş întrupat dela Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Apoi am arătat care e haractirul hristianului celui adevărat; şi că pentru ca să fie acesta p. 11 | de toţi hristianii cunoscut şi priimit, preoţii trebue să fie luminaţi şi cu lumina teologhiei şi cu lumina filosofiei, precum sânt preoţii noroadelor celor luminate ale Evropei. Pentru aceasta scoposul acestui cuvânt era mai mult să dau să priceapă D. G. Vv. ca prin mijlocirea Mitrop. Grigorie să mai înmulţească şcoalele spre învăţătura preoţilor, ca aşa să să împlinească odată şi la neamul nostru scoposul Evangheliei şi credinţei noastre. Dar vai mie ! ce nenorocire ! Un acest feliu de cuvânt fu stricat de Mitrop. Grigorie de sus până jos. El şterse pre soarele cel moralnic, şterse pre cuvântul cel drept, carele ziceam că apururea birueşte. Şterse, unde era pentru înmulţirea şcoalelor spre învăţătura celor ce vor să să preoţească; şterse, unde ziceam de învăţătura şi luminarea preoţilor şi a tinerilor de amândooă secsurile (bărbaţi şi fămei) dela Portugalia până în Siberia; mai în scurt îmi strică tot cuvântul; şi apoi mi-1 trimise, ca pre un copil al mieu întâi cu mâinile şi cu picioarele tăiate, apoi sugrumat şi omorît. Apoi ca să să îndrepteze de acest fel de varvarie, el scrisese dedesupt aceste cuvinte: « Să vă îndreptaţi cu toţii, şi apoi să îndreptaţi. Să dobândiţi năra-p. 12 vuri bune, apoi să învăţaţi de năravuri. | Să goniţi muerile, ce le numiţi bucătărese. Să fiţi cu toţii sfinţi, său aproape de sfinţi, precum era dascălii cei mai denainte într’acel loc ». El ne socotea stricaţi, căci auzea că noi nu ţineam rânduiala călugărească în şcoală; pentru că nici nu puteam, ca călugării, crezând în fasole şi în găluşci cu borş, (măcar că masa lui era mult mai bogată www.digibuc.ro 12 C. RĂDULESCU-MOTRU 24 decât a noastră), nici nu ne erta slujba noastră să mergem la biserică în toate zilele. Iar cât pentru muerile bucătărese, acestea era numai în fantasia lui, şi a călugărilor ce ne pâra; pentru că nici unul din noi nu aveam atuncea nici bucătăreasă, nici bucătariu, nici bucătărie, ci mâneam bucate cumpărate dela târg, dela bucătăriile de obşte; de multe ori şi mulţi dintre boeri cu o bunătate firească ne chema încă la mesele dumnealor, unde noi priimeam cu mulţămire ce ne punea înainte. Aşa noi nu puturăm suferi varvaria Mitrop. Grigorie, ci hotărârăm cu toţii: că cuvântul trebue să să zică la Curte, aşa întreg, precum era de mine alcătuit; însă eu am voit ca mai întâiu să-l arăt la vreo câţiva dintre boierii cei mai luminaţi, şi apoi aşa 1 am dat unui tânăr p. 13 de l-au învăţat. | Mitropolitul însă, nu ştiu, să căise pentru ceia ce făcuse, ori pentru altceva, că m’au chemat după vre-o câteva zile de trei ori să mă duc la dânsul; dar cu o proastă chemare prin un diaconaş slujitoriu al protopopilor; unde ar fi trebuit să-mi fi trimis o butcă, nu-numai pentru cinstea haractirului meu, ci mai vârtos că eranoroiu foarte mare, şi eu eram cam bolnav: pentru aceasta eu la chemarea dintâiu i-am răspuns că sânt bolnav; la a doua, că e prea mare noroiu, şi că eu nu am nici o treabă cu ir itropolitul: iar deacă are el ceva cu mine să-mi scrie, şi eu îi voiu răspunde în scris; sau de voeşte să-mi vorbească ceva prin viu glasul, precum îmi zicea trimisul, are carâtă, poruncească să pue caii, şi să vie la Şcoala Domnească, că noi nu sântem ciumaţi. Acest răspuns e de crezut că să fi întărâtat foarte pă prea sf. sa. Pentru că după aceasta a doua zi a trimis pre Iconomul Mitropoliei şi pre Arhimandritul Theoclit, ca să mă ia cu butca şi să mă ducă la Mitropolie, cinstit însă chemându-mă iar nu cu sila: pentru aceasta eu m’am căit că n’am voit să mă duc nici atuncea. Prea Sf. Sa mă amă-rîse foarte, dar crez eu că nu mai puţină amărăciune simţea şi prea sf. sa, încă şi mai înainte de Paşti. Şi încă nu ştia nimic de hotărîrea noastră la pricina cuvântului. După aceasta, în ziua de Duminica Florilor m’am întâlnit cu dânsul la Episcopul Buzăului, şi îmi zise: Cum p. 14 îndrăznişi a veni unde | sânt eu ? — Ca la părintele şi mai marele meu — îi răspunseiu, cu toată cuviincioasa cucerie. Apoi îmi zise să şăz. Şi îndată începuiu eu vorba de venirea Ruşilor, unde vorba lor fusese mai înainte de mine cu pricina cuvântului; pentru că în cea după urmă la aceia veni Prea Sf. Sa. Şi încă începu şi de faţă cu mine a să jălui de mine cătră Episcopul Buzcăultb zicând: că nu ajunge popilor a fi atâta huliţi de lume, ci voiu să-mi mai bat şi eu joc de dânşii ? — Buzăul, zise, aşa eu crez, pentru că o persoană, om de cinste mi-a spus, cum că el ar fi auzit pă Evfrosin zicând, că bine ar fi noo de ne-ar uşura Dumnezeu de Mitropolitul Grigorie, ca de o greotate nesuferită. Acestea auzind eu, îi ziseiu să tacă, ori să-l aducă pă acela de faţă; pentru că în alt chip eu aş putea să-l dovedesc pă dânsul de părătoriu mincinos, şi vinovat unii pedepse asupra unora ca aceia: el mărturisi fără ruşine, că nici a-1 aduce pre acela de faţă, nici a-1 spune cine este www.digibuc.ro 25 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA >3 el nu poate. Aşa dar începând a să ruşina, Mitrop. tăe vorba aceia, şi iar îmi zise mie: este cu adevărat că tu n’ai zis în cuvântul acela de învăţătura popilor, ca să-ţi baţi joc de dânşii ? — aşa cu adevărat, zic Prea Sfinte Stăpâne, nici prin gând nu mi-a trecut să-mi bat joc, ci mai vârtos dorind de puterea şi de slava credinţei noastre, provalisesc mai multă învăţătură preoţilor. Aşa dar, zise el, ia să ne suim în carâtă, p. I5 | şi să mergem să prânzim cu toţii. Eu îi ziseiu, foarte mulţămesc Prea Sfinte, dar mă rog să mă erţi pentru astăzi; pentru că de eri sânt chemat de un boeriu din cei mari, ca să fiu astăzi la masa Dumnealui, şi mi-am dat cuvântul că voiu fi. Atuncea Prea Sf. Sa întră în carâtă cu Episcopul Buz<ăului> zicând, vezi că nu să catadicseşte la noi. Eu zic: Ba nu nu, ci sânt chemat cu adevărat, precum şi eram. Apoi mă socoteam: cum puteam eu să mă duc la masă la Mitrop. unde apu-cându-mă putea cu adevărat să mă şi cinstească, dar el ca un Mitrop. putea oarecum să mă şi pedepsească, de nu i-aşi fi făgăduit, că cuvântul acela va rămânea să nu să zică. Şi aşa în toate chipurile trebuia să să strice hotărîrea noastră. Şi nici vreme nu era de a face alt cuvânt, nici n’aş fi putut să fac mai bun după ideile mele, şi care să fi fost plăcut lui, după ideile lui cele înprotivnice ştiinţelor şi tuturor învăţaţilor din Evropa, socotindu-i şi crezându-i pre toţi improtiva călugărilor, şi osândiţi spre munca cea veşnică, pentru că nu păzesc posturile şi biserica în toate zilele. Aşa dar ne-am despărţit: ei s’au dus să prânzească la mitropolie, şi eu la D. vornicul Băleanul, unde eram chemat. Apoi trecând săptămâna cea mare a Patimilor, Mitrop poate va fi gândit, că cuvântul acela să va fi făcut alt feliu, precum îl pocise el; dar noi, a dooa zi de Paşti ne-am dus la Curte, şi n’am voit să întrăm unde să aduna boerii divaniţii cu Mitrop. ca să nu ne cee cineva cuvântul să-l vază, precum obicinuia, măcar că noi aveam să le arătăm altul, deacă am fi fost che-p. 16 maţi |într’adins; aşa dar am zăbovit pân sală, până când au venit D.Vv., au întrat în sala Divanului, s’au aşăzat boerii după rânduială, şi pă noi ne-au băgat, ca să să zică cuvântul. Atuncea Mitrop. când auzi că toate să zicea precum era scrise de mine dintâiu; iar nu precum gândea el, atuncea parcă-1 trăzni Dumnezeu din ceriu, şi pă dânsul şi pă Episcopul Buz. După zicerea cuvântului D. Vv. m’au' chemat de am şăzut după obiceiu, m’au cinstit cu cafea, şi au întins vorbă cu mine ca la o jumătate de cias; în vreme că boerii din slujbele cele mari sta înaintea lui Vvd. în picioare; iar alţii eşiseră şi să duseseră în casa aceia, unde să adună, şi unde Prea Sf. Sa Mitrop. plin de venin, şi turbat cu totul, au fost aşteptând să es eu dela D. Vvd. şi să mă duc acolo, ca să mă pedepsească, măcar în cuvinte negre vrednice de haractirul călugăresc. Eu însă eşind dela D. Vvd. m’am învoit cu ceilalţi profesori să nu ne mai ducem acolo, unde era Mitropolitul. Aşa dar pe altă scară, sco-borându-ne, ne-am întors acasă purtători de biruinţă şi plini de bucurie, lăsând pă Mitrop. în casa aceia aşteptându-ne, plin de venin, turbat www.digibuc.ro 14 C. RĂDULESCU-MOTRU 26 şi mai eşit din firea cea sfântă, precum ne-au povestit unii din boieri, şi însuşi D. Banul Bălăceanul, carele, ducându-ne la dânsul spre închinăciune după obiceiu, în ziua aceia aproape de prânz, mi-au zis mie într’adins: La Mitrop, zice, să nu te mai duci acum, că el este foarte turbat asupra ta, şi poate să-ţi zică niscareva vorbe rele; poate p. 17 să-i zici şi tu ceva. Şi apoi el poate să-ţi | şi facă ceva. Pentru aceasta dar nici eu, nici altul dintre profesorii dela şcoala noastră nu ne-am dus atuncea spre închinăciunea lui, ştiind că pre toţi ne ura; pentru că pre toţi ne năpăstuise în persoană. Dar pă mine însă cu deosebire au fost hotărît să adune iscălituri după la boeri, ca sa poată să facă anafora la D. Yvd. după care să poată să mă judece sino-diceşte, şi apoi să mă pedepsească. Dar, precum unii mi-au spus, nimenea n’au voit să-i dea iscălitură asupra mea; pentru care i-am blagoslovit eu din toate inima. Boerii noştri, de şi sânt greşiţi întru sistima politicească, ce zic? însă ei sânt plini de bunătate firească. După aceasta preste câteva zile, D. Banul Bălăceanul mi-au zis că trebue să mă împac cu Mitropolitul; şi ca să mă duc întâi la D-lui, ca să mă înveţe cum să fac. Eu ducându-mă la D-lui, i-am zis, că eu n’am nimic cu Prea Sf. Sa Mitrop., ci el mă urăşte în zadar; el m’au nedreptăţit; el pre toţi ne-au năpăstuit; noi încă putem să ne căutăm cinstea şi să cerem împrotiva lui judecată şi dreptate. Yremile însă nu ne iartă pentru acest feliu de pricini, îi ziseiu. Iar câtjpentru mine, zic, eu îmi voiu face apologhia mea în scris mai întâiu, precum am şi făcut, şi i-am trimis-o cu unul din ucenici, în ziua de Dumineca Tomei la Curte, să i-o dea într’adins, când vor fi mulţi boeri de faţă. Aceasta era o scrisoare pecetluită. El auzind că este dela mine, n’au p. 18 voit să pue nici mâna pă dânsa. | Aşa dar el prin această faptă au perdut prietenia noastră, şi plecăciunea, şi cinstea, şi toată cuceria. De atuncea eu am început a-1 socoti ca cum n’ar fi pă lumea aceasta. De atuncea am văzut că mici şi mari, bărbaţi şi fămei, îl ura foarte. Şi el socotea că acea urâciune asupra lui îi venea din pricina noastră, şi să purta în trebile sale ca un eşit din minte, precum spunea unii din Mitropolie. Eu crez însă, că urgia ceriului era preste dânsul, nu atâta pentru noi, cât pentru urâciunea asupra şcoalei, hotărîrea să o strice, şi trufia cea farisaicească. Iată ce feliu de bărbaţi au fost păstori la Biserica Răsăritului, dintru început, până acum. Unii ca aceştia să fălesc apururea cu ţinerea dogmelor celor bune; iar faptele cele bune, precum sânt îngrijirea de luminarea norodului, de legea dreptăţii, care să cer după acest feliu de dogme, ei de acest feliu de fapte nici fac, nici le ştiu, nici vor să le ştie. Acestea sunt păcatele pentru care Grecii au perdut împărăţia, pentru aceste feliu de păcate şi noi Grecilor urmând am zăcut până acum întru întunerecul neştiinţei, în varvarie, întru tirănie şi robie. Dar a zăcea întru întunerecul neştiinţei, întru varvarie, întru tirănie şi robie, acestea, după socoteala Mitrop. Grigorie sânt mijloacele cele mai bune spre mântuire, care ne dă Dumnezeu spre a dobândi împărăţia ceriului. www.digibuc.ro 27 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROS1N POTECA 15 O ce neagră teologhie ! vrednică de lepădaţii de lume, vrednică de urătorii de oameni. Aceasta este istoria întâmplării cu cuvântul dela Paşti, la anul 1828. PETRECEREA DELA PAŞTI PÂNĂ LA VENIREA RUŞILOR IN BUCUREŞTI. După sărbătorile Paştilor nimenea din cei ce cetea gazetele Evropei nu mai era la îndoială de venirea Ruşilor cu răsboiu asupra Turcilor. Numai cei cu totul neînvăţaţi şi lesne crezători la cele ce glumea unii din Nemţi: că împăratul lor nu lasă nici de cum pre împăratul rusesc să bată pre Turci. Numai unii ca aceştia zic tot nu credea că Ruşii vor veni negreşit. ' Intre acestea noi profesorii dela şcoala de obşte urmam leţiile noastre fiecare în feliul său. Mitropolitul nu să mai amesteca, nici nu mai întreba de cele ce învăţam noi la şcoală, desnădăjduit fiind de a putea să o strice; dar însă gemea întru sine, şi dorea tot răul asupra şcoalei. Şi nu ştiu ce urgie a lui Dumnezeu era preste dânsul; pentru că după cât mai mult ura el şcoala şi pă profesori, atâta el era hulit şi urâcios în ochii tuturor. Pe unde mergeam noi alt nu auzeam de cât neplăceri de Mitropolit, şi hule asupra lui; preste care şi noi nu puteam să nu mai ajutăm. Dar ce făcuse ? Pentru că el prea curvariu nu era, hoţ nu era, ucigă-toriu nu era, beţiv nu era; el în toate zilele la biserică; el came nu mânca; el mai înscurt petrecea viaţă călugărească. Ce dar făcuse, pentru care îl ura oamenii? Ce alt, de cât ura pre oameni: pentru aceasta dar şi oamenii să uita la dânsul ca la vrăjmaşul omenirii, ca la vrăjmaşul p. ao naturei, ca la împrotivnicul lui | Dumnezeu, ca la fiul întunerecului. * Cu ce măsură măsura el oamenilor, cu aceia oamenii îi măsura lui. El nu suferea lumina filosofiei, nici a celorlalte ştiinţe. El umbla strigând: Că învăţătura împrumutată a copiilor (după Lancaster) este şopta dracului; că biserica noastră nu este întemeiată de cât pă Ciaslov şi pă Psaltire. O ce orbire ! Ce fanatismu! Pare că acest om cu toată limba grecească pre care o ştia bine, el nu pricepuse încă nici Ciaslovul nici Psaltirea. Acest feliu de ocârmuitori avea biserica noastră atuncea; acest feliu să purta şi norodul cătră dânsul, precum să purta boerii şi profesorii. Intr’această vreme, mai zic, mici şi mari ura pă Mitropolit; mici şi mari ura şi pre D. G. Vvd., căci îl pusese şi îl apăra; mici şi mari să ura şi între sine unul pre altul. Atuncea era o răsvrătire de obşte. Toţi poftea venirea Ruşilor mai degrab, de carea dela sfârşitul lui Aprile nimenea nu să mai îndoia. Atuncea întrase o frică groaznică în inimile tuturor, mai vârtos într’ale celor mari, ca nu care cumva într’acea vreme să să aprinză urgia norodului celui asuprit asupra lor, sau să www.digibuc.ro i6 C. R \DULESCU-MOTRU 28 năvălească Turcii şi să pue mâna pă dânşii să-i trimiţă preste Dunăre şi să arză Bucureştii, ca să nu aibă ce găsi Ruşii. Pentru aceasta atuncea p- 21 foarte mulţi din familiile cele mari şi dintre | neguţători au scăpat, sau au luat voe dela Vvd., şi au fugit la Braşov. Atuncea am fi fugit şi noi, dar nu ne-au dat voe dela Vvd., până când au fugit şi el însuş. Atuncea am fi putut să fugim şi noi, dar n’am voit de frica hoţilor după afară. Şi crezând că Turcii nu vor cuteza, fiindcă Ruşii sosiseră la Focşani. Dar frica ce am tras, câţi rămăseserăm în Bucureşti până la intrarea Ruşilor, este negrăită. Era într’o Sâmbătă pă la începutul lunei lui Maiu, când trebuia să fugă şi D. Vvd. Toţi curtezanii îşi trimiseseră lucrurile dela Curte, toţi Arnăuţii de dimineaţă în zioa aceia să gătea de drum. Un arnăut înainte de prânz, nu ştiu ce au avut cu oarecine din târgoveţi, că s’au despărţit de dânsul înjurând, şi au fost mergând pă uliţă lăudându-să (sic) groaznice izbândiri asupra celor ce nedreptăţesc. Aceste vorbe auzindu-le mulţimea atâta s’au înspăimântat, încât unul preste altul eşa din oraş, cei mai mulţi crezând că ar fi întrat Turcii. Intr’aceia spaimă iată şi Mitrop. cu mulţi din boerii cei mari mergea să între în Sf. Gheorghe, ca să-şi citească pitacul Dl. Vvd., prin care îl lasă îngrijitoriu de liniştea publică în locul său; cu aceasta el au gândit să-şi arate puterea care îi dedese fugariul, dar mulţimea norodului socotind că fuge şi el împreună cu boerii ca să să închiză în Sf. Gheorghe, a crezut că cu adevărat au întrat Turcii: aşa s’au pornit cu toţii a fugi mici şi mari câţi să afla în târg şi pre uliţe ne mai întorcându-să nici P- 22 măcar să spue acasă. O ce urgie a cerului în zioa aceia ! | Unii toată ziua au fugit. Tot oraşul au fost cuprins de frica morţii; în zioa aceia însă noi profesorii dela şcoală am fost acoperiţi de mila şi de blagoslovenia ceriului, şi în mare fericire; pentru că neştiind întâiu cele ce să întâmplaseră, când le-am auzit, le-am auzit împreună cu adevărul lor, şi nimic alt de cât râs ne-au pricinuit: aşa la prânz ne-am cumpărat bucate şi vin mai mult de cât după rânduială, şi adunându-ne mai mulţi dintr’ai noştri am petrecut în câteva ceasuri bând şi mâncând, şi închinând cu păharul' pentru lumina şi slobozenia patriei: încă mi-aduc aminte, că încălziţi de vin ziceam şi aceasta: precum piere fumul aşa să piară fiii întunerecului. Şi precum fuge D. Vvd., aşa să fugă toţi asupritorii de cătră faţa Rumânilor, celor întru dreptate pravoslavnici, celor întru dreptate vieţuitori. Aşa dar petrecând noi în zioa aceia, n’am eşit nici măcar să vedem amorţirea, plângerea, desnădăjduirea şi fuga D. Vvd. Mai înserat însă mă duseiu în vecini la cocoana Marghioala Rusetoae să mai aflu ceva. Coconul Pană Costescul atuncea abia să întorsese din fuga de dimineaţa ostenit prăpădit. Şi începuse a spune istoria întâmplării cei grozave ce văzuse şi pătimise în zioa aceia, crezând că nu mai scapă nimenea, când îndată veni oarecine din oamenii d-lor şi le spuse la ureche p. 23 că într’această noapte întră Turcii în Bucureşti | pentru că au pornit şi dela Giurgiu şi dela Călăraşi. Atuncea să tăe şi vorba şi glasul www.digibuc.ro 29 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA 17 tuturor. Atuncea îndată eşiră toţi din casă, că era mulţi prieteni adunaţi. Coconul Pană nu mai zise alt cuvânt de cât: caii de grab la carâtă, la caleaşcă şi la căruţă. Aşa dumnealor fugiră iarăş numai decât, precum şi o mare mulţime de boeri şi negustori în noaptea aceia. Ei sta numai cu trupurile, tot ce avea era trimis la Braşov. Atuncea simţiiu şi eu frica în fundul inimii. Ducându-mă îndată la şcoală aflaiu dela tovarăşi asemenea veşti. Atuncea ne mai având alt ce face, cercetarăm şi aflafăm în şcoala noastră treizeci şi opt de arme de focuri. Le gătirăm şi le încărcarăm pre toate; aşa ne închiserăm în case, puserăm în toate părţile casii câte doi armaţi, şi în clopotniţa besericii doi de strajă. Mai veniră şi alţi vecini şi să închiseră împreună cu noi. Eu, sau pentru că-mi încărcasem stomahul cu prea multă mâncare şi băutură în zioa aceia, sau şi de frică, că începusă a nu-mi fi bine la pântece. Dar o cocoană tânără (Elena a lui Manolache Cuiul ce să închiseseră la noi cu toată familia) m’au tras pă mâini, pă gât, pă piept şi îndată m’au tămăduit desăvârşit. Aşa dar petrecurăm noi în noaptea aceia. Dimineaţa a dooa zi, care era Duminică, aflarăm că Turcii nu plecaseră nici dela Giurgiu nici dela Călăraşi, dar că putea să plece. Atuncea p. 24 noi ne îngrijirăm de merinde pă trei | zile, şi hotărîrăm să stăm aşa închişi până la intrarea Ruşilor, de carii eram acum încredinţaţi că intraseră în pământul nostru. Şi socoteam că Turcii şi chiar să fi intrat în Bucureşti n’ar fi putut sădea de cât puţine ceasuri; şi că noo în-tr’acest feliu de casă, şi cu atâtea focuri, ei fără tunuri n’ar fi putut să ne facă ceva! Apoi ce era să găsească la noi ? Aşa am petrecut noi doo zile, Luni şi Marţi, apoi Miercuri, fiindcă sosiseră Ruşii la Urziceni, ne-au trecut frica de Turci. Şi încă luasem mai mare curaj; pentru că tot norodul să armaseră. In toate părţile alt ceva n’auzea cineva de cât ţălăncăituri de arme. Până seara în zio aceia Ruşii au sosit la Colin-tina. Joi după prânz au întrat în Bucureşti, mai întâiu Gheneral Gaistmar cu vreo două mii de călăreţi uşori (ulani), apoi Gheneral Rott cu vreo trei mii de pedestraşi. Aceasta era, mi să pare în opt ale lui Maiu. CAP. IV VREMEA DUPĂ INTRAREA RUŞILOR IN BUCUREŞTI PÂNĂ LA ÎNCHIDEREA ŞCOALELOR. Când sosiră Ruşii la Colintina, inimile tuturor să umplură de bu-p. 25 curie, scăpând de frica primejdiei ce-şi aştepta. | Pentru aceasta în zioa aceia Joi, când era să fie intrarea Ruşilor, de dimineaţa să gătiră toţi cu totul, ca să iasă înaintea lor. Boerii cfci ce era în slujbele cele mari, carii să mai afla în Bucureşti, sau carii să întorseseră din fugă, toţi după rangurile lor, cu oamenii lor, cetele neguţătorilor şi ale meşterilor, 3 A. R, — Memoriile Secţiunii Literare, Seria 111. Tom. XII. www.digibuc.ro i8 C. RĂDULESCU-MOTRU 30 fieşcare în felul său cu oamenii săi; toţi plini de bucurie şi întrarmaţi eşiră spre întimpinarea Ruşilor. Şi încă o mulţime nenumărată de toată starea şi sexul să dusese spre privire. O ce bucurie în zioa aceia şi pă Bucureşteni şi pă Ruşi! Pă Bucureşteni, pentru că să socotea scăpaţi din toate primejdiile şi necazurile; pă Ruşi, pentru că apucaseră Valahia, şi mai vârtos Bucureştii mai înainte de a năvăli Turcii. Aceştia după urmă era vrednici cu adevărat de toată lauda; pentru că în şapte zile sosiseră în Bucureşti din Basarabia. Ce osteniţi să vedea săracii soldaţi! Ce arşi de soare ! Călăreţii era mai frumoşi, precum şi îmbrăcămintea şi caii lor, şi mai ales aceia ai tunarilor era foarte frumoşi şi buni. Intrarea lor fu pă podul Mogoşoae pă la opt ceasuri după prânz (ture.), toate casele pe lângă uliţă era pline de privitori după ferestre. Cocoanele nu ştia ce să mai facă de bucurie, mulţămind lui Dumnezeu că au scăpat de toate relele. Unile să uita să-şi vază prietenii cei vechi; pentru că debia cincisprezece ani era de când avuseseră nenorocirea să fie fără Ruşi. P) 26 | Ruşii întră polcuri polcuri, înaintea a fieşcăruia polc mergea o ceată de boeri cu oamenii lor, şi cu neguţători toţi întrarmaţi. Ulanii mergea cu suliţile drept înainte, ca cum ar fi fost gata să împungă. Aşa trecură pân Bucureşti şi tăbărîră în câmpul Văcăreştilor. Acolo li să gătise de mâncare şi de băutură; pentru că le trimiseseră boerii noştri şi vreo câteva buţi cu vin. Iar Gheneralii au mers drept la Mitr. unde intrând întâiu în biserică au făcut mulţămire lui D-zeu cu Păr. Mitrop. şi cu boerii, apoi au şăzut la masă. După aceasta Gheneral Gaistmar nu s’au zăbovit în Bucureşti ci s’au dus asupra Giurgiului, unde lăsând destulă strejuire, au trecut spre Craiova; iar Gheneral Rott s’au aşăzat în Bucureşti pentru câtăva vreme, în casa lui Românit pă podul Mogoşae. Intr’această vreme numai decât au intrat în pământul nostru şi Feld-mareşalul Vitghenştain, cu 30.000 de mii (sic) de ostaşi, şi încungiurând Brăila, au bătut-o şi au luat-o, unde au fost şi înpăratul Nicolae I de faţă, şi frate-său Mihail. Din bătăile ce să făcuseră, rămăseseră mulţi răniţi. Gheneral Rott ceru la Divanul Valahiei trei spitaluri. Mitropolitul Grigorie propuse p. 27 numai de cât şi şcoala | de obşte pentru unul dintr’acele trei, socotind poate cu bucurie, că căpătă vreme bună să strice şcoala, fără să-şi strice numele de sfânt, ce credea că are. Dar însă Gheneral Rott numai de cât trimise un ofiţir la şcoală să vază ce loc este acesta, şi cine şăd. Acel ofiţir viind, ne află pă noi la şcoală, şase1 profesori, adică: 1. de împrumutata învăţătură, 2. de Gramatică, 3. de Gheografie, 4. de Mathima-tică, 5. de Filosofie, 6. de Dreptul Romanilor; şi ca la vre o 60 de tineri ucenici lăcuitori în şcoală, cu toate că mai era vreo câteva cămări şi deşarte. Aşa văzând acel ofiţir şcoala mai plină de profesori şi de ucenici, să duse să dea gheneralului său acest feliu de raport, zicând că x) Şase scris peste cinci. www.digibuc.ro 3i din autobiografia lui eufrosin poteca 19 el nu crede că şcoala va fi priimită pentru spital; pentru că ei au poruncă dela împăratul întradins să nu să atingă de scoale, de biserici, de profesori, de popi şi de văduve. Şi cu adevărat; pentru că Gheneral Rott, aflând că şcoala este plină, şi că acolo să învaţă atâtea ştiinţe, numai decât s’au dus la Mitrop. şi i-au hotărît că ei nu primesc şcoala publică pentru spital: aceasta văzând Prea Sf. Sa, a rămas ruşinat. p. 28 După aceasta Mitrop. şi boerii au dat Curtea Valahiei pentru | spital Ruşilor, pre carea au primit-o. Apoi Mitr. Grigorie şi cu vre o câţiva din boeri puind pricină că ei nu avea unde să să adune să facă Divanul, şi să caute trebile, nu să leneviră nici să ruşinară a cere şcoala pentru Divan la însuşi Ruşii, zicând că ei au căutat în toţi Bucureştii şi n’au aflat altă casă mai potrivită pentru Divan. Pentru aceasta să roagă să-i lase să o ia ei, măcar pă jumătate, şi ceailaltă jumătate va ajunge pentru şcoală. Gheneralul, după ce au râs de dânşii, precum şi Graf Palin Governatoriul, după ce au râs, zic, de orbirea lor, zicând că boerii ţării rumâneşti acum vor să să ducă la şcoala de obşte să înveţe buchiile; aşa după ce au râs de dânşii, le-au ertat această nelegiuire. Ca Pilat, pă Hs. Ovreilor ! Pentru aceasta şi eu, întreb ându-mă într’o zi atuncea Neofit Episcopul Râmnicului, cu ce seamănă acum oare starea Valahiei ? I-am răspuns: Cu starea Iudeii pă vremea lui Pilat din Pont, şi a Arhiereilor Ana şi Caiafa. Aşa Prea Sf. Sa Mitrop. Grigorie crezu, că şcoala să va strica cu pricină binecuvântată. Unii însă din boierii cei mai simţitori de cinstea dumnealor şi a ţării s’au împrotivit mult la aceasta, mai vârtos D. vornicul Băleanul. Atuncea Mitrop. au mărturisit în Divan fără ruşine: că el va da foc şcoalei, de nu vor lăsa să să facă Divan. p. 29 | Atâta de eşit din minte au fost. Atuncea şi Neofit Episcopul Râm- nicului au gândit să ajute pă Mitrop. zicând că eu am semănat Ateism; pentru că în cuvântul dela Paşti ziceam pre Hrs. soare moralnic, soarele dreptăţii. Atâta de mişăl s’au arătat şi acela. Atuncea şi dintre boeri mulţi au lătrat ca nişte turbaţi asupra şcoalei, şcolarilor şi profesorilor. Atâta se întărâtase răotatea lor. Acestea auzind noi, voiam să ne cerem o satisfacţie prin judecată înaintea lui Graf Palin, şi să ne lepădăm cu toţii. Dar eu, văzând că vremea războiului nu ne erta pentru acest feliu de trebi; văzând şi că nu sădea bine, pentru cinstea patriei, să ne apucăm la judecată cu mai marii noştri înaintea streinilor, aşa m’am lăsat şi n’am iscălit; pentru că şi făcuse D S Marcu o arătare franţuzeşte către Graf Palin, dar nu s’au dat din pricina mea. Aşa şcoala de obşte să făcu jumătate Divan. Apoi porunciseră, ca pentru noi să să facă altă scară spre intrare, şi altă uşă, când începu a lovi ciuma în multe locuri de odată. Atuncea din porunca Governatorului să închiseră toate scoale din Bucureşti; să închise şi a noastră. Aşa noi slobozirăm pre şcolari; iar eu îmi cerui voe să viu la Pesta, ca să tipăresc Filosofia Cuvântului şi a Năravurilor în limba rumânească. 3* www.digibuc.ro 20 C. RĂDULESCU-MOTRU 32 P. 3° CAP. V. PLECAREA MEA DELA BUCUREŞTI ŞI CĂLĂTORIA PÂNĂ LA PEŞTA. Scoposul meu era să scap odată din Bucureşti, şi să nu mă mai întorc nici odată în patria mea. Eu isprăvisem de a arăta patrioţilor miei toate mijloacele spre mântuire şi spre fericire; dar ei nu arăta nici un semn de îndreptare politicească. In cea după urmă eu le hotărâm într’un cuvânt dela Paşti la 1827 (pre care nu l-au primit) că mai nainte de a să aşăza legea lui Dumnezeu, care este legea dreptăţii, în patria noastră, •— prin care lege mai întâiu să să slobozească robii, să nu mai poată nimenea nici a ţinea rob, nici a vinde rob, nici a cumpăra rob; pentru că cum ar putea cineva să zică că el este om, vieţuitoriu cuvântătoriu, după chipul lui Dumnezeu, când ţine pre fratele său în robie ? pre fratele său zic, carele este născut după fire om, ca şi dânsul; născut într’aceiaş ţară sau nu, destul să trăiască supt acelaş soare; născut prin botez ca şi dânsul; înbrăcat întru Hs., şi frate a lui Hs., ca şi dânsul. Prin legea dreptăţii apoi să să hotărască a să da dăjdiile pentru cheltuelele Statului şi de mare şi de mic, fieşcare după analoghia averii sale. Prin care lege în cea după urmă să să aşaze şcoalele pentru învăţătura de obşte şi pentru creşterea şi povăţuirea tinerilor precum să cade. Eu le hotărâm P 31 zic, că mai nainte | de a să aşăza o acest feliu de lege, care este temelia împărăţiilor, temelia pravoslavnicii credinţe, temelia a toată fericirea omenească pre pământ şi în ceriu—, fără o acest feliu de lege să nu aştepte mai mult nici linişte, nici mântuire, nici dela înpăraţi, nici dela Beserică; nici dela oameni, nici, dela Dumnezeu. Dar acest cuvânt al meu, cu acest feliu de idei, nu numai că n’au fost priimit, ci unii din mai mari noştri au fost gata să-mi pue şi viaţa în primejdie, precum şi într’alt loc am pomenit. Pentru aceasta eu eram desnădăjduit de a mai putea să fac vreun folos patrioţilor miei. Eu începusem a-i privi ca pre nişte bolnavi, carii hotărăsc mai bine să moară de cât prin doftorii să să însănătoşăze şi să trăiască. Apoi de atuncea încoace vedeam că şi ceriul şi pământul sufla otravă şi urgie, asupra Valahiei. Preste acestea mă supăra şi o idee de multă vreme, că rău trăesc eu fără soţie; aceasta este o viaţă înprotiva naturii, înprotiva legii soţialnice, înprotiva voii lui Dumnezeu; pentru acestea dar toate doream să scap odată din Bucureşti; să mă duc într’altă ţară, unde împărăţeşte legea dreptăţii, şi acolo să trăesc în viaţa soţialnică. Acestea având eu în minte, îmi ceruiu voe să mă duc până la Braşov, cu cuvânt însă ca să dau în tipariu Filosofia Cuvântului şi a Năravurilor, pre care le paradosisem în şcoala Bucureştilor manuscrise. D. Banul Bălăceanul, dela carele cerusem eu voe, spuse această idee D. Banului Brâncoveanul. Acesta mă chemă; îmi ceru cartea să o vază; eu îi o ară-P 32 taiu. El văzând-o, îmi zise: bine j este să să tipărească; dar tipar frumos este în Buda: şi când face cineva un lucru, să-l facă bine. Eu atuncea le ziseiu: eu mă voiu duce cu bucurie şi la Buda, numai acolo sânt toate www.digibuc.ro 33 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA mai scumpe, şi încă cheltuiala drumului va fi nu puţină. El zise: pentru lucru mai bun este drept să cheltuiască cineva mai mult. Atuncea D. Banul Bălăceanul zise: Noi te vom ajuta cu iooo de lei. Atâta mai bine zic eu. Atuncea veni şi D. A. Filippesc, care era M Logof<"ăt>. D-lui zise: toată tipărirea cărţii trebue să să facă cu cheltuiala de obşte. Eu zic, aşa ar fi şi mai bine: numai mie să mi să trimiţă leafa, ca să pociu trăi şi lucra. Ei ziseră: şi leafa, şi cheltuiala tiparului ţi să va trimite: dar du-te întâiu, şi să ne trimiţi socoteala. Atuncea eu îmi ceruiu răvaş de drum. D-lor făcură un pitac cătră A. Ghica ce era spătariu. Acesta fără pitacul Mitrop. nu voi să-mi dea. Aşi fi fost oprit să plec, de nu ziceam eu că trebue D-lor să facă alt pitac cătră Mitrop. şi Mitrop. să poftească pre spătar. Aşa dar s’au făcut, şi mi s’a dat răvaş de drum. Iar Mitrop. ducându-mă să-mi iau zioa bună, mi-au zis numai: du-te, dar mâna nu mi-a dat-o să-i o sărut. Nici nu să uita bine la mine. Eu eram foarte păcătos înaintea lui; nu atâta pentru că mâneam şi beam; nu pentru că nu păzeam la beserică băbeşte; nu pentru că mă uitam cu dragoste la fete, pentru că aşa trăesc toţi oamenii cei înţelepţi; ci pentru că propoveduiam neîncetat legea dreptăţii, ertarea robilor, şi învăţătura preoţilor. p. 33 | Eu hotărîsem să es pă la Turnul Roş. Pentru aceasta luaiu o căruţă până la Piteşti pentru mine şi pentru Teodor Diamant ce mergea spre învăţătură în Bavaria, trimis cu bani dela răposatul Mitrop. Dositheiu. Aşa ne gătirăm, amândoi cu arme. Iar de cele pentru mâncare tovarăşul mieu nu avusese nici o grijă; însă eu luasem destule, încât ne ajungea la amândoi, fără să-l puiu în cheltuială până la vamă. El însă în loc să fie mulţămit pentru aceasta, au fost gândit că eu voiu plăti pentru dânsul şi chiria căruţei, care pretenderisind el, eu n’am voit, ştiind că nu eram nimic îndatorat lui. Apoi nici nu eram eu mai bogat .decât dânsul. Şi el nu grija măcar să pue masa, şi să strângă după mâncare, precum i s’ar fi căzut, ca un mai mic, şi ucenic. Dar eu îi îngăduiam, fiindu-mi jale de lipsa ce avea de o bună educaţăe. Ce nenorocire ! Aşa sânt crescuţi mai toţi fii Rumânilor până acum. La eşirea noastră din Bucureşti furăm petrecuţi de toţi profesorii, şi de mulţi şcolari din cei mai aleşi, pă podul Calicilor, până afară din Bucureşti. Apoi ne luarăm zioa bună, şi ne despărţirăm. Dar Ilie ne-potu-mieu plângea cu o jale nespusă, socotind că nu să va învrednici să mă mai vază. Eu îl mângâiam, îi dădeiu şi ceva de cheltuială; dar tot era în zadar, el să omora plângând, şi crez că va fi plâns multă vreme. In zioa dintâiu ne-am dus până la Ciorogârla, şi am mai zăbovit încă o zi acolo la D. Ghiţă Bălteanul; pentru că vorbisem cu Păr. Sa-muil Veroşi ce să afla acolo la un sat, ca să mergem până la Piteşti în tovărăşie. Aşa l-am aştepta până să să gătească şi a doua zi, care era P- 34 Dumi | nică. Intr’aciasta zi dimineaţa mă dusei la biserică. Aceasta era o mititică bisericuţă de lemn. Intrând într’însa ţi să părea că întri în-tr’un mormânt. www.digibuc.ro 22 C. RĂDULESCU-MOTRU 34- Popa citea şi sluja binişor; iar cântăreţii era destul de prosticei; dar însă cât lipsea la dânşii împlinea un cuc, care din începutul slujbei până la sfârşit n’a încetat de a cânta deasupra bisericii, în cât mă adusese pă mine mai în stare de a vărsa lacrămi auzind această muzică extraordinarie şi simplă; mai vârtos văzând pe cuc, că pare că întradins să întrecea cu cântăreţii. Aceasta era în io ale lui Iunie. Eu ziceam întru sinemi: O fericită natură! Cât eşti de simplă! Cât eşti de frumoasă ! Cât eşti de plăcută! Atuncea Luni dimineaţa D. Ghiţă Bălteanul m’au încărcat de merinde; şi aşa am plecat de acolo spre Piteşti dinpreună cu Păr. Samuil Yeroşanul. In seara aceia măserăm la Pătroaia pă câmp; pentru că cârciumariul să ferea de noi, din pricina ciumei, fiind că veneam dela Bucureşti. Cu toate acesteâ noi petrecurăm bine; pentru că P. Samuil avea cu dânsul şi pă D. Slugerul Neculăiţă şi pre o priecă cu slujnice şi cu destule slugi. Aceştia îndată făcură foc şi de mâncare, apoi scoserăm şi noi ce aveam, şi cinarăm cu toţii mai bine de cât pă câmp (sic). A dooa zi ne scularăm de dimineaţă şi plecarăm împreună până la Târgul P- 35 Dealului, de | unde P. Samuil apucă spre Yeroş; iar eu spre Goleşti. Eu doream să mă întâlnesc cu D. C. Golescul, dar nu-1 aflarăm acasă, apoi neputându-1 aştepta, tocmirăm căruţa până la Episcopia Argeşului. Şi apucarăm pă alăturea de Piteşti; pentru că la podul Argeşului făcuseră lăzăret, de ciumă, şi trebuia să mai zăbovim, voind să trecem prin Piteşti. Aşa în seara aceia ajunserăm de vreme la Episcopie, unde furăm priimiţi şi cinstiţi prieteneşte. De acolo tocmirăm tot căruţa aceia până în vamă; dar văzând că o osie era stricată, am mai rămas o zi, până când căruţa fu dreasă prin îngrijirea părintelui Iosif, iconomul Episcopiei. In noaptea aceia s’au întâmplat o vijălie foarte tare, încât rupsese o mulţime de copaci în pădure, şi de pomi pân grădini. Atuncea pare că s’au întâmplat şi aceia la Bucureşti, care au desvelit şi au stricat atâtea case, numai mai de vreme zioa. Dela Argeş plecând n’am putut ajunge până în vamă, ci am mas la o cârciumă pă muntele Topologului. Atuncea întâiu am mers eu pă acel drum. Şi n’aş voi să mai merg pă acolo, că prea e locul rău. Aşa Joi de abia sosirăm în vamă la Turnul Roşu, unde ne-au ţinut io zile în lăzăret. Apoi sloboziţi, merserăm la Sibii, şi mai zăbovirăm şi acolea o săptămână întreagă, în casa unde să afla D. Iliad, până când aflarăm un car pentru Peştea. Eu am plătit la acel car 50 de florinţi pentru mine şi pentru o povară ca de 100 de P- 36 funţi. Şi la drum ) am venit până la Pesta foarte necăjit de troncănirea carului, şi de necuvioşia cărăuşilor. In care nu puteam să şăz bine, toate lucrurile mi să strica, cărăuşul în toate zilele mă supăra să-i dau câte patru-cinci florinţi; iar eu nu voiam să-i plătesc tot mai nainte de a sosi la Pesta. Intr’acest chip dar am călătorit atuncea, şi mă căiam pentru ce n’am plecat cu diligenţa. Iar la Sibii am trăit bine cu Dl. Iliad şi cu cocoana Mariţa soţia lui. Acolea m’am dus întâiu la Episcopul Vasile Moga, apoi la D. C. Pop, www.digibuc.ro 35 DIN Al TOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA 23 la D. G. Bibescul, ce să afla la Sibii cu familia lui, la D. Sechelariul. Toţi m’au priimit prieteneşte şi cu cinste. D. G. Bibescul m’au chemat şi la masă de câteva ori. Primblarea cea mai plăcută acolo mi-au fost la grădina D. Pop. Mai în scurt am petrecut destul de frumos în săptămâna aceia la Sibii. CAP. VI. PETRECEREA MEA IN PEŞTA DELA IULIE PÂNĂ LA NOEMV(RIE).- Pela io ale lui Iulie abia am sosit eu în Pesta dela Sibii prin Sebeş, prin Deva, Dobra, Logoj, Arad, unde am cercetat pre D. C. Loga profesorul, şi cu dânsul am fost de am văzut şcoalele preparande. Acolo P- 37 era ca la 6o de tineri învăţând Gramatica, Gheografia şi | Istoria tării ungureşti rumâneşte. Apoi dela Arad n'are cineva ce mai vedea până în Pesta, decât un câmp mare, cale de vreo 5 zile, şi câte o cârciumă pă câmp unde şi unde. Iar câteva sate ce am trecut nu ştiu cum le chiamă. Sosind în Pesta cărăuşul nostru au tras la un birt anume Rondioş Lampas, unde trag carăle rumâneşti dela Ardeal. Acolo şi eu, după ce am zăbovit dooă zile, am aflat o cămară la un croitor D. M. Sipoş, în casa lagăr Horn într’al treilea rând, acolo am zăbovit patru luni; pentru că era om de treabă şi vorbea rumâneşte. Plăteam acestuia 50 de florinţi pă lună, casa, prânzul şi cina înpreună cu dânşii, afară de fluştucu (sic), cafea, lumânări şi cel pre care trebuia să le plătesc deosebit, precum şi pentru curăţitul cizmelor. Insă eu am trăit bine la dânsul: casa era curăţică şi destule bucate. Nevasta lui era şi de treabă şi frumoasă, şi ţinea şi fete la lucru de cusut, de citit, de cântat, şi de jucat, adecă ţinea şcoală de fete, ea; iar bărbatu-său lucra meşteşugul croitorii cu alţi feciori. Aşa eu altă supărare nu aveam, decât că nu ştiam limba nemţească, sau ungurească, ca să pociu vorbi cu fetele, care mi era foarte dragi: p. 38 şi mai ales, că după câteva zile, întâiu | voind eu să es de acolo şi să mă duc într’altă casă unde vorbea franţuzeşte, unile din feţişoarele acelea fără de răotate aflând că eu voiu să mă duc într’altă parte au început a plânge, şi a să ruga de stăpânul casii să mai îndemne, ca doar voiu rămânea, precum am şi făcut, mai mult pentru dragostea lor; că era frumoase ca nişte flori înbobocite; unile era mai mici; iar altele era de câte doisprezece şi patrusprezece ani. După ce m am aşăzat într’acea casă, întâiu am cercetat la tipografie şi aflând preţul tipărirei, am scris numai de cât la boeri la Bucureşti. Apoi am început să învăţ ceva nemţeşte, până mi-au venit răspuns. Atuncea cu toate că deosebit ajutoriu spre tipărirea cărţii nu mi s’au trimis, dar fiind că-mi trimiseseră leafa pă trei luni, eu am hotărît să tipăresc cartea cu cheltuiala mea ! www.digibuc.ro *4 C. RĂDULESCU-MOTRU 36 Aşa m’am apucat de am tălmăcit întâi precuvântarea lui Ainechie din latineşte, că nu o aveam tălmăcită, apoi am mai desluşit şi cuvintele streine, care nu să putea pricepe de fieştecine. Şi aşa gătind cartea, am dat-o la censură, unde au ţinut-o doo luni întregi. Intr’această vreme nişte prieteni ai stăpânului casii D-lui Sipoş l-au rugat de au p. 39 priimit în casa sa doo fete ale lor | pentru învăţătură la lucrul cusătorii, la clavir, la citit, scris, şi joc, la care învăţături apoi s’au mai adăogat şi altele; pentru că venea buni dascăli de afară de le învăţa. Dintre cele doo, pre care le priimise în casa sa, una era ungarează, şi alta nemţoaică. Ungareaza era foarte frumoasă şi voinică. La masă sădea lângă mine, şi încet încet am prins dragoste unul de altul fără răotate, dar între noi era amor, şi încă mai mult la dânsa spre mine, încât pricepea toţi cei din casă. Când să ducea la părinţii săi împreună cu dăscăliţă şi cu fata D. Sipoş (căci avea şi el una, de 14 ani, şi frumoasă), atuncea de multe ori au fost zicând: Anina (aşa o chema), căci nu dă Dumnezeu să văz acum viind la noi pă heilige her pă sfinţia sa părintele, aşa mă numea ele: acestea spunea dăscăliţă bărbatu-sâu, şi el spunea mie rumâneşte, şi râdeam amândoi, fără să ştie fetele de ce râdem. Aşa am trăit eu la d. Sipoş patru luni de zile, frumos şi cinstit. EL era, precum şi nevasta lui, om foarte cinstit şi strajnic. Eu aş fi rămas tot la dânsul: dar înmulţindu-să fetele, au fost siliţi să să mute ei să lucreze croitoria în cămara unde sădeam eu, ca să aibă loc în celelalte cămări să şază, şi să înveţe fetele. Pentru aceasta eu m’am mutat acolea p. 40 în vecini într’un frumos palat al d-lui Kemnitzer | în locul cel mai frumos din Peştea lângă Dunăre şi lângă punte. Intr’acest palat am aflat o cămară în cartierul d-lui Iosif Eder neguţătoriu de fer, carele ţinea multe cămări într’al doilea rând. Acest neguţătoriu vorbea franţuzeşte, iar dama lui şi mai bine; pentru care şi mai mult mi-au plăcut; căci în-tr’altă casă mi-ar fi fost prea cu greu neştiind încă eu nemţeşte. In-tr’această casă eu m’am mutat la începutul lui Noemvrie, când am dat şi cartea spre tipărire. CAP. VII ÎNDELETNICIREA MEA IN PEŞTA DELA NOEMV(RIE) 1828 PÂNĂ LA APRILE 1829. . Mai nainte de a da cartea la tipografie făcusem cunoştinţă cu oarecare tănâr Rumân, carele având învăţate legile, practisea lângă un avocat în Pesta. Cu acest tânăr am fost la tipografie şi când am tocmit cartea; pre dânsul l-am luat ajutoriu pentru corectură (diorthosire), plătindu-i de coală câte 1 fior. şi 1/2 pentru că trebuia negreşit să am pă cineva şl pentru ca să nu să facă multe greşale, şi pentru ca să-mi fie tâlmaciu, când mergeam la tipografie; fiindcă lucrătorii nu ştia decât nemţeşte. Coaiele cele dintâiu de probe mi le trimitea dela tipografie din Buda în p. 41 Pesta, unde sădeam eu, şi unde viind acel | tânăr (anume Toma Bojânca) www.digibuc.ro p. 4Z P- 43 37 DIN AUTOBIOGRAFIA LUt EUFROSIN POTECA le îndreptam amândoi. El mai tipărise o cărticică, alcătuire a sa în-protiva unui Sârb, carele pretendirisise că Rumânii nu să trag din Romani. Acest Bojâncă surpă cuvintele Sârbului, şi dovedeşte cu mărturii dela scriitorii istorici: că Rumânii noi ne tragem dela Romani) ca cum n’ar fi destul limba noastră spre dovedire că sântem colonii în Dachia romaneşti. Apoi cât despre sânge, tot sângele este dela Dumnezeu, cc rele este neamul şi fiinţa cea mai strălucită a tuturor noroadelor, şi carele apururea străluceşte; iar norodul Romanilor n’au fost şi ei decât un fenomen natural şi trecătoriu pre faţa pământului, şi noo nu ne-au lăsat de moştenire de cât urâciunea celorlalte noroade, pre care le biruiseră ei, asupra numelui de Roman, cu care nume mai fă-lindu-ne noi, toate noroadele din Evropa ne vor urî, precum ne-au urît până acum. Şi mai ales, pentru că este şi urât lucru a ne făli noi cu numele Romanilor, când faptele şi purtarea noastră este de robi. Toate neamurile s’au scuturat de varvarie, dela Portugalia până la Si-biria; iar noi, pare că am fi fost cu adevărat fii de robi, zăcem încă întru întunerecul neştiinţei, al robiei, şi al varvariei. Aşa dar eu slujindu-mă şi cu acel tânăr spre îndreptarea gre|şalelor ce aflam în probe, urma tipărirea cărţii. Intr’aceste zile, la 8 ale lui Noemv<-rie> nou stil, să deschise şi universitatea. In zioa deschiderii să făcu o pompă foarte mare şi frumoasă la universitate. Sluji liturghia cea mare în beserica universităţii Mitrop. Ungariei, ce să numeşte de dânşii Primat, cu alţi episcopi, cu mulţi preoţi, şi era de faţă cei mari ai Ungariei, ca la 6o de profesori şi peste 3000 de şcolari, toţi tineri aleşi şi frumoşi. Numai profesorul de filo-sofie avea peste 700. La leţiile acestuia m’am dus şi eu mai de multe ori. El era profesor de filosofie foarte ales şi învăţat. Din biserică ne suirăm cu toţii într’o sală foarte mare şi înpodo-bită, pă lângă celelalte podoabe avea şi doo cadre împărăteşti, una a Măriei Theresiei şi alta a lui Iosif. Aicea prezidentul din colegiul legalnicilor spuse un cuvânt mare şi frumos în limba latinească; într’acest cuvânt Să cuprindea mulţămiri lui Dumnezeu că i-au învrednicit iarăş a deschide beserica învăţăturilor; rugăciune şi cerere a Sfântului Duh spre luminarea tinerimei, nădejdea patriei; folosul filosofiei şi al celorlalte ştiinţe; şi în cea după urmă îndemnare a tinerilor spre osârdia învăţăturilor ca să să stingă Cu totul neştiinţa din Ungaria. . | După aceasta urmam şi eu la universitate totdeauna când aveam vreme; pentru că acasă, afară de lucrul cărţii ce să tipărea, mă îndeletniceam mult şi la citirea Istoriei Neamurilor în limba franţuzească; şi încă tălmăceam pă Filangeri din italieneşte în franţuzeşte pentru învăţătura mea. Intre acestea eu doream să-mi aflu altă casă, unde să mănânc la masă în familie; pentru că în casa unde sădeam neguţătoriul acela nu obicinuia aceasta, şi pă la birturi mă ţinea prea scump. www.digibuc.ro 26 C. RĂDULESCU-MOTRU 38 Socotind eu toate plăcerile mele..., am văzut că întristările era mai multe. Pentru aceasta am cunoscut prin cercare, că în lumea aceasta nu este altă viaţă mai fericită, de cât fieştecare să-şi aibă muerea sa, şi fieştecare muere pre al său bărbat. Iar deaca aceasta nu să poate, mai bine este a răbda şi a să şti cinstit (mai ales când sănătatea trupului şi agerimea minţii nu să vatămă,) decât a face amor cu o persoană ia care nu să poate merge slobod, şi care p. 49 poate să aibă şi pă alţii; pentru că | pentru un acest feliu de amor poate cineva foarte lesne să-şi primejduiască şi sănătatea, şi averea, şi cinstea, şi încă uneori şi mintea: apoi ce-i mai rămâne ! Aşa dar urmează: ca cineva sau să să însoare; (care e cea mai bună) sau să fugă de mueri; (deaca poate, fără să să strice de altă patimă preste fire), sau să să ducă la care să va întâmpla, fără a spune vre-uniia că o iubeşte; pentru că aşa îşi aruncă în primejdie numai sănătatea, averea, şi cinstea, iar mintea îi rămâne slobodă, şi poate mult mai lesne să să gândească şi să priceapă necuvioşia vieţii sale, şi să să îndrepteze, deaca nu care cumva să va birui de dragostea vreuniia, şi pă negândite, precum s’au întâmplat la mine în Pesta. Eu însă degrab am văzut greşala mea de a mă spune acelei fete înpătimit de dragostea ei: dar ştiind că nu voiu să rămâiu multă vreme în Pesta, am voit să învăţ mai bine patima amorului, ca ştiind eu prin cercare, să pociu vreodată a îndrepta şi pre alţii. In Pesta, precât am priceput eu, mai toţi tinerii şi toate fetele să iubesc trupeşte, fără a să prinde în cursa dragostei cei moralniceşti a sufletului, precum mă prinsesem eu, încât de multe ori nu vedeam întru mine de cât o dragoste sufletească: de multe ori dragostea mea trecea în evlavie şi respect. P. 50 | In Pesta zic, sânt case într’adins pentru întâlnirea celor ce iubesc de toate stările: apoi destul să să ducă cineva acolo, va afla mai în toate zilele fete deosebite; pentru că ele nu să duc în toate zile tot într’un loc, ci schimbă casele pă zile şi pă ciasuri ale zilei, adecă cutare fată poate să să afle până în prânz în cutare casă; după prânz într’alta; seara într’alta. Pre cele mai tinere şi mai frumoase (de care sânt foarte multe în Pesta) nu poate cineva să le afle de cât până în prânz, şi după prânz; iar seara sânt lângă mă-sa acasă, cinstite şi păzite. Ce să zică cineva! Plăcerea naturei, frumoseţea, sărăcia, le face pre toate să să dea spre voia şi trebuinţa oamenilor. Apoi a vorbi drept, pentru o mulţime de ostaşi şi de popi fără mueri, ce sânt toţi jărtvă pentru liniştea cetăţenilor, nu trebue să fie şl mueri de obşte, spre jărtvă pentru liniştea celor măritate ? De multe ori am întrebat eu pă câte o frumoasă feţişoară, de acelea de obşte, de ar voi să să mărite, şi mi-au răspuns, că foarte bucuros: dar cine le ia I Ele şi lucrează săracele, dar ce câştigă pentru ca să să îmbrace şi să mănânce pă lucrul lor? Şi nici găsesc totdeauna lucru. www.digibuc.ro 39 DIN AUTOBIOGRAFIA LUI EUFROSIN POTECA »7 p. si | Aşa dar am petrecut eu în Pesta dela Noemv până la Aprile 1829, aceasta a fost îndeletnicirea mea: . 1. Diortosirea (îndreptarea) cărţii Filosofia Cuvântului şi a Năravurilor ce am tipărit rumâneşte. 2. Citiiea Istoriei tuturor neamurilor fiaoţuzeşte. ' 3. Tălmăcire din italieneşte în franţuzeşte de ştiinţa legilor a lui Filangeri. 4. Am învăţat grammatica nemţeşte. 5. Mergeam când şi când de ascultam în universitate la profesorul de filosof D. Imbre... Iar cele publice ce am văzut în Peşta besericeşti şi politiceşti, şi cetăţeneşti, sânt cele ce urmează: 1. Guvernul este foarte dulce, părintesc, şi slobod: nu te întreabă nimenea nici ce faci, nici de unde eşti, nici cine eşti; pentru că toţi ştiu, că fără să aibă cineva de cheltuială n’ar putea trăi în Peşta. 2. In toate besericile catoliceşti şi evangheliceşti sânt preoţii oameni înţelepţi şi învăţaţi: şi foarte buni predicatori, şi pentru Duminici, şi pentru sărbători deosebit. 3. Universitatea din Peşta, este mult mai bună de cât cea din Pisa în Italia, unde fusesem noi, mai ales la ştiinţele [ filosoficeşti, care toate p' 52 să învaţă în limba latinească. Această universitate are ca la 60 de profesori, multe limbi, şi multe ştiinţe, ce nu era în Pisa. Aceasta are şi biblioteci, şi muzee pentru ' Istoria Naturale foarte bogate, preste acestea are şi o speculă pentru Astronomie cu organe tot noo şi bune într’un munte asupra Peştii . peste Dunăre, unde de multe ori m’am dus, şi am văzut luna, soarele, şi Yenus. 4. Theatrul din Peşta este mare şi frumos, în care mai mult nemţeşte să vorbeşte; pentru că aceasta este limba domnitoare în Peşta; după aceasta este cea ungurească; apoi cea sârbească; apoi cea cuţo-vlăşască şi grecească, carii la beserică au o săptămână rumâneşte, una greceşte: ei vorbesc şi rumâneşte. dar foarte prost. 5. Relighii sânt în Peşta: 1 a Catolicilor, 2 a Evanghelicilor, carii sânt Luterani şi Calvini, 3 a Grecilor, adecă a noastră, 4 a Uniţilor, de carii sânt mulţi şi Rumâni şi Sârbi. p 53 6. Palaturi şi zidiri sânt în Peşta foarte mari şi | frumoase: dar de cât toate mai frumos este palatul înpărătesc din Buda în care am fost prin toate apartamenturile. In Buda este şi o armerie foarte bogată şi frumoasă. Şi preste toate, ceia ce cinsteşte şi mai mult şi luminează Ungaria este tipografia din Buda, unde să tipăreşte în toate limbile Evropei, încă şi ovreeşte (căci şi Ovrei sânt în Ung) şi în care tipografie am tipărit şi eu Filosofia Cuvântului şi a Năravurilor rumâneşte spre luminarea Rumânilor, carii în toate locurile până acum au fost foarte proşti, şi neînvăţaţi. www.digibuc.ro c. rAdulescu-motru 40 28 7. Năravurile în Pesta ale Nemţilor şi ale Ungurilor sânt destul de frumoase; când ştie cineva să vorbească cu dânşii; iar ale Rumânilor, Grecilor şi Sârbilor, sânt mult mai proaste, la toate. Aceştia mai toţi sânt neînvăţaţi şi fără educaţie, precum şi popii lor. Rumâni nu să iubesc, nici cu Grecii şi cu Sârbii, nici între dânşii. Eu n’am fost pă la nimenea dintr’înşii; pentru că nimenea nu m’au chemat, afară la D. Grabovschi, rumân, şi la D. Rizul Dormuz, grec, p. 54 cu prici|na unor scrisori. Dintre Rumâni n’am cunoscut mai simţitoriu de cinste şi mai învăţat de cât pă D. G. Muciu; şi dintre Greci pă D. Terpco ginerile D. Rizul. Amintrilea n’am avut nici un rău dela nimenea. In cafenea, unde să adună ei, şi unde mă duceam şi eu câte odată, 'oţi îmi vorbea, cât putea mai bine. ’ Aşijderea şi cu popii am fost bine, mai ales cu popa Ioan Teodoro-vici, carele era censorul la cărţile româneşti, şi cu carele am mâncat o lună la masă plătind 25 de fiorini numai la prânz. Apoi m’am lăsat voind să fiu mai slobod, mai ales după ce s’au deschis şi universitatea. Acestea sânt ideile faptelor mele dela anul 1828, până la Aprile 1829. ’ Şi le-am însemnat pentru ştiinţa mea, şi pentru cunoştinţa de sine-mi. In Pesta. 1829. Aprile. 4. nou stil. Evfrosin Ierom Poteca. *) *) Originalul scris cu cerneală neagră, acum cam spălăcită, pe două caiete de hârtie groasă, albă, cusute de autor, unul de 32 pag., al doilea de 22 pag. (=54 pp ). www.digibuc.ro f I. BIANU. O comunicare obştească a condiţiilor păcii dela Kuciuc-Kai- nargi (1774).....................................................Lei 20 ŞT. CIOBANU. Din legăturile culturale româno-ucrainiene: Ioannichie Galeatovschi şi literatura românească veche...................... » 80 MIHAIL SADOVEANU. Comemorarea lui I. Creangă........................ » 10 ION PILLAT. George Coşbuc — 20 ani dela moartea poetului .... » 5 MARCU BEZA. Vechi legături cu Anglia............................... » 30 TOMUL IX (1938—40): Lei 250 IORGU IORDAN. Un linguist sociolog: Antoine Meillet.................Lei 8 TH. CAPIDAN. Originea Macedoromânilor............................... • 12 MARCU BEZA. Urme româneşti la Atena şi Ierusalim.....................» 35 GEORGE MURNU. Românii din Bulgaria Medievală.........................» 15 PETRE COMAN. Glosar dialectal........................................* 55 D. CARACOSTEA. Simbolurile lui Eminescu........................* 15 G. OPRESCU. Probleme româneşti de artă ţărănească..............» 30 EMIL VÎRTOSU. Scrisorile inedite ale lui I. Heliade Rădulescu ...» 40 M. SADOVEANU. Cincizeci de ani dela moartea lui Ion Creangă . . » 6 G. POPA-LISSEANU. Limba Română în izvoarele istorice medievale . » 4° I. PETROVICI. La centenarul lui Titu Maiorescu ......................» 20 ARTUR GOROVEI. Biblioteca dela Rotopăneşti a lui Neculai Istrati . . * 10 TOMUL X (1940—41): Lei 150 1. NICHIFOR CRAINIC. 4 Anul 1840 *...........................Lei 8 2. G. OPRESCU. Carol Popp de Szathmary, desinator (1811—1888) . . » 40 3. ŞT. CIOBANU. începuturile scrisului în limba românească....» 90 4. M. DRAGOMIRESCU. Eminescu — poet' universal .....................» 10 TOMUL XI (1941—42) : Lei 35° 1. ARTUR GOROVEI. Şerpele de casă............................Lei 25 2. I. PETROVICI. La centenarul morţii lui Herbart............ » 40 3. N. CARTOJAN. Mihail Kogălniceanu. Activitatea literară.....* 120 4. ARTUR GOROVEJ. Popoarele balcanice în folklorul românesc . » 60 5. MIHAIL DRAGOMIRESCU. Caragiale în poezia lumii ..................» 30 6. ARTUR GOROVEI. Legenda arborilor îmbrăţişaţi.............. » 40 7. IORGU IORDAN. O disciplină lingvistică nouă: Fonologia . . . * 50 8. C. TAGLIAVINI. O psaltire românească necunoscută din 1748 ...» 80 www.digibuc.ro